Orientarea Scolara Si Profesionala la Adolescenti

INTRODUCERE

Baza acestei lucrări, o constituie problematica orientării școlare și profesionale a tinerei generații, precum și încadrarea acesteia în ansamblul realităților sociale.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol, tratează aspectele teoretice ale lucrării și este împărțit în șapte subcapitole, cuprinzând aspecte cu privire la geneza și definirea conceptelor utilizate; obiectivele urmărite; stadii de apariție a fenomenului analizat; factori de influență. Capitolele următoare, fac referire la: aspectele metodologice, analiza și interpretarea datelor cantitative, iar în ultimul capitol sunt prezentate concluziile.

Evoluția științifică și tehnologică, a însoțit istoria omenirii pe tot parcursul acesteia, însă ritmul s- a accelerat treptat odată cu apropierea tot mai mare de epoca contemporană. Influențele evolutive din punct de vedere științific și tehnologic, și- au făcut simțită prezența în practica vieții sociale, schimbând activitatea oamenilor și pe ei înșiși. Puterile și resursele individului, au fost amplificate în activitatea pentru dobândirea de bunuri materiale necesare pentru propria lui existență și pentru dezvoltarea societății. Au loc modificări calitative în cadrul sistemului de trebuințe, se modifică preocupările individuale, preferințele și interesele, se reorganizează sfera motivațională și raporturile sociale.

Revoluția științifică și tehnică, a determinat un salt calitativ în domeniul forțelor de producție. Rezultatele au condus la transformarea radicală a proceselor de producție, crearea unor instrumente de muncă cu un grad mai dezvoltat al randamentului, au fost descoperite noi materii prime, s- au modificat metodele de producție și organizare a muncii; toate acestea conducând la apariția de noi profesiuni.

Profesiunea reprezintă un atribut al civilizației, structurile profesionale reflectând modul de viață al societății și influențând acest mod de viață. Structurile profesionale, reflectă nevoile sociale și mijloacele sociale de rezolvare a acestora, precum și opțiunile de natură valorică ale societății pe o anumită treaptă a dezvoltării sociale și la un anumit moment. În epoca contemporană, conținutul profesiunilor a cunoscut importante modificări și anume: tehnicizarea tot mai mare a acestora, modificarea raporturilor dintre munca fizică și munca intelectuală- crescând nivelul de intelectualizare al muncitorilor, delimitarea ariei profesiunii, creșterea caracterului științific al pregătirii profesionale, adaptarea și raportarea profesiunilor la cerințele sociale. Apare astfel problema alegerii profesiunii. In acest context, apare problematica orientării școlare și profesionale, care are menirea să favorizeze încadrarea tinerei generații în ansamblul realităților sociale.

Orientarea școlară și profesională, cuprinde un set complex de acțiuni socio- educaționale permanente, ce se exercită asupra elevilor, în vederea exprimării unei opțiuni cît mai corecte pentru o anumită instituție școlară, formă de învățământ și profesie, care să asigure într- o măsură cît mai mare satisfacerea nevoilor sociale și personale, ținând seama de interesele, înclinațiile, aptitudinile și aspirațiile fiecărui individ. Orientarea școlară și profesională, este un sistem de acțiuni educaționale necesare, pe de- o parte pentru afirmarea valorii individului și pentru asigurarea existenței lui, deoarece pe acest criteriu, în funcție de activitatea desfășurată, va fi retribuit de societate material, iar pe de altă parte, acest sistem privește direct societatea ca ansamblu, aceasta din urma având nevoie de indivizi competenți, cu pregătire și calificare superioară pentru asigurarea progresului social.

I.ASPECTE TEORETICE

1.GENEZA CONCEPTULUI- ORIENTARE ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ

Munca reprezintă o valoare, o sursă de creație, o modalitate de afirmare, este o expresie a progresului social realizat, modalitatea principală de integrare în viața socială și trăsătura fundamentală a comportamentului uman. Existența societății își are originea în muncă, condiție naturală și definitorie a vieții oamenilor, cu un rol hotărâtor în procesul formării indivizilor. Evoluția și complexitatea vieții din punct de vedere social- economic, reclamă găsirea unor forme educaționale, care să desăvîrșească într- un grad semnificativ pregătirea și adaptarea indivizilor pentru activitatea de producție. Pentru aceasta este necesară aflarea unor strategii de lucru, cu eficiență sporită, în vederea realizării obiectivului general, de formare a unor personalități cu pregătire multilaterală, capabile să se adapteze fără dificultăți majore schimbărilor socio- profesionale continue, ce intervin ca urmare a evoluției societății.

Apariția procesului de orientare școlară și profesională, își găsește originea în dezvoltarea societății. Aceasta apare ca problemă practică , odată cu diviziunea socială a muncii. Procesul de industrializare și modernizare socială, a determinat creșterea cererii forței de muncă și intensificarea preocupărilor pentru aflarea unor forțe de muncă capabile să facă față cu succes, solicitărilor crescânde și diversificării proceselor tehnologice în sectoare de activitate tot mai diverse. Apare un interes tot mai crescut al întreprinderilor, în alegerea unor oameni capabili la dezvoltarea și perfecționarea producției. Apare astfel necesitatea selecției profesionale. Selecția, pornea de la cerințele industriale imediate și de la exigențele profesiunilor respective, alegând din cadrul populației, pe cei care corespundeau, după criteriul aptitudinilor. Ulterior selecția profesională, a depășit cadrul luării în considerare doar a valorii aptitudinale, ținându- se cont și de cunoștințe. Simpla selecție de personal, nu era suficientă pentru asigurarea cu fortă de muncă a unor sectoare de activitate tot mai complexe și mai variate, de aceea s- a impus găsirea unor modalități, care să asigure pregătirea inițială a indivizilor, în vederea alegerii corecte a unei profesii. Această pregătire, presupunea apelarea la un sistem de influențe organizate și eșalonate în timp.

La începutul secolului XX, ca expresie a inițiativei de a putea asigura “omul potrivit la locul potrivit” , i- a ființă orientarea profesională. In fazele inițiale, această orientare intră în atribuțiile familiei, apartenența la o familie, sau la o clasă socială, determinînd în mod conștient viitorul profesional al copilului. Meseria părinților, se transmitea copiilor, fie în mod tacit, fie prin preocupări continue întreprinse de părinți în vederea îndrumării copilului. Apare o altă viziune asupra orientării profesionale, datorită apariției în afara familei, a unor forme distincte de pregătire pentru muncă. Un asemenea moment, a fost marcat la nivel social, de instituirea “uceniciei”.Orientarea realizată și influențată de familie și cea prin intermediul uceniciei, au dominat societatea pîna la finele epocii medievale. Insă, diviziunea muncii a continuat să se accentueze, datorită apariției mașinilor, astfel nici familia și nici ucenicia, nu au mai putut răspunde cerințelor noilor profesiuni, apărând astfel problema orientării și selecției tinerilor în funcție de nevoile producției și de disponibilitățile lor. Orientarea profesională, se transformă într- o acțiune socială organizată și fundamentată științific. In țara noastră, în anul 1927, apar laboratoare psihotehnice pe lângă universități, iar în anul 1937, se înființează primele oficii de orientare profesională.

Din punct de vedere cronologic, orientarea școlară, s- a constituit ulterior orientării profesionale. Aceasta a apărut odată cu dezvoltarea învățământului, în momentul în care pregătirea profesională se realizează, în principal prin intermediul școlii. Treptat învățământul evoluează și se diversifică, oferind posibilități multiple de alegere, astfel necesitatea orientării școlare a devenit tot mai mare. In prezent, orientarea școlară reprezintă o acțiune organizată, desfășurată permanent, dar în mod diferit pe parcursul tuturor etapelor de școlarizare a tinerilor.

Orientarea școlară și profesională, a apărut ca o necesitate pe masură ce societatea s- a dezvoltat și în conformitate cu implicațiile omului în procesul transformărilor din mediul social. Această orientare, reprezintă o activitate educativă complexă desfășurată pe termen lung , care urmărește dezvoltarea personalității tinerilor în vederea opțiunii lor corecte, cu privire la instituții de învățământ și profesiuni în conformitate cu capacitățile proprii, cu gradul de pregătire și cu cerințele socio- economice. Se poate defini, ca un corp de obiective, de principii teoretice, de metode și procedee menite să faciliteze soluționarea problemei pregătirii tineretului, pentru alegerea adecvată a școlii și profesiunii și pentru integrarea ulterioară optimă în mediul socio- profesional.

Scopul de bază al orientării școlare și profesionale, îl reprezintă, aducerea societății a unui folos maxim, iar tânărului avantaje depline, oferindu- i sprijinul în procesul autorealizării și favorizându- i integrarea socio- profesională.

2.DEFINIREA CONCEPTELOR: “ORIENTARE ȘCOLARĂ” ȘI “ORIENTARE PROFESIONALĂ”.

Orientarea școlară și profesională se încadrează, prin problematica sa, în ansamblul disciplinelor care se ocupă de om în mod direct și de asemenea, al acelora care privesc omul și viitorul său, prin ansamblul vieții sociale, prin structura actuală și coordonatele evoluției sociale. Acțiunile de orientare a tineretului în problemele societății, ale profesiunii, sau ale școlii, îndeplinesc un rol important în stabilirea echilibrului între persoană și societate, între interesele individului și interesele grupului social. Orientarea de natură socială, fie ea școlară, sau profesională, se plasează astfel ca un for intermediar care oferă serviciile sale celor doi parteneri, individ și societate, cu intenția de a crea fiecăruia dintre ei condițiile optime, în privința atingerii obiectivelor. Problematica orientării școlare și profesionale, nu poate fi privită nici izolat, nici static și niciodată ca fiind definitiv conturată, deoarece orientarea e plasată într-un context de fenomene în continuă transformare ca urmare a dinamismului prezent în structura social- culturală a societății. In ansamblu, orientarea își propune să contribuie la încadrarea generației tinere în ansamblul realităților sociale.

Orientarea școlară și profesională, reprezintă un ansamblu de acțiuni și influențe pedagogice, sociale, medicale; ce se exercită în mod continuu, în scopul realizării de către indivizi a opțiunilor școlare și profesionale în concordanță cu particularitățile personalității lor și cu cerințele contextului social la care se raportează. Orientarea, este o componentă intrinsecă a acțiunii educative, o activitate îndelungată și complexă, ce urmărește dezvoltarea personalității tinerilor și facilitarea soluționării problemei pregătirii lor pentru alegerea școlii și profesiunii adecvate și pentru antrenarea optimă socio- profesională ulterioară. Aceasta, nu reprezintă un simplu proces de psihodiagnostic și de îndrumare, ci este în esență o acțiune educativă îndelungată, menită să realizeze pregătirea psihologică a tinerilor pentru alegerea școlii și profesiunii pe care urmează să o îmbrățișeze.

In activitatea pedagogică de orientare a tinerilor, trebuie să se pornească de la alegerea unui domeniu de activitate, mai exact de la alegerea unei profesiuni. Dar, pentru a ajunge la profesiunea dorită, este nevoie de o anumită pregătire generală și specială, pregătire realizată prin intermediul școlii. Demersul corect al alegerii profesiunii este: elev- opțiune profesională- optiune școlară. In funcție de opțiunea profesională, se va face alegerea școlii, iar școala va asigura pregătirea generala și profesională. Orientarea școlară, respectiv dirijarea tânărului pe un anumit traseu școlar, vizează formarea profesională. In ce privește relația dintre cele două, orientarea școlară preia în parte anumite sarcini ale orientării profesionale, pe care aceasta din urmă le va îndeplini la nivel superior. Ca urmare, orientarea școlară, devine subordonată orientării profesionale și se află într- o deplină unitate și coerentă acțională cu aceasta. Orientarea, apare astfel ca un proces complex, ce cuprinde două laturi, ralativ independente, care se condiționează reciproc: orientarea școlară și orientarea profesională.

Orientarea școlară, poate fi definită, ca o acțiune pedagogică exercitată, în scopul asigurării permanente a echilibrului dintre elev și școală, o acțiune de conducere a copilului prin forme diferențiate de școlarizare, în scopul asigurării formării acestuia. Această orientare, este o acțiune, care pornește de la copil, de la necesitatea de a oferi acestuia în mod continuu, pe parcursul procesului său de formare, condiția optimă de acomodare și totodată de solicitare stimulativă a caracteristicilor de personalitate pe care le posedă în mod diferențiat. Orientarea școlară, apare ca o acțiune individualizată, ce implică identificarea liniilor de dezvoltare a copilului, formularea unei prognoze asupra evoluției viitoare și în funcție de aceste realități, precizarea formelor de instruire în care, prin disciplinele școlare studiate și prin forma de transmitere, se poate întrevedea o dezvoltare maximă a capacităților prezentate.

Orientarea școlară, este acțiunea de dirijare a copilului spre formele de învățământ care îl mulțumesc și care sunt conforme disponibilităților și aspirațiilor sale, în scopul de a- i dezvolta la maxim toate posibilitățile. Aceasta vizează, asigurarea dezvoltării armonioase a personalității în formare, ținând cont atât de posibilitățile și de predispozițiile individului, cât și de cerințele sociale caracteristice epocii și societății sale.

Orientarea școlară este o acțiune organizată, desfășurându- se permanent, dar diferențiat pe parcursul etapelor de școlarizare ale tânărului. Scopul acesteia , este de- a ajuta tinerii să aleagă acel tip de școală, care corespunde în cel mai înalt grad înclinațiilor și aptitudinilor lor. Pentru atingerea acestui scop, tinerii trebuie să cunoască îndeaproape rețeaua instituțiilor școlare, dar cel mai important, să se cunoască și să se aprecieze obiectiv pe ei înșiși, de asemenea să fie pregătiți pentru a face cea mai potrivită alegere. Fiecare om, prin înzestrarea sa naturală, dar și prin aportul educației, devine apt pentru exercitarea unui număr mare de profesiuni. Adesea este greu de precizat, în ce domeniu ar putea fi cel mai util și în care activitate s- ar dezvolta cel mai optim.

Orientarea profesională apare ca o activitate organizată pe plan social, cu scopul de a facilita tineretului posibilitatea de a- și alege o profesiune, care să- i permită valorificarea fondului de aptitudini, deprinderi și cunoștințe consolidate pe parcursul perioadei de pregătire. Concordanța dintre acest fond al persoanei și ansamblul solicitărilor formulate de profesiune, asigură capacitatea de satisfacere a sarcinii profesionale, în condiții de efort normal și de satisfacții, cât și atingerea, prin exercițiu a măiestriei profesionale, adică a stadiului de perfecțiune în care persoana trece în îndeplinirea sarcinilor, de la simpla exercitare, la procesul de elaborare proprie, de creație. Scopul orientării profesionale, este îndrumarea tânărului spre profesiunea pentru care are aptitudini și pe care ar putea să o exercite cu un maximum de randament social și individual.

Orientarea profesională se referă, la ansamblul de acțiuni unitare în dirijarea și integrarea tânărului într- o profesie, în așa fel încât să devină un factor productiv al acesteia. Insă, orientarea profesională nu apare ca o acțiune simplă de îndrumare a unui individ, în momentul hotărâtor al alegerii profesiunii. Această orientare, nu este o acțiune simplă, ci rezultatul unei serii de influențe educative permanente, determinate de cunoașterea cerințelor mediului social și de cunoașterea propriilor aptitudini.

Opțiunea profesională, reprezintă acțiunea de alegere a unei profesiuni, finalizată cu decizia de a și- o însuși. Această opțiune, prezintă caracteristicile unui proces complex, desfășurat în timp, alcătuit în mod special din trei componente: intelectuală, volitivă și componenta afectivă; în care se impregnează, atât personalitatea în formare a elevului, cît și influențele unor factori externi.

Componenta intelectuală cuprinde: cunoștințe generale despre viață și practica socială, despre muncă, cunoștințe despre criteriile de a alege o profesie și informații despre profesii în genere. Informația despre profesiuni, este de două tipuri: pe de- o parte, informație profesională pe orizontală, reprezentată de un număr mare de profesiuni și menținută doar la aspecte generale, iar pe de altă parte informație profesională pe verticală, reprezentată de informații despre profesiunea asupra căreia se oprește alegerea, necesară a trata aspecte particulare.

Componenta afectivă, conturează procesul de alegere a profesiunii prin proiectarea unor aspecte particulare ale personalității în curs de formare a elevului, concretizate în: atracția față de profesiunea respectivă, dorințe și preferințe profesionale, interesul pentru o anumită profesie, emoții și sentimente superioare.

Componenta volitivă, marchează încheierea procesului alegerii unei profesiuni, prin fixarea asupra unei profesii, ce exprimă actul opțiunii profesionale a elevului.

După unii autori, există trei demersuri principale cuprinse în orientarea profesională:

Cunoașterea cerințelor și condițiilor de reușită în anumite domenii de activitate, a solicitărilor specifice anumitor profesiuni și a perspectivelor acestora;

Ințelegerea potențialului, a resurselor și a limitelor persoanei;

Utilizarea unor tehnici de relaționare a acestor două grupe de date și interpretarea relațiilor dintre ele.

Acțiunea de orientare profesională, fiind o acțiune de stabilire a unei corespondențe optime între individ și profesiune, presupune cunoașterea corespunzătoare a celor doi factori, între care urmează să se stabilească legătura: profesiunea și copilul. In cunoașterea elevului, în vederea orientării sale profesionale, trebuie realizate trei obiective principale: dezvoltarea intereselor elevului, cunoașterea înclinațiilor și aptitudinilor sale și cunoașterea trăsăturilor de voință și caracter, care- i definesc individualitatea. Importantă este, atât cunoașterea caracteristicilor persoanei, cît și a profesiunii. Persoana trebuie cunoscută sub aspectul fondului său aptitudinal, al caracteristicilor de personalitate în totalitatea lor, a nivelului de realizare atins, a nivelului de aspirații și a fondului de informații. Cunoașterea persoanei, nu este o problemă simplă, deoarece complexitatea ființei umane, este determinată nu numai de multitudinea de factori, diferențiați ca natură, dar și de interdependența existentă între ei. Acești factori, la nivelul fiecărei persoane se găsesc într- o combinație specifică, sau într- un anumit echilibru.

Orientarea profesională, trebuie să aibă în vedere descoperirea posibilităților specifice subiectului uman și a profesiunilor în care ar putea să le valorifice cu cel mai mare randament, pentru el și pentru societate. Orientarea, încearcă o apropiere între om și activitate. Se urmărește obținerea unui surplus de avantaje, pentru persoana care își găsește în activitatea respectivă, valorificarea deplină a posibilităților sale, dar și pentru instituția în care își desfășoară activitatea, în vederea obținerii unei productivități sporite.

Viața profesională a oricărui om, este marcată de trei momente importante: momentul alegerii profesiunii, la baza căruia stă orientarea și selecția profesională; momentul învățării profesiunii și momentul exercitării acesteia. In ce privește momentul alegerii profesiunii, acesta nu ridică probleme, în condițiile în care tânărul a fost bine îndrumat pe parcursul perioadei de școlarizare, prin plasarea în școli, clase, cercuri de elevi, adecvate aptitudinilor și preocupărilor sale.

Orientarea școlară și orientarea profesională, se intersectează și condiționează reciproc, între ele neputându- se realiza o delimitare absolută. Contopirea orientării școlare cu cea profesională apare firească, deoarece, atât în practica școlară, cît și în cea a serviciilor specializate, cele două acțiuni se implică reciproc: orientarea profesională este pregătită de orientarea școlară, iar orientarea școlară include elementele unei orientări profesionale viitoare.

Cele două laturi ale orientării, se află într- o permanentă relație de interdependență, orientarea școlară și profesională, fiind un sistem complex de acțiuni social- educaționale permanente, având ca obiectiv fundamental pregătirea tinerei generații, pentru alegerea acelor profile de formare școlară și pregătire profesională, care să le asigure optima lor integrare socială și formare profesională, în concordanță cu necesarul forței de muncă pe plan economic național și plan teritorial, tinând totodată seama de înclinațiile, aptitudinile, interesele și aspirațiile fiecăruia.

Orientarea școlară, se deosebește de orientarea profesională, în sensul că școlarizarea nu este direct legată de alegerea profesiunii, ci comportă un anumit număr de procedee științifice pentru a ajuta pe fiecare individ, să- și dezvolte cît mai bine personalitatea printr- un anumit tip de studii. Orientarea profesională, trebuie să răspundă mai multor cerințe: să ofere fiecărui individ în parte întreaga formare pe care o poate pretinde, să permită tuturor și fiecăruia posibilitatea de a găsi calea pe care individul se poate realiza cel mai bine, să asigure sistemului educativ cea mai bună eficacitate în vederea obținerii în orice profesiune a celor mai bune șanse de a reuși.

Orientarea, trebuie să se facă nu numai în funcție de individ, ci și de cerințele societății. Dacă din punct de vedere al individului, important este ca orientarea să- i asigure condiții prielnice dezvoltării personalității și să- i ofere satisfacții în muncă, din punct de vedere social, important este ca orientarea să raspundă unor obiective economice, astfel încât prin valorificarea potențialului de care dispune personalitatea umană, să se asigure creșterea productivității muncii. Eficiența orientării este evident în măsura în care reușește să- l situeze pe fiecare, în orice moment, în conformitate cu cea mai bună combinație posibilă a aspirațiilor, aptitudinilor și locurilor de muncă oferite.

Orientarea se întemeiază, din punct de vedere psihologic, pe ideea potrivit căreia opțiunea pentru școală și profesiune este o rezultantă a întregii personalități.

Preocuparea pentru depistarea și cultivarea diverselor componente pe care personalitatea le incumbă, concomitent cu dirijarea lor în direcția viitoarelor opțiuni, reprezintă la un loc aspectul educativ al orientării. Acestea se referă la aptitudini, capacitate, înclinații, interese, aspirații, atitudini, motivații, trăsături de voință și caracter. Acestea ar putea fi clasificate în trei categorii: intelectuale, afectiv- motivaționale și volitiv- caracteriale. ( clasificare după A. Chircev, 1976)

Cele intelectuale, se referă la dezvoltarea aptitudinilor generale și speciale, a calităților proceselor psihice de cunoaștere, la formarea unui stil individual de muncă, la aprofundarea cunoștințelor elevilor despre un domeniu al realității. Cele afectiv- motivaționale, includ tot ceea ce poate constitui un mobil în realizarea opțiunii: interese, năzuințe, înclinații, preferințe, aspirații, atitudini, ideal profesional. Ca mobiluri interne, acestea contribuie la direcționarea și stabilirea opțiunii asupra unei sfere mai mult, sau mai puțin extinse de preocupări, care treptat se va restrânge pînă la limitele unei profesiuni concrete. Cele volitiv- caracteriale, sunt indispensabile pentru mobilizarea personalității în vederea realizării scopurilor, dorințelor și aspirațiilor sale. Rolul unor calități cum ar fi: perseverența, fermitatea, consecvența, dragostea fată de muncă; este recunoscut din punct de vedere psihologic, ele punându- și amprenta asupra orientării oricărei activități umane.

Interdependența dintre cele trei categorii de fenomene psihologice implicate în procesul orientării, îmbracă forma unor discordanțe și concordanțe. Discordanțele pot apărea între componentele afectiv- motivaționale și cele intelectuale ( între ceea ce se dorește și potențialul intelectual- aptitudinal de care se dispune), între componentele afectiv- motivaționale și intelectuale, pe de- o parte și cele volitiv- caracteriale, pe de altă parte ( între ceea ce dorește și ceea ce poate, între nivelul de aspirație și nivelul de realizare). Conținutul educativ al orientării, presupune anihilarea acestor discordanțe și imprimarea unui sens ascendent dezvoltării personalității.

Orientarea școlară și profesională, pe lângă dezvoltarea aptitudinilor, presupune și educarea unor sentimente superioare ( dragostea față de învățătură, față de munca și profesiunea aleasă, respect pentru muncă), întărirea unor convingeri morale ( convingerea că orice muncă este utilă, că nu există munci superioare sau inferioare, că din punct de vedere social toate muncile sunt importante) și de asemenea, presupune și existența unor motivații interne de ordin superior, toate acestea constituind la un loc atitudini pozitive față de muncă și profesiune.

Orientarea școlară și profesională, reprezintă ambele o acțiune de durată, ce se desfășoară în etape, care pe masură ce se succed, devin din ce în ce mai complexe. Această acțiune, constă în faze ce se supun necesității de a colecta informații din ce în ce mai complete, asupra caracteristicilor dezvoltării unui tânăr, în vederea antrenării în procesul de instruire și educație a potențialului pozitiv de care dispune și a face corecții privind aspectele carențiale.

Principalele sarcini ale orientării, sunt cele ale întregului proces educativ din școală, dezvoltarea intereselor și a aptitudinilor, a deprinderilor și a dragostei față de orice fel de muncă, cunoașterea personalității elevilor și dezvoltarea capacității de autocunoaștere, informarea elevilor cu privire la lumea profesiunilor și acordarea sfatului de orientare școlară și profesională.

In sistemul acțiunilor de orientare școlară și profesională se disting trei subsisteme:

Informarea privind universul profesiunilor și al solicitărilor sociale;

Psihodiagnoza de orientare școlară și profesională;

Consilierea de orientare școlară și profesională.

Informarea se recomandă a se face înca din ciclul primar, la inceput vizând profesiunile pe domenii, pentru ca pe parcurs să se ajungă la profesiuni concrete, în măsura în care și interesele elevilor s- au conturat asupra profesiunilor respective. Elevii trebuie să cunoască, ceea ce este mai important din meserii, cu scopul de a nu fi în necunoștință în legătură cu acestea și să poată să- și evidențieze înclinațiile naturale spre o anumită meserie. Elevii trebuie să cunoască, în principal următoarele aspecte de cultură profesinală: varietatea și importanța profesiunilor existente în economia națională, structura și conținutul diferitelor profesiuni, capacitățile necesare pentru însușirea și practicarea cu succes a profesiunii și durata pregătirii profesionale.

Informarea despre profesiuni, constituie o componentă esențială în sistemul acțiunilor de orientare școlara și profesională. Aceasta trebuie să aibă, drept principal criteriu de referință interesul social și solicitările la nivelul ansamblului economiei naționale. Ca mijloace practice de informare, pot fi amintite: lecțiile, cercurile pe specialități, vizite în întreprinderi, sau la expoziții, concursuri pe probleme legate de profesiuni, întâlniri cu specialiști, consultații, dezbateri și conferințe privind viitorul profesional al elevilor.

Prin structura sa, informarea profesională, vizează întregul câmp de date despre profesiuni, private atât pe orizontală ( extensiv ), cât și pe verticală ( intensiv, în profunzime ). Sfera informării cuprinde numărul de profesiuni cunoscute de elevi, locul de practicare al acestora, sistemul de pregătire profesională și caracteristicile de conținut ale profesiunilor.

Informarea profesională, cuprinde în structura sa și informarea școlară, cu privire la rețeaua școlilor profesionale și a școlilor specializate, cu privire la conținutul studiilor și al pregătirii practice și cu privire la condițiile de admitere și perspectivele absolvenților.

Pentru orientarea școlară, se inpune informarea elevului cu datele necesare și suficiente cu privire la structura, specificul și profilul diferitelor tipuri de școli pe care le- ar putea urma, în funcție de interesele și aptitudinile proprii. Asigurarea unei informări corespunzătoare prezintă unul dintre obiectivele orientării școlare și profesionale în școală. Cunoașterea de către elevi a structurii învățământului, a rețelei școlare și a tipurilor de școli pe care le pot urma, ca și cunoașterea caracteristicilor principalelor profesiuni, constituie condiția unei alegeri cu adevărat conștiente a școlii, sau a profesiunii viitoare. Elevul trebuie să primească informații suficiente, competente și în timp real cu privire la specificul diferitelor tipuri de școli, la pregătirea pe care o dau, la posibilitățile de trecere în alte școli, la rolul pe care îl au diferite profesiuni. Pentru a descoperi frumusețea unei discipline și pentru a o îmbrățișa, trebuie să o cunoști și să o stăpânești pe deplin.

Privind nivelurile de realizare a informării, distingem: informația latentă, informația empirică și informația științific- documentată. Informația latentă, decurge din mediul socio- cultural imediat. Aceasta, poate acționa spontan, izvorând din mediul familial, din sursele de informare la îndemâna copilului, prin cunoașterea profesiunilor părinților și ale persoanelor apropiate. Informația empirică se realizează neorganizat, prin evenimente de fiecare zi, dar și prin momente de informare organizate în școală. Informația științific- documentată, cuprinde strategii specifice, ce presupun utilizarea datelor statistice privind dinamica forței de muncă și prognoza socială în domeniul necesarului forței de muncă la nivelul diferitelor sectoare ale economiei naționale.

Se pot diferenția și alte niveluri ale informației profesionale, în funcție de etapele pe care le parcurge orice persoană: o informare generală privind formele de activitate socială în scopul deschiderii orizontului elevilor asupra varietății formelor de muncă umană, o informare diferențiată, dar totuși de ansamblu cu privire la activitatea profesională, o informare de detaliu spre încheierea școlarității asupra profesiunilor la care are acces tânărul , în raport cu pregătirea realizată și o informare specializată asupra formelor de solicitări proprii anumitor profesiuni și cu privire la concordanța dintre solicitările profesionale, posibilitățile tânărului și exigențele sociale. (I. Holban) Elevul, trebuie informat și familiarizat cu varietatea domeniilor de activitate, pentru ca treptat prin restrângerea ariei intereselor lui la un grup de profesiuni, să poată să- și focalizeze atenția asupra uneia.

Procesul de informare școlară și profesională, presupune și autoinformarea școlară și profesională, aceasta reprezentând o modalitate de co- interesare a copilului în problemele orientării, care contribuie la obținerea unei decizii corecte în alegerea școlii, sau a profesiunii și are un rol educativ și stimulativ, obișnuind copilul cu munca independentă și imprimând un sens tendinței lui de auto- perfecționare.

Informarea școlară și profesională, alături de cunoașterea individului și de autocunoaștere, reprezintă condiții fundamentale ale unei realizări eficiente a acțiunii de orientare școlară și profesională.

Psihodiagnoza de orientare școlară și profesională, are ca specific angajarea unei evaluări complexe, structurale și dinamice, care vizează liniile de evoluție viitoare, prognoza de dezvoltare și realizare personală.

Consilierea prin conținutul său specific, cuprinde demersul direct și intercomunicativ de îndrumare nemijlocită în vederea prezentării “recomandării” corespunzătoare de orientare școlară și profesională. Una dintre cerințele importante ale consilierii în orientarea școlară și profesională, ar fi ca și în cazul dialogurilor specifice să se sublinieze că tinerii pot dispune de șanse relativ egale de a se realiza, în măsura în care parcurg un program educațional eficace, precum și în măsura în care ei înșiși au o poziție constructivă față de propriul potențial, amplificându- și șansele autorealizării. Trebuie surprinsă ca indicator relevant și “curba” realizărilor efective anterioare, care are cea mai pregnantă și certă valoare predictivă asupra șanselor de progres viitor în diferite domenii de activitate. Sensul curbei, poate fi evolutiv, stagnant, sau în regres. Sensul progresiv al curbei, este indicator de prognoză pozitivă, iar sensul negativ- involutiv, poate constitui indice pentru o prognoză negativă. Este de menționat faptul că pot exista și fenomene care să bruieze sensul firesc al dezvoltării, cum ar fi un mod ineficace de muncă, nemulțumire față de propria persoană, etc. Consilierea presupune și a- l ajuta pe elev să se cunoască și să- și de- a seama de capacitățile sale, pentru a- și mobiliza rezervele în mod oportun, a recomanda mijloace prin care anumiți elevi să depășească eventualele dificultăți și a prezenta soluții optime. Cunoașterea elevului de către orientatori, trebuie dublată de autocunoștere, aceasta fiind o importantă condiție a unei bune orientări. Autocunoașterea, reprezintă activitatea specifică, de cunoaștere procesuală și dinamică, condiționată individual și social, mai mult sau mai puțin intenționată și organizată, orientată către analizarea și evaluarea propriului eu, ale propriilor capacități, aspirații și acțiuni. Autocunoașterea este un proces complex, care necesită un anumit nivel de dezvoltare a conștiinței, un anumit nivel și volum de cunoștințe, atât despre mediul social, cât și despre persoana proprie, un înalt simț critic și autocritic.

Orice tânăr trebuie să fie interesat să procedeze cu exigență și simț de răspundere în luarea deciziei privind școala și profesiunea, pe care să o urmeze, de aceasta depinzând nu numai șansele realizării sale cu succes, ci și o mai bună utilizare a energiei umane în scopul progresului social.

Ca acțiune, orientarea școlară și profesională, își propune să influențeze în așa mod opțiunile elevilor, încât aceștia , satisfăcându- și propriile vocații și interese , să rapundă în mod pozitiv la apelul societății, preocupată pentru asigurarea forței de muncă, dar și cu dezvoltarea plenară a fiecărei personalități.

3.OBIECTIVELE ȘI STRATEGIILE ORIENTĂRII ȘCOLARE ȘI PROFESIONALE.

Obiectivele orientării școlare și profesionale, reprezintă finalitatea acțiunilor și influențelor educaționale exercitate asupra elevilor. O clasificare a acestora, a fost realizată de Dumitru Salade, acest autor distingând patru categorii de obiective ale orientării școlare și profesionale: cognitive, afective, volițional- caracteriale și atitudinale.

Obiectivele cognitive, constau în deținerea de către elevi, de informații suficiente despre tipurile de școli existente, cunoașterea cât mai multor forme de muncă și a principalelor domenii de activitate socială, cunoașterea denumirilor principalelor profesiuni din domeniul de activitate preferat, cunoașterea rolului intereselor, înclinațiilor și aptitudinilor în succesul unei activități școlare sau profesionale, înțelegerea relației dintre pregătirea teoretică și cea practică, dintre pregătirea generală și cea de specialitate, înțelegerea consecințelor unei decizii adoptate, cunoașterea locului, ponderii și semnificației unei activități în ansamblul vieții sociale.

Obiectivele afective ce trebuie realizate constau în: atingerea nivelului de plăcere în ceea ce privește munca și activitatea, interesul pentru lucruri diferite dar cu anumită stabilitate, atitudinea pozitivă față de nou, prețuirea rezultatelor muncii altora, formarea și dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor, prezența uneia sau mai multor pasiuni pozitive și durabile, dorința de a- și sprijini familia și țara prin profesiune, prezența unei motivații social- umane care să stea la baza alegerii profesiunii.

O importanță deosebită o prezintă și realizarea obiectivelor volitiv- caracteriale: elevul să poată lupta împotriva situațiilor conflictuale de natură intelectuală, morală, sau afectivă; să se mobilizeze pentru îndeplinirea în bune condiții a unei acțiuni începute, să fie perseverent în realizarea sarcinilor și învingerea obstacolelor, să reziste influențelor negative, să lupte împotriva opiniilor greșite și a prejudecăților, să manifeste independență în familie și în relațiile cu ceilalți, sa fie capabil să facă evaluarea și selecția motivelor, tendințelor și valorilor și să le prefere pe cele de natură superioară.

Cultivarea atitudinilor valoroase, se constituie în obiective esențiale ale orientării școlare și profesionale. Obiectivele atitudinale urmăresc: dezvoltarea la elevi a unor atitudini pozitive față de muncă (prețuire, respect), manifestarea unei atitudini pozitive față de activitatea de învățare, cultivarea unor atitudini civice precum respectul față de legi și norme juridice și a unui comportament moral civilizat, manifestarea unei atitudini disciplinate în toate împrejurările și realizarea în mod sistematic a sarcinilor pe care le primesc.

In realizarea acestor obiective apar și se manifestă o serie de dificultăți care trebuie îndepărtate. Alegerea școlii și a profesiunii în concordanța cu obiectivele orientării școlare și profesionale va duce la o integrare cu randament sporit a individului în activitatea socială.

La baza realizării obiectivelor cu privire la orientarea școlară și profesională, stau strategiile care vizează metodele și mijloacele de învățământ. Obiectivele orientării se realizează prin intermediul procesului de învățământ, folosindu- se ca metode: expunerea, conversația, demonstrația, problematizarea, etc. Ca mijloace de învățământ se utilizează pe scară largă materialul didactic, mai ales cel audiovizual, a cărui eficacitate este mai mare.

Primul loc între strategiile orientării școlare și profesionale, îl ocupă lecția, ca activitate didactică fundamentală. Prin conținutul lecțiilor, în clasă, în cabinete, în laboratoare; se acționează asupra formării intereselor, aspirațiilor, înclinațiilor și aptitudinilor, precum și asupra dezvoltării capacității de autocunoaștere a elevilor, necesare unei corecte opțiuni și adoptării unei decizii care să le ofere satisfacțiile materiale și morale de care au nevoie.

Un rol deosebit îl au orele de dirigenție, care prin conținutul lor, îi ajută pe elevi să se maturizeze psihosocial, să opteze și să decidă în mod independent pentru o școală, sau o profesiune preferată. Dirigintele are un rol important, însa orientarea școlară și profesională, este o activitate educațională, care necesită preocuparea fiecărui profesor de specialitate.

O importanță majoră în orientarea școlară și profesională, ocupă de asemenea activitățile extrașcolare: întâlniri cu specialiști reprezentând diferite profesiuni, consursuri, lucrări practice, vizite și excursii în intreprinderi productive, urmărirea unor emisiuni radio și de televiziune, cercuri pe obiecte, vizite la muzee, vizite pe șantiere, etc.

Lecțiile, consultațiile, compunerile, excursiile, sunt utilizate frecvent de către profesori. Există însă și mijloace și tehnici care nu pot fi folosite, decât de persoane specializate. Sunt de amintit aici, testele psihologice, anumite aparate de laborator, scările de evaluare, fișele speciale, inventarele de specialitate; care sunt instrumente științifice cu eficiență deosebită în activitatea de orientare școlară și profesională, când sunt folosite corect. Strategiile sunt multiple și variate, iar o îmbinare a lor v- a conduce la o activitate de orientare mai bună.

4.STADIILE ORIENTĂRII ȘCOLARE ȘI PROFESIONALE

Orientarea școlară și profesională are o structură stadială.

Procesul orientării școlare cuprinde patru stadii: pre- orientarea școlară, orientarea școlară propriu- zisă, selecția școlară și re- orientarea școlară.

Pre- orientarea școlară începe înaintea vârstei școlare, în cadrul grădiniței, sau al familiei. In această etapă se produce fenomenul de analiză psihofizică a copilului, se stabilesc concluzii asupra gradului de dezvoltare generală și se raportează la etalonul nivelului cerut la intrarea copilului în școală.

Orientarea școlară propriu- zisă, este etapa în care elevul este îndrumat spre forma de învățământ potrivită pentru a- i dezvolta optimal capacitățile.

Selecția școlară, reprezintă canalizarea activității tânărului spre formele cele mai potrivite de desfășurare a pregătirii școlare. La baza selecției stă notarea. Selecția școlară urmărește alegerea acelor candidați a căror posibilități aptitudinale corespund cel mai bine cerințelor școlii respective. Aceasta se realizează prin concurs, ce cuprinde probe de cunoștințe și uneori probe aptitudinale.

Re- orientarea școlară aduce corecții orientării incorecte, sau previne consecințele unor selecții ne- obiective.

Procesul orientării profesionale cuprinde de asemenea patru stadii: pre- orientarea profesională, orientarea profesională propriu- zisă, selecția profesională și re- orientarea profesională.

Preorientarea profesională, reprezintă o etapă premergătoare orientării, o acțiune de pregătire a copilului pentru muncă. Aceasta se realizează, printr-o pregătire generală, în care se urmărește cultivarea dragostei pentru muncă, asigurarea unei informări profesionale, cunoașterea propriei personalități. Copilul va fi ajutat să- și cunoască și să- și dezvolte posibilitățile. In clasele primare și în primele clase gimnaziale, el va fi informat asupra unui număr cât mai mare de activități și profesiuni. Pe baza acestui fond general, în ultimele clase gimnaziale elevul va fi ajutat să decidă, să aleagă un anumit drum școlar, drum care să- l apropie de profesia spre care dorește să se îndrepte. Pregătirea opțiunii este o activitate sistematică și dirijată.

Orientarea profesională propriu- zisă, reprezintă îndrumarea spre un anumit domeniu de activitate, sau spre o anumită profesie.

Selecția profesională presupune o ierarhizare a valorilor. Aceasta urmărește alegerea celor mai buni profesioniști prezentați la concurs, în vederea ocupării unui loc de muncă.

Re- orientarea profesională are menirea, de a corecta o orientare nepotrivită. Aceasta poate fi prevenită printr- o orientare corectă.

5.ORIENTAREA ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ PE DIFERITE TREPTE DE ȘCOLARIZARE.

Orientarea școlară și profesională este organic încadrată în procesul de învățământ, constituind o parte componentă a acestuia, dar cu elemente specifice bine definite. Obiectivul său principal, este formarea unor personalități multilateral dezvoltate.

Rolul conducător al școlii în realizarea obiectivelor orientării, se afirmă prin valorificarea conținutului învățământului, a mijloacelor și metodelor folosite în vederea sprijinirii elevilor pentru o orientare și auto- orientare autentică. O cerință a școlii contemporane, o reprezintă asigurarea concordanței dintre educație și orientare, iar cadrele didactice sunt chemate să contribuie la realizarea acestui deziderat. Intră în competența dascălului să asigure asistență psihopedagogică fiecărui elev, sprijinindu- l și înlesnindu- i drumul spre viitor. Orientarea școlară și profesională apare astfel ca un proces continuu, care începe de la vârste timpurii și se desfășoară diferit pe diverse trepte de școlarizare.

Incă de la vârsta preșcolară, inițiativa copilului poate fi canalizată în direcția exersării unor capacități, lărgirii orizontului informațional și înțelegerii caracterului utilitar al unor activități, care toate contribuie la formarea personalității lui și implicit la o pregătire prealabilă pentru opțiunile școlare și profesionale de mai târziu.

In ciclul primar, obiectivul fundamental al orientării îl reprezintă sensibilizarea copilului pentru o receptivitate mai mare față de varietatea activităților școlare și socio- profesionale. Este necesară familiarizarea copilului cu denumirile unor profesiuni și activitățile specifice lor, ajutându- l să înțeleagă că exercitarea lor cere cunoștințe bogate, ceea ce va constitui un stimulent pentru activitatea de învățare și pentru asigurarea unei culturi tehnice.

Invățătorul îmbogățește reprezentările școlarilor despre muncă prin îmbinarea pregătirii teoretice cu cea practică. Elevii trebuie antrenați în activități cu roluri sociale, acestea având un efect pozitiv, în formarea deprinderilor și obișnuințelor de lucru. Invățătorul, oferă școlarului informații, îl ajută să dobândească cunoștințe despre sine și despre alții, îl sprijină în formarea și dezvoltarea aptitudinilor și deprinderilor sale, oferindu- i o asistență psihopedagogică neîntreruptă, pentru adaptarea la cerințele muncii școlare și pentru înlesnirea realizării personale. Ceea ce realizează învățătorul pe linia orientării este un început de drum, care poate constitui garanția succeselor ulterioare.

In primii ani ai școlii gimnaziale( clasa a V- a și clasa a VI- a), continuă procesul pre- orientării școlare și profesionale într- un cadru nou. Gama cunoștințelor elevilor se lărgește sub influența mai multor discipline școlare și a unor surse de informații multiple, având în vedere numărul mai mare de cadre didactice cu care elevii sunt puși în relație. Este necesară asigurarea unui bagaj informațional bogat asupra specificității muncii și oferirea unor posibilități sporite de evaluare corectă a fenomenelor din jur și de autoevaluare mai bună. In aceste două prime clase gimnaziale, se desăvârșește pre- orientarea, dar la aceste clase se pot introduce și elemente ale orientării propriu- zise. In această perioadă, clasa a V- a și clasa a VI- a , trebuie să se realizeze o informare profesională pe orizontală, adică cunoașterea cât mai multor profesiuni, urmând ca în următoarele două clase care încheie ciclul gimnazial, clasa a VII- a și clasa a VIII- a, să se realizeze o informare pe verticală, ce vizează aprofundarea cunoașterii unei profesiuni.

In ultimele două clase gimnaziale, se mențin unele elemente ale pre- orientării, dar se asistă totodată la o orientare propriu- zisă. In această etapă, orientarea primește un caracter palpabil, vizând intensificarea preocupărilor pentru stabilirea intereselor și pentru realizarea opțiunilor spre școli și domenii de activitate potrivite. După ce a explorat posibilitățile sale și pe cele pe care i le oferă lumea muncii, după ce a restrâns numărul de alegeri posibile spre a- și determina alegerea profesională, elevul trebuie să se angajeze în pregătirea pentru profesiunea aleasă și respectiv să- și continue studiile în cadrul unui liceu de cultură generală, în cadrul unui liceu de specialitate, sau la o școală profesională.

Astfel, la sfârșitul ciclului gimnazial și respectiv la absolvirea școlii generale, elevii sunt puși în situația de a trece într- o formă de instruire superioară, de a opta pentru o anumită școală, în funcție de interesul profesional pe care și l- au conturat de- a lungul școlarității pînă în acest moment.

Alegerea școlii și a profesiunii la un moment dat, este un proces de lungă durată, este efortul acțiunilor pozitive și continue exercitate sistematic asupra copilului pe tot parcursul școlarității. Școala, are în problema orientării un obiectiv important de realizat: să faciliteze la copil atingerea maturității necesare pentru a putea decide, la momentul necesar, asupra direcției spre care să se orienteze. Școala trebuie să ofere tânărului suficiente informații despre lumea profesiunilor, în special asupra acelora pe care tânărul le- ar dori, sau le- ar putea îmbrățișa, cât și o informație suficientă despre sine. A te cunoaște pe tine și a cunoaște activitatea spre care vrei să te îndrepți, sunt condițiile esențiale de eficiență în decizia pentru alegerea unei școli și a unei profesiuni.

6.ADOLESCENȚA- VÂRSTA PRIMELOR OPȚIUNI CONȘTIENTE

Adolescența, răscruce importantă în drumul sinuos al vieții omului, constituie etapa renașterii individului, a obținerii unei noi identități și a cristalizării coordonatelor structurale ale personalității. Limitele ei cronologice și etapizarea pe cicluri de dezvoltare sunt discutabile și nu există criterii precise, care să ofere o clasificare invariabila și admisă unanim. Ca limite aproximative de vârstă, adolescența se întinde de la 11- 12 ani și pînă la 20 de ani, adică de la apariția pubertății, pînă la încetarea principalelor procese de creștere.

Adolescența, reprezintă o etapă a conturării individualității și a începutului de stabilizare a personalității, care marchează încheierea copilăriei și trecerea spre maturitate, o etapă în care se produc schimbări biofiziologice și psihologice importante și se realizează integrarea individului în lumea valorilor sociale existente. Este o vârstă la care are loc un complex proces de restructurare a personalității individului pe toate planurile: intelectual, afectiv, moral, social.

In această perioadă, ființa aflată în creștere, se află într- un moment de granită între două vârste și în dilemă asupra devenirii sale. Aspirațiile lui se structurează pe modele de viață , pe care mediul social le oferă continuu și într- o mare diversitate. In această precizare a aspirațiilor, intervin și adulții, care oferă permanent sugestii, prin formularea dorințelor lor în legătură cu viitorul copilului, sau prin exprimarea unor judecăți de valoare cu privire la anumite categorii de activitate. Tinzînd spre constituirea propriei identități, adolescentul își oprește atenția asupra unor persoane, pe care le cunoaște mai mult sau mai puțin, pe care le examinează și le adoptă ca modele în întregime, sau numai selectând însușirile care îi par demne de a fi urmate. Copilul adoptă atitudini de apropiere, sau de depărtare față de anumite modele, după criterii proprii de referință și în funcție de experiența sa directă din viața de familie, din mediul în care se dezvoltă (anturaj familial, grup de prieteni, mediu urban , sau rural) și informațiile pe care le obține. Raportarea adolescenților la modele, este un proces care debutează încă din perioada copilăriei, prin actul imitării spontane a persoanelor din mediul afectiv apropiat și care apoi, în perioada apariției conștiinței de sine, se concretizează într- o preocupare conștientă extinsă pîna la identificarea lor cu modelele alese și selecția critică a acestora. In plan educativ, raportarea adolescentului la adult, derivă din dependența față de acesta. Deși după ce identificarea cu părinții a fost consumată, apare tendința originalității, ce poate determina schimbarea considerabilă a atitudinii față de modele, conștientă sau nu, raportarea adolescenților la acestea rămâne mereu prezentă. Modelul de personalitate poate fi considerat o verigă intermediară între experiența personală și ceea ce dorește să devină tânărul.

Un factor important în echilibrarea tendințelor contradictorii ale procesului de orientare a personalității, îl reprezintă idealul de viață. Idealul de viață, este expresia atitudinii active a personalității față de viitor. Idealul de viață, imaginează în sfera realului prezent și dincolo de acesta, unele determinații ale realului care va fi, anticipează la nivelul gândirii unele dintre atributele realului dorit. La vârsta adolescenței, idealul are funcții multiple: entuziasmează, susține căutările, le dă o direcție, orientează întreaga personalitate. Idealul de viață, este în primul rând un important factor motivațional. Valoarea unei coordonate a personalității, este direct condiționată de rolul motivațional pe care îl joacă comportamentul general, motivația fiind recunoscută ca o sursă de activitate și de orientare. Motivația influențează activitatea, mai ales sub aspectul ei proiectiv și alături de aptitudine, este o variabilă importantă a randamentului și a performanței. “Imaginile ideale” ale tinerilor, au un rol orientator al personalității, cu influențe pozitive asupra comportamentului și dezvoltării.

Problematica idealurilor și modelelor de viață ale adolescenților, cuprinde o multitudine de orientări valorice, dintre care de importanță majoră, apare dimensiunea profesională.

Interesul profesional, se conturează tot mai mult la vârsta adolescenței, când trebuie să aibă loc procesul de alegere al școlii. In condițiile învățământului nostru, copilul este pus în situația de a alege, sau de a opta pentru o anumită școală la sfârșitul școlii generale, în jurul vârstei de 14 ani. Acesta este în acest moment, suficient de mare pentru a nu mai putea fi considerat copil, precum este suficient de mic și lipsit de experiență, ca să poarte pe umerii săi, răspunderea unei decizii cu privire la drumul pe care urmează să pășească în viață, sau altfel spus, pentru a fi plasat în situația de a decide asupra locului social, pe care- l va ocupa un om adult și anume adultul care va deveni el însuși, peste ani.

Absolvirea clasei a VIII- a , îl plasează astfel pe copil într- o situație nouă, ce- și capătă semnificație deosebită prin importanța problemelor, care conturează acest moment. Pentru prima dată, copilul care a evoluat liniștit pe un drum ce nu avea alternative, se găsește la o răscruce de drumuri și poate la prima sa mare confruntare cu viața. Are de ales forma de pregătire și implicit, direcția pe care v- a păși mai departe în viață, direcție în curs de conturare, prin precizarea idealurilor sale de viitor. Această problemă nu apare numai în momentul absolvirii școlii generale, ci este prezentă permanent în decursul anilor, prin conturarea imaginii omului care dorește să devină tânărul, dar care își dobândește consistență și caracter de linie directoare în viață, în funcție de experiența acumulată de copil prin contactele sociale din familie în primul rând, prin confruntarea cu școala și grupul social. Orientarea copilului spre anumite valori sociale, preferințele formulate pentru anumite activități, sau respingerile pentru altele, valențele pe care anumite forme de activitate le prezintă pentru satisfacerea dorințelor sale; contribuie la alegerea noului drum, care de fapt trebuie să exprime identificarea dezideratelor sale de personalitate, cu valorile sau activitățile spre care se îndreaptă.

Un rol important în lărgirea orizontului copilului și impicit a experienței lui, îl deține școala și mass- media. Educația în general, cea școlară în mod special, oferă posibilitatea unor confruntări permanente, între capacitățile sau caracteristicile generale de personalitate și solicitările exterioare. Reușita, sau nereușita școlară,generală, sau pe materii de studiu, ori forme de activitate, condiționează satisfacții și insatisfacții, care contribuie la diferențierea unor linii în realizarea copilului și totdodată, la cristalizarea unor deziderate pentru viitor.

La sfârșitul școlii generale, tânărul în plină adolescență, trebuie să aibă precizate anumite criterii de alegere între diferite forme de școlarizare sau de activitate profesională. Decizia de opțiune școlară, reprezintă direcția în care copilul va continua să- și desăvârșească pregătirea. Punctele de sprijin în actul opțiunii școlare, se referă la nivelul de dezvoltare aptitudinală, la nivelul de realizare atins în pregătirea sa generală, la aspirațiile copilului. In funcție de acești parametri, cât și de aprecierea posibilităților de compensare, sau de recuperare a unor lacune în pregătire, se poate aprecia capacitatea diferențiată a tânărului, de a se orienta spre forme de pregătire teoretică, teoretic- practică, sau cu preponderență practică. Libertatea pe care o oferă sistemul de organizare al școlilor, cât și de a ajunge prin fiecare drum ales pînă la forme universitare de pregătire, pot corecta unele greșeli de opțiune, astfel încât, să nu se limiteze niciodată șansele de realizare deplină.

Problema de importanță majoră care se conturează cu privire la tânăr în momentul absolvirii școlii generale, se referă la prezența capacității de discernere, astfel încât alegerea făcută să corespundă posibilităților tânărului. Se pune astfel problema nivelului dezvoltării mintale atins la această vârstă, cât și a nivelului procesului de maturizare. Din punct de vedere intelectual copilul de 14 ani, a atins stadiul gândirii formale, caracterul general al acestei perioade, constând în cucerirea unui nou mod de a raționa, care nu se mai referă exclusiv la obiecte, sau realități direct reprezentabile, ci la “ipoteze”, adică la propoziții din care pot fi trase consecințele necesare. Dar prezența formală a capacității de a discerne, nu asigură în toate cazurile și prezența unor decizii corecte. Adolescentul poate gândi logic, dar cu experiența pe care o deține, își poate fundamenta deciziile sale pe puncte de vedere proprii, care pentru moment, pot să nu reprezinte criterii adecvate în formularea unor concluzii.

Este important de precizat că în orientarea școlară și profesională, decizia asupra școlii sau a profesiunii, trebuie să aparțină tânărului. Acest principiu, apare ca o consecință a dreptului persoanei la autodeterminare. Problema care se pune, este că auto- orientarea implică capacitatea de discernere, care înscrie o traiectorie ascendentă în vârste ca rezultat al maturizării copilului și care se consideră că atinge forma deplină de exprimare abia la majorat. Pentru obținerea posibilității de autodeterminare, școala și familia trebuie să transfere continuu pe umerii tânărului o parte din răspunderea ce le revenea lor în conducerea copilului, oferindu- i posibilitatea de a decide cât mai mult în problemele sale și obișnuindu- l să selecteze criteriile pe baza cărora emite judecăți. In aceste condiții, apare necesitatea unor acțiuni de asistență pedagogică a tânărului din partea familiei și a școlii.

Problema asistenței absolventului școlii generale, de către persoane mature și competente, în vederea obținerii unei decizii adecvate asupra drumului de urmat este foarte importantă, deoarece o bună realizare a copilului este în mare parte rezultatul acțiunilor exercitate asupra lui pe întregul parcurs al perioadei sale de creștere, cu începere chiar din primele momente ale vieții. Persoana adultă aflată în preajma copilului, intervine permanent, pentru a menține un echilibru, între condițiile exterioare și caracteristicile copilului. Asistența în orientarea școlară și profesională, considerată ca formă specializată a asistenței complexe( medicală, psihologică, pedagogică, socială), îndeplinește un rol important în viața copilului, prin stabilirea unui echilibru între el și școală, între el și profesiune. Prin aceste acțiuni, tânărul este ajutat să se integreze în forma de școlarizare cu valoare deosebită pentru sine, sau în forma de activitate, care să satisfacă dezideratele sale de personalitate. La nivelul școlii generale, cât și a perioadei preșcolare, acțiunea de asistență se situează pe primul plan, date fiind caracteristicile generale ale copilăriei și urmările pe care le pot avea asupra dezvoltării ulterioare a personalității, situațiile în care se poate găsi copilul. Deoarece, fiecare copil are problemele sale, în funcție de caracteristicile sale, sau ale mediului în care se dezvoltă, conducerea copilului implică frecvent o preocupare individualizată.

Prin ansamblul acțiunilor de asistență pedagogică trebuie să se rezolve situațiile de inadaptare familială, școlară, sau larg socială și în același timp, să se intervină pentru a- l ajuta pe copil să găsească soluții corecte diferitelor probleme pe care și le pune cu privire la sine.

7.FACTORII ORIENTĂRII ȘCOLARE ȘI PROFESIONALE

La conturarea opțiunii fiecărui tânăr, privind școala și profesiunea pe care dorește să o urmeze, își aduce aportul un sistem de influențe exercitate direct sau indirect de un număr mare de factori. Acești factori care influențează opțiunea școlară a elevilor absolvenți ai ciclului gimnazial, pot fi elemente hotărâtoare, pentru drumul pe care ei îl aleg. Insă aceștia nu acționează întotdeauna pozitiv și adeseori nereușitele elevilor, se datorează tocmai influențelor negative, ale factorilor ce intervin în alegere.

Există două categorii de factori care influențează orientarea școlară și profesională a elevilor: factori interni, subiectivi(motive interioare) și factori externi, obiectivi( părinți, rude, prieteni, cadre calificate, profesori, colegi, școală, mass- media, etc).

Dintre cei mai importanți factori care manifestă o influență puternică în procesul de orientare școlară și profesională a adolescenților, ar fi de menționat: familia, școala, mediul social, mass- media și factorii conjuncturali.

A.FAMILIA

Familia reprezintă cadrul fundamental de viață și dezvoltare a personalității copilului. In orice societate, familia constituie factorul primordial al formării și socializării copilului, reprezentând cadrul în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și îndeplinite etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare.

Dependența completă a copilului, mai ales în primii săi ani de viață de părinți și de grupul familial, reprezintă o etapă a ciclului său de viață în cursul căreia sunt dobândite principalele motivații și deprinderi ale viitorului adult, care îl vor face apt să răspundă cerințelor sociale și să se integreze activ în viața societății de care aparține. Ulterior, orice experiență de viață, orice reacție afectivă sau comportamentală se vor resimți în funcție de bazele socializării oferite de familie. Copilăria, privită astfel ca un stadiu în maturizarea persoanei, caracterizat prin actul asimilării a tot ceea ce contribuie la transformarea unei mici ființe, într- o ființa socială superioară, determină definirea familiei ca fiind prima școală a copilului. Această școală se desfășoară într- o ambianță naturală și urmarește cristalizarea caracteristicilor de personalitate a omului în devenire.

Prin ansamblul modalităților de comportare a copilului, familia exercită indirect o acțiune de socializare a acestuia, adică o apropiere a copilului de forma de conduită superioară specifică omului, contribuind prin toate actele sale la integrarea acestuia în grup și în același timp, la diferențierea sa. Acțiunea familiei, este o acțiune general- formativă, exercitată convergent de totalitatea persoanelor care alcătuiesc grupul familiei, prin ansamblul formelor lor de conduită. Diversitatea caracteristicilor mediului familial și modul specific de structurare al acestora se reflectă diferențiat de la copil la copil și determină într- un mod propriu definirea anumitor configurații între variabilele individualității copilului. Fiecare familie, referitor la copil, exercită influențe relativ diferențiate și specifice în funcție de configurația sa, de caracteristicile mediului social căruia aparține, de caracteristicile membrilor ei, sau de atitudinea adoptată de fiecare membru în raport cu atenția care trebuie acordată creșterii copilului.

Structura normală a familiei, condiționată de existența mamei, a tatălui și a copiilor, oferă în condiții obișnuite, cadrul cel mai favorabil dezvoltării copiilor. Afectivitatea exprimată cu precădere de mamă și autoritatea dependentă de existența tatălui, alături de prezența relației inter- infantile, condiționată de existența unui frate, sau a unei surori, alcătuiesc elementele coordonatoare indispensabile unui proces de bună dezvoltare a copilului. Caracteristicile psihologice ale persoanelor, care alcătuiesc familia, intervin în conturarea relațiilor intra- familiale, condiționând prin modul lor de orientare în valorile sociale, prin modul lor de conduită, prin preocupări sau grad de integrare, prin calitățile și deficiențele pe care le prezintă, atmosfera zilnică a vieții de familie. Această atmosferă reprezintă, deasupra tuturor condițiilor factorul exterior cu pondere deosebită în conturarea profilului moral și intelectual al persoanei în dezvoltare. Caracteristicile formei de viață, deosebită de la copil la copil, ca rezultat al provenienței sociale, vor influența nu numai cantitativ, ci și calitativ ansamblul informațiilor, vocabularul de care dispune, modalitățile de exprimare, modul de conduită al copilului. Aceste elemente determină la nivelul copilului posibilitatea diferențiată de exprimare a capacității intelectuale și a aptitudinilor pe care le posedă.

Familia, în calitatea sa de mediu și de grup primar, exercită cele mai persistente influențe în viața copilului. Influența familiei este permanentă și puternică asupra formării întregii personalități a acestuia. Din punct de vedere al influențelor pe care le exercită, asupra orientării școlare și profesionale a copilului, familia ocupă un loc extrem de important în ierarhia celorlalți factori. De cele mai multe ori, influențele exercitate de către familie, sunt în relație directă cu experiența părinților, dorințele, interesele și aspirațiile lor, concepția pe care și- au format- o despre anumite profesiuni.

Familia joacă adeseori un rol decisiv în alegerea profesiunii copilului. In cadrul familiei în mod obișnuit, factorii care sunt parte activă în rezolvarea problemei alegerii profesiunii sunt părinții, dar și copilul. In familiile în care pe lângă aceștia mai trăiesc și alte rude( bunici, mătuși, unchi), adeseori pot interveni și aceștia. Rolul părinților și relațiile dintre aceștia și copil în alegerea profesiunii, este o problemă importantă, deoarece în foarte frecvente cazuri, copii așteaptă îndrumarea părinților în acest sens. In mod firesc, majoritatea părinților sunt preocupați de alegerea profesiunii copilului lor și o urmăresc din timp. In afară de această categorie, întâlnim însă și altele: părinți care neglijează această problemă pînă în ultimul moment(clasa terminală) și părinți care neglijează total această problemă lăsând- o în seama copiilor. Părinții care se încadrează în aceste două categorii, greșesc prin lipsirea copiilor de un sprijin util, pe care ei îl așteaptă într- o alegere care le influențează întreaga viață. Unii dintre acești copii izbutesc să- și găsească singuri și mai ales cu ajutorul școlii, sau a altor factori, calea potrivită și sigură. Dar unii dintre ei, vor întîmpina insuccese și greutăți, ajungând la greșeli pe care le vor resimți mulți ani și pentru care părinții lor poartă o mare parte din vină. Părinții, în exercitarea influențelor privind orientarea școlară și profesională a copilului, trebuie să se situeze undeva între cele două extreme reprezentate de adoptarea unei atitudini neutre, de neintervenție, totul fiind lăsat pe seama copilului și respectiv intervenția excesivă, când părinții își impun propriul punct de vedere.

In preocuparea pentru problema orientării școlare și profesionale, se impune ca între părinți și copil să se ajungă la o identitate de păreri, apoi aceasta să fie potrivită și să corespundă aspirațiilor și posibilităților copilului. In stabilirea opțiunii, influența familiei se resimte puternic, de regulă copii luând hotărârea în acord cu sfaturile părinților. Copii au încredere în bunele intenții ale părinților și sunt conștienți că aceștia sunt sprijinul lor material și spiritual. Părinții cunosc evoluția copilului și încearcă să prevadă dezvoltarea sa ulterioară. Ei, cântăresc posibilitățile, încercând să stabilească un acord între copil și profesiune. Ei, sunt mai prudenți comparativ cu tinerii, care sunt înclinați spre alegeri pripite determinate de dorințe bazate uneori pe o cunoaștere superficială, atât a posibilităților personale, cât și a cerințelor sociale, precum și pe influențe neselectate critic. Dar și familia, în activitatea ei de orientare, poate comite mari erori. Greșelile frecvente apar în stabilirea nivelului de aspirații. Sunt părinți care fixează un nivel scăzut al aspirației, se mulțumesc cu puțin, ceea ce determină copilul să- și diminueze efortul, deoarece idealul propus este ușor de atins. La polul opus, se află situația în care familia fixează un nivel de aspirație greu de atins de către copil, îl supraîncarcă și acesta nu mai face față cerințelor. O altă problemă, o reprezintă faptul că atitudinea părinților este mai des neselectivă și necritică ( subiectivă) și mai rar obiectivă în raport cu alternativele de evoluție ale propriilor lor copii. Subiectivismul părinților, este explicabil datorită afecțiunii, dragostei părintești și datorită faptului că ei nu- și pot compara copii cu colegii, deoarece nu dispun de criterii obiective de apreciere. Aprecierea tinerilor, poate fi uneori mai obiectivă decât a părinților, ei reușind sub influența școlii, să- și cunoască lipsurile și să- și înțeleagă posibilitățile. Atitudinea adoptată de către părinți în ce privește copilul, diferă foarte mult în funcție de nivelul de instruire și calificare profesională a fiecărui părinte, de mediul social căruia aparține familia, de ocupațiile cotidiene, de atmosfera intrafamilială și de natura relațiilor familiei cu ceilalți membri ai societății.

In problema alegerii profesiunii, între membrii familiei, se creează cîteva tipuri de relații.

Primul tip de relație, prezintă situația în care copilul și mama sunt de acord, ca primul să urmeze o anumită profesiune, însă părerea tatălui este diferită.

Similar, în al doilea tip de relație copilul este de acord cu tatăl asupra profesiunii, dar mama are o altă părere. In aceste prime două tipuri de relații, în care în alegerea profesiunii copilului există o corespondență de păreri, doar între el și unul din părinți, de multe ori șansa de a avea cuvîntul hotărâtor, o are părintele cu autoritatea cea mai mare și profesiunea pe care o va urma, sau va încerca să o urmeze copilul, este propusă de părintele autoritar. Problema în acest caz, nu este care dintre părinți să hotărască, ci alegerea definitivă să rămână cea care este cea mai potrivită.

In al treilea tip de relație, situația copilului este mai dificilă: părinții sunt de acord între ei, ca fiul, sau fiica să urmeze o anumită profesiune, însă copilul dorește altă profesiune, sau vrea să se îndrepte spre alt domeniu profesional. In această situație trebuie căutată alegerea cea mai potrivită, iar dacă niciuna dintre cele două nu este potrivită, trebuie să se renunțe la ambele și să se adopte o altă alegere pe care o vor căuta în colaborare cu școala. Adeseori însă, în asemenea situații este adoptată alegerea părinților, aceștia fiind uniți în alegerea lor și având suficiente mijloace de autoritate și constrângere, pentru a o impune copilului. Dar dacă această alegere nu este cea bună, cel care va avea cel mai mult de suferit va fi copilul.

In al patrulea tip de relație, fiecare dintre cei trei membri ai familiei, se gândește la o altă profesiune. In aceste situații, discuțiile în contradictoriu sunt frecvente și ele durează adeseori pîna în preajma concursurilor de admitere, ceea ce este de natură să împiedice, nu numai buna alegere, dar și pregătirea pentru concurs. Nu rareori copii proveniți din familii în care relația este cea în discuție, înregistrează insuccese, tocmai datorită acestor neajunsuri.

In familiile care se încadrează în relațiile amintite pînă acum, se pot întâlni cazuri când, pentru rezolvarea problemei alegerii profesiunii copilului, se alege o soluție cel puțin bizară, încercarea unei profesiuni aleasă în pripă, care nu corespunde dorinței niciunuia dintre cei trei membri implicați. In toate cazurile prezentate mai sus, sunt fecvente fluctuațiile în alegere, schimbările periodice ale alegerii, care au ca efect împiedicarea pregătirii corespunzătoare și imposibilitatea concretizării, delimitării și stabilirii intereselor profesionale ale elevilor.

Al cincilea tip de relație, este cel ideal, care este favorabil unei rezolvări corecte a problemei alegerii profesiunii adolescentului, în care atât copilul, cât și ambii părinți sunt de acord asupra profesiunii de urmat. Această corespondență, dacă este făcută din timp și dacă alegerea este potrivită, asigură condiții favorabile realizării ei. Copilul știe din timp ce are de făcut, se pregătește în cunoștință de cauză, interesele lui profesionale se stabilizează și susțin opțiunea profesională și pregătirea pentru aceasta. Este de dorit ca toate celelalte relații, să evolueze spre aceasta în timp util. Pentru aceasta părinții trebuie să de- a dovadă de înțelegere, de spirit de cooperare, în rezolvarea unei probleme a cărei importanță este hotărâtoare pentru viitorul copilului. Intre toți factorii familiali, trebuie să existe o concordanță în alegere, pentru că numai astfel pot asigura pregătirea corespunzătoare pentru copilul lor, sub aspect profesional.

In privința rolului familiei în orientarea școlară și profesională a copilului, mai trebuie menționate două aspecte importante. Un aspect este cel al opțiunii părintești, în care unul dintre părinți nu a reușit să- și realizeze visul său profesional și dorește să- l realizeze prin copil, ajungând să- l oblige să se îndrepte spre profesiunea pe care el nu a putut- o dobândi din diferite motive, chiar dacă copilul nu este potrivit pentru respectiva profesiune. Al doilea aspect este cel al opțiunii inculcate, adică situația în care părinții hotărăsc ce profesiune să dobândească copilul lor, uneori chiar înainte ca acesta să se nască. Mecanismul constă, în a- i spune copilului, încă din vârstele timpurii, în mod repetat și insistent, ce va deveni el. Copilul interiorizează această afirmație și când se va afla la vârsta alegerii profesiunii, v- a declara opțiunea pentru respectiva profesiune, ca fiind o hotărâre proprie, sau că a ales- o încă de când era copil. Un rol important îl are aici tradiția familială în alegerea și practicarea unei profesiuni. Dacă în trecut, acesta era un puternic factor acțional în formularea opțiunii profesionale, profesiunea părinților transmițându- se copiilor, acum ea intervine tot mai rar ca factor hotărâtor în conturarea opțiunii tinerilor datorită intensificării dinamicii profesionale, care combinată cu o piață a muncii în continuă mișcare, a condus la o mobilitate profesională accentuată în care una și aceeași persoană ajunge să- și schimbe profesiunea de două- trei ori în viață.

Familia trebuie să- l ajute pe copil, să cunoască obiectiv profesiunea spre care vrea să se îndrepte, să aibă informații suficiente despre școli și profesiuni, astfel încât să poată adopta o decizie cât mai potrivită pentru el. Deficitul de informație, pe care îl are familia este completat de către școală. Dacă familia oferă o informație ocazională și empirică, școala, ca formă organizată de conducere a copilului, oferă o informare sistematică și eșalonată în timp.

Familia este chemată ca în sprijinul procesului de formare a opțiunii școlare și profesionale să- l învețe pe copil să se documenteze asupra profesiunilor și să se autocunoască, să- l înzestreze cu criteriile corecte de alegere a profesiunii, să- l ajute să cunoască, să compare, să discearnă și să- l încurajeze în luarea hotărârii.

Acțiunea educativă a familiei este eficientă numai când scopul său se înscrie pe aceeași linie cu cel al școlii, când între cei doi factori există o concordanță în ceea ce privește obiectivele urmărite. Asemănător școlii, sarcinile familiei pot fi concentrate în jurul a două obiective fundamentale: cunoașterea copilului și educarea lui din punct de vedere aptitudinal, motivațional și caracterial, în vederea orientării în concordanță cu particularitățile psihofizice și cerințele societății. Mijloacele de care dispun părinții în vederea realizării acestor sarcini sunt multiple: observația, convorbirea, urmărirea rezultatelor activității copilului( la învățătură sau lucrări practice), descrierea unor profesiuni, stimularea și antrenarea copiilor în desfășurarea unor activități intelectuale sau practice, organizarea vizitelor la diferite locuri de muncă, exemplul personal.

Familia rămâne prima școală a copilului și poate cu efectul cel mai hotărâtor în viața acestuia. Insă evoluția realităților sociale conduce la limitarea rolului familiei în creșterea copilului. Absența tatălui, absorbit de profesiune, sau de alte activități social- politice, este un fapt generalizat. Intrarea femeii în producție conduce la sustragerea acesteia de la îndatoririle sale de mamă. Sarcina profesională, la care se adaugă sarcinile familiale, care- i revin ca urmare a unei diviziuni și specializări în munci casnice, măresc starea de oboseală a femeii- mamă, limitează contactul său cu copilul și o lipsesc de calmul necesar unui dialog adecvat între mamă și copil. Deposedarea copilului de autoritatea tatălui, ca și de afectivitatea mamei, cele două elemente fundamentale ale educației în familie, conduc la necesitatea creării unor servicii cu rol de suplinire a funcțiilor familiale.

Familia trebuie să rămână principalul sprijin al copilului, deoarece acesta nu are suficientă maturitate la vârsta deciziei privind orientarea școlară și profesională și ca urmare el are nevoie să fie ajutat. Familia are datoria de a- i oferi acest ajutor, fără însă a decide în locul lui. O bună orientare, este rezultatul unor influențe complexe, dar ea trebuie să aibă la bază decizia tânărului. El are dreptul să fie făuritorul propriului său destin.

B.ȘCOALA

Școala, reprezintă factorul principal de educație și factor de bază al activității de orientare școlară și profesională.

Școala, reprezintă o instituție organizată în serviciul societății și al persoanei. Prin intermediul acesteia, societatea oferă membrilor ei (copii, adolescenți, tineri și uneori adulți), condițiile de formare(educație și instruire), în scopul asigurării capacității de integrare, cu maximum de eficiență, în valorile și structura vieții sociale. Omul este prin excelență o ființă socială, care nu poate trăi în afara societății, iar școala oferă prin conținutul acțiunii educative condiția acomodării copilului la mediul social, într- un mod util și creator. Școala este instituția de bază în formarea personalității, în echilibrarea sa, în asigurarea posibilității de formare diferențiată, sau de integrare în condițiile realității. Aceasta trebuie să urmărească permanent ca acțiunea sa educativă, să aibă o eficiență imediată, dar și în perspectivă. Cultura fundamentală oferită de școală, îndeplinește un rol formativ și contribuie la conturarea personalității copilului.

Școala este o instituție destinată instruirii și educației. Aceasta oferă informații și formează deprinderi. Obiectele de învățământ, prin diversitatea conținutului permit o orientare a persoanei în mediul geografic, în mediul social- istoric, în domeniile de creativitate umană, în realitatea proprie a persoanei. In acest mod orizontul copilului se extinde, posibilitățile de definire a personalității sunt în creștere, interesele își lărgesc sfera lor de manifestare, conturându- se și îndreptându- se mereu spre domeniile de activitate cu care copilul, venind în contact simte o anumită afinitate. Interacțiunea existentă între informație, interes, preocupare, activitate, aptitudine, creativitate, sau între aspectul motivațional și realizarea însăși, între capacitatea copilului și posibilitățile de acoperire a solicitărilor net formulate de mediu, conduce spre conceperea procesului de formare a persoanei, ca un proces continuu și dinamic. Acest proces se desfășoară în etape corespunzătoare anumitor vârste, ce cunoaște anumite fluctuații de la copil la copil, în funcție de caracteristicile sale și de acțiunile exercitate asupra sa. In aceste condiții, școala apare ca un mediu plurivalent, organizat pentru dezvoltarea copilului. Aceasta oferă , copilului informații, dar și tehnici noi de gândire, le amplifică, le generalizează pe planul experienței și asigură continuu posibilități de depășire a nivelului atins.

Progresul tehnicii cunoaște astăzi un ritm atât de accelerat, încât forma și conținutul activității de producție înregistrează permanente schimbări. Noul devine o realitate constantă, nu numai în tehnică, ci în toate domeniile de activitate socială. Schimbarea devine singurul lucru permanent, iar școala are menirea de a pregăti tineretul pentru înțelegerea acestor mobilități a realităților sociale. Orice persoană suportă cu greutate schimbarea. Vârsta, sexul, gradul de dezvoltare mintală, forma de temperament; joacă în adaptare un rol important. Dar peste aceste diferențe individuale, intervine gradul de cultură, care pe de- o parte asigură posibilitatea de integrare în forme de lucru variate, iar pe de altă parte oferă condiția de a privi schimbarea și indirect situația concretă în care este plasat, ca exprimând o realitate socială obiectivă, pe care o poate înțelege și prevedea. Același caracter de mobilitate, de înnoire permanentă și rapidă, se constată și la nivelul informației, ca și al tehnicii de lucru. Necesitatea de realizare a persoanei, de integrare în condițiile momentului în care trăiește, implică concordanța dintre posibilitatea sa de a înțelege și acționa în conjunctura realităților existente. Echilibrul dintre cunoștințe sau deprinderi și caracteristicile formelor de activitate, trebuie menținut permanent, printr- o acțiune continuă de informare și formare. Școala realizează dezvoltarea prin informație a capacităților copilului, nu doar în scopul de a acoperi o necesitate de moment, ci de a deschide posibilități de orientare și autoformare permanentă. Școala nu poate privi numai realitatea imediată, ci trebuie să se consolideze ca privind spre viitor.

Școala apare ca un important factor în orientarea școlară și profesională. Aceasta dispune de un însemnat ansamblu de mijloace de influențare pozitivă a alegerii profesiunii de către elevi. In unele cazuri, elevii declară opțiuni profesionale conturate prin proprie voință, care de fapt implică o anumită influență a școlii prin natura obiectelor de învățământ, față de care elevii își formează interese stabile, care îi determină să aleagă profesiuni legate de domeniile acelor obiecte de învățământ, de care au fost atrași insistent. Un alt mecanism de influențare “ mascată “, în alegerea profesiunii de către unii elevi, este admirația lor pentru anumiți profesori, a căror personalitate și prestație profesională, vor să o imite. Un rol important în acțiunea școlii pentru orientarea școlară și profesională a elevului se atribuie dirigintelui. Acesta are la dispoziție un număr de ore de dirigenție pe care le poate consacra orientării școlare și profesionale, are posibilitatea de a organiza vizite în scop de informare profesională, de a organiza acțiuni de orientare în afara clasei și de a colabora cu părinții elevilor în acest sens. In plus, calitatea de diriginte al clasei, incubă obligația de studiere și cunoaștere psihopedagogică a elevilor, ale cărei date pot fi utilizate cu folos în procesul de orientare școlară și profesională. Cunoașterea elevilor, se poate realiza prin metode diverse: observație, evaluare, convorbire, analiza produselor activității, analiza datelor biografice. Misiunea tuturor profesorilor, este complexă și dificilă. Ca să formeze personalități, trebuie sa fie ei înșiși o personalitate: trebuie să inspire dragoste pentru comunitate și pentru cultură, entuziasm pentru marile valori și idealuri sociale, politice și spirituale ale epocii. Ei trebuie să ajute elevii să- și formeze și dezvolte interesele cognitive și profesionale, înclinațiile și aptitudinile, să dobândească atitudini și deprinderi corespunzătoare viitoarei lor activități productive. Toate cadrele didactice trebuie să- și aducă aportul la buna orientare a tinerilor și să se preocupe de asigurarea unui caracter sistematic al muncii de orientare, în scopul realizării ei cât mai benefic. Școala trebuie să asigure o bună informare școlară și profesională a elevilor. Este necesar ca aceștia să cunoască rețeaua școlară, cu tipurile de școli spre care se pot îndrepta, condițiile de admitere, profilul unor activități, caracteristicile unor profesii. Toate acestea sunt indispensabile în realizarea unei bune orientări școlare și profesionale . Școala reprezintă, deci o importantă sursă de informare privind sfera școlilor și a profesiunilor care poate influența decizia copilului privind orientarea lui școlară și profesională. In ultimii ani s- a acordat învățământului funcții noi: pregătirea practică- profesională, pregătirea diferențiată, acordarea unei ponderi mărite educației și orientării sociale a tineretului.

De asemenea, școala datorită naturii cadrului său instituțional, poate acumula pentru a pune la dispoziția elevilor interesați numeroase resurse de documentare asupra profesiunilor, cum ar fi: colecția volumelor de monografii și micromonografii profesionale, panouri de informare profesională, mape ale domeniilor profesionale; precum și asupra rețelei școlare: îndrumătoare, broșuri privind concursurile și condițiile de admitere. In cadrul școlilor funcționează , cabinete de consultație psihopedagogică, care mențin la dispoziția elevilor, părinților, diriginților, un specialist abilitat în consulting- ul de orientare școlară și profesională.

Complexul proces de orientare școlară și profesională, se realizează prin intermediul unor mijloace variate. Mijloacele folosite în școală sunt: procesul de învățământ, care prin varietatea disciplinelor de învățământ asigură o bogată informare, ora de dirigenție, activitățile tehnico- productive, cercurile elevilor, întâlnirile cu profesioniști, vizite la întreprinderi, publicații asupra profesiunilor, convorbiri individuale și de grup, dezbateri comune diriginte- elev- părinte, consultații de orientare școlară și profesională.

Invățământul general, prin caracteristica sa de învățământ unic, susține procesul formativ al copilului prin activități de instruire și educare, pe care trebuie să le organizeze, spre a fi acceptabile întregii populații de o anumită vârstă. Excepție de la această linie o fac copii care au anumite talente, sau anumite deficiențe, pentru care acțiunea formativă se desfășoară în condiții deosebite, urmărind însă aceleași obiective: oferirea condițiilor de dezvoltare optimă sub cele mai variate aspecte ale personalității și asigurarea posibilității de integrare în ansamblul vieții sociale. Invățământul, prin orientarea școlară și profesională, trebuie să asigure șanse egale de pregătire și alegere a unei forme de învățământ, sau a unei profesiuni pentru toți elevii. Acest lucru se obține prin acțiuni educative comune, prin aceleași informații teoretice și practice care li se transmit, aceeași bază tehnico- materială existentă în școli. Diferențierile între tineri se mențin, pentru că acțiunile și influențele educaționale comune, au efecte diferite, datorate diferențelor de ordin biologic, psihic și comportamental individuale. Fiecare elev își formează și își dezvoltă astfel personalitatea încât el devine o individualitate unică și irepetabilă, care îl deosebește de toți ceilalți elevi și care îl determină să recepteze într- un mod personal orice acțiune sau influență educațională ce se exercită asupra lui.

Școala trebuie să ofere o bază comună de dezvoltare tuturor copiilor, selectând și oferind spre asimilare informația necesară orientării corecte în viață și formând deprinderi, scheme operaționale sau obișnuițe indispensabile folosirii în mod creator a cunoștințelor înmagazinate. In fața societății, un copil nu poate fi făcut responsabil de faptul că s- a născut într- o familie cu un anumit nivel cultural, sau într- o familie mai puțin organizată, în care părinții manifestă dezinteres față de formarea sa, precum el nu poate fi făcut responsabil, nici de deficiențele procesului de învățământ, existente în școala pe care a urmat- o. Școala și societatea în general, trebuie să ofere copilului condiția dezvoltării normale, nediferențiate de a altor copii, pe care actul nașterii i- a privilegiat. Școala trebuie să asigure fiecărui copil șanse egale și optime de formare. Acordarea de șanse egale înseamnă plasarea în condiții în care acțiunile de formare să poată avea eficiență egală. Obligativitatea învățământului general și gratuitatea procesului de învățământ, reprezintă una dintre condițiile de accesibilitate la cultură a tuturor copiilor și implicit la conducerea organizată științific a procesului de formare individuală. Trebuie să se asigure tineretului egalitate de șanse, de acces și de reușită.

C.MEDIUL SOCIAL

Printre factorii care determină alegerea școlară și profesională a adolescenților, apartenența la un anumit mediu social are și ea, fără îndoială, o importanță deosebită. Societatea nu se poate limita doar la a formula cerințe în fața orientării școlare și profesionale, ci trebuie să- i pună la îndemână un cadru adecvat de desfășurare: condiții materiale, specialiști, norme de organizare. Departe de a avea un caracter spontan și predestinat, elaborarea atributelor distinctive ale personalității este condiționată de specificul modului de viață și de activitatea individului, de conținutul și natura influențelor socio- culturale și economico- politice, cărora este supus. Condițiile de mediu, au un rol important în formația intelectuală a copiilor, ajutând prin experiența variată, prin fondul de informații, prin limbaj, obținerea unor rezultate diferențiate chiar la copii cu același coeficient de inteligență. In acest decalaj, școala este chemată să intervină, să atenueze diferențele dintre copii, datorate provenienței lor sociale și să asigure un fond comun, un minimum necesar, egal pentru toți, în procesul de desăvârșire a personalității. Pentru copii proveniți din medii sociale mai puțin favorabile, este indicată exercitarea asistenței pedagogice de la vârste cât mai fragede, care să determine prezența unor rezultate superioare în manifestarea copiilor.

Mediul social din care provine tânărul poate avea o puternică influență asupra acestuia, în ce privește orientarea școlară și profesională, punându- și amprenta asupra destinului său.

D.MASS- MEDIA

Acțiunea de orientare școlară și profesională, presupune informarea tuturor celor antrenați în realizarea ei (profesori, părinți, copii), asupra școlilor și profesiunilor ce ar putea constitui obiectul opțiunilor. In acest sens, un rol extrem de important îl deține mass- media. Mijloacele de comunicare în masă, sunt multiple: radio, televiziune, presă, materiale tipărite, film, etc. Avantajul acestor mijloace, constă în aceea că oferă informații prețioase, într- o formă accesibilă unui număr mare de beneficiari, cu privire la diverse aspecte pe care le solicită o profesiune sau alta.

Mijloacele de informare, atât cele audio- video, cât și cele scrise, îi pot influența pe unii elevi în alegerea profesiunii prin două tipuri de mesaje. Primul tip de mesaj, constă în mediatizarea unor profesiuni, iar al doilea în mediatizarea condițiilor de admitere la diferite tipuri de școli, a domeniilor economice în ascensiune și a celor în declin, precum și a fenomenului șomajului. Forma și conținutul mesajului transmis, pot influența tânărul în conturarea opțiunii lui. Mijloacele de comunicare în masă, reprezintă o importantă sursă de informare privind sfera școlilor și a profesiunilor spre care elevii se pot orienta. Insă aceste mijloace, nu pot rezolva în totalitate problema informării, intervenția celorlalți factori și în principal al școlii, impunîndu- se cu necesitate.

E.FACTORI CONJUNCTURALI

Factorii conjuncturali, se referă la un grup de factori de diferite naturi care influențează procesul de alegere profesională a unor elevi și care au în comun faptul că acționează neprogramat, nesistematic și cu intensități diferite de la o perioadă la alta, sau de la o persoană la alta. Intervenția acestora în demersul alegerii profesiunii, este suficient de semnificativă, pentru a fi luată în considerare. Printre cei mai importanți factori conjuncturali se numără microgrupul și prestigiul profesiunilor.

Microgrupul, constituit dintr- un număr restrâns de prieteni, colegi, vecini, are asupra unor adolescenți influențe puternice, determinându- i să i- a hotărâri, pe care le consideră bune, numai fiindcă emană de la membrii acestuia. Acest fenomen, adeseori poate avea efecte negative concretizate în opțiuni profesionale eronate, insatisfacții și insuccese în perioada de formare profesională, aceste efecte putându- se prelungi pîna în perioada de practicare a profesiunii. In asemenea situații ajung elevii, care optează pentru o profesiune, sau o școală, raportându- se la opțiunea prietenilor și colegilor.

Prestigiul profesiunilor este un alt factor conjunctural important. Este cunoscut faptul că sunt profesiuni, care se bucură de o prețuire deosebită din partea societății și profesiuni față de care se manifestă mari rezerve, sau chiar sunt desconsiderate. Prestigiul profesiunii, este dat și menținut de aspecte precum: complexitatea lor, gradul înalt de pregătire pe care îl impun, faptul că se pot practica numai pe baza unui talent și ca urmare numărul practicanților este redus, riscurile pe care le implică, semnificația lor socială deosebită.

Este importantă depășirea vechilor prejudecăți care au generat departajări între așa- numitele profesii “nobile” și cele mai puțin “nobile”. O problemă esențială, este aceea a înțelegerii muncii ca valoare fundamentală pentru societate, pentru om și autorealizarea umană. Este necesară înțelegerea faptului că nu felul concret al muncii este important pentru autentica realizare a omului, ci calitatea și semnificația ei socială. Elevii trebuie să înțeleagă, că noblețea fiecărei profesii decurge din valoarea ei socială, din calitatea împlinirii ei, din dificultatea muncii și utilitatea ei socială, din forța umană de dăruire și autorealizare.

Privind lumea profesiunilor, în acest sector în urma progresului științei și tehnicii, dar în special în urma progresului social care condiționează continuu necesități noi, au loc permanente schimbări. In timp ce unele profesii dispar, apar altele noi care la rândul lor se perfecționează, sunt de mare utilitate o perioadă de timp, ca apoi să li se diminueze importanța. Desigur, există și profesii a căror perenitate este îndelungată, cum ar fi aceea de medic, sau de profesor. Modificările de ansamblu, ce intervin de- a lungul timpului în peisajul profesiunilor, cât și modificările pe care le înregistrează aceeași profesiune în existența ei în timp privind conținutul și instrumentele ei, definesc termenul de dinamică a profesiunilor. Dinamica profesiunilor, este generată de progresele științei și tehnologiei, acestea fiind tot mai spectaculoase în ultimele decenii, ajungându- se la o dinamică profesională tot mai intensă. Dinamica profesională reprezintă, de asemenea un important factor a cărui considerare este importantă în procesul de orientare școlară și profesională.

Un alt factor important de amintit, este piața muncii, care se constituie din oferta de posturi în diverse profesiuni pe perioade de timp apropiate și pe zone geografico- economice cu diferite extinderi (localități, județe, zone, regiuni, sau la nivel național). Mecanismul pieții muncii, este dat de dinamica profesiunilor, de dinamica economiei și de cea socială. Aceasta reflectă atât modificările la nivelul întregii economii, cum este de exemplu creșterea ponderii profesiunilor din domeniul serviciilor pentru populație concomitent cu reducerea locurilor de muncă din unele domenii industriale și din agricultură, cât și modificările ce intervin în unele zone restrânse, sau localități, cum ar fi dispariția sau restrângerea industriei dominante în acel loc. Buna informare asupra pieții muncii, este strict necesară, pentru desfășurarea unui proces realist de orientare profesională. Necunoașterea sau desconsiderarea în procesul de orientare profesională, va avea efecte negative la nivel individual și social, concretizate în urmările pe care le aduce însușirea unor profesiuni pe care cei ce le stăpânesc, nu au unde să le practice.

Factorii care intervin în procesul conturării opțiunii școlare și profesionale a elevilor sunt multipli, iar momentul decizional sau alegerea propriu- zisă a unui anumit tip de școală, sau a unei profesiuni, include o joncțiune între aceștia. Influențele pozitive în alegerea corecta a școlii și a profesiunii, cât și eficacitatea procesului de orientare școlară și profesională, se asigură doar prin colaborarea strânsă a tututror acestor factori.

In ciuda multitudinii de factori, care sunt implicați în procesul de orientare școlară și profesională, cel mai însemnat rol rămâne elevului, deoarece întregul proces se desfășoară asupra lui și în folosul lui. El trebuie să participe în acest proces în mod conștient și activ, să nu se rezume la a prelua fără să analizeze opțiunea sau propunerea factorilor de orientare (părinți, profesori, colegi).

Existența principiului autodeterminării individuale în alegerea profesiunii, sugerează și justifică faptul că finalul procesului de orientare școlară și profesională trebuie să fie auto- orientarea elevului. El poate primi informații și sprijinul factorilor de orientare (școală, familie, mediul social, mass- media), dar decizia trebuie să- i aparțină. Auto- orientarea presupune o bună autocunoaștere și autoevaluare din partea elevului și totodată o informare amplă, o muncă perseverentă de autoeducare a capacităților cerute de școala sau sectorul de activitate vizat. Este necesar ca aspirațiile personale să fie confruntate permanent cu cerințele sociale, exprimate în număr de locuri stabilit pentru diferite școli sau specialități și necesarul de cadre calificate, în anumite sectoare ale economiei și culturii noastre. Trebuie să existe un acord între calitățile personale, exigențele profesiunii, aspirațiile personale și nevoile sociale de cadre. Elevul trebuie, de asemenea, să cunoască criteriile unei bune alegeri profesionale, concordanța dintre înzestrările lui și specificul și cerințele profesiunii, datele oferite de piața muncii, etc și să opereze corect cu ele.

Alegerea, este rezultatul unui lung proces de deliberare, de analiză și comparare a mai multor situații posibile. Procesul de deliberare este adeseori urmărit de numeroase pericole: informații insuficiente, o autocunoaștere falsă, o opțiune pripită. Opțiunea nu trebuie să fie un act superficial, ci dimpotrivă, finalul unui lung proces de meditație și cântărire a tuturor elementelor care ar putea intra în calcul. Decizia trebuie precedată de o analiză și o raportare a motivelor la obiectivele sau țelul urmărit. Elevul trebuie să fie conștient, de importanța actului de alegere a profesiunii, care îi va direcționa viața, sau un anumit număr de ani și de riscurile la care îl va expune o alegere greșită. La vârsta adolescenței tinerii sunt dispuși să- și asume riscul deciziei, însă ei trebuie preveniți asupra consecințelor posibile în cazul unei decizii pripite, sau insuficient motivată.

Factorii orientării școlare și profesionale, sunt chemați să ofere informații și sprijin elevului în acest proces, însă el singur este cel care trebuie să decidă, care este calea pe care poate ajunge cel mai sigur la desăvârșirea propriei personalități. Alegerea trebuie să aparțină tânărului, dar el trebuie să fie sprijinit să o realizeze just.

Ideal ar fi, ca singurul factor direcționar în orientarea școlară și profesională a elevului să fie propria lui vocație. Vocația este starea de direcționare către o anumită profesiune, datorată înzestrărilor native foarte accentuate, care vizează aptitudinea la nivelul talentului și care, însoțită de instalarea unui interes puternic pentru acea profesiune, îl conduc pe subiect spre profesiunea care îl atrage irezistibil. Vocația acționează astfel ca o forță interioară de orientare spre profesiune. Ea face ca uneori, cel în cauză să înfrângă serioase dificultăți ( materiale, familiale, sociale) și să ajungă, chiar dupa multe ocolișuri, să- și realizeze destinul profesional. Nivelurile inferioare ale vocației care acționează de asemenea favorizant în alegerea potrivită a profesiunii, sunt înclinațiile, determinate și ele de înzestrările, aptitudinile și interesele personale. In formarea și cunoașterea acestor înclinații, trebuie să se implice orientarea școlară și profesională, ba mai mult, ea trebuie să țintească dezvoltarea integrală a personalității prospectată în raport cu cerințele societății.

Orientarea școlară și profesională, nu constituie doar o simplă acțiune de informare și recomandare, de diagnoză și prognoză, ea este un proces cu caracter complex și permanent, parte integrantă din amplul proces de modelare a ființei umane.

Orientarea școlară și profesională, este chemată să stabilească un acord între ceea ce vrea, ceea ce poate și ceea ce trebuie să facă individul.

B.ASPECTE METODOLOGICE

Tema supusă cercetării, “Orientarea școlară și profesională la adolescenți”, vizează adolescenții în ultima clasă gimnazială ( clasa a VIII- a), aceștia fiind puși efectiv în fața situației de a elabora o decizie privind școala pe care doresc să o urmeze și profesiunea pe care doresc să și- o însușească.

S- a realizat un studiu exploratoriu pe o colecție de cazuri, mai exact 44 de indivizi, elevi de clasa a VIII- a, selectați după criteriul “ nivel școlar”, 20 formând o clasă din mediul rural și 24 o clasă din mediul urban.

In studiul de față s- a folosit ca metodă de cercetare ancheta indirectă pe bază de chestionar. Instrumentul folosit este chestionarul prin autocompletare, sau autoadministrare.

Rațiunile alegerii acestei metode și a acestui instrument sunt următoarele:

Avantajul costului redus, comparativ cu ancheta orală,

Se înlătură influența perturbatoare a operatorului,

Se înlătură greșelile de înregistrare și interpretare datorate operatorului( adică se înlătură o verigă perturbatoare în procesul de comunicare),

Se asigură anonimatul ( îndeosebi forma de aplicare în colectiv asigură un anonimat total, lucru bine apreciat de subiecți, care în general nu doresc asumarea niciunui risc),

Acest gen de culegere a informației acordă subiectului timp de gândire pentru formularea răspunsurilor (T.Rotariu, P.Iluț,1999).

Bineînțeles că această metodă are și neajunsuri, dintre care cel mai important este efectul dezirabilității sociale, adică subiectul “ confecționează răspunsuri” în conformitate cu ceea ce crede că se așteaptă de la el. Un alt neajuns, este faptul că această tehnică generează o proporție mai mare de non- răspunsuri, comparativ cu cea orală.

Cu toate acestea, se poate observa că avantajele utilizării acestei metode, primează, tocmai de aceea s- a utilizat în acest studiu.

Chestionarele au fost aplicate unui efectiv de 44 de elevi proveniți din medii diferite. In chestionar sunt cuprinse, după forma de înregistrare a răspunsurilor, întrebări deschise, închise și mixte, iar după conținutul informației vizate, întrebări factuale și de opinie. Chestionarul( ANEXA1), cuprinde 25 de întrebări cu privire la domeniul profesional spre care vor să se îndrepte elevii, profesia pe care vor să și- o însușească, motivele care stau la baza opțiunii lor, sursele care le- au oferit informații cu privire la sfera școlară și profesională și influențele acestora asupra deciziei de a se îndrepta spre o anumită școală sau profesiune.

In cercetarea realizată, s- a pornit de la ipoteza că factorul cu cea mai mare influență în orientarea școlară și profesională a adolescenților, îl reprezintă familia. Factorii care manifestă influență în procesul de orientare școlară și profesională a adolescenților sunt multipli, aceștia acționând diferit și având efecte diferite de la un elev la altul. Toți acești factori au un rol important în orientarea școlară și profesională și contribuie la definitivarea procesului de deliberare asupra unei școli și profesiuni pe care să o urmeze elevul. In luarea deciziei elevul trebuie să țină seama de toți acești factori (familie, școală, mediul social, mass- media, factorii conjuncturali), însă decizia să- i aparțină doar lui, să fie rezultatul propriei analize, deoarece de calitatea drumului de urmat poate depinde întregul său viitor.

C.ANALIZĂ ȘI INTERPRETARE

Din totalul celor 44 de indivizi chestionați, 24 au fost băieți, iar 20 au fost fete. Privind domeniile de activitate spre care doresc să se îndrepte elevii:

22,7 % doresc să se îndrepte spre domeniul – deservirea populației

20,5% spre domeniul – cercetare

11,4 % spre domeniul – sănătate

11,4% spre domeniul – învățământ

9,1% spre domeniul – transporturi

6,8% spre domeniul – administrație

4,5% spre domeniul – industrie

2,3% spre domeniul – artă și cultură

2,3% spre domeniul – energetic

2,3% spre domeniul – sportiv

2,3% spre domeniul – construcții

2,3% spre domeniul – armată

2,3% spre domeniul alimentație (ANEXA 2)

Referitor la discuțiile cu tematica ”orientare școlară și profesională”, majoritatea elevilor,

86,4% susțin că au discutat cel mai mult cu familia

9,1% cu prietenii

4,5% cu dirigintele

Sursele care le- au oferit elevilor informații privind sfera meseriilor sunt multiple:

45,5% dintre elevi consideră că cele mai multe informații le- au primit de la familie

34,1% de la școală

13,6% din mass- media ( radio/ TV/ziare)

2,3% de la prieteni

2,3% de la specialiști

2,3% din cărți (ANEXA 3)

Sursele enumerate, care le- au oferit informații privind activitățile profesionale, au manifestat influențe diferite asupra elevilor. Majoritatea elevilor, consideră că cea mai mare influență asupra deciziei lor privind orientarea școlară și profesională a avut- o familia:

72,7% considera că în luarea deciziei, cea mai mare influență a avut- o familia

9,1% școala

6,8% mass- media

6,8% prieteni

4,5% specialiști (ANEXA 4)

Din cei 44 de elevi chestionați, există 6 cazuri (13, 6%), în care opțiunea profesională a elevului este identică cu profesiunea pe care o practică unul dintre părinții săi.

Referitor la intenția de a reproduce meseria tatălui, 84% dintre subiecții chestionați, susțin că nu intenționează să reproducă meseria tatălui, 7% intenționează, iar 9% nu răspund .

( vezi ilustrația nr.1)

Ilustrația nr.1

In 32 de cazuri (72,7%) opțiunea profesională a elevilor coincide cu opțiunea unuia dintre părinții săi, privind viitorul profesional al copilului. Analizând datele obținute în urma aplicării chestionarelor, se observă că în majoritatea acestor situații copilul susține că are o relație mai bună cu respectivul părinte, a cărui opțiune privind viitoarea profesie a copilului, este identică cu alegerea acestuia.

Luând în considerare opțiunea tatălui privind meseria copilului său și aspirația copilului privind profesia sa viitoare, s- au obținut următoarele rezultate , prezentate în Ilustrația nr.2: la 30 dintre subiecți opțiunea profesională corespunde cu cea a tatălui, la 10 dintre aceștia nu corespunde, iar 4 nu răspund.

Ilustrația nr.2

Având în vedere că la vârsta adolescenței elevii dovedesc o mare instabilitate în interese, situațiile de schimbare a opțiunii sunt frecvente. La nivelul întregului eșantion: 27 dintre elevi (61,4%) susțin că decizia lor de a se îndrepta spre o anumită profesie a fost luată în cursul ultimului an școlar( clasa a VIII- a), iar 17 elevi ( 38,6%) susțin că decizia lor datează de peste un an.

In cursul studiilor școlare se dezvoltă de regula pasiunea pentru o anumită disciplină și sunt des întâlnite situațiile în care elevii fac alegerea școlii și a profesiunii pe care doresc să o urmeze, ținând seama de această pasiune, la 40,9% dintre elevi (18 elevi) materia preferată coincide cu materia pe care vor trebui să o studieze în timpul pregătirii școlare și profesionale în domeniul ales, iar la 59,1% (26 elevi) acestea nu coincid.

S- a constatat că majoritatea elevilor, 59,1% (26 elevi), urmează ore suplimentare pentru pregătirea școlară, iar 40,9% (18 elevi) nu urmează astfel de ore.

De asemenea situația școlară a elevului are o anumită influență asupra orientării lui școlare și profesionale. S- a observat că în general elevii cu rezultate școlare foarte bune se orientează spre profesii care necesită o pregătire superioară, iar cei cu rezultate bune și mai puțin bune se orientează spre profesii care necesită o pregătire medie.

S- a realizat următoarea grupare, pentru a putea clasifica elevii după rezultatele obținute și după pregătirea necesară însușirii profesiei pe care doresc s- o urmeze:

Elevii cu media generală între 5- 7 au fost încadrați la elevi cu rezultate slabe,

Elevii cu media generală între 7- 8,50 rezultate medii,

Elevii care au media între 8,50- 10 sunt elevi buni și foarte buni.

Pregătirea de 8 clase sau școala profesională, reprezintă pregătire inferioară,

Liceul și școlile post liceale, pregătire medie, studii medii,

Facultatea reprezintă o pregătire superioară.

Ilustrația nr.3 explică rezultatele obținute.

Toate analizele realizate în această lucrare confirmă încă o dată că există o multitudine de factori care influențează elevii de clasa a VIII- a în decizia privind orientarea lor școlară și profesională, dar din totalitatea lor, familia exercită cea mai vizibilă influență.

Suportul parental apare ca factor necesar în orientarea școlară și profesională a elevilor, dar a cărui intensitate nu trebuie exagerată din considerentul, că elevul trebuie să fie cel care decide, în final, dacă urmează o cale sau alta, fiindcă el este cel care v- a suporta consecințele actelor sale.

Ilustrația nr.3

CONCLUZII

Alegerea unei profesiuni și a unei școli în care să se desăvârșească pregătirea pentru respectiva profesiune, este rezultatul unui lung proces de deliberare, de analiză și comparare a mai multor situații posibile. La prima vedere procesul pare simplu: ne fixăm asupra unei soluții pentru că ne place, sau pentru că ni se pare cea mai potrivită persoanei noastre. Realitatea arată însă că acest proces de deliberare este adeseori urmărit de numeroase pericole: informații insuficiente, o autocunoaștere falsă, o opțiune pripită. Opțiunea nu trebuie să fie un act superficial, ci dimpotrivă, finalul unui lung proces de meditație și cântărire a tuturor elementelor ce ar putea intra în calcul. Decizia trebuie precedată de o analiză serioasă și o raportare a motivelor la obiectivele sau țelul urmărit. Cu cât forțele care ne pun în mișcare sunt mai puternice și mai clare, cu atât șansele de reușită sunt mai mari. Prezența unei aspirații puternice sau a unui ideal mobilizator, susține și întărește efortul nostru pentru realizarea lor, iar valoarea și tăria motivelor dau strălucire și frumusețe rezultatelor pe care le obținem.

Orientarea școlară și profesională este un complex sistem de acțiuni social- educaționale ce se exercită aupra elevilor și care este chemat să sprijine și să ajute elevii în realizarea unei opțiuni școlare și profesionale cât mai corecte, care să asigure în cât mai mare măsură satisfacerea trebuințelor lor personale și a trebuințelor societății. Orientarea se bazează pe cunoașterea capacităților individului, pe cunoașterea specificului profesiunii, a cererii forței de muncă din domeniul respectiv și realizarea unui acord între toate aceste elemente. Orientarea trebuie să- i permită individului să se recunoască și să se accepte pe sine în toate împrejurările vieții sale. Sarcina acțiunilor de orientare școlară și profesională este armonizarea a ceea ce vrea individul, cu ceea ce poate și ceea ce trebuie sa facă.

Se remarcă faptul că în procesul de orientare școlară și profesională a adolescenților sunt implicați numeroși factori care manifestă influență asupra deciziei elevilor.

In cercetarea realizată, s- a pornit de la ipoteza că factorul care manifestă cea mai mare influență în orientarea școlară și profesională a adolescenților, îl reprezintă familia. In urma analizării datelor obținute prin aplicarea chestionarelor, s- a constatat că 72,2%, ceea ce reprezintă ¾ din totalul subiecților asupra cărora s- a efectuat cercetarea (32 elevi din totalul de 44), susțin că cea mai mare influență asupra deciziei lor școlare și profesionale a avut- o familia, fapt care demonstreaza că ipoteza a fost validată.

Se va ține cont de faptul că toate răspunsurile oferite de subiecți vizează un plan intențional, astfel că studiul se reduce la descrierea nivelului aspirațional al elevilor din clasele a VIII- a în legătură cu orientarea lor școlară și profesională.

Cu toate că reprezintă un studiu exploratoriu, rezultatele obținute în urma administrării chestionarelor, analizării și interpretării acestora pot folosi ca punct de plecare pentru o cercetare bazată pe un eșantion reprezentativ.

Influențele educative pozitive în alegerea școlii și a profesiunii și eficacitatea procesului de orientare școlară și profesională se asigură doar prin colaborarea strânsă a tuturor factorilor antrenați în acest proces: familie, școală, mediul social, mass- media, factori conjuncturali. Insă, acești factori ar trebui doar să- l ajute pe adolescent în alegerea unei școli și a unei profesiuni adecvate și să îl susțină. Sarcina acestor factori și îndeosebi a familiei, nu este de a alege în locul copilului, ci de a- i pregăti pe aceștia să aleagă ei cu seriozitate, deoarece de caliatea drumului de urmat depinde întregul viitor al adolescentului, fapt pentru care el are dreptul să fie făuritorul propriului său destin.

CHESTIONAR ANEXA 1

Care este țelul dumneavoastră în viață?

Să mă realizez, pe linia chemării interioare.

Să- mi dezvolt înclinațiile pe care le am.

Să fiu apreciat de cei din jur.

Să cîștig bine.

Altul . Care?………………………………………………………………………………………………………………..

Spre ce domeniu profesional ați dori să vă îndreptați? ( o singură alegere)

Administrație h. Deservirea populației

Armată i. Transporturi

Artă și cultură j. Industrie

Agricultură k. Energetică

Invățământ l. Construcții

Sănătate m. Altul. Care?………………

Cercetare

Pentru ce profesiune vreți să vă pregătiți și de ce?

Pentru profesia de…………………………pentru că…………………………………………..

Nehotărât. Specificați totuși profesia pe care a- ți dori să o practicați?………………….

Care sunt motivele ce stau la baza opțiunii dvs. profesionale? (se poate opta pentru mai multe variante)

Îmi place profesia

Îmi place obiectul de învățământ corespunzător profesiei

Sunt atras de obiectul muncii

Sunt atras de conținutul muncii

Consider că posed calitățile necesare

Consider că profesia este frumoasă

Consider că profesia este curată

Consider că profesia este ușoară

Rolul social al profesiunii

Locul de practicare

Tradiția familiei

Rezultatele muncii

Venituri materiale

Șanse mari de reușită

Pentru că o aleg mai mulți elevi

Îmi dă posibilitatea să călătoresc

Altul. Care?……………………………

Care dintre motivele enumerate, are influența cea mai mare în luarea deciziei, privind alegerea profesiunii?……………………………………………………………………………………………

Ați discutat cu cineva despre posibilitățile de orientare profesională?

Da. Cu cine?…………………………………………………………………………………………………

Nu

Cu cine ați discutat cel mai mult cu privire la orientarea dvs. profesională?

………………………………………………………………………………………………

Care sunt sursele de informare care v- au oferit informații privind sfera meseriilor? ( se pot alege mai multe răspunsuri)

Rude

Prieteni

Familie

Cunoscuți

Mass- media ( radio/tv/ziare)

Școala ( profesori/diriginți)

Cărți

Specialiști

Altul. Care?…………………………………………………………………………………………………..

Care dintre sursele enumerate, v- a oferit cele mai multe informații privind activitățile profesionale?……………………………………………………………………………………………………..

Care din sursele enumerate considerați că v- a influențat cel mai mult în luarea deciziei privind viitoarea dumneavoastră profesie?…………………………………………………………….

Pentru ce profesie au optat părinții dvs. în ceea ce vă privește?

Opțiunea mamei…………………

Opțiunea tatălui…………………

NS/NR

Care este profesia părinților dvs?

Profesia mamei………………….

Profesia tatălui………………….

Cu care dintre părinți considerați că aveți o relație mai bună?

Mama

Tata

Amândoi

Decedat (dacă e cazul)

NR

V- a sfătuit cineva spre ce profesiune să vă îndreptați?

Da. Cine?………………………………………………………

Nu

Decizia dvs. de a alege o anumită profesie ,datează?

De peste un an

A fost luată în anul acesta școlar

Ce profil intenționați să urmați, pentru a vă specializa în domeniul dorit?

……………………………………………………………………………..

V- a sfătuit cineva spre ce profil să vă îndreptați?

Da. Cine?………………………………………………

Nu

Spre ce profil ar dori părinții dvs. să vă îndreptați?

Opțiunea mamei………………………………..

Opțiunea tatălui………………………………..

Care este materia dvs. preferată?………………………………………………………

Care este principala materie care v- a trebui să o studiați în timpul pregătirii profesionale, în domeniul ales?…………………………………………………………………………….

Materia aceasta coincide cu materia dvs. preferată?

Da

Nu

Urmați ore suplimentare pentru pregătirea școlară?

Da

Nu

În acest an școlar, într- o zi obișnuită, cîte ore/ minute alocați studiului?……………………….

Care este media generală pe care a- ți obținut- o în anul școlar precedent ( clasa a VII- a)?

…………………………

Privind rezultatele dvs. școlare din ultimul an, pe o scară de la 1 la 10, unde 1 înseamnă elev slab și 10, înseamnă elev foarte bun, unde vă situați?

I……….I……….I……….I……….I……….I……….I……….I……….I……….I

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

(elev slab) (elev foarte bun)

REPARTIȚIA ORIENTĂRILOR PROFESIONALE ALE ELEVILOR PE DOMENII DE ACTIVITATE

DISTRIBUȚIA PREFERINȚELOR PE PROFESII

ANEXA 2

SURSELE CARE AU OFERIT CELE MAI MULTE INFORMAȚII ELEVILOR PRIVIND ACTIVITATEA PROFESIONALĂ

SURSELE CU CARE ELEVII AU DISCUTAT CEL MAI MULT DESPRE ORIENTAREA PROFESIONALĂ

ANEXA 3

REPARTIȚIA INFLUENȚEI FACTORILOR ORIENTĂRII ȘCOLARE ȘI PROFESIONALE ASUPRA ADOLESCENȚILOR

ANEXA 4

BIBLIOGRAFIE

Valeria Mureșan, “Probleme teoretice și practice ale orientării școlare și profesionale”, Tipografia Universității din Timișoara, Timișoara, 1990

A. Chircev, D. Salade, “Orientare școlară și preorientare profesională” , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976

Titus Suteu, “Orientarea școlară și profesională” , Catedra de Pedagogie- Psihologie- Metodică, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea din Cluj- Napoca, Cluj- Napoca, 1985

Lascus Voicu, “Părinții și profesiunea copiilor” , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981

Lascus Voicu, “Orientare școlară și profesională” , Ed. Napoca Star, Cluj, 2000

Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, “Adolescenții și familia”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987

Jean Drevillon, “Orientare școlară și profesională” , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1973

Mărioara Zapartan, “Eficiența cunoașterii factorilor de personalitate în orientarea școlara și profesională a elevilor” , Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1990

Dumitru Bazac, “Idealul de viață al adolescentului”, Ed. Politică, București, 1983

Dumitru Bazac, Ion Dumitrescu, Fred Mahler, Virgiliu Radulian, “ Geneza și dinamica idealului în adolescență” , Ed.Scrisului Românesc, Craiova, 1974

Șchiopu Ursula, Paula Constantinescu, “Orientarea școlară și profesională” , Universitatea București, 1971

Oscar Hoffman, Doina Dragomirescu, Simona Raseev, Dinu Tenovici, “Profesiile în fața viitorului” , Ed. Academiei Române, București, 1990

Dumitru Ozunu, Emil Pop, “ Educație și profesiune” , Ed. Politică, București, 1979

Ion Holban, “Orientarea școlară”, Ed. Junimea, Palatul Culturii, Iași, 1973

Filimon Turcu, Aurelia Turcu, “Fundamente ale psihologiei școlare” , Ed. All Educațional, București, 1999

Traian Rotariu, Petru Iluț, “ Ancheta sociologică și sondajul de opinie”, Ed. Polirom, Iași, 1999