Organizarea Evidentei Operative Si Contabilitatea Marfurilor In Comertul En Gros

CUPRINS

1.Comertul activitate de bază a economiei……..………………………………….2

1.1.Conținutul și structura activității de comerț…………………………………2

1.2.Rolul economic al comerțului cu ridicata…..…………………………………5

1.3.Funcțiile comerțului cu ridicata………………………………………………6

1.4. Tendințe în evoluția comerțului cu ridicata………..……………………….9

1.5.Baza tehnico-materială a comerțului cu ridicata……………………………10

2.Metode de evaluare, de evidență operativă și de contabilizare a mărfurilor…13

2.1.Metode de evaluare a stocurilor de mărfuri………………………………..13

2.2.Metode de evidență analitică a gestiunilor de mărfuri.……………………19

2.2.1.Metoda cantitativ-valorică………………………………………………..20

2.2.2.Metoda operativ-contabilă..….…………………………………………..25

2.2.3.Metoda centralizatoarelor de intrare-ieșire…..…………………………27

2.2.4.Metoda global-valorică..…….…………………………………………….29

2.3.Metode de contabilizare a marfurilor……………………………………….31

3.Contabilitatea operațiilor privind mărfurile…….…………………………….35 3.1.Documentele utilizate pentru înregistrarea operațiilor cu mărfuri…..….35

3.2.Sistemul de conturi utilizate la operațiile cu mărfuri…..…………………44

3.3.Contabilitatea intrărilor si ieșirilor de mărfuri …,,,………………………45

3.3.1.Contabilitatea intrărilor de mărfuri..……………………………………45

3.3.2.Contabilitatea ieșirilor de mărfuri.………………………………………52

4.Reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni privind mărfurile……59

4.1.Prezentarea S.C. Zyxon S.R.L………..……………………………………..59

4.1.1.Scurt istoric…………….………………………………………………….59

4.1.2.Obiect de activitate….…………………………………………………….59

4.1.3.Principalii indicatori economico-financiari…….……………………….60 4.2.Studiu de caz privind circulația mărfurilor…..……….…………………..62

5.Concluzii…………………………………………………………………………..75

1

1. COMERȚUL ACTIVITATE DE BAZĂ A ECONOMIEI

CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA ACTIVITAȚII DE COMERȚ

Noțiunea de comerț determină o funcție economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în același stadiu fizic , dar în condiții convenabile consumatorilor

( locul, timpul,cantitățile,sortimentul,prețul ).

Sub aspect juridic noțiunea de comerț definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producției.

Activitatea de comerț a cunoscut modificări substantiale transformându-se dintr-o simpla intermediere într-o activitate creatoare de utilităti devenind foarte importantă atât pentru producători cât și pentru utilizatori.

Noțiunea de utilitate face parte din însuși conținutul activității de comerț, definindu-i locul și rolul său în cadrul unei economii,comerțul reprezentând o fază intermediară esentială între funcția de producție și funcția de consum. În orice societate modernă producătorii și utilizatorii sunt separați între ei . Printre principalele elemente comensurabile care separă cele două categorii de parteneri,figurează amplasarea în spațiu și distanța, necunoasterea reciprocă a mijloacelor financiare și productive de care dispun.

Activitatea de comerț a suferit multiple schimbări crescându-i treptat gradul de complexitate.

Dacă în primele etape ale unui comerț acesta putea fi considerat “ ansamblul operațiunilor care se realizează începând din momentul în care sub forma să utilizabilă, intră în magazinul de desfacere al producătorului sau al ultimului transformator, pâna în momentul în care consumatorul preia livrarea “.S-a trecut ulterior la o interpretare mai largă comercializarea fiind considerată în general ca reprezintă o punere a produsului la dispozitia consumatorului prin cercetarea pe bază studiilor de piată și determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia precum și reliefarea și argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul potențial nu le-a sesizat. Aceasta înseamna că se adaugă activitaților de intermediere a actelor de vânzare și a celor legate de distribuția fizică o serie de noi activitați cum ar fi: cercetarea pietei, informarea populației,educarea consumatorilor,promovarea unei game de servicii legate de procesul utilizării produsului,crearea cadrului ambiental necesar actului de vânzare-cumpărare.

În prezent noțiunea de comerț se poate defini ca fiind “un ansamblu de activități care privesc un produs din momentul investiției sau al manifestării intenției de a-l crea pâna la distrugerea să în procesul de consum ,indiferent care ar fi forma acestuia”.

Conținutul activității de comerț cu ridicata constă în achiziționarea de mărfuri în partizi mari și desfacerea acestora , în partizi mai mici ,dar asortate, către comerțul cu amănuntul și în unele cazuri către unități care cumpară diferitele produse în vederea prelucrării lor ulterioare.

Comerțul cu ridicata reprezintă un stadiu al circulației mărfurilor, în cadrul căruia au loc operațiuni de vânzare-cumpărare a mãrfurilor în scopul revânzãrii lor ulterioare .

Activitatea ce se desfășoara în cadrul acestei verigi prezintă câteva trăsături specifice dintre care se pot aminti:

actele de vânzare-cumpărare au loc între întreprinderi economice; spre deosebire de activitatea ce se desfășoară în cadrul comerțului cu amănuntul unde cumpărătorul mărfurilor este nemijlocit consumatorul sau reprezentantul acestuia, în cadrul activității de comerț cu ridicata, atât cumpărătorul cât și vânzatorul mărfurilor sunt întreprinderi sau diferite organizații economice,sociale și din administratia publică;

2

în cadrul activității de comerț cu ridicata , atât cumpărările cât și vânzările de mărfuri se realizează în partizi mari;

activitatea de comerț cu ridicata nu încheie circuitul economic al mărfurilor, ci mijlocește doar legatura între intermediară și veriga comerciala cu amănuntul, activitatea traditională a comercianților cu ridicata fiind cea de intermediari între producători și comercianții cu amănuntul.

Pentru a reda întreaga imagine a activității de comerț cu ridicata, mai trebuie adăugat că veriga comercială cu ridicata generează o serie de imobilizări de fonduri, cheltuieli materiale și bănești necesare întreținerii rețelei de depozite, plății personalului s.a. Trecând prin veriga comercială cu ridicata, mărfurile ramân o perioadă mai îndelungată de timp în sfera circulației ,având o viteză de circulație mai mică, ceea ce influențează relațiile economice din cadrul pieței bunurilor și serviciilor și relațiile financiar-bancare de pe piața capitalurilor.

Întreprinderile ce actionează în cadrul verigii comerțului cu ridicata se caracterizează printr-o serie de trăsături distincte care le situează în sfera intereselor agenților economici din cadrul tuturor celor patru componente ale pieței – piața bunurilor și serviciilor ,piata forței de muncă, piața capitalurilor și piața schimburilor monetare.

O primă caracteristică a întreprinderilor de comerț cu ridicata se referă la faptul că acestea trebuie să fie firme cu mare acoperire financiară. Volumul de tranzacții se referă în totalitate la partizi mari de mărfuri, iar eșalonarea comenzilor are în vedere și perioade afectate de sezonalitate, când o parte din mărfurile ce formează obiectul tranzacțiilor trebuie stocate un timp mai îndelungat, intermediarul cu ridicata trebuie să dispună atât de fonduri proprii, cât și de capacitatea de a contracta credite bancare pe termene mai mari , prin care să acopere plătile către intermediari și multiplele cheltuieli de depozitare și stocare.

A doua caracteristică are în vedere specializarea activității de comerț cu ridicata pe familii de produse. Specializarea este generată de natura produselor care formează obiectul tranzacțiilor realizate de întreprinderi ,știut fiind că orice familie de produse ridică probleme specifice de stocaj ,depozitare și conservare a valorilor de întrebuințare.

A treia caracteristică este dată de faptul că întreprinderile de comerț cu ridicata intervin atât în cazul fluxului produselor realizate de producătorii indigeni, cât și de cei externi. În condițiile în care producătorul este situat într-o altă tară , întreprinzatorul cu ridicata poate deveni importator direct ,sub aspectul achiziționării mărfurilor necesare aprovizionării comerțului cu amănuntul, el intră în relații comerciale cu agenții economici de pe piața bunurilor și serviciilor din cadrul terțelor piețe externe și cu agenții economici care actionează în cadrul pieței schimburilor monetare. Aceasta întrucât, pentru realizarea diferitelor tranzacții comerciale cu parteneri străini,se utilizează valută straină sau alte instrumente de plată specifice schimburilor respective.

O ultimă caracteristică se referă la existența unor servicii comerciale bine puse la punct și încadrate cu un personal de înaltă calificare .Dată fiind importanța comenzilor ,grosiștii nu-și pot permite să gresească asupra cantităților, calității sau serviciilor anexe furnizate de către producători.

Produsele de înaltă tehnicitate ,cum sunt cele electronice ,informatice ,optice etc.,reclamă specialisti de o calificare deosebită. De asemenea ,sortarea și asortarea mărfurilor, precum și aprovizionarea comerțului cu amănuntul, necesită multă fortă de muncă calificată în compartimentele de ambalare a mărfurilor, de conditionare și de expediere către toți detailiștii. Detailiștii trebuie să fie prospectați, sensibilizați pentru a deveni clienții diferiților grosiști. Pentru toate acestea este nevoie ca, în cadrul serviciilor comerciale,să existe o puternică fortă de vânzare și o anumită retea de reprezentanți.

3

Structura circuitelor de distribuție a mărfurilor este prezentată în tabelul 1.1. ,intitulat “Structura circuitelor de distribuție”. Modalitățile de trecere ale unui produs din sfera producției în sfera circulației formează circuitul de distribuție al acestuia . Circuitul de distribuție sau circuitul comercial include atât producatorul cât și consumatorul,precum și toți intermediarii cu caracter comercial.

Lungimea circuitului de distribuție este dată de numărul verigilor intermediare care participă succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator. În funcție de lungime distingem:

circuite foarte scurte în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar, vânzarea fiind realizată direct de către firma producătoare sau prin reprezentanți proprii ai acesteia ;

circuite scurte care presupun un intermediar producător-detailist-consumator

circuite medii unde producătorul vinde produsele sale unei centrale de cumpărare care le distribuie la propriile sale puncte de vânzare

circuite lungi care cuprind mai mulți intermediari producător-grosist-detailist-consumator.

Lătimea sau amploarea circuitului de distribuție este data de numărul unităților prin care se asigură circulația unui produs în cadrul aceleiași etape din structura circuitului respectiv. Un asemenea aspect nu apare în cadrul circuitului ,unde au loc livrarile directe de la întreprinderile producătoare la consumatori.

Adâncimea circuitului de distribuție sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum ,are în vedere măsura în care procesul de distribuție asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punctul de vedere al consumatorului. Poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt care asigură livrarea directă a produselor ,consumatorul intrând în posesia bunurilor solicitate direct la locul de consum.

În cadrul circuitelor scurte comerțul prin corespondentă asigură un grad de apropiere ridicat.

STRUCTURA CIRCUITELOR DE DISTRIBUȚIE Tabelul 1.1.

4

1.2. ROLUL ECONOMIC AL COMERȚULUI CU RIDICATA

Prin interpunerea sa în drumul mărfurilor de la intermediari la consum, comerțul cu ridicata generează mobilizări de fonduri, cheltuieli suplimentare și o încetinire a vitezei de circulație de aceea este recomandabil ca atunci când este posibil să se prcircuite foarte scurte în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar, vânzarea fiind realizată direct de către firma producătoare sau prin reprezentanți proprii ai acesteia ;

circuite scurte care presupun un intermediar producător-detailist-consumator

circuite medii unde producătorul vinde produsele sale unei centrale de cumpărare care le distribuie la propriile sale puncte de vânzare

circuite lungi care cuprind mai mulți intermediari producător-grosist-detailist-consumator.

Lătimea sau amploarea circuitului de distribuție este data de numărul unităților prin care se asigură circulația unui produs în cadrul aceleiași etape din structura circuitului respectiv. Un asemenea aspect nu apare în cadrul circuitului ,unde au loc livrarile directe de la întreprinderile producătoare la consumatori.

Adâncimea circuitului de distribuție sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum ,are în vedere măsura în care procesul de distribuție asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punctul de vedere al consumatorului. Poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt care asigură livrarea directă a produselor ,consumatorul intrând în posesia bunurilor solicitate direct la locul de consum.

În cadrul circuitelor scurte comerțul prin corespondentă asigură un grad de apropiere ridicat.

STRUCTURA CIRCUITELOR DE DISTRIBUȚIE Tabelul 1.1.

4

1.2. ROLUL ECONOMIC AL COMERȚULUI CU RIDICATA

Prin interpunerea sa în drumul mărfurilor de la intermediari la consum, comerțul cu ridicata generează mobilizări de fonduri, cheltuieli suplimentare și o încetinire a vitezei de circulație de aceea este recomandabil ca atunci când este posibil să se procedeze la o trecere a mărfurilor de la producător direct în rețeaua comercială cu amănuntul, ocolindu-se astfel veriga cu ridicata. În cazuri frecvente o astfel de circulație este fie imposibilă, fie iratională din punct de vedere economic. Tocmai asemenea situații,care impun existența verigii cu ridicata,ca intermediar în circulatia mărfurilor, scot în evidența rolul economic al acestui stadiu al activității comerciale.

Complexitatea relațiilor generate de intervenția comerțului cu ridicata în fluxul produselor determină analiza rolului acestuia pe ansamblul eonomiei, văzut atât în raport cu producătorii, cât și cu comerțul cu amănuntul.

În raport cu producătorii, sistemul de relații bazat pe prezența comerțului cu ridicata oferă o serie de avantaje ,care pe ansamblul pieței exercită influente multiple, asigurând continuitatea activității comerciale, o mobilitate corespunzatoare în ceea ce privește orientarea mărfurilor în raport cu cererea, precum și asigurarea unei forțe de echilibru fără oscilații puternice de la un sezon la altul sau de la o zonă la alta.

Datorită faptului că lansează și platește comenzi care se referă la partizi mari de mărfuri, comerțul cu ridicata permite producătorilor, prin alimentarea constantă a fluxurilor financiare, să-și continue fără întrerupere activitatea, evitându-se astfel orice stagnare a producției, ce s-ar putea interpune între momentul realizării produselor și momentul asigurării vânzarii acestora .

Stocând mari cantităti de produse, comerțul cu ridicata asigură producătorilor multiple servicii logistice, eliberându-l astfel de sarcinile depozitării și conditionării mărfurilor, scutindu-l de cheltuielile materiale, financiare și de forța de muncă generate de procesul de stocare, cât și de grijile permanente cu privire la asigurarea capacitaților de stocare.

Comerțul cu ridicata își esalonează comenzile în timp, pornind de la informațiile pe care le obține prin intermediul unităților cu amănuntul, cu privire la evoluția și oscilațiile în timp ale consumului . O asemenea eșalonare a comenzilor, cât și previziunile pe care le elaborează cu privire la viitoarele evoluții ale consumului, contribuie de asemenea, la regularizarea producției, evitarea rupturilor de stoc sau a unor suprasolicitări bruște ale producției.

Comerțul cu ridicata ,ca mijloc de legatură între comerțul cu amănuntul și producători, permite acestora din urmă să aibă informații prețioase asupra modului în care le sunt primite produsele, aceasta reprezentând o cale importantă de a se cunoaște baza motivatională a pieței.

Având interese ca produsele producătorilor cu care colaborează să se vândă în permanență, comerțul cu ridicata participă activ la schimbarea vânzarilor respective, prospectând detailiștii, stabilind și realizând cataloage, documentații, punând dacă este cazul ,chiar proprii specialiști să realizeze cercetări de piață, pentru o mai bună cunoaștere a cerințelor pieței, o îmbunătațire a sistemelor de vânzare și chiar a unor produse.

Comerțul cu ridicata poate participa ,de asemenea, la campaniile de promovare a vânzarilor alaturi de diferitele categorii de revânzatori și într-un mod general,ia toate formele de acțiune capabile de a ajuta detailistii și de a antrena consumatorul.

Față de comerțul cu amănuntul , rolul economic al comerțului cu ridicata este dat de o serie de avantaje care prezintă importanță atât pentru întreprinzatorii ce acționează în domeniul respectiv

5

cât și pentru circuitul economic general din cadrul pieței.

Astfel, comerțul cu ridicata joacă un rol foarte important în ceea ce privește informarea detailiștilor. În cadrul unui comerț descentralizat, bazat pe mecanismul pieței, numai comercianții cu amănuntul, din afara marilor aglomerații, sunt slab informați sau total ignorați de către producătorii indigeni și de către cei străini, de pe terțele piețe externe. Grosistii îi informează permanent și îi ajută în obținerea partizilor de mărfuri necesare prin documentațiile realizate și prin diversele cataloage elaborate.

Grosiștii, care se aprovizionează cu mijloace auto la întreaga capacitate, fractionează respectivele partizi de mărfuri și livrează spre comerțul cu amănuntul, la unitățile apropiate, în cantitățile exacte pe care acestea le pot stoca sau le pot vinde într-o unitate de timp, corespunzator posibilităților financiare : un asemenea procedeu permite o armonizare rapidă în caz de nevoie .

Datorită capacității sale de stocaj, comerțul cu ridicata permite detailiștilor să beneficieze de prețuri mai joase decât dacă s-ar aproviziona direct de la producător, ca urmare a sistemelor de remize care nu se acordă decât pentru achiziționarea unor cantități foarte mari. Prin faptul că se poate adresa unui singur grosist și nu unei mulțimi de furnizori, comercianții cu amănuntul au și avantajul simplificării și usurării muncii administrative generate de înlocuirea comenzilor ,facturilor același fenomen generează și o reducere a cheltuielilor precum și o ușurare a muncii de asortare și îmbogațire a sortimentelor de mărfuri comercializate.

1.3. FUNCȚIILE COMERȚULUI CU RIDICATA

Comerțul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplinește numeroase funcții, destinate să asigure un flux normal al producției spre locurile de consum , în cele mai bune condiții posibile .

Principala funcție a comerțului, care caracterizează însuși conținutul activității sale,o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori – în cazul producției agricole foarte dispersate – și transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari. Conturarea acestei funcții și delimitarea ei de funcția de producție, reprezintă însăși premisa apariției comerțului ca ramură de activitate independentă. Prin vânzarea mărfurilor către consumatori, comerțul realizează, sub formă bănească, valoarea materializată în mărfuri, valorificând eforturile investiționale făcute pentru producerea și circulația mărfurilor; vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile și confirmă transferul lor din sfera circulației în sfera consumației unde vor satisface anumite nevoi de consum.

O a doua funcție materializează activități derivate din prima, dar foarte importante pentru actul comercial. Este vorba de stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente de a asigura echilibrul dintre oferta și cererea de mărfuri în cadrul pieței. Necesitatea echilibrării producției cu consumul izvoraște din manifestarea unor tendințe diferite, specifice în evoluția acestora și îndeosebi din existența posibilităților practice de rupere a echilibrului dintre ele. Realizarea de către comerț a funcției de stocaj și prin aceasta a echilibrului față de consum presupune studierea nevoilor de consum ,stabilirea direcțiilor în care vor evolua respectivele nevoi.

Comerțul prin politica de stocaj caută să influențeze consumul, pentru a-l alinia la nivelul producției. Aceeași funcție a stocajului de mărfuri are în vedere și manifestarea diferită a productiei și consumului care se referă la repartizarea în timp – este vorba despre sezonalitatea producției și a consumului. Asigurarea unui echilibru între intermediari și consum impune comerțului sarcina

6

constituirii și păstrării unor partizi de mărfuri, sub formă de stocuri, prin aceasta comerțul

asumându-și responsabilitatea acoperirii nu numai a distanței ,dar și a timpului care separă producția de consum.

A treia funcție importantă a comerțului constă în fracționarea cantitaților mari de mărfuri pe care le livrează producția, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale și asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispozitia consumatorilor. Se are în vedere o pregătire a mărfurilor pentru vânzare, deoarece odată mărfurile aduse în locul în care urmează a fi realizate, ele trebuie pregătite pentru a putea intra în procesul de vânzare. O serie de mărfuri nu pot intra în consumul populației decât în urma unor operațiuni prealabile de pregătire iar satisfacerea cererii populației ridică exigențe speciale în legatură cu produsele oferite. Realizarea acestei funcții, presupune organizarea , în cadrul rețelei comerciale, a unor operațiuni specifice, cum ar fi: porționarea ,dozarea și preambalarea mărfurilor, prelucrarea lor,sortarea după criterii comerciale controlul continuu al calității și asigurarea unor condiții optime de păstrare pâna în momentul desfacerii.

O altă funcție a comerțului constă în transferul mărfurilor către zonele și punctele cele mai îndepartate, pentru a fi vândute consumatorilor. Funcția respectivă are în vedere o judicioasă organizare a mișcării mărfurilor. Fenomenul apare deoarece realizarea finală a mărfurilor are loc, de regulă, în punctele de consum ,ceea ce presupune o bună orientare a mărfurilor, manipularea lor atentă și transportul din locul de intermediari în cel de consum. Comerțul trebuie să acopere spațiul care separă punctele de intermediari de punctele de consum.

O funcție strict specifică comerțului, o constituie crearea condițiilor de realizare efectivă a actului de vânzare –cumparare. Se are în vedere faptul că realizarea activității comerciale presupune existența unei baze tehnico-materiale și a unui personal care să ofere posibilitatea cumpărătorului de a-si alege produsele de care are nevoie. Pentru realizarea acestei funcții, comerțul trebuie să dispună de o rețea de unități (magazine, automate, puncte mobile de vânzare, depozite pentru comerțul prin corespondență ), prin intermediul cărora să fie puse la dispoziția publicului mărfurile necesare.

Eforturile întreprinderilor producătoare sau ale celor comerciale, nu se pot limita doar la producerea de bunuri și servicii. Atât unele ,cât și altele trebuie să-și asigure o permanentă și complexă comunicare cu piața, ceea ce presupune o informare atentă a consumatorilor potențiali și a intermediarilor săi și o serie de acțiuni specifice de influențare a comportamentului de cumpărare și consum, de sprijinire a procesului de vânzare. O asemenea activitate, cu obiective și mijloace de acțiune specifice formează conținutul unei alte funcții a comerțului, cea de asigurare a promovării produselor prin diferite tehnici ( publicitate la locul vânzarii, publicitate prin diverse mijloace mass-media etc. ), care să genereze dorința de cumpărare . Asemenea activități pot fi realizate de producători și comercianți, ambii parteneri fiind interesați într-o cât mai bună informare a consumatorilor. Realizarea acestei informări necesită eforturi de cunoastere aprofundată a pieței , a segmentelor de cumpărare a gusturilor exigențelor și capacității de interpretare a mesajelor.

O ultimă funcție a comerțului o constituie cea de cercetare a doleanțelor consumatorilor, a sugestiilor acestora , a capacității lor de cumpărare a gradului de instruire, a obiceiurilor de consum, precum și a altor aspecte care stau la baza cererii de mărfuri. Obiectul acestei funcții și conținutul său sunt foarte complexe ceea ce a determinat îmbogățirea și diversificarea arsenalului de metode și tehnici ,cresterea responsabilităților comerțului în această sferă de activitate. Realizarea funcției existența unui personal de înaltă calificare, capabil să absoarbă complexele probleme ale confruntării ofertei cu cererea în cadrul pieței.

Funcția comerțului cu ridicata constă în asigurarea legăturilor dintre producători și comercianții cu amănuntul, grosiștii având față de detailiști cam același rol pe care detailistul îl are

7

fată de consumator. Tinând seama că clientul detailist este departe de producător, el trebuie ajutat să-și formuleze comenzile, să-și stabilească și să obtină termenele de livrare cele mai acceptabile, să obtină sisteme de plată și diverse facilități care să-i ușureze procesul de vânzare, precum și multe alte acțiuni care dau stuctura activității de aprovizionare . Functia respectivă capată adevăratul contur, dacă se mai tine seama că depărtarea dintre producători și comercianții cu amănuntul nu se marginește doar la distanță; trebuie avute în vedere ,concomitent, și alte aspecte ,cum ar fi: imposibilitatea detailistilor de a comanda cantități mari de mărfuri, lipsa posibilităților de stocaj , lipsa informațiilor “la zi “ cu privire la structura fondului de marfă pus la dispoziție de către diverși furnizori, slaba cunoaștere a structurii sistemelor de transport utilizate pentru aprovizionarea din diverse zone și țări. Ținând seama de locul comerțului cu ridicata în cadrul circuitelor comerciale, și de rolul său economic, trebuie subliniat că acestuia îi revin urmatoarele funcții specifice:

cumpărarea unor partizi mari de produse și concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un numar mare și divers de producători din cadrul pieței interne sau de pe diverse piețe externe , în vederea aprovizionării fără întrerupere și în sortiment variat a comerțului cu amănuntul, precum și a altor categorii de cumpărători;

stocarea unor cantități mari de mărfuri în vederea asigurării unei eșalonari normale a fluxului de produse către detailiști, a fluidității vânzărilor către consumatori , prin eliminarea rupturilor intervenite în procesul de aprovizionare ca urmare a sezonalității producției, lipsei de informații, diverselor situații conjuncturale, blocaje financiare în cadrul întreprinderilor producătoare s.a..

Pentru aceasta, societățile din cadrul comerțului cu ridicata trebuie să-și imobilizeze sume mari de bani, corespunzător valorilor din stoc; să asigure depozite de mare volum sau suprafață ; să doteze depozitele cu instalațiile speciale necesare conservării în bune condiții de temperatură, grad de luminozitate și de umiditate constantă a tuturor produselor stocate să asigure energia necesară, cât și procurarea și utilizarea instalațiilor speciale ce generează costuri foarte ridicate, ele trebuind astfel incluse în prețurile de vânzare a mărfurilor;

transformarea sortimentului industrial , format din partizi mari de produse de un anumit fel (mărime, culoare, model ), livrate de fabrici , în sortiment comercial corespunzator varieăatii cererii populației;

revânzarea mărfurilor în cantități mai mici către comercianții cu amănuntul . Concomitent cu transformarea sortimentului industrial în sortiment comercial , grosiștii fractionează partizile mari de mărfuri primite de la producători, sau pe cele stocate, în partizi mici pe care le distribuie , pe bază de comenzi , către detailiști , indiferent de locul în care aceștia își au resedința și baza de activitate;

cercetarea permanentă a pieței și studierea îndeosebi a evoluției cererii de mărfuri, a populației și a utilizatorilor industriali sau asimilații acestora , în vederea informării producătorilor, orientării fluxurilor de mărfuri, îmbunătațirii structurii distribuției, a mijloacelor de promovare, precum și pentru realizarea unor previziuni, care să stea la baza propriei activități în perioadele viitoare;

în cadrul comerțului cu ridicata , o secțiune aparte o formează comerțul industrial. Funcția grosiștilor industriali, ca întreprinderi specializate care distribuie industriașilor , sau utilizatorilor profesionali diferite produse tehnice, furnituri industriale, produse semifinite si, în unele cazuri chiar materii prime, constă, în primul rând , în a asigura circuitul de distribuție al produselor respective și , în al doilea rând, în realizarea logisticilor comerciale specifice fiecărui produs.

8

1.4. TENDINTE ÎN EVOLUȚIA COMERȚULUI CU RIDICATA

Antrenat într-un proces de distribuire comerțul cu ridicata a cunoscut și va cunoaște multiple transformări, aparând astfel o serie de trăsături bine conturate, cu privire la viitoarea sa evolutie. Respectivele tendinte pot fi împărțite în două mari categorii: o primă grupă cuprinde diferitele aspecte prin care se încearcă consolidarea actualelor poziții de intermediar ale comerțului cu ridicata; o a doua categorie are în vedere preocuparile pentru căutarea unor noi soluții cu privire la perfectionarea circulației mărfurilor cu ridicata și asigurarea unei fluidități rationale a fluxului de produse de le producător la consumator.

Cu privire la prima categorie de aspecte, referitoare la evoluția comerțului cu ridicata, ele se materializează într-o tendintă de mentinere a ciclului clasic al circuitelor lungi de distribuție, în cadrul cărora intervin , ca intermediari, atât comerțul cu ridicata cât și comerțul cu amănuntul, respectiv:

Producător – comerț cu ridicata – comerț cu amănuntul – Consumator.

În legatură cu această tendință, se impun două observații generale, potrivit cărora respectiva tendință va deosebi evoluțiile viitoare ale comerțului cu ridicata , față de cele anterioare. Se are în vedere că agenții economici antrenați în activitățile de intermediere, sunt preocupați pentru găsirea

unor soluții care să ducă la o creștere generală a capacității de adaptare a acestuia la o serie de situații ce apar în diferitele localități, țări sau zone ale lumii. În al doilea rând, este vorba de preluarea, sub aspect juridic, a comerțului cu ridicata, fie de către producători, fie de către comerțul cu amănunt, activitatea în sine rămânând însă în continuare. În ambele cazuri, apar fie noi societăți comerciale integrate, care răspund la activități paralele (producție-comerț cu ridicata ; comerț cu ridicata-comerț cu amănuntul), fie mari lanțuri comerciale de magazine care au integrate și activități de comerț cu ridicata. Fenomenul sub ambele forme de materializare, este întâlnit în marea majoritate a țărilor lumii dezvoltate din punct de vedere economic.

Referitor la cea de-a doua grupă de aspecte care se conturează ca tendinte în evoluția comerțului cu ridicata, în diferitele zone ale lumii, trebuie subliniat că fenomenele sunt mai complexe, evidențiind o serie de probleme care reprezintă un interes deosebit pentru țările în curs de tranziție spre economia de piață, fiind vorba de soluții care privesc atât perfecționarea circulației ,cât și o modernizare și fluidizare a procesului de aprovizionare.

Cele mai interesante probleme din acest domeniu, sunt legate de sistemele de funcționare a activității, probleme care au strânse legături cu aspectele tratate mai sus, referitoare la elasticizarea sistemelor de organizare.

Sub aspectul organizării, întreprinzătorii din cadrul comerțului cu ridicata simt nevoia să se grupeze în diferite asociații. Aceasta, în scopul obținerii celor mai bune condiții de vânzare din partea furnizorilor interesați în livrări mai importante și, dacă este cazul, pentru promovarea unei politici de grup, care să vizeze îmbunătațirea vânzărilor printr-o modernizare a structurilor de distribuție, a modalităților de gestionare a mărfurilor, o mai bună participare la promovarea produselor. Asemenea grupări asociate nu privesc decât comercializarea produselor nealimentare destinate aprovizionării marelui public, altul decât cel al utilizatorilor industriali.

Alte soluții interesante sunt legate de crearea unor mari societăți comerciale,care organizează fie magazine ce se ocupă cu vânzari de gros, în lanț, fie lanțuri de unități cu sucursale multiple, în cadrul cărora comerciantul cu ridicata se unește cu mici comercianți cu amănuntul, independenți. Unele țări organizează forme specializate în crearea de magazine – depozite cu ridicata, care își desfășoara activitatea în sistemul de autoservire. Este vorba de apariția

9

și dezvoltarea așa-zisului “comerț de gros cu autoservire”,care funcționează pe baza sistemului “cash and cading”, mărfurile cumpărate de comercianții cu amănuntul se plătesc în numerar ; nu se asigură transportul mărfurilor la magazinele cu amănuntul desfășurarea procesului de comercializare a mărfurilor nu necesită contracte sau comenzi prealabile, comercianții cu amănuntul independenți intrând în depozitele cu ridicata după bunul lor plac, indicând mărfurile necesare, comandând și plătind. Sistemul este larg practicat în SUA, Franta, Germania,etc.

O altă solutie privind perfecționarea comerțului cu ridicata are în vedere crearea unor firme de comerț cu ridicata , prin organizarea comercianților cu amănuntul independenți, sub forma unor cooperative. Un exemplu, în acest sens , îl poate constitui firma “Certified Grocess”din California , care a devenit una dintre cele mai moderne și puternice societăți comerciale din lume, ce realizează comerț cu ridicata.

În cadrul comerțului japonez o soluție se referă la crearea unor mari întreprinderi comerciale strict specializate, organizate în cascadă, preocupându-se de comercializarea anumitor produse sau de produsele anumitor producători. În cadrul acestui sistem de organzare, întreprinderile comerciale cu ridicata au un dublu rol: de reprezentante ale diferiților producători sau grupuri de producători și de verigă intermediară în cadrul circuitelor de distribuție, asigurând aprovizionarea comerțului cu amănuntul. Potrivit acestui sistem , în cadrul verigii comerțului cu ridicata se disting două tipuri de întreprinderi:

întreprinderi comerciale cu ridicata principale, care se aprovizionează de la producători și vând numai către mari firme din comerțul cu amănuntul ;

întreprinderi comerciale secundare, care se aprovizionează de la cele principale și vând către micile firme din comerțul cu amănuntul .

Ca o tendință, care se conturează mai greu dar se va impune, apartinând viitorului, apariția unor întreprinderi comerciale cu ridicata, a căror activitate se bazează pe depozite complet automatizate.

1.5. BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A COMERȚULUI CU RIDICATA

Caracteristicile comerțului cu ridicata și vehicularea mărfurilor în partizi mari se rasfrânge și asupra structurii bazei sale tehnico-materiale. Clădirile pentru depozite, instalațiile, mobilierul și utilajul din depozit sunt dimensionate în raport cu cerințele activității economice a acestora, respectiv primirii și pastrării mărfurilor, pregătirii comenzilor și expedierii produselor către beneficiari, în principal în sistem mecanizat, adică folosind conteinere, palete și mijloace de transport adaptate vehiculării acestora.

Depozitele sunt unități comerciale în care se desfășoară procesele tehnico-economice legate de primirea, păstrarea și livrarea mărfurilor în partizi mari. Ele constituie componenta operativă a întreprinderilor comerciale pentru desfacerea cu ridicata a mărfurilor, dar și a altor societăți care participă la circulația mărfurilor (întreprinderi de intermediari sau întreprinderi de desfacere cu amănuntul).

Formele circulației mărfurilor, natura produselor care formează obiectul acestora, precum și procesele economice care le caracterizează determină tipuri specifice de depozite. Se disting astfel depozite industriale, comerciale ,de păstrare a produselor agricole, de transport-expediție și de serviciu.

10

depozite industriale sunt destinate aprvizionării cu materii prime și livrării produselor finite ale fabricilor. Ele intră în componența acestora, fiind amplasate la intrarea sau iesirea din halele de intermediari și sunt organizate pentru deservirea fluxului de fabricație, formării loturilor de expediție a produselor finite și livrării acestora către beneficiari.

depozitele comerciale sunt cele mai raspândite și aparțin în cea mai mare parte comerțului cu ridicata cu bunuri de larg consum. Ele deservesc însa și circulația unor produse de echipament industrial sau a unor bunuri de consum intermediar, în situația prezentei comerțului în circulația acestora. În depozitele comerciale are loc transformarea sortimentului industrial în sortiment comercial și livrarea acestuia către beneficiarii detailiști. Sistemul de organizare a lor este determinat de particularitățile sortimentale ale diverselor grupe de mărfuri, care impun procedee diferite de stocaj și tehnici specifice de alcătuire a sortimentului comercial.

depozitele de păstrare a produselor agricole sunt destinate primirii unor cantități mari de produse agricole (cereale ,legume, fructe ) în perioada recoltării lor , reconditionării , păstrării îndelungate și livrării către beneficiari pe masura solicitării lor. Păstrarea îndelungată a produselor agricole impune asigurarea unor condiții de microclimat

(temperatură ,umiditate, ventilatie ) care determină un mod specific de amenajare și utilare cu consecințe asupra costurilor de păstrare.

depozitele de transport-expediție apartin unor agenți economici care mijlocesc schimbul în special comerțul exterior. Ele primesc mărfuri de la producători, le stochează, de obicei un timp scurt și le expediază, din porturile sau gările unde sunt amplasate, către beneficiari.

depozitele de serviciu apartin unor agenți economici care oferă servicii de depozitare pe termen lung unor beneficiari care nu dispun de posibilități de depozitare.

Data fiind importanța depozitelor în asigurarea fluxurilor complexe de mărfuri pe care le generează activitatea economică, preocupările firmelor pentru comerțul cu ridicata sunt concentrate în realizarea unor spații de depozitare și dotarea lor tehnică astfel încât să asigure o vehiculare rapidă a mărfurilor și o eficiență superioară a acesteia.

Modernizarea depozitelor urmează îndeaproape modernizarea producției, depozitele devenind veritabile “uzine de distribuție” , în care rapiditatea livrării către beneficiari reprezintă una din căile de asigurare a vitezei de circulație a mărfurilor.

Practica mondială consemnează câteva tendințe deosebit de importante în construcția, amenajarea și dotarea depozitelor. Dintre acestea se pot aminti :

Construirea unor depozite de mare capacitate, acestea având posibilitatea de a utiliza mijloace mecanizate de transportare orizontală și verticală a mărfurilor și de a micșora timpul de afectare a unei operațiuni. Pentru depozitele construite în prezent mărimea lor se exprimă atât prin suprafață și capacitate de depozitare ,dar mai ales prin numărul de palete vehiculate. Se consideră astfel depozite mari cele cu suprafața medie de 25000 – 30000 mp și cu capacitatea de cel putin 12000 mc, capabile să vehiculeze 20000 palete.

Organizarea depozitelor în principal pe un singur nivel pentru a elimina circulația pe verticală a produselor. Datorită utilajelor cu putere mare de ridicare, depozitele își sporesc capacitatea prin creșterea înălțimii stelajelor.

Mecanizarea completă a activității în depozite, constând din vehicularea mărfurilor cu ajutorul paletelor sau conteinerelor în întreg circuitul de primire, depozitare și livrare a Mărfuri lor.

Folosirea pe scară largă în depozite a mijloacelor mecanizate de vehiculare a mărfurilor ( benzi transportoare, macarale )

11

Informatizarea preluării, executării și evidenței comenzilor de la beneficiari, ajungându-se chiar la automatizarea depozitelor. Computerele țin evidența analitică a zeci de mii de sortimente și mii de beneficiari și furnizori

Depozitele beneficiază la amplasarea și construcția lor , în zone denumite platforme de depozite sau în locuri individuale , de o infrastructură economică.

Mobilierul și utilajul comercial

Efectuarea operațiunilor de primire, depozitare și livrare a mărfurilor din depozite necesită utilaje și mobilier adecvate vehiculării și stocării mărfurilor. Ansamblul operațiunilor tenhice de deplasare a produselor în interiorul depozitelor și a mijloacelor utilizate pentru efectuarea acestora formează sistemul de manutențiune, specific fiecărui tip de depozit și grupe e mărfuri.

Stocarea în vrac este specifică produselor granulate, lichide și gaze lichefiate, care constituie ansambluri omogene și în cantități mari (cereale, zahar, petrol ). Stocarea se face în grămezi, hangare,silozuri, rezervoare și în conteinere.

Stocarea în încărcături unitare este specifică produselor care se pot constitui în grupuri din punctul de vedere al formei, greutății și condițiilor de ambalaj ( plăci de piatră pentru construcții, țevi pentru instalații, recipiente pentru transportul diverselor produse ).

Stocarea în încărcături diverse se referă la acea parte a produselor care se prezintă sub formă de articole sau piese constitutive ale acestora ( confecții, articole electrocasnice, articole mecanice ), foarte variate ca dimensiuni și greutate, de aceea necesitând mijloace specifice de depozitare. Forma de depozitare a acestora o constituie magazinajul, adică păstrarea mărfurilor în rafturi și rastele de dimensiuni și înalțimi variabile, pentru a suporta paletele folosite la transportul mărfurilor în interiorul depozitelor.

Asigurarea elementelor bazei tehnico-materiale reprezintă pentru societătile comerciale investiții de capital, propriu sau împrumutat, care se recuperează treptat prin amortizările cuprinse în cheltuielile de circulație. Deoarece aceste cheltuieli, la care se adaugă și cheltuielile cu dobânzile la creditele bancare pentru investiții, grevează asupra mărimii profitului, societățile comerciale sunt interesate în primul rând , în utilizarea intensivă a bazei tehnico-materiale existente, adică sporirea desfacerilor folosind aceeasi bază, dar la capacitatea ei deplină.

Corelația dintre nivelul de dezvoltare a bazei tehnico-materiale și cel al activității este pusă în evidență de diferiți indicatori de eficiență economică. Se delimitează astfel două grupe de indicatori :

Indicatori exprimând raporturile dintre capacitatea mijloacelor fixe utilizate și volumul activității economice ( ex. suprafața comercială la un milion de lei desfaceri ), sau invers raportul dintre volumul activității și mijloacele fixe utilizate . Pentru a reliefa prin mărimea bazei tehnico-materiale nivelul deservirii comerciale , se folosesc indicatori calculați ca raport între elementele bazei tehnico-materiale și numărul populației deservite ( de exemplu , suprafața comercială la o mie de locuitori ce revin pe o unitate comercială ). Prin compararea de către fiecare societate a propriilor indicatori cu cei ai firmelor concurențiale, cu media pe țara a ramurii din care face parte sau cu cei din alte țări se pot obtine concluzii asupra efortului de investiții ce trebuie făcut.

Indicatori exprimând raportul dintre dinamica valorii mijloacelor fixe utilizate și dinamica activității economice . Creșterea mai rapidă a activității economice decât valoarea mijloacelor fixe indică sporirea utilizării acestora din urmă. Indicii de devansare fie a cresterii mijloacelor fixe de către cea a desfacerilor , fie a desfacerilor de către mijloacele fixe sunt opțiuni de politică economică a fiecărei întreprinderi corespunzator cu aprecierea perspectivelor profitului.

Îmbunătățirea indicatorilor de utilizare a mijloacelor fixe se concretizează în economia relativă de mijloace fixe . Ea se calculează ca diferență între valoarea mijloacelor fixe efectiv folosite și valoarea lor recalculată. Aceasta din urmă se determină prin menținerea aceluiași raport dintre mijloacele fixe și volumul desfacerilor din perioada de bază și în perioada urmatoare.

12

METODE DE EVALUARE, DE EVIDENȚĂ ANALITICĂ ȘI DE CONTABILIZARE A MĂRFURILOR

2.1. METODE DE EVALUARE A STOCURILOR DE MĂRFURI

Principiile de evaluare a existenței și mișcării stocurilor sunt , de regulă ,identice oricare ar fi natura elementelor stocabile. Aplicarea lor în practică permite determinarea stocurilor scriptice după fiecare operațiune de intrare-ieșire, respectiv realizarea evidenței stocurilor potrivit inventarului permanent.

Evaluarea stocurilor se realizează după principii și tehnici distincte, în funcție de momentul la care se face evaluarea și anume :

1) La momentul intrării în stoc, elementele stocabile se evaluează potrivit urmatoarelor reguli:

a) elementele cumpărate, respectiv mărfurile și aprovizionările stocabile, se evaluează fie la costurile de achiziție formate din ansamblul cheltuielilor reale efectuate cu achiziția lor, fie la un cost apropiat de acesta cum ar fi un cost prestabilit.

Conform normei contabile internationale IAS 2 “Stocuri” , revizuită în anul 1993 , costul de achiziție cuprinde prețul de cumparare, cheltuielile de tranport-aprovizionare, taxele vamale și alte

taxe nerecuperabile , alte cheltuieli directe imputabile achiziției de stocuri.

Taxa pe valoarea adaugată, fiind ,de regulă, recuperabilă nu intră în costul de achiziție al stocurilor. În cazul unităților patrimoniale neplătitoare de TVA sau când taxa nu este deductibilă, evaluarea stocurilor se face la valoarea inclusiv TVA.

Reglementările contabile românești mentionează că stocurile din cumpărări pot fi evaluate și la prețuri standard (prestabilite) ,fixate pe baza prețurilor medii ale bunurilor respective, denumite prețuri de înregistrare, cu condiția înregistrării distincte a abaterilor față de prețul standard de achiziție.

Abaterile de la prețul standard, denumite de normele contabile românești “diferențe de preț”, stabilite la intrarea stocurilor în patrimoniu, se înregistrează proporțional, atât asupra valorii stocurilor ieșite, cât și asupra stocurilor existente în patrimoniu.

Repartizarea abaterilor de la prețurile standard (diferențe de preț) asupra valorii stocurilor ieșite și asupra stocurilor existente, se efectuează cu ajutorul unui coeficient,care se calculează astfel:

(Sold inițial + Rulaj creditor) ct 378

KCt. 378 =

(Sold inițial + Rulaj debitor)ct 371

Diferențe de preț aferente = Rulajul creditor al ct 371,la cost x Kct. 378

stocurilor ieșite din gestiune standard evaluat la preț de cumpărare

La finele perioadei de gestiune, stocurile sunt prezentate în bilanț la costul de achiziție , chiar dacă evaluarea curentă s-a făcut pe baza metodei costului standard. În acest scop, soldurile conturilor de abateri se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la cost standard (preț de înregistrare), pentru obținerea costurilor efective de achiziție.

În cazul întreprinderilor de comerț (distribuție) ,norma contabilă internatională IAS 2 admite

13

evaluarea stocurilor la prețul de vânzare, prin diminuarea acestui preț cu marja brută aferentă venitului respectiv.

b) elementele fabricate, respectiv produsele, materialele și ambalajele din intermediere proprie, se evaluează, de regulă, la costul de intermediere format din ansamblul cheltuielilor efectuate în întreprindere cu producerea lor. Dacă în momentul intrării lor în stoc, costul de intermediere este necunoscut, acesta poate fi înlocuit cu un cost prestabilit.

2) La momentul ieșirii din stoc, elementele stocabile trebuie să se evalueze, în principiu, la prețul la care au fost evaluate la intrarea în stoc. Aplicarea acestui principiu este deseori delicată fiindcă sunt puține elemente stocabile care la momentul ieșirii din stoc se pot identifica cu adevarat din care lot de intrare provin. Aceasta deoarece, cele mai multe elemente stocabile sunt fungibile și interschimbabile, neputând fi identificate la ieșire, loturile de intrare din care provin. În acest din urmă caz, se practică un evantai larg de soluții, tehnici și metode de evaluare a ieșirilor din stoc care pot fi grupate în :

metode care fac abstracție totală de identificarea loturilor de intrare bazate pe metoda calculării costului unitar mediu ponderat (CUMP) care pot fi folosite atât în contabilitatea financiară cât și în contabilitatea de gestiune.

În cadrul acestor metode se cuprind:

metoda costului mediu unitar ponderat al ultimei intrări

metoda costului mediu unitar ponderat global

metode bazate pe identificarea loturilor de intrare, caz în care pentru fiecare element stocabil iesit din stoc trebuie identificat lotul de intrare din care face parte, urmând a fi evaluat la prețul real de intrare al acestuia. Identificarea se face pe cale pur contabilă, deoarece pe teren elementele stocabile intrate în loturi diferite sunt nediferențiabile. În cadrul acestor metode se include:

metoda primul intrat – primul ieșit (FIFO)

metoda ultimul intrat – primul ieșit (LIFO)

alte metode de evaluare a ieșirilor din stoc, cum ar fi :

metoda prețurilor standard

metoda prețului de cumpărare al zilei

Metoda costului mediu unitar ponderat al ultimei intrări

Metoda costului mediu unitar ponderat al ultimei intrări constă în faptul că lunar, după fiecare intrare în stoc, se calculează un cost mediu ponderat, conform urmatoarei relații de calcul :

VP + Vi

CMUPi =

SP + Ci

unde:

VP , SP – stocul (valoric și cantitativ ) precedent;

Vi , Ci – expresiile (valorice și cantitative) ultimei intrări

pentru care se calculează CMUPi.

Exemplu

Stoc inițial la : 01.01., 2000 buc. x 500 lei/buc

14

Intrări : 09.01., 3000 buc x 520 lei/buc

Ieșiri : 21.01., 4000 buc

Intrări: 24.01., 6000 buc x 600 lei/buc

Ieșiri : 30.01., 500 buc.

CMUP , la 09.01. = 2000 x 500 + 3000 x 520 = 512 lei

2000 + 3000

CMUP, la 24.01. = [( 2000 + 3000 – 4000) x 512 ] + (6000 + 600) = 587,4 lei

2000 + 3000 – 4000 + 6000

Fișa de stoc Tabelul 2.1.

Evaluarea tuturor ieșirilor care urmează unei intrări se vor face la costul mediu ponderat al ultimei intrări

Metoda costului mediu unitar ponderat total

Metoda costului mediu unitar ponderat al intrărilor întregii perioade de gestiune este aplicabilă în cazul combinării inventarului permanent cu inventarul intermitent. Deci, în cazul perioadei de gestiune, se înregistrează în “ Fișele de stoc” numai intrările ,ieșirile stabilindu-se la finele perioadei de gestiune pe baza de inventar, după relația :

E = S i+ I – Sf

In acest caz CMUPt se determină conform următoarei relații de calcul :

Vi + I i

CMUPt =

Si + Ci

15

unde : Vi ,Si – stocul (valoric și cantitativ) de la începutul perioadei de gestiune

Ii ,Ci – intrările (valorice și cantitative) care au avut loc în cursul perioadei de gestiune

Exemplu

2000 x 500 + 3000 x 520 + 6000 X 600

CMUPt = = 560 lei

2000 + 3000 + 6000

Fișa de stoc Tabelul 2.2.

Se recomandă ca în aplicarea acestei metode, inventarele să se facă la intervale cât mai mici, dacă este posibil, chiar mai multe inventare faptice în cursul unei perioade de gestiune, respectiv la finele fiecărei perioade medii de stocaj. Această metodă are avantajul de a nivela variațiile cheltuielilor cu consumurile de stocuri, dar și dezavantajul ca nu permite evaluarea fiecărei ieșiri din stoc, ci numai evaluarea lor global la perioadele la care se întocmesc inventarele faptice.

Din cele constatate, putem concluziona ca evaluarea ieșirilor din stoc după metoda costului mediu unitar ponderat global prezintă avantajul unui calcul mai simplu, dar nu permite valorizarea ieșirilor în cursul lunii. În schimb, metoda costului mediu unitar ponderat, calculat după fiecare intrare, oferă posibilitatea evaluării ieșirilor în cursul perioadei de gestiune (lunii), deși prezintă inconvenientul unui calcul mai complex, limita eliminată prin utilizarea mijloacelor informatice.

Metoda primului intrat – primului ieșit (FIFO)

Metoda primului intrat- primului ieșit este cunoscută sub denumirea anglo-saxonă first in – first out (FIFO). Potrivit acestei metode, elementele stocabile ies din stoc în ordinea vechimii loturilor de intrare neangajate le ieșire. Dacă lotul de ieșire nu este acoperit din cel mai vechi lot de intrare neangajat, se apelează în ordine la loturile de intrare următoare.

În cazul aplicării acestei metode de evaluare a ieșirilor din stoc, ieșirile urmează cu întârziere variațiile prețurilor de intrare, aceasta întârziere fiind mai mare sau mai mică , în funcție

16

de viteza de rotație a stocurilor. În perioade inflaționiste, aplicarea acestei metode duce la subevaluarea cheltuielilor datorită supraevaluării stocurilor de mărfuri de la finele perioadelor de gestiune, în funcție de prețurile de achiziție a ultimelor loturi intrate.

Exemplu

Fișa de stoc Tabelul 2.3.

Metoda ultimului intrat – primului ieșit (LIFO)

Metoda ultimului intrat – primului ieșit este cunoscută sub denumirea last in –first out (LIFO). Potrivit acestei metode, elementele stocabile ies din stoc în ordinea celor mai recente loturi de intrare care figureaza înca în stoc. În perioadele inflaționiste, aplicarea acestei metode conduce la supraevaluarea cheltuielilor datorită subevaluării stocurilor de mărfuri de la finele perioadelor de gestiune, în funcție de prețurile de achiziție ale primelor intrări, neangajate încă la ieșire.

Exemplu

Fișa de stoc Tabelul 2.4.

17

Alături de aceste metode, în literatura de specialitate este întâlnită și evaluarea ieșirilor din stoc după metoda următoarei intrări- primei ieșiri (NIFO). Potrivit acestei metode , valorizarea ieșirilor din stoc se face la preț anticipat (cost de înlocuire), care poate fi prețul ultimei facturi sau prețul estimativ al urmatoarei facturi, pentru stocurile din cumpărări sau poate fi costul ultimului lot produs pentru stocurile din producția proprie. Deoarece, potrivit acestei metode ieșirile sunt evaluate la valoarea de înlocuire , pentru a nu se obține un sold (stoc negativ) este necesară reevaluarea permanentă a stocului.

Concluzii: Aplicarea uneia dintre metodele de evaluare a ieșirilor din stoc trebuie analizată în funcție de fenomenul de mișcare a prețurilor și politica contabilă a firmei deoarece aceleași ieșiri, evaluate după metode diferite, conduc la valori diferite ale rezultatului contabil (profit) și mărimii stocului ( conduc la informații diferite în bilanț și în contul de rezultate ).

Deci, întreprinderile dispun de o anumită “libertate” în alegerea metodei de evaluare a stocurilor si, indirect, rezultatului lor. Astfel în condițiile de relativă stabilitate a prețurilor, este recomandată metoda costului mediu unitar ponderat. În perioadele de creștere a prețurilor, aplicarea metodei LIFO are drept consecință evaluarea consumurilor la valoare maximă, beneficiul și stocul find prezentate la valori minime. Efectul aplicării metodei LIFO într-o situație inversă, de scădere a prețurilor, este diminuarea consumurilor, stocul final și beneficiul fiind prezentate la valori maxime.

În cazul creșterii de prețuri prin aplicarea metodei FIFO , ieșirile sunt evaluate la valorile cele mai scazute, stocurile finale, la valorile cele mai ridicate, rezultând o majorare a beneficiilor unității patrimoniale. Din contră, dacă prețurile sunt în scădere, aplicarea metodei FIFO conduce la evaluarea ieșirilor de stocuri la valoarea maximă, stocul final și beneficiul fiind micșorate.

În perioadele de inflație , metodele LIFO și NIFO sunt considerate cele mai adecvate determinării rezultatului exercițiului și politicii de asigurare a conservării capitalului fizic al unității patrimoniale.

Schimbările de metode de evaluare a stocurilor conduc la “manipularea” rezultatului întreprinderii. Rezultatul unei întreprinderi nu depinde numai de performanțele economice și financiare, ci și de opțiunea pentru o anumită metodă de evaluare a stocurilor. De aceea, pentru asigurarea acurateței analizelor financiare, orice schimbare de metodă de evaluare a stocurilor trebuie semnalată în anexă, cu justificarea acesteia și măsurarea incidențelor schimbării metodei de evaluare asupra rezultatului și valorii stocurilor din bilanț.

Potrivit normei contabile internaționale IAS 2, la închiderea exercițiului, stocurile trebuie să fie evaluate la costul lor sau la valoarea netă de realizare, dacă aceasta este inferioară.

Valoarea netă de realizare a unui stoc este reprezentată de prețul de vânzare . De regulă, valoarea netă de realizare tebuie să fie determinată separat pentru fiecare stoc (articol), însă se pot face regrupări pentru elemente similare sau care au o anumită legatură între ele (cum este cazul elementelor aparținând aceleiași linii de produse, cu utilizări asemănătoare, produse și mărfuri comercializate în aceeași zonă geografică ).

Norma contabilă internatională IAS 2 prevede un minim de informații care trebuie furnizate în legatură cu stocurile. Astfel situațiile financiare trebuie să furnizeze informații privind :

metodele de evaluare a stocurilor și, în special, convenția reținută pentru evaluarea ieșirilor de stocuri;

valoarea reprezentând stocurile evaluate la valoarea lor netă de realizare;

suma provizioanelor reluate la venituri (reintegrate în rezultatul exercițiului);

circumstanțele și evenimentele care au condus la reintegrarea acestor provizioane în rezultatul exercițiului;

valoarea contabilă a stocurilor care constituie garanții pentru datoriile angajate.

18

În cazul utilizării metodei LIFO, norma contabilă internațională IAS 2 stipulează că întreprinderea trebuie să indice, în plus, și diferența între valoarea stocurilor prezentate în bilanț și:

cea realizată din reținerea valorii minime dintre costul mediu unitar ponderat, metoda FIFO și valoarea netă de realizare;

cea obținută utilizând valoarea cea mai mică dintre valoarea actuală prezentată în bilanț și valoarea netă de realizare.

Alte metode de evaluare a ieșirii mărfurilor din stoc

În această categorie sunt incluse un evantai larg de metode cum ar fi:

Metoda de evaluare a ieșirilor din soc la un cost apropiat de costurile de achiziție reale de intrare calculat statistic pe baza prețurilor de achiziție reale din perioadele de gestiune anterioare.

Metoda de evaluare a ieșirilor din stoc la un cost prestabilit determinat pe baza unor studii tehnice și de previziune a evoluției costurilor de achiziție.

Metoda de evaluare a ieșirilor din stoc la valoarea de înlocuire, sau la prețul zilei, recomandată mai ales în perioade de hiperinflație, pentru a se realiza o evoluție concretă între mișcarea costurilor de achiziție și mișcarea prețurilor de vânzare.

Apar diferențe între costurile reale de achiziție ale intrărilor și costurile teoretice ale ieșirilor care periodic trebuie calculate, analizate și tratate contabil. Teoretic, aceste diferențe ar trebui să corecteze costurile de achiziție ale mărfurilor care au fost vândute, dar în practică se procedează într-o manieră simplificată în sensul că, aceste diferențe se înregistrează direct pe seama cheltuielilor excepționale, prin intermediul cărora se afectează rezultatele economico – financiare ale contabilității financiare. Similar se procedează și cu alte două tipuri de diferențe care pot apare între valoarea scriptică și valoarea reală a stocurilor de mărfuri și anume :

Diferențele dintre inventarul scriptic și cel faptic datorită cantităților faptice diferite față de cele scriptice la data efectuării inventarului.

Diferențele care rezultă în cazul ieșirilor din stoc care nu sunt evaluate după aceeași metodă, atât în contabilitatea financiară, cât și în contabilitatea de gestiune.

De regulă, astfel de diferențe sunt calculate la finele exercițiului financiar pentru a fi luate în considerare la întocmirea bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere, care trebuie să reflecte imaginea fidelă a patrimoniului și a rezultatului economico-financiar al perioadei pentru care se întocmesc documentele de sinteză contabile.

2.2. METODE DE EVIDENȚĂ ANALITICĂ A GESTIUNILOR DE MĂRFURI

Conceptul “gestiune” are implicații practice distincte în funcție de contextul în care este folosit și anume:

Administrarea generală cu maximă eficiență a patrimoniului sau a unor bunuri apartinând unei persoane fizice sau juridice de către reprezentantul acesteia.

Totalitatea bunurilor încredințate unei persoane, denumită generic “gestionar”.

19

Totalitatea operațiilor de primire , păstrare și eliberare a bunurilor sau a valorilor bănești efectuate de gestionar.

Ultimele două accepțiuni sunt avute în vedere în abordarea metodelor de evidență operativă și analitică a stocurilor de mărfuri . Condițiile înființării gestiunilor de mărfuri nu sunt legiferate. Cu toate acestea , doctrina contabilă recomandă unele criterii operative pentru înființarea gestiunilor de mărfuri , cum ar fi:

Volumul operațiilor de predare-primire dintr-o perioadă de timp dată . Este cel mai

important criteriu în funcție de care se stabilește numărul de gestiuni dintr-o unitate patrimonială. Astfel într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse poate fi înființată o singură gestiune pentru toate stocurile pe care le deține, în timp ce într-o unitate patrimonială de dimensiuni mari este necesar să se înființeze gestiuni specializate pe principalele categorii de mărfuri .

Volumul, suprafața și amplasamentul spațiului de depozitare care conduce la înființarea de gestiuni distincte. În raport de acest criteriu se pot înființa depozite centrale sau generale care deservesc întreaga unitate patrimonială sau depozite de repartizare care deservesc, de regulă, unitați operative: magazine, chioșcuri,standuri etc.

Indiferent însă de criteriile adoptate pentru înființarea gestiunilor de mărfuri , acestea trebuie astfel organizate încât pentru fiecare categorie de stoc a cărui evidență contabilă se realizează cu ajutorul unui cont distinct, aceasta poate fi identificată faptic și spațial.

Aceasta restricție este impusă de necesitatea creării condițiilor pentru facilitarea controlului gestionar, respectiv a concordanței dintre stocurile scriptice ale conturilor contabile de stocuri și valoarea stocurilor faptice constatate cu ocazia inventarierilor anuale.

Pentru facilitarea controlului gestionar al bunurilor stocabile, doctrina contabilă a elaborat iar practica a confirmat multe metode de evidență operativă și analitică a gestiunilor de stocuri, dintre care cele mai cunoscute sunt:

Metoda cantitativ-valorică

Metoda operativ-contabilă sau pe solduri

Metoda centralizatoarelor de intrare-ieșire

Metoda global-valorică.

2.2.1.Metoda cantitativ-valorică

În accepțiunea clasică a metodei cantitativ-valorice, evidența operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri se realizează astfel:

– evidența operativă se conduce numai cantitativ la locurile de depozitare, cu ajutorul “fișei de magazie”, deschisă pentru fiecare element stocabil în parte, pentru care gestionarul calculează “ stocul cantitativ scriptic” după fiecare operațiune de intrare sau de iesire din stoc.

Cu ocazia inventarierilor periodice, fișa de magazie permite confruntarea operativă a stocului scriptic cu cel faptic și determinarea plusurilor și/sau minusurilor de inventar cantitative.

– evidența contabilă analitică se conduce cantitativ-valoric la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor, cu ajutorul “fișelor de cont analitic pentru valori materiale”. Se deschide câte o fișa de cont analitic pentru valori materiale pentru fiecare element stocabil în parte, pentru care s-a deschis câte o fișa de magazie, distinctă la locul de depozitare.

Înregistrările în “fișele de cont analitic pentru valori materiale” se fac document cu document, pe baza documentelor de intrare-ieșire a bunurilor stocabile care au stat la baza fiecărei înregistrări în “Fișa de magazie”.

20

Pentru a se justifica predarea-primirea tuturor documentelor de intrare-iesire de către gestionarul compartimentului gestiunii stocurilor, se poate utiliza “Borderoul de predare a documentelor “în care gestionarul semnează de predare a documentelor , iar compartimentul contabilității gestiunii stocurilor, de primirea lor. Cu ocazia preluării documentelor de la gestionar , compartimentul contabilității gestionării stocurilor verifica stocurile cantitative scriptic din “Fișa de magazie” și semnează de exactitatea lor.

Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare-ieșire , în “Fișa de cont analitic a

valorilor materiale”, se pot întocmi situații centralizatoare, respectiv “Situația mărfurilor intrate” și “Situația mărfurilor ieșite”, în care intrările și ieșirile sunt grupate pe conturile corespondente ale conturilor de stocuri. În acest fel , situații centralizatoare stau la baza înregistrarilor în contabilitatea gestiunii stocurilor de mărfuri .

Controlul gestionar contabil al existenței și mișcărilor de mărfuri se realizează prin:

confruntarea concordanței dintre datele cantitative (intrări, ieșiri, stoc) din ”fișele de cont analitic pentru valori materiale” și date similare din “Fișa de magazie”.

Confruntarea concordanței dintre datele valorice (debit, credit, sold) din “ fișele de cont analitic pentru valori materiale” și totalurile balanțelor de verificare analitice ale contului de stocuri de mărfuri. În concluzie, principalele operațiuni pe care le presupune aplicarea metodei cantitativ-valorice de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri sunt:

La locul de depozitare al mărfurilor:

Primirea-predarea mărfurilor în baza documentelor de dispozitie privind intrarea-ieșirea acestora.

Înregistrarea documentelor de dispoziție de intrare-ieșire în “Fișa de magazie”.

Întocmirea “Borderoului de predare a documentelor” de intrare-ieșire compartimentului contabilității gestiunii stocurilor de mărfuri .

La compartimentul contabilității gestiunii stocurilor de mărfuri :

Verificarea necesității , exactității și oportunității de intrare-ieșire de stocuri și confirmarea corectitudinii înregistrărilor efectuate de gestionari în “fișele de magazie”.

Evaluarea cantităților intrate sau ieșite din stoc în conformitate cu procedeele de evaluare acceptate de legislația și doctrina contabilă și adoptate de unitatea patrimonială .

Înregistrarea documentelor de intrare-ieșire în “Fișele de cont analitic pentru valori materiale” și eventual în situații centralizatoare a intrărilor și ieșirilor de mărfuri .

Înregistrarea intrărilor și ieșirilor valorice în contul de stocuri de mărfuri .

Întocmirea balanței de verificare analitică a contului de stocuri de mărfuri .

Schematic, realizarea evidenței operative și analitice a gestiunilor de stocuri potrivit metodei cantitativ-valorice, este prezentată în figura 3.1.

Metoda cantitativ-valorică de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri, prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu privire la existența și mișcarea stocurilor. Are însă dezavantajul că , necesită un volum mare de muncă prin faptul că mișcările cantitative de mărfuri se fac pentru necesități de control în vederea asigurării integrității lor , atât în fișele de magazie cât și în fișele de cont analitice de la contabilitatea gestiunii stocurilor.

21

Metoda cantitativ-valorică de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri poate fi realizată și într-o versiune simplificată care constă în comasarea evidenței operative de la locurile de depozitare cu evidența analitică a elementelor stocabile de la compartimentul contabilității stocurilor. În această versiune , denumită și metoda contabilității valorice la locul de depozitare , “Fișa de magazie” este suprimată, urmând ca în locul acesteia , să se conducă la locurile de depozitare “Fișele de cont analitic pentru valori materiale” deschise pentru fiecare element stocabil în parte.

Principalele operațiuni pe care le presupune aceasta versiune a metodei cantitativ-valorice

de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri sunt:

La locurile de depozitare:

Primirea –predarea bunurilor în baza documentelor de dispoziție privind intrarea și ieșirea lor din gestiune.

Evaluarea cantităților intrate sau ieșite din stoc în conformitate cu procedeele de evaluare practicate de unitatea patrimonială și acceptate de doctrina și legislația contabilă.

Înregistrarea documentelor de dispoziție de intrare-ieșire în “Fișele de cont analitic pentru valori materiale”.

Întocmirea “Borderourilor de predare a documentelor de intrare-ieșire” compartimentului contabilității gestiunii stocurilor.

La compartimentul contabilității gestiunii stocurilor:

Verificarea necesității, exactității și oportunității operațiilor de intrare-ieșire de stocuri și confirmarea corectitudinii evaluărilor și înregistrărilor în “Fișe de cont analitic pentru valori materiale”.

Întocmirea (facultativa) a situatiilor centralizatoare a intrarilor și ieșirilor și înregistrarea acestora în conturile de stocuri.

Întocmirea balanțelor de verificare analitice.

Această versiune menține avantajul că poate furniza operativ date cu privire la nivelul, structura și mișcarea stocurilor concomitent cu reducerea volumului de muncă generat de dubla înregistrare a mișcarilor cantitative. Necesită , însă, un personal gestionar mai bine calificat care să posede pe lângă cunoștiințe stricte de gestiune a stocurilor și cunoștiințe minime de contabilitate a existenței și mișcării acestora.

În esență metoda cantitativ-valorică prezintă urmatoarele caracteristici:

documentele de intrare și de ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie, care se țin la locurile de depozitare;

aceste documente , grupate în operații de intrare și ieșire, se îmborderează separat și împreună cu acestea se predau la biroul contabilității stocurilor;

la biroul contabilității stocurilor aceste documente se prelucrează conform necesităților,pe grupe sau subgrupe de mărfuri și pe locuri de consum , se evaluează la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie conturile respective;

după prelucrarea datelor în aceste documente, mărfurile se înregistrează cantitativ și valoric în fișele conturilor analitice.

22

Schema realizării evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri prin metoda cantitativ-valorică (forma clasică)

Fig. 2.1.

23

Schema realizării evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri prin metoda cantitativ-valorică (forma simplificată)

Fig. 2.2.

24

2.2.2. Metoda operativ-contabilă sau pe solduri

Această metoda de evidență operativă și analitică a gestiunilor de stocuri se bazează pe eliminarea “Fișelor de cont analitic pentru valori materiale “ de la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor. În locul acestora , la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor se conduce “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de mărfuri ” în care înregistrările se fac numai valoric ( intrări, ieșiri, sold ) fie document cu document, fie pe baza unor “Centralizatoare (cantitative) a intrărilor și ieșirilor de stocuri”.

Concordanța dintre stocurile scriptice din “Fișele de magazie” și datele contabilității gestiunii stocurilor se realizează prin intermediul unui “Registru al stocurilor”.

Acest registru se deschide anual și se conduce la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor, în care, periodic, de regulă lunar, se centralizează pe grupe de elemente stocabile pentru care s-au deschis “Fișe centralizatoare ale mișcărilor valorice pe grupe de mărfuri ” toate stocurile scriptice din “Fișele de magazie”. Aceste stocuri se evaluează potrivit procedeelor de evaluare adoptate de unitatea patrimonială în concordanță cu cele utilizate în evaluarea intrărilor și ieșirilor astfel încât, pe fiecare grupă de elemente stocabile în parte, stocul valoric din “Registrul stocurilor” trebuie să fie egal cu soldul din “Fișa centralizatoare a mișcărilor valorice pe grupe de mărfuri ”.

Schematic, realizarea evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri , potrivit metodei operativ-contabile sau pe solduri, este prezentată în figura 3.3.

Metoda operativ-contabilă sau pe solduri de evidența operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri se poate utiliza cu bune rezultate în cazul aplicațiilor computerizate în cadrul cărora existența și mișcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite operativ, iar cele valorice, periodic, cu ocazia înregistrărilor efectuate în contabilitatea gestiunii stocurilor de mărfuri .

25

Schema realizării evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri prin metoda operativ-contabilă sau pe solduri

Fig. 2.3.

26

2.2.3.Metoda centralizatoarelor de intrare-ieșire

Această metodă de evidență operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri se recomandă a fi folosită în cadrul acelor unități patrimoniale care au o nomenclatură redusă de elemente stocabile.

Comparativ cu metoda cantitativ-valorică, aceasta metodă constă în înlocuirea “Fișelor de cont analitic pentru valori materiale” de la compartimentul gestiunii stocurilor cu “Centralizatorul intrărilor/ieșirilor de mărfuri ”.

Acest centralizator se deschide separat pentru intrări și pentru ieșiri în care se operează cantitativ, document cu document. Periodic, de regulă lunar, intrările și ieșirile cantitative din

“ Centralizatorul intrărilor/ieșirilor de mărfuri ” se evaluează și se centralizează cu ajutorul formularului: Evidența analitică a mărfurilor”.

Dacă în formularul “Evidența analitică a mărfurilor” se preiau la începutul lunii stocurile din formularul lunii precedente la care se adaugă mișcările curente (intrările și ieșirile lunii în curs), aceasta poate servi și ca balanța de verificare analitică, cantitativ-valorică a gestiunilor de mărfuri .

Schematic, realizarea evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri , potrivit metodei centralizatoarelor de intrare-ieșire , este prezentată în figura 3.4.

Metoda centralizatoarelor de intrare-iesire are, în practică, o aplicabilitate restrânsă deoarece reclamă multe centralizatoare, cu multe coloane de intrări și ieșiri, precum și dubla înregistrare a ieșirilor cantitative, o dată în “Fișele de magazie” și apoi în “Centralizatorul intrărilor/ieșirilor de mărfuri ”.

27

Schema realizării evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri prin metoda centralizatoarelor de intrare-ieșire

Fig. 2.4.

28

2.2.4. Metoda global-valorică

Această metodă de evidență operativă și analitică a stocurilor de mărfuri poate fi practicată atunci când nu există obligația legală, iar managerii unităților patrimoniale nu dispun ținerea unei evidențe cantitativ-valorice pentru mărfuri le ce fac obiectul unei gestiuni. Potrivit acestei metode, evidența operativă a elementelor stocabile se realizează la locul de depozitare cu ajutorul “Fișelor de magazie”, la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor se ține numai o evidență global-valorică cu ajutorul “Fișelor de cont pentru operațiuni diverse”.

Verificarea concordanței dintre stocurile existente la locurile de depozitare și soldul global valoric din “Fișa de cont pentru operații diverse” se face lunar sau la alte perioade prin :

a) Evaluarea stocurilor scriptice din “Fișa de magazie” prin procedee concordante cu evaluarea intrărilor și ieșirilor și confruntarea sumei lor cu soldul global-valoric din “Fișa de cont pentru operații diverse”.

b) Inventarierea faptică a stocurilor, confruntarea lor cu stocurile scriptice din “Fișa de magazie”, evaluarea stocurilor faptice din listele de inventariere și confruntarea sumei lor cu soldul global-valoric din “Fișa de cont pentru operații diverse”.

Schematic, realizarea evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri , potrivit metodei global-valorice, este prezentată în figura 3.5.

Metoda global-valorică de evidența operativă și analitică a gestiunilor de mărfuri prezintă serioase avantaje, dintre care cel mai semnificativ este reducerea volumului de muncă prin eliminarea “Fișelor de cont analitic pentru valori materiale” de la compartimentul contabilității gestiunii stocurilor .

O versiune simplificată a acestei metode constă în eliminarea completă a evidenței operative a existenței și mișcărilor cantitative ale elementelor stocabile, respectiv a “Fișei de magazie” și ținerea numai a evidentei global-valorice la compartimentul contabilității stocurilor sau chiar la locul de depozitare cu ajutorul “Fișei de cont pentru operații diverse”.

De remarcat ca în practica se întâlnesc deseori, diferite combinații ale metodelor de evidență analitică și operativă a gestiunilor de mărfuri .

29

Schema realizării evidenței operative și analitice a gestiunilor de mărfuri prin metoda global-valorică

Fig. 2.5.

30

2.3.METODE DE CONTABILIZARE A MĂRFURILOR

Metoda inventarului permanent și metoda inventarului intermitent

Unitățile patrimoniale au posibilitatea organizării contabilității stocurilor în două sisteme de inventar, respectiv inventarul permanent și inventarul intermitent.

În condițiile aplicării inventarului permanent , fiecare intrare de bunuri este înregistrată cantitativ și valoric în contul de stocuri corespunzător, la nivelul costului istoric sau prețului stabilit, în funcție de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport, primite ca donații sau obținute cu titlu gratuit). De asemenea , fiecare ieșire din stoc este contabilizată fizic și valoric ceea ce permite cunoașterea în orice moment a mărimii stocurilor atât valoric cât și cantitativ.

Normele de contabilitate din țara noastră prevăd ca, în condițiile folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor să se poată organiza, în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale fiecarei unități patrimoniale, după una din metodele: metoda operativ-contabilă (pe solduri), metoda cantitativ-valorică (pe fise de cont analitic) și metoda global-valorică.

Metoda inventarului permanent este considerată ca fiind generatoare de costuri ridicate cu prelucrarea informației deoarece presupune înregistrarea fiecărei mișcări de stoc și calcule reiterate, limită atenuată prin informatizarea contabilității stocurilor.

Potrivit acestei metode, în cursul exercițiului are loc debitarea contului 371 “Mărfuri” cu intrările de stocuri evaluate la preț de înregistrare (cost de achizitie, pret standard, preț de vânzare) și creditarea aceluiași cont cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune.

La sfârșitul exercițiului, soldul contului 371 “Mărfuri” este comparat cu mărimile rezultate din inventariere, eventualele diferențe (plusuri sau minusuri de inventar), fiind regularizate prin aducerea stocurilor la mărimea lor reală.

În cazul practicării inventarului permanent, o achiziție de stocuri (cumpărare) este contabilizată ca o intrare de stocuri în patrimoniu. O asemenea soluție de tehnică contabilă aduce atingerea conceptului de “Contabilitate de angajamente”, concept asumat și de normele contabile românești, potrivit cărora ”rezultatul exercițiului se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului indiferent de data încăsării sau plății lor. Astfel se încalcă principiul independenței exercițiului care presupune “delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității patrimoniale pe masură angajării acestora…” deoarece, însăsi formarea stocului (cumpărarea) reprezintă angajarea unei asemenea cheltuieli , indiferent de data plății acestei cheltuieli sau consumul stocului.

Pentru transpunerea tehnică de o maniera corectă a conceptului de contabilitate de angajament, consideram ca orice cumpărare de stocuri ar trebui contabilizată ca o cheltuială deoarece aceasta operație corespunde cu angajarea patrimoniului, realizată în momentul transferului de proprietate (de regulă al facturii), pentru efectuarea unei plați prezente sau viitoare. Într-o asemenea variantă, intrările și ieșirile de stocuri din gestiune trebuie contabilizate într-un cont de variație a stocurilor din cumpărări care corectează soldul sau rezultatul exercițiului. Astfel, contul de profit și pierdere prezintă în cheltuielile de expluatare atât valoarea cumpărarilor de stocuri cât și variația stocurilor, sub forma stocajului, înscrisă cu semnul “-“ sau a destocajului,

31

înscrisă cu semnul “+”.

Într-o contabilitate de angajamente, stocajul de bunuri cumpărate există atunci când stocul final > stocul inițial și se trece în contul de profit și pierdere , la rubrica cheltuielilor de expluatare cu semnul “-“ deoarece are semnificația unui venit, reprezentând o “îmbogățire” pentru întreprindere (deci stocajul diminuează cheltuielile de expluatare); destocajul de bunuri cumpărate există atunci când stocul final < stocul inițial și se trece în contul de profit și pierdere, la rubrica de cheltuieli de expluatare cu semnul “+”, deoarece este considerat ca o cheltuială , fiind o sursă de “sărăcire” a întreprinderii (deci, destocajul majorează cheltuiala de expluatare).

Întotdeauna soldul contului “variația stocului” (aferente cumpărărilor de stocuri) este trecut în debitul contului de “Profit și pierdere”, fie cu semnul “+” (destocaj), fie cu semnul “-“ (stocaj).

În unele lucrări de specialitate este prezentată și varianta contabilizării stocurilor din cumpărări în condițiile practicării inventarului permanent, la preț de cumpărare (sau preț de facturare).

Conform acestei tehnici de înregistrare, în cursul exercițiului functionează două conturi în care se contabilizează valoarea achiziției de stocuri: un cont de stoc care se debitează cu prețul de cumpărare al intrărilor și se creditează cu prețul de cumpărare al ieșirilor și un cont rectificativ denumit ”diferențe de preț la mărfuri ” care se debitează cu cheltuielile accesorii aferente cumpărărilor de stocuri și se creditează cu cheltuielile accesorii repartizate asupra stocurilor ieșite din gestiune, prin vânzare sau consum. Soldul contului de “diferențe de preț” reflectă cheltuielile accesorii aferente mărfurilor existente în stoc.

Repartizarea cheltuielilor accesorii asupra valorii stocurilor ieșite din gestiune se face cu ajutorul coeficientului K care se calculează astfel:

(Sold inițial + Rulaj debitor) Ct.378

KCt.378 =

(Sold inițial + Rulaj debitor)Ct.371

Valoarea cheltuielilor accesorii aferente stocurilor ieșite din gestiune, prin vânzare se determină astfel:

Cheltuieli accesorii aferente Rulaj creditor cont 371

stocurilor ieșite din gestiune = evaluat la preț de cumpărare x KCt.378

Această soluție contravine principiilor de evaluare practicate în condițiile economiei de piață, deoarece nu asigură determinarea costului de achiziție al fiecărui lot de mărfuri (stoc), respectiv a totalului cheltuielilor efectuate cu un anumit stoc până la locul de vânzare sau depozitare, situație care atrage diminuarea valenței gestionare a informațiilor furnizate de contul aferent stocurilor din cumpărări.

În cazul inventarului permanent pentru stocuri din cumpărări evaluate la cost standard, contul de stocuri din cumpărări se debitează cu valoarea intrărilor, la cost de achiziție standard (prestabilit) și se creditează cu ieșirile evaluate tot la cost de achiziție standard.

Abaterile între costurile de achiziție standard și costul de achiziție efectiv sunt reflectate

denumit “Diferente de preț la mărfuri ”.

Contul “Diferențe de preț la mărfuri ” funcționează ca un cont de activ și se debitează cu abaterile de la costurile de achiziție standard aferente stocurilor cumpărate, cu sume în roșu, pentru abaterile favorabile (cost de achiziție efectiv < cost de achiziție standard) sau

32

cu sume în negru, pentru abaterile nefavorabile (cost de achiziție efectiv > cost de achiziție standard) și se creditează cu abaterile de la costurile de achiziție standard aferente stocurilor ieșite din gestiune (cu sume în roșu pentru abaterile favorabile, sau cu sume în negru, pentru abaterile nefavorabile).

Soldul debitor al contului “Diferențe de preț la mărfuri ” reflectă abaterile de la costurile de achiziție standard aferente diferitelor categorii de stocuri din cumpărări existente la un moment dat (sumele în roșu reflectă abaterile favorabile de la costurile standard , iar sumele în negru, pe cele nefavorabile de la costurile standard).

În bilanțul contabil, stocurile din cumpărări sunt evaluate la costul de achiziție efectiv (costul standard corectat cu abaterile favorabile sau nefavorabile, diminuate cu eventualele provizioane pentru deprecierea mărfurilor).

Deși evaluarea la costuri standard este utilizată și în contabilitatea financiară, acestea constituie, prin excelență, obiectul contabilității de gestiune.

În multe din lucrările de contabilitate apărute în anii ’90, în țara noastră, este prezentată și metoda inventarului permanent la preț de vânzare , pentru stocurile de mărfuri .

În această metoda de evaluare, prețul de vânzare se formează pornind de la prețul de cumpărare sau costul de achiziție al unui lot de mărfuri , la care se adaugă o cota de adaos comercial (marja comercială), cota destinată să asigure acoperirea cheltuielilor accesorii de achiziție, cheltuielilor de distribuție și administrație generală cât și obținerea unui profit pentru comerciant.

Aplicarea inventarului permanent, la preț de vânzare, pentru stocurile de mărfuri , presupune utilizarea unui cont de înregistrare a marjei comerciale. Acest rol este jucat de contul 378 “Diferente de preț la mărfuri ” care functionează ca un cont de pasiv .

Se creditează cu marja comercială aferentă mărfurilor intrate în stoc.

Se debitează cu marja comercială aferentă ieșirilor de mărfuri din gestiune.

Soldul creditor reflecta marja comercială aferentă mărfurilor existente în stoc.

Determinarea marjei comerciale (adaosului comercial) aferentă mărfurilor iesite din stoc , se face periodic (la sfârșitul lunii), pe baza unui coeficient mediu de marjă comercială

K Ct.378 .

(Sold inițial + Rulaj creditor)Ct.378

K Ct.378 =

(Sold inițial + Rulaj debitor)Ct.371 – (Sold inițial + Rulaj creditor) Ct.4428

Deoarece în contul 371 “Mărfuri” operațiile sunt înregistrate la preț de vânzare, inclusiv TVA, pentru descărcarea gestiunii cu marja aferentă vânzărilor este necesară diminuarea acestei valori cu TVA neexigibilă.

Marja comercială aferentă mărfurilor vândute ( Mvânzări ) se aplicarea coeficientului mediu de marjă comercială (K Ct.378) la valoarea vânzărilor de mărfuri , exclusiv TVA (rulajul creditor al contului 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”.

Mvânzări = Vânzări de mărfuri (Rulaj creditor cont 707) x KCt.378

Daca întreprinderea comercială capată un coeficient unic de marjă, marja comercială aferentă mărfurilor vândute, se poate calcula la fiecare ieșire, aplicând coeficientul de marjă redusă (Kmarja redusă) la prețul de vânzare al mărfii vândute, exclusiv TVA (rulajul creditor al

33

contului 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”).

Coeficientul de marjă redusă se calculează prin procentul sutei majorate:

100 x % Marja

Kmarja redusă =

+ % Marja

Marja aferenta vânzarilor = Vânzari de mărfuri (rulaj creditor cont 707) x Kmarja redusa

Marja comerciala aferenta mărfurilor existente în stoc se determna prin multiplicarea valorii stocului de mărfuri la pret de vânzare, exclusiv TVA (sold final debitor cont 371 – sold final creditor cont 4428) cu coeficientul mediu de marja comerciala (Kct.378) sau coeficientul de marja redusa.

Metoda inventarului intermitent se poate aplica în întreprinderile mici și mijlocii. Conform acestei metode, evaluarea și contabilizarea ieșirilor din stoc se face pe baza unei inventarieri fizice a stocului, la finele perioadei. Astfel, iesirile din stoc se determină prin calcul extracontabil , ca diferenta între valoarea stocului initial plus valoarea intrarilor și valoarea stocului final, stabilit prin inventariere fizica.

E = Si + I – Sf

Deși este mai simplu și mai putin costisitor decât inventarul permanent, inventarul intermitent prezintă câteva inconveniente:

– o eroare sau o omisiune în inventarul fizic duce la deformarea informației contabile, prezentate în documentele contabile de sinteză (valoarea stocului din bilanț, cheltuielile cu stocul și respectiv rezultatul din contul de profit și pierdere);

nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune;

creeaza tendința de subevaluare a stocurilor la inventar , din motive fiscale, în vederea creșterii nereale a cheltuielilor cu stocurile și diminuării profitului impozabil.

În condițiile inventarului intermitent, intrările de stoc din cumpărări sunt contabilizate direct în contul de cheltuieli cu stocul respectiv, la cost de achizitie.

În cursul perioadei de gestiune (exercițiului financiar), ieșirile din stoc din gestiune prin vânzare nu sunt contabilizate.

La sfârșitul exercițiului, după efectuarea inventarierii fizice, este înregistrată variația stocurilor (sold inițial – sold final), neafectată de eventualele provizioane pentru depreciere.

Variația stocului este determinată pe cale contabilă prin anularea stocului inițial și constatarea stocului final, conform datelor stabilite la inventar.

Normele contabile românești nu prevad în acest sens un cont special de variație a stocului din cumpărări, ceea ce lezează conceptul de inventar intermitent. De aceea, anularea stocului inițial se face tot prin debitarea contului de cheltuieli aferent stocului din cumpărări și creditarea contului de stoc, cu mărimea soldului inițial, iar constatarea stocului final se face invers, adică debitând contul de stoc și creditând contul de cheltuieli corespunzator, cu mărirea soldului final, constatat prin inventariere fizică.

34

Reglementarile contabile românești prevăd că “în cazul inventarului intermitent, valorile materiale inventariate se evaluează la prețul de înregistrare a ultimei intrări în gestiune. Pe această bază, urmează a se efectua corectarea cheltuielilor pe naturi “. În aceasta situație, normele contabile românești autorizează ca valoare de inventar (valoare actuală) prețul ultimei facturi de cumpărare.

Inventarul intermitent nu ridică problema regularizării problema plusurilor sau minusurilor la inventarul fizic, deoarece soldul contului de stoc reflectă mărimea stocului real, constatat prin inventariere fizică. Soldul contului de cheltuieli privind un anumit stoc din cumpărări (mărfuri) reflectă cheltuielile cu achziția elementului de stoc influențate cu variația stocului (adică valoarea ieșirilor din stoc).

În situația practicării inventarului intermitent, pentru stocurile din cumpărări , achiziția este considerată o cheltuială din chiar momentul angajării ei (recepția facturii de cumpărare), indiferent de data revânzării stocului achiziționat.

3.CONTABILITATEA OPERAȚIILOR PRIVIND MĂRFURILE

3.1. DOCUMENTELE UTILIZATE PENTRU ÎNREGISTRAREA OPERAȚIILOR CU MĂRFURI

Nota de intrare în gestiune și constatare de diferențe

Se folosește ca :

document justificativ pentru încarcarea gestiunii ;

document pentru recepția valorilor materiale, utilajelor și instalațiilor, pentru investiții care necesită montaj, aprovizionare;

document justificativ de înregistrare în evidența magaziilor;

act de probă în litigii cu cărăusi și furnizori pentru diferențe contabile la receptie.

Circulă :

la magazie, după semnarea de către comisia de recepție , delegații furnizorului, cărăușului sau persoane neutre și de către gestionar pentru încarcarea în gestiune a mărfurilor gestionate ;

la compartimentul de aprovizionare, pentru înregistrarea cantității aprovizionate, în evidențele acestuia, și certificarea efectuării plăților de către furnizor;

la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind lichidările precum și înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atestată de documentele de livrare ;

la unitatea furnizoare și la unitatea de transport, pentru comunicarea lipsurilor stabilite în cazul constatării de diferențe la recepție.

Nota de recepție pentru mărfuri se transmite la :

unitatea predătoare ;

compartimentul financiar-contabil. Se întocmeste în două exemplare. Exemplarul doi ramâne la compartimentul de aprovizionare, iar primul la compartimentul financiar-contabil. Macheta formularului “Nota de recepție și constatare de diferențe “ este prezentată în urmatorul tabel :

35

Tabelul 3.1.

Dispoziția de livrare

Servește ca :

document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale destinate vânzării;

document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare ;

document de baza pentru întocmirea avizului de însotire a mărfii sau a facturii după caz .

Se întocmeste în două exemplare de către serviciul desfacere.

Circulă :

la magazie, pentru eliberarea mărfurilor și pentru evidență, semmându-se de către gestionarul predător pentru cantitatea livrată;

la compartimentul desfacere pentru înregistrarea cantității livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea avizului de însotire a mărfii, după caz.

Se arhivează :

la magazie (exemplarul unu );

la compartimentul desfacere (exemplarul doi).

Factura

Document care stă la baza vânzarilor / cumpărărilor de mărfuri. Pentru furnizori , ea este un document de vânzare a mărfurilor iar pentru client , de cumpărare.

Factura se întocmește de furnizor în trei exemplare, de către compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat, pe baza dispoziției de livrare, a avizului de însoțire a mărfii sau prestare a serviciilor, se semnează de către compartimentul emitent și servește ca :

document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;

document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;

36

document de încarcare a gestiunii primitorului;

document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului.

Factura este un document tipizat , cu regim special de înscriere și numerotare care cuprinde informații privind:

data și numărul de ordin al facturii;

denumirea furnizorului și adresa sa (forma juridică, numărul de înmatriculare în Registrul comerțului , codul fiscal, sediul social, contul bancar );

denumirea precisă, unitatea de masă, cantitatea , prețul unitar fără taxa pe valoarea adaugată (TVA), valoarea exclusiv T.V.A. și valoarea T.V.A. pentru fiecare din bunurile livrate sau serviciile prestate;

totalul facturii exclusiv T.V.A., totalul T.V.A. și totalul de plată;

reducerile comerciale (sub forma de rabat, remiză și risturn) și financiare (scontul de decontare) cât și eventualele majorări (cheltuieli de transport adaugate la prețul bunurilor cumpărate și suportate de client);

alte mențiuni.

În condițiile unor facturi simple (care nu conțin reduceri de preț sau majorări) pot fi întâlnite două cazuri:

vânzarea-cumpărarea se efectuează pe credit , ceea ce presupune un interval semnificativ (30,60, 90 de zile) pentru decontarea facturii.

b) vânzarea-cumpărarea cu plată imediată.

Un caz particular este reprezentat de vânzarea mărfurilor cu amănuntul (direct consumatorului ) deoarece o astfel de tranzacție nu presupune facturare. Pentru înregistrarea încasărilor corespunzatoare vânzarilor se utilizează fie “casa de marcat”, fie “o masină de adunat cu imprimantă”, încasările zilnice se totalizează la sfârșitul programului.

Facturi care comportă reduceri

Derularea tranzacțiilor de vânzare-cumpărare presupune, într-un mediu concurențial, operarea cu reduceri de preț destinate să plătească “fidelitatea” unui client respectarea întocmai a unor clauze contractuale, achitarea înainte de termen a unor datorii și nu în ultimul rând să incite clientul spre cumpărare , ceea ce atrage creșterea cifrei de afaceri.

Din punct de vedere al metodologiei de calcul și contabilizare, trebuie reținute urmatoarele reguli:

toate reducerile de preț sunt înscrise în factură;

reducerile comerciale premerg reducerile financiare;

reducerile sunt determinate în cascadă, ceea ce înseamnă ca procentele sau sumele absolute ale fiecarei categorii de reduceri se aplică asupra “netului” anterior;

T.V.A. se calculează la ultimul ”net” determinat și se adună cu acesta pentru a obtine totalul facturii;

reducerile comerciale acordate inițial, adică în momentul întocmirii facturii de vânzare-cumpărare, deși înscrise în factură , nu se contabilizează nici la furnizor nici la client;

reducerile comerciale se contabilizează ca o cheltuială financiară la cel care le acordă (furnizor ) și ca venit financiar, la cel care îl primește (client).

37

FACTURA Tabelul 3.2.

Factura fiscală

Se întocmește numai de plătitorul de TVA. În factură, bunurile, lucrările executate sau serviciile prestate se înscriu în coloana 1, grupate pe cote de TVA. Circulă:

La furnizor:

la compartimentul în care se efectuează operațiile de control financiar preventiv pentru acordarea vizei; viza de control financiar preventiv se acordă numai pe exemplarul trei;

la persoanele autorizate să dispună încasarea în contul de la bancă al unitații (toate exemplarele);

la compartimentu desfacere, în vederea înregistrării în evidențele operative și pentru eventualele reclamații ale clienților (exemplarul doi al facturii la care se anexează dispoziția de livrare);

la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul numărul trei).

La cumpărător:

la compartimentul aprovizionare , pentru confirmarea operațiunii,având atașat exemplarul unu din avizul de însotire al mărfii, inclusiv nota de recepție și constatare de diferențe în cazul în care marfa nu a fost însotită de factura pe timpul transportului (exemplarul unu);

la compartimentul care efectuează operațiile de control financiar efectiv pentru acordarea vizei (exemplarul unu împreună cu avizul de însotire a mărfii, inclusiv nota de recepție și constatare de diferențe, după caz).

Se arhivează:

La furnizor:

la compartimentul desfacere (exemplarul doi);

38

la compartimentul financiar-contabil (exemplarul trei).

La cumpărător:

la compartimentul financiar-contabil (exemplarul unu).

Avizul de însotire al mărfii

Este un formular cu regim special de tipărire, înscriere și numerotare.

Servește ca:

document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;

document ce stă la baza întocmirii facturii;

dispoziție de transfer a valorii materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiași unități;

document pentru eliberarea din magazie a mărfii destinate vânzării, trimise pentru prelucrare la terți , în custodie sau spre păstrare;

document justificativ de scădere din gestiunea furnizorului;

document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din cadrul acestei unități, în cadrul transferului.

Se întocmește în trei exemplare de către unitățile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale, datorită unor condiții obiective și cu totul excepționale, facându-se mențiunea “urmează factura”.

Se emite pe masura livrării de către compartimentul desfacere care semnează pentru întocmire.

Circulă:

la furnizor:

la delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire (exemplarul unu);

la compartimentul de desfacere, pentru înregistrarea cantității livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea facturilor (exemplarul doi și trei);

la compartimentul financiar contabil atașat la factura (exemplarul trei).

la cumpărător :

la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale primite după efectuarea recepției de către comisia de recepție și după desemnarea rezultatelor (exemplarul unu);

la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atașat la factura (exemplarul unu).

Se arhivează:

la furnizor:

la compartimentul desfacere (exemplarul doi);

la compartimentul financiar-contabil, atașat la exemplarul trei al facturii (exemplarul doi).

la cumpărător :

la compartimentul financiar-contabil, atașat la exemplarul unu al facturii (exemplarul unu).

Registrul stocurilor

Serveste ca:

document de evidența la locul de depozitare a intrărilor ,iesirilor și stocurilor de mărfuri, una sau două unităti de masură;

document de contabilitate în cadrul metodei operativ-contabile;

sursa de informații pentru controlul operativ curent și contabil al stocurilor de mărfuri.

39

Se întocmește într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de marfă și se completează de către:

compartimentul financiar-contabil, la deschiderea fișei și la verificarea înregistrărilor în coloană;

gestionarul sau persoana desemnată care completează coloanele cu privire la intrări, ieșiri și stoc.

Fișele de magazie se țin la fiecare loc de depozitare a mărfii pe fel de marfă, ordonate alfabetic.

Înregistrările în fișele de magazie se fac document cu document. Stocul se poate stabili după fiecare operație înregistrată și zilnic. Nu circulă fiind document de înregistrare contabilă.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Borderoul de vânzare (încasare)

Servește ca document de centralizare zilnică a vânzărilor (încasărilor) realizate de unitate și constituie actul de bază pentru înregistrarea vânzărilor în jurnalul pentru vânzări și pentru stabilirea TVA colectată.

Se întocmește într-un exemplar, de către compartimentul financiar-contabil, pe baza borderourilor, bonurilor de vânzare, notelor de plată etc..

Fișa de contabilitate analitică

Servește:

la ținerea contabilității analitice (cantitative și valorice) pe sortimente de mărfuri, în cazul aplicării metodei cantitativ-valorice;

la ținerea contabilității analitice și sintetice a mărfurilor.

Se întocmește manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, după caz, într-un exemplar separat pentru fiecare fel de marfă și se sortează pe gestiuni, conturi eventual grupe sau subgrupe..

Se completează la începutul anului, pe baza stocurilor și soldurilor de la sfârșitul perioadei precedente, iar în cursul anului, pe baza documentelor de intrare și de iesire a mărfurilor.

Înregistrările se fac , de regulă, zilnic, pe baza documentelor primite de la magazie, poziție cu poziție, stabilind stocul și soldul. În cazul folosirii fișelor limită pe feluri de mărfuri, se înregistrează la sfârșitul lunii sau la termenele comenzii, când se evaluează aceste documente.

La sfârșitul fiecărei luni se totalizează rulajele din fișe în vederea întocmirii balanței analitice de mărfuri.

Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Borderoul de predare a documentelor

Se folosește ca:

document de predare la contabilitate, de către gestionar, a documentelor justificative privind mișcarea valorilor materiale;

document de predare a documentelor justificative între compartimentele unității;

document de control al sumelor înregistrate în contabilitatea sintetică prin confruntarea acestora cu totalul borderoului.

Se întocmește în două exemplare, zilnic sau pe măsura predării documentelor , separat pentru intrări și ieșiri, de gestionar care completează toate datele prevăzute de către

40

formular, cu excepția celor referitoare la valoare care se completează de departamentul financiar-contabil.

Se întocmește pe baza documentelor justificative privind mărfurile și se semnează de către gestionar, pentru predarea documentelor și de persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată prin primirea documentului.

Circulă:

la compartimentul financiar-contabil sau alte compartimente, însoțit de documentele justificative respective (exemplarul 1);

la magazie sau la ceilalți emitenți pentru justificarea predării documentelor (exemplarul 2).

Se arhivează:

la compartimentul financiar-contabil sau la celelalte compartimente primitoare (exemplarul 1)

la magazie sau la celelalte compartimente emitente (exemplarul 2).

Jurnal pentru cumpărări

Servește ca Registru-jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a prestării de servicii și constituie un document prin care se determină lunar TVA deductibilă.

Se întocmește într-un singur exemplar fiind completat de către compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor privind cumpărarea de valori materiale sau primirea de servicii prestate.

Jurnal pentru vânzări

Servește ca Registru-jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor la valoare materială sau a prestărilor de servicii și constituie document prin care se determină lunar TVA colectată.

Se întocmește într-un singur exemplar , fiind completat la compartimentul financiar-contabil pe baza facturilor sau a documentelor înlocuitoare cu privire la vânzarea de valori materiale sau prestarea de servicii.

Registru-jurnal

Servește ca:

document obligatoriu de înregistrare cronologică și sistematică a mișcării patrimoniului societății;

probă în litigii.

Se întocmește de către regiile autonome, societățile comerciale, instituțiile publice, unitățile cooperatiste, asociațiile și celelalte persoane juridice , într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, șnuruit, certificat și parafat.

În cazul în care societatea folosește Registru-jurnal auxiliar, totalul lunar al fiecăruia se trece în Registrul-jurnal general.

Registrul jurnal general se numerotează și se șnuruiește. Acest registru se parafează de către organul de drept, la începutul activității , la încetarea activității unității, precum și ori de câte ori este cazul.

Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.

Se arhivează de către unitate, care este obligată să-l păstreze împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.

41

Registru-jurnal de încasări și plăți

Servește ca:

document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților, pe baza actelor justificative;

document de stabilire a situației financiare a agentului economic prin compararea încasarilor cu plățile.

Se întocmește într-un singur exemplar de către agentul economic, persoanele fizice și asociațiile familiale, facându-se înregistrările operațiilor efectuate pe baza actelor justificative, zilnic, distinct pe fiecare operație în parte, fără a se lăsa rânduri libere.

În Registrul de încasări și plăți se înregistrează nu numai operațiile în numerar, ci și cele făcute prin contul de decontare de la bancă.

Acest registru se vizează de către organul fiscal teritorial la începerea activității , la încetarea activitații, precum și anual.

Nu circulă , fiind un document de înregistrare contabilă.

Se arhivează de către emitent care are obligația să-l păstreze împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.

Documente de transport pot fi : scrisoarea de trasură , foaia de parcurs.

În lipsa facturii se întocmește “avizul de expediție” ce însotește mărfurile pe timpul transportului și servește ca document de recepție.

Plusurile de inventar constatate se consemnează în “lista de inventariere” și “situații de calcul”, iar lipsurile în inventare, “decizia de imputare”, “situații de calcul”.

Formele și documentele întâlnite în operațiile de aprovizionare cu mărfuri

Activitatea de aprovizionare se face pe baza contractelor ce se încheie cu furnizorii. În aceste contracte sunt precizate bunurile ce se achizitionează , cantitățile contractate, termenele de livrare, calitatea, modalitățile și termenele de plată, condițiile de transport și de ambalare.

Formele și documentele utilizate în operațiile de aprovizionare sunt:

aprovizionarea fără delegat – are loc potrivit prevederilor contractuale și ale graficului de livrări întocmit de furnizor. Răspunderea în acest caz îi revine furnizorului care pe baza dispoziției de livrare întocmită la compartimentul comercial va efectua autorecepția lotului de mărfuri în urma căreia se întocmește un “proces verbal de autorecepție” și factura.Urmează ambalarea , încărcarea în mijlocul de transport și expedierea mărfurilor, ocazie cu care sunt încredințate cărăușului. Ținând cont de mijlocul de transport folosit, se întocmesc documentele de transport care pot fi : “Scrisoarea de trăsură”,pentru transportul feroviar, “foaia de parcurs” pentru transportul auto,”conosamentul” pentru transportul pe apă. Cărăușul transportă mărfurile la destinație, anunță destinatarul și încredințează mărfurile beneficiarului, care va numi o comisie de receptie pentru efectuarea receptiei cantitative și calitative a mărfurilor.

În urma recepției comisia întocmește “Nota de recepție și constatare de diferențe” . dacă se constată urme de desigilare a mijlocului de transport sau a ambalajelor se întocmește “proces verbal de constatare” opozabil furnizorului sau cărăușului după caz. Dacă mărfurile nu sunt acceptate de unitatea patrimonială, fie total, fie parțial, deoarece nu corespund sortimental, calitativ sau nu au fost livrate la termenele stabilite, acestea se iau în custodie întocmindu-se un “Proces verbal de luare în custodie”. La o dată ulterioară mărfurile refuzate sunt restituite furnizorului.

Pe baza “Notei de recepție” se înregistrează mărfurile în “Fișa de magazie” sau în “Raportul de gestiune” , iar apoi se întocmesc documentele centralizatoare

42

“Recapitulația mărfurilor intrate în ziua de..” sau “ Borderoul mărfurilor intrate”, care se înregistrează în contabilitatea sintetică.

aprovizionarea prin delegat propriu – se realizează de regulă când furnizorul și beneficiarul își au sediul în aceeași localitate. Conform acestei forme, delegatul unității beneficiare se prezintă la furnizor cu o comandă, o delegație de ridicare a bunurilor și eventual un cec necesar efectuării plății. Delegatul participă la recepția mărfurilor, le preia și semnează documentele de livrare – dispoziția de livrare și factura. În acest caz răspunderea pentru integritatea mărfurilor preluate, pe timpul transportului revine delegatului. La destinație beneficiarul execută recepția calitativă și cantitativă a mărfurilor și întocmește nota de recepție . Pe baza acesteia ca și în cazul metodei anterioare se înregistrează mărfurile în fișa de magazie sau raport de gestiune și se întocmesc documentele centralizatoare recapitulații sau borderouri ale mărfurilor intrate.

aprovizionarea cu delegat al unității furnizoare – presupune prezența delegatului la unitatea beneficiară când se face verificarea mărfurilor de către comisia de recepție și se întocmesc documentele de recepție. Decontarea datoriei față de furnizor necesită fie așteptarea documentelor de decontare de la furnizor, fie întocmirea lor de către beneficiar din proprie initiativă .

Formele și documentele întâlnite în operațiile de vânzare de mărfuri

La formele de vânzare specifice unităților “en-gros” modalitatea de încasare a banilor

este prin virament, dar se face și în numerar.

Forme de vânzare către alte unități patrimoniale :

vânzarea loco unitate primitoare cu delegat al furnizorului. Această forma presupune colectarea comenzilor de mărfuri de la beneficiari, pregătirea loturilor spre vânzare, autorecepția, încredințarea mărfurilor delegatului, încărcarea în mijloacele de transport și întocmirea “Avizului de însoțire a mărfurilor”- care reprezintă documentul de iesire a mărfurilor și este completat de furnizorul inițial cu cantitatea livrată. Confirmarea primirii mărfurilor și acceptul plății lor se face prin completarea de către beneficiar a cantității efectiv primite. Diferențele ce pot apărea între cele două cantități , se numesc diferențe din distribuție și se soluționează de predătorul mărfii.

Pe baza avizului completat furnizorul întocmește factura care poate fi individuală sau globală dacă vânzarea se face la mai multe unități aparținând aceleiași societăți. Facturile și avizele de însotire se centralizează în “Recapitulația sau borderoul mărfurilor ieșite”.

vânzarea loco unitate furnizoare cu delegat al cumpărătorului. Această formă necesită prezentarea delegatului cu o comandă care va cuprinde sortimentele și cantitățile solicitate , o “delegație de ridicare a mărfurilor” și eventual un cec pentru efectuarea plății. Pe baza comenzii, serviciul comercial emite dispoziția de livrare prin care se dispune vânzarea mărfurilor. Se realizează recepția mărfurilor la unitatea furnizoare în prezența delegatului cumpărătorului și se întocmește factura și certificatul de calitate.

vânzarea mărfurilor pe răspunderea furnizorului (fără delegat). Această formă de vânzare are loc pe baza “Contractului”, și a dispoziției de livrare emise de compartimentul comercial. Mărfurile destinate livrării sunt supuse autorecepției întocmindu-se “Procesul verbal de autorecepție” și pe baza lui factura și certificatul de calitate. Mărfurile se predau cărăușului și se emit documentele de transport. Documentele de livrare se înregistrează în evidența gestionară și apoi se prelucrează , centralizează și înregistrează în contabilitate.

43

3.2.SISTEMUL DE CONTURI UTILIZATE LA OPERAȚIILE CU MĂRFURI

Contabilitatea mărfurilor se realizează cu ajutorul conturilor sintetice de gradul I din grupa 37 “Mărfuri”- contul 371 “Mărfuri”

– contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri ”

Contul 371 “Mărfuri” ține evidența existenței și mișcării mărfurilor aflate în depozite, precum și în unitățile cu amănuntul sau de alimentație publică. Este un cont de activ.

În debit se înscrie valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiunea unității, astfel:

achiziționate cu plată de la terți, în corespondența cu creditul conturilor 401 “Furnizori”, 408 “Furnizori- facturi nesosite”, cu prețul de achiziție fără TVA;

cu adaosul comercial cuprins în prețul de vânzare, dacă înregistrarea mărfurilor intrate se face la prețul de vânzare prin creditul contului 378 “Diferențe de preț la mărfuri ”;

cu TVA cuprinsă în prețul de vânzare cu amănuntul cu care sunt înregistrate mărfurile la intrare prin creditul contului 4428 “TVA neexigibilă”;

readuse din custodie, pastrare sau consignație, de la terți, prin creditul contului 357

” Mărfuri în custodie sau în cosignație la terți;

aduse ca aport în natură la capital de asociați prin creditul contului 456 “Decontări cu asociații privind capitalul”

transferate din gestiunea altor stocuri redistribuite spre vânzare prin creditul conturilor 300 “Materii prime”, 301 “Materiale consumabile”, 321 “Obiecte de inventar”;

primite în donație sau cu titlu gratuit prin creditul contului 771 “Venituri excepționale din operațiuni de gestiune”;

constatate plusuri la inventar în corespondență cu creditul contului 607 “Cheltuieli privind mărfurile”.

Creditul contului cuprinde valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din patrimoniul unității:

prin vânzare, în corespondență cu contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile”;

cu adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, când prețul de înregistrare este prețul de vânzare, prin debitul contului 378 “Diferențe de preț la mărfuri ”;

cu TVA aferentă mărfurilor vândute cu amănuntul prin debitul contului 4428”TVA neexigibilă”

date în custodie sau consignație prin debitul contului 357”Mărfuri în custodie sau consignație la terți”;

constatate lipsă la inventar și perisabilități prin debitul contului 607 “Cheltuieli privind mărfurile”;

pierderi din calamități prin debitul contului 671 “Cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune”.

Soldul debitor reprezintă valoarea mărfurilor existente în stoc la prețul de înregistrare.

Contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri

Este un cont de activ, se debitează cu cheltuielile de transport, încărcare, descărcare, taxe nedeductibile, comisioane pentru mărfurile achiziționate și se creditează cu cheltuielile aferente

mărfurilor ieșite din patrimoniu prin debitul contului 607”Cheltuieli privind mărfurile”. Soldul debitor reprezintă cheltuielile de achiziție aferente mărfurilor în stoc.

44

Se folosesc ca preț de înregistrare în contul 371 diferite categorii de prețuri în funcție de care se corelează și conținutul contului 378 “Diferențe de preț la mărfuri ”.

Prețul de înregistrare la contul de mărfuri poate fi:

prețul efectiv de cumpărare

prețul prestabilit de cumpărare

prețul de vânzare.

Dacă se optează pentru prețul efectiv de cumpărare, la înregistrarea mărfurilor costul de achiziție se fixează în conturi astfel:

prețul efectiv de cumpărare, fără TVA, în contul 371

cheltuieli de aprovizionare (transport, manipulare), în contul 378.

Dacă se adoptă prețul prestabilit de cumpărare , care poate fi un preț mediu ponderat dintr-o perioadă precedentă sau prețul de la furnizorul principal, costul de achiziție se formează și se fixează în conturi astfel:

prețul prestabilit de cumpărare, în contul 371”Mărfuri”;

cheltuieli de aprovizionare și diferențele între prețul efectiv de cumpărare și prețul prestabilit, în contul 378.

În cazul alegerii prețului de vânzare, care poate fi preț cu ridicata, prețul importatorului, prețul cu amănuntul, costul de achiziție se înregistrează:

prețul de vânzare, care cuprinde în structura sa și marja importatorului, adaosul comercial, adaosul de alimentație publică, în contul 371;

adaosul comercial și cheltuielile de aprovizionare se înregistrează în contul 378 care se desfășoară în acest caz în conturi sintetice de gradul II:

contul 3781”Diferențe de preț din cheltuieli de aprovizionare”, cu funcție de activ;

contul 3782”Diferențe de preț din adaosul comercial”, cu funcție de pasiv.

3.3.CONTABILITATEA INTRĂRILOR ȘI IEȘIRILOR DE MĂRFURI

3.3.1.Contabilitatea intrărilor de mărfuri

Intrarea mărfurilor se înregistrează pe baza documentelor de livrare ale furnizorilor, a notelor de recepție și constatare de diferențe , a recapitulațiilor de mărfuri și a documentelor cumulative întocmindu-se “Nota de contabilitate”. În condițiile practicării prețurilor de vânzare, inclusiv TVA, se impune, din motive de tehnică contabilă, folosirea contului 378 ”Diferențe de preț la mărfuri ”.

Aprovizionarea mărfurilor cu ridicata se face de regulă pe bază de contract sau comandă. Acestea sunt supuse recepției de către comisia de primire a mărfurilor formată din șeful de depozit, gestionarul primitor, delegatul care a preluat marfa de la unitatea de transport sau de la furnizor.

Evidența stocurilor de mărfuri în comerțul cu ridicata se ține, de regulă, în prețuri de cumpărare negociate.

Comisia de recepție verifică mărfurile sosite cu cele înscrise în documentul de însoțire întocmind “Nota de recepție și constatare de diferențe”. La recepție se pot constata neconcordanțe între mărfurile recepționate și documentele însoțitoare în plus sau în minus.

45

Diferențele cantitativ-valorice pot fi :

– plusuri acceptate în gestiune, dacă mărfurile se încadrează în prevederile contractuale;

– plusuri neacceptate în situația în care nu au fost respectate prevederile contractuale.

Plusurile acceptate se înregistrează ca o intrare de mărfuri la prețul de vânzare, obligația de plată fiind reflectată cu ajutorul contului 408 “Furnizori-facturi nesosite”, iar TVA aferentă este neexigibilă până la sosirea facturii, când se face transferul obligației în contul 401 “Furnizori”, iar TVA neexigibilă în contul 4428 “TVA neexigibilă”.

Plusul neacceptat se refuză la plată, fiind preluat în custodie, iar ulterior se restituie furnizorului.

În ceea ce privește minusurile cantitativ-valorice, acestea pot fi soluționate sau nesolutionate.

Minusurile nesolutionate pot apare din vina furnizorului, delegatului sau cărăușului și în aceasta situație sunt recuperate prin imputare sau pot fi cauzate de factori obiectivi, fiind nerecuperabile.

Pentru minusurile care apar dinn vina furnizorului și sunt refuzate la plată, se solicită furnizorului o factură cu sumele corespunzatoare minusului în roșu. În situația în care plata s-a efectuat înainte de recepția mărfurilor, iar minusul s-a constatat la recepție, furnizorul devine debitor în limita costului de achiziție al mărfii lipsa plus TVA aferentă se datorează furnizorului, diferenta până la prețul de vânzare reprezintă un venit exceptional din operații de gestiune.

Minusul cantitativ-valoric soluționat dar nerecuperat poate reprezenta :

perisabilități în limita normelor legale;

pierderi din cauze de forță majoră (calamități).Aceste minusuri se suportă de societatea comercială care majorează cheltuielile cu marfa ale exercițiului în care are loc achiziția la costul de achiziție al mărfurilor lipsa. Se calculează prin aplicarea normelor de perisabilitate stabilite prin legislatie și exprimate procentual la cantitatea facturată de furnizor.

Minusurile cantitativ-valorice nesoluționate se reflectă în debitul contului 473 “Decontări din operații în curs de clarificare” la costul de achiziție, până la solutionare. După soluționare, acest cont se creditează în corespondență cu conturile care arată modalități de soluționare (461 “Debitori diverși”, contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile” pentru minusurile peste normele suportate de întreprindere).

La recepția mărfurilor primite de la furnizor se pot constata diferențe cantitative care constau în abaterea de la parametrii de calitate ai mărfurilor primite față de prevederile contractuale , mărfuri care au asemenea defecte pot fi: neacceptate și refuzate, fiind preluate în custodie, se înregistrează în contul 8033 “Valori materiale primite în păstrare sau custodie” care, ulterior , sunt transmise furnizorului.

Sunt și situații în care clientul acceptă mărfurile care au defecte de calitate, furnizorul acordând clientului, pentru aceste mărfuri, bonificații. Aceste bonificații (ca de altfel toate reducerile comerciale) pot fi facturate odată cu marfa asupra pretului de vânzare, sau pot fi facturate ulterior facturarii mărfii, având caracterul unor cheltuieli sau venituri, în cazul în care se contabilizează cu ajutorul conturilor :

658 “Alte cheltuieli de expluatare”

758 “Alte venituri din expluatare”

667 “Cheltuieli privind sconturile acordate”

767 “Venituri din sconturi obținute”

46

Exemple privind intrările de mărfuri

1. La S.C. Zyxon S.R.L. ,la 01 . 03. 2001 există un stoc de mărfuri de sortimentul “Z” în valoare de 800.000 lei , TVA neexigibilă 100.000 și diferențe de preț aferente 120000 lei.

La data de 04.03. 2001 , S.C. Zyxon S.R.L. cumpară de la S.C. Arvinex S.A. 3750 sticle vin

Factura cuprinde:

Preț de cumpărare 3.750 sticle x 38.360 lei/sticla 143.850.000

Cheltuieli de transport 252.000

Cost de achiziție 144.102.000

TVA deductibilă (19%) 27.379.380

Suma de plată către furnizor 171.481.380

Marja bruta (25%) 36.025.500

Pret de vânzare total 180.127.500

TVA neexigibilă 34.224.225

Preț de vânzare + TVA neexigibilă 214.351.725

Înregistrari contabile :

Cumpărare + inregistrare adaos comercial

241.731.105 % = % 241.731.105

214.351.725 371”Mărfuri” 401 “Furnizori” 171.481.380

4426 “TVA 378 “Diferențe de pret la mărfuri ” 36.025.500

deductibilă 4428 “TVA neexigibila” 34.224.225

________________________________________________________________________________

2. S.C. Zyxon S.R.L. primește de la S.C. Murvin S.A. un lot de mărfuri însotite de o factură care cuprinde 2000 sticle vin la cost de achiziție 40.000 lei / sticla. La recepția mărfurilor se constată un plus de 100 sticle , plus care este acceptat.

Factura cuprinde :

Cost de achiziție 2000 buc. x 40.000 lei/buc 80.000.000

TVA deductibila (19%) 15.200.000

Suma de plată către furnizor 95.200.000

Marja brută (25%) 20.000.000

Pret de vânzare total 100.000.000

TVA neexigibilă 19.000.000

Pret de vânzare + TVA neexigibilă 119.000.000

47

Înregistrări contabile

înregistrarea obligației față de furnizor și a adaosului comercial aferent mărfurilor cumparate

134.200.000 % = % 134.200.000

119.000.000 371 “Mărfuri” 401 “Furnizori” 95.200.000

15.200.000 4426 “TVA 378”Diferențe de preț la mărfuri ” 20.000.000

deductibilă” 4428”TVA neexigibilă” 19.000.000

înregistrarea plusului acceptat înscris în NIR :

Cost de achiziție 100 buc x 40.000 lei/buc 4.000.000

TVA deductibila (19%) 760.000

Suma de plata către furnizor 4.760.000

Marja brută (25%) 1.000.000

Preț de vânzare total 5.000.000

TVA neexigibilă 950.000

Pret de vânzare + TVA neexigibilă 5.950.000

încărcarea gestiunii cu mărfurile acceptate, dar pentru care nu s-a primit factura de la furnizor :

371 “Mărfuri” = % 5.950.000

408 “Furnizori-facturi nesosite” 4.000.000

378 “Diferente de preț la mărfuri ” 1.000.000

4428 “TVA neexigibilă” 950.000

înregistrare TVA aferentă mărfurilor primite, dar nefacturate :

4428 “TVA neexigibilă” = 408 “Furnizori-facturi nesosite” 760.000

48

la primirea facturii, se înregistrează :

408 “Furnizori-facturi nesosite” = 401 “Furnizori” 4.000.000

4426 “TVA deductibilă” = 4428 “TVA neexigibilă” 760.000

În cazul în care cele 100 de sticle nu ar fi fost acceptate, acestea ar fi fost perluate în custodie de S.C. Zyxon S.R.L., iar, ulterior, ar fi fost restituite furnizorului.

Înregistrările care ar fi fost efectuate sunt :

preluarea mărfurilor în custodie

357 “Mărfuri în custodie sau = % 5.950.000

consignație la terți” 408 “Furnizori-facturi nesosite” 4.000.000

387 “Diferențe de preț la mărfuri ” 1.000.000

4428 “TVA neexigibilă” 950.000

restituirea mărfurilor furnizorului

% = 357 “Mărfuri în custodie sau 5.950.000

401”Furnizori” consignație la terți” 4.000.000

378”Diferențe de preț la mărfuri ” 1.000.000

4428 “TVA neexigibilă” 950.000

Exemple de operații privind intrările de mărfuri în condițiile în care se constată diferențe la recepție

S.C. Zyxon S.R.L. primește de la S.C. Arion S.R.L. cutii carton însotite de factură care cuprinde :

49

Cost de achiziție 4000 buc. x 2500 lei/buc 10.000.000 lei

La recepție se constată un minus de 100 bucăți din urmatoarele cauze :

0.25% perisabilități

25 bucăți lipsă din vina delegatului propriu, prețul de vânzare fiind 5000 lei/buc

restul , un minus nesoluționat care se impută delegatului.

înregistrarea mărfurilor facturate și recepționate:

Cost de achiziție 3.900 buc x 2500 lei/buc 9.750.000

TVA deductibilă (19%) 1.852.500

Suma de plată către furnizor 11.602.500

Marja brută (25%) 2.437.500

Pret de vânzare total 12.187.500

TVA neexigibilă 2.315.625

Preț de vânzare + TVA neexigibilă 14.503.125

înregistrarea mărfurilor efectiv intrate în depozit :

16.355.625 % = % 16.355.625

14.503.125 371 “Mărfuri” 401 “Furnizori” 11.602.500

1.852.500 4426 “TVA 378 “Diferențe de preț la mărfuri ” 2.437.500

deductibilă” 4428 “TVA neexigibila” 2.315.625

calculul și înregistrarea perisabilității :

Cost de achiziție 20 buc x 2500 lei/buc 50.000

TVA deductibilă (19%) 9.500

Total 59.500

% = 401 “Furnizori” 59.500

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 50.000

4426 “TVA deductibilă” 9.500

50

înregistrarea minusului cantitativ-valoric apărut din vina delegatului (imputarea acestui minus se face delegatului la prețul de vânzare + TVA aferentă cumpărătorului) :

Cost de achiziție 25 buc x 2500 lei/buc 62.500

TVA deductibilă (19%) 15.625

Preț de vânzare 25 buc x 5000 lei/buc 125.000

461 “Debitori diverși” = % 140.625

401 “Furnizori” 125.000

7718 “Alte venituri excepționale 15.625

din operațiuni de gestiune”

încasarea sumei de la delegat :

5311 “Casa în lei” = 461 “Debitori diverși” 140.625

înregistrarea minusului cantitativ-valoric nesoluționat :

– ( 20 + 25 ) = 55 bucăți

Cost de achiziție 55 buc x 2500 lei/buc 137.500

TVA deductibilă (19%) 26.125

înregistrari contabile:

minus cantitativ-valoric nesoluționat:

% = 401 “Furnizori” 163.625

473 “Decontări din operații în curs de clarificare” 137.500

4426 “TVA deductibilă” 26.125

51

Imputarea ulterioară a minusului nesoluționat (se impută delegatului la prețul de vânzare al mărfurilor lipsă plus TVA aferentă cumpărării).

Preț de vânzare 55 buc x 5000 lei/buc 275.000

Preț de vânzare + TVA aferentă cumpărării 275.000 + 26.125 = 301.125

înregistrări contabile:

461 “Debitori diverși” = % 301.125

473 “Decontări din operații în curs de 137.500

clarificare”

7718 “Alte venituri excepționale din 163.625

operații de gestiune “

încasarea banilor de la delegat :

5311 “Casa în lei” = 461 “Debitori diverși” 301.125

3.3.2.Contabilitatea ieșirilor de mărfuri

Principalul flux de ieșire al mărfurilor din depozitele en-gros este reprezentat de vânzarea acestora către alți intermediari, de regulă, societăți comerciale specializate în comerțul cu amănuntul sau direct către consumatorii finali.

Mai pot apare ca fluxuri de ieșire secundare :

lipsurile la inventariere;

mărfuri trimise în custodie sau în consignație;

mărfuri retrase din aportul în natură al întreprinzatorului individual;

donațiile și pierderile din calamități naturale.

Contabilitetea acestor fluxuri de ieșire a mărfurilor este influențată de trei factori :

sediul inventarului permanent al stocurilor de mărfuri – în contabilitate financiară sau în contabilitate de gestiune.

prețurile la care se ține evidența existentei și mișcarii mărfurilor în contul de stoc 371 “Mărfuri”.

52

natura fluxurilor de ieșire a mărfurilor.

Unitățile en-gros folosesc, pentru ținerea evidenței mărfurilor, de regulă, prețul de cumpărare.”În cazul evidenței mărfurilor la pret de cumpărare nu este necesară prezența unui cont care să urmaească special adaosul comercial”, deoarece adaosul comercial se formează indirect ca diferență între veniturile și cheltuielile privind mărfurile vândute, respectiv ca diferenta între soldurile conturilor 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” și 607 “Cheltuieli privind mărfurile”.

În ipoteza în care evidența stocurilor de mărfuri se ține în prețuri de vânzare fără TVA , se impune utilizarea conturilor de adaos sau rabat comercial, denumite impropriu “Diferențe de preț la mărfuri ”.

Între adaos și rabat comercial deosebirile apar numai prin modul de calcul (Procentul de adaos se aplică la prețul de cumpărare al mărfii, suma rezultată adaugându-se la aceasta pentru a obtine prețul de vânzare , iar procentul de rabat se aplică la prețul de vânzare , suma rezultatată scazându-se din aceasta pentru a determină prețul de vânzare). În aceste condiții, apare necesitatea transformării procentului de adaos în procent de rabat și invers.

Pentru transformarea procentului de adaos comercial (PA) în procent de rabat comercial (PR), se foloseste procedeul sutei majorate, respectiv:

100 x PA

PR =

100 + PA

iar pentru transformarea procentului de rabat comercial în procent de adaos comercial, se folosește procedeul sutei micșorate, respectiv:

100 x PR

PA =

100 – PR

Utilizarea conturilor de “diferențe de pret la mărfuri “ impune ca la sfârșitul perioadei de gestiune sau la sfârșit de exercițiu financiar să se determine adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, potrivit urmatoarelor metodologii :

Determinarea ratei (marjei) medii de adaos comercial (Ka), conform relației:

SICt.378 + RCCt.378

Ka =

SICt.371 + RDCt.371

Determinarea adaosului comercial aferent vânzărilor de mărfuri (ACV), conform relației:

ACV = RCCt.371 x Ka

Determinarea costului mediu de achiziție al mărfurilor vândute (CMV), potrivit relației:

53

CMV = RCCt.371 – ACV

Costul mediu al mărfurilor vândute (CMV) va forma elementul de “cheltuieli privind mărfurile”, concomitent cu descărcarea gestiunilor de mărfuri .

În comerțul cu amănuntul, factorul specific care particularizează filierele de înregistrări contabile a fluxurilor de ieșire a mărfurilor, este evaluarea stocurilor din contul 371 “Mărfuri” în prețuri de vânzare cu amănuntul, inclusiv TVA , din necesități de control gestionar. Întrucât TVA-ul cuprins în prețurile de vânzare cu amănuntul este exigibil la decontare cu statul numai în momentul vânzarii efective a mărfurilor prin magazinele cu amănuntul, pe durata stocării acestora, se va evidenția cu ajutorul contului 4428 “TVA neexigibilă”.

Deoarece la S.C. “Zyxon”S.R.L. evaluarea mărfurilor se face la prețul de vânzare plus TVA, la scăderea din evidență a mărfurilor vândute se exclude mai întâi TVA colectată și apoi se calculează marja aferentă vânzărilor care se deduce din prețul de vânzare fără TVA a mărfurilor vândute în vederea debitării contului 607 “Cheltuieli privind mărfurile”.

În situația în care se practică un coeficient de marjă, ieșirea din gestiune a mărfurilor se face după fieare operație calculând marja brută aferentă ieșirilor prin aplicarea coeficientului redus. Dacă marja este diferențiata pe grupe de mărfuri ieșirea din gestuine se face doar la sfârșitul perioadei prin calculul unui coeficient mediu aplicat la valoarea mărfurilor vândute în vederea determinării costului de achiziție al mărfurilor vândute.

Sunt și situații în care furnizorul acordă clientului sconturi sau reduceri de prețuri pentru plata sau încasarea înainte de termen.

Și în cazul ieșirilor de mărfuri apar diferențe mai ales în cazul formei de vânzare prin autorecepție la furnizor sau cu delegatul furnizorului. Cele mai frecvente sunt minusurile cantitativ-valorice din pierderi normale (perisabilități) sau cele imputate delegatului. Acestea se înregistrează la iesirea de mărfuri .

Mărfurile furnizate de unitățile en-gros pot fi refuzate de clienți, în anumite situații. Refuzul poate fi total când mărfurile primite de client nu au fost comandete de acesta , nefiind necesare, când nu au fost respectate termenele prevazute în contract, când mărfurile nu corespund din punct de vedere calitativ,etc. Pentru valorile corespunzătoare refuzului, se stornează în roșu înregistrările și descărcarea gestiunilor mărfurilor.

Exemple de operații privind vânzarea mărfurilor

S.C. Zyxon S.R.L. vinde unui magazin alimentar 2000 sticle băuturi, la preț de vânzare 70.500 lei/sticla.

Preț de vânzare 2000 sticle x 70.500 lei/sticla 141.000.000

TVA colectată (19%) 26.790.000

Marja brută 35.250.000

Preț de vânzare – TVA colectată 114.210.000

Costul de achiziție al mărfurilor vândute 78.960.000

54

Înregistrări contabile

înregistrarea vânzării :

411 “Clienți” = % 141.000.000

707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 114.210.000

4427 “TVA colectată “ 26.790.000

Scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute :

% = 371 “Mărfuri” 141.000.000

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 78.960.000

378 “Diferențe de preț la mărfuri ” 35.250.000

4428 “TVA neexigibilă” 26.790.000

Operatii privind vânzarea pe credit

S.C. Zyxon S.R.L. vinde către un magazin alimentar 1500 sicle lichior la un preț de vânzare de 40.200 lei/sticla.

Preț de vânzare 1500 sticle x 40.200 lei/sticla. 60.300.000

TVA colectată (19%) 11.457.000

Marja brută 12.060.000

Preț de vânzare – TVA colectată 48.843.000

Costul de achiziție al mărfurilor vândute 36.783.000

înregistrarea vânzării:

411 “Clienți” = % 60.300.000

707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 48.843.000

4427 “TVA colectată” 11.457.000

scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute:

55

% = 371 “Mărfuri” 60.300.000

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 36.783.000

378 “Diferente de pret la mărfuri” 12.060.000

4428 “TVA neexigibilă” 11.457.000

Exemple privind vânzarea mărfurilor în condițiile în care se constata diferențe de recepție

S.C. Zyxon S.R.L. livrează către magazinul “Saturn” 2000 sticle bere la prețul de vânzare de 5.500 lei/sticla. La recepție, clientul constată un minus de 80 de sticle care este menționat în nota de recepție și constatare de diferențe, din care 20 de sticle perisabilități, iar restul, din vina delegatului.

Preț de vânzare 1920 sticle x 5.500 lei/sticla 10.560.000

TVA colectată (19%) 2.006.400

Total 12.566.400

Înregistrari contabile

înregistrarea vânzarii :

411 “Clienti” = % 12.566.400

707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 10.560.000

4427 “TVA colectată” 2.006.400

scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute:

% = 371 “Mărfuri” 12.566.400

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 7.920.000

378 “Diferențe de preț la mărfuri” 2.640.000

4428 “TVA neexigibilă” 2.006.400

înregistrarea minusului din perisabilități :

20 sticle x 6545 lei/sticla (1045-TVA + 5500) = 130.900 (preț de vânzare + TVA)

20 stcle x 4125 lei/sticla (5.500 – 25%x 5.500) = 82.500 (cost de achiziție)

56

% = 371 “Marfuri” 130.900

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 82.500

378 “Diferențe de pret la mărfuri ” 27.500

4428 “TVA neexigibilă” 20.900

înregistrarea minusului din vina delegatului, imputat la nivelul prețului de vânzare plus TVA :

60 sticle x 6545 lei/sticla = 392.700 lei (preț de vânzare + TVA)

60 sticle x 4125 lei/sticla = 247.500 lei (cost de achiziție)

TVA deductibilă 47.025 lei ( 4125 x 19% x 60 ).

% = 371 “Mărfuri” 392.700

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 247.500

378 “Diferențe de preț la mărfuri” 82.500

4428 ”TVA neexigibilă” 62.700

imputarea mărfurilor lipsă delegatului :

461 “Debitori diverși” = % 392.700

7718 “Alte venituri excepționale 330.000

din operații de gestiune”

4427 “TVA colectată” 62.700

Dacă clientul ar fi dorit să cumpere 2.000 sticle, dar primește de la furnizor o factură care cuprinde 2.100 sticle, clientul solicită furnizorului o factură în roșu pentru plusul de 100 sticle.

Pret de vânzare 2.100 x 5.500 lei/sticla 11.550.000

TVA colectată (19%) 2.194.500

Total 13.744.500

înregistrarea vânzării :

57

411 “Clienți” = % 13.744.500

707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 11.550.000

4427 “TVA colectată” 2.194.500

scoaterea din gestiune a mărfurilor vândute :

% = 371 “Mărfuri” 13.744.500

607 “Cheltuieli privind mărfurile” 8.662.500

378 “Diferențe de preț la mărfuri” 2.887.500

4428 “TVA neexigibilă” 2.194.500

Cele 100 de sticle sunt refuzate la plată de client. Pentru acest plus, S.C. Zyxon S.R.L. emite o factura în roșu care cuprinde :

Preț de vânzare 100 x 5500 lei/sticla 550.000

TVA colectată (19%) 104.500

Total 654.500

înregistrarea vânzării :

411 “Clienți” = %

707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”

4427 “TVA colectată”

concomitent se înregistrează tot în roșu :

% = 371 “Mărfuri”

607 “Cheltuieli privind mărfurile”

378 “Diferențe de preț la mărfuri ”

4428 “TVA neexigibilă”

58

4. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A PRINCIPALELOR OPERAȚIUNI PRIVIND MĂRFURILE

PREZENTAREA S.C. ZYXON S.R.L.

Scurt istoric

Societatea comercială Zyxon S.R.L. a luat ființă în 1995 la initiativa unor distribuitori (persoane fizice ) de băuturi. Întrucât unul din asociați deținea la momentul înființării un spatiu de depozitare destul de însemnat ca suprafață aceasta a permis firmei să se dezvolte rapid și să intre în relații cu un numar în crestere de producători și distribuitori.

La început societatea era specializată pe vânzarea în partizi mări a berii și vinului. Ulterior pe lângă vânzarea en-gros societatea a amenajat și un magazin de desfacere cu amănuntul actionând și în veriga comercială cu amănuntul .

Totusi,activitatea de bază a ramas vânzarea mărfurilor cu ridicata către diverse persoane fizice și juridice. Cerințele pieții au impus și stabilirea unor relații cu furnizorii externi, firma importând produse de renume din străinatate din sortimentul băuturilor.

O relație importantă și continuă încă din primul an de functionare există între firma și producătorii de vinuri de renume din România, din zone viticole cu tradiții de mai multe sute de ani. Producția de vin este însă sezonieră, de aceea, cea mai mare parte din valoarea vânzarilor băuturile alcoolice și răcoritoare.

În ultimii ani , societatea a achizitionat și mijloace de transport cu care livrează mărfurile vândute la beneficiari în timp util, cu efect asupra statorniciei relației cu acestia.

Obiect de activitate

Societatea comercială Zyxon S.R.L. are ca obiect de activitate vânzarea mărfurilor în partizi mari (en-gros) și cu amănuntul .

Realizează și activitatea de import de bunuri supuse vămuirii și accizelor aplicate asupra comercializarii băuturilor alcoolice.

În afară de activitatea de bază , vânzarea mărfurilor firma prestează servicii de transport în momentul livrării mărfurilor la beneficiari prin mijloacele de transport proprii sau deținute în leasing.

Dacă o parte din depozite sunt disponibile, acestea pot fi folosite pentru depozitarea altor bunuri care apartin altor persoane sau firme , aceștia plătind societatii chirie pentru utilizarea lor temporară.

59

Principalii indicatori economico-financiari

Perioada luată în considerare cuprinde anii 1998 , 1999 și 2000, iar evoluția pe ansamblul celor trei ani este prezentată cu ajutorul dreptunghiurilor de structură.

Indicatorii economico-financiari considerați semnificativi sunt prezentați în urmatorul tabel:

Principalii indicatori economico-financiari Tabelul 4.1.

– mii lei –

Evolutia profitului net în perioada 1998-2000

Nivelul indicatorului în mii lei

200.000

150.000

100.000

50.000

1998 1999 2000 Anii

60

Evolutia cifrei de afaceri în perioada 1998-2000

Nivelul indicatorului în mii lei

2.000.000

1.500.000

1.000.000

500.000

1998 1999 2000 Anii

Evolutia investițiilor în perioada 1998-2000

Nivelul indicatorului în mii lei

100.000

75.000

50.000

25.000

1998 1999 2000 Anii

61

4.2. STUDIU DE CAZ PRIVIND CIRCULAȚIA MĂRFURILOR

Stocul inițial de mărfuri prezintă urmatoarea structura la data 01.02.2001 :

marfuri în depozit, unde evidența se tine la cost de achiziție, iar ieșirile sunt evaluate după metoda FIFO, în valoare de 150.000.000 lei.

mărfuri în magazinul propriu, unde evidența se ține la preț de vânzare cu amănuntul , astfel :

preț de cumpărare al mărfurilor 200.000.000 lei

adaos comercial 60.000.000 lei

TVA nedeductibilă aferentă mărfurilor în stoc din magazinele de desfacere cu amănuntul :

260.000.000 x 19% = 49.400.000 lei

Total 309.400.000 lei

Tinând cont ca societatea Zyxon desface mărfuri în partizi mari, s-a deschis contul analitic distinct 371.10 “Mărfuri în depozit”.

Printre mărfurile existente și care se vând prin magazinul propriu de desfacere cu amănuntul , se vor folosi urmatoarele conturi:

371.20 “Mărfuri în unitățile cu amănuntul”;

378.20 “Diferențe de preț aferente mărfurilor în unitățile cu amănuntul ”;

În bilanț, evaluarea mărfurilor se va face la costul de achiziție, adică:

Mărfuri = CT371 – CT378 – CT4428 = 350.000.000 – 60.000.000 – 49.400.000 =

= 240.600.000

Operații în cursul perioadei – aprovizionări

Pe data de 05.02.2001 firma se aprovizioneaza de la furnizorul S.C. Vinex S.A. cu urmatoarele sortimente de marfă :

1.Vin Drăgășani 1000 sticle x 30.000 lei/sticla = 30.000.000 lei

2. Vin Resling 2000 sticle x 40.000 lei/sticla = 80.000.000 lei

3. Vin Murfatlar 2500 sticle x 35.000 lei/sticla = 87.500.000 lei

TOTAL 197.500.000 lei

TVA 19% 37.525.000 lei

Total factura 235.025.000 lei

62

Ambalajele au fost la schimb, recepția se face la depozit și nu s-au constatat diferențe contrastive.

Înregistrarea operației de aprovzionare:

% = 401 “Furnizori” 235.025.000

371.10 “Mărfuri în depozit” 197.500.000

4426 “TVA deductibilă” 37.525.000

pe data de 07.02.2001 se efectuează un transfer de marfă de la depozit la magazinul propriu conform urmatoarelor date:

1.Vin Drăgășani 200 sticle

2. Vin Resling 100 sticle

Vin Murfatlar 500 sticle.

Se calculeaza prețul de vânzare cu amănuntul și se determină adaosul comercial total și TVA neexigibilă aferentă acelor mărfuri .

Calculul prețului de vânzare cu amănuntul pentru fiecare produs Tabelul 4.2.1.

63

Calculul prețului de vânzare cu amănuntul pe total Tabelul 4.2.2.

Înregistrări contabile:

371.20 “Mărfuri în unitățile cu amănuntul ” = % 42.542.500

371.10 “Mărfuri în depozit” 27.500.000

378.20 “Dif. de preț mf. unit cu amănuntul” 8.250.000

4428 “TVA neexigibilă” 6.792.500

La magazin s-au primit în cursul lunii februarie conform facturii și centralizatorului notelor de recepție a mărfurilor după cum urmează:

DATA COST DE ACHIZIȚIE TVA

1. 2.02.2001 35.000.000 6.650.000

2. 7.02.2001 20.800.000 3.952.000

3. 12.02.2001 18.500.000 3.515.000

4. 23.02.2001 19.000.000 3.610.000

I. TOTAL 93.300.000 17.727.000

II. Adaos comercial 30% 27.990.000

III. TVA neexigibilă (I + II )x 19% 23.045.100

Preț de vânzare cu amănuntul 144.335.100

64

Contabilitatea operațiilor

371.20 “Mărfuri în unitățile cu amănuntul ” = % 144.335.100

401 “Furnizori” 93.300.000

378.20 “Dif de preț mf pt unit cu amănuntul” 27.990.000

4428 “TVA neexigibilă” 23.045.100

concomitent se înregistrează:

4426 “TVA deductibilă” = 401 “Furnizori” 17.727.000

Societatea a importat produse în luna februarie conform declarației vamale de import și a notei de recepție de la depozit astfel:

– cursul dolarului este 26.800 lei/1 $

I. mărfuri receptionate 1200 $ x 26.800 lei/1 $ = 32.160.000 lei

II. Comision vamal (0,5 % din valoarea mărfii) 160.800

III. Taxe vamale 25% 8.040.000

Baza de calcul TVA (I + II + III) 40.360.800

TVA în vamă 7.668.552

Cantitatea a fost primită integral neexistând diferențe cantitative. La operațiunea de vămuire a mărfii, societatea a prezentat “Dispoziția de plată” confirmată de bancă pentru plata taxelor vamale, a comisionului și TVA-ului , extrasul de cont indicând virarea sumelor .

Înregistrări contabile :

371.10 “Mărfuri în depozit” = % 40.360.800

401 “Furnizori” 32.160.000

446 “Alte impozite,taxe, varsăminte” 8.200.800

% = 5121 “Disponibil la bănci în lei” 15.869.352

446 “Alte impozite,taxe,varsăminte” 8.200.800

4426 “TVA deductibilă” 7.668.552

65

Vânzări la intermediari

S-au vândut mărfuri la diverși clienți prin depozit astfel:

– costul de achiziție al mărfurilor 250.000.000 lei

– prețul de vânzare (cost achiziție + adaos com) 325.000.000 lei

– TVA 19% (inclusă în Pv) 51.890.756 lei

Se înregistrează vânzarea mărfurilor și descarcarea gestiunii:

411 “Clienți” = % 325.000.000

707.10 “Venituri din vz mf din depozit” 273.109.244

4427 “TVA colectată” 51.890.756

607.10 “Cheltuieli privind mf din depozit” = 371.10 “Mărfuri în depozit” 250.000.000

Contul 378.20 “Diferențe de preț aferente mărfurilor în unitățile cu amănuntul ” – adaosul comercial din mărfurile proprii functionează ca un cont de pasiv.

Se creditează cu intrarea mărfurilor în gestiune prin debitul contului 371.20 .

Se debitează la ieșirea mărfurilor din gestiune, cu adaosul comercial aferent prin creditul contului 371.20 “Mărfuri în unitățile cu amănuntul ”.

Soldul final este creditor.

Vânzarea prin magazinul propriu, conform “Borderoului încasărilor” în suma de 87.500.000 lei.

5311 “Casa în lei” = % 87.500.000

707.20 “Venituri din vz mf în unit cu amănuntul ” 73.529.412

4427 “TVA colectată” 13.970.588

Calculul TVA: 87.500.000 x 19/119 = 13.970.588

66

Descărcarea gestiunii :

% = 371.20 “Mărfuri în unitățile cu amănuntul” 87.500.000

607.20 “Cheltuieli privind mf în unit cu amănuntul” 56.561.087

378.20 “Dif de pret la mf cu amănuntul” 16.968.325

4428 “TVA neexigibilă” 13.970.588

Operații la sfârșitul perioadei

Regularizarea TVA:

Situația în conturi se prezintă astfel:

D 4426 “TVA deductibilă” C

a) 37.525.000 62.920.552 g)

c) 17.727.000

d) 7.668.552

Tsd 62.920.552 62.920.552 Tsc

D 4427 “TVA colectată” C

g) 62.920.552 51.890.756 e)

2.940.792 13.970.588 f)

Tsd 65.861.344 65.861.344 Tsc

4427 “TVA colectată” = 4426 “TVA deductibilă” 62.920.522

67

4427 “TVA colectată” = 4423 “TVA de plată” 2.940.792

La sfârșitul perioadei rezultă TVA de plată pentru ca TVA colectată > TVA deductibilă.

Închiderea conturilor de venituri:

% = 121 “Profit și pierdere” 346.638.656

707.10 “Venituri din vz mf prin depozit” 273.109.244

707.20 “Venituri din vz mf cu amănuntul” 73.529.412

Închiderea conturilor de cheltuieli:

121 “Profit și pierdere” = % 306.561.087

607.10 “Cheltuieli privind mf din depozit” 250.000.000

607.20 “Cheltuieli privind mf din unit cu amănuntul” 56.561.087

Situația în contul de profit și pierdere se prezintă astfel:

D 121 “Profit și pierdere” C

i) 306.561.087 346.638.656 h)

SFC 40.077.569

68

REGISTRU JURNAL Tabelul 4.2.3.

69

70

Situația în conturi se prezintă astfel :

D 371.10 “Mărfuri în depozit” C

și 150.000.000

a) 197.500.000 27.500.000 b)

d) 40.360.800 250.000.000 e)

Rd 237.860.800 Rc 277.500.000

Tsd 387.860.800 Tsc 277.500.000

Sfd 110.360.800

D 371.20 “Mărfuri în unitățile cu amănuntul” C

Si 317.200.000

b) 42.542.500 87.500.000 f)

c) 144.335.100

Rd 186.877.600 Rc 87.500.000

Tsd 504.077.600 Tsc 87.500.000

Sfd 416.577.600

D 378.20 “Diferențe de preț la mf pt unit cu amănuntul” C

f) 16.968.325 8.250.000 b)

27.990.000 c)

Rd 16.968.325 Rc 36.240.000

Tsd 16.968.325 Tsc 36.240.000

Sfc 19.271.675

D 401 “Furnizori” C

235.025.000 a)

93.300.000 c)

32.160.000 d)

17.727.000 c)

Rc 378.212.000

Tsc 378.212.000

Sfc 378.212.000

71

D 411 “Clienți” C

e) 325.000.000

Rd 325.000.000

Tsd 325.000.000

Sfd 325.000.000

D 4426 “TVA deductibilă” C

a) 37.525.000 62.920.552 g)

c) 17.727.000

d) 7.668.552

Rd 62.920.552 Rc 62.920.552

Tsd 62.920.552 Tsc 62.920.552

Sf 0

D 4427 “TVA colectată” C

g) 62.920.552 51.890.756 e)

2.940.792 13.970.588 f)

Rd 65.861.344 Rc 65.861.344

Tsd 65.861.344 Tsc 65.861.344

Sf 0

D 4428 “TVA neexigibilă” C

f) 13.970.588 6.792.500 b)

23.045.100 c)

Rd 13.970.588 Rc 29.837.600 |

Tsd 13.970.588 Tsc 29.837.600

Sfc 15.867.012

72

D 446 “Alte impozite,taxe,vărsăminte” C

d) 8.200.800 8.200.800 d)

Rd 8.200.800 Rc 8.200.800

Tsd 8.200.800 Tsc 8.200.800

Sf 0

D 5121 “Disponibil la bănci în lei” C

Si 20.000.000

15.869.352 d)

Rc 15.869.352

Tsd 20.000.000 Tsc 15.869.352

Sfd 4.130.648

D 5311 “Casa în lei” C

Si 2.000.000

f) 87.500.000

Rd 87.500.000

Tsd 89.500.000

Sfd 89.500.000

D 607.10 “Cheltuieli privind mf din depozit” C

e) 250.000.000 250.000.000 i)

Rd 250.000.000 Rc 250.000.000

Tsd 250.000.000 Tsc 250.000.000

Sf 0

73

D 607.20 “Cheltuieli privind mf din unit cu amănuntul” C

f) 56.561.087 56.561.087 i)

Rd 56.561.087 Rc 56.561.087

Tsd 56.561.087 Tsc 56.561.087

Sf 0

D 707.10 “Venituri din vânzarea mf din depozit” C

h) 273.109.244 273.109.244 e)

Rd 273.109.244 Rc 273.109.244

Tsd 273.109.244 Tsc 273.109.244

Sf 0

D 707.20 “Venituri din vz mf din unit cu amănuntul” C

h) 73.529.412 73.529.412 f)

Rd 73.529.412 Rc 73.529.412

Tsd 73.529.412 Tsc 73.529.412

Sf 0

D 121 “Profit și pierdere” C

i) 306.561.087 346.638.656 h)

Sfc 40.077.569

74

CONCLUZII

Activitatea de comerț a cunoscut numeroase modificări, evoluând dintr-o simplă intermediere într-o activitate creatoare, o activitate de bază a economiei.

Ín prezent comercializarea este considerată o punere a produsului la dispoziția consumatorului pe baza studiilor de piață și determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia, precum și reliefarea și argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul nu le-a sesizat. Deci activitatea de comerț este o activitate de descoperire a unor noi nevoi anterior latente, odată cu satisfacerea nevoilor deja existente, contribuind la continuitatea dezvoltării economice.

Specificul activității de comerț cu ridicata îl constituie achiziționarea de mărfuri în partizi mari și desfacerea acestora în partizi mai mici, dar asortate, către comerțul cu amănuntul și în unele cazuri către unități care cumpără diferite produse în vederea prelucrării lor ulterioare.

Principalele trăsături ale comerțului cu ridicata se referă în primul rând la părțile între care se realizează actele de vânzare-cumpărare care sunt întreprinderi economice, spre deosebire de comerțul cu amănuntul unde cumpărătorul este consumatorul sau reprezentantul acestuia. O altă trăsătură se referă la volumul mărfurilor tranzaționate cumpărările și vânzările efectuându-se în partizi mari.

Ín concluzie raportându-ne la circuitul economic al mărfurilor comerțul cu ridicata ocupă un loc esențial în drumul mărfurilor de la producător la consumator, activitatea tradițională a comercianților cu ridicata, fiind cea de intermediari între producători și comercianții cu amănuntul.

Comerțul cu ridicata are un rol important în situația în care producătorul nu are o rețea de distribuție proprie foarte bine conturată și recurge la comercianții en-gros pentru a fi reprezentați pe piețe diferite.

Comerțului cu ridicata îi revine și o misiune de prospectare a pieței și distribuirea mărfurilor acolo unde sunt solicitate, prin alegerea detailiștilor astfel încât să se realizeze o distribuție uniformă a produselor comercializate.

Dintre funcțiile comerțului cu ridicata, stocarea mărfurilor este foarte importantă pentru asigurarea echilibrului dintre cererea și oferta de mărfuri în cadrul pieței, prin politica de stocaj urmărindu-se influențarea consumului pentru a-l alinia la nivelul producției.

Fracționarea cantităților mari de mărfuri, asortarea loturilor și formarea sortimentelor comerciale este o altă funcție a comerțului cu ridicata, care se concretizează în pregătirea mărfurilor pentru vânzare.

Comercianții cu ridicata realizează transferul mărfurilor către zonele cele mai îndepărtate pentru a fi vândute consumatorilor.

Pentru perfecționarea comerțului cu ridicata, este semnificativă tendința de creare a unor mari societăți comerciale care organizează magazine specializate în vânzarea en-gros sau lanțuri de unități cu sucursale multiple. Este recomandată și asocierea comercianților cu amănuntul sub forma unor cooperative care realizează și comerț cu ridicata.

75

O altă soluție este fracționarea întreprinderilor în cadrul comerțului cu ridicata în societăți comerciale cu ridicata principale, care se aprovizionează de la producători și vând numai către mari firme din comerțul cu amănuntul și întreprinderi comerciale secundare, care se aprovizionează de la cele principale și vând firmelor mici din comerțul cu amănuntul.

Evidența analitică a mărfurilor, presupune înființarea gestiunilor de mărfuri care au ca obiectiv administrarea generală cu maximă eficianță a patrimoniului.

Pentru înființarea gestiunilor de mărfuri, doctrina contabilă recomandă o serie de criterii operative cum sunt:

volumul operațiilor de predare-primire dintr-o perioadă de timp dată, în funcție de care se stabilește numărul de gestiuni dintr-o unitate patrimonială. Conform acestui criteriu, într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse, poate fi înființată o singură gestiune pentru toate stocurile pe care le deține, în timp ce într-o unitate de dimensiuni mari este necesar să se înființeze gestiuni specializate pe principalele categorii de mărfuri;

suprafața și amplasamentul spațiului de depozitare care conduce la înființarea de depozite centrale sau generale care deservesc întreaga unitate patrimonială sau depozite de repartizare, care deservesc unități operative (magazine, chioșcuri, standuri).

Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încăt să se permită cunoașterea acestora cantitativă și valorică, pe fiecare loc de depozitare în parte și pe feluri de mărfuri. Metoda cantitativ-valorică este adecvată pentru gestiunea mărfurilor în vederea comercializării en-gros, deoarece documentele de intrare și de ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie care se țin la depozite constatându-se lipsurile cantitative pentru fiecare sortiment de marfă.

Se folosește prețul de înregistrare pentru evaluarea cantităților existente și apoi mărfurile sunt înregistrate cantitativ și valoric în fișele conturilor analitice, deschise pe feluri de materiale și locuri de depozitare.

Dezavantajul este că necesită un volum mare de muncă pentru că mișcările cantitative de mărfuri se fac pentru necesități de control în vederea asigurării integrității lor , atât în fișele de magazie cât și în fișele de cont analitice de la contabilitatea gestiunii stocurilor. Din acest motiv se recomandă folosirea versiunii simplificate prezentată în lucrare și care presupune înlocuirea “fișei de magazie” cu “fișele de cont analitic pentru valori materiale”, deschise pentru fiecare element stocabil în parte.

Organizarea contabilității stocurilor se realizează la societatea analizată prin metoda inventarului intermitent, specifică întreprinderilor mici și mijlocii. Conform acesteia evaluarea și contabilizarea ieșirilor din stoc se face pe baza unei inventarieri fizice a stocului, la finele perioadei. Ieșirile din stoc se determină prin calcul extracontabil, ca diferență între valoarea stocului inițial plus valoarea intrărilor și valoarea stocului final stabilit prin inventariere fizică.

Inventarul intermitent prezintă o serie de neajunsuri cum sunt neidentificarea plusurilor sau minusurilor în gestiune, o tendință de subevaluare a stocurilor la inventar, din motive fiscale, pentru a se diminua profitul impozabil.

76

BIBLIOGRAFIE

1. Mihail Epuran, Valeria Băbăiță, Contabilitatea financiară în noul sistem contabil

Corina Grosu Editura de Vest, Timișoara, 1996

2. Mihail Epuran, Valeria Băbăiță Bazele contabilității, Editura de Vest,

Timișoara 1997

3. N.Feleagă, I. Ionașcu Tratat de contabilitate financiară, Vol. I, II

Editura Economică, București, 1998

4. Mihai Grigorescu Bazele comerțului, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1995

5. Dorel Mateș Contabilitatea financiară a unităților

patrimoniale Editura Societății Culturale

și Stiințifice “Ivan Kvasko”, 2000

6. Maria Niculescu Diagnostic global strategic,

Editura Economică, București, 1997

7. Călin Oprea , Ilie Văduva, Bazele contabilității, Editura Didactică și

Mihai Ristea, Horia Neamțu Pedagogică, București, 1995

8. Anastasiu Pop Contabilitatea de gestiune în comerț,

Editura Intelcredo, Deva, 1997

9. Ministerul Finanțelor Revista Finanțe,Credit și Contabilitate,

1998,1999

10. Ministerul Finanțelor Sistemul contabil al agenților economici,

Editura Economică, București, 1994

77