Organizarea Contabilitatii Stocurilor LA Sc Agrozootehnica Nisipari Srl

Economie

Organizarea Contabilitatii Stocurilor LA Sc Agrozootehnica Nisipari Srl

Byadmin ianuarie 1, 2024

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII STOCURILOR LA SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

Noțiuni generale privind stocurile

1.1.Delimitări și structuri privind stocurile

1.2.Contabilitatea stocurilor

1.2.1.Evaluarea stocurilor

1.2.2.Metode de înregistrare a stocurilor în contabilitate

1.2.2.1.Metoda inventarului permanent

1.2.2.2.Metoda inventarului intermitent

1.2.3.Gestiunea diferențiată a stocurilor după sistemul ABC. Efecte economice

1.2.4.Lipsa de stoc; suprastocarea, stocurile cu mișcare lentă și fără mișcare

– stocuri neeconomice

CAPITOLUL II

Prezentarea societății comerciale AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL

2.1.Prezentarea societății

2.2.Rolul funcțional al fiecărui compartiment și post de conducere,

obiectivele și limitele sale

2.3.Piața actuală

CAPITOLUL III

Organizarea contabilității stocurilor la SC AGROZOOTEHNICA SRL

3.1.Organizarea contabilității stocurilor

3.2.Operațiunii cu stocuri la SC AGROZOOTEHNICA SRL

3.2.1.Tipologia operațiilor cu stocuri

3.2.2.Prezentarea operațiilor și formulelor contabile

3.2.3.Registru Cartea Mare

3.3.Prezentarea datelor din situațiile financiare anuale

3.4.Calculul principalilor indicatori economico-financiari

la SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL

Concluzii

Bibliografia

INTRODUCERE

Lucrarea de față este elaborată având la bază prevederile Legii Contabilității, a Regulamentului pentru aplicarea Legii Contabilității, precum și a legislației în vigoare atât pe plan național cât și internațional, cu referire la Standardele Internaționale de Contabilitate. La bază stă o intensă documentare atât la nivel teoretic, cât mai ales practic, la societatea comercială cu activitate preponderent de producție.

Prin tema abordată am vrut să evidențiez importanța gestionării eficiente a stocurilor și contribuția acestora la realizarea cifrei de afaceri a unității și la valorificarea capitalului.

Problema stocurilor, atât ca activitate, cât și ca fenomen economic reprezintă o temă de permanențe reflectări, analize și răspunsuri la multe din întrebările cărora, fie literatura de specialitate, fie practica direct productivă, le-au dat de fiecare dată soluții mai mult sau mai puțin eficiente. Cert însă este faptul că mai toți agenții economici încă se mai confruntă cu aspecte de genul: mărfuri în stoc fără mișcare, cu mișcare lentă sau alte stări de manifestare care pot genera efecte de prejudiciere a firmei de importanțe valori materiale și financiare.

Studiul efectuat urmărește îmbinarea cunoștințelor practice cu cele teoretice, ținând cont de ultimele norme legislative în domeniu, astfel încât să permită o înțelegere pragmatică a contabilității stocurilor. În acest sens, demersul metodologic utilizat urmărește, prin rânduirea capitolelor într-o structură internă logică ce conferă soliditate lucrării, facilitarea lecturii și înțelegerii lucrării de față prin intermediul exemplificărilor utilizate pe tot parcursul acesteia.

Lucrarea este structurată în 3 capitole:

În primul capitol am abordat caracteristicile generale ale stocurilor, structura și clasificarea lor, factorii organizării contabilității stocurilor, metodele de evaluare a stocurilor, metode de înregistrare a stocurilor în contabilitate precum și gestiunea diferențiată a stocurilor după sistemul ABC.

În capitolul doi am prezentat societatea, rolul important al compartimentelor de conducere și în ultima parte am prezentat piața actuală de desfacere.

În ultimul capitolul, am aplicat aspectele teoretice la studiul de caz, exemplificând prin diverse operații ieșiri, intrări, reduceri comerciale stocurile.

În prima parte am prezentat generalități privind societatea comercială, apoi operațiuni cu stocuri la societatea comercială, aceasta incluzând prezentarea operațiilor și formulelor contabile, T-urile din registrul cartea mare, iar în ultima parte am prezentat analiza datelor din situațiile financiare anuale, acestea incluzând: activele circulante, activele imobilizate, cifra de afaceri, rezultatul net al exercițiului, contul de profit și pierdere, situația stocurilor și a producției în curs de execuție, capitalurile proprii, datoriile societății, iar în încheiere am făcut calculul și analiza principalilor indicatori economic-financiari.

La finalul studiului, am formulat concluziile cu privire la studiul de caz, precum și circuitul documentelor.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE

Delimitări și structuri privind stocurile

Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă, după caz, bunurile materiale, lucrări și servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situația în care au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum și producția în curs de execuție aflată sub forma producției neterminate.

Potrivit normei internaționale IAS 2 „ stocurile sunt active:

(a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;

(b) în curs de producție în vederea vânzării în aceleași condiții ca mai sus;sau

(c) sub formă de materii prime,materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii".

Stocurile sunt: " ansamblul de mărfuri, materii prime sau materiale, furniturile, produse finite, semifabricate, produse sau servicii în curs de execuție, ambalaje comerciale care se află în proprietatea întreprinderii."

În termeni economici și financiari "Stocurile reprezintă totalitatea materialelor și produselor finite folosite în activitatea întreprinderii și depozitate de ea în așteptarea utilizării sau vânzării lor".

În abordarea europeană și internațională stocurile și producția în curs de execuție sunt "ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul unității patrimoniale, destinate:

fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție;

fie a fi consumate la prima lor utilizare".

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate și delimitate în funcție de patru criterii:

Fizic;

Destinația;

Faza ciclului de exploatare;

Locul de creare a gestiunilor.

Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri:

În sens larg, prin materiale înțelegem "obiectele muncii care se consumă, de regulă, într-un singur proces de producție, valoarea lor transferându-se integral asupra lucrărilor executate". Structural, ele se prezintă sub forma materiilor prime și materialelor consumabile.

Materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componența lor integral sau parțial, în starea inițială sau transformată; sunt "acele bunuri care participă la producerea noilor produse și care se caracterizează prin faptul că își transmit direct valoarea, cât și conținutul lor material asupra noilor produse, căpătând o nouă formă și chiar o nouă destinație".

Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibilii, materiale pentru ambalat, piesele de schimb, semințele și materialul de plantat, furajele și alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat;

Produsele sub forma semifabricatelor (produse în curs de fabricație), produselor finite (produse care au parcurs întregul proces de fabricație) și produselor reziduale (rebuturi, materiale recuperabile și deșeuri) ;

Animale care nu au îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte, animalele de îngrășat, păsările și coloniile de albine ;

Producția în curs de fabricație reprezintă materiile prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricație, produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime, precum și lucrările și serviciile în curs de execuție sau neterminate ;

Mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea vânzării;

Ambalajele (cu excepția ambalajelor de natura obiectelor de inventar și mijloacelor fixe) de transport refolosibile care însoțesc bunurile în procesul circulației lor (recuperabile facturate consemnate distinct care circulă prin restituire sau incluse în prețul mărfii și care se pot valorifica sau nu după utilizare) .

În contabilitatea din țara noastră, în sfera stocurilor se includ și materialele de natura obiectelor de inventar. Acestea sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecție, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, sculele, instrumentele, mecanismele, dispozitivele și verificatoarele cu destinație specială, modelele, stanțele, matrițele și alte obiecte asimilate).

În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se grupează în:

Stocuri aflate în depozitele întreprinderii;

Stocuri în curs de aprovizionare sau sosite și nerecepționate;

Stocuri sosite fără factură;

Stocuri livrate dar nefacturate;

Stocuri facturate dar nelivrate;

Stocuri aflate la terți.

Corespunzător criteriilor de clasificare prezentate mai sus sunt individualizate două structuri informaționale de bază:

Structura financiară standardizată;

Structura internă sau de gestiune.

1. Structura financiară standardizată este proprie gestiunii și contabilității financiare a întreprinderii și operează cu două criterii: destinația și faza ciclului de exploatare. Interesul informațional este cel al finanțării pe termen scurt, calculării și analizei mecanismului fondului de rulment, bugetarea activității de exploatare și gestionarea activității de trezorerie. Din punct de vedere metodologic, o asemenea structură se realizează și se identifică prin conturile grupă sau principale din Planul de conturi general simbolizate cu două cifre, sinteticele de gradul I sau divizionare, simbolizate cu trei cifre și sinteticele de gradul II sau subdivizionare, simbolizate cu patru cifre.

2. Structura internă sau de gestiune, necesară, dar nestandardizată, este opozabilă contabilității interne de gestiune. Ea operează cu celelalte două criterii: fizic și locul de creare a gestiunilor și se delimitează prin conturile analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor și gestiunilor (depozitelor create ca entități gestionare repartizate în răspunderea unor persoane fizice).

Modelul de contabilitate a stocurilor în România adoptat în cadrul reformei este conceput în condițiile în care ambele structuri informaționale sunt realizate prin contabilitatea financiară. O asemenea opțiune are motivația nevoii de a asigura, în primul rând, deocamdată în perioada de tranziție, printr-un sistem standardizat, obligatoriu, evidența și controlul integrității stocurilor.

Soluția realizării evidenței analitice a stocurilor prin contabilitatea financiară este discutabilă, în cele mai multe țări care au adoptat modelul continental de contabilitate, evidența analitică a stocurilor pe sortimente și gestiuni se realizează prin contabilitatea internă de gestiune. Mai mult, ea se integrează într-un sistem mai general de control, prin costurile de stocare, asupra nivelului stocurilor. De asemenea, în plan teoretic și practic se apreciază că evidența analitică a stocurilor nu poate fi standardizată. Metodele și tehnicile folosite sunt de detaliu, nefundamentate și în consecință decizia de adoptare trebuie să corespundă conducerii întreprinderii.

Totuși, la o analiză mai atentă se poate aprecia că gestiunea analitică a stocurilor nu este numai o problemă internă a întreprinderii. Metodele de evaluare a stocurilor au implicații financiare, ele antrenează efecte atât asupra rentabilității cât și asupra fiscalității. Inventarierea stocurilor și nivelarea costurilor constituie o problemă de construire a informației consolidate în situațiile financiar-contabile de sinteză și raportare care sunt standardizat de tranziție, printr-un sistem standardizat, obligatoriu, evidența și controlul integrității stocurilor.

Soluția realizării evidenței analitice a stocurilor prin contabilitatea financiară este discutabilă, în cele mai multe țări care au adoptat modelul continental de contabilitate, evidența analitică a stocurilor pe sortimente și gestiuni se realizează prin contabilitatea internă de gestiune. Mai mult, ea se integrează într-un sistem mai general de control, prin costurile de stocare, asupra nivelului stocurilor. De asemenea, în plan teoretic și practic se apreciază că evidența analitică a stocurilor nu poate fi standardizată. Metodele și tehnicile folosite sunt de detaliu, nefundamentate și în consecință decizia de adoptare trebuie să corespundă conducerii întreprinderii.

Totuși, la o analiză mai atentă se poate aprecia că gestiunea analitică a stocurilor nu este numai o problemă internă a întreprinderii. Metodele de evaluare a stocurilor au implicații financiare, ele antrenează efecte atât asupra rentabilității cât și asupra fiscalității. Inventarierea stocurilor și nivelarea costurilor constituie o problemă de construire a informației consolidate în situațiile financiar-contabile de sinteză și raportare care sunt standardizate. Dată fiind această realitate, se poate aprecia că soluția pentru evidența analitică a stocurilor reprezintă o problemă care pendulează între contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune; criteriul de alegere fiind cel al obiectivelor și intereselor informaționale, în măsura în care nu există și nu funcționează un sistem de control de gestiune asupra stocurilor, problema evidenței analitice a stocurilor pe sortimente și gestiune poate fi rezolvată prin contabilitatea financiară.

Contabilitatea stocurilor

1.2.1. Evaluarea stocurilor

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale stării lor patrimoniale:

Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderii

Evaluarea la inventariere

Evaluarea la bilanț

Evaluarea la ieșirea din patrimoniul întreprinderii

Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

La intrarea în patrimoniu, stocurile sunt evaluate în funcție de modalitatea lor de dobândire, astfel:

Pentru stocurile din cumpărări (materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje), evaluarea se face la cost de achiziție. Conform normei contabile internaționale IAS 2 „Stocuri”, costul de achiziție cuprinde prețul din factură minus discounturi aferente cumpărărilor, taxele vamale și alte taxe nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli directe imputabile achiziției de stocuri. Taxa pe valoarea adăugată, fiind recuperabilă, nu intră în costul de achiziție a stocurilor.

Pentru stocurile din producție proprie (produse finite), evaluarea se face la cost de producție. Costul de producție include, conform definiției date de norma contabilă internațională IAS, cheltuieli directe de producție (materiale directe, energie consumată în scopul producției, manoperă directă, alte cheltuieli legate de producție) și o cotă parte de cheltuieli indirecte de producție (fixe și variabile), ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite. Obligația includerii unei cote din cheltuielile indirecte de producție în costul de producție interzice evaluarea numai la costurile directe sau variabile. În optica nomei IAS 2, incorporarea cheltuielilor fixe indirecte în costul de producție trebuie bazată pe capacitatea normală de producție a întreprinderii. Norma contabilă internațională IAS 2 definește capacitatea normală de producție ca fiind producția ce se poate obține în medie, pe mai multe perioade (exerciții) și în circumstanțe normale, ținând cont de pierderile ocazionate de lucrările de menținere (reparații și revizii) prevăzute.

Costul de producție este dependent de nivelul de activitate realizat. Deci, cu cât nivelul de activitate este mai ridicat, cu atât costul unitar este mai redus, deoarece cheltuielile fixe de producție sunt repartizate asupra unui număr mai mare de unități fabricate.

În norma internațională de contabilitate IAS 2 sunt incluse în costul stocurilor numai cheltuielile suportate de firmă pentru aducerea stocurilor în locul și starea în care se află, fiind excluse din valoarea stocurilor cheltuielile excesive generate de ineficiența producției cât și cheltuielile posterioare constituirii stocurilor, cum sunt:

consumurile anormale de materii prime, manopera și alte cheltuieli de producție;

costurile de stocaj, altele decât cele care separă două etape ale procesului de producție;

cheltuieli generale care nu contribuie la aducerea stocurilor în locul și starea în care se află costurile de distribuție.

Pentru stocurile provenind din aport la capitalul social sau obținute din producție proprie (plus în gestiune, donații primite, etc.) evaluarea se face la valoarea de utilitate (valoarea actuală) a stocului respectiv.

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Se face la valoarea actuală sau de utilitate, denumită și valoare de inventar.

Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului respectiv în întreprindere și prețul pieței. Valoarea de inventar este deci egală cu valoarea actuală, care este o valoare estimată, ce se apreciază în funcție de piață și de utilitatea bunului pentru firmă.

Valoarea de utilitate sau prețul pieței, ca bază de evaluare a bunurilor la inventariere, se identifică, în principal, în funcție de destinația lor.

Activele destinate vânzării (mărfuri, produse finite) li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este data de prețul de vânzare, din care se scad cheltuielile rămase de efectuat pentru comercializarea lor, cum sunt cheltuieli de transport, comisioane cedate, etc. și materiile prime și materialele consumabile, destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire(de reaprovizionare).

La inventariere pot fi constatate și stabilite valori actuale, care delimitează stocurile în trei categorii:

Stocuri care nu prezintă deprecieri și pentru care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă;

Stocuri care au suferit deprecieri, care se evaluează la preț posibil de valorificat și la care, ca urmare, valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă;

Stocuri la care utilitatea sau prețul pieței crește și deci valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanț

Se face la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere. Astfel, valoarea de intrare (contabilă) se compară cu valoarea de utilitate (de inventar): pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț, acestea sunt evaluate la valoarea de intrare. Deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate; pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri probabile se înregistrează prin intermediul conturilor de ajustări pentru deprecieri. Dacă din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate ajustări, se obține valoarea de inventar ca valoare netă care se înscrie în bilanț.

Principiul prudentei cere ca plusurile de valoare între valoarea de inventar și valoarea de intrare să nu fie înregistrate, acestea nefiind realizate, iar pe de altă parte pentru minusurile de valoare același principiu cere constituirea de provizioane din care aceste minusuri sa fie acoperite în caz că la valorificarea stocurilor, minusurile de valoare se confirmă total sau parțial. Potrivit normei contabile internaționale IAS 2, la închiderea exercițiului, stocurile trebuie să fie evaluate la costul lor sau la valoarea netă de realizare, dacă aceasta este inferioară.

Valoarea netă de realizare a unui stoc este reprezentată de prețul de vânzare estimat, realizabil în condiții comerciale normale, diminuat cu costurile necesare pentru realizarea vânzării (cheltuieli de transport, comisioane privind vânzările, etc.).

Evaluarea la ieșirea din patrimoniul întreprinderii

La ieșirea din gestiune sau darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scăderea din gestiune la valoarea lor de intrare.

În condițiile în care pe parcursul desfășurării activității aceleași feluri de bunuri (materiale, mărfuri, ambalaje etc.) se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantității de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare (costul estimat de intrare) a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă următoarele metode de evaluare: metoda costului mediu ponderat (CMP); metoda prima intrare-prima ieșire (FIFO); metoda ultima intrare-prima ieșire (LIFO).

Unitățile patrimoniale din țara noastră au posibilitatea, potrivit Legii contabilității și regulamentului de aplicare al acesteia, art. 68, de a aplica în evaluarea bunurilor una din următoarele trei metode: metoda costului mediu ponderat (CMP), metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO) sau metoda ultima intrare-prima ieșire (LIFO).

Metoda costului mediu ponderat (CMP), poate fi aplicată în două variante, fie prin actualizarea costului mediu ponderat după fiecare intrare, aceasta fiind varianta adoptată de către unitate sau prin actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat, fie lunar, fie la alte perioade, care nu ar trebui să depășească durata medie de stocare.

Metoda se utilizează în unitățile în care gama sortimentală este diversificată, sursele de intrare a bunurilor în patrimoniu sunt diverse și prețurile de intrare pentru aceleași bunuri sunt fluctuante. Este recomandată, de regulă, în forma transpusă prin utilizarea tehnicii electronice de calcul. Datorită faptului ca în luna decembrie bunurile s-au procurat la aceleași prețuri, stocurile sunt evaluate la ieșire sau la darea în consum la valoarea lor de intrare.

Tabel nr.1.1. Metoda costului mediu ponderat (CMP)

unde:

qi = cantitatea de stoc i

pi = prețul unitar pentru stocul i

Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO „FIRST INPUT-FIRST OUT”) presupune evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune la prețul primului lot intrat. După terminarea acestuia se va lua în considerare valoarea următorului lot intrat în ordine cronologică. Această metodă este recomandată în perioadele care nu sunt bazate pe o instabilitate mare a prețurilor. Până în anul 2004, firma a utilizat această metodă, după care a trecut la aplicarea metodei costului mediu ponderat.

Tabel nr.1.2. Metoda primul intrat-primul ieșit FIFO

Figura 1.1. Metoda primul intrat-primul ieșit FIFO

Metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO „LAST INPUT-FIRST OUT”) evaluează stocurile la ieșire în funcție de costul de achiziție sau costul de producție al ultimului lot intrat. După epuizarea acestuia se va lua în considerare următorul lot în ordinea inversă a intrărilor. Metoda este recomandată întreprinderilor cu o gamă sortimentală diversificată în varianta de prelucrare automată a datelor și în perioadele în care există mari fluctuații de prețuri ale bunurilor pe piață.

Tabel nr. 1.3. Metoda ultimul intrat-primul ieșit LIFO

Figura nr. 1.2. Metoda ultimul intrat-primul ieșit LIFO

1.2.2. Metode de înregistrare a stocurilor în contabilitate

1.2.2.1. Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare și ieșire a stocurilor cantitativ și valoric, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.

Conform normelor contabile din țara noastră, în condițiile utilizării inventarului permanent, unitățile patrimoniale își pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii.

În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după una din următoarele metode, în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale unității patrimoniale:

metoda operativ-contabilă (pe solduri), care constă în ținerea, la locul de depozitare, a evidenței contabile cantitative a bunurilor materiale pe categorii și feluri, iar la contabilitate a evidenței valorice desfășurate pe gestiuni;

metoda cantitativ-valorică (pe fișe de cont analitic), care constă în ținerea evidenței cantitative la locul de depozitare pe categorii de bunuri, iar în contabilitate a evidenței cantitativ-valorice;

metoda global-valorică care constă în ținerea evidenței numai valoric, atât la nivelul gestiunii cât și în contabilitate.

În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferențe în plus sau minus la inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.

Reglementările contabile românești dau posibilitatea unităților patrimoniale, de a continua practica contabilă anterioară de a evalua atât intrările cât și ieșirile din stoc la prețuri standard sau prestabilite, denumite și prețuri de înregistrare. Acceptarea continuării acestei practici a impus instituirea în contabilitatea generală a conturilor de diferențe de preț care să reflecte distinct:

La intrarea elementelor în stoc, diferențele dintre costul istoric și prețurile de înregistrare;

La ieșirea elementelor din stoc, repartizarea diferențelor de preț asupra valorii de înregistrare a elementelor ieșite, cu ajutorul coeficientului K.

Coeficientul K se aplică asupra valorii elementelor ieșite din stoc, la preț de înregistrare.

Metoda inventarului permanent, presupune un volum mai mare de muncă, dar asigură o mai riguroasă cunoaștere, în orice moment a mărimii stocurilor și un mai bun control al integrității lor.

1.2.2.2. Metoda inventarului intermitent

Unitățile patrimoniale pot opta și pentru inventarul intermitent al stocurilor, cu condiția ca inventarul intermitent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

Această metodă presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii lor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor, pe deoparte și valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relația de calcul a ieșirilor ar putea fi următoarea:

În cazul utilizării acestei metode, se renunță la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidențierea intrărilor și, respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziție, preț de factură sau preț prestabilit, după caz. La sfârșitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri inițiale ale lunii următoare și ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.

În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri reflectă mărimea reală a acestora, iar conturile de cheltuieli privind consumurile de stocuri reflectă cheltuielile efective cu aceste consumuri.

1.2.3. Gestiunea diferențiată a stocurilor după sistemul ABC. Efecte economice.

Un sistem de gestiune diferențiată care prezintă interes practic este sistemul ABC; acesta grupează mărfurile care se aprovizionează și se stochează de fiecare unitate economică în trei grupe (zone). Criteriul de grupare care se folosește frecvent este cel care se referă la valoarea stocului mediu la diferitele mărfuri; se apreciază că acest criteriu răspunde cel mai bine scopului urmărit de fiecare întreprindere, fiindcă are în vedere formarea unor stocuri cât mai mici de resurse materiale și implicit a unui capital circulant mai redus; se asigură pe această cale o viteză de rotație mai accelerată, ceea ce înseamnă activizarea unei părți mai mari din resursele materiale și financiare de care dispune sau și le asigură unitatea economică.

Analizele efectuate în diferite unități arată că ponderea cea mai mare din valoarea totală a stocurilor este deținută de un număr relativ mic de mărfuri, care influențează direct atât realizarea vânzărilor propuse cât și volumul capitalului circulant. Aceste mărfuri sunt cele care intră în mod obișnuit în desfacere pentru a fi transformate în bani, și care trebuie cuprinse în prima grupă de importanță A. Urmează a doua grupă de importanță B care cuprinde un număr ceva mai mare de mărfuri, dar cu o valoare totală sensibil mai redusă, care participă în mai mică măsură la dimensionarea volumului total al capitalului circulant. În sfârșit, din nomenclatorul de mărfuri al întreprinderilor se detașează a treia grupă valorică C, cu un număr foarte mare de mărfuri utilizate în cantități foarte mici și care influențează foarte puțin volumul total al capitalului circulant. Orientativ, sfera de cuprindere, din punct de vedere al ponderii numerice și valorice, se prezintă în tabelul următor.

Tabel nr. 1.4. Sfera de cuprindere din punct de vedere al ponderii numerice și valorice

Gruparea mărfurilor, în funcție de criteriile arătate, se poate prezenta și sub forma graficului de evoluție a curbei valorilor cumulate.

Grafic nr. 1.1. Evoluția curbei valorilor cumulate

Datorită importanței diferențiate a resurselor materiale în procesul de fabricație și a influenței asupra capitalului circulant, sistemul de gestiune a stocurilor pentru fiecare grupă se va aborda diferit, atât pe linia metodologiei de dimensionare a acestora, cât și pe linia conducerii și desfășurării proceselor de stocare.

Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor de mărfuri, diferențiată pe categorii, presupune parcurgerea mai multor etape de lucru:

1.Elaborarea nomenclatorului pe grupe și sortimente de mărfuri care urmează a fi aprovizionate și stocate în depozitele întreprinderii;

2.Analiza și gruparea structurii materiale din nomenclator pe cele trei zone de importanță, în funcție de criteriile alese;

3.Stabilirea politicii (a metodelor și modelelor economico – matematice) pentru dimensionarea stocurilor pe zone de importanță și în cadrul acestora pe tipuri concrete de mărfuri;

În legătură cu opțiunile metodologice ce trebuie efectuate precizăm că:

a) în cazul zonei A de importanță atenția va fi orientată către modele economico – matematice exigente, care vor avea în vedere elemente (factori) concrete (și) ce condiționează nivelul stocurilor și care asigură constituirea lor la dimensiuni cât mai mici, determinând accelerarea la maximum a vitezei de rotație a capitalului circulant;

b) pentru zona B se pot aplica două strategii:

stabilirea de modele distincte cu un grad de exigență mediu pentru dimensionarea stocurilor de mărfuri din această grupă;

folosirea metodelor alese pentru zona A la mărfurile care, ca pondere valorică, tind către aceasta și a modelelor precizate pentru grupa C la mărfurile ce tind ca valoare către zona respectivă;

c) pentru mărfurile din zona C se pot folosi modele mai puțin exigente, chiar cu pronunțat caracter statistic și care vor avea în vedere factorii cu acțiune hotărâtoare în dimensionarea stocurilor (cheltuielile de transport, sursa de proveniență etc.).

4. Dimensionarea stocurilor pe elemente și total;

5. Stabilirea politicii de conducere, coordonare, urmărire și control al procesului de formare și consum al stocurilor (a derulării proceselor de stocare).

Viabilitatea unui anumit sistem de gestiune a stocurilor este determinată, în general, de felul în care acesta răspunde unor cerințe de bază, cum ar fi: gradul ridicat de utilitate practică; adaptabilitatea la utilizarea mijloacelor electronice de calcul; suplețe și operativitate în derularea și adaptarea proceselor de stocare; arie de cuprindere mare; deplină concordanță cu fenomenele reale ale procesului de formare a stocurilor; reducerea la minimum a imobilizărilor de resurse materiale în stocuri și accelerarea astfel a vitezei de rotație a capitalului circulant al unităților economice; cheltuieli de conducere, organizare și desfășurare a proceselor de stocare cât mai mici.

Analizat din acest punct de vedere, sistemul ABC răspunde în mare măsură acestor cerințe. Efectele economice generate de aplicarea sistemului de gestiune ABC în concepția prezentată sunt multiple; ele se transmit asupra principalilor indicatori folosiți în aprecierea activității economico – productive și financiare a întreprinderilor. De regulă, obiectivul principal al conducerii proceselor de stocare constă în formarea unor stocuri de mărfuri cât mai mici, dar care să asigure alimentarea ritmică a vânzărilor și să antreneze un cost minim cu achiziționarea, aducerea și stocarea acestora. Îndeplinirea unui asemenea obiectiv este condiționată de mai mulți factori, între care o importanță deosebită prezintă politica frecvențională adoptată; pe această linie, sistemul ABC prevede că la mărfurile din zona A, care prin valoarea mare în plasare influențează hotărâtor volumul capitalului circulant și, deci, viteza de rotație a acestuia, să se accelereze frecvența livrărilor în raport cu celelalte zone și în special cu zona C în decursul anului.

1.2.4. Lipsa de stoc; suprastocarea, stocurile cu mișcare lentă și

fără mișcare – stocuri neeconomice

Pe parcursul derulării aprovizionării, fie în contextul contractelor economice anterior încheiate, fie în raport cu alte condiții și modalități de desfășurare prestabilite, evoluția stocurilor înregistrează variații diferite ca mărime; oscilațiile sunt determinate de ritmul intrărilor și ieșirilor de mărfuri în și din stoc, de mărimea și structura în care acțiunile respective se realizează. Aceasta face ca, în unele momente sau perioade de timp, mai scurte sau mai lungi, stocurile efective să se situeze la nivele mai mari decât cele economice predeterminate, să se epuizeze sau să se mențină la aceeași dimensiune în mod nejustificat. Toate aceste stări de fapt se apreciază, în general, ca negative, dăunătoare pentru situația financiară a unității sau pentru desfășurarea normală a activității specifice. Fiecare situație de acest fel necesită analize concrete care să ateste natura fenomenului, cauza care-l determină, implicațiile economice pe care le generează (și care nu întotdeauna sunt negative).

Un prim fenomen negativ care se poate înregistra se referă la lipsa de stoc în cazul anumitor resurse materiale și întârzierea reîntregirii acestuia. Situația implică, după caz, stabilirea unor decizii de genul:

impulsionarea furnizorilor, parteneri inițiali de relații de vânzare – cumpărare, pentru livrarea la termenul prestabilit sau cu anticipație a loturilor de resurse materiale comandate, contractate sau solicitate;

reconstituirea urgentă a stocului, indiferent de efortul necesar și sursa de proveniență;

aprobarea vânzărilor din stocul de siguranță, dacă este format;

apelarea unor resurse substituente (înlocuitoare);

acceptarea lipsei de stoc prin renunțarea sau reprogramarea vânzării produselor aflate sub incidența acțiunii ș.a.;

Un al doilea fenomen constă în suprastocare, adică în formarea de stocuri mai mari decât nivelul prestabilit. Nivelul estimat anticipat poate sau nu să fie precizat pe criterii economice; situația este în funcție de exigența impusă dimensionării stocurilor, de strategia adoptată în formarea stocurilor, aflată în strictă corelație cu natura și caracterul resursei materiale, cu sursa de proveniență a acesteia. De exemplu, la unele resurse limitate, cu caracter deficitar, care se asigură prin import și se află sub incidența frecventelor fluctuații ale prețurilor de vânzare – cumpărare (cu tendințe de creștere), provin din zone în care se manifestă instabilitate politico – economică, se poate opta pentru strategia formării unor stocuri mai mari (decât cele care ar rezulta pe baza criteriilor economice de la momentul determinărilor) și care sunt consumabile într-o perioadă chiar mai lungă de un an; asemenea stocuri apar ca justificabile. La resursele care nu intră într-o asemenea situație, pot fi asigurate ritmic, în cantitățile dorite, stocurile se vor forma la nivelul limitelor economice predeterminate.

Așadar, pentru ultimul caz, cantitățile de resurse materiale acumulate peste limita admisă sunt neeconomice, reprezentând imobilizări suplimentare de mărfuri și implicit de fonduri financiare și valutare antrenate la cumpărare și pentru stocare; aceste imobilizări se pot înregistra pe o perioadă de timp scurtă sau mai lungă în funcție de volumul și ritmul eliberărilor de resurse din stoc pentru consumul propriu al unității sau prin vânzare – valorificare la terți cumpărători – utilizatori. Pe parcursul perioadei de gestiune, în depozitele unității economice se pot identifica stocuri la unele resurse materiale care nu mai sunt necesare consumului propriu; aceste stocuri se definesc obișnuit stocuri fără mișcare. Asemenea stocuri reprezintă, ca și suprastocările peste limitele admise, imobilizări suplimentare de resurse materiale și financiar – valutare total fără justificare economică, reprezentând un adevărat balast pentru situația financiară a unității. De asemenea, sunt și stocuri care, deși sunt formate și se mențin la nivelele estimate, vânzările din cadrul acestora se înregistrează în cadrul perioadei de gestiune prevăzute, sau peste, dar într-un ritm lent, în cantități mici la intervale relativ mari; asemenea stocuri se interpretează ca fiind cu mișcare lentă. Pentru acest din urmă caz trebuie delimitată situația resurselor materiale destinate efectuării intervențiilor tehnice accidentale asupra mașinilor, utilajelor și instalațiilor în general, pentru care formarea și deținerea stocurilor pe întreaga perioadă de gestiune luată în calcul se justifică economic. Mai sus se face referire numai la resursele care sunt necesare în anumite momente, în anumite cantități, dar se aduc în depozitele unității mult mai devreme (neasigurându-se corelația dintre ritmul, termenele și momentele de aprovizionare – stocare cu cele de consum / vânzare).

CAPITOLUL II

PREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL

Prezentarea societății comerciale

Pentru studiul de caz am ales drept model SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL. Societatea a fost înființată în iulie 2005, fiind persoană juridică română ce își desfășoară activitatea în conformitate cu contractul societății, a statutului și a legislației române în materie, iar capitalul este integral privat. Societatea este titular de drept asupra patrimoniului care îl deține. De asemenea asupra dreptului de proprietate al activelor patrimoniale nu se înregistrează revendicări.

Registrele și evidențele contabile sunt întocmite în conformitate cu legislația română în vigoare și nu s-au înregistrat nereguli privind fiscalitatea în evidența contabilă.

SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI este organizată sub formă de societate cu răspundere limitată, are sediul social în localitatea Nisipari, Str.Nemțească Nr.41B, Județul Constanța și un sediu secundar unde își desfășoară activitatea în Nisipari zona Crespor Lot 1012, Județul Constanța.

Numărul de ordine în registrul comerțului al societății este J13/2270/2005 din data de 08.07.2005 și Codul Unic de Înregistrare este 17763368 din 08.07.2005.

Societatea are:

Actul Constitutiv actualizat la data de 20.03.2012;

Certificatul Unic de Înregistrare eliberat de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI – CONSTANȚA, cu Seria B Nr. 1460100;

Certificatul de Înregistrare în Scopuri de TVA eliberat de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (01.01.2007), cu Seria B Nr. 0370557

Certificatul Constatator emis în (12.08.2007) temeiul art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, eliberat în (01.06.2011) baza declarației pe propria răspundere înregistrată sub nr. 30251 din 26.05.2011 conform noilor modificări .

De la data înmatriculării în Registrul Comerțului, societatea comercială este persoană juridică.

Prin hotărârea asociaților, societatea poate înființa sedii secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică – în orice localitate din țară, precum și în străinătate, în funcție de interesele și necesitățile practice care vor apare în timpul funcționării și activității ei, cu respectarea reglementărilor legale aplicabile în materie.

Durata de funcționare a societății este nelimitată.

Capitalul social al societății, subscris și vărsat de asociați este în valoare de 100.000 lei. Capitalul social este constituit prin aportul comun și egal al asociaților, în întregime în numerar la data constituirii societății și prin majorare din profit.

Asociații la data constituirii societății. Mangri Constantina contribuie la constituirea capitalului social al societății cu un aport de 450,00 lei, iar asociatul Anghel Nicolae contribuie la constituirea capitalului social al societății cu un aport de 50,00 lei.

În anul 2005 asociații societății au hotărât retragerea din societate a D-lui Angel Nicolae, cu cesiunea cu titlu gratuit a 50,00 lei (5 p.s.) D-lui Andrei Octavian care devine astfel asociat.

În anul 2009 Mangri Constantina dobândește cele 5 părți sociale în valoare totala de 50 lei în urma retragerii asociatului Andrei Octavian și devine asociat unic.

Capitalul social, în valoare de 100.000,00 lei se divide în 10.000 părți sociale a câte 10 lei fiecare .

Domeniul principal de activitate: 011- Cultivarea plantelor nepermanente.

Activitatea principală este : 0111- Cultivarea cerealelor (exclusiv orez) plantelor leguminoase și a pantelor producătoare de semințe oleaginoase.

În prezent societatea desfășoară atât activitatea de cultivare a cerealelor cât și activități auxiliare pentru creșterea animalelor (zootehnie).

Atribuțiile legate de administrarea societății sunt îndeplinite de către asociatul unic, care răspunde de ținerea evidenței financiar-contabile, a tuturor actelor prevăzute de lege, de realitatea vărsămintelor și de îndeplinirea tuturor îndatoririlor.

Beneficiile reale ale societății revin asociatului unic sub formă de dividende.

Din beneficiile societății se va lua în fiecare an cel puțin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social.

Eventualele pierderi vor fi suportate de asociatul unic în egală măsură.

În cazul lichidării societății, numirea lichidatorilor se face de către adunarea generală a asociaților sau de către succesorii legali (soț/soție, copii majori). După finalizarea lichidării, registrele și actele societății se vor depune la reprezentantul societății, care le va păstra și conserva timp de 5 ani.

Evidența contabilă este condusă în conformitate cu normele legale în vigoare, înregistrările sunt efectuate pe baza documentelor justificative, fiind respectate principiile și metodele contabilității.

Societatea întocmește bilanț cel puțin o dată pe an, la închiderea anului financiar. Administratorul trebuie să prezinte cenzorului (cenzorilor), dacă a fost numit, cel puțin o dată pe an, bilanțul exercițiului precedent, cu contul de beneficii și pierderi, însoțit de documente justificative. Aceasta operație se face cu cel puțin o lună înainte de ziua stabilită pentru aplicarea prevederilor din statutul societății.

După verificarea documentelor, cenzorul (cenzorii) dacă a fost numit, va întocmi un raport amănunțit. Situațiile financiare anuale se aprobă de asociat și se depune în termen de 15 zile la administrația financiară.

Sunt întocmite lunar balanțe de verificare pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor patrimoniale.

Societatea asigură conducerea, evidența și păstrarea tuturor registrelor obligatorii, cu respectarea modului de completare, păstrare și arhivare.

Datele prezentate în Situațiile financiare anuale reflectă realitatea și exactitatea cu privire la situația patrimoniului și a contului de profit și pierderi.

În prezent societatea își desfășoară activitatea cu un număr de 7 angajați.

Organigrama Întreprinderii:

Organizarea departamentului de resurse umane este reprezentată schema de mai jos:

2.2. Rolul funcțional al fiecărui compartiment și post de conducere, obiectivele și limitele sale

Într-o societate fiecare compartiment are un rol bine definit în funcție de procesele de muncă fizice și intelectuale și de competentele acestora. Organizarea pe compartimente urmărește sporirea eficienței prin combinarea armonioasă a resurselor disponibile la nivelul compartimentelor, inventariază și definește toate activitățile de natură economică și tehnică, are rol de catalizator asigurând realizarea obiectivelor în condiții de eficiență maximă. Compartimentele întâlnite în SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL sunt:

Aprovizionare

Producție

Contabilitate

Vânzări

Personalul din cadrul compartimentului de aprovizionare este responsabil de găsirea materiilor prime și materialelor necesare desfășurării activității, iar cel de la producție este răspunzător pentru obținerea producțiilor în condițiile de calitate și cantitate cerute. Compartimentul de contabilitate trebuie să evalueze veniturile și costurile încât cei de la vânzări să știe în ce măsură realizează obiectivele propuse.

În practică, exercitarea coordonării îmbracă doua forme:

coordonarea bilaterală are loc între un șef și un subordonat, este specifică firmelor mici și foarte mici,

coordonarea multilaterală are loc între un șef și mai mulți subordonați.

Pentru realizarea coordonării, managerii folosesc în mod curent următoarele instrumente:

Regulamentul de Organizare și Funcționare,

Regulamentul de Ordine Interioară,

Sistemul Informațional,

Planurile și programele,

Bilanțul

Bugetul de venituri și cheltuieli,

Rapoarte diverse, etc.

Obiectivele de dezvoltare și modernizare a firmei

Datorită existenței unei cereri mari de cereale pe piață societatea încearcă să contracteze noi comenzi, să-și mărească fluxul de producție, să achiziționeze utilaje de ultima generație și să mențină standardul calității la un nivel cât mai ridicat.

SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL și-a propus ca în anul 2013 să își mărească suprafața de teren agricol să construiască și un spațiu de depozitare în care să păstreze cerealele până la oferirea unui preț bun de livrare, va crește numărul de salariați pentru a mării capacitatea de producție și implicit veniturile realizate. Extinderea sectorului de producție va duce și la diversificarea activității curente, astfel se preconizează mărirea efectivului de bovine și începerea activității de prelucrare a laptelui obținut din sectorul zootehnic.

Strategia de dezvoltare în perspectivă a SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL presupune efectuarea unor modificări în structura organizatorică a societății.

Astfel, se urmărește îmbunătățirea calității și eficienței managementului personalului, precum și a rolului acestuia. Intensificarea utilizării de tehnologii moderne utilizând forță de muncă cu o bună calificare, care manifestă cunoștințele tehnice necesare și rezistență la efort fizic în condiții deosebite de muncă.

Achiziționarea de noi utilaje moderne și fiabile care să ușureze cât mai mult activitatea personalului.

Modificarea politicilor, a strategiilor și tacticilor de pe piață în vederea realizării planului de afaceri și satisfacerii cerințelor clienților într-un timp foarte scurt și la un nivel calitativ ridicat.

Creșterea numărului segmentelor de piață cărora li se adresează produsele firmei și diversificarea gamei de produse.

Atragerea de noi clienți și mărirea potențialului afacerii prin efectuarea de publicitate prin mass-media locală și centrală.

Lărgirea orizontului de popularizare la nivel național a firmei prin lansarea unui site web de prezentare cu domeniul ‘.ro’ în limba română.

Îmbunătățirea circuitului informațional prin scurtarea și eficientizarea sa.

Creșterea eficacității organizaționale prin ridicarea performantelor angajaților, creșterea gradului de satisfacție al acestora și implicit al coeficientului de implicare și eficiență.

2.2. Piața actuală

Referitor la situația actuală și potențială a pieței este necesar ca firma să păstreze o atitudine foarte vigilentă, să culeagă informațiile referitoare la situația pieței și la tendințele acesteia, să aibă capacitatea să se adapteze la modificările impuse de piață.

Unitatea patrimonială trebuie să desfășoare o analiză complexă, sistematică și permanentă a mediului său ambiant. Orice strategie adoptată trebuie să țină seama de restricțiile impuse de mediu, dar și să valorifice toate oportunitățile ce îi sunt oferite de acesta. SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL își desface produsele pe întreg teritoriul județului Constanța.

Dintre clienții cei mai importanți enumerăm:

SC AMEROPA GRAINS SA;

SC GAAD INVEST INTERNATIONAL SRL;

SC MANRED INTER SRL;

Aprovizionarea cu materii prime și materiale consumabile necesare înființării culturilor de cereale pentru boabe și plantelor uleioase (motorină, semințe, erbicide, pesticide, îngrășăminte chimice, piese de schimb pentru utilajele din dotare etc.) se face din județ, de la diverși furnizori, pe bază de contract cu plata după recoltarea produselor.

Principalii furnizori sunt:

SC FIRST GRAIN SRL (semințe, erbicide, pesticide)

SC KADIAS SRL (îngrășăminte chimice)

SC LIEB-BENZ-OIL COMPANY LTD SRL (motorină)

SC OPEXIM SRL (piese de schimb)

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII STOCURILOR

LA SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL

Organizarea contabilității stocurilor

Privind din punct de vedere organizațional studiul contabilității stocurilor în cadrul societății comerciale AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL trebuiesc menționate două trăsături principale și anume prima trăsătură care vizează metoda aleasă de conducerea societății cu privire la evaluarea, la ieșire a stocurilor, iar cea de a doua trăsătură vizează metoda de inventariere (permanentă sau intermitentă) folosită în gestionarea stocurilor. În continuare vom prezenta pe rând aceste două aspecte ce sunt evidențiate în tabelul de mai jos.

Evaluarea conform metodei F.I.F.O. constă în valorizarea ieșirilor de stocuri în ordinea în care au intrat, la costul de achiziție, sau de producție al primei intrări în lot. Pe măsura epuizării lotului bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică. În consecință stocul final este format din elementele evaluate la valorile cele mai recente. În cazul creșterii de prețuri prin aplicarea metodei F.I.F.O. ieșirile sunt evaluate la valorile cele mai scăzute, stocurile finale la valorile cele mai ridicate, rezultând o majorare a rezultatului întreprinderii. Din contră, dacă prețurile sunt în scădere aplicarea metodei F.I.F.O. conduce la evaluarea ieșirilor de stocuri la valoarea maximă, stocul final și beneficiul fiind micșorate.

Aplicarea metodei inventarului permanent presupune contabilizarea fiecărei intrări de stocuri, cantitativ și valoric la: cost istoric (care poate fi cost de achiziție sau cost de producție); preț stabilit în funcție de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport la capitalul social, plusuri la inventar, primite ca donație sau obținute cu titlu gratuit) sau la o altă valoare de înregistrare (preț standard, preț de vânzare). De asemenea fiecare ieșire din stoc este contabilizată fizic și valoric. Metoda inventarului permanent este superioară inventarului intermitent prin faptul că înregistrarea, în conturi de stocuri, a fiecărei intrări sau ieșiri, pe măsura producerii operațiilor, atât cantitativ cât și valoric, dă posibilitatea cunoașterii în orice moment a mărimii stocurilor.

3.2. Operațiuni cu stocuri la SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL

3.2.1. Tipologia operațiilor cu stocuri

Pentru prezentarea aplicației practice din lucrarea de față s-au folosit situații contabile ce au reflectat diverse mișcări în operațiile cu stocuri din perioada 01.03.2013 – 31.03.2013. Respectivele operații contabile au fost preluate din activitatea societății comerciale AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL și prin aceste exemple s-a urmărit prezentarea cât mai multor tipuri de operații cu stocuri ce pot interveni în activitatea unei întreprinderi pe parcursul unui exercițiul financiar.

Deși unele operații prezentate fac parte din categoria lucrărilor contabile de închidere a exercițiului și nu din operațiile curente ale întreprinderii, din considerente metodologice am preferat prezentarea coerentă și integrală a metodelor de gestiune a stocurilor, inclusiv a operațiilor efectuate la finele exercițiului.

SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL, are ca activitate principală: cultura cerealelor și vânzarea de produse agricole .

Contabilitatea analitică a stocurilor se organizează după metoda global – valorică. Aceasta constă în ținerea evidenței numai valoric, atât la nivelul gestiunii cât și în contabilitate.

La începutul lunii martie 2013 întreprinderea are următoarea balanță inițială:

Tabel nr. 3.1. BALANȚA INIȚIALĂ lei

Sursa: Evidențele contabile ale societății

Prezentarea operațiilor și a formulelor contabile

Societatea efectuează următoarele operații în cursul lunii :

01. Întreprinderea achiziționează semințe de floarea soarelui în valoare de 64.770,00 lei; erbicide + pesticide în valoare de 77.650,77 lei de la SC FIRST GRAIN SRL conform avizelor de expediție.

02. Se înregistrează factura de abonament servicii de telefonie și internet de la ROMTELECOM SA în valoare de 534,65 lei, TVA 24 %.

03. Se înregistrează factura de telefon emisa de VODAFONE ROMANIA SA în valoare totala de 145,36 lei, TVA 24%.

04. Se înregistrează o factura de servicii informatice în valoare de 266,60 lei, TVA 24%.

05. Se achiziționează pe baza facturii nr.008418/04.03.2013 piese de schimb în valoare de 998,24 lei, TVA 24%.

06. Se achiziționează semințe de lucernă conform facturii în valoare de 1252,40 lei, TVA 24%.

07. În 12.03.2013 întreprinderea achiziționează 2.400 kg ovăz sămânță în valoare de 6.240 lei și 20 saci semințe de floarea soarelui în valoare de 20.520 lei de la SC BIOCHEM SRL conform avizelor de expediție nr.0013944 și 0013945 .

08. Se achită în 11.03.2013 cu chitanța numărul 7551 contravaloarea materialelor consumabile achiziționate în data de 05.02.2013 în valoare de 4.457,05 lei.

09. Se achită parțial în 12.03.2013 cu chitanța nr.7554 factura 1013257 din 06.02.2013 în valoare de 2.200 lei.

10. Se înregistrează factura de energie electrică în valoare de 4131,25 lei, TVA 24 %.

11. Se achiziționează 20 saci semințe de floarea soarelui cu aviz nr.0009686 din 21.03.2013 în valoare de 10400 lei și 2 litri Cruiser (tratament pentru sămânță) în valoare de 2400 lei.

12. Se achiziționează materiale consumabile în valoare 39287 lei de la SC FIRST GRAIN SRL necesare pentru tratamentul culturilor.

13. Se vând în numerar pe data de 07.03.2013 mărfuri în valoare 3.100 lei, pe data de 21.03.2013 în valoare de 3.472 lei cu factura nr.437 și în valoare de 3.100 lei cu factura nr. 438, TVA 24%.

14. Se facturează avans recolta 2013 conform contractului încheiat cu SC GAAD INVEST pentru livrare cereale în valoare de 25.000 lei.

15. Se încasează în numerar un debitor divers în valoare de 2903,21 lei cu chitanța nr.146/01.03..2013.

16. Se efectuează plata către bugetul de stat în suma de 9638 lei.

17. Asociatul unic creditează societatea în cursul lunii cu suma de 6.150 lei.

18. În 21.03.2013 se plătesc salariile angajaților în valoare de 5.564,00 conform statului de plată de pe luna februarie 2013.

19. Factura nr.00537849 de la SC ENEL ENERGIE SA se achită în 21.03.2013 cu chitanța nr. 6485104.

20. Se înregistrează salariile brute cuvenite salariaților în valoare de 6985 lei. Se rețin din salarii următoarele:

fond șomaj 0,5% = 35 lei;

fond sănătate 5,5 % = 384 lei;

CAS 10,5% = 734 lei;

Impozit salarii = 533 lei;

Contribuții angajator:

CAS 20,8% = 1.453 lei;

Fond accident 0,242% = 17 lei;

Fond șomaj 0,5% = 35 lei;

Fond sănătate 5,2% = 363 lei;

Fond CM 0,85% = 59 lei;

Fond garantare 0,25% = 17 lei.

21. Se încasează avansul de la SC GAAD INVEST SRL prin contul curent în valoare de 25.000 lei.

22. Se efectuează plăți din contul curent către furnizori în valoare totala de 7.743 lei.

23. Înregistrarea consumului de materiale în cursul lunii: motorină în valoare de 7.300 lei; semințe în valoare de 61.000 lei; îngrășăminte chimice în valoare de 45.600 lei.

24. La începutul lunii se scade producția în curs de execuție aflată în sold la sfârșitul lunii Februarie în suma de 369.485,16 lei.

25. Se regularizează TVA.

26. Se înregistrează producția în curs de execuție la sfârșitul lunii Martie, incluzând toate cheltuielile.

27. Se închid conturile de venituri și cheltuieli.

Registrul CARTEA MARE

3.3. Prezentarea datelor din situațiile financiare anuale

Toate datele pe care le vom prezenta în continuare sunt culese sau prelucrate din situațiile financiare de închidere ale exercițiilor financiare 1.01.2011 – 31.12.2011 respectiv 1.01.2012 – 31.12.2012. Pentru a ne putea forma o imagine de ansamblu într-un timp cât mai scurt asupra situației SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL cât și pentru "imprimarea" unei opinii rapide și realiste asupra evoluției financiare ale acestei societăți în perioada 2010 – 2012 am ales prezentarea comparativă a datelor după cum urmează.

Tabel nr.3.2. Principalii indicatori din Situațiile financiare anuale lei

Sursa: Evidențele contabile ale societății

Grafic nr.3.1. Principalii indicatori din Situațiile financiare anuale

Activele imobilizate:

ANUL 2011: Față de anul 2010 s-a înregistrat o creștere la imobilizările corporale de 106.744 lei și o scădere de 13.310 lei.

ANUL 2012: Față de anul 2011 s-a înregistrat o scădere de 16.030 lei la imobilizările corporale și o creștere 3.140 lei.

Activele circulante:

ANUL 2012: au înregistrat o creștere față de anul 2011 de 48.448 lei ponderea cea mai mare având-o:

Tabel nr.3.3. Structura Activelor circulante %

Sursa: Evidențele contabile ale societății

Ponderea mare a clienților în cadrul activelor circulante se datorează greutății cu care aceștia sunt încasați. Aceleași probleme sunt înregistrate și la asocieri și închirieri, alți debitori.

ANUL 2011: au înregistrat o creștere față de anul 2010 de 61.963 lei, ponderea elementelor componente fiind următoarea:

Ponderea mare a creanțelor în cadrul activelor circulante se datorează greutății cu care sunt încasați clienții și alți debitori.

Grafic nr.3.2. Evoluția și structura Activelor circulante

Situația stocurilor și a producției în curs de execuție pe perioada analizată se poate prezenta sub forma tabelului de mai jos:

Tabel nr.3.4. Situația stocurilor și a producției în curs de execuție lei

Sursa: Evidențele contabile ale societății

Se observă că stocurile de materii prime au cea mai ridicată valoare la sfârșitul exercițiului anului 2011 în timp ce la sfârșitul anului 2012 acestea înregistrează o scădere de 2.655 lei. Producția în curs de execuție a scăzut în anul 2012 față de anul 2010 cu 74.189 lei. Cea mai spectaculoasă evoluție o prezintă materialele consumabile care la sfârșitul anului 2012 a înregistrat o creștere progresivă față de anul 2011 și față de anul 2010, valoarea sa față de anul 2011 fiind de 46.209 lei. Animalele prezintă o ușoară scădere în anul 2011 față de anul 2010 de 45.371 lei, iar la sfârșitul anului 2012 se observă o scădere mai accentuată față de anul 2011, valoarea acesteia fiind de 114.751 lei.

Grafic nr.3.3. Situația stocurilor și a producției în curs de execuție

Capitalurile proprii:

ANUL 2011: au înregistrat o creștere de 155,25 % față de anul 2010 ca urmare a creșterii rezervelor rezultate în urma repartizării profitului la societățile comerciale cu capital integral privat romanesc.

ANUL 2012: au înregistrat o creștere de 101,65 % față de anul 2011 ca urmare a creșterii rezervelor rezultate în urma repartizării profitului la societățile comerciale cu capital integral privat romanesc.

Datoriile societății:

ANUL 2011: au scăzut față de anul 2010 cu 131.000 lei.

ANUL 2012: au crescut față de anul 2011 cu 18.000 lei ca urmare a datoriilor cu termen de plată în anul 2010 (impozit pe profit, impozit pe salarii, CAS, CASS).

Tabel nr.3.5. Contul de profit și pierdere se prezintă comparativ astfel:

Sursa: Evidențele contabile ale societății

ANUL 2011: Ponderea mare a rezultatului din exploatare în cadrul rezultatului brut se datorează veniturilor încasate din producția agricolă obținută de societate.

ANUL 2012: Ponderea mare a rezultatului din exploatare în cadrul rezultatului brut se datorează veniturilor obținute din producția agricolă în urma vânzării lor.

Tabel nr.3.6. Repartizarea profitului lei

Sursa: Evidențele contabile ale societății

Calculul principalilor indicatori economico-financiari la

SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL

În conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005, cu modificările și completările ulterioare, entitatea AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL întocmește situații financiare anuale, din a căror componență fac parte și notele explicative.

Importanța calculării indicatorilor economico-financiari constă în cunoașterea evoluției acestora și în compararea cu exercițiile financiare precedente, ceea ce oferă conducerii societății, posibilitatea de a efectua analize economico-financiare cu impact în procesul decizional. De asemenea, cunoașterea nivelului indicatorilor economico-financiari permite efectuarea de comparații cu alte entități din sectoare de activitate similare, autohtone sau internaționale.

Pe baza informațiilor din situațiile financiare, societatea determină o serie de indicatori grupați astfel:

I. Indicatori de lichiditate

Indicatorii din această grupă arată capacitatea activelor din cadrul entității de a se transforma în bani, fără riscuri.

Indicatorul arată suma cu care activele circulante depășesc datoriile pe termen scurt și oferă garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente. Valoarea recomandată și acceptabilă este în jur de 2. Deci, cu cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât situația entității este mai bună.

Acest indicator elimină stocurile, deoarece nu se pot transforma imediat în disponibilități, exprimând capacitatea entității de a plăti datoriile. Valoarea recomandată este în jur de 1. Cu cât testul acid este mai mare decât 1, cu atât situația entității este mai bună.

II. Indicatori de risc

Capital împrumutat = credite peste 1 an

Capital angajat = capital social + rezerve + credite peste 1 an

Indicatorul arată cât la sută din capitalurile proprii reprezintă creditele peste 1 an și posibilitatea acoperirii acestora din rezerve și capitalul social.

Riscul nu trebuie sa se ridice la mai mult de 30%.

Acest indicator determină de câte ori entitatea achită cheltuielile cu dobânda. Cu cât valoarea acestuia este mai mică, cu atât poziția entității este mai riscantă.

III. Indicatori de activitate (de gestiune)

Indicatorii de activitate furnizează informații cu privire la:

viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale entității;

capacitatea entității de a controla capitalul circulant și activităților comerciale de bază ale entității.

Indicatorul arată de câte ori stocul a fost rulat de-a lungul exercițiului financiar.

Indicatorul evaluează eficiența managementului activelor totale prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de activele entității.

IV. Indicatori de profitabilitate

Indicatorii din aceasta grupă exprimă eficiența entității în realizarea de profit din resursele disponibile.

Indicatorul reprezintă profitul pe care îl obține entitatea din banii investiți în afacere.

O scădere a procentului poate scoate în evidență faptul că entitatea nu este capabilă să își controleze costurile de producție sau să obțină un preț optim de vânzare.

Aceștia sunt principalii indicatori pe care SC Agrozootehnica Nisipari SRL îi calculează în momentul în care face analiza patrimonială pe baza situațiilor financiare. Interpretarea acestor indicatori scoate în evidență riscul de insolvabilitate a entității. Aceasta constă în incapacitatea organizației de a-și onora angajamentele asumate față de terți.

Analiza elementelor de activ și de pasiv, prin prisma criteriilor de lichiditate presupune și realizarea unei abordări juridice a capitalurilor proprii. Din punct de vedere contabil, capitalurile proprii sunt la nivelul activului net și reprezintă interesul rezidual al asociaților.

CONCLUZII

În urma studiului de caz și analizei principalilor indicatori – cifra de afaceri și ponderea veniturilor obținute – și a gradului de specializare a personalului, au rezultat următoarele:

Referindu-ne la ponderea veniturilor la cifra de afaceri, aceasta a înregistrat în timp o evoluție crescătoare. Aceasta creștere s-a realizat preponderent pe baza activității de producție a SC AGROZOOTEHNICA NISIPARI SRL.

Un alt aspect important cu implicații majore în desfășurarea bunei funcționări a societății este datorat de profesionalismul forței de muncă ce se reflectă în structura personalului implicat în activitatea de conducere, producție și administrație.

În urma analizei financiare, a datelor din situațiile financiare anuale, rezultă că evoluția financiară a societății se prezintă astfel:

Analizând activele imobilizate se constată că în perioada vizată 2011 – 2012 s-au înregistrat scăderi.

Activele circulante în aceiași perioadă au avut un curs pozitiv

Stocurile au înregistrat o creștere în perioada 2010 – 2011 iar la sfârșitul anului 2012 acestea au înregistrat aceiași creștere,.

Analizând rezultatul brut, rezultă că ponderea rezultatului financiar a crescut în perioada vizată. În scopul îmbunătățirii activității economico-financiare se propune:

OBIECTIVE PENTRU ANUL 2013: reducerea perioadei de rambursare a datoriilor și de recuperare a creanțelor prin notificări și darea în judecată a rău platnicilor; urmărirea permanentă a costurilor de exploatare și a consumurilor energetice în vederea diminuării acestora; diminuarea stocurilor și a vitezei lor de rotație prin utilizarea materialelor existente în stoc și o aprovizionare cât mai judicioasă; extinderea numărului de beneficiari; extinderea unor colaborări în cadrul departamentului de producție pentru diversificarea produselor și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă din acest sector; mărirea numărului de contracte directe cu terții pentru rentabilizarea departamentului de cercetare.

Bibliografie

Tratate și cărți

1.Asaloș,N., Mirea.M., Contabilitate financiară-Ciclul de exploatare, Editura Ex Ponto, Constanța, 2004

2.Dumitru,C.,G., Ioanaș,C., Contabilitatea de gestiune și evaluarea performanțelor, Editura Universitară, București, 2005

3.Feleagǎ(Malciu),L., Feleagǎ,N., Contabilitate financiarǎ-o abordare europeană și internațională, volumul 2, Contabilitate financiară aprofundată, Editura InfoMega, București, 2005

4.Gîrbinǎ,M.M., Bunea,Ș., Sinteze, studii de caz și teste grilă privind aplicarea IAS (revizuite) – IFRS volumul I, ediția aII-a, Editura CECCAR, Colecția Standarde Internaționale de Contabilitate, București, 2006

5.Greceanu-Cocoș,V., Contabilitatea întreprinderilor – actualizată și simplificată, Editura Economică, București, 2006

6.Ionașcu,I., Control de gestiune, Editura Economică, București, 2003

7.Ionescu,C., Sisteme contabile moderne, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005

8.Ionescu,C., Contabilitate – baze și proceduri, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007

9.Ristea,M., Dumitru,C.G., Contabilitate financiară, Editura Mărgăritar, București, 2002

10.Ristea,M., Dumitru,C.G., Contabilitatea afacerilor, Editura Tribuna Economică, București, 2007

II Legislație:

11.***Legea nr.571/2003 republicată privind Codul Fiscal

12.***Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.3055/2009, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009.

13.***Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IFRSsTM) incluzând Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS TM) și interpretările lor la 1 ianuarie 2005, Editura CECCAR, București, 2005

14.***Situațiile financiare anuale și evidențele contabile ale societății comerciale