ORGANIZAȚIILOR ȘI ASOCIAȚI ILOR SPORTIVE LUCRARE DE DISERTAȚIE Absolvent TOMA BOGDAN LAURENȚIU -2020- 1 UNIVERSITATEA “BABEȘ –BOLYAI” CLUJ –NAPOCA… [608324]
0
UNIVERSITATEA “BABEȘ –BOLYAI” CLUJ –NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA MANAGENTUL
ORGANIZAȚIILOR ȘI ASOCIAȚI ILOR SPORTIVE
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Absolvent: [anonimizat]2020-
1
UNIVERSITATEA “BABEȘ –BOLYAI” CLUJ –NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA MANAGENTUL ORGANIZAȚIILOR ȘI
ASOCIAȚI ILOR SPORTIVE
ROLUL ȘI IMPORTANȚA COMUNICĂRII ÎN
ORGANIZAȚIILE SPORTIVE
Conducător științific
lector univ. dr. V LAD -GEORGIAN MEZEI
Absolvent: [anonimizat]2020-
2
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………….. 3
I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII ………………….. ……………………… 4
1.1 Concepte generale privind comunicarea ……….. ……….. …….. ………………………………. 4
1.2 Elementele procesului de comunicare …………………………………… ………………….. …… 6
1.3 Tipuri de comunicare …………… ……………………………………… ……… ………….. ………….. 9
1.3.1 Comunicarea verbală ……………………………. …………………… …………………………. ……. 10
1.3.2 Comunicarea nonverbală ……………………………………………….. …………………… ………. 14
1.3.3 Comunicarea paraverbală ………………………………. ………………………………….. ……….. 17
1.4 Îmbunătățire prin comunicare …………………………………………………………. ………….. 2 0
1.4.1 Wellness -ul în organizații ………………. ………………………………………………. …………… 21
1.4.2 Bariere în comunicarea organizațională ……………………………… ……………. …………… 23
1.5 Comunicarea în organizațiile sportive ………………………………………….. ………………. 25
1.5.1 Variabile legate de structura organizației ………………………………………………………… 28
1.5.2 Atitudini față de comunicare în cadrul organizației ………………………………………….. 30
1.5.3 Climatul organizațional – preponderent informal …………………………………………….. . 32
1.5.4 Stilul de conducere și efectele asupra organizației …………………………………….. …….. 33
1.5.5 Tipuri de factori care influentează comunicarea ………………………………………………. 36
II. ORGANIZAREA CERCETĂRII ……………………………………… …………….. ……………. 3 8
2.1 Metode de cercetare științifică ………………………………………………………… …………… . 38
2.2 Perioada și locul cercetării ………………………………………………… …………….. ………….. 40
2.3 Eșantionul cuprins în cercetare ………………………………………… ………………. …………. 40
III. REZULTATELE CERCETĂRII ……………………………………… …………. ……………… 44
3.1 Prezentarea datelor ………………………………………………………….. ………………… ……….. 4 4
3.2 Interpretarea rezultatelor ……………………………………………………………………….. …… 47
IV. CONCLUZII …………… ……………………………………………………………………….. …………. 55
ABSTRACT ……………………………………………………………………………………………… ……….. 56
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………….. ……… 57
LISTA FIGURILOR, TABELELOR ȘI GRAFICELOR …………………………………………… ………… 58
3
INTRODUCERE
În elaborarea acestei lucrări am pornit de la premisa conform căreia , organizațiile
sportive moderne trebuie să își configureze posibilitățile obținerii performanței
conștientizând rolul și importanța comunicării eficiente în tre me mbri săi . O bună
comunicare între membri unei organizații sportive (manageri, antrenori, sportivi, personal
financiar -contabil, personal auxiliar), oferă posibilitatea creării unor relații interpersonale
armonioase între aceștia și poate facilita înțelegerea strate giilor și obiectivelor organizației .
Modul în care este percepută comunicarea din interiorul unei organizații de către
membri acesteia, poate constitui un factor motivator pentru îmbunătățirea performanțelor
sau poate duce la resemnare și neimplicare. De aceea, mesajele trebuie să fie transmise cu
claritate și precizie și să ofere posibilitatea unui feedback din partea membrilor organizației
prin care aceștia să -și poată exprima punctul de vedere. Astfel se accentuează sentimentul
de apartenență la organiz ație și la obiectivele acesteia.
Studiul s -a efectuat cu un grup de directori, antrenori, jucători , și studenți, din
domeniul organizațiilor sportive pentru a permite evidențierea celor mai importante
informații și aspecte cu privire la abordarea modului de comunic are pe parcursul
activităților sportive și în cadrul organizației sportive în general. Acestui eșantion supus
cercetării i -a fost aplicat un chestionar al cărui conținut a cuprins 12 întrebări privind
comunicarea în cadrul organizației .
Ipoteza de la care am plecat în elaborarea studiului este: comunicarea are rol și
importanță în activitatea organizațiile sportive.
Obiectivul acestei lucrări este dublu. Pe de o parte se dorește stabilirea rolului și
importanței comunicării în cadrul organizațiilor sportive, prin colectarea de informații
referitoare la importanța acordată comunicării în aceste organizații , precum și gradul în
care membri organizației consideră necesară sau nu comunicarea. Pe de altă parte , se
intenționează identificarea modul ui în care comunicarea se realizează eficient în cadrul
organizațiilor sportive, precum și a barierelor ce pot apărea în procesul de desfăș urare a
acesteia.
4
I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
1.1. Concepte generale privind comunicarea
Comunicarea este percepută la modul general ca pe un schimb de mesaje, fapte,
idei, impresii și sentimente , între două sau mai multe persoane. Comunicarea reprezintă un
proces esențial de menținere a legăturilor interumane , care stă la baza organizării sociale.
Comunicarea este un termen destul de volatil . Neputând fi riguros definită, în ciuda
multiplelor abordări ale cercetătorilor în domeniu, c omunicarea a fost recepționată diferit .
Alex Mucchielli (2005) consideră că există patru paradigme psihologiste ale comunicării:
• structural -expresivă , apropiată de paradigma emițător -receptor din teoria
informației, având drept obiect de stu diu ” personalitatea” ;
• formal -tranzacțională , care presupune perceperea a trei tipuri de ” realități”, în baza
a trei stări fundamentale emițător/receptor : o stare rațională, una afectivă și una
normativă/ morală;
• relațional -sistemică , având la bază ideea că relațiile dintre indivizi constituie
principalul fenomen psihologic ce trebuie studiat;
• fenomenologică și praxiologică care vizează explicitarea semnificațiilor exprimate
de către subiecți, explicații care se tr aduc în viziuni despre lume și care conturează
un fond comun împărtășit (Lesenciuc A., 2017 ).
Abordările clasice ale comunicării se înscriu în general în două categorii: teoriile care
plasează comunicarea în relație cu tehnologiile folosite drept suport (Shannon, Weaver) și
cele care o tratează din perspectivă psihosociologică (Școala de la Palo Alto).
Principiile comunicării formulate de reprezentanții școlii de la Palo Alto, pe care
aceștia le -au numit axiome ale comunicării din dorința de a le o feri o anumită rigurozitate,
sunt: (Stânea R., 2007 ):
Axioma 1 – Comunicarea este inevitabilă
Axioma 2 – Comunicarea se desfășoară la două niveluri: informațional și relațional
Axioma 3 – Comunicarea este un proces
Axioma 4 – Comunicarea îmbracă fie o f ormă digitală, fie una verbală sau nonverbală
Axioma 5 – Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dacă se
întemeiază pe egalitate sau diferență
Axioma 6 – Comunicarea este ireversibilă
5
Axioma 7 – Comunicarea presupune procese de ajustare și acomodare
Aceste axiome arată faptul că orice comportament uman are valoare de mesaj,
comunicarea fiind un proces prin care două sau mai multe persoane interacționează într -o
formă digitală sau analogică (verbală sau nonverbală), fiind alternativ stimul și răspuns .
Comunicarea nu se limitează la tran smiterea informației, ci induce și un comportament
adecvat și produce un efect asupra receptorului .
Etimologia termenului ”comuni care” provine din limba latină ”communis” care
înseamnă ” a pune de acord”, “a fi în legătură cu” sau “a fi în relație” . Termenul circula în
vocabularul anticilor cu sensul de “a transmite și celorlalți”, “a împărtăși ceva celorlalți”.
”Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al omului în
procesul socializării sale. Comunicarea umană se o cupă de sensul informației verbale,
prezentată în formă orală sau scrisă și de cel al informației nonverbale, reprezentată de
paralimbaj, mișcările corpului și folosirea spațiului ( Iovanuț S., 2001)”. Comunicarea se
poate schimba în funcție de contextul în care apare. Contextul poate fi: interpersonal, în
grupuri mici, organiza țional, public, de mas ă, intercultural, familial, în domeniul s ănătații
sau politic (Iovanuț S., 2001) .
J.S.Van Cuilenburg, O Scholter, G.W.Noomen (1998) definesc comunicarea ”un
proces prin care un emițător transmite informații receptorului prin intermediul unui canal,
cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte ”.
Rolurile comunicării reies cel mai bine din scopurile ei . De Vito stabilea cele 5
scopur i esențiale ale comunicării (De Vito J.,A., 2012) :
• Descoperirea personală ;
• Descoperirea lumii exterioare ;
• Stabilirea relațiilor cu sens ;
• Schimbarea atitudinilor și comportamentelor ;
• Joc și distracție.
Toate aceste scopuri afectează atât sinele personal cât și sinele altor oameni .
Comunicare a poate fi definită ca un proces prin intermediul căruia se transmit
informații, idei, atitudini și emoții între două sau mai multe persoane în mod esențial prin
intermediul simbolurilor. (Jinga Gh., 2011).
6
1.2 Elementele procesului de comunicare
Elementele de baz ă ale procesului de comunicare sunt transmi țătorul sau sursa și receptorul
sau destina ția. Transmițătorul este persoana care inițiază comunicarea, cea care transmite
mesajul, iar receptorul este persoana care primește mesajul. Între transmi țător și receptor se
realizeaz ă astfel un schimb de informa ții.
Fiecare proces de comunicare are o structură specifică reprezentată de trinomul
emițător -mesaj -receptor. În Figura 1 este reprezent at schematic procesul de comunicare.
Informație Informație
Emițător Canal Receptor
Figura 1 – Modelul elementar al comunicării
Emițătorul , este un individ, un grup sau o instituție care posedă o informație , are o
motivație și un scop bine precizat. Acesta are grade diferite de credibilitate sau de prestigiu
și declanșează actul comunicării, inițiind și formulând mesajul .
Calitățile care marchează personalitatea emițătorului sunt:
Claritate a, care permite organizarea conținutului de comunicat astfel încât acesta să
poată fi ușor de urmărit , prin utilizarea unui vocabular adecvat temei și o pronunțare
corectă și completă a cuvintelor;
Acuratețe a, care presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima
sensu rile dorite și cere exploatarea completă a subiectului de comunicat;
Empatia , permite vorbitorul ui să fie deschis tuturor interlocutorilor, încercând să
înțeleagă situația acestora, pozițiile din care adoptă anumite puncte de vedere, să încerce să
le înțel eagă atitudinile, manifestând în același timp amabilitate și prietenie;
Sinceritatea presupune evitarea rigidității sau a stângăciei, recurgerea și menți nerea
într-o situație naturală;
Atitudinea , reprezintă manifestarea în timpul vorbirii, evitarea mișcăr ilor bruște , a
pozițiilor încordate sau a unora prea relaxate, a modificărilor bruște de poziție, a s căpării
de sub control a vocii;
Realizarea contactului vizual este o probă a credibilității și a dispoziției la dialog,
fiind necesar ca î n timpul dialogul ui toți participanții să se privească ;
7
Înfățișarea exprimată prinținută și vestimentație, este importantă pentru propria
imagine și trebuie să fie adecvat ă locul ui și discuției cât și potrivită cu statu tul social al
interlocutorilor;
Postura este exprimată prin controlul cu abilitate a vorbitorului a poziți ei corpului,
a mâinilor, a picioarelor, a capului, a spatelui ;
Vocea presupune reglarea volumului acesteia în funcție de distanța până la
interlocutor, în funcție de zgomotul de fond cât și în fu ncție de tema și c ontextul social al
comunicării, urmărind ca interlocutorul să audă mesajul;
Viteza de vorbire trebuie să fie adecvată interlocutorilor și situației pentru a nu
sugera urgență (viteză mare) sau pentru a nu pierde interesul ascultăto rului (prea lentă);
Pauzele de vorbire sunt recomandate atunci când vorbitorul dorește să pregătească
auditoriul pentru a recepționa o idee importantă .
Receptorul poate fi la rândul său un individ, un grup sau o instituție căruia sau căreia îi
este adresat mesajul sau care intră în posesia mesajului în mod întâmplător ori conștient.
Receptorul este destinatarul care recepționează mesajul, îl prelucrează, îl interpretează și
oferă un semnal de răspuns .
Răspunsul receptorului la mesajul transmis , demon streaz ă dacă acesta a fost bine în țeles.
Reac ția respectiv ă se numeste feedback și încheie cercul comunic ării, deoarece receptorul,
la rândul s ău, codific ă o informa ție (răspunsul la mesaj) și o comunic ă transmi țătorului.
Feedback -ul este o componentă foarte important ă pentru c ă determin ă măsura în care
mesajul a fost înțeles, crezut si acceptat , este o informație trimisă înapoi la sursa. Putem
deci considera c ă în procesul comunic ării, rolurile se schimb ă mereu: receptorul devine
transmi țător și invers.
Receptorul reacționează la primirea mesajului, de obicei, în patru moduri:
1) reacție adaptativă ce presupune preluarea și prelucrarea mesajului astfel încât
receptorul să-și sporească șansele de reușită, să maximizeze profitul;
2) reacție de autoapărare prin care receptorul încearcă să salveze aparențele, are o
imagine de sine acceptabilă și pe cât posibil în acord cu imaginea celorlalți despre
el;
3) reacția expresiei valorice prin apreci erea rolul mesajului în dezvoltarea personală;
4) reacție cognitivă ce vizează nevoia receptorului de a înțelege, de a da sens
mesajului , prin activarea experienț ei de viață și a discernământul ui.
Mesajul este o componentă complexă a comunicării care implică fenomene de codare,
recodare, decodare. Mesajul sau (informația) se codifică într -un semnal și reprezintă cea
mai complexă componentă a procesului de comunicare, care se transmite apelând la
8
limbajul verbal, nonverbal, paraverbal. Mesajele se pot transmite prin intermediul
limbajului verbal cu ajutorul cuvintelor, al limbajelor nonverbale cu ajutorul limbajului
corpului, al spațiului, al timpului, al lucrurilor și al limbajului paraverbal, care este o formă
vocală de limbaj nonverbal (de exemplu tonalitatea și inflexiunile vocii, ritmul de vorbire,
modu l de accentuare al cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale, accentul).
Mesajul trebuie transmis astfel încât receptorul să îl înțeleagă, să îl poată recepționa,
înregistra și accepta. Trebuie să fie clar, coerent și concis. Mesajul e ste determinat de
starea de spirit a emițătorului și de deprinderile de comunicare ale emițătorului și
receptorului.
Construirea și transmiterea mesajului presupune două acțiuni distincte: codarea si
decodarea. Transmiterea g ândurilor, intențiilor, sentimentel or și atitudinilor prin
transpunerea în cuvinte, semne și simboluri, reprezintă codarea . Codul este elementul ce
trebuie ales și cunoscut de partenerii în relație. Identificarea echivalentului exact ș i corect
al mesajului, mate rializat printr -un gând sau o idee, reprezintă decodarea .
Modul în care este elaborat mesajul se nume ște codificare . Opera țiunea prin care
interlocutorul analizeaz ă, interpreteaz ă și înțelege mesajul în mod corect , se nume ște
decodificare . Recep ționarea mesajelor este facilitat ă de organele de sim ț.
Mijlocul tehnic sau fizic care transfor mă mesajul în semnal se num ește mediu .
Mediul comunicării poate fi oral sau scris, în func ție de modalitat ea de comunicare
folosită. Contextul comunicării se referă la o anumită situație în care are loc comunicarea .
Mijlocul fizic de transmitere a mesajului între c ele două repere se numește canal și
reprezintă ”calea” sau ”drumul” pe care mesajul îl parcurge.
Canalul de comunicare reprezint ă mijlocul fizic de transmitere a mesajului . Canalele de
comunicare se pot clasifica în (Iovanuț S.,2001):
• Canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, pagere, radio;
• Canale scrise: scrisori, rapoarte, afisiere, memo -uri, formulare, cărți, reviste, ziare;
• Canale față în față: conversații, interviuri, întâlniri, prezentări, cursuri, lecturi.
Comunicarea presupune transfer de informa ție în ambele sensuri .
Suportul tehnic al canalelor comunic ării cuprinde mijloacele tehnice care vin în sprijinul
procesului de comunicare, cum sunt: telefonul, calculatorul, faxul, telexul, e -mail-ul,
internetul, mijloacele audio -video.
9
1.3 Tipuri de comunicare
Comunicarea este un fenomen foarte complex, identificabil la nivel instinctual, la nivel
psihosocial, cultural, manifestă aspecte biologice și tehnologice, și se poate clasifica după
diverse criterii (Stânea R., 2007) :
A. După criteriul mijloacelor fizice și a analizatorului căr eia se adresează stimulul
mesajului putem identifica următoarele tipuri de comu nicare:
1. Comunicare acustică.
2. Comunicare tactilă.
3. Comunicare chimică.
4. Comunicare vizuală.
B. După criteriul modurilor de realizare comunicarea poate fi:
1.Comunicare directă, caracterizată prin absența oricărei medieri. Emițătorul și
receptorul se află în același loc, deci în proximitate fizică.
2. Comunicare indirectă, prin scriere, care utilizează medierea unor mijloace materiale
(instrumente și suporturi) și face posibilă transmiterea mesajului în timp și spațiu.
3. Comunicare multiplă, prin imprimate. Folosește posibilități tehnice prin care același
mesaj poate fi multiplicat folosind canale și suporturi diverse și difuzat unui ma re număr
de receptori, în timp și în spațiu.
4. Comunicare colectivă, realizată prin mijlocirea diferitelor tehnologii ce folosesc
semnale sonore, vizuale, simboluri, scrieri. Această comunicare se caracterizează prin
faptul că emițătorul și receptorul sun t grup uri, că mesajul este mediat de ” un organ de
informare” și că el se poate multiplica.
5. Comunicare de masă.
C. După criteriul relațiilo r emițător -receptor se disting:
1. Comunicare privată
2. Comunicare publică . La rândul ei, comunicarea publică poate f i:
• Comunicare educațională
• Comunicare administrativă/instituțională
• Comunicare politică
• Comunicare artistică
• Comunicare religioasă
• Comunicare științifică și tehnică
10
În concluzie, c omunicarea este un fenomen psihologic, antropologic, sociologic de o mare
complexitate , ea circumscrie o mare diversitate de forme. În funcție de natura simbolurilor
utilizate, comunicarea poate fi verbală , nonverbal ă și paraverbală .
1.3.1 Comunicarea verbală
Comunicarea gândurilor, sentimentelor și dorințelor umane se realizează prin
limbă, un sistem complex de comunicare alcătuit din sunete articulate, care a avut de cele
mai multe ori întâietate față de alte sisteme de comunicare . În primul rând datorită
articulării, în al doilea rând , în urma faptului că celelelate sisteme de comunicare au nevoie
de concursul ei pentru a fi descrise, iar în al treilea rând deoarece limbile naturale
constituie punctul de plecare în construirea altor sisteme de semne, cum ar f i limbajele
artificiale. Comunicarea verbală este cel mai complex sistem de semnificații, fiind util
pentru dezvoltarea intelectului uman, a procesului de învățare, pentru dezvoltarea gândirii
logice, a înțelegerii implicațiilor, relațiilor exprimate în no țiuni, judecăți și raționamente.
Comunicarea verbală utilizează limbajul ca formă de exprimare și permite într -o derulare
flexibilă și spontană, transmiterea ideilor. Comunicarea verbală poate avea loc atunci când
interlocutorii sunt față în față , dar poat e avea loc și prin intermediul: telefonului, robotului
telefonic, radioului, voice -mail-ului.
Comunicarea verbală în cadrul organizației este cea care se desfășoară prin schimbul de
cuvinte și mesaje corespunzătoare, în mod verbal și scris. Atunci când se comunică cu alte
persoane, mesajul trebuie să fie clar, să aibă structură corespunzătoare și să fie adaptat
persoanei căreia îi este destinat. Pentru eficiența comunicării verbale, trebuie utilizate
expresii cunoscute, în timp ce utilizarea termenilor profesionali se recomandă numai în
cazul în care există certitudinea că c ealaltă parte implicată în comunicare va
înțelege mesajul trimis.
Comunicarea verbală este de două tipuri:
• comunicare orală – adresată receptorului auditiv;
• comunicarea scrisă – adresată receptorului vi zual.
Comunicarea orală este actul prin care informația este emisă prin intermediul
codurilor lingvistice.
Formele comunicării orale s unt:
Monologul , Relatarea, Interviul,
Prelegerea , Dialogul, Colocviul,
Expunerea , Seminarul, Toastul,
11
Discursul,
Pledoaria,
Dezbaterea,
Conferința .
În comunicarea orală se operează atât cu vorbirea cât și cu ascultarea, deoarece
acestea domină și în predare dar și în învățare inclusiv în învățarea limbii. Spre exemplu,
se consideră că în vorbirea curentă emitem aproximativ de 125 cuvinte/minut, deși 50%
dintre adulți nu înțeleg mai mult de 13 cuvinte/minut. În predare, pentru frazele mai lungi
de 18 cuvinte, inteligibilitatea scade cu 15% , ceea ce este considerat a fi prea puțin. S-a
stabilit că pentru a fi inteligibil mesajul , viteza comunicării nu trebuie să fie mai mare de 2 –
3 cuvinte/secundă , astfel încât să ofere posibilitatea decodă rii, respectiv a înțelegerii și
conștientizării rolului avut în comunicare. Pentru o comunicare verbală adecvată și
eficientă trebuie adoptate atitudini pozitive și însușite comportamente verbale funcționale,
ce țin de calitățile vorbirii și din care evide nțiem îndeosebi (Stânea R., 2007 ):
1. Plăcerea de a vorbi presupune și efortul de a avea un ton prietenos, politico s,
cuplat cu priviri agreabile;
2. Naturalețea de exprimare firească, fără afectare, fără căutarea forțată a
cuvintelor sau expresiilor rare (pentru a epata, a uimi, a șoca);
3. Claritatea presupune expunerea sistematizată, concisă și ușor de înțeles, fără
efort, apelând la respirația controlată, mișcarea lejera a buzelor , ajutând la recepta rea și
înțelegerea fără efort;
4. Corectitudinea impli că respectarea regulilor gramaticale și logice ale
discursului. Centrarea pe aspectele esențiale într -o ordine log ică a conținuturilor
comunicate;
5. Precizia reclamă utilizarea acelor cuvinte și expresii necesare pentru înțeleg erea
și facilitarea comunică rii;
6. Armonia cere recurgerea la cuvinte și/sau expresii care să provoace auditoriului
reprezentări conforme cu intenția vorbitorului ;
7. Finețea se realizează prin folosirea unor cuvinte și/sau expresii prin care se pot
exprima indirect gânduri, sentime nte, idei ;
8. Concizia reclamă exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără
divagații inutile și neavenite și prin sincroniz area formei cu conținutul .
Analiză complexă a aspectelor comunicării orale implică un element semantic, al
semnificațiilor termenilor utilizați. Sunt supuse analizei structura vocabularului, cantitatea
de informație și nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la conținutul sau
12
obiectul comunicării, coerență în judecăți și raționamente, plasticitatea și expresivita tea
termenilor .
Comunicarea depinde de capacitatea de relaționare cu celălalt, de disponibilitatea de
combinare a codului folosit, de disponibilitatea de recepție și prelucrare, de complexitatea
și varietatea conținuturilor, precum și de posibilitatea emițătorului și receptorului de a -și
schimba reciproc rolurile.
Este extrem de important cunoașterea a ceea ce presupune rolul de receptor, de
ascultător a unui mesaj oral de m ai lungă sau mai scurtă durată :
Disponibilitatea pentru ascultare , exprimată prin încercarea de a pătrunde ceea ce se
comunică, de a urmări ceea ce se transmite;
Manifestarea interesului , presupune a ascult a astfel încât să fie evident că cel care
vorbește este urmărit, celui care vorbește trebuie să i se dea s emnale în acest sens;
Ascultarea în totalitate , implică lipsa grabei în intervenția într -o comunicare, permițând
interlocutorul ui să-și expună toate ideile, să epuizeze ceea ce vrea să spună;
Urmărirea ideilor principale , se interpretează prin a nu se pierde în amănunte . Dacă se
cere revenir ea asupra unui subiect, trebuie să se facă referire l a ideile principale din ceea ce
a fost spus și să nu se insiste pe lucruri fără importantă;
Ascultarea critică , implică ascultarea cu atenție și identifica rea cu exactitate cui îi aparțin
ideile care se comunică (interlocutorului sau altcuiva );
Concentrarea atenției , se realizează prin concentrarea asupra a ceea ce se spune, nu pe
ceea ce nu se spune, pe efectele secundare ale comunicării sau pe cele colaterale, sau
accidentale care pot să apăra în timpul comunicării;
Luarea de notițe , ajută la urmărir ea mai exactă a ideilor expuse și permite elaborarea unei
schițe proprii a ceea ce a fost expus;
Susținerea vorbitorului , implică o atitudine pozitivă, de întrajutorare din partea
auditorului, pentru a permite emitentului să izbutească în întreprinderea sa.
Toate elementele relației de comunicare trebuie să prezinte un anumit nivel calitativ pentru
ca să asigure o bună comunicare orală. Chiar dacă pare facilă , comunicarea orală cere o
pregătire indiferent de forma sa concretă. Aceste calități se dobândesc prin exercițiu , nu
sunt înnăscute.
Comunicarea scrisă
Comunicarea scrisă reprezintă o componentă a comunicării verbale . Putem comunica în
scris prin intermedi ul mai multor mijloace: poșta , faxul , e-mail-ul, Internetul.
Comunicarea scrisă se poate realiza prin diferite documente oficiale cum ar fi: procesul
verbal, raportul, darea de seamă, proiectul, referatul, scrisoarea de afaceri, memorial ul. În
13
cadrul comunicării scrise sunt utilizate cuvintele, dar se pot folosi și unele semne sau
desene. Acest tip de comunicare se numește comunicare grafică .
Grafica managerial ă urmărește ordonarea și prezentarea unui ansamblu de date referitoare
la o anumită problemă într-o manieră sintetică, ușor de perceput. Nu întotdeauna este
indicat să se apeleze la comunicarea grafică , dar utilizarea ei îmbunătățește comunicarea și
trezește interesul și atenția receptorului. Imaginile folosite trebuie să fie relevante, clare și
în concordanță cu conținutul mesajului.
Caracteristicile mesajului scris sunt:
• are anumite restricții de utilizare ;
• necesită să fie conceput explicit ;
• implică un control exigent privind informațiile, faptele și argumentele folosite ;
• poate fi exprimat sub diferite forme ;
• este judecat după fondul și forma textului.
Un indicator care caracterizează comunicarea scrisă este lizibilitatea.
Obiectul comu nicării îl constituie: păstrare a relațiilor existe nte și convenabile dintre
oameni, dintr e organizațiile lor , dintre ei și acestea, inițierea, sta bilirea și desfă șurarea unor
relații noi, modi fcarea și stingerea relațiilor vechi, schimbul de știri, g ânduri, informați i,
păreri și idei care prezintă int eres pentru relațiil e lor, preci zarea anu mitor sit uații și poziți i
privind inte resele reciproce, clarifcarea și aplanarea e ventualelor neînțeleger i care se pot
ivi în cadrul re lațiilor și inte reselor co mune, rezolvarea diferitelo r pro bleme pe car e le
ridică desfă șurarea pra ctică a raporturilor sociale care îi leagă.
Documente oficiale folosite în activitatea managerial ă (Popescu D., 1998) :
Procesul verbal : este un document oficial care inregistreaz ă o anumi ă constatare sau
consemneaz ă pe scurt discu țiile și hotar ârile unei anumite adun ări.
Minuta : este un document care consemneaz ă anumite lucruri și se aseaman ă cu procesul
verbal de constatare. Se deosebe ște de acesta prin faptul c ă înregistreaz ă o propunere sau
acțiune întreprins ă la un moment dat, care urmeaz ă a fi complet ată ulterior.
Scrisoarea de afaceri : în lumea afacerilor, scrisoarea este încă unul din cele mai eficiente
moduri de transmitere a informa ției, de aceea ea trebuie:
• să castige atenția cititorului, s ă-i trezeasc ă și să-i capteze interesul ;
• să-i aprind ă dorința pentru ceea ce -i propune scrisoarea;
• să-l îndemne la acțiune în direc ția sugerat ă de scrisoare.
O scrisoare de afaceri trebuie întocmit ă cu aten ție, respect ând regulile:
• redactare îngrijit ă și estetic ă, limbaj simplu și concis, dar nu superficial;
14
• stilul energic pentru a sugera siguran ța și încrederea în sine;
• evitarea am ănuntelor neimportante, promisiunilor și criticilor nefondate .
Referatul : este documentul scris în care sunt prezentate aspecte concrete, date și aprecieri
în legat ură cu o anumit ă problem ă, precum și propuneri de modificare a situa ției existente.
Structura sa cuprinde: prezentarea succint ă a problemei abordate, concluzii, propuneri și
semn ătura.
Raportul : cuprinde o relatare a unei activit ăți (personale sau de grup). Se face din oficiu
sau la cererea unui organ ierarhic. Se bazeaz ă pe cercet ări am ănunțite, schimburi de
experien ță, document ări.
Memoriul : este o prezentare am ănunțită și documentat ă a unei probleme, a unei situa ții.
Structura unui memoriu este:
• formula de adresare , numele, prenumele, func ția, adresa celui care l -a întocmit;
• prezentarea și analiza problemei, solu ții preconizate;
• semn ătura, func ția adresantului și organiza ția.
Darea de seama : este documentul care cuprinde prezentarea și analiza activit ății unei
organiza ții, într-o anumit ă etapă, sau justificarea unei gestiuni. Se prezint ă lunar,
trimestrial, semestrial sau anual de c ătre conducere, în fața salaria ților sau a ac ționarilor.
Materialul prezentat este critic, eviden țiind difi cultățile și cauzele lor și propun ând solu ții
de remediere.
1.3.2 Comunicarea nonverbală
În literatura de specialitate sunt menționate mai multe definiții ale comun icării
nonverbale, și toate (sau aproape toate) sunt acceptabile. Depinde din ce perspectivă este
abordat procesul de transmitere a semnalelor nonlingvistice.
Thomas A. Sebeok (1977) remarca faptul că termenul de comunicare nonverbală
este ”unul dintre conceptele semiotice cele mai prost definite ”. Determinativul ”nonverbal ”
este într-adevăr neclar: pe de o parte, comunicarea nonverbală se referă și la aspectele
sonore ale comunicării verbale, pe de altă parte, comunicarea verbală nu are totdeauna
calități lingvistice propriu -zise. Din această cauză, expresia ”limbajul silențios ” nu est e
decât o metaforă și nu un termen echivalent pentru ”comunicarea nonverbaIă ”. Termenul
de comunicare nonverbală a fost utilizat pentru prima dată într -o lucrare științifică în 1956
de către Jurgen Ruesch și Weldon Kees. În The Blackwell Encyclopedia of Social
Psychology , Miles L. Patterson (1995, p.405) ia în considerare două accepțiuni ale
termenului de comunicare nonverbală: ”În general, se referă la transmiterea de informații și
15
la influențarea prin reacțiile fizice și comportamentale ale indivizilor ”. În afara sensului
larg al termenului, profesorul de la University of Missouri, St. Louis, aduce în discuție și
faptul că ”unele definiții, totuși restrâng comportamentul comunicati v doar la reacțiile
intenționale sau orientate spre un sco p și/sau la reacțiile care posedă un înțeles
cvasiuniversal ”.
Jacques Corraze (1980/2000 ), în lucrarea Les communications nonverbales , afirmă:
”Prin comunicare nonverbală se înțelege ansamblul de mijloace de comunicare existente
între ființele vii, care nu utilizează limbajul uman sau derivatele nesonore ale acestuia
(scrisul, limbajul surdo -muților etc.). Se procedează prin excludere și prin includere în
același timp. Nu este reținută comunicarea om -mașină, dar în sfera conceptului de
comunicare nonverbală este cuprinsă și comunicarea dintre animale ”. ”Termenul de
comunicare nonverbală se aplică la gesturi, postură, orientarea corpului, particularitățile
somatice – naturale sau artificiale -, chiar la organizarea obiectelor și la raporturile de
distanță dintre indivizi, prin care se emite o informație ” (I. Corraze, 1980/2000).
Potrivit lui V. Richmond și J. McCroskey (2000) definițiile precise care introduc distincții
dure și rapide între comunicarea verbală și comunicarea nonverbală sunt iluzor ii. În
schimb, au sugerat existența unor diferențe largi între cele două forme ale comunicării.
Ca atare, prin comparație, mesaje le verbale (Hargie O.,Dickson D.,Tourish D, 2004) :
• se bazează mult mai mult pe simboluri (adică pe cuvinte) ca parte a unui cod
arbitrar ;
• tind să fie ambalate discret în cuvinte distincte mai degrabă decât reprezentat e ca
un comportament continuu, ca privirea ;
• au mai mult sens în mod explicit decât implicit și de obicei se adresează
cognitiv/propozițional mai degrabă decât emoțional /relațional .
”Prin comunicare nonverbală se înțelege interacțiunea umană bazată pe transmiterea de
semnale prin prezența fizică și/sau prin comportamentele indivizilor într-o situație socio –
culturală determinată ”. În mod explicit, această definiți e exclude unele tipuri de
comunicare (comunicarea om -mașină, comunicarea om -animale, comunicarea in traumană)
și reține, ca notă definitorie a perspectivei psihosociologice, interacțiunea. În același timp,
relevă importanța contextului socio -cultural în car e se desfășoară procesul de comunicare
(Chelcea S., Ivan L., Chelcea A.,2005) .
Comunicarea nonverbală se realizează cu ajurorul semnelor și semnalelor. Unii autori nu
fac deosebire între cei doi termeni, preferând să analizeze semnele (J.K. Burgoon, D.B.
Buller și w.G. Woodall, 1989/1996, 15 -17). Alți autori, cum ar fi Edward O. Wilson,
vorbesc despre semnale, înțelegând prin acest termen ”orice comportament ce comunică
16
informație de la un individ la altul, indiferent dacă el servește și alte funcții” (E.O. Wilson,
1975/2003, 157). Vera F. Birkenbihl (1979/1999) utilizează exclusiv termenul de ”semnal”
când analizează ”limbajul corpului”. Semnalele sunt de două feluri:
a) discrete (sau digitale);
b) gradate (sau analogice).
Comunicarea nonverbal ă care utilizează simboluri nonverbale, exprimate prin manifestări
ale corpului (gesturi, mimică, intonație, etc.) crează înțelesuri diverse: repetă, contrazice,
înlocuiește, completează, accentuează mesajul transmis prin comunicarea v erbală.
Comunicarea nonverbală poate fi:
• comunicare interpersonală, în cazul în care emițătorul este o persoană care se
adresează altei perso ane din motive de ordin personal, făcând acest lucru de cele
mai multe ori în nume propriu;
• comunicare organizațio nală, în cazul în care emițătorul face parte sau este implicat
într-o organizație, iar procesul de comunicare presupune realizarea unor obiective
specific e organizației.
După modul de desfășurare, comunicarea se clasifică în:
• comunicare reciproc direct ă (față în față);
• comunicare reciproc indirectă (la telefon);
• comunicare unilaterală direct ă (ședințe);
• comunicare unilaterală indirectă (filme sau discursuri).
După gradul de oficializare, comunicarea se clasifică în:
• comunicare formală;
• comunicare informală.
Comunicarea nonverbală , este ”transmiterea voluntară sau involuntară de informații și
exercitarea i nfluenței prin intermediul elementelor comportamentale și de prezență fizică
ale individului sau ale altor unități sociale (grupuri și comunități umane ), precum și
percepția și utilizarea spațiului și timpului, ca și a artefactelor ” (Chelcea S., Ivan L.,
Chelcea A.,2005) . Există cinci axiome ale comunicării nonverbal e:
1) comunicarea non verbală este filogenetic și ontogenetic primordială;
2) în relațiil e interpersonale directe este imposibil să nu comunicăm nonverbal;
3) comunicarea nonverbală reprezintă un element în sistemul comunicării umane și trebuie
analizată ca atare, nu independent de comunicarea verbală;
17
4) comunicarea nonverbală se realizează p rintr-un sistem de semne și semnale (discrete și
analogice), de coduri și de canale de transmitere a info rmației și trebuie analizată integral,
nu fiecare element separat;
5) în comunicarea nonverbală, semnificația semnelor transmise prin multiple canale t rebuie
stabilită în te rmenii probabilităților și în funcție de contextul socio -cultural concret.
Comunicarea nonverbal ă poate fi clasificată după modalitățile senzoriale implicate, în
princ ipal, în receptarea semnalelor:
1) cum privim (caracterist icile fiz ice și îmbrăcămintea);
2) cum auzim (tonul vocii);
3) cum mirosim;
4) cum ne mișcăm – individual sau în interacțiunea cu alții (gesturile, postura, privirea,
expresiile faciale, atingerile corporale și proximitatea);
5) cum afectează mediul înconjurător interacțiunile umane și cum afectează acestea, la
rândul lor, mediul înconjurător (dispunerea spațială a mobilei, temperatura, prezența altor
oameni, zgomotele).
Principalele funcții ale comunicării nonverbale (Hargie O.,Dickson D., Tourish D,
2004), sunt:
• Înlocuirea comunicării verbale ;
• Complement ează cuvintele rostite;
• Contra zice cuvintele rostit e;
• Exprim ă emoții și atitudini interpersonale ;
• Transmite identit atea personal ă/social ă/cultural ă;
• Negocierea relațiilor ;
• Reglarea conversaț iilor;
• Contextualizarea interacțiunii.
1.3.3 Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală este mesajul din spatele cuvintelor. Comunicarea
paraverbală nu poate exista ca formă a comunicării decât concomitent cu comunicarea
verbală, ele neputând fi separate. Același mesaj verbal putându -și modifica sensul și
semnificația în funcție de implicarea paraverbului și devenind altceva. Exemplu: un ”da”
pronunțat mormăit ca un ”nu”.
18
În privința comunicării paraverbale se impune acordarea atenți ei tăcerii. Tăcerea
poate avea diferite nuanțe, pentru a exprima diferite sentimente. Tăcerile pot fi:
– tăceri – nedumeriri ;
– tăceri – vinovății;
– tăceri – proteste;
– tăceri – aprobări;
– tăceri – provocatoare;
– tăceri indiferente;
– tăceri – condamnări;
– tăceri – pedeapsă.
În cazul acestui tip de comunicare (paraverbală) , informația este transmisă prin elemente
ce însoțesc cuvântul și vorbirea și care au anumite semn ificații: tonul și volumul vocii,
ritmul, accentul, pauzele și dicția. Este nevoie de conșt ientizarea importanței și a
impactului tuturor acestor elemente pentru claritatea și eficiența comunicării.
Volumul vocii poate induce putere și vitalitate sau pasivitate și lipsa de încredere
în forțele proprii. Prin urmare, prin volumul vocii dominăm sa u ne lăsăm dominați. Pentru
a fi ascultați trebuie să ne folosim de puterea vocii, fără însă a exagera. Un volum foarte
mare al vocii poate indica devalorizarea interlocutorului.
Tonul vocii reprezintă înălțimea tonalității de care uzăm în vorbire. Tonul înalt,
strident, trădează nemulțumire și nervozitate și poate fi ușor inițiator la conflict. Utilizarea
unui ton alintat, întâlnit adesea la femei, poate sugera nesiguranță, lipsa de experiență, iar
interlocutorul poate interpreta acest ton al vocii ca o lipsă de autoritate.
Ritmul vocii poate fi perceput ca fiind lent sau rapid, calm sau precipitat și
influențează viteza în vorbire. Un ritm prea lent indic ă o persoan ă plictisit ă (neinteresată) și
fără vlagă. E ste imposibil ă transmi terea unui mesa j important vorbind în acest mod . În
schimb un vorbitor cu ritm prea rapid , va transmite starea de ur gență. Ritmul mecanic, ca
un metronom, indică o persoană disciplinată, cu voință de fier , dar care își controleaz ă
stările afective în mod e xagerat.
Accentul are un rol important în vorbire , de multe ori decisiv (putem accentua
silabe , cuvinte sau fraze ), pentru a eviden ția anumite idei dintr -un discurs (accentuându -le
și rostindu -le mai rar și apăsat) în timp ce se poate trece rapid peste ceea ce este
nesemnificativ sau care dezavantajează.
Pauzele în vorbire sunt de cele mai multe ori eficiente atunci când se dorește
exprima rea indignării, a uimir ii sau triste ții, doar păstrând câteva secunde de t ăcere. De
multe ori ceea ce nu este rostit dar se s ubînțelege, influen țează în mai mare
19
măsură auditoriul. Un moment de tăcere în urma unei întreb ări, poate indica faptul că se
reflectează la ceea ce tocmai s -a spus sau, că se face un mic efort pentru ca interlocutorul
să-și amint ească ceva.
Dicția sau a rta de a pronun ța corect , este elementul paraverbalului cel mai
cunoscut , dar nu neap ărat și pus în practic ă. Pronun țând cuvintele clar , cel ce comunică în
acest mod, poate fi perceput ca o persoan ă competent ă și sigură pe sine.
Elementele paraverbalului constituie adevarate instrumente de dezvoltare personală prin
care se poate influența atitudinea interlocutorilor, accentu ând aspectele care avantajează și
utizând un mod de pronunțare clar și cursiv, comunicarea poate fi dirijată în direcția dorită
fără eforturi suplimentare.
Analizând funcțiile privirii , Michael Argyle și Janet Dean (1965, 291) menționează:
1) Căutarea info rmației: indivizii caută un răspuns al acțiunilor lor în ochii celorlați,
care este absolut necesar pentru adaptarea în continua re a discursului.
2) Semnalarea deschiderii canalului de comunicare: dacă în cadrul unei conversații
între două persoane unul dintre interlocutori întoarce privirea către un al treilea, aceasta
înseamnă închiderea canalului de comunicare cu prima persoană. Contactul la nivelul
privirii include obliga ția de a interacționa.
3) Ascunderea și exhibiționismul: tendința unor persoane de a se ascunde de
privirea celorlalți și, în sens contrar, tendința altora de a se face remarcate.
4) Stabilirea, confi rmarea relațiilor sociale: privirea poate fi un indicator al tipului
de relație socială care se stabilește între interlocutori (atracție, supunere, dominare etc.).
Mișcarea ochilor a fost cercetată și din perspectivă psihofiziologică, u rmărindu -se
”răspunsurile pupilare ” și ”electro -oculografia ” prin măsurarea diametrului pupilelor și a
modificării direcției privirii. La apariția unor stimuli, pupilele își măresc diametrul cu până
la 1 m m. Cu ajutorul unei aparaturi nu foarte sofisticate pot fi măsur ate modificări ale
diametrului pupilelor de până la 0,50 m m, iar direcția privirii, ca și schimbarea acesteia,
pot fi înregistrate pentru o durată de până la 1 00 ms (Barrett, 1995/1998, 165).
Dale C. Leathers (1986) a descoperit șase funcții ale modalităț ilor de a privi:
1) Funcția atenției semnalează că interlocutorii își acordă reciproc atenție, sau
unilateral, sau nu -și acordă deloc atenție (privesc în altă parte decât la cel cu care vorbesc
sau se uită la el și nu îl văd, trecând peste el cu privirea).
2) Funcția reglatoare , prin care este marcată durata convorbirii (începutul și
sfârșitul ei).
3) Funcția de putere , exprimând diferențele de statu t social.
4) Funcția afectivă , indicând emoțiile pozitive sau negative.
20
5) Funcția de formare a impresiei , comun icând modul în care individul dorește să
fie perceput.
6) Funcția persuasivă , de sporire a credibilității prin menținerea contactului vizual.
Așa cum susține D.K. Orban (1999, 9), ”prin ochi exprimăm un comportament cognitiv și
emoțional. D ăm impresia de gândire profundă, confuzie sau neatenție. Ne dezvăluim
emoțiile de frică, mânie, furie și tristețe …Nu ne dăm seama câte mesaje ascunse sunt
deconspirate prin contactul vizual ” (Larson, 2001 /2003, 272).
Mișcarea ochilor în sus însoțește, de r egulă, efortul de a ne reaminti ceva, iar coborârea lor
(privirea în pământ) poate exprima vinovăție, ascunderea adevăratelor sentimente, o stare
de disconfort psihic.
1.4 Îmbunătățirea prin comunicare
”Pentru ca impactul mesajului nostru asupra interlocutorului să fie cel scontat, este
nevoie să ne cunoaștem foarte bine pe noi înșine , respectiv modul de a gândi, reacționa ,
manifesta și exprima” (Belu A.,M., Dică A.,M., Dăescu O.,C., 2016).
Stilul de comunicare al unei perso ane poate influența felul în care aceasta este
perceput ă de persoanele din jurul său, acesta putând avea un rol decisiv în tot ceea ce ține
de viața profesională și personală. Pitagora spunea: ”Nu spune puțin în vorbe multe, ci
mult în vorbe puține”. O comunicare ef icientă este acea comunicare care transmite un
mesaj bine conturat în cuvinte alese cu grijă (bine alese), însoțite de un ansamblu de
comportamente nonverbale și paraverbale, întărindu -l. Majoritatea problemelor cu care ne
confruntăm, pleacă de la deficien țele de comunicare și interpreta rea greșită a mesa jelor
trans mise. Comunicarea eficientă este deci rezultatul unei relații, indiferent de durat a
acesteia, ea fiind capabilă să genereze: respect, încredere, ascultare, atenție, oglindire.
Oamenii care exprimă în mod autentic ceea ce simt, ceea ce îi reprezintă, care exprimă prin
cuvinte mesaje încărcate emo țional, cu o energie motiva țională aparte, sunt capabili să
inspire și să trezească trăiri intense în interlocutori. Comunicarea eficientă nu se rezumă la
simplul schimb de informații, ci necesi tă și înțelegerea emoției din spatele ei.
Importanța reală a comunicării interpersonale eficiente, poate fi relevată și de următoarele
studii:
1. Persoanele care comunică bine au un grad mai mare de încredere de sine
Conform unui articol scris de Van Thompson (13 iunie , 2017) de pe Live Strong, studiile
arată că persoanele care comunică bine sunt de cele mai multe ori extrovertite, ceea ce le
ajută să aibă un grad mai mare de încredere în sin e. Articolul menționează un studiu din
21
2001 apărut în publicația științifică “Journal of Research in Personality” care pune
încrederea de sine mare a extrovertiților pe seama ușurinței cu care aceștia abordează
străinii. Extrovertiții apar mai prietenoși și vorbesc ușor în grupuri mari de persoane, ceea
ce îi face pe ceilalți să îi perceapă într -un mod pozitiv, crescându -le astfel încrederea de
sine. Oamenii care nu au încredere în forțele proprii sunt anxioși când vine vorba de a
interacționa c u persoane noi și nu se simt bine într -un grup.
2. Oamenii cu abilități bune de comunicare câștigă mai mulți bani
O cercetare condusă de D.B. Curtis în 1988 concluzionează că cele mai valoroase abilități
pe piața locurilor de muncă sunt cele de comunicare, co nform declarațiilor celor peste 1000
de manageri de HR care au fost intervievați pentru acest studiu. Această informație
sugerează că dintre toate celelalte abilități care se pot dezvolta cel mai important este
investi rea resursele lor în dezvoltarea abilit ăților de comunicare, lucru valabil și în prezent ,
luând în considerare cât de mult ă importanță se acordă vorbitului în public sau cunoașterea
limbilor străine. O comunicare eficientă contribuie la sporirea șanselor găsirii unui loc de
muncă mai bine plăti t și care asigură și o carieră de succes.
3. Comunicarea eficientă ajută la dezvoltarea abilităților de leadership
Una dintre lucrările academic interesante (https://eric.ed.gov/ ) care s -au scris pe acest
subiect pune accentul pe importanța dezvoltării unui model etic de leadership
denumit Modelul 4 V , ce vizează educarea studenților care vor putea deveni astfel adevărați
lideri ai viitorului. Modelul etic de leadership 4 V înglobează ca elemente cruciale în
leadership următoarele: valori, viziune, voce și virtute .
Fie că este vorba de participarea la dezbateri publice sau de scrierea de petiții și scrisori
adresate autorităților, fie că se face referire la interacțion area cu ceilalți în viața
profesională sau personal ă, se poate schimba ceva în bine dacă există o bună abilitate de a
comunica și capacitatea de exprimare adorințelor și nevoilor. Abilitatea de a comunica
eficient, duce la creșterea capacității de a îndeplini obiectivele stabilite și poate fi
îmbun ătățită prin exerciții c are cresc nivelul de cunoștințe ce țin de comunicarea
interpersonală sau de grup.
1.4.1 Wellness -ul în organizații
Wellness -ul o stare generală de bine , este combinația perfectă între împlinirea personală,
profesională, financiară și mulțumirea de a contribui pozitiv la dezvoltarea comunității din
care individul face parte. Se concentrează pe starea de sănătate și este focalizat pe fiz ic,
social și mental.
22
Implementarea unei stări generale de bine trebuie fă cută corect, în funcție de specificul
organizației și de nevoile membrilor acesteia. Pentru aceasta, este nevoie de a găsi cele mai
bune soluții pe care organizația să le po ată integra în viața membrilor săi , evalu ând nevoile
individuale ale acestora .
Există 7 piloni, care acoperă în totalitate ariile conceptului de wellness. Abordarea holistică
permite studierea individului dintr -o perspectivă complexă și obținerea unui echilibru din
toate cele 7 perspective: fizic, emoțional, intelectual, sp iritual, financiar, social, de mediu.
Un program de physical wellness poate aduce schimbări în atitudinea membrilor unei
organizații (și nu numai) față de propria sănătate. Inițiative precum organizarea unor
seminarii de nutriție sau măsurători biometrice contribuie la conștientiz area impactul ui pe
care alimentația îl poate avea asupra sănătății.
Programele de spiritual wellness promovează tehnici de reconectare interioară și
armonizare cu mediul, care îi ajută pe cei care le practică să ajungă l a o stare de pace
interioară și să le ofere resurse în momentele dificile.
Wellbeing -ul emotional se bazează pe tehnici de management al stresului , relaxare prin
respirație, terapii de îmbunătățire a calității somnului și sedințe de consiliere.
Wellness -ul intelectual stimulează creativitatea, contribuie la înlăturarea stresului , amuză
și antrenează gândirea , având ca efect este o stare generală de bine care se răsfrânge asupra
tuturor aspectelor vieții.
Programele de social wellness oferă soluții de evitare a conflictelor și de îmbunătățire a
abilităților de comunicare .
Succesul adaptării individului la mediu, exprimată prin starea de bine psihologică , este
surprinsă prin șase factori ( Ryff, Keyes, 1995):
Autoacceptarea se referă la :
• prezența unor atitudini pozitive îndreptate către sine;
• conștientizarea și acceptarea aspectelor referitoare la sine (bune sau rele );
• sentimente pozitive r eferitoare la trecutul propriu.
Relațiile pozitive cu ceilalți se referă la :
• prezența unor relații calde, satisfăcătoa re și de încredere cu ceilalți;
• îngrijorarea cu pr ivire la bunăstarea celorlalți;
• a fi capabil de empatie, afe cțiune și intimitate puternică;
• înțelegerea beneficiilor și costurilor în relațiile umane.
Autonomia se referă la :
• a fi autodeterminat și in dependent;
23
• a fi rezistent la presiunile sociale cu privire a credințele și comportamentele proprii;
• reglarea comport amentală la propria inițiativa;
• evaluarea sinelui în raport cu standarde personale.
Controlul asupra mediului se referă la:
• a avea un sentiment de măiestrie și competență în gestionarea mediului;
• a controla o plajă largă de activități externe;
• a pune în valoare oportunitățile din jur;
• capacitatea de a alege și influența contexte favorabile pent ru nevoile și valorile
proprii.
Sensul în viață sau scopul în viață se referă la :
• a avea țeluri în viață și un sens a unei direcții clare;
• a simți că există sen s în viața prezentă și trecută;
• păstrarea credinț elor care oferă vieții un scop;
• are țeluri și s copuri pentru care trăiește.
Dezvoltarea personală se referă la :
• a avea un se ntiment de dezvoltare continuă;
• definirea sinelui ca fiind într -o con tinuă dezvoltare și expansiune;
• deschiderea către experiențe noi;
• existența unui sentiment de rea lizare a potențialul ui propriu;
• percepe rea îmbunătățiri i în timp a sinelui ș i ale comportamentelor proprii;
• a fi adaptabil în așa fel încât să reflecte mai multă eficacitat e și cunoștințe legate de
sine.
Atitudinile cu privire la sine, la interacțiunea sinelui cu ceilalți, și cu mediul , pot fi surse
ale unei stări de bine psihologice. Mai mult decât atât, asumarea ș i integrarea unui rol
social, cel mai probabil duce la formarea unui sens și a unei semnificații în viață (Thoits,
2012).
1.4.2 Bariere în comunicare a organizațională
Informația transmisă în procesul de comunicare poate fi blocată sau perturbată de o
serie de factori care se interpun între semnificația intenționată și cea percepută, cauzele
putând fi generate de oricare din componentele comunicării (emi țător, mesaj, canal,
receptor), sau de interacțiunea lor.
Barierele constau în:
24
– utilizarea neadecvată a elementelor procesului de comunicare;
– tendința de a auzi doar ceea ce dorește receptorul să audă;
– fluctuația emoțiilor și incapacitatea stăpânirii lor;
– evaluarea sursei în mod subiectiv (același mesaj poate avea sensuri diferite, în
funcție de modul în care este privit emițătorul);
– ignorarea informațiilor al căror conținut este în dezacord cu ceea ce se cunoaște;
– perceperea în mod diferit a aceluiași mesa j, în funcție de contextul în care se află
receptorul;
– incapacitatea distingerii unui mesaj relevant (important) de unul cu semnificație
redusă (mai puțin important).
Abordările esențiale cu ajutorul cărora se pot depăși barierele de comunicare constau din :
– stabilirea în mod clar a scopului comunicării;
– pregătirea procesului de comunicare (preferabil în scris) prin clarificarea ideilor și a
modului de abordare;
– utilizarea unui limbaj simplu, clar, deschis și direct;
– încercarea identificării tuturor elemente lor care determină o anumită percepție;
– acceptarea de către fiecare participant al procesului de comunicare în primul rând al
posturii de receptor, urmând să fie și emițător;
– corelarea celor spuse cu faptele;
– transformarea stitului de comunicare din defens iv în productiv.
Comunicarea interpersonal ă este îngreunat ă de bariere umane :
• Fizice ;
• Semantice ;
• Determinate de factori interni: implicare pozitiv ă sau i mplicare negativ ă;
• Frica;
• Presupuneri subiective;
• Agenda ascunsă;
Alte bariere în comunicare se referă la:
Diferențele de percep ție: modul în care un individ privește lumea, este influen țat de
experien țele sale anterioare, astfel c ă persoane de diferite vârste, na ționalit ăți, culturi,
educa ție, ocupa ție, sex, temperamente, vor avea percep ții diferite și vor recepta situa țiile în
mod diferit.
Concluzii gr ăbite: De cele mai multe ori se vede ceea ce se dorește să se vadă și se aude
ceea ce se dorește a fi auzit , evitând astfel recunoașterea realității ;
25
Stereotipii : Înva țând permanent din propriile experiențe, există riscul de a trata diferitele
persoane ca și cum ar fi una singur ă;
Lipsa de cunoa ștere: este dificil ă comunic area cu cineva care are o educa ție diferit ă, ale
cărui cuno știinte asupra unui subiect de discu ție sunt mult mai reduse ;
Lipsa de interes : una din cele mai mari bariere ce trebuiesc dep ășite este lipsa de interes a
interlocutorului fa ță de mesajul transmis . În situația în care lipsa de interes este evident ă și
de în țeles, trebuie s ă se acționeze cu ab ilitate pentru a direc ționa mesajul astfel încât s ă
corespund ă intereselor și nevoilor celui ce primeste mesajul ;
Emoții: emotivitatea emi țătorilor și receptorilor de mesaje poate fi de asemenea o barier ă.
Emo ția puternic ă este r ăspunz ătoare de blocarea aproape complet ă a comunic ării. O
metod ă de a împiedica acest blocaj const ă în evitarea comunic ării atunci când sunte m
afecta ți de emo ții puternice. Aceste st ări pot face emițătorul incoerent sau pot schimba
complet sensul mesajelor transmise. Totu și uneori, cel care prime ște mesajul poate fi mai
puțin impresionat de o persoan ă care vorbe ște fără emoții sau entuziasm considerând -o
plictisitoare, astfel c ă emoția poate deveni un lucru bun.
Personalitatea : nu numai diferen țele dintre ti purile de personalit ăți pot cauza probleme ci
adeseori, propria noastr ă percep ție a persoanelor din jurul nostru este afectat ă și, ca urmare,
comportamentul nostru influen țeaza pe acela al partenerului comunic ării. Aceast ă ”ciocnire
a personalit ăților” es te una dintre cele mai frecvente cauze ale e șecului în comunicare. Nu
întotdeauna se poate influen ța sau schimb a personalitatea celuilalt dar cel pu țin, trebuie s ă
existe disponibilitatea pentru a ne studi a propria persoan ă pentru a observa dac ă o
schimbare în comportamentul nostru poate genera reac ții satisfacatoare. Acest tip de
autoanaliz ă nu poate fi agreat ă, din păcate, de oricine și oricum.
1.5 Comunic area în organizațiile sportive
Există mai mulți factori care influențează trimiterea mesajelor sau modul de
comunicare . Comunicare a în cadrul unei organizații se poate diferenția în baza
următoarelor criterii:
• modul de exprimare (comunicare verbală și nonverbală);
• apropierea interlocu torului (directă și indirectă);
• numărul participanților în comunicare (interpersonali, intrapersonali și publici);
• aspectul comunicării (scris și oral);
• sursa comunicării ( comunicarea de afaceri externă și internă );
26
• scopul (personal, profesional, de afaceri, științific, educațional etc.);
• mass -media (tradițională și digitală).
Relațiile dintre oameni în cadrul unei organizației d epind de cât de bine comunică reciproc.
Pentru a avea o comunicare de succes, este necesar ca expeditorul să transmită mesajul
într-un mod pe care destinatarul îl va înțelege. Destinatarul, pe de altă parte, trebuie să
dispună de abilitățile de comunicare, iar acest lucru se referă în mare măsură la bunăvoința
lui de a asculta. Nerăbdarea, graba, atitudinile negative, stereotipurile, prejudecățile, dar și
caracteristicile propriei personalități , pot constitui obstacole în ceea ce privește ascultarea.
Complexitatea structurii domeniului sport este determinată de specificul produsului oferit
de acest domeniu și de obiectivele de natură organizațională ale activității. Produsul oferit
în domeniu presupune o cooperare între indivizi și organizații. Spre deosebire de alte
industrii și activități, gradul de incertitudine a rezultatului sportiv obținut , determină o
creștere a interesului și audienței pentru sportul respectiv.
Coordonarea este o funcție a managementului ce urmează previziunii și organizării.
Coordonarea are rolul de armonizare a deciziilor, activităților și alocării resurselor astfel
încât să nu existe suprapuneri sau, din contră, domenii care să fie neglijate.
În acest context, organizațiile sportive ar trebui să acorde o atenție sporită sist emul ui de
comunicare pe care îl adoptă . Managementul comunicării presupune implicarea oamenilor
în situațiile decizionale, dezvoltarea comunicării interdepartamentale și intra -grupuri și
cunoașterea și respectarea eticii profesionale. Conceptul de comunica re oferă managerilor
instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor organizaționale, prin intermediul unui
sistem de comunicare adecvat (M.Pomohaci, 2007). O comunicare defectoasă poate afecta
nivelul de performanță al organizației. Anumite vicii com unicaționale afectează logica de
ansamblu a sistemului organizațional. Ideea de comunicare organizată presupune evitarea
unor astfel de situații printr -o analiză prealabilă a necesităților și obiectivelor organizației,
care vor trebui a fi reflectate într -un plan strategic de comunicare.
Pentru organizație, comunicarea a fost prezentată în mod diferit ca (Hargie
O.,Dickson D.,Tourish D, 2004) : sângele său , oxigenul său , creierul său, sistemul său
nervos central , arterele sale , autostrăzile pe care se desfășoară activitatea sa, mortarul /cleiul
care leagă părțile , combustibilul care îi conduce motorul.
În ceea ce pr ivește comunicarea verbală , putem vorbi despre anumite direcții de
comunicare în cadrul unei organizații sportive, prin urmare, deos ebim comunicarea
verticală, orizontală și diagonală . Comunicarea verbală verticală, orizontală și diagonală
din cadrul companiilor adesea se desfășoară în scris . Astfel încât comunicarea să fie
completă și clară, este necesar să se înțeleagă și să se aplice aspectul său nonverbal.
27
În activitățile sportive, fenomenul de bază al comuni cării motrice, presupune dialoguri
de gesturi în care sunt angajați doi sau mai mulți sportivi aflați în competiție. Mișcările
acestora pot fi privite ca răspunsuri reciproce care utilizează un anumit comportament dat
de regulile jocului, precum și unele c anale de comunicare formate din structurile de spațiu
și timp folosite în proba sportivă respectivă. Totodată, peste comunicarea motrică din
activitățile sportive desfășurate de sportivi sau de alte persoane implicate, se suprapun
diferite forme de comunic are bazate pe semne verbale (instrucțiuni, discuții) și nonverbale
(cifre, măsurători, semnale, pictograme, semne de identificare, embleme, medalii). Pe
lângă aceste moduri de comunicare din cadrul activităților sportive, pot interveni și alte
moduri, prec um comunicația de tip comercial.
Comunicarea în sport este o practică dinamică care exercită mai multe funcții în cadrul
industriei sportive de la branding, managementul reputației și servicii pentru clienți, la
vânzări, marketing și sponsorizare. Rein, Kotler și Shields (2006) oferă cinci obiective
cheie specifice comunicării sportive eficace:
1. implicarea interesului stakeholderilor;
2. imprimarea identității brandului de sport pentru o imagine de lungă durată;
3. dezvoltarea marcilor sportive;
4. încurajarea stakeholderilor pentru a se identifica cu brand -ul de sport și pentru o
conexiune personală cu participanții la activitățile sportive;
5. plasarea rezultatelor concurențiale în contexte câștigătoare.
Sportul reprezintă un motor esențial de promovare și publicitate, fapt ce -l asociază cu
aspecte ale comunicației referitoare la alte tipuri de produs.
În sport, se poate evidenția faptul că un anumit cod de comunicare nonverbală are
avantajul că, odată cunoscut, poate fi transmis la distanță mai mare și în timp mai scurt
decât vorbirea. El poate fi înțeles indiferent de limba pe care o vorbesc competitorii,
arbitrii sau spectatorii într -un timp de patru ori și jumătate mai mic decât echivalentul în
cuvinte al regulilor aplicate. Se a sigură, astfel, fluența competiției sau a jocului,
întreruperile determinate de încălcarea regulamentului fiind reduse la minim.
Pentru a putea ține o bună legătură în interacțiunea umană din cadrul oricărei organizații ,
pentru a putea soluționa prompt și cu eficiență problemele organizatori ce și de a crea
performanță, este nevoie de adoptarea unor tehnici de comunicare eficiente.
Realizarea unei comunicări eficiente între antrenor și sportivii implicați în procesul de
antrenament depinde de capacitatea acestuia de a dispune de cunoștințe de specialitate și
generale din diferite domenii conexe: anatomie, biomecanică, biochimia și fiziologia
efortului, statistică matematică, psihologie, pedagogie. În același timp, antrenorul
28
interacționează cu sportivi i și din punct de vedere intelectual și emoțional, fapt ce -l
determin ă să apeleze la capacitatea sa de a înlătura eventualele blocaje în înțelegerea
mesajului transmis, precum și de adaptare a acestui mesaj la partic ularitățile fiecăruia.
Astfel, se impune cre area unei relații de prietenie, bazată pe respect reciproc și a unei bune
ambianțe în care se desfășoară antrenamentul (Gîdei M ., Budevici P., A., 2016) .
Următoarele principii , pot asigura o comunicare eficientă în cadrul activităților
sportive:
• comunicarea trebuie înțeleasă ca tehnică de relaționare și circulație a informațiilor,
unde se impun precizia și rapiditatea emiterii și transmiterii mesajului cu claritate;
• comunicarea trebuie analizată ca semantică: gradul de corespondență între coduril e
existente de emitere și descifrare a mesajului, între limbajul utilizat și semnificația
dată, anticiparea posibilelor deformări ale informațiilor sau sensurilor;
• comunicarea trebuie interpretată din perspectiva eficienței ca optimizare a
organizării cana lelor de informare, a rețelelor de comunicare;
• comunicarea trebuie înțeleasă ca retroacțiune, feedback, în direcția identificării
efectelor, cauzelor perturbatoare și luării deciziilor de corelare, ameliorare,
dezvoltare.
1.5.1 Variabile legate de structura organizației
Structura unei organizații este importantă, deoarece definește interacțiunea
membrilor în ceea ce privește sarcinile de lucru, procedurile de luare a deciziilor, nevoia de
colaborare, niveluri de responsabilitate și mecanisme de raportare.
Din punct de vedere organizatoric, în activitatea sportivă se disting 2 mari structuri:
structuri sportive internaționale și structuri sportive naționale. Structurile sportive
internaționale pot fi mondiale, cont inentale și zonale. Din punct de vedere juridic,
structurile sportive sunt structuri colective formate prin reunirea structurilor naționale în
conformitate cu dreptul internațional. Structurile sportive naționale se împart în structuri
guvernamentale și ne guvernamentale. Acestea pot fi: asociații și cluburi sportive, federații,
ligi și comitete olimpice.
După alte criterii, structurile sportive pot fi de drept public și privat, structuri sportive
olimpice și neolimpice. După criteriul competițional, structu rile sportive pot fi de amatori
și de profesionism. Activitățile sportive pot fi: activități sportive școlare și non -școlare,
activități sportive de masă. Ele pot fi activități individuale sau de grup (Dragoș P.,F.,
2014) .
29
Găsirea unei structuri corecte pentru o organizație sportivă, implică echilibrarea necesității
formalizării procedurilor favorizând în același timp inovația și creativitatea și asigurând un
control adecvat al tuturor participanților fără a afecta în mod nejustificat motivația și
atitudi nile lor. În lumea sportului, clarificarea liniilor de raportare și comunicare între mai
multe grupuri de părți interesate interne și externe în timp ce încearcă să reducă straturi de
management inutile și costisitoare, este un aspect important al gestionă rii structurii unei
organizații. Amestecul relativ unic de personal plătit și voluntari în industria sportului,
adaugă un strat de complexitate la gestionarea structurii multor organizații sportive (Hoye
R., Smith A.,C.,T., Nicholson M. & Stewart B., 2015) .
Organizația sportivă este un sistem care își realizează scopul corespunzător
conexiunilor prin armonizarea activităților resurselor umane cu resursele materiale, de
energie și informaționale. Scopul organizației sportive reprezintă însăși rațiunea consti tuirii
și existenței ei , practicarea sportului și obținerea de performanțe . Relația dintre oameni și
scopuri este esențială. Oamenii reprezintă o resursă vitală a tuturor organizațiilor sportive ,
ei asigurând supraviețuirea, dezvoltarea și succesul competi țional al acestora.
În domeniul sportului, resursele umane implicate sunt: sportivii, specialiștii
componenți ai colectivelor tehnice (antrenori, personal medical sportiv, consilier sportiv,
etc;), managerii din diferite instituții și organizații sportive guvernamentale și
negurvernamentale și structuri sportive: președinte Comitetului Olimpic Român (C.O.R),
director tehnic al lotului sportiv, președintele clubului sportiv, secretarul general al
federației sportive, etc., personalul administrativ, financiar contabil, logistic, de marketing,
și auxiliar precum și personalul de susținere (arbitrii, jurnaliști sportivi, stakeholderii,
producătorii de instalații, materiale și echipament sportiv, spectatorii, administratorii de
baze sportive). Fiecare organizație combină în diferite proporții resurse materiale, resurse
financiare, informaționale și resurse umane pentru a produce bunuri și servicii. Dintre toate
acestea, resursele umane sunt vitale pentru asigurarea succesului oricărei activități. Fără
oameni capab ili, o organizație produce ineficient, nu atinge performanțele dorite și riscă
falimentul. Calitatea interacțiunii umane este la fel de importantă ca și scopul
organizațional. Dobândirea statutului de membru al organizației și asumarea în consecință
a scop ului organizațional nu garantează îndeplinirea obiectivelor organizației decât dacă
natura raporturilor interumane este modelată în această direcție, decât dacă interacțiunea
umană îmbracă forma cooperării, evidențiindu -se și depășindu -se conflictele inter umane.
Interacțiunea umană reprezintă fundamentul funcționării unei organizații.
30
1.5.2 Atitudini față de comunicare în cadrul organizației
La baza coordonării într -o organizație se află comunicarea, un proces cu un impact
deosebit de mare asupra funcționalității și evoluției acesteia.
O atitudine orientată spre preocuparea îmbunătățirii procesului de comunicare în
organizații duce la analiza pivotul ui comunicativ și a atitudinii managerilor, care joacă un
rol cheie în menținerea eficientă a fluxul ui de informații și promovarea relațiilor
armonioase în cadrul organizației . Executivii își dedică o mare parte din timp
interacțiunilor cu personal ul, comunicarea, în s pecial abilitățile orale, fiind o componentă
cheie a su ccesului în cadrul organizațiilo r.
Indiferent de sistemul social, într-o organizație comunicarea îndeplinește opt funcții
manageriale : informarea, socializarea, motivația, dialogul, educația, promovarea culturii ,
distracția, integrarea
1. Informarea
• asigurarea accesului la infomații ;
• furnizarea informațiilor necesare desfășurării unei activități care să permită
realizarea obiectivelor ;
• furnizarea informațiilor nesesare implementării deciziilor .
2. Transmiterea deciziilor
• comunicarea operativă a deciziilor ;
• crearea unui climat care să stimuleze asumarea responsabilității pentru îndeplinirea
deciziei.
3. Influențarea receptorului
• organizarea de dialoguri cu anga jații cu asigurarea de feedbac k;
• stimularea comunicării dintre anga jați.
4. Instruirea angajaților
• transmiterea cunoștințelor necesare perfecționării pregătirii profesionale și
dezvoltării spirituale ;
• dobândirea aptitudinilor și competențelor necesare exercitării profesiei ;
• amplificarea capacității de a percepe și interpreta fenomenele, de a aborda și
soluționa eficient problemele.
5. Crearea de imagine
• asigur area informațiilor necesare creării de imag ine personală și organizațională ;
• formarea unei cunoștințe de apartenență la organizație .
31
6. Motivarea angajaților
• furnizare informațiilor menite să consolideze interesul și participarea anga jaților la
realizarea sarcinilor ;
• recunoașterea realizărilor performante ;
• evaluarea corectă a anga jaților;
• stimularea încrederii în sine.
Atitudinea de comunicare a managerului are efecte asupra procesului de comunicare în
cadrul organizației. Se consideră că un manager este un comunicator de succes dacă:
1. Oamenii simt că au primit suficiente informații de la el. Acest lucru înseamnă de
obicei că subalternii înțeleg ce se întâmplă în organizație și în echipa din care fac
parte ;
2. Oamenii simt că mesa jele și informațiile pe care le primesc sunt clare și precise ;
3. Oamenii simt că managerul îi ascultă și înțelege ce vor să spună.
Pe de altă parte, se poate spune despre un manager că nu comunică în mod adecvat, în
următoarele situații :
1. Nu sunt transmise suficiente informații. Oamenii sunt confuzi, apar schimbări sau
trebuie adoptate decizii ori activități despre care nu sunt informați sau pe care nu le
înțeleg ;
2. Mesajele transmise sunt neclar e, confuze sau contradictorii. Atunci când sunt
repartizate sarcini, oamenii simt că nu înțeleg pe deplin ceea ce li se spune sau nu
înțeleg conținutul mesa jului;
3. Fluxul comunicațional nu este repartizat în mod egal. Unii oameni află despre
întâmplări, evenimente sau sc himbări, iar alții nu ;
4. Acțiunile ori activitățile efectuate nu reflectă conținutul mesa jului
comunicat. Neîncrederea apare atunci când oamenilor li se spune un lucru, dar
observă că acțiunile lor sunt încontradicție cu mesa jul transmis ;
5. Comunicarea este blocată. Frustrările apar atunci când oamenii solicit ă informații și
nu primesc nici un răspuns, din cauza faptului că cererea lor a fost blocată, pierdută
sau deviată ;
6. Nimeni nu ascultă. Din cauza faptului că procesul de comunicare implică două
părți, un emițător și un receptor, ciclul comunicațional este înterupt în situația în
care receptorul nu este disponibil sau nu este o persoană dispusă să petreacă timp
ascultându -i pe ceilalți.
32
1.5.3 Climatul organizațional – preponderent informal
Din nevoia de a avea o comunicare mai bună, a apărut nevoia acută a unor mijloace
și metode care să faciliteze comunicarea între membri unei organizații .
Organizați ile se confruntă în permanență cu problema schimbării, iar în această problemă
comunicarea joacă un rol esențial. Procesele de comunicare pot furniza atât cauzalitatea cât
și finalitatea proceselor de schimbare.
Problemele frecvent întâlnite în studiul proceselor de comunica re sunt legate de
optimizarea fluxului de comunicare , diversificarea sau standardizarea rolurilor
comunicaționale într -o organizație. În cadrul organizați ilor, ideea unui bilanț
comunicațional ar reprezenta recunoașterea comunicării ca variabilă strategică în
funcționarea și dezvoltarea lor.
În comunicarea organizațională se disting două planuri de comunicare, planul formal și cel
informal. Planul informal poate fi utilizat de cel formal în sensul consolidării relațiilor și
structurilor prescrise oficial . Acest lucru este posibil prin favorizarea unui climat deschis și
de cooperare în organizație, prin creșterea gradului de adeziune a membrilor la scopurile și
obiectivele organizației. Dacă informalul este încurajat, el poate deveni sursă de inovație
pentru formal, lucru foarte profitabil mai ales în momente de restructurare a organizației.
Planul informal se constituie din relațiile spontane, nedefinite sau slab definite între
membrii organizației. Comunicarea informală este folosită de obic ei în grupurile de lucru,
fiind un vector de propagare a valorilor organizației. Gradul de acceptare a normelor ce vin
din planul informal este mai mare decât pentru normele ce vin din planul formal , planul
informal oferind posibilitatea de conectare la starea reală a organizației.
Rețeaua conexiunilor informale într -o organizație este uneori mai puternică decât
structura comunicării formale. În comunicarea informală informația circulă în toate
sensurile – ascendent, descendent, orizontal , diagonal, încrucișat , acoperind întreaga
organizare ierarhică a organizației.
O caracteristică pozitivă a comunicării informale este rapiditatea cu care se trans mite
mesajul (în comparație cu comunicarea formală ), în timp ce caracteristica negativă se
referă la faptul că informațiile tran smise nu au întodeauna un grad ridicat de precizie
(corectitudine) . Efectele pozitive ale comunicării informale se referă la faptul că poate
crește puterea sau influența unor oameni în cadrul organizației , contribuie la creșterea
coeziunii grupului, oferă oportu nități pentru stabilirea și întărirea legăturilor dintre oameni
cât și pentru menținerea unui mediu stimulator de desfășurare a activității. De asemenea,
un aspect pozitiv al acestui tip de comunicare îl constituie și faptul că între membri
33
organizației se asigură un climat de armonie bazat pe înțelegerea interlocutorilor. Rețeaua
informală de comunicare se bazează pe preferințele afective ale membrilor unei organizații,
mesaje le fiind transmise verbal față în față și vin în întâmpinarea problemelor, așteptărilor
și temerilor lor . Liderii informali au o importanță deosebită în circulația informală a
informațiilor. Ei sunt în același timp lideri de opinie astfel încât în funcție de atitudinea lor
față de o anumită situație, ceilalți membri ai organizației vor adopta o anumită poziție.
Echipele de succes petrec mult timp împreună, fiind angaja ți atât în activități de sarcină,
cât și în afara sarcinii. Această investiție în timp promovează comunicarea formală și
informală și, astfel, alimentează relațiile. Pe de altă parte, calitatea timpului petrecut
împreună este mai importantă decât cantitatea sa. Când managerii se adresează membrilor
unei organizații, oferind posibilitatea oricui să ridice orice subiect , ei contribuie la
stimularea unui sentiment de deschidere și accesibilitate în cadrul organiz ației. Prin
contactele informale, rolurile și așteptările sunt discutate, realizându -se schimbul de opinii
și informații (Hargie O.,Dickson D.,Tourish D, 2004).
Partea negativă a comunicării informale se referă la mesajele ambigue. Acestea
sunt mesaje cu mai mult de un sens semnificativ. Uneori această ambiguitate apare
deoarece sunt folosite cuvinte care pot fi interpretate diferit . Câțiva termeni informali oferă
exemple bune în acest sens: curând, imediat, într -un minut, devreme, târziu. În mod
similar, termenii informali înseamnă adesea lucruri diferite pentru oameni diferiți (De Vito
J., A., 2012).
Cea mai cunoscută formă de comunicare informală este grapevine (vița -de-vie).
Această formă de comunicare este activată atunci când c ăile de comunicare oficiale sunt
blocate , ori când membri organizației se confruntă cu anumite situații nesigure sau lipsite
de claritate. Informa țiile transmise prin vița -de-vie au rolul de a completa golurile
informaționale și de clarifica deciziile managerilor. Această formă de comunicare este mai
activă în perioadele în care au loc schimbări importante în organizație, când sunt anumite
probleme economice sau alți factori ce pot provoca o stare de anxietate.
1.5.4 Stilul de conducere și efectele asupra organizației
Actul de conducere este realizat implicit prin influența conducătorului asupra unor
persoane sau grupuri. Un management eficient este legat de modul în care liderul are
capacitatea de a influența comportamentul altor oameni. Un management efectiv este
descris de modalitatea în care conducătorul folosește puterea pentru a influența
comportamentul altor oameni. Puterea liderului de a influența se materializează prin:
34
• aderarea la ințierea și elaborarea diferitor activități ;
• oferirea ajutorului sau a sfaturilor ;
• controlul activității altor persoane ;
• interesul spre reputație.
Noțiunea de putere este folosită în sensuri apropiate de termenii de autoritate și influență,
dar, o persoană poate avea putere dar nu și autoritate, c ât și invers , poate avea aut oritate
dar nu și putere. Î nțeleg ând esența puterii, modalitățile de aplicare ale acesteia prin
intemediul definirii unui stil de conducere, se poate analiza impactul exercitării ei asupra
reușitei grupului de lucru.
Influența este un instrument care stă la baza procesului de conducere , prin care un individ
încearcă să determine alt individ să g ândea scă sau să înfăptuiască un lucru pe care acesta
singur nu l -ar fi gândit sau realiza t. Influența se manifestă prin acțiune emoțională sau
rațională , sensul negativ de manifestare a acesteia fiind manipularea.
Mecanismul de luare a deciziilor în cadrul unei organizații implică stilul ul de conducere ,
care are următoarele dimensiuni:
Modul în care se ia decizia , însemnând că l iderul poate să ia deciziile de unul
singur, sau poate avea un grup restr âns de consilieri. În situația în care îi consultă pe
angajați, poate organiza ședințe în care li se cere angajaților părerea despre deciziile
importante, d ar poate să le ceară părerea și prin sugestii scrise sau prin minisondaje de
opinie.
Competența , care poate fi abordată din mai multe perspect ive:
Competența profesională , care se referă strict la competența managerului (liderului) în
domeniul de specialitate;
Competența organizatorică , ce face referire la calitățile managerului (liderului) în privința
formării de echipe adecvate ( selectarea și motivarea angajaților, formarea unei structuri în
care să fie căruia să i se stabilescă un plasament adecvat cu rolul, pregătirea și competența
sa);
Competența social -umană , manifestată prin capacitatea liderului de a întreține o atmosferă
colegială, de a preveni și rezolva conflictele;
Felul în care liderul privește obiectivele grupului , se referă fie la liderul care se
identifică total cu scopurile organizației , fie la cel care folosește organizația și resursele
sale ca pe un instrument pentru realizarea intereselor proprii;
Strategiile de motivare , care pot fi extrinseci, intrinseci, sau se pot realiza diverse
combinații între cele două tipuri de factori ;
35
Atitudinea față de angajat , care se poate manifesta print r-o gamă diversă de
posibilități, de la liderul intransigent care cere subalternilor să-și lase probleme personale
în afara organizației, ori la liderul paternalist , care folosește interesul față de oameni ca pe
o monedă de schimb, instituind un pact între înțelegere/toleranță din partea lui și
conștinciozitate din partea subalternului , până la liderul centrat necondiționat pe om.
O clasificare cu patru componente a stilurilor de conducere a fost realizată de Rensis
Likert:
Stilul de conducere autoritar -opresiv – este cel în care cuvantul cheie
este supunerea . Liderul poate avea o competență profesională scăzută în domeniul în care
activează , fiind înconjurat de un cerc de șefi de departament . Folosește motivatorii
extrinseci, este inflexibil în legătură cu programul și cu alte detalii, și aplică sancțiuni dure
(cum ar fi concedierea), în mod arbitrar. Comunicarea managerială are loc numai pe
verticală, de sus în jos . În acest caz se va dezvolta comunicarea neoficială între angajați, cu
rolul de ” sabotare“ a șefului autoritar.
Stilul de conducere autoritar -obiectiv – este cel în care cuv ântul-cheie
este competența . Liderul nu are disponibi litate pentru relații personale , privind rezultatele
în mod obiectiv și organiz ând cu precizie procesul activității și sarcinilor . Acest tip de lider
se implică extrem de mult în activitate și de aceea nu deleagă autoritatea , situându -se la o
oarecare distanță de colectiv . În acest caz se vor stabili relații separate conducă tor – fiecare
membru al echipei. A ceastă caracteristică se completează cu faptul că îi privește pe
angajați ca pe niște instrumente. Comunicarea managerială se desfășoară de sus în jos , dar
nu există atmosfer ă de ostilitate .
Stilul de conducere democrat -consultativ – are ca termen cheie relațiile umane .
În acest caz, funcția de conducere se îmbină cu funcția de execuție . Consultările cu
membrii grupului de muncă sunt periodice sub formă de consultări oficiale, tip ședință.
Sunt folosiți motivatori de ambele categorii (extrinseci și intrinseci), iar autoritatea se
deleagă într-un mod cunoscut de către angajați. Este un lider rațional, care însă nu pune
accentul pe coeziunea grupului . Fluxul comunicării manageriale are și sensul de jos în sus
iar angajații participă parțial la decizie .
Stilul de conducere democrat -participativ – are ca termen cheie atașamentul față
de organizație . Liderul e ste un mediator -organizator al grupului de muncă și al procesului
de discuție⁄decizie . Echipa este cea care ia decizia în problemele care o privesc. Predomină
relațiile și comunicarea neoficială, liderul intervenind când apar conflicte, pentru a împăca
părțile adverse. Se folosesc motivatorii intrinseci, iar cei care greșesc sunt ajutați de ceilalți
angajați să se corecteze. Autoritatea se deleagă ades ea, nu într-un mod clar. Este stilul de
36
comunicare managerială cel mai generos, însă comunicarea în acest caz se poate
transforma în handicap pentru colectiv prin pierderea de timp în discuții inutile.
Tipologia lui Likert ar putea fi completată și cu:
Stilul de conducere permisiv laissez -faire – ce are ca termen cheie structura
prestabilită . Liderul are rol de reprezentare în exterior a organizației și de simbol al
organizației pe plan intern. El furniz ează materialele informative angajaților și anunț ă
momentul de început și de sfarșit al unei sarcini . Acest stil de conducere poate funcționa pe
o organigramă clară, cu poziții, modalități de realizarea sarcinilor, sistem de sancțiuni și
recompense foarte clar. Comunicarea managerial ă este predominant de jos în sus și
intermitentă, iar între angajați nu poate fi stabilit un profil clar al comunicării , aceasta
depinzând de sociabilitatea lor.
Stilul de conducere autoritar dă rezultate numai pe termen scurt și datorită unui control
sever , stilul de conducere democratic dă rezultate mai bune pe termen lung , iar s tilul
permisiv funcționează doar de la caz la caz, atunci c ând predomină rutina și nu este nevoie
de hotăr âri importante.
Stilul de condu cere trebuie să fie adaptat la caracteristicile grupului de lucru. Astfel, în
stilul orientat spre sarcină , liderul are capacitatea de a defini din punct de vedere cognitiv
situația, de a stabili și formula obiective credibile, de a sintetiza problemele ivite în cursul
proces ului de lucru . În stilul orientat spre relații liderul constituie un liant pentru grupurile
informale de angajați, este un factor cheie în prevenirea eventualelor conflicte.
În această ordine de idei, Blanchard și Hersey sugerează că acordul dintre stilul de
conducere și nevoile grupului este determinat de gradul de maturitate al respectivului grup.
Luând în considerare cele două stiluri, orientat spre sarcină și orientat spre relații , membrii
unui grup imatur vor avea rezultate mai bune cu un lider orientat spre sarcină. Pe măsură
ce grupul se maturizează liderul poate să adopte un stil caracterizat simultan de ambele
orientări. În grupurile cu o maturitate medie e mai eficient stilul orientat spre relații, în
timp ce pentru grupurile ”îmbătr ânite” c el mai potrivit este laissez -faire sau stilul cu scor
scăzut la ambele orientări.
1.5.5 Tipuri de factori care influentează comunicarea
Considerată printre cele mai importante aptitudini manageriale, aptitudinea de
comunicare cuprinde, inevitabil și o componentă care ține de capacitatea de a proteja
comunicarea de influențele negative. Această capacitate se exercita atât în mod direct, pri n
37
comportamentul comunicațional al managerului, cât și în mod indirect, prin măsurile și
intervențiile tehnico -organizaționale în sistemul informațional al organizației.
Factorii care influențează comunicarea sunt:
Facori biologici
• Integritatea organelor de simț;
• Starea optim ă de func ționare a v ăzului, a auzului, a miro sului, a gustului, a
pipăitului . Auzul, v ăzul permit comunicarea cu lumea exterioar ă, gustul, pip ăitul,
protejeaz ă individul fa ță de pericolele din lumea înconjuratoar e;
• Integritatea organelor fona ției permite comunicarea verbală ;
• Integritatea aparatului locomotor face posibil ă comunicarea nonverbala (gesturi,
mișcări);
• Răspunsul erogen : reacția susceptibil ă de a provoca o excita ție sexual ă.
Factori psihologici
• Inteligența – comunicarea este influențată de gradul de inteligență a individului, de
puterea de înțelegere a stimulilor primiți, de gândire, imaginație, memorie;
• Percepția – reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutoru l
simțurilor. Funcția perceptibilă este educabilă;
• Emoțiile sunt exprimate prin expresia fe ței, prin debitul verbal (bucurie -tristete; r âs-
plâns).
Factori sociologici
• Anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare. Climatul armonios
în anturaj, în familie, permite individului să stabilească legături afective. Schimbul
este trecerea unui mesaj de la o persoană la alta;
• Cultura și satutul social – educația, cultura joac ă un rol important de comunicare;
• Personalitatea – comunicarea e influențată de stadiul de dezvoltare a personalității
umane. Personalitatea determină individul să fie încrezător în capacitățile sale de a
se exprima, a se afirma, să stabilească legături semnificative cu cei din jur.
Alți factorii perturbat ori în comunicare sunt: cantitatea de informa ții, bariere semantice
(jargon etc) , diferen țe de statut/preg ătire, neînțelegerea rolurilor , filtrarea informa ției,
ascultarea selectiv ă.
Fiecare organiza ție are o re țea proprie de comunicare. Personalitatea, in dividualitatea,
amprentele culturale ale organiza ției se reg ăsesc în compozi ția subtil ă a mesajelor
vehiculate. Aceste particularit ăți sunt efectul unor influen țe exercitate de factorii interni și
externi organiza ției.
38
II. ORGANIZAREA CERCETĂRII
2.1 Metode de cercetare științifică
Metodele de cercetare reprezintă modalități de a aduna dovezile necesare pentru
abordarea co rectă a temei cercetării. Metoda în ca zul comunicării poate fi definită drept un
mod de cercetare, un sistem de reguli și principii de cunoaștere și de transformare a
realității o biective. T ehnica este un ansam blu de prescripții metodologice necesare
activității de cercetare în domeniul comunicării , iar p rocedeul repre zintă modalitate a
specifică de acțiune prin folosirea instrumentelor de investigație (Marinescu V., 2008 ).
Pentru reali zarea obiectiv ului acestui studiu se pleacă de la generali tățile teoretice existente
și care trebuie să fie testate în raport cu dove zile ce se vor colecta, pentru a vedea dacă
predicțiile specifice ipote zei de la care se pleacă sunt spri jinite și verificate . Realizarea
experimentului și dovezile studiului vor fi controlate statistic în etapa analizei.
Investigația bibliografică a literaturi i de specialitate a reprezentat prima etapă de
lucru la această lucrare. Astfel, s -au consultat lucrări și cărți de specialitate, după care s -a
realizat stabilirea subiecților, prelucrarea și interpretarea informațiilor culese.
Pentru a identifica stadiul actual al comunicării în organizațiile sportive și pentru stabilirea
rolului și importanței comunicării în cadrul aestora precum și gradul în care membri
organizației consideră necesară sau nu comunicarea , acestea fiind obiectiv ele studiului ,
am utilizat cea mai simplă și eficace metodă de cercetare descriptivă , folosind metoda
anchetei prin chestionar . Investigația prin anchetă a urmărit determinarea opiniilor curente
ale grupului chestionat referitoare la comunicarea în organizația din care fac parte .
Pentru ca ancheta să aibă succes, chestionarul l -am prezentat subiecților cu ajutorul
unei scrisori de însoțire , care a explicat scopul și importanța anchetei, dar și o asigurare
scurtă că voi păstra confidențialitatea răspunsurilor și a persoanei respondente.
Chestionarul conceput de mine, a fost trimis prin e-mail, poștă și fax. Acest chestionar are
în componenț a lui 12 întrebări /afirmații la care cei chestionați au trebuit să completeze o
opțiune pr oprie din cele 5 variante . Variantele de răspuns sunt : Dezacord total /Dezacord
/Nici acord, nici dezacord/Acord/Acord total și s-a bifat cu X căsuța liberă din dreapta,
corespunzătoare răspunsului oferit.
Având în vedere că persoanele abordate sunt foarte ocupate cu activitățile manager iale,
antrenamentele de pregătire și competițiile, am urmărit prin telefoane și mesaje electronice
completarea de către aceștia a chestionarelor.
39
În cadrul demersului cercetării, metodologia de cercetare a pus ac cent p e o bună
organizare în ceea ce privește metoda anchetei pe bază de chestionar , deoarece este necesar
un grad superior de certitudine. În cercetarea științifică, în care am utilizat metoda anchetei
prin chestionar , am parcurs următoarele etape principale de organizare :
1. Elaborarea ipotezei;
2. Verificarea ipotezei;
3. Prelucrarea materialului în vederea formulării temei care poate fi stabilită prin
verificare;
4. Folosirea eșantionului în cadrul experimentului;
5. Evaluarea și analiza rezultatelor obținute.
Ipoteza de la care am plecat în elaborarea studiului este : comunicare a are rol și
importanță în activitatea organizațiile sportive . Ținând cont de interesul sporit acordat în
ultimii ani comunicării în toate domeniile și urmare a investigării și studierii literaturii de
specialitate consider că această ipotez ă este pertinentă .
Am precizat problema, am stabilit scopul cercetării și am conturat obiectivele necesare
realizării scopului și am pregăti t planul de lucru care să asigure informațiile necesare .
Următ oarea etapă a cercetării a constituit -o pregătirea instrumentelor de
anchetă , cu referire la modul de lucru cu colectivitățile investigate, formularea
instrucțiunilor și precizarea perioadelor de lucru.
În modul de operaționalizare a cercetării am realizat familiarizarea subiecților cu
instrumentele și modalitățile utilizate și prezentarea scopului și a modalit ății de realizare a
cercetării.
La întocmirea chestionarului am ținut cont de următoarele aspecte :
• mulțimea și varietatea întrebărilor;
• ordinea de prezentare a întrebărilor;
• gradul de sugestibilitate a lor;
• structura chestionarului: ordinea tematică a întrebărilor și tipologia acestora,
tipurile de răspunsuri solicitate ;
• modalitățile de prezentare a chestionarului.
În redactarea întrebărilor, am ținut cont de următoarele recomandări:
• întrebări la obiect;
• să aibă o singură interpretare;
• să fie relativ scurte;
• să fie neutre, netendențioase;
40
• să nu sugereze răspunsul;
• să nu fie ambigue;
• să nu lezeze prest igiul subiectului.
Etapa preluării și analiza rezultatelor am realizat -o parcurgând anumite faze:
• verificarea chestionarelor,
• tabelarea rezultatelor ,
• analiza globală și sintetică pe bază de instrumente statistice.
În ultima etapă a cercetării am interpretat rezultatele , am analizat rezultatele obținute și
am formulat concluziile .
2.2 Perioada și locul cercetării
Ancheta s -a desfășurat în perioada 20 februarie – 20 martie 2020 , în județul Cluj și a
cuprins două etape. În prima etapă am trimis spre completare chestionar ul însoțit de
scriso area de intenție , iar în etapa a doua, am colectat chestionarele completate.
2.3 Eșantionul cuprins în cercetare
Am stabilit eșantionul asupra căruia am aplicat ancheta prin dimensionarea
judicioasă a subiecților din cadrul fiecărei organizații sportive , în funcție de dimensiunile
teoretice ale cercetării și scopul urmărit. Pentru a avea informații cât mai exacte am
considerat necesar să mă adres ez grupurilor de persoane situate în zone ierarhice diferite,
dar care au expertiza necesară pentru o evaluare pertinentă.
Primul grup l -au constituit persoane le din structura conducerii ( manageri , director i,
președin ți, vicepreședinți, secretari) care, prin însăși funcția îndeplinită, se consideră c ă au
competența necesară, iar majoritatea au și o experiență de conducere semnificativă.
Al doilea grup de persoane l-a constituit antrenori i, personal medical sportiv,
consilier i sportiv .
Al treilea grup personal ul administrativ financiar contabil , logistic, de marketing, și
auxiliar .
Al patrulea grup dar și cel mai numeros, sportivii.
Am ales un eșantion specific format din 180 de subiecți aparținând a 5 organizații
sportive, cărora li s -a trimis spre completare chestionarul privind rolul și impo rtanța
comunicării în organizațiile sportive . În continuare sunt prezentate scrisoarea de intenție și
chestionarul.
41
Scrisoare de intenție
Bogdan Lauren țiu Toma
Cluj-Napoca, str………….. ………. nr……….
e-mail:……………………………….
Telefon :……………………………….
În atentia D-lui/D -nei (Prenume, Nume , funcția )
………………………………………………….
Numele Organizației sportive ……………………………
Sediul Organizației ………………………………
Stimate Domn /Doamnă ,
Numele meu este Bogdan Lauren țiu Toma și vă adresez această scrisoare de
intenție c u rugămintea de a da concurs solicitării mele de a completa un chestionar privind
rolul și importanța comunicării în cadrul organizației sportive din care faceți parte. Fiind
student al Universității ”BABEȘ -BOLYAI” Cluj -Napoca, Facult atea de Educație Fizică și
Sport, specializarea Managementul Organizațiilor Sportive, doresc să întocmesc un studiu
de cercetare privind rolul și importanța c omunicării în organizațiile sportive, acesta fiind
subiectul lucrării mele de disertație. Datele rezultate din completarea acestui chestionar îmi
vor oferi un real suport la întocmirea lucrării de disertație și îmi va da ocazia să îmi pun în
practică cunoș tințele teoretice acumulate pe parcursul anilor de studiu.
Drept urmare, vă rog să îmi oferiți această șansă de a primi și completa chestionarul
privind rolul și importanța comunicării în organizațiile sportive. De asemenea, mă angajez
să păstrez confidenț ialitatea totală asupra datelor personale și asupra răspunsurilor oferite
la chestionarul ce însoțește această scrisoare. Datele răspunsurilor vor fi folosite strict
pentru întocmirea studiului din lucrarea de disertație.
În speranta că am câștigat încrede rea dumneavoastră, vă mulțumesc pentru atenția
acordată .
Cu respect,
Bogdan Laurențiu Toma
42
CHESTIONAR
Privind rolul și impo rtanța comunicării în organizațiile sportive
1 În eventuale probleme organizatorice, conteaz ă comunicarea
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
2 Mă simt confortabil să îmi împ ărtășesc ideile cu colegii mei
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
3 Cea mai mare parte a comunicării zilnice în organizație are forma de “directivă”
de la superiorul meu
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
4 Țin cont de părerile celorlalți colegi din organizație în activitatea proprie
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
5 Găsesc destul de dificil să transmit un feedback superiorilor mei
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
6 Tratez cu indiferen ță situa țiile conflictuale si las timpul s ă sting ă conflictul
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
7 Accept refuzurile și nu negociez dac ă am fost refuzat
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
43
8 Mă simt motivat în momentul în care sunt consultat cu privire la luarea unor
decizii care mă privesc personal sau echipa din care fac parte
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
9 Sunt receptiv la nevoile celor din jur în încercarea de a soluționa problemele în
care sunt implicat
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
10 Cer sfaturi de la persoane cu mai multă experiență
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
11 În timpul discuțiilor am tendința de a întrerupe interlocutorii, de a completa
informații sau de a prezenta variante opuse
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
12 Obișnuie sc să am și alte activit ăți în timp ce port o discu ție cu cineva
Dezacord
total Dezacord Nici acord,
nici
dezacord Acord Acord
total
Variantele de răspuns sunt :
• Dezacord total ;
• Dezacord ;
• Nici acord, nici dezacord ;
• Acord ;
• Acord total
Se va bifa cu X căsuța liberă din dreapta, corespunzătoare răspunsului oferit.
44
III. REZULTATELE CERCETĂRII
3.1 Prezentarea datelor
Variantele de răspuns la chestionar au fost:
• Dezacord total ;
• Dezacord ;
• Nici acord, nici dezacord ;
• Acord ;
• Acord total .
S-a bifat cu X căsuța liberă din dreapta, corespunzătoare răspunsului oferit.
Au fost trimise câte 36 de chestionare fiecărei organizații sportive . Distribuția
răspunsurilor la chestionare a fost următoarea: prima organizație 30 de chestionare
completate, a doua organizație 30 chestionare, a treia organizație 27 de chestionare, a patra
organizație 26 de chestionare, iar cea de a cincea organizație a returnat 22 de chestionare
completate. Tabelul 1 reprezintă repartiția răspunsurilor pe fiecare organizație sportivă.
Tabelul 1 – Răspunsurile pe organizații sportive
Nr. Organizația Răspunsuri Rată de răspuns
1 Organizația sportivă 1 30 83,33%
2 Organizația sportivă 2 30 83,33%
3 Organizația sportivă 3 27 75%
4 Organizația sportivă 4 26 72,22%
5 Organizația sportivă 5 22 61,11%
Din acestea rezultă 135 de chestionare completate din totalul de 180 de chestionare trimise.
Tabelul 2 – Situația centralizată a chestionarelor completate , exprimă situația subiecților
care au dat curs comp eltării chestionarului privind rolul și importanța comunicării în
organizațiile sportive. Rata de răspuns poate fi considerată foarte bună.
Tabelul 2 – Situația centralizată a chestionarelor completate
Nr. Chestionare Număr chestionare
1 Chestionare trimise 180
2 Chestionare completate 135
3 Rata de răspuns % 75%
45
Chestionarele au fost completate de către subiecți din toate nivelele ierarhice ale
organizațiilor sportive anchetate, și anume sportivi, specialiști componenți ai colectivelor
tehnice (antrenori, personal medical sportiv, consilier sportiv ), personalul di n structura
conducerii organizațiilor sportive ( manageri , director i, președin ți, vicepreședinți, secretari),
personalul administrativ, financiar contabil, logistic, de marketing, și auxiliar .
Dacă ne referim la respondenți , din totalul de 135 de chestionar e completate, 10 persoane
sunt din structura conducerii ( manageri , director i, președin ți, vicepreședinți, secretari) , 12
din colectivul tehnic ( antrenori, personal medical sportiv, consilier sportiv ), 8 personal
administrativ financiar contabil, logistic, de marketing și auxiliar și 105 sportivi. Tabelul 3
reprezintă situația procentuală reprezentativă a categoriei din care fac parte subiecți i
chestionați.
Tabelul 3 – Categoria de personal
Nr. Categoria de personal Număr
răspunsuri Procent
reprezentativ
1 Persoane din structura conducerii ( manageri ,
director i, președin ți, vicepreședinți, secretari) 10 7,4%
2 Antrenori, personal medical sportiv, consilier
sportiv 12 8,9%
3 Personal administrativ financiar contabil,
logistic, de marketing, și auxiliar 8 5,9%
4 Sportivi 105 77,8%
Răspunsurile oferite de cei chestionați și care au dat curs completării chestionarului , sunt
centralizate în tabelul 4.
Tabelul 4 – Situația centralizată a răspunsurilor la chestionar
Nr. Răspuns Nr. răspunsuri Rata răspunsurilor %
1 Dezacord total 361 23,20 %
2 Dezacord 308 19,79%
3 Nici acord, nici dezacord 105 6,75%
4 Acord 402 25,84 %
5 Acord total 380 24,42 %
46
Situația răspunsurilor defalcate pe întrebări este prezentată în Tabelul 5.
Tabelul 5 – Situația răspunsurilor defalcate pe întrebări
Nr. Întrebare /afirmație Dezacord
total Dezacord Nici
acord, nici
dezacord Acord Acord
total
1 În eventuale probleme
organizatorice, conteaz ă
comunicarea – – 16 39 80
2 Mă simt confortabil să îmi
împărtășesc ideile cu colegii
mei 3 5 8 60 59
3 Cea mai mare parte a
comunicării zilnice în
organizație are forma de
“directivă” de la superiorul
meu 52 36 11 31 5
4 Țin cont de părerile celorlalți
colegi din organizație în
activitatea proprie 2 4 10 60 59
5 Găsesc destul de dificil să
transmit un feedback
superiorilor mei 52 36 11 31 5
6 Tratez cu indiferen ță
situa țiile conflictuale si las
timpul s ă sting ă conflictul 68 25 6 29 7
7 Accept refuzurile și nu
negociez dac ă am fost refuzat 50 59 11 5 10
8 Mă simt motivat în momentul
în care sunt consultat cu
privire la luarea unor decizii
care mă privesc personal sau
echipa din care fac parte 3 20 10 22 80
47
9 Sunt receptiv la nevoile celor
din jur în încercarea de a
soluționa problemele în care
sunt implicat 2 6 6 38 83
10 Cer sfaturi de la persoane cu
mai multă experiență 5 4 5 65 56
11 În timpul discuțiilor am
tendința de a întrerupe
interlocutorii, de a completa
informații sau de a prezenta
variante opuse 46 65 6 18 –
12 Obișnuie sc s ă am și alte
activit ăți în timp ce port o
discu ție cu cineva 78 48 5 4 –
3.2 Interpretarea rezultatelor
Întrebările/afirmațiile au avut ca scop identificarea următorilor indicatori :
• Opinii referitoare la rolul comunicării în interiorul organizației;
• Relațiile de simpatie și/sau antipatie față de colegi;
• Opinii legate de barierele existente în procesul de comunicare ;
• Imaginea despre raportul superiorilor cu angajații și participanții la activitatea
sportivă;
• Opinii legate de modul de desfășurare a procesului de comunicare în interiorul
organizației ;
• Opinii legate de feedback -ul informațiilor sau a instrucțiunilor transmise ;
• Opinii legate de gestionarea situațiilor conflictuale;
• Încrederea/neîncrederea în conducerea organizației sportive ;
• Opinii legate de starea de bine (wellness -ul) în organizație ;
• Opinii r eferitoare la importanța comunicării în rezolvarea eventualelor probleme
organizaționale;
• Opinii despre rolul participanților la activitatea sportivă în luarea deciziilor în
cadrul organizației;
48
• Opinii legate de atenția acordată de participanți în timpul p rocesului de
comunicare;
Aceste aspecte stabilesc parametri de control pentru interpretarea rezultatelor studiului.
Răspunsurile pe organizații sportive sunt reprezentate grafi c în Graficul 1 – Repartiția
chestionarelor pe organizații, conform datelor din tabelul 1.
Graficul 1 – Repartiția chestionarelor pe organizații
Repartizarea chestionarelor a fost făcută în mod egal pe fiecare organizație (36 de
chestionare trimise) . Rata de răspuns, chiar dacă nu este egală, este în măsură apropiat ă
pentru cele cinci organizații sportive.
Orientarea în prelucrarea datelor este centrată pe analiza răspunsurilor oferite de
către subiecți la întrebările din chestionar, pornind de la măsura în care aceste chestionare
au fost completate. 75% din cei chestionați au dat curs completării chestionarului, așa cum
se poate observa din datele prezentate în Tabelul 2 – Situația centralizată a chestionarelor
completate, însoțit de reprezentarea grafică a rezultatului , exprimată prin Graficul 2 –
Reprezentarea grafică a s ituați ei centralizat e a chestionarelor completate.
Aceste date exprimă gradul de interes acordat completării chestionarului, care se poate
observa că este ridicat, rata de răspuns fiind foarte bună, de 75%.
0 5 10 15 20 25 30 35 40Organizația1Organizația2Organizația3Organizația4Organizația5Repartiția chestionarelor pe organizații
Chestionare completate Chestionare trimise
49
Graficul 2 – Reprezentarea grafică a s ituați ei centralizat e a chestionarelor completate
În baza tabelului 4 – Situația centralizată a răspunsurilor la chestionar , am întocmit
o situație cu răspunsurile oferite, în funcție de orientarea întrebării/afirmației din
chestionar. Unele răspunsuri sunt orientate spre o apreciere bună a comunic ării în cadrul
organizației, în timp ce alte răspunsuri prezintă opinii despre existența unor obstacole sau
blocaje în comunicare. Drept urmare, am grupat aceste răspunsuri în 3 grupe:
Grupa 1 – răspunsuri orientate spre aprecierea pozitivă în ceea ce privește comunicarea ;
Grupa 2 – răspunsuri neutre (nici acord, nici dezacord ), reprezentând persoane care nu au
o idee clară asupra procesului de comunicare din cadrul organizației din care fac parte ;
Grupa 3 – răspunsuri ce reflectă o atitudine negativă față de procesul de comunicare din
cadrul organizației din care fac parte, și/sau o atitudine proprie negativă față de
comunicare .
La interpretarea rezultatelor s -au utilizat factori de analiză care au avut ca punct de plecare
indicatorii stabiliți a fi urmăriți prin întrebările lansate în chestionar.
Prin intermediul analizei răspunsurilor la întrebări, am conturat opiniile subiecților bazate
pe fapte concrete din interiorul organizației din care fac parte și exprimate prin
răspunsurile oferite de către aceștia.
În Tabelul 6 – Răspunsuri pe categorii de întrebări , sunt defalcate răspunsurile pe cele 3
categorii.
020406080100120140160180
Chestionare trimise Chestionare primite180
135Situația chestionarelor
75%
50
Tabelul 6 – Răspunsuri pe categorii de întrebări
Nr Categoria de întrebări Răspuns
pozitiv
Grupa 1 Neutru
Grupa 2 Răsp uns
negativ
Grupa 3
1 Întrebările 1, 2, 4, 7, 8, 9, 10 810 66 69
2 Întrebările 3, 5, 6, 11, 12 506 39 130
3 Total 1316 105 199
Această grupare am considerat -o utilă pentru facilitarea analizei opiniilor exprimate de
subiecți și pentru formularea unor aprecieri concise.
Graficul 3 – Reprezentarea grafică a atitudinii față de comunicare , reprezintă interpretarea
răspunsurilor în funcție de cele 3 grupe definite anterior , expuse în tabelul 6, și exprimă
orientarea către comunicare apreciată de către subiecți în cadrul organizației din care fac
parte , și/sau reflectă în același timp propria atitudine.
Graficul 3 – Reprezentarea grafică a atitudinii față de comunicare
Grupa 1 apreciază în mod pozitiv comunicarea în cadrul organizației sportive din care fac
parte , apreciind cu Acord/Acord total o bună comunicare și cu Dezacord/Dezacord total
lipsa de comunicare sau eventuale bariere existente în procesul de comunicare. Total 1316
răspunsuri pozitive .
0200400600800100012001400
Grupa1-
atitudine
pozitivăGrupa2-
neutrăGrupa3-
atitudine
negativăOrientarea către comunicare
51
Grupa 2 reprezintă aprecieri neutre prin Nici acord/Nici dezacord . Total 105 răspunsuri
neutre .
Grupa 3 apreciază faptul că în organizația din care fac parte, există anumite blocaje sau
bariere în procesul de comunicare sau propria atitudine față de comunicare este negativă.
Total 199 răspunsuri negative .
Analizând datele culese, grupate și reprezenta te grafic , am conturat următoarele
aprecieri :
În cele 5 organizații sportive anchetate, climatul organizațional este în mare parte
asemănător, 3 din cele 5 organizații acordând o importanță mare comunicării și apreciind
rolul ei în desfășurarea activității. Celelalte 2 organizații întâmpină oarecare dificultăți,
existând , se pare , anim ozități și anumite blocaje în procesul de comunica re. Cele mai multe
răspunsuri neutre și negative, provin de la aceste 2 organizații. Oricum, pe ansamblu,
predomină o atitudine pozitivă față de comunicare, existând , se pare , tendința de a
soluționa oricare probleme ce apar , printr-o bună comunicare internă între membri
organizației . Pe baza răspunsurilor oferite la chestionar, se pot contura următoarele
tendințe în organizațiile sportive analizate :
Opiniile subiecților chestionați referitoare la rolul comunicării în interiorul
organizației sunt exprimate prin răspunsuri majoritar pozitive, fapt ce arată că se acordă un
rol major comunicării.
Relațiile de simpatie față de colegi în urma răspunsurilor acestora, sunt destul de
ridicate . Acest fapt se poate datora modului de o rganizare informal ă, o structură ce apare
bazată în mod natural pe criterii de afinitate profesională și personală . Buna funcționare a
structurii informale este datorată comunicațiilor informale. Acestea se bazează pe elemente
de int eres comun legate de organizație și de aceleași preocupări (activitățile sportive) .
Opin iile legate de modul de desfășurare a procesului de comunicare în interiorul
organizației reflectă modul în care i nformațiile vehiculate în cadrul comunicațiilor
informale, deși nu vin din surse oficiale, au o forță mare de influență în cadrul acestor
organizații , îmbogăț ind peisajul organizațional și ajut ând la vehicularea unor informații
importante pentru funcționarea și dezvoltarea grupului. Comunicațiile informale contribuie
major la cri stalizarea și dezvoltarea unei culturi organizaționale puternice, prin intermediul
lor fiind comunicate noilor veniți ce anume este acceptat și ce nu în organizație, elemente
de istorie a acesteia și cadrul în care ei pot activa. Acest lucru se poate evide nția și prin
opiniile exprimate în răspunsurile la chestionar , referitor la solicitarea de sfaturi de la
persoane cu mai multă experiență .
52
Un pericol major îl reprezintă însă posibilitatea relativ facilă a unor membri ai organizației
de a modifica conținutul informațiilor vehiculate, putând influența, chiar manipula climatul
organizațional general sau din anumite subdiviziuni organizatorice. De multe ori chiar
managerii sunt influențați în deciziile lor de elemente de ordin informal sau pot genera
anumite reacții prin utilizarea canalelor informale. Sunt manageri care consideră că, dacă
doresc o reacție rapidă și sinceră, este de preferat să apeleze la un canal de comunicare
informală decât la mijloace de comunicare formală.
Legat de barierele exist ente în procesul de comunicare , analiza răspunsurilor oferă
o imagine edificatoare, și anume faptul că unii membri ai organizației, deși nu majoritari de
opinie, întâmpină totuși dificultăți de percepție a informațiilor transmise și/sau primite.
Influențarea percepțiilor individuale în comunicare este un indicator important ce
funcționează în ambele sensuri (emițător – receptor) și poate fi cauzată de mai mulți factori
cum ar fi: vârsta, experiența, performanța obținută, eșecurile, factori psiholo gici și/sau
factori externi , cultură și statut . Bazele influenței care îi dau posibilitatea comunicatorului
să o exercite sunt: puterea coercitivă, puterea referențială, puterea legitimă , puterea
expertului (Teoria comunicării , Tran V., Stănciugelu I., 2001, pag.111 ). Acestea pot
identifica, ordona și explica în mare măsură mecanismele influenței comunicative și
corespunde concepției despre comunicare ca proces ce implică o relație socială.
Dincolo de regulile formale de desfășurare a activității și de dezvoltare a relațiilor în
interiorul unei organizații (reguli care sunt de cele mai multe ori precizate în mod explicit
membrilor , atât în scris, cât și în comunicarea orală) sunt active prepoderent reguli
informale , care, așa cum am menționat anterior, contribuie major la cristalizarea și
dezvoltarea unei culturi organizaționale . O barieră importantă în comunicare poate rezulta
din conflictul constant între cele două tipuri de reguli : formale și informale. Nivelul
structural care poate lua forma relației șef – subordonat (inegalitate de statut) sau forma
relației dintre colegi (egalitate de statut, chiar dacă în anumite cazuri nu se instituie imediat
și o relație amicală ), trebuie cunoscut și înțeles de către fieca re membru al organizației.
Gradul de adaptare la modul de comunicare din cadrul organizației are un rol important în
evitarea eventualelor bariere .
Opiniile legate de neimplicarea în situațiile conflictuale, evidențiază o categorie de
persoane, deși nu nu meroasă, care refuză implicarea directă în aceste situații . Într-un fel
sau altul, toți participanții la procesul de comunicare pot să fie implicați la un moment dat
în conflicte dintre cele mai diferite , fie cu un coleg, fie cu un antrenor sau manager sau cu
oricare din membrii organiza ției sportive din care face parte. De cele mai multe ori,
identificarea și ”manipularea“ în sens pozitiv, depinde în bună măsură de abilitatea
53
comunicatorului , de capacitatea sa de persuasiune rațional -afectivă. De exemplu, un prim
pas poate fi făcut printr -o reconstituire clară a faptelor care au condus la o situație
conflictuală și identificarea persoanelor implicate în conflict. Desigur, fiecare dintre ace știa
are anumite nevoi, interese sau perspective de abordare diferite. Conștientizarea unor astfel
de aspecte este necesară pentru o bună gestionare și soluționare a conflictului.
Importanța comunicării în rezolvarea eventualelor probleme organizaționale este
percepută de către subiecți i ches tionați ca având o mare importanță. Receptivitatea la
nevoile celor din jur în încercarea de a soluționa problemele în care sunt implica ți având un
rol esențial.
Atenția acordată de participanți în timpul procesului de comunicare contribuie în
mare măsură la transmiterea și recepționarea corectă a mesajului. O parte relativ mică din
cei chestionați au perceput sau și -au atribuit lipsa de atenție în procesul de comunicare ,
exprimată prin obișnui nța de a avea alte pr eocupări sau de a desfășura ș i alte activități în
timp ce po artă o discuție cu cineva (telefon, rețele de socializare , atragerea într -o altă
discuție, alți factori externi) .
Legat de feedback -ul informațiilor sau a instrucțiunilor transmise , se poate oserva
pe baza răspunsurilor că acesta este stâns corelat cu gradul de atenție abordat în procesul
de comunicare, cu modul de transmitere a mesajelor , cu receptivitatea la nevoile celor din
jur în încercarea de a soluționa eventualele problemele ce apar cât și de confortul resimțit
în impărtășirea ideilor. Frustrările pot să apară atunci când oamenii solicită informații și
nu primesc nici un răspuns, din cauza faptului că cererea lor afost blocată, pierdută și/sau
deviată , sau neînțeleasă.
Tendința de a întrerupe interlocutorii, de a co mpleta informații sau de a prezenta variante
opuse , nu are întodeauna un efect negativ în procesul comunicării , atât timp cât nu lezează
conținutul mesajului și nu întrerupe cercul comunicării .
Analizând opinia legată de gradul de motivare indus de situațiile în care membri
organizațiilor sportive sunt consultați cu privire la luarea unor decizii care îi privesc
personal sau echipa din care fac parte, se poate observa că motivarea are un rol important
în crearea unei stări de bine . În ceea ce privește o anumită stare percepută în contextul
activității pe care o desfășoară , sportivul are mai multe atitudini: față de superiorul direct
sau general, față de colegi , față de sarcini , atribuții, față de strategiile organizației, față de
retribuție, fa ță de mediul în care își desfășoară activitatea și mediul de viață în general. De
aceea este foarte important ca atenția membrilor organizațiilor sportive să fie concentrată
pe aspectele pozitive ale activității lor și pe strategiile de perspectivă ale org anizației din
care fac parte. Schimbările organizatorice, noile strategii, modul de comunicare și
54
importanța acordată acesteia, contribuie la formarea unei percepții pozitive ce duce la
dezvoltarea optimismului și a unei stări de bine. Corelațiile dintre motivare și satisfacție ce
duce la performanțe și dintre neimplicare și eșec, sunt aproape întotdeauna proporționale.
Scăderea stimei de sine poate induce o stare de dezechilibru ce se poate manifesta în
nivelul de performanță al sportiv ilor și antrenorilor sau a oricărui membru al organizației
sportive. Antrenorii , în calitate de motivatori, joacă un rol esențial în contextul
motivațional și influențează direct și indirect, motivația sportivilor . Ei trebuie să țină cont
de stadiul în care este un anumit sportiv, de experiența acestuia , de pregătirea fizică și de
potențialul pe care acesta îl are.
Succesul organizației este corelat cu performa nțele sportive obținute și depinde în
mare măsură de modul în care managerii au cunoștințe des pre domeniu și gestionează
factorii interni precum: desfășurarea activităților, abilitățile și capacitățile participanților la
activitatea sportivă (antrenori și sportivi), responsabilitățile și motivarea cu privire la
atingerea obiectivelor organizației și a performanțelor competiționale. Rolul participanților
la activitatea sportivă în luarea deciziilor în cadrul organizației este considerat de mare
importanță în opinia majorității respondenților și are influență asupra gradului de
încredere/ne încredere în conducerea organizației .
Contribuția personală la acest studiu este analiza comunicării în organizațiile
sportive , pe baza răspunsurilor la chestionar . Această analiză a avut ca scop identificarea
variabilelor și caracteristicilor comunicării, determinarea stadiului la care este perceput
rolul comunicării și importanța pe care aceste organizații o acordă procesului de
comunicare , identificarea bunelor practici și a căilor de perfecționare a comunicării în
cadrul acestora. În baza cercetării și analizei răspunsurilor oferite la chestionar, pot aprecia
faptul că ipoteza de la care am plecat în această cercetare a fost confirmată, și anume :
comunicarea are rol și importanță în activitatea organizațiile sportiv e. Acest fapt a condus
la realizarea scopului acestui studiu și la aprecierea că rezultatele cercetării au confirmat că
obiectiv ul a fost îndeplinit .
55
IV. CONCLUZII
Concluziile rezultate în urma acestui studiu de cercetare privind rolul și importanța
comunicării în organizațiile sportive , sunt după cum urmează :
În primul rând, s tudiul comunicării organizațion ale din perspectiva rolului și a
importanței acesteia în organizațiile sportive, a arătat că rolul comunicării într -o
organizație este legat de capacitatea manag erului de a fi un bun vorbitor și de a avea
abilități bune de comunicare interpersonală . Evaluarea comunicării interne este o premisă
esențială în determinarea calității acesteia și a rolului pe care îl are în ma ximizarea
performanței organizaționale. Este nevoie să se pună u n accent deosebit pe organizarea și
planificarea comunicării în cadrul organizațiilor sportive , pe necesitatea elaborării de
strategii de comunicare . Trebuie luat în considerare faptul că valoarea managerilor are o
influență puternică asupra climatului organizațional, deoarece se reflectă în stilul de
conducere adoptat și practicat, pe de o parte, și în spiritul organizației, pe d e altă parte .
Această valoare, sau percepția membrilor organizației despre ea , este determinantă pentru
modul în care organizația este formală sau informală, autocrată sau participativă,
impersonală sau amicală.
În al doilea rând , ținând seama de faptul că s portul este, pe lângă efectele
fiziologice -somatice, și un producător de efecte morale , sunt necesare investiții importante
asupra resursel or umane ale organizațiilor sportive , deoarece acestea reprezintă investiții
strategice în dubla lor ipost ază de resurse capabile să producă și să reproducă toate
celelalte resurse. De aceea, comunicare a sub toate aspectele ei (verbală, nonverbală,
paraverbală ) într-o organizație sportivă , este un factor important în organizarea vieții
sportive și contribuie semnificativ la imbunătățirea performanțelor acesteia. Comunicarea
nonverbală are o pondere covârșitoare din punct de vedere al impactului asupra
receptorului. Mesajele transmise sunt de natură să amplifice ceea ce se comunică verbal
sau, din co ntră, pot infirma cele afirmate. În general, oamenii acordă mai multă atenție și
semnificație mesajelor nonverbale decât celor verbale, de aceea elementele nonverbale
trebuie să fie bine cunoscute și utilizate. Sportul de performanță constituie astăzi un m ijloc
prin care oamenii își afirmă potențialul biologic, multiple calități de ordin psihologic,
precum și eficiența educațională și organizatorică.
Ținând cont de toate datele rezultate în urma studiului de cercetare și de analiza personală
a datelor obțin ute, pot spune că rezultatul studiului demonstrează că obiectivul a fost
îndeplinit .
56
ABSTRACT
In developing this paper we started from the premise that modern sports organizations
must configure their ability to achieve performance by realizing the role and importance of
effective communication between its members. The starting point in achieving this
requirement must be the establishment of clear objectives at the level of organization,
group and individual, the effectiveness of communication depend ing on the
communication system and the way of communication designed, implemented and used
within the organization.
In terms of managerial policies and strategies, the organization must formulate both its
reception objectives and those regarding the issua nce of messages in order to achieve
maximum efficiency in the field of communication.
There is a need to place special emphasis on the organization and planning of
communication within sports organizations, on the need to develop communication
strategies. It must be taken into account that the value of managers has a strong influence
on the organizational climate, because it is reflected in the leadership style adopted and
practiced, on the one hand, and in the spirit of the organization, on the other.
Communication in all its aspects (verbal, nonverbal, paraverbal) in a sports organization, is
an important factor in the organization of sports life and contributes significantly to
improving its performance.
57
BIBLIOGRAFIE
Belu A.,M., Dică A.,M., Dăescu O.,C., (2016). Comunicarea eficientă – reguli și beneficii ,
Craiova: Editura Erasmus
Chelcea S., Ivan L., Chelcea A., (2005). Comunicarea nonverbală:gesturi și postură.
București: Editura Comunicare.ro
Cuilenburg V.J.J., Scholten O., Noomen G.W., (1998). Știința Comunicării , București:
Editura Humanitas
De Vito J., A., (2012). Human Communication. The basic course , Hunter College of the
City University of New York
Dragoș P.,F., (2014). Management în sport – note de curs , Oradea:FEFS
Gîdei M ., Budevici P., A., (2016). Particulartăți ale comunicării eficiente în activitățile
sportive , Chișinău: USEFS
Hargie O.,Dickson D.,Tourish D, (2004). Communication skills for effective management ,
Hampshire : Palgrave Ma cmillan
Hoye R., Smith A.,C.,T., Nicholson M. &Stewart B., (2015). Sport management –
principles and applications , New York: Routledge
Iovanuț S., (2001). Comunicarea , Timișoara: Editura Waldpress
Jinga Gh., (2011). Abordări manageriale în organizațiile sportive – comunicarea ,
București: ASE
Lesenciuc A., (2017). Teorii ale comunicării , Brașov: Editura AFA „Henri Coandă”
Marinescu V., (2008). Metode și metologii de cercetare în științele comunicării – suport de
curs, București: FJSC
Pomohaci M., (2007). Comunicare în Educație Fizică și Sport , Sibiu , Editura Alma Mater
Popescu D., (1998). Arta de a comunica , București: Editura Economică
Rein I., Kotler P., Shields B.R. , (2006). Reinventing Sports in a Crowded Marketplace ,
New Yorg, Cicago : McGraw -Hill
Ryff C., D., Keyes C.,L.,M., (1995). The structure of psychological well -being
revisited. Journal of Personality and Social Psychology , Washington: American
Psychological Association
Stânea R., (2007). Tehnici de comunicare eficientă – note de curs, Alba -Iulia: Universitatea
”1 Decembrie 1918”
Thoits, P., A., (2012). Role-Identity Salience, Purpose and Meaning in Life, and Well –
Being among Volunteers , Bloomington Indiana University
Tran V., Stănciugelu I., (2001 ). Teoria comunicării , București : FCRP “David Ogilvy”
58
LISTA FIGURILOR, TABELELOR ȘI GRAFICELOR
Figura 1 – Modelul elementar al comunicării …………………………………. ………………………… 7
Tabelul 1 – Răspunsurile pe organizații sportive …………………………………. ……….. ……….. 45
Tabelul 2 – Situația centralizată a chestionarelor completate ……………………. ………………. 45
Tabelul 3 – Categoria de personal ……………………………….. ……………………………………….. . 46
Tabelul 4 – Situația centralizată a răspunsurilor la chestionar …………………………….. …….. 46
Tabelul 5 – Situația răspunsurilor defalcate pe întrebări ……………………………………………. 47
Tabelul 6 – Răspunsuri pe categorii de întrebări ………………………………………………………. 51
Graficul 1 – Repartiția chestionarelor pe organizații ………………………………………… ……… 49
Graficul 2 – Reprezentarea grafică a s ituați ei centralizat e a chestionarelor completate …. 50
Graficul 3 – Reprezentarea grafică a atitudinii față de comunicare ………………………….. … 51
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ORGANIZAȚIILOR ȘI ASOCIAȚI ILOR SPORTIVE LUCRARE DE DISERTAȚIE Absolvent TOMA BOGDAN LAURENȚIU -2020- 1 UNIVERSITATEA “BABEȘ –BOLYAI” CLUJ –NAPOCA… [608324] (ID: 608324)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.