Organizarea Si Exercitarea Auditului Activitatii de Emitere de Carduri Bancare

ORGANIZAREA ȘI EXERCITAREA AUDITULUI ACTIVITĂȚII DE

EMITERE DE CARDURI BANCARE

CUPRINS

CAPITOLUL I – CONCEPTE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR

1.1. Audit finaciar – aspect teoretice

1.2. Definiții , caracteristici, sferă de activitate

1.3. Clasificarea și funcțiile auditului finaciar

CAPITOLUL II – METODOLOGIA DE EXERCITARE A AUDITULUI FINACIAR

2.1.Etapele efectuării auditului finaciar

2.2 Procedee și tehnici de audit financiar

2.3.Probele de audit

2.4.Tipuri de opinii

2.5.Raportul de audit

CAPITOLUL III – AUDITUL BANCAR PARTE COMPONENTĂ A AUDITUL FINANCIAR

3.1. Notiunea de audit bancar, definirea conceptului de audit bancar

3.2. Caracteristicile auditului bancar

CAPITOLUL IV – BANCA BRD-GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

4.1. Obiective , funcționare

4.2. Organizare, atribuții

CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ

Studiu de caz privind organizarea si exercitarea auditului activitatii de emitere de

carduri

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În cadrul sistemului bancar , procesul de dezvoltare economică și de implementare a noilor tehnologii este într-o continuă expansiune, în concordanță cu evoluția societății contemporane din țara noastră , cu dorința de a introduce pe piața românească produse și servicii bancare noi care pot oferii utilizatorilor flexibilitate, siguranță , făcând referire la banii electronici. În contextul acestor realități , este relevantă importanța și actualitatea temei de cercetare ,, Auditul atragerii de deschiderii de carduri bancare’’.

Sistemul bancar reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni ai economiei de piață. Băncile mediază și paticipă la distribuirea capitalului , contribuind într-o mare măsură la creșterea produsului intern brut al țării. Există în practica internațională tendința generală de dezvoltare a sistemului bancar ceea ce conduce la universalizarea activității bancare. 

Aceasta, precum și studiile efectuate de specialiști cu privire la această temă , au evidențiat, în mod convingător, rolul deosebit de important în activitatea băncilor a operațiunilor cu cardurile bancare. Astfel , se dovedește a fi foarte utilă studierea particularităților cardurilor bancare și eficientizarea lor .

În ultimii ani, se folosește tot mai mult plățile fără numerar în economia de piață. Progresul tehnologiei informației și a telecomunicațiilor – ca parte indisolubilă a așa zisei infrastructuri financiare a afacerilor – a permis globalizarea tranzacțiilor și creșterea fiduciarității în comerțul cu servicii. Serviciile financiare – piețele de capital, piețele de produse bancare și de asigurări, serviciile publice de trezorerie – sunt un factor important care conduce la eficientizarea tranzacțiilor și a interdependențelor între partenerii de afaceri. Prin performanțele acumulate , cantitativ și în progresie geometrică în ultimul timp , plățile sunt într-un impas , mai mult ca oricând, pentru decizia de a cumpăra sau a vinde, deoarece, posibilitatea descărcării de obligații în timp real a instaurat un nou standard în relațiile dintre parteneri, iar riscul generat de comportamentul în timp al resurselor de creditare are la dispoziție formule revoluționare de management. 

Odată cu dezvoltarea societății în ansamblul ei au apărut băncile, care s-au grupat ulterior în jurul băncilor centrale. Acestea au avut o evoluție ascendentă în funcție de nivelul forțelor de producție , de nivelul cererii de produse și servicii de către populație. Dezvoltarea comerțului în general, și al celui internațional în special, intensificarea tranzacțiilor la nivel mondial , a determinat apariția unor instrumente și modalități de plată noi. Un exemplu îl constituie cambia, care a apărut încă din Evul Mediu ca un procedeu de reglementare internațională a plăților, în condițiile deosebit de aprige în care se desfășura comerțul internațional în acele timpuri. Ulterior ea a căpătat și funcții de creditare. O importanță deosebită pentru acest produs în cadrul procesului de perfecționare, modernizare și eficientizare a instrumentelor de plată, definitorii au fost cuceririle științei și tehnicii , îndeosebi în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor digitale de date, succesul s-a datorat miniaturizării componentelor utilizate în construcția calculatoarelor.

Cardul de plată este un instrument simplu în aparență , și este un simbol al progresului tehnologic care evidențiază progresul societății noastre și apartenența individului la o comunitate civilizată. Cardul de plată are caracterul unui adevărat „instrument” de identitate economică și socială al persoanei și este un status simbol de distincție. Cardul bancar este un instrument de plată modern.

CAPITOLUL I

CONCEPTE PRIVIND AUDITUL FINANCIAR

I.1. Audit finaciar – aspect teoretice

În perioada 1940-1970 comerțul internațional se cunoaște o dezvoltare rapidă și este dominată de schimburi de bunuri și servicii. Sfera auditui se extinde asupra băncilor, asupra patronatului și asupra instituțiilor financiare datorită apariției piețelor de capital. Auditul era realizat de către profesioniști de audit și contabilitate, obiectivele auditului sunt bazate pe principiul sincerității și regularității. În această perioadă, profesia contabilă se dezvoltă cu rapiditate și este influențată de cadrul contabil conceptual anglo-saxon care dezvoltă activitatea de audit în Europa.

În perioada următoare 1970-1990 ,obiectivele auditului se deplasează spre controlul intern, spre respectarea cadrului conceptual contabil și normele de audit.

Auditul este cerut de către stat, terțe persoane , acționari, bănci, entități private, instituții financiare s.a., iar auditorii sunt specialiști în contabilitate și consiliere, fiind organizați în asociații de profesii liberale, independente, societăți de expertiză și audit. În zilele noastre, fenomenele social economice sunt deosebit de complexe iar o analiză multilaterală de înaltă probitate morală și profesională este realizată din ce în ce mai greu. Analiza operațiunilor , a faptelor și a documentelor au ca scop formularea unor opinii care atestă imaginea fidelă a conturilor, calitatea controlului intern, respectarea normelor și protecția contra fraudelor naționale și internaționale.

Auditorii au o pregătire teoretică superioară și poartă denumirea de experți. Astfel apare activitatea de expertiză, care este realizată de profesioniști care au cunoștințe teoretice și practice.

În România, profesia contabilă a fost limitată la un simplu funcționar de aplicare a unor operații matematice. În 1994, sensul acestei profesii onorabile și responsabile capătă cu totul altă valoare. Apare profesia de expert contabil, care conform reglementărilor legale în vigoare, poate exerita auditarea bilanțul contabil.

Mulți autori1 din țara noastră și din străinătate au definit activitatea de audit ca fiind “examinarea profesională a unei informații cu scopul de a exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un criteriu de calitate”.

Conform normelor naționale de audit, „o misiune de auditare a situațiilor financiare are ca obiectiv exprimarea de către auditor a unei opinii potrivit căreia situațiile financiare au fost stabilite, în toate aspectele lor semnificative, conform unei referințe contabile identificate“.

Referințele contabile pot fi:

– normele contabile internaționale

– normele contabile naționale

– alte referințe contabile bine precizate și recunoscute.

1.2. Definiții , caracteristici, sferă de activitate

Auditul se definește ca fiind activitatea de examinare , de către o persoană independentă, competentă , a fidelității reprezentărilor înn documente a unor activități umane în scopul emiterii unei opinii independente.

Activitatea de auditare presupune o apreciere globală de fidelitate a rapoartelor financiare emise de către un agent economic si analizarea critică a procedurilor utilizate la elaborarea acestora ca și a elementelor lor structurale.Cadrul legislativ al auditului , depășește cadrul național și se raportează la normele europene de audit.În tara noastră noțiunea de AUDIT și-a făcut intrarea după anul 1990 , din dorința de a conexa reglementările romanești privind economia de piață la regementările similare pe plan internațional european.Au apărut astfel , auditul calității , auditul financiar.

Mulți autori din țara noastră și din străinătate au definit activitatea de audit ca fiind exprimarea profesională a unei informații cu scopul de a exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un criteriu de calitate.

Auditul financiar reprezintă examinarea efectuată de către un profesionist competent și independent pentru exprimărea unei opinii motivate și întemeiate cu privire la :

Validitatea și corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de conducerea enității – auditul intern;

Imaginea fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de persoanele juridice – auditul statutar impus de lege și exercitat de cenzori sau auditul contractual exercitat la cererea persoanelor juridice, a experților contabili, a contabililor autorizați sau a societăților de audit financiar .

Noțiunea de imagine fidelă a contabilității este un concept ce nu poate fi abordat fără principiul regularității și sincerității . Sfera auditului – cuprinde procedurile de audit care trebuie aplicate pentru a îndeplinii obiectivele de audit propuse.

Sfera de activitate a auditului finaciar se realizează în sistemele economice în care se desfășoară acțiuni economico-financiare constituite , in general , în unități patrimoniale al caror principal scop este realizarea de profit.Sfera de acțiune a auditului financiar se suprapune , în general , peste sfera de acțiune a unității patrimoniale analizate dar o poate depăși extinzandu-se la unitățile partenere cu care aceasta intră în relații economice.

Unitatea patrimonială este definită ca un organism economic care asigură , pe riscul întreprinzătorului , coodonarea factorilor inerenți producției-natură , capital și muncă , în scopul de a produce mărfuri , a presta servicii sau de a executa lucrări , în vederea realizării de profit.

Sistemul bancar cuprinde ansamblul diverselor categorii de bănci care funcționează într-un spațiu bine determinat, într-un cadru organizat, ca răspuns la cerințele dezvoltării unei economii echilibrate. Unitățile patrimoniale sunt organizate în filiale,sucursale,agenții.

În cadrul unei întreprinderi se parcurge un circuit sau procedura care cuprinde ansamblul operațiunilor care participă la realizarea aceluiași scop.Mai multe cicluri sau proceduri formează un ciclu . Astfel , procedurile necesare realizării obiectivelor întreprinderii rezultă din combinarea mijloacelor umane , tehnice și financiare cu instrucțiunile și dispozițiile administrației acesteia rezultate din politica de gestionare gandită de conducători, directori.

De asemenea , sfera activității de audit finaciar este formată din totalitatea documentelor care sunt supuse analizei auditorului.In general , categoriile de situații finaciare care formeaza sfera de activitate a auditului finaciar sunt următoarele:

Bilanțul și contul de profit și pierdere ;

Situații privind modificări ale poziției financiare ale unității patrimoniale:

Situația fluxurilor de numerar;

Situația fluxurilor de fonduri.

Note, anexe și alte situații și documente explicative.Această categorie de documente se atașează și fac parte integrantă din situațiile financiare:

Situații finaciare sintetice.

Urmare a activității de audit , o entitate economic poate creea noi situații sintetice , care să o reprezinte față de terți , acestea urmand a fi întocmite conform unei combinații ale:

Standardelor internaționale de contabilitate;

Standardelor naționale de contabilitate;

Unui cadru general de raportare finaciară cu character obligatoriu conceput pentru a fi utilizat în raportarea finaciară.

Principalele obiective ale auditul finane activitate a auditului finaciar sunt următoarele:

Bilanțul și contul de profit și pierdere ;

Situații privind modificări ale poziției financiare ale unității patrimoniale:

Situația fluxurilor de numerar;

Situația fluxurilor de fonduri.

Note, anexe și alte situații și documente explicative.Această categorie de documente se atașează și fac parte integrantă din situațiile financiare:

Situații finaciare sintetice.

Urmare a activității de audit , o entitate economic poate creea noi situații sintetice , care să o reprezinte față de terți , acestea urmand a fi întocmite conform unei combinații ale:

Standardelor internaționale de contabilitate;

Standardelor naționale de contabilitate;

Unui cadru general de raportare finaciară cu character obligatoriu conceput pentru a fi utilizat în raportarea finaciară.

Principalele obiective ale auditul financiar:

1. asigură o reflectare a imaginii fidele a situației patrimoniului și a rezultatelor financiare cuprinse în situațiile financiare anuale, situații financiare care trebuie să ofere o imagine corectă și fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată de o entitate economică ;

2. asigură exprimarea unei opinii independente și corecte ,în cadrul raportului de audit, care trebuie să conțină, opinia auditorului cu privire la situațiile financiare . Trebuie să ofere o imagine fidelă a realității , respectând cadrul general de raportare financiară . Raportul de audit trebuie să asigure reflectarea în bilanț și în contul de profit și pierdere în mod corect, sincer și complet situația patrimoniului, situația financiară și rezultatele exercițiului;

3. asigură îmbunătățirea utilizării informației contabile ;

4. asigură aprecierea eficienței și performanțelor de informare și a sistemelor de organizare existente.

Pentru realizarea tuturor obiectivelor prezentate mai sus, auditorul are în vedere , respectarea unor criterii care sunt obligatorii în cazul auditului financiar:

a) Criteriul exhaustivității și integrității înregistrărilor.

Acest criteriu are în vedere ca toate operațiunile patrimoniale au fost înregistrate corect și integral în contabilitate.

Pentru îndeplinirea acestui criteriu auditorul trebuie să verifice procedurile utilizate de entitatea auditată pentru validarea tuturor modificărilor patrimoniale care pot apărea și anume: creșteri-diminuări de active, respectiv diminuării de pasive. Dezavantajul aceastei soluții este că necesită un timp îndelungat pentru validare. La îndeplinirea criteriului de mai sus , poate contribui si faptul că , auditorul poate utiliza rezultatul inventarierii. El trebuie să aibă certitudinea că inventarierea a fost efectuată conform prevederilor legale. În urma desfășurării operațiunilor de inventariere dacă s-au descoperit tranzacții neînregistrate în contabilitate, iar acestea nu au fost operate, se consideră că toate operațiunile nu sunt corect înregistrate în evidențe.

Respectarea criteriului exhaustivității și integrității înregistrărilor, presupune ca auditorul să verifice dacă, toate operațiunile reflectate în documentele justificative sunt înregistrate în contabilitate, fără omisiuni și nu există operațiuni economice contabilizate de mai multe ori.

b) Criteriul realității înregistrărilor.

Auditorul are obligația să urmărească dacă toate elementele de activ și pasiv înregistrate în contabilitate sunt justificate și pot fi verificate, corespund cu cele identificate fizic prin inventariere sau prin alte proceduri cum ar fi : confirmări primite de la terți, analize de laborator, control încrucișat, etc. De asemenea, se verifică dacă activele și pasivele aparțin entității patrimoniale, în sensul că toate operațiunile efectuate aparțin și sunt în numele firmei.

c) Criteriul corectei înregistrări în contabilitate și corectei prezentări cu ajutorul conturilor anuale.

Aplicarea acestui criteriu are mai multe obiective care trebuie localizate corect, funcție de perioada de referință, evaluarea modificărilor, înregistrarea și întocmirea situațiilor financiare.

1) În perioada în care sunt analizate elementele patrimoniale trebuie respectat principiul independenței exercițiului, și să se utilizeze o contabilitate de angajament în folosirea conturilor de regularizări. Regularizarea operațiunilor după inventariere impune o corectă delimitare în timp a cheltuielilor și veniturilor, pe întreaga perioadă a exercițiului financiar.

2) Realizarea unei evaluări corecte presupune că elementele patrimoniale să fie evaluate conform cu prevederile din legea contabilității și cu cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate. Situațiile financiare anuale – bilanțul, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politicile contabile și note explicative) trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței, modificărilor capitalului propriu și a fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exercițiu financiar. Obiectul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare ale întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.

Consiliul I.A.S.C. consideră că situațiile financiare răspund necesităților comune ale majorității utilizatorilor. Aceasta se datorează faptului că aproape toți utilizatorii iau deciziile economice pentru:

– a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital;

– a evalua răspunderea sau gestionarea managerială;

– a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a da alte beneficii angajatorilor săi;

– a evalua garanția pentru creditele acordate firmelor;

– a determina politicile de impozitare ;

– a determina profitul și dividendele ce pot fi distribuite la sfarșitul exercițiului financiat;

– a elabora și prelucra date statistice despre venitul național;

– a reglementa activitatea firmelor.

Consiliul I.A.S.C. acceptă faptul că guvernele pot stabili dacă este cazul, cerințe diferențiate sau suplimentare care să satisfacă scopurile pe care și le-au propus. Aceste cerințe, necesități , nu trebuie să influențeze în nici un caz situațiile financiare publicate în beneficiul altor utilizatori decât în situația în care răspund și cerințelor și doleanțelor acestora.Situațiile financiare sunt întocmite , conform unui model contabil bazat pe costul istoric recuperabil și pe conceptul de menținere a nivelului capitalului financiar nominal.La stabilirea obiectivelor efectuării unui audit se vizeaza toate aspectele care au în vedere patrimoniul , rezultatul exercițiului , bilanțul, și situația finaciară a firmei.

Auditul financiar joacă un rol important în activitatea unei entități economice, a unei instituții bancare și anume , verificarea respectării cadrului conceptual al contabilității format din – principii , postulate, norme și reguli de evaluare, general acceptate – a procedurilor interne stabilite de managementul entității economice – auditul intern și statutar. Procedura este definită ca o înlănțuire logică de operațiuni ,acestea fiind executate , cu scopul de a îndeplini un obiectiv propus.

Altfel , auditul financiar are rolul de a verifica și certifica , reflectarea corectă în contabilitate a tuturor situațiilor financiare, imaginea lor fidelă, clară și completă pe întregul exercițiu financiar. Corelarea acestor verificări cu modul de aplicare a legislației contabile în vigoare , inclusiv a “Cadrului general de armonizare a reglementărilor contabile”,” Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate” (I.A.S.C.).

Din Standardele Internaționale de Contabilitate se desprinde că acest organism internațional I.A.S.C., are următoarele obiective principale:

– să elaboreze în interesul public, un set unic de standarde globale de contabilitate cu o calitate ridicată, inteligibile și cu caracter executoriu, care să solicite în situațiile financiare și în alte raportări financiare, informații calitative transparente și comparabile, astfel încât să ajute participanții pe piețele de capital ale lumii, precum și alți utilizatori să își fundamenteze deciziile economice;

– să promoveze și să accepte aplicarea riguroasă a acestor standarde;

– să găsească soluții calitative pentru realizarea convergențelor standardelor naționale de contabilitate și a standardelor internaționale de contabilitate.

Auditul trebuie să urmărească dacă procedurile de culegere și prelucrare a datelor sunt bine stabilite și dacă se aplică în permanență. Auditul reprezintă o revedere critică pentru evaluarea unei situații financiar-contabile determinate. Reprezintă o examinare efectuată de un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:

– Validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de managementul unității patrimoniale.

– Imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor obținute de entitate.

Imaginea fidelă este asociată cu prudența, regularitatea și sinceritatea care caracterizează câmpul de aplicații nelimitat al contabilității.

Regularitatea contabilității presupune respectarea regulilor și procedurilor contabile și a principiilor general acceptate prevăzute în legislația contabilă internă și de Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de I.A.S.C., precum și de Standardele de Contabilitate Internaționale și Naționale.

Pentru a fi utile informațiile trebuie să fie relevante, credibile și sincere.

– Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.

– Informația trebuie să fie credibilă și are această calitate atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte.

– Sinceritatea presupune aplicarea în mod corect a regulilor și procedurilor contabile, în funcție de cunoașterea pe care responsabilii conturilor trebuie să o aibă despre realitatea și importanța operațiilor, evenimentelor și situațiilor agentului economic.

Auditul financiar contabil necesită o metodologie de examinare care să asigure o opinie independentă, astfel încât să apere în mod egal toți utilizatorii informației contabile cum sunt: acționarii, statul, salariații, băncile, organismele de bursă, debitorii, furnizorii, clienții, etc

1.3. Clasificarea și funcțiile auditului finaciar

Din definiția auditului financiar rezută formele acestuia și anume :

Auditul intern – reprezintă activitatea organizată independent în structura unei entități economice, sub directa subordonare a conducătorului acesteia, activitate care constă , în efectuarea de inspecții , verificări, și analize ale propriului sistem de control intern, cu scopul unei evaluări obiective și pertinente a gradului în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor propuse de entitatea economică și utilizarea resurselor disponibile în mod economic, eficient și rațional , precum și pentru a raporta managementului entității , concluzile și constatările făcute, lipsurile identificate și acțiunile de corectare aplicate , evidențierea deficiențelor și imbunătățirea performanțelor sistemului de control intern.

Auditul extern este o activitate care se realiyează de persoane din afara entității economice și constă în examinarea acurateței conturilor, a legalității și a regularității operațiunilor efectuate de catre entitate – auditul financiar , precum și în evaluarea corectă a economicității, eficacității și a eficienței acestora – auditul performanței .

Principalele trăsături caracteristice ale auditului finaciar intern sunt :

Este exercitat de către o persoană din cadrul unității ;

Răspunde necesităților de informare a managerilor în acțiunea de fundamentare a deciziilor ;

Analizează ansamblul operațiilor desfășurate în cadrul unei unități patrimoniale în vederea îmbunătățirii activității generale a acesteia ;

Actvitatea de examinre a informațiilor este împărțită pe departamente funcționale ale unității patrimoniale ;

are în vedere descoperirea și prevenirea fraudelor ;

este independent față de conducătorul compartimentului finaciar contabil , dar este subordonat managementului ;

analizarea diferitelor activități ale unității patrimoniale are caracter permanent , , pe toată perioada anului financiar ;

Principalele caracteristici ale auditului finaciar extern sunt :

este exercitat de către un profesionist independent din afara unității ;

răspunde necesităților de informare a terților privind gradul încredere pe care aceștia trebuie sa-l aibă în declarațiile agenților economici ;

analizează atat operațiunile financiar contabile cat și modul de desfășurare a controlului financiar propriu în vedera exprimării unei opinii ăn ceea ce privește fiabilitatea documentelor finaciar contabil ;

activitatea de examinare a informațiilor este repartzată în funcție de structurile din bilanț și din contul de execuție ;

nu își propune în mod explicit descoperirea și prevenirea fraudelor , această a ctivitate fiind doar un accesoriu al auditului extern ;

este independent față de activitatea managerială constituind o sursă de informații pentru terți , parteneri , organele statului , unități bancare , etc ;

 examinarea documentelor are caracter periodic , pe bază de contract , de obicei o dată pe an.

Din punct de vedere juridic, auditul financiar cunoaște două forme: auditul legal și auditul contractual.

Auditul legal – este activitatea de își propune să formulize o opinie autorizată exprimată ce către profesionistul auditor asupra stării patrimoniului , a situației finaciare și a rezultatelor obținute.Auditul legal poate fi exercitat și de către organele, cenzorii autorizati dar , de cele mai multe ori , este realizat de către personae externe avand calitatea de expert contabil caz în care acesta se mai numeste și audit contractual.

Auditul legal este forma de audit financiar care se caracterizează prin faptul ca atribuțiile privind supravegherea gestiunii societății , verificarea și certificarea bilanțului contabil , executate de cenzori , se realizează , potrivit dispozițiilor legale, în baza mandatului primit din partea Adunării Generale a Acționarilor (AGA.). Calitatea de censor poate fi dobandită de către experți contabili sau contabili autorizați cu studii superioare.

Principala atribuție a cenzorului unei unități economice este ca prin activitatea ce o desfășoara să contribuie la păstrareaa integrității patrimoniului și , în special , la realizarea obiectivelor propuse în vedera obținerii de profit.

Auditul contractual este forma auditului financiar în care modul de executare a lucrărilor specifice constă , în verificarea și certificarea situațiilor financiare de către un profesionist competent și independent – cenzor extern sau auditor financiar și exprimarea de către acesta a unei opinii după efectuarea auditului. Auditul contractual nu trebuie să fie asimilat cu lucrările executate de profesioniști contabili , pe bază de contract privind ținerea evidenței contabilității, întocmirii bilanțului contabil, asistenței contabile, financiare sau fiscale și alte servicii cu caracter de analiză economică și evalure patrimonială.

Auditul sistemelor informaționale – reprezintă activitatea de colectare și evaluare a unor probe pentru a determina dacă sistemul informațional este securizat, menține integritatea datelor prelucrate și stocate, permite atingerea obiectivelor strategice ale întreprinderii și utilizează eficient resursele informaționale. Aceasta activitate este desfășurată de profesioniști autorizați în domeniul auditului financiar, securității și managementului sistemelor informaționale.

Auditul performanței – reprezintă examinarea economicității, eficienței și eficacității operațiunilor efectuate de entitatea auditată :

economicitatea – constă în minimizarea costului resurselor alocate unei activități fără a compromite realizarea obiectivelor în condiții de calitate.

eficiența – reprezintă raportul dintre rezultatele obținute și costul resurselor utilizate pentru obținerea acestora.

eficacitatea – este gradul de îndeplinire al obiectivelor declarate ale unei activități și relația dintre impactul dorit și impactul efectiv al activității respective.

Organizațiile economice și sociale au produs întotdeauna informații contabil financiare. Nevoia de a verifica aceste informații implică un control al conturilor, o revizuire a acestora, o examinare critică efectuată de persoane de specialitate independente.

Realizarea oricărei misiuni de audit la organizațiile economice, implică existența unor reguli precise, formalizate, cunoscute și acceptate de emițătorii și receptorii informației supuse auditului.Aceste reguli sunt definite la nivel general național sau internațional. Se ajunge la noțiunea de normă, care permite aprecierea calității unui audit în raport cu un sistem de referință.Exercitarea auditului contractual este reglementată prin prevederile Ordonanței de Urgență nr.65/1994 , privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați , republicată , cu modificările și completările , conform cărora , numai anumite personae fizice sau juridice autorizate , în acest sens , pot realiza această activitate.

Activitatea de audit financiar , ca atribut al managementului unei entitati economice, constă în faptul că, acceptarea exercitării activității, reprezintă una dintre formele de manifestare a democratiei autentice , în cadrul funcției economic – organizatorice a statului de drept. Realizarea practică a activității de audit financiar ca pîrghie , la dispozitia conducerii unei entitati economice în vederea realizării obiectivelor acesteia , este efectuată prin functii generale si specifice dintre care evidențiem :

Funcția de cunoastere si evaluare 

Se realizează prin stabilirea rezultatelor economice proprii unei entități patrimoniale si evaluarea acestora , prin raportarea la un sistem de criteria de evaluare, deja existent , în vederea determinarii măsurilor de intrare într-un cadru de legalitate și, de asemenea, de îmbunătațire a rezultatelor activității , supuse verificării. Funcția de cunoaștere are atât rol de prevenție , cât si post-operativ, prin stabilirea tendințelor și posibilităților de abatere de la prevederile si normele legale de reglementare și dispunerea măsurilor de desfășurare a activității într-un cadrul legal.

Această funcție , impune auditului financiar să se manifeste, în primul rând ca factor de prevenire a elementelor perturbatoare ale activității economice, situție, care dacă nu ar fi fost reglementata , ar impune decizii de corecție si ar implica costuri materiale, financiare , de timp considerabile.

Caracterul post-operativ al funcției de cunoastere și evaluare se manifestă prin ansamblul informațiilor referitoare la activitatile economice supuse analizei care, în acest context , se constituie si în principalele surse de informatii în vederea fundamentării, dispunerii și aplicării deciziilor necesare remedierii abaterilor constatate si intrarea într-un regim normal de legalitate.

Prin funcția de cunoastere – evaluare se realizează o percepere exactă, reală și completă a stării fenomenelor, proceselor sau a activităților supuse auditului financiar, stare care se constituie în principala sursă de informatii, necesară dispunerii si aplicarii deciziilor de conducere.

2. Functia de îndrumare se realizează, prin efectul formativ și stimulativ , de generalizare a unor bune practici dobândite pe parcursul derulării auditului și ca urmare a desfășurării activitatii de audit financiar, atât de catre cei care execută auditul cât si de către personalul unitatii auditate.

Caracterul formativ  al acțiunii de audit este pus în evident, prin activitatea de îndrumare de către auditorul financiar , desfasurată concomitent cu activitatea supusă verificării în legatură cu abaterile constatate, ce vor fi remediate în aceasta perioadă. Rezolvarea acestor probleme , se poate face de către alti operatori economici , în vederea eliminării cauzelor care au guvernat aceste abateri. Caracterul formativ mai constă și în activitatea de prelucrare de catre auditorul financiar, a unor reglementari legale nou aparute de care , lucratorii unității auditate , nu au știut la data efectuării verificarii.

Generalizarea experientei se manifesta în sugestiile si propunerile facute de auditorii financiari în legatura  cu realizarea unora dintre obiectivele unitatii auditate având în vedere experienta dobândita din alte actiuni similare sau nu, efectuate la alte entitati economice.

Atât caracterul formativ cât si cel privind generalizarea experientei devin opertionale, cu conditia ca cei învestiti cu transmiterea acestora sa posede la rândul lor un anumit grad de pregatire si credibilitate în care sa-si desfasoare activitatea.

Caracterul operativ al functiei de îndrumare se manifestă în activitatea desfasurată de auditorii financiari, în sensul însușirii teoretice si legislative a aspectelor care reglementează activitațile relizate de către unitatea auditată și deasemenea, prin generalizarea unor experiențe pozitive ale unor unitati în domenii precum: îmbunatatirea stilului de munca, stimularea initiativelor benefice, cultivarea spiritului de raspundere a lucratorilor fata de gama problematicii cu care se confrunta colectivul din care fac parte, instituirea unui regim de exigente fata de modul de realizare a activitatilor ce revin fiecarui membru al colectivului.

3. Functia de constrângere   rezultă, din prevederile legale care reglementează obiectivele și sfera de activitate ale auditului financiar și se realizează prin complexul de măsuri administrative, civile sau penale ce se propun sau se dispun în sarcina celor care se fac vinovați de nerespectarea acestor norme, în raport cu gradul de implicare al fiecaruia.

În cadrul competențelor prevazute de lege, măsurile de constrângere nu se stabilesc direct de catre structurile de audit financiar, ci la propunerea acestora de către structurile ierarhic superioare sau de către structurile statului învestite cu aceasa putere.Cu toate că, la o prima analiza s-ar parea ca funcțiile de îndrumare si de constrângere se exclud, în realitate, ambele actionează ca un tot unitar subordonat scopului general, și anume , acela al realizarii obiectivelor auditului, subordonate la rândul lor realizarii caracterului de pârghie la dispozitia conducerii ,în vederea realizării programelor unei entitățti economice.

Îndeplinirea eficitentă a celor doua funțtii presupun respectarea unui anumit echilibru  în efectuarea atât a activitatii de îndrumare, cât si a celei de constrângere, condiție care presupune evaluări si rationamente prin care sa fie dimensionate în mod concret, real și corect , conditiile obiective si subiective de desfasurare a activității auditate.

În cadrul acestor limite , auditul financiar realizează, prin personalul desemnat să exercite ambele funcții prin activitatea de îndrumare și solutionare a unor probleme cu care se confrută activitățile economice care, din diferite motive, exced posibilităților unităților controlate , concomitent cu stabilirea si propunerea sancțiunilor pentru acte sau fapte săvârșite în afara prevederilor legale. Din cele prezentate , rezultă că manifestarea eficientă a celor doua functii aparent opuse este posibilă, numai în conditiile perceperii activitatii de audit ca o manifestare a unei democratii autentice, plasată în conceptul general a funcției economice a statului de drept.În afara acestor trei funcții de baza , auditului financiar îi mai sunt specifice si alte funcții, dintre care mentionam:

4. Functia de reglare a activității economice , desfăsurate de către o anumită structură care se manifestă, prin eliminarea factorilor perturbatorii , în scopul mentinerii unui echilibru economic și social si al asigurării funcționării acesteia la parametrii programați.

5. Functia de prevenire se manifestă prin , efectul de evitare a producerii a unor abateri , ca urmare a exercitarii activitatii de audit .

Prevenirea abaterilor este mult mai benefică și este desfaturată în regim de eficiență a activității economice decât, acțiunea de corecție ulterioară, care implică mult mai multe costuri, atît de munca cât si materiale si financiare.

Functia preventivă a auditului financiar rezulta în primul rând , din faptul că această activitate are ca prim obiectiv, dirijarea proceselor economice, a obiectivelor majore ale acestora într-o ordine de prioritate logice, rationale si privite numai din perspectiva realizarii în conditii care sa asigure eficienta programată.Pentru realizarea obiectivelor generale a unei structuri economice, funcțiile auditului financiar, în special în calitate acestuia de pârghie a managementului general, trebuie sa se completeze si interconditioneze în permanență.

În literartura de specialitate sunt menționate și alte funcții , cum sunt cele referitoare la măsurarea abaterilor planificate , diagnosticarea abaterilor financiare , precum și reglarea sistemului și altele care , însă sunt derivate ale funcțiilor acestora.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA DE EXERCITARE A AUDITULUI FINACIAR

2.1.Etapele efectuării auditului finaciar

Ca orice acțiune care își propune să analizeze rezutatul unor activități umane și auditul finaciar se realizează pe baza unei metodologii proprii.procesul metodologic de realizare a auditului finaciar este un ansamblu de activități desfășurate pe etape și , în cazul acestora , pe faze independente , în scopul realizării obiectivelor propuse.

Procesul metodologic de realizare a auditului financiar cuprinde mai multe etape :

etapa pregatitoare;

etapa efectuării propriu – zise ;

etapa valorificării informațiilor obținute.

În cadrul acestor etape se realizează faze independente al căror rol , individual și în ansamblu , este de a contribui la realizarea scopului final , acela al obținerii informațiilor necesare exprimării unei opiniiîn legătură cu modul de efectuare al operațiunilor financiar contabile supuse controlului.

Ca orice acțiune care își propune să analizeze rezultatul unor acțiuni umane, și auditul financiar se realizează pe baza unei metodologii proprii. Procesul metodologic de realizarea auditului financiar este un ansamblu de activități desfășurate pe etape și, în cadrul acestora, pe faze interdependente în scopul realizării obiectivelor propuse.

Posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situațiilor financiare sub toate aspectele semnificative, conform cu un cadru general de raportare financiară, implică parcurgerea mai multor etape.

A – Etapa pregatitoare este , așa cum o arată și denumirea , etapa ce se realizează

Înainte de începerea propriu-zisă a activității de audit contabil.Etapa pregătitoare se realizează diferit , ca faze , în funcție de forma auditului.În cazul auditului contractual , etapa pregătitoare cuprinde o fază de analiză preliminară a caracteristicilor generale ale unității patrimoniale și stabilirea , în funcție de elementele determinante , a deciziei de acceptare sau nu a lucrării.

Decizia finală privind acceptarea sau nu a lucrării de audit aparține exclusive auditorului în calitatea acestuia de censor, expert contabil sau contabil autoriat și nu poate fi sub nici un motiv , delegată.

Conform Ordonanței nr.65/1994 a Guvernului Romaniei , privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați , expertul contabil poate executa pe bază de contract , pentru personae fizice sau juridice , următoarele activități:

ține sau supraveghează contabilitatea și întocmește sau verifică și semnează

situațiile financiare;

acordă asistență privind organizarea și ținerea contabilității;

efectuează expertise contabile dispuse de organelle judiciare sau solicitate de personae fizice ori juridice în condițiile prevazute de lege;

îndeplinește , potrivit dispozițiilor legale , atribuțiile prevăzute de mandatul de cenzori la societățile comerciale.

acordă asistență de specialitate necesară pentru înființarea și reorganizarea societăților comerciale;

efectueză pentru persoanle fizice și juridice servicii profesionale care presupun cunoștințe de contabilitate ;

persoanele fizice și juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activitățile de audit financiar și consultanță fiscal , cu respectarea reglementărilor specific acestei activități.

Contractarea lucrărilor de audit financiar ăi de certficare a bilanțului contabil defintă prin aceeași lege ca o lucrare separată de ținerea sau supraveghere a contabilității și intocmire a bilanțului contabil.Rezultă deci , că expertul sau contabilul autorizat nu pot executa auditul financiar pentru certificarea bilanțului contabil la unitatea patrimonială la care ține contabilitatea și în tocmește bilanțul contabil.După întindere sau dimensiunea sa , activitatea de audit financiar contractată se imapre in :

audit și cercetare limitată a bilanțului contabil ;

audit și certificare globală a bilanțului contabil.

Aceste modalități de efectuare a auditului sunt caracterizate printr-un sistem de coordinate precise ale diligențelor ce trebuie întreprinse în baza cărora să se realizeze cristalizarea opiniilor cu privire la certificarea bilantului contabil ce urmează a fi materializate în rapoarte specific de audit financiar. Tot în cadrul acestei etape pregătioare ,pentru ambele forme de audit , se realizează faza de programare a activității în care , se realizează operațiunile :

stabilirea principalelor elemente de planificare , în timp , a operațiunilor contractate

alocarea resurslor umane și material necesare.

B – Etapa efectuării propriu-zise a lucrărilor de audit , cea mai importantăa procesului metodologic, cuprinde mai multe faze independente dar legate între ele.

Prima fază cuprinde următoarele subfaze:

cunoașterea particularităților unității și a subunităților este subfaza care are ca obiectiv stabilirea naturii activității acestora , a structurilor organizatorice, a politicilor comerciale , finaciare și sociale, a practicilor contabile , a modului de desfășurare a controlului intern și a valorificării rezultatelor acesteia ca și a oricărei ănformații care este de natură a contribui la aprecierea generală a unității;

însușirea prevederilor legale și teoretice ce reglementează activitățile defășurate de către unitate este subfaza în care se realizează , așa cum arată și titulatura , perceperea de către specialistul contabil tuturor normelor prin care activitatea ce urmează a fi audiată, a fost instituționalizată.

Cea de a doua fază a etapei efectuării propriu-zise a lucrărilor de audit constă în evaluarea activității de control intern.Controlul intern , dacă este exrcitat cu competență și professionalism devine o sursă important pentru auditor.Organizarea și exercitarea ontrolului intern este reglementată atat de prevederi emise atat la nivel național cat și internațional prin Recomandarea nr.3 , Principii de bază care guvernează activitățile de audit a IFAC (International Federation Accoutants ).

Conform acestor prevederi international , mngerii sunt răspunzători de creearea unui sitem contabi corespunzător care reunească diversele controale interne adaptate la dimensiunea și la natura întreprinderii.

Urmatoarele doua faze , cea de control a conturilor și cea de verificare a bilanțurilor sunt cele în cadrul cărora se realizează în fapt activitatea propriu-zisă de audit si ca principale obiective:

stabilirea domeniilor în cadrul cărora se derulează activități în condiții și zone de risc;

stabilirea activităților repetabile;

stabilirea tehnicilor contabile prea complicate.

Tot în această etapă se mai realizează faza de stabilire a cauzelor care au determinat situațiile și zonele de risc în derulaarea activității unității patrimoniale analizate.Se vor vea în vedere, atat cauzele generatore de perturbații care au acșionat în timpul exercițiului financiar cat și cele ulterioare încheierii acesteia.

C- Etapa valorificării informațiilor presupune realizarea activității de sintetizare a datelor obținute și desprindera concluziilor finale în legătură cu activitățile unității patrimoniale studiate.

Etapa cuprinde mai multe faze :

chestionarul final ;

scrisoarea de onfirmare ;

nota de sinteză;

raportul de audit și certificare.

Astfel, auditorul trebuie să adopte proceduri satisfăcăctoare , permițand buna păstrare a documentației și a caracterului confidențial al lucrărilor ți actelor analizate care trebuie să fie conservate pe o perioadă de timp, pentru a răspunde nevoilor funcției fiecăreia și pentru a satisface cerințele oricărei obligații legale sau profesionale în materie de conservare a acestora. În cazul unor auditări repetitive , anumite documente de lucru se clasează în dosarul permanent ,adus la zi în mod regulat , pe seama informațiilor de importanță constantă pentru lucrările ulterioare;celelalte documente de lucru se clasează în dosarul exercițiului , care conține informații referitoare la perioada auditată anterior.

Contractul de realizare a auditului conține , în general ,aceleași informații specifice unui contract de prestări servicii cum sunt , denumirea lucrării,durata și termenele de execuție intermediare și finale, condițiile de plată, modul de reglementare a eventualelor modificări și/sau litigii, etc.Periodic, auditorul va aprecia dacă eventualele modificări intervenite în situația financiară și patrimonială a unității sunt susceptibile de a influența independența sa și , în consecintă , continuarea sau nu a contractului de audit.

2.2.Procedee și tehnici de audit financiar

Realizarea procesului metodologic de audit financiar presupune utilizarea unor procedee și tehnici proprii dar și a a unora dintre cele specifice altor discipline cum sunt controlul financiar contabil,dreptul comercial, analiza economică și altele.

Dacă ăn etapa pregătitoare se utilizează procedeele de analiză și judecăți de valoare , în etapa de efectuare propriu-zisă a auditului se utilizează cu precădere , procedeele specifice activității de control financiar contabil, în special procedeele de control documentar și control faptic.Stabilitatea cauzelor care au determinat factorii de risc se face de obicei , prin utilizarea procedeelor specifice analizei economice.

Pentru a-și forma opinia cu privire la activitatea analizată, auditorul (expert contabil, contabil autorizat, etc) utilizează , așa cum s-a prezentat , o serie de procedee specifice activității de control financiar contabil , în special procedee de control documentar și control faptic.Stabilirea cauzelor care au determinat factorii de risc se face de obicei, prin utilizarea procedeelor specifice analizei economice.

De aceea , atunci cand există un indiciu care duce către o prezumție de existență a unor fraude sau a aunor erori ce pot determina inexactități semnificative în sistem , auditorul va fi obligat să extindă procedurile sale de control în scopul confirmării sau infirmăriii acestor dubii.

În scopul evitării unor astfel de situații sau, cel puțin, limitării efectelor acestora planificarea și executarea lucrărilor se va face astfel încat să se obțină o asigurare rezonabilă că inexactitățile cre, singure sau în ansamblul lor sunt semnificative în raport cu informația financiară asupra căreia urmează să se întocmească un raport, pot fi detectate.

Numai în aceste condiții pragul de semnificație al erorilor va fi nivelul pe care îl poate aprecia auditorul și de la care o altă eroare, inexactitate sau omisiune vor afecta regularitatea și sinceritatea bilanțurilor contabile ca și imaginea finală a patrimoniului, situației finaciare și, în final , a rezultatului exercițiului întreprinderii.

Aprecierea imoprtanței relative a fiecărui element care aparține bilanțului contabil sau oricărei informații finaciare ce face obiectul auditului se face ăn funcție de experiența și gandirea profesionistului contabil și de particularităților întreprinderii al cărui prag de semnificație este determinat.

Recomandarea internațională de audit nr.25/1987 a IFAC (pct.5) stabilește că…importanța relativă se definește în raport cu importanța sau cu natura unei inexactități figurand în informația finaciară , care, singurăsau adăugată la altele și ținand cont de circumstanțele speței ar avea probabil drept consecință influențarea raționamentului sau a deciziei unei persoane rezonabile care se sprijină pe această informație.

Astfel, la începerea lurărilor , este util a se fixa un prag de semnificație global pentru domeniile și sistemele importante a cărui determinare se face luand în considerare anumite sisteme de referință, cele mai utilizate dintre acestea fiind următoareleȘ

capitalurile proprii;

rezultatul curent și cel net;

unul sau mai multe posturi de bilanț contabil , cum ar fi de exemplu, cifra de afaceri.

Odată cu aceste elemente de referință la stabilirea pragului de semnificație se mai iau în considerare și anumite particularități ale activității analizate, cele mai importante fiind:

existența unor exigențe contractuale , legale sau statutare particulare;

existența unor variații semnificative a rezultatului exercițiului sau a aunor posturi de bilanț de la un an la altul;

existența unor rezultate financiare anormal de slabe.

La finele lucrărilor, pragul de semnificație global permite să se aprecieze dacă erorile constatate trebuie corectate sau trebuie să se facă obiectul unei mențiuni în raport atunci cand întreprinderea refuză sa le corecteze.În concluzie, fixarea corectă a pragului de semnificație global permite orientarea și planificarea mai bună a lucrărilor , evitarea activităților inutile în colectarea elementelor probante ca și justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.Procesul de cunoștere a modului de manifestare a activităților economice se realizează prin procedee și tehnici propriii fiecărei discipline care are ca obiective verificarea acestora.

Procedeul de audit financiar se definește ca fiind un instrument practic utilizat în procesul de verificare economică desfășurat de cștre personalul cu atribuții ăn domniu , în vederea stabilirii unor adevăruri prin raportarea modului concret de manifestare a unor activități la un sistem de convenții a priori stabilit.

Auditul financiar utilizează o multitudine de procedee și tehnici de analiză , atat generale cat și proprii metodei , sferei și obiectului de activitate.Cele mai semnificative și care contribuie la realizarea obiectivelor activității de audit financiar sunt :

1.Controlul documentar-contabil , ca procedeu propriu al activității de audit finacir se definește ca un complex de acțiuni de verificare effectuate în scopul stabilirii conformității ,realității, legalității și eficienței operațiilor și activităților economice și financiare , prin examinarea documentelor primare și centralizatoare a înregistrărilor în evidența tehnico-operativă și contabilă, a situațiilor contabile și a bilanțurilor. Controlul documentar-contabil se utilizează cu caracter preventiv și concomitent, integrat organic sistemului de organizare și conducere a evidenței tehnic-operative și contabile.

Controlul documentar-contabil se exercită prin următoarele modalități și tehnici: controlul cronologic, controlul invers cronologic, controlul sistematic sau pe probleme, controlul reciproc, controlul încrucișat, investigația de control, examenul critic, analiza contabilă, balanța de control contabilă sintetică și analitică, tehnica operațiunilor bilanțiere, tehnici specifice de control în condițiile sistemelor de prelucrare automată a datelor etc.În mod practice, controlul documentar contabil se relizează prin mai multe tehnici și anume;

Controlul cronologic este tehnica ce presupune analizarea documentelor care fac

obiectul verificării , realizat în ordinea emiterii și înregistrării în evidențe , fară grupuri sau sistematizări prealabile pe diverse criterii se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării și îndosarierii documentelor. Documentele se examinează pe fiecare zi, la rând, în ordinea în care sunt păstrate sau îndosariate, fără nici o grupare sau sistematizare prealabilă. Această modalitate de control este simplă, însă distribuie atenția organului de control asupra unui număr mare de operațiuni în diferite feluri, necesită folosirea unui aprofundat material legislativ și duce la îngreunarea studierii succesive și aprofundate a fiecărui fel de operațiune. Se exercită cu ușurință, dar nu dă posibilitatea să se urmărească de la început până la sfârșit o anumită problemă.

Controlul invers cronologic se exercită de la sfârșitul spre începutul perioadei contrololate. Se începe cu controlul celor mai recente operații contabile și documente, continuând de la prezent spre trecut. Această modalitate de control, se folosește atunci când, la constatarea unei abateri se necesită stabilirea momentului când aceasta s-a produs sau se urmărește procesul dezvoltării operațiilor precedente sau operațiile care au legătură cu abaterea. De asemenea, se utilizează acest tip de control ,atunci când se constată anumite omisiuni sau erori de înregistrare ; pentru identificarea acestora este necesară cercetarea amănunțită , document cu document sau poziție cu poziție, a lucrărilor întocmite anterior.

– Controlul sistematic sau pe problem, presupune gruparea documentelor pe probleme – operații de casă, aprovizionare, salarizare etc. și apoi controlarea lor, în ordine cronologică. Controlul pe probleme este o modalitate mai eficientă de examinare a documentelor și înregistrărilor , prin aceea că dă posibilitatea să se urmărească , cu mai multă atenție un obiectiv; eventualitatea omisiunilor este mai redusă și se pot stabili concluzii cu privire la fiecare problemă în parte.

– Controlul reciproc are în vedere cercetarea și confruntarea , la aceeași entitate , a unor documente sau evidențe cu conținut identic sau diferit ca formă, pentru operațiuni diferite , însă legate reciproc. Controlul reciproc este o confirmare internă a datelor înscrise în documente și evidențe.

– Controlul încrucișat constă în cercetarea și confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existent la unitatea controlată și la alte unități cu care s-au făcut decontări, de la care s- au primit sau cărora li s-au livrat materiale, produse, mărfuri și alte valori materiale.

– Investigația reprezintă modalitatea prin care organul de control abilitat , obține informații din partea personalului , a cărui activitate se controlează. Investigația implică studierea problemelor care nu rezultă clar, din documentele și evidențele puse la dispoziție. Astfel, investigația nu este o sursă de control demnă de încredere, însă reprezintă un supliment de informare și conduce organul de control să ia în considerare aplicarea altor modalități de control.

– Analiza și studiul general se utilizează pentru a obține argumentele justificate ale controlului. Această modalitate este utilă pentru controlul contabilității, care poate conține înregistrări greșite sau pentru care sunt necesare informații detaliate.

Calculul de control se realizează prin reproducerea muncii îndeplinite de contabili.

Prin această modalitate se obțin probe despre exactitatea contabilității.Examenul critic, implică examinarea actelor, documentelor și evidențelor, acordându-se problemelor mai importante..

Controlul faptic este un procedeu de audit financiar are ca scop stabilirea reală a existenței și mișcării mijloacelor materiale și bănești și a desfășurării activității economice și financiare. Controlul faptic se exercită la locul de existență a mijloacelor materiale și bănești și are ca obiectiv determinarea exactă a cantităților și valorilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului și modului de prelucrare, a respectării lezalității în utilizarea lor. Controlul faptic se întregește cu cel documentar. În acest fel, prin control se stabilește modul de gestionare a mijloacelor materiale și bănești, cât și calitatea informațiilor cu privire la activitatea controlată.

Principalele modalități sau tehnici de control faptic sunt: inventarierea, expertiza tehnică și analiza de laborator, observarea directă, inspecția tehnică etc.

Inventarierea, ca modalitate principală de control faptic, are ca obiectiv constatarea, la un moment dat, a existenței cantitative și calitative a elementelor de activ și pasiv ale unei unități gestionate, precum și a modului de executare a sarcinilor de către gestionari. Pe lângă constatarea stocurilor și a soldurilor faptice, inventarierea include și compararea acestora cu cele scriptice și stabilirea eventualelor diferențe.Inventarierea este o modalitate specifică de control contabil.

Expertiza tehnică a procedeului de control faptic, este activitatea de stabilire a realității privind integritatea unor valori material sau a modului de efectuare a unor operațiuni cu character ethnic, integrate, însă, unui process economic supus activității de verificare.

Expertiza tehnica se realizează de către persoanele autorizate , la solicitarea auditorilor financiari, pentru situațiile în care pregătirea profesională a acestora (a auditorilor) nu le permite stabilirea unor adevăruri în legătură cu aspectele tehnice ce fac obiectul activității de audit .Persoanele care efectuează expertize tehnice sau analize de laborator au obligația de a-și prezenta opiniile , în ciliate de specialiști, numai în legătură strict cu problema tehnică dată spre soluționare fară a face considerații de natură economic, juridică sau de altă natură și nici despre consecințele pe care rezultatul acestor operațiuni l-ar putea avea asupra activității controlate.

2.3. Probele de audit

Probele de audit se obțin în urma unei combinații potrivite, optime între testele de control și procedurile de fond. Există cazuri, în care probele de audit se obțin în totalitate prin aplicarea doar a procedurilor de fond.

Probele de audit sunt informațiile obținute de către auditor , în urma efectuării auditului, pe baza cărora trage concluziile și formulează opinia de audit. Probele de audit cuprind atât documente primare și înregistrări contabile care stau la baza întocmirii situațiilor financiare, cât și informații din alte surse.

Testele de control sunt testele efectuate de către persoane competente în vederea obținerii de probe de audit prin analiza proiectării adecvate și a modului efectiv de funcționare a sistemului contabil și a celui de control intern.

Procedurile de fond reprezintă testele efectuate pentru a obține probe de audit, în scopul detectării erorilor semnificative din situațiile financiare și sunt de două tipuri:

teste de detaliu ale tranzacțiilor și soldurilor;

proceduri analitice.

Probele de audit trebuie obținute atunci când are loc auditul situațiilor financiare, iar auditorul trebuie să obțină suficiente probe de audit, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.

În procesul formării opiniei de audit, în mod obișnuit, auditorul nu examinează toate informațiile disponibile, deoarece la concluziile privind soldul unui cont, categoria unei tranzacții sau a unui control se poate ajunge utilizându-se proceduri logice sau proceduri de eșantionare statistică.

Probele de audit se caracterizează prin două trăsături principale:

suficiența – reprezintă măsura cantității probelor de audit;

gradul de adecvare – reprezintă măsura calității probelor de audit și a relevanței lor pentru o anumită aserțiune a conducerii, precum și a credibilității lor.

Raționamentul auditorului despre ceea ce înseamnă o probă de audit adecvată și suficientă este influențat de mai mulți factori, cum ar fi:

evaluarea de către auditor a naturii și a riscului inerent atât la nivelul situațiilor financiare, cât și la nivelul soldului unui cont sau a unei categorii de tranzacții;

natura sistemelor contabile și de control intern, precum și evaluarea riscului de control;

pragul de semnificație al elementului care este examinat;

experiența câștigată în timpul lucrărilor de audit anterioare;

Probele pe care auditorul le obține în cursul misiunii sale trebuie să satisfacă următoarele obiective:

existența: un activ sau o datorie există la un moment dat;

drepturi și obligații: un activ sau o datorie aparțin entității la un moment dat;

apariția: o tranzacție sau un eveniment a avut loc pe durata unei perioade și este legat de entitate respectivă;

exhaustivitatea: nu există active, datorii, tranzacții sau evenimente neînregistratesau elemente nereprezentate;

evaluarea: un activ sau o datorie este înregistrat la o valoare contabilă adecvată;

comensurarea: o tranzacție sau un eveniment este înregistrat la valoarea corespunzătoare și venitul sau cheltuiala este alocat perioadei corespunzătoare;

întocmirea și prezentarea informațiilor în conformitate cu cadrul general aplicabil.

Pe parcursul activității sale, auditorul este confruntat cu necesitatea de a alege și utiliza diverse tipuri de probe de audit, care pot fi clasificate în funcție de natura sau sursa de obținere a acestora.

Din punct de vedere al sursei , probele de audit pot fi , obținute de auditor , obținute de terțe părți;obținute de la entitatea auditată.

Din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi:

documentare – sunt cele mai sigure și se prezintă de regulă sub forma documentelor justificative furnizate de entitate, dar și sub forma documentelor obținute în mod direct de către auditor sau de către terți;

vizuale – sunt foarte sigure în cazul necesității de confirmare a existenței bunurilor și mai puțin sigure în cazul necesității de a stabili sursa de proveniență a proprietății sau a valorii acestora;

verbale – sunt considerate cele mai puțin sigure, fiind necesară confirmarea lor prin documente.

Auditorul este necesar să utilizeze raționamentul său profesional în vederea determinării volumului probelor de audit , necesare respectării angajamentului respectiv, iar aceasta va depinde de factori , concretizați în cunoașterea de către auditor a clientului și a sectorului în care acesta își desfășoară activitatea, evaluarea riscului și disponibilitatea și tăria probelor de audit.

În timp ce credibilitatea probelor de audit este dependentă de circumstanțe individuale, următoarele generalizări vor fi utile în stabilirea credibilității probelor de audit:

probele de audit din surse externe sunt mai credibile decât cele generate intern;

probele de audit generate intern sunt mai credibile atunci când sistemul contabil asociat și sistemul de control intern sunt funcționale;

probele de audit obținute direct de către auditor sunt mai credibile decât cele obținute de la entitate;

probele de audit sub formă de documente și de declarații în scris sunt mai credibile decât declarațiile orale.

Atunci când există îndoieli serioase în ceea ce privește o aserțiune semnificativă privind o situație financiară, auditorul trebuie să încerce să obțină probe de audit adecvate și suficiente care să înlăture aceste îndoieli. Cu toate acestea, dacă auditorul se află în imposibilitatea de a obține probe de audit adecvate și suficiente, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau imposibilitatea de a exprima o opinie.

Auditorul poate obține probe de audit cu ajutorul următoarelor proceduri:

Inspecția se efectuează prin examinarea înregistrărilor, a documentelor contabile sau a imobilizărilor corporale. Examinarea înregistrărilor și a documentelor contabile oferă probe de audit cu grade diferite de credibilitate, acestea fiind determinate de natura și sursa lor, de desfășurarea efectivă a controalelor interne pe parcursul procesării informațiilor.

Observația reprezintă urmărirea unui proces sau a unei proceduri ce este executată de alții . De exemplu, observarea de către auditor a inventarierii stocurilor efectuată de către personalul entității sau a efectuării unor proceduri de control , care nu generează probe de audit.

Investigația este procedura care permite obținerea de informații de la persoanele, fie din interiorul, fie din afara entității care le posedă. Investigațiile pot varia de la cereri de informații oficiale în scris adresate unor terțe părți, până la întrebări orale neoficiale adresate persoanelor din interiorul entității.

Confirmarea constă în răspunsul obținut în urma realizării unei investigații cu scopul de a corobora informațiile conținute în înregistrările contabile. Un exemplu ăl reprezintă faptul că auditorul caută confirmarea directă a creanțelor, prin consultarea debitorilor.

Calculul presupune verificarea acurateții aritmetice a documentelor sursă și a înregistrărilor contabile sau efectuarea de calcule independente.

Procedurile analitice constau din analiza indicatorilor și a tendințelor semnificative, incluzând investigarea fluctuațiilor și a relațiilor care sunt inconsecvente față de alte informații relevante sau care se abat de la valorile așteptate.

Auditorul are în vedere că probele de audit pe baza cărora își fundamentează opinia să îndeplinească următoarele cerințe:

competența

Proba de audit este competentă și relevantă , atunci când este suficientă din punct de vedere al cantității și adecvată din punct de vedere al calității acesteia .

Pentru determinarea suficienței, auditorul este necesar să aibă în vedere , concepte ca materialitatea și riscul de audit, evaluarea controlului intern și a testelor de control, metodele de eșantionare, rezultatele aplicării procedurilor analitice.

Proba de audit adecvată, se referă la calitatea informațiilor obținute în urma aplicării procedurilor , reieșind caracterul lor imparțial, credibilitatea și siguranța informațiilor. Calitatea probei de audit depinde în principal de natura sa, de sursa și de procedeele utilizate pentru obținerea sa.

caracterul relevant

Proba de audit relevantă este aceea informație care se caracterizează în principal prin pertinență, în sensul că , susține elocvent constatările auditului. De aceea,trebuie ca încă din faza de planificare, auditorul să definească clar obiectivele auditului și să decidă asupra abordării celei mai adecvate.

caracterul rezonabil

Proba de audit rezonabilă reprezintă informația care necesită un cost pentru a fi obținută, cost care comparat cu relevanța informației se dovedește a fi economică, eficientă și eficace.

Economicitatea probei de audit , solicită auditorului realizarea obiectivelor auditului cu cel mai mic cost posibil. Aceasta se realizează prin evaluarea și alegerea, încă din etapa inițială, a celei mai potrivite abordări a auditului.

Proba de audit este eficientă atunci când se folosesc și se aplică metode rentabile și eficace pentru obținerea ei , când scopurile pentru care a fost produsă susțin constatările. Auditorul trebuie să dețină probe de audit suficiente și relevante care să-i susțină constatările, în cazul în care conducerea entității auditate pune la îndoială constatările sau nu este convinsă de realitatea acestora.

2.4.Tipuri de opinii

Prin exprimrea unei opinii, auditorul are obligația furnizării unei asigurări rezonabile că situațiile financiare auditate oferă o imagine fidelă ăi reală a asituației financiare a enității, în conformitate cu prncipiile contabile acceptate.

Opinia de audit constituie o declarație scurtă, clară și explicităreferitoare la concluziile generale ale auditului situațiilor ale enității studiate.

Auditorul își exprimă opinia de audit într-o formă standardizată, iar termenii uzuali folosiți la formarea opiniei sunt:”situațiile financiare oferă o imagine fidelă și reala ” sau ”prezintă fidel sub toate aspectele materiale ”.Utilizarea acestor termini specifici depinde de cadrul legal care guvernează funcționarea entității auditate.

Pentru asigurarea corectei informări a organelor care verifică bilanțul contabil, este necesar ca în raportul de audit și certificare a bilanțului să se facă referiri și la evenimentele posterioare închiderii exercițiului. Aceste evenimente posterioare se grupează în:

evenimente între închiderea exercițiului și data întocmirii bilanțului contabil. Dacă aceste evenimente își au originea în perioada de dinaintea închiderii exercițiului, ele vor fi reflectate în bilanțul contabil (pierderi, riscuri, provizioane etc.);

evenimente între data întocmirea bilanțului și data raportului, evenimente care trebuie aduse la cunoștința A.G.A. care aprobă bilanțul contabil. Cercetarea evenimentelor posterioare se bazează pe următoarele tehnici:

Se solicită de la reprezentanții întreprinderii o „Scrisoare de afirmare“, prin care se atestă faptul că nici un eveniment posterior nu a fost omis. Prin aceste scrisori de afirmare se obțin informații cu privire la: contabilizarea unor sume prin estimare, angajarea de noi împrumuturi care modifică echilibrul financiar, emisiunea de noi obligațiuni și acțiuni etc.

b) Se cer informații de la consilierii juridici ai unității asupra litigiilor și reclamațiilor care privesc întreprinderea;

c) Se analizează facturile de cumpărări și vânzări și celelalte documente de intrare-ieșire a bunurilor din gestiuni, contabilizate după închiderea exercițiului pentru a vedea dacă ele nu privesc exercițiul încheiat;

d) Se verifică dacă există încasări după închiderea exercițiului pentru a aprecia corect determinarea provizioanelor pentru riscul de neîncasare a creanțelor;

e) Se analizează prețurile de vânzare din facturile întocmite după

închiderea exercițiului;

f) Se analizează facturile de utilități (energie, apă, telefon etc.) primite după închiderea exercițiului, pentru a stabili dacă ele nu se referă la perioada precedentă etc.

Auditorul trebuie să aleagă între următoarele modalități de formulare a opiniilor:

a) Opinia fără rezerve

Este formulată ce către auditor , atunci când acesta a obținut certitudinea în urma efectuării verificării că toate datele existente în posturile din bilanțul contabil au fost culese , pprelucrate și sistematizate după o metodă acceptabilă și permanentă, în conformitate cu normele și legislatia în vigoare .

Dacă auditorul are de obiectat, observațiile și recomandările , acestea se notează într-o anexă la raport, precizându-se faptul că acestea nu reprezintă o rezervă , acestea fiind utile celor care vor utiliza raportul.

b) Opinia cu rezerve

Este formulată atunci când auditul este în incapacitatea de a exprima o opinie fără rezerve , incidența dezacordurilor cu conducerea entității și a limitelor impuse de angajamentul de audit , nu impun o opinie nefavorabilă.

Neregularitățile care pot fi constatate de către auditor sunt : insuficiența provizioanelor constituite, supraevaluarea sau subevaluarea anumitor posturi bilanțiere, nerespectarea independenței exercițiului și a principiului prudenței, determinarea eronată a riscurilor etc.

În raportul de audit este necesar ca opinia cu rezerve să fie motivată, indicându-se natura dezacordului cu conducerea entității ,cauzele care au dus la limitarea exercitării auditului prin neutilizarea anumitor tehnici de control , cauzele care conduc la anumite incertitudini.

c) Opinia defavorabilă

Se exprimă când dezacordurile cu conducerea întreprinderii sunt semnificative și au o incidență importantă asupra bilanțului contabil, care este incom- plet, nesincer, înșelător.

d) Imposibilitatea de a exprima o opinie

Intervine atunci când limitarea întinderii lucrărilor sau incertitudinilor sunt de așa natură încât auditorul nu este în măsură să formuleze vreo opinie asupra bilanțului.

Raportul de audit trebuie să fie util acționarilor, asociaților, precum și creditorilor, investitorilor, etc. Din acest motiv, în raport trebuie să se descrie amănunțit limitele întinderii lucrărilor de audit (impuse de împrejurări sau de neajustările controlului intern), dezacordurile cu conducerea întreprinderii și incertitudinile asupra estimărilor contabile. Toate aceste elemente conduc de multe ori la imposibilitatea formulării unei opinii fără rezerve.

Normele naționale de audit financiar și certificare a bilanțului contabil prevăd că „Raportul de audit financiar și certificare a bilanțului contabil“ îmbracă două forme: modelul simplificat, destinat utilizatorilor externi, și forma lungă, destinată conducerii întreprinderii și AGA. La Raportul de audit – forma lungă se anexează: bilanțul, contul de profit și pierderi, o descriere a regulilor și metodelor contabile, se face o analiză în dinamică a principalelor posturi de bilanț, iar pentru societățile supuse O.M.F. nr. 403/1999, se adaugă și situația fluxurilor de trezorerie, notele la conturile anuale, și implicit soldurile interne de gestiune.

2.6. Raportul de audit

Raportul de audit este mijlocul prin care auditorul comunică cu acționarii , creditorii, angajații și cu publicul în general. Deși conținutul raportului de audit nu este descries în cadrul Directivelor contabile, organismele profesionale din toate statele member ale Uniunii Europene au stabilind formulare standard pentru probele de audit care se public ca și elemente care trebuie incluse în acestea .

Astfel, raportul de audit are două forme acceptate , forma scurtă și forma extinsă care se adresează conducerii și , în mod uzual, nu este facut cunoscută publicului.Raportul de audit asupra conturilor anuale trebuie sa conțină , în mod obligatoriu, referiri la următoarele aspecte:

dacă auditorul a obținut toate informațiile și explicațiile care, pentru o mai bună cunoaștere și încredere, sunt necesare scopului auditului ;

dacă , în opinia auditorului, înregistrările au fost ținute și efectuate în mod corespunzător;

dacă raportul annual a fost ăntocmit ăn conformitate cu informațiile înregistrate în conturile anuale;

dacă respectivele conturi anuale au fost întocmite pe baza prevederilor legale în vigoare ;

dacă respectivele conturi anuale oferă o imagine clară și corectăasupra acțiunilor firmei, pasivelor,poziției financiare, precum și asupra profitului sau pierderilor;

dacă auditul a fost efectuat conform prevederilor care reglementează această activitate.

În ceea ce privește continutul , există un consens general privind faptul că trebuie prezentate cat mai multe informații despre aria de întindere și natura muncii pe care se bazează raportul de audit deoarece utilizatorii au în aceasta o asigurare și un certificat foarte util în luarea deciziilor.In raport este necesar să fie exprimată foarte clar ,orice rezervă pe care auditorul ar putea s-o aibă în legătură cu activitatea controlată.

Întocmirea în aceste condiții a raportului impune necesitatea unui nivel foarte înalt de competență a auditorului financiar , condiție ce a fost prevăzută în Directiva a VIII a din 10 aprilie 1984. O altă condiție a întocmirii unui raport de audit , care să răspundă pe deplin tuturor necesităților de informare , este independența auditorului financiar.Această independență a auditorului este principalul mijloc prin care acesta demonstrează că poate realiza obiectivele primate de o manieră obiectivă.La abordarea problemelor de independență , trebuie luate ăn considerare atat independența spirituală în activitatea ce o desfășoară , cat și idependența aparentă ce presupune , posibilitatea evitării factorilor și circumstanțelor semnificative astfel încat o terță persoană să nu pună sub semnul îndoielii obiectivitatea auditorului statutar.

Auditorul trebuie să ofere siguranță că el sau societatea de audit al cărui angajat este nu este implicată în admistrarea sau conducerea societății –client , lui însuși fiindu-i interzise următoarele :

să accepte angajarea în pregătirea situațiilor financiare ale clientului ;

să fie implicat în evaluarea unor active sau passive ce urmează a fi înregistrate în situațiile financiare ale acestuia ;

să acționeze pentru rezolvarea unui litigiu al clientului său care ar putea avea un impact important asupra situațiilor financiare ;

să presteze servicii care să aibă influență indirect asupra conducerii societății auditate.

Din punct de vedere structural raportul de audit este format din următoarele părti componente:

1.Titlul raportului trebuie să fie sugestiv și să facă referire la :

calitatea auditorului (independent,cenzor,intern);

subiectul auditat (unitate,subunitate,alte structure).

2.Persoana fizică sau juridică căreia îi este destinat raportul

Adresantul trebuie menționat așa cum acesta a fost stability prin contractual sau dispoziția prin care s-a aprobat respective dispus acțiunea de audit fiscal.

3. Introducerea este capitolul în care se prezintă următoarele informații :

obiectul activității de audit

prezentarea, pe scurt , a obiectivului auditat (SC,instituție public,activitate,etc)

documentele primare,situațiile centralizatoare și de sinteză analizate și perioada pe care acestea o acoperă;

considerații privind responsabilitățile în special ale conducerii;

responsabilitatea auditorului în legătură cu exprimarea opiniei asupra situațiilor financiare.

4.Precizări ale auditorului este o parte a raportului în care auditorul reclamă ca și-a desfășurat activitatea în baza standardelor generale stabilite.Se menționează de asemenea că activitatea planificată și realizată va conferi utilizatorului un grad de siguranță rezonabilă , în sensul că acestea nu conțin abateri semnificative de la standardele prin care au fost aprobate.Se menționează că în urma activității sale se pot trage concluzii care stau la baza unor decizii.

5. Opinia auditorului este partea în care se prezintă concluzia și recomandările pe care auditorul le adresează celui care i-a solicitat realizarea activității de audit .

Auditorul , pentru formularea unei opinii trebuie să răspundă în legătură cu reegularitatea și sinceritatea datelor analizate și cu fidelitatea reflectării în documentele de sinteză a acestor informații care, toate , formează probele de audit.

Normele naționale de audit financiar și certificare a bilanțului contabil stabilesc că raportul de audit financiar și certificare a bilanțului contabil poate avea doua forme , și anume , modelul simplificat , destinat utilizatorilor externi, și forma lungă , destinată conducerii întreprinderii și AGA. De menționat este faptul că la raportul de audit – formă lungă –este oigatorie nexarea bilanțului, a contului de profit și pierderi , o descriere a regulilor și metodelor contabile, o analiză în dinamică a principalelor posturi din bilanț.

CAPITOLUL III

AUDITUL BANCAR PARTE COMPONENTĂ A AUDITUL FINANCIAR

3.1. Notiunea de audit bancar, definirea conceptului de audit bancar

Activitatea de audit intern bancar se realizează prin două forme organizatorice: departamentul de audit intern și comitetul de audit.

Despre departamentul de audit s-a vorbit cu prilejul prezentării principiilor activității și a cartei auditului intern, atât din punct de vedere al locului său în cadrul organigramei băncii, cât și din punctul de vedere al atribuțiilor și responsabilităților. În legătură cu acesta, un singur aspect merită să mai fie detaliat, și anume cel referitor la conducătorul departamentului de audit.

Atribuțiile și responsabilitățile conducătorului departamentului de audit intern bancar

Având ca bază principiul 12 enunțat de Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel25, norma Băncii Naționale a României întocmește o fișă a postului de șef al departamentului de audit intern.

Conform fișei postului , coordonatorul , șeful departamentului de audit intern are următoarele responsabilități :

1) să dezvolte și să perfecționeze programul de asigurare a calității și să îmbunătățească activitatea de audit intern;

2) să monitorizeze și să evalueze eficiența programului de asigurare a calității auditului intern;

3) să garanteze competența profesională a auditorilor interni și pregătirea profesională a acestora, să asigurare resursele necesare desfășurării activității de audit ;

4) să stabilească politicile și procedurile specifice activității de audit intern;

5) să coordoneze activitățile auditorilor interni din cadrul băncii cu cele ale entităților care furnizează servicii de audit intern din afara băncii;

6) să elaboreze planul de audit intern;

7) să informeze consiliul de administrație și comitetul de audit cu privire la activitatea desfășurată.

Pentru a completa fișa acestuia, trebuie menționate și cerințele de pregătire profesională pentru ocuparea postului, în conformitate cu Statutul auditului intern, Codul de etică a auditorului intern, și la cerința legală, din România, ca acesta să fie auditor financiar.

Comitetul de audit

Norma Băncii Naționale a României nr. 17/2003 (Art. 120 (1)) instituie obligativitatea existenței unui comitet de audit în cadrul fiecărei bănci, preluând recomandarea Comitetului de la Basel pentru Supraveghere Bancară. Motivația acestei recomandări rezidă în necesitatea existenței unui organ consultativ, cu caracter permanent, care să sprijine consiliului de administrație al unei bănci în îndeplinirea dificilei sarcini de a menține și întări sistemul de control intern.

Referitor la componență , la competențe și funcționarea comitetului de audit, Banca Națională a României aplică recomandările și normele Comitetului de la Basel. Se stipulează, că activitatea comitetului se va desfășura pe baza unui regulament elaborat și aprobat de către consiliul de administrație.

Referitor la componența comitetului, sunt aplicate recomandările Comitetului de la Basel cu scopul de a împiedica apariția situațiilor de conflict de interese – membrii trebuie să facă parte din consiliul de administrație, dar să aibă caliatatea de conducători ai acesteia ; cu privire la competența profesională – este necesară o experiență corespunzătoare și cel puțin un membru trebuie să aibă experiență în domeniul auditului sau contabilității .

Competențele comitetului de audit sunt de ordin general – asigurarea unei comunicări efinciente între consiliul de administrație, managerul băncii, auditul intern, auditorul extern și organismul de supraveghere bancară sau competențe specifice, în această categorie incadrându-se:

avizarea cartei auditului intern, a planului de audit și a necesarului de resurse pentru această activitate; asigurarea relației cu auditorul extern, în sensul primirii planului de audit de la auditorul extern, a concluziilor și recomandărilor acestuia;

analiza constatărilor și recomandărilor auditului intern și a planului de implementare a acestora.

După unele opinii, ar trebui să primeye competențe ar trebui săse afle cea legată de alegerea celui mai bun candidat pentru postul de coordonator al departamentului de audit intern; comitetul de audit trebuie să se asigure că persoana desemnată corespunde profilului moral și profesional potrivit funcției.

Principale zone de preocupare a comitetului de audit vizează funcționarea sistemului de control intern și a departamentului de audit intern, zonele de risc ce trebuie acoperite de auditul intern și cel extern, corectitudinea și credibilitatea informațiilor financiare furnizate managerului băncii și altor instituții, respectarea de bancă a prevederilor cadrului legal și normativ.

Periodicitatea ședințelor de întrunire a comitetului de audit nu este stabilită de Banca Națională a României ci este stabilită de bănci, periodicitatea ședintelor fiind stipulată în cadrul regulamentului comitetului. După unele păreri, comitetul de audit ar fi necesar să se întâlnească de cel puțin patru ori pe an, iar una dintre aceste întruniri trebuie să vizeze situațiile financiare anuale.

Întreaga activitate a departamentului de audit intern se desfășoară în baza unui plan de audit elaborat de conducătorul departamentului, avizat de către comitetul de audit și aprobat de către consiliul de administrație și de managerii băncii.

Baza întocmirii și elaborării planului de audit o reprezintă înțelegerea activităților semnificative ale băncii și evaluarea riscurilor asociate acestora.

Evaluarea riscurilor se face pe baza unei metodologii stabilite anterior , a unor principii elaborate de către șeful departamentului de audit intern, care trebuie updatate periodic , astfel încât , să reflecte toate schimbările care apar în cadrul sistemului de control intern . Evaluarea riscurilor se face pentru toate activitățile și toate structurile băncii, precum și pentru tot sistemul de control intern.

După stabilirea rezultatelor acestor evaluări se întocmește planul de audit care este un plan multianual ; acesta trebuie să conțină o componentă de previziuneîn care sunt incluse inovările , dezvoltările estimate și gradul general de risc mai ridicat asociat noilor activități. Planul de audit trebuie alcătuit astfel încât să acopere o perioadă rezonabilă chiar de trei ani și să cuprindă toate activitățile și entitățile importante. În planul de audit trebuie incluse termenele , natura și frecvența angajamentelor planificate, precum și resursele necesare pentru realizarea acestuia, inclusiv cele de personal , atât din punct de vedere numeric, cât și din punct de vedere al competenței profesionale .

În opinia Comitetului de la Basel, planul de audit intern trebuie să fie realist, adică să rezerve timp și pentru alte angajamente precum cele de consultanță și cele de pregătire profesională. În același timp, planul face obiectul revizuirii și actualizării ori de câte ori este necesar.

Pentru derularea fiecărui angajament de audit se realizează un program de audit care descrie toate obiectivele stabilite , urmărite și etapele activității de audit.

În realizarea scopului acestuia, auditorii interni trebuie să aibă în vedere :

obiectivele activității auditate și mijloacele prin care este contolată performanța activității;

riscurile care pot influența activitatea respectivă, obiectivele, resursele, operațiunile și metodele prin care impactul potențial al riscului este menținut la un nivel acceptabil;

adecvarea și eficacitatea administrării riscurilor și a sistemelor de control în comparație cu un model de control relevant;

oportunitățile de a aduce îmbunătățiri semnificative activității de administrare a riscurilor și de control.

Prin urmare, obiectivele programului trebuie să reflecte rezultatele evaluării riscurilor identificate pentru activitatea auditată. Resursele și perioada de timp alocate trebuie să corespundă caracteristicilor activității auditate, complexității acesteia și expunerilor la risc.

Programul de audit reprezintă un instrument relativ flexibil, ce poate fi adaptat și completat în funcție de riscurile identificate pe parcursul derulării angajamentului; acesta, precum și modificările ulterioare, fac obiectul aprobării de către conducătorul departamentului de audit intern.

Procedurile de identificare, analiză, evaluare și înregistrare a informațiilor pe perioada de desfășurare a angajamentului de audit sunt cuprinse, după metode bine determinate, în fișe de lucru, aprobate de conducătorul departamentului de audit intern înainte de începerea angajamentului.

Coordonatorul departamentului de audit trebuie să stabilească politici privind păstrarea datelor aferente fiecărui angajament și privind comunicarea acestora unor terțe părți, cu acordul conducerii băncii. Tot coordonatorului departamentului de audit intern îi revine sarcina de a superviza desfășurarea angajamentelor pentru a se asigura că obiectivele acestora vor fi atinse, că activitatea se ridică la standardele de calitate dorite și că personalul este alocat eficient.

Standardul de audit 2400, referitor la comunicarea rezultatelor angajamentului de audit, stipulează: “Auditorii interni trebuie să comunice rezultatele angajamentului cu promptitudine”. Această mențiune se referă atât la comunicarea, pe parcursul derulării angajamentului, a unor informații ce necesită atenție imediată sau a stadiului derulării angajamentului, sub forma unor rapoarte interimare, cât și la întocmirea, într-o perioadă cât mai scurtă de la încheierea angajamentului, a raportului de audit.

Raportul de audit rezultat în urma unui angajament trebuie să prezinte obiectivele, scopul și întinderea angajamentului, perioada auditată, constatările (inclusiv cele referitoare la stadiul îndeplinirii recomandărilor din angajamente anterioare), răspunsurile structurii auditate, recomandările auditului intern și un plan de acțiuni pentru punerea în aplicare a acestora.

Raportul de audit este transmis conducerii structurii auditate și, într-o formă sumară, conducătorilor băncii. În cazul în care raportul conține informații privilegiate, legate de acțiuni ilegale sau necorespunzătoare, care nu trebuie cunoscute de către toți destinatarii raportului, acestea trebuie să fie dezvăluite într-un raport separat, transmis consiliului de administrație.

Șeful departamentului de audit intern are ca obligație monitorizarea implementării recomandărilor făcute în urma angajamentelor de audit. Această misiune este facilitată de instrumentul folosit, și anume planul de acțiuni; acesta stabilește importanța recomandării făcute, responsabilitățile persoanelor implicate în remedierea deficiențelor constatate, termenul de îndeplinire a recomandării, complexitatea măsurii de corectare și implicațiile nerealizării acestei măsuri. Rezultatele monitorizării trebuie aduse la cunoștință, cel puțin semestrial, consiliului de administrație și comitetului de audit.

La nivelul departamentului de audit intern există o evidența strictă a angajamentelor de audit și a rapoartelor întocmite în urma acestor angajamente. Pe baza lor se va face evaluarea programului de asigurare a calității activității de audit, a eficienței acestuia, respectiv:

evaluarea conformității cu normele de audit intern și codul de conduită; -adecvarea activității de audit intern la statutul auditului intern, obiectivele, politicile și procedurile aferente;

contribuția auditului intern la îmbunătățirea procesului de administrare a riscurilor, de conducere și la sistemul de control intern; -modul în care auditul intern a contribuit la îmbunătățirea activității băncii.

Pentru evaluarea calității activității departamentului de audit intern într-o anumită perioadă de timp se pot folosi o serie de indicatori:

indicatori ai activității: număr de angajamente realizate; numărul activităților și structurilor auditate; numărul recomandărilor propuse; numărul recomandărilor aplicate, numărul de zile alocate, în medie, unui angajament; numărul de zile alocate, în medie, pentru fiecare fază a angajamentelor; evoluția numărului și tipului de deficiențe constatate;

indicatori de gestiune : cheltuieli cu salarizarea auditorilor interni; cheltuieli cu pregătirea profesională a auditorilor interni; alte cheltuieli;

indicatori de organizare: număr de angajamente pe auditor intern; număr de teme noi pe auditor intern;

indicatori de animație: număr de ședințe în echipă; număr de zile alocate pentru formarea profesională a auditorilor interni.

În ultimă instanță, performanțele financiare ale instituției bancare obținute în condiții de bună gestionare a riscurilor reprezintă indicatorul final care exprimă și eficiența și eficacitatea activității de audit intern.

Există multe definiții date auditului, pe componente ale sale dar nu în accepțiunea sa generală .

Institutul American al Contabililor Publici Autorizați (AICPA) prezintă auditul ca pe o ” examinare ordinară a situațiilor financiare, efectuată de un contabil public autorizat, în vederea exprimării unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente prezintăsituația financiară, rezultatele operațiunilor efectuate și schimbările intervenite în situația financiară a organizației, în conformitate cu principiile contabile general acceptate ” .

În țara noastră , Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar cu modificările ulterioare definește auditul financiar ca “activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situațiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaționale de audit și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România”.

Există trei definiții importante ale auditului financiar din care rezultă un izvor comun, și anume că , acesta reprezintă o activitate de examinare a situațiilor financiare, evercitată de către o persoană competentă autorizată , în vederea formulării unei opinii corecte, imparțiale , documentele elaborate prezentând situația financiară a entității, atât static, cât și dinamic. Pentru ca această opinie să fie “acceptată”, se folosesc repere, în funcție de care ,se fac aprecieri ca “principiile contabile general acceptate” sau “standardele de audit”.

Fac excepție diferențele stilistice desprinse din trăsăturile naționale . În Franța această activitate este ordonată “comisarilor de conturi ” – acele persoane abilitate să efectueze controlul legal al conturilor entităților economice , în SUA – numai contabilii publici autorizați pot să exercite activități de audit . Astfel , primele două definiții sunt departe de apropierea dintre audit financiar și controlul contabil . A treia definiție apare ca o categorie distinctă de specialiști , iar pentru a înțelege , la ce se referă această categorie este necesară, analizarea activităților pe care aceștia le vor desfășura ,ele fiind prezentate în același act normativ: activitatea de audit financiar, activitatea de de audit intern, activitatea de de consultanță financiar – contabilă și fiscală, activitatea de de asigurare a managementului financiar – contabil, activitatea de de expertiză contabilă, activitatea de de evaluare, activități de reorganizare judiciară și lichidare. Astfel, este vorba de un specialist super, care se va numi auditor, datorită faptului că aria lui de expertiză depășește auditul financiar, iar o definiție posibilă și adecvată a auditului ar putea fi dată prin , enumerarea activităților desfășurate de către acești specialiști.

Ceea ce iese din sfera acestor definiții este scopul activității de audit . Exprimarea unei opinii, nu poate fi un scop în sine ci poate fi doar un mijloc . Apare întrebarea firească, de ce este nevoie de audit? Cum ajută o opinie independentă și competentă cu privire la corectitudinea reflectării situației financiare? Răspunsul poate fi acela că băncile, în activitatea lor de creditare, solicită companiilorcu care colaorează o astfel de opinie sau solicită instituțiilor bancare, prin lege, auditarea situațiilor financiare. Dar acest gen de răspunsuri nu ar reflecta în totalitate nevoia acestora , ci doar constrângeri și utilizări externe. Această zonă este acoperită de definiția auditului intern și este dată de către Institutul Auditorilor Interni (IIA): “Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare obiectivăși de consultanță menită să adauge valoare și să îmbunătățească operațiunile unei organizații. Acesta sprijină o organizație să își realizeze obiectivele, aducând o abordare sistematicăși disciplinată în evaluarea și îmbunătățirea eficacității procesului de management al riscului, de control și de conducere”. Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel și-a însușit întru totul conceptul lansat de IIA cu privire la auditul intern.

Legislația românească în materie de audit , preia această definiție, în forme mult mai concentrate și mai detaliate. În legislația privind auditul financiar apare o astfel de definiție: “Auditul intern reprezintăactivitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a acestuia”. Deși pare că definiția este concisă , aceasta omite , de fapt, scopul real al activității de audit, facând aceeași confuzie între scop și mijloacele de realizare, și exceptând componenta de consultanță.

Componenta de consultanță apare într-o formulă alternativă, în definiția auditului intern bancar din Norma nr. 17/2003 a Băncii Naționale a României: “activitate independentă, destinată îmbunătățirii activității băncilor, fie prin îndeplinirea unor angajamente de audit, fie prin acordarea de consultanță structurilor entităților auditate”.

Dacă se explică și noțiunea de angajament de audit, reiese următoarea definiție a auditului intern bancar :“activitate independentă, destinată îmbunătățirii activității instituțiilor de credit, fie printr-o examinare obiectivăa modului de realizare a administrării riscurilor, sistemului de control intern și proceselor de conducere ale instituțiilor de credit, în scopul furnizării unei asigurări rezonabile că acestea funcționează corespunzător și vor permite atingerea obiectivelor instituțiilor de credit, precum și în scopul formulării unor recomandări de îmbunătățire a activității acestora, fie prin acordareade servicii de consultanță structurilor/entităților auditate“.

Din cele prezentate anterior, se poate extrage ceea ce poate fi considerată o definiție completă a auditului, aplicabilă și domeniului bancar : “activitatea, realizată de persoane autorizate, de examinare obiectivăa ansamblului activităților entității economice, care are ca rezultat formularea unei evaluări independente a managementului riscului, a controlului și proceselor de conducere, și a unor sugestii pentru îmbunătățirea eficacității operațiunilor, în scopul sprijinirii realizării obiectivelor entității economice”.

După cum se constată , această definiție întrunește toate trăsăturile auditului – competență, obiectivitate, independență , sfera preocupărilor sale – ansamblul activităților desfășurate de entitatea economică, nu doar evidența contabilă , materializarea rezultatelor acestuia – evaluare și consultanță , precum și scopul auditului.

În definiția dată mai sus a fost omis intenționat caracterul “sistematic și disciplinat” al auditului, deoarece este specific auditului intern și face deosebirea de cel extern. În opinia unor autori , diferența dintre cele două categorii de audit , ar fi faptul că cel extern este realizat de o firmă specializată , independentă, din afara entității economice, iar cel intern de o structură din cadrul organizației auditate . În zilele noastre, se vorbește tot mai mult despre externalizarea auditului intern și despre independența auditului intern, argument ce nu poate rezista.

În cele ce vor fi prezentate ăn continuare , obiectul expunerii se va restrânge la forma cea mai complexă a auditului din domeniul bancar – dat fiind caracterul său continuu, sistematic – auditul intern bancar. În ceea ce privește definiția acestuia, opțiunea personală merge către cea dată de IIA , însușită de Comitetul de la Basel, nu către cea a Băncii Naționale a României , deoarece consideră că examinarea își poate găsi finalitatea numai în activitatea de consultanță, aceasta nefiind dată fără o examinare prealabilă a stării de fapt, și cu atât mai puțin, către cea dată de Institutul Francez de Audit -2000, care restrânge rolul auditului intern, la acela de supra-control. Totuși, singura definiție “legală”, în momentul de față, aplicabilă în domeniul bancar se regăsește în norma Băncii Naționale a României, care este concordantă cu cea din O.U.G. nr. 75/1999, cu modificările ulterioare.

Auditul bancar este definit ca un ansamblu de acțiuni de evaluare, verificare și control al modului de desfășurare al activității băncii, al documentelor financiar – contabile elaborate de aceasta, pentru a stabili o imagine cât mai reală a activității bancare. Originea cuvântului de „audit” provine de la cuvântul italian audire, care înseamnă „a asculta, a auzi”, iar rădăcinile auditului provin din activitatea economică desfășurată încă în evul mediu. Având în vedere modalitatea de organizare a activității de audit, distingem audit extern și intern. Principalele diferențe dintre auditul extern și auditul intern sunt cumulate în tabelul 1.

Auditul extern este efectuat fie de către organul de supraveghere bancară, fie de auditori externi . În calitate de organ de supraveghere bancară ,activează Departamentul de Supraveghere Bancară a Băncii Naționale, auditorii externi fiind reprezentați de diferite firme specializate în audit bancar, atestate de Banca Națională. Departamentul de Supraveghere Bancara efectuează doua tipuri de control, care se deosebesc după scopul controlului: complex și tematic.

Sub aspect teoretic, auditul bancar intern și controlul intern al băncii sunt categorii economice distincte, cea din urmă făcând obiectul primei.

Controlul bancar intern reprezintă un ansamblu de măsuri efectuate de conducerea băncii comerciale, menite să asigure buna funcționare a acesteia, gestionarea corectă a activelor și pasivelor bancare, precum și corecta înregistrare în evidența financiar-contabilă.

Auditul bancar intern este o activitate de audit, organizată în interiorul băncii comerciale de către un departament specializat al băncii, inclus în organigrama acesteia, ce necesită o anumită independență în activitate, pentru a formula o opinie și a o transmise conducerii băncii.

Auditul instituțiilor bancare reprezintă o direcție specifică a activității de audit financiar. Caracterul specific al auditului bancar este determinat de următoarele particularități specifice activității bancare:

• utilizarea planului de conturi al evidenței contabile diferit decât la celelalte întreprinderi;

• procedura specifică de impozitare a operațiunilor bancare;

• particularitățile privind eliberarea licenței și supravegherea activității de către BNR;

În aceste condiții, sarcinile puse în fața auditului bancar diferă de direcțiile auditului altor bănci.

Importanța auditului bancar ține de obiectul auditat, și anume băncile comerciale, care concentrează volume considerabile de resurse bănești, repartizează resursele bănești libere între întreprinderi, ramuri ale economiei naționale. Într-o economie contemporană băncile îndeplinesc funcții importante în dezvoltarea economică, în decontările bănești între întreprinderi, în organizarea circulației numerarului efectiv și prin virament.În practică, deseori băncile transmit atât funcția de audit, cât și funcția de control intern unei subdiviziuni separate (departament sau secție).

CAPITOLUL IV – BANCA BRD-GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Obiective , funcționare

În 1957, după reorganizarea sistemului financiar, când s-a introdus o specializare rigidă pe sectoare, Băncii de Credit pentru Investiții i s-a oferit o poziție de monopol în România în domeniul asigurărilor finanțarii pe termen mediu și lung al investițiilor din toate sectoarele industriale, cu excepția agriculturii și industriei alimentare, fiind redenumită Banca de Investiții.

Majoritatea finanțărilor oferite de Banca Mondială, pe toată această perioadă, au fost derulate prin Banca pentru Investiții și în acest mod o parte din angajații B.R.D. au căpătat experiență în analiza proiectelor de investiții prin metode utilizate de organizațiile financiare internaționale.

La 1 decembrie 1990, Banca Română pentru Dezvoltare a fost înființatǎ ca o bancǎ comercialǎ cu statutul legal de companie pe acțiuni, preluând activele și pasivele Bǎncii de Investiții.

Banca Românǎ pentru Dezvoltare este una din bǎncile de prestigiu și cu tradiție în mediul bancar românesc. Acționând pe baza unor strategii și politici flexibile, cu prudența impusǎ de evoluția mediului economic, B.R.D. a reușit sǎ se adapteze cerințelor economiei de piațǎ actuale, concomitent cu dezvoltarea sa permanentǎ sub aspect organizațional, patrimonial și financiar.

La începutul anului 1999, Banca Românǎ pentru Dezvoltare a devenit prima bancǎ privatizatǎ din sistemul bancar românesc, prin achiziționarea de cǎtre Groupe Société Générale a pachetului majoritar de acțiuni (51%).

Banca Română pentru Dezvoltare este societate deschisă pe acțiuni și funcționează ca persoană juridică română în conformitate cu legislația privind societățile comerciale, Legea bancară nr. 58/1998, Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, reglementările Băncii Naționale a României, ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și alte prevederi. Sediul central al Băncii Române pentru Dezvoltare a fost stabilit în municipiul București pe strada Doamnei nr. 4 și banca își desfășura activitatea prin sucursale, filiale, agenții și reprezentanțe, care puteau fi înființate de Adunarea generală a acționarilor.

Astăzi, acționarul principal al BRD este Groupe Société Générale, care reprezintă unul dintre cei mai importanți actori din domeniul bancar. Structura acționariatului a fost determinată după ce a luat sfârșit procesul de privatizare. În momentul de față structura acestuia se prezintă astfel:

Figura 1. Structura acționariatului BRD.

O evidențiere a acestei structuri se poate face astfel:

Față de anul precedent se observă și creșterea cotelor de piață în ceea ce privește numărul de credite și depozite pentru persoanele fizice și juridice, cifrele fiind elocvente în privința evoluției societății. Astfel creditele pentru persoane juridice au crescut de la 14,8% la 16,7% pentru anul precedent iar cele pentru persoane fizice de la 18,7% la 22,7%. În legătură cu depozitele BRD a cunoscut de asemenea o evoluție, cele pentru persoane juridice crescând de la 17,5% la 21,5% iar cele pentru persoane fizice de la 16,2% la 16,8%.

Capitalizarea băncii s-a apropiat de 4 miliarde de EUR la sfârșitul lui decembrie 2006, față de 2,6 miliarde de EUR în decembrie 2005. Capitalizarea bursieră BRD se situează pe locul 2 între toate societățile listate și pe locul 1 între societățile financiare.

4.2. Organizare, atribuții

Fiecare departament/direcție este condus(ă) de un director care raportează unui membru al Comitetului de Direcție, responsabil cu conducerea activității curente BRD.

Departamente și direcții

Direcția Mari Clienți Corporativi: a fost introdus după achiziționarea pachetului majoritar de către Société Générale. Scopul său este acela de a oferi servicii marilor societăți românești societăți multinaționale precum și clienților instituționali.

Direcția asigură relațiile globale cu clienții menționați, face recomandări cu privire la expunerea maximă de credit față de client, stabilește condiții specifice în funcție de natura operațiilor și evaluează profitabilitatea față de acești clienți.

În plus, direcția pomovează servicii specializate cum ar fi: finanțarea exporturilor, leasing cross border și finanțarea proiectelor. Pentru realizarea și dezvoltarea sarcinilor direcției în jurul celor doi poli de activitate menționați pe plan intern direcția este organizată în compartimente specializate:

Departamentul Credite și Credite Neperformante

Direcția Credite Neperformante

Coordonează întreaga activitate a BRD cu privire la recuperarea creditelor neperformante. Direcția stabilește și elaborează normele și politica BRD cu privire la aceste credite și monitorizează întreg portofoliul de credite nepeformante ale băncii.

Direcția analizează și supune spre aprobare modalități de recuperare a creditelor neperformante din competența sa, controlează și supervizează la nivelul întregii bănci modul de gestionare a creditelor neperformante și raportează periodic conducerea băncii evoluția portofoliului de credite neperformante și evaluarea posibilităților de recuperare.

4.Departamentul comercial

Coordonează activitatea Direcției Servicii Bancare pentru populații, Direcția Carduri Bancare, Direcția Marketing și Direcția Monetică și Produse Noi.

5.Direcția Servicii Bancare pentru Populație

Această direcție este împărțită în trei direcții: Serviciul Depozite, Serviciul Credite și Serviciul Dezvoltarea Produselor Noi. Direcția organizează, coordonează și monitorizează operațiile în lei și în natură pentru persoane fizice.

6.Direcția Operațiuni Carduri Bancare

Această direcție a fost înființată ca o direcție autonomă, care reflectă accentul pus pe bancă, pe dezvoltarea operațiilor cu cărți de credit și cărți de debit. Această direcție asigură emiterea cardurilor, gestionarea conturilor de carduri ale posesorilor, procesarea contractelor încheiate cu comercianții acceptanți și monitorizarea operațiunilor comercianților, instalarea și operarea parcului de terminale electronice POS, instalate la comercianți, precum și agenților băncii, supravegherea și contabilizarea operațiunilor cu carduri și monitorizarea fraudelor. Direcția cuprinde 5 compartimente: Remitere, Comercianți, ATM, Contabilitate și Activități Transversale (Logistică, Reglementare, Controlul Gestiunii).

7.Direcția Dezvoltare Monetică și Produse Noi

Direcția a preluat atribuții specifice referitoare la elaborarea de noi produse card și servicii asociate, realizarea de studii de cost, volumetrie și calitate a fondului de comerț, elaborarea de noi propuneri privind întărirea securității sistemului de carduri, supravegherea corelării noilor produse și servicii de card cu sistemul informatic al băncii, de oportunitățile pieței, de practicile și proiectele de dezvoltare ale concurenței.

8.Direcția Marketing

Se ocupă de dezvoltarea, promovarea, adaptarea și monitorizarea politicii de produse a BRD atât pentru clienți persoane fizice cât și pentru unități comerciale. Principalele sale activități sunt studiile de marketing, administrarea produselor și promovarea vânzărilor. Studiile de piață includ monitorizarea piețelor și a concurenței, cu scopul de a prezenta propuneri privind adaptarea portofoliului de produse ale băncii la nevoile clienților și condițiile de piață. Administrarea produselor include implementarea produselor noi, adaptarea produselor respective la nevoile clienților și pe durata de viață a produselor adaptarea în permanență a acestei oferte la condițiile existente pe piață. Direcția include și o echipă de promovare a vânzărilor care contribuie la crearea și pregătirea unei forțe de vânzare a produselor BRD în întreaga rețea de sucursale.

9.Direcția Trezorerie

Administrează și coordonează activitățile de trezorerie ale băncii atât în lei cât și în valută. Politica BRD este de a crește profitul prin plasarea surplusului de lichidități și în același timp de a minimaliza riscurile prin evaluarea permanentă a lichidităților, a riscului valutar și a riscului privind rata dobânzii.

Direcția Trezorerie cuprinde trei servicii: Serviciul Trezorerie în Lei, Serviciul Trezorerie în Valută și Serviciul Arbitraj.

Direcția Trezoreriei monitorizează lichiditățile și investește surplusul pe piața interbancară, în titluri de stat românești și alte instrumente financiare pe piața internațională de capital. Direcția răspunde de stabilirea nivelului dobânzilor la depozite și credite, elaborează studii de piață privind activitățile de trezorerie.

10.Direcția Piețe de Capital

Administrează investițiile BRD pe termen lung și scurt în acțiuni cotate și necotate pe piața de capital. De asemenea, DPC desfășoară activități de decontare a tranzacțiilor cu valori mobiliare ale clienților BRD și de depozitare sau custodie a activelor fondurilor deschise de investiții și societăți de investiții. Aceasta administrează și coordonează activitățile de distribuire în rețea a unităților de fond pentru fonduri deschise de investiții a polițelor de asigurare și a dividendelor pentru societăți cu acționariat numeros. DPC este organizată în compartimente: Decontare, Depozite sau Custodie, Sinteză sau Juridic, Procesare Informatică și un serviciu Participații cu trei compartimente: analiză, gestiune, plasamente pe termen scurt.

11.Direcția Contabilități Generale

Administrează și supervizeză evidențele contabile din cadrul centralei și sucursalelor. Aceasta direcționează normele și standardele interne de contabilitate, răspunde de elaborarea bilanțului contabil, se ocupă de operațiunile de decontare și asigură respectarea în cadrul tranzacțiilor valutare a reglementărilor BNR. Este împărțită în compartimente: interbancare și decontări interbancare, gestionarea numerarului financiar–contabilitate, contabilitate generală, metodologie, consutanță contabilă și impozitare, decontare valutară interbancară, bănci corespondente și supravegherea operațiunilor valutare.

12.Direcția Resurse Umane

Răspunde de recrutarea și școlarizarea, evaluarea și promovarea angajaților BRD. Răspunde de asemenea de politica de remunerare a BRD și a bugetului pentru salarii și prime. Această direcție în colaborare cu celelalte direcții ale BRD elaborează regulamente interne și contractul colectiv de muncă. În cadrul acestei direcții funcționează două activități: resurse, care se ocupă de administrarea resurselor umane, gestiune colectivă și gestiune individuală a personalului (evaluări, performanțe) și respectiv Formarea Profesională și Recrutarea personalului care răspunde de recrutarea și selecția candidaților, dezvoltarea și gestiunea pregătirii profesionale.

13.Departamentul Sisteme Informatice

Acest departament include Direcția Informatică și Direcția Proiecte privind Tehnologia Informației și Monetică. Departamentul se subordonează direct Directorului General. Departamentul elaborează strategia de achiziționare și utilizare a tehnologiei informaționale în cadrul Centralei și a sucursalelor BRD. Departamentul Sisteme Informatice stabilește de asemenea programe de pregătire a personalului în scopul utilizării noilor sisteme informatice, răspunde de funcționarea sistemului de operare central, funcționarea rețelei de comunicare a datelor sucursalelor, implementarea noilor sisteme, analiza și dezvoltarea noilor aplicații și stabilirea planului de rezervă și a programelor de redresare în caz de dezastru.

Rolul principal al acestui departament este de a coordona implementarea unui sistem informațional integrat, care se concentrează în primă fază pe rularea programului iBank în întreaga rețea de sucursale BRD.

14.Direcția de Sinteză

Această direcție răspunde în primul rând de elaborarea și urmărirea bugetului, monitorizeză situația financiară și rezultatele băncii. Direcția elaborează programele de activitate și bugetele TML, furnizeză informații conducerii BRD asupra rezultatelor activității băncii și elaborează situațiile financiare ale băncii conform IAS.

Direcția de sinteză monitorizează realizarea bugetului de venituri și cheltuieli, a plasamentelor și resurselor în colaborare cu fiecare sucursală a BRD și cu direcțiile din Centrală.

Atribuțiile băncii

Atribuțiile Băncii Române pentru Dezvoltare sunt următoarele:

Să elaborareaze și să avizeze normele metodologice care reglementează obiectul de activitate al băncii, precum și a celorlalte instrucțiuni, circulare, reglementări emise de către bancă pe probleme specifice;

Să îndrume și să efectueze controlul unităților teritoriale, cu privire la activitatea desfășurată , cu modul în care se aplică legislația bancară , precum și normele metodologice și reglementările interne emise de bancă pentru diverse domenii de activitate;

Să perfecționeze activitatea băncii prin efectuarea de studii și analize care conduc la decizii optime privind creșterea gradului de eficientizare a activității;

Să întocmească periodic planurile de credit și să le supună aprobării conducerii;

Având în vedere nivelul resurselor de refinanțare, se repartizează pe sucursale plafoanele de credit se stabilește și se repartizează ;

întocmește periodic rapoarte referitoare la derularea și executarea programelor de creditare , precum și la principalele aspecte cu privire la acordarea și rambursarea acestora;

formulează pe baza analizelor efectuate , propuneri privind politica dobânzilor ;

analizează și prospectează posibilitățile și condițiile de asigurare a resurselor de creditare ale băncii;

negociază și propune contractarea de credite pe piața interbancară și participă la licitațiile organizate de B.N.R. pentru obținerea de credite de refinanțare;

stabilește prognozele de trezorerie pe diferite perioade;

realizează proiecte de emisiuni de hârtii de valoare și coordonează evidența și plasarea acestora;

urmărește și informează conducerea asupra situației nivelurilor activelor și pasivelor băncii.

Activitatea mijloacelor moderne de plată (cardurile) – în acest domeniu, BRD fost un deschizător de drumuri, fiind prima bancă din România care a emis o carte de credit în anul 1994. Denumită Prima, cartea se adresa atât persoanelor fizice cât și juridice, urmând a fi acceptată la plată de o rețea variată de unități din toată țara: mari magazine, hoteluri, cluburi, etc. Astăzi BRD-Groupe Société Générale are peste 1.400.000 de clienți și mai mult de 2 milioane de posesori de carduri, gama acestor produse bancare diversificându-se continuu din anul 1994 încoace.

În cadrul băncii BRD – Groupe Société Générale sunt utilizate următoarele sisteme de programare:

Fox Pro – utilizat pentru lucrările de gestionare a mijloacelor fixe și a salariilor;

Excel – utilizat pentru gestionarea creditelor;

Microsoft Word – pentru procesare de texte.

Aplicația FCEX (folosită pentru achiziționarea și răscumpărarea de titluri prin BRD). Pentru tranzacțiile Western Union este folosit un program cu același nume care face transferuri cu străinătatea. BRD-ul mai are o aplicație care gestionează carduri la nivel de convenție și de utilizatori – plata salariilor se face pe card. Aflarea informațiilor despre clienți (nume, adresă, cod numeric personal, cod fiscal) se face cu ajutorul aplicației INFO. Această aplicație are legătură cu aplicația carduri.

Operațiuni prin conturi aferente cardurilor bancare

CARDUL este cartela de plată, sub forma unui suport de informație standardizat, securizat și individualizat care semnalizează că deținotorul său ar putea avea acces la dreptul de a-l folosi pentru plata conferită de emitent.

Un card este acceptabil de către comerciant ca mijloc de plată de către deținător a obligațiilor asumate de către utilizator la procurarea de mărfuri, consumul de servicii sau obținerea de avansuri în numerar de la comerciant, în termenele și condițiile legii, ale obligațiilor reciproce și ale altor reglementări aplicabile.

Cardurile reprezintă chei de acces la disponibilul din conturile atașate sau linii de credit, putând fi utilizate pentru tranzacții comerciale și/sau eliberare de numerar, atât pe teritoriul României cât și în exterior, îmbinând siguranța operațiunilor și confortul renunțării la manipularea de numerar. La solicitarea clientului, prin completarea unei cereri de emitere de card și aprobarea acestei cereri de către persoanele autorizate, banca eliberează cardul și pinul aferent. Operațiunile dispuse prin intermediul cardului se efectuează numai în limita disponibilului din contul de card, cu respectarea regulilor și uzanțe bancare, interne și internaționale.

Totodată, banca oferă facilități suplimentare posesorilor de card, în funcție de tipul de card deținut. Persoanele fizice, posesoare de carduri emise de bancă, le poate fi acordată facilitatea de ieșit în descoperit de cont în limitele stabilite de către bancă, în funcție de tipul de card deținut.

Alte operațiuni care se efectuează cu ajutorul cardurilor:

plata facturilor de telefonie mobilă direct de la bancomate;

virarea dobânzilor direct în conturile cardurilor pentru conturi în lei cu plata lunară a dobânzii;

plata facturii de utilități;

transferuri de bani din conturi de card în orice conturi deschise la bancă;

accesul la o linie de credit, în baza depozitelor depuse în orice țară, pentru cardurile de credit;

plata salariilor angajaților societăților comerciale.

Autorizarea plății cu card este un ansamblu de metode și proceduri prevăzut în obligații reciproce prin care, inclusiv prin intermediul unui automat programabil, comerciantul transmite informații referitoare la un card pentru care dorește să minimizeze riscul de a-l accepta ca mijloc de plată, informație pe baza căreia cere și primește un răspuns reflectând opinia emitentului.

Deci, un card va fi acceptat ca mijloc de plată conform condițiilor în care a fost emis, stipulate prin obligațiile reciproce.

Obligațiile reciproce sunt actele formale născute dein contracte sau din lege, care desemnează drepturile și obligațiile părților, regulile comune și procedurile standardizate referitoare la plățile de carduri, care, dacă au ca parte semnatară o persoană juridică română, vor fi în mod obligatoriu redactate și în limba română. Întotdeauna în obligații reciproce va fi desemnată o persoană juridică, denumită agent de decontare, care să inițieze decontarea finală a plăților în numele participanților la decontare.

Participanții implicați în relația cu carduri sunt: emitentul cardului, deținătorul și instituția de decontare (banca).

Deținătorul este persoana fizică sau juridică pe numele căreia este emis cardul în termenii și condițiile obligațiilor reciproce cu emitentul, care include soluții și pentru situația în care deținătorul nu este același cu utilizatorul.

Utilizatorul este reprezentat de orice persoană fizică acceptată de comerciant, inclusiv prin intermediul unui automat programabil, ca având acces la drepturile conferite de card deținătorului.

Deținătorul de card urmărește să obțină:

comoditate și siguranță (să nu transporte numerar pentru cheltuielile neașteptate sau pentru plăți planificate);

accesul la o posibilitate de creditare, care este neasigurat și pentru a cărui obținere nu este necesară, de obicei, o procedură complicată;

plăți întârziate sau extinse atunci când este necesar;

ușurința înregistrării în documente (întrucât extrasul de cont indică toate operațiunile.

Emitentul cardului este o bancă, fie că este proprietara mărcii distinctive sub care este emis cardul, fie că are cu proprietarul mărcii obligații reciproce care îi permit să emită cardul.

Toate informațiile în legătură cu cardurile le regăsim în evidențe care reflectă informații referitoare, doveditoare sau care certifică plăți, alcătuite prin efectul reglementărilor în vigoare emise de banca centrală, a obligațiilor reciproce sau a altor reglementări aplicabile.

Un rol însemnat în efectuarea plăților în baza cardurilor îl are sistemul interbancar de transfer de fonduri și agenții sau instituțiile de decontare.

În cadrul procesului de plată cu card în relațiile între participanții la decontare apare utilizat și termenul răspuns, care este rezultatul autorizării și poate conține unul dintre următoarele tipuri de mesaj referitor la card:

acceptare pentru toată suma plății;

solicitare de instrucțiuni suplimentare la o adresă într-un interval de timp și prin proceduri cunoscute de plăți din obligațiile reciproce;

neacceptare ca mijloc pentru plată;

neacceptare ca mijloc pentru plată cu solicitarea comerciantului de a confisca respectivul card.

Ca și în oricare altă operațiune financiară, și în cazul plăților cu card apar diverse riscuri:

Riscurile de neplată sunt acei parametri negativi sau perturbatori pe considerarea, evaluarea și împărțirea cărora sunt fundamentate actele și faptele părților în plăți, inclusiv la cele cu card și care vor fi, fără vreo limitare la aceasta, considerate, în cazul plăților descrise în aceeași monedă, sub următoarele forme:

(a) riscul principal, reprezintă posibilitatea ca o parte să piardă întreaga sumă implicată într-o tranzacție, inclusiv din cauza extistenței unui interval de timp între introducerea tranzacției inițiale în sistemul de plată și decontarea finală;

(b) riscul de lichiditate, este posibilitatea ca un participant la decontare să nu poată deconta soldul debitor la termenul stabilit din cauza faptului că nu are suficiente active lichide, fără ca acest fapt să implice că nu este solvabil la o dată neprecizată în viitor;

(c) riscul de creditare, este posibilitatea ca o parte să nu poată deconta integral o obligație nici la termenul stabilit, nici la alt termen în viitor;

(d) riscul de piață, este un alt risc dat de posibilitatea ca, într-o tranzacție în curs de desfășurare, din cauza neîmplinirii la termenul stabilit de către o parte a obligațiilor sale privind decontarea, o altă parte solvabilă, având neasigurată la risc (deschisă) poziția pe piață să fie împiedicată să obțină la timp câștigul scontat; această poziție deschisă (expunere la risc) reprezintă costul de înlocuire a tranzacției inițiale în prețurile curente ale pieței;

(e) riscul sistematic, este posibilitatea ca neîndeplinirea obligațiilor asumate de un participant la decontare într-un sistem interbancar de transfer de fonduri, să fie cauză a neîndeplinirii și de către alți participanți la decontare a obligațiilor la termenele stabilite.

Fraude și activitate cu potențial de risc

Prin organizarea informării sale, emitentul răspunde de identificarea, evaluarea și limitarea procedurii efectelor fraudelor și activităților cu potențial de risc.

Emitentul cardului va identifica activitatea suspectă cu carduri a comerciantui, prin compararea tranzacțiilor decontate, cu datele care reflectă autorizările cerute și acordate comerciantului și cu nivelele de risc adoptate de emitent, notificând comerciantului și altor persoane interesate informația și orice document care le-ar putea fundamenta decizii de prevenire a riscurilor de neplată, de limitare sau de împărțire a efectelor acestuia, după caz.

În acest scop, emitentul va clasifica comercianții în funcție de parametrii pe care îi consideră ca definitorii pentru activitatea suspectă, astfel încât, după caz, să poată:

(a) impune limitări la cererile da autorizare ale comerciantului;

(b) instala un automat programabil sub controlul emitentului la punctul de vânzare al comerciantului.

Activitatea frauduloasă a deținătorului trebuie definită obligatoriu de către emitent și să se informeze în legătură cu aceasta din orice sursă, pentru evitarea riscurilor de neplată.

În evaluările emitentului, actvitatea frauduloasă va presupune, fără a limita, existența următoarelor limite:

obținerea unui card de către un deținător care se dovedește ulterior că nu era îndreptățit să îl obțină sau să mai beneficieze de drepturile pe care i le conferă;

obținerea unui card de către deținător se dovedește că a fost făcută pe baza furnizării de către acesta emitentului a unor date false privind bonitatea sa.

Emitentul va identifica activitatea neobișnuită la comerciant și la deținător care, prin desfășurarea și cosecințele ei, depășește alte limite decât cele menționate mai sus, fie din punt de vedere al acumulării, fie din punct de vedere al apariției unui exces de tranzacții pe credit ale comerciantului, fie ale deținătorilor de carduri, fie din orice alte motive pe care le consideră oprtun să le urmărească pentru evitarea riscurilor de neplată, notificând comerciantului, deținătorului, precum și altor persoane și autorități relevante, informația și orice document care le-ar putea fundamenta luarea de decizii pentru prevenirea, limitarea sau împărțirea, după caz a riscurilor de neplată.

Principalele tipuri de carduri pe care BRD le pune la dispoziție sunt:

pentru persoane fizice: Maestro,VISA Classic în lei, VISA Classic în USD, MasterCard Standard în EUR, MasterCard Gold , Gadget – Cardul instant pentru plata facturilor

pentru persone juridice: Visa Business în RON,Visa Business în USD, MasterCard Business în EUR

MAESTRO – este un card de debit în lei, utilizabil atât în România cât și în străinatate pentru efectuarea de plăți la comercianții acceptanți care afișează sigla Maestro și/sau MasterCard retrageri de numerar, 24h/24 de la orice bancomat BRD sau al oricărei alte bănci comerciale care afișează sigla Maestro și/sau MasterCard.

Poate fi utilizat în orice moment, în condiții de maximă siguranță, pentru plata cumpărăturilor oriunde in lume, fără a mai fi nevoit să îți procuri din timp valuta necesară.

Prezintă o gamă largă de servicii opționale atașate:

acces permanent la conturile deschise la BRD, direct de pe telefonul mobil conectat la rețeaua Orange sau prin intermediul unui calculator conectat la internet;

efectuarea de viramente între conturi prin serviciile de mobile banking (Mobilis), internet banking (BRD-NET) sau direct prin telefon, apelând serviciul Vocalis;

efectuarea plății serviciilor de telefonie: Orange, Vodafone și Romtelecom la orice bancomat BRD din țară și la comercianții ;

achitarea facturilor de utilități prin debitarea directă a contului ;

încasarea prin card, la cerere, a dobânzilor pentru depozitele BRD în lei cu plata lunară a dobănzii ;

rambursarea automată a creditului tău de la BRD, optând pentru prelevarea automată a acestora din cont.

Avantaje ale clienților :

Mobilitate – posesorii cardului au acces la banii din contul lor oriunde s-ar afla, în țarã sau în străinătate, pentru a efectua plăți la comercianții acceptanți sau retrageri de numerar;

Consultarea soldului contului curent deschis la BRD, la care este atașat cardul;

Efectuarea de viramente între conturi, prin serviciile de Mobile Banking (Mobilis), de Internet banking (BRD-NET) sau direct prin telefon, apelând serviciul Vocalis;

Plata facturilor de utilități prin intermediul rețelei de bancomate a băncii sau în magazinele partenere BRD

Efectuarea de cumpărături on-line în magazinele virtuale, în deplină securitate, prin serviciul E-Commerce BRD

VISA CLASSIC ÎN RON

Prin Cardul de credit internațional Visa Classic în Ron beneficiarul are acces în orice

moment la o rezervă de lichidități pe care o poate utiliza în mai mult de 150 de țări, la peste 20 milioane de magazine, 820.000 de bancomate și 410.000 de bănci care afișează sigla

Visa. Poate fi utilizat în orice moment pentru plata cumpărăturilor oriunde în lume, fără a mai

fi nevoie procurarea din timp a valutei necesare.

Banca oferă un pachet de servicii gratuite dintre care enumerăm:

asigurarea medicală obligatorie necesară în cazul călătoriilor în străinătate, care va acoperii cheltuielile medicale de urgență în cayul producerii evenimentului;

asigurarea în caz de accident pe parcursul deplasărilor, în România sau în străinătate, folosind mijloace de transport public , avion sau tren;

asistență voiaj:asistență medicală, transport medical de urgență, repatriere medicală după spitalizare sau tratament.

Prezintă o gamă largă de servicii opționale atașate:

acces permanent la conturile deschise la BRD, direct de pe telefonul mobil conectat la rețeaua Orange sau prin intermediul unui calculator conectat la internet;

efectuarea de viramente între conturi prin serviciile de mobile banking (Mobilis), internet banking (BRD-NET) sau direct prin telefon, apelând serviciul Vocalis;

efectuarea plății serviciilor de telefonie: Orange, Vodafone și Romtelecom la orice bancomat BRD din țară și la comercianții ;

achitarea facturilor de utilități prin debitarea directă a contului ;

încasarea prin card, la cerere, a dobânzilor pentru depozitele BRD în lei cu plata lunară a dobănzii ;

rambursarea automată a creditului tău de la BRD, optând pentru prelevarea automată a acestora din cont.

CARDUL 10

Cardul 10 este un card de debit în Ron emis sub sigla Visa care poate fi utilizat doar în mediu electronic. Cardul se adresează cu precădere tinerilor peste 18 ani care urmează cursurile unei universități de stat sau private, fiind studenți la zi, la distanță, la master sau la doctorat. Posesorii cardului beneficiază de un program de reduceri la peste 30 de parteneri ai băncii din toată țara care oferă reduceri între 2 și 25%.

Perioada de valabilitate este de 2 ani și se reînnoiește automat dacă:

titularul nu solicită în scris renunțarea la card cu 30 de zile calendaristice înainte de expirare,

contul a înregistrat cel putin o operațiune în ultimele 6 luni sau are un sold creditor

GADGET – CARDUL INSTANT PENTRU PLATA FACTURILOR

Card în Ron, dedicat în exclusivitate plății facturilor de utilități sau servicii și utilizabil în întreaga rețea de ATM-uri BRD și la POS-urile comercianților acceptanți care afișează însemnele Simplis Facturi.

În titularul de contract cu un furnizor de servicii/utilități, primește odată cu cardul, o rezervă de 300 de Lei, pe care o poate avea tot timpul la îndemână pentru plata facturilor sale.

Permite accesul la o gamă variată de servicii:

un cont curent în lei cu funcționalități standard;

consultarea soldului contului la bancomat și furnizarea listei ultimelor operațiuni efectuate;

asistență telefonică prin intermediul serviciului Vocalis;

posibilitatea virării salariului sau pensiei pe contul atașat cardului;

efectuarea de viramente între conturi prin serviciile de mobile banking (Mobilis), internet banking (BRD-NET) sau direct prin telefon, apelând serviciul Vocalis.

VISA BUSINESS IN RON

Beneficiarii acestor tipuri de carduri sunt societățile comerciale (posesorii principali) care permit salariaților lor să efectueze cheltuieli în interes de serviciu. Sunt carduri de debit sub însemnele organizației Visa International și sunt destinate persoanelor juridice române pentru:

a acoperi cheltuieli de protocol și pentru a cumpăra bunuri și servicii atât în mediu electronic (POS) cât și neelectronic, de la comercianții care afișează marca Visa;

pentru a efectua retrageri de numerar în mediul electronic (ATM) sau neelectronic atât la unitățile BRD cât sș la agențiile concurenței care afișează marca Visa. Aceste carduri se pot utiliza în mediu neelectronic pentru că personalizarea (numar card și numele posesorului) este în relief.

Cardul poate fi utilizat cu condiția menținerii permanente în cont a sumei minime obligatorii. Utilizarea cardurilor se va efectua numai în limita disponibilităților din cont.

Perioada de valabilitate este de 2 ani de la data emiterii cardului cu posibilitatea reînnoirii contractului prin emiterea unui nou card.

Cardul Visa Business (în lei) prezintă următoarele avantaje:

eliminarea avansurilor pentru cheltuielile de deplasare și protocol și a operațiunilor cu numerar în dolari;

permit o urmărire mai bună a cheltuielilor de deplasare și protocol;

rezolvă problemele legate de deplasare (transport) și manipulare a numerarului;

permite accesul la întreaga rețea națională la comercianții care afișează marca Visa;

oferă accesul non-stop la rețeaua natională ATM, a BRD, cât și a concurenței.

Cardurile Visa Business oferă:

posibilitatea de a efectua cheltuielile de deplasare cu ajutorul cardurilor;

securitatea sumelor în lei pe care le dețin posesorii desemnați (reducerea sumelor în numerar pe care ar trebui să le dețină pr parcursul deplasărilor asupra lor);

eliminarea plăților din bugetul personal pentru acoperirea unor cheltuieli neprevăzute

VISA BUSINESS USD

Beneficiarii acestor tipuri de carduri sunt societățile comerciale care permit salariaților lor să efectueze cheltuieli în interes de serviciu.

Acest tip de bunuri și servicii pote fi utilizat atât din mediul electronic (POS) cât și cel

neelectronic.

Cardul poate fi utilizat în același regim ca și cardul Visa Business în lei și are aceeași perioadă de valabilitate. BRD oferă aceleași argumente clienților ca și cardul Visa Business în lei, mențiunea că aceesul se întinde la întreaga rețea internațioanală ATM și a comercianților ce afișează marca Visa.

Avantaje ale clienților:

asigurare medicală obligatorie în cazul călătoriilor în străinătate, care acoperă cheltuielile medicale de urgență (tratament, spitalizare, medicamente);

asigurare în caz de accident pe parcursul deplasărilor în România sau în străinătate, cu mijloace de transport public (avion, tren);

asistență voiaj : asistență medicală, transport medical de urgență, repatriere medicală după spitalizare sau tratament;

asigurare în cazul întârzierii bagajelor sau a cursei aeriene;

asistență legală în cazul unui accident petrecut pe durata deplasării în străinătate;

reduceri pentru rezervările făcute în cadrul unor lanțuri hoteliere din străinătate;

servicii de urgență în străinătate: asistență telefonică privind utilizarea cardului, înlocuirea în 48 de ore a cardului pierdut sau furat și primirea unui avans de numerar în regim de urgență.

Servicii oferite contului de card:

furnizarea de extrase de cont în care se regăsesc detaliate operațiunile efectuate de către toți posesorii desemnați în cursul lunii. furnizarea de liste lunare sau săptămânale cu operațiunile efectuate de posesori;

stabilirea, la solicitarea societății, de limite de utilizare a cardurilor: plafoane de retragere de numerar, sau pentru operațiuni de cumpărare;

anunțarea telefonică a cardurilor pierdute/furate;

înlocuirea cardului pierdut/furat;

regenerarea PIN-urilor

CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ

Raport de audit privind cardurile bancare

BRD-GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Se va efectua un audit de regularitate privind respectarea de către Direcția economică, a prevederilor legislației, în ceea privește întocmirea situațiilor financiare și cardurile bancare. Direcția economică răspunde pentru întocmirea si prezentarea fidelă a acestor situații financiare cît si a notelor explicative, în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/2005 cu modificările ulterioare și cu politicile contabile descrise în notele la situațiile financiare.

Echipa de auditare a fost constituită din: Ionescu Pavel , auditor intern;

Misiunea s-a efectuat în baza Ordinului de serviciu nr. 3614/28.03.2012

Cadrul legal al acțiunii de auditare l-a reprezentat:

– Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;

Durata misiunii de audit: 15.04.2012- 30.04.2012;

Perioada auditată: 01.01.2011-31.12.2012

Scopul acțiunii de auditare constă în:

Efectuarea auditului asupra situațiilor financiare la 31.12.2012 și asupra cardurilor bancare, în vederea obținerii unei asigurări rezonabile conform căreia, situațiile financiare nu conțin denaturări semnificative si asigurarea aplicării corecte a normelor metodologice privind elaborarea situațiilor financiare la 31.12.2012.

Obiectivele acțiunii de auditare au urmărit:

Aprecierea controlului intern;

Analiza conturilor;

Evaluarea situațiilor financiare;

Tehnicile de audit intern care sunt utilizate:

Verificarea s-a efectuat în vederea asigurării validității, realității și acurateței documentelor și a concordanței cu legislația în vigoare, ca și eficacitatea controlului intern folosind ca tehnici de verificare:

– comparația, în vederea confirmării identității unor informații, după verificarea lor din două sau mai multe surse diferite;

– examinarea în vederea detectării erorilor sau a iregularităților;

– confirmarea în vederea solicitării informațiilor din mai multe surse independente cu scopul validării acestora;

Alte tehnici de audit folosite :

– observarea fizică se practică în vederea formării unei păreri proprii privind modul de întocmire si emitere a documentelor , a cardurilor bancare;

– interviul, note de relații se utilizează de către auditorii interni inventariând persoanele auditate, implicate și interesate și informațiile primite, care trebuie să fie susținute de documente. Pentru eventualele explicații suplimentare se solicită note scrise.

– analiza presupune fracționarea unei entități în mai multe părți , care pot fi izolate, identificate, cuantificate și măsurate distinct.

Instrumentele de audit intern care au fost utilizate :

– Chestionarul de luare la cunostință – CLC este folosit pentru obținerea unor informații referitoare la contextul socio-economic, organizare internă, funcționarea entității bancare auditate;

– Chestionarul de control intern – CCI este utilizat pentru orientarea auditorilor interni în activitatea de identificare a disfuncțiunilor și cauzelor reale ale acestora;

– Listă de verificare – LV este utilizată pentru stabilirea condițiilor de regularitate pe care trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil. Lista de verificare cuprinde un set de operații ce trebuie parcurse de auditor pentru a analiza activitățile de control intern încorporate în proceduri, existenta responsabilităților pentru efectuarea acestora i permite stabilirea testelor de conformitate atunci când sunt semnalate diferite disfunctionalități.

Documentele examinate în cadrul situațiilor financiare la 31.12.2012 au vizat următoarea documentație :

– documentele justificative care stau la baza înregistrărilor operațiilor în contabilitate;

– balanțele de verificare întocmite periodic;

– situațiile financiare anuale;

– note contabile;

– situația cardurilor bancare

Documentele întocmite pe parcursul efectuării auditului situațiilor financiare la 31.12.2012 , în principal sunt:

– analiza riscurilor;

– tabelele punctelor tari si slabe;

– tematica în detaliu a misiunii de audit;

– programul de audit intern;

– programul interventiei la fata locului;

– liste de verificare structurate pe obiective;

– foi de lucru pentru stabilirea esantioanelor;

– chestionare de control intern;

– teste;

– liste de control;

– fise de identificare si analiză a principalelor probleme constatate – FIAP-uri;

– raportul preliminar de audit intern;

– minutele sedințelor de deschidere, de închidere si de conciliere;

– raportul final de audit intern;

– planul de acțiune si calendarul de implementare a recomandărilor;

– fisa de urmărire a implementărilor recomandărilor.

Directia economică și-a desfășurat activitatea în perioada supusă auditării cu un număr de 8 salariați, din care 2 au posturi de conducere în conformitate cu organigrama, cu atribuțiile de serviciu și cu Regulamentul de organizare și funcționare.

Pentru toți salariații există fișe ale posturilor prin care s-au stabilit atribuțiile de serviciu, relațiile ierarhice de subordonare și relațiile de colaborare dintre diferitele persoane și compartimente.

2. CONSTATĂRI ȘI RECOMANDĂRI

Prezentăm principalele constatări ale auditorului intern, cauzele,consecințele și recomandările formulate, obținute în urma testărilor efectuate și concretizate în FIAP-urile întocmite în etapa de intervente la fața locului, cu scopul eliminării disfuncționalităților semnalate sau a acelora care pot să se ivească în perioada ce urmează.Vom prezenta și previziona evoluția riscurilor existente și posibilitățile de deyvoltare a sistemelor de management și control intern al activităților auditate,în vederea facilitării atingerii obiectivelor prestabilite de către managementul general.

Situațiile financiare anuale întocmite de instituțiile bancare reprezintă instrumente de informare a unităților ierarhic superioare și reprezintă, în același timp , un mijloc de analiză a modului cum instituțiile bancare folosesc resursele în îndeplinirea sarcinilor ce le revin .

APRECIEREA CONTROLULUI INTERN;

Efectuarea controlul intern reprezintă ansamblul politicilor și procedurilor concepute și implementate de către managementul și personalul entității bancare, în vederea furnizării unei asigurari rezonabile pentru: atingerea obiectivelor entității bancare într-un mod economic, eficient și eficace; respectarea regulilor externe și a politicilor și regulilor managementului; protejarea bunurilor și a informațiilor; prevenirea și depistarea fraudelor și greșelilor; calitatea documentelor de contabilitate și producerea în timp util de informații de încredere, referitoare la segmentul financiar și de management.

Conducerea instituției bancare are ca responsabilitate:

– proiectarea, implementarea și menținerea unui control intern relevant pentru întocmirea și prezentarea fidelă a situațiilor financiare care să nu conțină denaturări semnificative, datorate fraudei sau erorii;

– selectarea si aplicarea politicilor contabile adecvate;

– elaborarea unor estimări contabile rezonabile în circumstanțele date.

Existenta de proceduri scrise și formalizate si activitaților de control curente

Auditorul intern a analizat procedurile scrise și formalizate și activităților de control curente din care a rezultat că este funcțional. Totuși, auditorul intern a constatat unele disfunctionalități privind modul implementare a controlului intern, ce vor fi prezentate ulterior.

Se definesc cu claritate sarcinile și atribuțiile Diviziei de carduri , atribuțiile din componența Diviziei de carduri, se verifică dacă fișa postului este completată pentru fiecare salariat al direcției, semnată și datată de luare la cunoștință, precum și avizată de șeful sau ierarhic.

În exercitarea actului de conducere, se urmăresc situațiile conflictuale dintre conducere și personalul aflat in funcții de execuție dacă apar , aspectele de indisciplină individuală (ex: absențe și intarzieri la program, părăsirea locului de muncă – pe perioade mai lungi – pentru probleme personale, etc.) .

În perioada supusă auditării se verifică dacă au fost înregistrate reclamații ale clienților, posesori de carduri, în ce număr și care a fost natura acestora (se va detalia în raportul de audit intern)

Divizia de carduri a răspuns la sesizările înregistrate și în ce a constat natura răspunsurilor (aspectul va fi detaliat în raportul de audit intern, inclusiv al timpului în care a fost transmis răspunsul)

Am procedat la auditarea situațiilor financiare privind cardurile bancare.

Aceste situații financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entității auditate. Responsabilitatea constă în exprimarea unei opinii asupra activității de atragere a cardurilor bancare.

Am efectuat auditul conform Standardelor Internaționale de Audit ale IFAC. Aceste norme presupun ca auditul să fie planificat și executat astfel încât să obținem o asigurare rezonabilă din care să reiasă că nu sunt modificări semnificative în situațiile financiare. Auditul constă în examinarea, pe bază de sondaje, a sumelor și informațiilor conținute în conturile anuale.

Auditul constă, atât în evaluarea principiilor și a metodelor contabile folosite și a estimărilor făcute de către conducerea entității pentru închiderea conturilor anuale, cât și în efectuarea unei examinări a situației financiare . Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre, în urma exercitării misiunii de audit.

După părerea noastră, situațiile financiare supse analizei dau o imagine fidelă atât a patrimoniului la 31 decembrie 2012, cât și a contului de profit și pierdere pentru exercițiul încheiat la această dată și sunt “conforme cu prevederile legale și statutare“.

În vederea efectuarii auditului intern privind cardurile bancare, s-au analizat următoarele aspecte privind:

exploatarea rețelei locale instalate în departament , parametrizarea aplicațiilor instalate pe sisteme pentru a asigura, in condiții optime comunicațiile , controlul rețelei de ATM-uri, controlul rețelei de POS-uri.

utilizarea programelor licențiate, instalate pe sistemele Diviziei de carduri, prin asigurarea modului de lucru pe sisteme, cu respectarea corectitudinii sistemelor

monitorizarea incidentelor și supravegherea tehnică,funcționarea in timp real, a sistemului integrat de procesare carduri;

întocmirea situaților statistice cu privire la incidente și le transmite zilnic către conducerea direcției și, la cerere către alte organe de conducere din banca;

parametrizarea optimă a soft-urilor instalate pe mașinile de personalizat carduri;

corespondența cu standardele tehnice ale siglelor sub care se emit cardurile privind cardurile personalizate;

activitățile tehnice de producție fizică a cardurilor pe baza fișierelor primite de la Serviciul exploatare și producție carduri, in condiții corespunzătoare de calitate;

distribuirea cardurilor personalizate către Serviciul clienți;

indrumarea tehnică necesară pentru funcționarea sistemului integrat de procesare carduri prin identificarea imediată a incidentelor tehnice care apar și iau măsuri de remediere prin indrumarea tehnică a personalului din unitățile bancii , prin furnizorii de servicii;

stabilirea parametrilor de funcționare a ATM-urilor;

corelarea acestora cu cerințele clienților bancii ;

corelarea acestora cu standardele in vigoare;

stabilirea parametrilor de funcționare a POS-urilor;

testarea parametrilor de funcționare a POS-urilor;

corelarea acestora cu cerințele clienților bancii;

corelarea acestora cu standardele in vigoare;

coordonarea activităților tehnice de parametrizare pentru ATM-uri pe baza datelor primite de la unitățile bancii;

coordonarea activității tehnice de instalare pentru ATM-uri pe baza datelor primite de la unitățile bancii;

coordonarea activităților tehnice de parametrizare pentru ATM-uri pe baza

datelor furnizate de Serviciul clienți;

coordonarea activitășii tehnice de instalare pentru ATM-uri pe baza datelor furnizate de Serviciul clienți;

coordonarea activităților tehnice de parametrizare pentru POS-uri pe baza

datelor primite de la unitățile bancii ;

coordonarea activităților tehnice de parametrizare pentru POS-uri pe baza datelor furnizate de Serviciul clienți;

coordonarea activitășii tehnice de instalare pentru POS-uri pe baza datelor furnizate de Serviciul clienți;

supravegherea tehnică, in timp real, a rețelei de ATM-uri;

supravegherea tehnică, in timp real, a rețelei de POS-uri;

Identifică problemele tehnice ce apar;

măsurile de soluționare rapidă, prin intermediul personalului tehnic și de casierie din unitățile bancii;

măsurile de soluționare rapidă, prin intervenția firmelor furnizoare de servicii;

elaborarea procedurilor de exploatare și a normelor tehnice specifice bancii, care să asigure funcționarea in condiții tehnice optime a rețelei de ATM-uri;

elaborarea procedurilor de exploatare și a normelor tehnice specifice bancii, care să asigure funcționarea in condiții tehnice optime a rețelei de POS-uri;

menținerea permanentă a comunicațiilor care fac legătura sistemului integrat de procesare carduri;

depistarea la timp a incidentelor tehnice referitoare la comunicații și iau măsuri de remediere rapidă a lor;

implementarea unei strategii comune de comunicații in unitățile bancii;

rezolvarea impreună cu specialiștii Diviziei de informatică, problemele de comunicații legate de carduri;

instruirea personalului tehnic și de casierie din unitățile bancii privind modul

de: exploatare curentă a rețelelor de ATM-uri, de exploatare curentă a rețelelor de POS-uri , de exploatare curentă a rețelelor de comunicații;

instruirea personalului tehnic și de casierie din unitățile bancii privind modul de remediere a incidentelor tehnice care apar la rețelele de ATM-uri , de POS-uri , de comunicații;

Furnizează, deținătorilor de carduri, informațiile tehnice necesare referitoare la reclamațiile efectuate de deținătorii de carduri;

menținerea legăturii cu furnizorii de echipamente hardware,furnizorii de aplicații software, furnizorii de servicii de comunicație;

derularea de service cu furnizorii de echipamente;

respectarea graficelor de intervenție in automatele bancare;

respectarea graficelor de intervenție in echipamentele de calcul;

calitatea intervențiilor;

facturile prezentate de furnizori pentru serviciile prestate;

aspectele tehnice ale ofertelor ;

calitatea ofertelor;

contractele incheiate cu furnizorii.

CONCLUZII

Echipa de auditori pe baza testărilor i analizelor efectuate evaluează Elaborarea situatiilor financiare la 31.12.2012 conform grilei:

În opinia auditorului, situatiile financiare au fost intocmite de o maniera adecvata in aspectele semnificative, în conformitate Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1752/2005 si modificarile ulterioare.

Intocmirea situatiilor financiare nu a fost precedata de inventarierea tuturor elementelor patrimoniale, astfel incat datele din bilantul contabil anual nu au fost corelate cu datele inregistrate in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a patrimoniului, stabilita pe baza inventarului.

Necunoasterea cu exactitate a situatiei patrimoniului si denaturarea posturilor din bilantul contabil incheiat la 31.12.2011 si a contului de execuție;

Precizăm, faptul că constatările prezentate au la bază probe de audit obtinute pe baza testelor efectuate, consemnate în documentele de lucru întocmite de către auditorul intern si însusite de către factorii de management ai entitătii.

Structura auditată are obligatia să respecte Programul de actiune si Calendarul de implementare a recomandărilor, cu scopul implementării recomandărilor la termenele stabilite si să raporteze auditorului intern, periodic, stadiul implementării acestora.

În urma efectuarii auditului intern privind cardurile bancare, s-a constatat că o problemă cu care se confruntă zilnic departamentul de carduri este găsirea unei rute eficiente pentru alimentarea cu bani a bancomatelor. Pentru rezolvarea acestei probleme trebuie să se aibă în vedere faptul că numărul bancomatelor ce trebuie alimentate și locul lor de amplasare din oraș diferă de la o zi la alta. Actualmente această problemă este rezolvată pe baza bunului simț și a experienței dispecerului.

Utilizarea unor algoritmi exacți sau euristici din sfera Cercetărilor Operaționale ar putea conduce la îmbunătățirea situației în sensul reducerii costurilor și micșorării timpului afectat acestuia.

Legat de această problemă este necesară optimizarea traseului pe care trebuie să-l parcurgă mașinile pentru încărcarea bancomatelor cu bani astfel încât cheltuielile totale să fie minime.

O altă problemă dificilă care a rezultat din auditare și pe care o are de rezolvat direcția de carduri este legată de amplasarea unor bancomate noi în teritoriu. Și în acest caz problema este rezolvată pe baza experienței factorilor decizionali responsabili cu această situație. Utilizarea unor algoritmi multicriteriali din teoria deciziei ar conduce desigur la soluții mai bune și mai eficiente cu costuri mai scăzute.

O a treia problemă rezultată în urma auditării, pe care o putem considera ca un punct slab al activității direcției de carduri, o constituie și diversificarea redusă a tipurilor de carduri. Utilizarea unor carduri specializate pentru lanțuri de mari magazine ar contribui la fluidizarea rezervei monetare deținută de BCR și la atragerea de noi clienți deținători de carduri.

Din analiza,controlul și diagnoza activităților direcției de carduri au rezultat și o serie de puncte forte pe care le oferă cardurile BRD, din care menționăm:

– accesul 24 ore din 24 la orice ATM din țară și din străinătate pentru obținerea de numerar;

– eliminarea riscurilor pe care le presupune deținerea numerarului;

– virarea din contul de card a dobânzii cuvenite pentru depozitele în lei, la termen sau la vedere, asigurând clientului libertatea de a-și retrage dobânda de la orice ATM, fie că aparține altei bănci fie că este un bancomat BRD;

– accesul la sume de bani suplimentare celor de care dispune clientul în momentul efectuării cheltuielilor, prin descoperitul de cont;

– garantarea disponibilităților din contul de card prin „Fondul de garantare a depozitelor”, în limita nivelului stabilit de către acesta;

– banca bonifică o dobândă superioară celei bonificate la conturile curente ale persoanelor fizice.

În prezent, pe piața cardurilor din România, dominante sunt cardurile de debit atât din punct de vedere al utilizatorilor, cât și ca tip de card emis de către bănci.

Toate cardurile de credit existente la ora actuală se adresează în special, persoanelor juridice, dar și persoanelor fizice care dispun de un anumit venit. Dacă în urma analizei de bonitate se aprobă cererea de credit, o persoană fizică poate primi o sumă de până la 6 salarii nete (cazul BRD).

O altă problemă pe care și-o propune să o soluționeze prezentul proiect este legată de amplasarea unor noi bancomate în diferite puncte ale orașului. Amplasarea acestor bancomate trebuie realizată în funcție de o multitudine de criterii, cum ar fi:

• distanța față de cel mai apropiat bancomat;

• apropierea de o instituție centrală, firmă, bancă sau alt agent economic având un număr mare de salariați;

O altă problemă care necesită a fi rezolvată este extinderea sistemului de plată prin carduri la cât mai multe unități comerciale, și emiterea unor carduri specializate care ar oferi clienților marilor magazine anumite facilități, cum ar fi reduceri de prețuri la anumite produse pentru posesorii de astfel de carduri. Acest fapt ar duce pe de-o parte la atragerea de noi clienți și fidelizarea acestora către marile magazine, iar pe de altă parte la beneficii pentru bancă. Încheierea unor convenții privind utilizarea cardurilor specializate ar contribui la o mai bună fluidizare a masei monetare și la creșterea numărului de clienți ai băncii atât persoane fizice, cât și juridice. Magazinul, având cont la o bancă emițătoare de carduri, ar avea, pe de o parte, avantajul că nu ar mai lucra cu o masă monetară atât de mare, iar pe de altă parte, ar atrage mai multi clienți deci și-ar spori veniturile și, în același timp, banca ar atrage o mai mare cantitate de bani.

În ceea ce privește atragerea de noi societăți comerciale care să adere la sistemul de plăți prin carduri se pun o serie de probleme legate de:

– selectarea comercianților;

– evaluarea agenților economici pe bază de bilanț.

Selectarea comerciaților în vederea ofertării serviciului de acceptare la plată a cardurilor.

Tranzacțiile pe baza cardurilor au loc între posesorii acestor instrumente de plată și comercianții care agreează acest sistem de decontare, prin intermediul unor bănci comerciale emitente și acceptatoare de carduri.

Orice agent economic poate fi contactat de către personalul specializat în operațiuni prin carduri din unitățile teritoriale pentru ofertarea serviciului de acceptare la plată a cardurilor dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:

• comercializează mărfuri și/sau servicii de larg interes ce se adresează, în special, clienților persoane fizice potențiali deținători de carduri;

• este poziționat în zone comerciale cu vad, civilizate și ușor accesibile, prezintă un standard ridicat sau cel puțin mediu de prezentare și desfacere a produselor, precum și promptitudine și calitate pentru serviciile prestate;

• este cunoscut în mediul comercial local ca un agent economic serios și nu există informații negative privind activitatea sa anterioară;

• nu a produs băncii pierderi financiare;

• se va pune accent deosebit pe recrutarea agenților economici care operează în lanțuri de unități comerciale.

Se va evita ofertarea serviciilor de acceptare carduri în cazul:

• agenților economici cu activitate exclusiv sezonieră;

• agenților economici situați în zone cunoscute pe plan local pentru rata mai înaltă de criminalitate;

• agenților economici foarte noi, necunoscuți în mediul commercial local (cu excepția cazurilor când fac parte din rețele commercial.

Auditor,

Ec.

CONCLUZII

Odată cu dezvoltarea tehnologiei clienții băncilor au acces la o varietate de servicii bancare electronice astfel încât pot să execute foarte multe tranzacții bancare într-un mod eficient, fără să fie nevoie să se deplaseze la bancă. Deși unii dintre clienți se adresează încă personalului bancar atunci când trebuie să efectueze operațiuni bancare , serviciile bancare electronice precum ATM-urile și POS-urile ănregistrează o creștere semnificativă de la an de an.

În aceste condiții, importanța cardurilor bancare cunoaște o expansiune considerabilă, acestea având un rol important în satisfacerea eficientă a nevoilor financiare ale clienților.

Băncile trebuie să răspundă nevoilor și dorințelor tuturor clienților lor, în special a clienților potențiali, venind cu produse și servicii care să le satisfacă integral nevoile financiar-bancare. Produsul este o componentă importantă a mixului de marketing financiar-bancar. Băncile oferă clienților săi servicii caracterizate prin intangibilitate, produsul fiind elementul care definește aceste servicii,iar clienții își fac o ”imagine materială” asupra serviciului de care beneficiază. Unul dintre cele mai importante produse oferite de către bănci sunt cardurile bancare care cuprind carduri de debit, de credit. Cardul de debit este ceea mai eficientă alternativă la instrumentele de plată clasice, oferind posibilitatea efectuării rapide de operațiuni bancare prin contul curent, precum și o administrare eficientă a resurselor sale bănești. Crearea de noi produse și servicii reprezintă o necesitate pentru dezvoltarea companiei.

Ca urmare a modificărilor survenite în domeniul economico-financiar este necesară introducerea unor produse și servicii noi devinind o condiție esențială pentru a rămâne competitive pe piață. Un produs sau un serviciu lansat pe piață cu succes poate beneficia de o perioadă de exclusivitate, în care nu există competiție. Competiția este o sursă importantă de informații care se pot folosii în politica referitoare la produs. Aceste practici au aplicabilitate și în cazul instituțiilor financiar-bancare, o parte din produsele noi oferite de bancă fiind concepute prin prelucrarea și adaptarea ideilor lansate de către concurenți. Astfel, produsele se diferențiază prin beneficii oferite suplimentar care diferențiază produsele și serviciile acestora. Se utilizează astfel , tot mai mult noțiunea de produs financiar-bancar care include un pachet de produse și servicii complementare. Un produs de acest gen este cardul de debit atașat contului curent. Din punct de vedere al tehnicii bancare , cardul este definit ca fiind ”un instrument de plată electronic , sub forma unei plachete din plastic, imprimată cu informații standardizate, securizate și individualizate, care permit accesul titularului la contul său, efectuarea de plăți sau retragerea de numerar” . Privit din punctul de vedere al marketingului , cardul este elementul care completează serviciul oferit de către bancă clienților săi prin contul curent. 

În practica bancară, există mai multe tipuri de carduri de debit oferite spre utilizare clienților,și au fost prezentate anterior. 

În prezent, băncile au ca obiectiv , diversificarea ofertei de produse și servicii cu dorința de a răspunde nevoilor financiar-bancare ale tuturor categoriilor de persoane din societate. Multe dintre bănci au dezvoltat și lansat produse destinate a trei categorii imortante de clienți : carduri de debit pentru persoanele angajate, carduri de debit pentru pensionari și carduri de debit pentru studenți și elevi.

O altă categorie de carduri o constituie așa-numitele carduri co-branded. Acestea sunt carduri de debit emise de o bancă în colaborare cu un comerciant care are ca scop principal, promovarea produselor sale cu ajutorul instituției bancare. Suprafața cardului cuprinde date cu emblema băncii emitente și cea a comerciantului cu care a fost perfectată colaborarea. O alternativă a acestor tipuri de carduri o constituie cardurile simple sau proprietare, emise doar sub sigla instituției financiar-bancare.

Auditul intern bancar se desfășoară ca o activitate independentă, având ca scop îmbunătățirea activității instituțiilor de credit, prin examinarea obiectivă a modului de administrare a riscurilor, a sistemului de control intern și a proceselor de conducere ale instituțiilor de credit; este necesară furnizarea unei asigurări rezonabile din care să reiasă funcționarea corespunzătoare a instituției și atingerea obiectivelorpropuse de instituția de credit , în scopul formulării unor recomandări de îmbunătățire a activității acestora, prin acordarea de servicii de consultanță entităților auditate.

Din cele de mai sus prezentate ,se poate extrage ceea ce poate fi considerată o definiție completă a auditului, aplicabilă și domeniului bancar : activitatea prestată de către persoane autorizate care examinează obiectiv ansamblul activităților entității economice, cu scopul formulării unei evaluări independente, nepertinentea managementului riscului, a controlului și proceselor de conducere, și oferiră sugestii pentru îmbunătățirea rentabilității operațiunilor, în vederea realizării obiectivelor entității economice.

După cum se poate constata, această definiție înglobează toate trăsăturile auditului, sfera preocupărilor sale, materializarea rezultatelor acestuia, precum și scopul auditului.

În definiția dată mai sus s-a omis c bună știință caracterul “sistematic și disciplinat” al auditului, acesta fiind specific auditului intern, accentuând diferențele față de auditul extern. În opinia unor experți în audit , diferența dintre auditul intern și extern este acela că , auditul extern este realizat de către o firmă specializată, independentă, din afara entității economice, iar cel intern de o structură din cadrul organizației. În zilele noastre, când se vorbește tot mai mult despre externalizarea auditului intern și despre independența auditului intern, acest argument nu poate rezista.

BIBLIOGRAFIE

Propeangă Petre – Auditul financiar, Editura Economică, 1999

Popeangă Petre – Sisteme financiare universitare ,Editura Cartea Universitară , București – 2006

Vasile Dedu – Gestiune și audit bancar, Editura Economică, 2008;

Brezeanu P., Audit și control financiar, Editura A.S.E. București, 2001;

Boulescu Mircea, Auditul financiar: repere normative naționale, Editura Economică, București, 2003;

A. Morariu, E. Țurlea, Auditul financiar-contabil, Editura Economică, București, 2001;

Boulescu Mircea, Ghiță Marcel, Mareș Valerică, Controlul fiscal și auditul financiar-fiscal, C.E.C.C.A.R., București, 2003;

Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Moneda, credit, banci”;

V. Dedu -“Gestiune și audit bancar”, Editura Economică, București, 2003

Ioan Oprea, Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcredo Deva, 1997

Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Operatiuni bancare” – Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

Boldur-Lățescu Gh., Logica decizională și conducerea sistemelor, București, Editura Academiei, 1992;

Nica, V., Capitole speciale ale cercetărilor operaționale, București, Editura ASE, 2001;

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern

Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 30-34 MO 20/02/2004;

Norma B.N.R. nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern al activității băncilor, administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern în cadrul băncilor ;

Norme naționale de audit, București, 1999 ;

Legea bancară nr. 58/1998 modificată prin Legea nr. 357/2002 și Legea nr. 485/2003

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 133/2002, apoi modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 67/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2003 ;

Webografie

https://www.brd.ro/persoane-fizice

https://www.brd.ro/persoane-fizice/carduri

BIBLIOGRAFIE

Propeangă Petre – Auditul financiar, Editura Economică, 1999

Popeangă Petre – Sisteme financiare universitare ,Editura Cartea Universitară , București – 2006

Vasile Dedu – Gestiune și audit bancar, Editura Economică, 2008;

Brezeanu P., Audit și control financiar, Editura A.S.E. București, 2001;

Boulescu Mircea, Auditul financiar: repere normative naționale, Editura Economică, București, 2003;

A. Morariu, E. Țurlea, Auditul financiar-contabil, Editura Economică, București, 2001;

Boulescu Mircea, Ghiță Marcel, Mareș Valerică, Controlul fiscal și auditul financiar-fiscal, C.E.C.C.A.R., București, 2003;

Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Moneda, credit, banci”;

V. Dedu -“Gestiune și audit bancar”, Editura Economică, București, 2003

Ioan Oprea, Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcredo Deva, 1997

Cezar Basno, Nicolae Dardac – “Operatiuni bancare” – Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

Boldur-Lățescu Gh., Logica decizională și conducerea sistemelor, București, Editura Academiei, 1992;

Nica, V., Capitole speciale ale cercetărilor operaționale, București, Editura ASE, 2001;

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern

Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, nr. 30-34 MO 20/02/2004;

Norma B.N.R. nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern al activității băncilor, administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea și desfășurarea activității de audit intern în cadrul băncilor ;

Norme naționale de audit, București, 1999 ;

Legea bancară nr. 58/1998 modificată prin Legea nr. 357/2002 și Legea nr. 485/2003

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 133/2002, apoi modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 67/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2003 ;

Webografie

https://www.brd.ro/persoane-fizice

https://www.brd.ro/persoane-fizice/carduri