. Organizatia Mondiala a Comertului
INTRODUCERE
Tendința către sistemul comercial multilateral este determinată de evoluția adîncirii proceselor economice internaționale, a interdependențe lor în producția și circulația mărfurilor, în cadrul diviziunii internaționale a muncii, sub incidența și impactul progresului tehno-științific. În aceste condiții, politicile comerciale promovate de diverse state dobîndesc forme, dimensiuni și valențe noi.
Primul mare efort de adoptare a regulilor care să guverneze relațiile comerciale internaționale a fost făcut de unele țări imediat după cel de-al doilea război mondial, cînd a apărut necesitatea creării unui organism care să vegheze, să controleze și să se implice direct în desfășurarea comerțului internațional. Aceste eforturi au condus la adoptarea în 1948 a Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), regulile sale aplicîndu-se comerțului internațional cu bunuri. În decursul timpului, textul GATT a fost modificat pentru a include noi prevederi, în special pentru a trata problemele comerciale ale țărilor în curs de dezvoltare. În plus, a fost adoptat un număr de Acorduri conexe care detaliază cîteva din prevederile principale ale GATT. Regulile GATT și Acordurile conexe au fost în continuare revizuite și îmbunătățite în timpul mai multor runde de negocieri, cea mai importantă fiind Runda de la Uruguay care a durat din 1986 pînă în 1994.
Unul dintre rezultatele Rundei Uruguay a fost crearea Organizației Mondiale a Comerțului la 1 ianuarie 1995. GATT, sub auspiciile căruia au fost lansate aceste negocieri, a fost inclus în cadrul OMC.
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este responsabilă pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evaluat treptat în ultimii 50 de ani. De asemenea, OMC constituie un forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerțului cu bunuri și servicii, prin desființarea barierelor și elaborarea de noi reguli în domeniile legate de comerț. Acordurile OMC prevăd un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membri își apără drepturile și reglementează divergențele care apar între ei.
La ora actuală în afara sistemului OMC au rămas doar unele țări care în trecut aveau economii planificate și o parte din țările în curs de dezvoltare. Țările cu economiile în tranziție privesc la OMC ca la o structură ce oferă o posibilitate importantă de integrare în economia mondială și de perfecționare a bazei legislative naționale în domeniile economic și comercial.
În jurul oportunității aderării Republicii Moldova la OMC sau purtat și se poartă multe discuții contradictorii, dat fiind importanța acestui pas pentru integrarea de mai departe a Republicii Moldova în economia mondială. Aderarea RM la OMC la 8 mai 2001 (Protocolul de Aderare la OMC a fost ratificat de Parlament la 1 iunie 2001) a fost determinată de avantajele pe care le oferă cadrul juridic al comerțului internațional și de motivele pentru care e mai bine să fii în cadrul OMC decît în afara acestei organizații. Cu toate acestea, mulți reprezentanți ai businessului cred în continuare că acest eveniment a fost grăbit și că piața noastră nu este pregătită pentru noile standarde.
Toate acestea au și servit ca motiv în alegerea și pregătirea prezentei teze de licență. Este nevoie de o analiză profundă a realizărilor sistemului OMC în lume pentru a înțelege esența acestei prestigioase organizații mondiale, precum și implicațiile aderării Republicii Moldova, atît cele pozitive, cît și negative.
În acest scop am recurs la elaborarea unui plan care ar conține diverse analize ale rolului și priorităților OMC și necesității de reglementare a conflictelor ce apar în cadrul comerțului mondial.
Lucrarea este structurată în trei capitole, fiecare abordînd un aspect aparte al acestei teme ample.
Primul capitol trasează pe scurt evoluția sistemului comercial multilateral încă de la adoptarea GATT în 1948 pînă la înființarea OMC în 1995 și descrie obiectivele, rolul, structura precum și beneficiile pe care le oferă sistemul comercial OMC.
Capitolul II face o descriere ale principalelor prevederi și reguli incluse în instrumentele juridice (Acordurile OMC), care, în prezent, constituie sistemul OMC.
Analizei stării de lucru în Republica Moldova pînă și după aderarea ei la OMC îi este dedicat un capitol aparte. O importanță deosebită am acordat negocierilor ce au avut loc în cadrul Conferinței Ministerială de la Doha, Qatar (9-13 noiembrie 2001) dat fiind faptul ca aceasta a fost prima Conferință la care Moldova a participat în calitate de membru cu drepturi depline, precum și rezultatelor obținute de către Republica Moldova în cadrul acesteia.
Prezenta lucrare are un scop propriu și el se manifestă în voința autorului de a elucida originea GATT-OMC și rolul OMC în reglementarea comerțului internațional, de a elucida esența pe înțelesul tuturor a creării cu ajutorul OMC a unui cadru politic și economic favorabil dezvoltării de mai departe a Republicii Moldova.
LISTĂ DE ABREVIERI:
AD Măsuri „anti-dumping”
AELS Asociația Europeană a Liberului Schimb
AMI Acordul Multilateral privind Investiții
ATÎ Acordul privind Textilele și Îmbrăcămintea
CCI Centrul de Comerț Internațional UNCTAD/OMC
CE Comunitățile Europene
CEI Comisia Electrotehnică Internațională
CTD Comisia pentru Dezvoltarea Comerțului
CIC Camera internațională de Comerț
DPI Dreptul de Proprietate Intelectuală
DSB Organul de Reglementare a Diferendelor
FAO Organizația pentru Alimentație și Agricultură
FMI Fondul Monetar Internațional
GATS Acordul General privind Comerțul cu Servicii
GATT Acordul General privind Tarifele Vamale și Comerțul
ISO Organizația Internațională de Standardizare
ITU Organizația Internațională a Telecomunicațiilor
MFN Clauza națiunii celei mai favorizate
OCDE Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OMC Organizația Mondială a Comerțului
OMPI Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale
OMV Organizația Mondială a Vămilor
ONG Organizații neguvernamentale
ORD Organul de Reglementare a Diferendelor
PSI Inspecția Înainte de Expediție
PNUD Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
SMC Acordul privind Subvențiile și Măsurile compensatorii
SPS Acordul privind Aplicarea Măsurilor Sanitare și Fitosanitare
TBT Acordul privind Barierele Tehnice în Calea Comerțului
TRIMS Acordul privind Măsurile Investiționale legate de comerț
TRIPS Acordul privind Drepturile de Proprietate legate de Comerț
UNCITRAL Comisia Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial UNCTAD Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare
Capitolul I. Organizația Mondială a Comerțului – baza noului
sistem comercial multilateral
1.1. Organizația Mondială a Comerțului, obiectivele, funcțiile și rolul ei în economia mondială
La 1 ianuarie 1995, după îndelungate și complexe negocieri, a luat ființă Organizația Mondială a Comerțului, exponenta noului set de principii, reguli și discipline care urmează a asigura comerțului internațional un cadru îmbunătățit de desfășurare, adaptat cerințelor actuale și de perspectivă.
OMC reprezintă baza instituțional-juridică a sistemului comercial multilateral, fiind unica organizație internațională care tratează regulile globale ale comerțului dintre țări.
Ideea creării OMC a fost avansată pentru prima dată în 1990, de către Comunitățile Europene și Canada și avea în vedere ca noua organizație să se constituie într-un mecanism eficient și pragmatic pentru:
implementarea rezultatelor Rundei Uruguay;
încorporarea în cadrul multilateral de drepturi și obligații comerciale a rezultatelor obținute în noile domenii de reglementare (servicii, măsuri investiționale, drepturi de proprietate intelectuală);
aplicarea amendamentelor aduse unor articole ale G.A.T.T;
eliminarea caracterului provizoriu prelungit al existenței și funcționări GATT.
Acordul de la Marrakesh privind înființarea OMC, în preambulul său prevede obiectivele de bază, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost extinse pentru a acorda OMC mandatul de a trata comerțul cu servicii. Acestea sunt:
ridicarea standardelor de viață și a veniturilor;
utilizarea deplină a forței de muncă;
expansiunea producției și a comerțului;
utilizarea optimă a resurselor mondiale.
Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor și cu noțiunea de „dezvoltare durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor mondiale și la necesitatea protecției și conservării mediului înconjurător, corespunzător diferitelor niveluri de dezvoltare economică ale țărilor.
Organizația Mondială a Comerțului servește drept forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comerțului cu servicii prin desființarea barierelor și elaborarea de reguli în noi domenii legate de comerț. Pe lîngă aceasta, ea îndeplinește următoarele funcții:
facilitarea implementării, administrării și aplicării instrumentelor juridice ale Rundei Uruguay și ale oricăror noi acorduri ce vor fi negociate în viitor;
soluționarea diferendelor comerciale;
examinarea politicilor comerciale naționale;
cooperarea cu alte instituții internaționale în formularea politicilor economice la scară mondială.
Astfel, în scopul asigurării unei mai mari coerențe în elaborarea politicilor economice la nivel mondial, OMC va coopera, după cum va fi adecvat, cu FMI și cu BIRD.
Organizația pune un accent deosebit pe necesitatea eforturilor de a fi sprijinită participarea țărilor în curs de dezvoltare și, în special, a celor mai puțin dezvoltate state – la creșterea comerțului mondial.
1.2. Principiile Organizației Mondiale a Comerțului
Acordurile OMC sunt voluminoase și complexe din considerente că acestea reprezintă texte juridice ce cuprind o gamă largă de activități, care se referă la agricultură, industria textilă și îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea intelectuală și multe alte domenii. Și totuși, la baza tuturor acestor documente stau un șir de principii care constituie fundamentul sistemului comercial multilateral. Aceste principii sunt:
acordarea reciprocă și necondiționată, în relația dintre statele părți, a clauzei națiunii cele mai favorizate (NMF). În conformitate cu acordurile OMC, țările nu trebuie să manifeste discriminare față de partenerii lor comerciali. În cazul în care se acordă unui partener o favoare specială (cum ar fi o taxă vamală mai redusă pentru un produs oarecare), acest lucru urmează să fie aplicat și față de toți ceilalți membri ai OMC. Importanța acestui principiu este așa de mare încît constituie primul articol al GATT-ului, el fiind prioritar și în GATS (Articolul II), și în TRIPS(Art.4). Totuși, regulile GATT permit, ca taxele vamale și alte bariere în calea comerțului să fie reduse în mod preferențial, în cadrul aranjamentelor regionale. Reducerea taxelor vamale, aplicabile în relațiile dintre membrii în cadrul unor aranjamente regionale nu trebuie să fie extinse și altor țări. Aranjamentele preferențiale regionale constituie astfel o importantă excepție de la regula clauzei națiunii celei mai favorizate. Asemenea aranjamente pot lua forma uniunilor vamale sau a zonelor de comerț liber.
În vederea protejării intereselor comerciale ale țărilor terțe, sunt prevăzute condiții extrem de stricte cu privire la formarea unor asemenea aranjamente.
acordarea clauzei tratamentului național, fapt ce presupune o atitudine egală față de bunurile de import și cele autohtone, cel puțin după momentul pătrunderce la scară mondială.
Astfel, în scopul asigurării unei mai mari coerențe în elaborarea politicilor economice la nivel mondial, OMC va coopera, după cum va fi adecvat, cu FMI și cu BIRD.
Organizația pune un accent deosebit pe necesitatea eforturilor de a fi sprijinită participarea țărilor în curs de dezvoltare și, în special, a celor mai puțin dezvoltate state – la creșterea comerțului mondial.
1.2. Principiile Organizației Mondiale a Comerțului
Acordurile OMC sunt voluminoase și complexe din considerente că acestea reprezintă texte juridice ce cuprind o gamă largă de activități, care se referă la agricultură, industria textilă și îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea intelectuală și multe alte domenii. Și totuși, la baza tuturor acestor documente stau un șir de principii care constituie fundamentul sistemului comercial multilateral. Aceste principii sunt:
acordarea reciprocă și necondiționată, în relația dintre statele părți, a clauzei națiunii cele mai favorizate (NMF). În conformitate cu acordurile OMC, țările nu trebuie să manifeste discriminare față de partenerii lor comerciali. În cazul în care se acordă unui partener o favoare specială (cum ar fi o taxă vamală mai redusă pentru un produs oarecare), acest lucru urmează să fie aplicat și față de toți ceilalți membri ai OMC. Importanța acestui principiu este așa de mare încît constituie primul articol al GATT-ului, el fiind prioritar și în GATS (Articolul II), și în TRIPS(Art.4). Totuși, regulile GATT permit, ca taxele vamale și alte bariere în calea comerțului să fie reduse în mod preferențial, în cadrul aranjamentelor regionale. Reducerea taxelor vamale, aplicabile în relațiile dintre membrii în cadrul unor aranjamente regionale nu trebuie să fie extinse și altor țări. Aranjamentele preferențiale regionale constituie astfel o importantă excepție de la regula clauzei națiunii celei mai favorizate. Asemenea aranjamente pot lua forma uniunilor vamale sau a zonelor de comerț liber.
În vederea protejării intereselor comerciale ale țărilor terțe, sunt prevăzute condiții extrem de stricte cu privire la formarea unor asemenea aranjamente.
acordarea clauzei tratamentului național, fapt ce presupune o atitudine egală față de bunurile de import și cele autohtone, cel puțin după momentul pătrunderii bunurilor de import pe piață. Nu este permis unei țări să impună asupra unui produs importat, după ce acesta a intrat în teritoriul vamal și s-au plătit taxele vamale la frontieră, taxe interne (cum ar fi taxele asupra vînzării) la nivele mai ridicate decît produsele interne similare. Același lucru trebuie să se aplice atît față de serviciile acordate de străini și cele acordate de naționali, cît și față de mărcile naționale și cele străine, dreptul de autor și brevete. Acest principiu la fel este prevăzut în toate trei acorduri principale ale OMC, deși el este abordat un pic diferit în fiecare din ele.
Eliminarea restricțiilor cantitative și aplicarea acestora între țările membre numai în situații de excepție, admise de acord pe o bază nediscriminatorie, avîndu-se în vedere că protejarea economie naționale față de concurența străină să se facă în exclusivitate pe calea tarifelor vamale. Regula este supusă totuși unor excepții specificate. O excepție importantă permite țărilor care întîmpină dificultăți ale balanței de plăți să restricționeze importurile pentru a-și salvgarda poziția financiară externă. Această excepție acordă o flexibilitate mai mare țărilor în curs de dezvoltare față de țările dezvoltate, în utilizarea restricțiilor cantitative la importuri, dacă aceste restricții sunt necesare pentru prevenirea unui declin serios al rezervelor monetare.
Neadmiterea concurenței neloiale, constînd din practicarea de subvenții și prețuri de dumping la export. Regulile nediscriminatorii – NMF și tratamentul național – sînt elaborate în așa fel ca să asigure condiții loiale pentru comerț. Multe dintre acordurile OMC au scopul să susțină concurența loială. De exemplu, în domeniul agriculturii, proprietății intelectuale, serviciilor. Acordul privind achizițiile publice contribuie la extinderea regulilor referitoare la concurență și asupra achizițiilor efectuate de mii de instituții publice în multe țări.
Utilizarea unei metodologii de evaluare vamală care să reflecte valoarea reală a mărfurilor, în scopul de a realiza funcționarea corectă a taxelor vamale rezultate din negocierile multilaterale.
Previziune: prin intermediul îndeplinirii obligațiilor. În cadrul OMC, cînd țările sunt de acord să deschidă piețele lor pentru bunuri și servicii, este ca și cum își asumă unele angajamente obligatorii. O țară poate să-și modifice angajamentele sale obligatorii, dar doar după negocierea cu partenerii săi comerciali, ceea ce poate însemna că aceștia să primească compensații pentru prejudiciul ce-l suportă în urma pierderii comerțului. Deci, sistemul comercial multilateral constituie o încercare a guvernelor de a asigura un anturaj stabil și previzibil.
Instituirea angajamentului țărilor-părți de a negocia pe plan multilateral reducerea și eliminarea taxelor vamale și a altor obstacole din calea comerțului internațional. Țărilor li se cere ca, ori de cîte ori este posibil, să reducă sau să elimine protecția producției interne, prin reducerea taxelor vamale și înlăturarea celorlalte bariere din calea comerțului. Taxele vamale astfel reduse sunt consolidate împotriva unor majorări posibile și sunt cuprinse în listele naționale ale țărilor membri.
Încurajarea reformei de dezvoltare și reformei economice. Este bine cunoscut faptul că sistemul OMC contribuie la dezvoltare. Țările mai puțin dezvoltate au nevoie de flexibilitate pe parcursul perioadei cînd acestea încearcă să implementeze acordurile. Iar acordurile, ca atare, au moștenit prevederile anterioare ale GATT, care permit acordarea unei asistențe speciale și a unor concesiuni comerciale țărilor în curs de dezvoltare.
Abateri de la principii:
Atît prin textul Acordului, cît și prin activitatea desfășurată de la înființare și pînă în prezent, GATT a admis unele adaptări și modificări de reguli și principii, pe calea indirectă a excepțiilor, impuse de evoluția conjuncturii comerciale internaționale și, mai ales , de evoluția relațiilor politice dintre statele participante:
a) Admiterea creării de zone de comerț liber și de uniuni vamale. Această măsură a diminuat importanța clauzei națiunii celei mai favorizate. Țările dintr-o regiune pot constitui un acord de comerț liber, care nu se va aplica față de bunurile provenite din țări ce nu fac parte din grupul dat. Astfel, s-a ajuns ca tratamentul aplicat în relațiile comerciale dintre țările Uniunii Europene să nu poată fi aplicat în relația țărilor aparținînd acestei grupări regionale cu țările extracomunitare.
b) Instituirea sistemului generalizat de preferințe vamale în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, pe bază de nereprocitate. Acest sistem s-a dovedit a fi pozitiv asupra promovării exportului țărilor în curs de dezvoltare către țările dezvoltate. Obiectivul SGP constă în facilitarea diversificării producției în țările în curs de dezvoltare, intensificarea procesului de industrializare și sporirea încasărilor din export. SGP vamale constă în acordarea de către țările donatoare (țările dezvoltate) scutire integrală sau parțială de taxe vamale la importul de produse manufacturate provenind din țările beneficiare de preferințe. Acordarea de preferințe vamale este efectuat în mod unilateral, ele nu constituie obiectul negocierii. Desigur că nu se poate trece cu vederea faptul că țările dezvoltate au acceptat acest sistem preferențial nu numai din dorința de a sprijini țările în curs de dezvoltare în efortul lor de achiziționare de mijloace valutare de plată, dar și din interese proprii, dacă se ține seama că în structura exportului țărilor în curs de dezvoltare predomină materiile prime minerale și alte produse de bază provenind din domeniul agricol, forestier, acvatic etc.
Un sistem uniform de preferințe care să fie aplicat în aceleași condiții de către toate țările dezvoltate n-a fost adoptat, dar s-au aplicat scheme individuale de preferințe care diferă de la o țară la alta.
c) Acceptarea unui grad sporit de protecție în favoarea țărilor în curs de dezvoltare. S-a admis ca țările membre în curs de dezvoltare să poată să-și protejeze economia națională față de concurența străină prin instituire de taxe vamale protecționiste adecvate, precum și pe calea introducerii altor măsuri protecționiste.
Structura instituțională a Organizației Mondiale a Comerțului
Organul suprem din cadrul OMC, responsabil pentru luarea deciziilor este Conferința Ministerială, care se reunește la fiecare doi ani. Ea va exercita funcțiile OMC și va lua măsuri necesare în acest scop. Ea va fi abilitată să ia decizii cu privire la toate aspectele ținînd de orice Acord comercial multilateral dacă un Membru solicită aceasta. De la înființarea OMC au avut loc patru Conferințe Ministeriale :
1. Singapore (1996) – în cadrul acestei Conferințe au fost examinate evoluțiile în cadrul comerțului internațional precum și problemele și aspectele de implementare a diverselor Acorduri OMC. Miniștrii țărilor participante au decis includerea în programul de lucru al OMC șase noi subiecte care au impact asupra dezvoltării comerțului internațional, și anume:
– comerțul și mediul înconjurător;
– comerțul și politica concurenței;
– facilitarea comerțului;
– transparența achizițiilor guvernamentale;
– comerțul electronic;
– comerțul și investițiile.
Referitor la ultimul domeniu menționat, investițiile au fost permanent în atenția OMC. Astfel, GATS a stabilit o serie de standarde privind prezența unui furnizor de servicii în altă țară membră GATS, iar acordul TRIPS abordează aspecte legate de condițiile ce se pot impune unui investitor de țară gazdă. Acest ansamblu de măsuri se dovedește a fi nesatisfăcător în ceea ce privește realizarea și protejarea investițiilor străine. OMC poate constitui un instrument util în rezolvarea acestor probleme, prin faptul că este o instituție cu vocație universală, precum și prin relația indisolubilă existentă între comerțul mondial și fluxurile de investiții străine.
2. Geneva (1998) – Conferința Ministerială de la Geneva a autorizat Consiliul General al OMC să stabilească un program de activități și negocieri ulterioare în cadrul OMC luînd în considerație și alte cîteva aspecte importante:
– problemele apărute în urma implimentării Acordurilor OMC;
– prevederile agendei incorporate în diferite Acorduri;
– de a face o retrospectivă a evoluției comerțului internațional.
La Geneva a fost instituit un Grup de Lucru pentru studierea problemei ce ține de interacțiunea dintre comerț și politica concurențială în cadrul OMC. Grupul de Lucru creat, începînd din anul 1999, examinează în special trei probleme relevante:
– pertinența pentru politica concurențială la principiile fundamentale ale OMC ( tratamentul național, transparența, clauza națiunii cele mai favorizate );
– cooperarea între țările membre în domeniul cooperării tehnice;
– contribuția politicii concurențiale la realizarea obiectivelor OMC.
3. Seattle (1999) – la Seattle miniștrii și-au propus ca scop lansarea unei noi runde de negocieri dedicată reducerii de mai departe a barierelor în calea comerțului. Cu toate că Consiliul General al OMC a stabilit programul de lucru cu mult înainte de începerea Conferinței, din păcate aceasta nu s-a soldat cu succes.
4. Doha (2001) – Conferința Ministerială de la Doha poate fi considerată un succes atît pentru țările membre cît și pentru OMC. S-a depus o muncă enormă atît de Secretariatul OMC, cît și de țara gazdă. În acest sens trebuie să reținem trei evenimente importante care s-au derulat la Doha:
– au fost obținute rezultate excelente în cea ce ține de Acordul TRIPS (s-au dus negocieri în vederea creării unui sistem multilateral de notificări și înregistrare a indicațiilor geografice a pentru vin și băuturi spirtoase, în conf. Cu art. 23.4 al TRIPS etc);
– s-au obținut rezultate semnificative în domeniul agriculturii (principalul subiect în acest domeniu a fost sprijinul producătorilor interni și promovarea exportului, tot aici au fost propuse negocieri de extindere a accesului pe piață, reducerea tuturor formelor de subvenționare a exportului, reducerea sprijinului intern ce afectează negativ comerțul, etc);
– aderarea Chinei și a Taiwanului la OMC (China a devenit cea de-a 143 țară membră a OMC după 15 ani de negocieri. Pe 12 noiembrie ,2001, cu o zi după semnarea Protocolului de Aderare a Chinei la OMC, Taiwan-ul, țară rivală Chinei, a devenit formal cea de-a 144-a membră a OMC).
La Conferința Ministerială de la Doha s-au dus dezbateri și negocieri și-n alte domenii ca: securitatea alimentară și protecția sănătății; comerțul cu servicii; comerțul electronic; domeniul investițiilor; problemele cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare în implementarea acordurilor curente ale OMC, etc.
După șase zile de negocieri, pe 14 noiembrie, miniștrii au aprobat o Declarație privind lansarea noilor negocieri comerciale multilaterale. Programul stabilește trei ani de negocieri care vor fi finalizate în 2005, acoperind diferite domenii care vor viza comerțul internațional, în special agricultura, serviciile, tarifele industriale, investițiile, etc.
Declarația Ministerială de la Doha prevede înființarea de către membrii OMC a Comitetului de Negocieri Comerciale (CNC) pînă la data de 31 ianuarie 2002. CNC este condus ex officio de Directorul General al OMC, fiind sub autoritatea și supravegherea Consiliului General. Se reunește o dată în fiecare 2-3 luni. Prima întrunire a Comitetului a avut loc în perioada 28 ianuarie – 1 februarie la care s-au luat decizii de ordin organizațional.
CNC a fost creat cu scopul de a monitoriza toate întîlnirile de negociere a condițiilor de aderare la OMC a statelor candidate, precum și de a decide care Grupuri de Lucru din cadrul OMC se vor ocupa cu implementarea prevederilor paragrafului 12 al Declarației de la Doha.
Comitetul de Negocieri Comerciale și Grupurile de Lucru nu sunt structuri paralele. Consiliul General rămîne a fi responsabil pentru întregul program negociat în cadrul Conferinței Ministeriale de la Doha, precum și pentru pregătirile pentru Conferințele Minesteriale care vor avea loc în viitor. A cincea Conferință Ministerială se va desfășura în 2003 în Mexic.
Consiliul General este cel mai înalt organ de luare a deciziilor din cadrul OMC, sediul său aflîndu-se la Geneva. El este compus din reprezentanții ai tuturor guvernelor membre și are autoritatea de a acționa în numele Conferinței Ministeriale a OMC în perioadele dintre reuniunile acesteia, trimițîndu-le în mod direct rapoarte. Este, de asemenea, responsabil pentru examinarea politicilor comerciale ale țărilor membre, pe baza rapoartelor pregătite de Secretariatul OMC. Consiliul General este asistat în activitatea sa de:
Consiliul pentru Comerțul cu bunuri, care supraveghează implementarea și funcționarea GATT 1994 și a acordurilor conexe.
Consiliul pentru comerțul cu Servicii, care supraveghează implementarea și funcționarea GATS;
Consiliul pentru TRIPS, care supraveghează funcționarea acordului TRIPS.
De asemenea, Consiliul General se întrunește ca Organ de Reglementare a Diferendelor (DSB), pentru a exercita funcțiile stabilite în Memorandumul de Acord privind Reglementarea diferendelor.
Consiliul General se mai poate întruni și pentru a examina politicile și practicile comerciale ale membrilor în calitate de Organ de Examinare a Politicilor Comerciale, așa cum este prevăzut în Mecanismele de Revizuire a Politicilor Comerciale.
În prezent, Consiliul General este condus de Stuart Harbinson.
Comitete și alte organe subsidiare: Prin Acordul OMC au fost constituite: Comitetul pentru Comerț și Dezvoltare ; Comitetul pentru restricții din motive de balanță de plăți, Comitetul pentru Buget, Finanțe și Aderare. Consiliul General al OMC a constituit alte două comitete care se raportează la el: Comitetul pentru Comerț și Mediu și Comitetul pentru Acordurile Comerciale Regionale.
OMC dispune de un Secretariat, condus de un director general, care este asistat de trei directori generali adjuncți. Conferința Ministerială numește Directorul General pe o perioadă de 4 ani și adoptă regulile referitoare la puterile, atribuțiile, condițiile de lucru și durata mandatului. Secretariatul OMC are un personal de 500 de angajați, de naționalități diferite. În îndeplinirea sarcinilor lor, atît Directorul General, cît și personalului OMC li se solicită ”să nu ceară sau să accepte nici un fel de instrucțiuni de la vre-un Guvern sau de la vre-o Autoritate din afara OMC”, menținîndu-se astfel caracterul internațional al Secretariatului. În prezent, Director General este Mike Moore.
Votarea. Acordul stipulează că OMC va continua practica GATT a luării deciziilor prin consens. Se consideră că s-a ajuns la consens , atunci cînd în momentul luării unei decizii, nici o țară membră nu se opune adoptării ei. Cînd consensul nu este posibil, Acordul prevede luarea deciziei cu majoritatea de voturi, fiecare stat avînd un singur vot. Există, totuși, cîteva cazuri în care cerințele speciale de votare sunt prescrise:
interpretarea prevederilor oricăruia dintre Acorduri cere o majoritate de ¾ din voturi (Acordul OMC, Art. 9:2);
amendamentele cer, în general, o majoritate de 2/3, totuși amendamentele la : Prevederile din Acordul OMC cu privire la amendamentele și luarea deciziilor, Prevederile MFN din GATT 1994, GATS, și acordul TRIPS – pot fi adoptate numai cu acordul tuturor membrilor (Acordul OMC, Art. X:1,2);
cererile depuse de către o țară membră pentru a deroga temporar de la obligațiile sale de membru OMC; cer o majoritate de ¾ (Acordul OMC,Art.IX:2).
Inițierea amendamentelor poate fi făcută de orice membru al OMC, sau de Consiliul care gestionează un acord multilateral, care trebuie apoi înaintate Conferinței Ministeriale. Aceasta supune amendamentele respective spre decizie prin consens a membrilor într-un interval de 90 de zile.
Deciziile în domeniul relațiilor comerciale sau în stabilirea proiectelor de investiții sînt influențate de o multitudine de factori. În orice caz, stabilitatea, transparența cadrului economic, politic, juridic și instituțional dintr-o țară pot crea un climat favorabil atragerii investițiilor străine directe. Practica a demonstrat că măsurile luate de guverne în domeniul investițiilor străine directe sunt adesea influențate de tradiții, structuri economice și administrative, orientări politice. Dar, diversitatea de măsuri politice și administrative ce reglementează domeniul investițiilor străine directe fac, de multe ori , foarte dificilă luarea unei decizii de către potențialul investitor străin. Aceste aspecte pot fi reglementate prin acorduri bilaterale de garantare a investițiilor.
Uniunea Europeană sprijină activitatea unui grup de lucru al OMC în domeniul comerțului și investițiilor, solicitînd și corelarea cu activitățile care se desfășoară în cadrul altor instituții, în special UNCTAD.
1.4. Beneficiile sistemului comercial OMC
OMC și sistemul său comercial oferă multiple beneficii, unele bine cunoscute, altele – mai puțin evidente. Obiectivul acestui sistem bazat pe reguli este de a asigura că piețele rămîn deschise și de a evita întreruperea acestui acces prin impunerea bruscă și arbitrară a unor restricții asupra importurilor.
Într-un număr de țări în curs de dezvoltare, comunitățile de afaceri continuă totuși să nu conștientizeze pe deplin avantajele sistemului comercial OMC. Cu toate acestea, acest sistem juridic nu numai că oferă beneficii producătorilor industriali și întreprinderilor, dar și creează drepturi în favoarea lor. Dacă ar fi să sistematizăm aceste beneficii, atunci ele ar putea fi prezentate astfel:
Sistemul contribuie la menținerea păcii internaționale.
În particular, pacea este un rezultat al aplicării celor mai importante principii ale sistemului comercial.
Sistemul permite soluționarea constructivă a diferendelor.
Sistemul OMC oferă modalități eficiente de rezolvare pașnică și constructivă a diferendelor aferente activității comerciale. Mai mult comerț înseamnă mai multe eventualități de apariție a diferendelor. Faptul că țările pot apela la OMC pentru a-și reglementa diferendele, contribuie substanțial la diminuarea tensiunilor internaționale din sfera comercială.
Comerțul stimulează creșterea economică.
Comerțul este potențialul de a crea locuri de muncă. Practica arată că diminuarea numărului obstacolelor comerciale influențează pozitiv asupra numărului locurilor de muncă. O politică bine gîndită înlesnește soluționarea problemelor de angajare în cîmpul muncii, rezultatul final fiind mai bun anume în condiții mai libere de comerț.
Comerțul liber reduce cheltuelile de trai.
Există o mulțime de studii cu privire la impactul dintre protecționism și comerțul liber. Protecționismul este scump, el întotdeauna ridică prețurile. Sistemul OMC are ca scop reducerea barierelor comerciale prin intermediul regulilor convenite de comun acord și se bazează pe principiul nediscriminării. Rezultatul – reducerea costurilor de producere și reducerea prețurilor la mărfuri finite și la servicii.
Comerțul sporește veniturile.
Analizele și estimările impactului Rundei Uruguay (deci a formării OMC), sau ale creării pieței comune a UE, au demonstrat că aceste procese s-au soldat cu venituri suplimentare considerabile, ceea ce a impulsionat serios procesele de dezvoltare economică. Comerțul comportă provocări și unele riscuri – producătorii interni trebuie să ofere produse de aceeași calitate cu cele importate, însă nu toți reușesc. Dar faptul că există venituri suplimentare, înseamnă că există resurse pentru ca guvernele să poată redistribui beneficiile disponibile, spre exemplu, pentru a ajuta agenții economici să devină mai competitivi.
Sistemul încurajează guvernarea bună.
Deseori guvernele folosesc cadrul OMC în calitate de restricție internă utilă la elaborarea politicilor economice, argumentînd, că “nu putem proceda astfel, deoarece acest fapt vine în contradicție cu prevederile acordurilor OMC”. Pentru afaceri, asumarea acestor angajamente înseamnă o mai mare certitudine și claritate în condițiile de comerț; pentru guverne aceasta înseamnă mai multă disciplină și corectitudine.
1.4.1. Beneficiile pentru exportatorii de bunuri și servicii
Securitatea accesului. În comerțul cu bunuri, aproape toate taxele vamale ale țărilor dezvoltate și o proporție mare a celor în curs de dezvoltare au fost consolidate în cadrul OMC împotriva creșterilor. Consolidarea asigură faptul că accesul îmbunătățit pe piață, obținute prin reduceri tarifare incluse în listele de concesii ale fiecărei țări să nu fie întrerupt prin creșteri bruște ale taxelor sau impunerea altor restricții de către țările importatoare. În domeniul serviciilor, țările și-au luat angajamente de a nu restricționa accesul produselor din domeniul serviciilor peste condițiile și limitările specificate în listele lor naționale.
Stabilitatea accesului. Sistemul asigură, de asemenea, stabilitatea accesului pe piețele de export, solicitînd tuturor țărilor să aplice un set de reguli uniform, elaborat în cadrul diverselor acorduri. Țările au obligația de a asigura conformitatea cu prevederile acordurilor pertinente a regulilor privind determinarea valorii în vamă, inspectarea produselor în vederea stabilirii conformității cu standardele obligatorii de calitate sau eliberarea licențelor de import.
1.4.2. Beneficiile pentru importatorii de materii prime
Adeseori întreprinderile sunt obligate să achiziționeze din import materii prime, produse intermediare și servicii necesare producției de export. Regula de bază care cere ca exporturile să fie permise, fără restricții suplimentare, după plata taxelor și obligația de a asigura conformitatea celorlalte reguli naționale, aplicate la frontiere cu reguli uniforme din cadrul Acordurilor, facilitează importurile. Ele acordă industriilor exportatoare o anumită garanție că își procură cele necesare fără întîrzieri și la costuri competitive. În plus, consolidările tarifare servesc la asigurarea importatorilor că costurile de import nu vor fi mărite prin impunerea unor taxe vamale mai mari.
Capitolul II: Acordurile OMC. Caracteristicile de bază
2.1. Acordul General pentru Tarife și Comerț
2.1.1. Scurt istoric al apariției G.A.T.T.
Ca urmare a faptului că cel de-al doilea Război Mondial a afectat profund întreaga economie mondială și relațiile economice internaționale, ONU a inițiat încă din primii ani de activitate, o amplă acțiune menită să ducă în final la crearea unei Organizații Mondiale a Comerțului care să-și aducă contribuția la eliminarea treptată a barierelor și restricțiilor din calea comerțului internațional.
În acest scop, din însărcinarea ECOSOS, o comisie pregătitoare formată din reprezentanții a 23 de state, a trecut încă din 1945 la elaborarea unei carte a viitoarei Organizații Mondiale a Comerțului, aceasta fiind prima încercare de codificare a unor reguli fundamentale care să guverneze relațiile economice internaționale. Comisia pregătitoare a hotărît ca, paralel cu activitatea de elaborare a Cartei pentru viitoarea OMC și pînă la ratificarea ei, să inițieze și primele negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale și a altor restricții din calea comerțului internațional. Aceste negocieri au avut loc în perioada aprilie – octombrie 1947 și rezultatele lor au fost încorporate într-un tratat multilateral, denumit Acordul General pentru Tarife și Comerț, care constituie baza oficială, juridică a concesiilor tarifare convenite. Totodată în acest tratat, care urma să fie o anexă la Carta pentru OMC, au fost înscrise și o serie de reguli, principii și discipline după care să se călăuzească statele semnatare în desfășurarea schimburilor comerciale reciproce. Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948.
A fost elaborată și Carta proiectată pentru OMC, cunoscută sub denumirea de Carta de la Havana (1948), dar, nefiind ratificată de statele semnatare, n-au putut să fie puse bazele OMC, rămînînd în vigoare GATT care nu a avut statut juridic de organizație internațională, dar a întreținut legături cu organizații specializate ale ONU.
2.1.2. Obiectivele și structura Acordului General pentru Tarife și Comerț
Acordul General pentru Tarife și Comerț a fost un tratat multilateral – interguvernamental, ce reglementa cele mai importante aspecte ale cooperării economice și comerciale între statele semnatare.
Principalul obiectiv al GATT este crearea și implementarea unui sistem comercial liberalizat și deschis în cadrul căruia întreprinderile comerciale din țările membre pot face comerț unele cu altele în condițiile de competiție imparțială. Din textul Acordului mai pot fi deduse următoarele obiective: liberalizarea comerțului; aplicarea clauzei națiunii celei mai favorizate, fapt ce presupune nediscriminarea; respectarea obligațiilor asumate; micșorarea tarifelor; un regim comun pentru statele în curs de dezvoltare; politica antidumping etc.Aceste obiective își păstrează valabilitatea și în prezent. În ultimii 15-20 de ani, ca urmare a faptului că a crescut numărul țărilor membre și, în special, al țărilor în curs de dezvoltare, atribuțiile și obiectivele GATT s-au lărgit.
Structurile organizatorice ale GATT sunt următoarele:
– Sesiunea părților contractante;
– Consiliul Reprezentanților;
– Comitete și grupuri de lucru specializate;
– Secretariatul.
Sesiunea părților contractante – (membrii cu drepturi depline), este alcătuită din delegații tuturor țărilor membre și este forul suprem al GATT. Se întrunește, de obicei, o dată pe an (sesiune ordinară) sau de mai multe ori pe an, la cererea părților contractante (sesiuni extraordinare). Atribuțiile sale de bază:
dreptul și obligația de a veghea la respectarea prevederilor GATT;
aprobă modificările și completările aduse textului GATT;
aprobă prin vot primirea de noi membri;
aprobă crearea de noi organe în structura organizatorică a GATT și le direcționează activitatea.
Consiliul reprezentanților – alcătuit din reprezentanții țărilor membre cu drepturi depline, începe să funcționeze în 1960 și își exercită atribuțiile între sesiunile părților contractante, îndeplinind rolul de organ executiv. Are următoarele atribuții :
îndrumă activitatea organelor din subordine ( comitete, comisii);
organizează negocierile pentru primirea de noi membri în GATT;
organizează consultări cu părțile contractante asupra diverselor aspecte ale evoluției schimburilor comerciale reciproce;
Secretariatul – în frunte cu Director General efectuează activitatea tehnico-organizatorică. Personalul numără 350 de membri. El desfășoară și o activitate publicistică foarte bogată. Sprijină derularea rundelor de negocieri organizate de GATT și publică rezultatele acestora. Acordă asistență de specialitate țărilor în curs de dezvoltare.
Comitetele și grupurile de lucru specializate pe probleme – asigură activitatea permanentă a Acordului General, studiind problemele ce le-au fost încredințate.
În afara comitetelor specializate permanente pot fi create comitete cu activitate temporală, a căror misiune încetează odată cu terminarea acțiunii pentru care au fost create.
Dintre comitetele specializate pe probleme permanente, se remarcă îndeosebi activitatea următoarelor opt:
Comitetul pentru comerțul cu produsele industriale;
Comitetul pentru agricultură și comerțul cu produsele agricole;
Comitetul pentru comerț și dezvoltare;
Comitetul balanțelor de plăți;
Comitetul pentru practicile antidumping;
Comitetul pentru textile;
Comitetul pentru buget, finanțe și administrație.
Din 1964, mai face parte din structura organizatorică a GATT și Centrul de Comerț Internațional, care din 1968 a devenit Centrul comun de comerț internațional GATT-UNCTAD.
2.1.3. Principalele prevederi ale GATT-ului.
Textul Acordului a suferit pe parcursul existenței sale o serie de revizuiri și completări impuse de condițiile internaționale postbelice. Începînd din 1995 cînd a fost actualizat, Acordul General pentru Tarife Vamale și Comerț a devenit principalul Acord al OMC pentru comerțul cu mărfuri. Principiile ce stau la baza GATT au fost preluate de sistemul OMC.
Întregul sistem GATT se bazează pe patru reguli de bază:
Protejarea industriei naționale prin taxe vamale. Deși GATT are ca scop liberalizarea progresivă a comerțului, recunoaște că țările membre pot fi în situația de-ași proteja producția internă față de competiția străină. Totuși, le cere țărilor să asigure protecția prin taxe vamale. Utilizarea restricțiilor cantitative este interzisă, cu excepția unui număr limitat de situații.
Plafonarea tarifelor. Țărilor li se cere ca, ori de cîte ori este posibil, să reducă sau să elimine protecția producției interne, prin reducerea taxelor vamale și înlăturarea celorlalte bariere din calea comerțului, în cadrul negocierilor comerciale multilaterale. Concomitent, regula prevede plafonarea tarifelor reduse, adică excluderea majorării lor ulterioare.
Clauza națiunii celei mai favorizate. Această regulă importantă a GATT prevede principiul nediscriminării. Astfel, dacă o țară membră acordă altei țări orice tarif sau orice beneficiu pentru anumite produse, ea trebuie imediat și necondiționat să îl extindă asupra produselor asemănătoare ale altor țări. Această obligație se aplică atît importurilor , cît și exporturilor. Dacă o țară percepe taxe pentru exportul către o anumită destinație, ea trebuie să perceapă taxe cu aceeași rată pentru exporturile către toate destinațiile. Există și unele derogări. Comerțul între membrii Acordurilor Generale de Comerț, care este supusă la taxe vamale preferențiale sau exceptat de aceste taxe, este una dintre excepții. O altă excepție o constituie Sistemul Generalizat de Preferințe acordat țărilor în curs de dezvoltare de către țările dezvoltate.
Tratamentul național. Conform acestui principiu, un produs importat care a trecut granița după plata taxelor vamale și a altor taxe trebuie să beneficieze de un tratament egal cu cel aplicat produselor autohtone.
GATT mai conține un șir de anexe care vizează agricultura, textilele, comerțul de stat, produsele standard, subvențiile și acțiunile împotriva practicilor de dumping. Țările își iau angajamente pe categorii de mărfuri. Acestea includ angajamente de a reduce și limita tarifele vamale la importarea mărfurilor. În unele cazuri tarifele sunt reduse la zero, în altele ele sunt limitate. Deci sunt luate angajamente față de OMC că unui produs i se va aplica o anumită rată care nu va fi mărit.
2.1.4. Rundele comerciale
Negocierile comerciale inițiate de către GATT se desfășoară în cadrul unor conferințe, denumite și runde de tratative. Practica acestor conferințe a consacrat respectarea cîtorva principii în desfășurarea negocierilor tarifare și netarifare, și anume:
Fiecare parte contractantă are dreptul de a decide dacă participă sau nu la negocierile inițiate în cadrul GATT;
Nici uneia dintre părțile contractante nu i se poate cere să facă concesii unilaterale, între părți contractante trebuind să se acorde concesii de egală valoare. Fac excepție țările în curs de dezvoltare care beneficiază de principiul nereciprocității concesiilor în raporturile cu țările dezvoltate.
c. Toate părțile contractante beneficiază de rezultatele negocierilor tarifare, în virtutea aplicării reciproce a MFN, indiferent dacă participă sau nu la negocieri. Cît privește alte acorduri negociate-n cadrul GATT, acestea nu se extind asupra părților contractante decît în măsura în care aderă la ele.
În perioada 1947 – 1990, în cadrul GATT, au avut loc opt runde de negocieri, care s-au soldat cu rezultate importante pe linia creării condițiilor favorabile dezvoltării comerțului internațional.
Runda de la Geneva (aprilie-octombrie 1947).
Această rundă sa soldat cu crearea Acordului GATT și cu 45 000 concesii tarifare vizînd peste 50% din valoarea comerțului mondial din acea perioadă. S-au pus bazele unei noi tehnici de negocieri cunoscută sub denumirea de „țară cu țară și produs cu produs”.Prin protocolul de la Geneva se stabilește reducerea taxelor vamale la importul în țările dezvoltate cu 35% în medie pentru produse industriale și cu 15% pentru produse agricole, iar la importul în unele țări în curs de dezvoltare, cu pînă la 40% pentru unele produse industriale.
Runda de la Annecy (Franța-1949)
Această rundă de negocieri comerciale a condus, pe lîngă aderarea a 11 noi țări la GATT, la 5000 de concesii tarifare.
Runda de la Torguay (Anglia-1950-1951)
Această rundă a fost organizată cu prilejul aderării R.F.G la GATT. Numărul concesiilor tarifare negociate a fost de 8700, iar reducerea medie a taxelor vamale a fost de 25% față de nivelul practicat în 1948.
Runda de la Geneva (Elveția-1955-1956)
Această rundă s-a soldat cu rezultatele cele mai modeste – 4300 de concesii tarifare, alcătuite în principal din consolidări de taxe vamale.
Runda Dillon-Geneva (1960-1962)
A fost numită așa după numele subsecretarului de stat American care a propus-o. Deși nu a dus decît la realizarea unui număr de 4400 concesii tarifare, a marcat totuși un pas înainte față de rundele precedente prin faptul că s-a folosit tehnica reducerii lineare și reciproce a taxelor vamale cu un anumit procent convenit.
Runda Kennedy-Geneva (1964-1967)
Runda a fost lansată din inițiativa SUA și CEE. La această rundă s-a convenit reducerea taxelor vamale la 6300 poziții tarifare, în medie cu 35%, în timp de 5 ani. Pentru prima oară au fost abordate la această rundă și alte trei probleme : obstacolele netarifare, liberalizarea comerțului cu produse agricole și luarea în considerare a situației țărilor în curs de dezvoltare. În domeniul obstacolelor netarifare s-a elaborat și adoptat un Cod antidumping.
Runda Tokyo (1973-1979)
A fost organizată din inițiativa SUA, CEE și a Japoniei. Pe parcursul acesteia au continuat eforturile GATT de a reduce în mod treptat tarifele. Rezultatele s-au soldat cu o reducere de 1/3 din plățile vamale în cele 9 mari țări industrializate, ceea ce a făcut ca tariful mediu la produsele industriale să se reducă cu 4.7%. Micșorarea tarifelor, eșalonată pe parcursul unei perioade de peste opt ani, a implicat și un element de „armonizare”, și anume cu cît mai mare era tariful, cu atît mai mare era diminuarea acestuia, în mod proporțional. Au fost semnate un șir de acorduri privitoare la obstacolele de altă natură decît cele tarifare, care în unele cazuri țineau de modalitatea de interpretare a regulilor existente GATT, iar în altele s-au pus fundamente cu totul noi. Dat fiind faptul că nu au fost acceptate de toți membrii GATT; deseori erau numite neoficial „coduri”. Astfel, în domeniul netarifar au fost negociate șase acorduri : Acordul cu privire la evaluarea vamală; Acordul cu privire la comerțul de stat; Acordul privind procedurile în materie de licențe de import; Acordul privind subvențiile de export și taxele compensatorii; Codul Antidumping;Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerțului. Aceste Acorduri nu erau multilaterale, dar constituiau totuși un început.
Runda Uruguay (La Punta del Este-1986-1993)
Negocierile în cadrul Rundei Uruguay s-au soldat cu elaborarea Actului Final (la 15 decembrie 1993 ) ce a fost supus aprobării guvernelor celor 117 țări participante la negocieri. Rezultatele rundei au fost puse în aplicare la 1 ianuarie 1995. Prin Actul Final s-a convenit:
Acordul privind crearea Organizației Mondiale a Comerțului. OMC este concepută ca o organizație independentă, în afara ONU. Reuniunea de la Marrakech a Comitetului de negocieri comerciale, care a marcat oficial finalizarea Rundei Uruguay, a confirmat, la nivel oficial, actul de naștere a Organizației Mondiale a Comerțului, al III-lea pilon al economiei mondiale (pe lîngă FMI și BM).
OMC înlocuiește structura juridică și instituțională a GATT. Ea are o sferă de cuprindere mai largă decît GATT, incluzînd pe lîngă comerțul cu mărfuri și comerțul cu servicii și aspectele drepturilor de proprietate intelectuală;
Acordul General pentru Comerțul cu Servicii;
Acordul referitor la Aspectele Drepturilor de Proprietate Intelectuală legate de Comerț;
Printre rezultatele vizînd liberalizarea, incluse în Actul Final, sunt de menționat:
a) Reducerea cu 40 a taxelor vamale de import pentru produsele industriale și agricole;
b) Reducerea progresivă, pe o perioadă de șase ani, a sprijinului intern acordat agriculturii, în medie cu 20% în țările industrializate, și cu 13,3% în țările în curs de dezvoltare;
c) Liberalizarea pe parcursul unei perioade de 10 ani a exporturilor de produse textile prin creșterea progresivă a a nivelului cotelor de acces, precum și reducerea, în paralel, a taxelor vamale la importul acestor produse;
d) Liberalizarea comerțului cu servicii , prin convenirea acordării multilaterale a regimului clauzei națiunii celei mai favorizate și a regimului național;
Consolidarea regulilor de acțiune împotriva practicilor de concurență neloială în comerțul internațional;
Extinderea principiului tratamentului diferențiat și mai favorabil pentru țările în curs de dezvoltare.
Principalele date referitoare la Runda Uruguay
2.1.5. Acordurile conexe
În Conținutul „Rezultatelor Negocierilor în cadrul Rundei Uruguay privind comerțul multilateral”, textele juridice includ o listă de aproape 60 de acorduri , anexe, decizii și înțelegeri. Prin intermediul acestor acorduri a fost instituit un sistem mondial comercial nediscriminatoriu care reglementează în mod expres drepturile și obligațiile membrilor OMC. Pe lîngă Acordurile ce cuprind principiile de bază (GATT, TRIPS, GATS), au fost negociate și o serie de Acorduri adăugătoare care se referă la clauze speciale cu privire la sectoare specifice, și anume:
1. Acordul privind evaluarea bunurilor în vamă (art. VII al GATT)
Acest Acord conține reguli de evaluare care concentrează și, simultan, extind clauzele privind evaluarea în vamă stabilite în textul original al GATT. Sistemul de evaluare a Acordului este bazat pe criterii simple și echitabile, urmărind asigurarea uniformității în aplicarea regulilor, astfel încît importatorii să poată evalua în avans cu certitudine suma taxelor de plătit la importuri.
Principala regulă a acestui Acord este acea că valoarea pentru scopuri vamale trebuie să se bazeze pe prețul real plătit sau plătibil pentru bunul de export, destinat unei țări importatoare (adică prețul de factură), ajustat, dacă este cazul, pentru a include unele plăți suportate de cumpărători, cum ar fi costul ambalării, taxele pentru obținerea licenței, etc. Articolul enumără taxele sau costurile care nu trebuie adăugate la valoarea în vamă, dacă nu pot fi evidențiate separat din prețul real sau plătibil, și anume: cheltuielile de transport, după importul în teritoriul vamal al țării importatoare; costul construcției, asamblării, întreținerii după efectuarea importului.
Pentru a proteja interesele importatorilor și a asigura o bază imparțială și neutră pentru determinarea valorii, Acordul mai conține alte cinci reguli care limitează discreția autorităților vamale și stabilesc o consecutivitate strictă a etapelor evaluării. Numai în cazul în care vama consideră că valoarea nu poate fi determinată conform primei reguli, se va aplica regula imediat următoare.
a) Valoarea de tranzacție a mărfurilor identice – dacă valoarea nu poate fi determinată pe baza valorii tranzacției, ea se va stabili folosind valori de tranzacție deja determinate pentru bunurile identice (art. 2).
b) Valoarea de tranzacție a mărfurilor similare – Dacă nu este posibilă determinarea valorii pe baza metodei de mai sus, ea trebuie determinată pe baza valorii de tranzacție la bunuri similare. În cadrul celor două metode, tranzacția selectată trebuie să se refere la bunuri importate care au fost vîndute la export către țara importatoare aproximativ în același timp ca și cele a căror valoare se evaluează.
c) Valoarea deductivă – Valoarea dedusă este determinată pe baza prețului unitar de vînzare pe piața internă a mărfurilor importate care sunt evaluate, sau a mărfurilor identice sau similare, după efectuarea deducțiilor pentru astfel de elemente ca profitul, taxele vamale și alte taxe, transportul, asigurarea și alte cheltuieli în țara importatoare (art.5).
d) Valoarea calculată – Valoarea calculată se determină prin adăugarea la costul producerii al bunurilor evaluate „a unei sume pentru profit și cheltuieli generale egale cu cele care, de obicei, se reflectă în vînzarea bunurilor din aceeași clasă sau gen ca mărfurile evaluate care sunt produse de către producători în țara exportatoare pentru export către țara importatoare” (art.6).
e) Metoda continuării – În cazul în care valoarea în vamă nu poate fi evaluată prin una din cele patru metode descrise mai sus, ea poate fi determinată prin utilizarea oricărei metode anterioare într-o manieră flexibilă cu condiția că criteriile utilizate să corespundă Art. VII al GATT.
Obiectivul de bază a acestui Acord este de a proteja interesele comercianților onești, cerînd organelor vamale să accepte pentru determinarea valorii impozabile prețul real, plătit de importator într-o anumită tranzacție.
Înainte de 1 ianuarie 1995, numai 11 țări aplicau sistemul de evaluare prevăzut de Acord. Perioada de implementare a prevederilor Acordului a expirat în anul 2000.Orice extindere a perioadei de tranziție trebuie să fie adresată ți aprobată de Comitetul de Evaluare în Vamă.
2. Acordul privind Inspecția Înainte de Expediție (PSI).
PSI constă în angajarea unor companii private specializate din străinătate pentru a verifica detaliile expediției – prețul, cantitatea și calitatea bunurilor, etc.
Acordul privind Inspecția Înainte de Expediție recunoaște că principiile și obligațiile GATT se aplică activităților agenților de inspecție înainte de expediție împuterniciți de către guverne. În prezent, 5 companii de PSI oferă servicii de inspecție înainte de expediție: cea mai mare dintre ele este Société Generale du Surveillance (SGS) din Geneva, ea are peste 130 de filiale în peste 140 de țări (inclusiv și în Republica Moldova); altele sunt BIVAC International din Paris; COTECNA din Geneva, Inchape Testing Services International (ITSI) din Londra și Inspectoratele din SUA.
Scopul PSI este salvgardarea intereselor naționale financiare prin prevenirea ieșirilor de capital, fraudelor comerciale și eschivării de la plata taxelor vamale, compensarea insuficienților din infrastructurile administrative. PSI, de asemenea prezintă avantajul accelerării vămuirii bunurilor, reducerii corupției vamale, etc.
Obligațiile pe care Acordul le impune țărilor care folosesc sistemul PSI vizează:
a) Nediscriminarea – procedurile și criteriile vor trebui aplicate pe o bază egală tuturor exportatorilor. Toți importatorii trebuie să efectueze inspecția în mod uniform (Acordul PSI, art.2.1).
b) Tratamentul național – țările care utilizează serviciile de PSI nu trebuie să aplice reglementările naționale într-o asemenea manieră încît să aplice un tratament mai puțin favorabil pentru bunurile care au fost inspectate față de produsele naționale similare (Acordul PSI, art.2.2).
c) Locul inspecției – inspecția fizică trebuie să fie efectuată în țara exportatoare și, doar dacă acest lucru nu este posibil, în țara producătoare (Acordul PSI, art.2.3).
d) Standardele – inspecția cantității și calității trebuie să fie realizată în conformitate cu standardele convenite reciproc între cumpărător și vînzător sau, în absența acestora, cu standardele internaționale (Acordul PSI, art.2.4).
e) Transparența – transparența trebuie să fie asigurată prin furnizarea de informații exportatorilor, între altele, cu privire la legile și reglementările din țara utilizatorului referitoare la activitățile de PSI și privind procedurile și criteriile folosite pentru inspecție (Acordul PSI, art.2.5-2.8).
f) Protecția informațiilor confidențiale – informațiile confidențiale nu trebuie divulgate terților (Acordul PSI, art.2.5-2.13).
g) Întîrzierile – întîrzierile fără motiv trebuie evitate (Acordul PSI , art.2.15-19).
h) Verificarea prețurilor – membrii utilizatori vor face astfel încît, pentru a evita suprafacturarea sau subfacturarea și frauda, entitățile de inspecție înainte de expediție să efectueze o verificare a prețului (Acordul PSI, art.2:20).
Acordul stabilește o procedură independentă de revizuire – administrată în comun de către o organizație care reprezintă agențiile PSI și o organizație care reprezintă exportatorii pentru a reglementa diferendele între un exportator și o agenție PSI.
3. Acordul privind Barierele Tehnice în Calea Comerțului (TBT).
Scopul fundamental al Acordului este de a asigura ca regulamentele și standardele tehnice, ce includ cerințe pentru împachetare, marcare și etichetare și proceduri utilizate pentru evaluarea conformității cu aceste regulamente, cerințe și standarde să nu fie formulate și aplicate astfel încît să creeze obstacole inutile în calea comerțului. Scopul menționat poate fi realizat în cazul în care țările utilizează, atunci cînd este adecvat și posibil, standardele internaționale pentru formularea regulamentelor lor tehnice sau pentru elaborarea standardelor naționale voluntare. Acordul cuprinde termenul „regulament tehnic” referitor la standardele cu care conformitatea este obligatorie. Termenul „standard” este utilizat referitor la standardele folosite pe o bază voluntară.
Regulamentele tehnice și standardele industriale pot varia de la țară la țară. În cazul în care există prea multe standarde diferite, acestea pot crea dificultăți producătorilor și exportatorilor. Dacă standardele sunt stabilite în mod arbitrar, ele pot fi utilizate ca scuză pentru protecționism. Astfel de standarde pot deveni obstacole în calea comerțului.
Evaluarea conformității – acordul referitor la TBT definește procedurile de evaluare a conformității ca fiind „orice procedură utilizată, direct sau indirect, pentru a determina dacă cerințele pertinente, cuprinse în reglementările tehnice sau standarde sunt îndeplinite”. Evaluarea conformității cu standardele, prin intermediul utilizării unei terțe părți neutre, ia următoarele forme:
1. Testarea produselor;
2. Certificarea produselor, în urma inspecției;
3. Evaluarea sistemelor de management al calității; și
4. Proceduri de acreditare.
Reglementări tehnice și standarde – pentru ca regulamentele tehnice care impun standarde obligatorii sau standarde voluntare să nu creeze obstacole tehnice inutile în calea comerțului, Acordul stabilește anumite principii și reguli care cer ca agențiile cu rol de reglementare corespund cerințelor (Acordul privind TBT, art.2.1-2.2).
Principalele organizații care redactează standardele internaționale sunt: Organizația Internațională pentru standardizare(ISO); Comisia Electrotehnică Internațională(CEI); Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU); și Comisia Codex Alimentarius.
4. Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (SPS).
Măsurile sanitare și fitosanitare țin de securitatea alimentară și standardele pentru protecția plantelor și animalelor. Acordul SPS încurajează țările membre să utilizeze standarde stabilite de organizații internaționale, dar mai permite țărilor să stabilească propriile standarde care pot fi doar mai înalte decît cele internaționale. Aceste măsuri nu vor admite discriminări în mod arbitrar sau nejustificat între țările membre unde prevalează condiții identice sau similare.
Conform Acordului SPS se consideră măsuri sanitare și fitosanitare toate măsurile ce pot fi aplicate:
pentru protecția vieții și sănătății oamenilor împotriva riscurilor cauzate de alimentele care conțin aditivi, substanțe contaminante, toxine sau organisme ce provoacă boli;
pentru protecția vieții și sănătății oamenilor împotriva plantelor sau animalelor purtătoare de boli;
pentru protecția vieții și sănătății animalelor și plantelor împotriva paraziților, bolilor sau organismelor ce provoacă boli; ș.a.
Acordul SPS cere țărilor ca, la adoptarea măsurilor sanitare și fitosanitare, să se călăuzească de standardele, directivele sau recomandările elaborate de : Comisia Codex Alimentarius; Biroul Internațional al Epizootiilor; Organizații internaționale și regionale competente care își desfășoară activitatea în cadrul Convenției Internaționale privind Protecția Plantelor; și orice altă organizație care poate fi desemnată de Biroul OMC privind SPS:
Măsurile SPS reduc riscurile consumatorilor, animalelor sau plantelor pînă la niveluri acceptabile. Măsurile diferite pot fi echivalente în asigurarea aceluiași nivel de protecție a sănătății contra riscurilor apariției unor boli sau contaminări. Art.4 al Acordului SPS cere statelor membre, sub anumite condiții, recunoașterea măsurilor echivalente al altor țări.
Membrii OMC sunt încurajați să acorde asistență tehnică și financiară pentru țările cel mai puțin dezvoltate pentru ca ele să fie în stare să facă față problemelor specifice ce țin de implementarea Acordului și introducerii unor noi măsuri SPS care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra comerțului.
Acordul SPS mărește transparența măsurilor sanitare și fitosanitare. Cu toate că multe guverne utilizează deja în managementul lor evaluarea riscului cu referire la inofensivitatea alimentelor și protecția vieții și sănătății animalelor și plantelor. Acordul SPS încurajează utilizarea la scară mai largă a evaluării sistematice a riscului de către toate guvernele țărilor membre ale OMC și pentru toate produsele relevante.
5. Acordul privind procedurile în materie de licențe de import (PLI).
Procedurile naționale în materie de licențe în import pot afecta în mod negativ fluxul importurilor, în special dacă aceste proceduri nu sunt transparente sau dacă acestea întîrzie în mod nejustificat eliberarea licențelor. Acordul PLI împarte licențele în două categorii:
a) Licențe automate – ele ar trebui să se elibereze într-un termen maximde 10 zile lucrătoare de la primirea cererilor;
b) Licențe neautomate – sunt utilizate, în general, pentru a administra restricțiile cantitative și trebuie acordate într-un termen de maximum 30 de zile de la primirea cererilor atunci cînd licențele sunt eliberate pe baza principiului „primul venit, primul servit” , și de 60 de zile dacă toate cererile sunt analizate simultan.
Acordul privind procedurile în materie de licențe de import prevede reguli pentru adoptare și implementarea procedurilor naționale în ceea ce privește eliberarea licențelor de import. Autoritățile naționale de licențiere trebuie să se conformeze acestor reguli, obiectivul de bază al acestora fiind acela de proteja interesele importatorilor și furnizorilor externi. Regulile cer autorităților naționale de licențiere să se asigure că procedurile de licențiere nu sunt mai împovărătoare decît este absolut necesar pentru a administra sistemul de licențiere, sunt transparente și previzibile și protejează importatorii străini împotriva întîrzierilor inutile.
Acordul PLI obligă țările membre să publice toate informațiile privind procedurile de licențiere pentru import (Acordul privind PLI, art. 1.4 ). În plus, pentru a proteja interesele importatorilor și a facilita emiterea rapidă a licențelor, Acordul stipulează că:
a) modelele de cereri și proceduri trebuie să fie atît de simple pe cît este de posibil;
b) cererile nu trebuie să fie refuzate pentru erori minore de documentație care nu modifică datele de bază;
c) pedepsele aplicate pentru astfel de erori nu trebuie să fie mai aspre decît este necesar pentru a servi ca avertisment, cu excepția cazurilor în care apar intenții de fraudă sau neglijări evidente.
Autorităților de licențiere li se cere ca la distribuirea licențelor să acorde o atenție deosebită noilor importatori, în special celor care importă din țări în curs de dezvoltare și țări cel mai puțin dezvoltate.
6. Acordul privind Subvențiile și Măsurile Compensatorii (SMC).
Acordul privind Subvențiile și Măsurile Compensatorii abordează două subiecte separate, însă strîns legate între ele:
a) disciplinele multilaterale care reglementează acordarea subvențiilor;
b) aplicarea măsurilor compensatorii în scopul compensării daunelor cauzate de importurile subvenționate.
În general, prevederile Acordului SMC se aplică produselor industriale, iar cele ale Acordului privind Agricultura la produsele agricole. Se consideră că o industrie a primit o subvenție ca urmare a: transferului direct de la guvern de fonduri sau garanții guvernamentale ale plăților împrumuturilor; furnizării de bunuri sau servicii sau achiziționării de bunuri de către guvern; ș.a. (Acordul SMC, art.1).
Guvernele acordă subvențiile în scopul folosirii lor pentru promovarea dezvoltării de noi industrii, pentru a le încuraja investițiile și înființarea de întreprinderi în zonele defavorizate, pentru îmbunătățirea infrastructurii, etc.
Scopul Acordului nu este să restrîngă nejustificat dreptul guvernelor de a acorda subvenții, ci de a le interzice sau de a le descuraja în utilizarea subvențiilor care au efecte defavorabile asupra comerțului altor țări. În acest scop, el împarte subvențiile în:
a) Subvenții interzise (subvențiile roșii) – ele includ subvențiile la export. În trecut regula care interzicea folosirea subvențiilor la export pentru produsele industriale s-a aplicat numai țărilor dezvoltate. Acordul extinde această regulă și la țările în curs de dezvoltare care beneficiază de o perioadă de tranziție de opt ani, în decursul căreia trebuie să-și alinieze practicile în materie de subvenționare , în conformitate cu această regulă. Pe parcursul acestei perioade, țările în curs de dezvoltare nu pot mări nivelul subvențiilor la export.
Prin art. 3 al Acordului se interzic două categorii de subvenții:
– subvențiile subordonate utilizării cu preferință a produselor naționale față de produsele importate;
– subvențiile la export , adică subvențiile care sunt subordonate rezultatelor la export.
Aceste două categorii de subvenții sunt interzise deoarece afectează comerțul și prin aceasta, cauzează „efecte nefavorabile” intereselor comerciale ale altor țări.
b) Subvențiile permise – toate subvențiile care nu sunt interzise sunt permise. Acordul SMC împarte subvențiile permise în două categorii:
– Subvențiile acționabile (galbene) – majoritatea subvențiilor fac parte din categoria celor „acționabile”. Ele nu sunt interzise, deși pot fi contestate printr-o reglementare multilaterală a diferendelor sau prin acțiuni compensatorii, în cazul dacă afectează în mod nefavorabil interesele altor Membri (ex: aduc daune unei ramuri naționale de producție de pe teritoriul membrilor afectați; cauzează un prejudiciu grav; etc).
– Subvențiile neacționabile (verzi) – de regulă, din această categorie fac parte subvențiile acordate de guvern întreprinderilor mici și mijlocii identificate pe baza mărimii lor sau a numărului de angajați. Aici se mai includ și subvențiile pentru activitățile de cercetare la nivelul întreprinderilor, dacă anumite condiții sunt îndeplinite; pentru asistarea dezvoltări industriale a regiunilor defavorizate; pentru promovarea adaptării instalațiilor existente la noi cerințe de mediu ambiant, cu condiția ca ea să fie punctuală și să fie limitată la 20% din costurile adaptării. Țările importatoare nu pot percepe taxe compensatorii pentru produsele ce beneficiază de subvenții neacționabile.
Acordul SMC stabilește reguli și proceduri detaliate pe care autoritățile competente trebuie să le respecte pe parcursul investigației și la calcularea nivelului taxei compensatorii ce poate fi percepută (Acordul SMC, art.4,7,9).
7. Acordul privind salvgardarea
Acordul privind salvgardarea autorizează țările importatoare să limiteze importurile pentru o perioadă de timp dacă, în rezultatul investigărilor efectuate de autoritățile competente, s-a stabilit că importarea se efectuează în cantități exagerate și cauzează un prejudiciu grav ramurii naționale de producție producătoare de mărfuri similare sau a celor care concurează în mod nemijlocit cu cele importate.
În Acord se expun criteriile ce trebuie să fie luate în considerație de autoritățile ce desfășoară investigarea pentru a determina în ce măsură importurile cauzează prejudiciu grav ramurii concrete de producție națională (Acordul privind Salvgardarea, art. 4:2). Termenul „daună gravă” este definit ca „degradarea notabilă a situației unei ramuri de producție națională”. Acordul pune accent pe transparență și pe respectarea strictă a cerințelor procedurale. Unul din criteriile cerințelor procedurale este de a oferi furnizorilor străini și statelor, interesele cărora pot fi afectate într-un mod nefavorabil de acțiunile de salvgardare propuse, posibilitatea de a aduce dovezi și de-ași apăra adecvat interesele.
Scopul primar în asigurarea acestor măsuri temporare de protecție mărită este de a acorda timp ramurii naționale afectate în vederea pregătirii pentru concurența sporită cu care se va confrunta după înlăturarea restricțiilor.
În principiu, măsurile de salvgardare nu pot fi îndreptate spre importuri dintr-o țară anume. Totuși, Acordul descrie în ce mod o cotă poate fi acordată țărilor furnizoare, inclusiv circumstanțele excepționale, cînd importurile din anumite țări au sporit neproporțional de rapid. O măsură de salvgardare nu va dura mai mult de 4 ani, deși această perioadă poate fi extinsă pînă la opt ani, cu condiția că o autoritate națională determină că măsura dată este necesară și că există probe ce dovedesc că industria se ajustează. Măsurile impuse pentru mai mult de un an de zile trebuie să fie liberalizate în timp. Țările în curs de dezvoltare pot impune aceste restricții pentru o perioadă maximă de 10 ani.
Fiind impusă, acțiunea de salvgardare se va aplica doar în măsura necesară prevenirii sau remedierii prejudiciului grav și de a ajuta industria respectivă să se restabilească. Acțiunile de salvgardare nu vor fi autorizate dacă problemele cu care se confruntă industria națională au o altă origine decît cea legată de importurile exagerate.
Acordul permite ca, în situații excepționale, țările membre să deroge de la regula nediscriminării și să aplice restricțiile contingentare numai pentru una sau mai multe țări, cînd importurile din aceste țări „ au crescut într-un procentaj disproporțional în raport cu creșterea totală a importurilor produsului în cauză”. Pentru a se asigura că asemenea acțiuni sunt luate numai în situații excepționale, Acordul stabilește că acestea ar trebui luate numai după consultări cu Comitetul privind Salvgardarea și cu aprobarea acestuia. Cu alte cuvinte, nu este permisă adoptarea măsurilor de salvgardare care să restricționeze importurile, cînd numai cîțiva producători consideră că nu pot face față concurenței la import.
Atunci cînd o țară impune restricții asupra importurilor în scopul protejării producătorilor săi interni, ea trebuie să ofere compensații comerciale suficiente ( de exemplu sub forma unor reduceri a taxelor vamale de către țara care dorește să adopte acțiunea de salvgardare) țărilor ale căror interese comerciale ar putea fi afectate de aceste măsuri. În caz contrar, țara exportatoare poate lua măsuri de retorsiune, adică măsuri similare față de țara importatoare.
8. Acordul privind Practicile Anti-dumping (art. VI al GATT 1994)
Acordul privind Practicile Anti-dumping (art. VI al GATT 1994) reglementează aplicarea de către membrii OMC a măsurilor anti-dumping. Măsurile anti-dumping sunt remedii unilaterale care pot fi aplicate de către un Membru după efectuarea anchetei și stabilirii de către Membrul respectiv, în conformitate cu prevederile Acordului AD, că produsul importat este „lansat pe piață la un preț de dumping și că importurile cu preț de dumping cauzează daune materiale industriei autohtone producătoare a produsului similar. Cu alte cuvinte, dacă o companie exportă un produs la un preț mai mic decît prețul pe care acesta îl obține pe piața sa internă, atunci se spune că are loc practica „dumping” în cazul acestui produs. Marja operațiunilor de dumping se determină prin compararea acestor două prețuri.
Acordul AD înaintează anumite cerințe reale, care trebuie să fie îndeplinite întru impunerea măsurilor anti-dumping, dar și cerințe detaliate procedurale privind desfășurarea anchetei anti-dumping, impunerea și menținerea măsurilor anti-dumping. Atît nerespectarea cerințelor reale cît și a celor procedurale pot fi folosite la soluționarea litigiilor și pot servi ca bază pentru invalidarea măsurii. Acordul AD nu cere nemijlocit acțiuni privind dumpingul deoarece dumpingul, în primul rînd, este o practică la care recurg companiile de afaceri (prin aceasta se deosebesc de subvenții, deoarece în cazul subvențiilor acțiunea se comite de guvern sau o instituție guvernamentală).
Ca atare o activitate „anti-dumping” presupune încasarea unor plăți vamale adiționale la anumite produse originare dintr-o anumită țară exportatoare, în scopul aducerii prețului la produsul dat mai aproape de „valoarea normală”, sau în scopul ameliorării prejudiciului adus industriei interne în țara importatoare.
Există mai multe modalități de verificare dacă în cazul unui anumit produs are loc evenimentul „dumping” la un nivel pronunțat sau doar unul ușor:
a) Prețuri calculate la mediu – pentru a stabili marja de dumping prin compararea prețurilor interne și a prețurilor la export, practicate de exportator, autoritățile competente utilizează adesea prețuri medii, mai ales atunci cînd un număr mare de tranzacții mici sunt implicate. Pentru a garanta că în astfel de cazuri prețurile sunt comparate corect, Acordul prevede ca comparația să fie bazată pe:
– media ponderată a prețurilor la produsele destinate consumului intern, comparată cu media ponderată a prețurilor la toate tranzacțiile de export;
– prețurile de pe piața internă și prețurile de export.
Acordul permite o excepție de la această regulă generală în cazul în care prețurile de export diferă semnificativ între cumpărători, regiuni sau perioade de timp (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art. 2.4.2).
b) Conversiunea valutei – compararea prețului pentru consumul intern cu prețul la export, de regulă, include și conversiunea celui din urmă în valuta țării exportatoare. Acordul AD prevede folosirea în scopuri de conversiune a ratei de schimb predominante pentru ziua în care a fost efectuată tranzacția de vînzare (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art.2.4.1).
c) Reconstituirea – Acordul AD recunoaște că acolo unde volumul vînzărilor interne este scăzut, prețul la consum în țara exportatoare nu poate fi folosită ca bază corespunzătoare pentru compararea prețurilor. În așa cazuri, Acordul permite organelor de anchetare să folosească în scopuri de comparare valoare reconstituită în loc de prețul practicat pentru consum intern. Valoarea reconstituită este calculată pe baza costului de producție al produsului pentru ramura de producție exportatoare (Acordul privind Practicile Anti-dumping, art.2.2).
d) Regula de minimis – Acordul AD prevede respingerea imediată a cererii și stoparea anchetei dacă:
– marja de dumping este mic și nesemnificativ, adică mai mic de 2% din prețul de export al produsului;
– volumul importurilor dintr-o anumită țară este mai mic de 3% din toate importurile produselor similare în țara importatoare;
– dauna este neglijabilă.
Acordul stipulează că țările membre trebuie să informeze în mod prompt și detaliat Comisia privind practicile “anti-dumping” despre toate activitățile preliminare și finale contra practicii dumping. Ele vor trebui, de asemenea, să raporteze despre toate investigațiile desfășurate o dată pe an. Atunci cînd apar diferențe, țările membre sunt încurajate să se consulte. Ele pot folosi procedura OMC de reglementare a diferendelor.
9. Acordul privind Regulile de Origine.
Regulile de origine sunt utilizate de către guverne pentru a determina țara care ar trebui considerată ca țară în care au fost produse mărfurile importate. Aceste reguli sunt o parte esențială a regulilor de comerț, deoarece un șir de politici discriminează țările exportatoare. Regulile privind originea se mai folosesc la elaborarea statisticii comerciale și la confecționarea etichetelor “fabricat în…” care se aplică la produse.
GATT nu conține reguli specifice de determinare a originii. Acest lucru a dat țărilor flexibilitatea de a adopta regulile proprii și de a le aplica diferențiat, în funcție de scopul pentru care se utilizează. Pentru a găsi soluții la aceste probleme și la alte probleme care au apărut ca urmare a absenței de reguli precise, a fost negociat, în cadrul Rundei Uruguay, Acordul privind Regulile de Origine .
Obiectivul fundamental al Acordului este de a cere țărilor să adopte un ansamblu uniform de reguli armonizate în scopul determinării originii produselor importate care beneficiază de clauza MFN. Deoarece sa considerat că activitatea tehnică de elaborare a unor astfel de reguli necesită timp, Acordul cuprinde două seturi de prevederi:
a) primul set se referă la regulile pe care țările trebuie să le respecte pe toată durata perioadei de tranziție, adică pînă la intrarea în vigoare a noilor reguli armonizate (activitatea tehnică privind armonizare se realizează de Comitetul Tehnic OMV, sub coordonare Comitetului OMC pentru Regulile de Origine;
b) al doilea set de prevederi este aplicabil după încheierea perioadei de tranziție.
Regulile de origine sunt necesare deoarece mărfurile pot fi supuse diverselor măsuri discriminatorii în funcție de originea lor. Taxele și restricțiile legate de importuri pot varia în funcție de originea produsului importat. Regulile de origine sunt folosite:
– în scopul determinării faptului dacă mărfurile importate vor beneficia de clauza MFN sau de tratament preferențial;
– în scopul de a implementa măsurile și instrumentele politicii comerciale, ca taxele anti-dumping și de salvgardare; ș.a.
Astfel, țara de origine este considerată țara unde marfa a fost fabricată integral, sau a fost supusă unei transformări substanțiale. Drept țară de origine a mărfii pot fi considerate și un grup de țări, o uniune vamală de țări, o regiune sau o parte a țării. Țara de origine a mărfii se determină în scopul aplicării măsurilor tarifare și netarifare de reglementare a activității economice externe.
Pentru importurile pentru care se acordă clauza MFN, determinarea țării de origine nu este, în general, necesară, deoarece acest nivel de taxe se aplică, pe baze nediscriminatorii, importurilor provenind din toate sursele.
Acordul obligă membrii OMC să asigure transparența regulilor lor de origine, să nu provoace efecte restrictive, de distorsiune sau dezorganizare asupra comerțului internațional.
10. Acordul privind măsurile investiționale legate de comerț (TRIMS).
Pentru încurajarea investițiilor, guvernele impun adesea investitorilor străini anumite condiții, în conformitate cu anumite priorități naționale. Condițiile care pot avea efecte asupra comerțului sunt denumite măsuri investiționale legate de comerț (TRIMS).
Acordul TRIMS, negociat în Runda Uruguay, cere țărilor să elimine TRIMS pe care le consideră incompatibile cu regulile GATT. Pentru țările dezvoltate perioada de eliminare este de doi ani, pentru țările în curs de dezvoltare – de cinci ani (pînă la 1 ianuarie 2000) și pentru țările cel mai puțin dezvoltate – de șapte ani (pînă la 1 ianuarie 2002).
Acordul TRIMS se aplică doar în măsura în care afectează comerțul cu bunurile. Prin aceasta se recunoaște că anumite măsuri pot cauza restricții și distorsiona comerțul și se stabilește că membrii nu vor aplica măsuri, care sunt discriminatorii față de străini sau produse străine. Acordul, de asemenea, interzice măsurile investiționale care conduc la restricții cantitative.
Măsurile adoptate de Statele membre pentru a atrage și reglementa investițiile străine includ stimulări fiscale, reduceri de taxe și oferirea terenurilor și altor servicii în condiții preferențiale. În afară de aceasta, Statele impun condiții care ar încuraja sau obliga utilizarea investițiilor conform unor anumite priorități naționale. Cerințele cu conținut local, care prescriu investitorului să utilizeze un anumit volum de contribuții locale în producție, sunt un exemplu al unor astfel de condiții. Măsurile investiționale legate de comerț sunt aplicate în special de către țările în curs de dezvoltare pentru a promova obiectivele dezvoltării.
În conformitate cu acest Acord, țările trebuie să informeze OMC și Statele membre referitor la toate măsurile investiționale care nu corespund acestui Acord. Prezentul Acord prevede constituirea unui Comitet privind TRIMS pentru monitorizarea implementării acestor angajamente.
11. Acordul privind Textilele și Îmbrăcămintea (ATÎ).
Obiectivul fundamental al Acordului ATÎ este să asigure eliminarea restricțiilor aplicate în prezent de cîteva țări dezvoltate la importul de textile și îmbrăcăminte. În acest scop, Acordul stabilește procedurile pentru integrarea comerțului de textile și îmbrăcăminte în sistemul GATT, cerînd țărilor să elimine restricțiile în patru etape, într-o perioadă de zece ani, pînă la 1 ianuarie 2005.
Baza metodologică pentru integrarea comerțului cu textile și îmbrăcăminte în GATT este lista produselor textile , conținute în Anexa ATÎ. Lista acoperă toate produsele textile-fire și țesături, textile și îmbrăcăminte, indiferent dacă fac sau nu obiectul restricțiilor. Procesul de integrare se desfășoară în patru etape. În fiecare etapă, produsele însumînd un anumit procent minim din volumul importurilor din 1990 ale unei țări trebuie incluse în procesul de integrare, adică trebuie să iasă din sfera de aplicare a AMF și să fie supus regulilor generale ale OMC.
Ramurile industriilor producătoare de textile și îmbrăcăminte sunt importante pentru un număr mare de țări în curs de dezvoltare. Acordul conține mecanisme tranzitorii specifice de salvgardare care pot fi aplicate produselor neintegrate deocamdată în GATT la orice etapă. În conformitate cu mecanismele de salvgardare pot fi luate măsuri împotriva unor țări exportatoare aparte, dacă țara importatoare a demonstrat că volumul total al importurilor produsului respectiv introdus în țară în cantități atît de sporite încît poate să cauzeze un prejudiciu grav ramurii naționale de producție respectivă. Țara care are în vedere de a aplica măsuri de salvgardare trebuie, mai întîi, să aibă consultări cu țara exportatoare sau țările interesate. De asemenea, problema trebuie să se prezinte Organului de Monitorizare a Textilelor pentru examinarea promptă și recomandări adecvate.
La Conferința Ministerială de la Doha comerțul cu textilele a constituit un capitol destul de important. În acest sens, Declarația Ministerială aprobată la Doha confirmă că țările membre ale OMC au ajuns la comun acord în vederea inițierii unor noi negocieri cu privire la reducerea semnificativă a taxelor vamale, în așa fel ca barierele non-tarifare să fie eliminate în special în exportul acestor produse care prezintă un interes deosebit pentru țările în curs de dezvoltare. În așa fel se poate constata că țările în curs de dezvoltare au obținut la Doha un succes remarcabil în problema liberalizării continuă a comerțului cu textilele.
Acordul privind Agricultura.
Programul de reformă adoptat prin Acordul privind Agricultura, negociat în cadrul Rundei Uruguay, încearcă să impună disciplina GATT în comerțul cu produse agricole, un sector în care regulile sale nu au fost întotdeauna aplicate pe deplin de către toate țările membre.
Acordul privind Agricultura stabilește un program pentru reforma graduală a comerțului în sectorul agricol. Programul are ca scop „stabilirea unui sistem comercial agricol corect și echitabil, orientat spre piață”, solicitînd țărilor să adopte noi reguli în acest domeniu.
Acordul permite statelor să sprijine economia rurală, dar de preferință – prin politici care cauzează mai puține distorsiuni comerțului.
Acordul privind Agricultura interzice subvenționarea exportului produselor agricole, cu excepția cazurilor cînd aceste subvenții sunt specificate în lista angajamentelor Membrului. În acest caz, Acordul cere de la Membrii OMC să reducă atît suma mijloacelor bănești alocate pentru subvenționarea exportului, cît și volumul de exporturi care este subvenționat. Este recunoscut că mai multe țări se bazează pe folosirea subvențiilor pentru a desface surplusul de produse pe piețele internaționale. Acordul obligă aceste țări să reducă folosirea lor.
Una din caracteristicile Acordului privind Agricultura este „clauza pașnică”. Prin această clauză se protejează anumite categorii de politici de sprijin intern și de subvenții la export față de contra-măsurile întreprinse, la nivel național sau multilateral, de alte țări. Acordul prevede că acele produse care beneficiază de subvențiile din „zona verde” fiind în conformitate deplină cu dispozițiile prevăzute, vor fi neacționabile atît în scopul acțiunilor compensatorii, cît și a contestărilor la OMC prin invocarea procedurilor de reglementare a diferendelor.
În Acordul privind Agricultura a fost inclus un articol, conform căreia Membrii OMC sunt obligați să continue procesul de reformare a comerțului produselor agricole care a început în anul 2000. În prezent, negocierile în acest domeniu se află în faza a doua. În această fază întrunirile sunt în mare măsură neoficiale. Programul de lucru determinat în martie 2001 prevede orarul petrecerii celor șase întruniri neoficiale. Prima fază a fost formată din țările care prezintă propunerile ce conțin pozițiile lor inițiale pentru procesul de negocieri. La faza a doua, în tema discuțiilor sunt incluse mai multe detalii tehnice, necesare membrilor de a ajunge la un consens în privința modificării regulilor și angajamentelor în domeniul agriculturii.
Principalul subiect în domeniul agriculturii, discutat în cadrul a IV-a Conferinței Ministeriale a OMC, a fost sprijinul producătorilor interni și promovarea exportului. Tot aici au fost propuse negocieri de extindere a accesului pe piață, reducerea, în vederea eliminării, tuturor formelor de subvenționare a exportului, reducerea substanțială a sprijinului intern ce afectează negativ comerțul.
Unele țări în curs de dezvoltare și țările cel mai puțin dezvoltate au cerut schimbarea proiectului care să le permită mai multe scutiri de la diferite discipline ale comerțului agricol și să includă eliminarea tarifelor maximale (rata foarte înaltă a tarifelor le import), creșterea tarifară (rata mai înaltă la produsele prelucrate decît cea aplicată la materia primă) și obstacolele netarifare.
2.2. Acordul General privind Comerțul cu Servicii.
2.2.1. Obiectivele și structura G.A.T.S.
Serviciile ocupă o gamă largă de activități economice, de la servicii bancare, de asigurare și telecomunicații pînă la servicii de recreare, culturale și sportive. OMC a identificat peste 150 de subsectoare de servicii.
Comerțul cu servicii crește și, în prezent, reprezintă peste 20% din ansamblul comerțului internațional. Acordul General privind Comerțul cu Servicii, care a fost negociat la Runda Uruguay, a creat un cadru pentru aducerea acestui comerț sub disciplina internațională. Prevederile sale se aplică la toate modurile de realizare a comerțului internațional cu servicii, și anume:
Mișcarea peste frontieră a serviciilor;
Stabilirea unei prezențe comerciale în țara unde serviciul este furnizat;
Deplasarea temporală a personalului în altă țară pentru a furniza un serviciu acolo; și
Deplasarea consumatorilor în țara importatoare.
Obiectivele GATS sunt similare celor ale GATT. Aceasta vizează „promovarea creșterii economice a tuturor partenerilor comerciali și dezvoltarea țărilor în curs de dezvoltare”, prin expansiunea comerțului cu servicii. Acordul caută să atingă acest obiectiv aplicînd la comerțul cu servicii regulile GATT, cu modificările necesare pentru a ține seama de trăsăturile sale specifice.
Structura GATS constă din:
Un text cadru care stabilește conceptele, principiile și regulile care se aplică la măsurile ce afectează comerțul cu servicii;
Anexele Acordului, care stabilesc principiile și regulile privind sectoare specifice și care completează textul;
Angajamente specifice de liberalizare a comerțului în sectoare și subsectoare de servicii, figurînd în listele naționale de angajamente ale țărilor membre.
Spre deosebire de bunuri, GATS conține un al patrulea element special: listele ce indică domeniile în care țările , temporar, nu aplică principiul nediscriminatoriu „națiunea cea mai favorizată”. Aceste obligații, cum ar fi programele tarifare în cadrul GATT, constituie o parte integrantă a Acordului. La fel se consideră și retragerea temporală a tratamentului „națiunea cea mai favorizată”.
Consiliul OMC pentru Comerț cu Servicii supraveghează funcționarea acestui Acord. Negocierile cu privire la Angajamentele în patru domenii au avut loc după Runda Uruguay.
2.2.2. Principalele prevederi ale G.A.T.S.
GATS se aplică la măsurile guvernamentale care privesc serviciile furnizate pe baze comerciale. Astfel, acesta acoperă atît întreprinderile din sectorul privat, cît și companiile proprietare a guvernelor, dacă acestea furnizează serviciile bază comercială. Serviciile obținute de departamentele și agențiile guvernamentale pentru uzul lor intern sunt excluse din sfera acordului.
Printre obligațiile importante impuse de textul cadru sunt cele referitoare la:
a Transparența reglementărilor – Acordul cere ca fiecare țară membră să stabilească unul sau mai multe puncte de informare, de unde alte țări membre să poată obține informații privind legile și reglementările afectînd comerțul din sectoarele de servicii de interes pentru industriile lor. În plus, în scopul sprijinirii furnizorilor de servicii din țările în curs de dezvoltare, Acordul cere țărilor dezvoltate membre să stabilească puncte de contact pentru obținerea informației necesare.
b Recunoașterea reciprocă a calificărilor cerute pentru furnizarea de servicii. Companiile sau persoanele care furnizează servicii trebuie să obțină certificate, licențe sau alte autorizări care să le permită să facă afaceri. Acordul solicită țărilor membre să încheie aranjamente pentru recunoașterea reciprocă a cerințelor de calificare pentru obținerea autorizației. Acordurile de recunoaștere vor fi notificate OMC.
c Aplicarea tratamentului națiunii celei mai favorizate – În cadrul GATS, atunci cînd o țară permite pătrunderea competitorilor străini într-un anumit sector, înseamnă că se vor acorda oportunități egale pentru sectorul dat serviciilor acordate de toate țările membre a OMC. NMF se aplică în cazul tuturor serviciilor, dar se permit unele scutiri speciale temporare.
d Regulamentele vor fi obiective și rezonabile – Dat fiind faptul că regulamentele interne sunt cele mai importante mijloace de exercitare a unei influențe sau a controlului asupra comerțului cu servicii, în Acord se cere ca guvernele să reglementeze serviciile în mod rezonabil, obiectiv și imparțial.
e De a nu aplica restricții la transferurile și plățile internaționale, cu excepția cazului cînd țara are serioase dificultăți cu balanța de plăți, dar chiar și în asemenea cazuri restricțiile vor fi temporare și vor respecta alte limite și condiții;
f Măsuri care să fie luate pentru liberalizarea comerțului, inclusiv acelea care să asigure o mai mare participare a țărilor în curs de dezvoltare. Runda Uruguay a constituit începutul. GATS cere să fie desfășurate mai multe negocieri, primele dintre care urmează să înceapă pe parcursul următorilor cinci ani. Scopul urmărit este ca procesul de liberalizare să continue prin intermediul majorării numărului de angajamente în programe.
Celelalte prevederi din textul cadru pot fi, în linii mari, împărțite în două grupe. În prima grupă sunt domeniile pentru care textul prevede că negocierile ar trebui să aibă loc. În a doua grupă sunt prevederile privind excepțiile de la regulile generale.
Comerțul cu servicii este mult mai divers decît comerțul internațional cu bunuri. Companii de telefoane, bănci, companii aeriene și firme de contabilitate acordă serviciile lor în moduri cu totul diferite. Anexele GATS reflectă unele din aceste diversități. Anexele reglementează următoarele domenii: Deplasarea persoanelor fizice; Serviciile financiare; Telecomunicațiile; Servicii de transport aerian; Achizițiile publice; Subvențiile; Măsurile compensatorii; Licențierea etc.
Angajamentele țărilor referitoare la continuarea deschiderii pieței.
Fiecare țară își asumă anumite angajamente cu privire la sectoarele de servicii și la activitățile în sectoarele date. Angajamentele garantează accesul pe piața a țării date în sectoarele vizate și stabilesc limitele accesului pe piață și tratamentul național.
În ceea ce privește măsurile de acces pe piață pe care o țară ce-și asumă angajamente negociate nu dorește să le suprime complet, aceasta poate stipula că angajamentele sunt subordonate anumitor condiții. Formele pe care asemenea condiții le pot lua sunt menționate în Articolul XVII al GATS. Nici o altă condiție nu poate fi impusă.
Angajamentele asumate de o țară sunt înregistrate în lista sa de angajamente GATS. Fiecare listă este împărțită în două părți: orizontală și sectorială. Angajamentele orizontale se aplică la toate sectoarele de servicii; angajamentele sectoriale sunt aplicabile numai unor anumite sectoare sau subsectoare de servicii. Natura angajamentelor care pot fi asumate în cadrul fiecărui mod sunt:
Angajament integral – țara în cauză nu caută să limiteze accesul la piață sau tratamentul național, prin măsuri incompatibile cu Art. XVI al GATS;
Angajament însoțit de limitări – țara dată descrie detaliat măsurile care sunt incompatibile cu regulile relative la accesul pe piață sau tratamentul național, și se angajează să nu ia alte măsuri incompatibile;
Absența unui angajament – arată că țara în cauză rămîne liberă să mențină sau să introducă măsuri incompatibile cu regulile privind accesul pe piață sau tratamentul național;
Imposibilitatea tehnică de a asuma angajamente – țara respectivă arată că într-un sector dat, un anumit mod de furnizare nu poate fi utilizat din motive tehnice.
Listele de angajamente sunt complexe, deoarece acoperă 12 sectoare și 155 subsectoare. Pentru fiecare subsector, angajamentele sunt menționate conform celor patru moduri în care se desfășoară comerțul cu servicii. La GATS se găsesc și listele naționale cu excepții de la tratamentul națiunii celei mai favorizate, durata acestor excepții este limitată la 10 ani, ele urmînd să fie reexaminate după 5 ani de la începerea aplicării lor.
2.3. Acordul privind Dreptul de Proprietate Intelectuală
legate de Comerț.
2.3.1. Obiectivele și structura T.R.I.P.S.
Dezvoltarea comerțului internațional poate fi afectată, dacă normele adoptate de state în scopul protejării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) variază mult de la o țară la alta. Mai mult decît atît, aplicarea inadecvată sau ineficientă a acestor drepturi poate încuraja comerțul cu bunuri contrafăcute și produse piratate, prejudicind astfel intereselor comerciale legitime ale producătorilor care sunt titularii acestor drepturi sau le-au achiziționat. Elaborarea unor noi reguli comerciale pentru drepturi de proprietate intelectuală, care ar fi acceptate pe arena internațională, a fost considerată ca un mijloc de a introduce mai multă ordine și previziune și ca o modalitate de reglementare a diferendelor în mod mai sistematic în acest domeniu. Lucrul acesta s-a reușit pe parcursul Rundei Uruguay.
Acordul privind Aspectele Drepturilor de Proprietate Intelectuală legate de Comerț, conține norme minimale pentru protecția DPI , precum și proceduri și căi de recurs pentru aplicarea lor. Acesta stabilește un mecanism pentru consultare și supraveghere la nivel internațional, pentru a asigura respectarea acestor norme de către țările membre la nivel național.
Structura Acordului este construită pe convențiile internaționale existente privind DPI. Prevederile acestuia se aplică următoarelor DPI:
Brevete;
Dreptul de autor și drepturi conexe;
Mărci de comerț;
Desene industriale;
Schemele circuitelor integrate;
Informații nedezvăluite; și
Indicații geografice.
Pentru ca deținătorii de drepturi de proprietate intelectuală să nu abuzeze de exclusivitatea asupra acestora, drepturile respective sunt spuse unui număr de limitări și excepții. Acestea au scopul de a asigura un echilibru între interesele legitime ale deținătorilor de DPI și cele ale utilizatorilor.
La momentul intrării în vigoare a Acordurilor OMC la data de 1 ianuarie 1995, țărilor dezvoltate li s-a acordat un an pentru armonizarea în concordanță cu Acordul TRIPS a practicilor și legilor lor. Acordul prevede o perioadă de tranziție de 5 ani (adică pînă la 1 ianuarie 2000) pentru țările în curs de dezvoltare și o perioadă de tranziție de 11 ani pentru țările cel mai puțin dezvoltate.
Principalele prevederi ale T.R.I.P.S.
Acordul TRIPS se bazează pe principalele convenții internaționale asupra DPI. Acesta mai stabilește că țările pot, conform convențiilor, să garanteze o protecție mai mare decît este cerută da Acordul TRIPS, atît timp cît nu contravine prevederilor Acordului.
Principalele prevederi ale Acordului pot fi grupate în următoarele cinci categorii:
a) Principiile de bază și obligații generale;
b) Standardele minimale de protecție privind:
– obiectul protecției;
– drepturile conferite;
– excepții permise în cadrul acestor drepturi;
– durata minimă de protecție;
c) Modul de aplicare adecvată a acestor drepturi de către țări pe teritoriul lor;
d) Aranjamente tranzitorii pentru implementarea regulilor la nivel național.
Principii de bază și obligații generale – Acordul reafirmă aplicarea principiului tratamentului național, cuprins în diferite convenții internaționale privitoare la DFI, care stabilește că în ceea ce privește „existența, achiziționarea, menținerea și aplicarea DPI ale naționalilor străini, acestora nu li se va acorda un tratament mai puțin favorabil decît cel oferit de o țară propriilor naționali”. De rînd cu acordarea regimului național, , Acordul TRIPS mai solicită țărilor membre să aplice tratamentul națiunii celei mai favorizate cetățenilor străini, în sensul de a nu crea nici o discriminare între ei.
În Acord se stipulează că protecția proprietății intelectuale trebuie să contribuie la introducerea inovațiilor tehnice și la transferul de tehnologie.
Standartele minimale de protecție – Partea a doua a Acordului include tipurile de drepturi asupra proprietății intelectuale și modalitatea de protejare a acestora. Scopul urmărit este de a asigura existența standardelor adecvate de protecție în toate țările membre. Ca punct inițial în acest caz apar obligațiile stipulate în majoritatea aranjamentelor internaționale administrate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO). Acestea sunt: Convenția de la Paris pentru protecția Proprietății Industriale; Convenția de la Berna privind protecția Operelor Literale și Artistice. Există domenii care nu sunt acoperite de aceste convenții. Din aceste considerente Acordul TRIPS a adăugat un număr semnificativ de noi standarde, mai înalte.
Drepturile de autor – Obiectul protejării dreptului de autor include operele literale, științifice și artistice indiferent de modurile și forma de exprimare. Principalele prevederi asupra dreptului de autor și drepturile conexe sunt prevăzute în Convenția de la Berna. Acordul TRIPS aduce clarificări și adăugiri Convenției de la Berna asupra următoarelor aspecte:
programele pentru calculator și bazele de date;
drepturile de închiriere a programelor de calculator, a înregistrărilor audio și de filme;
drepturile interpreților și ale producătorilor de fonograme;
drepturile organizațiilor de radiodifuziune.
Acordul stipulează că artiștii interpreți sau executanți au dreptul de a împiedica înregistrarea, reproducerea și punerea pe post neautorizată a interpretării pentru o perioadă de nu mai puțin de 50 ani.
Mărci de fabrică sau de comerț – Regulile internaționale privind mărcile de comerț sunt cuprinse în Convenția de la Paris. Acordul TRIPS completează aceste reguli în următoarele domenii:
definirea „mărcii de comerț” ;
drepturile exclusive ale deținătorilor de mărci de comerț;
interzicerea impunerii unor cerințe speciale pentru utilizarea mărcilor de comerț;
licențierea și cesiunea mărcilor de comerț;
anularea mărcilor de comerț.
În Acord se stipulează că mărcile de servicii trebuie să fie protejate în același mod ca și mărcile de fabrică sau de comerț, folosite pentru bunuri. Mărcile care au devenit notorii într-o anumită țară se bucură de protecție suplimentară. Perioada minimă de protecție a dreptului de proprietate este de 7 ani de la înregistrarea inițială și a fiecărei înregistrări. Înregistrarea se poate reînnoi la infinit.
Desene și modele industriale – Nu toate țările protejează în mod uzual desenele industriale, care cuprind caracteristicile ornamentale ale produselor. Desenele industriale sunt protejate, în principal, în cazul bunurilor de consum, cum ar fi textilele, articolele de pielărie etc. Acordul TRIPS impune statelor membre, ca obligație, protejarea desenelor industriale, care sunt noi sau originale. Desenele și modelele industriale trebuie să fie protejate timp de cel puțin 10 ani.
Indicații geografice – Indicațiile geografice au scopul de a informa consumatorul că un produs are calitatea, reputația sau alte caracteristici „legate în mod esențial de originea sa geografică”. Cel mai uzual exemplu cum că indicațiile de origine geografică pot să inducă în eroare publicul este oferit de „Champagne” care nu este o marcă de comerț ci o regiune în Franța. Acordul TRIPS stipulează că statele membre trebuie să evite folosirea incorectă a denumirilor de localități în calitate de marcă. Acordul prevede un nivel mai înalt de protecție, chiar și în cazurile cînd nu există pericolul de a deruta consumatorii.
Brevete – Acordul prevede că pentru ca o invenție să poată fi înregistrată ca un brevet este necesar ca :
el să fie o noutate;
să implice o activitate inventativă;
să aibă aplicabilitate industrială.
Organele de stat pot refuza eliberarea brevetului pentru o invenție dacă exploatarea ei în scopuri comerciale este interzisă din motive de ordine publică sau moralitate. Pot fi excluse de la brevetare metodele de diagnosticare, terapeutice, animalele și procesele biologice de producere a plantelor și animalelor.
Acordul descrie drepturile minimale de care poate să beneficieze titularul brevetului (Art. 28 TRIPS). Inventatorilor trebuie să li se asigure protecția brevetelor pentru cel puțin 20 ani.
Schemele de circuite integrate – Baza pentru protecția schemelor de circuite integrate în Acordul TRIPS este Tratatul de la Washington privind Proprietatea Intelectuală în materie de circuite integrate. Acest tratat a fost adoptat în 1989 , dar nu a intrat încă în vigoare. Prevederile suplimentare stipulează că importul sau vînzarea produselor care încorporează un circuit integrat protejat fără autorizație din partea proprietarului de drept, vor fi considerate ilegale. Durata minimă de protecție este de 10 ani de la data înregistrării sau de la data primei exploatări.
Informații nedivulgate și secrete comerciale – Secretele comerciale și alte tipuri de „informații nedivulgate”, care au valoare comercială, trebuie să fie protejate împotriva încălcării confidențialității și altor acțiuni contrare practicilor de comerț oneste. Datele testării prezentate guvernelor în scopul aprobării spre comercializare a noilor produse farmaceutice sau chimice pentru agricultură de asemenea trebuie să fie protejate împotriva concurenței neloiale.
Pentru a asigura că protecția îmbunătățită și sporită a drepturilor de proprietate intelectuală nu va avea efecte adverse asupra transferului de tehnologie în condiții comerciale rezonabile, Acordul prevede că țările pot să adopte măsuri corespunzătoare, inclusiv legislative, pentru a împiedica deținătorii de proprietate intelectuală să abuzeze de drepturile lor sau să adopte protecții care restrîng în mod nerezonabil comerțul.
c) Exercitarea drepturilor de proprietate intelectuală – Existența legilor cu privire la proprietatea intelectuală nu este de ajuns. Ele trebuie implementate. Aceasta este prevăzut în Partea a III a Acordului TRIPS. Procedurile de exercitare trebuie să fie echitabile și imparțiale și nu neapărat complicate și costisitoare. Ele nu trebuie să provoace limitări nerezonabile în timp sau piedici neargumentate. Acordul descrie în detalii cum trebuie să fie abordată exercitarea drepturilor, inclusiv regulile pentru obținerea dovezilor, măsurile provizorii, daune și alte penalități. Curțile de judecată trebuie să dispună de dreptul de a ordona înlăturarea sau distrugerea bunurilor piraterești sau contrafăcute. Guvernele vor trebui să garanteze deținătorilor drepturilor de proprietate intelectuală obținerea de asistență din partea autorităților vamale pentru împiedicarea importului de bunuri contrafăcute.
Consiliul pentru Aspectele Proprietății Intelectuale legate de comerț monitorizează funcționarea Acordului și respectarea lui de către guverne.
d) Aranjamente tranzitorii pentru implimentarea regulilor la nivel național – La momentul intrării în vigoare a Acordurilor OMC la data de 1 ianuarie 1995, țărilor dezvoltate li s-a acordat un an pentru armonizarea în concordanță cu Acordul TRIPS a practicilor și legilor lor. Acordul prevede o perioadă de tranziție de 5 ani (adică pînă la 1 ianuarie 2000) pentru țările în curs de dezvoltare și o perioadă de tranziție de 11 ani pentru țările cel mai puțin dezvoltate. Dacă într-o țară în curs de dezvoltare nu se asigură protejarea produsului brevetat dintr-un anumit domeniu de tehnologie, la momentul în care Acordul TRIPS a intrat în vigoare (1 ianuarie 1995), acesteia i se acordă 10 ani pentru a introduce protecția dată. În cazul produselor farmaceutice și celor ce țin de domeniul substanțelor chimice utilizate în agricultură, țările trebuie să accepte procedura de depunere a cererilor de brevet chiar de la începutul perioadei de tranziție, deși brevetul nu trebuie neapărat să fie acordat pînă la sfîrșitul acestei perioade.
Regula generală, cu unele excepții, prevede că în conformitate cu Acordul se vor aplica acele obligații cu referire la dreptul intelectual care există la momentul perioadei de tranziție a unei țări, precum și drepturile noi.
2.4. Sistemul OMC pentru reglementarea diferendelor
Pentru ca un sistem comercial multilateral să funcționeze în mod corespunzător, nu este suficient existența unui ansamblu convenit de reguli. Regulilor trebuie să li se adauge alte reguli care să acorde țărilor dreptul de a corecta situațiile de încălcare a regulilor și de a reglementa diferendele lor. Dezvoltarea unui puternic sistem multilateral de reglementare a diferendelor, care elimină unele slăbiciuni ale anteriorului sistem GATT, ar constituit astfel una din cele mai importante realizări ale negocierilor din Runda Uruguay.
Sistemul de soluționare a conflictelor din cadrul OMC este un element esențial pentru asigurarea transparenței în sistemul comercial multilateral. El a fost creat de însuși guvernele țărilor membre cu convingerea că acest mecanism va asigura respectarea regulilor comerciale negociate. Principiul cheie în acest sistem este acordul. Fără acest sistem ar fi practic imposibil de a menține echilibrul care, este destul de delicat în cazul regulilor și obligațiunilor internaționale.
Acordul OMC prevede un sistem comun de reguli și proceduri aplicabile diferendelor ivite în cadrul oricărui din instrumentele sale juridice. Principala responsabilitate în aplicarea acestor reguli și proceduri, revine Consiliului General, care acționează ca Organ de Reglementare a Diferendelor (ORD). Acesta este singurul organ autorizat să creeze „ grupuri de lucru” alcătuiți din experți pentru examinarea unui anumit caz.
În mod tipic un diferend are loc atunci cînd o țară adoptă o măsură în calitate de politică comercială sau întreprinde alte acțiuni care sunt considerate de unul sau mai mulți membri ai OMC ca măsuri ce încalcă Acordurile OMC ori sunt considerate nereușite pentru a fi transformate în obligații. Al treilea grup de țări poate declara că ele au interes față de cazul dat și că se bucură de unele drepturi. Acordul subliniază că este esențial soluționarea promptă, dacă se urmărește scopul ca OMC să funcționeze în mod efectiv.
Acordul Rundei Uruguay a făcut imposibil ca o țară care a pierdut un proces să blocheze adoptarea hotărîrii judecătorești. În conformitate cu procedurile precedente ale GATT, hotărîrile puteau fi adoptate doar prin consens. În prezent hotărîrile judecătorești sunt adoptate în mod automat, cu condiția că nu există un consens ca hotărîrea să fie respinsă.
Acordul General nu cuprinde clauze speciale pentru soluționarea diferendelor, însă timp de cinci decenii, s-a dezvoltat o practică cutumiară în acest domeniu. În martie 1982 existau deja mai mult de 100 diferende ce fusese supuse procedurii soluționării în cadrul GATT.
Importanța consultărilor și a negocierilor – Unul din principiile importante prevăzute în aceste proceduri este acela că un diferend trebuie prezentat la ORD de către guvernul țării membre în vederea reglementării, numai după ce încercările de soluționare a neînțelegerii prin consultări bilaterale au eșuat. Procedurile mai prevăd că, pentru ajungerea la o soluție reciproc acceptabilă, cele două părți pot cere Directorului General să folosească bunele sale oficii pentru concilierea și medierea între ele.
Numai dacă consultările și eforturile de conciliere nu au dat rezultatul scontat într-un interval de 60 de zile, partea vătămată poate cere ORD declanșarea oficială a mecanismului de reglementare a diferendelor, prin stabilirea unui panel care să examineze plîngerea. Pentru a urgenta reglementarea diferendelor și pentru a avea certitudinea că formarea unui panel (grup de lucru) nu este întîrziată de țara împotriva căreia se depune plîngerea, procedurile cer ORD să formeze panelul de îndată ce acest lucru este cerut de partea care se plînge, cu excepția cazurilor în care există un consens împotriva formării panelului.
O deosebită importanță pentru precizarea și dezvoltarea procedurilor de soluționare prezintă „Înțelegerea Părților Contractante privind notificarea, consultarea, soluționarea diferendelor și supravegherea (NCM), adoptată la 28.11.1979 (L/4907), ca și anexa la această înțelegere referitoare la descrierea acceptată în comun a practicii cutumiare a GATT în domeniul soluționării diferendelor. Părțile Contractantesesizate cu o asemenea plîngere pot decide, pe baza unei solicitări exprese și în urma răspunsului celeilalte părți, instituirea unui panel care să le asiste în soluționarea diferendului.
Paneluri – Un panel este, în mod normal format din trei persoane, dar pot fi și cinci persoane dacă părțile au convenit astfel. Numele persoanelor pentru a fi numiți în Panel sunt propuse de Secretariatul OMC din lista cuprinzînd experți guvernamentali și neguvernamentali.
Înainte de a se institui un panel, poate fi creat un Comitet de Conciliere, care în termeni ambigui ai art. 15 din Acordul privind punerea în aplicare a art. IV al Acordului General, ar urma ca, într-o perioadă de 3o de zile, să-și exercite funcțiile sale de „bune oficii” pentru soluționarea amiabilă a conflictului.
Decizia privind structura panelului este de obicei adoptată în urma consultărilor cu părțile aflate în dispută. Într-o perioadă de 6 pînă la 9 luni, panelele trebuie să prezinte ORD rapoartele și recomandările lor, în baza evaluării obiective a faptelor din cazul respectiv, precum și a conformității măsurilor examinate cu prevederile pertinente din instrumentele juridice.
Competențele panelului sunt complexe. Panelul are în mare măsură sarcini de anchetă (uneori ancheta efectuată de panel poate să implice și consultarea FMI) urmînd să stabilească prin obținerea de informații și expertiză tehnică, faptele care au dus la declanșarea diferendului.
Acordul descrie în detalii modalitatea de activitate a grupului de lucru. Principalele etape sunt următoarele:
Înainte de prima audiență – fiecare parte la diferend prezintă panelului cazul său în scris.
Prima audiență – țara care depune plîngerea, țara implicată și țările care au anunțat că manifestă interes în cazul dat prezintă și ele cazul lor la prima audiență.
Reacții de răspuns – la cea de-a doua întrunire a panelului, țările implicate prezintă reacțiile de răspuns în scris, iar argumentele oral.
Experții – cînd una din părți prezintă comunicări științifice sau tehnice, grupul de lucru, la rîndul său, poate să consulte experți sau să desemneze un grup de experți care să examineze aceste materiale și să elaboreze un raport consultativ.
Primul proiect – panelul prezintă părțile descriptive ale raportului (date și argumente) ambelor părți și se dă un termen de două săptămîni pentru comentarii la acesta. Raportul nu include constatări și concluzii.
Raport interimar – grupul de lucru prezintă mai tîrziu ambelor părți un raport interimar, care include constatările și concluziile sale, după care se dă o săptămînă, termen în care părțile pot cere revizuirea acestor date.
Revizuire – perioada de revizuire nu trebuie să depășească două săptămîni. Pe parcursul acestei perioade grupul de lucru va organiza întîlniri suplimentare cu cele două părți.
Raportul final – raportul final se prezintă celor două părți, iar după 3 săptămîni acesta se prezintă tuturor membrilor OMC. Dacă grupul de lucru decide că chestiunea comercială, care este obiect al divergențelor, nu încalcă Acordurile OMC sau o obligație, atunci se recomandă ca măsura dată să fie adusă în concordanță cu regulile OMC.
Sancțiunea cea mai drastică ce poate fi adoptată de Părțile Contractante este aprobarea suspendării de către partea lezată a aplicării concesiilor sau a altor obligații față de partea contractantă ce încalcă prevederile Acordului.
Procedura de soluționare prin intermediul panelelor a dus fie la suprimarea de către statul reclamat a măsurilor considerate contrare Acordului General, fie la realizarea unui compromis între cele două părți în litigiu – pe baza modificării legislației naționale sau pe baza unei evaluări statistice.
Organul de Apel – Înființarea Organului de Apel, ca o structură asemănătoare unui Tribunal de Apel, este un lucru nou adăugat sistemului de reglementare a diferendelor. Fiecare din părți poate să depună un apel față de o hotărîre judecătorească a panelului. Apelul este supus audierii de către 7 persoane cu autoritate recunoscută, cu experiență în domeniul juridic și comerț internațional și problematica acoperită de diverse acorduri. Ei trebuie să fie independenți de oricare guvern. Din cele șapte persoane doar trei vor fi solicitați pentru oricare dintre cazuri.
Raportul Organului de Apel, care se va limita la aspectele juridice cuprinse în raportul panelului, precum și la interpretarea juridică care decurge de aici, trebuie să fie prezentat la ORD într-un interval de 60 pînă la 90 de zile.
Apelul poate să modifice, să facă amendamente sau să remită constatările juridice și concluziile grupului de lucru. Organul pentru Reglementarea Diferendelor trebuie să accepte sau să respingă rapoartele de apel în termen de 30 de zile. Respingerea e posibilă doar prin consens.
Examinarea rapoartelor de către ORD – Raportul panelului este supus ORD pentru adoptare și pentru a se formula recomandări, decizii și reglementări corespunzătoare.
Pentru a se asigura reglementarea promptă a diferendului, este prevăzut că perioada „de la data formării panelului de către ORD” și data la care „va examina raportul panelului sau Organului de Apel” să nu depășească 9 luni, atunci cînd la raportul panelului nu se face recurs și 12 luni dacă se face recurs.
Procedurile prevăd posibilitatea ca rapoartele panelelor să fie puse în aplicare de către părți, într-unul din următoarele trei moduri:
Conformarea – procedurile subliniază că partea care este în culpă în ceea ce privește respectarea obligațiilor sale, trebuie să se conformeze prompt recomandărilor panelului sau ale Organului de Apel. Dacă nu este posibil ca această parte să pună imediat în aplicare recomandările, ORD poate, la cerere, să acorde o perioadă rezonabilă pentru punerea în aplicare.
Prevederea privind compensarea – dacă partea vinovată nu se conformează, într-o perioadă rezonabilă de timp, partea care a invocat procedura de reglementare a diferendului poate cere compensații. Alternativ, partea în culpă poate oferi plata compensației.
Autorizarea măsurilor de retorsiune – dacă partea în culpă nu se conformează și nu acordă compensarea adecvată, partea vătămată poate cere la ORD autorizarea pentru luarea unor măsuri de retorsiune prin suspendarea concesiilor sau a altor obligații asumate prin acorduri. Astfel, dacă o parte încalcă obligațiile pe care le are în cadrul GATT, partea vătămată poate fi autorizată de ORD să majoreze taxele vamale la produsele pe care le importă din țara în culpă; volumul de comerț cu aceste produse trebuie să fie aproximativ egal cu cel care a fost afectat de măsurile pentru care sa depus plîngere.
Regulile prevăd că măsurile de retorsiune trebuie să fie autorizate de ORD. Prevederile privind compensările și autorizarea măsurilor de retorsiune de către ORD sunt totuși măsuri temporale. Soluția optimă pentru țara în culpă este de punere în aplicare a recomandărilor. Regulile cer ORD să țină sub supraveghere aceste cazuri, pentru a asigura implementarea lor deplină.
Sistemul de soluționare a diferendelor este sistemul care pune pe același cîntar toate țările, fie mari sau mici. Țărilor mici li se acordă șansa de ași apăra drepturile. În multe diferende soluționate de acest sistem rolul decisiv l-au jucat țările în curs de dezvoltare. Statele Unite ale Americei și Uniunea Europeană au depus cele mai multe plîngeri la OMC și, sunt la rîndul lor cele mai citate țări în plîngerile altor guverne depuse la OMC precum că ele nu respectă drepturile OMC.
Capitolul III. Aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului
3.1. Etapele aderării RM la Organizația Mondială a Comerțului
În Articolul XII al Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului, se stipulează că orice stat sau teritoriu vamal distinct va putea adera la acest Acord în condiții ce se vor conveni între acesta și OMC. În baza concluziilor negocierilor între membri și aderent, sunt pregătite Lista Concesiilor și Angajamentelor privind Bunurile, Lista Angajamentelor specifice în domeniul serviciilor, care de fapt sunt parte componentă a proiectului Protocolului de Aderare. Cînd proiectul Raportului Grupului de Lucru, proiectul Protocolului de Aderare și listele privind bunurile și serviciile sunt finalizate, Grupul de Lucru remite pachetul Consiliului General sau Conferinței Ministeriale spre aprobare. În urma deciziei Consiliului General / Conferinței Ministeriale de a adopta pachetul de documente, Protocolul de Aderare intră în vigoare. Acest pachet urmează a fi ratificat de către membrul aderent și numai după 30 de zile de la ratificarea lui , acesta devine membru.
Aderarea, efectuată în condiții echilibrate, trebuie să fie recunoscută ca un proces foarte dificil și complicat, care poate fi tărăgănat și care cere un nivel înalt de pregătire și coordonare a instituțiilor guvernamentale, precum și un consens politic pentru a promova eficient interesele naționale.
Procesul de aderare implică negocieri bilaterale și multilaterale minuțioase cu toți membrii OMC cointeresați în politici promovate de candidat, ceea ce poate cauza o extindere în timp a procesului de aderare.
Aderarea RM la OMC a fost determinată de avantajele pe care le oferă cadrul juridic al comerțului internațional și de motivele pentru care e mai bine să fii în cadrul OMC decît în afara acestei organizații.
Scopul aderării la OMC constituia urgentarea procesului de integrare în economia mondială, ceea ce permite crearea unei societăți democratice, cu o economie bazată pe principiile de piață. Aderarea a fost motivată și de dezavantajele specifice faptului că nu suntem membri ai OMC, iar acordurile bilaterale comerciale nu sunt suficient dezvoltate, precum și de imaginea adversă, în special pentru investitorii străini, a faptului că am rămas „în afara sistemului”.
Negocierile de aderare au coincis cu programul structural și sistematic de reforme și cu procesul de formulare a politicii economice, inclusiv comerciale, a țării. Însă sistemul administrativ subdezvoltat, lipsa resurselor umane și financiare au afectat direct capacitățile tehnice pentru a conduce acest proces complex de aderare în mod eficient și în termen scurt.
În afară de aceasta, pe lîngă faptul că a fost necesară adoptarea conceptului de promovare a unui regim comercial în conformitate cu disciplinele multilaterale ale OMC, Moldovei, ca și oricărui stat aderent, i s-au solicitat concesii privind accesul pe piața bunurilor și consolidarea tarifelor vamale, angajamente în domeniul sprijinului intern în agricultură și angajamente speciale privind comerțul cu servicii.
Trebuie de menționat faptul că în perioada aderării noastre atitudinea principalilor parteneri comerciali față de țările aderente a devenit mai dură comparativ cu perioada de aderare la GATT, au crescut considerabil „standardele” aderării. Unii membri ai OMC au promovat o poziție fermă cerînd ca țările aderente să accepte un nivel de obligații mai înalt decît cel acceptat de membrii inițiali, incorporînd deja eventualele rezultate ale următoarelor runde de negocieri. În practică aceasta înseamnă că Republica Moldova a fost nevoită să accepte un nivel de consolidare a tarifelor și unele angajamente în domeniul serviciilor comparabile cu nivelul celor mai avansate țări. Totodată, Moldova nu a avut posibilitatea să beneficieze de anumite prevederi stipulate de acordurile OMC, care oferă un regim special și preferențial țărilor în curs de dezvoltare. Statutul de țară în curs de dezvoltare nu a fost acordat nici-unui stat aderent cu economie în tranziție în perioada de inițiere a negocierilor de aderare la OMC, ceea ce a condus la faptul că aceste negocieri au fost mult mai dure pentru noi decît pentru alți candidați, aflați pe listele ONU cu statut de țară în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, comparativ cu alte state ale CSI, Moldova a desfășurat acest proces foarte activ, fiind depășită doar de Kîrgîstan și Georgia.
Procesul de aderare la OMC a presupus parcurgerea următoarelor etape:
Prezentarea cererii din partea Guvernului – RM a prezentat o cerere oficială în noiembrie 1993 solicitînd statut de observator GATT. În decembrie 1993 a fost anunțată formarea Grupului de Lucru pentru Aderare, constituit din 23 de țări. Președinte al acestui grup fiind desemnat dl. M. Kumar (India).
După crearea OMC în ianuarie 1995, succesoarea GATT, Guvernul RM a solicitat statut de observator OMC, obținînd astfel de la 1 ianuarie 1996 statutul de observator al OMC.
Prezentarea Memorandumului privind regimul său comercial – Memorandumul a fost prezentat în septembrie 1996. Conform procedurii a fost circulat tuturor membrilor Grupului de Lucru, care ulterior au prezentat oficial întrebări referitor la descrierea detaliată a regimului comerțului exterior. Dintre cele 23 state membre a Grupului de Lucru, cei mai activi s-au dovedit a fi Uniunea Europeană, Polonia, Elveția, SUA, Bulgaria, Japonia, Australia, Canada.
Runde de întrebări și răspunsuri în scris – referitor la Memorandumul prezentat, precum și discutarea lui în cadrul ședințelor Grupului de Lucru, unde pot participa toate țările OMC, inclusiv cele cu statut de observator. În urma primei runde de întrebări la care a trebuit să prezentăm țărilor membre ale OMC răspunsuri în scris (circa 300 de întrebări), RM a petrecut prima ședință a Grupului de Lucru la Geneva în luna iunie 1997. Între ședințele grupului de lucru s-au purtat multiple negocieri bilaterale privind accesul pe piața bunurilor și serviciilor și, multilaterale privind subvențiile în agricultură.
Negocierile bilaterale – Statele care aderă la OMC negociază cu țările membre, pentru a găsi soluții optime și variante de compromis pentru toate aspectele legate de comerț, și anume nivelul taxelor vamale pentru produsele senzitive pentru industria națională, protejarea unor sectoare din sfera serviciilor, precum și alte aspecte ale politicii economice. Pe parcursul întregului proces de aderare s-au purtat opt runde de negocieri bilaterale. Cele mai intense negocieri s-au dus cu Australia, Bulgaria, Brazilia, Canada, Cehia, India, Japonia, Polonia, Slovacia, SUA, Turcia, Uniunea Europeană.
Negocierile multilaterale – Țările interesate în negocierile privind acordarea sprijinului direct de către stat producătorilor agricoli au fost: Australia; Uniunea Europeană; Canada; SUA. Negocierile în acest domeniu au fost foarte complicate, deoarece sistemul de susținere a agriculturii purta un caracter total diferit de felul cum sunt clasificate subvențiile în cadrul OMC. Cu toate acestea s-a reușit negocierea unui nivel de 15,98 mln. DST (Drepturi Speciale de Tragere), ce reprezintă un echivalent de 270 mln. lei, suplimentar unui cuantum de 5% calculat din volumul producției agricole.
Semnarea Protocolului de aderare – O delegație oficială a Republicii Moldova, condusă de premierul Vasile Tarlev, a participat, în perioada de 7-8 mai la Geneva, la ședința Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului, unde a semnat Protocolul de aderare a țării noastre la această organizație internațională.
Ratificarea Protocolului de aderare la OMC de către Parlamentul RM – Parlamentul RM a ratificat Protocolul de Aderare la Organizația Mondială a Comerțului la 1 iunie, 2001 prin adoptare Legii privind aderarea Republicii Moldova la OMC (Legea Nr. 218-XV).
Procesul de negocieri a durat destul de mult timp din cauza influenței negative a mai multor factori, unii dintre care au fost deja menționați. Un alt factor important a fost lipsa unui cadru instituțional adecvat și a mecanismelor de formare a politicilor necesare pentru funcționarea unei economii de piață la începutul procesului de negociere, care trebuie să asigure desfășurarea acestora în termeni mai restrînși. Este cunoscut și faptul că schimbările frecvente ale administrației superioare influențează negativ și tărăgănează considerabil promovarea procesului de aderare.
Tărăgănarea aderării RM a acordat parțial membrilor OMC și unele facilități pe care le oferă doar cadrul OMC. Din momentul Prezentării Memorandumului privind regimul comerțului extern, și ulterior, a răspunsurilor la întrebările membrilor Grupului de Lucru pentru elaborarea Raportului Grupului de Lucru și a Protocolului de aderare, Moldova a fost nevoită să prezinte un număr substanțial de informații din diferite domenii legate de politici comerciale, fapt ce a condiționat cheltuieli semnificative.
Cu cît mai mult timp s-a tărăgănat acest proces, cu atît mai multă informație a fost solicitată. De exemplu, în contextul aderării RM la OMC s-au solicitat informații în următoarele domenii: practici și regulamente ale prețurilor, sistemul de taxare, subvențiile în agricultură, regimul investițiilor străine, tariful vamal, plățile pentru procedurile vamale, întreprinderile comerciale de stat, standardizarea și evaluarea conformității mărfurilor importate, standardele sanitare și fitosanitare, licențierea importurilor, sistemul de protecție a drepturilor proprietății intelectuale etc.
Pe de altă parte, toate acestea veneau să faciliteze și scopurile principalilor actori ai OMC care folosesc diferite pîrghii în procesul de aderare pentru a obține angajamente anticipate din partea țărilor aderente în cadrul OMC, asigurînd astfel alinierea lor la subiectele puse în discuții în contextul rundei negocierilor multilaterale.
Nefiind membri ai OMC, am ratat mai multe posibilități de negociere a diferitelor acorduri bilaterale cu statele Europei Centrale și de Est, deja membre ale OMC. Agenții economici străini sunt descurajați de lipsa unui set de reguli clare pentru stabilirea unor afaceri pe baza principiilor recunoscute și armonizate internațional. Mai multe relații de colaborare sau cooperare în domeniul economico-comercial cu statele Uniunii Europene sau ale Acordului de Liber Schimb în Europa Centrală (CEFTA) au fost blocate sau nu li s-au atribuit importanța pertinentă.
Avantajele și dezavantajele aderării RM la OMC
OMC a devenit cea mai importantă organizație internațională cu profil economic care contribuie la soluționarea celor mai stringente probleme ale lumii contemporane – combaterea sărăciei și a inegalității în relațiile comercial-economice.
Spectrul și profunzimea chestiunilor abordate în cadrul OMC crește din an în an, deciziile primite formînd noul caracter al relațiilor economice internaționale. Analiza intereselor exprimate în cadrul OMC ne permite să tragem ferma concluzie că în viitorul apropiat rolul structurilor comercial-economice regionale va spori și mai mult. În acest context, participarea Republicii Moldova în aceste structuri este cu atît mai oportună și importantă.
Problema fundamentală cu care se confruntă actualmente OMC este cea referitoare la asigurarea unei dezvoltări economice satisfăcătoare a economiilor slab dezvoltate. Este evident că riscurile pierderilor legate de aderarea la OMC pentru cazurile economiilor mici este mult mai redus, decît în cazul economiilor mari. După părerea mai multor experți care au examinat situația fostelor republici ale URSS și a strategiilor de aderare la OMC, în situația în care comerțul cu mărfuri deja se efectuează la nivel de 60-70% în regim de comerț liber, este rezonabilă menținerea unui regim compatibil și pentru comerțul cu servicii, fără de care este imposibilă atragerea investițiilor străine în domeniu.
Procesul de globalizare cu toate plusurile și minusurile lui este unul inevitabil pentru dezvoltarea omenirii. Acesta fiind un element al procesului general de dezvoltare politico-economică și culturală. RM nu-și poate permite să stea la o parte de acest proces, deoarece este imposibil să te dezvolți izolat. Aderarea la OMC este un pas important pentru integrarea mai rapidă a Republicii Moldova în economia mondială.
Există o mulțime de studii ce demonstrează care este impactul protecționismului și cel al comerțului liber asupra economiilor naționale. Se pare că astăzi protecționismul este mult mai scump chiar și pentru cele mai mari puteri economice. Anume din aceste considerente majoritatea statelor se orientează spre o liberalizare continuă a regimului comercial.
RM este o țară cu o economie care are nevoie urgentă de investiții. Investițiile străine, fiind parte componentă a fluxului de capital în economia mondială, sunt de neconceput fără comerț liber. Odată ce Republica Moldova va crea un climat favorabil și stabil de comerț liber, acesta va atrage după sine dorința de a dezvolta afaceri comerciale cu oamenii de afaceri din țara noastră, iar investitorii străini nu vor căuta garanții de stat sau alte sisteme de garanție pentru a-și proteja într-un fel investițiile, garantul fiind opțiunea pentru un comerț liber. Existența unei baze juridice internaționale, aplicate și de RM va asigura investitorul de orice riscuri pentru investiția sa.
Este un lucru evident că importul de bunuri ne permite o mai mare diversitate de bunuri și servicii de diversă calitate. De alt fel, chiar și calitatea bunurilor autohtone se poate îmbunătăți în condițiile unei concurențe generate de import. În plus, mărfurile importate nu sunt folosite doar ca produs finit, ci și ca materiale componente și echipamente pentru baza autohtonă de producție, creînd condiții producătorilor să-și lărgească gama de produse, servicii și tehnologii utilizate. Sistemul comercial internațional ne permite astăzi să importăm tot mai mult, oferindu-ne, în același timp, posibilitatea să fim și noi mai expansivi pe piața mondială, impunîndu-ne să găsim modalități ca și alții să cumpere mai multe din mărfurile exportate de noi. Totodată, comerțul internațional în această epocă globală, ne pune si în fața unor „provocări”. Un exemplu frecvent invocat în acest sens îl constituie faptul că producătorii interni trebuie să ofere produse de aceeași calitate și la același preț ca și produsele de import. În mediul economic există unii care consideră că în urma aderării la OMC piața noastră internă va fi inundată de mărfurile străine, iar industria națională va degrada, deoarece în perioada de tranziție economia este afectată de virusul sărăciei și, din această cauză, nu vom rezista în fața concurenților străini.
Cert este că anume capacitatea guvernelor, întreprinderilor, a tuturor celor care sunt antrenați în procesul de producere și comercializare a mărfurilor de a beneficia de acest sistem depinde în mare măsură de cunoașterea și înțelegerea de către aceștia a regulilor sistemului, a avantajelor pe care le oferă și a provocărilor pe care le generează.
Astfel, în vederea protejării pieței interne de la importurile de bunuri, este de menționat că Moldova a negociat un nivel mai înalt al taxelor vamale (media ponderată a cărora constituie aproape 12,5%), decît cel aplicat în ultimii ani a căror medie ponderată nu depășește 5%. În special, pe parcursul negocierilor de aderare s-a ținut cont de sectoarele prioritare ale economiei naționale. În același timp, menționăm că media ponderată a taxelor vamale negociate de Moldova este la un nivel mai ridicat decît cel negociat de așa țări membre la OMC ca Kîrgîstan, Georgia, Lituania, Albania.
Desigur, putem fi de acord cu cei care afirmă că astăzi nu suntem pe deplin pregătiți pentru a penetra cu succes toate piețele de desfacere a mărfurilor, dar nu e de neglijat nici faptul că trebuie să existe un început și primii pași în această direcție deja au fost făcuți. În domeniul industriei, e vorba în primul rînd de racordarea la standardele mondiale a documentației normativ-tehnice. La acest capitol, industria noastră încă nu este pe deplin pregătită pentru lansarea producției pe piețele valoroase din vestul european. Perioada de privatizare a întreprinderilor a generat în industrie un oarecare haos care nu facilitează inițial mecanismul de dirijare a procesului de unificare a standardelor, de supraveghere tehnică etc.
În opinia specialiștilor de la Ministerul Industriei, protejarea industriei naționale nu trebuie să fie interpretată în sensul ridicării unor bariere în calea pătrunderii pe piața internă a mărfurilor străine. Mult mai protejată ar fi industria dacă sar crea condiții durabile pentru producerea unor mărfuri calitative și competitive cu alte mărfuri produse în orice țară din lume.
Astfel, în conformitate cu Acordurile OMC : „ țările membre pot fi în situația de a-și proteja producția internă față de competiția străină. Totuși, li se cere țărilor să asigure protecția prin taxe vamale. Utilizarea restricțiilor cantitative este interzisă, cu excepția unui număr limitat de situații .
Unele mecanisme de protecție a obiectivelor legitime ale statului sunt prevăzute în Acordul privind Salvgardarea care permite țărilor importatoare să restricționeze temporal importurile la un produs, prin majorarea taxelor vamale sau instituirea unor restricții cantitative. La asemenea acțiuni de salvgardare se poate recurge doar în cazul în care s-a stabilit corect că o majorare bruscă a importurilor s-ar solda cu daune grave pentru industria națională.
Republica Moldova rămîne a fi o țară preponderent agrară. Negocierile cele mai dure au fost axate anume pe acest domeniu. Delegația Moldovei a reușit să obțină un nivel fără precedent de subvenționare a agriculturii Moldovei. În cadrul negocierilor s-a obținut un nivel anual al subvențiilor admisibile de 15,98 milioane de DST (drepturi speciale de tragere), ceea ce este echivalent cu 670 milioane de lei. Astfel, la finele perioadei de implementare, în anul 2004 suma subvențiilor permise în agricultură va constitui 605 milioane lei.
Unii experți economici și politicieni susțin că o altă problemă cu care se confruntă Moldova după aderarea la OMC este problema capacităților umane și instituționale antrenate în implementarea angajamentelor luate față de OMC, precum și lipsa cadrului legislativ suficient pentru implementarea acordurilor OMC. În vederea depășirii acestor „obstacole”, au fost deja adoptate și modificate un șir de legi și racordate la standardele OMC.
Crearea Centrelor Informaționale impuse prin regulile OMC și asigurarea funcționalității lor permit atît guvernului cît și agentului economic să poată obține informație gratuită despre regimul comerțului exterior al fiecărui membru OMC, nu numai la modul general, însă și informații privind impunerea unor restricții tarifare sau netarifare privind accesul pe piața dorită. Orice condiție obligatorie pe care un agent economic trebuie să o îndeplinească pentru a-și plasa produsul pe piața unei țări membre poate fi studiată în prealabil, aici în țară, prin intermediul acestor Centre Informaționale funcțiile cărora vor fi coordonate de Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Sănătății, Departamentul Standarde și Metrologie. Guvernul nu este interesat să promoveze interesele altcuiva, ci doar a reprezentanților industriei naționale, însă acestea trebuie ajustate la cerințele și modul de prezentare a problemei în așa fel ca orice intenție să dea și rezultate pozitive atît pentru un cerc restrîns cît și pentru societatea în Republică.
Printre alte avantaje ale aderării RM la OMC mai pot fi menționate:
Acordurile OMC îmbunătățesc substanțial transparența politicilor comerciale și practicilor partenerilor comerciali, fapt ce întărește siguranța și stabilizează relațiile comerciale;
Statutul de membru asigură un instrument pentru avansarea intereselor economice și comerciale ale membrului prin participarea eficientă la negocierile multilaterale din cadrul OMC;
Disciplinele multilaterale cu un grad mai mare de stringență asigură un mediu de comerț mai sigur și stabil și furnizează o certitudine mai mare în relațiile comerciale;
Regulile OMC includ angajamentul de a nu aluneca în promovarea unei politici inadecvate. Barierele comerciale creează oportunități pentru corupție și alte manifestări ale unei guvernări rele. Transparența, non-discriminarea și alte aspecte ale „facilitării comerțului” ajută la reducerea posibilităților de luare a unor decizii arbitrare și eronate;
Sistemul mondial al comerțului oferă un sortiment mai larg și un nivel de calitate mai înalt al produselor și serviciilor ( antrenate mereu în procesul de concurență ), totodată prevede protejarea industriei tinere, sectoarelor aflate în restructurare sau confruntate cu serioase dificultăți;
Cadrul legal OMC asigură un mediu de comerț sigur, stabil, previzibil, evitînd crearea arbitrară a barierelor comerciale;
Implementarea Acordurilor OMC oferă extinderea oportunităților comerciale pentru țările membre și asigură un comerț fără discriminare;
Numai în cadrul OMC țările au acces la mecanismul de soluționare a diferendelor pentru a-și apăra drepturile și interesele lor comerciale sau a cere recompensă pentru violarea regulilor OMC;
Aderarea facilitează implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare între UE și RM;
Aderarea permite accesul mai larg al produselor moldovenești pe piețele țărilor membre ale OMC, ceea ce va implica tratarea nediscriminatorie a mărfurilor noastre pe piețele externe și va oferi o siguranță suplimentară investitorilor străini în ceea ce privește cadrul regulatoriu și regimul comercial al Moldovei.
La nivelul internațional, integrarea țărilor în curs de dezvoltare și economiilor în tranziție în sistemul internațional al comerțului, constituie un mod pentru maximizarea beneficiilor din procesul de globalizare și liberalizare, însă acest proces are nevoie de susținere și promovare.
Beneficiile conferite comunității de afaceri de acest sistem juridic pot fi văzute din două perspective distincte:
a) din perspectiva înteprinderilor exportatoare de bunuri și servicii;
b) din punctul de vedere al întreprinderilor importatoare de materii prime și alte servicii necesare producției de export;
Securitatea accesului asigurată prin consolidări permite industriilor de export să realizeze investiții și planuri de producție, în condiții sporite de siguranță.
Stabilitatea accesului pe piețele de export este asigurat de un set de reguli uniform, elaborat în cadrul diverselor acorduri, pe care țările se obligă să le respecte, ca cele privind determinarea valorii în vamă, inspectarea produselor în vederea stabilirii conformității cu standardele obligatorii de calitate sau eliberarea licențelor de import.
Una din întrebările care persistă în acest moment este cel ce ține de relațiile noastre cu țările membre ale Comunității Statelor Independente, deja ca membru al OMC. În acest context este de menționat că acest lucru nu constituie o problemă. Kîrgîstanul și Georgia deja sunt membri ai OMC, iar Rusia, Ucraina, Belarusi și Kazahstan sunt în proces avansat de aderare. Faptul că RM a aderat printre primele țări membre ale CSI ne oferă în plus multe avantaje. RM, ca membră a OMC, are posibilitatea să participe la grupurile de lucru privind aderarea acestor țări. În cadrul acestor grupuri de lucru noi vom avea posibilitatea să inițiem negocieri și să promovăm interesele noastre economice în relațiile cu aceste state la un nivel mai înalt decît cel bilateral. În așa mod se vor crea premise pentru soluționarea unor probleme de ordin economic care pînă în prezent nu pot fi soluționate la nivel bilateral. Aici se pot menționa derogările de la aplicarea Acordurilor de Comerț Liber (ACL) încheiate de RM cu fiecare dintre țările membre ale CSI, aplicarea principiului de destinație la plata TVA și a accizelor, plățile pentru tranzitul de mărfuri etc.
Avantajele oferite de cadrul legal OMC ar putea ușor fi transformate în dezavantaje atît timp cît nu vor fi utilizate toate mecanismele oferite și nu va avea loc identificarea strategiilor de promovare a intereselor naționale.
3.3. Angajamentele asumate de Republica Moldova față de OMC și măsurile întreprinse în vederea îndeplinirii lor
Procedurile de aderare la OMC presupun examinarea și ajustarea regimului comerțului exterior al statului membru al OMC cu cerințele internaționale de comerț. Realizarea angajamentelor asumate în procesul de aderare nu va afecta procesele politice, economice și sociale care au loc în Moldova, ci vor contribui la atragerea de noi investiții străine.
În afara cerințelor de conformare a țării membre la regulile OMC, RM trebuie să plătească „taxa de membru”, sub formă de concesii tarifare, angajamente în domeniul suportului intern, în domeniul agriculturii și în domeniul comerțului cu servicii, pentru dreptul de a savura beneficiile de pe urma liberalizării, atins în urma negocierilor comerciale multilaterale anterioare.
Moldova și-a asumat 25 de angajamente. Toate aceste angajamente sunt elaborate în special pentru o anumită țară. Ele sunt în general obligatorii pentru toți membrii OMC și astfel îi plasează egal în relațiile lor comerciale. Inevitabilitatea luării acestor angajamente este dictată de nivelul de concordanță al legislației Moldovei cu cea practicată de OMC.
Un angajament special luat de RM, solicitat de statele membre ale OMC, în special SUA și Uniunea Europeană, ține de modificarea taxei pentru producerile vamale și taxe ad valorem într-o taxă fixă. Aceasta ar însemna că orice importator de mărfuri va achita pentru procedurile vamale o taxă fixă și în dependență de valoarea propriu zisă a mărfii. Acest lucru este important pentru consumatori, deoarece, dacă pînă acum orice bun din import achiziționat conținea în prețul său și o pondere considerabilă de cost al vămuirii, de acum acesta se va micșora.
Angajamentele nu înseamnă în mod obligatoriu niște concesiuni dureroase pentru statul respectiv. Cu alte cuvinte, angajamentele ar fi cadrul normativ declarat în această țară, în conformitate cu care îi va trata pe partenerii săi.
Orice obligație pe care ți-o asumi necesită un efort. Un efort legislativ de orientare a economiei, un efort de mentalitate. Toate străduințele care sunt depuse ne vor ajuta să ne plasăm în rîndul țărilor cu o economie liberalizată, competitivă.
Ministerul Economiei și Reformelor a fost desemnat ca organ coordonator al activității ministerelor și departamentelor în problema ajustării legislației la cerințele OMC. Toate documentele pregătite pentru notificare vor fi avizate în mod obligatoriu de către Direcția principală OMC din cadrul Ministerul Economiei și Reformelor.
Anexa la Hotărîrea Guvernului RM Nr. 1035 din 16.10 2000 cuprinde lista privind îndeplinirea angajamentelor, asumate de RM față de OMC. Astfel, angajamentele pot fi clasificate în trei categorii:
a) Angajamente cu caracter general – se referă la revizuirea actelor normative și legislative aflate în vigoare ale RM și prezentarea propunerilor privind modificarea și completarea lor în conformitate cu prevederile acordurilor OMC în următoarele domenii:
Introducerea modificărilor la Legea cu privire la Tariful Vamal;
Includerea în regulamente privind licențierea la import și comercializarea bunurilor ale codului sistemului armonizat;
Introducerea modificărilor în Legea cu privire la protecția consumatorilor;
Finanțarea Centrului Informațional de Standardizare și Certificare, Centrelor informaționale stabilite conform cerințelor GATS;
Pregătirea propunerilor pentru introducerea modificărilor pentru standardele fundamentale ale RM, reieșind din prevederile Acordului OMC pentru elaborarea, adoptarea și aplicarea standardelor;
Includerea modificărilor în legea cu privire la Standardizare;
Adoptarea Legii cu privire la Certificare;
Elaborarea Legii cu privire la barierele tehnice în calea comerțului;
Aderarea RM la organizațiile internaționale și europene de standardizare în conformitate cu Paragraful 4 al Acordului privind măsurile Sanitare și Fitosanitare;
Includerea modificărilor în Legea cu privire la carantina fitosanitară în conformitate cu Acordul privind măsurile sanitare și fitosanitare;
Elaborarea amendamentelor respective în legislația RM în domeniul Proprietății Intelectuale: Legea privind protecția Dreptului de Autor și Drepturilor Conexe, conform Art. 9-14 ale Acordului TRIPS; Legea privind Brevetele de Invenție conform Art. 27-33 ale Acordului TRIPS; Legea privind Protecția desenelor și modelelor industriale, conform Art. 15-24 ale TRIPS;
Elaborarea măsurilor care vor fi aplicate la frontieră în baza Art. 51-60 a Acordului TRIPS;
Elaborarea proiectului de lege privind protecția tipografiilor circuitelor integrate;
Inițierea unui sistem de acorduri regionale în scopul asigurării drepturilor de proprietate intelectuală cu crearea unor sisteme comune privind combaterea acțiunilor ilegale în acest domeniu; etc.
b) Angajamente ce țin de implimentarea Acordurilor cu OMC – se referă la respectarea și implementarea deplină a următoarelor acorduri ale OMC:
Acordul privind punerea în aplicare a Art. VII al GATT 1994;
Acordul privind Agricultura;
Acordul privind barierele tehnice în calea comerțului;
Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare;
Acordul privind punerea în aplicare a Art. VI al GATT 1994;
Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii;
Acordul privind salvgardarea;
Acordul privind procedurile în materie de licențe de import;
Acordul TRIPS.
c) Angajamente specifice unor instituții – elaborarea actelor normative și legislative, se va face urmărindu-se ca RM:
să nu introducă alte taxe sau plăți la importul de bunuri și servicii decît cele existente ;
să acorde scutiri la plata taxelor vamale în conformitate cu prevederile OMC;
să aplice în mod nediscriminatoriu accizele și TVA mărfurilor importate în teritoriul național potrivit principiului destinației și în deplină conformitate cu prevederile OMC;
să elaboreze proiectul de modificare a actelor normative privind reglementarea controlului prețului în scopul reduceri impactului acestuia asupra economiei naționale;
elaborarea actelor normative privind introducerea sau aplicarea unor măsuri netarifare ca : licențierea, limitarea și alte restricții cu efect echivalent, etc;
implementarea programelor de dezvoltare agricolă și rurală în conformitate cu angajamentele RM în domeniul agriculturii;
aducerea tuturor acordurilor de comerț liber, semnate de RM cu alte state (statele membre CSI, România), în conformitate cu prevederile Memorandumului la Acordul privind interpretarea Art. XXIV („Aplicarea teritorială – Traficul de frontieră – Uniuni vamale și zone de comerț liber”) al GATT 1994 și Art. V (Integrarea economică) al GATS;
administrarea zonelor libere, înființate pe teritoriul RM, în deplină conformitate cu cerințele OMC;
depunerea la Comitetul OMC privind acordurile regionale spre notificare și multiplicare a copiilor acordurilor de comerț liber, semnate cu alte state și documentele de aderare la uniuni vamale la care RM este parte;
întocmirea rapoartelor anuale privind desfășurarea programelor de privatizare și prezentarea acestora Ministerului Economiei pentru a fi notificate Secretariatului OMC;
crearea bazei de date bibliografice privind reglementările tehnice și procedurile de evaluare a conformității în RM;
examinarea posibilităților de a reduce termenul de examinare a litigiilor ce țin de proprietatea intelectuală în conformitate cu cerințele Acordului TRIPS;
anularea taxelor consulare pentru autentificarea documentelor aferente importului de bunuri în RM.
O bună parte din angajamentele asumate au fost deja îndeplinite și autoritățile competente activează în direcția îndeplinirii celorlalte cerințe. Mă voi referi la unele domenii în care legislația a fost rancordată la cerințele și standardele OMC.
Astfel, în domeniul vamal, odată cu adoptarea noului Cod Vamal ( intrat în vigoare la 1 ianuarie 2001, fiind elaborat cu asistența UE) Moldova a demonstrat totala sa conformitate cu cerințele OMC. De asemenea, introducerea în anul 2000 a noului Tarif Vamal a adus cu sine mai multă transparență și previzibilitate în operațiunile vamale. Serviciul vamal al Moldovei urmează să acționeze în conformitate cu regulile OMC, care vor permite RM de a fi completamente integrată și protejată de prevederile OMC. Acest fapt înseamnă că, în principiu, metodele de evaluare, regulile de origine, tarifele vamale, cotele tarifare, impozitele indirecte și accizele, procedurile și împuternicirile vamale sunt aliniate cu legislația și procedurile OMC. Acuma se lucrează asupra implementării programului TACIS „ Vama 6 „ ,aplicarea regulamentelor, computerizarea Departamentului Vamal cu finanțarea BM/USAID, precum și continuarea armonizării legislației și procedurilor cu standardele OMC ( proiectul DFID).
Introducerea Inspecției înainte de expediție a mărfurilor importate în RM are o istorie destul de controversată. Conducîndu-se de prevederile art. 12 din Legea privind reglementarea de stat a activității comerciale externe din 8 iunie 2000, Guvernul RM prin Hotărîrea sa din 27 septembrie 2001 a instituit inspecția înainte de expediție a mărfurilor importate. Conform punctului 3 din hotărîrea dată, în calitate de prestator al serviciilor de inspecția înainte de expediție a mărfurilor importate în teritoriul Moldovei a fost desemnată compania elvețiană „ SGS Société du Surveillance” S.A. Începînd cu 1 decembrie 2001, toate mărfurile importate în RM vor necesita să aibă asupra lor raportul de constatări pozitive sau avizul în scris al inspecției eliberat de SGS S.A. Iar după 1 ianuarie 2002, nici unul dintre agenții economici nu vor putea importa mărfuri în RM în lipsa documentelor specificate. Modul în care se desfășoară inspecția înainte de expediție , procedurile de expediție, etc. Sunt stabilite în Regulamentul cu privire la inspecția înainte de expediție a mărfurilor importate, aprobata prin Hotărîrea Guvernului din 27. 09.2001 și modificată prin altă Hotărîre a Guvernului din 13.11.2001. În temeiul acestei din urmă hotărîri, plata pentru serviciile de inspecție prestate de compania SGS va constitui 0,80% din valoarea CIP (frahtul / transportarea și asigurarea pînă la locul destinației) ad valorem a mărfurilor inspectate. Această prevedere face excepție pentru produsele petroliere, plata pentru care va fi de 0,05% din valoarea CIP ad valorem a acestora.
Regulile de origine nepreferențiale sunt reglementate OMC. Devenind membru al OMC la 8 mai 2001, Moldova și-a asumat obligația de a respecta Acordul privind Regulile de Origine al OMC și de a elabora propriile sale reguli de origine în conformitate cu acest Acord.
RM aplică reguli de origine preferențiale în comerțul cu România, țările CSI și cîteva țări care i-au acordat unilateral Sistemul de Preferințe Generalizate (Japonia, SUA, UE, Slovacia, Elveția). Determinarea originii și eliberarea certificatelor de origine se produce preponderent pentru comerțul în cadrul Acordurilor de Liber Schimb. Camera de Comerț și Industrie este responsabilă pentru eliberarea certificatelor de origine, cu excepția bunurilor comercializate conform aranjamentului privind SPG, pentru care este responsabil Ministerul Economiei. În prezent, acțiunile prioritare a RM în acest domeniu sunt armonizarea legislației moldovenești cu regulamentele OMC în aspectul regulilor de origine non-preferențiale, precum și ranforsarea procedurilor și capacităților în cadrul instituțiilor ce eliberează certificare de origine( Ministerul de Economie, Camera de Comerț și Industrie). Moldova ar trebui să-și îmbunătățească capacitatea și credibilitatea sa în domeniul inspectării și verificării certificatelor de origine, fie eliberate în țara de export sau în cea de import.
În domeniul standartizării , recent a fost efectuată o revizuire generală a legislației în acest domeniu în contextul angajamentelor Moldovei în cadrul OMC și al Acordului privind barierele tehnice în calea comerțului.
Actuala legislație (Legea cu privire la standardizare, Legea cu privire la metrologie, Legea cu privire la certificare, Legea cu privire la barierele tehnice în calea comerțului nr. 1493-XIV din1.06.2000) a creat cadrul de bază în corespundere cu „ Noua Abordare” adoptată de UE. A fost declarată introducerea formală a standardizării voluntare separată de elaborarea reglementărilor tehnice și, de la 1 ianuarie 2002, acesta este principiul general.
Mai mult ca atît, legislația a fost modificată și adoptată pentru a se racorda la cerințele OMC și a fost instituit un Oficiu de Informare.
Conform Hotărîrii Guvernului din 6.09.01 privind modificarea Regulamentului Departamentului „Moldova – Standard”, responsabilitatea ce ține de acreditare este acordată unui nou Centru Național de Certificare și Acreditare, care, pe lîngă Moldova – Standard ( Departamentul de Standardizare și Metrologie), este investit cu prerogativa elaborării politicii sectoriale. Aceasta include elaborarea standardelor naționale prin intermediul adoptării standartelor internaționale și elaborării reglementărilor tehnice în parteneriat cu ministerele ramurale. Moldova – Standard participă în cadrul internațional și colaborează cu Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare (EASC), Organizația Internațională de Standardizare (ISO).
Standardizarea obligatorie este efectuată de 25 comitete tehnice și direcții relevante ale ministerelor. Certificarea și evaluarea conformității este efectuată de 130 de organe de certificare în baza a 13 scheme de evaluare și în conformitate cu cerințele Standardului Național SM 45-2/1998 “Certificarea producției”.
Pe viitor se preconizează:
convertirea majorității standardelor obligatorii existente fie în regulamente tehnice moderne, fie în standarde voluntare;
elaborarea legislației generale pentru asigurarea securității în baza Directivei EU privind securitatea generală a produselor (revăzută);
elaborarea proiectului de lege privind evaluarea conformității;
elaborarea proiectului de lege privind acreditarea;
implementarea proiectului TACIS în domeniul standardizării.
În vederea racordării la cerințele OMC, a fost modificată și Legea cu privire la Licențierea unor genuri de activitate. Astfel, conform noii legi adoptate 6 septembrie 2001 și care a intrat în vigoare februarie 2002 o singură Agenție autorizată, autonomă va fi responsabilă de acordarea licențelor. Numărul domeniilor în care este necesară licențierea au fost reduse la 55 (din cele 108 existente). Dacă noua lege se va dovedi a fi eficientă, Moldova nu ar trebui să întîmpine dificultăți în respectarea cerințelor OMC cu privire la evitarea utilizării licențierii ca barieră netarifară în calea comerțului.
Perfecționarea nivelului de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală, industrială și comercială în Moldova este una din prioritățile APC și OMC (în special TRIPS). Obiectivul este asigurarea cadrului juridic apropiat și implementarea efectivă a acestuia prin organele și instituțiile vizate în scopul obținerii unui nivel de protecție similar celui existent în UE.
Aderarea RM la OMC, este știut, a condiționat semnarea unui set de acte și documente privind drepturile de autor și drepturile conexe. Politica statului constă în alinierea legislației naționale la standardele internaționale și în aderarea la toate convențiile și tratatele internaționale.
În acest sens trebuie să reamintim că OMC cere respectarea de statele membre convențiilor internaționale din domeniu, fiind vizată în primul rînd Convenția de la Berna privind protecția operelor literale și artistice (Actul de la Paris din 24.07.71), Convenția cu privire la protecția intereselor producătorilor de fonograme împotriva reproducerii lor neautorizate (Geneva 29.10.71), etc.
În contextul implementării APC și negocierii aderării Moldovei la OMC, Guvernul a întreprins măsuri importante privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală și a drepturilor de autor.
Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe(nr. 293-XIII din 23.11.94) cu modificările operate prin Legea nr. 29-XIV din 28.05.98,asigură în temei protecția drepturilor de autor și conexe în țară. La 12.07.2001 Guvernul a aprobat Hotărîrea nr. 641 „Despre tarifele minime ale remunerației de autor” (Monitorul Oficial nr.81-83 din 20.07.01, art. 682). Prin acest document au fost majorate în medie de două ori tarifele minime ale remunerării de autor.
Către moment, Moldova dispune deja de legislația națională în vigoare racordată la Acordul privind Aspectele Comerciale ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală ale OMC. Aceasta protejează mărcile comerciale (inclusiv pentru servicii) , indicațiile geografice , desenele industriale, patentele, varietățile de plante, topografiile circuitelor integrate, activitățile inovaționale, secretele comerciale și datele personale, etc. La etapa finală de elaborare este proiectul legii privind modelele de utilitate.
A fost modificat Codul Vamal în sensul acordării autorităților vamale dreptul de a confisca bunurile contrafăcute (Art. 282; 308) pentru a asigura protecția la frontieră a drepturilor de autor și celor de proprietate intelectuală. La fel au fost modificate Codul Penal și Codul Contravențiilor Administrative pentru a consolida aplicarea și a ranforsa penalizarea.
Agenția de Stat privind Protecția Drepturilor de Proprietate Intelectuală (AGEPI) este responsabilă pentru protecția tuturor aspectelor drepturilor de proprietate, cu excepția drepturilor de autor și drepturilor conexe, aceasta fiind sarcina Agenției pentru Drepturile de Autor. AGEPI are relații de colaborare strînse cu toate organizațiile internaționale în domeniu (WIPO, EPO, Oficiul Euro – Asiatic pentru patente, OMC).
Persoanele străine beneficiază de serviciile AGEPI de rînd cu solicitanții naționali. Mai mult ca atît, solicitanții străini pot beneficia și de serviciile mandatarilor autorizați – persoane ce dispun de profunde cunoștințe în domeniu. Aceasta permite respectarea prevederilor Acordului TRIPS, respectarea clauzei tratamentului național deservind solicitanții în mod egalitar, indiferent de originea acestora și sediul lor.
Moldova urmează să ranforseze combaterea pirateriei și aplicarea legislației în scopul protejării drepturilor de proprietate intelectuală. Acest rezultat va fi obținut prin întroducerea unor regulamente substanțiale și procedurale. În particular, este necesar ca titularii de drepturi locali și străini să dispună de un acces simplificat la justiție și să poată obține prompt măsurile interimare, cum ar fi sechestrarea bunurilor contrafăcute.
Implementarea cerințelor OMC precum și armonizarea legislației RM cu standardele internaționale are loc în toate domeniile : sectorul financiar, dreptul societăților, domeniul asigurărilor, sectorul de achiziții publice, ocrotirea sănătății, mediul, protecția consumatorului, transporturile etc. Perioada de implementare a angajamentelor asumate de RM față OMC expiră în anul 2004.
3.4. Poziția Republicii Moldova la Conferința Ministerială de la Doha, Qatar
În perioada 9-13 noiembrie, la Doha (Qatar) s-a desfășurat cea de-a IV Conferință Ministerială a OMC, organ suprem al OMC compus din miniștrii economiei sau comerțului, care se întrunesc cel puțin o dată la doi ani. Republica Moldova a participat la Conferința Ministerială a OMC pentru prima dată în calitate de membru. Poziția Moldovei a fost expusă în comunicatul prezentat de Dl. Marian Lupu, viceministru al economiei.
Atmosfera Conferinței a fost determinată în fond de cîțiva factori politici majori, care au determinat încheierea cu succes a acesteia. În primul rînd, eșecul Conferinței anterioare de la Seattle din anul 1999 a impus o pregătire prealabilă minuțioasă către Conferința de la Doha. Un nou eșec ar fi fost inadmisibil din punct de vedere al credibilității organizației, precum și al situației politico – economice internaționale de după evenimentele din SUA din 11 septembrie 2001, care au întărit necesitatea sporirii cooperării dintre țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare.
Guvernul Republicii Moldova a adoptat și implementează actualmente un program major de reforme în vederea trecerii de la economia centralizată la o economie de piață, bazată pe o politică comercială liberalizată și bine reglementată.
Moldova susține întru totul lansarea noii runde de negocieri multilaterale în domeniul comerțului din cadrul OMC. Asemenea rundă corespunde intereselor și obiectivelor fundamentale ale RM din momentul din care a aderat la OMC.
Interesele noastre majore în cadrul noii runde de negocieri sau axat în special pe agricultură, care joacă un rol primordial în economia Moldovei. Conform datelor statistice ale Băncii Mondiale, aceasta reprezintă 25% din PIB, în cadrul căreia sunt antrenate mai mult de 60% din populație. La acest capitol Moldova a susținut poziția țărilor cu economia în tranziție în cea ce privește imposibilitatea asumării de noi angajamente în domeniul agriculturii .
În acest context, la capitolul accesul pe piață, Moldova este interesată în convingerea partenerilor săi comerciali de a diminua taxele lor, în timp ce marfa de manevrare a Moldovei pentru reduceri ulterioare a taxelor este destul de limitată, dat fiind obligația de a păstra taxe mici pe care Moldova și-a asumat-o în timpul negocierilor de aderare la OMC.
În ceea ce privește sprijinul intern, este de menționat că Moldova susține poziția SUA, UE și a țărilor cu economie în tranziție din Europa centrală și din Est, care încearcă să acorde mai mult spațiu măsurilor de dezvoltare rurală în „categoria verde„ precum și poziția țărilor cu economia în tranziție în cea ce privește beneficierea de același tratament diferențiat acordat țărilor în curs de dezvoltare în privința subvențiilor pentru investiții agricole.
În pofida nivelului său relativ scăzut de dezvoltare economică și dimensiunilor mici ale economiei, Moldova nu a primit statut de țară în curs de dezvoltare în procesul de aderare la OMC. În legătură cu aceasta, în timpul Conferința Ministerială de la Doha s-a menționat că : „Nu intenționăm să negociem din nou rezultatele aderării sale, dar susținem propunerea de a introduce criterii obiective de clasificare a Membrilor OMC în dependență de nivelul de dezvoltare…”.
În declarația făcute de delegația Republicii Moldova la Doha, s-a menționat că:
„ RM și-a asumat deja angajamente substanțiale în ce privește accesul pe piață, uneori cu un grad mai sporit de liberalizare decît cele asumate în cadrul Rundei Uruguay, de aceea aceste angajamente și cele ulterioare, care vor rezulta din noua rundă, ar putea avea consecințe serioase asupra dezvoltării sale economice, creînd instabilitate și motive de îngrijorare. Moldova, împreună cu alte state care au aderat recent la OMC, va căuta flexibilități oportune și va ajusta interesele sale cu cele ale altor Membri în următorul proces de negociere”.
Republica Moldova are un interes deosebit de a participa la negocierile din domeniul serviciilor, în deosebi a modului IV de prestare a serviciilor, obieciv stipulat și în proiectul Declarației Ministeriale. Moldova și-a asumat obligații substanțiale în majoritatea sectoarelor serviciilor pentru a permite prezența comercială a furnizorilor de servicii străini (modul 3) precum și prezența temporară a unor categorii de prestatori de servicii străini (modul 4). Ca și celelalte țări membre la OMC, Moldova n-a acordat la modul 4 liberalizarea totală pentru toate categoriile de personal, la toate sectoarele de servicii. Cu toate acestea, din cauza lipsei de capital pentru investiții și pentru crearea noilor locuri de muncă, Moldova nu poate beneficia în egală măsură de oportunitățile oferite de țările avansate pentru angajarea în muncă pe piețe mai mature, oportunități care au fost incluse ca angajamente în listele acestora în virtutea modului 4 de prestare a serviciilor. De aceea, prevalează acele forme ale angajamentelor incluse în lista care se referă mai ales la personalul intra-corporativ transferat care de fapt facilitează și favorizează investițiile făcute peste hotare de către țările cele mai avansate. În consecință, țările cu o economie mai puțin avansată se bazează pe personalul cu un grad mic și mediu de calificare profesională, deplasarea cărora nu face obiectul angajamentelor existente la GATS ale membrilor.
Luînd în considerație că numărul persoanelor calificate în țările dezvoltate este în permanentă reducere, precum și faptul că populația îmbătrînește, aceștia trebuie să ia o atitudine mai favorabilă și să deschidă piețele lor pentru anumite categorii de personal străin care nu existau în timpul și nici în anii care au urmat după Runda Uruguay. La acest capitol, Moldova a susținut propunerea Indiei.
În același timp, delegația RM a susținut discuțiile și negocierile în domeniul investițiilor și a comerțului electronic și a pledat pentru menținerea și dezvoltarea tratamentului special și diferențiat acordat țărilor în curs de dezvoltare.
Cele mai esențiale rezultate obținute de Republica Moldova la Conferința Ministerială de la Doha sunt reflectate în textul Declarației Ministeriale, si anume:
– s-a reușit recunoașterea din partea țărilor membre ale OMC (Paragraful 9 a Declarației Ministeriale) a concesiunilor semnificative ale Republicii Moldova de rînd cu alte țări „recent aderate la OMC”, acordate în rezultatul aderării sale la OMC la capitolul accesul la piața de mărfuri și servicii. Acest fapt va favoriza promovare de către Republica Moldova a unei poziții „defensive” în cadrul viitoarei runde de negocieri vizavi solicitările suplimentare de deschidere a pieței naționale, la capitolul accesului pe piața bunurilor și serviciilor. Totodată, Moldova va beneficia pe deplin de pe urma concesiilor care vor fi efectuate de celelalte țări membre ale OMC, care în prezent mențin un nivel înalt de protecție a piețelor lor naționale, în deosebi pentru produsele agricole;
– adițional, la capitolul comerțul cu servicii, în deosebi negocierile viitoare la modul 4 de furnizare a serviciilor, mișcarea persoanelor fizice, s-a obținut posibilitatea facilitării legalizării angajării lucrătorilor din Republica Moldova pe baza de contracte temporare în străinătate;
– prin acceptarea creării în cadrul OMC unui sistem multilateral de notificări a indicațiilor geografice pentru vinuri și băuturi alcoolice tari, s-a obținut posibilitatea promovării produselor autohtone ale RM și conferirii acestora a protecției adecvate pe piețile terțe;
– s-au obținut concesii din partea țărilor dezvoltate, în anumite condiții determinate, în ceea ce privește producerea produselor farmaceutice fără deținerea patentelor necesare pentru acest gen de activitate;
– pentru prima dată a fost menționată în documentele oficiale ale OMC categoria de „țări cu venituri mici în tranziție” (Parag.38 al Declarației Ministeriale), fapt ce va permite extinderea accesului Republicii Moldova la fondurile de asistență tehnică internaționale destinate , în particular, explorării depline a avantajelor de membru al OMC.
Pentru prima dată în istoria GATT și OMC, în cadrul Conferinței Ministeriale de la Doha, accentul a fost pus pe necesitatea satisfacerii intereselor țărilor în curs de dezvoltare, economiilor mici, economiilor în tranziție cu venituri mici, altor țări cu economiile vulnerabile. Introducerea în agenda negocierilor a chestiunilor privind implementarea deplină a rezultatelor Rundei Uruguay de negocieri în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, a necesității liberalizării comerțului cu produse agricole sau a problemei ce ține de legalizarea angajării lucrătorilor pe bază de contracte temporare în străinătate, etc., indică cu siguranță asupra existenței unui cadru general favorabil promovării intereselor naționale ale Republicii Moldova pe parcursul acestei runde negocieri, precum și a celor care vor urma.
ÎNCHEIERE
Finalizarea Rundei Uruguay și crearea OMC constituie o victorie incontestabilă a miltilateralismului comercial. Liberalizarea și ordonarea comerțului internațional ca urmare a transpunerii în practică a rezultatelor rundei prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului sunt de natură să stimuleze expansiunea economică globală.
Intrarea în funcțiune a OMC reprezintă un moment foarte important, dar nu suficient pentru asigurarea eficienței noului sistem comercial multilateral. Din practicile primelor luni de funcționare a organizației se conturează opinia, larg împărtășită de specialiști, conform căreia este necesară o „stare de veghe” permanentă din partea tuturor membrilor, de natură să mențină în funcțiune, în ritmul cerut, toate angajamentele acestui sistem.
În al doilea rînd, trebuie continuate eforturile pentru consacrarea multilateralismului comercial și calmarea tentațiilor de rezolvare a problemelor majore în cercuri restrînse.
Globalizarea și liberalizarea au determinat transformarea comerțului internațional într-un motor puternic al creșterii și într-un mecanism important de integrare a țărilor în economia globală. Un număr mare de țări în curs de dezvoltare au profitat de oportunități obținînd o creștere rapidă a economiilor lor. Totuși, nu toate țările au fost în măsură să beneficieze de aceste oportunități. Există și un risc real ca aceste țări să fie marginalizate în continuare. În același timp, este unanim recunoscut că integrarea și participarea deplină a acestora și a altor țări în curs de dezvoltare și în tranziție la economia globală ar contribui substanțial la expansiunea comerțului mondial.
Mulți critici ai OMC cred că aceasta organizație trebuie închisă deoarece ea nu este decît un vehicul care dirijează corporativ procesul de globalizare și o astfel de mașină conduce la creșterea sărăciei în lume. Această părere sa dovedit a fi greșită și învechită, deoarece pe parcursul activității sale au fost realizate o serie de îmbunătățiri în activitatea organizației.
În prezent, OMC constituie o organizație ce dispune de un cadru legal și instituțional comercial multilateral. Acestea stabilesc principalele obligațiuni contractuale ale guvernelor respective, în materie de legislație comercială internă față de instituția nominalizată și fiecare membru al ei în parte.
Deci, procesul de globalizare cu toate minusurile și plusurile sale este unul inevitabil pentru omenire. Acesta este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico-economică și culturală. Republica Moldova nu poate să-și permită să stea la o parte de acest proces, deoarece este imposibil să te dezvolți izolat. Aderarea la OMC a fost un pas important pentru integrarea mai rapidă a Republicii Moldova în economia mondială. Cu cît mai repede va avea loc procesul de integrare, cu atît mai ușor vor fi depășite momentele controverse ale procesului de globalizare.
Procesul de aderare al Republicii Moldova la OMC a fost unul dificil și destul de îndelungat. Dar, consider că nu este atît de important în cît timp o țară aderă la OMC, ci faptul dacă țara este sau nu pregătită pentru a adera.
Astfel, procesul de aderare a fost în același timp și un proces de examinare a nivelului de pregătire a țării noastre pentru a face acest pas. A fost nevoie de timp ca RM să facă acele schimbări importante, mai ales în ceea ce ține de legislație, vitale pentru a deveni membru al OMC.
Cu toate acestea și în prezent unii experți economici și politicieni susțin că acest eveniment a fost grăbit și că piața moldovenească nu este pregătită pentru noile standarde.
După părerea mea, aceste opinii nu sunt întru totul greșite. Există multe domenii ai economiei RM care nu corespund cerințelor și standardelor impuse de OMC (de exemplu: fragilitatea pieței de mărfuri și servicii a RM față de accesul agenților economici străini; capacitatea de concurență scăzută a produselor moldovenești pe piețele străine; lipsa cadrului legislativ suficient pentru implementarea unor acorduri OMC etc.). Oricum, trebuie să fim conștienți de faptul că consecințele tărăgănării sau ale stopării aderării Republici Moldova la OMC ar fi fost cu mult mai grave decît acele „inconveniente” invocate mai sus. În acest caz s-ar fi produs o deteriorare simțitoare a imaginii Republicii Moldova, comunitatea internațională încetînd să mai atribuie sistemului economic al Republicii Moldova calificativul de „economie de piață”.
De asemenea, este cert faptul că am fi pierdut avantajele de negociere a diferitelor acorduri bilaterale cu statele Europei Centrale și de Est care sunt deja membre a OMC. Aceste momente ar fi dus la o descurajare a agenților economici străini care așteaptă reguli clare, recunoscute și conforme cu practica internațională, pentru stabilirea afacerilor, precum și la încetinirea inevitabilă al relațiilor de colaborare economică și politică cu statele din Spațiul Economic European.
Odată cu aderarea la OMC, noi am obținut licența care ne permite să utilizăm cunoștințele acumulate pentru a lucra pentru beneficiul țării. RM este deja o țară cu o imagine de partener serios de afaceri, unde sistemul comercial este previzibil și transparent, unde oamenii de afaceri din străinătate sunt mai siguri pentru investițiile pe care le fac în RM. Cadrul legislativ al OMC a devenit pentru Moldova o bază sigură pentru desfășurarea negocierilor și tratativelor comerciale. Acest cadru mai permite RM să soluționeze litigiile și situațiile de conflict alături de ceilalți membri, iar OMC joacă rolul arbitrajului internațional.
Și totuși, de ce ar avea nevoie Republica Moldova pentru a edifica cît mai repede o veritabilă economie de piață și a ajunge la o liberalizare efectivă a comerțului?
După părerea mea, în primul rînd, ar fi trebuit de ajuns la un consens național privind direcțiile generale ale politicii economice, inclusiv orientarea geoeconomică. Liberalizarea progresivă a comerțului și a investițiilor poate avea loc doar într-un sistem ferm orientat spre economia de piață. Calitatea de membru al OMC și asocierea la Uniunea Europeană ar fi în măsură să accelereze niște transformări pozitive în Republica Moldova, ar crea premise favorabile pentru edificarea unei rețele moderne în comerțul intern, ar asigura o îmbunătățire a situației din sistemele “vecine” economiei cum ar fi cel al protecției proprietății intelectuale. Dar, desigur, cel mai mare aport pe care la adus aderarea Republicii Moldova la OMC este includerea economiei noastre naționale în mecanismul economiei globale.
Dreptul și posibilitățile RM de a beneficia de calitatea sa de membru depind în mare măsură de intensificarea relațiilor comerciale bilaterale și multilateral. După aderare, Moldovei îi va fi mai ușor să soluționeze unele probleme la nivel bilateral. Pentru aceasta este nevoie de o participare mai activă în cadrul proceselor de aderare a partenerilor noștri comerciali din C.S.I. – Rusia, Ucraina și Belarusi. În cadrul grupurilor de lucru privind aderarea acestor țări, RM va avea posibilitatea să inițieze negocieri și să-și apere interesele sale economice în relațiile cu aceste state la nivel mai înalt decît cele bilaterale. Ca exemplu, delegația moldoveană în grupul de lucru pentru aderarea Ucrainei la OMC, care s-a întrunit la Geneva, a înaintat 11 condiții care trebuie îndeplinite de Ucraina pentru a putea adera la OMC. Astfel, Moldova a solicitat Ucrainei să nu permită intrarea pe teritoriul sau a mărfurilor moldovenești cu vechea ștampilă vamală a RM; a cerut revizuirea sau semnarea unui nou acord bilateral de comerț liber și includerea documentului în cadrul reglementărilor OMC; anularea cotelor aplicate la importul produselor moldovenești și eliminarea practicii de licențiere; liberalizarea tranzitului și anularea taxelor locale pentru tranzitul pe teritoriul Ucrainei; liberalizarea comerțului cu servicii, în special liberalizarea „mișcării sau deplasării persoanelor fizice”, și alte condiții. Reamintesc că o țară poate fi acceptată în OMC doar prin votul unanim al membrilor OMC.
Prezența Republicii Moldova în cadrul OMC trebuie să fie activă, procesul de negociere a fost foarte scump și răscumpărarea va consta în promovarea tuturor intereselor naționale prin prisma și mijloacele oferite de acest for internațional, și anume participarea activă la noile runde de negocieri și la procese de aderare a partenerilor noștri principali.
La Conferința Ministerială de la Doha, Republica Moldova a avut o poziție fermă, atrăgînd atenția statelor membre asupra faptului că angajamentele asumate de ea față de OMC sunt mai liberalizate și depășesc cu mult nivelul angajamentelor asumate de majoritatea țărilor membre ale OMC și cu certitudine sunt mai multe angajamente decît cele pe care și le-au asumat membrii cu un nivel comparabil de dezvoltare. În legătură cu aceasta, Moldova a susținut vehement textul Declarației în partea ce ține de „economiile mici”.
Astfel, economia Moldovei este mică și ar trebui să beneficieze de un tratament mai favorabil în domeniul comerțului și finanțelor și să i se acorde cel puțin regimul care va fi rezervat țărilor în curs de dezvoltare. Negocierea cu succes a angajamentelor ulterioare vor crea noi deschideri de piață și va aduce beneficii esențiale atît economiei Moldovei, cît și altor participanți.
Perioada de post aderare în care se află acum Republica Moldova, după părerea mea, este mult mai importantă și dificilă decît perioada de aderare. Acum totul depinde de noi. Țării noastre i-a fost acordată o șansă pentru a deveni o țară cu un potențial economic ridicat. De faptul dacă vom deveni ceea ce ne dorim cu toții, adică o țară cu adevărat prosperă, depinde doar de noi înșine. Trebuie doar de muncit.
Anexa 1. Structura Organizației Mondiale a Comerțului.
Organul de Apel
Paneluri de
Reglementare a
Diferendelor.
Comitetele pentru: Comitetele pentru: Comitetele pentru:
Comerț și Mediu Accesul la Piețe Comerțul cu Servicii
Comerț și Dezvoltare Agricultura financiare
Subcomitetul țărilor cel Măsuri Sanitare și Fitosanitare Angajamente specifice
mai puțin dezvoltate Bariere Tehnice în Comerț
Subvenții și Măsuri Compensatorii Grupe de lucru pentru:
Acorduri Comerciale Practici Anti-dumping Servicii profesionale
Regionale Evaluarea în Vamă Regulile GATS
Restricții din motive de Reguli de Origine
Balanță de plăți Licențe de import
Buget, finanțe și aderare Măsuri Investiționalelegate de comerț Comitete Plurilaterale
Grupurile de lucru pentru: Comitetul pentru Comerțul
Accesiune cu Aeronave Civile
Grupurile de lucru pentru: Comitetul pentru Achiziții
Relații dintre comerț Organul pentru Monitorizarea Textilelor Guvernamentale
și investiții Grupe de lucru pentru:
Interacțiunea dintre Întreprinderile comerciale de stat
Comerț și politica Inspecția Înainte de Expediție
concurenței
Transparența achizițiilor guvernamentale
Anexa 2. Membrii Organizației Mondiale a Comerțului.
( pînă la 1 ianuarie 2002, cu datele de aderare).
Albania 8 September 2000
Angola 23 November 1996
Antigua and Barbuda1January 1995
Argentina 1 January 1995
Australia 1 January 1995
Austria 1 January 1995
Bahrain 1 January 1995
Bangladesh 1 January 1995
Barbados 1 January 1995
Belgium 1 January 1995
Belize 1 January 1995
Benin 22 February 1996
Bolivia 12 September 1995
Botswana 31 May 1995
Brazil 1 January 1995
Brunei Darussalam 1 January 1995
Bulgaria 1 December 1996
Burkina Faso 3 June 1995
Burundi 23 July 1995
Cameroon 13 December 1995
Canada 1 January 1995
Central African Republic 31 May 1995
Chad 19 October 1996
Chile 1 January 1995
China 11 December 2001
Colombia 30 April 1995
Congo 27 March 1997
Costa Rica 1 January 1995
Côte d'Ivoire 1 January 1995
Croatia 30 November 2000
Cuba 20 April 1995
Cyprus 30 July 1995
Czech Republic 1 January 1995
Democratic Republic of the Congo 1 January 1997
Denmark 1 January 1995
Djibouti 31 May 1995
Dominica 1 January 1995
Dominican Republic 9 March 1995
Ecuador 21 January 1996
Egypt 30 June 1995
El Salvador 7 May 1995
Estonia 13 November 1999
European Community 1 January 1995
Fiji 14 January 1996
Finland 1 January 1995
France 1 January 1995
Gabon 1 January 1995
The Gambia 23 October 1996
Georgia 14 June 2000
Germany 1 January 1995
Ghana 1 January 1995
Greece 1 January 1995
Grenada 22 February 1996
Guatemala 21 July 1995
Guinea Bissau 31 May 1995
Guinea 25 October 1995
Guyana 1 January 1995
Haiti 30 January 1996
Honduras 1 January 1995
Hong Kong, China 1 January 1995
Hungary 1 January 1995
Iceland 1 January 1995
India 1 January 1995
Indonesia 1 January 1995
Ireland 1 January 1995
Israel 21 April 1995
Italy 1 January 1995
Jamaica 9 March 1995
Japan 1 January 1995
Jordan 11 April 2000
Kenya 1 January 1995
Korea, Republic of 1 January 1995
Kuwait 1 January 1995
Kyrgyz Republic 20 December 1998
Latvia 10 February 1999
Lesotho 31 May 1995
Liechtenstein 1 September 1995
Lithuania 31 May 2001
Luxembourg 1 January 1995
Macao, China 1 January 1995
Madagascar 17 November 1995
Malawi 31 May 1995
Malaysia 1 January 1995
Maldives 31 May 1995
Mali 31 May 1995
Malta 1 January 1995
Mauritania 31 May 1995
Mauritius 1 January 1995
Mexico 1 January 1995
Moldova 26 July 2001
Mongolia 29 January 1997
Morocco 1 January 1995
Mozambique 26 August 1995
Myanmar 1 January 1995
Namibia 1 January 1995
Netherlands — For the Kingdom in Europe and for the Netherlands Antilles 1 January 1995
New Zealand 1 January 1995
Nicaragua 3 September 1995
Niger 13 December 1996
Nigeria 1 January 1995
Norway 1 January 1995
Oman 9 November 2000
Pakistan 1 January 1995
Panama 6 September 1997
Papua New Guinea 9 June 1996
Paraguay 1 January 1995
Peru 1 January 1995
Philippines 1 January 1995
Poland 1 July 1995
Portugal 1 January 1995
Qatar 13 January 1996
Romania 1 January 1995
Rwanda 22 May 1996
Saint Kitts and Nevis 21 February 1996
Saint Lucia 1 January 1995
Saint Vincent & the Grenadines 1 January 1995
Senegal 1 January 1995
Separate Customs Territory of Taiwan, Penghu,
Kinmen and Matsu 1 January 2002
Sierra Leone 23 July 1995
Singapore 1 January 1995
Slovak Republic 1 January 1995
Slovenia 30 July 1995
Solomon Islands 26 July 1996
South Africa 1 January 1995
Spain 1 January 1995
Sri Lanka 1 January 1995
Suriname 1 January 1995
Swaziland 1 January 1995
Sweden 1 January 1995
Switzerland 1 July 1995
Tanzania 1 January 1995
Thailand 1 January 1995
Togo 31 May 1995
Trinidad and Tobago 1 March 1995
Tunisia 29 March 1995
Turkey 26 March 1995
Uganda 1 January 1995
United Arab Emirates 10 April 1996
United Kingdom 1 January 1995
United States of America 1 January 1995
Uruguay 1 January 1995
Venezuela 1 January 1995
Zambia 1 January 1995
Zimbabwe 5 March 1995
Observatori:
Algeria
Andorra
Armenia
Azerbaijan
Bahamas
Belarus
Bhutan
Bosnia and Herzegovina
Cambodia
Cape Verde
Ethiopia
Former Yugoslav Republic of Macedonia
Holy See (Vatican)
Kazakstan
Lao People's Democratic Republic
Lebanon
Nepal
Russian Federation
Samoa
Sao Tome and Principe
Saudi Arabia
Seychelles
Sudan
Tajikistan
Tonga
Ukraine
Uzbekistan
Vanuatu
Vietnam
Yemen
Yugoslavia, Fed. Rep. of
Organizațiile Internaționale observatoare la Consiliul General:
Națiunile Unite
Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD)
Fondul Monetar Internațional (FMI)
Banca Mondială (BM)
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO)
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI)
Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE)
Anexa 3. Principalele instrumente juridice negociate în Runda Uruguay.
Acordul de la Marrakesh privind înființarea Organizației Mondiale a Comerțului.
Acorduri multilaterale.
Comerțul cu bunuri.
Acordul General privind Tarifele și Comerțul (GATT 1994).
Acorduri conexe:
Acordul privind Implementarea Articolului VII al GATT 1994 ( Evaluarea în Vamă);
Acordul privind Inspecția Înainte de Expediere;
Acordul privind Barierele Tehnice în calea Comerțului;
Acordul privind Aplicarea Măsurilor Sanitare și Fitosanitare;
Acordul privind Procedurile de Licențiere la Import;
Acordul privind Salvgardarea;
Acordul privind Subvențiile și Măsurile Compensatorii;
Acordul privind Implementarea Articolului VI al GATT 1994, Codul Antidumping; Acordul privind Măsurile Investiționale, legate de Comerț;
Acordul privind Textilele și Îmbrăcămintea;
Acordul privind Agricultura;
Acordul privind Regulile de Origine.
Înțelegeri și Decizii.
Înțelegerea privind prevederile GATT 1994 referitoare la balanța de plăți;
Decizia privind Cazurile în care Administrațiile Vamale au motive de a pune la îndoială Veridicitatea sau Acuratețea Declarației Vamale (Decizia privind Schimbarea Responsabilității Dovezii);
Înțelegerea privind Interpretarea Articolului XVII al GATT 1994 (Întreprinderile Comerciale de Stat);
Înțelegerea privind Regulile și Procedurile Guvernând Reglementarea Diferendelor;
Înțelegerea privind Interpretarea Articolului II:1 (b) al GATT 1994 (Consolidarea concesiilor tarifare);
Decizia privind Comerțul și Mediul;
Mecanismul de examinare a Politicilor Comerciale.
Comerțul cu servicii.
Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS).
3. Drepturile de Proprietate Intelectuală (DPI).
Acordul privind Drepturile de Proprietate Intelectuală, legate de comerț (TRIPS).
C. Acorduri plurilaterale de comerț.
Acordul privind Comerțul cu Aeronave Civile;
Acordul privind Achizițiile Guvernamentale.
BIBLIOGRAFIE
Legislația Republicii Moldova
Protocolul de aderare al Republicii Moldova la Acordul de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului semnat la Geneva la 8.05.2001.
Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului, Monitorul Oficial al RM nr.59-61/397 din 07.06.2001.
Legea nr. 451-XV din30.07.2001 privind licențierea unor genuri de activitate.
Legea nr. 1327 din 03.12.2001 privind instituirea Camerei de licențiere.
Legea nr.820 din 17.02.2000 privind măsurile antidumping, compensatorii și de salfgardare.
Legea nr. 65-XV din 12.04.2001 privind mărcile și denumirile de origine a produselor.
Legea nr.1079-XIV din 23.06.2000 privind brevetele de invenție.
Hotărîrea Guvernului RM privind îndeplinirea angajamentelor asumate de RM față de OMC ; Nr.1035, din 16.10.2000.
Anexa la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 1035, din 16 octombrie 2000.
Hotărîrea Guvernului RM nr. 1009 « Cu privire la inspecția înainte de expediție a mărfurilor importate » din 27.09.2001.(abrogată).
Hotărîrea Guvernului RM nr.1139 « Despre aprobarea Acordului privind prestarea serviciilor de inspecție înainte de expediție » din 25.10.2001.
Hotărîrea Guvernului RM nr.1230 « Cu privire la modificarea și completarea Hotărîrii Guvernului RM nr.1009 din 27.09.2001 » din 13.11.2001.
Acorduri și convenții internaționale
Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 30.10.1947, intrat în vigoare la 01.01.1948.
Acordul privind înființarea Organizației Mondiale a Comerțului (Acordul OMC), semnat la Marrakesh la15.04.1994, intrat în vigoare la 01.01.1995.
Declarația de la Punta del Este din septembrie 1986.
Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS), intrat în vigoare la 01.01.1995.
Acordul privind Aspectele Dreptului Proprietății Intelectuale legate de Comerț, intrat în vigoare la 01.01.1995.
Acord privind aplicarea artcolului VII al GATT referitor la evaluarea în vamă, Geneva, 12.04.1979, intrat în vigoare la 01.01.1981.
Convenția de la Paris pentru Protecția Proprietății Industriale din 20.03.1883 (RM a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr.511-XIII din 22.06.05).
Convenția de la Berna privind Protecția Operelor Literale și Artistice din 09.09.1886 (RM a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1328-XII din 02.03.93).
Manuale, culegeri, monografii
Samuelson Alain. « Relations Commerciales Internationales » , ed. II-nd, Paris, 1997.
Burnete Sorin. “Comerț Internațional. Teorii.Modele. Politici,”,ed. Economica ,1999.
I.Stoian.E.Dragne. « Comerț Internațional. Tehnici și proceduri. » , vol.I ,ed. Caraiman 1997.
“Sistemul Comercial Mondial” , Ghid pentru întreprinderi, Centrul de Comerț Internațional UNCTAD/OMC și Secretariatul Commonwealth.
“Comerțul Viitorului”, elaborată și publicată de OMC,ediția a 2 revăzută ,1999.
Radu G. “Drept Vamal Comunitar”, Proiectul „Implimentarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM-UE” Chișinău, 2001.
Michalet Ch. A. “Les conditions du developpement du tiers monde et L’organisation Mondiale du Commerce”, Les editions Rochevignes, Paris, 1999.
Афдокушин E.Ф. «Международные Економические Отношения», ,,Юристь,, Москва 2001.
.
Булатова A.С. «Мировая Економика», Изд. Юристь, Москва 2000.
Mansfield. E. “World Trade Organisation”, Facts and Policies, INC. White Lains, New York , 1999.
World Trade Organisation, “Trading in to the Future”, 2 edition revised, Geneve, 1999.
Accession to the World Trade Organisation: The process and Issues. Informal paper prepared by UNCTAD Secretatiat.
Moldova și Integrarea Europeană. Institutul de Politici Publice; Ed. Internațional. Chișinău, 2001.
V. Aldea, Gh. Bivol. “Acordul General pentru Tarife și Comerț”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1997.
Sută N. “Comerț Internațional și politici Comerciale Contemporane”, Ed. All ; București 1995.
Osadcii V. “Comerț Internațional. Note de curs “, Ed. 1 ;Chișinău 1999.
Колосов Ю. М. ; Кривчикова Э. С. « Международное Право», Из. Международные Отношения, Москва 2000 .
Miron D, “Comerț Internațional și politici comerciale contemporane”, Ed. Eficient, București, 2000.
Dinuță I. “Relații Economice Multilaterale” , Ed. Scrisul românesc , Craiova, 1995.
« Acord General sur les Tarifs Douaniers et le Commerce. Instrument de base et documents divers », Volum IV, Texte de L-acord General, 1989.
Tamaș D. “Organizația Mondială a Comerțului”, Ed. All, București, 1998.
WTO, Focus News Leter, Media Relations Division, Geneva, 1995.
Sută-Stejan S. “Politica Comercială Contemporană”, ed. Economică, București, 1999.
Kolosov I. “ Mejdunarodnoe pravo “; Izdatelistvo Grand; Moscva, 1999.
„An Anatomy of the World Trade Organisation” ; Edited by Konstantinos Adamantopoulos, Kluwer Law International, London-The Hague-Boston, 1997.
L.D׳Arcy, C. Murray, B. Cleave. “The Law and Practice of International Trade”; ed. “Sweet and Maxwell”, London 2000.
“Guide to Uruguay Round Agreements” by WTO Secretariat ; ed. Kluwer Law International ; The Hague-London-Boston ; 1999.
Radu G. “Originea mărfii. Aspect comparativ: Uniunea Europeană – Republica Moldova” ; Proiectul “Implimentarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM – UE”, Chișinău 2002.
Watson P. E.Flynn. C.Conwell. “ Completing the World Trade Organisation System. Proposal for a Millennium Round” ; ed. Kluwer Law International , 1999.
World Trade Organisation , Information and media relations division , The third edition; Geneve, 2000.
Майоров C. M. «Всемирная Торговая Организация» , Издательство ФО Полимаг. Москва.1999.
Flory T. “ Les accords du Tokyo Round du GATT et le reforme des procedures de reglement des differends dans le systeme commercial interetatique” , RGDIP, 1982, nr.2.
Basic Instruments and Selected Documents (BISD). Suppl. Nr.26 , Geneva, 1980.
Raportul adoptat de Părțile Contractante la 3.11.1952, privind taxele speciale de import instituite de Grecia , BISD, Suppl.1.
“Assessment of Moldova΄s Capacity to meet the Commitments of the Memorandum on Trade Liberalisation and Facilitation” ; Draft Report , Dublin , January 2002.
Bari. I, “Economia Mondială”, ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1997.
Miga-Beșteliu Raluca, “Drept Imternațional. Introducere în Dreptul Internațional Public”, ed.ALL, București, 1998.
Palmeter.D, Mavroids.P.C, “Dispute Settlement in the WTO. Practice and Procedure; , ed. Kluwer Law International, The Hague-London-Boston, 1999.
Yusuf.A, “Intellectual Property and International Trade. The TRIPS Agreement”, ed. By C.Correa, London, 1998.
Watson.P, Flynn. J, Conwell.C, “Completing the World Trade Organisation System. Proposals for a Millennium Round”, ed. Kluwer Law International, 1999.
Publicații periodice
Лебедев B. «ГАТТ-ВТО: структура, основные принципы деятельности.» Evcor , Nr.2(5) февраль ,1996.
Bordeniuc M. “Mechanisms in the WTO for Dispute Sattlement”, Economy and Reforms, Nr.13, November 1999.
Braghiș D. “WTO: Stages of accession” ; Economy and Reforms; Nr. 13; November 1999.
Mincu G. “Economie și Reforme” ; Nr.13, Noiembrie 1999.
“ OMC este unicul sistem de soluționare a diferendelor “; “Economie și Reforme”, Nr. 5 (18), iunie 2000.
Comanici.V. “De ce negocierile în agricultură durează?”, „Economie și Reforme”, Nr.6(19), iulie 2000.
Grossu D „Evenimentul de la Geneva – încă un pilon în procesul de integrare europeană”, „Economie și Reforme”, Nr. 4(28), mai 2001.
Cucu “Aderarea RM la OMC – un impuls necesar economiei”; Economie și Reforme, Nr. 5(29), Iunie 2001,p.10.
« Implicațiile aderării RM la OMC prin prisma experților SUA », « Economie și reforme »,Nr. 7(34), august 2001.
Lupașcu Liuba. Observatorul Economic , Nr 3 , martie 2001.
Andronic. A. “ Din istoria Conferințelor Minesteriale de pînă acum “, “Buletin de Informare privind OMC în RM” ; nr. 10(34) noiembrie, 2001.
Lupașco L. “Ce înseamnă OMC”, Observator Economic, Nr. 3, martie 2001.
Panurco Ineta . « Agricultura : negocieri curente și implimentarea. », “Buletin de Informare privind OMC în RM” ; nr. 10(34) noiembrie, 2001.
A.Eșanu “Măsurile sanitare și fitosanitare. Securitatea alimentară și protecția sănătății” ; “Buletin de informare privind OMC în RM”, nr.10(34) ,noiembrie 2001.
Andronic A. “Negocierile în domeniul textilelor” ; Buletin de informare privind OMC în RM , nr. 10(34), noiembrie 2001.
Лебедев B. « Охрана Интеллектуальной Собственности в международной торговле» , Бугалтерские и налоговые консультации, N 5; май 2001.
Cucu A. “ OMC – o șansă ce trebuie realizată “ ; “Economie și Reforme”, Nr. 8(32) ; septembrie 2001.
« Protecția industriei naționale : oportunitate sau excepție »; “Economie și Reforme”, Nr 6 (30) Iulie, 2001.
Moisei A. “ Ocrotirea drepturilor de autor și drepturilor conexe “, “Economie și Reforme”, nr.8(32) Septembrie, 2001.
Calmâc Octavian. “ Poziția Republicii Moldova în timpul Conferinței Minesteriale de la Doha” ; « Buletin de informare privind OMC în RM », nr. 10(34) noiembrie 2001.
Calmâc Octavian. “ Poziția țărilor recent aderate la OMC”, « Buletin de informare privind OMC în RM », nr. 10(34) noiembrie 2001.
Grossu Diana. “ Spre un acces liber pe piață pentru țările slab dezvoltate ”, « Buletin de informare privind OMC în RM », nr. 10(34) noiembrie 2001.
“Buletin informativ APC”, Proiectul Implimentarea Acordului de Parteneriat și Cooperare, Decembrie 2001.
Foltea M. « Implimentarea programului de inspecție înainte de Expediție pentru mărfurile importate în Republica Moldova », « Economie și Reforme », Nr. 11(35), Martie 2002.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Organizatia Mondiala a Comertului (ID: 132610)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.