Organizarea Si Functionarea Administratiei Publice Locale

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA

ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA ȘI FUNCTIONAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Concepte fundamentale în teoria organizări administrației publice

1.1.1 Conceptul de organ al administrației publice

1.1.2 Conceptul de sarcini ale organelor administrației publice

1.2 Istoric al regelentari

1.3 Evolutia oragnizarii și funcționarii administrației publice locale.

CAPITOLUL II

PRINCIPIILE DIN CADRUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

2.1. Precizări prealabile

2.1.1 Concepte despre principii

2.1.2. Importanța principiilor administrației publice locale

2.1.3. Criteriu de stabilire a principiilor din administrația publică locală

2.1.4. Principiile cadru ale administrație publice locale

2.2 Principiul Descentralizării

2.2.1 Conținutul principiului decentralizării

2.2.2 Cadrul legislativ al descentralizări

2.2.3 Cum se realizează descentralizarea

2.2.4 Descentralizarea și subsidiaritatea

2.3 Principiul Autonomiei Locale

2.3.1 Conținutul principiului

2.3.2 Cadrul legislativ al principiului autonomiei locale

2.4 Principiul deconcentrării servicilor publice

2.4.1 Conținutul principiului

2.5 Principiul eligibilități

2.5.1 Conținutul Principiului Eligibilității

2.6 Principiul Legalități

2.6.1 Conținutul Principiului Legalității

2.7 Principiul Consultării Cetățenilor

2.7.1 Conținutul Principiului Concultării Cetățenilor.

CAPITOLUL III

AUTORITĂȚILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE. PREZENTARE GENERALĂ

3.1 Consiliul local

3.1.1 Atribuțiile consiliului local.

2.1.2 Funcționarea consiliului local

2.1.3 Dizolvarea consiliului local

2.1.4 Statutul consilierilor

INTRODUCERE

Lucrarea de față se intitulează “Organizarea si funcționarea administrației publice locale”,și care este structurată in trei capitole.

Primul capitol este intitulat “ Noțiuni generale privind administrația publică”.In acest capitol mi-am propus sa analizez conceptele fundamentale ale administrației ,pentru a crea astfel limbajul juridic necesar abordarii acestei problematici administrative.

In conformitate cu prevederile Constituției și ale Legii nr.215/2001,privind administrația publica locală,se pot identifica mai multe autoritați ale administrației publice locale.

La nivel județean, organele de natură statală sunt reprezentate de catre prefect,acesta fiind la randul sau reprezentantul Guvernului in teritoriu,dar și de către serviciile publice ale ministerelor și ale altor organe central de specialitate deconcentrate in teritoriu.Este bine de amintit că la nivelul județului întalnim și organe de natură autonomă,precum Consiliul Județean.

Al doilea capitol este intitulat “Principii specific ale administrației publice locale” .După cum știm,administrația publică locală își organizează și își desfașoară activitatea atât în considerarea principiilor generale ce fundamentează sistemul administrativ în ansamblu,cât și potrivit unor principii specifice precum este principiul consultarii cetațenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit,principiul participarii cetațenilor la luarea deciziilor, principiul dulismului instituțional sau cel al eligibilitații autoritaților

administrației publice locale.La toate aceste principii dar și la altele mi-am propus să fac o analiză juridică pentru a afla mai multe detali despre funcționareadar și aplicarea acestora.

Referitor la principiul descentralizării,unii specialiști în domeniul administrației publice, consideră că descentralizarea este un instrument cu ajutorul căruia se realizează democratizarea administrației pubice și care oferă servicii publice mai eficiente.

Actuala Lege a descetralizării nr.195 din 2006, caracterizează acest principiu în art.2 lit.I), ca fiind un transfer de competență administrativă și financiară de la nivelul administației publice centrale la nivelul dministrației publice locale sau în alte cazuri către sectorul sectorul privat.

Dacă privim în partea de fenomen social,observăm că descentralizarea reprezintă transferul de autoritate si de responsabilitate pentru funcțiile publice de la nivelele centrale(Guvern) către cele locale (administrațiile locale).

Cel de-al treilea capitol dar si ultimul, este intitulat “Administrația publică locală” .Am vrut să scot în evidență faptul că,la nivelul fiecărui stat există două tipuri de organe administrative.În ceea ce privește întinderea în teritoriu și a atribuțiilor pe care le exercită există: organele administrației publice centrale,care au capacitatea cea mai mare de deliberare ,la nivelul întregii țari și organele administrației publice locale ,a căror competența este restransă la limitele unitaților administrativ-teritoriale în care au fost alese și unde funcționează.

Atribuțiile ,competența autoritaților administrației publice locale este stabilită de Constituție,în primul rând precum și de alte acte normative

În acest capitol voi vorbi si despre,Autoritațiile administrației publice locale ,la care voi adauga pentru început o scurtă przentare care va fi urmată de o prezentare în sens larg a fiecarei autorițati în parte.

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA ȘI FUNCTIONAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Concepte fundamentale în teoria organizări administrației publice

Din punct de vedere etimologic, termenul de administrație provine din cuvintele de origine latină “ad” ,care înseamnă “la” și “minister”, care se traduce prin “slujitor”, “supus”.

Astfel a ajuns să se înțeleagă prin administrație un fel de persoană supusă alt cuiva, iar prin “a administra” , acțiunea de a servi la ceva, activitate înfaptuită la ordinele cuiva, un ministru, în accepțiunea menționată, fiind considerat un fel de slujitor al întregi societații.

Administrația publică are ca și obiect realizarea unor valori politice care exprimă interesele generale ale societații organizate în stat și care sunt formulate în legi de către organele puterii legiuitoare,dar și hotarârile judecătorești,care sunt date în temeiul legii.

Dacă caracterizăm administrația publică drept o activitate în principal organizatorică, se desprinde poziția sa de intermediar între planul conducerii politice si celălalt plan în care se realizează valorile politice,deciziile politice.

Unii specialiști din domeniu sunt de părere că noțiunea de administrație publică evocă “o activitate prin care se aduc la îndeplinirea legile și se prestează servicii publice,în limitele legii,îndeplinită de autorități publice locale,denumite generic autorități ale administrației publice”.

De asemenea, putem să spunem că ea reprezintă, o dimensiune a executivului, alaturi de activitatea de guvernare ,în ceea ce privește actul administrativ,vorbim despre două categorii de organe care au misiunea de a înfăptui administrația publică.

În literatura de specialitate se pot întalni doua formulari, aceea de administrație de stat, și aceea de administrație publică.

Ambele formulari desemnează aceeași noțiune, dar având denumiri diferite.

În primul rând, putem face referire la organele administrației de stat,acestea realizează “o adminstrație de natură statală”.

Dacă privim la dispozițiile din Constituția României,ajungem tot la această concluzie.

Titlul III din Constituție, intitulat “ Autoritațiile publice” cuprinde următoarele capitole: capitolul I, “Parlamentul”; capitolul II “Președintele României” ; capitolul III “ Guvernul” ; capitolul V , “Administrația Publică”.

Este foarte ușor de înțeles că toate aceste capitole se referă la organe de stat.

Ultimul capitol,cel al V-lea, intitulat “Administrația Publică” conține două secțiuni: secțiunea I “ Administrația publică centrală de specialitate”, și secțiunea a II-a “ Administrația publică locală”.

Autoritațile publice din ambele secțiuni sunt incontestabil organe de stat,deci desfășoară o activitate statală.

Organele administrației de stat ,sunt cunoscute si sub numele de ,organe ale puterii executive.

Administrația de stat ca activitate este cunoscută ca fiind una executivă,de execuatre a legii și a celorlalte acte subordonate legii. Însă administrația de stat nu trebuie confundată cu activitatea executivă.Altfel spus,nu trebui pus semnul egalitații între administrația de stat si activitatea executivă.

Așadar, administrația de stat, ca formă fundamentală de realizare a puterii de stat, desfașoară numai organele adminstrației publice, în timp ce celălalte organe de stat, în înfăptuirea activității pentru care au fost create, desfașoară numai activitații cu caracter administrativ,dar în niciun caz administrație de stat.

În literature de specialitate se arată că funcțiile autoritațiilor administrative ar consta în acțiune,consultare și deliberare.

Pornind de la această idee,administrația publică a fost clasificată în administrație activă,administrație consulativă și admnistrație deliberativă.

Administrația este activă în cazul în care execută legea sau,când adoptă o masură de utilitate publică.Adminstrația este consulativă când dă avize administrației active.Administrația este deliberativă în situația în care un organ ia decizii care sunt obligatorii pentru administrația activă.

Existând separat de administrația activă,administrația poate fi și jurisdicțională,ca de exemplu,în cazul organelor administrative jurisdicționale,specializate în soluționarea litigiilor administrative,organe independente și autonome în decizi lor.

În al doilea rând, trebuiesc luate în calcul și organele administrației publice locale,care desfașoară “administrația publică în unitațile administrativ-teritoriale”, în baza principiilor constituționale ale autonomiei,descentralizari și deconcentrarii serviciilor publice, fiind reprezentată de organele alese prin votul universal, direct, egal, secret si liber exprimat.Din acestea reiese că administrația publică și administrația de stat, nu pot fi puse sub semnul egalitații.

În conformitate cu prevederile Constituției și ale Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, se pot identifica o serie de autorități ale administrației publice.

La nivel central, se poate face referire la cei doi sefi ai executivului, Președintele și Guvernul,la ministerele și la alte organe centrale de specialitate care sunt subordonate Guvernului, la autoritați centrale nesubordonate Guvernului dar și la instituții central subordonate ministerelor sau autorităților centrale autonome.

La nivel județean,putem spune că organele de natură statală sunt reprezentate de către Prefect, acesta fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, dar și serviciile publice ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate deconcentrate în teritoriu.Trebuie să adaugăm faptul că, la nivelul județului întâlnim și organe de natură autonomă, precum Consiliul Județean.

La nivel local, Profesorul E. Bălan, în lucrarea intitulată “Instituții administrative” consideră că baza acesteia este alcătuită din „Consiliul Local, ca autoritate deliberativă și Primarul, ca autoritate executivă”.

Charles Debbasch, precizează că „ Administrația publică reprezintă aparatul de gestiune al problemelor publice. Ea constituie, de asemenea, organizarea care dă oricărui grup social evoluat, instrumentul de coeziune și de coordonare indispensabilă, fără de care societatea se dezintegrează. Administrația este, prin natura sa, subordonată unor scopuri care îi sunt exterioare. Rolul administrației, structurile și metodele sale depind de societatea în care ea se regasește inserată, de mediul său.”

1.1.1 Conceptul de organ al administrației publice

Specialiștii în știința administrației, includ în această sintagmă toate autoritațile care sunt învestite cu prerogative de putere publică ce au misiunea

constituțională și legală de a realiza administrrire la cei doi sefi ai executivului, Președintele și Guvernul,la ministerele și la alte organe centrale de specialitate care sunt subordonate Guvernului, la autoritați centrale nesubordonate Guvernului dar și la instituții central subordonate ministerelor sau autorităților centrale autonome.

La nivel județean,putem spune că organele de natură statală sunt reprezentate de către Prefect, acesta fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, dar și serviciile publice ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate deconcentrate în teritoriu.Trebuie să adaugăm faptul că, la nivelul județului întâlnim și organe de natură autonomă, precum Consiliul Județean.

La nivel local, Profesorul E. Bălan, în lucrarea intitulată “Instituții administrative” consideră că baza acesteia este alcătuită din „Consiliul Local, ca autoritate deliberativă și Primarul, ca autoritate executivă”.

Charles Debbasch, precizează că „ Administrația publică reprezintă aparatul de gestiune al problemelor publice. Ea constituie, de asemenea, organizarea care dă oricărui grup social evoluat, instrumentul de coeziune și de coordonare indispensabilă, fără de care societatea se dezintegrează. Administrația este, prin natura sa, subordonată unor scopuri care îi sunt exterioare. Rolul administrației, structurile și metodele sale depind de societatea în care ea se regasește inserată, de mediul său.”

1.1.1 Conceptul de organ al administrației publice

Specialiștii în știința administrației, includ în această sintagmă toate autoritațile care sunt învestite cu prerogative de putere publică ce au misiunea

constituțională și legală de a realiza administrție publică, adică de a executa legea și de a presta servicii publice, în limitele legii.

Organul administrației publice, reprezintă aceea categorie de organ public sau de organ autorizat de un organ public, prin care „ se realizează activitați din sfera administrției publice, prin executarea legii și prestarea de servicii publice în limitele legii”.

În scadrul sferei organelor administrației publice sunt incluse atât structuri de natură publică, supuse regimului de putere publică, dar și structuri de natură privată, cărora nu le este strain regimul de putere publică, prentru că au fost autorizate de un organ public și pentru că își desfașoară activitatea sub „paza”unui asemenea organ.

Putem spune că, organul administrației publice reprezintă acea categorie de organ public sau de organ autorizat public,cu ajutorul căruia „ se realizează activități din sfera administrației publice, prin executarea legii și prestarea de servicii publice în limitele legii”.

Studiul organizării administrației publice înseamnă cercetarea ansamblului de organisme care constituie formal acest sistem,raporturile acestora, particularitațile fiecărei componente, precum și principiile aplicabile.

Administrația publică, din punct de vedere, material, se realizează printr-o multitudine de forme organizatorice, care alcătuiesc sistemul organizarii sociale a societății globale.

Sistemul administrației publice este legat, organizatoric și funcțional, de puterea legiuitoare și de puterea executivă.

1.1.2 Conceptul de sarcini ale organelor administrației publice

În opinia mai multor autorii ai științei administrației, noțiunea de sarcină a organelor administrației publice evocă „ansamblul necesitațiilor sociale obiectiv determinate, evaluate politic și consacrate prin norme juridice, care reprezintă rațiunea de a fi a acestor organe”

În ceea ce privește misiunea generală a administarției publice, aceasta are rolul de a îndeplini sarcinile primite din partea organelor politice, dar și de a se supune la interesele promovate de aceste organe prin îndeplinirea politicilor interne și externe ale statului care face parte din cadrul activitații de executare a legii.

Din aceasta reiese că, sarcinile administrative au aceiași natură în orice stat și anume de a asigura executarea hotărârilor organelor legisative, dar totodată și a hotărârilor organizatorice din propriul sistem al instanțelor judecătorești și ale procurorilor.

În literatura de specialitate, sarcinele administrative au fost propuse clasificări bazate pe anumite criterii.

Din punc de vedere al consecințelor juridice,se pot distinge:

Sarcini de decizie

Sarcini de execuție.

Sarcinile de decizie revin ministerelor, organelor centrale ale administrației publice, unor organe administrative locale, ( Consilii Județene,Consiliile Locale)

Sarcinile de execuție sunt cele care revin agenților economici, dar și instituțiilor social-culturale de stat.

1.2 Istoric al regelentari

Apariția și evoluția instituției administrației publice locale în țara noastră s-a desfașurat într-o relație directă cu complexul economic și politico-juridic al societății românești .Astfel ,se explică și tendințele de autonomie locală care sunt supuse influențelor și reformelor timpului, iar uneori chiar momentului.

Unii autori arată că apariția vieții administrative locale a precedat cu mult pe aceea a celei generale pentru că, în ordinea istorică a lucrurilor, comuna cu nevoile ei proprii a apărut inainte de nașterea și apariția statutului

Datorită existenței unitaților administrative locale a precedat organizarea administrativă general, pentru că din punct de vedere istoric, comuna a aparut înaintea statutului, conceput ca formă supremă de organizare a vieții sociale.

Statul român s-a constituit pe baza unor organisme locale străvechi, de obști sătești, astfel, unitățile administrativ-teritoriale erau județele în Muntenia și ținuturileîn Moldova, unde mai existau și ocoale, formate din mai multe sate, grupate în jurul unui târg.

Regulamentele organice au reprezentat un pas înainte față de trecut, ele aducând transformari profunde în administrația țarilor române dar au și recunoscut dreptul de autonomie administrativă orașelor.

Acestea încredințau conducerea în sate unor comisii compuse din șase săteni, aleși cinstit și mai în vârstă alături de preot și vechilul satului.

După ce s-a produs unirea celor două pricipate a fost pusă problema eliminarii deosebirilor din organizarea administrației publice lolcale, care a fost realizată prin legea comunală și ce pentru înființatea comisiilor județene.

Legea comunală de la 1 aprilie 1864 prevedea organizarea pentru prima dată, a comunei rurale pe care a învestit-o ca pe cea urbană cu personalitate juridică. Aceasta delimita orașele și satele deoarece urmau să devină comune independente.La conducerea comunelor se afla consiliul local și primarul, ambele organe erau alese de locuitorii comunei.

La 2 aprilie 1864, a fost aprobată legea pentru inființarea consiliilor județene, aceasta organizează sistematic și metodic administrația județelor

După 23 august 1944 și până în anul 1948 a fost menținută organizarea prevazută de Legea administrativă din 1938, dar au fost luate unele masuri pentru purificarea administrației.

Revoluția din 1989 a desfășutat energiile locale, lăsând spațiu liber acțiunilor inițiativei particulare.

Principalul act normativ adoptat în acest sens este Legea nr. 215/2001-Legea administrației publice locale.Această Lege stipulează că administrația publică în unitațile administrativ –teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrției publice locale, legalitații și consultării cetaținilor în problemele de interes deosebit.

Autonomia locală privește organizarea și funcționarea administrației publice locale și reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autoritaților administrației publice locale de a rezolva și de a gestiona, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivitaților locale pe care le reprezintă.Aceasta este administrativă și se exercită numai în cadrul legii.

1.3 Evolutia oragnizarii și funcționarii administrației publice locale.

Conform art.1,alin.1 din Legea administrației publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001, prezenta lege reglementează regimul generel al autonomiei locale precum și organizarea și funcționarea administrației publice locale.

Intr-o opinie prin conceptul de administrație publică, în sens funcțional, se înțelegea ctivitatea ce rezidă în principal, în organizarea și executarea nemijlocită a aprevederilor Constituției, ale actelor mormative și ale celorlalte acte juridice emise de autoritațile statului, activitate realizată de către autoritățile administrației publice.

Alături de interesele generale ale statului se intâlnesc și interese locale,între acestea existând o interdepandență reciprocă, fapt ce face ca, în sfera de reglementare a dreptului să regasim toate acele reguli care fixează organele centrale ale statului și modul lor de funcționare, , precum și organele de autonomie locală.

Interesele publice ale unei colectivitați nu au întodeauna aceeași întindere, întrucât pot exista interese generale ale statului dar și ale unor județe, unor comune sau unei singure comune. Tot astfel, într-un stat există interese generale, alături de care există interese județene și interese locale.

Între interesele statului, și interesele județene sau cele locale nu există o separare completă, ci o interdependență.

Deorece există o diversitate de probleme ce trebuie rezolvate în condiții de operativitate și eficiență, statul este acela care stabilește care dintre probleme intră la un moment dat în sfera administrației publice vor fi în competența autoritaților administarției publice centrale și care vor intra în sfera de competență a autorităților administrației publice locale.

Sfera problemelor locale este stabilită, prin Conctituție ori prin lege. Pentru recunoașterea problemelor locale este necesară existanța unor mijloace materiale de realizare, cum ar fi : patrimoniu propriu, un corp de funcionari care să gestioneze treburile publice, o anumită autonomie financiară care se bayeayă pe existanța unui buget propriu.

In ceea ce privște delimitarea noțiunii de administrație publică locală, în sens organizatoric, administrație publică locală este structutată în cadrul administrației publice, care este alcătuită din ansamblul de autoritați administrative autonome care rezolvă treburile publice de interes local. Administarția publică locală apare ca totalitate a serviciilor publice locale, organiyate sau recunoscute de lege, chemate să administreze interesele proprii ale colectivitatii locale prin autoritați administrative autonome cu putere de decizie alese de către acestea și, sub controlul de legalitate al autoritaților prevăzute de lege.

Într-o altă opinie , prin administrație publică locală se înțeleg acele organisme ale statului care sunt chemate să satisfacă interese care nu sunt generale și care privesc, grupările omenești din localitate, iar unii titularii, cărora le sunt încredințate administrarea acestor interese,nu dețin puterea de la autoritatea centrală ci de la corpul electoral local, pe cale de alegere.

Autoritatea acestor organisme se termină la hotarele teritoriale ale circumscripției respective.

Într-o opinie se arată că, administrația publică locală reprezintă o structură a administrației publice, cu o natură juridică aparte, datorită faptului că puterea sa provine din voința alegătorilor locali, care sunt reprezentați de autoritațile administrative autonome în numele căruia ele acționează.

Atribuțiile și competența administrației publice locale este stabilită de Constituție, în primul rând, precum și de alte acte normative.

Autoritațile administrației publice locale acționează din voința alegătorilor, dar conținutul și limitele acestei acțiuni nu sunt stabilite de alegători, ci de lege.

Administrația publică reprezintă totalitatea de organe sau competență generală sau specială, constituite pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unitați administrativ-teritoriale. Aceasta este compensată, își exercită atribuțiile, numai în limitele unitații administrativ-teritoriale în care funcționează , sau altfel spus, autoritatea lor se termină la hotarele teritoriale ale circumscripitie respective.

Potrivit art.3 alin. (3) din Constituție, teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe.

Acestea sunt unitați administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală, în acestea se organizează și funcționează autoritațile administrației publice locale.

Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate.

Orașele mai importante pot fi declarate municipii, prin lege.

Delimitarea unitaților administrativ-teritoriale se stabilește prin lege.Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se efectuează tot prin lege și numai după consultarea prealabilă a locuitorilor acestora prin referendum.

În Legea nr. 215/2001( Legea administrației publice locale) nu există nici o prevedere cu privire la valoarea juridică a opiniei locuitorilor.Dacă aceștia nu sunt de acord cu modificare propusă, Parlamentul poate adopta legea de modificare .

Chiar dacă se folosește calificarea de persoana juridică pentru unitațile administrativ-teritoriale, în fapt prin acestea ar trebui să se înțeleagă colectivitațile locale, oamenii, ca atare, care locuiesc în acea unitate administrativ-teritorială.

Autoritațile administrației publice locale cu ajutorul cărora se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipale, ca autoritați deliberativeși ptimarii ca autoritați executive. Acestea sunt alese de către cetațenii cu drept de vot din acea unitate administrativ-teritorială.

Prevederea din lege potrivit căreia primarul este autoritatea executivă este infirmată de o altă prevedere a legii.(Legea nr. 215/2001)

Potrivit acesteia (art.77), primarul, viceprimarul, secretarul unitații administrativ- teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constitie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primaria.

CAPITOLUL II

PRINCIPIILE DIN CADRUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

2.1. Precizări prealabile

Administrația publică necesită să răspundă unor exigențe care sunt legate de buna gestionare a problemelor comunitaților locale și a intereselor membrilor acestora. Pe baza acestor exigențe reies principiile potrivit cărora este organizată și funcționează administrația publică din România.

Acestor principii le se adaugă anumite precizări, cum ar fi că temeiul legal este regăsit în Constituția României dar și în Legea nr, 215 /2001 legea-cadru a administrației publice locale. Mai putem spune că fiecare sistem administrativ prezintă particularitățiile sale , principiile cadru determină relațiile stabilite între diferitele paliere administrative în cadrul raporturilor cadru-local (principiul descentralizării, principiul autonomiei locale, principiul deconcentrării serviciilor publice) și autorități-cetățeni (principiul eligibilității, principiul legalității și principiul consultării cetățenilor).

Principiile care se află la baza organizării și funcționării administrației publice locale prezintă o importanță deosebită atunci când vine vorba de un model general valabil de administrație publică.

Înțelegerea principiilor este esențială deoarece aplicarea lor trebuie făcută într-un sistem național cu specificul și tradițiile lui, asa cum spunea profesorul Iorgovan „trebuie să recunoaștem că tradiția este parte a dreptului administrativ”

2.1.1 Concepte despre principii

În sensul obijnuit cuvântul „principiu” se folosește pentu a desemna un element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem juridic, o normă de coduită etc. Sensul plural, acela de „principii” cuprinde totalitatea legilor și a noțiunilor ale unei discipline ori în cazul nostru a unui sistem sau ramuri de drept.

Etimologic cuvântul „principiu” provine de la latinescul „principium” care înseamnă obârșie cu considerația de element fundamental.

În drept, termenul de „principiu” înseamnă idee, pe când în literatura juridică principiile fundamentale ale dreptului au fost definite ca fiind:

– ideile conducătoare ale conținutului tuturor normelor juridice;

– idei ce se regăsesc în întreaga legislație a României ca stat de drept;

– idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală și celelalte legi și care se regasesc și va trebui să se găsească în întregul nostru sistem de drept.

Principiile au o valoare explicativă foarte generală și sunt formulate concis sub forma unui singur cuvânt, ori ca un titlu ori ca o mică sinteză.

Putem spune că principiile de drept, sunt acele reguli în jurul cărora se încheagă reglementările unui sistem sau ramuri de drept. Rolul acestora are scopul de a coagula sistemul și de a ajuta la aplicarea legilor nu numai în litera dar și în spiritul lor.

Rolul principiilor este mai evident cu cât cunoaștem că oricât de meticulos și de prevăzător ar fi legiuitorul, niciodată normele juridice nu reușesc să acopere multitudinea de situații pe care practica și viața cotidiană le creează.

2.1.2. Importanța principiilor administrației publice locale

Principiile au un aport destul de însemnat pentru interpretarea fenomenelor administrative, sociale sau juridice. În primul rând putem spune că , legea, toate categoriile de acte normative, inclusiv legea fundamentală, trebuie aplicată în spiritul și litera sa. De cele mai multe ori aplicarea legii nu este o operațiune tocmai facilă dar trebuie să înțelegem care a fost intenția legiuitorului și care este spiritul legii.

În al doilea rând așa cum am arătat, chiar dacă formularea pricipiului este concisă acesta având conținutul și semnificația foarte complexe.

Putem să luăm ca exemplu principiul descentralizării care are un conținut extrem de bogat și foarte complex. În momentul în care vorbitorul face referire la acest principiu își asumă că auditorul știe în mare parte conținutul acestui principiu și nu oferă explicații suplimentare. Astfel o persoană care nu cunoaște noțiuniile fundamentale și ale limbajului de specialitate va percepe mesajul în mod incomplet sau enorat; în acest caz prezentat, chiar și în rândul funcționarilor publici, continuă să existe confuzii între principiul descentralizării și cel al deconcentrării.

Cunoșterea conținutului principiilor este primul pas pentru a dobândi proprietatea limbajului de specialitate. Principiile fundamentale o dată ce au fost însușite și înțelese asigură înțelegerea detaliilor intime ale proceselor administrative și juridice. Celelalte noțiuni și concepte care formează sistemul juridic se sprijină pe principiile cadru și sunt o prelungire și o aplicare a acestora, o dată ce principiile sunt bine înțelese pătrunderea întregului sistem decurge într-un mod logic și fără dificultate.

Principiile conțin noțiuni care trebuie în primul rând înțelese de un jurist profesionist pentru că acestea sunt temelia pe care se construiește întrgul sistem juridic, inclusiv ramura dreptului administrativ.

În al treilea rând putem spune că sistemul juridic reprezintă o unitate de diversitate. Sistemul normelor de drept, din ramura dreptului administrativ de exemplu, este format dintr-un număr foarte mare de norme juridice care reglementează o mare varietate de domenii care uneori sunt prea puțin asemănătoare. Altfel spus sistemul dreptului administrativ trebuie să-și păstreze coerență iar prevederile diferitelor acte juridice trebuie să fie armonizate și să concorde unele cu altele. Acest lucru este posibil datorită principiilor fundamentale care trasează spiritul legii, pe care trebuie să-l urmărească toate prevederile din ramura respectivă. Așadar principiile contribuie la sistematizarea normelor juridice și constituirea acestora într-un sistem unitar, dar acestea își găsesc ecoul în toate reglementările unei anumite ramuri de drept.

Principiile au o importanță teoretică dar și practică prin aducerea aportului la evidențierea instituțiilor juridice precum și la interdependența dintre acestea și aplicarea normelor juridice.

2.1.3. Criteriu de stabilire a principiilor din administrația publică locală

Principiile ale administrației publice, au fost analizate într-un număr relativ mare în literatura de specialitate, acest lucru a dus la analizarea principiilor din administrația publică locală.

Pofesorul Trăilescu, este de părere că, unele principii sunt consacrate expres de lege, cum ar fi principiul legalitații, însă unele rezultă în mare parte din interpretarea normelor de drept administrativ, aici intră principiul revocabilității actelor administrative.

Toate principiile sunt foarte importante, aceste îmbinându-se unul cu celălalt dar funcționând toate într-un sistem, care au fiecare în parte o forță de acționare. Pentru analiza acestora este necesar să cunoaștem cadrul legislativ și identificarea fiecărui principiu care au un temei constituțional dar si unul legal.

Dacă vorbim despre principiile fundamentale, atunci considerăm ca și criteriu prevederea principiilor în mod expres în legea fundamentală adică Constituția României. Putem să spunem că principiile fundamentale ale administrației publice se restrâng la un număr de trei principii prevăzute expres cu titlu de principii în art.120 (1) Principiul descentralizării, Principiul autonomiel locale dar și Principiul deconcentrării serviciilor publice.

Principiile fundamentale trebuie prevătute în mod expres, la fel ca alte principii care reglementează ramuri ale dreptului public ori privat care își găsesc în mod direct temeiul în prevederile constituționale. Spre exemplu avem principiul eligibilității, care nu este reglementat în mod expres de legiuitorul constituant însă el rezultă în mod indirect din formularea consfințită de art. 121 , alin 1, din Constituția României, care spune că „ Autoritățiile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii”

Referitor la principiile administrației publice locale acestea se găsesc în Legea administrației publice locale, Legea nr. 215/2001, unde regăsim un număr de șase principii prevăzute în mod expres:

Princiipul descentralizării

Principiul autonomiei locale

Principiul deconcentrării serviciilor publice

Principiul eligibilității autoritățiilor administrației publice locale

Principiul legalității

Principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

Există un criteriu după care trebuie să ne orientăm, pentru a selecta din multitudinea de principii de organizare și funcționare a administrației publice din România doar acele principii cadru care consințesc în mod expres în legea administrației publice locale.(Legea nr. 215/2001)

2.1.4. Principiile cadru ale administrație publice locale

Activitatea pe care o desfășoară administarția publică se face prin intermediul unei structuri organizatorice corespunzătoare, care poartă aceeiași denumire de administrație publică. Aceasta este guvernată de câteva principii fundamentale care instituie obligația ca întreaga activitate a autoritățiilor administrative să fie organizate și să funcționeze cu respectarea strictă și riguroasă a limitelor stabilite de Constituție și legea cadru, Legea 215/2001, Legea administrației publice locale.

Pentru o bună înțelegere a organizării și funcționnării administrației publice din unitațiile administrativ-teritoriale, dar și a raporturilor dintre administrația centrală și cea locală presupune cu necesitate examinarea principiilor care stau la baza acestei organizări, principii care determină și natura juridică a acestor raporturi precum și regimul juridic aplicabil.

Chiar dacă Constituția României , în Titlul III Autoritățiile publice, la capiolul V Administrația publică, Secțiunea a 2-a Administrația publică locală, art 120 Principii cadru, instituie numai trei principii constituționale, legea cadru a administrației publice locale, consfințește ca principii un număr de șase principii cadru.

În Constuiție ne se menționează în mod expres decât cele șase principii (respectiv autonomia locală, descentralizarea și deconcentrarea serviciilor publice), celelalte principii se regăsesc în alte articole constituționale.

În ceea ce privește principiul eligibilității, se face referire tot în Titlui III Autoritățile publice, Capitolul V Administrația publică, Secțiunea a 2-a, Administrația publică locală în art. 121 Autoritățile comunale și orășenești se menționează că autoritățile administrației publice care sunt alese în condițiile legii.

În Constituția României la art. 121, alin 1 se spune că „ Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii leși în condițiile legii”.

Principiul legalității organizării și funcționării administrației publice locale își are izvorul în prevederile cuprinse în Titlul II Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale. Capitolul 1, Dispoziții comune în art. 16, Egalitatea în drepturi, unde la alin. 1 se spune că toți cetățenii sunt egali în fața legii .

Constituția României, art 16(2) „Nimeni nu este mai presus de lege”

În ceea ce privește principiul consultării cetățenilor , Constituția României, ca lege supremă a statului, în Titlul II Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul II, Drepturile și libertățile fundamentale, consfințește dreptul de informație prevăzut în art. 31.

Constituția României, art.31, se spune că este” dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit” . „Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin , sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”.

Toate cele șase principii au dublă natură constituțională dar și legală. Trei dintre ele sunt consfințite în mod expres în Constituție în timp ce temeiul constituționalal celorlalte trei rezultă în mod indirect.

Ca reglementare primară, traspunând dispoziția constituțională, legea cadru Legea 215/2001 Legea administrației publice locale în mod explicit enumeră toate cele șase principii cadru. Fiecare principiu este dezvoltat în palierele de reglementare și de implementare, fiind subiectul a cel puțin un act normativ secundar și chiar în reglementări terțiare. Excepție de la reglementare și legislație secundară face numai principiul legalității.

2.2 Principiul Descentralizării

În Constituția României la Articolul 120, alin 1, Administrația publică din unitățile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.

În Legea administrației publice locale 215/2001, Articolul 2, alin 1, Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publicelocale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

2.2.1 Conținutul principiului decentralizării

Noțiunea de descentralizare poate fi analizata din mai multe puncte de vedere: administrativ, politic, financiar etc. și cunoaste variate forme în funcție specificul fiecărui sistem administrativ al statelor.

În sens generic, descentralizarea implică depărtarea de centru sau deplasarea de la centru către margine.

În administrația publică, descentralizarea înseamnă transferul vertical de autoritate sau de responsabilitate de la guvernul national către autoritățile administrației publice locale.

Legea cadru a descentralizării, L 195/2006 , în art.2 (1) sintetizează definiția descentralizării ca fiind transferul de competență administrativă și finaciară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat. Ceva nou în această definiție este că transferul de competențe se poate efectua numai de către autoritățile publice localesau către sectorul privat. Legea conține principii fundamentale și reguli generale, dar și cadrul instituțional pentru desfășurarea procesului de descentralizare administrativă și financiară în România.

Descentralizarea prevede transferul vertical de autoritate sau responsabilitati de la guvernul național către autoritățile administrației publice locale. În sens general și tehnic descentralizarea reprezintă transferul de competențe de la un palier administrativ superior către un palier administrativ inferior. Această formulare acoperă termenul de „administrație publică locală” .

Descentralizarea implică și transferul anumitor competențe de la o autoritate mai mare/centrală către o autoritate mai mică, periferică instituțional și geografic.

În doctrină, descentralizarea ca unul dintre procesele de modernizare a administrației publice a fost definită ca fiind:

– Un regim juridic opus centralizării, și formelor prin care acestea se manifestă, în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcționari numiți de la centru, ci de către cei aleși de corpul electoral sau desemnați de aceștia.

– Termenul de descentralizare provine din cunvântul descentralizațion care semnifică o mișcare contrară a centralizării.

– Acolo unde există descentralizare, apărea ca o mișcare generală în cursul sec. XIX și sec. XX, unde s-au produs multe oscilații și retrageri, anumite pușeuri de centralizare au fost rezultatul unor dificultăți financiare, a unei gestiuni care nu a fost bine organizată de către autoritățiile locale, care au transpus pe plan local metodele autoritareale regimurilor autoritare, acelea care au triumfat în timp în Germania și Italia, în timpul fascismului.

– Dacă vorbim despre descentralizarea serviciilor publice potrivit ca principiu, acestea trebuie apreciat nu numai prin conținutul strict de descentralizare, respectiv prin inființarea în fiecare unitate administrativ teritorială a unor servicii, filiale corespunzătoare ministerelor și celorlalte departamente centrale.

– Descentralizarea în administrația publică este un regim juridic în rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcționari numiți de la centru ci de către cei aliși de corpul electoral.

– Descentralizarea realizată pe baze teritoriale presupune recunoașterea personalității juridice a unităților administrativ teritoriale, alocarea unui patrimoniu și existența unor organe de conducere, cu caracter reprezentativ,care să permită colectivității locale organizarea, funcționarea și gestionare automată a propriilor interese.

– Descentralizarea administrativă presupune existența unor persoane publice locale, desemnate de continuitatea teritoriului, cu atribuții proprii, ce intervin direct în gestionarea și administrarea problemelor colectivității, implicând autonomia locală. Deci, prin descentralizare se renunță la unitatea caracteristică centralizării rezervându-se colectivitățiilor locale, în primul rând, sarcina de a-și rezolva problemeleși de a-și satisfaceinteresele lor specifice.

– Descentralizarea nu este opusulcentralizării, ci misșorarea ei, diminuare concentrării puterilor. Problema ce preocupă orice națiune este deci cea a gardului de descentralizare necesa, ce variază după întinderea teritoriului, marimea populației, condițiile economice și politice existente, tradiții etc.

2.2.2 Cadrul legislativ al descentralizări

Cadrul legislativ al descentralizării a avut o evoluție pozitivă odată cu adoptarea unei noi Constituții, continuând cu

Cartei europene a autonomiei locale și adoptarea și îmbunătățirea permanentă a legislației specifice administrației publice locale ; Legea nr. 69/1991, Legea nr. 215/2001, Legea nr.286/2006, fiecare dintra actele normative menționate conferind o atenție specială principiului descentralizării. Legislația-cadru a descentralizării a cunoscut și ea două etape prin adoptarea Legii nr.339/2004 care ulterior a fost abrogată și înlocuită prin Legea nr. 195/2006, Lege-cadru privind descentralizarea.

Bazele constituționaleale principiului descentralizării le regăsim în art. 120 care consacră principiul descentralizării ca principiu de bază pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale alături de principiile autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.

La rândul său, Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale prevede la art.2. alin (1) cele șase principii de bază, stipulând că administrația publică în unitățiile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalitățiiși al al consultării cetățenilor în soluționareaproblemelor locale de interes deosebit.

În ceea ce privește aspectele esențiale precum: principii de bază ale acestui proces, regulile și cadrul instituțional al descentralizării sunt detaliat reglementate în cadrul Legii nr. 195/2006 Legea-cadru privind descentralizarea.

Ținând cont că este un proces esențial pentru reforma generală a administrației public e din România, descentralizarea este unul dintre obiectivele prioritare cuprinse și în documentele strategice, ultimul în seria strategiilor de Reformă a Administrației Publice (RAP) fiind Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei în administrația publică 2004-2006,adoptată prin H.G. nr.699/2004.

Beneficiile care sunt aduse de descentralizare

Descentralizarea nu este un scop în sine, ci un instrument pentru a realiza democratizarea administrației publice și de a oferi servicii publice mai eficiente. Descentralizarea este acel proces prin care se tinde la atingerea unui grad cât mai mare de independență administrativă și financiară a comunităților locale prin transferul de competențe la autoritățiile centrale, descentralizare fiind un instrument de realizare a principiului autonomiei locale.

Utilizarea termenului de „ descentralizare” se face cu trimitere strictă la acest sens , excluzând din sfera descentralizării delegarea de autoritate în interiorul aparatului autorităților centrale , de la centru către serviciile deconcentrate. Această precizare este făcută deoarece frecvent se face confuzie prin utilizare în sens larg a termenului de descentralizare pentru a desemna orice împărțire sau transfer de autoritate între guvernul națion al și oricare dintre autoritățile care își desfășoară activitatea la nivel local, fără a face diferență între autoritățile descentralizate și cele deconcentrate.

Opusul descentralizării este centralismul statului, unde deciziile se iau la nivel central și , în cele mai multe cazuri , nu se realizeză nevoile specifice ale comunității locale.

Rezolvarea problemelor de către autoritățile aflate cel mai aproape de cetățean conduc nu numai la alegerea celor mai bune soluții dar și la reducerea birocrației implicând reducerea timpului și a resurselor consumate. Astfel, economia de bani și celeritatea în rezolvare optimizează rocesul de gestionare afacerilor comunităților locale rezultând o mai bună guvernare, dezvoltare locală, creșterea nivelului de trai și deci satisfacția cetățenilor localnici.

2.2.3 Cum se realizează descentralizarea

Principiul subsidiarități este cel care ne ajută să rezolvăm acel nivel de componențe care necesită a fi transferate pentru a asigura funcționarea optimă a autorităților administrației publice.

În statele democratice se întâlnesc atât elemente de centralizare cât și de descentralizare. Odată ce am argumentat că beneficiile descentralizării sunt îmbunătățirea calității furnizării serviciilor locale, rămâne să stabilim care dintre competențele autorităților centrale trebuie transferate le nivel local și care trebuie reținute la nivel central.

Considerăm că primul nivel administrativ de reglementare este cel național.

Domeniile de activitate ale administrației publice și subcomponentele specifice pentru care trebuie examinată oportunitatea descentralizării sunt cele care urmează să le prezint.

Principalele servicii publice de interes general

Sănătate: asistență primară, prevenire, spitale, sănătate publică, medicină de urgență;

Educație: Preșcolară, primară, liceu, facultate, cercetare.

Cultură, recreere, sport: teatre, muzee, biblioteci, parcuri, recreere, menținerea clădirilor pentru evenimente sportive și culturale.

Servicii publice: aprovizionarea cu apă, colectarea deseurilor, electricitate, gaz, încălzire.

Trafic și transport: menținerea drumurilor, iluminatul public, transportul public.

Urbanizarea și dezvoltarea teritoriului: planificarea urbană, planificarea regională, dezvoltarea economică, turism.

Administrație generală: evidența populației și acte de identitate, licențe, administrarea problemelor electorale, politici locale, pompieri, apărare civilă, protecția consumatorului, statistică; apă-canal, energie termică, transport local, taximetru, metrou, iluminat public etc.

Elaborarea procesului de descentralizare, necesită analiza și înțelegerea celor mai intime detalii ale mecanismului de funcționare al relațiilor dintre autoritățile administrației publice și pentru acestea este nevoie să avem un tablou complet al repartizării a componențelor între autoritățile administrației publice.

2.2.4 Descentralizarea și subsidiaritatea

Legea nr. 195/2006, Legea privind descentralizarea enumeră șase principii pe baza cărora se desfășoară procesul de descentralizare.

La art. 3, Principiile pe baza cărora se desfășoară procesul de descentralizare sunt următoarele:

a) principiul subsidiarități care constă în exercitareacompetențelor de către autoritateaadministrației publice locale care este situată la nivelul administrativ, cel mai apropiat de cetățean și care dispune de capacitate administrativă necesară.

b) principiul asigurări resurselor corespunzătoare competențelor transferate.

c) principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competențele ce le revin, care le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică.

d) principiul asigurarii unui propces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară.

e) principiul echității, care implică asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice și de utilitate publică

f) principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către autoritățile administrației publice centrale a transferurilorspeciale sau a subvențiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

Principiul subsidiarității este aplicalil și trebuie respectat de principiul director in atribuirea responsabilităților. Acesta cere ca atribuirea competențelor să se facă administraților locale de la nivelul administrativ cel mai jos (locale, județene, regionale, județene.) care pot asigura un grad mare de eficienă daâr care hotărăsc și obiectivele pentru deyvoltarea calității serviciilor din aria lor de responsabilitate.

În respectarea principiului de subsidiaritate, o componentă poate fi luată de la nivel local și transferată la un nivel administrativ superior numai dacă acele reponsabilități ar fi mai eficient exercitate de către nivelul superior.

În contextul administrației publice locale, principiul subsidiarității enunță că exercitarea competențelor trebuie să se facă de către autoritățile administrației publice locale situate pe nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean, care au însă capacitatea și capabilitatea realizării eficiente a scopurilor administrației publice.

Prrincipiul subsidiarități este rezultatul îmbinării a trei elemente:

1. Autoritățile locale exercită toate competențele;

2. Principiul proximități

3. Principiul eficienței.

Regulile procesului de descentralizare. Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice cetrale trimite atribuțile pe car le exercită în prezent autorităților administrației publice locale de la nivelul județelor, comunelor sau orașelor, după caz, respectând principiul subsidiarității și următoarele criterii:

a) economiile la scară;

b) aria geografică a beneficiarilor;

Tranferul competențelor este fundamantat pe o analiză ce privește impactul care este realizat pe baza unor metoologii specifice și a unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative și structurile autorităților administrației publice locale.

Atât Ministerele cât și celelalte organe de specialitate ale autorităților administrației publice centrale, în colaborare cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative și structurile asociative ale autorităților administrției publice locale, organizează faze-pilot în vederea testării și evaluării impactului soluțiilor propuse pentru descentralizarea competențelor pe care le exerită în prezent.

Pentru furnizarea serviciilor publice, descentralizarea autorităților administrației publice locale sunt forțate să execute standarde de calitate, în condițiile legii.

Capacitate administrativă, conform Legii nr. 195/2006, reprezintă ansamblul resurselor materiale, instituționale și umane de care dispune anitatea administrativ teritorială, precum și acțiunile pe care le desfășoară aceasta pentru exercitarea competnțelor stabilite prin lege. Capacitatea administrativă se evaluează și se stabilește în condițiile legi.

În cadrul proceselor de transfer ale competențelor către autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor, ministerele sau organele de specialitate ale administrției publice centrale care pot clasifica unitățile administrativ-teritoriale în două categorii, in funcție de capacitatea administrativă a acestora:

a) categoria I, din care fac parte unitățile administrativ-teritoriale care au capacitatea administrativă necesară realizării competențelor transferate. Autoritățile administrației publice locale din cadrul acestor unități administrativ-teritoriale pot exercita pe deplin competențe transferate, în condiții de eficientă;

b) categoria a II-a, din aceasta fac parte unitățile administrativ-teritoriale care nu au o capacitate administrativă necesară realizării competențelor transferate. Autoritățile administrației publice locale din cadrul acestor unități administrativ-teritoriale nu pot exercita competențe transferate, în condiții de eficientă.

Autoritățile administrației publice locale din unitățile administrativ-teritoriale care fac parte din categoria a II-a nu fac parte din transferul competențelor până în momentul realizării capacității administrative necesare exercitării lor, în condițiile legii.

2.3 Principiul Autonomiei Locale

Conform Constituției României, la art 120, alin (1), Administrația publică din administrția teritorială se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice

În Legea administrației publice locale 215/2001, la art 2, alin (1), Administrația pubică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării servicilor publice, eligibilitățiiautorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

2.3.1 Conținutul principiului

Autonomia locală este dreptul unităților administrative teritoriale de a-și realiza propriile interese, în limitele impuse de constituție și de legiile țării.

Autonomia locală este exercitată la nivel sub-național în comune (sate și cătune), orașe (municipii, orașe reședințe de județ) și județ. Rezultă că autonomia locală operează la un nivel mai mic în jurul granițelor unui stat national, cum este în cazul nostru Republica România.

Legea nr. 215/2001, legea administrației publice locale în art. 18, arată că județele, orașele și comunele, sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației puplice locale. Putem spune că atât subiectele cât și beneficiarii prerogativelor principiului autonomiei locale sunt municipalitățile sau puterile locale prin intermediul autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ teritoriale sub-naționale și anume:

– Consiliul Județean și Președintele Consiliului Județean – la nivelul județelor;

– Consiliul Local și Primarul – nivelul orașelor;

– Consiliul Local și Primarul – nivelul comunelor.

Autonomia locală face referire la puterile ce revin comunităților și autorităților publice care le conduc. Autorităților sub-naționale le revine sarcina să gestioneze problemele comunitaților locale, ca și comunitați distincte care trebuie sa se bucure de putere locală adică autonomie locală.

Pentru fixarea limitelor autonomiei locale, trebuie să avem în vedere rolul pe care îl joacă municipalitățile conduse de autoritațile publice locale care este:

– dezvoltarea unor condiții pentru creșterea economică;

– implicarea municipalităților în rezolvarea problemelor de politici sociale;

– încurajarea dezvoltării societății civile.

Pentru a implementa un sistem al autonomiei locale trebuie îndeplinite următoarele attribute:

– existent unui cadru legislative care să recunoască principiul autonomiei locale;

– organizarea de alegeri locale pentru desemnarea organelor de conducere proprii;

– organizarea și funcționarea autorităților publice locale descentralizate;

În doctrină, principiul autonomiei locale este analizat pe larg astfel aminitim câteva opinii ale unor specialist:

– “ Prin principiul autonomiei locale se înțelege dreptul unităților teritoriale de a-și satisfice interesele proprii, așa cum cred ele de cuviință, idea de autonomie locală atrage după sine descentralizarea administrative, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomie”

– “ Principiul autonomiei locale stă la baza raporturilor dintre autoritățile comunale și orășenești sau, după caz, județene, desemnate în mod democratic de către cetățeni și autoritățile statale, implantate în teriroriu”

– “ Autonomia locală este o component principal a democrației pentru că reprezintă o contrapondere la conducerea centralizată, care, cel puțin theoretic, ignoră cerințele și interesele comunitare și este una din cele mai eficiente forme de autogestiune administrative.”

– “ Autonomia locală se aplică nu numai în raporturile dintre administrația publică central și cea locală, ci și în raporturie dintre autoritățile administrției publice locale.”

– “ Autonomia locală poate fi definite ca reprezentând aptitudinea legală a autorităților autonome de a decide, în mod independent și sub propria răspundere, în limitele legii, asupra problemelor colectivităților teritoriale în care funcționează.”

– ” Autonomia locală a consiliilor locale și celor județene rezultă și din faptul că , după cum un consiliu local nu poate anula un act administrativ de autoritate adoptat de un consiliu local ori emis de către primar, tot așa, nici Guvernul și cu atât mai puțin un minister sau alt organ de specialitate al administrției publice centrale nu poate anula un act administrativ de autoritate adoptat de un consiliu județean sau emis de președintele consiliului județean. În realizarea cerințelor principiului autonomiei locale, actele ilegale ale consiliilor locale și ale celor județene pot fi anulate numai de către instanțele de contencios administrativ, la sesizarea prefectului sau a celor care se consideră vătămați în drepturile lor reconoscute de lege.”

– ” Cu privire la natura juridică a autonomiei locale, autonomia locală reprezintă un principiu de drept, iar această accepțiune nu poate echivala decât cu un principiu de organizare a puterii statului.”

Autonomia locală nu înseamnă dreptul unei colectivități de a guverna singură în orice problemă, fără a ține seama de raporturile cu colectivitățile similare sau situate la neveluri superioare, ori la centru. Colectivitățile locale sunt intergrate material și juridic statutului suveran care le asigură autonomia necesară gestionării treburilor lor specifice .

2.3.2 Cadrul legislativ al principiului autonomiei locale

Dacă vorbim conceptual putem spune că, reglementările legislative care sunt necesare pentru funcționarea reală a sistemului autonomiei locale trebuie să acopere toate atributele formale despre care sa vorbit mai sus. Precum se vorbește și în alte studii, legislația privind auto-guvernarea trebuie în mod minimal și obligatoriu să acopere următoarele:

– reglementarea autoguvernării ca principiu constituțional

– reglementarea serviciilor municipale

– reglementarea statutului colectivităților locale

– reglementarea bazei economico-financiare a auto-guvernării

– reglementarea participării cetățenilor la problemele d interes local.

În România cadrul legislativ al autonomie locale a cunoscut o evoluție pozitivă în perioada post-revoluționară, începând cu adoptarea unei noi Constituții, continuând cu ratificarea Cartei europene a autonomiei locale și adoptarea și îmbunătățirea permanentă a legislației specifice administrației publice locale (L., 69/1991, L. 215/2001, L. 286/2006) fiecare din actele normative menționate având o atenție specială principiului autonomiei locale.

Pentru realizarea principiului autonomiei locale găsim revederea sa în Constituție, la art. 120. Și în România punerea în funcțiune a principiului autonomiei locale în Constituția din 1990 nu sa făcut în mod necesar din înțelegerea importanței majore a reformelor democratice care pot fi relizate numai prin gestionarea problemelor aflate la nivel local, din dorința de a respecta modelul politic al democrațiilor europene de tradiție.

Dacă Constituția din 1990 se limita numai la enumerarea principiului autonomiei locale ca fiind unul dintre principiile de bază pe care se întemeiază administrația publică din unitățile administrativ- teritoriale, definirea conceptului de autonomie locală este cuprins în Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale.

Cartea europena a autonomiei locale, are dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale în vederea soluționări și de a gestiunii , în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale,pentru treburile publice. Dreptul acesta este exercitat de consilii sau adunări, compuse din membrii aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal, care pot dispune de organe executive și deliberative care trebuie să răspundă în fața lor.

Principiul autonomiei locale, sau principiul liberei administrări, este consacrat de Constituția României, revizuită în 2003, art. 120 alin.1.

Principiul de rang constituțional al autonomiei locale este foarte apropiat de principiul descentralizării, de asemenea consacrat de Constituție.

Descentralizarea teritorială implică existența autonomiei locale, putem să spunem că descentralizarea este un sistem de organizare administrativă iar autonomia locală esteun drept al colectivităților locale, care reiese din principiul descentralizării. La bazele acestor concepte se află părerea conform căreia cei administrați, care formează colectivitatea locală, sunt legați între ei prin interese comune și, de aceea, afacerile locale vor fi mai bine administrate de la acest nivel, local, de către reprezentanții aleși ai colectivității locale.

Colectivitatea locală , înglobează totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială, necesară pentru îțelegerea mecanismelor de exeritare a dreptului la autonomie locală. Putem spune că, dreptul la autonomie aparține colectivității locale, însă nu poate fi exercitat de aceasta în mod direct, ci doar prin reprezentanți, care sunt autoritățile administrației publice locale. Din acest motiv legea prevede că dreptul de autonomie locală este exerciatată de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, nu în nume propriu ci în numele și interesul colectivității locale, și că aceste dispoziții nu aduc atingere posibilității de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetățenilor la treburile publice . Prin acestea se face trimitere la mijloacele democrației semidirecte, în speță la referendumul local, reglementat de Legea nr. 30/2000.

Se fac două precizări în legătură cu acest text legal:

Prima precizare, este aceea că autonomia locală implică atât un drept cât și abilitatea, capacitatea autorităților administrației publice locale de a gestiona treburile publice locale.

Autoritățile publice locale vor exercita acest drept în raport cu alte autorități publice, care trebuie să respecte și să se abțină de a aduge atingere prin norme juridice inferioare legii, dar și în raport cu colectivitatea locală, care nu poate lua singură decizii la nivel local, ci trfgcgvbtrebuie tretrebuie să respecte principiul democrației reprezentative, principiu amintit și de această dispoziție legală.

Dacă privim capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a gestiona treburile publice locale, putem observa că aceasta există în măsură corespunzătoare doar la nivelul județelor, municipiilor și orașelor, lipsind cu desăvârșire sau fiind destul de slabă la nivelul comunelor.

A doua precizare face referire la exercitarea dreptului de autonomie locală care aparține doar autorităților administrației publice locale autonome, mai exact primarului, consiliului local, consiliului județean, deoarece, cum este precizat și de lege, doar ele sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Cadrul teritorial și juridic de manifestare a autonomiei locale – Comunele, orașele și județele sunt unități administrativ-teritoriale unde se exercită autonomie locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. Unele orașe pot fi declarate municipii, în condișiile legii. Delimitarea teritorială a comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acetora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea catățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii.

În municipii se pot face subdiviziuni administrativ-teritoriale, a căror delimitare și organizare se fac potrivit legii, iar autoritățile administrației publice locale se pot constitui și în subdiviziunile administrativ teritoriale ale municipiilor.

Unitățile administrativ-teritoriale sau persoane juridice de drept public, care au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare.

În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Primarul, respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lunga durată care face parte din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție.

Întinderea autonomiei locale. Legea spune că autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege. Reducerea componeltelor autonomiei numai la aspecte financiare și administrative are seminificația excluderii din conținutul acestui concept a autonomiei politice, interzisă de Constituție care declară statul românâ stat unitar indivizibil.

Importanța acordată autonomiei financiare a colectivităților locale în ansamblul mijloacelor de realizare a autonomiei administrative reiese și din coroborarea art. 4, care spune că autonomia este numai financiară și administrativă, cu art. 7, alin. 3, care consacră dreptul colectivităților locale la resurse suficiente în cadrul procesului de descentralizare, și la art. 9, care proclamă principiul proporționalității între atribuțiile legale și resursele financiare alocate pentru exercitarea lor.

Autonomia locală se ocupă cu organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz și care conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibe inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în componența altor autorități publice.

Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competente exclusive, competente partajate și competente delegate.

Raporturile dintre autoritățile administrației publice locale din comune, orașe și municipii dar și autoritățile administrației publice de la nivel județea care se bazează pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării în rezolvarea problemelor întregului județ.

Între relațiile dintre autoritățile administrației publice locale și consiliul județean, pe de o parte, precum și între consiliul local și primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

2.4 Principiul deconcentrării servicilor publice

Conform Constituției României, articlolul 120, alin. 1, Administrație publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.

Legea administrației publice locale nr. 215/2001, articolul 2, Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării seviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consulțării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

2.4.1 Conținutul principiului

În sens generic deconcentrarea, ca și descentralizarea implică depărtarea de centru sau deplasarea de la centru către margine. Așa cum a fost definită întru-un studiu recent, deconcentrarea serviciilor publice presupune acordarea structurilor teritoriale ale statului de puteri publice pentru a fi exercitate în numele statului însă la nivel teritorial, fiind prin urmare o variantă a centralizării.

Deconcentrare presupune acordarea structurilor teritoriale ale statului, a unor puteri publice pentru a fi exercitate în numele statului, însă la nivel teritorial, fiind prin urmare o variantă a centralizării.

Întrucât implementarea reformei administrației publice în România s-a făcut aplicarea simultană a principiului descentralizării împreună cu cel al deconcentrării, chiar și pentru persoanele de la care ne-am așteptat să fie avizate, diferența dintre cele două noțiuni nu este cu totul clasificată.

Descentralizarea este, un principiu care se aplică administrației publice locale în general, urmând ca principiul deconcentrării serviciilor publice să fie aplicabile serviciilor exterioare guvernamentale, ale ministerelor sau ale altor autorități publice centrale de specialitate din teritoriu.

Serviciile publice din unitățile administrativ teritoriale, indiferent că este vorba de extensii ale serviciilor prestate de către autoritățile centrale sau de servicii exclusiv locale, vor putea fi organizate fie pe bază de descentralizare, fie pe bază de deconcentrare. Descentralizarea este aplicabilă ca principiu general de organizare și funcționare a administrației publice locale, pe când deconcentrarea, ca modalitate expres prevărută de actul fundamental pentru organizarea serviciilor publice teritorile.

Serviciul public de transport urban călători, spre exemplu, sau cel de gospodărire comunală, sunt organizate descentralizat, fiind prestate sun autoritatea consiliilor locale, în timp ce serviciul public de cultură este organizat atât deconcentrat, prin inspectoarele de cultură, cât și descentralizat, prin intermediul instituțiilor de cultură subordonate consiliului local

Această dublă natură juridică a serviciilor publice locale poate să ducă chiar și la abuzuri, știind că deconcentrarea este o variantă a centralizării, iar legiuitorul român acordă o importanță deosebită acesteia. Putem spune că, serviciile care ar putea fi prestate în mod eficient descentralizat, pot fi organizate în subordinea unei autorități centrale și astfel să-și piardă din eficiență.

Cea care poate stabili regimul juridic al unui serviciul public este legea, deci având ca opțiuni descentralizarea sau deconcentrarea, care sunt principile consacrate constituțional. Nu putes să spunem că principiul descentralizării devine inaplicabil prin consacrarea expresă a principiului deconcentrării, deoarece el face referire la înreaga organizare a administrației publice locale.

Prin consacrarea principiului deconcentrării, s-a dorit recunoașterea unei relații a sistemului românesc din domeniul administrației publice, care nu a reușit, în decursul a 13 ani de aplicare a Constituției adoptate în 1991, să transpună în practică principiul descentralizării totale a serviciilor publice, principiul de rang constituțional.

2.5 Principiul eligibilități

Conform Constituției României, art 121, alin. 1, Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile localealese și primarii aleși, în condițiile legii.

Legea administrației publice locale 215/2001, art. 2, alin. 1, Administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și a consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

2.5.1 Conținutul Principiului Eligibilității

Principiul eligibilități decurge din principiul autonomiei locale și presupune dreptul pe care le au unitățile administrativ-teritoriale de a organiza alegeri locale pentru desemnarea autorităților administrației publice locale.

Acesta presupune alegerea directă sau indirectă, însă cu respectarea principiilor democrației reprezentative, a autorităților locale. Legea română prevede alegerea directă atât a Consiliului Local și Județean dar și a Primarului. Singurul care este ales indirect este Președintele Consiliului Județean, însă această modalitate de desemnare nu deranjează cu nimic caracterul democratic și reprezentativ al acestei autorități locale.

Alegerea pentru desemnarea autorităților administrației publice locale, se face prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, potrivit legii electorale, cetățenilor li se reconoaște libertatea de a alege acei lideri formali care să promoveze interesele comunităților locale.

Conform principiului eligibilități, autoritățile centrale nu au nici o putere în a influența și trebuie să se abțină de la orice intervenție pe parcursul procesului de desemnare al autorităților publice locale.

Eligibilitatea organelor de conducere este un element esențial al auto-guvernării care scoate în evidență independența față de centru. Organele care se ocupă cu treburile locale nu sunt numite de la centru ci sunt alese de membrii comunității, pentru ai reprezenta pe aceștia în interesele comunitățiile, nu ale centrului.

Alegerea propriilor organe de conducere de către membrii comunităților locale constituie o garanție pentru exercitarea principiului independenței de exercitare a competențelor autorităților locale.

Autoritățile publice locale alese. Principiul eligibilități este unul dintre principiile de bază de organizare de bază a administrației publice locale. Acest principiiu se referă în mod strict la modul de constituire a celor patru categorii de autorități publice alese:

1. Consiliul Local comunale sau orășenești și Consiliile Locale ale sectoarelor municipiului București.

2. Consiliile Județene și Consiliul General al municipiului București

3. Primarii comunelor sau orașelor și Primarii sectoarelor municipiului București

4. Președintele Consiliilor Județene și Primarul General al municipiului București.

Democrația reprezentativă presupune rezolvarea treburilor publice locale de către autoritățile administrației publice locale alese, și nu de către cetățeni, prin referendum. Prin urmare, referendumul poate fi în principiu doar consultativ, și nu decizional, iar autoritățile locale nu pot recurge la el pentru rezolvarea unor aspecte sensibile, pentru care nu vor să-i asume răspunderea.

2.6 Principiul Legalități

În Constituția României la articolul 116, alin. 2, se spune că „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Legea administrației publice local 215/2001, articolul 2, alin. 1, Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

2.6.1 Conținutul Principiului Legalității

Legalitatea presupune respectarea, în activitatea administrației publice locale, a Constituției, legilor și celorlalte acte normative sau individuale cu forță juridică superioară.

Principiul legalității este acel principiu de bază al administrației publice locale care instituie obligația ca întreaga activitate a autorităților administrative să se organizeze și să funcționeze cu respectarea strictă și riguroasă a limitelor stabilite de lege.

Acest principiu excede ideii de judtiție, fiind de esența statului de drept, însăși natura organizatorică a statului de drept este determinată de ideea că legea este materializarea ideii de dreptate și justiție trebuie să fie etalonul la care se raportează activitatea cetățenilor ca beneficiari ai prestației administrative dar și autoritățile publice ca prestatori ai activității de administrație publică.

Garantarea concretă a respectării principiului legalității de către autoritățile administrației publice locale rezidă în instituția răspunderii funcționarilor publici și aleșilor locali prin posibilitatea aplicăriide sancțiuni de natură disciplinară, administrativă, materială, contravențională sau chiar penală.

Actul administrativ, principala formă de activitate a administrației publice, trebuie să fie întodeauna conform cu legea, prin acest termen se înțeleg normele juridice cuprinse în acte juridice cu forță superioară, nu doar legea propriu-zisă, ca act de voință al Parlamentului.

Autoritățile locale nu-și pot determina ele însele competența, deoarece România nu este un stat federal, statul este acela care care î-și determină competența, pentru celălalte autorități publice competența fiind stabilită prin lege.

Autoritățile administrației publice nu sunt puse în situația de a interpreta anumite acte normative atunci când fac aplicarea lor, iar interpretarea trebuie să fie conformă cu legea. Răspunsul la dilema riscului de interpretare este oferită de Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, conform căreia interpretarea dată de cel care aplică norma este valabilă dacă este făcută cu bună credință până la momentul când intervine o interpretate oficială din partea emitentului sau a altui organ competent.

2.7 Principiul Consultării Cetățenilor

Conform Constituției României, articolul 31, alin. (1), Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, dar și alin. (2), Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Legea administrației publice locale 215/2001, art. 2, alin. (1), Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

2.7.1 Conținutul Principiului Concultării Cetățenilor.

Principiul consultării cetățenilor, în soluționarea problemelor locale de interes deosebit,presupune implicarea cetățenilor în managementul deciziilor și al ofertei de servicii. Democrația participativă urmărește aducerea deciziilor cât mai aproape de beneficiari, care sunt informați și consultați asupra modului de gestionare a autorității și resurselor publice, în urma dialogului dintre autorități și cetățeni, dar în măsura posibilităților , sugestiile acestora din urmă sunt integrate în intervențiile gvernamentale urmărindu-se astfel satisfacerea nevoilor comunităților locale.

Consultarea cetățenilor necesită un efort considerabil prin care să se asigure că interesele și punctele de vedere ale cetățenilor sunt luate în considerare și integrate în luarea deciziilor.

Problemele de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condițiile legii, aprobării locuitorilor, prin referendumul local.

Referendumul local se poate organiza în toate satele și localitățile care sunt componente ale comunei sau orașului sau numai în unele dintre acestea. La nivel județean referendumul se poate desfășura în toate comunele și orașele din județ ori numai în nele dintre acestea, care sunt interesate.

Problemele care sunt supuse referendumului local, se stabilesc de consiliile locale sau județene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean.

Cetățeni sunt să voteze prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unității administrativ-teritoriale respective.

Pe lângă aceste cazuri în care inițiativa organizării aparține autorităților locale, există și inițiativa în care cetățeni organizează referendum, în vederea dizolvării consiliului local sau a primarului. Referendumul se organizeză ca urmare a cererii adresate prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale ale unității administrativ-teritoriale. Cheltuielile pentru organizarea referendumului sunt suportate de către bugetul local.

Referendumul local este organizat , în condițiile legii, de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectuli, câte un reprezentant al primarului, al consiliului local și al consiliului județean și un judecător de la judecătoria în a cărei jurisdicție se află unitatea administrativ-teritorială în cauză.

Referendumul este valabil dacă la vot s-au prezentat cel puțin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunțat în acest sens cel puțin jumătate plus unul din numărul toal al voturilor valabil exprimate. Validarea rezultatului referendumului se realizează de către instanța judecătorească din raza unității administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește cazul primarului, motivele pentru organizarea referendumului pot fi dezinteresul acestuia pentru interesele generale ale colectivitățiilor locale sau neexercitării atribuțiilor ce îi revin potrivit legii.

Activitatea primarului încetează dacă sa depeșit cel puțin jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate. Această condiție este impusă de Legea 286/2006

CAPITOLUL III

AUTORITĂȚILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE. PREZENTARE GENERALĂ

Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primării, ca autorități executive. Consiliile locale se aleg în condiții prevăyute de legea privind alegerile locale.

Atât consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de Legea privind alegerile locale nr. 67/2004, și funcționează ca autorități ale administrației publice locale care rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii în condițiile legii.

Fiecare județ are constituit un consiliu județean, ca autoritate a administrației publice locale, acesta ajută pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale cu scopul realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean se alege în condițiile Legii privind alegerile locale nr.67/2004, iar autoritatea executivă este reărezentată de un președinte, care este ales dintre consilierii județeni. Consiliile județene dar și consiliile locale sunt alese în baza scrutinului de listă, pe când primarii sunt aleși pe baza scrutinului uninominal.

La consiliile locale, circumscripția electorală o constituie comuna, orșul, municipiul, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în ceea ce privește consiliile județene circumscripția electorală este județul.

În cazul primarilor, circumscripția electorală este aceeași ca și pentru consiliile locale.

Mandatul primarului, consiliului local dar și al consiliului județean, este de 4 ani, dar poate fi prelungit numai prin lege organică, în caz de război sau catastrofă, în cazul consiliului județean sau local, respectiv în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav, în cazul primarului.

Regimul incompatibilităților aleșilor locali este prevăzută de Legea nr. 215/2001 a administrației locale și completat de Legea nr. 161 din 19/04/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 21/04/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea deminităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sanctionarea corupției.

3.1 Consiliul local

Potrivit Legii nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, consiliile locale sunt autorități deliberative, deci au o componență colegială.

Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleși de cetățeni prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Conform Constituției României, consiliile locale și primarii funcționează ca autorități administrative autonome și ei rezolvă treburile publice în comune și orașe. Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei sau a orașului, raportată de Institutul Național de Statistică și Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile instanței.

Validarea alegerii consilierilor se face de către judecatoria în raza căreia se află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecator desemnat de președintele instanței.

Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condițiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului s-a facut prin fraudă electorală, constatată în condițiile legii.

Găsim în Legea administrației publice locale nr. 215/2001, că este pecificat faptul că, organul deliberativ îl constituie consiliul local, iar cel executiv este primarul. Ca organ executiv, primarul răspunde de aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local, dar pune și în practică dispozițiile privitoare la realizarea în colectivitățile umane de bază a dispozițiilor legii și a celorlalte acte normative.

Pentru alegerea consilierilor locali, candidații trebuie să indeplinească unele condiții

stabilite de Constituție și de Legea nr.67/2004 care privesc alegerile autorităților administrației publice locale. Condițiile pentru candidatură sunt:

Să aibe cetățenia română;

Să aibe calitatea de alegător;

Vârsta de cel puțin 23 de ani, până în ziua slegerilor, inclsiv;

Să aibe domiciliul în unitatea adminitrativă pentru al cărui consiliul local candidează;

Nu pot fi aleși cei cărora, potrivit art. 37, alin. 3 din Constituția României, le este interzisă asocierea în partide politice și anume: judecătorii Curții Constituționale, avocatul poporului, magistrații, membrii activi ai armatei , polițiști precum și alte categorii de funcții stabilite prin lege organică.

Să nu fie condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă pentru abuzuri în funcții politice, juridice sau administrative, pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului sau alte infracțiuni.

Constituirea consiliilor locale se face în termen de 25 de zile de la data desfăsurării alegerilor. Convocarea consilierilor locali aleși și validați în funcție se face de către prefect, în maximum 5 zile de la pronunțarea hotărârii de validare. La ședința de constituire participă

prefectul sau reprezentantul său, precum și primarul sau, după caz, candidatul declaratcâștigător la alegerile pentru funcția de primar.

Suspendarea mandatului de consilier local. Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanța de judecată prefectului, care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.

Suspendarea durează până la încetarea situației prevăzute mai sus. Ordinul de suspendare se comunică de îndată consiliului local. În cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condițiile legii.

Încetarea mandatului de drept de consilier local sau județean .Calitatea de consilier local sau de consilier județean încetează la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.

Calitatea de consilier încetează de drept, în următoarele cazuri:

a) demisie;

b) incompatibilitate;

c) schibmarea domiciliului dintr-o altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizări acesteia.

d) comdamnare;

e) pierderea drepturilor electorale;

f) deces.

3.1.1 Atribuțiile consiliului local.

Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, locale sau centrale.

Legea nr. 215/2001 stabilește principiul conform căruia consiliul local are inițiativă și hotărăște în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, locale sau centrale.

Legea 286/2006 face o clasificare mai clară a competențelor Consiliului local , nemailimitându-se în a le enumera. Astfel, Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

a) atribuții privind statutul localității, propria sa organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;

aprobă statutul comunei, orașului sau municipiului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local;

aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;

exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți comerciale sau regii autonome, în condițiile legii.

b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;

aprobă, la propunerea primarului, contractarea și/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele unității administrativ-teritoriale, în condițiile legii;

stabilește și aprobă impozitele și taxele locale, în condițiile legii;

aprobă, la propunerea primarului, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii;

aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;

asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.

c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului ;

hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;

hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii;

avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului si urbanism ale localităților;

atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local.

d) atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;

asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local ;

hotărăște acordarea unor sporuri și altor facilități, potrivit legii, personalului sanitar și didactic;

sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;

poate solicita informări și rapoarte de la primar, viceprimar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;

aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;

poate solicita informări și rapoarte specifice de la primar și de la șefii organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local.

e) atribuții privind cooperarea pe plan intern și extern.

hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizarii în comun a unor acțiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local;

hotărăște, în conditiile legii, infrățirea comunei, orașului sau municipiului cu unități administrativ-teritoriale din alte țări;

hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

Alte atribuții:

Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc și conditiile retragerii titlului conferit.

Consiliul local îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.

Persoanele împuternicite să reprezinte interesele unității administrativ-teritoriale în societăți comerciale, regii autonome de interes local, asociații de dezvoltare intercomunitară și alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotarâre a consiliului local, în condițiile legii, respectându-se configurația politică de la ultimele alegeri locale.

2.1.2 Funcționarea consiliului local

Consiliul local este ales pentru un mandat de patru ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. El își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Consiliul local se întrunește fie în ședință ordinară lunară, la convocarea primarului, fie în ședință extraordinară, ori de câte ori este necesr, la cererea primarului sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului.

Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin cinci zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin trei zile înainte de ședințele extraordinare. În caz de forță majoră și de maximă urgență, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, orașului sau municipiului sau în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată.

Ordinea de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștință locuitorilor comunei sau ai orașului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.

Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la ședința următoare, și numai cu votul majorității consilierilor locali prezenți. Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face numai cu acordul inițiatorului sau dacă acesta nu are raportul compartimentului de specialitate al primarului.

Ședințele consiliului local sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcție. Prezența consilierilor la ședință este obligatorie aceasta fiind publică.

Legea administrației publice locale, Legea nr. 215/2001, reține pentru unitățile administrativ teritoriale, doar calitatea de persoană de drept public: „ Comunele, orșele și județele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.” (art. 19 din Legea nr. 215/2001).

Actele consiliului local. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate.

Se adoptă cu votul majorității consilierilor locali în funcție următoarele hotărâri ale consiliului local:

a) hotărârile privind bugetul local ;

b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii;

c) hotărârile prin care se stabilesc impozite și taxe locale;

d) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră;

e) hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului;

f) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine.

Consiliul local stabilește ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepțiile prevăzute de lege. Procedurile de votare vor fi stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.

Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetățeni . Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului unității administrativ-teritoriale și al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Aleșii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema respectivă, adică un beneficiu pentru sine sau:

soț, soție, rude, afine până la gradul al doilea inclusiv;

societate comercială de la care se obține venituri;

o altă autoritate din care face parte;

asociație sau fundație din care face parte;

5. persoană fizică sau juridică ce a făcut o plată către consilierul în cauză sau a efectuat cheltuieli ale acestuia.

La lucrările consiliului local pot asista și lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul, președintele consiliului județean sau reprezentanții acestora, deputații și senatorii, ministrii și ceilalți membri ai Guvernului, secretarii și subsecretarii de stat, șefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile de responsabilitate a acestor servicii, precum și persoanele interesate, invitate de primar.

Hotărârile consiliului local se semnează de consilierul care conduce ședințele de consiliu și se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. În cazul în care președintele consiliului lipsește sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de trei-cinci consilieri. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală . În acest caz, va depune în scris și va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al sedinței.

Secretarul unității administrativ-teritoriale va comunica hotărârile consiliului local primarului și prefectului de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării.

Comunicarea, însoțită de eventualele obiecții cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar și va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.

În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de 20%, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoștință publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, și în limba maternă.

Delegatul sătesc. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleși în consiliile locale vor fi reprezentați la ședințele de consiliu de un delegat sătesc. Acesta este ales pe perioada mandatului consiliului local de către o adunare sătească.

Alegerea delegatului sătesc se desfășoare în prezența primarului sau a viceprimarului, și a minimum 2 consilieri desemnați de consiliul local.

Invitarea delegatului sătesc este obligatorie la ședința în care se discută probleme care interesează satul respectiv.

Votul delegatului sătesc este cumulativ.

2.1.3 Dizolvarea consiliului local

Consiliul local se dizolva în două moduri, de drept sau prin referendum local, prin această dispoziție se elimină vechea prevedere prin care consiliul local putea fi dizolvat dacă adopta, într-un interval de cel mult șase luni, cel puțin trei hotărâri care au fost anulate de instanța de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.

Consiliul local se dizolvă de drept:

a) în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutive;

b) în cazul în care nu a adoptat în trei ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre;

c) în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumatate plus unu și nu se poate completa prin supleanți.

Consiliul local poate fi dizolvat și prin referendum local, ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale ale unității administrativ teritoriale.

Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale sau orice altă persoana interesată sesizează instanța de contencios administrativ cu privire la cazurile prevazute mai jos. Instanța analizează situația de fapt și se pronunță cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului.

Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, care este organizat în condițiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale ale unității administrativ-teritoriale.Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suporta din bugetul local.

Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puțin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunțat în acest sens cel puțin jumatate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.

Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absența acestuia, secretarul unității administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, orașului sau municipiului, potrivit competențelor și atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii.

2.1.4 Statutul consilierilor

Pentru exercitarea mandatului, consilierii locali sunt în serviciul colectivității locale. Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului și al aparatului propriu de specialitate, să pună la dispozitie consilierilor locali, la cererea acestora, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, informațiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului.

Există o serie de incompatibilități pentru calitatea de consilieri, cum ar fi:

funcția de primar sau viceprimar;

funcția de prefect sau subprefect;

funcția de consilier județean;

calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv;

funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de admi¬nistrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes național care își are sediul sau care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

funcția de reprezentant al statului la o societate comercială care își are sediul ori care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

calitatea de deputat sau senator;

funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora;

calitatea de acționar semnificativ la o societate comercială înființată de către consiliul local. Incompatibilitatea există și în situația în care soțul sau rudele de gradul I ale alesului local dețin calitatea de acționar semnificativ la unul dintre agenții economici prevăzuți la subpunctele de mai sus.

Consilierii locali care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de adminis¬trație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local respectiv ori cu societățile comerciale înființate de către consiliile locale respective. Aceste prevederi se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.

Consilierii locali au atât drepturi cât și obligații.

Obligațiile pe care le au consilieri:

• să menționeze expres situațiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale;

• la probitate și discreție profesională;

• să dea dovadă de cinste și corectitudine;

• să aducă la cunoștință cetățenilor toate faptele și actele administrative ce interesează colectivitatea locală;

• să-și perfecționeze pregătirea în domeniul administrației publice locale, urmând cursurile de pregătire, formare și perfecționare organizate în acest scop de instituțiile abilitate;

• să nu lipsească de la lucrările consiliului sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte decât în situațiile prevăzute în regulamentul de funcționare;

• să nu facă uz de funcția pe care o dețin în exercitarea unei activități private;

• Primarii și viceprimarii sunt obligați să depună declarația de avere la prefect, în termen de 3 zile de la validare, în cazul primarului, respectiv de la alegere, în cazul viceprimarului. Președinții și vicepreședinții consiliilor județene depun declarația de avere în termen de 10 zile de la alegere, la Ministerul Administrației și Internelor;

• să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului. Această obligație o are și viceprimarul.

Drepturile pe care le au consilierii:

• de inițiativă în promovarea actelor administrative, individual sau în grup;

• de a primi o indemnizație stabilită prin lege pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate;

• de a beneficia de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum și de concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite;

• de a beneficia de plata cursurilor de pregătire, formare și perfecționare profesională organizate de instituții specializate, în decursul mandatului, conform hotărârii consiliului local sau județean;

• la decontarea cheltuielilor pe care le efectuează în îndeplinirea manda-tului lor;

• de a avea acces la orice informație de interes public;

• de a se asocia.

Consilierii trebuie să răspundă solidar, pentru activitatea consiliului local din care fac parte și pentru hotărârile pe care le-au votat iar în nume propriu, pentru activitatea pe care o desfășoară în exercitarea mandatului.

Pentru încălcarea prevederilor legale și a regulamentului de organizare și funcționare a consiliului, consilierului i se aplică următoarele penalități:

avertismentul;

chemarea la ordine;

retragerea cuvântului;

eliminarea din sala de ședință;

retragerea indemnizației de ședință pentru 1-2 ședințe;

excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate.

Suspendarea mandatului de drept al consilierului se face numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanța de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului. Ordinul de suspendare se comunică imediat consilierului.

Suspendarea durează până la soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care consilierul suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri,în condițiile legii.

3.2 Primarul și viceprimarul

Comunele, orașele și municipiile au câte un primar și un viceprimar, iar municipiile reședință de județ au un primar și doi viceprimari, aleși în condițiile legii.

Primarul este o instituție tradițională în administrația publică din țara noastră. Acesta are rolul de a suprveghea legalitatea actelor consiliului și de a raporta prefectului situațiile în care consiliul adoptă acte ilegale sau care depășeau competențele sale.

Validarea alegerii primarului se face în același mod ca și în cazul consilierilor locali. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunostința prefectului și se prezintă în sedința de constituire a consiliului local sau, după caz, într-o sedința extraordinară, de către un judecator desemnat de președintele judecătoriei.

Primarul depune jurământul în fața consiliului local . Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

Atât primarul cât și viceprimrul sunt incompatibili cu:

funcția de consilier local sau județean;

funcția de prefect sau subprefect;

calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

funcția de președinte, viceprețedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice;

funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială;

funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național;

calitatea de comerciant persoană fizică;

calitatea de membru al unui grup de interes economic;

calitatea de deputat sau senator;

funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcție asimilată acestora;

Pe toată durata exercitării mandatului de primar, respectiv de viceprimar, contractul de muncă al acestora la instituții publice, regii autonome, companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat sau la societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau județene se suspendă de drept.

3.2.1 Rolul și atribuțiile pe care le exercită primarul și viceprimarul în cadrul administrației publice locale

Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică acesta fiind și cel care asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii.

Primarul conduce serviciile publice locale dar reprezintă și unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.

Semnul distinctiv al primarului este o eșarfă în culorile drapelului național al României. Eșarfa va fi purtată, în mod obligatoriu, la solemnități, recepții, ceremonii publice și la celebrarea căsătoriilor.

Primarul îndeplinește următoarele atribuții:

a) atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii. În această calitate , primarul îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă, autoritate tuelară, asigură funcționarea serviciilor publice locale de profil dar are și atribții care privesc organizarea și funcționarea alegerilor cât și a referendumului și a recensământului;

b) atribuții referitoare la relația cu consiliul local, acesta prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale dar și alte rapoarte și informări;

c) atribuții referitoare la bugetul local unde exercită funcția de ordonator principal de credite, întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local, inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ-teritoriale dar verifică și prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar;

d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor:

coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;

ia măsuri pentru prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de urgență;

ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute ;

ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului efectuării serviciilor publice de interes local, precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale;

numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local;

asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestora;

emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative;

asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.

Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și cu consiliul județean.