Organizarea Si Exercitarea Auditului Intern In Cadrul Casei Judetene DE Asigurari DE Sanatate

CUPRINS

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În urmă cu patru decenii , cabinetele anglo saxone de expertiză contabilă au popularizat pe continentul european termenul de audit . După anul 1990, din dorința de a alinia reglementările românești la reglementările comunitare , acest termen a început să fie introdus și în țara noastră .

Etiologia cuvântului audit își are originea în latinescu „audire” – a asculta și a transmite mai departe.

În general , în prezent , prin audit se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea ei la un criteriu (standard , normă) de calitate în vederea satisfacerii unor utilizatori de informații.

Prin apariția O.G. nr. 119 / 31 aug. 1999 și a Normelor de aplicare a acesteia , aprobate prin O.M.F. nr. 332 din 25 februarie 2000 , se introduce o nouă formă de control asupra utilizării fondurilor publice și patrimoniului public administrat de instituțiile publice , denumit „auditul intern”.

Conform Normelor Naționale de Audit emise de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România în anul 1999, prin auditul intern se înțelege compartimentul de control din cadrul entității care efectuează verificări pentru aceasta ; face parte din controlul intern al entității , și are ca obiective de bază verificarea sistemelor contabile și de control intern , iar persoana care își asumă responsabilitatea ultimă într-o misiune de audit se numește auditor.

În Normele Metodologice emis de Ministerul de finanțe în anul 2000 , în baza O.G. nr. 119 / 1999 , auditul intern este definit ca fiind specializată de asigurare a organizării și funcționării legale și eficiente a instituțiilor publice.

Auditul intern este cea mai importantă structură de feed – back a instituției publice și constituie principalul consultant al conducătorului instituției publice în orice problemă care vizează organizarea , funcționarea sau transformarea instituției.

Potrivit articolului nr. 172 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82 / 1991 , ordonatorul principal de credite are obligativitatea de a prezenta la M.F. , trimestrial și anual , bilanțul contabil și contul de execuție bugetară privind bugetul de venituri și cheltuieli. Aceeași obligație o au și instituțiile care au calitatea de ordonator secundar de credite sau de ordonatori terțiari de credite către organul ierarhic superior.

Auditul intern reprezintă un ansamblu de activități și acțiuni corelate , desfășurate de structuri specializate , constituite la nivelul instituției publice în cauză sau, după caz , la nivelul instituției publice ierarhic superioare care, pe baza unui plan și a unei metodologi prestabilite , este destinat să realizeze un diagnostic general al sistemului , sub aspect tehnic , managerial și financiar contabil.

Auditul intern reprezintă o verificare de tip endogen și ex post. În legătură cu caracterul ex post al auditului intern al instituțiilor publice trebuie menționat că acest caracter se referă la o operațiune sau la o decizie , în timp ce, cu referire la activitatea globală desfășurată de sistemul auditat la nivelul unui an calendaristic auditul intern are un caracter concomitent . Acest caracter rezultă din trăsătura auditului intern de a urmării o operațiune sub aspectul obiectivelor specifice de verificare pe tot lanțul său de desfășurare .

Raportul dintre auditul intern și auditul extern la instituțiile publice

Auditul intern este exercitat de o structură specializată , organizată în condițiile legii la nivelul instituției publice în cauză sau , după caz , de instituția publică ierarhic superioară , structură subordonată conducătorului instituției publice în care este organizat.

Auditul extern este exercitat de o structură sau de o persoană care este organizată în afara structurii organizatorice a instituției publice auditate.

Certificarea bilanțului și a contului de execuție bugetară , exercitată de o terță persoană din afara instituției publice ale cărei bilanț contabil și cont de execuție bugetară sunt auditate , pe bază de contract , este de natura auditului intern , dacă persoana respectivă figurează în lista cuprinzând persoanele agreate de Ministerul Finanțelor , în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 119 / 1999 privind auditul intern .

Dat fiind importanța celor prezentate , considerăm că este necesar să accentuăm responsabilitatea reprezentanților legali ai instituțiilor publice : conducătorul unității și contabilul șef , în administrarea și gestionarea patrimoniului public și a fondurilor publice.

Raportul dintre auditul instituțiilor publice și auditul agenților economici

Auditul intern al instituțiilor publice se exercită în baza Ordonanței Guvernului nr. 119 / 1999 , în timp ce auditul agenților economici se realizează în baza Legii nr. 31 / 1990 privind societățile comerciale , republicată.

În cazul agenților economici care utilizează fonduri publice și / sau administrează patrimoniul public ori care beneficiază de drepturi exclusive sau speciale , și numai cu privire la acestea , auditul poate fi efectuat de instituția publică care le-a alocat fonduri și le-a dat spre administrare patrimoniul sau le-a conferit drepturi exclusive ori speciale .

Deosebirea esențială dintre cele două categorii de audit este însă aceea că , în timp ce auditul agenților economici de drept privat se focalizează asupra conformității de tip financiar – contabil a operațiunilor efectuate de cel auditat , auditul instituțiilor publice se focalizează asupra calității și performanței de management , care include controlul de conformitate financiar – contabilă ca pe o parte . Această diferență rezultă din deosebirea criteriilor de comportament ale celor două entități : profitul – în cazul agenților economici și buna gestiune a banului și a patrimoniului public – în cazul instituțiilor publice.

Raportul dintre auditul intern și controlul intern al instituțiilor publice

Având în vedere definirea auditului intern prezentată în ordonanța Guvernului nr. 119 / 1999 și precizările O.M.F. nr. 332 / 2000 , rezultă că auditul intern se prezintă ca un control în parte și respectiv , concomitent asupra întregii activități a sistemului de audit și îndeosebi asupra controlului intern al sistemului respectiv. Prin urmare controlului intern al instituției publice urmează să facă el însuși obiectul auditului intern.

Nu trebuie făcută nici o confuzie între controlul intern , ca ansamblu de măsuri la dispoziția conducătorului instituției publice , menit să asigure buna funcționare a instituției și auditul intern care, fiind tot un control de tip endogen , este un control de tip evaluare și mai frecvent , fiind un control final, ultimul din seria controalelor efectuate de structurile proprii ale instituției în acuză(de certificare).

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE AUDIT INTERN

Trăsături generale ale planului de audit intern

Planul de audit intern se întocmește anual de compartimentul de audit intern. Proiectul planului de audit intern este elaborat la nivelul ordonatorului principal de credite , până la data de 30 noiembrie a anului, precedent anului pentru care se elaborează , însoțit de un referat de justificare a modului în care au fost selectate obiectivele , activitățile sau operațiunile care au fost cuprinse în plan.

Proiectul planului de audit intern este elaborat la nivelul ordonatorilor secundari de credite , sau terțiari , în strânsă colaborare cu compartimentul de audit intern al ordonatorului principal de credite , până la data de 10 decembrie a anului, precedent anului pentru care se elaborează , însoțit de un referat de justificare a modului în care au fost selectate obiectivele , activitățile sau operațiunile care au fost cuprinse în plan.

Proiectul planului de audit intern este elaborat la nivelul ordonatorilor terțiari de credite , sau terțiari , în strânsă colaborare cu compartimentul de audit intern al ordonatorului secundar de credite , până la data de 20 decembrie a anului precedent anului pentru care se elaborează , însoțit de un referat de justificare a modului în care au fost selectate obiectivele , activitățile sau operațiunile care au fost cuprinse în plan.

Planul anual de audit intern este aprobat de conducătorul instituției și poate fi modificat și completat , la propunerea șefului compartimentului de audit intern sau la inițiativa conducătorului instituției , în funcție de necesitatea realocării fondului de capacitate de audit pe obiectivele planului.

Pentru activitățile și operațiunile care au legătură nemijlocită cu certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară obiectivele cuprinse în planul de audit intern vor fi defalcate pe trimestre și luni , după caz.

Activitățile de audit intern aferente certificării bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară , cuprinse în planul de audit intern nu vor depăși 40-50 % din capacitatea de audit a compartimentului respectiv (fondul de timp anual disponibil în zile –om).

Planul de audit intern trebuie să cuprindă toate activitățile desfășurate de instituția publică , care vor fi auditate , fiind elaborat pe baza evaluării riscului asociat diferențelor.

Orice activitate sau operațiune trebuie să fie cuprinsă în planul de audit intern , cel puțin o dată la 3 ani.

Activitatea sau operațiunea cuprinsă în planul de audit intern va face obiectivul auditării pe tot parcursul auditării ei.

Instituția publică corespunzătoare ordonatorilor de credite secundari sau terțiari este auditată ca întreg (la nivelul conducătorului acestuia) de instituția publică de rang imediat superior.

Elementele și structura planului de audit intern

Planul de audit intern reprezintă un document oficial. El este păstrat în arhiva instituției publice împreună cu referatul de justificare pe aceeași perioadă în care este păstrat și raportul de audit . Planul de audit intern va cuprinde cel puțin elementele enumerate mai jos:

scopul acțiunii de auditare;

obiectivele acțiunii de auditare;

identificarea / descrierea activității sau a operațiunii supuse auditului intern;

identificarea /descrierea unității sau structurii organizatorice la care se va desfășura acțiunea de auditare;

durata acțiunii de auditare;

perioada supusă auditării;

numărul de auditori antrenați în acțiunea de auditare;

precizarea elementelor ce presupune utilizarea unor eventuale cunoștințe de specialitate, precum și a numărului de specialiști , cu care urmează să se încheie contracte externe de servicii de expertiză /consultanță;

numărul de auditori , care urmează să fie atrași în acțiunea de audit în cadrul structurilor descentralizate.

Planul de audit reprezintă un document oficial. El este păstrat în arhiva instituției publice împreună cu referatul de justificare pe aceeași perioadă în care este păstrat și raportul de audit.

Planificarea activității de audit

În cadrul instituției , auditul intern se desfășoară în baza „planului de audit intern”. Proiectul planului de audit intern se întocmește de directorul DAI , până la data de 30 noiembrie a anului anterior celui pentru care se întocmește , și se supune aprobării , până la data de 20 decembrie a aceluiași an.

Proiectul planului de audit intern se va prezenta spre aprobare numai însoțit de referatul directorului DAI care va justifica obiectivele selectate , operațiunile, activitățile sau acțiunile înscrise în plan.

După aprobare , planul de audit intern este un document oficial care stabilește legalitatea , oportunitatea și temeinicia acțiunilor întreprinse de DAI.

Principiile generale de întocmire a planului de audit intern sunt următoarele :

principiul completitudinii : nici una din operațiunile și activitățile sau acțiunile prevăzute nu poate fi exclusă de la exercitare auditului intern;

principiul prudențial : orice operațiune sau activitate să fie cuprinsă în planul de audit intern cel puțin o dată la trei ani;

principiul permanenței : orice operațiune sincipiul permanenței : orice operațiune sau activitate prevăzută în planul de audit intern va face obiectul auditării pe tot parcursul realizării ei;

principiul oportunității : obiectivele prevăzute în planul de audit intern vor fi stabilite prin analiza și evaluarea iminenței riscului asociat;

principiul ierarhizării competenței teritoriale : în cadrul instituției , auditul intern se efectuează de DAI proprie și de către serviciile similare ale caselor CASAOPSNAJ și a transporturilor , asupra tuturor operațiunilor , activităților sau acțiunilor prevăzute.

În întocmirea planului de audit intern din punct de vedere al conținutului , cât și al structurii , se va ține seama și de următoarele criterii :

deficiențe constatate prin rapoartele de audit intern anterioare;

deficiențe constatate prin procese – verbale încheiate în urma inspecțiilor de audit intern;

informații și indici deținute sau obținute cu privire la disfuncționalități sau abateri altele decât cele de natura legalității și regularității;

deficiențe constatate prin rapoartele Curții de Conturi;

aprecieri ale unor specialiști , experți , etc., cu privire la structura și dinamica unor riscuri interne sau de sistem;

analiza unor direcții sau tendințe pe termen lung privind unele aspecte ale funcționării sistemului auditat;

evaluarea impactului unor modificări petrecute în mediul în care evaluează sistemul auditat.

Pentru operațiunile ,activitățile sau acțiunile care au legătură nemijlocită cu certificarea bilanțului și a contului de execuție bugetară se va aloca cel mult 50 % din capacitatea de audit a DAI ( fond de timp maxim disponibil și număr de auditori) , iar obiectivele ce privesc aceste activități vor fi defalcate pe trimestre.

Planul de audit aprobat poate fi modificat și/sau completat prin decizia președintelui societății , sau la propunerea directorului DAI , ori de câte ori apar Indicii sau circumstanțe care semnifică apariția unor noi riscuri interne sau de sistem , modificarea gradului de risc al activităților sau operațiunilor deja cuprinse în plan , modificarea fondului de timp maxim disponibil ,sau alte elemente decizionale , toate de natură să conducă la necesitatea realocării fondului de capacitate de audit pe obiectivele planului de audit intern.

Planul de audit intern mai poate fi modificat . pe parcursul derulării lui , în următoarele condiții :

se identifică obiective sau operațiuni a căror auditare apare ca vând o valoare semnificativ importantă pentru perioada la care se referă activitatea de audit intern;

la solicitare Ministerului de Finanțe adresată președintelui instituției potrivit căreia DA urmează să introducă în planul de audit intern și să auditeze obiectivele specificate;

în cazul unor modificări legislative sau organizatorice importante , de natură să modifice gradul de semnificație al auditării anumitor operațiuni, activități sau acțiuni care se produc la nivelul instituției;

pentru necesități de diagnoză ad-hoc ale conducerii instituției.

În situațiile prezentate , la solicitarea Ministerului Finanțelor va trebui să stabilească cu claritate , obiectivele sau operațiunile ce vor fi auditate , metodologia și tehnicile concrete de efectuare a auditului intern , perioada supusă auditării , precum și termenul de raportare a rezultatului auditului intern efectuat.

La primirea solicitării , directorul DAI va prezenta președintelui instituției un referat ce va cuprinde măsurile ce se impun a fi luate pentru exercitarea sarcinii de audit intern , inclusiv cele referitoare la modificarea sau completarea planului de audit intern.

Executarea planului de audit intern

Obiectivele , operațiunile , activitățile sau acțiunile prevăzute în planul de audit intern se auditează de auditorii interni , constituiți în echipe formate din unul sau mai mulți auditori interni , la care , eventual , se adaugă specialiștii proprii sau atrași.

Pentru executarea auditului intern , echipei de audit îi vor fi puse la dispoziție delegațiile de audit intern și ordinele de serviciu întocmite pentru fiecare membru al echipei.

În delegația de audit intern va fi nominalizată cine este șeful echipei de audit , anexându-se acesteia situația cuprinzând datele înscrise în planul de audit cu privire la auditul în cauză.

Șeful echipei de audit intern , înainte de începerea acțiunii de audit intern , va prezenta șefului unității auditate delegația de audit intern și ordinele de serviciu , solicitându-l să dispună prezentarea șefilor compartimentelor de activitate și să anunțe , și celorlalte compartimente , despre prezența în unitate a echipei de audit intern.

În prezența șefilor compartimentelor auditate , șeful echipei de audit intern va asigura informarea acestora despre scopul auditului intern , obiectivele , operațiunile , activitățile sau acțiunile supuse auditării , durata acțiunii de auditare , precum și perioada supusă auditării.

Șeful echipei de audit intern va solicita conducătorului instituției să dispună de toate măsurile necesare pentru executarea în bune condiții a mandatului echipe de audit intern , inclusiv în ceea ce privește punerea la dispoziție a tuturor documentelor solicitate , asigurarea spațiilor de lucru , rechizitelor , mijloacelor de calculat , dactilografiat , măsurat și transport în interesul acțiunii de audit , în condițiile legii , precum și prezența la program a personalului care a fost / este implicat în operațiile sau acțiunile auditate.

Toate documentele justificative ale operațiunilor sau activităților auditate vor fi ștampilate de auditorii interni cu ștampila personală și semnată de către aceștia.

Modelul este special prevăzut și se confecționează potrivit reglementărilor în vigoare. Ștampila personală este valabilă timp de un an.

Modificarea dinamică a planului de audit intern

Planul de audit intern poate suferi modificări pe parcursul derulării lui, în următoarele condiții ( exemplificarea este pur enumerativă și nu exhaustivă):

identificarea , pe parcursul derulării acțiunii de auditare , a unor obiective , activități , operațiuni , a căror auditare apare ca având o valoare semnificativă importantă pentru perioada la care se referă activitatea de audit intern;

obiective de control introduse pe parcursul derulării planului de audit intern de către instituția publică ierarhic superioară;

modificări legislative sau organizatorice importante , de natură să modifice gradul de semnificație a auditării anumitor operațiuni , activități sau acțiuni ale sistemului;

necesități de diagnoză ad – hoc ale conducerii instituției publice respective.

Problema verificării tematice ordonate de Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor poate stabili anumite tematici generate de control, derivate din necesitățile proprii de analiză , evaluare și diagnosticare a activității instituțiilor publice . În aceste cazuri , ordonatorii principali de credite vor primi de la Ministerul Finanțelor obiectivele , metodologia și tehnologia concretă de efectuare a auditului intern , perioada de efectuare a auditului intern și perioada supusă auditării. Ordonatorii principali de credite sunt obligați să ia toate măsurile organizatorice pentru ca tematicile ordonate de Ministerul de finanțe să fie introduse în planul de audit intern al instituției respective și să fie realizate în bune condiții și rapoarte în termenul fixat. De asemenea, ordonatorii principali de credite vor lua toate măsurile ca, acolo unde este cazul , aceste tematici să fie defalcate pe structurile proprii descentralizate , astfel încât aceste defalcări să fie cuprinse în planurile de audit ale acestor structuri descentralizate.

CAPITOLUL III

SFERA ACTIVITĂȚII DE AUDIT INTERN

Dispoziții generale

Auditul intern consta în efectuarea de verificări , inspecții și analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării obiective a măsurii în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor și utilizarea resurselor în mod economic , eficace și pentru a prezenta președintelui instituției constatările făcute , slăbiciunile identificate și măsurile propuse de corectare a deficiențelor și de ameliorare a performanțelor sistemului de control.

În cazul constatării de prejudicii aduse patrimoniului instituției de acte sau fapte ilicite care contravin prevederilor legale , auditorul intern are competența efectuării cercetărilor administrative , constatării contravențiilor și sancționarea acestora , luării sau propunerii măsurilor de sancționare disciplinară a vinovaților , după caz , cu respectarea actelor normative în domeniu.

Pentru acele acte sau fapte , susceptibile de a fi calificate ca infracțiuni , procesele verbale sau notele constatare încheiate de organul de audit se înaintează la Direcția Juridic Contencios pentru a se pronunța în legătură cu transmiterea acestora la parchetul competent.

Obiectivele de audit intern sunt următoarele :

Certificarea trimestrială și anuală a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară prin verificarea legalității , realității și exactității evidențelor contabile și ale actelor financiare și de gestiune ;certificarea se face înaintea aprobării de către ordonatorul de credite a bilanțului contabil și acontului de execuție bugetară.

Auditarea proiectului de buget , precum și a rectificării bugetului aprobat;

Examinarea conformității operațiunilor , activităților sau acțiunilor , identificarea erorilor, gestiunii defectuoase și a fraudelor și , pe aceste baze, luarea și/sau propunerea de măsuri și soluții pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați, după caz.

Controlul de management prin:

supravegherea regularității sistemelor de fundamentare a deciziei , de planificare , programare, organizare , coordonare ,urmărire și control a îndeplinirii deciziilor;

evaluării economicității , eficacității și eficienței cu care factorii de decizie , de execuție la nivelul unor proiecte/programe, operațiuni , activități sau acțiuni , utilizarea resurselor financiare , materiale și umane pentru îndeplinirea obiectivelor și obținerea rezultatelor stabilite;

identificarea slăbiciunilor sistemelor de conducere și control , precum și a riscurilor asociate unor astfel de sisteme proiecte/ programe , operațiuni , activități și acțiuni și propunerea de măsuri pentru corectarea acestora pentru diminuarea riscurilor , după caz.

Obiectivele auditului intern nu sunt exhaustive , acestea putând fi completate ori de câte ori intervin criteriile semnal , condițiile sau solicitările prevăzute .

Normele profesionale de lucru , criteriile , tehnicile și metodele care privesc modul de abordare a fiecărei operațiuni , activități sau acțiuni auditate , fac obiectul dispozițiilor directorului DAI , ce se elaborează și se supun aprobării potrivit reglementărilor interne ale instituției.

Operațiunile , activitățile sau acțiunile care fac obiectul auditului intern sunt examinate, de regulă, pe tot parcursul acestora , din momentul inițierii și până în momentul finalizării și executării lor efective , circumscriindu-se ariei de competență.

Justificarea selectării operațiunilor , activităților sau acțiunilor asociate obiectivelor auditului intern , astfel cum se regăsesc în planul de audit intern , face obiectul referatului care însoțește proiectul planului de audit intern.

Caracteristicile operațiunilor . activităților și acțiunilor auditate

Operațiunile , activitățile sau acțiunile care se efectuează , execută sau desfășoară în cadrul instituției , trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici :

de conformitate

de legalitate : operațiunile , activitățile sau acțiunile respectă prevederile legale în materie;

regularitate : operațiunile , activitățile sau acțiunile respectă prevederile referitoare la modalitățile , procedurile , schemele și modelele de efectuare sau desfășurare;

de încadrare în plafoanele valorice : operațiunile , activitățile sau acțiunile nu antrenează depășirea plafonului valoric pentru acestea;

de economicitate : adică operațiunile , activitățile sau acțiunile realizează condiția costului minim în condițiile date. Costul minim se evaluează la nivelul costului de oportunitate.

de eficacitate: adică operațiunile , activitățile sau acțiunile realizează condiția de atingere a obiectivului stabilit prin efectuarea , executarea sau desfășurarea acestora. Atingerea obiectivului stabilit trebuie să se realizeze într-o marjă pe care auditorul o consideră rezonabilă.

de eficiență : caracteristicile de economicitate și eficacitate se realizează corelat, în sensul optimizării lor în condițiile date ale realizării operațiunilor , activităților sau acțiunilor:

de oportunitate temporală : adică momentul ales pentru efectuarea operațiunilor, executarea activităților sau desfășurarea acțiunilor a fost cel mai propice sub aspectul atingerii obiectivului stabilit.

de oportunitate structurală: adică operațiunile , activitățile sau acțiunile se realizează în acea conjunctură care să le confere cel mai înalt grad de eficiență. În context se are în vedere dacă operațiunile , activitățile sau acțiunile auditate se înscriu într-o structură mai largă de operațiuni , activități sau acțiuni.

de acoperire a riscului intern asociat realizării operațiunilor , activităților sau acțiunilor auditate: constând în evaluarea modului și a gradului în care realizarea operațiunii , activității sau acțiunii a antrenat riscuri interne ( economice , tehnice, financiare, funcționale , etc. ) precum și a modului și a gradului în care aceste riscuri interne au fost acoperite de la început de managementul instituției.

de acoperire a riscului de sistem asociat realizării operațiunii , activității sau acțiunii : constând în evaluarea modului și a gradului în care realizarea operațiunii , activității sau acțiunii a antrenat riscuri de sistem ( economice, financiare, funcționale ) precum și a modului și a gradului în care aceste riscuri de sistem au fost acoperite de la început de către managementul instituției.

Executarea misiunilor de audit intern

Construirea și organizarea dosarelor de audit intern

Normele de audit și standardele internaționale adoptate , prevăd sistematizarea documentelor activității de audit în două sau mai multe dosare (în funcție de complexitatea activității) .Aceste dosare pot fi grupate după mai multe criterii , dar împărțirea lor în „dosarul permanent” și „dosarul exercițiului” s-a impus ca standard.

Practica internațională a impus organizarea dosarelor în „dosare mecanice” care să permită extragerea facilă de documente din orice zonă a dosarului ; documentele trebuie să fie grupate sub forma unui repertoar ; fișele de referință pot cuprinde obiectivele care se urmăresc sau care apoi pot fi utilizate pentru întocmirea notelor de sinteză.

Pentru o bună organizare și ulterior ordonare . fișele de referință și foile de lucru vor fi codificate utilizând litere , combinații de litere și cifre (coduri alfa numeric ierarhice). Cifrele se utilizează pentru foile de referință sau de lucru de același fel în ordine crescătoare.

Dosarul va avea la început o pagină de identificare a tipului de dosar 😛 sau E. Între două pagini se vor pune foile de lucru care se vor codifica în funcție de fișa de referință anterioară.. Important este că , indiferent de codificare , să se utilizeze un cod ierarhic care să permită ușor manevra documentelor.

Dacă pentru sistematizarea documentației se poate utiliza calculatorul , organizarea activității de audit poate fi efectuată cu ajutorul meniurilor și submeniurilor construite ierarhic.

3.3.1.1. Dosarul permanent

Dosarul permanent conține :

extras din regulamentul de organizare și funcționare a instituției , ale conducerii sau personalului instituției , relațiilor funcționale și de lucru stabilite prin organigramă;

extrase din dispozițiile privind organizarea gestiunilor, încadrarea gestionarilor , a persoanelor cu atribuții gestionare , numirea comisiilor de recepție, de inventariere , de predare – primire a gestiunilor;

din dispozițiile privind numirea în funcții a șefilor compartimentelor de muncă din aria de competență a conducerii instituției , precum și a personalului de execuție;

extras privind dispozițiile privind organizarea și executarea controlului intern și a controlului de execuție ;

extras din dispozițiile privind organizarea și exercitarea controlului intern și a controlului financiar preventiv ;

extrase sau copii ale contractelor mai importante , ori extrase din dispozițiile de numire a comisiilor de achiziții ;

extrase din dispozițiile privind organizarea și desfășurarea învățământului profesional , sau ale temelor dezbătute:

Dosarul exercițiului

Dosarul exercițiului conține :

delegația de audit intern și anexa la aceasta;

note de studii ale auditului intern, opinii , concluzii și recomandări preliminare;

concluzii ale specialiștilor care asigură expertizarea și/ sau consultanța;

aprecieri , constatări și opinii privind organizarea și exercitarea controlului intern;

documente privind evaluarea riscurilor operațiilor , activităților sau acțiunilor auditate;

foi de lucru privind bazele de selectare și efectuare a sondajelor , comentarii asupra acestora , anomalii și abateri identificate;

documente de stabilire și evaluare preliminară a prejudiciilor ;

situații privind bilanțurile contabile , contul de execuție bugetară sau de fundamentare a proiectului de buget.

Dosarele de lucru sunt anuale. În cadrul acestora documentele se ordonează pe faze ale auditului . Dosarele de lucru , prin documentele pe care le conțin și modul de ordonare a acestora , trebuie să aibă următoarele calități :

claritate;

lizibilitate;

totalitate;

relevanță:

acuratețe;

concizie;

corectitudine;

înțelegere.

Documentele care fac obiectul dosarului permanent se întocmesc de către auditorii interni. Auditorii interni poartă întreaga răspundere pentru documentele dosarului permanent din momentul primirii și până în momentul justificării lor față de instituția patrimonială auditată.

Documentele dosarului exercițiului aparțin auditorului intern. Aceste documente individuale de muncă se semnează și se datează de către auditorul care le-a întocmit , putând fi utilizate ca dovadă în orice procedură legală ce ar putea apărea.

Toate documentele care fac obiectul dosarelor de lucru se înregistrează la instituția patrimonială auditată și sunt supuse regimului evidențierii , păstrării , transportului și utilizării reglementat prin actele normative în vigoare.

Dosarele de lucru se păstrează în fișete metalice , puse la dispoziția echipei de audit intern de către instituția patrimonială.

3.3.2. Planul misiunii de audit intern

3.3.2.1. Conținutul misiunii de audit intern

Misiune a de audit intern reprezintă obiectul elementar al planului de audit intern. În fapt, planul de audit intern este constituit din totalitatea misiunilor de audit intern care sunt selectate pentru orizontul de timp avut în vedere ( de obicei , un an).

Misiune a de audit intern se referă la organizarea , desfășurarea , finalizarea și valorificarea activității propriu- zise de audit intern , de aceea va cuprinde toate aceste aspecte.

3.3.2.2. Principiile misiunii de audit intern

Proiectarea unei misiuni de audit intern va respecta următoarele principii de bază :

principiul sustenabilității

principiul teritorialității primare

principiul pistei de audit inter

principiul remanenței

principiul transversalității

principiul orientării spre rezultat

Componentele misiunii de audit intern

Obiectivele misiunii de audit intern se referă la rezultatul pe care misiunea de audit intern își propune să-l obțină după finalizare. În general , o misiune de audit omogenă are un singur obiectiv dar este posibilă existența mai multor obiective ( în cazul unor obiective auditate care au un mare grad de complexitate , de noutate sau de impact) autocorelate structural , cauzal sau funcțional.

Misiunile eterogene de audit au obiective care se află într-o anumită interdependență , cunoscută , sau nu, înainte de desfășurarea misiunii de audit intern.

Obiectivul de audit intern este de regulă , de natură transversală dar, unele cazuri , el poate avea și un caracter longitudinal ( diacronic) mai ales în cazurile unor obiecte auditate care au o dinamică accentuată sau se desfășoară , prin natura lor , într-un interval de timp foarte scurt.

Obiectul misiunii de audit intern se referă la „purtătorul” obiectivului potențial al misiunii de audit intern . O misiune de audit intern se poate referi la anumite părți structurale sau funcționale ale lui.

Obiectul de audit intern poate avea un caracter unic , fie un caracter generic . El poate fi constituit fie în ansamblul unor activități , operațiuni sau acțiuni fie doar o parte din acestea.

Pista misiunii de audit intern reprezintă componenta cea mai specifică a misiunii de audit intern. Ea constituie o descriere logică și cronologică a „traiectoriei” pe care auditorul intern va desfășura activități specifice a scopului misiunii.

Pista de audit intern va cuprinde , în mod obligatoriu , următoarele elemente:

punctul inițial (originea) al pistei : structura , activitatea , operațiunea sau acțiunea cu care începe misiunea de audit intern;

punctul final al pistei : structura , activitatea , operațiunea sau acțiunea cu care se termină misiunea de audit intern;

tronsoanele pistei : structuri sau activități , operațiuni ori acțiuni cu caracter omogen ( din punct de vedere al obiectivului misiunii de audit intern) care urmează a fi auditate în mod distinct în urmărirea obiectivului misiunii.

Pista de audit intern proiectată , coincide rareori cu pista de audit intern realizată , datorită numeroaselor ramificații ale activității de audit intern , pe parcursul realizării efective a misiunii de audit intern. De aceea , unul dintre parametrii de eficacitate a misiunii de audit intern este minimizarea abaterii dintre lungimea (sau ”lățimea”) pistei de audit proiectată și cea a pistei de audit efective. O misiune de audit intern reușită va evita depășirea pistei de audit proiectate , reținând , sub forma criteriilor- semnal , elementele nou apărute pe parcursul misiunii de audit intern și care vor face obiectul unor misiuni de audit intern viitoare sau unor misiuni de inspecție viitoare.

Pista de audit intern va fi descrisă , de regulă , ca ă schemă logică și cronologică a intrării în misiunea de audit intern a diferitelor tronsoane ale ei. Pista de audit intern stă la baza analizei de tip PERT a programării misiunii de audit intern.

Tematica misiunii de audit intern reprezintă o detaliere metodologică a obiectivului misiunii de audit intern. În acest sens , tematica va cuprinde subobiective , obiective intermediare , așa încât auditorul să aibă la dispoziție o „hartă” a etapelor intermediare pe care trebuie să la parcurgă în îndeplinirea misiunii.

Tematica de audit intern va mai cuprinde :

bibliografia de specialitate necesară îndeplinirii misiunii;

lista exhaustivă a actelor normative ( de orice grad juridic) în vigoare pe perioada supusă auditării;

sinteza rezultatelor anterioare cu privire la obiectul misiunii de audit intern;

alte informații , documente , rapoarte etc. relevante pentru obiectivul misiunii de audit intern.

Calendarul misiunii de audit intern cuprinde o prezentare a momentelor la care se va realiza fiecare element al tematicii de audit intern , persoana care va realiza elementul de tematică respectiv precum și modalitatea de finalizare a elementului de tematică.

Respectarea calendarului misiunii de audit intern constituie, de asemenea , un element de analiză a eficienței cu care se desfășoară misiunea de audit intern , el putând fi modificat la propunerea motivată a șefului serviciului de audit intern , cu avizul șefului structurii de audit intern.

Resursele afectate misiunii de audit intern

Resurse interne – se referă la resursele care aparțin structurii de audit intern care realizează misiunea de audit intern. Se specifică următoarele elemente:

resurse umane:

șeful serviciului de audit intern;

auditorii antrenați.

resurse financiare:

necesități de deplasare în teritoriu , cu costurile estimate pentru misiunea de audit intern;

salariile de bază ale auditorilor aferente perioadei programate pentru misiunea de audit intern.

resurse tehnice:

echipamentele care vor fi indisponibilizate prin folosirea lor de către auditori , pe perioada în care se desfășoară misiunea de audit intern;

alte resurse tehnice necesare.

resurse de timp:

se estimează fondul de timp de controlul necesar pentru îndeplinirea misiunii de audit intern .

Resurse externe – se prevăd necesitățile de resurse externe pentru realizarea misiunii de audit în ceea ce privește :

specialiști / experți din afara structurii de audit intern sau din afara aparatului Ministrului Finanțelor care sunt necesari pentru realizarea anumitor activități din cadrul misiunii de audit intern;

resurse tehnice sau financiare , din afara Ministerului Finanțelor , pentru realizarea anumitor tronsoane din pista de audit intern.

Procedurile care vor fi utilizate în realizarea misiunii de audit intern este partea misiunii de audit care sintetizează tehnologiile , metodele , tehnicile și instrumentele care urmează a fi utilizate în realizarea misiunii.

În măsura în care este posibil , este de dorit ca prezentarea procedurilor de audit intern să facă referire și la tronsoanele din pista de audit intern la care se referă o anumită procedură.

În tot această parte a misiunii , se preconizează și formulele de calcul , algoritmi , programele de calculator tec. Care vor fi utilizate în stabilirea rezultatelor cantitative și calitative.

Fazele misiunii de audit intern

3.3.3.1. Faza I – Pregătirea misiunii

Este faza în care auditorul culege informații referitoare la obiectul de audit sau la activitățile , operațiunile , acțiunile care constituie obiectivele misiunii de audit intern.

În funcție de natura misiunii de audit , de numărul pistelor de audit și de alți factori relevanți , faza de pregătire a misiunii de audit intern durează între 2 săptămâni și 1 lună.

În ordinul de serviciu privind misiunea de audit intern se va specifica în mod distinct durata fazei de pregătire a misiunii de audit intern , precum și elementele esențiale privind conținutul fazei.

În general , în faza de pregătire a misiunii de audit intern se va urmării culegerea următoarelor informații :

identificarea sferei de acțiune a obiectului / obiectelor de audit intern;

stabilirea subsistemelor , respectiv a suprasistemelor referitoare la obiectul / obiectele de audit intern;

stabilirea condițiilor specifice în care urmează a se desfășura misiunea de audit intern;

stabilirea necesităților de resurse pentru desfășurarea misiunii de audit intern;

identificarea oricăror elemente non- standard care pot influența proiectarea definitivă a misiunii de audit intern.

Faza a II-a – Efectuarea misiunii

Se va desfășura , în funcție de specificul obiectului / obiectelor de audit intern , respectiv în funcție de obiectivele misiunii.

Se va avea în vedere nu numai respectarea tematicii și a calendarului dar se va pune un accent deosebit și asupra eficienței ( randamentului ) cu care se realizează misiunea de audit intern respectivă.

Șeful serviciului de audit intern va realiza , după caz analize și rapoarte intermediare pe care le va prezenta șefului structurii de audit intern , pentru evaluarea stadiului , modului și gradului în care se desfășoară misiunea de audit intern.

Faza a III-a – Evaluarea , raportarea și evidența misiunii.

Misiunea de audit intern se încheie cu Raportul de audit intern .Faza a III-a a misiunii de audit intern se desfășoară , de regulă , la sediul structurii de audit intern și durează între 2 săptămâni și o lună, după caz. Elaborarea Raportului de audit intern este realizată de către șeful serviciului de audit intern și poate antrena , în această activitate , nu numai auditori , dar și alte persoane din structura de audit intern , cu aprobarea șefului structurii de audit intern.

Etapele misiunii de audit intern

Executarea unei misiuni de audit intern , indiferent de obiectivele sale , include următoarele etape :

Etapa preliminară:

adunarea și evaluarea a informațiilor;

evaluarea preliminară a organizării și conducerii instituției auditate , a sistemului în contextul căruia se auditează operațiunea , activitatea sau acțiunea , precum și a organizării și executării controlului intern;

definirea obiectivelor detaliate ale auditului intern , în contextul organizării și funcționării instituției patrimoniale auditate sau al celui în care se realizează operațiunea , activitatea sau acțiunea auditată;

evaluarea inițială a resurselor și stabilirea exactă a calendarului , modului de abordare și efectuare a auditului intern;

legătura cu instituția patrimonială în cadrul căreia va fi efectuat auditul intern.

În etapa preliminară , echipa de audit intern se va documenta , va obține informații și documente care vor constitui , de regulă , obiectul dosarului permanent.

În funcție de obiectivele auditului intern , de operațiunile , activitățile sau acțiunile asociate acestora , auditorul intern va trebui să identifice aspectele importante și relevante , cum sunt :

categoria instituției și atribuțiile ce revin acesteia din calitatea avută;

organigrama instituției și responsabilitățile ce revin factorilor de decizie ;

încadrarea cu personal a funcțiilor din statul de organizare ( număr și calitate );

organizarea sistemului de control intern , a controlului financiar preventiv;

prevederile bugetului instituției și principalele aspecte care au stat la baza fundamentării acestuia;

nivelul execuției bugetului la data începerii auditului .

Tot în cadrul etapei preliminare , echipa de audit intern trebuie să evalueze cum va fi afectat auditul intern de operațiunile , activitățile și acțiunile specifice instituției auditate și mai ales , de riscurile interne sau de sistem asociate realizării acestora , după cum trebuie să identifice ce controale interne au fost efectuate , dacă acestea au fost capabile să fie eficiente. Concluziile stabilite în urma acestor documentări și analize stau la baza evaluării resurselor de care dispune echipa de audit , a detalierii obiectivelor de audit intern și repartizării lor pe membrii ai echipei de audit intern , astfel încât , în funcție de perioada aprobată , să fie posibilă executarea misiunii de audit intern.

Este indicat și folositor ca aceste concluzii inițiale să fie discutate de membrii echipei de audit intern cu șeful instituției patrimoniale auditate , în scopul identificării celor mai bune relații de abordare a auditului.

Etapa auditării efective

colectarea și evaluarea dovezilor auditului intern ( informațiilor probante );

redactarea unor concluzii , opinii și recomandări inițiale ;

propunerea unor modificări și/sau completări la planul de audit intern , astfel încât , pe baza rezultatelor suplimentare , echipa de audit intern să poată formula o opinie cât mai exactă;

revederea concluziilor , opiniilor și recomandărilor inițiale , punerea de acord a acestora cu rezultatele suplimentare obținute ca urmare a modificării și/ sau completării planului de audit intern și formularea concluziilor , opiniilor și recomandărilor finale.

În procesul auditării efective și operațiunilor , activităților sau acțiunilor asociate , astfel cum sunt prevăzute în planul de audit intern , auditorul intern trebuie să strângă dovezile de audit competente , relevante și rezonabile care vor susține opiniile , concluziile și recomandările acestuia , sau pe baza cărora să stabilească răspunderile materiale , contravenționale sau disciplinare, după caz.

Dovada competenței este informația care este din punct de vedere cantitativ suficientă și corespunzătoare pentru rezultatele auditului , iar din punct de vedere calitativ este imparțială, astfel încât inspiră încredere și siguranță.

Dovada suficientă de audit intern este dată de măsura în care aplicarea normelor profesionale de lucru este adecvată. Gradul de încredere (siguranța, credibilitatea ) al dovezii de audit depinde de natura sa , de sursa sa și de metoda folosită pentru a o obține .

Auditorul intern trebuie să aleagă acele surse și metode care să dea cel mai mare grad de încredere al dovezii de audit. Dovada de audit relevantă este acea informație care este economică în ceea ce privește costul strângerii dovezii , analizat în contextul realizării scopului auditului.

Dovezile de audit pot fi generate direct de către auditorul intern , ca urmare a verificării efectuate , sau pot fi obținute de la terțe părți ( din cadrul instituției patrimoniale auditate sau din exteriorul acesteia).

Dovada de audit este cu atât mai sigură dacă este generată de auditorul intern , dar și dacă este obținută de la terțul auditat( instituția patrimonială) , în condițiile în care se dovedește a fi independentă și completă.

Dovezile de audit pot fi obținute prin una sau mai multe din următoarele metode :

inspectarea documentelor sau a bunurilor ;

observarea proceselor sau procedurilor;

solicitarea de explicații și confirmarea acestora;

calcularea;

analiza declarațiilor financiare și a interrealațiilor sau comparațiilor între elementele informațiilor relevante.

Dovezile de audit pot fi documentare , vizuale sau orale . Auditorul trebuie să aibă în vedere că o dovadă documentară este mai sigură , că o dovadă vizuală este mai sigură în ceea ce privește existența bunurilor , dar nu și pentru stabilirea formei de proprietate sau a valorii lor, după cum o dovadă orală ( verbală) este cel mai puți sigură , drept pentru care auditorul trebuie să încerce obținerea confirmării acesteia în scris ( note explicative , rapoarte , referate etc.).

Dovezile de audit colectate de auditorul intern trebuie să se refere la toate obiectivele stabilite prin planul de audit intern și să privească toate operațiunile , activitățile sau acțiunile asociate acestor obiective .

Etapa întocmirii și prezentării documentelor de audit intern

La sfârșitul perioadei de efectuare a auditului intern , echipa de audit intern trebuie să aibă pregătite și să prezinte șefului instituției patrimoniale auditate opiniile , concluziile și recomandările rezultate , cuprinse într-un document scris.

Etapa de post raport

După întocmirea și prezentarea raportului , DAI va monitoriza toate semnalele în legătură cu impactul auditului asupra instituției patrimoniale auditate , sau asupra organizării și conducerii activităților la nivelul instituției și care se înscriu în sfera de competență a auditului intern.

Semnalele recepționate constituie elemente pentru reanalizarea obiectivelor , operațiunilor , activităților sau acțiunilor planului de audit intern , a tehnicilor , procedurilor , metodelor și criteriilor utilizate în abordarea auditului ; în funcție de caracterul semnalelor pot fi propuse măsuri corective necesare.

CAPITOLUL IV

PROCEDURILE ȘI TEHNICILE UTILIZATE ÎN AUDITUL INTERN

4.1 Abordarea auditului intern

Abordarea auditului constă în combinația diferitelor proceduri , tehnici , metode sau teste care sunt efectuate de auditoriul intern pentru obținerea dovezilor necesare realizării scopului auditului. În sensul celor de mai sus , auditoriul intern poate adopta abordarea bazată pe sisteme ori abordarea prin testare directă de substanță.

4.1.1. Abordarea bazată pe sisteme

Această abordare are în vedere sistemul de control intern , așa cum este organizat în cadrul instituției.

Această abordare cuprinde următoarele etape distincte :

identificarea și evaluarea , în profunzime a controalelor relevante și evaluarea măsurii în care auditoriul intern se poate baza pe aceste controale , presupunând că ele se dovedesc a opera efectiv;

testarea pentru conformitate a acelor controale , pentru a stabilii dacă ele au operat eficace pe parcursul perioadei supusă auditării;

evaluarea testării de conformitate , pentru a stabili dacă gradul de siguranță previzionat poate fi preluat din examinarea controalelor;

testarea de substanță a unui număr de documente , operațiuni , activități sau acțiuni , pentru a determina – în condițiile în care sunt relevante pentru obiectivele auditului – dacă , indiferent de tipul controlului efectuat , bilanțurile contabile și contul de execuție sunt întocmite corect , dacă achizițiile de bază au fost legale și/ sau criteriile de economicitate / eficacitate / eficiență au fost realizate.

Tot în cadrul etapei preliminare , auditoriul intern trebuie să evalueze cum va fi afectat auditul intern de operațiile , activitățile și acțiunile specifice instituției auditate și mai ales de riscurile interne sau de sistem asociate realizării acestora , după cum trebuie să identifice ce controale interne au fost efectuate , dacă acestea au fost capabile să fie eficiente.

Concluziile stabilite în urma acestor documentări și analize stau la baza evaluării resurselor de care dispune auditoriul intern a detalierii obiectivelor de audit intern și repartizării lor pe membrii ai echipei de audit intern , astfel încât în funcție de perioada aprobată , să fie posibilă executarea misiunii de audit intern.

Este indicat și folositor ca aceste concluzii inițiale să fie discutate de auditoriul intern cu șeful instituției publice auditate , în scopul identificării celor mai bune relații de abordare a auditului.

Abordarea prin testare directă de substanță

Această abordare constă în verificarea integrală sau parțială a documentelor justificative care susțin operațiunile , activitățile sau acțiunile auditate și se aplică de regulă, în cazurile în care să susțină opiniile , concluziile și recomandările auditoriului intern.

Auditul certificării bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară trebuie să ofere ordonatorului de credite garanția că acestea reprezintă o imagine fidelă a patrimoniului public , clară și completă privind buna gestiune financiară. Certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară se asigură de DAI.

În auditarea bilanțului contabil și a contului de execuție vor fi avute în vedere următoarele principii :

exhaustivitatea ( integralitatea) – toate operațiunile care privesc instituția patrimonială sunt înregistrate în contabilitate , pe bază de documente justificative;

realitatea – toate elementele patrimoniale , din evidențele contabile , corespund cu cele identificate fizic și toate elementele de activ , pasiv , venituri și cheltuieli reflectă valori reale, există și privesc unitatea patrimonială în cauză ; toate informațiile prezentate prin conturi trebuie să poată fi justificate și certificate;

corecta înregistrare în contabilitate și prezentarea în conturi a operațiunilor , adică aceste operațiuni trebuie :

să fie contabilizate în perioada corespunzătoare , deci să respecte independența exercițiilor(criteriul perioadei corecte);

să fie corect evaluate , adică sumele să fie bine determinate , aritmetic exacte, urmărindu-se respectarea tuturor regulilor și principiilor contabile , precum și a metodelor de evaluare(criteriul corectei evaluări);

să fie înregistrate în conturi corespunzătoare planului de conturi pentru instituțiile publice(criteriul corectei imputări);

să fie corect totalizate , centralizate astfel încât să li se asigure o prezentare în conturi conform cu regulile în vigoare ( criteriul corectei prezentări în conturi anuale).

Documentația necesară pentru certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară este următoarea : bilanțul contabil . contul de execuție bugetară , evidențe contabile , acte financiare și de gestiune , orice alte documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.

Auditul proiectului de buget trebuie să ofere ordonatorului de credite o evaluare privind fezabilitatea , fiabilitatea proiectelor bugetare , astfel încât să se minimizeze riscurile privind colectarea veniturilor și depășirea cheltuielilor , precum și de a fundamenta echilibrele bugetare.

În cazul utilizării bugetelor de programe , auditul proiectelor de buget ale acestora are rolul de a evalua necesitatea și impactul realizării acestor programe , pe termen scurt și mediu.

Auditarea proiectelor de buget se efectuează de DAI.

Proiectul de rectificare a bugetului inițial se supune acelorași reguli privind auditul intern.

În auditarea proiectului de buget sau celui rectificativ, auditorul intern trebuie să se pronunțe în legătură cu :

dimensionarea veniturilor bugetare;

gradul de certitudine a veniturilor prevăzute;

dimensionarea investițiilor și a achizițiilor publice;

riscul depășirii cheltuielilor proiectate;

fezabilitatea propunerilor de buget pe bază de programe;

cofinanțări de proiecte de programe;

transferurile între categorii de bugete;

corelarea diverșilor indicatori bugetari;

implicațiile propunerilor bugetare asupra desfășurării operațiunilor , activităților sau acțiunilor specifice instituției.

alte elemente relevante rezultate din legea bugetară anuală.

În cazul în care în urma auditării rezultă opinii care pun în evidență anumite necorelări , contradicții interne ori riscuri exagerate privind realizarea veniturilor și încadrarea cheltuielilor în nivelul proiectat , ori alte puncte slabe ale proiectelor de buget , ordonatorul principal poate dispune reanalizarea și reproiectarea bugetelor respective. Forma reproiectată a bugetelor nu mai este supusă auditării interne.

Sunt supuse auditării interne toate proiectele de buget întocmite de instituției indiferent de sursa de finanțare.

Direcția Financiară va elabora norme clare privind întocmirea și fundamentarea proiectelor de buget , la care organele de audit intern să se raporteze.

Auditul managementului trebuie să asigure evaluarea calității și eficienței cu care factorul de decizie , oricare ar fi , conduce și finalizează operațiunile , activitățile sau acțiunile auditate , precum și a procedurilor , metodologiilor , metodelor și tehnicilor adecvate pentru fundamentarea deciziilor de orice fel. Pentru evaluarea calității și eficienței managementului vor fi avute în vedere:

criteriile de conformitate – adică acelea care, prin realizarea lor , atestă respectarea , de către management , a prevederilor legale referitoare la operațiunile , activitățile sau acțiunile auditate , precum și a procedurilor , metodologiilor , metodelor și tehnicilor adecvate pentru fundamentarea deciziilor de orice fel.

criteriile de performanță – adică acelea care , prin realizarea lor , asigură îndeplinirea obiectivelor manageriale la nivel optim. Ele trebuie să determine abaterea dintre obiectivul managerial planificat și cel efectiv.

modul de asumare și acoperire a riscului structural și funcțional – adică acele măsuri luate de factorul de decizie care să conducă la fundamentarea deciziei sau la punerea ei în aplicare , inclusiv în ceea ce privește cunoașterea și luarea în calcul a riscurilor interne , de natură economică sau financiară. În context se analizează modul în care s-au luat măsuri pentru acoperirea riscurilor constând în proiectarea unor sisteme sau mecanisme care să prevină , să reducă sau să compenseze efectul actualizării lor.

modul de asumare și acoperire a riscului structural și funcțional – adică acele măsuri luate de factorul de decizie care să conducă la fundamentarea deciziei sau la punerea ei în aplicare, prin luarea în considerare a riscurilor interne , de natură structurală și funcțională . În context, se analizează modul în care decizia poate avea efecte structurale asupra activității întregului sistem de asigurări de sănătate.

modul de asumare și acoperire a riscului de sistem – adică acele măsuri luate de factorul de decizie care să conducă la fundamentarea deciziei sau la punerea ei în aplicare , și care au luat în considerare riscurile externe sau de sistem . adică acelea care derivă din modificări structurale , legislative sau de orice altă natură produse în mediul economic și social – politic.

Auditul intern trebuie să analizeze și să evalueze performanța operațiunii , activității obiectivelor de audit.

Performanța unei operațiuni , activități sau acțiuni se referă la gradul de adecvare al operațiunii , activității sau acțiunii la obiectivele strategice sau tactice ale instituției patrimoniale auditate. În acest sens :

performanța deciziei auditate de referă la analizarea modului în care decizia factorului de decizie cu privire la operațiune , activitate sau acțiune , îndeplinește criteriile de economicitate , eficacitate și eficiență , unde :

economicitatea exprimă costul de oportunitate al deciziei factorului de decizie;

eficacitatea exprimă efectivitatea deciziei factorului de decizie;

eficiența exprimă optimul analitic între economicitate și eficacitate.

performanța deciziei manageriale se referă , dacă este cazul , și la alte aspecte , cum sunt : aspectul social , aspectul ecologic

Nivelul de profunzime al auditului intern este dat de mărirea sondajului aplicat asupra operațiunilor , activităților sau acțiunilor auditate , în condițiile stabilirii prealabile a procedurilor . tehnicilor și metodelor de lucru.

Pe parcursul abordării auditului intern și în funcție de dovezile colectate , auditorul poate formula opinii , concluzii și recomandări preliminare. Atunci când este cazul , poate solicita directorului DAI să modifice / completeze planul de audit intern sau anexa la delegația de audit intern , în așa fel încât rezultatele suplimentare să aibă acoperire în prevederile documentelor menționate și să poată fi utilizate în fundamentarea opiniilor , concluziilor și recomandărilor finale.

4.2. Tehnici și proceduri de lucru privind auditul intern

Pe tot parcursul misiunii sale, auditorul urmărește obținerea elementelor probante care să îi permită să dea certificarea asupra conturilor anuale , utilizând diverse procedee și tehnici care privesc :

controlul asupra pieselor justificative și control de verosimilitate;

observarea fizică;

examenul analitic.

Pentru obținerea elementelor probante , tehnicile de control folosite sunt :

inspecția fizică și observația care constau în examinarea activelor , conturile sau în a observa maniera de aplicare a procedurilor;

confirmarea directă care constă în a obține de la terții întreprinderii informații asupra soldului conturilor bilaterale sau asupra operațiilor derulate;

examenul documentelor primite de către întreprindere , care servesc ca piese justificative sau la controlul operațiilor respective;

examenul documentelor emise de către întreprindere : copii, facturi, conturi, bilanțuri …;

controlul aritmetic;

analize, estimări și confruntări între informații și documente:

examen analitic care constă în:

efectuare de comparații între datele care rezultă din conturile anuale și datele anterioare , posterioare și previzionale ale întreprinderii:

analiza abaterilor și tendințelor;

studiul și analiza elementelor neobișnuite ce rezultă din comparațiile efectuate;

informații verbale obținute de la conducere și alte cadre din întreprindere.

Potrivit Normelor naționale de Audit , elementele probante constituie acele componente suficiente și juste colectate de auditor în scopul fundamentării opiniei sale pe parcursul efectuării operațiunilor de audit.

Elementele probante constituie acele componente suficiente și juste colectate de auditor prin intermediul tehnicilor și procedurilor specifice, în scopul fundamentării opiniei sale pe parcursul și în finalul operațiilor efectuate a auditului .

Caracterul suficient rezultă din numărul de elemente colectate , iar caracterul just se apreciază în raport cu certitudinea elementelor probante. În ansamblul lor elementele probante , trebuie să ajute auditorul să-și facă o opinie finală asupra conturilor anuale.

Caracterul just al elementelor probante se apreciază în raport cu certitudinea și abilitatea lor.

În mod obișnuit , auditorul consideră necesar să se sprijine pe elemente probante care nu sunt concludente prin ele însele , dar care participă cu atât mai mult la elaborarea convingerilor sale. Ele poate deseori să fie determinat să caute elemente probante de sursă sau naturi diferite pentru a corobora o aceeași afirmație. Elementele probante trebuie, să permită auditorului să-și facă o opinie finală cu privire la conturile anuale.

În general auditorul nu examinează totalitatea informațiilor la care are acces pentru a-și forma opinia , dacă poate să-și fundamenteze elementele probante aplicând tehnicile și procedurile utilizate in auditul intern.

Atunci când se analizează elementele probante suficiente și juste trebuie să se țină cont și de anumiți factori care pot influența raționamentul auditului , după cum urmează :

natura informațiilor culese ;

eventualele concluzii obținute în procedurile de audit ; experiența obținută în cursul unor audituri anterioare;

importanța relativă a elementului care s-a avut în vedere cât și importanța riscului , de inexactitate care depinde de :

– natura elementului analizat;

– natura activității ;

– situația financiară a instituției;

– elementele subiective ce pot exercita o influență asupra celui care gestionează patrimoniul public;

suficiența auditului intern.

Fiabilitatea elementelor probante depinde de originea lor (internă sau externă) , de natura lor vizuală (scrisă sau orală) și este subordonată circumstanțelor în care acestea au fost obținute . Fiabilitatea poate fi evaluată , ținând seama de următoarele cerințe :

elementele probante materializate printr-un document sau o confirmare scrisă sunt mai fiabile decât afirmațiile verbale;

elementele probante obținute direct de auditor sunt mai fiabile decât cele furnizate de unitate ;

elementele probante interne sunt mai fiabile atunci când auditul intern la care se referă este satisfăcător;

elementele probante externe (confirmarea dată de un terț) sunt mai fiabile decât elementele probante interne.

Colectarea elementelor probante se efectuează prin diferite tehnici și procedee care se întrepătrund în forme multiple , fie individualizat , fie în cadrul unei tehnici ca o procedură care face parte in aceasta.

Este necesar ca auditorul să colecteze cu atenție elementele probante și să se străduie să fie mai obiectiv când le apreciază , având în vedere posibilitatea ca o inexactitate semnificativă să afecteze conturile anuale.

Atunci când auditorul are dubii legitime cu privire la o afirmație care prezintă o importanță semnificativă , va trebui să se străduie să obțină elemente probante suficiente și convingătoare pentru a elimina aceste dubii.

Forța probantă e elementelor colectate de auditor depinde de originea și natura acestora , de tehnicile și procedurile utilizate necesare asigurării unei credibilități întemeiate pe capacitatea și calitatea informațiilor obținute.

În general ,tehnicile și procedurile folosite în colectarea elementelor probante se întrepătrund în forme multiple , utilizându-se fie individualizat ,(de exemplu confirmarea directă cerută în cadrul inventarierii pentru creanțe și obligații ), fie în cadrul unei tehnici , ca o procedură care face parte din aceasta (de pildă testul de conformitate a unui sistem de audit intern – recepția stocurilor de materii prime – se realizează prin tehnica sondajului : din totalul intrărilor în perioadă , se extrage eșantionul , iar asupra acestuia se execută testul care constă în verificarea existenței efectuării procedurilor de recepție stabilite).

4.2.1. Tehnica sondajului

Având în vedere faptul că auditorul nu dispune de timpul necesar pentru a verifica integral rulajele sau soldurile unui cont , acesta folosește tehnica sondajului , ținând cont de elementele probante pe care le caută pe un eșantion adecvat , ulterior extrapolând rezultatele obținute asupra întregului cercetat.

În cursul misiunii sale auditorul poate folosi sondaje de naturi diferite :

care prezintă o caracteristică comună (sondaje asupra atribuțiilor)

valoarea dată unei mulțimi(sondaje asupra valorilor).

În general auditorul poate folosi atât sondaje statice cât și nestatice. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului și de gradul de credibilitate pe care acesta dorește să îl dea concluziilor sale. Sondajele sunt bazate doar pe experiența sa profesională și nu pot fi extrapolate la întregul cercetat.

Eficacitatea unui sondaj este dată de obiectivele propuse verificării , auditorul trebuind să explice clar:

ce urmărește să probeze ( în această etapă auditorul poate să definească aprioric caracteristicile a ceea ce va trebui să fie considerat ca o eroare) ;

că rata erorilor existente în întreg nu depășește rata maximă acceptată ca anomalii de funcționare.

În general , auditorul nu examinează totalitatea informațiilor la care are acces pentru a-și colecta elementele probante cu privire la sistemul contabil și al controalelor sale interne , ci aplică tehnica sondajului bazată pe gândirea sa profesională sau pe eșantionul static.

Identificarea factorilor pe care auditorul este necesar să îi ia în considerare cu ocazia conceperii sondajului , a prelevării și a evaluării rezultatului acestuia este detaliat arătată de Normele de audit .

Folosirea metodei sondajului este esențială și permite auditorului să-și formuleze opiniile mai convingător decât utilizând alte metode. Dacă este utilizat corect , sondajul asigură calitatea controlului efectuat.

Tehnica sondajului necesită insă un demers logic , implicând o succesiune de alegeri raționale (mărimea eșantionului , gradul de precizie , nivelul de succesiune de alegeri raționale …), care în final , pot să aducă dovezi convingătoare în cadrul unor inerente arbitraje , comune tuturor lucrărilor privind experimentarea unei opinii.

În principiu , sondajele asupra funcționării auditului intern și controlului conturilor se efectuează asupra totalității perioadei aferente conturilor anuale care fac obiectul certificării , adică asupra exercițiului financiar respectiv

Când totuși , o perioadă mai scurtă a fost verificată inițial , auditorul trebuie să determine procedurile necesare pentru a obține un grad rezonabil de asigurare asupra fiabilității înregistrărilor contabile a ansamblului perioadei.

Aprecierea auditorului asupra naturii perioadei depinde de factori ca:

rezultatul lucrărilor (sondajelor) deja efectuate;

investigațiile făcute pentru a constata dacă sistemul de audit intern a funcționat în același fel pe parcursul întregii perioade;

durata perioadei verificate;

natura și totalul operațiilor sau soldurilor implicate ;

evaluarea de către auditor a mediului în care s-a efectuat auditul intern și în special controlul înregistrărilor contabile și cel efectuat asupra personalului;

lucrările de control a conturilor pe care auditorul urmează să la efectueze.

După ce și-a definit obiectivele sondajului , și a ales masa se trece la executarea sondajului , parcurgându-se mai multe etape , și anume:

Alegerea tehnicilor de sondaj

Este influențată de două elemente : natura controlului de efectuat (sondaje asupra atribuțiilor sau sondaje asupra valorilor) și recurgerea sau nerecurgerea la tehnici statice.

Alegerea aplicării sau nu a tehnicilor statice este la latitudinea raționamentului auditorului , în nici un caz insă , recurgerea la sondajul nestatic nu trebuie să fie justificat prin faptul că ea permite reducerea taliei eșantionului.

Alegerea tehnicii de lucru reținute , depinde de următorii factori : talia masei respective (cu cât este mai mare cu atât recurgerea la tehnici statice este mai indicată), capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului , raportul cost/ eficacitate , a tehnicii alese (costurile impuse pentru realizarea unui sondaj static sunt uneori disproporționate față de obiectivele și utilitatea sondajului)

Determinarea taliei eșantionului

Se face în funcție de unii factori care diferă după cum este vorba de sondaje asupra atribuțiilor sau de sondaje asupra valorilor.

Selecționarea eșantionului .

Oricare ar fi metoda utilizată pentru alegere, eșantionul selecționat trebuie să fie reprezentativ. Toate elementele masei (mulțimii) trebuie considerate susceptibile de a fi selecționate. Această selecție poate fi făcută , fie prin tragere la întâmplare , fie de o manieră sistematică , cu condiția ca primul element să fie ales la întâmplare , fie de o manieră empirică.

Elementele eșantionului trebuie să fie prelevate în așa mod ca el să poată fi prezumat ca fiind reprezentativ pentru populația în discuție . Pentru aceasta trebuie ca toate elementele să aibă șansa de a fi prelevate.

Printre diferitele metode de prelevare , cele mai utilizate sunt prelevarea aleatorie (sondaj nestatic) și prelevarea ținând seama de dimensiunea populației , gradul de precizie și nivelul de încredere (sondaj static) a căror relație matematică determină mărimea eșantionului.

După ce și-a definit obiectivele sondajului , și a ales masa (mulțimea) , se trece la executarea sondajului parcurgându-se mai multe etape :

Studiul eșantionului.

Pentru ca eșantionul să aibă un caracter probant , elementele selecționate trebuie să fie controlate. Se poate întâmpla însă, ca auditorul să fie în imposibilitatea de a face acest control deoarece , de exemplu documentele corespunzătoare nu sunt disponibile. În acest caz , el trebuie să se întrebe dacă , considerând elementele necontrolate ca erori , se depășește pragul de erori acceptabil: dacă răspunsul este afirmativ , auditorul va căuta proceduri de control alternative care să-i permită exprimarea unei concluzii motivate asupra acestor elemente , dacă răspunsul este negativ nu sunt necesare proceduri alternative de control , dar auditorul se poate întreba dacă acest fapt nu este de natură să pună în discuție încrederea acordată controlului intern.

Evaluarea rezultatelor.

Înainte de tragerea unei concluzii generale asupra rezultatelor obținute , fiecare anomalie constatată este examinată în sensul aprecierii dacă aceste anomalii sunt într-adevăr reprezentative pentru masa (mulțimea) respectivă sau sunt accidentale și al aprecierii dacă aceste anomalii nu sunt revelatoare pentru o faptă mai gravă decât aparențele (de exemplu o fraudă).

Anomaliile excepționale sunt analizate și tratate separat și numai după izolarea efectelor acestora este posibilă extrapolarea rezultatelor obținute asupra eșantionului la întreaga mulțime(masă) care a servit ca bază sondajului.

După ce s-a aplicat . asupra fiecărui element al eșantionului, procedurile de audit adaptate la obiectivele sale specifice , se va proceda la :

analiza erorilor constatate în eșantion;

extrapolarea erorilor constatate în eșantion la ansamblul populației;

aprecierea riscului legat de sondaj.

Analiza erorilor constatate în eșantion.

Aprecierea erorilor constatate în eșantionul în cauză va trebui să determine dacă un element pus în cauză este veritabil o eroare. Desigur , se va ține seama și de criteriile și de cuantumul pragului de semnificație stabilit de auditor la începutul misiunii sale.

Când nu se pot obține anumite elemente speciale , auditorul poate reuni informațiile probante juste , aplicând proceduri de înlocuire asupra elementelor în discuție ale eșantionului.

Auditorul trebuie, de asemenea, să examineze aspectul calitativ al erorilor , îndeosebi , natura și originea acestora , precum și incidența lor eventuală asupra celorlalte faze ale auditului , de exemplu asupra gradului de încredere prevăzut a fi acordat prevederilor de audit intern.

Cu prilejul analizei sale , privind erorile descoperite , auditorul este susceptibil să ajungă la concluzia că un număr dintre ele prezintă o caracteristică comună. În asemenea situații , auditorul poate decide să identifice toate elementele populației care posedă una dintre aceste caracteristici comune și să creeze apoi o subpopulației pentru a extinde asupra ei procedurile sale . El trebuie să efectueze apoi o evaluare distinctă privind fiecare subpopulație în funcție de elementele care o constituie.

Extrapolarea erorilor.

Erorile constatate asupra eșantionului respectiv se vor extrapola la populația din care a rezultat. În acest scop există mai multe metode posibile , dar metoda de extrapolare aleasă trebuie întotdeauna să fie compatibilă cu metoda de prelevare a eșantionului. Cu ocazia extrapolării , auditorul trebuie să aibă permanent în vedere aspectul calitativ al erorilor descoperite.

Când populația este divizată în două sau mai multe populații (stratificate) extrapolarea erorilor este făcută separat pentru fiecare dintre ele, iar rezultatele obținute sunt apoi adiționate.

Aprecierea riscului legat de sondaj.

Auditorul trebuie să se întrebe dacă erorile constatate și extrapolarea la populație respectivă depășesc procentul de eroare acceptat(pragul de semnificație). De asemenea , trebuie să se compare rezultatele sondajului cu elementele probante obținute prin alte proceduri de audit pertinente , în momentul stabilirii concluziilor sale privind soldul unui cont , o categorie de operații sau un control special.

Eroarea extrapolată la populație și utilizată pentru această comparație trebuie să țină seama de corecțiile aduse de client.

Cu cât extrapolarea se apropie mai mult de pragul semnificației stabilit (procentul de eroare acceptabil) cu atât riscul de acceptare nejustificat și riscul de supraevaluare crește.

Auditorul trebuie, în consecință , să reconsidere riscul legat de sondaj și dacă stabilește că acest risc este acceptabil , el trebuie să aibă în vedere extinderea procedurilor sale de audit sau aplicarea și a altor proceduri.

În testele de conformitate , evaluarea erorilor îl poate duce pe auditor să tragă concluzia că rezultatele sondajului nu confirmă gradul de încredere inițial acordat unei proceduri de audit intern .În acest caz , el trebuie să constate că există un alt control mai convenabil pe care se va putea sprijini , după ce a folosit testele de conformitate necesare ; el poate , de asemenea , să modifice natura , perioadele și întinderea testelor de permanență.

După ce și-a definit obiectivele sondajului , și a ales masa (mulțimea) , se trece la executarea sondajului, parcurgându-se mai multe etape și anume:

Concluziile sondajului.

Concluzia finală asupra postului, tranzacțiilor sau operațiilor care au făcut obiectul controlului va fi suma concluziilor trase asupra:

elementelor cheie care au făcut obiectul unui control;

anomaliilor excepționale constatate;

restul mase (mulțimii).

Dacă concluzia finală este că anomaliile sau erorile din mulțimea controlată depășește rata de anomalii sau de erori așteptată, auditorul trebuie să se întrebe dacă nu este necesară repunerea în cauză a aprecierii sale asupra controlului intern.

După ce a evaluat rezultatele sondajului , auditorul trebuie să poată conchide în ce măsură a obținut elementele probante suficiente , pertinente și convingătoare. Concluziile sondajului trebuie să țină seama și să aibă în vedere încadrarea anomaliilor sau erorilor în cuantumul pragului de semnificație global sau parțial stabilit.

În cazul când anomaliile sau erorile depășesc aceste praguri , este necesar a se prevedea obiectivele și etapele sondajului respectiv, a căuta explicarea cauzelor și a finaliza concluziile sondajelor efectuate fie în cadrul aprecierii auditului – controlului intern , fie în cadrul controlului conturilor.

4.2.2. Tehnica observării fizice

Observarea fizică nu poate duce decât o parte din elementele probante necesare auditorului , confirmând numai existența bunului respectiv dar este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenței unui activ; celelalte elemente probante ca : proprietatea asupra bunului , valoarea atribuită bunului se verifică prin late tehnici.

Acțiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor au ca obiective asigurarea că :

întreprinderea a prevăzut mijloacele corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condițiile de fiabilitate , această fază a intervenției constă în studierea procedurilor de inventariere și se situează deci înaintea inventarierii propriu- zise;

aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător , această fază constă în verificarea faptului că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile și se situează în timpul inventarierii propriu- zise;

lucrările de inventariere au fost corect exploatate(valorificate) ; această fază constă în a controla dacă cantitățile recenzate sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor și se situează deci după inventarierea propriu-zisă.

Ca tehnică de colectare a elementelor probante , acesta este , de regulă , utilizată pentru ca auditorul să înțeleagă mai bine cum este organizată și efectuată o anumită procedură a auditului intern sau un anumit tip de control din cadrul procedurii respective. De exemplu :

auditorul poate examina modalitatea de efectuare a procedurii de recepție a bunurilor;

auditorul poate să se încredințeze că măsurile luate de întreprindere pentru numerar , de la bancă la întreprindere și invers se execută cu respectarea Regulamentului operațiilor de casă sau că dispozițiile întreprinderii privind modalitatea de anulare a documentelor justificative ale trezoreriei, au fost respectate;

observarea fizică în cadrul organizării , efectuării și valorificării rezultatului inventarierii patrimoniului este singura tehnică ce îl poate asigura pe auditor că procedurile de inventariere au fost respectate .

Tehnica observării fizice este folosită ca tehnică de colectare a elementelor probante , astfel încât auditorul să înțeleagă mai bine cum este organizată și efectuată o anumită procedură a auditului intern sau un anumit tip de control din cadrul procedurii respective.

Auditorul poate să examineze modalitatea de efectuare a procedurii de recepție a bunurilor și să se încredințeze că măsurile luate de conducătorul unității pentru protejarea fizică a bunurilor sunt efective.

Observarea fizică în cadrul organizării , efectuării și valorificării , inventarierea patrimoniului este singura tehnică ce îl poate asigura pe auditor că procedurile de inventariere au fost respectate ; ea poate fi reprezentată prin confirmare directă.

Confirmarea directă constă în faptul că se cere un terț (având legături de afaceri cu unitatea verificată) să confirme direct auditorului informațiile privind existența operațiunilor , a soldului.

Procedura confirmării directe se demarează cu acordul conducerii unității controlate. Dacă aceasta nu este de acord , auditorul se află în una din cele două situații :

– consideră că tehnicile compensatorii de control aduc suficiente elemente de probă;

– consideră că alte controale nu-i asigură elementele probante și deci , conducerea unității controale va suporta consecințele cu privire la certificare.

Modalitatea de realizare a acestei proceduri , în cazul în care nu s-au obținut confirmările necesare privind operațiile de inventarierea patrimoniului , poate fi următoarea:

– se redactează pe hârtie o cerere de confirmare , cu antetul unității auditate. Textul trebuie însușit de comun acord cu cel ce gestionează patrimoniul și semnarea de către acesta.

– cererea se expediază de către auditor;

– răspunsul se primește de către auditor;

– datele și informațiile conținute în răspuns se interpretează și se valorifică;

– documentul se arhivează la referința respectivă a dosarului exercițiului , a cererii de confirmare directă și a răspunsului primit.

4.2.3. Tehnica interviului

Interviul este axat pe o anumită temă și cu un anumit scop , ambele dinainte stabilite , el presupune o discuție , este o metodă de investigare destinată cunoașterii comportamentului uman , în însușirea și aplicarea unor proceduri componente ale auditului intern sau controlului conturilor. Această metodă este o perfecționare profesională întrucât este delicată și pretențioasă. Ea trebuie să conducă la o mai bună apreciere a modului în care au fost înțelese și aplicate procedurile.

Fiind o metodă delicată și pretențioasă , cere o perfecționare profesională a celor care iau interviuri , ceea ce îi duce la :

o mai bună înțelegere a ceea ce se petrece în sinea lor și în gândurile celorlalți în cursul interviului;

o mai bună înțelegere a poziției intervievatului în contextul lui psihologic;

o mai bună înțelegere a exprimării altuia;

o mai bună situare a interviului în contextul mai vast al auditului în cadrul căruia el nu este decât un element;

o mai bună apreciere în cursul interviului a modului în care au fost înțelese și aplicate procedurile.

Cel care ia interviul trebuie să fie o persoană pricepută , care are anumite calități : inventivitate , onestitate , exactitate în notarea răspunsurilor , adaptabilitate, să nu fie prea agresiv , dar nici prea sociabil.

Există mai multe feluri de interviuri , dintre care menționăm:

interviul liber, denumit și de profunzime , nedirijat , nestandardizat , nondirecțional, neformal, extensiv , care constă în înregistrarea intervievatului sau intervievaților de către intervient cu ajutorul unei foi de lucru , rolul acestuia fiind să-i influențeze într-un fel expunerea ideilor , deși nu asigură obținerea unor informații cantitative, procedeul permite culegerea de idei din care se degajă ipoteze pentru interviuri viitoare;

interviul cu chestionar, denumit și standardizat , direcționat , sistematizat , formal, intensiv, dirijat, pe care intervientul de obicei se angajează de obicei cu un singur intervievat și care se desfășoară pe baza unor întrebări , într-o anumită ordine și formă stabilite , de la care intervientul nu se abate.

Lucrarea unui interviu care un mare efort mintal. Este o muncă anevoioasă și nu trebuie efectuată mau mult de două ore consecutiv. Efectuarea unui interviu cu chestionar trebuie pregătit cu grijă și cu mai multe precauții.

4.2.4. Tehnica examinării analitice

Examinarea analitică , este o metodă globală destinată să constate numai erorile sau omisiunile importante , fără să aducă prin ea însuși elemente deosebite ale acestora , ele urmând a fi determinate prin celelalte tehnici (sondaje, teste) care permit cuantificarea cât mai precisă a acestora. Efectuarea examinării au în vedere riscurile , atunci când acestea sunt mai importante , cu atât mai puțin trebuie să se acorde valoare probantă a rezultatelor examinării analitice.

Procedurile tehnicii de examinare pot fi folosite în diferite faze de realizare a auditului intern:

în etapa de acceptare a mandatului și de orientare și planificare a misiunii (cunoașterea mai bună a interpretării și la identificarea zonei de risc potențial);

în etapa examinării conturilor anuale( argumentarea imaginii fidele a patrimoniului , a rezultatelor și situației financiare a unității , la sfârșitul exercițiului respectiv)

în etapa de supraveghere a unității (colectarea elementelor probante).

Din utilizarea acestei tehnici se poate ajunge la concluzii nesatisfăcătoare și de aceea se recomandă și utilizarea altor tehnici (testarea elementului semnificativ depistat pentru a obține datele necesare cuantificării).

Așadar , performanța operațiunii se referă la gradul de adecvare a acelei operațiuni, la obiectivele strategice ori tactice ale sistemului auditat sau la criteriile generale de eficiență :

performanța deciziei economice;

economicitatea;

eficacitatea;

eficiența;

aspectul social;

aspectul ecologic;

În concluzie tehnica examinării analitice prezintă o importanță deosebită prin înaltul grad de decizie profesională pe care o implică. Din acest motiv , principalele proceduri ale acestei tehnici este necesar a fi îndeplinite chiar de responsabilul grupei de auditori care are atât viziunea de ansamblu , cât și competența necesară.

CAPITOLUL V

RAPORTUL DE AUDIT INTERN

Elaborarea raportului de audit

Raportul de audit este un act unilateral care exprimă opinia auditorului în baza constatărilor făcute.

În ceea ce privește elaborarea raportului de audit intern , el va cuprinde , în mod obligatoriu , cel puțin următoarele elemente :

scopul și obiectivele raportului de audit intern;

structura minimală a raportului de audit intern.

Date de identificare a acțiunii de audit intern:

baza legală a acțiunii de audit intern;

ordinul de serviciu;

echipa de auditare;

unitatea / structura organizatorică auditată;

durata acțiunii de auditare;

perioada auditată.

Modul de desfășurare :

caracterul acțiunii de audit intern( sondaj/ exhaustiv, documentar/ inspecție);

documente , materiale etc. examinate în cursul acțiunii de audit intern;

materiale întocmite în cursul acțiunii de audit intern.

Constatări efectuate:

trebuie să fie prezentate sintetic , cu trimitere explicită la anexele la raportul de audit intern:

trebuie să fie prezentate constatările cu caracter pozitiv distinct de cele cu caracter negativ , în scopul generalizării aspectelor pozitive pe de o parte , iar de altă parte , al identificării căilor de eliminare a deficiențelor stabilite;

acele constatări care implică o răspundere juridică de orice fel sunt consemnate în acte constatatoare bilaterale , care sunt anexe la raportul de audit intern ; în aceste acte se va face în mod obligatoriu , trimitere la actele normative încălcate și se vor prezenta toate elementele constitutive ale răspunderii juridice , în funcție de natura constatărilor.

Concluziile și recomandările echipei de auditare:

se elaborează pe baza constatărilor făcute , având un caracter fundamentat;

trebuie să fie pertinent și să nu fie disproporționate în raport cu constatările pe care se bazează;

trebuie să fie de natură să conducă la eliminarea deficienței constatate;

trebuie să fie fezabile și economice;

trebuie să aibă un grad de semnificație important în ceea ce privește efectul previzibil asupra activității sistemului auditat;

trebuie să aibă un caracter de anticipare și, pe această bază , de prevenire a eventualelor disfuncționalități sau tendințe negative la nivelul sistemului auditat;

trebuie să contribuie la crearea stimulentelor sistemice de dezvoltare a activității și de creștere a performanței de management.

Documentația anexă la raportul de audit intern

procesele verbale și notele de constatare bilaterale;

notele explicative;

situații , acte, documente și orice alt material probant sau justificativ;

prezentarea sistematică a concluziilor derivate din acțiunea de audit intern, precum și a recomandărilor ori măsurilor , după caz, care se impun pentru remedierea sau prevenirea deficiențelor constatate.

Elementele de bază ale unui raport de audit

Elementele de bază ale unui raport de audit sunt : titlul, destinatarul , paragraful introductiv, paragraful privind întinderea și natura lucrării de audit , un paragraf de opinie , data raportului și semnătura auditorului:

Un titlu cât mai apropiat conținutului este necesar a fi utilizat: Acest titlu permite lectorului să identifice raportul de audit și să-l deosebească cu ușurință de rapoartele care ar putea fi emise de late persoane , de exemplu de conducătorul unității sau alți auditori care pot să nu se conformeze acelorași reguli ca auditorul independent.

Raportul de audit trebuie să fie adresat destinatarului corespunzător , în funcție de circumstanțele ce caracterizează misiunea și obligațiile legale. În mod obișnuit , raportul se adresează , fie acționarilor . fie consiliului de administrație al unității , ale cărei conturi anuale au fost auditate.

Paragraful introducerii cuprinde identificarea conturilor anuale auditate , cât și data și perioada acoperită prin aceste documente. Paragraful prezintă întinderea și natura lucrărilor de audit , conține atât referințe la normele internaționale de audit sau la norme și practici naționale , precum și descrierea lucrărilor de către auditor.

Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform Normelor de audit internaționale sau conform Normelor sau practicilor naționale.

Întinderea lucrărilor dă posibilitatea pentru auditor să pună la punct în operă procedurile de audit judecate ca necesare în condițiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoia să se asigure că auditul a fost făcut conform normelor și practicilor în materie, dacă acesta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele și practicile utilizate sunt cele din țara indicată prin adresa auditorului.

Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat și executat de o manieră care să asigure , în mod rezonabil că , conturile anuale nu prezintă anomalii semnificative.

Raportul de audit trebuie să descrie auditul , ca presupunând :

examenul , pe bază de sondaje , a elementelor probante care justifică sumele și informațiile conținute în conturile anuale;

evaluarea principiilor și metodelor contabile folosite pentru elaborarea conturilor anuale;

evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili conturile anuale;

revederea prezentării de ansamblu a conturilor anuale.

Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.

Paragraful opiniei. Raportul de audit trebuie să prezinte clar opinia auditorului asupra faptului de a ști dacă, conturile anuale dau o imagine fidelă ( sau sunt prezentate de o manieră fidelă în toate aspectele lor semnificative) în acord cu referințele contabile și dacă este cazul , dacă ele sunt conforme prevederilor legale.

Referințele contabile sunt Norme I.A.S.C. ( Comitetul de Standarde Contabile Internaționale) , reguli emise de către instituțiile sau organismele profesionale și practica generală din țară , luând în considerare exigențele de sinceritate și legislația în vigoare.

În scopul de a viza pe cititor asupra contextului în care noțiunea de fidelitate este exprimată , opinia auditorului va preciza referința în raport de care conturile anuale sunt stabilite , utilizând termeni ca „în conformitate ci I.A.S.C.” sau „norme naționale apropiate”.

Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfârșitul lucrării de audit .

Cititorul este astfel informat că auditorul a apreciat efectele asupra conturilor anuale și asupra raportului sau evenimentelor și tranzacțiilor intervenite , de care el a avut cunoștință până la această dată. Întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra conturilor anuale pregătite sau prezentate de conducerea unității , raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care conturile anuale au fost închise și aprobate de către conducere.

Adresa auditorului . Raportul trebuie să menționeze locul specific care este, în general, cel al orașului în care sunt situate birourile auditorului care este responsabilitatea auditului.

Semnătura auditorului. Raportul trebuie să poarte semnătura societății de expertiză contabilă sau auditorului persoană fizică sau pe amândouă.

Raportul auditorului poartă, în general, semnătura cabinetului sau societății de audit, căci aceasta își asumă responsabilitatea auditului.

Tipuri de opinie

O opinie fără rezerve trebuie emisă când auditorul concluzionează că, conturile anuale dau o imagine fidelă , conform referinței contabile identificate. O opinie fără rezervă semnifică , de asemenea , că orice schimbare de reguli și metode contabile sau orice schimbare în modalitățile de aplicare a acestora , cât și incidențele lor, au fost corect reținute și descrise în anexe.

În anexă se prezintă un exemplar de raport de audit fără rezervă, ținând seama de elementele de bază enunțate mai sus.

Conținutul raportului prezentat în anexă poate fi modificat în situațiile următoare :

în cazul în care apar elemente care nu afectează opinia auditorului , în acest caz se introduce în raport un paragraf de observații;

în cazul în care apar elemente care afectează opinia auditorului , raportul se modifică în sensul :

– exprimării opiniei cu rezervă;

– imposibilității de a exprima o opinie;

– exprimării unei opinii defavorabile.

În cazul în care apar toate elementele care nu afectează opinia auditorului , raportul de audit poate fi modificat . adăugând un paragraf de observații al cărui obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale , expus de o manieră detaliată într-o anexă la raport. Adăugarea unui astfel de paragraf, nu afectează opinia auditorului ; aceasta se situează de preferință după paragraful de opinie și precizează , în general , că nu constituie o rezervă.

Auditorul trebuie să modifice raportul său, adăugând un paragraf pentru a scoate în evidență o problemă semnificativă în ceea ce privește continuitatea activității de exploatare ; auditorul trebuie , de asemenea , să modifice raportul său, adăugând un paragraf , când există o incertitudine semnificativă , a cărei rezolvare depinde de evenimente viitoare care pot afecta conturile anuale.

O incertitudine este o situație a cărei naștere depinde de acțiuni sau evenimente viitoare care nu sunt sub controlul direct al întreprinderii și care pot afecta conturile anuale.

Includerea unui paragraf subliniind o problemă de continuitate a exploatării sau o incertitudine semnificativă este , în general , suficientă pentru a acoperi responsabilitatea auditorului în legătură cu această problemă. În același timp , în cazuri extreme cum ar fi situațiile caracterizate prin mai multe incertitudini care afectează în mod semnificativ conturile anuale , auditorul poate estima că este mai potrivit să formuleze o imposibilitate de exprimare a unei opinii decât să recurgă la un paragraf de observații.

Pe lângă utilizarea unui paragraf care scoate în evidență elementele ce afectează conturile anuale, auditorul poate , de asemenea , să modifice raportul său adăugând un paragraf, situat de regulă după opinie ; dacă o corecție trebuie adusă unei informații dată de un document care conține conturile anuale auditate și întreprinderea refuză să o facă , auditorul va urmări să includă în raportul său un paragraf de observații pentru a semnala o incoerență semnificativă. Un astfel de paragraf poate , de asemenea ., fi utilizat când auditorul are obligații legale de informații complementare.

Elementele care afectează opinia auditorului. Auditorul poate să nu fie în măsură să exprime o opinie fără rezervă asupra conturilor , dacă una din situațiile următoare există și are , sau poate avea , în funcție de raționamentul său , o incidență semnificativă asupra conturilor anuale.

există o limitare a întinderii lucrărilor de audit;

există un dezacord cu direcțiunea privind regulile și metodele contabile utilizate, modalitățile de aplicare sau caracterul adecvat al informațiilor date de conturile anuale.

Circumstanțele din primul caz pot conduce la formularea unei opinii cu rezerve sau imposibilitate de a exprima o opinie ,; cele din al doilea caz pot conduce la formularea unei opinii cu rezerve sau opinie defavorabilă.

O opinie cu rezerve trebuie să fie emisă când auditorul concluzionează că o opinie fără rezervă nu poate fi dată , dar că efectele dezacordului cu direcțiunea sau limitarea întinderii lucrărilor sale nu sunt suficient de semnificative pentru a conduce la formularea unei opinii defavorabile sau imposibilitatea de exprimare a unei opinii.

O imposibilitate de exprimare a unei opinii trebuie să fie formulată când incidențele posibile ale unei limitări a întinderii lucrărilor sunt de așa natură că auditorul n-a avut posibilitatea să obțină elementele probante suficiente și potrivite și când, de asemenea el nu este în măsură să formuleze o opinie asupra conturilor anuale.

O opinie defavorabilă trebuie să fie exprimată când efectele unui dezacord au o astfel de incidență asupra conturilor anuale încât auditorul este determinat să tragă concluzia că o opinie cu rezerve nu este adecvată pentru a-ți da seama de caracterul eronat sau incomplet al conturilor anuale.

De fiecare dată când un auditor emite o altă opinie decât ce fără rezervă , o descriere clară a tuturor motivelor trebuie făcută în anexele la Raport și trebuie dată o cuantificare incidențelor posibile asupra conturilor anuale. În mod obișnuit , această informație figurează într-un paragraf separat , acre precede opinia sau imposibilitatea de exprimare a unei opinii și poate face referire la o explicație mai detaliată, prezentată în anexă la conturile anuale.

Circumstanțele care pot conduce la o altă opinie decât cea fără rezervă sunt:

Limitarea întinderii lucrărilor auditorului. O limitare a întinderii lucrărilor auditorului poate fi impusă de către întreprindere , ca de exemplu , atunci când auditorul este împiedicat să utilizeze anumite proceduri de audit pe care le consideră necesare. În orice caz, dacă limitarea este de natură ca auditorul să considere că nu poate exprima o opinie , el nu va accepta , de regulă această misiune de audit. De asemenea , auditorul legal nu va accepta o misiune de audit dacă limitarea la întinderea lucrărilor sale îl conduce la neîndeplinirea obligațiilor legale.

O limitare în întinderea lucrărilor poate fi impusă de circumstanțe , ca de exemplu : desemnarea auditorului s-a făcut la o dată care nu-i permite să asiste la inventarul fizic. Aceasta poate avea loc , de asemenea , când , după părerea auditorului , registrele și documentele contabile sunt neadecvate sau când el nu poate pune în lucru procedurile de audit pe care le dorește . În asemenea circumstanțe , auditorul va încerca să pună în operă proceduri alternative , rezonabile pentru a obține elemente probante suficiente și potrivite pentru a emite o opinie fără rezervă.

Când o limitare a întinderii lucrărilor conduce auditorul să formuleze o rezervă sau imposibilitatea de exprimare a unei opinii , Raportul sau trebuie să descrie limitarea și să indice ajustările eventuale la conturile anuale care impuneau dacă această limitare nu ar fi existat.

Dezacordul cu conducerea întreprinderii. Auditorul se poate găsi în dezacord cu direcțiunea asupra unor puncte ca alegerea regulilor și metodelor contabile , modalitatea lor de aplicare sau caracterul adecvat al informației date de conturile anuale. Dacă astfel de dezacorduri au o incidență semnificativă asupra conturilor anuale, auditorul trebuie să emită o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă.

Toate documentele anexă la raportul de audit intern se semnează pentru conformitate de cel auditat.

Raportul de audit intern se întocmește de echipa de audit , cu respectarea principiilor codului , privind conduita etică și profesională a auditorului intern . Se întocmește în două exemplare și se înregistrează la instituția patrimonială auditată . În situația în care anumite misiuni de audit intern se efectuează la solicitarea președintelui instituției pentru nevoi de diagnoză ad-hoc , a Ministerului Finanțelor , sau atunci când obiectul auditului vizează mai multe unități patrimoniale , raportul de audit intern se întocmește în numărul necesar de exemplare se înregistrează la DAI , iar exemplarul nr.1 rămâne la acesta.

Rapoartele de audit , împreună cu sintezele întocmite se păstrează , în cadrul DAI , timp de 5 ani , după care se predau la arhivă, unde se păstrează până la concurenta termenului de 10 ani , calculat de la finele anului în acre au fost întocmite.

Examinarea rapoartelor de audit intern și a sintezelor poate fi făcută numai de reprezentanții Curții de conturi sau Ministerul Finanțelor , anume desemnați și cu respectarea regulilor procedurale specifice.

CAPITOLUL VI

DOCUMENTAȚIE ANEXATĂ

LA DOCUMENTELE DE AUDIT INTERN

Rapoartele de audit intern , rapoartele de certificare a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară și referatele de opinie , pot fi însoțite după caz, de următoarele documentații ; procese verbale de inspecție d4e audit intern , procese verbale de audit intern , procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor , note de constatare , note explicative , note de relații , declarații, situații , acte, documente – în original sau copie certificată – sau orice alte dovezi probante.

Procesele verbale de inspecție de audit se întocmesc în cazurile în care , în perioada de până la efectuarea auditului intern planificat , anumite obiective , operațiuni , activități sau acțiuni asociate acestora , sunt supuse auditării prealabile , în scopul creării tuturor condițiilor pentru buna desfășurare a auditului intern final.

De asemenea, procesele verbale de inspecție de audit intern se întocmesc în cazul misiunilor de audit intern punctuale , dispuse de președintele instituției precum și în cazurile în care intervin criteriile semnal sau alte aspecte.

Conținutul procesului verbal de inspecție de audit intern reflectă , de o manieră adecvată , elementele prevăzute pentru raportul de audit intern.

Procesul verbal de inspecție de audit intern este un act bilateral , fiind desemnat atât de instituția auditată , cât și de auditorul intern.

Opiniile , concluziile și recomandările înscrise în procesele verbale de inspecție de audit intern vor fi valorificate corespunzător în documentele auditului intern final.

Procesele verbale de cercetare administrativă și procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor sunt acte bilaterale . se semnează pe fiecare filă , atât de auditorul intern cât și de persoana / persoanele la care se referă , și se întocmesc în conformitate cu prevederile actelor în vigoare.

Nota de constatare este un act bilateral . Se semnează de auditorul intern și persoana / persoanele din cadrul instituției auditate , la care se referă constatarea – în măsura în care acest lucru este posibil – și/sau , după caz de cel puțin un martor prezent la fața locului.

Nota de constatare se întocmește cu ocazia oricărei forme de audit intern , pentru situațiile când se constată fapte a căror reconstituire ulterioară nu mai este posibilă ori nu mai pot fi dovedite ( mijloace tehnice folosite ilegal, necorespunzător , depozite neîncuiate sau neasigurate , bunuri materiale neasigurate împotriva deprecierii sau degradării , absența temporară de la locul de muncă și altele asemenea) , sau când se impune luarea unor măsuri operative și urgente pentru sistarea ori înlăturarea , de către cei în drept , a unor deficiențe sau a consecințelor lor negative în plan material.

Notele explicative și notele de relații , date în scris , se pot lua în orice etapă a auditului pentru clarificarea unor aspecte rezultate în urma verificărilor ,,sau când se impune luarea unor măsuri de sancționare , de stabilire a răspunderii materiale, ori când se constată fapte susceptibile de a fi calificate infracțiuni.

Notele explicative pot fi luate de la cei răspunzători de producerea deficiențelor și încălcarea prevederilor legale sau de la orice angajat al instituției auditate care poate explica sau clarifica speța respectivă , însă numai după ce auditorii interni au epuizat căile verificării documentare și sunt în măsură să pună întrebări precise și să combată eventualele răspunsuri necorespunzătoare sau care evită relevarea adevărului. Notele explicative sa iau sub forma de întrebări și răspunsuri , numerotate , și se încheie obligatoriu cu întrebarea „mai aveți ceva de adăugat?”

Răspunsurile consemnate în notele explicative vor fi analizate de auditorii interni și în raport cu acestea , vor aprofunda verificările , până la clarificarea integrală a problemelor neelucidate.

Notele explicative se întocmesc în numărul corespunzător de exemplare (original și copii certificate) , din care originalul va însoții exemplarul procesului verbal preluat de DAI; în cuprinsul procesului verbal se vor face mențiuni în legătură cu aspectele clarificate , făcându-se trimitere și la răspunsurile consemnate în notele explicative. În cazul în care cei în cauză refuză să dea explicații în scris , ori evită sau refuză să dea răspunsuri la unele întrebări , auditorii interni vor formula întrebările în scris, sub forma de chestionar, înregistrat la instituția auditată și vor stabili termenul precis pentru predarea răspunsurilor. Dacă nici în această situație cel în cauză nu va răspunde , auditorul va consemna refuzul acestuia în procesul verbal , anexând copia adresei de transmitere a chestionarului( cu confirmare de primire) și se vor aplica sancțiunile contravenționale sau disciplinare opozabile conduitei.

Declarațiile se iau la inventariere . În cazul în care în urma inventarierii nu sunt constatate diferențe , declarația de inventariere se va anexa la exemplarul nr. 1 al procesului verbal. În situațiile în care se constată diferențe la inventariere , câte o copie a declarației de inventariere se anexează și la celelalte exemplare ale procesului verbal.

Situațiile , actele ,documentele se întocmesc sau se preiau de organele de audit intern și se atașează procesului verbal, constituind baze ale fundamentării opiniilor , concluziilor și recomandărilor.

Situațiile constând în tabele , baze de calcul , grafice , se întocmesc când aspectele au un grad mare de repetabilitate sau când o constatare se referă la un număr mai mare de acte sau operații de același fel ori pentru determinarea exactă a unor rezultate finale sau în alte cazuri similare ce conduc la sintetizarea constatărilor făcute.

Situațiile pot fi întocmite în baza unor modele prestabilite , ori pot fi create de fiecare auditor , cu condiția ca acestea să aibă o formă cât mai simplă și sugestivă pentru cazurile pe care le reflectă. Se semnează de auditorul intern și de către persoanele ale căror evidențe au furnizat informațiile necesare.

Actele și documentele justificative , probatoare ale unor fenomene constatate sau încălcări ale prevederilor legale, se vor anexa , în original sau copie certificată. În procesul verbal se vor face mențiunile corespunzătoare despre situațiile în care datele și documentele de preiau și se anexează în original , cazuri în acre sunt lăsate copii certificate.

CAPITOLUL VII

EVALUAREA PERFORMANȚEI DE MANAGEMENT

7.1. Auditul managementului la nivelul instituției publice

Auditul managementului se referă la evaluarea calității și a eficienței cu care conducătorul instituției publice ( și pe scară ierarhică , conducătorii structurilor subordonate) organizează , conduce și finalizează ,operațiunile , activitățile și acțiunile specifice instituției publice auditate.

Criteriile de conformitate în evaluarea managementului se referă la acele criterii care sunt de natură , prin realizarea lor, să ateste respectarea de către management a prevederilor legale în materia obiectului de activitate al instituției publice auditate , precum și la respectarea procedurilor , metodologiilor , metodelor și a tehnicilor adecvate pentru fundamentarea deciziilor de orice fel.

Criteriile de performanță în evaluarea managementului se referă la acele criterii care sunt de natură , prin realizarea lor , să asigure îndeplinirea obiectivelor manageriale la nivel optim. Ele trebuie să determine abaterea ( cuantificată sau de natură calitativă) dintre obiectivul managerial planificat și cel efectiv.

Asumarea și acoperirea riscului economico – financiar

Se va analiza modul în care la fundamentarea deciziei manageriale sau la punerea ei în aplicare s-au luat în considerare riscurile interne , de natură economică și financiară . Se va analiza de asemenea , modul în care , cu privire la riscurile menționate , s-au luat măsuri pentru acoperirea lor , adică s-au proiectat sisteme ori mecanisme care să prevină , să reducă sau să compenseze efectul actualizării acestor riscuri.

Asumarea și acoperirea riscului structural

Se va analiza modul în care la fundamentarea deciziei manageriale sau la punerea ei în aplicare s-au luat în considerare riscurile interne , de natură structurală și funcțională. Se va analiza în acest sens modul în care o anumită decizie managerială poate avea efecte structurale asupra activității sistemului sau efecte asupra modului în acre funcționează acel sistem. Atât în legătură cu efectele structurale , cât și cu cele funcționale , se vor analiza riscurile specifice , modul și măsura în acre acestea au fost luate în considerare la fundamentarea deciziei manageriale și la implementarea ei.

Asumarea și acoperirea riscului de sistem

Se va analiza modul în care la fundamentarea deciziei manageriale sau la punerea ei in aplicare s-au luat în considerare riscurile externe sau de sistem , adică acele riscuri care derivă , pentru sistemul auditat, din modificări structurale , legislative sau de orice altă natură , care au loc în mediul economic si social-politic în care funcționează sistemul auditat.

7.2. Performanța deciziei economice

Performanța unei operațiuni , activități sau acțiuni se referă la gradul de adecvare a acelei operațiuni , activități sau acțiuni la obiectivele strategice ori tactice ale sistemului auditat sau la criteriile generale de eficiență.

Auditul intern va analiza și va evalua performanța operațiunii activității sau acțiunii auditate.

Performanța deciziei economice se referă la analizarea măsurii în care decizia cu privire la o operațiune , activitate sau acțiune îndeplinește criteriile de economicitate , eficacitate și eficiență.

economicitatea s referă la analizarea costului de oportunitate al deciziei manageriale auditate. Se va urmări stabilirea gamei de costuri de oportunitate aferente deciziei și se va selecta costul minim de oportunitate. Dacă acesta nu coincide cu costul de oportunitate al deciziei manageriale auditate , se va concluziona că acea decizie nu respectă criteriile de economicitate.

eficacitatea se referă la analizarea efectivității deciziei manageriale auditate. Se va stabili abaterea efectului real față de efectul calculat . Dacă această abatere se va încadra într-o marjă prestabilită , se va aprecia că decizia este eficace.

eficiența deciziei manageriale ( referitoare la o operațiune , o activitate sau acțiune ) reprezintă un optim analitic între economicitate și eficacitate. Ca urmare , auditorul va întocmi perechile de economicitate – eficacitate pentru a stabili compatibilitatea dintre cele două caracteristici ale deciziei și pentru a selecta astfel perechea dezirabilă.

Auditorul va analiza și va evalua și alte aspecte ale performanței deciziei manageriale , cum ar fi ( fără a se limita la acestea :

aspectul social ( impactul asupra pieței muncii , asupra puterii de cumpărare și nivelul de trai)

aspectul ecologic (impactul asupra medicului înconjurător , natural sau artificial).

BIBLIOGRAFIE

V. Munteanu – Controlul și auditul financiar , Editura Lucman Serv,

București , 1998.

I. Pereș , O. Bunget – Audit financiar contabil , Editura Mirton ,

Timișoara, 1999.

D. Scutaru – Audit financiar contabil , Editura Tribuna Economică ,

București 1997.

*** Ordonanța de Guvern nr. 65 / 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați / Legea 42 / 1995).

*** Ordonanța de Guvern nr. 119 / 1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv.

*** Ordinul Ministrului Finațelor nr. 332 / 2000 privind aprobarea Normelor metodologice generale pentru organizarea și funcționarea auditului intern în baza prevederilor O.G.nr. 119 / 1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv.

=== Anexa – plan audit ===

CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

CARAȘ – SEVERIN

Serviciul de Audit Intern

APROBAT

DIRECTOR DCAI AVIZAT

A. TEODORESCU DIRECTOR GENERAL

DR. RADU ALBOTĂ

CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

CARAȘ – SEVERIN

Serviciul de Audit Intern

LISTA

OBIECTIVELOR AUDITULUI PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

I. CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL ȘI A CONTULUI DE EXECUȚIE BUGETARĂ PE ANUL 2001

LA CAS-CS

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

II. ANALIZA TRIMESTRIALĂ A „BILANȚULUI CONTABIL” ȘI A „CONTULUI DE EXECUȚIE BUGETARĂ” LA CAS C-S- ANUL 2002

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

III. . AUDITAREA PROIECTULUI DE BUGET PE ANUL 2003 ȘI A PROIECTELOR DE RECTIFICARE A BUGETULUI PE ANUL 2002

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

IV. EXAMINAREA LEGALITĂȚII, REGULARITĂȚII ȘI CONFORMITĂȚII OPERAȚIUNILOR DIN TOATE DOMENIILE DE ACTIVITATE SPECIFICE SISTEMULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE SĂNĂTATE, IDENTIFICAREA ERORILOR, RISIPEI, GESTIUNII DEFECTUOASE ȘI FRAUDELOR, PROPUNEREA DE MĂSURI PENTRU RECUPERAREA PAGUBELOR ȘI SANCȚIONAREA CELOR VINOVAȚI, DUPĂ CAZ

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2001

V. AUDITUL DE MANAGEMENT

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

VI. Verificarea activității serviciilor specializate din cadrul Casei de asigurări de sănătate și a furnizorilor de servicii medicale

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

VII. CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN PENTRU ANUL 2002

VIII. LISTA ACTIVITĂȚILOR ASOCIATE OBIECTIVELOR DE AUDIT INTERN

ACTIVITĂȚI CE SE DESFAȘOARĂ ÎN ANUL 2002

a) Pregătire de specialitate, redactare “Rapoarte de audit”, redactarea “Notelor de prezentare”,rezolvare scrisori și sesizări,etc.

b) Concedii de odihnă

BAZA DE CALCUL

PENTRU 3 AUDITORI

Observații și propuneri:

Planul de audit public pe anul 2002 este structurat pe VII capitole de verificare pentru 3 auditori, astfel :

Certificarea “Bilanțului contabil” și a “Contului de Execuție Bugetară” pe anul 2001 20/om/zile/an

Analiza trimestrială a “Bilanțului contabil” și a “Contului de Execuție Bugetară” pe anul 2002 30/om/zile/an

Auditarea proiectului de buget pe anul 2003 și a proiectelor de rectificare a bugetului pe anul 2002 20/om/zile/an

Auditarea conformității activităților, identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase și fraudelor,

propunerea de măsuri pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați, după caz 193/om/zile/an

V. Auditul de managemant 24/om/zile/an

VI. Verificarea serviciilor funcționale din cadrul CAS – CS 47/om/zile/an

VII. Verificarea furnizorilor de servicii medicale 186/om/zile/an

VIII. Verificarea modului de acordare a vizei de control Financiar Preventiv 12/om/zile/an

TOTAL 532/om/zile/an

La totalul de 532 om/zile/an alocate celor VII capitole de verificare, se adaugă 168 om/zile/an necesare pentru alte activități : pregătire de specialitate, studierea legislației nou apărute, redactarea “Rapoartelor de audit” și a “Notelor de prezentare”, rezolvare scrisori, reclamații și sesizări, redactarea diverselor rapoarte solicitate de conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Întocmit,

Șef Serv. Audit

Ec. ȚUNEA IOANA