Organizatia Natiunilor Unite Si Sustinerea Mondiala a Dezvoltarii
LUCRARE DE LICENȚĂ
ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE ȘI SUSȚINEREA MONDIALĂ A DEZVOLTĂRII
CUPRINS
INTRODUCERE
PARTEA I – ONU. ABORDĂRI TEORETICE
CAPITOLUL I. CARACTERIZAREA ONU
1.1 Scurt istoric, scopuri și principii ale ONU
1.2. Membrii, emblema și drapelul ONU
CAPITOLUL II. STRUCTURA ȘI ORGANIZAREA ONU
2.1. Organismele principale ale ONU
2.1.1. Adunarea Generală
2.1.2. Consiliul de Securitate
2.1.3. Consiliul Economic și Social
2.1.4. Consiliul de Tutelă
2.1.5. Curtea Internațională de Justiție
2.1.6. Secretariatul
2.2. Organismele proprii ale ONU cu caracter permanent
2.3. Agențiile specializate ale ONU
2.4. Bugetul Organizației Națiunilor Unite
2.4.1. Bugetul regulat și bugetul pentru operațiunile de menținere a păcii
2.4.2. Veniturile și cheltuielile ONU
CAPITOLUL III. SUSȚINEREA MONDIALĂ A DEZVOLTĂRII
3.1. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului
3.2. Agenda de dezvoltare post-2015
PARTEA II – STUDIU DE CAZ: Misiunea ONU în Siria
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
”Cele două războaie mondiale aruncaseră omenirea într-o prăpastie a deznădejdii și făcuseră într-o jumătate de secol peste 100 milioane de victime. Părinții Națiunilor Unite și ai Cartei doreau să împlinească dorința profundă a omenirii de pace și convingerea că, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, statele înfrățite vor putea realiza o ordine mondială pacifistă de durată (…)”
Gunther Unser
Organizația Națiunilor Unite este cea mai importantă organizație cu vocație internațională din lume. Fondată la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, ONU susține dezvoltarea la nivel mondial, urmărește realizarea și menținerea păcii și securității în lume, armonizarea relațiilor dintre națiuni, eradicarea foametei, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Am ales această temă pentru a evidenția importanța Organizației Națiunilor Unite în susținerea mondială a dezvoltării. Prin programele și agențiile sale specializate, ONU desfășoară numeroase acțiuni privind ridicarea nivelului de viață în diferite regiuni ale lumii, fie din punct de vedere economic, financiar, politic, fie din punct vedere al sistemelor de sănătate, de învățământ.
Metodologia de cercetare cuprinde atât cărți de specialitate privind organizațiile și instituțiile internaționale, rapoarte oficiale ale Organizației Națiunilor Unite, cât și site-urile oficiale ale ONU și ale agențiilor sale specializate. Pentru studiul de caz, am folosit atât informațiile din rapoartele oficiale ale ONU, cât și surse media.
Lucrarea va fi structurată pe două părți: prima parte cuprinde noțiuni teoretice despre Organizația Națiunilor Unite, modul de alcătuire și de funcționare, în timp ce a doua parte este destinată unui studiu de caz având ca temă misiunea ONU în Siria.
În primul capitol al lucrării este prezentat un scurt istoric al Organizației Națiunilor Unite, fiind apoi descrise scopurile și principiile adoptate de ONU în vederea unei bune funcționări. De asemenea, sunt prezentate însemnele oficiale ale organizației, fiind descrisă pe scurt și calitatea de membru al ONU.
Capitolul al doilea cuprinde structura și organizarea ONU, fiind caracterizate în subcapitole, cele șase organisme principale ale Organizației Națiunilor Unite, organismele proprii cu caracter permanent și agențiile specializate. În ultimul subcapitol este prezentat bugetul organizației, cele mai importante surse de venit ale organizației, dar și cele mai importante destinații ale cheltuielilor.
În capitolul al treilea sunt tratate două teme actuale, mai exact Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, fiind aici expuse progresele înregistrate de ONU, la nivel mondial, în vederea realizării acestor obiective până la termenul limită, adică anul 2015, dar și Agenda de dezvoltare post-2015, fiind astfel evidențiate obiectivele pe termen lung ale Organizației Națiunilor Unite în ceea ce privește susținerea mondială a dezvoltării.
Partea a doua, adică studiul de caz referitor la misiunea ONU în Siria, prezintă eforturile organizației privind soluționarea războiului civil din această țară, efectuarea negocierilor de pace între guvern și opziție și ajutorarea a milioane de persoane care au fost afectate de conflictul care macină țara din martie 2011 încoace.
Astfel, atât în prima, cât și în a doua parte a lucrării am tratat teme actuale, din dorința de a pune mai bine în evidență importanța Organizației Națiunilor Unite și rolul său pentru susținerea mondială a dezvoltării. Raportându-ne la prezent, la ceea ce vedem și auzim în fiecare zi în presă, mass-media, ne este poate mai ușor să reflectăm la ceea ce înseamnă ONU și la importanța misiunilor sale în întreaga lume.
În încheiere doresc să aduc sincere mulțumiri conducătorului științific al prezentei lucrări, Conf. univ. dr. Liana Meșter, pentru sprijinul acordat și sfaturile primite pe parcursul elaborării lucrării.
PARTEA I
ONU. ABORDĂRI TEORETICE
CAPITOLUL I
CARACTERIZAREA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE
1.1 Scurt istoric, scopuri și principii ale ONU
Scurt istoric
Organizația Națiunilor Unite (ONU) reprezintă cea mai importantă organizație internațională din lume. ONU nu funcționează asemenea unei organizații supranaționale, neavând competențele unui guvern mondial.
Conform Convenției din 1975 privind reprezentarea statelor în relațiile lor cu organizațiile internaționale, definiția organizației internaționale este următoarea: o asociere de state constituită printr-un tratat, având un act constitutiv, organe comune și personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre care o compun.
Societatea Națiunilor, precursoarea ONU – premergătoarea Organizației Națiunilor Unite a fost Liga Națiunilor, o organizație concepută în condiții similare în timpul Primului Război Mondial și fondată în 1919 sub incidența Tratatului de la Versailles pentru a promova cooperarea internațională și a aduce pacea și securitatea. Liga Națiunilor și-a încetat funcționarea după ce a eșuat în prevenirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Organizația Națiunilor Unite a fost fondată după cel de-al Doilea Război Modial, la Conferința de la San Francisco din iunie 1945. Reprezentanți ai 50 de țări s-au întâlnit în vederea elaborării Cartei Organizației.
La data de 24 octombrie 1945, Carta a intrat în vigoare, fiind ratificată de statele membre și asfel ziua de 24 octombrie devine oficial ”ziua ONU”.
Expresia ”Națiunile Unite” aparține președintelui Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, și a fost folosită pentru prima dată în ”Declarația Națiunilor Unite” din 1 ianuarie 1942, prin care, reprezentanții a 26 de națiuni angajau guvernele lor să continue lupta împotriva Puterilor Axei.
Carta Națiunilor Unite reprezintă documentul constitutiv al organizației, reflectă scopurile și principiile acesteia, drepturile și obligațiile statelor membre și descrie organele ONU.
Scopurile Organizației Națiunilor Unite sunt următoarele:
menținerea păcii și securității la nivel mondial;
dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni;
susținerea națiunilor pentru a colabora în vederea îmbunătățirii vieții în țările sărace, în vederea eradicării foametei, bolilor și analfabetismului și pentru a încuraja respectul pentru drepturile și libertățile celorlalți;
armonizarea acțiunilor întreprinse de națiuni pentru atingerea acestor scopuri comune.
Conform Cartei Națiunilor Unite, principiile care stau la baza acțiunilor organizației și membrilor săi, sunt următoarele:
egalitate suverană între toți membrii organizației;
toți membrii au datoria de a-și îndeplini cu bună-credință obligațiile asumate prin Cartă;
toți membrii își vor soluționa disputele internaționale pe cale pașnică, fără să pună în pericol justiția, pacea și securitatea la nivel global;
toți membrii se vor abține de la amenințări cu forța sau utilizarea ei, în orice scop este incompatibil cu obiectivele organizației;
toți membrii vor contribui la acțiunile organizației și nu vor ajuta un stat împotriva căruia organizația desfășoară acțiuni de constrângere;
organizația va asigura ca statele nemembre să desfășoare activități conforme cu principiile acesteia;
organizația nu se va amesteca în problemele care țin de competența internă a unui stat.
1.2. Membrii, emblema și drapelul ONU
Membrii ONU
Membrii originari ai Organizației Națiunilor Unite sunt cele 51 de state care au semnat și ratificat Carta Organizației în anul 1945.
Orice stat poate deveni membru al ONU, cu condiția să respecte obligațiile prevăzute în Cartă. Adunarea Generală poate admite noi membri, pe baza unei recomandări a Consiliului de Securitate. În cadrul Consiliului de Securitate, este necesar un minim de 9 voturi din totalul de 15 membri (cu condiția ca niciunul din cei 5 membri permanenți ai Consiliului – Federația Rusă, Marea Britanie, Franța, China și Statele Unite ale Americii – să nu voteze împotriva admiterii). În cazul Adunării Generale se aplică votul cu majoritate de două treimi.
Orice stat membru al organizației poate fi suspendat sau exclus din organizație, în condițiile în care desfășoară activități care încalcă principiile enunțate în Cartă. La fel ca în cazul unei noi admiteri, suspendările sau excluderile se fac de către Adunarea Generală, pe baza recomandărilor Consiliului de Securitate.
Pornind de la cei 51 membri fondatori, ONU ajunge în prezent la un număr de 193 membri, cel mai recent admis în cadrul organizației fiind Sudanul de Sud, în anul 2011. Cel mai mare val de aderare a fost reprezentat de perioada 1960-1970, când, în urma decolonizării, au devenit membri ai organizației încă 42 de state.
Conform Cartei Națiunilor Unite, limbile oficiale ale ONU sunt: engleza, franceza, rusa, spaniola și chineza. Limba arabă a fost declarată ulterior limbă oficială a Adunării Generale, a Consiliului de Securitate și a Consiliului Economic și Social.
Emblema și drapelul ONU
Emblema Organizației Națiunilor Unite, adoptată la 7 decembrie 1946, are ca design o hartă a lumii înconjurată de două ramuri de măslin. Ramurile de măslin simbolizează pacea, în timp ce harta lumii definește zona de interes a Organizației Națiunilor Unite în vederea atingerii scopului său principal, pacea și securitatea mondială.
Drapelul conține emblema oficială de culoare albă a Organizației Națiunilor Unite aflată în centrul unui fundal albastru.
CAPITOLUL II
STRUCTURA ȘI ORGANIZAREA ONU
2.1. Organismele principale ale ONU
Organizația Națiunilor Unite are, conform Cartei, 6 organe principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție și Secretariatul.
2.1.1. Adunarea Generală
Adunarea Generală este organul reprezentativ al ONU, având în componență toți membrii organizației. Deciziile cu privire la probleme precum pacea și securitatea internațională, admiterea de noi membri sau deciziile privind bugetul ONU, se adoptă cu majoritate de două treimi. Celelalte probleme se decid cu majoritate simplă.
Fiecare stat are dreptul la un vot, dovedindu-se astfel egalitatea între membrii organizației. Votul este deschis în majoritatea cazurilor, excepție făcând alegerile pentru conducerea organelor principale ale organizației.
În fiecare an, din septembrie până în decembrie, au loc sesiunile ordinare ale Adunării Generale. În caz de nevoie, dacă statele membre se pun de acord, pot avea loc sesiuni extraordinare sau speciale ale Adunării Generale.
Figura nr. 2.1.1.1
Adunarea Generală: sala de lucru
Sursa: http://www.un.org/apps/news/story.asp?NewsID=45376#.U3B4eyg5WZQ, accesat la data de 12.05.2014
Sesiunile ordinare ale Adunării Generale pot avea ca obiect promovarea colaborării internaționale în domeniul politic, economic, social și cultural, dezvoltarea acțiunilor care vizează îmbunătățirea nivelului de trai și a situației sanitare din țările săraceelelalte probleme se decid cu majoritate simplă.
Fiecare stat are dreptul la un vot, dovedindu-se astfel egalitatea între membrii organizației. Votul este deschis în majoritatea cazurilor, excepție făcând alegerile pentru conducerea organelor principale ale organizației.
În fiecare an, din septembrie până în decembrie, au loc sesiunile ordinare ale Adunării Generale. În caz de nevoie, dacă statele membre se pun de acord, pot avea loc sesiuni extraordinare sau speciale ale Adunării Generale.
Figura nr. 2.1.1.1
Adunarea Generală: sala de lucru
Sursa: http://www.un.org/apps/news/story.asp?NewsID=45376#.U3B4eyg5WZQ, accesat la data de 12.05.2014
Sesiunile ordinare ale Adunării Generale pot avea ca obiect promovarea colaborării internaționale în domeniul politic, economic, social și cultural, dezvoltarea acțiunilor care vizează îmbunătățirea nivelului de trai și a situației sanitare din țările sărace, încurajarea respectării legilor internaționale.
Președintele Adunării Generale este ales anual, în prezent, această funcție fiind ocupată de John W. Ashe, originar din Antigua și Barbuda.
2.1.2. Consiliul de Securitate
Consiliul de Securitate este organul principal al ONU cu importante atribuții pentru menținerea păcii și securității internaționale. Este alcătuit din 15 membri ai ONU, dintre care 5 sunt membri permanenți: China, Franța, Marea Britanie, Rusia și Statele Unite ale Americii. Ceilalți 10 membri sunt aleși de către Adunarea Generală pe o perioadă de 2 ani, pe criteriul distribuției geografice echitabile: cinci din Grupurile regionale African și Asiatic, unul din Grupul regional est-european, doi din Grupul regional latino-american și caraibian și doi din Grupul regional vest-european.
Consiliul de Securitate adoptă deciziile cu o majoritate de 9 voturi, în problemele importante fiind necesar ca toți cei 5 membri permanenți să voteze afirmativ; astfel, se reflectă dreptul de veto al acestor cinci state.
Consiliul de Securitate are datoria ca, în momentul în care constată existența unei amenințări împotriva păcii, să caute mai întâi o soluție pașnică de rezolvare a conflictului. În cazul în care disputele nu încetează, Consiliul are dreptul de a apela la forța armată, de a institui blocade sau embargouri, statele membre fiind obligate să răspundă afirmativ oricărei solicitări primite de la acesta.
Consiliul de Securitate recomandă Adunării Generale numirea Secretarului General și, împreună cu Adunarea Generală, numește judecătorii Curții Internaționale de Justiție.
Președenția Consiliului de Securitate al ONU este deținută câte o lună, de fiecare stat membru, prin rotație.
2.1.3. Consiliul Economic și Social
Fondat în 1946, Consiliul Economic și Social (ECOSOC) este organul ONU focusat pe problemele economice, sociale și de mediu din întreaga lume. ECOSOC are 54 membri, numiți de Adunarea Generală pe un termen de 3 ani.
Funcțiile și responsabilitățile Consiliului Economic și Social sunt următoarele:
să fie centru de discuții privind problemele din domeniul economic și social la nivel internațional;
să inițieze studii și rapoarte privind problemele internaționale în domeniul economic, social, cultural, al sănătății și educației și să prezinte recomandări în aceste probleme Adunării Generale, statelor membre ONU și instituțiilor specializate interesate;
să promoveze respectul și atenția pentru drepturile omului și libertățile fundamentale ale acestuia;
să coordoneze activitatea agențiilor specializate prin oferirea de consultanță și prin recomandări trimise Adunării Generale.
Consiliul se reunește în scurte sesiuni în cursul unui an, în luna iulie având sesiunea cea mai importantă, de 4 săptămâni, care se ține alternativ la New York și Geneva.
Organele subsidiare ale Consiliului Economic și Social sunt următoarele:
9 comisii funcționale: Comisia Statistică, Comisia pentru Populație și Dezvoltare, Comisia pentru Dezvoltare Socială, Comisia pentru Statutul Femeilor, Comisia pentru Stupefiante, Comisia pentru Prevenirea Criminalității și Justiția Penală, Comisia pentru Știință și Tehnologie pentru Dezvoltare, Comisia pentru Dezvoltare Durabilă, Forumul Organizației Națiunilor Unite privind Pădurile;
5 comisii economice regionale: Comisia economică pentru Africa (ECA) – cu sediul la Addis Abeba, Ethiopia; Comisia economică și socială pentru Asia și Pacific (ESCAP) – cu sediul la Bangkok, Thailanda; Comisia economică pentru Europa (ECE) – cu sediul la Geneva, Elveția; Comisia economică pentru America Latină și Caraibe (ECLAC) – cu sediul la Santiago, Chile; Comisia economică și socială pentru Asia de Vest (ESCWA) – cu sediul la Beirut, Liban;
3 comisii permanente: Comisia pentru programe și coordonare, Comisia pentru organizațiile non-guvernamentale, Comisia pentru negocierile cu agențiile interguvernamentale;
Alte organisme de experți privind: drepturile economice, sociale și culturale, politica de dezvoltare, administrația publică, denumirile geografice, cooperarea internațională în materie fiscală, transportul de mărfuri periculoase, precum și un forum privind problemele indigene.
Conform Cartei Organizației Națiunilor Unite, deciziile Consiliului Economic și Social se adoptă cu majoritatea de voturi a membrilor prezenți și votanți.
Consiliul Economic și Social permite oricărui membru al ONU să participe la dezbaterile sale, chiar dacă nu are drept de vot, iar subiectele de discuție prezintă interes pentru acesta.
Președintele Consiliului Economic și Social este ales anual. În prezent, acest post aparține lui Martin Sajdik, numit la data de 14 ianuarie 2014. Sajdik este ambasadorul și reprezentantul permanent al Austriei la ONU.
2.1.4. Consiliul de Tutelă
Fondat în anul 1945, Consiliul de Tutelă a avut misiunea de a supraveghea 11 state neautonome, administrate de 7 state membre ONU, prin crearea sistemului internațional de tutelă.
Principalele obiective ale Consiliului de Tutelă au fost: promovarea progresului politic, economic și social al popoarelor aflate sub tutelă și evoluția lor spre independență, încurajarea respectării drepturilor omului și dezvoltarea sistemului de independență a popoarelor, asigurarea în aceste teritorii a unui tratament egal în chestiunile de ordin social, economic și comercial.
Până în anul 1994, toate statele aflate sub tutelă și-au obținut independența, ultimul fiind statul Palau, care a devenit, în 1994, al 185-lea membru al Organizației Națiunilor Unite.
Dat fiind faptul că și-a îndeplinit obiectivele, Consiliul de Tutelă (alcătuit din cei 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate) și-a suspendat activitatea la 1 noiembrie 1994, renunțând la obligația întâlnirii anuale și convenind întâlniri ocazionale, dacă situația o va cere.
2.1.5. Curtea Internațională de Justiție
Fondată în anul 1945, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) este principalul organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite. Și-a început activitatea în aprilie 1946, având ca scop soluționarea, în conformitate cu dreptul internațional, a litigiilor juridice prezentate de statele membre, dar și oferirea unor avize consultative. CIJ funcționează pe baza unui statut propriu care este o parte integrantă din Carta Organizației Națiunilor Unite.
Curtea Internațională de Justiție este compusă din 15 judecători, aleși pentru mandate de 9 ani de către Adunarea Generală și Consiliul de Securitate, cu posibilitatea realegerii. Ei sunt juriști de competență recunoscută în domeniul dreptului internațional. Nu pot fi aleși judecători la CIJ în același timp doi cetățeni ai aceleiași țări. Membrii CIJ beneficiază, în exercițiul funcțiilor lor, de privilegii și imunități diplomatice.
Președintele și vice-președintele Curții Internaționale de Justiție sunt aleși o dată la 3 ani, prin vot secret și cu majoritate absolută. Începând cu 6 februarie 2012, președintele CIJ este Peter Tomka (Slovacia), iar vice-președintele CIJ este Bernardo Sepúlveda-Amor (Mexic).
Sediul Curții este la Haga, Olanda, fiind singura din cele 6 organisme principale ale ONU care nu are sediul la New York, Statele Unite ale Americii.
2.1.6. Secretariatul
Secretariatul este un organ principal al ONU, fiind condus de secretarul general (cea mai înaltă autoritate în cadrul ONU).
Sarcinile efectuate de Secretariat sunt la fel de variate precum problemele abordate de către Organizația Națiunilor Unite. Acestea variază de la administrarea operațiunilor de menținere a păcii, medierea disputelor internaționale, până la pregătirea studiilor privind drepturile omului și dezvoltarea durabilă. De asemenea, personalul secretariatului trimite spre mass-media comunicări privind activitatea ONU, organizează conferințe internaționale pe teme de îngrijorare la nivel mondial, interpretează discursuri și traduce documente în limbile oficiale ale organizației.
Secretariatul este organizat pe departamente, direcții, birouri și are un personal care numără aproximativ 43000 persoane din 180 țări. Aceștia își desfășoară activitatea la sediul din New York, precum și la birourile din Geneva, Viena, Nairobi și alte locații.
Secretarul general al ONU este ales de Adunarea Generală, la propunerea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
În prezent, secretarul general al ONU este Ban Ki-moon (Coreea de Sud), care a fost reales pentru al doilea mandat consecutiv în 21 iunie 2011.
2.2. Organismele proprii ale ONU cu caracter permanent
Pe lângă cele 6 organisme principale ale ONU, Adunarea Generală a creat câteva organisme proprii cu caracter permanent (programe și fonduri) și a încheiat diferite acorduri cu anumite agenții specializate, cu scopul îndeplinirii obiectivelor într-un mod mai facil și mai rapid. Împreună, aceste organizații formează Sistemul Națiunilor Unite.
Organizația Naținilor Unite a creat fonduri și programe cu scopul de a soluționa problemele refugiaților, de a oferi ajutor alimentar, asistență pentru dezvoltare și protejarea mediului. Acestea se subordonează Organizației Națiunilor Unite, dar sunt controlate de organisme interguvernamentale, iar majoritatea resurselor lor financiare provin din alte surse decât bugetul ONU.
Centrul internațional de comerț (ITC), cu sediul la Geneva, reprezintă agenția comună de cooperare tehnică a Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) și Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Obiectivele sale vizează întărirea competitivității internaționale a întreprinderilor din țările în curs de dezvoltare și susținerea factorilor de decizie în integrarea sectorului privat în economia mondială. Programele ITC sunt finanțate în egală măsură de ONU și OMC.
Biroul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați (UNHCR), cu sediul la Geneva, are caracter umanitar și non-politic. Scopul său este oferirea protecției internaționale pentru refugiați, inclusiv apatrizi, și găsirea unor soluții durabile pentru aceștia.
Fondul Națiunilor Unite pentru copii (UNICEF), cu sediul la New York. Fondul de urgență internațional pentru copii al Națiunilor Unite a fost creat după cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1946 de către Adunarea Generală a ONU, cu scopul de a oferi asistență de urgență copiilor din țările devastate de război. În anul 1950, Adunarea Generală a pus în sarcina UNICEF abordarea nevoilor copiilor din țările în curs de dezvoltare, iar în 1953, a prelungit mandatul UNICEF pe termen nelimitat și a schimbat numele organizației în Fondul Națiunilor Unite pentru copii, păstrând însă acronimul UNICEF.
Conferința Națiunilor Unite pentru comerț și dezvoltare (UNCTAD), cu sediul la Geneva, promovează integrarea în economia mondială a țărilor în curs de dezvoltare, oferind asistență tehnică și suport în elaborarea politicilor interne.
Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD), cu sediul la New York, este principalul program pentru dezvoltare al ONU. Obiectivele sale vizează oferirea de soluții privind: reducerea sărăciei, guvernarea democratică, prevenirea crizei sau redresarea economiei, problemele de mediu și energie, problema HIV/SIDA. De asemenea, PNUD coordonează, la nivel global și național, eforturile privind atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care au ca și termen anul 2015.
Biroul Națiunilor Unite pentru droguri și criminalitate (UNODC), cu sediul la Viena, vizează trei domenii: traficul de persoane, în special femei și copii, traficul de migranți și producerea și traficul ilicit al armelor de foc. De asemenea, oferă sprijin statelor membre în vederea prevenirii criminalității și terorismului.
Programul Națiunilor Unite pentru mediu (UNEP), cu sediul la Nairobi, a fost înființat de Adunarea Generală a ONU în anul 1972 cu scopul de a promova grija pentru mediu, de a oferi informații care să dea posibilitatea națiunilor și oamenilor de a-și îmbunătăți calitatea vieții, fără a o compromite pe cea a generațiilor viitoare.
Programul Națiunilor Unite pentru așezări umane (UN-HABITAT), cu sediul la Nairobi, promovează dezvoltarea socială, dezvoltarea durabilă a așezărilor umane și cooperarea internațională în vederea creșterii finanțării pentru așezările umane.
Fondul Națiunilor Unite pentru populație (UNFPA), cu sediul la New York, promovează dreptul fiecărei persoane de a se bucura de o viață sănătoasă și de șanse egale. Oferă suport țărilor în utilizarea datelor privind populația pentru politici și programe care să reducă sărăcia și să asigure că fiecare sarcină este dorită, fiecare naștere e sigură, fiecare tânăr este protejat de HIV și fiecare fată și femeie este tratată cu demnitate și respect.
Domeniile principale de activitate ale UNFPA sunt: sănătatea reproducerii, egalitatea între sexe, strategii privind populația și dezvoltarea.
Agenția Națiunilor Unite de ajutor și lucrări pentru refugiații palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), cu sediul la Viena, a fost înființată de Adunarea Generală a ONU în anul 1949, ca urmare a conflictului arabo-israelian din 1948, cu scopul de a soluționa problema refugiaților palestinieni. În absența unei soluții, Adunarea Generală a reînnoit în repetate rânduri mandatul UNRWA, iar cea mai recentă extindere a mandatului durează până la 30 iunie 2014.
Programul mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru alimentație (WFP), cu sediul la Roma, a fost înființat în anul 1961 de către Adunarea Generală a ONU și Organizața pentru Alimentație și Agricultură (FAO), fiind, la nivel internațional, cea mai mare agenție umanitară care luptă împotriva foametei.
WFP are ca și obiective: salvarea de vieți omenești și protecția mijloacelor de subzistență în situații de urgență, restaurarea mijloacelor de subzistență după războaie sau alte dezastre, reducerea subnutriției și întărirea capacității națiunilor de a reduce foametea.
2.3. Agențiile specializate ale ONU
Agențiile specializate sunt organizații internaționale independente, care au propriile reguli și propriile resurse financiare, ele intrând în legătură cu Organizația Națiunilor Unite prin diferite acorduri negociate.
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cu sediul la Roma, are ca scop creșterea securității alimentare, îmbunătățirea productivității agricole și nu în ultimul rând, dezvoltarea nivelului de trai al populației din mediul rural.
Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), cu sediul la Montreal, stabilește standarde internaționale privind securitatea și eficiența transportului aerian, promovează dezvoltarea în condiții de siguranță a aviației civile în întreaga lume.
Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA), cu sediul la Roma, este o organizație financiară internațională și totodată agenție specializată a ONU, care vizează eradicarea sărăciei din mediul rural al țărilor în curs de dezvoltare.
În acest scop, FIDA oferă acestor țări împrumuturi cu o rată mică a dobânzii pentru finanțarea programelor de dezvoltare agricolă.
Organizația Internațională a Muncii (OIM), cu sediul la Geneva, reunește reprezentanți ai guvernelor, angajatorilor și angajaților în vederea elaborării unor politici și programe care să îmbunătățească condițiile de muncă; de asemenea, stabilește standarde de muncă utilizate la nivel internațional și promovează munca în condiții de libertate, securitate, egalitate și demnitate umană.
Organizația Maritimă Internațională (OMI), cu sediul la Londra, răspunde de siguranța vieții pe mare și protecția mediului marin. Pentru aceasta, desfășoară acțiuni de îmbunătățire a procedurilor de transport maritim la nivel internațional și acțiuni de reducere și prevenire a poluării apelor mării de către nave.
Fondul Monetar Internațional (FMI), cu sediul la Washington, este o organizație cu 187 membri care urmărește facilitarea cooperării monetare internaționale, asigurarea stabilității financiare, creșterea economică durabilă și reducerea sărăciei, oferind în permanență consultanță pe probleme financiare.
Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), cu sediul la Geneva, promovează cooperarea la nivel internațional pentru îmbunătățirea telecomunicațiilor, coordonează utilizarea frecvențelor radio și de televiziune și desfășoară activități de cercetare.
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Cultură și Știință (UNESCO), cu sediul la Paris, promovează educația pentru toți, dezvoltarea culturală, protejarea patrimoniului natural și cultural mondial, cooperarea internațională în domeniul științei, libertatea presei și comunicarea.
Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI), cu sediul la Viena, promovează cooperarea industrială internațională și dezvoltarea industrială a țărilor în curs de dezvoltare prin oferirea de asistență, consultanță sau instruire în elaborarea de programe de dezvoltare.
Uniunea Poștală Universală (UPU), cu sediul la Berna, are ca obiectiv stabilirea de reglementări internaționale privind serviciile poștale, îmbunătățirea serviciilor poștale și promovarea cooperării în materie de servicii poștale.
Grupul Băncii Mondiale, cu sediul la Washington, urmărește reducerea sărăciei și promovarea creșterii economice durabile; în acest scop, oferă împrumuturi și asistență tehnică țărilor în curs de dezvoltare, prin cele 5 filiale care împreună, formează Grupul Băncii Mondiale:
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD)
Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID)
Societatea Financiară Internațională (SFI)
Agenția de Garantare a Investițiilor Multilaterale (AMGI)
Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investițiile (CIRDI)
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu sediul la Geneva, are ca și obiectiv atingerea de către toți oamenii a celui mai înalt nivel posibil de sănătate.
Organizația desfășoară activități în domenii precum educația pentru sănătate, imunizare și furnizarea de medicamente.
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), cu sediul la Geneva, promovează protecția la nivel internațional a proprietății intelectuale și încurajează cooperarea în ceea ce privește drepturile de autor, mărci de fabrică, brevete.
Organizația Meteorologică Mondială (OMM), cu sediul la Geneva, promovează cercetarea științifică în domeniul schimbărilor climatice și contribuie la schimbul de date meteorologice la nivel mondial.
Organizația Mondială a Turismului (UNWTO), cu sediul la Madrid, promovează dezvoltarea turismului durabil, responsabil și accesibil și maximizarea contribuției turismului la creșterea socio-economică și la crearea de noi locuri de muncă.
Alte organizații cu care ONU este în strânsă legătură sunt: Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) și Organizația Mondială a Comerțului (OMC). OMC nu are obligația de a face rapoarte pentru Adunarea Generală a ONU, ea colaborează cu Adunarea Generală și ECOSOC în probleme de finanțare și dezvoltare.
2.4. Bugetul Organizației Națiunilor Unite
2.4.1. Bugetul regulat și bugetul pentru operațiunile de menținere a păcii
Finanțarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite provine din două surse: contribuții voluntare și evaluate. Contribuțiile voluntare au valori care rămân la latitudinea fiecărui stat membru, în timp ce contribuțiile evaluate sunt plățile la care statele membre se angajează în momentul semnării tratatelor, acestea reprezentând o sursă sigură de finanțare a programelor ONU.
Fondurile și programele ONU (inclusiv UNICEF, PNUD sau PAM) sunt finanțate prin contribuții voluntare ale membrilor, iar agențiile specializate ale ONU (inclusiv UNESCO, FAO sau OIM) primesc finanțări prin evaluări și contribuții voluntare.
Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială reprezintă o excepție, acestea fiind finanțate în afara sistemului Națiunilor Unite.
Bugetul regulat reprezintă sursă de finanțare pentru organismele proprii ale ONU și anume: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. De asemenea, sunt finanțate și misiunile politice speciale ale ONU, cele mai importante sume fiind direcționate spre Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite în Afghanistan (UNAMA) și spre Misiunea ONU de Asistență în Irak (UNAMI).
Adunarea Generală a ONU stabilește, odată la trei ani, o scală de evaluare privind contribuțiile la bugetul regulat; prin această scală de evaluare se reflectă capacitatea de plată a fiecărui stat membru, luându-se în considerare factori precum produsul național brut (PNB), venitul național sau mărimea populației.
Rata de evaluare are valoarea minimă de 0,001%, iar maximul este de 22% (în anul 2000 a fost redusă rata plafon de la 25% la 22%). Pentru țările slab dezvoltate această rată de evaluare poate avea valoarea maximă de 0,01%.
Pentru perioada 2013-2015, scala de evaluări privind contribuțiile la bugetul regulat al ONU reflectă principalele state donatoare la formarea acestui buget.
Grafic nr. 2.4.1.1
Principalele contribuții la bugetul regulat al ONU
2013-2015
Sursa: grafic realizat de autor după http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/RES/67/238, accesat la data de 14.04.2014
Bugetul privind operațiunile de menținere a păcii provine tot din contribuțiile evaluate și voluntare ale membrilor, însă în acest caz se oferă reduceri pentru țările sărace. Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (Marea Britanie, Franța, Rusia, China, Statele Unite ale Americii) plătesc taxe suplimentare care compensează deficitul de finanțare rezultat în urma acordării unor reduceri pentru țările sărace.
În prezent, bugetul de menținere a păcii finanțează 14 misiuni de menținere a păcii, cu peste 100.000 militari, polițiști sau personal civil detașat în zone de conflict în întreaga lume.
O problemă cu care se confruntă ONU în ceea ce privește bugetul, constă în întârzieri la plata contribuțiilor evaluate a unor state sărace. Conform Cartei Organizației Națiunilor Unite, un stat membru ONU care întârzie cu 2 ani plata contribuțiilor, își poate pierde dreptul de vot în Adunarea Generală. Se pune un accent foarte mare pe plata la timp a contribuțiilor, deoarece un deficit bugetar în cadrul ONU ar putea afecta misiunile de menținere a păcii și ar putea întârzia ajutorul umanitar, costurile fiind măsurate în vieți omenești și suferință umană.
Ratele de evaluare pentru operațiunile de menținere a păcii se bazează pe scala de evaluare privind bugetul regulat al ONU; statele membre au fost împărțite pe 10 nivele, în funcție de produsul național brut pe cap de locuitor (PNB/loc.). Cei 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU aparțin nivelului A. Statele cel mai slab dezvoltate aparțin nivelului J, acestea beneficiind de reduceri de 90%, urmând a plăti 10% din rata de evaluare stabilită pentru bugetul regulat.
Grafic nr. 2.4.1.2
Contribuțiile la bugetul de menținere a păcii
2014-2014 (procente)
Sursa: grafic realizat de autor după http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=a/67/224/Add.1, accesat la data de 16.04.2014
Nivelul A care cuprinde membrii permanenți ai Consiliului de Securitate și anume: Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Statele Unite ale Americii contribuie cu puțin peste 50% la finanțarea operațiunilor de menținere a păcii, fiind urmat de statele aparținând nivelului B (ca de exemplu: Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Monaco, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveția, Portugalia), care contribuie cu 42,62% la bugetul pentru menținerea păcii. Nivelele C-H cuprind fiecare maxim 5 state, majoritatea aparținând așadar nivelelor I și J.
2.4.2. Veniturile și cheltuielile ONU
Cea mai mare parte a veniturilor în cadrul ONU provine de la guvernele naționale, prin contribuțiile evaluate și voluntare ale acestora. În anul 2012, veniturile totale la bugetul ONU atingeau suma de 41.504.293.972 dolari, iar clasamentul celor mai importanți 10 donatori la bugetul ONU se prezenta astfel:
Tabel nr. 2.4.2.1
Top 10 donatori la bugetul ONU în 2012
Sursa: tabel realizat de autor după http://www.unsceb.org/content/FS-D00-02, accesat la data de 16.04.2014
După cum se observă mai sus, Statele Unite ale Americii a donat la bugetul Organizației Națiunilor Unite în anul 2012, peste 5,4 miliarde de dolari, clasându-se pe prima poziție în topul principalilor donatori la bugetul ONU. Pe locurile următoare se situează Marea Britanie și Japonia, cu puțin peste 2 miliarde de dolari fiecare.
Așadar, contribuțiile evaluate ale acestor state, cu nivel ridicat de dezvoltare de altfel, reprezintă o sursă extrem de importantă, dar mai ales, sigură, pentru bugetul Organizației Națiunilor Unite.
De asemenea, statele dezvoltate contribuie la susținerea bugetului Organizației Națiunilor Unite și prin contribuții voluntare, care, se ridică la miliarde de dolari anual.
Veniturile de aproximativ 41,5 miliarde dolari care au ajuns la bugetul ONU în anul 2012 provin din 4 surse și anume: contribuții voluntare specificate (20 679 918 995 dolari), contribuții evaluate (13 657 493 786 dolari), contribuții voluntare nespecificate (5 421 122 673 dolari) și din alte activități (1 745 758 517 dolari).
Grafic nr. 2.4.2.1
Veniturile ONU în 2012
Cheltuielile în cadrul ONU în anul 2012 s-au ridicat la 39 836 631 646 dolari, iar agențiile care au beneficiat de cele mai mari sume au fost:
Tabel nr. 2.4.2.2
Top 10 agenții ale ONU care au beneficiat de programe de finanțare în 2012
Sursa: tabel realizat de autor după http://www.unsceb.org/content/FS-F00-03 accesat la data de 23.04.2014
CAPITOLUL III
SUSȚINEREA MONDIALĂ A DEZVOLTĂRII
3.1. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului
Încă de la înființare, ONU a desfășurat o serie de activități în vederea susținerii mondiale a dezvoltării, precum:
Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) – este cel mai important document din istoria drepturilor omului. Elaborată de reprezentanți având studii juridice și cunoștințe culturale diferite, provenind din toate regiunile lumii, Declarația a fost adoptată la Paris, în 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și cuprinde un preambul și 30 articole. Declarația stabilește, pentru prima dată, ca drepturile fundamentale ale omului să fie protejate universal;
Operațiuni de menținere a păcii – în prezent, peste 95000 militari provenind din 115 țări sunt detașați în astfel de misiuni;
ONU împreună cu Banca Mondială și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) reprezintă principalul sprijin în dezvoltarea țărilor sărace, oferindu-le acestora asistență pentru dezvoltare de aproximativ 30 miliarde dolari anual;
Prin intermediul Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizare (GAVI) – având ca membri fondatori: UNICEF, Organizația Mondială a Sănătății, Banca Mondială, fundații private – au fost evitate, începând din anul 2000, peste 5 milioane de decese;
Programul Alimetar Mondial (PAM) furnizează anual 4,5 milioane tone de alimente pentru 100 milioane de persoane din 80 țări sărace;
Prin intermediul regulilor implementate de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), traficul aerian oferă o mai mare siguranță la nivel mondial;
Anual, ONU furnizează peste 8 miliarde dolari pentru asistență de urgență victimelor hazardelor naturale sau antropice.
Organizația Națiunilor Unite are un rol crucial în construirea unui consens internațional privind acțiunile și măsurile de dezvoltare. Începând din 1960, Adunarea Generală contribuie la stabilirea obiectivelor și priorităților prin elaborarea unor strategii de dezvoltare având ca termen 10 ani. Și în prezent, ONU continuă să desfășoare acțiuni de dezvoltare în domenii precum: drepturile omului, dezvoltarea durabilă, promovarea femeilor, protecția mediului înconjurător.
În anul 2000, la Summit-ul Mileniului, organizat de Națiunile Unite, liderii mondiali s-au angajat să reducă sărăcia globală și să salveze milioane de vieți. Reprezentanți din 189 de țări au stabilit, de comun acord, 8 obiective, cunoscute ca Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, care vizează: eradicarea sărăciei extreme și a foametei, asigurarea educației primare universale, promovarea egalității de gen și afirmarea femeilor, reducerea mortalității infantile, îmbunătățirea sănătății materne, combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli, asigurarea durabilității mediului și crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare. Aceste obiective urmează să fie realizate până în anul 2015.
Obiectivul 1. Eradicarea sărăciei extreme și a foametei
1.A. Înjumătățirea, în perioada 1990-2015, a numărului de persoane al căror venit este mai mic de 1 dolar pe zi
Limita de 1$ a fost stabilită odată cu definirea celor 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului, dar, din anul 2008, Banca Mondială a stabilit că persoanele care trăiesc în condiții de sărăcie extremă sunt cele care trăiesc cu mai puțin de 1,25$ pe zi. Această nouă limită de 1,25$ reflectă niveluri mai mari de prețuri decât se estimase anterior.
Procentul persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 1,25 $ pe zi a scăzut de la 47% în 1990 la 22% în 2010, demonstrând că această țintă a fost atinsă cu 5 ani înainte de termenul limită. Față de anul 1990, în 2010, persoanele care trăiau în condiții de sărăcie extremă erau cu 700 milioane mai puține.
Totuși, în prezent, la nivel global, rămân 1,2 miliarde persoane care continuă să trăiască în astfel de condiții de sărăcie extremă.
1.B. Atingerea încadrării totale și productive în câmpul muncii, precum și asigurarea unui loc de muncă decent tuturor persoanelor, inclusiv femeilor și tinerilor
Conform datelor Organizației Internaționale a Muncii, numărul șomerilor a crescut cu 28 milioane din 2007 în 2012, aproximativ 39 milioane persoane au abandonat piața forței de muncă, generând un decalaj de 67 milioane persoane fără loc de muncă. Aceste date reprezintă o consecință a crizei economice și financiare globale.
Chiar dacă procentul persoanelor care trăiesc în condiții de sărăcie extremă (cu mai puțin de 1,25$ pe zi) a scăzut dramatic, rămân în prezent, aproximativ 60% dintre muncitorii din țările în dezvoltare care trăiesc cu mai puțin de 4$ pe zi.
1.C. Înjumătățirea, între 1990 și 2015, a procentului de persoane care suferă din cauza foametei
La nivel global, procentul persoanelor subnutrite a scăzut de la 23,2% în 1990-1992 la 14,9% în 2010-2012. Totuși, în ciuda progreselor, rămân în prezent aproximativ 870 milioane de persoane (1 persoană din 8 la nivel global) care suferă din cauza foametei.
Grafic nr. 3.1.1
Numărul și procentul persoanelor subnutrite din țările în curs de dezvoltare (1990-2012)
Sursa: grafic adaptat de autor după http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/mdg-report-2013-english.pdf vizualizat la data de 24.04.2014
La nivel global, în anul 2011 se înregistra un număr aproximativ de 101 milioane copii sub vârsta de 5 ani care erau subponderali, adică 16% din totalul copiilor sub 5 ani sau 1 din 6 copii. În anul 1990 erau estimați 159 milioane copii subponderali, cu 36% mai mult decât în 2011.
Totuși, este dificil să se atingă această țintă până în 2015, adică înjumătățirea numărului celor care suferă de foamete. Problemele cele mai mari sunt în Asia de Sud, unde 57 milioane de copii sunt subponderali (31%) și în Africa Sub-Sahariană, unde numărul copiilor care sunt subponderali ajunge la 30 milioane (21%).
Obiectivul 2. Accesul universal la educația primară
2.A. Asigurarea că, până în 2015, copiii de pretutindeni, indiferent că sunt fete sau băieți, vor putea să încheie un ciclu primar complet de studii
În anul 2011, 57 milioane de copii nu aveau acces la educația primară, față de 102 milioane în anul 2000. Mai mult de jumătate dintre copiii care nu beneficiază de învățământul primar trăiesc în Africa Sub-Sahariană.
La nivel global, 123 milioane de tineri (61% fete) cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 ani au probleme de citire și scriere.
Prea multor copii le este refuzat dreptul la educația primară, iar dacă tendințele actuale vor continua, cel mai probabil nu va putea fi atins obiectivul privind accesul universal la învățământul primar.
Grafic nr. 3.1.2
Rata de încadrare în învățământul primar (2000 și 2011)
Sursa: grafic adaptat de autor după http://www.undp.org/content/undp/en/home/mdgoverview/mdg_goals/mdg2/ vizualizat la data de 24.04.2014
Obiectivul 3. Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
3.A. Eliminarea disparităților de gen din învățământul primar și secundar, de preferat până în 2005, iar din toate formele de învățământ nu mai târziu de anul 2015
Deși se fac progrese în vederea eliminării disparităților de gen din învățământ (s-a realizat egalitatea în învățământul primar între fete și băieți la nivel global), accesul egal al fetelor și băieților la toate formele de învățământ rămâne un obiectiv greu de atins până în anul 2015.
La nivel global, 40 din fiecare 100 locuri de muncă din alte domenii decât agricultura au fost ocupate de femei în anul 2011, dar în Asia de Sud, Asia de Vest și Africa de Nord această pondere atinge doar 20%.
Ponderea la nivel global a locurilor ocupate de femei în parlament a înregistrat creșteri lente, depășind cu puțin 20% în ianuarie 2013, departe însă de ținta de egalitate.
Obiectivul 4. Reducerea mortalității infantile
4.A. Reducerea cu două treimi, în perioada 1990-2015, a ratei mortalității la copiii cu vârsta sub cinci ani
Din 1990 până în 2012, rata mortalității copiilor sub 5 ani a scăzut cu 47%. În prezent, mai puțin cu 17000 copii mor în fiecare zi față de anul 1990.
Grafic nr. 3.1.3
Rata mortalității la copiii sub 5 ani, 1990 și 2011 (decese la 1000 născuți vii)
Sursa: grafic adaptat de autor după http://www.undp.org/content/undp/en/home/mdgoverview/mdg_goals/mdg4/ vizualizat la data de 25.04.2014
În ciuda progreselor, rămân anual peste 6 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani care mor, majoritatea din cauza unor boli ce ar putea fi prevenite.
În Asia de Sud 1 din 16 copii moare înainte de a împlini 5 ani, iar în Africa Sub-Sahariană, 1 din 10 copii moare înainte de vârsta de 5 ani, de 15 ori mai mult decât media din regiunile dezvoltate.
Rata mortalității la copiii sub 5 ani de 31 decese la 1000 născuți vii este foarte greu de atins până în anul 2015, fără accentuarea eforturilor în acest sens.
Obiectivul 5. Îmbunătățirea sănătății materne
5.A. Reducerea cu trei sferturi, în perioada 1990-2015, a ratei mortalității materne
Din anul 1990 rata mortalității materne aproape s-a înjumătățit. Aproximativ 287000 de decese materne au avut loc la nivel mondial, în anul 2010, în scădere cu 47% față de anul 1990.
În Asia de Est, Asia de Sud și Africa de Nord, mortalitatea maternă a scăzut cu aproape două treimi. Progrese există în toate regiunile, însă, pentru atingerea țintei este nevoie de accelerarea intervențiilor în acest sens.
5.B. Atingerea, până în 2015, a accesului universal la servicii de sănătate a reproducerii
În regiunile în curs de dezvoltare, în anul 2011, 81% dintre femeile însărcinate au primit îngrijire prenatală, față de 63% în anul 1990.
Obstacolele care pot împiedica realizarea acestui obiectiv până în anul 2015 rămân însă importante: 140 milioane de femei din întreaga lume spun că ar dori să amâne sau să evite o sarcină, dar nu au acces la planificarea familială voluntară; complicațiile în timpul sarcinii sau la naștere reprezintă una din principalele cauze de deces pentru adolescente.
Un număr foarte mare de decese materne din țările în curs de dezvoltare ar putea fi evitate, printr-o alimentație potrivită, asistență medicală adecvată, acces la planificarea familială voluntară, nașterea în prezența unui personal calificat.
Obiectivul 6. Combaterea HIV/SIDA, malariei și altor boli
6.A. Stoparea, până în 2015, și apoi începerea redresării răspândirii HIV/SIDA
Prezența virusului HIV este în scădere în majoritatea regiunilor; totuși, 2,5 milioane persoane sunt infectate în fiecare an, mai mult de jumătate dintre aceste persoane provenind din Africa Sub-Sahariană.
6.B. Atingerea accesului universal la tratamentul împotriva HIV/SIDA al tuturor celor care au nevoie de acesta până în 2010
Acest obiectiv nu a putut fi atins nici în 2011, chiar dacă accesul la tratament pentru persoanele care sunt infectate cu HIV a crescut în majoritatea regiunilor. La sfârșitul anului 2011, 8 milioane de persoane au beneficiat de tratament antiretoviral pentru HIV, în creștere cu 1,4 milioane de persoane față de sfârșitul lui 2010.
Până la sfârșitul anului 2011, unsprezece țări au realizat accesul universal la terapia antiretrovirală pentru toți cei care au nevoie de aceasta.
Grafic nr. 3.1.4
Numărul persoanelor care beneficiază de terapia antiretrovirală, numărul deceselor provocate de SIDA și numărul persoanelor nou infectate cu HIV în regiunile în curs de dezvoltare, în perioada 2002-2011
Milioane
Sursa: grafic adaptat de autor după http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/mdg-report-2013-english.pdf vizualizat la data de 25.04.2014
6.C. Stoparea, până în 2015, și apoi începerea redresării incidenței malariei și a altor boli infecțioase majore
Incidența globală a malariei a scăzut cu 17% începând cu anul 2000, în timp ce rata de mortalitate cauzată de malarie s-a diminuat cu 25%, peste 1,1 milioane de decese fiind evitate.
Mortalitatea infantilă cauzată de malarie a scăzut cu aproximativ 20% în țările care au avut un acces mai bun la intervențiile de control prinvind malaria. Datorită finanțărilor în creștere, mulți copii, majoritatea din Africa Sub-Sahariană, beneficiază de plase tratate cu insecticid. De la mai puțin de 5% în anul 2000, în 2011 peste o treime din copiii sub 5 ani dorm sub plase de țânțari tratate cu insecticid, prevenindu-se astfel transmisia malariei.
Tratamentul pentru tuberculoză a salvat peste 20 milioande de vieți în perioada 1995-2011.
Obiectivul 7. Asigurarea durabilității mediului
7.A. Integrarea principiilor de dezvoltare durabilă în politicile și programele statelor și redresarea risipei de resurse naturale
Deși pădurile reprezintă o plasă de siguranță pentru săraci, acestea continuă să se reducă într-un mod alarmant. America de Sud și Africa se clasează pe primele locuri în topul celor mai mari pierderi de zone forestiere în perioada 2000-2010, cu 3,6 milioane de hectare de păduri defrișate anual, respectiv 3,4 milioane hectare. Emisiile de dioxid de carbon (CO2) au crescut, la nivel global, cu peste 46% față de anul 1990.
În 2012 a avut loc la Doha, Qatar, Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, unde reprezentanți ai peste 190 țări, au stabilit continuarea Protocolului de la Kyoto și în perioda 2013-2020, prima perioadă de angajament, 2008-2013, expirând în acel an. Obiectivul principal al Protocolului este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
În noiembrie 2013, la Varșovia a avut loc cea de-a 19-a conferință ONU privind schimbările climatice. S-au lansat astfel, negocieri care urmează să se desfășoare până în anul 2015, când, la Paris, ar urma să fie semnat un acord global privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, acord care ar intra în vigoare în anul 2020.
În prezent, Protocolul de la Kyoto este singurul acord care vizează reducerea gazelor cu efect se seră, însă și acesta se referă doar la țările industrializate (cu excepția SUA, care nu l-au ratificat) și acoperă doar 15% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Următorul acord, care ar urma să intre în vigoare în anul 2020, înlocuind Protocolul de la Kyoto, ar implica și Statele Unite ale Americii precum și marile puteri emergente, aici incluzându-se China, care este printre cei mai mari poluatori din lume.
7.B. Reducerea pierderii biodiversității și atingerea, până în 2010, a unei scăderi semnificative a ratei pierderilor
În perioada 1990-2012, ponderea zonelor terestre protejate în totalul suprafețelor de teren din lume a crescut de la 8,9% la 14,6%. În aceeași perioadă, protecția marină în apele de coastă a crescut cu mai mult de jumătate, de la 4,6% la 9,7%.
Zonele protejate sunt destinate conservării diversității biologice, furnizând în același timp, bunuri și servicii care folosesc economiilor locale, naționale.
7.C. Înjumătățirea numărului de persoane care nu au acces durabil la o sursă de apă potabilă și la servicii de bază de canalizare, până în 2015
Obiectivul privind accesul la apă potabilă a fost atins cu 5 ani înainte de termen, 89% din populație folosind surse de apă potabilă, față de 76% în anul 1990.
Astfel, peste 2,1 miliarde de persoane au beneficiat, din 1990 în 2010, de acces îmbunătățit la apa potabilă.
În anul 2011, aproximativ 768 milioane de oameni nu au avut acces la surse îmbunătățite de apă potabilă, peste 40% dintre aceștia provenind din Africa Sub-Sahariană.
În perioada 1990-2011, peste 240000 de oameni au obținut zilnic, facilități sanitare îmbunătățite. În ciuda progreselor, rămân în prezent aproximativ 2,5 miliarde de persoane din țările în curs de dezvoltare care încă nu au instalații sanitare îmbunătățite.
7.D. Îmbunățirea semnificativă, până în 2020, a vieții unui număr minim de 100 de milioane de locuitori ai mahalalelor
În perioada 2000-2010, peste 200 milioane de locuitori ai mahalalelor au beneficiat de acces la surse îmbunătățite de apă potabilă, instalații sanitare, un spațiu de locuit.
Astfel, ținta de 100 milioane a fost depășită atât din punct de vedere al perioadei de realizare, cât și valoric.
Procentul celor care trăiesc în mahala în țările în curs de dezvoltare a scăzut de la 39% în anul 2000, la 33% în anul 2012.
În termeni absoluți însă, numărul locuitorilor din cartierele sărace continuă să crească, asta din cauza ritmului rapid de urbanizare. În 2012, erau estimați 863 milioane locuitori ai mahalalelor, comparativ cu 760 milioane în 2000 și 650 milioane în 1990.
Obiectivul 8. Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare
8.A. Crearea unui sistem financiar și comercial nediscriminatoriu, predictibil, deschis și bazat pe regulamente
Angajamentele asumate de membrii G20 privind măsurile protecționiste inițiate ca o consecință a crizei economice și financiare globale nu au reușit să ducă la eliminarea acestora până în prezent. S-a renunțat doar la un procent mic de restricții comerciale adoptate la finalul anului 2008, măsurile protecționiste afectând aproape 3% din comerțul mondial.
8.B. Rezolvarea problemelor speciale ale țărilor cel mai puțin dezvoltate
Tarifele impuse de statele dezvoltate pentru produsele statelor în curs de dezvoltare se mențin constante din 2004, exceptând produsele agricole. Ajutorul pentru Africa Sub-Sahariană a scăzut cu 1% în 2011.
Un succes ar putea fi considerată inițiativa privind reducerea datoriei externe a țărilor sărace puternic îndatorate.
8.C. Soluționarea problemelor speciale ale țărilor în curs de dezvoltare fără ieșire la mare și a statelor insulare în dezvoltare
Ajutorul pentru țările fără ieșire la mare și în curs de dezvoltare a scăzut în 2010, prima dată în ultimii zece ani, în timp ce pentru statele insulare mici, ajutorul financiar a înregistrat creșteri.
8.D. Asistență pentru statele în curs de dezvoltare care au probleme cu datoria externă
Veniturile din export ale țărilor în curs de dezvoltare au scăzut cu 18,1% în 2009 față de anul precedent, ca urmare a crizei financiare. În 2010, exporturile țărilor în curs de dezvolatre au înregistrat o creștere de 26,5% față de 2009, însă datoria publică a rămas la un nivel constant.
8.E. Furnizarea de medicamente esențiale în țările în curs de dezvoltare prin colaborarea cu companiile farmaceutice
Nu s-au înregistrat progrse majore în ceea ce privește îmbunătățirea disponibilității și accesibilității de medicamente esențiale în țările în curs de dezvoltare.
8.F. Deschiderea accesului la beneficiile aduse de noile tehnologii, în special cea a informației și comunicării, în colaborare cu sectorul privat
77% dintre locuitorii țărilor dezvoltate utilizează internetul, comparativ cu 31% în statele în curs de dezvoltare, în timp ce abonamentele la telefoane mobile au ajuns la 6 miliarde la finalul anului 2011.
Grafic nr. 3.1.5
Numărul utilizatorilor de internet, abonamentelor de telefoane fixe și mobile
Sursa: grafic adaptat de autor după http://www.undp.org/content/dam/undp/library/MDG/english/mdg-report-2013-english.pdf vizualizat la data de 26.04.2014
Progresul realizat prin cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului poate fi măsurat prin 21 ținte și 60 indicatori oficiali. Majoritatea obiectivelor au ca termen limită finalul anului 2015, anul 1990 fiind luat ca și an de referință.
Unele dintre obiective au fost realizate chiar înainte de termen (înjumătățirea procentului celor care trăiesc cu mai puțin de 1,25$ pe zi; reducerea la jumătate a numărului de persoane care nu acces la apă potabilă), altele vor fi atinse până la sfârșitul anului 2015 (reducerea la jumătate a procentului persoanelor care suferă din cauza foametei), însă există și câteva ținte care vor fi greu de atins până la termen (reducerea cu două treimi a mortalității la copiii sub 5 ani în perioada 1990-2015; reducerea cu trei pătrimi a ratei mortalității materne în aceeași perioadă; accesul universal la toate formele de învățământ).
3.2. Agenda de dezvoltare post-2015
Trei dintre cele 8 obiective de dezvoltare ale mileniului (cele privind sărăcia, locuitorii mahalalelor și accesul la apa potabilă) au fost îndeplinite înainte de termen, dar rămân încă multe lucruri de făcut. Tocmai din această cauză, a fost inițiată Agenda de dezvoltare post-2015.
1,4 miliarde de oameni continuă să trăiască în condiții de sărăcie extremă. La fiecare 4 secunde, un copil moare din cauze ce ar putea fi prevenite și peste 900 milioane de persoane, în special femei și copii suferă din cauza foametei.
Prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a fost lansată o conversație globală fără precedent prin care oamenii pot contribui la modelarea agendei de dezvoltare pentru viitor, construită pe baza Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), după anul 2015.
Conversația globală fără precedent atrage oameni din întreaga lume: în 88 de țări au avut loc conferințe, ateliere de lucru, diverse întâlniri, toate având ca scop stabilirea obiectivelor pentru agenda post-2015. Mii de oameni pot participa online la consultări privind următoarele unsprezece aspecte ale agendei post-2015: educație; sănătate; apă; foamete, alimentație și nutriție; energie; dinamica populației; creștere economică și ocuparea forței de muncă; dezvoltarea durabilă; guvernanță; conflicte, violență și dezastre; inegalități.
De asemenea, există și un sondaj (My World) al ONU, disponibil în 10 limbi, care invită oamenii să voteze șase factori din cele 16 variante posibile, factori care le-ar îmbunătăți viețile lor și ale familiilor lor.
Sondajul My World a fost lansat în 2012 și continuă și în prezent. Scopul acestui sondaj este ca oameni din întreaga lume să contribuie la stabilirea noilor obiective de dezvoltare pentru agenda post-2015.
Participarea la acest sondaj se poate face online sau prin intermediul telefonului mobil; iar prin intermediul programelor ONU, cei care nu au acces la internet pot vota prin metoda ”pix și hârtie”. Astfel și persoanele din țările mai sărace au posibilitatea de a-și spune părerea despre ceea ce le-ar putea îmbunătăți viețile.
În septembrie 2013, când voturile au depășit pragul de 1 milion (1.129.689), ONU a publicat rapoartele preliminare ale sondajului. Peste 80% dintre participanți provin din țările în curs de dezvoltare, jumătate dintre aceștia folosind metoda ”pix și hârtie” pentru a vota; peste o treime dintre cei care au participat la sondaj au un nivel scăzut al educației (15% nu au terminat școala primară, iar alți 22% au finalizat doar școala primară) și cel mai probabil locuiesc în condiții de sărăcie.
Atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, topul primelor patru priorități cuprinde aceiași factori și anume: educație, sănătate, locuri de muncă și guvernare.
Sondajul continuă și în prezent, urmând a fi finalizat în anul 2015. Până în 27 aprilie 2014, au participat la sondajul My World 1.855.991 persoane din 194 de țări.
Grafic nr. 3.2.1
Participanții sondajului My World – în funcție de vârstă și sex
Sursa: grafic adaptat de autor după http://data.myworld2015.org/ vizualizat la data de 27.04.2014
55% dintre participanții la sondajul My World sunt bărbați, în timp ce femeile au 45% dintre voturi. Și în ceea ce privește metoda de participare la sondaj, în cazul utilizării telefonului mobil pentru participare, bărbații conduc într-un raport de 3 la 1.
Referitor la vârsta participanților, 62% dintre aceștia au între 16 și 32 ani, iar cei mai puțin numeroși (2%), sunt cei care au depășit vârsta de 61 ani.
Grafic nr. 3.2.2
Participanții sondajului My World – în funcție de nivelul de studii și nivelul indicelui de dezvoltare umană (IDU) al țării de proveniență
Sursa: grafic adaptat de autor după http://data.myworld2015.org/ vizualizat la data de 27.04.2014
Peste 80% dintre participanți provin din țări cu un nivel scăzut de dezvoltare și aproape o treime dintre cei care s-au înscris în cadrul acestui sondaj au un nivel scăzut al educației (18% dintre aceștia au terminat studiile primare, iar 12% nu au finalizată nici măcar școala primară).
După cum se poate observa în graficul de mai jos, persoanele care au participat la sondaj consideră că principalii factori care le-ar îmbunătăți condițiile de viață sunt: o educație mai bună și asistența medicală mai bună.
Următorii factori în topul preferințelor participanților sunt reprezentați de responsabilitatea și recpetivitatea guvernelor și de oferirea de noi oportunități privind locurile de muncă.
Pe ultimul loc în clasament, acțiunile privind schimbările climatice, denotă faptul că acest aspect nu prezintă un interes destul de mare pentru oameni, aceștia nefiind de părere că încercările privind stoparea schimbărilor climatice le-ar putea îmbunătăți viețile.
Grafic nr. 3.2.3
Sondajul My World – voturi și priorități
Sursa: grafic adaptat de autor după http://data.myworld2015.org/ vizualizat la 27.04.2014
Din acest clasament rezultă faptul că obiectivele de dezvoltare ale mileniului, deja existente, continuă să fie importante și să prezinte un mare interes pentru oameni, care, de altfel, consideră ca prioritare educația și sănătatea. De asemenea, și obiectivele privind accesul la apă curată și alimente ocupă locuri fruntașe.
Totuși, se poate observa că pentru agenda post-2015, va fi nevoie și de adoptarea unor noi obiective. Cele mai importante, care ocupă locurile 3 și 4 în clasamentul de până acum, se referă la guverne oneste și receptive și la noi oportunități privind locurile de muncă.
PARTEA II
STUDIU DE CAZ – MISIUNEA ONU ÎN SIRIA
Conflictul din Siria a început odată cu revoltele populare contra regimului președintelui Bashar al-Assad. Răspunsul brutal al forțelor de securitate împotriva protestelor inițiale pașnice care cereau reforme democratice și sfârșitul represiunii a declanșat o reacție violentă. Rebeliunea armată a regimului a pus stăpânire pe Siria, trăgând țara într-un război civil de amploare.
Figura nr. 1
Harta politică a Siriei
Sursa: http://www.un.org/depts/Cartographic/map/profile/syria.pdf accesat la data de 04.05.2014
Rădăcinile conflictului
Revolta siriană a început ca și reacție la Primăvara Arabă, o serie de proteste anti-guvernamentale din întreaga lume arabă, fiind inspirată de căderea regimului tunisian de la începutul anului 2011. Totuși, la baza conflictului stă furia oamenilor privind problema șomajului, deceniile de dictatură, corupție și violență, într-un stat cu unul dintre regimurile cele mai represive din Orientul Mijlociu.
Principalele cauze care au condus la declanșarea protestelor și mai apoi la acest război civil sunt:
Represiunea politică – președintele Bashar al-Assad a preluat puterea în anul 2000, după moartea tatălui său, Hafez, care a condus Siria din anul 1970. Assad a spulberat repede orice speranță privind noi reforme, iar cum din anii 1950 încoace nu a avut loc niciun transfer de putere, era clar că schimbarea poate veni doar printr-o lovitură de stat sau prin revolte populare.
Ideologia discreditată – partidul aflat la putere în Siria e considerat fondatorul socialismului arab; până în anul 2000, ideologia acestuia a fost discreditată de războaiele pierdute cu Israelul și de economia scăzută. După ce a preluat puterea, Bashar al-Assad a încercat să modernizeze regimul după modelul chinez de reformă economică, dar timpul se scurgea împotriva lui.
Economia inegală – reformele adoptate au favorizat investițiile private, declanșând o creștere mare a consumului în rândul populației urbane, cu un nivel mai mare al veniturilor. Privatizarea a favorizat familiile care aveau legături personale cu Assad, în timp ce regiunile din provincie, care au devenit ulterior locul de declanșare al conflictului, rămân doar cu nemulțumirea că deși costul vieții a crescut, oferta de locuri de muncă a rămas limitată.
Seceta – o secetă persistentă a devastat comunitățile de fermieri din nord-estul Siriei, afectând peste un milion de persoane încă din 2008. Mii de familii de fermieri sărace s-au mutat în mahalalele urbane, iar furia lor privind lipsa unui ajutor din partea statului, a fost un alt factor declanșator al revoltelor.
Mass-media – apariția și dezvoltarea serviciilor de televiziune prin satelit, a telefoanelor mobile și internetului după anul 2000, reprezintă un factor esențial pentru activiștii care au declanșat revoltele în Siria.
Corupția – nivelul corupției este foarte ridicat în Siria, fie că este vorba de o licență pentru a deschide un mic magazin, sau pentru un număr de înmatriculare la mașină, este nevoie de bani sau relații, contacte bune, lucru care nu este la îndemâna populației din clasa de mijloc sau, mai ales celor săraci.
Violența de stat – frica față de stat și serviciile secrete ajunsese să fie văzută ca un mod de viață în Siria; dar, indignarea populației față de răspunsul brutal al forțelor de securitate la izbucnirea protestelor pașnice din primăvara lui 2011, cumulată cu utilizarea mass-mediei, a generat efectul de bulgăre de zăpadă, mii de sirieni alăturându-se revoltei.
Religia – sirienii sunt în marea lor majoritate, musulmani suniți (70%), dar la conducerea țării este o minoritate șiită, Alawi (10-15%), din care face parte familia președintelui Bashar al-Assad. Deși nu este un factor cheie al crizei din Siria, tradiționalul conflict dintre suniți și șiiți a accentuat tensiunile mai ales în zonele religioase mixte, cum ar fi orașul Homs.
Efectul Tunisia – căderea regimurilor tunisiene și egiptene de la începutul anului 2011 a făcut milioane de sirieni să creadă că, pentru prima dată în ultimele decenii, schimbarea este posibilă.
De ce este important conflictul sirian?
În primul rând, este vorba de o criză umanitară, cu oameni care mor, suferă de foame și necesită ajutor. ONU susține că violențele au făcut dificil sau chiar imposibil accesul pentru mulți sirieni la alimente, apă, electricitate, medicamente, forțând zeci de mii de oameni să fugă din țară.
Dar, poziția Siriei în inima Orientului Mijlociu, poate trimite cu gândul la consecințele geopolitice pe termen lung ale conflictului. Și, de fiecare dată când există instabilitate în Orientul Mijlociu, există griji cu privire la rețeaua teroristă al-Qaida.
Conflictul sirian implică terțe părți din afara granițelor țării. Se poate vorbi astfel, de rivalitatea dintre Iran și rivalii săi arabi suniți, dintre Iran și Statele Unite ale Americii, dintre Rusia și Statele Unite ale Americii și despre cine va avea mai multe de spus în viitorul Siriei.
Există și problema arabo-israeliană. Siria a fost în conflict cu Israelul, sponsorizând diverse grupuri de rezistență palestiniene. O parte din teritoriul Siriei, Înălțimile Golan, se află sub ocupație israeliană.
Siria este o țară mixtă din punct vedere religios, și chiar dacă majoritarii sunt musulmanii suniți, la conducerea țării sunt minoritarii șiiți. Astfel, această tensiune între cele două grupări ar putea provoca un coflict și dincolo de granițele țării, afectând statele vecine: Liban, Irak, Turcia sau Iordania. De aceea, marile puteri ale lumii, printre care Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, dar mai ales Rusia, joacă un rol important în războiul civil sirian.
Părțile conflictului și rolul puterilor străine
Pe de-o parte, este vorba despre regimul președintelui Bashar al-Assad, un regim bazat pe forța armată, iar pe de altă parte, sunt grupurile de rebeli care militează pentru îndepărtarea de la putere a actualului regim Assad. Se conturează un război civil care poate avea și cauze religioase, dat fiind faptul că rebelii aparțin majorității musulmane sunite, în timp ce președintele provine din minoritatea alauită, o comunitate religioasă șiită.
State precum Turcia, Qatar sau Arabia Saudită, sprijină insurgența armată împotriva președintelui sirian, fiind state musulmane majoritar sunite, în timp ce al-Assad beneficiază de susținerea Iranului, țară majoritar șiită, dar și de gruparea Hezbollah, o grupare șiită din Liban, a cărui combatanți luptă alături de trupele Damascului. De asemenea, regimul sirian este susținut, într-o măsură mai mică, și de China și Irak.
Dincolo de particularitățile religioase ale conflictului, pentru marile puteri, de exemplu pentru Rusia și Statele Unite ale Americii, acest conflict sirian are mize mult mai complexe. Rusia dorește să refacă zona de influență a URSS din Orientul Mijlociu, deoarece după sfârșitul Războiului Rece, americanii au câștigat o mai mare influență în această regiune. Sprijinul Rusiei pentru regimul al-Assad constă atât în susținere diplomatică în cadrul ONU, cât și în furnizarea de alimente, medicamente, dar mai ales, de echipamente militare. Rusia sprijină Siria atât din punct de vedere economic (Rusia este principalul furnizor de arme al Siriei), cât și din punct de vedere ideologic (Rusia dorește să oprească influența americană în zona Orientului Mijlociu).
Președintele Bashar al-Assad îi consideră pe rebelii care protestează împotriva regimului său niște teroriști care vor să destabilizeze țara. Liderii opoziției susțin însă că aceste afirmații ale președintelui reprezintă un mod prin care acesta dorește să își justifice atacurile.
Pe scurt despre Bashar al-Assad
Bashar al-Assad a preluat puterea în Siria în anul 2000, după moartea tatălui său, Hafez, care a condus țara aproape 30 de ani. La instalarea lui, guvernele occidentale au avut speranța că el va fi puțin mai moderat decât tatăl său, un puternic aliat al sovieticilor.
Familia al-Assad este alauită, o ramură musulmană șiită, șiiții fiind minoritari într-o țară în care aproape trei sferturi din populație este sunită.
Pe scurt despre opoziție
Opoziția a devenit treptat, mai mare, mai organizată și mai bine înarmată de la începutul revoltelor. Mulți dintre opozanți sunt foști soldați care au dezertat din armată, fiind completați de civili care luptă împotriva regimului al-Assad. Cel mai important grup al opoziției este Armata Siriană Liberă, apărută în iulie 2011, însă există și alte grupuri, lucru care pune sub semnul întrebării acțiunile unitare ale rebelilor.
Rebelii au demonstrat că pot ataca în mod eficient regimul, fiind totuși într-un ușor dezavantaj față de forțele de securitate ale regimului, mai bine echipate și având capacitatea de a efectua atacuri aeriene.
Negocieri sau intervenții
Încă de la începutul conflictului sirian, Organizația Națiunilor Unite și Liga Arabă au trimis soli de pace care să încerce să convingă ambele părți să se așeze la masa negocierilor; fără succes însă. Motivul principal din cauza căruia comunitatea internațională nu reușește să ajungă la un consens asupra conflictului sirian, este reprezentat de neînțelegerile dintre guvernele occidentale, pe de-o parte, și Rusia și China, pe de altă parte, care împiedică orice acțiune decisivă în cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Astfel, fără existența unui consens internațional, statele ezită să intervină militar în Siria.
ONU, prin fostul secretar general, Kofi Annan, a propus un plan de pace și a trimis observatori în Siria, care să observe o soluție de încetare a focului. Violențele au continuat însă, observatorii au fost retrași, iar Annan a demisionat din postul de trimis special.
Cronologia războiului
Anul 2011
În ianuarie, revoluția tunisiană a marcat începutul așa-numitei Primăveri Arabe. Succesul revoltei tunisiene a inspirat și alte țări din nordul Africii sau din Orientul Mijlociu, care, asemenea Tunisiei, erau afectate de corupție, rata ridicată a șomajului, represiune politică, sub conducerea vechilor lideri autocrați.
În 15 martie, violențele au izbucnit în Siria, în orașul sudic Deraa, când un grup de adolescenți au fost arestați și torturați pentru că au realizat niște graffiti-uri antiguvernamentale. Populația a început demonstrațiile pentru eliberarea lor, iar guvernul a răspuns printr-o violență ce a determinat extinderea manifestațiilor. Zeci de oameni au fost uciși atunci când forțele de securitate au încercat să îi oprească pe protestatari. Mișcarea de protest cerea reforme democratice, fără succes însă. Regimul a decis reprimarea brutală a opoziției, calificând protestatarii și rebelii drept teroriști și refuzând să accepte existența unei revolte populare.
Martie 2011 – peste 100 persoane sunt ucise de forțele de securitate ale regimului al-Assad în timpul unor manifestații în localitatea Deraa.
Mai 2011 – tancurile armatei intră în Derra, Homs, Banyas și suburbiile din Damasc pentru a zdrobi protestele anti-regim, lucru care atrage sancțiuni din partea SUA și UE. Președintele al-Assad decide să amnistieze mai mulți prizonieri politici.
Iunie 2011 – guvernul susține că 120 membri ai forțelor de securitate au fost uciși de bande înarmate în orașul Jisr al-Shughour; astfel, trupele asediază orașul, mai mult de 10000 de oameni fiind nevoiți să fugă în Turcia.
Iulie 2011 – o demonstrație în masă a forțelor regimului în provincia de nord Hama are ca și consecință peste 100 morți.
Octombrie 2011 – este format noul Consiliul Național Sirian, creând un front comun de activiști atât ai opoziției interne, cât și exilați. Rusia și China împiedică adoptarea Rezoluției ONU care condamnă Siria, prin dreptul lor de veto la Consiliul de Securitate.
Noiembrie 2011 – Liga Arabă decide suspendarea dreptului de vot al Siriei și impune sancțiuni.
Decembrie 2011 – Siria ”acceptă inițiativa Ligii Arabe care să permită prezența observatorilor arabi în țară. Mii de protestatari se adună în Homs pentru a-i saluta, însă în ianuarie, Liga suspendă această misiune, din cauza înrăutățirii violențelor. Tot în decembrie au loc două atacuri sinucigașe cu bombă în exteriorul unor clădiri din Damasc, soldate cu moartea a 44 de persoane. Opoziția acuză guvernul de organizarea acestor atacuri, de altfel, primele dintr-o serie de astfel de atacuri care vor continua și vara următoare”.
Anul 2012
Februarie 2012 – Rusia și China blochează proiectul de rezoluție al Consiliului de Securitate al ONU privind Siria, în timp ce guvernul continuă bombardamentele în Homs și alte orașe. În 4 februarie, peste 230 de civili sunt uciși de bombardamentele armatei.
Martie 2012 – Consiliul de Securitate aprobă planul de pace al lui Kofi Annan, China și Rusia sprijinind și ele de această dată proiectul, dar după modificarea lui. Declarația ONU devine o rezoluție formală, violențele continuând și în lunile următoare.
Mai 2012 – Consiliul de Securitate condamnă folosirea de către guvern a armamentului greu și uciderea a peste 100 de civili în Houla, lângă Homs. În semn de protest, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Germania, Canada și Australia decid să-i expulzeze pe diplomații sirieni.
Iulie 2012 – rebelii inițiază o luptă pentru eliberarea Damascului, fiind opriți însă de controfensiva armatei, care, de altfel, continuă să respingă orice încercare a opozanților de a intra în Damasc, bombardând aerian, dar și utilizând artileria. Patru oficiali ai guvernului, inclusiv un cumnat al lui Assad, sunt uciși de către rebeli într-un atentat care a avut loc la Damasc.
August 2012 – Adunarea Generală a ONU solicită demisia președintelui al-Assad, în timp ce Barack Obama avertizează că utilizarea armelor chimice de către armată, ar putea duce la o intervenție din partea SUA. În 26 august, rebelii anunță că au descoperit peste 320 de cadavre, lângă Damasc, după șase zile de ofensivă armată.
Octombrie 2012 – tensiunile dintre Siria și Turcia conduc la interzicerea reciprocă a avioanelor în spațiul lor aerian.
Anul 2013
Ianuarie 2013 – 53 membri ai serviciilor militare de informații au fost uciși în Damasc, într-un atentat sinucigaș cu mașină capcană.
Februarie 2013 – au loc patru atentate la Damasc, soldate cu moartea a 83 de persoane, majoritatea civili; atacul principal, soldat cu 61 de victime, a avut loc lângă sediul partidului Baas, partid aflat la putere în Siria.
Martie 2013 – rebelii au capturat 21 de observatori filipinezi ai ONU în zona Înălțimilor Golan, care însă au fost eliberați câteva zile mai târziu.
Aprilie 2013 – prim-ministrul sirian al-Halqi scapă cu viață dintr-un atac cu bombă în centrul Damascului.
Iunie 2013 – refugiații sirieni primesc peste 220 milioane dolari din partea SUA.
Iulie 2013 – conform ONU, peste 100.000 decese au fost cauzate de protestele din Siria, de la începutul acestora, în anul 2011.
August 2013 – bombardamentul din 21 august împotriva rebelilor de la periferia Damascului, soldat cu cel puțin 300 morți, acuză regimul al-Assad că a folosit arme chimice împotriva propriului popor.
Septembrie 2013 – inspectori ai ONU concluzionează că au fost utilizate arme chimice în atacul din Damasc din luna august.
Octombrie 2013 – președintele al-Assad le permite inspectorilor internaționali să înceapă distrugerea armelor chimice, pe baza unui acord SUA-Rusia. Consiliul de Securitate al ONU a decis crearea unei misiuni comune a Organizației Națiunilor Unite și Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cu scopul de a distruge armamentul chimic sirian și având ca termen data de 30 iunie 2014.
Decembrie 2013 – oficiul ONU pentru drepturile omului susține că guvernul sirian este responsabil de crime de război.
Anul 2014
Ianuarie 2014 – discuțiile de pace mediate de ONU la Geneva nu au succes, în mare parte din cauza faptului că autoritățile siriene refuză să discute despre un eventual guvern de tranziție.
Februarie 2014 – conform OIAC, doar 11% din stocurile de arme chimice ale Siriei au fost expediate. A doua rundă de discuții de pace se termină în Geneva, cu prea puține progrese privind sfârșitul războiului civil din Siria. Consiliul de Securitate al ONU adoptă în unanimitate, la 23 februarie, o rezoluție privind stimularea ajutorului umanitar pentru Siria.
Aprilie 2014 – un atac aerian al guvernului a avut loc într-o piață de legume dintr-un oraș din provincia Alep, omorând cel puțin 30 persoane și rănind alte câteva zeci.
La sfârșitul lunii aprilie, președintele Bashar al-Assad și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 3 iunie. Cel mai probabil, președintele, a cărui familie conduce țara de mai bine de 40 de ani, și care de 3 ani este implicat într-un război civil împotriva protestatarilor care solicită îndepărtarea lui de la putere, va fi reales în cursul acestor alegeri, care de altfel, vor fi organizate în zone controlate de partidul său. Opoziția și puterile din occident consideră aceste alegeri din 3 iunie drept o farsă a guvernului al-Assad.
Până în prezent, războiul din Siria a ajuns la peste 150.000 de decese și peste 2 milioane de refugiați.
Eforturi de pace
Conferința de pace de la Geneva, Elveția sau Geneva I, din iunie 2012 sau Grupul de acțiune pentru Siria, a reunit reprezentanți ai ONU, ai Ligii Arabe, dar și miniștri din China, Franța, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Turcia, Iraq, Kuwait, Qatar.
Membrii Grupului de acțiune s-au reunit pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situația din Siria. Ei condamnă continuarea abuzurilor, violențelor și încălcarea drepturilor omului chiar și după un an de la declanșarea protestelor. Astfel, intensificarea violențelor și amploarea crizei cere o poziție comună și o acțiune internațională comună în Siria.
Grupul de acțiune pentru Siria vizează respectarea independenței și integrității teritoriale a Siriei, fiind în același timp disponibil pentru a lucra în regim de urgență și a pune capăt revoltelor prin propunerea unui guvern de tranziție care să răspundă aspirațiilor poporului sirian privind reformele democratice.
În vederea realizării acestor obiective, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluțiile 2042 și 2043, cuprinzând pașii și măsurile care trebuie aplicate în vederea încetării imediate a violenței în toate formele sale, dar și pentru preluarea conducerii de către un guvern de tranziție. Atât guvernul aflat la putere, cât și opoziția trebuie să coopereze la Misiunea de Supraveghere a Organizației Națiunilor Unite în Siria.
Din păcate însă, eforturile Grupului de acțiune pentru Siria nu au dat roade, măsurile prevăzute în Comunicatul final al Conferinței din 30 iunie 2012 nefiind puse în aplicare, violențele și protestele continuă și în prezent în Siria, condusă de același Bashar al-Assad.
A doua Conferință de pace de la Geneva sau Geneva II, a avut loc în luna ianuarie 2014, lista participanților fiind stabilită de către Rusia, SUA și Organizația Națiunilor Unite, peste 30 de națiuni fiind invitate să participe.
Conferința este rezultatul unei inițiative a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov și a secretarului de stat american, John Kerry, având ca scop punerea la masa negocierilor a două delegații reprezentative ale guvernului și opoziției și lansarea unui proces de tranziție politică, prin punerea în aplicare a prevederilor Comunicatului de la Geneva din 30 iunie 2012.
Conferința a început la 22 ianuarie la Montreux, Elveția, sub președinția secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, continuând cu negocierile dintre cele două părți siriene din 24 ianuarie, la Geneva. Cele două părți – reprezentanți ai guvernului Assad și reprezentanții opoziției – stau, pentru prima dată la masa negocierilor, de la izbucnirea conflictelor din martie 2011.
În centrul eforturilor stă crearea unui guvern de tranziție, bazat pe consimțământul reciproc al părților. Guvernele occidentale susțin formarea unui guvern de tranziție fără actualul președinte, Bashar al-Assad, o condiție respinsă însă de către ruși și de către sirienii pro-Assad.
Prima sesiune a Conferinței de pace s-a încheiat fără succes, negocierile dintre regimul de la Damasc și opoziție nu au dus la niciun rezultat. Opoziția pledează pentru înlăturarea actualului președinte, Bashar al-Assad, de la putere, pe când reprezentanții puterii de la Damasc susțin că problema terorismului este prioritară în cadrul acestor negocieri desfășurate la Geneva.
Emisarul ONU și al Ligii Arabe pentru Siria, Lakhdar Brahimi, afirma că nici a doua rundă de discuții, care a avut loc în februarie, nu a înregistrat niciun progres în vederea stopării conflictelor din Siria.
Misiunea comună OIAC-ONU în Siria
La 21 august 2013, o lume întreagă a fost șocată de vestea că sute de civili sirieni, inclusiv numeroși copii, au fost victimele unui atac cu arme chimice în regiunea Damascului. Ancheta ONU cu privire la acest incident grav confirmă că s-au folosit arme chimice pe o scară relativ mare. Acest atac al regimului Assad a intensificat eforturile diplomatice privind începerea unui program de eliminare a armelor chimice în Siria.
Raportul final din luna decembrie 2013 al anchetei ONU privind atacurile cu arme chimice concluzionează că au fost folosite arme chimice în conflictul în curs de desfășurare între cele două părți opozante din Siria. Experții ONU (de la OIAC și Organizația Mondială a Sănătății) au găsit dovezi clare că s-a folosit material chimic în cinci dintre cele șapte atacuri investigate, inclusiv atacul din 21 august din Ghouta, o suburbie a Damascului, care a ucis sute de oameni.
Ancheta a urmărit doar dacă s-au utilizat arme chimice, nu și cine le-a utilizat. Atât guvernul sirian, cât și membrii opoziției s-au acuzat reciproc, ambele părți negând că ar avea vreo legătură cu atacurile de acest gen.
Conform ONU, rebelii au confiscat tot felul de arme din depozitele militare din întreagă țară, guvernele din Occident fiind însă de părere că aceștia nu au acces la armele chimice. Ban Ki-moon a stabilit inițierea anchetei Sellstrom după ce guvernul sirian i-a reclamat pe rebeli că ar fi efectuat un atac cu arme chimice. Franța, SUA și Marea Britanie susțin că detaliile tehnice ale raportului Sellstrom subliniază culpabilitatea guvernului în atacul de la 21 august, în timp ce Rusia și Siria dau acuză rebelii de acest atac. Totuși, președintele al-Assad a acceptat distrugerea arsenalului chimic sirian după atacul din 21 august, Siria aderând la 14 septembrie 2013 și la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producției, stocării și utilizării armelor chimice și distrugerea acestora.
Misiunea Organizației Națiunilor Unite a colectat dovezi clare și convingătoare că armele chimice au fost folosite împotriva civililor, inclusiv copii, pe o scară relativ largă în Ghouta, o suburbie a Damascului, la 21 august 2013.
Misiunea Organizației Națiunilor Unite a colectat informații credibile care confirmă că au fost folosite arme chimice la Khan Al Asal în 19 martie 2013 împotriva soldaților și civililor.
De asemenea, se confirmă că s-au folosit, pe o scară relativ mică, arme chimice împotriva soldaților în atacurile de la Jobar, 24 august 2013 și Ashrafiah Sahnaya, 25 august 2013 și împotriva civililor în atacul de la Saraqueb, 29 aprilie 2013.
La 27 septembrie 2013, Consiliul Executiv al OIAC a adoptat o decizie istorică privind distrugerea armelor chimice în Siria (EC-M-33/DEC.1). Această decizie a fost aprobată în unanimitate printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU – Rezoluția 2118 (2013) – în aceeași zi. Decizia prevede eliminarea arsenalului chimic sirian până la mijlocul anului 2014.
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, și Directorul General al OIAC, Ahmet Uzumcu, au colaborat în vederea înființării unei misiuni comune a celor două organizații și pentru punerea în aplicare a deciziei adoptate de Consiliul de Securitate.
Astfel, la data de 16 octombrie 2013 a fost înființată oficial Misiunea comună ONU-OIAC în Siria, doamna Sigrid Kaag din Olanda fiind numită Coordonator Special al Misiunii. Misiunea comună ONU-OIAC are baza operațională la Damasc și o bază secundară în Cipru.
Misiunea comună are ca scop supravegherea eliminării la timp a arsenalului chimic sirian prin cea mai sigură modalitate posibilă.
Primul lot de materiale chimice părăsește țara la 7 ianuarie 2014, iar al doilea, 20 zile mai târziu. Un al treilea transport de arme chimice a avut loc la 10 februarie, materialele chimice fiind transportate la bordul unei nave de marfă aparținând Norvegiei și însoțite de o escortă navală din China, Danemarca, Norvegia, Rusia și Marea Britanie.
Misiunea comună confirmă astfel că distrugerea în țară a unor materiale chimice are loc în paralel cu eliminarea armelor chimice de pe teritoriul sirian.
Raportul Coordonatorului Special al Misiunii ONU-OIAC din 20 martie 2014 evidențiază faptul că 53,6% din arsenalul chimic sirian a fost distrus sau eliminat de pe teritoriul Siriei. La 16 aprilie 2014, Misiunea comună ONU-OIAC confirmă că procentul produselor chimice scoase din Siria sau distruse în țară a ajuns la 72,3%, în 24 aprilie procentul atingând 92,5%.
Progresul semnificativ înregistrat de misiunea ONU-OIAC în colaborare cu autoritățile siriene oferă șanse reale ca până la termenul de 30 iunie 2014, arsenalul chimic sirian să fie distrus în totalitate, așa cum prevedea Rezoluția 2118 (2013) a Consiliului de Securitate al ONU.
Chiar dacă Misiunea comună ONU-OIAC vizează eliminarea în totalitate a arsenalului chimic sirian, Organizația Națiunilor Unite a subliniat în mod repetat faptul că armele convenționale continuă să ucidă atât timp cât conflictele din Siria persistă, și, prin urmare, eforturile internaționale trebuie dublate pentru a pune capăt luptelor, printr-o soluție politică pașnică.
Răspunsul umanitar al ONU
De la izbucnirea conflictului dintre guvern și protestatarii care doresc înlăturarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad, adică din martie 2011, peste 100.000 de oameni au fost uciși și alte aproximativ 9 milioane au fost nevoiți să își părăsească casele. ONU lucrează în prezent pentru a oferi asistență umanitară celor care au nevoie.
Peste 2 milioane de oameni au fugit din Siria de la începutul conflictului, fiind unul dintre cele mai mari exoduri de refugiați din istoria recentă. Numărul refugiaților ar putea depăși 4 milioane până la sfârșitului anului 2014, dacă situația în țară nu se ameliorează.
Prima Conferință Internațională a Donatorilor pentru Siria a avut loc la 30 ianuarie 2013 în Kuwait, găzduită de emirul Kuwaitului și prezidată de Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon. La conferință au participat 61 state membre și 4 organizații regionale.
Emirul a făcut apel la Consiuliul de Securitate al ONU pentru a ajuta la soluționarea crizei siriene, anunțând și donația Kuwaitului în valoare de 300 milioane dolari. Apelul ONU privind nevoile din interiorul Siriei și privind refugiații sirieni din țările vecine se ridică la 1,5 miliarde dolari, fiind cel mai mare apel pe termen scurt al ONU.
Estimările ONU arătau că 4 milioane de oameni necesită asistență umanitară de urgență, inclusiv cei 2 milioane care au fugit din țară și care trăiesc acum fără serviciile de bază precum: apă curată, facilități sanitare și energie electrică.
Donațiile efectuate la Conferință au atins valoarea de 1,54 miliarde de dolari, mai mult de jumătate din donații, adică 881 milioane, provenind din Golf: Kuwait (300 milioane dolari), Emiratele Arabe Unite (300 milioane dolari), Arabia Saudită (78 milioane dolari), Bahrain (20 milioane dolari), alte organizații caritabile din Kuwait (183 milioane dolari).
Uniunea Europeană a donat 133 milioane dolari și alte 237 milioane provenind de la statele membre UE. Alte contribuții majore provin din partea SUA (155 milioane dolari), Japonia (65 milioane dolari) și Norvegia (38 milioane dolari). În total, 43 state au contribuit cu donații în vederea ajutorării populației siriene afectate de conflictele care durează din martie 2011.
Grafic nr. 1
Kuwait I 2013 – contribuțiile celor mai importanți donatori
Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor din International Humanitarian Pledging Conference for Syria, Kuwait – 15 January 2014, Final Report, pg. 7
Fondurile obținute au fost utilizate pentru a oferi asistență milioanelor de sirieni aflați în țară, dar și în țările vecine, incluzând aici accesul la îngrijiri medicale, vaccinuri, alimente de bază, apă potabilă, precum și un adăpost de bază.
Situația umanitară din Siria și condițiile în care trăiesc refugiații sirieni în țările vecine continuă să se deterioreze. Peste 9 milioane de sirieni au nevoie de asistență, incluzând 6,5 milioane de persoane strămutate în interiorul propriei țări, luptă să supraviețuiască și să facă față crizei cu care se confruntă de aproape 3 ani de zile. Peste 2,2 milioane de oameni au părăsit Siria, căutând refugiu în Liban, Turcia, Iordania, Egipt sau Irak.
A Doua Conferință Internațională a Donatorilor pentru Siria a avut loc la 15 ianuarie 2014, tot în Kuwait, asemenea primei conferințe de acest gen din ianuarie 2013, fiind găzduită de emirul Kuwaitului și prezidată de Ban Ki-moon, Secretarul General al ONU. S-a făcut apel la mai mult sprijin pentru a ajuta persoanele afectate de cea mai mare criză umanitară cu care se confruntă lumea în prezent.
Țările în care peste 2 milioane de sirieni au căutat refugiu, și anume Turcia, Liban, Iordania, Irak sau Egipt, susțin ideea de ajutor umanitar internațional pentru Siria, accentuând faptul că economiile lor au avut de suferit de pe urma fluxului mare de refugiați sirieni, enumerând aici probleme în domeniul comerțului, șomajului, sărăciei, sănătății, educației.
2,3 miliarde dolari s-au strâns la această conferință, contribuțiile celor 40 donatori crescând cu puțin peste 50% față de situația de anul trecut de la prima conferință, când, de altfel, numărul donatorilor a fost de 43.
Din nou, cea mai mare donație aparține Kuwaitului, 500 milioane dolari (cu 200 milioane dolari mai mult decât la prima conferință), Kuwaitul fiind urmat de SUA, cu o donație de 380 milioane dolari. Comisia Europeană a anunțat o donație de 225 milioane dolari, iar statele membre UE au contribuit cu aproape 720 milioane dolari.
Grafic nr. 2
Kuwait II 2014 – contribuțiile celor mai importanți donatori
Sursa: grafic realizat de autor pe baza datelor din International Humanitarian Pledging Conference for Syria, Kuwait – 15 January 2014, Final Report, pg. 7
Problema refugiaților sirieni
De la izbucnirea conflictelor în Siria din martie 2011 și până la luna mai a anului 2014, peste 2,7 milioane de persoane au fost nevoite să își părăsească casele și caute adăpost în țările vecine. La începutul lunii mai erau înregistrate 2.686.634 persoane ca fiind refugiați sirieni, proporția fiind aproape egală între femei și bărbați, după cum se observă în graficul de mai jos.
Grafic nr. 3
Refugiații sirieni în funcție de vâstă și sex
Sursa: grafic realizat de autor după http://data.unhcr.org/syrianrefugees/regional.php accesat la data de 05.05.2014
Țările gazdă pentru aproape 3 milioane de refugiați sirieni sunt Liban, Iordania, Turcia, Egipt, Irak. Acestea se plâng de presiunea foarte mare pe care situația refugiaților o pune asupra bugetelor lor și anumitor servicii precum sănătatea sau educația.
Grafic nr. 4
Țările de destinație ale refugiaților sirieni
Sursa: grafic realizat de autor după http://www.unhcr.org/syriarrp6/docs/syria-rrp6-strategic-overview.pdf#A vizualizat la data de 06.05.2014
Ajutorul umanitar al ONU prin agențiile sale
Agenții ale ONU (UNICEF, UNHCR, PAM, OMS și Biroul Națiunilor Unite pentru coordonarea acțiunilor umanitare – OCHA) contribuie la ajutorarea a milioane de oameni prinși în haosul și violențele provocate de războiul civil sângeros din Siria. Ca urmare a numeroaselor proteste și violențe, o treime din instalațiile de tratare a apei nu mai funcționează, 60% dintre centrele de sănătate au fost distruse (în orașul Aleppo au mai rămas doar 40 doctori pentru o populație de aproape 2,5 milioane locuitori), viețile a peste 9,3 milioane de oameni fiind afectate în prezent, în al patrulea an al conflictului.
Acțiunile umanitare privind Siria au și în prezent nevoie de finanțare, grupurile de ajutor care lucrează în Siria și țările care adăpostesc refugiații sirieni beneficiind doar de 20% din cele 6,5 miliarde dolari de care au nevoie în anul 2014. Astfel, este nevoie de încă 5,3 miliarde dolari pentru desfășura activitățile de ajutorare pentru Siria.
Biroul Națiunilor Unite pentru coordonarea acțiunilor umanitare (OCHA) este o parte a Secretariatului Organizației Națiunilor Unite care unește eforturile cu caracter umanitar ale agențiilor ONU cu scopul de a răspunde urgențelor.
Referitor la războiul din Siria, OCHA publică lunar rapoarte privind acțiunile umanitare și progresele înregistrate de agențiile ONU pentru ajutorarea persoanelor afectate de această criză care macină țara de trei ani de zile.
Raportul din martie 2014 arată că agențiile ONU, sprijinite de OCHA, au reușit să trimită în vestul orașului Aleppo un convoi cu medicamente și materiale pentru 81000 persoane, seturi de haine pentru 17000 copii, pompe de canalizare, un generator de apă.
Tot în luna martie, opt camioane ale unui convoi umanitar al ONU, cuprinzând alimente, pături, saltele, truse de igienă, medicamente, au ajuns în nordul Siriei. 4 agenții ale ONU au participat la acest convoi, cu sprijinul Biroului Națiunilor Unite pentru Acțiuni Umanitare și anune: Fondul Națiunilor Unite pentru copii (UNICEF), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Programul Alimentar Mondial (PAM) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
Fondul Națiunilor Unite pentru copii (UNICEF) vizează oferirea de ajutoare și sprijin pentru cei 4,3 milioane de copii care trăiesc în condiții dificile în interiorul granițelor Siriei, dar și pentru cei 1,3 milioane care trăiesc ca refugiați în Liban, Iordania, Irak, Turcia sau Egipt.
În anul 2014, UNICEF va continua să-și intensifice acțiunile în Siria, punând un accent mai mare pe vaccinarea contra poliomielitei (ținta este ca 2,2 milioane de copii sub 5 ani să fie vaccinați în 2014) și pe gestionarea problemei malnutriției la copii. De asemenea, va desfășura campanii de prevenire a focarelor de infecție cu anumite boli în timpul lunilor de vară, acțiuni de promovare a igienei, iar în ceea ce privește educația copiilor, UNICEF își propune să asigure, pentru 3,9 milioane de copii, un pachet de educație, protecția copilului și programe de dezvoltare pentru adolescenți.
În anul 2013, UNICEF, împreună cu partenerii săi, printre care și Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR), au sprijinit acțiunile de clorizare care au oferit acces la apă curată unui număr de 10 milioane de persoane, prevenind astfel transmiterea bolilor cauzate de apă. În plus, mai mult de 580.000 de persoane strămutate în interiorul țării au beneficiat de produse de igienă.
Centrele de sănătate sprijinite de UNICEF au ajuns la peste 360 de mii de copii care necesitau cotroale sau tratamente; peste 2 milioane de copii sub 5 ani au fost vaccinați împotriva poliomielitei, mai mult de 2 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani au primit vaccin contra rujeolei și rubeolei; peste 460 de mii de copii și adolescenți au beneficiat de suport psiho-social.
În anul 2014, UNICEF necesită 220 milioane de dolari pentru a răspunde nevoilor umanitare ale copiilor din Siria. Fără aceste fonduri, va fi imposibil să fie furnizate servicii de imunizare, nutriție, sprijin psiho-social, materiale de învățare pentru acești copii ale căror perspective sunt din ce în ce mai sumbre.
În Siria, înainte de izbucnirea crizei în 2011, aproapre 91% dintre copii aveau vaccinurile primite la zi. Până în 2012, rata de vaccinare a scăzut la 68%.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), împreună cu UNICEF și alte organizații non-guvernamentale locale, au implementat numeroase campanii de vaccinare a copiilor, peste 2,9 milioane de copii din zonele controlate de opoziție sau de guvern fiind vaccinați de la începutul crizei în Siria. De asemena, OMS furnizează medicamente și echipamente medicale sau chirurgicale, ședințe de dializă pentru persoanele aflate în zone greu accesibile din întreaga țară.
Biroul Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiați (UNHCR) urmărește să ofere asistență pentru persoanele strămutate în interiorul granițelor Siriei, dar și pentru refugiații din țările vecine Siriei. Având în vedere nesiguranța la nivelul întregii țări, UNHCR vizează menținerea legăturilor cu peroanele strămutate în zone greu accesibile și continuarea operațiunilor de salvare pentru cei care au nevoie; de aceea, prezența pe termen lung a UNHCR în Siria este esențială pentru refugiați. Misiunea UNHCR este asigurarea protecției de bază pentru refugiați sau persoanele strămutate în interiorul țării.
În anul 2014, prin intermediul a cinci spitale din Damasc, UNHCR va oferi servicii de asistență medicală primară gratuite, inclusiv servicii psiho-sociale de sănătate mintală, precum și medicamente pentru cei care suferă de boli cronice. De asemenea, UNHCR va oferi asistență financiară populației care a fost nevoită să își părăsească casele și are nevoie de obiecte de uz casnic și va furniza servicii educative și cursuri pentru refugiați. UNHCR va reabilita unele clădiri publice, pentru a putea fi folosite ca adăposturi colective.
Programul Alimentar Mondial (PAM) furnizează lunar, în parteneriat cu peste 20 de organizații locale din Siria, produse alimentare pentru peste 3 milioane de sirieni, dorind ca până în octombrie 2014, numărul celor care beneficiază de produse alimentare să crească la 4 milioane. Pachetele de alimente cuprinzând orez, paste, legume, conerve, zahăr, ulei, sunt suficiente pentru o persoană într-o lună. Din cauza lipsurilor de pâine din întreaga țară, din luna aprilie 2014, PAM a început și distribuirea de 5 kilograme de făină de grâu pe persoană pe lună.
Lunar, PAM folosește peste 700 camioane pentru a trimite alimente la sute de puncte de distribuție din întreaga Sirie. PAM în parteneriat cu UNICEF, urmăresc furnizarea, în fiecare lună, a unor produse alimentare speciale pentru peste 100 de mii de copii vulnerabili cu vârsta sub 2 ani, pentru a preveni și trata malnutriția.
Sute de mii de familii au fost nevoite să fugă din țară din cauza violențelor, căutând refugiu în Liban, Turcia, Iordania, Irak sau Egipt. Evaluări ale nevoilor acestor persoane reflectă ca prioritară nevoia de alimente. În 2014, PAM urmărește să ofere asistență pentru peste 2,9 milioane de refugiați sirieni din țările vecine, prin oferirea, în special, a unor bonuri de masă care le permite acestora să își aleagă singuri alimentele de care au nevoie, ajutând în același timp și economia locală a țărilor gazdă ale refugiaților.
Organizația Națiunilor Unite jocă un rol important în încercarea de a soluționa conflictul care macină Siria de mai bine de 3 ani de zile. Prin conferințele organizate la inițiativa ONU, s-au strâns importante sume de bani care au folosiți pentru a sprijini persoanele afectate de conflicte, prin oferirea de alimente de bază, apă potabilă, medicamente sau vaccniuri. De asemenea, ONU oferă asistență și sprijin pentru milioanele de refugiați și pentru persoanele strămutate în interiorul granițelor țării, încercând să ajute inclusiv persoanele aflate în zone greu accesibile, controlate de guvern sau de către rebeli.
Fără acest ajutor din partea Organizației Națiunilor Unite, numărul persoanelor afectate de conflict sau chiar numărul victimelor ar fi fost mai mare, numai campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei sau rujeolei pentru copiii cu vârsta sub 5 ani salvând peste 2 milioane de copii.
Organizația Națiunilor Unite este așadar implicată activ în încercarea de soluționare a conflictului care, de 3 ani de zile, afectează milioane de sirieni. ONU desfășoară acțiuni privind oferirea de asistență medicală, psiho-socială sau educațională pentru copii și persoanele afectate, privind sprijinirea refugiaților și nu în ultimul rând, privind restabilirea păcii la nivelul țării.
Kofi Annan afirma că populația Siriei ar trebui lăsată să decidă în cadrul unor alegeri organizate sub autoritatea ONU.
Soluția la conflictul sirian este democrația, iar acest lucru poate fi obținut pe cale pașnică, însă, prin accentuarea, în acest sens, a eforturilor marilor puteri internaționale.
CONCLUZII
Lucrarea intitulată Organizația Națiunilor Unite și susținerea mondială a dezvoltării cuprinde două părți: prima parte, mai amplă, descrie organizația și acțiunile sale, iar a doua parte, prezintă un studiu de caz privind implicarea ONU în conflictul din Siria.
Organizația Națiunilor Unite este cea mai imprtantă organizație internațională la nivel mondial. ONU a fost fondată la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, din dorința de a aduce pacea, securitatea și cooperarea internațională și de a preveni un alt conflict global. De la cei 51 de membri fondatori din anul 1945, ONU ajunge să numere în prezent 193 de state membre, demonstrând astfel încă o dată, importanța sa la nivel mondial.
Organizația Națiunilor Unite acționează prin intermediul organismelor sale principale și anume: Adunarea Generală, care adoptă decizii cu privire la pacea și securitatea internațională, bugetul organizației, admiterea de noi membri; Consiliul de Securitate, al cărui scop principal este menținerea păcii și securității în lume, coordonând și în prezent numeroase operațiuni privind menținerea păcii sau soluționarea unor conflicte; Consiliul Economic și Social, care este focusat pe problemele economice, sociale și de mediu la nivel mondial; Curtea Internațională de Justiție, care urmărește soluționarea litigiilor juridice în conformitate cu dreptul internațional; Secretariatul, ale cărui sarcini variază asemenea problemelor abordate de ONU și este condus de Secretarul General, cea mai înaltă autoritate în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Al șaselea organism principal al ONU este Consiliul de Tutelă, care avea ca scop supravegherea statelor aflate sub tutelă și sprijinirea lor pentru obținerea independenței; însă, datorită faptului că și-a îndeplinit obiectivele, Consiliul de Tutelă și-a suspendat activitatea în 1994.
Pe lângă aceste șase organisme principale, Organizația Națiunilor Unite a creat câteva organisme proprii cu caracter permanent și a încheiat diferite acorduri cu agenții specializate. Astfel, își poate îndeplini obiectivele într-un mod mai rapid și mai ușor, și în același timp să contribuie la susținerea mondială a dezvoltării în întreaga lume prin operațiunile și programele sale.
Pentru a-și putea susține activitățile și programele, Organizația Națiunilor Unite efectuează numeroase cheltuieli care au nevoie de surse de finanțare. Veniturile la bugetul ONU provin din contribuțiile voluntare, a căror valoare este la latitudinea fiecărui stat membru, și din contribuțiile evaluate care reprezintă o sursă sigură, fiind plăți la care statele membre se angajează în momentul semnării tratatelor.
În anul 2012, veniturile la bugetul Organizației Națiunilor Unite au depășit suma de 41,5 miliarde dolari, principalii donatori fiind Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, Norvegia. Tot în 2012, cheltuielile ONU s-au ridicat la 39,8 miliarde dolari, fiind destinate programelor și acțiunilor desfășurate de agențiile organizației. Cele mai mari cheltuieli au fost alocate pentru Departamentul pentru Menținerea Păcii, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul Alimentar Mondial, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii.
Un subiect actual este cel referitor la cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului, adoptate la Summit-ul Mileniului organizat de Națiunile Unite în anul 2000 și a căror termen de realizare este anul 2015. Aceste obiective vizează eradicarea sărăciei extreme și a foametei, asigurarea educației primare universale, promovarea egalității de gen și afirmarea femeilor, reducerea mortalității infantile, îmbunătățirea sănătății materne, combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli, asigurarea durabilității mediului și crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare.
Unele dintre aceste obiective au fost realizate înainte de termen (înjumătățirea procentului celor care trăiesc cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi, reducerea la jumătate a numărului de persoane care nu acces la apă potabilă), altele sunt foarte aproape de a fi atinse (reducerea la jumătate a procentului persoanelor care suferă din cauza foametei). Există însă și câteva ținte care necesită dublarea eforturilor pentr a putea fi atinse până în 2015 (reducerea cu două treimi a mortalității la copiii sub 5 ani în perioada 1990-2015, accesul universal la toate formele de învățământ).
În ceea ce privește viitorul, obiectivele pe termen lung ale Organizației Națiunilor Unite vor fi stabilite prin Agenda de Dezvoltare post-2015. ONU a inițiat prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare o conversație globală unică, prin care oameni din întreaga lume pot să contribuie la stabilirea obiectivelor Agendei post-2015, prin participarea la conferințe, întâlniri, dezbateri. De asemenea, ONU oferă o altă posibilitate de a contribui la modelarea Agendei de Dezvoltare post-2015, și anume printr-un sondaj care invită oamenii să voteze factorii care le-ar îmbunătăți viețile lor și ale familiilor lor. De la lansarea sondajului în 2012 și până în aprilie 2014, peste 1,8 milioane de persoane și-au exprimat părerea, sondajul continuând și în prezent și urmând a fi finalizat în 2015.
Rezultatele preliminare ale sondajului indică faptul că cele 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului continuă să fie importante pentru oameni, prioritare fiind educația și sănătatea. Dar, se observă că pentru agenda pot-2015 va fi nevoie de adoptarea unor noi obiective care să vizeze onestitatea și receptivitatea guvernelor, dar și noi oportunități privind locurile de muncă.
În conflictul din Siria, importanța Organizației Națiunilor Unite este reflectată fie prin eforturile de pace (Conferințele de pace de la Geneva care vizează negocierile de pace dintre cele două părți siriene: reprezentanții guvernului și reprezentanții opoziției care cer înlăturarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad), fie prin misiunea comună ONU-OIAC (care are ca scop eliminarea arsenalului chimic sirian, 92,5% fiind procentul produselor chimice scoase din Siria sau distruse în țară până în aprilie 2014), fie prin răspunsul umanitar (prima Conferință Internațională a Donatorilor pentru Siria din 2013, unde s-au strâns peste 1,5 miliarde dolari din donații, a II-a Conferință Internațională a Donatorilor pentru Siria, unde donațiile s-au ridicat la 2,3 miliarde dolari; fondurile obținute au fost folosite pentru a oferi asistență milioanelor de sirieni aflați în țară, dar și celor refugiați, incluzând aici îngrijiri medicale, alimente de bază, apă potabilă). De asemenea, problema refugiaților este abordată de către Organizația Națiunilor Unite care, prin programele sau agențiile sale – UNICEF, PAM, UNHCR, OCHA – oferă asistență milioanelor de refugiați sirieni afectați de criza care macină țara de mai bine de 3 ani.
Organizația Națiunilor Unite își demonstrează rolul important pe care îl are în susținerea mondială a dezvoltării, fiind implicată activ în toate acțiunile care susțin dezvoltarea societății contemporane: sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare din punct de vedere economic, social; oferirea de asistență de urgență în caz de dezastre; inițierea de acțiuni privind îmbunătățirea situației sanitare, medicale și educaționale; și nu în ultimul rând implicarea în restabilirea ordinii în zonele de conflict din întreaga lume.
BIBLIOGRAFIE
Bal, Ana, Economie Mondială, Editura Economică, București, 2002
Cot, Jean-Pierre, Institutions Internationales, Paris, 1970
Harvey J., Langholtz, Ph. D., Principles and Guidelines for UN Peacekeeping Operations, Peace Operations Training Institute, 1st edition, 2010
Ionescu, A. G., Organizațiile neguvernamentale în economia mondială, București, Editura ASE, 2002
Kofi, Annan, Interventions: A Life in War and Peace, Penguin Press HC, 2012
Meșter, Liana, Organizații și instituții internaționale, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010
Miga-Beșteliu, Raluca, Organizații internaționale interguvernamentale – Studii Juridice, București, Editura AllBeck, 2000
Miga-Beșteliu, Raluca, Organizații internaționale interguvernamentale, Editura Beck, București, 2006
Stanley, Meisler, United Nations: The First Fifty Years, Atlantic Monthly Press, 1st Edition, New York, 1997
Stanley, Meisler, United Nations: A History, Grove Press, Second Edition, New York, 2011
Zaharia, Rodica-Milena, Economie mondială, Editura ASE, București, 2005
*** Basic Facts about the United Nations, Department of Public Information, New York, 2004
*** Carta Organizației Națiunilor Unite, semnată la 26 iunie 1945 la San Francisco, intrată în vigoare la 24 octombrie 1945
*** Civil Affairs Handbook, United Nations Department of Peacekeeping Operations and Department of Field Support, New York, 2012
*** Humanitarian Bulletin Syrian Arab Republic 13-26 March 2014, United Nations Office for the Coordination of Humanitarian Affairs (OCHA), 2014
*** International Humanitarian Pledging Conference for Syria, Kuwait, 30 January 2013, Summary Report, Office for the Coordination of Humanitarian Affairs, 2013
*** International Humanitarian Pledging Conference for Syria, Kuwait, 15 January 2014, Final Report, Office for the Coordination of Humanitarian Affairs, 2014
*** Resolution 2118 (2013), United Nations Security Council, 27 septembrie 2013
*** The Millennium Development Goals Report 2013, United Nations, New York, 2013
*** United Nations Mission to Investigate Allegations of the Use of Chemical Weapons in the Syrian Arab Republic, Final Report, 2013
*** United Nations Peacekeeping Operations, Principles and Guidelines, Department of Pecekeeping Operations and Department of Field Support, New York, 2008
www.childrenofsyria.info
www.icj-cij.org
www.mdgs.un.org
www.myworld2015.org
www.syrianrefugees.eu
www.un.org
www.undp.org
www.unhcr.org
www.unicef.org
www.unocha.org
www.unsceb.org
www.worldbank.org
www.worldwewant2015.org
http://edition.cnn.com/2012/03/14/world/meast/syria-timeline/index.html
http://middleeast.about.com/od/syria/tp/Syrian-Civil-War-Explained.htm
http://www.bbc.com/news/world-middle-east-14703995
BIBLIOGRAFIE
Bal, Ana, Economie Mondială, Editura Economică, București, 2002
Cot, Jean-Pierre, Institutions Internationales, Paris, 1970
Harvey J., Langholtz, Ph. D., Principles and Guidelines for UN Peacekeeping Operations, Peace Operations Training Institute, 1st edition, 2010
Ionescu, A. G., Organizațiile neguvernamentale în economia mondială, București, Editura ASE, 2002
Kofi, Annan, Interventions: A Life in War and Peace, Penguin Press HC, 2012
Meșter, Liana, Organizații și instituții internaționale, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010
Miga-Beșteliu, Raluca, Organizații internaționale interguvernamentale – Studii Juridice, București, Editura AllBeck, 2000
Miga-Beșteliu, Raluca, Organizații internaționale interguvernamentale, Editura Beck, București, 2006
Stanley, Meisler, United Nations: The First Fifty Years, Atlantic Monthly Press, 1st Edition, New York, 1997
Stanley, Meisler, United Nations: A History, Grove Press, Second Edition, New York, 2011
Zaharia, Rodica-Milena, Economie mondială, Editura ASE, București, 2005
*** Basic Facts about the United Nations, Department of Public Information, New York, 2004
*** Carta Organizației Națiunilor Unite, semnată la 26 iunie 1945 la San Francisco, intrată în vigoare la 24 octombrie 1945
*** Civil Affairs Handbook, United Nations Department of Peacekeeping Operations and Department of Field Support, New York, 2012
*** Humanitarian Bulletin Syrian Arab Republic 13-26 March 2014, United Nations Office for the Coordination of Humanitarian Affairs (OCHA), 2014
*** International Humanitarian Pledging Conference for Syria, Kuwait, 30 January 2013, Summary Report, Office for the Coordination of Humanitarian Affairs, 2013
*** International Humanitarian Pledging Conference for Syria, Kuwait, 15 January 2014, Final Report, Office for the Coordination of Humanitarian Affairs, 2014
*** Resolution 2118 (2013), United Nations Security Council, 27 septembrie 2013
*** The Millennium Development Goals Report 2013, United Nations, New York, 2013
*** United Nations Mission to Investigate Allegations of the Use of Chemical Weapons in the Syrian Arab Republic, Final Report, 2013
*** United Nations Peacekeeping Operations, Principles and Guidelines, Department of Pecekeeping Operations and Department of Field Support, New York, 2008
www.childrenofsyria.info
www.icj-cij.org
www.mdgs.un.org
www.myworld2015.org
www.syrianrefugees.eu
www.un.org
www.undp.org
www.unhcr.org
www.unicef.org
www.unocha.org
www.unsceb.org
www.worldbank.org
www.worldwewant2015.org
http://edition.cnn.com/2012/03/14/world/meast/syria-timeline/index.html
http://middleeast.about.com/od/syria/tp/Syrian-Civil-War-Explained.htm
http://www.bbc.com/news/world-middle-east-14703995
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Organizatia Natiunilor Unite Si Sustinerea Mondiala a Dezvoltarii (ID: 143813)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.