Organizatii Care Invata Si Servicii Performante Pentru Utilizatori. Managementul Cunoasterii Aplicat In Bibliotecile Universitare

Cuprins

Rezumat / 4

Abstract / 6

Secțiunea I / 8

1. Introducere / 8

1.2 Traseul profesional / 8

1.2.1 Direcțiile principale de cercetare / 8

1.2.2 Activitatea didactică / 14

1.2.3 Activitatea de coordonare a studenților și masteranzilor / 15

1.2.4 Activitatea de cercetare științifică / 16

2. Utilizatorii de informații în era digitală / 21

2.1 Bibliotecile universitare și bibliotecarii în era digitală și implicațiile în relația cu

utilizatorii / 21

2.2 Atragerea utilizatorilor spre serviciile de bibliotecă și de informare în era digitală / 23

2.3 Bibliotecile universitare românești / 25

2.3.1 Bibliotecile universitare medicale românești / 26

2.4 Bibliotecile universitare și serviciile oferite utilizatorilor în prezent / 27

2.4.1 Direcții de acțiune în vederea îmbunătățirii serviciilor oferite utilizatorilor de bibliotecile

universitare din România / 28

Comportamentul și nevoile de informare ale utilizatorilor / 28

2.4.1.1.1 Impactul resurselor electronice și al noilor tehnologii în bibliotecile universitare

medicale românești / 29

2.4.1.1.2 Utilizatorii de informație medicală din România: între tipărit și electronic / 30

2.4.1.1.3 Nevoile și comportamentul informațional al viitorilor specialiști în informare din

România / 31

2.4.1.1.4 Accesul pacienților din România la informația medicală / 33

2.4.1.2 Instruirea utilizatorilor în accesarea resurselor electronice / 35

2.4.1.2.1 Dezvoltarea unui program de instruire în informare pentru utilizatorii din domeniul

biomedical / 37

2.4.1.3 Implementarea și utilizarea de noi aplicații pentru o comunicare mai bună cu

utilizatorii / 38

Cooperarea la nivelul bibliotecilor universitare / 41

2.4.1.4.1 Cooperarea la nivelul bibliotecilor universitare din România / 42

2.4.1.4.2 Elemente de cooperare la nivelul bibliotecilor universitare medicale din

România / 44

2.4.1.4.3 Servicii de informare bazate pe un parteneriat bibliotecar-utilizatori în clinicile

medicale / 45

3. Managementul cunoașterii și structurile infodocumentare / 49

3.1 Managementul cunoașterii în organizații / 49

3.2 Definirea managementului cunoașterii / 50

3.3 Implementarea managementului cunoașterii în structurile infodocumentare / 51

3.3.1 Managementul cunoașterii în structurile infodocumentare românești / 53

3.3.2 Model strategic pentru implementarea managementului cunoașterii în structurile

infodocumentare / 54

3.3.3 Crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în biblioteci / 56

3.3.3.1 Învățarea și partajarea cunoașterii în organizații / 57

3.3.3.2 Cultura organizațională / 58

3.3.3.3 Cultura organizațională în bibliotecile universitare românești / 58

3.3.3.4 Cadru pentru crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în biblioteci / 60

3.3.4 Transformarea bibliotecilor universitare românești în organizații care învață / 64

3.3.5 Dezvoltarea de instrumente de organizare a cunoașterii / 66

Secțiunea a II-a / 69

Planuri pentru dezvoltarea viitoare / 69

Activitatea didactică / 69

Activitatea de cercetare / 70

Referințe bibliografice / 76

Rezumat

Această teză prezintă contribuțiile mele științifice din ultimii ani în contextul stadiului actual al cercetării din domeniul științelor informării și direcțiile de cercetare pe care mă voi axa în viitor.

După susținerea la Universitatea din București a tezei de doctorat, având ca temă managementul cunoașterii și structurile infodocumentare, sub coordonarea științifică a domnului prof. dr. Ion Stoica și după obținerea titlului de doctor în 2006, activitatea mea de cercetarea a fost orientată în mai multe direcții. Unele au fost inițiate la începutul carierei mele universitare, imediat după absolvirea studiilor de licență și masterat la Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea Bibliologie și Știința Informării, altele aprofundate în perioada studiilor doctorale, iar altele explorate în perioada postdoctorală. Acestea includ: studiul utilizatorilor de informații, implementarea procesului de management al cunoașterii în structurile infodocumentare, serviciile de informare medicală, transformarea bibliotecilor universitare în organizații care învață, dezvoltarea de instrumente de organizare a cunoașterii. Rezultatele activității mele de cercetare au fost diseminate în reviste, cărți și la manifestări științifice internaționale în domeniul științelor informării.

În Secțiunea I a tezei de abilitare prezint succint cele mai importante direcții ale activității mele de cercetare precum și rezultatele acesteia, dar și traseul meu profesional, cu referire la activitatea didactică, activitatea de coordonare a studenților și masteranzilor și a unor echipe de cercetare.

Una din direcțiile principale de cercetare o reprezintă studiul utilizatorilor de informații din perspectiva accesului la serviciile oferite de bibliotecile universitare în general și a accesului la informația electronică în mod particular, dar și a instruirii în informare a acestora (Porumbeanu 2008b; Madge & Mihăilescu 2012). Categoria de utilizatori vizată a fost cea a utilizatorilor bibliotecilor universitare (Porumbeanu 2003; Mandeal & Porumbeanu 2004a; Mandeal & Porumbeanu 2004b; Madge 2013a; Madge 2015b) și în mod special cea a utilizatorilor de informație medicală: studenți, medici, cercetători, dar și pacienți (Porumbeanu 2008a; Porumbeanu 2009b; Porumbeanu 2009c; Porumbeanu & Madge 2009). Interesul meu pentru bibliotecile universitare medicale și publicul lor a fost motivat de faptul că aceste structuri sunt printre cele mai dinamice, cu o evoluție și o implementare a inovațiilor în activitatea lor mult mai rapide decât alte biblioteci, aspect datorat specificului și utilității informațiilor de care se ocupă, dar și de apropierea mea de acest tip de biblioteci în perioada celor șase ani ca studentă a Facultății de Medicină și ulterior în perioada rezidențiatului în medicină generală și a studiilor doctorale în chirurgie generală. Propria experiență ca utilizator, dar și analiza serviciilor oferite de bibliotecile medicale din România și din străinătate au stat la baza modelului pe care l-am propus pentru servicii de informare bazate pe un parteneriat între specialiștii în informare și utilizatorii din domeniul biomedical (Porumbeanu Madge 2012b) și a proiectului care va demara în curând în vederea dezvoltării unui ghid de instruire în informare pentru aceeași categorie de utilizatori.

Cooperarea la nivelul bibliotecilor universitare românești (Porumbeanu Madge 2012c; Madge 2013b; Madge 2013d) și utilizarea de aplicații bazate pe noile tehnologii pentru o comunicare mai bună cu utilizatorii (Madge, Coșerea & Modan, 2014; Madge & Coșerea 2014; Madge 2015c) sunt alte teme pe care le-am abordat recent în cercetările mele.

Managementul cunoașterii în structurile infodocumentare și implementarea acestui proces în bibliotecile universitare românești reprezintă o altă direcție principală de cercetare. Am introdus la începutul anilor 2000 tema managementului cunoașterii în spațiul infodocumentar românesc (Porumbeanu 2005a; Porumbeanu 2005b) și, de asemenea, în 2003, am introdus și predat în România primul curs de management al cunoașterii din învățământul superior (Porumbeanu 2009a). Cercetările mele desfășurate în perioada 2001-2009 la nivelul bibliotecilor universitare românești au avut ca rezultat dezvoltarea unui model strategic în vederea implementării acestui proces (Porumbeanu 2006; Porumbeanu 2010; Porumbeanu 2011; Madge 2012) și, mai târziu, a unui cadru de acțiune pentru crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în aceste structuri (Porumbeanu Madge 2012a), dar și analize privind cultura organizațională din bibliotecile universitare românești (Porumbeanu 2010; Porumbeanu Madge 2012c).

Rezultatele publicate ale acestor cercetări au fost citate de autori din divese părți ale lumii în articole din reviste indexate ISI, Scopus etc., dar și în alte publicații.

Direcțiile de cercetare menționate în Secțiunea I sunt ilustrate în lucrările prezentate la conferințele internaționale și congresele mondiale la care am participat, în articolele și studiile publicate în importante reviste în domeniu, în cărțile pe care le-am publicat și care au primit recenzii elogioase și citări în reviste prestigioase și în volume din țară și străinătate, precum și în cursurile predate de-a lungul timpului studenților și masteranzilor de la specializarea Științe ale Informării și Documentării.

Planurile mele de viitor în zona cercetării includ aprofundarea aspectelor vizând utilizatorii și comportamentul lor informațional în era digitală, transformarea bibliotecilor universitare românești în organizații care învață (Madge 2013c), îmbunătățirea cooperării la nivelul acestor instituții, dar și continuarea dezvoltării de instrumente de organizare a cunoașterii, mai exact instrumente bibliografice în sfera relațiilor bilaterale ale României (coord. Madge 2014; Madge 2015a). Aceste aspecte sunt prezentate în Secțiunea a II-a a tezei de abilitare, dedicată planurilor de dezvoltare a carierei profesionale, științifice și academice.

Abstract

This thesis presents my scientific contributions in recent years in the context of the current state of research in the field of information sciences and the research directions on which I will focus in the future.

After submitting my doctoral thesis on knowledge management and info-documentary structures at the University of Bucharest under the scientific supervision of Prof. Ion Stoica PhD and obtaining my PhD in 2006, my research work was focused on several directions. Some were initiated early in my university career, immediately after graduating from the undergraduate and master’s programmes at the Faculty of Letters, University of Bucharest, Library and Information Science specialization, others studied thoroughly during my doctoral studies, while others were explored during the postdoctoral period. These include: the study of information users, knowledge management implementation in info-documentary structures, medical information services, university libraries transformation in learning organisations, development of tools for organizing knowledge. The results of my research work were disseminated into journals, books and at international scientific events in the field of information sciences.

In Section I of my habilitation thesis I succinctly expound the most important directions of my research work and its results, as well as my professional path with respect to the teaching activity, and coordinating students, master students and research teams.

One of the main directions of research is represented by the study of information users in terms of access to services provided by academic libraries in general and access to electronic information in particular, but also of user training (Porumbeanu 2008b; Madge & Mihăilescu 2012). The category of sighted out users has been that of academic library users (Porumbeanu 2003; Mandeal & Porumbeanu 2004a; Mandeal & Porumbeanu 2004b; Madge 2013a; Madge 2015b) and especially that of medical information users: students, medical doctors, researchers, and patients (Porumbeanu 2008a; Porumbeanu 2009b; Porumbeanu 2009c; Porumbeanu & Madge 2009). My interest in medical academic libraries and their audience was motivated by the fact that these structures are among the most dynamic, with a significantly faster evolution and implementation of innovations in their activity compared to other libraries, aspect due to the specifics and usefulness of the information they manage, but also motivated by my contiguity to this type of libraries during the six years spent as a student of the Faculty of Medicine and later during my residency in general medicine and my doctoral studies in general surgery. My experience as a user, but also the assessment of services provided by medical academic libraries in Romania and abroad have been underlying the model which I proposed for information services based on a partnership between information specialists and biomedical users (Madge Porumbeanu 2012b) and of the project pending the immediate development of an information literacy guide for the same category of users.

The cooperation at the Romanian academic libraries level (Porumbeanu Madge 2012c; Madge2013b, Madge 2013d) and the use of applications based on new technologies for better communication with users (Madge, Coșerea & Modan 2014; Madge & Coșerea 2014; Madge 2015c) constitute other issues addressed recently during my research.

Knowledge management in info-documentary structures and the implementation of this process within the Romanian academic libraries is another main research direction. During the early 2000s, I managed to introduce the theme of ​​knowledge management in the Romanian info-documentary sphere (Porumbeanu 2005a; Porumbeanu 2005b), while in 2003 I have introduced and taught the first course of knowledge management in higher education in Romania (Porumbeanu 2009a). The research conducted by the undersigned between 2001-2009 in the Romanian academic libraries has resulted in the development of a strategic model for implementing this process (Porumbeanu 2006; Porumbeanu 2010; Porumbeanu 2011; Madge 2012) and, later, a framework of action for creating a culture of learning and knowledge sharing in these structures (Porumbeanu Madge 2012a), as well as analyses of the organizational culture in Romanian academic libraries (Porumbeanu 2010; Porumbeanu Madge 2012c).

The published results of this research have been quoted by authors from different parts of the world in articles published in ISI, Scopus etc. indexed journals, and also in other publications.

The research directions specified in Section I are exemplified in the scientific papers presented at international conferences and world congresses that I attended, in the articles and studies published by important journals in the field, in the books I published and which received laudatory reviews and quotations in prestigious journals and books published in the country and abroad, as well as in the courses taught over time to undergraduate students and master students in the Information and Documentation Sciences specialization.

My plans for future research include deepening the aspects regarding users and their information behaviour in the digital era, transforming Romanian academic libraries in learning organisations (Madge 2013c), improving the cooperation between such institutions, as well as the further development of knowledge organisation tools, namely bibliographic tools within Romania's bilateral relations area (coord. Madge 2014; Madge 2015a). These issues are showcased in Section II of the habilitation thesis dedicated to professional, scientific and academic career development plans.

Secțiunea I

1. Introducere

În această teză voi prezenta pe scurt contribuțiile mele științifice în domeniul științelor informării și importanța lor, dar și traseul meu profesional (activitatea didactică, de coordonare și de cercetare științifică).

Traseul meu profesional include două preocupări majore orientate în mai multe direcții care acoperă perioada pre-doctorală, studiile doctorale și perioada post-doctorală. Acestea sunt axate pe:

– tema utilizatorilor de informații – accesul la informație, utilizarea resurselor de informare electronice, instruirea în informare, serviciile oferite de bibliotecile universitare românești, și

– tema managementului cunoașterii – introducerea acestui concept în spațiul infodocumentar românesc, aplicarea acestui proces în bibliotecile universitare românești, crearea unei culturi a învățării și partajării cunoașterii în aceste instituții, dezvoltarea de instrumente de organizare a cunoașterii.

Voi prezenta succint în această secțiune activitatea mea didactică și științifică, publicațiile și proiectele care ilustrează evoluția și dezvoltarea intereselor mele de cercetare, evidențiind originalitatea și relevanța lor publică.

1.2 Traseul profesional

1.2.1 Direcțiile principale de cercetare

Activitatea mea de cercetare în domeniul științelor informării a avut până în prezent două constante majore: utilizatorii de informații și managementul cunoașterii în structurile infodocumentare.

a. Interesul meu de cercetare pentru utilizatori, elementul fundamental în circuitul de transfer al informației, a apărut la începutul anilor 2000, încă de la debutul carierei mele universitare, în contextul în care structurile infodocumentare românești, în special bibliotecile universitare se găseau încă într-o etapă timpurie a amplului proces de modernizare a serviciilor ca urmare a informatizării și a accesului electronic la informație. Atenția mi-a fost atrasă spre această zonă într-o perioadă când în România problematica utilizatorilor nu era prezentă în preocupările bibliotecilor și nu existau studii pe această temă. Unul dintre seminariile mele cu studenții era chiar pe tema utilizatorilor. În calitatea lor de utilizatori de informație, dar și de viitori specialiști ai domeniului, studenții de la specializarea Bibliologie și Știința Informării au participat la una dintre primele mele cercetări. Aceasta a pornit de la experiența lor ca utilizatori, iar rezultatele au indicat că majoritatea preferă căutările nedelegate în manieră automatizată, totuși ei subliniind rolul extrem de important al bibliotecarilor în cadrul procesului de căutare și regăsire a informației (Porumbeanu 2003a; Mandeal & Porumbeanu 2004b). O altă cercetare, desfășurată la nivelul utilizatorilor din trei mari biblioteci universitare din țară, Biblioteca Centrală Universitară din București, Biblioteca Centrală Universitară din Iași și Biblioteca Centrală Universitară din Timișoara, a indicat printre altele necesitatea instruirii utilizatorilor în privința abilităților de informare și slaba implicare a bibliotecilor în această zonă (Porumbeanu 2003a; Mandeal & Porumbeanu, 2004a). La acestea s-a adăugat contactul avut în 2001 la Boston, SUA cu specialiști din străinătate, prin intermediul primei mele participări la Congresul Mondial IFLA (International Federation of Library Associations and Institutions), cea mai importantă manifestare științifică anuală în domeniul științelor informării, dar și participarea la alte conferințe și audirea în acest context a unor interesante prezentări pe tema utilizatorilor, ca și lectura unei serii de articole și cărți de referință în această zonă (de ex., Sutter 1992; LeCoadic 1998; LeCoadic 2001). Am fost încurajată să inițiez cercetări la nivelul utilizatorilor și de către doamna prof. dr. Rodica Mandeal, a cărei asistentă am fost și alături de care am desfășurat cele două studii.

Dacă inițial cercetările mele au vizat utilizatorii marilor biblioteci universitare din România, ulterior mi-am îndreptat atenția spre o zonă specializată și anume cea a utilizatorilor de informație medicală (Porumbeanu 2008a, Porumbeanu 2009b; Porumbeanu 2009c; Porumbeanu & Madge 2009).

Prin intermediul acestor cercetări mi-am propus să analizez și să evidențiez aspecte legate de schimbare și modernizare în bibliotecile universitare românești în contextul tranziției spre o societate digitală. În prezent, preocupările mele din această zonă au revenit la utilizatorii marilor biblioteci universitare, precum Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din București (Madge 2013a; Madge 2015b), dar și la analiza comunicării dintre biblioteci și utilizatorii lor prin intermediul unor aplicații precum Facebook (Madge, Coșerea & Modan 2014, Madge & Coșerea 2014; Madge 2015c)

Rezultatele cercetărilor mele la nivelul utilizatorilor de informație din România au evidențiat comportamentul informațional al acestora, nevoile și cererile lor de informare, nivelul de satisfacție în legătură cu serviciile oferite de biblioteci, dar au condus și la formularea unor soluții pentru îmbunătățirea activității bibliotecilor, pentru creșterea valorii serviciilor de informare și a gradului de utilizare a resurselor electronice. Rezultatele au fost folosite de managementul acestor structuri și mă refer în special la bibliotecile universitare medicale din București, Cluj și Iași, și pe baza lor s-au operat modificări la nivelul serviciilor de informare oferite, dar și al relației acestor biblioteci cu utilizatorii lor.

Studiile mele din ultimii ani s-au concentrat pe problematica bibliotecilor universitare și a rolului bibliotecarilor în era digitală, pe elementele care au marcat tranziția bibliotecilor universitare românești de la tradiție la modernitate, pe importanța instruirii în informare a utilizatorilor și pe necesitatea elaborării unor strategii de atragere a utilizatorilor către serviciile de bibliotecă în era digitală (Porumbeanu 2008c; Porumbeanu 2009d).

În Porumbeanu (2011, ed. a II-a 2013), lucrare axată în principal pe bibliotecile medicale, am abordat provocările pe care era digitală le-a adus pentru biblioteci și bibliotecari. Am evidențiat schimbările cărora bibliotecile trebuie să le facă față, majoritatea determinate de evoluția rapidă a noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor și am prezentat aspecte de actualitate privind bibliotecile medicale românești. În contextul digitizării am analizat rolul și noile abilități pe care bibliotecarii trebuie să le aibă, necesitatea reorientării lor spre utilizarea și exploatarea resurselor digitale și am prezentat posibilitățile de instruire și dezvoltare profesională continuă pe care le au la dispoziție bibliotecarii medicali din România. De asemenea, am făcut o analiză a bibliotecilor universitare medicale românești care au trecut în ultimele două decenii și jumătate prin transformări majore, devenind structuri moderne, adaptate condițiilor din mediul digital și capabile să răspundă cerințelor actuale de informare și cercetare ale utilizatorilor. Am evidențiat momente din istoricul acestor biblioteci, dar și structura, serviciile de informare pe care le oferă în prezent utilizatorilor, ca și date privind colecțiile, utilizatorii și schimbările survenite în ultimii ani în activitatea lor.

Utilizatorii de informație medicală din România au fost investigați în cadrul a trei cercetări desfășurate pe bază de chestionare și interviuri. Un prim studiu, desfășurat la nivelul utilizatorilor din trei biblioteci universitare medicale românești s-a axat pe implicațiile accesului la resursele de informare electronice. Studiul a fost prezentat la Chicago în 2008, în cadrul Coferinței Medical Library Association (Porumbeanu 2008a) și rezultatele sale au fost publicate (Porumbeanu 2009b) în cea mai prestigioasă revistă europeană de profil, Health Information and Libraries Journal, publicată în Marea Britanie. Al doilea studiu, pe tema resurse tipărite vs. resurse electronice, prezentat în 2009 la Congresul Mondial de Biblioteconomie Medicală (ICML – International Congress on Medical Librarianship) desfășurat în Australia, la Brisbane (Porumbeanu 2009c), a abordat utilizatorii celei mai mari biblioteci medicale din România. Am analizat rezultatele care au indicat preferința clară a utilizatorilor pentru resursele tipărite, dar și motivele care stau la baza acestei preferințe care constrastează cu situația din țările occidentale, unde utilizatorii preferă resursele electronice, și am propus soluții pentru creșterea nivelului de utilizare a resurselor digitale în România. Într-o a treia cercetare, prezentată la Congresul Mondial IFLA din 2009 (Porumbeanu & Madge 2009) am abordat tema accesului pacienților din România la informație medicală, cu evidențierea nivelului lor de instruire în informare, a posibilităților de acces la informație, a comportamentului lor informațional, a surselor de informare preferate, a surselor în care ei au încredere și a atitudinii lor față de bibliotecă ca loc de unde ar putea obține informații în domeniul medical. Aceste cercetări s-au bucurat de un mare interes din partea participanților prezenți la evenimentele științifice menționate.

O altă temă pe care am abordat-o în cercetările mele este educația pentru informație a utilizatorilor și rolul bibliotecilor și bibliotecarilor în această zonă. Instruirea în informare a devenit o necesitate în domeniul științelor biomedicale, deoarece aici au loc frecvent schimbări în practică, specialiștii trebuie să aibă în permanență la dispoziție informații actuale și validate, iar volumul literaturii este în creștere rapidă. Am subliniat importanța instruirii în informare pentru profesioniștii din domeniul biomedical (Porumbeanu 2008b) și, plecând de la câteva exemple (cum ar fi Pasleau et al. 2007; Schallier 2007; Robu 2007) din învățământul superior medical din Europa, am susținut integrarea unui astfel de curs de instruire în informare în planul de învățământ al Facultății de Medicină din București, sugerând și un posibil conținut al acestuia (Madge & Mihăilescu 2012).

Pornind de la rezultatele obținute în cadrul cercetărilor mele, dar și de la exemple din străinătate (Dalrymple 2000; Harrison et al. 2010), am propus într-un studiu din 2012 (Porumbeanu Madge 2012b), în situația actuală a inexistenței în România a bibliotecarilor clinicieni, un model de servicii de informare bazate pe colaborarea dintre bibliotecarii medicali și utilizatori, care să sprijine activitatea clinică și de cercetare desfășurată de echipele medicale.

Aceste cercetări au deschis drumul în vederea unei analize profunde și continue a aspectelor caracteristice bibliotecilor universitare românești și a utilizatorilor în era digitală. Cercetările mele la nivelul utilizatorilor de informație medicală din România au constituit un instrument valoros pentru managerii bibliotecilor universitare, deoarece au oferit elemente importante privind nevoile, cerințele și preferințele utilizatorilor, dar și sugestii și soluții pentru îmbunătățirea serviciilor de informare oferite de bibliotecile românești.

b. Cea de-a doua direcție majoră a preocupărilor mele de cercetare vizează managementul cunoașterii și implementarea acestui proces în structurile infodocumentare. Interesul meu pentru această zonă datează încă din perioada studiilor de masterat, când am abordat acest proces managerial în contextul științelor informării. Am aprofundat această temă în cadrul studiilor doctorale, dar și ulterior, în perioada post-doctorală.

În aproape toate domeniile s-a putut observa în ultimele trei decenii tendința transformării organizațiilor în structuri flexibile, bazate pe cunoaștere și a căror cultură sprijină schimbarea și inovarea. Prusak (1996) atrăgea atenția la jumătatea anilor 1990 asupra celor două surse care stau astăzi la baza avantajului competitiv: capacitatea de învățare a organizației și bunurile de cunoaștere pe care aceasta le deține. Procesul de management al cunoașterii a devenit în aceste condiții esențial în toate zonele de activitate și la baza demersului meu a stat necesitatea abordării domeniului științelor informării din perspective contemporane.

În cercetarea întreprinsă în perioada studiilor doctorale, care a depășit aparent nivelul științelor informării, mi-am propus să evidențiez rolul structurilor infodocumentare în dezvoltarea cunoașterii și poziția pe care o ocupă în sistemul cunoașterii. În Porumbeanu (2006) am arătat că de-a lungul timpului, structurile infodocumentare au evoluat, au intrat în forme diferite, dar esența lor a rămas aceeași în linii mari: achiziționarea, organizarea, prelucrarea și conservarea cunoașterii, la care s-a adăugat ulterior dimensiunea utilizării și diseminării cunoașterii. Astăzi, structurile infodocumentare formează parteneriate cu instituții similare sau cu alte tipuri de organizații, sunt implicate în colaborări la nivelul unor rețele extinse ceea ce le permite să ofere produse și servicii de calitate, să răspundă cât mai bine nevoilor comunității și, de asemenea, ele joacă un rol important în educația pentru informație a utilizatorilor. Prin structuri infodocumentare înțeleg organizații din zona transferului de informații precum biblioteci, servicii de informare, centre de documentare etc. Rolul acestor instituții este imens în organizarea, conservarea și diseminarea cunoașterii. Dar, de asemenea, ele au o contribuție semnificativă la dezvoltarea cunoașterii, în procesul de generare de cunoaștere nouă, de valoare adăugată.

Plecând de la modul în care fenomenele și procesele specifice societății cunoașterii influențează misiunea și activitățile structurilor infodocumentare, de la posibile soluții pentru ca aceste instituții să-și extindă rolul în societate și să-și consolideze poziția de actori principali pe piața cunoașterii, dar și de la modul cum poate fi aplicat cu succes procesul de management al cunoașterii la nivelul structurilor infodocumentare, în lucrarea Managementul cunoașterii și structurile infodocumentare (Porumbeanu 2006; ed. a II-a 2011) am prezentat și analizat stadiul actual în evoluția cunoașterii, a managementului organizațiilor în general și a structurilor infodocumentare în special, pentru a putea evidenția apoi elementele care contribuie la sporirea avantajului durabil într-o economie globală competitivă și în schimbare rapidă, aspectele care pot susține acțiunea structurilor infodocumentare în era cunoașterii și creșterea valorii serviciilor de informare pe care le oferă, dar și elementele care recomandă implementarea managementui cunoașterii în acest tip de organizații.

Studiul pe care l-am desfășurat în cadrul cercetărilor doctorale (Porumbeanu 2006), primul în România pe tema managementului cunoașterii în structurile infodocumentare, a urmărit să identifice dacă în aceste instituții contextul este favorabil aplicării acestui proces. În România nu se poate vorbi deocamdată de o cultură a partajării cunoașterii în biblioteci, însă rezultatele au indicat elemente pe care se poate dezvolta o astfel de cultură, specialiștii din biblioteci manifestând deschidere la ideea de partajare a cunoașterii. În plus, cei mai mulți participanți la studiu au considerat că implementarea managementului cunoașterii în bibliotecile românești ar fi necesară și benefică.

O a doua cercetare (Porumbeanu 2010), a cărei relevanță internațională este demonstrată de citările venite din partea unor autori din diferite țări, a fost publicată în cea mai importantă revistă la nivel mondial dedicată bibliotecilor universitare, și care apare în SUA, The Journal of Academic Librarianship. În aceasta am analizat elementele care definesc cultura organizațională din mari biblioteci universitare românești și am oferit o posibilă soluție în vederea implementării managementului cunoașterii în aceste structuri pe baza modelului strategic pe care l-am creat (Porumbeanu 2006) și care se bazează pe cinci elemente fundamentale. Ulterior, m-am concentrat pe identificarea elementelor unui cadru de acțiune pentru crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în structurile infodocumentare (Porumbeanu Madge 2012a), cercetare care, de asemenea, publicată într-un volum colectiv din străinătate, a fost descărcată, conform statisticilor trimise de editură, de peste 4.000 de ori, în special de către cititori din SUA și Marea Britanie.

Tot în acest context am abordat dimensiunea cooperării la nivelul bibliotecilor universitare românești, o zonă din păcate încă deficitară la noi în țară și m-am oprit în mod special tot asupra bibliotecilor cu profil medical (Porumbeanu Madge 2012c; Madge 2012; Madge 2013b).

În prezent, preocupările mele în zona managementului cunoașterii se axează pe o cercetare inițiată la începutul anului 2013 care vizează transformarea bibliotecilor universitare în organizații care învață* (Madge 2013c) și care se înscrie și în planurile mele de viitor, dar și pe o inițiativă în zona organizării cunoașterii și anume dezvoltarea de instrumente bibliografice în sfera relațiilor bilaterale ale României (coord. Madge 2014; Madge 2015a).

Originalitatea, importanța și relevanța publică a cercetărilor mele constau în faptul că au realizat o deschidere în direcția studiului și aprofundării fenomenului cunoașterii și a procesului de management al cunoașterii în relație cu structurile infodocumentare. Prin cercetările desfășurate și modelele dezvoltate am urmărit să arăt că una din opțiunile pe care le au structurile infodocumentare pentru a supraviețui și a avea succes, dar și pentru a oferi servicii performante utilizatorilor în noua societate dominată de cunoaștere și caracterizată prin complexitate, competiție și numeroase schimbări, este implementarea procesului de management al cunoașterii.

În cercetările mele demarate la începutul anilor 2000 am abordat pentru prima dată în România tema managementului cunoașterii în structurile infodocumentare și tot în acest context trebuie să menționez că, în 2003, am propus introducerea unui curs pe tema managementului cunoașterii în planul de învățământ al programului de licență de la specializarea Biblioteconomie și Știința Informării din cadrul Facultății de Litere a Universității din București. A fost primul curs pe această temă predat în România. Inițial, în perioada 2003–2006, a avut statutul de disciplină obligatorie la anul al II-lea, cu un curs săptămânal pe parcursul a două semestre și un seminar la două săptămâni. Planul de învățământ valabil din anul universitar 2005–2006 a modificat statutul acestei discipline într-una opțională, la anul al III-lea, rămânând un curs săptămânal pe parcursul a două semestre, fără seminar. În anul universitar 2009–2010 a intrat în vigoare un nou plan de învățământ și, din păcate, managementul cunoașterii a rămas disciplină opțională, fiind prevăzută la anul al II-lea cu un curs săptămânal doar pe durata primului semestru (Porumbeanu 2009a). În ciuda acestor schimbări, cursul Managementul cunoașterii în structurile infodocumentare își propune să le ofere studenților o perspectivă mult mai largă asupra domeniului pentru care se pregătesc, să-i înzestreze cu o serie de cunoștințe și competențe care să le permită accesul la o gamă mult mai extinsă de posturi pe care ar putea să le ocupe și să-i pregătească pentru societatea cunoașterii, pentru lumea informațională digitală. Cursul se bucură de un mare interes din partea studenților, acesta fiind și motivul pentru care anual coordonez studenți care aleg să abordeze teme de management al cunoașterii în cadrul lucrărilor de licență.

1.2.2 Activitatea didactică

Activitate didactică la Universitatea din București

Desfășor activitate didactică în învățământul superior de științele informării în cadrul Facultății de Litere a Universității București din octombrie 1999 ca preparator suplinitor și din februarie 2000 ca preparator titular, prin concurs. Am deținut, pe rând, în urma promovării concursurilor și a îndeplinirii criteriilor științifice, și funcțiile didactice de asistent și lector. În momentul actual ocup funcția de conferențiar și am o vechime de 15 ani și jumătate în învățământul superior. În prezent predau la programul de licență Științe ale Informării și Documentării cursurile Utilizatorii de informații, Managementul cunoașterii, Servicii de referințe, Sisteme de regăsire a informației, Organizarea informației și taxonomia cunoașterii, iar la programul de masterat Gestionarea informației în societatea contemporană disciplinele Managementul calității în transferul de informații și Teorii ale comportamentului informațional. De-a lungul anilor am predat însă și alte discipline precum: Informare documentară, Dezvoltarea structurilor documentare, Informare documentară specializată, Concepte și practici în căutarea și regăsirea informației, Management în structurile infodocumentare, Managementul resurselor umane în structurile documentare, Managementul informației, Bibliometrie, Cercetarea în științele informării.

Activitățile practice pe care le-am desfășurat cu studenții au avut în vedere dezvoltarea abilităților acestora de a desfășura cercetări la nivelul utilizatorilor și de a căuta și regăsi informații în manieră tradițională și automatizată.

La propunerea mea au fost introduse în Planul de învățământ al specializării Științe ale Informării și Documentării următoarele cursuri: Bibliometrie (pe care l-am predat între 2002 și 2006), Managementul cunoașterii (pe care îl predau din anul 2003), Digitizarea colecțiilor (introdus din 2009), Organizarea informației și taxonomia cunoașterii (pe care îl predau din 2009), iar la programul masteral Gestionarea informației în societatea contemporană am propus disciplina Teorii ale comportamentului informațional (pe care o predau din 2012).

Predau cursuri și în cadrul programelor postuniversitare Biblioteconomie și Știința Informării (din 2006) și Profesori Documentariști (din 2011), programe organizate de Colectivul de Științe ale Informării și Documentării la Universitatea din București, în cadrul Facultății de Litere.

Între anii 2000-2009 am fost îndrumător de stagii de practică de specialitate pentru studenții anilor I-III de la specializarea Științe ale Informării și Documentării, stagii care s-au desfășurat în structuri infodocumentare din București (Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" București, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române), iar din 2011 sunt coordonator al practicii de cercetare pentru masteranzii de la programul Gestionarea informației în societatea contemporană (anii I-II).

Evaluările primite din partea studenților și masteranzilor au arătat că aceștia apreciază modul de predare și de evaluare a cunoștințelor acumulate, ca și suportul de curs oferit.

Activitate didactică și de cercetare în străinătate

Începând din anul 2001 desfășor activitate didactică și de cercetare și în cadrul unor universități din străinătate, la școli de specialitate prestigioase precum Școala Suedeză de Biblioteconomie și Știința Informării de la Universitatea din Borås, Suedia (martie 2001 și martie 2012), Departamentul de Management al Informației și Comunicării din cadrul Școlii de Informatică, Inginerie și Științe ale Informării de la Universitatea Northmbria din Newcastle upon Tyne, Marea Britanie (mai 2004 și mai 2007) și Departamentul de Studii de Arhivistică și Informare din cadrul Facultății de Științe Umane de la Universitatea din Amsterdam, Olanda (septembrie 2005 și septembrie 2006). Cursurile predate studenților de la nivelul licență și nivelul masterat au fost pe teme precum accesul la informație în bibliotecile universitare, utilizatorii bibliotecilor universitare, sistemul bibliotecilor din România, regăsirea informației, nevoile și comportamentul utilizatorilor în procesul de informare, managementul cunoașterii în biblioteci și servicii de informare, cultura organizațională în structurile infodocumentare, implementarea managementului cunoașterii în structurile infodocumentare. De asemenea, la Universitatea din Borås, am susținut în martie 2012 un seminar de cercetare și la nivelul programului doctoral.

1.2.3 Activitatea de coordonare a studenților și masteranzilor

Între 1998-2001 am fost coordonator al Cercului Studențesc de Biblioteconomie Contemporană de la Secția de Bibliologie și Știința Informării a Facultății de Litere din cadrul Universității din București.

Începând din 2006 coordonez studenți în elaborarea lucrărilor de licență și a lucrărilor de absolvire în cazul celor de la cursurile postuniversitare, iar din 2011 coordonez și masteranzi în elaborarea disertațiilor.

Am îndrumat și consiliat o serie de studenți care au finalizat studiile de licență pentru a urma programe de masterat în străinătate, la universități din Anglia și Olanda.

De-a lungul anilor am organizat și moderat sesiuni de comunicări științifice la care au participat o serie de studenți pe care i-am coordonat în elaborarea de lucrări științifice: Importanța dialogului utilizator – specialist în informare, mai 2003; Servicii avansate de informare – brokerii de informații, aprilie 2004; Veghea documentară, noiembrie 2004; Rolul serviciilor de informare în societatea contemporană, martie 2007, evenimente desfășurate la Secția de Bibliologie și Știința Informării a Facultății de Litere de la Universitatea din București.

În ultima perioadă am coordonat studenți care au participat la diverse alte manifestări științifice precum BeSt Letters Colloquia (Bucharest [anonimizat] / Colocviile Studențești ale Facultății de Litere), Colocviul științific al studenților, masteranzilor, doctoranzilor și alumnilor bibliologi.

Am încurajat studenții să participe și la manifestări științifice internaționale și i-am implicat în cercetările pe care le-am desfășurat. Acestea au fost prezentate la conferințe (de ex., Conferința Internațională Biblio 2013) și publicate apoi în reviste de specialitate (Madge, Coșerea & Modan 2014; Madge & Coșerea 2014).

De asemenea, am încurajat studenți și masteranzi să se implice în activitatea de cercetare, și anume în investigațiile bibliografice desfășurate în vederea dezvoltării de instrumente de organizare a cunoașterii (coord. Madge 2014).

1.2.4 Activitatea de cercetare științifică

Publicarea de lucrări științifice

Am publicat în România, dar și în străinătate o serie de articole, studii și cărți în română și engleză: cinci cărți ca autor unic, o carte ca prim autor, cinci cărți în calitate de coordonator, două capitole în cărți și peste 75 de studii, articole și lucrări în volumele unor conferințe. Acestea au apărut la edituri de prestigiu recunoscute din țară (Editura Universității din București) sau din străinătate (Elsevier, John Wiley & Sons Inc, InTech) și sunt pe teme precum utilizatorii de informații, managementul cunoașterii în structurile infodocumentare, serviciile de referințe, informarea documentară. Unele dintre lucrările mele se găsesc și în biblioteci universitare din străinătate (din Germania, Norvegia, Portugalia, Belgia, Suedia, Cehia, Polonia, Republica Moldova ș.a.) și, de asemenea, multe sunt incluse în baze de date internaționale de prestigiu (ISI, SCOPUS, EBSCO, ProQuest, CEEOL, RePEc, DOAJ).

Participarea la conferințe naționale și internaționale

În ultimii ani am participat la peste 25 de conferințe internaționale și congrese mondiale și la o serie de conferințe naționale. Congresele și conferințele internaționale la care am participat au fost organizate sub egida unor prestigioase asociații profesionale sau universități de renume precum the International Federation of Library Associations and Institutions (IFLA), European Association for Health Information and Libraries (EAHIL), Medical Library Association (MLA), International Congress on Medical Librarianship (ICML), Università Sapienza di Roma, Université Paris Descartes – Institut Universitaire de Technologie, Universitatea "Transilvania" din Brașov, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu ș.a. La aceste conferințe am susținut comunicări în special pe tema managementului cunoașterii în structurile infodocumentare și a utilizatorilor de informații.

Prestigiul profesional

Citările și aprecierile specialiștilor din țară și din străinătate dovedesc impactul cercetărilor mele și vizibilitatea internațională a activității mele științifice.

Lucrările pe care le-am publicat și comunicările pe care le-am susținut de-a lungul anilor s-au bucurat de numeroase aprecieri, fiind citate și prezentate de către autori din țară și din străinătate (din SUA, Marea Britanie, Mexic, Argentina, până în Columbia, India, China și Malaezia) în lucrări de specialitate care au apărut în publicații de prestigiu din întreaga lume (The Journal of Academic Librarianship, Journal of Knowledge Management Practice, Library Philosophy and Practice, The Yale Journal for Humanities in Medicine, Communications in Computer and Information Science, Library and Information Research, Biblioteca Universitaria, Qualitative and Quantitative Methods in Libraries, Review of Management and Economic Engineering, Revista Universitaria Digital de Ciencias Sociales, International Information and Library Review). Referiri la lucrările pe care le-am publicat pot fi găsite și pe site-uri din țară și din străinătate, iar cărțile pe care le-am publicat ca unic autor s-au bucurat de recenzii elogioase din partea unor specialiști de prestigiu în domeniul științelor informării.

Unele din lucrările pe care le-am publicat fac sau au făcut parte din bibliografia obligatorie a unor cursuri de la specializarea Biblioteconomie și Știința Informării oferită de alte universități din țară precum Universitatea “Transilvania” din Brașov, Universitatea de Vest din Timișoara ș.a.

În cadrul lucrării "Bibliologi români. Dicționar", apărută în 2011, mi-a fost consacrat un articol de prezentare.

Am fost referent științific al unor lucrări apărute la Editura Universității din București și al unor articole din revista Journal of Information and Knowledge Management publicată de World Scientific.

Am fost Moderator / Chair la o serie de conferințe internaționale: BIBLIO 2007 (Brașov), QQML (Qualitative and Quantitative Methods in Libraries) 2012 (Limerick, Irlanda), BIBLIO 2012 (Brașov), Information Science and Information Literacy 2013 (Sibiu).

De-a lungul anilor am fost invitată la diferite manifestări științifice organizate de diferite instituții din țară pentru a susține cursuri și prelegeri destinate perfecționării specialiștilor care lucrează în biblioteci.

În ultimii ani, am fost invitată să particip și să susțin comunicări în calitate de Plenary Speaker la o serie de manifestări științifice precum Conferința Internațională Educație și Creativitate pentru o Societate bazată pe Cunoaștere, București, 22-23 noiembrie 2007; Conferința Internațională de Biblioteconomie și Știința Informării Biblio 2009 Bibliotecile într-o lume în schimbare, Brașov, 4-5 iunie 2009; Conferința Internațională Biblio 2012 Innovation within Libraries, Brașov, 6-8 iunie 2012.

Tot ca o recunoaștere a prestigiului profesional de care mă bucur, în 2012 am fost invitată să susțin o comunicare în calitate de Keynote Speaker la cea de-a treia Conferință Internațională Information Science and Information Literacy desfășurată la Sibiu între 23-24 aprilie și, de asemenea, să fac parte în calitate de membru permanent din comitetul științific al acestei conferințe. Iar în 2012 am fost invitată tot în calitate de Keynote Speaker la cea de-a treia Conferință Internațională Communication and Management in Technological Innovation and Academic Globalization desfășurată la Paris, în Franța, între 2-4 decembrie.

Funcții deținute

În perioada 2000-2001 am fost secretar al Asociației Bibliotecarilor din Învățământ – România (ABIR) și redactor al publicației Informații ABIR.

Am deținut funcția de Director Executiv al Consorțiului de Achiziție a Resurselor Electronice în România (CARER), de la constituire în 2008 până în decembrie 2009.

În martie 2006 am fost aleasă pentru a fi membru din partea Universității din București în Comitetul Tehnic de Standardizare 229 – Biblioteconomie, Informare, Documentare din cadrul Asociației de Standardizare din România (ASRO) și în această calitate particip la elaborarea în limba română a standardelor de specialitate.

Începând din 2004 am fost aleasă să ocup funcția de Redactor șef al revistei Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research publicată de Colectivul de Științe ale Informării și Documentării de la Facultatea de Litere a Universității din București. Din 2006 am transformat publicația într-o revistă bilingvă și în urma activității pe care am desfășurat-o pentru a crește nivelul științific al revistei, aceasta este indexată într-o serie de baze de date internaționale precum ProQuest, EBSCO, CEEOL, RePEc, DOAJ și o serie de specialiști din străinătate au trimis articole pentru a fi evaluate și publicate în paginile revistei.

Membru al unor organizații profesionale

Sunt membru al European Association for Health Information and Libraries (EAHIL) începând din 2007 și al Association Internationale Francophone des Bibliothécaires et Documentalistes (AIFBD) începând din 2009. La nivel național am fost membru al Asociației Bibliotecarilor din Învățământ – România (ABIR) între 1999-2006 și sunt membru al Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) din 2007.

În 2014 am fost aleasă membru al Consiliului EAHIL pentru mandatul 2015-2018, iar în 2015 am fost propusă de către Universitatea din Queensland, Australia pentru a deveni membru al Comitetului Secțiunii Health and Biosciences Libraries din cadrul IFLA.

Burse de studiu și cercetare

Am obținut prin concurs o bursă de studii în Marea Britanie (1998), la Londra, York și Edinburgh, oferită de British Council și Library Association UK și, de asemenea, o altă bursă de studii în Franța (1999), la Villeurbane (Lyon) în cadrul ENSSIB (École Nationale Supérieure des Sciences de l’Information et des Bibliothèques), cea mai importantă școală de specialitate din lumea francofonă. În 2001, tot printr-o bursă de studii am urmat la Hundested, în Danemarca, cursul de cercetare Bibliometrics as a Research Methodology, organizat de NORDIS-net (Rețeaua de Cercetare Nordică).

În 2007 am obținut o bursă oferită de European Association for Health Information and Libraries și am urmat la Cracovia cursurile Making Library Instruction Count: User Education Methods and Techniques și Knowledge Translation and Knowledge Syntheses: What Every Health Librarian Should Know.

Proiecte de cercetare și colaborări științifice

Din 2006 sunt membru al Centrului de Cercetare pentru Informație Digitală – DIGINFO care funcționează în cadrul Facultății de Litere a Universității din București și am participat în șase proiecte de cercetare la care am lucrat în echipă cu alți specialiști: Proiect prototip pentru servicii publice în bibliotecile informatizate – PROSEBA, 2004-2006; Sistem integrat pentru digitizarea și valorificarea patrimoniului cultural de documente – SIPADOC, 2007-2010; Evaluarea calității și performanțelor bibliotecilor on-line – LibEval, 2007-2010; Sistem integrat pentru supraveghere continuă în rețea inteligentă e-Health a pacienților cu afecțiuni cardiologice – CARDIONET, 2007-2010; Sistem complex, pe suport NGN, pentru teleasistență, la domiciliu, a persoanelor în vârstă – TELEASIS, 2007-2009; Crearea unei autostrăzi culturale în România – eCultural Highway, 2012-2014. De asemenea, în 2011 am fost coordonator adjunct al proiectului Fârșeroți, moscopoleni și meglenoromâni – Valorificarea on-line a patrimoniului lor cultural, a cărui echipă interdisciplinară a inclus cercetători din domeniile istorie, etnologie, lingvistică, sociologie, muzeologie, arhivistică, muzicologie etc.

Încă de la începutul carieriei mele universitare am colaborat cu membri ai colectivului de științe ale informării atât în activitatea didactică, cât și în cea de cercetare. Am lucrat în echipă cu doamna prof. dr. Rodica Mandeal și am desfășurat studii privind utilizatorii de informații din România. De asemenea, împreună am coordonat studenți în investigarea unor teme de mare actualitate precum brokerii de informații și veghea documentară și am organizat sesiuni de comunicări științifice. Colaborarea noastră științifică s-a concretizat și în publicarea a patru volume de studii pe care le-am coordonat.

În perioada 2006-2011 am colaborat cu specialiștii de la conducerea Bibliotecii Centrale a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" – București. Colaborarea noastră s-a axat în special asupra bibliotecilor medicale românești, a impactului noilor tehnologii asupra activității acestor biblioteci și a utilizatorilor lor. Rezultatele colaborării au constat în prezentarea de postere și lucrări la conferințe de specialitate din străinătate, dar și în implementarea la nivelul bibliotecii a unor soluții bazate pe rezultate pe care le-am obținut în cercetările mele.

De asemenea, împreună cu un coleg din Olanda am lucrat la un studiu vizând instruirea în informare la nivelul studenților de la specializarea științe ale informării, iar rezultatele obținute urmează să fie publicate.

În 2008-2009 s-a desfășurat prima fază (studiu pe bază de interviuri cu pacienți din România) a unei cercetări pe care am inițiat-o și care vizează introducerea în România a conceptului de consumer health information, pe baza unei colaborări cu specialiști în informare medicală din Anglia.

Coordonarea de echipe de cercetare

În perioada decembrie 2013 – decembrie 2014 am coordonat o echipă de cercetare interdisciplinară formată din peste 20 de specialiști români și cehi în științele informării, istorici, filologi etc., dar și studenți și masteranzi, de la Universitatea din București (Facultatea de Litere și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine), Universitatea Carolină din Praga, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București, Arhivele Militare Naționale, Biblioteca Militară Națională și din alte instituții de prestigiu. Proiectul a urmărit realizarea unui instrument de informare bibliografică în format tipărit în domeniul relațiilor bilaterale ale României cu Republica Cehă, care să sprijine activitatea de cercetare a utilizatorilor provenind din diverse discipline și zone de activitate.

Lucrarea rezultată a fost lansată în mai 2015, ocazie cu care am inițiat și organizat Workshop-ul Internațional Relațiile Româno-Cehe de-a lungul timpului, desfășurat în data de 19 mai 2015 la Institutul Diplomatic Român. La această manifestare științifică pe care am coordonat-o au participat specialiști români și cehi din mediul academic, diplomatic și cultural, dar și doctoranzi români și cehi.

În calitate de director de proiect am depus în decembrie 2014 o cerere de finantare pentru realizarea unei alte bibliografii, o platformă online pentru regăsirea literaturii științifice privind relațiile româno-britanice (eDocRomBrit). Echipa pe care am constituit-o și pe care o voi coordona în cadrul proiectului include specialiști în științele informării, istorici, lingviști, informaticieni și doctoranzi.

Utilizatorii de informații în era digitală

2.1 Bibliotecile universitare și bibliotecarii în era digitală și implicațiile în relația cu

utilizatorii

Structurile infodocumentare au un rol major în societate prin funcțiile pe care le îndeplinesc la nivel social, cultural și științific. Cele mai cunoscute structuri infodocumentare sunt bibliotecile. Nu există limite în definirea acestor instituții. Sunt “structuri de reflectare și de esențializare a modelelor organizatorice ale societății” (Stoica 1997, p. 37), “structuri care exprimă calitatea proceselor intelectuale din societate”, “modele ordonate de gândire și acțiune intelectuală”. (Stoica 2001, p. 23, 100)

În evoluția lor de-a lungul secolelor, aceste instituții au trecut prin numeroase etape care au dus la consolidarea poziției pe care o dețin. Alături de perceperea lor ca instrumente de conservare și utilizare a cunoașterii din documente, în perioada contemporană distingem și o altă fațetă a acestor structuri și anume bibliotecile ca structuri documentare de relație cu utilizatorii lor, ca structuri deschise, flexibile. Aceste organizații ale conținutului trebuie să facă față provocărilor aduse de noile inovații în comunicarea informației. Au încetat să mai fie singura sursă importantă de informație și pentru a-și păstra o poziție importantă pe piața transferului de informații, bibliotecile au trebuit să-și îmbunătățească și să-și diversifice oferta de produse și servicii. Astăzi obiectivul principal al bibliotecilor este satisfacerea nevoilor de informare ale utilizatorilor, indiferent de sursele folosite și de suportul acestor surse de informare, și în consecință ele trebuie să exploateze cât mai creativ noile tehnologii pentru a oferi utilizatorilor o gamă largă de produse și servicii.

Bibliotecile și serviciile de informare pe care acestea le oferă în prezent diferă foarte mult de cele de acum 30–40 de ani. Majoritatea bibliotecilor au trecut în etapa digitală. Progresul înregistrat în ultimele decenii în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor a avut consecințe la nivelul activităților desfășurate în biblioteci, dar și la nivelul profesioniștilor din informare. Informația electronică a făcut ca hotarele fizice ale bibliotecilor să dispară (Sacchanand, 2000).

Biblioteca digitală este o structură mult mai aptă pentru schimbare continuă, preocupată de oferirea de asistență și îndrumare utilizatorilor, dar și de prezervarea materialelor tipărite. Poland (2000) identifică trei ipostaze pentru bibliotecă în mediul digital: colecție de materiale, laborator de testare a unor noi echipamente, programe, baze de date sau alte materiale și loc unde sunt disponibile abilități de stocare și regăsire a informației.

Bibliotecile trebuie să funcționeze eficient indiferent de caracteristicile mediului în care își desfășoară activitatea, ele trebuie să furnizeze produse și servicii de informare de calitate, ceea ce presupune un management competent, modern (Stoica 2001). O astfel de abordare care poate conduce serviciile de bibliotecă și de informare spre succes și performanță este și cea bazată pe managementul cunoașterii (Porumbeanu 2006).

Analizând pericolul care începe să se contureze și anume ca lumea informației să devină un "Turn Babel", Parker (2004) sugerează că bibliotecarii și specialiștii în informare trebuie să-și dovedească abilitățile și “să facă ordine în haos”, așa cum numește această specialistă actualul mediu informațional digital. Abilitățile pe care le au bibliotecarii în manipularea și organizarea informației sunt foarte necesare astăzi și, în plus, trebuie să dețină abilități care să sprijine oamenii să învețe cum să învețe (Line 2004). Și Lancaster (2004) este de părere că rolul fundamental al bibliotecarului trebuie să fie în zona educației utilizatorilor, a instruirii în exploatarea resurselor de informare și a asistenței în regăsirea informației.

Structurile infodocumentare vor continua să aibă ca funcție principală asigurarea accesului pe termen lung la informația înregistrată, prin intermediul unor activități precum achiziția, prelucrarea, organizarea, prezervarea și oferirea spre utilizare a documentelor de orice tip. Dar bibliotecile și celelalte structuri documentare vor trebui să se descurce cu noile colecții hibride constând în documente tipărite și documente electronice. Și în mod clar bibliotecarii trebuie să își canalizeze mare parte din acțiuni spre facilitarea exploatării resurselor digitale.

Literatura domeniului abundă în discuții și analize cu privire la biblioteca viitorului, printre aspectele cele mai dezbătute de specialiști fiind cele legate de bibliotecile digitale. În acest context, este de menționat ceea ce notează Kuhl (2003):

„Provocarea actuală […] nu este să se creeze noi modele pentru biblioteci […], ci să se reînnoiască angajamentul profesiei față de idealurile bibliotecii tradiționale în timp ce se încorporează în mod activ noi tehnologii, diferite modele de cercetare, se dezvoltă noi mijloace de comunicare și diverse servicii de care utilizatorii au nevoie.”

Limb (2004, pp. 161-162) consideră că pentru a supraviețui și a avea succes în era digitală, într-o lume a comunicațiilor electronice, bibliotecile ar trebui printre altele să urmărească:

„să coopereze îndeaproape cu alte biblioteci și alți parteneri în toate zonele relevante, inclusiv editare, consorții și furnizarea documentelor,

să maximizeze utilizarea și valoarea colecțiilor prin acces, regăsire și digitizare,

să maximizeze contactul cu utilizatorii și capacitatea de răspuns prin servicii centrate pe client,

să fructifice serviciile de bibliotecă și valoarea bibliotecii mai eficient,

să echilibreze utilizarea tehnologiei digitale cu interacțiunea personală și resursele tipărite,

să înțeleagă de ce informație au nevoie utilizatorii și cum folosesc ei de fapt resursele digitale”.

În secolul XXI, în biblioteci este nevoie de specialiști cu abilități multiple, care știu să comunice, sunt inovativi, dovedesc flexibilitate, adaptându-se rapid la schimbări, adaugă valoare produselor și serviciilor pe care le oferă și au impact asupra comunității de utilizatori. De-a lungul timpului, bibliotecile și-au dovedit enorma capacitate de schimbare și de adaptare, însă pentru ca schimbarea să fie încununată de succes în era digitală, organizațiile transferului de informații trebuie să se concentreze asupra utilizatorilor.

Tehnologia digitală îi poate sprijini pe bibliotecari în toate demersurile lor de a acoperi noi piețe și de a lansa noi produse și servicii, însă așa cum remarcă de Sáez (2002), aceștia trebuie să demonstreze că sunt experți în această zonă de activitate și că pot furniza servicii de calitate. Printre rolurile bibliotecarilor pe care specialista menționată le enumeră se regăsesc cele de furnizori de acces la Internet, educatori, editori, intermediari și organizatori ai informației (de Sáez 2002).

Accesul la informație și educația pentru informație vor dobândi o importanță și mai mare, iar consolidarea relațiilor cu utilizatorii și transformarea acestora în parteneri ar trebui să constituie pentru bibliotecari un obiectiv major, în condițiile în care utilizatorii bibliotecilor se schimbă și ei, vin cu cereri tot mai complexe și au abilități de informare mult mai bune decât cei din trecut, și, de multe ori, se află la distanță față de bibliotecari. În secolul XXI, bibliotecarii trebuie să considere “excelența în serviciile cu utilizatorii” o cerință primară (O’English 2003).

2.2 Atragerea utilizatorilor spre serviciile de bibliotecă și de informare în era digitală

În cursul evoluției lor, bibliotecile au intrat în paradigme noi de mai multe ori. Într-o anumită măsură, schimbările din biblioteci au fost mereu determinate, așa cum am arătat în Porumbeanu (2008c), de necesitatea de a veni cât mai bine în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor utilizatorilor, de a răspunde cererilor de informare ale acestora, indiferent că a fost vorba de modificări la nivelul serviciilor oferite, de crearea de noi departamente sau de introducerea de noi tehnologii în activitatea lor.

Dacă în trecut elementul cheie era reprezentat de colecții, în momentul de față utilizatorii trebuie să se afle în centrul preocupărilor bibliotecilor. Acum, una dintre cele mai mari provocări pentru aceste instituții este cum să-și păstreze și să atragă utilizatorii. (Limb 2004). Și de Sáez (2002) atrage atenția că bibliotecile trebuie să se concentreze pe utilizatori dacă vor să aibă succes în era digitală, subliniind faptul că o experiență pozitivă îi va face să se întoarcă la bibliotecă și îi va fideliza. Cel care vorbește însă despre paradigma utilizatorilor în științele informării este Le Coadic (2001).

Când bibliotecile au încetat să mai fie singura sursă importantă de informație și au apărut modificări în ceea ce privește procesul de căutare și regăsire a informației, fie că utilizatorii au preferat să caute singuri informație, fie că au apelat la alte organizații specializate în regăsirea informației, ei au început să devină tot mai importanți pentru aceste structuri. În Porumbeanu (2009d) am subliniat că strategiile de atragere și păstrare a utilizatorilor constituie acum un punct esențial pe agenda multor biblioteci, deoarece, cu câteva excepții precum bibliotecile naționale, depozitare ale moștenirii culturale și științifice înregistrate din fiecare țară, bibliotecile își pot justifica în prezent existența doar prin utilizatorii care apelează la serviciile lor.

Orientarea spre utilizatori este astfel văzută de Le Coadic (2001, p. 4):

“O bibliotecă orientată spre utilizator pune în mod explicit acentul pe nevoile de informare ale utilizatorului (…). Toate deciziile sunt luate atunci într-un cadru instituțional care plasează utilizatorul în poziție centrală (…).”

Element fundamental al tuturor sistemelor de informare, putând participa la majoritatea operațiunilor desfășurate în cadrul lanțului documentar, utilizatorul este producător de informație, dar și partener al structurilor infodocumentare (Guinchat & Menou 1990). În prezent, are loc o redistribuire a utilizatorilor serviciilor de bibliotecă tradiționale. O parte a acestora apelează la serviciile digitale oferite de biblioteci, iar o altă parte la alți furnizori de informație (Porumbeanu 2008c). Obst (2008) face referire la amenințările cu care se confruntă bibliotecile în era digitală, unele devenite deja realitate: pierderea monopolului informației, pierderea vizibilității, pierderea interacțiunii față-în-față (directe), care au dus la pierderea relațiilor cu utilizatorii. În acest context structurile infodocumentare trebuie să dezvolte strategii de atragere a utilizatorilor către serviciile pe care le oferă nu doar în spațiul lor fizic tradițional, ci și în spațiul lor virtual, iar marketingul poate fi un instrument esențial. Kaane (2006) consideră că dintr-o perspectivă bazată pe marketing bibliotecarii trebuie să-și concentreze atenția asupra satisfacerii nevoilor utilizatorilor. Ceea ce înseamnă că trebuie studiată comunitatea pe care biblioteca o servește, trebuie identificate și anticipate nevoile utilizatorilor, metodele de utilizare a serviciilor. În acest sens, Rowley (1998) afirmă că bibliotecarii trebuie să poată în permanență să răspundă la o serie de întrebări precum cine sunt utilizatorii, de ce aleg un numit serviciu și nu altul al concurenților, ce factori influențează evaluarea de către utilizatori a serviciilor de informare etc.

Limb (2004) atrage atenția că în condițiile în care tot mai mulți utilizatori preferă serviciile de informare online, cei care nu pot accesa resursele de informare ale bibliotecii de acasă sau cei care doresc un contact personal cu bibliotecarul, nu trebuie neglijați. Bibliotecile trebuie să ofere în continuare și servicii de informare tradiționale într-un spațiu cât mai confortabil și atractiv și să aibă un program de lucru cât mai extins în spațiul fizic. De asemenea, modul în care își vor întâmpina și trata utilizatorii care vin la sediul bibliotecii, modul în care vor rezolva cererile de informare atât ale utilizatorilor specifici, dar și ale celor nespecifici vor contribui la atragerea lor în continuare către serviciile oferite de bibliotecă. Abilitățile și experiența pe care bibliotecarii le dețin în zona educației pentru informație, în oferirea de instrumente și asistență în folosirea serviciilor și resurselor de informare digitale, în căutarea și regăsirea informației cu ajutorul noilor tehnologii pot constitui un punct atractiv în oferta de servicii a bibliotecilor, fie că utilizatorii vin la bibliotecă, fie că preferă accesul online la resursele acesteia. Bibliotecile vor trebui să știe să profite de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor și de diversificarea instrumentelor de acces la informație, să fie mereu cu un pas înaintea utilizatorilor, să iasă în întâmpinarea lor, indiferent de gradul de familiarizare al acestora cu noile tehnologii, să-i ajute să înțeleagă și să folosească aceste instrumente, să-i ajute în exploatarea noilor tehnologii, să-i informeze și instruiască pentru o utilizare eficientă a resurselor digitale. Bibliotecarii îi pot ajuta pe utilizatori să dobândească abilități solide de căutare, localizare, filtrare, evaluare și utilizare a informațiilor (Porumbeanu 2008c; Porumbeanu 2009d).

Odată cu apariția tehnologiilor Web 2.0, utilizatorii au început să fie considerați printre cei mai importanți colaboratori ai bibliotecilor, să fie implicați tot mai mult în activitățile desfășurate de acestea, să participe la adaptarea serviciilor de bibliotecă la nevoile lor de informare. Un mediu precum Web 2.0 facilitează colaborarea și partajarea informațiilor și acest aspect atrage utilizatorii. Miranda, Gualtieri și Coccia (2008) consideră că unul dintre cele mai importante beneficii aduse de Web 2.0 este deschiderea spre servicii noi, personalizate, participative, care răspund nevoilor specifice ale utilizatorilor și care permit bibliotecilor să ajungă la un public nou. Important este ca bibliotecarii să profite de toate avantajele pe care Web 2.0 le oferă și să cunoască așteptările utilizatorilor, să fie flexibili și să-și folosească și adapteze abilitățile și expertiza profesională la mediul în care utilizatorii se găsesc și le solicită sprijinul. Bibliotecile trebuie să fie disponibile deci și în mediile virtuale unde utilizatorii, așa cum notează Buckland și Godfrey (2008),

„(…) vin pentru a se simți bine, pentru distracție sau pentru a socializa, dar adesea își dau seama că au nevoie de informație odată ce se implică în activități din acest mediu și atunci caută în mod activ asistență din partea comunității bibliotecare”.

Concluzia la care am ajuns în Porumbeanu (2008c) este că cea mai bună abordare în era digitală, cea mai bună strategie de atragere a utilizatorilor către serviciile de bibliotecă este ca bibliotecarii să fie prezenți și gata să răspundă nevoilor utilizatorilor în toate mediile în care aceștia se găsesc și să le ofere servicii și asistență de specialitate acolo.

2.3 Bibliotecile universitare românești

Odată cu schimbările politice și economice de după 1990, bibliotecile românești au trecut printr-o serie de transformări (Porumbeanu 2003b; Porumbeanu 2010) care au urmărit creșterea calității serviciilor de informare și reducerea distanței acumulate de-a lungul anilor față de instituții similare din străinătate – distanță caracterizată de lipsa unui management coerent, de absența specialiștilor și a echipamentelor și de lipsa resurselor financiare.

Colecțiile, serviciile de informare oferite utilizatorilor, publicul, cererile, interesele, toate s-au schimbat în bibliotecile românești, iar automatizarea, comunicațiile la distanță, ideea “bibliotecii digitale” au necesitat o adaptare continuă a profesiei și a tuturor activităților din bibliotecă. Tendințe generale precum orientarea spre utilizatori și dezvoltarea unor servicii și produse de informare care să răspundă nevoilor de informare ale acestora au fost asimilate treptat și de bibliotecile românești (Buluță, Mihăilescu, Porumbeanu 2007).

În mare, misiunea bibliotecilor universitare din România este de a participa activ la procesul de învățământ și cercetare prin sprijinirea activităților didactice și de cercetare desfășurate de studenți, cadre didactice și cercetători, prin dezvoltarea unei baze infodocumentare adecvate și prin facilitarea accesului la toate aceste resurse de informare tradiționale și electronice (Madge 2013a). O revizuire a misiunii lor ar putea fi necesară și ar putea sprijini bibliotecile universitare în furnizarea de servicii adaptate utilizatorilor secolului XXI.

2.3.1 Bibliotecile universitare medicale românești

În zona bibliotecilor medicale aceleași transformări au putut fi observate. Ultimele decenii au adus schimbări la nivelul tuturor activităților din aceste biblioteci specializate. România nu are o Bibliotecă Națională de Medicină, dar demersurile de informare, învățământ și cercetare la nivelul comunității medicale din România sunt sprijinite de bibliotecile universitare medicale care funcționează în cadrul universităților și facultăților de profil din Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara. Cea mai mare prin colecțiile, personalul și numărul de filiale este Biblioteca Centrală a Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” – București, iar cea mai modernă și comparabilă cu biblioteci medicale din Occident este Biblioteca Centrală „Valeriu Bologa” a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca (Porumbeanu Madge 2011; ed. a II-a 2013). Prin intermediul filialelor, aceste biblioteci trebuie să răspundă și nevoilor de informare ale medicilor, doctoranzilor și cercetătorilor din clinicile și spitalele universitare.

Transformarea bibliotecilor medicale românești din structuri tradiționale în structuri moderne bazate pe noile tehnologii nu a fost rapidă sau ușoară, dar în prezent aceste instituții, într-un mod asemănător bibliotecilor din străinătate au făcut tranziția către o colecție mixtă, oferind acces utilizatorilor atât la resurse tipărite cât și la resurse electronice. Și în fiecare an numărul resurselor de informare electronice la care aceste structuri oferă acces crește și se diversifică.

La nivel individual sau împreună, bibliotecile universitare medicale din România încearcă să răspundă nevoilor de informare ale utilizatorilor și să se adapteze la cerințele societății digitale, aliniindu-se strandardelor internaționale în domeniu. Iar bibliotecarii medicali români au dovedit că vor să învețe nu numai din experiența proprie, ci și din experiența colegilor bibliotecari europeni și americani, lucru posibil prin colaborare în cadrul unor asociații precum EAHIL și MLA (Buluță, Mihăilescu & Porumbeanu 2008; Porumbeanu Madge 2011).

În acest context, am considerat necesar să investighez modul în care schimbările implementate la nivelul bibliotecilor universitare medicale românești sunt eficiente, sprijină nevoile de informare și cercetare ale utilizatorilor, să analizez modelele de utilizare a colecțiilor de documente în aceste structuri și să identific măsurile necesare pentru îmbunătățirea în viitor a serviciilor de informare pe care le oferă. Cercetările desfășurate, la care mă voi referi în continuare, au vizat utilizatorii, impactul pe care noile tehnologii l-au avut asupra activității acestor biblioteci și comportamentul utilizatorilor în procesul de informare.

Bibliotecile medicale românești au parcurs un drum lung începând din 1990 și situația actuală caracterizată printr-o adevărată explozie informațională datorată resurselor disponibile prin intermediul noilor tehnologii face necesar un accent sporit pe promovarea acestor resurse printre utilizatori și pe instruirea acestora în privința abilităților de informare.

Bibliotecile medicale se numără sunt printre cele mai dinamice structuri infodocumentare, cu o evoluție și o introducere a inovațiilor în activitatea lor mult mai rapide decât alte biblioteci, aspect datorat specificului și utilității informațiilor de care se ocupă. Interesul meu față de serviciile și utilizatorii acestor biblioteci a pornit și de la constatarea că în România o mare parte din potențialii utilizatori ai acestor structuri nici măcar nu știu de existența resurselor de informare electronice sau de serviciile și asistența de specialitate de care pot beneficia în cadrul bibliotecii. Această constatare am facut-o atât în perioada celor șase ani ca studentă a Facultății de Medicină, la nivelul colegilor mei studenți, dar și în perioada rezidențiatului în medicină generală și a studiilor doctorale în chirurgie generală, la nivelul medicilor rezidenți, specialiști, primari. Faptul că mulți nici măcar nu știau de existența acestor resurse, mi-a indicat de la început o slabă implicare a bibliotecilor în activitatea de educație a utilizatorilor. Prin studiile desfășurate am încercat și să aflu dacă aceasta este situația doar în București sau și în alte centre universitare din țară.

2.4 Bibliotecile universitare și serviciile de informare oferite utilizatorilor în prezent

Serviciile de informare oferite de bibliotecile universitare au evoluat odată cu nevoile și așteptările utilizatorilor. Schimbările în comportamentul utilizatorilor în ceea ce privește căutarea și regăsirea informației reprezintă una dintre provocările cărora bibliotecile universitare trebuie să le facă față în perioada actuală și aceasta în condițiile în care interacțiunea informațională care are loc între utilizator și intermediar este oricum unul din cele mai complexe acte de comunicare (Le Coadic, 1998). Nevoile și practicile de informare ale utilizatorilor, așteptările lor s-au schimbat în mod semnificativ, în special în ultimul deceniu, odată cu progresul noilor tehnologii care oferă oportunități multiple pentru dezvoltarea de servicii de informare participative și personalizate.

Gradul de implicare a utilizatorilor în dezvoltarea de noi servicii de informare a crescut și, în prezent, ei participă activ la reorganizarea acestor servicii. Profilurile utilizatorilor sunt mai diverse și pentru a sprijini nevoile din învățământul superior și din cercetare, bibliotecile universitare trebuie să se adapteze la noile practici afișate de studenți, cadre didactice și cercetători. Analizând interesele și așteptările utilizatorilor în mediul Web 2.0, Neal și Jaggars (2010, pp. 55-56) atrag atenția asupra faptului că

“Utilizatorii caută personalizare, capacitatea de a modela conținut și aplicații pentru interesele și stilurile lor personale. Ei vor o mai mare deschidere, un flux liber și schimb de informații și idei fără bariere. (…) utilizatorii vor conținut mai mult și acces mai bun.”

Pentru a-și adapta serviciile la cerințele actuale și pentru a le îmbunătăți în mod continuu, este important ca bibliotecile universitare să se întoarcă spre obiectivele lor fundamentale. De asemenea, este esențial să cunoască și să înțeleagă schimbările în comportamentul utilizatorilor și în nevoile lor de informare, ca și noile tehnologii ale informației (Wood, Miller & Knapp 2007).

Mulți specialiști vorbesc despre transformarea funcțiilor specifice ale bibliotecilor universitare. Referindu-se la metodele inovatoare pe care noile tehnologii le oferă bibliotecilor universitare pentru a furniza informații prin diferite aplicații, baze de date, rețele, platforme și sisteme, Li identifică patru funcții actuale pe care le au bibliotecile universitare și anume centru de informare, centru de învățare, centru de formare și centru de publicare, și, de asemenea, identifică noi modele de servicii pe care le oferă, printre care bibliotecă digitală, serviciu de referințe prin mesaje instantanee ș.a. (Li 2009, pp. 24-25).

Numeroși utilizatori caută și au acces în prezent la informații pe dispozitivele lor mobile și bibliotecile universitare au început deja să ofere servicii pentru utilizatorii mobili. Ca răspuns la tendința recentă observată în rândul utilizatorilor care încep să caute informații pornind de la motoarele de căutare și nu de la site-urile bibliotecilor, Neal și Jaggars (2010, pp. 59-63) consideră că bibliotecile universitare trebuie să își intensifice prezența în mediul rețelelor de socializare și să își mute conținutul și serviciile în mediul rețelelor unde utilizatorii trăiesc, muncesc și socializează.

2.4.1 Direcții de acțiune în vederea îmbunătățirii serviciilor de informare oferite utilizatorilor de bibliotecile universitare din România

Dintre zonele în care consider că bibliotecile universitare ar trebui să își concentreze acțiunile în vederea îmbunătățirii serviciilor de informare pe care le oferă utilizatorilor, m-am axat în cercetările mele asupra următoarelor:

studierea comportamentului și nevoilor de informare ale utilizatorilor,

instruirea utilizatorilor în accesarea resurselor de informare electronice,

implementarea și utilizarea de noi aplicații pentru a comunica mai bine cu utilizatorii,

politicile de cooperare.

Comportamentul și nevoile de informare ale utilizatorilor

În era digitală, bibliotecile universitare trebuie să se concentreze mai mult pe studierea schimbărilor în practicile de informare și în așteptările utilizatorilor la care doresc să ajungă și trebuie să găsească modalități inovatoare de a accesa și furniza informații în contexte diferite și "în orice număr de formate" (Evans 2009) sau în "formate dinamice" (Li 2009).

Primul demers pe care consider că ar trebui să îl facă o bibliotecă universitară în vederea perfecționării, îmbunătățirii activității din perspectiva serviciilor oferite utilizatorilor este să cunoască foarte bine profilul actual al utilizatorilor, produsele și serviciile de informare cel mai frecvent utilizate; comportamentul utilizatorilor în căutarea și regăsirea informației; preferințele utilizatorilor pentru resursele de informare tipărite sau electronice. De asemenea, trebuie să cunoască opiniile, dorințele și așteptările utilizatorilor în legătură cu serviciile de informare oferite.

2.4.1.1.1 Impactul resurselor electronice și al noilor tehnologii în bibliotecile universitare medicale românești

În contexul utilizării pe scară largă a noilor tehnologii în toate domeniile și a implementării acestora în bibliotecile românești, am considerat extrem de important și util să desfășor un studiu la nivelul marilor biblioteci universitare medicale pentru a identifica punctul în care aceste instituții au ajuns în ceea ce privește asimilarea și includerea acestor tehnologii în activitatea lor. Cercetarea (Porumbeanu 2008a; Porumbeanu 2009b), desfășurată în cele mai mari biblioteci universitare medicale din România, a urmărit analizarea profilului utilizatorilor, a comportamentului lor în procesul de căutare și regăsire a informației, identificarea produselor și serviciilor de informare pe care le folosesc în mod frecvent și implicațiile accesului la resurse de informare electronice și la noile tehnologii atât din perspectiva utilizatorilor, cât și a bibliotecarilor.

Rezultatele cercetării mele au arătat că în ciuda faptului că accesul la resurse de informare electronice este disponibil încă din anii 1990 și că numărul acestui tip de resurse a crescut, majoritatea utilizatorilor (92%) încă vin la bibliotecă pentru a consulta documente pe hârtie, în special cărți (41%). 57% dintre cei care au răspuns la chestionar au învățat singuri cum să consulte sursele de informare electronice. 43% au nevoie de asistență pentru a accesa resurse electronice, ceea ce consider a fi o consecință a faptului că majoritatea (93%) nu a participat la nici o sesiune de instruire organizată de bibliotecă în legătură cu utilizarea acestor resurse. În ceea ce privește implicațiile utilizării resurselor de informare electronice la nivelul utilizatorilor, următoarele aspecte au fost cel mai des menționate: acces rapid la numeroase resurse, oportunități de dezvoltare profesională prin intermediul accesului la cercetarea actuală și economie de timp prin interfețe de căutare mai ușoare.

Rezultatele unui chestionar diferit, distribuit bibliotecarilor din instituțiile incluse în această cercetare, au arătat că din punctul lor de vedere implicațiile utilizării resurselor de informare electronice și a noilor tehnologii sunt regăsirea rapidă a informației pertinente, abilitatea de a desfășura căutări complexe în aceste surse, disponibilitatea serviciilor de informare curentă, reduceri de costuri, economie de timp și promovarea mai bună a serviciilor pe care le oferă.

Studiul a indicat cum reacționează și cum se comportă utilizatorii în legătură cu oferta informațională actuală a bibliotecilor universitare medicale românești și a confirmat faptul că documentul tipărit este preferat și că utilizatorii nu știu de fapt cum să acceseze bazele de date, acesta fiind, de asemenea, unul din motivele utilizării reduse a resurselor electronice. Una din concluziile cercetării a fost că în România, accentul trebuie să fie pus pe informarea și instruirea utilizatorilor și pe o promovare mai bună a resurselor de informare electronice. Constatările privind implicațiile utilizării noilor tehnologii în biblioteci includ îmbunătățirea generală a activităților de bibliotecă prin automatizare, comunicare mai bună la nivel intern și extern, promovarea serviciilor și produselor către un public mai larg, extinderea și diversificarea ofertei informaționale și o mai bună vizibilitate prin intermediul site-ului web al bibliotecii. Faptul că utilizatorul poate fi în contact cu biblioteca și poate accesa resursele de informare chiar dacă este la distanță, dar și cooperarea mai bună și mai largă cu instituții similare, dar și în cadrul propriei structuri sunt de un imens beneficiu pentru bibliotecă și pentru specialiștii săi.

Noile tehnologii influențează în mod clar procesul de căutare și regăsire a informației, dar existența rețelelor de informare și accesul la tot mai multe resurse electronice nu înseamnă automat că utilizatorii sunt bine instruiți pentru această libertate de acțiune sau că știu cum să acceseze resursele electronice. Aceste instrumente contribuie la reducerea timpului necesar pentru căutarea informației, dar ele nu pot reduce complexitatea căutării (Mandeal 2003; Mandeal & Porumbeanu 2007). Așadar, pentru a obține informațiile de care au nevoie, utilizatorii vor trebui să cunoască resursele existente și să fie capabili să filtreze informația pe care acestea o conțin. Dat fiind volumul imens de informație disponibil astăzi, indicat de unii dintre participanții la studiu ca una dintre dificultățile cu care ei se confruntă în procesul de căutare, utilizatorii trebuie să știe că în orice moment pot solicita asistență din partea bibliotecarilor care îi pot ajuta și îi pot îndruma rapid spre informații actuale, selectate, evaluate și validate (Mandeal & Porumbeanu 2005).

2.4.1.1.2 Utilizatorii de informație medicală din România: între tipărit și electronic

Multe biblioteci universitare s-au concentrat în ultimii ani pe dezvoltarea unor mari colecții electronice cu scopul de a satisface mai bine nevoile de informare și preferințele utilizatorilor. Unele dintre ele au reușit să ofere utilizatorilor acces la un mare număr de baze de date, altele doar la câteva astfel de resurse (Porumbeanu 2009c). Avantajele resurselor de informare electronice sunt evidente, dar în orice discuție despre resurse de informare oferite utilizatorilor, în special când trebuie luate decizii cu privire la ce resurse vor fi cumpărate și la o mișcare mai mare spre achiziția de resurse electronice în detrimentul resurselor tipărite, lucrurile nu sunt atât de ușoare sau cel puțin nu ar trebui considerate simple. Mai întâi, bibliotecile trebuie să aibă în vedere satisfacerea nevoilor de informare ale utilizatorilor lor și să le ofere, dacă este posibil, o varietate de căi de acces la aceste resurse în funcție de preferințele lor. Fără îndoială, toate bibliotecile ar trebui în momentul de față să ofere acces la resurse electronice, dar înainte de a lua decizia de a se îndrepta masiv spre resurse electronice, bibliotecile ar trebui să afle părerea utilizatorilor despre tipurile de resurse pe care aceștia le consultă și le preferă.

În acest context, am considerat necesar să continui cercetările la nivelul utilizatorilor bibliotecilor universitare medicale. Cercetarea (Porumbeanu 2009c) s-a concentrat pe identificarea preferinței utilizatorilor pentru resurse tipărite sau electronice și pe motivele preferinței lor, dar și pe identificarea celui mai bun mod de a promova utilizarea resurselor de informare electronice printre utilizatori.

Nu am putut constata schimbări semnificative în comportamentul și practica de informare a utilizatorilor. Doar 30% dintre participanți au spus că vin la bibliotecă pentru a consulta resurse electronice, majoritatea venind în continuare pentru a consulta documente pe hârtie, rezultate aproape similare cu cele obținute în cercetarea desfășurată cu doi ani înainte. 20% dintre participanți au spus că ar fi interesați să utilizeze resursele electronice, dar nu le cunosc, iar 8% au spus că sunt interesați să le utilizeze, dar nu știu cum.

Există așadar o preferință clară pentru resurse de informare pe hârtie. Rugați să specifice motivele pentru care preferă resursele de informare pe hârtie sau resursele electronice, participanții la acest studiu au oferit următoarele răspunsuri: cei care preferă resursele de informare pe hârtie – “este mai ușor să le accesezi, să le utilizezi și să înveți folosindu-le; informații mai bune; nu obosești atât de mult utilizându-le, așa cum se întâmplă în cazul celor electronice; rutina”; cei care preferă resursele de informare electronice – “acces rapid la informație; volumul de informație; informație actuală; sunt practice”. Rugați să specifice motivele pentru care nu preferă resursele de informare electronice, participanții la acest studiu au răspuns astfel: “obosesc după ce le utilizează; acces și utilizare dificile; mai dificil de învățat când le utilizezi; pot oferi date eronate; pot obține aceleași informații din resursele pe hârtie; puține articole în limba română; nu am acces la ele; nu sunt actualizate; nu sunt familiarizat/ă cu ele” (Porumbeanu 2009c).

Printre dificultățile cu care s-au confruntat când au utilizat resursele de informare electronice au fost menționate lipsa de experiență în utilizarea acestor resurse, acces limitat, prea multă informație.

În ceea ce privește modul în care utilizatorii au învățat să consulte resursele de informare electronice, 62% au declarat că au învățat singuri și restul au răspuns că au fost instruiți la prima vizită la bibliotecă, au citit instrucțiunile din materialele de prezentare, bibliotecarul i-a ajutat.

Una dintre concluziile studiului meu a fost că utilizatorii nu cunosc de fapt resursele electronice, conținutul lor și avantajele pe care le oferă, lipsa educației utilizatorilor în vederea folosirii resurselor de informare electronice fiind motivul principal al aceastei utilizări limitate a lor, 83% dintre participanți declarând că nu au participat la nici o sesiune de instruire organizată de bibliotecă.

Soluțiile pe care le-am propus în vederea unei utilizări mai mari a acestor resurse a fost creșterea vizibilității acestor resurse și o mai bună promovare a lor de către bibliotecă. Utilizarea resurselor electronice ar crește, de asemenea, dacă biblioteca ar organiza mai multe sesiuni de instruire și dacă s-ar introduce cursuri obligatorii de instruire în informare predate de bibliotecari.

2.4.1.1.3 Nevoile și comportamentul informațional al viitorilor specialiști în informare din România

Tehnologiile informației și comunicațiilor vor avea cu siguranță o evoluție spectaculoasă și în viitor, iar modul în care serviciile de informare se vor schimba este dificil de imaginat, dar este important ca bibliotecile universitare să fie pregătite pentru a se adapta și a găsi soluțiile cele mai bune pentru a face față provocărilor viitoare ale erei digitale și nevoilor de informare ale utilizatorilor specifici. Disponibilitatea de a schimba, de a experimenta ține în principal de specialiștii din bibliotecă.

Pentru a avea o posibilă imagine asupra viitorului serviciilor de informare oferite de bibliotecile universitare din România din perspectiva viitorilor specialiști, am realizat un studiu la nivelul acestei categorii speciale de utilizatori, studenții de la specializarea științele informării de la Universitatea din București. Aceștia nu au constituit o alegere întâmplătoare, deoarece am realizat un studiu similar acum zece ani (Mandeal & Porumbeanu 2004b) și am considerat că ar fi interesant să analizez rezultatele din punctul de vedere al evoluției nevoilor și comportamentului utilizatorilor în ultimul deceniu, în condițiile în care serviciile de informare furnizate de bibliotecile universitare au trecut prin atât de multe transformări. Alegerea acestei categorii de utilizatori a fost, de asemenea, bazată pe dorința de a cunoaște modul în care viitorii specialiști în științele informării, pe baza cunoștințelor teoretice dobândite și a experienței lor în calitate de utilizatori, văd viitorul serviciilor de informare, și de a afla sugestiile lor pentru îmbunătățirea acestor servicii.

Bibliotecile universitare din România sunt încă în urma preocupărilor structurilor similare din străinătate, care încearcă să vină cu idei inovatoare de servicii de informare pentru a satisface așteptările utilizatorilor actuali, iar preferințele și cerințele utilizatorilor români sunt și ele diferite față de cele ale utilizatorilor din străinătate. O altă constatare a cercetării (Madge 2013a) este că, în comparație cu rezultatele studiului realizat acum zece ani la nivelul aceleași categorii de utilizatori, propunerile participanților au fost mai puțin coerente, ei nu au fost atât de dornici să exprime sugestii în legătură cu îmbunătățirea serviciilor de bibliotecă. Este adevărat că situația bibliotecilor universitare din România și a serviciilor de informare pe care le oferă este foarte diferită de cea de acum zece ani, mult îmbunătățită, multe servicii fiind aproape la același nivel cu cele oferite de biblioteci universitare din țările occidentale.

Așa cum am menționat în paginile anterioare, cercetările desfășurate la nivelul bibliotecilor universitare medicale au indicat preferința studenților pentru resursele de informare tipărite. Ne-am fi așteptat la rezultate complet diferite în cazul categoriei de utilizatori / studenți analizată în acest studiu, mai ales având în vedere că în planul de învățământ de la specializarea științe ale informării și documentării există ateliere dedicate resurselor de informare electronice și că ei sunt cei care foarte curând vor trebui să îi asiste și sprijine pe utilizatori în procesul de căutare și regăsire a informației. Însă, la toate întrebările legate de tipul de resurse de informare consultate la biblioteca universitară (tipul resurselor consultate cel mai frecvent, tipul de resurse preferate), rezultatele indică și în cazul acestor utilizatori preferința clară pentru cele tipărite.

Cei mai multi participanti sunt satisfăcuți de serviciile oferite de biblioteca universitară și sugestiile lor cu privire la îmbunătățirea sau furnizarea de noi servicii bazate pe tehnologiile Web 2.0 nu au fost la nivelul așteptat. Sugestiile sunt cele ale unor utilizatori obișnuiți, fără nici o legătură cu calitatea lor de studenți și viitori specialiști în științele informării. Cu toate acestea, rezultatele acestei cercetări au fost utile atât pentru bibliotecile universitare, cât și pentru Departamentul de Științe ale Informării ale Documentării în dezvoltarea și îmbunătățirea curriculum-ului și în ceea ce privește accentul care trebuie pus în cadrul pregătirii viitorilor specialiști în științele informării.

2.4.1.1.4 Accesul pacienților din România la informația medicală

Conceptul de împuternicire a pacienților

O tendință care se înregistrează de ceva timp în majoritatea țărilor dezvoltate este împuternicirea consumatorilor de servicii de sănătate prin furnizarea de informații. Aceasta duce la îmbunătățirea calității vieții lor ca pacienți. De exemplu, în Regatul Unit, informația medicală pentru consumatori este disponibilă încă din anii 1970 și este considerată acum esențială pentru împuternicirea pacienților în procesul de luare a deciziilor privind propria sănătate (NHS England 2009). La început, informația a fost disponibilă prin intermediul câtorva site-uri dedicate, majoritatea administrate de bibliotecari, dar acum acțiunile în această direcție constituie un aspect major în politica guvernamentală de sănătate. Servicii precum NHS Direct și NHS Choices (NHS Choices 2009) le permit pacienților englezi să facă alegeri informate în legătură cu tratamentul și chiar cu medicul la care să meargă.

Aceste dezvoltări dovedesc că atunci când au la dispoziție informații, pacienții pot lua decizii informate mai bune în legătură cu bolile lor, cu tratamentul și îngrijirea sănătății în general. Se pune accent pe facilitarea acestui proces pentru consumatorii serviciilor de sănătate, punându-le la dispoziție surse de informare variate și multiple care îi pot ajuta în luarea deciziilor și în pregătirea lor pentru a face față bolilor cu care se confruntă și posibilelor tratamente. Împuternicirea pacienților este posibilă doar dacă există pacienți informați. Și acesta ar trebui să fie punctul de plecare pentru orice inițiativă care urmărește creșterea nivelului de satisfacție al consumatorilor de servicii de sănătate. Ei trebuie să știe că au dreptul la informare. Accesul la informație este așadar aspectul cheie.

În Porumbeanu & Madge (2009) am arătat că servicii și programe de informare pentru consumatorii de servicii de sănătate și facilitarea accesului lor la informație medicală pot fi dezvoltate prin implicarea bibliotecilor și specialiștilor în informare care pot contribui cu abilitățile și cunoștințele lor de căutare și regăsire a informației în colecții masive, cu expertiza lor în campanii de instruire în informare. Pentru multe persoane lipsa abilităților IT și chiar a echipamentului necesar, indiferent de țara în care trăiesc și de nivelul de dezvoltare al acesteia, reprezintă încă un obstacol în accesarea informației de care au nevoie. Bibliotecile pot informa cetățenii în legătură cu drepturile lor în calitate de consumatori de servicii de sănătate. Acestea sunt instituții care pot oferi informație și acces la informație pentru toate tipurile de consumatori de servicii de sănătate. Ele pot furniza informații sigure, precise și actuale. Pot dezvolta programe de educație a publicului în domeniul sănătății. Dar mai înainte de toate, consumatorii serviciilor de sănătate trebuie să știe că pot merge la bibliotecă pentru a obține informațiile de care au nevoie. Chiar dacă au echipamentul și abilitățile necesare, mulți întâmpină dificultăți în a găsi informațiile de care au nevoie, nu au certitudinea că ceea ce au găsit este de încredere. Un specialist în informare poate filtra informația regăsită de exemplu pe diferite site-uri de pe Internet.

Împuternicirea pacienților din România

În România este viabilă o astfel de inițiativă de asistare a consumatorilor de servicii de sănătate, dar un asemenea proiect ar trebui să implice, așa cum am sugerat în Porumbeanu & Madge (2009), mai mulți parteneri precum Ministerul Sănătății, Biblioteci Publice, ca centre de informare pentru comunitate, Asociația Medicilor de Familie, biblioteci medicale universitare în calitate de coordonatori regionali, și ar trebui să fie disponibil pentru toții cetățenii. Pe lângă identificarea profilului pacienților români, ar trebui avută în vedere și instruirea de bază a bibliotecarilor în domeniul informării medicale. Consumatorii români de servicii de sănătate trebuie să cunoască drepturile pe care le au, inclusiv dreptul la informare. Rolul bibliotecilor și al profesioniștilor în informare poate fi unul major aici. Principala problemă în România este însă faptul că foarte puține persoane consideră biblioteca ca un loc de unde ei, ca pacienți, pot obține informații din domeniul sănătății, așa că un aspect principal trebuie să fie plasarea bibliotecii în centrul unui sistem îmbunătățit de informare medicală a pacienților.

Începând cu 1994 România a aderat la Principiile Drepturilor Pacienților din Europa, cu ocazia consultărilor organizate de Organizația Mondială a Sănătății (WHO) la Amsterdam. Printre aceste drepturi se regăsește și dreptul la informare. Iar Legea nr. 46/2003, cunoscută ca Legea drepturilor pacienților, se referă la drepturile promovate de WHO, făcând și adaptarea necesară la situația din sistemul de sănătate românesc (Cocora 2003). Capitolul doi din lege subliniază dreptul pacienților la informații medicale (Legea nr. 46 / 2003). De asemenea, în 2008 a fost înființată și Asociația Națională pentru Protecția Pacienților, printre obiectivele sale principale fiind și să se asigure că nici unui pacient nu îi este refuzat dreptul la informație medicală (Asociația Națională pentru Protecția Pacienților 2009). Tot în zona organizațiilor non-guvernamentale au existat o serie de inițiative în domeniul medical, o serie de campanii de informare și educare pentru populație. Din păcate, un raport din 2009 care a analizat nivelul de informare a pacienților din țările europene a plasat România pe locul 30 din 31 de țări incluse în acest studiu. Așadar, pacienții români sunt printre cei mai puțin informați pacienți din Europa. Motivele pentru care România se situează atât de jos în această clasificare sunt lipsa resurselor financiare care ar putea spijini decizii informate și lipsa de informare și implicare a pacienților în procesul de luare a deciziilor (Health Consumer Powerhouse 2009).

Ca o primă fază a acestui proiect pe tema împuternicirii pacienților din România, am desfășurat un studiu pe bază de interviuri cu pacienți, deoarece am considerat că mai întâi trebuie să avem informații despre profilul pacienților români. Am decis să întreprindem și un studiu mai mic, pe bază de chestionar, la nivelul medicilor români astfel încât să avem perspectiva lor asupra aspectelor privind furnizarea de informații pacienților (Porumbeanu & Madge 2009).

În acest studiu am decis să includem atât pacienți spitalizați (într-o clinică de chirurgie generală) cât și pacienți care s-au prezentat la medicul lor de familie. Cercetarea a urmărit să identifice nivelul de instruire al pacienților în domeniul informării medicale, gradul de acces la informație, comportamentul lor informațional, nivelul de satisfacție în privința nevoilor de informare în domeniul sănătății și atitudinile lor față de informația specializată și bibliotecă ca loc pentru satisfacerea nevoilor de informare.

Datele colectate au arătat că în ceea ce privește posibilitatea de acces la informație, aspecte precum nivelul de educație, venitul și disponibilitatea echipamentelor electronice creează cadrul necesar pentru ca mai mult de jumătate dintre participanții la acest studiu să poată obține informații. În ceea ce privește sursele de informare medicală pe care le utilizează în mod curent, medicul de familie sau alt medic au fost indicați de majoritatea participanților (95%), urmați de ziare, reviste, TV, familie etc. Trebuie să remarcăm că biblioteca în calitate de posibilă sursă de informații în domeniul sănătății se situează pe ultimul loc, fiind surclasată de familie și prieteni. Reticența participanților față de bibliotecă ca loc de unde ar putea obține informații și lipsa de încredere în bibliotecari constrastează cu situația din Regatul Unit, unde bibliotecarii sunt văzuți ca intermediari de încredere și unde Departamentul de Sănătate desfășoară proiectul NHS Choices în biblioteci publice astfel încât toate secțiunile comunității să poată avea acces la informațiile disponibile (NHS Choices 2009). În ciuda faptului că pentru unii dintre participanți resursele de informare disponibile gratuit pe Internet par utile și interesante, ei nu le accesează de fapt, unul din motivele indicate fiind nivelul scăzut de încredere pe care îl au în astfel de resurse. Alt motiv ar fi că mulți dintre ei nu știu cum să acceseze și utilizeze astfel de resurse. Spre deosebire de pacienți, părerea medicilor în legătură cu resursele de informare medicală disponibile pe Internet precum Medline Plus (2009), Patient UK (2009), Sfatul medicului (2009) este că acestea sunt utile și unii dintre ei le recomandă pacienților.

Concluzia studiului a fost că o campanie de instruire în informare a populației în legătură cu sursele de informare medicală disponibile, pe care ei le pot utiliza – în special bibliotecile ca furnizori de informație medicală, este necesară în România. Desigur trebuie lucrat la imaginea bibliotecilor și a bibliotecarilor, imagine care în prezent nu este foarte bună. Consumatorii de informație medicală ar trebui instruiți la un nivel de bază, cel puțin să știe cum să caute și să regăsească informații și dacă nu, ei trebuie învățați să solicite asistență din partea unui specialist în informare din cadrul bibliotecii. De asemenea, informația medicală furnizată prin telefon sau e-mail este o modalitate care ar trebui explorată și în România.

2.4.1.2 Instruirea utilizatorilor în accesarea resurselor electronice

Accesul la informații a suferit schimbări dramatice în ultimele două decenii, viteza, diversitatea și deschiderea fiind printre cele mai importante caracteristici care ilustrează evoluția sa. Noile tehnologii ale informației și comunicațiilor stau la baza acestei evoluții, iar beneficiile care au venit în urma implementării lor se situează pe mai multe niveluri, de la diversificarea suporturilor documentare și a mijloacelor de acces la informație până la îmbunătățirea și consolidarea relațiilor dintre biblioteci și utilizatori. Dezvoltarea de colecții de resurse electronice este una dintre direcțiile pe care structurile infodocumentare le urmează în prezent. În multe biblioteci universitare colecțiile electronice aproape ajung la dimensiunea colecțiilor tipărite și mulți spun că vor depăși curând colecțiile tipărite. Odată cu această creștere a resurselor electronice, o altă direcție importantă asupra căreia bibliotecile trebuie să își concentreze eforturile este cea a instruirii utilizatorilor pentru a accesa aceste resurse de informare și pentru a beneficia mai mult de facilitățile pe care acestea le oferă.

În România, nivelul scăzut de utilizare a resurselor de informare electronice în bibliotecile medicale (Porumbeanu 2009b; Porumbeanu 2009c) are ca motiv principal lipsa instruirii utilizatorilor, deci absența unor acțiuni din partea bibliotecilor în această zonă. Am considerat necesar să investighez în continuare gradul de instruire în informare și a utilizatorilor din alte biblioteci universitare.

Nevoile, preferințele și practicile de informare ale utilizatorilor sunt diferite, ca și motivația din spatele cererilor de informare. Pentru a evalua gradul de instruire a utilizatorilor în accesarea resurselor electronice de informare, am ales cea mai mare bibliotecă universitară din România, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București. Studiul s-a desfășurat în două filiale ale acestei structuri, Biblioteca Facultății de Litere și Biblioteca Facultății de Științe Politice. Rezultatele pe care le-am obținut (Madge 2015b) au indicat că utilizatorii încă nu au înțeles destul de bine ce sunt resursele electronice de informare. Răspunsuri precum "resursele electronice nu sunt întotdeauna disponibile" și "acestea nu sunt disponibile în mod liber", oferite atunci când au fost întrebați despre dificultățile întâmpinate în utilizarea acestor resurse sau exemplele furnizate atunci când au fost rugați să precizeze resursele electronice de informare pe care le consultă cel mai frecvent indică faptul că utilizatorii nu sunt foarte familiarizați cu aceste resurse oferite de bibliotecă și, prin urmare, nu le folosesc într-o foarte mare măsură. Este clar că, în ultimii ani, bibliotecile românești s-au concentrat mai mult pe informarea utilizatorilor cu privire la resursele electronice disponibile și s-au implicat mai mult în instruirea lor în accesarea acestor resurse (rezultatele privind participarea utilizatorilor la sesiuni de instruire indică un procent de 63% în cazul acestui studiu), dar rezultatele sunt departe de a fi la nivelul celor din țările occidentale. Existența unor cursuri obligatorii de instruire în domeniul informării la toate specializările și la toate programele de studii (licență, masterat, doctorat) – o propunere pe care am făcut-o din 2008 în spațiul infodocumentar românesc – ar îmbunătăți în mod semnificativ situația și ar contribui la o schimbare în practicile de informare ale utilizatorilor studenți români, în sensul unei orientări mai mari către utilizarea resurselor de informare electronice. Domeniul în care studiază acești utilizatori nu ar trebui să aibă un impact atât de mare în ceea ce privește tipul de resurse accesate, atât timp cât oferta bibliotecilor în domeniul resurselor electronice este în prezent foarte diversă și acoperă toate specializările. Avantajele oferite de resursele electronice au fost înțelese de către utilizatorii români, însă procentul celor care au dificultăți în accesarea lor este încă mare (35%), precum și al celor care au nevoie de asistența bibliotecarului pentru a accesa resursele electronice (28%). Chiar dacă un procent mic de utilizatori (18%) vine la bibliotecă pentru a consulta documente electronice, răspunsurile lor sugerează că o mai bună informare și instruire cu privire la aceste resurse, și, în opinia mea, accesul mobil și pentru studenți la aceste resurse, ar duce la o creștere semnificativă a numărului celor care le acceseze și a abilităților lor de a utiliza aceste resurse electronice. Tendința spre o utilizare mai extinsă a resurselor digitale în activitățile de lectură, studiu și învățare ale studenților români este însă clară. După cum indică și cercetări la care mă voi referi în paginile următoare, aceștia sunt tot mai activi și în mediul digital și interacționează cu biblioteca și în spațiul virtual.

2.4.1.2.1 Dezvoltarea unui program de instruire în informare pentru utilizatorii din domeniul biomedical

Rolul educațional al bibliotecilor universitare a fost subliniat în nenumărate rânduri în literatura domeniului, dar în ultimele decenii cele mai multe referiri privesc instruirea în informare a utilizatorilor și “provocările cu care se confruntă (…) în încercarea de a-și dezvolta rolul ca o arenă de învățare formală în învățământul superior” (Torras & Saetre 2008, p. 1). Integrarea cursurilor de instruire în informare în planul de învățământ al diferitelor specializări ar trebui să se bazeze pe colaborarea dintre cadrele didactice și bibliotecari. Bibliotecarii își pot folosi cunoștințele și experiența în procesul de predare a unor astfel de cursuri. O sarcină principală a bibliotecarilor ar trebui să fie acum “facilitarea procesului de învățare pentru studenți, astfel încât aceștia să devină căutători, manageri și producători independenți de informații” (Torras & Saetre 2008, p. 2).

Cercetările mele (Porumbeanu 2009b; Porumbeanu 2009c; Madge 2013a; Madge 2015b) au arătat că la sesiunile de instruire oferite în fiecare semestru de cele mai multe biblioteci în privința utilizării bazelor de date științifice participă puțini utilizatori și aceste sesiuni nu sunt percepute ca fiind prea utile. Analizând mai mult situația înregistrată la nivelul Bibliotecii Centrale a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” – București, am subliniat (Madge & Mihăilescu 2012) nevoia de a dezvolta un program de cultură a informației care să includă cursuri de instruire în informare pentru utilizatorii acestei structuri.

Consider că un astfel de program dezvoltat pentru situația specifică a utilizatorilor acestei biblioteci și având ca exemplu activitatea și experiența bibliotecilor medicale din străinătate (de ex., Schallier 2007; Pasleau et al. 2007), ar trebui să includă elemente de teorie și practică predate de către bibliotecari în cadrul unor cursuri obligatorii incluse în curriculum, așa cum am indicat în Madge & Mihăilescu (2012), unde am propus un astfel de program și conținutul său posibil. Astfel, cursurile teoretice de instruire în informare ar trebui să se axeze pe utilizarea calculatorului în bibliotecă (în special în procesul de căutare și regăsire a informațiilor), resurse de informare științifice tipărite și electronice disponibile în biblioteca biomedicală, tipuri de articole științifice, proceduri de recenzare științifică, principiile metodologiei științifice, principiile și aplicarea medicinei bazate pe dovezi, evaluarea literaturii, redactarea unui articol științific și a referințelor în mod corect, PubMed, cuvinte cheie, MeSH, indexuri, tezaure, Web of Science.

Cursurile practice ar trebui să se concentreze pe aspecte precum modalități de regăsire a diferitelor tipuri de informații biomedicale, selectarea resurselor de informare biomedicală relevante, regăsirea informațiilor prin intermediul unei căutări pe calculator, formularea întrebărilor folosind vocabularul controlat și operatorii booleeni, căutarea informațiilor biomedicale pe Internet, în bazele de date bibliografice și în alte baze de date, accesarea articolelor full-text în baze de date specializate, regăsirea referințelor în PubMed, efectuarea de căutări în Biblioteca Cochrane și în alte baze de date biomedicale.

În timp, structura acestor cursuri poate fi schimbată și conținutul adaptat în funcție de rezultatele obținute în predarea acestor noțiuni la nivelul utilizatorilor și, de asemenea, în funcție de noile evoluții privind resursele de informare biomedicală, tehnologiile și instrumentele utilizate în procesul de căutare și regăsire a informațiilor.

2.4.1.3 Implementarea și utilizarea de noi aplicații pentru o comunicare mai bună cu utilizatorii

În ultimul timp, majoritatea bibliotecilor universitare au experimentat diferite metode inovative pentru îmbunătățirea serviciilor de informare și pentru a ajunge la utilizatorii lor care afișează noi practici de informare și noi așteptări. Progresul noilor tehnologii și varietatea de aplicații disponibile în prezent oferă cadrul necesar pentru ca bibliotecile universitare să încerce noi formate pentru furnizarea de informații. Una dintre aceste noi modalități este utilizarea rețelelor sociale precum Facebook cu scopul de a comunica mai bine cu utilizatorii și pentru a le oferi asistență specializată. Rețelele sociale și-au câștigat rapid un loc în viața noastră și în activitatea multor organizații și instituții publice și private. La nivelul bibliotecilor, rețelele sociale și-au demonstrat utilitatea și rolul în calitate de instrumente de marketing pentru o comunicare mai bună cu utilizatorii (Miller & Jensen 2007).

Analizând modificările observate la nivelul utilizatorilor, Evans (2009) arată că acestea au fost influențate, în mare parte, de experiențele utilizatorilor cu Web 2.0 și consideră că mobilitatea și interactivitatea sunt principalele aspecte în ceea ce privește schimbările înregistrate la nivelul așteptărilor utilizatorilor. Într-un studiu din 2010, care analizează ceea ce studenții generației net doresc, Ismail (2010) recomandă pentru orice bibliotecă să încerce să afle și să înțeleagă ceea ce utilizatorii doresc și preferă înainte de punerea în aplicare și utilizarea noilor tehnologii. Cunoscând aceste aspecte, biblioteca va ști cum să interacționeze cu utilizatorii.

Facebook a atras milioane de oameni și mulți dintre utilizatorii bibliotecilor universitare accesează zilnic acest site de socializare. Acest lucru a făcut ca bibliotecile să ia în considerare implementarea și utilizarea acestei noi aplicații. Aceasta a fost lansată în 2004, scopul fiind să îi pună în contact pe studenții de la Universitatea Harvard. A avut un milion de utilizatori până la sfârșitul acelui an, iar în 2006, atunci când înregistrarea în această rețea a fost deschisă publicului larg, a atins un număr de 12 milioane de utilizatori. În prezent, este cel mai utilizat site de socializare de către oameni și organizații.

Bibliotecile au înțeles potențialul rețelelor sociale precum Facebook pentru comunicarea cu utilizatorii și pentru o mai bună interacțiune cu ei. Ahorny (2012) consideră prezența rețelelor sociale în lumea bibliotecilor ca fiind o provocare și într-o analiză a utilizării rețelei Facebook de către bibliotecile publice și universitare americane a constatat că ambele tipuri de biblioteci o folosesc cu scopul de a furniza informații utilizatorilor, în cazul bibliotecilor publice în principal informații despre diferite activități culturale, iar în cazul bibliotecilor universitare informații despre colecții. În afară de a fi "o resursă globală pentru localizarea și conectarea cu oamenii", Facebook prezintă, conform lui Neo & Calvert (2012), care au investigat aspecte privind adoptarea sa în bibliotecile publice din Noua Zeelandă, multe alte beneficii privind procesul de predare, colaborarea, comunicarea cu utilizatorii și consolidarea relației cu comunitatea servită. Aceiași specialiști arată că avantajele adoptării Facebook depășesc dezavantajele. Phillip (2011) consideră că Facebook este "în mod fundamental despre relații", iar unele dintre caracteristicile sale, cum ar fi rapiditatea, caracterul informal și interactivitatea sunt percepute ca oportunități de a dezvolta și de a îmbunătăți relațiile cu utilizatorii. Mergând dincolo de simpla creare a contextului pentru o mai bună comunicare și interacțiune cu utilizatorii, Facebook este, de asemenea, o modalitate bună de a afla despre nevoile, preferințele și așteptările utilizatorilor (Riza Ayu & Abrizah 2011). Pentru bibliotecile universitare Facebook s-a dovedit a fi "un spațiu flexibil pentru a comunica cu un număr mare de studenți" (Hendrix et al. 2009) și acestea îl folosesc ca instrument în scopuri diferite, de la trimiterea de anunțuri, la postarea de fotografii, furnizarea de instrucțiuni sau asistență de referințe etc.

În literatura de specialitate pot fi găsite studii cu privire la implicațiile pe care Facebook le are la nivelul bibliotecilor, cum este utilizat de către diferite biblioteci din diferite țări sau cum pot fi atrași utilizatorii către serviciile de bibliotecă cu ajutorul Facebook. Este un lucru cert că rețelele de socializare precum Facebook sunt instrumente de marketing bune și acestea pot îmbunătăți vizibilitatea bibliotecii (Hendrix et al. 2009; Riza Ayu & Abrizah 2011), dar părerile sunt diferite și studiile chiar se contrazic în privința asistenței de specialitate acordate prin intermediul acestora. În timp ce unii susțin că cele mai multe cereri de referințe au fost trimise folosind această rețea socială (Hendrix et al. 2009), alții au descoperit că e-mail-ul a fost preferat pentru asistență de cercetare (Ismail 2010). Unii specialiști (Miller & Jensen 2007; Riza Ayu & Abrizah 2011) consideră însă Facebook ca fiind una dintre cele mai bune metode pentru ca bibliotecile să afle mai multe despre utilizatorii lor. În ciuda diversității de opinii pe care au generat-o, nimeni nu poate nega faptul că rețelele de socializare au avut un impact asupra activității bibliotecilor universitare și, dacă discutăm despre necesitatea ca bibliotecile să își creeze o pagina pe Facebook, acest lucru poate fi justificat din plin prin avantajele pe care le poate aduce. În acest sens, Riza Ayu și Abrizah (2011) notează că

"O pagină de Facebook oferă bibliotecilor oportunități pentru a comunica mai bine cu utilizatorii lor. Este o platformă de interacțiune și o sursă de a primi feedback de la utilizatori privind serviciile de bibliotecă. Bibliotecile pot obține o perspectivă asupra a ceea ce utilizatorii își doresc și au nevoie. În cele din urmă ele își pot înțelege mai bine utilizatorii".

Alți specialiști (Landis 2007) subliniază timpul și avantajele bugetare pe care o pagină de Facebook le poate aduce bibliotecilor în încercarea lor de a ajunge la utilizatori.

Opiniile și preferințele sunt împărțite și, spre deosebire de studii din străinătate care au indicat că utilizatorii de biblioteci universitare și mai ales studenții nu sunt interesați de comunicarea cu biblioteca prin intermediul site-urilor de socializare (Connell 2009), în urma unui sondaj pe care l-am desfășurat în 2013 la nivelul studenților de la specializarea Științe ale Informării și Documentării de la Universitatea din București (Madge, Coșerea & Modan 2014) și prin care ne-am propus să aflăm ce cred studenții despre interacțiunea cu biblioteca universitară prin intermediul acestei rețele de socializare, am aflat că aceștia sunt interesați de comunicarea cu biblioteca prin intermediul Facebook. Cum era de așteptat, aproape toți studenții care au participat la acest studiu au un profil pe Facebook și sunt activi pe acest site de socializare. În ciuda unor opinii negative și a unor studenți care pun la îndoială eficiența acestei rețele ca instrument de comunicare între bibliotecă și utilizatori, rezultatele arată că studenții români care au participat la studiul nostru consideră o astfel de comunicare utilă și plăcută și, de asemenea, consideră rețeaua Facebook ca un foarte bun instrument de marketing pentru bibliotecă.

În schimb, bibliotecile românești nu sunt complet conștiente de avantajele pe care Facebook le poate aduce, deoarece, așa cum indică rezultatele, singura abordare în direcția unei mai bune comunicări cu utilizatorii este postarea de anunțuri despre diferite evenimente. Dacă într-adevăr bibliotecile vor să profite de toate avantajele pe care Facebook le poate aduce în relația cu utilizatorii, atunci consider că ar trebui să abordeze utilizatorii într-un mod mai activ, să își diversifice și intensifice prezența pe Facebook și, de asemenea, să utilizeze toate posibilitățile pe care acest site de socializare le oferă pentru o mai bună comunicare, interacțiune cu utilizatorii și pentru furnizarea asistenței de specialitate. Bibliotecile însă trebuie să adapteze modul în care abordează utilizatorii astfel încât să răspundă așteptărilor și preferințelor acestora.

În alte două studii am analizat prezența bibliotecilor universitare pe Facebook și ce informații furnizează prin intermediul paginii de Facebook (Madge 2015c), dar și modul în care rețelele sociale sunt utilizate la nivelul bibliotecilor publice din România (Madge & Coșerea 2014).

În cazul bibliotecilor universitare, la momentul analizei noastre doar câteva dintre acestea comunicau activ cu utilizatorii lor, dar trebuie să precizez că pagina de Facebook era creată de curând în toate cazurile analizate. Bibliotecile universitare românești folosesc pagina de Facebook ca un instrument de marketing și își informează utilizatorii în principal despre diferite evenimente culturale, dar și despre serviciile pe care le oferă și postează numeroase fotografii. Paginile lor de Facebook ar trebui actualizate mai des și ar trebui să fie concepute pentru a atrage mai mulți utilizatori. Funcția "Întreabă un bibliotecar" nu este disponibilă, ceea ce indică faptul că bibliotecile românești nu oferă utilizatorilor servicii de referințe prin intermediul rețelei Facebook.

Și bibliotecile publice din România par să fi înțeles în ultima vreme că inovația în toate formele sale este cheia pentru succes și că, pentru a răspunde nevoilor actuale și preferințelor utilizatorilor, dezvoltarea relației bibliotecă-comunitate necesită cea mai mare atenție. Noile aplicații precum Facebook au fost adoptate și de către aceste instituții. Și analiza paginii de Facebook a unor mari biblioteci publice din România (Madge & Coșerea 2014) a arătat că acestea își promovează activitatea prin postări frecvente, încercând astfel să atragă utilizatorii spre serviciile, activitățile culturale și educative și evenimente pe care le organizează. Se poate observa dorința de a inova, de a aborda comunitatea și de a atrage mai mulți utilizatori în cazul acestor biblioteci. Concursurile par să capteze cel mai mult atenția utilizatorilor. Datele au indicat faptul că site-urile web ale acestor biblioteci sunt mai puțin accesate decât paginile lor de Facebook. Explicația poate fi că pe Facebook utilizatorii își pot exprima opiniile și pot comenta cu alți utilizatori cu privire la informațiile postate de bibliotecă.

Cooperarea la nivelul bibliotecilor universitare

Schimbările din mediul informațional au necesitat în ultimele decenii o reconsiderare a rolului și funcțiilor bibliotecilor și o regândire a modului în care aceste structuri pot răspunde la provocările aduse de noile tehnologii și se pot adapta la nevoile de informare și la așteptărilor actuale ale utilizatorilor. Noile tehnologii au venit pentru biblioteci cu multe modalități inovatoare de a furniza servicii de informare și cu multiple oportunități de dezvoltare și de extindere a relațiilor de cooperare.

Caracteristicile societății digitale impun aplicarea de noi strategii în cadrul structurilor infodocumentare pentru o utilizare eficientă a tuturor tipurilor de resurse. Contextul actual oferă multe oportunități prin tehnologiile Web 2.0 care susțin colaborarea la nivelul bibliotecilor. Acestea, ca și toate celelalte tipuri de organizații din societatea actuală, nu pot funcționa în izolare, în lipsa unor relații de cooperare și a unor acorduri. Bibliotecile universitare în mod special sunt un tip de structuri care trebuie să elaboreze politici de cooperare și să le aplice în relațiile lor cu universitatea, cu utilizatorii și cu structuri externe. Cele mai multe biblioteci universitare pot fi caracterizate ca fiind structuri active, dinamice, iar elementele pe care le au în comun sunt deschiderea către nou, către schimbare, participarea la diferite rețele și parteneriate cu toate tipurile de resurse. Pentru a fi actori importanți pe piața informației și educației la nivel mondial, bibliotecile universitare trebuie să aibă și să dovedească exercițiul relațiilor de cooperare. Calitatea și creșterea calității produselor și serviciilor de informare sunt astăzi în strânsă legătură cu capacitatea de partajare a acestor structuri și cu implicarea în programe de cooperare care presupun mobilizarea și valorificarea tuturor resurselor de care dispun.

Cooperarea este considerată de Stoica (2005) direcția fundamentală pentru dezvoltarea bibliotecilor. Diversitatea și numărul relațiilor de cooperare facilitează conform lui Rowley inovația în cadrul organizațiilor transferului de informații (2011a). Aceeași specialistă subliniază că "Organizațiile trebuie să construiască relații strânse nu doar cu clienții, dar și cu alte organizații din lanțul lor de aprovizionare și de dincolo de acesta" (Rowley 2011b, p. 164). Dar pentru a construi programe de cooperare sunt necesare elemente precum unitate de viziune, recunoașterea aceleași valori, limbaje comune și respect reciproc (Stoica 2001, p. 162) și poate din prezența sau absența acestor elemente vine gradul de cooperare afișat de diferite biblioteci. În alte țări, cooperarea înseamnă în prezent normalitate pentru bibliotecile universitare, este unul dintre modelele de funcționare de succes. Așadar, managementul de bibliotecă actual ar trebui să acorde o atenție specială dimensiunii cooperării. La începutul secolului XXI, parteneriatele reprezintă o soluție la îndemâna bibliotecilor universitare. Specialiștii din aceste structuri trebuie să fie deschiși la diferitele oportunități, să se implice mai mult în activitățile de predare, învățare și cercetare și să aibă în vedere stabilirea de acorduri și cu utilizatorii.

2.4.1.4.1 Cooperarea la nivelul bibliotecilor universitare din România

Aspectele care descriu cel mai bine instituțiile de învățământ superior sunt în prezent continuitate, dar, în același timp, schimbare. Bibliotecile universitare se pot încadra și ele în această descriere. Economia bazată pe cunoaștere și dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor fac necesar și posibil ca bibliotecile să își adapteze activitățile și serviciile la noul mediu și să se schimbe. O regândire a politicilor bibliotecilor universitare este, de asemenea, cerută de unele aspecte care caracterizează învățământul superior, cum ar fi concurența puternică pentru studenți și pentru finanțare și nevoia de mijloace flexibile de învățare și predare (Rader 2001).

În Porumbeanu Madge (2012c) am subliniat că în afară de continuitate și schimbare, un alt cuvant cheie, fără de care activitatea contemporană a organizațiilor din educație și informare nu poate fi imaginată, este cooperarea. Existența bibliotecilor poate fi concepută astăzi doar în contextul unor relații și politici de cooperare care să le permită partajarea tuturor tipurilor de resurse. Pentru bibliotecile universitare în special, cooperarea nu este ceva nou, ele au experiență în acest domeniu, dacă ne gândim la acordurile de împrumut interbibliotecar, programele de achiziție sau de catalogare în cooperare, consorțiile pentru achiziția de resurse electronice și, în ultimele două decenii, consolidarea legăturilor și parteneriatelor cu membrii facultăților, cu departamentele de informatică și cu alte biblioteci (Wilding 2001), toate cu scopul de a extinde serviciile si resursele pe care le oferă utilizatorilor. Prin cooperare, bibliotecile universitare pot oferi acces la un număr mai mare de resurse de informare, ele pot adăuga valoare vieții culturale și educaționale a comunității utilizatorilor (Rockman 2001) și pot dezvolta mai multe produse și servicii de informare (Porumbeanu 2011).

Stoica (2005, p. 45) notează: "Cooperarea înseamnă negociere, recunoașterea intereselor celorlalți, specializare și, mai presus de toate, comunicare totală, profundă" și analizând situația bibliotecilor universitare din România și necesitatea de cooperare, comunicare și coordonare, remarcă faptul că "incapacitatea de cooperare sau refuzul cooperării nu sunt doar infirmități manageriale, ci forme de excludere" (Stoica 2001, p. 161).

Așadar, bibliotecile românești și specialiștii lor nu reprezintă cel mai bun exemplu atunci când vorbim despre cooperare. În ultimele două decenii nu pot fi găsite în zona cooperării prea multe exemple de succes, iar dacă luăm cazul bibliotecilor universitare se poate observa mai degrabă lipsa de cooperare și comunicare, care adesea a fost criticată (Stoica 2001; Porumbeanu Madge 2012c; Madge 2013b). Încă din 2006 am subliniat nevoia de a dezvolta cooperarea la nivelul bibliotecilor românești, ca parte a măsurilor necesare pentru implementarea managementului cunoașterii, și am făcut referire la parteneriatele cu alte instituții similare pe care bibliotecile românești trebuie să le stabilească (Porumbeanu 2006).

Pot fi găsite totuși exemple de cooperare la nivelul bibliotecilor universitare românești. Catalogul virtual colectiv ROLiNeST (Romanian Libraries Network in Science and Technology), un instrument modern pentru regăsirea informațiilor este adesea menționat (Ostafe 2007; Ostafe & Cristea 2007) ca o inițiativă de succes. Este primul portal al universităților românești în domeniul științei și tehnicii, fiind rezultatul proiectului NSIDOC-S&T (National Unitary System for Scientific and Technical Information and Documentation – the Unification of Library Systems), finanțat de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică. De asemenea, consorțiul Anelis Plus, la care mă voi referi în paginile următoare, este un alt exemplu.

În Madge (2013b) am indicat printre aspectele cele mai vizibile care conduc la lipsa de cooperare la nivelul bibliotecilor universitare românești faptul că managementul nu acordă atenția necesară cooperării, nu o consideră o problemă strategică, lipsa unei viziuni manageriale adecvate pentru vremurile actuale, lipsa unei comunicări eficiente în biblioteci, absența unei integrări mai active a bibliotecarilor români în comunitatea profesională și a bibliotecilor universitare românești în mișcarea infodocumentară națională și internațională, absența inițiativelor de cooperare.

Cooperarea presupune o formă complexă de interacțiune care nu depinde numai de organizație, ci și de membrii săi. Cultura organizațională are în acest fel un rol crucial pentru succesul managementului cooperării, iar crearea unei culturi organizaționale care încurajează schimbarea, participarea, comunicarea, implicarea și partajarea ar trebui să fie unul dintre cele mai importante obiective ale bibliotecilor. Pornind de la relațiile tradiționale care există între bibliotecile universitare românești și de la cercetările recente întreprinse în vederea implementării procesului de management al cunoașterii în aceste organizații, am abordat în Porumbeanu Madge (2012c) cultura organizațională din perspectiva dezvoltării unei politici coerente de cooperare și partajare la nivelul celei mai mari și mai vechi biblioteci universitare medicale din România, Biblioteca Centrală a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" – București. Din păcate, față de perioada anterioară desfășurării acestei analize, situația acestei biblioteci s-a deteriorat în ceea ce privește acțiunea managerială și cooperarea, odată cu momentul în care s-a schimbat conducerea. Înainte de 2011 cultura organizațională din această instituție încuraja lucrul în echipă, comunicarea și cooperarea profesională. Transformarea care a avut loc într-o perioadă foarte scurtă de timp, după schimbarea managementului, a fost drastică. Pentru a dezvolta o politică de cooperare la nivelul acestei biblioteci, comunicarea, învățarea și partajarea cunoașterii ar trebui să fie stimulate. Printre primele măsuri necesare am sugerat participarea bibliotecii în proiectele inițiate și derulate de celelalte biblioteci universitare medicale din România, în special cele care se concentrează pe prelucrarea resurselor de informare medicală românești. Printre soluții am propus dezvoltarea unei strategii cu scopul de a transforma biblioteca într-o organizație care învață, precum și îmbunătățirea comunicării la nivel intern și extern. Iar în vederea valorificării colecțiilor vechi și valoroase pe care biblioteca le deține ar trebui identificați cei mai buni parteneri pentru încheierea unor acorduri de cooperare.

De asemenea, în Madge (2013b) am abordat colaborările din ultimii ani ale Bibliotecii Facultății de Litere, una dintre filialele Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" București. Colaborările stabilite la nivelul acestei biblioteci filiale sunt în principal cu facultatea ca întreg, cu utilizatorii săi, studenții, dar și cadrele didactice, și cu parteneri externi și implică toate tipurile de resurse disponibile în bibliotecă (colecțiile documentare, resursele umane, sala de lectură).

2.4.1.4.2 Elemente de cooperare la nivelul bibliotecilor universitare medicale din România

Bibliotecile universitare medicale din România se află în diferite stadii de dezvoltare, în funcție de atenția și interesul pe care managerii lor le-au acordat modernizării și, de asemenea, în funcție de resursele financiare disponibile. În ciuda diferențelor care există încă între ele și a diferențelor față de bibliotecile medicale din străinătate, se poate observa că pentru o anumită perioadă de timp a existat o colaborare bună la nivelul acestor structuri. Este adevărat, putem vorbi mai mult dorința de a se implica în proiecte comune decât de capacitatea de a dezvolta și a merge până la capăt cu aceste inițiative. În anii 1990, Biblioteca Centrală "Valeriu Bologa" a Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca a organizat întâlniri profesionale și cursuri speciale la care au participat bibliotecarii universitari medicali din toată țara (Porumbeanu Madge 2011). În anii 2000, bibliotecile universitare medicale din România au avut inițiativa mai multor proiecte de o importanță semnificativă pentru domeniul lor de activitate, Manual de Informare și Documentare Medicală, un proiect comun al Bibliotecilor Centrale de Medicină și Farmacie din București, Cluj-Napoca și Iași, destinat nu doar bibliotecarilor, ci și studenților de la aceste universități; Who’s Who în Universitățile de Medicină și Farmacie din România (prezentări ale cadrelor didactice din aceste instituții); Liber Acces Medical pentru Documentare, Informare și Formare – LAMEDIF (un prim proiect de colaborare pentru realizarea unui consorțiu al bibliotecilor medicale românești în scopul promovării noilor tehnologii, evaluării și asigurării în comun a informării și documentării necesare pentru demersul de învățământ și cercetare, de educație medicală continuă și de formare profesională postuniversitară); RoBiblioMed (indexarea revistelor medicale românești importante) (Porumbeanu 2011). Din păcate, cu excepția ultimului proiect pentru care a fost începută activitatea în anul 2011 de către Biblioteca Centrală "Valeriu Bologa" a Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, în celelalte cazuri progresul a fost mic și s-a rămas mai mult la stadiul de idei.

Însă marile biblioteci universitare medicale din România au dovedit în ultimii ani disponibilitate pentru cercetare. Ele au fost deschise și au participat la studii (Porumbeanu 2008a; Porumbeanu 2009b; Porumbeanu 2009c; Porumbeanu 2010) cu privire la utilizatorii lor, cultura organizațională sau impactul noilor tehnologii asupra serviciilor de informare, iar rezultatele acestora au indicat, de asemenea, dorința lor de a coopera și de a demara proiecte comune.

Până în urmă cu 5-6 ani, la nivelul acestor biblioteci cooperarea la nivel de resurse documentare s-a limitat în special la împrumuturi inter-bibliotecare de teze de doctorat, în principal, dar și de cărți și articole de ziar. Au existat unele încercări de achiziție în comun a bazelor de date full-text, dar nu s-a reușit din cauza diferitelor interpretări ale legilor financiare de către universități. În prezent, trei biblioteci universitare medicale (cele de la Cluj-Napoca, Iași și Tîrgu Mureș) au fost de acord să achiziționeze împreună AccessMedicine de la McGraw Hill și UpToDate (Madge 2013d).

Baza de date "RoBiblioMed" este de departe cel mai important proiect de cooperare între bibliotecile universitare medicale și anume indexarea articolelor din reviste medicale românești neindexate în Medline. Acest proiect este coordonat de Biblioteca "Valeriu Bologa" a Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca. Se utilizează MeSH și va fi disponibil în română și engleză, cu mențiunea că termenii MeSH sunt doar în limba engleză. Proiectul este în faza de testare. Bibliotecile participante vor indexa în paralel anumite reviste, titlurile care urmează să fie indexate fiind alese în funcție de colecțiile bibliotecilor.

În ceea ce privește varianta românească a Mesh, Biblioteca "Valeriu Bologa" a Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca caută fonduri pentru a dezvolta proiectul traducerii MeSH la nivel național și acesta va fi, de asemenea, un excelent exemplu de cooperare.

În ciuda câtorva încercări inițiale eșuate de cooperare la nivel de consorțiu, în 2011 s-au pus în România bazele Asociației Universităților, a Institutelor de Cercetare – Dezvoltare și a Bibliotecilor Centrale Universitare din România – Anelis Plus. Consorțiul are mai mult de 80 de membri. Achizitia de resurse de informare și documentare electronice pentru sprijinirea educației, cercetării și inovării și dezvoltarea unui depozit național de documente electronice sunt printre obiectivele acestui proiect național. În cadrul acestei inițiative recente bibliotecile românești, inclusiv cele universitare medicale, colaborează acum pentru crearea sistemului național de informare și documentare (Madge 2013d).

2.4.1.4.3 Servicii de informare bazate pe un parteneriat bibliotecar-utilizatori în clinicile medicale

Bibliotecile de spital și serviciile de informare medicală în România

În domeniul științelor biomedicale practica bazată pe dovezi s-a impus de mulți ani (Madge 2010; Madge 2011a; Madge 2011b). Clinicienii, cercetătorii și bibliotecarii medicali colaborează și contribuie astfel la îmbunătățirea serviciilor medicale acordate pacienților. În multe țări, rolul pe care bibliotecarii medicali îl au în sprijinirea activității clinice și de cercetare, în calitate de membri ai unor echipe multidisciplinare, a fost recunoscut de foarte mult timp (Dalrymple 2000). În România, situația se prezintă diferit. Cei mai mulți bibliotecari medicali lucreză în bibliotecile universitare de profil. Acestea susțin demersul educațional și de cercetare al comunității medicale, oferind acces la informațiile științifice din domeniul biomedical și au doar un rol de coordonare pentru bibliotecile filiale aflate în cadrul departamentelor, clinicilor și spitalelor.

Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu o serie de probleme și multe dintre ele pornesc de la nivelul scăzut al resurselor financiare alocate acestui sector și, de asemenea, de la un management deficitar al acestor resurse, ca și al celor materiale și umane. În acest context, problema furnizării și accesului la informațiile necesare pentru practica medicală nu este printre cele mai importante puncte de pe agenda publică din domeniul sănătății. În România nu există biblioteci de spital în adevăratul sens al cuvântului, poate cu câteva excepții. Informațiile medicale pot fi găsite în bibliotecile Universităților de Medicină și Farmacie. Iar bibliotecile filiale din spitale sunt, în cele mai multe cazuri, doar niște colecții de cărți depozitate în câte o sală a diferitelor clinici sau departamente, aceste filiale neavând bibliotecar.

În Porumbeanu Madge (2012b) am susținut că și în România este posibilă o repoziționare a bibliotecarilor medicali și promovarea unui nou tip de relație între aceștia și personalul medical pe baza unei integrări a bibliotecarilor, în calitate de membri, în echipele clinice și de cercetare. Acest lucru presupune o relație de parteneriat, iar schimbarea ar putea fi benefică pentru ambele părți.

În București și în alte orașe din România, unde există instituții de învățământ superior în domeniul medical, situația este asemănătoare. Biblioteca Centrală a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila"- București coordonează și activitatea din cele 95 de filiale ale sale. Astfel, Biblioteca Centrală face achiziția și prelucrarea documentelor pentru aceste filiale, care sunt cel mai adesea administrate de către un membru al personalului medical din clinicile sau departamentele respective. Toate persoanele care lucrează sau studiază în clinică la un moment dat, cadre didactice, medici, asistente medicale, rezidenți, doctoranzi, studenți au acces la bibliotecă. Din păcate, nu toate filialele au acces la resursele de informare electronice furnizate de către Biblioteca Centrală. Până în 1980 au existat bibliotecari din Biblioteca Centrală care lucrau în bibliotecile din unele clinici, dar în ultimii ani nu au existat resurse financiare pentru bibliotecari clinici.

Dezvoltarea unui model de servicii de informare bazate pe un parteneriat bibliotecar-utilizatori în clinicile medicale românești

În contextul noilor tehnologii și al creșterii volumului de resurse de informare electronice, prezența în filiale a unui bibliotecar care ar putea ajuta prin servicii de informare membrii clinicii în practica de zi cu zi și în activitatea lor științifică și de cercetare devine necesară, iar importanța rolului bibliotecarului este înțeleasă de tot mai mulți profesioniști din domeniul medical. Există nevoia, dar și dorința în unele clinici universitare din România ca un bibliotecar să fie inclus în echipele clinice care furnizează servicii medicale pacienților și să fie implicat în proiectele de cercetare desfășurate în clinici.

Am sugerat în Porumbeanu Madge (2012b) că s-ar putea începe cu o fază pilot într-una din clinicile universitare din București și un bibliotecar din Centrală ar putea merge să lucreze într-o filială, unde ar putea oferi servicii de informare întregii echipe medicale. Bibliotecarul ar trebui să aibă abilități bune de comunicare, să poată să se integreze ușor în echipa clinică și să interacționeze cu toți membrii clinicii, ar trebui să aibă experiență în căutarea în bazele de date științifice, să fie familiarizat cu practica bazată pe dovezi, să aibă inițiativă și abilități pentru instruirea în informare a personalului medical. Bibliotecarul ar trebui să fie invitat să participe la ședința anuală de planificare a activității clinicii, la raportul de gardă zilnic și la vizite, la ședințele lunare, atunci când activitatea științifică a clinicii (participări cu lucrări la conferințe, congrese, publicarea de articole științifice etc.) este planificată și evaluată (evaluarea progresului în cadrul cercetărilor care se desfășoară în clinică pentru tezele de doctorat, a activității de documentare pentru proiectele de cercetare în care este implicată clinica etc.).

Contribuția bibliotecarului (Figura 1) ar putea include (Porumbeanu Madge 2012b, pp. 86-87):

“- furnizarea de informații care ar putea să sprijine membrii clinicii în serviciile medicale pe care le

oferă pacienților;

– colectarea și furnizarea de informații membrilor clinicii cu privire la evenimente profesionale

științifice, competiții pentru finanțarea cercetării etc.;
– activitatea de documentare și furnizarea rezultatelor acestei activități către cei implicați în studii

pentru teze de doctorat și în proiecte de cercetare;
– buletin informativ cu privire la aspecte noi în specialitatea medicală respectivă, care sunt de

interes pentru membrii clinicii;
– sesiuni de instruire cu privire la utilizarea resurselor de informare electronice și la tehnicile de

căutare și regăsire a informațiilor care să fie oferite periodic și ori de câte ori membrii clinicii

solicită și, de asemenea, în funcție de noile resurse pe care Biblioteca Centrală le pune la

dispoziția utilizatorilor”.

Dar furnizarea tuturor acestor servicii de către un bibliotecar medical face necesară includerea sa, acceptarea sa ca membru al echipei clinice, un nivel ridicat de încredere din partea membrilor medicali ai clinicii în activitatea și abilitățile de informare ale bibliotecarului, precum și o foarte bună comunicare la nivelul întregii echipe. Specialiștii din biblioteci și din domeniul informării pot avea o contribuție esențială la îmbunătățirea asistenței medicale, a calității serviciilor de sănătate prin sprijinirea profesioniștilor din domeniul medical în căutarea și regăsirea informațiilor, prin punerea la dispoziția acestora a cunoașterii relevante, la momentul potrivit, pentru a putea fi luate cele mai bune decizii clinice.

Membrii medicali ai clinicii

Membrii medicali ai clinicii

Figura 1. Participarea bibliotecarului medical la activitatea echipei clinice

3. Managementul cunoașterii în structurile infodocumentare

3.1 Managementul cunoașterii în organizații

Pentru a putea face față schimbărilor din sfera tehnologică, competiției globale și apariției economiei bazate pe cunoaștere, organizațiile experimentează de cîteva decenii noi procese manageriale și noi structuri organizaționale. În noua economie, esența organizației constă în abilitatea de a crea, transfera, integra și exploata bunuri de cunoaștere. Prusak (1996, p. IX) consideră că „nu există un alt avantaj durabil decât ceea ce cunoaște o firmă, cum poate utiliza ceea ce cunoaște, și cât de repede poate învăța ceva nou”, iar interesul actual pentru cunoaștere îl explică prin patru tendințe mari cu un rol semnificativ în actuala mișcare a cunoașterii: globalizarea economiei, înțelegerea valorii cunoașterii specializate, înțelegerea cunoașterii ca factor distinct de producție și a rolului său în relațiile de piață din cadrul industriilor bazate pe cunoaștere și calculatoarele în rețea care ne oferă un instrument pentru a munci și a învăța împreună.

Înțelegerea faptului că managementul cunoașterii este un proces de bază în cadrul organizațiilor a apărut, așa cum constată Davenport și Prusak (1998), pe la jumătatea anilor 1990, odată cu îndemnul către manageri venit din partea unor specialiști de renume din zona economică de a se concentra pe această resursă. Astfel, Stewart sfătuia organizațiile să se concentreze mai puțin pe ceea ce ele posedă și mai mult pe ceea ce ele cunosc, adică pe capitalul lor intelectual, Drucker identifica cunoașterea ca fiind noua bază a competiției în societatea postcapitalistă, iar Romer numea cunoașterea drept singura resursă nelimitată, singurul bun care crește, sporește odată cu utilizarea (Stewart, Drucker, Romer citați în Davenport & Prusak 1998, p. XIII).

Explozia de interes pentru managementul cunoașterii este explicată și de Quintas (2002, p. 4) printr-o serie de factori care au stat la baza plasării cunoașterii pe prima poziție a agendei managementului începând cu anii 1990:

,,(…) bogația este în mod clar și tot mai mult generată de cunoaștere și bunuri intangibile; redescoperirea faptului că oamenii constituie locul unde se găsește o mare parte a cunoașterii organizaționale; accelerarea schimbării privind piața, competiția și tehnologia, ceea ce face ca învățarea continuă să fie esențială; recunoașterea faptului că inovația reprezintă cheia competitivității și depinde de crearea și aplicarea cunoașterii; importanța în creștere a tranzacțiilor de cunoaștere transfrontaliere; limitele și potențialul tehnologiei, limitele sistemelor de informare și potențialul tehnologiilor de comunicare și cunoaștere”.

De-a lungul diferitelor etape pe care le-au traversat în evoluția lor, structurile infodocumentare au adoptat și și-au adaptat multe elemente și principii manageriale din lumea industriei, afacerilor și nu numai (Stueart, Moran, 1998). Acum putem vorbi de o maturizare a concepției de management în sfera organizațiilor implicate în transferul de informații. În aceste structuri se aplică în prezent diferitele concepte manageriale existente: managementul științific, managementul relațiilor umane, managementul calității, managementul performanței, managementul competenței, managementul cunoașterii.

Chiar dacă există doar un acord parțial în ceea ce privește proiectul managementului cunoașterii și multe interpretări cu privire la limitele, întinderea, conținutul și prioritățile sale, consider că managementul cunoașterii a devenit un concept cheie în dezvoltarea organizațiilor, un element strategic care deschide organizațiilor calea spre competiție, spre performanță (Porumbeanu, 2006).

3.2 Definirea managementului cunoașterii

Nici în ceea ce privește definirea managementului cunoașterii, nu există o perspectivă unanim acceptată. Sunt vehiculate o serie de variante, fiecare punând accentul pe aspectele considerate esențiale de autor.

În Porumbeanu (2011, p. 109) am definit managementul cunoașterii astfel:

“Managementul cunoașterii este un proces care, bazându-se pe o serie de tehnici, metode și instrumente specifice, urmărește crearea, identificarea, partajarea și utilizarea cunoașterii la nivelul unei organizații, obiectivul său principal fiind creșterea performanțelor și asigurarea succesului respectivei organizații în mediul în care aceasta activează”.

Definițiile pe care le găsim în literatura de specialitate se completează una pe alta, nici una nereușind să surprindă procesul în întregime, dar dacă analizăm câteva dintre aceste definiții se conturează o imagine destul de completă și clară a ceea ce reprezintă managementul cunoașterii.

Definiția formulată de Van der Spek și Spijkervet (1997), de exemplu, menționează învățarea în contextul obiectivelor urmărite de procesul de managementul al cunoașterii:

,,Managementul cunoașterii se concentrează pe cunoaștere ca factor crucial de producție și constă din activitățile care urmăresc utilizarea și dezvoltarea optimă a cunoașterii, acum și în viitor. Managementul cunoașterii determină care cunoaștere, unde, în ce formă și în ce moment din timp, ar trebui să fie disponibilă într-o organizație, companie sau rețea de instituții. Folosește un spectru larg de tehnici și instrumente pentru a îmbunătăți performanța operațiunilor de cunoaștere și capabilitățile de învățare ale sistemului”.

Sydänmaanlakka (2002, p. 134) insistă asupra transformărilor care au loc la nivelul cunoașterii și asupra obiectivului final și anume aplicarea cunoașterii în luarea deciziilor:

“Managementul cunoașterii este un proces de creare, captare, stocare, partajare și aplicare a cunoașterii. În aceste subprocese cunoașterea individului devine cunoașterea echipei și cunoașterea explicită devine cunoaștere tacită. Obiectivul final este aplicarea cunoașterii într-o situație de luare a deciziilor, deoarece cu o mai bună cunoaștere putem lua decizii mai bune”.

Conform lui Michel (2001), îmbunătățirea partajării cunoașterii în organizație este ceea ce urmăresc toate activitățile de management al cunoașterii.

“Managementul cunoașterii se înscrie într-o preocupare veche de gestiune partajată a cunoștințelor (…). Este un ansamblu de practici vizând să accelereze și să dinamizeze partajarea cunoștințelor într-o organizație”.

3.3 Implementarea managementului cunoașterii în structurile infodocumentare

Stehr (2001) remarca la începutul anilor 2000 că la baza existenței noastre stă astăzi cunoașterea. Educația, creativitatea și competența reprezintă bunuri esențiale în societatea cunoașterii și toți trebuie să ne actualizăm cunoștințele în mod permanent. În acest context, structurile infodocumentare își pot extinde misiunea venind în sprijinul unor categorii de utilizatori tot mai diverși.

În studiile mele pe tema managementului cunoașterii (Porumbeanu 2006; ed. a II-a 2011) am subliniat faptul că în calitatea lor de organizații care contribuie la generarea de cunoaștere nouă, la inovare prin prelucrarea, organizarea și diseminarea informațiilor și cunoașterii, structurile infodocumentare sunt o componentă majoră a industriei cunoașterii. Pot contribui la îmbunătățirea accesului la cunoaștere, la exploatarea, reconfigurarea și extinderea acesteia.

Ocupându-se de secole cu achiziția, organizarea și stocarea cunoașterii, structurile infodocumentare își pot amplifica în momentul actual rolul în procesul de transfer al cunoașterii, își pot consolida poziția pe piața cunoașterii și pot contribui în mod semnificativ la dezvoltarea unei societăți a cunoașterii funcționale. Poziția lor privilegiată decurge din faptul că dețin capacitatea de a genera cunoaștere și de a o disemina, stimulând în același timp capacitatea societății, în general, de a o absorbi și utiliza. Așadar, investiția în aceste structuri echivalează cu investiția în producerea de cunoaștere și utilizarea eficientă a acesteia și, implicit, în construirea unei economii a cunoașterii puternice. Beneficiind de o vastă experiență în satisfacerea nevoilor de informare ale utilizatorilor prin permanenta adaptare în timp a produselor informaționale și prin implicarea acestora și colaborarea cu ei în activitățile din lanțul documentar, structurile infodocumentare își pot găsi cu ușurință locul în noua economie bazată pe servicii și pe orientarea spre clienți.

În aceleași studii am susținut că abilitățile pe care specialiștii din structurile infodocumentare le au în ceea ce privește extragerea, organizarea, filtrarea și diseminarea cunoașterii, experiența lor în activitatea de instruire a utilizatorilor îi recomandă ca actori cheie în societatea actuală bazată pe cunoaștere. Ei își pot utiliza pregătirea, cunoștințele și abilitățile pentru a acționa în calitate de manageri ai cunoașterii. Societatea cunoașterii oferă pentru această categorie profesională și, de fapt, pentru întreg domeniul științelor informării o oportunitate deosebită de a se dezvolta.

Bibliotecile au depășit statutul de instituții care sunt implicate doar în conservarea și oferirea accesului la cunoaștere, acum acestea trebuie să fie mult mai active în activități precum organizarea cunoașterii. Procesul de management al cunoașterii a devenit un aspect esențial și pentru aceste organizații. Achiziția, prelucrarea, conservarea și ulterior diseminarea informațiilor și documentelor către utilizatori constituie activități tradiționale ale bibliotecilor, dar pentru viitor Shanhong (2000) prevede o participare extinsă a bibliotecilor la inovarea cunoașterii, o funcție principală a lor fiind cea de depozit al cunoașterii. Îmbunătățirea accesului la informație și cunoaștere, implicarea în procesul de învățare și dezvoltarea de sisteme de management al cunoașterii sunt considerate de Lee (2010) misiuni esențiale ale bibliotecilor în secolul XXI. Servicii de informare performante, adaptate diverselor categorii de utilizatori și nevoilor specifice ale acestora, colectarea documentelor, dezvoltarea colecțiilor, a bazelor de date, captarea cunoașterii din diferite proiecte sunt acțiuni urmărite de managementul cunoașterii în structurile infodocumentare.

În Porumbeanu (2006) am remarcat că importanța pe care managementul cunoașterii o are pentru domeniul științelor informării a făcut ca la nivelul marilor asociații profesionale precum IFLA să fie create secțiuni speciale în cadrul cărora sunt dezbătute an de an aspecte de interes legate de aplicarea acestui proces în activitatea structurilor infodocumentare.

Aspecte legate de managementul cunoașterii în structurile infodocumentare au fost abordate în numeroase studii. Astfel, White (2004) a analizat riscurile și benefiicile implemnetării managementului cunoașterii în biblioteci, iar în 2009 Roknuzzaman și Umemoto (2009) au investigat percepția pe care specialiștii din informare o au în legătură cu managementul cunoașterii și introducerea acestui proces în biblioteci. Constatând o percepție limitată cu privire la managementul cunoașterii, autorii studiului (Roknuzzaman & Umemoto 2009, p. 654) au sugerat că

“practicienii din biblioteci trebuie să-și lărgească înțelegerea, să-și schimbe modul de a gândi tradițional și să aplice o abordare holistică a proiectării sistemelor de management al cunoașterii și a practicii de bibliotecă concentrându-se atât pe cunoașterea explicită cât și pe cea tacită”.

Factori precum comunicarea, încrederea, colaborarea, interconectarea, sprijinul din partea conducerii de vârf, securitatea cunoașterii au fost identificați ca semnificativi pentru succesul proiectelor de management al cunoașterii în serviciile de bibliotecă și de informare (White 2004).

Specialiștii din biblioteci adesea acționează în calitate de brokeri, rolul lor fiind să îi pună în contact pe cei care caută cunoaștere cu cei care o dețin sau cu documentele ce conțin cunoașterea respectivă (Davenport & Prusak 1998). Însă rolul bibliotecarilor și al specialiștilor în informare în zona cunoașterii nu se limitează doar la cel de brokeri. Ei desfășoară o serie de activități care într-un fel sau altul își pun amprenta asupra stocului de cunoaștere. Și în cercetarea mea privind managementul cunoașterii și structurile infodocumentare (Porumbeanu 2006) m-am oprit asupra uneia dintre cele mai importante contribuții pe care aceștia o au, și anume în zona organizării cunoașterii. Pe măsură ce cantitatea de cunoaștere crește, nevoia de a o organiza cât mai bine devine tot mai presantă. Rowley (1995) a identificat trei zone care s-au dezvoltat separat și care utilizează multe din instrumentele de organizare a cunoașterii. Acestea sunt: zona cataloagelor și a bibliografiilor, zona indexării și a serviciilor de rezumare și zona sistemelor manageriale de evidență a înregistrărilor.

Structurile infodocumentare au o contribuție majoră prin specialiștii lor, prin produsele și serviciile pe care le oferă, la distribuția și partajarea cunoașterii. Line (1991) nota în studiul intitulat „Bibliotecarii și cunoașterea” că aceștia

„(…) prin definiție, se ocupă de cărți: selecția, organizarea și păstrarea lor. Ei nu se ocupă din punct de vedere profesional cu ceea ce se numește cunoaștere, ci cu mânuirea produselor textuale ale cunoașterii, așa cum sunt acestea oferite de către editori. (…) Bibliotecarul acționează ca intermediar între producătorul de cunoaștere și consumatorul de cunoaștere.”

Însă procesele de selecție, constituire, organizare și prezervare a colecțiilor constituie mai mult decât doar oferirea de acces la cunoaștere, ele adaugă valoare cunoașterii stocate în colecții. Toate instrumentele de cunoaștere sunt instrumente cu valoare adăugată (cataloagele de bibliotecă, bibliografiile s.a. sunt surse de cunoaștere). Bibliotecile însele sunt servicii cu valoare adăugată, deoarece ele selectează și organizează materiale în vederea utilizării lor ulterioare. Structurile infodocumentare dețin pe lângă cunoașterea din colecții și o altă resursă de cunoaștere – personalul lor, specialiștii în informare care au abilități pentru selectarea, organizarea și regăsirea cunoașterii. Pentru oferirea serviciilor de informare în diferite domenii, profesioniștii din structurile infodocumentare trebuie să aibă cunoștințe în domeniile respective, dar și cunoștințe în domeniul tehnicilor documentare. Line (1991) subliniază că oferind acces la colecțiile de cunoaștere, specialiștii din structurile infodocumentare îi ajută pe alții să dobândească, să utilizeze și să creeze cunoaștere.

3.3.1 Managementul cunoașterii în structurile infodocumentare românești

În contextul tranziției către o societate a cunoașterii și în România, am analizat începând cu anul 2001 posibilitatea implementării managementului cunoașterii în structurile infodocumentare și am desfășurat cercetări la nivelul bibliotecilor românești pe tema managementului cunoașterii și a culturii organizaționale din aceste instituții (de ex., Porumbeanu 2006; Porumbeanu 2010; Porumbeanu Madge 2012a).

Am subliniat că pentru domeniul structurilor infodocumentare este necesară o abordare sistemică, integrată la scară națională și ar trebui să existe o atenție sporită din partea tuturor factorilor de decizie. Activitatea structurilor infodocumentare, în special a bibliotecilor universitare, se răsfrânge direct asupra calității cercetării românești și rolul acestor organizații trebuie să crească în procesele de învățare, de organizare și de generare a cunoașterii. Drăgănescu (2003) avertizează că ar trebui să existe o preocupare mai mare pentru cunoaștere și pentru cercetarea științifică, deoarece efectele acestor două fenomene se pot întinde pe mari perioade de timp.

Studiul pe care l-am desfășurat în 2004 (Porumbeanu 2006), primul în România pe tema managementului cunoașterii în structurile infodocumentare, a urmărit să identifice punctul în care se situează aceste instituții și poziția pe care o au specialiștii din biblioteci în privința implementării managementului cunoașterii în organizațiile lor. Rezultatele au indicat disponibilitatea bibliotecarilor români de a participa la acest studiu care a pornit de la ideea includerii aceastei noi abordări manageriale în strategia organizațiilor din zona transferului de informații. Majoritatea participanților au dovedit o înțelegere foarte bună a ceea ce reprezintă managementulul cunoașterii și nu l-au confundat cu managementul informației. Atât structurile infodocumentare cât și specialiștii lor au fost percepuți ca putând juca un rol activ în societatea cunoașterii. Majoritatea celor care au răspuns la întrebările din chestionar consideră că în structurile infodocumentare se creează cunoaștere nouă, se produce valoare adăugată, specialiștii din aceste instituții contribuind la creșterea cunoașterii și putând acționa în calitate de manageri ai cunoașterii. Deși nu se poate vorbi încă de o cultură a partajării cunoașterii în bibliotecile românești, răspunsurile au evidențiat disponibilitatea bibliotecarilor români pentru partajarea cunoașterii și pentru aplicarea procesului de management al cunoașterii în instituțiile în care lucrează.

Plecând de la condițiile identificate în bibliotecile românești analizate, dar și de la experiențe din alte țări identificate într-o analiză a literaturii, am creat un model strategic (Porumbeanu 2006) bazat pe cinci elemente fundamentale (model citat în literatură de specialiști români și străini), care poate să fie punctul de plecare pentru implementarea managementului cunoașterii în bibliotecile universitare românești.

3.3.2 Model strategic pentru implementarea managementului cunoașterii în structurile infodocumentare

În Porumbeanu (2006) am subliniat că în structurile infodocumentare, identificarea și dezvoltarea unor modalități mai bune de a administra și valorifica bunurile de cunoaștere pot conduce la creșterea nivelului de performanță, pot asigura un grad înalt de inovare și am arătat că pentru obținerea unor rezultate optime în acțiunea de implementare a managementului cunoașterii în structurile infodocumentare, managerii acestora trebuie să se concentreze pe crearea unui model propriu, adaptat nevoilor și condițiilor existente în instituțiile lor. Modelul pe care l-am propus (Porumbeanu 2006, p. 233) are la bază cinci propoziții fundamentale:

“– Cunoașterea și expertiza pe care se bazează activități precum organizarea, prezervarea cunoașterii, căutarea, regăsirea, diseminarea informației, realizarea de produse și servicii informaționale cu valoare adăugată, constituie bunurile organizaționale esențiale ale structurilor infodocumentare.

– Managementul resurselor umane (incluzând aici o serie de elemente precum comunicarea, învățarea organizațională, partajarea cunoașterii, comunitățile de practică, cultura organizațională) este un element fundamental pentru procesul de management al cunoașterii.

– Tehnologia joacă un rol cheie în crearea unei culturi și unei infrastructuri care să stimuleze și să susțină accesul la cunoaștere și partajarea acesteia.

– Rețelele, parteneriatele cu alte organizații publice sau private reprezintă o soluție pentru un acces extins la cunoaștere, pentru o utilizare mai creativă a acesteia, pentru creșterea calității produselor și serviciilor pe care structurile infodocumentare le pun la dispoziția utilizatorilor.

– Crearea unui post de manager al cunoașterii (Figura 2) de tipul CKO (chief knowledge officer) sporește considerabil șansele de reușită ale implementării acestui nou proces în structurile infodocumentare.”

Figura 2. Rolul de coordonator al managerului cunoașterii

Bunurile de cunoaștere ale organizației (aflate în mintea oamenilor, în practicile și procesele desfășurate în organizație), dar și cele din structurile cu care există relații de cooperare stau la baza modelului. O serie de relații ar trebui stabilite la nivelul structurilor infodocumentare, dar și la nivelul parteneriatelor cu alte organizații (Figura 3).

Figura 3. Relații stabilite la nivelul structurilor infodocumentare și la nivelul parteneriatelor cu alte organizații

Concluziile cercetărilor mele (Porumbeanu 2006, pp. 233-234) dedicate dezvoltării acestui model (ilustrat în Figura 4) au fost că

“implementarea managementului cunoașterii în structurile infodocumentare românești va conduce la sporirea abilităților acestor organizații de a învăța, de a identifica și utiliza cunoașterea din surse interne și externe în procesele și activitățile pe care le desfășoară. De asemenea, va conduce la generarea de cunoaștere nouă, la dezvoltarea de noi proceduri și practici pentru optimizarea partajării și integrării cunoașterii în aceste organizații. Un program de management al cunoașterii adaptat condițiilor specifice din structurile infodocumentare, odată pus în practică, poate determina reducerea costurilor, sporirea veniturilor, creșterea eficienței personalului, îmbunătățirea activităților, produselor și serviciilor oferite utilizatorilor, pe scurt îmbunătățirea performanțelor structurilor infodocumentare și o poziție sigură a acestora pe piața cunoașterii.”

Figura 4. Model strategic pentru implementarea managementului cunoașterii în structurile infodocumentare

Prin studiile și cercetările mele, prin modelul strategic propus am urmărit să demonstrez că în prezent managementul cunoașterii reprezintă o abordare necesară și o opțiune de succes pentru biblioteci, prin care aceste instituții se pot adapta mai bine la schimbările permanente din societate, pot fi actori principali pe piața cunoașterii și își pot extinde și îmbunătăți oferta de produse și servicii, răspunzând mai bine cererilor de informare venite din partea utilizatorilor.

3.3.3 Crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în biblioteci

Schimbarea culturii organizaționale, transformarea în organizații care învăță sunt subiecte frecvent dezbătute în literatura ultimilor ani. Proiectele și practicile de management al cunoașterii includ aspecte legate de învățare și de organizația care învață. Ali et al. (2006) subliniază că învățarea este intrinsecă pentru managementul cunoașterii. Skyrme & Amidon (2002) notează că îmbunătățirea partajării cunoașterii și a învățării în cadrul organizațiilor stă la baza managementului cunoașterii, iar în fruntea competiției de pe piața actuală se vor afla organizațiile care pot să învețe (Abell & Oxbrow 2002). Managementul cunoașterii este prezentat de Addleson (2000) drept facilitarea interacțiunii dintre oameni și grupuri, această interacțiune fiind sursa reală în crearea și partajarea cunoașterii. În studiile mele (Porumbeanu 2006; Porumbeanu Madge 2012a) am subliniat că inițiativele de management al cunoașterii au succes acolo unde există o cultură orientată spre învățare, inovare și performanță, care sprijină comunicarea, colaborarea, participarea, creativitatea și partajarea cunoașterii.

3.3.3.1 Învățarea și partajarea cunoașterii în organizații

Capacitatea de reacție a organizațiilor la schimbările din ​​mediul extern și intern, capacitatea de a învăța și a se adapta (Turoff 1998) sunt elemente esențiale pentru organizațiile care vor să supraviețuiască și să aibă succes în prezent. Învățarea constituie soluția pentru schimbarea endemică din societate (Quintas 2002).

Deși echipele au o mare importanță, individul este factorul de succes decisiv (Stacey 2001), cel care poate comunica și interpreta cunoașterea cu alte persoane, grupuri și organizații (King 2006), dar în final cultura organizațională este cea care sprijină învățarea, inovarea, partajarea cunoașterii (Jacobson 2006; Kanter 1996).

Sydänmaanlakka (2002) definește învățarea ca un proces creativ foarte complex, Stamps (2000) o prezintă ca o activitate socială, Brown & Duguid (2000) văd învățarea drept “legătura naturală dintre a munci și a inova”, iar Ali et al. (2006) vorbesc de învățarea generativă, adică învățare care “crește capacitatea organizației de a se adapta la situații dinamice și neașteptate și de a răspunde creativ la acestea.”

Pe lângă dificultățile pe care le implică procesul de învățare, analiștii acestui proces atrag atenția și asupra nevoii de a lăsa în urmă cunoaștere și practici vechi care ar putea constitui obstacole în calea unor activități noi (Cope 2000; Quintas 2002).

Specialiștii care au analizat procesul de învățare au identificat trei niveluri la care acesta se desfășoară: nivelul individual, nivelul de grup / de echipă și nivelul organizațional, o serie de interacțiuni având loc între aceste niveluri (Stacey 2001; Sydänmaanlakka 2002). Dintre modelele prezentate în literatură, amintim modelul celor cinci cicluri de învățare propus de Sanchez (2001) conform căruia

“(…) indivizii din organizații creează cunoaștere, indivizii și grupurile în care ei lucrează interacționează pentru a crea cunoaștere partajată și pentru a genera cunoaștere nouă, iar grupurile își folosesc cunoașterea pentru a întreprinde acțiuni coordonate și pentru a dezvolta împreună noi competențe organizaționale”.

În contextul discuțiilor din literatură legate de învățare și organizația care învață, Sydänmaanlakka (2002) consideră mult mai potrivit conceptul de învățare organizațională, adică “capacitatea organizației de a se reînnoi prin schimbarea valorilor, practicilor și proceselor sale”.

3.3.3.2 Cultura organizațională

Performanța unei organizații depinde în cea mai mare măsură de cultura sa organizațională (Webb 1998), elementele acesteia influențând felul în care organizația “gândește, simte și acționează” (Hofstede 1996) nu doar pe termen lung, ci și în activitatea de zi cu zi. Analiza și schimbarea culturii organizaționale trebuie să includă de la caracteristici fizice ale organizației la percepții, relații dintre angajați, practici, obiceiuri și valori promovate în cadrul organizației.

O viziune partajată, un limbaj comun, un teren comun încurajează învățarea, conduc la o comunicare mai bună, la partajarea cunoașterii (Davenport & Prusak 1998) și la avantaj competitiv.

O cultură organizațională adecvată poate susține generarea de cunoaștere nouă și, așa cum am arătat în Porumbeanu Madge (2012a, p. 248),

“pentru a îmbunătăți partajarea și generarea cunoașterii trebuie dezvoltat și menținut un context interactiv. Pentru că doar atunci când cultura organizațională permite și încurajează schimbarea, exprimarea de idei, participarea, comunicarea, dialogul, sunt posibile învățarea și partajarea cunoașterii”.

Unii specialiști atrag atenția și asupra barierelor culturale, fizice și organizaționale în calea partajării cunoașterii (Barrett 2000) și a modului în care pot fi acestea depășite (Lindsey 2006). În schimb, Firestone & McElroy (2003) nu acordă o importanță așa de mare barierelor culturale și procesului de schimbare a culturii organizaționale, susținând că există mulți alți factori care influențează procesele de management al cunoașterii.

În contextul acestor aspecte discutate în literatura care analizează economia bazată pe cunoaștere, procesul de management al cunoașterii și importanța culturii organizaționale, mi-am îndreptat atenția spre cultura organizațională din bibliotecile universitare românești (Porumbeanu 2010) și am susținut că dezvoltarea practicilor organizaționale și a unei culturi centrate pe capacitatea de a crea și a asimila cunoaștere nouă și de a partaja cunoaștere va ajuta bibliotecile să se protejeze în fața schimbărilor și să-și reproiecteze sistemele de management, iar în Porumbeanu Madge (2012a) am analizat aspectele care trebuie luate în considerare atunci când dorim să transformăm cultura organizațională din biblioteci și să o orientăm spre învățare și partajarea cunoașterii.

3.3.3.3 Cultura organizațională în bibliotecile universitare românești

Schimbările la nivel politic și economic care au avut loc în ultimii 25 de ani în România au generat transformări în biblioteci atât la nivel organizațional cât mai ales la nivel cultural. Toate aceste schimbări au fost în direcția îmbunătățirii performanței și calității serviciilor și produselor oferite de aceste structuri. Totuși, bibliotecile românești sunt încă într-o fază caracterizată de multe alte transformări care urmăresc să depășească efectele unei lungi perioade când nu a existat un management al acestor instituții în adevăratul sens al cuvântului. O cultură organizațională adecvată nevoilor specifice ale unei societăți și economii bazate pe cunoaștere ar putea ajuta bibliotecile românești prin creșterea eficienței, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor pentru utilizatori și prin crearea condițiilor necesare pentru implementarea unor noi procese manageriale precum managementul cunoașterii și pentru transformarea în organizații care învață.

În studiile mele am subliniat că acțiunile în vederea creării în biblioteci a unei culturi orientate spre performanță, care apreciază și încurajează comunicarea, colaborarea și care răsplătește creativitatea și ideile noi, este esențială. Aceasta trebuie să fie, de asemenea, o cultură orientată spre oameni, angajați și utilizatori, o cultură care stimulează partajarea și dezvoltarea cunoașterii. Astfel, o cultură orientată spre cunoaștere și învățare ar facilita implementarea și dezvoltarea sistemelor de management al cunoașterii.

În Porumbeanu (2010) am pornit de la faptul că după 1990 identificarea și analiza elementelor caracteristice culturii din bibliotecile universitare românești nu s-au bucurat de o atenție specială, în ciuda faptului că una dintre prioritățile clar recunoscute de majoritatea celor implicați în acest domeniu a fost schimbarea culturală necesară în aceste organizații. Și am semnalat că dacă se dorește o schimbare a culturii organizaționale în bibliotecile românești, trebuie să aibă loc o recunoaștere a anumitor aspecte care vor conduce la implementarea schimbării în întreaga organizație, la un stil managerial diferit și la implicarea angajaților în dezvoltarea noii culturi, ca și la o nouă atitudine față de managementul cunoașterii.

De data aceasta, cercetarea mea a vizat identificarea elementelor caracteristice culturii organizaționale din bibliotecile universitare românești prin evaluarea percepției bibliotecarilor privind cultura organizațională din instituția în care ei lucrează, valorile promovate de această cultură, politicile privind personalul și dezvoltarea organizațională, stilul managerial, partajarea cunoașterii, recunoașterea și aprecierea de către aceste organizații a creativității, inovației, performanței, comunicării, schimbării, colaborării și dezvoltării profesionale continue. Majoritatea participanților a răspuns că pentru biblioteca lor dezvoltarea profesională continuă a personalului este de cea mai mare importanță, ceea ce îi motivează în sporirea cunoștințelor de specialitate și îi face mai activi din punct de vedere profesional. 38% dintre participanți au caracterizat stilul managerial din organizația lor ca fiind unul care creează un climat stimulativ. Cuvinte și sintagme precum climat deschis pentru schimbare, dinamic, democratic, consultativ, eficient, flexibil, comunicativ, competitiv au fost folosite. Pe de altă parte, 27% au caracterizat stilul managerial ca fiind autoritar și au folosit termeni precum rigid, haotic, dictatorial, birocratic, non-comunicativ, dezorganizat și reticent la schimbare. Alți 18% au considerat că stilul managerial este la întâmplare, flexibil, dar nu transparent, și totuși perfectibil. Aceste percepții variate arată că în multe biblioteci universitare românești elementele care caracterizau perioada de dinainte de 1990 încă persistă și că schimbări majore nu au avut loc la nivelul managementului în toate instituțiile. Dar faptul că participanții la acest studiu au considerat că lucrurile pot fi îndreptate și că stilul managerial poate fi îmbunătățit este important și încurajator (Porumbeanu 2010).

Creativitatea, inovația și promovarea lor este ceea ce face diferența, în opinia lui Little, Quintas și Ray (2000), între organizații în contextul economiei bazate pe cunoaștere. În cazul bibliotecilor analizate, majoritatea participanților a considerat că organizația lor este creativă și au fost oferite ca exemplu introducerea de noi servicii pentru utilizatori, noi proiecte și adaptarea serviciilor și personalului la schimbările necesare cerute de mediul electronic etc. În ceea ce privește modul în care performanța personalului este încurajată în organizația lor, 36% dintre participanții la acest studiu au răspuns că prin recompense materiale, 18% prin promovare în carieră, 12% prin sprijinirea participării personalului la conferințe și seminarii. Pe de altă parte, 18% consideră că performanța este răsplătită insuficient sau nu este deloc încurajată. Bibliotecile universitare românești par să înțeleagă, așadar, foarte bine și importanța unui personal instruit care deține cunoștințe actuale. Iar 89% dintre participanți și-au declarat disponibilitatea de a partaja cunoașterea și experiența profesională. Printre valorile promovate de cultura organizațională din instituțiile analizate, se numără performanța, profesionalismul, eficiența, lucrul în echipă, comunicarea, competiția și inovația, toate elemente cheie pentru sprijinirea implementării procesului de management al cunoașterii.

Per ansamblu, rezultatele cercetării mele au indicat atât aspecte comune cu ceea ce poate fi găsit în bibliotecile din alte țări, cât și aspecte unice, specifice României și care provin din condițiile istorice și de dezvoltare prin care bibliotecile românești au trecut. Dat fiind rolul critic pe care cultura organizațională îl joacă în dezvoltarea practicilor de management al cunoașterii, rezultatele studiului meu arată că pot fi identificate în bibliotecile noastre condiții favorabile pentru implementarea de noi modele de procese manageriale care includ o bună practică a managementului cunoașterii. Atitudinile angajaților față de politica generală a organizației, lidershipul care motivează oamenii să partajeze și utilizeze cunoașterea, încurajarea implicării angajaților în construirea strategiilor și a viitoarelor direcții de acțiune sunt foarte importante pentru toate organizațiile care doresc să dezvolte practici mai bune de management al cunoașterii și să participe în societatea cunoașterii. Acest nou proces managerial este cheia pentru viabilitatea continuă a bibliotecilor și pentru dezvoltarea de servicii noi care răspund mai bine nevoilor utilizatorilor. Bibliotecarii din structurile care au participat la acest studiu au părut a fi motivați și pregătiți pentru a face față acestei provocări.

3.3.3.4 Cadru pentru crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în biblioteci

O dezvoltare de succes și pe termen lung a structurilor infodocumentare poate fi obținută, așa cum am mai menționat, prin crearea unei culturi organizaționale axate pe învățare și partajarea cunoașterii. În Porumbeanu Madge (2012a) am arătat că influența culturii organizaționale poate fi identificată la nivelul misiunii și obiectivelor, politicilor și procedurilor organizației, în procesul de luare a deciziilor, în procesul de comunicare, în dezvoltarea profesională continuă a angajaților, la nivelul atitudinilor și comportamentului angajaților, la nivelul valorilor promovate de organizație, a stilului managerial, a poziției pe care biblioteca o ocupă în mediul ei, a relațiilor cu mediul extern, a motivării angajaților ș.a.

Managerul cunoașterii ale cărui responsabilități sunt în zona creării unei infrastructuri pentru managementul cunoașterii, a creării unei culturi a cunoașterii și a transformării acestora în structuri eficiente din punct de vedere economic (Lester & Kohler 2003) ar trebui să se concentreze inițial pe construirea unei culturi organizaționale care să ajute bibliotecile să se adapteze la mediul în schimbare și să se reinventeze în mod continuu.

Conform modelului pe care l-am propus în 2006 (Porumbeanu 2006), managerului cunoașterii îi revin o serie de sarcini și responsabilități (Figura 5).

Figura 5. Sarcini și responsabilități ale managerului cunoașterii

În Porumbeanu Madge (2012a) am arătat că pentru crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în biblioteci, acțiunea trebuie să fie îndreptată în patru direcții principale (Figura 6) care vizează:

procesul de comunicare la nivel organizațional;

sistemul de motivare și recompensare a angajaților;

politica privind instruirea și dezvoltarea profesională continuă a angajaților;

sistemul de valori promovate la nivel organizațional.

Am insistat asupra rolului pe care îl are comunicarea pentru o funcționare eficientă a bibliotecilor (Porumbeanu Madge 2012a, pp. 259-260):

“Nu este posibil să se cunoască și să se înțeleagă foarte bine misiunea bibliotecii, obiectivele și politicile sale etc. fără o comunicare eficientă. Participarea, implicarea, dialogul, exprimarea ideilor noi, împuternicirea angajaților ar trebui să fie încurajate, dar acest lucru nu este posibil fără crearea condițiilor pentru o comunicare eficientă și fără facilitarea unor canale de comunicare multidirecționale. Dezvoltarea unei strategii care să reflecte viziunea comună a specialiștilor din bibliotecă trebuie să se bazeze pe comunicare deschisă și eficientă. Procesul de comunicare este, de asemenea, esențial în ceea ce privește percepția angajaților cu privire la organizația lor, valorile promovate în cadrul organizației și modul în care aceasta este percepută de mediul extern. O strategie de comunicare care ia în considerare sprijinirea procesului de învățare, partajarea cunoașterii și, de fapt, sistemele de management al cunoașterii, ar trebui să aibă în vedere crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea comunităților de practică și a unui mediu interactiv în cadrul bibliotecii”.

În promovarea și facilitarea oportunităților de învățare, managerul cunoașterii poate juca un rol cheie (Abell & Oxbrow 2002; Lester & Khler 2003) prin încurajarea comunităților de practică și dezvoltarea echipelor care să învățe și să genereze cunoaștere.

Figura 6. Direcții principale de acțiune pentru crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în biblioteci

Am subliniat în același studiu (Porumbeanu Madge 2012a, p. 260-261) influența pe care o au valorile și atitudinile promovate în biblioteci (Figura 7) asupra proceselor de învățare și partajare a cunoașterii:

“Dintre valorile cu rol cheie în succesul organizațiilor pe piața globalizată a cunoașterii, bibliotecile ar trebui să se orienteze spre: comunicare deschisă, învățare, colaborare, dialog, performanță, creativitate, flexibilitate, schimbare, receptivitate la idei noi, lucru în echipă, cooperare profesională, schimb de experiență, transparență, împuternicire, participare etc. Promovarea acestor valori care facilitează și stimulează învățarea și partajarea cunoașterii în rândul angajaților este esențială în biblioteci.”

Dar în zona bibliotecilor se poate vorbi și de valori profesionale specifice acestor organizații (Roberts & Rowley 2004) care nu ar trebui să fie trecute cu vederea de către manageri: valoarea informațiilor, accesibilitatea informațiilor și a serviciilor, furnizarea de informații selectate, adică evaluate, validate, exploatabile în mod direct, actuale și obținute rapid etc.

Figura 7. Valori care ar trebui promovate de cultura organizațională

din biblioteci

Învățarea este influențată în organizații de politica privind instruirea și dezvoltarea profesională a angajaților, și în studiul meu (Porumbeanu Madge 2012a, p. 261-262) am precizat că

“Dezvoltarea de programe de instruire și dezvoltare profesională la nivel intern, încurajarea participării angajaților în programe externe de instruire și dezvoltare profesională, oferirea de sprijin material angajaților pentru a participa în astfel de programe, încurajarea participării acestora la conferințe, precum și a pregătirii de comunicări și articole, implicarea lor în cercetări privind activitatea bibliotecii ar trebui avute în vedere.”

În privința sistemului de motivare și recompensare a angajaților am arătat că acesta poate funcționa la nivel material sau prin promovarea carierei lor, prin sprijinirea participării lor la diverse evenimente profesionale etc. Roberts și Rowley (2004) indică pentru biblioteci o serie de abordări posibile în vederea creșterii satisfacției angajaților: crearea de roluri noi, de echipe noi, introducerea de practici noi și modele diverse de lucru.

Aspectele privind cultura organizațională, învățarea organizațională și partajarea cunoașterii ar trebui avute în vedere de managerii structurilor infodocumentare din România. Implementarea managementului cunoașterii în biblioteci nu poate fi realizată în lipsa unei culturi organizaționale adecvate, centrate pe învățare și pe partajarea cunoașterii. În literatură însă a fost discutată până acum mai ales importanța culturii și nu elementele care pot facilita crearea unei astfel de culturi.

Stoica (2006, p.10) subliniază că

“Prin implementarea managementului cunoașterii organizațiile capătă inteligență, învață, se adaptează, se schimbă și schimbă mediul, produc nu doar performanță specifică, ci un tip special de performanță tacită care pătrunde treptat și adânc în fibra și gena organizațională. Și toate acestea prin conștientizare și prin participare generală”.

O soluție posibilă pentru implementarea managementului cunoașterii și pentru crearea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în bibliotecile românești și nu numai (Figura 8) poate veni din aplicarea modelului pe care l-am creat în 2006 și a cadrului de acțiune pe care l-am propus în 2012.

Figura 8. Învățarea și partajarea cunoașterii în biblioteci

Așa cum am precizat în Porumbeanu Madge (2012a), noutatea, importanța și utilitatea lor constau în faptul că sunt generale, permițând ajustări în funcție de specificul și dimensiunea fiecărei instituții. Sunt flexibile și pot fi folosite în orice structură infodocumentară cu adaptările necesare, pot conduce la îmbunătățirea performanței și constituie un punct de plecare pentru dezvoltarea altor modele specifice.

3.3.4 Transformarea bibliotecilor universitare românești în organizații care învață

Așa cum am precizat în paginile anterioare, un element critic pentru supraviețuirea și succesul organizațiilor în mediul actual în continuă schimbare este învățarea. Capacitatea de a se adapta la schimbări și a reuși în societatea globalizată depinde foarte mult de capacitatea de învățare a organizațiilor.

În Madge (2013c) notam că învățarea și conceptul de organizație care învață au devenit subiecte fierbinți în literatura de management a ultimilor 25 de ani, în special în contextul interesului crescut pentru managementul cunoașterii. Cultura organizațională joacă un rol cheie atât în ​​implementarea managementului cunoașterii cât și în transformarea în organizație care învață.

Diverse sintagme sunt folosite pentru a indica organizația de succes a viitorului: organizația competentă (Sanchez 2001), organizația inteligentă (Sydänmaanlakka 2002), organizația deschisă (Addleson 2000) etc. și principalul aspect comun este faptul că aceasta se bazează pe învățare și are o cultură organizațională care sprijină interacțiunea dintre angajați, dar și partajarea cunoașterii. Organizația care învață este percepută drept modelul ideal spre care toate structurile trebuie să se îndrepte, dar, potrivit lui Senge (1990), pentru a deveni o organizație care învăță este necesară o strategie pentru a putea anticipa, reacționa și răspunde la schimbări.

Dar ce este o organizație care învață? Una dintre cele mai citate definiții este cea formulată de Senge (1990, p. 3) care consideră organizațiile care învață drept

"(…) organizații în care oamenii își extind în mod continuu capacitatea de a crea rezultatele pe care le doresc cu adevărat, în care sunt alimentate modele noi și vaste de gândire, în care aspirația colectivă este lăsată liberă și în care oamenii învață în mod continuu să vadă întregul împreună".

Pentru Gregory (2000, p. 161) esența organizației care învață este "adaptarea la medii și circumstanțe în schimbare" și pentru aceasta sunt necesare acțiuni la toate nivelurile. Koening și Srikantaiah (2000, p. 27) consideră că

"(…) ceea ce creează în cele din urmă și distinge o organizație care învață este succesul său în crearea și partajarea informațiilor și cunoașterii. Pe scurt, succesul în activitatea de învățare".

Dar pentru a defini organizația care învață ne putem referi și la cele cinci activități principale ale sale identificate de Garvin (1993):

"rezolvarea sistematică a problemelor, experimentarea cu noi abordări, învățarea din experiențe trecute, învățarea din cele mai bune practici ale altora și transferul de cunoaștere rapid și eficient în cadrul organizației".

Analizând principalele caracteristici ale unei organizații care învață, Jain și Mutula (2008, p. 10) menționează schimbul liber de informații, deschiderea, învățarea din greșeli, împuternicirea angajaților, sistemul de recompense și recunoaștere, managementul participativ etc. și remarcă asemănările dintre o organizație care învață și o organizație bazată pe cunoaștere. Cei doi specialiști (Jain & Mutula 2008, p. 13) consideră că pentru a deveni organizații care învață, bibliotecile

"(…) ar trebui să creeze un climat pentru schimbare și inovare (…) și să promoveze o cultură a partajarii cunoașterii, a învățării colective și a colaborării".

În ultimii 20 de ani multe biblioteci din țările occidentale au introdus procese manageriale noi precum managementul cunoașterii, sunt în plin proces de transformare în organizații care învață, inovând mult în zona practicilor și a serviciilor de informare pentru utilizatori. În alte țări precum România progresul în această direcție nu a fost foarte mare. Consider că soluția pentru rezolvarea multor aspecte, deficitare încă, în funcționarea bibliotecilor universitare din România se găsește la nivelul culturii organizaționale.

În 2013 (Madge 2013c) am desfășurat un prim studiu pe tema trasformării bibliotecilor universitare românești în organizații care învață. Acesta s-a bazat pe rezultatul interviurilor cu directori de biblioteci universitare și șefi de filiale de biblioteci universitare din România. Chiar dacă transformarea acestor instituții în organizații care învață nu este tocmai luată în considerare și, în consecință, nu există nici o strategie în acest sens, bibliotecile reprezentate în acest studiu prezintă o serie de elemente caracteristice organizațiilor care învață și există practici în activitatea lor care pot favoriza dezvoltarea unui climat de "schimbare și inovare". Înțelegerea importanței procesului de învățare și a acțiunilor menite să sprijine angajații să participe la cursuri de specializare și perfecționare dovedește că, în ciuda lipsei unor resurse financiare importante care le-ar permite să instituie programe de învățare interne, să motiveze și recompenseze angajații în mod sistematic și, deși nu poate decide în cele mai multe situații legate de politica de resurse umane, managementul din bibliotecile universitare românești este profund conștient de necesitatea îmbunătățirii continue. Deși multe abordări nu sunt la nivelul conștient în direcția transformării bibliotecilor în organizații care învață, ele demonstrează că la nivelul directorilor s-a înțeles că aceasta este direcția care trebuie urmată de biblioteci în lumea digitală globalizată. Bibliotecile universitare românești pot deveni structuri de succes printr-o strategie centrată pe învățare și pe partajarea cunoașterii care să le ajute în privința transformării lor în organizații care învață.

3.3.5 Dezvoltarea de instrumente de organizare a cunoașterii

O activitate foarte veche care i-a preocupat pe Aristotel, Bacon și alți gânditori ai secolelor trecute, organizarea cunoașterii a început să fie abordată începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea într-o manieră sistematică de către bibliotecari care au trebuit să gestioneze colecții mari de documente. Facilitarea utilizării cunoașterii înregistrate în diverse formate stă la baza organizării sale, obiectivul sistemelor de organizare a cunoașterii fiind regăsirea ulterioară a acesteia. Organizarea cunoașterii se referă conform lui Anderson (1996) la

“descrierea documentelor, a conținutului lor, a caracteristicilor și scopurilor, precum și la organizarea acestor descrieri, astfel încât să facă aceste documente și părțile lor accesibile persoanelor care le caută sau care caută mesajele pe care acestea le conțin. Organizarea cunoașterii cuprinde orice tip și metodă de indexare, rezumare, catalogare, clasificare, management al înregistrărilor, bibliografie și creare de baze de date textuale sau bibliografice pentru regăsirea informațiilor”.

Sisteme de organizare a cunoașterii au fost proiectate din cele mai vechi timpuri, dar dezvoltarea acestora este legată de ultima sută de ani, un aport semnificativ în evoluția și diversificarea acestora având în ultimele decenii noile tehnologii. Astăzi, când vorbim de sisteme de organizare a cunoașterii ne referim la o serie de scheme, de la fișiere de autoritate, la scheme de clasificare, tezaure și ontologii care toate organizează, gestionează și regăsesc informația. Un sistem de organizare a cunoașterii poate fi considerat ca “o punte de legătură între nevoile de informare ale utilizatorului și materialele din colecție”, un astfel de sistem ghidând utilizatorul printr-un proces de descoperire (Hodge 2000). Deși pentru utilizatori ar fi utilă existența unui sistem unic, probabilitatea creării unui astfel de sistem este destul de mică.

Considerate instrumente tradiționale de regăsire a informației, bibliografiile sunt instrumente de cunoaștere cu valoare adăugată. Smiraglia (2014) consideră bibliografia drept un catalizator sinergic:

“Controlul bibliografic este o aplicare a organizării cunoașterii în care profesioniștii "controlează" aranjamentul unor artefacte și al conținutului lor intelectual pentru regăsire. Descrierea resurselor, vedetele de subiect și clasificarea sunt instrumentele bibliografiei exercitată în special de către instituțiile de informare la rubrica controlului bibliografic”.

În ciuda unor opinii că bibliografia este obsoletă, aceasta este un produs de informare cu rol esențial în organizarea cunoașterii, cu un rol cheie ca instrument de cercetare.

Hjørland (2007) remarcă faptul că în prezent în domeniul științelor informării domină perspective axate pe utilizatori, tehnologie, pe bibliotecă ca instituție sau pe management și vine cu argumente pentru ceea ce el numește "paradigma bibliografică", adică o perspectivă care se concentrează pe “documente și resurse de informare, pe descrierea, organizarea, medierea și utilizarea lor”. Dar selectarea, organizarea și regăsirea documentelor, ca și descrierea bibliografică trebuie să aibă în vedere satisfacerea nevoilor utilizatorilor.

Valoarea instrumentelor de organizare a cunoașterii, în special a celor care facilitează accesul la informație și orientează activitatea de cercetare, crește, mai ales în contextul exploziei informaționale și al evoluțiilor recente din domeniul tehnologiilor. Valoarea lor este dată nu doar de necesitățile lumii infodocumentare contemporane și de cantitățile informaționale implicate, ci, mai ales, de unitatea de abordare, de forța criteriilor și de consecvența elementelor de adecvare (Stoica 2014). Aceste caracteristici le transformă în instrumente indispensabile și eficiente în orice demers de cercetare. Într-o zonă precum cea a relațiilor internaționale, unde posibilitățile de cooperare sunt nenumărate, astfel de instrumente sunt de o importanță fundamentală prin valoarea adăugată pe care o aduc în plan cultural și științific.

În prezent, globalizarea a atins un nivel ridicat, astfel încât menținerea identității culturale trebuie abordată cu o mai mare atenție. Nevoia de relaționare identitară este evidentă în acest context. Cultura unui popor nu poate fi valorizată dacă nu este raportată la alte culturi, aspectele identitare specifice nu pot fi relevate dacă nu le raportăm la alte aspecte identitare specifice (2014).

O bibliografie axată pe o temă ca cea a relațiilor bilaterale oferă un ansamblu de referințe privind direcțiile, dimensiunile și ritmurile relațiilor reciproce dintre două țări și popoarele lor și sprijină cercetătorii care urmăresc fluxurile acestor legături (Stoica, 2014). Un exemplu recent de astfel de intrumente de organizare a cunoașterii care vin în întâmpinarea cercetătorilor îl constituie seria de lucrări bibliografice privind relațiile bilaterale ale României, Relații bilaterale internaționale. Bibliografii generale (RBIBG). Aceasta a fost inițiată la nivelul Colectivului de Științe ale Informării și Documentării din cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării de la Facultatea de Litere a Universității din București. Seria a debutat cu bibliografia relațiilor româno-elvețiene (coord. Berciu-Drăghicescu 2011) și a continuat cu bibliografia relațiilor româno-canadiene (coord. Berciu-Drăghicescu 2012). În 2013 am preluat coordonarea acestei serii de lucrări și am decis continuarea ei cu proiectul privind relațiile româno-cehe.

Proiectul bibliografiilor privind relațiile bilaterale ale României reprezintă un demers unic. În peisajul documentar național există diverse abordări ale relațiilor bilaterale ale României, dar acestea sunt fragmentare, se ocupă de probleme strict specifice și nu au o asemenea amploare și acoperire și, cel mai important, nu au caracter bibliografic. Cele mai multe astfel de studii sunt în domeniul istoriei, al relațiilor economice sau sunt regrupări ale unor documente vizând o anumită perioadă și o anumită problematică. (de ex., Capusan 2003; Ardeleanu 2008; Cîrstea 2013a; Cîrstea 2013b; Velter 2000)

Lucrarea Relații româno-cehe. Bibliografie generală (coord. Madge 2014) reprezintă o contribuție recentă a mea în domeniul organizării cunoașterii prin intermediul unui instrument bibliografic. Este o amplă cercetare bibliografică desfășurată în zona relațiilor bilaterale ale României cu o țară europeană, membră UE. Lucrarea este rezultatul final al unei reușite colaborări interdisciplinare de nivel academic, echipa pe care am coordonat-o incluzând peste 20 de specialiști români și cehi. Partea I a lucrării este dedicată monografiilor și contribuțiilor la volume monografice. O primă parte a bibliografiei este dedicată geografiei, istoriei și cunoașterii lingvistice reciproce, cu un capitol distinct dedicat minorităților, respectiv cehilor din Banat și vlahilor din Cehia, iar partea a doua este dedicată relațiilor româno-cehe în cultură, artă, știință și tehnică, economie și politică.

Pornind de la necesitatea punerii în lumină a reflectărilor documentare legate de relațiile românilor cu popoarele lumii, lucrarea subliniază complexitatea și diversitatea relațiilor dintre statele, popoare și elitele cultural-științifice din cele două țări și surprinde o întreagă istorie a colaborării și a schimbului de idei care au avut loc de-a lungul timpului, atât la nivel politic și diplomatic al relațiilor dintre cele două țări cât și la nivelul instituțiilor și personalităților din aproape toate zonele majore de activitate și este un instrument extrem de valoros pentru toți cercetătorii interesați.

În cadrul bibliografiei mi-am propus acoperirea tuturor tipurilor de surse, de la manuscrise la documente online care pot fi regăsite atât în colecții/baze de date ale unor mari structuri infodocumentare din România cât și din Republica Cehă și a tuturor domeniilor, de la știință, cultură la relații politico-diplomatice, economie, până la sport.

Bibliografia realizată nu numai că facilitează accesul la literatura din zona relațiilor bilaterale ale României cu Republica Cehă, dar și deschide calea pentru o multitudine de direcții noi de cercetare care vor putea fi explorate în viitor.

Secțiunea a II-a

Planuri pentru dezvoltarea viitoare

În această secțiune voi prezenta pe scurt direcțiile de dezvoltare viitoare ale activității mele didactice și de cercetare.

1. Activitatea didactică

Îmi propun continuarea pregătirii profesionale și didactice și îmbunătățirea permanentă a abilităților pedagogice și de cercetare, extinderea colaborărilor cu specialiști în științele informării din străinătate și documentarea permanentă în domeniu.

Voi susține o serie de propuneri privind revizuirea planului de învățământ de la programul de licență și de masterat în domeniul științelor informării. Acestea vizează atât alinierea la programele europene în domeniu cât și orientarea mai accentuată spre cerințele de pe piața muncii. Absolvenții programelor în științele informării de la Universitatea din București trebuie să dobândească în perioada studiilor acele competențe și abilități necesare astăzi pentru a lucra în structurile infodocumentare și în alte organizații implicate în transferul de informații. Consider că este necesară o colaborare mai strânsă între Colectivul de Științe ale Informării și Documentării și marile instituții infodocumentare din țară și chiar încheierea unor acorduri care să permită studenților accesul în aceste structuri nu doar în perioada practicii de specialitate, ci și, ulterior, în perioada elaborării lucrării de licență sau a disertației.

Printre propunerile mele se vor număra:

Organizarea unor vizite profesionale de două-trei zile pentru studenți în structuri infodocumentare de prestigiu din țară, altele decât cele din București, în care ei desfășoară stagii de practică.

Invitarea periodică a unor specialiști din diverse structuri infodocumentare care să desfășoare ateliere cu studenții, pe diferite teme de actualitate.

Introducerea unui sistem de predare-învățare-evaluare bazat pe module, inițial sub forma unui proiect pilot, la programul de masterat.

Introducerea unui curs obligatoriu de instruire în informare în planul de învățământ al programului de licență.

Organizarea unui al doilea program de masterat în științele informării, în engleză sau franceză, în colaborare cu o școală de specialitate din străinătate, din Anglia, Suedia sau Franța (această propunere am mai făcut-o și în trecut).

O serie de propuneri vizează unele dintre disciplinele pe care le predau.

Disciplina Utilizatorii de informații este fundamentală pentru pregătirea viitorilor specialiști în științele informării. În ultimii ani a trecut prin mai multe schimbări, în sensul reducerii numărului de ore de curs și a eliminării orelor de seminar. Voi susține reintroducerea de seminarii și intenționez să inițiez și să dezvolt o serie de activități conexe cursurilor, activități practice care să aibă în vedere dezvoltarea abilităților studenților de a desfășura cercetări la nivelul utilizatorilor de informații.

Managementul cunoașterii este în momentul de față disciplină opțională. Voi susține transformarea acestui curs opțional în curs obligatoriu, așa cum a fost inițial, această disciplină fiind foarte apreciată de studenți.

Cursul Sisteme de regăsire a informației pune accentul pe etapele care trebuie urmate în căutarea și regăsirea informației, pe instrumentele de căutare a informației și urmărește să dezvolte abilitățile studenților de a căuta și regăsi informații, atât în manieră tradițională, cât și în manieră electronică. Din acest motiv, voi propune inițierea unor proiecte practice în cadrul orelor de la această disciplină.

Intenționez să organizez și în viitor sesiuni de comunicări științifice și voi încuraja și îndruma cât mai mulți studenți să participe la astfel de manifestări științifice.

Am demarat discuții pentru încheierea unor noi acorduri Erasmus pentru studenți și cadre didactice cu alte școli de specialitate de la universități din Europa. Acestea vor intra în vigoare în perioada următoare. Și îmi propun ca în continuare să răspund invitațiilor pe care le primesc de la universități din străinătate de a desfășura activitate didactică și de cercetare în cadrul lor. De asemenea, intenționez să aplic în următorii ani pentru stagii de cercetare postdoctorală la universități din străinătate.

2. Activitatea de cercetare

Voi continua activitatea de cercetare pe cele două direcții majore: A) utilizatorii și comportamentul lor informațional și B) managementul cunoașterii – organizarea cunoașterii.

A) În ceea ce privește prima direcție, utilizatorii și comportamentul lor informațional în era digitală, voi continua investigarea diferitelor categorii de utilizatori ai bibliotecilor universitare în vederea sprijinirii proiectării și dezvoltării și în România a unor servicii de informare adaptate utilizatorilor secolului XXI, nevoilor, așteptărilor și preferințelor acestora.

– Voi finaliza o lucrare mai amplă pe tema utilizatorilor și comportamentului informațional, carte aflată în planul editorial al Editurii Universității din București. Unele din ideile și interpretările din articolele mele și din prezentările la diferite manifestări științifice internaționale vor fi dezvoltate și vor deveni capitole ale acestui volum.

– Tot aici se încadrează și proiectul privind realizarea unui ghid de instruire în informare pentru utilizatorii din domeniul biomedical, proiect ale cărui detalii au fost discutate și care va fi realizat în parteneriat cu specialiști din cadrul Bibliotecii Centrale „Valeriu Bologa” a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca.

– Intenționez, de asemenea, tot în zona informării medicale, să reiau și să dezvolt o serie de concepte (evidence based information practice, consumer health information, clinical librarian) pe care le-am abordat și introdus în ultimii ani în spațiul infodocumentar românesc (Porumbeanu & Madge 2009; Madge, 2011a; Madge, 2011b; Porumbeanu Madge 2012b).

În următorii ani, împreună cu specialiști din cadrul Serviciului de Publicare Științifică și Digitizare de la Universitatea din Queensland, Australia voi participa la desfășurarea unui amplu studiu privind modul în care este evaluată cercetarea în diferite țări.

B) În cazul celei de-a doua direcții de cercetare, mă voi axa în principal pe:

a) – investigarea modului în care bibliotecile universitare românești se pot transforma în organizații care învață. Această linie vine ca o continuare firească a cercetărilor mele privind dezvoltarea unei culturi a învățării și a partajării cunoașterii în structurile infodocumentare.

În 2012 am reluat cercetările la nivelul bibliotecilor universitare românești, de această dată concentrându-mă pe transformarea lor în organizații care învață și pe relațiile lor de cooperare. Îmi propun continuarea studiului din 2013 (Madge 2013c) pe această direcție, obiectivele fiind să stabilesc dacă există la nivelul acestor instituții deschidere și interes în a deveni organizații care învață, să examinez în profunzime dacă aceste biblioteci prezintă caracteristici și practici care definesc o organizație care învață și să investighez modul în care învățarea la nivel individual și organizațional este percepută de practicienii români.

b) – îmbunătățirea relațiilor de cooperare la nivelul bibliotecilor universitare românești.

Cercetarea pe care am inițiat-o în 2013 (Madge 2013b) pornește de la constatarea unui nivel scăzut de cooperare între bibliotecile românești în ultimii 25 de ani. Un prim pas în vederea rezolvării acestei probleme este identificarea motivelor care stau la baza acestei situații.

Prima etapă a cercetării va include două studii: o cercetare a literaturii românești de specialitate și anume un studiu axat pe modul în care diferitele tipuri de colaborări, diferitele acorduri de cooperare inițiate la nivelul bibliotecilor universitare românești sunt reflectate în principalele periodice românești în domeniul științelor informării și investigarea obstacolelor apărute în cadrul acestor colaborări. Un al doilea studiu va fi un sondaj la nivelul directorilor de biblioteci universitare pe tema colaborărilor, politicilor de cooperare ale instituțiilor pe care le conduc și a parteneriatelor cu diverse tipuri de structuri. Într-o a doua fază a cercetării voi formula posibile soluții în vederea îmbunătățirii cooperării la nivelul bibliotecilor universitare românești.

c) – în ceea ce privește organizarea cunoașterii și dezvoltarea de instrumente de cercetare voi continua coordonarea seriei de bibliografii pe tema relațiilor bilaterale ale României, câmp neacoperit în spațiul documentar românesc și de o importanță majoră în prezent.

– Voi finaliza activitatea de cercetare în vederea publicării celei de a doua părți a lucrării Relații româno-cehe. Bibliografie generală. De această dată, investigațiile bibliografice vor acoperi articolele din periodice și documentele electronice.

– De asemenea, așa cum am menționat în partea introductivă a acestei teze, am redactat un proiect de cercetare pe tema relațiilor româno-britanice, în acest ultim caz fiind vorba de un instrument electronic, mai exact o platformă online care să permită o regăsire ușoară a literaturii științifice pe tema menționată, Platform for Retrieving the Scientific Literature on the Romanian-British Relations – eDocRomBrit / Platformă pentru regăsirea literaturii științifice privind relațiile româno-britanice – eDocRomBrit. Cererea a fost depusă în decembrie 2014 în cadrul Programului Resurse Umane – Proiecte de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente, Competiția 2014 (PN-II-RU-TE-2014-4, 2015-2017), program gestionat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării în cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2007-2014, PNII. (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării 2015) În prezent cererea se află în etapa de evaluare. Proiectul va fi demarat chiar dacă nu se va obține finanțare prin acest program. Echipa este deja stabilită și există alte posibile surse de finanțare către care vor fi înaintate cereri în acest sens.

O astfel de platformă care să sprijine comunitatea cercetătorilor în regăsirea literaturii științifice privind relațiile româno-britanice se justifică mai ales în contextul în care în 2011 s-a convenit în privința relansării Parteneriatului Strategic dintre România și Marea Britanie (Ministerul Afacerilor Externe 2015), ceea ce presupune o cooperare mult mai strânsă în multiple domenii. De asemenea, în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a interesului românilor față de spațiul britanic, dar și al britanicilor față de România. La nivel diplomatic, relațiile româno-britanice datează din 1880. După 1989, Marea Britanie a devenit un partener apropiat al României, cooperarea bilaterală acoperind o arie extrem de largă și complexă de domenii. În zona educației și a cercetării, cooperarea bilaterală s-a bazat în ultimii ani pe Programul Guvernului României și Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru cooperarea în domeniile educației, științei și culturii, pentru perioada 2010-2014. (Ministerul Afacerilor Externe 2015; Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord 2015)

Obiectivele proiectului sunt:

Identificarea și selectarea documentelor privind relațiile româno-britanice;

Uniformizarea descrierilor bibliografice ale documentelor selectate (documentele monografii și publicații periodice conform ISBD și documentele de arhivă conform ISAD (G));

Organizarea generală și specifică a documentelor regăsite și selectate;

Construirea platformei, integrarea descrierilor bibliografice și punerea în exploatare a platformei.

Metodele care vor fi utilizate vizează:

a) Identificarea și selectarea documentelor relevante pentru crearea acestei platforme bibliografice:

– Cercetare bibliografică tradițională și online în colecții infodocumentare românești și britanice și selectarea documentelor relevante pentru tema propusă

– Analiză de conținut în vederea organizării generale și specifice a documentelor selectate

b) Proiectarea și realizarea platformei:

– Analiză calitativă și cantitativă pentru identificarea caracteristicilor funcționale necesare platformei bibliografice

– Studii de caz privind tipuri de platforme și selectarea soluției adecvate scopului propus

– Analiză de conținut în vederea stabilirii informațiilor relevante pentru crearea unui tutorial pentru folosirea platformei.

Originalitatea proiectului constă în abordarea în ansamblu și nu fragmentată a întregii palete documentare științifice pe tema relațiilor româno-britanice. Și aici mă refer la toate tipurile de documente, pe suport tradițional sau electronic, publicate sau stocate în colecții/baze de date ale unor mari structuri infodocumentare atât din România cât și din Marea Britanie, precum Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, British Library, Arhivele Naționale ale României, Arhivele Britanice, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din București ș.a.

Analiza relațiilor româno-britanice prin intermediul investigației bibliografice va fi dintr-o perspectivă științifică, cultural-istorică, ceea ce va conferi în final platformei o serie de caracteristici importante și va oferi utilizatorilor o imagine de ansamblu asupra complexității relațiilor de colaborare științifică dintre români și britanici. Prin intermediul aceastei platforme vor fi regăsite informații privind documentele științifice publicate care ilustrează evoluția relațiilor româno-britanice de-a lungul timpului.

Raportat la proiecte derulate anterior, elementul de noutate va consta în unghiul de abordare a relațiilor româno-britanice, și anume cel bibliografic al literaturii științifice. De asemenea, spre deosebire de alte instrumente bibliografice realizate în zona relațiilor bilaterale (de ex., coord. Berciu-Drăghicescu, 2011; coord. Berciu-Drăghicescu 2012; coord. Madge 2014), greu accesibile pentru comunitatea de cercetare națională și internațională, fiind în format tipărit și într-un număr redus de exemplare, proiectul de față va avea ca rezultat un instrument online de informare, care va oferi acces liber, rapid și la distanță tuturor celor interesați, din țară și din străinătate, de tema relațiilor româno-britanice. În plus, soluția tehnologică rezultată în cadrul proiectului va putea fi extinsă, pe măsură ce literatura va crește, dar și prin conexiunile care vor putea fi realizate.

Proiectul va avea impact în special asupra comunității cercetătorilor români și britanici din diverse domenii ale științei, prin accesul liber și flexibil pe care platforma îl va oferi către producția documentară acoperind relațiile româno-britanice.

Facilitarea accesului la informație în general la nivelul societății și în special în zona comunității universitare și a domeniului cercetării științifice este un obiectiv prioritar și în România. În acest context, proiectul va permite:

Creșterea calității activității de cercetare prin acces la o gamă extinsă de date cu privire la literatura relevantă pe tema relațiilor româno-britanice, utilă în faza de documentare;

Creșterea eficienței procesului de documentare prin regăsirea în acces liber, rapid și la distanță a informațiilor despre literatura relevantă.

Impactul pe termen lung în mediul științific poate fi estimat sub mai multe aspecte:

Creșterea și îmbunătățirea accesului la literatura științifică privind relațiile româno-britanice, prin implementarea platformei bibliografice online;

Reducerea timpului necesar pentru localizarea în diverse colecții românești și britanice a surselor de informare necesare în activitatea de documentare și cercetare;

Centralizarea și organizarea datelor privind literatura științifică din zona relațiilor româno-britanice, prin intermediul platformei;

Îmbunătățirea procesului de cercetare în general, prin dezvoltarea unui instrument bibliografic;

Creșterea vizibilității literaturii științifice pe tema relațiilor româno-britanice, la nivel național și internațional.

Planurile de dezvoltare a carierei profesionale includ și alte aspecte.

Astfel, intenționez să particip în continuare și să susțin comunicări și prelegeri la conferințe din domeniul științelor informării, în special la cele care au legătură cu domeniile mele principale de interes și să public în reviste românești și străine pe teme precum dezvoltarea serviciilor oferite de structurile infodocumentare, managementul acestor organizații în România și evoluții înregistrate la nivelul utilizatorilor de informații.

De asemenea, voi fi implicată la nivel internațional în zona asociațiilor profesionale din domeniul științelor informării ca membru ales pentru un mandat de patru ani (2015-2018) în Consiliul EAHIL și membru propus al Comitetului Secțiunii Health and Biosciences Libraries din cadrul IFLA.

Utilizatorii de informații, managementul cunoașterii, bibliotecile universitare și serviciile de informare medicală vor continua să fie teme de cercetare prioritare pentru mine.

Proiectul de dezvoltare a carierei profesionale, științifice și academice include pe lângă aprofundarea direcțiilor de cercetare menționate și extinderea acestora spre alte zone din domeniul științelor informării, dezvoltarea direcțiilor de predare (din cei peste 15 ani și jumătate de activitate didactică), în special pe tema comportamentui informațional în mediul digital și a calității serviciilor de bibliotecă și de informare în societatea cunoașterii, dar și obținerea prin competiție națională și internațională a unor granturi de cercetare.

Referințe bibliografice

Abell, A & Oxbrow, N 2002, Competing with Knowledge. The Information Professional in the Knowledge Management Age, Library Association Publishing, London.

Addleson, M 2000, 'Organizing to Know and to Learn: Reflections on Organization and Knowledge Management' in Knowledge Management for the Information Professional, eds TK Srikantaiah & MED Koenig, Information Today, Inc., Medford, pp. 137-160.

Aharony, N 2012, 'Facebook use in libraries: an exploratory analysis', Aslib Proceedings, vol. 64, no. 4, 2012, pp. 358-372.

Ali, I, Warne, L & Pascoe, C 2006, 'Learning in Organizations' in Encyclopedia of Knowledge Management, ed. DG Schwartz, Idea Group Reference, Hershey, pp. 561-568.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord 2014. Disponibil la: <http://london.mae.ro/node/221>. [8 decembrie 2014].

Anderson, JD 1996, 'Organization of Knowledge' in International Encyclopedia of Information and Library Science, eds J Feather & P Sturges, Routledge, London & New York, pp. 336-353.

Ardeleanu, C 2008, Evoluția intereselor economice și politice britanice la gurile Dunării (1829-1914), Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila.

Asociația Națională pentru Protecția Pacienților 2009. Disponibil la: <http://www.protectiapacientilor.ro/>. [12 martie 2009].

Barrett, W, Lau, LMS & Dew, PM 2000, 'Facilitating Knowledge Transfer in an R & D Environment: A Case Study' in Internet-Based Organizational Memory and Knowledge Management, eds DG Schwartz, M Diviniti & T Brasethvik, Idea Group Publishing, London, pp. 147-169.

Berciu-Drăghicescu, A (coord.) 2012, Relații româno-canadiene: bibliografie generală, Editura Universității din București, București.

Berciu-Drăghicescu, A (coord.) 2011, Relații româno-elvețiene: bibliografie generală, Editura Universității din București, București.

Biblionet 2014. Disponibil la: <http://www.biblionet. ro/show/index/k/30/lang/ro>. [Accesat 3 martie 2014].

Brown, JS & Duguid, P 2000, 'Organizational Learning and Communities of Practice: Towards a Unified View of Working, Learning, and Innovation', in Knowledge and Communities, eds EL Lesser, MA Fontaine & JA Slusher, Butterworth-Heinemann, Boston, pp. 99-121.

Buckland, A & Godfrey, K 2008, 'Gimmick or groundbreaking? Canadian academic libraries using chat reference in multi-user virtual environments', Proceedings of the World Library and Information Congress: 74th IFLA General Conference and Council. Disponibil la: <http://www.ifla.org/iv/ifla74/index.htm>. [2 septembrie 2008]

Buluță, Gh, Mihăilescu, C & Porumbeanu, OL 2007, 'Some aspects concerning the education, training and continuous development of the librarians and information specialists in Romania. The case of the professionals from the Central Library of the “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy – Bucharest', Proceedings of the EAHIL Workshop “Pathways to New Roles”. Disponibil la: <http://www.bm.cm-uj.krakow.pl/eahil/proceedings/oral/Porumbeanu.pdf>. [8 mai 2011]

Buluță, Gh, Mihăilescu, C & Porumbeanu, OL 2008, '150 de ani în slujba comunității medicale: Biblioteca Centrală a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” – București. Tradiție și modernitate', Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research, nr. 12, pp. 51-60.

Capusan, AA 2006, Evoluția relațiilor româno-britanice: 1876-1880, Vol. 2, Albatros, București.

Cîrstea, M 2013a, Proiecte româno-britanice privind construirea unei baze navale la Marea Neagră. Documente (1929-1939), Cetatea de Scaun, Târgoviște.

Cîrstea, M 2013b, Relațiile economice româno – britanice (1919-1939). Studii și documente, Cetatea de Scaun, Târgoviște.

Cocora, L 2003, 'The Pacient's Rights Defence in Romania', Revista Română de Bioetică, vol. 1, no. 2. Disponibil la: <http://www.bioetica.ro/index.php/arhiva-bioetica/article/view/277>. [22 martie 2011]

Connell, RS 2009, 'Academic Libraries, Facebook and MySpace, and Student Outreach: A Survey of Student Opinion', Libraries and the Academy, vol. 9, no. 1, pp. 25-36.

Cope, M 2000, Know Your Value? Manage Your Knowledge and Make it Pay, Prentice Hall, London.

Dalrymple, PW 2000, 'Knowledge Management in the Health Sciences', in Knowledge Management for the Information professional eds TK Srikantaiah & MED Koenig, Information Today, Inc., 2000.

Davenport, TD & Prusak, L 1998, Working Knowledge. How Organizations Manage What They Know, Harvard Business School Press, Boston.

De Sáez, EE 2002, Marketing Concepts for Libraries and Information Services, Facet Publishing, London.

Drăgănescu, M 2003, De la societatea informațională la societatea cunoașterii, Editura Tehnică, București.

EAHIL (European Association for Health Information and Libraries) 2015. Disponibil la: <http://eahil.eu/>. [18 iunie 2015]

Evans, W 2009, Building Library 3.0. Issues in creating a culture of participation, Chandos Publishing, Oxford.

Firestone, JM & McElroy, MW 2003, Key Issues in the New Knowledge Management, Butterworth Heinemann, Boston.

Garvin, DA 1993, 'Building a learning organization', Harvard Business Review, vol. 72, no. 4, pp. 78-88.

Gregory, VL 2000, 'Knowledge Management and Building the Learning Organization', in Knowledge Management for the Information Professional, eds TK Srikantaiah & MED Koenig, Information Today, Inc., Medford, pp. 161-179.

Guinchat, C & Menou, M 1990, Introduction générale aux sciences et techniques de l’information et de la documentation. Deuxième édition renue et augmentée par Marie-France Blanquet, UNESCO, Paris.

Harrison, J, Beraquet, V, Ciol, R & Pereira, C (2010), 'Limbs and Spills: the use of a Clinical Librarian in supporting Orthopaedic Surgeons in the research process, Proceedings of the 12th European Conference of Medical and Health Libraries “Discovering New Seas of Knowledge. Technologies, Environments and Users in the Future of Health Libraries”. Disponibil la: <http://www.eahil2010.org/en/images/stories/docs/fulltexts/a1_04_harrison_full.pdf>. [6 martie 2012].

Health Consumer Powerhouse 2009, The Empowerment of the European Patient – Options and Implications. Disponibil la: <http://www.healthpowerhouse.com/files/EPEI-2009/european-patient-empowerment-2009-report.pdf>. [14 aprilie 2009].

Hendrix, D, Chiarella, D, Hasman, L, Murphy, S & Zafron, M 2009, 'Use of Facebook in academic health sciences libraries', Journal of the Medical Library Association, vol. 97, no. 1, pp. 44-47.

Hjørland, B 2007, 'Arguments for 'the bibliographical paradigm'. Some thoughts inspired by the new English edition of the UDC', Information Research, vol. 12, no. 4. Disponibil la: <http://InformationR.net/ir/12-4/colis/colis06.html>. [11 aprilie 2015].

Hodge, G 2000, Systems of Knowledge Organization for Digital Libraries: Beyond Traditional Authority Files. Disponibil la: <http://www.clir.org/pubs/reports/reports/pub91/contents.html>. [11 aprilie 2015].

Hofstede, GH 1996, Managementul Structurilor Multiculturale: Software-ul Gândirii, Editura Economică, București.

IFLA (The International Federation of Library Associations and Institutions) 2015. Disponibil la: <http://www.ifla.org/>. [18 iunie 2015]

Ismail, L 2010, 'What net generation students really want. Determining library help-seeking preferences of undergraduates', Reference Services Review, vol. 38, no. 1, pp. 10-27.

Jacobson, CM 2006, 'Knowledge Sharing between Individuals', in Encyclopedia of Knowledge Management, ed. DG Schwartz, , Idea Group Reference, Hershey, pp. 507-514.

Jain, P & Mutula, S 2008, 'Libraries as learning organisations: implications for knowledge management', Library Hi Tech News, vol. 25, no. 8, pp. 10-14.

Kaane, S 2006, 'Marketing reference and information services in libraries: a staff competencies framework', Proceedings of the World Library and Information Congress: 72nd IFLA General Conference and Council. Disponibil la: <http://www.ifla.org/IV/ifla72/index.htm>. [2 septembrie 2008]

Kanter, RM 1996, 'When a Thousand Flowers Bloom: Structural, Collective, and Social Conditions for Innovation in Organizations', in Knowledge Management and Organizational Design, ed. PS Myers, Butterworth-Heinemann, Boston, pp. 93-131.

King, WR 2006, 'Knowledge Sharing', in Encyclopedia of Knowledge Management, ed. DG Schwartz, Idea Group Reference, Hershey, pp. 493-498.

Koenig, MED & Srikantaiah, TK 2000, 'The evolution of knowledge management', in Koenig Knowledge Management for the Information Professional eds TK Srikantaiah & MED, Information Today, Inc., Medford, pp. 23-36.

Kuhl, N 2003, 'Metaphor matters: imagining the future of librarianship and the library', in Expectations of librarians in the 21st century ed K Bridges, Greenwood Press, Westport, CT, pp. 197-206.

Lancaster, FW 2004, 'Editarea științifică în rețea: impactul potențial asupra bibliotecilor și bibliotecarilor', in Managementul informației și al bibliotecilor în mileniul III, ABIR, București, pp. 145-167.

Landis, C 2007, 'Friending our users: social networking and reference services', in The desk and beyond: Next generation reference services eds S Steiner, & L Madden, Association of College and Research Libraries, Chicago.

Le Coadic, YE 1998, Le besoin d’information. Formulation, négociation, diagnostic, ADBS, Paris.

Le Coadic, YE 2001, Usages et usagers de l’information, ADBS, Nathan, Paris.

Lee, HW 2005, 'Knowledge Management and the Role of Libraries', The 3rd China-US Library Conference. Disponibil la: <http://www.white-clouds.com/iclc/cliej/cl19lee.htm>. [10 mai 2010].

Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului, Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 03.02.2003. Disponibil la: <http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_drepturilor_pacientului.php>. [14 aprilie 2009].

Lester, J & Koehler, WC 2003, Fundamentals of Information Studies. Understanding Information and its Environment, Neal-Schuman Publishers, Inc., New York.

Li, L 2009, Emerging technologies for academic libraries in the digital age, Chandos Publishing, Oxford.

Limb, P 2004, Digital Dilemmas and Solutions, Chandos Publishing, Oxford.

Lindsey, KL 2006, 'Knowledge Sharing Barriers, in Encyclopedia of Knowledge Management', ed DG Schwartz, Idea Group Reference, Hershey, pp. 499-506.

Line, MB 1991, 'Librarians and Knowledge', in Knowledge and Communication. Essays on the Information Chain ed. AJ Meadows, Library Association Publishing, London, pp. 77-89.

Line, MB 2004, 'Profesioniștii de mâine: crearea unei noi tipologii', in Managementul informației și al bibliotecilor în mileniul III, ABIR, București, 2004, pp. 80-82.

Little, S, Quintas, P & Ray, T (eds.) 2002, Managing Knowledge. An Essential Reader, The Open University and Sage Publications, London.

Madge, OL & Coșerea, L 2014, 'Provocarea Facebook pentru bibliotecile publice din România / România / The Facebook challenge for public libraries in Romania', Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research, nr. 18, pp. 85-90 / 91-95.

Madge, OL & Mihăilescu, C 2012, 'Developing an Information Literacy Programme for the Users of Biomedical Information', in Proceedings of the International Conference on Library and Information Science “Innovation within Libraries”, Editura Universității “Transilvania”, Brașov, pp. 111-116.

Madge, OL 2010, 'Evidence Based Medicine and Knowledge Management', in Lucrările Conferinței Internaționale „Educație și creativitate pentru o societate bazată pe cunoaștere. Ediția a IV-a, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, pp. 73-76.

Madge, OL 2011a, 'Practica de biblioteca si informare bazată pe dovezi / Evidence Based Library and Information Practice', Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research, nr. 15, pp. 100-106 / 107-112.

Madge, OL 2011b, 'Healthcare Knowledge Management and the Role of Library and Information Professionals', in Proceedings of the International Conference on Library and Information Science “Innovation within Libraries”, Editura Universității “Transilvania”, Brașov, pp. 277-280.

Madge, OL 2012, 'Knowledge Management: Opportunities for Innovation in Libraries', in Proceedings of the International Conference on Library and Information Science “Innovation within Libraries”, Editura Universității “Transilvania”, Brașov, pp. 15-18.

Madge, OL 2013a, 'Information needs and behaviour of future LIS professionals in Romania', Proceedings of the 5th International Conference on Qualitative and Quantitative Methods in Libraries. Disponibil la: <http://www.isast.org/images/Book_of_ABSTRACTS_2013.pdf>. [18 iunie 2015]

Madge, OL 2013b, 'Collaborations at the level of Romanian academic libraries', Qualitative and Quantitative Methods in Libraries, no. 3, September 2013 Issue, pp. 323 – 328. Disponibil la: <http://www.qqml.net/papers/September_2013_Issue/2311QQML_Journal_2013_Madge_3_323_328.pdf>. [18 iunie 2015]

Madge, OL 2013c, 'Academic Libraries as Learning Organisations. A Romanian Perspective', Proceedings of the IFLA World Library and Information Congress “Future Libraries: Infinite Possibilities”, Singapore, 17-23 August 2013. Disponibil la: <http://library.ifla.org/105/1/100-madge-en.pdf>. [18 iunie 2015]

Madge, OL 2013d, 'Medical Academic Libraries in Romania: Co-operation and Partnerships in support of the educational and research policies', Proceedings of the IFLA World Library and Information Congress “Future Libraries: Infinite Possibilities”, Singapore, 17-23 August 2013. Disponibil la: <http://library.ifla.org/85/1/123-madge-en.pdf>. [18 iunie 2015]

Madge, OL (coord.) 2014, Relații româno-cehe: bibliografie generală. Partea 1. Monografii și contribuții la volume monografice / Rumunsko-české vztahy: všeobecná bibliografie. Část 1. Monografie a příspěvky v monografických publikacích, Editura Universității din București, București.

Madge, OL 2015a, 'Knowledge Organization: Research Tools concerning the Bilateral Relations of Romania'. Lucrare prezentată la the 6th International Conference on Information Science and Information Literacy, Sibiu. Disponibil la: <http://bcu.ulbsibiu.ro/conference/index.html>. [18 iunie 2015]

Madge, OL 2015b, 'Assessing the training needs of users in accessing electronic resources'. Lucrare prezentată la the 7th International Conference on Qualitative and Quantitative Methods in Libraries, Paris. Disponibil la: <http://www.isast.org/images/QQML2015_Program_Final.pdf>. [18 iunie 2015]

Madge, OL 2015c, 'Reaching out to Users: Romanian Academic Libraries on Facebook'. Lucrare prezentată la the 7th International Conference on Qualitative and Quantitative Methods in Libraries, Paris. Disponibil la: <http://www.isast.org/images/QQML2015_Program_Final.pdf>.[18 iunie 2015]

Madge, OL, Coșerea, L & Modan, AM 2014, 'Comunicarea pe Facebook: Părerea studenților români de la specializarea științe ale informării și documentării despre utilizarea rețelei Facebook de către bibliotecile universitare / Communicating on Facebook: Romanian LIS students’ opinion on the academic libraries’ use of Facebook ', Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research, nr. 18, pp. 96-101 / 102-107.

Mandeal R, Porumbeanu, OL (coord.) 2005, Noi profesii în informare și documentare, Editura Universității din București, București.

Mandeal R, Porumbeanu, OL (coord.) 2007, Informația și utilizatorii săi, Editura Universității din București, București.

Mandeal, R & Porumbeanu, OL 2004a, 'Utilizatorii bibliotecilor. Aspecte din învățământul superior românesc', Biblioteca, nr.2, pp. 41-42 și nr.3, pp. 74-76.

Mandeal, R & Porumbeanu, OL 2004b, 'O categorie specială a utilizatorilor de informații: studenții de la Secția de Bibliologie și Știința Informării', Biblioteca, 2004, nr.4, pp. 106-107, nr.5, pp. 134-136 și nr. 6, pp. 174-175.

Mandeal, RE 2003, Utilizatorii de informații: nevoi de informare și practici de căutare a informației, Editura Universității din București, București.

Medline Plus 2009. Disponibil la: <http://medlineplus.gov>. [14 aprilie 2009].

Michel, J 2001, 'Le knowledge management, entre effet de monde et (ré)invention de la roue…', Documentaliste. Sciences de l’information, vol.38, no. 3-4, pp. 177-181.

Miller, SE & Jensen, LA 2007, 'Connecting and Communicating with Students on Facebook', Computers in Libraries, vol. 27, no. 8, pp. 18-22.

Ministerul Afacerilor Externe 2015, Relații bilaterale. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Disponibil la: <http://www.mae.ro/bilateral-relations/1723#843>. [11 aprilie 2015].

Miranda, GF, Gualtieri, F & Coccia, P 2008, 'The Revolution of the Web 2.0 in the Library and Information Services', Scientific Programme of 11th European Conference of Medical and Health Libraries, Helsinki. Disponibil la <http://www.eahil.net/conferences/helsinki_2008/wiki.helsinki.fi/display/EAHILScientificProgramme/Home.html>. [2 septembrie 2008].

MLA (Medical Library Association) 2015. Disponibil la: <www.mlanet.org>. [18 iunie 2015]

Neal, JG & Jaggars, DE 2010, 'Web 2.0: redefining and extending the service commitment of the academic library', in Envisioning future academic library services: initiatives, ideas and challenges ed. S McKnight, Facet Publishing, London, pp. 55-68.

Neo, E & Calvert, PJ 2012, 'Facebook and the diffusion of innovation in New Zealand public libraries', Journal of Librarianship and Information Science, vol. 44, no. 4, pp. 227-237.

NHS Choices 2009. Disponibil la: <http://www.nhs.uk/Pages/HomePage.aspx>. [14 aprilie 2009].

NHS England 2009. Disponibil la: <http://www.england.nhs.uk/>. [14 aprilie 2009].

O’English, L 2003, ‘New Librarians in the 21st century: the normalization of change’, in Expectations of librarians in the 21st century ed. K Bridges, Greenwood Press, Westport, CT, pp. 177-182.

Obst, O 2008, 'Marketing Virtual Services', Journal of the European Association for Health Information and Libraries, vol. 4, no. 3, pp. 9-13.

Ostafe, D & Cristea, M 2007, 'ROLiNeST în viața bibliotecilor universitare românești', Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 3, pp. 14-24.

Ostafe, D 2007, 'Managementul resurselor electronice', Proceedings of the International Conference on Library and Information Science “Biblio 2007”, Editura Universității “Transilvania”, Brașov, pp. 207-210. 

Parker, SM 2004, 'Dificilul drum înainte', in Managementul informației și al bibliotecilor în mileniul III. ABIR, București, pp. 55-67.

Pasleau, F, Brouwir, C, Durieux, N et al. 2007, 'Sharing inter-faculty teaching experiences for improved training in information literacy', Proceedings of the EAHIL Workshop “Pathways to New Roles”. Disponibil la: <http://www.eahil.net/conferences/krakow_2007/www.bm.cm-uj.krakow.pl/eahil/proceedings/oral/Pasleau%20et%20al.pdf>. [26 octombrie 2010].

Patient UK 2009. Disponibil la: <http://www.patient.co.uk>. [14 aprilie 2009].

Phillips, NK 2011, 'Academic Library Use of Facebook: Building Relationships with Students', The Journal of Academic Librarianship, vol. 37, no. 6, pp. 512-522.

Poland, J 2000, 'Cooperative development of the digital library: identifying and working with potential partners', Proceedings of the 66th IFLA Council and General Conference. Disponibil la: <http://archive.ifla.org/IV/ifla66/66cp.htm>. [18 iunie 2015].

Porumbeanu Madge, OL 2011, Bibliotecile medicale și utilizatorii de informații din România în era digital, Editura Universității din București, București.

Porumbeanu Madge, OL 2012a, 'Creating a Culture of Learning and Knowledge Sharing in Libraries and Information Services', in New Research on Knowledge Management Models and Methods ed. HT Hou, InTech, pp. 245-268.

Porumbeanu Madge, OL 2012b, 'Developing a model for information services based on a librarian-user partnership in medical clinics in Bucharest', Qualitative and Quantitative Methods in Libraries, no. 1, July issue, pp. 83-88.

Porumbeanu Madge, OL 2012c, 'Academic Library Co-operation and the Role of Organizational Culture: A Case Study'. Lucrare prezentată la the 4th International Conference Qualitative and Quantitative Methods in Libraries, Limerick. Disponibil la: <http://www.isast.org/images/BOOK_OF_ABSTRACTS_2012.pdf>. [18 iunie 2015].

Porumbeanu Madge, OL 2013, Bibliotecile medicale și utilizatorii de informații din România în era digitală. Ed. a II-a, rev. și adăug, Editura Universității din București, București.

Porumbeanu, OL & Madge, B 2009, 'Introducing the concept of consumer health information to Romania', Proceedings of the IFLA World Library and Information Congress “Libraries create futures: Building on cultural heritage”. Disponibil la: <http://conference.ifla.org/past-wlic/2009/145-porumbeanu-en.pdf>. [18 iunie 2015].

Porumbeanu, OL 2003a, Utilizatorii și intermediarii de informații și documente în epoca contemporană, Editura Universității din București, București.

Porumbeanu, OL 2003b, Teoria și practica informației, Editura Universității din București, București.

Porumbeanu, O. L. (2005a). 'O nouă provocare pentru bibliotecari: managementul cunoașterii', Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 1, pp. 9-13.

Porumbeanu, O. L. (2005b). 'Managementul cunoașterii: o disciplină pentru bibliotecari și specialiștii în informare', Biblioteca, nr. 8, pp. 237-238 și nr. 9, pp. 275-276.

Porumbeanu, OL 2006, Managementul cunoașterii și structurile infodocumentare, Editura Universității din București, București.

Porumbeanu, OL 2008a, 'Identifying the implications of the use of electronic resources and new technologies in academic medical libraries', Proceedings of the MLA (Medical Library Association) Conference 2008 „MLA 08 Connections: Bridging the Gaps”, Chicago. Disponibil la: <http://www.mlanet.org/am/am2008/pdf/08_abstracts.pdf>. [18 iunie 2015].

Porumbeanu, OL 2008b, 'Information Literacy for Professionals in the Biomedical Field', in Lucrările Conferinței Internaționale „Educație și creativitate pentru o societate bazată pe cunoaștere” Ediția a II-a, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, pp. 69-73.

Porumbeanu, OL 2008c, 'Referințe în era digitală: marketing și servicii în lumi virtuale / References in the Digital Age: Marketing and Services in Virtual Worlds', Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research, nr. 12, pp. 100-108 / 109-117.

Porumbeanu, OL 2009a, 'Implementarea managementului cunoașterii în programele școlilor de biblioteconomie și știința informării', in Lucrările Conferinței Internaționale de Biblioteconomie și Știința Informării “Biblio – Brașov 2009 Bibliotecile într-o lume în schimbare”, Editura Universității “Transilvania”, Brașov, pp. 31-34.

Porumbeanu, OL 2009b, 'The impact of electronic resources and new technology in academic medical libraries in Romania', Health Information and Libraries Journal, vol. 26, pp. 152-155.

Porumbeanu, OL 2009c, 'Is electronic always the right choice?', Proceedings of the International Congress on Medical Librarianship “Positioning the Profession”. Disponibil la: <http://www.icml2009.com/program/M3/14.html>. [18 iunie 2015].

Porumbeanu, OL 2009d, 'Attracting users to library services in the digital age', Lucrările Simpozionului Internațional “The Book. Romania. Europe”, București, 20-23 septembrie 2008, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, pp. 227-233.

Porumbeanu, OL 2010, 'Implementing Knowledge Management in Romanian Academic Libraries: Identifying the Elements that Characterize their Organizational Culture', Journal of Academic Librarianship, vol. 36, no. 6, pp. 549-552.

Porumbeanu, OL 2011, Managementul cunoașterii și structurile infodocumentare, Ed. a II-a, rev. și adăugită, Editura Universității din București, București.

Prusak, L 1996, 'Introduction to Series – Why Knowledge, Why Now?', in Knowledge Management and Organizational Design ed. P S Myers, Butterworth-Heinemann, Boston, pp. IX-X.

Quintas, P 2002, 'Managing Knowledge in a New Century', in Managing Knowledge. An Essential Reader, eds S Little, P Quintas & T Ray, The Open University and Sage Publications, London, pp. 1-14.

Rader, HB 2001, 'Managing Academic and Research Libraries Partnerships', Proceedings of the 67th IFLA Conference “Libraries and Librarians: Making a difference in the Knowledge Age”. Disponibil la: <http://archive.ifla.org/IV/ifla67/papers/100-192e.pdf>. [28 mai 2013].

Riza Ayu, AR & Abrizah, A 2011, 'Do you Facebook? Usage and applications of Facebook pages among academic libraries in Malaysia', The International Information & Library Review, vol. 43, pp. 239-249.

Roberts, S & Rowley, J 2004, Managing information Services, Facet Publishing, London.

Robu, I 2007, 'Librarians and Information Literacy in the Health Sciences: a Bird’s Eye View', Proceedings of the EAHIL Workshop “Pathways to New Roles”. Disponibil la: <http://www.eahil.net/conferences/krakow_2007/www.bm.cmuj.krakow.pl/eahil/proceedings/oral/RobuPPT.pdf>. [26 octombrie 2010].

Rockman, I 2001, 'Managing Partnerships with University Support Units', Proceedings of the 67th IFLA Conference “Libraries and Librarians: Making a difference in the Knowledge Age”. Disponibil la: <http://archive.ifla.org/IV/ifla67/papers/101-192e.pdf>. [28 mai 2013].

Roknuzzaman, M & Umemoto, K 2009, 'How library practitioners view knowledge management in libraries. A qualitative study', Library Management, vol. 30, no. 8/9, pp. 643–656.

Rowley, J 1995, Organizing Knowledge, Bookfield, Bower.

Rowley, J 1998, 'Quality management in the public sector: some perspective from the service quality literature', Total Quality Management, vol. 9, no. 2-3, pp. 321-325.

Rowley, J 2011a, 'Should your library have an innovation strategy?', Library Management, vol. 32, no. 4, pp. 251-265.

Rowley, J 2011b, Being an Information Innovator, Facet Publishing, London.

Sacchanand, C 2000, 'Workplace learning for information professionals in a changing information environment', Proceedings of the 66th IFLA Council and General Conference. Disponibil la: <http://archive.ifla.org/IV/ifla66/papers/109-136e.htm>. [18 iunie 2015]

Sanchez, R 2001, 'Managing Knowledge into Competence: The Five Learning Cycles of the Competent Organisation', in Knowledge Management and Organisational Competence ed. R Sanchez, Oxford Univeristy Press, Oxford, pp. 3-37.

Schallier, W 2007, 'Information literacy in academic curricula – A case study of integration at the biomedical faculties of K.U.Leuven University', Proceedings of the EAHIL Workshop “Pathways to New Roles”. Disponibil la: <http://www.eahil.net/conferences/krakow_2007/www.bm.cm-uj.krakow.pl/eahil/proceedings/oral/Schallier.pdf>. [26 octombrie 2010].

Senge, PM 1990, The Fifth Discipline: The Art and Practice of the Learning Organisation, Doubleday, New York.

Sfatul medicului 2009. Disponibil la: <http://sfatulmedicului.ro>. [14 aprilie 2009].

Shanhong, T 2000, 'Knowledge Management in Libraries in the 21st Century', Proceedings of the 66th IFLA Council and General Conference. Disponibil la: <http://archive.ifla.org/IV/ifla66/papers/057-110e.htm>. [22 mai 2011]

Skyrme, DJ & Amidon, DM 2002, 'The Learning Organization', in Managing Knowledge. An Essential Reader, eds S Little, P Quintas & T Ray, The Open University and Sage Publications, London, pp. 264-271.

Smiraglia, RP 2014, Cultural Synergy in Information Institutions, Springer, New York. Disponibil la: <http://www.springer.com/gp/book/9781493912483>. [11 aprilie 2015].

Stacey, RD 2001, Complex Responsive Processes in Organizations. Learning and Knowledge Creation, Routledge, London.

Stamps, D 2000, 'Communities of Practice: Learning is Social. Training is Irrelevant?', in Knowledge and Communities, eds EL Lesser, MA Fontaine & JA Slusher, Butterworth-Heinemann, Boston, pp. 53-64.

Stehr, N 2001, 'A world made of knowledge', Deutschland, no.1, pp. 40-44.

Stewart, T. 'Intellectual Capital: The New Wealth of Organizations'. London: Nicholas Brealey, 1997. Apud Quintas, Paul. 'Managing Knowledge in a New Century'. În: Little, Stephen; Quintas, Paul and Ray, Tim (eds.) Managing Knowledge. An Essential Reader. London: The Open University and Sage Publications, 2002, p. 1.

Stoica, I 2001, Criza în structurile infodocumentare. Sensuri și semnificații contemporane, Ex Ponto, Constanța.

Stoica, I 2005, Puterea cărții, Ex Ponto, Constanța.

Stoica, I 2006, 'Cuvânt înainte', in Porumbeanu, OL 2006, Managementul Cunoașterii și Structurile Infodocumentare, Editura Universității din București, București, pp. 7-12.

Stoica, I 2014, 'Cuvânt înainte', in Relații româno-cehe: bibliografie generală. Partea 1. Monografii și contribuții la volume monografice / Rumunsko-české vztahy: všeobecná bibliografie. Část 1. Monografie a příspěvky v monografických publikacích, coord. OL Madge, Editura Universității din București, București, Fascicula I, p. 13, 2014.

Stoica, I 1997, Interferențe biblioteconomice, Ex Ponto, Constanța.

Stueart, RD & Moran, BB 1998, Managementul pentru Biblioteci și Centre de Informare. Ediția a 4-a, Biblioteca Națională a României, ABBPR, București.

Sutter, E 1992, Services d’information et qualité: comment satisfaire les utilisateurs, ADBS, Paris.

Sydänmaanlakka, P 2002, An Intelligent Organization. Integrating Performance, Competence and Knowledge Management, Capstone, Oxford.

Torras, MC & Saetre, TP 2008, Information Literacy Education: A Process Approach. Professionalising the Pedagogical Role of Academic Libraries, Chandos Publishing, Oxford.

Turoff, R 1998, 'An arranged marriage: Knowledge management and organizational development', American Programmer, vol. 11, no. 3, pp.30-33.

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării 2015, Program Resurse Umane – Proiecte de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente – Competitie 2014. Disponibil la: <http://uefiscdi.gov.ro/articole/3831/Program-RESURSE-UMANE–Proiecte-de-cercetare-pentru-stimularea-constituirii-de-tinere-echipe-de-cer.html>. [18 iunie 2015]

Van der Spek, BR & Spijkervet, AL 1997, Knowledge Management: Dealing intelligently with knowledge, CIBIT, Utrecht.

Velter, V 2000, Relațiile româno-britanice între anii 1914-1924, Editura Presa Clujeană, Cluj-Napoca.

Webb, SP 1998, Knowledge Management: Linchpin of Change. Some Practical Guidelines, Aslib, London.

White, T 2004, 'Knowledge Management in an Academic Library', Proceedings of the World Library and Information Congress: 70th IFLA General Conference and Council. Disponibil la: <http://archive.ifla.org/IV/ifla70/papers/089e-White.pdf>. [18 iunie 2015].

Wilding, T 2001, 'External Partnerships', Proceedings of the 67th IFLA Conference “Libraries and Librarians: Making a difference in the Knowledge Age”. Disponibil la: <http://archive.ifla.org/IV/ifla67/papers/102-192e.pdf>. [18 iunie 2015].

Wood, EJ, Miller, R & Knapp, A 2007, Beyond survival: managing academic libraries in transition, Libraries Unlimited, Westport.