Organizarea Contabilitatii DE Gestiune PE Metoda PE Faze DE Calculatie PE Exemplul Societatii Saturn S.a

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE PE METODA PE FAZE DE CALCULAȚIE PE EXEMPLUL SOCIETĂȚII SATURN S.A.

CUPRINS

INTRODUCERE

CADRUL METODOLIGIC ȘI ORGANIZATORIC AL CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE

Rolul contabilității de gestiune

Principiile contabilității de gestiune

Organizarea calculației costurilor

Procedee de calculație a costurilor

Metodele de calculație se clasifică în funcție de următoarele criterii

Metoda pe faze de calculație

Caracterizare generală

Stabilirea fazelor de calculație a costurilor

Prezentarea conturilor utilizate

Reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculație

CALCULAȚIA COSTURILOR PRIN METODA PE FAZE- PE EXEMPLUL Societății Saturn s.a.

Prezentarea generală a societății

Analiza principalilor indicatori economico-financiari pe ultimii 3 ani

Calculația costurilor prin metoda pe faze

MANAGEMNTUL COSTURILOR ÎN CADRUL SOCIETĂȚII SATURN S.A.

Deiniția și practica managementului costurilor

Sisteme de management al costurilor

Metoda funcțională utilizată de managementul societății Saturn

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Contabilitatea de gestiune a apărut ca urmare a necesității managementului costurilor pentru a completa contabilitatea financiară, ea reprezentând o sursă de informare a întreprinderii ce permite stabilirea unor decizii prin care să se finalizeze obiectivele propuse.

Contabilitatea de gestiune ramifică volumul de informații din interioul întreprinderii și aplicarea acestora în diversele problem pe care întreprinderea le întâmpină, și din aceste considerente, este un instrument pe care echipa managerial se poate bizui, indifferent de gradul de responsabilitate.

Am ales ca și temă Organizarea contabilității de gestiune pe metoda pe faze de calculație a costurilor întrucât am vrut sa studiez o întreprindere care are producție de masă, și modul în care conducerea acesteia își poate organiza contabilitatea de gestiune, raportată la contabilitatea financiară care este mult mai uzuală și regăsită în cadrul tuturor întreprinderilor existente, indiferent de activitatea pe care acestea o desfășoară.

În cadrul contabilității de gestiune prin metoda pe faze, sunt studiate tipurile de produse și fazele prin care acestea trec până să devină produse finite. În capitolul al doilea am ales sa descriu și analizez două produse, respectiv AFL și MF, și modul în care cheltuielile directe și indirecte aferente tuturor materiilor, materialelor și a altor chetuieli ale acestora sunt împărțite și mai apoi accumulate în cadrul a două faze de producție, respectiv faza 1 și faza 2.

În continuare voi prezenta tema aleasă și voi analiza indicatorii economic-financiari, fazele de calculație, purtătorii de costuri, ș.a. în cadrul celor trei capitole care urmează.

CAPITOLUL I: CADRUL METODOLIGIC ȘI ORGANIZATORIC AL CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE

ROLUL CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE

Institutul Contabililor de Gestiune (Institute of Management Accountants-IMA) definește contabilitatea de gestiune astfel: “procesul de identificare, cuantificare, colectare, analiză, prelucrare, interpretare și transmitere a informațiilor financiare (și nefinanciare) utilizate de management pentru realizarea funcțiilor de planificare, evaluare și control în cadrul întreprinderii și pentru asigurarea utilizării și evidențierii corespunzătoare a resurselor acesteia.”

Mariana Radu vorbește despre contabilitate în cartea Contabilitate de gestiune astfel: „Informația reprezintă o știre, un mesaj care provine dintr-un domeniu al cunoașterii, iar sistemul inforațional reprezintă un ansamblu organizat și integrat de date și informații, inclusiv porcedurile și mijlloacele utilizate pentru colectarea, prelucrarea și transimiterea acestora.

Informația economică reprezintă una din formele de bază ale informației în general, este generată și utilizată de activitatea economică, de procesele și fenomenele desfășurate în aceste domeniu. Pentru analiza economico-financiară constituie materia prima de bază deoarece analiza se bazează pe informații și la randul ei furnizează informații ce stau la baza întregii activități a firmei. Informația economică reprezintă un ansamblu de indicatori care constituie setul de date necesare organizării și conducerii activității economice. Întregul sistem de indicatori conține indicatori cantitativi/valorici analitici și indicatori cantitativi/valorici sintetici.

Întreprinderea apare în triplă ipostază: ca generator de informație, consumator de informație și purtător de informație.

La nivelul unei firme, informația economică poate îmbrăca forma de factor de producție, de resursă intangibilă a firmei, de suport în porcesele de analiză, decizie și control, de forma specifică de reprezentare, capitalizare a cunoașterii organizaționale.

Contabilitatea este o componentă esențiala a sistemului informațional ecoonimic, deoarece prin mijlloace și procedee specifice oferă:

clarificări asupra trecutului și prezentului firmei;

orientări asupra strategiei economice viitoare;

analiza pertinentă indreptată spre piață;

limitarea câmpului aleatoriu în elaborarea deciziilor;

soluții și motivații pentru deciziile luate.

Alături de contabilitatea financiară, contabilitatea de gestiune reprezintă o primă sursă de informare a întreprinderii care permite fundamentarea deciziilor în scopul atingerii obiectivelor fixate. Diversificarea volumului informațiilor interne și utilizarea acestora în rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntă întreprinderea, fac din contabilitatea de gestiune unul dintre instrumentele de bază ale echipei manageriale, idiferent de gradul delegării responsabilităților.”

Contabilitatea de gestiune are drept obiectiv fundamental obținerea promptă de date exacte, clare, fiabile, care să fie adaptate la caracteristici specifice ale gestiunii curente, pentru a le uitiliza în mod rațional, astefl încât, prin exprimarea diagnosticului , să se stabilească și să se elaboreze un ansamblu de previziuni coerent, eficient și eficace.

Contabilitatea de gestiune este procesul prin care se identifică, colectează, cuantifică, analizează, prelucrează, interpretează și transmite informațiile financiare și nefinanciare care servesc managmentului în scopul îndeplinirii funcțiilor de planificare, evaluare și control, dar și pentru asigurarea utilizării și evidențierea corespunzătoare a resurselor din cadrul întreprinderii.

Rolul contabilității de gestiune constă în:

utilizarea procedeelor și metodelor de calculație distincte activității desfășurate la stabilirea costului unitar și costului total pe purtător și pe sector;

posibilitatea comparației dinamice a costurilor unui anumit produs, în condițiile în care structura costului rămâne constantă;

posibilitatea comparației dinamice a costurilor pentru produse similare;

planificarea și prognozarea activității, redactarea bugetului cheltuielilor de producție, ca părți componenete ale bugetului de venituri și cheltuieli al entității;

perceperea costurilor oferă oportunitatea de a lua măsuri în contextul modificării proceselor tehnologice, ținta urmărită fiind reducerea cheltuielilor de producție;

prin determinarea structurii antecalculată (standard) a costurilor pe purtător și a costurilor pe sectoare, se poate elimina din urmărirea curentă a cheltuielilor, tipurile de cheltuieli între care nu există o corelație cu producția;

determinarea structurilor de costuri pe articole de calculație;

oferă oportunitatea întocmirii prețului de vânzare;

oferă posibilitatea negocierii prețului de vânzare;

oferă posibilitatea gestionării stocurilor.

În România, contabilitatea de gestiune a suferit mai multe modificări după anul 1989, acestea fiind cuprinse în prevederile stabilitate de Legea contabilității nr. 82/1991 R.

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune prevede:

“ Prin contabilitatea de gestiune persoanele juridice pot obține informații care să asigure o gestionare eficientă a patrimoniului, respectiv:

– informații legate de costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, pentru persoanele juridice care desfășoară activități de producție, prestări de servicii, precum și de costul bunurilor vândute pentru persoanele juridice care desfășoară activitate de comerț;

– informații care stau la baza bugetarii și controlului activității de exploatare;

– informații necesare analizelor financiare în vederea fundamentării deciziilor manageriale privind conducerea activității interne;

– alte informații impuse de realizarea unui management performant.

Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice fie utilizând conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie cu ajutorul evidenței tehnico-operative proprii.

Contabilitatea de gestiune furnizează informații necesare elaborării de rapoarte și analize interne utilizate de managementul unității în luarea deciziilor. Cerințele de prezentare și analiză a informațiilor oferite de contabilitatea de gestiune nu sunt limitative. La organizarea contabilității de gestiune se va urmări ca informațiile obținute să satisfacă atât necesitățile de informare existente, cât și pe cele în continuă schimbare.

Procedeele si tehnicile utilizate in contabilitatea de gestiune se stabilesc in functie de caracteristicile calitative ale informatiilor cerute de utilizatori, precum si de particularitatile activitatii desfasurate.”

1.2. PRINCIPIILE CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE

Organizarea contabilității de gestiune se raportează la întregimea activităților pe care le desfășoară o entitate economică, care are drept scop utilizarea optimă a resurselor pe care le deține, îmbinării metodelor, procedeelor, mijloacelor tehnice, precum și de forță de muncă, ce are drept scop realizarea obiectivelor stabilite de sistemul informațional al costurilor.

Orice entitate are posibilitatea de a obține informații pe care le va putea utiliza în scopul asigurării unei gestionări eficiente a activelor deținute, prin intermediul contabilității de gestiune.

Ordinul ministerului finanțelor publice nr. 1826/2003 prevede următoarele: “Precizările privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, potrivit cărora aceasta trebuie să asigure:

înregistrarea operațiilor privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații, pe activități, secții, faze de fabricație, centre de costuri, centre de profit;

calculul costului de achiziție, costului de producție, de preluare a bunurilor intrate, a lucrărilor executate, a serviciilor prestate, a producției în curs de execuție, a imobilizărilor în curs, etc. din unitățile de producție, comerciale, prestatoare de servicii, financiare și alte domenii de activitate.”

Structurarea contabilității de gestiune este influențată de numeroși factori, și anume:

organizarea proceselor economice (aprovizionare, producție, desfacere);

tehnicile și tehnologiile utilizate;

tipoligia costului.

Contabilitatea de gestiune se fundamenteză cu ajutorul Ordinului ministerului finanțelor publice nr.1826/2003- Precizări privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, și va avea în vedere următoarele principii:

“principiul separării cheltuielilor care privesc obținerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor, de cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea acestora;

principiul delimitării în timp a cheltuielilor;

principiul delimitării în spațiu a cheltuielilor;

principiul delimitării cheltuielilor productive de cele neproductive;

principiul delimitării cheltuielilor între producția finită și în curs de execuție.”

Pe lângă aceste cinci principii, potrvit Marianei Radu, în Contabilitate de gestiune, mai există în literatura de specialitate alte câteva principii, amintite mai jos:

“Principiul documentării face referire la faptul că lucrările de contabilitate de gestiune și calculație ui.

Contabilitatea de gestiune se fundamenteză cu ajutorul Ordinului ministerului finanțelor publice nr.1826/2003- Precizări privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune, și va avea în vedere următoarele principii:

“principiul separării cheltuielilor care privesc obținerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor, de cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea acestora;

principiul delimitării în timp a cheltuielilor;

principiul delimitării în spațiu a cheltuielilor;

principiul delimitării cheltuielilor productive de cele neproductive;

principiul delimitării cheltuielilor între producția finită și în curs de execuție.”

Pe lângă aceste cinci principii, potrvit Marianei Radu, în Contabilitate de gestiune, mai există în literatura de specialitate alte câteva principii, amintite mai jos:

“Principiul documentării face referire la faptul că lucrările de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor se bazează pe documente justificative specifice. Documentele utilizate pentru evidența costurilor de producție diferă datorită particularităților tehnologiilor de fabricație, a gradului de dotare cu mijloace de prelucrare automată a datelor, a cerințelor factorilor de decizie de la diferite nivele organizatorice.

Principiul calculației unice presupune ca unul și același element de cheltuială să nu fie luat în considerare decât o singură dată la calculul costurilor.

Principiul eficienței calculației. Conform acestui principiu, calculația nu trebuie extinsă decât în limítele unei exactități ecoonomice, deoarece orice depășire a acesteia este costisitoare și nerentabilă.

Principiul cauzalității pleacă de la premisa că toate costurile de producție sunt o funcție a unor factori de influență. După acest principiu o calculație este posibilă numai dacă se reușește reprezentarea, prin legi liniare, a legăturilor dintre costuri și factorii de influență care acționează asupra lor.

Principiul creșterii sferei costurlor individuale, presupune extinderea pe cât posibil, a sferei cheltuielilor care se pot imputa sau individualiza direct pe produs, în vederea ușurării calculației și asigurării unui grad mai mare de exactitate al acesteia.”

Principiul separării cheltuielilor care privesc obținerea bunurilor, lucrărilor, serviciilor, de cheltuielile care nu sunt legate de achiziția, producția sau prelucrarea acestora

Potrivit acestui principiu, cheltuielile de fabricație sunt separate din totalitatea cheltuielilor care nu au legatură cu fabricația sau desfacerea producției. Cheltuielile care nu iau parte la realizarea obiectelor de calculație (cheltuieli de administrare, desfacere, financiare, extraordinare, regiile fixe nealocate costurilor etc.) nu sunt incorporate în costul acestora.

Principiul delimitării în timp a cheltuielilor

Potrivit acestui principiu, încorporarea cheltuielilor în costuri se va efectua în perioada de gestiune (lună, trimestru, an) aferentă cheltuielilor vizate, indiferent de momentul în care au fost efectuate.

Principiul delimitării în timp a cheltuielor împarte cheltuielile de producție în trei compartimente:

cheltuieli înregistrate în avans;

cheltuieli curente;

cheltuieli cu provizioanele.

Conform acestui principiu, toate cheltuielile care au fost executate in perioada curentă, dar care deservesc perioadele viitoare de gestiune (reparații curente, revizii tehnice, abonamente, chirii ș.a.) se vor înregistra diferit în contabilitatea financiară cu ajutorul contului 471 “Cheltuieli înregistrate în avans”, urmând a fi incorporate în clasa 6 “Cheltuieli”, și în contabilitatea de gestiune în mod succesiv în măsura atingerii scadenței, când devin costuri curente.

Costurilor propriu zise ale activității curente mai sunt adăugate cheltuielile preliminare, înfățișând provizioane întocmite pe seama cheltuielilor de exploatare pentru riscuri si cheltuielilor pentru deprecierea activelor circulante.

Principiul delimitării în spațiu a cheltuielilor

Potrivit acestui principiu cheltuielile efectuate într-o anumită perioadă de timp sunt delimitate pe principalele activități desfășurate de entitate, și anume: aprovizionare, producție, desfacere, administrație, iar în domeniul sectorului de producție cheltuielile sunt delimitate pe secții, linii de fabricație, ateliere etc.

Principiul delimitării în spațiu a cheltuielilor presupune împărțirea cheltuiulilor pe sectoare în raport cu principalele funcții ale entitîții și stabilirea etapelor pentru formarea costului, produselor, serviciilor, lucrărilor.

Delimitarea în spațiu a cheltuielilor de producție se studiază în cadrul secțiilor, care se impart în: secții de bază, secții auxiliare și secții de deservire. Pe secții luate separat, delimitarea cheltuielilor se face mai amplu, prin delimitarea acestora la nivelul atelierelor, grupurilor de mașini, centrelor de responsablitate. În acest fel, se efectuează determinarea costului unitar de producție al unui produs care va încorpora doar cheltuielile aferente acestuia.

Principiul delimitării cheltuielilor productive de cele neproductive

La baza acestui principiu se află delimitarea cheltuielilor productive (creatoare de valori) de cheltuielile neproductive (care nu aduc o valoare adițională produsului).

Putem considera cheltuieli neproductive: depășirea consumurilor specific de material, depășirea cheltuielilor planificate cu salariile, pierdere din rebuturi, lipsuri/pierderi datorate deteriorării materialelor, pierderi aferente casării mijloacelor circulante etc.

Cheltuielile neproductive corespund modului în care care este organizat și gestionat patrimoniul, trebuind să fie luate în considerare , astfel determinându-se influența lor în costul efectiv al produsului, cu scopul excluderii cauzelor determinante.

Principiul delimitării cheltuielilor între producția finită și în curs de execuție

Acest principiu se aplică entităților a căror producție se exprimă parțial la finele unei perioade de gestiune în diferite etape ale transformării, cantitatea și valoarea producției diferind de la o perioadă de gestiune la alta.

Producția neterminată înfățișează producția aflată în diferite etape ale fabricației, fiind determinată prin intermediul inventarierii periodice (lunare) din prisma contabilității, urmând să se fundamenteze valoric.

Separarea cheltuielilor pentru producția neterminată este importantă, deoarece:

în cazul în care aceasta este subevaluată se înregistreză o creștere a costului pentru produsul finit, cu efecte asupra rezultatului perioadei de gestiune în care se află întreprinderea, aceasta modificându-se în mod negativ;

În cazul în care aceasta este supraevaluată se înregistrează o scădere a costului pentru produsul finit, cu efecte asupra rezultatului perioadei de gestiune în care se află întreprinderea, aceasta modificându-se în mod pozitiv, dar nejustificat.

ORGANIZAREA CALCULAȚIEI COSTURILOR

Potrivit Dicționar-Economic, “Costul este suma pe care o companie/firmă trebuie să o plătească detinatorului de capital ca să îl folosească.Aici se include dobânda, la fel ca și dividentele generate pentru deținătorii de acțiuni.Pentru a decide dacă merg mai departe cu proiectele, firmele ar trebui să calculeze dacă respectivul proiect poate genera suficient venit astfel încat să acopere costurile implicate, inclusiv costul de capital.Calculul de echitate al capitalului este complex.”

Metoda, în sens general, după DEX, „ este modul sistematic de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. Metoda reprezintă, astfel, modalitatea de interpretare a fenomenelor economice cuprinse în obiectul de studiu al unei discipline.”.

Oprea Călin definește procedeul astfel: “Procedeul reprezintă un ansamblu de tehnici, instrumente și modalități concrete de determinare a costurilor în diferite moment în care se generează costuri sau în care se efectuează operații de calculație a costurilor.”

Organizarea calculației costurilor necesită combinarea metodelor, procedeelor, surselor material și financiare în scopul realizării obiectivelor constituirii calculației , analizei și controlului costurilor.

Trifan Adrian, în Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, definește calculația costurilor astfel: “Calculația costurilor reprezintă totalitatea instrumentelor matematice utilizate pentru determinarea costului întregii producții și pe unitatea deprodus, lucrare executată sau serviciu prestat. Calculațiile privind costul producției se pot clasifica după două criterii, și anume:

a) după raportul dintre momentul elaborăriicalculațiilor și perioada în care are loc procesul de producție (antecalculații și postcalculații);

b)după intervalul de timp la care se repetă efectuarea lor (periodice și neperiodice).”

Metoda de calculație este utilizată cu ajutorul unor procedee distincte de calculație care urmăresc realizarea obiectivului principal al contabilității de gestiune, și anume determinarea costului unitar pe purtător și pe sectoare de activitate.

Oprea Călin, autor al cărții Contabilitate de gestiune și calculația costurilor spune că: „Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorului organizației fie utilizând canturi spcifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitate financiară, fie cu ajutorul evidenței tehnico-operative proprii. Utilizarea conturilor contabile, precum și simbolizarea acestora se realizează astefl îmcât sistemul de păstrare și accesare a informațiilor obținute să fie ușor de utilizat și foarte flexibil. Lista conturilor de gestiune este adaptată în funcție de scopurile urmărite, respectiv înregistrarea și evidențierea fluxului costurilor, determinarea costurilor aferente stocurilor, determinarea veniturilor și a rezultatea în funcție de acvitatea derulată.

Calcularea exactă a costului producției presupune ca, în organizarea contabilității de gestiune și calculației costurilor,să se țină seama de anumite principii, și anume:

determinarea obiectului calculației;

principiul delimitării cheltuielilor în timp;

principiul delimitării cheltuielilor în spațiu;

principiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracte neproductiv;

determinarea cheltuielilor privind producția finită de cheltuielile aferente producției în curs de execuție.”

Calculația costurilor urmărește trei obiecte distincte, și anume:

determinarea rezultatului financiar;

participare la minimizarea costurilior (un obiectiv relevant);

participare în management pentru luarea deciziilor.

Oprea Călin spune despre contabilitatea de gestiune și calculația costurilor: ”caracterul organizat al elaborării calculațiilor privind costurile de pruducție implică soluționarea prealabilă, în virtutea deviziunii munci și a reglementărilor legale, a următoarelor probleme:

– alegerea organelor care trebuie să execute lucrările de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor;

– stabilirea duratei perioadei de timp la sfârșitul căreia trebuie calculate costuri;

– planificarea lucrărilor de calculație a costurilor în timp;

– alegerea mijloacelor tehnice necesare pentru executarea lucrărilor de contabilitate de gestiune și calculației costurilor.

Organizarea lucrărilor privind calculul costurilor este condiționată implicit și de adoptarea unei metode de calculație corespunzătoare condițiilor concrete din întreprindere.”

Printe factorii care influențează organizarea contabilitășii de gestiune și a calculatiei costurilor se enumeră:

“Tehnologia producției prezintă un factor de mare influență în organizarea contabilității de gestiune și calculației costurilor, aceasta reprezentând operațiile prin intermediul cărora resursele sunt transformate în produse, lucrări sau servicii. Tehnologia producției influențează în special documentația primară a cheltuielilor de producție, modul de organizare a ccontabilitîții analitice și sintetice a cheltuielilor de producție, precum și stabilirea purtătorilor de costuri și a unităților de calculație. Purtătorul de cost reprezintă, produsul, comanda, lucrararea sau serviciul la care cheltuielile fac referire, iar unitatea de calculație reprezintă unitatea de masură a producției. Din punct de vedere tehnologic, producția poate fi simplă sau complexă. În unitățile cu producție simplă (zahăr, sticlă, ciment, ulei, etc) costul produselor se obține însumând cheltuielile delimítate pe stadiile de fabricație a acestora. În unitățile industriale cu producție complexă (producția fabricilor de tractoare, autocamioane, autobuze și microbuze, mașini unelte, avioane, locomotive, etc) costul unitar se calculează mai întai pe grupe de piese, subansamble ori semifabricate, iar apoi și pentru produsul finit, cuprinzând în ultima instanță, pe lângă costul pieselor care-l compun și cheltuielile de montaj. Participarea tehnologiei producției determină stabilirea obiectelor de calculație și, mai departe, metodele de calculație a costurilor corespunzătoare. Tehnologia producției este deci, cea care infulențează stabilirea purtătorilor de costuri. În cazul producției simple, purtătorul de costuri este produsul finit, pe când în cazul producției complexe, purtătorul de costuri poate fi un semifabricat (reper, piesă, subansamblu) distinct ca purtător intermediar, cât și produsul finit, ca purtător final.

Tipul de producție (individuale, de serie sau de masă) definește starea organizatorică și funcțională a înterprinderii determinată de nomencaltura producției fabricate și volumul producției executate pe fiecare poziție din nomenclatură, este un factor important în ceea ce privește organizarea ccontabilității de gestiune și a calculației costurilor. Productia individuală constă în fabricarea cu aceeași tehnologie a unui produs unicat sau a unui număr restrâns de unicate. Acestei productâții ii este specifică metoda pe produs sau pe grupe de produce. Producția de serie se caracterizează prin fabricarea unei game mai reduse sau mai largi de produse în cantități mari, mijlocii sau mici (serii mari, mijlocii sau mici). Producției de serie ii este specifică metoda pe comenzi. Producția de masă se caracterizează prin fabricarea pe perioade lungi și cantități mari a unui produs sau a mai multor produse cu aceleași tehnologii, rețete, utillaje. În întreprinderile cu producție de masă unde se fabrică un singur produs principal se utilizează metoda globală, iar în întreprinedrile cu proces tehnologic omogen sau care se desfășoară în stadii succesive de prelucrare se utilizează metoda pe faze.

Structura organizatorică (de producție și concepție și respectiv, funcțioanală) a întreprinderii este un alt factor cu influență asupra organizării contabilității de gestiune și a calculației costurilor. Structura de producție și concepție are în vedere divizarea activităților de producție ale întreprinderii în secții și ateliere. Acestea pot fi de bază și auxiliare și de deservire (atelier de întreținere-reparații, secție de transport, centrală de apă, atelier electric, secție fluide tehno etc.). corespunzător acestei structuri trebuie organizată contabilitate analítică la nivelul fiecărui loc generator de costuri astefl încât să se asigure elaborarea bugetelor, a calculțiilor efective și stabilirea abaterilor, întrucat secțiile și atelierele de bază, secțiile auxiliare și de deservire să reprezinte în principiu subdiviziuni structurale în funcție de care se sectorizează cheltuielile de producție și producția ce le-a ocazionat. Se întărește astfel responsabilitatea managerilor centrelor respective de costuri. Structura funcțională a întreprinderii este constituită din aparatul de conducere și administrare (direcția comercială, direcția tehnică, direcția logístică, direcția producție, direcția financiară, serviciul resurse umane etc.). Structura activității de producție și funcțională a întreprinderii influențează astfel modul de organizare a contabilității analitice a cheltuielilor, deoarece în funcție de aceasta se sectorizează cheltuielile și producția obținută. Calculația costurilor se realizează într.-o anumită succesiune. Având în vedere că secțiile auxiliare și de deservire din întreprindere au ca scop fabricarea de piese și subansamble, execuția anumitor lucrări sau efectuarea anumitor activități ce condiționează desfășurarea procesului producției de bază. Ca o caracteristică a activității auxiliare o constituie livrările reciproce de produse, lucrări sau servicii între secții sau ateliere. În acest caz, lucrările de calculație a costurilor capată un caracter și mai complex. Deci, ordinea de efectuare a calculației costurilor este dată de destinația producției diferitelor secții ale întreprinderii, secții ce se pot situa pe poziții de secții furnizoare, respectiv beneficiare, calculația costurilor pornind de la cele furnizoare. Pentru organizarea unei evidențe contabile analitice corecte și pentru calculul unui cost al producției cât mai real, activitatea desfășurată în întreprinderii trebuie separate spațial și funcțional. Stabilirea sectoarelor de cheltuieli reprezintă un factor important în ceea ce privește elaborarea antecalculațiilor cât și pentru evidențierea contabilității prin înregistrarea cheltuielilor de producție și de calcul a costului efectiv, respectiv a stabilirii abaterilor.

Un alt factor de care depinde organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor este mărimea întrprinderii, în funcție de care contabilitatea de gestiunde se poate organiza fie sub formă centralizată, fie sub formă descentralizată. În înreprinderile mici si mijlocii, în care numărul secțiilor de fabricație este redus, are loc organizării contabilității de gestiune sub formă centralizată. În întreprinderile mari, cu secții de fabricatție numeroase, gestiunea economică nu se aplică numai la nivelul întregii unități, ci și pe secții, ateliere etc. Organizarea contabilității are loc sub formă descentralizată. În condițiile folosirii mijloacelor informatice de calcul este indicată organizarea contabilității de gestiune în formă centralizată, indiferent de mărimea întreprinderilor.

Un alt factor care influențează organizarea contabilității de gestiune, îl constituie gradul de mecanizare și automatizare a procesului de productie. Prin mecanizarea și automatizarea producției are lor schimbarea nomenclaturii cheltuielilor de producție. Astfel, o parte din cheltuielile indirecte, în special din cadrul celor cu întreținerea și funcționarea utilajelor, devin directe. Se modifică de asemea și ponderea cheltuielilor, în sensul creșterii celor legate de întreținerea și funcționarea utilajelor în detrimentul celor cu manopera. Mecanizarea și automatizarea producției impune informatizarea muncii de contabilitate. Care are influență asupra documentelor primare ca purtători inițiali de informații în sensul reducerii volumului acestora și al simplificării muncii de completare a lor.

Gradul de concentrare, profilare și specializare are multe implicații în organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor, prin numărul de elemente care trebuie programate și urmărite pe parcursul procesului de fabricație, prin volumul calculației de execuție și reorganizarea lucrărilor ca urmare a modificării nomenclatorului produselor.

Metodele și tehnicile de management adoptate determină opțiunea pentru o metodă sau alta de calculație a costurilor. De asemenea, se poate opta pentru o metodă de tip absorbant (full costing) sau a uneia de tip parțial.

Caracterul procesului de producție (continuu sau sezonier) constituie de asemenea un factor care influențează org contabilității de gestiune și a calculației costurilor. În întreprinderile cu activitatea continuă, costul efectiv unitar se calculează la sfârșitul perioadei de activitate, pe nomenclatura completă a articolelor de calculație. În întreprinderile cu activitate sezonieră cheltuielile de producție se includ în costul producției numai din perioada de activitate. În perioada de inactivitate sau activitate redusă, cheltuielile ocazionate de pregătirea viitoarei campanii de lucru, de administrarea și conservarea bunurilor întreprinderii sunt considerate cheltuieli înregistrate în avans, a căror repartizare în costuri se realizează în mod eșalonat în timpul perioadei de producție.

Rezultă din cele prezentate că organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor este condiționată de influența a o serie de factori care țin de particularitățile tehnico-organizatorice și economice ale întrprinderii. Pentru o bună organizare a contabilității de gestiune a cheltuielilor de producție în vederea calculului cât mai aproape de realitate a costurilor producției obținute, se impune să se aibă în vedere influența tuturor factorilor prezenți, indiferent de importanța lor.”

Procedee de calculație a costurilor

Potrivit Marianei Radu în catea Contabilitate de Gestiune, contabilitatea de gestiune și calculația costurilor urmărește îndeplinirea cerințelor mai jos enumerate:

“Locul contabilității de gestiune în structura informațională a întreprinderii este dat de aptitudinea de a oferi informații despre procesele interne care se desfășoară exclusiv sub autoritatea firmei. Analiza performanțelor întreprinderii și a informațiilor necesare controlului de gestiune nu sunt posible fără cunoașterea obiectivelor contabilității de gestiune și a calculației costurilor care servesc integrării informației contabile în activitatea managerială.

calculul costurilor diferitelor funcții ale întreprinderii (de producție, comercială, administrativă etc.), ale produselor executate, lucrărilor executate și serviciilor prestate;

stabilirea bazelor de evaluare a unor elemente patrimoniale (stocuri și producție imobilizată) obținute din producție proprie și înregistrate în contabilitatea financiară la “cost de producție”;

determinarea rezultatelor analitice prin compararea costurilor efective de fabricație cu veniturile obținute;

elaborarea previziunilor privind cheltuielile și veniturile curente, în principal prin întocmirea de bugete;

controlul costurilor prin intermediul abaterilor de la valorile previzionale.”

Activitatea unei entități, în totalitatea ciclului economic, este influențată de mai mulți factori, printre care: procesele tehnoligice aplicate, tehnica disponibilă, modul în care producția este organizată, tipologia produselor obținute, durata ciclului de fabricație.

Din aceste motive diferă calculația costurilor și metodele folosite în funcție de tipul de activitate pe care îl desfășoară entitatea.

Independent de natura factorilor din entitate, calculare costului unitar se bazează pe raportul dintre cheltuielile întreprinderii și volumul produselor obținute, al lucrărilot executate și al serviciilor prestate.

Metodele de calculație a costurilor utilizează următoarele procedee:

cu caracter general: observarea, raționamentul, compararea, inducția, deducția;

cu caracter specific caclculației costurilor, subordonate la sfârșitul calculului matematic, și cu forme distincte, de la calcule aritmetice simple, la calcule algebrice s.a.

Se pot utiliza următoarele procedee de calculație:

procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte;

procedee de delimitare a cheltuielor de producție în variabile și fixe;

procedee de calcul al costurilor privind producția de fabricație interdependentă;

procedee de calcul al costului pe unitatea de produs.

Metodele de calculație se clasifică în funcție de următoarele criterii:

După momentul realizării calculației costurilor la nivelul procesului de producție:

metoda de calculație pe tip prestabilit (antecalculație);

metoda costurilor standard;

metoda de calculație de tip efectiv;

metoda globală, pe faze, pe comenzi.

După modul de încorporare a cheltuielor în stabilirea costului unitar:

metoda de calculație de tip absorbant, total;

metoda globală, pe faze, pe comenzi, standard cost;

metoda de calculație de tip parțial;

metoda direct costing;

metoda costurilor directe.

după evoluția metodelor întâlnite:

metoda globală;

metoda pe faze;

metoda pe comenzi;

metoda standard cost;

metoda direct costing;

metoda THM (tarif, oră, mașină).

Toate metodele de calculație a costurilor exprimă caracteristici comune și specifice, enumerate mai jos:

toate prezintă aceleași obiecte de cercetare (producția și cheltuielile ocazionate);

toate se constituie în baza etapelor metodologice de efectuare a lucrărilor;

toate metodele aplică procedee precise de lucru.

1.4. METODA PE FAZE DE CALCULAȚIE

1.4.1. Caracterizare generală

Metoda pe faze de calculație face parte din metodele clasice de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor.

În Contabilitate de gestiune & Control de gestiune metoda pe faze este descrisă astfel: ”Metoda pe faze se aplică în întreprinderile în care produsele se obțin în urma unor procese sau faze de fabricație, continue și mai mult sau mai puțin repetabile. Produsele obținute în urma parcurgerii diferitelor faze de fabricație pot fi identice sau nu. Industriile în care se poate aplica metoda pe faze sunt: rafinarea petrolului, industria alimentară, chimică, medicamente, etc. Chiar dacă procesele de producție diferă de la o întreprindere la alta, există totuși o serie de elemente comune referitoare la:

identificarea fazelor de calculație pentru care se vor acumula costuri: o fază poate corespunde unei operații sau serii de operații și nu poate fi organizată în cadrul unui centru;

evidențierea cantităților de producție fabricate rezultate din fiecare fază și calculul costului aferent;

determinarea pentru fiecare fază a unui cost mediu ca raport între cheltuielile fazei și cantitatea de produse rezultată din acea fază;

un produs rezultat dintr-o fază și utilizat în faza următoare, devine materie primă evaluată la costul fazei anterioare;

stabilirea procedurilor de separare a costurilor acolo unde din procesul de producție rezultă două sau mai multe produse principale și secudare.

În concluzie problemele ridicate de aplicarea metodei pe faze sunt:

Acumularea cheltuielilor;

Măsurarea producției;

Calculul costului obiectului de calculație.”

Metoda pe faze de calculație folosește contribuția fiecărei faze de fabricație concomitent cu analiza și controlul costului total, permițând astfel stabilirea costurilor parțiale, ca urmare a cheltuielilor ocazionate pe fiecare faza de fabricație.

Utilizarea acestei metode propune rezolvarea mai multe obiective, și anume:

delimitarea fazelor de fabricație de fazele de calculație;

stabilirea și consemnarea cheltuielor pe faze;

reaprtizarea cheltuielilor în cadrul unei singure faze de fabricație, între produse.

Problema esențială în organizarea contabilității de gestiune și a calculației costurilor este reprezentată de stabilirea fazelor de calculație a costurilor, ea revine atât organismelor tehnice din entitate, cât și celor economice. Maniera de delimitare a fazelor de calculație, este strâns legată de delimitarea adecvată a costurilor pe purtători, de estimarea prodcției în curs de execuție, de identificarea pierderilor tehnologice pe faze.

1.4.2. Stabilirea fazelor de calculație a costurilor.

Fazele de calculație a costurilor: ”se stabilesc prin secționarea procesului tehnologic în punctele sale critice. Ca urmare a acestei secționări se creează un număr mai mic sau mai mare de faze de calculație. Exemplimicativ, nomenclatura acestor faze ar putea fi:

în cazul unităților de exploatare carboniferă în subteran: pregătire minieră, abataj, alte oprerațiuni subterane (transport subteran, evacuarea apelor, aeraj, etc.);

în centralele termo-electrice: faza cazane și faza turbine;

în turnătoriile de metale ale întreprinderilor constructoare de mașini: faza eleborare metal lichid și faza turnare piese;

în rafinăriile de petrol: distilare primară, rafinare produse albe, cracare catalitică, cocsare, fabricație uleiuri;

în fabricile de bere: curățire orz, fabricație malț, fabricație must primitiv (fierbere și hameiere), fermentație, tragere în butoaie, tragere în sticle, s.a.m.d.

Alegerea justă a punctelor de delimitare a fazelor de calculație constituie o problemă deosebit de importantă, dat fiind că de secționarea corespunzătoare a procesului tehnologic depind:

justa delimitare a cheltuielilor pe faze și pe purtători;

determinarea cantitativă și evaluarea corectă a producției în curs de execuție (neterminate);

sectorizarea pierderilor tehnologice și a altor pierderi de substanțe pe faze, și sesizarea organelor tehnice și de conducere pentru cele care depășesc limita admisă.”

Printr-o examinare amănunțită a procesului tehnologic se poate institui numărul optim de faze de calculație. Nu mereu fazele delimitate din punct de vedere tehnic pot fi luate în calcul din punct de vedere contabil, ca și locuri de cost pe care se pot strânge și determina cheltuielile fazei avute în vedere.

La stabilirea fazelor de calculație se vor lua în considerare următoarele aspecte:

Faza de fabricație este concomitent și loc generator de costuri;

Secția/atelierul trebuie să alcătuiască subdiviziunea de bază necesară unei calculații pe centre de responsabilitate;

În interiorul secțiilor, liniile tehnologice sau instalațiile complexe pot constitui faze de calculație, în cazul în care din ele derivă produse care se diferențiază de celelalte prin destinație, calitate, etc.;

Vor fi înființate faze de calculație diferite pentru acele faze tehnologice din care rezultă un semifabricat care se va prelucra în continuare, sau a unui produs finit;

Fazele de calculație trebuie gândite și stabilite astfel încât la finalul lor, producția rezultată să poată fi măsurată;

Costul produselor în parte trebuie determinate cu ajutorul a mai puține faze de calculație, pentru asigurarea eficienței calculației.

1.4.3. Prezentarea conturilor utilizate

În metoda pe faze de calculație: ”contul 921 cheltuielile activității de bază se dezvoltă în analitic pe faze de calculație, produse, grupe de prpoduse sau semifabricate, ca purtători de cost.

Există cazuri în care pe fazele de calculație stabilite pot să se identifice nu numai cheltuielile considerate în general directe, ci și unele dintre cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajului din categoria cheltuielilor indirecte. Se pot întâlni cazuri în care să conincidă faza cu secția și cu semifabricatul, iar atunci toate cheltuielile se individualizează pe semifabricat.

Cheltuielile indirecte ale secțiilor de producție se colectează pe faze de fabricație, iar la finele lunii se repartizează asupra produselor din faza respectivă. Contul care ține evidența acestor categorii de cheltuieli, 923 Cheltuieli indirecte de producție, se desfășoară în analitic astfel: la nivelul întreprinderii, pe feluri de cheltuieli, iar la nivel de fază se vor deschide analitice în cadrul cărora cheltuielile se vor urmări pe feluri de chetuieli indirecte ale secțiilor.

Cheltuielile generale de adiministrație se colectează la nivelul întreprinderilor cu ajutorul contului 924 Cheltuieli generale de adiministrație pe feluri de cheltuieli, iar la finele lunii se reaprtizează pe faze și, în cadrul acestora, pe produse finite.

Cheltuielile de desfacere se colectează nuai la nivelul întreprinderilor cu ajutorul contului 925 Cheltuieli de desfacere pe feluri de cheltuieli, iar la finele lunii se repartizează pe faze și, în cadrul acestora, pe produse.”

1.4.4. Reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculație

Modelul general de calculație în cadrul costurilor pe faze, în funcție de normele de delimitare a fazelor,se poate elabora în două variante:

varianta cu semifabricate;

varianta fără semifabricate.

Metoda de calculație a costurilor pe faze de fabricație cu semifabricate: “Caracteristic pentru această variantă este faptul că are loc translocarea cheltuielilor de la o fază la alta, pretându-se îndeosebi în cazul unităților care fabrică un număr redus de produse în cadrul unor procese tehnologice mai îndelungate și în care semifabricatele de regulă se depozitează, după care sunt consumate în procesul de prelucrare al fazelor următoare. Se poate aplica de asemenea atunci când o parte din semifabricate sunt destínate vânzării sau cănd din același semifabricat se obțin mai multe produse finite. Modelul de calcul este prezentat prin ecuația următoare:

Unde:

– cost unitar efectival semifabricatelor obținute în fiecare fază de fabricație;

– consum efectiv de semifabricate în faza n porvenite din faza n-1;

– cost efectiv al semifabricatelor obținute în faza n-1;

– articole de cheltuieli directe ocazionate în faza n;

– articole de cheltuieli inidrecte ocazionate în faza n;

– cantitatea de semifabricate obținute în faza de fabricație.”

Metoda de calculație a costurilor pe faze de fabricație fără semifabricate: “Această variantă a metodei de calculație pe faze de fabricație este cunoscută și sub denumirea de varianta fără traslocarea cheltuielilor de la o fază de calculație la alta. În cazul aplicării acestei variante nu se determină costul după fiecare fază, ci numai pentru produsul finit care rezultă după ultima fază sau etapă de prelucrare. Aceasta deoarece toate semifabricatele parcurg un traseu fără depozitare intermediară sau dacă aceasta are loc, ea se face pentru o perioadă scurtă de timp și nu reclamă calculul costurilor intermediare. De aceea nici cheltuielile de producție nu se translocă în contabilitatea de gestiune de la o fază la alta. Modelul de calcul este prezentat prin ecuația următoare:

=

Unde:

– cost unitar pe produs;

− fazele de fabricație;

– elemente sau categorii de cheltuieli directe;

– elemente sau categorii de cheltuieli indirecte;

– cantitatea de produce obținute.”

II. CALCULAȚIA COSTURILOR PRIN METODA PE FAZE PE EXEMPLUL SOCIETĂȚII SATURN S.A.

2.1. PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

Societatea comercială Saturn are sediul social în Alba Iulia, strada Cabanei, numărul 57, a fost înființată în anul 1975, devenind societate pe acțiuni în anul 1991, după ce a fost preluat patrimoniul integral al societății MECANICA ALBA IULIA, în baza Legii 15/1990 și a Hotărârii Guvernamentale 116/1991.

Societatea este înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu numărul J01/186/1991, și codul unic de înregistrare RO1750957.

Obiectul principal al activității societății Saturn este turnarea fontei, căruia îi COD CAEN 2451. Societatea nu deține filiale, sucursale, sau alte puncte de lucru în afara sediului social declarat.

Obiectul principal al activității societății constă în:

proiectarea, producerea și comercializarea pieselor turnate din fontă;

proiectarea, producerea și comercializarea garniturilor de modele pentru turnarea pieselor de fontă;

activitate de comerț exterior: export de piese turnate/modele și import de materii prime/materiale.

Producția de bază a societății Saturn este reprezentată de turnarea pieselor din fontă, care are o pondere de 97% din totalul de producție. Pe lânga turnarea pieselor din fontă, în cadrul societății mai sunt executate moedele din lemn, care reprezintă SDV-istica pentru relizarea producției de baza, și au o pondere de 2% din totalul producției. Prestările de servicii presupun reparația modelelor și transportul producției vândute, și au o pondere de 1% din totalul producției.

Societatea Saturn execută o gamă extinsă de produse care a fost împărțită în câteva grupe principale de produse care prezintă o serie de puncte comune. În cadrul societății se execută anual, în jur de 10000 de produse.

Tipurile de produse executate de această societate sunt:

piese petru mașini unelte (carcase, coloane de mese fixa/mobile, montanți, traverse fixe/mobile);

contragreutăți pentru mașini unelte, stivuitoare;

alte piese (volanți, carcase).

Produsele, piesele turnate realizate au o greutate între 150-40.000 de kilograme, și o lungime între 500-12.000 milimetri. Aceste produse, și anume piesele turnate au fost împărțite în cinci grupe, și anume:

Volanți, contragreutăți;

Mese fixe;

Mșini unelte intern;

Mașini unelte extern;

Matrițe.

În cadrul societății numărul angajaților a crescut de la 446, la 503 în decursul anului 2014, acesta fiind corelat cu volumul comenzilor înregistrate în cursul anului 2014. Salariații au fost clasificați în funcție de următoarele criterii, iar rezultate au fost următoarele. Astfel:

În funcție de vârstă, în cadrul societății ponderea cea mai mare o înregistrează grupa de vârstă de peste 50 ani, și anume 43,14%, iar grupa cu cea mai mică pondere din totalul personalului o reprezintă grupa de vârstă sun 30 de ani, și anume 7,36%;

În funcție de vechimea în muncă, în cadrul societății, personalul aflat în grupa cu vechime în muncă de peste 25 de ani, are o pondere de 60,04%, iar grupa cu cea mai mică pondere din totalul pesonalului este grupa cu vechime între 3-5 ani, și anume 1,00%;

În funcție de structura personalului pe meserii, în cadrul societății, grupa cu cea mai mare pondere din totalul personalului o reprezintă grupa muncitorilor, cu o pondere de 82%, iar grupa cu cea mai mică pondere este grupa celor cu studii medii, și anume 4% din totalul personalului.

Conducerea societății Saturn cunoaște importanța gestiunii riscurilor, și că aceasta trebuie să fie realizată intr-un cadru metodologic, iar administrarea riscurilor reprezintă o parte importantă a strategiei managementului în vederea maximizării profitului și menținerii managementului riscurilor în paramentrii relativi restrânși prin respectarea prevederilor legale. Datorită obiectului de activitate, societatea Saturn este expusă următoarelor riscuri:

riscul de piață;

riscul de preț;

riscul valutar;

riscului aferent mediului economic;

riscul de dobândă;

riscul de credit;

riscul de lichiditate;

riscul aferent impozitării.

2.2. ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARE PE ULTIMII 3 ANI ÎN CADRUL SC SATURN SA

În cadrul societății Saturn au fost analizați principalii indicatori economico-financiari din ultimii 3 ani, 2012, 2013, 2014 pentru a se putea evalua situația elementelor de activ și pasiv deținute de societate, și anume, evoluția pozitivă sau negativă a diferiților indicatori existenți în entitate.

Principalii indicatori economico-financiari studiați în cadrul societății Saturn sunt:

exprimarea echilibrului societății;

exprimarea vitezei de rotație a creanțelor, furnizorilor;

exprimarea ratei rentabilității economice;

exprimarea ratei rentebilității financiare.

În continuare voi prezenta și analiza evoluția principalilor indicatori economico-financiari din cadrul societății:

Principalii furnizori ai societății Saturn în decursul anului 2014 vor fi prezentați în Tabelul nr 1.

Tabel nr 1:

Evaluarea activității de vânzare:

Activitatea de vânzare este o parte componentă a segementului comercial al societății care are drept scop principal vânzarea produselor fabricate în mod eficace și eficient.

Materiile prime și materialele sunt supravegheate permanent pentru a putea fi observat stadiul producției și procesului de fabricație. Scopul este de a determina dacă există produse care nu corespund cerințelor și exigențelor calitative ale societății și depășirea termenului de livrare al acestora.

Evoluția vânzărilor din producție este prezentată în Tabelul nr 2. și Tabelul nr 3.

Tabel nr 2:

Tabel nr. 3:

Din datele prezente în tabelul numărul 2 reiese că ponderea produselor vândute pe piața internă a crescut cu aproximativ 11 procente în anul 2014 față de 2012. Datorită creșterii ponderii produselor vândute pe piața internă, ponderea produselor pe piața externă a scăzut cu aporximativ 11 procente în 2014 față de 2012.

Societatea își dorește păstrarea piețelor și a clienților existenți.

Principalii clienți ai societății Saturn în decursul anului 2014 vor fi prezenteți în Tabelul nr 3.

Tabel nr 3:

Evoluția elementelor de pasiv va fi prezentată în Tabelul nr 4 și 5.

Tabel nr 4, situația conturilor de capital:

În urma analizei indicatorilor din tabelul nr 6 reiese ca ponderea cea mai mare este avută de alte rezerv – 59,33%, urmat de rezultatul reportat – 19,46%, capitalul social – 13,39%, rezerve din reevaluare – 4,94, iar ponderea cea mai mică este deținută de rezervele legale – 2,68%.

Tabel nr 5:

În urma analizei indicatorilor din tabel s+a observat o scădere a datoriilor totale în 2014 față de 2013 cu 4,32%.

Pe parcursul anului 2014 s-a observat că indicatorul cu ponderea cea mai mare a fost cel al furnizorilor – 59,55%, urmat de credite – 22,21%, asigurări și protecție socială – 6,99%, impozite și datorii asimilate – 6,23%, iar ponderea cea mai mică aparține indicatorului datorii față de personal – 4,93%.

Din analiăa indicatorilor prezentați în tabel s-a observat ca singura datorie care a scăzut în 2014, față de anul precedent a fost la credite, în timp ce restul datoriilor au înregistrat creșteri.

În concluzie, aceste creșteri ale datoriilor afectează în mod negativ profitul și cifra de afaceri ale întreprinderii față de anii precedenți în 2014.

Evoluția veniturilor, cheltuielilor și rezultatului financiar va fi prezentată în Tabelul nr 6:

Tabel nr 6:

În urma analizei indicatorilor din tabelul nr 8 s-au observat următoarele lucruri:

în anul 2014 față de 2013, veniturile totale au înregistrat o creștere, datorită ascensiunii veniturilor totale de la 75.407.517 lei în anul 2013, la 102.2016.538 lei în 2014. Acest lucru este favorabil pentru profitul și rentabilitatea întreprinderii, deoarece a avut o evoluție pozitivă;

în anul 2014 față de 2013, profitul net a înregistrat o creștere de 6.673.018 lei, deoarece profitul net în anul 2013 a fost 263.145 lei, iar în 2014 a fost de 6.936.163 lei;

cifra de afaceri, a avut un trend ascendent în anul 2014 față de 2013, sumele înregistrate fiind mai mari cu 22.698.486 lei. În anul 2013 comparativ cu 2012 a avut un trend descendent, sumele înregistrate fiind mai mici cu 12.616.264 lei;

cheltuielile totale au avut de asemena un trend ascedent în anul 2014, comparativ cu anul 2013, diferența înregistrată fiind de 18.709.514 lei în plus. În 2013, comparativ cu 2012, cheltuielile totale au avut un trend descendent, diferența înregistrată fiind de 13.963.158 lei în minus;

din analiza procentului deținut din piață, s-a obervat o stagnare, în anul 2014 față de 2013, întreprinderea menținându-și poziția pe piață.

În urma analizei indicatorului de lichiditate curentă, putem observa că acesta a avut un trend asecendent în ultimii 3 ani, crescând de la 2,16 în anul 2012 la 3,18 în anul 2014.

Evoluția principalilor indicatori în urma rezultatului net al exercițiului financiar pe anul 2014 va fi prezentată în tabelul nr 7.

Tabel nr 7:

În urma anlizei indicatorilor din tabelul nr 7, au fost observate următoarele aspecte:

Rezultatul exercițiului financiar 2014 a fost influențat de indicatorul cheltuieli nedeductibile fiscal, care a fost înregistrat pe costuri cu suma de 1.938.333 lei.

Putem observa de asemena că toți indicatorii, cu excepția unuia au avut trenduri descendente în anul 2013 după raportarea la anul 2012, și de asemenea toți indicatorii cu excepția unuia au avut trenduri ascendente în anul 2014 după raportarea la sumele din 2013.

Analiza echilibrului financiar al societății Saturn prin evaluarea bilanțului contabil va fi prezentată în Tabelul nr 8.

Tabel nr 8:

În urma analizei bilanțului financiar și a elementelor de trezorerie s-au constatat următoarele lucruri:

În perioada 2012-2013 este prezent un dezechilibru financiar în cadrul societății, întrucât necesitatea fondului de rulment nu poate fi acoperită în totalitate din resursele permanente ale societății, aceasta solicitând credite bancare care sporesc gradul de îndatorare la nivelul întregii societăți. Deși indicatorii de lichiditate ai societății sunt supraunitari, nivelul lor nu conferă o situație foarte pozitivă activității întreprinderii.

În 2014, întreprinderea a înregistrat un excedent de trezorerie care înseamnă faptul că fondul de rulment a fost depășit comparativ cu nevoia de fond de rulment. Excedentul de trezorerie este reflectat în disponibilități bănești în casierie și conturi la bănci, adica în existența lichidităților care permit întreprinderii rambursarea datoriilor pe termen scurt. Concomitent, creșterea fondului de rulment a presupus și menținerea unui nivel neschimbat al valorii activelor imobolizate.

În încheiere, se obervă o creștere a nivelului trezoreriei nete a întreprinderii, care are valori pozitive în anul 2014, acest lucru însemnând că societatea are un echilibru financiar stabil ceea ce perminte societății continuarea activității fără riscuri.

Evoluția elementelor de activ din bilanț va fi prezentată în tabelul nr 9.

Tabel nr 9:

Din analiza acestui tabel s-a observat o creștere a activelor imobilizate față de anul 2013 cu 18,63%. De asemenea, activele circulante au înregistrat o creștere față de anul 2013 cu 14,64%, iar la nivelul cheltuielilor în avans nu s-a înregistrat nicio modificare.

În total, în anul 2014, s-a înregistrat o creștere de 15,30% față de anul 2013.

Putem spune că în urma analizei tuturor indicatorilor economico-financiari din tabelele mai sus prezentate, întreprinderea a avut un parcurs stabil din anul 2013 până în anul 2014, fără mari fluctuații care să o afecteze în sens negativ.

Per total evoluția firmei este stabilă și durabilă, observându-se o creștere pe piața românescă față de ultimii ani, pentru produsele și serviciile executate de societatea Saturn.

2.3. CALCULAȚIA COSTURILOR PRIN METODA PE FAZE LA SOCIETATEA SATURN S.A.

Societatea utilizează ca și metodă contabilă, metoda pe faze de fabricație a produselor finite pe varianta fără semifabricate, deoarece produsele finite realizate în unitate sunt obținute în urma mai multor faze de prelucrare a materiilor prime și materialelor.

Societatea Saturn își desfășoară activitatea de producție în trei secții principale, în 2 schimburi de ture, capacitatea maximă înregistrată a acestor secții este de 17,5 tone de piese turnate.

Principalele secții sunt:

Secția (A) Turnătorie cuprinde 3 sectoare individuale de activitate:

atelier topire;

3 linii de formare;

atelier pentru curățarea și sablarea pieselor turnate.

Secția (B) Eboș – este destinată modificărilor de degroșare a pieselor turnate;

Secția (C) modelărie – este utilizată pentru repararea modelelor vechi, și pentru realizarea unor noi modele.

În continuare voi studia modul în care societatea Saturn aplică metoda pe faze de fabricație în cadrul activității de producție. Voi analiza procesul tehnologic care cuprinde următoarele faze de fabricație:

Faza 1 – topire, în cadrul secției (A) turnătorie;

Faza 2 – curățarea și sablarea pieselor turnate, în cadrul secției (A) turnătorie.

Produsele pentru care voi analiza aplicarea metodei pe faze pe varianta fără semifabricate sunt: aliaj fier (AF) și mese fixe (MF).

Etapele parcurse în derulearea calculației costurilor prin metoda pe faze sunt următoarele:

colectarea cheltuielilor directe pe faze și a cheltuielilor indirecte pe centre de cheltuieli;

repatizarea cheltuielilor indirecte de producție determinate pe centre de cheltuieli aferente fazelor de fabricație;

evaluarea producției în curs de execuție;

calcularea costurilor efective ale semifabricatelor și produselor finite.

Se urmărește utilizarea metodei pe faze, evoluția cheltuielilor directe și indirecte, evoluția producției obținute, evoluția produselor principale în cadrul societății în luna iunie a anului 2014.

În tabelul numărul 1 este prezentată stuația cheltuielilor aferente producției în curs de execuție de la începutul lunii iunie.

Tabel nr. 1:

Din procesul de producție reies următoarele cantități evaluate la cost antecalculat:

produsul AF – 78000 m la cost unitar prestabilit de 20,5 lei/m;

produsul MF – 17950 buc la un cost prestabilit de 42 lei/buc.

În cursul lunii sunt înregistrate următoarele cheltuieli:

Materii prime necesare fazei 1 de 200000 lei, astfel:

faza 1 – AF – 80000 lei;

faza 1 – MF – 120000 lei.

Materiale auxiliare necesare fazelor 1 și 2, în valoare de 180000 lei repartizate astfel:

Faza 1: AF – 54000 lei;

Faza 1: MF – 49000 lei;

Faza 2: AF – 56500 lei;

Faza 2: MF – 30500 lei.

Materiale directe nestocabile în sumă de 25000 leirepartizate astfel:

Faza 1: AF – 5800 LEI;

Faza 1: MF– 7200 lei;

Faza 2: AF – 5300 lei;

Faza 2: MF– 6700 lei.

Cheltuieli cu energia electrică și apă în sumă de 6470 lei, care vor fi repartizate pe faze în funcție de numărul de ore lucrate, pe baza tabelului numărul 2, astfel:

Tabel nr. 2:

Coeficientul de rapartizare a cheltuielilor aferente energiei electrice și apei este calculat mai jos:

unde:

Chi – cheltuiala indirectă ce trebuie repartizată;

B – baza de rapartizare.

In urma efectuării calculelor rezultă o repartizare a cheltuielilor pe faze și produsE astfel:

Faza 1: AF – 1888,6 lei;

Faza 1: MF – 1739,5 lei;

Faza 2: AF – 745,5 lei;

Faza 2: MF – 2087,4 lei.

Cheltuieli cu amortizarea în valoare de 5800 lei, care vor fi repartizate pe faze de fabricație în funcție de durata rămasă de funcționare a utilajelor, iar pe purtătorii de costuri în cadrul fazei se vor repartiza în funcție de numărul de ore de funcționare a utilajelor. Situația utilajelor din cadrul entității este prezentată în tabelul numărul 3.

Tabel nr. 3:

Coeficientul de repartizare a amortizării pe faze este următorul:

și în acest mod chetuiala care revine fiecărei faze este următoarea:

Faza 1: 5,75 * 576 = 3312 lei

Faza 2: 5,75 * 432 = 2484 lei

Repartizarea pe purtători de cheltuieli se face în funcție de numărul de ore de funcționare a utilajelor pe baza tabelului numărul 4:

Tabel nr. 4:

Coeficienții de repatizare a cheltuielilor pe faze sunt următorii:

În cadrul fazei 1: 3312/495 = 6,69

În cadrul fazei 2: 2484/345 = 7,2

Cheltuieli cu lucrări de întreținere și reperații executate de terți în sumă de 2700 lei aferente fazelor 1 și 2, se vor repartiza pe purtători în funcție de numărul de ore de funcționare a utilajelor, și vor fi prezentate în tabelul numărul 5 astfel:

Tabel nr. 5:

Coeficienții de repartizare a cheltuielilor pe faze sunt următorii:

În cadrul fazei 1: 1250/495 = 2,52

În cadrul fazei 2: 1450/345 = 4,20

Cheltuieli cu salarii directe și neimputabile (indirecte) vor fi prezentate în tabelul numărul 6. Pentru calculul contribuțiilor sociale s-a avut în vedere procentul de 32%.

Tabel nr. 6:

Cheltuieli cu salarii ale personalului administrativ, în sumă de 28500 lei vor fi repartizate în funcție de salariile directe totale.

Alte cheltuieli de exploatare în sumă de 1800 lei și cheltuieli cu impozite și taxe, impozite pe clădiri în sumă de 3700 lei. Aceste cheltuieli se repartizează pe faze de calculație și pe purtători de costuri în funcție de cheltuielile materiale totale.

Producția în curs de execuție de la sfârșitul lunii a fost determinată prin inventariere și reprezintă 5% din totalul cheltuielilor aferente fiecărui element de cheltuială pe fazele de producție 1 și 2.

Se va efectua înregistrarea cheltuielilor incorporabile în costuri în ordine cronoligică și sistematică în contabilitatea de gestiune, se va calcula costul de producție al celor două produse, se vor stabili și înregistra posibilele diferențe înregistrate între costurile anticipate și cele efective și se vor inchide conturile.

Conturile vor fi prezentate cu analitice, prima cifră reprezentănd subpunctul căruia îi corespund sumele, a doua cifră faza de producție urmate de denumirea produsului. Exemplu: 921.5.1.AF

Cheltuielile vor fi înregistrate în contabilitate pe elemente primare de cheltuieli.

La începutul lunii iunie se prelucrează producția în curs de execuție, și se înregistrează în contabilitatea de gestiune cheltuielile activității de bază pe baza sumelor punctului A) astfel:

% = 933 548.900 LEI

921.1.1AF 80.000

921.1.1.MF 120.000

921.2.1.AF 54.000

921.2.1.MF 49.000

921.2.2.AF 56.500

921.2.2.MF 30.500

921.3.1.AF 2.450

921.3.1.MF 1.700

921.3.2.AF 1.970

921.3.2.MF 2.130

921.4.1.AF 5.380

921.4.1.MF 4.540

921.4.2.AF 1.820

921.4.2.MF 1.660

921.5.1.AF 2.950

921.5.1.MF 1.770

921.5.2.AF 1.950

921.5.2.MF 1.430

921.6.1.AF 29.500

921.6.1.MF 32.700

921.6.2.AF 17.500

921.6.2.MF 19.300

921.7.1.AF 10.850

921.7.1.MF 12.380

921.7.2.AF 8.120

921.7.2.MF 9.200

Contul 933 – costul producției în curs de execuție;

Contul 921 – cheltuielile activității de bază.

În această etapă cheltuielile din contabilitatea financiară vor fi preluate de contabilitatea de gestiune pe baza tabloului de conversie, situație prezentată în tabelul numărul 7:

Tabel nr. 7:

Înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea de gestiune pe baza tabloului de conversie este următoarea:

% = 901 415000 LEI

921.1.1.AF 139800 LEI (col 2+3+4)

921.1.1.MF 176200 LEI (col 2+3+4)

921.1.2.AF 61800 LEI (col 3+4)

921.1.2.MF 37200 LEI (col 3+4)

% = 901 6370 LEI

921.4.1.AF 1570 LEI (col 5)

921.4.1.MF 1980 LEI (col 5)

921.4.2.AF 800 LEI (col 5)

921.4.2.MF 2020 LEI (col 5)

% = 901 5796 LEI

921.5.1.AF 1502 LEI (col 6)

921.5.1.MF 1810 LEI (col 6)

921.5.2.AF 1130 LEI (col 6)

921.5.2.MF 1354 LEI (col 6)

% = 901 3000 LEI

921.6.1.AF 840 LEI (col 7)

921.6.1.MF 710 LEI (col 7)

921.6.2.AF 545 LEI (col7)

921.6.2.MF 905 LEI (col 7)

% = 901 131000 LEI

921.7.1.AF 32000 LEI (col 8)

921.7.1.MF 34000 LEI (col 8)

921.7.2.AF 29600 LEI (col 8)

921.7.2.MF 35400 LEI (col 8)

% = 901 41920 LEI

921.7.1.AF 10240LEI (col 9)

921.7.1.MF 10880 LEI (col 9)

921.7.2.AF 9472 LEI (col 9)

921.7.2.MF 11328 LEI (col 9)

% = 901 31500 LEI

923.7.1 12000 LEI (col 8)

923.7.2 19500 LEI (col 8)

% = 901 1008 LEI

923.7.1 384 LEI (col 9)

923.7.2 624 LEI (col 9)

923.9 = 901 1800 LEI (col 10)

923.9 = 901 3700 LEI (col 11)

924.8 = 901 28500 LEI (col 8)

În această etapă se vor repartiza salariile neimputabile(indirecte) de la nivelul fazelor asupra salariilor directe, după sumele din tabelul numărul 8:

Tabel nr. 8:

Coeficientul de repartizare în cadrul fazei 1 este obținut prin raportul salariilor indirecte din cadrul fazei 1 la salariile directe totale aferente aceleiași faze, și este 0,18%.

Coefiecientul de repartizare în cadrul fazei 2 este obținut prin raportul salariilor indirecte din cadrul fazei 2 la salariile directe totale aferente aceleiași faze, și este 0,3%.

Înregistrările contabile sunt următoarele:

32500 921.4. = 923.4 32500

5760 921.4.1.AF 923.4.1 12000

6120 921.4.1.MF 923.4.2 19500

8880 921.4.2.AF

10620 921.4.2.MF

În această etapă sunt repartizate salariile personalului administrativ în sumă de 28500 lei raportate la salariile totale directe pe baza tabelului numărul 9:

Tabel nr. 9:

Coeficientul de repartizare este obținut prin raportul salariilor administrative la totalul salariilor directe, și este 0,21%.

Înregistrările contabile sunt următoarele:

28500 921.4 = 924.4 28500

6720 921.4.1.AF

7140 921.4.1.MF

6216 921.4.2.AF

7434 921.4.2.MF

Se repartizează alte cheltuielile de exploatare în sumă de 1800 lei, în funcție de cheltuielile materiale directe pe baza tabelului numărul 10:

Tabel nr. 10:

Coeficientul de repartizare este obținut prin raport între alte cheltuieli de exploatare la totalitatea cheltuielilor materiale directe, și este de 0,004%.

Înregistrările contabile sunt următoarele:

1800 921.9 = 923.9 1800

575 921.9.1.AF

723 921.9.1.MF

260 921.9.2.AF

172 921.9.2.MF

Se repartizează și cheltuielile cu impozitele și taxele pe clădiri în sumă de 3700 lei. Coeficientul de repartizare se obține în urma raportării cheltuielilor cu taxele și impozitele la totalul cheltuielilor materiale directe, și este 0,008%.

Înregistrările contabile sunt următoarele:

3700 921.9 = 923.9 3700

1150 921.9.1.AF

1446 921.9.1.MF

520 921.9.2.AF

340 921.9.2.MF

Se stabilește și înregistrează producție în curs de execuție de la sfârșitul lunii iunie pe baza tabelului numărul 11:

Tabel nr. 11:

Datele din tabelul numărul 11 sunt luate din tabelele 1,2,3,4,5,6,7,8,9.

Înregistrările contabile vor fi:

933 = % 55922,5

921.1.1.AF 10990

921.1.1.MF 14810

921.1.2.AF 5790

921.1.2.MF 4310

921.2.1.AF 201

921.2.1.MF 184

921.2.2.AF 138,5

921.2.2.MF 212,5

921.3.1.AF 259,5

921.3.1.MF 262,5

921.3.2.AF 118,25

921.3.2.MF 126,75

921.4.1.AF 1747,5

921.4.1.MF 1788,5

921.4.2.AF 1577,5

921.4.2.MF 1841,5

921.5.1.AF 1987

921.5.1.MF 2179

921.5.2.AF 1348,6

921.5.2.MF 1531,4

921.6.1.AF 1167,5

921.6.1.MF 1375

921.6.2.AF 956

921.6.2.MF 970

Se decontează cheltuielile efective aferente producției obținute, înregistrându-se astfel în contabilitate:

902 = %

921.1.1.AF 208810

921.1.1.MF 281390

921.1.2.AF 110010

921.1.2.MF 81890

921.2.1.AF 3819

921.2.1.MF 3496

921.2.2.AF 2631,5

921.2.2.MF 4037,5

921.3.1.AF 6830,5

921.3.1.MF 4987,5

921.3.2.AF 2246,75

921.3.2.MF 2408,25

921.4.1.AF 33202,5

921.4.1.MF 33981,5

921.4.2.AF 29972,5

921.4.2.MF 35008,5

921.5.1.AF 37753

921.5.1.MF 41401

921.5.2.AF 25626,4

921.5.2.MF 29096,6

921.6.1.AF 22182,5

921.6.1.MF 26125

921.6.2.AF 18164

921.6.2.MF 18430

Se înregistrează producția obținută în cursul lunii la preț de înregistrare astfel:

Produsul AF – 78000 m la cost unitar antecalculat de 20,5 lei/m = 1599000 lei;

Produsul MF – 17950 buc la un cost antecalculat de 42 lei/buc = 753900 lei.

931 = 902 2352900

931.AF 1599000

931.MF 735900

Se determină și înregistrează diferențele de preț pe baza tabelului numărul 12 astfel:

Tabel nr. 12:

903 = 902 20400

903.AF -21000

903.MF 41400

Se închid conturile 901, 931 și 903 astfel:

901 = % 2373300

931 2352900

903 20400

În urma înregistrărilor vor rămâne deschise conturile ce reflectă prodcție în curs de execuție, resprectiv 933 și 901 în sumă de 55922,5 lei.

III. MANAGEMTUL COSTURILOR ÎN CADRUL SOCIETĂȚII SATURN S.A.

3.1. DEFINIȚIA ȘI PRACTICA MANAGAEMENTULUI COSTURILOR

Managamentul costurilor reprezintă procesul de calculație, analiză, decizie și control al costurilor derulat în cadrul unei societăți.

Managementul costurilor este un instrument utilizat în cadrul controlului costurilor incluse în buget, cât și a controlului veniturilor pe care le antrenează aceste costuri.

Managementul costurilor se ocupă cu urmărirea includerii sumelor de bani cheltuite și primite în bugetele aferente, cât și a desfășurării tranzacțiilor în timpul alocat.

Controlul costurilor are ca scop asigurarea societății că nu va fi înregistrată nicio risipă de bani sau o creștere neautorizată a costurilor.

Managementul costurilor este compus din următoarele criterii:

Calculația costurilor;

Analiza costurilor;

Decizia;

Controlul.

Calculația costurilor este procesul de cuantificare a nivelului consumurilor de resurse pe unitatea de produs, serviciu sau lucrare, loc de muncă, atelier, departament.

Un sistem de calculație eficient nu se fundamentează pe conținutul teoretic, ci mai mult pe forma practică a metodelor de calculație, modul în care acestea sunt integrate în activitatea entității, sectorului de activitate, necesitățile pe care pe are managementul realizând o calculație a costurilor rezultate calitativă.

Analiza costurilor procesul prin care informațiile procurate de către calculație costurilor sunt prelucrate și transformate într-un mod concordant pentru fundamentare procesului decizional.

Decizia din punct de vedere al costurilor este concretizată în alegerea unor variante decizionale cât mai eficiente în ceea ce privește dimensionarea costurilor. Această funcție a managementului este strâns legată de procesul de planificare și procesul de control.

Controlul este procesul de confruntare al nivelului costurilor planificate de către entitate și nivelul costurilor efective înregistrate de către aceasta. Controlul costurilor este utilizat în determinarea costurilor efective, a abaterilor înregistrate pe lânga nivelul planificat de entitate pentru acestea, recunoașterea și introducerea unor măsuri de reducere sau eliminare a abaterilor.

Scopul managementului costurilor poate fi determinat în două moduri după raportarea la dimensiunile și plurivalnța sistemului informațional al managamentului entității astfel:

printr-o analiză minimală – trebuie cunoscut nivelul costurilor și luarea de decizii strategice în ceea ce privește nivelul consumurilor de resurse din entitate;

printr*o analiză completă – trebuie asigurat un control permanent și complet asupra tuturor consumurilor care au loc în cadrul entității în ceea ce privește resursele, astfel încât să se realizeze un avantaj concurențial prin utilizarea managementului costurilor.

3.2. SISTEME DE MANAGEMENT A COSTURILOR

Sistemele de calculație a costurilor pot fi grupate în:

sisteme funcționale;

sisteme de calculație pe activități.

În prezent sunt mai des utilizate sistemele funncționale decât cele de calculație pe activități.

Sistemele funcționale de management a costurilor sunt compuse din 2 subsisteme esențiale:

sisteme de calculație care reprezintă contabiliatea costurilor;

sisteme de decizie și control a costurilor.

Sistemul fucțional de calculație a costurilor se fundamentează pe idee că toate costurile se pot clasifica în fixe și variabile referindu-se la volumul activității entității.

Sistemul funcțional de decizie și control distribuie costurile pe compartimentele structurii organizaționale și cercetează modul în care managerii copartimentelor controlează costurile de care sunt responsabili. Performanțele sunt determinate prin nivelul costurilor și rezultatelor planificate cu nivelul costurilor și rezultatelor obținute. În interiorul sistemul de decizie și control accentul cade pe indicatorii financiari, ceilalți fiind de regulă omiși. Acest sistem se bazează pe ideea că dacă se realizează o maximizare a performanței în cadrul tuturor centrelor de responsabilitate, va fi înregistrată o maximizare a performanței în întreaga entitate.

Sistemele de management a costurilor pe baza activităților au apărut în urma unor modificări majore din cadrul mediului de afaceri al organizațiilor industriale, dar și a celor din domeniul serviciilor. Principalul obiectiv al acestui tip se sistem îl reprezintă optimizarea calității, conținutului, relevanței și oportunității înformației costurilor. Prin utilizarea unui sistem de management al costurilor pe baza activităților sunt îndeplinite mai multe obiective de management, decât prin utilizarea unui sistem funcțional. Acest tip se sistem folosește în mod special alocarea directă a costurilor.

Stabilirea costurilor produselor în cadrul unui astfel de sistem este flexibilă. Sistemul de management al costulurilor pe bază de activități poate genera informații ce vizează costurile unei game largi de obiective manageriale și de raportare financiar-contabilă.

Sistemul de decizie și control bazat pe activități diferă față de sistemul funcțional. Sistemul tradițional de decizie și control este axat pe managementul costurilor. În prezent este acceptată ideea că managementul activităților, și nu managementul costurilor reprezintă cea mai eficientă metodă a controlului sistemelor moderne de producție.

Sistemul de management pe activități se bazează pe ideea că activitățile desfășurate în cadrul unei entități care au ca scop intensificarea valorii furnizate clienților, dar în același timp si a profitului înregistrat de entitate în procesul de furnizare a valorii către clienți.

Un sistem bun al calculației costurilor este flexibil și fiabil. Sistemele de calculație sunt utilizate în cadrul entităților pentru înregistrarea costurilor, măsurarea costurilor și atribuirea costurilor pe obiecte de cost.

3.3. METODA FUNCȚIONALĂ UTILIZATĂ DE MANAGEMENTUL SOCIETĂȚII SATURN

Metodele funcționale de calculație a costurilor sunt metodele care utilizează repartizarea costurilor pe purtători de costuri. Literatura de specialitate împarte metodele funcționale în 2 grupe:

Metode clasice (de bază) de calculație a costurilor;

Metode avoluate de calculare a costurilor.

Metoda pe faze este cuprinsă în cadrul metodelor clasice de calculație a costurilor.

Metoda funcțională utilizată de managementul societății Saturn este metoda funcțională de calculație pe faze.

În capitolul II este prezentat modul în care societatea își desfășoară activitatea de producție raportându-se la metoda pe faze pe varianta fără semifabricate. Cu ajutorul tabelelor este prezentată situația tututor cheltuielor care intră în procesul de producție și modul în care acestea înfluențează capacitatea societății Saturn. Înregistrările în contabilitatea de gestiune sunt făcute pe baza sumelor din cadrul punctelor 2.3. A) și B).

CONCLUZII

Din lucrarea efectuată, care cuprinde trei capitole, am descris atât concepte teoretice referitoare la metoda de calculație pe faze cât și metode practice, am efectuat un studiu de caz pentru a arăta modul în care cheltuielile directe și indirect sunt distribuite pe fazele de producție și pe purtătorii de costuri, stabilind astfel costul produselor fabricate.

În efectuarea studiului de caz am ales să utilizez matoda pe faze pe varianta fără semifabricate întrucât are avantajul de a supraveghea îndeaproape și în mod eficace depășirea cheltuielilor prestabilite din cadrul fiecărei faze, deoarece acestea sunt mai ușor determinabile decât în cazul variantei cu semifabricate. Dezavantajul pe care îl are această variantă este acela că în contabilitate nu este efectuată o evidență a circulației semifabricatelor între faze, lucru care necesită organizarea unei evidențe eficace a cantităților de semifabricate pentru ambele faze, chiar dacă nu este solocitată de varianta fără semifabricate.

În urma analizei studiului de caz din cadrul societății Saturn s-a observant că aceasta a realizat cele două produse: aliaj fier și mese fixe la un cost total al producției mai mic decât cel prestabilit, fapt care se datorează diferenței favorabile înregistrate de produsul mese fixe.

Entitățile din țara noastră sunt încă conservatoire în ceea ce privește calculația costurilor, deoarece metodele pe care acestea le utilizează sunt aceleași ca și acum câteva decenii în pofida înregistrării unui trend ascendent în ceea ce privește caracterul producției. De obicei calculația costurilor folosește încă metoda pe comenzi, metoda globală și metoda pe faze, care sunt încadrate în cadrul metodelor de bază, și nu se aventurează în utilizarea unora dintre metodele evaluate de calculație a costurilor: metoda THM, metoda GP, ș.a.

Societatea Saturn a înregistrat o evoluție stabilă și durabilă în ultimii trei ani, înregistrând o creștere pe piața națională pentru produsele și serviciile executate, raportându-ne la anii din 2011 în trecut.

BIBLIOGRAFIE

Belverd E. Needles, Jr. Henry R. Anderson, James C.Caldwell, (2000), Principiile de bază ale contabilității, , ediția a cincea, Ed.Arc, Chișinău;

Mariana Radu, (2010 ), Contabilitate de Gestiune, Ed. Bibliotheca, Târgoviște;

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune;

Dicționar-Economic, 2008;

DEX, Ed. A.R.S.R., 1975;

Oprea Călin, (2009), Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, Curs;

Trifan Adrian, (2007), Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, Editura Infomarket, Brașov;

Oprea Călin și colab, (2005), Contabilitate de gestiune și caluclația costurilor, Ed. Tribuna Economică, București;

Oprea Călin și colab, (2002), Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, Ed. Genicod, București;

Chirița Caraiani și colab., (2008), Contabilitate de gestiune & Control de gestiune, Ed. Universitară, București;

Cernușca L., (2009), Concepte și practici ale contabilității de gestiune, Ed.Tribuna Economică, București;

https://ro.scribd.com/doc/55886213/Metoda-de-calcula%C5%A3ie-pe-faze

http://teoraeco.blogspot.ro/2011/02/contabilitate-de-gestiune.html

https://ro.scribd.com/doc/49198351/Contabilitate-de-Gestiune-Si-Calculatia-Costurilor

BIBLIOGRAFIE

Belverd E. Needles, Jr. Henry R. Anderson, James C.Caldwell, (2000), Principiile de bază ale contabilității, , ediția a cincea, Ed.Arc, Chișinău;

Mariana Radu, (2010 ), Contabilitate de Gestiune, Ed. Bibliotheca, Târgoviște;

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune;

Dicționar-Economic, 2008;

DEX, Ed. A.R.S.R., 1975;

Oprea Călin, (2009), Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, Curs;

Trifan Adrian, (2007), Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, Editura Infomarket, Brașov;

Oprea Călin și colab, (2005), Contabilitate de gestiune și caluclația costurilor, Ed. Tribuna Economică, București;

Oprea Călin și colab, (2002), Contabilitatea de gestiune și calculația costurilor, Ed. Genicod, București;

Chirița Caraiani și colab., (2008), Contabilitate de gestiune & Control de gestiune, Ed. Universitară, București;

Cernușca L., (2009), Concepte și practici ale contabilității de gestiune, Ed.Tribuna Economică, București;

https://ro.scribd.com/doc/55886213/Metoda-de-calcula%C5%A3ie-pe-faze

http://teoraeco.blogspot.ro/2011/02/contabilitate-de-gestiune.html

https://ro.scribd.com/doc/49198351/Contabilitate-de-Gestiune-Si-Calculatia-Costurilor