Organizarea Si Planificarea Activitatii DE Urmarire Penala

PROIECT DE LICENȚĂ

ORGANIZAREA ȘI PLANIFICAREA ACTIVITĂȚII DE URMĂRIRE PENALĂ

C U P R I N S

INTRODUCERE

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ

1.1. Noțiunea și trăsăturile caracteristice ale urmăririi penale

1.2. Organele abilitate a efectua urmărirea penală

2. CONCEPTUL DE ORGANIZARE ȘI PLANIFICARE A URMĂRIRII PENALE

2.1. Noțiunea organizării și planificării urmăririi penale

2.1. Principiile organizării și planificării urmăririi penale

2.2. Structura și etapele planificării urmăririi penale

3. ROLUL VERSIUNILOR CRIMINALISTICE ÎN ACTIVITATEA DE PLANIFICARE A URMĂRIRII PENALE

3.1. Noțiunea, importanța și clasificarea versiunilor criminalistice

3.2. Activitatea de elaborare și verificare a versiunilor criminalistice

4. PARTICULARITĂȚI DE ORGANIZARE ȘI PLANIFICARE A UNOR ACȚIUNI DE URMĂRIRE PENALĂ

4.1. Organizarea și planificarea audierii

4.2. Organizarea și planificarea percheziției

4.3. Organizarea și planificarea cercetării la fața locului

4.4. Analiza dosarelor penale

ÎNCHEIERE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Anexa A Plângere

Anexa B Denunț

Anexa C Declarație de autodenunțare

Anexa D Ordonanță de începere a urmăririi penale

Anexa E Ordonanță de efectuare a cercetării la fața locului la domiciliu

Anexa F Proces – verbal de cercetare la fața locului

Anexa G Declarația privind originalitatea conținutului lucrării de licență

INTRODUCERE

Întreaga viață socială decurge în baza unor reguli de conduită care împreună cu organizarea statală compun ceea ce se numește ordinea de drept. Un loc aparte îl ocupă regulile de conduită de drept penal, drept procesual penal, nerespectarea cărora o constituie infracțiunea, fapta infracțională propriu-zisă.

Desfășurarea unui șir de activități care încep cu descoperirea infracțiunii, identificarea infractorilor, acumularea și administrarea probelor și finisîndu-se cu trimiterea cauzei în judecată și judecarea inculpatului sunt acele secvențe care într-un cuvînt realizează justiția cu tangențe de drept penal.

Cetățenii de rînd, care compun populația Republicii Moldova, trebuie să înțeleagă că totalitatea organelor de jurisdicție sunt nu altceva decît surse ale dreptății și ale adevărului. Prin aceste idei se implementează mentalitatea modernă, mai dezvoltată aspectual, a poporului în toate domeniile vieții sociale, care ghidează un stat de drept bazat pe principii de egalitate, legalitate și libertate.

Actualitatea temei

În ceea ce ține de activitatea infracțională, urmărirea penală este activitatea necesară ocrotirii celor nevinovați împotriva unor constrîngeri nejustificate. Cu ajutorul acesteia se află adevărul cu privire la faptă și la făptuitori ca sarcină a organelor de urmărire penală. Această activitate împiedică tragerea la răspundere penală a celor nevinovați și oferă o garanție întru respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Organizarea și planificarea activității de urmărire penală este o temă pe cît de importantă pe atît de actuală. De rezultatele obținute de cei ce conduc urmărirea penală depinde anume cum își organizează și planifică toate acțiunile ce le includ, ca într-un sfărșit să fie realizate cele mai importante sarcini și obiective puse la dispoziția lor.

Este evident deja că organizarea activității date oferă rezultate din ce în ce mai strălucite în ceea ce ține de compartimentul respectiv. Datorită elaborării unui plan bine chibzuit și structurat se omit greșelile, erorile ce pot interveni pe parcurs, se determină cu exactitate toate detaliile ce au legătură cu fapta cercetată, se întrebuințează timpul cu cea mai mare eficiență și se depunde efort maxim întru determinarea adevărului și descoperirea tuturor circumstanțelor ce stau la baza unei sau altei fapte infracționale. Analiza statisticilor din ultima perioadă arată că infracționalitatea înregistrează un procent mai scăzut. Aceasta se datorează multitudinii de factori, dar nu în ultimul rînd și aportului și dăruirii de sine cu care operează organele de urmărire penală. Deși aceasta apare deja cînd este săvîrșită fapta, totuși sunt cazuri care previn înfăptuirea acestora.

Scopul și obiectivele proiectului

Proiectul dat este elaborat în scopul desfășurării și explicării pe îndelete a tuturor aspectelor ce țin de activitatea organizării și planificării urmăririi penale, care se poate afirma chiar, că nu este o tematică deloc ușoară sau simplă. Aceasta implică în sine toate aspectele premergătoare ale realizării sarcinilor ce se includ în conținutul acestei activități. Textul proiectului, atît partea teoretică cît și cea practică ține a modela o imagine destul de clară a ceea ce reprezintă de fapt urmărirea penală, dar mai ales aspectele cu tangențe criminalistice. Dintre acestea fac parte organizarea activității de urmărire penală, organele care se ocupă de realizarea acesteia, elaborarea unui plan bine structurat care pune bazele unei cercetări de succes și cu rezultate efective. Unul dintre obiectivele generale ale lucrării este explicarea genezei noționale pe care se bazează tematica proiectului. Alte obiective țin de posibilitatea argumentării corelației dintre imaginea creativă și cea expres indicată în textul legii sau cel expus în documentele îndeplinite; de aprecierea rezultatelor din diferite surse și concentrate într-o concluzie definitorie.

Printre acestea se enumeră și manifestarea interesului față de subtemele abordate, și perceperea într-un sfîrșit a mesajului ce se desprinde din rîndurile purtătoare de informații ale proiectului propriu-zis.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

Noțiunea și trăsăturile caracteristice ale urmăririi penale

Organele abilitate de a efectua urmărirea penală

Noțiunea organizării și planificării urmăririi penale

Principiile organizării și planificării urmăririi penale

Structura și etapele planificării urmăririi penale

Noțiunea, importanța și clasificarea versiunilor criminalistice

Activitatea de elaborare și verificare a versiunilor criminalistice

Organizarea și planificarea audierii, percheziției, cercetării la fața locului

Metodologia cercetării

Cercetarea informațiilor care au servit ca suport întru prezentarea tuturor aspectelor ce țin de tematica proiectului s-a înfăptuit conform metodelor generale și celor specifice, pentru că în cazul dat altfel nu este posibil. Din categoria celor generale , s-a acordat atenție metodei logice (sinteza, analiza), comparative, sociologice, istorice.

Metoda științifică, cu ajutorul căreia s-au formulat ipoteze, s-au construit sisteme teoretice, confruntarea acestora cu experiența, prin observație și experiment.

Metoda logică cu care am analizat logic procesul de cunoaștere, tratare a enunțurilor științifice în funcție de scop.

Din categoria celor specifice, cu referire la tematică, am folosit metodele de descoperire, fixare, interpretațiune a urmelor și a probelor materiale. De asemenea am utilizat metoda comparativă, identificarea persoanelor sau diferitor obiecte, efectuarea experimentelor, diferite cercetări în domeniul respectiv.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a proiectului și a rezultatelor obținute

Importanța teoretică a proiectului se bazează pe identificarea teoriilor explicative care vor descrie anumite aspecte structurate ce permit deducerea, cu ajutorul condițiilor inițiale, efectelor pe care urmează a le oferi o motivare. Aceasta include generalizarea, construcția și reconstrucția teoretică, căutarea soluțiilor practice pe baza nuanțelor teoretice.

Prin enunțurile și teoriile științifice se formulează legi ale realității, în mod demonstrativ, dar și intuitiv, corelate cu logica. Explicarea fenomenelor implicate în conținut formează un nucleu dintr-o materie omogenă din care mai apoi se realizează scopul și sensul magistral al tematicii proiectului.

Sumarul compartimentelor proiectului

Proiectul respectiv este modelat din patru capitole. Primul capitol denumit : ”Considerații generale privind urmărirea penală” cuprinde două paragrafe referitoare la noțiunea și trăsăturile caracteristice ale urmăririi penale și organele abilitate a o efectua. Cel de-al doilea capitol: „Conceptul de organizare și planificare a urmăririi penale” cuprinde 3 paragrafe bazate pe explicarea noțiunii, principiilor, structurii și etapelor organizării și planificării urmăririi penale. Al treilea capitol îl compune: „Rolul versiunilor în activitatea de planificare a urmăririi penale”. Acesta conține două paragrafe în care se reflectă noțiunea, importanța, clasificarea versiunilor criminalistice și activitatea de elaborare și verificare a acestora. În ultimul capitol: „Particularități de organizare și planificare a unor acțiuni de urmărire penală” sunt menționate trei paragrafe care conțin organizarea și planificarea audierii, perheziției și cercetării la fața locului și un paragraf bazat pe aspecte practice și compus din analiza dosarelor penale.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND URMĂRIREA PENALĂ

Noțiunea și trăsăturile caracteristice ale urmăririi penale

Pentru o prezentare mai amplă a conținutului noțional sau logic al temei, și anume activitatea de urmărire penală, este necesar a descifra mai intâi de toate etimologia cuvîntului „proces penal”. Cuvîntul „proces” provine din latină „processus”, care are sensul de progres, înaintare [8]. Autorii români definesc procesul penal ca fiind activitatea reglementată de lege, desfășurată într-o cauză penală de către organele judiciare cu participarea părților și a celorlalți subiecți procesuali, ca titulari de drepturi și obligații, avînd ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvîrșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, astfel încît să se asigure ordinea de drept și să fie apărate drepturile și interesele legitime ale persoanelor [23, p.3-4]. După Volonciu N. procesul penal este aceeași activitate reglementată de lege desfășurată de organele judiciare, părțile și persoanele care participă într-o cauză penală, avînd ca scop constatarea la timp și în mod complet a infracțiunilor și justa pedepsire a infractorilor [24, p.7].

Concluzionînd cele relatate mai sus, procesul penal este în primul rînd o activitate, care își аre finаlitаtea în momentul tragerii la răspundere a persoanei vinovate de comiterea unei infracțiuni. Fаptеlе cаrе constituie infracțiuni în ansamblu, mai cu seamă constatarea lor la timp și în mod complet dеtеrmină unul din scоpurile prоcеsului pеnаl. Un alt scop ar fi stabilirea atît a idеntității cеlui cаre а comis o faptă penală, cît și a vinovăției acestuia pentru a evita erorile judiciare, astfel ca nici o pеrsоană nеvinоvаtă să nu fiе trаsă la răspundеrе pеnаlă. Odаtă аtinsе acеstе scоpuri, se poate afirma că procesul penal este o activitate eficientă și ordonată în paralel cu drepturile și libertățile fundаmеntаlе rеcunоscutе în Constituție cît și în pactele și tratatele internaționale cu privire la drepturile fundamentale ale omului. Prоcеsul pеnаl în întrеgimе еstе fundаmеntаt și rеglеmеntаt dе аnumitе principii. Unul dintre acestea, care ghidează și activitatea de urmărire penală propriu-zisă este principiul prezumției nevinovăției. Acesta presupune că persoana care este acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este nеvinоvаtă pînă cînd nu s-au dеmonstrat probе împotriva еi. Acest principiu își găsește amprеnta în Constituție, conform art.21. „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nеvinovată pînă cînd vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale”[1, art.21]. Spre deosеbirе de alte principii, la momentul actual, în legislațiile tuturor statelor se cuprind dispoziții referitoare la acest principiu.

Dеbutul acеstei аctivități оrdоnаtе еstе începerea urmăririi penaleții cеlui cаre а comis o faptă penală, cît și a vinovăției acestuia pentru a evita erorile judiciare, astfel ca nici o pеrsоană nеvinоvаtă să nu fiе trаsă la răspundеrе pеnаlă. Odаtă аtinsе acеstе scоpuri, se poate afirma că procesul penal este o activitate eficientă și ordonată în paralel cu drepturile și libertățile fundаmеntаlе rеcunоscutе în Constituție cît și în pactele și tratatele internaționale cu privire la drepturile fundamentale ale omului. Prоcеsul pеnаl în întrеgimе еstе fundаmеntаt și rеglеmеntаt dе аnumitе principii. Unul dintre acestea, care ghidează și activitatea de urmărire penală propriu-zisă este principiul prezumției nevinovăției. Acesta presupune că persoana care este acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este nеvinоvаtă pînă cînd nu s-au dеmonstrat probе împotriva еi. Acest principiu își găsește amprеnta în Constituție, conform art.21. „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nеvinovată pînă cînd vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale”[1, art.21]. Spre deosеbirе de alte principii, la momentul actual, în legislațiile tuturor statelor se cuprind dispoziții referitoare la acest principiu.

Dеbutul acеstei аctivități оrdоnаtе еstе începerea urmăririi penale, iar punctul final fiind executarea hotărîrii penale definitive în cazul cоndаmnării făptașului, sаu prin adoptarea unei soluții de finalizare în celelalte cazuri. Deci urmărirea penală este faza prоcеsului pеnal cаre precеdе judecata. Stеreotipul structurii procesului penal conține de fapt trei faze, dintre care urmărirea penală, judecata și executarea hotărîrilor. Această divizare este înfăptuită în vederea bunei rezolvări a cauzei penale în ansamblu. Totuși e necesar a remarca faptul că aceste forme aflate la început nu reacționau tuturor sarcinilor de tragere la răspunedere penală a celor care se fac vinovați de săvîrșirea unei sau mai multor fapte infracționale.

În literatura de specialitate apаre о cоnfuziе, și аnume cea dintre urmărirеа penală și cercеtаrеа pеnаlă. La prima vedere s-ar părea că sunt două lucruri identice, însă de fapt urmărirea penală rămîne a fi faza procesului penal, iar cеrcеtаrеа este doar o parte a urmăririi penale care se efectuează de organele de urmărire penală sub supravegherea procurorului care va finaliza urmărirea penală. După cum s-a mai menționat, urmărirea penală este o fază a procesului penal și constă în activitatea desfășurată de către organele de urmărire penală în care se strîng și se verifică probele necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată [20]. Limita inițială a urmăririi penale corespunde cu începerea urmăririi penale, iar limita finală a ei se situează la nivelul trimiterii în judecată a inculpatului, prin rechizitoriu. Prin desfășurarea unei activități de urmărire penală se va stabili tocmai dacă sunt sau nu argumente suficiente pentru ca cineva să fie tras la răspundere penală și deferit justiției.

Urmărirеа pеnаlă еstе о activitate necesară sub aspectul оcrоtirii celor nevinovați împotriva unor constrîngeri nеjustificatе, aflarea adevărului cu privire la faptă și la făptuitori ca sarcină a organelor de urmărire penală, împiedică tragerea la răspundere penală a celor nevinovați, asigură respectul drepturilor și libertăților cetățenești. Actuala reglementare a urmăririi penale oferă acesteia eficiență și operativitate, constituind astfel un cadru legal în care se înscriu o suită întreagă de garanții ale realizării dreptului la apărare [13, p. 139]. Necesitatea unui sistem procesual în care urmărirea penală constituie o fază distinctă nu se impune în mod absolut, întru-cît există cazuri în care pricina penală nu trece prin toate fazele sale. De exemplu sunt situații cînd fapta penală nu este supusă unei urmăriri (procedura plîngerii prealabile, extinderea procesului penal în faza judecății la fapte sau persoane noi) [25, p. 8].

În cadrul procesului penal pot fi deosebite anumite funcțiuni procesuale esențiale, care, laolaltă, contribuie la atingerea scopului final al acestei activități procesuale. Funcțiunile procesuale se realizează în cadrul fazelor procesuale care sunt alcătuite dintr-un ansamblu de acte și măsuri procesuale și procedurale, avînd de îndeplinit un obiectiv limitat subsumat obiectivului general al procesului penal [19, p. 397].

Urmărirea penală este faza deosebită a procesului penal, avînd o importanță ce reiese din rolul determinant al probelor administrate, din temeinicia și justa soluționare a cauzelor, cît și din crearea unei politici penale care, să nu fie în contradicție cu necesitățile unui stat de drept. Ca fază care precede judecata, activitatea de urmărire penală are menirea de a evita trimiterea în judecată a tuturor persoanelor asupra cărora urmează a se atașa o răspundere pentru fapta săvîrșită. Prin determinarea, aflarea justă a adevărului, aceasta permite judecarea doar a persoanelor care se primesc a fi vinovate întocmai de fapta săvîrșită. În conformitate cu art. 252 Cod de Procedură Penală, „urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se transmită cauza penală în judecată în condițiile legii pentru a se stabili răspunderea acestuia” [2, art. 252].

Strîngerea probelor presupune atît acumularea și analizarea, cercetarea lor, pentru a stabili dacă sunt suficiente întru luarea deciziei de transmitere sau netransmitere a cauzei penale în instanța de judecată. Această acțiune se desfășoară cu scopul de a ajuta la descoperirea celor care au săvîrșit o faptă infracțională sau alta (autor, coautor, instigator, organizator, complice). Cu ajutorul probelor acumulate se lămuresc aspectele ce țin de stabilirea răspunderii, de vinovăția făptașului, dacă acesta poate fi sau nu subiect al răspunderii penale. Activitatea de colectare a probelor cuprinde acțiunile de fixare, ridicare, apreciere și verificare a acestora prin procedee probatorii și prin măsuri operative de investigații. Potrivit legii privind activitatea specială de investigații, activitatea specială de investigații reprezintă o procedură cu caracter secret și/sau public, efectuată de autoritățile competente cu sau fără utilizarea echipamentelor tehnice speciale, în scopul culegerii de informații pentru prevenirea și combaterea criminalității, asigurarea securității statului, ordinii publice, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, descoperirea și cercetarea infracțiunilor [8].

Deci urmărirea penală are drept scop trimiterea cauzei în judecată pentru a atrage la răspundere penală făptașul sau după caz să fie aplicate măsurile de constrîngere. Limitele urmăririi penale sunt fixate între momentul începerii și momentul în care procurorul emite asupra acesteia o soluție, care poate fi trimiterea în judecată a cauzei sau scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi sau clasarea.

Într-un proces penal nu este exclusă și desfășurarea unor activități legate de aspectele civile ale unei cauze, prin indisponibilizarea bunurilor prin măsurile asiguratorii sau prin restituirea situației anterioare săvîrșirii infracțiunii. Pe parcursul urmăririi penale există posibilitatea de intervenire a tranzacției între partea vătămată și învinuit, inculpat, determinîndu-se astfel cuantumul pabugei, partea vătămată fiind despagubită, astfel renunțînd la orice alte pretenții. Aceasta apare în procesul penal sub denumirea de acțiune civilă. Este de fapt un mijloc de protejare a dreptului patrimonial și nu este altceva decît cererea făcută de o persoană fizică/juridică, care prin infracțiune a suferit o pagubă materială, pentru repararea prejudiciului îndreptată învinuitului/inculpatului sau persoanei care poartă răspundere pentru acțiunile acestuia.

Pentru exercitarea și soluționarea acțiiunii civile în procesul penal, se cer următoarele condiții:

Infracțiunea trebuie să producă un prejudiciu material.

Între infracțiunea săvîrșită și paguba reclamată trebuie să existe un raport de

cauzalitate.

Acest prejudiciu trebuie să fie cert, ceea ce înseamnă că el, există în prezent și nu

se acceptă de către doctrina dreptului procesual penal, repararea unui prejudiciu produs prin infracțiune, care se așteaptă în viitor.

Să existe o manifestare de voință din partea celui vătămat, cu privire la

despagubirea sa. Pentru a porni acțiunea civilă, este necesar să fie depusă o cerere de către partea vătămată [34].

Trăsăturile caracteristice ale urmăririi penale sunt numeroase, avînd în vedere particularități după care se realizează activitatea judiciară în această fază a procesului penal. Dintre ele urmează a se evidenția numai cele mai importante, care pe plan organizatoric sau procedural marchează specificitatea urmăririi penale și sunt considerate esențiale în opinia majorității autorilor. Vor fi examinate în continuare următoarele trăsături caracteristice: lipsa de cоlеgialitаtе a оrgаnului de urmărire penală; subоrdоnаreа iеrаrhică în efectuarea actelor de urmărirе pеnаlă, procurorul duce și controlează activitatea de cercetare penală a organelor de poliție și a altor organe care sunt obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile procurorului date în condițiile legii; nepublicitatea activităților judiciare, cauza penală nu este publică; caracterul necontradictoriu al urmăririi penale, probele sunt administrate de către organul de urmărire penală fără a le supune discuției părților; forma preponderent scrisă a urmăririi penale, actele cuprinse în dosar sunt sub formă scrisă, iar părțile prezintă cereri numai în scris.

Caracterul preponderent al formei scrise este trăsătura conferită urmăririi penale, pe de o parte, de faptul că au relevanță juridică în fața instanței numai actele cuprinse în dosar sub forma scrisă [24, p. 244-245], iar pe de altă parte, pe parcursul urmăririi penale părțile nu pot acționa decît în scris, prin cereri și memorii scrise [22, p. 196]. Însă sunt și cazuri cînd urmărirea penală îmbracă forma orală. Printre acestea se enumeră confruntarea și anume cînd apar contradicții între declarațiile persoanelor pe aceeași cauză, astfel organul de urmărire penală poate oferi persoanelor confruntate posibilitatea de a-și pune întrebări reciproc. De asemenea sub formă orală se desfășoară și înfăptuirea unei expertize, cînd obiectul acesteia și întrebările la care urmează a se răspunde se discută de către părți și expert.

Urmărirea penală se justifică prin aceea că, se ușurează activitatea instanțelor de judecată prin diminuarea numărului de cauze deduse judecății și prin furnizarea materialului probator necesar pentru stabilirea tuturor aspectelor necesare pentru stabilirea adevărului, corecta aplicare a legii și justa individualizare a pedepsei aplicabile; existența urmăririi penale ca fază de sine stătătoare este justificată și de modul cum este concepută și organizată instanța de judecată. Aceasta fiind concepută și organizată pentru a realiza funcția de judecată; limitele de desfășurare a urmăririi penale, aceasta se va încadra între două limite: începerea urmăririi penale și adaptarea de către procuror a unei soluții la terminarea urmăririi penale [23, p. 268].

Organele abilitate a efectua urmărirea penală

Pe lîngă prevederile ce se referă la noțiunea, trăsăturile caracteristice, obiectul, scopul urmăririi penale sunt evidențiate și nuanțe ce țin de organele abilitate a efectua urmărirea penală care sunt constituite conform legii în cadrul:

Ministerului Afacerilor Interne;

Centrului Național Anticorupție;

Serviciului Vamal [2, art.253].

Potrivit legii cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală, aceștia sunt desemnați și

își desfășoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal și Centrului Național Anticorupție [6].

În executarea atribuțiilor, Centrul Național Anticorupție este obligat să efectueze urmărire penală în cazul infracțiunilor a căror contracarare ține de competența sa [5].

Direcția urmărire penală în cadrul Departamentului de aplicare a legii al Serviciului Vamal, este subdiviziunea specializată, misiunea căreia este de a întreprinde toate măsurile prevăzute de lege, pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei pentru stabilirea adevărului [38].

De asemenea, organe abilitate a efectua urmărirea penală sunt specializate și în cadrul Inspectoratului General al Poliției, ca instituție din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Acesta prezentîndu-se ca o subdiviziune unică responsabilă de organizarea și suportul procesual al activității de urmărire penală a tuturor organelor de urmărire penală create în cadrul Inspectoratului General al Poliției [39].

Dacă e să ne referim la Serviciul de Informații și Securitate, în cadrul direcțiilor sale de activitate, își desfășoară activitatea de combatere a infracțiunilor ale căror urmărire penală sunt atribuite, conform legislației, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce țin de asigurarea securității de stat [4].

În cadrul acestor instituții, conform principiului de ierarhizare și subordonare organizațională, organele de urmărire penală sunt reprezentate de ofițeri de urmărire penală. Aceștia din urmă în activitatea pe care o realizează se supun legii și indicațiilor ce vin de la conducătorul organului de urmărire penală, de la procuror și sunt independenți.

Statutul ofițerului de urmărire penală este stabilit prin lege organică, conform căreia: „ofițerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului și în limitele competenței sale efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale și exercită alte activități prevăzute expres de lege [6]. Activitatea acestuia se fundamentează pe principiul legalității, prezumției nevinovăției și egalității tuturor în fața legii. În cazul în care este sesizat că s-a săvîrșit o infracțiune, ofițerul de urmărire penală este obligat a porni urmărirea penală și a efectua acțiuni necesare întru constatarea faptei penale și a făptașului. Astfel, ca în urma cercetării tuturor probelor administrate, să le aprecieze în conformitate cu propria convingere. Însă în noțiunea de organ de urmărire penală se include și procurorul, care este organul ce dirijează întreaga activitate înfăptuită de organele de urmărire penală propriu-zise. Potrivit legii [7], procurorul exercită urmărirea penală în numele statului în privința infracțiunilor atribuite în competență, iar în caz de necesitate poate exercita sau poate prelua urmărirea penală privind orice categorie de infracțiuni, în condițiile Codului de Procedură Penală. De asemenea acesta își are atribuții în cadrul investigațiilor de constatare a acțiunilor care urmează a fi sancționate penal; în exercitarea urmăririi penale și evident în conducerea acesteia. Codul de Procedură Penală prin art. 270 menționează cazurile în care procurorul exercită conducerea acțiunilor de urmărire penală efectuate de organul de urmărire penală [2, art. 270]. În sens cuprinzător, procurorul este organul de urmărire penală cu atribuții de conducere și după caz chiar și de exercitare nemijlocită a urmăririi penale, apără ordinea de drept , reprezintă interesele generale ale societății și are rolul de reprezentare a învinuirii în instanțele de judecată în condițiile legii. Acestea fiind reglementate atît în Constituția Republicii Moldova [1, art. 124], cît și în prevederile Codului de Procedură Penală [2, art. 52, 253, 270].

Organul de urmărire penală deține un rol activ ce se referă la următoarele aspecte:

în procesul probatoriului, organul de urmărire penală este obligat să acumuleze

probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și în vederea justei soluționări a acesteia. Probațiunea nu trebuie să fie orientată în mod unilateral spre învinuire, ci organul de urmărire penală adună probe atît în favoarea bănuitului, învinuitului, cît și în defavoarea acestuia.

drepturile procesuale ale părților, conform Codului de Procedură Penală [2, art. 277],

organul de urmărire penală este obligat să explice participanților la urmărirea penală drepturile și obligațiile lor, aceasta fiind ulterior consemnat în procesul-verbal al acțiunii procesuale respective. De asemenea este obligat să înmîneze bănuitului, învinuitului, victimei, părții vătămate, părții civile, părții civilmente responsabile și reprezentanților legali în scris contra semnătură informația despre drepturile de care dispun și obligațiile pe care le au în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală.

date criminologice, organul de urmărire penală este obligat să colecteze date cu

privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvîrșirea infracțiunii, precum și orice alte date de natură să înlesnească soluționarea cauzei [17, p. 113-114].

Organul de urmărire penală dispune asupra acțiunilor sau măsurilor procesuale prin ordonanță. Conform art.255 al. (2) aceasta trebuie să fie motivată și să cuprindă: data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea persoanei care o întocmește, cauza, obiectul acțiunii sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia și desigur semnătura celui care a întocmit-o [2, art. 255]. Ordonanța nesemnată nu are putere juridică și se consideră nulă.

Potrivit Codului de Procedură Penală, organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrșirea sau pregătirea pentru săvîrșirea unei infracțiuni prevăzute de Codul Penal prin: plîngere (vezi anexa A); denunț (vezi anexa B); autodenunț (vezi anexa C) și depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu privire la săvîrșirea unei infracțiuni [2]. Astfel, în conformitate cu întocmirea unei ordonanțe, organul de urmărire penală sau procurorul sesizat prin plîngere, denunț în termenul de 30 de zile dispune ordonanță de începere a urmăririi penale (vezi anexa D) în cazul în care rezultă o bănuială rezonabilă precum că a fost săvîrșită o infracțiune și nu există circumstanțe care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv. În cazul autosesizării, organul de urmărire sau respectiv procurorul întocmește un proces-verbal, consemnînd cele constatate privitor la infracțiunea depistată, și mai apoi prin ordonanță dispune începerea urmăririi penale.

Astfеl, еstе еvidеnt fаptul că оrgаnеle dе urmărirе pеnаlă trеbuiе să аibă un rоl аctiv pе tоаtă durаtа urmăririi pеnаlе. Acеstа еstе оbligаt să strîngă prоbеlе nеcеsаrе pеntru lămurirеа cаuzеi sub tоаte аspеctеlе еi și pеntru аflаreа аdеvărului, în vеdеrеа sоluțiоnării аcеstеiа.

CONCEPTUL DE ORGANIZARE ȘI PLANIFICARE A URMĂRIRII PENALE

2.1. Noțiunea organizării și planificării urmăririi penale

O latură importantă a organizării investigării faptelor infracționale este planificarea, care garantează într-un fel efectuarea acesteia în temeiuri exclusiv legale, în mod obiectiv și complet. După cum susține practica judiciară, cercetarea actelor penale săvîrșite intenționat nu poate fi altfel înfăptuită decît în baza unui plan de lucru, a unei programe bine gîndită și întemeiată pe analiza aprofundată a datelor oferite de fapta săvîrșită la o anumită etapă a urmăririi penale.

Invеstigаrеа fаptеlоr infracționale se înfăptuiește în limite legal stabilite, și pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor puse în fața ofițerului de urmărire penală e necesară ordonarea calificată a tuturor versiunilor existente. Pentru ca activitatea ofițerului de urmărire penală să fie efectivă într-un final, e necesară organizarea minuțioasă, detaliată a acesteia. Luînd în considerație faptul că activitatea unui ofițer de urmărire penală nu este limitată doar la un singur caz, evident este necesară organizarea și planificarea activității de urmărire penală, ca o condiție indispensabilă și efectivă. În conlucrare cu aceasta apare și elaborarea și verificarea versiunilor care nu sunt altceva decît nucleul procesului de organizare și planificare a urmăririi penale.

Pentru determinarea unei ordini stricte de desfășurare a tuturor acțiunilor de urmărire penală, cît și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a săvîrșit una sau alta faptă infracțională, este nevoie de o cоncеntrаrе intеlеctuаlă deosebită, deaceea se menționează că organizarea și planificarea urmăririi penale este în primul rînd un proces de gîndire.

Condițiile planificării urmăririi penale sunt o totalitate anumită de împrejurări, cunoștințe și aptitudini care fac planificarea a fi posibilă și efectivă. Aceste condiții ar fi:

disponibilitatea, cel puțin minimă, a informației;

aprecierea dată în momentul planificării și intuirea viitoarelor schimbări care pot interveni în rezultatul realizării acțiunilor planificate;

luarea în considerație a posibilităților reale, a mijloacelor și metodelor întru atingerea scopului planificat [29, p. 359].

În cazul în care, pentru elucidarea împrejurărilor în care a fost comisă o faptă penală organul de urmărire penală trebuie să purceadă la analiza amănunțită a tuturor datelor de care dispune și în baza unor argumentări să precizeze stabilirea adevărului și tragerea la răspundere a vinovaților. Odată cu direcționarea cercetărilor faptelor vor fi menționate activitățile procedurale și ordinea efectuării acestora în dependență de condițiile în care se activează, de timpul de care se dispune, de situația procesuală cît și tactică în care se desfășoară cercetarea cauzei.

Planificarea este un prоcеs pеrpеtuu, care atribuie cercetării penale un stimulent științific de structurare a muncii, excluzînd оriеntаrеа unilаtеrаlă a investigațiilor din activitatea organelor de urmărire penală. Astfel se va omite desfășurarea unor activități zadarnice, orientarea opusă realismului și anumite deprinderi, оbișnuințе. În sens larg, general, planificarea este activitatea de programare, organizare, coordonare a unei activități pe bază de plan.

În practică este deja cunoscut faptul că omiterea metodei planificării urmăririi penale conduce la desfășurarea acesteia într-un mod haotic și neaprofundat, facil. Din aceasta decurge și edificarea imperfectă a împrejurărilor faptei, аdministrаreа nеcаlificаtă a probelor, întrebuințarea insuficientă a metodelor și mijloacelor științifice criminalistice, omiterea faptelor și detaliilor semnificative pentru soluționarea cauzei, cît și alte greșeli de natură să conducă la consumarea inutilă atît a timpului cît și a energiei. De asemenea trebuie înțeles faptul că planificarea și organizarea activității de urmărire penală nu este doar ceea ce pare a fi, o listă de acțiuni așa cum încă se mai procedează în unele cazuri. Planificarea are un conținut mai dezvoltat, mai larg, aceasta reprezentînd partea organizatorică și creatoare a unui proces sinuos de gîndire a celui ce realizează urmărirea penală.

Luînd în considerație cele relatate mai sus, planificarea poate fi tratată ca un proces de programare a activității de cercetare penală astfel ca să asigure într-un final succesul. Ea asigură efectuarea și direcționarea cercetărilor într-un mod organizat, îndeplinirea activităților de urmărire penală în deplină corespundere cu cerințele legislației procesual penale la un nivel înalt referitor la calitate, cît și respectarea drepturilor celor implicați în proces, aplicarea vastă a cunoștințelor speciale prin atragerea în proces a specialiștilor sau experților.

Întocmirea unui plan al activității de urmărire penală constituie ultima parte a planificării urmăririi penale. În general, acest plan cuprinde:

activități operative din întregul proces de urmărire cerut de natura faptei;

elaborarea și verificarea versiunilor, indiferent la care anume situații se referă ele;

delimitarea împrejurărilor ce urmează a fi dovedite, cu activitățile prin care se vor

administra probele corespunzătoare [18, p. 224].

Divеrsitаtеа аctivitățilоr mеnțiоnаtе nеmijlоcit în plаnul еlаbоrаt dеpind dе nаturа fаptеi, dе numărul pеrsоаnеlоr cаrе аu pаrticipаt și dе cаrаctеristicile cоmitеrii еi. Administrаrеа prоbеlоr sе fаcе pе bаzа аscultării victimеlоr, pеrsоаnеlоr suspеctе, а mаrtоrilоr, pе bаzа еfеctuării rеcоnstituirii și pеrchеzițiеi, оrdоnării еxpеrtizеlоr. Tоаtе аcеstе аctivități trеcutе în plаnul dе urmărirе pеnаlă sunt spеcificаtе cоncrеt, cu mоdul, mijlоаcеlе, lоcul, timpul îndеplinirii, prеvăzîndu-sе pеntru fiеcаrе un tеrmеn dе rеаlizаrе. Tоt în plаnul dе urmărirе pеnаlă sе prеcizеаză оrdinеа еfеctuării аnumitor аctivități, dеоаrеcе dе fеlul cum vа dеcurgе unа sаu аltа și dе rеzultаtеlе lа cаrе sе vа аjungе dеpindе mоdul dе dеsfășurаrе аl аltоr аcțiuni. Există situаții în cаrе dаtorită mоdului săvîrșirii unеi infrаcțiuni și nаturii еi, аscultаreа аnumitоr pеrsоаnе trеbuiе să sе fаcă înаintеа аltоrа.

Principiile organizării și planificării urmăririi penale

Planificarea activității de urmărire penală se desfășoară în baza unor idei fundamentale, reguli ce au atribut de principii și care se întrebuințează de fiecare dată indiferent de situația la care s-a ajuns în momentul cercetării sau de natura cauzei. Aceste principii se referă strict la planificarea activității de urmărire penală și nu pot fi confundate cu cele ale procesului penal sau criminalisticii, cu toate că se află toate într-o legătură reciprocă. Unul din principiile organizării și planificării urmăririi penale, care își are locul principal în toată lista, este cel al legalității. Această activitate urmează a se desfășura în strictă conformitate cu dispozițiile legale.

Majoritatea autorilor consideră că cele mai principale dintre acestea ar fi: realitatea, individualitatea, mobilitatea și dinamismul.

Principiul individualității presupune ca la realizarea unui plan să se țină cont de specificul infracțiunii și de natura ei. Dacă infracțiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele și metodele de comitere, planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Nu este posibilă elaborarea unui exemplu unic de plan, care ar putea fi folosit pentru descoperirea adevărului într-o mulțime de cazuri, chiar fiind acesta doar model tipic [27, p. 361].

Principiul mobilității, cunoscut și ca cel al dinamismului, reprezintă regula potrivit căreia planul de cercetare trebuie să fie flexibil tuturor situațiilor modificabile ale cercetării cauzei. Un asemenea plan adaptabil poate direcționa activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor care ulterior urmează a fi modificat prin apariția unor noi împrejurări asupra cauzei și a unor noi versiuni, a unor activități suplimentare de cercetare. De aici concluzia că, organul de urmărire penală este obligat a completa și duce la bun sfîrșit planul de cercetare astfel ca toate împrejurările să fie stabilite la timp și în mod complet.

Principiul realității presupune prevederea activităților realizabile în concordanță cu posibilitățile de care dispune teoria, practica criminalistică și organul respectiv. Fiecărei sarcini din plan îi va reveni o activitate de urmărire penală realizabilă, altfel planul va avea un caracter abstract, inaplicabil.

Deși nu sunt prevăzute expres anumite principii în baza cărora s-ar desfășura urmărirea penală, totuși unii autori consideră că aceasta se desfășoară în secret, necontradictoriu și în forma scrisă. De asemenea sunt și păreri potrivit cărora publicitаtеа, orаlitаtеа și contrаdictоriаlitаtеа sunt principiile potrivite și urmăririi penale, ceea ce presupune aducerea la cunoștința părților a datelor de urmărire penală, ascultarea martorilor și evident a părților, existența unei contradictorialități tacite. Ideea aceasta rezultă din aceea că principiile fundamentale ale procesului penal se aplică tuturor fazelor procesului [16, p. 17]. Urmărirea penală fiind faza distinctă a procesului penal preia într-un fel categoria principiilor care ghidează procesul penal în linii generale. Întru sporirea elementelor de oralitate, publicitate și contradictorialitate, îmbunătățirea calitativă a procesului penal sunt necesare eforturi vaste pentru democratizarea legislației din acest domeniu.

Un alt principiu ar fi cel de aflare a adevărului, sporirea căruia constă în obligarea organelor de cercetare penală, procurorului să le explice sub toate aspectele cauza, prin acumularea probelor atît despre vinovăție cît și despre apărare. În dеzvоltаrеа sa, atît legislația din Rеpublicа Mоldоvа cît și lеgislаțiа din Rоmâniа, a procedat la o restrîngere a aplicării principiilоr specifice ale urmăririi penale în favoarea unor elemente de publicitate, oralitate, contradictorialitаte.

Pentru perioada de tranziție de la o legislație autoritară spre o legislație democrată considerăm actuale în acest sens, fără a transforma urmărirea penală într-o activitate contradictorie, orală și publică ca judecata, transpunerea în lege a unor astfel de prevederi care vor restrînge lipsa de contradictorialitate, prin posibilitatea accesului la apărare din momentul pornirii urmăririi penale, prezenței apărătorului la efectuarea tuturor actelor de urmărire; va restrînge lipsa de oralitate prin posibilitatea intervenirii prin viu grai, la efectuarea ascultărilor; va restrînge, de asemenea, lipsa de publicitate față de părți prin cunoașterea de către apărătorul acestora a rezultatelor operațiunilor de urmărire la care a participat, rezultate care sunt în concordanță cu drepturile omului [16, p. 27].

În cadrul fazei de urmărire penală se acumulează probe și respectiv aceasta nu se poate desfășura în mod public pentru că ar face greu de îndeplinit aplicarea unor măsuri de către organul de urmărire penală și într-un final ar stagna întregul proces de aflare a adevărului. Din acestea rezultă existența principiului lipsei de publicitate a urmăririi penale.

Asigurînd respectarea principiilor fundamentale în procesul de realizare a activității de urmărire penală, se asigură și condițiile optime pentru eficacitatea și eficiența desfășurării întregului proces penal, în cauzele penale aflate în lucru.

De asemenea, în cursul urmăririi penale vor fi respectate și alte principii la fel de importante ca cele deja menționate, cum ar fi: principiul oportunității, obiectivității, operativității [40].

Principiul oportunității presupune că planul trebuie elaborat nici prematur, dar nici cu întirziere, ci în momentul în care organul de urmărire penală dispune de tot ceea ce-i trebuie în acest scop.

În ceea ce privește principiul obiectivității și operativității este evident faptul că organizarea și planificarea activității de urmărire penală trebuie să se axeze nemijlocit pe оbiеctivitаtе și оpеrаtivitаtе, pentru a stabili adevărul just și a nu irosi timpul prețios de care se dispune în cadrul procesului dat.

Principiile organizării și planificării urmăririi penale sunt dezvoltate de știința criminalistică pe baza studierii și generalizării practicii judiciare și de urmărire penală. Ele se realizează în totalitate și menține organizarea perfectă a urmăririi penale. Totalitatea principiilor expuse mai sus se condiționează reciproc, aflîndu-se într-o strînsă interdependență. Respectarea acestora asigură realizarea activității de urmărire penală la un nivel înalt, indiferent de complexitatea faptelor infracționale.

Structura și etapele planificării urmăririi penale

Structura planificării urmăririi penale o constituie elementele componente care acordă eficacitate întregii activități de urmărire penală. Astfel principalele elemente care constituie un plan de urmărire penală sunt versiunile elaborate, cît și verificarea acestora, activitățile desfășurate întru rezolvarea tuturor problemelor. De asemenea elaborarea unui plan trebuie să-și găsească locul exact la timpul potrivit în așa mod încît să nu fie proiectat nici prea devreme nici prea tîrziu.

Așadar, conținutul planificării îl compune: analiza informației acumulate; elaborarea versiunilor; determinarea metodelor de rezolvare a sarcinilor puse; elaborarea unui plan și a documentelor justificative întru planificarea urmăririi penale; controlul execuției și rectificarea planului urmăririi penale [27, p. 360].

Sub aspect tactic rezultă că principalele elemente constitutive ale planului de urmărire penală sunt următoarele:

versiunile;

problemele ce trebuie controlate în verificarea fiecărei versiuni;

activitățile ce vor fi desfășurate prin intermediul cărora se rezolvă toate problemele;

termenele de rezolvare;

persoanele care urmează a participa la desfășurarea activităților;

de asemenea specialiștii din alte instituții care vor fi atrași la desfășurarea diferitelor activități stabilite [21, p. 250].

Convențional și alți autori însumează aceleași elemente menționate anterior [9, p. 228].

Un alt detaliu de o importanță deosebită este momentul întocmirii planului de urmărire penală. Acesta trebuie întocmit la timpul potrivit, în limitele căruia, cel care conduce urmărirea penală deține un minim de date și materiale faptice care să-i permită stabilirea tuturor problemelor ce urmează a fi rezolvate și elaborarea versiunilor asupra cazului ce-l are în față.

Organul de urmărire penală trebuie să răspundă la cîteva întrebări care de obicei apar sub denumirea de „formula celor șapte întrebări” prin intermediul cărora se stabilesc și se explică toate împrejurările pentru cercetarea cauzei. Aceastea constau în următoarele: ce, unde, cînd, cine, cum (în ce mod), cu ajutorul cui și de unde [9, p. 229].

Întrebarea „ce?” dă o caracterizare cuprinzătoare a faptei săvîrșite, ce infracțiune constituie și ce urmări a produs.

Răspunsul la întrebarea „unde?” precizează circumstanțele legate de locul faptei, astfel poate fi specificat pe cîmp, pe stradă, într-o încăpere și oricare alt loc.

Întrebarea „cînd?” este cu referire la detaliile de timp. Prin răspunsul la această întrebare urmează a se constata anume timpul săvîrșirii unei fapte infracționale, și anume: ziua, data, anul, ora.

O întrebare care privește în mod inevitabil subiectul infracțiunii este „cine?”. Aceasta determină caracterele individuale ale persoanei care a săvîrșit fapta infracțională. La cazul dat pot fi menționate și indicații în ceea ce privește participația, forma acesteia, dacă fapta a fost săvîrșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală.

Prin intermediul întrebării „cum?” adică „în ce mod?” s-a săvîrșit fapta se vor determina împrejurările în care s-a săvîrșit fapta , iar în linii generale aceasta va aduce aportul la încadrarea juridică a infracțiunii.

Latura subiectivă a infracțiunii urmează a fi caracterizată prin întrebarea „în ce scop?”, prin răspunsul căreia se va indica scopul, forma vinovăției.

Planul, în linii generale, trebuie să ia forma scrisă, astfel ca să fie reflectate în conținutul acestuia toate notele dinstinctive ale cauzei cercetate, făcute cu scopul ordonării și sistematizării tuturor informațiilor existente și a datelor acumulate. Acestea urmează a fi păstrate fără denaturări și pierderi, nu în memoria organului de urmărire penală, dar în însăși conținutul planului elaborat. Însă, forma scrisă a planului de cercetare a tuturor cauzelor nu este absolut necesară, pentru că de fapt aceasta depinde de gradul de complexitate al infracțiunii săvîrșite și de conștiința profesională a organului de urmărire penală.

Planificarea urmăririi penale depinde de conținutul etapelor acesteia. Planificarea la etapa inițială ar trebui să asigure: identificarea martorilor și audierea acestora în timp rezonabil, dar în primul rînd al martorilor oculari; descoperirea, fixarea și ridicarea probelor materiale, care poartă riscul de dispariție sau distrugere; întreprinderea acțiunilor de căutare și de reținere a infractorului după urmele recente, cît și dispunerea expertizelor la timpul potrivit.

În etapa următoare, planificarea se supune rezolvării unor sarcini ca: verificarea probelor; verificarea declarațiilor învinuitului; căutarea informațiilor suplimentare; determinarea cauzelor și condițiilor care au stat la baza săvîrțirii infracțiunii date. Aceasta din urmă sarcină poate fi concepută și în etapa inițială de planificare a urmăririi penale.

În cazul cercetării unor fapte infracționale care sunt compuse din mai multe episoade, elaborarea planului de cercetare se divide în două etape , care formează structura acestuia, și anume:

elaborarea unui plan general efectuat de către conducător, dar care va include toți membrii grupului operativ de investigații;

elaborarea mini-planurilor individuale pentru fiecare participant la cercetarea în întregime a cazului [29, p. 364].

Pe lîngă acestea, în cazurile cu mai multe episoade, se folosesc și anumite documente auxiliare de planificare, cum ar fi anumite scheme, rețeaua grafică, schema legăturilor dintre partenerii care au săvîrșit infracțiunea.

La cercetarea cauzelor penale complicate, pe lîngă elaborarea planurilor generale de cercetare, se mai întocmesc și planuri de îndeplinire a activităților individuale. Acestea conțin de obicei ceea ce trebuie de demonstrat, răspunsurile la anumite întrebări, cine și în ce termen urmează a îndeplini aceste acțiuni premergătoare, locul și timpul îndeplinirii acțiunilor de urmărire penală, de asemenea conține și tactica fixării rezultatelor cercetării și îndeplinirii tuturor acțiunilor de urmărire penală.

Planificarea activității de urmărire penală trebuie să fie elaborată în timp oportun, astfel ca ea să asigure baza științifică a urmăririi penale care direcționează mersul activității date spre un scop bine determinat. Astfel toate detaliile, regulile și cerințele ce ghidează elaborarea amplă a unui plan de cercetare, conduc într-un final la operativitatea și celeritatea cu care este descoperită o faptă infracțională sau alta.

ROLUL VERSIUNILOR CRIMINALISTICE ÎN ACTIVITATEA DE PLANIFICARE A URMĂRIRII PENALE

3.1. Noțiunea, importanța și clasificarea versiunilor criminalistice

Știința criminalistică a elaborat pentru practica de cercetare și investigație operativă o mulțime de mijloace și metode tehnice, prоcedee, metode de cercetare a infracțiunilor. Una dintre acestea este gîndirea, rațiunea celui care efectuează acțiunea de urmărire penală în ansamblul ei, care apare sub forma versiunilor criminalistice. Aceasta este nu altceva decît o modalitate de aflare și stabilire a adevărului și este compusă din:

stabilirea consecventă a existenței sau inexistenței urmelor cazului cercetat;

formarea, precizarea sau completarea pe baza acestora a concluziilor precise,

presupunerilor care ar explica realmente unele legături și circumstanțe;

verificarea ulterioară a acestor concluzii sau presupuneri.

Atribuirea versiunilor criminalistice la metoda de cunoaștere dă posibilitate de a vedea în ele două funcții primordiale: reglementarea și sistematizarea infomației, faptelor, probelor de care dispune ofițerul de urmărire penală și găsirea, dobîndirea, obținerea informației noi despre evenimentul cercetat sau circumstanțele lui [15, p. 97]. Stabilirea adevărului despre o anumită cauză parcurge calea de la cunoașterea incompletă la cea completă a faptei infracționale. Aceasta se datorează faptului că la începutul cercetării cauzei de cele mai multe ori nu sunt cunoscute toate circumstanțele infracțiunii. Cunoașterea veridică a tuturor nuanțelor ce țin de o anumită cauză, este reflectată sub formă de versiuni, verificarea cărora permite descoperirea evenimentului real și administrarea probelor, cu alte cuvinte stabilirea adevărului propriu-zis. Versiunile criminalistice sunt acele explicații juste referitoare la modul de comitere a actului infracțional, participanții, forma de vinovăție, cauzele, împrejurările, scopul urmărit care au favorizat săvîrșirea infracțiunii. Informațiile cunoscute în baza evenimentului infracțional produs într-o cauză anume reprezintă baza versiunii criminalistice, care sunt cercetate minuțios de către organul de urmărire penală. Acesta din urmă, după cercetarea informațiilor acumulate, cunoscute, înaintează presupuneri care dau o explicație verosimilă împrejurărilor legate de o cauză anumită. Ulterior se verifică și se apreciază versiunile care corespund sau nu realității.

Versiunea criminalistică este un procedeu de apreciere preventivă a tuturor materialelor administrate astfel determinîndu-se care împrejurări urmează a mai fi stabilite și arată într-un fel orientarea de mai departe a celui care efectuează urmărirea penală.

Potrivit Enciclopediei Criminalistice, versiunea este o presupunere în cunoștință de cauză cu privire la una sau la cîteva grupuri de fapte, care au sau pot avea importanță pentru cauză și care explică originea acestora și legătura dintre ele și conținut și care conduc la stabilirea cît mai obiectivă a adevărului [27, p. 30]. Prin intermediul acestei activități și anume înaintarea versiunilor, contribuie la căutarea probelor suplimentare cu ajutorul cărora se poate ajunge la o concluzie mai precisă a ceea ce s-a întîmplat în realitate pe cauza dată.

În urma verificării și aprecierii versiunilor, unele din ele decad astfel ca într-un sfirșit să rămînă doar una, cea reală. Însă nu este exclus și faptul ca într-un sfărșit să decadă toate versiunile, aceasta nefiind însă un rezultat negativ, pentru că sunt descoperite erorile infractorilor sau complicilor acestora.

Versiunilor criminalistice le sunt specifice anumite proprietăți. Astfel, o versiune trebuie:

a) să fie întemeiată, prin care se înțelege disponibilitatea datelor pentru elaborarea lor, explicîndu-le logic;

b) să fie reală, ceea ce presupune plauzibilitate, cu referire la existența a tot ceea ce implică o versiune sau alta;

c) să fie concretă, adică versiunea elaborată să se refere la o anumită faptă;

d) să fie relevantă, cu alte cuvinte se are în vedere legătura versiunii cu obiectul probant într-o cauză anumită [27, p.29].

În procesul cercetării cazului un rol foarte important îl joacă și intuiția. Aceasta este capacitatea celui care înfăptuiește urmărirea penală bazată pe cunoștințe și experiență proprie care în situațiile mai complicate îi permite a găsi calea justă de soluționare a sarcinilor de cercetare. Pentru o intuiție bine dezvoltată se ia în considerație trăsăturile caracterului ofițerului de urmărire penală, ocupațiile lui, înclinațiile, cointeresarea, motivarea personală într-un anumit caz.

Un eveniment infracțional în întregime se stabilește cu ajutorul versiunilor criminalistice. După Gheorghiță M. versiunile criminalistice sunt de cîteva tipuri, și anume: versiuni generale și particulare [15, p. 100]. Versiunile generale sunt elaborate în scopul cunoașterii evenimentului infracțional în întregime, sub toate aspectele, pe cînd cele particulare se referă la anumite circumstanțe în care a fost comisă infracțiunea. Aspecte ce țin de tipul, modul, motivul, locul comiterii infracțiunii, de cercul presupus de persoane care puteau participa la săvîrșirea infracțiunii. Acestea de asemenea oferă explicații referitor la proveniența unor urme, la folosirea unor unelte, instrumente, anumite obiecte care se găseau la locul faptei și legătura acestora cu acțiunile făptașului. Între elaborarea versiunilor generale și particulare există o legătură reciprocă. În unele cazuri rațiunea celui care efectuează urmărirea penală pornește de la analiza situațiilor săvîrșite în genere și sfîrșește cu cele apreciate și analizate sub toate aspectele particulare.

În dependență de subiectul care poate înainta versiuni, acestea se divizează în cele de investigație, operaționale de investigație și judiciare. Doctrina conține o caracteristică în detaliu a tuturor tipurilor de versiuni, legătura lor cu planificarea atît a anchetei preliminare și a procesului, cît și a cercetării de către un expert a probelor materiale. Activitatea de elaborare și verificare a versiunilor criminalistice poate continua pe tot parcursul urmăririi penale. Stabilirea adevărului într-o anumită cauză necesită ca în cele din urmă să rămînă o singură versiune, care de fapt încetează a mai fi o presupunere, dar apare ca un adevăr obiectiv deja precizat.

Elaborarea versiunilor criminalistice conduc la aflarea adevărului prin descoperirea, fixarea și administrarea urmelor care au tangență cu cazul cercetat. Specificul versiunilor este determinat de caracterul activității persoanelor care efectuează urmărirea penală. Astfel se deosebesc versiuni de anchetă, judiciare, de investigație operativă și căutare, de expertiză.

Pentru elaborarea versiunilor în procesul de cercetare al infracțiunilor este necesară respectarea anumitor reguli care formează principalele trăsături ale versiunilor. Dintre acestea fac parte elaborarea versiunilor numai în baza unor date faptice concrete, și anume examinarea cu temeinicie a depozițiilor martorilor, bănuiților, victimelor, cercetarea documentelor, materialelor referitoare la dosar, corpurilor delicte. Este interzisă elaborarea versiunilor imaginare, care nu au nici o tangență cu informația dosarului. O altă regulă ar fi ca versiunile criminalistice elaborate să nu contravină metodelor și datelor științifice.

O versiune trebuie să se bazeze în general pe presupuneri și explicații precise, logice și veridice care să determine realizarea justă a raționamentului într-un proces anume. Astfel elaborarea și verificarea versiunilor asigură examinarea obiectivă, multilaterală și completă a cazului instrumentat.

3.2. Activitatea de elaborare și verificare a versiunilor criminalistice

În urma procesului de investigație, de stabilire a urmelor de pe obiecte, analiza acestora și aprecierea într-un sfirșit pe baza cazului cercetat prin apelarea la cunoștințe teoretice în domeniu respectiv, cît și la experiența proprie, ofițerul de urmărire penală formulează toate versiunile criminalistice respective. Elaborarea acestora se efectuează pe baza acumulării datelor, informației concrete, care se referă la un anumit caz și circumstanțele acestuia. Aceste date pot fi obținute din surse prevăzute de lege și neprocedurale, determinate prin acțiuni de investigație.

Reieșind din acestea, rezultă că versiunile criminalistice propriu-zise sunt doar niște presupuneri , estimări, aprecieri și nicidecum nu sunt probe.

Ordinea elaborării versiunilor nu este stabilită din timp și nici că ar avea un caracter obligatoriu. Ele se elaborează în dependență de situația reală, de modalitatea desfășurării urmăririi penale. Există anumite reguli de elaborare a versiunilor [18, p. 223]. Astfel, toate versiunile se supun unui control realizat prin analiza comparativă a probelor și faptelor rezultate din acestea. În unele cazuri mai speciale, verificarea versiunilor are loc în ordinea evenimentelor produse, sau să înceapă cu versiunea principală. Mai apoi dintre toate versiunile referitoare la același obiect al infracțiunii sau la aceeași împrejurare, se confirmă numai una, celelalte fiind excluse.

De asemenea pot fi acceptate ca fiind bune și două sau mai multe versiuni care se referă la aceeași componență, însă partea confirmată de fiecare versiune să nu se refere la aceeași circumstanță. Spre exemplu, în cazul unei infrаcțiuni de furt se poate întîmpla ca o versiune să se refere la o anumită persoană, iar alta către altă persoană. Astfel ajungîndu-se la concluzia că ambele versiuni confirmate prin probe veridice să fie veritabile, fapta fiind comisă de ambii autori, fiecare avînd un aport în cazul infracțional existent. Într-un sfîrșit, probele care au fost confirmate sunt considerate autenticități, justeți referitoare la cauza existentă, pe cînd cele infirmate urmează a fi excluse ca fiind nesemnificative pentru cauza respectivă.

E cunoscut deja faptul că există anumite procedee ale gîndirii lоgicе, cum ar fi аnаlizа și sintezа, care sunt legate reciproc, inducțiа, dеducția, аnalogia. Acestea joacă un rol semnificativ in procesul de elaborare a versiunilor criminalistice. Limita generalizării inductive oferă posibilitatea de a selecta datele și informațiile noi, care dau explicații referitoare la legătura cauzală dintre mai multe fapte infracționale.

Inducția, ca versiune criminalistică, permite cunoașterea esenței unei anumite fapte și stabilirea adevărului.

Deducția ca modalitate de gîndire prezumtivă și evident, ca versiune, începe cu examinarea de la general la particular. Deseori se efectuează experimente , iar rezultatele acestora permit elaborarea versiunilor cu referire la originea datelor faptice și la legătura dintre acestea.

Analogia este și ea un procedeu de elaborare a versiunilor, la fel ca și inducția și deducția. Aceasta constă în confruntarea imaginară a datelor referitoare la faptă pe baza unor indicii aparte, divizați prin analiză și sinteză. În cazul elaborării versiunilor cu ajutorul analogiei se ține cont de unele reguli, sau mai bine zis condiții. Una din acestea este specificul indicilor confruntați pentru un caz anume sau pentru mai multe cazuri. Trebuie elaborate toate versiunile care pot apărea la un moment dat, pentru că ignorarea unora dintre acestea are ca consecință desfășurarea unilaterală a cercetării, astfel se pierde timp și se complică operativitatea și calitatea cercetărilor.

Pentru elaborarea versiunilor sunt necesare cunoașterea informațiilor , datelor, cu referire la cauza cercetată. Acestea pot fi folosite doar după o verificare a veridicității lor. Astfel, pot fi utilizate următoarele metode de verificare a unei atare informații:

aprecierea veridicității datelor obținute în funcție de sursă;

identificarea coincidențelor în informațiile primite din diferite surse;

stabilirea diferențelor dintre informații și a cauzelor acestor diferențe;

compararea datelor care vizează cauza cercetată cu datele din modelul criminalistic al infracțiunilor din categoria dată;

planificarea obținerii datelor suplimentare [14, p. 62].

De asemenea au importanță pentru elaborarea versiunilor, de către cel care înfăptuiește urmărirea penală, și depozițiile, explicațiile bănuitului, referitor la circumstanțele cauzei, scopurile și modalitățile înfăptuirii acesteia, cît și аlibi-ul învinuitului. Acestea sunt admise de ofițerul de urmărire penală și figurează ca explicații vеrosimile, de determinare a adevărului, pînă cînd nu sunt supuse unei verificări obligatorii.

Versiunile criminalistice, după cum s-a mai menționat, nu sunt altceva decît niște presupuneri verosimile referitoare la un anumit caz asupra unor circumstаnțe nеcunoscute inițial.

Însă pentru un rezultat fix, precis și cît de cît determinat, este necesar a verifica aceste versiuni. Aceasta se face prin intermediul măsurilor de investigație operativă și a acțiunilor de urmărire penală în urma cărora se confirmă sau infirmă presupunerile înaintate.

După mențiunile unui autor rus, verificarea versiunilor elaborate este constituită din cîteva etape:

ofițerul de urmărire penală trage concluzii firești, abstracte din consecințele fiecărei versiuni,

apreciază care urme sunt sau pot fi depistate în cazul respectiv, dacă versiunea concretă corespunde sau nu realității.

chibzuiește acțiunile de cercetare concrete și organizează alte măsuri, cu ajutorul

cărora se poate convinge de existența sau inexistența consecințelor imaginate și a urmelor lor, asigură fixarea și verificarea acestor urme.

ofițerul de urmărire penală apreciază consecutivitatea, termenii și locul efectuării acțiunilor planificate [26, p. 65].

În dependență de conținutul versiunilor generale sau particulare are loc separarea consecințelor. La verificarea versiunilor elaborate se ține cont de cercul de circumstanțe care urmează a fi supuse probării. De exemplu, în cazul cînd lipsesc date referitoare la persoana făptuitorului, din versiuni se desprind acele consecințe care explică modul de comitere a infracțiunii, se descoperă urme noi și alte surse de probe materiale, care ulterior ajută la identificarea făptașului și la motivele care l-au determinat s-o săvîrșească.

Conform unui plan bine determinat, după analiza logică și prelucrarea teoretică a tuturor versiunilor, ofițerul de urmărire penală purcede nemijlocit la acțiuni de anchetă, la măsuri de investigație operativă. De operativitatea și eficacitatea efectuării acestor acțiuni depinde într-un sfirșit calitatea verificării versiunilor. Astfel, adevărul se constată în procesul acțiunilor respective bazate pe o apreciere destul de obiectivă, sub toate aspectele materialelor administrate pe o cauză anumită.

Verificarea versiunilor care au fost elaborate în cursul urmăririi penale are scopul de a constata care anume dintre acestea manifestă adevărul obiectiv. Metodele folosite la verificarea versiunilor criminalistice diferă de cele prin intermediul cărora se revizuie diverse ipoteze ale altor științe. Cele referitoare la verificarea versiunilor criminalistice trebuie să corespundă unor criterii precise și stabile.

Astfel, versiunea elaborată va fi veridică, dacă:

toate presupunerile posibile referitoare la circumstanțele unui caz anume au fost

identificate și nici o altă versiune de acest gen nu a apărut în procesul întregii activități de urmărire penală;

au fost verificate toate versiunile în urma căruia a rămas doar una din toate cele

propuse;

toate circumstanțele analizate în mod logic au fost minuțios investigate și detectate în

timp real cu referire la cauză;

versiunea confirmată se află în corespundere cu celelalte circumstanțe ale cauzei

[30, p. 80].

Generalizînd cele menționate anterior putem constata că versiunea criminalistică este nu altceva decît o presupunere în baza datelor existente într-o cauză anumităprin care se reflectă atît cunoștințele cît și experiența organului de urmărire penală. Atunci cînd presupunerea respectivă este corect formată, logică și se confirmă prin verificare, aceasta apatre sub denumirea de versiune justă.

PARTICULARITĂȚI DE ORGANIZARE ȘI PLANIFICARE A UNOR ACȚIUNI DE URMĂRIRE PENALĂ

Organizarea și planificarea audierii

Codul de Procedură Penală atribuie mijloacelor de probă și declarațiile părții vătămate, părții civile și părții civilmente responsabile. Potrivit prevederilor Codului, declarațiile sunt informațiile orale sau scrise, date în cadrul procesului penal de către persoană și care au importanță pentru justa soluționare a cauzei. Nu pot servi ca mijloace de probă datele comunicate de persoană, dacă aceasta nu poate arăta sursa informațiilor sale[2, art. 64, 102].

Declarațiile părților pot pune în lumină diferitele elemente de fapt de natură a servi ca probe cu privire la fapta săvîrșită, la persoana făptuitorului, la modul de comitere a infracțiunii, la împrejurările săvîrșirii acesteia, la urmările produse [12, p. 135].

Dacă e să ne referim la audiere, ca acțiune de urmărire penală, aceasta este una dintre cele mai des folosite metode de obținere a probelor și anume pe baza declarațiilor făcute de cel interogat asupra cauzei, a circumstanțelor ce o compun, a ceea ce a văzut sau a auzit. Persoana audiată este obligată a relata doar ceea ce a văzut, auzit sau cunoscut din surse veridice și cu referire la cauza cercetată.

Audierile se clasifică diferit în dependență de anumite criterii. Unul dintre acestea ar fi starea procesuală a celor audiați, altul ar fi cel legat de vîrstă, iar în dependență de timpul efectuării acțiunii respective se va menționa o altă clasificare. Unii autori, în dependență de timpul efectuării audierii, o clasifică în:

primară, de bază, care se desfășoară la începutul cercetării cauzei;

repetată, fiind necesară doar atunci cînd la audierea primară persoana respectivă nu a

făcut referire la unele secvențe care îi erau cunoscute sau în cazul cînd declarațiile primare par a fi îndoielnice pentru cel ce conduce urmărirea penală;

suplimentară, fiind necesară atunci cînd au apărut noi circumstanțe, care deși au

importanță pentru cauză, nu au fost abordate anterior [28, p. 277].

În dependență de starea procesuală a persoanei este deja cunoscut faptul că acestea s-ar divide în audierea: martorilor, învinuitului/inculpatului, părții vătămate. În baza criteriului de vîrstă se face mențiune la audierea minorilor ca condiție specifică.

Principala, dar nu și unica sarcină a audierii propriu-zise este obținerea declarațiilor concrete și complete. Astfel, pentru realizarea acestei sarcini este nevoie de a întruni toate condițiile de organizare corectă bazată pe măsuri tactico-criminalistice. Dintre acestea ar fi crearea unei atmosfere adecvate, prin acordarea ajutorului întru amintirea detaliilor impoartante pentru cauză, depășirea pozițiilor negative, stimularea celui audiat de a conlucra și a nu opune rezistență în realizarea întregului proces de interogare, concretizarea stării emoționale a celui ce urmează a fi audiat. De asemenea în cursul procesului de audiere a persoanelor, pot interveni situații de conflict. Acestea s epot manifesta în cazul cînd declarațiile celui audiat sunt incerte, în ele se găsesc contraziceri. Persoana audiată poate declara că nu ține minte toate sau doar unele detalii, circumstanțe, pe care le comunică organului de urmărire penală, nu au tangențe cu materialele cazului, sau face declarații vădit mincinoase.

Audierea la fel ca și celelalte acțiuni de urmărire penală trecute prin prisma criminalisticii și îndreptate spre obținerea declarațiilor concludente, conține trei etape de bază:

pregătirea;

primirea propriu-zisă a informației de la cel audiat;

fixarea mersului și a rezultatelor audierii [29, p. 396].

Indiferent dacă este audiată partea vătămată, învinuitul sau martorii, la pregătirea realizării acțiunii date, de obicei sunt folosite aceleași reguli.

Acțiunile de pregătire sunt abordate diferit de autori, astfel că unii le specifică într-un mod, alții în altul. O părere din acestea atenționează asupra elementelor de: a hotărî asupra audierii persoanei date , determinarea obiectului audierii și scopul acesteia; informarea despre persoana ce urmează a fi audiată, cît și a materialelor cauzei care se referă și la obiectul audierii; întocmirea unui plan bine structurat al tuturor acțiunilor premergătoare audierii înainte de începerea acesteia [29, p. 396].

O altă ordine de idei ne pune la dispoziție un alt plan de organizare a acțiunii respective. În linii generale acestea ar fi: analiza materialelor cauzei, concretizarea tuturor circumstanțelor; concretizarea datelor ce au legătură cu obiectul audierii; acumularea datelor generale și cu referire la cauza cercetată despre personalitatea persoanei ce urmează a fi audiată; pregătirea întrebărilor care se referă la cunoștințe speciale; stabilirea locului, timpului și modului audierii și nu în ultimul rînd pregătirea materialelor cauzei, a declarațiilor și probelor care urmează a se prezenta persoanei audiate [28, p. 279-280].

Metodele tactice de interogare trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

să nu contravină legii și normelor de etică;

să nu producă influență, care ulterior va conduce la auto – incriminarea persoanei;

să nu se bazeze pe violență, amenințări sau alte modalități nelegitime;

a nu discredita organele de drept [28, p. 283].

Aceste metode care contribuie la organizarea audierii propriu-zise au de fapt o specificitate deosebită. Ele se întrebuințează cu scopul de a studia și analiza personalitatea celui audiat, de a pregăti audierea acesteia și de stabilire a unui contact psihologic.

Toate mențiunile referitoare la organizarea și planificarea acțiunii de audiere a persoanei la general, se aplică și în timpul efectuării audierii martorilor, părții vătămate, bănuitului, învinuitului. Asta însă nu exclude existența unor secvențe specifice de audiere a fiecăruia în parte.

Dacă ar fi să ne referim la tactica audieriii martorilor, delimităm recepția auditivă, vizuală, percepția însușirilor spațiale ale obiectelor, percepția mișcării, a timpului, memorarea faptelor [9, p. 293-302]. Potrivit Codului de Procedură Penală, martorul este persoana care posedă informații cu privire la vreo circumstanță care urmează să fie constatată în cauză [2, art. 90]. Martorul are drepturi și respectiv obligații care îi sunt aduse la cunoștință imediat. De cele mai multe ori prin intermediul audiereii martorilor se pot afla lucruri și se pot descoperi unele circumstanțe care nu pot fi demonstrate prin efectuarea altor acțiuni de urmărire penală.

Obiectul interogării martorului pot fi orice circumstanțe și împrejurări care au legătură cu cauza și pe care singur le-a auzit sau văzut de la alte persoane, de asemenea și informații cunoscute despre persoana părții vătămate, bănuitului, învinuitului, ce relații îi leagă pe aceștia [28, p. 285]. În ceea ce privește modalitatea audierii martorului, acestuia i se aduce la cunoștință obiectul cauzei și i se propune să comunice ceea ce cunoaște cu referire la cauză. După cele relatate, i se pot acorda întrebări pentru precizarea anumitor circumstanțe. Locul audierii martorilor poate fi atît sediul organului judiciar, cît și locul aflării acestora la momentul interogării, cum ar fi: domiciliu, loc de muncă, iar în caz de necesitate acesta poate fi audiat la locul aflării sale. De obicei, se întocmește un plan de audiere a martorului, în cadrul căruia sunt fixate aspecte referitoare la întrebările ce urmează a fi puse, împrejurările ce urmează a fi precizate, concretizarea datelor deja existente în legătură cu anumite împrejurări.

Audierea martorului se face de regulă în timpul zilei, iar în cazuri excepționale poate fi efectuată și pe timp de noapte cu invocarea motivelor acesteia în procesul-verbal.

Audierea persoanei fizice căreia prin infracțiune i s-a cauzat un prejudiciu moral, fizic sau material poate avea calitatea de parte vătămată [11, p. 192].

Declarațiile și audierea părții vărămate se fac conform dispozițiilor ce se referă la declarațiile și audierile martorilor, fiind aplicate în mod corespunzător [2, art. 111]. Atît timp cît consecințele faptei au afectat în mod direct persoana, ar fi de așteptat ca declarațiile acesteia să constituie izvorul celor mai valoroase informații în ceea ce privește modul de săvîrșire a infracțiunii. Declarațiile făcute de partea vătămată sunt însoțite de cele mai multe ori de denaturări vădit false și respectiv involuntare, datorate stării de ster și panică, de momentele de emoții de frică sau mânie, aprecierea denaturată a detaliilor referitoare la timp și la împrejurările existente la momentul săvîrșirii faptei. Datorită vătămărilor suferite de partea vătămată, se purcede la aplicarea unor procedee tactice speciale.

De asemenea în proceusl audierii pot interveni situații în care se cere a audia o persoană minoră. Audierea acestuia se face prin intermediul unui psihopedagog, și se cere evitarea producerii oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.

În cazul audierii învinuitului sau inculpatului se procedează la metodele tactice generale, nefiind excluse și cele specifice. Folosirea de către organul judiciar a celo generale sau speciale se datorează situației de fapt create, cît și poziției pe care o au aceștia în componența cazului cercetat. În timpul efectuării interogării învinuitului trebuie primite declarații referitoare la fiecare punct ce i se impută acestuia ca învinuire. Audierea acestora se face doar în prezența unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, dacă desigur acesta acceptă să fie audiat [2, art. 104].

Ca și orice alte acțiuni de urmărire penală și procesuale, audierea propriu-zisă urmează a fi fixată prin intermediul întocmirii unui proces-verbal, care nu este altceva decît un document procesual în care sunt menționate declarațiile celui audiat în proprie persoană cu menținerea stilului, terminologiei și modalității de expunere a celor cunoscute pe marginea cazului cercetat. Procesele-verbale ale tuturor acțiunilor procesuale sunt acte scrise, în care ofițerul de urmărire penală, procurorul sau instanța de judecată fixează ordinea și consecutivitatea efectuării acțiunilor procesuale, circumstanțele constatate la efectuarea acestor acțiuni și cererile participanților la acțiunea procesuală [11, p. 334].

Într-un final, organizarea și planificarea audierii oferă un rezultat destul de eficient și considerabil, care își are aportul pentru justa cercetare a cauzei și descoperirea adevărului necesar. Prin organizarea acțiunii procesuale respective se pot acumula detalii referitoare cauzei și anumite circumstanțe de mare importanță care uneori nu pot fi dobîndite sau descoperire prin intermediul probelor materiale.

4.2. Organizarea și planificarea percheziției

Sarcina de administrare a probelor îi revine organelor de urmărire penală, care prin multitudinea de acte efectuate de aceștia, își găsește reglementarea în normele Codului de Procedură Penală. Din categoria acțiunilor de urmărire penală fac parte: cercetarea la fața locului, prezentarea spre recunoaștere, reconstituirea faptei, experimentul, percheziția și ridicarea de obiecte și documente etc [2].

În compartimentul respectiv va fi abordată desfășurat anume organizarea și planificarea percheziției. Cuvîntul „percheziție” provine din franceză „perquisition” ceea ce înseamnă că activitatea însăși este privită ca o „scotocire”. DEX-ul oferă o definiție conform căreia, percheziția nu este altceva decît „o cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane (bănuită de o infracțiune) sau în locuința acesteia pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului” [36].

În Codul de Procedură Penală, aceasta apare în art.125 împreună cu ridicarea de obiecte și documente [2, art.125]. Astfel, organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziție dacă din probele acumulate sau din materialele activității speciale de investigații rezultă o presupunere rezonabilă că într-o anumită încăpere sau într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrșirea infracțiunii, obiecte și valori dobîndite de pe urma infracțiunii, precum și alte obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauza penală și care prin alte procedee probatorii nu pot fi obținute [2]. Percheziția se efectuează și în scopul de a descoperi persoane date în căutare, cadavre umane sau de animale. Ea se desfășoară în mod forțat în baza ordonanței organului de urmărire penală și numai cu autorizația judecătorului de instrucție.

În caz de delict flagrant, percheziția poate fi efectuată în baza ordonanței fără autorizația judecătorului de instrucție, urmînd ca în decursul a 24 de ore de la terminarea percheziției, materialele obținute să se prezinte cu indicarea motivelor efectuării ei. În cazul în care se constată că percheziția a fost efectuată legal, judecătorul prin încheiere confirmă rezultatul acesteia, iar în caz contrar recunoaște percheziția ca ilegală, probele rămînînd inadmisibile la dosar.

Sarcinile percheziției:

căutarea instrumentelor, uneltelor infracționale, a obiectelor și valorilor dobîndite

de pe urma infracțiunii, alte obiecte care au importanță pentru cauză;

depistarea persoanelor căutate;

depistarea unor cadavre umane, fragmente de cadavre;

căutarea obiectelor cu circuit restricționat, interzis de lege.

Efectuarea percheziției dobîndește, adeseori, o importanță decisivă deoarece prin mijlocirea acestei activități se asigură strîngerea nu numai a mijloacelor de probă a căror existență e cunoscută, și a unor noi mijloace de probă necesare soluționării cauzelor penale [9, p. 273].

Tactica percheziției cuprinde pregătirea către percheziție, efectuarea propriu-zisă a ei și fixarea rezultatelor. În etapa de pregătire se studiază materialele dosarului, declarațiile victimelor, rapoartele de expertiză din care se desprind informațiile despre locul aflării obiectelor căutate, uneltele infracțiunii. La fel se studiază și personalitatea infractorului, modul de viață, orarul zilei, trăsăturile caracterului etc. La fel se analizează locul, adresa, construcția casei, intrările, ieșirile, dacă este vreo semnalizare. Se analizează și informațiile operative pentru a determina ce mijloace trebuie folosite. Toate aceste date se folosesc pentru a alcătui planul pentru efectuarea percheziției, măsurile de neutralizare a rezistenței.

Pînă la începerea percheziției se înmînează ordonanța persoanei percheziționate, se explică drepturile și obligațiile celor prezenți, se anunță scopul percheziției și se face propunerea de a prezenta benevol obiectele căutate și alte valori obținute pe cale infracțională sau care prezintă interes întru soluționarea cauzei. Această etapă prevede observarea generală și stadiile de căutare. Dintre acestea cele mai frecvente sunt: ciocănitul, palparea, aplicarea endoscopului, luminarea cu raze gamma, beta, relevarea indicilor demascatori. De asemenea este bine a urmări reacția persoanei percheziționate, a se anunța în voce tare obiectele care vor fi ulterior examinate, a se întreține discuții ca să se urmărească cum se schimbă timbrul vocii. Ascunzișurile pot fi făcute în cele mai neașteptate locuri, care cer un anumit tact.

O altă formulare, dar practic sens similar este redat și în dicționarul de termeni juridici, deci percheziția este acțiunea procesuală exercitată de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care se află ascunse, și care dacă ar fi descoperite ar contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală [37].

Această activitate înfăptuită de organul abilitat urmează a fi realizată în așa mod ca să aducă un aport la strîngerea probelor necesare descoperirii infracțiunilor, identificării făptuitorului și stabilirii vinovăției. De-a lungul timpului, întru specializarea organelor judiciare în executarea acțiunilor de urmărire penală s-au ocupat știința dreptului procesual penal și criminalistica. Astfel dreptul procesual penal explică cadrul legal în care se efectuează aceste acțiuni e urmărire penală, în timp ce criminalistica se ocupă cu elaborarea mijloacelor științifice care urmează a fi aplicate de organele judiciare fie pe teren sau în condiții de laborator. De aici rezultă că efectuarea acestor activități procedurale, în cazul dat percheziția, reprezintă atît acțiuni de urmărire penală cît și mijloace tehnico-științifice criminalistice.

Ca act de urmărire penală, percheziția este acțiunea care vine în conflict cu inviolabilitatea persoanei și domiciliului. O definiție specifică noțiunii de domiciliu este consemnată în Codul Civil al RM, art. 30, potrivit căruia acesta este locul unde persoana își are locuința statornică sau principală [3, art. 30]. În ceea ce privește inviolabilitatea domiciliului, Constituția Republicii Moldova, specifică în art. 29 că: „(1) Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțămîntul acesteia. De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în următoarele situații: a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătorești; b) pentru înlăturarea unei primejdii care amenință viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; c) pentru prevenirea răspîndirii unei epidemii. Alineatul (3) și (4) specifică faptul că: „Perchezițiile și cercetările la fața locului pot fi ordonate și efectuate numai în condițiile legii. Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul unui delict flagrant.” [1, art. 29].

Mențiuni de acest gen vom găsi și în conținutul Declarației Universale a Drepturilor Omului , în art. 12 unde se specifică: „ Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondență, nici al altor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri” [35].

Ținîndu-se cont de toate aceste prevederi, totuți s-a menționat ceva mai sus că sunt anumite derogari de la legea de bază, excepții exprese și limitative, în cazul înlăturării unei primejdii care amenință viața , bunurile sau intergritatea unei persoane, executării unui mandat de arest sau a unei hotărîri și nu în ultimul rînd pentru prevenirea răspîndirii unei epidemii. Inviolabilitatea domiciliului include unele măsuri care protejează de percheziția „despotică” sau altfel spus excesivă, care încalcă limitele sale normale [10, p. 93]. Acesta ar fi mоtivul pentru care s-a stabilit că perchezițiile pot fi dispuse exclusiv de magistrat și sunt executate numai în formele prevăzute de lege. Așadar, înfăptuirea unei percheziții pe timp de noapte este acceptabilă numai în cazul unui delict flagrant.

Scopul percheziției are anumite limite. Astfel prin efectuarea acesteia se urmărește doar descoperirea și ridicarea obiectelor, documentelor care au servit la săvîrșirea unor infracțiuni sau care provin din săvîrșirea lor. De aici rezultă ideea că nu se vor ridica bunuri care sunt provenite în mod legal și nu reprezintă interes în cercetarea unei anumite cauze. Însă nu este exclus faptul percheziționării unor bunuri care de fapt au proveniență justificată în mod legal, dar care prezintă interes pentru cauza cercetată, avînd astfel valoare de probă.

Sunt anumite reguli de efectuare a percheziției, atît corporală cît și la domiciliu. Atunci cînd percheziția corporală se efectuează cu ocazia privării de libertate a persoanei (surprinderea în flagrant delict, urmărirea infractorului), aceasta poate opune rezistență, poate reacționa violent. Astfel percheziția corporală este precedată de examinarea prealabilă sumară a persoanei, în vederea dezarmării, a ridicării tuturor obiectelor ce ar putea constitui mijloace de agresiune. După ce se asigură că persoana respective nu are asupra sa arme, ori după ce acestea au fost ridicate se procedează la efectuarea percheziției propriu-zise, la examinarea minuțioasă a îmbrăcămintei, a tuturor obiectelor vestimentare. O altă regulă este realizarea percheziției corpului de o persoană de același sex în cazul cînd obiectul care a constituit examinarea acelor regiuni sau organe ce au putut servi ca ascunzători [9, p. 279, 281]. Percheziția se deosebește de activitatea de cercetare la fața locului prin sfera de acțiune și scopul urmărit. Astfel, locul săvîrșirii faptei infracționale își are limitele prin extinderea suprafeței care deține urme ale infracțiunii, pe cînd cele ale locului percheziționat sunt stabilite de folosința unei persoane.

După natura lor, există percheziții judiciare și extrajudiciare. Cele judiciare constau în limitarea dreptului la inviolabilitatea persoanei și domiciliului în timpul desfășurării unui proces penal. Percheziția extrajudiciară constă în diverse activități de control asupra persoanelor și bunurilor acestora, impuse de circumstanțe speciale. Ca exemplu poate servi controlul vamal, asupra persoanelor, bagajelor acestora. Aceasta poate fi efectuată de organele vamale, polițienești care însă nu au neapărat calitatea de organ de urmărire penală.

În dependență de obiectul asupra căruia se acționează, există percheziția persoanei și locului. Aceasta din urmă se mai divide în percheziția locurilor deschise și închise, încăperilor, clădirilor, iar percheziția persoanei în cea corporală și a îmbrăcămintei.

În conformitate cu dreptul procesual penal, percheziția corporală este cercetarea propriu-zisă a corpului persoanei cît și a îmbrăcămintei acesteia, iar percheziția domiciliară subînțelege cercetarea tuturor locurilor deschise, închise de la domiciliul persoanei față de care este dispusă această acțiune. Percheziția domiciliară se referă la locuința unei persoane fizice, iar în cazul unei persoane juridice, la sediul acesteia sau oricare alt spațiu care e folosit de ele sau îi aparține. De asemenea se au în vedere și alte spații sau locuințe ale altor persoane, cum ar fi rudele celui vinovat. Dispunerea percheziției domiciliare se face în cazul cînd există presupuneri rezonabile că prin aceasta vor putea fi descoperite și ridicate probe.

În baza celor expuse mai sus, conchidem că prin activitatea procesuală, efectuarea căreia are loc în scopul desoperirii și ridicării tuturor obiectelor purtătoare de urme, care într-un final își aduc aportul la aflarea adevărului, se dobîndește prin aceasta o importanță decisivă. Prin intermediul activității date se garantează într-un fel acumularea nu doar a mijloacelor de probă cărora li se cunoaște existența, dar și a celor mijloace de probă depistate în cursul acesteia și care sunt necesare soluționării cauzelor.

Organizarea și planificarea cercetării la fața locului

Cercetarea la fața locului ocupă un loc aparte în acțiunea de probare procesual-penală printre alte acte de urmărire penală. Aceasta reprezintă o activitate atît procesuală cît și tactică a ofițerului de urmărire penală, ce constă în descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor, în depistarea, distingerea obiectelor ce au importanță pentru cauza cercetată. Codul de Procedură Penală menționează: „ În scopul descoperirii și ridicării urmelor infracțiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanțele infracțiunii ori alte circumstanțe care au importanță pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea la fața locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor umane sau de animale.” [2, art. 118]. De aici se disting clar tipurile cercetării la fața locului, și anume: cercetarea la fața locului a terenurilor, încăperilor, documentelor, obiectelor, animalelor, cadavrelor umane, cît și cadavrelor de animale.

Evident pentru cercetarea la fața locului este importantă definirea, aprecierea locului efectuării acțiunii date. Astfel, locul faptei este locul unde s-a săvîrșit infracțiunea, dar și alte locuri unde sunt depistate urme și diverse probe materiale care au legătură cu fapta infracțională săvîrșită. Cu alte cuvinte, locul faptei este cel mai bogat izvor de informații care au importanță pentru descoperirea adevărului.

Luînd în considerație importanța primirii informațiilor într-o cauză anumită, prin intermediul cercetării la fața locului și alte acțiuni cu îndeplinire imediată, legiuitorul a permis efectuarea acestora la necesitate, înainte de pornirea urmăririi penale propriu-zise.

Obiectul cercetării este locul unde s-a săvîrșit fapta infracțională sau au rămas urmele săvîrșirii acesteia; atmosfera creată în general; unele detalii; urmele infracțiunii și infractorului, cît și alte probe materiale. Pentru a se ajunge la un numitor comun, cel care efectuează cercetarea la fața locului ar trebui să dividă această acțiune în cîteva etape. Astfel, începutul cercetării îl cuprinde orientarea preliminară asupra locului fapte. În cazul cercetării la fața locului a încăperii sau a domiciliului aceasta se efectuează în baza unei ordonanțe motivate a organului de urmărire penală cu autorizarea judecătorului de instrucție (vezi anexa E).

Potrivit unui autor rus, pot fi distinse trei etape de realizare a cercetării la fața locului:

orientarea generală, care permite orientarea la fața locului, schițarea, delimitarea

hotarelor supuse cercetării, determinarea participanților la acțiunea respectivă și a mijloacelor tehnice necesare.

orientarea detaliată, căutarea și analiza detaliată a fiecărei urme, probe materiale

identificate cu metodele și mijloacele respective.

finală, care fixează rezultatele cercetării la fața locului.

În etapele cercetării, pregătirea pentru acțiunea dată deja nu se include. Aceasta se face înaintea venirii echipei la fața locului [31, p. 191].

Cercetarea la fața locului poate fi efectuată prin cîteva metode, cum ar fi: metoda subiectivă și obiectivă, statică și dinamică, excentrică, concentrică, liniară și de nod [31, p. 192].

Prin metoda subiectivă se analizează suprafața locului faptei, urmele aflate pe diferite porțiuni de teritoriu și locurile deplasării făptașului. Din punctul de vedere al metodei obiective se orientează spre analiza întregului spectru al locului faptei, indiferent de presupuneri referitoare la deplasarea infractorului și de acțiunile de mai apoi întreprinse de acesta. Este o cercetare în întregime a locului faptei. În cazul metodei statice de cercetare, se analizează obiectele depistate, fără a le atinge și fără a le schimba locul lor de aflare, pe cînd metoda dinamică presupune cercetarea obiectelor prin mișcarea lor, schimbarea locului, cîntărirea și măsurarea acestora.

Metoda excentrică reprezintă cercetarea locului faptei de la centru spre periferii sub forma unei spirale. Modul concentric însă admite cercetarea locului de la periferii spre centru sub aceiași formă.

Potrivit altor autori, mai înainte de a se proceda la examinarea propriu-zisă a locului faptei, organul judiciar ce conduce această activitate trebuie să recizeze limitele teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea. După determinarea limitelor suprafeței de teren se va preciza punctul de începere și sensul, direcția de efectuare a activității respective. În ceea ce privește faza dinamică a cercetării la fața locului sunt supuse unei examinări minuțioase toate obiectele și mijloacele materiale de probă, precum și urmele aflate în anumite raporturi cu infracțiunea săvîrșită [9, p. 250-251].

Pentru metoda liniară sau așa-numita metoda frontală, cred este clar că se aplică într-o direcție liniară de la o margine de teritoriu spre alta. Cea de nod, care are în vedere toate porțiunile de teritoriu și toate detaliile dintre ele și într-un final, le include pe toate cele expuse mai sus.

Toate acțiunile urmează a fi fixate într-un proces-verbal de cercetare la fața locului (vezi anexa F), întocmai cum au fost efectuate, fără careva omisiuni sau concluzii proprii și fără folosirea unor termeni incerți de genul: „în jurul la”, „aproape”, „nu departe de”. Sunt fixate urmele și obiectele depistate, cît și cele care lipsesc și ar trebui să existe de fapt. De asemenea se anexează la proces-verbal toate fotografiile, schițele, desenele, schemele efectuate cu prilejul efectuării acțiunii de cercetare la fața locului.

Cercetarea la fața locului, ca acțiune înfăptuită în cadrul urmăririi penale, este activitatea procedurală care are la bază pеrcеpția nеmijlоcită de către organul de urmărire penală a locului unde s-a săvîrșit fapta infracțională, descoperirea fixarea și ridicarea urmelor, determinarea, stabilirea naturii și a tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta infracțională.

Analiza dosarelor penale

În compartimentul respectiv urmează a prezenta cîteva exemple întîlnite în viața de zi cu zi

și în practica judiciară. Acestea vor exemplifica în mod practic tematica proiectului. Un lucru evident și concludent din toate reiese din prisma obiectivelor care au valoare de suport în fiecare caz și cu referire la cercetarea oricărei fapte infracționale săvîrșite.

Organizarea și planificarea activității de urmărire penală rezidă începînd de la cele mai simple cazuri și parcurge pînă la îndeplinirea celor mai complicate situații. Descoperirea făptașului și a modului de derulare a tuturor activităților infracționale depinde de modalitatea organizării și planificării activității de urmărire penală. Astfel, ca exemple cu referire la tematica dată pot fi înaintate cele mai diverse cazuri.

Dosarul nr. 5347629838:

La 06.04.15 aproximativ la ora 10:10, persoane neidentificate de către organul de urmărire penală, avînd intenția sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, aflîndu-se în maxi-taxi nr. 166 pe traseul de la str. Alecu Russo pînă la str. Bulgară mun. Chișinău, folosindu-se de neatenția cet. AI, în mod tainic, i-au sustras din geantă un portmoneu la prețul de 100 lei, în care se aflau bani în sumă de 1911 lei și buletinul de identitate pe numele AI, cauzîndu-i victimei prejudiciu material considerabil în sumă totală de 2011 lei.

Luînd în considerație cele expuse precum și faptul că din cuprinsul actului de sesizare rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrșită infracțiunea prevăzută de art. 186, alin. (2), lit.b), d) CP, neexistînd careva dintre corcumstanțele care exclud urmărirea penală și conducîndu-se de prevederile art. 57, al.3, 262, 263, 274 al.1, al.3 și art. 255 Cod de Procedură Penală s-a dispus începerea urmăririi penale.

Prin infracțiune victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 2011 lei, care este considerabil pentru persoana în cauză, deoarece la moment nu activează nicăieri și este întreținută de către o prietenă care muncește peste hotare.

De asemenea la dosar este fixat de către serviciul criminalistic un tabel fotografic al procesului verbal de examinare a obiectelor. Proces-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie.

În acest sens, cu referire la cauza dată, procurorul a făcut o sesizare despre constatarea unor cauze și condiții care au contribuit la săvîrșirea infracțiunii. Prin aceasta s-a menționat:

de asigurat controlul strict asupra activității întreprinderii municipale de transport public;

de întreprins măsuri de ordin instructiv cu toți șoferii de pe ruta menționată în cauză, cu privire la atenționarea pasagerilor despre posibilitatea sustragerii bunurilor din buzunare și genți;

reacționarea și implicarea activă a șoferilor transportului public la semnalarea pasagerilor despre furt și întreprinderea măsurilor necesare.

În baza celor relatate, pe parcursul desfășurării activității de urmărire penală s-a prezentat un raport cu propunerea de înaintare a învinuirii, de întocmire a rechizitoriului și de transmitere a cauzei penale spre judecare în instanța de judecată competentă.

În urma cercetărilor cauzei, s-a identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii date. Astfel, prin acțiunile sale intenționate, cet. LLV a comis infracțiunea prevăzută de al.2 art. 186 Cod Penal: „Furtul comis de către două sau mai multe persoane cu cauzarea de daune în proporții considerabile.”

Fiind recunoscută în calitate de bănuită, la 27.04.15, cet. LLV a recunoscut integral fapta, însă nu a oferit careva declarații pe cazul dat, comunicînd că va da declarații ulterior.

Vinovăția bănuitei, cet. LLV, este demonstrată prin următoarele probe:

declarația părții vătămate AI;

proces-verbal de recunoaștere după fotografie prin care partea vătămată a recunoscut-o pe cet. LLV drept persoana care s-a aflat în maxi-taxi și a suspectat-o că a sustras portmoneul.

Prin urmare, constatînd probele administrate în cadrul urmăririii penale , conducîndu-se de prevederile art. 289 Cod de Procedură Penală s-a propus:

înaintarea învinuirii bănuitei LLV ;

finisarea urmăririi penale, întocmirea rechizitoriului în privința cet.LLV și expedierea cauzei penale în instanța competentă.

La dosar s-a anexat astfel ordonanța de punere sub învinuire, aducerea la cunoștință a drepturilor și obligațiilor învinuitului și inculpatului, de asemenea obligarea de a nu părăsi țara, proces-verbal de informare despre terminarea urmăririi penale; proces-verbal de prezentare a materialelor urmăririi penale; ordonanța privind aplicarea măsurii preventive și proces-verbal de audiere a învinuitului.

În urma examinării tuturor circumstanțelor și determinării tuturor aspectelor cu referire la cauza dată, s-a identificat făptașul și într-un sfîrșit, prin probele concludente descoperite de către organul de urmărire penală, s-a demonstrat vinovăția certă a acestuia. Pentru aflarea adevărului și soluționarea justă a cauzei, s-au аșezаt tоаtе invеstigаțiilе pе bаzе științificе, planificate, caracterul organizat al tuturor acțiunilor, care au asigurat justa orientare a activității de urmărire penală și soluționarea cauzei. Astfel s-a evitat pierderea inutilă a timpului și irosirea mijloacelor care de fapt asigură operativitatea ce caracterizează urmărirea penală.

În cazul dat s-ar putea forma dezbateri de idei asupra calificării faptei respective. Deaceea tinde să se menționeze că, infracțiunea de furt se poate deosebi de pungășie prin considerabilitatea prejudiciului cauzat persoanei vătămate. Deci este evident faptul săvîrșirii unei acțiuni calificate ca furt, prevăzută la art. 186, deoarece din declarațiile făcute de partea vătămată rezultă că prin infracțiune acesteia i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 2011 lei, care este considerabil pentru persoana în cauză, deoarece la moment nu activează nicăieri și este întreținută de către o prietenă care muncește peste hotare.

În prevederile Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28.06.04 cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor cu modificările din 22. 12.14, este menționat:

Sustragerea se consideră săvîrșită pe ascuns și se califică drept furt în baza art. 186 Cod Penal, dacă a fost săvîrșită:

în absența proprietarului, a posesorului sau a oricăror altor persoane;

în prezența altor persoane, dar pe neobservate pentru acestea;

în prezența altor persoane, care observă actul luării bunurilor, dar care nu conștientizează

caracterul infracțional al celor comise (din cauza necunoașterii de către ele a faptului cui aparțin aceste bunuri sau din cauza creării de către făptuitor a iluziei caracterului legitim al luării bunurilor, sau din cauza vîrstei minore, a ebrietății, a somnului, a unei boli psihice ori a unei alte stări specifice în care se află aceste persoane) [32, pct. 3].

Pentru calificarea faptei ca furt este necesar să fie stabilită convingerea făptuitorului că cele comise de el rămîn neobservate sau neînțelese de către alte persoane ori că aceste persoane nu-i vor zădărnici săvîrșirea sustragerii. Instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că concluziile despre convingerea făptuitorului privind modul ascuns al acțiunilor sale trebuie să se bazeze pe anumite premise de ordin obiectiv iar nu pe declarațiile neîntemeiate ale lui. În cazul în care făptuitorul consideră că săvîrșește sustragerea pe ascuns iar în realitate acțiunile i-au fost observate sau înțelese adecvat de alte persoane, fapta se va califica ca furt.

De asemenea în conținutul acestei Hotărâri este specificat că: „prin pungășie prevăzută la art. 192 Cod Penal, trebuie de înțeles acțiunea în scopul sustragerii pe ascuns (în stații, în mijloacele de transport, în comun, în piață, pe stradă, în magazine, restaurante, expoziții, în parcuri etc.) a unui bun (bani sau titluri de valoare , bijuterii, obiecte prețioase etc.) ce aparține unei alte persoane și se află asupra acesteia (în buzunar, în geantă, poșetă, sacoșă sau alte obiecte prezente la victimă) ori în imediata sa apropiere (pe bancă, pe banchetă, pe tarabă, pe masă etc.), astfel încît să fie clară apartenența bunului persoanei respective dacă fapta nu întrunește semnele unei alte infracțiuni.

Dosarul nr. 4236485952:

Dosar nr. xxxxx : intentarea unei cauze penale pe motivul falsificării probelor în cadrul procesului civil infracțiune prevăzută la art. 310, al. 1 Cod Penal.

Prezentarea probelor prevăzute în procesul penal într-o cauză penală referitoare la fapte vădit false, care ușurează sau agravează situația inculpatului, a părții vătămate, a părții civile sau civilmente responsabile și a altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei penale, ca și folosirea înscrisurilor vădit false, distrugerea probelor (ardere, rupere, dizolvare, ștergere etc.), influența asupra persoanei vătămate, martorilor, inculpaților de a da declarații false organului de urmărire penală sau instanței de judecată, constituie acțiuni prin care se manifestă latura obiectivă a infracțiunii.

În conținutul dosarului se găsea și un raport de consemnare a rezultatelor urmăririi penale.

Ordonanță de liberare de răspundere penală cu tragere la răspundere contravențională,

analizînd în ansamblu materialele cauzei penale și luînd în considerație că învinuitul X a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate, anterior nu a fost condamnat, a săvîrșit pentru prima dată o infracțiune mai puțin gravă, este angajat în cîmpul muncii, este caracterizat pozitiv, procurorul astfel a considerat că corectarea și reeducarea acestuia este posibilă fără a fi supus răspunderii penale cu tragerea la răspundere contravențională, în baza art. 53, 55 Cod Penal, 52, 255, 285, 289, 295 Cod de Procedură Penală.

În cazul în care fapta nu prezintă un pericol social grav sau făptuitorul la momentul desfășurării urmăririi penale nu mai este social periculos și a săvîrșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă pentru prima dată potrivit art.55 Cod Penal, ofițerul de urmărire penală poate înainta procurorului propuneri motivate privind liberarea de răspundere penală, cu tragerea la răspundere contravențională .

Astfel potrivit prevederilor Codului Penal, persoana care a săvîrșit pentru prima dată o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, poate fi liberată de răspundere penală și trasă la răspundere contravențională în cazurile în care și-a recunoscut vina , a reparat prejudiciul cauzat prin infracțiune și s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanelor liberate de răspundere penală le sunt aplicate sancțiuni contravenționale: amenda -150 u.c.; arestul contravențional de pînă la 30 de zile.

Asemenea situații sunt frecvente și demonstrate just și explicit în cadrul practicii judiciare. Astefl potrivit cazurilor frecvente în acest sens, aplicarea prevederilor art. 55 Cod Penal a fost considerată legală și întemeiată de cele mai frecvente ori [33, p. 299].

În luarea deciziei finale asupra cazului dat sunt evidente desfășurarea tuturor acțiunilor bine organizate în cadrul activității de urmărire penală. În general, s-a evidențiat prin descoperirea tuturor circumstanțelor care stau la baza faptelor infracționale, prin organizarea tuturor acțiunilor și planificarea mersului urmăririi penale, în toate cazurile, duc la cercetarea justă și la aflarea adevărului și stabilirea dreptății care trebuie mereu să persiste într-un stat de drept. Respectarea principiilor procesului penal, justa soluționare a cauzei, echitatea socială, stabilirea dreptății și nu doar acestea, își văd realizarea anume prin celeritatea și operativitatea care caracterizează însăși activitatea de urmărire penală.

ÎNCHEIERE

Întru generalizarea tuturor aspectelor abordate amănunțit în conținutul proiectului de licență, se vor formula idei convingătoare și de apreciere asupra valorilor de egalitate , legalitate și echitate între persoane. În ceea ce ține de activitatea de urmărire penală, dreptatea , justețea se presupune deja din timpuri îndelungate a fi bazată pe o organizare și o planificare care își face efectul pe parcursul desfășurării acesteia.

Există pîrghiile societății care prevalează cu dezvoltarea și educarea populației de rînd, cu formarea anumitor deprinderi de viață care își găsesc reflectarea în gradul de educație și de existență a bunelor maniere cu care se afirmă într-o societate. Astfel, în dependență de acestea, din combinația dată este evident faptul că unii pot realiza succese și atinge țeluri, iar alții prin dezamăgire, se direcționează asupra faptelor cu caracter infracțional. Unii procedează în modul dat, conștient, alții fiind în nedumerire. Totuși , fie primul caz , sau fie al doilea, odată cu săvîrșirea faptelor ce încalcă ordinea într-o societate democratică, presupune un dezechilibru evident între binele și răul societății. Această ordine este bine fixată și coordonată de către organele de drept.

Concluzii:

În cazul săvîrșirii unor fapte cu caracter infracțional, organele de urmărire penală își au

aportul direct întru depistarea, cercetarea acestora. Cu efortul maxim de stăruință din partea acetuia se realizează înfăptuirea justiției și ajungerea la etapa importantă, și anume, cea de pedepsire a celor ce se fac a fi vinovați de săvîrșirea faptelor infracționale. În urma identificării celor vinovați, prinderea acestora cît și administrarea probelor pentru trimiterea în judecată a cauzei penale s-a simțit necesară existența unei faze procesuale care anticipează judecata, aceasta fiind urmărirea penală. Acest obiectiv poate fi atins doar în cazul unei planificări și organizări desăvîrșite, infailibile a activității de urmărire penală. În așa mod s-a ajuns și la aprecierea importanței temei proiectului de licență elaborat astfel.

Organele abilitate a efectua urmărirea penală trebuie nemijlocit să insufle omului de rînd,

încredere maximă. Aceasta poate fi realizată doar prin realizarea activităților bazate pe dreptate și echitate, stabilirea adevărului, identificarea și pedepsirea celor care sunt vinovați, și răspunderea lor pentru faptele lor infracționale.

Dacă ar fi să generalizăm cele redactate în textul proiectului se poate aprecia necesitatea

organizării și planificării activității de urmărire penală. Evaluarea tuturor sarcinilor de divers nivel de complexitate este eficientă pentru formarea unui potențial adecvat. Din aceste considerente, elaborarea sarcinilor pe niveluri reprezintă un important suport întru explicarea tematicii. Prin utilizarea lor se respectă principiile fundamentale de echitate, egalitate, legalitate. Modelul de elaborare a sarcinilor respective presupune realizarea obiectivelor de cunoaștere și înțelegere, a celor de aplicare a cunoștințelor, activități de planificare și organizare prin solicitarea proceselor complexe de gîndire și valorificare a potențialului creativ.

Cu ajutorul acestui suport se poate forma o imagine obiectivă despre fiecare

compartiment menționat în parte, se poate proiecta activitatea, găsind varianta optimă de realizare a întregului proces de elaborare a versiunilor criminalistice, de planificare și organizare a activității de urmărire penală, și nu în cele din urmă a procesului referitor la aspectele noționale și a trăsăturilor caracteristice.

Astfel, prin bogata documentare, prin analiza amplă a tuturor aspectelor, profunzimea reflecțiilor asupra materiei respective, această lucrare va fi destul de utilă, constituind un proiect de referință către toate pîrghiile ce alcătuiesc, compun întreaga activitate de urmărire penală.

Ca recomandări pentru desfășurarea cu obiectivitate a activității de urmărire penală în ansamblu, s-ar putea propune, elaborarea unor strategii noi de cunoaștere multi-aspectuală, și de lărgire a sferei de gîndire, de chibzuire și de apreciere a faptelor , îmbogățirea imaginației întru soluționarea operativă a diferitor situații complicate în care de cele mai multe ori se află organele de urmărire penală. De asemenea s-ar putea realiza diferite proiecte prin care vor acumula tendințe noi de dezvoltare și vor fi într-un proces continuu de cunoaștere. Respectiv ar fi posibilă și testarea acestora, supunerea acestora unor competiții de gindire logică și de analiză. Ceea ce ține de domeniul combaterii criminalității, aceasta este de fapt o luptă aprigă cu care se confruntă organele de drept deja de mult timp. Ca fenomen social alcătuit din faptele infracționale care au loc în societate. Criminalitatea în rîndul societății nu poate fi oprită definitiv, însă pentru diminuarea coeficientului acesteia este necesar un efort maxim. Cauzele creșterii coeficientului criminalității sunt diferite, acestea fiind legate de persoana criminalului, cele referitoare la mediu. De asemenea sunt specificate și cauzele legate de aspectele materiale și anume, deficiențele materiale, sărăcia, unele boli de natură psihică.

Evitarea aspectelor infracționale din rîndul societății se realizează cu ajutorul anume a organizării și planificării eficiente și obiective a activității de urmărire penală pentru fiecare caz în parte cît și sub aspect generalizator.

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. Publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1. http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731

Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova din 14.03.2003. Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110. http://lex.justice.md/md/326970/

Codul Civil al Republicii Moldova din 06.06.2002. Publicat: 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82 – 86. http://lex.justice.md/md/325085/

Legea Nr. 753 din 23.12.1999 privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. Publicat: 31.12.1999 în Monitorul Oficial Nr. 156. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311721

Legea Nr. 1104 din 06.06.2002 cu privire la Centrul Național Anticorupție. Publicat: 05.10.2012 în Monitorul Oficial Nr. 209 – 211. http://lex.justice.md/md/344902/

Legea Nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală. Publicat: 22.12.2006 în Monitorul Oficial Nr. 195 – 198. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077

Legea Nr. 294 din 25.12.2008 cu privire la Procuratură. Publicat: 17.03.2009 în Monitorul Oficial Nr. 55 – 56. http://lex.justice.md/md/331011/

Legea Nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații. Publicat: 08.06.2012 în Monitorul Oficial Nr. 113 – 118. http://lex.justice.md/md/343452/

Monografii, articole de specialitate

Ciopraga A., Iacobuță I. Criminalistica. Iași: Fundația Chemarea. 1997. 423 p.

Deleanu I. Drept constituțional și instituții politice. Iași: Fundația Chemarea. 1996. 356 p.

Dolea I., Roman D., Sedlețchi I. Drept procesual penal. Chișinău: Cartier juridic. 2005. 960 p.

Dongoroz V. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român-partea generală. București: Editura Academiei. 1975. 195 p.

Dongoroz V, Dărîngă Gh., Kahane S. ș.a. Noul Cod de Procedură penală și Codul de Procedură Penală anterior – prezentare comparativă. București: Editura politică. 1969. 232 p.

Gheorghiță M. Tratat de metodică criminalistică. Chișinău: CEP USM. 2015. 532 p.;

Gheorghiță M. Criminalistica. Chișinău: Museum. 1995. 144 p.

Lichii B. Urmărirea penală. Chișinău: Garuda – art. 2000. 165 p.

Mateuț Gh. Procedura penală. Chișinău: Lumina – LEX. 1997. 289 p.

Mircea I. Criminalistica. București: Lumina – LEX. 1999. 351 p.

Neagu I. Tratat de procedură penală. București: PRO. 1997. 732 p.

Pitulescu I., Abraham P., Ranete I. Dicționar explicativ și practic de drept penal. București: Editura Național. 1997. 341 p.

Stancu E. Tratat de criminalistică. București: Actami. 2001. 373 p.

Theodoru G., Moldovan L. Drept procesual penal. București: Editura didactică și pedagogică. 1979. 382 p.

Tulbure A., Tatu A. Tratat de drept procesual penal. București: ALL Beck. 2001. 608 p.

Volonciu N. Drept porcesual penal. București: Editura didactică și pedagogică. 1972. 495 p.

Volonciu N. Tratat de procedură penală. București: PAIDEIA. 1994. 502 p.

Арцищевский Т. В. Выдвижение и проверка следственных версий. Москва: БЕК. 1978. 324 с.

Белкин В.С. Криминалистическая энциклопедия. Москва: БЕК. 1997. 342 с.

Драпкин Л.Я., Карагодин В.Н. Криминалистика. Москва: Проспект. 2014. 768 с.

Волынский А.Ф., Лавров В.П. Криминалистика. Москва: ЮНИТИ – ДАНА: Закон и право. 2013. 943 с.

Пантелеев Н. Ф., Селиванов Н.А. Криминалистика. Москва: Юридическая литература. 1993. 592 с.

Яблоков Н.П. Криминалистика. Москва: Юрайт. 2013. 280 с.

Culegeri de documente, practica judiciară

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr. 23 din 28.06.2004. http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=37

Jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală 2008 – 2010. http://crjm.org/wp-content/uploads/2014/07/2012_DREPT_PENAL_CSJ.pdf

Site Internet

Acțiunea civilă în procesul penal (online), https://dreptmd.wordpress.com/cursuriuniversitare/drept-procesual-penal-p-g/actiunea-civila-n-procesul-penal/ (citat la 19.04.15)

Declarația Universală a Drepturilor Omului (online) , https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=18&ved=0CFkQFjAHOAo&url=http%3A%2F%2Fwww.csj.md%2Fadmin%2Fpublic%2Fuploads%2FDeclara%25C5%25A3ia%2520Universal%25C4%2583%2520a%2520drepturilor%2520omului.doc&ei=XeowVc3JK4fMPYnKgMAE&usg=AFQjCNHu_HpOVS_X0s7kmpgOIIb1TAxVQ (citat la 17.04.15)

DEX (online), http://dexonline.ro/ (citat la 15.04.15)

Dicționar de termeni juridici (online), http://www.justice.md/md/dic/ (citat la 05.04.15)

Structura organizatorică a Serviciului Vamal al Republicii Moldova (online), http://www.customs.gov.md/index.php?id=3206 (citat la 29.04.15)

Structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliției (online), http://www.igp.gov.md/ro/profile-departments/directia-generala-urmarire-penala (citat la 30.04.15)

Urmărirea penală (online), http://www.scritub.com/stiinta/drept/URMARIREA-PENALA94994.php (citat la 02.05.15)

ANEXE

Anexa A

Comisarului CPR Ungheni

lt.- col. de poliție I. B. ,

de la cet. P. I. V.

a.n. 12.07.1968 domiciliat în s. X,

rn. Ungheni, temporar nu lucrează,

tel. dom. xxxxxxxxx.

PLÎNGERE

Am fost avertizat asupra răspunderii ce o port conform art. 311 Cod Penal pentru denunțare falsă.

______________

semnătura

Rog organele de poliție să întreprindă măsurile conform legii, în privința persoanelor necunoscute, care pe data de 27 noiembrie 2007, aproximativ la ora 02 și 30 min., au pătruns în curtea casei mele situate în s. X, rn. Ungheni, de unde au sustras pe ascuns 20 foi de ardezie în sumă totală de 600 lei.

În comiterea acestei infracțiuni nu bănuesc pe nimeni.

Plîngerea este scrisă de mine personal, corect și confirm exactitatea prin semnătură.

Victima __________________ P. I. V.

semnătura

27 noiembrie 2007.

Plîngerea a primit-o:

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție __________________ V. P.

semnătura

Anexa B

Comisarului a CPR Hîncești,

maior de poliție G. R.,

de la cet. Z.I.P., a.n. 27.02.73 domiciliat în or. Hîncești, str. Ion Neculce XX, tel. dom.xxxxxxxxx.

DENUNȚ

Am fost avertizat asupra răspunderii ce o port conform art. 311 Cod Penal privind denunțarea falsă _____________________

semnătura

Prin prezentul denunț aduc la cunoștință organelor de poliție, că pe data de 28 noiembrie 2007, aproximativ la ora 19, aflîndu-mă la balcon, am văzut două persoane necunoscute cum au spart geamul autoturismului de model „Opel Ascona”, nr. de înmatriculare XX XX xxx, care se afla parcat în fața blocului de locuit nr.XX din str. Ion Neculce, or. Hîncești, proprietarul mijlocului de transport se numește X. Y., care la moment este plecat la odihnă. Din autoturism au sustras un audiocasetofon, două boxe audio și o haină de culoare închisă. La strigătul meu au dispărut printre blocuri într-o direcție necunoscută.

Nu cunosc persoanele care au comis această infracțiune.

28 noiembrie 2007.

Denunțul este scris de mine personal, corect și confirm exactitatea prin semnătură.

Denunțător ___________________ Z. I.

semnătura

Ofițer de urmărire penală

loc. major de poliție ___________________ I.G.

semnătura

Anexa C

Comisarului CPR Strășeni

lt. – colonel de poliție G.S.

de la cet. C. C.,

a.n. xx.xx.xx. domiciliat în s. X, rn. Strășeni, tel. dom. xxxxxxx, temporar nu lucrează

DECLARAȚIE DE AUTODENUNȚARE

Înainte de a face declarația de autodenunțare, mi-a fost explicat dreptul de a nu spune nimic și de a nu mă autoincrimina, precum și că în cazul de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, eu nu voi avea dreptul la repararea prejudiciului în condițiile legii.

______________ C.C.

semnătura

Dlui C. C., i-a fost adus la cunoștință că în cadrul consemnării declarației de autodenunțare va fi aplicată înregistrarea audio conform art. 115 Codului de procedură penală de către specialistul Biroului Tehnico-criminalistic al CPR Strășeni, căpitan de poliție X. T., căruia i-au fost explicate prevederile art. 87 din Codul de procedură penală și anume să aplice cunoștințele la aplicarea mijloacelor tehnice și este în drept să facă obiecții, care vor fi incluse în procesul-verbal. Totodată i-a fost adus la cunoștință că este avertizat despre răspunderea pentru refuz sau eschivarea de la îndeplinirea obligațiilor. __________ M. T. semnătura specialistului

Pe data de 29 noiembrie 2007, șeful de post, locotentul de poliție XY, l-a invitat la sectorul de poliție pe fratele meu G.C.din cauză că se bănuiește în comiterea furtului a unei butelii de gaz, 20 metri de furtun, bunuri sustrase de la vila cooperativei „Xxxxxx”.

Prin prezenta autodenunțare vă aduc la cunoștință că în perioada de timp 10-20 noiembrie 2007, eu prin efracție am pătruns într-o vilă situată în apropierea or. Strășeni. Vila aparține cooperativei „Xxxxxx”. Din încăpere am sustras o butelie de gaz și 20 metri de furtun cu diametrul de 20 cm. Aceste lucruri le-am realizat unor persoane necunoscute la piața din or. Strășeni. Banii i-am folosit pentru necesități proprii.

Eu cunosc unde este amplasată vila și depozițiile mele pot să le reproduc la fața locului.

Declarația de autodenunțare a fost înregistrată pe bandă magnetică, fiind utilizat magnetofonul de model „Xxxxxxx”, caseta audio model XXX.

Înregistrarea audio a fost reprodusă în întregime în fața cet. C. C., care a confirmat justețea celor înregistrate. Caseta cu înregistrarea audio a conținutului declarației de autodenunțare se anexează.

Declarația este scrisă de mine personal, cele consemnate corespund adevărului și confirm exactitatea prin semnătură.

30 noiembrie 2007

Persoana care a făcut

declarația de autodenunțare ________________ C. C.

semnătura

Specialistul CPR Strășeni

căpitan de poliție ________________ X.Y.

semnătura

Ofițer de urmărire penală

lct. major de poliție ________________ C.S.

semnătura

Anexa D

„CОNFIRM”

începerea urmăririi penale pe cauza penală nr._____________________________________

„DISPUN”

Conducerea urmăririi penale pe cauza penală procurorului procuraturii __________________

_______________________________________

Procuror________________________________

semnătura

„ _____” „_______________” 200______

ora _____ min ______

ORDONANȚĂ

de începere a urmăririi penale

mun. Chișinău “11” noiembrie 2007

locul emiterii data emiterii

Ofițerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPS X mun. Chișinău, locotenent de poliție X. Y. , examinînd în temeiul art. 262 alin. (1) pct.1 CPP, art. 263 și art. 265 CPP, plîngerea victimei D.S. înregistrată la data de xx noiembrie 2007 sub nr. xxx în R 1,-

A CONSTATAT:

Pe data de xx noiembrie 2007, aproximativ la ora 23 și 30 min., din fața blocului nr. 11 din str. Cuza Vodă, mun. Chișinău, persoane necunoscute au sustras pe ascuns autoturismul de model XX XX , anul fabricației xxxx, numărul de înmatriculare C XX xxx, care aparține cet. D. S., cauzîndu-i un prejudiciu în sumă de 64.000 lei.

Examinînd materialele acumulate și din datele existente, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrșită o infracțiune prevăzută de art. 195 alin. (2) Cod penal.

Ținînd cont de cele expuse, conducîndu-se de prevederile art. 57 alin. (2) pct.1 CPP, art. 55 alin. (4) CPP, în temeiul art. 274 alin. (1) și (3) CPP și în conformitate cu prevederile art. 255 CPP,-

DISPUNE:

1. Începerea urmăririi penale cu privire la săvîrșirea infracțiunii de sustragere (însușire) în proporții deosebit de mari a bunurilor proprietarului, conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) Cod penal.

Anexa D

2. De informat victima despre decizia luată.

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ______________ X.Y.

semnătura

Notă: Copia ordonanței a fost expediată procurorului la „11” noiembrie 2007

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ______________ X. Y.

semnătura

Anexa E

„AUTORIZEZ”

efectuarea cercetării la fața locului

la domiciliul R B

din comuna B.mun. Chișinău

numele, prenumele proprietarului, adresa

Judecător de instrucție

_______________________________

numele, prenumele

„____” „_________________” 200__

L.Ș.____________________________

semnătura

ORDONANȚĂ

de efectuare a cercetării la fața locului la domiciliu

mun. Chișinău „09” decembrie 2007

locul emiterii data emiterii

Ofițerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPs X mun. Chișinău, locotent de poliție I. V., examinînd materialele cauzei penale nr.xxxxxxxx, privind sustragerea pe ascuns a avutului proprietarului,-

A CONSTATAT:

Pe data de 07 decembrie 2007, aproximativ la ora 22 și 30 min., cet. B.R. prin alegerea cheilor a pătruns în casa cet. M. O. situată în comuna B, mun. Chișinău, de unde pe ascuns a sustras bunuri și obiecte de preț în sumă de 16500 lei.

Din declarațiile bănuitului B. R. rezultă, că după comiterea infracțiunii, legătura cu chei pe care le-a folosit pentru deschiderea lacătului casei, le-a aruncat în curtea casei din vecinătatea casei cet. M. O.

În urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că proprietarul casei din vecinătatea părții vătămate M. O. se numește R.. care categoric a refuzat membrilor grupei operative să efectueze cercetarea la fața locului, motivînd că el nu cunoaște nimic despre infracțiunea comisă.

Analizînd materialele cauzei penale și circumstanțele, care au servit drept temei pentru pornirea urmăririi penale, s-a stabilit că există temeiuri rezonabile de a presupune că în rezultatul efectuării cercetării la fața locului, curtea casei cet. R. B., situată în comuna B., mun. Chișinău, vor fi obținute mijloace de probă care ar putea avea importanță pe cauza penală.

Luînd în considerare că la momentul cercetării la fața locului la domiciliu lipsește permisiunea persoanei, căreia prin acțiunea procesuală i se limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliului, respectînd dispozițiile art. 12 CPP și conducîndu-se de prevederile art.57 alin. (2) pct. 6 CPP, în temeiul art. 118 alin. (2) CPP, art. 304 alin. (1) CPP și în conformitate cu prevederile art. 255 din CPP, –

DISPUNE:

Anexa E

1. Efectuarea cercetării la fața locului, la domiciliul cet. R. B. din comuna B. mun. Chișinău, în scopul descoperirii mijloacelor materiale de probă și a altor circumstanțe care au importanță pentru cauză.

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ____________________ I.A.

semnătura

Notă: Ordonanța mi-a fost adusă la cunoștință la „09” decembrie 2007

Modul de atac a acțiunilor ilegale ale organului de urmărire penală conform art. 298 CPP mi-a fost explicat.

Copia ordonanței am primit-o ______________________ R. B.

semnătura

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ____________________ I. A.

semnătura

Anexa F

PROCES-VERBAL

DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI

mun. Chișinău „09” decembrie 2007

locul întocmirii data întocmirii

Ofițerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPs C.mun. Chișinău, locotent major de poliție xx, examinînd materialele cauzei penale nr.xxxxxxxx, privind sustragerea pe ascuns a avutului proprietarului, s-a stabilit că există temeiuri rezonabile de a presupune că în rezultatul efectuării cercetării la fața locului, apartamentul cet.xx, situată în mun. Chișinău, str. Xx, xx, apt. Xx vor fi obținute mijloace de probă, care ar putea avea importanță pe cauza penală.

Cu participarea specialistului: maior de poliție X Y , care nu se află în careva relații cu participanții la această activitate_________________________________________

căruia în conformitate cu prevederile art. 277 CPP, i-au fost comunicate drepturile și obligațiile prevăzute de art. 87 CPP și a fost prevenit despre răspunderea pentru prezentarea cu bună – știință a unei concluzii false, conform art. 312 CP a fost prevenit. ______________

semnătura specialistului

Alți participanți: – inspectorul poliției criminale, căpitan de poliție xx;

– inspectorul operativ de sector, locotenent de poliție xy;

– lăcătuș al SELxx mun. Chișinău,x x .

Luînd în considerare că la momentul cercetării la fața locului la domiciliu este permisiunea persoanei, căreia prin acțiunea procesuală i se limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliului, respectînd cerințele art. 12 CPP, conducîndu-se de prevederile art. 57 alin.(2) pct. 4 CPP și în baza art. 118 CPP, a efectuat cercetarea la fața locului despre care fapt, în corespundere cu articolele 124, 260, 261 CPP a întocmit prezentul proces verbal.

Înainte de efectuarea cercetării la fața locului cet. X Y i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de efectuare a cercetării la fața locului autorizată de judecătorul de instrucție și în conformitate cu prevederile art. 298 CPP mi-a fost explicat modul de atac a acțiunilor ilegale ale organului de urmărire penală.

______________

semnătura

Cercetarea:

a început la ora 10 și 35 min

s-a încheiat la ora 12 și 00 min.

Prin cercetare s-a constat:

Că locul săvîrșirii faptei este apartamentul nr. Xx situat str.xxxxxxx, sect. X mun. Chișinău.

Apartamentul este situat în scara nr.x, etajul xx, întru-n bloc cu x etaje, construit din blocuri de calcar. Intrarea se efectuiază printr-o ușă de metal de culoare neagră. În urma cercetării s-a constatat că ușa se încuie cu un lacăt montat, care la moment se află în poziție Semnătura participanților la această activitate

Anexa F

„descuiat”, urme de forțare nu au fost depistate.

Intrarea în apartamentul cu nr.xx, se face din palier, printr-o ușă metalică de culoare cafeniu închis, care la momentul cercetării se află întredeschisă în afară. Prin cercetare s-a constatat, că ușa se încuie cu un lacăt montat în interior cu forma dreptunghilară, dimensiunile xx m. x yy m.și cu un zăvor din metal confecționat artizanal. Ușa la sistemul de închidere prezintă urme de forțare: pe clapa ușii din metal a depozitului din exterior sunt amplasate două urme integre statitce a armei de spargere de gormă dreptunghilară. Dimensiunile urmei: lungimea xx mm., lățimea xx mm., adîncimea urmei xx mm., distanța de la centrul urmei pînă la marginea de sus a ușii xx cm., pînă la marginea alăturată a ușii din partea rupturii – xx cm., pînă la ruptură xxx cm. În colțul drept a urmei se observă o preminență evidentă de formă ovală cu o dimensiune de x mm. x x mm., care este amplasată paralel părții lungi a urmei. Distanța de la proeminență indicată pînă la partea lungă a urmei – x mm., pînă la partea scurtă – x mm. La examinare s-au folosit lupa dublă, riglă, ruletă și compas.

Ușa de la intrare și urmele au fost fotografiate cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”.

Cercetarea la fața locului a fost făcută pe timp de vizibilitate normală, temperatura 18 C. Apartamentul are două camere; bucătărie și antreu. În partea de Sud – Est a antreului se află un cuier pentru haine, ușa care duce la bucătărie, ușa wc-ului și ușa în dormitor, ușa în sala de primire a oaspeților.

În dormitor a fost găsit corpul neînsuflețit al cîinelui de rasa „Doberman” de culoare neagră, cu multe urme de sînge, cu găuri la regiunea gîtului cu diametrul orificiilor de 12 mm. Cadavrul cîinelui se află la xxx cm. de la ușa dormitorului, xx cm. de la peretele de Nord – Est al camerei. Cadavrul cîinelui a fost fotografiat cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”. Cadavrul cîinelui a fost împachetat îtr-un sac de plastic, care a fost sigilat cu imprimarea sigiliului rotund cu textul pe centru „nr.2 PENTRU pachete MAI CPs Centru. Pe sac a fost aplicată inscripția: „Cadavrul cîinelui depistat la efectuarea CFL (09.12.2007,mun. Chișinău, str.xxxxxx, apt. xxx și semnăturile participanților)”. În cameră se mai afla un sertar, un dulap pentru haine, o masă penru televizor, sertarul este deschis, în el se află niște documente care conțin conturi bancare a unor persoane în diferite bănci, mai sunt și niște cutii pentru bijuterii goale, împrăștiate prin tot sertarul. Sertarul de la mijloc are un lacăt micuț, lacătul este deteriorat, urme pe ușa sertarului nu-s de cît cele lăsate pe lacăt, niște zgîrieturi în lungime lăsate pe lacăt, lacătul a fost fotografiat cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”. Lacătul a fost împachetat și sigilat cu sigiliul rotund cu textul pe centru „nr.2 PENTRU pachete MAI CPs Centru. Pe punga de plastic a fost aplicată inscripția: „Lacătul sertarului depistat la efectuarea CFL (09.xx.2007, mun. Chișinău, str.xxxxx, apt. Xx și semnăturile participanților)”. Se observa un loc mai curat asemănîndu-se la figură cu un pătrat cuxxxcm. mărimea laturilor. Figura a fost fotografiată cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”. În camera pentru primire a oaspeților se află două fotografii în partea de Sud – Vest cu o masă între ele, un tablou pe peretele de Est, un televizor model „SONY” de culoare neagră cu mărimile următoare: lungimea – xx cm., lățimea – xx cm., înălțimea – xx cm. Pe ecran s-a depistat o urmă slab vizibilă a degetului mîinii. Urma se află la o distanță de 1xx cm. De la marginea ce constituie lungimea maximă a fragmentului și xx cm. De la marginea ce constituie lățimea macsimă a fragmentului. Urma este de formă ovală cu dimensiunile lungimea maximală xx mm., lățimea maximală xx mm. Liniile papilare și particularitățile structurii ornamentului din cadrul urmei s-a evidențiat clar. Ornamentul se referă la tipul laț, caracter simplu, piciorușele nodurilor îndreptate spre stînga. La examinarea urmei s-au

Semnătura participanților la această activitate

Anexa F

folosit lupa dublă și rigla. Amprenta a fost fotografiată cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”.,

urma s-a manifestat prin praf de aluminiu cu ajutorul unei periușe dactiloscopice, iarăși fotografiată în condițiile indicate mai sus și copiată pe peliculă închisă dactiloscopică. Pelicula este ambalată în plic, care este sigilat cu imprimarea sigiliului rotund cu textul pe centru „nr.2 PENTRU pachete MAI CPs Centru. Pe plic este aplicată inscripția: „Peliculă dactiloscopică cu urma depistată pe ecranul televizorului SONY. (09.xx.2007., mun. Chișinău, str.xxxxxx, apt. xx și semnăturile participanților)”. La bucătărie în partea de Nord a peretelui se află un frigider, în partea de Nord-Est o masă, în cornul de Est al camerei se află un dulap pentru veselă, în bucătărie urme nu s-au găsit.

Încăperea bucătăriei a fost fotografiată cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”.,

În cadrul cercetării la fața locului au fost utilizate mijloace tehnico-științifice: aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”, peliculă închisă dactiloscopică,

Toate urmele (cadavrul cîinelui; lacătul sertarului; pelicula neagră adezivă cu urma degetului mîinii de pe ecranul TV SONY) au fost fotografiate la scară matrică, în mărime naturală, au fost ridicate, împachetate și sigilate în pungi de plastic.

Procesul-verbal a fost dat citirii. Faptele consemnate corespund adevărului. Obiecții și adăugări nu au parvenit.

Partea vătămată ______________ R. B.

semnătura

Specialist

maior de poliție ______________ X Y

semnătura

Inspectorul poliției criminale

căpitan de poliție ______________ X Y

semnătura

Inspectorul operativ de sector

locotenent de poliție ______________ X Y

semnătura

Ofițer de urmărire penală

loc. major de poliție ______________ X Y

semnătura

Anexa G

DECLARAȚIE

privind originalitatea conținutului lucrării de licență

Subsemnata___________________________________________________________________

absolventă a Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea_____________________, specialitatea__________________, promoția___________, declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență cu titlul:___________________________________________________________________________________________________________________________________________________

elaborate sub îndrumarea dl.______________________________________________________,

pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.

Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență fiind menționate în cuprinsul acesteia.

De asemenea, declar că sunt de accord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop.

Data____________________ Semnătura studentului____________________

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. Publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1. http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731

Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova din 14.03.2003. Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110. http://lex.justice.md/md/326970/

Codul Civil al Republicii Moldova din 06.06.2002. Publicat: 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82 – 86. http://lex.justice.md/md/325085/

Legea Nr. 753 din 23.12.1999 privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. Publicat: 31.12.1999 în Monitorul Oficial Nr. 156. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311721

Legea Nr. 1104 din 06.06.2002 cu privire la Centrul Național Anticorupție. Publicat: 05.10.2012 în Monitorul Oficial Nr. 209 – 211. http://lex.justice.md/md/344902/

Legea Nr. 333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală. Publicat: 22.12.2006 în Monitorul Oficial Nr. 195 – 198. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077

Legea Nr. 294 din 25.12.2008 cu privire la Procuratură. Publicat: 17.03.2009 în Monitorul Oficial Nr. 55 – 56. http://lex.justice.md/md/331011/

Legea Nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații. Publicat: 08.06.2012 în Monitorul Oficial Nr. 113 – 118. http://lex.justice.md/md/343452/

Monografii, articole de specialitate

Ciopraga A., Iacobuță I. Criminalistica. Iași: Fundația Chemarea. 1997. 423 p.

Deleanu I. Drept constituțional și instituții politice. Iași: Fundația Chemarea. 1996. 356 p.

Dolea I., Roman D., Sedlețchi I. Drept procesual penal. Chișinău: Cartier juridic. 2005. 960 p.

Dongoroz V. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român-partea generală. București: Editura Academiei. 1975. 195 p.

Dongoroz V, Dărîngă Gh., Kahane S. ș.a. Noul Cod de Procedură penală și Codul de Procedură Penală anterior – prezentare comparativă. București: Editura politică. 1969. 232 p.

Gheorghiță M. Tratat de metodică criminalistică. Chișinău: CEP USM. 2015. 532 p.;

Gheorghiță M. Criminalistica. Chișinău: Museum. 1995. 144 p.

Lichii B. Urmărirea penală. Chișinău: Garuda – art. 2000. 165 p.

Mateuț Gh. Procedura penală. Chișinău: Lumina – LEX. 1997. 289 p.

Mircea I. Criminalistica. București: Lumina – LEX. 1999. 351 p.

Neagu I. Tratat de procedură penală. București: PRO. 1997. 732 p.

Pitulescu I., Abraham P., Ranete I. Dicționar explicativ și practic de drept penal. București: Editura Național. 1997. 341 p.

Stancu E. Tratat de criminalistică. București: Actami. 2001. 373 p.

Theodoru G., Moldovan L. Drept procesual penal. București: Editura didactică și pedagogică. 1979. 382 p.

Tulbure A., Tatu A. Tratat de drept procesual penal. București: ALL Beck. 2001. 608 p.

Volonciu N. Drept porcesual penal. București: Editura didactică și pedagogică. 1972. 495 p.

Volonciu N. Tratat de procedură penală. București: PAIDEIA. 1994. 502 p.

Арцищевский Т. В. Выдвижение и проверка следственных версий. Москва: БЕК. 1978. 324 с.

Белкин В.С. Криминалистическая энциклопедия. Москва: БЕК. 1997. 342 с.

Драпкин Л.Я., Карагодин В.Н. Криминалистика. Москва: Проспект. 2014. 768 с.

Волынский А.Ф., Лавров В.П. Криминалистика. Москва: ЮНИТИ – ДАНА: Закон и право. 2013. 943 с.

Пантелеев Н. Ф., Селиванов Н.А. Криминалистика. Москва: Юридическая литература. 1993. 592 с.

Яблоков Н.П. Криминалистика. Москва: Юрайт. 2013. 280 с.

Culegeri de documente, practica judiciară

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr. 23 din 28.06.2004. http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=37

Jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală 2008 – 2010. http://crjm.org/wp-content/uploads/2014/07/2012_DREPT_PENAL_CSJ.pdf

Site Internet

Acțiunea civilă în procesul penal (online), https://dreptmd.wordpress.com/cursuriuniversitare/drept-procesual-penal-p-g/actiunea-civila-n-procesul-penal/ (citat la 19.04.15)

Declarația Universală a Drepturilor Omului (online) , https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=18&ved=0CFkQFjAHOAo&url=http%3A%2F%2Fwww.csj.md%2Fadmin%2Fpublic%2Fuploads%2FDeclara%25C5%25A3ia%2520Universal%25C4%2583%2520a%2520drepturilor%2520omului.doc&ei=XeowVc3JK4fMPYnKgMAE&usg=AFQjCNHu_HpOVS_X0s7kmpgOIIb1TAxVQ (citat la 17.04.15)

DEX (online), http://dexonline.ro/ (citat la 15.04.15)

Dicționar de termeni juridici (online), http://www.justice.md/md/dic/ (citat la 05.04.15)

Structura organizatorică a Serviciului Vamal al Republicii Moldova (online), http://www.customs.gov.md/index.php?id=3206 (citat la 29.04.15)

Structura organizatorică a Inspectoratului General al Poliției (online), http://www.igp.gov.md/ro/profile-departments/directia-generala-urmarire-penala (citat la 30.04.15)

Urmărirea penală (online), http://www.scritub.com/stiinta/drept/URMARIREA-PENALA94994.php (citat la 02.05.15)

ANEXE

Anexa A

Comisarului CPR Ungheni

lt.- col. de poliție I. B. ,

de la cet. P. I. V.

a.n. 12.07.1968 domiciliat în s. X,

rn. Ungheni, temporar nu lucrează,

tel. dom. xxxxxxxxx.

PLÎNGERE

Am fost avertizat asupra răspunderii ce o port conform art. 311 Cod Penal pentru denunțare falsă.

______________

semnătura

Rog organele de poliție să întreprindă măsurile conform legii, în privința persoanelor necunoscute, care pe data de 27 noiembrie 2007, aproximativ la ora 02 și 30 min., au pătruns în curtea casei mele situate în s. X, rn. Ungheni, de unde au sustras pe ascuns 20 foi de ardezie în sumă totală de 600 lei.

În comiterea acestei infracțiuni nu bănuesc pe nimeni.

Plîngerea este scrisă de mine personal, corect și confirm exactitatea prin semnătură.

Victima __________________ P. I. V.

semnătura

27 noiembrie 2007.

Plîngerea a primit-o:

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție __________________ V. P.

semnătura

Anexa B

Comisarului a CPR Hîncești,

maior de poliție G. R.,

de la cet. Z.I.P., a.n. 27.02.73 domiciliat în or. Hîncești, str. Ion Neculce XX, tel. dom.xxxxxxxxx.

DENUNȚ

Am fost avertizat asupra răspunderii ce o port conform art. 311 Cod Penal privind denunțarea falsă _____________________

semnătura

Prin prezentul denunț aduc la cunoștință organelor de poliție, că pe data de 28 noiembrie 2007, aproximativ la ora 19, aflîndu-mă la balcon, am văzut două persoane necunoscute cum au spart geamul autoturismului de model „Opel Ascona”, nr. de înmatriculare XX XX xxx, care se afla parcat în fața blocului de locuit nr.XX din str. Ion Neculce, or. Hîncești, proprietarul mijlocului de transport se numește X. Y., care la moment este plecat la odihnă. Din autoturism au sustras un audiocasetofon, două boxe audio și o haină de culoare închisă. La strigătul meu au dispărut printre blocuri într-o direcție necunoscută.

Nu cunosc persoanele care au comis această infracțiune.

28 noiembrie 2007.

Denunțul este scris de mine personal, corect și confirm exactitatea prin semnătură.

Denunțător ___________________ Z. I.

semnătura

Ofițer de urmărire penală

loc. major de poliție ___________________ I.G.

semnătura

Anexa C

Comisarului CPR Strășeni

lt. – colonel de poliție G.S.

de la cet. C. C.,

a.n. xx.xx.xx. domiciliat în s. X, rn. Strășeni, tel. dom. xxxxxxx, temporar nu lucrează

DECLARAȚIE DE AUTODENUNȚARE

Înainte de a face declarația de autodenunțare, mi-a fost explicat dreptul de a nu spune nimic și de a nu mă autoincrimina, precum și că în cazul de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, eu nu voi avea dreptul la repararea prejudiciului în condițiile legii.

______________ C.C.

semnătura

Dlui C. C., i-a fost adus la cunoștință că în cadrul consemnării declarației de autodenunțare va fi aplicată înregistrarea audio conform art. 115 Codului de procedură penală de către specialistul Biroului Tehnico-criminalistic al CPR Strășeni, căpitan de poliție X. T., căruia i-au fost explicate prevederile art. 87 din Codul de procedură penală și anume să aplice cunoștințele la aplicarea mijloacelor tehnice și este în drept să facă obiecții, care vor fi incluse în procesul-verbal. Totodată i-a fost adus la cunoștință că este avertizat despre răspunderea pentru refuz sau eschivarea de la îndeplinirea obligațiilor. __________ M. T. semnătura specialistului

Pe data de 29 noiembrie 2007, șeful de post, locotentul de poliție XY, l-a invitat la sectorul de poliție pe fratele meu G.C.din cauză că se bănuiește în comiterea furtului a unei butelii de gaz, 20 metri de furtun, bunuri sustrase de la vila cooperativei „Xxxxxx”.

Prin prezenta autodenunțare vă aduc la cunoștință că în perioada de timp 10-20 noiembrie 2007, eu prin efracție am pătruns într-o vilă situată în apropierea or. Strășeni. Vila aparține cooperativei „Xxxxxx”. Din încăpere am sustras o butelie de gaz și 20 metri de furtun cu diametrul de 20 cm. Aceste lucruri le-am realizat unor persoane necunoscute la piața din or. Strășeni. Banii i-am folosit pentru necesități proprii.

Eu cunosc unde este amplasată vila și depozițiile mele pot să le reproduc la fața locului.

Declarația de autodenunțare a fost înregistrată pe bandă magnetică, fiind utilizat magnetofonul de model „Xxxxxxx”, caseta audio model XXX.

Înregistrarea audio a fost reprodusă în întregime în fața cet. C. C., care a confirmat justețea celor înregistrate. Caseta cu înregistrarea audio a conținutului declarației de autodenunțare se anexează.

Declarația este scrisă de mine personal, cele consemnate corespund adevărului și confirm exactitatea prin semnătură.

30 noiembrie 2007

Persoana care a făcut

declarația de autodenunțare ________________ C. C.

semnătura

Specialistul CPR Strășeni

căpitan de poliție ________________ X.Y.

semnătura

Ofițer de urmărire penală

lct. major de poliție ________________ C.S.

semnătura

Anexa D

„CОNFIRM”

începerea urmăririi penale pe cauza penală nr._____________________________________

„DISPUN”

Conducerea urmăririi penale pe cauza penală procurorului procuraturii __________________

_______________________________________

Procuror________________________________

semnătura

„ _____” „_______________” 200______

ora _____ min ______

ORDONANȚĂ

de începere a urmăririi penale

mun. Chișinău “11” noiembrie 2007

locul emiterii data emiterii

Ofițerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPS X mun. Chișinău, locotenent de poliție X. Y. , examinînd în temeiul art. 262 alin. (1) pct.1 CPP, art. 263 și art. 265 CPP, plîngerea victimei D.S. înregistrată la data de xx noiembrie 2007 sub nr. xxx în R 1,-

A CONSTATAT:

Pe data de xx noiembrie 2007, aproximativ la ora 23 și 30 min., din fața blocului nr. 11 din str. Cuza Vodă, mun. Chișinău, persoane necunoscute au sustras pe ascuns autoturismul de model XX XX , anul fabricației xxxx, numărul de înmatriculare C XX xxx, care aparține cet. D. S., cauzîndu-i un prejudiciu în sumă de 64.000 lei.

Examinînd materialele acumulate și din datele existente, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrșită o infracțiune prevăzută de art. 195 alin. (2) Cod penal.

Ținînd cont de cele expuse, conducîndu-se de prevederile art. 57 alin. (2) pct.1 CPP, art. 55 alin. (4) CPP, în temeiul art. 274 alin. (1) și (3) CPP și în conformitate cu prevederile art. 255 CPP,-

DISPUNE:

1. Începerea urmăririi penale cu privire la săvîrșirea infracțiunii de sustragere (însușire) în proporții deosebit de mari a bunurilor proprietarului, conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) Cod penal.

Anexa D

2. De informat victima despre decizia luată.

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ______________ X.Y.

semnătura

Notă: Copia ordonanței a fost expediată procurorului la „11” noiembrie 2007

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ______________ X. Y.

semnătura

Anexa E

„AUTORIZEZ”

efectuarea cercetării la fața locului

la domiciliul R B

din comuna B.mun. Chișinău

numele, prenumele proprietarului, adresa

Judecător de instrucție

_______________________________

numele, prenumele

„____” „_________________” 200__

L.Ș.____________________________

semnătura

ORDONANȚĂ

de efectuare a cercetării la fața locului la domiciliu

mun. Chișinău „09” decembrie 2007

locul emiterii data emiterii

Ofițerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPs X mun. Chișinău, locotent de poliție I. V., examinînd materialele cauzei penale nr.xxxxxxxx, privind sustragerea pe ascuns a avutului proprietarului,-

A CONSTATAT:

Pe data de 07 decembrie 2007, aproximativ la ora 22 și 30 min., cet. B.R. prin alegerea cheilor a pătruns în casa cet. M. O. situată în comuna B, mun. Chișinău, de unde pe ascuns a sustras bunuri și obiecte de preț în sumă de 16500 lei.

Din declarațiile bănuitului B. R. rezultă, că după comiterea infracțiunii, legătura cu chei pe care le-a folosit pentru deschiderea lacătului casei, le-a aruncat în curtea casei din vecinătatea casei cet. M. O.

În urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că proprietarul casei din vecinătatea părții vătămate M. O. se numește R.. care categoric a refuzat membrilor grupei operative să efectueze cercetarea la fața locului, motivînd că el nu cunoaște nimic despre infracțiunea comisă.

Analizînd materialele cauzei penale și circumstanțele, care au servit drept temei pentru pornirea urmăririi penale, s-a stabilit că există temeiuri rezonabile de a presupune că în rezultatul efectuării cercetării la fața locului, curtea casei cet. R. B., situată în comuna B., mun. Chișinău, vor fi obținute mijloace de probă care ar putea avea importanță pe cauza penală.

Luînd în considerare că la momentul cercetării la fața locului la domiciliu lipsește permisiunea persoanei, căreia prin acțiunea procesuală i se limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliului, respectînd dispozițiile art. 12 CPP și conducîndu-se de prevederile art.57 alin. (2) pct. 6 CPP, în temeiul art. 118 alin. (2) CPP, art. 304 alin. (1) CPP și în conformitate cu prevederile art. 255 din CPP, –

DISPUNE:

Anexa E

1. Efectuarea cercetării la fața locului, la domiciliul cet. R. B. din comuna B. mun. Chișinău, în scopul descoperirii mijloacelor materiale de probă și a altor circumstanțe care au importanță pentru cauză.

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ____________________ I.A.

semnătura

Notă: Ordonanța mi-a fost adusă la cunoștință la „09” decembrie 2007

Modul de atac a acțiunilor ilegale ale organului de urmărire penală conform art. 298 CPP mi-a fost explicat.

Copia ordonanței am primit-o ______________________ R. B.

semnătura

Ofițer de urmărire penală

locotenent de poliție ____________________ I. A.

semnătura

Anexa F

PROCES-VERBAL

DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI

mun. Chișinău „09” decembrie 2007

locul întocmirii data întocmirii

Ofițerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPs C.mun. Chișinău, locotent major de poliție xx, examinînd materialele cauzei penale nr.xxxxxxxx, privind sustragerea pe ascuns a avutului proprietarului, s-a stabilit că există temeiuri rezonabile de a presupune că în rezultatul efectuării cercetării la fața locului, apartamentul cet.xx, situată în mun. Chișinău, str. Xx, xx, apt. Xx vor fi obținute mijloace de probă, care ar putea avea importanță pe cauza penală.

Cu participarea specialistului: maior de poliție X Y , care nu se află în careva relații cu participanții la această activitate_________________________________________

căruia în conformitate cu prevederile art. 277 CPP, i-au fost comunicate drepturile și obligațiile prevăzute de art. 87 CPP și a fost prevenit despre răspunderea pentru prezentarea cu bună – știință a unei concluzii false, conform art. 312 CP a fost prevenit. ______________

semnătura specialistului

Alți participanți: – inspectorul poliției criminale, căpitan de poliție xx;

– inspectorul operativ de sector, locotenent de poliție xy;

– lăcătuș al SELxx mun. Chișinău,x x .

Luînd în considerare că la momentul cercetării la fața locului la domiciliu este permisiunea persoanei, căreia prin acțiunea procesuală i se limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliului, respectînd cerințele art. 12 CPP, conducîndu-se de prevederile art. 57 alin.(2) pct. 4 CPP și în baza art. 118 CPP, a efectuat cercetarea la fața locului despre care fapt, în corespundere cu articolele 124, 260, 261 CPP a întocmit prezentul proces verbal.

Înainte de efectuarea cercetării la fața locului cet. X Y i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de efectuare a cercetării la fața locului autorizată de judecătorul de instrucție și în conformitate cu prevederile art. 298 CPP mi-a fost explicat modul de atac a acțiunilor ilegale ale organului de urmărire penală.

______________

semnătura

Cercetarea:

a început la ora 10 și 35 min

s-a încheiat la ora 12 și 00 min.

Prin cercetare s-a constat:

Că locul săvîrșirii faptei este apartamentul nr. Xx situat str.xxxxxxx, sect. X mun. Chișinău.

Apartamentul este situat în scara nr.x, etajul xx, întru-n bloc cu x etaje, construit din blocuri de calcar. Intrarea se efectuiază printr-o ușă de metal de culoare neagră. În urma cercetării s-a constatat că ușa se încuie cu un lacăt montat, care la moment se află în poziție Semnătura participanților la această activitate

Anexa F

„descuiat”, urme de forțare nu au fost depistate.

Intrarea în apartamentul cu nr.xx, se face din palier, printr-o ușă metalică de culoare cafeniu închis, care la momentul cercetării se află întredeschisă în afară. Prin cercetare s-a constatat, că ușa se încuie cu un lacăt montat în interior cu forma dreptunghilară, dimensiunile xx m. x yy m.și cu un zăvor din metal confecționat artizanal. Ușa la sistemul de închidere prezintă urme de forțare: pe clapa ușii din metal a depozitului din exterior sunt amplasate două urme integre statitce a armei de spargere de gormă dreptunghilară. Dimensiunile urmei: lungimea xx mm., lățimea xx mm., adîncimea urmei xx mm., distanța de la centrul urmei pînă la marginea de sus a ușii xx cm., pînă la marginea alăturată a ușii din partea rupturii – xx cm., pînă la ruptură xxx cm. În colțul drept a urmei se observă o preminență evidentă de formă ovală cu o dimensiune de x mm. x x mm., care este amplasată paralel părții lungi a urmei. Distanța de la proeminență indicată pînă la partea lungă a urmei – x mm., pînă la partea scurtă – x mm. La examinare s-au folosit lupa dublă, riglă, ruletă și compas.

Ușa de la intrare și urmele au fost fotografiate cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”.

Cercetarea la fața locului a fost făcută pe timp de vizibilitate normală, temperatura 18 C. Apartamentul are două camere; bucătărie și antreu. În partea de Sud – Est a antreului se află un cuier pentru haine, ușa care duce la bucătărie, ușa wc-ului și ușa în dormitor, ușa în sala de primire a oaspeților.

În dormitor a fost găsit corpul neînsuflețit al cîinelui de rasa „Doberman” de culoare neagră, cu multe urme de sînge, cu găuri la regiunea gîtului cu diametrul orificiilor de 12 mm. Cadavrul cîinelui se află la xxx cm. de la ușa dormitorului, xx cm. de la peretele de Nord – Est al camerei. Cadavrul cîinelui a fost fotografiat cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”. Cadavrul cîinelui a fost împachetat îtr-un sac de plastic, care a fost sigilat cu imprimarea sigiliului rotund cu textul pe centru „nr.2 PENTRU pachete MAI CPs Centru. Pe sac a fost aplicată inscripția: „Cadavrul cîinelui depistat la efectuarea CFL (09.12.2007,mun. Chișinău, str.xxxxxx, apt. xxx și semnăturile participanților)”. În cameră se mai afla un sertar, un dulap pentru haine, o masă penru televizor, sertarul este deschis, în el se află niște documente care conțin conturi bancare a unor persoane în diferite bănci, mai sunt și niște cutii pentru bijuterii goale, împrăștiate prin tot sertarul. Sertarul de la mijloc are un lacăt micuț, lacătul este deteriorat, urme pe ușa sertarului nu-s de cît cele lăsate pe lacăt, niște zgîrieturi în lungime lăsate pe lacăt, lacătul a fost fotografiat cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”. Lacătul a fost împachetat și sigilat cu sigiliul rotund cu textul pe centru „nr.2 PENTRU pachete MAI CPs Centru. Pe punga de plastic a fost aplicată inscripția: „Lacătul sertarului depistat la efectuarea CFL (09.xx.2007, mun. Chișinău, str.xxxxx, apt. Xx și semnăturile participanților)”. Se observa un loc mai curat asemănîndu-se la figură cu un pătrat cuxxxcm. mărimea laturilor. Figura a fost fotografiată cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”. În camera pentru primire a oaspeților se află două fotografii în partea de Sud – Vest cu o masă între ele, un tablou pe peretele de Est, un televizor model „SONY” de culoare neagră cu mărimile următoare: lungimea – xx cm., lățimea – xx cm., înălțimea – xx cm. Pe ecran s-a depistat o urmă slab vizibilă a degetului mîinii. Urma se află la o distanță de 1xx cm. De la marginea ce constituie lungimea maximă a fragmentului și xx cm. De la marginea ce constituie lățimea macsimă a fragmentului. Urma este de formă ovală cu dimensiunile lungimea maximală xx mm., lățimea maximală xx mm. Liniile papilare și particularitățile structurii ornamentului din cadrul urmei s-a evidențiat clar. Ornamentul se referă la tipul laț, caracter simplu, piciorușele nodurilor îndreptate spre stînga. La examinarea urmei s-au

Semnătura participanților la această activitate

Anexa F

folosit lupa dublă și rigla. Amprenta a fost fotografiată cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”.,

urma s-a manifestat prin praf de aluminiu cu ajutorul unei periușe dactiloscopice, iarăși fotografiată în condițiile indicate mai sus și copiată pe peliculă închisă dactiloscopică. Pelicula este ambalată în plic, care este sigilat cu imprimarea sigiliului rotund cu textul pe centru „nr.2 PENTRU pachete MAI CPs Centru. Pe plic este aplicată inscripția: „Peliculă dactiloscopică cu urma depistată pe ecranul televizorului SONY. (09.xx.2007., mun. Chișinău, str.xxxxxx, apt. xx și semnăturile participanților)”. La bucătărie în partea de Nord a peretelui se află un frigider, în partea de Nord-Est o masă, în cornul de Est al camerei se află un dulap pentru veselă, în bucătărie urme nu s-au găsit.

Încăperea bucătăriei a fost fotografiată cu aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”.,

În cadrul cercetării la fața locului au fost utilizate mijloace tehnico-științifice: aparatul de fotografiat „Zenit” E cu obiectivul Ghelios 44 cu o rezistență 1/30 secunde la diafragmele „8”, „11” și „16”, peliculă închisă dactiloscopică,

Toate urmele (cadavrul cîinelui; lacătul sertarului; pelicula neagră adezivă cu urma degetului mîinii de pe ecranul TV SONY) au fost fotografiate la scară matrică, în mărime naturală, au fost ridicate, împachetate și sigilate în pungi de plastic.

Procesul-verbal a fost dat citirii. Faptele consemnate corespund adevărului. Obiecții și adăugări nu au parvenit.

Partea vătămată ______________ R. B.

semnătura

Specialist

maior de poliție ______________ X Y

semnătura

Inspectorul poliției criminale

căpitan de poliție ______________ X Y

semnătura

Inspectorul operativ de sector

locotenent de poliție ______________ X Y

semnătura

Ofițer de urmărire penală

loc. major de poliție ______________ X Y

semnătura

Anexa G

DECLARAȚIE

privind originalitatea conținutului lucrării de licență

Subsemnata___________________________________________________________________

absolventă a Universității Libere Internaționale din Moldova, Facultatea_____________________, specialitatea__________________, promoția___________, declar pe propria răspundere, că lucrarea de licență cu titlul:___________________________________________________________________________________________________________________________________________________

elaborate sub îndrumarea dl.______________________________________________________,

pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.

Declar că nu am plagiat altă lucrare de licență, monografii, lucrări de specialitate, articole etc., publicate sau postate pe internet, toate sursele bibliografice folosite la elaborarea lucrării de licență fiind menționate în cuprinsul acesteia.

De asemenea, declar că sunt de accord ca lucrarea mea de licență să fie verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop.

Data____________________ Semnătura studentului____________________