Organizarea p oliției politic e în regimul comunist român [613995]

1
Organizarea p oliției politic e în regimul comunist român
începând cu 1978

Student: [anonimizat]: Muraru Andrei
Materie: Totalitarism și Stat în Europa

Un moment semnificativ în istoria comunismului din România, care a influențat
ulterior modul de raportare a conducerii regimului la instituția Securității și la organizarea
și sarci nile acesteia a fost, în 1978, defectarea generalului Ion Mihai Pacepa. La acel
moment, acesta era șef adjunct al Departamentului de Informații Externe și consilier
personal al lui Nicolae Ceaușescu. Pacepa a cerut azil politic Statelor Unite, unde și -a
desfășurat activitatea în numele comunității de informații americane, în sprijinul
operațiilor împotriva blocului sovietic. Generalul a furnizat informații despre regimul din
România și activitatea Securității, afectând profund negativ, prin dezvăluirile făc ute,
imaginea inte rnațională și credibilitatea dictatorului Nicolae Ceaușescu. Un articol
publicat în anul 1988, în „The American Spectator”, rezumă consecințele defectării lui
Pacepa astfel: „Trecerea sa de la Est la Vest a fost un eveniment istoric, căci atât de atent
a fost pregătită, și atât de amănunțită a fost cunoașterea sa despre structura, metodele,
obiectivele și operațiunile serviciului secret al lui Ceaușescu ”.1 Această vulnerabilizare a
regimului și a instituției Securității a creat, pentru con ducerea de la București, imperativul
de a adopta măsuri care să asigure o reziliență în viitor față de astfel de provocări. Una
dintre aceste măsuri a fost decretul nr.121 din 1978 privind organizarea și funcționarea
Ministerului de Interne.

1 Michael Ledeen, Red Horizons – Chronicles of a Communist Spy Chief , 1988, disponibil la
https://www.unz.com/print/AmSpectator -1988apr –
00047?__cf_chl_jschl_tk__=95bb3fb831c71a2fe91f9 378961495628c6230a4 -1593282424 -0-
AZiDvWtsseTwmgHMKG5UHVZB9Dfttpvm2OLDMWOxVp5uaNdOWwgymnDb6c2 –
ir9Bpw8NcNtk3oahcWUGEQDCPxgFBg6rAWN1PzfET –
Fmlk5pWb568qZWh9XDdCBs8kV58p8qAA7PGN2y3rrLTRub -PpSST6Whr562lHjXvwx6ER –
eHWPd8I4VioLWrl3opLGfm9_GVZWtzvGpdx3mdvXBLx3laMrAcr o4pgFlx9gidI -JpbmIB9TtJWIxNLPXbVL9NO_ –
RToTbejWcDufu6W1VvoMkr9m3yxnKmIPI9XXbbyXV1cA7SHOkmRvMWrmzwIlA (accesat la 25.06.2020)

2
Astfel, î n contextul exacerbării cultului personalității dictatorului și al defec tării
generalului Ion Mihai Pacepa, în anul 1978, Nicolae Ceaușescu a inițiat o politică de
revizuire și reformare a instituției Securității, în sensul stabilirii unei s ubordonări a
acest eia, instituirii unui control politico -ideologic total și gestionării elementelor ostile
provenite atât din interior, cât și din exterior. Astfel, într -o societate consemnată de
istorici drept „neostalinistă” , nivelul de trai scăzut și represiunea politică din partea
regimului comunist împotriva populației sunt accentuate de inițiativele liderului de a
transforma Securitatea într -o instituție im placabilă, aservită interesului de a institui un
monopol ideologic.
Apar astfel , în 1978, modificări semnificative în modul de funcționare și structura
organizatorică a Ministerului de Interne, în cadrul căreia funcționa Securitatea. De altfel,
decretul din 1978 este ulti mul de acest tip – conținând reglementări referitoare la structura
și funcționarea Securității -, dat fiind că, până în 1989, cu unele mici excepții, nu mai sunt
făcute schimbări de amploare în ceea ce privește organizarea Departamentului Securității
de Statului.
Astfel, în primăvara anului 1978, Consiliul Securității Statului, ca organ
deliberativ și de conducere al Departamentul Securității Statului (DSS) a fost desființat.
Prin Decretul Consiliului de Stat, nr.121, din 3 aprilie 1978, DSS devenea o instituție
distinctă în cadrul Ministerului de Interne, având ca principală sarcină de a „răspunde de
modul în care se aplică politica partidului și statului în domeniul apărării securității
statului”. Prin această prevedere, DSS a deven it o instituție subord onată direct
Președintelui României și secretarului general al PCR, Nicolae Ceaușescu.
Responsabilit ățile precizate în decret stabilea faptul că Departamentul Securității
Statului trebuia să coordoneze, să îndrume și să verifice activitățile din domeniul
securității desfășurate de structurile subordonate în mod direct. D.S.S. era responsabil,
pentru acți unile desfășurate, în fașa Consiliului de Conducere a Ministerului de Interne,
Biroului Executiv și ministrului de Interne.
Ca principale misiuni, noul act normativ stabilea pentru DSS următoarele:
– „organizează și desfășoară activitatea de apărare a sec urității statului în scopul
prevenirii, descoperirii și lichidării acțiunilor serviciilor de spionaj străine și agenturilor

3
acestora, precum și ale organizațiilor, cercurilor și persoanelor din străinătate, întreprinse
împotriva suveranității, independențe i și integrității statului român 
– organizează activitatea de informații externe pentru cunoașterea și contracararea
planurilor și acțiunilor ostile statului român 
– acționează pentru contracararea și neutralizarea activităților cu caracter fascist,
naționalist -ireden tist și de propagandă îndreptată împotriva socialismului 
– acționează pentru cunoașterea, prevenirea și lichidarea oricăror fapte de natură
să submineze economia națională și să aducă atingere securității statului 
– asigură securitatea cond ucerii partidului și statului, precum și a conducătorilor
de partide și de state străini pe timpul preze nței acestora în Republica Socialistă
România
– organizează activitatea de prevenire, descoperire, neutralizare și lichidare a
acțiunilor teroriste pe teritoriul Republicii Socialiste România în cooperare cu alte
ministere, instituții și organizații socialiste 
– ia măsuri pentru apărarea secretului de stat în cadrul organizațiilor socialiste și
verifică, potrivit legii, modul de aplicare a dispozițiilo r legale
– organizează și desfășoar ă activitatea de contrainformații, în scopul prevenirii,
descoperirii și lichidării acțiunilor serviciilor de spionaj străine și oricăror alte acțiuni
îndreptate împotriva capacității de apărare a țării și a forțelor arm ate ale Republicii
Socialiste România 
– organizează și desfășoar ă activitatea de comunicații guvernamentale, precum și
de contrainformații radio pe teritoriul Republicii Socialiste România 
– organizează și execută, potrivit legii, activitatea de urmări re penală a
infracțiunilor date în competența securității statului 
– organizează, potrivit legii, colectarea, transportul și distribuirea corespondenței
secrete
– realizează informarea cetățenilor în legătură cu cazurile de infracțiuni și alte
fapte care privesc securitatea statului și asigură pregătirea contrainformativă a
populației”2.

2 „Buletinul Oficial”, nr. 29 din 8 aprilie 1978.

4
Astfel, asemănător perioadei anterioare, Securitatea avea în principal rolul de a
proteja statul față de orice demersuri „ostile ”. Acest rol de apărare se referea la ierarhia
partidului și cea de stat, organizarea socială și populație . Vizarea apăr ării patrimoniului
național, reducerea consecințelor dezastrelor naturale și conștientizarea de către populație
a unor aspecte contra -informative reprezentau de asemenea elemente de noutate în
privința sarcinilor Securității. De asemenea, ansamblul acestor sarcini ridicau necesitatea
unei coordonări mai eficiente cu Ministerul de Interne și alte instituții.
Prin elemente „ostile și reacționare”, actul normativ înțelegea ac ele persoane care
făcuseră parte din „fostele partide burghezo -moșierești” din perioada interbelică și
„persoanele condamnate anterior pentru crime împotriva securității statului”, ca și cele
care foloseau masca religiei pentru a înființa noi secte, a inci ta elementele băștinașe la
fapte anarhice sau pentru a invoca false probleme de natură religioasă ca pretext pentru
implicarea în afacerile interne ale țării”.
Printre principalele fapte care puteau aduce atingere securității statului erau
prevăzute: „trec erea ilegală a frontierei” și „rămânerea ilegală în străinătate”. DSS -ului îi
revenea astfel sarcina de a identifica persoanele susceptibile de a rămâne în străinătate și
de a le îm piedica să facă acest lucru .
Noua organigramă din 1978 păstra împărțirea în direcții centrale și securități
județene. Direcționarea și verificarea activităților întreprinse de unitățile județene și cele
centrale erau obiective ale conducerii Departamentului Securității Statului. Aceste sarcini
erau realizate în funcție de o serie de planuri generale de acțiune , care defineau liniile
generale ale activității de ofițer al Securității. Un exemplu relevant pentru aceste linii
directoare sunt cele 3 puncte conținute în planul general din 1989, care prezintă aspecte
stabilite prin decre tul din 1978:
1. Consolidarea posibilităților de cunoaștere, anticipare și acțiune în sensul
contracarării oricăror acțiuni în stare să afecteze integritatea, independența,
securitatea și suveranitatea națională
2. Protejarea securității comandantului suprem și îndeplinirea într -un mod
ireproșabil a misiunilor a căror importanță este considerată excepțională

5
3. Cunoașterea, anticiparea, contracararea și eliminarea activităților realizate de
grupuri reacționare și naționalist -iredentiste și fasciste din afara țării.3
Planurile de măsuri și modalitățile de dobândire a informațiilor erau aspecte
esențiale de reper în ceea ce privește activitatea direcțiilor Securității, acestea fiind
abordate și completate periodic.
Prin Decretul 121 din 1978 s -a înființat Inspectoratu l de Securitate al
Municipiului București (ISMB). Conform unei metodologii interne, acesta era structurat
pe servicii și birouri, iar problematica dată în competență corespundea profilurilor
unităților informative centrale. În această situație s -a purces l a o redistribuire de sarcini.
ISMB a preluat informativ, de la direcțiile centrale, instituțiile de învățământ, uzinele și
întreprinderile din Capitală. La rândul lor, direcțiile centrale continuau să desfășoare
activitate informativă pe raza Capitalei doa r asupra ministerelor, altor organe de stat
centrale și instituțiilor de importanță națională. Ulterior, ISMB a suferit unele modificări
organizatorice. S -au dezvoltat compartimentele  contrainformații economice (ca urmare a
lărgirii problematicii din comp etență, în contextul luării unor măsuri de prevenire a unor
evenimente deosebite din întreprinderi)  contrainformații în domeniul apărării secretului
de stat depistarea intențiilor de trecere frauduloasă a frontierei  filaj și investigații 
securitate și gardă (asigurarea traseelor pe care circulau demnitarii, în special secretarul
general al partidului). La sfâr șitul anului 1989, efectivele ISMB erau de 510 ofițeri, 4
maiștri militari, 45 subofițeri și 22 angajați civili4.
În iulie 1988, Comandamentul pen tru Tehnica Operativă (CTOT) s -a desființat,
efectivele fiind redistribuite unităților componente, care, devenind independente, au
preluat și atribuțiile șefului Comandamentului, iar unitățile s -au subordonat direct
conducerii DSS (de activitatea acestora răspundea un membru al Biroului Executiv).
Alte modificări importante s -au făcut în activitatea de evidență, sinteză, prelucrare
automată a datelor și arhivă. Centrul de Informatică și Documentare (CID) a fost
reorganizat în 1978, iar în baza Ordinului nr. D/00143 din decembrie 1980 a intrat în
vigoare Regulamentul privind organizarea și funcționarea acestei unități, căreia îi
reveneau următoarele atribuții  „asigură funcționarea și perfecționarea sistemului

3 Informație disponibilă la: http://www.cnsas.ro/documente/publicatii/Securitatea%20vol.%20I.pdf (accesat
la 25.06.2020)
4 Idem

6
informațional de securitate, prin concentrarea da telor și informațiilor de interes operativ
referitoare la apărarea securității statului, prelucrarea automată și manuală a datelor și
informațiilor obținute în procesul munc ii de unitățile i nformativ -operative și a
documentelor de arhivă operativă de secur itate”5. În perioada 1978 -1989, evidențele de
securitate au funcționat în baza Ordinului ministrului de Interne nr. 001050, din 25 mai
1977, prin care au fost aprobate „Instrucțiu nile privind organizarea și funcționarea
evidențelor de securitate”6. Acestea cuprindeau  cartoteca generală documentară –
constituită ca evidență manuală, organizată pe bază de fișe - bazele de date despre
persoanele care se aflau „în atenția” organelor de securitate  evidențele de pașapoarte 
fondurile arhivistice. În ceea ce pr ivește „mozaicul informațional”, sau după terminologia
folosită de organele Securității românești, „baza de date”, noile instrucțiuni făceau
referire la următoarele categorii de persoane 
– „aflate în urmărire informativă, asupra cărora se continuă supravegh erea
informativă în cadrul dosarului de obiectiv -problemă, aflate în urmărire penală ori au
făcut obiectul unor asemenea activități 
– aflate în rețeaua informativă sau care au făcut parte din această categorie 
– cu antecedente politice reacționare 
– condamnat e pentru infracțiuni care au fost sau sunt de competența
organelor de cercetare ale securității 
– asupra cărora au fost întreprinse măsuri de prevenire (destrămarea unor
anturaje, avertizarea, punerea în dezbatere publică, întreruperea șederii în țară, decl ararea
ca persoană indezirabilă etc.) 
– care au călătorit în interes de serviciu sau personal în străinătate și au
refuzat să se înapoieze în țară la expirarea vizei 
– care au trecut sau care au încercat să treacă fraudulos frontiera 
– care au cerut aprobarea de a pleca definitiv din țară 
– care au solicitat căsătoria cu străini 

5 Informație disponibilă la: http://www.cnsas.ro/documente/publicatii/Securitatea%20vol.%20I.pdf (accesat
la 25.06.2020)
6 Acest ordin a fost publicat integral de Marius Oprea în „România liberă”, 10 decembrie 2001, p.3.

7
– cetățeni străini care au vizitat reprezentanțele străine din R.S.România în
afara cadr ului oficial și aceia care întrețin legături neoficiale cu străini, dacă după
verificarea temeinică a informațiilor rezultă date de interes operativ 
– străinii stabiliți în R.S.România 
– alte persoane cunoscute cu interes operativ în fondurile arhivistice și de
securitate”7. Am reprodus integral acest fragment din noile instrucțiuni privind
evidențele, întrucât ne dezvăluie întreaga problematică aflată în atenția organelor de
securitate până în decembrie 1989 când au fost desființate.
Și pentru că tradiția românească spune că „la legi noi oameni noi”, la 14 mai
1978 a fost numit în funcția de șef al DSS, Tudor Postelnicu, fost prim -secretar la județul
Buzău. A rămas în această funcție până în octombrie 1987, când a fost numit ministru de
Interne. Deci un activist de partid numit șef într -un domeniu special. Și cum subordonații
erau în proporție de peste 90% membri ai Partidului Comunist, noul șef s -a gândit să vină
cu ceva original, schimbându -le statutul. Din acest moment mai toate instrucțiunile și
metodologiilor elaborate ulterior au preluat noua viziune, care mai mult irita decât
mobiliza, potrivit căreia „lucrătorul de Securitate este un activist de partid într -un
domeniu special”. Iritarea, dar și stupefacția s -au produs din momentul în care Nicolae
Ceaușescu, probabil într-unul din momentele sale de „inspirație” când î și dovedea „geniul
creator”, i -a definit pe activiștii de partid: „revoluționari de profesie”. Coroborând cele
două enunțuri, însemna că lucrătorii de Securitate deveniseră peste noapte, nici mai mult
nici mai puțin decât „revoluționari de profesie într -un domeniu special”. Evident că
nimeni și nimic nu mai era de înțeles, i ar prin aberația teoretică se de pășeau și cele mai
teribile viziuni ale anilor '50.
În esență se poate spune că în primăvara lui 1978 , pe fondul deteriorării nivelului
de trai al românilor, ca urmare a unei politici economice neperformante, conducerea de la
București nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să restructureze „aparatul de
securitate” pentru a -l face mai eficient în lupta cu elem entele ostile din interior și
exterior. Practic este o revenire la concepția anilor ’50, cu deosebirea că „dușmanul de
clasă” este denumit acum „elem ent ostil”, iar Securitatea din „spada și scutul revoluției
comuniste” devine o instituție a „revol uționarilor de profesie într -un domeniu special”.

7 Ibidem.

8
Reînvie astfel, obsesia luptei cu trecutul, numai că de data aceasta pe lângă reacționarii
din fostele partide burghezo -moșierești se adaugă un element nou, și anume cei care se
săturaseră de comunism și intenționau să se stabilească în străinătate. Din nefericire
pentru regim, numărul cetățenilor români care doreau să emigreze a crescut de la an la an,
la fel și „vânătoarea” exercitată asupra lor de către instituția Securității. În legătură cu
acest ultim a spect, regimul de la București s -a pus singur într -o situație de penibilitate
față de documentele semnate la Helsinki, în 1975, prin încălcarea flagrantă a drepturilor
omului, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie și convingeri. Mai mult, t rebuie
spus că nici aberantele metodologii care orientau munca de securitate din anii ’50 nu
puseseră în centrul activității „apărarea secretarului general al partidului” și „ducerea la
îndeplinire a indicațiilor sale”. Oricum, pentru a pune în practică as tfel de prevederi
normative, instituția Securității trebuia să -și organizeze activitatea de așa natură încât să
poată efectua o supraveghere totală a populației.
Semnificativ în acest sens este noua organigramă a Direcției I informații interne și
atribuții le fixate de noul cadru legislativ: Serviciul 1, supravegherea foștilor membri ai
partidelor istorice, a foștilor condamnați pentru infracțiuni la adresa securității statului și
membrii organizațiilor subversive; Serviciul 2, mino ritățile etnice, îndeosebi maghiari,
germani și evrei; Serviciul 3, disidenții și frontieriștii; Serviciul 4, disidența religioasă;
Serviciul 5, acțiunile cu caracter subversiv în domeniul artei și culturii; Serviciul 6,
acțiunile subversive în învățământ, sport, justiție, cercetar e, inclusiv studenții străini aflați
la studii în România; Serviciul 7, analiza, sinteza și valorificarea informațiilor8. Fiecare
dintre acestea avea un corespondent în teritoriu în cadrul secțiilor județene de securitate,
precum și în cadrul Securității M unicipiului București. Pe întreaga Securitate numărul
ofițerilor, subofițerilor, maiștrilor militari și personalului civil încadrați în aceste structuri
se ridica în 1989 la aproximativ 1500.
Simțind că mediul sătesc ar fi putut scăpa de „ochii și urechile ” vigilente ale
poliției politice, prin Ordinul ministrului de Interne, nr. D/00140, din 1 august 1981,
Direcția I a primit prerogative specifice pentru „organizarea și desfășurarea muncii
informativ -operative în mediul rural”9, ceea ce urma să se realizez e cu sprijinul

8 Jacqes Baud, Encyclopedie du renseignement et des services secrets , Paris, Ed. Lavauzelle, 1998, p.512.
9 Idem

9
lucrătorilor posturilor de Miliție comunale. Ofițerii de securitate, care aveau în
răspundere comunele, se deplasau pe raza acestora, cel puțin o dată pe lună sau ori de
câte ori situația operativă o impunea. Pentru realizarea sarcinilor de securitate „la
parametri de maximă eficiență”, subofițerii de Miliție din comune și ajutorii acestora
beneficiau de o instruire specială prin cursuri periodice organizate de DSS. Controlul
asupra modului cum șefii posturilor de miliție comunale asigurau „s upravegherea
informativă în rândul persoanelor din mediul de responsabilitate” se realiza de către șefii
Securităților județene, locțiitorii lor și șefii compartimentelor informativ -operative.
Într-o lucrare memorialistică, fostul șe f al Direcției I, colon elul dr. Gheorghe
Rațiu, de și a recunoscut că sarcinile fixate prin lege și actele normative interne, indicau
misiuni specifice de poliție politică, a ținut să precizeze că, totu și „nu s -au făcut abuzuri”.
Pe baza informațiilor furnizate de Direcția I „nu au fost condamnați oameni nevinovați,
ca în perioada 1948 -1960”, și că împotriva celor cu „manifestări dușmănoase se luau doar
măsuri de prevenire”, adică influențarea, în sensul de descurajare, atenționarea, punerea
în dezbaterea publică etc. Acela și memo rialist a atras atenția și asupra unui aspect mai
sensibil din activitatea Direcției pe care a condus -o: „Dacă Biserica Ortodoxă și toate
celelalte culte ce au funcționat legal în România în anii regimului totalitar sunt astăzi [în
1997 – n.n.] ceea ce sun t și reprezintă ceea ce reprezintă pentru conștiința spirituală a
oamenilor, aceasta se datorează și faptului că pe baza informațiilor primite, Securitatea a
putut să informeze organele competente să intervină pentru ca în țară să nu pătrundă
curente așa -zis «religioase», dar care, în realitate sunt profund dăunătoare moralei
creștine”10. De aici ar rezulta că înainte de 1989, prin organele sale abilitate, Securitatea a
controlat structura confesională a populației României din două motive: 1) menținerea
supremației Bisericii Ortodoxe ca leagăn al ființei naționale; 2) împiedicarea sau
contracararea unor acțiuni de misionariat și prozelitism ale unor secte ori culte, ale căror
acțiuni erau contrare ordinii de drept și aduceau atingere moralei creștine tradiți onale a
poporului român11.
Nu încape îndoială că în 1989 ofițerii de securitate erau de o cu totul altă factură
și de altă calitate față de cei din anii ’50 și că fiecare avea „propriul discernământ”, așa

10 Col. ( r.) dr. Gh. Rațiu, op. cit., p. 106 -107.
11 George Dora, Sectele religioase amenință Biserica Ortodoxă Română, în „Alerta”, 22 iunie 2000, p. 9.

10
cum le cerea de -altfel și regulamentele interne. Ace st aspect poate fi urmărit și din felul
cum înțelegeau să se achite de sarcinile politice ca „revoluționari de profesie într -un
domeniu special”. În fiecare unitate de securitate exista o organizație de partid care
strângea cotizațiile me mbrilor PCR, organ iza lunar învățământul politico -ideologic și
pregătea materialele ședințelor lunare ale organizației de bază. Ofițerii cu funcții în
birourile organizațiilor de partid, ca și cei din comitetul de partid al unității, nu erau
scutiți de sarcinile profesional e („adică sco și din producție”) pentru activitatea politică
desfășurată. Teoretic, activitatea politică trebuia desfășurată în afara orelor de program.
Practic însă, având în vedere „prețioasele indicații ale secretarului general al partidului”,
ca institu ția Securității „să lucreze în foc continuu”, o asemenea prevedere era imposibil
de respectat. Ofițerii erau obligați adesea să întrerupă activitatea profesională pentru a
participa la ședințele de partid, lungi și obosito are, sau la învățământul de partid , unde se
prelucrau documentele de partid, mai precis cuvântările secretarului general al partidului,
a căror stereotipie mai mult tracasa asistența decât să trezească interesul. Era practic
aceea și atmosferă de penibilitate și inutilitate care se manifest a în mai toate domeniile, cu
precizarea că pentru ofițerii de securitate, mai ales din Direcția I, care cunoșteau prea
bine realitatea, stresul și inhibiția presau mult mai mult. Din acest punct de vedere îl
înțelegem pe colonelul dr. Gheorghe Rațiu care s punea că în ultimii ani ai regimului
majoritatea ofițeri lor de securitate „mai mult mimau încadrarea în epocă” de cât să se fi
implicat efectiv și cu responsabilitate profesională în rezolvarea sarcinilor de serviciu. De
aici probabil și paradoxul în legăt ură cu soarta colonelului Rațiu. Ca șef al poliției
politice, care a avut în responsabilitate problema disidenților, colonelul Rațiu a fost
printre puținii șefi de unități centrale din DSS nearestat sau cărora nu li s -a intentat vreun
proces, după evenimen tele din decembrie 1989, ceea ce înseamnă că sub aspectul
metodelor represive și a ilegalităț ilor nu i s -a putut imputa ceva.
În concluzie, se poate afirma că, începând cu prevederile decretului nr.121 din
aprilie 1978, s -au consolidat capacitățile Securit ății de represiune politică și de aservire a
intereselor lui Nicolae Ceaușescu de a rămâne la putere și de a consolida regimul
comunist. D upă cum se poate observa ușor din mențiunile anterioare, gama de
responsabilități și aria de acțiune a Departamentului Securității de Stat erau vaste, astfel
încât acestea au permis și justificat afirmarea a numeroase abuzuri , ilustrate, în principal,

11
prin înăbușirea cu violență a oricăror acțiuni disidente în raport cu regim ul. Securitatea a
devenit, după 1978 -1979, o fo rță ce își impunea puterea și îndeplinea ordinele superioare
cu lipsă de discernământ politic, orice nemulțumire manifestată sau orice rezistență față
de aspectele negative ale regimului din România fiind reprimate într -un mod brutal.
Așadar, instrumentul de menținere a „orânduirii socialiste” nu a fost, așa cum s -ar crede,
PCR, partidul -unic în stat, ci Securitatea.