Organizarea și supravegherea protec ției muncii în Republica Moldova , [628250]

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 349.2 (043.3)

PĂSCĂLUȚĂ FELICIA

FORMELE CONTROLULUI RESPECT ĂRII LEGISLA ȚIEI ÎN
DOMENIUL SECURIT ĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

553.05 – DREPTUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE

Teză de doctor în drept

Conducător științific: ROMANDA Ș Nicolae
doctor în drept, profesor
universitar,
specialitatea: 553.05 dreptul muncii
și protecției sociale

Autor: P ĂSCĂLUȚĂ Felicia

CHIȘINĂU, 2015

2

© Păscăluță Felicia, 2015

3 CUPRINS
ADNOTARE (română, rusă, engleză) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
LISTA ABREVIERILOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

1. ANALIZA CATEGORIEI JURIDICE A SECURIT ĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN
MUNCĂ ȘI A CELEI PRIVIND SUPRAVEGHEREA ȘI CONTROLUL ASUPRA
RESPECTĂRII LEGISLA ȚIEI MUNCII ÎN CADRUL SPA ȚIULUI ȘTIINȚIFIC

1.1. Evolu ția preocup ărilor și a reglement ărilor în domeniul securit ății și sănătății
în munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
16
1.2. Controverse doctrinare privind raportul dintre no țiunile „securitatea și
sănătatea în munc ă” și „protec ția muncii” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
23
1.3. Abordarea conceptului de supraveghere și control asupra respect ării legisla ției
muncii în cadrul științei dreptului muncii și a dreptului administrativ . . . . . . . .
32
1.4. Concluzii la Capitolul 1. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35

2. PREZENTAREA COMPARATIV Ă ȘI TELEOLOGIC Ă A MECANISMULUI
LEGAL DE ORGANIZARE ȘI ASIGURARE A SECURIT ĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII
ÎN MUNCĂ

2.1. Reglementarea securit ății și sănătății în munc ă prin prisma instrumentelor
interna ționale și a legisla ției Republicii Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . .
38
2.2. Consacrarea legal ă a obliga țiilor și a drepturilor angajatorilor în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
53
2.3. Consacrarea legal ă a obliga țiilor și a drepturilor lucr ătorilor în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
61
2.4. Modul de elaborare a instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă.
Instruirea lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă . . . . . . . . . .
63
2.5. Accidentele de munc ă și bolile profesionale. Modul de cercetare a accidentelor
de munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
69
2.6. Aspecte particulare privind organizarea securit ății și sănătății muncii în
domeniul agriculturii și în cel al serviciilor de construc ții . . . . . . . . . . . . . . . . .
82
2.7. Concluzii la Capitolul 2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91

4 3. FORMELE DE EXERCITARE A CONTROLULUI ASUPRA RESPECT ĂRII
LEGISLAȚIEI ÎN DOMENIUL SECURIT ĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

3.1. Conceptualizarea principalelor forme de exercitare a controlului și a
supravegherii în domeniul securit ății și sănătății în munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . .
96
3.2. Exercitarea controlului și a supravegherii de stat de c ătre autorit ățile publice
cu competen țe restr înse în domeniul respect ării legisla ției muncii . . . . . . . . . . .
107
3.3. Inspectoratul de Stat al Muncii – autoritatea de baz ă cu atribu ții de
supraveghere și control în domeniul securit ății și sănătății muncii . . . . . . . . . . .
115
3.4. Controlul ob ștesc ca una dintre formele controlului asupra respect ării
legisla ției muncii în domeniul securit ății și sănătății în munc ă. . . . .. . . . . . . . . .
125
3.5. R ăspunderea juridic ă în domeniul securit ății și sănătății în munc ă . . . . . . . . . . . 130
3.6. Concluzii la Capitolul 3 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMAND ĂRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
ANEXE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
Anexa nr. 1 Fi șa personal ă de instruire în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
159
Anexa nr. 2 Fi șa colectiv ă de instruire în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
161
Anexa nr. 3 Fi șa de eviden ță a zonelor cu risc profesional grav și specific . . . . 161
Anexa nr. 4 Model de formular al instruc țiunii de securitate și sănătate în
munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
162
Anexa nr. 5 Model de registru de eviden ță a instruc țiunilor de securitate și
sănătate în munc ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
162
Anexa nr. 6 Con ținutul minim al cursului de instruire în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă corespunz ător nivelului întîi de preg ătire . . . . . . . . . . . . . . .
163
Anexa nr. 7 Con ținutul minim al cursului de instruire în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă corespunz ător nivelului doi de preg ătire . . . . . . . . . . . . . . . .
163

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA R ĂSPUNDERII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
CV AL AUTORULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165

5 ADNOTARE
Păscăluță Felicia, „Formele controlului respect ării legislației în domeniul securit ății și
sănătății în muncă”, teză de doctor în drept, Chișinău, 2015
Structura tezei. Lucrarea are urm ătoarea structur ă: introducere, ca ini țiere în studiu, trei
capitole, concluzii generale și recomand ări, bibliografie din 225 numiri, 7 anexe, 143 pagini text
de baz ă. Rezultatele ob ținute sunt publicate în 13 publica ții.
Cuvinte-cheie : control de stat, control ob ștesc, supraveghere, s ănătate și securitate în
munc ă, accident de munc ă, organe de supraveghere și control, sector cu risc sporit.
Domeniul de studiu: dreptul muncii, dreptul administrativ.
Scopul și obiectivele lucr ării. Teza de doctorat are ca scop analiza complex ă a concep-
telor de „securitate și sănătate în munc ă” și „protec ție a muncii”, precum și a mecanismului legal
de asigurare a securit ății și sănătății în munc ă, în vederea deslu șirii principalelor forme de exer-
citare a controlului asupra respect ării legisla ției din domeniul enun țat. De asemenea, s-a propus,
ca obiectiv, completarea literaturii juridice de specialitate cu un studiu monografic asupra proble-
maticii men ționate mai sus, precum și înaintarea unor propuneri de perfec ționare a legisla ției
naționale în domeniu, f ăcînd-o compatibil ă cu cea interna țională.
Noutatea și originalitatea științifică, const ă în formularea concluziilor de ordin teoretic
și practic și înaintarea propunerilor de lege ferenda în vederea cizel ării legisla ției în domeniu. În
același timp, teza de doctorat constituie o investiga ție monografic ă în ale c ărei pagini, pentru
prima dat ă în doctrina na țională, a fost efectuat ă o cercetare complex ă a celor dou ă institu ții juri-
dice interdependente: prima fiind securitatea și sănătatea muncii, iar cea de a doua – supraveghe-
rea și controlul asupra respect ării legisla ției muncii.
Problema științifică soluționată const ă în elucidarea complex ă a mecanismului legal de
organizare și asigurare a securit ății și sănătății în munc ă și, totodat ă, a conceptului de suprave-
ghere și control asupra respect ării legisla ției muncii, fapt care a condus la clarificarea pentru
teoreticienii și practicienii din domeniul dreptului muncii a formelor de exercitare a controlului
asupra respect ării legisla ției în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, în vederea înfăptuirii
eficiente a acestuia în cadrul raporturilor juridice de munc ă.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativ ă a lucrării este determinat ă de importan ța
social-juridic ă a institu ției securit ății muncii pentru domeniul politicilor social-economice ale
statului. În teză, au fost abordate cele mai relevante opinii și concep ții expuse în doctrin ă.
Implementarea rezultatelor științifice. Studiul dat prezint ă o surs ă de reper pentru acti-
vitatea didactic ă în institu țiile de învățămînt, perfec ționarea cadrului legislativ, dezvoltarea con-
ceptelor științifice din domeniul securit ății și sănătății în munc ă.

6 АННОТАЦИЯ
Феличия Пэскэлуцэ «Формы контроля за соблюдением законодательства об охране здоровья
и безопасности труда ». Диссертация на соискание ученой степени доктора права , Кишинэу ,
2015.
Структура работы . Диссертация состоит из введения , трех глав, общих выводов и реко –
мендаций , библиография из 225 наименований , 7 приложений , 143 страниц основного текста .
Результаты исследования были изложены в 13 научных публикациях .
Ключевые слова : государственный контроль , общественный контроль , надзор , охрана
здоровья и безопасности , несчастный случай на производстве , органы надзора и контроля , сектор
повышенного риска .
Область исследования : трудовое право , административное право .
Цель и задачи диссертации . Цель диссертации состоит в комплексном исследовании
правовых понятий «охрана здоровья и безопасности труда » и «охрана труда », а также правового
механизма по обеспечению охраны здоровья и безопасности труда , с целью разграничения основ –
ных форм по осуществлению контроля за соблюдением законодательства в данной области . Было
также предложено в качестве задачи обогащение юридической литературы монографическим
исследованием по вышеуказанной проблематике , а также представление законодательных предло –
жений для улучшения национального законодательства с тем, чтобы привести его в соответствие с
международными стандартами .
Научная новизна и оригинальность исследования заключается в формулировании вы-
водов теоретического и практического характера , а также в выдвижении некоторых предложений
de lege ferenda с целью совершенствования законодательства в данной области . В то же время дан-
ная диссертация является монографическим исследованием , в рамках которого впервые был осу-
ществлен всесторонний и комплексный анализ двух взаимозависимых правовых институтов : 1)
охрана здоровья и безопасности труда ; 2) надзор и контроль за соблюдением законодательства .
Решенная научная проблема состоит в комплексном разъяснении правового механизма
по организации и обеспечению охраны здоровья и безопасности труда , а также правового понятия
надзора и контроля за соблюдением трудового законодательства , что привело к прояснению , для
теоретиков и практиков в области трудового права , форм по осуществлению контроля за соблюде –
нием законодательства в сфере охраны здоровья и безопасности труда , с целью более эффектив –
ного осуществления данного контроля в области трудовых правоотношений .
Теоретическое значение и прикладная ценность работы определяется социально -право –
вой значимостью правового института охраны здоровья и безопасности труда для сферы социаль –
но-экономических политик государства . В диссертации были отражены наиболее актуальные мне-
ния и концепции , изложенные в правовой доктрине .
Применение полученных результатов . Данная диссертация может служить отправной
точкой исследований специалистов в области трудового права и в других областях .

7 ANNOTATION
Pascaluta Felicia, “Forms of control on labor law enforcement», thesis of Doctor of
Law, Chisinau, 2015.

Structure of the thesis: annotation in 3 languages, abbreviations list, table of contents,
introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations, bibliography listing 225
sources, 143 basic text pages. The obtained results are published in 13 scientific publications.
Keywords : state control, public control, health and safety at work, accident at work,
monitoring and control bodies, high risk sector, code of ethics of labor inspectors, monitoring the
compliance with law.
Scope of the research and objectives of the thesis : The present work belongs to the
Labor Law field. The main objectives are to ensure compliance with national labor legislation so
that risks to human health and safety and employment conditions are properly controlled; another
purpose is to promote equity, employment stability under the responsibility of national labor
inspection services.
The scientific novelty and originality lies in the fact that the thesis presents the first
researches in the field dealing with the forms of control over the compliance with labor law, on
the basis of which were elucidated labor standards as well as their implementation and identified
the problems of enforcement within the judicial practice and proposed different mechanisms of
reference for labor inspectors.
The scientific problem : A good implementation of labor legislation depends actually on
whom it is addressed. Only in partnership, employers and employees may implement efficiently
working standards as well as health and safety at work standards. This way sustainable progress
can be achieved.
Theoretical significance and practical value of the work . Tripartite cooperation can
help to reconcile the objectives of social justice and solidarity with the interests of businesses to
enhance their competitiveness. It gives the parties an opportunity to contribute together to the
process of ensuring decent working conditions for all.
Implementation of the scientific results. These scientific papers is a source of reference
for teaching in educational institutions, improving the legal framework, the development of
science in health and safety at work and resolve various labor disputes.

8 LISTA ABREVIERILOR

alin. alineat
art. articolul
BIM Biroul Interna țional al Muncii
c. contra
CC al RM Codul civil al Republicii Moldova
CEDO Curtea European ă a Drepturilor Omului
CM al RM Codul muncii al Republicii Moldova
CNSM Confedera ția Na țională a Sindicatelor din Moldova
CNPM Confedera ția Na țională a Patronatului din Moldova
CP al RM Codul penal al Republicii Moldova
CC al RM Codul contraven țional al Republicii Moldova
CPC al RM Codul de procedur ă civilă al Republicii Moldova
ed. edi ția
etc. ( et caetera ) și celelalte
ibidem în acela și loc; în aceea și lucrare
idem în mod identic; la fel; acela și
ISM Inspectoratul de Stat al Muncii
lit. litera
nr. num ărul
OIM Organiza ția Interna țională a Muncii
ONU Organiza ția Na țiunilor Unite
p. pagin ă
pct. punct
RM Republica Moldova
ș.a. și alții, și altele
TFUE Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene
UE Uniunea European ă
vol. Volumul
JO Jurnalul Oficial

9 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate. În Republica Moldova, importan ța
fundamental ă a dreptului salaria ților la securitatea și sănătatea în munc ă rezult ă din însăși
consacrarea expres ă a acestuia prin art. 43 alin. (2) din Constitu ția Republicii Moldova [28], care
prevede c ă „Salaria ții au dreptul la protec ția muncii. M ăsurile de protec ție privesc securitatea și
igiena muncii, regimul de munc ă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe
economie, repaosul s ăptămînal, concediul de odihn ă plătit, prestarea muncii în condi ții grele,
precum și alte situa ții specifice”. De asemenea, într-un alt text constitu țional cu valoare de
principiu se prevede c ă „statul garanteaz ă fiecărui om dreptul la via ță și la integritate fizic ă și
psihic ă” (art. 24 alin. (1) din Constitu ție).
Încă în literatura de specialitate din perioada socialist ă s-a men ționat c ă, deși din no țiunea
care o desemneaz ă ar rezulta c ă protec ția muncii, respectiv securitatea și sănătatea în munc ă, se
referă doar la activitatea uman ă, ea are, totu și, ca finalitate specific ă apărarea persoanei ca
subiect al acestei activit ăți [56, p. 187]. Aceast ă finalitate a institu ției securit ății și sănătății în
munc ă rămîne valabil ă și în condi țiile economiei de pia ță.
Pentru asigurarea securit ății și sănătății în munc ă, numeroase ramuri științifice (de
exemplu, ergonomia, psihologia muncii ș.a.) sunt solicitate s ă-și uneasc ă eforturile, iar
contribu ția dreptului muncii, în acest domeniu complex și interdisciplinar, este una dintre cele
mai importante. Chiar dac ă progresele științifico-tehnice au determinat, într-o mare m ăsură,
ameliorarea situa ției în domeniul protec ției muncii, societatea industrial ă se confrunt ă în
continuare cu cre șterea num ărului accidentelor de munc ă și al bolilor profesionale. Potrivit
statisticilor Inspectoratului de Stat al Muncii, în perioada anilor 2007-2013, în Republica
Moldova, au fost accidenta ți (inclusiv mortal) 3800 de angaja ți, iar pierderile materiale aferente
accidentelor de munc ă au fost estimate la 22 milioane de lei. Pornind de la premisa c ă protec ția
salaria ților în procesul de produc ție trebuie s ă aibă prioritate fa ță de interesele economice ale
patronilor, amploarea actual ă a fenomenului accidentogen impune reconfigurarea sistemului de
securitate și sănătate în munc ă. În doctrina rom ână s-a ar ătat, în acest sens, c ă „pentru realizarea
acestui obiectiv se impun schimb ări de percep ție și atitudine a tuturor celor implica ți în procesul
de munc ă, pe toate palierele: conceptual-legislativ, economic, tehnic, social și psihologic” [2, p.
13].
Trebuie s ă subliniem din start c ă cercet ările noastre se vor realiza pe dou ă paliere: pe de o
parte, analiza mecanismului legal de organizare și asigurare a securit ății și sănătății în munc ă, cu
un puternic accent pus pe partea de legisla ție; pe de alt ă parte, studiul formelor de exercitare a

10 controlului asupra respect ării legisla ției în domeniul securit ății și sănătății în munc ă. Necesitatea
efectu ării unui asemenea studiu complex este dictat ă de faptul c ă însăși protec ția muncii
(securitatea și sănătatea în munc ă) este organic legat ă de institu ția supravegherii și controlului
asupra respect ării legisla ției muncii, întrucît [199, p. 877-878]: a) sub aspect istoric,
supravegherea și controlul s-a format ca o institu ție juridic ă distinct ă numai pentru a asigura
respectarea legisla ției cu privire la securitatea muncii, procesul de conturare a noii institu ții
juridice decurg înd dup ă apari ția primelor reglement ări din domeniul protec ției muncii; b) sub
aspect axiologic, at ît legisla ția privind securitatea și sănătatea în munc ă, cît și legisla ția muncii în
ansamblu, se transform ă într-o simpl ă „culegere de norme cu tent ă moral ă”, în cazul în care
lipsește un control eficient asupra respect ării acestora; c) sub aspect structural, controlul și
supravegherea asupra respect ării legisla ției cu privire la protec ția muncii, ca și supravegherea și
controlul asupra respect ării legisla ției muncii, sunt înfăptuite de acelea și organisme. A șadar,
putem concluziona c ă, prin intermediul organelor de supraveghere și control, se asigur ă
aplicarea și respectarea legisla ției ce ține de protec ția muncii la locul de munc ă.
În procesul de elaborare a prezentului studiu au fost supuse unei analize minu țioase cele
mai noi și mai valoroase lucr ări doctrinare în domeniul dreptului muncii și al celui administrativ
din Republica Moldova, Rom ânia, Federa ția Rus ă, Fran ța etc., acestea constituind pilonul unei
cercet ări veritabile ce presupune o abordare c ît mai am ănunțită a problemei ce ține de formele
controlului asupra respect ării legisla ției în sfera securit ății și sănătății în munc ă. Printre autorii
autohtoni care au abordat acest subiect și ale c ăror opinii au servit drept punct de pornire în
efectuarea acestui studiu pot fi men ționați: Nicolai Romanda ș, Nicolae Sadovei, Eduard
Boișteanu, Dorin Josanu, Teodor Negru, C ătălina Scor țescu, Tudor Cap șa, Evlampie Donos,
Boris Sosna, Maria Orlov, Ion Creang ă ș.a.
În literatura de specialitate din Rom ânia, problematica securit ății și sănătății muncii,
precum și a inspec ției muncii, a fost cercetat ă în lucr ările savan ților: Alexandru Țiclea, Sanda
Ghimpu, Ion Traian Ștefănescu, Ioan-Marius Aron, Tiberiu Constantin Medeanu, Andrei
Popescu, Romulus Gidro, Valer Dorneanu, Nicolae Voiculescu, Constantin Tufan ș.a.
În ceea ce prive ște gradul de investigare a problemei controlului și supravegherii asupra
respect ării legisla ției în domeniul protec ției muncii în perimetrul doctrinei Federa ției Ruse,
remarc ăm, în special, lucr ările urm ătorilor autori: M.V. Lu șnikova ( М.В. Лушникова ), A.M.
Lușnikov ( А.М. Лушников ), L.A. S îrovatskaia ( Л.А. Сыроватская ), I.P. Orlovski ( Ю.П.
Орловский ), A.B. Panina ( А.Б. Панина ), O.V. Smirnov ( О.В. Смирнов ), K.N. Gusov ( К.Н.
Гусов ), V.N. Tolkunova ( В.Н. Толкунова ) etc.

11 În cercet ările noastre, ca fundament regulatoriu au servit CM al RM, Legea securit ății și
sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008, Codul muncii al Rom âniei, conven țiile și
recomand ările OIM, precum și directivele Uniunii Europene în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă. Au fost, de asemenea, analizate actele legislative care reglementeaz ă inspec ția muncii și
organizarea securit ății muncii în alte țări, precum și alte acte normative care au fost relevante
pentru studiul aprofundat al temei date.
Scopul și obiectivele tezei . Teza de doctorat propus ă aten ției are ca scop analiza
complex ă a conceptelor de „securitate și sănătate în munc ă” și „protec ție a muncii”, precum și a
mecanismului legal de asigurare a securit ății și sănătății în munc ă, în vederea deslu șirii
principalelor forme de exercitare a controlului asupra respect ării legisla ției din domeniul
enunțat. De asemenea, ne-am propus ca obiectiv completarea literaturii juridice de specialitate cu
un studiu monografic asupra problematicii men ționate mai sus, precum și înaintarea unor
propuneri de perfec ționare a legisla ției na ționale în domeniu, f ăcînd-o compatibil ă cu cea
interna țională.
Întru realizarea scopului, ne-am propus dimensionarea urm ătoarelor obiective:
– determinarea gradului de investigare a problemei ce vizeaz ă atît institu ția securit ății și
sănătății în munc ă, cît și materia supravegherii și a controlului asupra respect ării legisla ției
muncii, precum și eviden țierea aspectelor mai pu țin cercetate ale temei în vederea abord ării lor
detaliate în cuprinsul prezentului studiu;
– examinarea evolu ției preocup ărilor și a reglement ărilor în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă;
– elucidarea raportului dintre conceptele „securitatea și sănătatea în munc ă” și
„protec ția muncii”;
– cercetarea conceptului de supraveghere și control asupra respect ării legisla ției muncii
prin prisma doctrinei dreptului muncii și a celei de drept administrativ;
– eviden țierea tr ăsăturilor caracteristice ale reglement ărilor na ționale ce vizeaz ă
securitatea și sănătatea în munc ă și, totodat ă, aprecierea gradului de conformare a legisla ției
muncii moldovene ști din domeniul enun țat cu instrumentele interna ționale și cu acquis -ul
Uniunii Europene;
– identificarea și elucidarea drepturilor și obliga țiilor ale subiectelor implicate în
organizarea și asigurarea securit ății și sănătății muncii;
– cercetarea modului de elaborare a instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă și
scoaterea în relief a semnifica ției instruirii lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății muncii;

12 – elucidarea conceptului de „accident de munc ă” prin prisma legisla ției muncii și a
științei psihologiei muncii și organiza ționale;
– eviden țierea și analiza aspectelor particulare privind organizarea securit ății și sănătății
muncii în domeniul agriculturii și în cel al serviciilor de construc ții;
– analiza conceptului de „form ă de exercitare a controlului și a supravegherii” în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă prin prisma doctrinei și a legisla ției în vigoare;
– eviden țierea caren țelor și lacunelor existente în cadrul legal ce vizeaz ă modul de
exercitare a controlului de c ătre inspectorii de munc ă și formularea unor propuneri de lege
ferenda în vederea perfec ționării și eficientiz ării legisla ției muncii în domeniul vizat;
– analiza și relevarea particularit ăților controlului ob ștesc ca una dintre formele
controlului asupra respect ării legisla ției muncii în domeniul securit ății și sănătății în munc ă;
– identificarea și cercetarea principalelor forme ale r ăspunderii juridice în domeniul
securit ății și sănătății muncii.
Metodologia cercet ării științifice. Bazele metodologice ale cercet ării aspectelor
teoretico-practice privind formele de exercitare a controlului asupra respect ării legisla ției în
domeniul securit ății muncii constau dintr-o pluralitate prestabilit ă de metode, mijloace și
procedee utilizate, și anume: metode generale (istoric ă, logic ă, sistematic ă, analiza, sinteza,
induc ția, deduc ția, generalizarea, abstractizarea, modelarea, analogia); metode sociologice
(metoda analizei sistemice, metoda comparativ ă); metode juridice (metoda formal-juridic ă,
metoda juridic ă comparat ă); metode statistice (metoda grup ărilor statistice, metoda corela ției).
Problema științifică soluționată const ă în elucidarea complex ă a mecanismului legal de
organizare și asigurare a securit ății și sănătății în munc ă și, totodat ă, a conceptului de
supraveghere și control asupra respect ării legisla ției muncii, fapt care a condus la clarificarea
pentru teoreticienii și practicienii din domeniul dreptului muncii a formelor de exercitare a
controlului asupra respect ării legisla ției în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, în vederea
înfăptuirii eficiente a acestuia în cadrul raporturilor juridice de munc ă, ca s ă primeze, în final,
interesele legitime ale salaria ților privi ți ca subiec ți pasivi ai securit ății și sănătății în munc ă.
Noutatea științifică a rezultatelor ob ținute const ă în formularea concluziilor de ordin
teoretic și practic și înaintarea propunerilor de lege ferenda în vederea cizel ării legisla ției în
domeniu. În acela și timp, teza de doctorat constituie o investiga ție monografic ă în ale c ărei
pagini, pentru prima dat ă în doctrina na țională, a fost efectuat ă o cercetare complex ă a celor dou ă
institu ții juridice interdependente: prima fiind securitatea și sănătatea muncii, iar cea de a doua –
supravegherea și controlul asupra respect ării legisla ției muncii.
Elementele de noutate sunt concretizate în urm ătoarele teze:

13 – a fost realizat ă o sistematizare a viziunilor doctrinare asupra raportului dintre
noțiunile „securitate și sănătate în munc ă” și „protec ția muncii”;
– în temeiul reglement ărilor legale în materie și prin prisma doctrinei dreptului
administrativ, au fost abordate și delimitate conceptele de „supraveghere” și „control”;
– au fost prezentate aspecte de drept comparat cu referire la reglementarea legal ă a
atribu țiilor organismelor de control asupra respect ării legisla ției în domeniul securit ății și
sănătății muncii în legisla țiile altor state.
Importanța teoretică și valoarea aplicativ ă a lucrării este determinat ă, mai întîi de
toate, de importan ța social-juridic ă a institu ției securit ății și sănătății în munc ă pentru domeniul
politicilor social-economice ale statului. În studiul efectuat, au fost sintetizate cele mai relevante
opinii și concep ții expuse în doctrin ă în aceast ă materie.
Este prima lucrare din Republica Moldova în care este realizat ă o cercetare științifică
aprofundat ă și comparativ ă a principalelor forme ale controlului asupra respect ării legisla ției în
sfera securit ății și sănătății muncii. De asemenea, au fost supuse unei cercet ări detaliate problema
conceptualiz ării accidentului de munc ă și a bolii profesionale. În plus, s-a înfăptuit o interpretare
sistemic ă a reglement ărilor ce vizeaz ă procedura cercet ării accidentelor de munc ă și cea a
înfătuirii controlului de stat și a celui ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii.
Așadar, sus ținem ideea c ă teza de doctorat poate servi, cu siguran ță, ca baz ă de pornire în
cercetare și pentru al ți speciali ști din domeniul dreptului muncii și nu numai.
Aprobarea rezultatelor cercet ării. Studiul privind formele de exercitare a controlului
asupra respect ării legisla ției în materia securit ății muncii a fost elaborat, aprobat și recomandat
spre sus ținere în cadrul Catedrei Dreptul muncii a Facult ății de Drept a USM.
Rezultatele cercet ărilor, efectuate în domeniul tezei de doctorat, au fost expuse și
aprobate în cadrul unor conferin țe științifice na ționale, cu participare interna țională și
interna ționale, cele mai multe g ăsindu și reflectarea în studii publicate în diverse reviste științifice
din Republica Moldova.
În acest context, remarc ăm faptul c ă materialele cercet ărilor efectuate, unele concluzii și
recomand ări ale investiga țiilor și-a găsit reflectare în urm ătoarele publica ții științifice:
1. Felicia P ĂSCĂLUȚĂ, Asigurarea dreptului la munc ă – reglementare interna țională a
dreptului la munc ă (în coautorat – Nicolai ROMANDA Ș) – articol științific, publicat în: Revista
metodico- științifică „Administrarea Public ă” (categoria C), nr. 4/2003, p. 141-147.
2. Felicia P ĂSCĂLUȚĂ, Realizarea principiului libert ății muncii în Republica Moldova
– articol științific, publicat în: Revista Na țională de Drept (categoria C), nr. 8-9/2010, p. 37-39.

14 3. Felicia P ĂSCĂLUȚĂ, Evoluția institu ției supravegherii și controlului respect ării
legislației muncii – articol științific, publicat în: Revista Na țională de Drept, Edi ție special ă
(categoria C), nr. 10-11/2011, p.91-94.
4. Felicia P ĂSCĂLUȚĂ, Controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii în
Republica Moldova – articol științific, publicat în: Analele științifice ale Universit ății
Cooperatist-Comerciale din Moldova, volumul al IX-lea, Partea 2 (categoria C), Chi șinău, 2011,
p. 231-235.
5. Felicia P ĂSCĂLUȚĂ, Statutul juridic al inspectorului de munc ă în Republica
Moldova – articol științific, publicat în: Analele științifice ale Universit ății Cooperatist-
Comerciale din Moldova, volumul al X-lea: „Perfec ționarea cadrului legal și rolul social al
coopera ției de consum” (categoria C), Chi șinău, 2012, p. 291-295.
6. Felicia P ĂSCĂLUȚĂ, Răspunderea juridic ă a salariatului în cazul neexecut ării sau
executării necorespunz ătoare a obliga țiilor de organizare a securit ății muncii – articol științific,
publicat în: Revist ă metodico- științifică „Administrarea Public ă” (categoria C), nr. 2/2014, p.
148-154.
Sumarul compartimentelor tezei. Prezenta tez ă are urm ătoarea structur ă: adnotare; lista
abrevierilor; introducere; trei capitole, în care sunt reflectate aspectele problematice
fundamentale ce țin de dezv ăluirea detaliat ă a scopului și obiectivelor enun țate în introducere;
concluzii generale și recomand ări; 141 de pagini de text de baz ă; bibliografie din 225 titluri, care
reprezint ă suportul normativ și doctrinar al studiului; 7 anexe.
În Capitolul 1 „Analiza categoriei juridice a securit ății și sănătății în munc ă și a celei
privind supravegherea și controlul asupra respect ării legisla ției muncii în cadrul spa țiului
științific”, sunt supuse unei analize minu țioase opiniile savan ților autohtoni și străini care au
abordat, în cadrul demersurilor științifice, conceptele de „securitate și sănătate în munc ă”,
„protec ție a muncii”, precum și de „supraveghere și control asupra respect ării legisla ției muncii”.
De asemenea, a fost supus ă cercet ării evolu ția preocup ărilor și a reglement ărilor în domeniul
securit ății și sănătății muncii.
Capitolul 2 al tezei de doctorat, intitulat „Prezentarea comparativ ă și teleologic ă a
mecanismului legal de organizare și asigurare a securit ății și sănătății în munc ă”, este dedicat
cercet ării problemelor ce vizeaz ă reglementarea securit ății și sănătății muncii prin prisma
instrumentelor OIM, a directivelor Uniunii Europene și a legisla ției na ționale din domeniu. În
acest compartiment au fost supuse analizei drepturile și obliga țiile subiectelor implicate în
organizarea și asigurarea serviciilor de prevenire a riscurilor profesionale. De asemenea, s-a
înfăptuit o cercetare complex ă a conceptului de „accident de munc ă”, fiind elucidat ă și procedura

15 de cercetare a acestuia. S-a recurs la deslu șirea modului de instruire a angaja ților în materia
securit ății muncii, precum și a modalit ății legale de elaborare a instruc țiunilor de securitate și
sănătate în munc ă. În cele din urm ă, au fost supuse analizei particularit ățile organiz ării securit ății
muncii în domeniul agriculturii și în cel al serviciilor de construc ții.
Capitolul 3 „Formele de exercitare a controlului asupra respect ării legisla ției în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă” este dedicat conceptualiz ării și dezv ăluirii principalelor forme
de înfăptuire a controlului și a supravegherii în domeniul vizat.

16 1. ANALIZA CATEGORIEI JURIDICE A SECURIT ĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII
ÎN MUNCĂ ȘI A CELEI PRIVIND SUPRAVEGHEREA ȘI CONTROLUL
ASUPRA RESPECT ĂRII LEGISLA ȚIEI MUNCII ÎN CADRUL
SPAȚIULUI ȘTIINȚIFIC

1.1. Evoluția preocupărilor și a reglement ărilor în domeniul securit ății și sănătății în
muncă
Istoric vorbind, securitatea în munc ă, sănătatea și bun ăstarea salaria ților la locul de
munc ă reprezint ă aspecte care au f ăcut și fac obiectul a numeroase dezbateri publice sau
preocup ări în multe țări ale lumii.
Pînă în epoca modern ă, accidentele de munc ă și bolile profesionale erau considerate drept
o fatalitate. „Doar odat ă cu revolu ția industrial ă și cu progresul general al cunoa șterii, aceast ă
orientare s-a schimbat, cauzelor fenomenului accidentogen în rela țiile de munc ă și cercet ărilor în
acest domeniu fiindu-le oferite alte perspective” [2, p. 21]. Mai mult, ca urmare a eforturilor
științifice depuse, la sf îrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-a pus
temelia unor noi domenii de cercetare, cum ar fi: sociologia muncii, psihologia muncii,
securitatea muncii, ergo-nomia ș.a.
Primele reglement ări în domeniul securit ății muncii au fost elaborate ulterior revolu ției
industriale de la sf îrșitul secolului al XVIII-lea ( în anul 1784 de c ătre James Watt a fost inventat ă
mașina cu aburi), care a implicat utilizarea pe larg a muncii salariate. Nivelul înalt de exploatare
a muncitorilor, condi țiile de munc ă nocive și în special protestele muncitore ști (mi șcarea
„luddi știlor”) au impus Parlamentul englez s ă recurg ă la reglementarea legal ă a unor aspecte ce
țin de securitatea muncitorilor. Astfel, dup ă cum relateaz ă cercet ătorul Tiberiu Constantin
Medeanu, în lucrarea sa Accidente de munc ă, „în anul 1833 au fost numi ți primii inspectori
pentru fabrici, iar în 1844 s-a adoptat «Marele act al fabricii», care a d ăinuit aproape un secol”
[47, p. 8].
Cu toate c ă Anglia secolului XIX a reprezentat simbolul industrializ ării și inițierii
progresului tehnic, Fran ța este statul care „se remarc ă prin cele mai vechi referiri la protec ția
muncii, consemnate în Legea pentru s ănătatea și moralitatea ucenicilor, din anul 1802, care
stabilea standartul pentru ventila ție și permitea magistra ților sau membrilor marcan ți din
localitate s ă inspecteze orice loc de munc ă [9, p. 115]. Tot în Fran ța, în 1833 a ap ărut Legea
pentru serviciul oficial de inspec ție, iar în 1841 Legea pentru condi țiile de munc ă a copiilor în
uzine, ateliere și manufacturi” [47, p. 9-10]. Concomitent au fost constituite mai multe institu ții
de stat și organiza ții obștești care au contribuit la dezvoltarea domeniului securit ății muncii, și

17 anume: Asocia ția din Mulhause pentru prevenirea accidentelor (1867), Asocia ția normand ă
pentru prevenirea accidentelor de munc ă (1879), Asocia ția industria șilor din Fran ța pentru
prevenirea accidentelor de munc ă (1883), Ministerul Muncii și Prevederilor Sociale (1906) și
Consiliul Na țional de Securitate (1913) [2, p. 54-55].
Germania a avut primele reglement ări cu elemente de protec ția muncii în Legea tinerilor
care muncesc în fabrici din 1839 și Legea pentru numirea inspectorilor din 1845. Ulterior, s-au
adoptat Codul industrial din 1869, Codul imperial de asigur ări din 1884, Legea minelor, Legea
produselor toxice, Legea produselor explozive și Legea echipamentelor tehnice, care cuprind
referiri concrete la condi țiile minime de securitate și igien ă a muncii [47, p. 11]. În anul 1853 s-a
înființat Inspec ția de protec ție a muncii, în temeiul Legii prusace privind unele modific ări ale
reglement ării din 9 martie 1839 în materie de ocupare a tinerilor muncitori în manufacturi, iar în
anul 1854 au fost numi ți primii trei inspectori pentru manufacturi ca organe ale puterii de stat [2,
p. 74]. Aproximativ în aceea și perioad ă, a fost constituit Oficiul de stat al inspec ției pentru
protec ția muncii.
Belgia a avut prioritate în domeniul protec ției miniere, prin Legea minerilor din 1810,
care a creat sistemul de inspec ție prin inspectori oficiali [47, p. 14].
Statele Unite ale Americii au avut primele reglement ări de protec ție a muncii în statul
Massachusetts prin Legea pentru prevenirea accidentelor în fabrici din 1877 și prin Legea
declar ării și cercet ării accidentelor din 1886 [47, p. 15].
La nivel interna țional, primele reglement ări ce vizeaz ă securitatea muncitorilor apar abia
la începutul secolului al XX-lea. Astfel, în anul 1906, Asocia ția Interna țională pentru protec ția
muncitorilor a adoptat Conven ția de la Berna care interzicea folosirea fosforului alb la fabricarea
chibriturilor. Aceast ă reglementare a condus la eliminarea unei boli profesionale îngrozitoare –
necroza maxilarelor [161, p. 219].
În anul 1919 a fost constituit ă OIM a c ărei preocupare principal ă a constat în sănătatea și
securitatea în munc ă. Dup ă cum men ționeaz ă autorul rom ân Andrei Popescu, evolu ția
reglement ărilor în materie ale OIM a urmat dou ă direc ții principale: 1) extinderea c împului de
aplicare a m ăsurilor de protec ție, inclusiv la adolescen ți, tineri și femei; 2) multiplicarea
metodelor de protec ție (de la interzicerea utiliz ării unor produse și reglementarea sever ă a
normelor de protec ție a muncii și pînă la norme care s ă diminueze sau s ă elimine ritmul excesiv
sau stresul care și ele, la r îndul lor, provoac ă accidente de munc ă sau boli profesionale) [132, p.
219; 122, p. 92].
Așadar, în prezent, putem invoca urm ătoarele conven ții, adoptate sub egida OIM, care au
ca obiect de reglementare securitatea și sănătatea în munc ă:

18 – Conven ția OIM nr. 102/1952 privind normele minime de securitate social ă;
– Conven ția OIM nr. 121/1964 privind desp ăgubirile acordate în caz de accident de
munc ă sau îmboln ăvire profesional ă;
– Conven ția OIM nr. 155/1981 privind securitatea și sănătatea lucr ătorilor și mediul de
munc ă;
– Conven ția OIM nr. 161/1985 privind serviciile de s ănătate în procesul muncii;
– Conven ția OIM nr. 187/2006 privind cadrul de promovare pentru securitatea și
sănătatea în munc ă.
În afara acestor Conven ții ale OIM, care consacr ă principiile și, totodat ă, cuprind
normele-cadru în materia s ănătății și securit ății în munc ă, au fost adoptate și alte conven ții vizînd
anumite sectoare de activitate:
– Conven ția OIM nr. 139/1974 cu privire la cancerul profesional;
– Conven ția OIM nr. 167/1988 cu privire la s ănătatea și securitatea lucr ătorilor în
construc ții;
– Conven ția OIM nr. 174/1993 referitoare la prevenirea accidentelor industriale majore;
– Conven ția OIM nr. 176/1995 cu privire la s ănătatea și securitatea lucr ătorilor în mine
ș.a.
Primele reglement ări în domeniul protec ției muncii, aplicate pe teritoriul actualei
Republici Moldova au fost cele adoptate de autoritatea legislativ ă a Rom âniei și care au ob ținut
forță juridic ă pe teritoriul Republicii Moldova din data de 27 martie 1918 (ca rezultat al
proclam ării Unirii cu Rom ânia). Astfel, în perioada anilor 1918-1940, în spa țiul dintre Prut și
Nistru erau aplicabile urm ătoarele acte normative referitoare la unele aspecte de securitate și
sănătate în munc ă: Legea sanitar ă din 1874; Regulamentul industriilor insalubre din 1894; Legea
pentru repausul în zilele de duminic ă și sărbători din 1897; Legea privind munca femeilor și
minorilor în industrie și exploat ări miniere din 1906; Legea privind ajutoarele de boal ă și lehuzie
din 1923; Legea privind munca minorilor și femeilor din 1928; Legea privind accidentele de
munc ă din 1934. Dup ă analiza actelor normative citate, putem face urm ătoarele constat ări și
aprecieri: a) Legea sanitar ă din 1874 constituie un progres fa ță de legisla ția anterioar ă,
„introduc ând o nou ă concep ție modern ă și punând mare accent pe igien ă” [182, p. 40]; b) Legea
privind accidentele de munc ă din 1934 poate fi considerat ă ca „actul de na ștere” al institu ției
protec ției muncii pentru Rom ânia, în accep țiunea modern ă a termenului.
În literatura juridic ă s-a emis un punct de vedere demn de men ționat [171, p. 604], la care
subscriem și noi, ce eviden ția că aceste reglement ări adoptate în favoarea muncitorilor au fost
strîns legate de av întul mi șcării sindicale, care urm ărea, în primul r înd, îmbun ătățirea condi țiilor

19 de munc ă, reglementarea muncii femeilor și a copiilor, a muncii de noapte și a asigur ărilor
sociale.
După cel de-al Doilea R ăzboi Mondial, lu înd în considerare faptul c ă Basarabia se afla în
componen ța URSS, în locul provinciei Basarabia a ap ărut Republica Sovietic ă Socialist ă
Moldoveneasc ă (în continuare – RSSM). Pe teritoriul RSSM, p înă în anul 1969, a fost aplicat ă
legisla ția muncii a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene ( în continuare – RSSU), îndeosebi
Codul muncii din 1922. În aceast ă lege „erau prev ăzute m ăsuri de protec ție a muncii minorilor,
femeilor, a lucr ătorilor în subterane, a c ăror ziua de munc ă era de șase ore. De asemenea, lucrau
șase ore cei ce practicau munca intelectual ă și func ționarii de la birouri” [208, p. 164].
În anul 1969 a fost adoptat Codul muncii al RSSM, care, în Capitolul X, cuprindea
reglement ări exprese privind institu ția protec ției muncii. Codul muncii din 1969 a fost aplicat și
după declararea independen ței Republicii Moldova. Totu și, luînd în considera ție schimb ările
politico-juridice care au avut loc la începutul anilor ’90 și faptul c ă normele juridice care
reglementau securitatea și sănătatea în munc ă erau par țial căzute în desuetudine, Parlamentul
RM a adoptat noi acte legislative care au reformat institu ția juridic ă a protec ției muncii: Legea cu
privire la protec ția muncii din 2 iulie 1991, Legea asigur ării pentru accidente de munc ă și boli
profesionale nr. 756-XIV din 24 decembrie 1999 ș.a.
La data de 29 iulie 1994 a fost adoptat ă Constitu ția Republicii Moldova [28], care, în art.
43 alin. (2), a consacrat dreptul salaria ților la protec ția muncii: „Salaria ții au dreptul la protec ția
muncii. M ăsurile de protec ție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de munc ă al femeilor
și al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul s ăptămînal, concediul de
odihn ă plătit, prestarea muncii în condi ții grele, precum și alte situa ții specifice”.
La data de 28 martie 2003 a fost adoptat Codul muncii al Republicii Moldova ( în
continuare – CM al RM). Titlul IX al respectivului Cod a fost dedicat institu ției protec ției
muncii. Ulterior, în temeiul modific ărilor operate prin Legea RM nr. 254 din 09.12.11 [104],
Titlul IX din CM al RM a fost redenumit prin sintagma „Securitatea și sănătatea în munc ă”.
La etapa actual ă, organizarea securit ății muncii și asigurarea dreptului salariatului la
securitatea muncii este asigurat ă conform stipula țiilor cuprinse în Legea securit ății și sănătății în
munc ă nr. 186 din 10.07.2008 ( în vigoare la data de: 01.01.2009) [96].
Noțiunea de „securitate și sănătate în munc ă” este definit ă atît în instrumentele
interna ționale și în actele normative na ționale, c ît și în literatura juridic ă de specialitate. Astfel,
Legea securit ății și sănătății în munc ă, în art. 1, define ște termenul de securitate și sănătate în
muncă drept „un ansamblu de activit ăți avînd ca scop asigurarea celor mai bune condi ții de
lucru, ap ărarea vie ții, sănătății, integrit ății fizice și psihice a lucr ătorilor”. Constitu ția RM și CM

20 al RM nu definesc no țiunea de „securitate și sănătate în munc ă” și nici nu determin ă conținutul
acestei no țiuni.
În literatura de specialitate sunt consacrate diferite defini ții și tratări ale no țiunilor de
„securitate și sănătate în munc ă” și „protec ție a muncii”. Astfel, în opinia doctrinarului rom ân
Alexandru Țiclea [175, p. 319], „securitatea și sănătatea în munc ă, institu ție a dreptului muncii,
este un ansamblu unitar de norme juridice imperative care au ca obiect reglementarea rela țiilor
sociale ce se formeaz ă cu privire la organizarea multilateral ă, desf ășurarea și controlul proceselor
de munc ă, în scopul asigur ării condi țiilor optime, la nivelul științei și tehnicii moderne, pentru
apărarea vie ții, integrit ății corporale și sănătății tuturor participan ților în acest proces, prevenirea
accidentelor de munc ă și a îmboln ăvirilor profesionale”.
O apreciere original ă este dat ă conceptului de „protec ție a muncii” de c ătre autorii Valer
Dorneanu și Gheorge B ădică [47, p. 283], care afirm ă că „într-o accep țiune larg ă, protec ția
muncii constituie o component ă important ă a protec ției sociale . În sus ținerea acestei afirma ții,
acești doctrinari rom âni invoc ă prevederile art. 38 alin. (2) din Constitu ția Rom âniei care, dup ă
ce consacr ă dreptul salaria ților la protec ție social ă, precizeaz ă că măsurile de protec ție privesc, în
primul r înd, securitatea și igiena muncii.
Doctrinarul rom ân Tiberiu Constantin Medeanu [109, p. 7] eviden țiază mai multe sensuri
ale sintagmei „ protec ția muncii”. Astfel, „protec ția muncii cuprinde ansamblul m ăsurilor și
activit ăților institu ționalizate, care reglementeaz ă relațiile sociale în leg ătură cu organizarea,
conducerea și desf ășurarea procesului de munc ă în condi ții de securitate și igien ă, în scopul
prevenirii accidentelor și a îmboln ăvirilor profesionale”. De asemenea, autorul men ționat
opineaz ă că „în accep țiune extensiv ă, aceast ă noțiune include toate activit ățile care vizeaz ă
îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă, iar în sens restr âns se refer ă numai la m ăsurile tehnico-
operative de protec ție a vie ții și integrit ății fizice a salaria ților sau a altor persoane care particip ă
la activit ăți în cadrul institu ționalizat” . Totodat ă, cercet ătorul Tiberiu Medeanu [109, p. 8]
concluzioneaz ă că lexemul „protec ția muncii”, în accep țiunea sa juridic ă, „cuprinde totalitatea
normelor de drept referitoare la obliga țiile celor care concep, organizeaz ă sau conduc procesul de
munc ă și a celor care desf ășoară efectiv diverse activit ăți, în scopul realiz ării măsurilor tehnice
necesare pentru ap ărarea vie ții și integrit ății corporale”. Este apreciabil ă tratarea
multiaspectual ă a termenului „protec ția muncii”, fiind foarte important ă delimitarea corpului
de norme juridice ce formeaz ă instituția protec ției muncii, precum și diferen țierea grupului de
relații de protec ție a muncii în ansamblul rela țiilor sociale, supuse reglement ării juridice, pentru
realizarea principalei finalit ăți: corecta calificare a rela țiilor drept raporturi juridice de

21 protecție a muncii și aplicarea ulterioar ă a normelor corespunz ătoare, din cadrul institu ției de
protecție a muncii.
Doctrinarul rom ân Ovidiu Ținca [180, p. 13], dup ă o ampl ă analiz ă a noțiunii de protec ție
a muncii, a deslu șit sensul acesteia în felul urm ător: „protec ția muncii cuprinde ansamblul
normelor juridice care reglementeaz ă relațiile sociale stabilite între cei care organizeaz ă, conduc
sau controleaz ă munca și organele administra ției de stat pe de o parte, c ât și acea parte a
raporturilor juridice de munc ă care privesc asigurarea celor mai bune condi ții în desf ășurarea
procesului de munc ă având ca scop protejarea s ănătății și vieții participan ților la procesul de
munc ă, prin prevenirea accidentelor de munc ă sau a îmboln ăvirilor profesionale”.
În opinia autorilor rom âni Dorneanu V., B ădică Gh., [50, p. 319] „securitatea și sănătatea
în munc ă (protec ția muncii) constituie un ansamblu de activit ăți institu ționalizate av ând ca scop
asigurarea celor mai bune condi ții în desf ășurarea procesului de munc ă, apărarea vie ții,
integrit ății corporale și sănătății salaria ților prin aplicarea unui sistem unitar de m ăsuri și reguli
tuturor participan ților la procesul de munc ă”. Din defini ția respectiv ă concludem faptul c ă autorii
menționați au realizat o tratare doar sub aspect sociologic al termenului de securitate a muncii,
eludînd includerea componentei juridice în respectiva defini ție. Din defini ția supus ă analizei
rezult ă că autorii cita ți pun semnul egalit ății între conceptul de „securitate și sănătate în munc ă”
și noțiunea de „protec ție a muncii”.
Doctrinarul Nicolae Voiculescu [186, p. 206], pentru definirea termenului de protec ție a
muncii, face referire la art. 1 al Legii Rom âniei nr. 90/1996 „Cu privire la protec ția muncii”
(abrogat ă), afirm înd că „conform art. 1 al Legii nr. 90/1996, protec ția muncii constituie un
ansamblu de activit ăți institu ționalizate av ând ca scop asigurarea celor mai bune condi ții în
desfășurarea procesului de munc ă, apărarea vie ții, integrit ății corporale și sănătății salaria ților și
a altor persoane participante la procesul de munc ă. Ele se constituie într-un sistem unitar de
măsuri și reguli aplicabile tuturor participan ților la procesul de munc ă”.
Literatura de specialitate din Federa ția Rus ă oferă noi conota ții și atribute ale no țiunii
„protec ția muncii”. Bun ăoară, doctrinarul rus Chiseleov I. ( И.Я. Киселев ) [192, p. 289]
analizeaz ă protec ția muncii în calitate de institu ție a dreptului muncii, „reprezent înd un ansamblu
de norme juridice, care formeaz ă baza legal ă pentru p ăstrarea vie ții și sănătății lucr ătorilor în
procesul activit ății de munc ă, și cuprinz înd 2 subinstitu ții: regulile aferente tehnicii de securitate
și normele de igien ă în sectorul de produc ție care, cumulativ, sunt destinate s ă protejeze adecvat
lucrătorii contra ac țiunii nocive și periculoase a factorilor de produc ție”.
O defini ție de ansamblu ne ofer ă cercet ătoarea A.B. Panina ( А.Б. Панина ) [204, p. 312;
194, p. 873], care men ționeaz ă, că prin „protec ția muncii” se înțelege un sistem de p ăstrare a

22 vieții și sănătății salaria ților în procesul activit ății de munc ă, care include activit ăți juridice,
social-economice, organiza țional-tehnice, sanitaro-igienice, profilactice, de reabilitare și altele”.
În acela și timp, autorul rus O.V. Smirnov ( О.В. Смирнов ) [206, p. 118; 205, p. 134] atribuie
acestui termen un sens strict juridic, men ționînd că „protec ția muncii, ca institu ție a dreptului
muncii, este o totalitate de norme, îndreptate spre asigurarea condi țiilor de munc ă, inofensive
pentru via ța și sănătatea salaria ților”.
În opinia lui K.N. Gusov ( К.Н. Гусов ) și V.N. Tolkunova ( В.Н. Толкунова ) [190, p.
213; 210, p.158], protec ția muncii reprezint ă „un sistem de norme juridice și mijloace de
asigurare a securit ății vieții și sănătății salaria ților în procesul activit ății lor de munc ă, inclusiv și
de norme juridice ce reglementeaz ă însănătoșirea și îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă”.
Autoarea L.A. S îrovatskaia ( Л.А. Сыроватская ) [208, p. 172] a subliniat c ă „prin
protec ția muncii, în sens larg, trebuie s ă înțelegem întreaga ramur ă de drept al muncii, or toate
normele acesteia sunt destinate ap ărării intereselor tuturor salaria ților” . În sens restr îns, protec ția
muncii este privit ă de L.A. S îrovatskaia ca „o institu ție a dreptului muncii care cuprinde normele
juridice, destinate nemijlocit pentru asigurarea condi țiilor de munc ă, inofensive pentru via ța și
sănătatea salaria ților. Ea cuprinde urm ătoarele categorii de norme (subinstitu ții): regulile privind
tehnica securit ății și de igien ă; normele speciale de protec ție a muncii, aplicabile persoanelor
care activeaz ă în condi ții grele, nocive și periculoase; normele de protec ție a muncii femeilor,
minorilor și a persoanelor cu capacitate de munc ă redus ă; normele care reglementeaz ă activitatea
organelor de supraveghere de stat și a celor de control ob ștesc, c ît și normele care stabilesc
răspunderea pentru încălcarea legisla ției de protec ție a muncii; normele care reglementeaz ă
planificarea și organizarea activit ății de protec ție a muncii”.
Dicționarul de drept al muncii, în redac ția doctrinarului rus Iu.P. Orlovski ( Ю.П.
Орловский ) [217, p. 315; 195, p. 674], reitereaz ă defini ția legal ă a no țiunii de „protec ție a
muncii”: „sistem de asigurare a securit ății și sănătății salaria ților în procesul activit ății de munc ă,
care include m ăsuri juridice, social-economice, organizatorico-tehnice, sanitaro-igienice,
profilactice, de reabilitare și alte m ăsuri”.
În literatura de specialitate din Republica Moldova au fost exprimate variate opinii asupra
conținutului sintagmelor „protec ția muncii” și „securitatea muncii”. Astfel, dup ă cum am
menționat, autorii Teodor Negru și Cătălina Scor țescu opineaz ă [112, p. 188], c ă „în calitatea sa
de institu ție complex ă a dreptului muncii, protec ția muncii constituie o totalitate de norme ale
diferitor institu ții ale acestei ramuri de drept care stabilesc un sistem de m ăsuri social-
economice, tehnice, sanitaro-igienice, juridice, în scopul asigur ării securit ății și sănătății în
munc ă. Nucleul acestei institu ții îl constituie art. 43 din Constitu ția R. Moldova, normele titlului

23 IX din Codul muncii și ale Legii securit ății și sănătății în munc ă”. Totu și, potrivit unei alte
interpret ări, [150, p. 219] „protec ția muncii reprezint ă un sistem de m ăsuri și reguli obligatorii
pentru to ți participan ții la procesul de munc ă, urm ărindu-se aplicarea criteriilor ergonomice
pentru îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă și pentru reducerea efortului fizic, precum și măsuri
adecvate pentru munca femeilor și a tinerilor”.
În una dintre lucr ările sale, doctrinarul Nicolai Romanda ș [147, p. 325], fiind influen țat
de doctrina rus ă, atribuie no țiunii de „protec ție a muncii” o conota ție mai larg ă, definind-o drept
„un sistem de asigurare a securit ății și vieții angajatului în procesul activit ății social-economice,
tehnico-organizatorice, sanitaro-igienice, de întremare a s ănătății, etc.”. Totodat ă, ca institu ție de
drept, „protec ția muncii reprezint ă o totalitate de norme juridice menite s ă asigure condi țiile de
munc ă nepericuloase pentru via ța și sănătatea lucr ătorului și să reglementeze rela țiile referitor la
securitatea și igiena muncii”.
În concluzia celor prezentate consider ăm că securitatea și sănătatea în munc ă poate fi
definit ă ca fiind o institu ție a dreptului muncii, cuprinz înd ansamblul normelor juridice, cu un
caracter preponderent imperativ, care reglementeaz ă relațiile sociale de asigurare a integrit ății
corporale și a sănătății salaria ților prin stabilirea at ît în sarcina angajatorului și autorit ăților
publice, c ît și a salaria ților, a prescrip țiilor obligatorii de realizare a activit ăților administrativ-
organizatorice, tehnico-inginere ști și sanitaro-igienice pentru prevenirea accidentelor de munc ă
și a bolilor profesionale.

1.2. Controverse doctrinare privind raportul dintre no țiunile „securitatea și
sănătatea în muncă” și „protecția muncii”
Primele preocup ări umane privind îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă și prevenirea
accidentelor de munc ă dateaz ă, în esen ță, din momentul în care omul, a început s ă desfășoare o
activitate con știentă pentru a- și asigura existen ța. Abia în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea,
cînd, datorit ă revolu ției industriale, a crescut considerabil num ărul accidentelor de produc ție, iar
preocup ările pentru prevenirea lor au început s ă capete un caracter organizat, s-au f ăcut primele
încerc ări de explicare a originii (a etiologiei) accidentelor de munc ă și bolilor profesionale [16,
p. 8; 3, p. 177].
După cum rezult ă din tema tezei, unul dintre paliere ale cercet ării științifice este
securitatea și sănătatea în munc ă. Aceast ă noțiune a fost recent introdus ă în circuitul juridic, fiind
utilizat ă, în special, în cadrul reglement ărilor din dreptul muncii, or sintagma „securitatea
muncii” a fost inclus ă de legiutorul moldav la 1 ianuarie 2009, c înd a intrat în vigoare Legea
securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008 [96]. În art. 1 al acestei legi se

24 regăsește o defini ție social-praxiologic ă a no țiunii „securitate și sănătate în munc ă”: „ansamblu
de activit ăți avînd ca scop asigurarea celor mai bune condi ții de lucru, ap ărarea vie ții, sănătății,
integrit ății fizice și psihice a lucr ătorilor”. Unul dintre efectele intr ării în vigoare a Legii nr. 186-
XVI/2008 const ă în actualizarea aparatului terminologic din CM al RM. Astfel, în temeiul Legii
nr. 254 din 09.12.2011 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, sintagmele
„protec ția și igiena muncii” și „protec ția muncii” au fost înlocuite cu sintagma „securitatea și
sănătatea în munc ă”. Totodat ă, Titlul IX din CM al RM a fost redenumit, titulatura veche de
„Protec ția muncii” fiind schimbat ă cu denumirea „Securitatea și sănătatea în munc ă”.
Aceste modific ări, de ordin conceptual, operate în legisla ția muncii implic ă chestiuni în
privin ța motivelor și a scopului acestei ini țiative de reformare legislativ ă realizate de Parlamentul
RM. Apar întrebări și în legătură cu modul în care urmeaz ă să fie raportate cele dou ă termene
folosite de legiuitor – „protec ția muncii” și „securitatea muncii”. Sunt ele sinonime sau se
particularizeaz ă prin trat ări distincte?
Constitu ția Republicii Moldova [28], în art. 43 alin. (2), recunoa ște salariatului dreptul la
protec ția muncii și concretizeaz ă că „măsurile de protec ție privesc securitatea și igiena muncii”.
CM al RM, în reglement ările sale se conforma, în totalitate, formul ărilor constitu ționale,
dedic înd Titlul IX, p înă în anul 2011, institu ției „Protec ția muncii”.
Conve țiile OIM în domeniul protej ării vie ții și sănătății salaria ților, ratificate de
Republica Moldova, opereaz ă, atît în titlul acestora, c ît și în con ținutul dispozi țiilor cu sintagma
„securitate și sănătate în munc ă”. Invoc ăm, în acest sens, urm ătoarele instrumente interna ționale:
Conven ția OIM nr. 155/1981 „Privind securitatea și sănătatea lucr ătorilor și mediul de munc ă”;
Conven ția OIM nr. 167/1988 „Privind securitatea și sănătatea în sfera construc țiilor”; Conven ția
OIM nr. 184/2001 „Privind securitatea și sănătatea în agricultur ă”; Conven ția OIM nr. 187/2006
privind cadrul de promovare pentru securitate și sănătate în munc ă”. În acela și timp, notific ăm
faptul c ă, în legisla ția Uniunii Europene [19, 20, 21], este utilizat, în materia rela țiilor de
prevenire a accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale, termenul de „securitatea și sănătatea
în munc ă”, dovad ă, în acest sens, reprezent înd Directiva UE nr. 89/391/CEE din 12 iunie 1989
[39] privind punerea în aplicare de m ăsuri pentru promovarea îmbun ătățirii securit ății și sănătății
lucrătorilor la locul de munc ă, care constituie cadrul juridic general în aceast ă materie, în baza
acesteia fiind adoptate o multitudine de directive specifice.
Avînd în vedere tendin țele terminologice, manifestate la nivel mondial și european,
precum și inten ția țării noastre de a ajusta legisla ția națională în materie de securitate și sănătate
în munc ă la standardele europene și interna ționale, devine evident ă finalitatea înlocuirii
sintagmei „protec ția muncii” cu lexemul „securitatea și sănătatea în munc ă”. Dar care este

25 raportul dintre „protec ția muncii” și „securitatea muncii”? La reglementarea problematicii viz înd
protejarea integrit ății corporale și a s ănătății salaria ților la locul de munc ă, conven țiile
interna ționale, directivele europene și legisla ția na țională recurg la termenul complex de
„securitate și sănătate în munc ă”. Dualitate no țiunii este dictat ă de dualitatea scopurilor acestor
reglement ări: securitate muncii vizeaz ă prevenirea accidentelor de munc ă, iar s ănătatea în munc ă
are ca obiectiv evitarea bolilor profesionale. În acela și timp, trebuie relevat faptul c ă protec ția
muncii are ca scop men ținerea capacit ății de munc ă a salariatului prin prevenirea și eliminarea
oricăror factori periculo și sau nocivi care pot provoca fie accidente de munc ă, fie boli
profesionale. Din dispozi țiile constitu ționale (art. 43 alin. (2) din Constitu ție) rezult ă, în mod
indubitabil, c ă securitatea muncii constituie o parte integrant ă a protec ției muncii.
În literatura de specialitate din Republica Moldova și Rom ânia, acordarea priorit ății
termenului „protec ția muncii” sau „securitatea și sănătatea în munc ă” se afl ă în func ție de
perioada edit ării lucr ării ce abordeaz ă aspecte de dreptul muncii. Manualele, cursurile
universitare, monografiile mai vechi utilizeaz ă termenul „protec ția muncii”, precum cele
aparținînd autorilor: Nicolai Romanda ș și Eduard Boi șteanu [150, p. 317], Teodor Negru și
Cătălina Scor țescu [113, p. 266], Valer Dorneanu și Gheorghe B ădică [47, p. 661], Tiberiu
Constantin Medeanu [109, p. 8], Ovidiu Ținca [181, p. 312]. Aplican ți ai sintagmei „securitate și
sănătate în munc ă” sunt autorii Alexandru Țiclea [169, p. 427], Nicolae Voiculescu [186, p.
266], Ion Traian Ștefănescu [163, p. 164]. În acest context, atragem aten ția asupra faptului c ă
operele pleiadei de autori care se conform ă, în cercet ările lor, tendin țelor juridice interna ționale
și europene, sunt de edi ție mai recent ă.
Puțini dintre autorii men ționați se implic ă în compararea conceptului protec ției muncii cu
cel al securit ății muncii. Unul dintre ace știa este autorul rom ân Ion Traian Ștefănescu [164, p.
289], potrivit c ăruia sintagmele de „protec ție a muncii” și de „securitate și sănătate în munc ă” se
află, pe de o parte, într-un raport de parte la întreg, iar pe de alt ă parte, ele se afl ă într-un raport
de la mijloc la scop (m ăsurile de protec ție a muncii urm ăresc asigurarea s ănătății și securit ății în
munc ă) [165, p. 633; 196, p. 64]. La aceast ă constatare mai putem ad ăuga c ă prin utilizarea
sintagmei „securitate și sănătate în munc ă” se pune un accent mai pronun țat asupra activit ăților
de prevenire a riscurilor profesionale, de eliminare a factorilor de risc și de accidentare, precum
și asupra celor de informare și consultare a lucr ătorilor și a reprezentan ților acestora.
Pronun țîndu-ne asupra concluziilor formulate de cercet ătorul rom ân Ion Traian
Ștefănescu, men ționăm că acestea sunt confuze, or nu este clar care dintre cele dou ă noțiuni este
partea și care întregul. În plus, consider ăm drept eronat ă afirma ția precum c ă protec ția muncii
are ca scop asigurarea securit ății și sănătății în munc ă, întrucît institu ția juridic ă de protec ție a

26 muncii nu are ca scop asigurarea aplic ării normelor de securitate a muncii. În formularea
autorului rom ân este evident faptul c ă „protec ția muncii” este tratat ă în calitate de institu ție
juridic ă, iar „securitatea și sănătatea în munc ă” – în calitate de ansamblul de rela ții și activit ăți
reglementate juridic, or aceste no țiuni pot fi comparate doar în calitate de institu ție juridic ă ori în
calitate de obiect de reglementare și domeniu al vie ții sociale.
În privin ța raportului dintre no țiunile „protec ția muncii” și „securitatea muncii”, aplic înd
interpretarea sistemico-juridic ă, concluzion ăm că protec ția muncii este o institu ție a dreptului
muncii, iar securitatea muncii este o subinstitu ție a protec ției muncii, al ături de s ănătatea în
munc ă, or securitatea muncii are un scop particular și anume: prevenirea și evitarea accidentelor
profesionale; p ăstrarea vie ții și integrit ății corporale a salaria ților.
Totodat ă, notific ăm faptul c ă exist ă și autori (de exemplu, Alexandru Țiclea) care au
înlocuit sintagma „protec ție a muncii” cu cea de „securitate și sănătate în munc ă”, căreia i-au
formulat aceea și defini ție pe care au enun țat-o și pentru protec ția muncii [169, p. 591].
Interferen țele dintre aceste dou ă noțiuni nu se opresc aici, securitatea și sănătatea în munc ă fiind
perceput ă și ca sinonim al protec ției muncii. Sunt și interpret ări originale cu privire la
delimitarea no țiunilor „protec ția muncii” de „securitatea muncii”; astfel, autorii autohtoni Teodor
Negru și Cătălina Scor țescu, în lucrarea Dreptul muncii. Curs universitar [113, p. 266-286], au
introdus Capitolul XII, intitulat „Protec ția muncii, securitatea și sănătatea în munc ă”, în care au
subliniat c ă, „în calitatea sa de institu ție complex ă a dreptului muncii, protec ția muncii constituie
o totalitate de norme ale diferitor institu ții ale acestei ramuri de drept care stabilesc un sistem de
măsuri social-economice, tehnice, sanitaro-igienice, juridice etc. în scopul asigur ării securit ății
și sănătății în munc ă (evid. ns. – F.P.)” [113, p. 268]. A șadar, cercet ătorii moldavi consider ă că
cele dou ă noțiuni se afl ă într-un raport de la mijloc la scop.
Merit ă a fi relevat faptul c ă autorii Teodor Negru și Cătălina Scor țescu abordeaz ă
noțiunea de protec ție a muncii în dou ă sensuri: în sens larg ( lato sensu ) și în sens restr îns (stricto
sensu ) [113, p. 266-267]. În sens larg, no țiunea de protec ție a muncii este conturat ă prin
dispozi țiile constitu ționale. Potrivit art. 43 alin. (2) din Constitu ție [28], „Salaria ții au dreptul la
protec ția muncii. M ăsurile de protec ție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de munc ă al
femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul s ăptămînal,
concediul de odihn ă plătit, prestarea muncii în condi ții grele, precum și alte situa ții specifice”.
Aceast ă prevedere, în opinia autorilor autohtoni, constituie un obiect de reglementare detaliat ă în
cadrul normelor dintr-o serie de institu ții ale dreptului muncii, cum ar fi: timpul de munc ă și
timpul de odihn ă; salarizarea; munca femeilor; munca minorilor etc., ceea ce conduce la
concluzia c ă, vorbind de protec ția muncii în sens larg, „se are în vedere de fapt esen ța dreptului

27 muncii luat ă sub aspect juridic” [113, p. 267]. Cu alte cuvinte, autorii Teodor Negru și Cătălina
Scorțescu consider ă că aceast ă categorie juridic ă (privit ă în sens larg) scoate în relief func ția
social ă a dreptului muncii). Totodat ă, s-a men ționat c ă noțiunea de protec ție a muncii în sens larg
reprezint ă de fapt un principiu al dreptului muncii, care, în aceast ă calitate, „penetreaz ă toate
institu țiile dreptului muncii și nu doar normele institu ției ramurale, plasate în Titlul IX al
Codului muncii” [113, p. 267]. În cele din urm ă, autorii men ționați au constatat c ă noțiunea de
protec ție a muncii în sens restr îns presupune necesitatea reglement ării rela țiilor sociale de
protec ție a muncii în cadrul dreptului muncii.
Doctrinarii Eduard Boi șteanu și Nicolai Romanda ș, pun înd în discu ție delimitarea celor
două noțiuni („protec ția muncii” și „securitatea și sănătatea în munc ă”), achieseaz ă la punctul de
vedere al autorului rom ân Ion Traian Ștefănescu, potrivit c ăruia sintagmele de „protec ție a
muncii” și de „securitate și sănătate în munc ă” se afl ă, pe de o parte, într-un raport de parte la
întreg, iar pe de alt ă parte, ele se afl ă într-un raport de la mijloc la scop (m ăsurile de protec ție a
muncii urm ăresc asigurarea s ănătății și securit ății în munc ă) [12, p. 598]. În plus, autorii
menționați mai adaug ă că „prin utilizarea sintagmei «securitate și sănătate în munc ă» se pune un
accent mai pronun țat asupra activit ăților de prevenire a riscurilor profesionale, de eliminare a
factorilor de risc și de accidentare, precum și asupra celor de informare și consultare a
lucrătorilor și a reprezentan ților acestora” [12, p. 599].
Desigur c ă noțiunile de „protec ție a muncii” și „securitatea muncii” au un caracter
complex, fapt ce determin ă necesitatea abord ării acestora din mai multe puncte de vedere. Astfel,
din punct de vedere ergonomic [151, p.358-359; 197, p. 719], protec ția muncii reprezint ă un
ansamblu de m ăsuri profilactice de natur ă tehnic ă, medical ă, organizatoric ă și juridic ă
fundamentate științific, care fac parte integrant ă din procesul de munc ă, constituind un element
important al organiz ării muncii, m ăsuri destinate s ă men țină și să promoveze s ănătatea și
capacitatea de performare profesional ă a oamenilor și să previn ă îmboln ăvirile profesionale și
accidentele de munc ă. Însă, speciali știi din sfera ergonomiei au observat c ă, pe plan interna țional
(în special, în cadrul Uniunii Europene), este promovat conceptul de „securitate și sănătate în
munc ă”, a c ărui aplicabilitate este deplin justificat ă, deoarece obiectivele urm ărite prin legisla ția
specific ă sunt ceva mai largi [106, p. 361]:
– eliminarea accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale;
– crearea unor condi ții de munc ă pentru a asigura confortul fizic, psihic și social al
executantului.
Cînd vorbim despre securitatea și sănătatea în munc ă, constat ăm că acest concept, de
asemenea, are un caracter și conținut complex, prestigio șii autori rom âni îi atribuie urm ătoarele

28 sensuri: a) „un ansamblu de activit ăți institu ționalizate av ând ca scop asigurarea celor mai bune
condi ții în desf ășurarea procesului de munc ă, apărarea vie ții, integrit ății fizice și psihice,
sănătății lucr ătorilor și a altor persoane participante la procesul de munc ă; b) „totalitatea
normelor imperative, reglement ărilor și cerin țelor care contribuie la prevenirea riscurilor
profesionale și la îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă”; c) „starea de siguran ță a rela țiilor de la
locul de munc ă, creat ă de angajator prin luarea m ăsurilor de prevenire, diminuare sau eliminare a
riscurilor de accidentare în munc ă și îmboln ăvire profesional ă ale salaria ților și ale celorlal ți
participan ți la procesul de munc ă”; d) „una dintre m ăsurile de protec ție social ă la care au dreptul
salaria ții, în temeiul art. 41 alin. (2) din Constitu ția Rom âniei” [166, p. 319-320].
Așadar, legisla ția muncii a Republicii Moldova și doctrina autohton ă ne permit s ă
afirm ăm că termenul de securitate și sănătate în munc ă poate fi cercetat sub mai multe aspecte:
a) av înd semnifica ția unui principiu de baz ă al reglement ării raporturilor juridice de
muncă, securitatea și sănătatea în munc ă capătă urm ătoarele valen țe: asigurarea dreptului
fiecărui salariat la condi ții echitabile de munc ă, inclusiv la condi ții de munc ă care corespund
cerințelor protec ției și igienei muncii; garantarea dreptului la asigurarea social ă și medical ă
obligatorie a salaria ților (art. 5 lit. d), s) din CM al RM). Totodat ă, trebuie notificat faptul c ă
dreptul la securitate și sănătate în munc ă se afl ă într-o str însă legătură cu dreptul la munc ă [54, p.
29; 198, p.32]. Aceast ă legătură rezult ă, în primul r înd, din prevederile Constitu ției, care, în art.
43 alin. (1), se refer ă la dreptul la munc ă, iar în alin. (2) al aceluia și articol se refer ă la protec ția
social ă a muncii, inclusiv la securitatea și igiena muncii;
b) ca instituție juridic ă, securitatea și sănătatea în munc ă reprezint ă o totalitate de norme
juridice imperative prin intermediul c ărora sunt reglementate raporturile juridice ce țin de
instituirea de m ăsuri privind asigurarea securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă;
c) ca una dintre măsurile de protec ție social ă la care au dreptul salaria ții în temeiul art. 43
alin. (2) din Constitu ția Republicii Moldova;
d) ca un element important al organiz ării muncii , securitatea și sănătatea în munc ă
reprezint ă un ansamblu de activit ăți avînd ca scop asigurarea celor mai bune condi ții de lucru,
apărarea vie ții, sănătății, integrit ății fizice și psihice a lucr ătorilor.
În acest context, observ ăm că în doctrina moldav ă, ca și în cazul celei rom âne, este mereu
abordat ă institu ția protec ției muncii și, respectiv, a securit ății și sănătății în munc ă. Astfel, în
toate cursurile universitare de drept al muncii este omniprezent un capitol (sau au alt
compartiment structural) rezervat studiului succint al problematicii securit ății și sănătății în
munc ă [12, p. 597-641; 150, p. 317-341; 113, p. 266-286; 56, p. 186-265; 171, p. 603-659; 169,
p. 591-650; 165, p. 625-690; 57, p. 258-266; 176, p. 182-194].

29 Institu ția juridic ă a securit ății și sănătății în munc ă are un caracter complex, la realizarea
ei contribuind dispozi ții din diferite ramuri ale dreptului (de exemplu, dreptul protec ției sociale,
dreptul administrativ ș.a.). Unele norme specifice altor ramuri de drept au, fa ță de normele de
drept al muncii, un rol ajut ător [6, p. 310], asigur înd mijloacele pentru realizarea deplin ă a
securit ății muncii în cadrul raportului juridic de munc ă [56, p. 193]. Un asemenea rol îl
îndeplinesc normele de drept administrativ referitoare la modul și formele de exercitare a
controlului de stat în domeniul securit ății și sănătății în munc ă. Acela și rol îl au normele de drept
contraven țional sau de drept penal care consacr ă răspunderea juridic ă pentru comiterea
contraven țiilor și, respectiv, a infrac țiunilor împotriva securit ății și sănătății în munc ă (art. 55 din
Codul contraven țional al RM [25], art. 183 din Codul penal al Republicii Moldova [26]).
Prin con ținutul și prin num ărul dispozi țiilor aplicabile în materia securit ății și sănătății în
munc ă, ponderea principal ă a reglement ărilor din domeniul enun țat apar ține dreptului muncii. În
acest sens, doctrinarii rom âni au subliniat c ă reglementarea principal ă este cuprins ă în dreptul
muncii, deoarece asigurarea s ănătății și securit ății salariatului este necesar ă în timpul prest ării
muncii [171, p. 603; 110, p. 154].
Un interes deosebit prezint ă afirma ția autorilor autohtoni Nicolai Romanda ș și Eduard
Boișteanu, potrivit c ăreia institu ția securit ății și sănătății în munc ă este alc ătuită preponderent din
norme tehnico-juridice [13, p. 31]. Totodat ă, autorii men ționați au ad ăugat c ă normele tehnico-
juridice sunt caracteristice pentru institu țiile juridice al c ăror obiect de reglementare cuprinde
relațiile privind comportamentul salaria ților în procesul de produc ție, fa ță de natur ă, față de
mijloacele de produc ție, unelte de munc ă ș.a. [13, p. 31].
Exprim îndu-ne opinia pe marginea discu țiilor controversate în jurul normelor tehnice
(tehnologice), subliniem faptul c ă aceste norme nu fac parte, de regul ă, din sistemul
reglement ării juridice a rela țiilor sociale de munc ă. Cu toate acestea, aplicarea strict ă a unor
norme tehnice (tehnologice) – normele de securitate și sănătate în munc ă – este asigurat ă și prin
forța coercitiv ă a statului [5, p. 275].
În ceea ce prive ște studiile monografice în materia ce vizeaz ă securitatea și sănătatea în
munc ă, una dintre cele mai recente și valoroase abord ări este lucrarea Accidentul de munc ă,
semnat ă de autorul Ioan Marius Aron [2, p. 15]. Astfel, în primul capitol al lucr ării, intitulat
„Considera ții generale privind securitatea și sănătatea muncii”, autorul analizeaz ă conceptul de
„protec ție a muncii” și cel de „securitate a muncii”, concluzion înd, în final, c ă „sferele no țiunilor
de protecție a muncii și de securitate și sănătate în munc ă nu coincid, protec ția muncii fiind o
component ă a ansamblului activit ăților de protec ție social ă, care se realizeaz ă printr-o
multitudine de m ăsuri juridice, de natura organiz ării muncii și de teoretizare științifică, având ca

30 scop principal securitatea omului în procesul de munc ă (securitatea și sănătatea în munc ă)” [2, p.
18; 199, p. 819].
Analiz înd aspectele istorice privind preocup ările la nivel mondial în domeniul securit ății
și sănătății muncii, cercet ătorul Ioan Marius Aron sus ține că, încă din antichitate, însă în mod
sporadic și doar pe plan local, apar primele studii și măsuri în vederea eficientiz ării condi țiilor de
munc ă și de organizare a acesteia, de diminuare și dozare a eforturilor ș.a. [2, p. 18]. Mai mult,
s-a men ționat c ă, dea lungul istoriei ( în special în perioada secolelor XIII-XX), studiul securit ății
muncii a evoluat de la empirism la știință. Cu titlu de exemplu, „medicul francez Arnaud de
Villeneuve (1235-1313) a dedicat bolilor profesionale, la mijlocul secolului al XIII-lea, mai
multe capitole din tratatul s ău de igien ă, eviden țiind rolul și importan ța factorilor de ambian ță
(căldură, umiditate, pulberi toxice) la diverse locuri de munc ă” [2, p. 19].
În Capitolele II și III din monografie a fost scoas ă în relief institu ția securit ății și sănătății
în munc ă în activitatea organismelor interna ționale (OIM, UE, Consiliul Europei). La acest
compartiment, autorul IoanMarius Aron conchide c ă, dea lungul existen ței sale, OIM a elaborat
22 de instrumente interna ționale în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, care pot fi grupate
în felul urm ător: patru dintre aceste instrumente con țin dispozi ții generale, unsprezece – se refer ă
la protec ția contra unor riscuri determinate și un num ăr de șapte se refer ă la protec ția în anumite
ramuri de activitate [2, p. 23].
Capitolul IV al monografiei Accidentul de munc ă este rezervat studiului comparativ al
reglement ărilor ce țin de securitatea muncii în legisla țiile unor țări europene (Fran ța, Italia,
Germania, Marea Britanie etc.). Aici, autorul vine cu o remarc ă potrivit c ăreia, în ultimele
decenii, se constat ă o tendin ță de uniformizare a reglement ărilor legislative în materie, situa ție
datorat ă atît activit ății OIM, c ît și a Consiliului Europei [2, p. 54]. Noi, în acest sens, intervenim
cu o precizare: dac ă focus ăm aten ția asupra țărilor europene, uniformizarea reglement ărilor
normative în domeniul securit ății și sănătății în munc ă se datoreaz ă, în mare m ăsură, inițiativei
institu țiilor Uniunii Europene (Parlamentul European, Consiliul European). Și Republica
Moldova s-a conformat legisla ției Uniunii Europene, transpun înd în legisla ția intern ă o serie de
directive ale Parlamentului European ce vizeaz ă institu ția securit ății și sănătății în munc ă. De
exemplu, Guvernul RM a aprobat Hot ărîrea nr. 603 „Privind cerin țele minime de securitate și
sănătate pentru folosirea de c ătre lucr ători a echipamentului de munc ă la locul de munc ă” din
11.08.2011 [72] în scopul transpunerii Directivei Parlamentului European și Consiliului
2009/104/CE din 16 septembrie 2009 „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru
folosirea de c ătre lucr ători a echipamentului de munc ă la locul de munc ă” [38].

31 În Capitolele VI-XIII din monografie se recurge la o cercetare detaliat ă și multiaspectual ă
a problematicii accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale. Astfel, doctrinarul Ioan Marius
Aron, în rezultatul cercet ărilor întreprinse, a formulat defini ția accidentului de munc ă, potrivit
căreia acesta reprezint ă „un eveniment întâmplător și neprev ăzut const ând în vătămarea violent ă
a organismului uman, precum și intoxica ția acut ă profesional ă, care au loc în timpul procesului
de munc ă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridic ă a raportului de
munc ă în baza c ăruia se desf ășoară activitatea ori în alte condi ții prev ăzute de lege și care
provoac ă incapacitate temporar ă de munc ă de cel pu țin 3 zile calendaristice, invaliditate sau
deces” [2, p. 115]. În plus, autorul men ționat a deslu șit cu succes principalele elemente necesare
pentru existen ța accidentului de munc ă, și anume: a) calitatea persoanei accidentate; b) locul
producerii accidentului; c) timpul în care accidentul s-a produs; d) cauza profesional ă a
accidentului; e) ac țiunea asupra organismului și urm ările produse.
Cercet ătorul Leonid Cald âba supune investiga ției, în cadrul tezei de doctorat în științe
economice cu tema: Organizarea și supravegherea protec ției muncii în Republica Moldova ,
fenomenul protec ției muncii în Republica Moldova ca sistem complicat, compus din mai multe
subsisteme (elemente) și ierarhizat în patru niveluri (unitate economic ă, administra ție public ă
locală, departament, guvern) [2, p. 115]. Din cercet ările doctorale au fost desprinse urm ătoarele
concluzii:
a) principalul pericol pentru via ța și sănătatea persoanei în cadrul execut ării unor
activit ăți îl constituie însuși procesul de munc ă, a cărui studiere multilateral ă din punctul de
vedere al prevenirii unor accidente sau îmboln ăviri a avut ca efect formarea unor noi discipline
științifice: medicina muncii, psihologia muncii, protec ția muncii ș.a. Protec ția muncii, ca
disciplina științifică, studiaz ă legit ățile fenomenelor de accidentare și îmboln ăvire profesional ă,
precum și mijloacele și măsurile de prevenire a acestora. Dar totodat ă, protec ția muncii se
prezint ă ca o institu ție de drept, care implic ă elaborarea și adoptarea mai multor acte legislative,
a căror respectare ar crea locuri de munc ă cu condi ții sănătoase și inofensive de munc ă;
b) legisla ția cu privire la protec ția muncii trebuie s ă țină seama de apari ția noilor procese
tehnologice, utilaje și mijloace individuale de protec ție. În plus, aceast ă legisla ție urmeaz ă să țină
cont și de noile rela ții de munc ă, să acorde garan ții sociale persoanelor afectate, s ă stimuleze
angajatorii în vederea cre ării condi țiilor favorabile de munc ă [2, p. 1-2];
c) analiza factorilor generatori de accidente de munc ă demonstreaz ă că însuși
comportamentul salaria ților constituie cauza producerii a peste 50 la sut ă din cauzele de acest fel.
Prin urmare, este necesar ă o nou ă atitudine fa ță de problema influen ței factorului uman asupra
amelior ării condi țiilor de munc ă prin folosirea diagnosticii profesionale la selectarea cadrelor,

32 formarea unei atitudini con știincioase fa ță de securitatea personal ă și a celor din jur, însușirea
volumului necesar (minim) de cuno ștințe în vederea recunoa șterii și evitării pericolului, sporirea
respon-sabilit ății personale [2, p. 17];
d) starea nesatisf ăcătoare a securit ății locurilor de munc ă se explic ă prin urm ătoarele:
condi țiile psihofiziologice necorespunz ătoare; preg ătirea profesional ă insuficient ă și neglijarea
instructajului; gradul pronun țat de uzur ă a utilajelor și de „ învechire moral ă” a tehnologiilor;
nivelul sc ăzut de mecanizare și automatizare a locurilor de munc ă ce solicit ă eforturi fizice mari;
atitudinea iresponsabil ă a unor factori de decizie din cadrul unit ăților economice fa ță de protec ția
muncii. Ne raliem la punctul de vedere al autorului Leonid Cald âba, conform c ăruia, în
asemenea circumstan țe, singura p îrghie capabil ă să amelioreze situa ția în domeniu poate deveni
sistemul performant al „supravegherii de stat a organiz ării muncii” [2, p. 17; 52, p. 276].
Ca o sintez ă la cele expuse mai sus, subliniem faptul c ă însăși confruntarea no țiunilor de
„protec ție a muncii” și „securitatea și sănătatea în muncă” se rezum ă la determinarea celei mai
corespunz ătoare pentru definirea institu ției de drept care are ca finalitate ap ărarea vie ții,
integrit ății corporale și sănătății salaria ților. În acest sens, d ăm preferin ță noțiunii de
„securitate și sănătate în muncă”, întrucît:
a) aceast ă noțiune se reg ăsește atît în reglement ările naționale, c ît și în reglement ările
cadru europene și în cele de nivel mondial (adoptate sub egida OIM);
b) aceast ă noțiune permite o delimitare mai clar ă și mai coerent ă a respectivei institu ții
juridice de alte institu ții ale dreptului muncii, cum ar fi: institu ția garan țiilor și compensa țiilor
pentru salaria ți, institu ția timpului de munc ă și a celui de odihn ă, institu ții care, în esență, au
același scop – de asigura condi ții de munc ă care să protejeze s ănătatea salaria ților;
c) aceast ă noțiune poate fi cercetat ă sub mai multe aspecte: ca principiu de baz ă al
reglement ării raporturilor juridice de munc ă; ca institu ție juridic ă; ca una dintre m ăsurile de
protecție social ă la care au dreptul salaria ții în temeiul art. 43 alin. (2) din Constitu ția
Republicii Moldova; ca un element important al organiz ării muncii.

1.3. Abordarea conceptului de supraveghere și control asupra respect ării legislației
muncii în cadrul științei dreptului muncii și a dreptului administrativ
Indiferent de modul în care statul se implic ă în sfera raporturilor juridice de munc ă (prin
elaborarea și punerea în aplicare a unor reglement ări imperative sau dispozitive), se impune
necesitatea cre ării unui sistem de organe statale și obștești abilitate cu exercitarea controlului și a
supravegherii asupra respect ării legisla ției muncii [12, p. 718; 1, p. 217; 49, p. 55]. A șadar, statul
este direct interesat s ă controleze dac ă prescrip țiile normative din domeniul muncii se aplic ă sau

33 nu în mod corect, dac ă ele au eficien ța scontat ă și, totodat ă, dacă aceste reglement ări contribuie
sau nu la protec ția juridico-social ă corespunz ătoare a salaria ților. În acest context, subliniem c ă
legiuitorul moldovean a rezervat Titlul XIII din CM al RM institu ției juridice a supravegherii și
controlului asupra respect ării legisla ției muncii.
În doctrina juridic ă moldav ă, conceptul juridic al supravegherii și controlului asupra
respect ării legisla ției muncii este abordat, de regul ă, sub forma unei institu ții juridice distincte a
dreptului muncii. Astfel, autorii Nicolai Romanda ș și Eduard Boi șteanu consider ă că noțiunea de
„supraveghere și control asupra respect ării legisla ției muncii” desemneaz ă „activitatea organelor
competente orientate spre ap ărarea drepturilor de munc ă ale salaria ților” [150, p. 392]. Suntem
întru totul de acord cu autorii men ționați în ceea ce prive ște necesitatea cercet ării doctrinei
dreptului administrativ privind controlul administrativ extern specializat, în vederea perceperii
corecte a esen ței controlului și supravegherii asupra respect ării legisla ției muncii [150, p. 391;
219, p. 643].
Ulterior, în manualul de drept al muncii, elaborat și publicat în anul 2015, cercet ătorii
Eduard Boi șteanu și Nicolai Romanda ș au reiterat ideea c ă institu ția supravegherii și controlului
asupra respect ării legisla ției muncii „are o natur ă complex ă, aceasta afl îndu-se sub apanajul a
două ramuri de drept – dreptul muncii și dreptul administrativ” [12, p. 718].
Cercet ătorii Teodor Negru și Cătălina Scor țescu abordeaz ă mai detaliat no țiunea și esen ța
supravegherii și controlului asupra respect ării legisla ției muncii. Astfel, autorii au punctat c ă
„factorul primordial în ceea ce prive ște legalitatea în sfera muncii salariate îl constituie
activitatea de supraveghere și controlul asupra respect ării legisla ției muncii” [113, p. 301]. În
continuare, autorii subliniaz ă că importan ța acestui factor este determinat ă de necesitatea
asigur ării realiz ării drepturilor și libert ăților social-economice fundamentale ale cet ățenilor,
consfin țite în Constitu ția RM, cum ar fi: dreptul la libera circula ție (art. 27); libertatea opiniei și
a exprim ării (art. 32); dreptul la informa ție (art. 34); dreptul la ocrotirea s ănătății (art. 36) ș.a.
[113, p. 301].
Totodat ă, autorii Teodor Negru și Cătălina Scor țescu au conturat obiectul supravegherii și
controlului în cadrul rela țiilor sociale de munc ă, care, în viziunea lor, îl constituie respectarea
legisla ției muncii, drepturile de munc ă ale persoanelor încadrate în raporturi juridice individuale
și colective de munc ă. De aici, cercet ătorii deduc c ă obiectivele organelor de supraveghere și
control asupra respect ării legisla ției muncii constau în „asigurarea legalit ății în sfera raporturilor
juridice de munc ă și în apărarea drepturilor subiective ale lucr ătorilor” [113, p. 301].
În continuare, prezint ă interes și o alt ă concluzie a cercet ătorilor Teodor Negru și
Cătălina Scor țescu: supravegherea și controlul asupra respect ării legisla ției muncii se desf ășoară

34 în dou ă sfere ale rela țiilor de munc ă, și anume: 1) în sfera stabilirii condi țiilor de munc ă; 2) în
sfera aplic ării muncii salariate. Astfel, în cazul primei sfere, efectuarea supravegherii și a
controlului este legat ă de extinderea reglement ării contractuale, inclusiv a celei locale a rela țiilor
sociale de munc ă, avîndu-se în vedere c ă clauzele din contractele individuale de munc ă, din
contractele colective de munc ă și din conven țiile colective sau din actele juridice emise de
autorit ățile publice ce înrăutățesc situa ția salaria ților în compara ție cu legisla ția muncii sunt nule
și nu produc efecte juridice (art. 12 din CM al RM). La acest compartiment, putem ad ăuga c ă, în
temeiul dis-pozi țiilor art. 12 din CM al RM, a fost acreditat ă teoria ordinii publice în dreptul
muncii , „const înd în posibilitatea de a se acorda drepturi suplimentare salaria ților, peste plafonul
legal, cu interdic ția expres ă de a se cobor î sub acest plafon” [14, p. 18; 8, p. 86; 188, p. 412].
Mai mult, ne raliem la opinia autorilor Eduard Boi șteanu și Cătălin Faghian potrivit c ăreia
domeniul contractelor în sfera raporturilor juridice de munc ă este guvernat și de principiul in
favorem potrivit c ăruia orice clauz ă contractual ă, orice act normativ cu caracter local, precum
și orice act de parteneriat social (contractul colectiv de munc ă, conven ția colectiv ă) trebuie s ă
corespund ă interesului protec ției salaria ților [11, p. 96]. Un asemenea principiu este întărit prin
dispozi țiile art. 11 alin. (2) din CM al RM, potrivit c ăruia contractele individuale de munc ă,
contractele colective de munc ă și conven țiile colective pot stabili pentru salaria ți drepturi și
garanții de munc ă suplimentare la cele prev ăzute de Codul muncii și de alte acte normative ,
precum și prin cele ale art. 64 alin. (2) din CM al RM – „Salaria ții nu pot renun ța la drepturile ce
le sunt recunoscute prin prezentul cod. Orice înțelegere prin care se urm ărește renun țarea la
drepturile recunoscute salaria ților sau limitarea acestora este nul ă”. Desigur c ă principiul in
favorem , consacrat în materia raporturilor juridice de munc ă, urmeaz ă să fie coroborat cu
prevederile art. 12 din CM al RM.
În sfera aplic ării condi țiilor de munc ă, activitatea de supraveghere și control rezid ă în
„verificarea corespunderii actelor de aplicare a legisla ției muncii, adic ă a actelor de angajare, de
modificare, suspendare și încetare a raporturilor juridice de munc ă, de utilizare a timpului de
munc ă și a timpului de odihn ă, de retribuire și normare a muncii, de tragere la r ăspundere
disciplinar ă sau material ă etc.” [113, p. 302; 100; 101,102].
Dintre studiile relativ recente în materia raporturilor juridice de munc ă realizate în
doctrina moldav ă un loc aparte îi revine lucr ării lui Tudor Cap șa, intitulat ă Comentariu
științifico-practic la Codul muncii al Republicii Moldova [18, p. 44]. Sub aspectul demersului
științific întreprins de noi, autorul comentariului a supus unei analize succinte institu ția juridic ă a
supravegherii și controlului asupra respect ării legisla ției muncii. Astfel, în viziunea acestuia,
supravegherea asupra respect ării actelor legislative și normative în domeniul muncii reprezint ă

35 „o form ă de activitate a autorit ăților publice privind asigurarea legalit ății în raporturile de munc ă
și în alte raporturi legate nemijlocit de acestea” [18, p. 47]. În ceea ce prive ște controlul de stat
asupra respect ării actelor legislative și normative în domeniul muncii, a conven țiilor colective și
a contractelor colective de munc ă, cercet ătorul Tudor Cap șa define ște un astfel de control ca
fiind „o form ă de exercitare a puterii de stat ce asigur ă respectarea legilor și altor acte normative
adoptate (emise) de autorit ățile publice, precum și actele contractuale colective, încheiate de
partenerii sociali, ce reglementeaz ă raporturile de munc ă și alte raporturi legate nemijlocit de
acestea” [18, p. 47].
După cum am men ționat, institu ția supravegherii și controlului asupra respect ării
legisla ției muncii are un con ținut „eterogen”, aceasta afl îndu-se sub apanajul a dou ă ramuri de
drept – dreptul muncii și dreptul administrativ [114, p. 371; 157, p. 153]. A șadar, pentru a
deslu și aparatul termino-logic, specific institu ției juridice analizate, este necesar s ă recurgem, în
primul r înd, la doctrina dreptului administrativ. Astfel, la noi apare inevitabil întrebarea: ce
semnifica ții are no țiunea de „supraveghere” și cea de „control”? În acest sens, ne raliem la opinia
autorului Victor Gu țuleac [58, p. 356], care men ționeaz ă că supravegherea reprezint ă un control
limitat . Deci, deosebirea esen țială a supravegherii de control rezid ă în faptul c ă supraveghetorul,
în procesul înfăptuirii supravegherii, nu se implic ă în chestiunile interne ale supravegheatului.
Totodat ă, autorul men ționat opereaz ă distinc ția dintre cele dou ă noțiuni în func ție de volumul
controlului: controlul propriu-zis procesul în cadrul c ăruia se verific ă legalitatea și oportunitatea
activit ății, pe c înd supravegherea se limiteaz ă doar la verificarea legalit ății [58, p. 465].
După cum men ționeaz ă doctrinarul autohton Ion Creang ă [36, p.249] , controlul este un
instrument de determinare a modului în care ac ționeaz ă cel chemat s ă realizeze prevederile
actului, precum și corespunderea acestora cu scopul legii întru executarea c ăreia a fost emis.
Potrivit unei alte opinii [35, p. 149; 154, p. 312], controlul este privit ca acea func ție a
administra ției prin care se realizeaz ă conformitatea activit ății administra ției cu prevederile legale
și programul de activitate, cu respectarea cerin țelor sociale și îndeplinirea interesului general. Ca
o sintez ă la cele expuse, men ționăm că statul, cu ajutorul controlului, urm ărește dac ă actul este
aplicat corect, dac ă are eficien ță, dacă acesta corespunde cerin țelor reale ale rela țiilor sociale
reglementate etc.

1.4. Concluzii la Capitolul 1
1. Domeniul în care își produc efectele cele mai multe norme de drept interna țional și
european al muncii este cel al asigur ării sănătății și securit ății în munc ă. Dup ă cum am
menționat, documentele fundamentale care cuprind norme de aplica ție general ă sunt:

36 – Conven ția OIM nr. 155/1981 „Privind securitatea și sănătatea lucr ătorilor și mediul de
munc ă”;
– Conven ția OIM nr. 187/2006 privind cadrul de promovare pentru securitate și sănătate
în munc ă”;
– Directiva UE nr. 89/391/CEE din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de m ăsuri
pentru promovarea îmbun ătățirii securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă.
În raport cu aceste instrumente interna ționale, putem concluziona c ă reglement ările din
legisla ția muncii a RM în domeniul securit ății și sănătății în munc ă sunt puse de acord cu
normele men ționate mai sus.
2. Consider ăm că noțiunea de „securitate și sănătate în munc ă” poate fi cercetat ă sub mai
multe aspecte: a) av înd semnifica ția unui principiu de baz ă al reglement ării raporturilor juridice
de munc ă, securitatea și sănătatea în munc ă capătă următoarele valen țe: asigurarea dreptului
fiecărui salariat la condi ții echitabile de munc ă, inclusiv la condi ții de munc ă care corespund
cerințelor protec ției și igienei muncii; garantarea dreptului la asigurarea social ă și medical ă
obligatorie a salaria ților (art. 5 lit. d), s) din CM al RM). Totodat ă, trebuie notificat faptul c ă
dreptul la securitate și sănătate în munc ă se afl ă într-o str însă legătură cu dreptul la munc ă; b) ca
instituție juridic ă, securitatea și sănătatea în munc ă reprezint ă o totalitate de norme juridice
imperative prin intermediul c ărora sunt reglementate raporturile juridice ce țin de instituirea de
măsuri privind asigurarea securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă; c) ca una dintre
măsurile de protec ție social ă la care au dreptul salaria ții în temeiul art. 43 alin. (2) din
Constitu ția Republicii Moldova; d) ca un element important al organiz ării muncii , securitatea și
sănătatea în munc ă reprezint ă un ansamblu de activit ăți avînd ca scop asigurarea celor mai bune
condi ții de lucru, ap ărarea vie ții, sănătății, integrit ății fizice și psihice a lucr ătorilor.
În acest context, observ ăm că în doctrina moldav ă, ca și în cazul celei rom âne, este mereu
abordat ă institu ția protec ției muncii și, respectiv, a securit ății și sănătății în munc ă. Astfel, în
toate cursurile universitare de drept al muncii este omniprezent un capitol (sau au alt
compartiment structural) rezervat studiului succint al problematicii securit ății și sănătății în
munc ă.
3. Lu înd în considerare reglement ările în vigoare și opiniile doctrinarilor, putem afirma
că securitatea și sănătatea în munc ă reprezint ă o institu ție a dreptului muncii, cuprinz înd
ansamblul normelor juridice, cu un caracter preponderent imperativ, care reglementeaz ă
relațiile sociale de asigurare a integrit ății corporale și a sănătății salaria ților prin stabilirea at ît
în sarcina angajatorului și autorit ăților publice, c ît și a salaria ților, a prescrip țiilor obligatorii

37 de realizare a activit ăților administrativ-organizatorice, tehnico-inginere ști și sanitaro-igienice
pentru pre-venirea accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale.
Institu ția juridic ă a securit ății și sănătății în munc ă are un caracter complex, la realizarea
ei contribuind dispozi ții din diferite ramuri ale dreptului (de exemplu, dreptul protec ției sociale,
dreptul administrativ ș.a.). Unele norme specifice altor ramuri de drept au, fa ță de normele de
drept al muncii, un rol ajut ător, asigur înd mijloacele pentru realizarea deplin ă a securit ății muncii
în cadrul raportului juridic de munc ă. Un asemenea rol îl îndeplinesc normele de drept
administrativ referitoare la modul și formele de exercitare a controlului de stat în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă. În acela și timp, subliniem faptul c ă, prin con ținutul și prin
numărul dispozi țiilor aplicabile în materia securit ății și sănătății în munc ă, ponderea principal ă a
reglement ărilor din domeniul enun țat apar ține dreptului muncii.
4. În opinia noastr ă, confruntarea no țiunilor de „protec ție a muncii” și „securitatea și
sănătatea în munc ă” se rezum ă la determinarea celei mai corespunz ătoare pentru definirea
institu ției de drept care are ca finalitate ap ărarea vie ții, integrit ății corporale și sănătății
salaria ților. În acest sens, d ăm preferin ță noțiunii de „securitate și sănătate în munc ă”, întrucît:
a) aceast ă noțiune se reg ăsește atît în reglement ările na ționale, c ît și în reglement ările
cadru europene și în cele de nivel mondial (adoptate sub egida OIM);
b) aceast ă noțiune permite o delimitare mai clar ă și mai coerent ă a respectivei institu ții
juridice de alte institu ții ale dreptului muncii, cum ar fi: institu ția garan țiilor și compensa țiilor
pentru salaria ți, institu ția timpului de munc ă și a celui de odihn ă, institu ții care, în esen ță, au
același scop – de asigura condi ții de munc ă care s ă protejeze s ănătatea salaria ților;
c) aceast ă noțiune poate fi cercetat ă sub mai multe aspecte: ca principiu de baz ă al
reglement ării raporturilor juridice de munc ă; ca institu ție juridic ă; ca una dintre m ăsurile de
protec ție social ă la care au dreptul salaria ții în temeiul art. 43 alin. (2) din Constitu ția Republicii
Moldova; ca un element important al organiz ării muncii.
5. Dup ă cum am observat, în doctrina juridic ă moldav ă, conceptul juridic al supravegherii
și controlului asupra respect ării legisla ției muncii este abordat, de regul ă, sub forma unei
institu ții juridice distincte a dreptului muncii. Totu și, consider ăm că aceast ă institu ție are un
conținut „eterogen”, ea afl îndu-se sub apanajul a dou ă ramuri de drept – dreptul muncii și dreptul
administrativ.

38 2. PREZENTAREA COMPARATIV Ă ȘI TELEOLOGIC Ă A MECANISMULUI
LEGAL DE ORGANIZARE ȘI ASIGURARE A SECURIT ĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII
ÎN MUNCĂ

2.1. Reglementarea securit ății și sănătății în muncă prin prisma instrumentelor
internaționale și a legislației Republicii Moldova
În general, procesul de munc ă reprezint ă un sistem format din patru componente de baz ă:
omul (executantul), sarcina de munc ă (activitatea pe care executantul trebuie s ă o desf ășoare),
mijloacele de produc ție (instala ții, ma șini, agregate, materii prime etc.) și mediul de munc ă
(ansamblul condi țiilor fizice, chimice, biologice și psihologice în care executantul își desf ășoară
activitatea; cu alte cuvinte, mediul de munc ă este format din mediul fizic ambiant și mediul
social), care interac ționeaz ă și se intercondi ționeaz ă, într-o rela ție perpetu ă [2, p. 11].
Urmările pe care le au asupra salaria ților, asupra familiilor acestora, precum și asupra
angajatorilor (unit ăților) și a societ ății în ansamblu, au impus necesitatea unei intense activit ăți
de prevenire a producerii accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale, precum și de
promovare a securit ății și sănătății în munc ă. Dup ă cum s-a men ționat în doctrina autohton ă, de-a
lungul timpului, a fost stabilit și treptat cizelat sistemul de securitate și sănătate în munc ă, care
are drept scop asigurarea celor mai bune condi ții de lucru, ap ărarea vie ții, sănătății, integrit ății
fizice și psihice a salaria ților. „Cu toate acestea, de și eforturile depuse sunt apreciate ca imense,
accidentele de munc ă și îmboln ăvirile profesionale sunt încă frecvente, iar salaria ții continu ă să
înfrunte solicit ări, agresiuni sau riscuri profesionale serioase” [12, p. 598; 131, p. 524]. S-a
estimat [106, p. 357] c ă pierderile anuale, ca urmare a accidentelor de munc ă, a bolilor
profesionale sau a altor leziuni legate de munc ă, sunt, de obicei, în valoare de peste 4% din
produsul na țional brut total (PNB) al tuturor țărilor din lume ca, de exemplu: SUA – costul anual
al accidentelor în industria prelucr ătoare este mai mare de 190 de miliarde de dolari SUA;
Australia – costul afec țiunilor și bolilor legate de munc ă a fost estimat între 15 și 37 miliarde de
dolari australieni; statele membre ale Uniunii Europene – pierderea din PNB cauzat ă prin
accidente și boli legate de munc ă oscileaz ă între 2,6 la 3,8 la sut ă ș.a. În acela și timp, aten ționăm
că, în Republica Moldova, din cauza deficien țelor de securitate, anual, potrivit statisticilor, se
înregistreaz ă un num ăr impun ător de accidenta ți proveni ți din accidente de munc ă [133, p. 515].
În continuare, vom prezenta dinamica accidentelor de munc ă înregistrate.

39 Tabelul 2.1.
Dinamica accidentelor de munc ă înregistrate [136; 137; 138; 139; 140;141; 142]
Nr.
d/o Indicatorii Unitate
de
măsu-
ră 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
1. Numărul de
accidenta ți persoa-
ne 550 554 651 569 452 425 599
1.1. Indicele
frecven ței
accidentelor persoa-
ne 0,8667 0,6733 1,07 0,96 0,7625 0,7198 1,0256
1.2. Numărul
accidentelor
mortale persoa-
ne 52 45 39 50 39 32 38
2. Numărul
persoanelor
cu boli
profesionale persoa-
ne 32 34 nu sunt
date
statistice nu sunt
date sta-
tistice nu sunt
date sta-
tistice nu sunt
date
statistice nu sunt
date
statis-
tice
3. Numărul
total de zile-
om de inca-
pacitate tem-
porar ă de
munc ă al
accidenta țilo
r zile-om 18484 19300 14449 13827 15843 13109 14369
3.1. Indicele de
durată medie
al incapaci-
tății tempo-
rare de mun-
că pentru
accidente de
munc ă zile-om 33,6073 34,84 22,19 24,3 35,05 30,84 23,99
4. Cheltuielile
aferente
măsurilor de
protec ție a
muncii mii lei 173846,1
1 199859,7
7 187182,
1 213950 217756,
9 238666,
2 235406,
2

5. Pierderile
materiale în
urma acci-
dentelor de
munc ă
suportate de
unitățile lei 4258398
3895583 2963300 306380
0 3336700
1850900 3153300

După cum putem observa, în perioada anilor 2007-2013, în Republica Moldova, au fost
accidenta ți (inclusiv mortal) 3800 de angaja ți, iar pierderile materiale aferente accidentelor de
munc ă au fost estimate la 22 milioane de lei.
În Republica Moldova, dreptul la protec ția muncii este garantat prin dispozi țiile
constitu ționale. Art. 43 alin. (2) din Constitu ția RM subliniaz ă că măsurile de protec ție privesc
securitatea și igiena muncii, regimul de munc ă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu

40 minim pe economie, repausul s ăptămînal, concediul de odihn ă plătit, prestarea muncii în condi ții
grele, precum și alte situa ții specifice. Mai mult, protec ția vie ții și sănătății salaria ților este
garantat ă și prin dispozi țiile art. 24 alin. (1) din Constitu ție, conform c ărora statul garanteaz ă
fiecărui om dreptul la via ță și la integritate fizic ă și psihic ă. „Dat fiind faptul c ă în societatea
uman ă nu exist ă viață fără munc ă, asigurarea dreptului la via ță, în genere, nu poate fi conceput ă
fără crearea condi țiilor de munc ă sănătoase și nepericuloase, deoarece anume în sfera muncii
fiecare om se formeaz ă pe deplin ca fiin ța uman ă și ca creator al tuturor bunurilor materiale și
spirituale” [113, p. 269].
Adoptat ă în 2008, Legea securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI/2008 ( în continuare
– Legea RM nr. 186-XVI/2008 ) transpune în legisla ția moldoveneasc ă Directiva Consiliului
89/391/CEE „Privind introducerea de m ăsuri pentru promovarea îmbun ătățirii securit ății și
sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă” din 12 iunie 1989, care st ă la baza adopt ării tuturor
directivelor particulare (sectoriale) privind asigurarea securit ății și sănătății în munc ă. Totodat ă,
trebuie relevat faptul c ă, anterior Legii RM nr. 186-XVI/2008, securitatea și sănătatea în munc ă
(mai exact, protec ția muncii) era reglementat ă prin Legea RM nr. 625/1991 „Cu privire la
protec ția muncii” (abrogat ă). Astfel, în aceast ă lege a fost utilizat ă noțiunea de protecție a
muncii , care, potrivit legiuitorului moldovean, desemna un sistem de m ăsuri și mijloace social-
economice, organizatorice, tehnice, curative și profilactice, care ac ționeaz ă în baza actelor
legislative și a altor acte normative și care asigur ă securitatea angajatului, p ăstrarea s ănătății și
menținerea capacit ății lui de lucru în procesul muncii (art. 1 din Legea RM nr. 625/1991 „Cu
privire la protec ția muncii”, abrogat ă) . Dispozi țiile Legii RM nr. 625/1991 erau concretizate și
dezvoltate printr-o serie de acte normative, cum ar fi: Legea asigur ării pentru accidente de munc ă
și boli profesionale nr. 756-XIV/1999 [83]; Hot ărîrea Guvernului RM nr. 380 „Pentru aprobarea
Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de munc ă” din 23.04.1997 (abro-gat ă)
[61]; Normele pentru elaborarea instruc țiunilor de protec ție a muncii, aprobate prin Ordinul
Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei nr. 54/2001 [115]; Hot ărîrea Guvernului RM
nr. 706 „Despre aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de munc ă”
din 05.06.2002 (abrogat ă) [62] ș.a. A șadar, Republica Moldova avea, la data începerii
procesului de transpunere a directivelor europene, o legisla ție destul de ampl ă, însă nu
suficient ă, cu privire la protec ția sănătății și a securit ății angaja ților. Mai mult, nivelul
protecției era inferior celui reglementat prin normele europene, astfel încît impactul procesului
de transpunere asupra acestui domeniu al dreptului muncii este unul calitativ, benefic, și nu de
nuanță.

41 Din dispozi țiile CM al RM și ale Legii RM nr. 186-XVI/2008 putem desprinde
următoarele tr ăsături caracteristice ale reglement ărilor ce vizeaz ă securitatea și sănătatea în
munc ă [12, p. 599-601; 150, p. 317; 165, p. 634; 169 p. 599-601]:
1) este o dovad ă a legăturii indisolubile dintre dreptul la munc ă și protecția sănătății și
securității în muncă. Este firesc faptul c ă, fără asigurarea tuturor condi țiilor care s ă protejeze
sănătatea și viața lucr ătorului, însuși dreptul la munc ă nu s-ar putea realiza (valorifica). Cu
referire la dimensiunea juridic ă a problemei, men ționăm faptul c ă principiul dreptului la protec ția
muncii este consacrat în art. 43 alin. (2) din Constitu ție, în legătură direct ă cu dreptul la munc ă;
2) constituie o expresie a implic ării statului – chiar și în condițiile economiei de pia ță –
în instituirea de m ăsuri privind asigurarea securit ății și sănătății lucrătorilor la locul de
muncă. În acest sens, men ționăm că, potrivit art. 5 din Legea RM nr. 186-XVI/2008, politica
statului în domeniul enun țat include urm ătoarele sfere de ac țiune, în măsura în care ele afecteaz ă
securitatea și sănătatea lucr ătorilor, mediul de lucru: a) conceperea, încercarea, alegerea,
înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea și întreținerea componentelor materiale ale muncii
(locurile de munc ă, mediul de lucru, uneltele, ma șinile și materialele, substan țele și agen ții
economici, fizici și biologici, procedeele de lucru); b) leg ăturile care exist ă între componentele
materiale ale muncii și persoanele care execut ă sau supervizeaz ă munca, precum și adaptarea
mașinilor, materialelor, timpului de munc ă, organiz ării muncii și procedeelor de lucru la
capacit ățile fizice și mintale ale lucr ătorilor; c) instruirea, inclusiv instruirea periodic ă,
calificarea și motiva ția lucr ătorilor care particip ă, cu un titlu sau altul, la atingerea nivelurilor
suficiente de securitate și sănătate în munc ă; d) comunicarea și cooperarea în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă la toate nivelurile: de la nivelul grupului de lucru, al unit ății și
pînă la nivelul na țional. Totodat ă, subliniem faptul c ă atribu țiile coordon ării securit ății și
sănătății în munc ă sunt puse în seama Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei, care,
potrivit dispozi țiilor art. 7 alin. (2) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, dispune de urm ătoarele
atribu ții principale în domeniul securit ății și sănătății în munc ă: a) organizeaz ă elaborarea
proiectelor de acte normative privind securitatea și sănătatea în munc ă și, dup ă consultarea
patronatelor și sindicatelor, le înainteaz ă Guvernului RM spre aprobare; b) asigur ă monitorizarea
aplicării legisla ției privind securitatea și sănătatea în munc ă; c) organizeaz ă elaborarea
instruc țiunilor-cadru de securitate și sănătate în munc ă pentru anumite ocupa ții sau pentru
desfășurarea unor lucr ări complexe; d) avizeaz ă proiectele de instruc țiuni-cadru de securitate și
sănătate în munc ă; e) asigur ă publicarea anual ă a informa ției privind m ăsurile luate în realizarea
politicii statului în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, privind accidentele de munc ă și
bolile profesionale; f) asigur ă întreținerea de leg ături cu re țeaua interna țională de informare în

42 domeniul securit ății și sănătății în munc ă; g) reprezint ă statul în rela țiile interna ționale în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă;
3) caracterul preponderent imperativ al reglement ărilor ce țin de securitatea și
sănătatea în muncă. Deși problemele securit ății și sănătății în munc ă pot constitui obiectul
negocierilor colective și (sau) individuale, ele sunt tran șate, în primul r înd, prin normele
imperative cuprinse în CM al RM, în Legea RM nr. 186-XVI/2008 și în alte acte normative. Prin
intermediul acestor norme, sunt statuate expres obliga țiile angajatorilor și ale salaria ților în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă;
4) îmbinarea intereselor generale cu interesele personale ale lucr ătorilor în cadrul
reglement ării legale a securit ății și sănătății în muncă. În ansamblul prevederilor legale privind
securitatea și sănătatea în munc ă, interesele generale (cre șterea productivit ății muncii, asigurarea
dezvolt ării și perfec ționării for țelor de produc ție ș.a.) se îmbină cu ocrotirea intereselor personale
ale lucr ătorilor [56, p.197-198; 135], const înd în protejarea s ănătății și a vie ții lor, precum și
asigurarea, prin crearea condi țiilor adecvate (inofensive) de munc ă, a venitului lor din munc ă;
5) prioritatea func ției preventive a dispozi țiilor legale referitoare la securitatea și
sănătatea în muncă. Fără îndoial ă, toate normele juridice îndeplinesc, în primul r înd, o func ție
preventiv ă. Totu și, în materia securit ății și sănătății în munc ă, normele legale pun un accent cu
totul deosebit pe aceast ă funcție. Ne raliem întru totul la opinia autorilor rom âni precum c ă „prin
defini ție, prevenirea este de esen ța dispozi țiilor legale de protec ție a muncii” [56, p.198; 160
p.362]. În acela și timp, caracterul preventiv al reglement ărilor din domeniul securit ății și
sănătății în munc ă poate fi probat, de exemplu, și prin punerea în sarcina angajatorului a
obliga ției de informare (art. 14 din Legea RM nr. 186-XVI/2008) potrivit c ăreia respectivul
angajator trebuie s ă ia m ăsurile necesare pentru ca lucr ătorii și (sau) reprezentan ții acestora din
unitate s ă primeasc ă toate informa țiile necesare privind: a) riscurile profesionale, precum și
activit ățile și măsurile de protec ție și prevenire at ît la nivelul unit ății, în general, c ît și la nivelul
fiecărui tip de post de lucru și (sau) de func ție, în particular; b) m ăsurile luate conform
dispozi țiilor art. 12 alin. (2) și (3) din Legea RM nr. 186-XVI/2008 (de exemplu, desemnarea
lucrătorilor care vor aplica m ăsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor și de evacuare a
lucrătorilor);
6) caracterul universal al reglement ărilor ce vizeaz ă materia securit ății și sănătății în
muncă. Prevederile legale referitoare la securitatea și sănătatea în munc ă se aplic ă în toate
domeniile de activitate at ît publice, c ît și private. Mai mult, dispozi țiile Legii RM nr. 186-
XVI/2008 se aplic ă: a) angajatorilor; b) lucr ătorilor; c) reprezentan ților lucr ătorilor; d)
persoanelor care solicit ă angajarea în cîmpul muncii, aflate în unitate cu permisiunea

43 angajatorului, în perioada de verificare prealabil ă a aptitudinilor profesionale; e) persoanelor care
desfășoară munc ă neremunerat ă în folosul comunit ății sau activit ăți în regim de voluntariat; f)
persoanelor care nu au contract individual de munc ă încheiat în form ă scris ă și pentru care
dovada clauzelor contractuale și a presta țiilor efectuate se poate face prin orice alt mijloc de
probă; g) persoanelor care, pe durata isp ășirii pedepsei în locuri de deten ție, lucreaz ă în atelierele
institu țiilor penitenciare sau la alte locuri de munc ă; h) șomerilor, pe durata particip ării acestora
la o form ă de preg ătire profesional ă. Așadar, concluzion ăm că aplicarea dispozi țiilor legale cu
privire la securitatea și sănătatea în munc ă este extins ă și asupra persoanelor care nu sunt
implicate nemijlocit în raporturi juridice de munc ă (voluntari, șomeri, persoanele care își
ispășesc pedeapsa sub form ă de munc ă neremunerat ă în folosul comunit ății) [12, p.600; 148,
p.131]. Însă, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, Legea în cauz ă nu este
aplicabil ă dacă unele caracteristici inerente anu-mitor activit ăți specifice for țelor armate, poli ției
sau serviciilor de protec ție civil ă sunt, în mod inevitabil, în contradic ție cu dispozi țiile ei. În
acest caz, securitatea și sănătatea lucr ătorilor se vor asigura ținîndu-se cont, în măsura
posibilit ății, de dispozi țiile Legii RM nr. 186-XVI/2008;
7) se integreaz ă, în mod organic, în procesele de munc ă: fie că măsurile se iau înainte
de începerea activit ăților de produc ție ori de servicii, fie c ă se iau în faza dot ării tehnologice
(cu echipamente de lucru) . Astfel, echipamentele tehnice trebuie s ă fie proiectate, fabricate și
utilizate astfel încît să corespund ă standardelor și normelor de securitate și sănătate în munc ă și
să nu pun ă în pericol via ța sau s ănătatea oamenilor;
8) măsurile privind securitatea, igiena și sănătatea în muncă nu vor comporta, în nici o
situație, obliga ții financiare din partea lucr ătorilor (art. 10 alin. (7) din Legea RM nr. 186-
XVI/2008).
În afar ă de CM al RM și de Legea RM nr. 186-XVI/2008, mai multe acte normative sunt
axate pe asigurarea securit ății și sănătății în munc ă, și anume:
– Legea asigur ării pentru accidente de munc ă și boli profesionale nr. 756-XIV/1999 din
24 decembrie 1999 [83];
– Legea RM nr. 278-XIV/1999 „Privind modul de recalculare a sumei de compensare a
pagubei cauzate angaja ților în urma mutil ării sau a altor v ătămări ale s ănătății în timpul
exercit ării obliga țiilor de serviciu” din 11 februarie 1999 [84];
– Legea RM nr. 140-XV/2001 „Privind Inspectoratul de Stat al Muncii” din 10 mai 2001
[85];
– Legea RM nr. 10-XVI/2009 „Privind supravegherea de stat a s ănătății publice” din 3
februarie 2009 [87];

44 – Legea ocrotirii s ănătății nr. 411-XIII/1995 din 28 martie 1995 [88];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 95 „Pentru aprobarea unor acte normative privind
implementarea Legii securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008” din 5
februarie 2009, prin care au fost aprobate: a) Regulamentul privind modul de organizare a
activit ăților de protec ție a lucr ătorilor la locul de munc ă și prevenire a riscurilor profesionale; b)
Regulamentul-cadru de organizare și func ționare a comitetului pentru securitate și sănătate în
munc ă [63];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 353 „Cu privire la aprobarea cerin țelor minime de
securitate și sănătate la locul de munc ă” din 5 mai 2010 [64];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1487 „Cu privire la aprobarea Listei-tip a lucr ărilor și
locurilor de munc ă cu condi ții grele și deosebit de grele, v ătămătoare și deosebit de v ătămătoare
pentru care salaria ților li se stabilesc sporuri de compensare” din 31 decembrie 2004 [65];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1223 „Privind aprobarea Nomenclatorului profesiilor și
funcțiilor cu condi ții de munc ă vătămătoare, activitatea c ărora acord ă dreptul la concediu de
odihn ă anual suplimentar pl ătit și durata zilei de munc ă redus ă a personalului medico-sanitar”
din 9 noiembrie 2004 [66];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1361 „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de
cercetare a accidentelor de munc ă” din 22 decembrie 2005 [35];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1335 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la
evaluarea condi țiilor de munc ă la locurile de munc ă și modul de aplicare a listelor ramurale de
lucrări pentru care pot fi stabilite sporuri de compensare pentru munca prestat ă în condi ții
nefavorabile” din 10 octombrie 2002 [67];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1101 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
stabilirea indemniza ției de invaliditate pentru accidente de munc ă sau boli profesionale” din 17
octombrie 2001 [69];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 513 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la plata
de către întreprinderi, organiza ții și institu ții a indemniza ției unice pentru pierderea capacit ății de
munc ă sau decesul angajatului în urma unui accident de munc ă sau unei afec țiuni profesionale”
din 11 august 1993 [70];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 624 „Privind aprobarea Nomenclatorului industriilor,
profesiilor și lucr ărilor cu condi ții de munc ă grele și nocive, prescrise femeilor și a Normelor de
solicitare maxim ă, admise pentru femei la ridicarea și transportarea manual ă a greut ăților” din 6
octombrie 1993 [71];

45 – Hot ărîrea Guvernului RM nr. 603 „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate
pentru folosirea de c ătre lucr ători a echipamentului de munc ă la locul de munc ă” din 11 august
2011 [72];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 244 „Privind aprobarea Cerin țelor minime pentru
protec ția lucr ătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de munc ă” din 8
aprilie 2013 [73];
– Hot ărîrea Guvernului RM nr. 324 „Cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar
privind cerin țele de s ănătate și securitate pentru asigurarea protec ției lucr ătorilor împotriva
riscurilor legate de prezen ța agen ților chimici la locul de munc ă” din 30 mai 2013 [74];
– Norme pentru elaborarea instruc țiunilor de protec ție a muncii, aprobate prin Ordinul
ministrului muncii și protec ției sociale nr. 54 din 8 noiembrie 2001 [115];
– Norme pentru organizarea instruirii în materie de protec ție a muncii a personalului din
întreprinderi, institu ții, organiza ții, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și protec ției sociale
nr. 49 din 1 octombrie 2001 [116];
– Norme pentru elaborarea și realizarea m ăsurilor de protec ție a muncii, aprobate prin
Ordinul ministrului muncii și protec ției sociale nr. 40 din 16 august 2001 [117];
– Hot ărîrea Medicului- șef sanitar de stat al RM nr. 2 „Cu privire la instruirea igienic ă a
angaja ților” din 1 august 2014 [80];
– Regulamentul și Normele igienice privind reglementarea expunerii la radia ții a
popula ției de la sursele naturale, aprobate prin Hot ărîrea Medicului- șef sanitar de stat al RM nr.
217 din 30 iulie 2001 [144].
Este demn de a fi men ționat faptul c ă institu ția juridic ă a securit ății și sănătății în munc ă a
fost supus ă unor reglement ări detaliate și pe plan interna țional. Astfel, primele reglement ări
dispersate pe tema prevenirii accidentelor de produc ție au ap ărut în statele industriale în secolul
al XIX-lea, primele congrese pentru securitatea muncii s-au desf ășurat la Paris (1889), Berna
(1897) și Milano (1894), iar în 1889 s-a constituit Asocia ția pentru prevenirea accidentelor în
fabrici [46, p. 115; 191, p.136].
Securitatea și sănătatea la locul de munc ă a constituit centrul preocup ărilor OIM, aceasta
elabor înd un num ăr impun ător de recomand ări și 22 de conven ții (4 instrumente con țin dispozi ții
generale; 11 se refer ă la protec ția contra unor riscuri determinante; 7 statueaz ă protec ția în
anumite ramuri de activitate), unele dintre care au fost ratificate și de Republica Moldova:
Conven ția OIM nr. 187/2006 privind cadrul de promovare a s ănătății și securit ății în munc ă
(ratificat ă prin Legea RM nr. 72-XVIII din 26.11.2009) ; Conven ția OIM nr. 81/1947 privind
inspec ția muncii în industrie și comer ț (ratificat ă prin Hot ărîrea Parlamentului RM nr. 593-XIII

46 din 26.09.1995); Conven ția OIM nr. 127/1967 cu privire la greutatea maxim ă a încărcăturilor
care pot fi transportate de un singur lucr ător (ratificat ă prin Hot ărîrea Parlamentului RM nr.
1330-XIII din 26.09.1997); Conven ția OIM nr. 129/1969 privind inspec ția muncii în agricultur ă
(ratificat ă prin Hot ărîrea Parlamentului RM nr. 1330-XIII din 26.09.1997); Conven ția OIM nr.
155/1981 privind securitatea și igiena muncii și mediul de munc ă (ratificat ă prin Legea
Parlamentului nr. 755-XIV din 24.12.1999); Conven ția OIM nr. 119/1963 privind dotarea
mașinilor cu dispozitive de protec ție (ratificat ă prin Legea RM nr. 1404-XV din 24.10.2002);
Conven ția OIM nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și
acțiunea imediat ă în vederea elimin ării lor (ratificat ă prin Legea RM nr. 849-XV din
14.02.2002); Conven ția OIM nr. 184/2001 privind securitatea și igiena muncii în agricultur ă
(ratificat ă prin Legea RM nr. 1058-XV din 16.05.2002); Conven ția OIM nr. 152/1979 privind
securitatea și igiena muncii în opera țiunile portuare (ratificat ă prin Legea RM nr. 339-XVI din
17.11.2006) [185, p. 172].
Potrivit doctrinarului rom ân Andrei Popescu [132, p. 220], activitatea OIM în materia
securit ății și sănătății în munc ă se fundamenteaz ă pe trei mari principii: 1) munca trebuie
efectuat ă într-un mediu salubru, corespunz ător, sănătos; 2) condi țiile de munc ă trebuie s ă fie în
concordan ță cu binele și cu demnitatea lucr ătorului; munca trebuie s ă ofere veritabile posibilit ăți
pentru ca lucr ătorul s ă se realizeze profesional și să se dezvolte pentru a putea servi societatea.
În ceea ce prive ște instrumentele OIM ce con țin dispozi ții generale în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă, este necesar s ă prezent ăm, în primul r înd, Conven ția OIM nr.
155/1981 privind securitatea și sănătatea lucr ătorilor și mediul de munc ă. Aceast ă conven ție
stipuleaz ă că statul care o ratific ă trebuie s ă defineasc ă, să pună în aplicare și să reexamineze
periodic o politic ă națională coerent ă în materie de securitate și sănătate a lucr ătorilor și a
mediului de munc ă [224 p. 153]. O astfel de politic ă trebuie s ă urm ărească prevenirea
accidentelor de munc ă, a bolilor profesionale, a oric ăror atentate la s ănătatea lucr ătorilor ca
urmare a prest ării muncii, reduc înd la minimum cauzele riscurilor inerente în mediul de munc ă,
în măsura în care aceasta este rezonabil ă și practic realizabil ă. Totodat ă, trebuie subliniat c ă,
reieșind din prevederile art. 8, 10, 19, 20 din Conven ția OIM nr. 155/1981, politica na țională în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă nu poate fi elaborat ă și aplicat ă decît în concertare cu
partenerii sociali.
În plus, potrivit art. 5 din Conven ția OIM nr. 155/1981, politica na țională din domeniul
enunțat va trebui s ă țină cont de urm ătoarele mari sfere de ac țiune, în măsura în care ele
afecteaz ă securitatea, igiena muncii și mediul de munc ă: a) conceperea, încercarea, alegerea,
înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea și întreținerea componentelor materiale ale muncii

47 (locuri de munc ă, mediu de munc ă, utilaje, ma șini și materiale, substan țe și agen ți chimici, fizici
și biologici, procedee de lucru); b) leg ăturile care exist ă între componentele materiale ale muncii
și persoanele care execut ă sau supravegheaz ă munca, precum și adaptarea ma șinilor,
materialelor, timpului de lucru la capacit ățile fizice și mintale ale muncitorilor; c) formarea și
formarea complementar ă necesar ă, calific ările și motiva ția persoanelor care intervin, într-o
calitate sau alta, pentru ca nivelele de securitate și igien ă suficiente s ă fie atinse; d) comunicarea
și cooperarea la nivelul grupului de munc ă și al întreprinderii și la toate celelalte nivele
corespunz ătoare, inclusiv p înă la nivelul na țional; e) protec ția muncitorilor și a reprezentan ților
lor împotriva tuturor m ăsurilor disciplinare consecutive ac țiunilor efectuate de ei pe bun ă
dreptate conform politicii vizate mai sus.
În conformitate cu art. 9 din Conven ția OIM nr. 155/1981 [33], controlul aplic ării legilor
și prescrip țiilor referitoare la securitate, igiena și mediul de munc ă va trebui s ă fie asigurat de un
sistem de inspec ție corespunz ător și suficient.Totodat ă, sistemul de control trebuie s ă prevad ă
sancțiuni corespunz ătoare în cazul comiterii unei încălcări a legilor și prescrip țiilor. De
asemenea, instrumentul interna țional men ționat pune accent pe colaborarea, consultarea și
schimbul de informa ții dintre angajator, salaria ți și reprezentan ții acestora în domeniul securit ății
și sănătății în munc ă. În acest sens, art. 19 din Conven ția OIM nr. 155/1981 prevede c ă, la nivel
de întreprindere, trebuie adoptate dispozi ții, potrivit c ărora:
– lucr ătorii, în cadrul activit ății lor, s ă coopereze cu angajatorul în domeniul securit ății și
igienei muncii;
– reprezentan ții salaria ților în întreprindere s ă recep ționeze informa ție suficient ă referitor
la măsurile luate de angajator pentru a garanta securitatea și sănătatea în munc ă;
– salaria ții și reprezentan ții acestora în întreprindere s ă beneficieze de formare și instruire
în domeniul securit ății și igienei muncii;
– salariatul va semnala superiorului s ău nemijlocit despre situa ția în privin ța căreia exist ă
un temei rezonabil de a credea c ă aceasta prezint ă un pericol iminent și grav pentru via ța sau
sănătatea sa și, pînă cînd angajatorul va lua m ăsuri pentru a remedia situa ția, în caz de necesitate,
superiorul informat nu va fi în drept s ă ceară lucrătorilor reluarea lucrului într-o situa ție unde
persist ă un pericol iminent și grav pentru via ță sau s ănătate.
Conven ția OIM nr. 155/1981 prevede inser ția în programele de educa ție a disciplinelor
referitoare la securitatea muncii. Astfel, potrivit art. 14 din Conven ție, vor trebui luate m ăsuri
pentru a încuraja incluziunea chestiunilor de securitate, igien ă și mediul de munc ă în programele
de educa ție și de formare la toate nivelele, inclusiv în programele de învățămînt superior tehnic,
medical sau profesional, într-o m ăsură să satisfac ă nevoile de formare a tuturor salaria ților.

48 Conven ția OIM nr. 155/1981 proclam ă cu caracter obligatoriu aplicarea principiului
potrivit c ăruia m ăsurile de securitate și de igien ă a muncii nu trebuie s ă antreneze nici o
cheltuial ă din partea lucr ătorilor (art. 21).
În sfîrșit, o alt ă prevedere esen țială este aceea potrivit c ăreia lucr ătorul care p ărăsește
locul de munc ă pentru c ă avea un motiv rezonabil de a g îndi c ă acesta prezint ă un pericol
iminent pentru via ța sau s ănătatea sa, trebuie protejat contra unor consecin țe sau m ăsuri
nejustificate ce pot fi luate împotriva lui [132, p. 221].
Conven ția OIM nr. 161/1985 privind serviciile de s ănătate a muncii (neratificat ă de
Republica Moldova) promoveaz ă ideea favoriz ării sănătății fizice și intelectuale a tuturor
lucrătorilor prin men ținerea unui mediu de munc ă sigur, s ănătos, adecvat, prin ac țiunea unui
serviciu preventiv de consiliere a tuturor lucr ătorilor și prin adoptarea unei politici na ționale
coerente în materie.
Potrivit dispozi țiilor Conven ției OIM nr. 161/1985, statul este obligat s ă elaboreze, s ă
implementeze și să reexamineze periodic o politic ă națională care s ă prevad ă dezvoltarea treptat ă
a serviciilor de igien ă a muncii în toate unit ățile, coordon înd măsurile ce urmeaz ă a fi adoptate în
acest scop cu organiza țiile cele mai reprezentative ale patronilor și lucr ătorilor.
Serviciile de igien ă a muncii, personalul c ărora se va bucura, în exercitarea func țiilor
sale, de o independen ță profesional ă deplin ă față de patroni, lucr ători și reprezentan ții lor, trebuie
să îndeplineasc ă următoarele func ții: 1) identificarea și evaluarea riscurilor aferente factorilor
nocivi, prezen ți la locul de munc ă; 2) monitorizarea factorilor mediului de munc ă și a practicilor
de munc ă de natur ă să afecteze s ănătatea lucr ătorilor; 3) consultarea privind planificarea și
organizarea muncii; 4) participarea la elaborarea programelor av înd ca scop perfec ționarea
practicilor de munc ă, precum și la testarea și evaluarea sanitaro-igienic ă a noului echipament; 5)
consultarea în materie de protec ție a s ănătății lucr ătorilor, securitate și igien ă a muncii,
ergonomie și mijloace de protec ție individual ă și colectiv ă; 6) monitorizarea st ării sănătății
lucrătorilor în legătură cu munca; 7) promovarea adapt ării muncii la lucr ător; 8) participarea la
realizarea m ăsurilor privind reabilitarea profesional ă; 9) colaborarea în domeniul asigur ării cu
informa ție și al instruirii privind securitatea și igiena muncii și ergonomia; 10) organizarea
primului ajutorul medical și a tratamentului de urgen ță; 11) participarea la cercetarea
accidentelor de munc ă și a cazurilor de boli profesionale.
Conform experien țelor na ționale, serviciile de igien ă a muncii pot fi organizate, dup ă caz,
de întreprinderi sau grupuri de întreprinderi, de puterea public ă ca servicii oficiale, de institu țiile
de securitate social ă, de c ătre oricare alt organism abilitat de puterea public ă sau prin combinarea
acestor formule de organizare.

49 În cele din urm ă, invoc ăm încă o dispozi ție esen țială, cuprins ă în textul Conven ției OIM
nr. 161/1985, potrivit c ăreia supravegherea s ănătății lucr ătorilor trebuie s ă fie gratuit ă și
efectuat ă, pe c ît posibil, în timpul orelor de munc ă, fără ca prin acestea s ă se afecteze cuantumul
salariului.
În opinia noastr ă, Republica Moldova poate ratifica, la ora actual ă, fără nici o
dificultate, în baza actualului CM al RM și a Legii securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-
XVI/2008, Conven ția OIM nr. 161/1985 . Primii pa și, în acest sens, au fost întreprin și: în temeiul
Ordinului ministrului s ănătății, s-a instituit grupul intersectorial de lucru pentru argumentarea
ratific ării și implement ării Conven ției OIM nr. 161/1984 (ordinul nr. 230 din 11.03.2013 [119]).
O conven ție modern ă este Conven ția OIM nr. 174/1993 privind prevenirea accidentelor
industriale majore (neratificat ă de Republica Moldova), al c ărei obiectiv rezid ă în prevenirea
accidentelor industriale majore, reducerea la minimum a riscurilor de accidentare majore, ca și
reducerea la minimum a efectelor unor astfel de accidente. Dup ă cum observ ă doctrinarul rom ân
Andrei Popescu, Conven ția OIM nr. 174/1993, cu un grad ridicat de tehnicitate, porne ște de la
necesitatea elimin ării cauzelor unor asemenea accidente care țin, în principal, de organizare și
factorul uman, defectarea componentelor industriale, și abateri de la condi țiile normale de
funcționare, precum și interferen țe externe și forțe naturale [132, p. 221-222; 193, p. 396].
Conven ția OIM nr. 187/2006 [34] privind cadrul de promovare a securit ății și sănătății în
munc ă reitereaz ă postulatele prev ăzute de Conven ția OIM nr. 155/1981, dar prevede și
mecanisme juridice noi, specifice, menite s ă asigure protejarea și exerci țiul dreptului salariatului
la securitate și sănătate în munc ă:
a) spre deosebire de Conven ția OIM nr. 155/1981, Conven ția OIM nr. 187/2006 evoc ă, la
nivel de direc ție fundamental ă a politicii na ționale în domeniul vizat, promovarea și progresarea
dreptului lucr ătorilor la un mediu de munc ă sigur și salubru (art. 3 alin. (2) din Conven ție);
b) inova ția normativ ă a Conven ției OIM nr. 187/2006 se prezint ă a fi impunerea form ării
de către fiecare stat-membru al OIM, dup ă consultarea organelor reprezentative ale salaria ților și
angajatorilor, a unui sistem na țional în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, care potrivit art.
4 alin. (2)-(3), trebuie s ă includ ă: legisla ția, acordurile colective și orice alte instrumente
pertinente în materie de securitate și sănătate în munc ă; o autoritate sau organism, ori autorit ăți și
organisme responsabile în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, desemnate conform
legisla ției și practicilor na ționale; mecanisme care s ă asigure respectarea legisla ției na ționale,
incluz înd sisteme de inspec ție și supraveghere; m ăsuri pentru promovarea, la nivel de unitate, a
cooper ării între conducerea unit ății, salaria ți și reprezentan ții acestora; un organ tripartit
consultativ na țional competent în materie de securitate și sănătate în munc ă; servicii de

50 informare și servicii consultative în materie de securitate și sănătate în munc ă; oferta unei
formări și instruiri în materie de securitate și sănătate în munc ă; cercet ările științifice în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă; un mecanism de colectare și de analiz ă a datelor
privind leziunile și maladiile profesionale ținînd cont de instrumentele pertinente ale OIM;
dispozi ții destinate colabor ării cu regimul de asigurare și asisten ță social ă care ascoper ă riscurile
de leziuni și boli profesionale.
După cum se men ționeaz ă în Recomandarea Plenului Cur ții Supreme de Justi ție a RM nr.
69 „Cu privire la aplicarea conven țiilor Organiza ției Interna ționale a Muncii, ratificate de
Republica Moldova” din 15 decembrie 2014 [143], rolul statului, în procesul îmbun ătățirii
continue a siguran ței și sănătății la locul de munc ă, este unul activ. Acesta trebuie s ă promoveze
principii de baz ă, cum ar fi: evaluarea riscurilor sau riscurilor profesionale; combaterea riscurilor
profesionale sau pericolelor la surs ă; dezvoltarea culturii na ționale de prevenire în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă. Mai mult, activit ățile de dezvoltare a culturii na ționale de
prevenire în domeniul securit ății și sănătății în munc ă trebuie s ă includ ă informarea, consultarea
și formarea.
În cadrul Uniunii Europene problematica securit ății în munc ă a constituit, de asemenea, o
preocupare deosebit ă. Institu ția juridic ă a securit ății și sănătății în munc ă a fost reglementat ă
printr-o serie de directive, dintre care cea mai important ă este Directiva Consiliului 89/391/CEE
„Privind introducerea de m ăsuri pentru promovarea îmbun ătățirii securit ății și sănătății
lucrătorilor la locul de munc ă” din 12 iunie 1989 [39]. Prevederile acestei directive se pot
rezuma la urm ătoarele teze:
– Directiva Consiliului 89/391/CEE impune patronului s ă facă o evaluare a riscurilor ce
ar putea afecta s ănătatea și securitatea la locul de munc ă, să-și ia toate asigur ările c ă angaja ții
sunt bine informa ți și instrui ți corespunz ător cu privire la problemele de s ănătate și securitate;
– patronii trebuie s ă-i consulte pe lucr ători și (sau) pe reprezentan ții acestora și să le
permit ă participarea la examinarea și solu ționarea tuturor problemelor ce privesc securitatea și
sănătatea în munc ă;
– angajatorul trebuie s ă asigure ca fiecare lucr ător s ă beneficieze de o preg ătire
suficient ă și adecvat ă în privin ța securit ății și sănătății, îndeosebi sub forma inform ării și
instruc țiunilor, cu ocazia angaj ării sale, unei mut ări sau a unei schimb ări de func ție, introducerii
sau schimb ării echipamentului de lucru, introducerii unei tehnologii și focalizat ă specific pe
postul s ău de munc ă sau pe func ția sa. Aceast ă preg ătire trebuie s ă fie adaptat ă la evolu ția
riscurilor și la apari ția unor noi riscuri și să fie repetat ă periodic dac ă este necesar;

51 – fiecărui lucr ător îi revine responsabilitatea de a se îngriji, potrivit posibilit ăților sale,
de propria securitate și sănătate, precum și de cea a altor persoane care ar putea suferi în urma
actelor sau a omisiunilor sale în munc ă, în conformitate cu propria preg ătire și cu instruc țiunile
patronului s ău. În special, lucr ătorul este obligat: s ă utilizeze corect ma șinile, aparatele,
instrumentele, substan țele periculoase, echipamentele de transport și celelalte utilaje; s ă utilizeze
corect echipamentul individual de protec ție pus la dispozi ție și, dup ă utilizare, s ă-l pun ă la locul
său; să nu scoat ă din func țiune, s ă schimbe sau s ă deplaseze în mod arbitrar dispozitivele de
securitate aferente în special ma șinilor, aparatelor, instrumentelor, instala țiilor și clădirilor și să
le utilizeze corect; s ă semnaleze imediat angajatorului și/sau lucr ătorilor care au o func ție
specific ă în materie de protec ție a securit ății și sănătății lucr ătorilor orice situa ție de munc ă în
privin ța căreia ace știa au un motiv rezonabil s ă considere c ă prezint ă un pericol deosebit și
iminent pentru securitate și sănătate, precum și orice defec țiune constatat ă în sistemele de
protec ție etc.
Ca o sintez ă la cele expuse, concluzion ăm că Directiva Consiliului 89/391/CEE din 12
iunie 1989 este aplicabil ă tuturor lucr ătorilor din cadrul Uniunii Europene, iar principiile de
prevenire a riscurilor profesionale pe care le instituie, simplist vorbind, sunt [106, p.367; 221,
p.893]: evitarea riscurilor profesionale; evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; combaterea la
sursă a riscurilor care nu pot fi evitate; adaptarea muncii la om, în special în ceea ce prive ște
proiectarea posturilor de munc ă, echipamentelor și a metodelor de lucru; luarea în considerare a
stadiului de evolu ție a tehnicii; înlocuirea a ceea ce este periculos prin ceea ce nu este periculos
sau prin ceea ce este mai pu țin periculos; prioritatea m ăsurilor de protec ție colectiv ă față de cele
de protec ție individual ă; instruirea adecvat ă a lucr ătorilor.
În temeiul Directivei Consiliului 89/391/CEE din 12 iunie 1989 au fost adoptate un
număr de 18 directive europene privind protec ția lucr ătorilor împotriva diver șilor agen ți. În acest
sens, invoc ăm cîteva din urm ătoarele acte normative europene:
– Directiva 89/654/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate la locul de
munc ă” din 30 noiembrie 1989 [40];
– Directiva 2009/104/CE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru
folosirea de c ătre lucr ători a echipamentului de munc ă la locul de munc ă” (versiune codificat ă)
din 16 septembrie 2009 [38];
– Directiva 89/656/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru
utilizarea de c ătre lucr ători a echipamentelor individuale de protec ție la locul de munc ă” din 30
noiembrie 1989 [41];

52 – Directiva 90/269/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru
manipularea manual ă a încărcăturilor care prezint ă riscuri, în special dorso-lombare, pentru
lucrători” din 29 mai 1990 [42];
– Directiva 90/270/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru lucrul
la monitor” din 29 mai 1990 [43];
– Directiva Consiliului 92/57/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate care
se aplic ă pe șantierele temporare sau mobile din 24 iunie 1992, [44, 45] ș.a.
În cele ce urmeaz ă, prezent ăm în tabelul de mai jos lista directivelor europene transpuse,
precum și actele normative de transpunere.
Tabelul 2.2.
Procesul ajust ării legisla ției na ționale în domeniul securit ății și sănătății în munc ă
la acquis -ul Uniunii Europene

Actul normativ european,
transpus în legislația RM Actul normativ na țional în temeiul
căruia s-a înfăptuit transpunerea Datele privind modul de
transpunere a actului normativ
european în legislația RM
Directiva Consiliului Comunit ăților
Europene 89/654/CEE din 30 noie-
mbrie 1989 privind cerin țele minime
de securitate și sănătate la locul de
munc ă (Jurnalul Oficial al Comuni-
tăților Europene, seria L, nr. 393/
1989) Hotărîrea Guvernului RM nr. 353
„Cu privire la aprobarea cerin țelor
minime de securitate și sănătate la
locul de munc ă” din 05.05.2010
(Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 91-93 din 08.06.2010) Directiva Consiliului Comunit ăților
Europene 89/654/CEE a fost trans-
pusă în legisla ția na țională în anul
2010.
Totodat ă, în pct. 3-5 din Hot ărîrea
Guvernului RM nr. 353/2010 se
menționeaz ă:
„3. Locurile de munc ă folosite pen-
tru prima oar ă după 31 decembrie
2012 trebuie s ă îndeplineasc ă cerin-
țele minime prev ăzute în anexă (ce-
rințele minime de securitate și sănă-
tate la locul de munc ă; n.ns.: F.P.).
4. Locurile de munc ă aflate deja în
folosin ță pînă la 1 ianuarie 2013 tre-
buie s ă îndeplineasc ă cerin țele mini-
me prev ăzute în anex ă, în termen de
cel mult 4 ani de la aceast ă dată.
5. Dac ă locurile de munc ă sufer ă
modific ări, extinderi sau transform ă-
ri dup ă 31 decembrie 2012, angaja-
torii trebuie s ă întreprind ă măsurile
necesare pentru a asigura ca aceste
modific ări, extinderi și transform ări
să fie în concordan ță cu cerin țele mi-
nime prev ăzute în anex ă”.
Directiva Parlamentului European și
Consiliului 2009/104/CE din 16 sep-
tembrie 2009 privind cerin țele mini-
me de securitate și sănătate pentru
folosirea de c ătre lucr ători a echipa-Hotărîrea Guvernului RM nr. 603
„Privind cerin țele minime de securi-
tate și sănătate pentru folosirea de
către lucr ători a echipamentului de
munc ă șa locul de munc ă” din Directiva Parlamentului European și
Consiliului 2009/104/CE a fost tran-
spusă în legisla ția na țională în anul
2011.
Hotărîrea Guvernului RM nr. 603

53 mentului de munc ă la locul de mun-
că (Jurnalul Oficial al Uniunii Euro-
pene, seria L, nr. 260/5 din 3 octom-
brie 2009) 11.08.2011 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 135-138 din
19.08.2011) din 11.08.2011 a intrat în vigoare la
1 ianuarie 2013.
Directiva Consiliului 92/57/CEE din
24 iunie 1992 privind cerin țele mini-
me de securitate și sănătate care se
aplică pe șantierele temporare sau
mobile (a opta directiv ă special ă în
sensul alin.(1) art.16 din Directiva
89/391/CEE), publicat ă în Jurnalul
Oficial nr. L245 din 26 august 1992 Hotărîrea Guvernului RM nr. 80
„Privind cerin țele minime de securi-
tate și sănătate pentru șantierele tem-
porare sau mobile” din 09.02.2012
(Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 34-37 din 17.02.2012) Directiva Consiliului 92/57/CEE a
fost transpus ă în legisla ția națională
în anul 2012.

Directiva 2009/148/CE a Parlamen-
tului European și a Consiliului din
30 noiembrie 2009 privind protec ția
lucrătorilor împotriva riscurilor lega-
te de expunerea la azbest la locul de
munc ă (Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L nr. 330/28 din
16.12.2009) Hotărîrea Guvernului RM nr. 244
„Privind aprobarea Cerin țelor mini-
me pentru protec ția lucr ătorilor îm-
potriva riscurilor legate de expune-
rea la azbest la locul de munc ă” din
08.04.2013 (Monitorul Oficial al Re-
publicii Moldova, nr. 75-81 din
12.04.2013) Directiva 2009/148/CE a Parlamen-
tului European și a Consiliului din
30 noiembrie 2009 a fost transpus ă
în legisla ția națională în anul 2013.
Hotărîrea Guvernului RM nr. 244
din 08.04.2013 a intrat în vigoare la
1 ianuarie 2014.
Directiva Consiliului 92/58/CEE din
24 iunie 1992 privind cerin țele mini-
me pentru semnalizarea de securitate
și sănătate la locul de munc ă (a noua
directiv ă special ă în sensul articolu-
lui 16 alineatul (1) din Directiva
89/391/CEE), publicat ă în Jurnalul
Oficial al Comunit ăților Europene L
245/23 din 26 august 1992 Hotărîrea Guvernului RM nr. 918
„Privind cerin țele minime pentru
semnalizarea de securitate și
sănătate la locul de munc ă” din
18.11.2013 (Monitorul Oficial al Re-
publicii Moldova, nr. 262-267 din
22.11.2013) Directiva Consiliului 92/58/CEE a
fost transpus ă în legisla ția națională
în anul 2013.
Hotărîrea Guvernului RM nr. 918
din 18.11.2013 a intrat în vigoare la
1 ianuarie 2014.
Directiva Parlamentului European și
Consiliului 2003/10/CE din 6 feb-
ruarie 2003 privind cerin țele minime
de securitate și sănătate referitoare la
expunerea lucr ătorilor la riscuri ge-
nerate de agen ți fizici (zgomot) [a
șaptesprezecea directiv ă special ă în
sensul articolului 16 alineatul (1) din
Directiva 89/391/CEE] (Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, seria L,
nr. 42/38 din 15 februarie 2003) Hotărîrea Guvernului RM nr. 362
„Cu privire la aprobarea Cerin țelor
minime privind protec ția lucr ătorilor
împotriva riscurilor pentru s ănătatea
și securitatea lor generate sau care
pot fi generate de expunerea la zgo-
mot, în special împotriva riscurilor
pentru auz” din 27.05.2014 (Monito-
rul Oficial al Republicii Moldova,
nr. 142-146 din 03.06.2014 Directiva Parlamentului European și
Consiliului 2003/10/CE din 6 feb-
ruarie 2003 a fost transpus ă în legis-
lația națională în anul 2014.
Hotărîrea Guvernului RM nr. 362
din 27.05.2014 a intrat în vigoare la
1 ianuarie 2015.

2.2. Consacrarea legal ă a obligațiilor și a drepturilor angajatorilor în domeniul
securității și sănătății în muncă
În virtutea dreptului la organizarea procesului de munc ă (de produc ție), precum și în
temeiul dreptului de proprietate [37], este firesc ca angajatorul s ă răspund ă și de s ănătatea și
securitatea salaria ților în toate aspectele legale de munc ă. Ca o concretizare, subliniem ideea c ă
însăși organizarea procesului de munc ă (de produc ție) nu înseamn ă numai structura și
modalitatea de func ționare, rela ționarea structurilor din cadrul unit ăților, ci și organizarea

54 sănătății și securit ății în munc ă. Dup ă cum s-a men ționat în doctrina rom ână, „pentru a se ajunge
la aceast ă formul ă, istoria rela țiilor de munc ă a consemnat o serie întreag ă de solu ții, cu privire la
responsabilitatea angajatorului pentru s ănătatea și securitatea salaria ților la locul de munc ă, de la
lipsa oric ărei răspunderi a angajatorului, la atragerea automat ă a răspunderii acestuia (evid.
ns.: F.P.)” [59, p. 485].
Așadar, legiuitorul nostru a implementat principiul în virtutea c ăruia angajatorul r ăspunde
aproape necondi ționat de s ănătatea și securitatea salaria ților, „fie c ă aceste atribu ții le exercit ă în
mod personal, fie c ă încredin țează aceast ă activitate unei alte persoane (fizice sau juridice)” [59,
p. 485]. Este exclus ca prestarea muncii s ă se desf ășoare în afara normelor de s ănătate și
securitate în munc ă, întreaga activitate fiind guvernat ă de imperativul prevenirii riscurilor
profesionale.
În ceea ce prive ște problema obliga țiilor generale ale angajatorilor prev ăzute de Legea
securității și sănătății în muncă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008 , trebuie s ă menționăm, în primul
rînd, că Legea RM nr. 186-XVI/2008, în corela ție cu CM al RM, instituie mai multe categorii de
măsuri necesare pentru protec ția securit ății și sănătății lucr ătorilor, reprezent înd obliga ții statuate
prin lege în sarcina angajatorului care se concretizeaz ă și se completeaz ă cu cele izvor îte din
actele de parteneriat social (conven țiile colective și contractul colectiv de munc ă) și din actele
normative locale (de exemplu, regulamentul intern al unit ății). Potrivit dispozi țiilor art. 10 alin.
(1) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, angajatorul trebuie s ă ia m ăsurile necesare pentru: a)
asigurarea securit ății și a protec ției sănătății lucr ătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c)
asigurarea inform ării și instruirii lucr ătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor
necesare asigur ării securit ății și sănătății în munc ă. De asemenea, angajatorul este obligat s ă
vegheze adaptarea m ăsurilor necesare asigur ării securit ății în munc ă și protec ției sănătății
lucrătorilor, ținînd seama de schimbarea împrejur ărilor cu scopul de a ameliora situa ția existent ă.
Măsurile de asigurare a securit ății în munc ă și de protec ție a s ănătății lucr ătorilor trebuie
implementate în baza urm ătoarelor principii generale de prevenire [12, p. 605; 118; 170, p. 321;
224, p. 874]: a) evitarea riscurilor profesionale; b) evaluarea riscurilor profesionale ce nu pot fi
evitate; c) combaterea riscurilor profesionale la surs ă; d) adaptarea muncii în func ție de
persoan ă, în special în ceea ce prive ște proiectarea locurilor de munc ă, alegerea echipamentelor
de lucru, a metodelor de produc ție și de lucru în vederea atenu ării muncii monotone și a muncii
normate și reducerea efectelor acestora asupra s ănătății; e) adaptarea la progresul tehnic; f)
înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai pu țin periculoase; g)
dezvoltarea unei politici de prevenire ample și coerente, care s ă includ ă tehnologia, organizarea
muncii, condi țiile de munc ă, relațiile sociale și influen ța factorilor lega ți de mediul de lucru; h)

55 acordarea priorit ății măsurilor de protec ție colectiv ă față de m ăsurile de protec ție individual ă; i)
asigurarea lucr ătorilor cu instruc țiunile corespunz ătoare privind securitatea și sănătatea în
munc ă.
Luînd în considerare prevederile art. 10 alin. (4) din Legea RM nr. 186-XVI/2008 și
ținînd seama de natura activit ăților din unitate, angajatorul este obligat: a) s ă evalueze riscurile
profesionale, în special la alegerea echipamentelor de lucru, a substan țelor sau a preparatelor
chimice utilizate, precum și la amenajarea locurilor de munc ă; b) s ă asigure, ulterior evalu ării
riscurilor profesionale și în func ție de necesit ăți, aplicarea de c ătre angajator a m ăsurilor de
prevenire, precum și a metodelor de produc ție și de lucru care s ă ducă la îmbun ătățirea nivelului
securit ății și al protec ției sănătății lucr ătorilor și să fie integrate în toate activit ățile unit ății
respective și la toate nivelurile ierarhice; c) s ă ia în considerare capacitatea lucr ătorilor în ceea ce
privește sănătatea și securitatea acestora ori de c îte ori le încredin țează o sarcin ă; d) să se asigure
că planificarea și introducerea de noi tehnologii fac obiectul consult ării lucr ătorilor și (sau) a
reprezentan ților lor în ceea ce prive ște consecin țele alegerii echipamentului, condi țiilor de lucru
și mediului de lucru asupra securit ății și sănătății lucr ătorilor; e) s ă ia m ăsurile corespunz ătoare
pentru ca în zonele de risc grav și specific s ă poat ă avea acces numai salaria ții care au primit
instruc țiuni adecvate privind securitatea și sănătatea în munc ă. Totodat ă, legiuitorul moldovean
concretizeaz ă, în art. 10 alin. (5) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, c ă în cazul în care la acela și
loc de munc ă se afl ă lucrătorii mai multor unit ăți, angajatorii acestora sunt obliga ți: a) s ă
coopereze în vederea aplic ării dispozi țiilor privind securitatea, s ănătatea și igiena în munc ă,
luînd în considerare natura activit ăților; b) s ă-și coordoneze ac țiunile de protec ție și prevenire a
riscurilor profesionale, lu înd în considerare natura activit ăților; c) s ă se informeze reciproc
despre riscurile profesionale; d) s ă informeze lucr ătorii și (sau) reprezentan ții acestora despre
riscurile profesionale.
Întrucît obliga țiile angajatorului consacrate în art. 10 alin. (4)-(5) din Legea RM nr. 186-
XVI/2008 sunt în deplin ă concordan ță cu cele prev ăzute în art. 6 paragraful 2 al Directivei
Consiliului 89/391/CEE din 12 iunie 1989, la aplicarea lor trebuie s ă se țină seama de
jurispruden ța Cur ții de Justi ție a Uniunii Europene. Astfel, într-o decizie din 15 noiembrie 2001
[171, p. 618; 222, p. 269], forul judiciar european a dispus c ă obliga ția angajatorului de a evalua
riscurile în timpul muncii este o obliga ție continu ă care nu se stinge în momentul c înd a avut loc
o prim ă evaluare. În plus, s-a men ționat c ă angajatorul este obligat s ă evalueze riscurile în
funcție de dezvoltarea progresiv ă a condi țiilor de munc ă și a cercet ărilor științifice [171, p. 618;
172, p. 779].

56 În textul Legii RM nr. 186-XVI/2008 se reg ăsesc și obligații ale angajatorilor privind
serviciile de protec ție și prevenire . Astfel, în temeiul art. 11 din Legea men ționată, angajatorul
trebuie s ă desemneze unul sau mai mul ți lucr ători care s ă se ocupe de activit ățile de protec ție și
prevenire a riscurilor profesionale în unitate. Ca o solu ție pentru situa ția în care resursele unit ății
respective nu sunt suficiente pentru organizarea activit ăților de protec ție și prevenire din lipsa
personalului specializat, Legea RM nr. 186-XVI/2008 [96], prin dispozi țiile sale cuprinse în art.
11 alin. (4), îl oblig ă pe angajator s ă recurg ă la servicii externe de protec ție și prevenire
acreditate în modul prev ăzut de lege. Cu titlu de concretizare, în literatura de specialitate s-a
reliefat c ă organizarea activit ăților de prevenire a riscurilor profesionale și de protec ție a
lucrătorilor la locul de munc ă poate fi îndeplinit ă de către angajator, într-unul dintre urm ătoarele
moduri [12, p. 611-612; 220, p. 157]: 1) prin asumarea de c ătre angajator, în condi țiile art. 11
alin. (10) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, a atribu țiilor lucr ătorului desemnat; 2) prin
desemnarea unuia sau mai multor lucr ători pentru a desf ășura activit ățile de protec ție și
prevenire; 3) prin înființarea unui serviciu intern de protec ție și prevenire; 4) prin apelarea la
servicii externe de protec ție și prevenire.
În ceea ce prive ște ultima modalitate de organizare a activit ăților de protec ție și prevenire
a riscurilor profesionale în unitate, serviciul extern de protec ție și prevenire va îndeplini
activit ățile nominalizate pe baza unui contract juridico-civil. Suntem de acord, în acest sens, cu
autorul rom ân Ion Traian Ștefănescu potrivit c ăruia un astfel de contract, încheiat între angajator
și serviciul extern de protec ție și prevenire, trebuie s ă cuprind ă în mod obligatoriu clauze
contractuale referitoare la: a) activit ățile de protec ție și prevenire care vor fi desf ășurate de c ătre
serviciul extern de protec ție și prevenire; b) modul de colaborare cu lucr ătorii desemna ți, cu
serviciul intern de protec ție și prevenire și (sau) cu alte servicii externe de protec ție și prevenire;
c) procedura de solu ționare a litigiilor ap ărute între p ărți ș.a. [165, p. 645].
În conformitate cu art. 11 alin. (7) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, la organizarea și
desfășurarea activit ăților de protec ție și a celor de prevenire, se impune ca: a) lucr ătorii
desemna ți să aibă absolvite cursuri de instruire în domeniul securit ății și sănătății în munc ă și să
dispun ă de mijloacele necesare; b) serviciile externe de protec ție și prevenire antrenate s ă aibă
capacit ățile și mijloacele personale și profesionale necesare; c) lucr ătorii desemna ți și serviciile
externe de protec ție și prevenire consultate s ă fie în num ăr suficient pentru a putea asigura
organizarea m ăsurilor de protec ție și prevenire, ținînd cont de m ărimea unit ății și (sau) de
riscurile la care sunt expu și lucr ătorii, precum și de distribu ția acestora în cadrul unit ății. Potrivit
art. 11 alin. (10) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, în cazul unit ăților în care se desf ășoară
activit ăți fără pericole de accidentare sau de îmboln ăvire profesional ă, conduc ătorul unit ății

57 poate s ă-și asume atribu țiile respective dac ă a absolvit cursurile de instruire în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă.
O alt ă categorie special ă de obliga ții generale ale angajatorilor rezid ă în asigurarea
măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea
lucrătorilor în cazul unui pericol grav și imediat (art. 12 din Legea RM nr. 186-XVI/2008). În
contextul dat, angajatorului îi revin urm ătoarele obliga ții: a) s ă ia m ăsurile necesare pentru
acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucr ătorilor, m ăsuri adaptate naturii
activit ăților și mărimii unit ății și care iau în considerare prezen ța altor persoane; b) s ă
desemneze, între altele, lucr ătorii care vor aplica m ăsurile de prim ajutor, de stingere a
incendiilor și de evacuare a lucr ătorilor; c) s ă asigure orice contacte necesare cu serviciile
externe de protec ție și prevenire, în special în ceea ce prive ște acordarea primului ajutor,
asigurarea serviciului medical de urgen ță, serviciului de salvatori și pompieri. Mai mult,
legiuitorul a consacrat și reglement ări speciale ce vizeaz ă modul de ac țiune a angajatorului în
cazul unui pericol grav și imediat de accidentare a lucr ătorilor [12, p. 606; 10, p. 67]. În
conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, angajatorul este obligat: a) s ă
informeze, c ît mai cur înd posibil, to ți salaria ții care sunt expu și sau care pot fi expu și unui
pericol grav și imediat asupra riscului implicat și asupra m ăsurilor luate sau care urmeaz ă a fi
luate în vederea protec ției lor; b) în condi țiile unui pericol grav, imediat și inevitabil, s ă
acționeze și să dea indica ții pentru a le permite lucr ătorilor s ă înceteze lucrul, s ă părăseasc ă
imediat locul de munc ă și să se retrag ă într-o zon ă sigur ă; c) s ă nu impun ă reluarea lucrului de
către lucr ători în cazul c înd la locul de munc ă mai persist ă pericolul grav și imediat, cu excep ția
cazurilor bine întemeiate. De asemenea, în temeiul stipula țiilor art. 12 alin. (6) din Legea RM nr.
186-XVI/2008, angajatorul este obligat s ă se asigure c ă toți lucr ătorii s ăi, în cazul unui pericol
grav și imediat pentru propria lor securitate și pentru securitatea altor persoane și în cazul în care
responsabilul imediat superior nu poate fi contactat, pot lua m ăsurile corespunz ătoare în
conformitate cu cuno ștințele lor și cu mijloacele tehnice de care dispun pentru a evita
consecin țele unui atare pericol.
În art. 13 din Legea RM nr. 186-XVI/2008 [96] sunt consfin țite și alte obliga ții de natur ă
managerial ă și tehnico-organizatoric ă ale angajatorilor , cum ar fi: s ă fie în posesia unei
evalu ări a riscurilor profesionale, inclusiv a celor referitoare la grupurile sensibile la riscuri
specifice; s ă decid ă care sunt m ăsurile de protec ție ce urmeaz ă a fi luate și, în caz de necesitate,
care este echipamentul de protec ție ce poate fi utilizat; s ă țină eviden ța accidentelor de munc ă ce
au ca efect incapacitatea de munc ă a lucr ătorului pentru mai mult de 3 zile; s ă stabileasc ă pentru
lucrători atribu țiile ce le revin în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, corespunz ător

58 posturilor de lucru sau func țiilor exercitate; s ă asigure elaborarea instruc țiunilor de securitate și
sănătate în munc ă, în spiritul Legii RM nr. 186-XVI/2008, pentru aplicarea actelor normative în
domeniu, ținînd seama de particularit ățile activit ăților și ale locurilor de munc ă din unitate; s ă
asigure comunicarea, cercetarea și raportarea corect ă și în termenele stabilite a accidentelor de
munc ă produse în unitate, elaborarea și realizarea m ăsurilor de prevenire a acestora; s ă prezinte
documentele și informa țiile privind securitatea și sănătatea în munc ă, solicitate de inspectorii de
munc ă în timpul controlului sau în timpul cercet ării accidentelor de munc ă; să asigure realizarea
măsurilor dispuse de inspectorii de munc ă în timpul controlului și în timpul cercet ării
accidentelor de munc ă; să desemneze, la solicitarea inspectorului de munc ă, lucr ătorii care s ă
participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de munc ă ș.a.
De asemenea, Legea RM nr. 186-XVI/2008, prin dispozi țiile cuprinse în art. 14-15,
concretizeaz ă obligațiile angajatorilor referitoare la informarea, consultarea și participarea
lucrătorilor la discu ții, precum și cele referitoare la instruirea acestora în domeniul securit ății
și sănătății în muncă. Potrivit reglement ărilor actuale, angajatorul trebuie s ă ia m ăsurile
corespunz ătoare pentru ca lucr ătorii și (sau) reprezentan ții acestora din unitate s ă primeasc ă toate
informa țiile necesare privind: a) riscurile profesionale, precum și activit ățile și măsurile de
protec ție și prevenire at ît la nivelul unit ății, în general, c ît și la nivelul fiec ărui tip de post de
lucru și (sau) de func ție, în particular; b) m ăsurile luate în conformitate cu dispozi țiile art. 12
alin. (2) și (3) din Legea RM nr. 186-XVI/2008. În acela și timp, angajatorului îi revine obliga ția
de informare asupra tuturor aspectelor specificate anterior a angajatorilor lucr ătorilor din orice
unitate extern ă încadra ți în munc ă în unitatea sa. De asemenea, în conformitate cu art. 14 alin.
(3) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, angajatorul trebuie s ă ia m ăsurile corespunz ătoare ca
lucrătorii desemna ți sau reprezentan ții lucr ătorilor, pentru a- și îndeplini func țiile în corespundere
cu prevederile Legii RM nr. 186-XVI/2008, s ă aibă acces la: a) evaluarea riscurilor profesionale
și a m ăsurilor de protec ție specificate la art. 13 lit. a) și b) din Legea RM nr. 186-XVI/2008; b)
eviden ța și rapoartele prev ăzute la art. 13 lit. c) și d) din Legea RM nr. 186-XVI/2008; c)
informa țiile privind m ăsurile de protec ție și prevenire, precum și la informa țiile provenind de la
inspec ția teritorial ă de munc ă.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, angajatorii consult ă lucrătorii și
(sau) reprezentan ții acestora și le permit s ă ia parte la discu țiile ce țin de problemele referitoare
la securitatea și sănătatea la locul de munc ă. Mai mult, legiuitorul dezv ăluie con ținutul obliga ției
de consultare a c ărei îndeplinire este pus ă în sarcina angajatorilor: lucr ătorii și (sau)
reprezentan ții lucr ătorilor iau parte, în mod echilibrat, ori sunt consulta ți în prealabil și în timp
util de c ătre angajator cu privire la: a) orice m ăsură ce ar afecta securitatea și sănătatea în munc ă;

59 b) desemnarea lucr ătorilor responsabili de activit ățile de protec ție și prevenire a riscurilor
profesio-nale în unitate și a celor care vor aplica m ăsurile de prim ajutor, de stingere a
incendiilor și de evacuare a lucr ătorilor, precum și cu privire la activit ățile de protec ție și
prevenire a riscurilor profesionale în unitate; c) informa țiile specificate la art. 13 și 14 din Legea
RM nr. 186-XVI/2008; d) recurgerea, dac ă este cazul, la serviciile externe de protec ție și
prevenire, conform art. 11 alin. (4) din Legea RM nr. 186-XVI/2008; e) planificarea și
organizarea instruirii prev ă-zută la art. 17 din Legea RM nr. 186-XVI/2008.
După cum men ționeaz ă doctrinarii Nicolai Romanda ș și Eduard Boi șteanu [12, p. 609],
„implicarea lucr ătorilor și a reprezentan ților acestora în rezolvarea problemelor men ționate supra
are un caracter consultativ”. Dar, potrivit art. 15 alin. (7) din Legea RM nr. 186-XVI/2008,
lucrătorii și (sau) reprezentan ții lucr ătorilor au dreptul s ă apeleze la inspec ția teritorial ă de munc ă
în cazul în care consider ă că măsurile luate de angajator și mijloacele puse la dispozi ție de acesta
nu corespund scopurilor de asigurare a securit ății și sănătății la locul de munc ă.
În opinia autorului rom ân Ion Traian Ștefănescu [162, p. 641; 223, p. 217], „instruirea
lucrătorilor constituie un instrument esen țial pentru asigurarea securit ății și sănătății în munc ă”.
În acest context, art. 12 din Directiva Consiliului 89/391/CEE „Privind introducerea de m ăsuri
pentru promovarea îmbun ătățirii securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă” stabile ște
că angajatorul trebuie s ă asigure fiec ărui lucr ător o instruire suficient ă și adecvat ă în materia
securit ății și a sănătății în urm ătoarele situa ții: a) la angajare; b) la schimbarea locului de munc ă
sau la schimbarea func ției; c) la introducerea sau schimbarea echipamentului de protec ție; d) la
introducerea unei noi tehnologii. Formarea lucr ătorului trebuie s ă fie adaptat ă la evolu ția
riscurilor, la apari ția unor noi riscuri și trebuie repetat ă în mod periodic de c îte ori este necesar ă.
Observăm, în acest sens, c ă dispozi țiile comunitare, invocate mai sus, sunt transpuse în
legislația moldav ă, îndeosebi prin art. 17 din Legea RM nr. 186-XVI/2008 .
Implicarea salaria ților la elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă se realizeaz ă și cu ajutorul a șa-numitelor „organe derivate ale parteneriatului
social cu caracter monofunc țional” [13, p. 122; 174, p. 376]: comitetul pentru securitate și
sănătate în munc ă. Luînd exemplul legisla țiilor din statele vest-europene, în special cea din
Franța, prin Hot ărîrea Guvernului RM nr. 95 din 5 februarie 2009 a fost aprobat
Regulamentulcadru de organizare și func ționare a comitetului pentru securitate și sănătate în
munc ă. În pct. 1 al acestui Regulament-cadru se arat ă că scopul comitetului pentru securitate și
sănătate în munc ă este de a asigura colaborarea angajatorului și lucr ătorilor în vederea
identific ării măsurilor privind asigurarea securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă. De
fapt, acest comitet are ca scop participarea la elaborarea și urm ărirea aplic ării m ăsurilor de

60 protec ție a muncii în unitate, el constituind cadrul organizatoric în care salaria ții, prin
reprezentan ți, particip ă la aceste activit ăți. Efectu înd un studiu comparativ, observ ăm că
legisla ția francez ă precizeaz ă: „comitetul de igien ă, securitate și condi ții de munc ă contribuie la
protec ția sănătății și securit ății salaria ților dintr-un stabiliment și a celor pu și la dispozi ția
acestuia de c ătre o întreprindere exterioar ă, inclusiv a lucr ătorilor temporari, ca și la ameliorarea
condi țiilor de munc ă… vegheaz ă la respectarea dispozi țiilor legislative și regulamentare în
aceast ă materie” [171, p. 624; 177, p. 431; 178, p. 863].
Potrivit pct. 2 din Regulamentul-cadru, comitetul se constituie la ini țiativa oric ăreia dintre
părți, pe principiul de paritate, din reprezentan ți ai angajatorului și reprezentan ți ai lucr ătorilor cu
răspunderi specifice în domeniul securit ății și sănătății în munc ă.
Comitetul pentru securitate și sănătate în munc ă are urm ătoarele atribu ții (pct. 26 din
Regulamentul-cadru): 1) examineaz ă și face propuneri privind planul de protec ție și prevenire; 2)
monitorizeaz ă realizarea planului de protec ție și prevenire, inclusiv alocarea mijloacelor necesare
realiz ării m ăsurilor stipulate în plan; 3) examineaz ă chestiuni privind introducerea de noi
tehnologii, alegerea echipamentelor de lucru, lu înd în considerare eventualele consecin țe asupra
securit ății și sănătății în munc ă, și face propuneri în cazul constat ării anumitor deficiente; 4)
examineaz ă chestiuni privind alegerea, cump ărarea, întreținerea și utilizarea echipamentelor de
lucru, a echipamentelor de protec ție colectiv ă și individual ă; 5) analizeaz ă modul de îndeplinire a
atribu țiilor ce revin serviciului extern de protec ție și prevenire; 6) propune m ăsuri de amenajare a
locurilor de munc ă, ținînd seama de prezen ța femeilor și bărbaților, grupurilor sensibile la riscuri
specifice; 7) examineaz ă cererile formulate de lucr ători privind condi țiile de munc ă și modul în
care își îndeplinesc atribu țiile lucr ătorii desemna ți ș.a. Totodat ă, potrivit pct. 27 din
Regulamentul-cadru, membrii comitetului sunt în drept: 1) s ă aibă acces liber la toate locurile de
munc ă (posturile de lucru); 2) s ă solicite și să primeasc ă de la angajator informa ții despre situa ția
securit ății și sănătății în munc ă; 3) s ă ia în dezbateri, în ședințele comitetului, rapoartele
angajatorului despre îndeplinirea obliga țiilor acestuia în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă; 4) s ă facă propuneri la elaborarea planului de protec ție și prevenire; 5) s ă solicite
angajatorului sanc ționarea disciplinar ă a lucr ătorilor care încalc ă dispozi țiile actelor legislative și
normative de securitate și sănătate în munc ă; 6) s ă propun ă stimularea lucr ătorilor pentru
participarea la activit ăți de securitate și sănătate în munc ă; 7) s ă sesizeze inspectoratul teritorial
de munc ă și sindicatul respectiv despre încălcările actelor legislative și normative de securitate și
sănătate în munc ă, comise de c ătre angajator sau de alte persoane cu func ții de r ăspundere.
Regulamentul-cadru de organizare și func ționare a comitetului pentru securitate și
sănătate în munc ă nu cuprinde dispozi ții privitoare la suportarea cheltuielilor ocazionate de unele

61 activit ăți ale respectivului comitet, spre deosebire de legisla ția francez ă, conform c ăreia
„conduc ătorul întreprinderii suport ă costul acestor cheltuieli, inclusiv plata exper ților la care
comitetul pentru igien ă, securitate și îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă poate recurge în unele
situații” [171, p. 625-626; 179, p. 508].

2.3. Consacrarea legal ă a obligațiilor și a drepturilor lucr ătorilor în domeniul
securității și sănătății în muncă
Cu caracter general, art. 19 alin. (1) din Legea RM nr. 186-XVI/2008 [96] statueaz ă că
fiecare lucr ător își va desf ășura activitatea în conformitate cu preg ătirea profesional ă și instruirea
sa, precum și cu instruc țiunile de securitate și sănătate în munc ă primite din partea angajatorului,
astfel încît să nu expun ă la pericol de accidentare sau de îmboln ăvire profesional ă nici propria
persoan ă, nici pe alte persoane care ar putea fi afectate de ac țiunile sau de omisiunile lui în
timpul lucrului. În acest context, subliniem c ă obliga țiile lucr ătorilor în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă se integreaz ă complet în conceptul „obliga țiilor de baz ă ale salariatului”,
concluzia fiind rezultat ă din dispozi țiile art. 9 alin. (2) lit. e) și g) din CM al RM.
Analiza etiologiei accidentelor de munc ă demonstreaz ă că nerespectarea instruc țiunilor
de securitate și sănătate în munc ă, precum și încălcarea obliga țiilor în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă, constituie cauza producerii a peste 65% din evenimentele de acest fel. Ca o
concretizare la cele men ționate anterior, invoc ăm datele culese din Rapoartele de activitate ale
Inspectoratului de Stat al Muncii pentru anii 2010-2013 [139; 140; 141; 142] cu referire la
numărul de accidente, produse la unit ățile cu un efectiv de peste 20 de salaria ți, ca urmare a
comportamentului executantului („cauze dependente de executant”): în anul 2010 – 370 de
accidente (65%); în anul 2011 – 374 de accidente (83%); în anul 2012 – 335 de accidente (78%);
în anul 2013 – 491 de accidente (83%). A șadar, este nevoie de o nou ă strategie (politic ă) pentru
a forma o atitudine con știincioas ă în rîndurile lucr ătorilor fa ță de securitatea personal ă în
cadrul procesului de munc ă.
În mod deosebit, lucr ătorii au urm ătoarele obliga ții (art. 19 alin. (2) din Legea RM nr.
186-XVI/2008): a) s ă utilizeze corect ma șinile, aparatele, uneltele, substan țele periculoase,
echipamentele de transport și alte mijloace de produc ție; b) s ă utilizeze corect echipamentul
individual de protec ție pus la dispozi ție și, dup ă utilizare, s ă-l înapoieze sau s ă-l pun ă la locul
destinat pentru p ăstrare; c) s ă exclud ă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrar ă a
dispozitivelor de protec ție ale ma șinilor, aparatelor, uneltelor, instala țiilor, cl ădirilor și ale altor
construc ții, precum și să utilizeze corect aceste dispozitive; d) s ă comunice imediat angajatorului
și (sau) lucr ătorilor desemna ți orice situa ție de munc ă pe care au motive întemeiate s ă o

62 considere un pericol grav pentru securitate și sănătate, precum și orice defec țiuni ale sistemelor
de protec ție; e) s ă aduc ă la cuno ștința conduc ătorului locului de munc ă și (sau) angajatorului
orice caz de îmboln ăvire a lor la locul de munc ă sau orice accident de munc ă suferit de ei; f) s ă
coopereze cu angajatorul și (sau) cu lucr ătorii desemna ți, atîta timp c ît este necesar, pentru a face
posibil ă realizarea oric ăror m ăsuri sau cerin țe dispuse de inspectorii de munc ă sau pentru a da
posibilitate angajatorului s ă se asigure c ă mediul de lucru este în siguran ță și nu prezint ă riscuri
profesionale în activitatea lucr ătorului; g) s ă însușească și să respecte instruc țiunile de securitate
și sănătate în munc ă. Aceste obliga ții se aplic ă, după caz, și altor persoane, cum ar fi: șomerilor,
pe durata particip ării acestora la o form ă de preg ătire profesional ă; persoanelor care desf ășoară
activit ăți în regim de voluntariat ș.a.
În acela și timp, salaria ții beneficiaz ă de o serie de drepturi în materia asigur ării securit ății
în munc ă și a protec ției sănătății acestora. Astfel, potrivit art. 20 din Legea RM nr. 186-
XVI/2008, fiecare lucr ător este în drept: a) s ă aibă un post de lucru corespunz ător actelor
normative de securitate și sănătate în munc ă; b) s ă obțină de la angajator informa ții veridice
despre condi țiile de lucru, despre existen ța riscului profesional, precum și despre m ăsurile de
protec ție împotriva influen ței factorilor de risc profesional; c) s ă refuze efectuarea de lucr ări în
cazul apari ției unui pericol pentru via ța ori s ănătatea sa p înă la înlăturarea acestuia; d) s ă fie
asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protec ție; e) s ă fie instruit și să
beneficieze de reciclare profesional ă în domeniul securit ății și sănătății în munc ă din contul
angajatorului; f) s ă se adreseze angajatorului, sindicatelor, autorit ăților administra ției publice
centrale și locale, instan țelor judec ătorești pentru solu ționarea problemelor ce țin de securitatea și
sănătatea în munc ă; g) s ă participe personal sau prin intermediul reprezentan ților s ăi la
examinarea problemelor legate de asigurarea unor condi ții de lucru nepericuloase la postul s ău
de lucru, la cercetarea accidentului de munc ă sau a bolii profesionale contractate de el; h) s ă fie
supus unui examen medical extraordinar potrivit recomand ărilor medicale, cu men ținerea
postului de lucru și a salariului mediu pe durata efectu ării acestui examen.
În literatura de specialitate este sugerat ă ideea c ă dreptul lucr ătorului de a refuza
efectuarea de lucr ări în cazul apari ției unui pericol pentru via ța ori s ănătatea sa p înă la înlăturarea
acestuia „cap ătă de fapt valen țele unei garan ții legale a exercit ării dreptului salaria ților la o
munc ă care s ă corespund ă cerin țelor de securitate și sănătate în munc ă” [12, p. 610]. Mai mult,
după cum men ționeaz ă cercet ătorii din RM [12, p.610; 18, p.39-40], CM al RM concretizeaz ă
„limitele” beneficierii de aceast ă garan ție. Potrivit art. 225 alin. (4) din CM al RM, dac ă
salariatul refuz ă să presteze munca în cazul apari ției unui pericol pentru via ța ori s ănătatea sa,
angajatorul este obligat s ă-i acorde, prin transfer sau permutare, alt lucru, corespunz ător nivelului

63 de preg ătire profesional ă a salariatului, p înă la înlăturarea pericolului, cu men ținerea salariului de
la locul de munc ă precedent. În cazul în care acordarea unei alte munci nu este posibil ă, timpul
staționării salariatului p înă la înlăturarea pericolului pentru via ța sau s ănătatea sa se pl ătește de
angajator în conformitate cu art. 163 alin. (1) din CM al RM. Totodat ă, pentru situa țiile
menționate mai sus sunt incidente prevederile art. 225 alin. (7) din CM al RM, potrivit c ărora
refuzul salariatului de a presta munca în cazul apari ției unui pericol pentru via ța ori s ănătatea sa
din cauza nerespect ării cerin țelor de securitate și sănătate în munc ă sau de a presta munca în
condi ții grele, v ătămătoare și (sau) periculoase ce nu sunt prev ăzute în contractul individual de
munc ă nu atrage r ăspunderea disciplinar ă.

2.4. Modul de elaborare a instruc țiunilor de securitate și sănătate în muncă.
Instruirea lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în muncă
În conformitate cu pct. 76 din Regulamentul [63] privind modul de organizare a
activit ăților de protec ție a lucr ătorilor la locul de munc ă și prevenire a riscurilor profesionale,
instruc țiunile de securitate și sănătate în munc ă se elaboreaz ă pentru toate ocupa țiile și lucr ările
desfășurate în unitate, ținînd seama de particularit ățile acestora și ale locurilor de munc ă
(posturilor de lucru), și se perfecteaz ă conform anexei nr. 7 la Regulamentul men ționat.
Textul instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă se va constitui din cerin țe
laconice, distincte, care vor exclude interpret ări diverse. Cerin țele instruc țiunilor trebuie s ă fie
expuse în consecutivitate conform ă desfășurării procesului de munc ă și vor fi formulate pe baza
actelor normative de securitate și sănătate în munc ă, instruc țiunilor de utilizare a echipamentelor
de lucru și a echipamentelor de protec ție emise de produc ător, precum și pe baza documenta ției
tehnologice.
Potrivit pct. 78 din Regulament, instruc țiunile de securitate și sănătate în munc ă vor fi
reexaminate în urm ătoarele cazuri: 1) la apari ția unor noi acte normative de securitate și sănătate
în munc ă; 2) la modificarea procesului tehnologic, schimbarea condi țiilor de lucru, utilizarea
echipamentelor de lucru noi; 3) la apari ția unor situa ții de avarie sau în urma unui accident de
munc ă produs din cauza imperfec țiunii instruc țiunilor.
Instruc țiunile de securitate și sănătate în munc ă se înscriu într-un registru special,
conform anexei nr. 8 la Regulament, se multiplic ă într-un num ăr necesar și se distribuie
muncitorilor.
Ne raliem la opinia doctrinarilor autohtoni [12, p. 624; 18, p. 45-46], care men ționeaz ă
că, la elaborarea instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă, pot fi, de asemenea, luate în
considerare unele dispozi ții (cu condi ția că ele se afl ă în consonan ță cu ultimele reglement ări din

64 domeniu) din Normele [115] pentru elaborarea instruc țiunilor de protec ție a muncii, aprobate
prin Ordinul Ministrului muncii și protec ției sociale nr. 54 din 8 noiembrie 2001. Astfel,
conduc îndu-ne de prescrip țiile pct. 10-15 din Normele men ționate mai sus, cerin țele
instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă trebuie s ă fie expuse în consecutivitate
conform ă desfășurării procesului de munc ă și urmeaz ă să fie grupate în urm ătoarele capitole:
1) cerințe generale de securitate și sănătate în munc ă. În acest capitol vor fi reflectate: a)
condi țiile de admitere a lucr ătorilor la exercitarea de sine st ătător a activit ății respective (v îrsta,
sexul, condi țiile de s ănătate, preg ătirea profesional ă); b) ac țiunile orientate spre respectarea
normelor de ordine intern ă, referitoare la locul pentru fumat și interzicerea consumului b ăuturilor
alcoolice, drogurilor la locul de munc ă; c) factorii nocivi și (sau) periculo și de produc ție specifici
locului de munc ă, propriet ățile și acțiunea acestora asupra organismului uman; d) echipamentul
individual de protec ție, prev ăzut pentru locul de munc ă respectiv conform criteriilor de acordare
gratuit ă a echipamentului individual de protec ție și de lucru; e) cerin țele de securitate
antiincendiar ă și antiexploziv ă; f) ordinea de comunicare despre orice defec țiune sau alt ă situa ție
care poate constitui un pericol iminent de accidentare, sau despre producerea unui accident de
munc ă; g) responsabilitatea lucr ătorului pentru încălcarea cerin țelor instruc țiunilor;
2) cerințe de securitate și sănătate în munc ă pînă la începerea lucrului . Acest capitol
trebuie s ă prevad ă: a) ordinea de preg ătire a locului de munc ă și echipamentului individual de
protec ție necesar; b) ordinea de verificare a echipamentelor tehnice, a împrejmuirilor, a
dispozitivelor de semnalizare și de blocare, a dispozitivelor de electrosecuritate, a instala țiilor de
ventilare, a instala țiilor locale de iluminat; c) ordinea de verificare a materialelor utilizate în
procesul de munc ă (semifabricate, materie prim ă etc.); d) ordinea de primire a schimbului, în
cazul procesului de munc ă continuu; e) cerin țele de igien ă a muncii;
3) cerințe de securitate și sănătate în munc ă în timpul lucrului. În acest compartiment vor
fi reflectate: a) procedeele de efectuare inofensiv ă a lucr ărilor și de utilizare inofensiv ă a
echipamentelor tehnice; b) cerin țele de manipulare inofensiv ă a materialelor în procesul de
munc ă (materie prim ă, semifabricate etc.); c) modul de întreținere a locului de munc ă în stare
inofensiv ă; d) principalele genuri de devieri de la regimul tehnologic normal și procedeele de
înlăturare ale acestora; e) ac țiunile îndreptate spre prevenirea situa țiilor de avarie; f) cerin țele
privind utilizarea echipamentului individual de protec ție;
4) cerințe de securitate și sănătate în munc ă în situații de avarie . În acest capitol vor fi
supuse elucid ării: a) ac țiunile necesare în cazul apari ției situa țiilor de avarie sau situa țiilor care
constituie pericol iminent de accidentare; b) ac țiunile orientate spre acordarea primului ajutor
persoanelor accidentate, în cazul îmboln ăvirii spontane sau intoxic ării acute;

65 5) cerințe de securitate și sănătate în munc ă după terminarea lucrului . Acest capitol va
reflecta: a) ordinea deconect ării, opririi, demont ării și deservirii f ără pericol a echipamentelor
tehnice, iar în cazul procesului de munc ă continuu – ordinea transmiterii echipamentelor tehnice
schimbului urm ător; b) ordinea de predare a locului de munc ă; c) ordinea înlăturării deșeurilor de
produc ție; d) cerin țele de igien ă a muncii.
Instruirea lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în muncă. Scopul și
obiectivele Legii RM nr. 186-XVI/2008 se asigur ă cu prec ădere prin instruirea corespunz ătoare a
lucrătorilor, urm ărindu-se însușirea de c ătre ace știa a cuno ștințelor și formarea deprinderilor
necesare activit ăților în domeniul securit ății și sănătății în munc ă. Prevederile legale de baz ă,
cuprinse în art. 17 din Legea RM nr. 186-XVI/2008 și axate pe problema instruirii lucr ătorilor,
au fost concretizate prin intermediul dispozi țiilor cuprinse în Capitolul X din Regulamentul
privind modul de organizare a activit ăților de protec ție a lucr ătorilor la locul de munc ă și
prevenire a riscurilor profesionale ( în continuare – Regulament ). Astfel, potrivit pct. 47 din
Regulament, instruirea lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă se efectueaz ă din
mijloacele unit ății, în timpul programului de lucru, în interiorul sau în afara unit ății. Mai mult,
perioada în care se desf ășoară instruirea lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă
este considerat ă timp de munc ă.
În spiritul dispozi țiilor comunitare, legiuitorul nostru, în virtutea dispozi țiilor art. 17 alin.
(1) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, dispune c ă angajatorul trebuie s ă asigure condi ții pentru ca
fiecare lucr ător să primeasc ă o instruire suficient ă, adecvat ă, teoretic ă și practic ă în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă, în special sub form ă de informa ții, instruc țiuni și (sau) lec ții: a)
la angajare, care include instruirea introductiv-general ă și instruirea la locul de munc ă; b) în
cazul schimb ării locului de munc ă, transferului sau permut ării; c) la introducerea unui nou
echipament de lucru sau la modificarea echipamentului de lucru existent; d) la introducerea
oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; e) la executarea unor lucr ări speciale. Suplimentar,
legiuitorul statueaz ă că instruirea lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă trebuie
să fie: a) adaptat ă în func ție de evolu ția riscurilor profesionale sau de apari ția unor riscuri noi; b)
periodic ă și pe m ăsura necesit ății. Mai mult, art. 17 alin. (3) din Legea RM nr. 186-XVI/2008
prevede c ă instruirea periodic ă a muncitorilor se va efectua la intervale ce nu vor dep ăși 6 luni.
Ca o sintez ă, cadrul legal existent ne permite s ă afirmăm că există următoarele tipuri
(faze) de instruiri: 1) instruirea la angajare: a) instruirea introductiv-general ă; b) instruirea la
locul de munc ă; 2) instruirea periodic ă.

66 1) instruirea
la angajareInstruirea lucr ătorilor
în domeniul securit ății și
sănătății în muncă
a) instruirea
introductiv-
generală2) instruirea
periodică
b) instruirea
la locul de
muncă

Figura 2.1. Tipurile (fazele) instruirii lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă
Sursa: Eduard Boi șteanu, Nicolai Romanda ș, Dreptul muncii. Manual , Chișinău,
Tipografia Central ă, 2015, p. 618
În conformitate cu pct. 52 din Regulament, durata fiec ărei faze de instruire depinde de
specificul activit ății economice și de riscurile profesionale, precum și de activit ățile de protec ție
și prevenire la nivelul unit ății, care va fi nu mai mic ă de 1 or ă.
Rezultatul instruirii lucr ătorilor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă se
consemneaz ă, în mod obligatoriu, în Fișa personal ă de instruire în domeniul securit ății și
sănătății în muncă, care se va p ăstra de c ătre conduc ătorul locului de munc ă.
După finalizarea instruirii, Fișa personal ă de instruire în domeniul securit ății și sănătății
în munc ă se semneaz ă de lucr ătorul instruit și de persoana care a efectuat instruirea și a verificat
cunoștințele. Totodat ă, se cere relevat faptul c ă, potrivit pct. 55 din Regulament, pentru lucr ătorii
altor unit ăți, care desf ășoară activit ăți pe baz ă de contract de prest ări servicii în unitatea unui alt
angajator, angajatorul beneficiar de servicii va asigura instruirea lucr ătorilor privind activit ățile
specifice unit ății respective, riscurile pentru securitate și sănătate în munc ă și măsurile de
protec ție și prevenire la nivelul unit ății, care se va consemna în Fișa colectiv ă de instruire în
domeniul securit ății și sănătății în muncă.
Aceast ă fișă se întocme ște în dou ă exemplare, dintre care un exemplar se va p ăstra la
angajator/lucr ătorul desemnat/serviciu intern de prevenire și protec ție, care a efectuat instruirea,
iar un exemplar – la angajatorul lucr ătorilor instrui ți.
Inspectorii de munc ă, în timpul controlului aplic ării actelor normative de securitate și
sănătate în munc ă, vor fi însoțiți de un reprezentant desemnat de angajator, f ără a se întocmi Fi șa
colectiv ă de instruire în domeniul securit ății și sănătății în munc ă.
Instruirea la angajare . Ca form ă primar ă a instruirii la angajare, instruirea introductiv-
general ă cuprinde: 1) toate persoanele care solicit ă angajarea în cîmpul muncii; 2) stagiarii și
ucenicii. Scopul unei asemenea instruiri este acela de a informa despre activit ățile specifice
unității respective, riscurile pentru securitate și sănătate în munc ă, precum și despre m ăsurile de
protec ție și prevenire la nivelul unit ății.

67 Potrivit pct. 60 din Regulament, instruirea introductiv-general ă se efectueaz ă de către: 1)
angajatorul care și-a asumat atribu țiile lucr ătorului desemnat; 2) lucr ătorul desemnat; 3) un
lucrător al serviciului intern de protec ție și prevenire; 4) serviciul extern de protec ție și prevenire.
O astfel de instruire va cuprinde cel pu țin urm ătoarele: a) actele normative na ționale de
securitate și sănătate în munc ă; b) consecin țele posibile ale necunoa șterii și nerespect ării actelor
normative de securitate și sănătate în munc ă; c) riscurile profesionale specifice unit ății; d)
măsurile la nivelul unit ății privind stingerea incendiilor, evacuarea lucr ătorilor în cazul unui
pericol grav și imediat și acordarea primului ajutor în caz de accidentare în munc ă.
Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activit ății economice și de
riscurile profesionale, precum și de activit ățile de protec ție și prevenire la nivelul unit ății.
Angajatorul stabile ște prin instruc țiuni proprii durata instruirii introductiv-generale, aceasta
neput înd fi mai mic ă de 1 or ă.
În corespundere cu dispozi țiile pct. 62 din Regulament, instruirea introductiv-general ă se
va finaliza cu verificarea cuno ștințelor însușite de cei instrui ți, care se va efectua de c ătre
lucrătorul desemnat/lucr ătorul serviciului intern de protec ție și prevenire/lucr ătorul serviciului
extern de protec ție și prevenire. În raport cu rezultatul verific ării cuno ștințelor, lucr ătorul cu
responsabilit ăți în domeniul de protec ție și prevenire va face propuneri angajatorului referitor la
angajarea sau neangajarea persoanelor respective. A șadar, pentru persoanele care solicit ă un loc
de munc ă, dovedirea însușirii cuno ștințelor generale de securitate și sănătate în munc ă
constituie o condi ție pentru încheierea contractului individual de munc ă.
În literatura de specialitate din Rom ânia s-a ar ătat că „persoanele care solicit ă un loc de
munc ă și lucr ătorul pus la dispozi ție de c ătre un agent de munc ă temporar ă care nu și-au însușit
cunoștințele prezentate în instruirea introductiv-general ă nu pot desf ășura activitatea în cadrul
întreprinderii respective (ca lucr ător al angajatorului ce a efectuat instruirea, respectiv ca lucr ător
pus la dispozi ție)” [165, p. 654].
Instruirea lucr ătorilor la locul de munc ă se face dup ă instruirea introductiv-general ă și
are ca scop prezentarea riscurilor profesionale, precum și măsurile de protec ție și prevenire la
nivelul fiec ărui loc de munc ă și (sau) post de lucru. Ea se organizeaz ă pentru to ți lucr ătorii
pentru care este obligatorie instruirea general ă, inclusiv la schimbarea (modificarea) locului de
munc ă în cadrul unit ății. Răspunderea realiz ării ei revine conduc ătorului locului de munc ă.
Potrivit pct. 65 din Regulament, instruirea la locul de munc ă va cuprinde cel pu țin
următoarele: 1) informa țiile privind riscurile profesionale specifice locului de munc ă și (sau)
postului de lucru; 2) dispozi țiile instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă elaborate
pentru locul de munc ă și (sau) postul de lucru; 3) m ăsurile la nivelul locului de munc ă și (sau)

68 postului de lucru privind stingerea incendiilor și evacuarea lucr ătorilor în cazul unui pericol grav
și imediat; 4) dispozi țiile instruc țiunilor privind acordarea primului ajutor în caz de accidentare
în munc ă; 5) demonstra ții practice privind lucrul pe care muncitorul îl va desf ășura, precum și
exerci ții practice privind utilizarea echipamentului individual de protec ție, mijloacelor de
alarmare, interven ție, evacuare și de prim ajutor în caz de accidentare în munc ă.
În cele din urm ă, subliniem c ă muncitorul va fi admis la lucru de sine st ătător numai dup ă
verificarea cuno ștințelor de c ătre conduc ătorul locului de munc ă și consemnarea acestui fapt în
Fișa personal ă de instruire în domeniul securit ății și sănătății în muncă.
Instruirea periodic ă se face tuturor muncitorilor pentru care este obligatorie instruirea
general ă și are drept scop re împrosp ătarea și actualizarea cuno ștințelor în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă. Modul de organizare și efectuare a unei astfel de instruiri este consacrat în
dispozi țiile pct. 67-70 din Regulament. Astfel, instruirea periodic ă a muncitorilor se efectueaz ă
de către conduc ătorul locului de munc ă pe baza informa țiilor și instruc țiunilor de securitate și
sănătate în munc ă, avînd drept scop re împrosp ătarea și actualizarea cuno ștințelor în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă. În asemenea circumstan țe, intervalul dintre dou ă instruiri
periodice va fi stabilit de angajator în func ție de condi țiile locului de munc ă și (sau) ale postului
de lucru, care nu va fi mai mare de 6 luni.
În conformitate cu prevederile pct. 69 din Regulament, instruirea periodic ă se efectueaz ă
și în urm ătoarele cazuri: 1) c înd muncitorul a lipsit de la lucru peste 30 de zile calendaristice; 2)
cînd au fost operate modific ări în instruc țiunile de securitate și sănătate în munc ă; 3) în urma
încălcării de c ătre muncitor a instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă; 4) la reluarea
activit ății dup ă accidentul de munc ă suferit de c ătre muncitor; 5) la executarea unor lucr ări
ocazionale sau speciale, care nu fac parte din procesul de munc ă obișnuit al muncitorului; 6) la
lichidarea consecin țelor avariilor, calamit ăților naturale etc.; 7) la efectuarea lucr ărilor pentru
care se perfecteaz ă un bon de lucru – permis; 8) la introducerea unui nou echipament de lucru
sau a unor modific ări ale echipamentului de lucru existent; 9) la introducerea oric ărei tehnologii
noi sau a unor proceduri noi de lucru; 10) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor
de lucru; 11) la schimbarea locului de munc ă, postului de lucru sau a lucrului în cadrul unit ății.
Muncitorul va putea s ă-și continue lucrul de sine st ătător numai dup ă verificarea
cunoștințelor lui de c ătre conduc ătorul locului de munc ă și consemnarea acestui fapt în Fișa
personal ă de instruire în domeniul securit ății și sănătății în muncă.
În doctrina autohton ă a fost supus ă investiga ției încă o categorie a instruirii lucr ătorilor:
instruirea igienic ă. Potrivit cercet ătorilor Teodor Negru și Cătălina Scor țescu [113, p. 277],
instruirea igienic ă a lucr ătorilor din industrie, construc ții, transport, alimenta ție public ă ș.a. este

69 una dintre sarcinile prioritare în ocrotirea s ănătății popula ției, pentru diminuarea nivelului de
răspîndire a bolilor infec țioase și neinfec țioase, neadmiterea recrudescen țelor infec țiilor
intestinale acute și intoxica țiilor alimentare în mas ă, mic șorarea frecven ței bolilor cronice și a
traumatismului, ce impun pierderea temporar ă a capacit ății de munc ă și traumatism.
Potrivit pct. 3 din Regulamentul privind instruirea igienic ă a angaja ților, aprobat prin
Hotărîrea Medicului- șef sanitar de stat al RM nr. 2 din 01.08.2014 [80], instruirea igienic ă este
obligatorie pentru angaja ții unit ăților persoanelor juridice, cu risc sporit de r ăspîndire a bolilor
transmisibile, netransmisibile și profesionale, indiferent de forma lor juridic ă de organizare și
tipul de proprietate. În plus, la acest Regulament este ata șată Lista profesiilor ce necesit ă
instruire igienic ă obligatorie.

2.5. Accidentele de munc ă și bolile profesionale. Modul de cercetare a accidentelor
de muncă
Potrivit pct. 3 din Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de munc ă,
aprobat prin Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1361 din 22 decembrie 2005 [67] ( în continuare –
Regulament ), prin accident de munc ă se înțelege un eveniment care a produs v ătămarea violent ă
a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsur ă, degerare, asfixiere,
intoxica ție acut ă, leziuni corporale provocate de insecte și animale, de calamit ăți naturale etc.),
ca urmare a ac țiunii unui factor de risc ( însușire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu
unui element al sistemului de munc ă (executant, sarcini de munc ă, mijloace de produc ție, mediu
de munc ă) și care a condus la pierderea temporar ă sau permanent ă a capacit ății de munc ă ori la
decesul salariatului, survenit:
a) în timpul îndeplinirii sarcinii de munc ă sau obliga țiilor de serviciu;
b) înainte de începerea sau dup ă încetarea lucrului, c înd salariatul se deplaseaz ă de la
intrarea în incinta întreprinderii, institu ției, organiza ției (în continuare – unitate ) pînă la locul de
munc ă și invers, își schimb ă îmbrăcămintea personal ă, echipamentul individual de protec ție și de
lucru și invers, preia sau pred ă locul de munc ă și mijloacele de produc ție;
c) în timpul pauzelor stabilite, c înd salariatul se afl ă pe teritoriul unit ății sau la locul s ău
de munc ă, precum și în timpul frecvent ării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
d) în timpul deplas ării de la domiciliu la lucru și invers, cu transportul oferit de unitate, în
modul stabilit, precum și în timpul îmbarc ării sau debarc ării din acest mijloc de transport;
e) în timpul deplas ării de la unitatea în care este încadrat salariatul, p înă la locul de
munc ă, organizat în afara teritoriului unit ății, sau p înă la o alt ă unitate, și invers, pentru
îndeplinirea unei sarcini de munc ă sau a obliga țiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta și

70 pe traseul stabilit al deplas ării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport
utilizat;
f) în cadrul particip ării la ac țiuni culturale, sportive sau la alte activit ăți organizate de
unitate în baza ordinului sau dispozi ției emise de angajator;
g) în cadrul ac țiunii întreprinse din proprie ini țiativă pentru prevenirea sau înlăturarea
unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstan țele specificate la
literele a),b), с),d) și f);
h) în timpul instruirii de produc ție sau practicii profesionale în baz ă de contract încheiat
între angajator și institu ția de învățămînt, între angajator, elevi și studen ți.
Aceast ă defini ție a no țiunii de „accident de munc ă”, datorit ă unui grad ridicat de
tehnicitate, nu ne permite s ă „percepem” esen ța „evenimentului” (fenomenului) dat. Pentru a
depăși aceast ă dificultate, facem apel la rezultatele cercet ărilor ob ținute în domeniul psihologiei
muncii și organiza ționale. Astfel, accidentele de munc ă pot fi definite drept „orice incident critic
la locul de munc ă având consecin țe negative asupra st ării de s ănătate a angaja ților” [187, p.187;
207, p.113]. Celelalte situa ții care nu au consecin țe medicale negative asupra lucr ătorilor, dar
antreneaz ă unele prejudicii materiale sau de mediu, sunt calificate ca incidente . Rela ția dintre
cele patru concepte (pericol, risc, accidente de munc ă și incidente) poate fi reflectat ă în felul
următor.

Figura 2.2. Rela ția dintre pericole, riscuri, incidente și accidente
Sursa: Manual de psihologia muncii și organiza țională. Coord. Zolt án Bog áthy, Ia și, Polirom, 2007, p. 187.

Pericole

Riscuri

Incidente
Accidente
de muncă

71 După cum se vede în figura 2.2, nu toate situa țiile în care sunt prezente pericole de
accidentare se calific ă ca incidente, cum nici toate incidentele nu sunt accidente de munc ă. O
astfel de concep ție este mult mai progresist ă decît viziunea clasic ă, care era axat ă doar pe
accidentele de munc ă. Speciali știi din sfera psihologiei muncii și organiza ționale au concluzionat
că: „Dac ă maniera tradi țională implica studierea accidentelor de munc ă pentru a lua m ăsuri de
reducere a riscurilor ulterioare de accidentare, aceast ă manier ă de conceptualizare permite
prevenirea accidentelor de munc ă prin aprofundarea dinamicii de care acestea depind” [187, p.
187-188; 209, p. 193]. A șadar, prin cercetarea pericolelor existente, a gradului de risc la care se
expun lucr ătorii și a incidentelor ivite, se pot modela modalit ăți eficiente de ac țiune pentru a
investiga accidentele de munc ă înainte de apari ția acestora, cre înd astfel posibilitatea de a le
preveni.
În legisla ția rom ână este consacrat ă noțiunea generic ă de „eveniment”, prin care se
înțelege „accidentul care a antrenat decesul sau v ătămări ale organismului, accident produs în
timpul procesului de munc ă ori îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, situa ția de persoan ă dată
dispărută sau accidentul de traseu de circula ție în condi țiile în care au fost implicate persoane
angajate, incidentul periculos precum și cazul susceptibil de boal ă profesional ă sau de boal ă
legată de profesiune” (art. 5 lit. f) din Legea Rom âniei nr. 319/2006 a securit ății și sănătății în
munc ă [103]). Analiz înd defini ția legal ă a no țiunii de „eveniment”, autorul rom ân Ion Traian
Ștefănescu a concluzionat c ă noțiunea generic ă de eveniment cuprinde [165, p. 656]: a)
accidentele de munc ă; b) bolile profesionale; c) incidentul periculos (evenimentul identificabil,
cum ar fi: explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe – rezultat din
disfunc ționalitatea unei activit ăți sau a unui echipament sau/ și din comportamentul neadecvat
care nu a afectat lucr ătorii, dar ar fi fost posibil s ă aibă asemenea urm ări și/sau a cauzat ori ar fi
fost posibil s ă produc ă pagube materiale). Observăm, în acest context, c ă legiuitorul rom ân, prin
introducerea în circuitul juridic a no țiunilor de „incident periculos” și „cazul susceptibil de
boală profesional ă”, se apropie foarte mult de manier ă modern ă a conceptualiz ării accidentului
de munc ă, făcută în cadrul științei psihologiei muncii și organiza ționale.
În știința dreptului muncii s-a men ționat pe bun ă dreptate c ă „este regretabil faptul, dar în
legisla ția muncii a RM nu este consacrat ă prezum ția survenirii accidentului de munc ă” [12, p.
626]. În acest sens, legisla ția francez ă dispune c ă accidentele survenite la locul de munc ă și în
timpul îndeplinirii func țiilor de munc ă, din cauze medicale neelucidate, sunt considerate de
munc ă. Prezum ția este înlăturată dacă se constat ă, sub aspect medical, c ă munca nu a avut rol în
producerea leziunii sau a decesului, cum ar fi: atacul de cord survenit la un loc de munc ă fără
factori de stres, c ăldură excesiv ă sau trepida ții [47, p. 26; 212, p. 405].

72 Totodat ă, ne raliem la opinia doctrinarilor autohtoni care afirm ă că, în defini ția noțiunii
„accident de munc ă”, se reg ăsesc și elemente novatorii: pentru prima dat ă se instituie
posibilitatea calific ării vătămării violente a organismului lucr ătorului, provocat ă de accidentul
psihic , ca fiind accident de munc ă [12, p. 626; 4 p. 218; 213, p. 378]. Aceast ă reconceptualizare
a noțiunii de „accident de munc ă” trebuie considerat ă binevenit ă și necesar ă, întrucît s-a
constatat c ă problemele emo ționale, care apar în urma rela țiilor încordate la locul de munc ă,
tensiunilor emo ționale sau a conflictelor interpersonale, constituie cele mai frecvente cauze de
pierdere a capacit ății de munc ă.
Eviden țierea caracterului violent al accidentului de munc ă este absolut necesar ă pentru
delimitarea lui de boala profesional ă, care constituie urmarea ac țiunii unor factori nocivi,
exercitat ă în timp asupra organismului [51, p. 223; 7, p. 121]. Mai mult, în construc ția normativ ă
a accidentului de munc ă au fost înglobate și cazurile de intoxica ție acut ă profesional ă care, din
punct de vedere medical, este raportat ă la categoria bolilor. Dar, încadrarea intoxica ției acute
profesionale în categoria accidentelor de munc ă poart ă un caracter conven țional și, în acela și
timp, un caracter justificat datorit ă faptului c ă aceast ă intoxica ție se manifest ă, ca și accidentul
de munc ă, în mod violent și brusc [51, p. 226].
Din defini ția no țiunii „accident de munc ă” se deduc urm ătoarele elemente necesare
pentru existen ța accidentului de munc ă: a) v ătămarea violent ă a organismului; b) cauza (cauzele)
determinant ă care produce v ătămarea violent ă a organismului salariatului (sau, dup ă cum au
formulat unii autori rom âni [167, p. 115], cauza profesional ă a accidentului); c) calitatea
persoanei accidentate; d) timpul în care accidentul s-a produs și locul producerii acestuia. Toate
aceste elemente trebuie întrunite în mod cumulativ, întrucît lipsa unuia dintre ele implic ă
imposibilitatea calific ării evenimentului ca fiind accident de munc ă, acesta put înd fi recunoscut
ca accident în afara muncii sau accident obi șnuit.
În opinia autorului rom ân Tiberiu-Constantin Medeanu [109, p. 35], v ătămarea
organismului presupune o atingere violent ă adus ă integrit ății persoanei, care lezeaz ă una sau mai
multe func ții biologice. Însă trebuie precizat c ă nu orice v ătămare a organismului, survenit ă în
timpul îndeplinirii sarcinii de munc ă, poate fi calificat ă drept accident de munc ă, ci doar aceea
care a condus la pierderea temporar ă sau permanent ă a capacit ății de munc ă ori la decesul
salariatului.
Cauza sau cauzele care produc o astfel de v ătămare a organismului persoanei sunt
multiple și de natur ă diferit ă [167, p. 170; 214, p. 421]: manipularea defectuoas ă de către salariat
a unor dispozitive, ma șini, aparate; c ăderea, pr ăbușirea de materiale și obiecte; prinderea,
lovirea, strivirea de mijloacele de transport în exteriorul unit ății etc. Aceast ă cauz ă (cauze)

73 trebuie s ă fie legat ă cu un element al sistemului de munc ă (mediu de munc ă, mijloace de
produc ție ș.a.).
Calitatea persoanei accidentate reprezint ă unul dintre cele mai importante elemente
constitutive ale accidentului de munc ă, presupun înd un subiect pasiv calificat, delimitat de
prevederile legale, pe baza raporturilor de munc ă. Prin urmare, în calitate de subiect pasiv
calificat la producerea accidentului de munc ă figureaz ă, de regul ă, lucr ătorul, fiind, conform art.
1 din Legea RM nr. 186-XVI/2008, orice persoan ă încadrat ă în munc ă, în condi țiile legii, de
către un angajator, inclusiv stagiarii și ucenicii. Mai mult, potrivit stipula țiilor Regulamentului,
este considerat de munc ă accidentul suferit de un elev sau student în timpul instruirii de
produc ție sau practicii profesionale. Lu înd în considerare prevederile art. 3 alin. (2) din Legea
RM nr. 186-XVI/2008, consider ăm că și alte persoane participante la procesul de munc ă pot
deveni subiec ți pasivi califica ți ai accidentului de munc ă: a) persoanele care solicit ă angajarea în
cîmpul muncii, aflate în unitate cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabil ă
a aptitudinilor profesionale; b) persoanele care desf ășoară munc ă neremunerat ă în folosul
comunit ății sau activit ăți în regim de voluntariat; c) persoanele care, pe durata isp ășirii pedepsei
în locuri de deten ție, lucreaz ă în atelierele institu țiilor penitenciare sau la alte locuri de munc ă; d)
șomerii, pe durata particip ării acestora la o form ă de preg ătire profesional ă.
De regul ă, accidentul de munc ă se produce la locul de munc ă al salariatului sau pe
teritoriul unit ății [167, p. 78-84; 215, p. 307; 216, p. 119], în timpul îndeplinirii sarcinii de
munc ă sau obliga țiilor de serviciu. În viziunea legiuitorului, locul de munc ă reprezint ă locul
destinat s ă adăposteasc ă posturi de lucru în clădirea unit ății sau orice alt loc din interiorul unit ății
la care lucr ătorul are acces în timpul execut ării sarcinilor sale de lucru (art. 1 din Legea RM nr.
186-XVI/2008). Cu referire la locul de munc ă în calitate de element constitutiv al accidentului de
munc ă, subliniem c ă acesta nu trebuie interpretat în sens restrictiv, fiind posibil ă producerea
accidentului de munc ă în timpul deplas ării lucr ătorului de la domiciliu la lucru și invers, la sediul
unei alte unit ăți la care salariatul s-a deplasat pentru îndeplinirea unei sarcini de lucru sau a
obliga țiilor de serviciu. Mai mult, ca efect al asimil ării unor anumite evenimente cu accidentul
de munc ă, legisla ția în vigoare consacr ă unele excep ții de la regula general ă potrivit c ăreia locul
producerii accidentului de munc ă reprezint ă locul de munc ă al lucr ătorului accidentat sau
teritoriul unit ății. De exemplu, este asimilat locului de munc ă locul unde se desf ășoară acțiuni
sportive, organizate de unitate în baza ordinului emis de angajator.
Pornind de la defini ția noțiunii de „accident de munc ă”, un asemenea accident se poate
produce „ în timpul îndeplinirii sarcinii de munc ă sau obliga țiilor de serviciu”, adic ă pe durata
timpului de munc ă . Dar dac ă luăm în calcul existen ța evenimentelor asimilate accidentului de

74 munc ă, ajungem la concluzia c ă, pe lîngă timpul propriu-zis de munc ă, în textul Regulamentului
sunt asimilate acestuia și alte perioade, cum ar fi: a) timpul pauzelor stabilite (de exemplu, pauza
de mas ă); b) timpul deplas ării de la domiciliu la lucru și invers; c) timpul înainte de începerea
sau dup ă încetarea lucrului ș.a.
În conformitate cu pct. 4 din Regulament [63], prin accident în afara muncii se înțelege
un eveniment care a provocat v ătămarea violent ă a organismului salariatului, chiar dac ă s-a
produs în timpul de munc ă al acestuia, la locul de munc ă sau pe teritoriul unit ății, în condi ții
neprev ăzute la pct. 3 din Regulamentul men ționat supra, cauza direct ă a căruia este determinat ă
de fapte ce nu au leg ătură cu îndeplinirea sarcinii de munc ă sau obliga țiilor de serviciu (joac ă,
încăierare, automutilare inten ționată, sinucidere, cazuri de boal ă latent ă și moarte natural ă,
folosire a mijloacelor de produc ție în scopuri personale f ără permisiunea angajatorului sau
conduc ătorului, comitere a unui furt din avutul unit ății, angajatorului persoan ă fizică și altele de
acest gen).
În legisla ția în vigoare sunt enun țate mai multe criterii pentru clasificarea accidentelor de
munc ă și a celor în afara muncii. În ceea ce prive ște clasificarea accidentelor de munc ă, ne
raliem la opinia autorului rom ân Ioan Marius Aron [2, p. 124], care a relevat c ă o astfel de
clasificare este important ă atît pentru determinarea condi țiilor în care acestea trebuie comunicate,
cercetate și înregistrate, c ît și pentru stabilirea r ăspunderii juridice a celor vinova ți de producerea
lor și, totodat ă, a desp ăgubirilor pentru persoanele accidentate. A șadar, potrivit pct. 5 din
Regulament, accidentele de munc ă și accidentele în afara muncii ( în continuare – accidente ) se
divizeaz ă în trei categorii în func ție de urm ările produse asupra persoanei accidentate:
a) accident care produce incapacitate temporar ă de munc ă – eveniment ce a provocat
pierderea par țială sau total ă de către salariat a capacit ății de munc ă pentru un interval de timp de
cel pu țin o zi, cu caracter reversibil dup ă terminarea tratamentului medical, confirmat ă de
institu ția medical ă în modul stabilit;
b) accident grav – eveniment care a provocat v ătămarea grav ă a organismului
salariatului, confirmat ă de institu ția medical ă în modul stabilit;
c) accident mortal – eveniment care a cauzat, imediat sau dup ă un anumit interval de
timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de institu ția de expertiz ă medico-legal ă
în modul stabilit.
În func ție de num ărul persoanelor afectate, accidentele se clasific ă în:
a) accident individual , în urma c ăruia este afectat un singur salariat;
b) accident colectiv , în urma c ăruia sunt afecta ți, în acela și timp, în acela și loc și din
aceea și cauz ă, minimum doi salaria ți (pct. 6 din Regulament).

75 În func ție de momentul în care s-au produs efectele, accidentele de munc ă pot fi [171, p.
635]:
a) accidente ale c ăror efecte se produc imediat ;
b) accidente ale c ăror efecte se manifest ă ulterior ;
c) accidente cu efecte imediate însoțite ulterior și de alte efecte .
În ceea ce prive ște definirea no țiunii de boală profesional ă, cercet ătorii autohtoni o
definesc, în unison, ca fiind „afec țiunea care se produce ca urmare a exercit ării unei meserii sau
profesii, cauzat ă de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de munc ă,
precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de
munc ă” [113, p. 281; 12, p. 629; 150, p. 331-332].
Din aceast ă defini ție putem deduce faptul c ă pentru existen ța bolii profesionale este
necesar ă prezen ța a trei elemente obligatorii [159, p. 23; 171, p. 640]: 1) exercitarea unei meserii
sau profesii, care constituie cauza indirect ă a bolii; 2) factorii nocivi, fizici, chimici sau biologici
caracteristici locului de munc ă, care reprezint ă cauza direct ă a bolii; 3) afec țiunea sau
modalitatea concret ă de ac țiune asupra organismului.
Producerea bolii profesionale nu este rezultatul unui fapt brusc, excep țional (ca în cazul
accidentului de munc ă); de regul ă, boala profesional ă intervine în urma exercit ării îndelungate a
meseriei sau profesiei în anumite condi ții de munc ă [186, p. 325; 218, p. 506]. Plenul Cur ții
Supreme de Justi ție a RM a constatat c ă, pentru a considera afec țiunea ca boal ă profesional ă,
aceasta trebuie s ă fi survenit în urma factorilor negativi, cauza ți, de obicei, de nerespectarea
normelor tehnicii securit ății de c ătre angajator [81]. În plus, observ ăm că prin cercetarea cauzelor
de contractare a bolilor profesionale se confirm ă diagnosticul, se confirm ă sau se infirm ă
caracterul profesional al îmboln ăvirii și se determin ă cauzele care au provocat aceast ă
îmboln ăvire [113, p. 281].
Determinarea dizabilit ății cauzate de o boal ă profesional ă are loc în cadrul consiliilor
teritoriale sau consiliilor specializate pentru determinarea dizabilit ății și capacit ății de munc ă. În
conformitate cu pct. 31 din Instruc țiunea privind modul de determinare a dizabilit ății și
capacit ății de munc ă, aprobat ă prin Hot ărîrea Guvernului RM nr. 65 „Cu privire la determinarea
dizabilit ății și capacit ății de munc ă” din 23 ianuarie 2013 [75], dizabilitatea cauzat ă de o boal ă
profesional ă este stabilit ă în urma unei boli generate de influen ța sistematic ă a factorilor nocivi
caracteristici profesiei și de condi țiile de munc ă caracteristice unor ramuri de produc ție, care
conduc la limit ări de activitate și restric ții de participare. La stabilirea dizabilit ății cauzate de o
boală profesional ă, consiliile specializate și cele teritoriale pentru determinarea dizabilit ății și
capacit ății de munc ă se conduc de Lista bolilor profesionale și Instruc țiunea de aplicare a acestei

76 Liste, aprobate de Ministerul S ănătății al RM. La pachetul de documente depus pentru
determinarea dizabilit ății și capacit ății de munc ă se anexeaz ă, în mod obligatoriu, concluzia
Consiliului republican de boli profesionale al Ministerului S ănătății [12, p. 629].
Regulamentul pe care îl supunem analizei detaliate cuprinde reglement ări concrete și
exhaustive referitoare la modul de cercetare a accidentelor de munc ă, precum și la modul de
comunicare despre producerea accidentelor, de cercetare a diferitelor tipuri de accidente, de
înregistrare și eviden ță a accidentelor.
Comunicarea despre producerea accidentelor . Potrivit dispozi țiilor pct. 7 din
Regulament, fiecare accidentat sau martor ocular este obligat s ă anun țe imediat accidentul
produs conduc ătorului s ău direct sau oric ărui conduc ător superior al acestuia și să acorde, dup ă
caz, primul ajutor. Conduc ătorul, fiind anun țat despre accident, va îndeplini urm ătoarele ac țiuni:
a) va organiza acordarea ajutorului medical accidentatului și, dac ă va fi necesar, îl va transporta
la o institu ție medical ă de la care va solicita certificatul medical cu privire la caracterul v ătămării
violente a organismului acestuia; b) va evacua, dup ă caz, personalul de la locul accidentului; c)
va informa angajatorul despre accidentul produs; d) va men ține neschimbat ă situa ția real ă, în
care s-a produs accidentul, p înă la primirea acordului persoanelor care efectueaz ă cercetarea, cu
excep ția cazurilor în care men ținerea acestei situa ții ar provoca alte accidente ori ar periclita
viața sau s ănătatea altor persoane. În cazul în care se impune modificarea situa ției reale, în care
s-a produs accidentul, în prealabil se vor face fotografii și scheme ale locului unde s-a produs
accidentul, se vor aduna probe, materiale ce pot furniza informa ții despre accidentul produs,
pentru a fi predate persoanelor care efectueaz ă cercetarea.
În conformitate cu pct. 9 din Regulament, angajatorul va comunica imediat producerea
accidentelor la locul de munc ă (prin telefon sau prin orice alte mijloace de comunicare)
Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Na ționale de Asigur ări Sociale și, dup ă caz, forului
superior, organului sindical de ramur ă sau interramural, organelor pentru supraveghere tehnic ă
sau energetic ă, centrului teritorial de s ănătate public ă (în cazuri de intoxica ție acut ă). În cazul
producerii accidentelor grave și mortale, angajatorul trebuie s ă comunice suplimentar
inspectoratului de poli ție din raza raionului sau sectorului în care s-a produs accidentul.
Legisla ția în vigoare statueaz ă anumite angajamente pentru institu țiile medicale în ceea
ce prive ște anun țul despre producerea accidentelor. Astfel, potrivit pct. 11 din Regulament,
institu ția medical ă care acord ă asisten ță accidentatului este obligat ă să anun țe Inspectoratul de
Stat al Muncii sau inspec ția teritorial ă de munc ă în raza c ăruia se afl ă datele cunoscute ce țin de
identitatea accidentatului și a unit ății în care s-a produs accidentul.

77 Conducerea unit ății este obligat ă să comunice autorit ăților competente datele despre
accidentul de munc ă ce s-a produs, și anume: denumirea, adresa unit ății sau a angajatorului
persoan ă fizic ă; numele, prenumele, starea familial ă, vîrsta și profesia accidentatului
(accidenta ților); data și ora producerii accidentului; locul și circumstan țele care se cunosc în
legătură cu accidentul produs; caracterul v ătămării violente a organismului accidentatului;
numele și func ția persoanei care a transmis comunicarea, telefonul.
Cercetarea accidentelor . Dup ă cum se men ționeaz ă în pct. 13 din Regulament, scopul
cercet ării accidentelor de munc ă const ă în clasificarea lor, determinarea circumstan țelor,
cauzelor și încălcărilor actelor normative și a altor reglement ări ce au condus la accidentarea
salaria ților, stabilirea persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative și a m ăsurilor
corespunz ătoare întru prevenirea unor asemenea evenimente.
Accidentele grave și mortale produse la locul de munc ă sunt cercetate de Inspectoratul de
Stat al Muncii, cele cu incapacitate temporar ă de munc ă – de comisia angajatorului, iar în unele
cazuri – de Inspectoratul de Stat al Muncii ( în cazul în care angajatorul nu dispune de
posibilitatea de a constitui o comisie de cercetare a evenimentului). Totodat ă, atragem aten ția
asupra faptului c ă la cercetarea accidentelor au dreptul s ă participe, dup ă caz, reprezentan ții
împuternici ți ai forului superior, ai autorit ăților administra ției publice locale (speciali ști pentru
protec ția muncii), ai Casei Na ționale de Asigur ări Sociale și ai organului sindical, ai centrului
teritorial de s ănătate public ă, precum și să asiste persoanele care reprezint ă, în modul stabilit,
interesele accidenta ților sau ale familiilor acestora. Ace ști reprezentan ți ai diferitor autorit ăți și
institu ții vor contribui at ît la efectuarea corect ă și operativ ă a cercet ării accidentelor, c ît și la
exercitarea controlului asupra corectitudinii și oportunit ății acțiunilor întreprinse de unitate în
vederea lichid ării cauzelor producerii accidentelor, înaintînd, în asemenea situa ții, prescrip ții
legale privind înlăturarea încălcării normelor de securitate și sănătate în munc ă și a normelor de
igienă a muncii [183, p. 587; 15, p. 69].
La cercetarea accidentelor care s-au produs la obiectele supuse controlului organelor
pentru supraveghere tehnic ă sau energetic ă au dreptul s ă participe și reprezentan ții împuternici ți
ai acestor organe.
Potrivit pct. 17 din Regulament, persoanele desemnate s ă cerceteze accidentele au dreptul
să pună întrebări și să ia declara ții de la orice persoan ă cu func ție de r ăspundere, salariat,
persoan ă ce de ține informa ții referitoare la accident, s ă examineze orice document al
angajatorului necesar pentru identificarea circumstan țelor și a cauzelor producerii accidentelor și
să dispun ă, după caz, efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de produc ție.

78 Fiecare participant la cercetarea unui accident, pe parcursul desf ășurării acesteia, în
prezen ța inspectorului de munc ă, are dreptul s ă pun ă întrebări persoanelor cu func ții de
răspundere, salaria ților, persoanelor ce de țin informa ții referitoare la accident, s ă înainteze
propuneri și, dup ă caz, s ă-și expun ă în scris opinia privind circumstan țele, cauzele producerii
accidentului și despre persoanele care au încălcat actele normative și alte reglement ări, fapt ce a
condus la producerea accidentului. Opinia va fi înaintat ă persoanelor care cerceteaz ă
evenimentul spre a fi inclus ă în dosarul de cercetare.
În ceea ce prive ște accidentele în afara muncii, cercetarea acestora se va efectua în modul
stabilit de Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de munc ă. Comisia unit ății,
iar, dup ă caz, inspectorul de munc ă, va finaliza cercetarea, cu întocmirea în form ă liber ă a unui
proces-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii, în care vor fi expuse doar
circumstan țele și cauzele producerii acestui eveniment [168, p. 328]. Procesul-verbal întocmit de
comisia unit ății va fi aprobat de conduc ătorul unit ății respective, cu aplicarea ștampilei unit ății.
Inspectorul de munc ă va întocmi procesul-verbal pe blancheta cu antet a inspec ției teritoriale de
munc ă.
În cazul în care angajatorul nu a comunicat accidentul produs, un atare accident poate fi
cercetat și în baza cererii depuse de persoanele interesate.
Modul de cercetare a accidentelor soldate cu incapacitate temporar ă de munc ă este statuat
în pct. 21-25 din Regulament. Astfel, pentru cercetarea unui astfel de accident, în termen de cel
mult 24 de ore din momentul primirii comunic ării despre acest eveniment, angajatorul va
desemna prin dispozi ție scris ă comisia de cercetare. Aceast ă comisie trebuie s ă fie format ă din
cel pu țin trei persoane, în componen ța căreia vor intra conduc ătorul serviciului (specialist) pentru
securitatea și sănătatea în munc ă și cîte un reprezentant al angajatorului și al sindicatului
(salaria ților). Totodat ă, venim cu o remarc ă: persoanele desemnate în comisia de cercetare
trebuie s ă dispun ă de preg ătire tehnic ă respectiv ă și să nu fac ă parte din persoanele care aveau
obliga ția de a organiza, controla sau conduce procesul de munc ă la locul unde s-a produs
accidentul.
Potrivit pct. 25 din Regulament, de la data emiterii dispozi ției respective, comisia unit ății
va cerceta circumstan țele și cauzele producerii accidentului, va întocmi și va semna, în termen de
cel mult 5 zile lucr ătoare, procesul-verbal de cercetare, care ulterior va fi aprobat și semnat de
către angajator în termen de 24 de ore. Accidentele cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii
se vor finaliza cu întocmirea unui proces-verbal de cercetare pe blancheta cu antet a inspec ției
teritoriale de munc ă.

79 Cercetarea accidentelor grave și mortale se înfăptuiește în strict ă corespundere cu
dispozi țiile pct. 26-29 din Regulament. Se cere men ționat în primul r înd că asemenea accidente
sunt cercetate de c ătre Inspectoratul de Stat al Muncii, care va desemna inspectorii de munc ă ce
vor efectua cercetarea respectivelor accidente f ără a se preta influen țelor de orice fel.
La cererea Inspectoratului de Stat al Muncii sau unit ății, institu ția medical ă care acord ă
asisten ță accidentatului va elibera, în termen de 24 de ore, certificatul medical cu privire la
caracterul v ătămării violente a organismului acestuia, iar institu ția de expertiz ă medico-legal ă, în
termen de 5 zile dup ă finalizarea expertizei, va elibera Inspectoratului de Stat al Muncii, în mod
gratuit, concluzia din raportul de expertiz ă medico-legal ă asupra cauzelor decesului
accidentatului.
Evenimentul produs în timpul îndeplinirii obliga țiilor de serviciu cu transport auto,
aerian, fluvial, naval sau feroviar va fi cercetat în conformitate cu prevederile Regulamentului
privind modul de cercetare a accidentelor de munc ă, folosind, dup ă caz, materialele de cercetare
întocmite de organele de supraveghere a traficului. În acest caz, organele de supraveghere a
traficului, în temeiul unui demers, vor elibera angajatorului sau inspectorului de munc ă, în
termen de 5 zile de la momentul finaliz ării cercet ării, concluzia asupra cauzelor producerii
accidentului și persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative.
Venind la fa ța locului, inspectorul de munc ă trebuie, în primul r înd, să ia declara ții de la
accidentat (dac ă este posibil) și de la martori, precum și să constate modific ările produse la locul
accidentului. Imediat dup ă obținerea primelor informa ții privind accidentul produs, inspectorul
de munc ă întocme ște planul de cercetare , care va cuprinde toate problemele ce urmeaz ă a fi
soluționate și acțiunile ce urmeaz ă a fi întreprinse [48, 192]. Totodat ă, în cadrul cercet ării
accidentului, inspectorul de munc ă trebuie s ă îndeplineasc ă urm ătoarele ac țiuni: a) s ă ia
cunoștință de documentele ce vizeaz ă respectivul accident; b) s ă obțină copia de pe fi șa
personal ă a accidentatului și copiile de pe alte documente ce țin de personalul unit ății în cauz ă;
c) să examineze minu țios locul de munc ă, utilajul, mijlocul de transport la care s-a produs
accidentul, precum și echipamentul individual de protec ție utilizat de salariatul accidentat; d) s ă
organizeze, dup ă caz, efectuarea calculelor tehnice, cercet ărilor de laborator, expertizei și a altor
lucrări; e) s ă oblige conducerea unit ății să întocmeasc ă scheme sau schi țe, să fotografieze locul
producerii accidentului sau obiectul deteriorat; f) s ă retrag ă pentru examinare Fi șele personale de
instruire a salaria ților (inclusiv a salariatului accidentat) în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă, programul de instruire și procesul-verbal de verificare a cuno ștințelor salaria ților în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă; g) s ă solicite de la conducerea unit ății prezentarea
planului anual de protec ție și prevenire în domeniul securit ății și sănătății în munc ă etc.

80 În corespundere cu pct. 29 din Regulament, de la data emiterii dispozi ției de cercetare a
accidentului, inspectorul de munc ă va întocmi și va semna, în termen de cel mult 30 de zile (cu
excep ția cazurilor care necesit ă expertize tehnice, situa țiilor în care Inspectoratul de Stat al
Muncii poate prelungi termenul p înă la ob ținerea documentelor necesare și rezultatelor
expertizelor), procesul-verbal de cercetare pe blancheta cu antet a inspec ției teritoriale de munc ă.
Cercetarea accidentelor, conform pct. 30-31 din Regulament, se va finaliza cu întocmirea
dosarului de cercetare care va cuprinde:
a) procesul-verbal de cercetare a accidentului de munc ă (în cazul accidentelor colective,
procesul-verbal se va întocmi pentru fiecare accidentat);
b) procesul-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii;
c) opiniile participan ților la cercetarea accidentului (dup ă caz);
d) declara țiile accidenta ților (dac ă va fi posibil);
e) declara țiile persoanelor care au obliga ția să asigure m ăsurile de protec ție a muncii la
locul de munc ă unde s-a produs accidentul;
f) declara țiile martorilor oculari;
g) fotografii și scheme ale locului unde s-a produs accidentul;
h) alte acte și documente necesare pentru clarificarea circumstan țelor și cauzelor ce au
condus la producerea accidentului;
i) încheierea expertizei tehnice (dac ă este necesar ă);
j) certificatul medical cu privire la caracterul v ătămării violente a organismului
accidentatului;
k) concluzia din raportul de expertiz ă medico-legal ă asupra cauzelor decesului
accidentatului ( în cazul accidentelor mortale). Toate materialele din dosar trebuie s ă fie paginate
și șnuruite.
În conformitate cu pct. 31 din Regulament, inspectorul de munc ă va expedia, în termen
de cel mult 3 zile de la data semn ării procesului-verbal de cercetare, c îte un exemplar al
dosarului de cercetare al accidentului: Inspectoratului de Stat al Muncii, organului de poli ție,
inspec ției teritoriale de munc ă, unit ății respective, dup ă caz, organelor și institu țiilor ai c ăror
reprezentan ți au participat la cercetare. Originalul dosarului de cercetare a accidentului se
expediaz ă unității, iar, dup ă caz, și autorit ății administra ției publice locale care înregistreaz ă și
ține eviden ța accidentelor produse la angajatori persoane fizice.
Dacă Inspectoratul de Stat al Muncii va constata c ă la cercetarea accidentului au fost
comise erori sau au ap ărut noi circumstan țe ale producerii accidentului, inspectorul general de
stat al muncii este în drept s ă dispun ă o cercetare nou ă sau suplimentar ă a accidentului în cauz ă.

81 În cele din urm ă, trebuie s ă menționăm că însuși Inspectoratul de Stat al Muncii a scos în
eviden ță principalii factori ce îngreuneaz ă mult cercetarea obiectiv ă și, nu în ultimul r înd,
operativ ă a circumstan țelor și cauzelor în care se produc accidentele de munc ă, și anume [140,
141, 142] : a) comunicarea cu întîrziere sau necomunicarea de c ătre angajator Inspectoratului de
Stat al Muncii despre producerea acestor evenimente; b) implicarea în accidentul de munc ă a
persoanei aflate într-o rela ție de munc ă nedeclarat ă (în acest caz, cercetarea accidentului devine
posibil ă numai dup ă dovedirea (probarea) în instan ța de judecat ă a existen ței rela țiilor de
munc ă).
Înregistrarea și evidența accidentelor . Potrivit pct. 32 din Regulament, accidentele se
înregistreaz ă și se țin în eviden ță de unit ățile, ale c ăror salaria ți sunt sau au fost accidenta ții, iar
cele produse la angajatorul persoan ă fizic ă se înregistreaz ă și se țin în eviden ță de c ătre
autoritatea administra ției publice locale (prim ărie) pe teritoriul c ăreia este înregistrat contractul
individual de munc ă. În acela și timp, accidentele suferite de elevi și studen ți în timpul prest ării
muncii sau în cadrul practicii profesionale la unit ăți se înregistreaz ă de unitate.
Dosarele de cercetare a accidentelor se țin în eviden ță și se p ăstreaz ă la unitate (prim ărie)
timp de 50 de ani, iar la organele interesate – în func ție de necesitate. În cazul lichid ării unit ății
(prim ăriei) sau neasigur ării integrit ății documentelor, dosarele de cercetare a accidentelor se vor
transmite spre p ăstrare arhivei de stat.
Din dispozi țiile Regulamentului (pct. 36) rezult ă obliga ția unit ăților (prim ăriilor) de a
raporta anual organelor de statistic ă, în modul stabilit, despre situa ția statistic ă a accidentelor de
munc ă înregistrate în perioada de referin ță. În acest sens, men ționăm faptul c ă datele statistice de
securitate și sănătate în munc ă se colecteaz ă de la unit ățile economice și sociale anual, conform
metodelor stabilite de Biroul Na țional de Statistic ă, pe e șantioane reprezentative teritorial și pe
domenii de activitate [12, p.634]. Asemenea informa ții sunt colectate în baza formularului de
Raport statistic (anual) nr. 1-SSM , care se aprob ă de Biroul Na țional de Statistic ă. Formularul în
cauză vizeaz ă următoarele date: denumirea, adresa juridic ă, domeniul de activitate al unit ății;
efectivul de personal; cheltuieli pentru realizarea m ăsurilor de securitate și sănătate în munc ă;
numărul de accidenta ți în munc ă; repartizarea accidenta ților dup ă împrejur ări și cauze; starea
condi țiilor de munc ă; înlesniri și sporuri pentru condi ții nefavorabile de munc ă.
Raportul statistic nr. 1-SSM urmeaz ă să fie prezentat de unit ățile economice și sociale cu
numărul de salaria ți de 20 și mai multe persoane, precum și de toate institu țiile bugetare
indiferent de num ărul de salaria ți. Dup ă cum se sus ține, pe bun ă dreptate, în literatura juridic ă de
specialitate [12, p. 634], faptul c ă sunt l ăsați în afara procesului de colectare a datelor unit ățile
economice cu un efectiv de personal mai mic de 20 salaria ți conduce la imposibilitatea form ării

82 unei imagini adecvate a situa ției în domeniul securit ății și sănătății în munc ă. Mai mult, Raportul
statistic nr. 1-SSM nu include în sine informa ții și indicatori ce s-ar referi: la num ărul de unit ăți
economice care desf ășoară activit ăți de securitate și sănătate în munc ă într-un mod organizat; la
numărul de persoane desemnate pentru desf ășurarea activit ăților de securitate și sănătate în
munc ă; la num ărul și categoriile de personal instruit în materie de securitate și sănătate în munc ă
[135].
Luînd în considerare cele constatate mai înainte, ajungem la concluzia c ă Republica
Moldova nu- și onoreaz ă întru totul obliga țiile rezultate din ratificarea Conven ției OIM nr.
160/1985 privind statistica muncii [31]. Acest instrument interna țional oblig ă statele ratificante
de a culege, prelucra și publica, periodic, statistici care, progresiv, trebuie s ă cuprind ă
următoarele date legate de munc ă: popula ția activ ă, șomajul, ocuparea, veniturile, salariile,
indicele de pre țuri pentru produsele de consum, cheltuielile și veniturile familiale, accidentele și
bolile profesionale, conflictele de munc ă [132, p. 247-248, 111, p. 52].

2.6. Aspecte particulare privind organizarea securit ății și sănătății muncii în
domeniul agriculturii și în cel al serviciilor de construc ții
Munca este activitatea noastr ă de zi cu zi. Aceast ă activitate este desf ășurată într-o
multitudine de domenii și sectoare ale economiei na ționale și mondiale. Desf ășurarea activit ății
lucrative în fiecare ramur ă a economiei, care implic ă capitalul uman, impune respectarea unor
condi ții speciale de securitate, s ănătate și igien ă a muncii, dictate de specificul proceselor tehnice
și tehnologice aplicabile în domeniul respectiv, acestei activit ăți fiindu-i propriu calificativul de
munc ă în condi ții speciale. Dintre doate domeniile în care se implic ă homo faber (omul
produc ător), lu înd în considerare „specificul” economiei Republicii Moldova, un interes deosebit
prezint ă expunerea, analiza și sinteza normelor juridice ce determin ă condi țiile de securitate și
sănătate în munc ă din domeniul agriculturii și din sectorul serviciilor de construc ție.
Cerințele specifice în organizarea securit ății și sănătății muncii în domeniul
agriculturii . Agricultura este ramura principal ă a economiei na ționale a Republicii Moldova, în
cadrul c ăreia desf ășoară activitatea lucrativ ă o bun ă parte a popula ției rezidente.
Reglement ări primare, la nivel de principiu, sunt consacrate în Conven ția OIM nr.
184/2001 cu privire la securitate și sănătate în agricultur ă, ratificat ă prin Legea Republicii
Moldova nr. 1058 din 16.05.2002 [72].
Potrivit articolului 1 al Conven ției OIM nr. 184/2001 [29], termenul agricultur ă include
activit ățile agricole și forestiere, care sunt destinate exploat ării agricole, inclusiv cre șterea
plantelor, silvicultura, cre șterea animalelor și apicultura, prelucrarea primar ă a produselor de

83 origine vegetal ă și animal ă de c ătre proprietarii întreprinderilor sau din numele acestora, c ît și
utilizarea și deservirea ma șinilor, aparatajului, echipamentelor, instrumentelor și instala țiilor
agricole, cuprinz înd orice proces, depozitare, opera țiune sau transport efectuat în cadrul unei
exploat ări agricole, destinate ob ținerii produc ției agricole.
Articolul 2 al Conven ției OIM nr. 184/2001 determin ă domeniile agriculturii c ărora nu
sunt aplicabile dispozi țiile conven ției:
a) agricultura natural ă, desf ășurată în condi ții casnice;
b) procedeele industriale care utilizeaz ă produsele agricole în calitate de materie prim ă și
serviciile aferente acestor procedee;
c) exploatarea industrial ă a pădurilor.
Conven ția OIM nr. 184/2001 impune ca, în lumina legisla ției și a practicilor na ționale și
după consultarea organiza țiilor reprezentative ale angajatorilor și lucr ătorilor interesa ți,
Republica Moldova s ă defineasc ă, să pună în aplicare și să reexamineze periodic o politic ă
națională coerent ă în materie de securitate și sănătate în agricultur ă. Aceast ă politic ă vizeaz ă
prevenirea accidentelor și afec țiunilor care rezult ă din munc ă, sînt legate cu munca desf ășurată
sau survin pe parcursul activit ății lucrative, elimin înd, reduc înd la minim sau prin supravegherea
riscurilor aferente mediului de munc ă agricol. Pentru realizarea acestei finalit ăți, Conven ția OIM
nr. 184/2001 prescrie ca legisla ția națională:
a) să desemneze autoritatea competent ă însărcinat ă cu punerea în aplicare a politicii
naționale și cu supravegherea aplic ării legisla ției na ționale privind securitatea și sănătatea în
munc ă în agricultur ă; autoritatea desemnat ă trebuie s ă prevad ă măsuri de corectare și sanc țiuni
corespunz ătoare, conform legisla ției și practicilor na ționale, inclusiv suspendarea sau limitarea
activit ăților agricole care prezint ă un risc iminent pentru securitatea și sănătatea lucr ătorilor, p înă
cînd condi țiile care au generat pericolul iminent pentru securitate și sănătate vor fi corectate;
b) să defineasc ă drepturile și obliga țiile angajatorilor și lucr ătorilor în materie de
securitate și sănătate în mediul de munc ă agricol;
c) să stabileasc ă mecanisme de coordonare intersectorial ă între autorit ățile și organele
competente în domeniul agricol și să defineasc ă func țiile și responsabilit ățile acestora, ținînd
cont de complementaritatea acestora, c ît și de condi țiile și practicile na ționale.
Pentru aplicarea politicii na ționale privind securitatea și sănătatea în agricultur ă,
Conven ția OIM nr. 184/2001, în art. 7, prevede instituirea urm ătoarelor obliga ții în sarcina
angajatorilor din agricultur ă:
1) obliga ția de realizare a evalu ărilor corespunz ătoare a riscurilor pentru securitatea și
sănătate lucr ătorilor agricoli și în baza rezultatelor ob ținute, s ă adopte m ăsurile de prevenire și de

84 protec ție cu scopul de a asigura ca, în toate condi țiile de munc ă, activit ățile agricole, locurile de
munc ă, mașinile, echipamentul, produsele chimice, instrumentele și procedeele aplicate s înt
sigure și respect ă normele prescrise de securitate și sănătate;
2) obliga ția de a asigura ca lucr ătorii din agricultur ă să primeasc ă, ținînd cont de nivelul
de instruire și diferen ța de limbaj, o formare adecvat ă și corespunz ătoare, c ît și instruc ții
inteligibile în materie de securitate și sănătate și indica ții la îndeplinirea mucii lor, cuprinz înd
informa ții privind pericolele și riscurile inerente muncii lor și măsurile ce trebuie luate pentru
protec ția acestora;
3) obliga ția de a lua m ăsuri imediate pentru a înceta orice opera ție care prezint ă un
pericol iminent și grav în domeniul securit ății și sănătății în munc ă și să evacueze lucr ătorii în
modul corespunz ător.
Articolul 8 din Conven ția OIM nr. 184/2001 instituie, ab initio , urm ătoarele drepturi în
favoarea salaria ților:
a) dreptul de a fi informa ți și consulta ți în privin ța chestiunilor de securitate și sănătate,
inclusiv privitor la riscurile legate de aplicarea noilor tehnologii;
b) dreptul de a participa la aplicarea și verificarea m ăsurilor destinate asigur ării securit ății
și sănătății și de a alege reprezentan ți avînd competen țe în materie de securitate și sănătate,
precum și reprezentan ți în comitetele de igien ă și securitate;
c) dreptul de a se sustrage de la pericolul ap ărut la locul de munc ă dacă au un motiv
rezonabil de a crede c ă exist ă un risc iminent și grav pentru securitatea și sănătatea lor și de a
informa imediat superiorul lor. Ei nu pot fi sanc ționați în urm ă efectu ării acestor ac țiuni.
Lucrătorii din agricultur ă și reprezentan ții lor trebuie s ă aibă obliga ția de a se conforma
măsurilor de securitate și sănătate prescrise și de a coopera cu angajatorii pentru ca ace știa din
urmă să își realizeze propriile obliga ții și responsabilit ăți.
Conven ția OIM nr. 184/2001 impune elaborarea unor reglement ări adecvate în domeniul
securit ății în utilizarea ma șinilor și echipamentului, ergonomiei, precum și în manipularea și
transportarea diferitor obiecte, reglement ări care au fost expuse de legiuitorul moldav într-o
manier ă general ă (acestea fiind aplicabile în orice sfer ă a economiei na ționale) în Hot ărîrea
Guvernului RM nr. 603 din 11.08.2011 „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru
folosirea de c ătre lucr ători a echipamentului de munc ă la locul de munc ă” [72] și Hot ărîrea
Guvernului RM nr. 353 din 05.05.2010 „Cu privire la aprobarea cerin țelor minime de securitate
și sănătate la locul de munc ă” [64]. Dispozi ții speciale privind modul de utilizare a ma șinilor,
echipamentelor și utilajului în agricultur ă, precum și cerin țe minime de securitate și sănătate în
munca prestat ă în agricultur ă nu au fost elaborate nici prin acte legislative, nici prin acte

85 normative subordonate legii. Mai mult dec ît atît, Hot ărîrea Guvernului RM nr. 353/2010 „Cu
privire la aprobarea cerin țelor minime de securitate și sănătate la locul de munc ă” nu se aplic ă
pentru c împurile, p ădurile și alte terenuri care apar țin unei unit ăți agricole sau forestiere, dar s înt
situate departe de cl ădirile unit ății.
Conven ția OIM nr. 184/2001, în privin ța aspectului ce ține de gestiunea și utilizarea
produselor chimice în agricultur ă, stabile ște că autoritatea na țională competent ă trebuie s ă adopte
măsuri:
a) pentru a asigura existen ța unui sistem na țional corespunz ător care s ă prevad ă criteriile
specifice aplicabile la importarea, clasificarea, ambalarea și etichetarea produselor chimice
utilizate în agricultur ă și pentru interdic ția sau limitarea acestor produse;
b) pentru a determina ca cei ce produc, importeaz ă, furnizeaz ă, vînd, transport ă,
depoziteaz ă sau elimin ă produse chimice utilizate în agricultur ă să respecte normele na ționale
sau alte norme recunoscute în materie de securitate și sănătate și să ofere informa ții suficiente și
corespunz ătoare utilizatorilor acestor substan țe chimice, iar la cerere – și autorit ății competente;
c) pentru formarea unui sistem adecvat pentru colectarea, reciclarea și eliminarea sigur ă a
deșeurilor chimice, produselor chimice perimate și a recipien ților care au con ținut produse
chimice, elimin înd sau reduc înd la minim riscurile pentru securitate și sănătate precum și pentru
mediul înconjur ător.
De asemenea, Conven ția OIM nr. 184/2001 prescrie, în acest sens, adoptarea de reguli de
prevenire și protec ție a lucr ătorilor din agricultur ă în procesul de manipulare și utilizare a
produ șilor chimici, care s ă reglementeze, inter alia , urm ătoarele aspecte:
1. Modul de preparare, manipulare, aplicare, p ăstrare și transport al produselor chimice;
2. Activit ățile agricole care antreneaz ă dispersia de produse chimice;
3. Întreținerea, repararea și curățirea echipamentului și a recipien ților pentru produsele
chimice;
4. Eliminarea recipien ților vizi, precum și prelucrarea și eliminarea de șeurilor chimice și
a produselor chimice cu termenul de valabilitate expirat.
Art. 14 din Conven ția OIM nr. 184/2001 prevede c ă legisla ția na țională trebuie s ă
garanteze c ă riscurile, infec țiile, alergiile și otrăvirile vor fi evitate sau reduse la minim, pe
parcursul manipul ării agen ților biologici și că activit ățile ce țin de cre șterea animalelor și locurile
de desf ășurare a acestor activit ăți respect ă normele minime de securitate și sănătate în munc ă.
Aceste prescrip ții consacrate în dreptul interna țional sunt transpuse în dreptul pozitiv al
Republicii Moldova prin Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1335 din 10.10.2002 „Despre aprobarea
Regulamentului cu privire la evaluarea condi țiilor de munc ă la locurile de munc ă și modul de

86 aplicare a listelor ramurale de lucr ări pentru care pot fi stabilite sporuri de compensare pentru
munca prestat ă în condi ții nefavorabile” [68]. Regulamentul în cauz ă stabile ște:
1. Modul de evaluare nemijlocit ă a condi țiilor la locurile de munc ă la care se îndeplinesc
lucrări prev ăzute în listele ramurale de lucr ări cu condi ții grele și nocive, precum și deosebit de
grele și deosebit de nocive, pentru care stabilesc sporuri de compensare. Aceast ă listă este
elaborat ă și aprobat ă prin Hot ărîrea Guvernului RM nr. 1487 din 31.12.2004 „Cu privire la
apobarea Listei-tip a lucr ărilor și locurilor de munc ă cu condi ții grele și deosebit de grele,
vătămătoare și deosebit de v ătămătoare pentru care salaria ților li se stabilesc sporuri de
compensare” [65];
2. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de con ținutul în aerul zonei de lucru al
substan țelor chimice nocive (dep ășirea CMA, ori);
3. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de con ținutul în aerul zonei de lucru al
substan țelor nocive de natur ă biologic ă (depășirea CMA, ori);
4. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de con ținutul în aerul zonei de lucru a
aerosolului cu ac țiune preponderent fibrogen ă (AAPF) și de încărcătura de praf asupra organelor
respiratorii (cuantumul multiplu al dep ășirii CMA și a nivelului de control al încărcăturii de praf
(NCÎP);
5. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de nivelurile zgomotului, vibra ției cumulate și
locale, infra- și ultrasunetului la locul de munc ă;
6. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de indicatorii microclimei pentru încăperile de
produc ție, indiferent de perioada anului, și pentru teritorii deschise în perioada cald ă a anului;
7. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de parametrii mediului de lumin ă al încăperilor
de producere;
8. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de ac țiunea radia țiilor electromagnetice
neionizante;
9. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de indicii greut ății procesului de munc ă;
10. Clasele condi țiilor de munc ă în func ție de indicii intensit ății procesului de munc ă;
11. Evaluarea condi țiilor de munc ă în cazul ioniz ării aerului și lucrului cu substan țe
radioactive și cu surse de radia ție ionizat ă.
Se impune ca necesar ă determinarea reprezentan ților angajatorilor și reprezentan ților
salaria ților de a reglementa prin conven ții colective ramurale și prin contracte colective de
munc ă metodologia de evaluare a condi țiilor de munc ă în agricultur ă, precum și măsurile
organizatorice, ergonomice și tehnice ce urmeaz ă a fi adoptate pentru prevenirea survenirii

87 accidentelor de munc ă, dar în special a bolilor profesionale în cadrul activit ăților lucrative din
agricultur ă.
Cerințele specifice în organizarea securit ății și sănătății muncii în domeniul serviciilor
de construc ții. Serviciile de construc ții, alături de ramura agriculturii implic ă o mare parte a
forței de munc ă a Republicii Moldova. Totodat ă acest gen de activitate implic ă și o multitudine
de riscuri de survenire a accidentelor de munc ă, cît și a bolilor profesionale. Prin urmare, este
necesar ă adoptarea unor norme specifice acestui domeniu de asigurare a securit ății și sănătății
salaria ților care muncesc în acest sector al economiei. Aceast ă exigen ță a fost recunoscut ă și de
OIM, care, în 1988, a adoptat Conven ția nr. 167 cu privire la securitatea și sănătatea în
construc ții. Aceast ă conven ție nu a fost ratificat ă de Republica Moldova și, deci, nu produce
efecte juridice (nu creeaz ă obliga ții juridice) pentru țara noastr ă. Totu și, aceast ă conven ție
însărcineaz ă statele ratificatoare cu reglementarea m ăsurilor de asigurare a s ănătății și securit ății
în munc ă, a modalit ății de cooperare între autorit ăți, angajatori și salaria ți în vederea aplic ării
acestor m ăsuri. În special, conven ția se remarc ă prin formularea unor m ăsuri de protec ție și
prevenire inerente tuturor aspectelor activit ăților de construc ție, care presupun un risc de
producere a accidentelor de munc ă sau de apari ție a bolilor profesionale.
În dreptul na țional, raporturile sociale de organizare a securit ății muncii în domeniul
serviciilor de construc ții sunt supuse reglement ării prin intermediul Hot ărîrii Guvernului RM nr.
80 din 09.02.2012 „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare
sau mobile” [60]. În temeiul acestei hot ărîri au fost aprobate cerin țele minime generale de
securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, conform anexei nr. 1 la Hot ărîrea
Guvernului RM nr. 80/2012 și cerin țele minime specifice de securitate și sănătate pentru
șantierele temporare sau mobile, conform anexei nr. 2 la Hot ărîrea Guvernului RM nr. 80/2012.
Aceste reglement ări tehnico-juridice se aplic ă urm ătoarelor tipuri de activit ăți, enumerate în
Lista orientativ ă a lucr ărilor de construc ții sau de inginerie civil ă, anex ă la Cerin țele minime
generale de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile: 1. Excava ții; 2.
Terasamente; 3. Construc ții; 4. Montarea și demontarea elementelor prefabricate; 5. Amenaj ări
sau echip ări; 6. Transform ări; 7. Renov ări; 8. Repara ții; 9. D ărîmări de ziduri; 10. Demol ări; 11.
Mentenan ță; 12. Întreținere – lucr ări de zugr ăvit și curățenie; 13. Asan ări; 14. Consolid ări; 15.
Moderniz ări; 16. Reabilit ări; 17. Extinderi; 18. Restaur ări; 19. Demont ări.
Cerin țele minime generale de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau
mobile reglementeaz ă și instituie urm ătoarele activit ăți și măsuri, destinate asigur ării securit ății
și sănătății lucr ătorilor ce particip ă la activit ățile de construc ție:

88 1) Coordonarea în materie de securitate și sănătate. O astfel de activitate trebuie s ă fie
organizat ă atît în faza de studiu, concep ție și elaborare a proiectului, c ît și în perioada execut ării
lucrărilor. Atunci c înd la elaborarea proiectului particip ă mai mul ți proiectan ți, beneficiarul
și/sau managerul de proiect trebuie s ă desemneze un coordonator în materie de securitate și
sănătate pe durata elabor ării proiectului lucr ării. Iar c înd la realizarea lucr ărilor pe șantier
particip ă mai mul ți antreprenori, un antreprenor și unul sau mai mul ți subantreprenori, un
antreprenor și lucr ători independen ți ori mai mul ți lucr ători independen ți, beneficiarul și/sau
managerul de proiect trebuie s ă desemneze un coordonator în materie de securitate și sănătate pe
durata realiz ării lucr ării. Func ția de coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata
elabor ării proiectului lucr ării și func ția de coordonator în materie de securitate și sănătate pe
durata realiz ării lucr ării sau a lucr ărilor ulterioare pot fi de ținute de aceea și persoan ă.
2) Declarația prealabil ă privind începerea lucr ărilor pe șantier . Beneficiarul lucr ării sau
managerul de proiect trebuie s ă întocmeasc ă o declara ție prealabil ă privind începerea lucr ărilor
pe șantier în situa ția în care durata lucr ărilor este apreciat ă a fi mai mare de 30 de zile lucr ătoare
și pe șantier lucreaz ă simultan mai mult de 20 de lucr ători sau volumul de lucru estimat necesit ă
mai mult de 500 de oameni-zi. Declara ția prealabil ă privind începerea lucr ărilor pe șantier
trebuie s ă fie întocmit ă conform anexei nr. 3 la Cerin țe minime și să fie prezentat ă inspec ției
teritoriale de munc ă în raza c ăreia se vor desf ășura lucr ările, cu cel pu țin 30 de zile înainte de
începerea acestora. Textul declara ției prealabile privind începerea lucr ărilor pe șantier trebuie s ă
fie afi șat pe șantier, la un loc vizibil, înainte de începerea lucr ărilor.
3) Principii generale de securitate și sănătate aplicabile proiectului lucr ării. Încă din
faza de concep ție, studiu și elaborare a proiectului lucr ării, managerul de proiect, proiectantul și,
atunci c înd este cazul, beneficiarul trebuie s ă ia în considerare principiile generale de prevenire
în materie de securitate și sănătate prev ăzute la alin. (3) art. 10 din Legea RM nr. 186-XVI/2008,
în special în ceea ce prive ște alegerea solu țiilor arhitecturale, tehnice și/sau organizatorice
destinate planific ării diferitelor lucr ări ori faze de lucru care se desf ășoară simultan sau succesiv,
estimarea timpului necesar pentru realizarea acestor lucr ări sau faze de lucru.
4) Competen ța coordonatorului în materie de securitate și sănătate pe durata elabor ării
proiectului lucr ării. Coordonatorul în materie de securitate și sănătate pe durata elabor ării
proiectului lucr ării, desemnat în conformitate cu punctul 3 al Cerin țelor minime, are urm ătoarele
atribu ții:
a) să coordoneze aplicarea prevederilor Cerin țelor minime generale;
b) să elaboreze, sub responsabilitatea sa, planul de securitate și sănătate al șantierului,
preciz înd regulile aplicabile șantierului respectiv și ținînd seama de activit ățile de exploatare care

89 se vor desf ășura pe șantier; planul de securitate și sănătate al șantierului trebuie s ă conțină măsuri
specifice privind lucr ările care se încadreaz ă în una sau mai multe categorii din anexa nr. 2 la
Cerin țele minime generale;
c) să pregătească un dosar de lucr ări ulterioare, adaptat caracteristicilor lucr ării, con ținînd
elementele utile în materie de securitate și sănătate de care trebuie s ă se țină seama în cursul
eventualelor lucr ări ulterioare;
d) să adapteze planul de securitate și sănătate al șantierului la fiecare modificare adus ă
proiectului;
e)să transmit ă elementele planului de securitate și sănătate al șantierului tuturor celor cu
responsabilit ăți în domeniu;
f) să deschid ă un registru de coordonare și să-l completeze;
g) să transmit ă planul de securitate și sănătate al șantierului, registrul de coordonare și
dosarul de lucr ări ulterioare beneficiarului și/sau managerului de proiect și coordonatorului în
materie de securitate și sănătate pe durata realiz ării lucr ării;
h) să participe la întrunirile organizate de beneficiar și/sau de managerul de proiect; s ă
stabileasc ă, în colaborare cu beneficiarul și/sau managerul de proiect, m ăsurile generale de
securitate și sănătate aplicabile șantierului;
i) să armonizeze planurile proprii de securitate și sănătate ale antreprenorilor cu planul de
securitate și sănătate al șantierului;
j) să organizeze coordonarea între proiectan ți;
k) să țină seama de toate eventualele interferen țe ale activit ăților de pe șantier.
5) Principii generale aplicabile pe durata realiz ării lucrării. Pe toat ă durata realiz ării
lucrării, angajatorii și lucr ătorii independen ți trebuie s ă respecte obliga țiile generale ce le revin în
conformitate cu prevederile art. 10 din Legea RM nr. 186-XVI/2008, în special în ceea ce
privește: men ținerea șantierului în ordine și într-o stare de cur ățenie corespunz ătoare; alegerea
amplasamentului posturilor de lucru, ținînd seama de condi țiile de acces la aceste posturi;
stabilirea c ăilor și zonelor de acces sau de circula ție; manipularea în condi ții de securitate a
diverselor încărcături; întreținerea, controlul înainte de punerea în func țiune și controlul periodic
al echipamentelor de munc ă utilizate, în scopul elimin ării defec țiunilor care ar putea s ă afecteze
securitatea și sănătatea lucr ătorilor; delimitarea și amenajarea zonelor de depozitare și
înmagazinare a diverselor materiale, în special a materialelor sau substan țelor periculoase;
condi țiile de deplasare a substan țelor și materialelor periculoase utilizate; stocarea, eliminarea
sau evacuarea de șeurilor și a materialelor rezultate din d ărîmări, demol ări și demont ări;
adaptarea, în func ție de evolu ția șantierului, a duratei de execu ție efectiv ă stabilit ă pentru diferite

90 tipuri de lucr ări sau faze de lucru; cooperarea dintre angajatori și lucr ătorii independen ți;
interac țiunile cu orice alt tip de activitate care se realizeaz ă în cadrul sau în apropierea
șantierului.
6) Competen ța coordonatorului în materie de securitate și sănătate pe durata realiz ării
lucrării. Coordonatorul în materie de securitate și sănătate pe durata realiz ării lucr ării are
următoarele atribu ții:
a) să coordoneze aplicarea principiilor generale de prevenire și de securitate la alegerea
soluțiilor tehnice și/sau organizatorice în scopul planific ării diferitelor lucr ări sau faze de lucru
care se desf ășoară simultan ori succesiv și la estimarea timpului necesar pentru realizarea acestor
lucrări sau faze de lucru;
b) să coordoneze punerea în aplicare a m ăsurilor necesare pentru a se asigura ca
antreprenorii și, dac ă este cazul, lucr ătorii independen ți respect ă principiile prev ăzute în cerin țele
minime generale, într-un mod coerent și responsabil, și aplic ă planul de securitate și sănătate al
șantierului;
c) să adapteze sau s ă solicite s ă se realizeze eventuale adapt ări ale planului de securitate
și sănătate al șantierului și ale dosarului de lucr ări ulterioare, în func ție de evolu ția lucr ărilor și
de eventualele modific ări intervenite;
e) să organizeze cooperarea între angajatori, inclusiv a celor care se succed pe șantier, și
coordonarea activit ăților acestora privind protec ția lucr ătorilor, prevenirea accidentelor și a
riscurilor profesionale care pot afecta s ănătatea lucr ătorilor, informarea reciproc ă și informarea
lucrătorilor și a reprezentan ților acestora și, dac ă este cazul, informarea lucr ătorilor independen ți;
d) să coordoneze activit ățile care urm ăresc aplicarea corecta a instruc țiunilor de lucru și a
instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă;
e) să ia măsurile necesare pentru ca numai persoanele abilitate s ă aibă acces pe șantier; s ă
stabileasc ă, în colaborare cu managerul de proiect și antreprenorul, m ăsurile generale aplicabile
șantierului;
f) să țină seama de toate interferen țele activit ăților din perimetrul șantierului sau din
vecin ătatea acestuia;
g) să stabileasc ă, împreun ă cu antreprenorul, obliga țiile privind accesul pe șantier,
utilizarea mijloacelor de protec ție colectiv ă și a instala țiilor de ridicat încărcături;
h) să efectueze vizite comune pe șantier cu fiecare antreprenor sau subantreprenor, înainte
ca ace știa să redacteze planul propriu de securitate și sănătate;
i) să avizeze planurile de securitate și sănătate elaborate de antreprenori și modific ările
acestora.

91 Cerin țele minime specifice de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau
mobile, expuse în anexa nr. 2 la Hot ărîrea Guvernului RM nr. 80/2012 [60], statueaz ă
următoarele componente ale sistemului de securitate pe șantierul de construc ții:
a) cerin țe minime generale pentru locurile de munc ă pe șantiere;
b) cerin țe minime specifice pentru posturile de lucru din șantiere.
Criteriile calitative și cantitative de determinare a nivelului de s ănătate și securitate în
mediul de munc ă, expuse în anexele acestor cerin țe minime specifice de securitate și sănătate,
reitereaz ă, în mare parte, criteriile cantitative și calitative, aprobate prin Hot ărîrea Guvernului
RM nr. 353 din 05.05.2010 „Cu privire la aprobarea cerin țelor minime de securitate și sănătate la
locul de munc ă” [64].
În concluzie, putem deduce existen ța unei reglement ări naționale mai ample a securit ății
și sănătății în munc ă în cadrul activit ății de construc ție, fiind stabilite obliga ții și măsuri de
prevenire și protec ție ce urmeaz ă a fi aplicate și luate în considera ție la fiecare etap ă de
desfășurare a construc țiilor: etapa studiului, conceperii și elabor ării proiectului lucr ărilor și etapa
realiz ării lucr ărilor de construc ție.

2.7. Concluzii la Capitolul 2
1. În Republica Moldova, din cauza deficien țelor de securitate, anual, potrivit statisticilor,
se înregistreaz ă un num ăr impun ător de accidenta ți proveni ți din accidente de munc ă. De
exemplu, în perioada anilor 2007-2013, în Republica Moldova, au fost accidenta ți (inclusiv
mortal) 3800 de angaja ți, iar pierderile materiale aferente accidentelor de munc ă au fost estimate
la 22 milioane de lei.
Analiza etiologiei accidentelor de munc ă demonstreaz ă că nerespectarea instruc țiunilor
de securitate și sănătate în munc ă, precum și încălcarea obliga țiilor în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă, constituie cauza producerii a peste 65% din evenimentele de acest fel. Prin
urmare, este nevoie de o nou ă strategie (politic ă) pentru a forma o atitudine con știincioas ă în
rîndurile lucr ătorilor fa ță de securitatea personal ă în cadrul procesului de munc ă.
2. Adoptat ă în 2008, Legea securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI/2008 transpune
în legisla ția moldoveneasc ă Directiva Consiliului 89/391/CEE „Privind introducerea de m ăsuri
pentru promovarea îmbun ătățirii securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă” din 12
iunie 1989, care st ă la baza adopt ării tuturor directivelor particulare (sectoriale) privind
asigurarea securit ății și sănătății în munc ă.
Luînd în considerare dispozi țiile CM al RM și ale Legii RM nr. 186-XVI/2008, putem
desprinde urm ătoarele tr ăsături caracteristice ale reglement ărilor ce vizeaz ă securitatea și

92 sănătatea în munc ă: 1) este o dovad ă a leg ăturii indisolubile dintre dreptul la munc ă și protec ția
sănătății și securit ății în munc ă; 2) constituie o expresie a implic ării statului – chiar și în
condi țiile economiei de pia ță – în instituirea de m ăsuri privind asigurarea securit ății și sănătății
lucrătorilor la locul de munc ă; 3) caracterul preponderent imperativ al reglement ărilor ce țin de
securitatea și sănătatea în munc ă; 4) îmbinarea intereselor generale cu interesele personale ale
lucrătorilor în cadrul reglement ării legale a securit ății și sănătății în munc ă; 5) prioritatea func ției
preventive a dispozi țiilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în munc ă; 6) caracterul
universal al reglement ărilor ce vizeaz ă materia securit ății și sănătății în munc ă; 7) se integreaz ă,
în mod organic, în procesele de munc ă: fie c ă măsurile se iau înainte de începerea activit ăților de
produc ție ori de servicii, fie c ă se iau în faza dot ării tehnologice (cu echipamente de lucru); 8)
măsurile privind securitatea, igiena și sănătatea în munc ă nu vor comporta, în nici o situa ție,
obliga ții financiare din partea lucr ătorilor.
3. Securitatea și sănătatea la locul de munc ă a constituit centrul preocup ărilor OIM,
aceast ă institu ție elabor înd un num ăr impun ător de recomand ări și 22 de conven ții (4 instrumente
conțin dispozi ții generale; 11 se refer ă la protec ția contra unor riscuri determinante; 7 statueaz ă
protec ția în anumite ramuri de activitate), unele dintre care au fost ratificate și de Republica
Moldova, cum ar fi: Conven ția OIM nr. 187/2006 privind cadrul de promovare a s ănătății și
securit ății în munc ă; Conven ția OIM nr. 81/1947 privind inspec ția muncii în industrie și comer ț;
Conven ția OIM nr. 127/1967 cu privire la greutatea maxim ă a încărcăturilor care pot fi
transportate de un singur lucr ător; Conven ția OIM nr. 152/1979 privind securitatea și igiena
muncii în opera țiunile portuare ș.a. În acest context, subliniem faptul c ă țara noastr ă poate
ratifica, la ora actual ă, fără nici o dificultate, în baza actualului CM al RM și a Legii securit ății și
sănătății în munc ă nr. 186-XVI/2008, Conven ția OIM nr. 161/1985 privind serviciile de s ănătate
a muncii.
4. În virtutea dreptului la organizarea procesului de munc ă (de produc ție), precum și în
temeiul dreptului de proprietate, este firesc ca angajatorul s ă răspund ă și de s ănătatea și
securitatea salaria ților în toate aspectele legale de munc ă. Legiuitorul nostru a implementat
principiul în virtutea c ăruia angajatorul r ăspunde aproape necondi ționat de s ănătatea și
securitatea salaria ților, fie c ă aceste atribu ții le exercit ă în mod personal, fie c ă încredin țează
aceast ă activitate unei alte persoane (fizice sau juridice). Este exclus ca prestarea muncii s ă se
desfășoare în afara normelor de s ănătate și securitate în munc ă, întreaga activitate fiind
guvernat ă de imperativul prevenirii riscurilor profesionale.
În cuprinsul Legii securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008 au fost
inserate mai multe categorii de obliga ții ale angajatorilor în materie de securitate și sănătate în

93 munc ă: a) obliga ții generale; b) obliga ții privind serviciile de protec ție și prevenire; c) obliga ții
ce țin de asigurarea m ăsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și
evacuarea lucr ătorilor în cazul unui pericol grav și imediat; d) alte obliga ții de natur ă
managerial ă și tehnico-organizatoric ă; e) obliga ții referitoare la informarea, consultarea și
participarea lucr ătorilor la discu ții, precum și cele referitoare la instruirea acestora în domeniul
securit ății și sănătății în munc ă.
5. Scopul și obiectivele Legii securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie
2008 se asigur ă cu prec ădere prin instruirea corespunz ătoare a lucr ătorilor , urm ărindu-se
însușirea de c ătre ace știa a cuno ștințelor și formarea deprinderilor necesare activit ăților în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă. Prevederile legale de baz ă, cuprinse în art. 17 din
Legea RM nr. 186-XVI/2008 și axate pe problema instruirii lucr ătorilor, au fost concretizate prin
intermediul dispozi țiilor cuprinse în Capitolul X din Regulamentul privind modul de organizare
a activit ăților de protec ție a lucr ătorilor la locul de munc ă și prevenire a riscurilor profesionale.
Cadrul legal existent ne permite s ă afirm ăm că exist ă urm ătoarele tipuri (faze) de
instruiri: 1) instruirea la angajare: a) instruirea introductiv-general ă; b) instruirea la locul de
munc ă; 2) instruirea periodic ă. În plus, doctrina autohton ă a supus cercet ării o categorie special ă
a instruirii lucr ătorilor: instruirea igienic ă, care reprezint ă una dintre sarcinile prioritare în
ocrotirea s ănătății popula ției, pentru diminuarea nivelului de r ăspîndire a bolilor infec țioase și
neinfec țioase, neadmiterea recrudescen țelor infec țiilor intestinale acute și intoxica țiilor
alimentare în mas ă, micșorarea frecven ței bolilor cronice și a traumatismului, ce impun pierderea
temporar ă a capacit ății de munc ă și traumatism. Organizarea instruirii igienice a angaja ților este
reglementat ă prin Regulamentul privind instruirea igienic ă a angaja ților, aprobat prin Hot ărîrea
Medicului- șef sanitar de stat al RM nr. 2 din 01.08.2014.
6. Dup ă cum am men ționat, defini ția normativ ă a no țiunii de „accident de munc ă”,
datorit ă unui grad ridicat de tehnicitate, nu ne permite s ă „percepem” esen ța fenomenului dat.
Pentru a dep ăși aceast ă dificultate, am apelat la rezultatele cercet ărilor ob ținute în domeniul
psihologiei muncii și organiza ționale. Astfel, accidentele de munc ă pot fi definite drept orice
incident critic la locul de munc ă având consecin țe negative asupra st ării de s ănătate a
angajaților. Celelalte situa ții care nu au consecin țe medicale negative asupra lucr ătorilor, dar
antreneaz ă unele prejudicii materiale sau de mediu, sunt calificate ca incidente . În acest context,
observ ăm că legiuitorul rom ân, prin introducerea în circuitul juridic a no țiunilor de „incident
periculos” și „cazul susceptibil de boal ă profesional ă”, se apropie foarte mult de manier ă
modern ă a conceptualiz ării accidentului de munc ă, făcută în cadrul științei psihologiei muncii și
organiza ționale.

94 7. Subscriem la defini ția autorilor autohtoni privind boala profesional ă: afecțiunea care
se produce ca urmare a exercit ării unei meserii sau profesii, cauzat ă de factori nocivi fizici,
chimici sau biologici, caracteristici locului de munc ă, precum și de suprasolicitarea diferitelor
organe sau sisteme ale organismului în procesul de munc ă. În acela și timp, ad ăugăm că pentru
existen ța bolii profesionale este necesar ă prezen ța a trei elemente obligatorii: 1) exercitarea unei
meserii sau profesii, care constituie cauza indirect ă a bolii; 2) factorii nocivi, fizici, chimici sau
biologici caracteristici locului de munc ă, care reprezint ă cauza direct ă a bolii; 3) afec țiunea sau
modalitatea concret ă de ac țiune asupra organismului.
8. Din dispozi țiile Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de munc ă
rezult ă obliga ția unit ăților (prim ăriilor) de a raporta anual organelor de statistic ă, în modul
stabilit, despre situa ția statistic ă a accidentelor de munc ă înregistrate în perioada de referin ță.
Datele statistice de securitate și sănătate în munc ă se colecteaz ă de la unit ățile economice și
sociale anual, conform metodelor stabilite de Biroul Na țional de Statistic ă, pe e șantioane
reprezentative teritorial și pe domenii de activitate. Asemenea informa ții sunt colectate în baza
formularului de Raport statistic (anual) nr. 1-SSM , care se aprob ă de Biroul Na țional de
Statistic ă.
Raportul statistic nr. 1-SSM urmeaz ă să fie prezentat de unit ățile economice și sociale cu
numărul de salaria ți de 20 și mai multe persoane, precum și de toate institu țiile bugetare
indiferent de num ărul de salaria ți. În opinia noastr ă, faptul c ă sunt l ăsați în afara procesului de
colectare a datelor unit ățile economice cu un efectiv de personal mai mic de 20 salaria ți conduce
la imposibilitatea form ării unei imagini adecvate a situa ției în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă. Mai mult, Raportul statistic nr. 1-SSM nu include în sine informa ții și indicatori ce s-ar
referi: la num ărul de unit ăți economice care desf ășoară activit ăți de securitate și sănătate în
munc ă într-un mod organizat; la num ărul de persoane desemnate pentru desf ășurarea activit ăților
de securitate și sănătate în munc ă; la num ărul și categoriile de personal instruit în materie de
securitate și sănătate în munc ă.
9. Pentru aplicarea politicii na ționale privind securitatea și sănătatea în agricultur ă,
propunem de lege ferenda completarea Hot ărîrii Guvernului RM nr. 353 „Cu privire la aprobarea
cerințelor minime de securitate și sănătate la locul de munc ă” din 05.05.2010 prin instituirea
următoarelor obliga ții suplimentare în sarcina angajatorilor din agricultur ă:
1) obliga ția de realizare a evalu ărilor corespunz ătoare a riscurilor pentru securitatea și
sănătate lucr ătorilor agricoli și în baza rezultatelor ob ținute, s ă adopte m ăsurile de prevenire și de
protec ție cu scopul de a asigura ca, în toate condi țiile de munc ă, activit ățile agricole, locurile de

95 munc ă, mașinile, echipamentul, produsele chimice, instrumentele și procedeele aplicate s înt
sigure și respect ă normele prescrise de securitate și sănătate;
2) obliga ția de a asigura ca lucr ătorii din agricultur ă să primeasc ă, ținînd cont de nivelul
de instruire și diferen ța de limbaj, o formare adecvat ă și corespunz ătoare, c ît și instruc ții
inteligibile în materie de securitate și sănătate și indica ții la îndeplinirea mucii lor, cuprinz înd
informa ții privind pericolele și riscurile inerente muncii lor și măsurile ce trebuie luate pentru
protec- ția acestora;
3) obliga ția de a lua m ăsuri imediate pentru a înceta orice opera ție care prezint ă un
pericol iminent și grav în domeniul securit ății și sănătății în munc ă și să evacueze lucr ătorii în
modul corespunz ător.
4) cercetarea, eviden ța și raportarea accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale;
5) apărarea intereselor legitime ale salaria ților care au avut de suferit în urma accidentelor
de munc ă și bolilor profesionale.
10. Construc țiile, al ături de ramura agriculturii, implic ă o mare parte a for ței de munc ă a
Republicii Moldova. Totodat ă, acest gen de activitate implic ă și o multitudine de riscuri de
survenire at ît a accidentelor de munc ă, cît și a bolilor profesionale. Prin urmare, este necesar ă
adoptarea unor norme specifice acestui domeniu de asigurare a securit ății și sănătății salaria ților
care muncesc în acest sector al economiei. Aceast ă exigen ță a fost recunoscut ă și de OIM, care,
în 1988, a adoptat Conven ția nr. 167 cu privire la securitatea și sănătatea în construc ții. Aceast ă
conven ție, cu p ărere de r ău, nu a fost ratificat ă de Republica Moldova și, deci, nu produce efecte
juridice (nu creeaz ă obliga ții juridice) pentru țara noastr ă.

96 3. FORMELE DE EXERCITARE A CONTROLULUI ASUPRA
RESPECTĂRII LEGISLA ȚIEI ÎN DOMENIUL SECURIT ĂȚII ȘI
SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

3.1. Conceptualizarea principalelor forme de exercitare a controlului și a
supravegherii în domeniul securit ății și sănătății în muncă
Administra ția public ă, în orice societate, reprezint ă în esen ță, un instrument al statului
indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt de
realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului
general, prin ac țiunea puterii publice [107, p. 13].
Activitatea administra ției, la nivelul unei autorit ăți sau institu ții, se materializeaz ă într-un
complex de ac țiuni ce se succed în timp dup ă o logic ă anume. Aceste componente al ac țiunilor
administra ției sunt [36, p. 151]: prevederea, organizarea, conducerea, coordonarea și controlul.
· prevederea – este primul pas pe care trebuie s ă-l întreprind ă orice autoritate sau
institu ție public ă. De modul în care își va programa, planifica, prognoza activit ățile, depinde
mult realizarea sarcinilor ce-i sunt încredin țate;
· organizarea – este elementul fundamental în activitatea oric ărei autorit ăți publice. A
organiza înseamn ă a așeza elementele componente într-o ordine fireasc ă și a le face s ă
funcționeze: o bun ă organizare conduce la eficien ță, iar activitatea administra ției fiind una de
interes public;
· conducerea și coordonarea – de multe ori se suprapun fiind realizate de aceea și
persoan ă într-un anumit organism al sistemului administra ției publice;
· controlul – în mod firesc la sf îrșitul unui ciclu de ac țiune, trebuie f ăcut un bilan ț al
activit ății const înd în controlul activit ății pe un interval de timp sau pentru anumite activit ăți etc.
Referindu-ne la necesitatea controlului activit ății autorit ăților administra ției publice, nu
trebuie s ă limit ăm rolul acestuia la constatarea unor eventuale erori sau abuzuri. Controlul este
necesar mai ales pentru a îndruma, a orienta și, eventual, pentru a corecta ac țiunea, în vederea
realiz ării politicii statului [189, p. 327].
Subliniind rolul pozitiv al controlului, nu trebuie s ă pierdem din vedere anumite efecte
negative care se pot manifesta, dac ă activitatea nu este conceput ă și realizat ă rațional. Astfel,
activitatea de control are un efect inhibator asupra celui controlat, îi afecteaz ă inițiativa în
angajarea diferitelor ac țiuni [53, p. 615; 55, p. 311; 190, p. 176]. Pe de alt ă parte, exercitarea
unor multiple activit ăți de control este de natur ă să ducă la perturbarea ac țiunilor pe care trebuie

97 să le întreprind ă angajatorul. De aceea, activitatea de control trebuie conceput ă și realizat ă în așa
manier ă, încît să nu atrofieze spiritul de ini țiativă și răspundere al angajatorilor și să nu duc ă la
perturbarea activit ății acestora.
Activitatea autorit ăților publice este realizat ă prin acte administrative, a c ăror calitate
determin ă eficien ța întregului sistem de administrare. Pentru ca activitatea autorit ăților publice s ă
fie eficient ă, este necesar ă instituirea unor controale ale acestor acte, opera țiuni și fapte.
Controlul este un instrument de determinare a modului în care ac ționeaz ă cel chemat s ă realizeze
prevederile actului, precum și corespunderea acestora cu scopul legii întru executarea c ăreia a
fost emis. Controlul de stat mai serve ște și ca mijloc de asigurare a garant ării și realiz ării
drepturilor și libert ăților omului. Acest control este exercitat conform competen ței de c ătre
autorit ățile publice ale statului.
În teoria general ă a dreptului [5, p. 215], prin realizarea atribu țiilor organelor de stat se
înțelege: emiterea de c ătre aceste organe, în numele statului, a actelor normative și individuale
executorii din punct de vedere juridic; efectuarea de c ătre acestea a supravegherii și controlului
asupra respect ării stricte și riguroase a cerin țelor stipulate în aceste acte; asigurarea ap ărării
acestor cerin țe prin aplicarea m ăsurilor legale stabilite contra încălcărilor, inclusiv în cazurile
necesare, și a m ăsurilor de constr îngere de stat [107, p. 92; 121 p. 160]. Supravegherea și
controlul reprezint ă unul dintre modurile de manifestare de c ătre stat a atribu țiilor sale de putere
[126, p. 119]. Din defini ția atribu țiilor puterii de stat putem deduce c ă acestea includ un complex
de m ăsuri care pot fi utilizate de c ătre autoritatea public ă corespunz ătoare pentru exercitarea
funcțiilor care i-au fost încredin țate.
Supravegherea și controlul asupra respect ării drepturilor de munc ă ale salaria ților este
una dintre func țiile statului. Art. 1 alin. (3) din Constitu ția RM [28] proclam ă drepturile și
libert ățile omului și cetățeanului ca valoare suprem ă, iar recunoa șterea, respectarea și apărarea
lor este o obliga ție a statului.
După cum am men ționat anterior, recunoa ștem ca întemeiat ă pozi ția autorului autohton
Victor Gu țuleac [58, p. 356], care a subliniat c ă supravegherea reprezint ă un control limitat. Prin
urmare, no țiunea de „supraveghere” poate fi de delimitat ă de cea de „control” prin punctarea
următoarelor aspecte: a) supraveghetorul, în procesul înfăptuirii supravegherii, nu se implic ă în
chestiunile interne ale supravegheatului; b) controlul propriu-zis presupune procesul în cadrul
căruia se verific ă legalitatea și oportunitatea activit ății, pe c înd supravegherea se limiteaz ă doar
la verificarea legalit ății.

98 Conduc îndu-ne de prevederile art. 371-390 din CM al RM, concluzion ăm că prin
noțiunea de supraveghere și control asupra respect ării legisla ției muncii se înțelege activitatea
organelor competente orientate spre ap ărarea drepturilor de munc ă ale salaria ților.
Venim, în acest sens, cu o completare: în literatura de specialitate a fost exprimat ă opinia
potrivit c ăreia no țiunile de supraveghere și de control în domeniul respect ării legisla ției muncii
trebuie s ă fie abordate separat, ele av înd defini ții diferite. Astfel, cercet ătorul Tudor Cap șa
consider ă că supravegherea asupra respect ării actelor legislative și normative în domeniul muncii
reprezint ă o form ă de activitate a autorit ăților publice privind asigurarea legalit ății în raporturile
de munc ă și în alte raporturi legate nemijlocit de acestea, iar controlul de stat asupra respect ării
actelor legislative și normative în domeniul muncii, a contractelor colective de munc ă și a
conven țiilor colective presupune o form ă de exercitare a puterii de stat ce asigur ă respectarea
legilor și a altor acte normative adoptate (emise) de autorit ățile publice, precum și a actelor de
parteneriat social ce reglementeaz ă raporturile de munc ă și alte raporturi legate nemijlocit de
acestea [17, p. 47].
Potrivit cercet ătorului Ion Creang ă, controlul este un instrument de determinare a
modului în care ac ționeaz ă cel chemat s ă realizeze prevederile actului, precum și corespunderea
acestora cu scopul legii întru executarea c ăreia a fost emis [36, p. 249]. Potrivit unei alte opinii
[35, p. 149], controlul este privit ca acea func ție a administra ției prin care se realizeaz ă
conformitatea activit ății administra ției cu prevederile legale și programul de activitate, cu
respectarea cerin țelor sociale și îndeplinirea interesului general. A șadar, cele men ționate anterior
ne permit s ă afirm ăm că statul, cu ajutorul controlului, urm ărește dacă actul este aplicat corect,
dacă are eficien ță, dacă acesta corespunde cerin țelor reale ale rela țiilor sociale reglementate
etc.
În legisla ția Republicii Moldova a fost conturat ă defini ția noțiunii de „control”. Astfel, în
conformitate cu art. 2 din Legea RM nr. 131/2012 „Privind controlul de stat asupra activit ății de
întreprinz ător” [86], no țiunea de control desemneaz ă totalitatea ac țiunilor de verificare a
respect ării de c ătre persoanele supuse controlului a prevederilor legisla ției, realizate de un organ
abilitat cu func ții de control sau de un grup de institu ții similare.
Corobor înd art. 371 din CM al RM cu prevederile altor acte normative, putem conchide
că supravegherea și controlul asupra respect ării actelor legislative și a altor acte normative ce
conțin norme de dreptul muncii, a contractelor colective de munc ă și conven țiilor colective la
toate unit ățile sunt exercitate de: a) Inspectoratul de Stat al Muncii; b) Serviciul de Supraveghere
de Stat a S ănătății Publice [87]; c) Ministerul Economiei; d) Serviciul Protec ției Civile și
Situațiilor Excep ționale [99]; e) alte organe abilitate cu func ții de supraveghere și control în

99 conformitate cu legea; f) sindicatele. Analiz înd norma legal ă citată și conduc îndu-se de faptul c ă
supravegherea și controlul asupra respect ării legisla ției muncii sunt înfăptuite predominant cu
ajutorul autorit ăților publice, autorii moldavi Eduard Boi șteanu și Nicolai Romanda ș au constatat
că un asemenea control poate fi denumit control administrativ [12, p. 720]. În dezvoltarea acestei
idei, s-a mai subliniat c ă din întreaga varietate a controalelor administrative externe, în procesul
asigur ării și verific ării respect ării legisla ției muncii se aplic ă, în primul r înd, controlul
specializat, în unele cazuri put înd fi aplicat și controlul ierarhic [12, p. 720]. De exemplu,
exercitarea controlului ierarhic este posibil ă în urm ătoarea situa ție: dac ă Inspectoratul de Stat al
Muncii va constata c ă la cercetarea accidentului de munc ă sau a celui în afara muncii inspectorul
de munc ă a comis erori sau au ap ărut noi circumstan țe ale producerii accidentului, inspectorul
general de stat al muncii este în drept s ă dispun ă o cercetare nou ă sau suplimentar ă a
accidentului în cauz ă (pct. 31 din Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de
munc ă). Așadar, esența controlului administrativ ierarhic se rezum ă la dreptul pe care îl are
autoritatea administra ției publice supraordonat ă (Inspectoratul de Stat al Muncii) de a verifica
autoritatea subordonat ă (inspec ția teritorial ă de munc ă), fie pe vertical ă, fie pe orizontal ă,
respectiv în obliga ția autorit ății de a executa dispozi țiile primite [114, p. 325]. Cu alte cuvinte,
aceast ă form ă a controlului administrativ extern cuprinde „ dreptul superiorului de a da
îndrumări inferiorului, dreptul de a aproba sau confirma actul, de a modifica sau anula actul,
dreptul pentru superior de a substitui ac țiunea sau inac țiunea inferiorului ” [58, p. 480].
Cu toate acestea, cea mai important ă și cea mai des folosit ă formă de control
administrativ extern în domeniul rela țiilor de munc ă rămîne acea a controlului specializat. În
acest sens, men ționăm că prin control specializat se înțelege controlul extern, realizat de c ătre
autorit ăți ale administra ției publice, institu ții publice și organe special constituite prin lege, care
au atribu ție de control, la nivel central și local [114, p. 225]. Un astfel de control se efectueaz ă în
cele mai diverse domenii și sectoare de activitate: financiar, sanitar, securitatea și sănătatea în
munc ă ș.a.
După cum se arat ă în doctrina dreptului administrative, controlul specializat difer ă de cel
ierarhic prin urm ătoarele aspecte [120, p. 136]:
– este exercitat de anumite persoane sau compartimente fa ță de care cel controlat nu se
află în raport de subordonare ierarhic ă;
– nu se extinde asupra întregii activit ăți a organelor controlate, ci numai asupra
anumitor aspecte precis determinate și care se încadreaz ă în specificul activit ății organului de
control;

100 – are ca obiect și activitatea desf ășurată de institu ții publice, societ ăți comerciale sau
persoane fizice;
– se declan șează, de regul ă, din oficiu, dar aceast ă regul ă nu exclude și sesizarea de
către o persoan ă vătămată într-un drept sau c ăreia i-a fost lezat un interes legitim;
– se realizeaz ă numai în cazurile expres prev ăzute de lege și în condi țiile stabilite de
aceasta.
Controlul asupra respect ării legisla ției muncii este exercitat, în special, de c ătre
următoarele structuri: Inspectoratul de Stat al Muncii, care este abilitat cu exercitarea
controlului de stat în sfera respect ării legisla ției muncii; organiza țiile sindicale care, în virtutea
prevederilor Legii sindicatelor nr. 1129-XIV/2000, exercit ă controlul ce poart ă un caracter
obștesc; organele de parteneriat social care, în strictă corespundere cu art. 25 din CM al RM și
cu dispozi țiile Legii RM nr. 245/2006 „Privind organizarea și funcționarea Comisiei na ționale
pentru consult ări și negocieri colective, a comisiilor pentru consult ări și negocieri colective la
nivel de ramur ă și la nivel teritorial”, exercit ă unele prerogative de control (de exemplu, cele de
monitorizare a procesului realiz ării conven țiilor colective la diferite niveluri) în domeniul
raporturilor colective de munc ă; comitetul pentru securitate și sănătate în munc ă care, în afara
faptului c ă asigură colaborarea angajatorului și a lucr ătorilor în vederea identific ării măsurilor
privind asigurarea securit ății și sănătății lucrătorilor la locul de munc ă, îndepline ște și unele
atribuții de control ob ștesc în domeniul vizat (de exemplu, monitorizeaz ă realizarea planului de
protecție și prevenire, urm ărește modul în care se aplic ă și se respect ă actele normative de
securitate și sănătate în muncă ș.a.).
Sub aspect comparativ, trebuie subliniat c ă, în Fran ța, activit ățile de coordonare și control
în sfera securit ății și sănătății în munc ă sunt înfăptuite pe mai multe trepte, și anume [2, p. 10]: 1)
la nivel na țional, activit ățile men ționate sunt realizate prin intermediul Direc ției rela țiilor de
munc ă din cadrul Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale și al Direc ției securit ății sociale din
cadrul Ministerului S ănătății și Securit ății Sociale, cea din urm ă direc ție urm ărind respectarea
Codului securit ății sociale și implementarea noilor reglement ări. În plus, aten ționăm că în
subordinea Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale se reg ăsește: Inspec ția Muncii; Inspec ția
medical ă a muncii; Comisia de securitate a muncii; Comisia de igien ă industrial ă; Comitetul
tehnic indutrial; 2) la nivel teritorial, în cadrul direc țiilor departamentale și regionale de munc ă,
activeaz ă serviciile de inspec ție a muncii, personalul inspec ției fiind format din: inspectori de
munc ă (absolven ți ai institu țiilor de învățămînt superior), care controleaz ă unitățile cu peste 50
de angaja ți; controlori de munc ă (absolven ți ai învățămîntului mediu), care verific ă
întreprinderile mici și cu activit ăți mai simple. În plus, legisla ția francez ă consacr ă atribu ții de

101 control în dome-niul securit ății și sănătății în munc ă, pentru mai multe organisme din afara
unității: Consiliul superior de prevenire a riscurilor profesionale ( în calitate de organism paritar
compus din reprezentan ții organiza țiilor patronilor și ai salaria ților); Agen ția națională pentru
ameliorarea condi țiilor de munc ă; Institutul na țional de cercet ări și securitate ș.a.
În Italia, trebuie s ă trecem în revist ă următoarele organisme de control asupra respect ării
legisla ției în domeniul securit ății și sănătății în munc ă [2, p. 64]: Ministerul Muncii, prin
intermediul inspectoratului muncii și inspectoratului de medicin ă a muncii; Ministerul Industriei,
prin Inspectoratele Statale Tehnici; Ministerul de Interne, prin Corpul Na țional al Pompierilor. În
acest sistem sunt angrenate, suplimentar, mai multe societ ăți sau asocia ții, ale c ăror conduceri
sunt înfăptuite pe principiul tripartismului, și care realizeaz ă verific ări obligatorii, cercet ări
științifice, consult ări ș.a., cum ar fi: Societatea Na țională Pentru Prevenirea Accidentelor,
Asocia ția Na țională Pentru Controlul Aparaturii cu Abur și sub Presiune etc. [2, p. 65].
În Germania [173, p. 233], organizarea activit ății de securitate și sănătate în munc ă se
caracterizeaz ă printr-un sistem dualist exercitat prin dou ă categorii de organisme: inspectoratele
de stat (organizate pe principiul teritorial și abilitate cu exercitarea controlului privind aplicarea
și respectarea legisla ției privind securitatea și sănătatea muncii) și asociațiile profesionale de
asigurare la riscuri profesionale (organizate pe ramuri ale economiei na ționale și abilitate cu
atribu ții și responsabilit ăți referitoare la elaborarea reglement ărilor tehnice obligatorii de
prevenire a accidentelor și asisten ță pentru aplicarea acestora).
Legisla ția moldoveneasc ă statueaz ă mai multe tipuri de control asupra activit ății de
întreprinz ător pe care le pot înfăptui și inspectorii de munc ă în domeniul respect ării legisla ției
muncii (art. 2 din Legea RM nr. 131/2012) [86]:
a) planificat – control care nu este interzis de Legea RM nr. 131/2012, efectuat conform
datelor Registrului de stat al controalelor, și despre care persoana supus ă controlului este
notificat ă cu cel pu țin 5 zile lucr ătoare p înă la data desf ășurării lui. Toate controalele care nu
corespund no țiunii de control planificat se consider ă controale inopinate;
b) inopinat – control care nu este planificat din timp și care se efectueaz ă, în baza
evalu ării riscurilor, în scopul constat ării efective a proceselor activit ății persoanei supuse
controlului, pentru neadmiterea încălcării legisla ției;
c) repetat – control prin care se apreciaz ă calitatea și se determin ă corectitudinea
controalelor efectuate anterior prin verificarea și contrapunerea rezultatelor controlului efectuat
anterior cu rezultatele reale constatate în urma controlului repetat, consider îndu-se control
inopinat și efectu îndu-se în situa ția în care rezultatele controlului anterior sunt neconcludente,
incomplete sau nesatisf ăcătoare;

102 d) comun – control la care particip ă simultan controlori din partea a dou ă sau mai multe
organe de control.
În practica de aplicare a legisla ției na ționale, inspectorii de munc ă au sesizat o foarte
mare problem ă privind modul de exercitare a controlului inopinat. Astfel, s-a constatat c ă
dispozi țiile cuprinse în art. 19 din Legea RM nr. 131/2012 încorseteaz ă semnificativ
împuternicirile inspectorilor de munc ă în ceea ce prive ște efectuarea controalelor inopinate. În
continuare, vom reproduce temeiurile și condi țiile efectu ării controalelor inopinate prin prisma
art. 19 din Legea RM nr. 131/2012:
„(1) Organul de control poate decide efectuarea în afara graficului a controalelor
inopinate asupra unei persoane, în baza evalu ării riscurilor, precum și poate emite controlorului
delega ție de control, doar în cazul:
1) verific ării modului de îndeplinire a recomand ărilor din prescrip ție (control repetat)
date ca urmare a ultimului control planificat;
2) prezen ței informa țiilor veridice, sus ținute prin probe, despre existen ța cazurilor de
încălcare a legisla ției sau a situa țiilor de avarie, despre modificarea ori încălcarea regulilor de
securitate, fapt ce prezint ă un pericol iminent pentru via ța și/sau bunurile oamenilor și pentru
mediu, cu un prejudiciu estimabil nu mai mic de 30 de salarii medii lunare pe economie
prognozate de Guvern pentru anul în care s-a depistat încălcarea;
3) verific ării informa ției, care, conform legii, este raportat ă în mod obligatoriu, dac ă sînt
întrunite urm ătoarele condi ții: a) aceast ă informa ție nu a fost prezentat ă în termenul stabilit de
lege sau de un act normativ de dou ă ori consecutiv, fiind încălcate dou ă termene consecutive,
prevăzute expres de lege sau de actul normativ; b) organul abilitat cu func ții de control sau
organul responsabil de recep ționarea informa ției corespunz ătoare nu a primit notificare
justificativ ă din partea persoanei obligate s ă raporteze informa ția în termen și/sau aceast ă
persoan ă nu a r ăspuns în termen rezonabil la înștiințarea din partea organului responsabil dup ă
încălcarea de dou ă ori consecutiv a termenului stabilit de lege sau de actul normativ;
4) verific ării informa ției ob ținute în cadrul altui control la întreprinz ătorul cu care
persoana controlat ă a avut anterior rela ții economice, dac ă sînt întrunite urm ătoarele condi ții: a)
întreprinz ătorul refuz ă să prezinte informa țiile în cauz ă; b) nu exist ă altă modalitate de ob ținere a
informa ției în cauz ă; c) informa ția dat ă este decisiv ă și indispensabil ă pentru atingerea scopului
controlului ini țiat anterior;
5) solicit ării directe din partea persoanei care urmeaz ă a fi supus ă controlului de a fi
inițiat controlul dac ă, pînă la recep ționarea solicit ării, nu s-a emis decizia de a supune solicitantul

103 unui control inopinat sau dac ă un astfel de control nu este inclus în graficul pentru trimestrul în
curs.
Totodat ă, legiuitorul moldav dispune ca asemenea controale s ă nu fie desf ășurate în baza
informa țiilor neverificate și (sau) provenite dintr-o surs ă anonim ă. Mai mult, efectuarea
controalelor inopinate va fi notificat ă autorit ății de monitorizare a controalelor de c ătre organul
de control care le-a efectuat în maximum 5 zile lucr ătoare dup ă desfășurarea lor. La notificare se
vor anexa toate documentele și probele necesare pentru ca autoritatea de monitorizare a controa-
lelor s ă poată monitoriza întrunirea condi țiilor stabilite de lege (art. 19 alin. (5) din Legea RM nr.
131/2012).
Nu ne rem îne dec ît să constat ăm că în cadrul efectu ării controalelor inopinate exceleaz ă
formalismul excesiv al procedurilor execu ționale. Mai mult, legiuitorul moldav, impun înd
respectarea acestor condi ții de efectuare a controalelor inopinate, i-a privat pe inspectori de
munc ă de posibilitatea efectiv ă de a depista încălcările în domeniul respect ării legisla ției muncii.
Și încă o remarc ă: Legea RM nr. 131/2012 intr ă în contradic ție cu prevederile art. 12 alin. (1) din
Con-ven ția OIM nr. 81/1947 privind inspec ția muncii în industrie și comer ț [30], potrivit c ărora
„inspectorii de munc ă, purt înd asupra lor acte justificative ale func țiilor pe care le îndeplinesc,
vor fi autoriza ți: a) s ă pătrund ă liber, f ără încuno ștințare prealabil ă, la orice or ă din zi și din
noapte, în orice întreprindere supus ă inspec ției; b) s ă pătrund ă, ziua, în toate localurile pe care au
motive temeinice s ă le controleze; c) s ă procedeze la orice cercet ări, controale sau anchete
considerate necesare pentru a se asigura c ă dispozi țiile legale sunt efectiv respectate, și în
special: s ă interogheze, singuri sau în prezen ța martorilor, pe cel care angajeaz ă sau personalul
întreprinderii, asupra tuturor problemelor referitoare la aplicarea dispozi țiilor legale; s ă ceară să
li se prezinte toate înscrisurile, registrele și documentele a c ăror de ținere este prev ăzută de
legisla ția referitoare la condi țiile de munc ă, în scopul verific ării conformit ății acestora cu
dispozi țiile legale și pentru a le copia sau scoate extrase; s ă pretind ă afișarea instruc țiunilor
prevăzute de dispozi țiile legale; s ă ia pentru analiza mostre din materiile și substan țele utilizate
sau manipulate, cu condi ția ca cel care angajeaz ă sau reprezentantul acestuia s ă fie încuno ștințat
că materiile sau substan țele respective au fost luate în acest scop. În plus, art. 12 alin. (2) din
Conven ția OIM nr. 81/1947 dispune c ă, cu ocazia inspec ției, inspectorul va informa despre
prezen ța sa în întreprindere pe cel care angajeaz ă sau pe reprezentantul acestuia, în afar ă de cazul
în care apreciaz ă că o astfel de înștiințare risc ă să dăuneze eficacit ății controlului. În cele din
urmă, se cere remarcat faptul c ă, în viziunea Comitetului de Exper ți Independen ți al OIM [143] ,
legisla ția RM la acest capitol este una lacunar ă, întrucît Legea RM nr. 131/2012 limiteaz ă

104 nejustificat dreptul inspectorilor de munc ă de a p ătrunde liber în încăperile de serviciu și
auxiliare, fapt ce contravine prevederilor Conven ției OIM nr. 81/1947.
Revenind la problema controlului de stat specializat, se cere subliniat c ă, în temeiul
dispozi țiilor Hot ărîrii Guvernului RM nr. 862 „Privind perfec ționarea sistemului de control de
stat specializat” din 26 iulie 2004 [76], inspectorii de munc ă pot participa, de asemenea, la
organizarea controalelor complexe specializate, prin care se sub înțeleg controalele efectuate de
un organ sau de un grup de organe de control specializate în toate domeniile de activitate a
agentului economic respectiv.
În vederea execut ării prevederilor Legii RM nr. 131/2012 „Privind controlul de stat
asupra activit ății de întreprinz ător”, Guvernul RM a aprobat, potrivit Hot ărîrii nr. 375 din 27 mai
2014 [86], Metodologia de planificare a controlului de stat asupra activit ății de întreprinz ător în
baza analizei criteriilor de risc pentru domeniul de control efectuat de c ătre Inspectoratul de Stat
al Muncii.
Atribuțiile organelor de supraveghere și control asupra respect ării drepturilor de munc ă
ale salaria ților sunt enumerate în actele normative ce reglementeaz ă activitatea lor, enumerare
care, dup ă părerea noastr ă, nu este exhaustiv ă.
Atribu țiile generale ale organelor de supraveghere și control se disting prin urm ătoarele
indicii: în primul r înd, ele au caracter de aplicare, și nu de elaborare a dreptului. Tr ăsătura
caracteristic ă a atribu țiilor generale rezid ă în aceea c ă ele pot fi utilizate de organele de
supraveghere pentru lichidarea tuturor încălcărilor din domeniul muncii salariale, însă pentru
realizarea acestor împuterniciri este necesar ă o documentare procedural ă preventiv ă. Delimitarea
atribu țiilor în generale și speciale reflect ă autonomia dreptului muncii ca ramur ă a sistemului
național de drept. Una dintre particularit ățile ramurii date este unitatea și diferen țierea la
reglementarea raporturilor ce formeaz ă obiectul ei [202, p. 25]. Unitatea și diferen țierea se
manifest ă nu doar în procesul elabor ării normelor de drept al muncii, ci și la realizarea lor.
Organele de stat de supraveghere și control asigur ă realizarea normelor de dreptul muncii, de
aceea activitatea acestui sistem de organe se afl ă într-o rela ție intrinsec ă cu unitatea și
diferen țierea reglement ării juridice a raporturilor de munc ă. Evident c ă aceast ă reglementare
include și activitatea de aplicare a dreptului [201, p. 237; 125, p. 71].
Atribu țiile speciale se aplic ă pentru ap ărarea drepturilor de munc ă ale salaria ților care
reflect ă diferen țierea în reglementarea juridic ă a muncii. De exemplu, prestarea muncii în
condi ții nocive și periculoase impune înzestrarea organelor de supraveghere și control cu
atribu ții suplimentare în vederea lichid ării încălcărilor ce genereaz ă risc pentru via ța și sănătatea

105 angaja ților. La aceste atribu ții se refer ă posibilitatea sist ării activit ății ce creeaz ă pericol pentru
viața și sănătatea persoanelor.
Desigur c ă, în activitatea de aplicare a dreptului, factorii diferen țierii nu se manifest ă atît
de pronun țat, precum în con ținutul normelor speciale ale legisla ției muncii. Unele atribu ții
speciale pot fi utilizate pentru asigurarea realiz ării normelor generale de comportament. Însă,
după părerea noastr ă, atribu țiile speciale trebuie s ă le întregeasc ă pe cele generale cu scopul de a
asigura comportamentul legal al angajatorului în procesul aplic ării atît a normelor generale ale
legisla ției muncii, c ît și a celor speciale.
Interac țiunea organelor de stat cu sindicatele permite descoperirea mai operativ ă a
încălcărilor drepturilor de munc ă ale angaja ților, de aceea activitatea de ap ărare a acestor
drepturi trebuie s ă aibă un caracter unitar, pentru ca utilizarea atribu țiilor de stat s ă contribuie nu
numai la restabilirea eficient ă a drepturilor încălcate, ci și să asigure comportamentul legitim al
angajatorilor sub amenin țarea imixtiunii organelor de stat care asigur ă respectarea lor. Prin
urmare, activitatea organelor de supraveghere și control trebuie s ă decurg ă în strînsă colaborare
cu alte organe și organiza ții. De exemplu, organele de supraveghere și control asupra respect ării
drepturilor din sfera muncii trebuie s ă interac ționeze cu organiza țiile ob ștești care reprezint ă
interesele salaria ților și ale angajatorilor. Aceast ă interac țiune va permite descoperirea mai
operativ ă a încălcărilor de lege în domeniul securit ății și sănătății în munc ă, precum și lichidarea
acestora.
În opinia noastr ă, cele mai importante condi ții (exigen țe) care privesc toate fazele
controlului (de la conceperea, preg ătirea și efectuarea acestuia și pînă la stabilirea m ăsurilor și
valorificarea concluziilor) sunt urm ătoarele:
– efectuarea controlului de persoane competente, bine preg ătite profesional, cu experien ță
în domeniu, cinstite și corecte. Controlorul trebuie s ă cunoasc ă temeinic toate prevederile legale
din domeniul pe care îl controleaz ă, specificul activit ății în acel domeniu, pentru ca s ă fie în
măsură să sesizeze cu u șurință erorile din activitatea celui controlat, s ă poat ă răspunde cu
competen ță la întrebările acestuia, s ă-i arate ce încălcări au fost depistate. Controlorul trebuie s ă
dea dovad ă de probitate profesional ă, de corectitudine, de tact și să fie receptiv [35, p. 211].
Ținerea la distan ță a celui controlat, intimidarea lui nu sunt de natur ă să conduc ă la concluzii
realiste, temeinice, iar controlorul nu- și realizeaz ă rolul s ău preventiv și educativ fa ță de cel
controlat;
– eficien ța controlului este condi ționată și de respectarea unei propor ții optime între
activitatea de organizare și cea de executare în concret a legii. Num ărul organelor de control

106 trebuie s ă fie bine echilibrat, c ăci dac ă ar fi în insuficien ță ar implica riscul ca el s ă nu poat ă
cuprinde întreaga activitate sub toate aspectele ei;
– concluziile trebuie s ă fie bine fundamentate și argumentate. În formularea concluziilor
trebuie s ă se pun ă accent pe identificarea cauzelor și condi țiilor care au determinat neajunsurile
constatate, pentru a putea, pe cale de sintez ă, stabili în ce m ăsură acțiunile sunt singulare sau ele
se constituie într-o practic ă sistematic ă. Măsurile eficiente de înlăturare a deficien țelor din
activitate se pot stabili numai cunosc îndu-se temeinic cauzele acestora;
– concluziile trebuie s ă fie aduse la cuno ștința persoanei controlate, astfel controlul va
contribui la îmbun ătățirea activit ății;
– concluziile s ă fie analizate pe sectoare de activitate a unit ății controlate, ceea ce permite
o analiz ă mai profund ă, mai la obiect a fenomenelor și cu un num ăr sporit de factori care au
participat la efectuarea actelor și acțiunilor supuse controlului, sporindu-se prin aceasta eficien ța
actului de control;
– organul de control trebuie s ă stabileasc ă pe baza constat ărilor și a concluziilor
desprinse, m ăsurile necesare pentru lichidarea neajunsurilor și îmbun ătățirea muncii;
– la realizarea controlului, se asigur ă acțiunii de control un rol tot mai activ, dinamic,
amplific îndu-i func ția de factor regulator al obiectivelor cuprinse în lege și a activit ății
desfășurate în concret de autorit ățile publice [200, p. 159].
Atît în practic ă, cît și în teorie este r ăspîndită concep ția potrivit c ăreia controlul are ca
obiect și, drept urmare, se reduce la descoperirea abaterilor de la conduita prescris ă de actele
decizionale de conducere. Conform acestei concep ții, controlul se limiteaz ă la anchete în cursul
cărora cel ce controleaz ă este în căutarea de gre șeli, iar consecin ța este ca cel controlat,
situînduse pe o pozi ție de inferioritate, este în căutare de scuze și motive „obiective”.
Scopul controlului activit ății autorit ăților publice este de a asigura o c ît mai deplin ă
conformitate a activit ății acestor organe cu cerin țele și obiectivele sociale exprimate în legi, a
căror executare se realizeaz ă conform competen ței autorit ăților publice. Prin control se asigur ă
executarea întocmai a legii. În acest sens, autorul Mircea Preda [134, p. 127] men ționeaz ă că
„dacă cel controlat cunoa ște din timp perioada în care se efectueaz ă controlul, el poate preg ăti
din timp documenta ția necesar ă organului de control, fapt ce va influen ța pozitiv operativitatea
acțiunii de control”. O astfel de metod ă duce la descoperirea cauzelor reale ale deficien țelor și
stabilirii celor mai potrivite m ăsuri de îmbun ătățire a muncii.
Controlul debuteaz ă cu studierea actelor de fondare și activitatea obiectului supus
controlului (statutul, regulamentul etc.). se studiaz ă actele de control efectuate în ultimii doi ani
și se verific ă lichidarea neajunsurilor depistate de controalele precedente.

107 Controlul propriu-zis presupune [36, p. 260]: a) analiza indicilor generali și a
documentelor privind activitatea obiectului controlat; b) completarea listelor și tabelelor
necesare; c) analiza, selectarea informa ției acumulate; d) solicitarea explica țiilor de la persoanele
responsabile în legătură cu daunele pricinuite sau faptele de încălcare a legisla ției; e) informarea
organe-lor de cercetare sau anchet ă penal ă în cazul depist ării elementelor componente de
infrac țiune; f) propuneri de lichidare imediat ă a neajunsurilor depistate etc.
Controlul se finalizeaz ă cu întocmirea unui act de control. Constat ările înscrise trebuie s ă
fie obiective, argumentate și bazate pe legisla ția în vigoare.
Statul este dator s ă controleze raporturile de munc ă prin intermediul organelor
corespunz ătoare, în plus aceste organe trebuie s ă fie formate doar din func ționarii independen ți
[36, p. 47].

3.2. Exercitarea controlului și a supravegherii de stat de c ătre autoritățile publice cu
competențe restrînse în domeniul respect ării legislației muncii
În conformitate cu art. 371 din CM al RM [22], supravegherea și controlul asupra
respect ării actelor legislative și a altor acte normative ce con țin norme de dreptul muncii, a
contractelor colective de munc ă și conven țiilor colective la toate unit ățile sunt exercitate de: a)
Inspectoratul de Stat al Muncii; b) Serviciul de Supraveghere de Stat a S ănătății Publice; c)
Ministerul Economiei; d) Serviciul Protec ției Civile și Situa țiilor Excep ționale; e) alte organe
abilitate cu func ții de supraveghere și control în conformitate cu legea (Inspectoratul Energetic
de Stat, Agen ția Na țională de Reglementare a Activit ăților Nucleare și Radiologice ș.a.); f)
sindicatele. Aceste autorit ăți publice cu atribu ții de supraveghere și control asupra respect ării
legisla ției muncii pot fi clasificate în dou ă mari categorii: a) organe cu competen țe generale în
acest sens (Inspectoratul de Stat al Muncii ș.a.); b) organe cu competen țe restrînse, cum ar fi:
Serviciul de Supraveghere de Stat a S ănătății Publice, Serviciul Protec ției Civile și Situa țiilor
Excep ționale [89, 90, 92] ș.a. În ceea ce prive ște ultima categorie de autorit ăți, se impune o
precizare c ă aceste autorit ăți exercit ă controlul de stat în domenii foarte înguste ce vizeaz ă
respectarea actelor legislative și a altor acte normative ce con țin norme de dreptul muncii .
Totodat ă, lista organelor de supraveghere și control asupra respect ării legisla ției muncii,
consacrat ă în cuprinsul art. 371 din CM al RM, poart ă un caracter orientativ, în actele
legislative put înd fi consacrate și alte organe abilitate cu func ții de supraveghere și control în
domeniul enun țat.
Luînd în considerare cadrul legal existent, trebuie s ă atragem aten ția asupra misiunii
deosebite a Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei în domeniul securit ății și sănătății

108 în munc ă. Astfel, potrivit pct. 2 din Regulamentul privind organizarea și func ționarea
Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei, aprobat prin Hot ărîrea Guvernului RM nr.
691 din 17 noiembrie 2009 [79], Ministerul Muncii, Protec ției Sociale și Familiei este organul
central de specialitate al administra ției publice, subordonat Guvernului RM, care este abilitat s ă
elaboreze, promoveze și să asigure realizarea politicii statului în urm ătoarele domenii: raporturi
de munc ă; retribuirea muncii; s ănătatea și securitatea în munc ă; dezvoltarea resurselor umane și
ocuparea for ței de munc ă, inclusiv orientarea și formarea profesional ă a popula ției; parteneriat
social; asi-gur ări sociale și asisten ță social ă ș.a.
În conformitate cu dispozi țiile pct. 6 din Regulamentul privind organizarea și
funcționarea Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei, Ministerului în cauz ă îi revin, în
domeniul s ănătății și securit ății în munc ă, urm ătoarele atribu ții: a) elaboreaz ă și promoveaz ă
proiecte de acte normative în domeniul s ănătății și securit ății în munc ă, asigur ă corespunderea
proiectelor elaborate cu prevederile concep țiilor, strategiilor, programelor și planurilor na ționale;
b) prezint ă propuneri de perfec ționare a legisla ției în domeniul vizat și efectueaz ă transpunerea
în legisla ția na țională a directivelor Uniunii Europene în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă; c) controleaz ă și asigur ă respectarea prevederilor Legii securit ății și sănătății în munc ă în
ramurile economiei na ționale prin intermediul Inspectoratului de Stat al Muncii; d)
recep ționeaz ă, sistematizeaz ă și analizeaz ă informa ția privind respectarea legisla ției muncii,
inclusiv a dispozi țiilor legale privind condi țiile de munc ă și de salarizare și elaboreaz ă, în baza
acesteia, prognozele și recomand ările necesare; e) examineaz ă contesta țiile depuse împotriva
măsurilor aplicate de Inspectoratul de Stat al Muncii.
În art. 7 alin. (2) din Legea securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008
sunt consfin țite și alte atribu ții ale Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei în
domeniul supus analizei, și anume: 1) asigur ă monitorizarea aplic ării legisla ției privind
securitatea și sănătatea în munc ă; 2) organizeaz ă elaborarea instruc țiunilor-cadru de securitate și
sănătate în munc ă pentru anumite ocupa ții sau pentru desf ășurarea unor lucr ări complexe; 3)
avizeaz ă proiectele de instruc țiuni-cadru de securitate și sănătate în munc ă; 4) asigur ă publicarea
anual ă a informa ției privind m ăsurile luate în realizarea politicii statului în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă, privind accidentele de munc ă și bolile profesionale; 5) asigur ă întreținerea de
legături cu re țeaua interna țională de informare în domeniul securit ății și sănătății în munc ă; 6)
reprezint ă statul în rela țiile interna ționale în domeniul securit ății și sănătății în munc ă.
Un alt organ central de specialitate al administra ției publice, cu atribu ții importante în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă, este Ministerul S ănătății al RM. În acest sens,
menționăm că, potrivit pct. 5 din Regulamentul privind organizarea și func ționarea Ministerului

109 Sănătății, structurii și efectivului-limit ă ale aparatului central al acestuia, aprobat prin Hot ărîrea
Guvernului RM nr. 397 din 31.05.2011 [77], misiunea Ministerului S ănătății este îmbun ătățirea
sănătății publice prin consolidarea sistemului de s ănătate, asigurarea accesului echitabil la
servicii de s ănătate de calitate și costeficiente, protec ția împotriva riscurilor financiare asociate
cu serviciile de s ănătate, îmbun ătățirea receptivit ății sistemului la necesit ățile, preferin țele și
așteptările adecvate ale popula ției, precum și sus ținerea și promovarea interven țiilor de
preven ție, protec ție, promovare a s ănătății și prin oferirea posibilit ăților de alegere a unui mod de
viață sănătos. În domeniul securit ății și sănătății în munc ă, Ministerului S ănătății îi revin
următoarele atribu ții cu character specific: 1) analizeaz ă, monitorizeaz ă și evalueaz ă politicile
publice elaborate, examineaz ă multilateral impactul social, economic, financiar etc. al acestora,
evalueaz ă riscurile pentru s ănătate în raport cu determinan ții stării de s ănătate: factori sociali,
economici, comportamentali, biologici și de mediu relevan ți; 2) asigur ă condi ții pentru
participarea societ ății civile și a partenerilor sociali din domeniu în procesul elabor ării, analizei,
monitoriz ării și evalu ării politicilor publice elaborate de Minister; 3) coordoneaz ă, în condi țiile
legii, asisten ța medical ă de recuperare și asisten ța medical ă acordat ă de institu țiile
balneosanatoriale și organizeaz ă controlul asisten ței medicale în institu țiile balneosanatoriale; 4)
elaboreaz ă și coordoneaz ă implementarea politicilor publice în domeniul supravegherii de stat a
sănătății publice, la nivel na țional și local, colaboreaz ă cu reprezentan ții autorit ăților
administra ției publice centrale și locale, ai societ ății civile, precum și cu mass-media, în scopul
prevenirii îmboln ăvirilor, protec ției și promov ării sănătății; 5) asigur ă, prin intermediul
institu țiilor din subordine, identificarea, evaluarea și comunicarea riscurilor pentru s ănătate,
asigur ă managementul acestor riscuri, prognozarea și diminuarea impactului negativ al riscurilor
identificate asupra s ănătății publice; 6) aprob ă lista profesiilor și a factorilor de produc ție nocivi,
precum și a lucr ărilor pentru executarea c ărora se efectueaz ă examene medicale la angajare și
examene periodice.
Art. 383 din CM al RM prevede c ă supravegherea de stat asupra înfăptuirii m ăsurilor care
asigur ă func ționarea în condi ții de siguran ță a instala țiilor electrice și de termoficare este
exercitat ă de Inspectoratul Energetic de Stat în limitele, conform cerin țelor și procedurii stabilite
în Legea RM nr. 1525-XIII/1998 „Cu privire la energetic ă” [97] și în Hot ărîrea Guvernului RM
nr. 420 „Despre instituirea organului supravegherii energetice de stat și aprobarea
Regulamentului cu privire la supravegherea energetic ă de stat” din 11 mai 1999.
În art. 13 ¹ din Legea RM nr. 1525-XIII/1998 „Cu privire la energetic ă” legiuitorul a fixat
limitele efectu ării controlului și drepturile de baz ă ale Inspectoratului Energetic de Stat . Astfel,
un asemenea organ cu atribu ții importante în domeniul supravegherii energetice de stat

110 efectueaz ă controlul asupra: a) respect ării de c ătre produc ătorii, transportatorii, distribuitorii și
consumatorii de energie electric ă și termic ă a normelor de amenajare a instala țiilor electrice, a
regulamentelor de exploatare a instala țiilor electrice și termice, a normelor de securitate tehnic ă
în procesul utiliz ării instala țiilor electrice și termice, a documentelor normative privind calitatea
energiei electrice și termice, precum și a altor instruc țiuni și documente normativ-tehnice
stabilite prin legi; b) corespunderii instala țiilor electrice și termice documentelor normative
obligatorii stabilite prin legi; c) efectu ării test ărilor și încerc ărilor periodice ale instala țiilor
electrice și termice ale agen ților economici, inclusiv ale celor din sistemul energetic, în
conformitate cu normele în vigoare stabilite prin legi; d) instala țiilor în func țiune, celor noi sau
reconstruite de producere, transport și distribu ție a energiei electrice și termice, în scopul
determin ării corespunderii lor cu normele în vigoare stabilite prin legi; e) corespunderii
instala țiilor energetice, noi sau reconstruite, ale consumatorilor cu normele de amenajare și alte
documente normativ-tehnice în vigoare stabilite prin legi și va emite actele de dare în exploatare
a acestor instala ții; f) respect ării cerin țelor documentelor normativ-tehnice în vigoare la emiterea
avizelor de racordare a noilor instala ții de utilizare la re țelele de distribu ție și transport al
energiei.
În acela și timp, Inspectoratul Energetic de Stat este în drept (art. 13 ¹ alin. (2) din Legea
RM nr. 1525-XIII/1998): s ă emit ă prescrip ții obligatorii spre executare pentru proprietarii și
gestionarii de instala ții electrice și termice în vederea excluderii abaterilor de la regulamentele,
instruc țiunile și normativele în vigoare stabilite prin legi privind întreținerea, deservirea,
exploatarea lor, precum și cele privind utilizarea energiei electrice și termice; s ă cear ă de la
proprietarii și gestionarii instala țiilor electrice și termice decuplarea imediat ă a instala țiilor
electrice și termice a c ăror stare tehnic ă poate provoca avarii, incendii, explozii sau poate pune în
pericol via ța oamenilor; s ă aibă acces la instala țiile electrice și termice ale persoanelor fizice și
juridice, indiferent de apartenen ța lor departamental ă și tipurile de proprietate, doar în cazurile
prevăzute în mod expres de lege; s ă emită prescrip ții obligatorii pentru agen ții economici privind
suspendarea activit ății persoanelor neatestate și a celor care încalc ă regulile și normele de
securitate la executarea lucr ărilor în instala țiile electrice și termice; s ă cear ă furnizorilor de
energie electric ă și termic ă sistarea livr ării de energie consumatorilor în cazul în care
nerespectarea prevederilor actelor normativ-tehnice în vigoare prev ăzute de lege privind
organizarea lucr ărilor și protec ția muncii la deservirea și exploatarea instala țiilor electrice și
termice poate provoca avarii, incendii sau electrocut ări, iar prescrip țiile inspectorilor nu sunt
executate; s ă participe, în modul stabilit, la examinarea circumstan țelor și cauzelor avariilor,
incendiilor și electrocut ărilor grave sau în grup, provocate de instala țiile electrice și termice; s ă

111 primeasc ă de la agen ții economici, pentru examinare operativ ă, documente și informa ții
referitoare la respectarea cerin țelor regulamentelor și normelor de amenajare, deservire și
exploatare a instala țiilor, centralelor și rețelelor electrice și termice; s ă aplice, în modul stabilit
de lege, sanc țiuni proprietarilor și gestionarilor instala țiilor electrice și termice care nu execut ă
prescrip țiile emise pentru evitarea avariilor, incendiilor și electrocut ărilor ce pot fi provocate de
instala țiile în cauz ă; să efectueze controlul tehnic anual al instala țiilor electrice și termice ale
agenților economici în scopul prevenirii avariilor, incendiilor și electrocut ărilor.
Reprezentan ții Inspectoratului Energetic de Stat au dreptul s ă solicite pe cale
judecătoreasc ă: a) suspendarea procesului de fabricare a echipamentului electrotehnic de c ătre
agenții economici în cazul în care condi țiile tehnice nu corespund normelor în vigoare stabilite
prin legi; b) suspendarea, p înă la lichidarea încălcărilor cerin țelor actelor normativ-tehnice,
producerii sau mont ării utilajului și instala țiilor energetice a c ăror exploatare poate provoca
avarii, incendii sau electrocut ări. Cu titlu de excep ție și în corespundere cu art. 13 ¹ alin. (5) din
Legea RM nr. 1525-XIII/1998, în cazul unui pericol iminent de avarii, incendii sau electrocut ări,
Inspectoratul Energetic de Stat este în drept s ă-și exercite prerogativele men ționate supra, cu
adresarea ulterioar ă în instan ța de judecat ă. Adresarea în instan ță trebuie s ă se fac ă în termen de
3 zile lucr ătoare, iar în caz de nerespectare a acestui termen, suspendarea func ționării
obiectivelor men ționate se anuleaz ă. Reluarea activit ății se efectueaz ă în temeiul hot ărîrii
instan ței de judecat ă care a emis hot ărîrea de sistare a lucr ărilor sau al hot ărîrii instan ței ierarhic
superioare, conform legii.
Potrivit art. 384 din CM al RM, supravegherea de stat asupra respect ării normelor
sanitaro- igienice și sanitaro-antiepidemice în toate unit ățile se înfăptuiește de c ătre Serviciul de
Supraveghere de Stat a S ănătății Publice în limitele, conform cerin țelor și procedurii stabilite în
lege. Astfel, în conformitate cu art. 17 alin. (2) din Legea RM nr. 10-XVI/2009 „Privind
supravegherea de stat a s ănătății publice” [87], Medicul- șef sanitar de stat al Republicii Moldova
și medicii- șefi sanitari de stat din teritorii au dreptul :
1) să autorizeze, s ă avizeze și să certifice activit ăți, produse și servicii cu impact asupra
sănătății publice;
2) să înainteze autorit ăților publice centrale și autorit ăților administra ției publice locale,
conform competen țelor, propuneri privind executarea legisla ției sanitare, elaborarea și realizarea
planurilor de dezvoltare social ă și economic ă a teritoriilor, a programelor complexe de ocrotire a
sănătății popula ției, a mediului înconjur ător, de îmbun ătățire a condi țiilor de munc ă și de trai, a
programelor de instruire și educa ție;

112 3) să înainteze autorit ăților administra ției publice locale propuneri privind retragerea
autoriza țiilor de amplasare și func ționare a obiectivelor economiei na ționale;
4) să sesizeze autorit ățile administra ției publice și organele de drept privind încălcările
constatate;
5) să propun ă autorit ăților de licen țiere retragerea licen țelor de activitate;
6) să dispun ă, în situa ții de risc grav și imediat pentru s ănătatea public ă, în baza unei
hotărîri emise în modul stabilit, suspendarea, p înă la remedierea încălcărilor existente ale
legisla ției sanitare, iar în cazul imposibilit ății remedierii lor, s ă interzic ă: a) lucr ările de
proiectare și de construc ție, precum și darea în exploatare a unor obiective; b) exploatarea
întreprinderilor, institu țiilor, organiza țiilor, sec țiilor și sectoarelor de produc ție, a încăperilor,
clădirilor, instala țiilor, mijloacelor tehnice, precum și activit ățile de producere, comer ț și prestare
a serviciilor; c) elaborarea, lansarea, fabricarea și utilizarea produselor economiei na ționale; d)
producerea, importul, depozitarea, transportul și comercializarea produselor alimentare noi, a
suplimentelor alimentare, a produselor alimentare fortificate, a apelor minerale, apei potabile din
rețea, a aditivilor alimentari și produselor alimentare care con țin aditivi alimentari, a materialelor
care vin în contact cu produsele alimentare, a produselor alimentare pentru sugari și copii mici, a
produselor cu destina ție nutri țională special ă, folosirea apei în scopuri gospod ărești, de menaj,
culturale și de asanare; e) plasarea pe pia ță a serviciilor/produselor periculoase pentru s ănătatea
popula ției; f) plasarea pe pia ță a produselor, serviciilor și activit ăților supuse autoriz ării sanitare
conform legisla ției sanitare aplicabile, dar neautorizate sanitar;
7) să înainteze autorit ăților administra ției publice, întreprinderilor, organiza țiilor,
persoanelor fizice și juridice, indiferent de tipul de proprietate și de forma juridic ă de organizare,
prescrip ții sanitare obligatorii pentru executare privind remedierea încălcărilor legisla ției sanitare
și realizarea m ăsurilor de s ănătate public ă;
8) să adopte decizii sau hot ărîri privind: a) sistarea temporar ă a activit ății persoanelor
purtătoare de agen ți patogeni ai bolilor contagioase, care prezint ă pericol pentru s ănătatea
public ă în virtutea specificului muncii; b) suspendarea valabilit ății sau retragerea autoriza țiilor
sanitare, avizelor sanitare și a certificatelor sanitare; c) examenul medical și supravegherea
medical ă a persoanelor care au fost în contact cu bolnavii contagio și; d) izolarea bolnavilor
contagio și și a persoanelor suspecte de a fi surs ă de agen ți patogeni ce prezint ă pericol pentru
sănătatea public ă; e) efectuarea dezinfec ției, dezinsec ției și deratiz ării în focarele de boli
transmisibile, precum și în încăperile și teritoriile în care se men țin condi ții pentru apari ția și
răspîndirea infec țiilor; f) efectuarea vaccin ării preventive a popula ției sau a unor grupuri de
persoane conform indica țiilor epidemiologice;

113 9) să examineze cauze contraven ționale și să aplice sanc țiuni conform Codului
contraven țional;
10) să transmit ă materialele în organele de urm ărire penal ă;
11) să prezinte factorilor de decizie ierarhic superiori propuneri de aplicare a sanc țiunilor
disciplinare;
12) să solicite, în condi țiile legii, persoanelor fizice și juridice care au comis încălcări ale
legisla ției sanitare: a) restituirea cheltuielilor suportate în leg ătură cu efectuarea m ăsurilor de
sănătate public ă privind localizarea și lichidarea izbucnirilor și (sau) cazurilor de îmboln ăviri, ca
urmare a acestor încălcări; b) achitarea amenzilor;
13) s ă invite persoanele fizice și juridice pentru examinarea cazurilor de încălcare a
legisla ției sanitare;
14) să coordoneze activit ățile de preven ție primar ă și secundar ă.
În conformitate cu art. 18 alin. (2) din Legea RM nr. 10-XVI/2009 „Privind
supravegherea de stat a s ănătății publice”, personalul autorizat cu drept de control de stat în
domeniul s ănătății publice, în exerci țiul func țiunii, are dreptul : 1) s ă dispun ă de acces liber la
obiectivele supuse supravegherii și controlului de stat în domeniul s ănătății publice; 2) s ă
verifice respectarea legisla ției sanitare și a altor acte normative în domeniul s ănătății publice; 3)
să solicite persoanelor fizice și juridice sau angaja ților de la obiectivul supus supravegherii de
stat informa ții verbale sau scrise privind activit ățile cu impact asupra s ănătății publice exercitate
la acest obiectiv, de asemenea, prezentarea datelor personale, a licen ței, a autoriza ției sanitare
sau a oric ărui permis de func ționare, alte date și informa ții relevante pentru s ănătatea public ă; 4)
să verifice și/sau s ă facă copii ale documentelor relevante pentru s ănătatea public ă, perfectate în
orice form ă, inclusiv electronic ă; 5) s ă efectueze test ări, examin ări sau m ăsurători, s ă
monitorizeze orice situa ție și să efectueze observa ții conform prevederilor prezentei legi; 6) s ă
recolteze probe de materiale, substan țe, articole, produse, ap ă, aer, sol și altele ce pot constitui un
risc pentru s ănătatea public ă; 7) să întocmeasc ă procese-verbale cu privire la contraven ții în baza
constat ărilor personale și a probelor acumulate; 8) s ă realizeze alte activit ăți specifice, impuse de
riscul deterior ării stării de s ănătate a popula ției.
Constat ările și concluziile rezultate în urma activit ăților de control de stat în sănătatea
public ă, abaterile de la normele legale, recomand ările și termenele de remediere a deficien țelor,
precum și alte m ăsuri legale aplicate se consemneaz ă în procesele-verbale de constatare a
condi țiilor sanitare, în rapoartele de control sau în procesele-verbale de constatare a contraven ției
[12, p.73; 203, p.73].

114 În conformitate cu art. 385 din CM al RM, supravegherea și controlul de stat în domeniul
activit ăților nucleare și radiologice sunt exercitate de c ătre Agen ția Na țională de Reglementare a
Activit ăților Nucleare și Radiologice. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) și art. 11 din Legea RM nr.
132/2012 „Privind desf ășurarea în siguran ță a activit ăților nucleare și radiologice” [98], Agenția
nominalizat ă supra este o autoritate administrativ ă instituit ă de Guvernul RM pe l îngă
Ministerul Mediului, cu statut de persoan ă juridic ă de drept public, care are urm ătoarele func ții
de bază: elaborarea și realizarea politicii statului în domeniul nuclear și radiologic, consultarea
autorit ăților publice conform competen țelor, elaborarea proiectelor de politici, de strategii
naționale, a cadrului legal cu promovarea lor în ordinea stabilit ă de legisla ție și adoptarea de
măsuri pentru reglementarea eficient ă a activit ăților nucleare și radiologice; înregistrarea în baza
notific ării a activit ăților nucleare și radiologice, autorizarea acestor activit ăți în baza evalu ării
solicit ării de autoriza ție radiologic ă și corespunderii la condi țiile de radioprotec ție, de securitate
nuclear ă și radiologic ă, de securitate fizic ă a obiectivelor nucleare și radiologice și de garan ții
nucleare; efectuarea controlului și supravegherii de stat pentru verificarea condi țiilor de
securitate nuclear ă și radiologic ă, de securitate fizic ă a obiectivelor nucleare și radiologice;
întocmirea actelor de control și emiterea prescrip țiilor de rigoare, întocmirea și examinarea
proceselor-verbale cu privire la contraven țiile din domeniul activit ăților nucleare și radiologice,
aplicarea unor m ăsuri de constr îngere obligatorii spre executare persoanelor fizice și juridice etc.
Agenția Națională de Reglementare a Activit ăților Nucleare și Radiologice are dreptul
(art. 12 alin. (1) din Legea RM nr. 132/2012):
a) să aibă acces, în conformitate cu competen țele stabilite de lege, în orice loc unde se
desfășoară activit ăți nucleare și radiologice supuse autoriz ării și controlului;
b) să solicite persoanelor fizice și juridice supuse controlului îndeplinirea prevederilor
Legii RM nr. 132/2012, ale actelor normative din domeniul activit ăților nucleare și radiologice și
condi țiilor de autorizare;
c) să efectueze m ăsurările și instal ările echipamentului de supraveghere și de control
necesar și să beneficieze de suportul tehnic din partea organismelor interna ționale și naționale de
profil;
d) să solicite prelevarea și transmiterea de e șantioane ale materialelor și produselor
supuse direct sau indirect controlului;
e) să aibă acces la datele privind eviden ța surselor de radia ții ionizante, a materialelor
nucleare, la alte informa ții, date tehnice și contractuale ale persoanelor autorizate, necesare
îndeplinirii obiectivelor controlului;

115 f) să solicite persoanelor fizice și juridice titulari de autoriza ție radiologic ă: să prezinte
Agen ției Na ționale rapoarte, informa ții și notific ări în conformitate cu legisla ția; să țină eviden ța
materialelor nucleare și radioactive, a surselor de radia ții ionizante și a activit ăților supuse
controlului și să controleze aceast ă eviden ță; să demonstreze prezen ța echipamentului de protec-
ție necesar;
g) să suspende ori s ă retrag ă autoriza ția radiologic ă, inclusiv autoriza ția radiologic ă
parțială, să retrag ă certificatul de securitate și permisul de exercitare, în cazul încălcării de c ătre
titular a prevederilor legale și a condi țiilor eliber ării actului permisiv respectiv.

3.3. Inspectoratul de Stat al Muncii – autoritatea de baz ă cu atribuții de
supraveghere și control în domeniul securit ății și sănătății muncii
Organizarea și activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii este reglementat ă detaliat în
Legea RM nr. 140-XV/2001 „Privind Inspectoratul de Stat al Muncii” [85] și în Hot ărîrea
Guvernului RM nr. 788 [78] „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare a Inspectoratului de Stat al Muncii, a structurii și efectivului-limit ă ale acestuia” din
7 octombrie 2013[93]. Totodat ă, notific ăm că reglementarea inspec ției muncii rezult ă din faptul
că Republica Moldova a ratificat cele dou ă Conven ții în materie ale OIM, respectiv: Conven ția
OIM nr. 81/1947 „Privind inspec ția muncii în industrie și comer ț” [30] și Conven ția OIM nr.
129/1969 „Privind inspec ția muncii în agricultur ă” [32], „ambele av ând ca obiectiv comun de a
asigura, prin intermediul inspec țiilor periodice, aplicarea dispozi țiilor legisla ției muncii la locul
de munc ă” [132, p. 247; 124, p. 292].
Așadar, Inspectoratul de Stat al Muncii ( în continuare – Inspectorat ) este autoritate
administrativ ă, subordonat ă Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei, care este abilitat ă
cu dreptul s ă exercite controlul de stat asupra respect ării actelor legislative și a altor acte
normative în domeniul muncii, securit ății și sănătății în munc ă.
În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea RM nr. 140-XV/2001, Inspectoratul exercit ă
control de stat asupra respect ării actelor legislative și a altor acte normative în domeniul muncii
la întreprinderi, institu ții și organiza ții, cu orice tip de proprietate și form ă juridic ă de organizare,
la persoane fizice care angajeaz ă salaria ți, precum și în autorit ățile administra ției publice centrale
și locale. Totodat ă, atragem aten ția că în subordinea Inspectoratului, care se bucur ă de
personalitate juridic ă, se afl ă inspec ții teritoriale de munc ă, fără personalitate juridic ă,
funcționînd în fiecare unitate administrativ-teritorial ă de nivelul al doilea.
În literatura de specialitate s-a expus opinia [12, p. 722], la care ne raliem, precum c ă
Legea RM nr. 140-XV/2001 vizeaz ă atît industria și comer țul, cît și agricultura. „A șadar,

116 legiuitorul moldvean, dintre mai multe solu ții posibile, a acceptat-o pe cea prev ăzută de art. 7
alin. (3) lit. a) din Conven ția OIM nr. 129/1969 „Privind inspec ția muncii în agricultur ă”, adic ă
„un organ unic de inspec ție a muncii, competent pentru toate ramurile activit ății economice” [12,
p. 722]. Legiuitorul rom ân a procedat în acela și mod [165, p. 840].
Potrivit legisla ției rom âne, Inspec ția Muncii reprezint ă un organ de specialitate al
administra ției publice centrale în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protec ției Sociale,
cu personalitate juridic ă, prin care se exercit ă atribu ții de autoritate de stat în domeniile rela țiilor
de munc ă și securit ății și sănătății în munc ă [166, p. 221; 168, p. 125]. În mod asem ănător
legisla ției moldovene ști, legiuitorul rom ân consfin țește faptul c ă Inspec ția Muncii exercit ă
controlul aplic ării unitare a dispozi țiilor legale în domeniile sale de competen ță în unit ățile din
sectorul public, mixt, privat, precum și la alte categorii de angajatori. În plus, potrivit stipula țiilor
Regulamentului de organizare și func ționare a Inspec ției Muncii, aprobat prin Hot ărîrea
Guvernului Rom âniei nr. 1377/2009 (Monitorul Oficial al Rom âniei, Partea I, nr. 802 din
25.11.2009), Inspec ția Muncii are ca principal scop urm ărirea îndeplinirii obliga țiilor legate de
către angajatori în domeniile rela țiilor de munc ă, securit ății și sănătății în munc ă, precum și a
celor referitoare la condi țiile de munc ă, apărarea vie ții, integrit ății corporale și sănătății
salaria ților și a altor participan ți la procesul de munc ă, în desf ășurarea activit ății.
Totodat ă, venim cu o remarc ă important ă, potrivit c ăreia, în unele țări, rolul Inspec ției
Muncii este unul globalizant, aceasta supun înd controlului toate aspectele procesului de
produc ție. Astfel, „ în privin ța competen ței, Fran ța reprezint ă principala promotoare a sistemului
generalist al inspec ției muncii bazat pe interven ția asupra ansamblului realit ăților sociale ale
întreprinderilor, respectiv: control, îndrumare și conciliere. Aceasta presupune abordarea global ă
a tuturor aspectelor care fac obiectul procesului de produc ție, începând de la faza de concep ție,
organizare și preg ătire a personalului. Supravegherea îmbun ătățirii condi țiilor de munc ă și a
relațiilor de munc ă se concretizeaz ă în obliga ția de a verifica durata timpului de lucru, igiena
muncii, conflictele de munc ă, dreptul la exprimarea liber ă și concilierea unor conflicte dintre
patron și salaria ți” [109, p. 10-11].
Obiectivele și atribuțiile Inspectoratului de Stat al Muncii . Potrivit art. 3 din Legea RM
nr. 140-XV/2001, obiectivele Inspectoratului sunt urm ătoarele: a) asigurarea aplic ării
dispozi țiilor actelor legislative și ale altor acte normative referitoare la condi țiile de munc ă și la
protec ția salaria ților în exercitarea atribu țiilor lor; b) difuzarea informa țiilor despre cele mai
eficace mijloace de respectare a legisla ției muncii; c) informarea Ministerului Muncii, Protec ției
Sociale și Familiei despre deficien țele legate de aplicarea legisla ției muncii. În îndeplinirea
acestor obiective, Inspectoratul are urm ătoarele atribu ții: controleaz ă respectarea legisla ției

117 muncii, securit ății și sănătății în munc ă; elibereaz ă, în modul și în condi țiile stabilite de lege,
avize privind introducerea în fabrica ție a prototipurilor de echipamente tehnice și de echipament
individual de protec ție și de lucru; cerceteaz ă accidente de munc ă; coordoneaz ă activitatea de
pregătire, instruire și informare a salaria ților angaja ți în problemele rela țiilor de munc ă,
securit ății și sănătății în munc ă; exercit ă alte atribu ții prev ăzute de lege. Aceste atribu ții ale
Inspectoratului au fost reiterate de c ătre legiuitorul moldovean în textul art. 374 alin. (1) din CM
al RM.
În acela și timp, lu înd în considerare stipula țiile art. 4 alin. (2) din Legea RM nr. 140-
XV/2001, Inspectoratul de Stat al Muncii este în drept: a) s ă solicite și să primeasc ă de la
autorit ățile administra ției publice centrale și locale, de la persoane juridice și fizice informa țiile
nece-sare exercit ării atribu țiilor sale; b) s ă constate contraven ții și să încheie procese-verbale
conform prevederilor Codului contraven țional al Republicii Moldova. În acest context, se cere
menționat c ă Inspectoratul nu este în drept s ă aplice sanc țiuni contraven ționale pentru încălcarea
dispozi țiilor legale referitoare la condi țiile de munc ă și protec ția salaria ților în exercitarea
obliga țiilor lor de munc ă, ci doar s ă constate contraven țiile prev ăzute la art. 55-61 din Codul
contraven țional al RM [25].
Așadar, dup ă elucidarea obiectivelor și atribu țiilor Inspectoratului de Stat al Muncii,
înscrise în legisla ția noastr ă, concluzion ăm că acestea corespund, în mare m ăsură, celor
consacrate în Conven ția OIM nr. 81/1947 privind inspec ția muncii în industrie și comer ț. OIM a
dispus, în acest sens, ca sistemul de inspec ție a muncii s ă aibă următoarele sarcini: a) s ă asigure
aplicarea dispozi țiilor legale referitoare la condi țiile de munc ă și la protec ția lucr ătorilor în
exercitarea profesiei lor, cum sunt dispozi țiile privind durata muncii, salarizarea, securitatea și
igiena muncii, condi țiile de trai, folosirea copiilor și a tinerilor și altele conexe, în măsura în care
inspectorii de munc ă sunt însărcinați să asigure aplicarea acestor dispozi ții; b) s ă furnizeze celor
care angajeaz ă și lucr ătorilor informa ții și îndrum ări tehnice asupra mijloacelor cele mai eficace
de respectare a dispozi țiilor legale; c) s ă aduc ă la cuno ștința autorit ății competente deficien țele
sau abuzurile care constituie încălcări ale dispozi țiilor legale în vigoare (art. 3 alin. (1) din
Conven ția OIM nr. 81/1947). Totodat ă, dacă inspectorilor de munc ă le sunt încredin țate și alte
funcții, acestea nu trebuie s ă stînjeneasc ă exercitarea func țiilor principale și nici s ă dăuneze, într-
un mod oarecare, autorit ății sau impar țialității necesare inspectorilor în raporturile lor cu cei care
angajeaz ă și cu lucr ătorii (art. 3 alin. (2) din Conven ția OIM nr. 81/1947).
Organizarea Inspectoratului de Stat al Muncii . Structura și num ărul de salaria ți ai
Inspectoratului sunt stabilite conform Hot ărîrii Guvernului RM nr. 788 „Cu privire la aprobarea

118 Regulamentului de organizare și func ționare a Inspectoratului de Stat al Muncii, a structurii și
efectivului-limit ă ale acestuia” din 7 octombrie 2013.
În corespundere cu art. 7 alin. (2) din Legea RM nr. 140-XV/2001, personalul
Inspectoratului de Stat al Muncii, inclusiv al inspec țiilor teritoriale de munc ă, se formeaz ă din
inspectori de munc ă și din al ți speciali ști, care sunt func ționari publici, al c ăror statut le asigur ă
stabilitate în func ție și independen ță față de orice schimbare guvernamental ă și orice influen ță
neprev ăzută din afar ă, precum și din personal auxiliar. În plus, legiuitorul moldovean subliniaz ă
că inspectorul de munc ă este subordonat numai șefului ierarhic și, în exerci țiul func țiunii, se
supune numai legii. Totodat ă, nu se admite nici un fel de amestec în activitatea inspectorilor de
munc ă ce le-ar impune exercitarea necorespunz ătoare a atribu țiilor [129, p.195; 158, p.28].
Totodat ă, men ționăm faptul c ă ministerele, departamentele și alte organe centrale pot
avea în subordinea sa organe de specialitate denumite servicii publice desconcentrate . În
corespundere cu Hot ărîrea Guvernului RM nr. 735 „Cu privire la structura și efectivul-limit ă ale
serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor, departamentelor și altor autorit ăți
administrative centrale” din 16 iunie 2003, serviciile publice desconcentrate sunt constituite din
organe centrale și subdiviziuni teritoriale. Astfel, în subordinea Ministerului Muncii, Protec ției
Sociale și Familiei se afl ă Inspectoratul de Stat al Muncii (organul central) și inspec țiile
teritoriale de munc ă (subdiviziunile teritoriale) .
Înfăptuind în studiu comparativ, trebuie s ă constat ăm că, în Rom ânia, în cadrul Inspec ției
Muncii func ționeaz ă un Colegiu (al Inspec ției Muncii), un organ consultativ, care se întrune ște
periodic sub conducerea inspectorului general de stat, pentru stabilirea strategiei și dezbaterea
problemelor deosebite [165,p. 829]. Consider ăm că și în Republica Moldova, în subordinea
Inspectoratului de Stat al Muncii, ar trebui s ă activeze un asemenea Colegiu, în vederea
contribuirii la solu ționarea unor probleme de importan ță major ă pentru aceast ă autoritate statal ă.
Drepturile și obligațiile inspectorului de munc ă. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea RM
nr. 140-XV/2001, în exerci țiul func țiunii, inspectorul de munc ă, la prezentarea legitima ției de
serviciu, este în drept: 1) s ă pătrund ă liber, la orice or ă din zi sau din noapte, f ără informarea
prealabil ă a angajatorului, în locurile de munc ă, în încăperile de serviciu și de produc ție; 2) s ă
solicite și să primeasc ă de la angajator actele și informa țiile necesare controlului; 3) s ă solicite și
să primeasc ă, în limitele competen ței, declara ții de la angajatori și salaria ți; 4) s ă ceară lichidarea
imediat ă sau într-un anumit termen a abaterilor constatate de la dispozi țiile actelor legislative și
ale altor acte normative referitoare la condi țiile de munc ă și la protec ția salaria ților în exercitarea
atribu țiilor lor; 5) s ă solicite retragerea de c ătre autorit ățile administra ției publice competente a
autoriza ției (licen ței) de activitate a angajatorului pentru neexecutarea inten ționată a

119 prescrip țiilor privind înlăturarea încălcărilor legisla ției muncii și normelor de securitate și
sănătate în munc ă, stabilit ă în urma controalelor repetate. Legisla ția în vigoare consacr ă drepturi
suplimentare pentru inspectorii de munc ă cu atribu ții în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă, care, în exerci țiul func țiunii, pot: 1) s ă dispun ă sistarea func ționării (inclusiv prin
sigilare, cu indicarea în procesul-verbal de control) a atelierelor, a halelor, a sec țiilor, a altor
subdiviziuni ale unit ății, sistarea exploat ării clădirilor, a edificiilor și a echipamentelor tehnice,
precum și sistarea lucr ărilor și a proceselor tehnologice, doar în cazul unui pericol iminent de
accidentare; 2) s ă propun ă anularea avizelor privind introducerea în fabrica ție a prototipurilor de
echipamente tehnice și de echipament individual de protec ție și de lucru dac ă constat ă că, prin
modificarea condi țiilor care au stat la baza emiterii acestora, nu se respect ă cerin țele actelor
normative din domeniul securit ății și sănătății în munc ă.
Dispozi ții asem ănătoare celor înscrise în art. 8 alin. (1)-(2) din Legea RM nr. 140-
XV/2001 sunt cuprinse în art. 376 din CM al RM.
În conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea RM nr. 140-XV/2001, inspectorul de munc ă
este obligat: a) s ă se călăuzeasc ă în activitatea sa de legisla ție; b) s ă păstreze confiden țialitate
asupra sursei oric ărei reclama ții care semnalizeaz ă încălcarea dispozi țiilor actelor legislative și
ale altor acte normative referitoare la rela țiile de munc ă, securitatea și sănătatea în munc ă și să
nu dezv ăluie angajatorului faptul c ă respectivul control a fost efectuat în urma unei reclama ții; c)
să păstreze confiden țialitate, conform legisla ției, asupra informa țiilor care reprezint ă secrete de
stat sau secrete comerciale și care i-au devenit cunoscute în exerci țiul func țiunii; d) s ă fie
obiectiv și impar țial, s ă nu se manifeste în calitate de mediator sau arbitru în solu ționarea
conflictelor de munc ă; e) să nu aib ă nici un fel de interes, direct sau indirect, legat de angajatorii
care se afl ă sub inciden ța controlului s ău.
Actele administrative emise de inspectorii de munc ă pot fi contestate la directorul
Inspectoratului de Stat al Muncii și (sau) conform Legii contenciosului administrativ (nr. 793-
XIV/2000) [95], iar actele administrative emise de directorul Inspectoratului de Stat al Muncii, în
temeiul art. 380 alin. (2) din CM al RM, pot fi contestate conform Legii RM nr. 793-XIV/2000.
Aceast ă norm ă legal ă necesit ă unele explica ții și clarific ări. Astfel, preciz ăm că măsurile luate de
inspectorii de munc ă în exercitarea atribu țiilor conferite Inspectoratului de Stat al Muncii, sunt
acte administrative ale unei autorit ăți publice. A șa fiind, posibilitatea de a fi „contestate conform
Legii RM nr. 793-XIV/2000” se concretizeaz ă prin exercitarea unei ac țiuni în contencios
administrativ. În acest sens, invoc ăm explica țiile Plenului Cur ții Supreme de Justi ție a RM:
„Dup ă cum rezult ă din con ținutul art. 8 din Lege (Legea contenciosului administrativ (nr. 793-
XIV/ 2000) – n.ns.: F.P.), legalitatea actelor administrative emise de organele centrale ale

120 serviciilor desconcentrate se verific ă de c ătre Curtea de Apel Chi șinău (este cazul actelor
administrative emise de directorul Inspectoratului de Stat al Muncii – n.ns.: F.P.), iar a celor
emise de subdiviziunile teritoriale ( actele administrative ale inspec țiilor teritoriale de munc ă –
n.ns.: F.P.) – de c ătre judec ătorii” (Hot ărîrea Plenului CSJ a RM nr. 10 „Cu privire la practica
aplicării de c ătre instan țele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului
administrativ” din 30.10.2009).
Modul, condi țiile și procedura de efectuare a controlului de stat asupra respect ării
actelor legislative și a altor acte normative din domeniul muncii, securit ății și sănătății în
muncă. În conformitate cu art. 11 ¹ alin. (1) din Legea RM nr. 140-XV/2001, controlul de stat
asupra respect ării actelor legislative și a altor acte normative din domeniul muncii, securit ății și
sănătății în munc ă are drept scop: a) verificarea modului în care angajatorul (persoana care
acționeaz ă în numele acestuia) respect ă legisla ția muncii, securit ății și sănătății în munc ă; b)
acordarea ajutorului consultativ și metodologic angajatorului (persoanei care ac ționeaz ă în
numele acestuia) în identificarea c ăilor de aplicare eficient ă a legisla ției și de prevenire a
încălcărilor, precum și de lichidare a încălcărilor în cazul constat ării acestora; c) sanc ționarea
încălcărilor constatate.
După cum se arat ă în literatura de specialitate [12, p. 725], la exercitarea controlului de
stat asupra respect ării actelor legislative și a altor acte normative din domeniul muncii, securit ății
și sănătății în munc ă, se impune respectarea strict ă a urm ătoarelor condi ții:
a) controlul repetat poate fi efectuat la expirarea termenului stabilit în cadrul controlului
anterior de inspectorul de munc ă pentru lichidarea încălcărilor, executarea prescrip țiilor și
conformarea cu prevederile legale. Controlul repetat poate fi exercitat ori de c îte ori este necesar
pentru a asigura respectarea prevederilor legisla ției muncii, securit ății și sănătății în munc ă (art.
11¹ alin. (2) din Legea RM nr. 140-XV/2001);
b) controlul de fond și controlul tematic se desf ășoară în conformitate cu Programul anual
de activitate al Inspectoratului de Stat al Muncii, aprobat de directorul al Inspectoratului de Stat
al Muncii dup ă coordonarea cu Ministerul Muncii, Protec ției Sociale și Familiei. Totodat ă,
inspec țiile teritoriale de munc ă desf ășoară controlul de fond și controlul tematic conform
planurilor trimestriale de activitate, elaborate în baza Programului anual de activitate al
Inspectoratului de Stat al Muncii și aprobate de șeful al inspec ției teritoriale. Controlul de fond și
controlul tematic pot fi realizate și la solicitarea angajatorului (persoanei care ac ționeaz ă în
numele acestuia), a salariatului sau a sindicatelor (art. 11 ¹ alin. (4)-(6) din Legea RM nr. 140-
XV/2001).

121 Potrivit prescrip țiilor art. 11 ² alin. (1) din Legea RM nr. 140-XV/2001, controlul de stat
asupra respect ării actelor legislative și a altor acte normative din domeniul muncii, securit ății și
sănătății în munc ă se efectueaz ă în baza deciziei și delega ției de control emise de: a) directorul
Inspectoratului de Stat al Muncii; b) directorul adjunct al Inspectoratului de Stat al Muncii; c)
șeful inspec ției teritoriale de munc ă; d) șeful adjunct al inspec ției teritoriale de munc ă.
La efectuarea controlului [85; 130, p. 247], inspectorul de munc ă poate solicita
angajatorului sau, în lipsa lui, persoanei care ac ționeaz ă în numele acestuia s ă-i acorde sprijin
pentru: a) asigurarea prezen-t ării documentelor necesare controlului; b) punerea la dispozi ție a
unui însoțitor pe durata desf ășurării controlului la locurile de munc ă, în încăperile de serviciu și
de produc ție; c) punerea la dispozi ție a unei încăperi de serviciu, a mijloacelor de comunica ție și
de transport în perimetrul unit ății supuse controlului. În acela și timp, inspectorul de munc ă
trebuie s ă se protejeze de pericolele specifice unit ății supuse controlului. În caz de necesitate,
inspectorul de munc ă cere angajatorului (persoanei care ac ționeaz ă în numele acestuia) s ă-i
acorde echipament individual de protec ție și de lucru.
În corespundere cu prevederile art. 11 ² alin. (7) din Legea RM nr. 140-XV/2001, durata
controlului nu trebuie s ă depășească 3 zile lucr ătoare. La necesitate, directorul al Inspectoratului
de Stat al Muncii sau adjunc ții săi pot prelungi durata acestuia.
În ceea ce prive ște procedura de efectuare a controlului de stat asupra respect ării actelor
normative din domeniul muncii, securit ății și sănătății în munc ă, Legea RM nr. 140-XV/2001,
prin dispozi țiile art. 11 ³, supune reglement ării urm ătoarele aspecte de ordin procedural:
1) la efectuarea unui asemenea control, inspectorul de munc ă verific ă respectarea
prevederilor legale referitoare la: a) contractul individual de munc ă și contractul colectiv de
munc ă; b) timpul de munc ă și timpul de odihn ă; c) retribuirea muncii; d) normele de munc ă; e)
garan țiile și compensa țiile ce decurg din rela țiile de munc ă; f) disciplina muncii; g) securitatea și
sănătatea în munc ă; h) particularit ățile de reglementare a muncii unor categorii de salaria ți; i)
răspunderea material ă potrivit legisla ției muncii; j) completarea, p ăstrarea și eviden ța carnetului
de munc ă;
2) controlul se finalizeaz ă cu întocmirea de c ătre inspectorul de munc ă a unui proces-
verbal de control de modelul aprobat de directorul al Inspectoratului de Stat al Muncii. În
procesul-verbal, inspectorul de munc ă consemneaz ă succint esen ța încălcării constatate, indic ă
preve-derile actelor legislative și ale altor acte normative încălcate și dispune conformarea
imediat ă sau, dup ă caz, într-un termen rezonabil cu prevederile legale;
3) procesul-verbal de control se întocme ște în dou ă exemplare. Fiecare exemplar are
înscris num ărul de ordine din registrul de eviden ță a proceselor-verbale de control. Registrele de

122 eviden ță a proceselor-verbale de control se țin de inspec ția teritorial ă de munc ă și de aparatul
Inspectoratului de Stat al Muncii. Fiecare exemplar al procesului-verbal de control este semnat
de inspectorul de munc ă care l-a întocmit, de angajator (persoana care ac ționeaz ă în numele
acestuia) și de reprezentantul sindicatului sau al salaria ților din unitate. Un exemplar al
procesului-verbal de control se p ăstreaz ă la inspec ția teritorial ă de munc ă sau la Inspectoratul de
Stat al Muncii, iar cel ălalt – la unitate. Dac ă angajatorul (persoana care ac ționeaz ă în numele
aces-tuia) refuz ă să semneze procesul-verbal de control, inspectorul de munc ă consemneaz ă
refuzul în procesul-verbal, pe care îl expediaz ă prin po ștă, printr-o scrisoare cu aviz de recep ție,
în adresa unit ății;
4) pentru confirmarea încălcărilor constatate, inspectorul de munc ă poate anexa la
procesul-verbal de control copii sau extrase de pe instruc țiuni, înscrisuri, registre, explica ții,
schițe, scheme, fotografii etc. autentificate de angajator (persoana care ac ționeaz ă în numele
acestuia);
5) dac ă stabile ște un termen pentru conformarea cu prevederile legale, inspectorul de
munc ă cere angajatorului (persoanei care ac ționeaz ă în numele acestuia) s ă informeze, la
expirarea termenului indicat, inspec ția teritorial ă de munc ă sau Inspectoratul de Stat al Muncii
despre înlăturarea încălcărilor consemnate în procesul-verbal de control;
6) dac ă în cadrul controlului nu se constat ă încălcări, inspectorul de munc ă consemneaz ă
în procesul-verbal de control respectarea actelor legislative și a altor acte normative din
domeniul muncii, securit ății și sănătății în munc ă;
7) dac ă constat ă că exploatarea cl ădirilor, a edificiilor și a echipamentelor tehnice,
precum și desf ășurarea lucr ărilor și a proceselor tehnologice prezint ă pericol iminent de
accidentare, inspectorul de munc ă dispune, printr-o prescrip ție de modelul aprobat de directorul
al Inspectoratului de Stat al Muncii, sistarea lor, evacuarea personalului de la locurile de munc ă
aflate în pericol și înlăturarea pericolelor constatate. În prescrip ția de sistare se indic ă succint
esența încălcării cu pericol iminent de accidentare, actele legislative și alte acte normative a c ăror
nerespectare a provocat apari ția pericolului. Prescrip ția de sistare se semneaz ă de inspectorul de
munc ă și de angajator (persoana care ac ționeaz ă în numele acestuia). Un asemenea drept al
inspectorului de munc ă se încadreaz ă în limitele admisibile ale instrumentelor interna ționale. În
acest sens, Conven ția OIM nr. 81/1947 statueaz ă, prin dispozi țiile art. 13 alin. (1), c ă inspectorii
de munc ă vor fi autoriza ți să determine luarea de m ăsuri în vederea elimin ării defec țiunilor
constatate la instala ții, la amenaj ări sau în metodele de lucru, pe care le consider ă dăunătoare
sănătății sau securit ății lucrătorilor . În dezvoltarea acestei prevederi, s-a dispus c ă, pentru a
putea determina luarea acestor m ăsuri, inspectorii de munc ă vor avea dreptul, sub rezerva

123 contest ării m ăsurilor respective pe c ăile judiciare sau administrative prev ăzute de legisla ția
națională, de a dispune sau de a face s ă se dispun ă: a) s ă se aduc ă instala țiilor, într-un termen
fixat, modific ările necesare pentru a se asigura aplicarea strict ă a dispozi țiilor legale privind
sănătatea și securitatea lucr ătorilor; b) s ă fie luate m ăsuri imediat executorii în cazurile de pericol
iminent pentru s ănătatea și securitatea lucr ătorilor. Dac ă procedura men ționată anterior nu este
compatibil ă cu practica administrativ ă și judiciar ă a statului membru, inspectorii de munc ă vor
avea dreptul s ă sesizeze autoritatea competent ă pentru ca aceasta s ă dea ordine precise sau s ă
determine luarea de m ăsuri imediat executorii (art. 13 alin. (3) din Conven ția OIM nr. 81/1947);
8) dac ă dispune sistarea exploat ării clădirilor, a edificiilor și a echipamentelor tehnice,
precum și a lucr ărilor și proceselor tehnologice cu pericol iminent de accidentare, inspectorul de
munc ă consemneaz ă acest fapt în procesul-verbal de control. Copia de pe prescrip ția de sistare se
anexeaz ă la procesul-verbal de control;
9) dac ă înlăturarea pericolului necesit ă timp, inspectorul de munc ă sigileaz ă aparatele de
conectare la sursele de alimentare cu energie electric ă, panourile de comand ă, părțile mobile sau
alte p ărți ale cl ădirilor, ale instala țiilor, ale echipamentelor tehnice cu pericol iminent de
accidentare. Sigiliul se aplic ă în așa mod încît să blocheze repunerea lor în func țiune, l ăsîndu-se
loc de acces doar pentru interven ții de înlăturare a pericolului. Inspectorul de munc ă indic ă în
prescrip ția de sistare aplicarea sigiliului, num ărul lui și locul aplic ării și informeaz ă despre
aceasta conduc ătorul locului de munc ă și angajatorul (persoana care ac ționeaz ă în numele
acestuia). În prescrip ția de sistare, inspectorul de munc ă dispune s ă fie informat în scris despre
lichidarea încălcărilor cu pericol de accidentare.
Modul și condițiile de eliberare a avizelor privind introducerea în fabrica ție a
prototipurilor noi de echipamente tehnice și echipamente individuale de protec ție și de lucru .
În con-formitate cu art. 114 alin. (1) din Legea RM nr. 140-XV/2001, pentru ob ținerea avizelor
privind introducerea în fabrica ție a prototipurilor noi de echipamente tehnice și echipamente
individuale de protec ție și de lucru (denumite în continuare – prototip de echipament ),
produc ătorul este obligat s ă depun ă o cerere scris ă la Inspectoratul de Stat al Muncii.
Eliberarea avizului privind introducerea în fabrica ție a prototipului de echipament se
efectueaz ă după verificarea corespunderii acestuia cu cerin țele de securitate și sănătate în munc ă.
Verificarea se efectueaz ă de către un inspector de munc ă desemnat prin dispozi ția directorului al
Inspectoratului de Stat al Muncii, emis ă în cel mult 3 zile din data înregistr ării cererii. În
procesul verific ării corespunderii prototipului de echipament, inspectorul de munc ă analizeaz ă:
a) documenta ția tehnic ă de proiectare și de executare a prototipului de echipament; b)
documenta ția de exploatare și de întreținere; c) solu țiile prev ăzute de documentele tehnice și cele

124 aplicate la executarea prototipului de echipament pentru asigurarea securit ății și sănătății în
munc ă, precum și pentru prevenirea accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale la
exploatarea lui; d) rezultatele încerc ărilor și ale test ărilor prototipului de echipament respectiv. În
același timp, legisla ția în vigoare dispune c ă durata verific ării nu poate dep ăși 5 zile lucr ătoare.
Potrivit art. 114 alin. (5) din Legea RM nr. 140-XV/2001, dac ă, în timpul verific ării
corespunderii prototipului de echipament, inspectorul de munc ă depisteaz ă anumite lacune de
securitate și sănătate în munc ă, acesta emite o prescrip ție în care indic ă defectele depistate și
dispune produc ătorului înlăturarea lor și informarea Inspectoratului de Stat al Muncii despre
acest fapt. În cel mult 3 zile lucr ătoare din data parvenirii la Inspectoratul de Stat al Muncii a
informa ției despre înlăturarea de c ătre produc ător a defectelor depistate, inspectorul de munc ă va
efectua o verificare repetat ă, care nu va dura mai mult de o zi lucr ătoare.
Dacă prototipul echipamentului verificat corespunde cerin țelor de securitate și de igien ă a
muncii, inspectorul de munc ă întocme ște în scris și prezint ă directorului al Inspectoratului de
Stat al Muncii al muncii un raport privind rezultatele verific ării, în care consemneaz ă capacitatea
prototipului de echipament de a asigura securitatea și sănătatea în munc ă în timpul exploat ării și
temeiul de eliberare a avizului privind introducerea în fabrica ție a prototipului de echipament.
Inspectorul general de stat al muncii, în cel mult 3 zile lucr ătoare din data depunerii
raportului privind rezultatele verific ării, va semna și va elibera produc ătorului avizul privind
introducerea în fabrica ție a prototipului de echipament.
Ca o sintez ă la cele expuse, nu ne r ămîne decît să constat ăm că reglementarea na țională
privind activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii este concordant ă cu cele dou ă conven ții în
materie ale OIM, respectiv Conven ția nr. 81/1947 privind inspec ția muncii în industrie și comer ț
și Conven ția nr. 129/1969 privind inspec ția muncii în agricultur ă.
La etapa actual ă, Inspectoratul de Stat al Muncii este principalul organ de control în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă, dispun înd de toate atribu țiile și drepturile necesare
pentru exercitarea unui control eficient și obiectiv asupra respect ării de c ătre angajatori a
reglement ărilor legale ce vizeaz ă domeniul enun țat. Așadar, în societatea noastr ă are loc procesul
de armonizare și de reglare a mecanismelor pie ții muncii, care implic ă modific ări în cultura
muncii, cele mai importante dintre acestea vizeaz ă securitatea și sănătatea în munc ă. Este tot mai
evident c ă multe unit ăți (întreprinderi, institu ții, organiza ții) încep s ă conștientizeze faptul c ă
omul este capitalul cel mai important al unei organiza ții, fiind factorul decisiv în procesul de
produc ție [127, p. 281]. Iat ă de ce angajatorii trebuie s ă fie con știenți de faptul c ă securitatea
salariatului nu reprezint ă o cheltuial ă, ci o investi ție necesar ă pentru a evita o serie de costuri,

125 directe sau indirecte, determinate de oprirea activit ății în cazul unui risc grav și iminent sau, în
cazurile cele mai nefericite, de urm ările accidentelor de munc ă și ale bolilor profesionale.
Nu putem s ă nu subscriem la propunerea de lege ferenda a autorilor moldavi [12, p.727].
privind elaborarea și adoptarea unei legi referitoare la afilierea Inspectoratului de Stat al Muncii
la Asocia ția Interna țională a Inspec ției Muncii (AIIM), cu sediul la Geneva. Aceast ă asocia ție a
fost creat ă în 1972, av înd drept scop: a) s ă faciliteze contactele între diferite institu ții și persoane
cu atribu ții de inspec ție a muncii sau care particip ă direct la aceast ă activitate; b) s ă studieze
problemele pe care le ridic ă organizarea și func ționarea Inspec ției Muncii; c) s ă contribuie la
schimbul de informa ții și de experien ță cu privire la principalele sarcini ale inspectorilor de
munc ă ș.a. [165, p.839]. A șadar, ca urmare a ader ării la AIIM, Inspectoratul de Stat al Muncii
din Republica Moldova va putea beneficia de mai multe avantaje: participarea cu drepturi
depline la diferite reuniuni (ac țiuni) interna ționale în materie; accesul la diferite documenta ții
utile, axate pe problematica inspec ției muncii etc.

3.4. Controlul ob ștesc ca una dintre formele controlului asupra respect ării legislației
muncii în domeniul securit ății și sănătății în muncă
Controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii în domeniul securit ății și sănătății
în munc ă este exercitat, în principal, de c ătre organele sindicale și cele ale parteneriatului
social.
În prezent, cadrul juridic al întemeierii și func ționării sindicatelor îl constituie CM al RM
și Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000 [93]. În conformitate cu art. 1 din Legea sindicatelor,
sindicatele sunt definite ca organiza ții obștești din care fac parte, pe principii benevole, persoane
fizice unite dup ă interese comune, inclusiv ce țin de activitatea lor, și constituite în scopul
apărării drepturilor și intereselor profesionale, economice, de munc ă și sociale colective și
individuale ale membrilor lor.
În doctrina dreptului muncii au fost reliefate urm ătoarele tr ăsături caracteristice ale
sindicatelor [46, p. 170-171; 13, p. 106; 12, p. 184-185; 165, p. 109-110; 169, p. 152-153]:
– sindicatele se constituie în temeiul dreptului de asociere consacrat constitu țional, fiind
rezultatul unei asocieri de persoane dup ă criteriul locului de munc ă, al profesiei, ramurii de
activitate sau teritorial;
– scopul sindicatelor este ap ărarea și promovarea drepturilor și intereselor profesionale,
economice, de munc ă și sociale colective și individuale ale membrilor lor. A șadar, sindicatele nu
se pot organiza pentru a urm ări obiective politice;

126 – sindicatele sunt, prin natura lor juridic ă, persoane juridice de drept privat,
independente. O astfel de tr ăsătură deriv ă din urm ătoarele considerente: sindicatele se pot
întemeia numai într-un mod liber, în baza unei ini țiative private și, totodat ă, ele nu dispun de nici
un fel de prerogative specifice autorit ăților publice; sindicatele au un caracter facultativ, se
constituie în temeiul dreptului la asociere și func ționeaz ă în condi țiile pluralismului sindical.
Din caracterul reglement ărilor cuprinse în Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000 putem
concluziona c ă materia constituirii și func ționării sindicatelor este guvernat ă de urm ătoarele
principii [46, p. 170; 13, p. 106-107; 12, p. 185-186; 165, p. 105-108; 171, p. 193-198]:
– libertatea sindical ă, potrivit c ăreia sindicatele se constituie în mod benevol în baza
dreptului constitu țional de asociere, nimeni neput înd fi constr îns să facă parte sau nu dintr-un
sindicat, ori s ă se retrag ă sau nu dintr-un asemenea sindicat. În acest sens, art. 6 alin. (2)-(3) din
Legea sindicatelor consacr ă următoarele interdic ții: a condi ționa angajarea la lucru, avansarea în
serviciu, precum și concedierea persoanei de apartenen ța la un anumit sindicat, de înscrierea în
sau ie șirea din sindicat; influen țarea persoanelor prin amenin țare sau mituire, prin promisiuni (de
a îmbun ătăți condi țiile de munc ă, de serviciu, de studii etc.) în scopul de a le obliga s ă renun țe la
înscrierea în sindicat, s ă iasă dintr-un sindicat și să se înscrie în alt sindicat, s ă dizolve de sine
stătător sindicatul sau prin alte ac țiuni ilegale;
– independen ța sindical ă, care se manifest ă prin aceea c ă sindicatele, în activitatea lor,
sunt independente fa ță de autorit ățile publice de toate nivelurile, fa ță de partidele politice, fa ță de
asocia țiile ob ștești, față de patroni și asocia țiile acestora, nu sunt supuse controlului lor și nu li se
subordoneaz ă. În vederea consolid ării independen ței lor, sindicatele beneficiaz ă de o protec ție
constitu țională, inclusiv judiciar ă, împotriva ac țiunilor discriminatorii, care urm ăresc limitarea
libert ății la asociere în sindicate și a activit ății lor, desf ășurate conform statutului;
– pluralismul sindical , care deriv ă din libertatea sindical ă și rezid ă în posibilitatea
constituirii mai multor sindicate în aceea și unitate, în acela și domeniu de activitate sau în aceea și
ramur ă.
Din analiza dispozi țiilor cuprinse în Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000, putem deduce
că sindicatele reprezint ă și apără drepturile și interesele profesionale, economice, de munc ă și
sociale colective și individuale ale membrilor lor în autorit ățile publice de toate nivelurile, în
instan țele judec ătorești, în asocia țiile ob ștești, în fața patronilor și asocia țiilor acestora [12, p.
198; 105; 156, p. 36].
Pentru realizarea func ției de ap ărare și reprezentare a intereselor membrilor lor,
sindicatele beneficiaz ă de o gam ă largă de drepturi expuse în Capitolul III din Legea sindicatelor
nr. 1129-XIV/2000; Regulamentul Inspectoratului Muncii al Sindicatelor al RM nr. 3523 din

127 13.09.2012, aprobat prin Hot ărîrea Comitetului Confederal nr. 6-10 din 19.04.2013 [145];
Regulamentul reprezentantului sindicatelor cu r ăspunderi specific în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă, aprobat prin Hot ărîrea Comitetului Confederal nr.7/5 din 29.04.2010 [146].
Sub aspectul exercit ării controlului ob ștesc în domeniul securit ății și sănătății în munc ă,
Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000 dispune c ă sindicatele exercit ă un asemenea control prin
intermediul organelor lor elective, inspectoratului tehnic al protec ției muncii și împuternici ților
pentru protec ția muncii, care ac ționeaz ă în baza regulamentelor aprobate de centrele sindicale
corespunz ătoare (art. 17 alin. (3) din Legea sindicatelor). În acest scop, ele sunt în drept:
a) să viziteze și să revizuiasc ă nestingherit unit ățile și subunit ățile lor, indiferent de forma
juridic ă de organizare și de tipul de proprietate, pentru a determina corespunderea condi țiilor de
munc ă cerin țelor de protec ție a muncii;
b) să prezinte patronului propuneri, obligatorii pentru examinare, cu formularea de
sugestii privind eliminarea neajunsurilor depistate;
c) să participe la activitatea comisiilor pentru primirea în exploatare a obiectelor de
produc ție, la cercetarea accidentelor de munc ă;
d) să apere interesele membrilor de sindicat în problemele ce țin de protec ția muncii, de
acordarea înlesnirilor, compensa țiilor și altor garan ții sociale în legătură cu influen ța asupra celor
ce muncesc a factorilor de produc ție și ecologici nocivi.
Potrivit stipula țiilor art. 17 alin. (4) din Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000, în cazul
depist ării la unit ăți a încălcării cerin țelor de protec ție a muncii, t ăinuirii accidentelor de munc ă și
a cazurilor de îmboln ăviri profesionale ori al cercet ării neobiective a acestor fapte, sindicatul
poate cere conduc ătorilor acestor unit ăți, autorit ăților publice competente luarea m ăsurilor de
neam înat, tragerea persoanelor vinovate la r ăspundere. În plus, în cazul periclit ării vie ții sau
sănătății lucr ătorilor, sindicatul este în drept s ă cear ă întreruperea lucr ărilor și suspendarea
deciziilor patronului contrare legisla ției cu privire la protec ția muncii. Patronul este obligat s ă
examineze cerin țele sindicatului și să-l informeze în scris despre decizia luat ă (art. 17 alin. (5)
din Legea sindicatelor).
Din analiza prevederilor art. 17 alin. (3)-(5) din Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000
putem conchide c ă legiuitorul nostru, folosind și în continuare un limbaj juridic perimat
(sintagmele „protec ția muncii”, „inspectoratul tehnic al protec ției muncii” și „împuternici ții
pentru protec ția muncii” nu se coreleaz ă cu aparatul terminologic al Legii securit ății și
sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008), fixeaz ă prerogative importante ale
sindicatelor în domeniul securit ății și sănătății în muncă.

128 Ca o sintez ă a celor men ționate anterior [153, p. 27; 128, p. 118], aten ționăm asupra
faptului c ă controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii este instituit cu un volum
substan țial de drepturi și competen țe, care nu pot fi ignorate, și de care, respectiv, urmeaz ă să se
țină cont pentru a evita diferite situa ții conflictuale, concomitent, cunoa șterea acestora permite
excluderea eventualelor abuzuri din partea controlorului ob ștesc – inspectorului de munc ă
sindical.
Sindicatele efectueaz ă controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii în unit ăți,
indiferent de forma juridic ă de organizare și de tipul de proprietate, de subordonarea
departamental ă sau ramural ă, și sunt în drept s ă ceară eliminarea neajunsurilor depistate. În acest
context [123, p. 233], trebuie de men ționat c ă un control efectuat de sindicate difer ă de unul de
stat, efectuat de organele abilitate în domeniu, cea mai important diferen ță const înd în
imposibilitatea sindicatului respectiv de a-l sanc ționa, în mod direct, pe angajatorul care nu
respect ă legisla ția muncii [153, p. 32]. Concluzia este c ă adev ăratul „gardian” al respect ării legii
în domeniul rela țiilor de munc ă îl constituie sindicatele – singurele în măsură să vegheze din
interior și cotidian la asigu-rarea condi țiilor normele de munc ă și viață pentru personalul salariat
[165, p. 841].
În ceea ce prive ște exercitarea controlului ob ștesc de c ătre organele parteneriatului social
în sfera securit ății și sănătății în munc ă, un asemenea control poate fi înfăptuit de c ătre:
a) organele polifunc ționale de parteneriat social (Comisia na țională pentru consult ări și
negocieri colective, comisiile pentru consult ări și negocieri colective la nivel de ramur ă și la
nivel teritorial, comisiile pentru dialog social „angajator-salaria ți”), care poart ă negocieri
colective în vederea încheierii conven țiilor colective și a contractelor colective de munc ă [94] și,
totodat ă, exercit ă controlul asupra îndeplinirii actelor de parteneriat social, prin prisma art. 41
din CM al RM. În contextul dat, intervenim doar cu o ad ăugire c ă, potrivit art. 31 alin. (2) și art.
35 alin. (2) din CM al RM, în textul actelor de parteneriat social pot fi inserate clauze privind
condi țiile de munc ă și securitatea și sănătatea în munc ă;
b) organele monofunc ționale de parteneriat social , cum ar fi comitetul pentru securitate
și sănătate în munc ă, a cărui sarcin ă de baz ă const ă în asigurarea colabor ării angajatorului și
lucrătorilor în vederea identific ării măsurilor privind asigurarea securit ății și sănătății lucr ătorilor
la locul de munc ă. În conformitate cu pct. 2 din Regulamentul-cadru de organizare și func ționare
a comitetului pentru securitate și sănătate în munc ă, aprobat prin Hot ărîrea Guvernului RM nr.
95 „Pentru aprobarea unor acte normative privind implementarea Legii securit ății și sănătății în
munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008” din 05.02.2009, comitetul pentru securitate și sănătate în
munc ă se constituie la ini țiativa oric ăreia dintre p ărți, pe principiul de paritate, din reprezentan ți

129 ai angajatorului și reprezentan ți ai lucr ătorilor cu r ăspunderi specifice în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă.
Spre de legisla ția moldoveneasc ă care este liberal ă în ceea ce prive ște modul de
constituire a comitetului pentru securitate și sănătate (legiuitorul dispun înd că un asemenea
comitet „se constituie la ini țiativa oric ăreia dintre p ărți”), Codul muncii al Rom âniei [27, p. 412]
nu este concordant în aceast ă privin ță, întrucît, la art. 179 alin. (1), se dispune c ă la nivelul
fiecărui angajator se constituie un comitet de securitate și sănătate în munc ă, iar potrivit art. 180,
aceste comitete se organizeaz ă la angajatorii persoane juridice la care sunt încadra ți cel pu țin 50
de salaria ți. Cercet ătorul rom ân Ioan Marius Aron [2, p. 103] a concluzionat c ă din ultimul text
citat ar rezulta c ă exist ă două categorii de angajatori persoane juridice: 1) cei care au mai pu țin
de 50 de angaja ți și care nu sunt obliga ți să constituie comitetul; 2) cei care au cel pu țin 50 de
angaja ți și care sunt ținuți să constituie un astfel de comitet. În conformitate cu pct. 26 din
Regulamentul-cadru men ționat mai sus, comitetul pentru securitate și sănătate în munc ă dispune
de următoarele atribu ții de baz ă: 1) examineaz ă și face propuneri privind planul de protec ție și
prevenire; 2) monitorizeaz ă realizarea planului de protec ție și prevenire, inclusiv alocarea
mijloacelor necesare realiz ării m ăsurilor stipulate în plan; 3) examineaz ă chestiuni privind
introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor de lucru, lu înd în considerare
eventualele consecin țe asupra securit ății și sănătății în munc ă, și face propuneri în cazul
constat ării anumitor deficiente; 4) examineaz ă chestiuni privind alegerea, cump ărarea,
întreținerea și utilizarea echipamentelor de lucru, a echipamentelor de protec ție colectiv ă și
individual ă; 5) analizeaz ă modul de îndeplinire a atribu țiilor ce revin serviciului extern de
protec ție și prevenire; 6) propune m ăsuri de amenajare a locurilor de munc ă, ținînd seama de
prezen ța femeilor și bărbaților, grupurilor sensibile la riscuri specifice; 7) examineaz ă cererile
formulate de lucr ători privind condi țiile de munc ă și modul în care își îndeplinesc atribu țiile
lucrătorii desemna ți; 8) urm ărește modul în care se aplic ă și se respect ă actele normative de
securitate și sănătate în munc ă, măsurile dispuse de inspectorul de munc ă, precum și modul în
care este asigurat ă egalitatea între femei și bărbați, în ceea ce prive ște securitatea și sănătatea lor
la locul de munc ă; 9) examineaz ă propunerile lucr ătorilor privind prevenirea riscurilor
profesionale, precum și privind îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă, și propune introducerea
acestora în planul de protec ție și prevenire; 10) analizeaz ă cauzele producerii accidentelor de
munc ă și poate propune m ăsuri de prevenire a acestora; 11) efectueaz ă verific ări proprii privind
aplicarea instruc țiunilor de securitate și sănătate în munc ă, întocmind în acest sens rapoarte în
scris; 12) examineaz ă raportul scris, prezentat comitetului de c ătre conduc ătorul unit ății cel pu țin
o dat ă pe an, cu privire la situa ția securit ății și sănătății în munc ă, la ac țiunile care au fost

130 întreprinse și la eficien ța acestora în anul încheiat, precum și propunerile pentru planul de
protec ție și prevenire ce urmeaz ă a fi realizat în anul urm ător.
După cum am semnalat anterior, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a
comitetului pentru securitate și sănătate în munc ă nu con ține dispozi ții referitoare la suportarea
cheltuielilor ocazionate de unele activit ăți ale respectivului comitet. În consecin ță, propunem
completarea Regulamentului-cadru cu o prevedere din care s ă rezulte indubitabil c ă angajatorul
va suporta costul acestor cheltuieli, inclusiv plata speciali știlor și a exper ților la care comitetul
poate recurge în unele situa ții.

3.5. Răspunderea juridic ă în domeniul securit ății și sănătății în muncă
În domeniul securit ății și sănătății în munc ă, își găsesc suportul și aplicabilitate toate
formele r ăspunderii juridice: penal ă, contraven țională și civil ă. O form ă de răspundere specific ă
doar raporturilor juridice de munc ă, aplicabil ă și domeniului enun țat, este r ăspunderea
disciplinar ă a salaria ților. În acest context, subliniem faptul c ă izvorul r ăspunderii juridice în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă este însuși contractul individual de munc ă.
În conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea RM nr. 186-XVI/2008, angajatorul poart ă
răspundere pentru organizarea și asigurarea securit ății și sănătății lucr ătorilor sub toate aspectele
ce țin de activitatea desf ășurată. Totodat ă, în doctrina autohton ă s-a ar ătat că în aceast ă materie
trebuie re ținute și alte prescrip ții legale [12, p. 634; 149, p. 145]: a) angajatorul nu este exonerat
de responsabilit ățile sale în domeniul enun țat mai înainte în cazul în care apeleaz ă la servicii
externe de protec ție și prevenire (art. 9 alin. (2) din Legea RM nr. 186-XVI/2008); b)
consacrarea și existen ța obliga țiilor lucr ătorilor în acela și domeniu al securit ății și sănătății în
munc ă nu aduc atingere principiului responsabilit ății angajatorului (art. 9 alin. (3) din Legea RM
nr. 186-XVI/2008).
Încălcarea normelor de securitate și sănătate în munc ă poate antrena varii forme de
răspundere juridic ă în raport cu normele încălcate, tipul de fapt ă săvîrșită, persoana prejudiciat ă
și natura pagubei suferite. A șadar, în domeniul securit ății și sănătății în munc ă poate interveni
[12, p. 635-636; 113, p .310-315; 23]:
a) răspunderea disciplinar ă, ori de c îte ori se încalc ă prevederile art. 9 alin. (2) lit. e) și
g) din CM al RM și cele cuprinse în art. 19 din Legea RM nr. 186-XVI/2008, texte legale care
consfin țesc și concretizeaz ă obliga ția salariatului s ă respecte cerin țele de securitate și sănătate în
munc ă. Totodat ă, reiter ăm că, potrivit art. 12 alin. (4) lit. b) și c), alin. (5) și art. 20 din Legea
RM nr. 186-XVI/2008, răspunderea disciplinar ă este exclus ă dacă lucrătorul, în cazul unui
pericol grav, imediat și inevitabil, p ărăsește postul de lucru sau o zon ă periculoas ă ori dac ă

131 refuză motivat s ă reia lucrul în cazul c înd la locul de munc ă mai persist ă pericolul grav și
imediat . De asemenea, nu poate fi recunoscut ca temei pentru antrenarea r ăspunderii
disciplinare a lucr ătorului refuzul acestuia de a efectua lucr ări în cazul apari ției unui pericol
pentru via ța ori sănătatea sa ;
b) răspunderea penal ă. Astfel, potrivit art. 183 alin. (1) din Codul penal al RM [26],
încălcarea de c ătre o persoan ă cu func ție de r ăspundere ori de c ătre o persoan ă care gestioneaz ă o
organiza ție comercial ă, obștească sau alt ă organiza ție nestatal ă a tehnicii securit ății, a igienei
industriale sau a altor reguli de protec ție a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente
cu oameni sau alte urm ări grave , se pedepse ște cu amend ă în mărime de la 200 la 500 unit ăți
conven ționale sau cu munc ă neremunerat ă în folosul comunit ății de la 100 la 200 de ore, sau cu
închisoare de p înă la 2 ani, dar dac ă aceea și acțiune a provocat din impruden ță decesul unei
persoane, persoana vinovat ă poate fi pedepsit ă, conform art. 183 alin. (2) din Codul penal al RM,
cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite func ții sau de a exercita o
anumit ă activitate pe un termen de p înă la 3 ani. Dup ă cum se arat ă în doctrin ă [113, p.311],
„contraven ția sau infrac țiunea sunt fapte s ăvârșite cu vinov ăție, adic ă cu inten ție sau din
impruden ță. În sfera rela țiilor sociale de munc ă aceste fapte se comit, de regul ă, din impruden ță”;
c) răspunderea contraven țională. Așadar, Codul contraven țional al RM dispune, în art.
55 alin. (1), c ă încălcarea legisla ției muncii, a legisla ției cu privire la securitatea și sănătatea în
munc ă se sanc ționeaz ă cu amend ă de la 100 la 140 de unit ăți conven ționale aplicat ă persoanei
fizice, cu amend ă de la 200 la 350 de unit ăți conven ționale aplicat ă persoanei cu func ție de
răspundere, cu amend ă de la 350 la 450 de unit ăți conven ționale aplicat ă persoanei juridice.
Potrivit art. 55 alin. (2) din Codul contraven țional al RM, acelea și acțiuni s ăvîrșite asupra
minorului se sanc ționeaz ă cu amend ă de la 120 la 150 de unit ăți conven ționale aplicat ă persoanei
fizice, cu amend ă de la 250 la 350 de unit ăți conven ționale aplicat ă persoanei cu func ție de
răspundere, cu amend ă de la 400 la 480 de unit ăți conven ționale aplicat ă persoanei juridice. În
opinia noastr ă, prevederile art. 55 din Codul contraven țional al RM necesit ă o revizuire
complet ă în partea ce vizeaz ă răspunderea contraven țională a lucr ătorilor pentru încălcarea
legislației cu privire la securitatea și sănătatea în munc ă. În spiritul normelor Uniunii Europene
în materie și potrivit practicii judiciare a Cur ții de Justi ție a Uniunii Europene [165, p. 672; 59,
p. 489; 152, p. 191] , toate sanc țiunile contraven ționale trebuie s ă fie aplicate numai
angajatorilor, iar nu și lucrătorilor (salaria ților). Fire ște că salaria ții vinova ți vor putea fi
sancționați disciplinar (r ăspunderea disciplinar ă fiind o r ăspundere distinct ă de cea
contraven țională) și, dacă este cazul, vor r ăspunde și material.

132 d) răspunderea material ă. Răspunderea juridic ă a angajatorului pentru dauna cauzat ă
sănătății salaria ților cap ătă forma unei r ăspunderi civile delictuale pentru a c ărei survenire se
cere existen ța urm ătoarelor condi ții generale: 1) existen ța unei fapte ilicite, adic ă o acțiune sau
inacțiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei
persoane. Caracterul ilicit al faptei angajatorului const ă în crearea unor condi ții dăunătoare
(ofensive) de munc ă, în nerespectarea normelor de securitate și sănătate în munc ă, în
neasigurarea igienei muncii; 2) existen ța unui prejudiciu care rezid ă în urmarea negativ ă suferit ă
de o persoan ă prin v ătămare a integrit ății corporale sau prin alt ă vătămare a s ănătății ori prin
deces din cauza faptei ilicite s ăvîrșite de o alt ă persoan ă; 3) leg ătura de cauzalitate între fapta
ilicită și prejudiciu, adic ă prejudiciul cauzat s ănătății să fie o consecin ță a faptei ilicite. Raportul
cauzal între fapta ilicit ă a autorului prejudiciului și vătămarea s ănătății are ca urmare pierderea
posibilit ății persoanei prejudiciate de a ob ține venit; 4) existen ța vinov ăției persoanei care a
săvîrșit fapta ilicit ă.
În conformitate cu pct. 4 din Hot ărîrea Plenului Cur ții Supreme de Justi ție a RM nr.
6/2005 „Cu privire la practica aplic ării de c ătre instan țele judec ătorești a legisla ției materiale
despre încasarea prejudiciului cauzat prin v ătămare a integrit ății corporale sau alt ă vătămare a
sănătății ori prin deces” [82; 95], pentru survenirea r ăspunderii civile a angajatorului pentru
dauna cauzat ă sănătății salaria ților sunt necesare, în afara condi țiilor generale, și unele condi ții
speciale:
a) la momentul cauz ării prejudiciului s ă existe raporturi de munc ă între angajator și
salariat;
b) prejudiciul s ă fi fost cauzat salariatului în timpul și în leg ătură cu executarea
obliga țiilor de munc ă. În acela și timp, este necesar s ă concretiz ăm că vătămarea s ănătății
salariatului se consider ă că a avut loc în leg ătură cu executarea obliga țiilor de serviciu dac ă
aceasta este rezultatul activit ății de produc ție a angajatorului și a ap ărut în locul unde angajatorul
era obligat s ă asigure condi ții de munc ă inofensive, în special: pe teritoriul unit ății, indiferent de
faptul dac ă prejudiciul a fost cauzat salariatului la locul de munc ă, în timpul execut ării
obliga țiilor de serviciu sau în alte împrejur ări; în afara teritoriului unit ății, dar în timpul
execut ării obliga țiilor de serviciu dac ă angajatorul era obligat s ă asigure condi ții inofensive de
munc ă; în timpul deplas ării de la domiciliu la locul de munc ă și invers cu mijlocul de transport al
angajatorului.
Reieșind din cele relatate mai sus, angajatorul nu va fi tras la r ăspundere pentru dauna
cauzată sănătății salaria ților în afara timpului de munc ă și în lipsa execut ării de c ătre salaria ți
a obliga țiilor de munc ă. De asemenea, r ăspunderea angajatorului nu poate fi antrenat ă în

133 perioada suspend ării contractului individual de munc ă în circumstan țele prev ăzute de art. 76
din CM al RM.
În conformitate cu art. 1418 alin. (1) din Codul civil al RM [24], în caz de v ătămare a
integrit ății corporale sau de alt ă vătămare a s ănătății, autorul prejudiciului are obliga ția să
compenseze persoanei v ătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii
capacit ății de munc ă, precum și cheltuielile suportate în leg ătură cu v ătămarea s ănătății – de
tratament, de alimenta ție suplimentar ă, de protezare, de îngrijire str ăină, de cump ărare a unui
vehicul special, de reciclare profesional ă, de tratament sanatorial, incluz înd costul foii
sanatoriale, costul biletelor de c ălătorie tur-retur, inclusiv pentru însoțitor la necesitate etc. În
același timp, la determinarea salariului nerealizat (venitului ratat) nu se iau în considerare pensia
de invaliditate, stabilit ă persoanei v ătămate în legătură cu vătămarea integrit ății corporale sau cu
o altă vătămare a s ănătății și nici alte indemniza ții sau sume, pl ătite pe linia asigur ărilor sociale
de stat (art. 1418 alin. (3) din Codul civil al RM).
Ne raliem la opinia autorilor autohtoni [12, p. 637; 155, p. 39], potrivit c ăreia, de și Legea
RM nr. 186-XVI/2008 cuprinde doar prevederi ce pun în aplicare mecanismul r ăspunderii
materiale a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munc ă sau bolilor
profesionale, totu și poate surveni și răspunderea material ă a lucr ătorului în cazul în care, prin
încălcarea cu vinov ăție a unor norme de securitate și sănătate în munc ă, respectivul a cauzat
concomitent și un prejudiciu material angajatorului (cu condi ția întrunirii în astfel de situa ții și a
celorlalte elemente constitutive ale r ăspunderii materiale a salariatului, statuate în art. 327-328 și
art. 333-347 din CM al RM) [22].

3.6. Concluzii la Capitolul 3
1. Corobor înd art. 371 din CM al RM cu prevederile altor acte normative, putem
conchide c ă supravegherea și controlul asupra respect ării actelor legislative și a altor acte
normative ce con țin norme de dreptul muncii, a contractelor colective de munc ă și conven țiilor
colective la toate unit ățile sunt exercitate de: a) Inspectoratul de Stat al Muncii; b) Serviciul de
Supraveghere de Stat a S ănătății Publice; c) Ministerul Economiei; d) Serviciul Protec ției Civile
și Situa țiilor Excep ționale; e) alte organe abilitate cu func ții de supraveghere și control în
conformitate cu legea; f) sindicatele. Aceast ă listă a organelor de supraveghere și control asupra
respect ării legisla ției muncii, consacrat ă în cuprinsul art. 371 din CM al RM, poart ă un caracter
orientativ, în actele legislative put înd fi consacrate și alte organe abilitate cu func ții de
supraveghere și control în domeniul enun țat.

134 Autorit ățile publice cu atribu ții de supraveghere și control asupra respect ării legisla ției
muncii pot fi clasificate în dou ă mari categorii: a) organe cu competen țe generale în acest sens
(Inspectoratul de Stat al Muncii ș.a.); b) organe cu competen țe restrînse, cum ar fi: Serviciul de
Supraveghere de Stat a S ănătății Publice, Serviciul Protec ției Civile și Situa țiilor Excep ționale
ș.a. Cea de-a doua categorie de autorit ăți exercit ă controlul de stat în domenii foarte înguste ce
vizeaz ă respectarea actelor legislative și a altor acte normative ce con țin norme de dreptul
muncii.
2. Controlul asupra respect ării legisla ției muncii este exercitat, în special, de c ătre
următoarele entit ăți: Inspectoratul de Stat al Muncii, care este abilitat cu exercitarea controlului
de stat în sfera respect ării legisla ției muncii; organiza țiile sindicale care, în virtutea prevederilor
Legii sindicatelor nr. 1129-XIV/2000, exercit ă controlul ce poart ă un caracter ob ștesc; organele
de parteneriat social care, în strict ă corespundere cu art. 25 din CM al RM și cu dispozi țiile Legii
RM nr. 245/2006 „Privind organizarea și func ționarea Comisiei na ționale pentru consult ări și
negocieri colective, a comisiilor pentru consult ări și negocieri colective la nivel de ramur ă și la
nivel teritorial”, exercit ă unele prerogative de control în domeniul raporturilor colective de
munc ă; comitetul pentru securitate și sănătate în munc ă care, în afara faptului c ă asigur ă
colaborarea angajatorului și a lucr ătorilor în vederea identific ării măsurilor privind asigurarea
securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă, îndepline ște și unele atribu ții de control
obștesc în domeniul vizat (de exemplu, monitorizeaz ă realizarea planului de protec ție și
prevenire, urm ărește modul în care se aplic ă și se respect ă actele normative de securitate și
sănătate în munc ă ș.a.).
3. În Republica Moldova, reglementarea inspec ției muncii a avut ca fundament cele dou ă
Conven ții în materie ale OIM, respectiv: Conven ția OIM nr. 81/1947 „Privind inspec ția muncii
în industrie și comer ț” și Conven ția OIM nr. 129/1969 „Privind inspec ția muncii în agricultur ă”,
ambele av înd ca obiectiv comun de a asigura, prin intermediul inspec țiilor periodice, aplicarea
dispozi țiilor legisla ției muncii la locul de munc ă.
Legea RM nr. 140-XV/2001 „Privind Inspectoratul de Stat al Muncii” vizeaz ă atît
industria și comer țul, cît și agricultura. Mai mult, legiuitorul moldovean, dintre mai multe solu ții
posibile, a acceptat-o pe cea prev ăzută de art. 7 alin. (3) lit. a) din Conven ția OIM nr. 129/1969
„Privind inspec ția muncii în agricultur ă”, adic ă un organ unic de inspec ție a muncii, competent
pentru toate ramurile activit ății economice. Legiuitorul rom ân a procedat în acela și mod.
Luînd în considerare cadrul legal existent, Inspectoratul de Stat al Muncii este autoritate
administrativ ă, subordonat ă Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei, care este abilitat ă
cu dreptul s ă exercite controlul de stat asupra respect ării actelor legislative și a altor acte

135 normative în domeniul muncii, securit ății și sănătății în munc ă. În subordinea Inspectoratului,
care se bucur ă de personalitate juridic ă, se afl ă inspec ții teritoriale de munc ă, fără personalitate
juridic ă, func ționînd în fiecare unitate administrativ-teritorial ă de nivelul al doilea.
Înfăptuind în studiu comparativ, trebuie s ă constat ăm că, în Rom ânia, în cadrul Inspec ției
Muncii func ționeaz ă un Colegiu (al Inspec ției Muncii), un organ consultativ, care se întrune ște
periodic sub conducerea inspectorului general de stat, pentru stabilirea strategiei și dezbaterea
problemelor deosebite. Consider ăm că și în Republica Moldova, în subordinea Inspectoratului de
Stat al Muncii, ar trebui s ă activeze un asemenea Colegiu, în vederea contribuirii la solu ționarea
unor probleme de importan ță major ă pentru aceast ă autoritate statal ă.
4. În practica de aplicare a legisla ției na ționale, inspectorii de munc ă au sesizat o foarte
mare problem ă privind modul de exercitare a controlului inopinat. Astfel, s-a constatat c ă
dispozi țiile cuprinse în art. 19 din Legea RM nr. 131/2012 încorseteaz ă semnificativ
împuternicirile inspectorilor de munc ă în ceea ce prive ște efectuarea controalelor inopinate. Într-
adevăr, în cadrul efectu ării controalelor inopinate exceleaz ă formalismul excesiv al procedurilor
execu ționale. Mai mult, legiuitorul moldav, impun înd respectarea unor condi ții exagerate de
efectuare a controalelor inopinate, i-a privat pe inspectori de munc ă de posibilitatea efectiv ă de a
depista încălcările în domeniul respect ării legisla ției muncii. Și încă o remarc ă: Legea RM nr.
131/2012 intr ă în contradic ție cu prevederile art. 12 alin. (1) din Conven ția OIM nr. 81/1947
privind inspec ția muncii în industrie și comer ț, potrivit c ărora „inspectorii de munc ă, purt înd
asupra lor acte justificative ale func țiilor pe care le îndeplinesc, vor fi autoriza ți: a) s ă pătrund ă
liber, f ără încuno ștințare prealabil ă, la orice or ă din zi și din noapte, în orice întreprindere supus ă
inspec- ției; b) s ă pătrund ă, ziua, în toate localurile pe care au motive temeinice s ă le controleze;
c) să procedeze la orice cercet ări, controale sau anchete considerate necesare pentru a se asigura
că dispozi țiile legale sunt efectiv respectate […]”. În plus, art. 12 alin. (2) din Conven ția OIM nr.
81/1947 dispune c ă, cu ocazia inspec ției, inspectorul va informa despre prezen ța sa în întreprin-
dere pe cel care angajeaz ă sau pe reprezentantul acestuia, în afar ă de cazul în care apreciaz ă că o
astfel de înștiințare risc ă să dăuneze eficacit ății controlului. În cele din urm ă, se cere remarcat
faptul c ă, în viziunea Comitetului de Exper ți Independen ți al OIM, legisla ția RM la acest capitol
este una lacunar ă, întrucît Legea RM nr. 131/2012 limiteaz ă nejustificat dreptul inspectorilor de
munc ă de a p ătrunde liber în încăperile de serviciu și auxiliare, fapt ce contravine prevederilor
Conven ției OIM nr. 81/1947.
5. La etapa actual ă, Inspectoratul de Stat al Muncii este principalul organ de control în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă, dispun înd de toate atribu țiile și drepturile necesare
pentru exercitarea unui control eficient și obiectiv asupra respect ării de c ătre angajatori a

136 reglement ărilor legale ce vizeaz ă domeniul enun țat. Așadar, în societatea noastr ă are loc procesul
de armonizare și de reglare a mecanismelor pie ții muncii, care implic ă modific ări în cultura
muncii, cele mai importante dintre acestea vizeaz ă securitatea și sănătatea în munc ă. Este tot mai
evident c ă multe unit ăți (întreprinderi, institu ții, organiza ții) încep s ă conștientizeze faptul c ă
omul este capitalul cel mai important al unei organiza ții, fiind factorul decisiv în procesul de
produc ție. Iat ă de ce angajatorii trebuie s ă fie con știenți de faptul c ă securitatea salariatului nu
reprezint ă o cheltuial ă, ci o investi ție necesar ă pentru a evita o serie de costuri, directe sau
indirecte, determinate de oprirea activit ății în cazul unui risc grav și iminent sau, în cazurile cele
mai nefericite, de urm ările accidentelor de munc ă și ale bolilor profesionale.
Nu putem s ă nu subscriem la propunerea de lege ferenda a autorilor autohtoni privind
elaborarea și adoptarea unei legi referitoare la afilierea Inspectoratului de Stat al Muncii la
Asocia ția Interna țională a Inspec ției Muncii (AIIM), cu sediul la Geneva. Ca urmare a ader ării la
AIIM, Inspectoratul de Stat al Muncii din Republica Moldova va putea beneficia de mai multe
avantaje: participarea cu drepturi depline la diferite reuniuni (ac țiuni) interna ționale în materie;
accesul la diferite documenta ții utile, axate pe problematica inspec ției muncii etc.
6. Controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă este exercitat, în principal, de c ătre organele sindicale și cele ale
parteneriatului social.
Potrivit stipula țiilor art. 17 alin. (4) din Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000, în cazul
depist ării la unit ăți a încălcării cerin țelor de protec ție a muncii, t ăinuirii accidentelor de munc ă și
a cazurilor de îmboln ăviri profesionale ori al cercet ării neobiective a acestor fapte, sindicatul
poate cere conduc ătorilor acestor unit ăți, autorit ăților publice competente luarea m ăsurilor de
neam înat, tragerea persoanelor vinovate la r ăspundere. În plus, în cazul periclit ării vie ții sau
sănătății lucr ătorilor, sindicatul este în drept s ă cear ă întreruperea lucr ărilor și suspendarea
deciziilor patronului contrare legisla ției cu privire la protec ția muncii. Patronul este obligat s ă
examineze cerin țele sindicatului și să-l informeze în scris despre decizia luat ă (art. 17 alin. (5)
din Legea sindicatelor). Din analiza prevederilor art. 17 alin. (3)-(5) din Legea sindicatelor nr.
1129-XIV/2000 putem conchide c ă legiuitorul nostru, folosind și în continuare un limbaj juridic
perimat (sintagmele „protec ția muncii”, „inspectoratul tehnic al protec ției muncii” și
„împuternici ții pentru protec ția muncii” nu se coreleaz ă cu aparatul terminologic al Legii
securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008), fixeaz ă prerogative importante
ale sindicatelor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă.
În ceea ce prive ște exercitarea controlului ob ștesc de c ătre organele parteneriatului social
în sfera securit ății și sănătății în munc ă, un asemenea control poate fi înfăptuit de c ătre:

137 a) organele polifunc ționale de parteneriat social (Comisia na țională pentru consult ări și
negocieri colective, comisiile pentru consult ări și negocieri colective la nivel de ramur ă și la
nivel teritorial, comisiile pentru dialog social „angajator-salaria ți”), care poart ă negocieri
colective în vederea încheierii conven țiilor colective și a contractelor colective de munc ă și,
totodat ă, exercit ă controlul asupra îndeplinirii actelor de parteneriat social, prin prisma art. 41
din CM al RM. În contextul dat, intervenim doar cu o ad ăugire c ă, potrivit art. 31 alin. (2) și art.
35 alin. (2) din CM al RM, în textul actelor de parteneriat social pot fi inserate clauze privind
condi țiile de munc ă și securitatea și sănătatea în munc ă;
b) organele monofunc ționale de parteneriat social , cum ar fi comitetul pentru securitate
și sănătate în munc ă, a cărui sarcin ă de baz ă const ă în asigurarea colabor ării angajatorului și
lucrătorilor în vederea identific ării măsurilor privind asigurarea securit ății și sănătății lucr ătorilor
la locul de munc ă. În conformitate cu pct. 2 din Regulamentul-cadru de organizare și func ționare
a comitetului pentru securitate și sănătate în munc ă, aprobat prin Hot ărîrea Guvernului RM nr.
95 „Pentru aprobarea unor acte normative privind implementarea Legii securit ății și sănătății în
munc ă nr. 186-XVI din 10 iulie 2008” din 05.02.2009, comitetul pentru securitate și sănătate în
munc ă se constituie la ini țiativa oric ăreia dintre p ărți, pe principiul de paritate, din reprezentan ți
ai angajatorului și reprezentan ți ai lucr ătorilor cu r ăspunderi specifice în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă.
După cum am semnalat, Regulamentul-cadru de organizare și func ționare a comitetului
pentru securitate și sănătate în munc ă nu con ține dispozi ții referitoare la suportarea cheltuielilor
ocazionate de unele activit ăți ale respectivului comitet. În consecin ță, propunem completarea
Regulamentului-cadru cu o prevedere din care s ă rezulte indubitabil c ă angajatorul va suporta
costul acestor cheltuieli, inclusiv plata speciali știlor și a exper ților la care comitetul poate
recurge în unele situa ții.
7. În domeniul securit ății și sănătății în munc ă, își găsesc suportul și aplicabilitate toate
formele r ăspunderii juridice: penal ă, contraven țională, civil ă și disciplinar ă. În acest context,
subliniem faptul c ă izvorul r ăspunderii juridice în domeniul securit ății și sănătății în munc ă este
însuși contractul individual de munc ă. Vorbind despre r ăspunderea contraven țională în domeniul
enunțat, am constatat c ă prevederile art. 55 din Codul contraven țional al RM necesit ă o revizuire
complet ă în partea ce vizeaz ă răspunderea contraven țională a lucr ătorilor pentru încălcarea
legisla ției cu privire la securitatea și sănătatea în munc ă. În spiritul normelor Uniunii Europene
în materie și potrivit practicii judiciare a Cur ții de Justi ție a Uniunii Europene, toate sanc țiunile
contraven ționale trebuie s ă fie aplicate numai angajatorilor, iar nu și lucr ătorilor (salaria ților).

138 Firește că salaria ții vinova ți vor putea fi sanc ționați disciplinar (r ăspunderea disciplinar ă fiind o
răspundere distinct ă de cea contraven țională) și, dac ă este cazul, vor r ăspunde și material.

139 CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMAND ĂRI
Problematica formelor controlului asupra respect ării legisla ției în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă a constituit și va constitui un aspect important al instrumentelor interna ționale,
al legisla ției na ționale și al politicilor social-economice ce au fost elaborate și adoptate de-a
lungul timpului și, datorit ă diferen țelor majore existente între țări în reglementarea acestui aspect
al rela țiilor juridice de munc ă, este necesar ă o abordare global ă și uniform ă cu privire la
securitate și sănătate în munc ă.
Cercet ările efectuate ne permit s ă formul ăm un șir de concluzii teoretico- științifice și să
venim cu anumite recomand ări practice (de ordin legislativ) în materia securit ății și sănătății în
munc ă, inclusiv în ceea ce prive ște aspectele teoretico-practice privind formele controlului
exercitat asupra respect ării legisla ției relative la domeniul enun țat mai sus, pe care le expunem
într-o formul ă sintetic ă.
1. No țiunea de „securitate și sănătate în munc ă” poate fi cercetat ă sub mai multe aspecte:
a) av înd semnifica ția unui principiu de baz ă al reglement ării raporturilor juridice de munc ă,
securitatea și sănătatea în munc ă capătă următoarele valen țe: asigurarea dreptului fiec ărui salariat
la condi ții echitabile de munc ă, inclusiv la condi ții de munc ă care corespund cerin țelor protec ției
și igienei muncii; garantarea dreptului la asigurarea social ă și medical ă obligatorie a salaria ților
(art. 5 lit. d), s) din CM al RM); b) ca institu ție juridic ă, securitatea și sănătatea în munc ă
reprezint ă o totalitate de norme juridice, cu un caracter preponderent imperativ, care
reglementeaz ă relațiile sociale de asigurare a integrit ății corporale și a sănătății salaria ților prin
stabilirea at ît în sarcina angajatorului și autorit ăților publice, c ît și a salaria ților, a prescrip țiilor
obligatorii de realizare a activit ăților administrativ-organizatorice, tehnico-inginere ști și sanitaro-
igienice pentru prevenirea accidentelor de munc ă și a bolilor profesionale; c) ca una dintre
măsurile de protec ție social ă la care au dreptul salaria ții în temeiul art. 43 alin. (2) din
Constitu ția Republicii Moldova; d) ca un element important al organiz ării muncii , securitatea și
sănătatea în munc ă reprezint ă un ansamblu de activit ăți avînd ca scop asigurarea celor mai bune
condi ții de lucru, ap ărarea vie ții, sănătății, integrit ății fizice și psihice a lucr ătorilor.
Institu ția juridic ă a securit ății și sănătății în munc ă are un caracter complex, la realizarea
ei contribuind dispozi ții din diferite ramuri ale dreptului (de exemplu, dreptul protec ției sociale,
dreptul administrativ ș.a. Totodat ă, subliniem faptul c ă, prin con ținutul și prin num ărul
dispozi țiilor aplicabile în materia securit ății și sănătății în munc ă, ponderea principal ă a
reglement ărilor din domeniul enun țat apar ține dreptului muncii.

140 Institu ția juridic ă a supravegherii și controlului asupra respect ării legisla ției muncii are,
de asemenea, un con ținut „eterogen”, ea afl îndu-se sub apanajul a dou ă ramuri de drept – dreptul
muncii și dreptul administrativ.
2. Confruntarea no țiunilor de „protec ție a muncii” și „securitatea și sănătatea în munc ă”
se rezum ă la determinarea celei mai corespunz ătoare pentru definirea institu ției de drept care are
ca finalitate ap ărarea vie ții, integrit ății corporale și sănătății salaria ților. În acest sens, d ăm
preferin ță noțiunii de „securitate și sănătate în munc ă”, întrucît: a) aceast ă noțiune se reg ăsește
atît în reglement ările na ționale, c ît și în reglement ările-cadru europene și în cele de nivel mondial
(adoptate sub egida OIM); b) aceast ă noțiune permite o delimitare mai clar ă și mai coerent ă a
respectivei institu ții juridice de alte institu ții ale dreptului muncii, cum ar fi: institu ția garan țiilor
și compensa țiilor pentru salaria ți, institu ția timpului de munc ă și a celui de odihn ă, institu ții care,
în esen ță, au acela și scop – de asigura condi ții de munc ă care s ă protejeze s ănătatea salaria ților;
c) aceast ă noțiune poate fi cercetat ă sub mai multe aspecte: ca principiu de baz ă al reglement ării
raporturilor juridice de munc ă; ca institu ție juridic ă; ca una dintre m ăsurile de protec ție social ă;
ca un element important al organiz ării muncii.
3. În Republica Moldova, din cauza deficien țelor de securitate, anual, potrivit statisticilor,
se înregistreaz ă un num ăr impun ător de accidenta ți proveni ți din accidente de munc ă. Din
analiza etiologiei accidentelor de munc ă rezult ă că nerespectarea instruc țiunilor de securitate și
sănătate în munc ă, precum și încălcarea obliga țiilor în domeniul securit ății și sănătății în munc ă,
constituie cauza producerii a peste 65% din evenimentele de acest fel. Prin urmare, este nevoie
de o nou ă strategie (politic ă) ce va avea ca obiectiv transpunerea în via ță a principiului
particip ării active a tuturor persoanelor la realizarea modelului de gestiune integrat ă a
securității în unitate , în virtutea c ăruia salaria ții nu trebuie s ă fie v ăzuți doar ca subiec ți pasivi ai
protec ției, ci ca participan ți activi în procesul de prevenire a riscurilor profesionale.
4. Adoptat ă în 2008, Legea securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI/2008 transpune
în legisla ția moldoveneasc ă Directiva Consiliului 89/391/CEE „Privind introducerea de m ăsuri
pentru promovarea îmbun ătățirii securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă” din 12
iunie 1989, care st ă la baza adopt ării tuturor directivelor particulare (sectoriale) privind
asigurarea securit ății și sănătății în munc ă.
Luînd în considerare cadrul legal na țional, putem desprinde urm ătoarele tr ăsături
caracteristice ale reglement ărilor ce vizeaz ă securitatea și sănătatea în munc ă: 1) este o dovad ă a
legăturii indisolubile dintre dreptul la munc ă și protec ția sănătății și securit ății în munc ă; 2)
constituie o expresie a implic ării statului – chiar și în condi țiile economiei de pia ță – în
instituirea de m ăsuri privind asigurarea securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă; 3)

141 caracterul preponderent imperativ al reglement ărilor ce țin de securitatea și sănătatea în munc ă;
4) îmbinarea intereselor generale cu interesele personale ale lucr ătorilor în cadrul reglement ării
legale a securit ății și sănătății în munc ă; 5) prioritatea func ției preventive a dispozi țiilor legale
referitoare la securitatea și sănătatea în munc ă; 6) caracterul universal al reglement ărilor ce
vizeaz ă materia securit ății și sănătății în munc ă; 7) se integreaz ă, în mod organic, în procesele de
munc ă: fie c ă măsurile se iau înainte de începerea activit ăților de produc ție ori de servicii, fie c ă
se iau în faza dot ării tehnologice (cu echipamente de lucru); 8) m ăsurile privind securitatea,
igiena și sănătatea în munc ă nu vor comporta, în nici o situa ție, obliga ții financiare din partea
lucrătorilor.
5. Defini ția normativ ă a no țiunii de „accident de munc ă”, datorit ă unui grad ridicat de
tehnicitate, nu ne permite s ă „percepem” esen ța fenomenului dat. Știința psihologiei muncii și
organiza ționale deslu șește sensul no țiunii în felul urm ător: orice incident critic la locul de munc ă
având consecin țe negative asupra st ării de s ănătate a angaja ților. Celelalte situa ții care nu au
consecin țe medicale negative asupra lucr ătorilor, dar antreneaz ă unele prejudicii materiale sau de
mediu, sunt calificate ca incidente . În acest context, observ ăm că legiuitorul rom ân, prin
introducerea în circuitul juridic a no țiunilor de „incident periculos” și „cazul susceptibil de boal ă
profesional ă”, se apropie foarte mult de manier ă modern ă a conceptualiz ării accidentului de
munc ă, făcută în cadrul științei psihologiei muncii și organiza ționale.
7. Au fost depistate unele deficien țe în ceea ce prive ște modul de prezentare a Raportului
statistic nr. 1-SSM. Astfel, acest formular urmeaz ă să fie prezentat de unit ățile economice și
sociale cu num ărul de salaria ți de 20 și mai multe persoane , precum și de toate institu țiile
bugetare indiferent de num ărul de salaria ți. În opinia noastr ă, faptul c ă sunt l ăsați în afara
procesului de colectare a datelor unit ățile economice cu un efectiv de personal mai mic de 20
salaria ți conduce la imposibilitatea form ării unei imagini adecvate a situa ției în domeniul
securit ății în munc ă.
8. În func ție de volumul competen țelor, autorit ățile publice cu atribu ții de supraveghere și
control asupra respect ării legisla ției muncii pot fi clasificate în dou ă mari categorii: a) organe cu
competen țe generale în acest sens (Inspectoratul de Stat al Muncii ș.a.); b) organe cu competen țe
restrînse (Serviciul de Supraveghere de Stat a S ănătății Publice, Serviciul Protec ției Civile și
Situațiilor Excep ționale ș.a.).
9. La etapa actual ă, Inspectoratul de Stat al Muncii este principalul organ de control în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă, dispun înd de toate atribu țiile și drepturile necesare
pentru exercitarea unui control eficient și obiectiv asupra respect ării de c ătre angajatori a
reglement ărilor legale ce vizeaz ă domeniul enun țat.

142 În Republica Moldova, reglementarea inspec ției muncii a avut ca fundament cele dou ă
Conven ții în materie ale OIM, respectiv: Conven ția OIM nr. 81/1947 „Privind inspec ția muncii
în industrie și comer ț” și Conven ția OIM nr. 129/1969 „Privind inspec ția muncii în agricultur ă”,
ambele av înd ca obiectiv comun de a asigura, prin intermediul inspec țiilor periodice, aplicarea
dispozi țiilor legisla ției muncii la locul de munc ă. În ceea ce prive ște cadrul normativ na țional, se
cere men ționat c ă Legea RM nr. 140-XV/2001 „Privind Inspectoratul de Stat al Muncii” vizeaz ă
atît industria și comer țul, cît și agricultura. Mai mult, legiuitorul moldovean, dintre mai multe
soluții posibile, a acceptat-o pe cea prev ăzută de art. 7 alin. (3) lit. a) din Conven ția OIM nr.
129/1969 „Privind inspec ția muncii în agricultur ă”, adic ă un organ unic de inspec ție a muncii,
competent pentru toate ramurile activit ății economice.
10. În practica de aplicare a legisla ției na ționale, inspectorii de munc ă au sesizat o foarte
mare problem ă privind modul de exercitare a controlului inopinat. Astfel, s-a constatat c ă
dispozi țiile cuprinse în art. 19 din Legea RM nr. 131/2012 încorseteaz ă semnificativ
împuternicirile inspectorilor de munc ă în ceea ce prive ște efectuarea controalelor inopinate.
Legiuitorul nostru, impun înd respectarea unor condi ții exagerate de efectuare a controalelor
inopinate, le-a privat pe inspectori de munc ă de posibilitatea efectiv ă de a depista încălcările în
domeniul respect ării legisla ției muncii. Mai mult, prevederile Legii RM nr. 131/2012 intr ă în
contradic ție cu prevederile art. 12 alin. (1) din Conven ția OIM nr. 81/1947 privind inspec ția
muncii în industrie și comer ț.
11. Controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă este exercitat, în principal, de c ătre organele sindicale și cele ale
parteneriatului social (de exemplu, Comisia na țională pentru consult ări și negocieri colective,
comitetul pentru securitate și sănătate în munc ă ș.a.).
În baza rezultatelor prezentului studiu și în scopul dezvolt ării abord ărilor conceptuale
privind formele de exercitare a controlului asupra respect ării legisla ției în domeniul securit ății și
sănătății în munc ă, formul ăm următoarele recomand ări:
1. De și Republica Moldova a ratificat mai multe conven ții ale OIM, axate pe
problematica securit ății și sănătății în munc ă, consider ăm că țara noastr ă poate ratifica, la ora
actual ă, fără nici o dificultate, în baza actualului CM al RM și a Legii securit ății și sănătății în
munc ă nr. 186-XVI/2008, Conven ția OIM nr. 161/1985 privind serviciile de s ănătate a muncii.
2. Propunem ca, în subordinea Inspectoratului de Stat al Muncii, s ă fie constituit un Cole-
giu al Inspectoratului , în vederea contribuirii la solu ționarea unor probleme de importan ță
major ă pentru aceast ă autoritate statal ă (stabilirea strategiei, dezbaterea problemelor deosebite).
De asemenea, propunem adoptarea unei legi referitoare la afilierea Inspectoratului de Stat al

143 Muncii la Asocia ția Interna țională a Inspec ției Muncii (AIIM), cu sediul la Geneva. Ca urmare a
aderării la AIIM, Inspectoratul de Stat al Muncii din Republica Moldova va putea beneficia de
mai multe avantaje: participarea cu drepturi depline la diferite reuniuni (ac țiuni) interna ționale în
materie; accesul la diferite documenta ții utile, axate pe problematica inspec ției muncii etc.
3. Consider ăm drept necesar ă completarea Regulamentului-cadru de organizare și
funcționare a comitetului pentru securitate și sănătate în munc ă cu o prevedere din care s ă rezulte
indubitabil c ă angajatorul va suporta costul cheltuielilor ocazionate de unele activit ăți ale
respectivului comitet (plata speciali știlor și a exper ților antrena ți în activit ățile comitetului).
4. În ceea ce prive ște răspunderea contraven țională în domeniul securit ății și sănătății în
munc ă, insist ăm asupra revizuirii prevederilor art. 55 din Codul contraven țional al RM în partea
ce ține de r ăspunderea contraven țională a lucr ătorilor pentru încălcarea legisla ției din domeniul
nominalizat. Potrivit practicii judiciare a Cur ții de Justi ție a Uniunii Europene, toate sanc țiunile
contraven ționale trebuie s ă fie aplicate numai angajatorilor, iar nu și lucr ătorilor (salaria ților).

144 BIBLIOGRAFIE
I. Bibliografie în limba română
1. Alexandru I., Popescu I., C ărăușan M., Dinc ă D. Drept Administrativ. Bucure ști: Ed.
Economic ă, 2003. 490 p.
2. Aron I. Accidentul de munc ă. Bucure ști: Universul Juridic, 2014. 346 p.
3. Aram ă E. Istoria dreptului rom ânesc. Chi șinău: Reclama, 1998. 199 p.
4. Athanasiu Al., Dima L. Dreptul muncii. Bucure ști: All Beck, 2005. 371 p.
5. Avornic Gh. ș.a. Teoria general ă a dreptului. Chi șinău: Cartier, 2004. 656 p.
6. Avornic Gh. Tratat de teoria general ă a statului și dreptului. Vol. II. Chi șinău: Tipografia
Central ă, 2010. 580 p.
7. Barbu Vl. Curs de dreptul muncii. Bucure ști: Na țional, 2005. 500 p.
8. Bratu C. Rolul statului în domeniul muncii. Inspec ția muncii. Bucure ști: Artprint, 2005. 383
p.
9. Belu C. Dreptul muncii. Craiova: Universitaria, 2012. 410 p.
10. Beligr ădeanu Ș. Legisla ția muncii comentat ă. Bucure ști: Lumina Lex, 1997. 199 p.
11. Boișteanu E. Dreptul muncii. Partea general ă. Chișinău: Pontos, 2005. 144 p.
12. Boișteanu E., Romanda ș N., Dreptul muncii. Manual. Chi șinău: Tipografia Central ă, 2015.
736 p.
13. Boișteanu E., Romanda ș N. Dreptul muncii. Partea general ă: Manual. Chi șinău: CEP USM,
2012. 154 p.
14. Boișteanu E., Drumea I. Rolul patronatelor în Republica Moldova. Chi șinău: Sofart Studio,
2013. 33 p.
15. Boișteanu E. ș.a. Dreptul muncii: Indica ții metodice (pentru lec ții practice). Chi șinău: CEP
USM, 2011. 196 p.
16. Caldâba L., Organizarea și supravegherea protec ției muncii în Republica Moldova:
Autoreferatul tezei de doctor în științe economice, Chi șinău, 1997, 30 p.
17. Capșa T. Comentariu științifico-practic la Codul muncii al Republicii Moldova. În: Dreptul
muncii, 2009, nr. 10-11. 196 p.
18. Capșa T. Comentariu științifico-practic la Codul muncii al Republicii Moldova. În: Dreptul
muncii, nr. 3/2010, nr. 7-8. 203 p.
19. Carta Social ă European ă (revizuit ă) – în aplicare. Biroul de Informare al Consiliului Europei
în Moldova. Chi șinău: Liga pentru Ap ărarea Drepturilor Omului din Moldova, 2001. 135 p.

145 20. Carta Social ă European ă (revizuit ă), ratificat ă parțial de Parlamentul RM prin Legea
organic ă nr. 484-XV din 28 septembrie 2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
26.10.2001, nr. 130.
21. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În: http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/
dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm (vizitat 06.05.2014).
22. Codul muncii al Republicii Moldova, adoptat prin Legea RM nr. 154-XV din 28 martie 2003.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 29.07.2003, nr. 159-162.
23. Codul de procedur ă civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea RM nr. 255-XV din 30
mai 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.06.2003, nr. 111-115.
24. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea RM nr. 1107-XV din 6 iunie 2002. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2002, nr. 82-86.
25. Codul contraven țional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea RM nr. 218-XVI din 24
octombrie 2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 16.01.2009, nr. 3-6.
26. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea RM nr. 985. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 14.04.2009, nr. 72-74.
27. Codul muncii comentat și adnotat cu legisla ție, doctrin ă și jurispruden ță, vol. II / Coord.
Alexandru Țiclea. Bucure ști: Universul Juridic, 2008. 688 p.
28. Constitu ția Republicii Moldova, adoptat ă la 29 iulie 1994. Chi șinău: Moldpresa, 1997.
29. Conven ția OIM nr. 184/2001 cu privire la securitate și sănătate în agricultur ă, ratificat ă prin
Legea RM nr. 1058 din 16.05.2002, în vigoare pentru Republica Moldova din 20.09.2003.
30. Conven ția OIM nr.81 privind inspec ția muncii în industrie și comer ț, ratificat ă prin Hot ărîrea
Parlamentului nr. 593-XIII din 26.09.1995, în vigoare pentru Republica Moldova din
12.08.1997.
31. Conven ției OIM nr. 160/1985 privind statistica muncii, ratificat ă prin Legea Parlamentului
RM nr. 186 din 29.09.2011 în vigoare pentru Republica Moldova din 28.10.2011.
32. Conven ția OIM nr.129 privind inspec ția muncii în agricultur ă, ratificat ă prin Hot ărîrea
Parlamentului nr. 1330-XIII din 26.09.1997, în vigoare pentru Republica Moldova din
10.12.1998.
33. Conven ția OIM nr.155 privind securitatea și igiena muncii și mediul de munc ă, ratificat ă prin
Hotărîrea Parlamentului nr. 755-XIV din 24.12.1999, în vigoare pentru Republica Moldova
din 28.04.2001.
34. Conven ția OIM nr. 187 privind cadrul de promovare a s ănătății și securit ății în munc ă
ratificat ă prin Legea nr. 72 din 26.11.2009, în vigoare pentru Republica Moldova din
18.12.2009.

146 35. Corbeanu I. Drept administrativ. Bucure ști: Lumina Lex, 2002. 512 p.
36. Creang ă I. Curs de drept administrativ. Chi șinău: Epigraf, 2004. 449 p.
37. Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului, adoptat ă de Adunarea General ă a Organiza ției
Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948. Ratificat ă prin Hot ărîrea Parlamentului RM nr. 217-
XII din 28 iulie 1990. În: Tratate interna ționale, 1998, vol. I, p. 11-18.
38. Directiva Parlamentului European și Consiliului 2009/104/CE din 16 septembrie 2009
„Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru folosirea de c ătre lucr ători a
echipamentului de munc ă la locul de munc ă”. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria
L, nr. 260/5 din 03.10.2009, p. 15-24
39. Directiva Consiliului 89/391/CEE din 12 iunie 1989 „Privind introducerea de m ăsuri pentru
promovarea îmbun ătățirii securit ății și sănătății lucr ătorilor la locul de munc ă”. În: Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, seria L 183 din 29.06.1989, p. 2-13
40. Directiva 89/654/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate la locul de munc ă”
din 30.11.1989. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 393 din 30.12.1989, p. 2-14
41. Directiva 89/656/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de
către lucr ători a echipamentelor individuale de protec ție la locul de munc ă” din 30.11.1989.
În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 393 din 30.12.1989, p. 2-14
42. Directiva 90/269/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru manipularea
manual ă a încărcăturilor care prezint ă riscuri, în special dorso-lombare, pentru lucr ători” din
29.05.1990. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 156 din 21.06.1990, p.2-7
43. Directiva 90/270/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate pentru lucrul la
monitor” din 29.05.1990. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 156, din
21.06.1990, p. 2-7
44. Directiva Consiliului 92/57/CEE „Privind cerin țele minime de securitate și sănătate care se
aplică pe șantierele temporare sau mobile” din 24.06.1992. În: Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L 245 din 26.08.1992, p. 2-22.
45. Directiva 2009/38CEE din 06.05.2009 „Referitoare la instituirea unui comitet CONSILIUL
EUROPEAN SAU INFORMARE ȘI CONSULTARE o procedur ă pentru lucr ătorii din
societ ăți și grupuri de societ ăți comunitare Dimensiuni. În: Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L 122/28 din 16.05.2009.
46. Dorneanu V. Dreptul muncii. Partea general ă. Bucure ști: Universul Juridic, 2012. 250 p.
47. Dorneanu V., B ădică Gh. Dreptul muncii. Bucure ști: Lumina Lex, 2002. 861 p.
48. Donos E. Dreptul muncii. Chi șinău, 2004. 464 p.
49. Donos E. Drept social european în 222 de tabele. Chi șinău, 2006. 236 p.

147 50. Dorneanu V., B ădică Gh. Dreptul muncii. Bucure ști: Lumina Lex, 2002. 499 p.
51. Filip Gh. ș.a. Dreptul muncii și securit ății sociale. Ia și: Junimea, 2002. 300 p.
52. Filip L. Curs de dreptul muncii. Ia și: Casa de editur ă „Venus”, 2003. 350 p.
53. Ghimpu S., Țiclea Al. Dreptul muncii. Bucure ști: All Beck, 2001. 876 p.
54. Ghimpu S., Țiclea Al. Dreptul muncii. Bucure ști: Șansa, 1995. 600 p.
55. Ghimpu S. ș.a. Dreptul muncii, vol. I. Bucure ști, 1978. 478 p.
56. Ghimpu S., Ștefănescu I.T., Beligr ădeanu Ș., Mohanu Gh. Dreptul muncii. vol. III.
Bucure ști, 1982. 389 p.
57. Gidro R. Dreptul muncii. Bucure ști: Universul Juridic, 2013. 376 p.
58. Guțuleac V., Sp înu I., Comarni țcaia E. Drept administrativ. Chi șinău: Tipografia Central ă,
2013. 656 p.
59. Gîlcă C. Codul muncii al Rom âniei comentat și adnotat. Bucure ști: Editura Rosetti
International, 2013. 740 p.
60. Hotărîrea Guvernului RM nr. 80 din 09.02.2012 „privind cerin țele minime de securitate și
sănătate pentru șantierele temporare sau mobile”. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 17.02.2012, nr. 34-37.
61. Hotărîrea Guvernului RM nr. 380 din 23.04.1997 „Pentru aprobarea Regulamentului privind
modul de cercetare a accidentelor de munc ă”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
15.05.1997, nr. 31-32 (abrogat ă)
62. Hotărîrea Guvernului RM nr. 706 din 05.06.2002 „Despre aprobarea Regulamentului privind
modul de cercetare a accidentelor de munc ă”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
11.06.2002, nr. 74. (abrogat ă)
63. Hotărîrea Guvernului RM nr. 95 din 10 iulie 2008 „Pentru aprobarea unor acte normative
privind implementarea Legii securit ății și sănătății în munc ă nr. 186-XVI”. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 17.02.2009, nr. 34-36
64. Hotărîrea Guvernului RM nr. 353 din 5 mai 2010 „Cu privire la aprobarea cerin țelor minime
de securitate și sănătate la locul de munc ă”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
08.06.2010, nr. 91-93.
65. Hotărîrea Guvernului RM nr. 1487 din 31.12.2004 „Cu privire la aprobarea Listei-tip a
lucrărilor și locurilor de munc ă cu condi ții grele și deosebit de grele, v ătămătoare și deosebit
de vătămătoare pentru care salaria ților li se stabilesc sporuri de compensare”. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 14.01.2005. nr. 5-12.
66. Hotărîrea Guvernului RM nr. 1223 din 09.11.2004 „Privind aprobarea Nomenclatorului
profesiilor și func țiilor cu condi ții de munc ă vătămătoare, activitatea c ărora acord ă dreptul la

148 concediu de odihn ă anual suplimentar pl ătit și durata zilei de munc ă redus ă a personalului
medico-sanitar”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.11.2004, nr. 212-217.
67. Hotărîrea Guvernului RM nr. 1361 din 22.12.2005 „Pentru aprobarea Regulamentului
privind modul de cercetare a accidentelor de munc ă”. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 20.01.2006, nr. 9-12.
68. Hotărîrea Guvernului RM nr. 1335 din 10.10.2002 „Despre aprobarea Regulamentului cu
privire la evaluarea condi țiilor de munc ă la locurile de munc ă și modul de aplicare a listelor
ramurale de lucr ări pentru care pot fi stabilite sporuri de compensare pentru munca prestat ă
în condi ții nefavorabile”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 31.10.2002, nr. 146-
148.
69. Hotărîrea Guvernului RM nr. 1101 din 17.10.2001 „Pentru aprobarea Regulamentului cu
privire la stabilirea indemniza ției de invaliditate pentru accidente de munc ă sau boli
profesionale”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 23.10.2001, nr. 129.
70. Hotărîrea Guvernului RM nr. 513 din 11 august 1993 „Despre aprobarea Regulamentului cu
privire la plata de c ătre întreprinderi, organiza ții și institu ții a indemniza ției unice pentru
pierderea capacit ății de munc ă sau decesul angajatului în urma unui accident de munc ă sau
unei afec țiuni profesionale”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.08.1993, nr. 8.
71. Hotărîrea Guvernului RM nr. 624 din 06.10.1993 „Privind aprobarea Nomenclatorului
industriilor, profesiilor și lucr ărilor cu condi ții de munc ă grele și nocive, prescrise femeilor și
a Normelor de solicitare maxim ă, admise pentru femei la ridicarea și transportarea manual ă a
greutăților”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.10.1993, nr.010.
72. Hotărîrea Guvernului RM nr. 603 din 11.08.2011 „Privind cerin țele minime de securitate și
sănătate pentru folosirea de c ătre lucr ători a echipamentului de munc ă la locul de munc ă”. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 19.08.2011, nr. 135-138.
73. Hotărîrea Guvernului RM nr. 244 din 08.04.2013 „Privind aprobarea Cerin țelor minime
pentru protec ția lucr ătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de
munc ă”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.04.2013, nr. 75-81.
74. Hotărîrea Guvernului RM nr. 324 din 30.05.2013 „Cu privire la aprobarea Regulamentului
sanitar privind cerin țele de s ănătate și securitate pentru asigurarea protec ției lucr ătorilor
împotriva riscurilor legate de prezen ța agen ților chimici la locul de munc ă”. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 14.06.2013, nr. 125-129.
75. Hotărîrea Guvernului RM nr. 65 din 23.01.2013 „Cu privire la determinarea dizabilit ății și
capacit ății de munc ă”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 25.01.2013, nr. 18-21.

149 76. Hotărîrea Guvernului RM nr. 862 din 26 iulie 2004 „Privind perfec ționarea sistemului de
control de stat specializat”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 31.07.2004, nr. 131.
77. Hotărîrea Guvernului RM nr. 397 „pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și
funcționarea Ministerului S ănătății, structurii și efectivului-limit ă ale aparatului central al
acestuia”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 07.06.2011, nr. 95.
78. Hotărîrea Guvernului RM nr. 788 „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare a Inspectoratului de Stat al Muncii, a structurii și efectivului-limit ă ale acestuia”
din 7 octombrie 2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 11.10.2013, nr. 222-227.
79. Hotărîrea Guvernului RM nr. 691 „pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și
funcționarea Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei,  structurii și efectivului-
limită ale aparatului central al acestuia” din 17.11.209. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 20.11.209, nr. 166-168.
80. Hotărîrea Medicului- șef sanitar de stat al RM nr. 2 din 01.08.2014 „Cu privire la instruirea
igienic ă a angaja ților”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 29.08.2014, nr. 256-260.
81. Hotărîrea Plenului Cur ții Supreme de Justi ție nr. 11 „Cu privire la practica aplic ării de c ătre
instan țele judec ătorești a legisla ției ce reglementeaz ă obliga ția uneia dintre p ărțile
contractului individual de munc ă de a repara prejudiciul cauzat celeilalte p ărți” nr.11 din
03.10.2005. În: http://tusilegea.md/index.php?newsid=72 (vizitat 21.04.2014).
82. Hotărîrea Plenului Cur ții Supreme de Justi ție a RM nr. 6/2005 „Cu privire la practica
aplicării de c ătre instan țele judec ătorești a legisla ției materiale despre încasarea prejudiciului
cauzat prin v ătămare a integrit ății corporale sau alt ă vătămare a s ănătății ori prin deces”
//Buletinul CSJ a RM 12/6, 2005.
83. Legea RM nr. 756-XIV/1999 „Asigur ării pentru accidente de munc ă și boli profesionale”. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 23.03.2000, nr. 31-33.
84. Legea RM nr. 278-XIV/1999 „Privind modul de recalculare a sumei de compensare a
pagubei cauzate angaja ților în urma mutil ării sau a altor v ătămări ale s ănătății în timpul
exercit ării obliga țiilor de serviciu”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 11.03.1999,
nr. 024.
85. Legea RM nr. 140-XV/2001 „Privind Inspectoratul de Stat al Muncii” din 10.05.2001. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 29.06.2001, nr. 68-71.
86. Legea RM nr. 131 „privind controlul de stat asupra activit ății de întreprinz ător” din
08.06.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 31.08.2012, nr. 181-184.
87. Legea RM nr. 10-XVI/2009 „privind supravegherea de stat a s ănătății publice” din
03.02.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.04.2009, nr. 67.

150 88. Legea RM nr. 411-XIII/1995 „ocrotirii s ănătății” din 28.03.1995. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 22.06.1995, nr. 34.
89. Legea RM nr. 489 „privind sistemul public de asigur ări sociale” din 08.07.1999. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 06.01.2000, nr. 1-4.
90. Legea RM nr. 271 „cu privire la protec ția civil ă” din 09.11.1994. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 29.12.1994, nr.20.
91. Legea RM nr. 845 „cu privire la antreprenoriat și întreprinderi” din 03.01.1992. În:
Monitorul Parlamentului, 28.02.1994, nr. 2.
92. Legea RM nr. 267„ privind ap ărarea împotriva incendiilor” din 09.11.1994. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 17.03.1995, nr. 15-16.
93. Legea sindicatelor nr. 1129-XIV/2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
19.10.2000, nr. 130-132.
94. Legea patronatelor nr. 976-XIV/2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
09.11.2000, nr. 141.
95. Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV/2000. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 18.05.2000, nr. 57-58.
96. Legea RM nr. 186 „securit ății și sănătății în munc ă” din 10.07.2008. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 05.08.2008, nr. 143-144.
97. Legea RM nr. 1525-XIII/1998 „Cu privire la energetic ă”. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 04.06.1998, nr. 50-51.
98. Legea RM nr. 132/2012 „Privind desf ășurarea în siguran ță a activit ăților nucleare și
radiologice”. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 02.11.2012, nr. 229-233.
99. Legea Serviciului Protec ției Civile și Situa țiilor Excep ționale nr. 93 din 05.04.2007. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.06.2007, nr. 78-81.
100. Legea salariz ării nr. 847-XV din 14 februarie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 11.04.2002, nr. 50-52.
101. Legea nr. 133 „privind protec ția datelor cu caracter personal” din 08.07.2011. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14.10.2011, nr. 170-175.
102. Legea nr. 121 „cu privire la asigurarea egalit ății” din 25.05.2012. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 29.05.2012, nr.103.
103. Legea Rom âniei nr. 319/2006 din 14.07.2006 a securit ății și sănătății în munc ă. În:
Monitorul Oficial al Rom âniei, 26.07.2006. nr. 646.
104. Legea RM nr. 254 „pentru modificarea și completarea unor acte legislative” din 09.12.11.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.02.12, nr. 25-28.

151 105. Lipciu A. Dezvoltarea dialogului social și impactul lui asupra rela țiilor industriale din
Republica Moldova. Tez ă de dr. în economie. Chi șinău, 2012. 197 p.
106. Manolescu A., Lefter V., Deaconu A. (coord.) ș.a. Ergonomie. Bucure ști: Editura
Economic ă, 2010. 253 p.
107. Manda C. Drept administrativ comparat. Controlul administrativ în spa țiul juridic
european. Bucure ști: Lumina Lex, 2005. 623 p.
108. Marcu F. Mic dic ționar de neologisme. Bucure ști: Albatros, 1986. 496 p.
109. Medeanu T. Accidente de munc ă. Bucure ști: Lumina Lex, 1998. 303 p.
110. Mocanu E. Curs de prelegeri la dreptul muncii (Partea general ă). Chi șinău: CEP USM,
1997. 272 p.
111. Negru T. Dreptul muncii. Chi șinău: Reclama, 1995. 64 p.
112. Negru T., Scor țescu C. Dreptul muncii. Partea general ă. Chișinău: ULIM, 2004. 290 p.
113. Negru T., Scor țescu C. Dreptul muncii – curs universitar. Chi șinău: Labirint-Cutasevici
ÎI, 2010. 320 p.
114. Negru ț V. Drept administrativ. Bucure ști: Lumina Lex, 2004. 517 p.
115. Normele pentru elaborarea instruc țiunilor de protec ție a muncii, aprobate prin Ordinul
ministrului muncii, protec ției sociale și familiei nr. 54/2001 din 08.11.2001. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 07.03.2002, nr. 33-35.
116. Norme pentru organizarea instruirii în materie de protec ție a muncii a personalului din
întreprinderi, institu ții, organiza ții, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și protec ției
sociale și familiei, nr. 49 din 01.10.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
31.10.2001, nr. 131.
117. Norme pentru elaborarea și realizarea m ăsurilor de protec ție a muncii, aprobate prin
Ordinul ministrului muncii, protec ției sociale și familiei nr. 40 din 16.08.2001. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 07.03.2002, nr. 33-35.
118. Ordinul ministrului s ănătății nr. 255 din 15.11.1996 cu privire la organizarea obligatorie
al examenului medical al salaria ților din întreprinderile alimentare, institu țiile medicale,
comunale și cele pentru copii. În: http://cnsp.md/wp-content/uploads/2014/06/ordin25596.pdf
(vizitat 24.01.2015).
119. Ordinul ministrului s ănătății nr. 230 „Cu privire la instituirea grupului intersectorial de
lucru pentru argumentarea ratific ării și implement ării Conven ției OIM nr. 161/1984” din 11
martie 2013. În: http://www.ms.gov.md/sites/ default/files/legislatie/ord_230.pdf (vizitat
20.12.2014).
120. Orlov M., Belecciu Ș., Drept administrativ. Chi șinău: Editura Elena-V.I., 2005. 270 p.

152 121. Păscăluță F. Legalitatea supravegherii și controlului respect ării legisla ției muncii. Teoria
și Practica Administr ării Publice. Materiale ale conferin ței interna ționale științifico-practice.
Administra ția public ă în contextul programului de guvernare „Integrarea European ă:
Libertate, Democra ție, Bun ăstare”. Academia de Administrare Public ă pe lăngă Președintele
Republicii Moldova. Chi șinău, 21 mai 2010. 159-161 p.
122. Păscăluță F. Evolu ția institu ției supravegherii și controlului respect ării legisla ției muncii.
În: Revista Na țională de Drept. Edi ție special ă. nr. 10-11.2011, 91-94 p.
123. Păscăluță F. Controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii în Republica Moldova.
În: Analele științifice ale Universit ății Cooperatist-Comerciale din Moldova. Volumul al IX-
lea, partea 2. Tendin țe actuale viz înd cadrul legal și rolul social al coopera ției de consum.
Chișinău, 2011. 231-235 p.
124. Păscăluță F. Statutul juridic al inspectorului de munc ă în Republica Moldova. În: Analele
științifice ale Universit ății Cooperatist-Comerciale din Moldova. Volumul al X-lea.
Perfec ționarea cadrului legal și rolul social al coopera ției de consum. Chi șinău, 2012. 291-
295 p.
125. Păscăluță F. Reglement ări privind controlul și supravegherea respect ării legisla ției muncii
în Republica Moldova. Consolidarea administra ției publice în contextul edific ării statului de
drept în Republica Moldova. Materiale ale conferin ței interna ționale științifico-practice.
Academia de Administrare Public ă pe lăngă Președintele Republicii Moldova. Chi șinău, 22
mai 2007. 71-72 p.
126. Păscăluță F. Sistemul organelor care exercit ă supravegherea și controlul asupra
respect ării legisla ției muncii în R.M. Institutul de științe administrative din R.M. Comunic ări
științifice a Institutului de Științe Administrative din R.M. Administra ția public ă în statul de
drept. Chi șinău, 27-28.09.2008. 118-120 p.
127. Păscăluță F. Rolul Inspec ției Muncii în reglementarea unor probleme privind protec ția
muncii . Academia de Administrare Public ă – 15 ani de modernizare a serviciului public din
Republica Moldova. Materiale ale conferin ței interna ționale științifico-practice. Academia de
Administrare Public ă pe lăngă Președintele Republicii Moldova. Chi șinău, 21 mai 2008. 281-
282 p.
128. Păscăluță F. Rolul sindicatelor în exercitarea controlului ob ștesc asupra respect ării
legisla ției muncii în sistemul de parteneriat social. Conferin ța științifico-practic ă
interna țională „Parteneriatul social în contextul transform ărilor sistemico-economice”.
Proiectul „Consolidarea capacit ății Moldovei de gestionare a pie ții muncii și de re întoarcere
a migran ților” în cadrul parteneriatului de mobilitate cu Uniunea European ă implimentat de

153 către Serviciul Public Suedez de Ocupare a For ței de Munc ă. Chișinău, 25.10.2011. 116-121
p.
129. Păscăluță F. Statutul juridic al inspectorului Inspec ției Muncii. Materiale ale conferin ței
interna ționale științifico-practice cu participare interna țională. Teoria și Practica
Administr ării Publice. Edificarea statului de drept și modernizarea administra ției publice prin
prisma practicilor europene. Academia de Administrare Public ă de pe l îngă Președintele
Republicii Moldova. Chi șinău, 22 mai 2012, 194-195 p.
130. Păscăluță F. Reflec ții privind cerin țele inspectorului muncii la efectuarea controlului în
cadrul unit ății. Materiale ale conferin ței interna ționale științifico-practice cu participare
interna țională. Teoria și Practica Administr ării Publice. Academia de Administrare Public ă
de pe l îngă Președintele Republicii Moldova. Chi șinău, mai 2013. 246-249 p.
131. Popa V., Pan ă O. Dreptul muncii comparat. Bucure ști: Lumina Lex, 2003. 560 p.
132. Popescu A. Dreptul interna țional al muncii. Bucure ști: C.H. Beck, 2006. 678 p.
133. Popescu A. Dreptul interna țional și european al muncii, ed. a II-a. Bucure ști: C.H. Beck,
2008. 866 p.
134. Preda M. Drept administrativ. Partea general ă. Bucure ști: Lumina Lex, 2000. 395 p.
135. Profilul na țional privind securitatea și sănătatea în munc ă în Republica Moldova, publicat
în cadrul Proiectului „O mai bun ă securitate și sănătate în munc ă prin prisma Agendei
privind Munca Decent ă” cu sus ținerea financiar ă a Uniunii Europene, p.50. În: http://www.
ilo.org/wcmsp5/groups/public/–ed_protect/–protrav/–safework/documents/policy/wcms_
208238.pdf (accesat la 8 octombrie 2014).
136. Raport de activitate al Inspec ției Muncii pe anul 2007. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 25.07.2008, nr. 134-137.
137. Raport de activitate al Inspec ției Muncii pe anul 2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 26.06.2009, nr. 106.
138. Raport de activitate al Inspec ției Muncii pe anul 2009. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 29.06.2010, nr. 108-109.
139. Raport de activitate al Inspec ției Muncii pe anul 2010. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 24.06.2011, nr. 103-106.
140. Raport de activitate al Inspec ției Muncii pe anul 2011. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 29.06.2012, nr. 131-134.
141. Raport de activitate al Inspec ției Muncii pe anul 2012. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 28.06.2013, nr. 136-139.

154 142. Raport de activitate al Inspectoratului de Stat al Muncii pe anul 2013. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 20.06.2014, nr. 160-166.
143. Recomandarea Plenului Cur ții Supreme de Justi ție a RM nr. 69 „Cu privire la aplicarea
conven țiilor Organiza ției Interna ționale a Muncii, ratificate de Republica Moldova” din 15
decembrie 2014. În: http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=107 (vizitat 11.01.15).
144. Regulamentul și Normele igienice privind reglementarea expunerii la radia ții a popula ției
de la sursele naturale, aprobate prin Hot ărîrea Medicului- șef sanitar de stat al RM nr. 217 din
30.07.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.08.2001, nr. 92.
145. Regulamentul Inspectoratului Muncii al Sindicatelor al RM nr. 3523 din 13.09.2012,
aprobat prin Hot ărîrea Comitetului Confederal nr. 6-10 din 19.04.2013. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 11.01.2013, nr. 6-9.
146. Regulamentul reprezentantului sindicatelor cu r ăspunderi specific în domeniul securit ății
și sănătății în munc ă, aprobat prin Hot ărîrea Comitetului Confederal nr.7/5 din 29.04.2010.
În:https://www.google.com/#q=Regulamentul+reprezentantului+sindicatelor++aprobat+prin
+Hot%C4%83r%C3%AErea+Comitetului+Confederal+nr.7%2F5+din+29.04.2010 (vizitat
21.02.15).
147. Romanda ș N. Dreptul muncii. Chi șinău: Reclama, 1997. 410 p.
148. Romanda ș N. Dreptul muncii european. Chi șinău: Sec ția de editare a AAP, 1998. 156 p.
149. Romanda ș N., Boi șteanu E. Dreptul colectiv și individual al muncii. Chi șinău: Reclama,
2003. 288 p.
150. Romanda ș N., Boi șteanu E. Dreptul muncii. Manual. Chi șinău: Reclama, 2007. 404 p.
151. Roșca C., B ărbăcioru C., Beril ă I ș.a. Dic ționar de ergonomie. Craiova: CERTI, 1997.
514 p.
152. Romanda ș N., Boi șteanu E. Ghidul specialistului în sfera resurselor umane. Chi șinău:
Reclama, 2009. 220 p.
153. Romanda ș N. ș.a. Libertatea de asociere: îndrumar pentru sindicali ști. Chi șinău: Centrul
editorial al USM, 2005. 62 p.
154. Romulus I.Gh. Drept administrativ. Bucure ști: Editura Economic ă, 2005. 459 p.
155. Sadovei N. În: Dreptul muncii: Revist ă științifico- practic ă și informativ ă de drept,
nr.1/2007. Modalit ăți legale de ap ărare a drepturilor salaria ților prin intermediul sesiz ării
organelor care efectueaz ă supravegherea și controlul de stat asupra respect ării legisla ției, 37-
42 p.

155 156. Sadovei N. În: Dreptul muncii: Revist ă științifico-practic ă și informativ ă de drept,
nr.5/2007. Modalit ăți legale de ap ărare a drepturilor salaria ților prin intermediul apel ării la
sindicate. Mijloace legale de autoap ărare. 32-37 p.
157. Sîmboteanu A. Controlul – component de reformare a administra ției publice. În: Revista
Administrarea Public ă, nr. 1. Chi șinău, 1997. 341 p.
158. Stăvilă D. În: Журнал , Кадры и заработная плата , №5 (17) 2008.
Консультирует инспекция труда Pеспублики Mолдова , Кишинёв. 23-31 p.
159. Stănoiu Ș.V. Accidentele de munc ă și bolile profesionale în legisla ția R.S. Rom ânia,
Bucure ști: Editura Academiei, 1977. 56 p.
160. Ștefănescu I.T. Dreptul muncii. Ed. a II-a. Bucure ști: Lumina Lex, 2002. 664 p.
161. Ștefănescu I.T. Tratat de dreptul muncii, vol. I. Bucure ști: Lumina Lex, 2003. 417 p.
162. Ștefănescu I.T. Tratat de dreptul muncii. Bucure ști: Wolters Kluwer, 2007. 768 p.
163. Ștefănescu I.T. Dreptul muncii. Bucure ști: Lumina Lex, 2000. 464 p.
164. Ștefănescu I.T. Tratat teoretic și practic de dreptul muncii. Bucure ști: Universul Juridic,
2010. 919 p.
165. Ștefănescu I.T. Tratat teoretic și practic de drept al muncii. Ed. a II-a. Bucure ști:
Universul Juridic, 2012. 941 p.
166. Ștefănescu I.T., Vartolomei B., Gheorghe M. ș.a. Dic ționar de drept al muncii. Bucure ști:
Universul Juridic, 2014. 476 p.
167. Țarălungă Gh. Comentariu la Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de
munc ă. În: Кадры и заработная плата № 5 (89), 2014. 80 p.
168. Țiclea Al. Dreptul muncii. Ed. a 5-a, rev. și actualizat ă. Bucure ști: Universul Juridic,
2012. 515 p.
169. Țiclea Al., Tratat de dreptul muncii: legisla ție, doctrin ă, jurispruden ță, Edi ția a 7-a,
revizuit ă și adăugită. Bucure ști: Universul Juridic, 2013. 591 p.
170. Țiclea Al. Dreptul muncii: curs universitar. Bucure ști: Rosetti, 2004. 487 p.
171. Țiclea Al., Popescu A., Tufan C. ș.a.. Dreptul muncii. Bucure ști: Rosetti, 2004. 783 p.
172. Țiclea Al. Tratat de dreptul muncii. Bucure ști: Universul Juridic, 2011. 1012 p.
173. Țiclea Al., Tufan C. Protec ția muncii în Rom ânia. Bucure ști: Lumina Lex, 1997, 454 p.
174. Țiclea Al. Tratat de dreptul muncii. Bucure ști: Rosetti, 2006. 854 p.
175. Țiclea Al. ș.a. Dreptul muncii. Bucure ști: Rosetti, 2004. 823 p.
176. Țiclea Al. Codul muncii comentat: republicat 18 mai 2011. Bucure ști: Universul Juridic,
2011. 355 p.

156 177. Țiclea Al. Codul muncii comentat și adnotat cu legisla ție, doctrin ă și jurispruden ță, vol.
II. Bucure ști: Universul Juridic, 2008. 677 p.
178. Țiclea Al. (coordonator) și colectivul de autori. Codul muncii – adnotat și comentat. Ed. a
II-a. Bucure ști: Lumina Lex, 2006. 1183 p.
179. Țiclea Al. Dreptul muncii. Bucure ști: Global Lex, 2001. 795 p.
180. Ținca O. Normele juridice de protec ție a muncii. Bucure ști: Lumina Lex, 2002. 287 p.
181. Ținca O. Dreptul muncii. Bucure ști: Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1999. 356 p.
182. Vieriu E., Reglementarea securit ății și sănătății în munc ă atât în dreptul intern c ât și
interna țional. În: Administrarea public ă, nr. 1/2013, 138 p.
183. Vieriu E., Vieriu D. Dreptul muncii. Chi șinău: Contrast-Design, 2012. 805 p.
184. Voicu M., Popoac ă M. Dreptul muncii. Tratat de jurispruden ță română și european ă, vol.
I. Bucure ști: Lumina Lex, 2001. 622 p.
185. Voicu M., Popoac ă M. Dreptul muncii. Conven ții interna ționale, vol. II. Bucure ști:
Lumina Lex, 2001. 319 p.
186. Voiculescu N. Dreptul muncii. Reglement ări interne și comunitare. Bucure ști: Rosetti,
2003. 391 p.
187. Zoltán B., Judit B., Ildiko E. Manual de psihologia muncii și organiza țională. Iași:
Polirom, 2007. 388 p.

II. Bibliografie în limba rusă
188. Бахрах Д. Административное право России . Учебник для вузов . Москва : Норма ,
2000. 640 p.
189. Головистикова А., Дмитриев Ю.А. Проблемы теории государства и прaва.
Учебник . Москва : Эксмо , 2005. 824 p.
190. Гусов К.Н., Толкунова В.Н. Трудовое право России . – Москва : Проспект , 2003. 496
p.
191. Киселев И.Я. Зарубежное трудовое право . – Москва : НОРМА , 2000. 258 p.
192. Киселев И.Я. Трудовое право России и зарубежных стран : учебник . – Москва :
Эксмо , 2006. 608 p.
193. Киселев И.Я. Сравнительное и международное право . Трудовое право . Учебник для
вузов . – Москва : Дело , 1999. 728 p.
194. Комментарий к Трудовому кодексу Российской Федерации / Под ред. С.А. Панина .
– Москва : МЦФЭР, 2002. 1100 p.

157 195. Комментарий к Трудовому кодексу Российской Федерации / Под ред. проф . Ю.П.
Орловского . – Москва , 2002. 959 p.
196. Лебедев В.М. Лекции по трудовому праву . Вып . 3. – Томск : Издательство Томского
Университета , 2002. 76 p.
197. Лушникова М.В., Лушников А.М. Очерки теории трудового права . – Санкт –
Петербург : Юридический центр Пресс , 2006. 940 p.
198. Лушникова М.В., Лушников А.М. Курс трудового права : Учебник : Том 1. –
Москва : Статут , 2009. 879 p.
199. Лушников А.М., Лушникова М.В. Курс трудового права : Учебник : Том 2. –
Москва : Статут , 2009. 1151 p.
200. Лютов Н.Л. Российское трудовое законодательство и международные трудовые
стандарты : соответствие и перспективы совершенствования . – Москва : АНО «Центр
социально -трудовых прав », 2012. 130 p.
201. Маврин С.П., Филиппова М.В., Хохлов Е.Б. Трудовое право России : Учебник . –
Санкт -Петербург : Издательство юридического факультета Санкт -Петербургского госу-
дарственного университета , 2005. 448 p.
202. Марченко М. Теория государства и права . Учебник . Москва : Проспект , 2006. 745 p.
203. Нестерова Т. Государственные органы и их служащие в системе защиты трудовых
прав . Пермь : Изд-во Пермского университета , 2005. 189 p.
204. Панина A. Трудовое право . Москва : Дело , 2000. 476 p.
205. Смирнов О.В. Трудовое право . – Москва : Проспект , 1997. 382 p.
206. Смирнов О.В. Трудовое право . – Москва : Статус ЛТД , 1996. 384 p.
207. Словарь по трудовому праву / Отв. ред. Ю.П. Орловский . – Москва : Бек, 1998. 578
p.
208. Сыроватская Л.А. Трудовое право . – Москва : Юристъ , 2001. 392 p.
209. Сошникова Т. Трудовое право России в схемах и таблицах . Москва : Эксмо -Пресс ,
2004. 256 p.
210. Толкунова В.Н., Гусов К.Н. Трудовое право России . – Москва : Юристъ , 1997. 478
p.
211. Трудовой кодекс Российской Федерации , принят Государственной Думой 21
декабря 2001 года. În: эж-Юрист , №4-5, февраль 2002.
212. Трудовое право / Под ред. О.В. Смирнова , И.О. Снегиревой . – Москва : Проспект ,
2007. 600 p.

158 213. Трудовое право России / Под ред. С.Ю. Головиной , М.В. Молодцова . – Москва ,
2008. 703 p.
214. Трудовое право России / Учебник . Под редакцией Ю. П. Орловского и А. Ф.
Нуртди -нова . – Москва : КОНТРАКТ , ИНФРА-М, 2008. 598 p.
215. Трудовое право России / Под ред. А.М. Куренного . – Москва : Юристъ , 2004. 496 p.
216. Трудовое право России : Учебник . Краткий курс / Отв. ред. Ю.П. Орловский . –
Москва : ИНФРА-М, 2003. 362 p.
217. Орловский Ю.П. Словарь по трудовому праву . Москва : БЕК, 1998. 578 p.
218. Орловский Ю.П., Нуртдинова А.Ф. Трудовое право России . Учебник . Москва :
Контракт , 2010. 648 р.

III. Bibliografie în limba francez ă
219. Andre de Laubadere, Jean Claude Venezia, Yves Gaudemet, Tratat de Droit administratif,
Tome I, ed. LGDJ, 1988, Paris. 863 p.
220. Eșanu O., Ple șca V., Vidaicu D. Droit de travail. Compendium: Legislation Moldave et
Francaise, Chi șinău: Tipografia Central ă, 2014. 211 p.
221. Gérard Lyon-Caen, Jean P élissier, Alain Supiot, Droit du travail, Dalloz, Paris, 1998.
1171 p.
222. Mazeaud Antoine, Droit du travail, Paris: Montchrestien, 2000. 523 p.

IV. Bibliografie în limba englez ă
223. Bronstein A. International and comparative Labour Law. Current challenges, ILO, 2009.
320 p.
224. Ewing K., McColgan A. and Collins H. Labour Law. Cases. Texts and Materials. Hart
Publishing, 2005. 1100 p.
225. Weiss M., Schmidt M. Federal Republic of Germany. În: The International
Encyclopaedia for Labour Law and Industrial Relations / R. Blanpain (ed.). Hague; London;
Boston, 2000. 272 p.

159 ANEXA nr. 1
Fișa personală de instruire în domeniul securit ății și sănătății în muncă

_________________________________________________________
(denumirea unit ății)

FIȘĂ PERSONAL Ă
de instruire în domeniul securit ății și sănătății în muncă
Numele ______________________________________________________________________
Prenumele ____________________________________________________________________
Patronimicul___________________________________________________________________
Date personale ale lucr ătorului
Data na șterii ___________________________________________________________________
Studii________________________________________________________________________
Calificarea (profesia) _____________________________________________________________
Grupa sanguin ă_________________________________________________________________
Adresa domiciliului ______________________________________________________________
I. Instruirea introductiv-general ă
Instruirea introductiv-general ă a fost efectuat ă la ____ ______________________________ 20___
timp de ____ ore, de c ătre _________________________________________________________
(numele, prenumele lucr ătorului desemnat/lucr ătorului serviciului de protec ție și prevenire)
Conținutul instruirii _____________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
Semn ătura persoanei instruite_______________________________________________________
Semn ătura lucr ătorului desemnat/lucr ătorului serviciului de protec ție și prevenire care a efectuat instruirea introductiv-
general ă și a verificat cuno ștințele persoanei instruite ______________________________
Propuneri referitoare la angajarea persoanei instruite_______________________________________
____ _____________ 20__ ___________________________________________________
(semn ătura lucr ătorului desemnat/lucr ătorului serviciului de protec ție și prevenire)
II. Instruirea la locul de munc ă
Locul de munc ă ________________________________________________________________
Postul de lucru_________________________________________________________________
Instruirea la locul de munc ă a fost efectuat ă la ____ ________________________________20____
timp de ____ ore, de c ătre ________________________________________________________
(numele, prenumele conduc ătorului locului de munc ă)
Conținutul instruirii_____________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Semn ătura muncitorului instruit ____________________________________________________
Semn ătura conduc ătorului locului de munc ă care a efectuat instruirea la locul de munc ă și a verificat cuno ștințele
muncitorului instruit ___________________________________________________
Decizia privind admiterea muncitorului instruit la lucru ____________________________________
(se admite/nu se admite)
___ ___________ 20___ ____________________________________________________
(semn ătura conduc ătorului locului de munc ă)
III. Instruirea periodic ă Data instruirii
Durata instruirii (ore)
Ocupa ția
Materialul predat
(informa ții, instruc țiuni de
securitate și sănătate în
munc ă etc.)
Semn ătura
muncitorului
instruit Numele, prenumele,
semn ătura
conduc ătorului locului
de munc ă care a
efectuat instruirea și a
verificat cuno ștințele
muncitorului instruit Semn ătura și decizia
conduc ătorului
locului de munc ă
privind admiterea
muncitorului instruit
la lucru
(se admite/nu se
admite)

160 IV. Tabelul informa țiilor și instrucțiunilor eliberate lucr ătorului Data eliber ării

Denumirea informa țiilor
și instruc țiunilor Semn ătura
lucrătorului
care a primit
informa ții,
instruc țiuni Numele, prenumele, semn ătura
lucrătorului desemnat/lucr ătorului
serviciului de protec ție și prevenire
care a eliberat lucr ătorului
informa ții, instruc țiuni

161 ANEXA nr. 2
Fișa colectivă de instruire în domeniul securit ății și sănătății în muncă

_________________________________________________________
(denumirea unit ății)
F I Ș Ă
de instruire în domeniul securit ății și sănătății în muncă
_____ _______________________ 20__

Subsemnatul, _________________________________________________________________,
(numele, prenumele lucr ătorului desemnat/lucr ătorului serviciului de protec ție și prevenire)
am efectuat instruirea în domeniul securit ății și sănătății în munc ă a unui num ăr de ____ persoane de la
___________________________________________________________________________,
conform listei de mai jos, o vizit ă în unitate în perioada _____________________________________.
În cadrul instruirii au fost predate urm ătoarele materiale: ___________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Prezenta Fi șă se va p ăstra la _______________________________________________________
___________________________________________________________________________
(semn ătura lucr ătorului desemnat/lucr ătorului serviciului de protec ție și prevenire)

LISTA
vizitatorilor instrui ți în domeniul securit ății și sănătății în muncă

Noi, subsemna ții, am fost instrui ți și am luat cuno ștință de materialele predate și consemnate în Fișa colectiv ă de instruire în
domeniul securit ății și sănătății în munc ă și ne oblig ăm să le respect ăm întocmai:
Nr. d/o Numele, prenumele, patronimicul Buletinul de
identitate Grupa sanguin ă Semn ătura

____ _____________ 20 ___
_______________________________________________________________________________
(numele, prenumele, patronimicul, semn ătura persoanei care a primit un exemplar al Fi șei)

ANEXA nr. 3
Fișa de evidență a zonelor cu risc profesional grav și specific

________________________
______________________________
(denumirea unit ății)

FIȘĂ
de evidență a zonelor cu risc profesional grav și specific
Nr.
d/o Localizarea zonei Măsurile de prevenire

162 ANEXA nr. 4
Model de formular al instruc țiunii de securitate și sănătate în muncă

___________________________________
(denumirea unit ății)
Aprobate prin ordinul nr. _______
din __ ______________ 20___
Ștampila unit ății
INSTRUCȚIUNI
de securitate și sănătate în muncă
______________________________________
(denumirea)
__________________
(num ărul de înregistrare)
TEXTUL
_________________________________________________________________________
(numele, prenumele, semn ătura persoanei care a elaborat instruc țiunile)

ANEXA nr. 5
Model de registru de eviden ță a instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă

__________________________________
(denumirea unit ății)
REGISTRU
de evidență a instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă

Numărul curent
Numărul și data
ordinului
Denumirea instruc țiunilor Numele, prenumele și semn ătura
lucrătorului desemnat/lucr ătorului
serviciului de protec ție și prevenire
care a
înregistrat instruc țiunile

163
ANEXA nr. 6
Conținutul minim al cursului de instruire în domeniul securit ății și
sănătății în muncă corespunzător nivelului întîi de pregătire

ANEXA nr. 7
Conținutul minim al cursului de instruire în domeniul securit ății și
sănătății în muncă corespunzător nivelului doi de preg ătire

164

DECLARAȚIA
privind asumarea r ăspunderii

Subsemnata, Felicia P ĂSCĂLUȚĂ, declar pe r ăspundere personal ă că materialele pre-
zentate în teza de doctorat sunt rezultatul propriilor cercet ări și realiz ări științifice. Con știentizez
că, în caz contrar, urmeaz ă să suport consecin țele în conformitate cu legisla ția în vigoare.

„___” ____________ 2015 Felicia P ĂSCĂLUȚĂ

165
CV AL AUTORULUI

Numele, prenumele: Felicia P ăscăluță
Data și locul nașterii: 22 aprilie 1979, r. F ălești, s. Albine țul Vechi
Cetățenia: Republica Moldova

Studii
1996-2001 Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Drept;
2002 – masterat, Universitatea de Stat din Moldova
Funcții ocupate
2000-2003 – laborant, Catedra Drept procesual civil, Facultatea Drept, USM
2003-2008 – lector, Catedra Drept procesual civil, Facultatea Drept, USM
2008-prezent – lector universitar, Catedra Dreptul Muncii, Facultatea Drept, USM;
Activități didactice la Facultatea de Drept
Dreptul muncii; litigii de munc ă
Participări la foruri științifice (naționale și internaționale):
1. Academia de Administrare Public ă pe lăngă Guvernul R.M., 04.04.2003. Revista trimes-
trială metodico- științifică „Administrarea Public ă”, nr. 4/2003, „Asigurarea dreptului la mun-
că – reglementare interna țională a dreptului la munc ă”, în coautorat cu N. Romanda ș.
2. „Dezvoltarea constitu țională a RM la eta pa actual ă. 10 ani sub auspiciile Constitu ției RM”,
„Reglement ări privind încheierea contractului individual de munc ă prin cumul”, Chi șinău
2004.
3. Materiale ale Conferin ței interna ționale științifico-practice, 22.05.2007, „Consolidarea Ad-
ministra ției P ublice în contextul edific ării statului de drept în RM”, cu tema: „Reglement ări
privind controlul și supravegherea respect ării legisla ției muncii în RM”.
4.Materiale ale Conferin ței jubiliare interna ționale științifico-practice, Academia Public ă – 15
ani d e modernizare a serviciului public din R.M., 21.05.2008, cu tema „Rolul Inspec ției
Muncii în reglementarea unor probleme privind protec ția muncii”.
5. Institutul de Științe Administrative din RM, Comunic ări științifice a Institutului de Științe
Administrative din RM: „Administra ția public ă în statul de drept”, 27- 28.09.2008, „Sistemul
organelor care exercit ă supravegherea și controlul asupra respect ării legisla ției muncii în
RM”.
6. Academia de Administrare Public ă pe lăngă Președintele Republicii Moldova, „Teoria și
practica administr ării publice”: Materiale ale Conferin ței interna ționale științifico- practice, 21
mai 2010, Chi șinău, „Legalitatea supravegherii și controlului respect ării legisla ției muncii”.
7. Conferin ța Interna țională „Modernizarea și eficientizarea comer țului și activit ății Coopera-
tivei de Consum în economia concuren țială”, 28- 29 aprilie 2010, Edi ția XVIII, UCCM;
comunicat cu tema: „Unele reflec ții juridice privind modelarea deciziilor angajatorului în
segmentul resurselor umane în vedere a optimiz ării cheltuielilor pentru personalul angajat”
publicat în Analele științifice ale UCCM vol. 9, partea II, 2011.
8. Conferin ța Interna țională, „Societatea civil ă în realizarea strategiei de Reformare a Secto-
rului Justi ției 2011-2016”, organizat ă de Uniunea Juri știlor din Moldova în colaborare cu

166 Ministerul Justi ției al Republicii Moldova la 14.10.2011, comunicare cu tema: „Evolu ția
institu ției supravegherii și controlului respect ării legisla ției muncii”, Revista Na țională de
Drept, Edi ție special ă, nr. 10-11.2011.
9. Conferin ța științifico-practic ă interna țională „Parteneriatul social în contextul transfor-
mărilor sistemico- economice”, Proiectul „Consolidarea capacit ății Moldovei de gestionare a
pieții muncii și de re întoarcere a migran ților” în cadrul parteneriatului de mobilitate cu Uniu-
nea European ă, implementat de c ătre Serviciul Public Suedez de Ocupare a For ței de Munc ă,
25.10.2011, comunicare cu tema: „ Rolul sindicatelor în exercitarea controlului ob ștesc asupra
respect ării legisla ției muncii în sistemul de parteneriat social”.
10. Revista Na țională de Drept, Edi ție special ă, nr. 10- 11/2011, Conferin ța Interna țională,
„Societatea civil ă în realizarea strategiei de Reformare a Sectorului Justi ției 2011-2016”,
organizat ă de Uniunea Juri știlor din Moldova în colaborare cu Ministerul Justi ției al Repub-
licii Moldova la 14.10.2011, comunicare cu tema: „Etapele de dezvoltare a institu ției supra-
vegherii și controlului respect ării legisla ției muncii”.
11. Academia de Administrare Public ă de pe l îngă Președintele Republicii Moldova, „Teoria
și practica administr ării publice”: Materiale ale Conferin ței interna ționale științifico- practice
cu participare interna țională, 22 mai 2012, Chi șinău 2012, „Statutul juridic al inspectorului
Inspec ției Muncii”.
12. Academia de Administrare Public ă de pe l îngă Președintele Republicii Moldova, „Teoria
și practica administr ării publice”: Materiale ale Conferin ței interna ționale științifico- practice,
„Reflec ții privind cerin țele inspectorului muncii la efectuarea controlului în cadrul unit ății”,
20 mai 2013, Chi șinău 2013.
13. Academia de Administrare Public ă de pe l îngă Președintele Republicii Moldova,
„Protec ția drepturilor omului: mecanisme na ționale și interna ționale”: Materiale ale mesei
rotunde cu participare interna țională consacrat ă anivers ării a 20- a de la fondarea Academiei
de Administrare Public ă de pe l îngă Președintele Republicii Moldova, „Unele reflec ții privind
istoricul dreptului la munc ă” 11 decembrie 2012, Chi șinău 2013.
Lucrări științifice publicate:
1. Asigurarea dreptului la munc ă – reglementare interna țională a dreptului la munc ă. În:
Revista trimestrial ă metodico- științifică „Administrarea Public ă” (categoria C), nr. 4/2003, în
coautorat cu N.Romanda ș, p. 141-147.
2. Realizarea principiului libert ății muncii în Republica Moldova . În: Revista Na țională de
Drept (categoria C), nr. 8-9, 2010, p. 37-39.
3. Evoluția institu ției supravegherii și controlului respect ării legisla ției muncii. În: Revista
Națională de Drept, Edi ție special ă (categoria C), nr. 10-11.2011, p.91-94.
4. Controlul ob ștesc asupra respect ării legisla ției muncii în Republica Moldova . În: Analele
științifice ale Universit ății Cooperatist-Comerciale din Moldova, volumul al IX- lea, partea 2,
„Tendin țe actuale viz înd cadrul legal și rolul social al coopera ției de consum” (categoria C) ,
Chișinău 2011, p. 231-235.
5. Statutul juridic al inspectorului de munc ă în Republica Moldova. În: Analele științifice ale
Universit ății Cooperatist-Comerciale din Moldova, volumul al X-lea, „Perfec ționarea cadru-
lui legal și rolul social al coopera ției de consum” (categoria C), Chi șinău, 2012, p. 291-295.
6. Răspunderea juridic ă a salariatului în cazul neexecut ării sau execut ării necorespun-
zătoare a obliga țiilor de organizare a securit ății muncii . În: Revist ă metodico- științifică
trimestrial ă „Administrarea Public ă” (categoria C), nr. 2/2014, p. 148-154.
Alte responsabilitati profesionale si administrative
Membru al Consiliul Profesoral;
Organizarea și coordonarea laboratorului științific la disciplina „Dreptul muncii”.
Distincții pentru activitate prodigioas ă:
10.2011 – diplom ă pentru realiz ări distincte didatico- științifice, merite deosebite în domeniul

167 pregătirii cadrelor de înaltă calificare și cu prilejul celei de- a 65 anivers ări din ziua fond ării
USM.
Mențiuni:
02.2010 – certificat de paricipare la seminarul metodic „Integrarea Interactiv ă a Materialelor
Video în predarea Dreptului”;
14-16.12.2011 – certificat de participare la se minarul de instruire „Cele mai bune practici ale UE
în domeniul managementului migra ției for ței de munc ă”;
10.05.2011 – certificat de perfec ționare pentru realizarea cursului tematic de formare continu ă
„Evaluarea rezultatelor academice din perspectiva competen țelor”.
Premii, distinctii
Grada ția de merit de categoria a II pe anul de studii 2012-2013; 2013-2014.
Cunoașterea limbilor:
· excelent: limba rom ână, limba rus ă
· bine: limba englez ă
Contact:
Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Drept,
e-mail: feliciapascaluta@mail.ru