Organizarea Si Exercitarea Controlului Financiar
INTRODUCERE
Controlul financiar, ca unul dintre aceste instrumente, reprezintǎ, prin rezultatele sale, activitatea care oferǎ cele mai importante surse de informații necesare desfǎșurǎrii acțiunii de management general. Exercitatǎ în condiții de eficiențǎ, activitatea de control financiar are ca principal efect furnizarea tuturor elementelor necesare fundamentǎrii unor decizii optime ce urmeazǎ a fi utilizate ca pârghii ale statului sau ale conducǎtorului de activitǎți economice la realizarea obiectivelor din programele propuse.
Având în vedere aceste elemente, controlul financiar devine o necesitate atunci când statul, prin instituțiile sale, este și principalul sau unicul coordonator sau realizator al activitǎților economice ce se desfǎșoarǎ la nivel național, regional sau sectorial, având în vedere cǎ implicațiile unei eventuale gestiuni defectuoase capatǎ dimensiuni deosebite prin consecințele pe care aceastǎ stare ar avea-o asupra întregului sistem economico-social ca urmare a introducerii, în interiorul sǎu, a unor elemente eronate cu efect perturbator.
Pornind de la necesitatea prevenirii unor astfel de situații, ca și de la nevoia permanentǎ de informare asupra stǎrii fenomenelor economice, prin legi speciale, organice sau chiar prin Legea fundamentalǎ, Constituția, la nivel național a fost instituit un sistem complex de control dimensionat astfel încât sǎ acopere cea mai mare parte a arie de desfǎșurare a activitǎților sociale și economice.
În cadrul acestui sistem, controlului financiar i-a fost atribuit un rol important, care rezultat al tradițiilor istorice înregistrate de aceastǎ activitate, ca și al preocupǎrii permanente a structurilor legislative și executive de a asigura realizarea, în regim de eficiențǎ, a tuturor activitǎților economice derulate la nivel național.
Statul, indiferent de forma de organizare a acestuia, și-a creat, din cele mai vechi timpuri, sisteme de control, in special de control financiar, ale căror principale obiective au constat, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, din activități de urmărire a modului de realizare a obligațiilor financiare ale populației față de instituțiile sale.
Capitolul 1
PRINCIPII GENERALE PRIVIND CONTROLUL FINANCIAR
În conformitate cu prevederile legale, controlul financiar se organizează prin Legea nr.30/1991 Organizarea Controlului Financiar de Stat și H.G. nr.720/1991 privind Organizarea și funcționarea controlului propriu. Controlul financiar se execută sub forma:
Controlului ierarhic;
Controlului financiar preventiv
Controlului de gestiune.
Controlul este un atribut al conducerii la orice nivel ierarhic și constituie mijlocul principal pentru informare, cunoașterea situației patrimoniale reale la un moment dat în vederea luării deciziilor și măsurilor de perfecționare a activităților administrativ –gospodărești.
Controlul, ca funcție a conducerii asigură cunoașterea și perfecționarea modului de gestionare a patrimoniului, precum și orientarea, organizarea și desfășurarea activității economice specifice fiecărui agent economic.
Controlul este verificarea permanentă, periodică sau inopinată, făcută într-un domeniu, cu scopul de a cunoaște realitatea și modul cum se desfășoară activitatea din domeniul respectiv, spre a întâmpina sau lichida eventualele lipsuri sau de a îmbunătății activitatea.
Exactitatea, realitatea și corectitudinea informațiilor despre situația patrimonială și financiară a agenților economici depind în mare măsură de controlul financiar.
Activitatea unităților economice este supusă la numeroase controale pe diferite domenii, ceea ce indică și o serie de dificultăți, atât la înțelegerea noțiunii,cât și perceperea ei, ca un lucru util de acceptat. Astfel , sunt controale din interior , cât și din exterior cum ar fi: inventarierea patrimoniului, control de natură financiar contabilă, control de respectare a normelor sanitare, a condițiilor de mediu, control profesional etc. În aceste condițiuni în corelare cu factorul timp apare riscul asimilării controlului ca o acțiune nou venită, de constrângere, ajungându-se uneori la neacceptare și chiar refuz.
Pornind de la aceste cauze, în interpretarea noțiunii de control, au rezultat abordări, din care a apărut pe de o parte reacția de a înțelege controlul ca o verificare ulterioară cu finalitate punitivă și în subsidiar având un rol corectiv, iar pe de altă parte controlul înseamnă, stăpânirea și menținerea entității economice.
Aceste puncte de vedere, scot în evidență elementele constitutive ale controlului, respectiv acțiunea acestuia în direcția aspectului punitiv, de sancționare a neregulilor constatate, cât și aspectul de instrument de bază al conducerii, legat de funcția de previziune cu care se interferează.
În contextul abordării ca instrument al conducerii, putem vorbi și de controlul orientat spre viitor, prin care managerii folosind informațiile cele mai recente furnizate de control, le compară cu cele prevăzute în programe, aducând modificări acestora, astfel realizându-se concordanța între previziuni și obiectivele finale.
Desigur caracterizarea controlului dintr-un punct de vedere sau altul, la care m-am referit, trebuie privită în corelare și cu tipul de control, respectiv cel venit din afară, sau din interiorul entității controlate.
Pornind de la punctele de vedere enumerate, considerăm că noțiunii de control îi sunt specifice, atât caracterul de constrângere punitiv (sancționator), cât și de instrument esențial la îndemâna conducerii în vederea atingerii scopurilor propuse în cadrul entității.
Controlul ca activitate umană, astfel cum este organizat în baza legilor specifice, poate fi definit ținând seama de scopurile sale, ca cel care urmărește respectarea regulilor financiare în activitatea economică care urmează a se efectua, sau după efectuare – derivând din caracterul preventiv sau ulterior al controlului financiar – luând măsuri în consecință de înlăturare și remediere a neajunsurilor evidențiate.
Sursele de informații pentru controlul financiar le oferă în primul rând contabilitatea, dar și alte documente, precum: balanță, situații lunare, informații statistice
Controlul se efectuează în mare parte periodic, dar pentru anumite aspecte el poate fi semicontinuu. Există însă și o procedură de control excepțională, foarte semnificativă, care se întemeiază pe estimarea valorii întreprinderii și care are loc în anumite circumstanțe: creșteri de capital, fuziuni cu alte întreprinderi, cesiuni totale sau parțiale de active, luări de participații la alte întreprinderi, lichidări financiare, etc. Controlul se deosebește de celelalte activități prin faptul că stările, situațiile, procesele și fenomenele economico-financiare sunt raportate la standarde bine definite.
Caracteristica cea mai importantă a controlului financiar constă în aceea că faptele sunt apreciate în funcție de respectarea regulilor, normelor. Controlul stabilește stări, fapte, compară constatările cu reglementări, legi în vigoare, și în final apreciază rezultatele obținute prin comparările efectuate.
1.1. Noțiunea de control al unei organizații
Noțiunea de „control” este utilizată în științele organizațiilor încă de la începutul secolului al XX-lea, de vreme ce Taylor (1911) sau Fayol (1918) au atribuit conducerii întreprinderii și funcția de control.
La început, prin controlul unei organizații s-a înțeles un „control-sancțiune ”, adică o formă de control care are drept scop de a verifica adecvarea unei norme prestabilite la rezultatul unei acțiuni (H. Fayol, 1918).
Mai târziu, o dată cu extinderea standardizării producției și muncii, controlul a evoluat în sensul unui „control bugetar”, trecând de la rolul de a supraveghea a posteriori producția la acela de instrument al politicii previzionale a întreprinderii. Mutațiile din mediul de afaceri contemporan (complexitatea sporită a organizațiilor, apariția de noi forme de concurență, globalizarea și dereglementarea crescândă a piețelor, schimbarea rapidă a tehnologiilor etc.) au dus la redefinirea noțiunii de control al organizației, în sensul că acesta reprezintă o acțiune prin care se urmărește dominarea sau măcar influențarea unui sistem.
Astfel, controlul unei organizații este definit ca „un proces care înainte de o acțiune orientează, în cursul desfășurării acțiunii ajustează și, odată acțiunea realizată, evaluează rezultatele sale pentru a trage învățăminte utile” (Boisselier, 1999).
Problematica controlului de gestiune
Orice organizație (o întreprindere producătoare de bunuri, o bancă, un spital public, o asociație non-profit etc.) dispune de un ansamblu de dispozitive, care au rolul de a oferi o asigurare a calității deciziilor și acțiunilor, referențial denumit control organizațional (pentru o întreprindere se vorbește de controlul întreprinderii). Controlul este universal la nivelul unei firme deoarece se aplică la toate deciziile și la toate acțiunile care se derulează, de unde rezultă necesitatea unei structurări a controlului organizațional. Astfel, după câmpul de acțiune al controlului, adică în funcție de nivelurile de decizie și de acțiune care intervin într-o întreprindere, distingem:
– controlul strategic, care se ocupă de procesele și mijloacele ce permit managerilor să-și fixeze și ajusteze opțiunile strategice (în sfera controlului strategic intră stabilirea principiilor de elaborare a planurilor strategice, verificarea concordanței între planificarea strategică și celelalte dimensiuni ale funcționării întreprinderii, verificarea adaptării strategiei firmei la ipotezele reținute privind evoluția mediului extern etc.). Controlul strategic vizează deciziile și acțiunile strategice ale managerilor (cum ar fi achiziția unui concurent, obținerea unui nou segment de piață etc.), cu efecte pe termen lung, între momentul deciziei și apariția consecințelor ei existând un decalaj de până la 4-5 ani, fiind un control orientat către mediul extern al întreprinderii.
– controlul de gestiune permite direcției întreprinderii să se asigure dacă deciziile de pilotaj (ale căror consecințe apar la cel mult un an), luate în diferite entități ale firmei sunt coerente între ele și ca, pe termen scurt, acestea concură la îndeplinirea obiectivelor strategice. Pentru aceasta, controlul de gestiune se bazează pe tehnici de planificare pe termen scurt (anuale), pe un sistem de colectare și prelucrare a informațiilor și pe o procedură de măsurare a performanțelor.
– controlul operațional, care constă în asigurarea faptului ca operațiile elementare se derulează conform regulilor prestabilite și vizează activitățile de producție (de exemplu, dacă este respectată rețeta de fabricație a unui produs alimentar), politica comercială (existența unui barem privind reducerile de preț acordate clientelei, în funcție de valoarea vânzării), activitățile administrative etc., fiind un control orientat către interiorul întreprinderii. Controlul operațional vizează deciziile operaționale ale căror consecințe apar la un interval foarte scurt, de 1-6 luni.
Din câte constatăm, controlul de gestiune servește ca legătură între controlul strategic și controlul de execuție, fiind garantul trecerii de la termenul lung la cel scurt și invers.
Deci, controlul unei întreprinderi a evoluat de la o formulă control-sancțiune, prin controlul costurilor și bugetelor, către forma actuală de control de gestiune privit ca un proces prin care managerii îi influențează pe alți membri ai organizației pentru a realiza strategiile organizației. Astfel, controlul de gestiune se justifică ca un proces care asigură coerența între strategie și gestiunea curentă a unei întreprinderi.
Însă, la nivelul unei întreprinderi, în afara formelor de control care sunt formalizate (controlul strategic, de gestiune și operațional), pentru care există planuri pe termen lung, bugete anuale, proceduri scrise privind execuția operațiilor elementare, un departament de control intern etc., există și o serie de factori care influențează e de pilotaj (ale căror consecințe apar la cel mult un an), luate în diferite entități ale firmei sunt coerente între ele și ca, pe termen scurt, acestea concură la îndeplinirea obiectivelor strategice. Pentru aceasta, controlul de gestiune se bazează pe tehnici de planificare pe termen scurt (anuale), pe un sistem de colectare și prelucrare a informațiilor și pe o procedură de măsurare a performanțelor.
– controlul operațional, care constă în asigurarea faptului ca operațiile elementare se derulează conform regulilor prestabilite și vizează activitățile de producție (de exemplu, dacă este respectată rețeta de fabricație a unui produs alimentar), politica comercială (existența unui barem privind reducerile de preț acordate clientelei, în funcție de valoarea vânzării), activitățile administrative etc., fiind un control orientat către interiorul întreprinderii. Controlul operațional vizează deciziile operaționale ale căror consecințe apar la un interval foarte scurt, de 1-6 luni.
Din câte constatăm, controlul de gestiune servește ca legătură între controlul strategic și controlul de execuție, fiind garantul trecerii de la termenul lung la cel scurt și invers.
Deci, controlul unei întreprinderi a evoluat de la o formulă control-sancțiune, prin controlul costurilor și bugetelor, către forma actuală de control de gestiune privit ca un proces prin care managerii îi influențează pe alți membri ai organizației pentru a realiza strategiile organizației. Astfel, controlul de gestiune se justifică ca un proces care asigură coerența între strategie și gestiunea curentă a unei întreprinderi.
Însă, la nivelul unei întreprinderi, în afara formelor de control care sunt formalizate (controlul strategic, de gestiune și operațional), pentru care există planuri pe termen lung, bugete anuale, proceduri scrise privind execuția operațiilor elementare, un departament de control intern etc., există și o serie de factori care influențează deciziile și acțiunile cum sunt educația, cultura națională, religia, experiența profesională, trăsăturile de personalitate, apartenența la o categorie socială sau profesională etc., factori care determină existența unui control „invizibil”. Acest control invizibil face ca indivizii să aibă comportamente diferite față de aceeași situație de gestiune, să accepte sau să respingă un anumit mod de conducere, să adere la anumite obiective ale administrației firmei sau să le considere inacceptabile etc.
1.2. Definirea și finalitatea controlului de gestiune
Conducerea modernă a oricărei întreprinderi presupune stabilirea unei strategii care să permită întreprinderii să obțină, pe termen lung, maximizarea avantajelor în urma acțiunii ei într-un anumit mediu economico-social. Controlul de gestiune a fost creat în marile întreprinderi pentru a verifica dacă acțiunile întreprinse pe termen scurt se înscriu în sensul orientărilor strategice. Altfel spus, controlul de gestiune este destinat facilitării pilotajului întreprinderii de către manageri în deciziile lor operaționale și pe termen scurt, în vederea realizării obiectivelor strategice ale firmei.
În literatura de specialitate, controlul de gestiune (management control, engl.; contrôle de gestion, fr.) este definit ca procesul prin care managerii se asigură că resursele sunt obținute și utilizate cu eficiență, eficacitate și pertinență pentru realizarea obiectivelor organizației. Din această definiție rezultă că un sistem de control de gestiune înglobează un proces cât și o structură. Procesul constă din ansamblul de acțiuni întreprinse iar structura privește adaptările organizaționale și construcțiile de informare care facilitează procesul.
Definiția controlului de gesiune presupune explicitarea unor termeni care o compun. Obiectivele organizației (cum sunt: lansarea unui nou produs, accesul pe o piață nouă, achiziția unui concurent, realizarea unei fuziuni etc.), fixate cu ocazia formulării strategiei, constituie elemente date pentru controlul de gestiune. Totuși, achiziția de noi experiențe ca urmare a acțiunilor corective cât și evoluția permanentă a contextului îi pot conduce pe manageri la reformularea acestor obiective.
În definirea controlului de gestiune, termenul de eficiență este utilizat în sens tehnic și semnifică modul cum sunt utilizate resursele, adică rezultatul obținut pe unitate de resurse angajate (efect/efort). Astfel, o mașină eficientă este cea care produce o cantitate dată de utilități cu un consum minim de resurse sau cea care produce cel mai mare efect posibil cu o cantitate dată de resurse. Prin resursele întreprinderii trebuie să înțelegem toți factorii antrenați în circuitul economic al întreprinderii: active fixe, stocuri, resurse financiare, informații, capitalul ecologic cât și resursele umane.
Eficacitatea reprezintă aptitudinea organizației de a-și atinge obiectivele fixate. Un centru de responsabilitate este considerat eficient în măsura în care își realizează obiectivele cu consumul cel mai redus posibil.
Corelarea obiectivelor întreprinderii cu mijloacele ridică problema pertinenței, adică obiectivele (ca volum și calitate) trebuie să fie fixate în raport cu mijloacele existente sau mobilizabile într-un termen scurt. Având în vedere aceste explicații suplimentare, putem concluziona cu următoarea definiție:
„Controlul de gestiune caută să conceapă și să elaboreze instrumentele de informare destinate să permită responsabililor de a acționa, realizând coerența economică globală între obiective, mijloace și realizări. El trebuie considerat ca un sistem de informare util în pilotajul întreprinderii, deoarece el controlează eficiența și eficacitatea acțiunilor și mijloacelor pentru atingerea obiectivelor” (Grenier, citat de Boisselier,1999).
Câmpul de acțiune al controlului de gestiune este vast deoarece el operează la nivelul ansamblului întreprinderii, pe două axe principale de acțiune și de responsabilitate:
– o axă privește utilizarea controlului de gestiune de către managerii operaționali, adică acei decidenți care încorporează judecățile și acțiunile lor în sistemul controlului de gestiune, adoptă planuri de acțiuni pentru atingerea obiectivelor și își măsoară performanțele plecând de la acestea;
– la un alt nivel se situează managerii din direcția generală a întreprinderii, în special cei grupați în cadrul direcției financiare, responsabilă de echilibrele economice și financiare ale firmei. Acești manageri colectează, rezumă și prezintă informații utile pentru exercitarea controlului de gestiune. Calculele și analizele lor sunt supuse judecății managerilor operaționali. Deci, controlul de gestiune asigură coerența între obiectivele strategice și deciziile operaționale.
Pentru elaborarea unui sistem de control de gestiune, managerii utilizează diferite instrumente de informare , care pot orienta acțiunea și luarea deciziilor:
– informațiile privind planurile pe termen mediu și lung;
– studii economice punctuale;
– statistici extracontabile, care privesc de regulă operațiile curente;
– contabilitatea financiară și analizele financiare;
– contabilitatea de gestiune;
– tablouri de bord;
– sistemul de bugete al întreprinderii.
Finalitatea controlului de gestiune este furnizarea de informații utile pentru deciziile managerilor. De aceea, considerăm necesară discuția privind legătura între informație, decizie și controlul de gestiune. În general, decizia reprezintă transformarea informațiilor primite de un decident în acțiuni, în cadrul unei organizații sau al unei părți a organizației.
Teoria neoclasică a firmei definește întreprinderea ca unitate de producție, în care sunt utilizați factorii de producție și ca centru de decizie, unde managerul decide numai în funcție de un proces de optimizare care vizeaza maximizarea profitului. În felul acesta se ajunge la concluzia ca decizia este luata într-un context de raționalitate perfecta, adica managerul ia decizia cea mai buna care îi asigura maximizarea utilitatii. Însa, un asemenea model este contestabil deoarece gestionarii constata ca, în realitate, diverse comportamente din cadrul întreprinderii pot fi destul de incoerente între ele. Modelul raționalitatii perfecte a individului si, implicit, a managerului în actul decizional a fost serios pus la îndoiala o data cu lucrarile lui Herbert Simon5 care introduce notiunea de „rationalitate limitată”, explicata prin capacitatea cognitiva limitată a indivizilor.
Prin capacitate cognitiva se întelege potentialul pe care îl poseda individul pentru a percepe și întelege informatiile pe care le primeste. Într-o prima faza a dezvoltarii teoriei lui H. Simon, s-a considerat ca sistemul de informare este imperfect deoarece nu orice informatie este disponibila, pentru ca o parte este ascunsa (voluntar sau involuntar) sau nu exista. Într-o asemenea situatie, de informare imperfecta, individul nu cunoaste sau cunoaste de o maniera incompleta atât contextul în care el acționeaza cât și consecintele comportamentelor sale. În plus, elemente care țin de valori morale și motivatie cum sunt etica în afaceri, vârsta, educatia, ambitia etc., influenteaza actul decizional, fiind frâne sau motoare într-o decizie. De aceea, individului îi este imposibil sa-si înteleaga perfect situatia sa și sa faca o lista exhaustiva a posibilitatilor pentru a adopta „solutia optima”, deci managerul nu poate masura cu exactitate consecintele deciziilor sale, în special în ce priveste marimea utilitatii finale obtinute. Mai mult, Simon constata ca raționalitatea individului este, de asemenea, limitată printr-o divergenta între viziunea individului (în cazul nostru, managerul firmei) asupra obiectivelor de atins și cea a ansamblului (organizatie sau întreprindere) în care el actioneaza. Astfel, individul risca sa adopte comportamente inadaptate sau parțial inadaptate la contextul în care el actioneaza și comportamente care sunt ineficiente sau parțial ineficiente în raport cu obiectivele propuse.
În felul acesta se ajunge la redefinirea comportamentului rațional, care devine unul limitat, însa orientat catre un scop și coerent în raport cu comportamentele altor indivizi cu care el interactioneaza cât și în raport cu funcționarea și obiectivele ansamblului uman (întreprindere sau națiune) în care el este realizat. Astfel, se ajunge la redefinirea comportamentului rațional care, potrivit lui Simon, este bazat pe o raționalitate limitată dar este orientat catre un scop pe de o parte si, pe de alta parte, este coerent, atât în raport cu comportamentele altor indivizi cu care el interactioneaza cât și în raport cu funcționarea și obiectivele ansamblului uman (întreprindere sau națiune) în care el este realizat.
În conceptia lui Simon, raționalitatea este una “procedurala”, prin opoziție la ideea de raționalitate “substantiala”, întâlnita în acceptiunea clasica. Notiunea de raționalitate procedurala se caracterizeaza prin:
– modelele de raționalitate “procedurala” se intereseaza de raționalitatea proceselor de optiune, pe când raționalitatea “substantiala” (clasica) prefera perfectionarea rezultatului optiunii;
– este considerata ca “procedurala” metoda care se bazeaza pe aspectul deliberativ al deciziei.
Contrar viziunii clasice, în care managerul cu un comportament rațional îsi maximizeaza utilitatea (profitul) prin masurarea și compararea mai multor optiuni date, deci impuse, viziunea raționalitatii procedurale induce o adevarata revolutie conceptuala, deoarece ansamblul de optiuni este construit de actor, în cursul procesului de decizie. În felul acesta decidentul, adica managerul, devine constructor al unui univers de posibilitati (formulate împreuna cu controlorul de gestiune) și procesul de alegere (decizie) trece printr-o etapa de percepere cognitiva a contextului decizional, inclusiv a obiectivelor de atins și a conditiilor de care trebuie sa se tina seama pentru a alege o soluție satisfacatoare .
H. Simon descompune procesul luarii deciziei în trei etape:
– identificarea problemei, care corespunde cu explorarea mediului și întelegerea problemei de catre cei interesati;
– formularea soluțiilor posibile și a acțiunilor pe care acestea le presupun, faza ce consta în inventarea, analizarea și dezvoltarea de acțiuni posibile;
– alegerea, adica selectia unei acțiuni dintre cele identificate.
O decizie cu o soluție satisfacatoare presupune și o informare adecvata. Am vazut ca finalitatea controlului de gestiune este furnizarea de informatii managerilor pentru luarea deciziilor privind gestiunea curenta și pe termen lung a întreprinderii. Însa calitatea deciziei și obtinerea performantei depind și de calitatea informatiei furnizata de controlul de gestiune. De aceea, pentru a fi utila în actul decizional, informatia furnizata de controlul de gestiune trebuie sa îndeplineasca urmatoarele caracteristici:
– sa fie fiabila, adica sa dea o reprezentare cât mai buna a realitatii;
– sa fie actuala, adica furnizata în timp util;
– sa fie completa, adica sa indice toate elementele care sa permita luarea deciziei; caracteristica de informatie completa vizeaza totusi un proces de triere și ordonare a informatiilor, astfel încât acestea sa fie utile în actul decizional;
– sa fie pertinenta, adica sa fie adaptata problemei vizate;
– sa fie accesibila pentru decidenti.
Producerea de informatii de catre controlul de gestiune destinate deciziilor manageriale trebuie sa fie conditionata de raportul între costul informatiei și valoarea acestei informatii pentru gestionari (valoare care trebuie sa fie superioara costului, însa uneori dificil de masurat).
În acest sens, controlul de gestiune poate fi privit ca un instrument care permite managerului sa adopte un comportament bazat pe o raționalitate „procedurala”, adica un instrument care permite gestionarului sa-si construiasca un ansamblu de optiuni și sa aleaga o soluție satisfacatoare, în funcție de un anumit context.
1.3. Metodologia de audit financiar
1.3.1 Obiective și responsabilități
Obiectivele auditului financiar
Auditorul are, în cadrul auditului financiar, ca obiectiv principal de a exprima o opinie motivată asupra regularității, sincerități și a imaginii fidele a conturilor anuale care îi sunt supuse atenției sale.
Cine sunt cei interesați de situația conturilor unei întreprinderi?
Angajații sau investitorii (shareholders) sunt interesați de bogăția întreprinderii = dividende = valoarea de piață a acțiunilor.
Angajații sunt interesați de continuitatea activității întreprinderii.
Statul este interesat de plata taxelor și a impozitelor.
Cine pregătește conturile anuale?
Gestionarii întreprinderii (managers) sunt responsabili de pregătirea și prezentarea conturilor annuale acționarilor(și altor părți interesate)
Cum se pot asigura acționarii că informația prezentată de către gestionari în cadrul conturilor este: corectă, exhaustivă și vizează perioada în care este prezentată?
Auditorii sunt cei care exprimă o opinie referitoare la sinceritatea și imaginea fidelă a informației prezentată în conturi.
Controlul realizat de către auditor nu poate fi exhaustiv (auditorul nu poate controla 100% informația prezentă în conturi.Controlul conturilor este realizat prin sondaj în funcție de riscuri, mijloace și de costuri angajate.
Ei trebuie să furnizeze elemente probante necesare pentru a demonstra că datele furnizate de către întreprindere sunt regulate și sincere.
Responsabilitatea auditorului (sinteză)
Responsabilitatea auditorului constă în a exprima o opinie asupra conturilor anuale și a o exprima în cadrul unui raport.
Responsabilitatea de a stabili conturile anuale este a conducătorilor entității.Aceștia din urmă sunt responsabili de înregistrările contabile și de funcționarea controalelor interne, de alegerea metodelor contabile și de aplicarea lor, de protecția patrimoniului entității.
Prin urmare auditul conturilor anuale nu degajă conducătorii de responsabilitățile lor.
Condiții de certificare a operațiilor transpuse în conturi (Audit evidence )
Pentru ca operațiile transpuse în conturile anuale (bilanț, cont de rezultate și anexe răspund obiectivelor de regularitate și de sinceritate), ele trebuie să aibă caracteristicile următoare:
1. Să fie reale (EXISTENCE): ele nu trebuie să fie operații fictive, proiectate, nedefinite sau încă nerealizate.
Exemplu: O datorie sau un activ există în realitate (un utilaj al societății există în patrimoniu și în conturile societății în momentul închiderii bilanțului).
2. Să vizeze întreprinderea (OWNERSHIP or RIGHTS & OBLIGATIONS): adică, ele să nu fie relative nici la alte întreprinderi ale grupului, nici la conducători.
Exemplu: O datorie sau un activ este deținut de către societate la închiderea conturilor.
3. Să fie contabilizate (COMPLETENESS):toate operațiile realizate de către întreprindere și faptele economice (pierdere de valoare, litigii….) care ating activitatea sa sunt contabilizate.
Exemplu: Toate datoriile societății sunt înregistrate integral în momentul închiderii bilanțului.
4. Să fie contabilizate fără dublă utilizare (VALUATION):operațiile nu sunt contabilizate decât o singură dată și la valoarea lor reală.
Exemplu: Clienții și conturile atașate societății sunt înregistrate la valoarea reală după deducerea clienților litigioși (sume care vor fi recuperate integral de către întreprindere.
5. Să fie contabilizate la suma corespunzătoare (MEASUREMENT): operațiile și faptele sunt corect evaluate în funcție de principiile contabile aplicabile)
6. Să fie înregistrate în contul corespunzător (DISCLOSURE): operațiile sunt imputate în conturile corespunzătoare auxiliare și generale și corect prezentate în conturile anuale.
Exemplu: Mașinile care aparțin societății sunt prezentate în conturi ale societății ca active corporale.
7. Să fie luate în considerație în perioada corespunzătoare (OCCURRENCE & CUT-OFF): operațiile sunt contabilizate respectând principiul separării exercițiilor (paralelism între achiziții / vânzări / stocuri, asociere a cheltuielilor și a veniturilor, asociere a mișcărilor de bunuri și de creanțe…)
1.3.2. Norme generale de audit
Demersul general de audit (sinteză)
Norma care acoperă demersul general de audit vizează:
Acceptarea și menținerea misiunilor în scopul verificării faptului că, cabinetul:
• dispune de mijloace intelectuale și materiale necesare executării misiunii (dispune de echipe calificate pentru a lucra ca auditori)
• respectă principiile de obiectivitate și de independență
Regulile
Cabinetele trebuie să se asigure de independența cabinetului și a angajaților săi înainte de a accepta misiunea de audit, respectiv:
• misiunile de audit nu aduc mai mult de 10 – 15 % din veniturile totale obținute de către cabinet;
• nu există împrumuturi acordate de către client;
• nu există relații familiale sau personale între membrii echipelor de audit și client.
• asociații cabinetului nu sunt acționari ai clientului;
• membrii echipei nu acceptă bunuri sau servicii din partea clientului;
• membrii echipei nu îndeplinesc funcții de management în cadrul întreprinderii;
• celelalte servicii care sunt acceptate ,consultanță, contabilitate etc sunt încredințate altor departamente.
Conceptualizarea misiunii:
Este bazată pe studierea riscului de audit.
• ține cont de:
– importanța relativă (materiality)
– plurianualitatea controalelor
– utilizarea lucrărilor altor auditori și experți
– diligențele referitoare la bilanțul de deschidere
• comportă documentarea în mediul de audit (materializată în legătura dintre riscul de audit, ciclu sau posturi și diligențe)
• definește programarea misiunii (competențe și responsabilități ale echipei însărcinate cu conceperea , realizarea , urmărirea și supervizarea lucrărilor, repartiției în timp a intervențiilor)
• comportă un program de control și un buget
Punerea în operă obligatorie a diligențelor următoare:
• studiul controlului intern
• examinarea sistemelor informatizate
• observația fizică
• cereri de confirmare din partea terților
• urmărire analitică
• scrisoare de confirmare
Concluzionarea auditului cuprinde:
• lucrări de finalizare a misiunii destinate să asigure că toate lucrările necesare au fost efectuate și permit motivarea opiniei
• o sinteză a lucrărilor pe care le comportă
• elemente de înțelegere
• și elemente de probă care releagă riscul, diligențele, aportul controalelor în scopul de a justifica opinia
• redactarea unui raport care exprimă clar și în scris opinia auditorului referitoare la conturile examinate
• redactarea evenimentelor posterioare (subsequent events) până la data de publicare a conturilor anuale
1.3.3. Definire și organizare a misiunii de audit
Planul misiunii de audit
Să ia :
• cunoștință de activitatea întreprinderii
• cunoștință de organizarea contabilă și de controlul intern
Să cunoască:
• conducătorii societății pentru a putea cunoaște opiniile referitoare la situația actuală a societății, pieței, competitorii(vezi Management letter)
Să pregătească:
• riscurile
• calcularea materialității
• calcularea bugetului va fi utilizată pentru comparația cu costul real al misiunii
• programele de audit, detaliind testele care vor fi realizate de către echipele de audit
Să asigure:
• coordonarea, direcționarea, supervizarea etc.
În momentul planificării auditului trebuie să se ia în considerație (vezi Business Understanding Appedince și Audit Planning Memorandum Appedince):
mediul economic
managementul și investitorii
produsele, furnizorii și natura cheltuielilor
performanțele financiare
regulile contabile ale reportingului de grup
Aprecierea riscurilor: AR
Riscul de audit se analizează în:
• risc inerent (inherent risk): ri
• risc de nestăpânire a operațiilor (control risk): rnmo
• risc de nestăpânire a conturilor (detection risk): RNMC
Metoda 1, ecuația riscului de audit:
AR = RI*RNMO*RNMC = RI*CR*DR
RI = mare și CR = mare, rezultă DR = redus
RI = mediu și CR = redus, rezultă DR = important
Auditorul nu va putea niciodată să schimbe RI și CR , dar el va putea stabili nivelul riscului de audit pe care îl va putea accepta (în general acest risc de audit este destul de redus, nivelul de 5 % este considerat ca acceptabil).
Să presupunem că pentru un client riscul de audit este 5 % , atunci ecuația va fi : 0.05= RI*CR*DR.
RI are un nivel de 80 % și CR este de 50 % și rezultă un detection risk de: DR= 0.05/0.8*0.5 =>DR= 12.5%, ceea ce semnifică că auditorul are 12.5 % riscul de a nu detecta erorile în momentul realizării controlului conturilor, dar în același timp el are 87.5 % șanse de a detecta, utilizând testele de audit, erorile materiale care se regăsesc în conturile societății.
Managementul riscurilor (dealing with risks)
• acceptarea riscurilor (când este vorba de riscuri acceptabile);
• reducerea riscurilor (prin ameliorarea procedurilor de control intern);
• evitarea riscurilot (evitarea de a se angaja în operații riscante);
• transferarea riscului (utilizând sistemul de asigurări).
Riscul de audit este riscul cu care auditorul este confruntat, este cel de a emite o opinie eronată, adică în mod esențial de a certifica conturi conținând erori semnificative care nu au fost decelate și corectate de către întreprindere, și nici detectate de către acesta.
Situația inversă (emiterea rezervelor nejustificate) este puțin probabil în măsura în care conducătorii întreprinderii vor proceda în așa fel încât îi aduc proba că rezerva nu are motiv de a exista.
Aprecierea riscurilor este foarte importantă pentru cei care au sarcina de a aprecia conturile unei întreprinderi, acestea sunt legate de activitatea întreprinderii:
• de sectorul său profesional;
• de organizația sa;
• de dezvoltarea sa regională, națională sau internațională direct sau prin intermediul filialelor;
• de politica pusă în opere de finanțare și de proiecte de dezvoltare
Organizația reținută pe planul administrării și al contabilității va fi în mod particular analizată.
Auditorul neputând să controleze riscurile potențiale susceptibile de a se produce în cadrul întreprinderii, să le identifice pe cele contra cărora întreprinderea nu este protejată și să se facă referire la controalele sale asupra acestora din urmă în scopul de a putea determina dacă ele sunt materializate.
Riscul inerent – riscul legat de mediul întreprinderii
Orice activitate economică induce riscuri în funcție de natura acestor activități , de politicile puse în operă și de situația întreprinderii la un moment dat: acesta este riscul inerent.
Studiul riscului inerent economic vizează activitatea întreprinderii și conduce la cunoașterea completă a faptelor economice susceptibile de a da loc la conturi în scopul de a permite, ulterior, o apreciere corectă a traducerii lor contabile: ”trebuie certificat faptul că conturile anuale dau o imagine fidelă realității, ori realitatea este cunoscută prin intermediul conturilor. Deci trebuie certificat că, conturile anuale sunt fidele ele înselor”.
Riscul inerent poate fi analizat după cum urmează:
• riscul legat de natura operațiilor (care apare la nivelul conturilor anuale = CA)
• riscul legat de politicile alese de către întreprindere(CA)
• riscul legat de situația întreprinderii (CA)
• riscul legat de gestiunea și de calitatea sa (care reiese din nivelul conturilor)
• riscul inerent reglementar
Riscul legat de natura operațiilor
Riscurile legate de activitatea și de structura întreprinderii.Este vorba , mai precis, de riscuri legate de: sectorul de activitate, activitățile exercitate, structura întreprinderii.
Exemplu:
Societate de informatică = risc de înlocuire a produselor
Riscul legat de situația întreprinderii
Conturile anuale ale întreprinderii reprezintă reflectarea activității sale și rezultatul procesului general de tratare a informațiilor care îl reflectă.
Exemplu:
Societate “tânără”, intenție de a face “overtrade”, adică de a finanța nevoia sa de fond de rulment prin furnizori și prin overdraft (decouvert bancar).
Riscul legat de politicile alese de către întreprindere
Politicile alese de către întreprindere au o influență directă asupra faptelor contabilizate și auditorul trebuie să le cunoască pentru a se asigura că ele sunt corect transpuse în contabilitate.
Exemplu: politica de dezvoltare a noilor produse poate accelera înlocuirea anumitor produse, strategia unui grup poate conduce la accentuarea sau, dimpotrivă, la suprimarea susținerii sale financiare pentru o filială.
Politicile vizate sunt toate cele care vizează aspecte fundamentale ale vieții întreprinderii :comercial, financiar, social, cercetare, dezvoltare, producție, investiții.
Riscul inerent reglementar
Operațiile întreprinderii sunt mai mult sau mai puțin afectate de reguli contabile ,fiscale, juridice. Cu cât aceste reguli sunt mai complexe, cu atât riscurile de erori sunt mai mari.
Exemplu: evaluarea stocurilor unei întreprinderi de comerț este mai facilă decât cea a lucrărilor în cursul unei întreprinderi cu ciclu lung, calculul impozitului unui grup integrat fiscal este mai dificil decât cel al unei întreprinderi individuale, etc.
Riscul de nestăpînire (de nemanagerizare)
Riscul de nestăpînire (de nemanagerizare) este în funcție de calitatea procedurilor și de controlul intern și el vizează stăpînirea operațiilor și a conturilor.
În scopul de a stăpîni acest risc trebuie făcută o evaluare a sistemului de control intern al întreprinderii.
Pentru operațiile repetitive, obișnuite , sistemul de gestiune al acestor operații trebuie să fie conceput și aplicat într-un mod de a preveni sau de a detecta și a corecta erorile.
• Stăpânirea operațiilor: sistemul de control intern trebuie să asigure respectarea procedurilor în scopul de a asigura că există o protecție suficientă a activelor, a patrimoniului și a resurselor întreprinderii.
• Stăpânirea conturilor: sistemele contabile și controalele interne trebuie să dea asigurarea că înregistrările contabile corespund unor operații reale referitoare la societate, bine contabilizate, fără a nu uita nici dubla utilizare (angajare), pentru valori și pentru conturi adecvate (un sistem prost conceput poate să afecteze toate sau numai o parte a datelor – evaluarea fiabilității sistemului este deci un element important în decursul auditorului ).
Importanța relativă și pragul de semnificație
Importanța relativă
Importanța relativă se definește în raport cu importanța sau natura unei inexactități care, figurând în informația financiară prezentată, ar putea modifica sau influența judecata sau decizia unui utilizator al acestei informații.
Importanța relativă este în primul rând în funcție de nevoile utilizatorilor de conturi (acționari, creanțieri personali, analiști financiari, etc), deoarece elementele semnificative nu sunt aceleași pentru utilizatori diferiți, dar opinia eliberată de către auditor se adresează tuturor și va trebui să aibă aceeași valoare pentru toți.
Importanța relativă este, de asemenea, în funcție de natura misiunilor auditorului.
Pragul de semnificație
Cabinetul de audit financiar nu poate controla ansamblul operațiunilor unei societăți și, prin urmare, trebuie să conducă misiunea sa sub constrângeri de eficacitate.
În acest scop el își orientează lucrurile sale spre domenii și sisteme semnificative ale întreprinderii care sunt purtători de riscuri.
De fapt pragul de semnificație “este măsura care poate face ca , cabinetul de audit financiar pornind de la o anume eroare, o inexactitate sau o misiune poate afecta regularitatea și sinceritatea conturilor anuale astfel încât imaginea fidelă a rezultatului operațiilor situației financiare și al patrimoniului societății”.
Aprecierea caracterului său semnificativ nu trebuie să se refere la un anumit număr de elemente de referință, dintre care cele mai comun admise sunt următoarele:
• rubrica vizată:capitaluri proprii, evaluarea de exploatere (stocuri), imobilizări:
• rezultatul net ;
• rezultatul curent;
• sau informații referitoare la conturile anuale semnificative (cifra de afaceri, amortismente, provizioane)
Cum se poate calcula pragul de semnificație?
Este în funcție de raționamentul auditorului (judecata profesională).
Poate fi:
• fie 0.5 % – 1 % din cifra de afaceri
• fie 1 % – 2 % din evaluarea activelor
• fie 5 % – 10 % din profitul net
Certificarea regularității, sincerității și a imaginii fidele
Codul de comerț menționează că responsabilitatea conturilor aparține celor care le stabilesc și “ei trebuie să prezinte conturi anuale regulate și sincere și să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor întreprinderii.
Planul contabil general stabilește o relație între noțiuni cu imagine fidelă, cu regularitate și cu sinceritate” cu efectele de a prezenta stări care reflectă o imagine fidelă a situației și a operațiilor întreprinderii, contabilitatea trebuie să satisfacă, cu respectarea regulilor de prudență, a obligațiilor de regulalitate și de sinceritate.
Prudența este aprecierea rezonabilă a faptelor în scopul de a evita riscul de transfer asupra viitorului a incertitudinilor prezente susceptibile de a grupa patrimoniul și rezultatele întreprinderii.
Regularitatea este conformitatea la reguli și proceduri în vigoare.
Sinceritatea este aplicarea de bună credință a acestor reguli și proceduri.
Noțiunea acceași cu imaginea fidelă este deci legată de aplicarea principiilor contabile, chiar dacă aceste principii sunt contradictorii din punct de vedere teoretic cu conceptul însuși (ca de exemplu costul istoric și principiul de prudență).
Contabilii vor trebui să se asigure că acestea sunt principiile contabile, în general, admise care sunt aplicabile, să se asigure de alegerea principiului, cel mai bine,adaptat și să verifice că aceste informații care vizează aceste alegeri este în mod normal detaliată în anexa care constituie partea integrată a conturilor.
El va verifica că, contabilitatea nu înregistrează decât operații reale și se va asigura că aceste operații sunt în mod corect înregistrate și prezentate în conturile anuale puse la dispoziția publicului și a terților (salariați, furnizori, clienți, bănci)prin intermediul tribunalelor de comerț.
Organizarea misiunii propriu- zise
Acceptarea mandatului – Obiective
Atunci când un auditor este solicitat pentru a accepta un mandat sau pentru a fi de acord cu o propunere de audit contractual, el trebuie să primească informații de bază referitoare la întreprindere în scopul de a aprecia particularitățile, de a face a primă delimitare a riscurilor sale specifice și a punctelor sale forte.
Aceste imformații trebuie să-i permită să verifice faptul că, cabinetul:
• dispune de mijloace intelectuale și materiale necesare executării misiunii
• respectă regulile de obiectivitate și de independență
• a apreciat toate riscurile inerente misiunii și clientului
Informația căutată
Natura informațiilor căutate este foarte apropiată de cele necesare fazei de luare la cunoștiință a întreprinderii.
Aceste informații trebuie să fie suficient de precise pentru a-i permite identificarea riscurilor de erori cele mai importante și dificultăți majore pe care el le va putea întâlni în misiunea sa, dar pentru a evita costuri nerecuperabile dacă misiunea este refuzată.
Tehnici utilizate
La acest stadiu, auditorul caută să colecteze un maxim de informații într-un minim de timp, el procedează prin:
• întrețineri cu responsabilii întreprinderii,
• examinarea anumitor documente(conturi anuale, bugete, proceduri…)
• vizita localurilor
Dacă sectorul este în mod particular nou pentru el, el procedează la consultarea specialiștilor sau documentelor externe.
Această etapă este realizată de către un auditor experimentat.
Scrisoare de misiune
La finele acestei etape, auditorul apreciază dacă o scrisoare de misiune este necesară sau nu. Această procedură permite, în mod general, de a asigura că,clientul este de acord cu termenii intervenției sale, în special în cazul misiunii contractuale..
Orientarea și planificarea misiunii
Trebuie început prin:
• luarea la cunoștiință, în mod general, a întreprinderii,
• determinarea domeniilor semnificative;
• redactarea unui program de muncă general;
Aprecierea controlului intern și analiza operațiilor punctuale și excepționale
Aprecierea controlului intern cuprinde două etape:
• înțelegerea procedurilor de tratare a datelor;
• verificarea funționării pentru dacă a ști dacă este legitim posibil de a insista pe fiabilitatea lor;
Controlul conturilor
Trebuie făcute controale care ne permit să apreciem:
• continuitatea exploatării;
• permanența metodelor;
• specializarea exercițiilor.
Programul său de lucru îi va permite să se asigure:
• că activele există și că ele aparțin societății
• că pasivele, veniturile și cheltuielile se referă la societate
Lucrări de final de misiune
Cabinetul de audit financiar va face o sinteză a concluziilor sale și constată lucrările sale. El verifică cu această ocazie coerența conturilor anuale cu informațiile obișnuite.
Redactarea raportului
Cabinetul de audit financiar, în funcție de elementele stabilite, comunică rapoartele sale: raportul general.
Documentația de lucru
Documentația de lucru și ținerea dosarelor de lucru reprezintă o obligație reglementară și o necesitate tehnică.
• Obligația reglementară permite de a justifica că diligențele au fost efectuate, că normele au fost aplicate și că, concluziile și opinia referitoare la conturi sunt fondate.
• Necesitatea tehnică și stabilirea dosarelor permit, de asemenea, de a delega o parte a lucrărilor colaboratorilor sau a altor persoane.
Dosarul permanent
După cum indică numele său, este vorba de elemente colectate care pot fi utilizate pe mai multe exerciții.
Este vorba, de exemplu, de orice element care permite de a vedea ceea ce poate conduce la identificarea întreprinderii, controlul său intern, analiza permanentă a principalelelorrubrici ale conturilor anuale, tot ceea ce vizează mediul juridic, adică:statutele, procesele – verbale, principalele contracte și diversele desemnări ale anilor precedenți (dacă este vorba de un client nou), rate și indicatori de calcul, etc.
Dosarul anual
Este vorba de elemente primite în cursul anului și a cărui utilizare n u va fi necesară decât în cadrul exercițiului vizat și controlat.
El va cuprinde, desigur, programul de lucru, referitor la date, vizite efectuate, compoziția echipei de lucru, urmărirea bugetelor, supervizarea efectuată, teste de apreciere a controalelor interne și orice colectare de elemente care probează conturile, scrisoarea de confirmare primită de la societate, conturile anuale ale societății.Acestea sunt dosare care trebuie să fie conservate 10 ani.
Delegarea și supervizarea
Supervizarea se exercită, în prealabil, lansării misiunii care verifică bugetele, onorariile, planificările și planul misiunii.
În timpul misiunii trebuie supravegheat ca, colaboratorii să execute programul de lucru în termenele prevăzute și trebuie întocmită o situație a problemelor particulare pe care ei le pot întâlni cu ocazia activității lor de audit.
La sfârșitul misiunii, semnarea raportului va asigura faptul că punctele din programul de lucru au fost realizate.
1.3.4 Raportul auditorului
Elemente de bază ale raportului auditorului
Raportul auditorului cuprinde elementele de bază următoare și în general în această ordine:
• titlul
• destinatarul
• un paragraf de deschidere sau introducerea corespunzătoare
Identificarea conturilor anuale auditate.
O mențiune a responasbilităților respective de conducere și ale auditorului
• un paragraf care prezintă întinderea lucrărilor și natura misiunii de auudit
Referințele la Normele Internaționale de audit ( ISA ) sau la normele sau practicile naționale
O descriere a lucrărilor efectuate de auditor:
• un paragraf de opinie care conține expresia opiniei asupra conturilor anuale;
• data raportului;
• adresa auditorului;
• semnătura auditorului.
Este de dorit ca auditorul să aibă o anumită uniformitate în conținut și anume forma pentru a facilita înțelegerea din partea lectorului (cititorului).
Titlul
Raportul auditorului trebuie să aiba un titlu apropriat, este recomandabilă utilizarea termernului de auditor independent în titlu pentru a distinge raportul auditorului de rapoartele care ar fi putut fi emise de către alte persoane, precum conducători, Consiliul de Administrație sau rapoarte ale altor auditori.
Destinatar
Raportul trebuie sa fie adresat unui destinatar apropiat în funcție de circumstanțele misiunii și ale obligațiilor legale. În mod ordinar raportul este adresat , fie acționarilor , fie consiliului de administrație al entităților ale cărui conturi anuale au fost audiate .
Paragraful de introducere
Raportul auditorului trebuie să se identifice conturile anuale care constituie obiectul auditului ca și data și perioada acoperite de aceste documente.
Raportul trebuie să indice că conturile anuale relevă responsabilitatea conducerii entității și că responsabilitatea auditorului este de a formula o opinie asupra acestor conturi anuale.
Conturile anuale sunt reprezentarea faptelor conducerii și pregătirea lor cere ca, conducerea să facă estimări contabile și să poarte judecăți care au o incidență semnificative, ca ea să determine principiile și metodele contabile însușite care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea conturilor anuale.
O ilustrare a paragrafului de introducere :
„Am precedat la auditul bilanțului societății X încheiat la 31 dec 199x precum și a contului de rezultat și al tabloului fluxului de trezorerie pentru exercițiul închis la această dată , care sunt anexate prezentului raport. Aceste conturi anuale relevă responsabilitatea conducerii . Responsabilitatea noastră este, pe baza auditului nostru, de a exprima o opinie asupra acestor conturi anuale”.
Paragraful referitor la întinderea lucrărilor și natura misiunii de audit
Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit indicând că ele au fost îndeplinite după normele IAS sau după normele și practicile internaționale. Întinderea lucrărilor acoperă posibilitatea, pentru auditor, de a pune în operă procedurile de audit judecate necesare. Lectorul are nevoie de a avea asigurarea că auditul a fost efectuat conform normelor și practicilor în vigoare.
Raportul trebuie să specifice că auditul a fost planificat într-un mod de a obține o asigurare rezonabilă că conturile anuale nu comportă anomalii semnificative .
Paragraful de opinie
Raportul auditorului trebuie in mod clar sa facă starea opiniei auditorului asupra faptului de a ști dacă conturile anuale dau o imagine fidele( sau sunt prezentate intr-o manieră fidelă in toate aspectele lor semnificative), în acord cu referentialul contabil și conform cu prescripțiile legale.
Termenii utilizați pentru examinarea opiniei auditorului sunt ,, dau o imagine fidelă” sau ,,prezintă intr-o manieră fidelă in toate aspectele semnificative”; aceste formulări sunt echivalente. Aceste doua formulări semnifică faptul că, auditorul nu consideră decât elementele semnificative referitoare la conturile anuale.
Referențialul contabil este constituit din normele IASS, din regulile emise de instituțiile profesionale și de practica generală care sunt puse in evidență intr-o țară și iau în considerație, într-o manieră apropiată, exigențele de sinceritate și legislația locală. În plus față de opinia relativă la imaginea fidela (sau la prezentarea fidelă a conturilor anuale, în toate aspectele lor semnificative), poate fi necesară includerea cu raportul auditorului a unei opinii asupra faptului de a ști dacă aceste conturi sunt conforme cu alte prescripții legale sau statutare.
O ilustrare a paragrafului de opinie ce comporta aceste puncte este dată:
“Cu avizul nostru, conturile anuale dau o imagine fidelă a situației financiare a societății la 31 decembrie 199x, a rezultatului acestor operații și a fluxurilor sale de trezorerie pentru exercițiu încheiat la această dată, în conformitate cu …”
Dacă conturile anuale fac obiect al unei distribuții extensive în afara frontierelor țarii de origine, este recomandat ca auditorul să facă referiri la normele țării de origine în maniera următoare:
“… in conformitate cu principiile contabile generale admise în xxx …”
Această mențiune va ajuta utilizatorul să identifice mai bine că, principiile contabile au fost urmate pentru stabilirea conturilor anuale.
Data raportului
Raportul auditorului trebuie să se refere la data de finalizare a lucrărilor de audit. Lectorul este astfel informat că auditorul a apreciat efectele, asupra conturilor anuale și asupra raportului său, a evenimentelor și tranzacțiilor care au intervenit și de care are cunoștință până la această dată.
Dacă responsabilii contabili au cunoștință de “evenimente posterioare” după emisiunea raportului, ar trebui, în ciuda puterii de a cere modificarea conturilor de a pregăti o comunicare pe care să o dea publică adunării.
Adresa auditorului
Raportul trebuie să menționeze un loc specific care este în general cel al orașului în care sunt situate birourile auditorului.
Semnătura auditorului
Raportul trebuie să poarte semnătura cabinetului de audit al auditorului. Raportul de audit poartă, în general, semnătura cabinetului de audit deoarece acesta din urmă își asumă responsabilitatea auditului.
Capitolul 2
PREZENTAREA FIRMEI ELIS PAVAJE
2.1. Scurt istoric al firmei Elis Pavaje
Rezultatele vorbesc de la sine – Elis Pavaje și-a început activitatea în 1991 ca o mică afacere de familie cu o producție de doar 17 mp/zi, realizată pe un utilaj artizanal.
În timp, experiența și-a spus cuvântul, iar acum, după 21 ani de activitate, compania a dezvoltat cea mai largă gamă de pavaje de pe piața românească, aducând în completare un pachet de servicii special creat pentru a întâmpina necesitățile clienților în toate aspectele amenajării spațiilor cu pavaje.
Creșterea constantă a Elis s-a bazat pe o bună strategie de dezvoltare și un management eficient, dar și pe o constantă atenție față de nevoile pieței. Astăzi, Elis Pavaje este o echipă formată din 350 de angajați ale căror eforturi asigură o producție de peste 8.000 mp/zi în două unități de producție și o cifră de afaceri anuală de aproape 60.000.000 RON în anul 2010.
2.2. Principalele avantaje Elis Pavaje
Elis Pavaje este aproape de oameni
Intotdeauna atent la cerintele pietei, gaseste solutiile optime, adaptate diferitelor necesitati de amenajare a spatiilor. Imbunatatirea permanenta a ofertei, gama de produse in continua evolutie si serviciile personalizate sunt raspunsul la intelegerea nevoilor specifice ale clientilor. Producatorul de pavaje Elis este aproape de oameni, fiind alegerea optima si personalizata de pe piata pavajelor.
Elis Pavaje este consultantul numarul 1 in amenajarile cu pavaje
Multitudinea si diversitatea de proiecte realizate in decursul timpului au dus la dobandirea unei experiente considerabile in domeniu. Cunoasterea tuturor detaliilor privind recomandarea tipurilor de produse si de montaj specifice fiecarei destinatii in parte, in functie de trafic sau uzura, au consacrat si au facut din Elis Pavaje un veritabil consultant in amenajarile cu pavaje.
Elis Pavaje ofera valoare adaugata ambientului
Prin fiecare proiect, Elis, producator de pavele isi demonstreaza maiestria in amenajarea spatiilor, dubland valentele functionale cu cele estetice. Elis Pavaje nu ofera doar o solutie de amenajare eficienta, un montaj corect si util, ci se preocupa constant de infrumusetarea intregului ambient, adaugand valoare arhitecturii prin aranjamentele create.
Expertiza si consultanta
Prin proiectele realizate de-a lungul timpului, de diferite dimensiuni si grade de complexitate, Elis Pavaje a acumulat o experienta semnificativa in amenajarea spatiilor. Fie ca este vorba de spatii publice (parcuri, alei, parcari sau spatii comerciale ale diverselor companii), fie ca este vorba de spatii particulare, Elis Pavaje se adapteaza perfect cerintelor specific si exploateaza la maxim utilitatea fiecaruia. Cunoasterea in cele mai mici detalii a intregului proces de amenajare a consacrat Elis Pavaje drept un veritabil consultant in domeniu. Relatia apropiata cu clientii, atentia acordata nevoilor specifice ale acestora, fac ca recomandarile oferite cu privire la tipurile de produse si de montaj (montaj dale, montaj borduri, montaj pavele etc) necesare amenajarii spatiilor sa fie perfect adaptate fiecarei situatii in parte.”
Principalele avantaje Elis Pavaje pe scurt
Varietatea ofertei: gama bogată de produse în forme și culori variate.
Montaj profesionist oferit de echipele proprii formate din 150 de oameni și o experiență de 20 de ani și o investiție în utilaje de 3 milioane euro.
Serviciul de montaj este asigurat și de o vastă rețea de montatori colaboratori.
Calitatea produselor oferite.
Seriozitate și profesionalism în relațiile cu clienții și partenerii.
Promptitudine în livrări și operativitate în serviciile oferite.
Produse accesibile clienților din toată țara prin rețeaua de distribuitori.
Servicii de proiectare și consultanță.
Elis – un producator de pavele cu experienta
Unitate si coerenta – Dl. Elisiu Gota a pus bazele si conduce de mai bine de 19 ani compania Elis Pavaje, devenita in prezent liderul amenajarilor cu pavaje de pe piata romaneasca. Impreuna cu fiii, Emil si Vasile, managerul Elisiu Gota dezvolta in fiecare zi afacerea de succes numită Elis Pavaje, cu intuitie si dedicare, incredere si multa munca.
“Dedicam succesul a peste 19 ani de activitate unei echipe a carei preocupare constanta a fost transformarea calitatii produselor si serviciilor noastre intr-o promisiune indeplinita. Aprecierile noastre se indreapta de asemenea catre clientii si colaboratorii Elis Pavaje. Impreuna facem viata mai frumoasa.
Elisiu Gota, Presedinte
"Prin fiecare proiect de amenajare se materializeaza un vis. Avem încredere in capacitatea noastra de a crea si credem in viziunea clienților nostri. Ne angajam sa transformăm viziuni in realitate."
Elisiu Gota, Director general
"Intreaga activitate a firmei Elis Pavaje are la baza cateva principii: atentia acordată nevoilor clientului, accentul pus pe calitatea produselor si lucrarilor, promptitudinea in executie. Respectarea lor ne-a adus in pozitia de lider al industriei."
Garanția calității
Elis Pavaje răspunde celor mai stricte norme și exigențe europene de calitate și protecție a mediului, făcând din continua tehnologizare și perfecționare a procesului de producție un scop în sine.
Asigurarea controlului calității, încrederea în procesele proprii de producție și în performanțele echipei permit companiei Elis Pavaje să ofere 5 ani garanție atât pentru produsele sale, cât și pentru lucrările prestate.
2.3. Principalele produse și servicii oferite de Elis Pavaje
Montaj pavele – etapele amenajarii
Prin pavare trebuie sa se inteleaga o serie de straturi de materiale diverse, suprapuse pe terenul natural, care au menirea de a realiza o structura corespunzatoare indeplinirii unei destinatii speciale. Indiferent daca este vorba de un pavaj destinat traficului greu sau de un pavaj destinat traficului pietonal, firma gestionează intregul proces de amenajare a spatiilor. Are capacitatea de a realiza toate etapele necesare unui proiect complex: decopertare, furnizarea materiualelor folosite la stratul suport din resurse proprii, transportul materialelor, montaj pavele, montaj dale, montaj borduri, montaj rigole, executare rambleuri, realizare ziduri de sprijin, asfaltari, lucrari de canalizare si alimentare cu apa.
Cu o vasta experienta in domeniul pavajelor, echipele de montaj sunt instruite sa faca fata atat montajului propriu-zis al pavelelor, cat si lucrarilor de pregatire a terenului, debarasare sau alte lucrari specifice necesare. Pentru a asigura calitatea lucrarilor prestate, compania se ingrijeste de continua pregatire și motivare a angajatilor. In acest fel, echipele de montaj dobandesc precizia, migala și talentul necesar pentru a duce munca lor aproape de perfectiune.
Montaj pavele, montaj dale si montaj borduri – solutii profesionale
Se asigură serviciul de montaj al pavelelor si montaj al bordurilor si printr-o vasta retea de colaboratori, cu care există excelente relatii de parteneriat.
Elis Pavaje – o multitudine de produse pentru amenajările cu pavaje
Elis Pavaje produce sisteme complete de dale și borduri într-o gamă bogată de forme, dimensiuni și culori, pentru diverse necesități de amenajare. De la pavaje rezidentiale, pavaje industriale, dale și borduri vibropresate, până la rigole, jardiniere, blocheti, bolțari de zidărie și bolțari de fundație, Elis Pavaje asigură întregul evantai de produse necesare pentru exploatarea eficientă a oricărui spațiu, în funcție de destinația acestuia.
Elis Pavaje – pentru amenajări cu personalitate
Elis Pavaje conferă clienților satisfacția puterii de alegere, gama de produse fiind în așa fel concepută încât să răspundă atât nevoilor utilitare, cât și celor estetice.
Dincolo de calitatea lor deosebită, formele interesante, suprafața netedă și finisajele atente conferă acestor dale un aspect estetic aparte. Se recomandă folosirea lor la zone pietonale, curți, alei de gradină, terase, drumuri de acces la dependințe, parcuri și piețe.
Pavaje rezidentiale
Recunoscute pentru calitatea lor impecabila, pavajele rezidentiale se disting prin suprafata neteda si finisajele atente. Cu o cromatica deosebita si forme interesante care le confera un aspect estetic placut, pavajele rezidentiale au o functionalitate aparte. Pavajele rezidentiale sunt alegerea ideala pentru pavarea de zone pietonale, curti, alei de gradina, terase, drumuri de acces la dependinte, parcuri si piete.
Pavaje vibropresate – garantia calitatii in materie de pavaje
Desi aspectul estetic al pavajelor este valorificat in mod diferit de fiecare din noi, in ceea ce priveste calitatea materialelor folosite, exista un singur procedeu care poate garanta rezistena: vibropresarea. Pavajele vibropresate Elis sunt realizate prin turnarea betonului semi-uscat cu ajutorul vibropresei hidraulice, proces de fabricatie ce este automatizat cu ajutorul utilajelor de ultima generatie. Betonul, preparat cu un continut minim de apa pentru a indeplini cele mai bune caracteristici de manipulare si rezistenta, este turnat in matrite din otel, iar actiunea hidraulica a presei vibratoare coboara, comprimand betonul si eliminand orice apa in exces. Compactarea este atat de eficienta incat matritele pot fi scoase si reutilizate imediat lasand pavajele vibropresate intacte.
Ce presupune vibropresarea hidraulica a pavajelor Elis ?
Pavaje vibropresate cu rezistenta foarte buna la uzura datorita materialului dens, omogen.
• Datorita automatizarii intregului proces de productie, rezulta pavaje vibropresate care-si pastreaza calitatea si dimensiunile precise pentru fiecare produs in parte. Aceste pavaje vibropresate sunt recomandate pentru zone cu trafic intens, inclusiv pentru suprafete industriale.
• In fabricarea pavajelor vibropresate se utilizeaza beton semiuscat, reducandu-se astfel consumul de apa.
• Cantitatile de materii prime folosite la productia pavajelor vibropresate sunt exacte si respecta standardele internationale de calitate.
Cu inteligenta, pricepere si multa pasiune pentru meseria noastra, firma a dezvoltat cea mai larga gama de modele de pavaje de pe piata romaneasca, aducand in completare un pachet de servicii perfect adaptate pentru a intampina cerintele clientilor in amenajarea spatiilor cu pavaje. Serviciile de consultanta in amenajare oferite de Elis Pavaje sunt menite sa ajute fiecare client sa-si materializeze viziunea de la proiect pana la structura finala, oferindu-i posibilitatea de a-si alege produsul care i se potriveste din modelele de pavaje oferite.
Pavaje industriale: rezistenta si calitate
Pavajele industriale au proprietati speciale care le confera durabilitate si rezistenta crescuta. Prin grosimea mai mare si forma autoblocanta, pavajele industriale se preteaza la traficul greu si intens. Folosirea pavajelor industriale pentru parcari, strazi, statii de carburanti, spatii commerciale sau sedii logistice, contribuie la infrumusetarea si organizarea spatiilor considerate a fi doar utilitare. Elis Pavaje ofera o gama larga de modele de pavaje industriale, din care suntem siguri ca isi gaseste fiecare client modelul dorit.
Dale pentru terase
Dalele pentru terase completeaza paleta produselor destinate amenajarii teraselor si aleilor din gradini. Cu grosimi mai mici decat pavelele obisnuite, aceste dale pentru terase sunt produse din beton si imita textura lemnului sau a pietrei naturale.
Rigole
Prin fiecare proiect pe care il realizam, ne demonstram maiestria in amenajarea spatiilor, imbinand valentele functionale cu cele estetice. Rigolelesunt destinate marginilor trotuarelor, strazilor sau curtilor, asigurand scurgerea apei si pastrarea aspectului curat si placut al spatiului amenajat. Aceste rigole au diferite forme pentru a se potrivi terenului si pavajului ales adecvate atat domeniului rezidential, cat si celui industrial.
Va prezentam rigolede diferite forme, pentru ca dumneavoastra sa optati pentru cel potrivit terenului si pavajului ales. Modelul de rigola se alege in functie de cantitatea de apa care trebuie evacuata, de lungimea si de panta santului.
Borduri: forme si dimensiuni variate
Bordurile au un rol important in amenajare, ele contribuind la finisarea proiectului. De diferite forme si dimensiuni, bordurile pe care vi le propunem se potrivesc diverselor tipuri de pavaje utilizate.
Servicii profesioniste de montaj borduri
Echipa experimentata, alcatuita din 150 de oameni, experti in domeniul pavajelor ofera servicii profesioniste de montaj borduri la preturi avantajoase. Serviciile de montaj al bordurilor si pavelelor sunt asigurate, de asemenea de o vasta retea de colaboratori.
Blocheti – pentru ziduri de sprijin din pamant armat
De la amenajarea unei curti interioare, pana la o structura de pamant armat, care preia incarcari majore, blochetii seria Compac III sunt ideali pentru orice aplicatie in domeniul consolidarilor de teren si al lucrarilor de arta, in realizarea zidurilor de sprijin.
Usurinta montajului, aspectul estetic si fiabilitatea sistemului sunt doar cateva avantaje pentru utilizarea blochetilor in situatii cat mai variate.
Dezvoltarea blochetilor se face sub licenta unui mare producator mondial KEYSTONE(S.U.A.), care sprijina firma Elis Pavaje prin know how-ul si experienta de peste 20 de ani in domeniu, pentru a putea oferi pietei romanesti aceste produse la cele mai inalte standarde de calitate.
Compac lll
Blocheti – blocuri modulare prefabricate din beton pentru ziduri de sprijin din pamant armat.
Sunt realizati din beton de inalta rezistenta, cu absorbtie scazuta de apa, pentru structuri cu o durata mare de viata. Toate elementele structurale sunt interconectate folosind pini, de rezistenta marita, din fibra de sticla pentru asigurarea unor forte puternice de legatura. Pinii de conectare permit o aliniere mai usoara a elementelor si asigura o conexiune mecanica suplimentara cu materialele folosite la armarea solului. Sistemul cu pini, patentat, reprezinta diferenta majora, furnizand siguranta si securitate unei solutii structurale pentru ziduri de sprijin. Noul gol pentru aliniere permite o miscare stanga-dreapta de pana la 3.80 cm, reducand taieturile necesare la zidurile cu geometrie complexa. Golurile interioare si forma mai lata a acestor blocheti, ii fac mai usor de manipulat, furnizeaza o legatura mai solida cu geogrilele si intre elemente.
Avantaje:
– greutate scazuta, pentru usurinta manipularii;
goluri largi pentru usurarea introducerii agregatelor;
conexiune imbunatatita si transmitere directa a fortelor de intindere;
excelenta flexibilitate la colturi sau curbe
Ce sunt boltarii din beton?
Boltarii din beton sunt unul dintre produsele Elis Pavaje cu aplicatii in constructia zidurilor, a dependintelor si a anexelor din jurul unei gospodarii sau cladiri, precum si a fundatiilor sau a zidurilor portante ale cladirilor. Boltarii sunt produse din beton semiuscat, presat in matrite cu ajutorul vipropreselor. Elis Pavaje comercializeaza 2 modele de boltari de zidarie si 3 modele de boltari de fundatie.
Materiile folosite la boltari: cimentul, nisipul, pietrisul si apa sunt materiale naturale si nu prezinta efecte negative asupra sanatatii si vietii oamenilor.
Avantajele utilizarii boltarilor din beton
Produse din beton cu fasonare speciala, boltarii din beton au aplicatii atat in constructii civile, cat si in cele industriale. Dimensiunile exacte si marimea acestor boltari din beton asigura o executie rapida a constructiei reducand costurile manoperei si ale timpului de executie.
Boltari de zidarie pentru ziduri exterioare si ziduri interioare
Boltarii de zidarie se folosesc la constructia de garaje, pivnite, magazii, grajduri, ferme, garduri inalte, atat pentru zidurile exterioare, cat si pentru cele interioare. Desi calitatile termoizolante ale acestui material sunt deficitare, datorita perfectionarii tehnologiilor de aplicare a polistirenului pe exteriorul cladirilor, se pot realiza si constructii civile cu destinatia de locuinta.
Pentru constructia diferitelor tipuri de ziduri, utilizati boltarii de zidariede la Elis lider in productia de pavaje si produse conexe!
Boltari de fundatie
Domeniul prioritar de utilizare a acestor boltari cu goluri este constructia de ziduri portante la pivnite, garaje, cladiri agricole, ateliere, cladiri industriale si alte cladiri.
Ca betonare suplimentara a acestor boltari de fundatie se poate turna beton monolit si beton armat in zidarie, respectiv coloane (stalpi) fara o cofrare prealabila.
Fiecare rand de pe paletul de boltari de fundatie(BF1, BF2) contine si un boltar special care poate fi sectionat foarte usor pentru a avea o jumatate de boltar la inceput de rand.
Jardiniere Elis Pavaje
Forme interesante de jardiniere
Decorati-va curtea cu jardinierele produse de Elis Pavaje! Prin formele interesante si placute, aceste jardiniere se potrivesc curtilor, dar si strazilor, parcurilor sau parcarilor. Jardinierele permit pastrarea curateniei in spatiile publice si private care vor fi decorate cu flori si plante.
Materiale de rostuit
Mortarul pentru rosturile pavajelor este produs pe baza de rașina epoxidica, are proprietați bune de aderența și asigura o buna fixare a pavelelor intre ele. Are efect de dren asupra rețelei de rosturi și impiedica creșterea vegetației. Folosirea acestui material contribuie la creșterea aspectului estetic al suprafeței pavate.
Garduri din beton: eleganța desavarsita !
Linia elegant-naturala a produsului este data de suprafata neregulata a acestuia, realizata prin splitare (aspect de piatra obținut prin despicare controlata a blocului de beton). Fabricate din beton vibropresat, blocurile modulare care compun produsul dau frau liber imaginației dumneavoastra in realizarea gardului mult visat. Folosit ca perete plin sau in combinație cu fier forjat, efectul estetic al gardului care ne imprejmuiește proprietatea, aparand-o in același timp, este unul deosebit, cu atat mai mult cu cat blocurile modulare folosite au un aspect natural de piatra.
Garduri din beton din blocuri modulare
Variantele de gri și crem, in care este disponibil produsul, permite crearea unor jocuri cromatice aparte pentru realizarea gardurilor din beton din blocuri modulare.
Produse de curățare și întreținere
Pentru a menține o stare perfectă de funcționare a pavajelor este necesară și recomandată utilizarea constantă și corectă a produselor de curâțare și întreținere. Aceste produse acoperă o gamă extinsă de utilizare, de la înlăturarea petelor de ulei, a algelor și mușchilor sau efloresecențelor de var și ciment până la sigilarea și protejarea pardoselilor din beton, a celor de gips sau a pietrei naturale.
Capitolul 3
ORGANIZAREA ȘI EFECTUAREA CONTROLULUI FINANCIAR PROPRIU LA S.C. ELIS PAVAJE S.R.L.
Controlul financiar este reglementat prin Legea nr.30/22.03.1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar; HG.720/1991 privind organizarea și funcționarea controlului propriu, publicată în Monitorul Oficial nr.75/1992.
Controlul financiar propriu se organizează și funcționează la ministere, departamente, organe centrale de stat, regii autonome, societăți comerciale, instituții bugetare și organe ale administrației publice. Acestea funcționează după Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților patrimoniale economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale republicată.
Regiile autonome, societățile comerciale, asociațiile și alte persoane juridice cu activități economico-financiare își organizează controlul financiar propriu, potrivit legii, precum și prevederilor din statutele proprii.
Controlul care se organizează în unitățile patrimoniale poate îmbrăca formele de control financiar preventiv (C.F.P.), control ierarhic operativ curent (C.I.O.C.), control intern de gestiune (C.I.G.) sub denumirea de control propriu.
Controlul financiar propriu(din interiorul unității), organizat în virtutea actelor normative în vigoare , de managerii acestora, se manifestă sub următoarele forme:
Controlul financiar preventiv cu scopul de a opri de la efectuare toate acele operații economice și financiare nelegale, nereale, neeconomicoase;
Controlul ierarhic operativ curent, ca formă de control prin care fiecare persoană cu funcție de conducere este obligată să verifice permanent activitatea compartimentului sau persoanelor din subordine;
Controlul financiar de gestiune pentru efectuarea controlului ulterior cu caracter gestionar de fond asupra administrării mijloacelor materiale și bănești.
3.1. Controlul financiar preventiv
Este o formă a controlului financiar propriu, reglementat prin HGR nr.720/10.10.1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 75/1992 și prin Ordonanța Ministerului Economiei și Finanțelor nr.63943/1991. În economia de piață, controlul financiar preventiv, prin conținutul său și în momentul executării, asigură oprirea de la efectuare a tuturor operațiilor economice sau financiare care nu sunt legale, reale, economice, oportune și necesare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea dispozițiilor legale, imobilizarea fondurilor și păgubirea avutului public și privat.
Controlul financiar preventiv prezintă unele caracteristici față de celelalte forme de control organizate și exercitate la nivelul unităților economice:
are un caracter patrimonial. Această caracteristică vizează în primul rând apărarea fără condiții a integrității patrimoniului unității și se exercită de persoane cu înaltă calificare profesională.
are un caracter profilactic de prevenire. Acesta oprește operațiile care nu îndeplinesc următoarele cinci condiții: legalitate, oportunitate, necesitate, realitate, economicitate.
are un caracter documentar, deoarece toate operațiile care se doresc a fi derulate sunt menționate expres în documente.
are un caracter total, adică trebuie să cuprindă absolut toate operațiile economice existente.
are un caracter formal. Modul de completare a documentelor –trebuie să se completeze toate rubricile, efectuându-se calcule în totalitate sau prin sondaj.
Controlul financiar preventiv se exercită de șeful compartimentului financiar-contabil sau de înlocuitorul legal și de drept al acestuia desemnat de conducătorul unității patrimoniale.
Controlul financiar preventiv se exercită pe baza normelor metodologice elaborate de ministerul finanțelor și pe baza legii privind organizarea controlului financiar și a gărzii financiare.
Controlul financiar preventiv asupra documentelor privind operațiuni din care se nasc sau derivă drepturi și obligațiuni patrimoniale, precum și cele privind stingere sau lichidarea unor drepturi sau obligațiuni se realizează în două etape:
atestarea sau certificarea șefului compartimentului de specialitate în care se execută operațiunea care, prin semnarea documentului își asumă răspunderea asupra realității, legalității, necesității, oportunității și economicității.
viza de control financiar preventiv dată de șeful compartimentului cu atribuții financiar contabile sau de către persoanele împuternicite.
La fiecare operațiune supusă controlului financiar preventiv se face o verificare și analiză completă pentru a se constata respectarea cumulativă a celor cinci condiții:
1 2 3 4 5
legalitate necesitate oportunitate realitate economicitate
Prin verificarea legalității unei operații economico-financiare controlul financiar preventiv urmărește:
operația sau acțiunea înscrisă în document să aibă la bază un act normativ(lege, hotărâre de guvern, ordin, etc.) și care prevede, de principiu, efectuarea acesteia;
respectarea condițiilor(principiilor) prevăzute în mod expres de actul normativ, fie pentru a se produce operația sau acțiunea însăși înscrisă în documentul prezentat la viza de control financiar preventiv, fie pentru a se produce la nivelul cantitativ și valoric preconizat prin document;
existența unor prevederi de plan care constituie baza legală a declanșării operației sau acțiunii, care stabilesc nivelul la care urmează a se produce o anumită operație sau acțiune patrimonială;
existența unei decizii sau hotărâri a conducerii unității sau organului ierarhic superior, prin care se dispune, în limitele competențelor legale, efectuarea unei operații sau acțiuni prin care se angajează patrimoniul unității;
existența unei documentații tehnico-economice aprobată în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare;
prețurile și tarifele utilizate au o bază legală.
Verificarea realității sau autenticității operațiilor economice vizează două grupe de obiective: dacă operația, prin însăși natura sa, are legătură directă cu activitatea unității economice și dacă aceasta(unitatea) dispune de toate condițiile și mijloacele de realizare a operației în mărimea solicitată. Prima grupă de obiective vizează posibilitatea existenței și producerii unei anumite operații, cea de-a doua permite transformarea posibilității în realitate.
În această accepție, verificarea realității operației economice de către controlul financiar preventiv presupune urmărirea următoarelor aspecte:
existența unei activități reale a unității patrimoniale care impune efectuarea operației respective;
existența unor sarcini de plan reale a căror realizare reclamă efectuarea unei anumite operații economico-financiare;
mărimea operației este stric determinată de mărimea sarcinii de plan aferentă perioadei;
existența mijloacelor materiale, tehnice și financiare necesare realizării operației;
existența cadrului organizatoric adecvat de efectuare a operației;
asigurarea locului de realizare a operației economico-financiare cu forța de muncă corespunzătoare, etc.
Verificarea necesității unei operații economico-financiare urmărește ca efectuarea acesteia să rezulte din nevoile reale de funcționare ale unității patrimoniale, nevoi determinate la rândul lor de îndeplinirea unor indicatori planificați sau a unor acțiuni stabilite prin acte normative de organul ierarhic superior.
Cu ocazia verificării necesității operațiilor controlului financiar preventiv se urmărește dacă:
operația este determinată de o activitate ce urmează a se desfășura în unitatea economică;
nivelul la care este preconizat a se realiza operația solicitată, este corelat cu parametrii activității, fie cei stabiliți prin plan, fie cei existenți în momentul respectiv;
operația are caracter de repetabilitate. Dacă operația are caracter întâmplător trebuie analizați atât factorii din interior, cât și cei din exterior care determină necesitatea producerii;
documentele în care sunt înscrise astfel de operații au viza consilierului juridic sau aprobarea conducătorului unității, semnături care întăresc caracterul de necesitate al acestora;
necesitatea efectuării operației să fie determinată de nevoi de funcționare imediată ale unității patrimoniale. Pentru cazurile în care se solicită, prin documentele prezentate la viza de control financiar preventiv, operații care vor fi necesare unității într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, persoana care exercită controlul va analiza motivele devansării și efectele situației economico-financiare a întreprinderii.
Verificarea oportunității operațiilor economico-financiare, de către controlul financiar preventiv are în obiectiv un singur element – momentul sau perioada optimă de înfăptuire a operației.
Momentul sau perioada optimă de înfăptuire a unei operații economico-financiare cu caracter patrimonial se corelează cu:
posibilitățile reale materiale, tehnice sau financiare de realizare a acesteia;
momentul sau perioada în care au fost prevăzute a se realiza anumiți indicatori sau sarcini de plan;
gradul maxim de eficiență, posibil de realizat în momentul sau perioada optimă preconizată;
termenele prevăzute în contractele încheiate cu unitățile beneficiare, etc.
Verificarea economicității operațiilor supuse controlului financiar preventiv pune în evidență latura calitativă a controlului și urmărește executarea acestora cu cât mai puține mijloace materiale și bănești. Economicitatea operațiilor vizează și:
asigurarea utilității rezultatelor operației pentru unitatea patrimonială;
reducerea pe cât posibil a cheltuielilor neeconomicoase;
evitarea realizării de stocuri supranormative;
evitarea creării de drepturi sau obligații patrimoniale;
respectarea criteriilor de eficiență în orice operație economico-financiară ce urmează a fi întreprinsă de unitățile economice.
În cazul unor operații, pentru stabilirea gradului de economicitate a acestora sunt necesare calcule tehnico-economice ale diferitelor variante posibile de realizare.
În urma verificărilor efectuate și a concluziilor desprinse privind îndeplinirea condițiilor de formă și fond de către documentul prezentat, persoana ce exercită acest control acordă viza prin înscrierea pe document a mențiunii ”control financiar preventiv”însoțită de semnătura acesteia și precizarea datei când s-a efectuat controlul.
Acordarea vizei de control financiar preventiv este purtătoarea unor efecte de natură economico-financiară și juridică, după cum urmează:
unitatea intră în raporturi economice și juridice cu alte persoane fizice sau unități patrimoniale;
șefii compartimentelor de specialitate care au prezentat documentele de viză au obligația de a se conforma vizei primite pe documente și, deci, de a efectua operațiile solicitate;
din momentul acordării vizei de control financiar preventiv începe să acționeze răspunderea persoanelor ce au efectuat controlul și au acordat viza.
Refuzul vizei se dă motivat, în scris, iar documentul nu se semnează de cel împuternicit cu exercitarea controlului. Acest refuz prezintă o serie de consecințe, cum sunt:
operația supusă controlului nu se mai execută;
documentele care consemnează operațiuni supuse controlului financiar preventiv refuzate la viză și pentru care nu s-a dat aprobarea efectuării de către organele competente nu se înregistrează în contabilitate;
refuzul vizei pentru efectuarea de plăți prestațiilor executate de furnizor în baza contractului încheiat și vizat de control financiar preventiv, în condițiile în care ulterior din cauza unor evenimente imprevizibile dar posibile prestațiile nu mai sunt necesare, nu este operant. Unitatea este datoare să suporte consecințele actelor încheiate cu alte unități, adică să primească pretențiile la care are dreptul și să-și execute obligațiile ce decurg din raportul contractual respectiv.
Controlul financiar preventiv asigură executarea în condiții de legalitate a operații lor financiare, fără a devenii o frână în desfășurarea activității. Aceasta nu justifică încălcarea legii, depășirea cheltuielilor, plata oricărei sume fără justificare legală.
3.3. Controlul ierarhic operativ-curent
Controlul propriu al unităților patrimoniale se realizează și sub forma controlului ierarhic la fiecare nivel de organizare și conducere a activității, formă de control instituționalizată sub denumirea de control ierarhic operativ curent.
Conceput ca un control exercitat în cadrul atribuțiilor curente de serviciu, controlul ierarhic operativ curent urmărește folosirea judicioasă a timpului de lucru, îndeplinirea exemplară a sarcinilor curente, descoperirea și mobilizarea rezervelor interne, organizarea rațională a proceselor economice și desfășurarea acestora prin concordanță cu prevederile planului.
Plasarea acestei forme de control la nivelul fiecărui manager asigură apropierea activității de control la locul unde se administrează patrimoniul.
Necesitatea organizării și exercitării controlului propriu al unităților patrimoniale sub forma controlului ierarhic operativ curent este determinată de cunoașterea modului în care sunt utilizate mijloacele materiale, financiare și umane repartizate pentru realizarea acțiunilor sau a activităților planificate.
Caracteristicile principale ale controlului ierarhic operativ curent sunt:
Caracter ierarhic, rezultat din atributul funcțiilor managerilor de la diferite nivele organizatorice. Prin exercitarea acestui control, managerul la nivelul său urmărește în mod permanent desfășurarea operațiilor economice referitoare la gestionarea, circulația și consumul valorilor materiale și bănești, în condițiile concrete în care organele de execuție își îndeplinesc sarcinile de serviciu;
Caracter operativ, prin efectuarea controlului în timpul desfășurării normale a activității, a proceselor economice și financiare;
Caracter curent, prin aceea că este exercitat în mod continuu și sistematic, caracter care îi conferă acestei forme de control un grad sporit de eficacitate în practica conducerii activității;
Caracter de îndrumare și sprijin direct prin care managerul acordă organelor de execuție asistență de specialitate în vederea îndeplinirii sarcinilor curente de plan și pentru evitarea sau înlăturarea operativă a abaterilor.
Controlul ierarhic operativ curent are în principal următoarele sarcini:
Asigurarea aplicării și respectării stricte a legilor, actelor normative care reglementează activitatea fiecărui domeniu;
Gestionarea eficientă a mijloacelor materiale și bănești;
Introducerea unor ordini și discipline riguroase în administrarea și gestionarea bunurilor și banilor statului sau acționarilor;
Apărarea patrimoniului unității;
Identificarea și mobilizarea rezervelor interne;
Prevenirea, descoperirea și recuperarea operativă a pagubelor materiale;
Educarea lucrătorilor în vederea îndeplinirii corecte și la timp a sarcinilor de serviciu.
Controlul ierarhic operativ curent are o arie largă de cuprindere, extinzându-se asupra tuturor activităților care se desfășoară într-o unitate.
Activitățile și obiectivele supuse controlului ierarhic operativ curent sunt:
Recepția și autorecepția materialelor, materiilor, produselor și mărfurilor. Se Controlul se exercită de conducătorul compartimentului aprovizionare desfacere, care urmează să controleze modul de lucru al comisiilor de recepție constituite în acest scop, măsura în care membrii acestora cunosc și respectă prevederile regulamentului privind recepție, expediția și primirea mărfurilor;
Depozitarea, conservarea și manipularea mijloacelor materiale, lichidarea stocurilor supranormative peste necesar sau greu vandabile. Controlul se poate referi la condițiile de depozitare care asigură păstrarea calității și caracteristicile tehnice ale materialelor, pieselor de schimb, sculelor, articolelor gospodărești, utilajelor și altor obiecte din categoria mijloacelor fixe; la modul de aranjare a materialelor în magazii și depozite pentru a fi manipulate cu ușurință; la etichetarea locurilor de depozitare pentru identificarea rapidă a sorturilor de materiale; la condițiile de manipulare și transport care trebuie să asigure integritatea materialelor supuse acestor operații, etc.;
Efectuarea inventarierilor periodice ale stocurilor și regularizarea diferențelor. Controlul se exercită de șeful compartimentului financiar-contabil, care urmărește în special respectarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului potrivit Legii nr. 82/1991, legea contabilității și a prevederilor regulamentului de aplicare a acesteia;
Efectuarea încasărilor și plăților în numerar și a operațiilor cu alte valori. În conformitate cu prevederile regulamentului operațiunilor de casă, controlul acestora urmează să fie efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil și comisia de cenzori care verifică realitatea și legalitatea operațiunilor de încasări și plăți, înregistrarea corectă în registrul de casă a acestor operațiuni precum și amenajarea și asigurarea casieriilor, etc.
Îndeplinirea condițiilor legale privind încadrarea gestionarilor, constituirea garanțiilor și reținerea ratelor. Controlul asupra acestora este exercitat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de câte ori este cazul în ceea ce privește condițiile legale de încadrare a gestionarilor și, lunar în ceea ce privește constituirea garanțiilor și reținerea ratelor;
Organizarea evidențelor tehnic-operative, conducerea corectă și la zi a acestora, sunt controlate de conducătorii de compartimente, fiecare în domeniul coordonat;
Organizarea contabilității și efectuării corecte și la zi a înregistrărilor contabile, se controlează de conducătorul compartimentului financiar-contabil. La subunitățile și secțiile răspândite, cu contabilitate proprie, controlul se exercită de conducătorul contabilității din cadrul acestora;
Păstrarea, manipularea și folosirea formularelor cu regim special, al căror control este efectuat de însuși conducătorul unității și de conducătorul compartimentului financiar-contabil;
Exercitarea controlului financiar preventiv se face, în concordanță cu prevederile legale, de către conducătorul compartimentului financiar contabil;
Îndeplinirea planului de control financiar de gestiune este controlată de conducătorul unității și conducătorul compartimentului de organizare a muncii.
Controlul ierarhic operativ-curent instituit pentru activitățile prevăzute în mod expres în actele normative poate fi extins prin decizia managerului și asupra altor activități după cum necesitățile și specificul unității o impun. Într-o concepție mai largă, orice organ de conducere care cunoaște îndeaproape obiectivele principale ale acestei forme de control poate să-și extindă preocupările în mod corespunzător pregătirii, capacității profesionale și experienței pentru a asigura o cât mai bună valorificare a patrimoniului pe care îl administrează.
Controlul ierarhic operativ curent stabilește pentru managerul fiecărei trepte organizatorice următoarele obligații:
Să exercite un control direct asupra activității compartimentelor din subordine;
Să controleze inopinat locurile unde se păstrează și se vehiculează valorile materiale și bănești din unitate;
Să stabilească fiecărei persoane cu funcții de conducere din subordinea sa, atribuțiile de control operativ curent, condițiile de exercitare a acestor atribuții și răspunderile ce-i revin;
Să dezvolte autocontrolul lucrătorilor în realitatea curentă a operațiilor pe care le efectuează.
Organizarea controlului ierarhic operativ-curent constituie o obligație legală a conducătorilor unităților patrimoniale, pentru care sunt necesare soluționarea următoarelor probleme:
Elaborarea organigramei managerilor cărora le revine sarcina de control ierarhic operativ-curent;
Delimitarea pe baza organigramei a nivelului și sferei activităților ce revin fiecărui manager;
Delegarea atribuțiilor de control, repartizarea acestora între conducerea unității și responsabilii compartimentelor funcționale;
Precizarea frecvenței și gradului de adâncire a controlului pentru diferite domenii de activitate;
Stabilirea obiectivelor de control pentru fiecare activitate supusă controlului;
Admiterea deciziei conducerii unității patrimoniale prin care se stabilesc atribuțiile nominale de control;
Stabilirea tehnicilor și metodelor de exercitare a unui control complet, operativ și eficient;
Instruirea permanentă a personalului cu funcții manageriale și cele de execuție în problemele ce formează obiectul controlului operativ-curent;
Analiza și informarea periodică a consiliului de administrație asupra constatărilor controalelor efectuate și măsurilor luate, asupra celor ce urmează a se lua în continuare pentru a se asigura o gospodărire cât mai eficientă a mijloacelor materiale și bănești.
Organizarea și funcționarea cât mai riguroasă a întregului mecanism al controlului ierarhic operativ-curent pentru gospodărirea rațională a patrimoniului presupune o muncă perseverentă de mare răspundere, în care este necesar să se țină seama de specificul unității, de structura organizatorică, de volumul operațiunilor precum și de relațiile ierarhice și funcționale între compartimente.
Norma internă care reglementează organizarea și exercitarea controlului ierarhic operativ-curent este decizia conducerii prin care se stabilesc:
Persoana abilitată cu sarcinile de control și limitele domeniului de activitate;
Activitățile și obiectivele care urmează a fi controlate;
Normele legale care reglementează activitatea în domeniul repartizat;
Frecvența, respectiv periodicitatea obligatorie de exercitare a controlului;
Modul de exercitare, tehnica și metodele de lucru;
Răspunderile și sancțiunile pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a sarcinilor de control.
La stabilirea elementelor deciziei care să corespundă concretizării și delimitării riguroase a sarcinilor și componentelor la toate nivelele ierarhice, este indicat să fie consultate cadre cu funcții de răspundere bine pregătite și specializate, iar problematica să fie dezbătută și aprobată de consiliul de administrație al unității patrimoniale.
În organizarea controlului ierarhic operativ-curent o problemă importantă, de a cărei rezolvare depinde în bună măsură eficiența acestuia, o constituie delegarea autorității de control, respectiv repartizarea acesteia între conducerea unității patrimoniale și responsabilii compartimentele funcționale.
Controlul operativ curent se exercită la fața locului pe teren, prin compararea modului de îndeplinire a sarcinilor și rezultatelor obținute pe locuri de muncă, compartimente sau diferite activități cu prevederile stabilite prin norme ( legi, ordonanțe, hotărâri, standarde, decizii, etc.). În cazul constatării de abateri se declanșează acțiunea de conectare, de sancționare și în special de prevenire a repetării fenomenelor negative. Se efectuează inopinat cel puțin o dată pe lună, la intervale mai mici sau chiar zilnic atunci când consecințele negative aduse la cunoștința conducătorului sunt de proporții mari; faptic și în totalitate sau prin sondaj, în funcție de specificul activității:
Inspectarea sau observarea personală(controlul faptic) care permite să se constate la fața locului dacă sarcinile se îndeplinesc în bune condiții, potrivit prevederilor sau normelor stabilite. Se poate face pe bază de program în secții, ateliere, sectoare, laboratoare, depozite, gestiuni, etc.;
Discuții directe între conducători și subordonați în vederea analizei operative a modului cum s-a îndeplinit o anume sarcină pentru a lua măsuri de înlăturare a deficiențelor și cu scopul colectării de opinii și sugestii de la persoanele încadrate în muncă;
Utilizarea de către cadrele cu funcții de conducere a datelor furnizate de sistemul informațional din unitate, pentru a se informa asupra realizării sarcinilor în comparație cu indicatorii sau normele stabilite;
Folosirea mijloacelor moderne de urmărire a realizării sarcinilor, ca de exemplu, telespeakerul, televiziune internă.
Pentru remedierea deficiențelor constatate și prevenirea repetării lor, conducătorii care exercită controlul ierarhic operativ-curent dispun sau propun măsuri operative de înlăturare a acestora, sancționarea vinovaților și recuperarea pagubei și urmăresc aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite ca urmare a controlului.
3.4. Controlul financiar intern de gestiune
3.4.1. Conceptul de control financiar intern de gestiune
Este o formă a controlului financiar propriu, reglementată prin H.G.R. nr.720/10.10.1991, publicată în Monitorul Oficial nr.75/1992 și Ordonanța Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 63943/1991.
Deși centrul de greutate în ciclul de control se situează la nivelul controlului ce se desfășoară înainte de producerea fenomenelor și proceselor, totuși un rol important revine controlului ulterior, singurul în măsură de compara rezultatele obținute cu previziunile actelor normative în vigoare, de stabilii abaterile, de a identifica și localiza cauzele acestora, precum și de a propune măsuri pentru remedierea și prevenirea fenomenelor negative, pentru sancționarea persoanelor ce se fac vinovate de situațiile necorespunzătoare constatate.
Controlului financiar intern de gestiune îi revin o serie de sarcini specifice determinate însăși de poziția față de momentul desfășurării activității pe care o supune controlului:
asigurarea integrității proprietății publice și private și a utilizării eficiente a mijloacelor materiale și bănești;
asigurarea respectării prevederilor legale ce reglementează încadrarea și retribuirea personalului muncitor, precum și acordarea drepturilor bănești cuvenite acestuia;
urmărirea modului în care este respectată disciplina financiară în efectuarea încasărilor sau plăților în lei sau în valută din fondurile unității patrimoniale în contul altor unități sau persoane fizice;
asigurarea respectării prevederilor actelor normative privind întocmirea și circulația documentelor primare, organizarea și conducerea contabilității și a evidenței tehnic-operative, precum și realitatea datelor din conturi, bilanțuri și conturi de execuție;
verificarea modului de organizare, funcționare și exercitare a controlului financiar preventiv, tehnic operativ-curent și chiar a controlului ulterior al filialelor din subordine;
Aceste sarcini ale controlului financiar de gestiune se realizează în activitatea de control propriu-zisă prin două grupe de obiective: sub forma verificărilor cu caracter economico-financiar și sub forma controlului gestionar de fond, fapt pentru care în practică, controlul financiar de gestiune mai poartă denumirea de „Control financiar intern” sau „Controlul gestionar de fond” sau „Revizie gestionară”.
Controlul financiar intern de gestiune, ca formă a controlului propriu este controlul financiar ulterior care urmărește respectarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea și gospodărirea mijloacelor materiale și bănești pe baza documentelor înregistrate în evidența tehnico-operativă și în contabilitate.
Controlul financiar intern de gestiune are ca obiective principale următoarele:
A. Existența, integritatea păstrarea și paza bunurilor și valorilor de orice fel deținute cu orice titlu.
Respectarea legalității cu privire la evidența existenței, păstrării și folosirii patrimoniului:
Controlul existenței faptice a mijloacelor materiale – stabilite prin numărare,cântărire,măsurare, după caz,în raport de specificul,natura și caracteristicile acestora precum și în funcție de elementele consemnate în documentele care le-au însoțit la achiziționare.
Respectarea normelor referitoare la delimitarea materialelor , în funcție de situația existentă – materiale nerecepționate, refuzate la recepție, aflate în custodie, primite spre prelucrare, procurate din fondurile de investiții.
Existența faptică a numeralului și a celorlalte valori aflate în casă și confruntarea acestora cu datele evidenței tehnic-operative și contabile.
Existența faptică a numeralului încredințat mandatarilor – pentru plăți achizitorilor pentru diverse procurări în numerar.
Concordanța dintre documentele de încasări și plăți și numerar cu datele din registrul de casă și evidența contabilă,și de la caz la caz , confruntarea acestora cu evidențele unităților bancare la care are deschis conturile unitatea respectivă.
Exactitatea calculelor și a raportărilor referitoare la încasări și plăți.
Existența altor valori materiale și confruntarea stocurilor faptice cu datele din evidența tehnico-operativă și contabilă.
Controlul legalității,realitatea operațiunilor de intrare și modul de justificare pentru cecuri de decontare, timbre și mărci poștale , bilete speciale CFR,bonuri de cantități fixe de benzină.
Legalitatea,realitatea și reflectarea în evidențe a modificărilor de patrimoniu prin investiții de capital , donații și achiziții de produse , transformări și ca efect al activității proprii de cercetare,proiectare și producție.
Respectarea normelor legale referitoare la încheierea contractelor cu agenții economici.
Utilizarea și întreținerea capacităților de depozitare a instalațiilor,utilajelor, precum și al mijloacelor de transport din dotare.
Controlul respectării prevederilor legale referitoare la constituirea și componența comisiilor de inventariere și efectuarea operațiunilor de inventariere:
Inventarierea periodică a întregului patrimoniu (precum și a bunurilor aparținând altor unități care temporar se află în posesia unității care efectuează inventarierea, custodie) în condițiile și la termenele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Inventarierea patrimoniului sau a unor elemente patrimoniale, ori de câte ori:
Intervine o predare-primire de gestiune;
Sunt indicii că există lipsuri sau plusuri de gestiune care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;
S-au produs modificări de prețuri ca urmare a organelor componente;
Gestiunile în cauză se comasează , se scindează sau se desființează;
S-au produs calamități naturale sau cazuri fortuite, precum și a celorlalte dispoziții legale privind inventarierea patrimoniului.
Stabilirea rezultatelor inventarierii și înregistrarea acestora potrivit normelor legale în vigoare.
Legalitatea măsurilor luate pentru recuperarea lipsurilor și a pierderilor din bunurile deteriorate, degradate, dezafectate, cu termenele de garanție depășite, demodate, precum și pentru înregistrarea plusurilor.
Controlul organizării corespunzătoare a pazei bunurilor cu angajații proprii:
Asigurarea securității gestiunilor de valori materiale prin spații special amenajate, prevăzute cu geam securizat antiglonț și încuietori la ferestre și uși, astfel încât să se prevină orice posibilitate de înstrăinare sau sustragere a mijloacelor materiale.
Organizarea și executarea controlului(permanent și inopinat) asupra ieșirii mijloacelor de transport a angajaților și a altor persoane;
Exercitarea controlului casieriei de către contabilul șef sau delegatul său;
Controlul curent exercitat de serviciul de resort asupra activității gestionarilor de mijloace materiale;
Verificarea de către conducătorul compartimentului financiar contabil sau delegatul său a modului în care se fac înregistrările în evidențele gestiunilor de mijloace materiale;
Calcularea, solicitarea și încasarea penalizărilor în cazul nerespectării cauzelor contractuale;
Stabilirea funcțiilor prin a căror ocupare angajatul dobândește calitatea de gestionar și respectarea legalității cu privire la angajarea gestionarilor:
Angajarea și menținerea în funcție numai a gestionarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, referitoare la vârstă, studii, care nu sunt condamnați penal, în curs de urmărire, în curs de judecată, a celor amnistiați sau care au fost obligați la plata impozitului prevăzute de legea privind controlul provenienței unor bunuri ce n-au fost dobândite în mod licit;
Solicitarea de către unități a relațiilor cu privire la antecedentele penale și cele cu privire la plata impozitului pentru bunuri ce n-au fost dobândite licit pentru persoanele ce urmează a fi angajate sau trecute în funcție de gestionar;
Existența dovezii de la ultimul loc de muncă referitoare la pagubele produse de către cel ce urmează a fi angajat sau trecut în funcție de gestionar;
Existența avizului scris al celorlalți gestionai în cazul gestiunii încredințate mai multor gestionari pentru angajarea sau trecerea în această funcție a acestei persoane.
Stabilirea garanțiilor, constituirea și ridicarea lor, recuperarea din garanții a pagubelor produse de gestionar, potrivit prevederilor legale;
Stabilirea răspunderii gestionarilor, a angajaților cu funcții de conducere și a oricăror alți angajați pentru pagubele produse, potrivit dispozițiilor legale.
B. Utilizarea valorilor materiale de orice fel, declasarea și casarea de bunuri, legalitatea și realitatea operațiunilor de ieșire, de eliberări pentru consum, transferuri, prelucrări la terți din evidența tehnic operativă și contabilă.
respectarea normelor legale în ce privește eliberarea mijloacelor materiale;
darea în consum a mijloacelor materiale în concordanță cu normele de consum, de întreținere și reparații;
respectarea destinației pentru care au fost procurate mijloacele materiale;
modul cum s-au făcut scăderile din gestiune a perisabilităților;
reflectarea în evidență a deșeurilor, rebuturilor, degradărilor, deprecierilor, legalitatea și realitatea acestora, precum și măsurile luate pentru prevenirea lor;
legalitatea și realitatea operațiilor de casare, declasare, scoatere din uz, transferare, etc. a mijloacelor materiale și valorificarea bunurilor recuperate;
întocmirea listelor de alimente în raport de efective, meniuri, și alocația legală.
Efectuarea, în numerar sau prin cont a încasărilor și plăților, în lei și în valută, de orice natură, încadrarea personalului și acordarea drepturilor bănești ce i se cuvin.
legalitatea promovărilor în funcții tehnice, de execuție sau de specialitate;
modul cum s-a stabilit salariul de bază în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și nivelul de pregătire necesar funcției ocupate – diferențierea pe funcții în cadrul fiecărei funcții pe grade profesionale;
legalitatea cu realitatea plăților reprezentând alocații de stat pentru copii;
legalitatea cu realitatea plăților pentru program prelungit de lucru, ore suplimentare;
concordanța sumelor trecute în statele de salarii cu deciziile de încadrare;
legalitatea și realitatea plăților reprezentând ajutorul în cadrul asigurărilor sociale;
legalitatea sumelor acordate pentru indexarea salariilor pe perioada verificată;
legalitatea plăților pentru cei trimiși la specializare în străinătate;
legalitatea și realitatea plăților pentru drepturile de concediu de odihnă;
aplicarea dispozițiilor legale cu privire la calcularea, reținerea și vărsarea impozitului pe salarii, a contribuției pentru pensia suplimentară, pentru ajutor de șomaj, despăgubirilor, chiriilor, pensiilor alimentare;
exactitatea calculelor și a rapoartelor din documentele pe baza cărora se ridică, eliberează sau plătesc salarii și alte drepturi de personal.
Întocmirea și circulația documentelor primare, documentelor tehnico-operative și contabile.
primirea, eliberarea și utilizarea mijloacelor materiale numai pe bază de documente legal întocmite;
completarea documentelor primare potrivit indicatorilor formularului respectiv și a normelor în vigoare, semnarea acestora de cei în drept și predarea lor la termenele persoanelor îndreptățite;
conducerea corectă a evidenței tehnico-operative la locurile de depozitare și pe naturi de mijloace materiale;
modul de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv;
modul de realizare a măsurilor stabilite ca urmare a verificărilor efectuate de organele controlului financiar;
procurarea formularelor cu regim special, recepționarea și încredințarea lor spre păstrare unor angajați special desemnați. Evidența corectă a formularelor cu regim special; evidența formularelor restituite, greșit tipărite sau eronat completate;
activitatea controlului financiar intern;
alte obiective.
Repatizarea profitului inclusiv constituirea fondului de rezervă distribuirea dividendelor, pentru fondurile de dezvoltare socială, participarea salariaților la profit, dacă este cazul, repartizarea către asociați și acționari, constituirea fondului de rezervă suplimentar din profitul net)
respectarea dispozițiilor legale, numirea administrațiilor, consiliul de administrație, comitetul de direcție, comisia de cenzori, etc.(Legea nr.31/1990 republicată)
sancțiuni sau infracțiuni comise de angajații unităților patrimoniale în legătură cu faptele săvârșite din rea credință de aceștia;
alte aspecte de ordin economico-financiar pe care unitatea patrimonială le-a înregistrat și care pot avea consecințe negative asupra bunului mers a acestuia.
Controlul financiar intern de gestiune funcționează în compartiment distinct în subordine directă a directorului general în cazul regiilor autonome și societăților comerciale. Se efectuează de salariații cu studii economice superioare sau medii în funcție de volumul și complexitatea gestiunilor, încadrați în compartimentul de control cu sarcini exclusive de efectuare a controlului la termenele legale.
3.4.2. Organizarea controlului financiar intern de gestiune
În vederea organizării în bune condiții a acestui tip de control, sarcina întocmirii documentelor preliminatorii îi revine directorului economic sau șefului compartimentului financiar-contabil, care cunoscând prevederile legale cu privire la organizarea acestui tip de control prin H.G. nr.97/1991.
Procedura de organizare a controlului financiar intern de gestiune poate avea următorul model:
șeful compartimentului financiar-contabil întocmește un referat în care invocă temeiul legal din care să rezulte necesitatea organizării și exercitării controlului intern de gestiune. În referat se menționează expres obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere controlul financiar intern de gestiune compartimentele în care au loc operațiile ce se supun obligativității controlului financiar intern de gestiune, persoanele care semnează sau care acordă viza de compartiment , pentru operațiile care au loc în compartimentul respectiv, circuitul documentelor, până ajung la persoana împuternicită cu exercitarea CIG-ului.
Referatul se semnează și se înmatriculează de către conducătorul unității patrimoniale.
În condițiile în care numărul sau volumul operațiilor care se supun obligatoriu controlului financiar intern este foarte mare, conducerea compartimentului financiar-contabil poate să prezinte conducerii un referat la care se anexează un tabel care în practica curentă poate avea următoarea structură:
nr. curent;
denumirea operației;
temeiul legal;
compartimentul în care generează;
cine acordă viza de compartiment;
persoana împuternicită să exercite CIG;
ce verifică;
acordarea sau neacordarea vizei de CFP.
După verificarea referatului compartimentul juridic dispune emiterea actului juridic de organizare și exercitare a controlului intern de gestiune.
Actul juridic poate fi o decizie sau o hotărâre, iar conținutul deciziei, structura acesteia poate fi următoarea:
antetul unității patrimoniale;
denumirea actului(deciziei);
indicarea temeiului legal în baza căruia este necesară organizarea CIG-ului(H.G.nr.720/1991 și Legea nr.30/1991);
numărul, data și descrierea pe scurt a conținutului referatului care e întocmit de șeful compartimentului financiar-contabil;
actul care-i conferă dreptul să emită dreptul să emită decizia(ordinul de numire, procesul-verbal al Adunării Generale);
având în vedere cele prezentate mai sus începând cu o dată oarecare se organizează și se exercită controlul financiar intern de gestiune.
art.1. începând cu o dată oarecare în unitatea patrimonială se organizează și exercită controlul financiar intern de gestiune;
art.2. persoanele desemnate să exercite controlul intern de gestiune sunt directorul economic, iar înlocuitorul de drept este șeful compartimentului financiar-contabil;
art.3. prezenta se aduce la cunoștința directorului economic sau înlocuitorului legal al acestuia:
se semnează;
se dă număr;
se înregistrează în registrul cu evidențele deciziilor trimise de conducerea unității patrimoniale;
pentru a se comunica și șefilor de compartimente funcționale în cadrul cărora au loc operațiuni supuse controlului intern de gestiune, decizia poate fi însoțită de o listă cu specimenele de semnături ale șefilor de compartimente care acordă viza de compartiment și cu lista cuprinzând toate obiectivele sau operațiile care se supun obligatoriu controlului financiar intern.
Șeful compartimentului juridic aduce la cunoștința persoanelor menționate în listele și anexele despre obligațiile stabilite de conducerea unității.
Odată cu emiterea deciziei, aceasta devine operabilă în viitor și nu retroactiv.
Pentru a avea rezultate deosebite pe linia asigurării unui control financiar intern eficient, conducerea unității patrimoniale va trebui să selecteze din personalul existent pe șeful compartimentului financiar-contabil și pe înlocuitorul de drept al acestuia să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
să aibă pregătire profesională(studii superioare economice corespunzătoare și experiență în activitatea financiar-contabilă);
să corespundă din punct de vedere profesional, al cinstei și corectitudinii;
să nu fi fost condamnate chiar dacă au fost grațiate pentru săvârșirea vreunei infracțiuni.
În vederea exercitării unui control financiar intern eficient trebuie avute în vedere trei condiții:
stabilirea fluxului informatic al documentelor asigurându-se operativitatea și calitatea acestuia;
asigurarea legislației și instruirea personalului atât a celui care acordă viza de compartiment, cât și a celui ce exercită C.F.I.;
organizarea periodică a analizei activității de control financiar intern desfășurat în activitatea unității patrimoniale, sesizând consecințele rezultate din aceasta.
Organizarea controlului financiar intern de gestiune mai constă în:
organizarea corespunzătoare a pazei bunurilor astfel încât să prevină orice posibilitate de înstrăinare a mijloacelor materiale;
organizarea și exercitarea controlului asupra ieșirilor și intrărilor mijloacelor de transport, a încadraților și a altor persoane;
asigurarea securității numerarului și păstrarea în case de bani, în încăperi separate, prin transportul la și de la bancă sau la punctele de efectuare a plăților în condiții care să prevină sustragerile, pierderile, etc.;
efectuarea controalelor prevăzute de dispozițiile legale și anume:
controlul casieriei de către contabilul șef sau de delegatul acestuia;
controlul curent din partea serviciului de resort asupra activității gestionarilor de mijloace materiale;
verificarea de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau delegatul său a modului în care se fac înregistrările în evidențele gestionarilor de mijloace materiale.
calcularea, solicitarea și încasarea penalizărilor în cazul nerespectării clauzelor contractuale;
recuperarea de la cei vinovați a contravalorii penalizărilor, amenzilor, locațiilor, despăgubirilor plătite;
urmărirea și încasarea potrivit legii a pagubelor produse, și anume:
obținerea titlurilor executorii;
punerea în executare a titlurilor obținute;
darea în scădere a debitorilor insolvabili sau dispăruți.
controlul asupra activității unităților subordonate pentru realizarea veniturilor, încadrarea în cheltuielile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli;
exercitarea unui control sistematic asupra desfășurării activității industriei mici și luarea de măsuri pentru respectarea riguroasă a prevederilor legii.
3.4.3. Actele de control întocmite de către organele de control financiar de gestiune
Controlul financiar intern de gestiune este controlul propriu al unității patrimoniale organizat în conformitate cu H.G. nr.71/1991; cele mai cunoscute acte de control sunt:
procesul verbal de control;
procesul verbal de constatare a contravenției;
nota de constatare;
nota de prezentare.
Controlul financiar intern vizează atât aspecte de ordin gestionar, cât și aspecte de fond ale autorității patrimoniale, aspecte care vizează:
organizarea contabilității;
evidențele tehnic-operative a inventarului;
controlul preventiv, ierarhic operativ curent;
a întocmirii bilanțului contabil și contului de profit și pierdere;
a gestionarilor;
utilizărilor imprimatelor cu regim special;
a organului de urmărire a debitorilor;
a verificării creditorilor;
a recuperării conform disciplinei contractuale a creanțelor, etc.
Ca structură procesul verbal este asemănător cu structura procesului verbal de verificare a gestiunii cu precizarea expresă că la fiecare obiectiv verificat sau la fiecare capitol trebuie să se respecte următoarele:
obiectivul controlului.
operațiile și obiectele controlului;
persoana controlată;
persoana care a efectuat controlul;
eventualii martori.
constatările controlului.
Cauzele și consecințele economice și financiare ale acestora trebuie să fie proprii, ale organului de control, bazate pe date și fapte exacte, exprese, clare, precise și documentate.
eventualele convențiuni ale organului controlat asupra controlului , punctele de vedere efectuat al organului de control.
măsuri luate în timpul controlului și ce urmează a se lua de unitatea controlată, după terminarea controlului, cu arătarea termenelor când acestea se vor realiza și persoanele care răspund de îndeplinirea măsurilor respective.
3.4.4. Modul de finalizare a controlului financiar intern de gestiune
Activitatea de control financiar intern de gestiune se urmărește de către șeful compartimentului controlului financiar intern de gestiune pe baza programului de lucru stabilit de conducerea unității patrimoniale.
De regulă, programul e stabilit trimestrial cu defalcare pe luni. La sfârșitul fiecărei luni, în baza actelor de control întocmite de către organul de control financiar intern de gestiune, șeful compartimentului le compară cu programul lunar și apoi procedează la valorificarea fiecărui act de control conform următorului procedeu.
Pe parcursul desfășurării controlului revizorii de gestiune propun măsurarea operațiilor de recuperare a pagubelor de remediere și de prevenire a acestora.
Constatările care necesită măsuri operative cu persoane vinovate se aduc la cunoștința șefilor de compartiment.
Aducerea la cunoștință de către revizorii de gestiune trebuie să fie consemnată obligatoriu în scris astfel încât să nu existe posibilitatea nerecunoașterii de către persoanele sesizate a aspectelor deficiente, nerecunoaștere generată fie de condiții obiective sau subiective.
Valorificarea constatărilor revizorilor de gestiune se realizează de către șeful compartimentului revizorilor de gestiune sau de șeful compartimentului financiar-contabil din două puncte de vedere:
o valorificare formală când actul revizorului de gestiune este analizat din punct de vedere al respectării dispoziției cu privire la întocmirea actului respectiv:
indicarea datei când s-a încheiat actul de control;
perioada de gestiune verificată;
numele și prenumele gestionarului;
obiectivul verificat;
aspectele deficiente constatate.
o valorificare de fond din care trebuie să rezulte următoarele:
temeiul legal încălcat;
persoana vinovată;
consecințele economice și financiare ale încălcării actului legal respectiv;
legalitatea cauzală între activitatea gestionarului și fapta ilicită;
cuantumul prejudiciului;
măsurile luate pentru efectuarea prejudiciului.
Dacă din valorificarea formală și de fond rezultă deficiențe, șeful compartimentului sau șeful compartimentului financiar-contabil le înscrie pe verso-ul actului de control, stabilind la rândul lui termene și sarcini concrete revizorului de gestiune.
În plus șeful compartimentului de control financiar de gestiune i-a toate măsurile pentru aplicarea integrală și la timp a măsurilor stabilite de către organul de control. Se preocupă de recuperarea pagubelor și de înaintarea la parchet a actelor cuprinzând faptele penale.
Șeful compartimentului controlului intern de gestiune participă la ședința Consiliului de administrație al unității patrimoniale unde este angajat, când se dezbat probleme contabile, financiare și de control de gestiune.
Informează semestrial Consiliul de administrație în care se analizează respectarea programului de control financiar intern de gestiune propunând măsuri concrete de îmbunătățire și perfecționare a acestuia.
3.4.5. Modul de realizare a măsurilor stabilite ca urmare a verificărilor efectuate de organele controlului financiar intern de gesiune
Măsurile stabilite ca urmare a verificărilor efectuate de către organele controlului de control por fi realizate prin:
urmărirea modului în care s-au realizat lipsurile stabilite ca urmare a verificărilor anterioare;
respectarea termenelor prevăzute pentru realizarea măsurilor;
realitatea raportărilor, informărilor sau comunicărilor referitoare la realizarea măsurilor stabilite;
eficacitatea măsurilor în raport cu contribuția pe care au adus-o la înlăturarea sau diminuarea deficiențelor care le-au determinat;
existența, respectarea prevederilor legale referitoare la operațiunile de casă, respectiv încasări și plăți, vărsăminte, avansuri, aplicare de majorări, penalizări.
respectarea disciplinei financiare la întocmirea și depunerea la bancă a documentației pentru încasarea lucrărilor de investiții, vânzărilor de produse, executării de lucrări, prestări de servicii;
urmărirea și încadrarea în timp a drepturilor de la clienți, debitori, chiriași, etc. și achitarea sau vărsarea la timp și integral a sumelor cuvenite bugetului, băncilor, forului tutelar, asigurărilor sociale, creditorilor, etc.;
respectarea prevederilor legale cu privire la efectuarea cheltuielilor direct din încasări.
respectarea prevederilor legale privind încasarea și depunerea cotelor pentru plăți sociale;
realitatea drepturilor, necesitatea sumelor și exactitatea calculelor pe baza cărora se primesc, încasează sau varsă diferențe de preț, subvenții, ajutoare financiare și altele similare.
3.5. Procedurile și tehnicile de verificare a obiectivelor de control financiar de gestiune
Cunoașterea, stăpânirea și aplicarea cu discernământ și suplețe, în raport cu obiectivele controlului și situațiile din teren, a metodelor, tehnicilor și procedeelor de control, constituie una din premisele de bază, care asigură eficiență și finalitate în activitatea de control.
Experiența în activitatea de control, a dovedit, cât de important este ca organele de control să cunoască teoretic și să aplice selectiv, în practică, metodele, tehnicile și procedeele de control.
Pentru centralele, combinatele, grupurile de uzine, trusturile și marile întreprinderi la care controlul financiar preventiv se organizează, potrivit articolului 12 din Legea nr.5/1970, sub formă de servicii sau birouri, organele centrale ierarhic superioare, au acordul Ministerului Muncii, vor completa nomenclatoarele cu funcțiile, salariile și condițiile de studii și stadiu corespunzătoare. Organizarea serviciilor sau birourilor de control financiar preventiv se face în cadrul indicatorilor planului de muncă și salarii aprobat.
3.5.1. Controlul total și prin sondaj
Controlul poate fi exercitat total sau prin sondaj.
Controlul total cuprinde toate operațiile din cadrul obiectivelor stabilite și pe întreaga perioadă supusă controlului. De exemplu, în ceea ce privește respectarea disciplinei se are în vedere toate operațiile și documentele privind încasările și plățile pe perioada respectivă. Controlul total este cel mai cuprinzător și sigur.
Cu toate acestea, ca urmare a faptului că necesită un volum mare de muncă, nu se poate aplica întotdeauna, fiind posibil mai ales la unitățile mici. Din aceste motive, în anumite cazuri se utilizează controlul prin sondaj.
Controlul prin sondaj cercetează cele mai reprezentative documente și operațiuni care permit obținerea unor concluzii cu caracter generale asupra obiectivului urmărit. Sondajul este controlul selectiv care simplifică sarcina de apreciere prin utilizarea unui exemplu reprezentativ și permite, astfel să se obțină economii autentice în ceea ce privește munca de control, esența controlului prin sondaj depinde de alegerea perioadei, operațiunilor și documentelor ce se controlează și care dau posibilitatea generalizării concluziilor și măsurilor ce se impun; rezultatele sondajelor determină extinderea controlului asupra tuturor operațiilor, ajungându-se astfel la controlul total. Controlul prin sondaj se referă atât la repere din cadrul gestiunilor de materiale a căror evidență analitică se ține cantitativ-valoric pe fiecare fel de material produs, etc., cât și la cele din cadrul cheltuielilor. La gestiunile a căror evidență se ține global-valoric reperele nu se pot controla prin sondaj. Reperele ce se controlează prin sondaj trebuie să fie cele mai reprezentative în gestiune.
Conform acestor principii, inventarierea, ca modalitate de control faptic, poate fi efectuată prin control sau prin sondaj, în funcție de natura elementelor controlate și de obiectivele urmărite. Inventarierea totală permite cunoașterea efectivă a realității și obținerea unor concluzii exacte, dar reclamă un timp îndelungat, efort substanțial și sistarea operațiilor de primire și eliberare a bunurilor. Inventarierea prin sondaj este mai operativă însă are o precizie mai scăzută. Inventarierea prin sondaj nu poate fi generalizată în mod absolut. De exemplu, ea nu poate fi folosită pentru controlul gestiunilor de mijloace bănești și al celor cu evidență global-valorică.
Controlul prin sondaj cuprinde numai o parte din operațiile și documentele dintr-un anumit sector. El se poate limita, însă, și la o parte din perioada de timp supusă controlului, eficiența sa crescând dacă se au în vedere operații în curs de efectuare la data respectivă, cum sunt plățile de salarii, transportul de produse, consumul efectiv al unor materiale, etc.
Modalitățile de control se întrepătrund în forme multiple și variante, cum sunt:
controlul simultan, cu sensuri diferite, adică cel care are loc concomitent cu execuția;
controlul progresiv, care este în același timp și simultan, cel care se exercită în cursul executării lucrărilor și pe măsura desăvârșirii lor;
controlul plenar, atunci când constituie un ansamblu de măsuri legate între ele cu scopul de a se obține certitudinea că justificarea operațiilor este exactă și completă;
controlul continuu sau permanent este cel care nu prezintă întreruperi în durata sau în intensitatea sa și cuprinde toate actele și bunurile care constituie obiectul său;
controlul periodic este cel organizat la intervale regulate și cuprinde totalitatea obiectivului sau a faptelor de controlat;
controlul direct este un control simultan și se aplică obiectivului ce se controlează în timpul executării activității respective;
controlul execuției și controlul de conducere. Pe de o parte, conducerea include și controlul execuției, iar pe de altă parte, există numai de execuție rezervate nivelurilor superioare ale conducerii unității. De regulă, deosebirea dintre lucrările de execuție și munca de conducere este necesară în vederea organizării și repartizării sarcinilor, inclusiv cele de control și în acest mod se ușurează stabilirea unei ierarhii pe linia lucrărilor de control, pentru a se ajunge, de fapt, la situația ca însuși controlul să fie controlat.
3.5.2. Controlul documentar
Controlul documentar contabil este procedeul de stabilire a realității, legalității și eficienței operațiilor și activității economice și financiare, prin examinarea documentelor primare și centralizate a înregistrărilor în evidența tehnic-operativă și contabilă, a situațiilor contabile și bilanțurilor.
Controlul documentar contabil se utilizează cu caracter preventiv și concomitent, integrat organic sistemului de organizare și conducere a evidenței tehnico-operative și contabile, ca de exemplu documentele care se primesc la contabilitate pentru înregistrare, al lucrărilor de întocmire a situațiilor contabile și bilanțului, al exactității preluării și prelucrării datelor, în condițiile utilizării calculatorului electronic pentru efectuarea lucrărilor de calcul și evidență.
Controlul documentar contabil se exercită printr-o serie de modalități sau tehnici, care se utilizează selectiv și combinat, în funcție de situația concretă, de necesitățile aprecierii cu mai multă ușurință și în mod obiectiv, pe baza sistemului de informare existent, a modului de gestionare a patrimoniului, în general a activității economice și financiare controlate, sunt următoarele:
controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării și îndosarierii documentelor;
controlul invers cronologic se exercită de la sfârșit spre începutul perioadei controlate;
controlul sistem sau pe probleme se procedează la gruparea documentelor pe probleme și apoi la controlul lor în ordine cronologică;
controlul reciproc constă în cercetarea și informarea la aceiași unitate a unor documente sau evidențe cu cont identic, însă diferite ca formă;
controlul încrucișat constă în cercetarea și confruntarea tuturor exemplarelor unui document existent la unitatea controlată;
investigația reprezintă modalitatea prin care organul de control obține informații din partea personalului a cărui activitate se controlează;
analiza și studiul general se utilizează pentru a obține argumentele justificative ale controlului. Aceasta e utilă pentru controlul contabilității;
comparația de control constă în examinarea comparativă a diferitelor solduri din înregistrări greșite sau neobișnuite sau pentru care sunt necesare informații;
calculul de control presupune reproducerea muncii îndeplinite de contabilitate;
examenul critic implică examinarea actelor, documentelor și evidenței astfel încât să se atenționeze problemele mai importante;
analiza contabilă. Înainte de înregistrarea în conturi, orice operație economică și financiară este supusă unei analize contabile.
Balanța analitică de control. Elementele de activ și de pasiv se reflectă în contabilitate atât în cont cât și în părțile lor componente, cu ajutorul conturilor sintetice și celor analitice. Balanța analitică de control se întocmește pentru fiecare cont sintetic , desfășurat pe conturi analitice, pe baza datelor preluate din conturile analitice înainte de a se întocmi balanța sintetică de control contabil.
Controlul documentar contabil în condițiile prelucrării electronice a datelor are în vedere ca atât programul prelucrării datelor cât și introducerea datelor să fie complete și corecte.
Sunt situații în care este necesară o adâncire a cunoașterii obiectivului controlat. Controlul își bazează concluziile pe acte, documente și evidențe care sunt întocmite cu respectarea normelor legale și conțin date reale.
Pentru a se constata abateri și lipsuri și a argumente concluziile în legătură cu fapte neînregistrate sau înregistrate eronat în documente și evidențe se folosesc modalități (tehnici) specifice de control, cum sunt:
reconstituirea cantitativă a unor evidențe global valorice pe baza inventarelor și actelor de gestiune, când pentru ieșirea mărfurilor se folosește bonul de vânzare.
comparația de control privind stabilirea stocurilor( soldurilor) maxime posibile la inventarul final. Stocul maxim posibil = stocul la inventarul inițial + intrări de mărfuri pe bază de documente – ieșiri de mărfuri pe bază de documente. Din această comparație de control rezultă trei situații:
stocul maxim posibil este mai mare decât stocul de la ultimul inventar;
stocul maxim posibil este mai mic decât stocul de la ultimul inventar;
stocul maxim posibil este egal cu stocul de la ultimul inventar.
c. corelarea intrărilor de materiale, produse sau mărfuri, în funcție de consum, eliberări sau vânzări. Această modalitate de control se utilizează la:
gestiunile cu evidență global valorică, unde desfacerea mărfurilor se face pe baza bonurilor de vânzare;
gestiunile cu evidență global valorică, cu plata direct la vânzător, fără bon de vânzare.
d. compararea de numerar din vânzări cu vânzările posibile în anumite perioade, pentru a se depista eventualele depuneri în contul unor lipsuri în gestiune din perioada anterioare;
e. corelarea actelor contabile pentru stabilirea realității unui fapt economic, cu alte fapte de influență reciprocă;
f. controlul intergestionar.
3.5.3. Controlul faptic
Controlul faptic este procedeul de stabilire reală a existenței și mișcării mijloacelor materiale și bănești și a desfășurării activității economice și financiare. Controlul faptic se exercită la locul de existență a mijloacelor materiale și bănești și are ca obiectiv determinarea exactă a cantităților și valorilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului și modului de prelucrare a respectării legalității în utilizarea lor.
Principalele modalități sau tehnici de control faptic sunt: inventarierea, expertiza tehnică și analiza de laborator, observarea directă, inspecția fizică, etc.
Inventarierea, ca modalitate principală de control faptic, are ca obiectiv constatarea, la un moment dat, a existenței cantitative și calitative a elementelor de activ și pasiv ale unei unități gestionare, precum și a modului de executare a sarcinilor de către gestionari. Inventarierea este o modalitate de control scriptic al contabilității. Contabilitatea se caracterizează prin realitatea și exactitatea faptelor.
Față de regula generală a valorificării rezultatului inventarierii se admit următoarele:
Pentru gestiunile unde contabilitatea a condusă cantitativ-valoric, este posibil ca la inventariere, la unele sortimente ale aceluiași produs sau produse asemănătoare, la care există riscul de confundare să apară plusuri iar la altele minusuri;
atât în gestiunile unde contabilitatea analitică este condusă cantitativ-valoric, cât și în gestiunile unde contabilitatea este condusă valoric pot să apară lipsuri generate de acțiunea factorilor fizici și chimici, urmare a manipulării, depozitării sau însilozării.
Observația directă este folosită pentru stabilirea unor situații faptice care nu rezultă din documente. Observația desemnează necesitatea organului de control de a merge la fața locului pentru a constata modul în care personalul controlat își îndeplinește obligațiile de serviciu.
Inscripția fizică constă în examinarea activelor și a altor surse. Este o probă sigură pentru constatarea existenței unui anumit post de activ a imobilizărilor sau a actelor justificative înregistrate în evidență. De exemplu controlul banilor în casierie, a listelor de inventariere, etc.
Controlul faptic se întregește cu cel documentar. În acest fel, prin control se stabilește atât modul de gestionare a mijloacelor materiale, cât și calitatea informațiilor cu privire la activitatea controlată.
3.5.4. Întocmirea și circulația documentelor primare tehnic-operative și contabile
Obiectivele urmărite sunt următoarele:
întocmirea și circulația documentelor de evidență primară vizează:
verificarea întocmirii documentelor primare pentru toate operațiunile din capitolele anterioare;
legalitatea semnăturilor aplicate pe documentele primare, tehnic-operative și contabile;
completarea corectă a formularelor tipizate cu datele legale de întocmire;
respectarea prevederilor legale de evidență, păstrare și utilizare a formularelor cu regim special la nivel de unitate.
conducerea corectă a evidenței tehnic-operative la locurile de depozitare și pe naturi de mijloace materiale, care presupune:
concordanța între actele care atestă intrarea de materiale în unitate cu facturi, avize de însoțire a mărfii, etc.; prin identificarea exactă a denumirii sortului, reperului, cantității, calității, prețurilor din factură cu temeiurile legale, operații matematice, etc.,pe locuri de depozitare și naturi de mijloace materiale;
completarea datelor de către gestionari pe documentele primare și predarea acestora la compartimentul contabilitate în vederea prelucrării automate.
conducerea clară și exactă a evidenței contabile, având în vedere:
reflectarea în expresie bănească a patrimoniului prin înregistrarea corectă și la timp a tuturor operațiunilor economice și financiare;
înregistrarea în evidența contabilă doar a documentelor legale, întocmite și cu exercitarea în prealabil a controlului financiar preventiv, cu respectarea succesiunii documentelor;
realitatea datelor din conturile din afara bilanțului.
Referitor la obiectivele acestui capitol, la întocmirea și circulația documentelor primare, tehnic-operative, contabile, la controlul documentelor se procedează astfel:
la verificarea autenticității documentelor se urmărește:
dacă se utilizează numai documente tipizate;
justețea întocmirii și completării cu elemente corespunzătoare;
existența semnăturilor originale ale persoanelor în drept.
la controlul exactității datelor se verifică:
dacă ceea ce este consemnat în documente coincide cu alte documente care au legătură cu operațiunea în cauză;
corectitudinea calculelor;
legalitatea prețurilor și tarifelor în documente.
la controlul legalității documentelor se procedează astfel:
confruntarea conținutului documentelor cu prevederile legale în vigoare privind disciplina financiară și existența concordanței între acestea;
dacă plățile prevăzute în dispozițiile de plată, registrul de casă, etc., sunt conforme normelor financiare.
la controlul efectuării corecte a calculelor:
controlul aritmetic al documentelor și operațiunilor consemnate;
corecta stabilire a totalurilor și reporturilor;
existența erorilor care pot denatura conținutul operațiilor economice și financiare.
la controlul operațiilor economico-financiare:
dacă operațiile și evidențele au la bază documente just întocmite în momentul efectuării lor.
la controlul necesității:
operațiilor controlate li se verifică gradul de utilitate a consumului sau cheltuielilor respective în scopul înlăturării risipei, cheltuielilor inutile.
la controlul oportunității se verifică dacă momentul ales, locul și data pentru executarea consumului sau cheltuielii sunt cele mai corespunzătoare din punct de vedere economic și pentru buna desfășurare a activităților sectorului de activitate pentru care s-au efectuat.
la controlul eficienței se urmărește dacă operația în cauză este necesară ca situația de evaluare să fie exactă, corectă, reală, legală și completă.
pentru controlul concordanței dintre datele unui cont sintetic și același din conturile sale analitice se utilizează balanța analitică de control care cuprinde:
soldul inițial al contului sintetic să fie egal cu totalul soldurilor mișcărilor debitoare ale conturilor analitice;
totalul mișcărilor debitoare ale contului sintetic să fie egal cu totalul soldurilor finale ale conturilor analitice.
mișcările creditoare și soldul final al contului sintetic să fie egal cu totalul soldurilor finale ale conturilor analitice.
3.5.5. Exactitatea indicatorilor bilanțului
Exactitatea indicatorilor bilanțului se verifică prin:
reflectarea completă și exactă în conturi a tuturor veniturilor și cheltuielilor care se referă la perioada la care se întocmește bilanțul;
respectarea regulilor de evaluare a elementelor cuprinse în bilanț;
confruntarea datelor din contabilitate cu realitatea, prin inventariere, care constituie o premisă obligatorie a exactității datelor contabile și a bilanțului
Exemplificare:
Din controlul prin sondaj a modului de evidențiere și gestionare a bunurilor pe trimestrul III 2011 s-a constatat că unele bunuri de natura obiectelor de inventar au fost recepționate, înregistrate și apoi date în consum ca materiale consumabile. În urma extinderii verificării a reieșit faptul că în perioada 01.01-30.09.2011 un număr de 9 astfel de obiecte, în valoare de 955 lei nu erau înregistrate în contul obiectelor de inventar.
În timpul controlului obiectele de inventar au fost evidențiate în contul 321 „obiecte de inventar” în valoare de 955 lei.
a) Exercitarea controlului financiar preventiv.
La acest obiectiv se urmărește dacă controlul financiar preventiv este exercitat de către persoanele împuternicite asupra operațiunilor legal impuse având în prealabil certificările compartimentelor de resort.
b) Verificarea activității de control financiar de gestiune.
Exemplificare:
Din verificarea activității revizorului contabil principal Iorga Sorin, care exercită controlul financiar intern de gestiune, s-a constatat că acesta s-a desfășurat corect și legal.
3.5.6. Execuția bugetului de venituri și cheltuieli
Modelul bugetului de venituri și cheltuieli al unității a fost elaborat în temeiul prevederilor Legii nr.15/1990 și al Normelor Metodologice nr.181061/1995 ale Ministerului Finanțelor, potrivit cărora „unitatea întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, bilanț contabil și cont de profit și pierdere, după modelele stabilite de Ministerul Finanțelor.”
În cadrul acestui obiectiv sunt urmărite următoarele:
fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli și defalcarea acestuia pe secții, cu privire la:
cantitatea de produse realizate și livrată;
norma de consum specific de combustibil;
cantitățile de materie primă necesare pentru realizarea producției.
În cadrul bugetului, veniturile sunt defalcate astfel:
venituri din produsele vândute;
alte venituri;
venituri financiare;
venituri excepționale.
Cheltuielile pe elemente se prezintă astfel:
cheltuieli cu reparații curente și capitale, cu încadrare în plafoanele repartizate;
cheltuieli financiare;
cheltuieli de reclamă și protocol;
cheltuieli de amortizare;
cheltuieli cu personalul;
cheltuieli materiale.
Exemplificare:
Din verificările modului în care firma a respectat prevederile B.V.C. pe 10 luni, an 2011 s-a constat că firma a respectat prevederile bugetare, iar depășirile la capitolul cheltuieli cu 23” se datorează depășirii veniturilor cu 20% astfel încât firma a realizat o activitate profitabilă.
verificarea modului de contractare în cadrul căreia se verifică un anumit număr de contracte.
3.6. Controlul financiar intern de gestiune executat la S.C. ELIS PAVAJE S.R.L.
Activitatea organului de control financiar intern de gestiune se desfășoară pe baza programului semestrial și anual de activitate, întocmit de compartimentul control financiar intern de gestiune, aprobat de directorul general al unității. Administrativ, revizorii sunt coordonați de directorul general al unității.
Programul de activitate se întocmește pe baza Ordinului M.F. nr.3161/27.05.1991. În programul de activitate sunt consemnate denumirea secțiilor ce urmează a fi controlate cu numărul de gestiuni, perioada supusă controlului și cea stabilită pentru efectuarea controlului, ca și organele care efectuează controlul.
Urmărirea realizării programului semestrial se face de șeful compartimentului de control financiar intern de gestiune, care va organiza în acest sens o evidență simplă a actelor de control încheiate, a altor acțiuni efectuate în afara programului aprobat, precum și a principalelor rezultate obținute (plusuri de gestiune, pagube constatate, sancțiuni aplicate, etc.). În baza rezultatelor controalelor efectuate, șeful compartimentului de control financiar intern de gestiune, periodic, va sesiza organul de conducere pentru îmbunătățirea activității de gestiune a patrimoniului. La finele fiecărui semestru se întocmește un raport cu rezultatele obținute, transmițându-se apoi spre centralizare.
Pe parcursul efectuării verificării gestiunilor din cadrul secțiilor, se întocmesc acte de verificare: note de constatare, procese verbale de verificare, liste de inventariere a gestiunii mijloacelor materiale, mijloace fixe, procese verbale de constatare pentru activitatea celor care lucrează în secțiile respective, stabilind eventualele abateri pozitive sau negative.
Cu ocazia verificărilor, constatările sunt consemnate în acte de control bilaterale (procese verbale sau note de constatare) pe baza propriilor verificări, indicând prevederile legale încălcate și stabilirea exactă a consecințelor economice, financiare, patrimoniale, persoanele vinovate pentru nerespectarea dispozițiilor legale, menționând și numele persoanelor răspunzătoare precum și măsurile luate în timpul controlului și cele stabilite a se lua în continuare. Persoanele vinovate de abaterile constatate vor fi ascultate cu privire la faptele reținute în sarcina lor(note explicative scrise) și li se vor verifica apărările formulate. Pentru stabilirea responsabilităților se întocmesc note explicative, consemnând faptele săvârșite, actele normative nerespectate sau încălcate.
Șeful compartimentului de control financiar intern de gestiune, pe baza actelor de control întocmite, prezintă conducerii unității în care funcționează concluziile controlului efectuat împreună cu măsurile ce se propun a fi luate în continuare în vederea înlăturării abaterilor și tragerii la răspundere a celor care au săvârșit neregulile, au produs pagube sau au comis infracțiuni. Conducătorii secțiilor au obligația ca în cadrul termenelor legale, să ia măsuri pentru aplicarea integrală și la timp a măsurilor propuse, sancționarea persoanelor vinovate, recuperarea pagubelor. Neluarea măsurilor angajează propria răspundere a conducătorului unității.
Măsurile se iau în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control, dacă prin dispozițiile legale nu sunt fixate alte termene.
Activitatea de verificare atât în cadrul unității cât și în cadrul relațiilor se efectuează pe baza cadrului analitic, în care sunt prezentate obiectivele supuse controlului de gestiune, pe cele cinci paragrafe.
3.7. Finalizarea opețiunilor de control financiar
Finalizarea operațiunii de control financiar intern de gestiune presupune:
întocmirea actelor de control;
verificarea constatărilor și propunerilor revizorului.
3.7.1. Întocmirea actelor de control
Organele de control financiar intern de gestiune întocmesc de regulă, următoarele documente:
proces-verbal;
proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor;
notă de constatare;
notă de prezentare( după O.M.F. nr.316/1991).
Înainte de a fi înscrise în procesul-verbal de control, se recomandă ca abaterile, deficiențele să fie grupate după caracteristicile și natura problemelor controlate. Această grupare dă posibilitatea organelor de control să selecteze deficiențele constatate și să sistematizeze materialul cules, astfel încât, prezentarea lor în procesul-verbal de control să dea o imagine completă asupra activității economice a unității controlate.
Constatările ce se înscriu în procesul-verbal trebuie să aibă la bază documente expuse clar și precis, eliminându-se orice elemente și descrieri personale, inutile și neconcludente. Neregulile constatate se consemnează în procesul-verbal cu precizarea concretă a actelor normative încălcate și cu determinarea exactă a influențelor financiare, bugetare și gestionare nefavorabile.
Pentru fiecare abatere înscrisă în procesul-verbal se vor nominaliza persoanele și firmele acestora care nu au respectat prevederile legale. Se vor înscrie la fiecare abatere constatată măsurile luate operativ în timpul controlului, cu mențiunea documentelor pe baza cărora s-a materializat, sau măsurile ce urmează a fi luate în continuare, cu indicarea termenului de comunicare la direcția generală a controlului financiar de stat. Procesul-verbal se semnează de către organele de control și de conducerile agenților economici controlați. Procesul-verbal în care sunt consemnate fapte ce atrag răspunderea penală se semnează obligatoriu și de persoanele direct răspunzătoare. Acesta se întocmește de regulă în trei exemplare, din care un exemplar este destinat unității controlate, iar celelalte două exemplare sunt preluate de către organul de control. Prin semnarea procesului-verbal se recunoaște că toate actele și documentele puse la dispoziția organului de control au fost restituite unității verificate.
La procesul-verbal se anexează situații, tabele, documente și acte, note explicative ce sunt necesare susținerii constatărilor.
Notele explicative se iau în toate cazurile de la persoanele direct răspunzătoare de abaterile constatate și consemnate în procesul-verbal și care nu pot fi trase la răspundere în sarcina acestora, precum și de la alte persoane pentru clarificarea cauzelor și împrejurărilor care au condus la nerespectarea prevederilor actelor normative. Notele explicative se pot lua în orice etapă a controlului, astfel încât organele de control să fie în măsură să pună întrebări precise și să combate eventualele răspunsuri necorespunzătoare. Organele de control vor analiza răspunsurile primite și în funcție de concluzii vor înscrie constatarea în procesul-verbal.
În cazul controlului prin inventariere a unor gestiuni, la procesele-verbale se vor anexa declarațiile date de gestionari, înainte de începerea inventarierii, liste de inventariere,a plusurilor și a lipsurilor constatate după caz, și explicația gestionarilor asupra cauzelor care le-au determinat.
Procesul-verbal de constatare a contravențiilor se încheie în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare potrivit cărora organele de control ale M.F. sunt organe constatatoare.
Notele de constatare se întocmesc atunci când în cursul controlului se fac constatări a căror reconstituire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau nu pot fi dovedite.
Nota de prezentare reprezintă un raport general al organului de control cu concluzii și propuneri referitoare la abaterile constatate, care se anexează la actele de control încheiate.
3.7.2. Valorificarea constatărilor și propunerilor revizorului
Pe baza actelor de control întocmite, șeful compartimentului de control financiar intern de gestiune prezintă conducerii unității în care funcționează concluziile controlului efectuat împreună cu măsurile ce se propun a fi luate în contabilitate în vederea înlăturării abaterilor și tragerii la răspundere a celor care au săvârșit neregulile.
În cadrul competențelor și termenelor legale conducătorii unităților iau măsuri pentru aplicarea integrală a măsurilor propuse, sancționarea persoanelor vinovate, recuperarea pagubelor și înaintarea către procuratură a actelor cuprinzând fapte penale.
Dacă conducerea unității nu ia măsurile necesare, șeful compartimentului de control financiar intern de gestiune sesizează, în scris, consiliul de administrație al unității în care funcționează, măsurile în caz privitoare la recuperarea pagubelor și direcția controlului financiar de stat care în funcție de situația concretă dispune măsurile ce se impun.
Concomitent revizorii de gestiune vor îndruma angajații controlați, în problemele de specialitate care fac obiectul verificării, cu scopul de a-i sprijini în înțelegerea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale.
Revizorii de gestiune trebuie să sesizeze, în scris imediat – prin șeful compartimentului de care aparține conducerea unității verificate, atunci când au făcut constatări care necesită măsuri imediate sau deosebit de importante ce depășesc competențele angajaților a căror activitate o verifică sau pe care acesta întârzie să le ia.
Sesizarea trebuie să fie însoțită de propuneri concrete cu privire la măsurile ce ar trebui să fie luate de către cei în drept.
3.8. Valorificarea constatărilor și propunerilor revizorilor
3.8.1. Eficiența controlului de gestiune
Eficiența controlului intern de gestiune este determinată în primul rând de competența celor numiți să efectueze această activitate. Competența profesională este eficientă în activitatea de control numai dacă este determinată de prevenirea și remedierea abaterilor, deficiențelor și pagubelor, asigurarea ordinei și disciplinei și responsabilității în utilizarea resurselor materiale și financiare, scop în care activitatea de control trebuie să se bazeze pe constatări temeinice și reale să se caracterizeze prin fermitate, exigență și corectitudine și să se exercite pe principii și reguli riguros fundamentate.
Controlul nu trebuie să se limiteze numai la constituirea lipsurilor și deficiențelor, ci trebuie urmat obligatoriu de remediile neajunsurilor constatate, precum și prevenirea repetării lor. În acest scop controlul intern, trebuie să acționeze pe timpul desfășurării lui și să aibă în vedere următoarele:
dispoziția și păstrarea bunurilor în condiții corespunzătoare;
întocmirea corectă și la timp a documentelor la locurile de repartiție și producție;
corectarea erorilor din evidența tehnic-operativă și contabilă;
înregistrarea lipsurilor în gestiune;
recuperarea pagubelor.
Totodată pe baza constatărilor și propunerilor organului de control, conducerea unităților și a organului care a dispus controlul, stabilesc măsurile ce se iau în continuare pentru:
înlăturarea și prevenirea abaterilor;
aplicarea sancțiunilor disciplinare;
stabilirea răspunderii materiale;
înaintarea la procuratură a actelor încheiate de organul de control în cazul constatării de fapte penale;
plusurile realizate au fost repartizate pentru acoperirea datoriilor.
CAPITOLUL 4
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Lucrarea elaborată a vizat problematica organizării și exercitării controlului financiar intern de gestiune la S.C.ELIS PAVAJE S.R.L.
Lucrarea a fost structurată pe trei capitole, fiecare capitol prezentând unele considerații de ordin teoretic, metodologic și tehnic asupra problemelor abordate.
Astfel, în Capitolul 1 se tratează din punct de vedere teoretic controlul financiar, analizând organizarea, obiectul, metodologia și instrumentele controlului financiar.
Organizarea nu are limite, mergând până la cele mai mici amănunte, fiecare fiind binevenită în desfășurarea activității. O bună și temeinică organizare, constituie baza oricărei activități și suportul real, în obținerea rezultatelor profitabile urmărite.
Obiectul controlului este de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și de a le evita în viitor.
Metodologia de control utilizează atât căi și metode proprii de exercitare, cercetare și acțiune, cât și instrumente metodologice ale altor discipline științifice.
În general controlul financiar utilizează ca instrumente generale: contabilitatea, statistica și informatica.
În Capitolul 3 „Organizarea și efectuarea controlului financiar propriu la S.C.ELIS PAVAJE S.R.L. are următoarele forme:
controlul financiar preventiv;
controlul financiar ierarhic operativ-curent;
controlul financiar de gestiune.
Controlul financiar preventiv prin conținutul său și momentul executării, asigură oprirea de la efectuare a tuturor operațiilor economice sau financiare care nu sunt legale, reale, economice, oportune și necesare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea dispozițiilor legale, imobilizarea fondurilor și păgubirea avutului public și privat.
Controlul financiar preventiv se exercită pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor și pe baza legii privind organizarea controlului financiar și a Gărzii Financiare.
Controlului financiar intern de gestiune îi revin o serie de sarcini specifice determinate însuși de poziția față de momentul desfășurării activității pe care o supune controlului:
asigurarea respectării actelor normative;
verificarea modului de organizare, funcționare și exercitare a controlului financiar, etc.
Controlul financiar intern de gestiune funcționează în compartiment distinct în subordinea directă a directorului general în cazul regiilor autonome și societăților comerciale.
Controlul financiar ierarhic operativ-curent se exercită la fața locului pe teren, prin compararea modului de îndeplinire a sarcinilor și rezultatelor obținute pe locuri de muncă, compartimente sau în diferite activități cu prevederile stabilite prin norme.
De asemenea, în capitolul 3, se prezintă unele date generale privind societatea respectivă, cuprinzând scurt istoric, modul de organizare și funcționare, structura organizatorică și funcționarea compartimentului Control financiar intern de gestiune.
BIBLIOGRAFIE
Emil Bǎlan – „Drept financiar” -, Editura All Beck, București, 1999;
Anton Florin Boța, Daniela Pârvu și Diana Smit – “Finanțe Publice”-, Note de curs, Editura Convex, 2002;
Ionel Bostan –„Controlul financiar”- , Editura POLIROM, Iași, 2000;
Mircea Boulescu, Marcel Ghiță – „Control financiar”- Editura Eficient, București, 1997;
Ioan Condor – „Drept financiar și fiscal”- Editor „ Tribuna economicǎ”, București, 1996
Ioan Condor, D. Stancu – “Drept financiar și fiscal roman”, Editura Fundația România de Mâine, București, 2002;
Ioan Condor, Silvia Cristea Condor – „Drept vamal și fiscal” –Editura LUMINALEX, București, 2005;
Adam Drăgoi –„Drept financiar. Partea a II-a, Editura Aeternitas, Alba-Iulia, 2004;
Ioan Gliga – „Drept financiar”- Editura Humanitas, București, 1998;
Ilie Iovǎnaș –„Drept Administrativ”, vol. II, Editura „Servo Sat”, Arad, 1997;
Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș – „Dreptul finanțelor publice”- volumul I, Drept financiar- Colecția Universitaria, Editura Sfera juridică 2006;
Cristina Oneț – „Dreptul finanțelor publice”- Partea generalǎ, Editura Luminalex , București, 2005;
Doina Petică Roman –„ Dreptul finanțelor publice” – Note de curs, Casa de Presǎ și Editurǎ „Tribuna”, Sibiu, 2004;
Doina Petică Roman –„ Dreptul finanțelor publice” – Editura “Alma Mater”, Sibiu, 2007;
Ștefan Popa – „Modernizarea controlului financiar”- Editura Expert, București, 1997;
Petre Popeangă, Gabriel Popeangă – “Control financiar și fiscal”,
Editura CECCAR, București, 2004;
Luigi Popescu, Andreea Drǎghici, Daniela Iancu, Lavinia Olah –„Finanțe publice. Fiscalitate. Drept financiar și fiscal”, Editura SITECH, Craiova, 2004;
Dan Drosu Șaguna – „ Drept Financiar și Fiscal”, Editura Oscar Print, București, 1997;
Dan Drosu Șaguna – „ Drept Financiar și Fiscal”, Editura Eminescu, București, 2000;
Dan Drosu Șaguna – „ Tratat de drept financiar și fiscal” – Editura ALLBeck, București 2001;
Dan Drosu Șaguna, Dan Șova – „Drept financiar public”- Editura ALLBeck, București, 2005;
Iulian Vǎcǎrel, Gh. D. Bistriceanu, Florian Bercea, Gabriela Anghelache, Tatiana Moșteanu, Maria Bodnar, Florin Georgescu – „Finanțe publice”, Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ, R.A. , Ediția a-IV-a, București 2003;
LEGISLAȚIE
Constituția din 1923;
Constutiția din 1991 revizuitǎ;
Codul de procedurǎ fiscalǎ;
Hotărârea Guvernului nr.720/1991 privind aprobarea Normelor de organizare și exercitare a controlului financiar, elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor, publicată în Monitorul Oficial al României nr.75/24 aprilie 1992;
Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicatǎ;
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 799/12 decembrie 2003;
Legea nr. 204/1999 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi;
Ordonanța de Urgență nr. 75/1 iunie 1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 598/22 august 2003 cu modificările ulterioare;
Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 953/2002 cu modificările ulterioare.
Legea nr. 77/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi;
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești;
O.U.G. nr.91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 712/13 octombrie 2003;
Hotǎrârea Guvernului nr.1.538/2003 pentru organizarea și funcționarea Gǎrzii Financiare;
O.G. nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală;
Ordonanța nr. 8/20 ianuarie 2005 publicată în Monitorul Oficial al României nr.101/31 ianuarie 2005;
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/14 iunie 2006 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României – declaratǎ neconstituționalǎ;
Decizia Curții Constituționale a României nr. 544/2006.
Legea nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Organizarea Si Exercitarea Controlului Financiar (ID: 143780)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.