Organizarea Si Functionarea Firmei S.c. Agrimon S.a

Economie

Organizarea Si Functionarea Firmei S.c. Agrimon S.a

Byadmin ianuarie 1, 2024

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA FIRMEI S.C. AGRIMON S.A.

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – NOTIUNI INTRODUCTIVE

Intrepreinderea sistem social- economic

Intreprinzatorul – Promotorul firmei

CAPITOLUL II – CREȘTEREA PĂSĂRILOR PENTRU CARNE ȘI OUĂ, OBIECT DE ACTIVITATE AL S.C. AGRIMON S.A

2.1. Prezentarea generală a SC AGRIMON SA

2.1.1 Scurt istoric

2.1.2. Caracterizarea societății

2.1.3. Structura organizatorică

2.1.4. Organizarea compartimentului financiar-contabil

2.1.5. Evoluția principalilor indicatori financiari în perioada 2008-2011

CAPITOLUL III – ANALIZA DINAMICĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C. AGRIMON S.A

3.1. Determinarea si analiza evoluției principalilor indicatori pe baza bilanțului financiar contabil în perioada 2008-2011 la S.C. AGRIMON S.A

3.2. Determinarea si analiza evoluției principalilor indicatori pe baza contului de profit si pierdere în perioada 2008-2011 la S.C. AGRIMON S.A

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

INTRODUCERE

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului financiar. Ea își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și de dezvoltare într-un mediu concurențial. De asemenea, analiza financiară face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici și financiari – bancari, pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu întreprinderea analizată.

Analiza ehilibrului financiar, vizează caracterizarea situației în care se găsește firma respectivă în raport cu scopul urmărit. Menținerea acestui echilibru constituie condiția esențială a supraviețuirii firmei.

Existența fluxurilor bănești, concomitent cu cele materiale, impune luarea în considerare a elementelor implicate de aceste fluxuri prin indicatori specifici de caracterizare (situația netă, trezoreria netă, cash-flow-ul, lichiditatea și exigibilitatea întreprinderii, etc.). Acești indicatori sunt necesari managerului societății pentru a dirija cu eficiență activitatea economică spre scopul propus, deci spre un profit maxim. Echilibrul financiar la nivelul întreprinderii se realizează atunci când se recuperează mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt cel puțin egale cu costurile. Bineînțeles că această egaliatet trebuie abordată drept un minim în mecanismul funcționării normale a întreprinderii. Echilibrul financiar trebuie înțeles ca fiind un ansamblu de corelații care se formează în procesul de rotație a capitalului. Analiza realizată pe baza informațiilor bilanțiere, oferă o gamă de date utile pentru procesul decizional. Dar în condițiile economiei contemporane ea nu satisface pe deplin cerințele impuse de diferitele categorii de utilizatori. De aceea, este completată de o analiză în dinamică a datelor publicate prin situațiile financiare.

În această lucrare mi-am propus să analizez echilibrul financiar în perioada 2008-2011 la o societate de avicultura, pe baza informațiilor prezentate în situatțiile financiare, având în vedere situația actuală a aviculturii românești și nu în ultimul rând pentru specificul său.

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1. ÎNTREPRINDEREA– SISTEM SOCIAL-ECONOMIC

1.1.1. Conceptul de firmă economică

Economia națională este compusă din întreprinderi (firme economice) care reprezintă unitățile de bază ale acesteia.

Firma este entitatea organizatorică și tehnologică cea mai reprezentativă în societatea contemporană. Creativitatea și munca socială sunt puse în valoare prin intemediul firmelor care identifică nevoile societății, antrenează forță de muncă și tehnologii, iar pe de altă parte realizează și distribuie către membrii societății produsele și serviciile de care este nevoie.

Temenul de „firmă” semnifică o organizație care transformă intrările în bunuri și servicii. Trâsătura comună tuturor firmelor constă în faptul că ele cumpără toate elementele de intrare (materiale, informații, forța de muncă, energie, servicii), le transformă folosind tehnologiile disponibile în produse și servicii și le oferă spre vânzare beneficiarilor. Această trâsătură justifică denumirea oficială de „societăți comerciale” a firmelor din România, denumire instituită prin Legea nr. 15/1990 cu privire la transformarea întreprinderilor de stat în societăți comerciale și regii autonome.

Întreprinderile efectuează acte de comerț.

Aceste acte de comerț reprezintă o activitate specializată în intermedierea schimbului de către agenți economici, și pentru a efectua acest tip de acte trebuie să existe o serie de activități prealabile în legătură cu:

scopul activității să fie profitul;

o bază tehnico-materială adecvată;

o problematică comună cererii pe piață în strânsă legătură cu oferta, negocierea și publicitatea;

probleme comune de gestionare a resurselor (exemplu: pregătirea profesională, evidența contabilă).

Firmei comerciale i se atribuie de la înființare:

denumire;

un sediu;

un obiect de activitate;

un complex de mijloace de producție;

o conducere proprie;

un colectiv organizat de oameni.

Firma comercială are statutul de persoană juridică. Ea poate fi desființată, reorganizată (prin fuziune, absorbție, divizare) sau poate să-și modifice obiectul de activitate, denumirea și sediul.

Baza tehnico-productivă asigură firmei o bună desfășurare a proceselor tehnologice la nivelul fiecărei verigi sau unități de bază specializate în producția anumitor tipuri de produse sau servicii sau executarea unor lucrări.

Firma comercială reprezintă și o unitate economico-socială, ea fiind înzestrată încă de la înființăre cu mijloace fixe și circulante proprii și funcționează pe baza a două principii:

principiul autonomiei funcționale și financiare – presupune autonomia de decizie, posibilitatea finanțării în condiții de risc și asumarea responsabilității pentru rezultatele obținute;

principiul eficienței și rentabilității impune conducerii o preocupare permanentă pentru utilizarea cu eficiență cât mai ridicată a resurselor proprii, asigurând acoperirea cheltuielilor din venituri și obținerea unui profit mulțumitor.

Firmele economice au un rol hotârător deoarece în cadrul acestora se produc bunuri materiale, se presteaza servicii, se execută lucrări, într-un cuvânt se realizează toate formele de activitate economică.

1.1.2. Definiția firmei

De-a lungul timpului, întreprinderea a fost definită de numeroși specialiști în mai multe moduri:

după Francoiș Perroux, întreprinderea este „microcosmosul economiei de piață moderne. Ea este inima producției, repartiției și schimbului.”

Alain Cotta definește întreprinderea ca un ansamblu de factori de producție reuniți sub autoritatea unui individ (întreprinzător) sau a unui grup, cu scopul de a obține un câștig bănesc ca urmare a producerii de bunuri și servicii destinate pieței.

Victor Beretta afirma că: „întreprinderea este un sistem care transformă resurse variate în vederea atingerii obiectivelor esențiale și care există în interacțiunea cu mediul său ambiant”.

În România, specialiștii definesc firma comercială ca fiind unitatea producătoare de bază a economiei naționale ce se caracterizează printr-un gen specific de activitate, funcționalitate și organizare tehnologică, capacitate de a produce anumite bunuri, de a se conduce și autogestiona și prin autonomie financiară.

O definiție simplă și suficient de precisă, care ne permite să distingem întreprinderea de alte tipuri de organizații este aceea potrivit căreia întreprinderea reprezintă un sistem care, cu ajutorul mijloacelor fizice și umane, produce bunuri sau servicii destinate vânzării; ea este organizată de către un centru de decizie, dispunând de o anumită autonomie.

1.1.3. Trăsăturile și obiectivele întreprinderii.

Principalele trăsături ale întreprinderii sunt următoarele:

întreprinderea este o unitate de producție (tehnico – productivă);

întreprinderea este o unitate organizatorico-administrativă;

întreprinderea este o unitate economică;

întreprinderea este o entitate socială;

întreprinderea este un centru de decizie;

întreprinderea este un sistem.

În prezent întreprinderile se prezintă într-o mare diversitate, diferențiindu-se după modul de organizare, gradul de specializare, mărime, importanța pe care o prezintă pentru economia națională, ramura de care aparțin etc..

Întreprinderile din sectorul public sunt denumite „regii autonome” sau „companii naționale” și sunt organizate în ramuri strategice ale economiei naționale (industria energetică, industria de armament, exploatarea minelor și gazelor naturale, poșta și transporturi feroviare) sau în alte ramuri stabilte de Guvern.

În cadrul întreprinderilor publice (regii autonome) statul deține totalitatea capitalului acestor unități; fiecare regie autonomă reprezintă însă o persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, iar în acest scop trebuie să fie proprietara bunurilor din patrimoniul său.

Întreprinderile din sectorul particular sunt organizate sub forma societăților comerciale. Sub aspect juridic, o societate reprezintă un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărți foloasele ce ar putea deriva; societatea comercială este nu numai un contract, ci și o persoana juridică (având un patrimoniu propriu, un scop în acord cu interesul obștesc și o organizare de sine – stătătoare).

Ca sistem social – economic, întreprinderea desfășoară o multitudine de activități de natură tehnică, organizatorică, socială, economică ori administrativă. Toate aceste activități se condiționează reciproc, fiind îndreptate spre realizarea obiectivelor întreprinderii.

Obiectivele unei întreprinderi pot fi generale, derivate și specifice. Dacă ne referim la obiectivele generale trebuie să subliniem că acestea răspund rolului general al întreprinderii de a obține un anumit nivel al producției sau de a realiza anumite prestații. De aceea, toate activitățile întreprinderii converg, în ultimă instanță, în direcția realizării obiectivelor generale ale întreprinderii. Obiectivele derivate se referă la procurarea mijloacelor financiare, a mijloacelor de producție, comercializarea producțiilor obținute, etc., iar obiectivele specifice determină realizarea obiectivelor derivate și sunt în număr foarte mare: stabilirea necesarului de mijloace de producție, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli, programarea producției etc..

Având în vedere scopul fundamental al unei întreprinderi, de a satisface o cerere pentru a obține profit, rezultă că pentru a fi competitivă înseamnă a identifica cât se cere, a stabili cum și unde se cere și a anticipa la ce preț se cere. Funcționarea în cadrul unei asemenea stări de spirit obligă la folosirea a trei fundamente în economia și gestiunea întreprinderii: costul, calitatea și respectarea obligațiilor.

Pornind de aici, obiectivele fundamentale (generale) ale unei întreprinderi pot fi:

Organizarea activității prin care să se asigure satisfacerea întocmai a cererii („satisfacerea cererii pe măsura acesteia”). Aceasta înseamnă că declanșarea activității să fie posibilă și să se facă în funcție de semnalul pieței din aval (de desfacere).

Reducerea costurilor (creșterea profiturilor). Unii economiști apreciază reducerea costurilor și nu creșterea profitului ca fiind obiectiv fundamental, având în vedere mutațiile ce caracterizează mediul ambiant al firmei:

Astăzi, tot mai mult prețul este impus de către piață și, deci, obținere profitului necesită obținerea produselor la un cost sub preț;

Obținerea produselor la un preț de cost redus creează o marjă mare de dezvoltare a diferitelor politici de preț în vederea creșterii atuurilor concurențiale;

Nu întotdeauna maximizarea profitului este avantajoasă. O rată de profitabilitate ridicată va stimula apariția de potențiali concurenți, care vor determina creșterea concurenței, și deci, diminuarea costurilor concurențiale;

Tendinerii pe măsura acesteia”). Aceasta înseamnă că declanșarea activității să fie posibilă și să se facă în funcție de semnalul pieței din aval (de desfacere).

Reducerea costurilor (creșterea profiturilor). Unii economiști apreciază reducerea costurilor și nu creșterea profitului ca fiind obiectiv fundamental, având în vedere mutațiile ce caracterizează mediul ambiant al firmei:

Astăzi, tot mai mult prețul este impus de către piață și, deci, obținere profitului necesită obținerea produselor la un cost sub preț;

Obținerea produselor la un preț de cost redus creează o marjă mare de dezvoltare a diferitelor politici de preț în vederea creșterii atuurilor concurențiale;

Nu întotdeauna maximizarea profitului este avantajoasă. O rată de profitabilitate ridicată va stimula apariția de potențiali concurenți, care vor determina creșterea concurenței, și deci, diminuarea costurilor concurențiale;

Tendința actuală este ca tot mai puține întreprinderi să dețină poziție de monopol.

Reducerea timpului de livrare (a timpului necesar onorării unei comenzi). Respectarea unui asemenea principiu are ca efect diminuarea producției pe stoc, concomitent cu o creștere a flexibilității ofertei, fară diminuarea eficienței economice legată de lotizarea producției.

Creșterea fiabilității și calității producției. Respectarea acestui principiu presupune creșterea fiabilității funcționării sistemului de producție și, pe această bază, respectarea obligațiilor la termen, concomitent cu oferirea unor produse de calitate.

Creșterea flexibilității producției. Existența acestui obiectiv înseamnă aparent o reducere a avantajelor creșterii seriilor de fabricație (minimizarea costurilor). Respectarea acestui obiectiv presupune însă găsirea acelor soluții prin care să fie posibilă „producția la comandă în condițiile producției de masă”. Aceasta înseamnă standardizarea reperelor (diversificarea prin montaj), standardizarea operațiilor, reducerea timpilor de pregătire-încheiere etc..

În același context, de retinuț este și faptul că, și creșterea gradului de integrare și motivare a personalului își are importanța sa.

1.1.4. Rolul firmei în cadrul economic și tipurile acesteia.

Firma comercială are un dublu rol în cadrul economic:

1. Rol economic – ce se poate evidenția prin următoarele aspecte:

finalitatea activității firmei constă în producerea și comercializarea de bunuri și servicii;

pentru realizarea scopului său, firma atrage și combină factori de producție;

conducerea firmei caută să obțină cele mai multe bunuri la cele mai reduse costuri.

2. Rol social. Firma nu poate exista decât în contextul social existent. Orice firmă există prin indivizi (prin salariații săi și prin consumatorii bunurilor și serviciilor oferite pe piață) față de care firma manifestă un rol social specific:

fața de salariați – întreprinderea trebuie să asigure condiții bune de muncă și o salarizare satisfăcătoare; trebuie creat un climat favorabil muncii și inovării, recunoașterii și recompensării performanțelor ridicate, stimulării competiției etc.

față de consumatori – firma trebuie să adapteze permanent oferta sa la cererile clienților. Ea trebuie să furnizeze o informare completă și obiectivă prin acțiuni de publicitate și reclamă adecvate.

Potrivit legislației în vigoare (Legea 31/1990 cu privire la înființarea și funcționarea societăților comerciale), în România pot fi organizate următoarele tipuri de firme:

1. Societăți comerciale în nume colectiv (S.N.C.);

2. Societăți comerciale în comandită simplă (S.C.S.);

3. Societăți comerciale în comandită pe acțiuni (S.C.A.);

4. Societăți pe acțiuni (S.A.);

5. Societăți cu răspundere limitată (S.R.L.);

În plan economic, S.A., S.C.A., și S.R.L. corespund întreprinderilor mijlocii și mici (IMM).

1.2. ÎNTREPRINZATORUL – PROMOTORUL FIRMEI

1.2.1. Definirea conceptului de întreprinzător

Noțiunea de întreprinzător provine din termenul francez „entrepreneur”, care desemnează persoana ce inițiază o acțiune, o activitate pe cont propriu.

Întreprizătorul este considerat promotorul afacerii deoarece el, prin inițiativă, concepție, creativitate și dinamism, asumarea riscului, potențează modernizarea și dezvoltarea întregii economii. Conceptul de întreprinzator a fost abordat în numeroase lucrări și studii. Există numeroase modalități de definire a acestui concept.

În literatura germană, întreprinzătorul este definit ca fiind o persoană care dispune de un capital pe care-l investește, urmărind demararea unei afaceri care să producă bunuri sau servicii destinate pieței.

În literatura americană, întreprinzătorul este definit ca fiind persoana care întreprinde o afacere lucrativă de mici dimensiuni.

Alți specialiști definesc întreprinzătorul ca fiind persoana sau grupul de persoane, care, pornind de la o idee de afaceri, procură capitalul, înființează o firmă și orientează activitatea acesteia către piață și clienți.

Peter Drucker apreciază că întreprinzătorul modern este persoana care urmărește schimbarea și o exploatează ca pe o oportunitate, creând o nouă piață și un nou client.

În prezent, cea mai mare parte a definițiilor privind conceptul de întreprinzator sunt grupate în două concepții:

Prima concepție pune accent pe procesul de inițiere a unei firme și afirmă că „întreprinzătorul este persoană care îndeplinește sarcina identificării și obținerii resurselor necesare înființării unei afaceri și care își asumă riscul utilizării resurselor alocate”.

A doua concepție se bazează pe spiritul inovator al întreprinzătorului – „întreprinzătorul este inițiatorul unei afaceri care se concentrează pe inovație elaborând noi produse și servicii, creând o nouă piață și un nou client”.

Ținând seama de realitățile actuale putem defini întreprinzătorul astfel: întreprinzătorul este persoana sau grupul care inițiază o activitate lucrativă promovând schimbarea, inovând noi produse pe piață și își asumă riscurile inerente afacerii în schimbul unor satisfacții și interese personale.

Sub aspect organizațional, firma este privită sub aspect tehnico-productiv, economic și social. caracteristicile tehnico-productive sunt date de specificul activității, structura tehnologică etc., iar sub aspect economic este văzută ca un organism independent cu autonomie deplină, ce dispune de întreaga sa capacitate de a participa la circuitul economic intern și internațional.

Ca organizație socială cuprinde ansamblul de activități umane care au o finalitate determinată și pune în funcțiune celelalte elemente componente ale întreprinderii.

Genetic, firma este un complex de relații uni și pluripersonale în care angajații sunt diferențiați în funcție de autoritate, statut sau rolul pe care îl au în realizarea unor obiective precise.

Organizarea socială îndeplinește în același timp și rolul de centru de decizie, ceea ce înseamnă că o minoritate acționează asupra majorității în scopul îndeplinirii unor obiective.

În sinteză, sistemul organizațional al firmei este de o importanță vitală pentru societate deoarece:

este principala creatoare de substanță economică în orice , fără de care societatea contemporană nu poate exista;

performanțele sale condiționează starea și performanțele economiei fiecărei țări și standardul de viață al populației din cadrul său.

Mai mult sau mai puțin formale, toate organizațiile au câteva elemente comune. Unul dintre acestea este reprezentat de obiective, care însă diferă de la o organizație la alta și de la o perioadă la alta. Dar, în afara existenței unor obiective, organizația nu ar avea nici o rațiune pentru a se crea și pentru a exista. De asemenea, orice organizație trebuie să dispună de un plan pentru realizarea obiectivelor propuse, fără de care aceasta nu ar fi eficientă. Realizarea obiectivelor presupune alocarea unor resurse financiare, materiale și umane, iar prin prisma resurselor, toate organizațiile sunt dependente de alte organizații. Și nu în ultimul rând, orice organizație dispune de manageri care să ajute la fixarea și realizarea obiectivelor.

Având în vedere elementele comune ale organizațiilor putem defini procesul de management poate fi definit ca fiind ansamblul fazelor prin care se determină obiectivele, se organizează activitățile, se coordonează eforturile și acțiunile, se antrenează personalul pentru a participa la realizarea obiectivelor, se controlează modul de desfășurare a activităților și se reglează funcționarea sistemului condus.

Procesul de management prezintă mai multe trăsături, prin care acesta se deosebește de alte procese de muncă.

Interdependența activităților componente se explică prin aceea că activitățile se influențează reciproc. Astfel, nivelul obiectivelor stabilite prin funcția de prevedere influențează modul de organizare a activităților desfășurate;

Continuitatea procesului de management se explică prin aceea că activitățile conduse sunt continue;

Ciclicitatea procesului de management se explică prin repetarea unor activități pe care le desfășoară managerul în activitatea practică. Un ciclu de management începe cu stabilirea obiectivelor, continuă cu organizarea activităților, antrenarea personalului, și se încheie cu control-reglarea funcționării subsistemului condus;

Progresivitatea procesului este dată de trecerea de la un ciclu la altul, urmărindu-se stabilirea unor obiective la un nivel superior și o organizare mai bună a activităților;

Eficacitatea procesului de management se explică prin tendința oricărui manager de a înregistra rezultate superioare prin exercitarea funcțiilor managementului, și desfășurarea activităților specifice subiectului conducător.

Conținutul procesului tipic de management, întâlnit în toate sistemele socio-economice, inclusiv în cadrul organizațiilor și la toate nivelurile ierarhice, este reprezentat de funcțiile managementului: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea și control-reglarea.

În raport de intensitatea exercitării diferitelor funcții ale managementului, procesul tipic de management cuprinde trei faze: de previziune, operativă și postoperativă.

Faza previziunii se caracterizează prin preponderența previziunii și exercitarea celorlalte funcții într-o viziune prospectivă. Acestei faze îi corespunde managementul strategic, prin care se vizează orizonturi de timp mai îndelungate, iar deciziile sunt cu preponderență strategice și tactice.

Faza operativă se caracterizează prin preponderența organizării, coordonării și antrenării personalului la realizarea obiectivelor, dar și exercitarea previziunii pe termen mai scurt și pe un control operativ.

Faza postoperativă se caracterizează prin exercitarea cu preponderență a funcției de control-reglare în vederea comensurării și interpretării rezultatelor, a depistării abaterilor de la obiective, a identificării cauzelor acestor abateri.

Având în vedere importanța deosebită a activităților specifice desfășurate de către manageri, grupate în funcțiile managementului este necesară o detaliere a conținutului acestor funcții.

a) FUNCȚIA DE PREVIZIUNE constă în ansamblul proceselor prin intermediul cărora se determină obiectivele organizației și a componentelor acesteia. Rezultatele previziunii se concretizează după orizontul de timp, gradul de detaliere și obligativitatea lor în: prognoze, planuri și programe.

Prognozele se referă la orizonturi de timp mari (minimum 10 ani), au un caracter aproximativ și au doar un caracter orientativ.

Planurile acoperă un orizont relativ mai redus (până la 5 ani), gradul de detaliere variază invers proporțional cu orizontul de timp, dar pot avea și un caracter obligatoriu, mai ales dacă ele sunt elaborate pe termene mai scurte.

Programele se caracterizează prin orizonturi de timp foarte reduse (lună, decadă, săptămână, zi, schimb), au un grad de detaliere foarte mare, sunt obligatorii și au un grad de certitudine ridicat în ceea ce privește realizarea obiectivelor.

Datorită importanței activităților desfășurate în vederea stabilirii obiectivelor, multe dintre acestea sunt desfășurate de compartimente specializate din cadrul întreprinderilor. Ca urmare, în afara managerilor care desfășoară astfel de activități, în cadrul întreprinderilor există un personal pregătit în mod special, care folosește metode specifice desfășurării activităților pentru elaborarea strategiilor, a planurilor sau a programelor (extrapolarea, metoda scenariilor, tehnica Delphi, simularea).

b) FUNCȚIA DE ORGANIZARE constă în stabilirea și delimitarea proceselor de muncă fizică și intelectuală, a componentelor acestora (operații, timpi, mișcări), precum și gruparea acestora pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii economice, tehnice și sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor stabilite prin prevedere.

Prin funcția de organizare a managementului se stabilește cine și cum trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor stabilite prin exercitarea funcției de previziune. Organizarea poate să vizeze fie ansamblul întreprinderii, fie aceasta poate să se rezume doar la anumite domenii ale activității întreprinderii.

c) FUNCȚIA DE COORDONARE constă în ansamblul proceselor prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului organizației și a subsistemelor componente, în cadrul obiectivelor stabilite prin previziune, și a sistemului organizatoric creat.

Esențialul pentru coordonare îl constituie comunicarea, adică transmiterea și recepția unor informații. Comunicarea depinde de o serie de factori cum sunt realismul obiectivelor, nivelul de pregătire al personalului, stilul de management, interesul față de soluționarea problemelor, receptivitatea față de nou.

d) ANTRENAREA, ca funcție a managementului, cuprinde ansamblul proceselor prin care se determină personalul organizației să contribuie la realizarea obiectivelor stabilite, pe baza luării în considerare a factorilor motivaționali.

La baza antrenării stă motivarea, care constă în corelarea satisfacerii necesităților și intereselor personalului cu gradul de participare la realizarea obiectivelor.

În literatura de specialitate, cea mai cunoscută scară motivațională este cea a lui A. Maslow.

Fig. 2: Scară motivațională

e) FUNCȚIA DE CONTROL-REGLARE constă în ansamblul proceselor prin care performanțele organizației și componentelor acesteia sunt comparate cu obiectivele, cu scopul depistării abaterilor, a cauzelor care le-au generat și luării unor decizii pentru eliminarea deficiențelor constatate.

Funcția de control-reglare încheie un ciclu de management și pregătește condițiile reluării unui nou ciclu, prin stabilirea de noi obiective, prin organizarea activităților.

Exercitarea funcției de control-reglare presupune parcurgerea următoarelor etape:

măsurarea realizărilor;

compararea realizărilor cu obiectivele prestabilite și evidențierea abaterilor;

determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate;

efectuarea corecturilor ce se impun, pentru funcționarea eficace a obiectului condus.

Deci, controlul se realizează ca influență inversă (feed-beack) a efectelor asupra cauzelor și nu se reduce la un rol constatativ, ci are și o dimensiune activă atât în forma ca preventivă cât și în cea ulterioară.

Procesul de management, implicit exercitarea funcțiilor managementului în cadrul organizațiilor, variază prin prisma intensității, atât pe verticala sistemului de management, cât și în timp.

Arta managementului constă în folosirea talentului conducătorului în desfășurarea procesului de management, proces prin care se determină obiectivele, se organizează activitățile, se coordonează acțiunile, se antrenează personalul și se reglează funcționarea sistemului condus. Amploarea acestui proces de management crește pe măsură ce se trece la un nivel ierarhic superior și invers. De aceea funcțiile managementului se exercită cu intensități maxime la vârful ierarhiei, și cu intensități minime la bază.

În cadrul proceselor de management iau naștere o serie de relații de conducere, iar studierea acestora cu scopul aplicării celor mai adecvate sisteme, metode și tehnici de management, menite să asigure creșterea eficacității activităților desfășurate reprezintă obiectul de studiu specific al managementului organizației, iar raporturile care se stabilesc între componenții unui sistem (organizație), și între aceștia și componenții altor sistem (organizații) în procesele previzionării, organizării, coordonării, antrenării și controlului activităților desfășurate în organizația respectivă definesc relațiile de conducere.

Am specificat anterior că procesul tipic de management este întâlnit în toate sistemele socio-economice, inclusiv în cadrul organizației și la toate nivelurile ierarhice.

O clasificare a tipurilor de societăți comerciale din economia națională este un aspect important din punct de vedere managerial datorită elementelor de diferențiere existente, și care reprezintă de fapt particularitățile manageriale ale firmelor românești.

Clasificarea societăților comerciale

după numărul de salariați

microîntreprinderi (1-9 salariați);

întreprinderi mici ( 10-49 salariați);

întreprinderi mijlocii (50-249 salariați);

întreprinderi mari (peste 250 salariați).

după modul de constituire

societăți de capitaluri – societăți în comandită pe acțiuni;

– societăți pe acțiuni (SA);

– societăți cu răspundere limitată (SRL).

societăți de persoane – societăți în nume colectiv;

– societăți în comandită simplă.

după forma de proprietate

societăți private;

societăți de stat;

societăți mixte.

după apartenența la sectoarele economiei naționale

societăți din sectorul primar (agricultură, industrie);

societăți din sectorul secundar (societăți prelucrătoare);

societăți din sectorul terțiar (societăți de servicii).

după apartenența națională

societăți naționale (legate de o singură țară);

societăți mixte (capital autohton, capital străin, poate funcționa în mai multe țări);

societăți internaționale (capital autohton, venituri din țară și străinătate);

societăți multinaționale (capital din mai multe țări, sediul în una sau două țări, venituri din țările respective, managerii pot fi de mai multe naționalități);

societăți transnaționale (capital din 2-3 țări, sediul în una sau mai multe țări, venituri din mai multe state, conducerea este exercitată de echipe multinaționale.

1.2.2. Trăsăturile caracteristice ale întreprinzătorului

Principalele trăsături ale întreprinzătorului au fost studiate de diverși specialiști, care au ajuns la concluzia că acestea pot fi sintetizate astfel:

Inovator – simte nevoia de a-și folosi creativitatea, inovând ceva nou și diferit.

Lider – posedă forța de a influența oamenii.

Asumator de riscuri moderate – are încredere în sine și își asumă riscuri calculate.

Independent – dorește să lucreze pentru sine, să se bucure de independență, de autonomie.

Energic – este energic și plin de inițiativă.

Tenacitate și perseverență – este disponibil pentru învâțare și efort prelungit.

Originalitate – urmărește combinarea resurselor disponibile după idei noi și personale.

Optimism – are încredere în reușita eforturilor depuse.

Centrat pe rezultate – dovedește spirit ofensiv și constructiv urmărind obținerea rezultatelor dorite.

Flexibilitate – se adapteaza cu ușurintă la oameni și situații.

Materialism – banii sunt principalul criteriu de măsurare a performanțelor.

Studierea caracteristicilor și trăsăturilor de personalitate a întreprinzatorului a condus la conturarea „portretului robot” al acestuia:

bărbat;

vârsta 25-30 ani;

singurul copil la părinți;

absolvent de facultate;

părinții dețin sau au deținut o afacere;

încă de mic a fost atras de activitățile de afaceri;

s-a nascut sub semnul unei zodii favorabile afacerilor;

este de religie protestantă.

Trăsăturile personale ale oamenilor care devin întreprinzători au fost grupate în trei categorii:

Trăsături personale comune întreprinzătorilor de succes.

Trăsături improprii întreprinzătorilor de succes.

Trăsături irelevante pentru succesul în afaceri.

Trăsături personale comune întreprinzătorilor de succes

1. Dorința de asumare a riscului economic :

Implicarea în afaceri presupune riscuri personale și financiare. Dacă afacerile nu merg, se pierde reputația, poziția sociala, prestigiul întreprinzătorului. De aceea, este nevoie ca întreprinzătorul să-și asume un risc calculat, ca raport între posibilitatea de succes și posibilitatea de eșec, astfel încăt șansele de succes să devanseze perspectiva eșecului.

Rc = S/E * 100 unde,

Rc – risc calculat

S – succes

E – eșec

Întreprinzătorul poate încerca să reducă riscul prin controlul afacerii urmărind:

alegerea atentă a produsului și a pieței;

finațarea creativă;

formarea unei echipe competitive;

planificarea riguroasă a activității.

2. Dorința de a fi propriul său stâpăn, de a conduce și de a nu fi condus.

3. Spirit inovator.

Ideile inovatoare reprezintă elemente care-i deosebesc pe întreprinzători de ceilalți indivizi. Inovarea este o nouă modalitate de abordare a utilității și calității produselor și serviciilor, folosirea unor noi metode de distribuție, introducerea unor noi produse și servicii.

4. Nevoia de succes (de împlinire, realizare).

Întreprinzătorul se orientează spre atingerea unui nou obiectiv și este motivat în permanență de perspectiva realizării acestuia.

5. Acceptarea incertitudinii.

Munca întreprinzătorului este un proces dinamic, complex, incert și nesigur. Întreprinzătorii nu sunt speriați de incertitudine. Ei o acceptă și acționează căutănd să obțină chiar avantaje din valorificarea acestei incertitudini.

6. Încrederea în sine.

Întreprinzătorul de succes are o mare încredere în forțele proprii și în capacitatea de atingere a scopurilor propuse.

7. Perseverența și hotârărea.

Întreprinzătorii nu sunt descurajați de obtacolele pe care trebuie să le depășească și îmbină perseverența cu realismul (care le arată ce trebuie să facă, unde să persevereze, la ce trebuie să renunțe).

8. Spiritul de inițiativă.

Întreprinzătorii sunt oamani de acțiune, dinamici și manifestă inițiativă în domenii noi și necunoscute.

9. Sesizarea oportunităților de afaceri.

Întreprinzătorii au capacitatea de a anticipa oportunitățile și tendințele de afaceri, pe care să le poată valorifica.

10. Potențialul energetic ridicat.

Ei au capacitatea de lucra intens, timp îndelungat.

Trăsăturile improprii întreprinzătorilor de succes.

b.1. Lâcomia.

Poate îmbrăca mai multe forme : refuzul de a plăti salariile, sacrificarea calității produselor sau serviciilor, implicarea în prea multe afaceri.

b.2. Necinstea.

Multe afaceri falimentează datorită necinstei întreprinzătorului. Se pierd : încrederea comunitătii, finanțatorii, partenerii de afaceri, credibilitatea.

b.3. Acțiunile pripite.

Nerăbdarea în a accepta o comandă din partea clientului, închirierea în pripă a unui local, graba în angajarea unui salariat pot avea efecte dezastruoase asupra afacerilor.

b.4. Neîncrederea în oameni.

Întreprinzătorul este înconjurat de parteneri, asociați, salariați, clienți. Multe nereușite în afaceri sunt rezultatul neîncrederii în oameni. Concentrarea pe aparențe și nu pe realități, ignorarea faptelor și a realității pot duce la consecințe grave.

b.5. Necunoașterea domeniului și mediului de afaceri poate duce la faliment.

Trăsături irelevante pentru succesul în afaceri.

c.1. vărsta;

c.2. sexul;

c.3. starea civilă;

c.4. nivelul de educație;

c.5. religia.

În afaceri informația este foarte importantă. Mai puțin important este modul de dobăndire a cunoștințelor. Sunt cunoscuți întreprinzători autodidacți care au inițiat afaceri de succes.

Max Weber afirma că persoanele de religie protestantă au trăsăturile și mentalitatea cele mai adecvate întreprinzătorilor. Țările cu religie protestantă sunt și țările cu economie de piață dezvoltată : S.U.A., Olanda, Anglia, Germania etc.. Totuși practica a demonstrat că sunt întreprinzători și de alte religii care au succes în afaceri.

CAPITOLUL II

Creșterea păsărilor pentru carne și ouă, obiect de activitate al

S.C. AGRIMON S.A. BRAILA

2.1. Prezentarea generală a S.C. AGRIMON S.A. Braila

2.1.1. Scurt istoric:

Forma juridică : SC AGRIMON SA BRAILA s-a constituit

prin H.G. 1250/04.12.1990, din fosta întreprindere

Agrimon de Stat Braila, a cărei dată de înființare

este anul 1963.

Adresa societății : localitatea Ianca, Calea Brailei, nr. 1, județul

.

Nr. telefon : 0239/65.28.61; 0239/66.92.28

Nr. înregistrare la Registrul Comerțului : J 13 / 1800 / 1991

Cod fiscal : R 2416549

Capital social: 1.350.000 RON ce corespunde unui număr de

540.000 acțiuni cu valoarea nominală de 2.5 RON

capital privat autohton.

Structura acționariatului :

– S.C. 2000 KENO IMPEX S.R.L. BUCUREȘTI 46,55 %;

– TEC ROMANIA S.R.L. BUCUREȘTI 34,43 %;

– TEC ENERGETIC MIN S.R.L. BUCUREȘTI 13,94 %;

– ACȚIONARI P.P.M. 5,08 %.

Obiect de activitate:

producerea si creșterea păsărilor pentru carne și ouă;

industrializarea cărnii de pasăre;

producerea nutrețurilor combinate pentru păsări;

comercializarea cărnii de pasăre, a ouălor, a materialului biologic;

2.1.2. Caracterizarea societății

S.C. AGRIMON S.A. BRAILA este caracterizată printr-un înalt grad de integrare a proceselor de producție și cuprinde:

10 ferme de producție;

1 stație incubație;

1 stație sortare ouă;

1 abator păsări;

1 F.N.C.;

1 sector magazine.

În sectorul producție de ouă consum sunt 2 ferme și o stație de sortare ouă.

Gradul de utilizare actual este de 70 – 75 %.

Ferma nr. 6 Ianca: 6 hale x 1.100 m.p. profil adulte;

Ferma nr. 17 Oprisenesti : 7 hale x 600 m.p. profil adulte.

Stația de sortare ouă Ianca – capacitatea de sortare 150.000 buc/zi, capacitatea de stocare în frig 900.000 bucăți.

În sectorul de producție al cărnii de pasăre – fluxul cuprinde 2 ferme de reproducție cu spații de tineret și adulte (ferma nr. 12 Plopu și ferma nr. 7 Pietroiu), stația de incubație Plopu și Abator Chiscani. Cele 2 ferme de reproducție sunt identice, au fiecare 6 hale tineret x 1.200 m.p. și 12 hale adulte x 1.200 m.p. Fiecare fermă poate să producă aproximativ 5 milioane ouă pe an.

Puii de carne se cresc în 6 ferme din care 3 ferme au capacități identice astfel:

Ferma nr. 8; 10; 11 Chiscani

– 4 blocuri P + E x 3.200 m.p. – cu creștere la sol;

Ferma nr. 9 Satu Nou

– 13 hale x 1.000 m.p. – cu creștere la sol;

Ferma nr. 1 Ianca

– 12 hale x 960 m.p. – cu creștere la sol

Ferma nr. 2 Ianca

– 10 hale x 960 m.p. – cu creștere la sol.

În total capacitatea este de 1.400.000 pui carne pe serie (pe an sunt 5 serii de producție).

Industrializarea puilor de carne se efectuează la Abatorul de păsări Pietroiu care are o capacitate de 7.500 tone.

S-a ridicat standardul calitativ al producției, realizându-se retehnologizarea acestui abator, prin introducerea de utilaje moderne în salile de eviscerare, răcire, tranșare și ambalare.

Producția de furaje se realizează într-o unitate F.N.C. de 110 – 120 mii tone furaj combinat pe an, cu care SC AGRIMON SA BRAILA a fuzionat în anul 1994, în urma unui studiu de fezabilitate aprobat de A.P.A.P.S.

În acest obiectiv se realizează în prezent în jur de 45 – 50 mii tone.

S-a realizat program de retehnologizare prin dotarea cu instalații de dozare și dotare cu instalații de granulare și prin cântărirea electronică a furajelor combinate (capacitatea 12 – 15 tone/ora).

2.1.3. Structura organizatorică

Structura organizatorică este prezentată în diagrama societății:

Organul de conducere al SC AGRIMON SA BRAILA este: Adunarea Generală a Acționarilor, care decide asupra activității acesteia și asigură politica economică și socială a firmei.

A.G.A. este convocată de catre președintele Consiliului de Administrație.

Adunările Generale ordinare au loc o dată pe an, la trei luni de la încheierea exercițiului economic financiar, pentru examinarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetului pe anul în curs.

Adunările generale extraordinare se convoacă la cererea acționarilor reprezentând cel puțin o treime din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori.

Adunarea generală este convocată de administratori ori de câte ori este nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut.

S.C. AGRIMON S.A. BRAILA este administrată de către Consiliul de Administrație care este compus din cinci administratori.

Consiliul de Administrație este condus de un președinte ales din rândul membrilor acestuia, îndeplinind și funcția de director general al firmei.

Din punct de vedere organizatoric, SC AGRIMON SA BRAILA este formată din:

departamentul de producție;

departamentul comercial;

departamentul achiziții (aprovizionare);

departamentul logistică (transport);

departamentul mentenanță (mecanic);

compartimentul resurse umane – juridic;

compartimentul financiar – contabilitate.

Departamentul comercial este organizat dintr-un birou vânzari ce se ocupă cu desfacerea producției obținute (în vederea obținerii de fonduri necesare desfășurării în condiții optime a activității de producție) și o rețea de magazine (formată dintr-un număr de șapte magazine pe teritoriul județului Braila) prin care sunt prezentate produsele obținute în abatoarele proprii.

Departamentul aprovizionare asigură aprovizionarea ritmică și în condiții optime cu materii prime, materiale, combustibili, obiecte de inventar, ambalaje necesare desfășurării în condiții propice a întregului proces de producție.

Aprovizionările sunt dimensionate în fucție de fluxul de încasări și plăți, la alcătuirea căruia sunt furnizate informații atât de catre biroul comercial cât și de birourile contabilitate și aprovizionare.

Compartimentul resurse umane – juridic are ca politică de personal prelungirea contractelor de muncă pe o perioadă nedeterminată pentru persoanele angajate pe o perioadă de probă de trei luni și să asigure prin sistemul de retribuire atașamentul salariaților față de firma.

Departamentul transport are ca principal obiectiv buna funcționare a parcului auto, ce cuprinde un număr de 67 de autovehicule: autobuncăre de transport furaj, autovehicule transport păsări vii și pui de o zi, autocisterne și izoterme transport carne. Departamentul logistică are în subordine și un atelier de reparații auto.

Organizarea compartimentului financiar – contabil

Compartimentul financiar – contabil este organizat ca un compartiment distinct cu respectarea prevederilor legii 82/1991 republicată și a regulamentului de aplicare a acesteia H.G. nr. 704/1991. Personalul compartimentului este format din cinci persoane, toți absolvenși ai Academiei de Studii Economice și alte Instituții renumite de Studii Economice. Copartimentul este condus de Directorul economic.

Fiecare din cei cinci componenți ai compartimentului au atribuții distincte concretizate în fișa postului și anume:

Obiectivul principal al compartimentului financiar – contabil îl reprezintă furnizarea informațiilor necesare atât pentru necesități proprii cât și în relațiile societății cu asociații, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane fizice sau juridice interesate de activitatea societății. Se întocmesc documentele justificative privind operațiile patrimoniale, contabilitatea se ține corect și la zi, se efectuează ori de câte ori este nevoie inventarierea patrimoniului precum și valorificarea rezultatelor acesteia. Operațiunile efectuate în valută se reflectă atât în moneda națională (la cursul la care are loc operațiunea) cât și în valută. Societatea respectă regulile de întocmire a balanței lunare, a bilanțului contabil anual, depunerea acestuia la termen și publicarea în Monitorul Oficial al României. Societatea păstrează documentele justificative, registrele și bilanțul contabil în conformitate cu prevederile Legii.

2.1.5. Evoluția principalilor indicatori financiari în perioada 2008 – 2011

Având în vedere managementul de calitate, îmbinat cu un control riguros al cheltuielilor directe și indirecte, evoluția principalilor indicatori economico – financiari ai firmei, în perioada 2008 – 2011 se prezintă conform tabelului 1.1.:

Tabel 1.1.

CAPITOLUL III

Analiza dinamică a echilibrului financiar la S.C. AGRIMON S.A.

3.1. Determinarea și analiza evoluției principalilor indicatori pe baza bilanțului financiar – contabil în perioada 2008-2011

Pe baza datelor din bilanțul simplificat (tab 3.1.) voi analiza următorii indicatori:

patrimoniul net (situația netă);

fondul de rulment;

nevoia de fond de rulment;

trezoreria netă;

cash-flow-ul;

lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii;

Patrimoniul net ( situația netă – SN)

SN = Activ – Datorii totale

SN08= 762.105,6 – 645.652,2 = 116.453,4 RON

SN09 = 1.162.690,7 – 958.890,9 = 203.799,8 RON

SN10 = 1.313.178 – 1.107.760,9 = 223.617,1 RON

SN11= 1.752.376,4 – 1.351.194,6 = 401.181,8 RON

Tabelul 3.1.

Creșterea situației nete pe durata întregii perioade analizate reflectă o gestiune economică sănătoasă și se datorează reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări ( provizioane reglementate, raporturi din exercițiul precedent).

Întreprinderea și-a atins obiectivul principal al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalurilor proprii.

EVOLUȚIA SITUAȚIEI NETE

Fondul de rulment (FR)

FR = capital permanent imobilizări nete

Capitalul permanent = Capitaluri proprii + Datorii financiare

Imobilizări nete = Imobilizări brute – Amortizarea

Fondul de rulment se mai poate determina ca:

FR=FRP + FRS

FRP – fondul de rulment propriu – se determină ca:

FRP = Capitaluri proprii – Imobilizări nete

FR08 = 78.410 + 217.900,1 – 75.507,9 = 220.802,2 RON

FR09 = 136.408,9 + 35.278,7 – 347.541,2 = 175.853,6 RON

FR10 = 142.045,6 + 145.476,2 – 464.111,1 = – 176.589,3 RON

FR11 = 152.162,9 – 359.390,1 = – 207.227,2 RON

FRP08 = 78.410 – 75.507,9 = – 697,9 RON

FRP09 = 136.408,9 – 347.541,2 = – 211.132,3 RON

FRP10 = 142.045,6 – 464.111,1 = – 3.220.655 RON

FRP11 = 152.162,9 – 359.390,1 = – 2.072.272 RON

Rezultatul negativ al acestui indicator reprezintă fondul de rulment străin și reflectă măsura indatorării pe termen lung, pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt. Fondul de rulment străin se determină ca:

FRS = FR – FRP

FRS08= 220.802,2 + 697,9 = 221.500,1 RON

FRS09= – 175.853,6 + 211.132,3 = 35.278,7 RON

FRS10= 176.589,3 + 322.065,5 = 145.476,2 RON

FRS11= – 207.227,2 + 207.227,2 = 0

Se observă o diminuare considerabilă a fondului de rulment pe toată perioada analizată, dar nu reprezintă o situație negativă pentru societate, deoarece există fluxuri permanente de investiții generatoare de profit. Societatea a absorbit o parte din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente (investiții pe termen lung).

EVOLUȚIA FONDULUI DE RULMENT

Nevoia de fond de rulment ( NFR)

NFR = Stocuri + Creanțe – Datorii de exploatare

Nevoia de fond de rulment se mai poate scrie ca:

NFR = NFRE + NFRAE

NFRE – Nevoia de fond de rulment din exploatare

NFRE = Stocuri + Creanțe din exploatare – Furnizori – Datorii fiscale și sociale aferente exploatării

NFRAE – Nevoia de fond de rulment din afara exploatării

NFRAE = Creanțe diverse din afara exploatării – Datorii diverse din afara exploatării

NFR08 = 38.319,6 + 306.109,4 – 427.752,1 = – 83.323,1 RON

NFR09 = 55.995,9 + 407.800 – 923.612,2 = – 459.816,3 RON

NFR10 = 112.965 + 591.139,8 – 962.284,7 =- 258.179,9 RON

NFR11 = 195.969,8 + 703.053,1 – 1.351.194,6 =- 452.171,7 RON

NFRE08 = 38.319,6 + 251.287,2 – 427.752,1 = 138.145,3 RON

NFRE09 = 55.995,9 + 320.265 – 865.662,7 = – 489.401,8 RON

NFRE10 = 112.965 + 338.235,4 – 962.284,7 = – 511.084,3 RON

NFRE11 = 195.969,8 + 318.683 – 1.351.194,6 = – 836.441,8 RON

Nevoia de fond de rulment negativă se datorează în acest caz nevoii de fond de rulment din exploatare (negativă) și generează un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile de capitaluri circulante. În acest caz, NFR negativ, finanțează fondul de rulment negativ și asigură o trezorerie pozitivă; este o situație frecvent întâlnită datorată creditelor – furnizori care sunt mai mari decât creditele – clienți. Nevoia de fond de rulment din afara exploatării a înregistrat o continuă creștere datorită politicii financiare adecvate.

EVOLUȚIA NEVOII DE FOND DE RULMENT

Trezoreria netă ( TN)

TN = FR – NFR

TN08 = 220.802,2 + 83.323,1 = 304.125,3 RON

TN09 = – 175.853,6 + 459.816,3 = 283.962,7 RON

TN10 = – 176.589,3 + 258.179,9 = 81.590,6 RON

TN11 = – 207.227,2 + 452.171,7 = 244.944,5 RON

Existența unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează o rentabilitate economică bună, desfășurarea unei activități eficiente și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției întreprinderii pe piață.

Trezoreria netă pozitivă asigură întreprinderii autonomie financiară pe termen scurt și reprezintă întreg echilibrul financiar al firmei, fiind o dovadă a succesului acesteia în activitatea economico-financiară.

EVOLUȚIA TREZORERIEI NETE

Cash-flow-uI societății (CF)

CF = TN1 – TN0

CF1 = TN08 – TN09 = 283.962,7 – 304.125,3 = – 20.162,6 RON

CF2 = TN10 – TN08 = 81.590,6 – 283.962,7 = – 202.372,1 RON

CF3 = TN11 – TN10 = 244.944,5 – 81.590,6 = 163.353,9 RON

Existența unui cash-flow pozitiv în ultima perioadă, reflectă de asemenea situația financiară bună a întreprinderii, existența unei capacități reale de finanțare a investițiilor, o mărire a activului real, o creștere a averii proprietarilor.

Creșterea cash-flow-ului se datorează și bunei gestionări și o înregistrare corectă în contabilitate a tuturor operaților desfășurate de-a lungul perioadei analizate.

EVOLUȚIA CASH FLOW – ului

Lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii

a) Lichiditatea generală

Lg = Active curente / Pasive curente

Lg08 = 630.909,8 / 427.752,1 = 1,47

Lg09 = 695.689,3 / 923.612,2 = 0,75

Lg10 = 757.306,7 / 962.284,7 = 0,78

Lg11 = 1.166.264,3 / 1.351.194,6 = 0,86

Literatura de specialitate recomandă ca nivelul acestei rate să depășească 1, însă în ceea ce privește nivelul înregistrat în ramura în care iși desfășoară activitatea, societatea a implicat tendințe satisfăcătoare în perioada analizată, valorile înregistrate apropiindu-se de marja de siguranță.

b) Lichiditatea curentă

Lc = (Active curente – Stocuri) / Pasive curente

Lc08 = 639.693,4 / 427.752,1 = 1,49

Lc09 = 592.590,2 / 923.612,2 = 0,64

Lc10 = 644.341,7 / 962.284,7 = 0,67

Lc11 = 970.294,5 / 1.351.194,6 = 0,72

Această rată se recomandă a fi cuprinsă între 0,8 și 1 și reprezintă capacitatea firmei de a-și onora obligațiile pe termen scurt. În cazul societății analizate, lichiditatea curentă este mai mică, deoarece datoriile din exploatare în ceea ce privește facturile de materii prime, material biologic, medicamente, având valori mari, sunt plătite de regulă la o lună. Această situație nu afectează, relațiile societății cu furnizorii.

c) Lichiditatea imediată

Li = Disponibilități bănești / Datorii exigibile imediat

Li08 = 268.480,8 / 427.752,1 = 0,63
Li09 = 233.693,4 / 923.612,2 = 0,25
Li10 = 51.364,5 / 962.284,7 = 0,053
Li11 = 265.330,1 / 1.351.194,6 = 0,2

În teoria economică se apreciază că un nivel al acestei rate cuprins între 0,2 și 0,3 reflectă o bună administrare a firmei din punct de vedere financiar. Exceptând anul 2009, când lichiditatea a inregistrat un nivel mai mic datorită investițiilor făcute (și deci disponibilitățile bănești au fost mai mici), societatea se află într-o situație satisfăcătoare.

d) Solvabilitatea generală

Sg = Active totale / Datorii totale

Sg08 = 762.105,6 / 645.652,2 = 1,18

Sg09 = 1.162.690,7 / 958.890,9 = 1,21

Sg10 = 1.331.378 / 107.760,9 = 1,201

Sg11 = 1.752.376,4 / 1.351.194,6 =1,29

Acest indicator măsoară securitatea financiară de care se bucură creditorii societății. Pentru a oferi un grad corespunzător de siguranță, este necesar ca nivelul acestei rate să fie supraunitar, sau chiar, activele totale să reprezinte dublul datoriilor totale. La sfârșitul exercițiilor financiare analizate, se observă o ușoară creștere a acestei rate, însă datoriile privind activitatea de exploatare sunt mari, situație ce nu oferă o imagine fidelă firmei, cel puțin la sfârșitul anului financiar.

3.2. Determinarea și analiza principalilor indicatori pe baza contului de profit și pierdere în perioada 2008-2011

Pe baza contului de profit și pierdere simplificat (fig 3.2.) voi analiza următorii indicatori și rate:

soldurile intermediare de gestiune

capacitatea de autofinanțare;

ratele de rentabilitate.

Soldurile intermediare de gestiune

Fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune, sunt generate de trei domenii de activitate:

– de exploatare

– financiare activitatea curentă

– excepționale

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei domenii de activitate oferă posibilitatea determinării unor marje de acumulări bănești potențiale destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite soldurile intermediare de gestiune.

Așa numita cascadă a soldurilor intermediare de gestiune este bazată pe așezarea în trepte a indicatorilor, pornindu-se de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + adaosul comercial) și încheind cu cel mai sintetic (profitul net).

Tabel nr.3.2.

Principalii indicatori (marje de acumulare ) utilizați în analiza financiară în perioada 2008-2011 sunt calculați asffel:

2008

– valoarea adăugată = Producția exercițiului – Consumuri provenite de la terți

= 1.127.345.5 – ( 407.332,6 + 684.579,9 ) = 35.433 RON

– excedentul brut din exploatare = Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare

– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate – Cheltuieli cu personalul

= 35.433 – 2.514,9 – 41.773,5 = – 8.855,4 RON

– Rezultatul din exploatare = Excedentul brut de exploatare

+ Reluări asupra provizioanelor

+ Alte venituri din exploatare

– Amortizări și provizioane calculate

– Alte cheltuieli din exploatare

= – 8.855,4 – 10.550,4 – 19.405,8 RON

– Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare + Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

= – 19.405,8 + 113.471,1 – 63.692,1 = 30.373,2 RON

– Rezultatul net = Rezultatul curent + Venituri excepționale

– Cheltuieli excepționale – Impozit pe profit

= 30.373,2 – 1.403,1 – 9.708,3 = 19.261,8 RON

2009

– valoarea adaugată = Producția exercițiului – Consumuri provenite de la terți

= 2.137.980,6 – (557.848,5 + 1.310.720,3 ) = 269.411,8 RON

– excedentul brut din exploatare = Valoarea adăugată + Subvenții de exploatare

– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate

– Cheltuieli cu personalul

= 269.418,8 – 1.545,9 – 134.646 = 133.226,9 RON

– Rezultatut din exploatare = Excedentul brut de exploatare

+ Reluări asupra provizioanelor

+ Alte venituri din exploatare

– Amortizări și provizioane calculate

– Alte cheltuieli din exploatare

= 133.236,9 – 26.986,6 = 106.240,3 RON

– Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare + Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

= 106.240,3 + 122.773,4 – 121.350,8 = 107.662,9 RON

– Rezultatul net = Rezultatul curent + Venituri excepționale

– Cheltuieli excepționale – Impozit pe profit

= 107.662,9 – 2.286,5 – 30.709,8 = 74.666,6 RON

2010

– valoarea adăugată = Producția exercițiului – Consumuri provenite de la terți

=3.701.228,6 – ( 1.098.552,6 + 1.863.103,9) – 739.572,1 RON

– excedentul brut din exploatare = Valoarea adaugată + subvenții de exploatare

– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate

– Cheltuieli cu personalul

=739.572,1 – 7.033,9 – 188.856,8 = 543.681,4 RON

– Rezultatul din exploatare = Excedentul brut de exploatare

+ Reluări asupra provizioanelor

+ Alte venituri din exploatare

– Amortizări și provizioane calculate

– Alte cheltuieli din exploatare

= 543.681,4 + 2.694,4 – 144.348,7 = 402.027,1 RON

– Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare + Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

= 402.027,1 + 104.568,3 – 211.613,9 = 294.981,5 RON

– Rezultatul net = Rezultatul curent + Venituri excepționale

– Cheltuieli excepționale – Impozit pe profit

= 294.981,5 + 40.478,1 – 9.656,6 = 325.803 RON

2011

– valoarea adaugată = Producția exercițiului – Consumuri provenite de la terți

= 4.968.300,7 – ( 2.084.684 + 2.520.583 ) = 363.033,5 RON

– excedentul brut din exploatare = Valoarea adaugată + Subvenții de exploatare

– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate

– Cheltuieli cu personalul

= 363.033,5 – 11.030 – 231.435,5 = 120.568 RON

– Rezultatul din exploatare = Excedentul brut de exploatare

+ Reluări asupra provizioanelor

+ Alte venituri din exploatare

– Amortizări și provizioane calculate

– Alte cheltuieli din exploatare

= 120.568 + 5.070,4 – 185.850,4 = – 60.212 RON

– Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare + Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

= – 60.212 + 137.176,4 – 66.297,5 = 10.666,9 RON

– Rezultatul net = Rezultatul curent + Venituri excepționale

– Cheltuieli excepționale- Impozit pe profit

= 10.666,9 + 21.132,5 – 3.030,2 = 28.769,2 RON

TABLOUL SIMPLIFICAT AL SOLDURILOR DE GESTIUNE

Valoarea adaugată reprezintă creșterea valorii subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de la terți, etc., utilizării factorilor de producție de care dispune întreprinderea.

Valoarea adaugată este sursa bănească din care sunt remunerați participanții direcți sau indireți la activitatea economică a întreprinderii:

personalul, prin:

– cheltuieli cu remunerațiile personalului ( 158.616,1 RON)

– cheltuieli privind asigurările și protecția socială ( 72.819,4 RON)

– participarea salariaților la profit ( 0 )

158.616,1 + 72.819,4 = 231.435,5 RON

statul, prin:

– cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate ( 11.030 RON )

– impozitul pe profit ( 3.030,2 )

– venituri din subvenții de exploatare ( 0 )

11.030 + 3.030,2 = 14.060,2 RON

creditorii, prin:

– cheltuieli privind dobânzile și dividendele ( 0 )

– acțonarii, prin dividendele plătite ( 0 )

– întreprinderea prin capacitatea de autofinanțare ( 214.619,6 RON )

TOTAL = 231.435,5 + 14.060,2 + 214.619,6 = 460.115,3 RON

Distribuția valorii adăugate către partenerii întreprinderii va fi:

231.435,5 * 100 / 460.115,3 = 50,3% pentru personal

14.060,2 * 100 / 460.115,3 = 3,06% pentru stat

214.619,6 * 100 / 460.115,3 = 46,64% pentru întreprindere

TOTAL = 100%

Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinațare evidențiază un surplus financiar degajat în cursul exercițiului, potențialul de dezvoltare a întreprinderii. Deci, capacitatea de autofinațare constituie un mijloc sigur de finanțare, o sursă independentă și stabilă, având în vedere că în anumite situații societatea întâmpină greutăți în colectarea capitalurilor de pe piața financiară sau monetară. Aceasta îngăduie independența de gestionare față de organismele financiare și de credit, conferă un mare grad de libertate privind alegerea investițiilor, cu condiția realizării unor investiții utile, permite frânarea îndatoririi și reducerea cheltuielilor financiare.

Pentru calculul capacității de autofinanțare la SC AGRIMON SA voi folosi metoda deductivă, pornind de la excedentul brut din exploatare (EBE) din care se deduc celelalte cheltuieli plătibile ale întreprinderii, dar voi exempifica și metoda adițională.

CAF = Venituri încasabite – Cheltuieli plătibile =

=EBE + Alte venituri (din exploatare) încasabile – Alte cheltuieli (din exploatare) plătibile + Venituri financiare și excepționale încasabile – Cheltuieli financiare și excepționale plătibile – Participarea salariaților la profit – Impozitul pe profit

CAF08 = – 8.855,4 + 113.471,1 – 63.692,1 – 1.403,1 – 4.708,3 = 29.812,2 RON

CAF09 = 133.226,9 + 122.773,4 – 121.350,8 -2.286,5 – 30.709,8 = 101.653,2 RON

CAF10 = 543.681,4 + 2.694,4 + 104.568,3 + 44.457,7 – 3.979,6 – 9.656,6

=470.151,7 RON

CAF11 = 120.568 + 5.070,4 + 137.176,4 – 66.297,5 + 50.963,1 – 29.830,6 – 3.030,2

=214.619,6 RON

Capacitatea de autofinanțare poate fi calculată și prin metoda adițională astfel:

CAF = Rezultatul net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate = Rezultatul net al exercițiului + Amortizări și provizioane calculate – Reluări asupra provizioanelor – Cota-parte a subvențiilor virate în contul de rezultate + (Valoarea netă contabilă a activelor cedate – Venituri din cedarea activelor).

CAF03 = Rezultatul net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate = Rezultatul net al exercițiului (19.261,8 RON) + Amortizări și provizioane calculate ( 10.550,4 RON ) – Reluări asupra provizioanelor (0) – Cota-parte a subvențiilor virate în contul de rezultate (0) + (Valoarea netă contabilă a activelor cedate (0) – Venituri din cedarea activelor (0)) = 29.812,2 RON

CAF09 = 74.666,6 + 26.986,6 = 101.653,2 RON

CAF10 = 325.803 + 144.348,7 = 470.151,7 RON

CAF11= 28.769,2 + 185.850,4 = 214.619,6 RON

EVOLUȚIA CAPACITĂȚII DE AUTOFINANȚARE A SOCIETĂȚII

Capacitatea de autofinanțare la SC AGRIMON SA înregistrează o evoluție crescătoare în perioada analizată, cu excepția anului 2011, când societatea a întâmpinat greutăți în colectarea capitalurilor de pe piața monetară.

Dar, având în vedere că este susținută de un cash-flow pozitiv, capacitatea de autofinațare a societății, evidențiază un mijloc sigur de finanțare și îngăduie independența de gestionare față de organismele financiare și de credit, permite frânarea îndatoririi și reducerea cheltuielilor financiare.

Ratele de rentabilitate la S.C. AGRIMON S.A.

a) rata de rentabilitate economică

Re = Profit din exploatare* 100 / Activ total

Re08 = 19.405,8 * 100 / 762.105,6 = -2,55 %

Re09 = 106.240,3 * 100 / 1.162.690,7 = 9.14%

Re10 = 402.027,1 * 100 / 1.331.378 = 30,20%

R11 = 60.212 * 100 / 1.752.376,4 = – 3,44 %

În cazul societății analizate, rentabilitatea economică a înregistrat valori

negative în 2008 și 2011 datorită unor conjuncturi excepționale : puternica criză mondială a cărnii de pasăre apărută în anul 2008 si 2011 ca urmare a unor supraproducții de carne în țările U.E. si S.U.A., rezultat al căderii unor piețe importante ca cea din Orient și Rusia. Pentru susținerea producătorilor naționali, țările U.E. si CEFTA ca Ungaria, Polonia și Cehia au aplicat, pe de o parte, politici de subvenție masivă a exportului depășind 50 % din costul cărnii de pasăre, iar pe de altă parte, măsuri tarifare de protecție împotriva importului pentru conservarea pieții naționale în favoarea producătorilor naționali. Rezultatul a fost ca producătorii români au vândut în pierdere în anii 2008 și 2011 și deci au intrat în stare de faliment și lichidare. Efectele directe și ulterioare a caniculei din anul 2011 a creeat pierderi la efectivele de păsări. Seceta din anul 2008 a creeat pierderi la efectivele de păsări. Seceta din anul 2008 a făcut ca prețul cerealelor să crească anormal, ajungând până la 150 EURO/tona la porumb față de un echivalent de 70 – 80 euro/tona pe piața internațională, deci producătorii interni au fost obligați să suporte această creștere de costuri înregistrând pierderi sau în cel mai bun caz funcționând la limita costurilor de producție.

Pentru o analiză dinamică, acest indicator trebuie ajustat cu rata inflației. Dacă ri < 10%, atunci, rata reală a rentabilității economice este:

rr = rn – ri

rn = rata nominală a rentabilității economice

ri = rata inflației

rr = rata reală a rentabilității economice

Dacă ri > 10%, atunci rata reală a rentabilității se va calcula după relația:

rr = (rn – ri) / (1 + ri)

Având în vedere că, în ultimii patru ani, țara noastră a înregistrat o rată a inflației mult superioară limitei de 10%, voi calcula rata reală a rentabilității conform celei de-a doua relații:

rr = (rn – ri) / (1 + ri)

rr 08 = ( -2,55% – 40,6%) / (1 + 40,6%) = – 0,3 %

rr 09 = ( 9,14% – 54,8%) / (1 + 54,8%) = – 0,29 %

rr 10 = (30,20% – 40,7%) / (1 + 40,7%) = 0,07 %

rr 11= (-3,44% – 30,3%) / (1 + 30,3%) = – 0,25 %

Pentru ca întreprinderea să poată menține un nivel de profitabilitate bun, rata rentabilității economice trebuie să fie superioara ratei inflației. În cazul societății analizate, activitatea din exploatare nu înregistrează profit nici pe departe satisfăcător, exceptând anul 2010 când s-a apropiat mai mult de rata inflației,dar, nici în acest caz nu îi este superioară.

b) rata rentabilității financiare

Rf = Profit net* 100 / Capital propriu

Rf08 = 19.261,8 * 100 / 78.410 = 24,56 %

Rf09 = 74.666,6 * 100 / 136.408,9 = 54,74 %

Rf10 = 325.803 * 100 / 142.045,6 = 229,37 %

Rf11 = 28.769,2* 100 / 152.169,2 = 18,90 %

Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea unei firme de a genera un rezultat net pozitiv, apreciat drept rezultat al folosirii capitalurilor și care este destinat astfel recompensării acestor capitaluri. În cazul societății analizate, rata rentabilității financiare este mult mai mare decât rata rentabilității economice. Acest lucru se explica prin aceea că s-a obtinut profit financiar (diferențe de curs valutar) mai mare decât cel din exploatare.

Aceste rate pun în evidență efectul de levier, respectiv efectul multiplicator al îndatorării asupra rentabilității economice. Îndatorarea prezintă un cost ce poate determina un impact negativ al efectului de levier.

Relația ce ne ajută să calculăm efectul de levier este:

Rf= Re + (Re – Kd)*D/ CP

Rf = rentabilitatea financiară (după impozitare)

Re = rentabilitatea economică (după impozitare)

Kd = costul (după impozitare) al îndatorării

D = datorii

CP = capital propriu

SC AGRIMON SA nu are atrase surse de trezorerie și nici împrumuturi pe termen lung, ca urmare, nu se calculează ratele de îndatorare.

În literatura de specialitate se folosesc mai mulți indicatori care analizează profitabilitatea întreprinderii. Cel mai direct indicator este EPS (Earning per Share) care analizează profitul per acțiune, iar în literatura anglo-saxonă se folosesc și indicatorii ROA (Return of Assets) și ROE (Return of Equity) care se calculează de fapt ca și rata financiară.

În perioada 2008 – 2011, ROA a înregistrat următoarele valori:

ROA = Profitul net / Activul total

R0A08= 19.261,8 / 762.105,6 = 0,025 = 2,5%

R0A09= 74.666,6 / 1.162.690,7 = 0,064 = 6,4%

R0A10= 325.803 / 1.331.378 = 0,244 = 24,4%

R0A11 = 28.769,2 / 1.752.376,4 = 0,016 = 1,6%

Nivelul acestei rate poate fi considerat satisfăcător, chiar dacă sunt diferențe destul de mari de la un an la altul, pentru ca reprezintă procentul din profitul net alocat investițiilor din activele totale.

Concluzii și propuneri

La S.C. AGRIMON S.A. Braila activitatea economică-financiară în perioada 2008-2011 poate fi apreciată pozitiv, întrucât veniturile realizate au fost mai mari decât cheltuielile efectuate și, în consecință, în fiecare an s-a încheiat cu profit.

La obținerea rezultatelor economico-financiare a contribuit, îndeosebi, conceperea și aplicarea unor strategii și politici de menținere și dezvoltare a firmei, corelarea eforturilor financiare și ale forței de muncă existente cu transformările și restructurările stabilite și cu obiectivele ce urmau să fie înfăptuite de societate.

Evidența operațiunilor economico-financiare s-a făcut pe bază de documente legale tipizate, începând cu cele de evidență primară, situațiile justificative, fișele analitice și sintetice, documente ce au fost contabilizate în momentul producerii fenomenului economic în societate.

La întocmirea bilanțului contabil s-au înscris date care corespund cu cele înregistrate în evidența contabilă, în balanța de verificare, fiind puse de acord cu situațiile reale ale elementelor patrimoniale stabilite pe bază de inventar.

Plecând de la bilanțul contabil pe anul 2011 se observă că:

activele imobilizate au crescut cu 4,6% față de anul 2008 datorită creșterilor imobilizărilor corporale, dar și față de 2010 au scăzut cu 1,29% datorită amortizării și scoaterii din funcțiune a unor baterii de creștere a păsărilor;

stocurile, reprezentând materii prime, furaje, medicamente și efective de păsări, au crescut cu 5,11% față de anul 2008 ceea ce reprezintă creșterea activității firmei prin mărirea numărului de păsări aflate în creștere;

o situație favorabilă este creșterea clienților cu 2,29%, atâta timp cât sunt încasați la termenul stabilit;

datoriile financiare ale firmei înregistrează o scădere remarcabilă față de 2008 când înregistrau o valoare de 117.900,1 RON, în 2011 firma nu înregistrează datorii pe termen lung. În ceea ce privește datoriile din exploatare, societatea înregistrează o ușoară creștere pe parcursul celor 4 ani față de parteneri, dar acestea au avut scadență și au fost achitate la începutul următorului an deoarece firma nu înregistrează datorii în 2011;

o scădere importantă se remarcă în cadrul rezultatului exercițiului de la 325.803 RON in 2010 la 28.769,2 RON în 2011. Scăderea se datorează unei situații excepționale: puternica criză mondială a cărnii de pasăre apărută în anul 2008 și 2011 ca urmare a unor supraproducții de carne în țările UE și SUA, rezultat al căderii unor piețe importante ca cea din Orient și Rusia. Pentru susținerea producătorilor naționali, țările UE și CEFTA ca Ungaria, Polonia și Cehia au aplicat pe de o parte politici de subvenție masivă a exportului, depășind 50% din costul cărnii de pasăre, iar pe de altă parte măsuri tarifare de protecție împotriva importului pentru conservarea pieții naționale în favoarea producătorilor naționali.

Astfel, în anul financiar 2011 firma a realizat un volum de venituri de 5.161.510,6 RON cu un profit brut de 31.799,4 RON din care s-a plătit impozitul pe profit de 3.030,2 RON rămânând de repartizat un profit net de 28.769,2 RON.

În cadrul veniturilor, ponderea cea mai mare o dețin, veniturile din exploatare cu 97%, în timp ce veniturile financiare 2%, iar cele excepționale 1%.

În cadrul cheltuielilor, ponderea cea mai mare o dețin ca și în cazul veniturilor, cheltuielile din exploatare cu 98%, în timp ce cheltuielile financiare reprezentând cheltuieli din diferențe de curs valutar 1,3%, iar cheltuielile excepționale 0,7%.

Echilibrul financiar pe termen scurt al societății, se realizează cu o degajare de resurse temporare (2011- NF= -452.171,7) care sporesc rezultatele totale ale întreprinderii, astfel încât exercițiul se încheie cu o trezorerie netă pozitivă (2011 – TN= 244.944,5 RON) și un cash-flow pozitiv în ultima perioadă (CF09 = 163.353,9 RON), expresie a realizării echilibrului întregii activități.

Nivelul ratei lichidități generale înregistrează un nivel satisfăcător (0,86) în ceea ce privește nivelul înregistrat în ramură în care își desfășoară activitatea, iar rata lichidității curente este de asemenea în continuă creștere (2010 – Lc = 0,7) și reprezintă posibilitatea societății de a-și onora obligațiile pe termen scurt.

Fluxul de numerar este influențat pozitiv, deoarece suma imobilizată este inferioară celei folosite temporar, respectiv:

Creanțe*Di <Obligații*Df

Capacitatea de autofinanțare evidențiază un surplus financiar degajat în cursul exercițiului financiar (CAF= 214.619,6 RON), potențialul de dezvoltare a întreprinderii, având în vedere că este susținută de un cash-flow pozitiv (CF09 = 163.353,9 RON). Deci, societatea posedă un mijloc sigur de finanțare, o sursă independentă și stabilă, având în vedere că în anumite situații întâmpină greutăți în colectarea capitalurilor de pe piața financiară sau monetară. Această situație îngăduie independența de gestionare față de organismele financiare și de credit, conferă un mare grad de liberate privind alegerea investițiilor, cu condiția realizării unor investiții utile, permite frânarea îndatoririi și reducerea cheltuielilor financiare.

În concluzie, consider că activitatea desfășurată de societate în perioada 2008-2011 poate fi apreciată ca generând echilibru financiar, lichiditate, solvabilitate și chiar maximizare a valorii întreprinderii.

Propuneri

Unul dintre punctele slabe ale societății este gradul de lichiditate destul de mic, datorită datoriilor mari din exploatare ce reies din bilanțul contabil, cu toate că au fost plătite la începutul următorului exercițiu financiar. Aceste datorii reprezintă facturi cu valori foarte mari spre furnizorii de materii prime, material biologic, medicamente, utilități, facturi cu termen mare de plată (o lună în general). Pentru a evita această situație, societatea ar trebui să reducă cheltuielile din exploatare prin:

identificare unor furnizori, ce să ofere prețuri mai avantajoase producției pentru materii prime, material biologic, medicamente, utilități, pentru a le putea plăti într-o perioadă scurtă;

identificarea unor producători de cereale și contractarea producției pentru anul următor prin acordarea unor avansuri bănești;

creșterea numărului de pui de populare și micșorarea ciclului de creștere de la 45 de zile la 42 de zile;

creșterea procentului de ecloziune la incubație de la 80% la 82-83%;

creșterea randamentului la sacrificarea de la 82% la 83-84%.

Un alt punct slab este reprezentat de rentabilitatea economică mică, datorită unor factori de piață, ce ar putea fi evidențiați prin:

îmbunătățirea activității de marketing:

prospectarea unor noi piețe de desfacere și noi clienți;

diversificarea structurii sortimentale;

promovarea de produse în funcție de cerere și ofertă;

reducerea costurilor asociate vânzării produselor.

investiții noi, având în vedere uzura fizică a parcului auto, a liniilor de furajare și alimentare cu apă, achiziționarea acestora folosind atât resursele proprii cât și credite bancare pe termen scurt.

Bibliografie selectivă

Adoichiței M., Adoichiței A., Finanțarea întreprinderilor în economia de piață, Tipografia Mitrea, Piatra Neamț, 2004;

Adoichiței M., Adoichiței A. și colectivul, Finanțarea întreprinderilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003;

Bărbulescu, C-tin. Managementul producției, Ed. Tribuna Economică, București, 2001;

Bășanu, Gh., Pricop, M. Managementul aprovizionării și desfacerii, Ediția a II-a, Ed. Economică, București, 2004;

Dobre E., Munteanu I., Finanțele Întreprinderii, Editura Hig Muntenia, 2005;

Epure, D. – Economia intreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 2003;

Epure, D. – Expansiunea întreprinderii și mediul de afaceri, Ediutra Ex Ponto, Braila, 2005;

Epure, D., Nedelea, A. – Strategii de întreprindere, Editura Muntenia, Braila, 2010;

Negrea Al., Finanțe manageriale, Editura ExPonto, 2008;

Stancu I., Finanțe – Teoria piețelor financiare, Finanțele întreprinderilor, Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București, 1997;

www.Agrimon.ro;

www.infoaliment.ro;

www.zf.ro;

www.economia-online.ro.