Organizarea Si Exercitarea Controlului Financiar Preventiv In Institutiile Publice
ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA
CONTROLULUI FINANCIAR PREVENTIV
ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE
STUDIU DE CAZ
LA MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI
”DIMITRIE GUSTI”
C U P R I N S
Introducere
Capitolul 1. Controlul financiar preventiv – aspecte teoretice
Controlul financiar preventiv – componentă a sistemului de finanțe publice
Principiul dublei autorizări a cheltuielilor bugetare
Conținutul controlului
Capitolul 2. Organizarea și funcționarea controlului financiar preventiv și procedura ALOP în cadrul instituției Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
2.1. Modul de organizare și funcționare a controlului financiar preventiv la nivelul Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
2.2. Aspecte metodologice privind procedura A.L.O.P. la nivelul Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
Capitolul 3. Studiu de caz privind exercitarea controlului financiar preventiv în cazul contractelor de restaurări monumente de patrimoniu la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
3.1. Prezentarea instituției publice Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
3.2. Exercitarea controlului financiar preventiv la nivelul instituției publice Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
Concluzii, propuneri și recomandări
Bibliografie
INTRODUCERE
Conținutul controlului financiar are ca sferă de cuprindere modul de aplicare și îndeplinire a directivelor stabilite, prevenirea și înlăturarea aspectelor negative, consolidarea celor pozitive astfel încât în condiții de liberă inițiativă economică, de concurență loială și de legalitate, să se asigure creșterea profitului.
Obiectul controlului este de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și de a le evita în viitor.
Controlul financiar cuprinde în sfera sa relațiile, fenomenele și procesele financiare, procesul de administrare și gestionare a patrimoniului, rezultatele activității economico–sociale; toate momentele, unitățile și locurile unde se gospodăresc valori materiale și bănești și se fac cheltuieli.
Ca proces complex și permanent, controlul financiar contribuie la buna funcționare a mijloacelor materiale și financiare, la conducerea cât mai eficientă a activității economico-sociale și are sarcina de a preveni angajarea de cheltuieli fără justificare economică, imobilizarea de mijloace economice, de a asigura profit sporit în folosirea resurselor materiale, financiare și de muncă.
După timpul în care se exercită, raportat la momentul desfășurării activității sau efectuării operațiilor ce se controlează, controlul financiar poate fi:
– Control financiar preventiv;
– Control concomitent sau operativ curent;
– Control postoperativ sau ulterior.
Această diferențiere în funcție de momentul producerii operațiunilor controlate, face posibilă delimitarea sarcinilor obiectivelor, caracteristicilor și scopului fiecărei forme de control financiar și stabilirea organelor care îl exercită.
Controlul financiar preventiv – este cel exercitat înainte de efectuarea operațiilor economico-financiare și are rolul de preveni operațiile ilegale, neeconomicoase sau inoportune, contribuind la utilizarea cu eficiență maximă a mijloacelor materiale și bănești, la creșterea răspunderii în angajarea și efectuarea cheltuielilor, la respectarea legislației de gestiune și la preîntâmpinarea risipei.
Controlul concomitent sau operativ curent este cel exercitat pe parcursul desfășurării operațiilor economico-financiare și are rolul de a surprinde modul cum se gestionează patrimoniul și cum se îndeplinesc sarcinile spre a se putea interveni operativ pentru dirijarea desfășurării proceselor economico-financiare la parametrii eficienți. Acest control se suprapune cu activitatea de conducere, întrucât vizează operațiile în momentul desfășurării acestora.
Controlul financiar ulterior sau postoperativ este cel exercitat după desfășurarea operațiilor economico-financiare și se realizează, de regulă, de către organe de control specializate, având rolul de a constata existența și utilizarea rațională a elementelor patrimoniale, aplicarea legislației financiare, controlul cheltuielilor efectuate și a veniturilor realizate etc.
Între controlul financiar preventiv și cel ulterior există relații de condiționare, influențare și completare.
Astfel, controlul financiar preventiv are menirea de a preîntâmpina deficiențele și pagubele în timp ce controlul ulterior constată pagubele sau lipsurile produse, identifică persoanele vinovate și stabilește actele normative încălcate și modalitățile de recuperare a prejudiciilor.
Am ales aceasta temă și datorită faptului că ocupația actuală este de contabil și acord viza de control financiar preventiv în cadrul unei instituții publice, respectiv Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”.
CAPITOLUL 1.
CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV – ASPECTE TEORETICE
Controlul financiar preventiv – componentă a sistemului de finanțe publice
În zilele noastre, economiștii recunosc caracterul științific al cunoștințelor cu privire la finanțe, statutul de știință al acestora. În urma studiilor întocmite și a cercetărilor efectuate de-a lungul anilor de numeroși specialiști în materie, mai ales de la A. Smith și D. Ricardo încoace, în diversele țări ale lumii, a sporit volumul cunoștințelor referitoare la finanțe, s-au făcut generalizări valoroase, au fost formulate principii cu caracter peren, au fost stabilite raporturi de cauzalitate între diverse fenomene, au fost identificate anumite legități, au fost puse la punct metode de investigare a fenomenelor .
În urma cercetărilor întreprinse și a experienței acumulate, au fost perfecționate continuu metodele de lucru folosite în practica financiară, a crescut gradul de precizie al lucrărilor de planificare și prognozare financiară, au fost stabilite modalități de cuantificare a impactului măsurilor financiare asupra venitului național, asupra producției și schimbărilor, asupra evoluției prețurilor, asupra veniturilor diferitelor categorii sociale.
Dezvoltarea ofertei de informații financiare și implicit dezvoltarea contabilității a fost și va rămâne strict legată de dezvoltarea cererii de informații financiare, venită din partea unor utilizatori ale căror necesități informaționale depend de mediul informatic, politic, juridic, social și cultural în care acționează. Toți acești factori au determinat dezvoltarea, în timp, a unor sisteme contabile diferite de la o la alta, cu implicații diferite asupra practicii și reglementării contabile. Astfel, regulile de evaluare și măsurare, modul de contabilizare a unor evenimente sau tranzacții precum și modul de prezentare a situațiilor financiare pot fi diferite de la o la alta, ceea ce constituie un impediment în calea comunicării financiare.
Astfel se poate vorbi despre caracterul obiectiv al existenței financiare în orânduirile care au cunoscut statul ca instituție suprastructurală, cu condiția să aibă caracter marfar, iar schimbul să se efectueze prin intermediul banilor. Descoperirea raportului de cauzalitate dintre stat și finanțele publice a făcut posibilă definirea conținutului acestora, iar stabilirea legăturii dintre bani și finanțe a permis delimitarea sferei acestora.
Finanțele publice constituie o ramură a științelor economice și au ca obiect de studiu:
a) relațiile economice care apar în procesul constituirii și repartizării fondurilor bugetare și extrabugetare ale autorităților publice centrale, ale unităților administrativ-teritoriale și ale altor instituții de drept public, denumite generic fonduri de resurse financiare publice;
b) metodele de gestionare folosite în cadrul sectorului public;
c) modalitățile de stabilire, percepere și urmărire a impozitelor taxelor și a veniturilor nefiscale;
d) metodele de dimensionare și repartizare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare și extrabugetare;
e) întocmirea, aprobarea, executarea și încheierea bugetelor de venituri și cheltuieli publice la diferite eșaloane ale autorităților publice;
f) procedura de angajare și efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare și extrabugetare;
g) modalitățile de echilibrare a diferitelor categorii de bugete, de acoperire a eventualelor goluri temporare de casă și de finanțare a deficitelor bugetare;
h) organizarea și efectuarea controlului financiar de natură politică administrativă și jurisdicțională, cu caracter preventiv, operativ-curent și postum de către diverse organe de stat;
i) plasarea și rambursarea împrumuturilor de stat, gestionarea datoriei publice;
j) metodele de raționalizare a opțiunilor bugetare;
k) metodele de planificare, proiectare și prognozare financiară;
l) politica financiară promovată de stat;
m) criteriile ce trebuie avute în vedere de organele de decizie cu prilejul aprobării și finanțării cheltuielilor publice;
n) efectele directe și indirecte ale prelevărilor de resurse la fondurile publice, ale repartizării și utilizării acestora asupra procesului reproducției sociale;
o) metodele de determinare a eficienței sau eficacității cu care sunt utilizate fondurile publice;
p) alte probleme de natură economică, socială, etc. cu efecte financiare.
Finanțele publice au legături strânse cu dreptul administrativ și cu cel constituțional, legături care rezidă în următoarele:
– prelevările de resurse bănești de la persoanele fizice și juridice la fondurile publice se fac, în majoritatea cazurilor, prin constrângere, fără contraprestație și cu titlu nerambursabil. Întrucât acestea conduc la diminuarea patrimoniului plăților, ele trebuie să fie stabilite de autoritățile publice competente și să îmbrace o formă juridică adecvată ( lege, decret, etc. ) opozabilă tuturor membrilor societăților ;
– chiar și atunci când fondurile publice se constituie pe seama unui împrumut de stat care are caracter rambursabil și este purtător de dobândă, condițiile lansării și rambursării acestuia, înscrise în contractul de împrumut, se stabilesc tot de către autoritățile publice, printr-un act juridic de nivel corespunzător. Potențialii împrumutători ai statului pot să accepte sau să respingă în bloc condițiile respective, dar nu să le negocieze ;
– atribuirea unor sume de bani diferitelor persoane juridice și fizice de la fondurile publice trebuie făcută în scopuri bine determinate și în condiții prescrise, stabilite prin acte ale puterii legiuitoare sau ale celei executive, după caz ;
– întocmirea, aprobarea, executarea, încheierea și controlul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat și ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale antrenează un foarte mare număr de persoane, având atribuții și răspunderi diferite: deputați și senatori în Parlament, consilieri în Consiliile Locale și în cele Județene, membri ai Guvernului României, șefi de departamente, directori generali și directori, organe de execuție în ministere, alte instituții centrale și locale. Întrucât după un anumit grafic, într-o anumită succesiune, cu respectarea anumitor norme, toate problemele privind bugetul de stat să fie reglementate printr-o lege specială ;
– metodele de gestionare aplicate în sectorul public, răspunderile persoanelor care mânuiesc bani și alte valori publice, raporturile dintre unitățile publice și dintre acestea și cele private se reglementează tot prin acte ale autorităților publice.
Faptul că relațiile și operațiile financiare capătă o reglementare juridică, iar fondurile publice bugetare și extrabugetare fac parte integrantă din patrimoniul public a determinat pe unii specialiștii să considere finanțele publice ca ramură a dreptului public, care are drept obiect studiul regulilor și operațiilor referitoare la banul public. Aceștia precizează că finanțele publice pot fi studiate atât din punct de vedere economic, cât și juridic.
Raporturi la fel de strânse există și între finanțele publice și politic. Partidele aflate la putere definesc coordonatele politicii financiare a statului în programele lor de guvernământ, iar puterile legislativă și executivăcât după un anumit grafic, într-o anumită succesiune, cu respectarea anumitor norme, toate problemele privind bugetul de stat să fie reglementate printr-o lege specială ;
– metodele de gestionare aplicate în sectorul public, răspunderile persoanelor care mânuiesc bani și alte valori publice, raporturile dintre unitățile publice și dintre acestea și cele private se reglementează tot prin acte ale autorităților publice.
Faptul că relațiile și operațiile financiare capătă o reglementare juridică, iar fondurile publice bugetare și extrabugetare fac parte integrantă din patrimoniul public a determinat pe unii specialiștii să considere finanțele publice ca ramură a dreptului public, care are drept obiect studiul regulilor și operațiilor referitoare la banul public. Aceștia precizează că finanțele publice pot fi studiate atât din punct de vedere economic, cât și juridic.
Raporturi la fel de strânse există și între finanțele publice și politic. Partidele aflate la putere definesc coordonatele politicii financiare a statului în programele lor de guvernământ, iar puterile legislativă și executivă veghează ca acesta să fie transpuse în societate. Autoritățile publice folosesc instrumentele financiare pentru a interveni nu numai în domeniul economic, dar și în cel social și chiar politic. Acest lucru a determinat pe unii economiști să afirme că finanțele publice constituie nu numai o ramură a științelor economice, dar și o ramură a științei politice.
Observarea atentă a relațiilor, instrumentelor, instituțiilor și reglementărilor financiare arată că finanțele publice au într-adevăr raporturi strânse nu numai cu economicul, dar și cu socialul, cu dreptul și cu politicul. Finanțele publice sunt prin urmare o disciplină de graniță, care interferează puternic cu economia politică, cu economiile de ramură și management, cu alte discipline de profil financiar și monetar, cu dreptul administrativ și cu cel constituțional, precum și cu discipline care tratează probleme sociale și politice.
Având în vedere faptul că o serie de instrumente financiare, tehnici de lucru, metode de calcul se aplică în numeroase țări ale lumii, că România întreține relații politice, economice, tehnico-științifice și culturale cu țări având orânduiri sociale diferite, pentru formarea specialiștilor în domeniul finanțelor este imperios necesară înarmarea acestora cu cunoștințe teoretice și practice referitoare la țara noastră, precum și cu cele specifice diferitelor grupuri de țări cu care avem relații comerciale și de cooperare economică și tehnico-științifică.
Separarea statului de societate în sfera relațiilor economice își găsește expresia în aceea că statul își are veniturile, cheltuielile și datoriile sale proprii; el își procură resursele necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor sale cu ajutorul constrângerii, pe care o exercită asupra membrilor societății.
O anumită latură a finanțelor nu le exclude pe celelalte, și ajută la înțelegerea complexității fenomenelor financiare.
Pentru statul modern, finanțele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a acoperirii cheltuielilor sale de administrație, ci înainte de toate un mijloc de intervenție în economie. Preocuparea principală a specialiștilor devine studierea instrumentelor cu ajutorul cărora statul poate să intervină în viața economică, a modalităților de influențare a proceselor economice, a relațiilor sociale. În noile condiții, de la studiul mijloacelor de acoperire, a cheltuielilor publice, obiectul cercetării se orientează spre analiza mijloacelor de intervenție a statului prin intermediul cheltuielilor și veniturilor.
Finanțele publice sunt folosite în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societății, în timp ce finanțele private sunt puse în slujba realizării de profit de către întreprinzătorii particulari.
Finanțele publice au un caracter obiectiv, descoperirea raportului de cauzalitate dintre stat și finanțele publice a făcut posibilă definirea conținutului acestora, iar stabilirea legăturii dintre bani și finanțe a permis delimitarea sferei acestora. Ele constituie o ramură a științelor economice și au ca obiect de studiu relațiile economice care apar în procesul constituirii și repartizării fondurilor bugetare și extrabugetare ale administrației publice și de stat, ale unităților administrativ-teritoriale și altor instituții de drept public; metodele de gestionare folosite în cadrul sectorului public; metode de raționalizare a opțiunilor bugetare; metodele de planificare și prognoză financiară; politica financiară promovată de stat; metodele de determinare a eficienței economice și a eficacității sociale sau de altă natură cu care sunt utilizate fondurile publice; alte probleme de natură economică, socială etc, cu efecte financiare.
Repartizarea unei importante părți din produsul intern brut, prin intermediul finanțelor publice, generează anumite efecte utile pentru întreaga societate, pentru unele grupuri sociale sau pentru anumite persoane luate în mod individual. Prin transferul de putere de cumpărare de la persoanele fizice și juridice la fondurile publice și de la acestea către diverși beneficiari are loc o modificare a raporturilor sociale, care influențează procesul reproducției sociale, potențialul economic al întreprinderilor, veniturile și averea cetățenilor, nivelul de trai al populației, calitatea vieții în general. Cu alte cuvinte, intervenția statului în economie, cu ajutorul finanțelor, nu are un caracter neutru, ci ea îndeplinește un rol activ.
Redistribuirea mijlocită de finanțe are un impact favorabil asupra economiei numai în măsura în care acțiunile publice se fac cu luarea în considerare a priorităților din fiecare etapă istoricește determinată, asigură efecte economice, sociale sau de altă natură corespunzător efortului financiar cerut de realizarea lor, îmbină armonios avantajele imediate cu cele de perspectivă.
Efectele utile ale acțiunilor sociale, economice și de altă natură, finanțate din fondurile publice, nu sunt direct proporționale cu efortul reclamat de acestea. Ceva mai mult, greșelile comise de autoritățile publice, însărcinate să stabilească prioritățile și opțiunile în satisfacerea nevoilor sociale, pot provoca efecte adverse: în loc ca fluxurile financiare dirijate de la fondurile publice să favorizeze progresul social-economic, se poate ca ele să ducă la limitarea acestuia, din cauza orientării lor spre acțiuni ineficiente sau neconforme cu nevoile reale ale țării, în perioada considerată.
Deoarece în economia de piață nu există o concurență perfectă, nici în deciziile luate de agenții economici, în calitate de producători autonomi, nu asigură dimensiuni existente între interesele participanților și dimensionarea corectă a producției de bunuri private (oferta) în raport cu necesarul pentru consum (cererea) de asemenea produse. Abaterile în plus sau în minus ale ofertei față de cerere influențează, evident, și nivelul prețului și implicit rata rentabilității.
Deciziile luate de autoritățile publice cu privire la volumul și la structura unităților oferite membrilor societății și agenților economici nici ele nu sunt ireproșabile. Acest lucru se explică prin necunoașterea dimensiunii reale a nevoilor sociale și a stringenței acestora, ca și prin contradicțiile existente între interesele participanților la formarea fondurilor publice, de a ceda o parte cât mai mică din puterea lor de cumpărare, și cele ale beneficiarilor acestor fonduri, de a primi prestații în natură (utilități publice) sau transferuri în bani în cuantum cât mai mare. De aceea, perfecționarea deciziilor financiare (sau cu efecte financiare) ale autorităților publice constituie o preocupare de cea mai mare actualitate și importanță în toate țările.
Impactul finanțelor publice asupra economiei nu se manifestă numai sub forma unităților puse la dispoziția membrilor societății care influențează mărimea și structura acumulării de capital, a consumului total, privat și public, individual și social. Aceasta se manifestă și sub forma redistribuirii veniturilor și averii în rândurile populației ca și ale întreprinzătorilor.
Prelevările de impozite și taxe de la persoanele fizice și juridice, la fondurile publice de resurse financiare, se fac cu titlu definitiv și nerambursabil și în proporții diferite de la un contribuabil la altul. Acest tratament diferențiat aplicat prin mijlocirea impozitelor progresive pe venit și pe avere, este dictat de imperativul justiției sociale, al echității fiscale. Ca urmare, impozitele și taxele servesc nu numai ca mijloace de procurare a resurselor necesare statului, dar și ca mijloacele de procurare a resurselor necesare statului, dar și ca instrumente de redistribuire a veniturilor și averii cetățenilor și agenților economici.
Redistribuirea înfăptuită cu ajutorul impozitelor și taxelor este urmată de o a doua redistribuire, realizată pe calea alocațiilor bugetare, a subvențiilor și a transferurilor de resurse de la fondurile publice la diverși beneficiari. La dirijarea acestor resurse către persoane fizice și juridice se urmărește sprijinirea cu precădere a celor lipsiți de posibilități materiale sau cu un potențial economic redus.
Pe această cale se corectează, parțial evident, disproporțiile mari și inechitățile adesea flagrante existente între cei avuți și cei neavuți. Deși nu se poate spune de la ce persoană provine suma de bani utilizată de stat pentru finanțarea unei cheltuieli de care beneficiază o anumită persoană, se poate presupune, totuși, că persoanele fizice cu venituri mari și cu averi importante, suportând impozite progresive, contribuie cu o parte din resursele lor la finanțare burselor, pensiilor, indemnizațiilor sociale etc., cuvenite celor cu venituri modeste. Aceasta, în mod teoretic, deoarece practic uneori suma impozitelor și a taxelor încasate de la persoanele cu venituri mari și foarte mari are o pondere redusă în totalul veniturilor fiscale și, deci, o contribuție pe măsură la finanțarea cheltuielilor de care beneficiază masele largi ale populației.
Autoritățile publice folosesc instrumentele financiare și în scopul influențării proceselor economice, al corectării ciclului economic, al înlăturării dezechilibrelor economice. În perioadele de supraîncălzire a economiei, se iau măsuri financiare pentru temperarea creșterii obținute pe seama accentuării fenomenelor inflaționiste, iar în perioadele de recesiune, prin facilități fiscale ori prin alocații bugetare se asigură oxigenul necesar relansării economiei. Pe seama resurselor financiare publice se finanțează diverse acțiuni orientate spre crearea de noi locuri de muncă, recalificarea șomerilor și îndrumarea lor către alte ramuri și subramuri ale economiei, pensionarea înainte de termen a celor care și-au pierdut locul de muncă. Contractarea de împrumuturi pe piața internă, pentru acoperirea deficitului bugetar, constituie o modalitate frecvent folosită de stat pentru readucerea în circuitul economic a disponibilităților bănești temporare din economie și de influențare a echilibrului monetar. Prin contractarea de împrumuturi externe de către stat sau prin garantarea împrumuturilor contractate de agenții economice de agenții economici se urmărește completarea resurselor financiare interne și folosirea lor pentru realizarea de obiective și acțiuni de interes național.
Așadar, finanțele publice sunt utilizate în scopul realizării unei dezvoltări economice și sociale a țării pe cât posibil într-un cadru echilibrat.
În încheiere, menționăm că nu toți economiștii fac o demarcație netă între funcțiile și rolul finanțelor publice. Astfel unii vorbesc doar despre funcții, iar alții nu abordează aceste probleme cu referire la finanțele publice în general, ci tratează rezultatele obtenabile cu ajutorul impozitelor, împrumuturilor de stat, emisiunii monetare, cheltuielilor bugetare etc., folosite de autoritățile publice ca instrumente de intervenție în economie.
Lăsând la o parte deosebirile de terminologie, observăm că o serie de economiști occidentali remarcă și apreciază pozitiv formele variate ale intervenției autorităților publice în economie, prin mijlocirea finanțelor publice sau al altor instrumente.
Necesitatea intervenției locative a statului în economie apare în următoarele cazuri :
a) proprietatea comună asupra resurselor;
b) comportamentul neadecvat și păgubitor al unor indivizi (de tipul „călărețului liber”);
c) bunurile publice.
Atunci când un anumit bun (teren agricol, pădure, resurse de apă, etc.) se află în proprietatea comună a mai multor persoane, între care nu există un spirit de cooperare și colaborare, se ajunge ca acțiunile unora să intre în conflict cu interesele celorlalți. Fiecare urmărește să-și promoveze propriile sale interese, chiar dacă acestea aduc atingere intereselor celorlalți proprietari. Maximizarea intereselor individuale în detrimentul interesului general al proprietarilor are urmări dezastruoase. Proprietatea comună, tratată ca și cum ar fi proprietatea nimănui, sfârșește prin a dispărea ca sursă de venit pentru titularii acesteia. Pentru a evita un asemenea deznodământ, se impune intervenția statului care să reglementeze modul de utilizare a resurselor aflate în proprietate comună.
Încălcări frecvente ale intereselor generale se întâlnesc și în industrie, agricultură, transporturi și în alte ramuri ale economiei, care reclamă intervenția statului. Astfel, unii agenți economici degajă în atmosferă gaze, praf ori alte substanțe nocive, rezultate din procesul de producție, în loc să le capteze și să le neutralizeze; deversează în râuri, în bălți sau în mare ori lasă să ajungă în pânza freatică ape uzate, în loc să le trateze (epureze) în prealabil; produc zgomote superioare limitelor admise cu efecte negative asupra organismului uman; pe scurt, poluează mediul ambiant fără să plătească vreun ban pentru acoperirea prejudiciilor produse celor din jur prin faptele lor iresponsabile.
Faptul că anumite bunuri (utilități) nu pot fi furnizate de producătorii privați, determină autoritățile publice să intervină pentru a asigura producerea acestora în instituții specializate și a le pune la dispoziția utilizatorului fără plată, după criterii non-piață. Prelevarea prin metode de constrângere (impozite, taxe, contribuții, etc.) a resurselor necesare finanțării producției de bunuri (utilități) publice și dirijarea acestora către instituțiile prestatoare (armată, poliție, justiție, școli, spitale etc.) constituie o formă de manifestare a funcției locative a finanțelor publice și a rolului jucat de autoritățile publice.
Cu ocazia colectării resurselor financiare și, respectiv, a finanțării cheltuielilor publice, are loc un proces de redistribuire a veniturilor și averilor persoanelor fizice și juridice în societate.
Redistribuirea se produce între cei cu venituri mai mari (cu un potențial economic mai ridicat) și se realizează sub diferite forme, și anume: prin oferirea de către autoritățile publice de bunuri și servicii fără plată (învățământ, ocrotire medicală, protecție socială, etc. cu titlu gratuit); prin subvenționarea de la buget a producției anumitor bunuri și servicii sau a distribuției acestora; prin acordarea unor sume de bani (ajutoare, indemnizații, pensii, burse, etc.) celor îndreptățiți, pentru ca aceștia să-și procure bunurile sau să-și achite serviciile de care au nevoie.
În oricare variantă, autoritățile publice îndeplinesc un rol distributiv cu ajutorul finanțelor publice.
Implicarea statului în viața economică îmbracă, de asemenea, forma adoptării, de către autoritățile publice, a unor reglementări indispensabile bunei funcționări a economiei naționale. Este vorba de astfel de reglementări – legi hotărâri sau ordonanțe guvernamentale, norme metodologice, etc. – cum sunt cele privind protecția consumatorului, sancționarea concurenței neloiale și a practicilor monopoliste, protecția și securitatea muncii, regimul de muncă, nivelul salariului minim, asigurările sociale, protecția mediului ș.a.
Asemenea reglementări sunt percepute de către unii ca îngrădiri ale libertăților individuale, iar de către alții ca măsuri utile, menite să contribuie la mai buna funcționare a mecanismului economic.
Amploarea rolului regulator al autoritățile publice în economie diferă de la o la alta și de la o perioadă la alta, uneori acesta se extinde, alteori se restrânge, după caz.
În țările cu economie de piață, apar frecvent disfuncționalități și dezechilibre sub diferite forme: rămânerea în urmă a desfacerilor de mărfuri în raport cu producția, ceea ce conduce la creșterea stocurilor; sporirea numărului șomerilor; înregistrarea de deficite bugetare, solduri negative ale balanței comerciale și ale balanței de plăți externe ori majorarea acestora; multiplicarea volumului plăților restante către furnizori, bugetul de stat și bănci; încetinirea ritmului creșterii economice sau înregistrarea de creșteri negative ale produsului intern brut etc.
Pentru corectarea unor asemenea fenomene, autoritățile publice apelează la diverse instrumente monetare, valutare, fiscale ori bugetare pentru stabilizarea economiei. Asemenea intervenții, ca și cele la care ne-am referit mai înainte, sunt contestate de către unii economiști, pe motiv că economia de piață se poate autoregla și că amestecul statului în viața economică ar fi contraproductiv, în timp ce alții le consideră inevitabile și binevenite.
Prin finanțe publice se înțeleg plățile bănești de interes public necesare în relațiile cu statul și alte instituții publice. Finanțele publice cuprind diferite mijloace prin care persoanele publice – statul, comunele, instituțiile, etc. își procură resursele financiare necesare îndeplinirii prerogativelor lor.
Finanțele publice cuprind relații social-economice bănești prin mijlocirea cărora statul, unitățile sale administrativ-teritoriale și alte instituții de drept public își constituie și folosesc fondurile de resurse financiare. Finanțele publice cuprind veniturile (impozite, taxe, contribuții, împrumuturi de stat), cheltuieli, datoriile pe care le au, etc.
Finanțele publice se folosesc pentru satisfacerea cerințelor generale ale societății, cum sunt: finanțarea învățământului, a asigurărilor sociale de stat, a instituțiilor guvernamentale, a parchetelor, a instanțelor judecătorești, precum și a instituțiilor de ordine publică (a poliției) și de apărare națională.
Finanțele publice sunt gestionate în concordanță cu prevederile dreptului administrativ și a celui public și se confruntă cu problemele de echilibru financiar. Aceasta înseamnă că fluxurile financiare ce se îndreaptă către vistieria statului, provenind de la diverși plătitori -persoane juridice și financiare – sunt stabilite de autoritățile publice competente prin legi, ordonanțe, etc., dobândind astfel un caracter obligatoriu, fără contraprestație directă, imediată și fără titlu rambursabil. În același timp, fluxurile financiare ce se îndreaptă de la fondurile bugetare către diverși beneficiari – persoane juridice fizice – se realizează în scopuri, cuantumuri și la termene determinate prin acte normative ale organelor legislative sau executive ale statului.
Prin acte normative ale autorităților publice se reglementează gestionarea finanțelor publice, raporturile dintre unitățile publice și dintre acestea și cele private, atribuțiile și răspunderile celor ce mânuiesc bani și alte valori public. În acest fel, finanțele publice dobândesc o reglementare juridică, fondurile financiare constituie devin patrimoniu public, iar cheltuirea lor este competența și răspunderea organelor administrației centrale și locale de stat, potrivit prevederilor legale.
Organizarea finanțelor publice, folosirea instrumentelor financiare de către organele de stat pentru intervenția în domeniile economic, social, cultural sau politic definesc, de fapt, politica financiară statului într-o anumită perioadă de timp.
Controlul fiscal este instrumentul pe care-l au la îndemână puterile publice pentru supravegherea și determinarea, prin metode și tehnici speciale, asigurării constituirii resurselor financiare publice, în speță a veniturilor fiscale, parte covârșitoare a celor dintâi. Controlul fiscal permite administrației fiscale ca în termenul de prescripție să constate și să înlăture omisiunile, subevaluările sau erorile de impozitare. Această formă de control financiar, organizată în cadrul Ministerului de Finanțe și a unităților sale teritoriale, decurge în mod necesar din drepturile și obligațiile ce-i incumbă Ministerului de Finanțe din textul de lege. Astfel potrivit art. 3 alin 2 din Legea privind finanțele publice (Legea nr. 72/12 iulie 1996), „Ministerul Finanțelor ia măsurile necesare pentru: asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare”. Deși controlul fiscal nu este în mod expres amintit de legea în cauză, acesta îl include implicit când la art. 48 prevede: „Controlul preventiv și ulterior asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public se efectuează de către Curtea de Conturi și de celelalte organe de stat, potrivit legii”.
Pornind de la faptul că resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, controlul fiscal trebuie văzut ca un instrument important de realizare a veniturilor fiscale cuprinse în bugetul de stat și bugetele locale. Includem aici și bugetele locale, întrucât prin Legea finanțelor publice la art. 52, alin. 3 se stipulează: „Constatarea, așezarea și urmărirea încasării veniturilor bugetelor locale se realizează prin organele fiscale referitoare subordonate Ministerului Finanțelor, dacă legea nu prevede altfel”.
În mod concret, controlul fiscal urmărește:
încasarea tuturor impozitelor și taxelor datorate de contribuabili la termenele prevăzute în legi și în cuantumul stabilit în funcție de baza de impozitare, cotele care se aplică asupra acesteia;
depistarea impozitelor și taxelor sustrase de către bugetul de stat ori bugetele locale și atragerea lor la aceste bugete în funcție de destinația prevăzută prin lege sau norme;
semnalarea unor carențe legislative care favorizează evaziunea fiscală sau îngreunează încasarea la buget a veniturilor fiscale pentru a furniza fundamente pentru îmbunătățiri legislative.
Pentru realizarea finalității controlului fiscal este necesară îndeplinirea următoarelor cerințe:
1. un cadru organizatoric care să definească responsabilitățile celor cărora li se conferă atribuții de control fiscal, precum și să asigure garanții de realizare a acestor atribuții în afara oricăror imixtiuni din afara sistemului fiscal în realizarea activității de control, dar și în afara oricăror abuzuri din partea organelor de control fiscal;
2. un cadru legislativ cât mai simplu, mai complet și mai clasic (în sensul permiterii perfecționării rapide a cadrului legislativ în vederea blocării oricăror posibilități de evaziune fiscală);
3. un personal calificat și motivat care să realizeze în condițiile cele mai bune activitatea de control ;
4. o dotare tehnică care să sprijine operativitatea și eficacitatea administrației fiscale în general și a controlului fiscal în special.
Cerințele enunțate sunt departe de a fi îndeplinite de actuala organizare a activității de control. Din această cauză, deși timide, reacțiile la actuala stare de lucru privitoare la controlul fiscal nu sunt absente. Se pornește în cazul acestor reacții de la evidențierea paralelismelor și echivocurilor în delimitarea atribuțiilor diferitelor organisme de control din cadrul Ministerului Finanțelor. Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar al Gărzii financiare atribuie Gărzii Financiare în mod expres sarcini de control fiscal. Astfel, art. 15 stipulează: „Garda financiară exercită controlul operativ și inopinat în legătură cu: aplicarea și executarea legilor fiscale….”.
Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, lege fiscală specială, complică lucrurile deoarece la art. 21 stipulează: „Constatarea, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, precum și a majorărilor de întârziere aferente, reglementate de prezența ordonanță, se efectuează de organele financiare din subordinea Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Fiscal de Stat, județene și a municipiului București”. Actul normativ nu lămurește care sunt, în viziunea legiuitorilor, organele fiscale la care se referă și nici nu face o referire precisă la o anumită structură de control din cadrul conglomeratului care este Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat. „În consecință, pentru a putea organiza și desfășura un control fiscal eficace și autoritar, se impune, cât mai curând posibil, o reorganizare la toate nivelurile, în primul rând în ce privește controlul fiscal, o redefinire și o delimitare strictă a responsabilităților și atribuțiilor unităților și personalului din subordinea Ministerului Finanțelor”. Autorul citat propune crearea la nivelul Ministerului Finanțelor a unei direcții însărcinată cu gestionarea, coordonarea și conducerea întregii activități de control fiscal. De asemenea, la nivel teritorial, consideră că reforma organizării structurale fiscale locale trebuie să urmărească:
a) ameliorarea activității de administrare și gestionare a impozitelor și taxelor, precum și a celei de control fiscal;
b) organizarea la nivelul unităților fiscale de bază a două structuri bine delimitate: una care să asigure gestiunea și controlul fiscal din birou, iar alta care să asigure controlul fiscal efectiv la sediul contribuabilului.
Dar cea mai pertinentă propunere mi se pare cea referitoare la existența unei legi unitare a controlului fiscal care să urmărească unificarea procedurilor de control existente, indiferent de impozitul la care se referă sau de organul care efectuează controlul.
Deși meritorie în esența ei, propunerea de organizare a structurii fiscale arătată mai sus nu ilustrează suficient de clar modul în care autorul vede organizarea efectivă a controlului fiscal. De inspirație fără îndoială franceză, propunerea de organizare a structurii administrației fiscale, în general, și a controlului fiscal, în special, din țara noastră trebuie analizată cu toată atenția în vederea simplificării ei la maximum în vederea creșterii eficacității gestionării și controlului resurselor fiscale.
Principiul dublei autorizări a cheltuielilor bugetare
Autorizarea legală este legea ca act juridic din care rezultă, direct sau indirect, o obligație de plată în sarcina statului, iar autorizarea bugetară este creditul prin care se afectează fondurile bănești necesare stingerii obligațiilor de plată. Principiul autorizării legale a cheltuielii poate fi exprimat prin sintagma „numai ceea ce este autorizat de lege este permis”.
Principiul autorizării bugetare a cheltuielii este reglementat de Legea finanțelor publice prin 2 articole, conform cărora: „nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare” și „sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele prevăzute în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite” .
Prin control financiar public intern se înțelege întregul sistem de control intern din sectorul public, format din sistemele de control ale entității publice, ale altor structuri abilitate de guvern și dintr-o unitate centrală care este responsabilă de armonizarea și implementarea principiilor și standardelor de control și audit.
Regularitatea reprezintă caracteristica unei operațiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care face parte.
Principalii responsabili de buna gestionare a fondurilor publice sunt ordonatorii entităților publice și contabilul-șef (șeful compartimentului financiar-contabil).
Ordonatorii de credite sunt denumiți la art. 20 din Legea nr. 500/2002, legea finanțelor publice, astfel:
– Ordonatorii principali de credite sunt miniștrii (conducătorii ministerelor), conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii autorităților publice autonome ;
– Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.
Competențele (responsabilitățile) ordonatorului de credite sunt reglementate la art. 22 din Legea nr. 500/2002, astfel: ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate (autorizare bugetară și justă imputare) pentru cheltuielile strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale (legalitate).
Ordonatorii răspund, potrivit legii, de:
a) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare
repartizate și aprobate;
b) angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
c) integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc;
d) organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare.
Legea finanțelor publice nu face nici o referire cu privire la activitatea contabilului care gestionează fondurile publice, față de reglementările europene, care stabilesc competențele contabilului:
a) buna execuție a plăților, a încasărilor și a recuperării creanțelor;
b) întocmirea și prezentarea conturilor;
c) ținerea contabilității;
d) definirea regulilor și metodelor contabile, ca și a planului de conturi;
e) definirea și validarea sistemelor contabile;
f) gestiunea trezoreriei.
Principiul specializării bugetare
Conform art. 12 – Principiul specializării bugetare – Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli grupate după natura economică și destinația acestora.
Principiul anualitătii bugetare
Confom art. 11 – Principiul anualității :
(1) Veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condițiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar.
(2) Toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.
Conținutul Controlului financiar preventiv
Complexitatea obiectului de studiu al contabilității determină și complexitatea procesului cunoașterii acestuia. În aceste condiții, analiza elementelor componente ale obiectului contabilității necesită folosirea judicioasă a unor tehnici de lucru, procedee și metodologii de cercetare .
Controlul financiar preventiv este un control specializat care are menirea de a preîntâmpina angajarea sau efectuarea operațiunilor care nu îndeplinesc condițiile de conformitate și de performanță cerute. După cum se știe, controlul conformității urmărește legalitatea, regularitatea, încadrarea în limitele valorice apobate și realitatea operațiunilor, iar controlul performanței urmărește economicitatea, eficacitatea și eficiența acestor operațiuni și tranzacții.
Controlul financiar preventiv are sarcina să prevină angajarea sau efectuarea tranzacțiilor și operațiunilor care nu îndeplinesc condițiile stabilite de conducerea entității sau condițiile de regularitate sau sinceritate prevăzute în reglementările contabile sau de altă natură.
Principalele particularități ale controlului financiar preventiv sunt:
– Controlul financiar preventiv are un caracter predominant patrimonial, incluzînd în obiectul său, de regulă, verificarea operațiunilor care dau naștere sau sting raporturi de drepturi și obligații patrimoniale ale entității în cauză față de alte persoane fizice sau juridice ;
– Operațiunile privind mișcarea internă a valorilor materiale și bănești din cadrul unităților patrimoniale se efecuează, în principiu, pe propria răspundere a șefilor de compartimente în care au loc operațiunile respective sau se întocmesc respectivele documente ;
– Controlul financiar preventiv are un caracter prealabil, în sensul că precede angajarea, aprobarea sau efectuarea operațiunilor care fac obiectul acestei forme de control și în sensul că preîntâmpină operațiunile sau tranzacțiile care nu îndeplinesc cerințele de conformitate și de performanță, prezentate mai sus. De aici rezultă și avantajele pe care le prezintă controlul financiar preventiv, deoarece este mai avantajos să se prevină aceste operațiuni și tranzacții, decât să se suporte sau să se lichideze consecințele lor negative.
– Controlul financiar preventiv este, în principiu, o formă, a controlului intern al unităților patrimoniale. În instituțiile în care se exercită funcția de ordonator principal de credite ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau ale bugetului oricărui fond special, Ministerul Finanțelor Publice exercită un ,,control financiar preventiv delegat" prin intermediul controlorilor delegați;
– Controlul financiar preventiv este un control de permanență: se exercită zi de
zi, asupra tuturor documentelor referitoare la operațiunile care intră în obiectul acestei forme de control, neadmițîndu-se verificările prin sondaj; este un control continuu și, ca urmare, nu se exercită pe baza unor planuri de control;
– Controlul financial preventiv este un control documentar, operațiunile, tranzacțiile și proiectele de operațiuni supuse acestei forme de control sunt verificate pe baza documentelor primare și nu pe baza documentelor centralizatoare sau de sinteză contabilă. Persoanele care exercită această formă de control au dreptul și obligația ca, atunci când nevoile o cer și când este posibil, să apeleze și la controale faptice, urmărind realitatea unei lucrări executate, a unei producții fabricate, etc. înainte de acordarea vizei de control financiar preventiv. Dar, această formă de control exercitându-se înainte de angajarea și efectuarea operațiunilor, de regulă, nu poate verifica realitatea acestora.
Controlul fiscal este indisolubil legat de metodele, tehnicile, procedurile de control, mijloacele tehnice cu care este înzestrat, mijloacele juridice care-i stau la îndemână, etc.
În funcție de criteriile care sunt puse la baza analizei formelor de control fiscal se poate delimita:
a) Din punct de vedere al aprofundării cunoașterii realității fiscale se pot delimita:
– controlul fiscal documentat (la biroul administrației fiscale) – care constă în examinarea elementelor componente ale dosarului contribuabilului. Acest dosar poate să conțină erori sau anomalii care să justifice, în anumite cazuri, începerea unui control exterior. Controlul permite, de asemenea, compararea informațiilor transmise de patroni, instituții financiare, etc. Controlul cheltuielilor permite să se stabilească dacă sumele deduse se încadrează în prevederile legii și dacă actele justificative sunt conforme cerințelor impuse acestora;
– controlul fiscal efectiv, la domiciliul/sediul contribuabilului, care presupune deplasarea la contribuabil pentru a obține informații suplimentare necesare. În cadrul acestei forme de control se disting trei proceduri:
1. verificarea contabilă la societăți comerciale, liber profesioniști, etc.
2. controlul încrucișat al situației fiscale personale care vizează verificarea aprofundată a situației fiscale a tuturor contribuabililor cu referire la totalitatea veniturilor; țelul verificării este stabilirea existenței concordanței între veniturile declarate și realitatea constatată;
3. percheziția sau dreptul de a face vizite la domiciliu este o procedură excepțională, pusă în aplicare în general în cazul infracțiunilor grave.
a) în funcție de sfera de cuprindere a impozitelor și taxelor, controlul fiscal poate fi:
– general, în cazul în care sunt cuprinse în verificare totalitatea impozitelor și taxelor datorate de un contribuabil;
– parțial (limitat) atunci când verificarea vizează numai o parte din impozitele și taxele la care este supus contribuabilul.
b) Din punct de vedere al gradului de extindere a verificărilor asupra operațiunilor impozabile, se disting:
– controlul fiscal total (complet), în cazurile în care sunt verificate toate operațiunile, documentele, probele care stau la baza tuturor impozitelor plătite de un agent economic; această formă de control permite depistarea, dacă este cazul, a evaziunii (fraudei) fiscale deoarece presupune efectuarea unui examen complet al tuturor aspectelor activității desfășurate de unul sau mai mulți agenți economici (control încrucișat) luând în considerare documentele de interes, examinând conturile bancare, etc.
– controlul fiscal prin sondaj (selectiv), dacă verificările sunt parțiale în ceea ce privește operațiunile, documentele, perioadele, etc., referitoare la un anumit impozit sau taxă.
c) în funcție de scopul urmărit prin controlul fiscal, acesta poate fi:
– controlul fiscal de informare (informativ), are drept scop intenția administrației de a informa agenții economici în legătură cu drepturile și obligațiile de natură fiscală;
– controlul fiscal de rutină, urmărește menținerea legăturii cu contribuabilul și urmărirea modului în care acesta își respectă obligațiile fiscale. Scopul principal al acestei forme de control este de a compara evidențele primare și contabile cu datele din declarațiile și deconturile depuse de contribuabili în vederea verificării corectitudinii sumelor plătite, precum și verificarea modului de respectare a termenelor legale de plată;
– controlul fiscal propriu-zis are drept scop urmărirea prevenirii și combaterii cazurilor de sustragere de la stabilirea și plata impozitelor prin orice mijloace de către oricare din contribuabili.
d) în funcție de momentul controlului fiscal față de depunerea declarațiilor fiscale, de efectuarea plății etc., acestea pot fi:
– controlul a priori care cuprinde mijloacele și procedurile folosite pentru o mai bună informare și colaborare între contribuabil și administrație;
– controlul a posteriori care urmărește verificarea sincerității declarațiilor fiscale, deconturilor, etc., utilizând metode și proceduri de control mai mult sau mai puțin sofisticate pentru analiza situației fiscale a contribuabilului.
De cele mai multe ori aceste forme de control nu se exclud reciproc, ele pot fi aplicate complementar, această complementaritate asigurând creșterea eficienței activității de control.
Cu ocazia oricărei forme de control fiscal întreprinse de organul de control se pot obține informații utile în vederea organizării și desfășurării cât mai eficiente a controalelor urmărite. De asemenea, controlul trebuie să contribuie la creșterea civismului fiscal, la îmbunătățirea înțelegerii și acceptării de către contribuabil a impozitului, precum și la un comportament cât mai corect al controlului față de contribuabil care să asigure protecția drepturilor contribuabilului consfințite prin lege.
Procedurile de control folosite dau în general caracteristica controlului fiscal respectiv. Există, astfel, următoarele proceduri (forme de control): controlul informativ, controlul operativ și inopinat, control reciproc și încrucișat, control de rutină, control selectiv, control diagnostic, control de grup, etc.
Controlul fiscal, ca de altfel oricare altă formă de control, presupune următoarele etape:
– pregătirea verificării;
– desfășurarea controlului ;
– definirea și încheierea controlului fiscal.
În afară de aceste etape, trebuie făcută referire și la perioada ulterioară controlului fiscal, cea a valorificării actului de control, constând în urmărirea și încasarea eventualelor diferențe în plus de impozite stabilite de organul de control. De cele mai multe ori această etapă are un rol hotărâtor în stabilirea eficienței activității administrației fiscale în cadrul sistemului fiscal.
Pregătirea verificării are la bază dosarele fiscale și toate informațiile obținute sau ce se pot obține în legătură cu contribuabilii preconizați a fi luați în control.
Un element intermediar între momentul pregătirii verificării și cel al desfășurării controlului fiscal îl constituie înaintarea avizului de verificare și intervenție inopinată. Deși avizarea contribuabilului nu este prevăzută în nici un act normativ, este preferabil, totuși să se procedeze la înștiințarea acestuia pentru a exista garanția desfășurării controlului în intervalul prevăzut și în condițiile corespunzătoare. Bineînțeles că nu este necesară și înștiințarea contribuabilului în caz de existență a unor indicii de evaziune fiscală.
Desfășurarea controlului fiscal începe cu contractul organului fiscal cu contribuabilul. Acest contract are o importanță deosebită deoarece este de natură să influențeze atât derularea cât și eficienței controlului.
Interviul cu reprezentantul contribuabilului trebuie să ofere informații, în special în legătură cu:
– dacă respectivul contribuabil mai desfășoară și alte activității pe lângă cea declarată pentru care are obligația să se înregistreze și să plătească impozite și taxe la buget;
– dacă are sucursale, filiale sau este asociat cu alte persoane juridice sau fizice;
– dacă au intervenit schimbări în structura sau organizarea întreprinderii de la data ultimului control, care să aibă implicații fiscale;
– dacă informațiile și dispozițiile primite cu ocazia controalelor precedente au fost corecte și respectate de către contribuabil; se vor trece, în unele cazuri, punctele neclarificate la controlul precedent;
– dacă există un precedent de nerespectare a obligațiilor fiscale de către contribuabil și din ce cauză, etc.
Interviul trebuie de obicei urmat de vizitarea locului unde se realizează activitățile agentului economic.
Următoarea subetapă din cadrul desfășurării controlului o reprezintă verificarea registrelor societății, a evidențelor primare, a evidenței contabile, declarații de impunere, deconturi fiscale etc.
În funcție de constatări reieșite în timpul desfășurării controlului, organul de control fiscal încheie această activitate la contribuabilul în cauză prin întocmirea actului de control.
Spuneam mai sus că etapa imediat următoare încheierii controlului fiscal, și anume valorificarea constatărilor prin urmărirea încasării creanțelor bugetare stabilite cu această ocazie, este de multe ori hotărâtoare în aprecierea activității administrației fiscale. Această afirmație are la bază constatarea că, în cazul țării noastre, la această dată doar o mică parte din veniturile fiscale suplimentare stabilite la controlul fiscal sunt încasate cât de cât operativ la buget .
Obiectivele avute în vedere la controlul fiscal sunt specifice fiecărui impozit și taxă în parte. Ele trebuie urmărite cu perseverență și profesionalism de către organul de control, fără însă a știrbi din personalitatea contribuabilului.
Privit numai din punct de vedere al organului de control care participă la efectuarea controlului fiscal, rezultatele acestuia din urmă, de multe ori, depind, în afara pregătirii profesionale, a tenacității, a flerului, etc., de șansă. Este vorba mai ales de descoperirea evaziunii fiscale, care pentru a fi depistată solicită o serie de informații, răbdare, perspicacitate, profesionalism și uneori șansă (noroc) din partea controlului. Contribuția fiecăruia din aptitudinile sau elementele arătate la rezultatele unui control fiscal este diferită aproape de fiecare dată în cazul instrumentării unui caz de evaziune fiscală.
În general, la începerea controlului fiscal, reacția contribuabilului este una de opoziție, de respingere, a acestuia, considerând că are loc o ingerință în universul său intim fără nici o legătură de cauzalitate obiectivă. Prin modul inteligent însă de abordare a controlului, prin garanțiile legislative puse la dispoziția contribuabilului în relația sa cu administrația fiscală și prin alte mijloace se poate ajunge rapid și durabil la acceptarea controlului fiscal ca pe un rău necesar.
Contribuabilul, fie el persoană fizică dar mai ales agent economic, este cel mai adesea conștient că activitatea sa se desfășoară nu fără riscuri. Din multitudinea de astfel de riscuri face parte și riscul fiscal. În afara cazurilor când acest risc este asumat conștient de cele mai multe ori riscul fiscal este inerent activității unui agent economic. El se poate datora unei serii întregi de factori: complexitatea sistemului fiscal, desele și neprevăzutele modificări ale acestuia, un personal propriu insuficient sau cu lacune în domeniul fiscal, omisiuni omenești, etc.
Totuși și în cadrul riscului asumat conștient și în a celui inerent este necesară o evaluare a riscului fiscal. Elementele care trebuie luate în considerare la evaluare sunt în principal următoarele: frecvența și complexitatea controalelor fiscale, gravitatea sancțiunilor fiscale la care se expune contribuabilul, lungimea perioadei de prescripție, avantajele nete de pe urma asumării unui risc fiscal, etc. .
Datorită complexității și gradului probabilistic al multora din factorii arătați mai sus, în mod practic se întâmpină greutăți din partea contribuabililor în evaluarea și cuantificarea riscului fiscal. Totuși, o încercare de estimare și de limitare a acestuia este prezentă la orice agent economic serios.
Cele mai uzitate căi în această privință se pare că sunt: apelarea la serviciile unor consilieri fiscali, auditarea fiscală, consultarea fiscală a administrației fiscale, controlul intern propriu, etc.
Eliminarea riscului fiscal ar trebui să fie, în primul rând, preocuparea legiuitorului în domeniul fiscal și, în al doilea rând, a contribuabilului însuși. Din păcate, de cele mai multe ori nu se întâmplă așa. În primul caz, se constată o îngrijorătoare lipsă de coerență, conciziune și claritate a textelor de lege din domeniul fiscal, precum și aproape o imperceptibilă preocupare de asigurare a securității fiscale a contribuabililor. În al doilea caz, se reține ușurința și „nonșalanța” cu care sunt tratate aspectele financiare și în special cele fiscale de către contribuabili – agenții economici români. De aici cazurile frecvente de evaziune fiscală descoperite ca și cele, mult mai numeroase, de cazuri potențiale de evaziune fiscală.
Interesul pentru eliminarea riscului fiscal privește tripticul:
– administrarea publică (fiscală) în mod nemijlocit,
– agentul economic (managerii, asociații sau acționarii, precum și salariații acestuia),
– partenerii agentului economic.
Interesul administrației fiscale este evident deoarece ea are rolul colectării la timp și în cuantumul stabilit, cu respectarea prevederilor legii, a impozitelor și taxelor. Orice sustragere de acestora constituie o pierdere pentru buget și o micșorare a posibilităților de finanțare a cheltuielilor publice. Pentru agentul economic interesul rezidă din faptul că fiscalitatea are un impact direct asupra rezultatelor nete (profitului net) destinate repartizării către acționarii sau/și la finanțarea internă. Orice penalitate fiscală, sub orice formă ar fi aplicată de către organele de control, are o incidență directă, micșorând profitul net destinat distribuirii. De asemenea, poate avea urmări negative și asupra lichidității agentului economic, asupra valorii acțiunilor și credibilității agentului economic. De asemenea, partenerii, și îndeosebi partenerii financiari, examinează cu multă atenție situația financiară a clienților săi, a riscurilor aferente, abordând un interes circumspect în cazul existenței unui risc fiscal.
CAPITOLUL 2.
ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA CONTROLULUI FINANCIAR PREVENTIV ȘI PROCEDURA ALOP ÎN CADRUL INSTITUȚIEI MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI “DIMITRIE GUSTI”
Modul de organizare și funcționare a controlului financiar preventiv la nivelul Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
Ca principiu de organizare, controlul financiar preventiv propriu se armonizează în cuprinsul răspunderii manageriale. Organizarea controlului financiar preventiv intră în competența ordonatorului de credite și se bazează pe principiul separării compartimentelor care inițiază operațiunea de cei care o verifică, astfel : „Entitățile publice, prin conducătorii acestora, au obligația de a organiza controlul financiar preventiv propriu […] și evidența angajamentelor în cadrul Compartimentului Financiar-Contabil” .
În cadrul Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” controlul financiar preventiv se organizează în cadrul Compartimentului Financiar-Contabil prin viză, acordată de persoane din cadrul compartimentului de specialitate, desemnate în acest sens de către conducătorul instituției publice. Actul de numire cuprinde și limitele de competență în exercitarea controlului financiar preventiv. Persoanele desemnate să efectueze această activitate sunt altele decât cele care inițiază operațiunea supusă vizei.
Principiile care guvernează conduita profesională a persoanelor care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu în cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” sunt:
1) Competență profesională :
Persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu trebuie să cunoască și să aplice cu consecvență și fermitate prevederile legale în domeniu, asigurând legalitatea și regularitatea proiectelor de operațiuni ce fac obiectul vizei, precum și încadrarea acestora în limitele creditelor bugetare sau ale creditelor de angajament. În acest scop, aceasta are obligația să cunoască în permanență toate reglementările legale specifice domeniului în care își exercită atribuțiile de acordare a vizei de control financiar preventiv propriu ;
2) Independență decizională în condițiile separării atribuțiilor :
Persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu este independentă în luarea deciziilor și nu i se poate impune în nici un fel acordarea sau refuzul vizei de control financiar preventiv propriu. Pentru actele sale, întreprinse cu bună credință, în exercițiul atribuțiilor sale și în limita acestora, cu respectarea prevederilor legale, persoana respectivă nu poate fi sancționată sau schimbată din această activitate. Conducerea entității publice în care se exercită activitatea de control financiar preventiv propriu este obligată să ia măsurile necesare pentru separarea atribuțiilor de aprobare, efectuare și control a operațiunilor, astfel încât acestea să fie încredințate unor persoane diferite ;
3) Obiectivitate :
În exercitarea activității de control financiar preventiv propriu și, mai ales, în luarea deciziei de a acorda sau respinge viza, persoana desemnată trebuie să verifice sistematic și temeinic proiectele de operațiuni, să nu cedeze unor prejudecăți, presiuni sau influențe ce i-ar putea afecta aprecierea corectă a acestora, să dea dovadă de imparțialitate, să aibă o atitudine neutră, lipsită de subiectivism ;
4) Conduită morală :
Persoana desemnată cu exercitarea activității de control financiar preventiv propriu trebuie să fie de o probitate morală recunoscută, să aibă o conduită corectă, să dea dovadă de comportare profesională ireproșabilă, la nivelul celor mai înalte standarde. Aceasta trebuie să aibă o comportare demnă în societate, să-și desfășoare activitatea astfel încât să aibă o bună reputație ;
5) Confidențialitate :
Persoana desemnată să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu este obligată să păstreze secretul de stat și/sau secretul de serviciu, după caz, în legătură cu conținutul proiectelor de operațiuni ce fac obiectul vizei, să nu divulge în nici un fel informațiile unei terțe persoane, cu excepția cazurilor în care este autorizată în mod expres de către cei în drept, sau în situația în care furnizarea informației reprezintă o obligație legală sau profesională ;
6) Incompatibilitate :
Nu pot fi desemnate să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu persoanele aflate în curs de urmărire penală, de judecată, sau care au fost condamnate pentru fapte privitoare la abuz în serviciu, fals, uz de fals, înșelăciune, dare sau luare de mită și alte infracțiuni prin care au produs daune patrimoniului persoanelor fizice sau juridice.
În cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” se exercită un singur tip de control financiar preventiv, și anume control financiar preventiv propriu.
Controlul financiar preventiv propriu se exercită asupra:
angajamentelor legale și creditelor bugetare sau creditelor de angajament;
deschiderea și repartizarea de credite bugetare;
modificarea repartizării pe trimestre și pe subdiviziuni ale clasificației bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
ordonanțarea cheltuielilor;
efectuarea de încasări în numerar;
constituirea veniturilor publice, în privința autorizării și a stabilirii titlurilor de încasare;
reducerea, eșalonarea sau anularea titlurilor de încasare;
recuperarea sumelor avansate și care ulterior au devenit necuvenite.
Prin activitatea de control financiar preventiv propriu se face verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia din punct de vedere al:
legalității – operațiunea trebuie să respecte toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării sale;
regularității – operațiunea trebuie să respecte sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care face parte;
încadrării în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament stabilite potrivit legii.
Persoana desemnată prin decizie de către managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” să efectueze controlul financiar preventiv propriu beneficiază de 4 clase de salarizare succesive suplimentare la salariul de bază, pe perioada de exercitare a acesteia.
Controlul financiar preventiv al operațiunilor se exercită pe baza actelor și/sau documentelor justificative certificate în privința realității, regularității și legalității, de către conducătorii compartimentelor de specialitate emitente.
“În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operațiuni se prezintă însoțite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privința realității și legalității prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care inițiază operațiunea respectivă ”.
Operațiunile ce privesc acte juridice prin care se angajează patrimoniul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” se supun controlului financiar preventiv propriu, după avizarea lor de către compartimentele de specialitate juridică, administrativ, salarizare sau a compartimentului de expoziție în aer liber.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanei desemnate și prin aplicarea sigiliului personal dacă, în urma verificării de fond, operațiunea îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și, după caz, de încadrare în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament. Ulterior, se înregistrează documentele în Registrul privind operațiunile prezentate la viza de control financiar preventiv.
Termenul de pronunțare privind acordarea sau refuzul de viză de către persoana nominalizată este de maxim 3 zile lucrătoare.
Dacă în urma controlului se constată că cel puțin un element de fond cuprins în lista de verificare nu este îndeplinit, operațiunea nu întrunește condițiile de legalitate, regularitate și, după caz, de încadrare în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament, persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv refuză motivat, în scris, acordarea vizei de control financiar preventiv, consemnând acest fapt în Registrul privind operațiunile prezentate la viza de control financiar preventiv, formular tipizat, numerotat și ștampilat.
La refuzul de viză se va anexa și un exemplar al listei de verificare, cu indicarea elementelor din această listă ale căror cerințe nu sunt îndeplinite.
Refuzul de viză, însoțit de actele justificative semnificative, va fi adus la cunoștința managerului Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, iar celelalte documente se vor restitui, sub semnătură, compartimentelor de specialitate care au inițiat operațiunea.
Cu excepția cazurilor în care refuzul de viză se datorează depășirii creditelor bugetare și/sau de angajament, operațiunile refuzate la viză se pot efectua pe propria răspundere a managerului Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Efectuarea pe propria răspundere a operațiunii refuzate la viza de control financiar preventiv se face „numai în baza unui act intern de decizie, emis în forma scrisă”, prin care managerul dispune, pe propria răspundere, efectuarea operațiunii. O copie de pe actul intern de decizie va fi transmisă persoanei care a refuzat viza.
Persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv va informa Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor Publice și, după caz, organul ierarhic superior al entității publice asupra operațiunilor refuzate la viză și efectuate pe propria răspundere.
Informarea organului ierarhic superior se va face de îndată ce efectuarea operațiunii a fost dispusă, prin transmiterea unei copii de pe actul de decizie internă și de pe motivația refuzului de viză. Conducătorul organului ierarhic superior are obligația de a lua măsurile legale pentru restabilirea situației de drept.
Dacă prin operațiunea refuzată la viză, dar efectuată pe propria răspundere de către managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, se prejudiciază patrimonial entitatea și dacă managerul nu a dispus măsurile legale, atunci vor fi sesizate inspecția centrală și/sau inspecțiile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Informarea Curții de Conturi se va face cu ocazia efectuării controalelor de descărcare de gestiune sau a altor controale ce intră în competența sa.
Aspecte metodologice privind procedura A.L.O.P. (Angajare, Lichidare, Ordonanțare și Plată) la nivelul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Aspectele metodologice ale procedurii de angajare, lichidare, ordonanțare și plată, cunoscută sub denumirea “ALOP” au următoarele obiective:
– să descrie procedurile privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare;
– să descrie conturile contabile pentru evidențierea angajamentelor bugetare și legale;
– să stabilească modul de raportare a angajamentelor bugetare și legale;
– să respecte aplicarea unitară a prevederilor Legii privind finanțele publice nr. 500/2002 cu privire la procedurile privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare;
– să întărească disciplina financiară în instituțiile publice;
– să crească responsabilitatea ordonatorilor de credite bugetare în utilizarea cu eficiență a fondurilor publice;
– să preîntâmpine aplicarea de către organele abilitate de lege, a prevederilor art. 71 din Legea nr. 500/2002.
Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor reprezintă un mecanism prevăzut în Legea Finanțelor Publice nr. 500/2002 și în Normele Metodologice nr. 1792/2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale care se organizează la fiecare instituție publică în scopul:
asigurării efectuării plăților „numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale ” ;
eliminării înregistrării de obligații de plată fără acoperire.
Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de către managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, iar plata acestora se efectuează de către contabil. Prin termenul de contabil se desemnează una dintre cele mai complexe categorii de agenți care participă la gestiunea publică, “ale cărui competențe sunt: buna execuție a plăților, a încasărilor și a recuperării creanțelor; întocmirea și prezentarea conturilor […]; ținerea contabilității […] .
Angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează numai cu viză prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispozițiilor legale.
Angajarea cheltuielilor bugetare se face numai în limita creditelor bugetare aprobate iar managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” are obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și potrivit destinațiilor aprobate, cu respectarea dispozițiilor legale.
Înainte de a angaja și a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua orice măsură care ar produce o cheltuială, managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” se asigură că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, în special ale economiei și eficienței cheltuielilor.
În acest scop utilizarea creditelor bugetare este precedată de o evaluare care să asigure faptul că rezultatele obținute sunt corespunzătoare resurselor utilizate.
Angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbracă două forme de angajamente:
angajament legal;
angajament bugetar.
Angajamentul legal – reprezintă „orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație pe seama fondurilor publice” , în formă scrisă și semnat de managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și care ia forma unui contract de achiziție publică, comandă, convenție, contract de muncă, acte de control, contract de sponsorizare, contract de restaurări monumente, etc.
În acest scop, angajamentul legal trebuie să fie precedat de o evaluare care să asigure faptul că rezultatele obținute sunt corespunzătoare resurselor utilizate.
După conținutul operațiunilor angajamentul legal are 2 forme:
angajamentul legal individual, care cuprinde:
proiectul de angajament legal individual, care se supune controlului financiar preventiv propriu, se semnează de către ordonatorul de credite, apoi se înregistrează în contul 8067 “Angajament legal”;
– propunere de angajare a unei cheltuieli, care se supune atât controlului financiar preventiv propriu cât și a controlului financiar preventiv delegat, apoi se semnează de ordonatorul de credite ;
– angajamentul bugetar individual, care se supune atât controlului financiar preventiv propriu cât și a controlului financiar preventiv delegat, se semnează de către ordonatorul de credite, apoi se înregistrează în contul 8066 “Angajament bugetar” .
Anterior angajamentelor legale se întocmesc proiectele angajamentelor legale ce reprezintă decizii de principiu luate de manager, care implică o obligație de efectuare a unei cheltuieli față de terțe persoane.
Aceste proiecte de angajamente legale sunt aprobate de către managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație, după ce au primit în prealabil viza de control financiar preventiv în condițiile legii și au fost însoțite de o propunere de angajare a unei cheltuieli.
Propunerile de angajare a cheltuielilor sunt însoțite de toate documentele justificative aferente și, dacă este cazul, de orice alte documente și informații solicitate de către persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv.
Angajarea cheltuielilor se efectuează în tot cursul exercițiului bugetar, astfel încât să existe certitudinea că bunurile și serviciile care fac obiectul angajamentelor vor fi livrate, respectiv prestate, și se vor plăti în exercițiul bugetar respectiv.
Managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” nu poate angaja cheltuieli într-o perioadă în care se știe că bunul, lucrarea sau serviciul nu vor putea fi executate, recepționate și plătite până la data de 31 decembrie a exercițiului bugetar curent, respectiv ultima zi de plată prevăzută în Programul calendaristic pentru derularea principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar, cu excepția acțiunilor multianuale.
În situația în care, din motive obiective, angajamentele legale de cheltuieli nu pot fi plătite până la finele anului, acestea se vor plăti din creditele bugetare ale exercițiului bugetar următor.
După semnarea angajamentului legal de către manager acesta se transmite compartimentului de contabilitate pentru înregistrare în evidența cheltuielilor angajate.
Angajamentul bugetar – este orice act prin care o autoritate competentă, potrivit legii, alocă fonduri publice unor anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate și care precede angajamentul legal.
Managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” aprobă angajamente legale doar dacă au fost rezervate și fondurile publice necesare plății acestora în exercițiul bugetar.
Valoarea angajamentelor legale nu poate depăși valoarea angajamentelor bugetare și, respectiv, a creditelor bugetare aprobate, cu excepția angajamentelor legale aferente acțiunilor multianuale care nu pot depăși creditele de angajament aprobate în buget.
Angajarea cheltuielilor se face întotdeauna în limita disponibilului de credite bugetare și, respectiv, în limita disponibilului de credite de angajament pentru acțiuni multianuale.
Angajamentul bugetar individual este un angajament specific unei anumite operațiuni noi care urmează să se efectueze și care este prezentat la viză persoanei împuternicite să exercite controlul financiar preventiv propriu în același timp cu proiectul angajamentului legal individual.
Angajamentul bugetar global este un angajament bugetar aferent angajamentului legal provizoriu care privește cheltuielile curente de funcționare de natură administrativă ale Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, cum ar fi:
cheltuieli de deplasare;
cheltuieli de întreținere și gospodărie (încălzit, iluminat, apă, canal, salubritate, poștă, telefon, furnituri de birou etc.);
cheltuieli cu abonamentele la reviste de specialitate, programe legislative;
cheltuieli cu asigurările.
2) angajamentul legal global, cuprinde:
proiectul de angajament legal global, care se supune controlului financiar preventiv propriu, se semnează de către ordonatorul de credite, dar nu se înregistrează în contul 8067 “Angajament legal”;
– propunerea de angajare a unei cheltuieli globale, care se supune atât controlului financiar preventiv propriu cât și a controlului financiar preventiv delegat, apoi se semnează de către ordonatorul de credite;
– angajamentul bugetar global, care se supune atât controlului financiar preventiv propriu cât și a controlului financiar preventiv delegat, se semnează de către ordonatorul de credite, apoi se înregistrează în contul 8066 “Angajament bugetar”.
Împreună cu angajamentele bugetare globale se înaintează pentru viza de control financiar preventiv propriu și propunerile de angajamente legale provizorii.
Avizarea proiectelor de angajamente legale se poate face după îndeplinirea următoarelor condiții:
proiectul de angajament legal a fost prezentat în conformitate cu normele metodologice;
existența creditelor bugetare disponibile la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat;
proiectul de angajament legal se încadrează în limitele angajamentului bugetar, stabilite potrivit legii;
proiectul de angajament legal respectă toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării sale (controlul de legalitate);
proiectul de angajament legal respectă sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de cheltuieli din care fac parte (controlul de regularitate).
Persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv propriu poate să refuze acordarea vizei dacă consideră că nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.
După avizarea angajamentului bugetar individual sau global, după caz, de către persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv propriu, acesta se semnează de către managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și se transmite compartimentului de contabilitate pentru înregistrare în evidența cheltuielilor angajate.
Creditele bugetare neangajate, precum și creditele bugetare angajate și „neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept. ”
Orice cheltuială angajată și neplătită până la data de 31 decembrie a exercițiului bugetar curent se va plăti în contul bugetului pe anul următor din creditele bugetare aprobate în acest scop.
Lichidarea cheltuielilor este faza în procesul execuției bugetare în care:
se verifică existența angajamentelor ;
se determină sau se verifică realitatea sumei datorate ;
se verifică condițiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective.
Verificarea existenței obligației de plată se realizează prin verificarea documentelor justificative din care să rezulte că bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau, după caz, existența unui titlu care să justifice plata : titlu executoriu, acord de împrumut, etc., respectiv a facturilor fiscale sau alte formulare ori documente cu regim special, aprobate potrivit legii.
Determinarea sau verificarea existenței sumei datorate creditorului se efectuează de către persoana împuternicită de managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, pe baza datelor înscrise în factură și a documentelor întocmite de comisia de recepție constituită potrivit legii (Proces-verbal de recepție, în cazul mijloacelor fixe, Nota de recepție și constatare de diferențe, în cazul bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe).
Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate sau serviciile prestate din care reies obligații de plată certe se vizează pentru „Bun de plată” de managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” sau de persoana delegată cu aceste atribuții, prin care se confirmă că:
bunurile furnizate au fost recepționate, cu menționarea datei și a locului primirii;
lucrările au fost executate și serviciile prestate, conform condițiilor din caietul de sarcini;
bunurile furnizate au fost înregistrate în gestiune și în contabilitate, cu specificarea gestiunii și a notei contabile de înregistrare;
Prin acordarea semnăturii și mențiunii „Bun de plată” pe factură, se atestă că serviciul a fost efectuat corespunzător de către furnizor și că toate pozițiile din factură au fost verificate.
Condițiile de exigibilitate a obligației se verifică pe baza datelor cuprinse în angajamentele legale, care trebuie să cuprindă și date cu privire la termenele de plată a obligației.
Persoana împuternicită să efectueze lichidarea cheltuielilor verifică personal documentele justificative și confirmă pe propria răspundere că această verificare a fost realizată.
Salariile și indemnizațiile vor fi lichidate în baza ștatelor de plată colective, întocmite de compartimentul de specialitate, cu excepția cazurilor în care este necesară lichidarea individuală, când se întocmește ștat de plată nominal.
Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituției publice pentru reflectarea serviciului efectuat și a obligației de plată față de terții creditori.
Ordonanțarea cheltuielilor este faza în procesul execuției bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată. Persoana desemnată de managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” confirmă că există o obligație certă și o sumă datorată, exigibilă la o anumită dată, și în acest caz managerul poate emite „Ordonanțarea de plată” pentru efectuarea plății.
Ordonanțarea de plată este documentul intern prin care managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” dă dispoziție scrisă conducătorului compartimentului financiar-contabil să întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor, respectiv cecul de numerar sau ordinul de plată.
Ordonanțarea de plată conține date cu privire la:
exercițiul bugetar în care se înregistrează plata;
subdiviziunea bugetară la care se înregistrează plata;
suma de plată (în cifre și litere) exprimată în moneda națională sau în moneda străină, după caz;
datele de identificare ale beneficiarului plății;
natura cheltuielilor;
modalitatea de plată.
Ordonanțarea de plată este datată și semnată de manager sau de persoana delegată cu aceste atribuții.
Ordonanțarea de plată este însoțită de documentele justificative în original și poartă viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care să confirme corectitudinea sumelor de plată, livrarea și recepționarea bunurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, existența unui alt titlu care să justifice plata, precum și, după caz, înregistrarea bunurilor în gestiunea instituției și în contabilitatea acesteia.
Facturile în original sau alte documente întocmite în vederea plății cheltuielilor poartă numărul, data notei contabile și semnătura persoanei care a înregistrat în contabilitate lichidarea cheltuielilor.
În cazuri excepționale, când nu este posibilă prezentarea documentelor justificative în original, vor fi acceptate și copii ale documentelor justificative, certificate pentru conformitatea cu originalul de către managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” sau de persoana delegată cu aceste atribuții.
În situația în care, în conformitate cu prevederile contractuale, urmează să se efectueze plata în rate a bunurilor livrate, lucrărilor executate și a serviciilor prestate, se au în vedere următoarele:
prima ordonanțare de plată va fi însoțită de documentele justificative care dovedesc obligația către creditor pentru plata ratei respective;
ordonanțările de plată ulterioare vor face referire la documentele justificative deja transmise conducătorului compartimentului financiar-contabil.
La emiterea ordonanțării de plată finale managerul confirmă că operațiunea s-a finalizat.
Înainte de a fi transmisă compartimentului financiar-contabil pentru plată ordonanțarea de plată este transmisă pentru avizare persoanei împuternicite să exercite controlul financiar preventiv propriu.
Scopul acestei avizări este de a stabili că:
există credite bugetare disponibile;
documentele justificative sunt în conformitate cu reglementările în vigoare;
numele și datele de identificare ale creditorului sunt corecte;
ordonanțarea de plată a fost emisă corect;
ordonanțarea de plată corespunde cu cheltuielile angajate și suma respectivă este exactă;
cheltuiala este înscrisă la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat.
Nici o ordonanțare de plată nu este prezentată spre semnare managerului Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” decât după ce persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv propriu a acordat viza.
Persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv propriu se asigură că ordonanțările supuse vizei se referă la angajamente de cheltuieli deja vizate și că sunt îndeplinite condițiile de lichidare a angajamentelor.
Ordonanțările de plată nevizate de către persoana împuternicită să exercite control financiar preventiv propriu sunt nule și fără valoare pentru conducătorul compartimentului financiar-contabil care urmează să facă plata.
După aprobare ordonanțarea de plată împreună cu toate documentele justificative în original se înaintează conducătorului compartimentului financiar-contabil pentru plată.
Primele trei faze ale procesului execuției bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul instituției publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor revenindu-i managerului Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” sau persoanelor împuternicite să exercite această calitate prin delegare, potrivit legii.
Plata cheltuielilor este faza finală a execuției bugetare prin care Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este eliberat de obligațiile sale față de terții-creditori.
Plata cheltuielilor se efectuează de către contabil, în limita creditelor bugetare și destinațiilor aprobate în condițiile dispozițiilor legale, prin Trezoreria Sector 1, cu excepția plății salariilor care se efectuează prin UNICREDIT ȚIRIAC BANK, B.R.D., ING, etc. sau a altor plăți prevăzute de lege să se efectueze prin bănci.
Plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil în limita creditelor bugetare deschise și neutilizate sau a disponibilităților aflate în conturi.
Instrumentele de plată utilizate, respectiv cecul de numerar sau ordinul de plată pentru trezoreria statului, cuprind : „(…) semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanților legali sau a împuterniciților persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanților sau a împuterniciților altor categorii de entități care utilizează astfel de instrumente. (…)". În situația instituției în cauză, sunt numite două persoane autorizate în acest sens, dintre care prima semnătură este cea a conducătorului compartimentului financiar-contabil, iar a doua, a persoanei cu atribuții în efectuarea plății.
Nominalizarea persoanelor cu drept de „prima” și „a doua” semnătură sunt numite prin act administrativ emis de managerul instituției, un exemplar existând și la compartimentul „Încasări/Plăți” din cadrul Trezoreriei Sector 1 pentru confirmarea vericidității semnăturilor, iar câte un exemplar este înmânat sub semnătură persoanelor numite, pentru luare la cunoștință și conformare.
Plata se efectuează de către conducătorul compartimentului financiar-contabil doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
cheltuielile care urmează să fie plătite au fost angajate, lichidate și ordonanțate;
există credite bugetare deschise sau disponibilități în conturi de disponibil;
subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea corectă și corespunde naturii cheltuielilor respective;
semnăturile de pe documentele justificative aparțin managerului sau persoanelor desemnate de acesta să exercite atribuții ce decurg din procesul executării cheltuielilor bugetare, potrivit legii;
există toate documentele justificative care să justifice plata;
documentele de angajare și ordonanțare au primit viza de control financiar preventiv propriu;
suma datorată beneficiarului este corectă;
beneficiarul sumelor este cel îndreptățit potrivit documentelor care atestă serviciul efectuat;
documentele sunt întocmite cu toate datele cerute de formular.
Plata nu se poate efectua dacă:
nu există credite bugetare deschise și/sau repartizate ori disponibilitățile sunt insuficiente;
nu există viza de control financiar preventiv propriu pe ordonanțarea de plată;
nu există confirmarea serviciului efectuat și documentele nu sunt vizate pentru „Bun de plată”;
beneficiarul nu este cel față de care Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” are obligații.
Dacă se constată o eroare în legătură cu plata ce urmează să fie efectuată, conducătorul compartimentului financiar-contabil suspendă plata iar motivele deciziei de suspendare a plății se prezintă într-o declarație scrisă care este trimisă managerului și persoanei împuternicite să exercite controlul financiar preventiv propriu.
Managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” poate solicita în scris și pe propria răspundere efectuarea plăților.
Ordinele de plată se emit pe baza documentelor justificative din care să reiasă că urmează să se achite integral sau parțial o datorie contractată și justificată și pe numele fiecărui creditor. Acestea sunt datate și au înscrise în spațiul rezervat obiectul plății și subdiviziunea bugetului aprobat de la care se face plata.
Un ordin de plată nu va cuprinde plăți referitoare la mai multe subdiviziuni ale bugetului aprobat.
Ordinele de plată se înscriu într-un registru distinct, și poartă un număr de ordine unic, începând cu numărul 1 în ordine crescătoare pentru fiecare ordonator de credite și pentru fiecare exercițiu bugetar.
Din conturile de cheltuieli bugetare sau de disponibilități, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” poate ridica, pe bază de cecuri pentru ridicare de numerar, numerarul pentru efectuarea plăților de salarii, premii, deplasări, menționând în fila de cec natura cheltuielilor care urmează să se efectueze din numerarul ridicat.
În vederea efectuării de plăți în numerar pentru deplasări sau achiziționarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii se pot acorda avansuri în numerar persoanelor desemnate pe baza „Dispoziției de plată/încasare către casierie”, semnată de către conducătorul compartimentului financiar-contabil și de persoanele cu atribuții în efectuarea plăților în numerar. Justificarea avansurilor în numerar se efectuează în baza documentelor justificative eliberate de agenții economici sau de persoane fizice autorizate, respectiv facturi fiscale, chitanțe, bon de comandă/chitanță sau alte formulare ori documente privind activitatea financiară și contabilă cu regim special, aprobate potrivit legii.
Sumele ridicate în numerar, pe baza filei de cec completată și semnată de către persoanele desemnate în acest sens, se păstrează în casieria Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” în condiții de siguranță. Sumele în numerar aflate în casierie și neutilizate până la sfârșitul săptămânii sunt depuse în fiecare zi de vineri, pe baza foii de vărsământ, la Trezoreria Statului sector 1, limitându-se astfel orice tentativă de fraudă sau de încercare de sustragere a sumelor respective.
Organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale
“(…) Instituțiile publice, indiferent de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, au obligația să organizeze evidența angajamentelor bugetare și legale.”
În cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” evidența angajamentelor bugetare și legale este ținută de către conducătorul compartimentul financiar-contabil și de către persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv, care supraveghează organizarea și ținerea evidenței, actualizarea și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
Scopul organizării evidenței angajamentelor bugetare este:
– de a furniza informații în orice moment și pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exercițiul bugetar curent cu privire la creditele bugetare consumate prin angajare și prin comparație;
– să se determine creditele bugetare disponibile care pot fi angajate în viitor;
– prin act de decizie administrativă se vor desemna persoana (persoanele) și înlocuitorii acesteia care vor avea atribuții pe linia organizării și conducerii evidenței angajamentelor bugetare și legale.
Principalele atribuții ale acestora privesc:
a) evidența creditelor bugetare aprobate în exercițiul bugetar curent, precum și a modificărilor intervenite pe parcursul exercițiului bugetar curent cu ajutorul contului 8060 "Credite bugetare aprobate";
b) evidența angajamentelor bugetare cu ajutorul contului 8066 "Angajamente bugetare";
c) compararea datelor din conturile 8060 "Credite bugetare aprobate" și 8066 "Angajamente bugetare" și determinarea creditelor bugetare disponibile care pot fi angajate;
d) evidența angajamentelor legale cu ajutorul contului 8067 "Angajamente legale";
e) la finele lunii, reevaluarea angajamentelor legale exprimate în alte monede decât moneda națională, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ultima zi lucrătoare a lunii.
Cu diferențele din reevaluare se majorează sau se diminuează, după caz, valoarea angajamentelor bugetare și legale din conturile 8066 "Angajamente bugetare" și 8067 "Angajamente legale";
f) la finele anului, înregistrarea în creditul contului 8067 "Angajamente legale" a totalului plăților efectuate în cursul anului în contul angajamentelor legale încheiate. Datele se preiau din conturile 700 "Finanțarea bugetară privind anul curent", 561 01 00 "Disponibil al instituției publice finanțate din venituri proprii și subvenții".
Procedura de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor bugetare trebuie să dea posibilitatea de a asigura pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat în exercițiul bugetar curent informații cu privire la:
a) creditele bugetare disponibile;
b) angajamentele legale;
c) plățile efectuate în baza angajamentelor legale la un moment dat;
d) soldul angajamentelor legale care mai trebuie plătite la finele anului;
e) datele necesare întocmirii "Situației privind execuția cheltuielilor bugetare angajate la finele trimestrului", situație care este parte componentă din structura "Situațiilor financiare" trimestriale și anuale ale instituțiilor publice.
Situația privind execuția cheltuielilor angajate la finele trimestrului va fi însoțită de un raport explicativ privind toate informațiile utile cu privire la angajamentele efectuate în cursul exercițiului bugetar.
Având în vedere că valorile la care se referă creditele bugetare, angajamentele bugetare și legale nu constituie elemente patrimoniale, acestea se evidențiază în contabilitate în conturi în afara bilanțului, utilizându-se metoda de înregistrare în partidă simplă; înregistrările se fac în debitul și creditul unui singur cont, fără utilizarea de conturi corespondente.
Funcțiunile conturilor de ordine și evidență:
a) Contul 8060 "Credite bugetare aprobate"
În debitul contului se înregistrează la începutul exercițiului bugetar creditele bugetare aprobate, cu defalcarea pe trimestre, precum și suplimentările efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează creditele bugetare aprobate.
În creditul contului se înregistrează diminuările de credite efectuate în cursul exercițiului bugetar, care micșorează creditele bugetare aprobate.
Soldul contului reprezintă totalul creditelor bugetare aprobate la un moment dat.
b) Contul 8066 "Angajamente bugetare"
În debitul contului se înregistrează angajamentele bugetare, precum și suplimentările efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează angajamentele bugetare inițiale.
În creditul contului se înregistrează diminuările de angajamente bugetare efectuate în cursul exercițiului bugetar, care micșorează angajamentele bugetare inițiale.
Soldul contului reprezintă totalul angajamentelor bugetare la un moment dat.
Soldurile conturilor 8060 "Credite bugetare aprobate" și 8066 "Angajamente bugetare" la finele exercițiului bugetar nu se redeschid în anul următor.
La începutul fiecărui exercițiu bugetar, în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare" se preia soldul contului 8067 "Angajamente legale" de la finele exercițiului bugetar anterior.
Fac excepție angajamentele legale neplătite aferente acțiunilor multianuale, pentru care în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare" se preiau numai angajamentele legale neplătite pentru care există credite aprobate în exercițiul bugetar curent.
c) Contul 8067 "Angajamente legale"
În debitul contului se înregistrează angajamentele legale, precum și suplimentările efectuate în cursul exercițiului bugetar, care majorează angajamentele legale inițiale.
În creditul contului, în cursul anului se înregistrează diminuările de angajamente legale care micșorează angajamentele legale inițiale, iar la finele anului, totalul plăților efectuate în contul angajamentelor legale.
Soldul contului la finele lunii reprezintă totalul angajamentelor legale, iar la finele anului, totalul angajamentelor rămase neachitate.
În scopul aplicării în bune condiții a prevederilor prezentelor norme metodologice, ordonatorii de credite vor stabili prin norme proprii documentele, circuitul acestora și persoanele împuternicite să efectueze operațiunile legate de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale.
CAPITOLUL 3.
STUDIU DE CAZ PRIVIND EXERCITAREA CONTROLULUI FINANCIAR PREVENTIV ÎN CAZUL CONTRACTELOR DE RESTAURĂRI
MONUMENTE DE PATRIMONIU
LA MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI “DIMITRIE GUSTI”
Prezentarea instituției publice Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”
SCURT ISTORIC
În 1936 a luat ființă la București, în Parcul Herăstrău, unul din primele muzee etnografice în aer liber din România și din lume: Muzeul Satului.
În anii `30, în Europa, existau doar două muzee în aer liber: Muzeul Skänsen din Stockholm (Suedia, 1891) și Muzeul Bigdo din Lillehamer (Norvegia ). În țara noastră, la vremea respectivă, își avea deschise porțile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia.
Crearea Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti" este rodul unor cercetări intense și susținute, teoretice și de teren, ca și a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Școlii Sociologice din București. Ca șef al catedrei de sociologie din cadrul Universității București, Gusti organizează între 1925-1935, cu specialiști din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloriști, geografi, statisticieni, medici) și cu studenții săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate. La încheierea acestor campanii de teren se realizau expoziții, unele chiar în satele cercetate, altele în sălile de seminarii ale Universității București. Totodată, din inițiativa profesorului Gusti și a colaboratorilor săi, între care H.H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopenția, Mircea Vulcănescu, Gh.Focșa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, două mari expoziții de interioare țărănești: la sediul Fundației Regale "Principele Carol" (1934) și în cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu în aer liber din București.
Din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o operă muzeografică de excepție: Muzeul Național al Satului – "Dimitrie Gusti". În acest scurt interval de timp, echipele de specialiști și studenți (aceiași care participaseră la campaniile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achiziționat din satele cercetate construcții țărănești (case, anexe gospodărești, biserici, instalații tehnice) și obiecte de interior (mobilier, ceramică, țesături, unelte, etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămână mai tarziu ( 17 mai 1936 ).
În etapa sa de început, respectiv între 1936-1940, Muzeul Național al Satului – "Dimitrie Gusti" dispunea de 6,5 ha de teren. Pe acest teren au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodărești, o biserică (din Dragomirești, jud. Maramureș), troițe, instalații tehnice, fântâni și un scrânciob. Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul și scenograful V. I. Popa. Acest plan, care în bună măsură este valabil și astăzi, tinde să reproducă harta României, prin gruparea monumentelor de arhitectură și de tehnică populară după criteriul vecinătății geografice a localităților de proveniență, în sectoare reprezentând marile provincii istorice ale țării.
Campaniile de cercetare și achiziții din ultimii ani au dus la creșterea patrimoniului din expoziția în aer liber și din colecții. În prezent, expoziția permanentă cuprinde 121 de complexe distincte, totalizând 338 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează 53.828 obiecte. Aceasta a însemnat nu numai o creștere a patrimoniului, ci și o diversificare a lui.
Pe lângă patrimoniul din expoziția în aer liber și din colecții, muzeul deține și un bogat fond documentar de o inestimabilă valoare istorico-etnografică. Acest fond este alcătuit din colecții de manuscrise, studii, schițe, desene, relevee, planșe, clișee pe sticlă, filme, negative alb-negru și color, fotografii, ce provin atât din cercetările pe teren ale echipelor de monografiști care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cât și din investigațiile ulterioare.
De asemenea, nu putem trece cu vederea nici faptul că, de-a lungul anilor, Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" a acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee și secții de etnografie din țară (Secția de etnografie a Muzeului din Alexandria, a Muzeului Unirii din Alba Iulia, etc.). El a avut un rol fundamental și în dezvoltarea rețelei muzeelor în aer liber din România precum și în realizarea primului muzeu de același profil din Republica Moldova (Chișinău).
DISPOZIȚII GENERALE: DENUMIREA, FORMA JURIDICĂ, SEDIUL
MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI ,, DIMITRIE GUSTI” este o instituție publică de cultură de importanță națională, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Muzeul este organizat și funcționează potrivit dispozițiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului României nr. 78/2005 privind Organizarea și Funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu Ordinul Ministrului Culturii nr. 2307/17.10.2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Muzeului și Organigrama acestuia, ținând cont de legislația română în vigoare și de prevederile Regulamentului Intern.
Muzeul este organizat și funcționează în conformitate cu legislația română în vigoare și cu prevederile Regulamentului Intern.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este acreditat de Ministerul Culturii prin Ordinul nr. 2054/07.02.2008.
Sediul Muzeului este în Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, Sector 1, București. Toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile etc., vor conține denumirea completă a Muzeului alături de indicarea sediului.
SCOPUL ȘI OBIECTUL DE ACTIVITATE
Muzeul este o instituție publică de cultură, pusă în slujba societății, deschisă publicului , având următoarele obiective :
a) cercetarea și colecționarea de bunuri culturale cu caracter etnologic, în vederea constituirii și completării patrimoniului muzeal;
b) organizarea evidenței gestionare și științifice a patrimoniului cultural deținut în administrare ;
c) constituirea și organizarea fondurilor documentare precum și a arhivei generale privind arhitectura vernaculară din România ;
d) depozitarea, conservarea și restaurarea patrimoniului deținut, în condiții conforme standardelor europene generale precum și normelor elaborate de Ministerul Culturii;
e) punerea în valoare a patrimoniului cultural aflat în administrarea sa prin :
– oganizarea de expoziții permanente și temporare, pavilionare sau în aer liber, la sediul Muzeului, în alte sedii deținute de acesta sau în săli de expoziție adecvate, în țară și în străinătate ;
– organizarea de servicii de documentare deschise pentru public prin folosirea informației despre patrimoniul cultural deținut și despre instituție, potrivit normativelor în vigoare ;
– editarea de publicații științifice și de popularizare;
– angrenarea prin mijloace specifice a publicului de toate categoriile într-un sistem educațional destinat familiarizării acestuia cu civilizația rurală, creația artistică populară și viața satului românesc .
Potrivit obiectului de activitate, competențelor și structurii sale de organizare Muzeul armonizează activitățile unei instituții muzeale cu cele ale unui centru de cercetări etnologice având următoarele atribuții principale :
elaborarea de programe și proiecte culturale proprii , în concordanță cu strategia culturală promovată de Ministerul Culturii;
stabilirea de măsuri tehnice, economice, organizatorice pentru aducerea la îndeplinire a programelor culturale aprobate , de a căror realizare răspunde ;
cercetarea și dezvoltarea colecțiilor muzeale ;
realizarea lucrărilor de restaurare , conservare și protecție a patrimoniului cultural aflat în administrarea sa ;
formarea, perfecționarea și specializarea personalulului.
Codul CAEN al Muzeului este 9102.
Principalele activități ale Muzeului se realizează prin :
cercetarea fundamentală și aplicată, pe baza programelor anuale și de perspectivă, a patrimoniului etnologic aflat în colecțiile sale, în alte colecții de profil din țară și străinătate sau pe teren (cercetări cu profil etnologic, antropologic, sociologic și interdisciplinare) în vederea elaborării de studii, achiziționării de bunuri culturale pentru completarea colecțiilor proprii, etc.
organizarea, informatizarea și actualizarea evidenței științifice și gestionarea patrimoniului cultural și a fondurilor documentare deținute, conform normelor emise de Ministerul Culturii;
cercetarea și folosirea celor mai eficiente metode de conservare și restaurare a patrimoniului cultural aflat în administrarea sa, potrivit normelor în vigoare;
expunerea pentru public a patrimoniului cultural mobil și imobil, aflat în colecțiile Muzeului, în expoziții permanente sau temporare, organizate în și străinătate;
organizarea de manifestări culturale naționale și internaționale, cu profil etnofolcloric;
organizarea de manifestări științifice, conferințe, cursuri, dezbateri privind aria sa de interes, singur sau în colaborare cu alte instituții ;
editarea de publicații științifice și de popularizare;
stimularea creației populare tradiționale prin organizarea târgurilor de meșteri și valorificarea produselor acestora prin intermediul Galeriei de artă populară deținută de Muzeu, în condițiile legii ;
colaborarea cu mediile de informare, cu organizații neguvernamentale, organisme culturale, instituții de învățământ și cercetare, organisme și foruri internaționale, alte instituții de profil din țară și străinătate, pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor și atribuțiilor stabilite prin Regulamentul de Organizare și Funcționare ;
organizarea și derularea de programe de formare profesională pentru ocupații din domeniul culturii și ocupații conexe în condițiile legii la nivelul muzeului sau în colaborare cu instituții specializate;
implementarea unui sistem de management al calității.
PATRIMONIUL
Patrimoniul Muzeului este format din drepturi și obligații asupra unor bunuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului, pe care le administrează, în condițiile legii, cu diligența unui bun proprietar.
Muzeul are în administrare :
imobilele, clădiri și terenuri, situate în București, Șos. Kiseleff nr. 28-30 cu anexele lor ;
corpurile A3 și F din imobilul ”Palatul Parlamentului” situat în București, strada Izvor nr. 2-4, sector 5;
bunuri culturale imobile: monumente de arhitectură și tehnică populară ;
bunuri culturale mobile, constituite în colecții etnografice și alte categorii de bunuri culturale: documente, fotografii, clișee, planșe, relevee, cărți etc.
Bunurile culturale mobile și imobile sunt înscrise în inventarele Muzeului pe baza cărora se ține evidența generală a întregului patrimoniu de către structurile organizatorice cu atribuții în acest sens.
Patrimoniul poate fi îmbogățit și completat prin achiziții, donații și preluarea în custodie sau transfer, de bunuri materiale și culturale provenite din partea unor instituții publice centrale și locale, a unor persoane juridice de drept privat sau persoane fizice din țară și din străinătate, potrivit legii .
Bunurile mobile și imobile aflate în administrarea Muzeului se gestionează potrivit dispozițiilor legale în vigoare, conducerea Muzeului fiind obligată să aplice măsurile prevăzute de lege, în vederea protejării acestora.
PERSONALUL ȘI CONDUCEREA
Personalul Muzeului este încadrat pe funcțiile prevăzute în ștatul de funcții al Muzeului, aprobat de Ministrul Culturii și alcătuit în conformitate cu organigrama. Personalul Muzeului este structurat în personal cu funcții de conducere și personal cu funcții de execuție. Personalul cu funcții de execuție este compus din personal de specialitate, auxiliar și de întreținere, funcționând într-o structură compusă din secții, servicii, birouri, în conformitate cu Organigrama. Ocuparea posturilor și eliberarea din funcție precum și încetarea raporturilor de muncă se fac în condițiile legii.
Muzeul este condus de un director general ajutat de patru directori (științific, patrimoniu, programe culturale- marketing, economic), numiți prin Ordin al Ministrului Culturii, potrivit legii. Directorul general și cei patru directori conduc și răspund de activitatea Muzeului în limitele atribuțiilor stabilite prin ordinele de numire în funcție, reglementările legale în vigoare și prin regulamentul de organizare și funcționare.
Managerul asigură conducerea executivă a instituției și are în subordine directă structurile: Audit Public Intern, Oficiu Juridic, Resurse Umane, Secretariat-Registratură, Biroul Expoziții Temporare, Biroul Publicații, Biroul Arhivă Documentară, Bibliotecă .
Managerul are următoarele atribuții principale :
ia măsuri pentru îndeplinirea obiectivelor și indicatorilor stabiliți de Ministerul Culturii prin contractul de management;
reprezintă instituția în raporturile cu terți;
prezintă spre aprobare anual, Ministerul Culturii, programul minimal al proiectelor, acțiunilor și manifestărilor culturale pe care urmează să le realizeze Muzeul în anul următor ;
solicită Ministerului Culturii, atunci când situația impune, modificarea obiectivelor și a indicatorilor instituției precum și a programelor minimale;
elaborează și aplică strategia de dezvoltare a Muzeului pe termen scurt, mediu și lung, pe baza strategiei în domeniu, a Ministerului Culturii;
selectează, angajează, promovează, sancționează și concediază personalul salariat, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare;
aprobă atribuțiile de serviciu ale personalului, pe structuri organizatorice, conform prezentului regulament, precum și obligațiile individuale de muncă ale personalului de specialitate care se înscriu în fișa postului;
acționează pentru îndeplinirea prevederilor bugetului anual de venituri și cheltuieli al instituției, inițiind programe și măsuri eficiente pentru dezvoltarea și diversificarea surselor de venituri extrabugetare în condițiile reglementărilor legale în vigoare;
asigură respectarea alocațiilor bugetare aprobate de Ministerul Culturii;
încheie acte juridice în numele și pe seama Muzeului, conform competențelor sale;
întocmește fișele de evaluare a posturilor pentru șefii structurilor direct subordonate și urmărește desfășurarea activității pentru tot personalul Muzeului;
aprobă planurile de pază și de protecție împotriva incendiilor și urmărește aplicarea lor în practică;
aprobă măsuri pentru asigurarea protecției muncii în Muzeu;
aprobă Regulamentul intern al instituției;
păstrează cu rigurozitate confidențialitatea asupra datelor referitoare la activitatea Muzeului, care au un astfel de caracter sau care sunt stabilite ca având acest caracter de către Ministerul Culturii;
este ordonator terțiar de credite;
aprobă, în condițiile legii, programarea concediilor de odihnă ale salariaților Muzeului;
soluționează contestațiile în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și altor drepturi salariale;
reprezintă personal sau prin delegat interesele instituției în relațiile cu alte instituții publice, organizații și agenți economici precum și cu persoane fizice din țară și străinătate;
poate delega, în condițiile legii, o parte din atribuțiile sale celorlalte persoane din conducerea Muzeului;
ia orice alte măsuri, în limitele prevederilor legale în vigoare, pe care le consideră necesare pentru o bună desfășurare a activităților în Muzeu.
În exercitarea atribuțiilor sale directorul general emite decizii. În absența directorului general, instituția este condusă de unul dintre directori, desemnat de directorul general pe baza unei decizii scrise. Directorul general decide, în funcție de necesități și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, constituirea de comisii permanente sau temporare pentru desfășurarea unor activități specifice.
Directorii numiți sunt subordonați directorului general și au în domeniul lor de responsabilitate următoarele atribuții cu caracter general:
îndrumă, controlează și răspund de întreaga activitate a structurilor subordonate în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice;
stabilesc prioritățile pentru programele și activitățile pe care le coordonează, în conformitate cu strategia generală a Muzeului și cu proiectele avizate de directorul general, urmărindu-le, evaluându-le și raportându-le trimestrial și anual;
elaborează proiectul de buget pentru activitățile pe care le conduc;
răspund de întocmirea materialelor de analiză ce privesc activitățile pe care le conduc sau coordonează și le supun discuției Consiliului de administrare și după caz, Consiliului științific;
participă la elaborarea și fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al Muzeului;
elaborează Planul anual și de perspectivă al compatimentului aflat în subordine directă și participă la elaborarea Planului de activitate anual și de perspectivă al Muzeului;
reprezintă Muzeul și prin semnătură, pe baza și în limitele delegării de competențe stabilite de directorul general;
asigură și răspund de colaborarea între structurile din subordine, între acestea și celelalte structuri organizatorice ale Muzeului;
întocmesc evaluările anuale ale personalului direct subordonat pe baza metodologiei propusă directorului general;
sunt de drept membri în comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor de specialitate vacante din structurile subordonate;
propun directorului general premierea sau, după caz, sancționarea personalului din subordine;
îndeplinesc orice alte atribuții, conform dispozițiilor legale și fișei postului .
În lipsa directorilor atribuțiile acestora se exercită de persoana desemnată prin decizie de directorului general la propunerea acestora.
Directorul științific este subordonat directorului general și are în subordine directă : secțiile Cercetare – Formare profesională, Evidența științifică a patrimoniului – Baze de date, Muzeul Costumului Popular. Directorul științific are următoarele atribuții principale:
elaborează și supune aprobării directorului general Planul de cercetare al Muzeului , anual și de perspectivă;
organizează și conduce activitatea de evidență științifică a patrimoniului, de cercetare științifică si documentare, de formare profesională a personalului științific și a personalului de supraveghere;
elaborează și urmărește respectarea și îndeplinirea obiectivelor din Planul de cercetare al Muzeului;
stabilește componența echipelor de cercetare în vederea efectuării cercetărilor tematice pe teren și în Muzeu;
coordonează desfășurarea activității echipelor de cercetători și de muzeografi pe teren;
aprobă planurile de activitate ale echipelor de cercetare întocmite de șeful echipei;
coordonează și avizează rapoartele de cercetare, în concordanță cu obiectivele urmărite;
inițiază și coordonează proiectele de cercetare inter-instituționale;
stabilește prioritățile pentru programele de cercetare pe care le coordonează, urmărindu-le și evaluându-le trimestrial și anual;
verifică realizarea evidenței științifice a patrimoniului cultural al Muzeului, potrivit reglementărilor în vigoare;
propune spre publicare materialele rezultate în urma efectuării cercetărilor;
elaborează și urmărește respectarea și îndeplinirea obiectivelor din Planul de formare profesională al Muzeului;
coordonează activitatea de formare profesională pentru ocupații din domeniul culturii și ocupații conexe;
întreprinde acțiunile necesare pentru înființarea și coordonarea Centrului de evaluare a competențelor obținute pe alte căi decât cele formale pentru ocupații din domeniul culturii și ocupații conexe;
asigură secretariatul Consiliului științific al Muzeului;
coordonează întregul sistem informatic al Muzeului și răspunde de buna funcționare a acestuia;
întreprinde orice alte acțiuni științifice în colaborare cu celelalte compartimente ale Muzeului;
îndeplinește orice alte atribuții conform legii și fișei postului.
Directorul Patrimoniu este subordonat directorului general și are în subordine directă secțiile Arhitectură Tradițională –Expoziția în Aer Liber, Laborator Conservare-Restaurare cu birourile Conservare Patrimoniu, Restaurare Patrimoniu Mobil, Restaurare Patrimoniu Imobil, și secția Tezaurizare Patrimoniu Mobil. Directorul Patrimoniu are următoarele atribuții principale:
urmărește realizarea și actualizarea evidenței privind patrimoniul mobil și imobil aflat expoziția în aer liber;
prezintă directorului general, în vederea aprobării, prioritățile privind restaurarea monumentelor și a patrimoniului mobil;
coordonează întocmirea Planului anual de restaurare și conservare a monumentelor și a patrimoniului mobil și îl prezintă spre aprobare;
coordonează activitatea de analiză a structurii colecțiilor și prezintă propuneri de completare prin achiziții;
identifică sursele de dezvoltare a patrimoniului imobil și mobil prin achiziții, donații, transferuri etc.;
urmărește întocmirea corectă a documentației necesară restaurării bunurilor de patrimoniu;
asigură președinția Comisiei de restaurare a monumentelor și a celei de recepție a lucrărilor de restaurare;
coordonează și efectuează transferul de monumente în Muzeu potrivit Planului Unic de Dezvoltare (PUD) și hotărârilor Consiliului Științific ;
răspunde de verificarea calității, cantității și realității lucrările efectuate pentru întreținerea patrimoniului muzeului de prestatorii de servicii conform proiectelor și caietelor de sarcini și face propunerile care se impun directorului general;
colaborează cu ceilalți directori pentru îndeplinirea obiectivelor Muzeului;
ia orice alte măsuri necesare pentru buna funcționare a serviciilor de care răspunde;
îndeplinește orice alte atribuții conform legii și fișei postului.
Directorul Programe culturale – marketing este subordonat directorului general și coordonează activitatea secțiilor Programe culturale, Marketing cu birourile Galeria de Artă Populară-Librărie și Marketing – Sinteze, și Biroul Relații Publice. Directorul Programe culturale, marketing are următoarele atribuții principale:
conduce activitatea de realizare și menținere a legăturilor Muzeului cu instituții din țară și din afara țării;
elaborează strategii pentru atragerea de finanțatori, persoane fizice și juridice, pentru activitățile organizate de Muzeu;
coordonează și răspunde de activitatea de realizare de venituri extrabugetare;
răspunde de întocmirea contractelor de comercializare a ofertei culturale a Muzeului;
coordonează și răspunde de activitățile specifice magazinului cu obiecte de artă populară și standurilor cu publicații;
coordonează și răspunde de activitatea de planificare și organizare a demonstrațiilor de meșteșuguri tradiționale: expoziții cu vânzare, târguri de artă populară,etc.;
coordonează și răspunde de activitatea de pedagogie muzeală și educație permanentă;
coordonează și răspunde de activitatea de relații publice;
elaborează și pune în aplicare strategii de marketing;
elaborează strategii destinate măririi numărului de vizitatori și implicarea Muzeului în viața comunității;
coordonează și răspunde de activitatea de conservare – restaurare a bunurilor culturale aflate în administrarea Muzeului;
colaborează cu ceilalți directori pentru îndeplinirea obiectivelor Muzeului;
ia orice alte măsuri necesare pentru buna funcționare a serviciilor de care răspunde;
îndeplinește orice alte atribuții conform legii și fișei postului .
Directorul Economic este subordonat directorului general, conduce activitatea serviciilor Financiar – Contabil cu biroul Contabilitate, Tehnic- Administrativ cu birourile Pază, Pompieri, Protecția Muncii și Administrativ- Aprovizionare – Întreținere, și a Biroului Dezvoltare -Achiziții Publice . Directorul Economic are următoarele atribuții principale:
răspunde de elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli anual al Muzeului pe baza normelor metodologice stabilite de Ministerul Finanțelor Publice și a propunerilor înaintate de directori;
asigură respectarea legislației în vigoare privind utilizarea mijloacelor materiale și bănești ale instituției;
răspunde de întocmirea, aprobarea si aplicarea planului de investiții al muzeului;
coordonează și urmărește activitatea de investiții, achiziții publice, gestiune mijloace fixe și obiecte de inventar;
verifică și avizează toate contractele și convențiile care angajează răspunderea patrimonială a instituției;
verifică și avizează corectitudinea sumelor solicitate în cererile de credite bugetare și încadrarea acestora în volumul creditelor aprobate;
răspunde de întocmirea planului de aprovizionare tehnico – materială al Muzeului precum și de lansarea comenzilor de aprovizionare;
elaborează și actualizează Planul Unic de Dezvoltare al Muzeului pe baza cercetărilor efectuate pe teren;
răspunde de corecta întocmire a documentațiilor privind achizițiile publice, potrivit reglementărilor în vigoare;
coordonează, verifică și răspunde de activitatea formațiunii de pază a Muzeului;
coordonează, verifică și răspunde de activitatea formațiunilor de prevenire și stingere a incendiilor;
întocmește Planul de pază, Planul de protecție împotriva incendiilor și Planul de apărare civilă și le prezintă Consiliului de administrare pentru avizare, și directorului general pentru aprobare;
coordonează activitatea de implementare în muzeu a sistemului de management al calității;
întocmește și prezintă pentru aprobare directorului general Planul de lucru al personalului tehnic, pază și pompieri, protecția muncii și urmărește aplicarea lui;
urmărește permanent modul în care se aplică regulile privind protecția muncii în Muzeu și ia măsurile care se impun;
verifică și avizează utilizarea judicioasă a resurselor financiare ale Muzeului;
răspunde de corecta întocmire a documentelor contabile;
răspunde de utilizarea, în condițiile legii, a subvențiilor acordate de la bugetul de stat și a veniturilor proprii ale Muzeului;
asigură controlul preventiv pentru documentațiile specifice;
colaborează cu ceilalți directori pentru îndeplinirea obiectivelor Muzeului;
îndeplinește orice alte atribuții conform dispozițiilor legale și fișei postului.
Serviciul Financiar – Contabil se subordonează directorului economic, are în componență un birou condus de un șef birou, este condus de un șef de serviciu care are următoarele atribuții principale:
răspunde de încasarea și înregistrarea veniturilor extrabugetare, potrivit dispozițiilor legale;
elaborează și propune Consiliului de administrare proiectul Bugetului de venituri și cheltuieli al instituției;
urmărește modul de folosire a mijloacelor bănești primite de la persoane juridice și fizice prin transmitere gratuită (sponsorizări, donații, cutia pentru donații anonime) cu respectarea dispozițiilor legale;
urmărește ca încasările și plățile instituției să fie efectuate la termen, cu respectarea dispozițiilor legale;
asigură și răspunde de efectuarea corectă și la timp a calculului drepturilor salariale ale personalului;
răspunde de operațiunile financiare efectuate pentru derularea investițiilor;
urmărește din punct de vedere economic derularea contractelor încheiate de Muzeu;
urmărește recuperarea sumelor reprezentând debite constatate, sancțiuni contravenționale aplicate, precum și a celorlalte creanțe în sarcina salariaților;
exercită controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea și oportunitatea cheltuielilor instituției;
organizează și asigură conducerea contabilității pe baza principiilor unicității, universalității, echilibrului, realității și anualității;
asigură realizarea evidenței contabile conform capitolelor și subcapitolelor din clasificația bugetară;
asigură înregistrarea operațiunilor patrimoniale în contabilitate în mod cronologic, cu respectarea succesiunii documentelor justificative în conturi sintetice și analitice cu ajutorul registrului-jurnal;
întocmește lunar balanța de verificare sintetică și analitică, precum și toate situațiile contabile necesare întocmirii dărilor de seamă trimestriale și bilanțului anual;
efectuează operațiunile de încasări și plăți către salariații instituției și către terți;
asigură raporturile instituției cu Trezoreria statului sau unități bancare, după caz;
asigurarea respectării tuturor prevederilor legale în domeniul financiar contabil;
îndeplinește orice alte atribuții conform legii.
Birou Dezvoltare -Achiziții Publice se subordonează directorului economic este condus de un șef de birou și are următoarele atribuții principale:
întocmirea Planului de investiții pe baza notelor justificative primite de la directori;
centralizarea notelor justificative privind achizițiile, întocmirea dosarelor de ofertare pe care le supune Comisiei de evaluare;
întreprinderea demersurilor necesare pentru implementarea în muzeu a sistemului de management al calității;
organizarea și desfășurarea licitațiilor si selecțiilor de oferte pentru achiziționarea de bunuri materiale pentru muzeu în condițiile legislației în vigoare;
verificarea calității, cantității și realității lucrărilor efectuate de prestatorii de servicii și elaborarea propunerilor pentru recepționarea sau respingerea respectivelor lucrări;
verificarea lucrărilor efectuate de prestatorii de servicii prezentate spre decontare pentru activități de investiții, reparații și întreținere prin situații defalcate de lucrări;
participarea la întocmirea contractelor de achiziții, urmărirea derulării lor și pregătirea recepției bunurilor, serviciilor, lucrărilor contractate pentru Comisia de recepție;
orice alte atribuții conform dispozițiilor legale în vigoare și fișei de post.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Pentru realizarea atribuțiilor sale specifice, Muzeul are o structură organizatorică proprie, conform organigramei anexate, care face parte din Regulamentul de Organizare și Funcționare. Numărul maxim de posturi aprobat este de 206. Muzeul funcționează structurat pe secții, servicii și birouri.
Diversificarea și dezvoltarea activităților de cercetare a patrimoniului
– Planificarea temelor de cercetare în funcție de scopul, obiectivele și acțiunile muzeului;
– Efectuarea unui număr cât mai mare de cercetări de teren și în colecțiile muzeului;
– Evaluarea periodică (semestrială, anuală) a rezultatelor cercetării și prezentarea publică a acestora;
– Editarea celor mai valoroase lucrări de cercetare stabilite de Consiliul Științific;
– Realizarea de proiecte și programe de cercetare pe care Muzeul să le propună spre finanțare unor finanțatori externi;
– Realizarea instruirii personalului;
– Dezvoltarea și diversificarea activităților de cercetare în sensul cerințelor muzeologiei și cercetării moderne;
– Realizarea arhivei de cercetare și punerea la dispoziția publicului și specialiștilor.
Dezvoltarea, protejarea, conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal
– Completarea expoziției în aer liber prin amenajarea sectorului nou;
– Analiza structurii colecțiilor și continuarea completării curente a acestora prin achiziții, donații, schimb, alte surse, în funcție de necesitățile rezultate;
– Realizarea colecției de artă populară contemporană și a colecției de țări străine – etnologie extra-europeană;
– Realizarea unui sistem de norme interne pentru a putea planifica și evalua munca restauratorilor și conservatorilor din muzeu;
– Implementarea unui sistem de realizare a conservării preventive astfel încât să se reducă substanțial numărul obiectelor ce trebuie restaurate;
– Reanalizarea și îmbunătățirea planului de conservare și restaurare;
– Restaurarea operativă a obiectelor ce au suferit degradări;
– Conservarea preventivă – control depozite patrimoniu conform graficului;
– Continuarea programului de amenajare a depozitelor de patrimoniu;
– Asigurarea dotării laboratorului de conservare – restaurare cu aparatura necesară;
– Organizarea după standarde evoluate a depozitelor de patrimoniu.
Realizarea evidenței științifice a bunurilor culturale
– Însușirea de către toți specialiștii din muzeu a programului de evidență informatizată a patrimoniului (Docpat);
– Finalizarea evidenței științifice a colecțiilor de patrimoniu existente în muzeu, precum și a monumentelor – întocmirea dosarelor de monument;
– Realizarea rețelei de calculatoare care să permită specialiștilor accesarea bazei de date;
– Clasarea și evaluarea obiectelor de patrimoniu existente în muzeu.
Punerea în valoare a patrimoniului muzeului prin asigurarea accesului unui public cât mai larg la bunurile culturale aflate în administrare
– Realizarea de sondaje în rândul publicului în vederea descoperirii preferințelor acestuia și acordării de feed-back;
– Revizuirea sistemului de îndrumare – prezentare;
– Amenajarea sălii de pedagogie muzeală;
– Organizarea unor expoziții temporare pe teme rezultate ca urmare a efecuării sondajelor de opinie;
– Realizarea infochioșcului și actualizarea site-ului;
– Înființarea unui compartiment de relații publice de sine stătător;
– Diversificarea programelor culturale și eficientizarea Galeriei de artă populară, pe baza analizei de marketing;
– Realizarea de parteneriate cu școli, ONG-uri, instituții pentru persoane cu nevoi speciale în vederea realizării unor programe de educație permanentă;
– Realizarea și distribuirea către ambasade, hoteluri, agenții de turism etc a unor materiale care să prezinte instituția și acțiunile sale;
– Procurare de fonduri extrabugetare din mărirea numărului de vizitatori, taxe, magazin, sponsorizări;
– Realizarea laboratorului de antropologie vizuală.
Oportunități:
– Integrare europeană;
– Posibilități de participare în concursuri naționale și internaționale de proiecte;
– Legături amiabile cu forul tutelar;
– Dezvoltarea turismului;
– Creșterea autonomiei instituționale;
– Finanțarea pe bază de programe și proiecte incluzând accesul la proiectele de dezvoltare regională și fonduri europene.
Exercitarea controlului financiar preventiv la nivelul instituției publice Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”
Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” prezintă în expoziție permanentă în aer liber un număr de 344 construcții, fapt pentru care unele dintre ele datorită intemperiilor și vechimii lor necesită lucrări de restaurare. Ca și cheltuială aceste lucrări de restaurare a monumentelor de patrimoniu conform clasificației bugetare se regăsesc în bugetul de venituri și cheltuieli la capitolul VII investiții, articol 70.01.30 din clasificația bugetară in vigoare.
Un astfel de exemplu, îl reprezintă restaurarea acoperișului din șiță la biserica Turea, monument de patrimoniu aflat în zona de sud a Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.
Pentru începerea lucrărilor de restaurare patrimoniu, direcția de patrimoniu elaborează nota de fundamentare în care se menționează necesitatea, urgența de restaurare a monumentului menționat, notă aprobată de managerul Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și direcționată către serviciul achiziții publice pentru începerea procedurii de achiziții.
În urma selecției de oferte, se stabilește societatea câștigătoare pentru a executa lucrările de restaurare și se întocmește contractul de executare a lucrării de către oficiul juridic.
Sursele de informare pentru control
„Documentele prezintă o importanță deosebită pentru mersul normal al lucrărilor în contabilitate, deoarece, cu ajutorul lor, se asigură verificarea prealabilă a justeței și legalității operațiunilor economice, controlul gestionar asupra mijloacelor materiale și bănești, respectarea disciplinei financiare, contribuind prin aceasta la întărirea responsabilității pentru administrarea patrimoniului fiecărei întreprinderi “.
În desfășurarea operațiunilor de control se utilizează o serie de documente specifice.
În documentele justificative se consemnează, operațiile economice și financiare la momentul efectuării și „se întocmesc la locul de muncă în cadrul căreia se produce operația economică sau financiară. “.
Astfel contractele de restaurări monumente patrimoniu reprezintă principalele documente justificative, alături de documentele doveditoare ale recepționării materialelor necesare restaurării și recepționarea lucrărilor executate. Recepționarea lucrărilor de restaurare monumente se efectuează de o comisie specială numită de managerul instituției, ulterior întocmindu-se procesul verbal de recepție finală.
Contractul de lucrări se încheie în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 , privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum a fost modificat și completat, precum și a legislației in vigoare din domeniul patrimoniului cultural național (Legea nr. 422/2001).
S-a încheiat un contract de lucrări care are următorul conținut :
Părțile contractante, respectiv beneficiar și executant ;
Obiectul contractului, presupune lucrări de restaurare învelitoare acoperiș din șiță a bisericii Turea, din zona sud din incinta Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” ,conform devizului atașat, în perioada convenită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract ;
Prețul contractului este prețul convenit pentru îndeplinirea contractului plătibil executantului de către achizitor. Prețul contractului este ferm și nu se ajustează ;
Durata contractului, contractul de lucrări intră în vigoare la data semnării de către părți și își produce efectele până la încheierea procesului verbal de recepție finală a lucrărilor contractate, dar nu mai târziu de 30 noiembrie și eliberarea garanției bancare de bună execuție.
Documentele contractului, ca anexă ce devin parte integrantă a prezentului contract se constituie cel puțin următoarele documente :
caiet de sarcini
propunere tehnică financiară
graficul de îndeplinire a contractului
graficul de plăți
garanție de bună execuție
Executarea contractului începe după semnarea lui de ambele părți și după constituirea garanției de bună execuție, obținerea de autorizații și/sau avize necesare execuției lucrărilor, predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a execuției de către achizitor.
Obligațiile principale ale executantului:
executantul are obligația de a executa și finaliza lucrările, precum și de a remedia viciile ascunse, cu atenția si promptitudinea cuvenită, în concordanță cu obligațiile asumate prin contract, inclusiv de a proiecta, în limitele prevăzute de prezentul contract.
executantul are obligația de a supraveghea lucrările, de a asigura forța de muncă specializată, atestată în domeniul restaurării conform prevederilor legale , materialele , echipamentele și toate celelalte obiecte, fie de natură provizorie, fie definitive, cerute de/și pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
executantul are obligația de a prezenta achizitorului, înainte de începerea execuției materialele, echipamentele și toate celelalte obiecte, fie de natură provizorie, fie definitive, cerute de/și pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
executantul are obligația de a prezenta achizitorului, înainte de începerea execuției lucrării ,spre aprobare, graficul de plăți necesar execuției lucrărilor, în ordinea tehnologică de execuție.
executantul este pe deplin responsabil pentru conformitatea, stabilitatea și siguranța tuturor operațiunilor executate pe șantier, precum și pentru procedeele de execuție utilizate cu respectarea prevederilor și a reglementărilor, legislației privind patrimoniul cultural și a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare. Un exemplar din documentația predată de către achizitor executantului va fi ținut de acesta în vederea consultării de către Inspecția de Stat în Construcții, Lucrări Publice, Urbanism și Amenajarea Teritoriului, precum și de către persoane autorizate de achizitor, la cererea acestora.
Executantul este responsabil pentru menținerea în bună stare a lucrărilor, materialelor, echipamentelor și instalațiilor care urmează a fi puse în operă, de la data primirii ordinului de începere a lucrării pană la data semnării procesului verbal de recepție a lucrării.
Obligațiile achizitorului :
– la începerea lucrărilor achizitorul are obligația de a obține toate autorizațiile si avizele necesare execuției lucrării. Achizitorul are obligația de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație necesară pentru execuția lucrărilor contractate fără plată, în patru exemplare, la teremenele stabilite prin graficul de execuție a lucrării.
Garanția de buna execuție a contractului :
– executantul se obligă să constituie garanția de bună execuție a contractului în cuantum de 5%, din prețul contractului , conform ofertei acceptate, pentru o perioadă de 36 de luni. Garanția de bună execuție se constituie, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1169/1997, art. 12 din Norma metodologică din 10/06/1997 privind finanțarea investițiilor instituțiilor publice prin trezoreria statului , într-un cont de disponibil purtător de dobândă negociată, deschis la o bancă comercială agreeată, pe seama executantului, care are obligația de a prezenta la finele fiecărei luni, achizitorului, extrasul de cont privind disponibilul din garanția de bună execuție, prin care se dovedește constituirea garanției, potrivit contractului încheiat.
Modalități de plată :
– achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în perioada 24-30 ale lunii, conform art. 36/O.U.G. nr. 34/2009 și numai în baza situațiilor de lucrări verificate și confirmate de achizitor. Plata facturii se va face după verificarea și acceptarea situației de plată definitive de către achizitor. Dacă verificarea se prelungește din diferite motive, dar în special, datorită unor eventuale litigii, contravaloarea lucrărilor care nu sunt în litigiu va fi plătită.
Contractul nu va fi considerat terminat, până când procesul-verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție, care confirmă ca lucrările au fost executate conform contractului.
Monografie contabilă privind înregistrările operațiunilor de restaurări monumente patrimoniu
Evidența contabilă a operațiunilor economice privind contractele de restaurare patrimoniu se ține în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr.82/1191, Ordinul nr. 1917/2005, Ordinul 2021/17/12/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilitații și instrucțiunile de aplicare a acestuia și a Monografiei contabile.
“Contabilitatea instituțiilor publice asigură informații Ordonatorilor de credite cu privire la execuția bugetelor de venituri și cheltuieli, rezultatul execuției bugetare, patrimoniul aflat în administrare, rezultatul patrimonial (economic), costul programelor aprobate prin buget, dar și informații necesare pentru întocmirea contului general anual de execuție a bugetului de stat, a contului anual de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale.”
Pentru realizarea lucrărilor de restaurare la monumentul “Biserica Turea” în cadrul Muzeului Național al Satului, este necesară înscrierea monumentului în lista de investiții și aprobarea acesteia de către ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Culturii.
Plata furnizorului pentru lucrările de restaurare efectuate se face după ce au fost întocmite următoarele documente :
Contract de restaurare , contract semnat și vizat conform prevederilor legale cu număr de înregistrare prin secretariatul instituției ;
Factură , emisă de executant , pe care se aplică ștampila Bun de plată de către specialistul din cadrul Direcției de Patrimoniu ;
Situația de lucrări , emisă de executant , vizată de către Dirigintele de șantier și de către un specialist din cadrul Direcției de Patrimoniu ;
Proces verbal de recepție finală , semnat de Comisia formată din specialiști, numită prin decizie de către Mangerul instituției ;
Adresă către Trezoreria Statului , în care este înscrisă cererea de admitere la finanțare semnată de către Managerul instituției și de către Directorul economic, cu număr de înregistrare dat de secretariatul instituției ;
Cererea de admitere la finanțare a investițiilor , care cuprinde nominalizarea obiectivului de investiții și valoarea acestuia , cerere semnată de Ordonatorul de credite și de Directorul economic ;
Angajamentul bugetar individual / global , care cuprinde :
data emiterii ;
compartimentul de specialitate ;
beneficiarul ;
capitolul bugetar ;
subcapitolul bugetar ;
titlu ;
suma .
Angajamentul bugetar este semnat de către Controlul Financiar Preventiv Propriu prin sigiliu și de către Ordonatorul de credite.
Ordonanțarea de plată , care cuprinde :
data emiterii ;
compartimentul de specialitate ;
natura cheltuielii ;
lista documentelor justificative ;
înregistrarea bugetară cu capitol, subcapitol, titlu, articol, aliniat ;
disponibil înaintea efectuării plății ;
suma de plată ;
disponibil după efectuarea plății ;
beneficiar .
Semnează compartimentul de specialitate, compartimentul de contabilitate, controlul financiar preventiv propriu, ordonatorul principal de credite.
Plata lucrărilor de restaurare , care cuprinde :
data emiterii ;
compartimentul de specialitate ;
beneficiarul ;
înregistrarea bugetară cu capitol, subcapitol, titlu, articol, aliniat ;
credite bugetare aprobate ;
credite bugetare angajate ;
disponibil de credite ce pot fi angajate ;
suma angajată ;
disponibil de credite rămase de angajat .
Semnează compartimentul de specialitate, compartimentul de contabilitate, controlul financiar preventiv propriu, ordonatorul principal de credite.
Înregistrarea lucrărilor de restaurare monumente în contabilitatea Muzeului Național al Satului se face prin următoarele conturi :
“Potrivit opiniei anumitor specialiști , asigurarea corectitudinii, exactității si realității acestor informații constituie o problemă de mare răspundere a controlului financiar-contabil”.
Obiectivele și formele de control în cazul contractelor de restaurări monumente patrimoniu
Pentru exercitarea controlului contractelor de restaurări monumente patrimoniu se pot identifica urmatoarele obiecte de control :
controlul documentelor justificative ;
controlul existenței ștampilelor și semnăturilor legale ;
controlul recepționării materialelor de restaurare de la executant ;
controlul consumului de materiale de la executant ;
controlul situației de lucrări întocmite de executant ;
controlul documentelor și formularelor financiar contabile care nu au regim special de însoțire ;
controlul procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor de restaurare monumente.
Obiectivele de control enumerate mai sus, pot fi analizate din punct de vedere a formelor de control, respectiv control financiar preventiv sau anticipat, control operativ sau concomitent și control ulterior sau post operativ, sintetizate dupa cum urmează :
Existența documentelor justificative :
control preventiv
operativ : se aplică
a. Contractele de restaurări monumente patrimoniu
control preventiv
operativ : se aplică
Controlul existenței ștampilelor și semnăturilor legale :
control preventiv : se aplică
operativ : se aplică
a. Actul contract restaurări patrimoniu
control preventiv : se aplică
operativ : se aplică
Nota de intrare-recepție pentru materialele necesare restaurării (șiță)
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
4. Controlul consumului de materiale necesare restaurării(șiță)
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
a) Proces-verbal de recepție a materialelor de restaurare și a lucrărilor executate
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
b) Situația centralizată a consumurilor materiale restaurare(șiță)
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
5. Controlul destinației materialelor de restaurare(șiță)
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
a) Bonul de consum a materialelor de restaurare
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
6. Corectitudinea datelor și calculelor cuprinse în actele justificative, corelarea între
acestea, privind:
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
a) Concordanța datelor privind materialele si lucrările de restaurare înscrise în situația de lucrări, procesul-verbal de recepție finală
control preventiv: se aplică
operativ: se aplică
b) Concordanța datelor de la punctul 6.a. cu cele din situația centralizată a consumurilor :
control preventiv
operativ: se aplică
7. Controlul consumului de materiale restaurare și executarea de lucrări
control preventiv
operativ: se aplică
a) verificarea notei de contabilitate cu evidențierea lucrărilor de restaurare
control preventiv
operativ: se aplică
b) verificarea notei de contabilitate cu evidențierea consumului de materiale restaurare și a lucrărilor executate primite ca donație
control preventiv
operativ: se aplică
c) fișa de cont analitică
control preventiv
operativ: se aplică
d) fișa de cont sintetică
control preventiv
operativ: se aplică
e) balanța de verificare analitică
control preventiv
operativ: se aplică
f) balanța de verificare sintetică
control preventiv
operativ: se aplică
g) bilanțul contabil
control preventiv
operativ: se aplică
h) contul de profit și pierdere
control preventiv
operativ: se aplică
i) anexa la bilanț
control preventiv
operativ: se aplică
Organele de control competente să exercite controlul contractelor de restaurare monumente
În legislația actuală se prevede: "Conducătorii entității publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea și perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale și specifice de control intern/managerial ".
Organele de control competente să exercite controlul contractelor de restaurări monumente sunt din cadrul structurilor organizate distinct, controlul intern sau managerial, aflat la dispoziția conducerii Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și membrii Direcției Economice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Controlul intern este un instrument managerial utilizat pentru a furniza o asigurare rezonabilă că obiectivele managementului sunt îndeplinite.
La nivelul Muzeului National al Satului ”Dimitrie Gusti” implementarea standardelor de control managerial intern au fost centralizate în proceduri, din care rezultă forma oficială de asumare a responsabilității manageriale de către managerul instituției, cu privire la sistemul de control intern/managerial.
"Controlul intern este un proces dinamic care se adaptează continuu la modificările cu care se confruntă o entitate, cu implicarea directă a conducerii și personalului de la toate nivelurile organizației, pentru a identifica și aborda riscurile și pentru a asigura în mod rezonabil că misiunea entității precum și obiectivele generale au fost îndeplinite. Indiferent de natura sau mărimea entității, eforturile depuse pentru aplicarea unui control intern satisfăcător sunt legate de aplicarea unor bune practici, prin monitorizarea, evaluarea, adaptarea și actualizarea continuă a implementării acestora.”.
Controlul intern se exercită de către șeful compartimentului financiar-contabil sau de o altă persoană împuternicită de acesta. Controlul intern sau managerial vizează în principal prevenirea schimbării destinației materialelor de restaurare si buna execuție a lucrărilor de restaurare. Exercitarea controlului se face pe bază de documente însoțite de acte justificative.
Procedee și tehnici de control
În desfășurarea acțiunii de control a contractelor de restaurări monumente s-a aplicat cu precădere procedeul de control documentar-contabil deoarece este procedeul de stabilire a realității, legalității și eficienței operațiilor și activităților financiare, prin examinarea documentelor primare și centralizatoare, a înregistrărilor în evidența tehnic-operativă și contabilă a situațiilor contabile și bilanțurilor.
Acesta este cel mai frecvent procedeu folosit în domeniul economic-financiar și constă în aprecierea și analiza unor operațiuni, procedee sau fenomene economice pe baza documentelor justificative care le reflectă.
Controlul documentar-contabil poate fi preventiv, efectuat asupra documentelor de dispoziție sau cu ajutorul documentelor de execuție, dar și concomitent, urmărind dacă documentele justificative respectă condițiile “de formă și de fond, pe care acestea trebuie să le îndeplinească, în scopul reflectării în contabilitate a realității”.
Controlul documentar-contabil „se exercită printr-o serie de modalități sau tehnici, care se utilizează selectiv și combinat, în funcție de situația concretă controlată, de necesitățile aprecierii cu mai multă ușurință și în mod obiectiv, pe baza sistemului de informații existent, a modului de gestionare a patrimoniului, în general a activității economice și financiare controlate”.
Controlul financiar preventiv se exercită pe baza actelor și/sau documentelor justificative.
Conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor ale căror acte și/sau documente justificative le-au certificat sau avizat.
Obținerea vizei de control financiar preventiv pentru operațiuni care au la bază acte și/documente justificative certificate sau avizate, care se dovedesc ulterior nereale, inexacte sau nelegale, nu exonerează de răspundere șefii compartimentelor de specialitate sau alte persoane competente din cadrul acestora.
Activitatea de control financiar preventiv este compusă din ținerea evidenței angajamentelor legale, bugetare și a ordonanțărilor și din acordarea vizei de control financiar preventiv.
Persoanele care au dreptul de a acorda viza de control financiar preventiv sunt numite prin dispoziție. Viza de control financiar preventiv se exercită prin semnătura persoanei împuternicite în acest sens sau a înlocuitorului desemnat, precum și prin aplicarea sigiliului personal. Sigiliul cuprinde: denumirea entității publice, mențiunea ”Vizat pentru CFP„ , nr. sigiliului (marca de identificare a titularului acestuia) și elementele de identificare a datei acordării vizei (an, luna, zi).
Proiectele de operațiuni vor fi însoțite de actele justificative necesare și de Angajamente bugetare individuale/Propuneri de efectuare a unei cheltuieli/Ordonanțări de plată după caz, iar facturile vor cuprinde în mod obligatoriu:
sintagma: „Bun de plată” ;
număr în clar ;
data;
semnătura conducătorului compartimentului de specialitate.
Persoana împuternicită cu exercitarea controlului financiar preventiv preia documentele și le verifică formal cu privire la:
cuprinderea în „Cadrul general al proiectelor de operațiuni supuse controlului financiar preventiv propiu” a operațiunii prezentate la viză;
completarea documentelor în strictă concordanță cu rubricile acestora;
existența semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate;
existența documentelor justificative.
Dacă nu sunt respectate aceste cerințe, documentele se restituie emitentului, iar în coloana a 12-a din „Registrul proiectelor de operațiuni” se menționează „Restituit” și motivul. Persoana împuternicită cu exercitarea controlului financiar preventiv, trece la verificarea de fond, care constă în efectuarea verificărilor prevăzute în instrucțiunile specifice fiecărui tip de operațiune. Persoana împuternicită cu exercitarea controlului financiar preventiv poate solicita și alte documente justificative. Dacă în urma verificării, documentele prezentate corespund cerințelor controlului financiar preventiv, persoana împuternicită acordă viza prin aplicarea sigiliului personal și a semnăturii. După parcurgerea procedurii de verificare a documentelor, persoana împuternicită va completa în mod corespunzător coloanele din Registrul proiectelor de operațiuni, iar proiectele de operațiuni își vor continua circuitul. Dacă în urma verificării, documentele prezentate la viză nu corespund cerințelor controlului financiar preventiv, persoana împuternicită va emite refuzul de viză.
Persoana în drept să exercite viza de control financiar preventiv are dreptul si obligația de a refuza viza în toate cazurile în care apreciază că proiectul de operațiune nu îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și încadrare în limita angajamentelor bugetare, prin acordarea vizei.
Refuzarea vizei se face, în toate cazurile, în scris.
Persoanele care exercită viza de control financiar preventiv au obligația de a păstra într-un dosar separat toate „Refuzurile de viză” emise. Directorul poate decide efectuarea operațiunii pentru care s-a refuzat viza de control financiar preventiv numai dacă aceasta nu depășește angajamentul bugetar aprobat și numai în baza unui act de decizie internă prin care se dispune pe propria răspundere efectuarea operațiunii.
Persoanele desemnate cu exercitarea controlului financiar preventiv vor informa Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor Publice asupra operațiunilor refuzate la viză și efectuate pe propria răspundere.
Informarea se va face de îndată ce efectuarea operațiunii a fost dispusă, prin transmiterea unei copii de pe Decizia de efectuare a operațiunii și de motivație a refuzului de viză. Numai astfel sunt exonerate de răspundere persoanele împuternicite să exercite viza de control financiar preventiv.
Documentele referitoare la operațiuni supuse controlului financiar preventiv care nu au fost vizate nu pot fi înregistrate în contabilitate. Fac excepție documentele privind operațiunile refuzate la viza de control financiar preventiv propriu, dar efectuate pe răspunderea ordonatorului de credite.
Ca activitate de raportare controlul financiar preventiv se face trimestrial pe baza unui raport privind activitatea de control financiar preventiv, care va cuprinde situația statistică a operațiunilor supuse controlului financiar prventiv și sinteza motivațiilor pe care s-au întemeiat refuzurile de viză, în perioada raportată.
Finalitatea acțiunii de control se concretizează prin întocmirea unui proces verbal de control în formă scrisă, în care se menționează normele legale și actele normative în vigoare, precum și situația de fapt constatată și este înaintată managerului instituției pentru analizarea situației și dispunerea de măsuri. Actul de control cuprinde următoarele elemente:
persoana care efectuează controlul;
reprezentantul instituției;
perioada controlată;
obiectivele stabilite pentru control;
abaterile constatate;
măsurile luate pentru intrarea în legalitate.
Valorificarea constatărilor controlului contractelor de restaurări monumente se face prin aplicarea normelor legale în vigoare, în care se prevăd sancțiuni aplicate în urma constatărilor persoanei care efectuează controlul financiar preventiv propriu.
Concluzii, propuneri și recomandări
În cadrul instituției Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” organizarea controlului financiar preventiv propriu s-a dezvoltat o dată cu reglementările legislative, are principal obiectiv urmărirea corectă a întocmirii situațiilor financiare, elaborând pe parcurs proceduri proprii de control, care au condus la obținerea unor rezultate economice eficiente.
În literatura de specialitate se arată că necesitatea controlului prezintă un caracter obiectiv, întrucât nicio activitate nu se poate desfășura cu randamentul scontat dacă lipsește controlul care să contribuie la îmbunătățirea disciplinei în toate domeniile de activitate, instaurarea unui climat de ordine și disciplină în gospodărirea valorilor materiale și bănești, respectarea și aplicarea fermă și intransigentă a legislației de către toți membrii societății indiferent de locul pe care îl ocupă.
În practica controlului financiar preventiv, elaborarea și implementarea unei concepții clare, eficiente de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv cu siguranță ar avea un impact pozitiv în descoperirea precoce a eventualelor disfuncții și luarea timpurie a măsurilor de corecție ce se impun, evitându-se astfel agravarea unor stări de lucru negative.
Concluziile acestui control sunt bazate pe date, documente și fapte reale și verificabile, iar concluziile sunt trase cu bună-credință, într-un mod imparțial, obiectiv, profesional, echilibrat și constructiv.
Astfel, putem stabili câteva puncte tari:
adaptarea la principiile economiei de piață și identificarea de noi resurse de finanțare;
activitățile unității se desfășoară în conformitate cu obligațiile impuse de lege și de regulamente, precum și respectarea politicilor interne;
s-au întreprins acțiuni care plasează și mențin riscurile în limite acceptabile;
prezența controlului pe toate compartimentele Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, care se manifestă sub forma autocontrolului, controlului în lanț și a controlului ierarhic;
formarea mai multor comisii formate din specialiști care urmăresc executarea lucrărilor de patrimoniu ;
existența controlului intern integrat sistemului de management, care oferă o asigurare rezonabilă a atingerii obiectivelor, începând cu cele individuale și terminând cu cele generale;
existența controlului financiar preventiv propriu ce protejează resursele unității de utilizare inadecvată sau de pierderi;
ținerea unei contabilități conform cu normele legale în vigoare.
Trebuie să amintim și punctele slabe:
numărul mic de salariați pentru supravegherea expoziției în aer liber;
lipsa unui serviciu de implementare a sistemului managerial;
sistem informațional inadecvat privind înregistrările și raportările patrimoniale;
depozitarea, conservarea și arhivarea documentelor într-un spațiu insuficient, în condiții improprii, neconforme cu dispozițiile legale: „Depozitele de arhivă vor fi dotate, în funcție de formatul și de suportul documentelor, cu mijloace adecvate de păstrare și de protejare a acestora, precum și cu mijloace, instalații și sisteme de prevenire și stingere a incendiilor.” ;
existența unui nr. mic de indicatori privind explicații care să pună în valoare monumentele de patrimoniu.
Propuneri și recomandări
accesarea fondurilor europene pentru restaurarea și întreținerea monumentelor de patrimoniu ;
mărirea volumului de venituri extrabugetare ;
disponibilizarea de fonduri prin regândirea unor activități muzeale ;
obținerea de sponzorizări ;
mărirea numărului de specialiști ;
elaborarea și formalizarea unui sistem de proceduri astfel ca pentru orice acțiune și/sau eveniment semnificativ să existe o documentație adecvată, completă, actualizată, utilă, precisă, ușor de examinat, disponibilă și accesibilă atât managerului cât și salariaților și care să corespundă structurilor și politicilor Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” ;
mărirea numărului de spații pentru amenajarea expozițiilor permanente ;
susținerea competenței și performanței salariaților prin participarea la programele de pregătire și perfecționare continuă axate pe acele competențe care favorizează performanțele individuale și pe abilitățile interpersonale care vizează luarea deciziilor și învățarea în grup, organizate de Ministerul Culturii, prin structurile specializate ale acestora, precum și orice alte programe organizate în condițiile legii;
evaluarea performanțelor angajaților;
stabilirea standardelor de performanță ce trebuie atinse de către angajații muzeului ;
îmbunătățirea sistemului de evaluare a personalului .
Bibliografie
Bibliografie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Organizarea Si Exercitarea Controlului Financiar Preventiv In Institutiile Publice (ID: 143782)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.