. Organizarea Contabilitatii de Gestiune Si Calculatia Costurilor (s.c. Xyz S.a., Buzau)

CAPITOLUL – I –

LOCUL SI ROLUL INFORMATIILOR PRIVIND COSTURILE DE PRODUCTIE ÎN ACTIVITATEA DE CONDUCERE A SOCIETÃTII COMERCIALE “ DUCTIL “ S.A BUZÃU

Sistemul informational al oricãrei entitãti economice cuprinde:informatii,structuri functionale,metode si procedee specifice, mijloace de calcul.

Informatiile cuprinse în sistemul informational,pot fi grupate dupã o multitudine de criterii,printre acestea putându-se separa si o grupare în functie de continutul lor economic.O categorie importantã de informatii o constituie informatiile privind costurile de productie.

Informatia în legãturã cu nivelul costurilor de productie aratã modul cum sunt gospodãrite resursele materiale si bãnesti ale unitãtii patrimoniale,în fiecare fazã si operatie a procesului tehnologic, la fiecare loc de cheltuieli sau centre de costuri,în cadrul activitãtii acesteia,aratând conditiile de desfãsurare a întregii activitãti de productie si desfacere a întreprinderii.

Informatia privind costurile de productie, prezintã o mare importantã în cea ce priveste controlul activitãtii interne, gestiunii interne a întreprinderii. Aceste informatii se obtin numai dupã ce diferite feluri de cheltuieli grupate dupã natura lor (materiale, salariale, amortizare,etc.) au parcurs în procesul de evidentã o serie de etape cum ar fi : colectarea lor (pe destinatii,pe fiecare activitate), calculul si decontarea cheltuielilor între activitãtile auxiliare si de deservire în cazul în care existã prestatii reciproce de lucrãri si servicii,calculul si decontarea cheltuielilor activitãtii auxiliare cãtre activitatea de bazã si celelalte activitãti din întreprindere,pentru produsele furnizate de aceasta, calculul si repartizarea cheltuielilor indirecte si cheltuielilor generale de administratie,cheltuielile de desfacere;determinarea cantitativã si valoricã a productiei în curs de executie si decontarea acesteia, calculul costului efectiv al produselor finite, calculul si decontarea diferentelor dintre costul efectiv si cel antecalculat la produsele finite.

Aceastã informatie prezintã o mare importantã pentru cã oferã posibilitatea sã se cunoascã cât din valoarea produsului obtinut reprezintã valoarea mijloacelor de productie consumate pentru producerea si desfacerea produsului respectiv si cât valoare nou creatã.

Pentru ca informatiile economice privitoare la costurile de productie sã poatã intra în circuitul economic al întreprinderii,datoritã specificului si complexitãtii lor,ele parcurg douã mari etape, faze, între care existã o strânsã relatie de conditionare,în fiecare etapã a procesului de productie obtinându-se informatii în legãturã cu eficienta activitãtii desfãsurate la oricare din centrele de costuri sau pe fiecare produs,lucrãri si servicii, putându-se stabili abaterile de la prevederile initiale din bugetul de calcul,prin determinarea veniturilor si cheltuielilor, în felul acesta, conducerea având posibilitatea sã urmãreascã si sã controleze modul cum se asigurã rentabilitatea activitãtii desfãsurate, sã urmãreascã si sã controleze structura si nivelul costurilor de productie pe articole de calculatie atât la nivelul întreprinderii cât si la nivelul locului de muncã; precum si existenta posibilitãtii de a determina rãspunderea materialã si contributia fiecãrei persoane la rezultatele obtinute .

Distingem astfel douã mari faze: organizarea evidentei cheltuielilor de productie,utilizând metodele si mecanismul proprii sistemului de contabilitate pe obiecte de calculatie (produse,comenzi, faze),pe ateliere,sectii,sectoare,si pe întreprindere.Aceastã evidentã poate sã difere de la o unitate la alta în functie de specificul ei si de necesitãtile de informare.

Calculul cu exactitate a diferitelor feluri de cheltuieli care intrã în structura costurilor de productie impun aplicarea celor mai adecvate metode si tehnici de contabilitate de gestiune si calculatie a costurilor, capabile sã furnizeze informatii necesare pentru urmãrirea pe parcurs a abaterilor de la cheltuielile programate. Eficienta metodei folosite depinde de operativitatea cu care se furnizeazã si se receptioneazã informatiile de cãtre organul de decizie în timp util pentru a putea actiona divers în scopul cercetãrii traiectoriei de desfãsurare a productiei generatoare de costuri si de exactitatea informatiei furnizate.Orice informatie care nu serveste la timp se perimeazã,îsi pierde valoarea de întrebuintare si astfel consumul de muncã necesar obtinerii ei este lipsitã de un element indispensabil pentru atingerea obiectivelor sale. O informatie inexactã este consideratã “periculoasã” în timp ce o lipsã de informatie “dezavantajoasã”.Formularea unor concluzii si elaborarea unor decizii pe baza unor informatii “false”, inexacte,poate compromite orice dorintã si actiune bineintentionatã.

Cea de-a doua fazã (etapa) este reprezentatã de calculul costului unitar al produselor.

Continutul economic al costului se naste în sfera productiei materiale, în procesul de muncã,de folosire a resurselor,dar determinarea lui ca mãrime valoricã, pentru fiecare produs în parte,este rezultatul unei însiruiri de calcule economice,efectuate într-o anumitã ordine,dupã anumitã metodã de calculatie.

Metodologia de organizare a evidentei cheltuielilor de productie este subordonatã nu numai scopului final – obtinerea costului unitar – ci si structuri organizatorice si tehnologice ale întreprinderii, caracterului productiei sale,amplasãrii teritoriale ale subunitãtilor.

În domeniul costurilor acuitatea operativitãtii de informare este esentialã întrucât dacã se cunosc costurile dupã ce s-a fabricat produsul,informatia în cauzã nu are decât un caracter constatator si nu poate servi decât unei eventuale prognoze de lungã perspectivã.În acest domeniu,operativitatea trebuie sã meargã pânã acolo încât orice cheltuialã legatã strict de procesul de productie sã poatã fi depistatã înainte de a se produce.Numai astfel se poate generaliza informarea si controlul preventiv asupra oricãror cheltuieli de productie.Concomitent cu aceasta calculatia costurilor va cãpãta un caracter previzional,care se impune ca o mare necesitate pentru rezolvarea problemei referitoare la fabricarea unor produse noi, introducerea de noi procese tehnologice,programarea si executarea unor lucrãri de investitii.

La rândul sãu,calculatia costurilor ca ansamblu de operatii matematice utilizate pe întreg parcursul ciclului de prelucrare a datelor si informatiilor furnizate de contabilitate,este subordonatã organizãrii evidentei cheltuielilor,depinde functional de aceastã organizare dar si de tehnica de calcul utilizatã.De modul în care este organizatã evidenta cheltuielillor de productie,de modul în care este efectuatã calculatia si de tehnicile utilizate în acest scop,depinde în final,calitatea oricãrui gen de informatii privitoare la costurile de productie, exactitatea costului unitar.

Modelul de bazã al calculatiei trebuie sã fie astfel conceput încât sã asigure determinarea costurilor de produselor,lucrãrilor sau serviciilor prin calcule economice care sã permitã bugetarea,controlul si analiza operativã a costurilor pe feluri,pe locuri si pe produse.

Având o structurã analiticã ce se concentreazã în forme adecvate si accesibile toate elementele consumate în procesul productiei (materiale,manoperã,cheltuieli indirecte),costul determinat operativ si corect este o informatie de certã valoare care face posibilã interventia conducerii în sensul reducerii unor cheltuieli concrete,individualizate pe produse sau pe locuri de cheltuieli asigurând astfel întreprinderii o rentabilitate sporitã, o crestere generalã si permanentã a eficientei activitãtii sale.

Totodatã trebuie subliniat faptul cã asigurarea informatiilor este un imperativ major în analiza costurilor de productie,datorat mai ales corelatiei sale cu o serie de indicatori sintetici generalizatori de mare importantã ca:beneficiul,rentabilitatea,venit rational,fond de rezervã,a cãror exactitate depind în mare parte de exactitatea sau deformarea costului de productie.

Valoarea informationalã a costului poate fi amplificatã în mod corespunzãtor atunci când calcularea lui se face pe diferite trepte ale activitãtii economice – a productiei – referindu-se de exemplu la: productia totalã,la produsele finite ale întreprinderii,ale unei sectii,ale unei linii de fabricatie,la un grup de produse finite sau la un grup de produse sau la componenta acestora.

În conditiile economiei de piatã procesul de conducere al societãtilor reclamã informatii din toate domeniile de activitate pentru fundamentarea deciziilor în domeniul costurilor,procesul decizional este fundamentat pe informatia costurilor.

Având în vedre conjunctura economicã din România unde se produc schimbãri rapide, în cadrul S.C. “DUCTIL” S.A. urmãrirea si calculul costurilor de productie ocupã un loc important în luarea deciziilor de cãtre conducerea societãtii, având astfel o contributie semnificativã la succesul întreprinderii pe piatã.

Cum fiecare nivel organizatoric din structura întreprinderii are nevoie de anumite informatii specifice acestuia rezultã cã,calculatia costurilor trebuie sã furnizeze,pe prim plan,informatii relevante aspra costurilor,adicã informatii referitoare la aspecte majore cu implicatii hotãrâtoare în domeniul costurilor.În felul acesta,se asigurã o informatie selectivã numai asupra aspectelor care implicã luarea deciziilor urgente,eliberând conducerea de informatiile mai putin semnificative.

De mentionat este faptul cã mentinerea potentialului de productie a S.C. “DUCTIL” S.A. depinde de modul în care societatea stie sã îsi recupereze prin vânzarea produselor costul produselor realizate, prosperitatea si ritmul dezvoltãrii în continuare al societãtii fiind dat de profiturile obtinute.

Pentru aceasta calculatia costurilor este organizatã pe principiul conducerii obiective,pe baza criteriului exceptiilor care asigurã o conducere a locurilor de costuri în conditiile unei responsabilitãti si operativitãti sporite.

Având în vedere aceastã trãsãturã esentialã a dezvoltãrii S.C. “DUCTIL” S.A. în general si cu cât mai mult în cazul organizãrii moderne în care întreprindrea este condusã dupã principiile economiei de piatã, mentinerea competitivitãtii, dispunerea elementelor gestiunii si ale productiei sub forma cea mai potrivitã în scopul obtinerii unor rezultate finale optime, depinde si se reflectã nemijlocit în costurile de productie ale S.C. “DUCTIL” S.A.

Putem deduce cã în orice etapã costul de productie prezintã un rol deosebit pentru organizarea si desfãsurarea procesului de productie.Din aceste considerente rezultã cu necesitate importanta calculãrii exacte a costurilor de productie.

A calcula costul de productie înseamnã a colecta si repartiza cu ajutorul unor procedee toate cheltuielile care se efectueazã la nivelul întreprinderii cu scopul fabricãrii si desfaceriii unei cantitãti de produs si a întregii productii.În acelasi timp informatiile furnizate de costul de productie prezintã un rol deosebit în general pe urmãtoarele directii: în directia adoptãrii deciziilor cu plecare de la nivelul costului de productie pentru perfectionarea proceselor tehnologice, introducerea inovatiilor, inventiilor în procesul de fabricatie, organizarea eficientã a productiei si muncii etc, asigurãndu-se astfel un control asupra consumãrii productive si a modului de reparizare a profitului în societate având în vedere interesul individual al producãtorului, al salariatilor precum si interese colective.

Informatiile privind costul de productie au importantã în privinta adoptãrii deciziilor pe linia conducerii întreprinderii atât în ansamblul ei cât si în interior pe fieîn ansamblul ei cât si în interior pe fiecare sectie, atelier, loc de cheltuialã, fazã de fabricatie în parte pe baza principiilor rentabilitãtii.

În functie de problema în care trebuie sã se decidã calculatia costurilor poate furniza informatii asupra costurilor efective si a costurilor prestabilite cu evidentierea abaterilor respective atât în totalitatea lor cât si pe structurã,pe locuri de costuri si pe produse, stabilindu-se nivelul si structura costului pentru întreaga productie fabricatã de întreprindere pe o anumitã perioadã de timp.

Cunoscând, astfel, nivelul si structura costurilor de productie se creazã posibilitatea stabilirii ponderii cheltuielilor materiale si cu munca vie în totalul cheltuielilor, precum si separarea cheltuielilor indirecte de cele directe.Prin urmãrirea si calcularea costului de productie la nivelul întregii productii si pe fiecare produs în parte se creazã posibilitatea urmãririi costurilor în dinamicã, precum si a comparãrii cu costurile unor produse similare sau identice fabricate în alte unitãti în scopul de a deduce nivelul de înzestrare tehnicã, modul de utilizare a fondului de timp, gradul de calificare a fortei de muncã si modul de gospodãrire a întreprinderii în ansamblul ei.

Prin calcularea cu anticipatie a costului de productie se creazã un instrument de prim ordin pentru eleborarea bugetului de venituri si cheltuieli ale unitãtii, precum si pentru calculul unor indicatori de eficientã cum ar fi:rata profitului, rata rentabilitãtii economice.În acelasi timp previziunea si înregistrarea analiticã curentã a cheltuielilor de productie servesc optimizãrii activitãtii si a deciziilor luate de conducerea S.C. “DUCTIL” S.A., prin posibilitãtile efectuãrii controlului si analizei comparative a nivelului si structurii cheltuielilor de productie si implicit a costului calculat pe baza lor.

Pentru a stabili care din costuri sunt relevante trebuie apelat la interpretarea costurilor,practica întreprinderii demonstrând cã, în general frecventa cea mai mare a problemelor în care se cere luarea deciziilor sunt de natura celor pe termen scurt si mediu.

Astfel în cazul când avem luat decizii pe termen scurt, sunt relevante,pe lângã costurile variabile si costurile fixe.Totusi, frecventa cea mai mare a problemelor în care trebuie luate decizii este referitoare la cheltuielile variabile de productie, acest lucru netrebuind sã conducã la minimizarea importantei cheltuielor fixe, ele prezentând importantã deosebitã în fundamentarea deciziilor pe termen lung, precum cele legate de natura investitiilor pentru modificarea capacitãtilor de productie.

Se observã cã datele datele perioadei trecute constituie pentru conducerea S.C. “DUCTIL” S.A.atât mijloace de mãsurare si apreciere a rezultatelor si de descoperire a cauzelor schimbãrilor negative în activitatea întreprinderii, cât si mijloace de orientare a activitãtii viitoare înspre valorificarea posibilitãtilor existente pentru obtinerea unor rezultate mai bune. Aceasta cu cât mai mult cu cât costul produsului nu trebuie privit numai la nivelul întreprinderii producãtoare, ci si în exterior sub aspectul contributiei aduse la competitivitatea produselor pe piata internã si externã.Dacã un cost redus în detrimentul calitãtii produsului aduce beneficii sporite producãtorului, pentru cumpãrãtor calitatea slabã sau necorespunzãtoare a produsului genereazã nemultumiri, care pe termen lung îsi vor pune amprenta si asupra beneficiilor producãtorului, în sensul cã se va refuza cumpãrarea produsului slab calitativ diminuându-se în acest fel vânzãrile si beneficiile.Rezultã, deci, cã eficienta activitãtii economice nu trebuie privitã numai la nivelul întreprinderii producãtoare ci si prin prisma satisfacerii cerintelor întreprinderii.

Ca o concluzie, faptul cã principala sursã de informatie o constituie calculatia costurilor, adoptarea celor mai adecvate metode de calcul rãmâne o problemã de bazã a conducerii S.C. “DUCTIL” S.A. Premisa rentabilizãrii, ca efect al reducerii costurilor de productie nu se poate realiza deât în conditiile unei informãri operative, exacte si relevante asupra costurilor. Costul de productie se constituie într-un criteriu economic de bazã care conditioneazã : perfectionarea procesului tehnologic, introducerea inventiilor si inovatiilor în cadrul procesului de productie, organizarea stiintificã a productiei, iar scãderea acestora în asemenea conditii, exprimã de fapt eficienta mãsurilor adoptate pe linia mentionatã.

CAPITOLUL – II –

PROBLEME DE BAZÃ PRIVIND ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE SI A CALCULATIEI COSTURILOR LA S.C. ”DUCTIL”S.A. BUZÃU

II.1 CARACTERISTICILE TEHNICE, ECONOMICE SI ORGANIZATORICE A S.C.”DUCTIL” S.A. BUZÃU.PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE

Societatea comercialã “DUCTIL” S.A. Buzãu a luat fiintã ca urmare a H.G.nr.29/14.01.1991,prin separarea din fosta “Întreprindere de sârmã si produse din sârmã” Buzãu,devenind societate comercialã în baza Legii nr.15/1990.

Societatea comercialã “DUCTIL” S.A. Buzãu este o unitate cu o vechime de peste 30 de ani,specializatã în producerea de sârme si produse din sârmã, într-o structurã sortimentalã foarte diversificatã.

Unitatea patrimonialã este amplasatã în zona industrialã din sudul orasului Buzãu,amplasament care a fost aprobat în 1963, când s-a stabilit profilul întreprinderii.

Denumirea initialã a fost “Întreprinderea de sârmã si produse din sârmã” Buzãu. Unitatea a fost realizatã în mai multe etape,si anume:

etapa I – s-a pus în functiune în perioada 1966-1968 cu o capacitate de 90.000 t/an sârmã trefilatã si 33.000 t/an sârmã zincatã;

etapa II – s-a pus în functiune în perioada 1968-1970 cu o capacitate de 32.000t/an electrozi de sudurã si sârmã aferentã,plus o capacitate de 7.000 t/an cuie;

etapa III – în perioada 1972-1975 prin cresterea capacitãtii de sârmã trefilatã,sârmã zincatã,electrozi de sudurã,cuie,precum si punerea în functiune a unei capacitãti de plase sudate de 73.000 t/an.

În perioada 1975-1976 s-a suplimentat capacitatea de productie la electrozi de sudurã cu încã 73.000t/an si sârmã aferentã,în aceiasi perioadã mãrindu-se si capacitatea de productie la plasele sudate care a ajuns la 98.000 t/an.În anul 1977 s-a pus în functiune un laminor de sârmã cu 2 fire,cu o capacitate de 280.000 t/an.

În 1978 s-a realizat o sectie de fabricare a cordului metalic pentru armarea anvelopelor de cauciuc cu o capacitate de 10.000 t/an,care în anul 1985 a fost suplimentatã cu încã 11.000 t/an.

Aceastã sectie, s-a desprins în anul 1991 din cadrul întreprinderii,devenind o societate comercialã independentã (în baza Legii nr.15/1990).

In perioada 1979-1985 s-au disponibilizat linii de plase sudate cu sârmã trefilatã aferentã,iar in anul 1996 a fost pusã în functiune fabrica de pulberi de fier cu capacitatea de 10.000 t/an.

Produsele realizate în aceastã uzinã au destinatii multiple:

sârmã laminatã la cald cu sectiune circularã destinatã tragerii la rece;

sârmã laminatã la cald cu sectiune circularã destinatã armãrii betoanelor;

sârmã trefilatã din otel cu continut scãzut de carbon,destinatã fabricãrii produselor din sârmã din productia propria uzinã si utilizatã ca sârmã moale neagrã,sârmã moale albã lucioasã,sârmã moale albã lucioasã,sârmã moale albã matã,sârmã tare matã,sârmã tare lucioasã,sârmã trasã pentru suruburi,în diferite scopuri ca tesãturi împletituri,în agriculturã,în constructii,în industria usoarã,în constructia de masini,etc;

sârmã zincatã din otel destinatã agriculturii,telecomunicatiilor,tesãturilor,

împletiturilor din sârmã;

electrozii de sudurã sunt destinati pentru constructii de masini,industria chimicã,industria petrolierã,industria navalã,la constructii metalice;

plasele sudate sunt utilizate în sectorul constructii,industria usoarã,în industria lemnului;

pulberile feroase sunt destinate electrozilor de sudurã si pieselor sinterizate.

Societatea este specializatã în producerea sârmei cu continut scãzut de carbon si a produselor din sârmã cu largi utilizãri în economie,având o flexibilitate ridicatã în domeniu.

Principalele produse ce se realizeazã în cadrul societãtii sunt: sârmã laminatã; sârmã trasã pentru armarea betoanelor; sârmã moale neagrã; sârmã moale albã; sârmã tare matã; sârmã tare lucioasã; sârmã pentru fabricarea organelor de ansamblare; sârmã moale zincatã electrolitic si la cald; plase sudate; electrozi de sudurã din otel carbon,obisnuiti; electrozi de sudurã CNE; electrozi de sudurã EG; electrozi de sudurã din aluminiu; electrozi tubulari,electrozi inoxidabili; cuie si caiele; pulberi feroase.

Aceste produse se realizeazã într-o structurã sortimentalã foarte diversificatã,iar producerea lor prezintã un grad mare de integrare,fapt ce influenteazã favorabil costurile de productie.

Societatea comercialã “DUCTIL” S.A.Buzãu poate realiza peste 50% din productia de sârmã cu continut scãzut de carbon, 75% din productia de electrozi de sudurã,90% din productia de plase sudate,necesare tarii noastre.Unitatea exportã produsele sale în tãri din Europa, Asia, America de Sud, Africa.Totodatã, este singurul producãtor de pulberi de fier din tarã,produs care este unul din cele mai avansate realizãri ale industriei metalurgice.

Societatea comercialã “DUCTIL” S.A.Buzãu este înregistratã la Camera de Comert si Industrie Buzãu,sub nr.j/10/208/1991, sediul societãtii este in orasul Buzãu, str.Aleea Industriilor nr.1, judetul Buzãu.

EVOLUTIA ACTIONARIATULUI LA S.C.”DUCTIL” S.A. BUZÃU

Din statutul S.C. “DUCTIL” S.A. se evidentiazã faptul cã la constituire aceasta avea un capital social de 4.783.000.000 lei împãrtiti în 95.862 actiuni nominative cu valoarea nominalã de 5.000 lei fiecare,în întrgime subscris de statul român, ca actionar unic.

În conformitate cu Legea nr. 15/1990, privind privatizarea societãtilor cu capital de stat si ordonantei nr.10 din 07/08/1992 (statut cadru al FPP), 30% din actiunile DUCTIL au fost transferate la FPP dupã distribuirea certificatelor de proprietate cãtre public.Cealaltã parte de 70% a fost transferatã cãtre FPS, care, deasemeni va exercita rolul de actionar al societãtii (H.G. nr.254108/05/1992 – statutul cadru al FPS).

În conformitate cu H.G. nr.26/1992, S.C.” DUCTIL “ S.A. si-a majorat capitalul social la suma de 7.844.698.000 lei, repartizat în 392.234 actiuni a 20.000 lei fiecare .

Valoarea capitalului social a fost din nou majoratã ca urmare a aplicãrii H.G. nr.500/1994 si a introducerii valorii terenurilor socitãtii în acesta.Astfel dupã aceastã reevaluare, capitalul social a devenit 46.061.950.000 lei repartizat în 1.842.478 actiuni a 25.000 lei fiecare,repartizat astfel:

În urma procesului de privatizare în masã conform Legii nr.55/1995, cota de 49% prevãzutã pentru transferul cu titlu gratuit contra cupoanelor nominative si a certificatelor de proprietate a fost subscrisã în totalitate rezultând un indice de alocare de 1,231, si ca urmare, în conformitate cu H.G. 749/1995 modificatã cu H.G.743/1996, s-a fãcut modificarea valorii nominale a actiunilor de la 25.000 lei la 1.000 lei pentru fiecare actiune.

Ca rezultat al subscrierii, a rezultat un numãr de 28.047 actionari aferentã cotei de 49% din capitalul social, numãr care la 15/03/1998 conform registrului actionarilor a ajuns la 53.269 actionari ca urmare a tranzactionãrilor pe piata extrabursierã RASDAQ.

Sunt înregistrati ca actionari semnificativi SOCIETE GENERALE cu 8,32% si BROADHURST INVESTEMENTS LIMITED cu 5,19%.În perioada 04/12/1996 – 01/01/1998 pe piata de capital s-au tranzactionat 36.493.305 actiuni “DUCTIL” reprezentând o medie de 148.95 actiuni pe sedintã, ceea ce a situat S.C. “DUCTIL” S.A. pe locul 9 în topul tranzactiilor pe piata extrabursierã RASDAQ cu 2,58% din valoarea totalã a tranzactiilor.Pretul minim a fost de 240 lei / actiune la 17/01/1997, iar pretul maxim a fost înregistra la 14.08.1997 cu o valoare pe actiune de 3.593 lei.

În urma tranzactionãrii pe piata RASDAQ structura actionariatului a suferit modificãri ajungând ca la 15/03/1998 structura acestuia s-ã fie urmãtoarea:

Manifestându-se un real interes pentru privatizarea S.C.”DUCTIL” S.A. s-a ajuns ca pentru pachetul majoritar detinut de F.P.S. sã se facã o ofertã de cumpãrare din partea firmei italiene FRO S.R.L. care la data de 11/02/1999 a intrat în posesia procentului detinut de acesta.

În baza contractului de vânzare-cumpãrare,încheiat cu FPS, firma italianã Fro S.R.L. din ITALIA specilizatã în fabricarea electrozilor de sudurã si producerea de tevi a achizitionat pachetul majoritar de actiuni, S.C.“DUCTIL” S.A. devenind astfel persoanã juridicã de drept privat.Odatã cu preluarea societãtii s-a schimbat si structura existentã pânã acum în cadrul actionariatului, acesta devenind urmãtoarea la data de 11/02/1999.

Directii în perspectiva dezvoltãrii, modernizãrii si eficientizãrii activitãtii la S.C.”DUCTIL” S.A.BUZÃU

Odatã cu preluarea pachetului majoritar detinut de F.P.S. de cãtre firma italianã “ FRO “ S.R.L în luna februarie 1999,noul actionar majoritar intentioneazã sã modifice structura organizatoricã a întreprinderii, prin organizarea unor sectii de productie, în special sectia electrozi si pulberi, ca centre de lucru distinct, fãrã personalitate juridicã independentã.

Se urmãreste îmbunãtãtirea structurii personalului prin promovarea angajatilor; în special tineri, în urma concursurilor, în structurile de conducere; prin calificarea angajatilor si specializarea acestora în lucrul cu utilaje si tehnologii noi de un randament superior celor existente în prezent.Se urmãreste totodatã si cresterea ponderii personalului direct productiv în totalul salariatilor, reducerea consumurilor specifice de materiale si energii,îmbunãtãtirea fluxurilor tehnologice în cea ce priveste productia.

Cresterea calitãtii produselor devine de importantã primordialã în viziunea noului actionar care urmãreste în special sporirea productiei prin cucerirea unor noi piete atât interne cât si externe,prin promovarea produselor deja existente si prin crearea altora noi de o calitate superioarã si cu un cost mai scãzut.

Se mai au în vedere si utilizarea optimã a resurselor financiare prin utilizarea acestora în scopuri productive si în activitatea de investitii care sã ducã la avantaje valorice si concurentiale atât pe termen lung cât si pe termen scurt, îmbunãtãtirea fluxului informational prin utilizarea retelelor de calculatoare, prin conectarea la INTERNET.

În cea ce priveste principalii indicatori economico-financiari, trebuie sã se actioneze în principal în directia obtinerii unei trezorerii nete pozitive,unui fond de rulment pozitiv si superior nevoii de fond de rulment,dar nu prin cresterea valorii împrumuturilor pe termen lung ci prin cresterea capitalurilor proprii; si unei nevoi de fond de rulment pozitive rezultate în urma unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare.

O altã directie de actiune este aceea de a aduce principalele rate de lichiditate si solvabilitate în limitele considerate normale, trebuie sã se aibã în vedere reducerea sau chiar eliminarea pierderilor inregistrate în cadrul exercitiilor financiare si exceptionale, cresterea productivitãtii muncii prin folosirea cât mai eficientã a timpului de lucru cât si prin utlizarea noilor tehnici de productie.

II.2 FACTORII DE ORGANIZARE A CONTABILITÃTII DE GESTIUNE SI CALCULATIEI COSTURILOR

Organizarea calculatiei costurilor depinde de o serie de factori între care mai importanti pot fi urmãtorii: mãrimea întreprinderii; structura de productie si cea functionalã a întreprinderii; tipul de productie si modul de organizare a ei; tehnologia productiei;gradul de specializare a întreprinderii;gradul de integrare a întreprinderii; gradul de mecanizare si automatizare a procesului de productie;caracterul procesului de productie.

Un factor important de care depinde organizarea contabilitãtii de gestiune si calculatia costurilor îl constituie – mãrimea întreprinderii – care împreunã si cu alti factori, cum ar fi, particularitãtile procesului de productie, structura organizatoricã a întreprinderii, gradul de pregãtire al personalului financiar contabil, determinã alegerea principiului general de organizare si executare a lucrãrilor contabilitãtii de gestiune si calculatiei costurilor si de care depinde si volumul operatiilor economice si financiare.

Astfel contabilitatea de gestiune si calculatia costurilor poate fi organizatã sub forma centralizatã sau sub formã descentralizatã.

Organizarea contabilitãrii de gestiune sub formã centralizatã are loc în întreprinderile mici, în care numãrul sectiilor de fabricatie este redus, sau acolo unde urmãrirea procesului de fabricatie din punct de vedere tehnic se asigurã dupã principiul conducerii fãrã sectii,iar gestiunea economicã se aplicã la nivelul întregii unitãti.

În acest caz, toate operatiile economice privitoare la cheltuielile de productie,ce au loc în cadrul întreprinderii, se consemneazã în documente la locul si pe mãsura producerii lor, dupã care apoi, acestea se prelucreazã si se înregistreazã în conturi,în cadrul unui singur compartiment de contabilitate pe întreaga întreprindere, unde are loc dealtfel si calculatia costurilor.

Organizarea contabilitãtii de gestiune sub formã descentralizatã are loc în întreprinderile mari, cu sectii de fabricatie numeroase si unde gestiunea economicã nu se aplicã numai la nivelul întregii unitãti,ci si în adâncime,pe sectii ateliere,linii de fabricatie centre de costuri.

În acelasi timp, organizarea contabilitãtii de gestiune sub formã descentralizatã presupune ca si operatiile econimice privitoare la cheltuielile de productie ce au loc în cadrul sectiilor de fabricatie se sã se consemneze în documente sã se prelucreze si se înregistreze în conturi de nivelul organelor de contabilitate de la nivelul sectiilor,loc în care se întocmesc si rapoartele zilnice de productie si de abateri si alte diferite lucrãri cu privire la contabilitatea productiei.

În schimb, operatiile de interes general,în care se cuprind colectarea si repartizarea cheltuielilor generale de administratie,se înscriu în documente si se înregistreazã în conturi la nivelul întregii întreprinderi de cãtre organele contabilitãtii generale.

Se recomandã organizarea contabilitãtii de gestiune sub formã descentralizatã numai atunci când se utilizeazã mijloacele manuale de înregistrare a datelor,permitând astfel operativitatea evidentei si controlului putând interveni în orice moment in sensul eliminãrii pierderilor,altfel în cazul când se utilizeazã mijloacele moderne de evidenta computerizatã ,se recomandã organizarea contabilitãtii de gestiune sub formã centralizatã, întrucât se asigurã minimizarea pierderilor ocazionate de munca de contabilitate precum si folosirea rationalã si completã a personalului din compartimentul contabilitate.În cadrul S.C.”DUCTIL” S.A. Buzãu, contabilitatea se organizeazã sub formã centralizatã.

Un alt factor cu influentã deosebitã asupra organizãrii bugetãrii, contabilitãtii de gestiune si calculatiei costurilor îl constituie – structura de productie si cea functionalã a întreprinderii – aceastã structurã formând cadrul pe care se axeazã organizatoric si functional contabilitatea de gestiune si calculatia costurilor.

Influenta se manifestã în locul unde se emit documentele primare privitoare la cheltuielile de productie si verigile prin care trebuie sã treacã ele pe linia fluxului informational pânã la faza finalã de prelucrare si înregistrare în conformitate cu necesitãtile de bugetare si contabilitate.

Influenta se manifesta,totodatã,prin aceea cã înregistrarea si determinarea volumului cheltuielilor de productie se face atât pe total, în raport cu felul productiei ce se fabricã în întreprindere (de bazã, auxiliarã), în conturi sintetice diferite,cât si pe fiecare sectie, si în adâncime,pe centre de costuri,ca locuri de cheltuieli,cu ajutorul conturilor analitice deschise în aceastã structurã.

Deci, cu cât productia este mai complexã iar nomenclatura ei mai largã, cu atât si sectiile de productie si centrele de costuri în cadrul cãrorã se realizeazã o astfel de productie si care constituie în acelasi timp locuri de cheltuieli vor fi mai numeroase,ceea ce înseamnã cã si numãrul conturilor analitice care se deschid în contabilitatea de gestiune pentru urmãrirea cheltuielilor ocazionate de fabricarea productiei în sectiile respective, va fi mai mare.

Influenta structurii organizatorice asupra calculatiei costurilor se manifestã prin aceea cã efectuarea acesteia pe fel de productie si pe unitate, se face dupã criterii diferite si într-o anumitã ordine si succesiune.

Astfel, dacã în cazul sectorului productiv al întreprinderii contabilitatea analiticã se adânceste foarte mult si permite urmãrirea cu mai mare exactitate a rentabilitãtii fiecãrui loc de cheltuieli,ca centru de costuri,în cazul sectorului administrativ si de conducere , pentru a simplifica volumul de muncã, aceasta se organizeazã la nivelul întregului sector cu defalcare pe feluri de cheltuieli si nu pe fiecare serviciu,birou în parte, ca centre de costuri distincte.

În acest mod, se creazã posibilitatea aplicãrii gestiunii economice în interiorul întreprinderii si se întãreste responsabilitatea managerilor centrelor de costuri,se rationalizeazã fluxul informational al cheltuielilor de productie, ceea ce va conduce la reducerea volumului de muncã necesar pentru înregistrarea si urmãrirea cheltuielilor respective, întrucât se reduce nu numai numãrul documentelor primare privitoare la cheltuielile de productie, ca purtãtori de informatii, dar se reduce si numãrul de conturi analitice deschise pentru înregistrarea cheltuielilor de productie pe centre de costuri.

O importanta deosebitã în ceea ce priveste bugetarea, contabilitatea de gestiune si calculatia costurilor o are si tipul de productie (individualã,de serie sau de masã) si modul de organizare al ei (în flux, pe comenzi sau unicate), care diferentiazã întreprinderile între ele stabilind totodatã si metodele de calculatie pentru fiecare întreprindere în parte astfel: în întreprinderile cu productie de masa, se utilizeazã ca metodã de calculatie metoda pe faze ,în întreprinderile cu productie de serie (mare) se utilizeazã ca metodã de calculatie metoda pe produs sau metoda pe faze; în întreprinderile cu productie de serie micã si mijlocie se utilizeazã ca metodã de calculatie metoda pe comenzi ,în întreprinderile cu productie unicat utilizându-se ca metodã de calculatie metoda pe produs.

Tipul de productie si modul de organizare al acesteia conditioneazã alegerea metodei de calculatie a costurilor, a purtãtorilor de costuri si a unitãtii de calculatie, a perioadei la care trebuie efectuatã calculatia costurilor, a modului de organizare a contabilitãtii de gestiune a cheltuielillor de productie si în special a contabilitãtii analitice a acestora,precum si a documentelor privind lansarea si urmãrirea cheltuielilor de productie si a productiei obtinute, a ordinii de prelucrare si control a datelor cuprinse în documente.

Si modul de organizare a productiei conditioneazã alegerea metodei de contabilitate de gestiune si calculatie a costurilor.Astfel în cazul productiei organizatã pe bazã de unicate sau pe comenzi,se aplicã metoda de contabilitate si calculatie a costurilor pe comenzi sau pe produs, în timp ce în cazul productiei organizatã în flux ,cum este cazul industriei metalurgice,se aplicã metoda de contabilitate si calculatie a costurilor pe faze.

În cea ce priveste influenta pe care o are tipul de productie si modul de organizare al acesteia asupra organizãrii contabilitãtii de gestiune, se poate consemna faptul cã ea se manifestã, în special, asupra contabilitãtii anlitice a cheltuielilor de productie.Astfel,în cazul productiei individuale sau de serie micã, contabilitatea analiticã a cheltuielilor de productie se organizeazã pe comenzi ca purtãtori de costuri,respectiv,obiecte de calculatie, iar în cadrul acestora se detaliazã pe pãrtile componente ale comenzii (piese,subansamble) ca obiecte de calculatie partiale si pe sectii.

Spre deosebire de aceasta în cazul productiei de masã sau de serie mare, cum este si cazul industriei metalurgice, contabilitatea analiticã a cheltuielilor de productie se organizeazã pe purtãtori de costuri care sunt produsele rezultate,iar în adâncime pe faze ale procesului de productie care formeazã obiecte de calculatie partiale.

Deci cu cât numãrul comenzilor, în cazul productiei de serie micã si mijlocie,este mai mare,cu atât si numãrul conturilor analitice de gestiune utilizate la înregistrarea si urmãrirea cheltuielilor de productie pe comenzi,este mai mare si invers.

În cazul productiei de masã, ca în cazul industriei metalurgice, unde se aplicã metoda pe faze, nomenclatura fazelor de calculatie are un caracter mai stabil,cât si un numãr al acestora mai redus,ceea ce înseamnã cã si numãrul conturilor analitice este mai mic,rãmânând, în general, acelasi de la o perioadã de gesitune la alta.

Totodatã ,tipul si modul de organizare al productiei determinã caracterul periodic sau neperiodic al calculatiei costului acesteia.Astfel, în cazul productiei de masã, specific industriei metalurgice,calculatia are un caracter periodic,costul productiei determinându-se la sfârsitul perioade de gestiune, întrucât perioada de calculatie nu coincide cu perioada de productie,în timp ce în cazul productiei individuale sau de serie mica unde perioada de calculatie a costurilor coincide,de obicei, cu perioada de productie,calculatia are un caracter neperiodic.

Având în vedere influenta pe care o are tipul si modul de organizare a productiei asupra documentelor privind lansarea si urmãrirea cheltuielilor de productie si a productiei obtinute, aceasta se referã la felul si criteriile de întocmire a documentelor primare, ca purtãtori de informatii, precum si la adaptarea documentelor respective si a circuitului lor, la tipul si modul de organizare a productiei.

Astfel, se poate asigura un anumit mod de culegere,prelucrare si valorificare a informatiilor în strictã concordantã cu cerintele contabilitãtii de gestiune si calculatiei costurilor.

Tehnologia productiei – privitã ca totalitatea operatiilor succesive cãrora le este supusã materia primã în trecerea prin diferite faze de prelucrare pânã la obtinerea produsului finit ,influenteazã în primul rând numãrul si felul documentelor de completat, stabilirea purtãtorilor de costuri, ordinea de prioritate în care se efectueazã calculatiile privind costul pe produs si unitatea de calculatie,precum si modul de organizare a contabilitãtii analitice si sintetice a cheltuielilor de productie,totodatã conditionând si tehnica de efectuare a calculatiei privind costul pe produs.

Specificul tehnologiei productiei îsi pune amprenta îndeosebi pe modul de organizare a bugetãrii,urmãririi si calculãrii costurilor de productie.Astfel,spre deosebire de productia simplã,unde cheltuielile de productie ocazionate de fabricarea acesteia se bugeteazã si se contabilizeazã pe principalele faze ale procesului tehnologic,iar costul semifabricatelor si produselor finite rezultatã din însumarea cheltuielilor înregistrate pe fiecare fazã în parte,în productia complexã, bugetarea,contabilitatea si calcularea costurilor se organizeazã nu numai pe fiecare fazã în mod distinct,dar si pe fiecare parte componentã a produsului si apoi,în mod separat,pentru produsul finit.

Tragem concluzia cã,sub influenta tehnologiei de fabricatie, metoda de organizare a bugetãrii,contabilitãtii cheltuielilor de productie si calculatiei costurilor capãtã un caracter mai mult sau mai putin detaliat,în sensul cã,cu cât productia este mai complexã,cu atât avem de-a face cu un numãr mai mare de calculatii pe produs si invers.

Particularitãtile tehnologiei productiei influenteazã, de asemenea,ordinea în care urmeazã a se efectua calculatiile pe produs.Astfel în cazul productiei complexe calculatiile pe produs urmeazã sã se efectueze în ordinea în care se fabricã si se consumã productiv semifabricatele si alte pãrti componente din care rezultã produsul finit ,spre deosebire de cazul productiei simple în care calculatiile pe produs se efectueazã în ordinea succesivã a prelucrãrii materiei prime pânã când se ajunge la produsul finit.Particularitãtile tehnologiei productiei sunt acelea care influenteazã asupra stabilirii purtãtorilor de costuri si unitãtile de calculatie.

Astfel,în cazul productiei simple,purtãtorul de costuri îl constituie,în principal faza de fabricatie,ca purtãtor intermediar si produsul finit ,ca purtãtor final,iar unitatea de calculatie este reprezentatã printr-o unitate de mãsurã naturalã corespunzãtoare însusirilor fizice ale produselor care le exprimã,în timp ce în cazul productiei complexe,purtãtorul de costuri diferã mai mult,fiind constituit dintr-un semifabricat distinct (piesã subansamblu) ca purtãtor intermediar,cât si din produsul finit, ca purtãtor final iar unitatea de calculatie poate fi reprezentatã atât printr-o unitate de mãsurã naturalã,cât si printr-una conventionalã.

Totodatã particulãritãtile tehnologiei productiei influenteazã si asupra perioadei si momentului efectuãrii calculatiei.Astfel,în cazul productiei simple,perioada de efectuare a calculatiei coincide cu perioada de gestiune,iar perioada de productie este mult mai mare,ceea ce imprimã calculatiei un caracter periodic,pe când în cazul productiei complexe,perioada de efectuare a calculatiei coincide,de regulã,cu perioada de productie,calculatia având un caracter neperiodic.

Prezentarea particularitãtilor tehnologiei de productie are importantã pentru cunoasterea consumatorilor de materii prime,de materiale auxiliare,de semifabricate proprii sau cumpãrate, pentru fiecare operatie în parte,consumuri,care evaluate în bani,constituie cheltuielile de productie,ce fac obiectul bugetãrii,contabilitãtii si calculatiei costurilor.

Gradul de specializare al întreprinderii – are implicatii în organizarea contabilitãtii de gestiune si a calculatiei costurilor,prin numãrul de elemente care trebuie programate si urmãrite pe parcursul procesului de productie,prin cheltuielile suplimentare legate de calificarea fortei de muncã,organizarea sistemului informational complex.

Gradul de integrare a întreprinderii – legat de concentrarea si specializarea productiei are implicatii în organizarea contabilitãtii de gestiune si a calculatiei costurilor.În unitãtile integrate metodele de calculatie adoptate corespunzãtor modului de organizare a productiei implicã adoptarea variantei cu semifabricate,mai complexã decât cea farã semifabricate utilizatã în unitãtile neintegrate.

Organizarea contabilitãtii de gestiune si calculatiei costurilor mai depinde, fiind influentatã în mod semnificativ si de gradul de automatizare si mecanizare a procesului de productie – micsoreazã numãrul de calculatii intermediare necesare pentru determinarea costului pe produs în cazul proceselor de fabricatie automate care se desfãsoarã în flux continuu.

Mecanizarea si automatizarea productiei are ca efect si schimbarea nomenclaturii cheltuielilor de productie în sensul cã o serie de articole de cheltuieli indirecte,avându-se în vedere cheltuielile cu întretinerea si functionarea utilajelor,devin cheltuieli directe modificând ponderea cheltuielilor pe unitatea de produs în sensul reducerii cheltuielilor salariale în detrimentul cheltuielilor cu întretinerea si functionarea utilajelor.

Influenta mecanizãrii si automatizãrii productiei se face simtitã si la nivelul organizãrii contabilitãtii de gestiune în special asupra contabilitãtii analitice.Astfel, se va evidentia modul de colectare a unor cheltuieli prin determinarea centrului care le-a ocazionat,în acest mod putându-se determina un cost mai exact.

Totodatã se vor folosi mai multe baze de repartizare în raport de natura cheltuielilor indirecte de repartizat care au în vedere unele caracteristici tehnico-constructive si de fiabilitate a utilajelor folosite în cadrul productiei cum ar fi: timpul de utilizare a utilajelor (ore-masinã), puterea instalatã, renuntându-se atfel la bazele de repartizare mai vechi în conditiile în care predominante erau cheltuielile salariale.

În cea ce priveste calculatia costurilor, influenta mecanizãrii si automatizãrii productiei îsi pune amprenta asupra metodelor de calculatie folosite, urmãrindu-se în acest sens, determinarea cât mai exactã a costului de productie, procesul de productie pe locurile de desfãsurare a acestuia precum si determinarea abaterilor ,stabilirea cauzelor si luarea mãsurilor de remediere în cazul aparitiei unor disfunctionalitãti, prin folosirea unor metode previzionale de calculatie pe centre de costuri (metoda costurilor standard)

Mecanizarea si automatizarea procesului de productie are influentã si asupra stabilirii volumului productiei în curs de executie în sensul cã simplificã munca de determinare a acesteia, simplificarea datorându-se faptului cã inventarierea se face mai exact datoritã dotãrii utilajelor cu aparate de mãsurã care contribuie la îmbunãtãtirea posibilitãtilor de identificare si de calcul a acesteia.

Mecanizarea si automatizarea procesului de productie determinã introducerea pe scarã largã si în contabilitate a mijloacelor informatice cu ajutorul cãrora se poate prelucra un volum mai mare de date într-un timp mai scurt usurându-se in acest fel munca personalului din compartimentul contabil,crescând eficienta acestuia.

Caracterul procesului de productie (continuu sau sezonier) – care se constituie în alt factor cu influenta asupra bugetãrii, contabilitãtii de gestiune si calculatiei costurilor, are implicatii în organizarea ei. Astfel la unitãtile ce-si desfãsoarã activitatea în mod continuu, costul unitar efectiv se calculeazã la sfârsitul fiecãrei perioade de gestiune,incluzându-se în costul productiei toate cheltuielile de productie fãcute în acea perioadã de gestiune, cum este cazul si industriei metalurgice.

La întreprinderile la care caracterul productiei este sezonier costul efectiv se calculeazã doar pentru acea perioadã din anul calendaristic în care procesul de productie se desfãsoarã în conditii normale,incluzâdu-se cheltuielile de productie doar din perioada de activitate (pentru inactivitate sau activitate redusã cheltuielile generate sunt considerate cheltuieli anticipate si se realizeazã ca atare repartizarea lor în costuri în mod esalonat).

II.3 PRINCIPIILE TEORETICE SI METODOLOGICE ALE ORGANIZÃRII CONTABILITÃTII DE GESTIUNE SI CALCULATIEI COSTURILOR

Calcularea cât mai exactã a costului productiei fabricate si exercitarea controlului bugetar al costurilor,impun atât pentru necesitãtile bugetãrii costurilor,cât si pentru cele de contabilitate de gestiune,respectarea cu strictete a unor principii teoretice si metodologice care trebuie sã stea la baza determinãrii costurilor.

Aceasta,se realizeazã prin includerea în costuri numai a cheltuielilor efectuate în întreprindere pentru fabricarea si desfacerea productiei,precum si prin organizarea contabilitãtii de gestiune în concordantã cu celelalte forme de calcul economic (precizional si statiatic).

În acest scop este necesar ca înainte de calcularea costurilor, indiferent de ce calculatie este vorba(previzionalã sau efectivã),sã se procedeze la o analizã complexã a cheltuielilor de productie în vederea selectãrii si delimitãrii lor pe principalele tipuri de activitãti ale întreprinderii,pe centre de productie în vederea selectãrii si delimitãrii lor pe principalele activitãti ale întreprinderii,pe centrele de costuri care le-au ocazionat,dupã oportunitatea si gradul de finisare a productiei,precum si în functie de perioade de timp în care se fabricã productia ce ocazioneazã cheltuielile respective,asfel încât,în fiecare perioadã de calcul,în costul productiei sã se includã numai acele cheltuieli care sunt legate direct sau indirect de fabricarea produselor obtinute în perioada respectivã,indiferent de momentul efectuãrii lor.

De asemenea,efectuarea controlului bugetar asupra costurilor de productie,este conditionatã de aplicarea atât în munca de bugetare cât si în cea de contabilitate,acelorasi norme metodologice prin care se reglementeazã bugetarea,contabilitatea si calcularea costurilor de productie în unitãtile industriale.

Asadar,calcularea cât mai exactã a costului productiei fabricate are la bazã urmãtoarele principii teoretice si metodologice, care se referã la:

Determinarea obiectului calculatiei – reprezentând punctul de plecare în organizarea calculatiei este delimitat prin elementul pentru care se efectueazã calculatia.Acesta diferã în raport de particularitãtile si organizarea proceselor economice sau a activitãtii care necesitã calculatia respectivã.

Astfel,în sectorul aprovizionãrii,obiectul calculatiei este reprezentat de o materie primã,un material consumabil,de o anumitã marfã sau de grupã de mãrfuri,pentru care se face calculatia.În sectorul productiei,obiectul calculatiei poate fi un produs sau o grupã de produse,o lucrare,un serviciu,o comandã,un loc de cheltuieli,productia în ansamblul ei.

Cunoasterea obiectului calculatiei are importantã deosebitã în scopul determinãrii volumului cheltuielilor pe care le ocazioneazã o anumitã entitate pentru care se calculeazã costul.

Alegerea metodei de calculatie – reprezentând o problemã cu implicatii deosebite în determinarea continutului si exactitãtii indicativului care constituie obiect de calculatie.Datoritã marii diversitãti a indicatorilor economico-financiari care se calculeazã în contabilitate si metodele de calculatie prin care se determinã indicatorii în cauzã sunt diferite.Astfel,pentru calculul costului productiei fabricate,de exemplu,se pot utiliza diverse metode în functie de particularitãtile tehnologiei si organizãrii productiei,de continutul costului unitar al productiei,de obiectivele urmãrite în activitatea de conducere a procesului de productie.

Organizarea calculatiei contabile în concordanta cu celelalte forme de calculatie economicã (previzionalã si statisticã) – reprezentând un principiu de importantã deosebitã pe linia analizei si controlului diferitilor indicatori economico-financiari,asigurând comparabilitate între datele previzionate si cele furnizate de contabilitate si statisticã,precum si un continut unitar al indicatorilor respectivi.

Potrivit acestui principiu,datele furnizate de diferitele componente ale sistemului infomational economice se pot centraliza pentru calculul,analiza,controlul indicatorilor respectivi pe întreprinderi,ramuri si pe întreaga economie nationalã,întrucât ele se determinã în mod unitar în cadrul fiecãreia dintre componentele mentionate si la nivelul fiecãrei structuri organizatorice a economiei nationale.

Necesitatea aplicãrii acestui principiu în programarea,contabilizarea si calcularea costurilor de productie este dictatã de faptul cã organizarea contabilitãtii de gestiune si obtinerea informatiilor în legãturã cu consumurile materiale si salariale care iau nastere în cadrul procesului de productie si a cãror expresie bãneascã reprezintã costul productiei,nu constituie un scop în sine,ci un mijloc principal pentru furnizarea datelor necesare întocmirii, urmãririi si analizei indicatorilor de costuri prestabiliti.Astfel în raport cu acest principiu,organizarea contabilitãtii de gestiune si calculatiei costurilor este necesar sã se facã potrivit obiectivelor urmãrite si dupã aceeasi metodologie de calculare a costului de productie folositã cu ocazia programãrii acestuia.

În acest sens,se impune ca la organizarea contabilitãtii de gestiune sã se tinã seama de aceeasi diviziune a întreprinderii pe sectii,faza de fabricatie,instalatii,grupe de masini,ca locuri de cheltuieli care au fost avute în vedere cu ocazia programãrii costurilor de productie,sã se foloseascã aceeasi nomenclaturã a produselor,lucrãrilor si serviciilor,precum si a articolelor de calculatie care a stat la baza întocmirii antecalculatiilor pe produs,aceleasi criterii de repartizare ale cheltuielilor indirecte de productie si respectiv,dacã este cazul,a celor generale si de administratie ale unitãtii,dupã care s-a fãcut repartizarea acestora si cu elaborarea antecalculatiilor privind costurile de productie,sã se aplice aceeasi metodã de calculatie a costurilor care s-a aplicat si ocazia programãrii acestora.

De asemenea,necesitãtile organizãrii calculatiei contabile,în concordantã cu celelalte forme de calculatie economicã,impune adoptarea atât în contabilitate cât si în previziune si statisticã,a unui sistem comun de indicatori,care sã se foloseascã atât în lucrãrile de contabilitate,cât si în cele de previziune si statisticã.

Prin respectarea cu strictete a acestui principiu se creazã premisele necesare comparabilitãtii datelor efective cu datele antecalculate si se asigurã contabilitãtii rolul de principal instrument de efectuare a controlului cu privire la modul de îndeplinire a indicatorilor programati în scopul determinãrii abaterilor.De asemenea,se creazã posibilitatea centralizãrii datelor furnizate de contabilitate pe diverse verigi ale economiei nationale în vederea calculãrii de cãtre statisticã a mãrimilor relative si chiar absolute în legãturã cu indicatorii urmãriti.Astfel,statistica poate sã determine diversi indicatori economico-financiari pe ramuri si pe întreaga economie.

Delimitarea pe feluri de activitãti a indicatorilor economico-financiari care fac obiectul calculatiei – ceea ce impune ca datele si informatiile furnizate de contabilitate sã fie delimitate si localizate pe feluri de activitãti,iar urmãrirea si determinarea indicatorilor economico-financiari sã se facã în aceeasi structurã,fiind necesar ca indicatorii respectivi sã cuprindã numai date care se referã la o anume activitate.

Astfel,dacã ne referim la costul productiei,acesta nu trebuie sã cuprindã decât cheltuielile de exploatare grupate dupã destinatia lor,adicã cheltuielile ocazionate de fabricarea productiei propriuzise. Restul cheltuielilor care privesc activitatea de întreprinderii în ansamblul ei,si anume cheltuielile financiare si exceptionale,care nu au legãturã cu activitatea de exploatare,nu se cuprind în costul productiei obtinute.Acestea se suportã direct din rezultatele financiare ale unitãtii patrimoniale.

Determinarea cu exactitate a datelor si informatiilor furnizate de contabilitate pe diferite feluri de activitãti din cadrul unitãtii patrimoniale prezintã o deosebitã importantã pentru calculul cu exactitate a indicatorilor economico-financiari,a cheltuielilor ,veniturilor si rezultatelor pe activitãtile organizate si desfãsurate în cadrul unitãtii în cauzã si respectiv,pentru controlul desfãsurãrii acestor activitãti,implicit pentru aprecierea eficientei fiecãrei activitãti.Respectarea acestui principiu este valabilã si pentru celelalte componente ale sistemului informational:previziunea si statistica.

Delimitarea în timp a datelor si informatiilor pe baza cãrora se calculeazã indicatorii economico-financiari sau pe exercitii financiare – fiind de realã utilitate pentru aprecierea activitãtii fiecãrei perioade de gestiune si respectiv,a fiecãrui exercitiu financiar.Potrivit acestui principiu,datele si informatiile care stau la baza calculãrii unui anumit indicator trebuie sã provinã numai din perioada la care se referã acesta pentru a caracteriza cu exactitate fenomenele respective.

Astfel,în contabilitatea de gestiune existã unele cheltuieli care,desi se efectueazã în perioada curentã,privesc si productia din perioadele viitoare,dupã cum existã altele care se vor efectua efectiv în perioadele viitoare de gestiune,dar privesc si periada curentã de calcul.

Potrivit acestui principiu,includerea cheltuielilor în costul de productie trebuie efectuatã în perioada de gestiune când are loc fabricarea efectivã a produselor de care sunt legate,indiferent de momentul efectuãrii propriu-zise a acestora.Astfel se asigurã calcularea cât mai exactã a costului productiei fabricate si implicit a rezultatelor finale prin luarea în considerare,în mod corect,pe lângã cheltuielile de productie curente si a celor efectuate în avans sau a provizioanelor efectuate pentru productie în perioada respectivã.

Delimitarea în spatiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor si informatiilor care stau la baza calculãrii indicatorilor economico-financiari

Acest principiu constã în delimitarea datelor si informatiilor contabile pe principalele procese la care se referã corespunzãtor sectoarele de activitate în care se realizeazã functiile de bazã ale întrepinderii:aprovizionare,productie,desfacere,admistratie,conducere.

Delimitarea în spatiu pe principalele procese economice presupune înregistrarea,în mod separat,pentru fiecare din ele a tuturor cheltuielilor si veniturilor în vederea calculãrii eficientei activitãtii acestora si implicit efectuarea controlului activitãtii respective în aceeasi structurã.Se poate spune cã în raport de procesele care le ocazioneazã cheltuielile de exploatare se împart,din punct de vedere al calculatiei în patru grupe si anume: cheltuieli de aprovizionare,de productie si de administratie si conducere.

În acest scop,delimitarea cheltuielilor pentru localizarea lor trebuie sã se facã,în primul rând,pe fiecare sectie a activitãtii de bazã si auxiliare.Totodata localizarea se poate face,având în vedere criteriul spatial,pe ateliere,faze,comenzi,produse si chiar pe locurile de productie sau pe grupele de masini cu caracteristici asemãnãtoare în functie de metoda de calculatie utilizatã în întreprindere.Asfel,se poate asigura ca în costul de productie al unui produs sã se includã numai cheltuielile aferente lui,în functie de locurile de productie impuse de fluxul de fabricatie.

Ca urmare,delimitarea în spatiu sau pe locuri de cheltuieli a datelor si informatiilor furnizate de contabilitate se face atât în scopul necesitãtilor de evidentã si calculatie,care constau în stabilirea cât mai justã a indicatorilor economico-financiari la nivelul fiecãrei structuri functionale,cât si în scop functional,de conducere eficientã a activitãtii desfãsurate în locurile respective pe baza criteriilor de rentabilitate,care impun responsabilitatea conducãtorului.

Delimitarea cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv

Acest principiu se bazeazã pe diferenta ce se face din punct de vedere economic între cheltuielile productive,care sunt creatoare de valoare, si cele cu caracter neproductiv,cheltuieli care nu participã la procesul de creare a valorii.În bugetarea costurilor, separarea cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv prezintã o importantã deosebitã deoarece cheltuielile neproductive nu se programeazã.

Existenta unor asfel de cheltuieli cu caracter neproductiv este determinatã de lipsuri privind organizarea si conducerea productiei care duc la pierderi din întreruperi, la depãsirea consumurilor specifice la materiile prime si materialele consumabile la utilizarea unor materiale de calitate superioarã sau de alte dimensiuni decât cele prevãzute în standarde.

Desi cheltuielile cu caracter neproductiv nu sunt necesare si nu se bugeteazã, ele se includ totusi încostul efectiv al productiei,care trebuie sã reflecte cheltuielile reale de productie, stimulând prin aceasta interesul organelor responsabile pentru a evita astfel de cheltuieli care au o influenta negativã asupra mãrimii costului de productie si deci asupra rentabilitãtii firmei.Delimitarea acestor cheltuieli aratã modul cum se gospodãreste întreprinderea creând posibilitatea urmãririi reducerii lor continue si ea se infãptuieste în contabilitate prin înregistrarea lor separatã de cele cu caracter productiv.

Delimitarea cheltuielilor privind productia finitã de cele privind productia în curs de executie

Acest principiu prezintã o deosebitã importanta pentru calculul costului efectiv al productiei finite care reprezintã diferenta dintre suma cheltuielilor efective ocazionate de fabricarea întregii productii si înregistrate cu ajutorul conturilor de calculatie din contabilitatea de gestiune si suma cheltuielilor încorporate în productia în curs de executie.

Astfel,pentru calculul costului efectiv al productiei finite, prezintã o deosebitã importantã stabilirea cât mai precisã a productiei în curs de executie, atât din punct de vedere cantitativ, cât si din punct de vedere valoric. Supraevaluarea productiei în curs de executie, conduce la reducerea nejustificatã a costului productiei finite si la mãrirea artificialã a profitului întreprinderii, ceea ce determinã impozit pe profit mai mare si într-un final la decapitalizarea întreprinderii.

Subevaluarea productiei în curs, conduce la denaturarea costului productiei finite si a profitului în sensul majorãrii nejustificate a costului de productie si diminuãrii profitului din perioada respectivã de gestiune,care se repercuteazã negativ asupra activitãtii întreprinderii prin faptul cã repartizarea pe destinatii a profitului se face în mãrimi mai mici decât cele normale ducând în acest fel la micsorarea capacitãtii de investitie si de dezvoltare a întreprinderii,la nemultumirea actionarilor si deci aducând o umbrã asupra capacitãtii acesteia de a atrage alte surse de finantare.

Cunoasterea si aplicarea corectã a principiilor calculatiei conduce la stabilirea realã a costurilor,la orientarea de viitor a activitãtii unitãtii.Numai respectând aceste principii contabilitatea de gestiune poate fi organizatã astfel încât sa rãspundã la obiectivele multiple care îi revin pe linia urmãririi cheltuielilor de productie si calculatiei costurilor,ca obiectiv principal al acesteia.

II.4 CLASIFICAREA CHELTUIELILOR DE PRODUCTIE SI IMPORTANTA ACESTORA PENTRU ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE SI CALCULATIA COSTURILOR

Abordand problematica complexa a costului de productie Contabilitatea de Gestiune procedeaza la clasificarea gruparea cheltuielilor ce determinã structura acestora potrivit unor criterii stiintifice strict necesare si convenabile pentru atingerea telurilor sale.Printre aceaste criterii enumerãm:natura economica a cheltuielilor,criteriul componentei cheltuielilor,criteriul importantei cheltuielilor in procesul de productie,criteriul modului de repartizare in costul pe produs, scopul urmãrit,criteriul evolutiei cheltuielilor in raport cu evolutia volumului fizic al productiei,criteriul includerii (încorporãrii) în costul productiei.

Clasificarea costurilor prin fiecare criteriu permite intelegerea corecta a obiectului de studiu al contabilitatii,abordarea metodelor de calculatie a costurilor,calculul costului pe unitate de produs,urmãrirea reducerii costurilor.Având în vedere multitudinea de criterii ce permit clasificarea cheltuielilor de productie în lucrarea de fata ne vom ocupa de studiul doar a anumitor principii considerate mai importante.

Astfel dupã natura lor economica – cheltuielile de productie se grupeaza în: cheltuieli salariale si cheltuieli materiale.

Cheltuielile salariale – sunt determinate de remunerarea factorului munca si de contributiile aferente (contributia unitatii la asigurari sociale,la fondul de somaj, indemnizatiile pentru detasari,transferari,dobânzi la imprumuturile din cont).

Cheltuielile materiale – sunt formate din consum de mijloace de productie din procesul muncii,materii prime,materiale,combustibil,apa,uzura obiectelor de inventar,echipamente si materiale de protectie,amortizarea mijloacelor fixe.

Gruparea cheltuielilor dupã acest criteriu este importantã deoarece ponderea celor douã mari categorii de cheltuieli în structura costurilor de productie,aratã gradul de mecanizare si automatizare a productiei,de utilare tehnicã a unitãtii patrimoniale ,ceea ce indicã principala cale de reducere a costurilor pentru cresterea profiturilor si respectiv a eficientei economice.Astfel cheltuielile salariale se reduc prin cresterea productivitatii muncii,cele materiale prin reducerea normelor de consum de materiale,a normelor de timp la manopera,prin utilizarea corespunzatoare,eficienta a capacitatii de productie pentru mijloace fixe.De asemenea,cheltuiala cu pondera cea mai mare în structura costurilor de productie indicã si calea cea mai importantã de reducere a acestora.

Clasificate dupa criteriul componentei cheltuielilor distingem: cheltuieli simple (monoelementare) – ce sunt formate dintr-un singur fel de cheltuiala (cheltuieli cu materiale,salarii,uzura obiectelor de inventar) si cheltuieli complexe – fiind formate din mai multe cheltuieli simple (cheltuieli cu protectia muncii,cheltuieli cu intretinerea utilajelor).

Din punct de vedere al includerii cheltuielilor în costurile de productie ,acestea sunt cheltuieli incorporabile si cheltuieli neincorporabile.

Cheltuielile incorporabile sunt acelea care se includ în mod normal în costul productiei fabricate fiind ocazionate de desfãsurarea normalã a activitãtii curente a întreprinderii sau sunt prevãzute de legislatia în domeniu.

Cheltuielile neincoporabile – sunt acelea care în mod normal nu trebuie sã se includã în costul productiei fabricate întrucât nu sunt legate de desfãsurarea normalã a activitãtii curente a întreprinderii sau asa prevede legislatia în vigoare la data repectivã.

Din punctul de vedere al importantei in procesul de productie si legatura lor cu procesul tehnologic ,cheltuielile de productie sunt: cheltuieli de baza sau operationale si cheltuieli suplimentare sau de deservire a productiei

Cheltuielile de baza (operationale) – privesc acele consumuri productive care sunt generate nemijlocit de indeplinirea operatiilor tehnologice necesare fabricarii produselor finite sau sunt legate procesul de fabricatie.Ele se mai numesc si cheltuieli operationale sau tehnologice.

Cheltuielile suplimentare(de deservire) – sunt legate de crearea conditiilor necesare desfãsurarii activitatii de productie.Ele sunt determinate de activitatea privind organizarea,conducerea administrarea si deservirea procesului de productie.

Clasificarea cheltuielilor dupa acest criteriu prezinta importanta deosebitã in cea ce priveste decizia de angajare a lor si modul de urmãrire a îndeplinirii sarcinii de reducere a costurilor prin informarea furnizorilor de costuri.

Clasificate dupã criteriul modului de repartizare în costul pe produs distingem douã categorii de cheltuieli de productie si anume: cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

Cheltuielile directe – sunt acele cheltuieli ce se pot repartiza direct din momentul efectuãrii lor in costul unui produs si pentru care existã posibilitatea de a apare în mod distinct in structura lui.Aceste cheltuieli se mai numesc si cheltuieli individuale sau specifice.În aceastã categorie includem: cheltuielile cu materii prime,consumul de apã,abur,combustibil,consumul de materii si materiale directe,cote aferente salariilor muncitorilor direct productivi,contributia la asigurarile sociale.Aceste cheltuieli directe au o destinatie bine precizatã.

Cheltuielile indirecte – sunt acele cheltuieli ce nu pot fi identificate pe produs,lucrare sau servicii în momentul consumului.Ele nu sunt legate direct de fabricarea unui produs si privesc fie fabricarea mai multor produse,executarea mai multor lucrãri,servicii sau comenzi,respectiv faze,activitãti ca obiecte de calculatie în cadrul unui atelier,sectie,fie chiar întreprinderea în ansamblul ei,numindu-se si cheltuieli comune. Astfel de cheltuieli nu se pot identifica deci pe un anumit obiect de calculatie (produs,lucrare,serviciu,comandã),în momentul efectuãrii lor si ca atare nu se pot include direct în costul acestora,ci indirect,prin repartizare pe baza unor criterii conventionale ,dupã de mai întâi au fost colectate pe centrele care le-au ocazionat.

Dupã locul si natura activitãtii care le-au ocazionat,cheltuielile indirecte pot fi: cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor,cheltuielile generale ale sectiei,care împreunã formeazã cheltuielile comune ale sectiei,ce sunt directe fatã de sectiile care le-au ocazionat si pe care se colecteazã si indirecte fatã de produsele fabricate în sectiile respective,cheltuielile generale ale administratiei,cheltuieli de desfacere.

Repartizarea acestor cheltuieli în costul de productie se face pe baza unui criteriu conventional de repartizare.Desfãsurarea activitãtii productive implicã existenta urmatoarelor categorii de cheltuieli indirecte: cheltuieli indirecte sau comune fatã de sectorul de cheltuieli constituite pe seama structurii organizatorice a întreprinderii; cheltuieli indirecte sau comune fatã de genurile de actiuni desfasurate într-o perioadã datã:proiectare ,investitii.

Clasificarea cheltuielilor dupã acest criteriu creazã premisa delimitãrii si repartizãrii lor pe sectoare,genuri de activitãti,pe purtãtori.Clasificarea stã la baza determinãrii costului unitar al productiei dupã metode tip integral (absorbant).Contabilitatea de Gestiune si Calculatia Costurilor,dupã aceste metode integrale,e predominantã în ROMÂNIA iar clasificarea în cauzã este foarte importantã,deoarece pe de o parte se creazã premisele delimitãrii cheltuielilor pe centrele de costuri care le-au ocazionat si pe obiecte de calculatie,iar pe de altã parte, stã la baza calculãrii costului unitar al productiei dupã metodele de calculatie de tip “absorbant” sau “total”,respectiv “integral”,cunoscute în literatura de specialitate si sub denumirea de metode de calculatie de tip “full-costing”,metode utilizate aproape în exclusivitate în întreprinderile din tara noastrã.

Din cele prezentate,reiese cã gruparea cheltuielilor de productie în directe si indirecte,se referã numai la nomenclatura pe articole de calculatie si are o strânsã legãturã cu calculatia costului unitar al produsului.De asemenea aceastã clasificare a cheltuielilor de productie prezintã importantã si pentru faptul cã modificarea volumului productiei impune recalcularea lor dupã o metodologie diferitã.

Astfel,cheltuielile directe se modificã proportional cu modificarea volumului fizic al productiei,pe câtã vreme cheltuielile indirecte sunt relativ constante si deci nu se modificã proportional cu modificarea volumului fizic al productiei.Prin urmare ,suma totalã a cheltuielilor directe pe unitate a de produs va rãmâne aceeasi sau aproape aceeasi,având o pondere stabilã sau aproape stabilã în volumul total al cheltuielilor directe,pe când cota de cheltuieli indirecte pe unitatea de produs,se modificã invers proportional cu volumul fizic al productiei ,adicã va fi mai mare dacã volumul fizic al productiei va fi mai mic si invers,având o pondere variabilã în volumul total al cheltuielilor indirecte.

Clasificate din punct de vedere al scopului urmãrit cheltuielile de productie se împart dupã natura lor pe elemente de cheltuieli si dupã destinatie pe articole de calculatie.Cele douã grupari sunt destinate sã asigure costurilor o anumita structura.Numãrul si nomenclatura pozitiilor de cheltuieli ce determina structura costurilor potrivit clasificãrii sunt diferite.

Clasificarea cheltuielilor pe elemente primare se face dupã o nomenclaturã bine definitã,unicã,ce are la bazã continutul lor economic,iar cea pe articole de calculatie,dupã o nomenclaturã bine deferentiatã pe ramuri economice si industriale.Având în vedere natura lor ,cheltuielile se grupeazã în cheltuieli de exploatare,cheltuieli financiare si cheltuieli exceptionale.

Cheltuielile de exploatare cuprind: cheltuieli privind consumurile de materii prime si materiale,materiale auxiliare,cheltuieli cu consumul de combustibil,apa,abur,energie,piese de schimb,cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe,cheltuieli cu energia electricã,cheltuieli cu lucrãri si servicii executate de terti,cheltuieli cu alte servicii executate de terti,cheltuieli cu impozite taxe si varsãminte asimilate,cheltuieli cu salariile si alte drepturi de personal,cheltuieli cu contributia la asigurãrile sociale si la fondul de somaj,alte cheltuieli care privesc activitatea normalã curentã de exploatare.

Cheltuielile financiare cuprind pierderile din creante legate de participatii,pierderile din vânzarea de titluri de plasament,diferentele nefavorabile de curs valutar din operatiile curente si disponibilitãtile în devize,dobânzi curente ale împrumuturilor primite,sconturile acordate clientilor,deci cheltuielile cu caracter financiar care privesc activitatea normalã,curentã a unitãtii patrimoniale.

În cea ce priveste cheltuielile exceptionale,acestea nu sunt legate de activitatea normalã,curentã a unitãtii patrimoniale,ele referindu-se fie la operatii de gestiune – ca de exemplu:despãgubiri amenzi,perisabilitãti si lipsuri la inventar,donatii si subventii acordate,pierderi din debitori diversi – fie la operatiile de capital cum ar fi,spre exemplu,valoarea contabilã a imobilizãrilor cedate.

Aceastã clasificare este unicã pe întreaga economie folosindu-se în cadrul unitãtii patrimoniale la organizarea contabilitãtii generale(financiare),care se tine pe feluri de cheltuieli dupã natura lor,adicã pe elemente primare si care serveste la stabilirea rezultatului exercitiului în mod global pe întreaga unitate patrimonialã,rezultat care poate îmbrãca formã de profit sau pierdere.

De asemenea,clasificarea cheltuielilor dupã natura lor are la bazã continutul economic al respectivelor cheltuieli si se foloseste la elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli al unitãtii patrimoniale,precum si la întocmirea contului de rezultate,stând în acelasi timp la baza analizei economico-financiare a rezultatelor globale ale întreprinderii.

Aceastã structurã asigurã stabilirea costului global aferent întregii productii fabricate.Clasificarea costului de productie pe elemente primare de cheltuieli poate arãta structura economica a diferitelor cheltuieli,oglindind ce anume mijloace s-au consumat,totodatã dând posibilitatea calculãrii unor indicatori de eficientã ai activitãtii intreprinderii ca de exemplu: rata de efientã a cheltuielilor de exploatare (cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare),rata de eficientã a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri (cheltuieli la 1000 lei cifrã de afaceri),inclusiv pe cele douã componente de bazã ale cheltuielilor si anume,cheltuielile materiale si cheltuielile salariale,dar nu asigurã calculul unitar pe produs.Clasificarea nu permite compararea costurilor unitare pe produs,pe diverse niveluri din cadrul aceiasi ramuri si nici calculul costului unitar în cadrul întreprinderii.

Pentru a calcula costul unitar al productiei si pentru a vedea cât de economicos s-au cheltuit factorii de productie în raport cu prevederile din buget,suplimentar se foloseste clasificarea costurilor dupã destinatia lor si anume pe articole de calculatie.Acestã clasificare diferã de la o unitate economicã la alta în functie de: specificul activitãtii,structura de productie si conceptia întreprinderii,tehnologia de fabricatie si gradul de pãtrundere a progresului tehnic în ramura respectivã,tipul de productie.

Cheltuielile dupã natura lor se grupeazã pe articole de calculatie astfel: cheltuieli directe care cuprind materii prime si materiale directe materiale recuperabile si deseuri,salarii directe,C.A.S si F.S aplicatã asupra salariilor directe si cheltuieli indirecte de productie cunoscute si sub denumirea de cheltuieli comune ale sectiei,care cuprind cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor (C.I.F.U.),cheltuieli generale ale sectiei (C.G.S.); cheltuieli generale ale administratiei (C.G.A.),care sunt determinate de administrarea si conducerea unitãtii patrimoniale în ansamblul ei; cheltuieli de desfacere,care sunt ocazionate de vânzarea produselor fabricate.

Aceastã nomenclaturã a articolelor de calculatie reprezintã structura minimalã a cheltuielilor de productie pe articole de calculatie si la nivelul întregii produtii marfã.Aceastã clasificare are la bazã îmbinarea dintre natura economicã a cheltuielilor si modul de repartizare si includere a lor în costul productiei fabricate în functie de destinatie.

Ca model matematic aceasta se prezintã sub formula:

cheltuieli de productie pe articole = pe elemente primare de cheltuieli

C.I.F.U.+Cheltuielile directe = COSTUL DE PRODUCTIE

COSTUL DE PRODUCTIE + C.G.S. + CHELTUIELI DE DESFACERE = COSTUL TOTAL DE PRODUCTIE.

În functie de specificul activitãtii si de particularitãtile de la o ramurã la alta pot apare în completarea structurilor minimale obligatorii ale articolelor de calculatie si alte articole cum ar fi: în industria constructoare de masini poate apare ca pozitie distinctã valoarea consumului de piese de schimb; în siderurgie poate apareca articol de calculatie valoarea combustibilului tehnologic; în industria extractiva poate apare ca articol de calculatie valoarea cheltuielilor legate de decopertarea solului.

Gruparea cheltuielilor pe articole de calculatie prezinta importantã deosebitã pentru cã se foloseste pentru calculul costului unitar,bugetat si efectiv încadrul fiecãrei unitãti,pentru cã îmbinã criteriul economic cu destinatia,pentru elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli a unitãtii,pentru urmãrirea reducerii costului de productie pe sectoare, pentru separarea cheltuielilor de productie pe procese economice : productie, administratie, desfacere, pentru înreregistrarea cheltuielilor si delimitarea lor pe locurile de cheltuieli,pentru analiza costului pe produs si calculul rentabilitãtii pe produs,iar prin centralizarea datelor cu privire la costul unitar pe ramuri de activitate se calculeazã costul de productie unitar,asigurând astfel un criteriu de comparatie între cheltuielile individuale ale fiecãrei unitãti si cele medii efectuate la nivel de ramurã.

Clasificate dupã criteriul evolutiei lor în raport cu evolutia volumului fizic al productiei distingem douã categorii de cheltuieli si anume: cheltuieli fixe si cheltuieli variabile.

Cheltuielile variabile – reprezintã acele cheltuieli ce-si modificã volumul o data cu modificarea volumului fizic al productiei.Deoarece aceste cheltuieli sunt legate de operatiile de fabricare a productiei mai poartã denumirea de cheltuieli operationale sau ale activitãtii.Aici includem urmãtoarele categorii de cheltuieli: cheltuielile cu consumul de materiale si materii prime directe,cheltuielile cu consumul de energie,apã,abur,cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi,precum si cu protectia socialã aferentã acestor salarii.Întrucât mãrimea si evolutia cheltuielilor variabile de productie depinde de mãrimea si evolutia volumului fizic al productiei care le-a ocazionat,rezultã cã cheltuielile de productie variabile sunt functii ale volumului fizic al productiei.

Matematic,cheltuielile de productie variabile totale (Chv),precum si cheltuielile variabile unitare (chv),repezentând o functie a volumului de productie(q), se pot scrie astfel:

-pe total – Chv = f(q),iar

-pe unitate de produs – chv = f(q)/q.

Analizate din punct de vedere al indicelui de variabilitate cheltuielile variabile sunt de mai multe feluri: cheltuieli variabile proportionale,cheltuieli variabile progresive cheltuieli variabile regresive,cheltuieli variabile flexibile.

Cheltuieli variabile proportionale cuprind acele cheltuieli de productie si de desfacere care se modificã direct proportional cu volumul fizic productiei.În aceastã categorie includem: consum de materiale si materii prime,ambalaje,amortizarea determinatã în cote proportionale pe unitatea de produs,salariile lucrãtorilor plãtite în acord simplu.

Pentru cã modificarea procentualã a cheltuielilor variabile proportionale este egalã cu modificarea volumului fizic al productiei rezultã cã indicele lor de variabilitate este egal cu 1.

Cheltuielile variabile progresive – reprezintã expresia baneascã a acelor consumuri productive,al cãror ritm de crestere este superior ritmului de crestere al volulmului fizic al productiei care le-a ocazionat.Indicele de variabilitate a lor este intotdeauna mai mare decât unu (Iv>1),motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli supraportionale. Cheltuielile variabile proportionale fac parte din categoria cheltuielilor de bazã sau tehnologice.

Cheltuielile variabile degresive – sunt acele cheltuieli care cresc odatã cu volumul fizic al productiei,dar într-o proportie mai decât micã decât aceasta.Ele reprezintã în general tendinta de inertie,reactionând la modificãri mai mari ale volumului productiei si nu la fiecare nouã unitate de produs.Desi fiecare cheltuialã progresivã are în sine pe de o parte o comportare relativ fixã si pe de altã parte o comportare proportionalã,modul individual în care se regãseste în întreprindere o face invizibilã.Indicele de variabilitate este cuprins înttre zero si unu ( 0<Iv<1), cheltuielile variabile degresive mai numindu-se si cheltuieli supraportionale.

Cheltuielile variabile regresive – sunt acele cheltuieli care scad sensibil într-o perioadã datã de timp, în ipoteza cã procentul de productie o datã declansat,se desfãsoarã normal,volumul fizic obtinut mentinându-se într-o usoarã crestere sau rãmânâd relativ constant.aceste cheltuieli se întâlnesc în cazul furnalelor înalte si în cazul cuptoarelor SIEMENS-MARTIN unde consumul de combustibil tehnologic este foarte mare imediat dupã pornirea utilajelor si scade mult în cazul sarjelor deoarece agregatele sunt deja încãlzite.

Cheltuielile variabile flexibile – apar în cadrul cheltuielilor variabile,evoluând neregulat,în raport de volumul fizic al productiei.

Caracterul evolutiei lor se schimbã alternativ.Astfel,dupã o perioadã în care se comportã proportional cu volumul fizic al productiei,apare alta de evolutie degresivã,apoi o alta cu evolutie progresivã.Fractionând evolutia lor în timp,pe baza comportamentului lor fatã de evolutia volumului fizic al productiei din etapa respectivã,conduce la incadrarea cheltuielilor de productie flexibile în una sau alta din categoriile de cheltuieli prezentate anterior. Asemenea cheltuieli se întâlnesc în centralele electrice si termoelectrice,unde consumul sapecific de combustibil pe agregat de aceeasi putere tinde sã descreascã,la valori ridicate ale factorilor de utilizare si invers.

Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli a cãror mãrime rãmâne neschimbatã sau se modificã în proportie neînsemnatã în cazul variatiei productiei.În cadrul acestor cheltuieli includem:cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe dacã ea se calculezã dupã sistemul cotelor proportionale în timp,chiriile plãtite pentru mijloacele fixe,salariile personalului T.E.S.A. precum si C.A.S.si protectia socialã aferente acestor salarii,valoarea furniturilor de birou folosite,cheltuielile P.T.T.R,sumele pentru abonamente la diferite publicatii.

Caracteristica generalã a cheltuielilor fixe este aceea cã pe mãsurã ce volumul productiei creste,greutatea lor specificã pe unitatea de produs scade,deci nivelul lor se modificã în raport invers proportional fatã de modificarea volumului fizic al productiei, fiind variabile pe unitatea de produs.

Marimea cheltuielilor fixe (Chf) depinde de factorul timp (t),aceastã dependentã putând fi exprimatã prin urmãtoarea functie:

Chf = f(t).

Pentru exprimarea cifrica a comportamentului cheltuielilor fatã de modificarea volumului productiei se foloseste indicele de variabilitate a cheltuielilor(coeficientul de elasticitate).

Indicele de variabilitate a unei cheltuieli de productie oarecare nu e mereu acelasi ci se modidficã în timp sub influenta volumului fizic al productiei,al caracteristicilor de baza ale consumului productiv în cauzã.Studiind comportamentul diferitelor cheltuieli fatã de modificarea volumului productiei prin indicele de variabilitate se pot deosebi în cadrul cheltuielilor variabile si fixe mai multe categorii de cheltuieli al caror comportament este necesar de cunoscut pentru adoptarea deciziilor.

În functie de comportamentul pe care îl au alãturi de modificarea volumului productiei,cheltuielile fixe au indicele de variabilitate zero.Cheltuielile fixe sunt determinate de capacitatea de productie a întreprinderii si nu de volumul acesteia.Structura si compozitia lor diferã de la o unitate la alta în functie de factorii care determinã capacitatea întreprinderii si de apartenenta o la ramura industrialã.La formarea cheltuielilor fixe participã în primul rând masinile si utilajele,cheltuielile cu întretinerea si o serie de alte cheltuieli legate de administrarea,organizarea si conducerea productiei.Desi,potrivit definitiei,suma cheltuielilor fixe ar trebui ss ramânã constantã indiferent de gradul de utilizare al capacitatii de productie,practic se disting douã categorii de cheltuieli fixe si anume: cheltuieli fixe proprizise,cheltuieli relativ fixe.

Cheltuielile fixe proprizise sunt cele ale cãror marime rãmâne neschimbatã,indiferent dacã în cazul unei capacitãti de productie datã volumul productiei creste sau scade.Se cuprind în cadrul acestei categorii urmãtoarele cheltuieli: amortizarea mijloacelor fixe calculatã dupã sistemul cotelor liniare în timp,inclusiv partea datoratã uzurii morale si automatizãrii;

cheltuielile P.T.T.R.,cheltuielile cu primele de asigurare,cheltuielile cu taxele de salubrizare.

Aceste cheltuieli sunt ocazionate de simpla existentã a întreprinderii indiferent dacã aceasta produce sau nu,ele fiind invariabile chiar dacã productia este opritã temporar.

Cheltuieli relativ fixe – reprezintã acele cheltuieli care manifestã o sensibilitate mai mare fatã de modificarea volumului fizic al productiei.Includem în aceastã categorie: salariile personalului T.E.S.A., salariile personalului de deservire a sectiilor si întreprinderii,precum si cotele aferente acestor salarii privind protectia socialã,cheltuielile cu protectia mediului înconjurãtor,cheltuielile cu furniturile de birou.

În ansamblu cota de cheltuieli fixe ce revine pe unitatea de produs depinde de nivelul lor total si de volumul fizic al productiei fabricate de întreprindere.

Dependenta dintre cheltuielile fixe si gradul de folosire al capacitãtii de productie devine vizibilã printr-o observare de lungã duratã.Studiul dinamicii cheltuielilor fixe în raport de gradul de ocupare al productiei scoate la ivealã anumite particularitãti ale acestora: indiferent de gradul de ocupare al capacitatii de productie,totalul cheltuielilor fixe proprizise rãmân aceleasi; cheltuielile relativ fixe se modificã pe total într-o anumitã mãsurã,in functie de gradul de ocupare a capacitãtii de productie astfel încât cresc la un grad mai mare de utilizare a capacitãtii de productie si invers.

În ansamblul lor cheltuielile de productie fixe se modificã însã ca mãrime absolutã,dacã are loc extinderea,respectiv restrângerea capacitãtii de productie a întrepeinderii,extinderea efectuându-se pe calea investitiilor,în timp ce micsorarea se face prin scoaterea din functiune a unor masini,utilaje,linii tehnologice.În acest caz capacitatea de productie înregistreazã salturi ascendente si descendente.Ca urmare si cheltuielile fixe vor înregistra în evolutia lor salturi ascendente si descendente.

Sub aspect economic cheltuielile de productie fixe,prin mãrimea lor totalã,solicitã întreprinderea la o exploatare cât se poate de completã a masinilor si utilajelor,inclusiv a suprafetelor de productie.Numai o exploatare optimã a capacitãtii de productie are ca efect repartizarea unor cote ale cheltuielilor fixe convenabile pe unitatea de produs si imprimã cheltuielilor variabile caracter proportional.Orice se caracterizeazã printr-un anumit raport între cheltuielile fixe si totalul cheltuielilor de productie,raport cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de grad de rigiditate.

Raportul dintre cheltuielile fixe si cele variabile,precum si raportul dintre acestea luate separat în costul de productie se ia în considerare la fundamentarea deciziilor privind capacitatea de productie a noilor utilaje necesare a fi puse în functiune.

II.5 PREZENTAREA METODEI DE CONTABILITATE DE GESTIUNE SI CALCULATIA COSTURILOR FOLOSITÃ LA S.C. “DUCTIL” S.A. BUZÃU

Contabilitatea de gestiune, cunoscutã în literatura de specialitate strãinã sub denumirea de contabilitate managerialã, are ca obiectiv, în principal, reflectarea tuturor operatiilor de colectare si repartizare a cheltuielilor pe destinatii,respectiv pe lucrãri servicii, comenzi, faze de fabricatie, activitãti, sectii, decontarea productiei obtinute, precum si calculul costului de productie al produselor fabricate,lucrãrilor executate si serviciilor prestate, inclusiv a productiei în curs.

Organizarea în bune conditii a planificãrii si evidentei cheltuielilor de productie în vederea calculãrii cât mai exacte si cu operativitate sporitã a pretului de cost,este conditionatã, printre altele, de precizarea obiectului si metodei care trebuie adoptatã la stabilirea acestuia.

Pretul de cost ca expresie baneascã a cheltuielilor efectuate de o întreprindere pentru producerea si desfacerea unei anumite cantitãti de productie (produse finite, lucrãri, servicii) exprimatã în diferite unitãti de mãsurã, se determinã ca un raport între cele douã mãrimi cuatificabile: cheltuielile de productie,exprimate sub formã valoricã, si cantitatea de productie obtinutã ca efect al cheltuielilor fãcute.

Deci, pentru a stabili cei doi termeni ai raportului care stã la baza calculãrii pretului de cost unitar,este necesar sã se cunoascã, pe de o parte, obiectul pentru care se colecteazã si asupra cãruia se repartizeazã cheltuielile în cauzã ,precum si unitatea de mãsurã a acestuia,iar pe de altã parte, procedeele de colectare si repartizare a cheltuielilor ocazionate cu productia respectivã.

Totalitatea procedeelor interdependente pe care le foloseste contabilitatea de gestiune pentru colectarea cheltuielilor de productie pe purtãtori de costuri si pe locuri de cheltuieli, în raport de posibilitãtile de identificare a acestora în momentul efectuãrii lor, si de reparitzare de pe locurile de cheltuieli pe purtãtori finali de costuri, precum si de calculul costului unitar al produselor, lucrãrilor, serviciilor rezultate din procesul de productie,sunt reunite în diferite sisteme de calculatie,care, luate separat, formeazã metoda de calculatie a costurilor.

Transpusã pe plan practic, metoda de calculatie a pretului de cost nu reprezintã altceva decât normele cu ajutorul cãrora procedeele si tehnicile sunt selectate si aplicate pentru determinarea pretului de cost pe unitatea de produs, lucrare, serviciu, în conditiile tehnico-organizatorice ale unitãtilor producãtoare,astfel încât sã se realizeze obiectul calculatiei,care se constituie în factorul determinant în alegerea unei anumite metode de calculatie.

Unitatea patrimonialã poate adopta o anume metodã de contabilitate de gestiune si calculatie a costurilor, tinând cont de factorul determinant care este obictul calculatie si de o serie de alti factori si anume: particularitatile procesului tehnologic, complexitatea si modul de organizare al productiei (productie simplã, productie complexã, productie de masã de serie sau de unicate) si de necesitãtile proprii de informare a conducerii.

Astfel în raport de factorii respectivi, multitudinea de metode de calculatie a pretului de cost, determinã necesitatea obiectivã a clasificãrii lor în scopul adâncirii analizei continutului si tehnicilor de lucru folosite de fiecare, pentru desprinderea caracteristicilor comune care le apropie si a celor specifice prin care se diferentiazã unele de altele. Distingem astfel:

Din punct de vedere al obiectului de calculatie distingem urmãtoarele metode: metoda globalã, metoda pe faze, metoda pe locuri de cheltuieli, T.H.M., G.P, PERT-COST.

La rândul lor acestea se pot clasifica în raport de numãrul obiectelor de calculatie care se folosesc la stabilira pretului de cost, în metode care folosesc un singur obiect de calculatie(metoda globalã si metoda pe comenzi) si metode care folosesc douã obiecte de calculatie- unul final si unul intermediar-(metoda pe faze, metoda pe locuri de cheltuieli,metoda T.H.M.,metoda G.P. si metoda PERT-COST).

Din punct de vedere al conceptului care stã la baza sferei de cuprindere a cheltuielilor în structura pretului de cost se disting metode de calculatie totale (absorbante) si metode de calculatie partiale sau limitative (metoda DIRECT-COSTING si metoda Costurilor Normale).

Din punct de vedere al sistemului de programare si urmãrire a activitãtii unitãtii economice distingem: metode de înregistrare curentã a cheltuielilor de productie si calculatie si analizã post operativã a pretului de cost (metoda globalã, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda pe locuri de cheltuieli,metoda G.P.); Metode integrate de calculatie previzionalã a pretului de cost si urmãrire si analizã operativã a cheltuielilor de productie sau integrate (metoda plan-efectiv,metoda normativã, metoda standard-cost, metoda pert-cost, metoda T.H.M., metoda direct costing);metode de programare a cheltuielilor de productie si de calculatie apretului de cost planificat si previzional (metoda globalã, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda pe locuri de cheltuieli,metoda G.P.).

METODA PE FAZE

Metoda pe faze constã în colectarea cheltuielilor de productie si calcularea pretului de cost mai întâi pe fiecare fazã sau etapã a procesului de productie prin care trece produsul ce face în final obiectul calculatiei, în cadrul acestora pe feluri sau grupe de produse si în continuare pe articole de calculatie.

Ea se aplicã în unitãtile patrimoniale cu productie de masã sau de serie mare, ce se caracterizeazã prin repetabilitatea sau asemãnarea ei din punct de vedere al materialelor folosite si al procesului tehnologic care este omogen, desfãsurându-se în stadii succesive sau faze de prelucrare a materiei prime în produs finit.

Obiectul de calculatie a pretului de cost în acestã metodã îl constituie faza, ca expresie tehnico-economicã a unei etape de productie generatoare de cheltuieli care sunt bine delimitate în spatiu pe faza respectivã si produsul sau grupa de produse, care trece prin fazele respective în cursul unei perioade de gestiune, ca purtãtori finali de cheltuieli.

Fazele de prelucrare ca obiecte de calculatie pe care se stabileste evidenta si calculul pretului de cost se stabilesc în functie de o serie de parametri tehnico-economici cum ar fi: particularitãtile procesului tehnologic, posibilitatea de mãsurare si înregistrare a cheltuielilor de productie si a productiei obtinute,posibilitatea de stabilire a resonsabilitãtii pentru fiecare fazã în parte,etc.

O importantã deosebita pentru organizarea contabilitãtii cheltuielilor de productie si calculatia costurilor prezintã modul de stabilire a fazelor de calculatie care pot sã includã una sau mai multe faze de prelucrare, care sã corespundã sau nu cu sectia de fabricatie.Nu toate fazele de productie delimitate din punct de vedere tehnologic pot reprezenta pentru contabilitatea de gestiune faze da calculatie, respectiv locuri de cheltuieli la nivelul cãrora sã se colecteze si sã se determine cheltuielile fazei respective.

Odatã stabilite fazele de calculatie se simbolizeazã pentru a usura munca de înregistrare, prelucrare si transmitere a datelor privind cheltuielile de productie.În acest scop, pe fiecare document ce atestã consumuri ocazionate de procesul de productie si productia obtinutã, se înscriu, în mod obligatoriu,simbolurile atribuite fazei respective.

Colectarea cheltuielilor de productie directe si indirecte în aceastã metodã, se face pe fise de poscalcul care se deschid pe faze ca obiecte de calculatie si pe articole de calculatie, prin înregistrarea acestora dupã natura lor, fie direct pe faza care le-a ocazionat, fie prin repartizare ca în cazul cheltuielilor indirecte.

Astfel, cheltuielile directe (materii prime, salarii directe, contributia la asigurãrile si protectia socialã aferente salariilor directe) generate de fabricarea produsului (semifabricatului) în cadrul fazelor pe care le parcurge,se înregistreazã în contul 921 ”Cheltuielile activitãtii de bazã” deschis în analitic pe fiecare fazã de calculatie si produs în parte, iar cheltuielile indirecte, comune tuturor produselor obtinute în cadrul fazei respective, se colecteazã în contul 923 “Cheltuielile indirecte de productie”deschis în analitic pe sectii, faze de calculatie si articole de cheltuieli, grupate pe cele douã articole de calculatie si anume: “Cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor” si “Cheltuieli generale ale sectiei ”.

Aceste cheltuieli se repartizeazã cu ocazia calculului costului efectiv, asupra contului 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”, analitic pe produse , în raport de anumite baze conventionale de repartizare.

În ceea ce priveste cheltuielile de administratie si conducere a întreprinderii care sunt comune tuturor fazelor,acestea se colecteazã în contul 924 “Cheltuielile generale de administratie” pe feluri de cheltuieli,dupã care, dacã conditiile generale de exploatare justificã luarea în consideratie ala costul efectiv al productiei al acestor cheltuieli, se procedeazã si la repartizarea lor asupra contului 921 “ Cheltuielile activitãtii de bazã”, în mod similar cu repartizarea cheltuielilor indirecte de productie.

Potrivit metodei de calculatie pe faze,înregistrarea, respectiv colectarea cheltuielilor si calculul costului efectiv se face atât pentru produsele intermediare obtinute în cadrul fiecãrei faze, cât si pentru produsele finite rezultate în ultima fazã de calculatie.Pretul de cost efectiv al produselor se calculeazã la sfârsitul fiecãrei luni, pe baza cheltuielilor efective colectate pe obiecte de calculatie si pe articole de calculatie.

Pentru a reflecta în structura costului unitar toate cheltuielile de productie în dependenta lor fatã de stadiile de prelucrare, organizarea contabilitãtii cheltuielilor de productie si calculul costului dupã metoda pe faze se poate înfãpui în douã variante: varianta “cu semifabricate” si varianta “fãrã semifabricate”.

Varianta “cu semifabricate” este utilizatã de întreprinderile cu procese tehnologice îndelungate si în care la nivelul fazelor se obtin semifabricate depozitabile sau destinate vânzãrii.În asemenea conditii trebuie cunoscut costul semifabricatului în toate stadiile parcuse.Astfel în acestã variantã, semifabricatele obtinute au ca destinatie fie prelucarea lor în fazele urmãtoare, fie vânzarea înafara unitãtii.Costul efectiv se stabileste pe fiecare fazã de calculatie si se transferã de la o fazã la alta, la care se adaugã cheltuielile ocazionate de faza în cauzã, astfel încât în ultima fazã se obtine costul de productie al produsului finit.

La costul de productie se adaugã apoi cota de cheltuieli generale de administratie a unitãtii, obtinându-se costul total al produsului finit.Modelul de calcul se prezintã astfel:

(Chd + Chi)f1

Cs1= ,pentru faza primã de

qf1 fabricatie;

(Cs1* q1) + (Chd + Chi)f2

Cs2= , pentru faza a

qf2 doua

de fabricatie

(Cs2*qf2) + (Chd + Chi)f3

Ctu= ,pentru faza a

Qf3 treia (finalã)

de fabricatie

Varianta “ fãrã semifabricate ” este folositã de întreprinderile la care produsele finite apar ca urmare a prelucrãrii succesive a semifabricatelor de la o fazã la alta.Costul efectiv al produsului finit se obtine prin însumarea la cheltuielile cu consumul de materii prime si materiale directe a cheltuielilor de prelucrare ocazionate de fiecare fazã care participã la fabricarea acestuia.

Modelul de calcul a costului unitar este urmãtorul:

n

Chf

Chf1 + Chf2 + ……+ Chfn f=1

Ctu = =

Q Q

în care: – Ctu – costul unitar al productiei finite;

– Chf – cheltuielile fazei;

– f = 1,2,3, = numãrul de faze de calculatie;

– Q – cantitatea de produse finite fabricate.

Aceastã metodã, oferã avantajul cã simplificã înregistrãrile si modul de calcul excluzând transferul în evidentã a cheltuielilor directe si indirecte de la o fazã la alta, nefiind necesarã determinarea costului semifabricatelor dupã fiecare fazã.Dacã existã productie neterminatã la finele fazei, valoarea ei se va scade din totalul costurilor de productie ale fazei unde au apãrut.

Avantajul oferit de metoda pe faze , constã în urmãrirea desfãsurãrii procesului de productie pe parcursul tuturor etapelor sau fazelor de fabricatie, stabilindu-se locurile unde au avut loc economii sau depãsiri ale normelor de consum de materiale pentru a se lua mãsuri adecvate.

CAPITOLUL – III –

ANTECALCULUL COSTURILOR DE PRODUCTIE LA S.C. “DUCTIL” S.A. BUZÃU

III.1 ELABORAREA ANTECALCULULUI COSTURILOR PRIVIND PRODUCTIA INDUSTRIALÃ

Conducerea oricãrei activitãti necesitã cunoasterea , pe de o parte a obiectivelor de atins, de îndeplinit, iar pe de altã parte , a resurselor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor respective.Activitatea întreprinderii trebuie sã se desfãsoare permanent în cadrul relatiilor de echilibru între venituri si cheltuieli. În aceste conditii problema care s-a ridicat în fata conducerii întreprinderii a fost aceea a gãsirii unei metode care sã-i permitã sã dimensioneze si sã controleze aceastã relatie de echilibru, iar pe aceastã bazã sã rãspundã cerintelor cresterii rentabilitãtii si economisirii resurselor.

A apãrut în acest fel bugetul ca instrument de bazã în activitatea acestora, în protectia fiinanciarã, care asigurã în executie un control eficient asupra modului de utilizare si formare a resurselor bãnesti, veniturilor, cheltuielilor, profitului, a relatiilor financiare cu tertii si cu bugetul de stat.Prin buget, în general, se previzioneazã pe termen scurt, de maxim un an, fie veniturile, fie cheltuielile, fie ambele. În calitatea sa de instrument de previziune pe termen scurt,bugetul traseazã traiectoriile pentru atingerea scopului propus, iar evenimentele ulterioare dirijate pe aceste traiectorii,vor evolua mai mult sau mai putin în acest sens în functie de realismul previziunii financiare si de activitatea managerialã de realizare a acesteia.

Deci, bugetul reprezintã previzionarea pe termen scurt, în unitãti de mãsurã monetare sau naturale, a tuturor operatiunilor dintr-o întreprindere, în vederea programãrii si controlului activitãtii viitoare.Totodatã bugetul reprezintã un instrument de analizã a activitãtii economico-financiare desfãsurate, prin compararea prevederilor cu datele contabilitãtii si stabilirea abaterilor responsabilitãtilor pe aceastã linie.

În cadrul societãtii comerciale S.C. “DUCTIL” S.A. se acordã deosebitã atentie controlului bugetar al realizãrii fatã de previziuni, a cauzelor abaterilor, intervenindu-se cu modificãri atunci când realitatea a impus aceasta.Elaborarea bugetelor favorizeazã implementarea unui sistem eficace de control prin compararea realizãrilor cu previziunile si luarea mãsurilor de corectare la momentul oportun. În acest fel bugetul contribuie la cresterea profitului si reducerea cheltuielilor, respectiv la cresterea rentabilitãtii si economisirea resurselor.În acest proces de realizare a veniturilor si de efectuare a cheltuielilor, bugetul reprezintã si un instrument de analizã si control implicit de asigurare a echilibrului financiar al întreprinderii.

Ca o concluzie, bugetul poate fi considerat un program financiar pe o anumitã perioadã, prin care se prevãd cotele-pãrti din totalul resurselor aferente realizãrii unui obiectiv, în vederea cresterii rentabilitãtii si economisirii resurselor, program bazat pe de o parte, pe analiza faptelor trecute, iar pe de altã parte, pe examinarea realitãtii existente la acel moment în unitatea patrimonialã.

În activitatea întreprinderii S.C. “DUCTIL” S.A. existã mai multe tipuri de bugete, acestea diferentiindu-se în raport de criteriul de întocmire, sfera de cuprindere, obiectul activitãtii bugetate, nivelul de activitate pentru care se întocmesc, periodicitatea întocmirii lor, scopul pentru care se întocmesc, aceastã din urmã clasificare fãcând si obiectul analizei noastre. Astfel, din acest punct de vedere exitã bugete de orientare si bugete pe functiuni.

Bugetele de orientare – se întocmesc pentru o anumitã structurã organizatoricã a întreprinderii, pentru care se efectueazã un ansamblu de evaluãri privind cheltuielile si veniturile în scopul orientãrii cât mai eficiente a activitãtii acesteia.

Bugetele pe functiuni – sunt elaborate pe functiile de bazã ale întreprinderii, dimensionând cheltuielile si veniturile din cadrul fiecãrui centru de costuri sau sector de activitate ce se circumscriu functiilor respective.Existã astfel:bugetul desfacerilor,bugetul productiei,bugetul aprovizionãrii si bugetul cheltuielilor de administratie.

Bugetul vânzãrilor (desfacerilor) – are drept scop optimizarea politicii comerciale pe care o practicã fiecare agent economic.Prin el se previzioneazã vânzãrile pe perioade de pânã la un an pe produse, zone de desfacere, tipuri de clienti avându-se în vedere perioada precedentã.De asemanea, se determinã cheltuielile variabile si fixe, directe si indirecte, ocazionate de procesul de vânzare.

Bugetul productiei – are ca obiect asigurarea productiei corespunzãtoare previziunilor din bugetul vânzãrilor. Cu ajutorul acestuia se determinã cantitatea ce urmeazã a se fabrica pe produse, pe perioade, precum si costurile fixe si variabile, directe si indirecte ocazionate de fabricarea produselor respective.Elaborarea acestui buget cuprinde trei etape: previziunea productiei ce urmeazã a fi realizatã ; antecalculatia costurilor de productie ; defalcarea prevederilor bugetare pe perioade mai mici de un an , respectiv pe trimestre.

Planul de productie are ca principal obiectiv armonizarea prevederilor bugetului vânzãrilor cu capacitatea de productie a societãtii, în conditiile satisfacerii cât mai complete a prevederilor comerciale si a utilizãrii cât mai depline a capacitãtii factorilor de productie.

Bugetul aprovizionãrilor – are ca obiect a determina ce cantitãti de materii si materiale si la ce date trebuie aprovizionate pentru realizarea programului de productie si care este costul aprovizionãrilor respective.Acest buget se elaboreazã dupã ce bugetele vânzãrilor, productiei si investitiilor au fost întocmite.

Bugetul cheltuielilor generale de administratie – previzioneazã toate cheltuielile ocazionate de activitatea de administratie si conducere a întreprinderii în ansamblul ei, respectiv cheltuielile ocazionate de realizarea functiilor care contribuie la administrarea si gestionarea întreprinderii si anume: functia de conducere, functia de personal, functia financiar- contabilã si functiile juridicã si de secretariat .

Bugetul de investitii – care are drept obiect determinarea lunã de lunã, a încasãrilor si plãtilor si la sfârsitul perioadei a soldului.

Bugetul costului complet al productiei – reprezintã bugetul de maximã importantã în cadrul desfãsurãrii eficiente a activitãtii unei unitãti patrimoniale. Bugetul costurilor unei întreprinderi este un program de sintezã elaborat pe capitole si sectiuni dupã ce în prealabil au fost întocmite toate celelalte sectiuni ale programului de activitate a întreprinderii.Acest buget are la bazã bugetele centrelor operationale si functionale ale sectiilor de productie, bugetul cheltuielilor generale de administratie si al cheltuielilor de desfacere, cheltuieli ce se includ în costul productiei fabricate.

III.2 ELABORAREA ANTECALCULULUI COSTULUI UNITAR DE PRODUCTIE

Elaborarea acestuia se foloseste pentru determinarea costului planificat pentru toate produsele.Antecalculul depinde direct de stabilirea mãrimilor standard necesare în acest scop. În esentã, standardul reprezintã mãrimea fizicã sau valoricã cu caracter de etalon stabilit stiintific pe baza unor metode moderne de înregistrare, urmãrire si analizã a comportamentului fenomenelor ce au loc în întreprindere. Elaborarea antecalculului privind costul unitar de productie în cadrul S.C. “DUCTIL” S.A. se face pe produse, stabilindu-se în final costul pe produs prevãzut.

Pentru antecalculatia costurilor pe produs se utilizeazã standarde valorice, acestea reprezentând mãrimi cu caracter de etalon exprimate în bani. Sunt utizate standarde valorice, însã, ce au la bazã standarde cantitative (cantitãti specifice de materii prime , materiale directe, auxiliare, folosite pentru realizarea unui produs).

Costul unitar de productie cuprinde cheltuielile ce se repartizeazã pe obiectul de calculatie (fazã), format din cheltuieli directe si cheltuieli indirecte ,ce nu se repartizeazã direct pe obiectul de calculatie.

Cheltuielile directe cuprind cheltuielile cu materiile prime si materiale, semifabricate, cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi (la care se adaugã celelalte drepturi, C.A.S, fondul de somaj, alte contributii), cheltuieli cu utilaje etc.Fiecare din aceste cheltuieli se determinã pe baza unor formule de calcul specifice.

La antecalculul cheltuielilor cu materiile prime si materialele directe ce reprezintã cheltuieli variabile de productie se are în vedere, pe de o parte, standardele cantitative numite “retetã produsului”, iar pe de altã parte pretul de aprovizionare de la furnizori.

Astfel cheltuiala cu consumul de resurse materiale se determinã pe baza formulei :

valoarea materialelor = norma de consum pret unitar ,

în care:

norma de consum – reprezintã consumul propriu pentru fiecare material;

pretul unitar – reprezintã pretul de aprovizionare pentru fiecare material.

La determinarea acestor standarde se tine seama de cantitatea necesarã, calitatea materiei prime,posibilitãtile de procurare.Stabilirea standardelor cantitative se realizeazã prin colaborarea comportamentului tehnic cu cel economic, pe baza de documente tehnice care vor sta la baza întocmirii listelor standardelor cantitative de materii prme si materiale ca sursã principalã în realizarea lucrãrilor de antecalculatie.Aceasta asigurã stabilirea unor standarde care oferã garantia unor produse de calitate superioarã si rentabilitate sporitã.

Pe de altã parte, preturile trebuie si ele sã aibã un caracter de etalon si de aceea se stabilesc adoptând varianta folosirii datelor din perioada precedentã (lunã, trimestru, an).

Perioada de timp luatã în calcul pentru stabilirea pretului de aprovizionare standard este o problemã de apreciere ce are în vedere, în cazul economiei de piatã, în special stabilitatea preturilor.

Pentru determinarea cheltuielilor cu manopera directã se au în vedere timpul total de muncã normat si salariul tarifar orar.Standardele de timp se stabilesc având în vedere procesul verbal tehnologic standard consacrate pentru stabilirea timpului de muncã necesar cu caracter de etalon.Cu aceastã ocazie se completeazã formulare speciale pentru mãsurarea si studiul timpului de muncã care cuprinde în final timpul standard pe operatii.Aceasta se înscrie apoi în documentatia tehnicã de fabricatie a produselor si în listele timpilor standard.Tarifele de salarizare standard se stabilesc pe baza calificãrii muncitorilor , datelor cu privire la salariile platite în perioada anterioarã, conditiile de muncã pentru perioada urmãtoare.

Contributia unitãtii la asigurãrile sociale si fondul de somaj care reprezintã cheltuielile cu asigurãrile si protectia socialã, se stabileste prin în multirea cheltuielilor cu salariile directe cu un procent de 30% (C.A.S. – 25% ; Fond de somaj – 5% ).Prin însumarea cheltuielilor cu salariile directe si asigurãrile sociale se obtin cheltuielile totale cu salariile directe.

Cheltuielile indirecte de productie (C.I.S.) – reprezintã cheltuielile cu salariile maistrilor,mecanicilor,sectorului P.S.I. etc,C.A.S.,fond de somaj aferente acestora si se repartizeazã în functie de salariile directe ale sectiei.Însumând cheltuielile directe cu totalul cheltuielilor indirecte rezultã costul de sectie, la care adãugându-se cheltuielile generale de administratie (C.G.A.), se obtine costul de uzinã.Adãugându-se la aceastã sumã si cheltuielile de desfacere se obtine costul complet.

Valoarea cheltuielilor generale de admistratie se determinã pe baza înmultirii costului de sectie cu un procent de 2,717% stabilit pe bazã de antecalcul.

Antecalculul costurilor de productie are un rol major în desfãsurarea unei bune activitãti a întreprinderii, activitate fondatã pe eficientã sporitã si obtinere de rezultate cât mai bune necesare dezvoltãrii ulterioare a unitãtii patrimoniale, constituind pilonul de bazã în ghidarea activitãtii viitoare a întreprinderii.

CAPITOLUL – IV –

ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE SI CALCULATIA COSTURILOR LA S.C. “DUCTIL” S.A

IV.1. ORGANIZAREA POSTCALCULATIEI SI A SISTEMULUI DE DOCUMENTE PRIMARE

Poscalculatiile sunt lucrãri ce se întocmesc de cãtre compartimentul financiar contabil la S.C. “DUCTIL”S.A. dupã terminarea procesului de productie. Acestea au drept scop determinarea costului efectiv al productiei din fiecare perioadã de gestiune, verificarea sarcinilor bugetare privind costurile diferitelor produse obtinute, stabilirea cauzelor care au provocat depãsirile costului bugetat în scopul adoptãrii de mãsuri care sã contribuie la eliminarea deficientelor.

Postcalculatiile au rolul de a stabili modul si mãsura în care s-au îndeplinit previziunile cuprinse în calculatiile pe bugete.Elaborarea antecalculatiilor si postcalculatiilor reprezintã o dublã determinare a indicatorilor a indicatorilor privind costurile de productie , practica impusã de cerintele conducerii moderne a activitãtii întreprinderii.Pentru a putea îndeplini rolul ce li se rezervã poscalculatiilor este necesar ca la baza calculelor sã stea aceleasi metode sau combinatii de metode indiferent de momentul elaborãrii lor si anume: aceeasi nomenclaturã a productiei pentru care se calculeazã costul; aceeasi structurã generalã a întreprinderii; aceleasi grupãri, clasificãri privind cheltuielile de productie si acelasi continut al diferitelor posturi de cheltuieli care determinã structura profitului; aceleasi procedee de calcul si delimitare a cheltuielilor pe purtãtori si locuri de cheltuieli; aplicarea aceluiasi regim pentru cheltuielile de regie si în general calcularea acelorasi indicatori intermediari.Respectând aceste cerinte se asigurã metodei de calculatie folositã întreaga sa valoare informationalã.

În cadrul compartimentului contabilitate al S.C. “DUCTIL”S.A. atât antecalculatiile cât si poscalculatiile sunt efectuate lunar, trimestrial si anual pe centre de profit, pe de o parte pentru productia globalã a societãtii, iar pe de altã parte în cadrul în cadrul fiecãrui centru de profit.

Lucrãrile de post calcul se efectueazã centralizat, o importantã deosebitã având stabilirea unui sistem de legãturi cu diferite compartimente de productie sau functionale ale întreprinderii (sectii de productie ,servicii, birouri) în vederea solutionãrii în mod similar a unor probleme între care si întocmirea schemei circulatiei documentelor în care se consemneazã consumul de valori materiale si bãnesti. Exceptând aspectele particulare ale activitãtii de postcalcul în sfera atributiilor acestora se includ urmãtoarele categorii reprezentative de lucrãri astfel: cheltuielile directe privind productia de bazã se evidentiazã cu ajutorul contului sintetic 921 “ cheltuilelile activitãtii de bazã “ sau 922 “Cheltuielile activitãtii auxiliare” în cazul cheltuielilor aferente activitãtii auxiliare, iar la sfârsitul perioadei de gestiune se înregistreazã si cheltuielile indirecte de productie, adicã cheltuielile comune sectiilor si cheltuielile generale de administratie ale unitãtii prin repartizarea lor în mod rational, pe baza anumitor criterii conventionale.Cheltuielile indirecte de productie pentru fiecare sectie (fazã) în parte care genereazã cheltuieli comune mai multor produse în cadrul contului sintetic 923 “cheltuieli indirecte de productie” cu ajutorul cãreia se realizeazã colectarea cheltuielilor indirecte ale sectiilor precum si repartizarea cheltuielilor respective pe obiecte de calculatie în functie de criteriile stabilite.

Reflectarea cheltuielilor generale de administratie si a cheltuielilor de desfacere în cadrul S.C.”DUCTIL” S.A. se face folosind contul 924 “Cheltuieli generale de administratie “ respectiv contul 925 “ Cheltuieli de desfacere”.

Reflectarea costului productiei obtinute se face în cadrul conturilor 931 “Costul productiei obtinute” , 902 “Decontãri interne privind productia obtinutã” , 903 “Decontãri interne privind diferentele de pret” si 933 “Costul produtiei în curs de executie”.

Determinarea, de regulã, la sfârsitul lunii a costului efectiv al activitãtii auxiliare si decontarea în functie de aceasta a lucrãrilor executate si serviciilor prestate în cadrul acestor activitãti pentru activitatea de bazã sau pentru alte destinatii;

Repartizarea la sfârsitul lunii a cheltuielilor indirecte de propductie asupra obiectelor de calculatie care au ocazionat cheltuielile respective, precum si a cheltuielilor generale de administratie asupra tuturor obiectelor de calculatie;

Stabilirea productiei obtinute în cursul perioadei pentru care se calculeazã costul efectiv si care poate consta în productia finitã si productie în curs de executie;

Calculul costului efectiv pe unitate de produs prin repartizarea totalului cheltuielilor reflectate în conturile analitice pe obiecte de calculatie la numãrul de unitãti fizice sau conventionale care exprimã productia obtinutã.

Efectuarea acestor lucrãri impune utilizarea anumitor documente, cum ar fi documentele privind pregãtirea tehnologicã, documente privind lansarea în fabricatie, documente privind urmãrirea fabricatiei s a productiei obtinute, prin intermediul cãrora consumurile de valori materiale si bãnesti se consemneazã si delimiteazã în functie de cerintele organizãrii contabilitãtii de gestiune si calculatiei costului efectiv.Aceste documente au o deosebitã importantã pentru întreprindere prin asigurarea unui circuit rational al lor, astfel încât ele sã ajungã la timp pentru înregistrare la compartimentul contabilitate, în vederea obtinerii operative a datelor necesare conducerii.

Ca bazã de date pentru lucrarea în curs se evidentiazã trei produse si anume: sârmã moale neagrã codificat 02.980.001, sârmã moale zincatã codificat 02.150.002 si produsul cuie codificat 02.4000.003.Perioada analizatã este luna aprilie 1999.

IV.2 ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE PRIVIND CHELTUIELILE DIRECTE DE PRODUCTIE

IV.2.1 ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE PRIVIND CHELTUIELILE CU CONSUMURILE DE MATERII PRIME SI MATERIALE DIRECTE

Desfãsurarea normalã a procesului de productie este conditionatã în primul rând de asigurarea necesarului de materii prime si materiale.Ca urmare operativitatea urmãririi procesului de aprovizionare, controlul sistematic al stocurilor de materiale ,determinarea consumurilor efective si abaterilor de la norme , constituie aspecte principale ale functiei contabilitãtii de gestiune în domeniul materiilor prime si materialelor.Având în vedere ponderea mare a acestor cheltuieli în cadrul S.C. “DUCTIL” S.A. în totalul cheltuielilor de productie, contabilitatea lor devine un instrument eficient în vederea reducerii permanentã a cheltuielilor cu materiile prime si materialele, posibilitate ce apare în toate stadiile existentei în unitate începând cu operatiile de aprovizionare, depozitare, manipulare, si terminând cu folosirea lor în procesului de productie.

În vederea folosirii cât mai rationale si cu maximã eficientã se impune urmãrirea sistematicã si operativã a consumurilor precum si evidenta acestora ce se realizeazã cu ajutorul contului 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”, cont ce se defalcã în analitice pe fiecare fazã de productie, corespunzãtoare ciclului de productie aferent fiecãrui produs în parte.

Înregistrarile ce au loc în contabilitatea de gestiune au la bazã colectarea cheltuielilor cu materiile prime si materialelle directe pe faze de fabricatie, de-a lungul întregului ciclu de fabricatie,operatie ce se face prin debitarea conturilor de calculatie analiticele corespunzãtoare fiecãrui cont în parte 921 “ Cheltuielile activitãtii de bazã” si 901 “decontãri interne privind cheltuielile”. La baza acestor înregistrãri stau documentele primare cum ar fi fisa de consum pentru materiiile prime . Astfel în luna aprilie s-au fãcut urmãtoarele înregistrãri contabile privind consumul de materii prime si materiale directe:

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 2.808.018.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 2.370.000.000

921/F2 438.018.000

921/F2/02.980.001 274.366.000

921/F2/02.150.002 77.880.000

921/F2/02.4000.003 85.772.000

Având în vedere caracterul productiei ce se desfãsoarã în cadrul S.C. “DUCTIL” S.A., rezultã în urma proceselor desfãsurate si materiale care se includ în categoria materialelor recuperabile, materiale care concurã la reducerea costului de productie.Astfel în luna aprilie s-au recuperat materiale care au dus la înregistrarea urmãtoare:

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 78.285.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 45.150.000

921/F2 33.135.000

921/F2/02.980.001 24.400.000

921/F2/02.150.002 8.600.000

921/F2/02.4000.003 135.000

IV.2.2 ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE PRIVIND CHELTUIELILE CU SALARIILE , C.A.S. SI PROTECTIE SOCIALÃ , AFERENTE SALARIILOR DIRECTE

Salariile brute, cuvenite muncitorilor pentru munca prestatã în procesul de productie la executarea operatiilor prevãzute în procesul tehnologic, se cuprind în articolul de calculatie “salarii directe” si sunt înregistrate în debitul contului 921 “cheltuielile activitãtii de bazã”.

Cheltuielile privind asigurãrile si protectia socialã, calculate prin aplicarea procentului la totalul salariilor brute aferente personalului direct productiv din sectiile de bazã încadrat cu contract de muncã, fac parte din cheltuielile pe care unitatea economicã le calculeazã si le datoreazã statului sau altor organisme sociale. Aceste cheltuieli fac obiectul înregistrãrii în contul 921 “ Cheltuielile activitãtii de bazã”.

Cheltuielile privind contributia unitãtii la constituirea fondului pentru ajutorul de somaj sunt deasemenea înregistrate în contul 921 “ Cheltuielile activitãtii de bazã”.

Asadar pentru munca prestatã de personalul angajat ,unitatea economica datoreazã acestora salarii.Ele se negociazã si se prevãd în contractele de muncã încheiate cu salariatii.Cheltuielile cu remuneratiile personalului se înregistreazã lunar în contabilitate având la bazã, ca document principal statele de salarii.

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 1.239.910.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 680.000.000

921/F2 559.910.000

921/F2/02.980.001 393.986.000

921/F2/02.150.002 89.013.000

921/F2/02.4000.003 76.911.000

Având în vedere cã orice proces de productie este consumator de energie în cadrul S.C. “DUCTIL” S.A.consumul de energie se înregistreazã în contabilitate distinct pe fiecare fazã de productie care concurã la realizarea produselor finite, în parte, astfel:

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 797.120.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 389.000.000

921/F2 408.120.000

921/F2/02.980.001 287.320.000

921/F2/02.150.002 66.185.000

921/F2/02.4000.003 54.615.000

IV.3 ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE PRIVIND CHELTUIELILE INDIRECTE DE PRODUCTIE

Cheltuielile indirecte de productie sau comune ale sectiilor sunt formate din cheltuielile ocazionate de organizarea conducerea si functionarea procesului de productie al sectiilor.Aceste cheltuieli se constituie în urma unor consumuri care nu pot fi evidentiate în mod distinct pe fiecare fazã în parte.

În cadrul acestora se delimiteazã douã mari categorii de cheltuieli si anume: cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor si cheltuieli generale ale sectiilor. în contabilitate, însã , pentru ambele categorii de cheltuieli se foloseste contul 923 “cheltuieli indirecte de productie” cu analitice separate pe fiecare sectie de bazã, iar în cadrul sectiilor , detaliat pe fiecare categorie de cheltuieli.

Cheltuielile cu întretinerea si functionarea utilajelor – se compun din: cheltuieli cu reparatii curente si capitale, amortizarea utilajelor si mijloacelor de transport ale sectiei, energie si alte materiale pentru scopuri tehnologice, întretinerea si repararea sculelor, precum si a altor obiecte de inventar ale sectiei.

Cheltuielile generale ale sectiei – se compun din remuneratiile personalului tehnic – administrativ si de conducere a sectiei, cheltuieli cu reparatiile curente si capitale, amortizarea clãdirilor aferente sectiilor, cheltuieli cu protectia muncii, cheltuieli de birou, contributia la asigurãrile sociale si fondul de somaj al personalului tehnic-administrativ al sectiei.

923 “Cheltuieli indirecte = 901 ”Decontãri interne 1.103.563.000

de productie” privind cheltuielile”

923/F1 360.000.000

923/F2 743.563.000

IV.4 ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE PRIVIND CHELTUIELILE GENERALE ALE ÎNTREPRINDERII

Cheltuielile generale de administratie sunt cheltuieli indirecte atât fatã de sectiile de productie, cât si fatã de produsele rezultate în cadrul acestora, ele fiind comune tuturor sectoarelor de activitate din întreprindere (aprovizionare,productie desfacere).Aceste cheltuieli au la bazã activitatea de organizare si conducere a întreprinderiiîn ansamblul ei, activitate ce ocazioneazã o serie de consumuri materiale , de muncã si cheltuieli bãnesti , care în totalitatea lor formeazã cheltuielile generale ale întreprinderii.

Înregistrarea acestor cheltuieli în contabilitatea de gestiune se face cu ajutorul contului 924 “Cheltuieli generale ale unitãtii”. Din aceaste categorii de cheltuieli fac parte:retributia personalului administrativ si de conducere, contributia unitãtii la asigurãrile sociale si fondul de somaj aferent fondului de salarii respectiv,amortizarea mijloacelor fixe de interes general, cheltuieli cu deplasãri în interes de serviciu, cheltuieli debirou, cheltuieli pentru reparatii curente si capitale la mijloacele fixe cu caracter administrativ- gospodãresc, cãrti reviste, abonamente la publicatii.

Cheltuielile generale ale unitãtii se caracterizeazã prin aceea cã, în momentul efectuãrii lor nu pot fi repartizate direct pe un produs sau o sectie de productie, deoarece privesc întreaga activitate a întreprinderii.Locurile de cheltuieli în cazul cheltuielilor generale sunt birourile de conducere si administrative, serviciile functionale, magaziile, depozitele.

Contabilitatea acestor cheltuieli se face pe parcursul întregii luni, iar la finel ei se stabileste suma totalã ce va fi repartizatã în costul productiei dupã criterii conventionale, în cadrul lucrãrilor de calculatie efectuate la sfârsitul lunii.

924 “Cheltuieli generale de = 901 ”Decontãri interne 271.995.000

administratie” privind cheltuielile”

924/F1 116.341.000

924/F2 155.654.000

IV.5 ORGANIZAREA CONTABILITÃTII DE GESTIUNE PRIVIND TRANSFERUL CHELTUIELILOR ÎNTRE FAZELE DE FABRICATIE

Cheltuielile de productie care apar în prima faza de prelucrare a materiei prime în cadrul sectiei laminor sunt transferate pentru a putea fi repartizate pe produs în cadrul celei de-a doua fazã corespunzãtoare sectiei trãgatorie otel moale (T.O.M.). Acest transfer de cheltuieli la cost standard se contabilizeazã astfel:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 921/F1/”Cheltuielile 3.860.000.000

de bazã” activitãtii de bazã”

921/F2/02.980.001 3.600.000.000

921/F2/02.150.002 180.000.000

921/F2/02.4000.003 80.000.000

IV.6.1 REPARTIZAREA CHELTUIELILOR INDIRECTE DE PRODUCTIE

Reprezintã o altã etapã a calculatiei costurilor si constã în repartizarea cheltuielilor indirecte asupra produselor fabricate în cadrul activitãtii de bazã. Astfel, cheltuielile indirecte de productie dupã ce au fost colectate pe fiecare fazã în parte în contul 923 “Cheltuieli indirecte de productie” se adaugã la cheltuielile directe ale fiecãrei faze în contul 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”.

La sfârsitul lunii repartizarea cheltuielilor indirecte de productie asupra fiecãrui produs în parte se face prin postcalculatie.Repartizarea are loc proportional cu anumitã bazã sau criteriu conventional de repartizare, care exprimã cel mai bine legãtura de cauzalitate dintre cheltuielile indirecte si baza de repartizare(salariile directe).

Se procedeazã astfel:- se calculeazã un coeficient de repartizare K:

unde:

Ch.ind = totalul cheltuielior indirecte

Ch.sal.dir+CAS = totalul cheltuielior salariale directe si CAS aferente

În final se înmulteste coeficientul calculat cu baza de repartizare a fiecãrui articol de calculatie în parte si se obtine cota de cheltuieli indirecte de repartizat astfel:

CotaCh.ind = Kch.ind  Ch.sal.dir

unde : CotaCh.ind – cota de cheltuieli indirecte de repartizat

Kch.ind – coeficient de repartizare.

Pentru produsul sârmã moale neagrã cota de cheltuieli indirecte este:

CotaCh.ind = 1,3280045 393.986.000 = 523.214.000

Cheltuielile indirecte de productie aferente primei faze de productie se transferã în totalitate, nemaifãcându-se operatia de repartizare,deoarece în urma procesului de productie a rezultat doar un singur semifabricat.

921/F1/ “Cheltuielile activitãtii = 923/F1/ “Cheltuieli indirecte 360.000.000

de bazã” de productie”

Repartizarea pe produse a cheltuielilor indirecte de productie aferente fazei a doua se face în urma calculelor efectuate anterior folosindu-se coeficientul de repartizare astfel:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 923/F2/”Cheltuieli 743.563.000

de bazã” indirecte de productie”

921/F2/02.980.001 523.214.000

921/F2/02.150.002 118.210.000

921/F2/02.4000.003 102.139.000

IV.6.2 REPARTIZAREA CHELTUIELILOR GENERALE DE ADMINISTRATIE

Cheltuielile generale de administratie sunt cheltuielile care nu au legãtura directã cu procesul de fabricatie al unui anumit produs.Ele sunt ocazionate de întreaga activitate de organizare, conducere si administrare a întreprinderii în ansamblul ei. Repartizarea cheltuielilor generale de administratie se face pe baza de coeficient de repartizare.Acest coeficient se calculeazã în functie de o anumitã bazã sau criteriu de repartizare, care , în cazul S.C.” DUCTIL “ S.A. este costul de sectie, la numãrãtor fiind totalul cheltuielilor generale de administratie. Coeficientul obtinut se înmulteste cu costul de sectie folosit ca bazã de repartizare a fiecãrui produs si rezultã cota de cheltuieli generale care se adaugã la costul de productie efectiv obtinut.

Coeficientul de repartizare se determinã folosind urmãtoarea formulã:

unde: KCh.gen.adm – coeficient de repartizare

Ch.gen.adm = totalul cheltuielior generale de administratie

Ch.sectie = cost sectie

Cota de cheltuieli ce trebuie repartizatã se determinã folosind urmãtoarea formulã:

CotaCh.gen.adm = Kch.gen.adm  Ch.sectie

Pentru produsul sârmã moale neagrã cota de cheltuieli generale de administratie este:

CotaCh.gen.adm = 0,026  5.057.528.000 = 131.496.000 lei

Reflectarea în contabilitate a operatiei de repartizare a cheltuielilor generale de administratie în costul efectiv al productiei fabricate, in cadrul primei faze, se face dupã urmãtoarea formulã contabilã:

921/F1/ “Cheltuielile activitãtii = 924/F1/ “Cheltuieli generale 116.341.000

de bazã” de administratie”

Totodatã se înregistreazã si diferentele de pret aferente produselor fabricate astfel:

903/F1/ “Decontãri interne privind = 921/F1/ “Cheltuielile 10.191.000

diferentele de pret” activitãtii de bazã”

Repartizarea acestor diferente de pret pe cele trei produse din cadrul fazei a doua se face folosind urmãtoarea formulã contabilã:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 903/F1/”Decontãri interne 10.191.000

de bazã” privind diferentele de pret”

921/F2/02.980.001 3.042.000

921/F2/02.150.002 5.375.000

921/F2/02.4000.003 1.774.000

Reflectarea în contabilitate a operatiei de repartizare a cheltuielilor generale de administratie în costul efectiv al productiei fabricate, pe cele trei produse analizate în cadrul fazei a doua se face dupã urmãtoarea formulã contabilã:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 924/F2/”Cheltuieli 155.654.000

de bazã” generale de administratie”

921/F2/02.980.001 131.496.000

921/F2/02.150.002 13.730.000

921/F2/02.4000.003 10.428.000

IV.6.3 CONTABILITATEA PRODUSELOR FINITE OBTINUTE DIN PROCESUL DE PRODUCTIE

În cadrul societãtii S.C.” DUCTIL “ S.A. se considerã produse finite produsele ce au fost realizate în vederea livrãrii, predarea acestora realizându-se pe baza bonurilor de predare.Contabilitatea produselor finite se tine cu ajutorul contului 931 “Costul productiei obtinute”. Pe mãsura obtinerii produselor finite, pe baza centralizatorului de predare a produselor se înregistreazã produsele finite obtinute în cursul lunii la costul standard.

931/F2/ “Costul productiei = 902/F2/ ”Decontãri interne 6.064.525.000

obtinute” privind productia obtinutã”

931/F2/02.980.001 902/F2/02.980.001 5.140.500.000

931/F2/02.150.002 902/F2/02.150.002 522.510.000

931/F2/02.4000.003 902/F2/02.4000.003 401.515.000

IV.6.4 CALCULUL COSTULUI EFECTIV AL PRODUCTIEI OBTINUTE SI DECONTAREA ACESTEIA

În cadrul S.C. “DUCTIL” S.A.,ultima etapã de calculatie a costului efectiv este stabilirea acestuia pe unitatea de produs. Calculul costului efectiv al productiei finite obtinute se efectueazã separat pe cele trei produse obtinute: Sârmã moale neagrã, Sârmã moale zincatã,Cuie.

Costul efectiv al productiei finite se obtine prin cumularea tuturor cheltuielilor de productie ce au fost generate de procesul de productie, care la sfârsitul lunii sunt evidentiate prin în debitul contului contului 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”.

Pe baza costului efectiv se face decontarea productiei finite obtinute, prin debitarea contului 902 “Decontãri interne privind productia obtinutã” si creditarea conturilor 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”.

902/F2/ “Decontãri interne = 921/F2/ ”Cheltuielile activitãtii 6.142.321.000

privind productia obtinutã” de bazã”

902/F2/02.980.001 921/F2/02.980.001 5.189.024.000

902/F2/02.150.002 921/F2/02.150.002 541.793.000

902/F2/02.4000.003 921/F2/02.4000.003 411.504.000

Totodatã se face si calculul si înregistrarea diferentelor de pret dintre costul standard si cel efectiv al produselor finite obtinute debitând contul 903 “Decontãri interne privind diferentele de pret” si creditând contul 902 “Decontãri interne privind productia obtinutã” pe bazã tabelului:

Înregistrãrile contabile aferente sunt:

903 “Decontãri interne = 902 ”Decontãri interne privind 77.796.000

privind diferentele de pret” productia obtinutã”

903/02.980.001 902/02.980.001 48.524.000

903/02.150.002 902/02.150.002 19.283.000

903/02.4000.003 902/02.4000.003 9.989.000

Decontarea costului efectiv al produselor finite obtinute si repartizarea diferentelor de pret aferente se face prin debitarea contului 901 “Decontãri interne privind cheltuielile” si creditarea conturilor 931 “Costul productiei obtinute” si 903 “Decontãri interne privind productia obtinutã” deschise în analitice pe fiecare produs în parte.

901 “Decontãri interne = 931/ ”Costul productiei 6.142.321.000

privind cheltuielile” obtinute”

931/02.980.001 5.140.500.000

931/02.150.002 522.510.000

931/F2/02.4000.003 401.515.000

901 “Decontãri interne = 903 ”Decontãri interne 77.796.000

privind cheltuielile” privind diferentele de pret”

903/02.980.001 48.524.000

903/02.150.002 19.283.000

903/02.4000.003 9.989.000

CAPITOLUL V

ANALIZA ÎNDEPLINIRII INDICATORILOR PRIVIND COSTURILE DE PRODUCTIE LA S.C.”DUCTIL” S.A. BUZÃU

V.1 ANALIZA SITUATIEI GENERALE A PRINCIPALILOR INDICATORI PRIVIND COSTURILE DE PRODUCTIE

Analiza economico-financiarã are o importantã deosebitã în diagnosticul unei întreprinderi.Evaluarea financiarã a stãrii de fapt a societãtii comerciale trebuie sã preceadã orice investigare a complexului de factori (comerciali, tehnologici, umani, manageriali, juridici) care au condus la starea actualã.Concluziile privind rezultatele financiare si evolutia lor în timp sunt principale semnale ce pot orienta operativ si eficace si interpretãrile ulterioare.Analiza economico-financiarã a societãtii are drept scop evidentierea echilibrului sau dezechilibrului dintre resursele financiare si utilizarea acestora.

Pentru o analizã cât mai completã a S.C.”DUCTIL”S.A. BUZÃU, vom avea în vedere principalele categorii de indicatori, pe baza cãrora se vor trage concluzii referitoare la activitatea socitãtii si se vor avea în vedere cãile de îmbunãtãtire a acesteia în viitor.

Vom folosi în acest scop urmãtoarele categorii de indicatori economico-financiari si anume: indicatori de rezultate si indicatori de eficientã.

INDICATORI DE REZULTATE

Structura contului de profit si pierdere pe cele trei tipuri de activitãti permite degajarea unor solduri de acumulãri bãnesti potentiale, destinate sã îndeplineascã o anumitã functie de remunerare a factorilor de productie si de finantare a activitãtii viitoare,denumite solduri intermediare de gestiune.Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilã a contului de profit si pierdere pentru a pune în evidentã modul de functionare si rentabilitatea întreprinderii ca marja comercialã, productia exercitiului, valoare adãugatã,excedent brut de exploatare, rezultat al exploatãrii, rezultat curent si rezultat net al exercitiului.

Valorile acestor indicatori de rezultate realizati de S.C.”DUCTIL” S.A BUZÃU sunt prezentate în tabelul urmãtor :

preturi curente (mii lei)

Pentru o cât mai bunã reflectare a acestor indicatori vom folosi si reprezentarea grafica a evolutiei acestora .

Analizând evolutia indicatorilor exprimati în preturi curente la S.C.”DUCTIL S.A.” putem spune cã acestia au o evolutie normalã crescãtoare.Avem în vedere aici cresterea indicatorilor cifrã de afaceri, productia exercitiului, valoare adãugatã, excedentului brut din exploatare.

O situatie diferitã o înregistrãm în cazul rezultatului net al exercitiului care dupã o evolutie crescãtoare în 1996 fatã de 1995, în anul 1997 acesta inregistreazã o scãdere accentuatã.Acest lucru se pune pe seama faptului cã desi rezultatul din exploatare în 1997 este superior celui din 1996 cu 1,43% în acest an societatea înregistreazã pierderi însemnate în cadrul activitãtii financiare,cu 2,58% mai mari ca în 1996,pierderi rezultate din cheltuieli mai mari cu dobânzile cu 2.27% fatã de 1996 si pierderi din diferente nefavorabile de curs valutar mai mari cu 3,57% mai mari, precum si în cadrul activitãtii exceptionale cu 11,12% mai mari decât în 1996,aceastã situatie se constituindu-se într-o situatie defavorabilã pentru firmã.

În anul 1998 situatia rezultatului net se deterioreazã în acest an înregistrâdu-se o pierdere de 45.388.858.000 lei datoratã în special acelorasi cauze (pierderi înregistrate în cadrul exercitiilor financiar si exceptional, pierderi cu 215.5% respectiv 46% mai mari decât în 1997).

Pentru dimensionarea cât mai corectã a activitãtii firmei este recomandat utilizarea unui sistem de indicatori valorici indicatori care cu valoarea lor informationalã poate caracteriza mai bine activitatea firmei.

Analiza situatiei concrete dintr-o întreprindere se realizeazã în raport cu coreletiile normale care trebuie sã existe între acesti indicatori.In acest scop vom prezenta evolutia în dinamica a principalilor indicatori.

Analizând perioada 1996/1995 se observã ca ICA<IQf înseamnã ca ponderea imobilizãrilor în stocuri are o tendintã crescãtoare.

Cum IQf>IQe aceasta indicã o reducere a stocurilor de productie neterminatã si a consumului intern, dar pânã la limita la care se asigurã o desfãsurare normalã a procesului de productie.

Din faptul cã IVA>IQe se trage concluzia cã s-a redus ponderea cheltuielilor materiale cu implicatii directe asupra costurilor de productie, situatie ce se prezintã favorabil cu conditia ca sã nu se afecteze calitatea produselor.

Având în vedere perioada 1997/1996 se constatã o situatie inversã perioadei 1996/1995 în cazul inegalitãtilor IQf>IQe si IVA>IQe , situatie consideratã ca fiind favorabilã.

În aceastã perioadã o situatie satisfãcãtoare o reprezintã faptul cã ICA>IQf fapt ce înseamnã cã ponderea imobilizãrilor în stocuri are o tendintã de reducere.

În perioada 1998/1997 nu apar modificãri semnificative în comparatie cu perioada anterioarã.O deosebire apare însã în cazul inegalitãtii IVA< Iqe , cea ce înseamnã ca în aceastã perioadã creste ponderea cheltuielilor cu materialele reflectatã si prin cresterea costurilor.

Considerând cã o analizã mai completã si mai relevantã se poate face cu ajutorul indicatorilor exprimati în preturi comparabile s-au folosit în acest scop urmãtorii indici ai preturilor din industria metalurgicã.

Cu ajutorul acestor indici vom putea determina adevãrata valoare a indicatorilor, luând ca bazã de comparatie anul 1995.În urma calculelor efectuate au rezultat urmãtoarele valori ale indicatorilor, valori cuprinse în tabelul de mai jos:

preturi comparabile (mii lei)

Pentru reflectarea concretã a indicatorilor exprimati în preturi comparabile vom folosi si de reprezentarea graficã a acestora.

Dupã cum se observã cifra de afaceri are o tendintã descrescãtoare în anii 1996 si 1997 scãzând cu 7% în 1996 si cu 16% în 1997.Totusi acestã descrestere se mai diminueazã în 1998 constatându-se o scãdere de numai 13% fatã de 1995, si înregistrând o crestere de 3% fatã de 1997.Aceastã crestere se datoreazã cresterii productivitãtii muncii de la 49.282.000 lei în 1997 la 54.991.000 lei în 1998, deci o crestere de 11,6% în preturi constante, si o crestere a productiei marfã fabricatã cu 0,9%.

Aceastã stare este consideratã a fi favorabilã deoarece întreprinderea si-a mãrit cota de piata pe fondul cresterii concurentei si scãderii cererii de produse, precum si a cresterii nesemnificative a productiei fabricate.

Productia fabricatã înregistrezã aceaiasi tendintã de scãdere, diminuându-se în 1996 cu 6% si în 1997 cu 15% fatã de 1995. În timp ce în 1998 înregistreazã o crestere fatã de anul anterior cu 1%, trendul se mentine descrescãtor,productia fabricata înregistrând o scãdere de 14% fatã de 1995.

O situatie îmbucurãtoare o întâlnim la indicatorul marjã comercialã care desi scade în 1996 cu 19% si în 1997 cu 6%, acesta înregistreazã un trend ascendent ajungând ca în 1998 sã creascã cu 22% fata de 1995.Aceasta demonsteazã cã întreprinderea a reusit sã-si mãreascã preturile de vânzare a productiei pe fondul cresterii cifrei de afaceri si a productiei fabricate,urmare a cresterii mai rapide a ritmului veniturilor fatã de cel al cheltuielilor.

Aceeasi stare de fapt întâlnitã în cazul cifrei de afaceri si productiei fabricate, o regãsim si în cazul productiei exercitului, care dupã ce scade în 1996 cu 6%, si în 1997 cu 14%, aceastã descrestere se mai diminueazã si se ajunge la o scãdere de numai 12% fata de 1995, în acest ultim an (1998) constatându-se o crestere de 2% farã de anul 1997.Cresterea din ultimul an se pune în special pe seama cresterii veniturilor din productia de imobilizãri cu 1692% raportându-ne la 1997.

Valoarea adãugatã are o traiectorie mai deosebitã în comparatie cu ceilalti indicatori analizati pânã acum, deosebitã prin faptul cã mai întâi se întâlneste o crestere de 10% în 1996, dupã care urmeazã o scãdere bruscã cu 27% , având în vedere anul de bazã, dupã care acestã descrestere se mai diminueazã ajungând în anul 1998 sã se înregistreze o scãdere de doar 15% raportându-ne la acelasi an de bazã.Cresterea din 1998, analizatã în comparatie cu 1997 se datoreazã cresterii productiei exercitiului cu 2%, si cresterii valorii adãugate medii la 1 leu productia exercitiului de la 135 lei la 154 lei, deci o crestere de 14%.

Pe aceeasi directie se înscriu însã si indicatorii excedent brut si rezultatul net cu mici diferente însã în ceea ce priveste ultimul an analizat. Astfel excedentul brut din exploatare dupã ce înregistreazã o crestere semnificativã de 26% în primul an (1996),ajunge sã piardã 53% farã de 1996 si 27% fatã de 1995.În 1998 se înregistreazã aceiasi linie descrescãtoare,ajungându-se la 39% scãdere. Având în vedere cã marja comercialã ,productia exercitiului, valoarea adãugatã cresc în 1998, aceastã scãdere în ultimul an de analizã, se datoreazã în primul rând cresterii cheltuielilor cu remuneratiile personalului, cu 33% (preturi curente), raportându-ne la 1997, în situatia în care numãrul mediu la personalului a scãzut 210 salariati.

Rezultatul net creste în 1996 cu 145%,urmând ca în 1997 sã scadã cu 94% fata de 1995.O situatie deosebitã se întâlneste în 1998 an în care apre deosebire de ceilalti ani în care s-a înregistrat profit acum se înregistreazã o pierdere destul de însemnatã în sumã de 9.701.355.000 lei deci o scãdere fatã de 1995 de 681% datoratã pierderilor din cadrul exercitiilor financiar si exceptional care au devansat profitul obtinut în cadrul exercitiului de exploatare.

În activitatea curentã se foloseste frecvent termenul de “situatie financiarã”,cu referire la un anumit subiect care realizeazã operatiuni economice.Situatia financiar-patrimonialã reprezintã o anumitã stare a capitalului din punct de vedere al existentei, componentei materiale si a rezultatelor obtinute; reprezintã o premisã si în acelasi timp o consecintã a desfãsurãrii proceselor care formeazã obiectul de activitate al firmei, constituie cadrul financiar al acesteia, respectiv fluxurile de numerar pe care le implicã si le degajã.

INDICATORI DE EFICIENTÃ

Exprimarea relativã a nivelului de rentabilitate completeazã diagnosticul prin capacitatea informationalã a indicatorilor respectivi.În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparatii în spatiu,precum si fatã de anumite norme sau standarde elaborate si acceptate de organismele de specialitate.

Având în vedere acestea vom folosi în analiza noastrã principale informatii din Contul de Profit si Pierdere ce vor fi prezentate in tabelul de mai jos:

preturi constante (mii lei)

Pe baza acestor informatii din cadrul Contului de Profit si Pierdere vom calcula în continuare principalele rate de rentabilitate ale societãtii “DUCTIL” S.A. BUZÃU. Valoarea acestora si evolutia lor în plan grafic sunt prezentate mai jos:

Rata rentabilitãtii veniturilor caracterizeazã eficienta întregii activiãti a S.C “DUCTIL” S.A. în cursul exercitiilor.

Rentabilitatea veniturilor dupã ce a avut o usoarã crestere în 1996 de 92% urmeazã o curbã descendentã ajungând sã scadã la 0,33% în 1997 (scãdere cu 81% fatã de 1995),respectiv 5,84% în 1998 (scãdere de 437,57% fatã de 1995).

Scãderea acesteia atât pe total cât si pe categorii de venituri constituie un semnal de alarmã în ceea ce priveste activitatea viitoare a întreprinderii.

Rata rentabilitãtii economice a activului caracterizeazã eficienta elementelor materiale angajate în activitatea firmei.Aceastã ratã prezintã importantã în gestionarea capitalului în dimensionarea eforturilor pentru obtinerea unui anumit profit în raport de rezultatele concurentei.

Rentabilitatea economicã a activului are aceiasi traiectorie cu rata rentabilitãtii veniturilor crescând în 1996 cu 143%,dupã care scade cu 132% în 1997 si cu 744% în 1998.Aceastã scãdere se datoreazã micsorãrii profitului ajungând ca în 1998 rezultatul exercitiului sã fie pierdere.Totodatã acesta se datoreazã si scãderii numãrului de rotatii ale activului circulant de la 1,73 rotatii în 1995 la 0.78 rotatii în 1997, casi diminuãrii ratei rentabilitãtii veniturilor cu procentele exprimate mai sus.

Rata rentabilitãtii financiare a capitalului propriu vizeazã eficienta capitalului investit, respectiv utilizat. Ea se mentine pe aceiasi linie constatã si la ceilalti indicatori calculati pânã acum, crescând cu 259% în 1996 urmând apoi o pantã descendentã scãzând cu 98%în 1997 si cu 14669% în 1997.Aceastã evolutie se datoreazã în special scãderii vitezei de rotatie a activelor totale si scãderii rentabilitãtii nete a veniturilor (0,9% -1995 ;2,28% – 1996 ; 0,32 % – 1997 ; -5,84% – 1998).

Rata rentabilitãtii resurselor consumate(rentabilitatea costurilor) , caracterizeazã eficienta costurilor prezentând importantã în estimarea si negocierea preturilor de vânzare a produselor fabricate precum si pozitionarea produselor sub aspectul rentabilitãtii fata de media pe întreprindere.Are aceiasi evolutie de crestere în 1996,apoi de scãdere în 1997 si 1998 (crestere cu 26,8%,si scãderi cu 28% respectiv 46%).

Echilibrul economico-financiar al firmei reprezintã un sistem de corelatii prin care se stabilesc anumite proportionalitãti în cadrul si între diferite fluxuri financiare.El constituie o premisã dar si o consecintã a desfãsurãrii normale a activitãtii firmei, în conformitate cu obiectul sãu.

Ca premisã,trebuie avute în vedere corelatiile obiective dintre necesitãtile de resurse materiale si posibilitãtile de finantare.De asemenea , modul în care sunt utilizate si valorificate resursele,depinde de asigurarea ehilibrului economico-financiar sau de reglarea acestora.Având în vedere cele afirmate vom pune în evidentã principalele rate de echilibru ale unitãtii patrimoniale analizate.

preturi curente

Rata autonomiei financiare,rata de finantare a stocurilor,rata de autofinantare a activului au evolutii descrescãtoare care cumulate cu trendul ascendent a ratei datoriilor dezvãluie faptul cã echilibrul economico-financiar al firmei este precar,fapt care atestã cã firma se îndreaptã într-o directie gresitã, si cã aceastã situatie trebuie remediatã cât mai curând posibil.

Folosind principalii indicatori de eficientã vom avea o imagine mai amplã a situatie întreprinderii si a directiei în care aceasta se îndreaptã.

Scãderea cheltuielilor la 1000 lei CA se datoreazã faptului cã structura productiei a fost schimbatã, în sensul cresterii ponderii produselor cu o rentabilitate prevãzutã mai mare,pe de o parte, iar pe de altã parte cresterii pretului de vânzare,dar si a cifrei de afaceri ducând astfel la cresterea veniturilor din exploatare si implicit a profitului.

Cifra de afaceri la 1 leu productie marfã fabricatã sau gradul de valorificare a productiei fabricate a înregistrat o usoarã scãdere în 1996,iar dupã aceastã perioadã urmeazã un trend crescãtor ajungând sã crescã în 1998 cu 1,7% peste valoarea anului 1995.

Productia marfã fabricatã la 1000 lei mijloace fixe productive sau randamentul activelor fixe productive a scãzut în 1996, cu 13,5% fatã de nivelul anului 1995, dupã care creste în 1997 indicând o situatie favorabilã cu 147,5%,crestere urmatã de o scãdere la nivelul anului 1998 de 31,2% fatã de nivelul anului 1997 (ajunge la nivelul de 116,3%comparativ cu anul 1995).

Cheltuiala la 1000 lei mijloace fixe dupã ce scade în 1996 cu 16%, creste în 1997 cu 151% si cu 135,7% în 1998.Se observã cã tendinta este de scãdere.

Productivitatea muncii desi înregistreazã cresteri în preturi curente, în preturi comparabile situatia este inversã.Astfel în 1996 productivitatea scade cu 4,26% de la 54.816.000 lei la 52.478.000 lei iar în 1997 scade cu 10,1% de la 54.815.000 lei la 49.282.000 lei.

O situatie mai bunã este înregistratã în 1998 când productivitatea muncii ajunge, depãsind chiar valoarea din 1995 cu 175.000 lei ( de la 54.815.000 lei la 54.991.000 lei),pe fondul reduceriii personalului cu 418 salariati fatã de 1995.Sporirea productivitãtii muncii în 1998 se datoreazã gradului de înzestrare tehnicã, al introducerii progresului tehnic,al îmbunãtãtirii structurii mijloacelor fixe productive prin investitii noi, care presupun si un randament superior,prin reducerea costurilor ,în special cu forta de muncã.

Viteza de rotatie a activului circulant, cu exceptia anului 1996 an în care aceasta este de 76 zile, se mentine constantã în jurul valorii de 95 – 96 de zile.Aceasta se datoreazã cresterii în special a cifrei de afaceri într-un ritm superior activelor circulante (19% – CA, 5% – A.C, în 1998 comparativ cu 1997).

ANALIZA COSTURILOR DE PRODUCTIE PE ARTICOLE DE CALCULATIE

Analizând comparativ anii 1997 si 1998 (tabelul III.1) se constatã cresterea costurilor de productie cu 34,5% în anul 1998. Alãturi de aceastã crestere a totalului costurilor distingem si crestere a productiei marfã cu 15,66%.Aceastã crestere este pusã pe seama cresterii costurilor la toate articolele de calculatie, cresteri ce diferã si ce se situeazã între limitele de 12.,5%(în cazul energiilor si 87% în cazul cheltuielilor de sectie).Pe fondul cresterii costurilor se înregistreazã si diminuarea profitului acesta fiind în 1998 cu 56,3% mai mic decât în 1997.Rata rentabilitãtii este si ea în scãdere cu 17,69%.

Se pare cã managerii societãtii se asteptau la aceastã crestere de cost si diminuare de profit deoarece ei au prognozat în bugetul pe 1998,costuri apropiate de cele realizate în acest an. Se constatã econimisiri în cea la marea majoritate a articolelor de calculatie, ce se situeazã între 0.04% ca în cazul semifabricatelor si 10,2% în cazul energiilor.Totusi se înregistreazã si depãsiri la materiile auxiliare si la cheltuielile indirecte de sectie,depãsiri de 0,5% respectiv 2,4%.

Pe ansamblu se înregistreazã economisiri ale costului complet de 2,6%, pe fondul reducerii productiei marfã cu 2,9%, si al profitului cu 6,0% fatã de cea ce s-a programat.Rentabilitatea scade fatã de cea ce s-a programat cu 0,3%.

ANALIZA COSTURILOR DE PRODUCTIE ÎN STRUCTURA PRODUCTIEI MARFÃ

Pe ansamblul societãtii se constatã o crestere a costurilor totale cu 19,53% ceea ce a dus la o diminuare a profitului cu 16,13%, rezultând si o cheltuialã la 1000 productie marfã mai mare cu 29,8 lei de la 891,63 lei la 921,43 lei.

Având în vedere fiecare categorie de produs ce se realizeazã (tabel III.2), putem afirma cã aceastã crestere se datoreazã cresterilor costului de productie la sârmã laminatã de la 271.018,2 mil lei la 325.550,9 mil lei deci o crestere de 20,12% (54.532,7 mil lei),pe fondul cresterii productiei marfã cu 10,74% si a cresterii cheltuielii la 1000 lei productie marfã cu 8,46% (70,4 lei);cresterii costului de productie la sârma zincatã cu 11,02% (4552,1 mil lei),chiar dacã productia marfã a înregistrat o crestere de 10,24% cheltuiala la 1000 lei productie marfã a crescut si ea cu 0,7%.

Totodatã aceastã crestere se datoreazã si evolutiei ascendente a costurilor de productie si la produsele plase sudate, cuie si electrozi cu 14,35%,41,7% respectiv 37,47%.Pe fondul acestor cresteri ale costurilor, se înregistreazã cresteri,chiar dacã într-un ritm mai lent la plase si într-un ritm mai alert la cuie si electrozi, si la productia marfã, cresteri de 21%, 32,27% respectiv 38%.Pe fondul acestor evolutii înregistrãm scãderi ale cheltuielii la 1000 lei productie la produsele plase sudate de 5,47% si de 0,38%la electrozi si cresteri ale aceluiasi indicator la produsul cuie cu 7,14%. O situatie diferitã se întâlneste la produsul sârmã trasã unde se înregistreazã scãderi atât ale productiei marfã de 2,21% cât si ale costurilor de productie si cheltuielii la 1000 lei productie marfã,scãderi de 2,66% respectiv 0,45%.

ANALIZA REALIZÃRII INDICATORULUI COSTURI TOTALE LA 1000 LEI PRODUCTIE MARFÃ

Pentru a putea analiza felul în care a decurs evolutia productiei marfã, atât valoric cât si din punct de vedere cantitativ,a costurilor si a indicatorului cheltuieli la 1000 lei productie marfã vom folosi în acest sens datele disponibile centralizate în tabelul urmãtor (tabel III.3)

Analizând datele din tabel se poate spune cã la sectia laminor se constatã o crestere a productiei marfã în cantitãti (tone) de 5%,însotitã de o crestere valoricã a productiei marfã de 10,74% si o crestere a costurilor de productie de 20,12%.Toate acestea au dus la o crestere a cheltuielii la 1000 lei productie marfã de 8,46% (70,4 lei).

O evolutie asemãnãtoare se înregistreazã si la sectiile zincare plase, cuie si electrozi.Se observã cresteri ale productiei marfã realizate cu costuri mai mari decât în anul precedent,si implicit cu o cheltuialã la 1000 lei productie marfã mai mare decât în anul precedent la sectia zincare unde se constatã o crestere a productiei în tone de 5% si de 21% valoricã, însotitã de o crestere a costurilor de 11% si a cheltuielii la 1000 lei productie marfã de 0,7% si la sectia cuie unde productia creste în tone cu 15% iar valoric cu 32,2% se Înregistreazã cresteri ale costurilor cu 41,7% si a cheltuielii la 1000 lei productie marfã cu 7,1%.

La sectia plase si electrozi în timp ce costurile cresc cu 14,35%,respectiv 37,5% iar productia marfã creste atât valoric cu 21% ,respectiv 38%,cât si cantitativ cu 10%,respectiv 20%, cheltuiala la 1000 lei productie marfã scade cu 5,47% (50,6 lei),respectiv 0,38%(3,3 lei).

La sectia trãgãtorie situatia este diferitã deoarece aici se înregistreazã scãderi atât la capitolul costuri cu 2,66% si cheltuielii la 1000 lei productie marfã de 0,46% (4,1 lei) cât si în ceea ce priveste productia marfã, atât valoric de 2,21% cât si cantitativ 7,74%.

ANALIZA FACTORIALÃ A INDICATORULUI COSTURI TOTALE LA 1000 LEI PRODUCTIE MARFÃ

Având în vedere normele publicate referitoare la calculul productiei marfã, aceasta se determinã prin folosirea indicatorului productiea vândutã si prin utilizarea soldurilor contului “ 345 – Produse finite”, unite într-o formulã de calcul prezentatã mai jos:

Qf = Qv – Sipf + Sfpf ,

unde:

Qf = Productia marfã

Qv = Productia vândutã

Sipf = Soldul initial al contului “Produse finite”

Sfpf = Soldul final al contului “Produse finite”

Calculul si determinarea productiei marfã pe baza formulei este necer în determinarea indicatorului “cheltuieli la 1000 lei productie marfã” , indicator ce se calculeazã pe baza formulei:

unde:

q = cantitatea vândutã

c = costul produselor

p = pretul mediu de vânzare

Factorii care influenteazã cheltuielile la 1000 lei productie marfã sunt: structura productiei, pretul mediu de vânzare si costul produselor.

Evolutia indicatorulului “ cheltuieli la 1000 lei productie marfã” în anii 1997 si 1998 este prezentatã în tabelul de mai jos:

mil lei

Din analiza evolutiei indicatorului putem distinge faptul cã acestea au o evolutie crescãtoare,evolutie determinatã de factorii de influentã enumerati mai sus.

Se observã, astfel o crestere a valorii “ cheltuielilor la 1000 lei productie marfã” de 29,8 lei (921,4 – 891,6), crestere determinatã mai ales de evolutia în sens ascendent a costurilor pe produse, acesta evoluând pânã la valoarea de +101,96 lei.Analizatã din punct de vedere factorial, factorii care influenteazã evolutia cheltuielilor la 1000 lei productie marfãsunt prezentati mai jos în ordinea lor fireascã de analizã, astfel:

Structura productiei vândute, factor care influenteazã cresterea cheltuielilor, în sens invers evolutiei costului pe produs, calculatã dupã relatia:

Având în vedere cresterea “cheltuielilor la 1000 lei productie marfã “, acest fenomen constituindu-se într-un fapt economic negativ,factorul “structura productiei” îsi aduce aportul,chiar dacã aproape nesemnificativ, în sensul diminuãrii evolutiei negative a acestui fenomen.Influenta structurii se traduce prin faptul cã,managerii au actionat în sensul cresterii în totalul productiei, a produselor care se vând mai bine asigurând astfel o cât mai mare cifrã de afaceri.Acesta, se poate spune,este unul din obiectivele urmãrite de orice conducãtor de unitate patrimonialã.

Un alt factor de influentã,îl constituie preturile medii de vânzare.Formula de calcul a acestui factor este:

Preturile medii de vânzare:

Dupã cum se observã,cresterea fatã de anul anterior , al preturilor medii de vânzare, pe fondul cresterii costurilor de productie, a condus la o scãdere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei productie marfã, ceea ce înseamnã în ultimã instantã cresterea profitului.

Cresterea costului pe produs a determinat sporirea “cheltuielilor la 1000 lei productie marfã “, aceasta reprezentând un semnal negativ, dearece aceastã sporire duce în final la diminuarea profitului. Influenta costului pe produse se determinã cu ajutorul relatiei de mai jos:

Costurile pe produse:

Având în vedere evolutia costului pe produse care a crescut într-un ritm mai alert ca cel al preturilor de vânzare,se impune astfel,adoptarea unor decizii referitoare nu numai la politica de preturi, preturi ce trebuie sã aibe o superioarã costurilor de productie, ci si la modificarea structurii productie si diminuãrii în special a costurilor de productie.

ANALIZA CHELTUIELILOR DE PRODUCTIE FIXE SI VARIABILE

Cheltuielile variabile – reprezintã acele cheltuieli ce-si modificã volumul o data cu modificarea volumului fizic al productiei.Deoarece aceste cheltuieli sunt legate de operatiile de fabricare a productiei mai poartã denumirea de cheltuieli operationale sau ale activitãtii.Aici includem urmãtoarele categorii de cheltuieli: cheltuielile cu consumul de materiale si materii prime directe,cheltuielile cu consumul de energie,apã,abur,cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi,precum si cu protectia socialã aferentã acestor salarii.Întrucât mãrimea si evolutia cheltuielilor variabile de productie depinde de mãrimea si evolutia volumului fizic al productiei care le-a ocazionat,rezultã cã cheltuielile de productie variabile sunt functii ale volumului fizic al productiei.

Cheltuielile fixe sunt cele ale cãror marime rãmâne neschimbatã,indiferent dacã în cazul unei capacitãti de productie datã volumul productiei creste sau scade.Se cuprind în cadrul acestei categorii urmãtoarele cheltuieli ca: amortizarea mijloacelor fixe calculatã dupã sistemul cotelor liniare în timp,inclusiv partea datoratã uzurii morale si automatizãrii; cheltuielile P.T.T.R.,cheltuielile cu primele de asigurare,cheltuielile cu taxele de salubrizare.

Aceste cheltuieli sunt ocazionate de simpla existentã a întreprinderii indiferent dacã aceasta produce sau nu,ele fiind invariabile chiar dacã productia este opritã temporar.

Împãrtirea acestor cheltuieli conform bugetelor din 1997 si 1998 este repezentatã în tabelul III.5

Dupã cum se observã cheltuielile variabile ,legate în mod direct de procesul de productie au o mãrime mai mare decât cheltuielile fixe.În mãrime absolutã cheltuielile variabile cresc cu 23,1%, ponderea acestora crescând atât în totalul cheltuielilor(cu 2,1%) cât si în structura productiei marfã(cu 4,03%).

Cheltuielile fixe desi cresc în marime absolutã cu 11,07%,ele au o evolutie descrescãtoare atât ca pondere în structura productie marfã (scad cu 1,05%), cât si ca pondere în structura costurilor totale (scad cu 2,1%).

Cheltuielile cu munca vie desi cresc în mãrime absolutã cu 35.318,7 mil lei si ca pondere în structura productiei marfã cu 0,07% acestea scad ca pondere în totalul cheltuielilor cu 1,2%. Aceastã scãdere poate fi pusã si pe seama scãderii numãrului de salariati în 1998 cu 210 persoane [( de la 2.995 în 1997 la 2.785 în 1998)].

Cheltuielile indirecte urmeazã un trend descrescãtor ponderea lor scãzând atât în structura productiei marfã cu 1,06% cât si ca pondere în structura cheltuielilor totale cu 2,3%.

Cheltuielile materiale cresc atât în valoare absolutã cu 73.839,6 mil lei (21,9%) cât si în ponderea productiei marfã cu 2,91% si ca pondere în totalul cheltuielilor cu 1,2%.

Cât privesc cheltuielile directe acestea înregistreazã cresteri în mãrime absolutã de 85.773,3 mil lei(23,79%),ca pondere în structura productiei(4,04%) si ca pondere în cheltuielile totale de (2,3%).

Productia marfã înregistreazã o crestere de 15,66% iar costurile totale cresc cu 19,52%,ponderea acestora în totalul productiei marfã de la 89,16% la 92,14%.

V.2 ANALIZA COSTURILOR DE PRODUCTIE PE PRODUS

Încadratã în actiunea amplã de sporire continuã a rentabilitãtii, analiza costului pe produs constituie etapa de început care precede punerea în aplicare a mãsurilor tehnico-organizatorice, menite sã conducã la economisirea resurselor consumate.

Organizarea si desfãsurarea muncii practice de analizã a costurilor pe produse, este conditionatã de modul de organizare a evidentei cheltuielilor de productie si calcul al pretului de cost, precum si de caracterul productiei si gradul de complexitate al acestuia.

Analiza costului pe produs urmãreste abaterea acestuia fatã de un anumit criteriu (costul planificat, sau din anul precedent), categoriile de cheltuieli (articole de calculatie, elemente primare) pe seama cãrora s-au produs modificãri, precum si factorii care au determinat abaterile respective.

O importantã deosebitã o prezintã identificarea rezervelor existente, care pot fi mobilizate în procesul de executie a produsului pentru reducerea continuã a costului si mentinerii sau îmbunãtãtirii calitãtii pordusului, a fiabilitãtii acestuia.

Având în vedere munca care trebuie desfãsuratã în procesul de analizã a costului pe produs, aceasta trebuie sã se facã prin parcurgerea anumitor etape menite sã usureze desfãsurarea si întelegerea procesului de analizã.Aceste etape sunt:

Identificarea produselor care vor constitui obiectul de analizã. În aceastã lucrare se au în vedere douã produse considerate seminificative, din gama de produse ce se realizeazã la socitatea comercialã analizatã;

Explicarea modificãrii costului pe fiecare produs prin prisma categoriilor de cheltuieli (articole sau elemente), stabilindu-se contributia absolutã si procentualã a fiecãrei categorii de cheltuieli la modificarea totalã a costului pe produs;

Analiza fiecãrei categorii de cheltuieli prin prisma factorilor directi si indirecti de influentã.

Având în vedere cele enuntate mai sus, propunem spre analizã produsele: sârmã moale neagrã si cuie.

Produs – sârmã moale neagrã

S.C. “DUCTIL” S.A. BUZÃU

Sectia “ T.O.M.”

Produs : sârmã moale neagrã

ANALIZA COMPARATIVÃ A REALIZÃRII COSTURILOR

aferente lunii aprilie 1999

Analizând costurile care compun costul de productie al produsului sârmã moale neagrã observãm cã acestea au evolutie diferitã, înregistrându-se abateri de la costul prevãzut. În cea ce privesc semifabricatele, cheltuielile înregistreazã depãsiri de 3.042.000 lei, reprezentâd o depãsire de la cea ce s-a programat de 0,08%.

Depãsiri se mai înregistreazã si la materialele auxiliare(9,69%), energii (3,61%), precum si la cheltuielile indirecte de sectie (4,2%), deoarece s-a modificat coeficientul de repartizare pentru aceste cheltuieli din urmã de la 1,268 la 1,328.

Totodatã se înregistreazã si economii la materialele recuperabile,reusind sã se recupereze cu 3.900.000 lei mai mult decât s-a prevãzut reprezentâd o crestere de 19,02%,si la salariile directe de 1.781.000 lei reprezentând o scãdere de 0,45%.

Pe fondul acestor abateri de la costul prevãzut, costul de productie s-a modificat si el înregistrând depãsiri de 53.001.000 lei (1,059%).

Pentru a pune în evidentã factorii de influentã ca actioneazã asupra modifcãrii costului total,compunem o altã grupare a cheltuielilor, astfel:

Fãcând o analizã factorialã a costului de productie stabilim exact care au fost factorii care si-au adus contributia la modificarea de 53.001.000 lei survenitã în cadrul perioadei curente fatã de cea precedentã.

Avem astfel :

1.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor materiale:

Chm = Chm1 – Chm0 = + 33.401.000 ( + 63,02%)

2.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor cu salariile:

Chs = Chs1 – Chs0 = – 1.781.000 ( – 3,36%)

3. Influenta produsã de modificarea cheltuielilor indirecte :

Ch ind = Ch ind1 – Ch ind0 = + 21.381.000 ( + 40,34%)

Modificarea ce s-a produs asupra costului de productie este influentatã de evolutia ascendentã a cheltuielilor materiale si a cheltuielilor indirecte, prin cresterea acestora cu 63,02%, respectiv 40,34%.Totodatã se constatã scãderea cheltuielilor cu salariile(- 3,36%).

Produs – cuie

S.C. “DUCTIL” S.A. BUZÃU

Sectia “ T.O.M.”

Produs : cuie

ANALIZA COMPARATIVÃ A REALIZÃRII COSTURILOR

aferente lunii aprilie 1999

Analizând fisa costului produsului “cuie” constatãm modificãri,prin depãsirea plafonului de cheltuieli prevãzut la semifabricate (+2,217%),materiale auxiliare (+2,87%),precum si la energii (+5,02%),si cheltuieli indirecte (+4,008%).

Ca si în cazul produsului sârmã moale neagrã se constatã economisiri la cheltuiala cu salariile directe (-0,69%).Pe fondul acestor abateri de la costul prevãzut, costul de productie s-a modificat si el înregistrând depãsiri de 10.182.000 lei (2,6048%).

Pentru a pune în evidentã factorii de influentã ca actioneazã asupra modifcãrii costului total,compunem o altã grupare a cheltuielilor, astfel:

Analizând factorial costul de productie în perioada curentã, putem detemina care au fost factorii care si-au adus contributia la modificarea acestuia cu 10.182.000 lei, fatã de cea precedentã.

Avem astfel :

1.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor materiale:

Chm = Chm1 – Chm0 = + 6.782.000 lei ( + 66,61%)

2.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor cu munca vie:

Chs = Chs1 – Chs0 = – 536.000 ( – 5,26%)

3. Influenta produsã de modificarea cheltuielilor indirecte :

Ch ind = Ch ind1 – Ch ind0 = + 3.936.000 ( + 38,65%)

Modificarea ce s-a produs asupra costului de productie, în sensul cresterii acestuia cu 2,6048%, este pusã pe seama de evolutiei ascendente a cheltuielilor materiale si a cheltuielilor indirecte, prin cresterea acestora cu 66,61%, respectiv 38,65%.Totodatã se constatã scãderea cheltuielilor cu salariile(- 5,26%).

CONCLUZII ALE ANALIZEI COSTURILOR SOCIETÃTII ATÂT PE TOTAL SOCIETATE CÂT SI PE PRODUSELE REALIZATE DE ACEASTA

Pe total societate în perioada analizatã se evidentiazã câteva rezultate pozitive în ceea ce priveste analaliza economicã cum ar fi:reducerea cheltuielii la 1000 lei productie marfã la unele din sectii (T.O.M,Plase sudate,Electrozi); cresterea preturilor medii de vânzare; schimbarea într-o mãsurã ,este adevãrat micã, a structurii productiei fabricate; reducerea cheltuielilor salariale; reducerea cheltuielilor fixe.

Totodatã se înregistreazã si câteva aspecte negative cum ar fi: cresterea costurilor de productie; cresterea cheltuielii la 1000 lei productie marfã pe total întreprindere; cresterea cheltuielilor indirecte pe produs realizat.

CAPITOLUL – VI –

POSIBILITÃTI DE PERFECTIONARE A CONTABILITÃTII DE

GESTIUNE SI CALCULATIA COSTURILOR LA S.C.” DUCTIL “ S.A.

VI.1 POSIBILITÃTI DE PERFECTIONARE A METODEI DE ORGANIZARE A CONTABILITÃTII DE GESTIUNE SI CALCULATIEI COSTURILOR

În acest sens pentru întelegerea cât mai completã a calculatiei în sistemul de programare si urmãrire a productiei la S.C.” DUCTIL “ S.A. se poate proceda la înlocuirea metodei pe faze cu metoda standard cost cu un caracter operativ în ceea ce priveste urmãrirea cheltuielilor.

Metoda costurilor standard sau normate constã în principal în determinarea prealabilã înainte de începerea procesului de productie pe bazã de norme stabilite pe feluri de cheltuieli (norme de consum de materiale, de manoperã, planuri pentru cheltuilile indirecte) pentru produsele de bazã ce urmeazã a fi fabricate. Potrivit acestei metode, costul efectiv se stabileste la sfârsitul perioadei de calculatie prin adãugarea sau scãderea din costul normat al produselor fabricate a abaterilor de la norme rezultate în timpul desfãsurãrii procesului de productie si a modificãrii normelor.

Metoda costurilor standard prezintã o serie de avantaje, precum: dã posibilitatea efectuãrii unui control operativ asupra unui volum mare de cheltuieli, în primul rând, asupra cheltuielilor materiale si cu manopera; asigurã operativitate în cunoasterea modului de desfãsurare a procesului de productie, stabilind eventualele abateri privind cheltuielile de productie, locul si cauzele acestora; stimuleazã sectorul tehnic în urmãrirea respectãrii planului de cheltuieli prin furnizarea datelor privind abaterile fatã de datele de plan a nivelului si cauzelor acestora.

În vederea aplicãrii acestei metode functionarea contului 921” Cheltuielile activitãtii de bazã” va suferi anumite modificãri desi analiticele contului se vor desfãsura tot pe sectii, acest cont debitându-se cu cheltuielile efective ocazionate de desfãsurarea procesului de productie si se va credita cu costul standard aferent productiei finite. Se crediteazã la sfârsitul lunii cu valoarea productiei în curs la cost standard.Tot atunci productia finitã si cea în curs de executie la cost standard se comparã cu cheltuielile efective din debitele conturilor în cauzã, iar diferenta reprezintã abateri de la costul standard care se înregistreazã în contul de abateri ce este deschis în aceasi structurã analiticã ca si contul 921” Cheltuielile activitãtii de bazã”. Acest cont de abateri se debiteazã cu depãsirile si se crediteazã cu economiile, iar la sfârsitul perioadei de gestiune se inchide prin contul de profit si pierdere.

VI.2 POSIBILITÃTI DE PERFECTIONARE A DOCUMENTELOR PRIMARE SI A CIRCUITULUI ACESTORA POTRIVIT CERINTELOR METODEI DE CALCULATIE PROPUSE

Stabilirea abaterilor din cele trei articole de calculatie specifice metodei standard- cost unic (materiale manoperã) se face dierct pe baza documentelor primare si nu pe cale contabilã, ceea ce creazã premisele informãrii operative a organelor de decizie asupra dereglarilor din productie.

Pentru urmãrirea operativã a acestor abateri este necesarã si perfectionarea sistemului de documente primare prin întocmirea unor situatii de urmãrire operativã a abaterilor , prin elaborarea unor liste pentru standardizarea consumului de materiale, manoperã, cheltuieli de regie.

Aceastã urmãrire operativã a abaterilor va fi usuratã prin elaborarea unor programe informatice de urmãrire a abaterilor, realizându-se astfel prelucrarea automatã a datelor privind abaterile de la costurile standard. În cadrul articolului de calculatie materii prime si materiale este necesar sã se urmãreascã consumul cantitativ si în general toate miscãrile materialelor care concurã la fabricarea produselor.Totodatã, prin compararea datelor din fisa limitã de consum privind materialele eliberate din depozite cu situatia productiei fabricate se urmãreste în mod operativ încadrarea consumurilor efective de materiale în limitele consumurilor normate sesizând la timp abaterile si oferind posibilitatea luãrii celor mai eficiente decizii în acest sens.

VI.3 POSIBILITÃTI DE PERFECTIONARE A EVIDENTEI OPERATIVE SI A CONTABILIZÃRII CHELTUIELILOR DE PRODUCTIE POTRIVIT CERINTELOR METODEI DE CALCULATIE PROPUSE

Costurile standard sunt costuri de productie stabilite cu anticipatie pe baze stiintifice în conditiile impuse de structura organizatoricã a întreprinderii. Esenta metodei standard-cost constã în elaborarea urmãtoarelor lucrãri:

– elaborarea calculatiei standard pe produs;

– calculul , urmãrirea, analiza si raportarea abaterilor costurilor efective de la cele standard;

– urmãrirea costurilor efective prin contabilitate potrivit conceptului metodei standard cost.

Elaborarea calculatiei standard pe produs depinde direct de stabilirea mãrimilor standard necesare în acest scop.Standardele reprezintã mãrimi fizice sau valorice cu caracter de etalon stabilite stiintific pe baza unor metode moderne de analizã a comportamentelor fenomenelor ce au loc în întreprindere.Pentru stabilirea standardelor se procedeazã la analiza tuturor compartimentelor întreprinderii, sectii, ateliere.Diversitatea standardelor impune o clasificare a lor din câteva puncte de vedere, astfel: în raport de forma de exprimare a mãrimilor pe care le reprezintã standardele pot fi: cantitative (materii si materiale si de timp) si valorice sau financiare ,iar în raport cu scopul în care urmeazã a fi folosite standardele sunt: curente si de bazã.

VI.4 POSIBILITÃTI DE UTILIZARE A SISTEMULUI DE PRELUCRARE AUTOMATÃ A DATELOR ÎN CONCEPTIA METODEI DE CALCULATIE PROPUSE

În modernizarea managementului firmei, un rol hotãrâtor îl are utilizarea tehnicii electronice de calcul , element necesar având în vedere facilitãtile informatizãrii si posibilitãtile actuale ale dotãrii cu calculatoare dintre cele mai evoluate.

Cele mai semnificative tendinte ce se manifestã deja în ultimul timp în conceperea si functionarea sistemelor informationale moderne pot fi grupate astfel:

– adoptarea de cãtre producãtori de tehnicã de calcul automatizatã si concomitent de utilizatorii ei a unor standarde unice pentru a asigura compatibilitatea unor retele de calculatoare terminale si sisteme de programare;

– apelarea la calculatorul bazei de date care în scopul realizãrii unei mari baze de date combinã programe cu echipamente electronice de calcul;

– extinderea organizãrii de banci de date care asigurã accesul rapid la informatie si rezolvarea unor probleme deosebit de complexe;

– amplificarea constantã a organizãrii de bãnci de programe, de regulã pe domenii, ceea ce faciliteazã difuzarea celor mai bune produse informatice la beneficiari în conditiile diminuãrii pe total a costurilor implicate.

În cadrul S.C.” DUCTIL “ S.A., conducerea , factorii de decizie au în vedere perfectionarea sistemului informatic existent, unitatea fiind dotatã cu microcalculatoare la compartimentele contabilitate, financiar, desfacere, având si un puternic oficiu de calcul în cadrul cãruia se obtin o serie de situatii utile factorilor de decizie, cum ar fi de exemplu: “Situatia facturilor emise”, “Situatia stocurilor” etc.

Obiectivele sistemului informatic trebuie sã asigure utilizarea eficientã si existenta sistemelor electronice de calcul si a retelei de calculatoare prin:

– cresterea vitezei de circulatie a informatiilor, reducerea ciclului informational si a timpului de rãspuns ca urmare a perfectionãrii sistemului informatic;

– fundamentarea informationalã operativã,exactã si completã a procesului decizional pe toate nivelele ierarhice;

– operativitate si precizie în efectuarea controlului financiar intern;

– simplificarea circuitului documentelor primare din cadrul societãtii evitându-se paralelismul si punctele de aglomerare.

Obiectivele sistemului informatic sunt concretizate în liste (situatiile de iesire definite în proiectarea generalã).

Avându-se în vedere faptul cã prin adoptarea unei noi metode de calculatia costuirlor, cum este cea a costurilor standard, listele vor trebui sã reflecte si ele aceste abateri în vederea satisfacerii cerintelor informationale ale conducerii.Aceste restrictii impun un anumit continut economic al situatiilor, inclusiv elementele referitoare la destinatie, utilizare, frecventã si formã concretã în care vor apare.

BIBLIOGRAFIE

Cârstea Gheorghe, Oprea Cãlin – “Calculatia costurilor”, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti,1980;

Colectiv, – “Economie politicã”, Ed. Economicã, Bucuresti, 1995;

Mãrgulescu D. (coordonator) – “Analizã economico-financiarã a întreprinderii”, Ed. Tribuna Economicã, Bucuresti,1994;

Niculescu Maria – “Diagnostic global strategic”, Ed. Economicã, Bucuresti, 1997;

Oprea Cãlin, Ilie Vãduva, Mihai Ristea, Horia Neamtu – “Bazele contabilitãtii”, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti,1995;

Oprea Cãlin, Chirata Caraiani – “Contabilitate de Gestiune sI calculatia costurilor – procedee – , Editura Omnia – Uni S.A.S.T. Brasov, 1998;

Ristea Mihai – “Noul sistem contabil din România”, Ed. Cartimex, Bucuresti, 1994;

Ristea Mihai, Lavinia Olimid, Ana Stoian, Ileana Nisculescu, Vasile Rãileanu – “Contabilitatea societãtilor comerciale”, Vol. II, Ed. CECAR, Bucuresti,1996;

Stãnescu C., Isfãnescu A., Bãicusi A., – “Analiza economico-financiarã”, Ed. Economicã, Bucuresti,1996.

Vintilã Georgeta – “Gestiunea financiarã a întreprinderii”, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti,1997;

Ministerul Finantelor – “Sistemul contabil al agentilor economici”, Ed. Economicã, Bucuresti, 1993;

Ministerul Finantelor – “Revista Finante, Credit si Contabilitate”, colectia 1996-1998;

=== Anexa ===

tabelul III.1

tabel III.2

tabel III.3

tabel III.5