ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA CONTROLULUI ÎN CADRUL UAT SECTOR 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI În această lucrare mi -am propus analiza formelor și… [612250]
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ
ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA CONTROLULUI
ÎN CADRUL UAT SECTOR 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
În această lucrare mi -am propus analiza formelor și metodelor de control existente și
exercitate în cadrul UAT Sector 4 al Municipiului București. Am pornit de la întrebarea ce fel de
control există și care sunt metodele prin care se exercită controlul de către UAT Sector 4.
În partea teoretică am descris conceptul de control, cu accent pe forme, metode, procedee,
tehnici de control și organizarea obiectivelor supuse controlului în vederea unei bune înțelegeri a
studiului de caz propus și analizat în acea stă lucrare.
Studiul de caz prezent este abordat în temeiul legislației în domeniu, al actelor normative
de la nivelul unității administrativ -teritorial, al datelor statistice furnizate de către UAT Sector 4
în baza solicitărilor fundamentate pe Legea nr. 544/2001 privind accesul la informații de interes
public, precum și pe cercetările proprii privind informațiile specifice regăsite pe platformele online
(site-urile proprii ale instituției) și în rețelele social -media recunoscute oficial de către instituți e,
dar și din experiența profesională și personală din interacțiunea cu Aparatu l de Specialitate al
Primarului Sectorului 4. Fac precizarea că datele utilizate în această lucrare sunt sintetizate la
nivelul anului 2018, reprezentând rezultatele activități i de control pentru întreg anul 2018.
UAT Sector 4 al Municipiului București reprezintă instituția primăriei sectorului 4 din
Municipiul București, așadar este un organ al administrației publice locale. Cadrul legislativ de
organizare și funcționare al UAT Sector 4 este dat în principal de Legea nr.215/2001 a
administrației publice, republicată și Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 privind
reorganizarea Direcției Generale de Poliție Locală Sector 4 și aprobarea Organigramei, Statului de
funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare ale Aparatului de Specialitate al Primarului
Sectorului 4 nr.7/31.01.2018. UAT Sector 4 este o instituție publică cu autonomie juridică deplină,
autonomie locală și patrimoniu propriu.
Din anul 2016, primarul Secto rului 4 al Municipiului București este domnul Daniel Băluță,
iar funcția de Viceprimar este ocupată în prezent de către domnul Andrei -George Trocan. La
începutul mandatului s -a demarat elaborarea unei Strategii de Dezvoltare a Sectorului 4 în
orizontul de timp 2016 -20201, conform căreia ”obiectivul este descrierea cadrului strategic posibil
în care Primăria Sectorului 4, dintr -o poziție pro -activă, poate susține și implementa acțiuni pentru
a stimula dezvoltarea sectorului pe termen mediu și lung; o succesi une de decizii luate pe baza
unei evaluări anterioare a situației comunității locale pentru a îndeplini obiectivele prin programul
de guvernare locală utilizând mijloacele și resursele pe care organizația le are la dispoziție”
(Strategia de Dezvoltare a Se ctorului 4 în orizontul de timp 2016 -2020, pp.6 -7).
Plecând de la ideea că UAT Sector 4 trebuie să organizeze procesul de execuție a legilor și
prin reprezentanții săi să controleze întreaga activitate de realizare a valorilor politice transpuse în
normel e juridice, este necesar să menționez că organul de decizie al unității teritorial –
administrative a sectorului 4 este Consiliul Local al Sectorului 4, iar organul de execuție este
reprezentat de Aparatul de Specialitate al Primarului și de cele 8 instituți i descentralizate aflate
sub autoritatea Consiliului Local, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția
Copilului Sector 4; Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4; Direcția Generală de
Evidență a Persoanelor Sector 4; Direc ția de Mobilitate Urbană Sector 4; Direcția de Administrare
a Unităților de Învățământ Sector 4; Centrul Cultural și de Tineret pentru UNESCO ”Nicolae
Bălcescu”; Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4 și Amenajarea Domeniului
Public Se ctor 4 S.A.
Studiul de caz prezent face referire doar la Aparatul de Specialitate al Primarului Sectorului
4 (respectiv instituția publică – primăria sectorului 4). În conformitate cu HCL nr.7/2018, Aparatul
de Specialitate al Primarului este format din Pr imar, Viceprimar, Secretar, Administrator Public,
60 funcții publice de conducere, 454 funcții publice de execuție, 9 funcții de natură contractuală
de conducere și 315 funcții de natură contractuală de execuție, organizat sub 14 direcții de
specialitate ( Anexa 1 la HCLS4 nr.7/2018).
În acest studiu fac referire la controlul administrativ (controlul exercitat de UAT Sector
4), nefăcând nicio referire la formele de control la care aceasta este supusă. Astfel, se identifică 4
metode de control: control inte rn, control financiar preventiv, audit intern și control specializat.
Conform schemei organizatorice (organigramei), controlul intern este asigurat prin Direcția Corp
Control Primar, controlul financiar preventiv prin Compartimentul CFP (din subordinea Dir ecției
1 Fac precizarea că documentul Strategiei de Dezvoltare a Sectorului 4 în orizontul de timp 2016 -2020 a fost cons ultat
direct de pe site -ul oficial al instituției, la link -ul http://ps4.ro/strategia -de-dezvoltare -a- sectorului -4/
Economice), auditul intern prin Serviciul Audit Public (inclus în cele 14 direcții de specialitate la
care am făcut referire mai sus) și controlul specializat prin Direcția Control General (din
subordinea Direcției Generale de Poliție Locală).
Obie ctul principal al prezentului studiu este dat de analiza detaliată a modului în care este
organizat și cum funcționează controlul intern și controlul specializat la nivelul UAT Sector 4 al
Municipiului București.
4.1. Control intern la nivelul UAT Sector 4
Activitatea de control intern este asigurată la nivelul UAT Sector 4 prin Direcția Corp
Control Primar, Serviciul Audit Public și Compartimentul CFP. În cele ce urmează mă voi
concentra asupra controlului intern exercitat de către Direcția Corp Control Primar. Conform
statului de funcții (Anexa 2 la HCLS4 nr.7/2018) aceasta este organizată dintr -un Director, 9
funcționari publici (6 grad profesional superior, 1 grad profesional principal și 2 grad profesional
asistent) și 6 funcții de natură contractuală (4 funcții de consilier grad profesional IA, 1 funcție
consilier grad profesional II și 1 funcție referent grad profesional IA).
Principalele atribuții specifice personalului angajat al Direcției Corp Control Primar,
regăsite în Regulamentul de Organizar e și Funcționare al Aparatului de Specialitate al Primarului
Sectorului 4 (parte integrată în HCL S4 nr.7/2018, pp.74 -76) sunt:
– Primește, verifică și răspunde în termen legal petițiilor ce sunt repartizate serviciului;
– Execută dispozițiile primarului privind declanșarea acțiunilor de control și propune
modalități de soluționare a cazurilor repartizate;
– În cadrul acțiunilor de control, solicită note explicative și relații de la persoanele controlate,
documente și acte oficiale, pentru a fi analizate și concluzionate în procese -verbale sau
rapoarte de control;
– Verifică și propune măsuri privind cazurile semnalate în legătură cu corupția, traficul de
influență și sustragerea de valori și bunuri materiale de natură a prejudicia patrimonial și
imaginea Secto rului 4 al Municipiului București;
– Colaborează cu celelalte direcții, servicii și compartimente din cadrul Aparatului de
Specialitate al Primarului Sectorului 4, în baza dispozițiilor exprese ale Primarului
Sectorului 4;
– Colaborează cu organele specializat e în vederea definitivării acțiunilor de control;
– Asigură reprezentarea primăriei la manifestările organizate de diferite instituții;
– Extinde controlul în vederea stabilirii eventualelor prejudicii cu ocazia semnalării unor
iregularități, constatate de ser viciile cu atribuții în acest sens și în cazul depistării unor
deficiențe, recuperează, după caz, sumele încasate necuvenit și sesizează organele în drept
(Poliția Economică, Parchet, etc);
– Asigură îndeplinirea obiectivelor generale ale instituției Sectorului 4 al Municipiului
București, evaluarea sistematică și menținerea, la un nivel considerat acceptabil a riscurilor
asociate structurilor, programelor, proiectelor sau operațiunilor specifice compartimentelor
Aparatului de Specialitate al Primarulu i Sectorului 4;
– Urmărește și controlează modul în care sunt duse la îndeplinire prevederile tuturor actelor
normative emise de autoritățile statului, a hotărârilor adoptate de către Consiliul General
al Municipiului București, Consiliului Local al Sectorul ui 4, precum și a dispozițiilor emise
de Primarul Sectorului 4, de toate departamentele;
– Întocmește raportul care să cuprindă rezultatale activității de cercetare la solicitarea
comisiei de disciplină din cadrul instituției;
– Stabilește obiectivele specific e controlului intern, astfel încât acestea să fie adecvate,
cuprinzătoare, rezoabile și integrate misiunii Primăriei Sectorului 4 al Municipiului
București și obiectivelor de ansamblu ale instituției;
– Elaborează planul anual de acțiuni aprobat de către Pri marul Sectorului 4;
– Efectuează acțiuni de control în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului
4 și la nivelul instituțiilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 4,
atât în baza planului anual de acțiuni cât și di n dispoziția Primarului Sectorului4;
– Urmărește înregistrarea și păstrarea în condițiile legii, în mod adecvat a documentelor,
astfel încât acestea să fie disponibile cu promptitudine pentru a fi examinate de cei în drept;
operațiunile și evenimentele semni ficative vor fi înregistrate de îndată și în mod corect;
accesarea resurselor și documentelor se va realiza numai de persoanele îndreptățite și
responsabile în legătură cu utilizarea și păstrarea lor în condițiile legii;
– Formulează propuneri de optimizare a activității adminstrative și management al
sectoarelor controlate și după aprobarea lor de către conducătorul instituției, verifică modul
în care acestea sunt duse la îndeplinire. În situația în care acestea nu sunt aduse la
îndeplinire va informa conduc ătorul instituției pentru luarea deciziilor ce se impun;
– Primește formularul de constatare și raportare a iregularităților întocmit de compartimentul
de audit intern al instituției, în condițiile legii, în cazul identificării unor irelagularități sau
posib ile prejudicii;
– Analizează situația raportată în urma controlului de audit efectuat, propune măsuri de
soluționare a iregularităților constatate și le supune spre aprobare conducătorului instituției;
– Urmărește modul de punere în aplicare a deciziilor emise în cauză și monitorizează
rezultatele obținute în urma punerii în executare a acestora;
– Face propuneri de eficientizare a activității, în urma rapoartelor de control;
– Susține sesizările în fața Primarului care convoacă membrii Comisiei de disciplină în
cazurile în care se constataă săvârșirea de către personalul controlat a unor fapte care
potrivit legii se sancționează disciplinar;
– Verifică îndeplinirea, în termenele stabilite, a măsurilor dispuse în somațiile emise și
repartizate de Primarul Sectorului 4 ;
– Întocmește rapoarte de control intern, note și informări cu privire la aspectele constatate;
– Ține sub strictă evidență dosarele întocmite în urma controalelor efectuate și răspunde de
confidențialitatea lor;
– Controlează și verifică modul de aplicare al a ctelor normative emise de Consiliul Local Al
Sectorului 4 și Primarul Sectorului 4;
– Rapoartele de control le înaintează Primarului Sectorului 4 spre aprobare și ulterior le
aduce la cunoștința terților;
– Respectă prevederile managementului calității;
– Răspunde de implementarea prevederilor Ordinului Secretarului General al Guvernului
nr.600/2018;
– Îndplinește orice alte sarcini și lucrări repartizate de conducerea Primăriei Sectorului 4,
care se încadrează în specificul activității desfășurate.
Așadar, Direcția Corp Control Primar desfășoară activitatea de control intern, având în
atribuții atât controlul departamentelor de specialitate din cadrul Aparatului de Specialitate al
Primarului Sectorului 4, cât și al instituțiilor descentralizate aflate sub au toritatea Consiliului Local
al Sectorului 4 al Muncipiului București.
La nivelul UAT Sector 4 nu a fost identificată existența unei proceduri operaționale privind
modul de desfășurare a acțiunilor de control sau a misiunilor de verificare efectuate de căt re
personalul Direcției Corp Control Primar. De asemenea, pe site -ul oficial al instituției nu a fost
găsit un raport de activitate aferent anului 2018, ultimul raport publicat fiind din anul 20162. Astfel
că, Direcția Corp Control Primar își desfășoară ac tivitate în conformitate cu cele prevăzute în
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Aparatului de Specialitate al Sectorului 4 al
Municipiului București, normele legislative generale în materie și managementul documentelor
specific aparatului admini strativ.
Acțiunile de control și/sau misiunile de verificare se derulează pe baza Planului Anual de
Control (întocmit la începutul fiecărui an calendaristic), care cuprinde principalele obiective de
control într -o anumită perioadă de timp (respectiv depar tamentul/instituția supusă controlului).
Planul Anual de Control nu cuprinde aspecte privind obiective generale sau specifice supuse
controlului, ci prin acest document se stabilește doar organul supus acțiunii de control și perioada
de timp în care se va desfășura verificarea. De asemenea, acțiunile de control sunt demarate în
baza Notelor de Serviciu emise de Primarul Sectorului 4 în acest sens, în care sunt precizate
informațiile privind locul supus controlului, perioada de timp și obiectivele specifice avute în
vedere în desfășurarea acțiunii de verificare. Totodată, cea de a 3 -a modalitate prin care se
derulează o misiune de verificare la nivelul UAT Sector 4 constă în faptul că Direcția Corp Control
Primar are în atribuții urmărirea modului de ducere l a îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de
Conturi diferitelor departamente de specialitate și/sau instituții descentralizate.
Fiecare acțiune de control și/sau misiune de control începe efectiv în momentul aprobării
de către conducere (în speță prima rul) a Delegației de Control, care cuprinde obiectivele generale
și specifice ale misiunii de control, locul și perioada de timp supuse controlului, precum și membrii
echipei de verificare. Această Delegație de Control este adusă la cunoștința organului/
departamentului/instituției controlate printr -o notificare în acest sens, prin care se stabilește și
principalele documente pe care organul controlat trebuie să le pună la dispoziția echipei de
verificare spre analiză. Acțiunea de control și/sau misiunea d e verificare se încheie prin elaborarea
și redactarea unui raport de control sau a unei note de informare, prezentat spre aprobare primarului
și ulterior comunicat organului/departamentului control în vederea supunerii acestuia măsurilor și
propunerilor fă cute de către membrii echipei de verificare, ulterior aceștia având responsabilitatea
de a urmări modul de ducere la îndeplinire a acestora.
2 https://www.ps4.ro/primaria/rapoarte -oug-1092011/
Activitatea desfășurată de Corpul de Control al Primarului la nivelul UAT Sector 4 este
complexă și incidentă cu t oate domeniile de activitate ale departamentelor de specialitate,
personalul din cadrul direcției fiind nevoit permanent să își însușească și îmbogățească
cunoștințele legislative și să acorde o foarte mare atenție modificărilor legislative pentru ca în
analiza lor să reducă la minimum riscul de constatare eronată.
De asemenenea, activitatea de control intern desfășurată prin acest departament de
specialitate reprezintă o acțiune de control privind legalitatea și conformitatea cu prevederile
legale, acțiun ea de control constând în verificarea documentelor specifice obiectivelor stabilite în
corelație cu reglementările legislative în vigoare la momentul datării actului administrativ. Cu alte
cuvinte, se verifică legalitatea actelor emise, a măsurilor adoptat e de către departamentele de
specialitate în anumite spețe în vederea depistării și constatării a ceea ce nu funcționează pentru
găsirea de măsuri, propuneri și soluții de optimizare și eficientizare a activității respective a
organului supus controlului. Accentul misiunilor de control intern desfășurate de către Direcția
Corp Control Primar este pus pe conformitate și legalitate și mai puțin pe aspectul de oportunitate.
Așadar, activitatea de control intern exercitată în cadrul UAT Sector 4 al Municipiulu i
București se desfășoară în vederea constatării unor deficiențe ale departamentelor de specialitate
și/ sau a instituțiilor descentralizate aflate sub autoritatea Consiliului Local, în vederea formulării
de măsuri și propuneri care să fie implementate de organele supuse controlului în vederea
îmbunătățirii activității proprii. Neexistând date publice privind aspecte deficitare contastate de
către echipele de verificare ale Direcției Corp Control Primar rezultă că UAT Sector 4 al
Municipiului București menț ine un caracter de confidențialitate și lipsă de transparență în acest
sector de activitate.
4.2. Control specializat la nivelul UAT Sector 4 al Municipiului București
În cele de mai sus am făcut referire la activitatea de control exercitată în cadrul UAT Sector
4 al Municipiului București, o metodă de control complex și extinsă în toate domeniile de
specialitate existente la nivelul comunității. O altă metodă de control exercitată de către primăria
sector 4 este controlul specializat. În partea teoretică am făcut precizarea că în literatura de
specialitate această metodă de control este asimilată inspectoratelor teritoriale cu competență în
verificarea și controlul în do menii precum construcții, protecția consumatorilor, a mediului, a
sănătății publice, etc. Însă și la nivel local în cadrul primăriilor se identifică acest tip de control,
exercitat prin departamentele de specialitate ale poliției locale.
Referitor la poli ția locală este necesar să fac precizarea că de -a lungul timpului organizarea
și funcționarea acesteia ca serviciu public a suferit numeroase modificări și reorganizări. Prin
Legea nr.371/2004 s -a stabilit ”înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare ca
serviciu public sau structură fără personalitate juridică (direcție, serviciu, birou) în cadrul
aparatului de specialitate al primarului” (Brezoianu și Oprican.2008.p.244). În anul 2010, Poliția
Comunitară s -a transformat în Poliția Locală î nființată prin Legea nr.155/2010, în scopul
”excercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a
proprietății private și publice și descoperirea infracțiunilor în următoarele domenii: (a) ordinea și
liniștea publică, precum și paza bunurilor; (b) circulația pe drumurile publice; (c) disciplina în
construcții și afișajul stradal; (d) protecția mediului; (e) activitatea comercială; (f) evidența
persoanelor; (g) alte domenii stabilite prin lege” (art.1 din Legea nr.155/2010). Iar în conformitate
cu art. 2 din Legea nr.155/2010, ”poliția locală își desfășoară activitatea (a) în interesul comunității
locale, exclusive pe baza și în executarea legii, precum și a actelor autorității deliberative și ale
celei executiv e ale administrației publice locale; (b) în conformitate cu reglementările specific
fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităților administrației
publice centrale și locale”.
La nivelul unității teritorial -administra tive sector 4, până în anul 2018, Poliția Locală a fost
înființată și organizată ca instituție descentralizată aflată sub autoritatea Consiliului Local al
Sectorului 4, respectiv ca organ administrativ cu autonomie juridică. În anul 2018, Direcția
Generală de Poliție Locală Sector 4, instituție cu personalitate juridică,a fost reorganizată ca
”serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local al
Sectorului 4, în structură organizată ca direcție generală în ca drul Aparatului de Specialitate al
Primarului Sectorului 4” (art.1 din HCL Sector 4 nr.7/2018). Conform Anexei nr.1 a HCL Sector
4 nr.7/2018, Direcția Generală de Poliție Locală este organizată ca direcție general în subordinea
Aparatului de Specialitate a l Primarului Sectorului 4, subordonată direct primarului. Întrucât în
prezentul studiu mă concentrez pe controlul specializat exercitat la nivelul UAT Sector 4, îmi voi
orienta atenția doar către Direcția Control General din subdordinea Direcției Generale a Poliției
Locale. Direcția Control General cuprinde 3 servicii: Serviciul Activități Comercial, Serviciul
Disciplina în Construcții și Serviciul Protecția Mediului. Aceste departamente sunt cele care
exercită controlul specializat în domeniul activitățilo r comerciale, al disciplinei în construcții și
protecția mediului.
Dacă în secțiunea anterioară am discutat despre controlul intern, activitatea de control care
se exercită în cadrul primăriei sector 4, inclusive poate fi exercitat și asupra celor 3 depa rtamente
de specialitate menționate anterior, care exercită un control specializat. Trebuie să subliniez faptul
că activitatea de control specializat este activitatea de control și verificare exercitată de UAT Sector
4 în cadrul comunității, în timp ce act ivitatea de control intern este exercitată în cadrul primăriei.
4.2.1. Constrol specializat în domeniul protecției mediului
În conformitate cu prevederile HCL Sector 4 nr.7/2018, (pp.88 -95) ”Direcția Control
General: organizează, planifică, conduce și controlează activitatea personalului poliției locale cu
atribuții în verificarea și asigurarea respectării legii în domeniul protecției mediului, disciplina în
construcții și afișaj stradal și activități comerciale”.
Astfel, controlul specializat în domen iul protecției mediului este exercitat prin Serviciul
Protecția Mediului din cadrul Direcției Control General, aflată în subordinea Direcței Generale de
Poliție Locală din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Sectorului 4. Personalul angajat
în exercitarea acestei metode de control, îndeplinește atribuții specifice (HCL Sector 4 nr.7/2018,
pp.88 -90), precum:
”(1) controlează respectarea prevederilor legale privind condițiile de ridicare, transport și
depozitare a deșeurilor menajere și industria le;
(2) supraveghează depozitele de deșeuri aflate în circumscripția teritorială a
unității/subdiviziunii administrative -teritoriale pentru prevenirea declanșării unor incendii, cu
consecințe negative pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale;
(3) sesizează autorităților și instituțiilor publice competente cazurile de nerespectare a
normelor legale privind nivelul de poluare, inclusiv fonică;
(4) participă la acțiunile de combatere a zoonozelor deosebit de grave și a epizootiilor;
(5) identific ă bun urile abandonate pe domeniul public sau privat al unității/subdiviziunii
administrativ -teritoriale sau pe spații aflate în administrarea autorităților administrației publice
locale ori a altor instituții publice de interes local și aplică procedurile legal e pentru ridicarea
acestora;
(6) verifică igienizarea surselor de apă, a malurilor sau cuvelor acestora;
(7) verifică asigurarea salubrizării străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor,
îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe căile de acces, dezinsecția și deratizarea imobilelor;
(8) verifică existența contractelor de salubrizare încheiae de către persoanele fizice sau
juridice, potrivit legii;
(9) verifică ridicarea deșeurilor menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în
conformitat e cu graficele stabilite;
(10) verifică și soluționează potrivit competențelor specifice ale autoritășilor administrației
locale, sesizările cetățenilor privind nerespectarea normelor legale de protecție a mediului și a
surselor de apă, precum și a celor d e gospodărire a localităților;
(11) verifică respectarea programului de lucrări privind asigurarea curățeniei stradale de
către firmele de salubrizare;
(12) verifică respectarea măsurilor de transportare a resturilor vegetale rezultate de la
toaletarea spa țiilor verzi, de către firmele abilitate;
(13) verifică respectarea obligațiilor privind întreținerea curățeniei de către instituțiile
publice, operatorii economici, persoanele fizice și juridice, respectiv curățenia fațadelor, a locurilor
de depozitare a diferitelor materiale, a anexelor gospodărești, a terenurilor aferente imobilelor pe
care le dețin sau în care funcționează, a trotuarelor, a rigolelor, a căilor de acces, a parcărilor din
apropierea garajelor și a spațiilor verzi;
(14) verifică respectare a normelor privind păstrarea curățeniei în locurile publice;
(15) veghează la respectarea standardelor și a normelor privind nivelul de zgomot și
poluarea sonoră;
(16) verifică respectarea normelor privind păstrarea curățeniei albiilor râurilor și a
cursur ilor de ape ce traversează unitatea/subdiviziunea administrativ -teritorială;
(17) veghează la respectarea normelor privind protejarea și conservarea spațiilor verzi;
(18) veghează la aplicarea legislației în vigoare privind deversarea reziduurilor lichide și
solide pe domeniul public, în ape curgătoare și lacuri;
(19) verifică respectarea prevederilor legale de mediu de către operatorii economici, în
limita competențelor specific autorităților administrației publice locale;
(20) constată contravenții și ap lică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale specifice
realizării atribuțiilor specifice, stablilite în sarcina autorităților administrației publice locale și alte
atribuții stabilite prin lege.”
Principalele acte normative care stau la baza exercitări i acestor atribuții în controlul
protecției mediului sunt: Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr.
120/2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare și igienizare ale Municipiului București,
HCGMB nr.304/2009 privind Normele de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul Municipiului
București, OG nr.195/2005 privind protecția mediului, Legea nr.421/2002 privind regimul juridic
al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al
statulu i ori al unităților administrative -teritoriale și Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4
nr.22/2007 privind aprobarea Normelor privind obligațiile și responsabilitățile care revin
persoanelor fizice și juridice pentru menținerea unui mediu de viață să nătos. Astfel, primăria
sectorului 4 prin intermediul Serviciului Protecția Mediului din subordinea structurii de poliție
locală, exercită un control în domeniul protecției mediului, punând în executare acte normative
naționale, centrale, dar și locale emi se de Consiliul Local al Sectorului 4.
În ceea ce privește efectiv activitatea de control specializat în domeniul protecției mediului
exercitat de către UAT Sector 4 prin departamentul de specialitate Poliția Locală – Serviciul
Protecția Mediului, nu există o strategie sau un plan/program de control în care să fie stabilite
obiective și indicatori, dar pe site -ul instituției este publicat un Raport privind stadiul îndeplinirii
obiectivelor asumate de Direcția Generală de Poliție Locală prin Planul Orie ntativ de Acțiuni
pentru anul 2018, conform căruia principalele obiective stabilite sunt: verificarea stării de curățenie
a sectorului 4; aplicarea procedurii de ridicare a autovehiculelor abandonate și verificarea
colectării selective a deșeurilor3. Rezul tatele activității de control în protecția mediului exercitat la
nivelul UAT Sector 4 în anul 2018 sunt sintetizate și cuantificate astfel4: controale efectuate în
3 Raport privind stadiul îndeplinirii obiectivelor asumate de Direcția Generală de Poliție Locală prin Planul Orientativ
de Acțiuni pentru anul 2018, accesibil la http://www.politialocala4.ro/wp -content/uploads/2019/04/Raport -privind –
Planul -actiuni -2018.pdf
4 Prin adresa cu număr de înregistrare la Sectorul 4 al Muncipiului București 16632/07.03.2019, Departamentul Acces
la Informații Publice și Petiții au răspuns solicitării efectuate în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la
informațiile de interes public, referitoare la principalele activități d e control desfăpșurate de către Direcția Control
domeniul protecției mediului: 314 controale; primirea și soluționarea unui număr de 1934 ses izări
din partea cetățenilor; identificarea și verificarea unui număr de 112 imobile în stadiu avansat de
degradare; identificarea și ridicarea unui număr de 1439/963 de autovehicule abandonate și/sau
fără stăpân aflate pe domeniul public; constatarea cont ravențiilor și aplicarea unui număr total de
177 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 527.450 lei astfel: în baza HCGMB
nr.120/2010 au fost applicate 147 sancțiuni contravenționale, HCLS4 nr.22/2007, 18 procese –
verbale de sancționare, HCGMB nr.3 04/2009 -3, Legea nr.421/2002 -6 și OG nr.195/2005 au fost
applicate 3 sancțini contravenționale. Rezultă astfel că cele mai multe contravenții constatate și
sancțiuni aplicate au fost în baza prevederilor HCGMB nr.120/2010 și HCLS4 nr.22/2007,
respectiv pre vederi referitoare la existența contractelor de salubrizare și/sau de dezinsecție și
deratizare, colectare selectivă, ocuparea domeniului public, nepăstrarea curățeniei în spațiile
publice sau necurățarea zăpezii și țurțurilor de gheață din fața imobilelor pe care le dețin.
Se constată că în privința identificării și ridicării autovehiculelor abandonate/ fără stăpân
de pe domeniul public, comunitatea s -a conformat prevederilor legale și respectării procedurilor
derulate de către organul de control, întrucâ t au fost aplicate doar 6 sancțiuni contravenționale,
respectiv refuzul proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului de a se conforma somației
privind notificarea obligativității de ridicare a vehiculului de pe domeniul public.
Totodată, controlu l în domeniul protecției mediului este direcționat și către o componentă
de informare în legătură direct cu verificarea, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor
contravenționale. De exemplu, conform unui comunicat de presă de pe site -ul ofici al al primăriei,
în luna octombrie 2018, primăria sectorului 4 a demarat o campanie de informare denumită ”Nu
mai vrem noroc pe stradă”, prin care polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului a
creat o hartă a spațiilor din sector destinată animalelor în scopul de a le explica locuitorilor din
sector pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătate dejecțiile animalelor din locurile publice,
precum și de a -i încuraja pe aceștia să -și respecte obligația de a curăța murdăria făcută de
patruped ele lor5.
General în domeniul protecției mediului, disciplina în construcții și activităților comerciale și rezultatele obținute în
anul 2018; adresa regăsindu – se în anexa nr.1 la prezenta lucrare.
5 Comunicat de p resă, în luna octombrie 2018, prin care se anunță începerea unei campanii de informare denumită
”Nu mai vrem noroc pe stradă”, accesibil la https://ps4.ro/comunicate -de-presa/amenzi -in-loc-de-materiale –
4.2.2. Control specializat în domeniul activităților comerciale
Alături de controlul specializat în domeniul protecției mediului, UAT Sector 4 al
Municipiului București exercită și un control în domeniul activităților comerciale, prin aceeași
structură de control – Direcția Control General aflată în subordinea departam entului de specialitate
Poliția Locală. Această metodă de control este exercitată de către personalul angajat în cadrul
Serviciului Activități Comerciale.
Conform HCL S4 nr.7/2018 (pp.92 -95), Serviciul Activități Comerciale este împărțit în 2
compartime nte: Compartimentul Agenți Economici Mici și Compartimentul Agenți Economici
Mari, însă nu se diferențiază atribuții specific diferite între cele două compartimente. Principalele
atribuții exercitate de organul de control în domeniul comercial sunt următoa rele (HCL S4
nr.7/2018, pp.92 -95):
(1) Acționează pentru respectarea normelor legale privind desfășurarea comerțului stradal și a
activităților comerciale ale agenților economici mici și mari, respectiv a locurilor stabilite de
autoritățile administrației pu blice locale;
(2) Verifică legalitatea activităților de comercializare a produselor desfășurate de operatorii
economici, personae fizice și juridice autorizate, producători particulari în piețele agroalimentare,
târguri și oboare, precum și respectarea preved erilor legale de către administratorii piețelor
agroalimentare;
(3) Verifică existența la locul de desfășurare a activității comerciale a autorizațiilor, a
aprobărilor, a documentelor de proveniență a mărfii, a buletinelor de verificare metrologică pentru
cântare, a avizelor și a altor documente stabilite prin lege sau acte administrative ale autorității
administrației publice centrale și locale;
(4) Verific ă respectarea normelor legale privind comercializarea obiectelor cu caracter
religios;
(5) Verifică respectarea normelor legale privind amplasarea materialelor publicitare și a
locurilor de comercializare a produselor din tutun și băuturilor alcoolice;
(6) Verifică respectarea prevederilor legale privind orarul de aprovizionare și funcționare al
informative -pentru -cei-care-lasa-noroc -pe-strada -in-sectorul -4/?fbclid=IwAR3DYy4FtAfqzhbEcXZ4xc3 –
Axf3WjD3ZiiOLbcoXhceE6ucOZFGhltCbeg
operatorilor economic i;
(7) Identifică mărfurile și produsele abandonate pe domeniul public sau privat al unității
administrativ -teritoriale și pe raza sectoarelor municipiului București sau pe spații aflate în
administrarea autorităților administrației publice locale ori a altor servicii/instituții de interes local
și aplică procedurile legale de ridicare a acestora;
(8) Verifică respectarea regulilor și normelor de comerț și prestări de servicii stabilite prin acte
normative în competența autorității administrației publice locale;
(9) Cooperează, colaborează și acordă sprijin autorităților de control sanitar, de mediu și de
protecția consumatorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice domeniului de activitate al
acestora;
(10) Verifică respectarea obligațiilor ce revin op eratorilor economici cu privire la afișarea
prețurilor, a produselor comercializate și a serviciilor și sesizează autoritățile competente în cazul
în care identifică nereguli;
(11) Verifică și soluționează, în condițiile legii, petițiile primite în legătur ă cu activități de
producție, comerț sau prestări servicii desfășurate în locurile publice cu încălcarea normelor legale;
(12) Constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regulilor de
comerț stabilite prin lege, în limita c ompetențelor specifice autorităților administrației publice
locale;
(13) Urmăresc dezvoltarea ordonată a comerțului și desfășurarea activităților comerciale în
locurile autorizate de primar în vederea eliminării oricărei forme privind comerțul ambulant
neautorizat;
(14) Controlează respectarea normelor legale privind comercializarea produselor
agroalimentare și industriale în piețe, târguri și în oboare;
(15) Verifică dacă în incinta unităților de învățământ, a căminelor și a locurilor de cazare
pentru ele vi și studenți, precum și pe aleile de acces în aceste instituții se comercializează sau se
expun spre vânzare băuturi alcoolice și tutun”.
Actele normative care stau la baza exercitării controlului specializat în domeniul
activităților comerciale sunt a tât acte administrative emise de Consiliul Local Sector 4, cât și legi
pe care are obligația de a le pune în exercutare. Urmare a răspunsului primit la solicitarea în temeiul
Legii nr.544/2001, Serviciul Activități Comerciale și -a direcționat activitatea d e control în baza a
următoarelor acte normative: OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de
piață, aplicând un număr de 809 amenzi contravenționale în cuantum de 598.400 lei; Legea nr.
12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de
servicii ilicite, în baza căreia au aplicat 315 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de
5.062.50 lei; Legea nr.252/2003 privind registrul unic de control, amenzile date în baza acesteia
fiind 4 în cuantum de 3.500 lei; Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare
a pieței produselor din sectorul agricol, în baza căreia au aplicat doar 2 sancțiuni contravenționale
cu o valoare totală de 400 lei; Legea nr.349/2000 pentru prev enirea și combaterea efectelor
consumului produselor din tutun, în temeiul căreia a fost aplicată o singură amendă în valoare de
500 lei și HCL S4 nr.22/2007 privind aprobarea Normelor privind obligațiile și responsabilitățile
care revin persoanelor fizice și juridice pentru menținerea unui mediu de viață sănătos.aplicând 61
de sancțiuni contravenționale în cuantum de 81.900 lei, rezultând astfel că în urma celor 2886 de
controale desfășurate au fost aplicate 1199 sancțiuni contravenționale6.
Fac precizare a că activitatea de control specializat în domeniul comerțului privește în mod
indirect și activitatea Serviciului Autorizări Comerciale din cadrul Aparatului de Specialitate al
Primarului Sectorului 4 întrucât verificarea organului de control vizează și f aptul dacă operatorii
economici din raza teritorial -administrativă deține sau nu Acord de Funcționare/ Autorizație
privind desfășurarea activităților de alimentației publică/activități recreative și distractive emise
de Primăria Sectorului 4 în baza HCL S 4 nr.144/2016 privind aprobarea Regulamentului privind
desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe raza
administrativă a Sectorului 4 al Municipiului București. Mai mult, emiterea autorizațiilor de către
departament ul de specialitate al primăriei sector 4, de exemplu în cazul aprobării unui program
prelungit de funcționare se face doar în baza unui referat și a unui aviz favorabil din partea
organului de control comercial. De asemenea, în cazul în care se constată ne reguli grave în timpul
unui control comercial, organul de control poate solicita în baza unui referat retragerea
autorizațiilor de funcționare ale respectivului operator economic de către primărie. Totodată,
organizarea și desfășurarea de târguri în sector ul 4 se autorizează de către UAT Sector 4 în baza
unui referat ce cuprinde aviz favorabil din partea organului de control comercial.
6 Idem referința nr.9
În ceea ce privește cooperarea și colaborarea cu alte instituții cu atribuții de control se
identifică o strânsă legătură cu Secția 15 de Poliție, privind verificarea operatorilor economici care
desfășoară activitate în domeniul produselor alimentare, textile și al legumelor și fructelor7.
Un aspect aparte în desfășurarea controlului specializat în domeniul comercial constă în
faptul că organul de control din cadrul Aparatului de Specialitate al Sectorului 4 are atribuții și
competență în a dispune măsuri complementare de sancționare contravențională, respective
confiscarea mărfurilor în cazul în care nu se poate face dovada provenienței acestei sau măsura
complementară de suspendare a activității. În ceea ce privește dispunerea suspendării activității
unui agent economic, este necesar să menționez că procedura este una complexă întrucât emiterea
procesului -verbal de constatar e și sancționare contravențională cuprinzând această măsură nu
înseamnă că imediat operatorul economic căreia i s -a aplicat această măsură va închide activitatea.
În acest caz, operatorul economic poate desfășura activitatea comercială în continuare având
instrumentele legale de contestare a măsurii, iar în baza certificatului de grefă va continua
avctivitatea până la pronunțarea definitivă a unei hotărâri, procesul în instanță putând să dureze
chiar mai mult de un an. În anul 2018, au fost dispuse 59 măsur i complementare de suspendare a
activității8.
De asemenea, conform informărilor transmise prin intermediul rețelelor social -media
asumate oficial de către instituție, în anul 2018 au fost desfășurate activități de control comercial
în toate piețele agroal imentare din sectorul 4, acțiuni tematice privind verificarea comercializarea
proveniența brazilor expuși la vânzare, precum și respectarea locurilor aprobate de către primar,
precum și acțiuni tematice de verificare a modului de comercializare a produselo r din carne, a
peștelui și crustaceelor în preajma sărbătorilor de Paște. Mai mult, conform acestor informări,
numărul controalelor desfășurate în primele 4 luni ale anului 2018 sunt de 3 ori mai mari decât
cele efectuate în anul 20179.
Așadar, controlul specializat în domeniul comercial exercitat de către organul de
specialitate al UAT Sector 4 se concentrează pe verificarea existenței autorizațiilor de funcționare
pentru domeniile de activitate în care desfășoară activitate comercială operatorul economic ,
7 Idem referința nr.9
8 Idem referința nr.9
9 Informație preluată de pe pagina oficială a Poliției Locale Sector 4 , accesată la
https://www.facebook.com/PolitiaLocalaS4/photos/a.1161267287262457/1636472753075239/?type=3&theater
autorizații emise atât de autoritatea publică locală (UAT Sector 4), cât și de alte instituții
specializate (precum DSP, ANVSA, ISU), verificare afișării prețurilor la produsele comercializate,
verificarea termenelor de valabilitate pentru produsele expu se la vânzare, verificarea actelor de
proveniență a mărfii, verificarea ocupării domeniului public și comerțului ambulant, atribuții de
verificare a respectării normelor privind fumatul în spațiile închise, precum și atribuții de acordare
a avizului privin d prelungirea orarului de funcționare sau respectarea normelor și procedurilor
legale de organizare și desfășurare a târgurilor sezoniere. Așadar, spre deosebire de controlul
specializat în domeniul protecției mediului, controlul specializat în domeniul co mercial nu
presupune doar verificarea, constatarea neregulilor și sancționarea acestora, ci și verificări de
avizare a desfășurării unor activități cu caracter comercial.
4.2.3. Control specializat în domeniul disciplinei în construcții
Ultimul procedeu al controlului specializat exercitat de către primăria sector 4 este cel în
domeniul disciplinei în construcții, prin aceeași structură de control – Direcția Control General
aflată în subordinea departamentului de specialitate Poliția Loca lă. Această metodă de control este
exercitată de către personalul angajat în cadrul Serviciului Disciplina în Construcții.
Conform HCLS4 nr.7/2018 (pp.91 -92) principalele atribuții exercitate de personalul
angajat în derularea controlului specializat pr ivind disciplina în construcții sunt următoarele:
”(1) efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără
autorizație de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu;
(2) efectueaz ă controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizația de
executare a lucrărilor de reparații ale părții carosabile și pietonale;
(3) verifică respectarea normelor legale privind afișajul publicitar, afișajul electoral și orice
altă fo rmă de afișaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfășurare
a activității economice;
(4) participă la acțiunile de demolare/dezmembrare/dinamitare a construcțiilor efectuate
fără autorizație pe domeniul public sau privat al unității/subdiviziunii administrativ – teritoriale ori
pe spații aflate în administrarea autorităților administrației publice locale sau a altor
instituții/servicii publice de interes local, prin asigurarea protecției perimetrului și libertății de
acțiun e a personalului care participă la aceste operațiuni specifice;
(5) constată, după caz, conform atribuțiilor stabilite prin lege, contravențiile privind
disciplina în construcții în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și înaintează
procese -verbale de constatare a contravențiilor, în vederea aplicării sancțiunii, șefului
compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de
urbanism sau, după caz, președintelui consilului județean, primarului u nității administrativ –
teritoriale ori al sectorului municipiului București în a cărui rază de competență s -a săvârșit
contravenția sau persoanei împuternicite de aceștia;
(6) constată contravenții în cazul nerespectării normelor privind executarea lucrăril or de
construcții și stabilesc măsurile necesare intrării în legalitate, în condițiile legii;
(7) verifică existența autorizației de construire și respectarea documentației tehnice
autorizate pentru lucrările de construcții;
(8) verifică amplasarea mater ialelor publicitare;
(9) verifică și identifică imobilele și împrejmuirile aflate în stadiu avansat de degradare;
(10) verifică și soluționează sesizările și reclamațiile primite din partea cetățenilor, legate
de problemele specifice compartimentului”.
Principalele acte normative ce stau la baza derulării controalelor în domeniul disciplina în
construcții sunt: Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în baza
căreia sunt constate contravențiile referitoare la nerespectar ea autorizațiilor de construire/ edificare
a construcțiilor fără autorizație de construire, aplicând un număr de 102 sancțiuni contravenționale
în cuantum total de 1.744.000 lei; HCGMB nr.180/2017 privind instituirea unor obligații și
răspunderi ce revin i nstituțiilor publice, agenților economici și cetățenilor pentru buna gospodărire
a locuințelor și înfrumusețarea acestora în temeiul cărora organul de control a constat
neîntreținerea corespunzătoare a fațadelor imobilelor, aplicând 4 amenzi în valoare tot ală de 9.000
lei și HCL S4 nr.22/2007 privind aprobarea Normelor privind obligațiile și responsabilitățile care
revin persoanelor fizice și juridice pentru menținerea unui mediu de viață sănătos.aplicând 26 de
procese -verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în cuantum de 18.400 lei. În anul
2018, personalul din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții a efectuat 1766 controale din care
1053 reprezintă sesizări și reclamații primite din partea cetăților. În ceea ce privește atribuțiile de
identificare și verificare a imobilelor și împrejmurilor aflate în stadiu avansat de degradare, organul
de control specializat a desfășurat doar companii de informare și înștiințare, întomind un număr de
107 înștiințări în acest sens10.
Prin urmare, controlul specializat în domeniul disciplina în construcții exercitat de către
UAT Sector 4 prin organul competent (Poliția Locală – Serviciul Disciplina în Construcții)
desfășoară acțiuni de verificare și control îndeosebi ca urmare a sesizări lor și reclamațiilor primite
din partea cetățenilor/ locuitorilor comunității, spre deosebire de celelalte procedee de control
specializat care demarează acțini tematice de control.
Conform Raportului privind stadiul îndeplinirii obiectivelor asumate de D irecția Generală
de Poliție Locală prin Planul Orientativ de Acțiuni pentru anul 2018, principalele obiective ale
organului de control specializat în disciplina construcțiilor au fost pe de o parte verificarea
autorizațiilor de construire și/sau demolare ș i pe de altă parte acțiunile de relocare/demolare/
ridicare a construcțiilor provizorii de pe raza sectorului. În privința celui din urmă obiectiv, au fost
ridicate 45 de chioșcuri, 116 panouri publicitare amplasate pe domeniul public și identificarea a
altor 310 panouri publicitare11.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale aplicate în domeniul disciplinei în
construcții și afișajului stradal constă în faptul că agentul constatator propune aplicarea sancțiunii,
dar decizia de aplicare a amenzii și cuantumul acesteia sunt stabil ite de către Directorul General
al Direcției Generale de Poliție Locală, în sarcina agentului revenind doar constatare și redactarea
documentelor necesare. În această privință controlul specializat în disciplina în construcții se
diferențiază total de cătr e controlul specializat în domeniul protecției mediului sau al activităților
comerciale, unde agentul care constată contravenția decide atât aplicarea sancțiunii, cât și
cuantumul acesteia. Astfel agenții care desfășoară control privind protecția mediului sau activități
comerciale deține controlul total al măsurilor dispuse, fiind direct responsabil în fața șefilor
ierarhici și a legii, în timp ce agentul care desfășoară control în domeniul disciplinei în construcții
și afișajului stradal constată neregulil e, le prezintă directorului general și acesta stabilește măsurile
de sancționare. Un alt aspect important în activitatea desfășurată de Serviciul Disciplina în
Construcții constă în faptul că o parte din personalul angajat, desemnat prin dispoziție de prim ar,
participă și avizează procesul – verbal la recepția lucrărilor.
10 Idem referința nr.9
11 Idem referința nr. 8
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA CONTROLULUI ÎN CADRUL UAT SECTOR 4 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI În această lucrare mi -am propus analiza formelor și… [612250] (ID: 612250)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
