Organizarea Politica a Belgiei

=== 188dcb3c3c9e6d55eb1d3882e10c01ccffea8375_410629_1 ===

ORGANIZAREA POLITICĂ A BELGIEI

Cunoscută și ca Regatul Belgiei, țara este monarhie constituțională ereditară, cu structură federativă. Din punct de vedere practice, Belgia este stat federativ în care regulile generale ale federalismului se aplică parțial. Din acest motiv, Belgia este un stat cu un federalism informal. Chiar dacă la crearea sa, în anul 1830, Belgia a fost stat unitar descentralizat, ulterior această structură a cedat sub presiunea unor mișcări de fond puternice cum au fost afirmarea comunităților și regiunilor.

Belgia este o țară din Europa de Vest și unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene, găzduind majoritatea instituțiilor Uniunii, dar și alte instituții internaționale. Belgia ocupă un teritoriu de peste 30000 de kilometri pătrați și o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori. Belgia are un teritoriu dens populat, aproximativ 97% din populație locuind în mediul urban. Densitatea populației este a doua din Europa după Olanda.

Conform unor statistici neoficiale referitoare la utilizarea celor trei limbi oficiale ale statului sau a dialectelor lor, regiunea vorbitoare de limba neerlandeză Flandra este situată în jumătatea nordică a țării, cuprinzând aproximativ 58% din populația țării, în vreme ce regiunea vorbitoare de limba franceză Valonia este situată în jumătatea de sud a țării și cuprinde aproximativ 32% din populația Belgiei. Regiunea limitrofă capitalei Belgiei, Bruxelles, este din punct de vedere al limbii oficial bilingvă, fiind însă majoritar francofonă. Capitala este situată în Regiunea Flandra, însă în imediata apropiere a frontierei cu Regiunea Valonia și cuprinde aproximativ 10% din populația țării. Atât neerlandeza cât și franceza au diferențe minore față de limbile vorbite în Olanda și Franța. Flamanzii folosesc dialecte flamande locale.

Limba valonă este înțeleasă și vorbită de un procent mic din populația Belgiei, în general de unele persoane mai în vârstă. Dialectele acesteia precum și alte dialecte tradiționale valone nu sunt folosite în mod curent în viață publică.

Din punct de vedere geografic Belgia este situată la frontiera Europei germanică și a Europei latină, cele două regiuni geografice ale țării evidențiind puternic acest lucru. Diversitatea lingvistică, precum și numeroasele conflicte politice și culturale asociate zonei capitalei sunt puternic reflectate în istoria politică a țării, precum și în sistemul complex de guvernare al Belgiei.

Diverse națiuni și culturi au ocupat în trecut teritoriul de astăzi al Belgiei, de la celți și români, până la francezi și olandezi. Belgia a fost încorporată în Imperiul Român în timpul domniei lui Cezar din Galia.

Ulterior valurilor migratoare din secolul V, regiunea cunoscută în prezent sub denumirea de Belgia devine centrul Imperiului Carolingian, urmând ca după dezmembrarea Imperiului Carolingian, statele feudale apărute să fie unite treptat în Țările de Jos Burgunde.

Pe durata domniei lui Carol Quintul aceste state ocupau o mare parte din teritoriul actual al Belgiei, Olandei și Luxemburgului. Până în secolul XVIII aceste state se aflau sub dominația spaniolă și apoi habsburgică, urmând ca în anul 1795, să fie încorporate în Prima Republica Franceză. Ulterior, după prăbușirea Imperiului Napoleonian la teritoriul Belgiei și Luxemburgului au fost atașate Regatului Unit al Țărilor de Jos, sub conducerea unui rege olandez.

În anul 1830 izbucnește o revoltă împotriva regimului, având ca și consecință independența Belgiei. Pentru a evita intrarea Belgiei sub dominația Franței, Marile Puteri au decis instaurarea regelui Leopold, provenit dintr-o familie princiară de origine germană.

Astfel, Belgia își impune treptat o politică de neutralitate, însă aceasta nu este respectată de puterile beligerante pe durata celor două războaie mondiale. În anul 1949, în fața noului context politic mondial, Belgia pune capăt politicii de neutralitate, devenind membru fondator al NATO, participant activ în cadrul uniunii economice Benelux și membru fondator al Uniunii Europene.

Din punct de vedere politic Belgia este atât monarhie constitutional, cât și democrație parlamentară. Faptul că țara s-a dezvoltat într-un context istoric particular a făcut că organizarea politică belgiană să fie una foarte complexă. În secolul XIX, elita politică și economică francofonă din Belgia a neglijat populația flamandă, ducând la o amplă mișcare de emancipare a acestora în secolele XIX – XX.

Spre sfârșitul ultimului război mondial comunitățile neerlandofone și francofone tind spre o politică statală cu tendințe evidente de autonomie. Ulterior însă tensiunile intracomunitare au crescut mult, iar unitatea statului a ajuns să fie pusă adesea în discuție. Începând cu anul 1970 au avut loc o serie de reforme instituționale menite să transforme statul unitar într-unul federal cu 3 niveluri de guvernare. În prezent organizarea politică a Belgiei este menită să asigure un compromis, în scopul minimalizării tensiunilor lingvistice, culturale și economice.

Catolicismul a fost un motiv important pentru independența Belgiei, având un rol important în istoria țării, iar instituția regală încă are reputație de a fi catolică. Statul este însă un stat secular, cu o constituție laică ce prevede libertatea religiei. Astfel cultele religioase recunoscute în mod oficial sunt subvenționate de către statul Belgian. În ordinea mărimii subvențiilor acordate, cultele religioase subvenționate de către stat sunt catolicismul, islamismul, protestantismul, urmate de iudaism, ortodoxism și anglicanism.

De mai bine de un sfert de secol are loc în Belgia un amplu proces de transformare politică. Conform noii Constituții, prin acordul de la Saint Michaels, Belgia devine stat federal. Astfel. dintr-un stat unitar descentralizat, Belgia a devenit, pe parcursul unei singure generații politice, un stat federal în toată puterea cuvântului.

Structura statului Belgian:

PUTEREA LEGISLATIVĂ

În Belgia puterea legislativă este exercitată colectiv de Rege, Camera Deputaților și Senat. Șeful statului este Regele, actualmente Regele Phillip, dar acesta are doar prerogative reduse. De altfel, Belgia este unica monarhie din Europa unde regele nu urcă automat pe tron odată cu decesul predecesorului. Noul rege are obligația de a depune un jurământ constituțional, jurământ prin care acesta se angajează la respectarea legilor și la protejarea independenței și asigurarea integrității teritoriale a statului.

Misiunile regelui sunt atât de ordin public, cât și de ordin politic. În Belgia regele reprezintă de fapt simbolul unității, având rolul de a reprezenta statul în relațiile internaționale. În ceea ce privește atribuțiile sale politice, regele are rolul de a desemna primul ministru și reprezintă puterea executiva, delegată însă în practică guvernului.

În Belgia, procedura de formare a guvernului țării demarează odată cu decizia regelui de a numi un Informator, ce are rolul de a pune la curent monarhul cu rezultatul alegerilor și cu partidele politice susceptibile de a forma o coaliție. Regele poate cere informatorului, sau poate numi un formator, ce are atribuții în formarea unei coaliții de guvernare și a programului de guvernare.

Monarhul are totodată puterea să numească în funcție și să destituie din funcție miniștrii, fiind totodată responsabil de aplicarea legilor, poate propune legi și poate conduce relațiile internaționale. În calitate de șef al statului, acesta sancționează și pormulgă legile votate de Parlament. Conform Constituției, Regele are nevoie de co-semnătura Ministrului de resort în absolut toate deciziile luate, deoarece ministrul de resort își asumă astfel răspunderea politică a acțiunilor Regelui.

În vederea exercitării funcției sale, regele are adesea întrevederi cu premierul, cu membrii guvernului și ai parlamentului, precum și cu liderii politici importanți. În cadrul acestor întâlniri monarhul se informează cu privire la deciziile guvernului. Monarhul Belgiei este comandant al Forțelor Armate și are dreptul să numească ofițeri superiori la cererea Ministerului Apărării, cu ajutorul Cabinetului Militar al Casei Regale.

Parlamentul federal are o structură bicamerală, datorată tradiției belgiene, dar și structurii federative a statului. Parlamentul federal belgian este unul bicameral și cuprinde Senatul și Camera Reprezentanților. Senatul are 40 de membri aleși, 21 de reprezentanți ai comunităților, plus 10 membri cooptați. Membrii familiei regale de pe lista de succesiune la tronul Belgiei sunt, conform Constituției, senatori de drept.

Camera Reprezentanților este cameră inferioară, formată din 150 de reprezentanți aleși prin vot proporțional din cele 11 arondismente electorale. Camera Reprezentanților este componenta politică a Parlamentului, care cere, discută și votează majoritatea legilor, precum și a bugetul statului și acordă sau retrage încrederea în guvern.

Senatul Belgian are trei categorii de senatori, astfel întâlnim senatori aleși direct, senatori aleși ai comunităților, precum și senatori cooptați aleși de ceilalți senatori. Copiii Regelui sau descendenții din ramura familiei regale (în cazul decesului regelui) cu drept de succesiune vor fi senatori de drept odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, obținând însă votul deliberativ odată cu împlinirea vârstei de 21 de ani.

Deputații și senatorii sunt aleși pentru mandate cu o durată de patru ani. În anumite cazuri dizolvarea Parlamentului este inevitabilă. Astfel, dizolvarea Parlamentului este automata dacă mandatul a ajuns la termen sau în anumite cazuri particulare cum sunt vacanța tronului sau revizuirea Constituției. Dizolvarea Parlamentului este decisă de către Rege.

Începând cu anul 1970 în Belgia nu mai întâlnim partide politice naționale, deoarece acestea s-au divizat în vederea unei mai bune reprezentări a intereselor politice și culturale ale comunităților. Există însă câteva partide principal în cadrul fiecărei comunități. Aceste partide reprezintă trei grupuri politice de o importanță deosebită:

Liberalismul de dreapta (în Flandra Flamanzii Liberali și Democrați și n Valonia Mișcarea Reformatoare a Belgiei)

Creștinii Democrați Conservatori (Centrul Democrat Umanist și Partidul Flamand Creștin-Democrat)

Social-Democrații de stânga (Partidul Socialist și Partidul Socialist Diferit).

Numeroase partide au reușit de-a lungul anilor să obțină o reprezentativitate semnificativă, astfel că începând cu jumătatea secolului XX numeroase partide au dus campanii pe teme naționaliste, lingvistice sau de mediu.

PUTEREA EXECUTIVĂ

Puterea executivă aparține șefului statului, Regele Phillip, șefului Guvernului (Primul Ministru Charles Michel) și Guvern, format din miniștri numiți în mod formal de către monarh. Procedura de formare a guvernului demarează cu decizia regelui de a numi un Informator, ce pune monarhul la curent cu rezultatul alegerilor.

Monarhul are totodată puterea să numească și să destituie miniștrii, fiind responsabil de aplicarea legilor, poate propune legi și poate conduce relațiile internaționale. Conform Constituției, Regele are nevoie de co-semnătura ministrului de resort în toate deciziile luate, ministrul asumându-și răspunderea politică a acțiunilor Regelui.

În vederea exercitării funcției sale, regele are întrevederi cu premierul, cu membrii guvernului și ai parlamentului, precum și cu liderii politici importanți. În cadrul acestor întâlniri monarhul se informează cu privire la deciziile guvernului.

Primul Ministru este șeful Guvernului, coordonând Consiliul de Miniștri, afiliați la partidul său sau la coaliția de la putere. În prezent Guvernul este format dintr-o coaliție crestin-democrată, liberală și socialistă. În Belgia există un Guvern federal, format din 14 miniștri, dintre care 7 francofoni și 7 neerlandofoni conform Constituției.

Pe lângă Guvernul federal în Belgia mai există și 5 guverne comunitare și regionale:

Guvernul Flamand

Guvernul Valon

Guvernul Comunității franceze

Guvernul Comunității germanofone

Guvernul Regiunii Bruxelles.

Belgia este un stat federal, astfel că puterea executivă trebuie să fie distribuită între Guvernul federal și cele regionale și comunitare. În vederea unei bune guvernări, Guvernul federal păstrează pentru sine autoritatea asupra unor chestiuni commune cum sunt justiția și apărarea, poliția federală, politică monetară și securitatea socială și controlează totodată o mare parte a sistemului finanțelor publice, a sistemului de sănătate, precum și a politicii internaționale.

În responsabilitatea Guvernului federal cade și administrarea Poștei, dar și a Societății de cai ferate, cele mai importante companii naționale deținute de stat. Tot o responsabilitate a Guvernului federal este și onorarea obligațiilor Belgiei în cadrul Uniunii Europene și a Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO).

Fiecare Comunitate și Regiune are o adunare legislativă proprie și un govern propriu. Regiunea Capitalei este în mod oficial bilingvă, astfel că ambele comunități majore din regiunea Capitalei își exersează autoritatea pe teritoriul Capitalei, iar pentru chestiuni comunitare comune a fost instaurată Comisia Comunitară Comună.

În mod clar există diferențe între viziunile comunităților majore, iar acestea se reflectă în mod direct în structura instituțiilor oficiale federale. Astfel Comunitatea și Regiunea au fuzionat în Flandra, spre deosebire de Comunitatea franceză care s-a limitat la delegarea anumitor competențe spre Regiuni. În mod evident federalismul este unul asimetric, deoarece instituții echivalente din Regiuni diferite nu au aceeași putere. Prin urmare apar numeroase conflicte între corpurile instituționale ale structurii federale, care sunt ulteiror rezolvate de Curtea Constituțională.

1.3. PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ

Organizarea instanțelor judecătorești belgiene este stabilită la nivel federal. Astfel, Constituția instituie trei puteri în stat, după cum urmează:

puterea legislativă

puterea executivă

puterea judecătorească

Puterea judecătorească este exercitată în conformitate cu prevederile constituționale de către instanțe de judecată independente, care își desfășoară activitatea lor în paralel cu celelalte două puteri constituționale. Judecătorii au rolul de a judeca anumite cazuri și de a aplica dreptul prin pronunțarea de hotărâri judecătorești în litigii civile, dar și de a aplica dreptul penal în condițiile săvârșirii unor infracțiuni.

Litigiile referitoare la lezarea drepturilor civile sunt exclusiv de competența instanțelor judecătorești, iar litigiile referitoare la lezarea unor drepturi politice sunt de competența instanțelor judecătorești, cu excepția unor cazuri prevăzute de legile în vigoare.

Ședințele instanțelor de judecată sunt ședințe publice, exceptând însă cazurile în care publicitatea acestora aduce atingere ordinii publice sau bunelor moravuri, caz în care instanțele judecătorești hotărăsc acest lucru. În baza acestui principiu de funcționare, ședințele instanțelor de judecată permit asigurarea transparenței justiției în Belgia.

Orice hotărâre a instanțelor de judecată este motivată și pronunțată în cadrul ședințelor publice, iar obligația motivării respectivei hotărâri implică răspunsul clar al instanței judecătorești la motivele de fapt și de drept ce au fost invocate în concluziile părților implicate. Motivația instanței judecătorești trebuie să fie completă, clară și adecvată, iar obligația motivării hotărârilor judecătorești reprezintă o garanție pentru cetățeni împotriva arbitrariului judecătorilor, permițând introducerea unei căi de atac.

Independența judecătorilor în exercitarea competențelor și independența procurorilor în derularea investigațiilor sunt prevăzute în Constituție, iar principiul independenței judecătorilor și procurorilor nu aduce atingere dreptului pe care îl are ministrul de resort în ordonarea începerii urmăririi penale.

Constituția belgiană prevede faptul că judecătorii de pace și cei ai instanțelor judecătorești, precum și consilierii instanțelor superioare și consilierii Curții Supreme de Justiție sunt numiți de rege.

Conform Consituției, judecătorii numiți au mandat pe viață. Cu toate acestea se pensionează la vârsta stabilită de lege și primesc pensie. Un judecător numit nu mai poate fi ulterior înlăturat sau suspendat din acea funcție. Se poate face însă mutarea judecătorului, cu condiția ca acesta să fie numit pe un post nou și să existe consimțământul exprimat al acestuia.

Teritorial, Belgia cuprinde cinci zone judiciare, circumscripții teritoriale ale celor cinci curți de apel: Bruxelles, Mons, Liège, Anvers și Gand. Circumscripțiile teritoriale sunt la rândul lor împărțite în arondismente, deținând fiecare câte un tribunal de primă instanță.

Pe tot teritoriul Belgiei există 12 arondismente judiciare. Arondismentul Bruxelles-ului are două tribunale de primă instanță, un tribunal francofon și un tribunal neerlandofon. În cadrul arondismentelor există și 9 tribunale de dreptul muncii și 9 comerciale.

Arondismentele judiciare sunt împărțite în cantoane care au fiecare câte o judecătorie de pace. Pe tot teritoriul Belgiei există 187 de cantoane judiciare, iar fiecare din cele zece provincii ale țării și arondismentul regiunii capitalei dispun de câte o curte cu jurați, care nu este o instanță permanentă, întrunindu-se doar dacă există acuzați ce trebuie să apară în fața curții.

În funcție de gravitatea și natura infracțiunii se stabilește tipul de instanță care va judeca o anumită cauză. Se tine cont și de natura litigiului, dar și de sumele implicate. Uneori natura litigiului determină stabilirea instanței judecătorești competente pentru judecarea cauzei. Spre exemplu, judecătorul de pace soluționează litigiile referitoare la neînțelegeri între vecini. Tribunalul de primă instanță are competențe în litigii referitoare la neînțelegerile între soți și divorțuri.

Alteori criteriul hotărâtor în alegerea instanței judecătorești este calitatea părților. De regulă litigiile comerciale sau litigiile între societăți comerciale sunt majoritatea judecate de către tribunalul comercial.

După stabilirea instanței competente într-un anumit litigiu se stabilește locul unde se va judeca respectivul litigiu. În litigiile civile, acțiunea este de regulă introdusă la instanța de la domiciliul pârâtului sau la instanța din localitatea în care trebuia să fie executată respectiva obligație. În litigiile penale au competență tribunalul din localitatea unde s-a săvârșit infracțiunea, tribunalul din localitatea de domiciliu a suspectului sau tribunalul din localitatea unde se găsește suspectul. În cazul litigiilor comerciale are competență tribunalul din localitatea în care societatea comercială își are sediul principal sau punctul de lucru.

Comunitățile și Regiunile au propriile adunări legislative și propriile guverne. Deoarece Regiunea Bruxelles este bilingvă, ambele Comunități își exercită autoritatea pe teritoriul capitalei, iar pentru chestiuni comunitare comune funcționează Comisia Comunitară Comună.

Viziunile diferite ale Comunităților majore se reflect puternic în structura instituțiilor. În Flandra Comunitatea și Regiunea au fuzionat, însă Comunitatea franceză a ales să transfere doar unele competențe către Regiuni.

Sistemul administrativ belgian este unul asimetric, deoarece instituții echivalente din Regiuni diferite nu au aceleași puteri. Deoarece apar conflicte între corpurile structurii federale, rezolvarea acestora este de competența Curții Constituționale.

Comunitățile și Regiunea Capitalei sunt divizate în comune. Exceptând comunele din Regiunea Capitalei (bilingve), comunele din Comunități au ca limbă oficială limba comunității de care comuna aparține. Unele sunt comune cu facilități, în care unele servicii publice sunt oferite și în altă limba decât cea oficială. Din punct de vedere a organizării teritoriale a tribunalelor, comunele sunt grupate pe arondismente.

Comunitățile își exercită autoritatea într-un teritoriu definit de bariere lingvistice. La început comunitățile aveau doar competențe lingvistice, însă treptat li s-au transferate și alte tipuri de competențe (sănătate, asistență socială, etc.).

Regiunile își exercită autoritatea în unele chestiuni teritoriale cum sunt economia, agricultură, transporturile, gestionarea mediului și conservarea naturii, precum și planificarea teritorială. Regiunile supraveghează îndeaproape provinciile și comunele, dar și companiile intercomunale de utilități.

BIBLIOGRAFIE

Cristian Ionescu, Drept constituțional comparat, Editura C.H. Beck, 2008.

Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice, Ed. a VI-a, Editura Actami, București, 1994.

Marc Lejeune, Introduction au droit et aux institutions de la Belgique fédérale, Editura La Charte, Belgia, 2000.

Victor Duculescu, Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constituțional comparat, Editura Lumina Lex, București, 2002.