Organizarea Militara In Epoca Regalitatii

Inceputurile Romei , ca oras ,cat si dezvoltarea sa pana la instaurarea Republicii , sunt in mare parte invaluite in legende , si evenimente istorice greu de verificat datorita lipsei de izvoare istorice contemporane acelor vremuri.

Situata pe traditionalele “7 coline” ,Roma nu reprezenta mai mult decat un sat dezvoltat in timp ce grecii si persii construiau imperii si puneau bazele civilizatiilor pe care Roma le va emula mai tarziu.

Influenta greceasca se va simti inca de la inceput , datorita coloniilor grecesti din Sudul Peninsulei Italice cunoscut atunci drept Magna Grecia ( “Grecia Mare” ) , prin intermediul etruscilor , romanii adoptand si ei stilul de lupta grecesc.

Hoplitul devenea astfel modelul soldatului de baza , din perioada regalitatii romane , formatia de lupta fiind cunoscuta drept “falanga”.Numele provine de la scutul circular “hoplon” ce le oferea protectie frontala in schimbul mobilitatii reduse , datorita greutatii sale.Facut in mare parte din lemn , acesta avea un diametru de aproximativ 90 cm.Datorita greutatii , acesta era prins de cotul stang al hoplitului.

Protectie aditionala o confereau un coif de bronz , ce acoperea uneori intreaga fata , armura pentru picior si o platosa de bronz sau piele tabacita ( imaginea de mai jos)

Armura gasita in Italia,prezenta in British Muzeum.

Arma principala a hoplitului , o reprezenta o sulita lunga de 2,45 m folosita pentru impuns , nu pentru aruncat , prezentand o teapa la ambele capete , atat pentru echilibru , cat si pentru folosirea rezervei in cazul in care unul din capete s-ar fi rupt.

Drept arma secundara , era folosita o sabie scurta , pentru luptele corp la corp in locuri inguste.

Formatia de lupta (falanga) presupunea lupta intr o formatie stransa , in care doar prima linie de soldati putea lupta insa , fiind de asemenea si expusa din spate.

Adoptarea acestui stil de lupta de catre romani de la greci , era urmarea unor schimbari socio-politice majore in zona.Hoplitii erau nevoiti sa isi procure armele si armurile din propriile fonduri , cresterea orasului si a bogatiei acestuia fiind in directa concordanta cu marirea armatei de hopliti.

Este greu de estimat aparitia unei armate regulate de hopliti la romani , totusi conform legendei cel de-al sase-lea rege , Servius Tullius (578-534 i.H.r) , este primul reformator al armatei romane.

Aceasta consta in impartirea tuturor barbatilor liberi din Cetate pe baza averii in clase, impartite la randul lor in centurii ce numarau 100 de oameni.Fiecare clasa era obligata sa procure un minim de echipament militar , cei mai bogati facand parte din cele 18 centurii de cavalerie (ordinul ecvestru).

Servius a impartit barbatii romani eligibili ( liberi , sanatosi , onesti) in 80 de centurii impartite la randul lor in doua categorii :

-seniores ; formate din barbatii cu varste cuprinse intre 45 si 60 de ani cu rolul de aparare a cetatii

-juniores ; formatii din barbatii cu varste curpinse intre 17 si 45 de ani cu rolul de a lupta in afara cetatii.

Aceste 80 de centurii au primit numele de “Classis Prima” ; unde toti soldatii erau echipati complet :

– coif (galea)

-armura (lorica)

-scut (clipeus)

-sulita (hasta)

-sabie (gladius)

De asemenea doua centurii de “fabri” (ingineri) erau atasate , pentru a se ocupa de masinariile de asediu (machinae)

Classis Secunda , era compusa din 20 de centurii impartite de asemenea in “juniores” si “seniores”.Echipamentul lor era insa diferit , nedispunand de armura iar scutul era de lemn spre deosebire de cel de bronz al celor din Prima Clasa.

Classis Tertia , formata tot din 20 de centurii , avea acelasi echipament ca cel al Clasei a Doua , fara armura de picior insa.

Urmatoarele doua clase erau formate din trupe usoare ce dispuneau o sulita (verutum) sau de prastii (fundae).Doua centurii din aceste clase erau compuse din muzicieni (cornicines et tibicines)

Dionysius vorbea si despre patru centurii neinarmate (lochoi) ce stateau in spate ce erau formate din armurieri (oplopoioi) , tamplari (tektonoi) si “acei oameni ce pregateau ce trebuia pentru razboi”. Acestia erau atasati la Clasa a Doua , si erau de asemenea impartiti dupa varsta in seniores si juniores.

Succesorul lui Servius , ultimul rege al Romei , Tarquinius Superbus va continua reforma lui Servius , prin imbinarea romanilor si aliatilor latini (socii) in aceeasi armata , conform unui pasaj al lui Livy (I,52,6) :

“‘Cand s au strans din toate statele, conform edictului Regelui roman , acesta a imbinat centuriile de latini si romani , si a numit centurioni peste noile centurii”

Totusi abia mai tarziu amestecarea dintre latini si romani in aceleasi centurii va fi generalizata , Tarquinius fiind obligat sa abdice , reforma sa fiind amanata.

Perioada Republicana va aduce noi reforme militare , ce vor permite Romei cucerirea bazinului mediteraneean si in final infrangerea Cartaginei , cel mai mare obstacol in calea “Mare Nostrum”-ului.

III.Organizarea militara in perioada Republicii

Luand nastere in 509 i.Hr in urma unei rascoale a patricienilor si plebeilor impotriva regelui  Lucius Tarquilnius Superbus , Republica va reprezenta un nou capitol in istoria Romei , in care aceasta va deveni din putere regionala in Italia , o superputere ce va cuceri orice rival din interiorul bazinului Mediteraneean.

Sfarsitul Republicii este considerat anul 44 i.Hr , in care Cezar se proclama dictator “pe viata” sau anul 27 i.Hr , in care Senatul ii acorda titlul de “Augustus” lui Octavian , inaugurand astfel perioada Principatului , in care rolul Senatului devine unul formal si simbolic.

Sistemul centuriilor din perioada Regalitatii , va constitui baza pentru formarea “comitia centuriata” (adunarea centuriilor) ; institutie in care cetatenii votau declararea razboaielor , alegeau consulii , pretorii si cenzorii s.a.

Adunarea era situata pe “Campul lui Marte” (campus Martius) si functiona pe baza principiului “timocratic” , in care clasele detinatoare de pamant detineau mai multe drepturi politice dublate de obligatii militare izvorate din nevoia de a apara proprietatea.

Odata cu schimbarea institutiilor politice , Roma va suferi si o noua reforma militara , renuntand la hoplitii grei si depasiti in favoarea unor unitati si formatii mai flexibile (manipulii).Reforma militara din sec. IV i.Hr. este atribuita lui Camillus.

Aceasta reforma atribuita eroului semi-legendar Camillus introducea in primul rand o plata zilnica (stipendium) pentru ceteteanul soldat , in al doilea rand introducea si regulariza scutul(scutum) si a “pilum”-ului in detrimentul “hasta”-ei in armata , si in al treilea rand facea tranzitia de la soldatul hoplit la legiunea manipulara formata din doua legiuni a cate 3000 de soldati fiecare comandata de un consul.

Reformarea armatei romane , se poate sa fi fost efectuata din necesitate , si din nevoia de adaptare datorita infrangerilor din luptele cu samnitii cum aflam de la Livy (cartile 7-10) , folosirea “pilum”-ului fiind copiata chiar de la acestia.Terenul muntos si locurile stramte specifice locurilor samnite(ex “furcile caudine”) dezavantajau hoplitul si stilul sau de lupta , romanii suferind cateva infrangeri dure pana la reforma.

a) Reforma militara a lui Cammilus.

Livy descrie noua armata romana din timpul Primului Razboi Samnit (VIII,8) : “Si ceea ce fusese o formatie tip falanga , in genul celei Macedonene , a devenit acum o linie de lupta formata din unitati (manipuli) , cea mai din spate portiune [triarii] fiind organizata in unitati mai mici (ordines).”

Legiunea era totusi dezvoltata pe baza vechii falangi , impartind insa linia specifica in 3trei linii succesive mai mici(triplex acies) , cu fiecare linie impartita la randul ei in mici grupe independente(manipuli) si flexibile in miscare.Majoritatea soldatiilor erau armati cu pilum si gladius, dar a treia linie pastra inca mai lunga hasta. Aceste grupulete (manipuli) erau organizate in doua centurii , sub-unitatiile administrative ale legiunii conduse de doi centurioni (centurio prior si centurio posterior).

Atacurile urmau a fi succesive in conformitate cu cele trei linii , legionarii aruncand in prima faza pila-urile asupra inamicilor urmand ca apoi sa lupte corp la corp cu sabia gladius.Astfel romanii combinau atacul de la distanta cu cel direct.

Prima linie de lupta conform lui Livy era formata din “hastati” , soldati tineri formati din 15 manipule a cate 60 oameni fiecare (plus doi centurioni si cel care purta stindardul) cu cate 20 soldati usor armati (leves) atasati intre centurii.

A doua linie (secunda acies) era impartita in 15 manipule formata din soldati veterani numiti “principes”.

In spatele lor erau stindardele , urmand in linia a treia inca 15 manipule (triarii)

Sistemul se dovedise atat de eficient incat si vecinii latini , il vor adopta.

Pilum-ul era o sulita scurta aruncata de la o distanta de 15 m.Dotati cu doua astfel de sulite , infanteria romana lansa aceste arme impotriva inamicilor inainte de contactul direct , provocand pagube insemnate intre inamici.Chiar daca nu omora efectiv inamicul , in cazul in care sulita lovea scutul , acesta devenea mult mai greu de folosit , datorita greutatii suplimentare.

In timpul confuziei induse de ploaia de “pilum” , hastati treceau la luptele directe folosindu se de scutum pentru aparare si gladius pentru atac.

Gladius-ul , nu era insa o inventie romana , acestia adoptand celebrul model de sabie de la iberici care la randul lor il adoptasera de la celti.Ploybios lauda aceasta arma ca fiind “excelenta in taierea inamicului , datorita faptului ca ambele capete pot taia “(6.23.6-7).

In ceea ce priveste “scutum” , tot de la Ploybios aflam mai multe detalii.Fiind aproape contemporan cu batalia de la Telamon (225 i.Hr) acesta povesteste ca “scuturile romane erau mai degraba create pentru aparare , iar sabiile pentru atac”(2.30.9).

Pentru protectie , soldatul se ascundea in spatele scutului impingandu-se in acesta pentru a avansa.Era folosit chiar si pentru atac impingand inamicii pentru a-i dezarma , infigand apoi sabia in acestia.

In cazul in care soldatul din prima linie obosea sau era omorat, unul din linia a doua (princeps) ii lua imediat locul , cu forte proaspete.

Folosirea celei de-a treia linii (triarii) indica o situatie disperata , intrand in vocabularul latin de zi cu zi “inde rem ad triarios redisse”, 'ultima speranta e in triarii' (Livy 8.8.9)

Conducerea suprema a legiunilor era inmanata celor doi consuli , care pe langa roluri si obligatii politice detineau si functii militare.

Acestia nu erau alesi in functie datorita calitatilor militare insa ,de multe ori experienta sau insasi cunostiintele militare fiind inexistente.Nici tribunii militari (tribuni militum) nu erau de origine militara , fiind la randul lor magistrati alesi din arisocratia senatoriala aleasa de cetateni

Dupa ce treceau printr-un program de ucenicie de cinci ani (asemeni cavalerilor) erau eligibili pentru a fi alesi.Acestia aveau atributii administrative si tactice , cum ar fi recrutarea si distribuirea noilor recruti in legiuni cat si antrenarea acestora.Pe campul de lupta tribunii se ocupau de organizarea taberelor militare si supervizarea acestora si aveau autoritatea de a pedepsi fie prin amendare sau biciuire.

Tribunii lucrau in perechi , fiecare pereche comandand legiunea cate doua luni.

Pentru mentinerea moralului si coordonarea partii din spate era desemnat un “optio” , in timp ce un centurion se ocupa de coordonarea atacului din fata

Conditiile de recrutare , erau stabilite de Senat , care continua traditia de inrolare doar a cetatentiilor detinatori de pamant (11 000 assarius).Astfel barbatii cu varstele cuprinse intre 17-46 ani ce detineau numarul minim de hectare , erau obligati sa treaca prin procesul cunoscut drept “dilectus” pentru a determina daca sunt apti sau nu de inrolare.

Acestia erau impartiti dupa varsta si inaltime ,si adusi cate patru odata pentru a fi selectati in una din cele patru legiuni consulare.Se cauta o distribuire egala in functie de experienta si calitate.

Urma apoi juramantul ,pe care desi Ploybios nu il citeaza exact , suna cam asa : “soldatul va asculta ordinele comandantului si le va executa pe cat de bine ii vor permite abilitatile”(6.21.1).Pentru a grabi procesul de juramant , restul soldatilor repetau “idem in me” (la fel si pentru mine).Le era atribuit data si locul cand trebuiau sa se adune pentru conscriptie si trimisi innapoi acasa.

b) Reforma Ploybiana

Armata romana urma sa sufere modificari , cum aflam de la Ploybius , legiunea din secolele III-II i.Hr. fiind nevoita sa se adapteze datorita razboaielor cu inamici diferiti in tactici (samnitii , cartaginezii etc.)

Legiunea era astfel formata din 1200 hastati distribuiti in 10 manipule a cate 120 ; 1200 principes organizati in acelasi mod ; si doar 600 veterani triarii , in 10 manipule mai mici.Aditional erau acum adaugati si “velites”(purtatorii de mantie) trupe de hartuire , numarand 1000 de soldati dotati cu o javelina pentru aruncat si o sabie.Numele venea de la uniforma acestora ce includea purtarea pieilor de animale in forma unei mantii din motive religioase

Cavaleria(equites) ce numara 300 de oameni , era formata din cei mai bogati cetateni impartiti in 10 “turmae” comandate

de trei “decurioni” care alegeau la randul lor cate un “optio” drept ajutoare. Acestia aveau cele mai multe drepturi politice si de vot din “comitia centuriata”, si beneficiau de “equites equo publico”, prin care statul se obliga sa ii despagubeasca in cazul in care calul murea in timpul unei lupte .Marcus Porcius Cato se mandrea cu faptul ca bunicul sau primise despagubire pentru pierderea a cinci cai in numeroasele lupte la care participase (Plutarch Cato major 1.3). Tineri aristocrati ce stiau sa calareasca , acestia erau entuziasti si curajosi , dar in acelasi timp si prea mandrii pentru a accepta misiuni de patrulare sau cercetare , dorind participarea directa la lupta.

Cavaleria avea ca scop protejarea flancurilor armatei consulare , de obicei cavaleria romana protejand flancul drept , fiind considerat pozitie de onoare , iar cavaleria aliatilor flancul stang.

Aliatii (socii) faceau parte din corpurile de “alae” si aveau ca scop protejarea flancurilor .

Acestia dispuneau de obicei de un numar de trei ori mai mare de cavalerie decat romanii organizati insa dupa acelasi model ; comandati de un “praefecti equitum” roman , decurionii si optiones erau de obicei latini ca origine.

In procesul de cucerire al peninsulei italice , romanii au aratat atat clementa cat si brutalitate excesiva impotriva vecinilor italieni si latini.

In cazul in care inamicul refuza sa se predea , romanii cucereau cetatea detinuta de acestia , luandu-I locuitorii in sclavie si daramand cladirile drept razbunare.

Totusi daca se predau inainte de a incepe atacul , soarta dusmanilor Romei era decisa de Senat , de cele mai multe ori acesta votand vasalizarea lor printr-o serie de tratate bilaterale , din care evident Roma era avantajata.

Aceste tratate specificau ca aliatii (socii) trebuie sa contribuie cu un anume numar de trupe pe timp de razboi iar in schimb acestia puteau pastra prada.In rest aliatii nu erau obligati la plata vreunui tribut , si dispuneau de autonomie destul de larga.

Aliatii erau impartiti in doua categorii : Latini(socii nominis latini) si Italieni(formati din sabini , etrusci , umbrii , samniti si lucani)

Comunitatile de latini erau conform lui Ploybios(2.24.10) capabili de a oferi pana la 80 000 de soldati pentru infanterie si 5 000 de cavaleri.

Aliatii italieni pe de alta parte , beneficiind si de mai multe drepturi politice puteau aduce pana la 170 000 de infanteristi si 30 000 de cavaleri pe campul de lupta.

Este demn de notat faptul ca , tranzitia de la soldatul-cetatean la cel de cariera va surveni relativ tarziu in sistemul militar si social roman , in comparatie cu restul vecinilor din Mediterana.

Totusi romanii au reusit sa creeze un sistem specific , pentru a face fata razboaielor tot mai indepartate de casa , in conditiile in care soldatul-cetatean nu mai putea sa are pamantul.Astfel de la inceputul sec. IV. i.Hr. , o solda era platita acestor soldati(stipendum).De la Polybios aflam ca cel putin in timpul sau , legionarul primea doi “oblos” pe zi , insumand 120 de denari pe an.Centurionii erau platiti dublu , in timp ce cavalerii primeau chiar si mai mult , un denar pe zi (6.39.12,15).Aceste solde nu erau nici pe de parte o plata decenta , specifica soldatilor profesionisti , ci pur si simplu aveau ca scop asigurarea traiului soldatului pe timpul campaniei.

O problema delicata , era mancarea , soldatii romani fiind nevoiti sa manance consistent avand in vedere greutatea echipamentului pe care il carau.

Conform lui Ploybios(6.39.13) un legionar primea doua treimi de medimne (echivalentul a 35 kg) de cereale(grau) pe luna , orzul fiind folosit ca substituient doar in cazuri de pedepsire a soldatului.

Painea mancata de legionari era denumita “paine rapida” (panis strepticus) , o paine nedospita asemanatoare unei pite.De asemenea ouale , branza si vinul (acetum) faceau parte din mancarea de baza a legionarului.

O parte importanta a disciplinei militare romane consta in acordarea unei rasplati in cazuri deosebite sau prin excluderea de la muncile mai grele de zi cu zi (immunes).

Promovarea la un rang superior era de asemenea posibila ori dublarea soldei.

Totusi cea mai importanta rasplata ramanea decorarea individuala sau chiar a unor intregi manipule.Astfel de decoratiuni includeau sulite de argint , philae(platose) , phalerae(discuri) sau chiar coroane.

Unele onoruri erau specifice doar pentru comandanti care puteau fi aclamati de soldati cu titlul de “imperator”(simbolic la acea vreme)

Cea mai mare onoare pentru un comandant , era “triumful” , ce presupunea o imensa parada militara , aprobata doar cu voia Senatului.

In paralel cu acest sistem de “rasplata” romanii aveau si un sistem de pedepsire , cea mai dura pedeapsa fiind “decimarea”(fustuarium).

Numele provine de la notiunea de a omora fiecare al 10 lea om , pentru unitatile care refuzau sa respecte ordinele sau se retrageau.

Fiecare soldat din unitatea respectiva era obligat sa traga la sorti (sortition) , cei mai putini norocosi fiind omorati de camarazii lor cu bate.Aceasta metoda avea avantajul de a avea un impact maxim asupra restului unitatii , fara a sacrifica multi oameni , dar dezavantajul consta in pedepsirea unor soldati nevinovati de greselile intregii unitati.

Armata nu este formata doar din unitati terestre , flota maritima avand un rol extrem de important , romanii afland acest lucru in timpul Primului Razboi Punic (264-241 i.Hr.)

Deoarece luptele majore erau date in insula Sicilia , romanii aveau nevoie de o flota puternica pentru a transporta trupele.

Pe baza navelor cartagineze capturate , romanii vor copia modelul lor de nave denumite trierme , quadrierme si quinquierme , in functie de numarul de vaslasi.

Datorita lipsei de experienta in materie de razboi maritim , romanii vor inventa “corax”-ul , un pod cu un carlig ce avea ca scop tinerea la distanta a navelor cartagineze , sau imbarcarea pe ele , romanii fiind net superiori la lupta corp la corp.

Daca in Primul Razboi Punic , romanii au suferit pierderi majore pe mare , in cel de-al Doilea Razboi Punic , vasele romane dominau bazinul Marii Mediterane , privand-ul pe Hannibal de ajutor din Cartagina.

Chiar batalia decisiva dintre Marc Antoniu si Octavian va fi decisa in batalia navala de la Actium.

Totusi flota romana , va ramane secundara in sistemul militar roman , armata terestra fiind pe primul plan.

c) Reformele lui Marius.

In domeniul problemelor militare , guvernul roman s-a dovedit nepasator fata de unele dintre cele mai evidente lectii ale razboaielor punice.

La sfaristul secolului II i.Hr. , in urma Razboaielor Punice , din care Roma , nu doar ca iesise victorioasa , dar anexase si teritorii din afara Italiei , sistemul militar roman baza pe cetateanul-soldat devenea incapabil pentru a continua in acea forma .

Uitand ca al doilea razboi punic a fost castigat de comandanti oarecum profesionisti si aproape a fost pierdut de amatori , guvernul a revenit la practica transferului anual al conducerii armatei intre consuli si pretori si nu a folosit decat ocazional “prorogatio” , pentru a profita in continuare de serviciile unui general experimentat.

Cel mai nelinistitor aspect al razboaielor din sec II , a fost refuzul recrutilor romani de a-si indeplini obligatiile militare.Este adevarat ca in campaniile din Rasarit , unde perspectiva unei prazi de razboi semnificative a atras un numar mare de soldati semiprofesionisti voluntari.

Pe de alta parte in campaniile din Spania , ofiterii romani au intampinat periodic dificultati in recrutarea unor efective noi.Exemplul eludarii datoriei a fost dat chiar de nobili , in pofida obligatiilor lor statutare de a lupta in zece campanii inainte de a candida pentru o functie politica.

In 151 consulul Lucullus a intampinat greutati in gasirea unor voluntari care sa detina functiile subordonate de comanda in campania din Spania.

Pentru a favoriza inrolarea , minimum de proprietate a scazut de la 11 000 la 4 000 de asi.Soldatii romani au obtinut dreptul de a face apel la Comitii impotriva unei condamnari la moarte.

Dar aceste concesii nu au multumit trupele si s-au inregistrat noi incalcari mult mai grave a disciplinei.

In primele faze ale celui de-al treilea razboi macedonean , soldatii de rand au primit permisii mult mai lungi sau si le luau fara sa ceara voie , pentru a face contrabanda in spatele liniilor;langa taberele romane au fost deschise stabilimente cu prostituate.Prima masura pe care au luat-o unii comandanti mai severi precum , Cato , Scipio Aemilianus a fost aceea de a desfiinta aceste stabilimente si de a-i obliga pe soldati sa fara instructie in plus.

Scaderea eficientei armatelor romane in secolul II , a dat de inteles ca o armata cu jumatate de norma care a luptat admirabil in razboaiele ocazionale din Italia nu este potrivita pentru campanii prelungite peste hotare.Apararea sau extinderea granitelor Imperiului impunea in mod necesar o armata profesionista alcatuita din soldati care se inroleaza pe baza de voluntariat.

Nevoia de reforma militara , va fi simtita si de Gaius Marius ,general si consul ce lupta impotriva regelui numidian Jugurtha.

Deoarece Senatul ii refuzase cererea de a ridica noi unitati la lupta , i s-a permis totusi sa accepte voluntari.

Marius va indreprinde recrutari masive din randul populatiei sarace , el insusi provenind dintr-o familie de plebi.

Astfel el trecea peste traditia rigida , impusa inca din timpul Regatului , in care doar cei mai bogati aveau dreptul sa serveasca in armata .Trebuie notat totusi , ca la acea data , deja statul era obligat sa plateasca echipamentul soldatilor , datorita reformelor fratilor Gracchus.Singura conditie pentru voluntariat , era ca individul sa fie cetatean roman.

Reforma sa nu va consta insa doar in conditiile de recrutare , ci si in sistemul militar proprius-zis reformand micile unitati de manipule in viitoarele cohorte compuse din trei foste manipule.

Fiecare legiune era compusa acum din zece cohorte , deci 60 de centurii , ce aveau in componenta 80 de soldati si 20 de non-combatanti.

Autorii romani , ii acorda tot lui Marius introducerea vulturului pentru fiecare unitate drept stindard.

Formatia de trei linii , ramanea totusi , in schimb triarii si velites ce formau ultima linie , beneficiau acum de acelasi echipament ca primele doua linii.Numarul legiunii ajungea acum la 6 200 de oameni , cavaleria si trupele de hartuire fiind considerate acum “auxiliari”;numarul de centurioni ramanea acelasi , in ciuda maririi numarului de soldati.

Fiecare cohorta dispunea de sase centurioni ( pilus prior , pilus posterior , princeps prior , princeps posterior , hastatus prior , hastatus posterior.

Marius va introduce standardizarea echipamentului militar roman , statul fiind cel ce il subsidizia , nu cetateanul asa cum era inainte.

Acum toti soldatii beneficiau de o gladius , un scutum , si o pila.

Noul tip de legionari erau niste duelisti foarte bine antrenati , a caror tehnica in ceea ce priveste impunsatura era modelata dupa cea specifica scolilor de gladiatori si avea un “espirt de corps” care era strain militiilor de odinioara.

Legiunea de 10 cohorte era mult mai flexibila din punct de vedere tactic si strategic decat legiunea formata din manipule.

Marius i-a pus pe soldati sa-si care singuri echipamentul , ca urmare ei au ajuns sa fie numiti “magarii lui Marius”(muli Mariani) , dar erau mai putin dependenti de esalonul de bagaje si-si puteau construi rapid tabere temporare in timpul marsurilor.

Profesionalismul si faptul ca legiunile erau acum permanente aduceau alte avantaje.Experienta si cunostiintele tehnice se pastrau mai usor si erau transmise generatiilor urmatoare in loc sa se piarda de fiecare data cand armata era demobilizata.In sec I i.Hr. armata romana a inceput sa dea dovada de o cunoastere a tehnicilor de geniu neegalata de nici unul din dusmanii ei.Din legiuni faceau parte specialisti si meseriasi priceputi , precum si soldati care munceau de bunavoie pentru executarea lucrarilor de acest tip.Armata lui Caesar includea oameni capabili sa construiasca un pod peste Rin , sa construiasca si sa repare o flota navala , rampe si masini de razboi pentru a supune Alesia unei blocade si a o obliga sa se predea.

Acesti meseriasi formau echipe separate pe durata realizarii lucrarii , in restul timpului servind ca si soldati obisnuiti.

Cele mai bune legiuni din timpul soldatului cetatean , calite in lupte si instruite de ofiteri experimentati , manifestau poate la fel de multa siguranta de sine si abilitati tactice ca legiunile profesioniste de mai tarziu.

Cu toate acestea legiunile profesioniste erau net superioare , pur si simplu pentru ca aveau o existenta mai indelungata.

In ceea ce priveste comanda acestui noi tip de legiune romana , generalul inca nu devenise permanent.Totusi devenise o practica tot mai obisnuita ca unul din reprezentatii guvernatorului (legati) sa fie pus la comanda.

Reforma militara a atras dupa ea si o reforma socio-politica , relatia noii armate profesioniste cu Republica , fiind diferita.Vechea militie compusa din barbatii bogati , cu influenta politica , avea un cuvant de spus in politica de zi cu zi a Republicii , tipul acesta de soldati luptand mai degraba din patriotism si dorinta de a se acoperi de glorie , imbogatirea nereprezentand un motiv major.

Soldatii profesionisti proveneau insa , din clasele cele mai sarace , caror influenta politica era minima , motivul patriotic fiind inlocuit de dorinta de imbogatire.De asemenea , cand erau demobilizati , acesti soldati ramaneau fara scop , acestia ridicand pretentia de a primi teren arabil de la comandatii lor pentru ca continua sa-si traiasca viata.Astfel soldatii deveneau tot mai dependenti si loiali generalului , decat statului ,una din marile consecinte negative ale reformei.

IV.Armata principatului

Pana la moartea primului imparat roman ,Augustus , in 14 i.Hr. , armata romana devenise o institutie permanenta si formata in intregime din profesionisti.

Baza armatei ramaneau , legiunile , dintre care multe aveau sa existe timp de secole , disparand doar cand erau nimicite.Augustus mostenise o forta de 60 de legiuni , reducand-o la 28.In urmatorii 300 de ani , numarul total al acestora mentinandu-se mai mult sau mai putin.Fiecare legiune a primit un nume si un numar.Totusi sistemul nu era tocmai logic , multe legiuni purtand aceleasi nume si numere; cele cu numele de "Gemina"(geamana) sugerau formarea legiunii prin unirea a doua altor legiuni.

Totusi in general numele primite reprezentau fie regiunea in care legiunea se formase sau luptase , ori nume cu caracter simbolic gen "Fulminata"(aruncatoarea de fulgere).

Astfel legiunile incepeau sa-si dezvolte o identitate proprie , fiecare cu propriile epitafuri , povesti , inscriptii , rivalitatile intre legiuni devenind o obisnuinta.

Termenul de serviciu militar va fi stabilit de Augustus , la 16 apoi la 20 de ani , veteranii totusi fiind scutiti de patrule si lupta in prima linie.

Structura de comanda a legiunii a fost organizata mai clar si a fost numit un comandant permanent "legatus legionis";acesta facea parte din Senat si era secondat de un "tribunus laticlavius" ajutat la randul lui de "praefectus castrorum"(prefectul taberei) care dispunea de cea mai multa experienta fiind ales din centurionii-sefi.Acesta era raspunzator de aspectele administrative ale taberei.

Urmau cinci tribuni , folositi pentru diverse sarcini , apoi centurionii (6 per cohorta).

O legiunie avea si o mica trupa de cavalerie de 120 de soldati , dar principalul efectiv mobilizabil era format din cele 10 cohorte.Teoretic , fiecare cohorta era formata din 480 de soldati impartiti in sase centurii comandate de cate un centurion.

O centurie era formata din 80 de soldati , impartiti in zece grupuri de cate opt(contubernia).Membrii unui "contubernium" imparteau acelasi cort in campanii si doua camere intr-o cazarma , traind si mancand impreuna.
Centurionul era ajutat sa conduca centuria de acelasi grup de subalterni (principales) ca in armata republicana : optio , signifer si tesserarius.

Se pare ca prima cohorta era diferita.Cel putin la sfaristul sec I d.Hr. , unele legiuni , poate chiar toate , aveau o prima cohorta impartita in cinci centurii , in loc de sase.Fiecare centurie avea de doua ori mai multi soldati decat in mod normal , 160 , astfel incat intreaga cohorta numara 800 de oameni.In "Manualul" lui Vegetius , din perioada tarzie a Imperiului , autorul sustine ca soldatii din prima cohorta trebuiau sa fie mai inalti decat restul.De aici putem deduce ca prima cohorta era o forta de elita in cadrul legiunii.

Numarul legiunilor romane , care dupa batalia hotaratoare de la Actium , era de 60 , a fost redusa la 28.

Pe de alta parte fortele auxiliare de infanterie usoara si cavalerie , care din epoca lui Caesar faceau mai mult sau mai putin parte din armata activa , au intrat in componenta armatei regulate.

S-a estimat ca la sfarsitul domniei lui Augustus armata romana avea intre 250 000 si 300 000 de oameni , din care jumatate faceau parte din trupele auxiliare si cealalta jumatate din legiuni.

Augustus nu numai ca va mentine dreptul statului roman de a mobiliza trupele cu forta , dar va extinde acest drept si la nivelul provinciilor.

Dupa “clades Variana” inrolarile vizau populatia din capitala si a devenit o practica obisnuita ca trupele auxiliare sa fie suplimentate cu efective mobilizate din teritoriile nou cucerite precum tinuturile dunarene.

A fost mentinut insa in principal sistemul voluntar de recrutare , care-si dovedise eficienta inca din timpul lui Marius.

Este adevarat ca Italia evidentia acum efectivele combinate ale scaderii numarului de cultivatori liberi si a recrutarilor excesive practicate in timpul razboaielor civile.Insa tinuturile din nord continuau sa fie una din rezervele de baza ale legionarilor ; “collegia iuvenum”(trupele de cadeti) , care au fost acum create sau refacute in majoritatea oraselor din Italia , asigurau o rezerva adecvata de ofiteri pentru intreaga armata.

Legiunile erau formate din cetateni , dar au fost gasite surse suplimentare de recrutate in Sudul Galiei , Sudul Spaniei si orice alta zona unde s-au stabilit barbati de origine italica , sau unde nativii si-au insusit macar in parte cultura italica.

In Rasarit , legiunile erau un amestec de elemente neromane ; probabil ca au fost recrutati si multi provinciali care nu erau indreptatiti sa solicite cetatenia , dar au primit-o totusi odata cu inrolarea.

Voluntarii din unitatile auxiliare (cohorte de 500 sau 1 000 de oameni) erau inrolati din randul neromanilor din regiunile mai putin romanizate ale Imperiului , in special din Gallia Comata si din zonele mai salbatice ale Spaniei si din randul popoarelor aliate , tracii si batavii furnizand contingente puternice comandate de proprii ofiteri.

Dupa 14 i.Hr. inrolarile erau facute pe o durata fixa , care varia de la 20 de ani pentru legionari la 25 pentru auxiliari.

In realitate insa, soldatii care isi efectuasera deja stagiul militar erau tinuti in continuare , din cauza dificultatii cu care finantele imparatului puteau suporta pensiile ce urmau sa fie acordate acestora dupa lasarea la vatra.

Desi nu se renuntase la obiceiul de a acorda soldatilor care-si satisfacusera serviciul militar loturi de pamant , mult mai adesea li se ofereau sume importante de bani , iar in 6 d.Hr. a fost creat un fond special in acest scop ”Aerarium Militare”.Suma acordata unui soldat de rand la lasarea la vatra era de 3000 de denari , echivalentul a treisprezece ani de solda.

Soldatii din trupele auxiliare erau evident mai prost platiti , 75 de denari fata de 225 pe care-i primea legionarii si nu aveau dreptul la pensie.

Treptat insa a devenit un obicei ca la incheierea stagiului militar sa primeasca drept rasplata cetatenia romana.

Legiunile , care inca din epoca lui Caesar au avut tendinta de a devenit unitati stabile , au primit numere pemranente si titulaturi distinctive.

Acestea erau cantonate in regiunile considerate amenintate precum Rin si Dunare ( 8 si respectiv 7 legiuni ) , Siria (3) , Spania (3) , Egiptul (2)

Folosirea mercenarilor si a soldatilor din statele vasale si aliate Imperiului incepe sa fie din ce in ce mai raspandita , unitatile de "auxilia" fiind formate de obicei din trupe de suport (cavalerie , infanterie usoara).Si acestea vor deveni o armata organizata , asemeni legionarilor.Trebuie notat ca nu erau organizati in efective echivalente cu ale legiunilor sau a vechilor "alae" italiene , ci in unitati avand aproximativ acelasi numar de soldati ca o cohorta.

Astfel in cazul unei razvratiri a trupelor de auxiliari , legionarii aveau un avantaj numeric asupra lor.

Unitatile auxiliare erau organizate in infanterie , cavalerie si mixte.

Infanteria la randul ei era impartita in efective de 500 (quingenaria) sau 1 000 de soldati (milliaria) si organizati in cohorte.

Cavaleristii erau organizati in acelasi mod , dar erau organizati in "alae" impartite in 16 sau 32 de "turmae".

Unitatile mixte (cohortes equitatae) erau cel mai probabil formate din cohorte auxiliare normale la care se adaugau 120 de cavaleristi cu un echipament inferior alae lor normale.

In auxilia erau si aruncatori cu prastia , sau sulita desi nu aveau unitati specifice.

Desi batalia de la Actium a fost ultima batalie navala majora din istoria romana , Augustus a fost cel care a infiintat prima flota regulata romana.

In Marea Mediterana a mentinut escadre de vase de lupta pentru a pune capat pirateriei si pentru a patrula drumurile flotelor care transportau cereale si a creat doua arsenale navale importante la Misenum si Ravenna , cu porturi subsidiare la Forum Iulii , Alexandria si Seleucia.

Flotilele fluviale pentru transportarea trupelor si pentru aprovizionare stationau pe Rin si in Dunare.Echipajul initiale al vaselor de la Misenum si Ravenna era alcatuit din sclavi preluati din serviciul lui Sextus Pompeius ; in general insa echipajele flotei imperiale erau recrutate din randul populatiei libere din provincii (cele mai puternice contingente fiind furnizate de dalmati si traci) , iar ofiterii proveneau in mare masura din aceeasi sursa.Durata serviciului militar era asemanatoare cu cea a trupelor auxiliare.

Augustus va organiza si prima legiune stationata in Roma , chiar si dupa terminarea razboaielor civile , cu scopul de-a isi mentine autoritatea in Cetate , si de a dispune de o forta de elita loiala lui.

Multi comandanti romani isi mentineau o garda personala numita "cohorta pretoriana" dupa cartierul general dintr-o tabara (praetorium).

Pe acest model Augustus va infiinta o legiune dispunand de un efectiv de noua cohorte cu cate 480 de soldati.Succesorul sau , Tiberius , va construi un sediu dedicat lor (castra praetoria) , mai mult urmand ca puterea lor sa creasca in timpul altor imparati soldatii din cohortele pretoriene ajungand la un numar de 1000 pe cohorta(milliaria).Fiecare cohorta pretoriana era comandata de un tribun , garda pretoriana fiind condusa de doua prefecti membrii ai ordinului ecvestru.

Garda pretoriana nu era folosita insa doar in lupte , avand rolul si unei "politii secrete" multi nobili si senatori romani fiind ucisi de mana acestora , la ordinele imparatilor.

Totusi consecintele puterii si influentei crescande a acestei forte de elita vor fi resimtite , pretorienii ajugand chiar sa proclame sau sa detroneze imparatii.La un moment dat tronul a fost efectiv scos la vanzare de catre pretorieni , dupa asasinarea imparatului Pertinax.

Alaturi de garda pretoriana , mai era si o forta de cavalerie care impreuna cu garzile calare ale imparatului (equites singulares Augusti) a ajuns la un efectiv de 2 000 de soldati.

Atat infanteristii din garda pretoriana cat si cavaleristii de ii insoteau erau alesi din cei mai buni soldati din Imperiu , fiind trupele de elita.

V.Armata dupa Augustus

Revoltele din perioada inaintarii lui Traian in Parthia si patrunderea marcomaniilor in timpul razboilui lui Marcus Aurelius cu partii , au evidentiat deficienta numerica a armatei romane si absenta unor forte de rezerva adecvate pentru situatii de urgenta.

Absenta unor trupe de rezerva a fost compensata in parte prin deplasarea unor detasamente “vexillationes” din legiunile aflate pe fronturi mai calme pe fronturile amenintate si prin asigurarea unui sistem mai bun de comunicatii intre diferitele sectoare prin intermediul unor drumuri periferice.

In sec. II transformarea inceputa la nivelul personalului armatei in epoca lui Caesar si Augustus a fost incheiata.Insuficienta recrutilor din Italia era atat de acuta incat numai cohortele pretoriene erau aprovizionate din aceasta sursa.

Legiunile si trupele auxiliare erau alcatuite aproape in majoritate din provinciali.

Taberele permanente incurajau recrutarea la nivel local , care a devenit un fapt obisnuit la epoca lui Hadrian , inclusiv inrolarea fiilor legionarilor care locuiau in jurul taberelor (ex castris).Armata a ajuns astfel sa fie alcatuita in marea ei majoritate din provinciali , iar bariera dintre legionari si trupele auxiliare se diminua treptat , dar armata nu se “barbarizase” inca.

De la Hadrian la Severi provinciile apusene furnizau majoritatea legionarilor , zona Rin-Dunare fiind pe locul doi , iar provinciile pe locul trei.

Pe masura ce “auxilia” s-au standardizat , au fost suplimentate din epoca lui Hadrian cu unitati (numeri) de tip nou , ce proveneau din randul provinciilor mai putin romanizate care luptau cu propriile arme si foloseau limba materna.

Existau si formatiuni specializate , precum arcasii (cohortes sagittariorum) , desi aruncatorii nu mai formau unitati separate , dar indemanarea era in continuare un obiectiv al antrenamentelor trupele auxiliare.

Au aparut schimbari si la nivelul echipamentului.Astfel legionarii purtau inca din perioada lui Traian , o armrura pe corp facuta din fasii metalice (lorica segmentata) , in timp ce pe columna lui Marcus Aurelius unii sunt infatisati in cuirase de solzi ( hamata).Treptat au inceput sa foloseasca , lancea si nu sabia (spatha) , insa echipamentul putea varia de la o provincie la alta.

Cavaleria a devenit mai importanta si au fost studiate tacticile inamicilor , partii , sarmatii si celtii.Unitatiile regulate de arcasi calari (alae sagittariae) erau folosite de imparatii din dinastia Flaviilor , lancierii calari dar fara armura (contarii) apa in aceasta perioada , iar Hadrian a creat primele unitati regulate auxiliare de cavaleristi cu armura ( alae catafractarii ; clibanarii ai caror cai purtau armura au aparut in secolul IV)

Centurionii care pregateau si conduceau soldatii , erau de obicei fosti legionari sau pretorieni , desii unii erau de origine ecvestra , in timp ce functiile mai importante de comanda , in care persoanele erau desemnate de imparat , se aflau barbati cu o competenta profesionala considerabila.

Dupa stabilizarea granitelor , serviciul in armata romana a avut tendinta sa devina tot mai mult un exercitiu de rutina de patrulare politieneasca.Taberele legionarilor si “castella” trupelor auxiliare in pozitii inaintate erau construite la fel din piatra si se avea in vedere chiar confortul garnizoanelor.Chiar daca soldatul din sec. II a pierdut mobilitatea de care a beneficiat in epoca lui Augustus si Caesar , el a continuat sa fie instruit cu toata rigoarea.Pentru a satisface necesitatile de disciplina ale noului tip de razboi , Hadrian a ordonat o instruire severa pentru manevrele de pe campul de lupta , iar in timpul inspectiilor sale la corpurile de armata de pe frontiere a criticat manevrele acestora in cele mai mici detalii.

Diferentele dintre provincie si Italia in ceea ce priveste armata , vor fi reduse si mai mult in timpul lui Severus , care va permite accesul provincialilor in trupele pretoriene si dreptul de a candida pentru functia de centurion.

Desi cohortele urbane erau inca recrutate din randul italicilor , armata a fost democratizata in mod considerabil.Orice legionar putea spera sa ajunga in garzile pretoriene.Insa chiar si asa , armata in ansamblu nu a fost “barbarizata”.

Noua garda pretoriana , nu era formata de exemplu din tarani iliri care abia vorbeau latina , ci din soldati care proveneau de la orasi sau din fii de veterani.

Severus va anula si interdictia de a se casatori impusa soldatilor mobilizati.Aceasta interdictie , care a fost destul de intemeiata atat timp cat armata romana a fost una operativa , iar trupele isi schimbau frecvent zona de stationare , a devenit si nedreapta si impracticabila pe masura ce serviciul militar a imbracat forma apararii granitelor in tabere permanente.Crearea unor legaturi durabile intre soldatii din serviciul de garnizoana si femeile din imprejurimi a avut avantajul de a asigura armatei o rezerva de recruti , pentru ca cel mai adesea copiii de trupa urmau cariera tatilor lor.

Prin urmare astfel de relatii au fost incurajate, din punct de vedere legal.Procesul de formare a armatei romane , intr-o militie de frontiera a parcurs o noua etapa atunci cand Severus a oferit anumitor trupe auxiliare dreptul ereditar de a inchiria domeniile coroanei romane.Si , in fine ,Severus a marit solda legionarilor de la 300 la 500 de denari.Acest gest de generozitate fata de soldati a avut insa menirea sa-i asigure loialitatea armatei.