Organizarea Contabilitatii LA Sc X
CAPITOLUL 1.
ACTIVITATEA DE COMERȚ. STRUCTURĂ. ORGANIZARE. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII SOCIETĂȚII DE COMERT.
1.1. Activitatea societăților comerciale din ramura comerțului.
Societățile comerciale din ramura comerțului au un statut aparte, de intermediere între producător și consumator. Ca urmare, comerțul ca parte componentă a sectorului terțiar al economiei se poate defini ca ansamblul de activități prin care se stabilesc legături permanente între producători și consumatori. De regulă drumul urmat de bunurile materiale se înscrie în relația:
-aprovizionare – stocare – vânzare.
Aprovizionarea se definește ca fiind actul comercial de trecere a mărfurilor din proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului cu acordul ambelor părți. Momentul intrari mărfii în proprietatea cumpărătorului, conform legislației din țara noastră, poate coincide cu: – primirea facturii și recepționarea mărfii, urmate de achitare contravalori ei;
– primirea facturi furnizorilor. În acest caz apare un decalaj între momentul cumpărări și cel al recepției mărfii, decalaj care determină apariția mărfurilor facturate dar ne primite;
– recepția mărfii în lipsa facturii, determinând astfel apariția mărfurilor receptionate dar ne facturate.
Modalitățile de plată a contravalori mărfurilor sunt, fie cu plata pe loc în numerar, fie ulterior pe credit sau prin bancă.
Stocarea este operatia de formare a rezervelor de mărfuri destinate vânzări. Din punct de vedere al contabilități stocul de mărfuri reprezintă elementul principal al patrimoniului unui comerciant si element al calculatiei costului de aprovizionare al mărfurilor vândute. În raport cu exrcițiul de exploatare, stocul de mărfuri poate fi: stoc inițial, curent sau final.
Vânzarea mărfurilor reprezintă, din punct de vedere juridic, trecerea în proprietatea clientului a unor mărfuri, pe baza acordului dintre parteneri cu privire la obiectul vânzări și al prețului de vânzare.
Din punct de vedere contabil, momentul vânzări este considerat cel al facturări mărfii sau încasării contravalorii lor.
Ca și la aprovizionare apar decalaje între vânzarea și expedierea mărfurilor determinând existența, mărfurilor livrate dar ne facturate și mărfuri vândute dar ne livrate. Elementele caracterizate mai sus se determină reciproc, relația dintre ele fiind exprimată de balanța circulației mărfurilor : Si + A = V + Sf.
Această relație dă posibilitatea determinări mărimii unui element în condițiile cunoașterii celorlalte. Realizarea neântreruptă a ciclului de exploatare comercial determină obținerea disponibilităților bănesti necesare atât reluări aprovizionări cât și asigurarea profitului.
Prezentarea ciclului de exploatare al unei societăți comerciale se poate reprezenta astfel:
cumpărări
vânzări în plăti în numerar
numerar
încasări în numerar depunere la bancă
încasări prin virament
Figura nr. 1.1. Fluxul complex al mișcări mărfurilor
1.2. Structuri patrimoniale proprii activității de comerț.
Patrimoniul societății de comerț are de regulă aceeași structură ca și în cazul celorlalte genuri de activitate, însă cu unele diferențe legate de ponderea diferitelor elemente.
Modelul sintetic de reprezentare a patrimoniului îl constitue bilanțul, care prin structurile sale oferă o imagine a acestuia, atât sub aspectul funcțional cât și al relațiilor de dobândire. Informațiile furnizate de bilanț sunt: situatia actuală și rezultatele exercițiului scurs. Pentru cunoașterea intreprinderi aceste informați pot fi detaliate și combinate.
Fiecărui post din bilant îi corespunde o problemă de gestiune ; fiecare post traduce politica urmărită de intreprindere într-un anumit domeniu .
Studiul financiar al pasivului patrimonial dă naștere listei de resurse reversibile aflate la dispoziția intreprinderi. Se utilizează două părți diferite ale pasivului:
– capitaluri propri;
– capitaluri împrumutate.
Astfel se face diferența între pasivele externe intreprinderi deci pasive visavis de terți și pasivele interne care exprimă drepturile asociaților: capitaluri, rezerve, profitul exercițiului.
O altă clasificare a pasivului intreprinderi de comert ar fii în:
– capitaluri permanente sau stabile;
– capitaluri provizori sau reânnoibile.
Capitalurile permanente cuprind împrumuturile pe termen mediu si lung si capitalurile propri, care sunt la dispoziția intreprinderi pe o perioadă durabilă de timp
Capitalul social constitue gajul creanțierilor sociali și marcând limita responsabilității societății, el nu trebuie să se diminueze sau să crească ca urmare a operațiilor efectuate de societate. Capitalul poate fi majorat sau diminuat printr-un act de voință, prezentând însă garanțiile de formă și publicitate.
Capitalul într-un alt sens echivalează cu situația netă, adică cu activul minus datoriile, sau altfel spus , cu capitalul social plus rezervele, profitul și diferențele de reevaluare minus pierderile.
Rezervele reprezintă, în principiu, profit afectat durabilității intreprinderi până la decizia contrară a organelor competente. Ele se mai pot numi și “profit controlat la dispoziția intreprinderii și neîncorporat în în capital”.
Reportul la nou este fie profitul sau o parte din profitul unuia sau mai multor exerciții anterioare, fie pierderea suferită într-un exercițiu anterior. Suma algebrică a capitalului, primelor de emisiune,diferențelor de reevaluare, rezervelor și reportul la nou, reprezintă situația netă a societății.
O importanță crescândă o capătă, în cadrul intrprinderi din comerț, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli destinate să acopere riscurile și cheltuilile datorate unor evenimente în curs de survenire sau probabile având obiectul precizat dar realizarea incertă. Toate provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se diferentiază de cele pentru deprecieri care figurează în activ scăzânduse din valoarea elementelor pentru care se constitue.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli figurează în pasiv și au un obiect particular: litigii, garanții date clienților, pierderi pe piață, amenzi, penalități, pierderi din schimb valutar, cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciții.
Datoriile pe termen mediu si lung se clasifică și ele după natura lor în:
– datorii financiare: împrumuturi sub forma obligațiunilor convertibile, împrumuturi din datorii si credite, etc.
– datorii din exploatare: avansuri și aconturi primite asupra comenzilor în curs, datorii față de furnizor, etc..
– datorii diverse: fiscale si sociale, asupra imobilizărilor, față de acționari, etc..
Dacă în lista resurselor reversibile la dispoziția intreprinderi nu apar particularități, la intreprinderile de comert față de celelalte, în lista întrebuințărilor reversibile dată de activul patrimoniului ele își fac apariția.
Activul se subîmparte în două grupe ale căror componente sunt foarte diferite: o parte fixă, și o parte mobilă. Această diviziune care corespunde teoriei economice, după care clasificarea se face în capital fix și capital circulant, este foarte importantă din punct de vedere economic și financiar. Ea aranjează pe de o parte activul imobilizat sau activele a ciclice, stabile, denumite imobilizări corporale, necorporale și financiare, iar pe de altă parte activul circulant sau întrebuintările ciclice, adică stocurile în curs, aconturile și avansurile vărsate asupra comenzilor, creanțele, valorile mobiliare de plasament disponibilitățile, cheltuielile constatate în avans.
Distincția între activul imobilizat și activul circulant nu este în totdeauna simplă, pentru că nu ține nici de natura lor fizică sau juridică, nici de durata lor în cadrul patrimoniului, ci are un caracter subiectiv destinația.
Activele imobilizatesunt bunuri destinate să servească în mod durabil activități intreprinderi. Ele nu se consumă la prima utilizare, sunt destinate să rămână sub aceeași formă în intreprindere.
Activele circulante sunt elemente ale patrimoniului care conform destinației sau naturii lor nu au destinația să rămână durabil în intreprindere, ci sunt destinate vânzări, deci periodic ele se schimbă contra bani, urmând cursul: întrebuințare – bani – întrebuințare.
În cadrul societăților din comerț ponderea activelor circulante este mai mare decât în cadrul altor societăți cu caracter de producție. În comerț capitalul circulant este destinat vânzării, ca urmare este periodic transformat în bani. Rambursarea mijloacelor financiare utilizate este deci asigurată prin vânzarea mărfurilor.
Capitalul circulant are o intervenție rapidă, cerând astfel resurse pe termen scurt, pe când pentru capitalul fix din contră întreprinderea trebuie să dispună de mijloace financiare pe termen lung.
1.3. Trăsăturile și funcțiile sistemului de contabilitate.
În teoria si practica contabilă s-au creat două sisteme de contabilitate si anume:
– sistemul de contabilitate într-un singur circuit, care organizeaza conturile într-un singur flux în cadrul circuitului economic: capital – aprovizionare – vânzare – realizare atât pentru operatiile interne cât și pentru cele cu terți.
– sistemul de contabilitate cu dublu circuit, care organizează conturile astfel încât să existe o delimitare între cele care înregistreaza relațiile cu terții și cele care înregistreaza producția, costurile și rentabilitatea produselor, lucrărilor și serviciilor executate.
Deci există astfel format un circuit al contabilității financiare si unul al contabilității de gestiune.
Contabilitatea financiară sau generală are scopul de a determina periodic și mai ales la încheierea exercițiului financiar situația patrimonială, rezultatul exercitiului și situația financiară sunt utilizate atât pe plan intern cât si în relațiile cu terții: asociați sau acționari, clienii, furnizori, bănci, organe fiscale.
Contabilitatea de gestiune sau contabilitatea managerială are ca scop determinarea costurilor, rezultatelor si rentabilității produselor, lucrărilor și srviciilor, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pe feluri de activități sau structuri specifice întreprinderii, urmărirea și controlul executării acestora.
În condițiile contabilității în dublu circuit, funcțiile acesteia apar în fiecare circuit.
Contabilitatea financiară:
– functia de înregistrare completă a tranzacțiilor întreprinderii pentru a putea determina periodic rezultatele globale și situatia patrimonială a acesteia;
– funcția de comunicare financiară externă;
– funcția de instument de verificare și probă judiciară fiscală;
– funcția de furnizare a informațiilor necesare realizării sintezelor macroeconomice;
– funcția de informare pentru analize financiare.
Contabilitatea de gestiune:
– functia de determinare a costurilor pe produse, lucrări si sectoare de activitate;
– funcția de determinare a diferitelor marje si rezultatelor analitice pe produse și activități;
– funcția de generare si furnizare a informațiilor destinate măsurării performanțelor la nivelul sectoarelor și pe produse.
1.4. Principiile care stau la baza organizării și funcționării sistemului contabil.
Regulamentul pentru aplicarea legii contabilității prezintă următoarele principii care stau la baza contabilității unităților economice din țara noastră.
Principiul prudenței, conform căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, precum și subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. Acest principiu operează la sfârșitul fiecărui exercitiu când se compară valoarea contabilă ( valoarea de intrare ) cu valoarea actuală ( de utilitate ) rotindu-se pentru înregistrare doar minusurile de valoare pentru elementele de activ ( valoarea contabilă mai mare decât valoaza relațiile cu terții și cele care înregistreaza producția, costurile și rentabilitatea produselor, lucrărilor și serviciilor executate.
Deci există astfel format un circuit al contabilității financiare si unul al contabilității de gestiune.
Contabilitatea financiară sau generală are scopul de a determina periodic și mai ales la încheierea exercițiului financiar situația patrimonială, rezultatul exercitiului și situația financiară sunt utilizate atât pe plan intern cât si în relațiile cu terții: asociați sau acționari, clienii, furnizori, bănci, organe fiscale.
Contabilitatea de gestiune sau contabilitatea managerială are ca scop determinarea costurilor, rezultatelor si rentabilității produselor, lucrărilor și srviciilor, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pe feluri de activități sau structuri specifice întreprinderii, urmărirea și controlul executării acestora.
În condițiile contabilității în dublu circuit, funcțiile acesteia apar în fiecare circuit.
Contabilitatea financiară:
– functia de înregistrare completă a tranzacțiilor întreprinderii pentru a putea determina periodic rezultatele globale și situatia patrimonială a acesteia;
– funcția de comunicare financiară externă;
– funcția de instument de verificare și probă judiciară fiscală;
– funcția de furnizare a informațiilor necesare realizării sintezelor macroeconomice;
– funcția de informare pentru analize financiare.
Contabilitatea de gestiune:
– functia de determinare a costurilor pe produse, lucrări si sectoare de activitate;
– funcția de determinare a diferitelor marje si rezultatelor analitice pe produse și activități;
– funcția de generare si furnizare a informațiilor destinate măsurării performanțelor la nivelul sectoarelor și pe produse.
1.4. Principiile care stau la baza organizării și funcționării sistemului contabil.
Regulamentul pentru aplicarea legii contabilității prezintă următoarele principii care stau la baza contabilității unităților economice din țara noastră.
Principiul prudenței, conform căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, precum și subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor. Acest principiu operează la sfârșitul fiecărui exercitiu când se compară valoarea contabilă ( valoarea de intrare ) cu valoarea actuală ( de utilitate ) rotindu-se pentru înregistrare doar minusurile de valoare pentru elementele de activ ( valoarea contabilă mai mare decât valoarea de inventar ) și plusurile de valoare pentru elementele patrimoniale de pasiv ( valoarea contabilă mai mica decât valoarea de inventar).
Principiul continuității activității, conform căruia se presupune că unitatea patrimonială își continuă activitatea în mod normal într-un viitor posibil de prevăzut, fără a intra în stare de lichiditate sau reducere sensibilă a activității.
Principiul permanenței metodelor constând în continuitatea aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând posibilitatea de cooperare în timp a acestora.
Principiul independenței exercițiului, conform căruia se face delimitarea în timp a operatiilor contabile, respectiv a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității patrimoniale pe măsura angajării acestora și trecerilor la rezultatul exercițiului la care se referă.
Principiul intangibiltății bilanțului de deschidere care trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului anterior. Se interzice corectarea erorilor asupra capitalurilor proprii cu care unitatea patrimonială își începe activitatea în noul exercițiu financiar.
Principiul necompensării , conform căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate și înregistrate în contabilitate separat neexistând posibilitatea de compensare între posturile de activ și de pasiv ale bilantului.
Conform prevederilor legii contabilității numărul 82 / 1991, pentru evaluarea elementelor patrimoniului se stabilesc anumite reguli și anume:
– la data intrării în patrimoniu bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare denumită valoare contabilă. Astfel bunurile reprezentând aport la capitalul social sau obținute cu titlu gratuit se înregistrează la valoarea de utilitate, în funcție de prețul pieței, utilitatea , starea și amplasarea acestora. Bunurile procurate cu titlu oneros, se înregistrează la valoarea de achiziție denumită și cost de achiziție. Bunurile produse în unitatea patrmonială se înregistrează la costul de producție. Creanțele și datoriile se înregistrează la valoarea lor nominală. Pentru elementele patrimoniale exprimate în monedă străină, valoarea contabilă în valută se convertește în lei la cursul zilei în care a avut loc operația de intrare. Pentru creanțele externe se ia în calcul valuta facturată și cursul de schimb de la data plății facturii.
– cu ocazia inventarierii, evaluarea elementelor patrimoniale se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar, care se stabilește în funcție de utilitatea bunului în unitate și prețul pieței. Valoarea de utilitate a creanțelor și datoriilor se stabilește în funcție de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată. Valoarea de inventar a elementelor patrimoniale exprimate în monedă străină se stabilește în funcție de cursul de schimb de la data inventarierii. Astfel apar diferentele între valoarea de intrare și valoarea de inventar care se reflectă în contabilitate ca diferentă de curs valutar, ca venituri sau cheltuieli financiare pentru disponibilități, ca diferențe de conversie pentru creanțe și angajamente externe.
– la incheierea exercițiului, elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanțul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii. Potrivit articolului 23 din regulamentul pentru aplicarea legii contabilității, la încheierea fiecărui exercitiu financiar, atât pentru creanțele cât și pentru datoriile în valută se calculează diferențele de curs valutar care pot apărea ca și câstiguri latente.Concomitent cu diferențele de conversie , în cazul creanțelor externe și a datoriilor pe termen lung, se pot constitui provizioane.
– la ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea de înregistrare. La ieșirea din patrimoniu bunurile materiale se evaluează și se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din următoarele metode:
* costul mediu ponderat (C.M.P. )
* prima intrare- prima ieșire (F.I.F.O.)
* ultima intraer – prima ieșire ( L.I.F.O.)
* metoda prețului standard
Aplicarea unei metode sau a alteia dintre aceste metode de evaluare a ieșirilor are implicații directe asupra nivelului cheltuielilor, rezultatului financiar și a impozitului pe venit. Aplicarea unei metode care duce la cheltuieli mai mari la ieșirea din gestiune fată de cele efectuate la intrarea în gestiune, duce la creșterea cheltuielilor exercițiului curent, micșorarea rezultatelor financiare și a impozitului pe profit. Cheltuielile mai mici la ieșire majorează rezultatul financiar și impozitul pe profit. În ceea ce privește elementele patrimoniale exprimate în monedă străină, se supun aceluiaș principiu. Astfel, creanțele externe încasate se scot din activ la valoarea de intrare, dar evaluarea disponibilităților în devize se face în general la cursul zilei.
Sistemul contabil, definit ca ansamblul de norme, reguli, procedee și instrumente care stau la baza funcționării contabilității prezintă două componente de bază: prima componentă apartine domeniului doctrinei economice și cuprinde norme,reguli. Metode și procedee aplicabile contabilității; cea de-a doua componentă a sistemului de contabilitate aparține domeniului de aplicare a contabilității, cuprinzând instrumentele utilizate:planul general de conturi , registrele contabile și formularele privind activitatea financiar-contabilă, bilanțul contabil.Planul de conturi general este utilizat pentru înregistrarea în contabilitate a operațiilor economice și financiare și are la bază normele și uzantele practicate în țările cu economie de piață. Conturile sunt simbolizate după sistemul zecimal fiind ordonate în clase de conturi (simbolizate cu o cifră), grupe de conturi (simbolizate cu două cifre),conturi sintetice de gradul 1(simbolizate cu trei cifre), conturi sintetice de gradul 2 ( simbolizate cu patru cifre). Conturile din clasele de la 1 la 7 obligatorii. Conturile din clasa 8 sunt conturi speciale cuprinzând grupa 80 “Conturi în afara bilanțului” și grupa 89 “Bilanț”. Conturile din clasa a 9 sunt conturi ce privesc contabilitatea de gestiune.
Clasele de conturi se distribuie în felul următor:
Contabilitatea financiară
– clasele de conturi de bilanț, cu ajutorul cărora se înregistrează existența și miscarea elementelor patrimoniale și se realizează alcătuirea bilantului:
Clasa 1 – conturi de capital
Clasa 2 – conturi active impozate
Clasa 3 – conturi de stocuri și producție în curs
Clasa 4 – conturi de terți
Clasa 5 – conturi de trezorerie
– clase ale conturilor generatoare de rezultate:
Clasa 6 – conturi de cheltuieli
Clasa 7 – conturi de venituri
– conturi speciale, care se referă la conturile Clasei 8 prin care se înregistrează operațiuni extra patrimoniale, care pot însă afecta starea patrimoniului.
Contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea de gestiune cuprinde conturile din Clasa 9 – conturi interne de gestiune, utilizate pentru înregistrarea decontărilor interne privind cheltuielile, productia și diferențele de preț; conturi de calculație și cele privind costurile producției obținute și ale producției în curs de exrcițiu.
În ceea ce privește terminația simbolurilor conturilor aceasta are diferite semnificații. Terminațiile de la 0 – 8 indică natura elementelor de activ, respectiv natura juridică a elementelor de pasiv pentru conturile de bilanț, precum si natura cheltuielilor și veniturilor la conturile generatoare de rezultate. În schimb cifrei 9 i s-a dat o functie semantică specifică astfel: cifra 9 aflată în pozitia a doua indică provizioanele pentru deprecierea activelor din fiecare clasă pe când în poziția a treia aceeași cifră formează conturi ce au functia de a înregistra operații în sens contrar celor care sunt caracteristice conturilor din grupa respectivă. De exemplu, contul 409 “ Furnizori – debitori “ este un cont de activ din grupa 40, în care celelalte conturi sunt conturi de pasiv.
Prin structura sa planul de conturi general permite întocmirea cu usurință a documentelor de sinteză, calculul indicatorilor economico- financiari la nivel microeconomic, precum și trecerea cu usurință de la nivelul contabil simplificat aplicabil întreprinderilor mici și mijlocii la sistemul de bază aplicabil întreprinderilor mari.
Registrele contabile sunt compuse din : registrul jurnal, registrul inventar si cartea mare.
Registrul jurnal, reprezintă documentul obligatoriu de înregistrare cronologică a documentelor justificative sau cumulative în care se înregistreaza operațiile economice, respectându-se , succesiunea documentelor după data de întocmire sau intrare a acestora în unitate. Se poate prezenta sub forma unui registru jurnal general în care se înregistrează zilnic, operațiile economice sau periodic, pe baza unor registre auxiliare folosite pentru operații de același tip. Pot fi registre jurnale de: vânzări, cumpărări, bancă, casă, operațiuni diverse, etc, în funcție de necesitățile societății. În cazul în care evidența contabilă este ținută pe calculator, la sfârsit de lună se trece în registrul jurnal general rulajul din fiecare registru jurnal auxiliar. Registrul jurnal general trebuie să fie numerotat, șnuruit și vizat de organele fiscale teritoriale.
Registrul inventar reprezintă documentul contabil obligatoriu de înregistrare anuală a rezultatelor inventarierii generale a patrimoniului societății, precum si a fiecărui post de bilanț pe baza datelor cuprinse în procesele verbale de inventariere și a bilanțului anual.
Registrul cartea mare , este documentul contabil în care se înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi coresponsdente, înregistrările efectuate în registrul jurnal. Se stabileste situația fiecărui cont, deci soldul initial, rulajele debitoare și creditoare, precum și soldul final. Acest document stă la baza întocmirii balanței de verificare, având diferite forme, în funcție de forma de înregistrare contabilă utilizată. În cazul utilizării formei de înregistrare contabilă maestru- sah pentru fiecare cont sintetic se vor deschide două registre : unul pentru debitul contului, iar celălalt pentru creditul contului.
Formularele privind activitatea financiar contabilă servesc pentru consemnarea operațiunilor economico – financiare efectuate în unitățile patrimoniale. Informațiile ce se găsesc în asemenea documente suferă operațiuni de : culegere, prelucrare, stocare și transmitere. Aceste formulare folosite în activitatea financiar – contabilă pot fi de două feluri: tipizate sau netipizate.
Formularele tipizate sunt comune în activitatea financiar – contabilă si se caracterizează prin prezenta în structura lor a două tipuri de informații: unele cu caracter repetitiv și care de obicei sunt tipărite, iar altele variabile care sunt specifice anumitor tipuri de operațiuni contabile și prin urmare pentru completarea lor se lasă spații goale ( de exemplu chitanța, factura, statul de salarii).
Formularele netipizate sunt specifice unor ramuri sau domenii de activitate. Acestea nu au conținut, formă sau format prestabilit, iar folosirea lor este în general aleatorie. De exemplu în comerțul exterior astfel de formulare sunt: factura externă de uz intern, declarația vamală de import sau export, dispoziția de transfer.
Bilanțul contabil este întocmit anual sau în situatia fuziuni sau încetări activități. La societățile comerciale în care statul detine cel putin 20% din capitalul social, precum și la regiile autonome , Ministerul Finantelor poate stabili depunerea bilanțurilor și în alte perioade decât anual.
Bilanțul contabil, ca structură cuprinde: bilanțul, contul de profit și pierderi, anexa și este însotit de raportul de gestiune și procesul verbal de repartizare a profitului.
Bilanțul, ca document de sinteză prezintă situația patrimonială generală și sintetizată după criteriul diversei exigibilități în pasiv ( de la cele mai putin exigibile către cele exigibile în mod curent).
Contul de profit si pierderi cuprinde: cifra de afaceri, veniturile si cheltuielile exercițiului, grupate după natura lor, rezultatul brut al exercițiului, impozitul pe profit și rezultatul net al exercițiului.
Anexa la bilanț explică datele înscrise în bilanț și în contul de profit și pierderi. Conține de asemenea informatii cu privire la situatia patrimonială si financiară ( active imobilizate și creanțe) .
Raportul de gestiune este atasat bilanțului și cuprinde informații referitoare la activitatea exercițiului financiar încheiat, prezentându-se situatia patrimonială și evoluțiile ei previzibile evenimentele deosebite intervenite în activitatea unității patrimoniale care au influențat rezultatul, precum și propunerile administratorilor cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătățirea activității.
1.5. Formele de înregistrare contabilă.
Forma de înregistare contabilă este definită ca un sistem de registre corelate între ele, care servesc pentru înregistrarea cronologică si sistematică, pe bază de documente si după anumite reguli, a tuturor operatiunilor economico – financiare care au loc în cadrul unei întreprinderi pe o anumită perioadă de timp.
Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, formele de înregistrare contabilă agreate sunt: maestru – sah, pe jurnale, jurnal carte mare, alte forme de înregistrare contabilă.
De precizat este faptul că în cazul “ altor forme de înregistrare contabilă” cea mai întâlnită formă de înregistrare contabilă este cea de înregistrare informatică. Această formă reprezintă o adaptare a formelor de înregistrare contabilă, prin folosirea tehnicii de calcul. Derularea operatiunilor se face:
– editarea pe baza datelor introduse în calculator a jurnalelor de înregistrare ( jurnal vânzări, jurnal cumpărări, jurnal bancă, jurnal casă, jurnal operațiuni diverse ), care constitue practi evidența cronologică;
– editarea registrului carte mare globală la sfârsitul fiecărei luni, unde se evidențiază rulajele debitoare și creditoare, precum și soldurile inițiale și finale la fiecare cont sintetic; aceasta stă la baza întocmiri balanței analitice, respectv sintetice la finele luni;
– listarea balanțelor analitică și sintetică la sfârsitul fiecărei luni, precum și a unui raport în care sunt cuprinse toate notele contabile ale luni respective.
Potrivit articolului 122 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilitătii, persoanele fizice si juridice care utilizează sistemul de prelucrare automată a datelor au obligatia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea pe suporti tehnici si controlul datelor înregistrate în contabilitate.
1.6. Structura organizatorică acompartimentelor financiar – contabilitate la societățile de comert și servicii.
Functia financiar – contabilă înregistrează activitățile prin care se asigură obținerea și folosirea rațională a mijloacelor financiare necesare desfășurării de ansamblu a întreprinderii, evidența în expresie bănească a fenomenelor economico – financiare ale întreprinderii, precum și modul de realizare a rezultatelor economice.
În structura compartimentului financiar – contabilitate se întâlnesc două diviziuni:
– serviciul financiar, prețuri, analize economice și controlul financiar intern, cu următoarele atribuții: întocmirea și execuția bugetului de venituri și cheltuieli, efectuarea decontărilor interne și externe, controlul financiar la tuturor documentelor și operațiunilor economico – financiare și analiza activităților desfăsurate;
– serviciul contabilitate, cu atributii ca: evidență contabilă a operațiunilor efectuate pe secțiuni ale contabilității, întocmire documentelor de sinteză ( bilanț , cont de profit și pierderi anexă la bilanț și raportul de gestiune).
1.7. Prezentarea societății comerciale Inter City S.A.
Societatea comercială Inter City S.A. din Timișoara se organizează și funcționează din anul 1991.
Asociații societății sunt în număr de 25 și sunt reprezentați de persoane ce fac parte integrantă din actele de constituire ale prezentei societăți. Toți asociații fiind cetățeni români.
Sediul societății este în Timișoara, calea Aradului, numărul 104. Societatea își poate constitui filiale sau sucursale în țară sau străinătate cu respectarea prevederilor legale privind înființarea și publicitarea acestora.
Forma juridică a societății comerciale constituite prin prezentele acte de constituire este de societate comercială pe actiuni.
Societatea este persoană juridică română de la data înmatriculări în registrul camerei de comerț și industrie din Timișoara.
Durata societății este nelimitată cu începere dela data înregistrări actului său de înființare în registrul comerțului.
Societatea se constitue cu următoarele obiecte de activitate:
– operațiuni de comerț specifice obiectelor de activitate în vederea desfășurări activității societății, în vederea comercializării de produse alimentare prin rețeaua comercială pe care o deține.
Societatea are un capital social subscris de 66.900.000 lei. ceea ce s-a depus în numerar . Capitalul social este împărțit în 13.380 de aciuni, valoarea nominală a unei actiuni fiind de 5000 de lei. Evidența actiunilor se ține într – un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele consiliului de administrație. Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționar îi conferă acestuia dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, derpt de a alege și de a fii ales în organele de conducere. Deținerea actiunilor implică adeziunea de drept la statutul societătii.
Societatea este administrată de un număr de trei administratori numiți într – un consiliu de administrație. Administratori sunt desemnați pe o perioadă de patru ani. Când se crează un loc vacant adunarea generală a acționarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Durata pentru care a fost ales administrator va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului predecesorului său.
Gestiunea societății este controlată de comisia de cenzori, care sunt în număr de trei, dintre care unul având funcția de contabil, această comisie are toate drepturile si obligațiile prevăzute de lege
Exercițiul economico – financiar începe pe data de 1 ianuarie și se încheie la data 31 decembrie al fiecărui an calendaristic.
Societatea va ține evidenta contabilă și va efectua bilanțul și contul de beneficii și pierderi având în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor. Beneficiul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de adunarea generală a acționarilor.
CAPITOLUL 2.
MODUL DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII LA S.C. INTER CITY S.A.
Datele și informațiile referitoare la circuitul economic al patrimoniului societății sunt consemnate în cadrul documentelor contabile. Aceste documente, în funcție de modul de întocmire și de rolul lor în cadrul sistemului de evidență economică pot fi: de evidență primară (documentele justificative), de evidență contabilă (registrele contabile) și de sinteză si raportare(situațiile financiare).
Toate aceste sunt legate între ele printr-o anumită formă de contabilitate. Schematic, acestea pot fi prezentate după cum urmează în figura 2.1
DOCUMENTE REGISTRE SITUAȚII
JUSTIFICATIVE CONTABILE FINANCIARE
I. Evidență primară II. Evidență contabilă III. Evidență sintetică si de raportare
Figura nr. 2.1 Prezentarea schematică a documentelor contabile
2.1. Organizarea evidenței primare.
Situația elementelor patrimoniale și operațiile economice și financiare sunt consemnate în documente contabile. Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate sau netipizate.
Formularele tipizate au un conținut definit de informații consemnate. Aceste informații pot fi fixe sau variabile. Informațiile fixe au un caracter repetitiv și general fiind de regulă tipărite Informațiile variabile sunt specifice condițiilor concrete în care se produc operațiile economice și financiare. Forma acestora se caracterizează prin gruparea și așezarea informațiilor fixe, precum și a spațiilor pentru informațiile variabile ce urmează a fi completate. În acest sens, informațiile pot fi repartizate sub formă de chestionar simplu pentru procesele verbale, tabelar pentru statele de plată sau grupare pe zone pentru facturi.
Documentele justificative asigură datele de intrare în sistemul informațional contabil Operațiile economice și financiare se consemnează în momentul efectuări lor în documentele justificative. Asa cum prevede Legea Contabilității “ orice operație patrimonială se consemnează în momentul efectuări ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”. Pe această cale se asigură datele de intrare în sistemul informational contabil și se fundamentează înregistrarea proprie contului.
Continutul documentelor justificative este format din următoarele elemente: denumirea, numărul și data documentului denumirea și sediul unităti patrimoniale, serviciul care a întocmit documentul, mentionarea părtilor care participă la efectuarea operațiilor, datele cantitative și valorice aferente operației economice, semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiilor.
În principiu aceste documente sunt întocmite la locul de muncă în cadrul căruia se produc operațiile. Întocmirea se face pe formulare tipizate iar completarea se face manual sau cu tehnică de calcul. După completare documentele justificative sunt supuse operațiilor de prelucrare, constând în sortarea documentelor pe operații, exprimarea în etalon monetar a mărimi operațiilor economice precontabilizarea prin cumularea mai multor documente justificative și obținerea pe această cale a documentelor centralizatoare.
În vederea înregistrări în contabilitate, se face analiza și contarea documentelor justificative, indicânduse simbolurile conturilor în care urmează să se reflecte operatia consemnată în acestea. Înregistrările se fac document cu document, din documentele centralizatoare în care sunt înscrise mai multe documente justificative al căror continut se referă la oprații de aceeași natură și din aceeași perioadă.
Din punct de vedere metodologic înregistrările în contabilitate se fac cronologic prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau de intrare a acestora în unitate. Erorile constatate cu ocazia întocmiri, verificări și înregistrări se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greșite în toate exemplarele, iar deasupra lor se trece textul sau cifra corectă. corectura se confirmă prin semnătura persoanei care a întocmit documentul, menționânduse și data efectuări operației. Nu sunt admise corecturi privind disponibilitătile bănești și alte operații prevăzute prin dispoziti legale. În acest caz documentele greșite se anulează însă fără a se detasa din carnetul respectiv. În cazul în care completarea documentelor se face în sistem informatic, corectările sunt admise numai înainte de prelucrarea acestora, menționâduse data rectificări sisemnătura celui care a făcut modificarea.
Unul dintre cele mai importate documente justificative și care stă la baza vânzărilor și cumpărărilor de mărfuri este factura. Pentru furnizor, ea este un document de vânzare a mărfurilor, iar pentru client de cumpărare.
Factura cuprinde pretul unitar al mărfurilor care înmultit cu cantitatea vândută (cumpărată) pentru fiecare sortiment de marfă permite stabilirea valorilor partiale , iar acestea însumate dau valoarea totală amărfii. Tot în factură mai sunt cuprinse și reducerile de preț care pot fi comerciale sau financiare.
Reducerile comerciale sunt sub formă de bonificați, remize. Bonificațiile sunt reduceri de preț acordate de furnizor clientului pentru unele defecte de calitate continute de marfă, dar care nu fac marfa ne vandabilă.
Remizele sunt reduceri acordate asupra prețului de vânzare convenit în funcție de importanța cantității vândute. Se calculeazăîn general prin aplicarea unui anumit procent asupra prețului de vânzare.
Reducerile comerciale se pot factura odată cu marfa sau ulterior facturări mărfii. În primul caz influențează prin diminuarea prețului de vânzare la furnizor șI prețului de cumpărare la client. In cel de- al doilea caz nu mai influentează prețul mărfurilor ci sunt considerate cheltuieli de exploatare la furnizor și venituri de exploatare la clientul care le primeste.
Reducerile financiare apar sub forma sconturilor sau a sconturilor de reglementare. Sconturile sunt reduceri acordate de furnizor clientului pentru plata înainte de termenul de scadentă. Dacă un furnizor vinde societății mărfuri cu termen de scadență la 30 de zile de la data furnizării mărfii, iar societatea efectuează plata după 5 zile dela achizitionarea mărfii în acest caz societătii, i se acordă un scont de reglementare de 2% asupra valori facturii.
Ambalajele pot fi facturate odată cu marfa sau pot fi facturate separat , dar de regulă sunt facturate separat și se plătesc odată cu plata contravalorii mărfurilor. Factura mai poate cuprinde sau nu și pretul în funcție de condițiile inserate în contractul cu furnizorul.
Condițiile de transport exprimă locul în care se face trecerea mărfii din proprietatea furnizorului în proprietatea clientului. Pâna în acest loc toate cheltuielile sunt efectuate și suportate de către furnizor. De la acest loc și pâna la destinatie toate cheltuielile și responsabilitatea asupra mărfii cad în sarcina clientului, care le va adăuga la prețul de cumpărare al mărfii pentru a determina costul de achizitie.Dacă aceste cheltuieli sunt suportate de furnizor în contul si pe seama clientului, el va adăuga la factură împreună cu marfa.
În cazul în care cheltuielile de transport – aprovizionare este facturată pentru doua sau mai multe sortimente de marfă ea trebuie repartizată pe fiecare sortiment. Repartizarea se face pe baza unui coeficient de repartizare conventional, calculat în raport cu valoarea totale a mărfii:
Cheltuieli de aprovizionare
K chelt aprov = –––––––––––––––
Totalvaloare marfă aprovizionată
Cota cheltuielii de aprovizionare pe sortimente este egală cu coeficientul cheltuielilor de aprovizionare înmulțit cu valoarea parțială a mărfii pe sortimente. Pentru aprovizionarea cu un lot de marfă factura cuprinde:
marfa “ x “ 1000 buc x 200 lei 200000 lei
marfa “ y “ 200 buc x 300 lei 600000 lei
–––––––––––––––––––––––––
Total marfă 800000 lei
cheltuieli de transport 40000 lei
–––––––––––––––––––––––––
Total factură 840000 lei
cheltuieli transport 40000 lei
K cheltuieli transport = ––––––––= ––––– = 0,05 = 5%
total marfă 800000 lei
Cheltuielile de transport pentru marfa “x” 10000 lei
5% x 200000 lei
Cheltuielile de transport pentru marfa “y” 30000 lei
5% x 600000 lei
Total cheltuieli de transport 40000 lei
Costul de aprovizionare este egal cu prețul de cumpărare al mărfurilor plus cheltuielile de aprovizionare.
Ca / marfa “x” = 200000 + 10000 = 210000 lei : 1000 buc = 210 lei/ buc
Ca / marfa “y” = 600000 + 30000 = 630000 lei : 2000 buc = 315 lei / buc
Factura mai cuprinde și taxa pe valoarea adăugată care este un element cu caracter fiscal.
T.V.A. este o taxă fiscală care priveste vânzarile de bunuri și prestările de servicii.
Din punct de vedere al statului T.V.A.-ul este un impozit iar din punct de vedere al consumatorului final este o taxă pe consum, deci se aplică numai în țara în care se consumă bunurile. Deoarece valoarea adăugata în ramura comertului se calculeaza ca diferența între prețul de vânzare și costul de achiziție al mărfurilor vândute, T.V.A.- ul se calculeaza ca diferență între taxa aferentă vânzarilor și taxa aferntă cumpărărilor. Ca urmare, în factură trebuie să apară distinct prețul mărfurilor și separat T.V.A.-ul
Total factură: 2.185.000 lei
Total de plată: 2.600.000 lei
Figura nr. 2.2. Prezentarea elementelor facturii.
T.V.A. – ul aferent vânzărilor se încasează de la clienți și este denumit T.V.A. colectat, iar T.V.A. aferent cumpărărilor se scade din taxa colectată, de unde și denumirea de T.V.A. deductibilă. Taxa pe valoarea adăugată care se decontează cu statul se determină lunar ca diferența între suma TVA-ului colectat și suma TVA deductibil. Dacă taxa pe valoarea adăugată colectată este mai mică decât cea deductibilă diferenta se recuperează de la stat si reprezintă TVA de rambursat, dacă TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă, diferenta se datorează statului si reprezintă TVA de plată.
Din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, mărfurile se împart pemai multe caategori , mărfuri cu taxăde 19% încare se încadrează marea lor majoritate, mărfuri cu taxe mai mici în care se încadrează în general mărfurile alimentare si medicamentele si mărfuri care sunt scutite de taxă, deci pentru care nu se calculează TVA ,iar din această categorie fac parte mărfurile destinate exportului.
Pentru decontarea cu statul taxa pe valoarea adăugată se calculează lunar ca diferenta dintre taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor lunii si taxa pe valoarea adăugată aferentă cumpărărilor lunii.
Aprovizionarea cu mărfuri a societății se face prin intermediul altor firme de comerț și distribuție. Procesul de aprovizionare se face pe baza comenzilor către furnizori în care se precizează mărfurile ce se doresc a fi achizitionate cantitățile și termenele de livrare, modalitățile și termenele de plată .
Formele de aprovizionare ale S.C. Inter City S.A. sunt prin delegat propriu sau prin delegat al intreprinderi furnizoare.
Aprovizionarea cu mărfuri prin delegat al firmei furnizoare presupune prezentarea acestuia la unitatea beneficiară, adică la S.C. Inter City S.A. unde se verifică mărfurile comandate de către o comisie de recepție. Comisia de recepție are rolul de a prelua și verifica concordanța între mărfurile primite și factură. După ce s-a verificat concordanța mărfurilor primite cu cele facturate se întocmeste “ nota de recepție și constatare de diferențe”. Acesta fiind un document justificativ pentru încărcarea în gestiune și înregistrarea în contabilitate. Se întocmeste în două exemplare, potrivit prevederilor legale pe măsură ce se efectuează recepția. În situația în care la recepție se constată diferențe “nota de recepție și constatare de diferențe” se întocmeste în trei exemplare de către comisia de recepție. În cazul în care mărfurile sosesc în transe se întocmeste câte un formular pentru fiecare transă de marfă, care apoi se atasează facturi.
Aprovizionarea prin delegat propriu presupune deplasarea unui angajat propriu al societății la firma furnizoare cu o comandă, delegatul participând astfel la recepția mărfurilor preluând și semnând documentele de livrare, purtând astfel responsabilitatea întregului lot de marfă achizitionat. La sosirea lui la unitate se procedează la verificarea cantitativă si calitativă amărfurilor si se întocmeste “nota de recepție și constatare de diferențe”.
Odată cu aprovizionarea se întocmesc și “fisele de magazie” care servesc ca documente de evidență la locul de depozitare a intrărilor, iesirilor și stocurilor de valori materiale. “Fisele de magazie” se întocmesc într-un singur exemplar, separat pentru fiecare sortiment de marfă și se completează de către gestionar, care completează coloanele care privesc intrările, iesirile și stocul. Ele se țin la locul de depozitare a mărfurilor pe feluri de mărfuri, ordonate pe grupe sau în ordine alfabetică. Înregistrările în “fisele de magazie” se fac document cu document, stocul stabilinduse după fiecare operațiune înregistrată, dar în mod obligatoriu zilnic.
Societatea Inter City S.A. comercializează mărfurile achizitionate consumatorilor individuali, iar încasările se fac în numerar. Vânzarea mărfurilor către consumatori individuali cunoaste mai multe forme însă societatea Inter City S.A. aplică vânzarea mărfurilor cu tichet emis de aparatul de casă si vânzarea mărfurilor prin ospătari.
Vânzarea mărfurilor cu tichet emis de aparatul de casă presupune marcarea vânzărilor de către aparatul de casă si eliberarea unui tichet în momentul încasări bunurilor si eliberări mărfurilor din unitate. La sfârsitul programului se întocmeste monetarul.
Vânzarea mărfurilor prin ospătari presupune preluarea comenzi de la consumatori de către ospătar care le trimit sectiilor gestionare, iar pentru mărfurile preluate se întocmesc “bonurile de marcaj”. Acestea sunt niste documente justificative ale iesiri din gestiune si ale vânzărilor de mărfuri. Documentul cuprinde numele ospătarului, cantitatea si valoarea mărfurilor la pretul de vânzare. Este emis în două exemplare, unul rămâne gestionarului care a eliberat marfa, iar unul rămâne în carnet. Încasarea banilor de la consumatori se face pebaza “notei de plată” cre este întocmită în două exemplare, dintre care unul se predă consumatorului, iar unul rămâne la ospătar. La sfârsitul programului fiecare ospătar centralizează datele din bonul de marcaj si notele de plată în “borderoul de încasări si plăti”. Pebaza acestora seful de unitate întocmeste “centralizatorul vânzărilor pe unitate” si monetarul.
“Monetarul este un formular cu regim special de tipărire înseriere si numerotare, este tipărit în carnete cu câte o sută de file.El serveste ca document justificativ pentru evidentierea la sfârsitul zilei a numerarului existent în caseria societăti si document justificativ de înregistrare în contabilitate. “Monetarul” se utilizează numai de către firmele care vând mărfuri cu amănuntul. Potrivit reglementărilor în viguare în conditiile în care sunt utilizate aparate de marcat electronice fiscale, suma înscrisă în “monetar” trebuie să coincidă cu suma înscrisă în registrul de casă emis de aparatul de marcat, inclusiv cu suma înscrisă de mână în registrul de casă, în cazul defectări acestor aparate. Valoarea înscrisă în “monetar” trebuie să corespundă cu valoarea înscrisă în “raportul de gestiune”.
.Monetarul se întocmeste în două exemplare, de către casier sau persoana împuternicită, la sfârsitul zilei, prin inventarierea numerarului pe categori de bancnote si de monede. Primul exemplar este utilizat pentru înregistrarea în registrul jurnal de încasări si plăti, iar cel de al doilea exemplar rămâne în carnet.
După încheierea anului fiscal toate aceste documente justificative si cele contabile sunt arhivate. Conform legislatiei documentele justificative si contabile care stau la baza înregistrări în contabilitate trebuie păstrate în arhivă un termen de zece ani de la încheierea anului fiscal în cursul căruia au fost întocmite, cu exceptia statelor de salarii care trebuie păstrate timp de cinci zeci de ani.
Arhivarea documentelor se face în conformitate cu prevederile legalesi respectarea următoarelor reguli :documentele trebuie grupate în dosare, numerotate, snuruite si parafate ; dosarele trebuie să contină documentele grupate cronologic si sistematic, în cadrul fiecărui an fiscal.Evidenta documentelor la arhivă se tine cu ajutorul “registrului de evidentă curentă”, în care sunt tinute evidentele dosarelor si documentelor contabile intrate în arhivă, precum si miscarea acestora în decursul timpului.
* sortare
* exprimare în etalon bănesc
* cumulare în documentele centralizatoare
* verificare
* cronologic
* sistematic
*arhivare curentă
*arhivare generală
Figura nr. 2.3. Schema operațiilor la care sunt supuse documentele justificative
2.2 Evidența contabila propriu zisă.
Datele sursa din documentele justificative privind operatiile economice și financiare consemnate în acestea sunt înregistrate și grupate în ordine cronologica cu ajutorul tehnici de înregistrare contabila.
S.C. Inter City S.A. foloseste tehnica de înregistrare contabilă informatica care reprezinta o adaptare a tehnicide înregistrare prin folosirea tehnici electronice de calcul. Pe baza datelor introduse în calculator se editează în mod obligatoriu: registru- jurnal, cartea- mare și balanța de verificare.
Registrul- jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistreaza în mod obligatoriu în mod cronologic operatiunile economice prin respectarea sucesiuni documentelor după data de întocmire sau de intrare în cadrul societăți.
Societatea pentru usurarea activități de evidență contabila foloseste și jurnale auxiliare pentru vînzari si cumpărări. Funcția lor se manifestă cu precădere pentru decontarea gestionară a operatiilor economice și financiare și pentru cunoasterea miscări valorice a operațiilor pe o anumită perioadă de gestiune.
Jurnalul pentru vînzări serveste la înregistrarea vînzărilor de valori materiale. Este un document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adăugată colectată și de control al operatiunilor înregistrate înevidenta contabilă. Evidența sumelor datorate de către societate bugetului statului reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă vînzărilor de mărfuri și se ține cu ajutorul contului 4427 “ T.V.A. colectat”. Acesta fiind un cont de pasiv se creditează cu taxa pe valoarea adăugată înscrisă în actele de vânzare către clienți prin debitul contului 411” Clienți”, 5311 “Casa în lei” și se debitează cu sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă prin creditul contului 4426 “T.V.A. deductibil”. Acest document se întocmeste într-un singur exemplar, având paginile numerotate, în care se înregistrează zilnic sau lunar după caz elementele necesare pentru determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată colectată.
Jurnalul pentru cumpărări serveste la înregistrarea cumpărărilor de valori materiale. Este un document de stabilire a taxei pe valoarea adăugată deductibilă și un document de control al operațiilor înregistrate în contabilitate, la fel ca și jurnalul pentru vânzări. Evidența taxei pe valoarea adăugată înscrisă pe facturile primite de la furnizori și înscrise în jurnalul de cumpărări se tine cu ajutorul contului 4426 “T.V.A. deductibilă”. Acesta fiind un cont de activ se debitează cu taxa pe valoarea adăugată cuprinsă în facturile de la furnizori prin creditul contului 401 “Furnizori” și se creditează cu taxa pe valoarea adăugată dedusă din taxa pe valoarea adăugată colectată din vânzarea produselor prin debitul contului 4427 “T.V.A.colectată”. Și acest jurnal se întocmeste tot într-un singur exemplar, în care se înscriu elementele necesare pentru determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată deductibilă. Complectarea acestui document se face în baza documentelo privind cumpărările de bunuri materiale (facturi).
Un alt registru obligatoriu ori cărei tehnici de înregistrare contabilă este cartea-mare Acesta este un document în care se înscri lunar, direct (fșe de cont pentru operațiuni diverse) înregistrările efectuate în registru-jurnal, stabilindu-se situația fiecărui cont, respectiv soldul inițial, rulajele creditoare și soldurile finale. Cartea-mare stă la baza întocmiri balanței de verificare.
FIȘĂ DE CONT PENTRU OPERAȚIUNI DIVERSE Simbol Pagină
Unitatea: Inter City cont
Figura nr. 2.4. Modelul fișei de cont pentru operații diverse
Alt document obligatoriu în evidența contabilă a societăți este registrul inventar. În acest document contabi se înregistrează toate elementele patrimoniale de activ și pasiv, grupate în funcție de natura lor, conform posturilor din bilanțul contabil, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale înscrise în registrul inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică continutul fiecărui post din bilanțul contabil.
Evidența contabilă a stocurilor și operațiilor cu mărfuri pe care o practică societatea permite crearea unui sistem prin care se evidențiază, pornind de la anumite reguli, atât stocurile de mărfuri cât si operațiile care le influentează, respectiv fluxul circulației mărfurilor.
S.C. Inter City S.A. aplică pentru evidenta contabilă a stocurilor și operațiilor cu mărfuri metoda inventarului permanent la preț de vânzare cu T.V.A..
Această metodă presupune că evaluarea stocurilor intrărilor și iesirilor de mărfuri se face la preț de vânzare, fiind agreată de către majoritatea întreprinderilor decomert cu amănuntul și alimentație publică din România.
Pentru contabilitatea curentă Planul de conturi mentionează următoarele conturi:
-contul 371 “Mărfuri” care tine evidența mărfurilor și este un cont de stocuri, de activ.Se debitează cu pretul de vânzare al mărfurilor intrate în patrimoniu si se creditează cu pretul mediu de vânzare al mărfurilor iesite si are sold final debitor caare reprezintă stocul de marfă la pret mediu de vînzare.
– contul 378 “Diferente de pret la mărfuri” reflectă marja aferentă intrărilor, iesirilor si stocurilor. Rolul rectificativ al contului se mentine în vederea stabiliri stocului la nivelul costului de achizitie si functionează ca un cont de pasiv. Se creditează cu marja brută aferentă intrărilor de marfă. Se debitează cu marja brută aferentă iesirilor de marfă.
Societatea practicând coeficienti diferentiati pe sortimente de marfă, marja aferentă iesirilor se calculează la sfîrsitul perioadei pe baza coeficientului de repartizare.
Si ct 378 la 1I + Rc ct 378 (1I – sf. per. de calcul)
K 378 = –––––––––––––––––––
Si ct 371 la 1I+ Rd ct 371(1I – sf. per. de calcul)
Mb aferentă mărfi iesite = K 378 x Rc ct 371
Din suma rezultată se scad diferențele repartizate până la începutul perioadei decalcul obtinânduse astfel diferențele aferente mărfurilor ieșite în cursul luni.
Soldul final al contului 378 “ Diferențe de pret la mărfuri “ este creditor și reflectă marja brută aferentă stocului de mărfuri. El se scade din soldul final al contului 371 “Mărfuri” pentru a se determina costul de achiziție al mărfi rămase în stoc.
– contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile” evidentiază costul de achiiziție al mărfi vîndute. În cazul inventarului permanent se debitează în cursul exercițiului cu valoarea la cost de achuziție a mărfurilor ieșite. Creditarea contului se efectuează la finele perioadei cu repartizarea sumei totale a cheltuielilor cu marfa asupra rezultatului financiar.
– contul 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” acesta ține evidența vânzărilor de mărfuri. În creditul acestui cont se înregistrează prețul de vânzare al mărfurilor vândute clienților. Debitarea contului are loc la finele perioadei cu încorporarea sumei totale a veniturilor din vânzare, în profit.
Aceste conturi formează structura de bază a metodei inventarului permanent la preț de vânzare, următoarele conturi fiind inerente reflectări fluxului circulației mărfurilor și se pot grupa în:
# Conturi pentru decontările cu furnizorii :
– contul 401 “Furnizori” tine evidenta relatiilor cu furnizori pentru aprovizionări .Este un cont de datorii comerciale, de pasiv, se creditează cu datoria fată de furnizori privind bunurile, precum si TVA aferentă acestora si cu eventualele diferente de curs valutar nefavorabile, aferente furnizorilor neachitati la închiderea exercitiului.
Se debitează cu plătile efectuate către furnizori, reluarea diferentelor de curs nefavorabileînregistrate la închiderea exercitiului, eventualele diferente de curs valutar favorabile aferente datoriilor către furnizorii externi si valoarea efectelor comerciale acceptate de furnizori.
Soldul final al contului este creditor si reflectă sumele datorate furnizorilor. Se dezvoltă în analitic pe fiecare furnizor în parte.
– contul403 “Efecte de plată” tine evidenta obligatiilor de plată stabilite pe bază de efecte comerciale (cambie, bilet de ordin etc.).
Cont de datorii comerciale, de pasiv, se creditează cu valoarea acceptată de furnizori a efectelor comerciale; se debitează cu plătile efectuate la scadentă pe bază de efecte comerciale. Soldul final este debitor si reflectă valoarea efectelor de plătit.
– contul 408 “Furnizori facturi nesosite” evidentiază obligatiile fată de furnizori pentru bunurile primite fără factură. De mentionat că în acest caz TVA -ul aferent cumpărărilor este neexigibil până la primirea facturii.
Cont de datorii comerciale, de pasiv, se creditează cu valoarea bunurilor receptionate în lipsa facturii ; se debitează cu valoarea facturii sosite. Soldul final creditor reflectă sumele datorate furnizorilor de la care nu s-au primit facturi.
– contul 409 “Furnizori – debitori” tine evidenta avansurilor acordate furnizorilor pentru livrări de bunuri. Acordând un avans furnizorilor se naste un drept de creantă fată de acestia , ei devenind debitori, deci acesta este un cont de creante de activ.Se debitează la acordarea avansurilor în vederea aprovizionări cu bunuri, tot cu această ocazie se înregisrează si TVA – ul aferent avansurilor. Se creditează la receptionarea bunurilor în contul avansurilor acordate. Soldul final debitor reflectă avansurile acordate si neonorate încă de furnizori.
# Conturi pentru decontările cu clientii:
– contul 411 “Clienti” tine evidenta decontărilor cu clientii pentru vânzările de bunuri. Acest cont este un cont de creante, de activ, se debitează cu vânzările de bunuri, cu TVA – ul aferent vânzărilor , diferentele favorabile de curs valutar aferente creantelor exprimate în valută, la închiderea exercitiului, reluarea diferentelor nefavorabile înregistrate la închiderea exercitiului anterior si activarea creantelor trecute la insolvabilitate. Se creditează cu sumele încasate de la clienti, diferentelor nefavorabile de curs valutar aferente creantelorîn devizela închiderea exercitiului, diferentele nefavorabile aferente creantelor exprimate învalută, valoarea cecurilor si efectelor comerciale acceptate. Soldul final este debitor si reflectă creantele neîncasate de la clienti
– contul 413 “Efecte de primit” tine evidenta creantelor stabilite pe bază de efecte comerciale. Este un cont de activ. Se debitează cu creantele fată de clienti reprezentând valoarea efectelor comerciale acceptate de ei. Se creditează la încasarea efectelor comerciale. Soldul final reprezintă valoarea efectelor comerciale de primit.
– contul 416 “Clienti incerti” tine evidenta clientilor incerti, rău platnici. Este un cont de creante de activ. Se debitează cu creantele devenite incerte în ce priveste încasarea lor; se creditează cu sumele încasate de la clientii incerti sau cu sumele trecute la pierderi cu ocazia scăderi din evidentă a clientilor incerti.Soldul este debitor si reflectă sumele datorate de clientii incerti.
– contul 419 “Clienti creditori” tine evidenta avansurilor încasate de la clienti în vederea vânzărilor de bunuri. Primirea avansului presupune o obligatie fată de clientii care devin creditori. În consecintă contul este unul de datorii comerciale, de pasiv. Se creditează cu sumele de la clienti, reprezentând avansuri. Se debitează la vânzarea de bunuri, în contul avansurilor primite. Soldul creditor al contului reflectă avansurile primite de la clienti si neonorate încă.
# Pentru Taxa pe valoare adăugată
– contul 4426 “TVA deductibilă” tine evidenta taxei înscrisă în facturile emise de furnizori, deci aferentă cumpărărilor de marfă. Este un cont de activ. Se debitesză în cursul lunii cu taxa aferentă cumpărărilor. Se creditează la sfârsitul lunii cu acoperirile (deducerile) taxei deductibile din taxa colectată. Dacă TVA deductibilă este mai mic decât TVA colectată, contul se soldează.
Dacă TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, difernta urmează a se recupera de la stat si se transferă în contul 4424 “TVA de recuperat” prin creditarea contului 4426 “TVA deductibilă”.
– contul 4427 “TVA colectată” evidentiază taxa aferentă vânzărilor. Este un cont de pasiv. Se creditează în cursul luni cu TVA aferent vânzărilor de mărfuri. Se debitează la sfârsitul lunii cu deducerea din taxa colectată a taxei deductibile. Dacă TVA colectată este mai mică decât TVA deductibilă contul se soldează. Dacă TVA colectată este mai mare decât TVA deductibil, diferenta se datorează statului si se transferă în contul 4423 “TVA de plată”, prin debitarea contului 4427 “TVA colectată” care se soldează.
– contul 4423 “TVA de plată” reflectă taxa datorată bugetului de stat. Este un cont de datorii fiscale, de pasiv. Se creditează cu taxa datorată statului, se debitează la plata ei. Soldul final creditor reflectă taxa ne achitată.
În conditiile folosiri unei marje brute unice de 25%, marja redusă ar fii:
= (25 x 100 )/ (100 + 25 ) = 2500 / 125 =20%
I. Stoc la începutul perioadei:
la pret de vânzare 1000 u x 30000 lei/ u = 30.000.000 lei
Mb redusă 20% = 6.000.000 lei
la cost de achizitie = 24.000.000 lei
II. Operații în cursul exercițiului:
1. Cumpărări de mărfuri:
Pc 400 u x 27000 lei/u = 10.800.000 lei
cheltuieli de transport = 1.200.000 lei
Ca = 12.000.000 lei
Mb 25% x 12.000.000 = 3.000.000 lei Pv total = 15.000.000 lei
Pv unitar 15.000.000 lei : 400 u = 37.500 lei ––––––––––––––––––––––––––––––––- 371 “Mărfuri” = % 15.000.000
401 “Furnizori” 12.000.000
378 “Diferențe de preț la marfă” 3.000.000
––––––––––––––––––––––––––––––––––
2.Vânzări de mărfuri
Pv 300 u x 30.000 lei/ u = 9.000.000 lei
Mb redusă 20% = 1.800.000 lei
Camv = 7.200.000 lei
a) Vânzare.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
411 “Clienti” = 707 “Venituri din vânzarea 9.000.000
mărfurilor”
––––––––––––––––––––––––––––––––––
b) Ieșirea din gestiune a mărfurilor.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
% = 371 “Mărfuri” 9.000.000
607 “Cheltuieli privind mărfurile” 7.200.000
378 “Diferențe de preț la mărfuri” 1.800.000
––––––––––––––––––––––––––––––––––
3. Vînzări de mărfuri
Pv 300u x 30.000 lei/u = 18.000.000 lei
Mb redusă 20% = 3.600.000 lei
Camv = 14.400.000 lei
a) Vânzarea
––––––––––––––––––––––––––––––––––
411 “Clienti” = 707 “Venituri din vânzarea 18.000.000
mărfurilor”
––––––––––––––––––––––––––––––––––-
b) Ieșirea mărfurilor din gestiune
––––––––––––––––––––––––––––––––––
% 371 “Mărfuri” 18.000.000.
607 “Cheltuieli privind mărfurile” 14.400.000
378 “Diferențe de preț la mărfuri” 3.600.000
––––––––––––––––––––––––––––––––––
4. Cumpărări de mărfuri
Pc 700 u x 27.100 lei/u = 18.970.000 lei
cheltuieli de transport = 210.000 lei
Ca = 19.180.000 lei
Mb 25% = 4.795.000 lei
Pv total = 23.975.000 lei
Pv unitar 23.975.000:700 = 34.250 lei
––––––––––––––––––––––––––––––––––
371 “Mărfuri” = % 23.975.000
401 “Furnizori” 19.180.000
378 “Diferențe de preț la mărfuri” 4.795.000
––––––––––––––––––––––––––––––––––
5) Vânzări de mărfuri: 500 de unități
Din stocul de 1.000 de bucăți la Pv = 30.000 lei s-au vândut 900 de unități (operația 2 și 3). Deci au rămas 100 de bucăți care se completează cu 400 de bucăti la Pv al primului lot intrat, de 37.500 lei/u.
100 x 30.000 lei = 3.000.000 lei
400 x 37.500 lei = 15.000.000 lei
Pv = 18.000.000 lei
Mb redusă 20% = 3.600.000 lei
Ca = 14.400.000 lei
a) Vânzarea:
––––––––––––––––––––––––––––––––––
411 “Clienti” = 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 18.000.000
––––––––––––––––––––––––––––––––––
b) Iesirea mărfurilor din gestiune
––––––––––––––––––––––––––––––––––
% = 371 “Mărfuri” 18.000.000
607 “Cheltuieli privind mărfurile” 14.400.000
378 “Diferente de pret la mărfuri” 3.600.000
––––––––––––––––––––––––––––––––––
După operatiile efectuate, situatia în conturi se prezintă astfel:
D 371 “Mărfuri” C
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Si 1000 x 30.000 = 30.000.000 2) 300 x 30.000 = 9.000.000
1) 400 x 37.500 = 15.000.000 3) 600 x 30.000 = 18.000.000
4) 700 x 34.250 = 23.975.000 5) 100 x 30.000 +
400 x 37500 = 18.000.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
TSD 68.975.000 TSC 45.000.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
SFD 700 x 34.250 = 23.975.000
D 378 “Diferente de pret la mărfuri” C
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2) 1.800.000 Si 6.000.000
3) 3.600.000 1) 3.000.000
5) 3.600.000 4) 4.795.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
TSD 9.000.000 TSC 13.795.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
SFC 4.795.000
Calculul costului de achizitie al mărfurilor în stoc:
Stoc pret de vânzare 23.975.000 lei
Marja stoc 20% 4.795.000 lei
Cost achizitie stoc 19.180.000 lei
III. Operatii la închiderea exercitiului
6) Închiderea contului 607 “Cheltuieli privind mărfurile”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
121 “Profit si pierdere” = 607 “Cheltuieli privind mărfurile” 36.000.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
7) Închiderea contului 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” = 121 “Profit si pierdere” 45.000.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Calculul profitului brut:
Pretul de vânzare al mărfurilor vândute 45.000.000 lei
Costul de aprovizionare al mărfurilor vândute 36.000.000 lei
Profi brut 9.000.000 lei
În aplicatia prezentată am considerat o mrjă fixă la nivelul societătii. Dacă marja este diferentiată pe grupe de mărfuri, iesirea din gestiune se înregistrează doar la sfârsitul perioadei prin calculul unui coeficient mediu similar celui prezentat la diferentele de pret, aplicat apoi la valoarea mărfurilor vândute, în vederea determinării Camv.
Marja aferentă vânzărilor se calculează parcurgând aceleasi etape:
a) determinarea coeficientului mediu al marjei ( K378 ):
( Si + Rc ) cont 378 “Diferente de pret la mărfuri”
K378 = –––––––––––––––––––––––-
(Si + Rd ) cont 371 “Mărfuri”
b) stabilirea sumei marjei aferente vânzărilor ( Mb Mv )
MbMv = K378 x valoarea la pret de vânzare a mărfurilor iesite
Utilizând datele anterioare calculul se poate justifica astfel:
13.795.000
a) K378 = –––––- = 0,2
68.975.000
b) MbMv = 0,2 x 45.000.000 = 9.000.000
În conditiile aplicării taxei pe valoarea adăugată asupra operatiilor privind transferul de bunuri, care este un impozit indirect si este echivalentă cu diferenta dintre vânzările si cumpărările aceluiasi stadiu al circuitului economic.
Sfera de aplicare o constitue operatiile cu plată precum si cele asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă privind:
a) livrările de bunuri si prestările de servicii;
b) transferul proprietătii bunurilor imobiliare între agentii economici, precum si între acestia si institutii sau persoane fizice.
Obligatia de a plăti TVA ia nastere la data facturării bunurilor. Cota de impozitare este de 19% pentru operatiile impozabile obligatoriu si zero pentru operatiile de export. Plătitorii de TVA au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor cumpărate sau serviciilor primite, destinate realizări de operatii impozabile.
Taxa pe valoarea adăugată datorată statului se calculează ca diferenta între TVA facturată pentru bunurile livrate si TVA aferntă bunurilor achizitionate. TVA datorată se plăteste potrivit decontului întocmit, lunar, până la data de douăzeci si cinci a lunii următoare celei de calcul.
I. Operatii în timpul perioadei
a) Cumpărări de mărfuri pe credit, factura furnizorului cuprinzând:
500 buc x 4000 lei/buc = 2.000.000 lei
2.000.000 x 19%
TVA 19% –––––––- = 380.000 lei
100
Total factură = 2.380.000 lei
Suma de plată către furnizor = 2.380.000 lei
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
% = 401 “Furnizori” 2.380.000
371 “Mărfuri” 2.000.000
4426 “TVA deductibilă” 380.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
b) Vânzări de mărfuri, factura cuprinzând:
300 buc x 6000 lei/buc = 1.800.000 lei
1.800.000 x 19
TVA 19% –––––––– = 342.000 lei
100
Pret de vânzare + TVA = 2.142.000 lei
1) Vânzare
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
411 “Clienti” = % 2.142.000
707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 1.800.000
4427 “TVA colectată” 342.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2) Ieșirea din gestiune
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
607 “Cheltuieli privind mărfurile” = 371 “Mărfuri” 1.200.000 ( 300 buc. x 4000 lei/buc cost de achizitie)
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
c) Cumpărări de mărfuri facturate de furnizor, astfel:
400 buc x 4000 lei/buc = 1.600.000 lei
Remiză 5% = 80.000 lei
Vost achizitie-remiză = 1.520.000 lei
TVA 19% = 288.800 lei
suma de plată furnizorului = 1.808.800 lei
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
% = 401 “Furnizori” 1.808.800
371 “Mărfuri” 1.520.000
4426 “TVA deductibilă” 288.800
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
d) Vânzări de mărfuri:
500 buc x 6000 lei/buc = 3.000.000 lei
Remiza 5% = 150.000 lei
Pret vânzare remiză = 2.850.000 lei
TVA 19% = 541.500 lei
Deîncasat de la clienti = 3.391.500 lei
1) Vânzare
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
411 “Clienti” = % 3.391.500
707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 2.850.000
4427 “TVA colectată” 541.500
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2) Iesirea din gestiune a mărfurilor
200 x 4000 lei/buc = 800.000 lei
300 x 3800 lei/buc = 1.140.000 lei
Total 500 buc = 1.940.000 lei
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
607 “Cheltuieli privind mărfurile” = 371 “Mărfuri” 1.940.000
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
e) Cumpărări de mărfuri ( furnizorul este neplătitor de TVA)
1000 buc x 4000 lei/buc = 4.000.000 lei
Scont 1% = 40.000 lei
Suma de plată = 3.960.000 lei
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
371 “Mărfuri” = % 4.000.000
401 “Furnizori” 3.960.000
767 “Venituri din sconturi obtinute” 40.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
f) Vânzări de mărfuri
400 buc. x 6000 lei/buc. = 2.400.000 lei
Scont 1% = 24.000 lei
= 2.376.000 lei
TVA 19% = 451.440 lei
De încasat = 2.827.440 lei
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2.851.440 % % 2.851.440
2.827.440 441 “Clienti” 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 2.400.000
24.000 667 “Cheltuieli privind 4427 “TVA colectată” 451.440
sconturile acordate”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
si concomitent
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
607 “Cheltuieli privind mărfurile” = 371 “Mărfuri” 2.035.000
(100 x 3800 ; 300 x 4000)
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
g) Pentru factura de la punctul a) s-a primit ulterior, de la furnizor , o bonificatie de 2%. Care se calculează în felul următor:
2.000.000 lei x 2% = 40.000 lei
TVA aferent bonificatiei = 7.600 lei
Bonificatia + TVA = 47.600
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
401 “Furnizori” = % 47.600
758 “Alte venituri din exploatare” 40.000
4426 “TVA deductibilă” 7.600
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
h) La factura de la punctul b) se acordă ulterior vânzărilor, bonificatii de 1% clientilor. Calculul acestora este reflectat astfel:
1.800.000 lei x 1% = 18.000 lei
TVA aferent bonificatiei
18.000 x 19% = 3.420 lei
Bonificatie + TVA = 21.420 lei
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
% = 411 “Clienti” 21.420
658 “ Alte cheltuieli de exploatare” 18.000
4427 “TVA colectată” 3.420
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
La sfârsitul perioadei se efectuează operatiile de regularizare a TVAsi de închidere a conturilor.
II. Operatii la sfârsitul perioadei.
D 4426“TVAdeductibilă”C ––––––––––––––––
a) 380.000 7.600 ( g)
c) 288.800
––––––––––––––––
TD 668.800 TC 7.600
661.200
TC 668.800
D 4427 “TVA colectată” C
––––––––––––––––––––-
h) 3.420 342.000 (b)
541.500 (d)
451.440 (j)
––––––––––––––––––––-
TD 3.420 TC 1.334.940
1.331.520
TD 1.334.940
TVA colectată 1.331.520
TVA deductibilă 661.200
TVA de plată 670.320
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
4427 “TVA colectată” = % 1.331.520
4426 “TVA deductibilă” 661.200
4423 “TVA de plată” 670.320
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
si pentru plata la buget:
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
4423 “TVA de plată” = 521 “Conturi curente la bănci” 670.320
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Cheltuielile societătii sunt generate de procesul angajării, consumului si plătilor privind factorii de productie. Angajarea acestora are loc în momentul contractării unei datorii ( obligatie bănească). Consumul priveste factorii de productie, iar plătile constau în achitarea ca echivalent a unei sume de bani în relatiile cu alte persoane.
Destinatia cheltuielilor determină împărtirea lor în: cheltuieli de exploatare, financiare si exceptionale.
Cheltuielile de exploatare ale societătii sunt generate de realizarea obiectului de activitate al societătii si anume de comercializarea de produse. Se structurează după natura lor, în:
– cheltuieli privind consumurile de mărfuri si alte elemente similare;
– cheltuieli cu lucrările efectuate de terti (întretinere reparatii, chirii, cheltuieli de protocol, reclamă etc.);
– cheltuieli cu impozitele si taxele (impozite pe clădiri, impozitul pe profit);
– cheltuieli cu personalul (salarii si alte drepturi de personal, contributia la asigurările sociale si protectie socială etc.);
– alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile financiare sunt generate de:
– pierderi din creante legate de participatii;
– dobânzi aferente împrumuturilor primite;
– sconturi acordate;
– alte cheltuieli financiare.
Cheltuielile exceptionale sunt determinate de o activitate care iese din normalitate sau operatii cu o frecventă redusă, si care se referă la:
– operatiuni de gestiune (amenzi, penalităti etc.)
Finantarea tuturor acestor cheltuieli precum si a rezultatului financiar se efectuează din veniturile societătii, adică din sume ce revin titularilor de patrimoniu ca rezultat al activitătii societătii.
Veniturile societătii corespund valorilor încasate sau de încasat care provin din: vânzările de mărfuri si din avantaje pe care le va primi unitatea patrimonială.
Veniturile se grupează similar cheltuielilor, după natura activitătii producătoare de rezultate. În cadrul fiecărei activităti, veniturile se structureazăîn functie de natura rezultatelor obtinute. Rezultă astfel, structura veniturilor.
Veniturile din exploatare : venituri din vânzarea mărfurilor.Venituri financiare care sunt din: creante imobilizate, dobânzi primite, sconturi obtinute.
Rezultatul exercitiului, profitul sau pierderea se calculează ca diferenta între veniturile si cheltuielile exercitiului indiferent de data încasări sau plătilor. Rezultatul exercitiului cuprinde: rezultatul din exploatare, rezultatul din operatiuni financiare si rezultatul exceptional. Rezultatul din exploatare se obtine prin compararea veniturilor din exploatare cu cheltuielile din exploatare, rezultatul din operatii financiare se determină din compararea veniturilor financiare cu cheltuielile financiare, iar rezultatul exceptional prin compararea veniturilor exceptionale cu cheltuielile exceptionale.
Suma algebrică a celor trei rezultate reprezintă rezultatul global, din întreaga activitate a societătii si este numi rezultatul contabil.
Cheltuielile cu marfa reprezintă elementul principal de cheltuială al societătii.Ea are ponderea de50-60 % în totalul cheltuielilor si se reflectă cu ajutorul contului 607 “Cheltuieli privind marfa”, care este un cont de cheltuieli de activ. Cheltuielile cu mărfurile se tin cu ajutorul metodelor de evidentă a socurilor pe care am explicato anterior.
În afară de costurile de achizitie pentru marfa vândută, cheltuielile privind marfa mai pot fi reprezentate de perisabilităti la mărfuri. Acestea sunt pierderi sau reduceri cantitative si ca urmare valorice, produse în procesul circulatiei mărfurilor fără a se dovedi vinovătia vreunei persoane.
Regimul legal de solutionare clasifică perisabilitătile în: perisabilităti în limita normelor care reprezintă cheltuieli deductibile fiscal si perisabilită peste normele stabilite cre reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.
Perisabilitătile la mărfuri în limita normelorsunt definite ca scăzăminte care se produc în timpul transportului, depozitării si desfacerii mărfurilor cum sunt: evaporare, scurgere, spargere etc.
Aceste perisabilităti se acordă în limita unor norme maxime prevăzute prin lege si cu respectarea următoarelor conditii:
– se acordă numai pe baza csăzămintelor cantitative efectiv constatate si consemnate în documente, dar nu mai mult decât limita maximă
– nu cuprind pierderi produse prin neglijentă si care se impută persoanelor vinovate
– se diferentiază pe grupe si sortimente de mărfuri, pe faze ale procesului circulatiei mărfurilor
– sunt stabilite procentual si se calculează astfel: pe timpul transportului, procentul de perisabilitate se aplică la cantitatea de marfă facturată,pe timpul depozitării si desfacerii procentul de perisabilitate se aplică la volumul valoric al mărfurilor vândute în perioada dintre două inventare consecutive, de control gestionar.
Perisabilitătile la mărfuri peste normele stabilite sunt scăzăminte cantitative care depăsesc normele stabilite sau cele care s-au constatat la mărfurile pentru care nu sunt prevăzute norme de perisabilitate. Acestea se pot include în cheltuielile cu marfa, dar devin cheltuieli nedeductibile fiscal la calculul rezultatului financiar.
Documentele în care se calculează si se consemnează perisabilitătile la mărfuri depind de faza procesului de circulatie a mărfurilor (nota de receptie si constatare de diferente, situatia comparativă a diferentelor la inventar etc.).
Cheltuielile cu ambalajele au si ele o pondere însemnată si un caracter complex, fiind formate din pierderile din casarea ambalajelor de transport, costul de achizitie al ambalajelor goale recuperate si restituite furnizorului, perisabilităti la ambalajele din sticlă, bonificatia cedată la vânzarea ambalajelor goale.
Documentele pe baza cărora se calculează si se înregistrează sunt, în general, similare celor folosite la mărfuri. Calculul cheltuielilor cu ambalajele se efectuează cu aceeasi metodă ca si în cazul mărfurilor si se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului 608 “Cheltuieli cu ambalajele” .
Consumul de materiale consumabile si nestocate este tot o categorie de cheltuieli de exploatare si se referă la: materiale de ambalat, carburanti, materiale gospodăresti, rechizite, imprimate etc.
Contabilizarea socului si operatiilor cu materiale consumabile se fece la costul de achizitie al acestora.
Consumul de materiale se consemnează în “bonurile de consum” în care se înscrie denumirea, cantitatea si valoarea materialelor date în consum. Reflectarea în contabilitatese face cu ajutorul contului 601 “Cheltuieli cu materialele consumabile”, respectiv 604 “Cheltuieli privind materialele nestocate”si implicit contul 301 “Materiale consumabile”.
Cele două conturi de cheltuieli au functie contabilă de activ si functionează similar contului 607 “Cheltuieli privind mărfurile”.
Cheltuielile cu salariile personalului societătii se determină în raport cu forma de salarizare a muncii care este în regie.
Salarizarea în regie se calculează pe baza salariului tarifar de încadrare si a timpului efectiv lucrat. În scopul stabiliri si înregistrării salariilor cuvenite personalului se folosesc: documente privind prezenta la locul de muncă (condici de prezentă, foaie colectivă de prezentă); documente privind volumul de activitate (desfacere de mărfuri si alte încasări); documente de evidentă a salariilor (fisa de evidentă a salariilor).
Documentul de calcul al salariilor realizate, retinarilor si sumelor achitate angajatilor este “Statul de salarii”. Acesta se întocmeste distinct pentru fiecare unitate operativă.
Pentru dreptul de afolosi muncă salariată, societatea are obligatia să contribueie la asigurările si protectia socială. Contributia societătii la asigurările sociale (C.A.S.) se calculează aplicând un procent de 23,33 % la fondul de salari realizat de personalul permanent.
Fondul de salarii realizat de angajatii societătii este de 49.400.000 lei
CAS =23,33% x 49.400.000 = 11.525.020
Fondul de sănătate
7% x 49.400.000 =3.458.000
Contributia societătii la protectie socială se calculeazăprin aplicarea unui procent de 5% la fondul de salarii realizat de angajatii societătii
5% x 49.400.000 =2.470.000
Contributia societătii la fondurile speciale pentru handicapatii
2% x 49.400.000 = 988.000
Contributia societătii pentru serviciile efectuate de camera de muncă – operatii cărti de muncă
0,75% x 49.400.000 = 370.500
Conturile cu ajutorul cărora se reflectă în contabilitate salariile personalului, si cheltuielile cu contributia societătii la asigurări si protectie socială sunt:
– contul 641 “cheltuieli cu personalul” care tine evidenta cheltuielilor cu remuneratia personalului. Se debitează cu salariile si alte drepturi ale personalului. Se creditează cu repartizarea cheltuielilor cu personalul asupra rezultatului financiar.
– contul 622 “Cheltuieli privind comisioanele” tine evidenta fondului pentru camera de muncă.
– contul 635 “Cheltuieli cu vărsămintele” tine evidenta contributiilor la fondurile speciale pentru handicapatii (2%)
– contul 645 “Cheltuieli privind asigurările si protectia socială” care tine evidenta asigurărilor, protectia socială si a fondului de sănătate. Se debitează cu contributiile societătii la CAS, protectie socială si fondul de sănătate. Se creditează cu repartizarea sumei totale a cheltuielilor cu contributiile societătii asupra rezultatului financiar.
– contul 421 “Personal, remuneratii datorate” care tine evidenta decontărilor cu personalulpentru salariile cuvenite acestuia. Este un cont de pasiv. Se creditează cu salariile si alte drepturi cuvenite personalului (641). Se debitează cu retinerile din salarii ( avansul chenzinal-425, impozitul pe salarii-444, pensia suplimentară- 4312, contributia la fondul de somaj- 4372,imputatii-428, retineri în favoarea tertilor- 427), salariile nete achitatepersonalului (5311), sau sume neridicate la termen (426).
Luând în considerare datele reiesite din calculele anterioare, înregistările privitoare la cheltuielile cu personalul sunt:
1) Înregistrările salariilor cuvenite personalului
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
641 “Cheltuieli cu salarii” = 421 “Personal remuneratii datorate” 49.400.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2) Înregistrarea contributiei societătii la asigurări si protectie socială
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
645 “Cheltuieli privind = % 17.453.020
asigurările si protectia socială” 4311 “CAS” 11.525.020
4371 “Ajutor de somaj” 2.470.000
4311.1 “Fond de sănătate” 3.458.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
3) Separat se înregistrea contributia societătii la fondurile speciale pentru handicapati
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
635 “Cheltuieli cu alte = 447 “Fonduri speciale-taxe 988.000
impozite,taxe si vărsăminte asimilate” si vărsăminte asimilate
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
4) Contributia societătii pentru serviciile efectuate de camera de muncă
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
622 “Cheltuieli privind = 447 “Fonduri speciale-taxe 370.500
comisioanele si onorariile si vărsăminte asimilate”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
5) Repartizarea cheltuielilor cu personalul asupra rezultatului financiar
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
121 “Profit si pierdere” = %
641 “Cheltuieli cu personalul” 49.400.000
645 “Cheltuieli privind 17.453.020
asigurările si protectia socială
622 “Cheltuieli privind 988.000
comisioanele si onorariile
635 “Cheltuieli cu alte impozite, 370.500
taxe si vărsăminte asimilate
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Cheltuielile societătii cu impozitele si taxele datorate la bugetul statului si bugetelor locale sunt:
– impozitul pe profit;
– impozitul pe clădiri si terenuri;
– taxe pentru folosirea terenurilor proprietate de stat.
Calculul impozitelor se face în conformitate cu prevederile legale în viguare, iar reflectarea lor în contabilitate face necesară interventa următoarelor conturi:
– contul 635 “Cheltuieli cu alte impozite taxe si vărsăminte asimilate” tine evidenta cheltuielilor cu: impozitul pe clădiri si terenuri, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat.
– contul 691 “Cheltuieli cu impozitul pe profit” tine evidenta impozitului pe profit datorat bugetului de stat.
Toate acestea sunt conturi de activ. Se debitează cu impozitele si taxele datorate bugetului de stat, bugetelor locale sau altor organe publice, se creditează cu repartizarea cheltuielilor cu impozitele si taxele asupra rezultatului financiar.
În corespondentă cu ele, mai functionează 441 “Impozit pe profit”, 442 “TVA”, 444 “Impozit pe salarii”, 446 “ Alte impozite si taxe”, 448 “Alte datorii si creante în legătură cu satul”.
Cheltuielile exceptionale ale societătii sunt ocazionate de operatii de gestiune si de operatii de capital .
Cheltuielile exceptionale ale societătii care provin din operatii de gestiune sunt generate de penalităti, amenzi, calamităti înregistrate la stocuri etc. Conturile folosite pentru înregistrarea în contabilitate fac parte din grupa 67, functionând similar celor de cheltuieli financiare.
De exemplu pentru plata cu întârziere a datoriei către un furnizor societatea a plătit o penalitate de 500.000 lei, reflectarea ei în contabilitate s-a făcut astfel:
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
671 “Cheltuieli exceptionale” = 5311 “ Casa” 500.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Cheltuielile exceptionale din operatii de capital sunt determinate de valoarea neamortizată a imobilizărilor necorporale, corporale sau financiare cedate sau scoase din evidentă.
La vinderea unui mijloc fix, care a avut o valoare de intrare de 3.500.000 lei, iar amortizarea înregistrată până în momentul vânzării este de 1.500.000 lei.
Scoaterea din evidentă a mijlocului fix necesită următoarele înregistrări:
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
672 “Cheltuieli exceptionale = 212 “Mijloace fixe” 3.500.000
din operatii de capital” 2.000.000
281 “Amortizare M.F.” 1.500.000
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Repartizare cheltuielilor exceptionale asupra rezultatului financiar:
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
121 “Profit si pierderi” = % 2.500.000
671 “Cheltuieli exceptionale 500.000
din operatii de gestiune
672 “Cheltuieli exceptionale 2.000.000
din operatii de capital”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
O altă cheltuială a societătii este cu amortizarea pentru depreciere care este o constatare contabilă a micsorărivalori unui element de activ, ca urmare a uzurii, trecerii timpului sau schimbării tehnicii. Prin amortizare se recuperează valoarea bunurilor, treptat, parte cu parte, prin includerea în costurile activitătii. Amortizarea se determină prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe.
Amortizarea mijloacelor fixe se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii acestora în functie si până la recuperarea integrală a valorilor de intrare, conform duratelor de utilizare a acestora.
Conform legii 15 din 24 martie 1994 societatea foloseste metoda amortizării lineare, care constă în recuperarea valorii de ontrare a mijloacelor fixe, în cote egal esalonate, pe toată durata de functionare, stabilită a acestora. În această situatie amortizarea activelor corporale constă în recuperarea uniformă a valorii lor de intrare pe toată perioada de functionare stabilită.
Rata de amortizare lineară (t) se calculează prin divizarea lui 100 la durata de functionare normală a mijlocului fix exprimată în ani (n).
100
t =–––-
n
Anuitatea amortizării ( amortizarea anuală ) se calculează apoi pe baza relatiei:
A = V x t %,
unde V = valoarea de intrare sau contabilă a imobilizării.
Anuitatea amortizării (A) se mai poate determina prin raportarea valorii de intrare a mijlocului fix (V) la durata de functionare exprimată în ani (n).
Determinarea amortizării pentru un mijloc fix al societătii cu o valoare de intrare de 9.000.000 lei, si o durată de functionare de 5 ani, iar intrarea a avut loc la 1 ianuarie:
100
t = –– = 20% A = 9.000.000 x 20% = 1.800.000 lei
5
Pentru reflectarea în contabilitate a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe se utilizează contul 681 “Cheltuieli de exploatare privind amortizările si provizioanele”. Cont de cheltuieli, de actv, se debitează cu amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale (280) si corporale (281) precum si cu construirea provizioanelor. Se creditează cu repartizarea cheltielilor cu amortizările si provizioanele asupra rezultatelor financiare.
Amortismentul linear de 1.800.000 lei aferent celor cinci exercitii se înregistrează în contabilitate prin formula:
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
681 “Cheltuieli de exploatare = 281 “Amortizarea 1.800.000
privind amortizarea si provizioanele” imobilizărilor corporale”
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––
În ramura comertului, veniturile din exploatare, în functie de care se detarmină rezultatul, sunt generate de procesul vânzării, adică de transferul dreptului de proprietate cu titlu oneros. Ele se obtin den vânzarea mărfurilor. Suma veniturilor astfel rezultate constitue cifra de afaceri a societătii.
Conform legislatiei în viguare, aceste venituri se înregistrează în momentul transferului dreptului de proprietate asupra clientilor.
Rezultatul exercitiului cuprinde rezultatul curent, rezultatul exceptional si impozitul pe profit. Profitul impozabil se calculează lunar, cumulat de la începutul anului fiscal. Pierderea se reportează lună de lună până la recuperarea ei, fără a se depăsi trei zeci si sase de luni de la data înregistrării ei.
Pentru a se determina rezultatul financiar, lunar se transferă veniturile si cheltuielile societătii în contul 121 “Profit si pierdere”, care este un cont bifunctional. Se creditează cu veniturile societătii si se debitează cu cheltuielile acesteia. Poate avea sold final creditor, reprezentând profitul contabil sau debitor reprezentând pierderea contabilă.
Se calculează apoi impozitul pe profit care conform legislatiei în viguare este de 25% . Plata impozitului pe porofit se face astfel: pentru contribuabilii mari, în contul impozitului pe profit, la efectuarea plăti lunare în avans în cuantum de 1/12 din impozitul pe profit aferen anului fiscal precedent până la data de 25 inclusiv a lunii; sumele aferente plătilor se actualizează în functie de indicele de inflatie dintre începutul anului fiscal si cel al lunii precedente în care se face plata ; contribuabilii mici trebuie să depună lunar declaratia de impunere până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei de calcul. Aceste fiind si termenul de plată a impozitului
2.3 Organizarea evidenței sintetice și de raportare
financiar – contabilă
Tratarea informatiei este periodică si cunoaste mai multe etape:
1. Calculul soldurilor care cuprinde la rândul ei două etape
– balanta de verificare întocmită la sfârsitul fiecărei perioade. Ea reuneste totalul soldurilor conturilor, caracterizându-se prin egalitatea total-solduri debitoare = total-solduri creditoare. Constitue instrumentul de control intern si reperează erorile contribuind la fiabilitatea partidei duble.
– munca contabilă a inventarului efectuată în general, la sfârsitul fiecărui an. Permite corectarea soldurilor conturilor, în urma confruntării cu observatia reală, prin inventarul fizic.
2. Realizarea sintezei informatiilor în contul de rezultate si bilant, care permit:
– determinarea rezultatului exercitiului
– stabilirea situatiei patrimoniale la sfârsitul exercitiului
Tratarea însă duce si la pierderea unor informatii, ca efect, nu se retin decât soldurile fiecărui cont. În plus, conturile care aveau făcută unirea prin dublă înregistrare, în momentul cunoasterii informatiei, sunt separate în momentul tratării si ele pierd memoria traectoriei urmată de valoare. Balanta fiind utilizată numai pentru descoperirea erorilor, retine doar numeroasele extremităti ale traectoriilor valorii.
Grila stabilită în momentul cunoasterii informatiei, duce în stadiul tratării la o clasificare a patru cazuri:
Conturi de bilanț:
– Sold debitor = Întrebuintare reversibilă
(sau Activ)
– Sold creditor = Resurse reversibile
(sau Pasiv)
Conturi de gestiune:
– Sold debitor = Întrebuintări definitive
(sau Cheltuieli)
– Sold creditor = Resurse definitive
(sau Venituri)
Schema patrimonială la sârsitul exercitiuluise prezintă prin bilant, care confruntă activul cu pasivul. Activul este ansamblul întrebuintărilor reversibile (soldurile debitoare ale conturilor). Pasivul este ansamblul resurselor reversibile (soldurile creditoare lae conturilor).
Rezultatul exercitiului se poate calcula în două moduri:
Solduri debitoare Solduri creditoare
Pasiv
Activ
Cheltuieli Venituri
Pentru că se folosesc aceleasi elemente clasificate din două puncte de vedere diferite, există o egalitate apriorică între totalul resurselor si totalul întrebuintărilor. Tehnic, aceasta se poate exprima prin egalitatea soldurilor balantei:
Total solduri debitoare = Total solduri creditoare
sau:
Total Întrebuintări = Total resurse
sau:
Activ + Cheltuieli = Pasiv + Venituri
Rezultă din egalitatea precedentă că:
Activ – Pasiv = Venituri – Cheltuieli
Rezultatul este unul, când există egalitate între întrebuintări si resurse definitive , pe de o parte si întrbuintări si resurse reversibile, pe de altă parte.
Bilanțul contabil este un instrument complex, de prezentare a stării, la o anumită dată, a elementelor patrimoniale, în etalon valoric si a rezultatului financiar final obtinut de societate.
El nu este pur contabil, dar are la bază conturile contabile tinute la zi si munca inventarului făcut la închiderea exercițiului și care permite, pe de o parte observarea directă si corectarea conturilor (inventarul fizic) si pe de altă parte evaluări incerte si subiective (deprecieri, riscuri). El se bazează pe dubla egalitate.
Asupra bilantului există patru conceptii: prin optica juridică, conceptia financiară, conceptia economică si cea mixtă.
Prin optica juridică, bilantul este considerat o listă de bunuri si datorii. Pe prim plan apare functia bilantului de descriere a situatiei patrimoniale a societătii. altfel spus bilantul este un raport ce cunoaste dificultătile ce trebuie lichidate.
Activul este prezentat ca o listă de bunuri, creante si sume servind la rambursarea datoriilor. Activul indică mărimea sumelor de bani ce se pot obtine prin vânzarea bunurilor si conditiile în care se pot obtine.
Pasivul este prezentat ca o listă de resurse proprii si datorii. Este adevărat că asociatilor li se rambursează aceste sume doar la lichidarea societătii, dar până atunci li se achită o parte din profit, sub forma dividendelor. Pe baza bilantului creantierii îsi cunosc dreptul de gaj asupra bunurilor societătii. El arată de asemenea, persoanelor care faac afaceri cu societatea, limitele până la care se pot angaja fără riscuri.
Conceptia financiară asupra bilantului ordonează activele pri rubrici de lichiditate crescândă, conversia în monedă fiind din ce în ce mai rapidă: activ imobilizat, activ realizabil si disponibil.
Pasivele se ordonează prin rubrici de exigibilitate crescândă, durata de punere la dispozitia societătii este din ce în ce mai scurtă: resurse permanente, durabile provizorii.
Interesul acestei ordonări este în măsură să pună în lumină conditiile de echilibru între părtile de sus ale bilantului care se caracterizează prin stabilitate si părtile de jos, care sunt animate de o miscare ciclică.
În ceea ce priveste părtile de sus ale bilantului, este suficient ca masa pasivelor (resurselor) durabile să fie egală cu masa activelor (întrebuintărilor) durabile. Un exces de pasiv durabil constitue o marjă de sigurantă.
Pentru a avea o informatie utilizabilă în echilibrul de flux, trebuie ca bilantul să pună în corespondentă termenele de lichiditate a tuturor posturilor de activ cu termenele de exigibilitate a tuturor posturilor de pasiv; care este o conditie aproape imposibil de îndeplinit în practică.
Conceptia economică asteaptă de la bilant să fie un ghid pentru gestiune, un instrument al societătii în activitate. Rezultă consecintele asupra criteriului de clasificare a posturilor, de evaluare si a faptelor care cer în principal ca bilantul să măsoare rezultatul
Printre active se disting: acive permanente concretizate în echipamentul durabil al societătii, active circulante care sunt prinse în miscarea ciclică a exploatării si care îsi schimbă constant forma.
În pasiv apar: resurse permanente formate din capitaluri proprii si datorii pe termen lung, datorii de exploatare reânnoite datorită formei ce si-o schimbă într-un ciclu.
Datorită faptului că legea interzice practicare unor bilanturi din diferite puncte de vedere, societatea trebuie să întocmească un singur bilant.
Din acest bilant unic, iar din acest bilant se extrag toate datele de care avem nevoie. De aceea este necesară concilierea diverselor conceptii asupra bilantului. În anumite cazuri însă nu este suficient si trebuie întocmite bilanturi particulare: bilantul de fondare, bilantul de exploatare, bilantul de lichidare, bilantul de fuziune etc.
S.C. Inter City S.A. întocmeste la sfârsitul fiecărui exercitiu bilantul de exploatare, care este un bilant periodic de sfârsit de exercitiu. Este un bilant normal legea obligând societatea, care îsi continuă activitatea să-l întocmească anual la sfârsitul exercitiului. Semnifică un bilant al “sănătătii” societătii, care respectă principiul permanentei conditiilor de exploatare.
Pentru centralizarea si agregarea datelor si informatiilor contabile în vederea întocmirii situatiilor financiare, pe de o parte, si pentru asigurarea reflectării cât mai fidele a situatiei patrimoniului, pe de altă parte se efectuează o serie de lucrări premergătoare, denumite si lucrări preliminare întocmirii situatiilor financiare ale societătii. Aceste lucrări constau în:
– verificarea corectitudinii înregistrărilor în contabilitate;
– verificarea concordantei dintre contabilitate si evidenta operativă;
– întocmirea balantei conturilor înainte de inventariere;
– inventarierea generală a patrimoniului;
– contabilizarea operatiilor de regularizare;
– întocmirea balantei de verificare a conturilor sintetice.
Verificarea corectitudini înregistrărilor în contabilitate are următoarele obiective: verificarea tuturor operațiilor economice în documentele justificative, urmărirea ca toate documentele să fie înregistrate în contabilitate, urmărirea ca toate înregistrările în contabilitate să fie făcute pe bază de documente justificative sau note contabile după caz, urmărirea ca toate înscrisurile provenite din relațiile de vânzare- cumpărare cu persoane să conțină toate elementele respective (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, adresa completă, suma achitată, impozitele calculate și reținute conform legii).
Verificarea concordanțelor dintre contabilitate și evidența operativă are drept scop eliminarea disconcordanțelor ce pot să apară între acestea. Modalitățile concrete de verificare a concordanței diferă în funcție de metoda de organizare a evidenței stocurilor, precum și în functie de metoda de inventaraplicată. Corectarea eventualelor disconcordanțe constatate se face prin parcurgerea în ordine inversă a operatiilor de înregistrare.
Întocmirea balanței conturilor înainte de inventariere contribuie atât la centralizarea tuturor înregistrărilor din contabilitatea curentă, cât și la verificarea acestora. Bbalanța de verificare oferă controlul asupraurmătoarelor aspecte: înregistrarea în contabilitatea sistematică (în conturi ) a tuturor documentelor justificative, prin compararea rulajului debitor sau creditor din balanță cu totalul rulajului înregistrat în registrul – jurnal, aceasta fiind o verificare cantitativă a înregistrărilor în contabilitate, concordanța între contabilitatea analitică și contabilitatea sintetică prin întocmirea de balanțe analitice pentru conturile sintetice care se dezvoltă în analitic, aceasta fiind o verificare de concordanță a înregistrărilor în contabilitate, analiza soldurilor fiecărui cont contabil, în vederea clarificării sumelor ce se mențin nejustificate în soldul unor conturi din activul și pasivul bilanțului, urmărindu – se achitarea obligațiilor față de furnizori și creditori, precum și încasarea creanțelor; reflectării prin conturile de cheltuieli și de venituri a cheltuielilor și venituriloraferente exercițiului financiar la care se referă; efectuarea altor regularizări specifice societății, toate acestea constituind verificări calitative a înregistrărilor.
Inventarierea generală a patrimoniului este lucrarea care pune de acord informațiile oferite de contabilitate cu cele reale. Această "situație reală" se referă atât la mărimea faptică a elementelor patrimoniale, cât și la actualizarea valorii lor la nivelul valorii curente, prin reevaluare. Prin compararea situației faptice cu cea scriptică, înregistrată în contabilitate, inventarierea oferă posibilitatea determinării plusurilor și minusurilor de inventar, care apoi trebuie regularizate în contabilitate.
În funcție de ordinea de desfășurare și de natura operațiilor, lucrările de inventariere cuprind următoarele etape: pregătirea inventarierii; desfășurarea lucrărilor de inventariere propriu-zisă; stabilirea și regularizarea rezultatelor inventarierii.
Pregătirea inventarierii constă în luarea de măsuri pentru a asigura buna desfășurare a inventarierii. Aceste măsuri constau în :
– stabilirea elementelor patrimoniale care se inventariază;
– înregistrarea tuturor documentelor justificative în evidența contabilă;
– verificarea și pregătirea aparatelor de măsurare și cântărire;
– pregătirea bunurilor economice supuse inventarierii ( sortare, grupare, etichetare,etc.);
– constituirea comisiilor de inventariere prin ordinul scris al conducătorului societății;
– luarea unor declarații scrise de la gestionari, cu privire la existența unor bunuri intrate sau ieșite din depozit fără documente, documente nepredate la contabilitate.
Lucrările de inventariere propriu- zise constaun în următoarele:
– constatarea
– descrierea
– evaluarea elementelor inventariate.
Constatarea elementelor inventariate se face pe teren: prin observare directă ( numărare, cântărire, măsurare, sondj sau calcule tehnice) pentru bunurile materiale; pe bază de registre sau documente ( registru de casă, extrasele de cont) pentru mijloacele bănești, creanțe și datorii.
Descrierea elementelor inventariate se face în cadrul listelor de inventariere întocmite cu această ocazie, unde se consemnează: denumirea, felul, natura, codul, cantitatea, calitatea, dimenșiunile și alte proprietăți caracteristice. Aceste liste de inventariere se semnează, pagină cu pagină, de către membrii comisiei de invbentariere șI gestionari.Evaluarea elementelor inventariate se face la nivelul valorii actuale, denumită valoare de inventar. Creanțele, datoriile și disponibilitățile bănești în devize se evaluează la cursul oficial din ultima zi a exercițiului financiar.
Stabilirea și regularizarea rezultatelor inventarierii se face direct în listele de inventariere, prin compararea mărimilor faptice, constatate prin inventariere, cu mărimile scriptice înregistrate în contabilitate, stabilindu- se eventualele diferențe în plus sau în minus ffață de teren. Dacă plusurile și sunt constatate la același gestionar, în aceeași perioadă și la sorturi asemănătoareeste posibilă compensarea pentru cantități egale de plusuri si de minusuri, însă este interzisă compensarea valorică.
Rezultatele inventarierii sunt consemnate într – un proces verbal, care trebuie să conțină: scopul inventarierii, perioada si gestiunile inventariate, compensările efectuate, bunurile depreciate, valorificarea rezultatelor inventarierii, alte concluzii si propuneri ale comisiei de inventariere.
Regularizarea rezultatelor inventarierii constă în efectuarea unor înregistrăricare să rectifice contabilitatea cu plusurile sau minusurile cantitative constatate.
Lipsurile constatate la inventariere pot fi imputabile sau neimputabile. Lipsurile imputabile, rezultate din neglijențe sau sustrageri, se recuperează de la cei vinovați. Lipsurile neimputabile sunt cele datorate manipulării si păstrării bunurilor.
plusurile constatate la inventariere se înregistrează ca intrări în patrimoniul societății, diminuându – se cheltuielile de exploatare cu valoarea acestor plusuri.
Regularizarea amortizărilor, care se face prin compararea valorii de inventar, stabilită cu ocazia inventarierii, cu valoarea rămasă de amortizat, si dacă valoarea de inventar este mai mică decât valoarea rămasă situația se regularizează astfel: prin înregistrarea unui amortisment excepțional, dacă deprecierea este apreciată ca ireversibil, sau prin constituirea unui provizion pentru depreciere, dacă diferența este apreciată ca reversibilă.
Întocmirea balanței de verificare a conturilor sintetice constitue etapa finală a lucrărilor pregătitoare de întocmire a situațiilor financiare. Acest document servește atât la verificarea înregistrărilor în contabilitate, cât si la centralizarea datelor contabile în vederea întocmiri situațiilor financiare ale societății.
Situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a patrimoniului societății, a rezultatelor financiare obținute (profit sau pierdere) si a fluxurilor de trezorerie pentru exercițiul financiar respectiv.
În conformitate cu reglementările contabile societatea trebuie să întocmească: bilanțul, contul de profit si pierdere, notele la conturile anuale.
Contul de rezultate evaluează rezultatul global al societă ții. El nu are exclusivitate pentru că si bilanțul evaluează rezultatul, dar printre alte informații si după o intervenție diferită de cea a contului de rezultate.
Rezultatul exercițiului este teoretic egal atât cu diferența dintre venituri si cheltuieli cât si cu variația capitalurilor proprii între începutul exercițiului si sfârșitul exercițiului.
Contul de rezultate este sinteza contabilității de flux si are caracter dinamic. În acest sens soldul conturilor de gestiune înregistrează mișcările de valori între patrimoniu si exterior, în timpul perioadei. Contul de rezultate măsoară rezultatul prin confruntarea cheltuielilor cu veniturile. Rezultatul este suma algebrică a cheltuielilor si veniturilor si nu aîncasărilor si plăților. El se determină cu următoarea relație:
Venituri – Cheltuieli = Rezultatul exercițiului
Rezultatul fiscal se calculează prin scăderea din rezultatul contabil a cheltuielilor deductibile fiscal si adăugarea cheltuielilor nedeductibile fiscal. Din acest calcul poate rezulta profitul impozabil îninte de reportarea pierderii din anii precedenții sau pierderea netă.
Din profitul impozabil astfel determinat se sade eventual pierderea din anii precedenți si se obține astfel profitul impozabil al exercițiului curent. În timp ce descrierea situației patrimoniale se face prin bilanț, în momentul încheierii exercițiului rezultatul se raportează la întreg exercițiul financiar care durează un an.
Contul de rezultate explică rezultatul făcând analiza cheltuielilor si veniturilor care l- au determinat. În bilanț el apare prin consecințele patrimoniale.
Pentru determinarea rezultatului se utilizează contabilitatea analitică completă care măsoară toate costurile individuale, toate veniturile individuale si în consecință, rezultatele analitice. Rezultatul global al intreprinderii este agregarea tuturor rezultatelor analitice.
Rezultă că bilanțul pune rezultatul în relație cu structura patrimonială, iar contul de rezultate în relație cu operațiile între societate și terți, care determină intrări și ieșiri în și din patrimoniu. În cursul exercițiului, elementele contului de rezultate sunt dispersate în conturi diferite .
Balanțele lunare dau o primă aproximație rezultatului pentru că ele stabilesc un tablou al soldurilor debitoare și creditoare, separat pentru conturile de bilanț si separat pentru conturile de gestiune. La sfârșitul exercițiului se ansamblează într- un cont unic componentele corectate, care au fost dispersate în conturi multiple.
Conform planului contabil se disting patru nivele de cheltuieli si trei nivele de venituri:
– cheltuieli si venituri din exploatare, din a căror confruntare apare rezultatu exploatării
– cheltuieli si venituri financiare din confruntarea cărora apare rezultatul din operații financiare,
– cheltuieli si venituri excepționale care prin confruntare determină rezultatul excepțional
– alături de cheltuieli apare în sfârșit si impozitul pe profit.
Anexa la bilanț explică și completează informațiile prezentate de bilanț si contul de rezultate dar nu le poate substitui. Dă o imagine fidelă a patrimoniului, situației financiare si rezultatelor societății.Cele trei documente de sinteză, bilanț, cont de rezultate si anexa la bilanț sunt un tot unitatr care semnifică un singur lucru: au același statut juridic.
Prezentăm în continuare balanța de verificare întocmită de S.C.Inter City S.A. la data de 31. 12. 2000, conform Anexa 1.
După întocmirea balanței de verificare , pe baza datelor ei se întocmește bilanțul contabil.
Însă bilanțul patrimonial răspunde cerințelor de ordin juridic, contabil si fiscal fără a răspunde cu promptitudine obiectivelor financiare care urmăresc mai ales probleme prezente si viitoare decât probleme trecute.
Pentru a răspunde acestor obiective se construiește bilnțul financiar, plecând de la bilanțul patrimonial, fie prin agregarea anumitor date fie prin divizarea altora, astfel încât să se obțină mărimi semnificative pe plan financiar.
Asupra activului corecțiile urmăresc obținerea a două mărimi, si anume:
– imobilizări nete,
– active circulante.
Pentru aceasta se disociază în două grupe respectiv, o grupă cu o durată mai mare de un an si o a doua grupă, cu durată mai mică de un an, următoarele elemente de activ: imobilizări financiare, creanțe, cheltuieli constatate în avans.
După realizarea acestei grupări, prima grupă, cu durată mai marede un an se include la imobilizări nete, iar cea de a doua grupă la active circulante. Astfel activele imobilizate vor cuprinde:
– imobilizări necorporale. În cazul imobilizărilor necorporale trebuie să se țină seama de faptul că cheltuielile de constituire sunt considerate elemente de activ fictiv, iar activul fictiv nu participă la calculul activului net.Tocmai din această cauză pentru determinarea bilanțului financiar ele se scad de la activele imobilizate necorporale si deasemenea, cu aceeași sumă din capitalul propriu.
– imobilizările corporale;
– imobilizări financiare mai mari de un an;
– creanțe mai mari de un an;
– cheltuieli constatate în avans pe o perioadă mai mare de un an;
– prime de rambursare a obligațiunilor.
La societatea comercială Inter City S.A. situația din activul bilanțului financiar în anul 2000 se prezenta astfel:
Imobilizări nete: – imobilizări financiare cu durată mai mare de un an = 0
– imobilizări necorporale = 1850
– imobilizări corporale = 1137967
– creanțe cu durată mai mare de un an = 0
– conturi de regularizare cu durată mai mare de un an = 0
– prime de rambursare a obligațiunilor = 0
Total imobilizări nete = 1139817
Active circulante: – imobilizări financiare cu durată mai mică de un an = 8343
– stocuri = 30355
– creanțe cu durată mai mică de un an = 6472
– titluri de plasament = 19722
– disponibilități bănești = 137610
– conturi de regularizare cu durată mai mică de un an = 53633
Total active circulante = 256135
Asupra pasivului corecțiile urmăresc obținerea a trei mărimi, si anume:
– capitaluri proprii
– datorii pe termen mediu si lung
– datorii pe termen scurt.
Si în acest caz, se împart în două grupe, în funcție de durată, următoarele elemente: provizioane pentru riscuri si cheltuieli, datorii, conturi de regularizare si asimilate.
Situația din pasivul bilantului financiar în anul 2000 se prezenta astfel:
Capital propriu: – capitalurile proprii = 1436263
Datorii pe termen mediu si lung: – provizioane cu durată mai mare de un an = 0
– datorii cu durată mai mare de un an = 0
– conturi de regularizare cu durată mai mare de un an = 0
Total datorii pe termen mediu si lung = 0
Datorii pe termen scurt: – provizioane cu durată mai mică de un an = 0
– datorii cu durată mai mică de un an = 78213
– conturi de regularizare cu durată mai mică de un an = 0
Total datorii pe termen scurt = 78213
Schematic bilanțul financiar încheiat de societatea Inter City S.A. în anul 2000 este prezentat în figura 2.5.
ACTIV PASIV
Figura nr. 2.5. Bilanțul financiare încheiat în anul 2000
În urma încheierii balanței de verificare la data de 31. 12. 2001 prezentată în continuare conform Anexei 2. si a bilanțului contabil se constuiește bilanțul financiar ale cărui date sunt prezentate în continuare.
Situația activului se prezintă astfel:
Imobilizări nete: – imobilizări financiare cu durată mai mare de un an = 0
– imobilizări necorporale = 1850
– imobilizări corporale = 1070920
– creanțe cu durată mai mare de un an = 0
– conturi de regularizare cu durată mai mare de un an = 0
– prime de rambursare a obligațiunilor = 0
Total imobilizări nete = 1072770
Active circulante: – imobilizări financiare cu durată mai mică de un an = 18810
– stocuri = 44887
– creanțe cu durată mai mică de un an = 19325
– titluri de plasament = 0
– disponibilități bănești = 344429
– conturi de regularizare cu durată mai mică de un an = 56290
Total active circulante = 483741
Situația pasivului societății la finela anului 2001 se prezenta astfel:
Capital propriu: – capitalurile proprii = 1436263
Datorii pe termen mediu si lung: -provizioane cu durată mai mare de un an = 0
– datorii cu durată mai mare de un an = 0
– conturi de regularizare cu durată mai mare de un an = 0
Datorii pe termen scurt: – provizioane cu durată mai mică de un an = 0
– datorii cu durată mai mică de un an = 120248
– conturi de regularizare cu durată mai mică de un an = 0
Schematic bilanțul financiar încheiat de S.C. Inter City S.A. la sfârșitul anului 2001 este prezentat în figura 2.5.
Figura nr. 2.6. Bilanțul financiar încheiat în anul 2001
CAPITOLUL 3.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA MODULUI DE ORGANIZARE A CONTABILITĂȚII LA S.C. INTER CITY S.A.
3.1. Concluzii privind organizarea activității contabilă
la S.C. Inter City S.A.
Privită ca întreprindere cu scop lucrativ, societatea comercială Inter Cyti S.A. activează în ramura comerțului. Atributul "comercială" vine să sublinieze faptul că orice activitate economică se finalizează prin comercializarea produselor si serviciilor. Denumirea de societate comercială a fost dată pentru a putea fi deosebită de societatea civilă, instituție cu scop nelucrativ indiferent de domeniul de activitate, societățile comerciale își pot finaliza activitatea prin comercializarea produselor si serviciilor.
Servind ca ghid în gestiune si furnizând informații, contabilitatea poate fii considerată ca o formă tradițională a informației. Însă nici o informație nu rezolvă singură problemele societății, dar permite un calcul economic, al cărui studiu rațional dă posibilitatea luării deciziilor. Ea descrie datele observate sub toate aspectele si calculează imediat consecințele.
Dacă privim evaluarea mărfurilor prin prisma celor două momente caracterizate prin repetabilitate, aprovizionare si vânzare, putem identifica două tipuri de prețuri: prețuri de cumpărare si prețuri de vânzare.
Prețul de cumpărare reprezintă echivalentul sumei plătite sau de plătit pentru mărfurile primite de la furnizori. Aceste prețuri se caracterizează prin: fluctuație în raport de corelația cerere- ofertă, negociabilitate cu partenerii, cu ocazia încheierii contractelor.
Prețul de cumpărare, este doar o componentă, desigur de bază, a costului de achiziție, folosit cu ocazia evaluării mărfurilor cumpărate si intrate în patrimoniu.
Prețul de vânzare reprezintă echivalentul bănesc al sumelor încasate ca urmare a vânzării mărfurilor, care este compus si el din costul de achiziție al mărfurilor si marja brută sau marja comerciantului, care are ca scop acoperirea cheltuielilor de vânzare si asigurarea unui profit.
Pincipalele caracteristici care trebuie luate în considerare la stabilirea marjei sunt: stabilirea ei astfel încât să fie acceptabilă pentru client, mărimea marjei care fluctuează odată cu fluctuațiile prețului de vânzare pe grupe de mărfuri, nivelul ei care se diferențiază în funcție de natura mărfurilor. În situația în care evaluarea se face la preț de vânzare, apare necesitatea folosirii categoriei economice de marjă brută redusă, care în sumă absolută este egală cu marja brută, dar procentual se diferențiază. Deosebirea între marja brută si marja brută redusă este aceea că prima se aplică la costul de achiziție rezultând prețul de vânzare , iar cea de a doua se aplică prețului de vânzare scăzânduse rezultând costul de achiziție.
Toate metodele de contabilitate a operațiilor cu mărfuri si a stocurilor permit crearea unui sistem prin care să se evidențieze atât stocurile cât si operațiile care le influențează. Sistemele create se pot însă diferenția prin : prețurile utilizate în evaluarea stocurilor si mișcarea mărfurilor, capacitatea de identificare si reflectare în mod continu sau doar la anumite momente nivelul stocurilor, structurile de conturi utilizate în reflectarea stocurilor si operațiilor care le determină, modalitatea de a privi intrările de mărfuri (fie ca o afectare directă a nivelului stocurilor, fie ca o cheltuială determinată de procurareaunui bun).
Indiferent de metodele aplicate toate converg spre cunoașterea unor elemente indispensabile atât întocmirii bilanțului cât si contului de profit si pierdere. Nivelul stocurilor apare ca: obiect al inventarului în scopul evaluării si controlului gestionar, element de bilanț care definește mărimea patrimonială,termen în relația de calcul al costului mărfurilor vândute, pentru calculul provizioanelor în cazul deprecierilor de valoare. Calculul rezultatelor generate de activitate: identificarea și separarea reducerilor cu caracter comercial de cele financiare, stabilirea corectă a nivelului veniturilor si respectiv a cifrei de afaceri, dimensionarea costului de achiziție al mărfurilor vândute, determinarea marjei brute aferentă mărfurilor vândute.
În funcție de obiectivele urmărite si de particularitățile metodei folosite denumită si metodă inventar se poate stabili scriptic permanent nivelul stocurilor.
3.2. Propuneri privind perfecționarea modului de organizare a contabilității
la S.C. Inter City S.A.
În prezentarea modului de organizare al evidenței contabile a stocurilor si operațiilor cu mărfuri la S.C. Inter City S.A. am spus că evaluarea stocurilor, intrărilor și ieșirilor se face la preț de vânzare, care include costul de achiziție și marja brută.
În consecință deoarece evaluarea mărfurilor se face la prețul devânzare, unitatea are datoria să calculeze si să înregistreze diferența dintre prețul de vânzare si costul de achiziție, adică marja brută aferentă mărfurilor intrate, ieșite si rămase în stoc.
Această metodă este agreată de către majoritatea societăților cu vânzare cu amănuntul si de alimentație publică din România, deoarece a fost practicată în perioada existenței economieiplanificate si centralizate, când prețul de vânzare se caracteriza prin unicitate si caracter fix pentru același sortiment de marfă. De aceea era posibilă aplicarea ei în condițiile organizării unei contabilități analitice global – valorice pe gestiune.
În prezent, opiniem că metoda prezintă multe dezavantaje si în plus permite fie încălcarea unor principiicontabile, fie denaturarea situației patrimoniale si a rezultatului financiar.
Astfel, prețul de vânzare la care se evluează marfa la intrare în patrimoniu, nu mai este de actualitate la vânzarea ei. Evident societatea vinde marfa la prețul de vânzare al pieței , dar atunci prețul de vânzare la care s-a evaluat marfa devine un simplu preț de înregistrarefără valoare informațională.
Nu este posibilă aplicarea metodei în condițiile unei contabilități analitice global-valorice, pe gestiune. Aceasta deoarece prețul de cumpărare al aceleași mărfi se diferențiază în funcție de calea de intrare a ei si perioada intrării. Deși procentul de marjă se menține, plecând de la prețuri de cumpărare diferite, prețul de vânzare va fi diferit pentru același sortiment de marfă. În acest caz în lipsa unei contabilități analitice cantitativ valorice, cine va hotărâ ce cantitate se vinde la un preț si ce cantitate la alt preț.
Multe societăți reevaluează marfa rămasă în stoc la prețul de vânzare al ultimului lot intrat, încălcânduse astfel principiul "costului istoric", conform căruia marfa iese din patrimoniu la valoarea la care a intrat.
În condițiile în care se descarcă gestiunea pentru mărfurile vândute global- valoric, pe bază de monetar din vânzări, este posibilă denaturarea rezultatului financiar si a situației patrimoniale. Astfel dacă marfa s-a vândut la ultimul preț de vânzare calculat si acesta este cel mai mare, în situația vânzării întregii cantității existente în societate la acel moment, soldul contului "Mărfuri" n- ar fi zero ci creditor. Calculând marja aferentă vânzării pe baza unui coeficient aplicat la suma încasată pe bază de monetar se denaturează si costul de achiziție al mărfii vândute si implicit rezultatul financiar.
În consecință există destule argumente pentru a se renunța la această metodă. Evident, orice altă metodă a inventarului permanent reclamă o contabilitate analitică cantitativ-valorică, pe sortimente de marfă, lucru imposibil în condițiile inexistenței unei rețele de calculator în punctele de vânzare.
Deci folosirea metodei necesită dezvoltarea în analitic, cantitativ- valoric, pe fiecare sortiment de marfă.
Anexa 1.
BALANȚA DE VERIFICARE
Încheiată la 31. 12. 2000 de S.C.Inter City S.A.
Anexa 2.
BALANTA DE VERIFICARE
Icheiata la 31.12.2001 de S.C. Inter City S.A.
BIBLIOGRAFIE
1. M. Teaciuc Bazele contabilității, Editura Eurostampa , Timișoara, 2002.
C. Sabău
2. M. Dumitrana Contabilitatea în comerț și turism, Editura Maxim, București, 1996.
M. Negruțiu
3. D. Mărgulescu Analiza economico financiară a intreprinderi, Tribuna Economică, București, 1994.
4. Universitatea Contabilitatea financiară a agenților economici din România, Editura Intel
"Babeș- Bolyai" Credo, Deva, 1995.
Cluj Napoca
5. O. G. 24. / 26. 07 2001, Publicată în M. O. Nr. 472/17.08. 2001.
6. Ordin al Ministerului Finanțelor, nr. 215/ 10.02. 2000, Publicat în M.O. nr. 102./08. 03. 2000.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Organizarea Contabilitatii LA Sc X (ID: 134144)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.