Orice Tema In Socialogie

=== e0b3d9ca402b393d40fd6afe08c464af48971db6_36704_1 ===

CAPITOLUL.1

ABORDARI CONCEPTUALE
1.1.Definirea serviciilor sociale

Asistența socială este activitatea profesională de ajutorare a oamenilor, grupurilor sau comunităților pentru a-și restaura sau mări capacitatea lor de funcționare socială existentă și de a crea condiții (de către societate), care să favorizeze acest scop. Nu este numai o disciplină și o activitate, ci și o metodă și o practică.

Asistența socială practică aplicarea valorilor umane la munca socială, ca și aplicarea principiilor și tehnicilor la unul din următoarele domenii:

-ajutarea oamenilor de a obține servicii, consiliere în familie și grup;

-ajutarea comunităților și grupurilor pentru a obține sau îmbunătăți serviciile sociale și sanitare;

-participarea la forul legislativ.

Practica asistentului social pretinde cunoștințe privind dezvoltarea umană și comportamentul (cunoștințe din domeniul social, economic și cultural) și o serie de noțiuni privind instituțiile cu caracter social și cultural; ea solicită o interacțiune cu toți acești factori umani, tehnici etc.

Legislația prezentă din multe țări cu tradiție s-a dezvoltat în sensul unui sistem de asistență și protecție socială și a stabilit cadrul și competența asistentului social.

Conform standardului american (1982), asistent social poate deveni orice persoană care a terminat o școală sau un colegiu de asistență socială (după bacalaureat) și care folosește cunoștințele și priceperile pentru a obține servicii sociale pentru asistați la nivel de:

individ;

familie;

grup;

comunitate;

organizație;

societatea în ansamblu.

Asistența socială poate să ajute oamenii să-și mărească capacitatea de rezolvare a problemelor care i-au făcut dependenți și să obțină resursele de care au nevoie, facilitând interacțiunea dintre om și mediul său social. Sistemul de asistență socială încearcă să determine organismele și organizațiile de profil de a se considera responsabili față de oamenii cu nevoi și să influențeze politica socială.

Standardele de calificare în pregătirea asistentului social elaborate în S.UA. de „Asociația Națională a Asistenților Sociali ,, se găsesc în cartea lui Robert Barker (1989), unde se stipulează cerințele și abilitățile asistentului social.

Din punct de vedere legislativ ,Asistența Socială se află sub protecția Legii nr.292/2011 care definește profesia ca fiind domeniul de intervenție pentru populațiile căruia i se adresează ,precum și principiile de intervenție ce se impun în Asistența Socială .

Conform titlului și temei alese , această lucrare pune în lumină , normele legislative după care Asistența Socială se ghidează ,pentru a proteja familiile defavorizate aflate în risc de excluziune socială1 .

Centralizarea protecției sociale în orașele mari ,mai ales în cele reședință de județ are ca principal obiectiv de activitate ,acoperirea unor nevoi prin măsuri de sprijin preponderent pasive punctuale,constând doar în verificarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea unor benbeficii de Asistența Socială ( Ajutor Social ) neânsoțite de măsuri active depășite a situațiilor de dificultate .

O tentativă mai consistentă de interpretare sociologică în ceea ce privește familiile aflate în risc de excluziune socială aparține așa- numitei Școlii de la Chicago,care , confruntată cu ,,explozia,, cazurilor sociale apărute în societatea americană interbelică,a avansat un set de ipoteze și paradigme care încearcă să surprindă influența proceselor de schimbare și dezvoltare,mai exact a efectelor secundare negative declanșate de acestea asupra fenomenului de sărăcie.

Conform acestei orientări,geneza și dinamica familiilor aflate în risc de excluziune socială sunt determinate sensibil de marile crize sociale și economice,de fenomenele de urbanizare și exod rural.

1.Traian Rotariu ,Petre Iliuț-Ancheta sociologică și sondajul de opinie,Editura Polirom,Iași,2007,pg.55

2.Cosmin Goian – Protecția drepturilor copilului ca principiu al Asistenței sociale, Editura All Beck, București,2010,pg.67

Rata familiilor aflate în risc de excluziune socială este mai ridicată în ariile și zonele caracterizate prin deteriorare fizică,declin de populație,dezintegrare culturală,,ceea ce împiedică de multe ori exercitarea adecvată a controlului social al comunității, generând fenomene de ,,dezorganizare socială, marginalizare ,devianță de la normele de conduită morală.

O contribuție importantă a adus-O.C.R.Shaww și H.D.McKay ,care au evidențiat faptul că în marile metropole americane rata familiilor aflate în risc de excluziune socială este mult mai ridicată comparativ cu alte zone și orașe care nu au cunoscut schimbări social-economice și culturale spectaculoase.

Utilizând metode statistice și de cartografie a excluziunilor constatate de serviciile sociale ,ei au ajuns la concluzia rata familiilor aflate în risc de excluziune socială este mult mai ridicată în zonele sărace ,fără posibilități de a-și câștiga traiul și doar trăind din ajutoare sociale oferite de stat.

Analizând nivelul situației sociale a familiei,nivelul condițiilor în care se desfășoară socializarea familiilor aflate în risc de excluziune socială și calitatea acestei socializări,Shaw și McKay ajung la concluzia că riscul de excluziune socială este consecința dificultăților materiale și imposibilitatea de a-și asigura traiul zilnic.

Din acest motiv familiile aflate în risc de excluziune socială sunt caracterizate ca fiind familii cu un nivel scăzut socioeconomic și cultural, condiții precare de locuință și confort și care au un număr mare de copii,nereușind să asigure o socializare și educație adecvate.

Familiile aflate în risc de excluziune socială domiciliează,de regulă,în zonele periferice și sărace ale marilor orașe ,sau în sate ,sunt familii dezorganizate sau descompletate3.

3.Traian Rotariu ,Petre Iliuț-Ancheta sociologică și sondajul de opinie,Editura Polirom,Iași,2007,pg.57

1.1.1.Definirea și clasificarea serviciilor sociale

În practica Asistenței Sociale ,care se adresează atât individului cât și grupului ,în calitate de client , accentul se pune pe intervenția centrată ,pe implicarea și responsabilizarea comunității din care individul face parte .

Abordarea practică a asistentului social urmărește atât restabilirea echilibrului psiho-social pentru individ , cât și dezvoltarea unor relații funcționale cu întreaga comunitate ( satul – pentru mediul rural, cartierul –pentru mediul urban și nu în ultimul rând mediul familial ) .

Deși nu a definit explicit sistemul social,funcționalismul clasic a pornit de la premisele omologiei între acesta și sistemele organice,deschise și negentropice,cu autoreglare,capabile să-și refacă continuu echilibrul prin schimburi energetice și informaționale cu mediul,conservându-și structura.

În consecință,el a accentuat rolul elementului ά în menținerea echilibrului și în reproducerea structurii; orice adaptare sau ajustare era concepută în condițiile respectării regulii de organizare internă a sistemului .

Teoria modernă a sistemelor sociale definește însă,sistemul social ca sistem evolutiv,morfogenetic,capabil să-și refacă echilibrul și să se acomodeze atât la schimbările mediului,cât și la cele interne nu numai prin feed-back negative,ci și prin modificări ale regulii de organizare internă –feedback pozitiv,morfogeneză.

Instrumentarea unui caz social presupune indiferent de specificul acestuia sau domeniul abordat ( protecția copilului ,a persoanei cu nevoi speciale ,a bătrânului , a șomerului , a persoanei delicvente ) excluși de societate ,parcurgerea unui traseu comun tuturor cazurilor din practica asistenței sociale .

Asistenții sociali acționează în virtutea unei motivații,care nu se reduce la nevoile de bază (hrană,somn,îmbrăcăminte,locuință) ci cuprinde și trebuințe de ordin superior,cum ar fi realizarea plenară a personalității,norma reciprocității în relațiile interpersonal, atașamentul față de valori generale umane ( solidaritate,dreptate,adevăr)4.

4.Adrian Păscuță, Mihaela Tomița ,Loredana Trancă- Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București ,2011,pg.122

Analistul vieții sociale are,așadar,un formidabil atu epistemologic:el poate interoga direct obiectul de cercetat,subiectul uman adică ,despre caracteristicile sale, despre stările interioare,despre relațiile cu ceilalți,despre mediul său de viață,etc.,ceea ce nu se întâmplă în alte zone ale cunoașterii .

Așadar ,în anchete exprimarea opiniilor și a altor stări subiective se face prin răspunsul la întrebări,care se evaluează aproape exclusive cu scale de tip calitativ:scalele ordinale,când este posibilă o ierarhie a stărilor sau scale nominale,când între scări nu se poate realiza o relație de ordine.

Scala normală este cel mai simplu instrument cu ajutorul căruia mintea omenească reduce,sintetizează infinita varietate a situațiilor empirice,prin includerea lor în tipuri,categorii,clase ,etc,definite prin elemente commune sau apropiate.

Prin urmare,aplicarea unei scale nominale nu este altceva decât realizarea unui sistem de clasificare –pornind de la o caracteristică sau de la un grup de caracteristici-astfel încât fiecare entitate empirică este inclusă în una ,și numai în una ,din clasele stabilite.

Un exemplu foarte la îndemână de scală nominal îl constituie clasele caracteristicii ,,stare civilă,,; acestea sunt în număr de patru și nu implică nici o ordine ierarhică:sărac ,fără studii,fără ocupație,necăsătorit,cu sau fără copii .

Cea mai simplă formă de clasificare este cea dihotomică.Aici,cele două clase pot fi interpretate în mai multe sensuri.

Mai întâi,ele pot fi private ca elemente ale unei scale nominale ,cum este cazul cu stările ,,masculine ,, și ,, feminine ,, ale variabilei ,,sex,,.

În al doilea rând,o clasă aparte poate semnifica prezența unei însușiri iar cealaltă absența ei.

În acest caz se vorbește de caracteristici de tip atribuitiv,cu ajutorul cărora putem distinge indivizii ce posedă un anumit atribuit de cei ce nu-l posedă.

Dar această din urmă interpretare introduce practic o distincție ierarhică ,căci cei ce nu posedă atributu au un statut ,,inferior,, celor ce-I posedă.

Ne apropiem deci de o scală ordinal ,deși ,la drept vorbind ,o relație de ordine nu se poate define decât într-o mulțime ce conține cel puțin trei elemente.

În sfârșit ,cazul dihotomic mai poate fi privit ca o variabilă ce ia două valori numerice:

– pentru lipsa atributului ;

-1 pentru prezența lui .

Evident că deja această din urmă interpretare este excesivă și astfel de artificii de cuantificare nu se fac decât în cazuri deosebite.

Se poate ajunge la măsurare și prin operația de numărare a indivizilor ce posedă un anumit atribut .

Este vorba de situații în care entitățile empirice de referință sunt unități complexe ,formate din mulțimi de indivizi.

Așa de exemplu dacă ne centrăm atenția pe entități compuse din indivizi umani ,putem ajunge imediat la o caracteristică de tip cantitativ-exprimabilă pe o scară de raportare-numărând în cadrul fiecărei localități indivizii de un tip anume și calculând ,prin raportare la total,proporția acestora5.

Abordarea cantitativă în sens de numărare nu presupune operațiile delicate ale cuantificării ,doar identificarea unităților empirice de un anume gen și inventarierea lor.

Ea nu siluește cu nimic abordarea fenomenelor sociale,fiind o prelungire firească și o depășire normal a cunoașterii comune .

Singurul aspect criticabil în acest demers constă în aceea că,în procesul de numărare ,atenția se centrează spre masa de indivizi și nu spre fiecare entitate luată ca atare ,scăpându-și deci din vedere infinita varietate a aspectelor cercetate și caracterul unic al entităților cu care se lucrează,în cazul nostru putem aduce specificarea că familiile cu risc de excluziune trebuie să se afle în permanență în vizorul asistentului social.

Acesta este prețul pe care îl plătesc abordările cantitative de gen numărate ,în rândul cărora se înscrie clar și ancheta sociologică ,preț compensate de alte avantaje.

În concluzie,voi sublinia că există două tipuri de abordări cantitative,esențialmente diferite: una bazată pe măsurare și alta pe numărare .

Aceasta înseamnă că anumite metode de investigare pot fi considerate,dintr-un punct de vedere , cantitativ și din , altul calitativ .

Este tocmai situația în care se află ancheta și sondajul în care sunt incluse familiile cu risc de excluziune;datorită faptului că ele presupun ,,numărarea ,,(rezultatele bazându-se esențialmente pe ,,frecvențe,,) pot fi –și sunt- etichetate ca metode cantitative;pentru că nu fac apel la ,măsurare ,ele trebuie considerate, din celălalt punct de vedere ,care nu trebuie confundat cu primul ,calitativ.

1.1.2 Servicii de asistență și suport îndreptate către familie

De-a lungul existenței umane, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care poate asigura perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale.

Dată fiind larga varietate a structurilor societale care pot fi considerate în anumite condiții ca alcătuind o „familie,,, exercițiul definirii ei pare inutil.

Luând însă în calcul importanța acesteia în dezvoltarea individuală, definiția apare necesară în calitate de cadru de referință al demersului teoretic.

Relația dintre individ și societate constituie obiectul de studiu și de cercetare al mai multor științe socio-umane .

Omul fiind o ființă socială, toate problemele omenești fiind într-un fel sau altul de natură socială , și tot ce ține de structura și dinamica vieții sociale , afectează într-un fel oarecare viața tuturor indivizilor din care se compune societatea

Întregul puls al vieții sociale se realizează prin acțiuni omenești , iar subiecții acțiunii sociale sunt constituiți în grupuri de mărimi și feluri diferite .

Efectele negative identificate la copii instituționalizați sunt asemănătoare cu cele întâlnite ,în general ,în cazul copiilor care provin din familii dezorganizate ?

Accentul pus pe înțelegerea familiei ca structură de organizare poate ridica anumite probleme.De un interes mai crescut sunt funcțiile sociale.Familia este considerată prima și cel mai important agent de socializare a individului și asta deși în perioada modernă rolul acesta este preluat de alte instituții sociale (școală, mass-media, centre culturale etc).

Potrivit literaturii de specialitate ,în mod normal,familia a fost definită de Claude Levi-Strauss ca un grup,având la bază căsătoria,alcătuit din soț .soție și copii născuți în acest cadru,pe care îi unesc drepturi și obligații morale,juridice,economice și sociale.

Ei ar trebui să aibă obligații și aspirații comune să se ocupe de creșterea copiilor,cărora să le asigure nu numai existența materială,ci și un climat favorabil afectiv și moral.

Dar când toate aceste aspecte lipsesc iar însăși membrii familiei sunt excluși la marginea societății ,aici intervine asistentul social care are un rol primordial în integrarea acestora.

În societatea modernă , familiile aflate în risc de excluziune socială nu mai sunt privite ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului fără să-și pună amprenta pe întreaga sa personalitate.

Nevoile de bază, ale familiilor cu risc de excluziune sunt garanția supraviețuirii și a dezvoltării normale, mai ales acum când apar numeroase schimbări somatice. Deși abuzul, în special cel fizic și psihologic ca modalitate de disciplinare, este comun în familiile tipice el nu a fost suficient de conceptualizat și implicit studiat ca parte componentă a sistemului familial.

Studiile realizate însă indică existența unei corelații între caracteristicile mediului familial (mai ales în termeni de venit și educație) și abuz.

Cele mai multe studii arată că ratele cele mai mari se înregistrează în familiile cu venituri reduse și cu nivel de educație scăzut, deși diferențele nu sunt semnificative.

Izolarea familiilor cu risc de excluziune îi rupe de mediul social care le pot asigura acestora câmpul social necesar dezvoltării competențelor sociale și formării identității sale.5

1.2. Definirea conceptului de excluziune social

Prin conceptul de excluziune socială înțelegem,în contextul analizei de față,situația în care un individ oarecare se manifestă ca membru fiind incapabil să participle la viața acesteia,fiind incapabil să recepteze și să prelucreze informația specific,neavând capacitatea de a comunica .

Excluziunea socială presupune totodată și o anume neimplicare emoțională a individului:neâncredere ,sentiment de insecuritate,posibilitatea de a nu conserva respectul de sine și respectul celorlalți.

Studiile ( a se vedea sinteza realizată de Saxton ,în anul 1990) indică o corelație scăzută între stilurile educative și modul de a nu se integra.

Întrebarea cheie a acestei lucrări poate fi formulată astfel: care este locul familiilor contemporane în ansamblul agenților educativi?

5. Ana Tucicov –Bogdan-Psihologia Socială în România ,Editura Univers,București,2005,pg.115

Cu alte cuvinte,sunt părinții principalii responsabili sau vinovați de evoluția psihosocială a copiilor lor sau sunt,dimpotrivă ,( auto)excluși de la aceasta,datorită expansiunii educației școlare?

În ce măsură apar drept justificare o serie de stereotipuri pe care cunoașterea comună, discursul politic și cel juridic,iar uneori chiar cel științific le proclamă cu adevăruri incontestabile:credința referitoare la atotputernicia mamei în construcția sinelui;rolul educativ natural,deci absolut indispensabil,al mamei și rolul secundar,aleatoriu,al tatălui; vinovăția părinților care se despart și a părinților,,vitregi,, vinovăția ambilor părinți cu sărăcia ,,în care se scaldă,, ,etc.

Eliminarea sau diminuarea funcției economice a familiei și implicit,redistribuirea rolurilor între membri.Această tendință apare complementară cu o serie de schimbări în viața familială:

●Creșterea laturii de consum în defavoarea economiei casnice;

●Separarea locului de muncă de domiciliu;

●Înlăturarea dependenței economice a unuia dintre parteneri în raport cu celălalt;

●Modificarea diferenței între sexe în privința drepturilor și îndatoririlor;

●Determinarea valorii copilului în funcție de prestigiul profesional și nu de rolul familial.

Diminuarea funcției socializatoare a familiei și redistribuirea ei instituțiilor sociale cu rol formativ specializat (școală,mass-media).Această tendință implică trecerea de la tipul afectiv de educație la tipul instrumental ,ceea ce atrage după sine o serie de modificări în formarea personalității și interiorizarea valorilor sociale:

●Reducerea comportamentului reproductiv al copiilor în raport cu cel al părinților

●Micșorarea rolului afectivității

●Extinderea universului de referință.

Absența relativ îndelungată a ambilor părinți din cămin,pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale,împreună cu solicitărilor fizice și nervoase ale locului de muncă,au o influență negativă asupra educației copiilor,slăbind coeziunea tradițională a vieții de familie6.

6.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.48

Creșterea tendinței de dezorganizare a famliei contemporane .Datorită numărului mare de divorțuri și amplorii unor fenomene de destrucție a căminului( prin decesul unuia dintre membri,izolarea preocupărilor partenerilor,scăderea rolului comunicării,multiplicarea relațiilor conflictuale).

Cercetările indică că cele mai multe tendințe de devianțe le înregistrează copii provenind din familii dezorganizate.

Delicvența juvenilă apare ca un produs tipic al dezorganizării familiei,al descreșterii rolului socializării pozitive și al creșterii influenței socializării negative,prin intermediul anturajului,al frustrărilor afective ale minorului al diminuării autorității parentale7.

Sectorul intrafamilial este inclus în câmpul mai larg extrafamilial,iar relațiile sale interne sunt fixate de instituțiile secundare ce-l acompaniează.

De asemenea procesul de desocializare nu poate fi înțeles decât în legătură cu patogeneza socio-culturală.

Medierea prin familie nu este decât o simplă fază a procesului ce conduce de la colectivitatea globală la individ.

Dezagregarea unității structurale și funcționale a familiei ,așa cum apare descrisă ,are o serie de implicații ngative asupra copilului favorizând creșterea fenomenului de delicvență și amplificarea comportamentului psihologic .

Corelând trăsăturile climatului familial cu tipurile de autoritate parenterală,o serie de investigații psihosociale au ajuns la concluzia că maniera ,afectivă și ostilă, a controlului social efectuat de părinți este esențială pentru formarea comportamentală ,Bcker subliniează că părinții foarte autoritari și totodată afectuoși au,în general,copii bine socializați,dar care tind a fi mai puțin independenți,creativi și extrovertiți decât cei cu părinți afectuoși dar mai puțin autoritari.

Dezacordul marital,urmat,de obicei,de divorț influențează mult relația părinți-copil și tiparul lor de interacțiune,aceasta pentru că familia trebuie interpretatăc o rețea de relații între indivizii care o constituie .

7.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.52

Când mediul familial ,din care provine copilul ,acționează organizat,stbl și asigur satisfacerea nevoilor ,atunci conduita sa este corectă și invers,acțiunea negativă a condițiilor nefavorabile de mediu determină onduite neadecvate,deviante,antisociale.

Astfel,dacă copilăria în cadrul unui mediu familial necorespunzător ,încărcat de privațiuni și ostilități ,de dispreț și tiranie ,mediu care lipsește pe copil de afectivitate și de satisfacere adecvată a nevoilor ,acestea intră în ceea ce psihologii numesc conflict de adaptare,care se traduce printr-o atitudine protestatară în fața oricărei rezistențe ,opoziții sau interdicții.

În majoritatea cazurilor,manifestările repulsive ale copilului arată că în trecutul său au acționatm mijloace coercitive ,stări conflictuale (cu părinții),nesiguranță,care au determinat,clinic,reacții de răspuns emotiv- impulsiv sau demisionale exprimate spontan prin violență,revoltă,sadism sau mascat sau prin evitări ,sfidări,vagabondaj,însă niciodată lipsite de semnificație morală.

Carențele familiei se resimt întotdeauna într-un oarecare tragism al copilăriei,sensibilitatea copilului este profund afectată

Familiile dezorganizate și decăzute ,excluse de societate ,sunt în același timp familii dificile ,în care viața normală de familie provoacă starea de inadaptare a copilului,favorizând alunecarea acestuia pe panta delicvenței juvenile ,descompunerea morală și viciul8 .

1.2.1 Bunăstare, sărăcie, excluziune socială

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles

Într-o familie ,esxclusă de societate, această complexitate este accentuată de însăși faptul că din punct de vedere psihologic , trebuie să existe o relație de comunicare permanentă.În acest cadru,studierea relațiilor dintre două persoane,chiar dacă acestea sunt mama și copilul ,nu reflectă complexitatea interacțiunilor membrilor ei.

Influența mutuală a membrilor familiei este mai bine studiată acum și se cunosc mai multe datee despre această problemă.

8.Ana Tucicov –Bogdan-Psihologia Socială în România ,Editura Univers,București,2005,pg.118

Măsurarea sau obiectivitatea interacțiunilor unui grup mai mare de două persoane devine extrem de dificilă.

Interacțiunea fizică sau verbală dintre părinți este modificată calitativ și cantitativ în prezența copilului ,prin acțiunea directă sau indirectă,în special când acesta își dorește mai mult de la părinți dar se resemnează cu mediul sărac în care trăiește.

Familiile dezorganizate au în mod caracteristic ,afectat tiparul de comunicare,iar echilibrul familiei este sever tulburat de existența conflictelor.

Alianțele,coalițiile dintre membrii familiei,ca și ostilitatea lor au un rol deosebit în direcționarea comunicării.

Se cunosc situații în care din diferite motive survin neânțelegeri,reproșuri,tensiuni între soți.În aceste condiții interacțiunile dintre părinți-copii au mai mult de suferit.

Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de o relație restantă neadecvată stă la originea stresului psihosocial.

Balanța emoțională a individului poate fi înclinată nu numai de un șoc puternic,ci și de o serie de distrupții de mai mică intensitate ,care se repetă însă un timp mai îndelungat9.

Sunt cazuri când vulnerabilitatea la stres a unui membru din familie depinde de factori genetici și psihosociali (fracmentarea relației psiho-sociale ,având efect comunicarea deficitară și limitată),alienarea socială și personală.

Pierderea reală,mai mult decât cea simbolică,a ambilor părinți sau a unuia dintre ei ,survenită în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilăriei) constituie un traumatism psihic sever,cu implicații imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice.

Chiar dacă părinții sunt pierduți la vârsta deplinei maturități,individul supradimensionează evenimentul,pe care îl investește ca valoare deosebită,mult mai mare decât o pierderecurentă.

Uneori,unele stări depresive ale adultului se explică prin existența unui eveniment familial grav în copilărie,așa cum este moartea unuia dintre părinți.

Familiile cu relații disarmonice constituie și cadrul în care nu pot exista relații normale de comunicare între părinți și copii.

9.Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010,pg.45

1.2.2 Excluziunea socială- stare social-culturală, psihologică și economică

Admițând realitatea postdecembristă a României trebuie menționat faptul că ,majoritatea populației trăiește în condiții foarte grele.

Munca peste puteri și fără bucurii, pericolul permanent al sărăciei și foametei, lipsa de drepturi a celor ce muncesc și lipsa unor preocupări culturale accesibile, lipsa de educație, abandonul școlar accentuat tot mai mult în ultimul timp, la vârste tot mai mici, anturajul, toate acestea au favorizat și încă mai favorizează răspândirea în masă a excluziunii sociale, silind mulți oameni să caute posibilitatea de a uita și a se distrage de la nevoi și amărăciuni.

Însă tot din anchetele statistice și mass media se poate menționa faptul că excluziunea social a familiilor sărace nu a fost lichidat încă în totalitate.

Această excluziune socială este dăunătoare, afectează sănătatea și reduce durata vieții, stă la baza unor comportări antisociale, imorale, care scad productivitatea muncii și care întunecă viața individului, aducându-i importante prejudicii.

Mai multe studii pun în evidență existența unei corelații între conduitele delicvente și un nivel scăzut al coeziunii familiale ( familii,,dezavantajate,, ,familii excluse de societate.familii care sunt la limita subzistenței).

Membrii acestor familii au o modalitate de gestionare a duratelor centrată pe nevoi,petrec cea mai mare parte a timpului în afara spațiului familial și nu participă decât rareori la activitățile comune ale membrilor familiei ;

●riturile familiale-activități repetitive,stereotipe,care îi aduc în contact pe membri, impunându-le să-și coordoneze conduitele după reguli mai mult sau mai puțin constante și acceptate de toți și care întrețin și întăresc sentimentul apartenenței –sunt absente

●gradul de angajare în activități comune este minim sau chiar deloc , alimentând pragul de sărăcie cu care se confruntă membrii familiei

●din cauza sărăciei întâlnirile membrilor transformă familia în ,,teatrul,, unor tensiuni,neânțelegeri,respingeri,conflicte greu de conciliat.

Analiza determinărilor sociale și relaționale ale construcției sinelui în experiența comună a părinților și copiilor care provin din familii sărace,conduce la falimentul principalelor teze vehiculate în cunoașterea comună și în cea științifică:

●teza familiei neputincioase ale cărei prerogrative sunt preluate și cedate instituțiilor de stat;

●teza familiei sărace care depinde numai de ajutorul social dat de stat;

●teza familiei care trăiește la limita sărăciei , fiind exclusă și marginalizată de societate ;

Familiile contemporane nu sunt atotputernice în raport cu evoluția psihosocială a copiilor.

Mai întâi pentru că însuși conceptul,,dezvoltare psiho-socială ( cognitivă) ridică,din punct de vedere sociologic,o serie de probleme .El presupune o evaluare și,implicit ,o unitate de măsură10.

Ori, orice evaluare este afectată de relativismul criteriilor sale și a mijloacelor de a o măsura,iar evaluarea nivelului dezvoltării psiho-sociale a copiilor proveninți din familii sărace nu face excepție.

Pentru a evita excluziunea social este nevoie de mobilitate social din partea factorilor de răspundere ,în al căror sector se află familiile sărace .

Mobilitatea socială a factorilor de răspundere desemnează procesul de deplasare a acestora în spațiul social,fie de la un camp la altul,fie de pe o poziție pe alta în cadrul aceluiași câmp.

Mobilitatea constă în principal în schimbarea status-set-ului și role-set-urilor aferente ( a statutului socio economic,a clasei sociale , a familiei sărace).

În opinia lui P.Bourdieu,schimbările structural ale societăților contemporane constau într-o creștere progresivă a complexității structurii existente:vechile clase sociale nu dispar pentru a face loc altora,ci se stratifică.

Pentru a utiliza o frază a lui Edmond Goblot-autor de la care Bourdieu se inspiră-spre deosebire de castă, o clasă este deschisă,are,, parveniți ,, și declasați.

Thelot distinge între mobilitate social și mobilitatea profesională:mobilitatea este echivalentă cu mobilitatea intergenerațională;atunci când sunt raportate poziții diferite ocupate de aceeași persoană în diferite momente ale vieții sale active,se vorbește despre mobilitate profesională sau mobilitate intragenerațională.

10.Ana Tucicov –Bogdan-Psihologia Socială în România ,Editura Univers,București,2005,pg.120

Potrivit aceluiași autor , pentru familiile sărace excluse la marginea societății , mobilitatea are un rol important , rol empiric prin raportul dintre poziția copiilor și poziția membrilor familiei ,într-un spațiu social pe care asistentul social îl organizează pe baza unui nomenclator de poziții construit în funcție de două criteria principale,profesia și prestigiul ,fiind măsurată printr-o serie de indici elaborați pe baza strategiilor de mobilitate.

Există o corelație mare între familiile aflate în risc de excluziune socială și abuzul de alcool ,pe de o parte ,și crimă și violență,pe de altă parte.

Violența domestică întâlnită des în rândul familiilor aflate în risc de excluziune socială (asupra soției și copilului) cel mai adesea se datorează uzului și abuzului de alcool.

Fiecare om poartă în societate o mască în scopul de a răspunde exigențelor mediului social în care se derulează existența acestuia la un moment dat.

Această mască ascunde componentele profunde ale personalității sale, cu scopul de a permite subiectului să proiecteze o imagine ideală- pe care acesta și-o face despre el însuși și pe care vrea să o răspândeâscă în jur- pentru conservarea prestigiului pe care dorește să-l afișeze în ochii proprii și în ochii altora13.

Unele stări de manifestare, rezultate în urma excluziunii sociale în raport cu anumite situații, evenimente interpersonale, experiențe proprii se pot perpetua pe durate destul de mari, grație unui mecanism psihofiziologic special de autoântreținere: reamintirea spontană și periodică a situației sau evenimentului cazuativ duce la o reactivare provocată inițial.

Orientarea către identificarea modalităților prin care fenomenul de excluziune socială a unei familii poate fi prevenit și controlat, nu poate exclude, din obiectul său de studiu, reacția socială formală și informală asupramemvrilor implicați.

Reacția socială ar trebui să intervină, prin programe și măsuri de prevenire, resocializarea și reinserția socială a acestor persoane, atunci când este cazul, pentru că de multe ori acestea pot fi imprevizibile.

Includerea reacției sociale în obiectul de studiu a unei familii aflate în risc de excluziune socială este determinată de necesitatea stabilirii de adecvare a acesteia la realitatea acestui fenomen și la tendințele sale evolutive11.

11.P.Elefterie, Problematica reacției sociale, pg332,1997

Pentru familiile aflate în risc de excluziune socială , sesizarea inadvertențelor permite elaborarea unor studii utile, acțiunea concretă, fiind de prevenire și combatere a acestui fenomen.

În aceeași manieră, problematica reacției sociale în ceea ce privește fenomenul de excludere socială a familiilor care prezintă risc social, constituie obiectul de studiu al psihologiei în măsura în care schimbarea socială accelerată determină rămânerea în urmă a sistemului de apărare, după cum elaborarea unei strategii adecvate de prevenire, constituie unul din scopurile specialiștilor din domeniu.

Fenomenul familiilor aflate în risc de excluziune socială , în societatea contemporană a fost și continuă să fie analizat în mod diferențiat de la un individ la altul fiind elaborate numeroase măsuri, orientări,teorii explicative, unele excluzându-se, altele completându-se reciproc, toate urmărind însă identificarea și evaluarea cauzelor și a mecanismelor de bază care determină producerea unor fapte și manifestări care degenerează în fapte antisociale.

Deoarece fenomenul familiilor aflate în risc de excluziune socială, în societatea contemporană are o serie de condiționări și determinări cauzale multiple, în cadrul diferitelor abordări intervin și se conjugă multiple definiții și explicații aparținând mai multor discipline științifice, fiecare din ele valorizând o anumită perspectivă teoretică, motiv pentru care, în momentul de față,există atât de multe tentative și modele etiologice în acest domeniu.

Din acest set de paradigme și teorii voi enumera succint pe cele reprezentative: teorii care supralicitează importanța cauzelor individuale, psihologice, considerând că manifestările care duc la excluziunea socială a unor familii rezidă în comportamentul lor individual.

Întemeindu-se pe constatarea că unii indivizi se caracterizează prin tulburări de personalitate sau prin mentalități specifice (concretizate în adoptarea unor atitudini de negare a valorilor și normelor recunoscute) se poate considera că excluziunea socială este întâlnită, cu predilecție, la indivizi care violează normele morale neavând capacitatea de a li se supune și de a le respecta.

Toți acești factori se conjugă, desigur, cu cei particulari întâlnite în unele țări sau unele regiuni amplificând mai mult sau mai puțin vulnerabilitatea socială.

Prevenirea familiilor aflate în risc de excluziune socială cuprinde acțiuni necoercitive asupra cauzelor. În ultimii ani, două modalități sunt mai utilizate:

● prima este prevenirea socială, care, apelând la educație, prin intermediul instituțiilor și specialiștilor, împiedică evoluția indivizilor spre inadaptare și antisocialitate.

● a doua, prevenirea situațională, urmărește protejarea persoanelor prin programe educative.

1.3 Cauzele și factorii care produc și susțin excluziunea socială

Pentru a evita cauzele care produc și susțin excluziunea socială,asistenților sociali le revine rolul de a aplica strategii educative în rândul familiilor sărace pe care le au în fiecare sector de care răspund.

Teoria dezorganizării întâlnită în familiile aflate în risc de excluziune socială și considerată ca fiind factorul determinant al excluziunii îl reprezintă scăderea funcțiilor de socializare și control exercitate de comunitate și vecinătate, destabilizarea ordinii sociale și a coeziunii grupurilor datorită eterogenității populației și varietății normelor în conduită,ca și multiplicării fenomenelor aculturative în cadrul orașului.

Însă trebuie amintit faptul că ,,conceptul,, de strategie nu trimite cu gândul la comportamente reale concrete ale actorilor,ci este un instrument teoretic ( un concept,,pe hârtie,, ) utilizat ex-post de asistentul social pentru a pune în evidență caracterul regulat,sistematic,coerent ,orientat al acțiunii care are toate aparențele unui demers rațional,conștient ( în care asistenții sociali urmăresc un scop,să își aleagă mijloacele adecvate,să evalueze rezultatele etapelor déjà parcurse) fără ca logica acțiunii să fie în mod necesar una de acest tip;în cadrul familiilor excluse la marginea societății ,asistenți sociali acționează sistematic,fără a elabora și urmări,în practica lor cotidiană,proiecte coerente; aparența strategic a acțiunii rezultă fie din biografia fiecărui membru care a interiorizat structurile sociale.,fie din raportul nemijlocit al individului cu situațiile organizaționale.

O cauză a excluziunii sociale poate fi analfabetismul social.Prin urmare, dacă analfabetismul,,clasic,, face referire la situația unei persoane care nu știe să citească și să scrie din cauză, că ,din motive diverse,nu au avut acces la educația școlară,iletrismul descrie fenomenul existenței unor persoane care nu stăpânesc limbajul scris,în pofida faptului că au fost școlarizate la niveluri care le-ar fi permis să o facă.

Nefrecventând o formă de învățământ, familiile excluse de societate , trăiesc la limita subzistenței ,și sărăciei ,fără cunoștințe elementare de igienă,trăind mai multe persoane într-o singură încăpere neigenizată și neaerisită, cu îmbrăcăminte sărăcăcioasă și de multe ori neigenizate

Tulburările și dispozițiile sufletești ale familiilor familiilor aflate în risc de excluziune socială ,descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă , ,curajoasă, lașă ,ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și ,ca atare ,o clasificare după tipul de reacție12.

Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a acestor familii nu poate face abstracție de studiul comportamentului lor în societate.

Modelul familiei normale , implică atât criterii ferme ,cât mai ales probleme de la personalitatea de bază integrată modelului cultural și normativ al unei anumite societăți.

Problema familiilor aflate în risc de excluziune socială formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectiv din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Comportamentul uman deține un conținut care depășește cu mult înțelesul inițial behaviorist de totalitate a reacțiilor adaptative,obiectiv observabile ,ca răspuns la acțiunea unor stimuli din mediul social ,în mijlocul cărora se află de multe ori familii aflate în risc de excluziune socială.

Marea varietate a acepțiunilor cu privire la familiile aflate în risc de excluziune socială este justificată,în parte,de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalității pe care fiecare membru al unei familii aflate în risc de excluziune socială le are.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente morbide cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția familiei.

12.Ion Moraru-Acțiunea socială și comportamentul individual,Editura All,București ,2008,pg.225

Familiile aflate în risc de excluziune socială se simt singure , abandonați de societate și instituțiile statului, neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu difeite tulburări de comportament . (Osteried, P. 2003)

De menționat faptul că,în general unii membrii care provin din familiile aflate în risc de excluziune socială , au suferit un abuz, au fost neglijați,abandonați sau au fost martori la violență domestică , au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitare.

Alți membrii ai familiilor aflate în risc de excluziune socială manifestă tulburări în comportamentul social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu ceilalți ,a incapacității de a respecta reguli ,a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene13 .

Se poate spune că incapacitatea de inadaptare a familiilor aflate în risc de excluziune socială la mediul social poat fi datorată unor cauze bio-psiho-sociale

Astfel spus familiile aflate în risc de excluziune socială pot degenera din incapacitatea care reprezintă ansamblul menifestărilor psiho-comportamentale care constau în lipsa temporală sau dificultatea de integrare sau acomodare a acestora în societate .

O altă reformulare a conceptului de inadaptare,dată de alți psihologi,în ceea ce privește familiile aflate în risc de excluziune socială ,poate fi considerată ca totalitatea manifestărilor psiho-comportamentale caracterizată prin lipsa temporară sau dificultatea de integrare sau acomodare a acestora la mediul social,educațional,cât și de înțelegerea ,obstrucționarea ,tendința de reprimare ,de către mediu a trăirilor ,așteptărilor ,în final a dificultăților de adaptare și bazate pe nivelul de dezvoltare materială a societății respective ,cât și pe nivelul de conștientizare și asumare a propriilor responsabilități14

Personalitatea membrilor unei familii aflate în risc de excluziune socială este extrem de importantă când judecăm reacția acestora la stresul psihosocial .Membrii familiilor aflate în risc de excluziune socială sunt vulnerabili la stress având de fapt dificultăți de adaptare la mediul social.

13.Druță F., Psihopatologia familiei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998,pg.186

14.Ion Moraru-Acțiunea socială și comportamentul individual,Editura All,București ,2008,pg.227

Factorii dinamici ai vieții de familie au valoare indiscutabilă în psihogeneza comportamentului emoțional inadaptat.

Factorii organici ,somatogeni ai mediului familial au rol determinat în apariția devierilor de conduită ,care ,din cauza excluziunii sociale ,poate degenera la un moment dat în delicvențe;în rest ei nu constituie decât condiția favorizantă,terenul asupra căruia acționează cu succes factorii psiho-sociogeni ca adevărați determinanți .

Totuși,dacă la unii membrii dintr-o familie aflate în risc de excluziune socială,antecedentele eredocolaterale nu depășesc semnificația unei coexistențe factoraile.

Studii din ce în ce mai numeroase de genetică clinică,biochimică și statistică pun în evidență aberații cromozomiale la persoanele cu deficite morale familiale și în numeroase anomalii,până în timpul din urmă nebănuite a fi de natură ereditară15.

Mediul familial ,ca factor psihogen,trebuie privit sub aspectul structurii familiei ,a condițiilor economico-sociale și al deficitului educativ.

Mediul extrafamilial sporește în multe cazuri deficitele celui familial prin anturaje dăunătoare , determinate de greșelii și de tentații ale străzii,exemplul negativ al adulților viciați,etc.

În privința aspectului economico-social al familiei se întâlnesc neajunsuri în legătură cu spațiul de locuit,modul de gospodărire,condiții igienice de trai precare,administrarea bugetului familiei ,îmbolnăviri ale copiilor , etc.

Deficitul de educație din mediul familial cu risc de excluziune socială ,constă mai mult în lipsa decât în excesul de afecțiune din partea mamei;în lipsa decât în execesul de autoritate din partea tatălui ;în lipsa de unitate și solidaritate din partea părinților în formularea cerințelor adresate copilului,în lipsa unei ambianțe echilibrate și a unor preocupări culturale susținute.

În consecință,cauzele excluziunii sociale ale familiilor rezidă în interiorul comunității urbane.16

15. Dr.I.Străchinaru- Abordare structurală și sistemică a personalității, Tipografia Universității, București,2008,pg.45

16.Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010,pg.122

1.4 Teorii privind excluziunea socială

Cerințele de cunoaștere și competențe privind teoriile privind excluziunea social prevăd :

-Domeniul de lucru

-Individul (munca de caz)

-Grupul care poate fi rasial cu normele și valorile lor și cultural

El se inserează în program cu scop determinat pentru serviciul orășenesc, județean etc

a.Teoria și organizarea .Teoria organizării comunităților și a serviciilor pentru dezvoltarea sănătății și a bunăstării sociale. Sursele de cercetare științifică și profesională trebuie să cunoască:

-teoriile politice și bazele socio-economice din statul respectiv;

-metodele și tehnicile specifice cercetării sociale, psihologice și statistice;

-teoriile și conceptele administrării sociale;

-factorii din mediul social care afectează persoanele asistate.

b.Teoria organizării comportamentului, sisteme sociale și metode care încurajează schimbarea.

c.Teoria organizării comunității și standardele etnice și practice ale profesiei de asistent social.

d.Teorii și tehnici ale învățării și instrucției.

e.Tendințele politice și sociale ale bunăstării.

f.Legile și regulamentele care se ocupă de serviciile sociale și medicale.

P.Lzarsfeld (1971) siastematizează rolul activității teoretice în cercetarea sociologică în ceea ce privește familiile cu risc de excluziune în operațiile următoare:

-formularea de complexe care orientează observatorul spre fapte interesante;

-stabilește familiile țintă care prezintă risc de excluziune;

-formularea de probleme de cercetare având o mare importanță din punctul de vedere al societății;

-formularea de idei generale asupra manierei în care se produc schimbările actuale sau a felului în care pot fi provocate;

-previziuni fondate pe descoperiri empirice încă neverificate;

-punerea în relație a faptelor empirice cu altele,ipotetice sau deja verificate.

Iar un alt clasic al sociologiei,R.K.Merton (1972),sintetizează funcțiile cercetării empirice în dezvoltarea teoriei,astfel:

-Ea inițiează teoria,prin descoperirea unui fapt neașteptat, ,, aberant ,, și capital ( fenomenul de ,,serendipitate,,).Neașteptat,pentru că el apare într-o cercetare în care nu se urmărește așa ceva; aberant,deoarece faptul respectiv este inconsistent cu teoria;capital ,fiindcă descoperirea are consecințe majore asupra teoriei.

-Ea,reformulează teoria,în sensul că cercetarea unor fracmente de realitate necunoscute sau neglijate până atunci,care nu se înscriu în teoria existentă, conduc la elaborarea unor noi scheme explicative și,prin aceasta ,la modificarea teoriei,chiar dacă ea nu se schimbă total.

-Ea , orientează interesul teoretic.Modele și metode noi de cercetare empirică pot duce la noi direcții de preocupări teoretice,care,la r’ndul lor,vor potența cercetări concrete în domenii până atunci neglijate sau rămâne prin tradiție doar în universul speculației pure.

-Ea ajută la clarificarea conceptelor.Dacă într-un discurs speculativ cu pretenții teoretice se pot folosi termeni definiții cu mai multă sau mai puțină grijă ,prin implicarea conceptelor în cercetarea empirică ,acestea trebuie să dobândească claritatea necesară identificării obiectelor reale ale căror propietăți se subsumează conținutului noțiunilor respective.

Dincolo de recunoașterea unanimă de către specialiști a valabilității principiului unității și determinării reciproce teoretic-empiric ,câteva precizări ni se par foarte importante:

1.Prezența teoreticului în ceea ce privește cercetările efectuate pe familiile cu risc de excluziune ,indifferent de ponderea lui,este de multe ori implicit,sub formă de presupoziții care nu sunt transparente .Este cu totul important ca aceste presupoziții să fie conștientizate și explicitate,înaintea travaliului practice.

2.Principala problem ridicată de teoriile de mare generalitate-în parte și de cele de rang mediu și,mai puțin ,de cele localiste (contextuale)- este cea a capacității lor de a realize predicția fenomenelor empirice,adică a gradului în care ele pot descrie și explica realul concret .Chestiunea se acutizează atunci când se are în vedere predicția de viitor ,adică previziunea evoluției structurilor și fenomenelor sociale.Pentru că a prevedea schimbările înseamnă și în domeniul socioumanului o sporire a posibilităților de a le controla sau de a te adapta la ele.

3.Există și teorii ( modele explicative) cu pretenție de universal,începând de la unele,,slabe,, sub aspectul axiomatizării și formalizării ,cum ar fi interacționismul simbolic, și până la altele ,,tari,, ,ce utilizează din plin formule și modele matematice ,cum ar fi cea a costurilor și beneficiilor ,în variant ei mai,,severă,, a alegerii raționale.Aceasta din urmă spune că ,în mod obișnuit ,asistentul social este în stare nu numai să judece acțiunile sale în termini de costuri și beneficii,ci și să aleagă variant optimă pentru tingerea scopului (preferinței),în funcție de raportul capital ,costuri,beneficii.El se comportă rațional.

4.Indiferent dacă teoria a fost elaborată reflextiv ( doar pe baza unor minime date factuale) și anterior cercetării propriu-zise,svasisimultan cu cercetarea (emergență) sau în urma efectuării acesteia,sociologii de orientare nomotetică se străfuiesc să descopere legi și regularități generale,încercând extrapolări.Un exemplu elocvent de elaborare nomotetică este interferența de la eșantion la populație17.

17.Neamțu G. (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003

CAPITOLUL.2

SPECIFICITATEA EXCLUZIUNII SOCIALE ÎN ROMANIA

2.1.Proporția și severitatea excluziunii sociale

În societatea actuală,cunoscută și sub numele de societate de consum,viața de familie plină de dragoste ,securitate și fericire nu mai constituie regula .

Aceasta se observă din numărul mare de excluziuni la marginea societății când sărăcia a atins în ultimii anii cote tot mai alarmante .

Identificarea familiilor în dificultate se face în moduri diferite:

-În cazurile în care apar problem financiare,un părinte poate apela direct la o agenție /organizație de ajutorare.Acesta este metoda cea mai ușoară de identificare.

-Vecinii sau rudele pot raporta situația deosebită a unei familii serviciilor sociale existente sau chiar poliției.

-Apariția unor manifestări la un copil trebuie să alarmeze serviciile de asistență socială.Copii reacționează la stress în moduri variate ,în funcție de vârstă.Simptomele care sugerează stresul la un copil aflat într-o familie săracă ,sunt dificultățile de somn și alimentației din cauza lipsurilor .

Problemele financiare sunt cele mai evidente la familiile cu risc de excluziune și apar precoce .

Foarte puține familii au , siguranță economic și mult mai mulți au venitul la limita sărăciei.Un mare număr de părinți cu risc de excluziune sunt izolați.

Unii încetează relațiile cu rudele și vechii prieteni,dar pentru cel ce nu a făcut-o ,menținerea contactului este din ce în ce mai dificilă,din cauza problemelor financiare.Lipsa fondurilor fondurilor provoacă problem și în respectarea activităților sociale .

Ponderea importantă a familiilor cu risc de excluziune în structura actuală a societății contemporane,ca și situația lor precară ,ținând cont de faptul că acestea se află la limita sărăciei ,aduc în discuție controverse,mai vechi sau mai noi,privind statusul acestor categorii.

Când vine vorba să aducem în discuție problemele familiilor cu risc de excluziune ,nici anchetele și nici sondajele nu vizează numai ceea ce numim ,,opinie,, tot așa după cum acestea din urmă nu trebuie coinfundată cu sondajele de opinie public,care ,la rândul lor,nu se reduc la sondaje.

Interviul și ancheta care-I vizează pe membrii familiilor cu risc de excluziune se constituie ca metode în cercetarea socialului particularității că realitatea cu care se confruntă conține probleme cu care asistentul social poate intra într-o relație de comunicare direct prin limbaj.

Dar atunci când în familiile cu risc de excluziune intervin dificultăți serioase de ordin financiar,asistentul social , trebuie să aibă un dezvoltat simț și spirit, să știe să ia deciziile corespunzătoare pentru a aplana conflictele18.

2.2.Familia, grup cu risc ridicat de excluziune socială

Pornind de la premisa că fiecare om este un artizan activ al propiei existențe, trebuie menționat faptul că el își creează în mare măsură propiile condiții de viață întrucât imaginea pe care și-o formează omul ,prin conștiință intelectuală ,baze psihologice ,chipurile , certe inevitabile ,are ca efect substituirea ideii de responsabilitate printr-o atitudine de înclinare și supunere pasivă în fața unor situații percepute ca firești naturale .Or ,cum spune Richard Lewton , nici ura nici agresivitatea ,nici dragostea nu sunt inevitabile genetică nu poate fi responsabilă de ele .

Familiile cu risc de excluziune socială sunt cele care se află la limita sărăciei trecând printr-o perioadă precară a existenței,perioadă în care pierderile și declinul pe plan sociologic și economic sunt cele mai grav afectate ,aceste pierderi nefiind totdeauna datorate unei evoluții,fiind implicați concomitent factorii sociali și economici.

Ca urmare,diversele manifestări exprimate în conduita familiilor cu risc de excluziune, constituie un barometru deosebit de sensibil,pentru relevarea nivelului de conștiință pe care l-a atins în dobândirea sensului social al vieții precum și pentru indicarea gradului de gravitate a devierilor psihomorale contractate.

Abordarea problematicii vaste a familiilor cu risc de excluziune implică numeroase cercetări ,parțiale interdisciplinare datorită dificultăților de elucidare provenite din condiționarea complexă endoexogenă a conduitei acestora și din însăși natura complexă a

18.Neamțu G. (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003,pg.199

acestora .Se poate spune că incapacitatea de excluziune socială poate fi datorată unor cauze bio-psiho-sociale.

Astfel spus,din cauza pragului scăzut de sărăcie în care trăiesc multe familii ,violența poate degenera din incapacitatea care reprezintă ansamblul menifestărilor psiho-comportamentale ce constau din lipsa sau dificultatea de integrare sau acomodare a acestora.

Caracterizată prin eșecul obiceiurilor și infecicacitatea instituțiilor care controlează în mod normal conduitele ,dezorganizarea socială generează sentimente de frustrare și marginalizare a familiilor cu risc de excluziune ,care se refugiează într-un proces imaginar opus lumii ostile ,din punctul lor de vedere și caracterizat printr-un nou mod de supraviețuire și adaptare.

Ipoteza etiologică a dezorganizării sociale,devine treptat fundamentul unei teorii sociologice de mai mare amploare care își propune evidențierea corelațiilor și dependențelor existente între schimbarea socială și delicvențele provocate de unii membrii din familiile cu risc de excluziune în diferite împrejurări.

Devianța de la normele sociale a familiilor cu risc de excluziune, apare de la bun început ca o activitate ce dezamăgește o așteptare,ce violează o normă socială sau neagă o valoare. În prezent problema devierilor de conduită a familiilor cu risc de excluziune este astfel,larg dezbătută în literatura de specialitate19.

Grupul considerat a avea un risc ridicat de excluziune social sunt :

Vârstnicii – Persoanele vârstnice sunt acele care se află în cea de-a treia sau a patra perioadă a existenței ,perioadă în care pierderile și declinul pe plan fiziologic ,psihologic , economic și social sunt cele mai grave , aceste pierderi nefiind totdeauna datorate unei evoluții biologice , fiind implicați concomitent factorii sociali ,economici și culturali .

Asistăm astăzi la o conduită de izolare a vârstnicului nedelimitată ca atare, ceea ce face ca în unele cazuri ocrotirea în instituții specializate să fie de fapt o formă deghizată de izolare.Felul în care un vârstnic poate fi supus excluziunii sociale se poate fe prin:

19.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.48

Stigmatizare. Oamenii aparținând acestei categorii etichetează vârstnicii ca fiind inutili din punct de vedere social, datorită trăsăturilor menționate anterior.

În plus, ei consideră că aceștia sunt, de cele mai multe ori, persoane anxioase, apatice, dezadaptate, cu predispoziție spre boală, pe scurt, o povară pentru cei din jur.

În consecință, atitudinea dominantă față de vârstnici este aceea de izolare și respingere, de stigmatizare. În felul acesta, bătrânul devine, treptat, o victimă a anturajului său, o persoană stigmatizată.

Este de presupus faptul că există la toate nivelurile vieții sociale persoane de diferite vârste ce se încadrează în acest prim tip de percepție, chiar în poziții și funcții ce presupun o relaționare directă cu problematica specific vârstnicilor. Din acest motiv, vârstnicii suferă un prejudiciu social datorită marginalizării la care sunt supuși (ce îmbracă forme sociale mai mult sau mai puțin evidente, mai mult sau mai puțin grave).

Ignorare .Acest tip de percepție este reprezentativ pentru acea categorie de indivizi care consideră că, în cele mai multe cazuri, bătrânul este capabil să se întrețină singur, deci nu este dependent de ajutorul anturajului. În schimb, tind să considere că sarcinile pe care le îndeplinește un vârstnic (dacă ne referim la domeniul profesional, de exemplu) pot fi îndeplinite mult mai eficient și mai bine de un tânăr, astfel că bătrânul nu mai are un rol social bine determinat20.

În concepția acestor persoane, el ar trebui să cedeze locul celor mai tineri, care sunt mai capabili din punct de vedere profesional. Persoanele ce se încadrează în acest al doilea tip consideră, în plus, că problematica bătrânilor nu este una extrem de important , astfel că atenția societății ar trebui să se centreze asupra altor aspecte, de gravitate mai mare.

De aceea, oamenii aparținând acestui tip nu acordă o prea mare atenție bătrânilor și au un comportament care, mai mult sau mai puțin subtil, voluntar sau involuntar, izolează vârstnicul.

În concepția lor, asigurarea strictului necesar în ceea ce privește condițiile de viață este suficientă, fiind, de altfel, singurul lucru pe care trebuie să-l facem pentru bătrâni.Această concepție determină o atitudine de ignorare a problemelor lor specifice.

20.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.78

Discriminare.Aceată categorie cuprinde indivizii ce consideră că bătrânii sunt persoane autonome, care au un rol social bine precizat în grupul social. Ei nu contestă o anumită utilitate socială a persoanelor trecute de un anumit prag de vârstă. Totuși, din motive care cel mai adesea se plasează în sfera prejudecăților, vârstnicii nu sunt apreciați la justa lor valoare și suportă atitudinile de respingere ale celor din jur.

Bătrânul este plasat, astfel, pe o poziție social inferioară, împins undeva la marginea societății, iar potențialul său de înțelepciune și experiență rămâne nevalorificat. Această atitudine de respingere socială și de neacceptare în diversele contexte ale vieții sociale poate fi considerată discriminare, care, de asemenea, aduce un prejudiciu social vârstnicilor.

Romii. Din perspetiva statutului socio-economic, contrar stereotipului larg răspândit și întreținut de mass-media al polarizării rromilor între foarte sărcaci și foarte bogați, există un număr foarte redus de rromi cu un statut economic ridicat, un număr semnificativ de rromi cu statut economic similar cu nivel mediu al comunităților în care trăiesc și un număr ridicat de rromi cu statut economic scăzut și foarte scăzut.

Discriminarea reprezintă unul dintre puținele aspecte comune diferitelor situații în care se găsesc rromii și comunitățile de rromi.

Multă vreme nerecunoscută, în special în sfera instituțională, ideea că rromi au fost și sunt în prezent frecvent victime ale discriminărilor și ale unor adânc înrădăcinate prejudecăți de tip rasist este tot mai acceptată și discutată, ea regăsindu-se în prezent în mai multe documente oficiale și fiind luată în considerare în politicile publice.

De altfel, trebuie subliniat în primul rând că, întregul sistem de asistență socială a trebuit reconstruit din 1990, începând cu cadrul legislativ, formarea inițială și continuă a asistenților sociali, contruirea unor structuri adecvate la nivel local, județean și central.

Astfel, în calitatea lor de cetățeni rromi cu o situație socială defavorizată, numeroși rromi au fost beneficiari ai noilor măsuri legislative și administrative și ai servicilor de asistență socială create.

Persoanele cu dizabilități. .Persoanele cu dizabilități se pot încadra cu ușurință în grupul percoanelor cu risc de excluziune social,depinzând în mare parte de serviciile sociale.Acest lucru tinde să dea impresia generală ca sunt toți la fel, cu același grad de retard mintal iar o alta consecință negativă ar fi faptul că semnalează“deficiența mintală”, un fel de arhetip care reprezintă toate temerile asociate cu problemele mintale .

Violența împotriva femeilor .Acceptarea violenței de către societate este, de asemenea, un factor important: atât femeile, cât și abuzatorii pot accepta violența fizică, sexuală și psihologică drept inevitabilă și normală.

Disciplinarea prin pedepse fizice și umilitoare este adesea percepută ca fiind normală, în special atunci când nu are ca rezultat o vătămare „vizibilă,, sau de durată.

Femeia trebuie respectată ca o persoană care are dreptul la viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare psihosocială normală.

Nimic nu trebuie să îi pună în pericol nici existența, nici îngrădirea libertății, cu atât mai mult nu trebuie supusă abuzului sau exploatării.

Cu toate acestea, tot mai des sunt semnalate cazuri de abuz violență domestică asupra femeilor în familie, pe stradă, în instituții sau chiar în locuri publice.

Avantajul socializării în familie este că ea se realizează în mod ideal într-un climat de afectivitate care facilitează transmiterea și însușirea valorilor și normelor sociale.

In familie se realizează, socializarea de bază sau primară. Socializarea realizată în cadrul familiei este esențială pentru integrarea socială a femeilor victime ale violenței domestice. Eșecurile socializării în familie au consecințe negative la nivel macrosocial.

In mod normal, socializarea din familie este convergentă cu normele și valorile promovate la nivel macrosocial. Există însă și situații în care socializarea în familie se face în discordanță cu acestea.Un element important al funcționării familiale, cu efecte asupra comportamentelor ce se pot manifesta asupra membrilor ei este cel de homeostazie. Când funcționarea sistemului este benefică, homeostaza asigură continuitatea funcționării în aceeași direcție. Când apar însă disfuncții, acestea se perpetuează, căci în homeostazia familiei ele capătă roluri semnificative și obligatorii.

În modelul familial se reproduce modelul natural. Homeostazia este mecanismul care asigură supraviețuirea. Dacă familia a promovat și întărit roluri negative, homeostazia familială le va reproduce cu scopul de a asigura funcționalitatea familială, așa cum a fost ea construită inițial21.

21.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.82

Copii vulnerabili. Modul în care copilul este valorizat de către o societate se reflectă în preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile copilului să fie respectate și implementate în toate domeniile vieții sociale, fie ele publice ori private. Fenomenul abuzului copilului este un construct social, ce nu aparține doar unei perioade sau unui context social bine determinat. Copiii au fost dintotdeauna subiectul unei agresivități din partea celorlalți, respectiv a adultului.

Din această perspectivă Lloyd de Mause notează: „istoria copilăriei este un coșmar din care abia acum începem să ne trezim. Cu cât mergem mai mult în trecut, cu atât este mai scăzut nivelul de protecție acordat copilului și mai mare probabilitatea de a fi omorât, abandonat, bătut terorizat sau abandonat", iar istoria pare să susțină afirmațiile lui de Mause.

În ultima decadă, efectele socio-economice negative ale tranziției au condus la degradarea rapidă și substanțială a nivelului de trai a unei proporții din ce în ce mai ridicate a populației, fiind afectate în special familiile cu copii.

In România, copilul a fost considerat întotdeauna o valoare centrală a familiei, în ciuda unor măsuri politice adesea contradictorii sau cel puțin confuze de-a lungul timpului.

Cu toate acestea copilul are un risc mai mare de victimizare din mai multe motive: dependența sa crescută de un adult, statutul lor fizic și toleranța socială destul de ridicată la anumite forme de violență, din considerente culturale. Din această perspectivă se poate vorbi de o „pierdere a copilăriei

Maltratarea copilului .Cei din domeniul administrațiilor sociale, de ajutor medical precum și pedagogii pentru copii mici, profesorii, medicii, psihologii și pediatrii, în munca lor de zi cu zi întâlnesc copii victime, supuși unei lipse de îngrijire, unor maltratări emoționale, fizice și/ori agresiuni sexuale. Totodată, ei pot întâlni și părinți care ei înșiși au mari probleme de tip psihologic sau social.

Repulsia legitimă pentru delațiune nu trebuie totuși să ducă la ascunderea suferințelor, după cum respectul față de viața privată nu trebuie să servească drept pretext pentru inacțiune22.

22.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.83

Influența transformărilor socio-culturale (creșterea numărului de divorțuri, al familiilor monoparentale, accelerarea cadrului de viață: stres, oboseală, izolare etc.) sunt doar unele din cauzele creșterii numărului acestor copii.Adesea alcoolismul, mizeria, locuințe insalubre, tradiția violenței stau la originea acestor tratamente condamnabile, dar flagelul poate atinge toate mediile.

Părinții care își maltratează copiii se simt atât mai culpabilizați cu cât imaginile mamei și tatălui, vehiculate de mass media, sunt supravolarizate. Pentru a se evita ca aceste persoane să se găsească într-o prea mare izolare și marginalizate, unele ,,școli ale părinților,, au creat, din 1971, în mai multe orașe din Franța, permanențe telefonice la care părinții care nu-și mai suportă copilul au posibilitatea să-și exprime în mod anonim tensiunea.

Serviciile publice au pus și ele la dispoziție un sistem de protecție socială, medico-socială și judiciară.Maltratarea afectează un mare număr de copii fără apărare, prin diferite forme de privare. Ea îi afectează, de asemenea și pe adulții care și-au trăit propriile neajunsuri, frustrări spulberate ca părinți. Maltratarea este un fenomen complex și întotdeauna generator de durere, ce necesită o descriere amănunțită.

Alcoolicii Admițând realitatea postdecembristă a României trebuie menționat faptul că ,majoritatea populației trăiește în condiții foarte grele.

Munca peste puteri și fără bucurii, pericolul permanent al sărăciei și foametei, lipsa de drepturi a celor ce muncesc și lipsa unor preocupări culturale accesibile, lipsa de educație, abandonul școlar accentuat tot mai mult în ultimul timp, la vârste tot mai mici, anturajul, toate acestea au favorizat și încă mai favorizează răspândirea în masă a alcoolismului, silind mulți oameni să caute în beție posibilitatea de a uita și a se distrage de la nevoi și amărăciuni. În România, au fost smulse rădăcinile sociale ale alcoolismului.

Românul, stăpân al țării sale imense, stăpân pe un tărâm pe care și-l alege în mod liber, trăind în condiții care asigură posibilitatea dezvoltării complete a forțelor sale intelectuale și fizice, nu are motive să caute în alcool uitare și ieșire din realitate.Însă tot din analele statistice și mass media se poate menționa faptul că alcoolul nu a fost lichidat încă în totalitate.

Această obișnuință dăunătoare, care afectează sănătatea și reduce durata vieții, care stă la baza unor comportări antisociale, imorale, care scad productivitatea muncii și care întunecă viața individului, aducându-i importante prejudicii.

Ca să se ducă cu succes lupta împotriva alcoolismului, este necesară o cunoaștere largă a datelor științei contemporane privind influența alcoolului asupra organismului omului , cunoașterea urmărilor grave, pe care le adduce după sine excesul de băuturi alcoolice.

Lupta contra alcoolismului presupune în primul rând unele măsuri complexe privind restrângerea producției și a consumului de alcool.Pe plan general trebuie pornit de la ideea că veniturile societății contemporane, prin desfacerea alcoolului și pensionării timpurii, întreținerea dependenților sociali de pe urma alcoolului ) cheltuielile impuse de alcoolism pentru accidentele de muncă, accidentele de circulație, daune prin neglijență (incendii) spitalizări, concedii medicale provoacă serioase pagume financiare.

Celebrul Darwin spunea că alcoolismul aduce mai multe pierderi omenirii decât ciuma și holera, reunite .În condițiile patologiei actuale, datele publicate de OMS arată că alcoolismul împreună cu bolile psihice se înscriu pe locul al 4-lea al cauzelor importante de borbiditate, respective, după bolile cardiovasculare, cancer și accidentele de circulație.

Consumul excesiv de alcool trebuie combătut și prin crearea unei crearea unei disponibilități crescute de băuturi slab alcoolizate și, în primul rând, băuturi reconfortante, nealcolizate, sucuri de fructe natural, agreabil prezentate și accesibile în toate localurile.

Alcoolismul poate fi tot mai eficient combătut, prin creșterea nivelului de cunoștințe ale populației despre sănătate individual, printr-o largă acțiune de educație sanitară susceptibilă să favorizeze o opinie public fermă față de consecințele negative ale consumului de alcool23.

Victimele drogurilor .Dependența (toxicomania) este starea psihică sau fizică ce rezultă din interacțiunea unui organism cu un medicament,caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu sau periodic pentru a-i resimți efectele sale psihice și,uneori, pentru a evita suferințele.Starea de dependență este însoțită sau nu de toleranță.

23.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.88

Disconfortul psihic se întâlnește în toate cazurile de dependență , cu anumite particularități pentru fiecare drog în parte , putând fi însoțită ori nu de dependență fizică și toleranță.

Psihodependența se recunoaște , în primul rând, după atitudinea consumatorilor , care continuă să folosească drogul ,deși sunt pe deplin conștienți că acest lucru le dăunează sănătății , situației familiei și le impune numeroase eforturi materiale pentru obținerea lui .

Rolul instalării dependenței la un anumit individ rezultă totdeauna din acțiunea conjugată a mai multor factori:

●particularități personale ale subiectului (moștenirea genetic a individului,sistemul său enzimatic),aceeași doză de drog poate produce efecte diferite la doi subiecți (exemplu: trecerea drogului prin placentă de la mamă la făt);

●structura psihică a subiectului,capabilă să dea naștere la tensiuni nervoase;

●natura mediului socio-cultural general imediat ;●factorii familiali;

●lipsa de comunicare între generații;● lipsa de comunicare cu specialiștii în domeniu;

Se poate vorbi de și de o dependență naturală ,care survine o dată cu nașterea individului,în cazul în care mama sa este toxicomană.La ora actual în SUA,unul din zece copii riscă să moară,sau prezintă grave malformații,deoarece mama a consumat droguri pe durata sarcinii.După unele statistici,în SUA,au fost născuți cel puțin 378.000 copii-cocaină.

Victimele ale traficanților.

Traficul în scopuri sexuale – transportul, adăpostirea și vinderea de persoane în interiorul unei țări sau în exteriorul ei, uzând de forță, coerciție, răpire, înșelăciune sau fraudă, în scopul de a plasa persoanele respective în situația de a munci sau presta forțat diferite servicii – cum ar fi prostituția, sclavia domestică sau alte forme de sclavie. Traficul cu persoane reprezintă o adevărată afacere transnațională aducătoare de fonduri uriașe, ținând cont de faptul că există practica vânzărilor repetate. Nu întotdeauna este folosită violența, traficanții profitând de inocența și vulnerabilitatea victimelor și de faptul că, aflându-se într-o țară străină, ei sunt dezavantajați, și de necunoașterea culturii și limbii, a legislației și instituțiilor acelei țări, care îi pot proteja. Se poate vorbi de trafic atât când respectivua victimă este luată cu forța, cât și când aceasta se întâmplă în mod voluntar, fie că se realizează la nivel intern sau la nivel internațional.

Turismul sexual – exploatarea sexuală și comercială a victimelor de către persoane care călătoresc din propria țară în alta -de obicei mai puțin dezvoltată – pentru a se angaja în activități sexuale cu minori.Turiștii care practică sex cu copii pot fi: căsătoriți sau necăsătoriți, bărbați sau femei, cu situație materială bună sau modestă, pot fi pedofili care călătoresc cu scopul de a exploata copii sau turiști care nu au intenționat să abuzeze copii.Acești turiști justifică atitudinea lor prin faptul că, în cultura țării respective, acest lucru este acceptat, sau că i-au ajutat pe copii oferindu-le bani.

Violul și molestarea – cunoașterea intimă a unei persoane, cu forța sau/și împotriva voinței acesteia; sau fără a recurge la forță și nici împotriva voinței persoanei – în cazul în care victima este incapabilă să-și dea consimțământul, din cauza unei incapacități fizice sau psihice, permanentă sau temporară.

Pornografia – angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrângerea unui persoanei în a se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat, în scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament.

Din cauza sărăciei ,a lipsei de educație,a ignoranței totale cu care sunt tratați, multe familii cu risc de excluziune sunt supuse de multe ori la violențe. Cauzele violenței în familiile cu risc de excluziune pot fi generale și specifice :

Astfel spus , cauzele generale sunt :

Mediul și controlul factorilor de decizie;

Influențele existente prin intermediul infracțional în care uni din membrii ai acestr familii pot fi atrași;

Dezacordul și dizarmonia între ceilalți membrii.

Cauzele specifice pot fi :

Nesupravegherea, sau insuficienta monitorizare;

Carențele educative;

Implicarea în diferite acțiuni violente și impactul pe care îl are anturajul;

Mediile de proveniență ;

Cauze de natură socială .

În consecință,o explicație științifică sau o teorie unică trebuie să ordoneneze și să ierarhize diferitele variabiale ale fenomenului de violență întâlnite în rândul familiilor cu risc de excluziune ,stabilind o serie de corelații semnificative și sintetizând raporturile dintre variațiile cunoscute ale valorilor unei variabile și variațiile altor variabile.

Criticând încercările de a analiza diferitele elemente componente ale fenomenului de violență întâlnit de multe ori în rândul familiilor cu risc de excluziune prin identificarea cauzelor cu condițiile,A Cohen consideră că ele se datorează unei prejudecăți conform căreia anumiți factori au trăsături intrinseci patogene sau dactilogene ,astfel încât cele mai multe rezultate rele (agresivitate ,marginalizare de către societate) nu pot avea decât antecedente rele.Din acest motiv,el consideră perspectiva agresivă,întâlnită la familiile cu risc de excluziune , mai degrabă ca o combinație de circumstanțe,demonstrând că rareori acestea reunesc condițiile generale solicitate de teorie24.

24.Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009,pg.88-89

CAPITOLUL.3

ASISTENTA SOCIALA CENTRATĂ PE FAMILIE

3.1. Definirea asistentei sociale centrate pe familie

Considerațiile din acest capitol –se vor a constitui doar un minimum fundal epistemologic pentru înțelegerea mai cuprinzătoare și mai nuanțată a anchetei și sondajelor de opinie ,a locului și rolului lor în cunoașterea socioumanului .

Prin urmare , făcând referire la familiile cu risc de excluziune ,asistentul social nu se angajează în discuții filosofico-semantice privind concept ca cel de ,,realitate,, ,subiectivitate , ,intenționalitate,cunoaștere ,etc ci va opera cu ele în înțelesul consacrat,al consensului tacit din comunitatea științifică,al ceea ce se numește ,,luatul ca atare ,, (taked for granted).

Centralizarea de protecție socială în orașele mari ,mai ales în cele reședință de județ are ca principal obiectiv de activitate ,acoperirea unor nevoi punctuale prin măsuri de sprijin preponderent pasive care constau în acoperirea unor nevoi punctuale prin măsuri de sprijin preponderent pasive ,constând doar în verificarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea unor benbeficii de Asistența Socială ( Ajutor Social ) neânsoțite de măsuri active depășite a situațiilor de dificultate .

În practica Asistenței Sociale ,care se adresează atât individului cât și grupului ,în calitate de client , accentul se pune pe intervenția centrată ,pe implicarea și responsabilizarea comunității din care individul face parte .

Abordarea practică a asistentului social urmărește atât restabilirea echilibrului psiho-social pentru individ , cât și dezvoltarea unor relații funcționale cu întreaga comunitate ( satul – pentru mediul rural și cartierul –pentru mediul urban )

Instrumentarea unui caz social presupune indiferent de specificul acestuia sau domeniul abordat ( protecția copilului ,a persoanei cu nevoi speciale ,a bătrânului , a șomerului , a persoanei delicvente ) parcurgerea unui traseu comun tuturor cazurilor din practica asistenței sociale25 .

25.Adrian Păscuță, Mihaela Tomița ,Loredana Trancă- Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București ,2011,236

Din punct de vedere legislativ ,Asistența Socială se află sub protecția Legii nr.292/2011 care definește profesia ,domeniul de intervenție ,populațiile căruia i se adrsează ,precum și principiile de intervenție în Asistența Socială

Realitatea socială este constituită din structure ,forțe și condiții ,, obiective,, existente în afara conștiinței și voinței individului –dar și într-o component subiectivă.

Clasica distinție ,,factori obiectivi ,, și ,, factori subiectivi ,, apare mai nou,în literature de specialitate ca factor ice stau sub controlul aistentului social-adică cei subiectivi- și factor ice scapă acestui control –factori obiectivi.

De asemenea ,foarte apropiați ca și conținut sunt așa-numiții ,,factori ideologici,, , pentru primii ,și ,, factori structurali ,,pentru cei din urmă .

Renunțarea la discursul în termini de obiectivi și subiectivi se face în temeiului faptului că ,dintr-o perspectivă mai largă,,obiectivul ,,social este produsul ,construcția,,subiectivului,,uman.

Realitatea subiectivă centrată pe asistența socială care vizează familiile cu risc de excluziune înseamnă,în coordonatele ei esențiale ,următoarele aspecte:

-asistenții sociali care au în vizor familii cu risc de excluziune acționează în virtutea unei motivații,care nu se reduce la nevoile de bază ( hrană,somn,sex,îmbrăcăminte,locuință) ci cuprinde și trebuințe de ordin superior,cum ar fi norma reciprocității în relațiile interpersonal,atașamentul față de valori general umane (solidaritate ,dreptate,adevăr).

Relevarea dimensiunii subiectiv-interpretative a realității sociale și a relației inextricabile cu obiectiv-structural are o mare importanță în înțelegerea statutului epistemic al cercetărilor bazate pe anchetă și sondaje în ceea ce privește familiile cu risc de excluziune.

Aceasta pentru că respectivele metode au prioritate în investigarea sistematică a ideilor,reprezentărilor ,valorilor, atitudinilor ,opiniilor ,etc …deci a subiectivității

Mai cu seamă când este vorba de intențiile oamenilor ,este greu de închipuit că un asistent social poate avea acces la ele altfel decât prin intermediul chestionarului sau al interviului .

Așadar asistentul social care are în vizor familii cu risc de excluziune are , așadar ,un formidabil atu epistemologic:el poate interoga direct obiectul de cercetat, subiectul uman adică, despre caracteristicile sale, despre stările interioare,despre relațiile cu ceilalți,despre mediul său de viață,etc. ceea ce nu se întâmplă în alte zone ale cunoașterii.

De la sfârșitul anilor 1960,perspective funcționalistă macrosociologică,până atunci dominant ,pierde teren în favoarea celor interpretative microsociologice (interacționiste ,fenomenologice și etnometodologice) sau ,mai recent,a celor care încearcă o sinteză micro- macrosociologică (sociologia cognitivă,structuralismul constructivist,teoria structurii).Caracteristicile commune ale tuturor acestor noi orientări –foarte diferite între ele, de altfel-sunt centralitatea actorului și constructivismului .

Realitatea socială-tratată în diferitele variante ale sociologiei funcționaliste (etnologică,structural,sistemică clasică și moderată) ca datum,ca realitate sui-generis care există independent de subiect și exercită asupra acestuia un system complex de constrângeri,determinându-I comportamentul-este înțeleasă ca realizare ,respective ca o construcție (în dubla accepțiune a termenului ,de produs /rezultat și de proces) înfăptuită în activitatea colectivă cotidiană.

Din perspective sociologiilor constructiviste-indiferent dacă este vorba despre constructivismul cognitive al fenomenologilor (Berger și Luckmann),despre constructivismul practice al etnometodologilor (Cicourel ,Mehan),despre cel structuralist (Bourdieu) sau despre cel ,, al structurii ,, (Giddens)-educația ( socializarea) familială cu risc de excluziune socială îndeplinește nu ( numai) o funcție integratoare și reproductivă ,ci (și) o funcție constituitivă și de schimbare ,fiind implicată fundamental în însuși procesul de construcție ( obiectivare ,instituționalizare,structurare) a lumii sociale .

În acest context theoretic ,a cărui subiect ,a cărui dezvoltare coincide în linii mari cu ascensiunea ideologiei descentralizării și filosofiilor individualiste ,se consider că familia cu risc de excluziune social îndeplinește o funcție educativă nu / numai( în raport cu un system de referință colectiv și în beneficial acestuia ,ci (și) în raport cu indivizii care o alcătuiesc26.

Dacă există numeroase lucrări care abordează educația familială din perspective aspectelor sale psihologice și relaționale,cele care au în vedere dimensiunile istorice și sociologice ale fenomenului sunt rare.

26.Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010,pg.226

Sociologii sunt angajați de mai multe decenii în demonstrarea efectelor culturii și ale mediului familial asupra poziției sociale a copiilor (conceptual de ,,reproducție social,, a devenit classic în sociologie,în special ca urmare a lucrărilor lui Pierre Bourdieu),dar o analiză critic a teoriilor și a faptelor care stau la baza procesului complex de transmitere realizată de părinți săraci și de anturajul lor nu au fost decât de puține ori încercată.În ceea ce priveșteeducația în familiile sărace întâlnim două teze.

Unii afirmă că nu mai există educație realizată în sânul familiei,fie pentru că aceasta a fost deposedată în profitul unor instanțe exterioare,fie pentru că ea însăși ,din cuza sărăciei evidente ,a ,,demisionat,, din responsabilitățile sale.

În fața unor astfel de puncte de vedere contradictorii,adesea puternic marcate de presupoziții ideologice ,interogația sociologului este necesară.

El este condus direct către întrebări mai largi cu privire la familie- pentru care nici o definiție nu este și nu poate fi satisfăcătoare-și la ceea ce este,riguros vorbid,această structură primară, universal în ceea ce privește unele dintre componentele sale (reguli de rudenie,filiație,reglementare a raporturilor dintre sexe,circulație a bunurilor,procese de socializare…) dar total fluctuantă în formele și regulile sale de funcționare.

Importanța acestei structure primare pentru organizarea social este dovedită de interesul pe care I l-au acordat dintotdeauna instanțele considerate a fi responsabile de orientarea vieții collective:forme economice, puteri politice ,curente filosofice și religioase27.

3.2.Valori si principii

Pornind de la niște definiții minimale ,putem spune că valorile reprezintă principia generale despre ceea ce este dezirabil ,despre ceea ce este demn de urmat în viață ,atitudinile fiind pozițiile relative stabile față de obiecte,indivizi ,situații,etc și față de propria persoană ,iar opiniile sunt păreri ,reacții exprimate verbal și ușor schimbătoare față de aceste diverse aspect .

Într-o substanțială măsură ,valorile se transcriu în atitudini ,iar atitudinile se exprimă și se specifică în opinii .

27.Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010,pg.227-228

Să întreprindem ,în continuare , o caracteristică a conținutului conceptelor puse în discuție ,plecând de la multiplele definiții și analize existente în literature de specialitate .

Să spunem că acestea formează un nucleu central de noțiuni cu care operează anchetewle și sondajele și,drept urmare ,în prezentarea metodei ni se pare obligatorie o referire teoretică la ele ,chiar dacă,evident ,nu se pune aici problema tratării lor aprofundate.voi începe cu câteva precizări legate de noțiunea de valoare .

1.Valorile,în calitatea lor de principia generale despre ceea ce este de dorit,funcționează atât la nivel social și grupal ,cât și la cel individual.

Se vorbește despre ,,sisteme și valori ,,,,,orientare axiologică ,, sau ,,scară de valori ,,-expresii foarte apropiate ca înțeles –avându-se în vedere oricare dintre cele trei niveluri .

Mai mult valorile devin operante numai dacă sunt internalizate de către indivizi.Apoi,a deduce sistemul de valori effective specific unei culture-și nu doar versiunea sa declarată la nivel abstract-presupune studierea mentalităților și conduitelor individuale .

Totuși ,individualismul metodologic nu trebuie absolutizat nici aici,pentru că valorile există și la nivel supraindividual,fiind promovate de către structure și instituții sociale ( școală,familie,biserică,mass-media).

Acceptabilă teza avansată cu mai bine de o jumătate de secol în urmă în antropologia cultural,a cauzalității circulare dintre specificul cultural și personalitatea individului,în sensul că o anumită matrice culturală ,prin socializare și educație, un anumit tip de personalitate,care ,la r’ndul ei ,creează o cultură specific.

2.Valorile au statut de motive acționale.Adică,odată interiorizate,ele nu reprezintă doar simple,,stiluri,, de conduit ,ci și propensiuni.

De exemplu ,nu este vorba dacă ajung sau nu să realizez ceva frumos,ci dacă urmăresc realizarea frumosului ca atare .

Tot așa pentru Bine,Dreptate ,Echitate,etc .Există,altfel spus,în termini maxweberieni ,o ,raționalitte axiologică,, ,rațiunea de a acționa fiind tocmai aceea de a traduce în fapte anumite valori umane28.

28.Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010,pg.229

3.Nu puțini sunt însă specialiștii care contest valorilor caracterul de forță motivațională ,în calitatea lor de date universal.Universale nu neapărat numai în sensul de valori general umane,dar chiar și în acela referitor la rolul lor de principia transsituaționale.

Multe studii de teren și experimentale de sociologie și psihologie social arată că practicarea concretă a valorile și normelor diferă atât de mult de la situație încât acestea își pierd eficiența lor de operatori motivaționali universali,de raționalitate axiologică.

Valori ,norme și criteria morale ( ca just-injust)-spun asemenea cercetări empirice-sunt construcții mentale ale asistenților sociali ,în funcție de particularitățile situației ,natura și scopul activității ,consecințele anticipate .Construcțiile sunt ,așadar ,contextuale.

R.Bourdon (1995) crede că tensiunea epistemică dintre universal și contextual ,în domeniul judecăților morale ,al axiologicului în general,se poate rezolva printr-o abordare cognitivistă.

Soluția propusă ar fi următoarea.Există o raționalitate axiologică ,dar nu una general valabilă.Opțiunile valorice morale ale familiilor cu risc de excluziune vor fi altele în funcție de tipurile de situații:pentru parametrii identici ,însă, raționamentul este universal .Ca și în matematică ,de la aceleași axiome se ajunge la aceleași concluzii .

Sociologul francez își exemplifică teza reinterpretând rezultatele experimentului lui M.Bazerman ( 1985), experiment având ca obiectiv evidențierea deciziilor unor subiecți-arbitri referitoare la salarizarea angajaților aflați în diverse situații.

Bazermann ajunge la concluzia că subiecții-arbitrii au propus variante bazându-se pe anumite principii morale ,în particular ,fie pe cel al egalității (salarizare egală),fie pe cel al echității ( salarizare conform contribuției aduse).

Boudon argumentează că nu este necesară introducerea în modelul explicativ a existenței și funcționării în mintea arbitrilor a unor principii morale ,pe această temă,ci este suficient să presupunem că actorii au judecat în funcție de caracteristicile situației (sistemului).

Atunci când sistemul este holistic și este nevoie de o strânsă cooperare (caz în care este aproape imposibil de a decela contribuția fiecăruia la rezultatul final) ,e logic să se practice egalitarismului ,dar când sistemul este individualistic și comparativ (deși sarcina este aceeași,contribuția fiecăruia poate fi precis stabilită),apare clar superioritatea principiului echității .

Observația de esență ce se poate face considerațiilor cognitivist-raționaliste de mai sus este una clasică,și anume în ce măsură alegerea situațiilor,a parametrilor și mai apoi chiar a multor construcții,,logice,, nu stă,ea însăși sub semnul structurilor axiologice ( valori ,norme,atitudini).

De altfel,este de cremarcat că exemplul lui Boudon se referă la domeniul economic,unde sigur că raționalitatea ,calculul rece ,sunt dominate.

4.Numeroase studii empirice converg însă cu datele oferite de practica istorică și cotidiană infirmând contextualismul pur și raționalitatea exclusiv pragmatică.

Este greu de admis că putem explica constanța comportamentală a indivizilor și grupurilor fără existența unor principii orientative de viață (valori);și,de asemenea,a explica foarte ridicata consensualitatea de gândire și comportament în cadrul multor culturi și subculturi.

Pe de altă parte,nici viziunea,,valorilor veșnice,,imutabile,generale valabile,cu acțiune mecanică nu este productivă.

Ca și alte,,fapte sociale,, ele sunt supuse presiunilor situaționale,interpretărilor și schimburilor.

Dacă ar fi să sugerăm totuși o poziție ce ni se pare cea mai benefică pentru cercetătorul pus în fața studierii și explicării unor fenomene concrete,cred că,din toată această dispută în jurul naturii,generalității și gradului de constrângere ale sistemului de valori,cel mai profitabil este să optăm pentru o variantă individualist-raționalistă,de genul următor:recurgerea la invocarea sistemului de valori-ca factor general explicativ și nu la valori în varianta lor operaționalizată, ce nu pot fi și nu trebuie ocolite în analiza realității sociale!-este preferabil să prezinte o soluție de ultimă instanță,la care vom face apel doar atunci când celelalte resurse explicative (legate ,în principal ,de natura concretă a situației în care se află asistenții sociali,priviți ca ființe raționale,ce urmăresc atingerea anumitor scopuri) sunt epuizate.Și atunci trebuie să existe temeiuri logice și faptice pentru un astfel de recurs.

Altfel este posibil să se demonstreze orice,mai ales după ce fenomenele s-au produ,demers explicativ pas factum care ,în câmpul științelor mature,se bucură de puțină apreciere.

Așa de exemplu,explicația atât de frecventă a votului românilor la alegerile din 1992 prin aceea că ei au rămas cu o puternică aderență la ,, valorile comuniste,, denotă,în cel mai bun caz ,o comoditate de gândire.

Nu vrem să punem că astfel de explicații sunt false ,ci doar că,,sistemul de valori,, este un concept mult prea abstract pentru a fi conectat direct la un comportament empiric.

Riscul de a greși mizând pe asemenea conexiuni cauzate este suficient de mare pentru a putea fi acceptat de către omul de știință;probabil,astfel de propoziții,ce există rolul valorilor de o manieră abstractă ,sună bine și sunt admise în cadrul discursului filosofic sau ideologic.

5.După cum am procedat și noi în câteva rânduri,termenul de ,,valoare ,,este asociat frecvent,în abordările sociologice,cu cel de ,,normă..

Nu de puține ori apare astfel expresia ,,sistemul de valori și norme,,.

Mai mult ,în deceniile din urmă,conceptul de valoare a fost abandonat de mulți sociologi în favoarea celui de normă.

Acesta întrucât normele sociale par mult mai ușor de operaționalizat și de identificat în comportamentul uman,dizolv’nd cumva valorile.

Desigur,aici este și o chestiune de limbaj:poți spune ,,echitate,, (valoare)sau ,,norma echității,,.

Dincolo de exprimare însă ,consider ,urmărindu-l pe M.Rokerh (1973),că între valori și norme există deosebiri de conținut.Valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament,ale fixării de scopuri și subscopuri dec’t normele sociale.

Acestea din urmă ne spun cum să ne comportăm în împrejurări date, fără a constitui mobiluri ale organizării vieții cu bătaie pe termen lung.

Valorile reprezintă baza pentru acceptarea sau respingerea unor norme specifice.Asaluta pe cunoscuți este o normă ,dar nu o valoare propriu-zisă.Normele sociale ,chiar însușite și practicate cu un anumit automatism de către indivizi ,le apar acestora mai exterioare (dacă putem spune așa),mai impersonale decât valorile ,care sunt resimțite a fi ancorate mai intim în eu29.

29.Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010,pg.229

În ceea ce privește celelalte concepte,cel de atitudine și de opinie ,consider că următoarele note sunt mai importante pentru înțelegerea și corecta utilizare a lor.

a.Atunci când luăm o poziție (atitudine) față de ceva sau cineva ,avem de a face cu o strânsă împletire de procese cognitive ,afective și conative:evaluarea,aprobarea sau dezaprobarea obiectului atitudinii noastre (componenta conativă).

b.Atitudinea are un caracter relativ stabil în timp,în multe definiții atitudinile fiind caracterizate ca ,,sisteme durabile de evaluări ,,Atitudinile sunt mai rezistente la schimbări decât cunoștințele pure,tocmai pentru că în ele este prezentă dimensiunea afectiv-axiologică.

c.Atitudinea este o variabilă latentă,ceva interior și virtual,deși se originează preponderent în sociocultural,în relațiile și activitățile cu exteriorul,la rândul ei determinând relații și activități.Grație unității dintre atitudini și comportament (inclusiv cel verbal),este posibilă cunoașterea și modificarea atitudinilor prin intermediul comportamentului (și invers).

d.Cele mai multe definiții ale atitudinii consemnează ca notă specifică a ei,față de alte manifestări psihice ,orientarea spre un obiect,bipolaritatea.Între cei doi poli (poli sau contra),există un continuum,atitudinea putând fi mai mult sau mai puțin favorabilă sau nefavorabilă,astfel încât ea are diferite grade de intensitate.

Pe acest principiu sunt construite scările ( scalele ) de atitudine și multe chestionare.postulatul teoretic al conținutului bipolar nu este însă atestat întotdeauna în cercetările empirice ( punctul zero,de mijloc ,al conținutului poate fi saturat de necunoaștere ,răspunsuri neutre ,ambigue sau ambivalente sau chiar ambivalente sau chiar de stări conflictuale).

e.Constituite la nivelul personalității umane într-un sistem ,atitudinile nu sunt echiponderale nici ca generalitate și centralitate și nici ca energie motivațională.

Cele mai generale și centrale se schimbă mai greu decât cele periferice și specifice pentru că implicarea eului în primele este mai profundă și pentru că schimbarea lor are consecințe mai importante asupra întregului sistem.

f.Opinia este expresia verbală a atitudinii dar nu este singura ei expresie.În calitatea sa de variabilă latentă,de ,,interior,, ,atitudinea se manifestă ,de asemenea,și prin semantica gestico-posturală și prin actele de conduită propriu-zise ( comportamentul deschis).

Uneori ,mai ales la nivelul de popularizare , comportamentul este tratat ca o componentă a atitudinii ,dar,din cele prezentate anterior, diferența dintre ele apare ca foarte evidentă.Cu atitudinea interferează piuternic,în schimb,intenția comportamentală,care este tot un parametru intrinsec conștiinței.

Referindu-ne mai direct și de o manieră sintetică la raportul valori-atitudini-opinii, putem afirma că cele trei componente descriu stări caracteristice care diferă între ele după gradul de generalitate ,centralitate (profunzime) și stabilitate,structurându-se într-un model ierarhic:

-valorile apar ca principii generale și de mare stabilitate referitoare la modurile de comportament sau scopurile ultime ale existenței,fiind central și profund angajate în configurația și dinamica personalității;

-atitudinile exprimă valorile, sunt modalități de operaționalizare și instrumentalizare ale acestora,având totuși un grad de centralitate și durabilitate decât opiniile,care apar mai fluctuante.M.Rokeach (1973) susține în acest sens că atât la nivel individual,cât și la cel al comunităților umane,valorile sunt de ordinul sutelor,iar opiniile de ordinul miilor sau zecilor de mii.

Din acest model rezultă că studierea valorilor și atitudinilor- și a schimbării lor- nu poate fi realizată în mod pertinent doar prin întrebări de opinie,cui atât mai puțin prin unele simpliste.

Să mai observăm,totodată,că modelul și distincțiile conceptuale sunt mai ușor de realizat speculativ,cu tipuri ideale,ele fiind mai greu de transpus și de regăsit în instrumente metodologice.De altfel,nici la nivel teoretic și semantico-lingvistic distincțiile nu sunt atât de tranșante și clare30.

De exemplu,prin expresia,atât de des utilizată,,atitudinea față de lume și viață ,, nu se desemnează un set de valori ?.

Tot așa,considerând valorile ca ,,fapte sociale,, ,nu e normal să spunem ,,atitudinea față de valor ,,?

30.Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010,pg.231-232

În fine,multe cercetări empirice arată cu mare claritate că există opinii (specifice) foarte stabile.

În ciuda acestor dificultăți practice de separare a planurilor pe care se găsesc conceptele menționate,important este să fim conștienți de distincțiile dintre ele,de faptul că e vorba de entități de natură foarte diferită,ceea ce implică apelul la instrumente specifice pentru studierea lor.

Pericolul pe care-l reprezintă,din acest punct de vedere,exploatarea superficială și fără discernământ a datelor obținute prin anchete și sondaje este acela de a face salturi și extrapolări nepermise de la opiniile culese prin chestionar la atitudini și valori

3.3.Obiective

Problemele financiare ale familiilor cu risc de excluziune și dereglarea dinamicilor , imposibilitatea de a continua modul de funcționare din cauza unor crize asupra cărora pare imposibil de acționat,deteriorarea relațiilor,incapacitatea de a continua ,consecințele care pot apărea la nivelul supraviețuirii acestor familii,necesitatea unei schimbări în modurile de cooperare și ,în același timp dificultatea de a realiza această schimbare,îl fac pe asistentul social să se implice tot mai mult în anchetarea și evidențierea acestora.Aceste dificultăți financiare se manifestă adesea în lanț,antrenate în ,,criză,, socială.

Înainte de luarea unei decizii ,asistentul social trebuie să evalueze cu atenție analiza dificultăților financiare deoarece este extrem de important să se ia în considerare următoarele obiective :

●Să nu utilizeze informații incomplete despre punctul de plecare,despre evoluția și severitatea problemei ;

●Evidențierea problemelor cu care aceste familii se confruntă nu trebuie să se facă într-un mod ambiguu sau insuficient;

●Să nu se pornească o analiză a dificultăților financiare a acestor familii fără a se obține informații complete cu privire la alternative și consecințele acestor alternative;

●Să nu se folosească informații incomplete în ceea ce privește categoria și conținutul nevoilor cu care aceștia se confruntă .

3.4.Roluri ale practicienilor

Reprezentând unul din factorii educativ ,de cea mai mare importanță pentru realizarea terapiei collective și individualizate a familiilor cu risc de excluziune,asistența socială contribuie ,în cea mai mare măsură la îndeplinirea sarcinilor cu rol de integrare în societate ,natura statusului său professional solicitând ,,asistența,, acestor familii în toate fazele prin care aceștia trec.

Având sarcini multiple în domeniul de integrare social a familiilor cu risc de excluziune și a asigurării cu alte instituții sociale,asistentul social se numără printre principalele cadre specializate în cazurile sociale,tradiția profesiei impunându-le sarcini particulare de terapie și prevenție social.

Așa,cum menționează literature de specialitate,asistentul social este nevoit să piardă mult timp cu corespondența, și cu anchetele ce vizează familiile cu risc de excluziune,efectuând situații statistice zilnice asupra familiilor de care răspunde.

Se înțelege că această activitate extreme de laborioasă,dar reductibilă,în ultimă instanță,la sarcini de evidență și statistic,nu mai lasă prea mult loc desfășurării muncii specific de asistență social,,Ne pierdem foarte mult timp-sublinia un asistent social- cu ancheta , cu completarea foilor,cu tot felul de detalii statistice care nu ne mai permit să ne facem meseria pentru care am fost calificate.Din toate acestea au de pierdut familiile pe care le avem în vizor .

Asta nu înseamnă că asistentul social nu reușește să-și facă pe deplin datoria …..Dimpotrivă el merge în teren , cunoaște familiile de care este direct răspunzător,cunoaște problemele cu care acestea se confruntă,, una din problemele stringente fiind sărăcia ,lipsa educației sanitare,lipsa educației sexuale care are drept urmare numărul mare de copii născuți,deși vor trăi în aceeleași condiții precare ca și părinții lor confruntându-se de mici cu lipsurile31.

Pentru aceasta rolul primordial al practicienilor constă în :

Ascultarea activă care presupune concordanța între limbajul verbal și nonverbal, folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea, formularea întrebărilor ( consiliere psihologică).

31.P.Elefterie, Problematica reacției sociale ,Editura Univers , București,1997,pg.79

În acest context, consilierea familiile cu risc de excluziune presupune o cunoaștere profundă a particularităților de individuale,experimentarea unor strategii de consiliere specifice, precum și adaptarea comportamentului și atitudinilor consilierului la aceștia.

În manifestarea ascultării active, asistentul social v-a ține cont de problemele cu care familiile cu risc de excluziune se confruntă și urmărește cu atenție ceea ce i se spune.

Este importantă adaptarea tonului și a ritmului de vorbire, la modul de comunicare al familiilor cu risc de excluziune deoarece vocea este un instrument care comunică emoțiile și sentimental de neputință pe care aceștia le transmit.

Solicitările formulate pe un ton plăcut și ferm în același timp, dar în nici un caz amenințător sau milos, invită la comunicare deschisă.Atunci când îi sfătuiește sau comunică cu aceste familii ,vocea asistentului social trebuie să fie un instrument care comunică mesaje .

Observarea este abilitatea de a culege informații relevante, de a identifica incongruențele, prin analiza comportamentului verbal și nonverbal al acestor familii aflate în dificultate.

Nu totdeauna prin metoda observației poate surprinde dificultățile caracteristice cu care cfamiliile cu risc de excluziune se confruntă.

De aceea evidențierea situațiilor critice care apar în exercitarea activității profesionale a asistenților sociali s-au dovedit a fi tot mai necesare .

Comportamentul verbal  poate evidenția tendința familiilor de a repeta și de a pune accentul pe cuvintele care au legătură cu problema lor. Există cazuri în care unele familii au probleme de vorbire,ceea ce-i determină să se simtă frustrați de faptul că nu pot comunica, să se bâlbâie, să facă pauze sau să comunice mai mult nonverbal.

Comportamentul nonverbal  se referă la contactul vizual sau limbajul ochilor, expresiile feței, gesturi,mișcări, poziții, contactul fizic. Expresia facială reflectă ceea ce simt familiile cu risc de excluziune când teama , grijile și lipsurile sunt adunate toate la un loc fără cale de ieșire din această situație .Expresia facială reflectă emoții ca:,frica, supărarea etc.

Este nevoie de precauții în formularea unor concluzii pe baza comportamentului nonverbal, deoarece anumite manifestări sunt determinate cultural, sunt în mare măsură inconștiente.

Confruntarea constă în identificarea și conștientizarea discrepanțelor, în asistarea familiilor cu risc de excluziune pentru a găsi soluții la problemele cu care se confruntă. Anumite credințe acționează ca bariere în calea schimbării.Se bazează pe ascultarea activă, pe reflectarea empatică a emoțiilor și sentimentelor, pe sumarizare și parafrazare. Rezistența exercitată de credințe și convingeri îl împiedică să-și înțeleagă problemele. Este important ca asistentul social să evite judecarea acestor familiile.

Focalizarea presupune direcționarea conversației cu familiile cu risc de excluziune spre aspectele pe care le consideră importante pentru consiliere. Atunci când unele familii evită să vorbească despre situația precară cu care se confruntă,deși trăiesc la limita sărăciei,asistentul social trebuie să observe și să evalueze singur situația32 .

32.P.Elefterie, Problematica reacției sociale ,Editura Univers , București,1997,pg.80

CAPITOLUL.4

STRATEGII DE COMBATERE A FENOMENULUI

DE EXCLUZIUNE SOCIALA

4.1.Locul strategiei anti-excluziune socială în politicile sociale

Strategia anti-excluziune socială in politicile sociale poate fi adoptată prin relații de consiliere,anchete,sondaje,evaluări,etc

În asistența socială ,consilierea reprezintă cea mai importantă metodă de intervenție pe care asistentul social o utilizează în procesul de ajutorareîntr-un caz de excluziune socială.

Ancheta socială sau orală este tehnica de anchetă cea mai des folosită sau mai exact ,cea mai des folosită în anchetele cu mare audiență la public,adică cele ale căror rezultate sunt prezentate și commentate de mijloacele de informare în masă.Dar nu numai.

Efectiv anchetele orale au o serie de avantaje,legate și de modalitățile lor practice de punere în aplicare .Avantajele sau dezavantajele anchetei directe provin din situația de interacțiune dintre persoana care chestionează și cea chestionată.

Interviul este încercarea de a obține informații de la alte persoane prin întrebări și răspunsuri în cadrul unei convorbiri,se practică în foarte multe forme ale vieții sociale.

Datoria morală a consilierului este să ajute clientul să devină independent de serviciile sociale ,iar metoda principală prin care se atinge acest scop este consilierea . Prin consiliere , asistentul social are posibilitatea să descopere și să clarifice care sunt resursele clientului și împreună cu acesta să stabilească care sunt soluțiile pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă .

În literatura de specialitate ,consilierea reprezintă o procedură utilizată în asistența socială cât și în alte profesii în vederea îndrumării indivizilor ,familiilor ,grupurilor spre activități specifice .În acest sens se utilizează o serie de proceduri cum ar fi :oferirea de soluții , delimitarea și analiza unor alternative , suportul pentru conturarea unor obiective32.

32.P.Elefterie, Problematica reacției sociale ,Editura Univers , București,1997,pg.98

Prin intermediul consilierii , profesionistul încearcă să construiască o relație de sprijin ,în sensul motivării clientului de acționa pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situația de criză și pentru stabilirea echilibrului psihosocial al vieții . [Robet .L.Barker ,2008]

Complexitatea acestei metode de intervențe este dată de faptul că procesul de ajutorare a individului se desfășoară pe parcursul a mai multor ședințe ( numărul îl stabilește asistentul social în funcție de dificultatea cazului ) în cadrul cărora împreună cu clientul profesionistul parcurge sistematic mai multe etape .

Pentru a atinge scopul vizat de metoda consilierii de ajutorare a clientului în procesul de schimbare și de dezvoltare personală în concordanță cu valorile și așteptările individului , asistentul social trebuie să uzeze de toate calitățile unui bun profesionist alături de tehnici specifice ale consilierii .

Astfel urmând schema de intervenție în procesul de consiliere asistentul social trebuie să probeze :

●empatie și înțelegere pentru a cunoaște cât mai obiectiv realitatea vieții clientului ;

●manifestarea încredereii în capacitatea clientului de a-și rezolva dificultățile;

●tact în orientarea clientului către centrul problemei,direcționând discuția de la general la particular și ajutându-l să-și exprime gândurile și sentimentele ;

●suport pentru identificarea unor posibile soluții și în conștientizarea riscurilor alternativelor prezentate ;

●motivarea pozitivă a clientului pentru fiecare acțiune reușită ;

●susținerea clientului ân depășirea obstacolelor și atingerea scopului propus de către acesta .

Pe parcursul ședințelor de consiliere ,discuțiile cu clientul trebuie îndreptate către determinarea individului de a ajunge la auto-cunoaștere ,autoconștientizare și autodeterminare .

Dificultatea consilierii constă în capacitatea profesionistului de a determina că individul singur ,să conștientizeze dificultățile ,dar și propriile resurse pentru ca apoi să aplice modelele de rezolvare a problemei conform cu ceea ce dorește să realizeze .

Relațiile de consiliere și persoana consiliată trebuie să fie o alianță ,de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă,oferind ,totodată sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale ,în identificarea unor paternuri , valorice pe baza cărora se pot formula soluții .În literatura de specialitate , Baerban A, identifică principalele tipuri de consiliere și anume :

Informațională –constă în oferirea de informații specifice ;

Educațională – oferă repere educaționale pentru sănătatea mintală ,emoțională ,fizică,socială;

De dezvoltare personală-contribuie la formarea abilităților și atitudinilor care permit o funcționare personală și socială flexibală și eficientă în scopul atingerii stării de bine ;

Suportivă ,care constă în oferirea de suport emoțional ,apreciativ și material celor aflați în situații de risc . Consilierea psihologică a familiilor cu risc de excluziune socială are ca scop principal deblocarea și folosirea eficientă a resurselor de care dispun în direcția adaptării flexibile și funcționale la mediul lor de viață33 .

4.2.Combaterea excluziunii sociale prin măsuri de protecție socială

Pentru a face obiectul acestui subcapitol este necesar a se cunoaște câteva aspecte legislative fără de care asistentul social nu se poate implica în situația familiilor cu risc de excluziune.

Ajutoare sociale

Ordinul Ministrului Muncii și Solidarității Sociale și Familiei nr.1474 /2011 pentru aprobarea instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor ,aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.52/2011 ,Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.227/ 2010 privind alocația pentru susținerea familiei aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.38/2011 și din Normele Metodolgice de aplicare a prevederilor Legiinr.416 /2001 privind venitul minim garantat ,aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.50/2011 .

OUG 70/2011 privind măsurile de protecție social în perioada sezonului rece 2012-2013.

Legea nr.276/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat publicată în Monitorul Oficial nr.888/2010.

Legea nr.115/2006 privind modificarea și completarea Legii 416/VMG .

Legea nr.416 /2001 privind venitul minim garantat ( VMG ) consolidată în 2009 .

HG nr.1099 /2001 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garant .

OUG nr.6/2002 pentru complectarea Legii nr.416 /2001 privind venitul minim garantat .

OUG nr.86/2010 pentru modificarea și completarea OUG nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare încălzirea locuinței ,precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice .

Anexe la HG nr.50/2011 pentru elaborarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416 /2001 privind venitul minim garantat.

HG nr.50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416 /2001 privind venitul minim garantat.

Ordinul Ministrului Muncii , Familiei și Protecției Sociale nr.1474 /2011 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediu și indemnizația lunară pentu creșterea copiilor ,aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.52 /2011 ,Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei ,aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.38/2011 ,și din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416 /2001 privind venitul minim garantat ,aprobate prin HG nr.50/2011

HG nr.1726/2006 pentru modificarea anexelor 8 și 9 din HG nr.197/2006 privind aprobarea programelor de interes național în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități precum și în domeniul Asistenței Sociale ,a persoanelor vârstnice ,persoanelor fără adăpost și persoanelor victime ale violenței în familie și a finanțării acestor programe .

Protecția copilului

HG 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.111/ privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

OUG nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului

Legea nr.132/2011 pentru aprobarea OUG nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

Ordin nr.253 din 28 .11.2008 pentru aprobarea Metodologiei privind trimiterea copiilor care beneficiează de o măsură de protecție specială șa tratament medical în străinătate

HG nr.860 din 13.08.2008 privind aprobarea Strategiei Naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului 2008-2013 și a Planului Operațional pentru implementarea Strategiei Naționale în domeniul protecției și drepturilor copilului 2008-2013

Anexele 1-3 la HG 52 /2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG NR.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

Ordinul Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale nr.1474/2011 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația linară pentru creșterea copiilor ,aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.52/2011 ,Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.277 / 2010 privind alocația pentru susținerea familiei aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.38 /2011 și din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416 /2001 privind venitul minim garantat aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.50/2011 (Cosmin Goian,33,2010)

Marginalizare socială

OG 8/2011 Pentru modificarea și completarea legislației cu privire la eliberarea ,gestionarea și monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor , veteranilor de război și văduvelor de război

Legea 17 /2000 privind Asistența Socială a persoanelor vârstnice republicată în 2007

Legea nr.270/2008 pentru modificarea Legii 17/2000 privind Asistența Socială a persoanelor vârstnice

HG nr. 886 /2000 pentru aprobarea Grilei Naționale de Evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice

Servicii sociale

Registrul electronic unic al Serviciilor Sociale – Furnizorii de Servicii Sociale

HG NR.1217/2006 privind constituirea mecanismului național pentru promovarea incluziunii sociale în România

Ordinul Ministrului Muncii și Solidarității Sociale și Familiei nr.422/2004 pentru aprobarea standardelor obligatorii de calitate privind serviciile sociale specializate din România furnizate în sistem public ,privat , parteneriat Cosmin Goian,33,2010

CAPITOLUL 5

ORGANIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CERCETĂRII ÎN FAMILIILE CU VENIT MINIM ȚINTE ALE EXCLUZIUNII SOCIALE ÎN ROMÂNI

5.1.Obiectivele cercetarii

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece evaluarea și familiilor cu venit minim ținte ale excluziunii sociale trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care trebuie să vizeze inițial menținerea și readucerea acestora într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.

Obiectivele urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu ;

●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Îmbunătățirea statusului emoțional al familiilor cu venit minim ținte ale excluziunii sociale;

●O bună inserție socială a familiilor cu venit minim ținte ale excluziunii sociale;

●Ameliorarea funcției de coordonare și control pentru familiile cu venit minim ținte ale excluziunii sociale;

●Identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluată imaginea și stima de sine a familiilor cu venit minim ținte ale excluziunii sociale;

●Realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în vederea identificării tendinței de excluziune social a familiilor cu risc crescut.

●Sesizarea situațiilor problematice și a disfuncționalităților ;

●Evitarea falselor probleme sau imitația ;

●Solicitarea spiritului critic și pe cel de observație ;

●Intrevederea soluțiilor de optimizare,ameliorare și clarificare a soluțiilor pentru a ajuta familiile cu grup de excluziune;

●Raportarea nevoilor cu care aceste familii se confruntă  ;

●Alcătuirea bibliografiei tematice ,pe categorii de surse ;

●Afișarea ,ordonarea ,sistematizarea ideilor,argumentelor ;

●Reținerea corectă a surselor bibliografice utilizabile direct ulterior ;

●Stabilirea ,intuirea posibilităților de găsire a soluțiilor pentru aspectele nerezolvate

5.2.Ipoteza

Formularea ipotezei generale este posibil de rezolvat,în măsura în care se pot stabili contribuțiile care pot fi aduse,și în ce condiții pot fi depășite dificultățile cu care familiile cu risc de excluziune se confruntă.

Astfel pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că familiile cu risc social din mediul rural trec prin multe dificultăți având de multe ori o imagine de sine negativă, mai accentuată comparativ cu familiile din mediul urban care au mai mult acces la informație și la servicii sociale ;

Pentru aceasta mi-am propus :

●Depășirea cunoștințelor existente asupra problemei

●Dirijarea sistemului metodologic de intervenție

●Găsirea problemelor cu care familiile cu risc de excluziune se confruntă

5.3.Metodele de cercetare

Stabilirea metodologiei a implicat proiectarea cadrului organizatoric necesar urmăririi obiectivelor derivate,pentru verificarea ipotezei,detalierea conceperii experimentului constatativ sau ameliorativ,sub aspectele:

-acumularea datelor inițiale prin metode constatative

-stabilirea duratei de desfășurare

-stabilirea eșantionului de persoane,a tipului de cercetare ,a variabilelor și factorilor implicați

-stabilirea măsurilor de intervenție și a contextului în care vor fi aplicate.

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele cu care se confruntă familiile cu risc de excluziune și cum pot fi acestea depășite.

Metoda anchetei .Ancheta, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit de important în obținerea datelor necesare cunoașterii nevoilor și s-a desfășurat pe baza observației și discuțiilor purtate cu cele 56 de persoane supuse cercetării ,

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .Astfel s-au consemnat comportamente,răspunsuri,efecte negative care pot constitui motive de excludere socială a persoanelor incluse în studiu.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație. Experimentul a presupus o stare activă a celor 56 de persoane incluse în studiu ,și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub formă de tabele și grafice .În cadrul experimentului au fost observați cu atenție cele 56 de persoane incluse în studiu , atât din punct de vedere somatic și funcțional cât și din punctul de vedere al impactului pe care această problemă o are asupra lor.

Metoda convorbirii a constituit o variantă a interviului,pentru cercetarea distribuției opiniilor,aprofundarea unor date obținute prin alte metode,pentru sugerarea de noi ipoteze sau verificarea unor constatări.Astfel interviul sau convorbirea directă cu persoanele incluse în studiu s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre persoanele în cauză și evoluția lor precedentă cercetării.

5.4.Lotul de subiecți supuși cercetarii

Lotul studiat l-am efectuat pe un eșantion de 56 de persoane cu risc de excluziune.În urma cercetărilor efectuate am constatat că persoanele cu risc de excluziune supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la o persoană la alta.

Tabel 1.

5.5.Desfășurarea cercetării

Desfășurarea cercetării s-a efectuat pe un număr de 56 de persoane cu risc de excluziune cu vârste cuprinse între 7 și 80 ani ,proveniți din mediul urban și rural.Cercetarea s-a efectuat la sediul Direcției de Asistență Socială din orașul ,în perioada ianuarie –mai 2016.

Retroactiv am supus observației sub formă de anchetă și interviu un studiu de caz ,pentru a evidenția vulnerabilitatea copiilor cu risc de excluziune și nevoia acută a acestora de ajutorul asistentului social.

5.6.Etapele cercetării

Etapele după care s-a desfășurat cercetarea au fost următoarele:

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cercetării , am discutat pentru aceasta cu persoanele incluse în studiu și asistenții sociali implicați cu care am purtat ample discuții în privința metodelor și mijloacelor ce ar trebui aplicate acestor persoane ,toate acestea oferindu-mi informații în vederea întocmirii lucrării ;

În etapa a doua – am selecționat persoanele care urmau a fi introduse în studiu și mi-am alcătuit grupa de studiu. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării;

În etapa a treia – s-au efectuat metode de aplicare a psihoterapiei în scopul observării evoluției subiecților în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției persoanelor incluse în studiu,apreciind răspunsurile date și am efectuat prelucrarea rezultatelor prin prezentarea tabelelor după care am efectuat interpretarea și redactarea lucrării.

5.7.Studiu de caz individual

La Direcția Generală pentru Protecția Copilului ,s-a primit o solicitare a din partea Poliției din localitatea pentru a constata o sesizare de abuz sexual asupra unei fetițe în vârstă de 13 ani ,din zona periferiei. Ca răspuns la solicitarea Poliției, asistentul social din zona de răspundere s-a deplasat la domiciliu minorei .

Date de identificarea minorei.Are 13 ,este în clasa a VII-a .Familia din care provine minora este formată din 5 membri ;(tatal este vitreg în vârstă de 36 de ani ,mama de 35 de ani ,2 frați de 5 ani și respectiv 2 ani). Mama nu lucrează este șomeră iar tatăl a fost concediat de curând din cauza consumului excesiv de alcool.Familia locuiește la periferia orașului, într-o casă sărăcăcioasă de chirpici,formată din 2 camere și o dependință din placaj.Venitul familiei este mult sub mediul venitului minim pe economie,motiv pentru care mama este plecată zilnic de acasă.Starea economică și financiară este serios degradată,și aceasta se poate observa din hainele sărăcăcioase pe care minora le poartă ,recunoaște că sunt date vecini sau diferiți necunoscuți în zilele când fata merge la biserică.

Relatare: Erau zile când pur și simplu nu aveam ce mânca , nu aveam ce încălța , nu aveam ce îmbrăca , mai ales în zilele când era foarte frig .Iarna,este cel mai greu pentru că sunt zile când împreună cu frații mei stătm în pătură de frig pentru că nu avem lemne de foc. Din cauză că nu prea aveam mâncare și îmbrăcăminte s-a întâmplat să lipsesc de multe ori la școală, fapt ce a dus la tăierea alocației ,pentru că am făcut multe absențe,dar de situația mea școlră nu s-a interest nici mama și nici tatăl meu vitreg.În casă numai mama muncește,iar din cauza asta trebuie să stea tot timpul plecată cu ziua făcând curățenie la oameni,iar eu rămâneam acasă să am grijă de frații mei de gospodărie și de tatăl meu vitreg care tot timpul este băut.Niciodată nu s-a întâmplat să am un lucru nou numai pentru mine . Totul era primit de la oamenii unde mama muncește sau de la biserică. Și cu toate astea niciodată nu am ripostat .

Mediul familial.Din relatările minorei reiese faptul că în din cauza plecărilor mamei,sau din varii motive ,în familie au loc certuri frecvente însoțite de violențe fizice și verbale , în multe cazuri vecinii fiind nevoiți să apeleze la organele de ordine pentru a aplana conflictul provocat de tată în urma consumului de alcool .Din relatările vecinilor , pradă violențelor fizice cad și cei doi minori .Deși tatăl a fost internat în repetate rânduri într-o unitate sanitară ,la secția de dezalcoolizare , situația familială nu s-a îmbunătățit ,iar certurile violente și abuzurile au continuat zilnic,atât asupra mamei cât și asupra celor 3 minori. Ceea ce a constat asistentul social și organele de control , a fost faptul că certurilor violente era expusă mai mult minora în locul mamei (aceasta fiind plecată ).Ca și la primul caz , ancheta socială a fost efectuată în cadrul programului

Construirea unui plan de internare a minorei în centru de PLasament ,în urma abuzului fizic și sexual .La solicitarea asistenților maternali, minora relatează faptul că mama vine acasă seara,fiind plecată în altă localitate să câștige bani, motiv pentru care ,tatăl ei vitreg a recurs la violență fizică (ceea ce nu era pentru prima dată, iar semnele de pe corpul ei erau vizibile) și abuz sexual ,dezbrăcând-o și expunând-o în fața porții în repetate rânduri.Pentru abuzurile sale , tatăl vitreg dă vina pe minoră ,invocând lipsa hranei ,dezordinea din gospodărie și neglijarea celor doi minori.În momentul când asitenții sociali s-au prezentat la domiciliu minorei, tatăl vitreg era sub influența băuturilor alcoolice,iar explicațiile lui erau incoorente .Tot ce au putut constata asistenții sociali și organele de conducere a fost faptul că la domiciliu , au găsit 3 minori, cu semen vizibile de violență, cu igienă precară, li se citea teama în priviri,cei mici încercând să stea în spatele minorei.La mine acasă, în familia mea ,este mereu ceartă. Aproape că nu este zi ca tatăl meu vitreg să nu mă certe chiar și atunci când nu am avut ce să gătesc , sau că frații mei plâng de foame sau frig.Când îi spun să meargă la muncă pentru că nu am ce să gătesc ,nu face decât să mă împingă în pereți sau dacă este prea bătut ,mă lovește cu palma peste față. Din cauza condițiilor ,și a tatălui meu vitreg, care consumă tot timpul alcool, mama este plecată să muncească ,și vine doar seara acasă ,și atunci începe scandalul cu ea .Simt de multe ori că tatăl meu vitreg nu obosește niciodată ,și tot timpul este dispus să mă certe,reproșându-mi mereu că el nu este tatăl meu și că din cauza mea și a mamei mele este în situația asta.Nici nu știu cum este o zi în care să nu fi certat , bătut sau înjurat,ș I ce este mai rău este faptul că tatăl meu este tot timpul acasă, cu excepția când pleacă la bar .Atunci mă aștept din clipă în clipă să mă strige din stradă pe mine sau pe mama , să trântească poarta , și să înceapă să țipe. Nici nu știu cum este o zi în care să nu plâng sau în care să nu mă doară mâinile sau picioarele, pentru că tatăl meu vitreg mă lovește cu cureaua,iar eu în graba să îmi feresc frații din calea loviturilor lui ,uit să mă feresc de el .Dacă a doua zi eu sau mama îi reproșeam ce făcu-se seara , începea iar să țipe,dând vina pe noi (eu și mama) că din cauza noastră consumă alcool.De câte ori vine poliția și domnii asistenți sociali ,sau intervin vecinii , el mereu spune că nu va mai face, dar după ce ei pleacă , scenele se repetă .Îmi doresc mereu să fiu și eu un copil normal, să merg la fel ca alți copii la școală, dar am așa multe vânâtăi, sunt așa obosită, și simt că toate acestea nu se mai termină.

Prin constatările asistenților maternali s-a dedus faptul că relațiile minorei cu tatăl vitreg erau grav perturbate ,și necesita luarea în plasament în regim de urgență atât a minorei cât și a fraților ei umând ca minora de 13 de ani să beneficieze de consiliere psihologică.

Relatări în ceea ce privește abuzul sexual.Din relatările minorei ,asistenții sociali au constat că de fapt ,mama a fost cea care i-a indicat fetei să doarmă cu tatăl vitreg, după ce se terminau scandalurile ,iar acesta adormea , motivând faptul că trebuia să doarmă cu ceilalți copii Un factor important care a contribuit la comiterea abuzului sexual l-a constituit faptul că minora a fost obligată să doarmă în același pat cu tatăl ,iar de multe ori ,în necunoștință de cauză, sau semiinconștiență, tatăl vitreg ajungea să o dezbrace și să o mângâie în părțile intime .Toate acestea începuseră cu un an înainte .La început minora a crezut că mângâierile nocturne ale tatălui vitreg erau firești având anume semnificări ,dar în ultimul timp,aceste mângâieri erau tot mai frecvente.Minora a încercat să –i spună mamei ,dar aceasta a refuzat să o creadă , reproșându-i că aberează și că vrea să-i strice casa .Când vecinii i-au spus mamei că în accesul lui de violență, tatăl o dezbrăcase pe minoră ,într-una din zile , și o gonise de acasă ( chiar vecina care o îmbrăcase ,îi relatase) mama refuză să creadă , dând vina pe invidia vecinilor .

Așadar se impune includerea minorei în Programul protecția minorilor împotriva abuzurilor sexuale , program finanțat de forurile locale din oraș, și internarea acesteia în regim de urgență în central de plasament La centru fata încearcă să se acomodeze .Pentru ea , condițiile igienice este ceva nou , nemaiîntâlnit și văzut doar la televizor .Consilierul încearcă să o abordeze ,cerândui detalii despre comiterea abuzului sexual.Tot ce știu este că în ultimul timp mama refuză să mai doarmă cu tatăl meu ,decât cu frații mei iar eu neavând loc în pat îmi spunea să mă duc lângă el, pentru că nu are ce să-mi facă . Într-o noapte tatăl meu a venit în patul meu, s-a dezbrăcat, s-a urcat peste mine, m-a dezbrăcat și pe mine și apoi m-a violat. Am știut tot timpul că este băut , dar de frică am tăcut și nu am încercat să țip,pentru că riscam să mă audă mama și frații mei mai mici și îmi era rușine.Nu știu dacă tatăl meu ,în acel moment simțea că îmi este frică ,tot ce știu este că pe mine mă durea foarte rău ce îmi făcea el, dar ,pentru că el îmi ținea mână la gură ,nu putem să protestezMama mea nu a știut nimic , sau cel puțin refuza să creadă dar nici eu nu am spus niciodată nimic.Și dacă spuneam , cine m-ar fi crezut ?nici mie nu îmi venea să cred că toate acestea mi se întâmplă mine .Tot ce știam era că îmi plăcea să cred că acesta este un vis urât din care o să mă trezesc dimineață .Dar din păcate nu a fost așa .Pentru că dimineața când m-am dat jos din pat eram plină de sânge .Dar cui să-i spun ?Mama déjà please .Așa că nu aveam decât să mă spăl și să încep să fac mîncare pentru frații mei .Când s-a trezit dimineața tatăl meu , a venit zâmbind la mine , ca și când nu s-a întâmplat nimic .Doar mi-a spus să îmi țin gura dacă nu vreau să mă vândă, și apoi va fi mult mai rău decât că se culcă el cu mine odată.Eu nu fac decât să reproduce ceea ce mi-a spus tatăl meu . Și totul durează de 1 an,în fiecare săptămână. Plângeam în fiecare seară și în fiecare noapte , îi spuneam mamei că nu vreau să dorm cu el, dar ea continua să mă trimită în patul lui .Când vedea că ezit , mă amenința că mă gonește din casă, așa că seara nu îmi rămânea decât să mă duc iar cu el în pat .Nu am povestit nimănui ce mi s-a întâmplat. Îmi era rușine și fricăSingura care și-a dat seama de ce se întâmplă a fost o vecină care m-a îndemnat mereu să merg să cer ajutor.Dar iar mi-a fost frică.Și totuși a doua zi vecina a anunțat poliția și Protecția Copilului și m-au adus aici la Centru.Și totuși acum când sunt la centru , încerc să uit .Pe tatăl meu vitreg nu l-am iertat , dar deocamdată sunt mică, ce pot eu să-i fac ?Nici pe mama nu pot să o iert pentru că nu m-a crezut .Nici mediul din care provin nu pot să-l uit , pentru că am știut dintotdeauna că eu datorită situației mele , eu nu pot fi un copil normal care să știe să râdă, sau să se joace cu păpușile .Nu îmi este dor decât de frații mei ,și știu că și ei au viață grea .Dacă aș putea i-aș ajuta , dar nu știu cum . În urma acestui interviu , asistentul social încearcă să nu insiste prea mult cu întrebările ,pentru că din relatările fetei , se vede clar că retrăiește tot ceea ce i s-a întâmplat.

DISCUȚII

Interviu cu minora ( Ghid de întrebări )

●Ce-ai simțit prima dată când te-a abuzat tatăl tău?

● De câte ori te-a bătut tatăl tău?

●În restul zilelolr cum te înțelegi cu tatăl tău ?

●Cine te ajută la baie ?

●Este adevărat că tatăl tău ,pe lângă faptul că te-a violat ,te-a gonit de acasă ?

●Ai vrea să ai altfel de viață?

●Ce părere ai despre felul în care se poartă asistenții sociali cu tine ?

●Ai vrea să te întorci în familie ?

●Cât timp ai vrea să mai stai aici

Analiza câmpului de forțe

Grupul de suport .În faza imediat următoare ,s-a impus internarea și consilierea în regim de urgență a femeii.Pentru aceasta s-au format două grupuri dimensionale.

I.Grup terapeutic pentru minora abuzată sexual .În acest ghid s-aîncercat organizarea unui grup therapeutic alcătuit din 4 copii care au trecut prin situații similare care în istoricul social se adaptaseră la centru , și încercau să depășească momentul.minora încearcă să se adapteze ,încearcă să se integreze în grup , dar pentru început este greu să se obișnuiască cu situația în care se află .

II.Grup de support professional .Asistentul social a solicitat ca minora să fie dată în grija unui asistent maternal și să se evite pe termen lung contactul cu familia,în special cu tatăl abuzator.

Neputând face dovada abuzului sexual , poliția a decis ca acesta să fie ținut sub supraveghere fără a lua contact cu minora .

CAPITOLUL 6

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Lotul studiat, a fost format din 56 subiecți incluși în studiu,la care s-a încercat evidențierea riscurilor implicate în excluziunea acestora,ținând cont de faptul că aceștia proveneau din clase și medii de proveniență diferite.

Contribuția mea personală a constat în faptul că am observat atent subiecții incluși în studiu pentru a-mi da seama care sunt cauzele pentru care aceștia pot fi excluși.

Studiul l-am efectuat pe baza interviurilor , și discuțiilor avute cu acești subiecți.

Trebuie menționat faptul că această metodă a avut elemente bine determinate ,pentru fiecare subiect în parte .

Totodată au fost îndemnați să expună câteva aspecte personale din viața persoană pentru a afla problemele cu care se confruntă.

În cadrul interviului am ținut cont de faptul că orice proces de schimbare ,trebuie să implice discuții cu subiecții implicați în studiu,în așa fel încât ei să sprijine luarea deciziilor referitoare la problema lor .

Odată ce subiecții au înțeles faptul că ei pot avea un rol în schimbarea vieții lor și a mediului înconjurător ,chiar și atunci când resursele sunt mici ,aceștia au dorit mult să înceapă schimbarea atitudinilor și comportamentelor pentru a evita excluziunea lor.

Lucrul în grup cu subiecții incluși în studiu a făcut parte din procesul de recunoaștere a problemelor pe care aceștia le aveau , dar așa cum spuneau și ei , încercau să le depășească.

Întâlnirea de grup, i-a antrenat pe cei 56 de subiecți în discuțiile și exprimarea liberă a opiniilor ,în așa fel încât participanții și-au putut expune ideile în limbaj propriu , încercând să-și expună problemele cu care se confruntă .

Trebuie să menționez faptul că nu toți subiecții s-au integrat ușor la început , dar din expunerea lor, am înțeles că unele impedimente din cauza cărora ei consideră că sunt excluși sunt sărăcia,stigmatizarea,frica de alte persoane,lipsurile matreriale,violențele ,dependența de alcool sau droguri ,etc.

Astfel :

Tabelul 2.Incidența subiecților cu risc de excluziune pe grupe de vârste

Grafic .1.

Se observă o incidență crescută în rândul subiecților cu vârste cuprinse între 7 și 20 ani ani (12.32%) comparativ cu subiecții care au vârste cuprinse între 56-80 ani (7.28 %) respectiv 21-45 ani (6.16 % ) și 45-55 ani (5.6 %)

Cazurile de subiecți cu risc de excluziune sunt în continuă creștere în funcție de grupele vârstă, începând de la primul copil inclus în studiu.

În tabelul nr.1și 2 și în graficul 1 sunt prezentate atât distribuția generală pe grupe de vârstă cât și distribuția pe grupe de vârstă în funcție de sex.

Scopul și obiectivele acestui studiu retrospectiv au fost atinse . Rezultatele obținute sunt comparabile cu rezultatele altor studii similare,privind persoanele cu risc de excluziune publicate în literatura națională și internațională de specialitate .

Având în vedere limitările acestui studiu ,date de natura retrospectivă a studiului și de posibilele erori sistematice de colectare a datelor,de memorare și de declarare a numărului de subiecți cu risc de excluziune consider că ar fi utilă realizarea unui studiu prospectiv,cu o validitate superioară pentru compararea rezultatelor.

Tabelul 3.Selectarea subiecților în funcție de sex

Grafic .2.

In ceea ce privește cazurile cu risc de excluziune,din grafic și tabel rezultă o predominanță mai crescută în rândul subiecților de sex masculin (16.8 %), comparativ cu subiecții de sex feminin (14.56).

Tabel 4.Distribuția subiecților cu risc de excluziune în funcție de mediul de proveniență

Grafic .3.

În funcție de mediul de proveniență un număr de 28 (14.56 % ) subiecți cu risc de excluziune incluși în studiu locuiau în mediul rural .

Table 5.Distribuția subiecților cu risc de excluziune în funcție de mediul de proveniență și sex

Grafic .4.

Această disproporție ar putea fi explicată atât prin adresabilitatea mai mare a celor din mediul rural,din cauza unui nivel de cultură mai mic,dar și a posibilităților materiale reduse.

De asemenea , diferența dintre stilul de viață al subiecților cu risc de excluziune din mediul urban comparativ cu cel a subiecților din mediul rural ar putea constitui o altă posibilă explicație .

Table 6. Distribuția subiecților în funcție de riscul de excluziune

Grafic .5. a

Grafic .5. b

Din tabelul nr.5 și Graficul .5a și b.se poate observa că riscurile de excluziune a subiecților incluși în studio observate în această cercetare diferă de la un motiv la altul după cum urmează: Victime ale traficului de persoane (6.16 %) urmată de Vârstnici și Copii vulnerabili (5.6 ) Romi (4.48 % ; Persoane alcoolice versur persoane drogate (3.92 %) ; Victime ale violenței domestice (3.36 %) ; Persoane cu dizabilități (2.8 %)

În mod cert persoanele considerate Victime ale traficului de persoane se numără printre prima grupă cu risc de excluziune socială .Împactul pe care îl are excluziunea asupra persoanelor vulnerabile implică o cunoaștere și o evaluare profundă din partea asistentului social.În ceea ce privește studiul de caz prezentat, relevant este faptul că ,în aceste momente,intervenția unor factori și circumstanțe determină, ruperea de echilibrul comportamental,contribuind la transformarea conduitei ,noncomformiste, a minorei abuzată sexual, în familie.În ceea ce privește abuzul sexual căruia îi este dedicat acest studiu a fost realizat un interviu cu o minoră abuzată sexual.Cercetarea calitativă a relevat de asemenea faptul că, în familie, minora s-a confruntat cu tipuri de violență fizică, verbală, psihologică și abuz sexual.

Elaborarea studiului de față reprezintă în fapt continuarea demersurilor pe aceeași temă, iar studiul de față este o dovadă în plus a gradului sporit de interes, existent față de această problemă,pentru că abuzul comis asupra minorei reprezintă totuși o problemă atât pentru ei ca persoane ,dat fiind faptul că în general abuzul sexual atentează la integritatea și moralitatea persoanei cât și o problemă pentru societate fapt ce necesită implicarea asistentului social,deoarece în cazul de față minora abuzată poate fi considerată un caz de excluziune socială.

În această cercetare au fost vizate diferite aspecte ale neglijării, abuzului fizic și emoțional, iar o parte distinctă din anchetă s-a concentrat asupra factorilor relevanți care a determinat abuzul sexual asupraminorei. Analiza calitativă s-a concretizat în efectuarea interviurilor la care au participat minora abuzată în familie, față de care s-a dispus o măsură de protecție socială. Studiul de caz pe care le-am prezentat este reprezentativ, pentru evidențierea principalilor factori care determină sau favorizează atât actele de abuz asupra copiilo r comise în familie, cât și a caracteristicilor victimelor și abuzatorilor.

Inventarierea studiului de caz , prezentat atestă că minora prezenta serioase deficiențe de socializare și integrare socială, concretizată în tendințe serioase de carențe familiale,ținând cont de faptul că principalul agresor era chiar tatăl.

Așa cum rezultă din studiul de caz pe care le-am efectuat, situația materială precară , dezorganizarea familiei, nivelul redus de școlarizare și calificare al abuzatorului, consumul excesiv de alcool, anumite mentalități preluate din familia de origine etc. se numără printre cei mai importanți factori care a determinat sau numai a favorizat ca minora să fie inclusă în grupul de excluziune.În ceea ce privește trăsăturile de caracter care a definit victima se pot menționa urmă toarele ca fiind mai frecvente:

●Vârsta – victimele au între 13 ani;

●Mediul de proveniență- victima locuiește la periferie ;

●Caracteristicile părinților au fost – existența în cadrul familiei a unui tată caracterizat printr-un slab nivel educațional și de calificare sau care nu are un loc de muncă stabil, muncește cu ziua, este alcoolic sau bea în exces, are antecedente penale și se confruntă cu traume psiho-emoționale, fiind, el însuși, o victimă abuzului în familia de origine este, de asemenea, un factor de risc pentru fiică (fiice). Existența unei mame cu conduite imorale.

În cazul disfuncțiilor și carențelor educative ale mediului familial, factorii de risc familial au fost cei mai prezenți și intenși în mecanismul cauzal al comportamentului deviant al părinților ,între aceștia situându-se,ca pondere și intensitate următorii factori :

●Dezorganizarea grupului familial ( prin divorț,abandon,despărțire în fapt ,deces,detenție);

●Deprecierea morală și afectivă a climatului conjugal;

●Deprecierea relațiilor afective dintre părinți și minoră;

●Insuficiențe ale controlului parenteral;

●Alcoolismul sau consumul excesiv de alcool – membrii familiei consumă alcool în exces.

●Existența unor probleme sau chiar tulburări psihice – părinții minorei se confruntă cu asemenea tulburări, fiind instabili din punct de vedere psiho-emoțional.

CONCLUZII

Concluziile succeptibile desprinse din analizarea și evaluarea acestei lucrări au avut menirea să ofere noi instrumente de lucru, autorităților abilitate, în vederea conturării unor regulamente viitoare adresate acestui domeniu ,care încă prezintă vulnerabilitate în privința persoanelor cu risc de excluziune.

În același timp am încercat să ofer dimensiuni de dezvoltare unor măsuri concrete și orientate, care să asigure o prevenire reală și o corectare, pe măsură, a cauzelor care pot favoriza riscul de excluziune a persoanelor vulnerabile.

În acestă lucrare s-a încercat, pornind de la excluziunea socială ce vizează persoanele vulnerabile, o introspecție și o analiză calitativă a vieții de zi cu zi a acestor persoane pentru a se evalua diferitele alternative pe care aceștia le au la dispoziție.

Lucrarea a încercat să evidențieze o analiză pertinentă, surprinzând factori și evenimente relevante pentru motivele care pot duce launei persoane,indiferent de mediul de proveniență.

Ca o idée concludentă , trebuie să menționez faptul că am convingerea că ar fi necesară acordarea unei asistențe specializate, asigurată de o echipă interdisciplinară formată din psihologi, sociologi, consilieri pe probleme educaționale,pentru a ajuta persoanele cu risc de excluziune.

S-ar impune consilierea educațională și psihologică atât la nivel individual, cât și de grup, prin abordarea unor activități care să ofere acestor persoane o viziune asupra vieții, acceptarea trecutului, în vederea unor schimbări identitare.

Realitatea sociala este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale, culturale, morale, dar și printr-o cronică frustrare generata de incapacitatea în mare măsură moștenită din trecut de a face față acestora.

Concludentă este și ideea persoanele cu risc de excluziune trebuie ajutate de către specialiști din domeniu ,deoarece formarea unei noi competențe duce adesea la rezolvarea problemelor și la dezvoltarea personalității individului.

BIBLIOGRAFIE

Traian Rotariu ,Petre Iliuț-Ancheta sociologică și sondajul de opinie,Editura Polirom,Iași,2007

Elisabeta Stănciulescu-Sociologia Educației Familiale , Editura Polirom,Iași,2007

Ana Tucicov –Bogdan-Psihologia Socială în România ,Editura Univers,București,2005

Ion Moraru-Acțiunea socială și comportamentul individual,Editura All,București ,2008

Druță F., Psihopatologia familiei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998

Iluț P., Familia, cunoaștere și asistență, Editura ARGONAUT, Cluj-Napoca, 1995

Neamțu G. (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003

Șchiopu U., Verza E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.

Adrian Păscuță, Mihaela Tomița ,Loredana Trancă- Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București ,2011

Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru – Teorii sociologice ale educației. Producerea eului și construcție sociologică, Edituira Polirom, Iași,2009

Rodica Ciurea Codreanu – Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranziției în România: accelerarea tranziției, Editura INI, București, 2010

P.Elefterie, Problematica reacției sociale ,Editura Univers , București,1997

Cosmin Goian – Protecția drepturilor copilului ca principiu al Asistenței sociale, Editura All Beck, București,2010

Dr.I.Străchinaru- Abordare structurală și sistemică a personalității, Tipografia Universității, București,2008

=== e0b3d9ca402b393d40fd6afe08c464af48971db6_36704_2 ===

FACULTATEA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SERVICII DE SUPORT PENTRU FAMILIILE AFLATE

ÎN RISC DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

ABSOLVENT

2016

FACULTATEA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SERVICII DE SUPORT PENTRU FAMILIILE AFLATE

ÎN RISC DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

ABSOLVENT

2016

CUPRINS

Introducere

CAP.1 .Abordari conceptual…………………………………………………………1

1.1.Definirea serviciilor sociale………………………………………………………1

1.1.1. Definirea și clasificarea serviciilor sociale ……………………………………4

1.1.2 Servicii de asistență și suport îndreptate către familie…………………………7

1.2. Definirea conceptului de excluziune social ……………………………………8

1.2.1 Bunăstare, sărăcie, excluziune social…………………………………………11

1.2.2 Excluziunea sociala- stare social-culturala, psihologica si economica ………13

1.3 Cauzele și factorii care produc și susțin excluziunea social ……………………17

1.4 Teorii privind excluziunea social ………………………………………………21

CAP.2 .Specificitatea excluziunii sociale în Romania……………………………24

2.1.Proporția și severitatea excluziunii sociale ……………………………………24

2.2.Familia, grup cu risc ridicat de excluziune social …………………………….25

CAP.3Asistenta sociala centrata pe familie……………………..………………36

3.1. Definirea asistentei sociale centrate pe familie ………………………………36

3.2.Valori si principia……………………………………………………………. 39

3.3.Obiective …………………………………………………………………….46

3.4.Roluri ale practicienilor ………………………………………………………47

CAP.4.Strategii de combatere a fenomenului de excluziune social…………..50

4.1.Locul strategiei anti-excluziune socială în politicile sociale …………………50

4.2.Combaterea excluziunii sociale prin masuri de protectie social ……………..52

CAP. 5 .Organizarea și dezvoltarea cercetării în familiile cu venit minim

ținte ale excluziunii sociale în Români……………………………..…………56

5.1.Obiectivele cercetarii …………………………………………………………..56

5.2.Ipoteza………………………………………………………………………… 57

5.3.Metodele de cercetare …………………………………………………………57

5.4.Lotul de subiecți supuși cercetarii ……………………………………………58

5.5.Desfășurarea cercetării ……………………………………………………….60

5.6.Etapele cercetării ………………………………………………………………60

5.7.Studiu de caz individual ……………………………………………………61

CAP.6 .Rezultate și discuții ……………………………………………………66

Concluzii …………………………………………………………………………..76

Bibliografie …………………………………………………………………………76

Motto:Viața în societatea contemporană este o continuă luptă pentru dreptate ,libertate și supraviețuire

Niel Mathilde

INTRODUCERE

În societatea modernă ,familia este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a omului și își pune amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că familia pune bazele educației .

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență factorii determinanți care pun în evidență motivele pentru care familiile sărace sunt excluse la marginea societății.

Pornind de la necesitatea construirii unei asemenea paradigme ,lucrarea SERVICII DE SUPORT PENTRU FAMILIILE AFLATE ÎN RISC DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ își propune să evidențieze principalele dificultăți epistemologice implicate de procesul apropierii celor două științe,în vastul efort de deschidere socială și a sociologiei pentru a monitoriza și evalua familiile sărace care au nevoie de suport social.

Lucrarea SERVICII DE SUPORT PENTRU FAMILIILE AFLATE ÎN RISC DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ prezintă o temă de actualitate , deoarece excluderea unei familii la marginea societății și ignoranța, joacă un rol deosebit de important pentru latura umană a acesteia.

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și în partea specială, este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privesc aspectele neplăcute ale familiilor aflate în risc de excluziune socială .

Țelul acestei lucrări este acela de a studia problemele sociale care stau la baza excluziunii în care sunt implicați membrii familiilor sărace și fără posibilități materiale și financiare.

Lucrarea de față am realizat-o în etape succesive, fiecare dintre ele având obiective, ipoteze și metode proprii.

Lucrarеa dе față arе un caractеr șiințfic sub aspеctul dеzbatеrii inеditе în cееa cе privеștе familiile aflate în risc de excluziune socială fiind structurată în VI capitole.

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece ,de aici reiese faptul că pierderea unei legături semnificative a familiei cu societatea duce la excluziune socială .

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2016.