Organizarea Judecatoreasca In Republica Moldova

Organizarea Judecătorească în Republica Moldova

Introducere

Actualitatea temei investigate și gradul de studiere a ei. Organizarea judecăto-rească reprezintă una din problemele actuale în domeniul dreptului în țara noastră. Din cauza că sistemul nostru judiciar este pe alocuri corupt Această problemă are o importanță deosebită în perioada de trecere de la un sistem de conducere totalitar căruia i se subordona toate trei puteri ale statului (puterea judecătorească, puterea executivă, puterea jude-cătorească), la un sistem de conducere democrat ales de către popor. Sistemul nostru judiciar după destrămarea Uniunii Sovietice, a devenit un sistem judiciar mai puțin bun. Uniunea Europeană dorindu-ne pe noi alături de ei , în sens ca să facem parte din marea familie europeană. Pentru acest lucru Uniunea Europeană a investit bani și în reformarea sistemului judecătoresc al Republicii Moldova. Până în ziua de astăzi sistemul nostru judiciar nu și-a revenit complet. Tema aleasă fiind foarte actuală, în realitatea de astăzi prin faptul că pentru a urma cursul integrării europeane, obie-ctivul de bază a Republicii Moldova ( în continuare RM) este, de a face reforme în sistemul judi-ciar- reprezinta cerința de bază a diplomaților europeni. (nam copiat nici dintr-un ziar, sunt ideile mele auzite de prin alte surse.)
Dacă o să urmărim, și o să analizăm sistemele judiciare a statelor integrate în Uniunea Euro-peană,( Franța, Germania. Maria Britanie) o să rămânem impresionați de aceste sisteme judiciare. Judecătorii sunt competenți, profesioniști, independenți, incoruptibili, inamovibili. Pentru ca popu-lația unui stat să trăiască mai bine, să aibă încredere în ziua de mine este nevoie de o justiție orga-nizată, competentă, și incoruptibilă. Este de menționat că în RM au loc careva reforme în justiție, însă viteza cu care se aplică aceste reforme este egală cu „viteza melcului”.
Totodată, este de menționat că importanța cercetării temei respective rezidă din faptul că actualmente în doctrina autohtonă există puține lucrări care ar prevedea și ar analiza organizarea judecătorească din RM.
În lucrarea respectivă s-a propus să se analizeze organizarea judecătorească din RM, deoa-rece după destrămarea Uniunii Sovietice, trecând la forma de guvernământ republica, devenind un stat de drept și democratic ce necesită o nouă organizare a „Sistemului judiciar”.
Motivația alegerii temei: tema dată a fost aleasă din considerente că organizarea jude-cătorească și justiția reprezintă un subiect foarte important în consolidarea unui stat de drept, ce apără drepturile și libertățile persoanei. Un motiv important este faptul justiția contribuie foarte mult la asigurarea bunăstarii și protecția socială a cetățenilor, eradicarea sărăciei, crearea unei societăți stabile, promovează un nivel de trai ridicat . Într-un stat de drept cetățenii vor trăi bine doar dacă sistemul judecătoresc funcționează bine, și persoanele respectă drepturile altora.

Gradul de noutate al temei. Tema este relative nouă. Legea privind organizarea jude-cătorească a fost adoptată în anul 1995, legea cu privire la Consiliu Superior a fost adoptată în anul 1996. Însă pe parcursul anilor legislația tot timpul se modifică, deoarece au loc în organizarea siste-mului judiciar. Ca de ex. Tribunalele au fost excluse din sistemul judiciar al nostru, acum recent (anul trecut) a fost exclusă și Curtea de Apel Bender.
În lucrarea dată sunt examinate întrebările generale și particulare cu privire la organizarea judecătorească. În lucrare este analizată în mare parte opiniile autorilor autohtoni Dumitru Roman, Sergiu Rusu. Opiniile autori străini au fost mai puțin analizate, din autorii străini a fost analizate unele opinii ale scriitorilor ruși.
În ce privește gradul de studierii al temei putem afirma că pe plan național tema este puțin studiată și analizată. O analiză bună a acestei teme este efectuată de către autorii : Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Sergiu Rusu. În rest în doctrina autohtonă Organizarea judecătorească nu este studiată.
Scopul și obiectivele temei. Scopul temei constă în cercetarea sub toate aspectele a reglementărilor privind noțiunile principale ale tezei, interacțiunea organelor de drept cu instanțele judecătorești, particularitățile înfăptuirii de către toate cele trei feluri de instanțe judecătorești (jude-cătorii, curți de apel și Curții Supreme de Justiție), rolul Consiliului Superior al Magistraturii, avocaturii și procuraturii. În acest sens, lucrarea de față își propune să asigure o analiză aprofundată a tutror particularităților a organizării judecătorești. Cu toate că obținerea unor avantaje proprii convenabile nu este deloc ușoară, autorul își propune să facă un lucru foarte necesar, acela de a explica și arăta organizare judecătorească a Republicii Moldova, cât evoluția în timp a legislației ce reglemetază organizarea judecătorească.
Pentru realizarea scopului, autorul își propune atingerea următoarelor obiective:

Analiza principalelor noțiuni care vor fi utilizate în lucrare;

examinarea și contrapunerea opiniilor vis-a-vis de noțiunea sistemului judiciar;

determinarea, analiza legislației, și literaturii care va sta la baza cercetării;

de a determina mijloacele de ocrotire a normelor de drept, de a analiza interacțiunea unor organe de drept cu instanțele judecătorești

de a studia activitatea judecătoriilor, curților de apel, și a Curții Supreme de Justiție

de a identifica rolul Consiliuluui Superior al Magistraturii pentru adminsitrarea sistemului judiciar

de a arăta rolul instituții avocaturii, la înfăptuire justiției

de a identifica rolul procuraturii, pentru apărarea drepturilor și libertăților

de a înainta propuneri pentru îmbunătățirea legislației.

Metode utilizate în cercetarea tezei. La întocmirea prezentei lucrări autorul s-a bazat pe studierea materialului doctrinar-teoretic, normativ-legislativ și practic, cu aplicarea metodelor: istorică, juridico-comparativă.
Baza teoretică, metodologică și empirică a tezei o constituie legislația Republicii Moldova, literatura juridică de specialitate autohtonă și lucrările unor savanți din Rusia.
Conținutul lucrării. Prezenta lucrare este urmarea cercetărilor și studierilor minușioase asupra subiectului ales, care este compusă din tre capitole teoretice, partea practică, concluzie, bibliografie și anexe.
Astfel primul capitol al lucrării este denumit „Noțiuni introductive privind organizarea judecătorească în R.M”,acesta fiind dedicat explicării termenilor cheie, gradelor de jurisdicție a instanțelor judecătorești, mijloacelor de ocrotire a normelor de drept, și interacțiunea organelor de drept cu instanțele judecătorești.
Capitolul doi cu denumirea „Activitatea instanțelor judecătorești” este consacrat unui studiu amănunțit despre organizarea administrativă a judecătoriilor, curților de apel, și Curții Supreme de Justiție.
Capitolul trei este intitulat „Alte organe cu atribuții în domeniul înfăptuirii justiției” se referă la Consiliu Superior al Magistraturii, Avocatura și Procuratura acestea fiind organele care ajută la înfăptuirea justiției. Î
Capitolul patru este dedicat aspectelor practice a studiat, unde este desfășurat un litigiu simulat ce are ca obiect principal o sumă de bani, la fel acest capitol este însoțit de toate actele procedurale necesare pentru soluționarea corectă și eficientă a litigiului.
Concluziile includ în sine toate finalitățile la care s-a ajuns după efectuarea investigațiilor aferente organizării judecătorești, la fel sunt incluse și propunerile privind modificarea legislației la unele instituții analizate în teză.
Bibliografia reflectă totalitatea actelor normative, actelor subordonate legii, regulamentelor, monografiilor, articolelor științifice ce au servit drept suport la efectuarea cercetărilor necesare pentru elucidarea temei abordate.
Astfel, prezenta lucrare, prin cercetare complexă prezintă un studiu nou și aprofundat asupra organizării judecătorești în Republica Moldova la general și a organelor care au importanță la efectuarea justiției în special.

I.Noțiuni introductive privind organizarea judecătorească în R.M.

1.1 Analiza cadrului doctrinar și a legislației naționale în domeniul organizării judecătorești.

Cadrul doctrinar în domeniul organizării judecătorești este mai puțin dezvoltat. Avem două monografii care se numesc:
1. Organele de ocrotire a normelor de drept, Chișinău: Cartier, 2001. – 280 p.
2. Organizarea și activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept, Chișinău Cartdidact, 2004. – 219 p. (în colab.). Aceste 2 manuale nu se deosebesc prea tare sunt aproape identice, pentru că 2 (doi) autori au participat la elaboarea ambelor manale (Dumitru Roman, și Tatiana Vîzdoagă).
Dacă e să analizăm numărul de pagini, observăm că nu coincide . Primul manual observăm că are un număr mai mare de pagini față de al doilea cu 60 de pagini aproximativ. Această este din cauza ca primul manual care are mai multe pagii, este de un format mai mic, iar paginile celei de al doilea manual sunt de un format mai mare. În ce privește informația cuprinsă în aceste 2 manuale la capitolul organizare judecătorească este diferită. Astfel, primul manual a fost elaborat pe timpul cînd încă în sistemul judecătoresc existau tribunalele, și aici este arătată particularitățile acestei instanțe. Al doilea manual este elaborat în 2004, atunci tribunalele deja erau excluse din sistemul judecătoresc, evident că n au fost incluse în acest manual. În rest în doctrina autohtonă nu prea este dezvoltat acest domeniu.
În privința legislației naționale avem o lege specială care se numește „ Legea cu privire la organizarea judecătorească Nr. 514 din 06.07.1995. În această lege sunt reglementate toate tipurile de instanțe judecătorești, este reglementat cum este organizată o instanță judecătorească și din cine se compune aceasta fiind judecătorie sau curte de apel. Este reglementat personalul care administrează instanța, și ce competențe are fiecare persoană din cadrul instanței de judecată. În privința cmpetențelor instanțelor de judecată este menționat în Codul Procesual Civil, Codul procesual Penal, care este competenșa instanțelor după materie, și în alte legi speciale.
În privința Curții Supreme de Justiție există o lege aparte, ce reglementează activitatea acesteia, personalul de specialitate, administrativ, și funcțiile procesuale ale acestei instanțe.
Cu privire la Consiliul Sperior al Magisraturii tot există o lege specială ce reglementează activitatea acesteia, și organele subordonate Consiliuli cu atribuții în administrarea justiției.
( spunețe-mi vă rog cum să fac analiza dată mai detaliat)

1.2 Aspecte terminologice și ierarhia instanțelor judecătorești

În teoria clasică a separației puterilor, una dintre puteri este puterea judecătorească.Firește că dacă întreaga autoritate statală s-ar cumula într-un singur loc controlul și impulsionarea societății nu ar mai fi posibile[ 34]. Un control și o influențare eficientă a puterii statale este de neconceput în lipsa existenței unei autorități statale.[34] De aceea, comunitatea liberală încearcă să împartă autoritatea statală în diferite instanțe autonome care se supravehează reciproc, evitând astfel cumularea și monopolizarea puterii de către un singur organ.[34]
De la început ne propunem, să clarificăm anumiți termeni care sunt de o mare importanță în tot cuprinsul tezei, și de parcă s-ar părea că sunt asemănători, însă între ei există totuși diferență. Astfel în prima parte a acestui subcapitol vom analiza termenii cheie din cuprinsul tezei care sunt următorii: puterea judecătorească; autoritatea judecătorească; sistemul judiciar; , iar în partea a doua a subcapitolului dat vom prezenta ierarhia instanțelor judecătorești.
Justiția este o „putere” independentă care realizează echilibrul funcțiilor legislative și executive prin intermediul controlului de constituționalitate (acesta este un drept exclusiv al Curții Constituționale) și al controlului actelor administrative.[23] „Puterea judecătorească” este aceea care permite ca declarațiile de drepturi și garanțiile constituționale proclamate, să poată deveni mai mult decât formulări teoretice și să aibă forță obligatorie pentru indivizi, pentru autorități și, în ultimă instanță pentru stat.[23, p.5] Judecătorul, fiind titular al „puterii” judecătorești, este investit cu puterea de a judeca – jurisdicție – iar această putere este echivocă: judecătorul aparțne statului care îl investește în funcție însă el este obligat să exercite un control asupra celorlalte organe ale statului.[23, p.5] Judecătorul reprezintă, în același timp, puterea statului și contraputerea acestei puteri.[23,p.5] La origine „puterea judecătorească” este o emanație a statului și din această cauză judecătorul se conformează regulilor și valorilor societății. Dar, în același timp, „puterea” judecătorească acționează ca o frână, ca o contraputere, deoarece are aptitudinea de a controla legalitatea actelor administrative, constituționalitatea actelor legislative și executive și poate asigura apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor de orice vătămare, care poate proveni chiar de la organele, de la autoritățile, altei „puteri” constituite în stat.[23,p.5]
„Puterea judecătorească” este chemată să aplice dreptul. Ea nu poate refuza aplicarea legilor nici în mod direct și nici indirect prin interpretare – în spiritul contrar voinței legiuitorului – întrucât în acest fel s-ar îndepărta de nobilul scop al pronunțării Dreptului, în condiții de independență și de imparțialitate.[23,p.6]
Prin termenul „autoritate” se înțelege putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare.[13] Al doilea sens al termenului autoritate semnifică organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu.[13] Așadar conform Constituției astfel de organe competente să ia măsuri sunt : „ Instanțele judecătorești” , „Consiliul Superior al Magistraturii” , și „Procuratura”.
În literatura de specialitate întâlnim diverse definiții privind autoritățile judecătorești. Una dintre ele este următoarea. Potrivit unei opinii, ”puterea judecătorească este puterea de a înfăptui justiția. Ea este separată de celelalte puteri ale statului și are atribuții proprii. Puterea judecătorească este realizată de judecători. Justiția se înfăptuiește în numele legii în instanțele judecătorești”. [11,p207]
După cum s-a menționat în literatura de specialitate română, denumirea de autoritate judecătorească evocă foarte clar justiția ca funcție distinctă și ca sistem distinct.[18,p.227]
Conform altei păreri, autoritatea judecătorească „ este o categorie independentă, de sine stătătoare a puterii de stat, reglementată conform Constituției țării, funcționînd pe baza unor principii democratice, compunându-se din organe, instituții, organizații înzestrate cu împuterniciri largi ce alcătuiesc un sistem în vederea realizării funcțiilor sociale semnificative într-un stat de drept”.[30,p.7]
Justiția ca sistem distinct reprezintă ansamblul instanțelor chemate să înfăptuiască dreptatea.[12]
Din opiniile relatate mai sus împărtășim opinia autorului Volonciu Nicolae care spune că La origine „puterea judecătorească” este o emanație a statului și din această cauză judecătorul se conformează regulilor și valorilor societății. Dar, în același timp, „puterea” judecătorească acționează ca o frână, ca o contraputere, deoarece are aptitudinea de a controla legalitatea actelor administrative, constituționalitatea actelor legislative și executive și poate asigura apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor de orice vătămare, care poate proveni chiar de la organele, de la autoritățile, altei „puteri” constituite în stat.
Alt termen studiat în prezenta lucrare este „organizare”  prin care se înțelege acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei, disciplină, ordine. Totodată cuvîntul ”organizare” are următoarele sinonime – constituire,  înființare,  ordonare, sistematizare,  structură,  ordine, rânduială. [66]
  Potrivit dicționarului explicativ cuvântul „organizare” înseamnă a face ca un grup social, o instituție etc., să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces.[13] 
Un alt termen care prezintă importanță în contextul prezentei lucrări este judecătorească, care își are rădăcina de la cuvîntul „judecător” la care se adaugă suf. -esc. Din ultimile două noțiuni concluzionăm că organizarea judecătorească reprezintă ordinea sistemului judiciar, prin care mai multe instituții se subordonează administrativ unei singure acesta fiind Consiliu Superior al Magistraturii.
Potrivit dicționarul explicativ al limbii române, noțiunea de „sistem” presupune ansamblu de elemente dependente între ele și formînd un întreg organizat, care presupune ordine într-un anumit domeniu de gîndire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii. [12,p.993]
În doctrina rusă sistemul judiciar a fost definit ca fiind „totalitatea judecătoriilor” statului, unite prin scop și sarcini unice la înfăptuirea justiției și care se caracterizează prin interacțiunea tuturor organelor judecătorești determinată de competența acestora [31,p.62], sau ca fiind totalitate a judecătoriilor „unite prin relații instituționale și care activează în baza principiilor democratice”.[27,p.94] În alte surse este menționat că ”sistemul judiciar reprezintă totalitatea judecătoriilor organizate conform divizării federative și național-teritoriale a statului în fruntea căreia se află Judecătoria Supremă”[30], sau reprezintă totalitatea judecătoriilor și instanțelor judecătorești care structural se includ în autoritatea judecătorească drept parte componentă a acesteia, prin care se realizează sarcinile, funcțiile și împuternicirile celei de-a treia puteri”. [29,p.33]
În jurisprudența Curții Consituționale a Republicii Moldova s-a menționat că „ sistemul instanțelor judecătorești constituie baza autorității judecătorești, consfințite ca atare prin constituție și legislația în vigoare, abilitate cu dreptul de a judeca procese civile, penale și administrative în limita competențelor conferite de lege.[56,p.86]
Prin urmare „sistemul judecătoresc” reprezintă totalitatea instanțelor judecătorești. Constituția RM în art. 115 și Legea privind organizarea judecătorească în art.15 stabilesc instanțele judecătorești ( judecătoriile, curțile de apel, Curtea Supremă de Justiție și instanțele judecătorești specializate- (Judecătoria Militară, Judecătoria Comercială de circumscripție). În acest sens Constituția prin art. 114 prevede că „ justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești”, din care rezultă că în „sistemul judecătoresc” nu sînt incluse alte organe ( de ex. Curtea Constituțională, Procuratura, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției sau judecata arbitrală), care au anumite atribuții în legătură cu înfăptuirea justiției dar înfăptuiesc activități distincte de justiție.[14,p.68]
Totalitatea instanțelor judecătorești formează un sistem, datorită stabilirii regulilor unice de organizare ale acestora de Constituție și de Legea privind organizarea judecătorească, precum și statului unic al magistraților din toate instanțele judecătorești, prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului.[14,p.68]

Conform dicționarului explicativ al limbii române [ 13] termenul ierarhie, provine din  fr. hiérarchie  ceea ce semnifică sistem de subordonare a elementelor, a gradelor, a funcțiilor, a autorităților , în cazul nostru a sistemului judiciar.

Elementul primar al sistemului judecătoresc este instanța judecătorească. Noțiunea de „instanță judecătorească” se utilizează diferit, având sens dublu. Sub aspect organizatoric, instanța judecătorească semnifică organul de jurisdicție abilitat cu funcția judecării cauzelor privind raporturile civile, penale, administrative, comerciale și altele care sunt de competența sistemului judecătoresc.[14,p.70] În sens procesual prin „instanță judecătorească” se înțelege completul de judecată format dintr-un anumit număr de judecători, competent să soluționeze anumite cauze, potrivit procedurii prevăzute de lege. [14,p.70]

În funcție de locul aflării lor în ierarhia sistemului judecătoresc, instanțele de judecată au denumirea de:
    a) Curtea Supremă de Justiție;

    b) curțile de apel;

    c) judecătorii.
Astfel potrivit Legii cu privire la organizarea judecătorească, justiția se înfăptuiește prin intermediul instanțe judecătorești enumerate mai sus.
Pentru anumite categorii de cauze pot funcționa judecătorii specializate. Astfel avem ca instanțe specializate Judecătoria Militară , și Judecătoria Comercială de Circumscripție. În cadrul instanțelor judecătorești (curților de apel, Curții Supreme de Justiție) pot funcționa colegii sau complete de judecată specializate.

Organizarea judecătorească se face potrivit unor forme procesuale prevăzute de legislația de procedură civilă și penală, care constau în anumite grade de jurisdicție și modalități de examinare a cauze penale, civile, economice, administrative, asigurîndu-se aflarea adevărului și aplicarea justă a legii. [14,p.73]
Gradele de jurisdicție reprezintă trepte prin care poate trece o judecată. [25,p.138] Aceste grade de jurisdicție permit o evaluare în fond dar și posibilitatea de recurs, ca posibilitatea de îndreptare a erorilor, de evaluare a situațiilor și probelor.[18,p.220]

Legislația de procedură a RM prevede înfăptuirea justiției prin două sau trei grade de jurisdicție, care se face într-un sistem dispus în scară, [25,p.138] unde după judecarea în prima instanță la dorința părților se efectuează o cale ordinară de atac, judecând cauza în apel sau recurs, asigurîndu-se aflarea adevărului și aplicarea justă a legii. Gradele de jurizdicție reprezintă treptele scării prin care poate trece judecata.[8,p.20]Acestea permit o evaluare în fond, dar și posibilitatea de recurs ca modalitate de îndreptare a erorilor.[8,p.20]

Realizarea primului grad de jurizdicție – judecarea cauzei în fond, are loc în mod obligatoriu, în toate cauzele venite în instanța de judecată, iar următoarele grade de jurizdicție pot avea loc numai în cazul când cei interesați în cauză nu sunt satisfăcuți de hotărârea primei instanțe și utilizează o cale ordinară de atac, în condițiile legii. [14]

Reieșind din cele spuse mai sus, ajungem la concluzia că, organizarea justiției se face printr-un sistem de trei grade de jurizdicție: 1) judecarea în fond

2) judecarea în apel

3) judecarea în recurs.

1) judecarea în fond de regulă are loc de către judecătoriile raionale și de sector. Iar hotărârile acestora pot fi atacate cu apel la curtea de apel ce reprezintă al doilea grad de jurizdicție. Dacă o parte nu este de acord nici cu decizia curții de apel atunci poate ataca decizia dată la Curtea Supremă de Justiție și dacă se acceptă recursul dat , are loc judecata la al treilea grad de jurizdicție.

Ca excepție de la regulă pentru unele categorii de cauze, justiția se înfăptuiește prin două grade de jurizdicție :

1) judecarea în fond

2) judecarea în recurs.

Un astfel de exemplu ar fi Codul electoral în art. 66 al. (3) menționează că „ Contestațiile privind acțiunile și hotărârile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chișinău” așadar curtea de apel va examina cauza în fond , iar apoi această hotărâre se poate ataca la dorința părților la instanța superioară, Curtea Supremă de Justiție care va judeca cauza în recurs. 

Examinarea cauzei în prima instanță (în fond) se exercită de către instanța de judecată (în complet de unul sau trei judecători) cu participarea nemijlocită a părților în proces la care se soluționează litigiul, evaluând probele prezentate de părți, judecarea cauzei trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil. Hotărârile instanței în fond nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel în termen de 31 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii , sau după caz cu recurs ex. Cazul menționat anterior cu Comisia Electorală Centrală. [8,p.20]
Examinarea cauzei în apel are loc în fața instanței de judecată ierarhic superioară, de un complet colegial format din trei judecători, cu participarea parților, în rezultatul atacării hotărârii primei instanțe. Decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege care este 2 (două) luni.[8,p.20]
Examinarea cauzei în recurs se referă la verificarea legalității sub aspecte de drept a hotărârilor primei instanțe, sau a deciziei instanței de apel, de către instanțele judecătorești superioare în mod colegial, cu participarea părților. Instanța de recurs printr-o decizie se pronunță asupra respingerii recursului, sau îl admite anulând hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel. Decizia instanței de recurs este definitivă.[8,p.20]
Din cele menționate în acest subcapitol concluzionăm că autoritatea judecătorească, sistemul judiciar sunt noțiuni diferite. Orice activitatea inclusiv și cea a instanțelor judecătorești trebuie să fie organizată într-o ordine, având loc o ierarhie între acestea pentru a crea o scară a instanțelor și a delimita competența acestora de judecare. Astfel fiecare instanță, este plasată pe un anumit grad, ce are competența, sa în judecarea cauzelor.

1.3 Mijloacele de ocrotire a drepturilor și libertăților persoanei și Sistemul organelor de crotire a normelor de drept și interacțiunea între ele

Societatea a evoluat de la epoca antică, cînd persoanele lezate în drepturi își făceau dreptatea cu mîinele proprii, au ajuns la aceea că pentru ocrotirea drepturilor și libertăților persoanelor trebuiesc instituite anumite mijloace. Astfel protecția juridică a drepturilor omului se asigură prin două căi:

pe plan extern, prin instrumente juridice internaționale elaborate sub auspiciile organelor și organismelor cu preocupări în materie și ratificate de statele care sunt părți,

pe plan intern, prin normele sistemului de drept specific fiecării țări în parte.[4.p.686]

În februarie 1945, Roosevelt, Churchill și Stalin au ajuns la o înțelegere. În aprilie anului următor, a început la San Francisco o conferință internațională care a început să schițeze Carta Națiunilor Unite; și la 24 octombrie 1945 a luat ființă Organizația Națiunilor Unite.
Printre scopurile stipulate în cartă se numărau acelea de a pune capăt războiului și de a lupta pentru drepturile omului, toleranță, progres economic și social. Nici unul dintre acestea, nici organizarea fundamentală a ONU nu s-au modificat semnificativ din 1945. ”Parlamentul” ONU este Adunarea Generală în care este reprezentat fiecare stat membru și are un singur vot. Cu excepția cazurilor de urgență, Adunarea Generală se convoacă doar odată pe an, cea mai mare a atribuțiilor fiind rezolvată de Comitete. Punctele sale de vedere sunt făcute publice prin intermediul rezoluțiilor. Actualmente Organizația cuprinde 193 de state membre care participă la abordarea problemelor globale într-un cadru internațional unic.
Odată ce statele devin membre organizației ele cad de acord să accepte obligațiile prevăzute în Carta ONU și tratatele care stau la baza principiilor relațiilor internaționale. ONU nu este un guvern mondial și nu adoptă legi. ONU promovează metode care ajută la soluționarea conflictelor internaționale și formulează politici privind problemele care ne afectează pe noi toți. Statele membre indiferent de mărimea lor, de potențialul economic, viziunile politice, sistemul social au un singur vot [5,p.6].
ONU este alcătuită din 6 organe principale:

Adunarea generală

Consiliul de securitate

Consiliul Economic și Social

Consiliul de Tutelă

Secretariatul

Curtea Internațională de Justiție (sediul la Haga)

Pentru tema noastră prezintă interes ultimul organ care este „Curtea internațională de Justiție” care a fost creată în 1946 în locul Curții Permanente de Justiție Internațională a Societăii Națiunilor. CIJ funcționează în conformitate cu Statutul său, care face parte integrantă din Carta ONU (cap. XIV, art. 92-96). Toate statele membre ale Națiunilor Unite sunt și părți ale Curții Internaționale de Justiție, dar potrivit art. 93, pot deveni părți la Statut și state din afara ONU. Curtea este formată din 15 membri pentru un mandat de 9 ani, ei pot fi realeși, sunt aleși separat de către Consiliul de Securitate și Adunarea Generală. Potrivit art. 2 din Statut, Curtea este un corp de magistrați independenți selecționați, fără a se ține seama de naționalitatea lor, dintre persoanele care se bucura de o foarte înaltă considerație morală, care reunesc condițiile cerute pentru exercitarea în țările lor a celor mai înalte funcții judiciare sau care sunt jurisconsulți cu o competență notorie în materie de drept internațional.[26,p.238]
Curtea Internațională de Justiție are o dublă competență: consultativă și contencioasă. Competența consultativă are în vedere împuternicirea CIJ de a emite avize consultative, pentru orice problemă de natură juridică, la cererea Adunării Generale sau a Consiliului de Securitate, precum și la cererea instituțiilor specializate ale ONU – în acest din urmă caz, doar în probleme juridice care privesc domeniul lor de activitate și numai cu autorizarea Adunării Generale. Cât privește competența contencioasă, din punctul de vedere al diferendelor ce pot fi aduse în fața CIJ, conform art. 36 (1) din Statutul Curții, în competența instanței internaționale intră „toate diferendele de ordin juridic având ca obiect: a) interpretarea unui tratat; b) orice problemă de drept internațional; c) existența oricărui fapt care, dacă ar fi stabilit, ar constitui încălcarea unei obligații internaționale; d) natura sau întinderea reparației datorate pentru încălcarea unei obligații internaționale”. [66]
Competența contencioasă a Curții se extinde doar asupra statelor, nu și asupra organizațiilor internaționale sau a persoanelor fizice sau juridice. Prin urmare, doar statele pot fi părți în cauzele supuse Curții – potrivit Statutului CIJ.
Un alt organ la nivel internațional este Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare[67].
Depunerea unei petiții la CtEDO se face în mai multe etape, prima etapă este de verificare a criteriilor de admisibilitate. Pentru a se pute adresa Curții trebuie ca:

reclamantul să fi epuizat toate căile de atac oferite de către instanțele naționale

să nu fi trecut mai mult de șase luni de la epuizarea ultimei căi de atac (de la data hotărârii irevocabile la nivel național)

trebuie să fie capabil să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de convenție i-a fost încălcat și că acest drept i-a fost încălcat de către unul dintre statele semnatare ale convenției

evenimentele supuse examinării trebuie să fi avut loc după data semnării convenției de către statul împotriva căruia se depune plângere [67]

În opinia noastră omenirea a procedat corect când au instituit organsme internaționale de protejare a drepturilor omului, astfel dacă unei persoanei i se încalcă un drept de către un stat, de obicei e chiar statul său de unde locuiește, se poate adresa pentru revendicare drpeturilor sale la CtEDO, dar în cazul când un stat încalcă norme internaționale sau tratate încheiate cu alt stat se adresează CIJ

Pe plan intern fiecare stat în parte își are mijloacele sale de corotire a normelor de drept, care pot fi diferite de la stat la stat.

Pe plan intern mecanismele juridice naționale protecție a drepturilor și libertăților omului sunt următoarele:

Instanțele judecătorești

Parlamentul

Curtea Constituțională

Avocatura

Avocatul poporului

Procuratura

Poliția

Societatea Civilă în promovarea și protecția drepturilor omului

În continuare ne propunem să studiem, analizăm interacțiunea organelor de ocrotire a normelor de drept cu instanțele judecătorești.

Prin decretul ci privire la puterea de stat Sovietul Suprem ( care astăzi poartă numele de parlament) a stabilit bazele formării puterii judecătorești ca ramură a puterii de stat, menționând „ Puterea judiciară este subordonată numai legii. Cetățenii sunt egali în fața legii și a judecății. Amestecu în înfăptuirea justiției este inadmisibil”. Despre rolul justiției într-un stat de drept vom vorbi mai aprofundat în următorul capitol.

Parlamentul în interacțiunea cu instanțele judecătorești.

Autoritatea judecătorească este exercitată de către instanțele judecătorești, deși Constituția Republicii Moldova în capitolul IX se referă și la alte instituții ale puterii judecătorești (Consiliul Superior al Magistraturii),[2] care nu intră sub incidența exigențelor pe care principiul separației puterilor în stat le cere pentru definirea puterii judecătorești[16,p.147]. Puterea judecătorească se exercită numai prin instanța judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri (art.1 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995).
Relațiile dintre puterea judecătorească și celelalte puteri publice sunt determinate de următoarele principii: al separației și colaborării puterilor (art.6 al Constituției); independenței și inamovibilității judecătorilor (art.1 alin.3 al Legii Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995) și al formării instanțelor judecătorești prin numirea judecătorilor în funcție (art.3 al Legii Republicii privind organizarea judecătorească din 06.07.1995.
Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă și puterea executivă, are atribuții proprii, exercitate prin instanțele judecătorești, în conformitate cu principiile și dispozițiile prevăzute de Constituție și alte legi.[39,art.1]
Astfel prin consacrarea principiului separației puterilor în Consituție și alte legi s-au stabilit clar relații de independeță a puterii judecătorești în procesul înfăptuirii justiției față de puterea legislativă și puterea executivă. În acest sens s-a menționat în literatura de specialitate [29,p16-17] că legalizarea concepției separației puterilor în fostele republici sovietice a confirmat principiu existenții puterii judecătorești, ca putere independentă și separată, care în doctrina sovietică, fiind substituită cu noțiunea de ”sistem judiciar”, a fost parte componentă a puterii executive prin faptul includerii instanțelor judecătorești în aparatul represiv de combatere a criminalității în statul sovietic. Puterea judecătorească este independentă în raport cu puterea legislativă și puterea executivă, în sensul că cele din urmă nu sînt în drept să intervinăsub nici o formă în procesul de soluționare a cauzelor judiciare [15,p.13]. În acest sens, judecătorul este independent să interpreteze legea la soluționarea unui litigiu, avînd competența s-o aplice și puterea să decidă ”care acte și care fapte sînt supuse unei anumite reguli de drept și în ce condiții”[15,p.147].
Raporturile sistemului judecătoresc cu Parlamentul rezultă mai întîi din faptul că organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești se realizează numai potrivit legii[13,p.13]. Ca atare Parlamentul este cel care stabilește prin lege organele judecătorești competența și procedura potrivit căreia își desfășoară activitatea[13,p.13]. Este o consecință firească a statului de drept [13,p.13]. Apoi marele principiu al independenței judecătorului presupune supunerea sa numai legii [17,p.226]. La rîndul lor instanțele de judecată pot interveni în activitatea legislativă prin solicitarea rezolvării cazurilor excepționale de neconstituționalitate a actelor juridice[13,p.28-29].
Raporturile dintre puterea judecătorească și puterea executivă sunt determinate de astfel de reglemetări ca: 1) numirea judecătorilor de către Președintele Republicii Moldova (art.116.alin.2 al Constituției); 2) rezolvarea de către instanțele judecătorești a cauzelor de contencios administrativ; 3) executarea hotărîrilor judecătorești de către executiv; 4) asigurarea activității instanțelor judecătorești și securității localurilor justiției și a judecătorilor, care sunt atribuții ale Guvernului.[2,p.79] Art.120 din Constituție prevede: ” Este obligatorie respectarea sentințelor și altor hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, precum și colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentințelor și a altor hotărâri judecătorețti definitive”. În acest sens, reprezentanții puterii executive ( Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne), acordă ajutorul necesar solicitat de instanțele judecătorești în condițiile legii, respectând principiul independenței autorității judecătorești.[14,p.14]

Curtea Constituțională

Unul dintre mijloacele de asigurare a respectării drepturilor și libertăților omului îl constituie controlul constituționalității legii [26,p.151]. Dat fiind faptul că drepturile omului sunt consfințite și garantate prin Constituție și apoi dezvoltate prin legi, concordanța acestora cu Constituția reprezintă o acțiune firească într-un stat de drept, de natură a întări respectul pentru valorile umane [26, p.151].
Potrivit Constituției Republicii Moldova, Titlul III, Capitolul IX, autoritatea judecătorească este una din cele trei puteri publice, iar Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională, statutul și atribuțiile ei sunt prevăzute de Tilul V. Astfel , Curtea Constituțională nu face parte din autoritatea judecătorească, deși activitatea ei , ca și cea a instanțelor judecătorești este activitate jurisdicțională, dar este un organ situat în afara aparatului jurisdicțional ordinar, independent de acesta și de cele autorități publice [19,p.234]. Curtea Constituțională rămâne în afara puterilor statale tradiționale cunoscute; ea formează o putere independentă al cărei rol constă în asigurarea respectului Constituției în toate domeniile[19.p.235]. Putem menționa în baza pt.2. art.134 al Constituției Republicii Moldova și pt. 2 art. 1 al Legii cu privire la Curtea Constituțională [40] , acest organ este independent față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției.
Conform art.134, alin.3 al Constituției, Curtea Constituțională garantează supremația Constituției , asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă și putere judecătorească și garantează responsabilitatea statului față de cetățean și a cetățeanului față de stat.
Constituind o instituție nouă, creată tocmai în scopul consolidării statului de drept, Curtea Constituțională se înfățișează ca având un sistem de proceduri și un mecanism de funcționare care, dacă vor fi eficient utilizate, vor putea să asigure respectarea principilor constituționale și să apere drepturile și libertățile omului [26].
Potrivit Legii cu privire la Curtea Constituțională , art. 6. Structura Curții Constituțională se compune din 6 judecători, numiți pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sînt numiți de Parlament, doi de Președintele Republicii Moldova și doi de Consiliul Superior al Magistratului. Pe lîngă Curtea Constituțională se formează Secretariatul, care are sarcina de asigurare a activității Curții.
Relațiile dintre autoritatea judecătorească și autoritatea de jurisdicție constituțională sînt determinate de atribuțiile exclusive ale Curții Constituționale prevăzute de lege:[36].
a) efectuarea controlului constituționalității legilor, al hotărârilor Parlamentului, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului , precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

interpretarea Constituției. Majoritatea interpretărilor se referă la competența autorităților publice și la respectarea principiului separației și colaborării puterii în stat;

Se pronunță asupra inițiativelor de revizuire a Constituției.

Confirmă rezultatele referendumurilor republicane.

Confirmă rezultatele alegerii Parlamentului și a Președintelui Republicii Moldova

Constată circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea din funcție a Președintelui Republicii Moldova sau interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova

Rezolvă cazurile de neconstituționalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiție

Hotărîrile asupra chestiunilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid.

Potrivit art. 25 al legii cu privire la Curtea Constituțională, subiecții cu drept de sesizare sunt:

a) Președintele Republicii Moldova;
b) Guvernul;
c) ministrul justiției;
d) Curtea Supremă de Justiție;
f) Procurorul General;
g) deputatul în Parlament;
h) fracțiunea parlamentară;
i) avocatul parlamentar;
j) Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) – în cazurile supunerii controlului constituționalității legilor, regulamentelor și hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova a hotărîrilor și dispozițiilor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, ce îngrădesc împuternicirile Găgăuziei.
Hotărârile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțele de judecată , acestea din urmă aplică legea în conformitate cu hotărârile curții în procesul de exercitare a justiției. Dacă în procesul judecării cauzelor, instanța de judecată stabilește că norma juridică ce urmează a fi aplicată cotravine Constituției, suspendă examinarea cauzei și înaintează Curții Supreme de Justiție propuneri privind sesizarea Curții Constituționale sau, după caz, aplică direct Constituția [61,p.4-5].
Constituind o instituție nouă, creată tocmai în scopul apărării statului de drept, Curtea Constituțională se prezintă ca o instituție care dispune de un sistem de proceduri și un mecanism de funcționare care, dacă vor fi folosite eficient, vor putea să asigure respectarea principiilor Constituției și apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor [22].
Luînd în considerație rolul Curții Constituționale în protejarea drepturilor omului, s-a propus de a introduce în Lege posibilitatea cetățenilor Republicii Moldova de a sesiza Curtea în probleme deosebite[26,p.158]. Aceastăconcluzie rezultă din faptul că drepturile și libertățile omului și cetățeanului sunt prerogative definite, garantate constituțional, care implică posibilitatea pentru titularii lor de a desfășura o anumită conduită nemijlocit pe temeiul normelor constituționale.[26,p.158]
De Dreptul de a sesiza Curtea trebuie să se bucure purtătorii de drepturi individuale, și anume- cetățenii, cetățenii străini și apatrizii.[9,p.5]

Avocatura

Constituția Republicii Moldova prevede că fiecare om are dreptul să reacțineze, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilo și libertăților sale (art.26, alin.(2)). Omul poate să reacționeze și în cazul evitării unei încălcări a legii, a unui conflict juridic de asemenea prin intermediul asistenței juridice acrodate de o persoană cu pregătire juridică- de avocat [7,p109].
Avocatura este o instituție de drept independentă a societății civile, menită să asigure , pe baza profesională, acordarea de asistență juridică calificată persoanelor fizice și juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, precum și al asigurării accesului la înfăptuirea justiției [26,p.208]. Despre rolul avocaturii vom vorbi mai aprofundat într-un alt subcapitol.

Potrivit art.1 al.2 al Legii cu privire la avocatură „  Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei de avocat. Activitatea avocatului nu este activitate de întreprinzător”.
Avocatul participă la voința părților. Astfel dacă participanții la procesul civil își doresc angajarea unui avocat în fața instanței de judecată, sau a altei autorități publice ce să-i reprezinte interesele, își pot angaja fără probleme un avocat.

Avocatul poporului

Avocatul poporului (în continuare – Avocatul Poporului) asigură respectarea drepturilor și libertăților omului de către autoritățile publice, de către organizații și întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, de către organizațiile necomerciale și de către persoanele cu funcții de răspundere de toate nivelurile.
   Avocatul Poporului  contribuie la apărarea drepturilor și libertăților omului prin prevenirea încălcării acestora, prin monitorizarea și raportarea modului de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului la nivel național, prin perfecționarea legislației ce ține de domeniul drepturilor și libertăților omului, prin colaborarea internațională în acest domeniu, prin promovarea drepturilor și libertăților omului și a mecanismelor de apărare a acestora, prin aplicarea procedeelor reglementate de prezenta lege.
   Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului își exercită atribuțiile pentru asigurarea respectării drepturilor și a libertăților copilului și realizării, la nivel național, de către autoritățile publice centrale și locale, de către persoanele cu funcție de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. 
  Conform legii cu privire la avocatul poporului art. 12 avocatul poporului este obligat:
   a) să apere drepturile și libertățile omului în conformitate cu Constituția Republicii Moldova, cu legile și tratatele internaționale din domeniul drepturilor și libertăților omului la care Republica Moldova este parte, să-și exercite atribuțiile funcției în conformitate cu legislația;
   b) să nu divulge secretul de stat și alte informații și date ocrotite de lege;
   c) să nu divulge informațiile confidențiale, precum și datele cu caracter personal care i-au fost comunicate în cadrul activității sale, decît cu consimțămîntul persoanei la care acestea se referă;
   d)  să se abțină de la orice acțiuni neconforme cu statutul pe care îl deține.
   Avocatul Poporului exercită următoarele atribuții:
   a) recepționează și examinează cererile cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților omului și remite, în termenele stabilite, răspunsuri în scris în privința cererilor depuse; 
   b) prezintă autorităților și/sau persoanelor responsabile propuneri și recomandări privind repunerea în drepturi a persoanelor în privința cărora s-a constatat încălcarea drepturilor și libertăților omului;
   c) contribuie la soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor între autoritățile publice și persoanele fizice;
   d) contribuie la perfecționarea legislației în domeniul drepturilor și libertăților omului;
   e) prezintă propuneri și recomandări de ratificare sau aderare la instrumentele internaționale în domeniul drepturilor și libertăților omului și acordă suport metodologic pentru asigurarea implementării lor;
   f) sesizează Curtea Constituțională și înaintează acțiuni în instanțele judecătorești, prezintă puncte de vedere la cererea Curții Constituționale;
   g) angajează salariați și exercită dreptul de autoritate disciplinară în conformitate cu legea;
   h) promovează drepturile omului în societate;
   i) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege [54].
  Avocatul poporului are următoarea competență de examinare a cererilor: Avocatul Poporului examinează cererile persoanelor fizice, indiferent de cetățenie, vîrstă, sex, apartenență politică sau convingeri religioase, care locuiesc permanent, se află ori s-au aflat temporar pe teritoriul țării (în continuare – petiționari), ale căror drepturi și libertăți se presupune că au fost  încălcate de Republica Moldova[54]. Avocatul Poporului nu se substituie prin competențele sale autorităților publice, organelor de drept și instanțelor judecătorești. Avocatul Poporului examinează cererile privind deciziile, acțiunile sau inacțiunile autorităților publice, organizațiilor și întreprinderilor, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, ale organizațiilor necomerciale și persoanelor cu funcții de răspundere de toate nivelurile care, conform opiniei petiționarului, i-au încălcat drepturile și libertățile[54].

Procuratura

Conform art.1 al legii cu privire la procuratură,  procuratura este o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și competenței, apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele de judecată, în condițiile legii.
Procuratura este independentă în relații cu alte autorități publice, în numele societății și în interes public, asigură aplicarea legii, apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățeanului atunci cînd încălcarea acestora atrage sancțiune penală, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanță de judecată, participă, în condițiile legii, la judecarea cauzelor civile, inclusiv de contencios administrativ, și contravenționale în care procedura a fost intentată de ea, asigură asistența juridică și colaborarea internațională în domeniul său de activitate, implementează politica penală a statului, asigură protecție eficientă martorilor, victimelor infracțiunii și altor participanți la proces, intentează acțiune civilă în cazurile prevăzute de lege, exercită controlul respectării legilor în locurile de detenție preventivă și în penitenciare, exercită controlul legalității în Forțele Armate, exercită controlul asupra executării hotărîrilor judecătorești în cauzele penale [50, art.5].
Procuratura constituie un sistem unic și centralizat care include:
– Procuratura Generală;
– procuratura Găgăuziei;
– procuraturile raionale, municipale și de sector;
– procuraturile specializate (militare, de transport, anticorupție ș.a.). [7,p.35-36]

Procuratura este independentă ( organizațional) față de instanțele judecătorești, dar activitatea acestora este îndreptată spre facilitarea înfăptuirii justiției. Astfel potrivit art.71 al Codului de procedură civilă (în continuare CPC) procurorul participă la judecarea pricinilor civile în primă instanță în calitate de participant la proces dacă el însuși l-a pornit în condițiile legii. Conform al.2 al art.71 din Codul de procedură civilă acțiunea în apărare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime poate fi intentată de către procuror numai la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate. Acțiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existența cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. În cazurile prevăzute de lege, procurorul este în drept să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane.

Autoritatea judecătorească și Poliția

Poliția este o instituție publică specializată a statului, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care are misiunea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei prin activități de menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice, de prevenire, investigare și de descoperire a infracțiunilor și contravențiilor [53].
În aproape toate țările din lume, organele de poliție aparțin, de regulă, de puterea executivă, având misiunea de a apăra normele de conduită în societate, ordinea și liniștea publică în fiecare stat[26,p.221]. Una dintre sarcinile de baza ale acestui organ este asigurarea protejării si respectării drepturilor omului in societate. în principiu, acestea sunt împărțite în organe cu atribuții plasate în sfera dreptului comun și altele, care se ocupa de siguranța interna sau au alte atribuții[26,P.221].
În privința rolului poliției au fost și sunt expuse încă păreri destul de controversate, dar s-a ajuns unanim la ideea ca acest organism este foarte necesar în societate, indiferent de sistemul politic și forma de guvernământ și că plasarea lui pe o anumită conduita contribuie substanțial la oanumită stabilitate și echilibru în societate.
Poliția este un organ armat de drept al autorităților publice aflat în componența Ministerului Afacerilor Interne, chemat să apere viața, sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele societății și ale statului împotriva atentatelor criminale și de alte atacuri nelegitime. Sarcinile principale ale  poliției sunt:
– apărarea vieții, sănătății, onoarei, demnității, drepturile, libertăților, intereselor și averii cetățenilor de atentate criminale și de alte atentate nelegitime;
– prevenirea și curmarea crimelor și a altor infracțiuni;
– constatarea și descoperirea infracțiunilor, urmărirea persoanelor care le-au săvârșit;
– menținerea ordinii publice și asigurarea securității publice;
-acordrea de ajutor cetățenilor, autorității administrației publice, întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor în vederea ocrotirii drepturilor lor și exercitării atribuțiilor lor [26,P.221-222].
Interacțiunea poliției cu instanțele judecătorești cel mai direct, are loc prin faptul că organele de urmărire penală sunt incluse în subordinea poliției. Procesul penal începe prin efectuarea urmăririi penale efectuate de către ofițerul de urmărire penală și continuă în instanța de judecată aici are loc interacțiunea dintre aceste două organe. Organele date mai interacționează prin fatul că poliția asigură paza instanțelor de judecată. Aduce persoanele învinuite de infracțiuni grave, deosebit de grave la judecată sub controlul acestora.

Societatea Civilă în promovarea și protecția drepturilor omului

Societatea civilă este o noțiune care descrie forme asociative de tip apolitic și care nu sunt părți ale unei instituții fundamentale ale statului sau ale sectorului de afaceri. [26,p229]Astfel organizațiile neguvernamentale – asociații sau fundații, sindicatele, uniunile patronale sunt actorii ai societății civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituțiile statului de drept pentru a le influența, în sensul apărării drepturilor și intereselor grupurilo de cetățeni pe care îi reprezintă [26,p229]
Societatea civilă este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de structuri, care implică cetățeanul în diferitele sale ipostaze de membru într-o organizație neguvernamentală, într-un sindicat sau într-o organizație patronală. [26,p229]
Societatea civila este formată din cetățeni, asociați sub diferite forme, care au aceleași interese și care își dedică timpul, cunoștințele și experienta pentru a-și promova și apăra aceste drepturi și interese. Exemple de instituții ale societății civile:

organizații nonguvernamentale (ONG-uri)

organizații comunitare (engl.: Community-Based Organizations)

asociații profesionale

organizații politice

cluburi civice

sindicate

organizații filantropice

cluburi sociale și sportive

instituții culturale

organizații religioase

mișcări ecologiste [64]. `

Din cele relatate în prezentul capitolul de mai sus concluzionăm că populația statelor își apără drepturile și libertățile prin organele interne ale statelor astfel cum sunt (, instanțe judecătorești, procuratura, avocatura, și altele), iar lezarea drepturilor anumitor state , sau a unor persoane de către anumite state este pedepsită prin mijloacele externe din care fac parte diferite organisme internaționale ex. ( Curtea Internațională de Justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului). Din cele relatate în acest capitol, concluzionăm că pentru ocrotirea drepturilor și libertăților persoanele, avem mai multe instituții, care ne protejează, instanțele judecătorești ne fiind de ajuns pentru acest scop nobil. Astfel fiecare instituție având competența într-un anumit domeniu, de a ne proteja. Astfel Curtea Constituțională declară neconstituționale legile, articole anumitor legi care contravin constituției, poliția este organul ce ne apără în caz infracțiunilor, procuratura reprezintă învinurea în instanță, avocatura apără interesele învinuitului, sau a părților în proces civil.

II. Activitatea instanțelor judecătorești

2.1 Activitatea judecătoriilor

În subcapitolul următor voi analiza organizarea administrativă a judecătoriilor. În mare parte voi arăta cu titlu de exemplu organizarea Judecătoriei Dubăsari, și personalul acesteia.
Potrivit legii privind organizarea judecătorească avem judecătorii ce judecă aproape toate tipurile de litigii, însă pentru anumite categorii de cauze funcționează judecătorii specializate. Conform Hotărârii cu privire la aprobarea numărului de unități al judecătoriilor și curților de apel pentru anul 2015, avem 45 de judecătorii pe teritoriul Republicii Moldova, în care activează în anul 2015, 343 (patru sute patruzeci și trei) de judecători, plus 2 (două) judecătorii specializate Judecătoria Militară, și Judecătoria Comercială.
Judecătoriile ( de sector, raionale) sînt compuse din personal de specialitate, personal tehnic și de deservire și muncitori. Instanțele judecătorești sînt conduse de cîte un președinte. Instanța de judecată Dubăsari ca și toate instanțele fac parte din sistemul instanțelor judecătorești care este organizat și funcționează în baza Constituției Republici Moldova, Legii privind organizarea judecătorească, Legii cu privire la statutul judecătorului, Regulamentului de ordine internă a Judecătoriei Dubăsari și a altor acte normative aplicabile [59]. Activitatea instanței de judecată este dirijată de președinte, care pe lângă atribuțiile de judecător, coordonează, controlează și asigură funcționarea instanței, fiind asistat de către șeful secretariatului instanței judecătorești. În absența președintelui atribuțiile acestuia sînt exercitate, în modul stabilit, prin hotărârea CSM la propunerea președintelui instanței, de către viceprețedinte sau în caz că instnța nu are vicepreședinte de către un alt judecător. Președinții instanțelor judecătorești sînt asistați de vicepreședinți. Funcția de vicepreședinte se instituie în judecătoriile în care numărul de judecători este mai mare de 6. Spre exempu Judecătoria Dubăsari nu dispune de un vicepreședinte al judecătoriei din cauza că numărul judecătorilor este 4 (patru), prea mic pentru a fin instituită această funcție în cadrul judecătoriei. Președinții și vicepreședinții judecătoriilor sînt numiți în funcție de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pe un termen de 4 ani.Aceștia pot deține funcțiile respective pe durata a cel mult două mandate succesiv.
        Președintele Republicii Moldova poate respinge propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de numire în funcția de președinte sau vicepreședinte al judecătoriei doar în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcția respectivă, de încălcare a legislației de către acesta sau de încălcare a procedurilor legale de selectare și promovare a lui. În cazul respingerii propunerii Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Republicii Moldova va aduce la cunoștința acestuia motivele temeinice ale respingerii [41].
Refuzul de numire în funcție sau de reconfirmare în funcție se face în termen de 31 de zile de la data parvenirii propunerii corespunzătoare. În cazul apariției unor circumstanțe care necesită o examinare suplimentară, Președintele Republicii Moldova anunță Consiliul Superior al Magistraturii despre prelungirea termenului indicat cu 15 zile. La propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Republicii Moldova emite un decret privind numirea în funcția de președinte sau vicepreședinte al judecătoriei în termen de 31 de zile de la data parvenirii propunerii repetate [41].
Președintele judecătoriei are următoarele atribuții potrivit art. 161 al Legii privind organizarea judecătorească:

a) participă la examinarea cauzelor distribuite în condițiile art. 61;

b) aprobă componența colegiilor și coordonează activitatea acestora; 

c) coordonează activitatea judecătorilor pentru a asigura judecarea cauzelor în termen rezonabil, distribuie sarcinile între judecători;

d) delimitează atribuțiile vicepreședinților; 

e) propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea unuia sau mai multor judecători dintre judecătorii instanței în calitate de judecător de instrucție;

f) asigură specializarea și perfecționarea profesională a judecătorilor instanței;

g) decide asupra necesității de a examina colegial unele cauze privind anumite materii sau categorii de persoane;

h) constituie completele de judecată și decide asupra schimbării membrilor acestora, în condițiile art. 61 alin. (11);

i) verifică procesul de repartizare aleatorie a dosarelor parvenite în instanță spre examinare;

j) exercită controlul asupra întocmirii și afișării, în termenul stabilit de norma procesuală, a informației privind cauzele fixate pentru judecare, inclusiv  privind obiectul acestora;

k) conduce activitatea de generalizare a practicii judiciare și de analiză a statisticii judiciare și prezintă informații asupra acestor activități Consiliului Superior al Magistraturii și, respectiv, Departamentului de administrare judecătorească în partea ce ține de analiza statisticii judiciare;

l) examinează petițiile, în condițiile legii, cu excepția celor care țin de acțiunile judecătorilor în înfăptuirea justiției, precum și de conduita acestora; 

m) aprobă și prezintă spre informare Consiliului Superior al Magistraturii programul concediilor de odihnă anuale ale judecătorilor, acordă judecătorilor concediile de odihnă anuale și îi recheamă din concediu;

 n) reprezintă instanța de judecată în relațiile cu autoritățile publice și cu mass-media;

o) numește în funcție funcționarii publici, modifică, suspendă și încetează, în condițiile legii, raporturile de muncă ale acestora, angajează, modifică, suspendă și încetează raporturile de muncă ale personalului contractual al secretariatului instanței judecătorești; 

p) aplică sancțiuni disciplinare și adoptă măsuri de stimulare a personalului secretariatului instanței judecătorești; 

q) exercită alte atribuții, conform legii; să nu utilizeze timpul de lucru și patrimoniul instanței în scopuri personale.

Vicepreședintele instanței judecătorești exercită funcțiile președintelui instanței judecătorești în cazul absenței acestuia. În absența președintelui, atribuțiile acestuia sînt exercitate, în modul stabilit, prin hotărârea CSM la propunearea președintelui instanșei, de către un alt judecător.

Activitatea organizatorică și cea administrativă a instanței judecătorești este asiguratăde secretariatul instanței judecătorești, condus de un șef numit în funție de către președintele instanței judecătorești în conformitate cu Legea nr.158- XVI din 4.07.2008 privind funcția publică și statutul funcționarului public.

În instanță judecătorească funcționează personal de specialitate, personal tehnic și de deservire și muncitori.

Din cadrul personalului de specialitate fac parte: șeful secretariatului instanșei judecătorești, asistenții judiciari, grefieri, serviciul sistematizare, generalizare a practicii judiciare și relații cu publicul, Secția Evidență și documentare procesuală( Șef secție specialist principal), Serviciul financiar- economic (contabil -șef), Serviciul resurse umane (specialist principal), care au statut de funcținar public și în privința cărora se aplică prevederile Legii serviciului public [58].
Din cadrul personalului tehnic și de deservire fac parte: inspector superior control asupra executării hotărîrilor, traducător, arhivar, expeditor.

Corpul de muncitori este format din: șofer, paznici, îngrijitor încăperi de serviciu.

Secretariatul instanței judecătorești este constituit din grefă și serviciul administrativ. Structura și statul de funcții ale secretariatului se stabilesc de Consiliu Superior al Magistraturii.
Șeful Secretariatuluiinstanței judecătorești are următoarele atribuții:

Organizează activitatea personalului legată de întocmirea și afișarea, în termenul stabilit de normele procesuale, a informației privind cauzele fixate pentru judecare, inclusiv privind obiectul acestora;

Organizează activitatea personalului responsabil de asigurarea distribuirii aleatorii a cauzelor parvenite în instanța judecătorească;

Gestionează mijloacele financiare alocate insntanței judecătorești

Coordonează și verifică activitatea subdiviziunilor secretariatului instanlei judecătorești, asigură administrarea și utilizarea optimă a resurselor financiare, materiale, intelectuale și informaționale în procesul implimentării planurilor strategice de activitate a instanșei judeccătorești;

Elaborează și prezintă spre aprobare președintelui instnței judecătorești planurile strategice de activitate a isntanșei judecătorești;

Organizează și coordonează dezvoltarea și implimentarea planurilor strategice de activitate a insntaței judecătorești

Aprobă, după coordonarea cu președintele instnașei judecătorești, regulamentul de organizare și funcținare a secretariatului instanței judecătorești;

Realizează alte funcții atribuite prin lege sau delegate de către președintele instanșei judecătorești. În caz de absență a șefului secretariatului instanței judecătorești funcțiile acestuia sau o parte din ele sînt delegate de către președintele instanței judecătorești unuia dintre conducătorii subdiviziunilor secretariatului instanței judecătorești.

Grefa secretariatului instanței judecătorești asistă judecătorii în procesul de înfăptuire a justiției. În cadrul grefei se instituie asistenții judiciari, grefierii, serviciul sistematizare, generalizare a practicii judiciare și relații cu publicul, secția evidență procesuală, serviciul translare.

Asistenții judiciari și grefierii corespund cu numărul judecătorilor. Astfel fiecăre judecător are cîte un grefier și căte un asistent judiciar ce îl ajută la înfăptuirea justiției. În judecătoria Dubăsari activează 4 judecători evident că sunt toți atîțiea grefieri și asistenți judiciari.

Grefa Secretariatului Instanșei judecătorești este compus din:

Asistenții judiciari:

Colectează actele normative necesare judecătoruli și altă informație necesară pentru judecarea dosarului distribuit judecătorului;

Generalizează probleme de drept în dosarele distribuite judecătorului respectiv și elaborează recomandări pe marginea problemelor invocate;

Verifică prezența actelor care urmau a fi prezentate de către participanții la proces;

Elaborează proiectele de acte procesuale

Asigură depresonalizarea hotărârilor judecătorești șu publicarea lor pe pagina web a instanței judecătorești

Grefierii:

Asistă judecătorii în procesul de înfăptuire a justiției;

Asigură suportul administrativ și organizațional completului de judecată în scopul realizării efective a procesului de judecată

Asigură utilizarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor și a sistemelor de înregistrare audio în cadrul examinării cauzelor;

Afițează informația cu privire la cauzele numite spre examinare pe panoul de informații;

Întocmește actele procesuale, prevăzute de codurile de procedură civilă, penală, și codul contravențional

În cadrul judecătoriei este prezent Serviciul sistematizare, generalizare a practicii judiciare și relații cu publicul. Acest serviciu este compus din doi specialiști:

Specialist Principal:

Sistematizează dosarele pe categorii și le supune analizei;

Generalizează practica judiciară și elaborează prognoze pentru analiză și evaluare;

Analizează statistica judiciară a instanței și elaborează prognoze de optimizare a activității instanței;

Prezintă președintelui instanței și judecătorilor rapoarte pe marginea generalizării practicii judiciare și analizei statisticii judiciare;

La moment în cadrul judecătoriei Dubăsari această funcție este vacantă.

Specialist Superior:

Asigură informarea justițiabililor și altor persoane cu informații de interes public;

Verifică procesul de plasare a informației despre cauzele numite spre examinare pe panoul de informații al instanței;

Gestionează pagina web și poșta electronică a instanței;

Elaborează comunicate despre activitatea instanșei, cauzele de rezonanță și după coordonare cu președintele instanței le publică pe pagina web.

În cadrul Secretariatul instanlei judecătorești mai este instituită secția evidență și documentare procesuală. Secța dată este compusă din : a) Șef secție
b) Specialist pricipal

c) Inspector Superior asupra executării hotărîrilor

a) Șef secție:

Asigură buna desfășurare a activității secției

Asigură procesul de înregistrare operativă și gestionare a documentelor la nivelul instanței

Organizează procesul de primire a cetățenilor, a documentelor prezentate și eliberarea copiilor solicitate

Coordonează circulația opertivă a documentelor intrate în instanță;

Coordonează activitatea arhivei și expediției.

b) Specialist Principal:

Perfcteză nomenclatorul dosarelor;

Introduce informațiile despre dosare în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor;

Primește dosarele de la grefieri și verifică respectarea normelor d eprocedură;

Pregătește dosarele pentru transmiterea în arhiva instanței;

Întocmește rapoartele statistice semestriale și anuale;

Înregistrează cererile parvenite în instanță în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor;

Primește dosarele de la grefieri și verifică respectarea normelor de procedură;

c) Inspector Superior asupra executării hotărârilor

Primește și înregistrează în registru cererile de eliberare a titlului executoriu;

Eliberează documentul executoriu creditorului după rămânerea definitivă a hotărârii;

Expediază spre executare documentele executorii, care se înaintează spre executare direct de instanța de judecată;

Controlează expedierea la timp a comunicărilor necesare de punere în executare a hotărârilor judecătorești, executarea hotărârilor și anexează la dosar comunicatele ce confirmă executarea documentului executoriu;

Contribuie la întocmirea rapoartelor statistice;

În cadrul judecătoriei Dubăsari în secția evidență și documentare procesuală există cîte un specialist fiecărei funcții.
În cadrul judecătoriei dubăsari există și Serviciul Administrativ al Secretariatului instanței judecătorești. Acesta este compus din : a) Serviciul financiar-economic

b) Serviciul Resurse Umane

c) Serviciul Asigurare tehnico-materială

a) Serviciul financiar-economic- este compus din contabilul-șef care:

Asigură organizarea corectă a evidenței contabile;

Coordonează utilizarea corectă și cu economie a mijloacelor financiar în corespundere cu devizele de cheltuieli aprobate;

Asigură procesul de elaborare și coordonare a proiectului de buget al instanței judecătorești;

Întocmește și prezintă în termen rapoartele financiar trimestriale și anuale;

Asigură inventarierea și evidența bunurilo materiale.

b) Serviciul Resurse Umane are un Specialist principal ce :
1. Ține evidența angjaților instanșei, a registrelor, ordinelor și carnetelor de muncă;
2. Coordonează procesul de implementare a procedurilor de personal a funcționarilor publici;

3. Monitorizează și acordă aistență comisiei de concurs pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice și posturilor vacante;

4. Ține evidența dezvoltării profesionale a funcționarilor publici.

c) Serviciu Asigurare tehnico-materială este compus din :

Arhivar:

Ține evidența dosarelor transmise în arhivă;

Furnizează informații din dosare și copii de pe materialele dosarelor participanților la proces;

Elaborează nomenclatorul dosarelor;

Asigură selectarea, prelucrarea și transmiterea dosarelor, documentelor la Arhiva Națională

Expeditor:

Realizează înregistrarea corespondeței în registru și transmiterea acesteia destinatarului, contra semnătură;

Asigură securitatea în procesul de expediere a corespondenței înregistrate și a altor bunuri sau valori la destinație;

Execută nemijlocit transmiterea corespondenței înregistrate și a altor bunuri sau valori la destinatarii din raza localității în care își sediul instanța.

Administrator superior al rețelei de calculatoare:

Efectuează diagnoza problemelor rețelelor informatice și înlocuiește componente deficitare;

Asigură funcționarea continuă a tehnicii de calcul din cadrul instanței

Asigură funcținalitatea tehnicii de înregistrare audio a ședințelor de judecată și arhivarea informației înregistrate;

Deservește pagina web a instanței;

Înaintează propuneri pentru modificarea, ajustarea și îmbunătățirea programelor instalate și paginii web a instanței

În cadrul judecătoriei Dubăsari funcția dată este vacantă.

Șofer:

Este responsabil de administrarea corectă și eficientă a unității de transport din cadrul instanței,

Asigură folosirea rațională și operativă, fără accidente, a unității de transport încredințate;

Asigură exploatarea corectă și menține într-o stare tehnică bună a unității de transport

Participă nemijlocit la efectuarea reparații curente și capitale a unității de transport și la rezolvarea oricărei probleme legate de utilizarea unității de transport;

Efectuează transportarea corespondenței și personalului instanței în interes de serviciu

Îngrijitor încăperi de serviciu:

Asigură curățenia permanentă în birourile și sălile de ședințe ale instanței judecătorești;

Contribuirea la aerisirea zilnică a birourile și menținerii curățeniei, prevenirea situației antisanitare.

Norma de deservire pentru o unitate de îngrijitor în încăperi de serviciu- 450 m.p. Judecătoria Dubăsari activează un îngrijitor, reiese că suprafața judecătoriei este mai mică de 450 m.p.

Paznic:

Este responsabil de asigurarea condițiilor optime în vederea menținerii securității și ordinii publice pe întreg teritoriul instanței.

Asigură pătrunderea pe teritoriul instanței ( în curtea clădirii ) numai a transportului ce aparține colaboratorilor instanței.

Informează președintele/ vicepreședintele judecătoriei sau, după caz, organele de menținere a ordinii publice despre orice intervenție pe teritoriul instanței a unor persoane neautorizate.

Judecătoria Dubăsari are 3 paznici, care asigură paza instituției.

Judecătoriile judecă toate cauzele și cererile în prima instanță, în afară de cel date în competența altor instanțe. De exemplu litigiile cu privire la mărci se judecă în primă instanță de către Curtea de Apel. Judecătoriile examinează cauze penale, civile, administrative și contravenționale prevăzute de lege precum și unele cereri și demersuri privind desfășurarea urmăririi penale.

În opinia noastră judecătoriile sunt baza sistemului judiciar, ele judecă în primă instanță toate tipurile de litigi cu unele excețpii. Din cele relatate în acest subcapitol concluzionăm că pentru a funcționa un sistem, o activitate nu este nevoie doar de personal de specialitate (judecători), astfel la înfăptuirea justiției participă și funcționari publici ( grefieri, asistenți judiciari etc.) Pe lângă funcționari publici mai avem și aparat auxiliar ( muncitori, traducător, și alții), fără de care nu ar decurge bine efectuarea justiției.

Activitatea curților de apel

Scopul final al procesului civil este de a asigura apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice prin emiterea unei hotărîri judecătorești corecte. Potrivit lui J.Bentham, corectitudinea hotărîrilor reprezintă scopul suprem al oricărui sistem judecătoresc, iar acest scop este atins atunci cînd cu privire la circumstanțele reale de fapt au fost aplicate corect normele de drept.

La înfăptuirea justiției, ca și în orice alt domeniu de activitate umană, oricînd se pot comite erori (errare humanum est – a greși este omenește). La începutul sec.XX marele procesualist rus E.Vasikovski scria: „Oricît de bine ar fi fost pregătiți judecătorii, oricît de responsabilă și atentă ar fi fost atitudinea lor față de executarea obligațiilor sale, oricum ei nu sînt garantați împotriva abaterilor și erorilor. Nu numai înțelegerea greșită a legii sau omisiunea involuntară la stabilirea circumstanțelor de fapt ale pricinii, ci și viziunile subiective, simpatiile și antipatiile judecătorului (…) sînt cauza hotărîrilor incorecte. Nu poate fi negată nici posibilitatea abaterii conștiente a judecătorului de la echitate în virtutea libertății de intimă convingere acordată acestuia”.

Incorectitudinea hotărîrii judecătorești poate fi condiționată nu numai de o eroare a judecătorului, ci și de comportamentul participanților la proces, constînd în necomunicare sau comunicare greșită a circumstanțelor ce au importanță pentru justa soluționare a pricinii civile, neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a sarcinii de probațiune etc. În această ordine de idei, este necesar a se face distincție între erori ale judecătorului și erori ale participanților la proces, care au condiționat adoptarea unei hotărîri judecătorești incorecte [20].

Dreptul de a controla hotărîrile primei instanțe de către o instanță ierarhic superioară a constituit un progres în procedura judiciară [20]. În literatura mai veche, unii autori, au pus, totuși, la îndoială necesitatea existenței căilor de atac, susținînd că ar fi suficient un singur grad de jurisdicție [20]. Potrivit acelor opinii, existența și exercitarea căilor de atac conduce la prelungirea procesului, la cheltuieli mai mari în sarcina justițiabililor și a statului, la o scădere a încrederii părților în actul de justiție, la o slăbire a responsabilității judecătorilor primei instanțe [20]. Un argument desprins din practica judiciară, invocat în sprijinul acestei idei, constă în faptul că în multe situații hotărîrile pronunțate în căile de atac nu sînt cu nimic mai bune decît cele atacate, iar uneori se pronunță chiar hotărîri greșite care le înlocuiesc pe cele corecte, trecînd irevocabil în puterea lucrului judecat [20]. Actualmente, în toate statele democratice justițiabililor li se asigură dreptul de a ataca hotărîrile judecătorești.

Fiecare curte de apel își exercită competența într-o circumscripție care cuprinde mai multe judecătorii.

În RM până la data de 25 iulie 2014 au activat 5 curți de apel. Însă la data de 25. 07.2014 prin legea nr.177 art. IV Curtea de Apel Bender și-a încetat activitatea. Judecătoriile aflate pînă la data de 25.07.2014 în circumscripția Curții de Apel Bender au trecut în circumscripția Curții de Apel Chișinău. Astfel la ziua de astăzi în RM activează 4 curți de apel. Curtea de Apel Chișinău are cele mai multe judecătorii în circumscripția ei, 23 de judecătorii comune și 2 specializate (Judecătoria Militară, Judecătoria Comercială de Cricumscripție). La Curtea de Apel Chișinău activează 54 (cinci zeci și patru de judecători).A două curte de apel în ierarhie descrescătoare, după numărul judecătoriilor în circumscripția acestora, este Curtea de Apel Bălți cu 15 ( cinsprezece) judecătorii comune. La Curtea de Apel Bălți înfăptuiesc justiția 24 (douăzeci și patru) de judecători. Pe poziția a treia se află, Curtea de Apel Cahul cu 4 (patru judecătorii) și 9 ( nouă) judecători. Și pe ultima poziție cu cele mai puține judecătorii este Curtea de Apel Comrat, ce are 3 (trei) judecătorii în circumscripția sa și evident ccei mai puțini judecători având 7 (șapte) judecători.

Curțile de apel pot fi formate din mai multe colegii, după categoria cauzelor, sau dintr-un singur colegiu mixt.

     Colegiile se constituie din judecători ai curților de apel. Componența colegiilor se aprobă de către președintele curții, prin ordin, la începutul fiecărui an. Președintele curții de apel are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la judecarea unor cauze în alt colegiu.
Cutea de Apel este compusă din președintele Curții de Apel, doi vicepreședinși, judecători și aparatul auxiliar. Judecătorii Curții de Apel activează în colegiul penal sau colegiul civil. După caz, pot fi constituite și alte colegii, în raport de materie. Componența colegiilor este aprobată de președintele Curții de Apel. Acesta are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la judecarea unpr cauze în alt colegiu. Colegiile sînd conduse de vicepreședinții Curții de Apel.

Președintele curții de apel, este numit de președintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, și exercită următoarele atribuții: judecă procesele și prezidează ședințele de judecată ale colegiilor; conduce activitatea Curții de Apel și aparatului ei;

Delimitează atribuțiile vicepreședinților; numește și eliberează din funcție angajații aparatului Curții; organizează munca de perfecționare a judecătorilor Curții de Apel și a funcționarilor din aparatul ei; conduce activitatea de generalizare a practicii judiciare și de analiză a statisticii judiciare; exercită alte atribuții, conform legii.

Vicepreședintele Curții de Apel este concomitent președinte al Colegiului Curții și exercită următoare funcții: judecă procesele și prezidează ședințele de judecată ale colegiilor pe care îl conduce sau numește în acest scop un judecător al Curții de Apel;formează complete pentru judecarea cauzelor; conduce, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, activitatea colegiului și a aparatului Curții de Apel; solicită judecătoriilor dosarele pentru generalizarea practicii judiciare.

Instanțele de apel exercită următoarele atribuții:

judecă în prima instanță cauzele date în competența ei prin lege;

judecă apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunțate în prima instanță de judecătorii;

Judecă în limitele competenței sale cauzele supuse căilor extraordinare de atac;

generalizează practica judiciară;

soluționează conflictele de competență apărute între judecătoriile din circumscripția lor. [12,p.53]

Curtea de apel ca instanță de fond în materie civilă judecă următoarele cazuri:

Astfel refuzul autorității centrale de a accepta continuarea procedurii de adopție internațională poate fi contestat la Curtea de Apel Chișinău.[51,p.art.38]

În cazul apariției unui conflict referitor la o marcă larg cunoscută în Republica Moldova în cadrul unui segment de public vizat, persoana interesată care utilizează cu bună-credință în activitatea sa comercială această marcă poate depune o cerere de constatare a notorietății mărcii la Curtea de Apel Chișinău, în conformitate cu prevederile art. 166 din Codul de procedură civilă.[49]

Încă un caz de judecată în fond a Curții de Apel, Decizia Ministerului Justiției prin care a fost refuzată înregistrarea partidului politic poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 10 zile de la data adoptării acesteia.[48]

Potrivit Codului Electoral art.66 contestațiile privind acțiunile și hotărîrile Comisiei Electorale Centrale se depun la Curtea de Apel Chișinău.

Conform CPC art.355 cererea de declarare a insolvabilității se depune la curtea de apel de drept comun competentă în conformitate cu prevederile prezentului cod și ale altor legi.

În materie penală curtea de apel are următoarele atribuții: [38]

ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunțate în primă instanță de judecătorii, inclusiv de judecătoria militară;

ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel;

soluționează conflictele de competență apărute între judecătorii;

judecă cazurile de revizuire, date prin lege în competența sa

Una din principalele atribuții a curților de apel este judecarea apelurilor declarate împotriva hotărîrilor pronunțate în prima instanță de judecătorii. Conform art.357 al CPC obiectul apelului sunt hotărîrile susceptibile de apel pot fi atacate, pînă a rămîne definitive, în instanță de apel care, în baza materialelor din dosar și a celor prezentate suplimentar, verifică corectitudinea constatării circumstanțelor de fapt ale pricinii, a aplicării și interpretării normelor de drept material, precum și respectarea normelor de drept procedural, la judecarea pricinii în primă instanță. Hotărîrile susceptibile de apel conform art.358 al CPC sunt Hotărîrile pronunțate în primă instanță de judecătorii pot fi atacate cu apel la curțile de apel de drept comun, și hotărîrile pronunțate în primă instanță de Judecătoria Comercială de Circumscripție pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Chișinău. Hotărîrile pronunțate în primă instanță după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după reguli generale. Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunțate în primă instanță de către curțile de apel.
Subiecții apelului se numesc apelantul- persoana care declară apel și intimat- partea adversă. În cazul cînd ambele părți declară apel atunci ambele părți capătă ambele calități atât de apelant cât și de intimat. Potrivit art.360 al CPC Sînt în drept să declare apel:
a) părțile și alți participanți la process. Aceștia sînt subiecți cu interes juridic în pricină, atît material-juridic, cît și procesual-juridic. Din această categorie fac parte: reclamantul, coreclamantul, pîrîtul, copîrîtul, intervenienții, petiționarii și persoanele interesate în procedura specială.[20]
b) reprezentantul în interesul  apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege. Astfel, reprezentantul părții în proces, al intervenientului, petiționarului sau al persoanei interesate poate declara apel numai dacă acest drept este expres prevăzut în procură. Totodată, reprezentanții legali dispun de dreptul de a exercita căile de atac în virtutea legii, fie personal, fie printr-un terț.
c) martorul, expertul, specialistul și interpretul, reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielelor de judecată ce li se cuvine.
Conform art. 360 al. (2) al CPC persoana interesată care a renunțat expres la apel în privința unei hotărîri nu mai are dreptul să declare apel. Renunțarea la apel se face prin depunerea unei cereri în prima instanță pînă la expirarea termenului de depunere a apelului.
Potrivit art.373 al CPC instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanțe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărîrii în întregul ei. Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai dificilă decît aceea din hotărîrea atacată cu apel, cu excepția cazurilor cînd consimte și cînd hotărîrea este atacată și de alți participanți la proces.
În continuare vom arăta organigrama Curții de Apel Chișinău, să vedem organizarea administrativă a acesteia.

Suntem de părerea că într-un stat de drept, este necesar de cel puțin două grade de jurisdicție. Deoarece cum a spus și E.Vasikovski : „Oricît de bine ar fi fost pregătiți judecătorii, oricît de responsabilă și atentă ar fi fost atitudinea lor față de executarea obligațiilor sale, oricum ei nu sînt garantați împotriva abaterilor și erorilor. Suntem de acord în totalitate cu această afirmație.

2.3 Activitatea Curții Supreme de Justiție

În acest subcapitol vom analiza activitatea celei mai înalte instanțe judecătorești din sistemul judiciar al RM – Curtea Supremă de Justiție.

Curtea Supremă de Justiție este organul suprem al puterii judecătorești. Justiția în Republica Moldova se înfăptuiește prin Curtea Supremă de Justiție și prin alte instanțe judecătorești în conformitate cu Constituția, Legea privind organizarea judecătorească, Legea cu privire la statutul judecătorului și alte acte legislative. Curtea Supremă de Justiție este instanța judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă și uniformă a legislației de către toate instanțele judecătorești, soluționarea litigiilor apărute în cadrul aplicării legilor, garantează responsabilitatea statului față de cetățean și a cetățeanului față de stat.

Prin activitatea sa Curtea Supremă de Justiție asigură respectarea principiului prezumției nevinovăției și principiului supremației legii, contribuie la constituirea unui stat de drept. Sediul Curții Supreme de Justiție este în municipiul Chișinău.

   Atribuțiile Curții Supreme de Justiție sunt următoarele:
    a) judecă, ca instanță de recurs, cauzele în materie civilă, de contencios administrativ, penală sau în alte materii în condițiile legii procesuale;
    b) sesizează, din oficiu sau la propunerea instanțelor judecătorești, Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității actelor juridice;
    c) generalizează practica judiciară și analizează statistica judiciară proprie;
    d) dă explicații din oficiu în chestiunile de practică judiciară ce nu țin de interpretarea legilor și nu au caracter obligatoriu  pentru judecători;
    e) exercită, în limitele competenței sale, atribuții ce derivă din tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Curtea Supremă de Justiție este compusă din președinte, din 2 vicepreședinți, care sunt concomitent președinți ai Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ și, respectiv, ai Colegiului Penal, și din 31 judecători (dintre care doi judecători exercită concomitent și funcția de vicepreședinte al colegiului) care își desfășoară activitatea în colegii și în cadrul Plenului Curții.

Judecătorii Curții Supreme de Justiție sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, până la atingerea plafonului de vârstă – 65 de ani.

Pentru a fi numit în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție judecătorul trebuie să corespundă cerințelor prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului și să aibă o vechime în muncă în funcția de judecător de cel puțin 10 ani.

Fiecare judecător al Curții Supreme de Justiție este asistat de 3 asistenți judiciari.

Pe lîngă Curtea Supremă de Justiție activează Consiliul Științific Consultativ, format din savanți și practicieni în domeniul jurisprudenței.

   Președintele Curții Supreme de Justiție exercită următoarele atribuții:
    a) convoacă și prezidează ședințele Plenului Curții, asigură executarea hotărîrilor adoptate; 
    b) propune Plenului spre aprobare obligațiile de serviciu ale vicepreședinților Curții președinți ai colegiului și ale vicepreședinților colegiilor; 
    c) numește membrii Curții responsabili pentru întocmirea rapoartelor asupra cauzelor de complexitate deosebită ce se vor judeca în colegii; 
    d) coordonează activitatea de generalizare a practicii judiciare și face propuneri Plenului privitor la emiterea hotărîrilor explicative; 
    e) organizează efectuarea altor lucrări ce țin de competența Curții; 
    f) reprezintă Curtea Supremă de Justiție în relațiile cu alte autorități și instituții publice atît din țară, cît și de peste hotare; 
    g) numește în funcție funcționarii publici, modifică, suspendă și încetează, în condițiile legii, raporturile de serviciu ale acestora, angajează, modifică, suspendă și încetează raporturile de muncă ale personalului contractual al secretariatului Curții;
    h) aplică sancțiuni disciplinare și adoptă măsuri de stimulare pentru angajații secretariatului Curții;
    i) exercită alte atribuții prevăzute de lege. 
    Președintele Curții Supreme de Justiție emite ordine și dispoziții. În absența Președintelui Curții Supreme de Justiție, atribuțiile acestuia le exercită unul dintre vicepreședinți în temeiul unei dispoziții emise de Președintele Curții. În cazul cînd nu este desemnat vicepreședintele care va exercita funcțiile Președintelui Curții Supreme de Justiție în absența acestuia, funcțiile în cauză sînt exercitate de către vicepreședintele cu cea mai mare vechime în muncă în Curtea Supremă de Justiție.
În cadrul Curții Supreme de Justiție funcționează Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ, Colegiul Penal și alte colegii constituite de către Plenul Curții după categoriile cauzelor. Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ și Colegiul Penal activează permanent. Durata mandatului celorlalte colegii este determinată de Plenul Curții Supreme de Justiție.    

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ și Colegiul Penal sînt conduse de cîte un președinte și un vicepreședinte avînd următoarele atribuții:
     a) fixează termenele de desfășurare a ședințelor de judecată în cauzele date prin lege în competența colegiului, organizează pregătirea și desfășurarea ședințelor de judecată, exercită controlul asupra întocmirii, afișării și publicării pe pagina web, în termenul stabilit de norma procesuală, a informației privind cauzele fixate pentru judecare, inclusiv esența cauzelor;

    b) informează Președintele Curții asupra cauzelor de complexitate deosebită judecarea cărora, conform legii, cere întocmirea rapoartelor de către membrii Curții;
     c) organizează activitatea colegiului în limitele prevăzute de lege;
     d) organizează lucrul de generalizare a practicii judiciare și prezintă rezultatele pentru dezbateri la ședințele colegiului, face propuneri Plenului privitor la darea hotărîrilor explicative;
     e) organizează executarea dispozițiilor Plenului și Președintelui Curții, în conformitate cu legea;

    f) prezintă Plenului informații privind activitatea colegiului;

g)exercită alte atribuții prevăzute de lege. Repartizarea atribuțiilor între președintele și vicepreședintele colegiului se efectuează de către Plen la propunerea Președintelui Curții Supreme de Justiție.

Colegiul Penal al  Curții Supreme de Justiție:
    1) judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvîrșite de Președintele Republicii Moldova;
    2) ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor pronunțate de către instanțele de apel;
3) judecă, în limitele competenței sale, cauzele supuse căilor extraordinare de atac, inclusiv recursurile în anulare;
    ) judecă recursurile în interesul legii;
    32) soluționează cererile de revizuire a cauzelor în urma pronunțării unei hotărîri de condamnare a Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
       4) sesizează Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității actelor juridice și asupra cazurilor excepționale de neconstituționalitate a actelor juridice;
    5) adoptă hotărîri explicative în chestiunile de practică judiciară a aplicării uniforme a legislației penale și procesual penale;
    6) soluționează cererile de strămutare [38].

Completele de judecată se constituie la începutul fiecărui an de către Președintele Curții Supreme de Justiție, în condițiile art. 61 din Legea nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească. Completele de judecată se constituie din judecătorii Curții Supreme de Justiție care fac parte din colegiul respectiv. Președintele Curții Supreme de Justiție are dreptul să dispună, după caz, antrenarea judecătorilor dintr-un colegiu la judecarea unor cauze în alt colegiu. Schimbarea membrilor completului de judecată se face în cazuri excepționale, în baza unei încheieri motivate a Președintelui Curții Supreme de Justiție și potrivit criteriilor obiective stabilite de regulamentul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii. Încheierea motivată privind schimbarea membrilor completului de judecată se anexează la materialele dosarului.

Președintelui commpletului de judecată are următoarele atribuții: urmărește întocmirea raportului de către judecătorul sau judecătorul asistent, măsuri pentru executarea de către colaboratorii respectivi a tuturor lucrărilor necesare bunei desfășurări a ședinței de judecată; în cursul dezbaterilor asigură ordinea și solemnitatea procesului prevăzut de lege; organizează deliberarea în condițiile legii și pronunțarea hotărîrii adoptate în ședință publică la ora stabilită în timp; după pronunțarea hotărârilor repartizează judecătorilor și judecătorilor asistenți spre redactare hotărârile pronunțate și urmărește ca acestea să fie motivate în termenele legale; notează într-un registru comun al Colegiilor soluțiile cele mai importante sau de principiu pentru a fi aduse la cunoștință tuturor membrilor Colegiului în scopul asigurării unei practici unitare în aceleași probleme de drept; recomandă cazurile mai importante pentru publicare în ”Buletinul Curții Supreme de Justiție”. [13,p.55]

Plenul Curții Supreme de Justiție își desfășoară activitatea în componența tuturor judecătorilor Curții, este prezidat de președintele Curții, iar în lipsa acestuia – de către unul din președinții colegiilor.

La ședințele Plenului Curții Supreme de Justiție pot participa, în funcție de subiectul pus în discuție, ministrul justiției sau Procurorul General.

Plenul Curții Supreme de Justiție:

· sesizează din oficiu sau la propunerea altor instanțe judecătorești Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității actelor juridice;

· examinează rezultatele generalizării practicii judiciare și adoptă hotărîri cu caracter explicativ;

· întru asigurarea uniformizării practicii judiciare, emite, la solicitarea instanțelor judecătorești, avize consultative în cazul apariției problemelor legate de aplicarea legii;

· constituie, după caz, colegii conform categoriilor de cauze, determină durata activității lor;

·  confirmă componențele colegiilor;

·  confirmă componența Consiliului Științific Consultativ;    

·  aprobă Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Curții Supreme de Justiție [65]. Plenul Curții Supreme de Justiție se convoacă ori de cîte ori este necesar, dar nu mai rar decât o dată în trimestru. Data convocării plenului și chestiunile ce se prezintă spre examinare li se comunică membrilor Plenului, Procurorului General și, după caz, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puțin 15 zile înainte de ședință [13,p.56].

Colegiul lărgit judecă recusurile împotriva hotărîrilor Curții Supreme de Justiție adoptate în prima instanță [13,p.56].

Colegiile unite ale Curții au următoarele atribuții: aleg prin vot deschis sau secret judecători din partea Curții Supreme de Justiție în Colegiul de calificare și atestare a judecătorilor și în Colegiul disciplinar; soluționează probleme ce țin de buna desfășurare a activității Curții.

Asistența organizatorică și administrativă a activității Președintelui, vicepreședinților, judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Plenului Curții Supreme de Justiție, colegiilor și Consiliului Științific Consultativ este asigurată de secretariatul Curții Supreme de Justiție, condus de șeful secretariatului.

Secretariatul Curții Supreme de Justiție este constituit din grefă și din serviciul administrativ.

Grefa secretariatului Curții Supreme de Justiție asistă judecătorii la exercitarea funcțiilor lor. Grefa include subdiviziuni ale asistenților judiciari, subdiviziuni pentru efectuarea traducerilor, pentru analiza, sistematizarea și unificarea practicii judiciare, subdiviziuni pentru documentarea și asigurarea desfășurării procesului judiciar și alte subdiviziuni necesare activității judiciare a Curții Supreme de Justiție.

  Serviciul administrativ al secretariatului Curții Supreme de Justiție asigură organizatoric funcționarea Curții. Serviciul administrativ include subdiviziunile: financiar-economică, de tehnologii informaționale, arhiva, biblioteca, precum și alte subdiviziuni necesare activității extrajudiciare a Curții Supreme de Justiție.

În opinia noastră CSJ este virful piramidei întregului sistem judiciar. Această instanță fiind superioară tuturor, este importantă prin faptul că, generalizează practica judiciară. Făcând astfel ca litigiile de aceeași natură să fie judecate la fel. Mai există un considerent, ce o face specială și superioară pe această instanță, prin faptul că Plenului Curții Supreme de Justiție, adoptă Hotărâri ce au un caracter de recomandare, de rezolvare, a unor situații mai complicate.

III. Alte organe cu atribuții în domeniul înfăptuirii justiției

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul sistemului judiciar

Pentru ca justiția să funcționeze bine este nevoie de o bună administrare a acesteia. Astfel, pentru ca sistemul judiciar să funcționeze cum trebuie el legiuitorul a investit Consiliu Superior al Magistraturii ( în continuare CSM), cu rolul de administrator al sistemului judecătoresc care este organul, care are ca scop asigurarea independenței judiciare. În Capitolul III, subcapitolul 1 o să vorbim despre rolul CSM în cadrul sistemului judiciar, și în special, în interiorul sistemului judecătoresc.

Denumirea oficială de „CSM” a apărut prima dată în textul Concepției reformei judiciare și de drept în Republica Moldova, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 152-XIII din 22 iunie 1994, articolul 3 al acesteia în capitolul „Autoritatea judecătorească” fiind întitulat expres „Consiliul Superior al Magistraturii”. Atunci a apărut pentru prima dată termenul de CSM în legislația RM.

Potrivit Concepției din anii 90 nouăzeci Consiliul este un organ special care are ca scop asigurarea independenței puterii judiciare, stabilirea garanțiilor și formelor de autoadministrare a judecătorilor, constituirea sistemului judiciar și efectuarea controlului asupra activității judecătorilor.

Iar conform art. 1 al legii privind CSM, din prezent CSM este un organ independent, format în vederea organizării și funcționării sistemului judecătoresc, și este garantul independenței autorității judecătorești. Consiliul  Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească.
La început cînd a avut loc crearea instituții s-a specificat că organul respectiv va fi compus din 11 membri cu un mandat de 5 ani.

Mai apoi conținutul art. 122 al Constituției s-a modificat în anul 2002, care la moment este următorul : „CSM este alcătuit din judecători și profesori titulari aleși pentru o durată de 4 ani. Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Președintele Curții Supreme de Justiție, ministrul justiției și Procurorul General”. Astfel potrivit art.3 al legi cu privire la CSM, CSM este constituit din12 membri. În componența CSM intră judecători și profesori de drept titulari, și membrii de drept. Trei membri ai CSM se aleg de către Parlament din rîndul profesorilor de drept titulari, cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați în Parlament, ținînd cont și de opinia reprezentanților opoziției parlamentare.

Membrii CSM din rîndul profesorilor de drept titulari nu pot fi aleși pentru 2 mandate consecutive. Șase membri din rîndul judecătorilor, inclusiv 2 membri supleanți, sînt aleși în CSM prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, aceștia reprezentînd toate nivelurile instanțelor judecătorești. Se consideră aleși membri și membri supleanți ai CSM judecătorii care au acumulat mai mult de jumătate din voturile celor prezenți la adunare, conform ordinii descrescătoare a voturilor obținute.
Pentru asigurarea activității CSM, judecătorii aleși de Adunarea Generală a Judecătorilor sînt detașați pe durata exercitării mandatului de membru al Consiliului. Membrii CSM, cu excepția membrilor de drept, nu pot exercita o altă activitate remunerată decît cea didactică și științifică. La alegerea în calitate de membru al CSM, persoanele care ocupă funcții administrative, în termen de 31 de zile de la data alegerii, depun cerere de suspendare a activității administrative pe perioada exercitării mandatului de membru al CSM.

Întru exercitarea fncțiilor sale, CSM are competențe în mai multe domenii, după cum urmează:

Referitoare la cariera judecătorilor

În domeniul instruirii inițiale și continuie a judecătorilor și a personalului secretariatului instanțelor judecătorești

În domeniul respectării disciplinii și eticii judecătorilor

În domeniul administrării instanțelor judecătorești

În domeniul organizării și funcționării sistemului judecătoresc

1. Conform art.4 din Legeanr.947/1996 întru exercitarea funcțiilor sale, CSM are următoarele competențe referitoare la cariera judecătorilor:

    a) face propuneri Președintelui Republicii Moldova sau, respectiv, Parlamentului de numire, promovare la o instanță superioară, transferare la o instanță de același nivel sau la o instanță inferioară, de numire în funcția de președinte sau de vicepreședinte de instanță ori de eliberare din funcție a judecătorilor, președinților și vicepreședinților instanțelor judecătorești;
    b) primește jurămîntul judecătorilor;

    c) aprobă regulamentele privind criteriile și procedura de selectare a candidaților la funcția de judecător, de promovare în funcția de judecător la o instanță superioară, de numire în funcția de președinte sau de vicepreședinte al instanței și de transferare a judecătorului la o instanță de același nivel sau la o instanță inferioară;
       d) aprobă regulamentul de desfășurare a concursului pentru  suplinirea funcțiilor vacante de judecător, de președinte sau de vicepreședinte al instanței și asigură organizarea și desfășurarea concursului;
        e) dispune interimatul funcției de președinte sau de vicepreședinte al judecătoriei, al curții de apel sau al Curții Supreme de Justiție, în cazul vacanței funcției sau suspendării din funcție a acestora, pînă la completarea funcției vacante în modul stabilit de lege sau anularea suspendării;
    f) aplică măsuri de încurajare în privința judecătorilor;
    g) numește membrii colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor și ai colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor, conform competenței sale.
2. Întru exercitarea funcțiilor sale, CSM are următoarele competențe în domeniul instruirii inițiale și continue a judecătorilor și a personalului secretariatului instanțelor judecătorești:
    a) desemnează judecătorii în cadrul Consiliului Institutului Național al Justiției;

    b) aprobă strategia privind formarea inițială și continuă a judecătorilor, prezintă opinia asupra planului de acțiuni pentru implementarea acesteia;

    c) examinează și prezintă opinia asupra regulamentului de organizare a concursului de admitere în Institutul Național al Justiției, asupra programelor didactice și a planurilor de învățămînt pentru cursurile de formare inițială și continuă în cadrul institutului, asupra regulamentului de organizare a concursului pentru suplinirea posturilor didactice, precum și asupra componenței comisiilor pentru examenele de admitere și de absolvire a Institutului Național al Justiției;
    c1) deleagă judecătorii pentru participare la seminare, conferințe, cursuri de instruire și deplasări în interes de serviciu;
d) expune opinia asupra numărului de locuri scoase la concursul de admitere pentru instruirea inițială a judecătorilor în cadrul Institutului Național al Justiției;

    e) examinează contestațiile la hotărîrile colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor și ale colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor.
       3. Întru exercitarea funcțiilor sale, CSM are următoarele competențe în domeniul respectării disciplinei și eticii judecătorilor:

    a) adoptă hotărîri privind petițiile cetățenilor în problemele ce țin de etica judecătorilor;
    b) examinează contestațiile hotărîrilor emise de colegiul disciplinar;

    c) aplică sancțiuni disciplinare în privința judecătorilor;

d)validează hotărîrile colegiului disciplinar;

    e) solicită organelor competente informațiile referitoare la declarațiile cu privire la venituri și proprietate ale judecătorilor;

f) solicită organelor fiscale efectuarea controlului veridicității declarațiilor despre venituri ale membrilor familiilor judecătorilor.
    g) plasează pe pagina sa web din internet declarațiile cu privire la venituri și proprietate și declarațiile de interese personale ale judecătorilor și le menține pe tot parcursul anului.

4. Întru exercitarea funcțiilor sale, CSM are următoarele competențe în domeniul administrării instanțelor judecătorești:

    a) audiază informația Ministerului Justiției referitoare la activitatea privind asigurarea organizatorică, materială și financiară a instanțelor judecătorești;

    b) aprobă Regulamentul privind modul de repartizare aleatorie a dosarelor pentru examinare în instanțele judecătorești, care asigură transparența, obiectivitatea și imparțialitatea acestui proces;
     c) examinează, confirmă și propune, în modul stabilit de legislația în vigoare, proiectul bugetelor instanțelor judecătorești;

    d) prezintă anual, dar nu mai tîrziu de 1 aprilie, Parlamentului și Președintelui Republicii Moldova un raport asupra modului de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești în anul precedent;

aprobă structura aparatului CSM, numește, promovează, transferă și eliberează din funcție angajații aparatului, aplică față de aceștia măsuri de încurajare și sancțiuni disciplinare;

acordă concediile de odihnă anuale președinților și vicepreședinților instanțelor

judecătorești.

5.În domeniul organizării și funcționării sistemului judecătoresc:

a) aprobă acte normative întru executarea prevederilor legislației din domeniul organizării și funcționării sistemului judecătoresc.
În scopul realizării funcțiilor sale, CSM poate avea și alte competențe în condițiile legii. Una dintre aceste competențe constă în, întocmirea și păstrarea dosarele personale ale judecătorilor din instanțele judecătorești.
Conform art.5 al CSM Președintele CSM este ales prin vot secret, pe durata mandatului, cu votul majorității membrilor consiliului și își exercită activitatea pe bază permanentă. În absența președintelui, funcțiile lui sînt exercitate de un membru al  consiliului, numit prin hotărîre a CSM. Funcția de președinte al CSM nu poate fi deținută sau exercitată de către membrii de drept. Eu nu suntem de acord cu această reglementare a legii prin care membrii de drept al CSM nu pot fi aleși ca președinte a Consiliului. Astfel eu nu sunt puși pe poziție de egalitate. Considerăm că la alegerea preșdeintelui CSM trebuie să poată participa și membrii de drept a acesteia care sunt ( Procurorul General, Ministrul Justiție, Președintele Curții Supreme de Justiție).

Potrivit art.6 din Legea nr.947/1996, președintele CSM are următoarele atribuții:

    a) convoacă și prezidează ședințele Consiliului;

    b) coordonează  activitatea Consiliului și repartizează  materialele spre examinare, desemnează un raportor pentru prezentarea materialelor examinate;

    c) reprezintă  Consiliul  în fața autorităților publice din țară  și din străinătate;

    d) este ordonatorul mijloacelor financiare ale Consiliului;

exercită alte atribuții în condițiile legii.

Pentru ași îndeplini toate obligațiile, menționate mai sus CSM a instituit în subordinea sa:

    a) colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor;
    b) colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor;
    c) colegiul disciplinar;
    d) inspecția judiciară.
    Competența, modul de organizare și de funcționare a colegiilor sînt stabilite prin legi. Astfel colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor potrivit art. 3 al Legii cu același nume Colegiul pentru selecție se constituie în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii și are drept scop asigurarea selecției candidaților pentru funcția de judecător, promovării judecătorilor la instanțe judecătorești superioare, numirii judecătorilor în funcția de președinte sau de vicepreședinte de instanță judecătorească și transferului judecătorilor la instanțe judecătorești de același nivel sau la instanțe judecătorești inferioare. Conform al. 2 al aceiași legi Colegiul pentru selecție activează în următoarea componență:
    a) 4 judecători de la instanțele de toate nivelurile, după cum urmează: 2 judecători de la Curtea Supremă de Justiție, 1 judecător de la curțile de apel și 1 judecător de la judecătorii;
    b) 3 reprezentanți ai societății civile. Judecătorii membri ai colegiului pentru selecție își mențin salariul la locul de muncă, avînd însă volumul de lucru redus în funcție de sarcinile de activitate din cadrul colegiului pentru selecție. Membrii colegiului din rîndul reprezentanților societății civile beneficiază, pentru fiecare ședință la care participă, de o indemnizație echivalentă cu a douăzecea parte (1/20) din salariul judecătorului Curții Supreme de Justiție. Mandatul membrului colegiului pentru selecție este de 4 ani. Un membru al colegiului nu poate fi ales sau numit pentru 2 mandate consecutiv.

Conform art. 5 al Legii privind selecția, evaluare performanțelor și cariera judecătorilor colegiul pentru selecție are următoarele atribuții:
    a) examinează dosarele candidaților la funcția de judecător, actele prezentate de către candidați și cele referitoare la candidați;
    b) examinează dosarele și actele prezentate de către judecătorii care solicită promovarea la instanțe judecătorești superioare, numirea în funcția de președinte ori de vicepreședinte de instanță judecătorească, transferul la o instanță judecătorească de același nivel sau la o instanță judecătorească inferioară, cît și actele referitoare la judecătorii în cauză;
    c) organizează și desfășoară interviuri cu candidații la funcția de judecător, cu judecătorii care solicită promovarea la o instanță  judecătorească superioară, cu cei care solicită numirea în funcția de președinte ori de vicepreședinte de instanță judecătorească, precum și cu cei care solicită transferul la o instanță judecătorească de același nivel sau la o instanță judecătorească inferioară;
    d) oferă punctaj candidaților la funcția de judecător potrivit criteriilor de selecție;
    e) oferă punctaj judecătorilor care solicită promovarea la o instanță judecătorească superioară, potrivit criteriilor de promovare corespunzătoare;
    f) oferă punctaj judecătorilor care solicită numirea în funcția de președinte sau de vicepreședinte de instanță judecătorească, conform criteriilor de numire în funcțiile respective;
    g) oferă punctaj judecătorilor care solicită transferul la o instanță judecătorească de același nivel sau la o instanță judecătorească inferioară, conform criteriilor de transfer corespunzătoare;
    h) adoptă hotărîri motivate privind acceptarea sau respingerea candidaților pentru ocuparea funcției de judecător, privind promovarea judecătorilor la o instanță judecătorească superioară, privind numirea judecătorilor în funcția de președinte sau de vicepreședinte de instanță judecătorească și privind transferul judecătorilor la o instanță judecătorească de același nivel sau la o instanță judecătorească inferioară și le prezintă CSM spre examinare a doua zi după expirarea termenului de contestare a hotărîrilor.

Al doilea colegiu din subordinea CSM este colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor se constituie pe lîngă CSM și are drept scop asigurarea evaluării performanțelor judecătorilor. Astfel colegiul de evaluare activează în următoarea componență:
    a) 5 judecători de la instanțele de toate nivelurile, după cum urmează: 2 judecători de la Curtea Supremă de Justiție, 2 judecători de la curțile de apel și 1 judecător de la judecătorii;
    b) 2 reprezentanți ai societății civile. Judecătorii membri ai colegiului de evaluare își mențin salariul la locul de muncă, avînd însă volumul de lucru redus în funcție de sarcinile de activitate din cadrul colegiului. Membrii colegiului din rîndul reprezentanților societății civile beneficiază, pentru fiecare ședință la care participă, de o indemnizație  echivalentă cu a douăzecea parte (1/20) din salariul judecătorului Curții Supreme de Justiție. Mandatul membrului colegiului de evaluare este de 4 ani. Un membru al colegiului nu poate fi ales sau numit pentru 2 mandate consecutiv.
Al treilea colegiu din subordinea CSM este colegiul disciplinar. Conform art.8 al Legii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor colegiul disciplinar este un organ independent, care examinează cauzele disciplinare în privința judecătorilor și aplică sancțiuni disciplinare. Potrivit al. 2 al legii colegiul disciplinar are următoarea competență: 
    a) formează completele de admisibilitate; 
    b) examinează contestațiile privind respingerea sesizării de către completul de admisibilitate;
    c) examinează cauzele privind răspunderea disciplinară a judecătorilor;
    d) aplică judecătorilor sancțiuni disciplinare.
Potrivit art. 9 al legii menționate mai sus colegiul disciplinar este format din 5 judecători și 4 persoane din societatea civilă. Calitatea de membru al colegiului disciplinar este incompatibilă cu calitatea de membru al CSM, al colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor, al colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor, cu calitatea de inspector-judecător, precum și cu calitatea de președinte sau vicepreședinte al instanței judecătorești. Membrii colegiului disciplinar din rîndul societății civile trebuie să aibă o reputație ireproșabilă, să se bucure de autoritate în societate, să aibă experiență de cel puțin 7 ani în domeniul dreptului și sînt obligați să respecte restricțiile specificate la art.8 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului. Pentru verificarea acestor calități, CV-urile candidaților care participă la concurs vor fi publicate pe pagina web a Ministerului Justiției și a Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de ziua organizării concursului. Mandatul membrului colegiului disciplinar este de 6 ani. Membrul colegiului disciplinar nu poate fi ales sau numit pentru 2 mandate consecutive. Mandatul membrilor colegiului disciplinar se prelungește de drept pînă la constituirea unui colegiu într-o nouă componență. 

O altă institție subordonată CSM este Inspecția Judiciară. Potrivit punctului 1.1 Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea, competența și modul de funcționare a Inspecției judiciare Inspecția judiciară este un organ format pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii care asigură verificarea activității organizatorice a instanțelor judecătorești la înfăptuirea justiției (atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate). În exercitarea acestor atribuții, Inspecția judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale.
Activitatea Inspecției judiciare are drept scop: 
    a) îmbunătățirea performanței organizatorice a instanțelor de judecată și aplicarea unitară (uniformă) a normelor procedurale, prin formularea de propuneri adecvate, pe baza datelor rezultate din verificările efectuate, și furnizarea unor informații obiective instituțiilor implicate în gestionarea sistemului judiciar; 
    b) responsabilizarea judecătorilor prin identificarea situațiilor sau cazurilor care cad sub prevederile răspunderii disciplinare a judecătorilor;
    c) propunerea măsurilor adecvate, ca urmare a verificării situațiilor în care se invocă încălcarea reputației profesionale, a imparțialității și independenței judecătorilor, și a sistemului judiciar în ansamblu; 
    d) identificarea vulnerabilităților din sistemul judiciar, înlăturarea  disfuncționalităților și prevenirea riscurilor în activitatea instanțelor de judecată. 
 Inspecția judiciară este alcătuită din 5 inspectori-judecători. Durata mandatului de inspector-judecător este de 4 ani. Inspectorul-judecător poate să-și exercite împuternicirile cel mult 2 mandate consecutiv. Inspecția judiciară la înfăptirea atribuțiilor acesteia, are următoarele competențe:
    a) verifică activitatea organizatorică a instanțelor judecătorești la înfăptuirea justiției;
    b) examinează petițiile cetățenilor în probleme ce țin de etica judiciară, adresate Consiliului Superior al Magistraturii, solicitînd în mod obligatoriu explicația scrisă a judecătorului vizat în petiție;
    c) verifică demersurile care au ca obiect acordul CSM privind pornirea urmăririi penale împotriva judecătorului;
    d) studiază temeiurile respingerii de către Președintele Republicii Moldova sau de către Parlament a candidaturii propuse de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcția de judecător sau pentru numirea în funcția de vicepreședinte ori de președinte al instanței judecătorești, cu prezentarea unei note informative Consiliului Superior al Magistraturii.
 Potrivit art.72  al legii cu privire la CSM, activitatea organizatorică a instanțelor judecătorești la înfăptuirea justiției se verifică cu scopul de a asigura:
    a) celeritatea procesului;
    b) transparența activității de înfăptuire a justiției și deschiderea față de societate;
    c) eficiența activității instanțelor judecătorești, a judecătorilor și a personalului instanțelor;
    d) respectarea Codului de etică al judecătorului;
    e) conduita profesională înaltă a personalului instanțelor judecătorești;
    f) perfecționarea continuă a performanțelor judecătorilor și ale personalului instanțelor judecătorești.
Vedeți Anexa Nr.4 pentru a vizualiza organigrama CSM, cum este organizat acesta.

Pentru ca justiția să fie independentă, este necesar ca să aiba organul său de administrare. Astfel s-a instituit Consiliul Superior al Magistraturii, cu organele sale subordonate instituite mai tărziu ex. Colegiul Disciplinar, Colegiul de Calificare și evaluare a carierilor judecătorilor, considerăm că își îndeplinesc atribuțiile pe deplin pentru administrarea „ Sistemului Judiciar”.

Rolul avocaturii în apărarea drepturilor și libertăților persoanei

Viața actuală din Repubicii Moldova ca niciodată se poate de caracterizat ca un conglomerat de diverse divergențe sociale, parte din care inevitabil dau naștere la încălcarea ( violarea ) de legi. [14] Constituția RM (art.1) a proclamat Moldova un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.
Pentru ca o persoană să-și poată apăra drepturile și libertățile, în Constituția RM, a fost reglementat dreptul la apărare. Astfel potrivit art.26 al Constituției RM dreptul la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să reacționeze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale. În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Cunoscutul savant sovietic Iu.Stețovschi afirmă pe drept cuvânt că „ Avocatura este o organizație obștească distinctă, care ocupă un loc deosebit în sistemul politic al societății” [32,p35]. Avocatura este o organizație în exclusivitate democratică, deoarece se bazează numai și numai pe principii democratice, atât în organizare, cît și în activitatea sa [32,p.35].

Termenul avocatură este înțeles de majoritatea populației ca o organizație de juriști profesioniști care asigură apărarea justițiabililor în fața organelor judiciare, acordă consultații, întocmesc cereri și alte documente cu caracter juridic. În linii generale este corect, însă trebuie de reținut că întocmirea cererilor, acordarea de consultații poate fi efectuată de orice licențiat în drept nefiind avocat [16,p.28].

În legislația noastră avocatura a avut mai multe definiții. Astfel vechea lege cu privire la avocatură nr.395-XIV/1999, prin art.1 definea avocatura ca o instituție de drept nonguvernamentală, indepedentă, menită în conformitate cu Constituția, să asigure exercitarea activității profesionale de apărare a drepturilor și libertăților omului și acordarea de ajutor juridic CALIFICAT peroanelor fizice și juridice. Este o asociație profesională benevolă de jriști care exercită profesia de avocat, profesia care are la bază ideile umanismului și legalității, nu ține de activitatea de întreprinzător și nu urmărește un scop lucrativ.

Ulterior legea nouă cu privire la avocatură din 2002 definește avocatura în felul următor: „Avocatura este o instituție de drept independentă a societății civile menită să asigure, pe bază profesională, acordarea de asistență juridică calificată persoanelor fizice și juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăților și intereselor legitime, precum și al asigurării accesului la înfăptuirea justiției”. „Avocatura ca instituție de drept reprezintă totalitatea juriștilor care exercită profesia de avocat în baza de licență eliberată conform legii”. Însă ultima definiție a fost criticată de experții Consiliului Europei, întrucât aceasta face referință la o „ instituție de drept independentă a societății civile” recomandând formularea unei definiții mai generale a noțiunii de avocat și a profesiei lui.
Ca urmare a recomandării Consiliului Europei noțiunea profesiei de avocat actualmente este definită în felul următor: „ Profesia de avocat este exercitată de persoane calificate și abilitate, conform legii, să pledeze și să acționeze în numele clienților lor, să practice dreptul, să apară în fața unei instanțe judecătorești sau să consulte și să reprezinte în materie juridică clienții lor. Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei de avocat. Activitatea avocatului nu este activitate de întreprinzător [47].

Deși ocrotirea dreptului este pusă în seama organelor de stat, fiindcă numai ele sînt în compe-tență a aplica măsuri de constrîngere, față de cei care încalcă normele de drept, însă activitatea de ocrotire a dreptului include unele funcții, executarea cărora, în mod obligatoriu determină sau admite participarea avocatului. De exemplu cercetarea și judecarea cauzelor penale. De aici reiese caracterul public al activității avocatului și locul instituției avocaturii în sistemul organelor de ocrotire a normelor de drept. De facto și de jure, avocatura participă direct la activitatea organelor de urmărire penală, procuraturii și instanțelor judecătorești. Altfel spus avocatura interacționează în plan profesional cu organele și instituții puterii judecătorești [6,p.101].
Dar, totodată, atragem atenția că avocatura ca instituție a societății civile nu trebuie confundată cu organizațiile obștești. Ultimele sînt formate practic cu un singur scop: apărarea intereselor membrilor lor, și atât. Apartenența la o organizație obștească nu este determinată de o selectare rigidă după criterii profesionale [28,p.45].

Avocatul într-o măsură oarecare este creator al dreptului

Potrivit art. 5 al Legii cu privire la avocatură orice persoană are dreptul să își aleagă în mod liber avocatul pentru a fi consultată și reprezentată de acesta în materie juridică.Statul asigură accesul la asistența juridică calificată tuturor persoanelor în condițiile prezentei legi. Persoanele fizice și juridice sînt în drept să beneficieze, în modul stabilit, de asistența juridică a oricărui avocat  în bază de acord al părților. În cazurile prevăzute de lege, plata pentru asistența juridică calificată se achită de la bugetul de stat. Pornind de la starea materială a persoanei, avocatul îi poate acorda acesteia asistență juridică în mod gratuit. Avocații din Republica Moldova sînt în drept să îndeplinească unele delegații sau să exercite profesia de avocat în alte state, dacă aceasta este prevăzut de legislația statului respectiv.

Avocații acordă persoanelor fizice și juridice următoarele genuri de asistență juridică calificată:
    a) oferă consultații și explicații, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezintă informații verbale și în scris referitoare la legislație;
    b) întocmesc documente cu caracter juridic;
    c) reprezintă interesele lor în instanțele de judecată;
    d) reprezintă interesele lor în materie juridică în relațiile cu autoritățile publice, notarii publici, executorii judecătorești și cu alte persoane fizice și juridice;
    e) participă la urmărirea penală și la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părții civile, al părții civilmente responsabile și al martorilor.
În procedura de acordare a asistenței juridice, avocatul poate adeveri copii și extrase din acte și poate certifica semnăturile de pe actele necesare pentru acordarea asistenței juridice. Avocatul nu poate efectua aceste acțiuni pentru sine, pentru membrii familiei sale, pentru rude sau afini. Acțiunile enumerate mai sus se certifică prin semnătura și ștampila avocatului, cu indicarea datei și menționarea corespunderii cu originalul.

Avocatul înainte de a își îndeplini atribuțiile sale profesionale în apărarea drepturilor și libertăților persoanele depune următorul jurământ: „ Eu, avocatul (numele, prenumele), jur să-mi aduc aportul la apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale omului, să-mi îndeplinesc conștiincios și onest îndatoririle de avocat, să păstrez secretul profesional și, prin comportamentul meu, să nu compromit onoarea profesională a avocatului." 

Profesia de avocat se exercită, la discreția fiecărui avocat, în una din următoarele forme:
    a) cabinet al avocatului;
    b) birou asociat de avocați. Avocatul poate fi fondator doar al unui cabinet sau al unui birou asociat de avocați. Denumirea cabinetului avocatului include numele și prenumele acestuia. Biroul asociat de avocați poate avea denumire [47].

În cabinetul avocatului își exercită profesia un singur avocat (fondatorul cabinetului). Cabinetul avocatului activează și se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică.
   Biroul asociat de avocați este fondat de doi și mai mulți avocați (fondatori ai biroului). Avocații își exercită profesia de sine stătător. Biroul asociat de avocați este persoana juridică. Biroul asociat de avocați dispune de conturi în bancă și de ștampilă. Raporturile dintre avocații biroului asociat de avocați sînt reglementate în bază de contract. Biroul asociat de avocați este condus de un avocat ales de membrii biroului.
Ca orișicare instituție, avocatura la fel are organ de autoadministrare ce o face să fie independentă de alte instituții ale statului sau ale societății civile. Conform art.35 al legii cu privire la avocatură uniunea avocaților este organul de autoadministrare al avocaților, din care fac parte toți membrii barourilor din țară, și are sediul în municipiul Chișinău. Uniunea Avocaților este persoană juridică, are patrimoniu și buget propriu. Patrimoniul Uniunii Avocaților poate fi folosit și în activități producătoare de venituri, în condițiile legii. Bugetul Uniunii Avocaților se formează din:
    a) contribuțiile avocaților;
    b) taxele pentru examenele de admitere la stagiu și de calificare;
    c) taxele pentru efectuarea stagiului profesional;
    d) amenzile achitate de avocați în calitate de sancțiuni disciplinare;
    e) alte plăți neinterzise de lege.
   Uniunea avocaților întru exercitarea atribuțiilor sale a instituit organe de conducere care sunt următoarele:

    a) Congresul;
    b) Consiliul Uniunii Avocaților ( în continuare CUA);
    c) președintele Uniunii Avocaților;
    d) secretarul general al Uniunii Avocaților. În cadrul Uniunii Avocaților se constituie și funcționează: 
    a) Comisia de licențiere a profesiei de avocat;
    b) Comisia pentru etică și disciplină;
    c) Comisia de cenzori;
    d) secretariatul.
   Congresul este organul suprem al Uniunii Avocaților. Congresul se constituie din avocații delegați de fiecare barou, conform normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei de avocat, și din membrii CUA. Congresul se întrunește anual în sesiune ordinară, fiind convocat de CUA. Convocarea Congresului se face cu cel puțin o lună înainte de data stabilită, prin publicare a avizului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și prin înștiințarea în scris a barourilor, cu plasarea pe pagina oficială de Internet a Uniunii Avocaților a ordinii de zi și a materialelor ce urmează a fi examinate. Barourile sînt obligate să își aleagă delegații cu cel puțin 10 zile înainte de Congres. În situații excepționale, la cererea a cel puțin 1/3 din numărul barourilor sau din proprie inițiativă, CUA convoacă Congresul în sesiune extraordinară în cel mult 10 zile de la data solicitării sau de la data survenirii evenimentului justificativ. Congresul se consideră legal constituit dacă la lucrările lui sînt prezenți 2/3 din numărul membrilor. Congresul adoptă hotărîri cu votul majorității membrilor prezenți. Hotărîrile Congresului pot fi contestate în modul stabilit de lege [47].

Potrivit art. 37 al legii cu privire la avocatură congresul are următoarele atribuții:
    a) alege, dintre membrii săi, și revocă președintele Uniunii Avocaților și membrii Comisiei pentru etică și disciplină;
    b) elaborează propuneri pentru perfecționarea legislației;
    c) aprobă și modifică Codul deontologic al avocatului și statutul profesiei de avocat;
    d) aprobă bugetul anual al Uniunii Avocaților și execuția bugetară anuală a acestuia;
    e) stabilește cota de contribuție a avocaților la formarea bugetului Uniunii Avocaților;
    f) stabilește cuantumul taxelor pentru examenele de admitere la stagiu și pentru examenele de calificare, cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului profesional;
    g) audiază și aprobă rapoartele anuale privind activitatea Consiliului, secretarului general și a comisiilor Uniunii Avocaților;
    h) adopta hotărîri privind relațiile dintre barouri;
    i) adoptă alte hotărîri privind activitatea Uniunii Avocaților, prevăzute de prezenta lege.
CUA este organul reprezentativ și deliberativ al avocaților din țară și asigură activitatea permanentă a Uniunii Avocaților. CUA este format din președintele Uniunii Avocaților, decanii barourilor și avocații delegați de barouri conform normei de reprezentare, stabilită în statutul profesiei de avocat.
     CUA se întrunește o dată în lună. Convocarea Consiliului se face cu cel puțin 15 zile înainte de data ședinței, prin înștiințarea în scris a membrilor și cu plasarea pe pagina oficială de Internet a Uniunii Avocaților a ordinii de zi și a materialelor ce urmează a fi examinate.
În situații excepționale, la cererea a cel puțin 1/3 din numărul membrilor CUAsau din proprie inițiativă, președintele Uniunii Avocaților convoacă Consiliul în ședință extraordinară în cel mult 5 zile de la data solicitării sau de la data survenirii evenimentului justificativ. CUA adoptă hotărîri cu votul majorității membrilor. Hotărîrile CUA pot fi contestate în modul stabilit de lege.
Conform art. 39 al legii cu privire la avocatură CUA are următoarele atribuții:
    a) asigură executarea hotărîrilor Congresului;
    b) soluționează, în perioada dintre sesiunile Congresului, problemele privind exercitarea profesiei de avocat, cu excepția celor date în competența Congresului;
    b1) asigură accesul avocaților la secretul de stat și decide asupra perfectării dreptului de acces la secretul de stat, potrivit prevederilor Legii nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat;
    c) ține lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat;
    d) adoptă hotărîri în problemele privind pregătirea și perfecționarea profesională a avocaților; aprobă programul de formare inițială pentru avocații stagiari și de formare continuă pentru avocați; aprobă lista instituțiilor care oferă servicii de instruire profesională;
    e) formulează  recomandări privind relațiile dintre barouri;
    f) asigură caracterul unitar al examenelor de admitere la stagiu și al examenelor de calificare;
    g) înregistrează contractele privind efectuarea stagiului profesional;
    h) soluționează conflictele și litigiile ce țin de efectuarea stagiului profesional;
    i) aprobă și publică bunele practici profesionale pentru avocați și mecanismul de asigurare a calității serviciilor de asistență juridică;
    j) aprobă forma unică a inscripțiilor pe ștampilele avocaților și rechizitele antetului, ținînd cont de forma de organizare a activității de avocat;
    k) desemnează membrii Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat din rîndul avocaților;
    l) întocmește raportul anual de activitate și îl prezintă spre aprobare Congresului;
    m) aprobă contractele încheiate de secretarul general al Uniunii Avocaților a căror valoare depășește suma de 50 mii de lei;
    n) aprobă statul de funcție al secretariatului;
    o) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau delegate de Congres. Președintele Uniunii Avocaților este ales pe un termen de 2 ani dintre avocați cu o vechime în profesie de cel puțin 5 ani. Una și aceeași persoană poate fi aleasă președinte al Uniunii Avocaților pentru cel mult 2 mandate consecutive. Președintele Uniunii Avocaților are următoarele atribuții:
    a) reprezintă Uniunea Avocaților în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate; 
    b) prezidează ședințele Consiliului Uniunii Avocaților;
    c) semnează actele Consiliului Uniunii Avocaților;
    d) supraveghează relațiile dintre Uniunea Avocaților și barouri, precum și relațiile dintre barouri; 
    e) acordă sprijin barourilor în relațiile acestora cu autoritățile centrale și cele locale;
    f) veghează la asigurarea condițiilor corespunzătoare de desfășurare a activității avocaților în instanțele judecătorești, în organele de urmărire penală și în autoritățile publice. În absență, sau la cerere, președintele Uniunii Avocaților este înlocuit de un vicepreședinte, pe care îl desemnează în acest scop din numărul membrilor CUA.
Activitatea organizatorico-administrativă și economico-financiară a Uniunii Avocaților este asigurată de către secretarul general. Secretarul general este angajat în funcție de către CUA, în bază de concurs, pentru un termen de 5 ani, ce poate fi prelungit o singură dată. În funcția de secretar general poate fi angajată persoana care are studii economice sau juridice superioare și o vechime în activitate de cel puțin 5 ani. Secretarul general are următoarele atribuții:
    a) poartă răspundere pentru gestiunea economico-financiară a Uniunii Avocaților;
    b) încheie acorduri și contracte în numele Uniunii Avocaților;
    c) ordonează cheltuielile bugetare ale Uniunii Avocaților;
    d) organizează elaborarea, fundamentarea și prezentarea la Congres a proiectului bugetului anual al Uniunii Avocaților;
    e)  prezintă Congresului raportul privind execuția anuală a bugetului Uniunii Avocaților;
    f) participă, fără drept de vot, la sesiunile Congresului și la ședințele Consiliului Uniunii Avocaților;
    g) elaborează proiectul agendei și pregătește materialele de lucru ale Congresului și ale Consiliului Uniunii Avocaților, după consultare cu Consiliul;
    h) angajează personalul secretariatului și conduce activitatea acestuia;
    i) organizează ținerea evidenței tuturor imobilelor din proprietatea sau din administrarea Uniunii Avocaților, precum și a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;
    j) îndeplinește alte atribuții la indicația Congresului și a CUA.
   În cadrul CUA activează comisia de licențiere. Potrivit art. 43 al legii cu privire la avocatura comisia de licențiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, aleși în bază de concurs, dintre care 8 sînt avocați cu o vechime în profesie de cel puțin 5 ani și 3 sînt profesori titulari de drept. Comisia de licențiere a profesiei de avocat are următoarele atribuții:
    a) adoptă hotărîri privind admiterea la examene;
    b) organizează examenele de admitere la stagiu și de calificare;
    c) aprobă rezultatele examenelor de admitere la stagiu și adoptă hotărîri privind admiterea la stagiul profesional;
    d) aprobă rezultatele examenelor de calificare și adoptă hotărîri privind admiterea în profesie.
Pentru ca instituția avocaturii să fie independentă în organizare, în cadrul CUA a fost înființată comisia pentru etică și disciplină. Conform art.44 al legii privind avocatura comisia pentru etică și disciplină este compusă din 11 avocați, dintre care 6 sînt aleși de Congres dintre avocații cu o vechime în profesie de cel puțin 5 ani, iar 5 sînt delegați de barouri. Comisia pentru etică și disciplinăare următoarea competență:
    a) examinează plîngerile privind acțiunile avocaților și avocaților stagiari;
    b) analizează cazurile de încălcare de către avocați și avocații stagiari a disciplinei și a normelor de etică profesională;
    c) intentează proceduri disciplinare în privința avocaților și avocaților stagiari;
    d) adoptă decizii corespunzătoare în procedura disciplinară;
    e) aprobă modelul declarației sub jurămînt și al chestionarului de evaluare a bunei reputații.

În cadrul CUA activează Comisia de cenzoricare este compusă din 5 avocați cu o vechime în profesie de cel puțin 5 ani, delegați de barouri. Comisia de cenzori exercită controlul activității economico-financiare a Uniunii Avocaților și se subordonează Congresului.
În cadrul Uniunii Avocaților se constituie și funcționează Baroul, potrivit prezentei legi. Se interzice constituirea de barouri și funcționarea acestora în afara Uniunii Avocaților. Baroul activează în circumscripția unei curți de apel. Din componența baroului fac parte toți avocații din circumscripția respectivă. Sediul baroului se află în localitatea de reședință a curții de apel. Organele de conducere ale baroului sînt: 
    a) adunarea generală;
     b) decanul;

Adunarea generală este formată din toți avocații înscriși în lista membrilor baroului din circumscripția respectivă. Adunarea generală ordinară se întrunește anual, fiind convocată de decan. Convocarea adunării generale se face cu cel puțin o lună înainte de data stabilită, prin înștiințarea în scris a membrilor baroului și prin afișarea ordinii de zi la sediul baroului. Adunarea generală are următoarele atribuții: 
    a) alege și revocă decanul și prodecanul baroului;
    b) alege delegații baroului la Congres, în componența CUA, Comisiei pentru etică și disciplină și Comisiei de cenzori;
    c) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau date în competența sa.
    Potrivit art. 50 al legii cu privire la avocatură decanul este ales pentru un mandat de 2 ani și poate fi reales o singură dată. Decanul are următoarele atribuții:
    a) asigură organizarea activității avocaților din circumscripție prin coordonare cu organele Uniunii Avocaților;  
    b) reprezintă baroul în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate; 
    c) convoacă și prezidează ședințele adunării generale; 
    d) execută hotărîrile Congresului, CUA și ale adunării generale;
    e) anual, dar nu mai tîrziu de 25 decembrie, face publică Lista membrilor baroului prin afișare la sediul baroului și prin plasare pe pagina oficială de Internet a Uniunii Avocaților;
    f) sesizează Comisia pentru etică și disciplină privind organizarea controlului profesional, disciplinar și deontologic al activității avocaților;
    g) îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau date în competența sa.
În opinia noastră instituția avocaturii, este o instituție foarte importantă într-un stat democrat, bazat pe principii democratice. Mai ales în statul nostru unde cultura juridică este foarte slab dezvoltată este nevoie mai mult de instituția dată. Această instituție acordă sprijin juridic calificat persoanelor ce necesită consultații juridice calificate de un avocat cu licență.

Rolul Procuraturii în sistemul judecătoresc

Mulți autori consideră că instituția cercetată în acest subcapitol își are originea în vechiul drept franccez. La origine, funcția procurorilor era aceea de a reprezenta interesele suveranului în fața justiției[16].
Conform art. 124 al Constituției procuratura reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești în condițiile legii.
Apărarea intereselor generale ale societății și a ordinii de drept se realizează îndeosebi prin rolul pe care procurorul îl exercită în procesul penal. Într-adevăr, în majoritatea cazurilor, procurorul este titularul acțiunii penale și în această calitate apare ca un reprezentant general al societății[1].

Procuratura este o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și competenței, apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele de judecată, în condițiile legii potrivit art.1 al Legii cu privire la procuratură. Din articolul dat nu suntem de acord cu cuvîntul „cetățean” din cauza că pe teritoriul statului nostru putem avea și persoane care nu sunt cetățeni ai statului , dar sunt persoane apatride care u au nici o cetățenie. Din articolul dat reiese că drepturile acestora nu sunt protejate pe teritoriul statului nostru.
Pentru ca procuratura să-și îndeplinească atribuțiile de apărare a intereselor generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile persoanelor e nevoie ca aceste atribuții să fie reglementate de legislație. Așadar conform art.5 din Legea nr.295/25.12.2008 atribuțiile și competențele sunt următoarele:

a) în numele societății și în interes public, asigură aplicarea legii, apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățeanului atunci cînd încălcarea acestora atrage sancțiune penală;

b) conduce și exercită urmărirea penală;

c) reprezintă învinuirea în instanță de judecată;

d) participă, în condițiile legii, la judecarea cauzelor civile, inclusiv de contencios administrativ, și contravenționale în care procedura a fost intentată de ea;

e) asigură asistența juridică și colaborarea internațională în domeniul său de activitate;

f) implementează politica penală a statului;

g) asigură protecție eficientă martorilor, victimelor infracțiunii și altor participanți la proces;

h) intentează acțiune civilă în cazurile prevăzute de lege;

i) exercită controlul respectării legilor în locurile de detenție preventivă și în penitenciare;

j) exercită controlul legalității în Forțele Armate;

k) exercită controlul asupra executării hotărîrilor judecătorești în cauzele penale.

Potrivit art.22 din Legea nr.294 din 25.12.2008 procuratura ca și alte sisteme este un sistem unic, centralizat și ierarhic care include:

Procuratura Generală;

Procuraturile teritoriale;

Procuraturile specializate;

Procuratura generală conform art. 23 din Legea nr.294 din 25.12.2008. este condusă de

Procurorul General și este ierarhic superioară tuturor organelor Procuraturii. Procuratura Generală organizează și coordonează activitatea procuraturilor din subordine, gestionează bugetul Procuraturii. Subdiviziunile Procuraturii Generale sînt conduse de procurori-șefi, care pot fi ajutați de adjuncți. Serviciile economico-administrative sînt conduse de persoane cu statut de funcționar public.

În categoria procuraturilor teritoriale potrivit art.24 din Legea nr.294 din 25.12.2008 intră:

procuraturile unității teritoriale autonome Găgăuzia, ale municipiului Chișinău, ale raioanelor, municipiilor, orașelor și sectoarelor. Procuratura UTA Găgăuzia exercită atribuțiile Procuraturii în teritoriul respectiv și este ierarhic superioară procuraturilor teritoriale din UTA Găgăuzia. Procuratura municipiului Chișinău exercită atribuțiile Procuraturii în teritoriul respectiv și este ierarhic superioară procuraturilor de sector din municipiu.

În categoria procuraturilor specializate intră procuraturile care activează într-un anumite

domenii speciale. Astfel, avem următoarele procuraturi speciale:

procuratura anticorupție care este numită „Centru Național Anticorupție”

este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul țării.

Procuratura militară exercită urmărirea penală în cauzele penale privind

infracțiunile prevăzute în Partea specială a Codului penal, săvîrșite de persoane din efectivul de soldați, din corpul de sergenți și din corpul de ofițeri al Armatei Naționale, din efectivul trupelor de carabinieri (trupele de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, din efectivul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, al Serviciului de Informații și Securitate, al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, de persoane atestate din efectivul instituțiilor penitenciare, de supuși ai serviciului militar în timpul concentrărilor și de alte persoane referitor la care există indicații speciale în legislație; reprezintă învinuirea în instanța de jduecată; exercită atribuțiile Procuraturii în Forțele Armate.

Procratura de transport exercită atribuțiile procuraturii în transportul feroviar, aerian și naval pe întreg teritoriul țării.

Instituția procuraturii ca și celelalte organe trebuie să fie condusă (administrată) de o persoană. Așadar persoana care conduce instituția procuraturii este Procurorul General. Pentru a putea conduce procuratura Procurorul General trebuie să aibă anumite drepturi și obigații regementate de lege. Aceastea sunt reglementate în art. 27 al Legii nr.294 din 25.12.2008 care sunt următoarele:

reprezintă Procuratura în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane juridice și fizice

din țară și din străinătate;

numește procurorii inferiori, exercită, direct sau prin intermediul adjuncților săi ori al

procurorilor subordonați, controlul asupra activității procurorilor;

emite în scris ordine, dispoziții și instrucțiuni metodologice și de reglementare executorii,

aprobă regulamente;

revocă, suspendă sau anulează actele emise de procurori care contravin legii;

stabilește, în corespundere cu structura aprobată de Parlament, organizarea interioară a

organelor Procuraturii, repartizează mijloace pentru funcționarea lor;

solicită organelor care au competențe legale în descoperirea și urmărirea infracțiunilor,

precum și în exercitarea activității speciale de investigații, delegarea de persoane specializate în domeniu pentru a îndeplini, sub directa conducere și sub controlul nemijlocit al procurorilor, actele procesuale conferite de lege;

sesizează Curtea Constituțională privind constituționalitatea legilor, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului;

conferă procurorilor, în condițiile legii, grade de clasificare și grade militare speciale;

decide asupra atribuțiilor și obligațiilor prim-adjunctului și adjuncților săi, precum și ale

altor procurori din subordine;

convoacă procurorii inferiori în ședințe, anual sau de cîte ori este nevoie;

este ordonatorul mijloacelor financiare, administrează bunurile Procuraturii.

Atribuțiile principale ale procrorului sunt exercitate în cadrul unui proces penal, care are loc cu începerea urmăririi penale, și terminînd cu exminarea cauzei penale în instanța de judeccată. Astfel atribuțiile procurorului le putem împărți în 2 categorii:

atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale

atribțiile procurorului în instanța de judecată

Atribuțiile procurorului în cadrul urmării penale potrivit CPP al RM, art,51 sunt:

pornește urmărirea penală și ordonă efectuarea urmăririi penale în conformitate cu prezentul

cod, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală;

exercită nemijlocit urmărirea penală, revenindu-i atribuțiile organului de urmărire penală;

conduce personal urmărirea penală și controlează legalitatea acțiunilor procesuale efectuate

de organul de urmărire penală, decide excluderea din dosar a probelor obținute conform prevederilor art. 94 alin.(1);   

controlează permanent executarea procedurii de primire și înregistrare a sesizărilor privind

infracțiunile;

cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte

procedurale, materiale și alte date cu privire la infracțiunile săvîrșite și persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul și dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei dacă se impune aceasta;

verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracțiune să fie descoperită,

orice infractor să fie tras la răspundere penală și ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvîrșit o infracțiune;

asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală;

anulează ordonanțele ilegale și neîntemeiate ale organului de urmărire penală;

retrage motivat cauza penală de la ofițerul de urmărire penală și preia urmărirea penală sau

transmite cauza conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofițer de urmărire penală pe cauza dată;

ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofițeri de urmărire penală;

soluționează abținerile sau recuzările ofițerilor de urmărire penală;

decide aplicarea măsurii preventive, modificarea și revocarea ei, cu excepția arestării

preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii și ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport;

efectuează controlul asupra legalității reținerii persoanei;

dă indicații în scris cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor

speciale de investigații în vederea căutării persoanelor care au săvîrșit infracțiuni;

emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanțe privind reținerea persoanei,

aducerea forțată a persoanei, ridicarea de obiecte și documente, privind alte acțiuni de urmărire penală;

adresează în instanța de judecată demersuri pentru obținerea autorizării arestării și

prelungirii acesteia, liberării provizorii a persoanei reținute sau arestate, reținerii, cercetării, predării, percheziționării sau ridicării trimiterilor poștale, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a învinuitului din funcție, urmăririi fizice și prin mijloace electronice a persoanei, exhumării cadavrului, controlului video și audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio și video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului, internării persoanei în instituție medicală pentru efectuarea expertizei și a altor acțiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucție;

poate asista la efectuarea oricărei acțiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;

solicită participarea judecătorului de instrucție la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală

dacă legea dispune participarea obligatorie a acestuia;

restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicațiile sale în scris;

înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul

urmăririi penale;

înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunității unor persoane și

tragerea lor la răspundere penală;

încetează urmărirea penală, clasează cauza penală sau dispune scoaterea persoanei de sub

urmărire penală în cazurile prevăzute de lege;

pune sub învinuire și ascultă învinuitul;

asigură părților posibilitatea de a lua cunoștință de materialele cauzei în condițiile

prezentului cod;

întocmește rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmînează învinuitului, și trimite

cauza în instanța de judecată competentă.

sesizează organele de urmărire penală și cele care exercită activitate specială de investigații

despre înlăturarea încălcării legii.

Atribuțiile procurorului în instanța de judecată conform art.53 al CPP al RM sunt următoarele:

reprezintă învinuirea în numele statului și prezintă în ședința de judecată probele acuzării;   

participă la examinarea probelor prezentate de partea apărării, prezintă noi probe necesare

pentru confirmarea acuzării, face demersuri și își expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul dezbaterilor judiciare; 

cere de la instanța de judecată cauza penală pentru a formula inculpatului o acuzare mai gravă

și a administra noi probe dacă, în urma cercetării judecătorești, se constată că inculpatul a săvîrșit și alte infracțiuni, iar probele sînt insuficiente;

modifică încadrarea juridică a infracțiunii săvîrșite de inculpat dacă cercetările judiciare

confirmă că inculpatul a săvîrșit această infracțiune;

face demers în instanța de judecată de a întrerupe examinarea cauzei penale pe un termen

prevăzut de prezentul cod pentru a înainta noi probe care confirmă acuzarea adusă inculpatului în cazul efectuării incomplete a urmăririi penale;

dă indicații în scris organului de urmărire penală privitor la efectuarea unor acțiuni

procesuale asupra probelor suplimentare sau a noilor infracțiuni;

dispune, printr-o ordonanță, aducerea silită în instanța de judecată, în condițiile art.199, a

persoanelor incluse în lista prezentată instanței, precum și a persoanelor solicitate pentru administrarea probelor noi sau suplimentare;

își expune părerea în dezbaterile judiciare asupra faptei infracționale săvîrșite de inculpat,

încadrării ei în baza legii penale și pedepsei care urmează a fi aplicată;

declară apel sau, după caz, recurs privind latura penală și latura civilă a cauzei, le retrage în

modul prevăzut de prezentul cod.

Situația este fundamental diferită în materie civilă, domeni în care atribuțiile procurorului sunt, cum afirmă un reputat procedurist italian „mult mai limitate și reprezintă, în toate manifestările sale o figură excepțională” E.T.Liebman[15].

Conform art. 71 al CPC și art. 14 al legii cu privire la procuratură procurorul participă, în condițiile legii, la examinarea cauzelor civile și contravenționale în calitate de participant la proces, în care procedura a fost intentată de procuratură sau în care participarea procurorului este prevăzută de lege. Din cele menționate rezultă, că procurorul participă în cauze civile intentate de acesta. Procurorul poate fi parte în proces și în procedura contenciosului administrativ. În corespundere cu Legea contenciosului administrativ art.5 litera c) procurorul care, în condițiile articolului 5 din Codul de procedură civilă ce reglementează accesul la justiție a tuturor, atacă actele emise de autoritățile publice.

Acțiunea în apărare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime poate fi intentată de către procuror numai la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate. Acțiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existența cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. În cazurile prevăzute de lege, procurorul este în drept să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane. Procurorul este în drept să adreseze în judecată o acțiune sau o cerere în apărarea drepturilor și intereselor statului și ale societății ce țin de:

a) formarea și executarea bugetului;

b) protecția proprietății aflate în posesiunea exclusivă a statului;

c) recuperarea prejudiciului cauzat statului;

d) contestarea contractului care lezează statul în interesele lui;

f) declararea, în condițiile legii, a actelor normative ale autorităților publice, ale altor organe și organizații, ale persoanelor oficiale sau funcționarilor publici ca fiind nule;

g) perceperea în beneficiul statului a bunurilor dobîndite ilicit;

h) anularea înregistrării și lichidarea persoanei juridice în cazul încălcării modului stabilit de constituire, precum și urmărirea veniturilor ei ilicite;

i) protecția mediului înconjurător;

j) alte cazuri prevăzute de lege.

În procedură special procesul privind limitarea persoanei în capacitatea de exercițiu din cauza consumului abuziv de alcool sau consumului de droguri și de alte substanțe psihotrope, prin care fapt se agravează situația materială a familiei, poate fi pornită și de procuror conform art. 312 al.1 al CPC. Procurorul fiind o parte a procesului cu drepturi depline la fel poate să depuie cererea de reconstituire a procedurii judiciare pierdute la instanța care a soluționat pricina în fond printr-o hotărîre sau care a pronunțat o încheiere de încetare a procesului. Persoanele care consumă abuziv materiale sau provocînd, în stare de ebrietate ori fără discernămînt, situații conflictuale în familie sau în locuri publice, și care, după ce au fost avertizate ori sancționate repetat de factorii organelor de drept, au evitat să solicite benevol asistență consultativă sau curativă în instituții medicale teritoriale sînt trimise la testare încomisia narcologică, în modul stabilit de Ministerul Sănătății, pentru obținerea unui aviz privind gradul lor de dependență alcoolică, narcotică sau de altă natură și pentru a se determina tipul instituției curative a cărei asistență le este indicată.
Acțiunea juridică ce obligă la tratament a persoanelor dependente de alcool, de droguri și de alte substanțe psihotrope poate fi intentată la cererea procurorului. La cerere se anexează documentele justificative, inclusiv avizul comisiei narcologice, în cazul cînd s-a efectuat o atare expertiză.
Legea nu exclude inițierea unei proceduri în ordonanță de către procuror, dacă creditorul solicită acest lucru sau dacă creditor este statulPotrivit art.447 și 449 CPC, Procurorul General poate depune cererea de revizuire în cazul în care CtEDO a derulat o procedură amiabilă într-o cauză că prin hotărârea instanței s-a încălcat grav un drept prevăzt de Constituția RM sau de CtEDO.
Potrivit art.72 al CPC procurorul care a înaintat o acțiune are drepturile și obligațiile procedurale de reclamant, cu excepția dreptului de a încheia tranzacție și a obligației de a achita cheltuielile de judecată. Așadar procurorul are următoarele drepturi potrivit art. 56 al. 1 al CPC:

este în drept să ia cunoștință de materialele dosarului;

să facă extrase și copii de pe ele;

să solicite recuzări;

să prezinte probe și să participe la cercetarea lor;

să pună întrebări altor participanți la proces, martorilor, experților și specialiștilor;

să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanței explicații orale și scrise;

să expună argumente și considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare;

să înainteze obiecții împotriva demersurilor, argumentelor și considerentelor celorlalți participanți;

să atace actele judiciare și să-și exercite toate drepturile procedurale acordate de legislația procedurală civilă.

Dreptul la acțiune al procurorului se particularizează prin faptul că acesta nu are căderea de a face tranzacții sau de a renunța la dreptul subiectivmdedus judecății, atare prerogative fiind recunoscute de lege numai părților principale[15].
Renunțarea procurorului la pretențiile înaintate în apărarea intereselor unei alte persoane nu o privează pe aceasta sau pe reprezentantul ei legal de dreptul de a cere examinarea pricinii în fond. Dacă reclamantul renunță să intervină în procesul intentat de procuror, instanța scoate cererea de pe rol. În cazul în care reclamantul renunță la acțiune, instanța încetează procesul doar dacă renunțarea reclamantului nu contravine legii și nu încalcă drepturile și interesele legitime ale altor persoane. Neprezentarea procurorului, citat legal, în ședința de judecată nu împiedică examinarea pricinii dacă persoana în interesele căreia s-a înaintat acțiunea susțnu este subiectine examinarea cauzei în lipsa procurorului.
Dreptul la acțiune al procurorului poate fi exercitat și pe cale incident. Într-o asemenea împrejurare, procurorul ar putea acționape calea intervenției principale.[1,p.146] Legea nu interzice acest lucru, intervenția principală fiind și ea un drept la acțiune.
În toate cazurile în care procurorul promovează acțiunea civilă este obligatorie introducerea în cauză și a titularului dreptului dedus judecății. Această cerință este prevăzută de lege ca o garanție esențială a respectării principiului disponibilității și a relativității lucrului judecat.
În literatura de specialitate română, în virtutea lipsei unui text expres cu privire la calitatea procesuală a procurorului s-a făcut distincție între calitatea de aparte în sens procesual și în sens material spre a sublinia că procurorul este parte în procesul ciavil doar în prima accepțiune.[1,.146]
Astfel, interesul procurorului în cadrul procesului civil este exclusiv procesul-juridic (pronunțarea unei hotărîri legale și întemeiate).
Procurorul este un ,,reclamant special” în procesul civil, care nu este subiect al raportului material litigios. Procurorul ca participant al procesului civil ar pute fi numit un reclamant procesual. Interesul procurorului în proces este unul deosebit, fiind determinat de statutul funcției și ale atribuțiilor sale privind apărarea ordinii de drept [34,p.103].
Procurorul nu este subiect al raportului material litigios dedus judecății, de aceea nu el este reclamant propriu-zis în proces, ci reclamant este persoana în interesul căreia a fost pornit procesul civil de către procuror.
Deoarece procurorul apare în instanță în virtutea obligațiilor sale funcționale, este firesc că la intentarea procesului în judecată el este scutit de la plata taxei de stat potrivit art.85 al.1 lit.f al CPC al RM.

Procuratura este instituția care apără drepturile și libertățile persoanelor. Competența de bază a acesteia fiind tragerea la răspundere a infractorilor, iar ca o atribuție de excepție este participarea în procesul civil din partea unor persoane, ce nu au posibilitatea, capacitatea de a înainta o acțiune în judecată. Considerăm că această atribuție de excepție a procurorului de aparticipa în process civil este o atribuție binevenită pentru cetățeni în vîrstă ce nu-și pot apăra drepturile în instanță, și de a apăra interesele statului ceea ce este mai presus de toate într-un stat democrat

IV. Capitolul Practic

Speță:

La data de 14.02.2012 a fost încheiat un contract de împrumut între părțile D-nul Ion Frunză și Valentina Bobeico. Părțile contractului sunt Ion Frunză împrumutător, și Valentina Bobeico- împrumutat. Contractul de împrumut prevede că împrumutul consta în sumă de 6000 (șase mii euro), , care este 14.08.2014. În caz de întărziere debitorul va fi obligat să ahite chiar și în lipsa vinovăției, dobânda de întîrziere, determinată conform art.619 Cod Civil. Contractul prevede că în caz de litigiu părțile vor încerca să rezolve litigiu pe cale amiabilă. În caz contrar că litigiul nu se rezolvă pe cale amiabilă se adresează în judecată.
La data de 02 octombrie 2014 reclamantul Ion Frunză s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată în Judecătoria r-nului Criuleni. Judecătoria Criuleni a declarat cererea parțial admisibilă și i-a dat cîștig de cauză acestuia.

Judecătoria r-nului Criulei

Reclamant: Frunză Iurie, adresa:

or. Criuleni, bul. Ștefan cel Mare 54 ap.25

Pârât: Valentina Bobeico, adresa:

r-nul Criuleni, sat. Mașcăuți str. Iurii Gagarin 11

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
(cu privire la încasarea datoriei )

În fapt la data de 14.02.2012 a fost încheiat un contract de împrumut între părțile Ion Frunză și Valentina Bobeico. Părțile contractului sunt Ion Frunză împrumutător, și Valentina Bobeico- împrumutat. Contractul de împrumut prevede că împrumutul constă în sumă de 6000 (șase mii euro), termeul limită de achitare a datoriei este de, 14. Februarie.2014.
Ne-am înțeles, ca Valentina Bobeico lunar să achite cîte 250 ( euro ). Din cauza că suntem foarte bune prietene din copilărie am decis ca contractul să fie cu titlu gratuit și nu am introdus o clază ce ar reglementa dobânda.
Totul a decurs normal în primul an de achitare a datoriei. Însă în anul 2013 s-au început probleme. D-na Valentina a încept a întîrzia cu plata datoriei. O achita greu, invocând fel de fel de argumente. Astfel a decurs situația pîn la 14 septembrie 2013 cînd a efectuat ultima plată de atunci și pînă la ziua de astăzi care este deja octombrie 2014.
În drept îmi întemeiez cererea: pe art.867, 871, 872 al Coduli Civil al RM, art.166,167 al CPC al RM.

Solicit:

Să fie emisă o hotărâre prin care se admite cererea integral.

Să fie dispusă încasarea împrumutului pentru 5 luni rămase ce constă în sumă de 1250 una mie două sute cincizeci (euro) .

Să se calculee dobânda de întărziere în baza art.619 al CC al RM în baza sumei neîntoarse.

Să fie dispusă încasarea de la pârâți a cheltuielelor de judecată ce constau în 750 șapte sute cincizeci lei taxa de stat, și 3000 ( trei mii lei) taxa pentru cosultare jridică calificată.

Anexe:

Dovada achitării taxei de stat, în original

Copia contractului de împrumut nr.64 3-1206 din 14.februarie 2012 a cărui obiect este suma împrumutată.
Copia contractului de prestare a serviciilor juridice de către avocatul Andrei Năstase.

.

Reclamant Ion Frunză Semnătura:

Data 14.octombrie 2014

HOTĂRÂRE

În numele legii

„ 20” aprilie 2015 r-nul Criuleni.

Judecătoria r-nului Criuleni
Instanța în componența
Președintele ședinței, Judecător Ion Malanciuc
Grefier Alexandra Cojocari
a examinat în ședință de judecată publică, cu participarea reclamantului Ion Frunză, și pârîtului Valentina Bobeico cererea de chemare în judecată cu privire la încasarea datoriei

A CONSTATAT

La „14 martie” 2015 reclamantul Ion Frunză s-a adresat cu o cerere de cheare în judecată cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii reclamantul a prezentat contractul de împrumut încheiat între părți în original, la fel a arătat toate bonurile de la transferuile efectuate de către pârât în numele lui Ion Frunză a împrumutului din data de 14.martie.2012 pân la data de 14 septembrie 2014 .
Pârâtul a menționaat în judecată că i-a achitat reclamantei toată suma împrumutului, însă nu au mai scris recipise deoarece după atâta timp, fiind prieteni credea că a căpătat o încredere mare în prietenul Frunză Ion și nu a mai scris ultimile recipise pe ultimile 5 luni.
Pârâtul a adus, ca martor în instanță pe fiica acesteia, care a menționat, că când o întreba uneori, unde se duce mamă sa, spunea că la d-nul Ion să-i duc banii.
La aceste argumente reclamantul a răspuns că acestea sunt minciuni și așa ceva nu a existat.
În contextul celor expuse și în conformitate cu art. 94, 96, 117–119, 130, 238–243 a CPC al RM, și art. 210 ale CC al RM instanța de judecată

Dispune

Admite acțiunea înaintată de Frunză Ion, parțial.

Să fie dispusă încasarea împrumutului pentru 5 luni rămase ce constă în sumă de 1250 una mie două sute cincizeci (euro) .

În privința dobândei aceasta nu se calculează din cauza că contractul nu prevede nici o dobândă.

Să fie dispusă încasarea de la pârât a cheltuielelor de judecată ce constau în 750 șapte sute cincizeci lei taxa de stat, și 2000 ( două mii lei) taxa pentru consultanță juridică calificată.

Hotărîrea este cu drept de apel de Apel Chișinău în termen de 30 zile, prin intermediul judecătoriei Criuleni.

Concluzie

În această lucrare s-a depus silința în scopul cercetării organizării judecătorești atât în plan teoretic, cât și în plan practic. În procesul analizării temei menționate au fost utilizate lucrările de specialitate a autorilor autohtoni, români și străini, de asemenea a fost efectuată și analiza comparativă a legislației în sens comparat pe alocuri, îndeosebi a statelor vecine țării noastre, ce se află în condițiile economico-sociale asemănătoare. Deci, în procesul investigării temei date au fost atinse toate obiectivele propuse, a fost efectuat un studiu amplu al problemelor de ordin legal, teoretic și practic ce sunt în legătură cu organzarea judecătorească în RM.
Totodată, s-a efectuat analiza unor noțiuni cheie, „autoritatea judecătorească”, „sistemul judiciar” , s-a ajuns la concluzia că sunt noțiuni diferite, și că legiuitorul nu a reglementat noțiunea de sistem judiciar. Este de menționat că ar fi binevenit ca în art. 15 al legii privind organizarea judecătorească să fie introdusă noțiunea de „sistem judiciar”.
Orice activitatea inclusiv și cea a instanțelor judecătorești trebuie să fie organizată într-o ordine, având loc o ierarhie între acestea pentru a crea o scară a instanțelor și a delimita competența acestora de judecare. Astfel fiecare instanță, este plasată pe un anumit grad, ce are competența, sa în judecarea cauzelor.
Din cele relatate în teză concluzionăm că populația statelor își apără drepturile și libertățile prin mijloacele interne ale statelor astfel cum sunt ( instanțe judecătorești, procuratura, avocatura, și altele), iar lezarea drepturilor anumitor state , sau a unor persoane de către anumite state este pedepsită prin mijloacele externe din care fac parte diferite organisme internaționale ex. ( Curtea Internațională de Justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului).Din cele relatate în acest studiu, concluzionăm că pentru ocrotirea drepturilor și libertăților persoanele, avem mai multe instituții, care ne protejează, instanțele judecătorești ne fiind de ajuns pentru acest scop nobil. Astfel fiecare instituție având competența într-un anumit domeniu, de a ne proteja. Astfel Curtea Constituțională declară neconstituționale legile, articole anumitor legi care contravin constituției, poliția este organul ce ne apără în caz infracțiunilor, procuratura reprezintă învinurea în instanță, avocatura apără interesele învinuitului, sau a părților în proces civil.
În opinia noastră judecătoriile sunt baza sistemului judiciar, ele judecă în primă instanță toate tipurile de litigi cu unele excețpii. O recomandare pentru organizarea judecătoriilor propunem ca judecătorii raionale să se alăture cîte două sau trei judecătorii la un loc, iar personalul să fie tot într-o judecătorie. Astfel s-ar putea ca un judecător să se ocupe de un anumit tip de dosare ( ca de ex. cu litigii familiale, litigii contencios administrativ) să judece un judecător ce judecă numai astfel de litigii. Astfel, justiția ar deveni mai performantă și judecătorii ar fi mai competenți, să judece într-un domeniu îngust. În opinia mea pentru a funcționa un sistem, o activitate nu este nevoie doar de personal de specialitate (judecători), astfel la înfăptuirea justiției participă și funcționari publici ( grefieri, asistenți judiciari etc.) Pe lângă funcționari publici mai avem și aparat auxiliar ( muncitori, traducător, și alții), fără de care nu ar decurge bine efectuarea justiției.
Suntem de părerea că într-un stat de drept, este necesar de cel puțin două grade de jurisdicție. Deoarece cum a spus și E.Vasikovski : „Oricît de bine ar fi fost pregătiți judecătorii, oricît de responsabilă și atentă ar fi fost atitudinea lor față de executarea obligațiilor sale, oricum ei nu sînt garantați împotriva abaterilor și erorilor. Suntem de acord în totalitate cu această afirmație. Declarăm că este foarte binevenit triplu grad de jurizdicție, și e foarte bine că din sisitemul judiciar au fost scoase tribunalele.
În opinia noastră CSJ este virful piramidei întregului sistem judiciar. Această instanță fiind superioară tuturor, este importantă prin faptul că, generalizează practica judiciară. Făcând astfel ca litigiile de aceeași natură să fie judecate la fel. Mai există un considerent, ce o face specială și superioară pe această instanță, prin faptul că Plenului Curții Supreme de Justiție, adoptă Hotărâri ce au un caracter de recomandare, de rezolvare, a unor situații mai complicate.
Pentru ca justiția să fie independentă, este necesar ca să aiba organul său de administrare. Astfel s-a instituit Consiliul Superior al Magistraturii, considerăm că își îndeplinesc atribuțiile pe deplin pentru administrarea „ Sistemului Judiciar”. În privința numărului de membri al CSM propun ca numărul acestuia să fie impar, să fie redus cu unul adică 11 sau de adăugat un membru să fie 13 din cauza că când o să fie o chestie de votare a consiliului să nu se întâmple egalitate ci tot timpul o parte să cîștige, să nu fie loc de interpretări,
În opinia noastră instituția avocaturii, este o instituție foarte importantă într-un stat democrat, bazat pe principii democratice. Mai ales în statul nostru unde cultura juridică este foarte slab dezvoltată este nevoie mai mult de instituția dată. Această instituție acordă sprijin juridic calificat persoanelor ce necesită consultații juridice calificate de un avocat cu licență. În privința instituții avocaturii, nu suntem de acord, că doar avocatul poate fi reprezentatn în instanța de judecată, astfel s-a monopolizat activitatea de reprezentare a avocat în instanță. Propunem ca această reglementare să fie modificată. Din cauza că o persoana ce are o rudă jurist, fără licență de avocat trebuie să plătească un avocat ce să-i reprezinte interesele în instanță, pe cînd ruda acestuai cunoaște domeniu și ar putea s-o reprezinte pe deplin.
Procuratura este instituția care apără drepturile și libertățile persoanelor. Competența de bază a acesteia fiind tragerea la răspundere a infractorilor, iar ca o atribuție de excepție este participarea în procesul civil din partea unor persoane, ce nu au posibilitatea, capacitatea de a înainta o acțiune în judecată. Considerăm că această atribuție de excepție a procurorului de aparticipa în process civil este o atribuție binevenită pentru cetățeni în vîrstă ce nu-și pot apăra drepturile în instanță, și de a apăra interesele statului ceea ce este mai presus de toate într-un stat democrat. O propunere pentru instituția procuraturii este să o denumim „ Ministerul Public”, la fel ca și-n România din cauza că noțiunea de procuratură se atrage din limba rusă, astfel includem rusisme în vocabular.
Într-un final, teza de licență a acordat o largă gamă de cunoștințe și viziuni asupra organizării judecătorești a RM, în general și a unor instituții ce ajută laefectuarea jsutiției. S-a efectuat un studiu amplu, propunînd unele idei noi de modificare a legislației, susținînd și argumentînd reglementările actuale care sunt importante și destul de eficiente pentru atît societate, cît și pentru instanțele de judecată.
Efectuarea studiilor și analiza situației altor state, a favorizat la dezvoltatarea cunoștințelor în domeniul dreptului și experiența acumulată, ceea ce ne va ajuta în obținerea și menținerea unei profesii în domeniul dreptului, precum și oferirea consultațiilor în domeniul respectiv.

Bibliografie

Andrei Negru, Caracteristica instituțiilor puterii judecătorești din Republica Moldova , „ Buletitnul Asociației Tinerilor Juriști, nr.3 (16), 1999, p.5.

Arseni A., I. Creangă, C. Gurin, B. Negru și alții, Constituția Republicii Moldova comentată articol cu articol, Vol.I, Titlu I, Principii generale, CIVITAS, Chișinău;

Aspecte juridice ale Societății civile: Realități și perspective ,Tipografia Centrală,Chișinău 2003 (Rolul izvoarelor juridice în asigurarea drepturilor omului) Liviu Ioan p. 686-688.

Avornic Gheorghe Teza de doctor în drept, Chișinău, biblioteca USM, 1996

Avornic Gheorghe, Teza de doctor habilitat, Intensificarea activismului juridic al cetățenilor prin intermediul instituției avocaturii- condiției a edificării statului de drept, Chișinău,2005;

Catan Victor Organele de Ocrotire a normelor de drept Chișinău U.T.M. 2006

Constantinescu M., Rolul Curții Constituționale de garant al drepturilor și libertăților fundamentle // Drepturile Omului – 1992

Costachi Gheroghe, Statul de drept: între teorie și realitate- Chișinău, 2000,p 207

Dicționar explicativ al limbii române , ediția a II-a, Univers Enciclopedic, București, 1996;

Dicționar Explicativ al limbii române (ediția a doua revăzută și adăugită) Editura Univer Enciclopedic 2009;

Dumitru Roman, Adrian Cerb, Tatiana Vîzdoagă, Sergiu Ursu, Organizarea și activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept, Cartdidact 2004

Frunză Iurie, Organizarea profesiei de avocat în Republica Moldova , Valinex- SRL Chișinău 2011

Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic, Teoria Generală a dreptului, Editura Lumina, Chișinău, 1997

Ioan Leș, Tratat de Drept procesual civil. Ediția a 4-a.

Ioan Muraru, Drept Constituțional și instituții politice, Vol. II, București, 1993

Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, II, Editura Fundației ” Chemarea”, Iași, 1993

Martânciuc E. , Curtea Constituțională și puterea judiciară: Natura și particularitățile corelației lor în Legea și viața , nr.7, 2000

Pisarenco Olga, Drept Procesual Civil, Editura- Tehnica Info, Chișinău 2012

Roman Dumitru, Tatiana Vizdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept Editura Cartier juridic 2001;

Sergiu Cobăneanu, Rolul Curții Constituționale în protecția drepturilor omului// Revista Națională de Drept, 2000.

Vasile – Sorin Curpăn, Cosmin-Ștefan Burleanu, Autoritatea judecătorească din Republica Moldova

Victor Pușcaș, Autoritatea judecătorească- garant al protecției drepturilor omului și libertăților fundamentale: Înfăptuirea justiției// Revista Națională de Drept- 2001

Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II Paideia, București, 1996;

Teodor Cârnaș, și Marina Cârnaț, Protecția juridică a drepturile omului, Chișinău 2006

А.Л. Ривлин, Организация судати прокуратуры в СССР. Харъков , 1968,

Барщевскии М. Организация и деятельности адвокатуры России:Научно- практическое пособие. М.,

Мартынчик Е., О судебной власти Молдовы //Știința, 1999, nr.2p.7

Суд и правосуие в СССР, Юридическая литература, Москва, 1974

Стецовский Ю. Советская адвокатура. М., Высшая школа, 1989

Al-Waham I., The Swedish Instution of the Ombudsman – Stockholm, 1979
Stanley A., Ombudsman Readings,1970

E. T. Leibman. Manual de Derecho Procesal Civil. Ediciones Juridicas Europa-America, Buenos Aires, 1981

Waldemar Besson/ Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie.Bauelemete einer freiheitlichen, Bonn 1990

Acte normative

Constituția Republicii Moldova din 29.07.2014

Codul de procedură Civilă al Republicii Moldova Nr.225 din 31.05.2003.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr. 122 din 14.03.2003

Legea cu privire la Guvern Nr.64 din .05.1990

Legea cu privire la Curtea Constituțională, nr. 7-XIII, din 13.12.1994

Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească din 06.07.1995

Legea cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995

Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție Nr.789 din. 26.03.1996

Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii Nr.947 din 19.07.1996

Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000

Legea privind controlul și prevenirea consumuli abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope, Nr.713-XV din 06.12.2001

Legea cu privire la avocatură Nr.1260 din 19.07.2002

Legea privind partidele politice Nr. 294 din 22.12. 2007

Legea privind protecția mărcilor Nr.38 din 29.02.2008

Legea cu privire la procuratură Nr.294 din 25.12.2008

Legea privind regimul juridic al adopției Nr.99 din 28.05.2010

Legea privind selecția și evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor, Nr.154 din 05.07.2012

Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului Nr.320 din 27.12.2012

Legea cu privire la avocatul poporului nr. 52 din 03.04.2014

Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor Nr. 178 din 25. 07 2014

Hotărîrea nr.5 din 26.01.1998. Curtea Constituțională, Culegere de hotărâri și decizii, 1998, Chișinău 1999

Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.89/4 din 29 ianuarie 2013 cu privire la aprobarea Regulamentului Cu privire la organizarea, competența și modul de funcționare a Inspecției judiciare

Hotărîre cu privire la aprobarea numărului de unități al judecătoriilor și curților de apeș p/u anul 2015, Consiliu Superior al Magistraturii

Regulament de ordine internă al instanței de judecată Dubăsari

Lege cu privire la avocatură nr.395-XIV/1999

Practica Judiciară

Hotărîrea Plenului Judecătoriei Supreme A Republicii Moldova Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Constituției Republicii Moldova nr.2 din 31.01.1996

WEB

http://www.parlament.md/StructuraParlamentului/Comisiipermanente/tabid/84 language/ro-RO/Default.aspx

http://gov.md/ro/link-type/ministere

http://ro.wikipedia.org/wiki/Societate_civil%C4%83

http://www.csj.md

www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=462&id=3853

http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/2013.02_Nota_avantaje_CIJ.pdf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_European%C4%83_a_Drepturilor_Omului

Anexa Nr.1 Schema de încadrare a Judecătoriei Dubăsari anul-2014-2015

Anexa Nr.2 Organigrama Curții de Apel Chișinău

Bibliografie

Andrei Negru, Caracteristica instituțiilor puterii judecătorești din Republica Moldova , „ Buletitnul Asociației Tinerilor Juriști, nr.3 (16), 1999, p.5.

Arseni A., I. Creangă, C. Gurin, B. Negru și alții, Constituția Republicii Moldova comentată articol cu articol, Vol.I, Titlu I, Principii generale, CIVITAS, Chișinău;

Aspecte juridice ale Societății civile: Realități și perspective ,Tipografia Centrală,Chișinău 2003 (Rolul izvoarelor juridice în asigurarea drepturilor omului) Liviu Ioan p. 686-688.

Avornic Gheorghe Teza de doctor în drept, Chișinău, biblioteca USM, 1996

Avornic Gheorghe, Teza de doctor habilitat, Intensificarea activismului juridic al cetățenilor prin intermediul instituției avocaturii- condiției a edificării statului de drept, Chișinău,2005;

Catan Victor Organele de Ocrotire a normelor de drept Chișinău U.T.M. 2006

Constantinescu M., Rolul Curții Constituționale de garant al drepturilor și libertăților fundamentle // Drepturile Omului – 1992

Costachi Gheroghe, Statul de drept: între teorie și realitate- Chișinău, 2000,p 207

Dicționar explicativ al limbii române , ediția a II-a, Univers Enciclopedic, București, 1996;

Dicționar Explicativ al limbii române (ediția a doua revăzută și adăugită) Editura Univer Enciclopedic 2009;

Dumitru Roman, Adrian Cerb, Tatiana Vîzdoagă, Sergiu Ursu, Organizarea și activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept, Cartdidact 2004

Frunză Iurie, Organizarea profesiei de avocat în Republica Moldova , Valinex- SRL Chișinău 2011

Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic, Teoria Generală a dreptului, Editura Lumina, Chișinău, 1997

Ioan Leș, Tratat de Drept procesual civil. Ediția a 4-a.

Ioan Muraru, Drept Constituțional și instituții politice, Vol. II, București, 1993

Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, II, Editura Fundației ” Chemarea”, Iași, 1993

Martânciuc E. , Curtea Constituțională și puterea judiciară: Natura și particularitățile corelației lor în Legea și viața , nr.7, 2000

Pisarenco Olga, Drept Procesual Civil, Editura- Tehnica Info, Chișinău 2012

Roman Dumitru, Tatiana Vizdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept Editura Cartier juridic 2001;

Sergiu Cobăneanu, Rolul Curții Constituționale în protecția drepturilor omului// Revista Națională de Drept, 2000.

Vasile – Sorin Curpăn, Cosmin-Ștefan Burleanu, Autoritatea judecătorească din Republica Moldova

Victor Pușcaș, Autoritatea judecătorească- garant al protecției drepturilor omului și libertăților fundamentale: Înfăptuirea justiției// Revista Națională de Drept- 2001

Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II Paideia, București, 1996;

Teodor Cârnaș, și Marina Cârnaț, Protecția juridică a drepturile omului, Chișinău 2006

А.Л. Ривлин, Организация судати прокуратуры в СССР. Харъков , 1968,

Барщевскии М. Организация и деятельности адвокатуры России:Научно- практическое пособие. М.,

Мартынчик Е., О судебной власти Молдовы //Știința, 1999, nr.2p.7

Суд и правосуие в СССР, Юридическая литература, Москва, 1974

Стецовский Ю. Советская адвокатура. М., Высшая школа, 1989

Al-Waham I., The Swedish Instution of the Ombudsman – Stockholm, 1979
Stanley A., Ombudsman Readings,1970

E. T. Leibman. Manual de Derecho Procesal Civil. Ediciones Juridicas Europa-America, Buenos Aires, 1981

Waldemar Besson/ Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie.Bauelemete einer freiheitlichen, Bonn 1990

Acte normative

Constituția Republicii Moldova din 29.07.2014

Codul de procedură Civilă al Republicii Moldova Nr.225 din 31.05.2003.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr. 122 din 14.03.2003

Legea cu privire la Guvern Nr.64 din .05.1990

Legea cu privire la Curtea Constituțională, nr. 7-XIII, din 13.12.1994

Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească din 06.07.1995

Legea cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995

Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție Nr.789 din. 26.03.1996

Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii Nr.947 din 19.07.1996

Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000

Legea privind controlul și prevenirea consumuli abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și de alte substanțe psihotrope, Nr.713-XV din 06.12.2001

Legea cu privire la avocatură Nr.1260 din 19.07.2002

Legea privind partidele politice Nr. 294 din 22.12. 2007

Legea privind protecția mărcilor Nr.38 din 29.02.2008

Legea cu privire la procuratură Nr.294 din 25.12.2008

Legea privind regimul juridic al adopției Nr.99 din 28.05.2010

Legea privind selecția și evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor, Nr.154 din 05.07.2012

Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului Nr.320 din 27.12.2012

Legea cu privire la avocatul poporului nr. 52 din 03.04.2014

Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor Nr. 178 din 25. 07 2014

Hotărîrea nr.5 din 26.01.1998. Curtea Constituțională, Culegere de hotărâri și decizii, 1998, Chișinău 1999

Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.89/4 din 29 ianuarie 2013 cu privire la aprobarea Regulamentului Cu privire la organizarea, competența și modul de funcționare a Inspecției judiciare

Hotărîre cu privire la aprobarea numărului de unități al judecătoriilor și curților de apeș p/u anul 2015, Consiliu Superior al Magistraturii

Regulament de ordine internă al instanței de judecată Dubăsari

Lege cu privire la avocatură nr.395-XIV/1999

Practica Judiciară

Hotărîrea Plenului Judecătoriei Supreme A Republicii Moldova Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Constituției Republicii Moldova nr.2 din 31.01.1996

WEB

http://www.parlament.md/StructuraParlamentului/Comisiipermanente/tabid/84 language/ro-RO/Default.aspx

http://gov.md/ro/link-type/ministere

http://ro.wikipedia.org/wiki/Societate_civil%C4%83

http://www.csj.md

www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=462&id=3853

http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/2013.02_Nota_avantaje_CIJ.pdf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_European%C4%83_a_Drepturilor_Omului