Orientarea Profesionala a Adolescentilor. Dimensiuni Si Factori
LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ
pentru obținerea gradului didactic I în învățământ
TITLUL LUCRĂRII
ORIENTAREA PROFESIONALĂ A ADOLESCENȚILOR: DIMENSIUNI ȘI FACTORI
C U P R I N S
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – ASPECTE GENERAL TEORETICE ALE ORIENTĂRII PROFESIONALE A ADOLESCENȚILOR
Premise teoretice ale cercetării
Particularități ale dezvoltării psihologice la vârsta adolescenței
Noțiunea de ,,profesiune,,
Orientarea profesională – considerații generale
Aspecte generale ale orientării profesionale
Conceptul de orientare profesională
Principiile orientării profesionale
Teorii ale consilierii și orientării profesionale
Dimensiuni și factori determinanți ai orientării profesionale
Elevul – participant activ în propria sa orientare profesională
Familia- factor în orientarea profesională
Școala- rolul său în orientarea profesională a elevilor
Autocunoașterea – condiție de bază pentru o orientare profesională de succes
CAPITOLUL II – METODOLOGIA DE CERCETARE
2.1. Obiectivele cercetării
2.2. Ipotezele cercetării
2.3. Participanții la cercetare
2.4. Metode folosite
CAPITOLUL III – PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Prezentarea, analiza și interpretarea datelor
CAPITOLUL IV – CONCLUZII
Concluzii
Soluții și propuneri privind consilierea și orientarea profesională a adolescenților
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Schimbările care au avut loc în ultimii ani în România, printre care și integrarea în Uniunea Europeană au determinat apariția unei piețe de muncă flexibilă și în mare parte imprevizibilă. Astfel, putem vorbi de faptul că foarte multe profesii au apărut pe piața muncii, determinând uneori chiar și schimbarea relației dintre ele, dar și de faptul că au apărut cerințe noi în exercitarea unei profesii.
În aceste condiții, orientarea carierei elevilor reprezintă un proces complex de pregătire și îndrumare a acestora spre anumite forme de activitate școlară, studii care să le permită apoi alegerea unor domenii profesionale și ocupații distincte care să fie în concordanță cu aptitudinile și interesele lor. În aceasta eră postindustrială nu mai poate fi pusă în discuție stabilitatea unei carierei, față de situația când majoritatea oamenilor își petreceau viața de cele mai multe ori la un
singur angajator.
Totuși în secolul XXI, carierele ar trebui abordate ca situații individuale, elaborate în principal în funcție de nevoile societății, față de perspectivele avute în vedere până acum, cum ar fi stadiile carierei, așa cum sunt descrise de Super (1957). O piață a forței de muncă în schimbare determină o neconcordanță între aceasta și dezvoltarea vocațională a persoanei, aflată într-un anumit stadiu al carierei. Comportamentul uman nu este numai o consecință a funcționării ca persoană, dar și un răspuns la acțiunea mediului, astfel că indiferent cât de stabile par a fi caracteristicile individuale, mediul este într-o continuă schimbare. Altfel spus, modelele teoretice sunt necesare pentru a sublinia flexibilitatea umană, adaptabilitatea, și învățarea pe tot parcursul vieții.
Elevii din clasele terminale reprezintă o categorie „specială” de persoane care au nevoie de consiliere școlară și profesională, deoarece ei trebuie să ia prima lor decizie importantă cu privire la viitorul lor școlar și profesional. Această decizie este însă foarte greu de luat pentru că ei nu au cunoștințe despre sine sau dacă le au sunt foarte puține și de cele mai multe ori nerealiste, nu au suficiente informații despre conținutul și natura diferitelor ocupații, despre modalitățile de informare privind oportunitățile educaționale și ocupaționale .
La această vârstă ei își explorează propriile interese vocaționale, experimentează mai multe tipuri de activități. În activitatea de consiliere psihopedagogică pe care o desfășor, nu de puține ori au venit la mine elevi care îmi spuneau: „nu știu ce specializare să aleg”, „la ce facultate să mă înscriu”, „sunt foarte dezorientat”, „ pur și simplu nu știu ce mi s-ar potrivi” .
În rândul adolescenților, intervenția educațională și vocațională trebuie structurată astfel încât să crească adaptabilitatea la schimbare a tinerilor, să stimuleze orientarea spre acțiuni și decizii concrete, precum și să îi determine să se angajeze în procesul decizional specific alegerii carierei astfel încât ulterior, satisfacția alegerii să favorizeze obținerea unor rezultate profesionale productive.
Pregătirea pentru alegerea carierei reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale întregului demers educațional și scopul fundamental al domeniului și procesului de orientare vocațională.
Pentru a se ajunge la efectuarea unor opțiuni școlare și profesionale corecte și realiste este absolute necesară informarea elevilor cu privire la tipurile și profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilitățile și formele de calificare profesională, la lumea profesiunilor și dinamica ei specifică, la perspectivele dezvoltării social-economice și oferta social de muncă în diferite sectoare de activitate.
Pregătirea pentru alegerea carierei începe, devreme, în copilărie și continuă până târziu, spre sfârșitul adolescenței și, uneori chiar în deplină maturitate a persoanei, pusă tot mai mult în ipostaza de a alege.
Cariera nu este un lucru pe care îl obții la un moment dat. Cariera de success se construiește cu migală, se alege cu chibzuință și necesită prezența unei strategii pe termen lung.
O parte însemnată dintre tinerii aflați în pragul absolvirii unui liceu nu cunosc lucruri esențiale despre profesia aleasă, începând cu abilitățile și calificările necesare și sfârșind cu noțiunile legate de piața locurilor de muncă.
Motivația acestei teme derivă din curiozitatea de a afla dacă specializarea pe care o vor alege la facultate este în concordanță cu profesia pe care și-ar dori să o practice, dar și de a afla dacă această profesie corespunde intereselor, valorilor, caracteristicilor de personalitate și aptitudinilor elevilor.
Lucrarea de față își propune să ofere o investigație a factorilor care favorizează alegerea carierei la adolescenții aflați la finele liceului și explicarea modului lor de relaționare.
Lucrarea este structurată pe două părți, prima abordează reperele teoretice și apoi este
prezentată partea aplicativă.
CAPITOLUL I ASPECTE GENERAL – TEORETICE ALE ORIENTĂRII PROFESIONALE A ADOLESCENȚILOR
1.1. Premise teoretice ale cercetării
Adolescența este cea mai dinamică etapă a dezvoltării umane, care excelează prin multitudinea, diversitatea și complexitatea modificărilor la care este supus organismul sub raport psihic, prin apariția și intrarea în funcțiune a unor capacități intelectuale, afective și volitive, motivaționale, aptitudinale, atitudinal-caracteriale, cât și sub raport social, prin sporirea gradului de implicare și realizare socială, cu solicitări sporite în planul orientării profesionale adolescentului.
Orientarea profesională la vârsta adolescenței trebuie privită sub toate aspectele sale dar, mai ales, din perspectiva intereselor și aptitudinilor și a concordanței dintre acestea și opțiunea personală pentru o anumită profesie.
Demersul de orientare nu se mai concentrează doar pe integrarea profesională a tânărului, ci vizează pregătirea lui pentru rolurile pe care le va avea de jucat pe parcursul existenței sale, practic pregătirea pentru o bună integrare socială, în sensul extins al acesteia.
În elaborarea cercetării de față s-au avut în vedere aceste aspecte precum și faptul că nivelul superior al adaptării individului uman îl reprezintă integrarea socială, iar adolescența marchează un moment important în dinamica socializării copilului.
Orientarea școlară și profesiponală este un sistem complex de acțiuni de îndrumare și dirijare a unui individ spre formele de învățământ și respectiv, spre o profesie sau un grup de profesii, în conformitate cu capacitățile înclinațiile și aptitudinile sale și, pe de altă parte, cu ansamblul de cerințe sociale. Obiectivul general al orientării școlare și profesionale îl constituie realizarea unei depline concordanțe între preferințele, interesele și ,,echipamentul” aptitudinal al individului, pe de o parte și cerințele sociale sau necesarul de forță de muncă, pe de altă parte (Butnaru, 1999).
Orientarea școlară și profesională urmărește, așadar, îmbinarea armonioasă a intereselor individuale și sociale (Mitrofan, 1991). Ea este o activitate în sine, dar este, totodată și o componentă a managementului resurselor umane, alături de alte activități complementare, cum sunt: selecția, recrutarea, evaluarea și formarea profesională.
Adolescenții, fiind o categorie aparte de subiecți, ajung într-o etapă importantă a drumului lor vocațional – cea de alegere a carierei și de aceea au nevoie de susținere din partea specialiștilor. O dezvoltare de succes a carierei se obține, fapt demonstrat prin numeroase studii, în funcție de momentul și modalitatea în care este asigurată educația și consilierea vocațioanală, adică pe parcursul anilor de studiu din învățământul preuniversitar, sub forma concentrată strict a formării deprinderilor sau prin evaluarea cunoștintelor dobândite în urma experientelor. Studiile au demonstrat că cele mai semnificative rezultate apar în urma intervenției de durată realizate în perioada studiilor liceale.
Termenului de orientare profesională trebuie să i se dea înțelesul actual, mult lărgit față de vechea sa accepțiune, de asistare permanentă a individului în demersurile pe care acesta le întreprinde pentru a-și asigura o evoluție pozitivă a carierei.
Particularități ale dezvoltării psihologice la vârsta adolescenței
Deși fiecare etapă de vârstă își are valoarea ei în evoluția ființei umane, fiind consecință a celei dinainte și pregătind-o pe cea care urmează, adolescența ocupă, totuși, unul dintre cele mai importante locuri, pentru că este vârsta marilor prefaceri, vârsta la care se conturează întreaga personalitate a adultului de mâine. Este, în egală măsură, vârsta marilor întrebări, a „viselor îndrăznețe, a zborului avântat spre viitor” (Dumitrescu, 1980, p.6).
Adolescența trebuie privită ca o perioadă de tranziție de la copil la adult, și ca orice astfel de perioadă, poate fi dificilă și plină de „capcane”, pentru adolescent. Principala provocare pentru adolescenți o constituie formarea unei identități proprii, unice și stabile în diferite situații și contexte. Grupurile de prieteni capătă o importanță din ce în ce mai mare, fiind principalele surse de comparații sociale.
Adolescenții, ca și categorie socială determinată biopsihic și sociocultural, se individualizează prin caracteristici de vârstă, mentalități și comportamente specifice, având sisteme de valori și aspirații interne diferite de cele ale adulților.
Numeroși specialiști plasează începutul adolescenței la 14-15 ani, iar sfârșitul către 21-24 de ani. Astfel se diferențiază, în dezvoltarea copilului de după 10 ani, trei stadii marcante :
Stadiul pubertății – (10 – 14 ani), dominat de puseul de creștere, cu o gamă largă de rezonanțe în plan psihic și în dezvoltarea sociabilității ;
Stadiul adolescenței – (14 – 18/20 ani) dominat de încercarea de adaptare la starea adultă și de câștigarea propriei identități, de intelectualizarea pregnantă a conduitei ;
Stadiul adolescenței prelungite – (18/20 – 24/25 ani) dominat de integrarea psihologică în cerințele unei profesii, adecvarea la condiția de independență economică și de opțiune maritală. (Șchiopu, Verza, 1989).
Ca perioadă de trecere de la copilărie la stadiul adult, adolescența este marcată de o intensă efervescență atât în sfera anatomo-fiziologică cât și în cea psihică.
Planul psihic suportă la vârsta adolescenței prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizareaidualizează prin caracteristici de vârstă, mentalități și comportamente specifice, având sisteme de valori și aspirații interne diferite de cele ale adulților.
Numeroși specialiști plasează începutul adolescenței la 14-15 ani, iar sfârșitul către 21-24 de ani. Astfel se diferențiază, în dezvoltarea copilului de după 10 ani, trei stadii marcante :
Stadiul pubertății – (10 – 14 ani), dominat de puseul de creștere, cu o gamă largă de rezonanțe în plan psihic și în dezvoltarea sociabilității ;
Stadiul adolescenței – (14 – 18/20 ani) dominat de încercarea de adaptare la starea adultă și de câștigarea propriei identități, de intelectualizarea pregnantă a conduitei ;
Stadiul adolescenței prelungite – (18/20 – 24/25 ani) dominat de integrarea psihologică în cerințele unei profesii, adecvarea la condiția de independență economică și de opțiune maritală. (Șchiopu, Verza, 1989).
Ca perioadă de trecere de la copilărie la stadiul adult, adolescența este marcată de o intensă efervescență atât în sfera anatomo-fiziologică cât și în cea psihică.
Planul psihic suportă la vârsta adolescenței prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea și stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. Deși traseele pe care evoluează acest proces sunt diferite de la individ la individ, cu bariere și complicații sau simple și calme, la încheierea acestui proces ne vom afla în fața unor „ structuri psihice bine închegate și cu un grad mare de mobilitate” (Zlate , 1993, p.158).
La acest nivel al dezvoltării apar nevoi cu caracter de noutate: nevoia de a ști, nevoia de a primi și a dărui afecțiune, nevoia de apartenență, nevoia de distracție, de independență, de imitație precum și nevoia de a avea o individualitate proprie. Acestea impulsionează adolescentul să-și elaboreze instrumentele necesare satisfacerii lor.
În această etapă procesul de dezvoltare a inteligenței generale a copilului se apropie de încheiere. Se consolidează structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare și de evaluare, de planificare, de anticipare, de predicție, spiritul critic și autocritic. Se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii precum și unele dintre principalele instrumente ale activității intelectuale ( capacitatea de argumentare, de contraargumentare, de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze și de verificare a lor), adolescentul devenind capabil să opereze cu aspectele ipotetice și abstracte ale realității (Piaget, 1998).
Dezvoltarea are loc nu numai în planul gândirii, ci și în cel al imaginației, memoriei și limbajului. Conștientizând valoarea de influențare a cuvântului, vorbirea devine mai nuanțată, mai plastică, cu aspecte particulare de țin de situațional (de cadrul oficial sau intim al discuțiilor). Apar cu o frecvență mare de utilizare expresiile – șablon, clișeele verbale, cuvintele parazite, superlativele, vulgarismele, agramatismele voluntare (Schiopu, Verza, 1989).
Adolescentul cunoaște schimbări semnificative și în plan emoțional: este capabil de reciprocitate afectivă deoarece sensibilitatea afectivă se nuanțează foarte mult, se erotizează, apar sentimente superioare (dragostea, prietenia, atât de caracteristice acestei vârste).
În plan psihic și mintal adolescența este și vârsta primelor opțiuni conștiente. Adevărata naștere socială și morală a adolescentului constă în tranziția de la alegerea spontană la opțiunea conștientă, de la confruntare la autonomie, de la model la ideal, salt pe care adolescentul îl face nu la o anumită vârstă calendaristică, ci la o anumită vârstă a maturizării, a trecerii sale de la un statut și rol spontan, impus, la un statut și rol proiectat, ales de sine stătător și realizat prin proprie voință. Aceasta se petrece ca rezultat al nevoii pe care o resimte adolescentul de a analiza critic toate ideile și valorile care i-au fost inoculate anterior. Adolescentul trece de la heteronomie la autonomie, de la ascultarea de altul la decizia de sine, de la predominarea cunoașterii de sine (individualizare) la cunoașterea de alții (socializare) și mai ales la corelarea lor (personalizare). El trece la de necesitate spre libertate, de la constrângerea exterioară spre datoria conștientă, de la imitația modelelor spre proiecția propriilor idealuri (Verza și Verza, 2000).
Se consideră că în desfășurarea conduitelor umane, motivația ocupă un rol important și se explică această metamorfoză din perioada adolescenței ca fiind determinată de reacția individului (rezultat al întregii lui condiționări socio-educative anterioare și al specificității individului respectiv) față de sistemul ierarhizat al motivelor, reacție orientată și de procesul adaptării sale (Verza și Verza, 2000).
1.3. NOȚIUNEA DE „PROFESIUNE”
I. Holban, 1970 definește conceptul de profesiune sub trei aspecte:
– sub aspect economic, profesiunea este „o activitate economică exercitată în scopul asigurării posibilităților de satisfacere a trebuințelor colectivităților sociale și prin aceasta a celor personale, prin producerea unor bunuri destinate uzului colectiv sau a celui propriu”;
– sub aspect psihic, profesiunea poate fi privită ca „un ansamblu de abilități câștigate printr-un exercițiu de un anumit fel”;
– sub aspect tehnologic, profesiunea reprezintă „totalitatea de operații organizate în vederea realizării unui scop bine determinat” (Holban, 1970, p.35-36).
Profesiunea reprezintă nu numai principala sursă de existență, ci și o posibilitate de realizare și valorificare a aptitudinilor și înclinațiilor. De aceea se impune cunoașterea conținutului condițiilor de desfășurare și a cerințelor profesiilor, pentru a putea permite indivizilor să aleagă profesia care corespunde cel mai bine înclinațiilor și aptitudinilor lor. Pentru aceasta este însă nevoie de o abordare interdisciplinară a conceptului de profesie. Dintre științele care studiază această problemă amintim: sociologia, economia, psihologia, ergonomia, psihologia muncii.
I.Dumitru, 2004 definește profesia „o formă (un gen) de activitate socială specializată, în care persoana răspunde unor solicitări (cerințe) valorificându-și potențialul (cunoștințele, capacitățile, abilitățile, deprinderile etc.) de care dispune la un moment dat, ca rezultat al pregătirii/învățării și formării specifice” (Dumitru, 2004, p.106).
Profesia, ca formă de activitate specializată, se caracterizează prin următoarele trăsături:
are un caracter social, adică ea se practică între și pentru oameni;
are un caracter dinamic;
profesia presupune o anumită pregătire;
profesia presupune o anumită continuitate în exercitare;
profesia asigură (ar trebui să asigure) principalele mijloace de existență și de afirmare a personalității.
În societatea contemporană lumea profesiilor se caracterizează printr-o dinamică deosebită ca urmare a mecanizării, automatizării, cibernetizării, constatându-se apariția unor profesii noi, tot mai complexe, modificarea conținutului celor existente și chiar dispariția unora.
1.4 ORIENTAREA ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ
1.4.1 Delimitări conceptuale
Opțiunea școlară reprezintă „alegerea, de către elev, a unei forme de învățământ, profil de școală și categorie de clasă ori a unei specializări la terminarea unor studii anterioare, în acord cu opțiunea profesională” (Gagyi T., Dima M., 2000).
Ea se realizează, în cadrul sistemului de învățământ, în general la încheierea școlii generale, între cele două forme de învățământ: liceal și școala de arte și meserii, pentru filierele, profilurile și specializările existente, respectiv:
I filiera teoretică, cu specializările : filologie, științe sociale, matematică – informatică, științe ale naturii .
II filiera tehnologică ,
profil tehnic cu specializările : electronică și automatizări, electronic, telecomunicații, mecanic, lucrări publice – construcții, textile – pielărie, industrie alimentară, chimie și protecția factorilor de mediu.
profil economic cu specializările : economic, turism și alimentație publică,
profil agricol
profil silvicultură și forestier
profil agronom
III filiera vocațională ,
profil sportiv
profil militar
profil teologic
profil artistic cu specializările : arte plastice, arhitectură, muzică, teatru, coregrafie.
profil pedagogic cu specializările : bibliotecar – documentarist, instructor – animator, instructor pentru activități extrașcolare, pedagog școlar.
Opțiunea profesională – presupune alegerea în mod conștient a unei profesii sau a unei specialități în care urmează să se încadreze/ să o practice la terminarea studiilor. Această decizie este rezultatul unei alegeri conștiente, ca urmare a unei orientări școlare și profesionale adecvate, care ține cont de caracteristicile de personalitate, de nivelul de realizare atins, de aspirații, de factorii socio – economici.
Orientarea școlară și profesională se referă la „ansamblul activităților educațional-formative prin care se acordă oamenilor sprijin, ajutor și îndrumare în alegerea studiilor și a profesiilor care se potrivesc, în cea mai mare măsură, cu structura personalității fiecăruia și răspund cerințelor societății” (Dumitru, 2004, p.106 ).
În literatura de specialitate mai recentă, pentru a circumscrie termenul de orientare școlară și profesională se folosesc ca sinonime noțiunile de „orientarea carierei”, „consilierea carierei” și ,,educația pentru carieră”. Deși acești termeni sunt utilizați de multe ori pentru a desemna același lucru, ei nu sunt de fapt sinonimi.
În lucrarea „Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră” (coord.Lemeni și Miclea, 2004) se face o distincție între cei trei termeni, astfel:
orientarea în carieră (orientarea școlară și profesională) este ”termenul care acoperă gama cea mai largă de activități, de la informare și evaluare, la consiliere și educație pentru carieră”.
consilierea în carieră vizează „dezvoltarea abilităților unei persoane sau grup de persoane pentru rezolvarea unei probleme specifice legate de carieră (indecizie, anxietate legată de carieră, insatisfacție academică, plan de carieră, etc.) și este în esență o intervenție psihologică”.
educația pentru carieră reprezintă o intervenție educațională de dezvoltare, în avans, a deprinderilor și abilităților necesare tinerilor pentru dezvoltarea și managementul propriei cariere” (Lemeni și Miclea, 2004, p.8).
Consilierea privind cariera, atât cea individuală cât și cea de grup, are rolul de a sprijini individul la momentul potrivit, oferindu-i informațiile de care are nevoie și ajutându-l să interpreteze și să utilizeze aceste informații. Scopul consilierii privind cariera este de a evalua potențialul unei persoane și de a o asista în găsirea și trasarea unei căi profesionale potrivite pentru ea și dezirabile pentru societate ( Super și Bohn, 1971, cit. in. Plosca și Mois, 2001).
Concluzionând, putem spune că activitatea de orientare școlară și profesională are următoarele obiective :
obținerea de informații privind oportunitățile școlare și profesionale;
clarificarea aspirațiilor vocaționale;
organizarea informațiilor despre sine , despre ocupații și relația dintre ele ;
alegerea unei opțiuni școlare și profesionale .
1.4.2 Principiile orientării școlare și profesionale
Conform lui M. Jigău, 2001 sunt importante datorită confirmării practice, următoarele principii (cu caracter preponderent normativ):
activitatea de orientare școlară și profesională trebuie să fie un demers educativ;
orientarea profesională trebuie să fie în concordanță cu sistemul de interese, motivații și aptitudini ale individului;
asigurarea și respectarea libertății de a decide cu privire la propria carieră a persoanei;
orientarea profesionlă va ține seama de modul particular de cristalizare a trăsăturilor de personalitate, a caracterului și sistemului de structurare a valorilor, unice la fiecare individ, de atitudinile persoanei față de realitatea socio-economică și culturală în care trăiește;
trebuie să fie cu precădere mai dinamică și convergentă, să acționeze pe mai multe planuri și din diferite direcții, în anumite perioade de vârstă și niveluri de educație și formare profesională;
trebuie să fie un proces continuu, iar conținutul său, adaptat momentului dezvoltării individului;
orientarea școlară și profesională trebuie să dea individului posibilitatea unei dezvoltări personale, să fie o provocare stimulatoare și sursă de satisfacție și afirmare;
pentru a fi eficientă, orientarea școlară și profesională presupune o pregătire prealabilă (sub aspectul trezirii interesului pentru anumite activități, motivării pentru atingerea țelurilor asumate etc. );
eficiența acestei activități crește dacă contribuie, în mod continuu și specific, toate disciplinele de învățământ;
orientarea profesională trebuie să fie dominant pozitivă și axată pe calitățile și aspirațiile individului;
orientarea profesională trebuie să tindă, ca act finalizat, spre obținerea unei concordanțe interne între ce poate, ce dorește și ce trebuie să facă un individ;
orientarea vocțională trebuie să cultive motivat și preventiv și ideea că, pe parcursul vieții active, formarea continuă, schimbarea traseului profesional, utilizarea sistemului de cunoștințe și deprinderi și în alte contexte de muncă sunt episoade posibile și, uneori chiar necesare (Jigău, 2001, p.31-34).
Aceste principii pot fi rezumate astfel:
educația alegerii;
promovarea autodeciziei în orientare;
concordanța internă și externă a alegerii școlar –profesionale;
acțiune continuă și pozitivă;
deschidere spre dezvoltare personală. ( Jigău, 2001, p. 31-34 )
Ghe. Tomșa, 1999 descrie următoarele principii pedagogice ale ,,orientării carierei la elevi”:
pregătirea psihologică a elevilor în vederea alegerii studiilor și profesiunii;
conducerea de către școală a procesului de orientare;
autodezvoltarea și autodeterminarea elevului în procesul orientării;
asigurarea unei concordanțe optime între structura personalității elevilor și cerințele psihofiziologice ale profesiunilor;
cunoașterea și respectarea cerințelor sociale;
activizarea rezervelor probabile ale personalității elevilor în procesul orientării (Tomșa, 1999).
1.4.3 Teorii ale consilierii și orientării carierei
Pentru ca activitatea de consiliere și orientare școlară și profesională să atingă standarde înalte de calitate este nevoie ca ea să se sprijine pe un suport teoretic riguros elaborat.. Unele din modelele teoretice din domeniul consilierii și orientării carierei sunt mai productive pentru practicieni, iar altele sunt mai puțin operaționale.
Teoriile încearcă să răspundă la câteva întrebări fundamentale:
Ce factori determină o persoană să-și aleagă o profesie sau alta? Dacă există asemenea
factori, ei sunt interni sau externi persoanei?
Sunt de preferat planificările resurselor umane și ale carierei în particular, în detrimentul
libertății de opțiune a persoanei referitor la cariera sa? Acest gen de planificare nu generează o clasă nouă de constrângeri în câmpul complex al muncii?
Există o zestre nativă a individului ăn domeniul profesional sau totul ține de șansă?
În general teoriile și abordările conceptuale referitoare la activitatea de orientare școlară
și profesională vizează:
factori care influențează alegerea școlar-profesională;
structura personalității care are maturitatea de a decide adecvat cu privire la carieră;
modificarea motivelor alegerii, ca urmare a acumulării experienței și învățării sociale;
mecanismele dinamicii carierei.
Un răspuns fără echivoc este dificil de acordat acestor probleme care ridică tot atâtea
întrebări, mai ales din perspectiva factorilor pe care îi vom enumera:
specialiștii vorbesc despre un paradox al educației vocaționale – atunci când individul
trebuie să-și aleagă profesia nu dispune de suficient discernământ pentru a alege în totală cunoștință de cauză, iar când discernământul este complet, este prea târziu întrucât individul se află în curs de specializare într-o altă profesie;
aflat pe un parcurs profesional, individul poate intra într-o zonă a obișnuințelor,
determinate cultural, care vor genera o inerție la modificări, cunoscută sub denumirea de cultură a carierei;
sunt dese cazurile când oamenii se descoperă într-o profesie oarecare despre care spun că
este potrivită sau nu, dar alții au ales pentru ei debutul în acea profesie, în primul rând familia, apoi întâmplarea sau oficiile de plasare.
Pentru a realiza dezvoltarea în carieră și integrarea individului în diverse ocupații și profesii, pot fi identificate mai multe teorii:
teoria dezvoltării stadiale ( Super )
Teoria lui Super are la bază conceptul de imagine de sine. Autorul consideră că „preferințele profesionale reflectă concepția despre sine a individului, că o anumită alegere făcută în acest plan este în legătură directă cu felul cum se vede pe sine persoana în cauză” (Jigău, 2001, p.36).
D.E. Super pornește de la ideea că alegerea unei profesii nu este doar un moment al deciziei, ci un proces continuu și îndelungat făcut treptat pe parcursul vieții; proces în care individul face o succesiune de alegeri și ia o serie de decizii, care sunt în concordanță cu diferitele etape de creștere, dezvoltare, învățare și exersare a aptitudinilor, abilităților și deprinderilor în diferite situații de activitate sau muncă. Astfel, el identifică cinci stadii în procesul dezvoltării carierei, stadii aflate într-o succesiune cronologică (apud Jigău, 2001):
1. stadiul de creștere ( 0 – 14 ani ) în care persoana își conturează imagine de sine. Acest stadiu are trei sub stadii:
a) cel al fanteziilor (4 – 10 ani) dominat de jocuri cu rol imaginativ;
b) al intereselor (11- 12 ani) caracterizat prin conturarea aspirațiilor către diferite activități;
c) al capacității (13 – 14ani) dominat de nevoia de activitate, muncă, formare .
2. stadiul exploratoriu (15 – 24 ani) caracterizat prin autocunoaștere și experimentare a diferite roluri; se pot diferenția trei subetape :
cea a tentativelor ( 15 / 17 ani ) de alegere a unei ocupații ;
b) cea a tranziției (18 – 20 ani ) spre primele experiențe de muncă ;
c) cea a încercării, probării activităților de muncă și acceptării acestora ca o ocupație permanentă .
3. stadiul de stabilizare (25 – 44 ani), care are ca elemente specifice, în cazul slujbei dorite, păstrarea respectivei poziții sau, dacă aceasta nu corespunde aspirațiilor, schimbarea ei; regăsim și la acest nivel:
a) etapa de probă (5 – 30 ani ) în care sunt schimbate, eventual, una sau mai multe slujbe, uneori foarte diferite;
b) etapa de stabilizare (31 – 44 ani) pe un post considerat acceptabil; în acest interval individul are un randament maxim și face dovada creativității sale.
4. stadiul de menținere (45 – 64 ani) în care persoana angajată caută să – și mențină stabilă și sigură poziția în lumea muncii;
stadiul declinului (peste 65 ani) în care persoana își asumă alte roluri, îndepărtându-se treptat de lumea muncii (apud. Jigău, 2001).
Teoria lui Super are următoarele asumpții fundamentale :
1. construirea unei cariere presupune parcurgerea mai multor stadii;
2. imaginea de sine joacă un rol important în alegerea unei profesii ;
3. imaginea de sine se schimbă în timp prin acumularea de experiențe;
4. oamenii sunt diferiți prin aptitudinile, abilitățile și trăsăturile de personalitate ;
5. oamenii au potențial de dezvoltare în mai multe arii ocupaționale ;
6. deciziile în carieră sunt influențate de valorile individuale, factorii emoționali, mediul socio-economic și cultural de proveniență al individului, dar și mediul educațional;
7. orientarea în carieră este un proces continuu;
8. profesiile și ocupațiile au cerințe de pot fi satisfăcute de persoane cu capacități, abilități, competențe relativ diferite ;
9. procesul dezvoltării și maturizării pentru alegerea profesională poate fi stimulat, orientat și sprijinit ;
10. construirea carierei este un proces de învățare și adaptare la diverse roluri, sarcini etc., care determină acceptarea unor compromisuri;
11.imaginea de sine, dinamica intereselor și aspirațiile profesionale, solicită oamenii la un efort permanent de adaptare ;
12. atingerea anumitor nivele de evoluție în carieră este determinată de capacitățile intelectuale ale persoanei, de trăsăturile de personalitate, de oportunitățile și șansele ivite pe parcursul vieții sale ;
13. dezvoltarea carierei presupune o anumită concordanță între caracteristicile de personalitate și cerințele societății, între imaginea de sine pe de o parte, și realitatea, pe de altă parte;
14. satisfacția în muncă depinde de concordanța aptitudinilor, abilităților, intereselor, aspirațiilor și trăsăturilor de personalitate ale fiecărui individ cu valorile personale și cu necesitățile sociale;
15. reușita profesională contribuie la îmbunătățirea imaginii de sine și la creșterea stimei de sine (apud. Jigău, 2001).
Teoria alegerii profesiei a lui J. L. Holland
Teoria Trăsăturilor și Factorilor propusă de Holland pornește de la ideea că există o puternică legătură între profesie și stilul de viață asociat acesteia.
Ideile fundamentale ale acestei teorii (apud. Dumitru, 2004, p.118-119) sunt :
– prin trăsăturile și comportamentele lor, oamenii pot fi caracterizați ca aparținând unor tipuri de personalitate; observații și cercetări empirice au dus la concluzia că există șase tipuri de personalitate: realist, investigativ, social, convențional, întreprinzător și artistic, dispuse într-o formă hexagonală ( fig. 1 ).
Realist Investigativ
Convențional Artistic
Întreprinzător Sociabil
Fig. 1 Modelul hexagonal pentru interpretarea relațiilor dintre personalitate și mediul ocupațional
Înscrierea acestor tipuri de personalitate pe laturile unui hexagon, în ordinea de mai sus (R, I, A, S, E, C ) permite identificarea mai ușoară a celor învecinate și compatibile (utile în caz de reorientare profesională) sau a celor mai puțin recomandate (situate în colțurile opuse ale figurii geometrice menționate ).
mediile în care trăiesc și muncesc oamenii pot fi grupate, în funcție de asemănările lor , în
anumite modele de mediu. Mediile de manifestare profesională sunt corespunzătoare tipurilor de personalitate, fiind tot în număr de șase;
persoana preferă acel mediu care-i conferă posibilitatea manifestării unor comportamente
ce exprimă interesele și aspirațiile ei;
comportamentul unei persoane poate fi explicat ca fiind rezultatul interacțiunii dintre
tipul de personalitate căreia îi aparține și modelul de mediu corespunzător;
măsura concordanței unei persoane cu particularitățile fiecărui tip de personalitate poate
fi stabilită prin determinarea unui profil de asemănare, caracteristic fiecărei persoane;
alegerea profesiunii și opțiunile persoanei privind cariera sunt determinate de
interacțiunile ei cu mediul, interacțiuni apreciate în funcție de trei vectori: a) congruență – incongruență; b)consistență – inconsistență; c ) omogenitate – neomogenitate. Interacțiunea congruentă este aceea în care structura de personalitate și structura mediului (profesional) sunt compatibile. În caz contrar, vorbim de incongruență. (Dumitru, 2004, p.118-119).
Profilul psihoindividual al unei persoane este consistent atunci când include (și)
caracteristici și trăsături aparținând tipurilor de personalitate învecinate tipului dominant. Profilul persoanei este considerat inconsistent atunci când include caracteristici aparținând tipurilor de personalitate, aflate în opoziție cu tipul dominant.
Omogenitatea profilului psihoindividual al persoanei este dată de mărimea diferenței
dintre valoarea cea mai mare și valoarea cea mai mică obținută de persoana în cauză, la proba Inventar de Preferințe Profesionale. Cu cât diferența este mai mică cu atât gradul de omogenitate este mai mare și invers.
Cele șase tipuri de personalitate descrise de Holland sunt :
realist: persoana care are abilități sportive sau mecanice, care preferă să lucreze cu obiecte, mașini, instrumente, plante sau animale, în special în medii deschise.
investigativ: persoana căreia îi place să observe, să învețe, să analizeze, să evalueze sau să rezolve probleme.
artistic: persoana cu abilități artistice, de inovare, intuitive; îi place să lucreze în situații nestructurate, folosindu-și imaginația și creativitatea.
social: cel căruia îi place să lucreze cu oamenii pentru a se informa, a instrui, a trata; are abilități lingvistice.
întreprinzător: persoana căreia îi place să lucreze cu oamenii, să influențeze, să convingă, să conducă, să organizeze activități pentru atingerea unor scopuri economice.
convențional: persoana care preferă să lucreze cu date, are abilități matematice, se ocupă de sarcini în detaliu, preferă să fie coordonată în activitățile pe care le desfășoară.
Teoria învățării sociale ( Krumboltz, 1994 )
Această teorie susține influența a patru factori în luarea deciziei privind cariera :
– zestrea genetică și calitățile speciale, aptitudinile.
– condițiile și evenimentele de mediu
– experiențele de învățare
-calitățile de abordare a sarcinii.
Această teorie se bazează pe ideea că individul intră într-un anumit mediu (lumea) cu o anumită zestre genetică. În timp ce crește, persoana se va confrunta cu diverse evenimente (sociale, economice, culturale), va învăța din aceste confruntări și va aplica ceea ce a învățat la noile evenimente și confruntări. Totalitatea acestor reacții va influența noile alegeri ale individului ori de câte ori acesta va trebui să facă alegeri și va ajuta la creșterea probabilității efectuării unor alegeri care să evite pe viitor eșecurile.
Din această teorie aflăm că evoluția carierei este un proces de învățare care durează toată viața, deoarece atât individul, cât și mediul se schimbă în mod constant.
Teorii privind luarea deciziei în carieră ( modele cognitive )
Acest tip de abordare are la bază ideea de maximizare a câștigurilor și minimizare a pierderilor, utilizarea eficientă a resurselor. Luarea deciziei din perspectiva teoriei cognitive presupune parcurgerea unor etape în prelucrarea informației ( receptarea datelor, analiza alternativelor, evaluarea opțiunilor, realizarea planului de acțiune), modificarea ideilor nerealiste despre carieră.
Teoria trăsătură – factor ( Williamson și Parsons )
Asumțiile de bază ale acestei teorii sunt :
1. fiecare persoană este unică prin trăsăturile sale ;
2. fiecare loc de muncă are cerințe specifice ;
3. competențele cerute la locul de muncă trebuie să se potivească cu trăsăturile persoanei
4. această concordanță generează satisfacție în muncă.
Abordarea lui Williamson și Parsons are și câteva neajunsuri: nu sunt luate în considerare etapele de dezvoltare a personalității în raport cu opțiunea privind cariera, nu are în vedere și alte aspecte ale adaptării la locul de muncă.
1.5 Dimensiuni și factori determinanți ai orientării profesionale
1.5.1. Elevul – participant activ în propria sa orientare profesională
Analizând tendințele contemporane ale orientării profesionale se poate observa modificarea substanțială a atitudinii față de copil: ,,copilul nu mai este orientat, ci este ajutat să se orienteze; el este asociat la proiectarea viitorului propriu, acordându-i-se un rol activ” (Stanciu, 1974, cit. în Ghirivigă, 1987). Sub forma unui principiu al orientării, Stanciu Stoian formulează sintetic această idee: ,,orientarea trebuie să formeze un om capabil să-și aleagă singur profesia” (Stanciu, 1974, p.173, apud Ghirivigă, 1987, p.144).
Elevul trebuie să fie conștient de importanța actului de alegere a profesiei care îi va direcționa viața sau un anume număr de ani și de riscurile la care îl expune o alegere greșită pentru a putea fi actor activ în procesul propriei orientări școlare și profesionale. Participarea conștientă și activă a elevului în acest proces presupune ca el să cunoască criteriile unei bune alegeri profesionale (concordanța dintre aptitudinile lui și specificul și cerințele profesiei; oportunitatea și perspectiva alegerii unei anumite profesii; datele oferite de piața muncii; posibilitățile familiale și materiale pentru însușirea acelei profesii) și să opereze cu ele.
Existența principiului autodeterminării individuale în alegerea profesiei sugerează ideea că finalul procesului de orientare școlară și profesională ar trebui să fie autoorientarea profesională a elevului. Aceasta presupune însă capacitatea de autocunoaștere și autoevaluare a elevului, cu alte cuvinte o identitate vocațională conturată care este posibilă spre sfârșitul liceului.
Se poate afirma că autoorientarea, adică stabilirea independentă și motivată a deciziei, este rezultanta normală a procesului de formare a identității vocaționale a elevului. Pregătirea psihologică (intelectuală, afectiv-motivațională și volitiv-caracterială) realizată în acest proces îndelungat și complex urmărește să stabilească o concordanță între ceea ce vrea, ce poate și ce trebuie să facă tânărul.
1.5.2. Familia – factor în orientarea profesională
Familia este primul factor educativ cu care copilul intră în contact, influența ei lăsând urme importante, hotărâtoare în evoluția tânărului adolescent. Uneori, datorită necunoașterii sau a unor opțiuni subiective, familia nu contribuie la o bună și corectă orientare profesională a propriilor copii. Influența familiei nu se bazează întotdeauna pe potențialul real al copiilor, ci pornește fie de la nemulțumirile pe care le-a avut în anumite profesii, fie de la succesul uneori facil ce l-ar putea asigura o anumită profesie la un moment dat.
Având în vedere influența socio-educațională puternică a familiei, școala, profesorii și ceilalți factori educativi trebuie să îndrume și să coopereze cu multă pricepere și măiestrie cu familia pentru ca aceasta să contribuie, alături de ei, la o științifică și eficientă orientare școlară și profesională a copiilor.
În cadrul familiei, în mod obișnuit, factorii care iau parte activă în rezolvarea alegerii profesiei sunt părinții, dar și copilul. Familia își impune, prin diferite căi și mijloace, concepțiile și aspirațiile sale cu privire la alegerea studiilor și profesiei de către copil. Pe de altă parte, statutul socio-profesional și cultural, precum și aspirațiile înalte ale familiei constituie un model inductor de aspirații corespunzătoare la copii.
Opțiunea profesională a tânărului este puternic influențată de așteptările familiei și de informațiile obținute în interacțiunile cu alți factori semnificativi (covârstnici, prieteni, rude, cunoștințe întâmplătoare); în general, procesul de dezvoltare vocațională în școala secundară este dependent de condițiile anterioare, dar mai ales de experiențele și interacțiunile pe care tânărul le stabilește în această perioadă. Simplul fapt că părinții se interesează de problema alegerii profesiei copilului nu duce și la rezolvarea corespunzătoare a acesteia. În preocuparea pentru această problemă se impune, în primul rând, ca între părinâi și copil să se ajungă la o identitate de păreri, apoi ca aceasta să fie potrivită, să corespundă aspirațiilor și posibilităților copilului (Jigău, 2001).
În privința rolului familiei în orientarea profesională a copilului sunt de considerat două aspecte. Unul este cel al opțiunii părintești, în care unul dintre părinți, care nu a izbutit să-și realizeze visul profesional, ține neapărat să-l realizeze prin copilul său și ajunge să-l oblige să meargă spre profesia pe care el nu a putut-o dobândi din diverse motive. Acesta este cazul, de exemplu, al mamei care nu a putut ajunge cântăreață (deși avea înzestrarea aptitudinală necesară) și ține cu tot dinadinsul ca fiica ei să realizeze această performanță (chiar dacă fiica nu se bucură de aceeași înzestrare aptitudinală). Al doilea caz este cel al opțiunii inculcate, adică situația în care părinții hotărăsc ce profesie să dobândească copilul lor, uneori chiar înainte ca acesta să se nască. Mecanismul constă în a-i spune copilului, încă din vârstele timpurii, în mod repetat și insistent, că el va deveni medic. Copilul interiorizează aaceastă afirmație și, când va fi la vârsta alegerii profesiei, va declara opțiunea pentru profesia respectivă ca fiind o hotărâre proprie sau că a ales-o de când era mic copil.
Se poate constata că de foarte multe ori, empirismul familiei se dovedește mai influent în ceea ce privește alegerea de către copil a viitoarei profesii, decât activitatea științifică a școlii, mai ales dacă aceasta din urmă este lipsită de continuitate și eficiență. La aceasta se adaugă desigur și faptul că influența familiei încpe de timpuriu și se caracterizează prin permanență. De asemenea, deseori ea se bazează pe argumente convingătoare de orin afectiv, economic, care pot contrazice relativ ușor influența școlii.
În mediul familial se construiesc idealurile și aspirațiile, se dezvăluie aptitudinile, se cristalizează interesele, se exprimă opțiunile profesionale, se tatonează luarea deciziilor.
Atitudinile membrilor familiei față de muncă, față de învățătură, față de profesie constituie cadrul educativ general. Dragostea, respectul pentru muncă, cultul muncii cinstite și performante creează temeiul motivației pozitive în exercitarea oricărei profesii. Disprețul, negarea valorii muncii, chiulul, frauda, comoditatea, pretențiile fără acoperire induc copiilor și tinerilor atitudini asemănătoare.
Idealurile și aspirațiile profesionale prind contur în familie. Părinții se pot implica direct în acest proces de conturare a lor, intervenind cu tact pentru întărirea sau corectarea lor. Părinții foarte ocupați sau nepricepuți manifestă indiferență față de problemele copiilor lor, nu se implică și, atunci când o fac, sunt excesivi de autoritari, fără răbdare să-i asculte. Copiii inteligenți, cu simțul realului, ambițioși și care s-au deprins să-și folosească independența se detașează de atitudinile eronate ale părinților și-și proiectează singuri viața profesională. Cei ușor influențabili și dependenți pot fi victime ale prejudecăților și orgoliilor părinților.
Pe ansamblu, atribuțiile familiei în domeniul orientării profesionale sunt aceleași cu ale celorlalți factori implicați. Diferă însă, după cum am văzut, cadrul educațional și, într-o anumită măsură, mijloacele folosite.
În majoritatea situațiilor, familia este reperul major în conturarea opțiunilor pentru o anumită profesie a tinerilor. După cum se poate observa, familia poate fi sau poate deveni pentru copil un factor al dezvoltării personalității, un model de imitat, un refugiu permisiv sau un câmp de confruntări, o zonă a dogmatismului agresiv, a inflexibilității și autoritarismului.
Caracteristicile specifice ale familiei, ca mediu sociocultural al dezvoltării copilului, modul particular și rezonanța lor pe plan intern determină pattern-uri comportamentale foarte diferite în ceea ce privește decizia copilului cu privire la carieră.
Se vor întâlni, astfel, următoarele alegeri:
social orientate: prestigiu, succes, poziție;
altruiste: sprijinirea familiei, a categoriilor defavorizate (persoane handicapate, bolnave,
etc.);
egoiste/autonome: confortul personal, câștig material, muncă ușoară și fără
responsabilități;
reactive/frustante: alegerea unui traseu profesional opus dorinței celor cu care este în
conflict;
conformiste: acceptarea soluției găsite de adulți și plierea aspirațiilor în acest sens;
hedonice/narcisiste: motivate prin plăcerea în sine, romantismul, satisfacția furnizată,
viața ușoară (Jigău, 2001).
Lipsa de consens între părinți cu privire la viitoarea profesie a copiilor va influența,
după cum am menționat, alegerea, în sensul că aceasta se va contura cu greu, adeziunea la decizia luată va fi redusă, iar materializarea opțiunii ezitantă și fără entuziasm. Părinții transferă uneori copiilor nemulțumirile lor profesionale, stereotipurile cu privire la muncă (grea, bănoasă, sigură, murdară, de prestigiu, etc.) sau propriile aspirații nerealizate, faptul având efecte nefavorabile asupra acestora în alegerea și realizarea carierei.
1.5.3. Școala- rolul său în orientarea profesională a elevilor
Școala dispune de un însemnat ansamblu de mijloace de influențare pozitivă a alegerii profesiei de către elevi. Chiar dacă, în unele cazuri, elevii declară opțiuni profesionale conturate din proprie voință, de fapt acestea implică o anumită influență a școlii prin natura obiectelor de învățământ față de care elevii își formează interese stabile și care îi determină să aleagă profesiuni legate de domeniile acelor obiecte de învățământ față de care au fost atrași insistent. Un alt mecanism, de influențare a profesiei, mai ales prin rolul său în formarea identității vocaționale îl reprezintă admirația elevilor pentru anumiți profesori a căror personalitate și prestație profesională vor să o imite.
Așadar, chiar dacă nu se recunoaște întotdeauna, primordialitatea școlii în procesul orientării elevilor este un adevăr evident și incontestabil. Ea decurge din faptul că, așa cum am mai menționat, orientarea propfesională reprezintă o problemă educativă complexă și de lungă durat, care presupune competență și colaborarea între diverși specialiști.
Școala dispune de trei mijloace esențiale pentru realizarea obiectivelor și sarcinilor orientării profesionale:
structura învățământului;
procesul de învățământ;
cabinetul de consiliere psihopedagogică.
Structura învățământului, ,,baza obiectivă a orientării școlare și profesionale, poate
facilita sau frâna desfășurarea eficientă a procesului de orientare” (Tomșa, 1999). Din asemenea motive, măsurile adoptate în majoritatea țîriloe europene prevăd o amplă diversificare a învățământului, pentru a pune structurile școlare în serviciul orientării elevilor.
La rândul său, procesul de învățământ pe ansamblu și îndeosebi lecția, ca principală formă de organizare a activității didactice, constituie un important mijloc de orientare profesională a elevilor. Acest adevăr are la bază concepția psihopedagogică despre orientare, după care a orienta înseamnă, în esență, a educa sau a pregăti elevul în vederea alegerii unei profesii.
Conform concepției psihopedagogice, orientarea profesională este o componentă inseparabilă a procesului de învățământ. Cabinetele școlare de consiliere psihopedagogică, în număr din ce în ce mai mare în ultimul timp, mențin la dispoziția elevilor, părinților și a diriginților, un specialist (pedagog, psiholog, sociolog) abilitat în consilierea și orientarea școlară și profesională. Acesta consiliază elevii, părinții și cadrele didactice, coordonează, organizează și realizează programe de orientare profesională a elevilor, informează elevul în privința rutelor școlare, traseului educațional și îl sprijină în alegerea/opțiunea profesională.
Consilierul școlar contribuie, mai ales, la îndrumarea tânărului în formarea identității vocaționale; de asemenea, este cel care acordă, dacă i se solicită, sfatul de orientare elevului care nu reușește să-și definitiveze opțiunea vocațională. Obiectivul principal al activității întreprinse de consilierul școlar este să ajute elevul să fie subiectul propriei sale istorii. El nu trebuie să fie o sursă suplimentară de influență (ca familia, vecinii, colegii, profesorii, instituție școlară, mediile de informare, etc.), ci să ajute adolescentul să pună în perspectivă ansamblul acestor elemente care concură la formarea așteptărilor și intențiilor sale. Această activitate joacă un rol major în construcția de sine a subiectului și în alegerea celei mai potrivite profesii.
Domenii de competență
Orientarea școlară și profesională nu reprezintă o acțiune singulară și de moment (de obicei la sfârșitul clasei a VIII a sau a XII a), ci reprezintă un proces continuu și îndelungat pentru a se putea realiza o concordanță între caracteristicile personale și oferta educațională și ocupațională aflate în permanentă dezvoltare. Eficiența acestui proces de orientare școlară și profesională este dependentă de abilitățile pe care le dobândesc elevii cu privire la anumite domenii de competență.
Savickas, cit. in. Băban, 2003 consideră că activitățile de orientare trebuie să vizeze „educarea tinerilor pentru independență și flexibilitate în 5 domenii de competență:
cunoștințe despre sine ;
informații ocupaționale ;
luarea deciziei ;
planificare ;
rezolvare de probleme” (Băban, 2003, p.205).
I.Dumitru, 2004 identifică următoarele etape în procesul alegerii profesiei :
Autoexplorarea, autoanaliza și autoevaluarea – răspunsurile persoanei la întrebări de tipul : „ Ce știu ?”, „Ce pot să fac” ?, „Ce-mi place”?, „Cum sunt”?
Exprimarea dorințelor și aspirațiilor profesionale în termeni de obiective personale.
Generarea alternativelor posibile și evaluarea lor pe principiul: beneficiu – cost.
Luarea deciziei – opțiunea persoanei pentru o profesie ținând cont de posibilitățile, dorințele și oferta socială.
Punerea în practică a hotărâri luate – angajarea în parcurgerea efectivă a unui program de formare profesională (de studii).
Finalizarea studiilor și obținerea calificării, în profesia aleasă, certificată prin atestat, diplomă etc. (Dumitru, 2004, p.109).
Lemeni și Negru, 2004 identifică următoarele ,,domenii de competență :
1. Autocunoaștere – explorarea și structurarea informațiilor despre sine în vederea dezvoltării conceptului de sine ;
2. Explorare educațională și ocupațională – colectarea informațiilor despre oportunitățile educaționale și ocupaționale;
3. Decizie de carieră – alegerea unei profesii din mulțimea variantelor disponibile la un moment dat ;
4. Promovare personală – sistematizarea și prezentarea informațiilor despre abilitățile, interesele și experiențele educaționale și profesionale proprii în vederea atingerii scopurilor de carieră” (Lemeni și Negru cit. în Miclea și Lemeni, coord., 2004, p.143) .
După cum se poate observa, autorii menționați anterior au considerat ca punct de plecare
în vederea alegerii unei profesii, dobândirea unor competențe în domeniul „autocunoașterii”. În continuare vom realiza o analiză a ceea ce presupune noțiunea de „autocunoastere” raportată alegerea carierei.
Autocunoașterea – condiție de bază pentru o orientare profesională de succes
Autocunoașterea reprezintă o componentă esențială în procesul de orientare școlară și profesională, constituind primul pas, respectiv „borna zero” în dezvoltarea personală și profesională a fiecărui elev.
Dezvoltarea abilităților de autocunoaștere nu se face numai prin chestionare și teste, ci și prin jocuri și discuții, pentru că fiecare personalitate e unică și valoroasă.
Autocunoașterea se referă la „explorare și structurare a propriilor caracteristic (de exemplu, abilități, emoții, motivații, atitudini, credințe, mecanisme de apărare și adaptare, etc.) în urma căruia rezultă imaginea de sine a persoanei” (Miclea și Lemeni, coord., 2004, p. 144).
Pentru M. Jigău, 2001 autocunoașterea înseamnă „apariția problemelor, confruntarea impresiilor despre sine cu cele ale altora cu privire la propria persoană și extragerea unei concluzii realiste, punerea în balanță a realizărilor personale, potențialităților, calităților și trasăturilor individuale etc., despre care individul trebuie făcut conștient că le are și le poate pune în valoare” (Jigău, 2001).
Concepția despre sine a persoanei se dezvoltă odată cu vârsta și cu experiențele prin care trecem, dar niciodată nu putem spune că ne cunoaștem pe noi înșine în totalitate.
Imaginea de sine se referă la „totalitatea percepțiilor privind abilitățile, atitudinile și comportamentele personale” (Băban, 2003, p.66). Imaginea de sine presupune conștientizarea a „cine sunt eu” și a „ceea ce pot să fac eu” și influențează atât percepția lumii, cât și a propriilor comportamente. Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea. Este important să avem o imagine de sine pozitivă, dar realistă, pentru că aceasta constituie o sursă de energie, stimulare și potențial de reușită atât în viața personală, cât și în carieră.
Imaginea de sine nu este o structură omogenă. În cadrul său se pot diferenția mai multe componente:
1.eul actual, se referă „la modul în care persoana își percepe propriile caracteristici fizice, cognitive, emoționale, sociale și spirituale la un moment dat”.
2.eul ideal – „modul în care o persoană își reprezintă mental ceea ce ar dori să fie, dar este în același timp conștientă că nu are în prezent resursele reale să devină”.
3.eul viitor – „modul în care o persoană își reprezintă mental ceea ce poate deveni în viitor, folosind resursele de care dispune în prezent” (Băban, 2003, p.66).
Eficiența procesului de orientare școlară și profesională depinde foarte mult de obținerea de informații privind interesele, valorile, aptitudinile și personalitatea elevului. Aceste aspecte reflectă atât așteptările pe care elevul le are față de profesie, cât și atitudinea pe care o are față de sine și carieră în general.
a) INTERESELE
Interesele reprezintă „ preferințele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoștințe sau de activitate” (Miclea și Lemeni, coord., 2004, p.144).
Interesele sunt determinate de factori genetici, pe de o parte (potențialul aptitudinal) și de oportunitățile de învățare, pe de altă parte (activitățile și jocurile în care sunt angrenați copiii, mijloacele materiale și instrumentele pe care le au la dispoziție etc.).
În literatura de specialitate, cele mai cunoscute tipuri de interese sunt cele identificate de Holland. Acesta consideră că oamenii pot manifesta preferințe diferite pentru activitățile în care se lucrează cu oamenii, cu obiecte, idei sau fapte. În funcție de această preferință, Holland, a identificat șase tipuri de interese :
interesele realiste ( R ) se manifestă prin tendința de a se îndrepta spre activități care presupun manipularea obiectelor, mașinilor și instrumentelor. Persoanele ce au acest tip de interese posedă aptitudini manuale, mecanice, tehnice sau sportive; preferă în special să lucreze în mediile deschise. Preferă de asemenea să lucreze cu plante sau animale .
interesele investigative ( I ) presupun orientarea spre activități predominant intelectuale, care permit rezolvarea de probleme și situații teoretice, explicarea cauzelor și naturii fenomenelor. Aceste interese sunt caracteristice persoanelor care preferă să se ocupe de aspectele abstracte în activitatea lor profesională, preferă căutarea adevărului, ideile abstracte, sarcinile mai puțin concrete. Altfel spus, persoanele care au interese investigative le place să observe, să învețe, să analizeze, să evalueze sau să rezolve probleme. Are de obicei abilități matematice și științifice, poate lucra în diverse domenii ( biologic, fizic, social, cultural, etc. ), preferă să lucreze singur.
interesele artistice ( A ) se manifestă prin atracție spre activități de relaționare mijlocită cu alții prin intermediul produselor artistice, prin orientarea spre acele activități mai puțin structurate, care presupun o rezolvare creativă și oferă posibilitatea de autoexpresie. Persoanele artistice au abilități artistice și imaginație, putând lucra în domenii precum: pictura, arta dramatică, muzică, dans, design, poezie, etc..
interesele sociale ( S ) implică orientarea spre activități care necesită relaționare interpersonală. Aceste persoane sunt înclinate să îi ajute pe alții, să-i învețe, informeze, sprijine pe ceilalți să-și rezolve diferite probleme. Ei au abilități lingvistice.
interesele antreprenoriale ( E ) se manifestă prin preferința pentru activități care permit inițiativă și posibilitatea de coordonare a propriei activități sau a activității unui grup. Persoane cărora le place să lucreze cu oamenii (în echipă), să influențeze, să convingă, să conducă și să organizeze activități pentru atingerea unor scopuri economice. Au aptitudini manageriale, pentru relațiile interpersonale sau activități persuasive.
interesele convenționale ( C ) presupun preferința pentru activități care necesită manipularea sistematică și ordonată a unor date sau obiecte într-un cadru bine organizat și definit. Persoanele care manifestă interese convenționale sunt mai convenționale, având abilități secretariale și matematice, ceea ce le face potrivite pentru activitățile administrative și financiare. Se adaptează cu dificultate la situațiile cu grad ridicat de ambiguitate, unde nu sunt specificate cerințe clare.
Trebuie să facem precizarea că nu există tipuri pure de interese, ci combinații ale acestora. Fiecare individ are un tip de interes predominant, dar manifestă caracteristici și din alte tipuri.
Lemeni și Negru sunt de părere că „interesele se manifestă prin comportamente de apropiere față de anumite activități și pot fi identificate atât pe baza unor indicatori calitativi (exp. trăirea emoțională resimțită de o persoană atunci când realizează o anumită activitate), cât și cantitativ (exp. frecvența activităților de același tip în care se angajează o persoană )” (Miclea și Lemeni, coord. 2004, p.147 ) .
Identificarea intereselor unei persoane înainte de a face o opțiune școlară sau profesională este absolut necesară, deoarece aceasta permite: identificarea alternativelor educaționale și profesionale, selectarea apoi a alternativelor optime, găsirea cauzelor în situații de insatisfacție școlară sau profesională.
Alegerea unei școli/profesii care este în acord cu interesele persoanei determină satisfacție, stabilitate, performanță și nivel scăzut de stres școlar/ profesional .
b ) VALORILE
Valorile reprezintă „convingerile bazale ale unei persoane referitor la ceea ce este important în viață, în relațiile interpersonale și în muncă” (Miclea și Lemeni coord, 2004, p.148).
Atunci când dorim să facem o opțiune școlară sau profesională trebuie să ținem seama de următoarele tipuri de valori :
valorile generale ale persoanei: libertatea, confortul, inițiativa, frumosul, dreptatea, corectitudinea, banii, amabilitatea, etc. ;
valorile legate de muncă.
Valorile legate de muncă derivă din valorile generale. Atunci când vorbim de valori legate de muncă, ne putem referi la valori legate de :
– mediul muncii: mediu plăcut, securitate, flexibilitate, câștiguri mari etc. ;
– relațiile de muncă: munca în echipă, competiție, amabilitate, cooperare, umor, etc. ;
– conținutul muncii: provocare, competență, creativitate, dezvoltare, risc, etc. ;
– muncă în general: prestigiu, realizare, respect, apreciere, independență, responsabilitate .
– valorile intrinseci – acele convingeri care motivează comportamentul unei persoane, independent de o recompensă externă: autonomia, competența profesională, exprimarea creativității etc. ;
– valorile extrinseci – motivează comportamentul prin recompensele externe care pot fi obținute în urma realizări unei activități: prestigiu, bani, relații de muncă satisfăcătoare.
Valorile legate de muncă se formează prin experiența pe care elevul o dobândește din interacțiunea cu familia, școala și comunitatea .
Valorile reprezintă unul din factori importanți în alegerile pe elevii le realizează, și aceasta datorită „influenței lor directe asupra :
deciziei de carieră – elevii vor alege acele medii educaționale și ocupaționale care satisfac nevoile individuale și promovează valorile personale;
adaptării la cerințele mediului educațional / ocupațional – elevii se vor adapta mai ușor la mediile care corespund valorilor personale;
satisfacției academice / profesionale – este mult mai probabil ca elevii să fie mulțumiți de alegerea făcută și să fie satisfăcuți de activitățile pe care le realizează atunci când există o congruență între valorile personale și cele promovate în mediul educațional / ocupațional ales.
c ) APTITUDINILE
Aptitudinea „reprezintă potențialul unei persoane de a învăța și obține performanță într-un anumit domeniu”( (Miclea și Lemeni coord, 2004, p.148). Dezvoltată prin învățare și exersare, aptitudinea devine abilitate, iar prin aplicare în practică și automatizare, abilitatea devine deprindere.
Fiecare persoană dispune de anumite aptitudini, dar de cele mai multa ori este greu să le conștientizeze și să le pună în valoare.
Una din clasificările cele mai comprehensive a aptitudinilor umane este clasificarea realizată de Fleishman (Fleishman, Quintance, Broedling, 1984, cit. in. Băban, 2003, p. 218). Din această listă de aptitudini fac parte :
comprehensiunea limbajului oral și scris ;
exprimarea orală și scrisă ;
fluența ideilor ;
sensibilitatea la probleme ;
aptitudine numerică ;
capacitatea memoriei ;
flexibilitate în clasificare ;
orientare în spațiu ;
viteză perceptivă ;
coordonarea membrelor ;
atenție distributivă ;
forța statică ;
reprezentarea spațială ;
dexteritate manuală.
Dacă interesele și valorile constituie aspecte motivante, aptitudinile stau la baza performanțelor în muncă și asigură parcurgerea cu succes a diverselor forme de pregătire școlară și profesională.
Atunci când ne alegem o profesie trebuie să ținem cont de faptul că una și aceeași aptitudine poate fi implicată în mai multe activități, că performanța într-o activitate nu e dată doar de o aptitudine, ci de un set de aptitudini.
d ) CARACTERISTICILE DE PERSONALITATE
Caracteristicile de personalitate reprezintă „modalități tipice de gândire, comportament, afectivitate și relaționare pe care le manifestă o persoană” ( Băban, 2003, p.215).
În ceea ce privește rolul personalității în alegerea unei opțiuni școlare / profesionale, părerile sunt împărțite: unii consideră că există profesii care necesită un anumit tip de personalitate pentru a obține performanță, în timp ce alții afirmă că se poate obține performanță chiar dacă structura personalității este diferită de cerințele profesiei, dispunând însă de anumite deprinderi și interese.
Din punctul meu de vedere caracteristicile de personalitate reprezintă un criteriu important în alegerea unei opțiuni școlare / profesionale și ele trebuie să fie în concordanță cu cerințele specializării / profesiei alese.
Nu trebuie uitat faptul că personalitatea este doar unul din elementele importante în alegerea specializării / profesiei și că pentru a se obține satisfacție trebuie coroborarea cu celelalte elemente: interese, valori, aptitudini, oferta și cererea educațională și profesională.
Holland propune o tipologie a caracteristicilor de personalitate specifice celor șase tipuri de interes : realist, investigativ, artistic, social, întreprinzător, convențional .
Trebuie specificat că, corespondența dintre caracteristicile de personalitate și mediile de muncă este mediată de interesele specifice.
Tipologia lui Holland (apud Băban A., 2003, p. 216 ) :
realist : conformist, sincer, onest, supus, materialist, natural, consecvent, practic, modest, timid, stabil, econom;
investigativ: analitic, precaut, critic, curios, independent, cognitiv, introvertit, metodic, modest, precis, rațional, rezervat;
artistic: complicat, dezordonat, emoțional, expresiv, idealist, imaginativ, lipsit de abilități practice, impulsiv, independent, intuitiv, nonconformist, original;
social: convingător, cooperant, prietenos, generos, săritor, idealist, centrat pe probleme, amabil, responsabil, sociabil, cu tact, înțelegător;
întreprinzător: curajos, ambițios, atrage atenția, dominant, energic, impulsiv, optimist, caută plăcere, popular, încrezător în sine, sociabil, vorbăreț;
convențional: conformist, conștiincios, atent, conservator, inhibat, supus, ordonat, consecvent, practic, controlat, lipsit de imaginație, eficient.
Lucrarea se prezintă ca un preambul la un program de intervenție centrat pe consilierea pentru alegerea carierei a adolescenților aflați la finele ciclului liceal. Indecizia în alegerea carierei este o variabilă care împiedică procesul de identificare a oportunităților pentru conturarea și dezvoltarea, prin eforturi sistematice și direcționate către scopuri clare, a unei cariere care să-i aducă adolescentului (mai târziu, adult), statutul personal, profesional și social dorit.
Studiile din literatura de specialitate au arătat că alegerea carierei dorite depinde de o serie de factori, dimensiuni și caracteristici individuale (nivel al aptitudinilor recunoscut și evaluat de către individ ca atare, trăsături de personalitate, aspirații și expectanțe, interese pentru anumite domenii profesionale, stima de sine și încrederea în forțele proprii, stilul de gândire cu privire la controlul evenimentelor din propria viață, etc), și o serie de caracteristici ale rețelei de suport social în care individual este ancorat (în cazul adolescenților, sprijinul informațional, orientarea și suportul moral oferite de către familie – părinți, profesori, prieteni sau alte persoane semnificative), performanțele școlare obținute de către individ (care contribuie la crearea unei identități cu privire la propriile competențe, recunoscută ca atare de către individ), precum și o serie de factori contextuali (situaționali). De exemplu, dinamica pieții muncii în momentul în care individul caută ruta carierei sau oportunitățile de dezvoltare a acesteia, reprezentările sociale și culturale despre anumite profesii, experiența în ceea ce privește participarea de programe de consiliere vocațională sau o serie de situații speciale din familia persoanei (de exemplu, persoana poate fi nevoită să-și amâne planurile pentru dezvoltarea carierei datorită greutăților materiale pe care le întâmpină familia pe care o are de întreținut sau adolescentul poate să amâne continuarea studiilor, întrucât provine din familie monoparentală, iar singurul părinte întreținător s-a îmbolnăvit cronic, motiv pentru care adolescentul caută o soluție de a câștiga bani pe termen scurt.
CAPITOLUL II – METODOLOGIA DE CERCETARE
2.1. Obiectivele cercetării
Ideea acestei cercetări a pornit de la faptul că elevii de clasa a VIII-a, conform metodologiei în vigoare (Legea Educației Naționale nr. 1/2011) trebuie la sfârșitul anului școlar să susțină examenul de evaluare națională, iar apoi să aleagă ce liceu ( școală de arte și meserii), respectiv ce specializare vor urma. Specializarea pe care elevii o vor alege trebuie să fie în primul rând în concordanță cu interesele, valorile, aptitudinile și caracteristicile lor de personalitate, și în al doilea rând ar trebui ca aceasta să fie în acord cu profesia pe care ei ar dori să o practice, în sensul că specializarea aleasă ar trebui să fie un pas înainte în atingerea acelei profesii .
Obiectivele acestei cercetări sunt :
identificarea opțiunilor școlare și profesionale ale elevilor ;
precizarea tipului de interes dominant, folosind tipologia Holland ;
stabilirea și explicarea concordanței dintre opțiunea școlară și opțiunea profesională, folosind tipologia Holland;
identificarea factorilor motivaționali și în ce măsură condiționează aceștia alegerea profesiei la adolescenți;
identificarea imaginii de sine (realistă sau nerealistă).
2.2. Ipotezele cercetării
Pentru atingerea obiectivelor studiului au fost formulate următoarele ipoteze:
Presupunem că între specializarea aleasă și profesia dorită există concordanță.
Presupunem că profesia pe care și-ar dori să o practice corespunde intereselor, valorilor, caracteristicilor de personalitate și aptitudinilor elevilor.
Este de așteptat ca adolescenții să aibă o stimă de sine ridicată, respectiv o imagine de sine pozitivă, fapt ce duce la o alegere cât mai potrivită a unei profesii.
2.3. Participanții la cercetare
Cercetarea a fost realizată în luna aprilie 2014, la Liceul cu Program Sportiv din Tg – Jiu, județul Gorj, pe un lot de 27 de elevi, din clasa a VIII-a. Lotul a fost format din 13 fete și 14 băieți. Subiecții au vârste cuprinse între 14-15 ani, media de vârstă fiind 14.80, iar deviația standard 0.98.
Pentru o mai bună prelucrare a rezultatelor fiecare subiect a primit un număr care se păstrează pe tot parcursul interpretării și analizei rezultatelor. De asemenea pentru a evidenția concordanța dintre diferitele aspecte supuse cercetări s-a folosit culoarea galben, iar pentru a evidenția neconcordanțele culoarea albastru.
2.4. Metodele folosite
Dată fiind complexitatea problemei abordate, pentru a verifica ipotezele formulate am folosit mai multe metode menite să surprindă problematica avută în vedere, pe toate laturile, dar și în unitatea ei. Datele obținute printr-o metodă sau alta s-au confirmat reciproc și s-au verificat în același timp.
Pentru investigarea elevilor am folosit ca tehnică ancheta indirectă, iar ca instrumente 3 chestionare, pentru că se pot culege multe informații într- un timp scurt și pentru că se pretează din punct de vedere al instruirii. Chestionarele au fost autoadministrate.
Chestionar motivațional, elaborat de autor, cuprinde 10 întrebări. Întrebările au vizat
în principal, identificarea opțiunilor școlare și profesionale ale elevilor, dar și identificarea valorilor, caracteristicilor de personalitate și abilităților de care dispun. Totodată, întrebările au vizat precizarea aspectelor motivaționale ale alegerii specializării și a factorilor semnificativi în alegerile făcute.
Chestionarul "Stima de sine", Rosenberg (1965) – această scală a fost elaborată
inițial pentru a măsura sentimentul global și al valorii personale și autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu patru posibilități de răspuns. Se acordă 4 puncte, pentru total de acord; 3 puncte pentru de acord; 2 puncte pentru dezacord și 1 punct pentru total dezacord. Itemii 2, 5, 6, 8, 9 se cotează invers: 1 punct pentru total de acord, 2 puncte pentru de acord, 3 puncte pentru dezacord și 4 puncte pentru total dezacord.
La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:
10 – 16 puncte : stimă de sine scazută
17 – 33 puncte : stimă de sine medie
34 – 40 puncte : stimă de sine înaltă (Anexa 2)
Inventarul de interese profesionale Holland este cel de-al treilea instrument
administrat. Acesta urmărește identificarea intereselor elevilor. Pentru o mai bună identificare a tipurilor de interese acesta a fost împărțit în 4 „părți”:
identificarea activităților preferate;
specificarea competențelor de care dispun;
precizarea unor ocupații care îl atrag;
autoaprecierea unor abilități.
Chestionarul permite identificarea a șase tipologii distincte ( Holland 1999, cit. în Jigău 2001):
Realist (R) personalitate și mediu realist; orientare către prezent și activitățile concrete;
muncă, în special, în exterior – cu utilizarea mâinilor sau diferitelor instrumente, scule,
mașini etc. – mai mult cu plante și animale decât cu oameni.
Investigativ (I), personalitate și mediu investigativ; orientare, mai ales, către abstract și rezolvarea de probleme care cer o gândire științifică; direcționare către domeniul social și valorile intelectuale.
Artistic (A), personalitate și mediu artistic; orientare către lumea imaginației și creativității; se preferă activitățile nestructurate care înglobează valori estetice, abstracte, originale.
Social (S), personalitate și mediu orientate spre social; interes predominant pentru problemele din sfera relațiilor interpersonale, a lucrului cu oamenii (pentru a-i ajuta, învăța, sprijini, îngriji).
Întreprinzător (E), personalitate și mediu de tip întreprinzător, orientare spre problemele din domeniul politic și economic, capacitate de persuasiune, influențare și de conducere.
Convențional (C), personalitate și mediu de tip convențional; cu tendință spre conformism, convențional; se preferă ordinea, mediile de muncă ce au sarcini cunoscute și bine structurate, lucrul cu cifre etc. .
Rezultatul inventarului de interese profesionale Holland este exprimat printr-un „cod personal” format din primele trei tipuri de interese predominante. Gradul de similaritate dintre aceste tipuri de interese determină coerența patternului personal și reflectă măsura în care sunt posibile conflicte de interese ulterioare. Băban, 2001 afirmă că „cu cât tipurile de interese ce compun patternul personal au un grad mai mare de similaritate, cu atât coerența este mai mare și probabilitatea de conflict pornind de la aceste structuri interne este mică, ceea ce facilitează decizia de structură” (Băban, 2001).
Similaritatea dintre tipurile de interese este reprezentată prin vecinătatea în cadrul hexagonului (vezi fig.1, repere teoretice). Cu cât tipurile de interese sunt mai apropiate pe hexagon, cu atât similaritatea dintre ele este mai mare și cu cât sunt mai îndepărtate pe hexagon, cu atât crește disimilaritatea dintre ele.
Procedură
Chestionarele elevilor au fost aplicate în sala de clasă, în prezența autorului prezentei cercetări. Consimțământul elevilor de a participa la cercetare a fost unul activ, iar cel al părinților (tutorilor legali) ai elevilor a fost pasiv. Elevii și părinții (tutorii legali) au fost informați cu trei zile înainte de aplicarea chestionarelor asupra scopului cercetării, asupra participării opționale (voluntare) la cercetare și asupra confidențialității datelor obținute.
În cercetare au fost incluși doar elevi cu nivel normal de inteligență. Nivelul dezvoltării intelectuale a fost evaluat, în prealabil, cu ajutorul testului non-verbal de inteligență Raven, coeficienții de inteligență obținuți situându-se în intervalul 94 – 110.
CAPITOLUL III
PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Alegerea profesiei nefiind o decizie de moment, ci un proces complex și de durată necesită obținerea unei game variate de informații privind atât rețeaua școlară din județ, cât și informații despre sine (informații cu privire la interesele, valorile, aptitudinile și caracteristicile de personalitate ) și dinamica profesiilor .
În ceea ce privește primul tip de informații, adică informații cu privire la rețeaua școlară din județ, din analiza răspunsurilor elevilor chestionați (fig, nr.1) a reieșit că majoritatea elevilor (92,59 %) sunt informați cu privire la liceele și școlile de arte și meserii din județ , în timp ce un procent foarte mic (7,41 %) consideră că nu au suficiente informații.
Din fig. nr.2, observăm că cei mai mulți elevi (52 %) au obținut aceste informații de la persoanele semnificative din viața lor, precum părinții, rudele, cunoștințele sau colegii, fapt previzibil ținând cont de rolul pe care îl au aceste persoane în viața noastră și mai ales al părinților. Aceștia din dorința de a–și ajuta copilul, de cele mai multe ori fac propriile „cercetări” cu privire la liceele din județ, respectiv specializările care există, interesându–se dacă liceul este „bun”, „dacă se învață carte”, „care a fost ultima medie de admitere”, „ce poți ajunge dacă urmezi specializarea X” etc..
Fig.2 Modalitățile de informare
Un sfert dintre ei (26 %) au preferat să se informeze direct de la unitatea de învățământ pentru care doreau să opteze, în timp ce restul au obținut informații atât de la cabinetul de consiliere psihopedagogică (11%), cât și din mass-media (11%).
Mai mult de o treime (37,04 %) dintre elevi (fig. nr.3) și-au manifestat dorința de a urma C.N. „Ecaterina Teodoroiu”, în procente egale (18, 52 %) subiecții s-au orientat spre C.N. „Spiru
Haret”, Liceul cu Program Sportiv și Grupul Școlar Industrial de Materiale de Construcții, iar restul (7,40 %) spre Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” (vezi fig.3 ).
Toți elevii au optat pentru a urma liceul. Menționez că Liceul cu Program Sportiv din Tg–Jiu se numără printre școlile reprezentative din municipiu, fapt ce explică această opțiune.
În ceea ce privește specializarea spre care s-au orientat, din fig. 4 observăm că un sfert (25,92 %) dintre cei chestionați și-au manifestat dorința de a urma specializarea matematică – informatică, fiind urmați apoi de cei care au ales specializarea servicii (22,22 %). Situarea acestor specializări pe primele poziții nu este întâmplătoare ținând cont de amploarea pe care au o tehnologiile informatice în toate domeniile de activitate, dar și de posibilitățile un pic mai mari de a găsi un loc de muncă dacă ai oricare din cele două specializări .
Celelalte specializări spre care s-au orientat elevii sunt: la egalitate de procente
(14,82 %) se află specializările științe ale naturii și filologie-franceză, urmată apoi de specializările educație fizică și mecanică (7,41 %), iar pe ultimele poziții se află specializările tehnic și protecția mediului (3,70 %).
Alegerea unei specializări ar trebui să fie în concordanță cu alegerea unei profesii, de aceea vom analiza în continuare ce profesii doresc să practice cei chestionați, iar apoi vom compara specializarea cu profesia dorită.
Analizând tabelul nr.1 observăm că elevi doresc să devină profesori (5), informaticieni (4), ingineri (3), funcționari bancă (2), medici veterinari (2), polițiști (2), mecanici auto (2), gestionar, subofițer, economist, jandarm, consilier bancar, designer vestimentar și contabil. După cum se poate observa elevii chestionați acoperă o gamă variată de profesii, profesii care în ultima perioadă sunt tot mai căutate pe piața muncii.
Tabelul nr. 1 Profesia
În continuare vom analiza dacă profesia pe care elevii și-au ales-o corespunde cu specializarea pentru care ei au optat.
Din fig. nr. 5 observăm că la majoritatea elevilor (81,48 %) există concordanță între specializarea pentru care au optat și profesia dorită, și numai la 18,52 % dintre elevi nu putem vorbi de o asemenea concordanță, fapt ce confirmă prima ipoteză.
Concordanța dintre specializare și profesie poate fi privită sub două aspecte :
această concordanță poate fi rezultatul unui proces continuu și îndelungat de orientare
școlară și profesională, care denotă faptul că elevii au ales profesia în funcție de interesele, valorile, caracteristicile de personalitate, aptitudinile și dinamica profesiilor pe piața muncii și apoi ca o consecință directă aceea specializare care să îi ajute să-și atingă profesia dorită.
concordanța dintre profesie și specializare poate fi rezultatul unei decizii de moment, care
să nu reflecte realitatea dintre dorințele și posibilitățile persoanei în cauză, în sensul că ei s-au gândit la o profesie, fără să știe dacă aceasta corespunde intereselor, valorilor, caracteristicilor lor de personalitate și aptitudinilor de care dispun, corelând-o apoi cu o specializare.
Dacă analizăm tabelul nr.6 (anexe) observăm că neconcordanța dintre specializare și profesia dorită se întâlnește la subiecții cu numărul 5, 14, 20, 21 și 23 (tabelul nr. 2).
Tabelul nr.2 Neconcordanța profesie – specializare
Această neconcordanță poate fi datorată informațiilor insuficiente despre profesia respectivă sau despre specializarea care este necesară pentru a putea ajunge să practice această profesie, fie din dintr-o autocunoaștere nerealistă.
Problema care apare în continuare este de a vedea dacă profesia pe care elevii și-au
ales-o corespunde intereselor, valorilor, caracteristicilor de personalitate și aptitudinilor de care ei dispun.
Analizând tabelul nr.14 (anexe) care oferă rezultatele obținute prin aplicarea Inventarului de interese profesionale Holland (la realizarea acestei analize am luat în considerare interesul predominant), obținem următoarea distribuție a tipurilor de interese la subiecții chestionați (fig.nr.6 ).
Din figura de mai sus observăm:
că mai mult de un sfert (29,64 %) dintre elevi manifestă interese investigative ( I ), ceea
ce presupune că ei preferă activitățile ce presupun cercetarea, investigarea diferitelor aspecte ale vieții, sub diferite forme și din orice domeniu de activitate;
un sfert (25,93 %) au interese sociale ( S ), adică preferă activitățile care necesită
relaționare interpersonală, pentru că relațiile cu ceilalți le oferă posibilitatea de a-i ajuta să-și rezolve anumite probleme sau de ce nu, de a a le împărtăși din cunoștințele lor;
18,52 % dintre cei chestionați manifestă interese realiste ( R ), caracterizându-se prin
orientarea spre acele activități care presupun manipularea obiectelor, mașinilor, instrumentelor ;
cei care manifestă interese antreprenoriale ( E ) (11,11%) preferă activitățile ce le oferă
posibilitatea de a conduce, de a organiza diferite activități permițându-le în acest fel evidențierea;
restul elevilor manifestă interese artistice ( A ) și interese convenționale ( C ) în
proporții egale (7,40 % ); cei cu interese artistice( A ) preferă acele activități ce le solicită imaginația, care sunt mai dificile și presupun o rezolvare creativă ;
elevii cu interese convenționale ( C ) manifestă atracție spre activitățile ce presupun anumite scheme de ordonare a obiectelor, fiind foarte buni la disciplinele matematică, informatică, chimie sau fizică.
Având ca suport hexagonul intereselor (apud Lemeni G., Porumb M. ( coord. ), 2004) – fig. nr.7 – am convertit profesia pe care elevii și-ar dori să o practice în tipul de interes corespunzător ( tabelul nr.3).
Tabelul nr.3 Tipul de interes corespunzător profesiei dorite
Fig. nr.7 Hexagonul intereselor
`
Din fig. nr. 8 observăm că mai mult de o treime dintre elevi (37,04 %) și-au ales profesii din domeniul social, ceea ce înseamnă că preferă activitățile care presupun relaționare interpersonală. Preferă profesiile de profesor, subofițer, medic veterinar.
Un sfert (25,93 %) preferă activitățile investigative, orientându-se spre profesiile de informatician, polițist și economist.
Cei ce preferă profesiile corespunzătoare tipului realist (18,52 %) le place să lucreze cu mașini, obiecte, instrumente. Ei au ales profesiile de inginer și mecanic auto.
Elevii care preferă activitățile ce presupun o anumită rigoare, anumite modalități tipice de lucru, lucrul cu date aparțin domeniului profesional convențional (11,11 %) și ei și-au ales profesiile de contabil și funcționar bancar.
A mai fost aleasă profesia de designer vestimentar ce aparține tipului artistic și profesia de gestionar ce aparține domeniului antreprenorial.
Prin compararea intereselor elevilor cu interesele corespunzătoare profesiei dorite (fig.nr.9), observăm că numai în ceea ce privește interesele realiste avem concordanță, ceea ce înseamnă că toți elevii care manifestă interese realiste s-au orientat spre profesii ce corespund tipului realist. Profesiile spre care s-au orientat acești subiecți sunt cele de mecanic auto și inginer. Observăm că ambele profesii fac parte din categoria activităților unde se lucrează cu instrumente, unelte, mașini. Concordanța dintre interes și profesia dorită constituie unul din factorii ce determină satisfacția în muncă.
În ceea ce privește interesele investigative observăm că decalajul dintre interesele elevilor și interesele corespunzătoare profesiei este foarte mic, reprezentând aprecierea unui sigur subiect. Subiecții cu acest tip de interese s-au orientat spre profesiile care presupun investigare, cercetarea diferitelor activități, precum: informatician, polițist, economist. Decalajul apare datorită subiectului care și-a ales profesia jandarm, care corespunde tipului social, iar prin aplicarea chestionarului Holland i-a ieșit că aparține tipul de interes investigativ.
Nu trebuie însă să uităm că nu putem vorbi despre tipuri de interese pure, și dacă ne uităm în tabelul nr.14, poziția 18 (anexe) care prezintă rezultatele chestionarului Holland observăm că pe poziția a doua i-a ieșit tipul social, ceea ce presupune că subiectul are și interese sociale.
Interesele artistice au o pondere mică în rândul elevilor chestionați. Numai o singură persoană și-a ales o profesie ce aparține tipului artistic, și care are la rândul ei interese ce aparțin acestui tip. Această persoană și-a ales profesia de designer vestimentar. Celălalt subiect care are interese artistice s-a orientat spre profesia de profesor de sport ce corespunde tipului social, dar cum cele două tipuri de interese sunt „vecine” în hexagonul intereselor și subiectul are cel de-al II-lea tip de interes, social (vezi anexe, tabelul 14, poziția 23) putem afirma că din punct de vedere al satisfacerii interesului poate realiza cu succes această profesie.
Din dorința de a-i ajuta pe alții, de a fi mereu în compania altora, cei mai mulți subiecți au ales profesii ce corespund tipului social, și anume: profesor, subofițer, medic, consilier bancar, jandarm. Problema este că nu toți care au ales profesii ce aparțin tipului social, au la rândul lor interese sociale, cel puțin nu dacă ne referim la interesul dominant. Dar și aceștia au ca interese secundare preferințe pentru activitățile sociale.
Un singur subiect a ales o profesie ce corespunde tipului antreprenorial, adică acest elev preferă acele activități care îi dau posibilitatea de a conduce propria lui afacere sau de a conduce diferite activități, ceea ce îi oferă posibilitatea de a fi lider, de a se evidenția. Analizând tabelul nr.15, poziția 11 (anexe) constatăm că la acest elev există concordanță între profesia dorită și interesele sale, ceea ce îi va conferi satisfacție în muncă din acest punct de vedere.
Din fig. nr. 9 observăm că mai există un subiect care are interese antreprenoriale, dar care a ales o profesie ce nu face parte din această categorie.
În ceea ce privește interesele convenționale constatăm că numărul subiecților care și-ar dori să aibă o profesie caracteristică tipului convențional este mai mare decât numărul subiecților care au acest tip de interese și aceasta poate datorită faptului că activitățile caracteristice acestui tip de interese presupun foarte multă muncă și responsabilitate.
Concordanța dintre interesele elevilor și interesele specifice profesiei dorite se poate observa mai bine din tabelul nr.4.
Tabelul nr. 4 Concordanța interesele elevilor – interesele corespunzătoare profesiei dorite
Din tabelul nr.4 constatăm că neconcordanța dintre interesele elevilor și interesele specifice profesiei se întâlnesc la elevi de pe pozițiile 2, 7, 8, 13, 18 și 19. Așa cum am arătat mai sus acești elevi pot îndeplini cu succes profesia aleasă deoarece în „codul personal” obținut prin aplicarea chestionarului Holland se întâlnește și tipul de interes specific profesiei dorite.
Remarcăm faptul că la elevii la care am văzut mai sus (vezi tabelul nr. 2) că nu există concordanță între profesia dorită și specializarea aleasă, acum observăm că ei au ales profesia în funcție de interesele lor, ceea ce arată că nu interesele stau la baza neconcordanței, ci alte cauze.
Putem concluziona că elevii și-au ales profesiile în funcție de interesele lor.
Un alt aspect important în ceea ce privește alegerea unei profesii îl reprezintă valorile.
Din figura nr. 10 observăm că mai mult de o treime (37,04 %) dintre elevii chestionați apreciază valorile caracteristice tipului social, precum cooperarea dintre persoane, generozitatea, posibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți, acest lucru fiind explicat și de dorința lor de a lucra în domenii profesionale corespunzătoare tipului social.
Dacă analizăm fig. 8, ce cuprinde interesele corespunzătoare profesiei dorite și fig.nr.10 vom constata că există concordanță între profesiile de tip social și valorile sociale de care dispun elevii. Acești elevi s-au orientat spre profesiile de profesor, medic veterinar, jandarm, consilier bancar.
Printre valorile subiecților se numără și cele specifice domeniului realist (18,53 %), precum tradiția, realismul sau simțul practic și aceasta poate datorită faptului că piața forței de muncă este tot mai săracă în a oferi locuri de muncă și atunci elevi devin realiști, orientându-se uneori spre profesia părinților, având speranța că atunci când părinții vor ieși la pensie poate îi vor angaja în locul lor. Cei chestionați ar dori să practice profesii din domeniul realist precum: inginer și mecanic auto, unul din motive fiind că aceste profesii corespund intereselor lor.
Unii elevi (14,81%), așa cum era de așteptat, apreciază valorile investigative, pentru că subiecții fiind la vârsta adolescenței, sunt în căutarea independenței, doresc să cunoască foarte multe lucruri, să învețe și să se dezvolte pe plan personal și profesional.
Pentru aceștia profesiile de informatician, economist, polițist sunt ideale pentru că le dau posibilitatea de a se ghida după valorile lor.
Valorile convenționale promovează stabilitatea, eficiența în activitate, organizarea riguroasă și ele se regăsesc la 14,81 % dintre cei chestionați. Procentajul este mic dacă ne gândim că orice persoană ar dori să aibă o profesie stabilă, unde să existe o anumită organizare ceea ce are ca efect eficiența activității respective, mai ales dacă ținem cont de situația economică din țară care este în continuă schimbare. Profesiile alese de elevi sunt: contabil și funcționar bancar .
Un singur elev (3,7 %) apreciază frumosul, originalitatea, independența, fiind atras de tot ceea ce îi oferă posibilitatea de a-și folosi imaginația și de a găsi soluții creative. Acesta apreciază valorile artistice.
Valorile antreprenoriale sunt slab reprezentate în rândul subiecților, ele se regăsesc la 11,11% dintre elevi. Personal mă așteptam să aibă o pondere mai mare, dat fiind faptul că valorile antreprenoriale promovează asumarea riscului în condițiile în care oferta și cererea locurilor pe piața muncii este în neconcordanță și rata șomajului tot mai ridicată, un anumit statut social și competiția dintre persoane.
În continuare vom analiza concordanța dintre valorile elevilor și profesia dorită.
Tabelul nr. 5 Concordanța dintre profesie și valorile elevilor
Din tabelul nr. 5 observăm că la majoritatea elevilor există concordanță între profesia aleasă și valorile lor, excepție făcând:
subiectul de la poziția 5 care dorește să devină polițist dar are valori caracteristice tipului social;
economistul ( poziția 14 ) are valori antreprenoriale;
inginerul ( poziția 20 ) are ca valori stabilitatea, organizarea și eficiența ;
„subiectul 21” dorește să devină designer vestimentar și apreciază valori specifice tipului social;
informaticianul (poziția 22) deși ar trebui să aibă valori specifice tipului investigativ valori specifice tipului, el are valori specifice tipului artistic;
profesorul de sport (poziția 23) apreciază valorile antreprenoriale, precum: asumarea riscului, statut și competiție .
Caracteristicile de personalitate reprezintă un alt aspect important al alegerii profesiei.
Prelucrând tabelul nr. 10 (anexe), putem identifica distribuția caracteristicilor de personalitate
ale elevilor în funcție de cele șase tipuri de interese: realist, investigativ, artistic, social, antreprenorial
și convențional (fig. nr. 11).
În ceea ce privește caracteristicile de personalitate ale celor chestionați, din fig. nr.11 observăm că aproape două treimi din ei prezintă trăsăturile de personalitate caracteristice tipului social. Aceste persoane sunt foarte sociabile, cu simț de răspundere, convingătoare, generoase, dispuse totdeauna de a-ți sări în ajutor, înțelegătoare, cooperante și de asemenea centrate pe probleme.
Alți elevi (25,92 %) prezintă caracteristici de personalitate corespunzătoare tipului realist, ceea ce înseamnă că ei sunt persoane sincere, oneste, supuse, modeste, stabile, timide, econome, conformiste. Ele par de cele mai multe ori ca fiind nesociabile și agresive, pentru că se concentrează asupra lucrului cu mașinile, instrumentele, iar în contact cu semenii se dovedesc stângaci.
Caracteristici de personalitate aparținând tipului antreprenorial au un sfert (29,62 %) dintre elevi. Aceste persoane folosesc deprinderile verbale pentru a domina și își atribuie calități de conducere. Ei evită exprimările clare și nu se ocupă cu plăcere de probleme care necesită o solicitare intelectuală prelungită. De regulă, îi preocupă mai mult problemele de putere și conducere.
Elevii care au trăsături de personalitate aparținând tipului investigativ (33,33 %) se orientează cu precădere, spre anumite probleme și sunt mai puțin sociabili. il preferă să rezolve probleme mai mult teoretice decât practice, se cufundă în probleme complexe și au păreri neconvenționale.
Tipul de personalitate convențional (18,52 %) preferă activitățile verbale sau structurate, precum și roluri de subalterni. Elevii de acest tip se comportă conform normelor sociale existente, evită ambiguitatea de situații și probleme interumane. Ei se identifică cu posesorii de putere și preiau binevoitor norme și orientări culturale.
Un procent foarte mic (3,70 %) aparțin tipului de personalitate artistic. Elevul ce aparține acestui tip de personalitate evită confruntarea cu probleme structurate clar și dovedește moduri de exprimare individualiste. El se comportă introvertit, suferă de labilitate emoțională și nu îi interesează problemele din domeniul muncii fizice.
În continuare este important să stabilim dacă există concordanță între profesia pe care elevii și-ar dori să o practice și tipul de personalitate al fiecărui subiect în parte. Pentru aceasta ne vom folosi de tabelul nr.3 și tabelul nr.10 (anexe). Aceste informații vor fi sintetizate în tabelul nr.6 .
Tabelul nr. 6 Concordanța dintre profesie și tipul de personalitate
Din acest tabel observăm că majoritatea elevilor au ținut cont în alegerea profesiei și de trăsăturile lor de personalitate. Excepție fac însă subiecții care se află pe pozițiile 5, 14, 20 și 23. De remarcat este că dacă până acum în neconcordanță cu profesia dorită era și subiectul de pe poziția 21, acum observăm că profesia pe care el și-o dorește este în concordanță cu tipul său de personalitate.
Pentru a putea lua o decizie corectă în ceea ce privește profesia dorită, nu este suficient să să-ți cunoști interesele, valorile și caracteristicile de personalitate, ci este foarte important să știi care sunt aptitudinile tale, altfel spus să știi ce poți face.
În continuare ne vom ocupa și noi de acest aspect.
Tabelul nr. 7 prezintă abilitățile pe care elevii consideră că le au, unde 1 reprezintă abilitatea de care dispun cel mai mult, urmată de alte două abilități pe care ei consideră că le au .
Tabelul nr. 7 Abilitățile elevilor
Din tabelul de mai sus observăm, dacă luăm în cosiderare decât abilitatea pe care elevii o situează pe primul plan, că cei mai mulți elevi (37,04 %) consideră că dispun de abilități de comunicare, urmați de cei cu abilități matematice (14,82 %) și abilități manageriale și mecanice la egalitate de procente (11,11%). Abilitățile pedagogice se regăsesc la 7,41% dintre elevi. Alte abilități de care elevii dispun și care au fost amintite decât o dată sunt: abilitățile administrative, abilitățile interpersonale, abilitățile empatice, abilitățile științifice și abilitățile de vânzare.
Tabelul nr.8 este preluat din lucrarea „ Consiliere și orientare – ghid de consiliere privind cariera”, Lemeni G., Miclea M. coord.,2004, p.158 și redă abilitățile corespunzătoare celor șase domenii ocupaționale.
Tabelul nr. 8 Abilitățile și domeniile ocupaționale
Având ca suport tabelul nr.6 și tabelul nr. 7, putem vedea dacă există concordanță între abilitățile pe care subiectul consideră că le are și domeniul ocupațional ales. Informațiile cu privire la concordanța/ neconcordanța acestor aspecte sunt sintetizate în tabelul nr. 9:
Tabelul nr. 9 Concordanța dintre abilități și domeniile ocupaționale
Din acest tabel observăm că la majoritatea elevilor există concordanță între abilitățile de care dispun și domeniile ocupaționale, excepție făcând subiecții de pozițiile 5, 14, 20, 23 și 24.
Am analizat până acum care sunt interesele, valorile, trăsăturile de personalitate și abilitățile de care dispun cei chestionați, stabilind totodată dacă există concordanță între aceste aspecte și profesia dorită de subiecți.
Sintetizând informațiile obținute cu privire la aceste aspecte, obținem tabelul nr.10.
Din analiza acestui tabel constatăm că există concordanță la majoritatea elevilor chestionați între interesele, valorile, trăsăturile de personalitate și abilitățile de care aceștia dispun, chiar și la cei de pe poziția 2, 7, 8, 13, 18 și 19, după cum am arătat mai sus.
Concordanță totală nu avem la subiecții situați pe pozițiile 5, 14, , 20, 21 și 23.
În ceea ce privește subiectul nr. 5 observăm că atunci când și-a ales profesia a luat în considerare numai interesele sale, fără să țină cont de valorile, caracteristicile de personalitate sau abilitățile sale. În această situație este nevoie de consiliere psihopedagogică pentru a fi îndrumat și ajutat să-și aleagă o profesie care să fie în concordanță cu nevoile sale.
Aceeași situație se întâlnește și la subiecții nr. 14, 20 și 23.
Putem spune că subiectul cu nr. 21 și-a ales profesia în funcție de interesele, caracteristicile de personalitate și aptitudini, dar a ales specializarea greșit din lipsă de informații .
Putem concluziona că se confirmă, în majoritatea cazurilor, și cea de a doua ipoteză: profesia aleasă este în concordanță cu interesele, valorile, caracteristicile de personalitate și abilitățile elevilor.
Tabelul nr.10 Profesia în funcție de interese, valori, caracteristici de personalitate și abilități
În continuare vom analiza care a fost motivația alegerii profesiei și cine i-a influențat în luarea acestei hotărâri.
Din fig. nr. 12 observăm că cei mai mulți elevi (37, 04 %) și-au ales profesia gândindu-se că vor câștiga foarte bine practicând această meserie. Această motivație este des întâlnită în rândul elevilor, datorită vieții tot mai scumpe din țară. Din păcate însă această motivație este de tip extrinsec, adică elevii au fost mai întâi atrași de beneficiile materiale ale practicării acestei profesii, decât de dorințele și posibilitățile lor sau chiar de conținutul muncii desfășurate. Din fericire așa cum am arătat pentru cei mai mulți elevi profesia a fost aleasă și în funcție de interesele, valorile, caracteristicile de personalitate și abilitățile acestora.
Mai mult de un sfert (29, 64 %) dintre cei chestionați și-au ales profesia pentru a putea în viitor să-și deschidă o afacere pe cont propriu, un vis care se întâlnește foarte des în rândul elevilor, dar care este mai greu de pus în practică.
O parte dintre cei chestionați (22,22 %) consideră că profesia pe care și-au ales-o le va oferi posibilități mai mari de a-și găsi un loc de muncă, în timp ce un procent foarte mic (7,4 %) consideră că prin alegerea acelei profesii vor avea posibilitatea angajării în străinătate.
O singură persoană (3,7 %) își alege profesia având o motivație intrinsecă și anume faptul că îi place domeniul de activitate specific profesiei.
În ceea ce privește influența pe care au avut-o alte persoane în alegerea profesiei, observăm din fig. nr. 13 că mai mult de trei sferturi (85,19 %) dintre cei chestionați nu s-au lăsat influențați de alte persoane în alegerea profesiei și au decis singuri ce se potrivește mai bine pentru ei. Numai 11,11 % dintre elevi au fost influențați în alegerea profesiei de părinți.
O singură persoană (3,70 %) și-a ales profesia la îndrumarea profesorilor care au observat că are aptitudini pentru profesia respectivă.
Cercetarea s-a încheiat cu o fișă de apreciere a imaginii de sine, pentru a putea să ne formăm o imagine dacă ceea ce a reieșit din completarea chestionarului este adevărat, adică persoanele investigate au o imagine de sine corectă, realistă despre cum sunt și ce pot face ele, sau imaginea de sine este neconformă cu realitatea .
Din prelucrarea datelor (fig. nr. 14) observăm că majoritatea elevilor (85,18 %) pot să se aprecieze corect, având o imagine de sine realistă, ceea ce înseamnă că subiecții conștientizează „ cine sunt ei”, „ce pot ei să facă”. Cercetarea a urmărit atât evidențierea eul-lui real (actual), dar și a eul-lui viitor (posibil).
Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea. Această situație se întâlnește și la 14,82 % dintre elevii chestionați. La aceștia apare un eu ideal, adică ceea ce și-ar dori să fie aceștia, fără să țină cont de eul actual, adică de ceea ce este el în prezent.
Această situație apare pentru că elevi nu se cunosc suficient și în asemenea cazuri este nevoie de prezența consilierului psihopedagogic pentru a-i îndruma în vederea autocunoașterii sub toate aspectele:
imagine de sine;
aptitudinile și abilitățile personale ;
sistemul motivațional al individului ;
emoțiile și mecanismele de apărare și de adaptare ;
autoeficacitatea percepută.
CAPITOLUL IV – CONCLUZII
Concluzii
Alegerea unei profesii, respectiv a unei specializări pentru elevii clasei a VIII a, s-a conturat în urma unei proces continuu și bine pus la punct, de informare privind oferta educațională și profesională din județ, dar și în urma autocunoașterii .
Mai mult de jumătate dintre cei chestionați au obținut informații cu privire la
rețeaua școlară și profesională din județ, de la persoanele semnificative din viața lor precum: părinții, rudele, cunoștințele sau colegii. Restul obținând informații direct de la unitatea de învățământ pentru care optează, fie de la cabinetul de consiliere psihopedagogică sau mass-media.
Toți elevii au optat pentru a urma liceul.
Mai mult de o treime dintre elevi și-au manifestat dorința de a merge la C. N.
„Ecaterina Teodoroiu” care este considerat unul dintre cele mai bune licee din Tg.-Jiu, urmați de cei care doresc să aleagă C.N. „Spiru Haret”, Liceul cu Program Sportiv, Grupul Școlar Industrial Materiale de Construcții și Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”.
Specializările spre care s-au orientat elevii, în ordinea alegerii lor sunt:
matematică-informatică, servicii, științe ale naturii, filologie-franceză, educație-fizică, tehnic și protecția mediului.
Cei mai mulți elevi nu s-au lăsat influențați de nimeni în alegerea profesiei și au
ales domenii profesionale din cele mai variate (informatician, inginer, medici, polițiști, profesori de diferite specializări, funcționari bancari etc.), care în viitor vor avea căutare pe piața muncii .
La majoritatea celor chestionați există concordanță între specializarea pentru care
au optat și profesia dorită.
Interesele elevilor în ordinea rezultatelor obținute sunt: investigative, sociale,
realiste, antreprenoriale, artistice și convenționale.
Elevii, în majoritatea cazurilor, și-au ales profesia în concordanță cu interesele lor.
Valorile au constituind și ele un factor important în alegerea profesiei, fiind în
acord cu profesia dorită.
În ceea ce privește caracteristicile de personalitate putem spune că aproape două
treimi dintre elevi prezintă trăsături de personalitate caracteristice tipului social, urmați de cei care aparțin tipurilor investigative, antreprenoriale, realiste, convenționale și artistice.
Majoritatea elevilor au ținut cont în alegerea profesiei de trăsăturile de
personalitate.
Abilitățile de care dispun cei chestionați sunt: de comunicare, matematice,
manageriale, mecanice, pedagogice, interpersonale, empatice, științifice și de vânzare.
La majoritatea elevilor există concordanță între abilitățile de care dispun și
domeniile ocupaționale dorite.
Motivele care au stat la baza alegerii profesiei sunt atât de natură extrinsecă
(salarizare atractivă, posibilitatea găsiri unui loc de muncă în străinătate, deschiderea unei afaceri pe cont propriu), dar și de natură intrinsecă (corespunde intereselor, valorilor, caracteristicilor de personalitate și abilităților).
Imaginea de sine este, în general, realistă.
Există patru elevi care și-au ales incorect profesia, implicit și specializarea,
pentru că aceasta nu corespunde intereselor, valorilor, caracteristicilor de personalitate și abilităților de care aceștia dispun.
Sintetizând, se poate spune că specializarea pe care elevii și-au ales-o este în concordanță cu profesia pe care ei ar dori să o practice, iar domeniile profesionale alese sunt în funcție de interesele, valorile, caracteristicile de personalitate și abilitățile de care ei dispun.
BIBLIOGRAFIE
Adams G.R., Berzonsky M.D., 2009, Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell., Iași, Editura Polirom.
Băban A., (coord.), 2003, Consiliere educațională-ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Cluj-Napoca, Editura S.C. Psinet S.R.L.
Băban A., Petrovai D., Lemeni G. (coord.), 2003, Consiliere și orientare- ghidul profesorului, Cluj-Napoca, Editura Humanitas Educațional.
Butnaru D., 1998, Consiliere și orientare în școală, Iași, Editura Spiru Haret.
Chelcea S., Mărginean I., Cauc I. (coord.), 1998, Cercetarea sociologică – Metode și tehnici, Deva, Editura Destin.
Dumitru I. Al., 2004, Consiliere psihopedagogică-Teme de curs. Prezentări de cazuri pentru activitatea de seminar, Timișoara, Editura Universității de Vest.
Gagyi T., Dima M., 2000, Pedagogie. Metodica predării specialității, Petroșani, Editura Universitas.
Holban I., 1970, Probleme de psihologia muncii, București, Editura Științifică.
Jigău M., 2001, Consilierea carierei, București, Editura Sigma.
Legea învățământului nr.1 / 2011.
Lemeni G., Porumb M. (coord.), 2004, Consiliere și orientare-Ghid de educație pentru carieră. Activități pentru clasele V- VIII, Cluj-Napoca, Editura ASCR.
Lemeni G., Miclea M. (coord.), 2004, Consiliere și orientare –ghid de educație pentru carieră, Cluj-Napoca, Editura ASCR.
Grupul de lucru pentru informare și consiliere privind cariera al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Tineretului și Sportului, 1999, Consiliere privind cariera. Suport de curs, București.
Negovan, V., 2004, Psihologia carierei. Suport de curs., București, F.P.S.E.
Negovan, V., 2010, Psihologia carierei, București, Editura Universitară.
Picioruși V., 2003, Debutul carierei profesionale, Tg-Jiu, Editura Asociația Orizont Profesional.
Plosca M., Mois A., 2001, Consiliere privind cariera, Cluj-Napoca, Editura Dacia.
Stanciu St., 1974, Educație și Tehnologie, București, Ed. Pedagogică, p. 173, apud Mihai Ghirivigă, 1987, Tendințe contemporane ale orientării școlare și profesionale, București, p. 144.
Tomșa Gh., 1999, Consiliere și orientare în școală, București, Casa de editură și presă Viața Românească.
Tomșa Gh., 1999, Orientarea și dezvoltarea carierei la elevi, București, Casa de editură și presă Viața Românească.
Șuteu T., 1978, Cunoașterea și autocunoașterea elevilor, București, Editura Politică.
ANEXE
Anexa 1
CHESTIONAR
Numele și prenumele______________________________________________
1. Sunteți informat în legătură cu rețeaua școlară – profesională și liceală – din judet?
da
nu
Dacă ați răspuns „da” treceți la întrebarea 2,iar dacă ați răspuns „nu” treceți la întrebarea 3.
2. Prin ce modalități v-ați informat ? (Încercuiți o singură variantă).
mass-media
cabinetul de consiliere psihopedagogică
părinți,rude,cunoștințe, colegi
direct de la unitatea de învățământ pentru care optez
3. Pentru ce unitate de învățământ veți opta, după absolvirea clasei a VIII-a ?
4. Încercuiți tipul de școală:
liceu
școală de arte și meserii (S.A.M.)
5. Pentru ce specializare / calificare profesională vei opta ? ______________________________________________________________
6.Ce profesie v-ați dori să practicați ?
_______________________________________________________________
7. Care din următoarele valori considerați că vi se potrivesc ? Alegeți o singură variantă.
tradiție, realism,simț practic;
independență, curiozitate, învățare / dezvoltare;
frumos, originalitate,independență, imaginație ;
cooperare, generozitate, servicii în favoarea celorlalți ;
asumarea riscului, statut, competiție;
organizare, stabilitate, eficiență .
8. Alegeți din fiecare coloană acele caracteristici de personalitate pe care considerați că le aveți ?
9. Alegeți 3 abilitați din lista de mai jos care credeți că vă caracterizează
( numerotați abilitățile alese cu cifre de la 1 la 3 , unde 1 reprezintă abilitatea de care dispuneți cel mai mult ).
abilități mecanice,
abilități științifice;
abilități artistice;
abilități pedagogice ;
abilități de vânzare ;
abilități administrative ;
abilități empatice ;
abilități manageriale;
abilități matematice ;
abilități de comunicare;
abilități interpersonale ;
10. Opțiunea pentru specializare / calificare profesională aleasă este motivată de : (încercuiți cel mai important motiv)
salarizare atractivă
posibilități mari de a găsi un loc de muncă
posibilitatea desfășurării unei activități pe cont propriu
posibilitatea angajării în străinătate
altă motivație
11. Opțiunea pentru școală și specializarea (meseria) aleasă a fost influențată de : (Încercuiți factorul principal)
școală
părinți
colegi
decizie proprie ?
Anexa 2
Chestionar Stimă de sine
Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei de sine. Citiți cu atenție fiecare frază și răspundeți în cel mai scurt timp, marcând cu o steluță varianta care se apropie cel mai mult de punctul dvs. de vedere actual.
Tabelul nr.1
Informarea în legătură cu rețeaua școlară din județ
Tabelul nr. 2
Modalitățile de informare
Tabelul nr.3
Unitatea de învățământ
Tabelul nr. 4
Tipul de școală
Tabelul nr. 5
Tabelul nr. 6
Concordanța profesie-specializare
Tabelul nr. 7
Tabelul nr.8
Distribuția tipurilor de valori în rândul elevilor
Tabelul nr. 9
Caracteristici de personalitate
Tabelul nr.10 Caracteristicile de personalitate ale elevilor
Tabelul nr. 11
Abilități
Tabelul nr.12
Motivația alegerii profesiei
Tabelul nr.13
Influența privind alegerea școlii și specializării
Tabelulul 14
Interesele
BIBLIOGRAFIE
Adams G.R., Berzonsky M.D., 2009, Psihologia adolescenței. Manualul Blackwell., Iași, Editura Polirom.
Băban A., (coord.), 2003, Consiliere educațională-ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Cluj-Napoca, Editura S.C. Psinet S.R.L.
Băban A., Petrovai D., Lemeni G. (coord.), 2003, Consiliere și orientare- ghidul profesorului, Cluj-Napoca, Editura Humanitas Educațional.
Butnaru D., 1998, Consiliere și orientare în școală, Iași, Editura Spiru Haret.
Chelcea S., Mărginean I., Cauc I. (coord.), 1998, Cercetarea sociologică – Metode și tehnici, Deva, Editura Destin.
Dumitru I. Al., 2004, Consiliere psihopedagogică-Teme de curs. Prezentări de cazuri pentru activitatea de seminar, Timișoara, Editura Universității de Vest.
Gagyi T., Dima M., 2000, Pedagogie. Metodica predării specialității, Petroșani, Editura Universitas.
Holban I., 1970, Probleme de psihologia muncii, București, Editura Științifică.
Jigău M., 2001, Consilierea carierei, București, Editura Sigma.
Legea învățământului nr.1 / 2011.
Lemeni G., Porumb M. (coord.), 2004, Consiliere și orientare-Ghid de educație pentru carieră. Activități pentru clasele V- VIII, Cluj-Napoca, Editura ASCR.
Lemeni G., Miclea M. (coord.), 2004, Consiliere și orientare –ghid de educație pentru carieră, Cluj-Napoca, Editura ASCR.
Grupul de lucru pentru informare și consiliere privind cariera al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Tineretului și Sportului, 1999, Consiliere privind cariera. Suport de curs, București.
Negovan, V., 2004, Psihologia carierei. Suport de curs., București, F.P.S.E.
Negovan, V., 2010, Psihologia carierei, București, Editura Universitară.
Picioruși V., 2003, Debutul carierei profesionale, Tg-Jiu, Editura Asociația Orizont Profesional.
Plosca M., Mois A., 2001, Consiliere privind cariera, Cluj-Napoca, Editura Dacia.
Stanciu St., 1974, Educație și Tehnologie, București, Ed. Pedagogică, p. 173, apud Mihai Ghirivigă, 1987, Tendințe contemporane ale orientării școlare și profesionale, București, p. 144.
Tomșa Gh., 1999, Consiliere și orientare în școală, București, Casa de editură și presă Viața Românească.
Tomșa Gh., 1999, Orientarea și dezvoltarea carierei la elevi, București, Casa de editură și presă Viața Românească.
Șuteu T., 1978, Cunoașterea și autocunoașterea elevilor, București, Editura Politică.
ANEXE
Anexa 1
CHESTIONAR
Numele și prenumele______________________________________________
1. Sunteți informat în legătură cu rețeaua școlară – profesională și liceală – din judet?
da
nu
Dacă ați răspuns „da” treceți la întrebarea 2,iar dacă ați răspuns „nu” treceți la întrebarea 3.
2. Prin ce modalități v-ați informat ? (Încercuiți o singură variantă).
mass-media
cabinetul de consiliere psihopedagogică
părinți,rude,cunoștințe, colegi
direct de la unitatea de învățământ pentru care optez
3. Pentru ce unitate de învățământ veți opta, după absolvirea clasei a VIII-a ?
4. Încercuiți tipul de școală:
liceu
școală de arte și meserii (S.A.M.)
5. Pentru ce specializare / calificare profesională vei opta ? ______________________________________________________________
6.Ce profesie v-ați dori să practicați ?
_______________________________________________________________
7. Care din următoarele valori considerați că vi se potrivesc ? Alegeți o singură variantă.
tradiție, realism,simț practic;
independență, curiozitate, învățare / dezvoltare;
frumos, originalitate,independență, imaginație ;
cooperare, generozitate, servicii în favoarea celorlalți ;
asumarea riscului, statut, competiție;
organizare, stabilitate, eficiență .
8. Alegeți din fiecare coloană acele caracteristici de personalitate pe care considerați că le aveți ?
9. Alegeți 3 abilitați din lista de mai jos care credeți că vă caracterizează
( numerotați abilitățile alese cu cifre de la 1 la 3 , unde 1 reprezintă abilitatea de care dispuneți cel mai mult ).
abilități mecanice,
abilități științifice;
abilități artistice;
abilități pedagogice ;
abilități de vânzare ;
abilități administrative ;
abilități empatice ;
abilități manageriale;
abilități matematice ;
abilități de comunicare;
abilități interpersonale ;
10. Opțiunea pentru specializare / calificare profesională aleasă este motivată de : (încercuiți cel mai important motiv)
salarizare atractivă
posibilități mari de a găsi un loc de muncă
posibilitatea desfășurării unei activități pe cont propriu
posibilitatea angajării în străinătate
altă motivație
11. Opțiunea pentru școală și specializarea (meseria) aleasă a fost influențată de : (Încercuiți factorul principal)
școală
părinți
colegi
decizie proprie ?
Anexa 2
Chestionar Stimă de sine
Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei de sine. Citiți cu atenție fiecare frază și răspundeți în cel mai scurt timp, marcând cu o steluță varianta care se apropie cel mai mult de punctul dvs. de vedere actual.
Tabelul nr.1
Informarea în legătură cu rețeaua școlară din județ
Tabelul nr. 2
Modalitățile de informare
Tabelul nr.3
Unitatea de învățământ
Tabelul nr. 4
Tipul de școală
Tabelul nr. 5
Tabelul nr. 6
Concordanța profesie-specializare
Tabelul nr. 7
Tabelul nr.8
Distribuția tipurilor de valori în rândul elevilor
Tabelul nr. 9
Caracteristici de personalitate
Tabelul nr.10 Caracteristicile de personalitate ale elevilor
Tabelul nr. 11
Abilități
Tabelul nr.12
Motivația alegerii profesiei
Tabelul nr.13
Influența privind alegerea școlii și specializării
Tabelulul 14
Interesele
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Orientarea Profesionala a Adolescentilor. Dimensiuni Si Factori (ID: 165790)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.