. Organizarea Contabilitatii Cheltuielilor Si Veniturilor (xyz, Prahova)

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA SISTEMULUI BUGETAR ÎN ROMÂNIA

Introducere

Resursele financiare ale statului împreună cu cele ale unităților administrativ – teritoriale și cu resursele instituțiilor publice alcătuiesc resursele financiare publice. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și Ordonanța de urgență nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, aduc precizări cu privire la formarea, administrarea și rambursarea resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ – teritoriale și ale instituțiilor publice.

Astfel, constituirea resurselor financiare publice are loc prin încasarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și veniturilor nefiscale de la persoane juridice și fizice în baza criteriilor stabilite prin lege.

Bugetul public

Noțiune și conținut

Bugetul public este un act juridic, prin care se prevăd și se aprobă prin lege veniturile și cheltuielile anuale ale statului sau ale instituțiilor publice. Astfel, veniturile se înscriu, după conținutul lor fiscal sau nefiscal și după sursa de proveniență, în cadrul subdiviziunii stabilindu-se nivelul încasărilor. Cheltuielile se înscriu, conform clasificației bugetare, după conținut și după destinația pe care o capată (pe domenii de activitate, ramuri sau subramuri), stabilindu-se nivelul acestora.

Prin buget public se stabilește un raport între veniturile publice, care sunt, în principal, impozite și taxe, și nevoi sociale, urmărindu-se evitarea inechității în repartiția sarcinilor fiscale asupra membrilor societății. Printr-un buget bine alcătuit, riguros fundamentat, Parlamentul și Guvernul pot avea o imagine de ansamblu clară asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale și nemateriale create în economie și valoarea eforturilor făcute petru realizarea lor.

Bugetul public se caracterizează prin următoarele trăsături :

este un act de previziune, el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ și comparativ de venituri publice, adica indică sursele bănești ale statului și destinațiile acestora, exprimate în cheltuieli.

este un act de autoritate, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislalivă să utilizeze fonduri și să perceapă venituri, conform prevederilor legale.

este un act anual, anul bugetar, ca perioadă de exercițiu financiar, fiind cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea și se poate urmări execuția veniturilor și a cheltuielilor.

Prin bugetul public se stabilesc, pe baza unor considerente de ordin economic, politic, social și financiar, veniturile care reflectă politica fiscală a statului.

Veniturile publice sunt exprimate prin impozite și taxe.

Impozitele reprezintă o forma de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face, în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fară contraprestație din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o obligație impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere, pentru care, conform legii, datorează impozit.

Bugetul public este documentul care cuprinde nu numai execuția resurselor bănești, ci și modul de repartizare și utilizare a acestora, prin cheltuieli publice.

Cheltuielile publice exprimă relațiile economico – sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, și persoanele juridice și fizice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia. Conținutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinația lor.

Cheltuielile publice sunt influențate de :

condițiile politice concrete în care se efectuează;

forma de proprietate predominantă în economie;

gradul de dezvoltare a economiei;

Cheltuielile publice înglobează:

cheltuieli publice efectuate de administrația centrală de stat din fonduri bugetare și extrabugetare;

cheltuieli ale colectivităților și organismelor locale;

cheltuieli finanțate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

cheltuieli ale organismelor internaționale efectuate din resursele financiare prelevate de la membrii acestora;

1.2.2 Componentele bugetului public

Conform Legii finanțelor publice nr. 500/2002, resursele financiare publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume:

bugetul de stat;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetul fondurilor speciale;

bugetul trezoreriei statului;

bugetul instituțiilor publice autonome;

bugetul instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondurilor speciale, după caz;

bugetul instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;

bugetul fondurilor externe nerambursabile;

Prin aceste componente, bugetul public oferă o imagine de ansamblu a tuturor veniturilor și cheltuielilor publice ale statului și constituie, totodată, un instrument de informare a opiniei publice.

În analiza bugetului public se iau în considerare și fondurile extrabugetare, care au destinație specială și care nu se includ în bugetul de stat. Aceste mijloace se află la dispoziția organelor de stat, centrale și locale, ele fiind concentrate în fonduri cu destinație specială.

Fondurile extrabugetare lărgesc posibilitățile statului de a interveni în economie, ocolind bugetul, deci, și controlul parlamentar. În plus, se conturează apartenența unei surse de diminuare a deficitului bugetar.

1.2.3 Principiile bugetului public

Stabilirea drepturilor în ceea ce privește instituirea impozitelor și a taxelor, a destinațiilor veniturilor publice au constituit preocuparile de prim ordin ale burgheziei în ascensiune în Anglia, Franța și Germania începând cu a doua jumatate a secolului al XIX – lea.

Astfel s-a trecut la organizarea bugetară, gospodăriei financiare, a statului după anumite reguli și la supunerea acesteia controlului parlamentar. Având în vedere și formulările teoretice ale lui Adam Smith, aceste reguli au fost incluse în legile cu aplicabilitate în domeniul finanțelor publice, dobândind valoare de

principii ale dreptului bugetar și au fost puse la baza elaborarii și execuției bugetului public.

Aceste principii se refera la:

– sfera de cuprindere a veniturilor bugetului public si a destinațiilor acestora;

– intervalul de timp pentru care Guvernul este autorizat de Parlament să încaseze veniturile bugetare si să le aloce pe destinațiile prestabilite;

– echilibrarea utilizărilor bugetare prestabilite cu veniturile ce urmează să se realizeze;

– informarea opiniei publice asupra împuternicirii date Guvernului de către Parlament de a realiza venituri și a efectua cheltuieli.

Prin urmare, în teoria și practica finanțelor publice locale sunt recunoscute și aplicate urmatoarele principii bugetare:

universalitatea bugetului;

unitatea bugetului;

anualitatea bugetului;

echilibrul bugetar;

specializarea bugetară;

realitatea bugetului;

publicitatea bugetului;

I. Universalitatea bugetului este principiul potrivit căruia veniturile și cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în bugetul național public în sume globale sau totale. Astfel, Parlamentul are posibilitatea să cunoască veniturile totale ce se vor încasa în perioada considerată, precum și a destinației acestora.

În practica bugetară, cerințele universalitații bugetului se respectă doar parțial, deoarece în locul bugetelor brute (care include pe total veniturile și cheltuielile) s-a trecut la elaborarea unor bugete mixte, în care veniturile și

cheltuielile unor instituții publice figurează cu sumele lor totale în buget, iar altele numai cu soldurile.

În bugetul statului se înscriu numai cu soldul:

veniturile de la intreprinderile publice sau subvențiile către acestea;

vărsămintele către bugetul de stat sau subvențiile primite de la acesta, în relațiile dintre bugetele locale și bugetul statului;

subvențiile primite în completarea resurselor financiare proprii a unor instituții publice (universitați, unitați de cercetare stiințifică, școli, spitale etc.).

În legislația românească în vigoare, principiul universalității bugetului a fost înscris în Legea privind finanțele publice, permițând Parlamentului să exercite controlul său asupra cuantumului total al veniturilor bugetului public și asupra destinațiilor acestora.

Astfel, Ordonanța de urgență nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, prevede că în stabilirea realizărilor veniturilor bugetare se vor respecta următoarele norme:

impozitele, taxele și orice alte venituri se înscriu în bugetul de stat numai dacă au fost stabilite prin lege;

legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor, precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă;

este interzisă perceperea, sub orice titlu și sub orice denumire, de contribuții directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin lege.

II. Principiul unității bugetare contribuie la întregirea imaginii globale a bugetului de stat, conturând dimensiunea spațială a acestuia.

Unitatea bugetară presupune ca veniturile și cheltuielile publice, exprimate în sume totale, să fie înscrise într-un singur document. Reunirea într-un singur document, a tuturor veniturilor și cheltuielilor publice prezintă următoarele avantaje principale:

permite prezentarea clară a resurselor statului și a destinațiilor acestora;

permite cunoașterea exactă a surselor de proveniență a veniturilor și a direcțiilor de utilizare a acestora;

oferă posibilitatea determinării raportului dintre veniturile și cheltuielile bugetare, respectiv a măsurii în care acesta a fost întocmit echilibrat, excedentar sau deficitar;

permite membrilor Parlamentului să emită judecăți de valoare privind structura și volumul cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza cărora pot adopta decizii de amânare

sau respingere a anumitor cheltuieli considerate inoportune;

asigură cadrul favorabil exercitării unui control, mai riguros, asupra execuției veniturilor și cheltuielilor publice.

În practică, principiul unitații bugetare nu este respectat riguros, deoarece, pe lângă bugetul ordinar al statului, se întocmesc și alte bugete cum sunt:

a. bugetele autonome;

b. bugetele extraordinare;

c. bugetele anexe;

d. conturile speciale de trezorerie;

e. taxele parafiscale;

a) Bugetele autonome se elaborează, în general, de trei categorii de persoane sau organisme politice, și anume de: colectivitățile locale cu personalitate juridică distinctă de aceea a statului; instituțiile publice din sfera administrației; unitățile economice publice cu caracter industrial, comercial, etc.

b) Bugetele extraordinare sunt bugete distincte de cele ordinare, în care se înscriu cheltuielile considerate excepționale, datorate unor situații deosebite, cum sunt: calamitățile naturale; crizele economice; măsurile de intensificare a înarmărilor; desfășurarea unor conflicte armate etc.

Veniturile înscrise în aceste bugete pot să provină din: impozite; împrumuturi publice; emisiune monetară.

c) Bugetele anexe sunt bugetele proprii întocmite de unele servicii sau instituții publice și care nu au personalitate juridică. Aceste bugete se anexează la bugetul ordinar al statului și se votează separat de Parlament.

d) Conturile speciale de trezorerie evidențiază încasările ce nu reprezintă un venit propriu-zis pentru bugetul de stat și plăți care nu au un caracter definitiv. De aceea aceste încasări și plăți nu pot fi înscrise în conturile definitive ale bugetului de stat. țele publice, permițând Parlamentului să exercite controlul său asupra cuantumului total al veniturilor bugetului public și asupra destinațiilor acestora.

Astfel, Ordonanța de urgență nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, prevede că în stabilirea realizărilor veniturilor bugetare se vor respecta următoarele norme:

impozitele, taxele și orice alte venituri se înscriu în bugetul de stat numai dacă au fost stabilite prin lege;

legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor, precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă;

este interzisă perceperea, sub orice titlu și sub orice denumire, de contribuții directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin lege.

II. Principiul unității bugetare contribuie la întregirea imaginii globale a bugetului de stat, conturând dimensiunea spațială a acestuia.

Unitatea bugetară presupune ca veniturile și cheltuielile publice, exprimate în sume totale, să fie înscrise într-un singur document. Reunirea într-un singur document, a tuturor veniturilor și cheltuielilor publice prezintă următoarele avantaje principale:

permite prezentarea clară a resurselor statului și a destinațiilor acestora;

permite cunoașterea exactă a surselor de proveniență a veniturilor și a direcțiilor de utilizare a acestora;

oferă posibilitatea determinării raportului dintre veniturile și cheltuielile bugetare, respectiv a măsurii în care acesta a fost întocmit echilibrat, excedentar sau deficitar;

permite membrilor Parlamentului să emită judecăți de valoare privind structura și volumul cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza cărora pot adopta decizii de amânare

sau respingere a anumitor cheltuieli considerate inoportune;

asigură cadrul favorabil exercitării unui control, mai riguros, asupra execuției veniturilor și cheltuielilor publice.

În practică, principiul unitații bugetare nu este respectat riguros, deoarece, pe lângă bugetul ordinar al statului, se întocmesc și alte bugete cum sunt:

a. bugetele autonome;

b. bugetele extraordinare;

c. bugetele anexe;

d. conturile speciale de trezorerie;

e. taxele parafiscale;

a) Bugetele autonome se elaborează, în general, de trei categorii de persoane sau organisme politice, și anume de: colectivitățile locale cu personalitate juridică distinctă de aceea a statului; instituțiile publice din sfera administrației; unitățile economice publice cu caracter industrial, comercial, etc.

b) Bugetele extraordinare sunt bugete distincte de cele ordinare, în care se înscriu cheltuielile considerate excepționale, datorate unor situații deosebite, cum sunt: calamitățile naturale; crizele economice; măsurile de intensificare a înarmărilor; desfășurarea unor conflicte armate etc.

Veniturile înscrise în aceste bugete pot să provină din: impozite; împrumuturi publice; emisiune monetară.

c) Bugetele anexe sunt bugetele proprii întocmite de unele servicii sau instituții publice și care nu au personalitate juridică. Aceste bugete se anexează la bugetul ordinar al statului și se votează separat de Parlament.

d) Conturile speciale de trezorerie evidențiază încasările ce nu reprezintă un venit propriu-zis pentru bugetul de stat și plăți care nu au un caracter definitiv. De aceea aceste încasări și plăți nu pot fi înscrise în conturile definitive ale bugetului de stat. Se pot deschide conturi speciale de trezorerie pentru: evidențierea sumelor de bani depuse drept garanție de funcționarii publici care gestionează bani și alte valori publice; reflectarea în contabilitate a avansurilor acordate de stat unor firme particulare și care se vor deconta pe măsura livrării bunurilor comandate de stat, în special pentru armată; achiziționarea la prețuri avantajoase a unor bunuri necesare statului, în cantități ce depășesc nevoile anuale de consum și care urmează a fi decontate, ulterior, din resursele bugetare ale anilor următori etc.

În practică, aceste conturi se prezinta sub o diversitate de forme, care diferă de la o țară la alta. În esență este vorba de următoarele tipuri de conturi:

conturile cu afectație specială (evidențiază unele cheltuieli ce sunt acoperite pe seama unor resurse special mobilizate);

conturile de comerț (evidențiază veniturile și cheltuielile aferente unor operații, cu caracter industrial sau comercial efectuate în mod ocazional de unele instituții ale statului, cum ar fi de pildă, încasările din vânzarea bunurilor produse de deținuți în penitenciar);

conturile de reglementare cu guvernele altor țări (evidențiază contribuția guvernelor din alte țări la finanțarea unor cheltuieli publice din țara care le deschide, având la bază o serie de acorduri internaționale; se referă îndeosebi la o seamă de cheltuieli militare sau pentru consolidarea datoriei publice externe);

conturile de operațiuni monetare (evidențiază veniturile și cheltuielile rezultate din emisiunea de monedă metalică, din operațiunile țării cu Fondul Monetar Internațional, precum și eventualele pierderi înregistrate din schimbul valutar realizat pentru finanțarea unor obiective publice);

conturile de avans evidențiază avansurile acordate de Ministerul Finanțelor Publice unor colectivități locale în limita creditelor bugetare aprobate, până la încasarea impozitelor locale prevăzute în bugetele respective);

conturile de împrumuturi și de consolidare (evidențiază împrumuturile de trezorerie care au o durată mai mare de 4 ani, cum ar fi, de pildă, împrumuturile acordate altor state în vederea promovării relațiilor comerciale).

Elaborarea bugetelor anexe și a conturilor speciale de trezorerie nu reprezintă o încălcare a principiului unității bugetare, dacă aceste documente însoțesc bugetul ordinar al statului și sunt supuse procedurii bugetare și controlului parlamentar.

III. Principiul anualității bugetului, reprezintă, din punct de vedere istoric, primul principiu aplicat în practica bugetară. La baza acestui principiu au stat considerente atât de natură politică, cât și de natură tehnică.

Inițial, regula anualității s-a impus din rațiuni politice, deoarece s-a considerat că eficiența controlului parlamentar asupra gestiunii financiare a Guvernului este reală doar în condițiile autorizării efectuării de cheltuieli publice pentru perioade de timp scurte.

Principiul anualității se practică și din rațiuni de ordin tehnic, în vederea asigurării condițiilor necesare pentru evaluarea veniturilor și alocațiilor bugetare cât mai aproape de realitate, concomitent cu evitarea fraudelor și delapidărilor.

Anualitatea bugetului are doua semnificații distincte:

prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmește și aprobă bugetul;

cea de-a doua se referă la perioada de timp în care se execută bugetul public;

Bugetul este elaborat și aprobat pentru o perioada de 12 luni. La expirarea acestei perioade este necesară o noua autorizare a Parlamentului pentru o altă perioadă de timp, pentru un nou an bugetar.

Anul bugetar poate sau nu să coincidă cu anul calendaristic.

De exemplu, anul bugetar coincide cu anul calendaristic în țări cum sunt: Austria, Belgia, Brazilia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Portugalia, România, s.a.

În alte țări momentul începerii anului bugetar nu corespunde cu anul calendaristic; astfel, exercițiul bugetar este cuprins în intervalul:

– 1 aprilie-31 martie în: India, Indonezia, Israel, Japonia, Marea Britanie, Noua Zeelandă și alte țări;

– 1 iulie-30 iunie în: Australia, Camerun, Egipt, Pakistan, Suedia, Sudan, Uganda, s.a.;

– 1 octombrie-30 septembrie în: S.U.A., Thailanda.

Data începerii anului bugetar este influențată de o serie de factori cum sunt: caracterul economiei, nivelul de dezvoltare a acestuia, programul de lucru al Parlamentului, tradiția, s.a.

În practica bugetară internațională, în unele state, există venituri care se încasează sau cheltuieli care se efectuează după expirarea anului bugetar sau cheltuieli care se efectuează sub forma avansurilor.

În funcție de soluția adoptată pentru rezolvarea problemei veniturilor neîncasate și a cheltuielilor neefectuate la sfârșitul anului bugetar, unele state practică sistemul de gestiune bugetară, iar altele sistemul de exercițiu bugetar.

Potrivit sistemului de gestiune bugetară, la finele anului bugetar, bugetul se închide automat, iar în contul de încheiere a exercițiului bugetar respectiv sunt înscrise numai veniturile încasate și cheltuielile efectuate. Veniturile neîncasate și cheltuielile angajate dar neefectuate se evidențiază în bugetul anului în care se vor realiza. Acest sistem nu oferă informații exacte cu privire la veniturile și cheltuielile anului bugetar încheiat.

De asemenea, sistemul de gestiune interzice reportul veniturilor și cheltuielilor de la un an la altul, veniturile neîncasate și cheltuielile neefectuate se discută cu prilejul întocmirii bugetului pe anul următor celui în curs.

Sistemul de exercițiu bugetar presupune existența unei perioade de 3–6 luni din momentul expirării anului bugetar până la încheierea contului de exercițiu bugetar, perioadă în care se continuă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor. De asemenea, în cadrul acestui sistem toate operațiunile privind încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor sunt reflectate în contul de încheiere a execuției bugetului anului în care au fost prevăzute și autorizate prin lege.

Prin urmare, sistemul de exercițiu bugetar presupune ca veniturile și cheltuielile unui an bugetar să fie reflectate integral în bugetul respectiv, chiar dacă acestea nu se realizează integral în cadrul anului bugetar la care se referă.

În România anul bugetar coincide cu anul calendaristic, iar toate operațiunile efectuate în cursul unui an aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului. Prin urmare, anul bugetar, în România, coincide cu anul calendaristic, iar execuția bugetară se încheie la 31 decembrie. Orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în contul bugetului anului următor. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept, iar cele aprobate din fondurile speciale neutilizate la finele anului bugetar se reportează în anul viitor, cu păstrarea destinației inițiale. De asemenea, execuția bugetului se realizează conform sistemului de gestiune.

IV. Principiul echilibrului bugetar se referă la faptul că bugetul public trebuie să fie echilibrat (balansat), adică veniturile publice să acopere integral cheltuielile publice.

În teoria clasică a finanțelor, echilibrul anual al bugetului era considerat drept principiul de aur al gestiunii bugetare și se referea nu numai la întocmirea unor bugete balansate, ci și la păstrarea echilibrului în perioada de execuție bugetară.

Deși, inițial, au existat țări (de exemplu Germania) în care legislația financiară nu permitea întocmirea unor bugete dezechilibrate, ulterior, principiul echilibrului bugetar strict a fost, progresiv, abandonat, atât sub impulsul teoreticienilor finanțelor funcționale (care promova teoria bugetelor ciclice și cu caracter regulator), cât, mai ales, sub impactul economiei reale care nu asigură un randament fiscal suficient pentru acoperirea cheltuielilor publice anuale. În prezent, multe state au renunțat la aplicarea acestui principiu, elaborând și prezentând Parlamentului spre aprobare bugete deficitare.

În România, principiul echilibrului bugetar este prevăzut expres în Legea finanțelor publice nr. 500/2002, alături de universalitate, unitate, anualitate, realitate.

Conform legii de mai sus, este interzisă acoperirea cheltuielilor bugetului public prin recurgerea la emisiune monetară sau prin finanțarea directă de către bănci.

Când apar goluri de casă, temporare, acestea pot fi acoperite, pâna la încasarea veniturilor, pe baza resurselor aflate în conturile de trezorerie ale statului stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, prin Legea bugetului, Ministerul Finanțelor Publice poate fi autorizat ca, pe parcursul execuției bugetare, să emită bonuri de tezaur, purtătoare de dobândă, cu scadență de rambursare până la sfârșitul anului financiar, pentru a face față cheltuielilor statului până la încasarea veniturilor.

Specializarea bugetară presupune înscrierea în bugetele anuale de stat a veniturilor bugetare pe categorii stabilite în raport cu specificul surselor și a cheltuielilor pe categorii care exprimă concludent destinația lor reala. Prin urmare, conform acestui principiu, veniturile bugetare trebuie înscrise în buget și aprobate de Parlament pe surse de proveniență, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli. Gruparea veniturilor și cheltuielilor, într-o anumită ordine și pe baza unor criterii precis determinate, poartă denumirea de clasificație bugetară. Aceasta trebuie să îndeplinească urmatoarele cerințe:

– să grupeze veniturile după proveniența și cheltuielile pe destinația lor efectivă și în funcție de conținutul economic;

– să fie simplă, concisă și clară, pentru a fi înțeleasă cu ușurință de către persoanele fără o pregătire specifică.

În România, prin legea bugetară anuală, se stabilesc impozitele, taxele și cotele acestora, precum și celelalte venituri ale statului, care urmează să se perceapă. Este interzisă perceperea sub orice titlu și sub orice denumire de contribuții directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin lege.

În ceea ce privește creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercițiu financiar, acestea se aprobă prin legea bugetară anuală, în structura stabilită prin aceasta lege.

Clasificația bugetară tip este elaborată de Ministerul Finanțelor Publice și cuprinde ca subdiviziuni: părți, titluri, capitole, subcapitole, paragrafe și articole (dacă este necesar și alineate).

V. Principiul specializării bugetare conform acestui principiu, veniturile bugetare trebuie înscrise în buget și aprobate de Parlament, pe surse de proveniență, iar cheltuielile publice ce urmează a se efectua, pe categorii definite de destinația și în funcție de conținutul lor economic.

Respectarea specializării bugetare, prin clasificația bugetară, presupune utilizarea creditelor bugetare în cadrul destinațiilor pentru care s-au aprobat, neadmițându-se virarea acestora de la un ordonator de credite la altul sau de la un capitol de cheltuieli la altul.

VI. Realitatea bugetului reprezintă principiul potrivit căruia veniturile și cheltuielile înscrise în bugetul public trebuie să fie stabilite pe baze reale, adică să corespundă situației economico-financiare previzibilă pentru anul bugetar, astfel ca statul să nu aibă dificultăți financiare în cursul execuției bugetare.

Pentru stabilirea cuantumului veniturilor și alocațiilor bugetare în practica bugetară se utilizează două categorii de metode și anume:

metode clasice;

metode moderne.

Dintre metodele clasice de cuantificare a veniturilor și cheltuielilor bugetare, menționăm:

metoda automată (sau a penultimei), care constă în întocmirea proiectului de buget luând ca bază execuția bugetară a penultimului an bugetar; această metodă are avantajul simplității, dar prezintă dezavantajul că datele oferite drept bază sunt perimate, în condițiile unei economii în plin proces de transformare;

metoda majorării (sau diminuării), care presupune stabilirea unui ritm mediu de variație a indicatorilor bugetari pe o perioadă de 5-10 ani;

metoda evaluării directe se bazează pe analiza evoluției veniturilor și cheltuielilor din diverse domenii economico-sociale, coroborată cu posibilul impact al modificării legislației (fie introducerea unui nou impozit, fie alocarea unor fonduri pentru realizarea unui anumit obiectiv economic sau social).

Metodele moderne sunt bazate pe analiza cost-avantaje și pe studii de eficiență și se utilizează atunci când există mai multe variante și când se vizează optimizarea rezultatelor în raport cu anumite criterii (rezultate maxime, costuri minime etc.).

Dintre metodele moderne menționăm:

metoda de planificare, programare și bugetizare, care constă în identificarea și cuantificarea obiectivelor ce urmează a se finanța din fondurile bugetare pe termen lung, estimarea costurilor și avantajelor variantelor propuse, precum și determinarea mărimii creditelor bugetare necesare. Aplicată, inițial în domeniul militar în S.U.A., metoda a fost extinsă la nivelul bugetului în ansamblul său și presupune efectuarea unor judecăți de valoare în vederea adoptării soluției care să maximizeze rezultatele sau să minimizeze costurile;

metoda denumită baza bugetară zero, constă în examinarea critică a fiecărui tip de cheltuială bugetară și aprecierea utilității și eficiențele sale. Pentru aceasta este necesară existența unei multitudini de programe alternative urmând a se opta pentru unul din ele în funcție de efectele posibil de obținut la un anumit nivel al cheltuielii;

metoda raționalizării opțiunilor bugetare, este concepută ca un sistem cibernetic închis, între componentele căruia sunt relații de interdependență, astfel că nerealizările dintr-o fază se repercutează asupra celorlalte. Prin această metodă se urmăresc obiective pe termen mediu și are avantajul că oferă posibilitatea reexaminării periodice a opțiunilor, în funcție de eventualele modificări apărute.

VII. Publicitatea bugetului este principiul potrivit căruia după ce este supus dezbaterii și aprobării Parlamentului, bugetul trebuie adus la cunoștința opiniei publice prin mass-media. De fapt, bugetul este cunoscut, prin mass-media, încă din faza de proiect și din timpul dezbaterilor parlamentare. După adoptarea de către Parlament a legii bugetului și promulgarea ei, această lege se publică în Monitorul Oficial sau în alte publicații cu caracter oficial, specifice fiecărei țări.

În înțelesul legii, privind finanțele publice, în afara instituțiilor publice, sunt cuprinse: Parlamentul, Președinția României, Guvernul, ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, precum și instituțiile de stat în subordonare directă. Privite din punct de vedere al subordonării și al importanței sarcinilor ce le revin din actul general al conducerii și administrării, sunt:

Instituții de stat în subordonare centrală;

Instituții de stat în subordonare locală.

În funcție de subordonarea lor, diferă și sursele de finanțare în sensul că în timp ce instituțiile de subordonare centrală sunt finanțate din bugetul administrației centrale de stat, instituțiile de subordonare locală sunt finanțate din bugetele locale.

Spre deosebire de regiile autonome și societățile comerciale, instituțiile publice prezintă o serie de particularități:

Nu au scop lucrativ și nu sunt creatoare de profit;

Veniturile publice sunt formate din impozite și taxe și alte venituri stabilite de lege, comparativ cu cele ale regiilor autonome și societăților comerciale care provin din lucrări executate, servicii prestate și alte activități;

Purtătorii de informații sunt:

comuni: stat de salarii, bon de consum;

specifici: cerere pentru deschidere de credite, dispoziție bugetară privind repartizarea creditelor etc.

Întocmesc darea de seamă contabilă la sfârșitul perioadei de gestiune. Această dare de seamă are în structura sa bilanțul instituției publice și contul de execuție bugetară la care se adaugă detalierea cheltuielilor pentru fiecare capitol de cheltuieli prezentat în contul de execuție bugetară, precum și alte anexe.

Pentru delimitarea stabilită prin buget, cheltuielile se aprobă în următoarea structură economică:

cheltuieli curente, din care: cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și servicii, subvenții, prime, transferuri, dobânzi.

cheltuieli de capital;

operațiuni financiare;

rezerve.

În bugetul de stat fiecare capitol și subcapitol de cheltuieli se detaliază printr-o anexă separată pe articole și aliniate.

1.3 Ordonatorii de credite

În funcție de drepturile pe care le au în legătură cu aprobarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bugetare, instituțiile de stat se împart în instituții ierarhic superioare și în instituții subordonate. Din punct de vedere financiar-bugetar acestea se caracterizează prin aceea că instituțiile ierarhic superioare primesc de regulă, mijloace bugetare direct de la buget, atât pentru nevoi proprii cât și pentru a fi repartizate unităților din subordine. Conducătorii lor au calitatea de ordonatori principali de credite.

Instituțiile subordonate primesc mijloace bugetare prin repartizare de la instituțiile ierarhic superioare și le folosesc pentru realizarea sarcinilor proprii, cu respectarea normelor legale privind utilizarea fondurilor proprii. Conducătorii lor au calitatea de ordonatori terțiari de credite. Sunt și situații când în sistemul instituțiilor bugetare intervine o verigă intermediară, și anume, instituțiile ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite. Aceștia primesc de la ordonatorii principali de credite, resurse financiare pentru nevoi proprii cât și pentru a fi repartizate și unităților din subordine.

Ordonatorii de credite sunt acele organe care au dreptul de a da dispoziții privitoare la folosirea creditelor aprobate. Ordonatorii sunt conducătorii cărora li s-au aprobat credite pentru asigurarea funcționării unităților pe care le conduc sau a celor a căror activitate o coordonează. Clasificarea ordonatorilor de credite în funcție de drepturile pe care le au, este cea descrisă mai sus, respectiv, ordonatori principali de credite (de gradul I), ordonatori secundari de credite (de gradul II) și ordonatori terțiari de credite (de gradul III).

Ordonatorii principali de credite sunt conducătorii autorităților publice, miniștrii și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale. La Camera Deputaților și la Senat, ordonatorii de credite sunt secretarii generali ai acestora. Ordonatorii principali de credite pot delega dreptul de a aproba folosirea și repartizarea creditelor bugetare înlocuitorilor lor de drept.

Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituțiilor publice cărora ordonatorii principali de credite le repartizează credite bugetare pentru acoperirea cheltuielilor proprii, cât și pentru cele ale unităților subordonate lor. Ordonatorii de gradul al doilea primesc credite numai de la ordonatorii principali de credite. Ordonatorii secundari de credite au aceleași drepturi ca și cei de gradul I, în ceea ce privește utilizarea resurselor puse la dispoziție.

Ordonatorii de credite sunt răspunzători pentru:

folosirea mijloacelor bănești în limita creditelor deschise și potrivit destinației pentru care au fost aprobate;

finanțarea la timp și oportună a unităților și acțiunilor în raport cu îndeplinirea sarcinilor de plan stabilite;

cheltuirea rațională și economicoasă a mijloacelor financiare și bugetare prin aplicarea unui regim strict de economii;

asigurarea integrității mijloacelor bănești și materiale, aflate în folosința unităților prin ținerea la zi a evidenței acestora și exercitarea controlului privind modul în care sunt folosite;

încheierea și înaintarea dărilor de seamă contabile asupra executării bugetare în condițiile și la termenele stabilite prin normele în vigoare;

efectuarea cheltuielilor numai pe baza actelor justificative, legale;

respectarea disciplinei financiare și bugetare prin aplicarea normelor legale privind încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor ca și normele de consum și cheltuieli, etc.;

să îndrume și să coordoneze activitatea unităților subordonate, urmărind respectarea disciplinei bugetare, organizarea și ținerea evidenței bugetare;

să urmărească executarea bugetelor de venituri și cheltuieli, precum și a sarcinilor de plan care revin unităților respective;

să verifice și să analizeze dările de seamă trimestriale și anuale și să ia măsuri pentru înlăturarea lipsurilor constatate.

Pentru ca instituțiile să poată acoperi propriile lor cheltuieli și cheltuielile unităților subordonate este necesară o autorizare intitulată „Deschideri de credite”. Deschiderea creditelor se face în raport cu alocațiile trimestriale stabilite pentru unități prin bugetul lor ca și prin planul de repartiție trimestrială și pe baza cererilor depuse de ordonatorii principali de credite la Ministerul Finanțelor Publice, la direcțiile de resort, prin care se asigură finanțarea cheltuielilor economice, social, culturale sau administrative.

Ordonatorii de credite întocmesc aceste cereri pe baza unor formulare speciale denumite „cereri pentru deschiderea creditelor”.

Deschiderea creditelor se face înainte de începerea trimestrului pentru o parte din alocațiile trimestriale, iar pentru altă parte, în cursul trimestrului, în măsura îndeplinirii unor condiții stabilite pentru fiecare categorie de cheltuieli economice și administrative.

Cererile pentru deschiderea creditelor depuse la Ministerului Finanțelor Publice de ordonatorii principali se examinează de direcțiile de finanțare pe domenii care urmăresc dacă :

volumul cererilor propuse este justificat în raport cu alocațiile aprobate prin repartiția trimestrială pe subdiviziunile clasificației bugetare;

ordonatorul de credite a respectat obligațiile privind depunerea dărilor de seamă contabile;

volumul creditelor propuse este justificat în raport cu serviciile, ținând seamă de repartizarea bugetului de venituri și cheltuieli și de disponibilul de credite din cele deschise în perioada anterioară.

Ministerul Finanțelor Publice poate cere orice relații și documentații în legatură cu creditele propuse a fi deschise și poate înapoia ordonatorului principal cererile pentru dechiderea creditelor cărora li s-au adus modificări, cel mai târziu în termen de două zile de la primirea lor, cu arătarea motivelor care au determinat aceste modificări.

Creditele deschise sunt valabile în tot cursul anului, cu respectarea prevederilor Legii finanțelor publice și a Legii privind adoptarea bugetului de stat a anului bugetar în curs, cele deschise și rămase neutilizate până la sfârșitul anului bugetar (31 decembrie) își pierd valabilitatea.

Creditele deschise pe seama ordonatorilor principali, în scopul de a fi alocate instituțiilor subordonate, se repartizează de ordonatorii principali celor secundari sau terțiari în baza unui document denumit „Dispoziție bugetară” în termen de cel mult 5 zile de la data deschiderii. De asemenea, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele ordonatorilor terțiari în cel mult 3 zile de la data primirii lor.

Dispozițiile bugetare se depun la unitatea bancară la care ordonatorul principal sau secundar are cont deschis. Pe baza acestor dispoziții, unitățile bancare reduc creditele ordonatorului principal sau secundar cu suma prevăzută, suma cerută se transmite unității bancare unde ordonatorul secundar își are contul bugetar pentru a i se deschide creditele corespunzatoare.

Ordonatorii principali și secundari de credite au dreptul să retragă aceste credite în cazurile în care constată că o parte din creditele deschise ordonatorilor subordonați au devenit disponibile datorită suspendării unor acțiuni sau neîndeplinirii sarcinilor de plan.

Retragerea creditelor se face, de asemenea, pe baza „dispoziției bugetare”. Creditele retrase de la ordonatorii subordonați majorează creditele ordonatorului superior din contul „ pentru a fi repartizat unităților subordonate” și , deci, se realizează reconstituirea de credite. De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice are dreptul ca în cazuri justificate să dispună retragerea creditelor deschise ordonatorilor principali. Retragerea creditelor se face tot prin „Dispoziție bugetară”.

Instituțiile publice

Unități ale administrației de stat, concept, locul și rolul acestora în constituirea și utilizarea fondurilor publice

După ce Legea bugetului a stabilit volumul și structura resurselor publice care trebuiesc mobilizate, o componentă majoră a procesului formării lor este aceea a mijloacelor și metodelor care să asigure colectarea, dar mai ales gestionarea eficientă a acestora.

În acest context, un rol important îl au instituțiile publice prin intermediul cărora se derulează atât procesul de constituire, cât și cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului.

În procesul de constituire a resurselor publice, instituțiile publice de primă importanță, ca autorități speciale ale statului, o reprezintă Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, și organele lor teritoriale.

În procesul de constituire a resurselor publice un rol însemnat îl au de altfel și alte ministere și organe centrale, precum și organele lor teritoriale, mai ales în ceea ce privește constituirea resurselor financiare din mijloace extrabugetare.

Dacă în procesul de constituire a resurselor publice sunt două instituții publice care joacă un rol major în acest proces, respectiv Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și organele lor teritoriale, însă, procesul de utilizare a fondurilor publice se derulează deopotrivă prin intermediul tuturor instituțiilor publice centrale și locale, ceea ce face ca rolul și importanța lor, și în primul rând răspunderea acestora, în ceea ce privește utilizarea lor eficientă este mare. În exercitarea atribuțiilor privind gestionarea fondurilor publice, menținerea unui echilibru permanent între intrările și ieșirile de resurse reprezintă cheia de boltă a atributului instituțiilor publice abilitate ale statului, Ministerul Finanțelor Publice, în primul rând, în constituirea și administrarea fondurilor publice.

Odată realizat acest “transfer de putere de cumpărare” de la persoanele fizice și juridice către autoritățile statului, prin intermediul prelevărilor obligatorii din impozite, taxe etc., a doua componentă de bază, și tot atât de importantă a funcției statului, este dirijarea, alocarea acestor uriașe resurse financiare spre diverși beneficiari – instituții publice, întreprinderi, populație (direct și indirect) .

De modul în care, în fiecare etapă a dezvoltării sale, statul reușește să ierarhizeze prioritățile, să trieze nevoile sociale și economice, depinde dezvoltarea, pe mai departe, a economiei, și pe această bază a unei protecții sociale eficiente.

Resursele financiare centralizate la dispoziția statului, prin componentele bugetului general consolidat, au ca principală destinație finanțarea “sectorului public”, care, potrivit opiniei prof. Gheorghe Manolescu este definit astfel: “În acest sens, se poate admite că sectorul public sau statul (în calitate de agent economic) cuprinde ansamblul de activități, instituții și organisme caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică, în cadrul cărora procedurile de alegere se realizează prin mecanismul votului”.

Principalul “consumator” al acestor fonduri publice este, deci, sectorul public prin instituțiile sale.

Instituțiile publice – categorie în care se include Parlamentul, Președinția României, Guvernul, ministerele, autoritatea judecătorească și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, își asigură resursele bănești, necesare finanțării cheltuielilor, privind întreținerea și funcționarea lor, în cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat și bugetelor locale. În acest context, acestea au obligația ca toate operațiunile de plăți și încasări să le efectueze numai prin Trezoreria Statului, a cărei activitate se desfășoară sub garanția statului.

Instituțiile publice reprezintă deci unitățile publice prin intermediul cărora statul își exercită și îndeplinește funcțiile și serviciile sale în domeniul economic, social-cultural, de apărare, ordine publică, administrativ etc. Ele pot fi de importanță centrală, ca de exemplu: Parlamentul, Președinția României, Guvernul, ministerele și alte instituții ale administrației centrale autonome și locale. Instituțiile publice locale cuprinzând autoritățile unităților administrativ-teritoriale, consiliile județene, municipale, orășenești și comunale, instituțiile publice și serviciile publice cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Ca sistem de finanțare, instituțiile publice pot fi:

finanțate integral din venituri bugetare, situație în care veniturile pe care le realizează au obligația să le verse, în totalitate, la bugetul din care sunt finanțate;

finanțate din mijloace extrabugetare (venituri proprii), cu completare din fonduri bugetare, sub forma subvențiilor sau transferurilor bugetare (bugetul de stat sau bugetele locale). În această situație, veniturile proprii pe care le realizează instituțiile în cauză se rețin pentru autofinanțare, iar cele nefolosite la sfârșitul anului se repartizează pentru anul următor;

finanțate integral din mijloace extrabugetare, situație în care de asemenea soldul acestora de la sfârșitul perioadei se reportează pentru exercițiul financiar următor;

finanțate integral din fonduri speciale. Soldul acestora de la sfârșitul perioadei se reportează, de asemenea, pentru exercițiul financiar următor;

În acest context, instituțiile publice au caracteristici prin care se deosebesc de persoanele juridice patrimoniale, și mai ales de agenții economici astfel:

a) Sunt organisme prin intermediul cărora statul își exercită rolul, atribuțiile și funcțiile sale în domeniul administrativ, social-cultural, apărare, ordine publică, siguranță națională, justiție, asistență socială și economic;

b) Sunt organisme care în general nu desfășoară activități productive, prin care să realizeze bunuri materiale, ele produc utilități sociale, administrative, justiție, ordine publică, apărare. Numai întâmplător, subunități ale acestora pot realiza și produce utilități și servicii de natură economică, situație în care însă acestea se supun regulilor și principiilor după care funcționează finanțele private privind finanțarea, și a corelației bugetului de stat a agenților economici.

c) În funcție de modul lor de finanțare – integral din resurse bugetare sau parțial, integral din mijloace bugetare sau fonduri speciale – veniturile proprii ale acestora se varsă integral la bugetul din care sunt finanțate sau se reportează pentru anul următor.

d) În general nu au indicatori de rentabilitate și eficiență economică, dar li se pot calcula indicatori de eficiență socială, educațională, de cultură etc. Întrucât, însă contravaloarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar se trece pe cheltuieli la procurarea acestora, indicatorii de eficiență care se calculează sunt deformați în mare măsură.

e) Instituțiile publice nu calculează și înregistrează uzura obiectelor de inventar sau amortizarea mijloacelor fixe în mod treptat, ci o singură dată, la procurarea lor.

f) Își finanțează activitatea pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli sau numai pe baza bugetelor de cheltuieli.

1.4.2 Clasificarea instituțiilor publice

I. După importanța activității și subordonarea acestora, instituțiile publice sunt grupate în:

Instituții ale administrației publice centrale – cuprind: Președinția României, Parlamentul, Guvernul, ministerele și celelalte autorități centrale de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile teritoriale din subordonarea lor.

Instituțiile administrației publice locale – cuprind: instituțiile administrației publice locale, formate din unitățile administrativ teritoriale, și cuprind comunele, orașele și județele, precum și unitățile publice subordonate acestora.

Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși în condițiile legii.

Serviciile publice descentralizate ale ministerelor la nivel județean cuprind, ca de exemplu: Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice, Inspectoratele Școlare Județene și al municipiului București, Direcțiile Județene de Muncă și Solidaritate Socială, Direcțiile Județene Sanitare, Consiliul Județean de Cultură etc.

Conducătorii instituțiilor publice, centrale și locale, în funcție de drepturile conferite de lege în legătură cu aprobarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bugetare, poartă denumirea de ordonatori de credite. Vincent Raude și Jean Claude Pagat, în cartea lor îl citează pe G. Devaux, care dă ordonatorului de credite definiția: “Este ordonator public al încasărilor și cheltuielilor orice persoană care are calitatea în numele statului, a unei colectivități sau instituții publice de a contracta, constata, lichida o creanță sau de a ordona fie încasarea unei creanțe, fie plata unei datorii”. Observăm din definiția dată de G. Devaux că ordonatorii de credite nu sunt atașați noțiunii de încasări și cheltuieli, ci celei de “creanțe” și “datorii”.

Materialele de specialitate și reglementările românești definesc ordonatorul de credite ca fiind: “conducător al unei instituții bugetare, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri și cheltuieli al instituției”. Aceleași drepturi și obligații, reieșite din definiția dată de Dicționarul Explicativ, rezultă și din materialele de specialitate și reglementările românești în materie, care precizează că “ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice ”. În cazul autorităților administrației publice locale, ordonatorii de credite principali sunt primarii consiliilor locale, primarul general al municipiului București și președinții consiliilor județene.

II. În conformitate cu reglementările românești, instituțiile publice se împart în:

Instituții ierarhic superioare, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite;

instituții subordonate, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari și terțiari de credite.

Ordonatorii principali de credite primesc resursele de finanțare direct de la buget, pentru nevoile lor proprii, precum și pentru cele ale instituțiilor subordonate, pe care apoi le repartizează acestora.

Sunt și situații când unele instituții publice, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite, se găsesc în raport de subordonare față de ordonatorii principali de credite și ierarhic superior față de ordonatorii terțiari de credite. Acești ordonatori nu au relație directă cu bugetul de stat, dar din creditele primite de la ordonatorii principali repartizează mijloace bugetare și ordonatorilor terțiari de credite aflați în subordinea lor.

Aceiași autori, Vincent Raude și Jean Claude Pagat, observă că ordonatorii sunt subdivizați, cum este și cazul contabililor, în “principali, secundari, mandatari și supleanți și agenți de execuție”, dar numai ordonatorii principali și secundari au calitatea juridică de ordonatori.

O altă clasificare, după aceiași autori, este cea de “ordonatori aleși” și “ordonatori numiți”, cei aleși având o responsabilitate politică.

Comparativ cu modul în care legislația românească a reglementat statutul ordonatorilor de credite, mai ales în ceea ce privește responsabilitățile și drepturile acestora, în literatura franceză de specialitate constatăm atribuții și drepturi sporite pentru ordonatorii din Franța, în materie de încasare a creanțelor bugetare. Printre atribuțiile acestora în problema încasărilor menționăm: “dispun execuția încasărilor, constată drepturile organismelor, lichidează încasările, emit ordine de încasări destinate să asigure încasarea, notifică aceste ordine contabililor însărcinați cu încasarea”. Față de care responsabilități, pe linia încasării veniturilor a ordonatorilor publici francezi, în țara noastră aceștia au stabilite sarcini și responsabilități pe această linie, mai puțin precise, reglementările în domeniu subliniind, mai ales, drepturile și obligațiile acestora în ceea ce privește angajarea și efectuarea de cheltuieli. Astfel, atribuțiile sunt următoarele: “utilizarea creditelor bugetare; realizarea veniturilor; folosirea cu eficiență și eficacitate a sumelor primite de la buget (stat, asigurări sociale de stat, fonduri speciale, locale); integritatea bunurilor încredințate unității pe care o conduce; organizarea și ținerea la zi a contabilității”. Cu toate că legea prevede pentru ordonatorul de credite principal și obligații cu privire la realizarea veniturilor, în practică această sarcină este preluată de organele fiscale.

Instituțiile publice centrale și locale sunt finanțate de la buget sau din fondurile speciale ori din mijloacele extrabugetare, pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite și aprobate în fiecare an potrivit normelor legale în vigoare. În cazul bugetelor locale, fondurile speciale și extrabugetare cuprind, pe de o parte, veniturile, iar, pe de altă parte, creditele bugetare aprobate pe an, trimestre, cu defalcare pe subdiviziunile clasificației bugetare, în limita cărora ordonatorii de credite pot efectua plăți. În situația instituțiilor publice centrale, bugetele lor cuprind numai prevederile de la partea de cheltuieli, respectiv creditele bugetare.

III. Din punct de vedere al statutului juridic instituțiile publice se pot clasifica în:

instituții publice cu personalitate juridică – sunt acelea ai căror conducători au

calitatea de ordonatori de credite, calitate în care au drept de decizie în angajarea și

efectuarea de cheltuieli.

instituții publice fără personalitate juridică – sunt acelea ai căror conducători nu au calitatea de ordonatori de credite, calitate în care aceștia pot efectua cheltuieli numai în limita sumelor efectiv virate de ordonatorul său de credite în subconturi deschise pe numele lor, și care reprezintă de obicei plăți de salarii și alte cheltuieli asimilate acestora, precum și un volum restrâns de alte cheltuieli, cum sunt cele legate de întreținerea și funcționarea instituției în cauză.

1.5 Contabilitatea publică

Constituie contabilitatea care asigură evidențierea tuturor operațiunilor de încasări și plăți referitoare la fondurile publice. Ea evaluează obligațiile contribuabililor, evidențiază încasările din aceste obligații și determină diferențele din obligațiile neonorate, precum și responsabilitatea ordonatorilor de credite privind efectuarea plăților din fondurile publice. Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autoritățile publice, comunitățile teritoriale, instituțiile publice naționale și locale.

Vincent Raude și Jean Claude Pagat rețin pentru contabilitatea publică mai multe definiții, una uzuală, alta tehnică și a treia administrativă. Astfel, definiția uzuală o formulează ca fiind: “ansamblul de reguli aplicabile gestiunii veniturilor de stat”, cea tehnică “reguli de prezentare a conturilor publice”, iar cea administrativă are în vedere sarcinile publice și o definește ca fiind “regulile contabilității publice sunt în același timp reguli de prezentare a conturilor și reguli de organizare a serviciilor contabililor publici”.

Insuficiențele acestor definiții constau în faptul că cea uzuală se referă numai la veniturile de stat și nu are în vedere un fundament juridic, cea tehnică este prea limitată, iar cea administrativă nu se referă la ordonatorii de credite. În final, autorii la care ne-am referit, propun pentru contabilitatea publică următoarea definiție care ar exprima, după părerea noastră, cel mai corect funcțiile sale, și anume: “Regulile contabilității publice au ca obiect determinarea obligațiilor și responsabilităților ordonatorilor de credite publice, ale ordonatorilor de venituri publice și contabililor publici”. Această definiție dă regulilor contabilității publice un contur juridic, tehnic și cuprinde în cadrul său obligațiile și responsabilitățile, atât ale contabililor publici, cât și ale ordonatorilor.

Deși contabilitatea sectorului public se organizează pe baza unor planuri de conturi distincte, cu particularități, atât în ceea ce privește structura conturilor, cât și funcționarea acestora, la baza contabilității publice stau reguli și norme comune cu cele ale contabilității generale, și anume:

folosirea unor modele de registre contabile și formulare comune privind activitatea financiară și contabilă;

modelele bilanțurilor contabile, ca și planul de conturi general pentru instituțiile publice, sunt stabilite de același organ, respectiv de Ministerul Finanțelor Publice; în această privință existând o concepție unitară în materie (plan de conturi, bilanț și alte formulare specifice);

funcționarea acesteia este obligatoriu a se face după aceleași reguli și metode astfel:

contabilitatea se conduce în partidă dublă; unele excepții permise pentru anumite instituții publice care au dreptul să organizeze contabilități în partidă simplă (consiliile locale comunale) nu infirmă regula;

înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitate a tuturor operațiunilor de încasări și plăți în mod simultan, în debitul unor conturi și creditul altora;

stabilirea totalului sumelor debitoare și sumelor creditoare, precum și a soldului final al fiecărui cont;

întocmirea, cel puțin lunar, a balanței de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare și creditoare, și totalul soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor;

prezentarea execuției finale lunar, trimestrial, anual, a veniturilor încasate și plăților efectuate, precum și excedentului sau deficitului, comparativ cu contul de profit și pierderi, în cazul contabilității financiare.

Ca și în cazul contabilității generale (financiare), contabilitatea publică trebuie să asigure o imagine fidelă, cu privire la situația execuției bugetului general consolidat, a informațiilor necesare pentru necesitățile proprii ale instituțiilor publice, cât și în ceea ce privește furnizarea acestora către organele în drept, cu prerogative în materie. În acest sens, contabilitatea publică trebuie să respecte, cu bună credință, regulile și normele unitare, general valabile, ale contabilității generale, precum și principiile acesteia, și anume:

Principiul prudenței, care nu admite subevaluarea veniturilor și supraevaluarea cheltuielilor, atât în procesul de întocmire a bugetelor, cât și în cel de execuție mai ales. Acest principiu în contabilitatea publică trebuie să se manifeste mai ales în ceea ce privește corecta evaluare și înregistrare a drepturilor bugetare pe care le au instituțiile publice.

Principiul permanenței metodelor, care impune continuitatea regulilor și normelor privind modul de evaluare a veniturilor și criteriile de stabilire a creditelor bugetare, asigurându-se comparabilitatea în timp a informațiilor cu privire la structura bugetelor;

Principiul continuității activității, care, în cazul contabilității publice, determină existența ei atât timp cât va exista sectorul public, iar acesta va exista atâta timp cât va exista organizarea statală. În această direcție am putea menționa, eventual, despre o dezvoltare a atribuțiilor contabilității publice, odată cu expansiunea sectorului public, ale cărui cheltuieli publice, a raportului dintre acestea și produsului intern brut, a crescut în ultimul secol de aproape cinci ori;

Principiul independenței exercițiului, care determină începerea execuției bugetare la o anumită dată, încheierea ei la o altă dată precisă și, în consecință, a neadmiterii ca în acestă perioadă să se înregistreze venituri și să se efectueze cheltuieli care aparțin altor exerciții. Acest principiu l-am putea denumi și al “adaptabilității informației contabile la sistemul execuției bugetare folosit”, “de gestiune” sau “al exercițiului”. În acest sens, sectorul public a adoptat sistemul potrivit căruia are loc o evidențiere anuală a creditelor bugetare, a plăților de casă și a încasărilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale. Acest sistem impune valabilitatea creditelor bugetare deschise și repartizate numai în cadrul exercițiului bugetar respectiv; de asemenea, plățile de casă pot fi efectuate numai în limita și în cadrul termenului de valabilitate a creditelor. La partea de venituri sunt valabile numai acele încasări care se colectează în cursul anului financiar-bugetar, iar cele încasate după 31 decembrie se evidențiază pe exercițiul financiar următor;

Principiul necompensării, care în contabilitatea publică își găsește expresia cea mai largă prin aceea că nu pot fi efectuate plăți direct din încasări, toate veniturile se înregistrează în buget, și pentru orice cheltuială care se efectuează există obligația unei aprobări. Unele excepții de la această regulă, mai ales în cazul fondurilor din mijloacele extrabugetare și speciale, nu infirmă principiul general;

Principiul intangibilității bilanțului de deschidere se aplică numai parțial în situația contabilității publice, deoarece, în cazul fondurilor publice, veniturile cuvenite anului curent, dar încasate în anul viitor, se înregistrează, ca venit, în anul în care s-au încasat. De asemenea, și fondurile aprobate prin bugetele anuale și nefolosite în acel an își pierd valabilitatea la sfârșitul exercițiului. Numai în cazul anumitor bugete, ca de exemplu în cele din mijloace extrabugetare și fondurile speciale, care au dreptul să-și reporteze soldul execuției din anul precedent, am putea vorbi despre o anume intangibilitate a bilanțului de deschidere;

de asemenea, ca și în cazul unităților patrimoniale, unde răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, în conformitate cu prevederile legii o are administratorul, și în cazul instituțiilor publice răspunderea, din acest punct de vedere, revine ordonatorului de credite (miniștri, conducătorii instituțiilor publice, centrale și locale etc.).

Față de regulile enunțate, în legătură cu modul de funcționare a contabilității publice în România, autorii la care ne-am referit mai devreme, Vincent Raude și Jean Claude Pagat, în aceeași lucrare menționează următoarele principii fundamentale ale contabilității publice franceze: “principiul distincției între oportunitate și regularitate; al distincției între ordonatori și contabili, și al neafectării încasărilor și cheltuielilor”. La aceste trei principii de bază s-ar mai putea adăuga: “principiul responsabilității (pentru ordonatori și contabili) și al unității (unitate de reglementare, abilitatea de manevrare a conturilor, unitatea de Trezorerie)”.

În afară de frumusețea definirii principiului unității reținem principiul distincției între regularitate și oportunitate, care în literatura noastră de specialitate nu este abordat.

Unele asemănări și paralelisme între contabilitatea publică și cea generală (financiară) sunt și în ceea ce privește bilanțul contabil. Dacă în cazul unităților patrimoniale bilanțul contabil se compune din bilanț, cont de profit și pierdere, și ca anexă raportul de gestiune, în cazul instituțiilor publice acesta se compune din: bilanț, cu adaptările de rigoare, contul de execuție, și în locul contului de profit și pierdere, iar ca anexă un raport explicativ. Referitor la bilanț, care nu este supus verificării și certificării de către cenzori, experți contabili etc., sau în cazul unităților patrimoniale contul de execuție privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale, este necesar să fie aprobat de aceleași organe care au aprobat bugetele respective, iar în cazul instituțiilor publice să fie auditat.

Desigur că, între modul de organizare și ținere a contabilității instituțiilor publice și cel al contabilității financiare există asemănări, dar și însemnate deosebiri, și anume: planul de conturi al instituțiilor publice conține conturi specifice acestor unități, dar există unele conturi, atât ca denumire cât și ca conținut, care se aseamănă cu conturile din planul de conturi general. De exemplu, contul “Casa” din planul de conturi al instituțiilor publice cu contul “Casa” din planul general de conturi.

Distingem unele asemănări după conținut și funcție mai ales între conturile din planul de conturi general și cel al instituțiilor publice, cum ar fi: clasa a 2-a, 21 “Imobilizări corporale” din planul de conturi general, cu conturile din clasa 0, 01 “Mijloace fixe” din planul de conturi pentru instituțiile publice; contul 51 “Conturi la bănci” din planul de conturi general, cu contul 10, contul 11 “Mijloace bănești”, “Disponibilul din mijloace cu destinație specială” din planul de conturi a instituțiilor bugetare; clasa a 6-a “Conturile de cheltuieli” din planul de conturi general, cu clasa a 4-a, contul 41 “Cheltuielile instituțiilor” din planul de conturi al instituțiilor publice, care prin debitul sau creditul lor înregistrează aceleași fenomene economice, iar soldurile lor exprimă același conținut.

Deși planul de conturi al instituțiilor publice este comun tuturor instituțiilor publice prezentate prin componentele bugetului general consolidat, între conturile care reflectă sistemul de finanțare a instituțiilor publice, finanțate pe de o parte din bugetul de stat și bugetele locale pe de altă parte, există importante deosebiri, mai ales în ceea ce privește evidențierea constituirii resurselor publice prin intermediul cărora sunt finanțate, precum și a condițiilor care trebuiesc îndeplinite în ceea ce privește plafonul până la care se pot efectua plăți de casă.

De asemenea, există deosebiri esențiale între modul de închidere a conturilor de cheltuieli la instituțiile publice finanțate din fonduri bugetare și cele finanțate din mijloace extrabugetare. Dacă la primele, conturile de cheltuieli se închid prin conturile de finanțari, în cazul instituțiilor finanate din mijloacele extrabugetare (autofinanțate) închiderea acestora se face prin intermediul unor conturi de rezultate, prin care, de altfel, se închid și conturile de venituri, sistem mai apropiat de cel al contabilității financiare.

O deosebire esențială în cazul contabilității instituțiilor publice față de contabilitatea financiară a agenților economici este faptul că contravaloarea fondurilor fixe și a obiectelor de inventar, în cazul instituțiilor publice, se înregistrează direct pe cheltuieli la procurarea acestora. În cazul instituțiilor publice nu întâlnim noțiunile de uzura și amortizarea fondurilor fixe sau a obiectelor de inventar, ca în cazul contabilității agenților economici.

De aceea cheltuielile efective în cazul instituțiilor publice, în majoritatea cazurilor, nu reflectă corect efortul societății în legătură cu întreținerea sau funcționarea unui anume indicator social-public, elev, student, pat de spital, militar etc..

De asemenea, datorită specificului privind finanțarea instituțiilor publice în cadrul contabilității acestora, pe lângă noțiunile de cheltuieli efective – ca în cazul agenților economici – întâlnim și noțiunile de plăți de casă și plăți nete de casă, al căror nivel este determinat de conturile de finanțare, care numai întâmplător coincid la sfârșitul exercițiului bugetar cu conturile de cheltuieli efective.

În același timp, între conturile de cheltuieli menționate în planul de conturi al instituțiilor publice, pe de o parte, și conturile de cheltuieli din planul de conturi general și al Trezoreriei Statului, pe de altă parte, există diferențe în sensul că conturile de cheltuieli din contabilitatea Trezoreriei Statului reflectă plățile nete de casă, și nu cheltuielile efective, pe câtă vreme, conturile de cheltuieli ale agenților economici și instituțiilor publice reflectă întotdeauna numai consumurile efective (plăți de salarii, consumuri efective de materiale etc.).

În concluzie, contabilitatea publică, și în primul rând cea a instituțiilor publice, se aseamănă în multe privințe cu contabilitatea generală asemănare determinată mai ales de regulile și principiile contabilității în general, dar are multe și esențiale deosebiri determinate de specificul funcționării conturilor instituțiilor publice în ceea ce privește modul cum acestea evidențiază constituirea veniturilor publice și efectuării cheltuielilor, dar mai ales a modului lor de închidere la sfârșitul exercițiului financiar-bugetar.

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA CHELTUIELILOR ȘI VENITURILOR

2.1 Noțiuni generale asupra evidenței bugetare

Potrivit prevederilor Legii Contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligația organizării și conducerii contabilității proprii revine: regiilor autonome, societăților comerciale, societăților agricole, organizațiilor cooperației meșteșugărești, organizațiilor cooperației de consum și de credit, Băncii Naționale a României și societăților bancare, instituțiilor publice de subordonare centrale și locale, unităților de asigurări sociale altele decât cele de stat, asociațiilor, fundațiilor, sindicatelor, unităților de cult și altor organizații obștești, precum și celorlalte persoane care au dobândit personalitate juritică, potrivit legii.

Ca urmare, evidența bugetară este inclusă în evidența economică. Contabilitatea bugetară trebuie să asigure reflectarea întregului proces al executării bugetului de stat pe feluri de venituri și naturi de cheltuieli pe verigile sistemului bugetar, precum și pe fiecare organ financiar și instituție bugetară în parte.

Totodată, contabilitatea bugetară ca instrument în procesul de executare a bugetului trebuie să furnizeze datele necesare cunoașterii mijloacelor materiale și bănești aflate în folosința instituțiilor bugetare, permițând, în acest fel, exercitarea controlului asupra utilizării acestora.

Contabilitatea publică se ține la nivelul tuturor componentelor sistemului bugetar. Aceste componente pot fi grupate după mai multe criterii, astfel:

1. După obiectul activității :

instituții administrative (ministere, celelalte organisme centrale), instituții locale (prefecturi și primării) – specifice acestora sunt cheltuielile administrative efectuate în scopul desfășurării acestora);

instituții de specialitate (cu caracter funcțional: învățământ, medicale, justiție, procuratură) – aici apar și cheltuieli de bază, pe lângă cheltuielile administrative.

2. După modul de finanțare:

instituții finanțate integral de la buget;

instituții cu finanțare mixtă (de la buget și prin resurse proprii);

instituții care își asigură integral veniturile pentru acoperirea cheltuielilor.

3. Din punct de vedere al subordonării:

instituții de subordonare centrală;

instituții de subordonare locală.

Conducătorii instituțiilor de subordonare centrală (ministere) au calitatea de ordonatori principali de credite. În sarcina acestora se află aprobarea creditelor de finanțare specifice bugetelor proprii și repartizarea fondurilor destinate verigilor inferioare (ordonatorilor secundari sau terțiari de credite). Ordonatorii secundari au dreptul să repartizeze credite de finanțare subordonaților.

Obiectivele contabilității bugetare, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, sunt:

reflectare în expresie valorică a patrimoniului cu scopul asigurării integrității proprietății statului;

exercitarea controlului permanent asupra existenței și mișcării elementelor patrimoniale, asupra respectării proporțiilor stabilite prin Legea bugetului între venituri și cheltuieli și asupra disciplinei bugetare;

asigurarea informației necesare stabilirii eficienței activității instituțiilor publice.

Adaptarea la specific a normelor metodologice privind contabilitatea unităților bugetare, îndrumarea aparatului contabil și controlul modului în care se aplică respectarea dispozițiilor legale referitoare la conatbilitate se asigură de organele ierarhice superioare (ministerele și instituțiile centrale). În exercitarea acestor atribuții, potrivit Normelor Metodologice ale Ministerului Finanțelor Publice, organele respective au obligația:

să elaboreze indicații cu privire la organizarea contabilității analitice pentru unitățile bugetare în subordine;

să trimită indicații pentru contabilitatea mijloacelor fixe, valorilor materiale, salariilor, mijloacelor bănești, investițiilor, decontărilor interne între unități, debitorilor și creditorilor;

să stabilească perioadele de inventariere în cursul anului și să elaboreze precizări, adaptate la specific, cu privire la inventarierea bunurilor la unitățile subordonate, cu respectarea dispozițiilor legale;

să stabilească competențele în materie de contabilitate pentru unitățile în subordine, cu respectarea normelor legale privind organizarea contabilității;

să îndrume și să controleze modul de aplicare de către unitățile în subordine a dispozițiilor legale privind contabilitatea.

Înregistrările în contabilitate se fac manual sau cu ajutorul mijloacelor mecanizate, asigurându-se în permanență posibilitatea exercitării controlului asupra operațiunilor înregistrate.

Pentru asigurarea unui cadru unitar al contabilității bugetare, Ministerul Finanțelor Publice prin direcția “Metodologie și Îndrumare contabilă” elaborează planul de conturi (specific diferitelor segmente ale evidenței bugetare) și documentele de sinteză sau dările de seamă și stabilește termenele de predare a documentelor de sinteză, precum și persoanele responsabile cu verificarea și centralizarea informațiilor cuprinse în conturile sintetice și analitice.

Înregistrările în contabilitate se fac pe baza documentelor justificative, cronologic, adică prin respectarea succesiunii documentelor justificative, în ordinea datelor calendaristice de întocmire a acestora, și sistematic, în conturile sintetice și analitice.

2.2 Documentele justificative ale instituțiilor publice

Orice operațiune economică sau financiară trebuie consemnată în momentul efectuării ei într-un document justificativ, pe baza căruia se fac înregistrările în contabilitate.

Documentul justificativ cuprinde următoarele elemente principale:

denumirea documentului;

denumirea și sediul unității sau al secției care elaborează documentul;

numărul documentului și data întocmirii acestuia;

părțile care participă la efectuarea operațiilor consemnate în respectivul document

conținutul operațiilor economico-financiare și, după caz, temeiul legal al efectuării acestora;

datele cantitative și valorice, aferente operației economice sau financiare efectuate;

semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operației economice sau financiare, a persoanelor însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv și a persoanelor în drept să aprobe operațiile respective;

alte elemente determinate de caracterul operațiilor, menite să asigure consemnarea completă a acestora în documentele justificative.

Documentele justificative se completează, conform indicațiilor de utilizare a lor. Înscrierea datelor în documente se face cu cerneală, creion chimic, cu pastă, cu mașina de scris sau alte mijloace, conform indicațiilor de completare sau altor dispoziții legale. Nu sunt admise ștersături, răzături sau alte asemenea procedee. Erorile se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greșite, astfel încât textul sau cifra tăiată să poată fi citită, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă.

Corectarea se efectuează în toate exemplarele documentului și se confirmă prin semnătura persoanei sau a persoanelor care au întocmit documentul justificativ, menționând și data efectuării corecturii.

Nu sunt admise corectări în documentele pe baza cărora se primește, se elizerează sau se justifică numerarul, precum și alte documente pentru care indicațiile de completare prevăd asemenea restricții.

La corectarea documentelor în care au fost consemnate operații de predare-primire a unor valori materiale este necesară confirmarea prin semnătură a predătorului și a primitorului.

Pentru asigurarea circulației raționale și unitare a documentelor justificative care stau la baza înregistrării în contabililate, conducătorul compartimentului financiar-contabil întocmește graficul circulației acestor documente care cuprinde: denumirea documentului, persoanele care poartă răspunderea întocmirii, data întocmirii, termenele predării documentelor, destinația documentelor etc.

Acest grafic se aprobă de conducătorul instituției și este obligatoriu pentru toți angajații instituției. Înainte de înregistrarea în contabilitate, documentele se verifică, în mod obligatoriu, cu privire la îndeplinirea condițiilor cerute de normele în vigoare. Folosirea imprimatelor tipizate sau a formularelor ale căror modele sunt prevăzute prin instrucțiunile în vigoare este obligatorie.

În mod concret, la nivelul execuției bugetare avem:

documente comune ale agenților economici (facturi, chitanțe, state salarii, bonuri de consum etc.)

documente specifice legate, în principal, de activitatea de creditare (cererea de deschidere a creditelor bugetare, dispoziția de repartizare a creditelor bugetare, fișa pentru operațiuni bugetare etc.)

Fișa pentru operațiuni bugetare servește ca document pentru evidența analitică astfel:

la instituțiile publice finanțate de la buget, pentru evidența creditelor bugetare

aprobate, a plăților de casă și a cheltuielilor efective;

la instituțiile publice finanțate din mijloace extrabugetare și fonduri cu destinație specială, pentru evidența prevederilor din bugetul aprobat, a plăților de casă și a cheltuielilor efective.

Se întocmește într-un singur exemplar, pe articole și alineate ale clasificației economice, din cadrul fiecărui subcapitol de cheltuieli prevăzute în bugetul aprobat. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Indiferent de tipul documentului justificativ, acesta parcurge o serie de etape, ca:

Elaborarea documentului justificativ

-acesta trebuie să se facă la locul și în momentul producerii operației ce se consemnează.

Prelucrarea documentelor justificative presupune

-sortarea documentelor pe operații;

-cumularea sau centralizarea documentelor de același fel;

-exprimarea în etalon monetar;

-verificarea de formă, aritmetică și de fond, a documentelor justificative.

Erorile depistate pe parcursul prelucrării documentelor justificative pot fi înlăturate astfel:

-anularea documentului, obligatoriu în cazul documentelor ce atestă mișcări de mijloace bănești (chitanțe, cecuri etc.);

-eliminarea erorilor direct pe document, prin anularea acestuia cu o linie orizontală și înregistrarea informației corecte (semnătură, dată și stampilă).

Contarea documentelor justificative

-presupune înregistrarea în contabilitate; aceasta se poate face direct de documentul justificativ sau prin înscrierea informației în note de contabilitate, caz în care documentele justificative se anexează notei.

Clasarea documentelor justificative

-presupune sortarea documentelor după diverse criterii (cronologice, administrativ, natura operației etc.) și îndosarierea acestora.

Arhivarea documentelor justificative

-arhivarea documentelor contabile presupune păstrarea în locuri special amenajate a documentelor clasate pe o anumită perioadă de timp, ce diferă de la document la document.

În general, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate se păstrează în arhiva instituției publice timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii și a dărilor de seamă contabile, care se păstrează timp de 50 ani.

Fiecare instituție întocmește un nomenclator al actelor în scopul formării de dosare care să conțină documente referitoare la aceeași problemă și cu aceleași termene de păstrare. Termenul de păstrare pentru fiecare fel de document se stabilește printr-un indicator de termene, întocmit de unitatea respectivă, potrivit instrucțiunilor date de Direcția generală a arhivelor statului.

Originalul statelor de salarii, după efectuarea plății salariilor, se îndosariează separat de celelalte acte justificative de casă și se păstrează permanent în arhiva unităților bugetare.

Dosarele cu documentele justificative, fișele (registrele), situațiile, dările de seamă etc. păstrate în arhiva instituțiilor publice, conform Direcției generale a arhivelor statului, vor fi sigilate, numerotate, certificate și înscrise în Registrul de arhivă, în conformitate cu prevederile legale.

În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maxim 30 zile calendaristice.

2.3 Registrele contabile și modul de înregistrare în contabilitatea unităților bugetare

Înregistrările în contabilitatea unităților bugetare, ca și în cazul agenților economici, urmează principiile unanim acceptate ale înregistrării cronologice și ale înregistrării sistematice în contabilitate.

Înregistrarea cronologică a operațiunilor se realizează cu ajutorul următoarelor formulare cu caracter financiar-contabil:

Documentul cumulativ sau centralizator;

Nota de contabililate;

Jurnalul de înregistrări.

1 – Documentele centralizatoare sunt documente cu ajutorul cărora se realizează centralizarea pe conturi de sintetic (debit și credit) a documentelor justificative ce reflectă același gen de operații.

Documentul cumulativ se utilizează numai în cazul, în care în cursul unei zile, sunt de înregistrat mai multe documente justificative care reflectă același gen de operații

Conducătorul compartimentului financiar-contabil poate dispune, însă, folosirea documentului cumulativ pentru înregistrarea operațiunilor pe mai multe zile, fără a se depăși însă finele lunii.

Centralizarea pe conturi sintetice a operațiunilor de încasări și plăți în numerar se realizează cu ajutorul duplicatului registrului de casă, prin înscrierea în dreptul fiecărei operațiuni a contului sintetic corespunzător și apoi prin gruparea sumelor pe conturi, fără a se mai întocmi un document cumulativ separat.

2 – Nota de contabilitate – înregistrarea operațiunilor în nota de contabilitate se poate face fie document cu document, în cazul în care, în cursul unei zile sau a unei perioade, nu exsistă mai multe documente care reflectă același gen de operații, fie în baza documentului cumulativ.

Notele contabile sunt numerotate (de la 1 în fiecare an); se elaborează într-un singur exemplar la care sunt anexate documentele ce fac obiectul înregistrării în respectiva notă.

Nota de contabilitate se semnează de către contabilul care a întocmit-o, precum și de contabilul șef sau șeful serviciului de contabilitate ori înlocuitorul acestuia, pentru verificare.

Documentele justificative privind notele de contabilitate întocmite pentru înregistrarea alocațiilor de credite trimestriale aprobate, precum și conturile de execuție ale ordonatorilor de credite, pe baza cărora organele financiare înregistrează plățile efectuate de către aceștia, se îndosariează separat. De asemenea, notele contabile care consemnează operații în afara bilanțului sunt îndosariate separat.

În notele contabile întocmite pentru stornarea unor operațiuni se menționează numărul și data notei de contabilitate care se stornează, precum și motivul stornării.

3 – Jurnalul de înregistrare surprinde, în ordine cronologică, totalitatea oprațiilor realizate la nivelul exercițiului bugetar.

Acesta servește la înregistrarea cronologică a operațiunilor pe baza notelor de contabilitate și la stabilirea rulajului total al operațiunilor.

Notele contabile întocmite pentru conturile în afara bilanțului se înscriu într-o filă separată a jurnalului de înregistrare.

Documente specifice înregistrării sistematice:

1 – Cartea mare, care cuprinde totalitatea fișelor de cont în care s-au consemnat operațiile efectuate într-un exercițiu financiar. Funcție de forma de contabilitate, fișele de cont au diferite structuri grafice.

În mod obișnuit, se întâlnește sub format A3, tipărit pe ambele fețe, în foi volante și servește la stabilirea rulajelor lunare și a soldurilor pe conturi sintetice, la verificarea înregistrărilor contabile efectuate, la furnizarea de informații pentru efectuarea de analize economice și financiare a unității patrimoniale și la întocmirea balanței de verificare.

2 – Balanța de verificare se elaborează lunar și ori de câte ori este nevoie, în scopul asigurării controlului operațiilor efectuate, precum și a centralizării informațiilor contabile.

Pentru conturile analitice privind mijloacele fixe, balanțele de verificare se pot întocmi numai la finele anului, iar pentru obiectele de inventar de mică valoare sau scurtă durată numai trimestrial.

Balanța de verificare cuprinde următoarele coloane:

Simbolul contului;

Denumirea conturilor;

Sumele total debitoare (soldul la începutul anului și mișcările din debitul conturilor, de la începutul anului până la data întocmirii balanței de verificare);

Rulajele curente debitoare;

Rulajele curente creditoare;

Soldurile debitoare;

Soldurile creditoare.

Balanța de verificare constituie, pe lângă un mijloc de control al înregistrărilor efectuate în conturi și un mijloc de centralizare a datelor contabilității, în vederea extragerii indicatorilor necesari analizei economico-financiare a instituției respective, precum și la întocmirea dărilor de seamă contabile.

3 – Registru – inventar este documentul obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii patrimoniului și servește ca probă în litigii. Acesta se completează pe baza inventarierii faptice a fiecărei poziții cuprinse în toate conturile din bilanț. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în Registrul-inventar se înregistrează soldurile evidențiate în listele de inventariere actualizate cu valoarea intrărilor și ieșirilor până la data închiderii exercițiului.

În cazul închiderii activității, Registrul-inventar se completează cu valoarea elementelor patrimoniale inventariate faptic la acea dată.

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil cu toate documentele care au stat la baza întocmirii lui.

2.4 Planul de conturi al instituțiilor publice

Este rezultatul sintezei mecanismului de repartizare și calcul a situației patrimoniale și a rezultatelor obișnuite. Planul de conturi asigură evidența existenței mișcării și transformării elementelor patrimoniale pe parcursul derulării execuției bugetare.

Sistemul de conturi general actualizat, utilizat în instituțiile publice, este cel introdus în anul 1984, cu modificările ulterioare, În conformitate cu precizările Ministerului Finanțelor Publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 324 din 21 decembrie 1984.

Planul de conturi specific instituțiilor publice se bazează pe principii de clasificare și simbolizare ale sistemului zecimal. Acesta cuprinde 10 clase simbolizate cu o cifră de la 0 la 9. Cele 10 clase de conturi sunt prezentate, după cum urmează:

Clasa 0 – Mijloace fixe și terenuri

Clasa 1 – Mijloace bănești

Clasa 2 – Decontări

Clasa 3 – Fonduri

Clasa 4 – Cheltuieli

Clasa 5 – Venituri

Clasa 6 – Materiale

Clasa 7 – Finanțări și credite bancare

Clasa 8 – Investiții

Clasa 9 – Conturi în afara bilanțului

Clasa 0 – „Mijloace fixe“ asigură evidența mijloacelor fixe, precum și controlul asupra păstrării integritățíi lor. Totodată, conturile din această clasă furnizează datele necesare pentru analiza dinamicii și structurii mijloacelor fixe, precum și pentru stabilirea eficienței folosirii lor în cadrul instituției.

Clasa 1 –„Mijloace bănești“ cuprinde conturile cu ajutorul cărora se ține evidența mijloacelor bănești ale instituțiilor publice, aflate în conturile de disponibil deschise la bănci sau la trezorerie, precum și în casieria proprie sau a altor valori.

Clasa 2 – „Decontări“ cuprind conturile specifice, utilizate pentru ținerea evidenței raporturilor reciproce de decontare între instituția superioară și instituțiile subordonate, finanțate din bugetele locale privind finanțarea bugetară, precum și evidența decontărilor cu debitorii și creditorii instituțiilor bugetare și activităților autofinanțate.

Clasa 3 – „Fonduri“ – cu ajutorul conturilor din această clasă, se ține evidența surselor mijloacelor proprii ale instituției, precum și a fondurilor cu destinație specială.

Clasa 4 – „Cheltuieli“ – cu ajutorul conturilor din această clasă, instituțiile publice țin evidența cheltuielilor efectuate pentru executarea acțiunilor cuprinse în bugetele de venituri și cheltuieli, potrivit clasificației bugetare.

Clasa 5 – „Venituri“ cuprinde conturile cu ajutorul cărora se ține evidența veniturilor realizate de instituțiile publice pentru acoperirea cheltuielilor acestora, a veniturilor obținute din mijloacele activităților autofinanțate, precum și a veniturilor ce urmează a se încasa și pentru care se creează debite.

Clasa 6 – „Materiale“ cuprinde conturile în care se înregistrează materilalele necesare activității instituției, materiale în prelucrare, obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și materiale și obiecte de inventar aflate la terți.

De asemenea, această clasă cuprinde conturile în care se înregistrează animale tinere, animale la îngrășat, animale pentru experiență, păsările, coloniile de albine, precum și produsele obținute în cadrul instituțiilor publice.

Clasa 7 – „Finanțări și credite bancare“ cuprinde conturile cu ajutorul cărora, instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat țin evidența plăților prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli, iar ordonatorii principali de credite finanțați din bugetul local țin evidența sumelor primite drept alimentare cu fonduri pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli aprobat.

De asemenea, această clasă cuprinde și conturi în care se evidențiază creditele acordate de bănci instituțiilor publice, în conformitate cu prevederile legale.

Clasa 8 – „Investiții“ – cu ajutorul conturilor din această clasă se ține evidența finanțării, executării lucrărilor și obiectivelor prevăzute în planul de investiții al instituției publice respective.

Clasa 9 – „Conturi în afara bilanțului“ cuprinde acele conturi de ordine și evidență, care prin conținutul lor nu pot fi integrate în activul sau pasivul bilanțului, deoarece valorile la care se referă nu constituie elemente patrimoniale. Pentru conturile în afara bilanțului, se folosește metoda de înregistrare în partidă simplă, adică înregistrările se fac în debitul unui singur cont, fără folosirea de conturi corespondente.

În planul de conturi, clasele sunt simbolizate cu o cifră, conturile sintetice de gradul I cu două cifre, iar conturile sintetice de gradul II cu trei cifre.

Începând de la acest nivel, avem conturile analitice. Dezvoltarea aceasta are la bază structura clasificației bugetare.

În planul de conturi pentru instituțiile publice, conturile sintetice au fost desfășurate pe principalele conturi analitice care stau la baza întocmirii bilanțului contabil și, îndeosebi, a executării bugetului de venituri și cheltuieli.

Dezvoltarea în analitic a conturilor prevăzute în planul de conturi se face potrivit indicațiilor date de organele ierarhice superioare și în funcție de necesitatea evidenței distincte a anumitor elemente de activ și pasiv, în funție de specificul unității subordonate.

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA CHELTUIELILOR ȘI VENITURILOR

Cheltuielile bugetare sunt definite ca fiind cheltuieli aprobate și efectuate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele instituțiilor publice și ale serviciilor publice de interes local și din bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, în limita și cu destinațiile prevăzute în bugetele respective. Aceste cheltuieli sunt grupate conform clasificației bugetare stabilite prin lege, clasificație care determină gruparea într-o ordine obligatorie și după criterii unitare, precis determinate, a cheltuielilor cuprinse in bugete.

Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în bugetele anuale (art. 14 – Legea 500/2002). Cheltuielile bugetare, pentru a fi angajate și efectuate, trebuie să fie stipulate într-o bază legală.

Pentru efectuarea cheltuielilor, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au deschise conturile bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și repartizat pe trimestre.

Cheltuielile bugetare se clasifică, ținând seamă de clasificația economică, în:

Cheltuieli curente;

Cheltuieli de capital;

Operațiuni financiare;

Rezerve , excedent/deficit;

Cheltuielile curente se grupează, la rândul lor, pe titluri, astfel:

Titlul I – Cheltuieli de personal, care cuprinde cheltuielile cu salariile defalcate pe salarii de baza, salarii de merit, indemnizații de conducere, spor de vechime etc., contribuții aferente salariilor, sume destinate deplasărilor, tichete de masa;

Titlul II– Cheltuieli materiale și servicii, care cuprinde cheltuielile cu rechizitele, cu hrana animalelor și a oamenilor, cu medicamentele, cu furniturile de birou, cu obiectele de inventar, cu lucrările și serviciile executate de terți etc.;

Titlul III – Subvenții, care cuprinde alocațiile de la buget acordate instituțiilor publice, precum și subvențiile acordate pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif;

Titlul IV – Prime, care se referă la primele acordate de către stat producătorilor agricoli, sub forma de subvenție;

Titlul V – Transferuri, care cuprinde transferurile dintre diversele bugete, care reprezintă transferuri consolidabile, și transferurile neconsolidabile, care cuprind burse, ajutoare sociale, contribuții și plăți la diverse programe etc.;

Titlul VI – Dobânzi, care se referă la cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice.

Cheltuieli de capital, în care apare un singur titlu, și anume:

Titlul VII – Cheltuieli de capital, unde se reflectă cheltuielile cu investițiile instituțiilor publice, ale regiilor autonome, ale companiilor și societăților cu capital de stat, precum și ale activităților autofinanțate. Pentru efectuarea cheltuielilor de capital, instituțiile publice prezintă unităților de trezorerie programul de investiții aprobat.

Operațiuni financiare, în care apar următoarele cheltuieli:

Titlul VIII – Împrumuturi acordate, care reflectă cheltuielile cu împrumuturile acordate pentru înființarea unor instituții sau acordate de diverse agenții guvernamentale prin agenții de credit;

Titlul IX – Rambursări de credite, plăți de dobânzi și comisioane la credite.

Rezerve, excedent/deficit

Veniturile bugetare sunt resurse ale bugetului de stat sau ale unităților administrativ – teritoriale, care se constituie pe baza impozitelor și taxelor și pe baza cărora se stabilesc limitele cheltuielilor bugetare. Și acestea sunt stabilite prin clasificația bugetară, în mod unitar pentru toate bugetele.

La rândul lor, veniturile se pot grupa, în funcție de momentul la care acestea se referă, în:

Venituri curente;

Venituri anticipate;

Venituri de realizat.

Veniturile curente sunt veniturile instituției, al căror moment de realizare coincide cu momentul încasării.

Veniturile anticipate sunt veniturile încasate, care însă se referă la perioade de gestiune viitoare.

Veniturile de realizat sunt veniturile înregistrate în perioada curentă, dar care se vor încasa ulterior.

În situația în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare poate duce la micșorarea veniturilor sau creșterea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii au obligația să prevadă și mijloacele necesare acoperirii minusului de venituri și creșterii de cheltuieli. În acest sens, inițiatorii trebuie să întocmească fișa financiară, care însoțește expunerea de motive sau, după caz, nota de fundamentare, care va fi actualizată cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. În această fișă se înscriu efectele financiare produse asupra bugetului general consolidat și trebuie să aibă în vedere:

Schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pe următorii 5 ani;

Eșalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acțiunilor multianuale;

Propuneri realiste pentru acoperirea creșterilor de cheltuieli, respectiv a micșorărilor de venituri.

Veniturile și cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile și bugetele instituțiilor publice autonome se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele și posibilitățile de asigurare a surselor de finanțare a deficitului bugetar și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor se aprobă de către:

M.F.P., pe capitole de cheltuieli, și în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite, iar pentru unele sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de direcțiile generale ale finanțelor publice ale M.F.P.;

Ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, pentru bugetele proprii și pentru bugetele ordonatorilor secundari sau terțiari de credite;

Ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii și ale ordonatorilor terțiari de credite.

Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor bugetare la instituțiile publice se rezlizează cu ajutorul conturilor din clasa 4 “Cheltuieli“, respectiv clasa 5 “Venituri“.

3.1. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor instituțiilor publice

Cheltuielile bugetare sunt evidențiate în contabilitate cu ajutorul conturilor din clasa 4 “Cheltuieli“, care țin evidența cheltuielilor din mijloace bugetare, din mijloacele activităților autofinanțate, precum și din fonduri cu destinație specială.

Conturile de cheltuieli de gradul I din această clasă sunt :

40 “Cheltuieli bugetare“;

41 “Cheltuielile instituțiilor“;

42 “Cheltuielile altor activități“.

Conturile de venituri bugetare sunt evidențiate prin clasa 5 a planului de conturi, “Venituri “; cu ajutorul acestora se ține evidența veniturilor realizate de instituții pentru acoperirea cheltuielilor acestora, a veniturilor obținute din activități autofinanțate, precum și a veniturilor ce urmează a se încasa.

Din această clasă fac parte următoarele conturi de gradul I:

51 “Veniturile instituțiilor“;

52 “Veniturile altor activități“;

53 “Venituri anticipate și de realizat“.

3.1.1. Contabilitatea cheltuielilor bugetului local

Contabilitatea cheltuielilor bugetare se realizează cu ajutorul contului sintetic de gradul II 400 “Cheltuieli curente ale bugetului local“.

Contul 400 “Cheltuieli curente ale bugetului local“ este un cont de activ ce este utilizat de către consiliile locale orășenești și comunale, respectiv ale sectoarelor municipiului București, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București. Acesta ține evidența plăților efectuate de la bugetul local, pe structura bugetului aprobat.

În debitul contului 400 “Cheltuieli curente ale bugetului local“ se înregistrează plățile efectuate din contul de disponibil al bugetului local, în cursul anului, prin creditul contului 103 “ Disponibil al bugetului local la trezoreria statului “.

400 “Cheltuieli curente ale 103 “Disponibil al bugetului local la

bugetului local“ trezoreria statului“

Pe baza acestei formule se înregistrează:

Plățile de casă efectuate din contul de disponibil al bugetului local, care reprezintă cheltuieli curente ale bugetului local, preluate de la ordonatorii principali de credite pe baza conturilor de execuție;

Plățile efectuate pentru rambursări de împrumuturi în anii următori celui în care au fost primite;

Valoarea împrumuturilor temporare acordate din bugetul local;

Dobânzi și alte cheltuieli aferente cheltuielilor contractate.

Contul 400 “Cheltuieli curente ale bugetului local“ se creditează la finele anului cu valoarea tuturor plăților efectuate în cursul anului, prin debitul conturilor 103 “Disponibil al bugetului local la trezoreria statului“ și 57.01 “Rezultatul curent al execuției bugetare”.

103 “ Disponibil al 400 “ Cheltuieli -pentru împrumuturile

bugetului local la curente ale rambursate in anul în

trezoreria statului “ bugetului local “ care au fost acordate

Concomitent cu această înregistrare se va efectua și următoarea:

219 “ Decontări privind 207 “Împrumuturi temporare acordate

împrumuturile temporare conform legii”

acordate conform legii “

Pentru înregistrarea la sfârșitul anului a plăților efectuate în cursul anului, respectiv pentru închiderea contului și stabilirea rezultatului execuției bugetare se efectuează operația:

57.01 “ Rezultatul curent al execuției 400 “Cheltuieli curente ale

bugetare “ bugetului local “

3.1.2. Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor

instituțiilor publice

Contabilitatea cheltuielilor instituțiilor publice se ține cu ajutorul contului de gradul I 41 “Cheltuielile instituției”, care se desfășoară pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

410 “Cheltuielile instituției de la buget“;

411 “Cheltuielile din credite externe“;

412 “Diferențe de curs valutar“;

415 “Cheltuieli pentru investiții in continuare“.

Contul 410 “Cheltuielile instituției de la buget “ține evidența cheltuielilor efectuate de către instituțiile publice, cheltuieli ce sunt prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, potrivit clasificației bugetare (consumuri de materiale, combustibil, alimente, medicamente, plăți pentru servicii prestate și lucrări executate, retribuții cuvenite personalului, burse cuvenite elevilor și studenților etc.). Contabilitatea analitică a cheltuielilor se ține pe alineate și articole, în cadrul fiecărui capitol sau subcapitol al clasificației bugetare prevăzute prin bugetele aprobate pe Fișa pentru operații bugetare.

După conținutul economic, contul 410 “Cheltuielile instituției de la buget“ este un cont de cheltuieli, iar după funcția contabilă este un cont de activ. În debitul contului se înregistrează totalitatea cheltuielilor efectuate de instituție în cursul anului, iar în credit se înregistrează decontarea acestor cheltuieli la finele anului asupra conturilor de venituri și de finanțări. La sfârșit de an acest cont nu prezintă sold.

Contul 410 “Cheltuielile instituției de la buget“ va înregistra separat cheltuielile curente de cele de capital sau de celelalte cheltuieli cuprinse în clasificația cheltuielilor. Astfel, pentru înregistrarea cheltuielilor cu salariile de bază se va utiliza contul 410.10.01 sau pentru contribuția la asigurările sociale de stat se va folosi contul 410.11. În cazul reflectării cheltuielilor cu rechizitele școlare se va utiliza contul 410.21.01, iar în cazul înregistrării cheltuielilor de capital, pentru reflectarea investițiilor instituțiilor publice se va utiliza contul 410.72. Conturile analitice sunt date de articolele și alineatele cuprinse în clasificarea economică a cheltuielilor și vor fi prezentate la capitolul de închidere a exercițiului financiar.

Instituțiile publice efectuează o serie de operații economice și financiare determinate de desfășurarea normală a activității lor. Aceste operații determină apariția cheltuielilor de contabilitate. Mai jos se redau câteva operații ce determină înregistrarea cheltuielilor curente în contabilitatea instituțiilor publice:

Cheltuieli curente efectuate din creditele bugetare

1. Înregistrarea cheltuielilor cu prestările de servicii efectuate de terțe persoane, care se plătesc direct din contul de finanțări sau din contul de disponibil:

410 “ Cheltuielile instituției “ 700 “ Finanțarea de la buget privind anul curent “ sau

105 “ Disponibilul instituției “

2. Înregistrarea timbrelor fiscale, poștale sau a altor valori utilizate în activitatea curentă:

410 “ Cheltuielile instituției “ 159 “ Alte valori “

3. Reflectarea în contabilitate a decontărilor de deplasare acordate angajaților:

% 220 “ Debitori “ – cu valoarea avansului

acordat

410 “ Cheltuielile instituției “ – cu valoarea cheltuielilor decontate

13 “ Casa “ – cu valoarea sumei nejustificate

debitor

4. Înregistrarea consumului de materiale:

410 “ Cheltuielile instituției “ 600 “ Materiale “

5. Reflectarea costului achiziționării de mijloace fixe sau obiecte de inventar de la furnizori:

410 “ Cheltuielile instituției “ 234 “ Furnizori “

Concomitent cu înregistrarea cheltuielilor, respectiv a datoriei față de furnizori se înregistrează intrarea mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar achiziționate.

6. Îregistrarea datoriei față de salariați, la valoarea brută, precum și a datoriei sociale și fiscale determinate de utilizarea forței de muncă :

410 “ Cheltuielile instituției “ %

230 “ Decontări cu personalul”

233 “Decontări privind asigurările sociale”

235 “ Decontări privind contribuția la fondul de somaj ”

232 “ Decontări cu bugetul statului ”

7. Îregistrarea burselor cuvenite elevilor, studenților și doctoranzilor:

410 “ Cheltuielile instituției “ 236 “ Bursieri și doctoranzi ”

8. La sfârșitul anului, după înregistrarea tuturor cheltuielilor, se va închide contul de cheltuieli prin contul de venituri sau de finanțări, după caz:

% = 410 “ Cheltuielile instituției “

510 “ Veniturile instituției” – în limita veniturilor realizate

700 “ Finanțări de la buget – în limita finanțărilor din anul curent

privind anul curent ”

702 “ Finanțări de la buget – în cazul în care nu sunt suficiente privind anii precedenți” sursele de finanțare, cheltuielile se acopera din finanțările provenite din

anii precedenti

În cazul în care instituția este ordonator de credite secundar sau terțial, conturile de finanțare se înlocuiesc cu contul de decontări 212 “Decontări între instituția superioară și instituțiile subordonate”, care funcționează atât la ordonatorul principal, cât și la instituțiile subordonate.

De asemenea, trebuie arătat că instituția superioară va prelua cheltuielile instituției subordonate și va face, la rândul său, închiderea conturilor, astfel:

– la instituția subordonată, contul de cheltuieli se închide astfel:

% = 410 “ Cheltuielile instituției “

212 “ Decontări între instituția

superioară și instituțiile subordonate”

510 “ Veniturile instituției ”

– la instituția superioară preluarea cheltuielilor se reflectă:

410 “ Cheltuielile instituției “ 212 “ Decontări între instituția

superioară și instituțiile

subordonate”

Leasingul operațional

În urma aplicării O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, a O.U.G. nr. 60/2001, privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002, instituțiile publice capătă dreptul de a efectua operații de leasing în calitate de locatar (utilizator). Acest tip de contract nu este definit de literatura de specialitate în mod expres, spunându-se despre el doar că acesta nu îndeplinește condițiile leasingului financiar. Definiția leasingului financiar este dată de I.A.S. 17, însă putem spune că este considerat leasing operațional în țara noastră contractul de leasing care are o durată mai mică de un an, adică nu produce beneficii economice viitoare și locatarul nu preia riscurile legale de utilizare a acestuia pe perioada existenței contractului de leasing.

În cazul contractului de leasing operațional, bunul nu se înregistrează în patrimoniu ca activ, plata ratelor de leasing constituind o cheltuială curentă a instituției (și nu una de capital). Etapele înregistrării în contabilitatea instituției a leasingului operational sunt:

a.) înregistrarea obligației de plată a instituției față de locator, pentru ratele lunare datorate pe baza facturii emise de acesta, este:

% = 234 “ Furnizori ”

410 “ Cheltuielile instituției publice – cu valoarea totală a ratei de finanțate de la buget ”analitic : leasing

art. 30.07 “ Alte cheltuieli autorizate

prin dispoziții legale ”

420 “ Cheltuielile instituției publice

finanțate din venituri extrabugetare

“analitic : 30.07 “Alte cheltuieli autorizate

prin dispoziții legale ”

323.31 “ T.V.A. deductibilă ”

b.) înregistrarea plăților ratelor de leasing:

234 “ Furnizori ” = %

700 “ Finanțări de la buget

privind anul curent ”

120 “ Disponibil al instituției publice din activități de

autofinantare”

La încheierea contractului de leasing operațional, locatarul (utilizatorul) își poate exprima opțiunea de cumpărare. În acest caz, mijlocul fix se va înregistra în contabilitatea sa ca activ, la valoarea reziduală, plus cota parte din valoarea de intrare cuprinsă în ratele de leasing, astfel:

013 “ Mijloace fixe ” = %

306 “ Fondul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al

statului”

307 “ Fondul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al

statului”

308 “ Fondul bunurilor ce

alcătuiesc domeniul public al

unităților administrativ

-teritoriale”

309 “Fondul bunurilor ce

alcătuiesc domeniul privat al

unităților administrativ

– teritoriale ”

Contul 411 “Cheltuieli din credite externe” – este utilizat de instituțiile publice pentru a ține evidența cheltuielilor efectuate de acestea din credite externe garantate de stat sau de Guvern. După funcția contabilă, acesta este un cont de activ, care înregistrează în debit cheltuieli efectuate de instituție ce au ca sursă de finanțare creditele externe garantate de stat sau de Guvern, iar în credit ratele achitate din credite bugetare sau din alte surse, pentru rambursarea creditelor externe. Soldul contului este debitor și arată cheltuielile din credite externe, nerambursabile la un moment dat. Contabilitatea analitică se ține pe fiecare credit extern contractat.

Contul 412 “Diferențe de curs valutar” – este un cont de cheltuieli, iar după funcția contabilă este bifuncțional. Acesta înregistrează în debit diferențele de curs valutar nefavorabile, iar în credit diferențele de curs valutar favorabile, aferente disponibilităților și creanțelor, respectiv datoriilor în valută. Soldul debitor sau creditor, după caz, se reportează în anul următor.

Disponibilitățile în valută rămase în sold la sfârșitul anului se vor evalua la cursul valutar de la 31 decembrie, diferențele de curs valutar înregistrându-se în contul 412 “Diferențe de curs valutar ” astfel:

Soldul creditor (diferențe favorabile aferente disponibilităților și creanțelor în valută) se închid prin creditul contului 702 “Finanțări de la buget privind anii precedenți și alte surse”

Soldul debitor (diferențe nefavorabile aferente disponibilităților și creanțelor în valută) se închid prin debitul contului 702 “Finanțări de la buget privind anii precedenți și alte surse”

Contul 415 “Cheltuieli pentru investiții în continuare” – ține evidența cheltuielilor pentru investiții neterminate și nerecepționate până la sfârșitul anului și care se reportează în anul următor. Contabilitatea analitică se ține pe obiective de investiții, grupate pe surse de finanțare (alocații de la buget, venituri proprii sau fonduri speciale). Acesta este un cont de activ și se debitează cu cheltuielile aferente investițiilor neterminate la finele anului, iar în credit se înregistrează investițiile terminate, puse în funcțiune și înregistrate ca mijloace fixe. Soldul debitor reprezintă cheltuieli aferente investițiilor neterminate la finele anului.

D 415 “Cheltuieli pentru investiții în continuare” C

Cheltuielile pentru investiții, înregistrate distinct în evidența analitică a conturilor de cheltuieli, aferente lucrărilor de investiții neterminate, se transferă în fișele analitice ale contului 415 “Cheltuieli pentru investiții în continuare”.

Pentru investițiile terminate, recepționate, puse în funcțiune și înregistrate ca mijloace fixe în cursul exercițiului bugetar, cheltuielile aferente acestora se vor repartiza asupra conturilor de finanțări, venituri sau fonduri speciale, după caz, în funcție de sursele de finanțare, astfel:

% = 415 “ Cheltuieli pentru

investiții în continuare”

702.02 “ Finanțarea de la buget

privind anii precedenți aferente

investițiilor în continuare ”

528.02 “ Venituri anii precedenți

aferente investițiilor în continuare”

337 “ Fonduri cu destinație specială ”

347 “ Fondul special pentru dezv.

sistemului energetic ”

348 “ Fondul special al drumurilor

publice ”

379 “ Fondul asigurărilor sociale de

sănătate ” etc.

Veniturile instituțiilor sunt evidențiate cu ajutorul contului sintetic de gradul I, 51”Veniturile instituțiilor”, care se desfășoară pe un singur cont sintetic de gradul II, 510 “ Veniturile instituției ”. Acest cont evidențiază veniturile proprii lăsate la dispoziția instituțiilor publice pentru acoperirea cheltuielilor proprii aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli. Contabilitatea analitică se ține pe surse de venit, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobate.

Contul 510 “ Veniturile instituției ” – este un cont de pasiv, ce se creditează cu veniturile realizate de către instituția publică, adică cu sumele încasate de instituție, prin debitul conturilor de disponibilități bănești sau de finanțări (în cazul ordonatorului principal finanțat de la bugetul central) și se debitează la finele anului, când veniturile realizate acoperă o parte din cheltuielile instituției.

Trebuie spus că la instituțiile publice se consideră veniturile realizate în momentul încasării efective a acestora, spre deosebire de întreprinderile economice, ale căror venituri se consideră realizate în momentul livrării bunurilor sau serviciilor și întocmirii documentelor ce atestă efectuarea operației (factura).

Instituțiile publice înregistrează venituri în urma încasărilor determinate de activitatea normală a instituției, care se reflectă în contabilitate:

700 “ Finanțări de la buget privind = 510 “ Veniturile instituției ”

anul curent ” sau

105 “ Diponibilul instituției ”

La sfârșitul anului, contul se închide prin contul de cheltuieli, astfel:

510 “ Veniturile instituției ” = 410 “ Cheltuielile instituției ”

3.1.3 Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor din activități autofinanțate ale instituțiilor publice

Instituțiile publice pot desfășura și activități autofinanțate, activități care determină obținerea de venituri, dar și efectuarea de cheltuieli. Activitățile autofinanțate desfășurate de instituțiile publice pot fi activități ale instituțiilor de spectacole, ale muzeelor, ale cantinelor de elevi și studenți, ale instituțiilor de cercetare etc.

Conturile care evidențiază cheltuielile și veniturile din activități autofinanțate sunt redate în tabelul de mai jos:

Contul 420 “Cheltuielile activităților autofinanțate” ține evidența cheltuielilor efectuate de instituțiile publice din mijloace constituite de acestea pe principiul autofinanțării, conform reglementărilor în vigoare. Instituțiile publice care pot obține mijloace din autofinanțare sunt: instituțiile de spectacole, instituțiile de învățământ care au cantine și cămine, muzeele, instituțiile artistice etc. Tot în acest cont sunt evidențiate investițiile executate pe baza planului de finanțare și creditare a investițiilor.

Contabilitatea analitică a acestor cheltuieli se desfășoară pe alineate și articole ale clasificației economice a indicatorilor financiari, în Fișa pentru operații bugetare.

După conținutul economic, contul 420 “Cheltuielile activităților autofinanțate” este un cont de activ, care se debitează cu cheltuielile efectuate de instituție, aferente activităților de autofinanțare, și se creditează în cea mai mare parte cu cheltuieli efectuate în cursul anului, care se acoperă din venituri ale activităților autofinanțate. La sfârșitul anului acest cont nu prezintă sold.

Contul 420 “ Cheltuielile activităților autofinanțate ” se debitează prin creditul următoarelor conturi:

Contul 420 “Cheltuielile activităților autofinanțate” se creditează prin debitul următoarelor conturi:

Similar funcției contabile a acestui cont funcționează și conturile:

427 “Cheltuieli din activitatea sanitară”, conform Legii 145/1997

491 “Cheltuieli din venituri pentru finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ superior”

492 “Cheltuieli din alocații bugetare cu destinație specială”

493 “Cheltuieli din resurse externe pentru finanțarea proiectelor de reformă”

Contul 520 “Veniturile activităților autofinanțate” este utilizat de instituțiile publice pentru a ține evidența veniturilor obținute de acestea din activități autofinanțate. De remarcat este faptul că pentru instituțiile publice veniturile se consideră realizate în momentul încasării acestora, și nu în momentul realizării tranzacției și întocmirii documentelor de vânzare, așa cum se înregistrează la întreprinderi.

Contabilitatea analitică a veniturilor se ține pe feluri de venituri, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat.

După conținutul economic, contul 520 este un cont de venituri, iar după funcția contabilă este un cont de pasiv. În creditul contului se reflectă veniturile încasate de instituție, ce provin din activități autofinanțate din perioada curentă, iar în debit se înregistrează diminuarea acestor venituri pentru acoperirea diverselor pierderi, precum și acoperirea cheltuielilor efectuate în cursul perioadei. Contul prezintă sold creditor, care reprezintă veniturile nete obținute.

Contul 520 “Veniturile activităților autofinanțate” intră în corespondență contabilă cu următoarele conturi, astfel:

D 520 “ Veniturile activităților autofinanțate ” C

220 “Debitori” – cu valoarea creanțelor în- 120“Disponibil privind activitățile

registrate anterior în acest cont, scăzute din auto- finanțate” –cu sumele activ ca urmare a insolvabilității încasate

420“Cheltuielile activităților autofinanțate” 13 “Casa”

cu totalul cheltuielilor anuale, pentru închi- 530 “Venituri anticipate” – la

derea contului de cheltuieli începutul trimestrului, cu cota 528 “Veniturile din anii precedenți și alte veniturilor încasate anticipat, surse ” – cu soldul creditor al veniturilor ră- aferente trimestrului respectiv

mase din anul precedent, la începutul anului, 531 “Venituri de realizat”–cu va-

după inchiderea dării de seamă contabile -loarea veniturilor încasate efectiv 600 “Materiale” – cu valoarea materialelor 600 “Materiale” – cu valoarea degradate fără culpă, a celor distruse de materialelor recuperate, a celor calamități și a diferențelor din reevaluare primite prin comasare sau dotare și 610 “Animale tinere și la îngrășat” – cu cu diferențele de preț din reevalua-

valoarea celor trecute la mijloace fixe -rea stocurilor

valoarea celor trecute la mijloace fixe -rea stocurilor

și a celor pierdute ca urmare a calamită- 610“Animale tinere și la

-ților îngrășat”- cu valoarea animalelor

obținute din activități autofinanțate

Contul 520 “Veniturile activităților autofinanțate” se regăsește, așadar, în bilanțul contabil din darea de seamă anuală, cu valoarea veniturilor nete, însă la începutul anului următor acest sold este evidențiat ca venit din anii precedenți și este preluat de contul 528 “Venituri din anii precedenți și alte surse”.

Aceeași funcțiune contabilă și conținut economic îl au și alte conturi de venituri, cu specificația că acestea funcționează pentru diverse sectoare de activitate, conform reglementărilor în vigoare:

527 “Venituri din activitatea sanitară ” – conform Legii 145 / 1997

591 “Venituri pentru finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ superior ”

592 “ Venituri din alocații bugetare cu destinație specială ”

593 “ Venituri din resurse externe pentru finanțarea proiectelor de reformă ”

Conutul 528 “ Venituri din anii precedenți și alte surse ” este un cont de pasiv ce se creditează cu sumele preluate la începutul anului, care reprezintă venituri nete (diferențe între veniturile obținute și cheltuielile efectuate) preluate din anii precedenți și se debitează cu valoarea cheltuielilor anuale, în cazul în care acestea au fost mai mari decât veniturile curente. Soldul contului este creditor și reprezintă veniturile neconsumate din anii precedenți.

D 528 “ Venituri din anii precedenți și alte surse ” C

220 “Debitori” – cu valoarea debitorilor 520 “Veniturile activităților

ce nu se mai pot încasa autofinanțate” – cu valoarea

420“Cheltuielile activităților autofinanțate” veniturilor nete din anul prece-

– cu valoarea neacoperită din veniturile -dent, preluate la începutul anului

curente 600 “Materiale” –cu valoarea 600 “Materiale” – stocurile degradate sau diferețelor de preț la materiale,

distruse de calamități efectuate în baza reglementărilor

S. F. C. – veniturile neconsumate provenite

din anii precedenți

NOTĂ : Contul 528 “Venituri din anii precedenți și alte surse ” preia la începutul anului, după aprobarea dării de seamă contabile, soldul creditor al conturilor:520 “Veniturile activităților autofinanțate”, 525 “Veniturile instituțiilor de învățământ” conform Legii 84/1995, 591 “Venituri pentru finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ superior”, 592 “Venituri din alocații bugetare cu destinație specială”, 593 “Venituri din surse externe pentru finanțarea proiectelor de reformă”, în cazul în care acestea au rămas cu sold după închiderea conturilor de cheltuieli corespunzătoare.

Instituțiile finanțate din activități autofinanțate pot primi de la bugetul central sau local, după caz, subvenții pentru o parte din cheltuielile efectuate. În acest caz, subvenția se regularizează astfel:

în cazul în care regularizarea se efectuează la sfârșitul exercițiului curent, conturile de venituri se debitează prin creditul conturilor de mijloace bănești corespunzătoare;

în cazul în care regularizarea se efectuează în anul următor, se va debita contul 528 “Venituri din anii precedenți și alte surse” și se vor credita conturile de mijloace bănești corespunzătoare;

Veniturile extrabugetare ale activităților autofinanțate sunt determinate de efectuarea de către instituțiile publice a următoarelor operații:

1. Reflectarea în contabilitate a veniturilor proprii încasate și a alocațiilor primite de la organul ierarhic superior:

120 “Disponibil al instituției = 520 “Venituri extrabugetare ale

finanțate din venituri extrabugetare” instituțiilor publice”

2. Facturarea produselor livrate și a serviciilor prestate, precum și încasarea lor:

225 “Clienți” = 531 “Venituri anticipate”

120 “Disponibil al instituției = 225 “Clienți”

finanțate din venituri extrabugetare”

531 “Venituri anticipate” = 520 “Venituri extrabugetare ale

instituțiilor publice”

3. Închiderea contului de venituri la sfârșitul anului, prin contul de cheltuieli:

520 “Venituri extrabugetare ale = 420 “Cheltuielile instituției instituțiilor publice” finanțate din activități

extrabugetare”

De asemenea, trebuie arătat că există instituții publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate sau bugetele fondurilor speciale, care efectuează și activității extrabugetare din care obțin venituri și care sunt purtătoare de cheltuieli. În acest caz, cheltuielile efectuate, respectiv veniturile obținute din activități extrabugetare se înregistrează în conturile specifice, însă veniturile nete rămase se constituie ca datorie la bugetul de stat.

crearea obligației de virare la buget a disponibilităților aflate în cont:

% = 232 “Decontări cu bugetul

520 “ Veniturile instituțiilor din statului”

activități autofinanțate ”

528 “ Venituri din anii precedenți și

alte surse ”

apoi, pe baza extrasului de cont, se face virarea disponibilului la bugetul de stat:

232 “Decontări cu bugetul statului” = 120 “Disponibil al instituției

publice din venituri

extrabugetare”

Cu alte cuvinte, la instituțiile publice finanțate integral din bugetele mai sus amintite, orice venit obținut din activități extrabugetare, după ce acoperă eventualele cheltuieli pentru activitățile extrabugetare se va face venit la bugetul respectiv.

3.2 Contabilitatea altor cheltuieli și venituri

În categoria altor cheltuieli sunt incluse cheltuielile pentru finanțări speciale, care se contabilizează în contul sintetic de gradul I – 47 “Cheltuieli pentru finanțări speciale”. Acest cont are funcție contabilă și conținut economic similar cu contul 420 “Cheltuielile instituției finanțate din activități extrabugetare”, dar intră în corespondență cu conturi de venituri și de disponibil specifice, create pentru fiecare tip de finanțări.

3.3 Veniturile anticipate și veniturile de realizat

a) Veniturile anticipate sunt îregistrate de instituțiile publice în situația în care acestea încasează sume în cursul perioadei, dar care reprezintă venituri ale perioadei viitoare de gestiune. În categoria veniturilor anticipate se regăsesc sumele încasate pentru abonamentele la publicații, abonamentele la spectacole sau concerte, cărți, bilete de spectacol, contravaloarea cartelelor de masă încasate în anul în curs pentru anul următor etc.

Aceste conturi răspund principiului independenței exercițiului, conform căruia fiecare cheltuială sau venit trebuie reflectată în contabililate în exercițiul financiar la care aceasta se referă.

Pentru reflectarea veniturilor anticipate în contabilitatea sintetică a instituțiilor publice, se utilizează contul 530 “Venituri anticipate”, care are funcție contabilă de pasiv. În creditul contului se înregistrează veniturile încasate anticipat, iar în debit se înregistrează repartizările de venituri anticipate în conturile de venituri curente. Soldul contului este creditor și reprezintă veniturile anticipate neajunse încă la perioada de repartizare.

D 530 “Venituri anticipate” C

Cota parte repartizată asupra veniturilor Venituri anticipate încasate

curente la începutul trimestrului ( C. Ct.520) ( D. Ct. 120 , Ct. 13)

S.F.C. Veniturile anticipate nerepartizate

b) Venituri de realizat – în acest capitol, instituțiile publice înregistrează realizarea veniturilor în momentul încasării acestora. De aceea, în contabilitatea instituțiilor publice apare contul “Venituri de realizat”, care se utilizează în momentul efectuării unei tranzacții economice, atunci când momentul încasării este ulterior efectuării tranzacției. În categoria veniturilor de realizat sunt incluse:

sume ce urmează a se încasa din taxe de spitalizare;

debitele imputate persoanelor vinovate pentru lipsurile la obiectele de inventar și diferențele de preț între prețul de înregistrare și prețul imputat persoanelor vinovate pentru lipsurile de materiale și animale;

sumele imputate persoanelor vinovate pentru efectuarea de cheltuieli neeconomicoase sau nelegale, provenite din anii precedenți;

sume provenite din activități autofinanțate, care nu au fost încasate la perioadele stabilite și pentru care se creează debit;

sumele ce urmează a se încasa din vânzarea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor facturate , care urmează a se încasa ulterior prin trezorerie;

cota-parte din echipamentele și uniformele utilizate de către personalul instituției și care trebuie recuperată de la acesta;

bilete de intrare la muzee, case de cultură, parcuri, grădini zoologice, legitimații de masă date spre vânzare;

sume ce urmează a se recupera din reactivarea debitelor;

sume încasate din valorificarea produselor rezultate din activitatea instituției.

Contabilitatea sintetică a veniturilor ce urmează a se încasa se realizează cu ajutorul contului 531 „Venituri de realizat”, care este un cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează:

valoarea nominală a biletelor și programelor de spectacole;

valoarea chitanțierelor privind taxele forfetare, eliberate pentru vânzare;

valoare produselor, lucrărilor sau serviciilor rezultate din activitatea instituțiilor, facturate, care urmează a se încasa ulterior prin trezorerie;

debitele imputate vinovaților etc.

În debitul contului se reflectă valorile încasate trecute la venituri curente. Soldul contului este creditor și reflectă valoarea veniturilor ce urmează a se încasa.

Contul 531 „Venituri de realizat“ intră în corespondență cu următoarele conturi:

Veniturile de realizat se înregistrează în contabilitatea instituțiilor publice în următoarele situații:

– pentru biletele de intrare la manifestații artistice și pentru carnetele chitanțiere pentru încasarea taxelor forfetare etc. predate distribuitorilor pentru vânzarea, la valoarea nominală, se face înregistrarea:

159„Alte valori“ = 531„Venituri de realizat“

– pentru cota-parte din valoarea echipamentelor și uniformelor, recuperate de la personal, și pentru diferențele de preț aferente lipsurilor imputabile:

220„Debitori“ = 531„Venituri de realizat“

– pentru debitorii insolvabili scăzuți din activ și pentru biletele prescrise, înregistrate este similară celei de mai sus, doar că suma va fi trecută în roșu;

– pentru materialele rezultate din casarea și declasarea obiectelor de inventar:

600„Materiale“ = 531„Venituri de realizat“

– încasările din imputații și sumele vărsate direct la buget:

531„Venituri de realizat“ = 232„Decontări cu bugetul

statului”

232„Decontări cu bugetul statului“ = 220„Debitori“

– încasarea în numerar a imputațiilor care se constituie venituri ale instituției:

13„Casa“ = 232„Decontări cu bugetul

statului”

531„Venituri de realizat“ = 520„Venituri din activități autofinanțate“

– pentru încasarea sumelor din vânzarea biletelor și a chitanțierelor de la distribuitori:

13„Casa“ = 159„Alte valori“

120„Disponibil din activități = 13„Casa“

autofinanțate“

CAPITOLUL IV

Organizarea contabilității cheltuielilor și veniturilor

la C.A.S. Prahova

4.1 Prezentarea instituției

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a fost înființată în anul 1999, urmare a apariției și punerii în aplicare a Legii nr. 145/1997 privind sistemul asigurărilor sociale de sănătate, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova își desfășoară activitatea în conformitate cu O.U.G. nr. 150/2002, cu modificările și completările ulterioare privind asigurările sociale de sănătate.

Sediul instituției se află în municipiul Ploiești, strada Praga nr. 1, jud. Prahova. Organele de conducere ale Casei de Asigurări de Sănătate Prahova sunt Consiliul de Administrație și Președintele – Director General care, în temeiul Legii nr. 500/2002, este și ordonator de credite.

Activitatea desfășurată de Casa de Asigurări de Sănătate Prahova constă în administrarea și gestionarea fondului de asigurări sociale de sănătate, în vederea asigurării serviciilor medicale pentru asigurați, precum și controlul derulării optime a contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale și medicamente, pe următoarele domenii:

Asistență medicală primară;

Asistență medicală ambulatorie stomatologică;

Asistență medicală ambulatorie (de specialitate) pentru specialități clinice;

Asistență medicală ambulatorie pentru specialitățile paraclinice;

Asistență medicală ambulatorie terapie fizicală;

Medicamente și materiale specifice utilizate în spitale și ambulatorii pentru unele boli cronice și specialități clinice, pe bază de programe;

Dispozitive medicale destinate corectării și recuperării deficiențelor organice sau funcționale ori corectării unor deficiențe fizice;

Medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu;

Servicii medicale spitalicești;

Servicii de recuperare și reabilitatea sănătății;

Servicii de urgență prespitalicească și alte tipuri de transport medical;

Medicamente utilizate în tratamentul în spital;

Servicii de îngrijire la domiciliu.

Complementară activității de asigurare a serviciilor medicale este și activitatea de colectare a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate datorată de alte persoane asigurate (liberi profesioniști, asociați unici, persoane fizice independente, etc.).

În subordinea directă a Președintelui – Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova se află directorii executivi (economic, relații contractuale, medical).

Structura organizatorică cuprinde compartimente, birouri și servicii, astfel:

Serviciul Audit Intern;

Biroul Juridic Contencios;

Servicii de Acreditare, Contractare, Decontare și Statistică pentru fiecare domeniu de asistență medicală;

Biroul Resurse Umane;

Serviciul Medical;

Serviciul Buget Finanțe Contabilitate;

Serviciul Tehnologia Informației;

Serviciul Administrativ;

Compartimentul Evidență asigurați.

De la înființare, Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a avut obiective prioritare în perfecționarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate prin:

realizarea integrală a programului de îmbunătățire a stării de sănătate a populației;

creșterea nivelului de colectare a contribuțiilor la fond prin identificarea și urmărirea veniturilor realizate de contribuabili, persoane fizice liber profesioniste sau autorizate potrivit legii;

urmărirea destinațiilor în utilizarea fondurilor de către furnizorii de servicii medicale aflați în relații contractuale cu C.A.S. Prahova, în scopul asigurării serviciilor din pachetul de bază și pachetul minimal;

verificarea respectării clauzelor contractuale, de către furnizorii de servicii medicale, aplicând măsuri imediate de sancționare, în cazul abaterilor, inclusiv rezilierea contractelor;

extinderea sistemului de finanțare pe grupe de diagnostic (DRG) pentru eliminarea procedurii de calcul în raport cu indicatorii statistici;

realizarea unor instituții medico sanitare pentru cazarea și tratamentul persoanelor fără venituri cu participarea directă a Ministerului Sănătății și Familiei și Ministerul Muncii și Protecției Sociale;

continuarea monitorizării activității spitalelor și aplicarea de măsuri comune cu Direcția de Sănătate Publică Prahova pentru eficientizarea activității medicale și buna gospodărire a fondurilor;

perfecționarea sistemului informatic integrat și crearea de baze de date care să furnizeze elementele necesare controlului derulării contarctelor și asigurarea optimă a asistenței medicale pentru populație.

Fondurile alocate la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Prahova în vederea finanțării furnizorilor de servicii medicale în raport cu serviciile prestate au fost în permanentă creștere, având ca scop îmbunătățirea cantității și calității actului medical, astfel:

2000 – 54,2 mil. lei RON

2001 – 78,4 mil. lei RON

2002 – 112,6 mil. lei RON

2003 – 139,5 mil. lei RON

2004 – 156,7 mil. lei RON

2005 – 192,9 mil. lei RON

Fig. nr. 1 „Situația comparativă a bugetului alocat

pentru cheltuielile privind finanțarea servicii medicale

2000 – 2005“

Activitatea de colectare a contribuțiilor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a avut ca obiectiv urmărirea persoanelor fizice cu obligații la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, atât în ceea ce privește evidența debitelor cât și în ceea ce privește aplicarea măsurilor de recuperare a creanțelor bugetare.

Totalul veniturilor colectate la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate la nivelul anului 2005 a fost de 204,7 mil lei RON, reprezentând o medie a încasărilor lunare de 17,06 mil lei RON, respectiv 107 % din prevederile bugetare ale anului 2004.

Colectarea veniturilor de la persoanele juridice la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în sumă de 201 mil lei RON, s-a realizat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova prin Agenția Națională de Colectare a Fondurilor, în baza prevederilor OG nr. 86/2003, privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală.

Populația județului Prahova este de 829.945 locuitori, din care 749.191 persoane sunt asigurate în condițiile prevederilor OUG nr. 150/2002, privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

În evidența Casei de Asigurări de Sănătate Prahova figurează la data de 31.12.2005 un număr de 8.983 persoane fizice care exercită profesii liberale sau autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente, 2.283 persoane fără venituri, respectiv 13 persoane asigurate facultativ.

Pe ansamblu, cheltuielile pentru servicii medicale ale Casei de Asigurări de Sănătate Prahova din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate în anul 2005 sunt mai mari cu 36,2 mil lei RON, reprezentând 123 % din cheltuielile înregistrate la nivelul anului precedent.

Situația comparativă a cheltuielilor

pe tipuri de servicii contractate 2004-2005

-mii lei RON-

Prevederile bugetare pentru servicii medicale ale Casei de Asigurări de Sănătate Prahova din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, la finele anului 2005, prezintă o creștere de 123 %, respectiv un plus de 36.2 mil RON față de prevederile inițiale aprobate de ordonatorul principal de credite la începutul anului, raportate la aceeași perioadă.

Situația prevederilor bugetare

pe tipuri de servicii contractate inițiale / finale

– mii lei RON-

Fig. nr. 3 “Situația comparativă a prevederii bugetare alocată

pentru cheltuielile cu serviciile medicale pe domenii de asistență în anul 2005”

Domenii de asistență medicală

În ceea ce privește plățile nete efectuate pe domenii de asistență medicală în totalul cheltuielilor cu serviciile medicale la nivelul anului 2005, situația acestora se prezintă astfel:

Situația cheltuielilor efectiv realizate

pe tipuri de servicii medicale în anul 2005

– mii lei RON-

Din analiza acestora se constată, la nivelul anului 2005, faptul că plățile efectuate pentru servicii medicale spitalicești dețin cea mai ridicată pondere 56 % (asistență medicală spitalicească, medicamente utilizate în tratamentul în spital), urmate apoi de medicamentele cu și fără contribuție personală utilizate în tratamentul ambulatoriu 24%.

Domenii de asistență medicală

La nivelul anului 2005, execuția bugetară a Casei de Asigurări de Sănătate Prahova pe servicii medicale a fost de 100 %.

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, își propune în fiecare an performanțe în gestionarea și administrarea sumelor alocate, astfel încât persoanele asigurate să beneficieze de acte medicale de calitate.

4.2 Studiu de caz

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova este ordonator secundar de credite care își finanțează cheltuielile din bugetul asigurărilor sociale de stat.

La data de 01.01.2005, situația soldurilor inițiale ale conturilor Casei de Asigurări de Sănătate Prahova se prezintă astfel:

Operațiunile desfășurate de Casa de Asigurări de Sănătate Prahova pe parcursul exercițiului bugetar al lunii decembrie 2005 au fost următoarele:

S-au primit credite bugetare repartizate pe baza dispozițiilor bugetare nr. 574/30.11.2005, 635/30.11.2005, 618/14.12.2005, 662/20.12.2005:

940 “Credite bugetare aprobate” 17.735.340,00 lei

944 “Credite deschise pentru cheltuieli proprii” 17.735.340,00 lei

Se încasează contribuții, penalități și majorări la fondul de asigurări sociale de sănătate, accidente rutiere, agresiuni, utilități și daune interese:

13 “Casa” = 220 “Debitori" 334.558,00 lei

Se încasează contravaloare formulare medicale:

13 “Casa” = 225 “Clienți” 3.002,00 lei

Se ridică numerar din bancă pentru achitarea stimulentelor personalului angajat:

13”Casa” = 119 “Disponibil din 25.690,00 lei

fonduri cu destinație specială”

Se ridică numerar din bancă pentru achitarea salariilor personalului angajat și deplasărilor:

13 “Casa” = 700 “Finanțare de la 21.889,00 lei

buget privind anul curent”

Se încasează contravaloare carnete asigurat pentru retipărire:

13 “Casa” = 579 “Fondul de asigurări 11,00 lei

sociale de sănătate”

Se depun la bancă încasările din contribuții, penalități și majorări la fondul de asigurări sociale de sănătate, accidente rutiere, agresiuni, utilități și daune interese:

179 “Disponibil din = 13 “Casa” 344.823,00 lei

F.N.U.A.S.S”

Se înregistrează avansuri spre decontare:

220 “Debitori” = 13 “Casa” 9.005,00 lei

Se înregistrează debitori contribuții, penalități și majorări la fondul de asigurări sociale de sănătate, accidente rutiere, agresiuni, utilități și daune interese:

220 “Debitori” = 531 “Venituri de realizat”325.592,00 lei

Se achită salarii și stimulente personalului angajat:

230 “Decontări cu salariați” = 13 “Casa” 38.275,00 lei

Se înregistrează rețineri (impozit) salarii și stimulente:

230 “Decontări cu salariați” = 232“Decontări cu bugetul 6.300,00 lei

statului”

Se înregistrează rețineri (6,5% fond sănătate salariați) salarii și stimulente:

230 “Decontări cu salariați” = 233 “Decontări privind 2.224,00 lei

asigurările sociale”

Se achită deplasări:

410 “Cheltuielile instituției” = 13 “Casa” 300,00 lei

Se înregistrează cheltuieli stimulente:

421 “Cheltuieli din fonduri = 230“Decontări cu salariați”34.214,00 lei cu destinație specială”

Se înregistrează venituri realizate din contribuții, penalități și majorări la fondul de asigurări sociale de sănătate, accidente rutiere, agresiuni, utilități și daune interese:

531 “Venituri de realizat” = 579 “Fondul de asigurări 326.556,00 lei

sociale de sănătate”

Se depun la bancă încasările din utilități și formulare medicale:

700 “Finanțare de la = 13 “Casa” 10.748,00 lei

buget privind anul curent”

Se alimenteză cont salarii:

105 “Disponibil al instituției” = 700 “Finanțare de la 92.771,00 lei

buget privind anul curent”

Se achită garanții gestionari:

119 “Disponibil din = 700 “Finanțare de la 127,00 lei

fonduri cu destinație specială” buget privind anul curent”

Se achită avans francare corespondență:

220 “Debitori” = 700 “Finanțare de la 2.000,00 lei

buget privind anul curent”

Se achită rețineri salarii:

231 “Creditori” = 700 “Finanțare de la 7.780,00 lei

buget privind anul curent”

Se achită impozit salarii:

232 “Decontări cu bugetul = 700 “Finanțare de la 22.864,00 lei

statului” buget privind anul curent”

Se achită contribuție asigurări sociale:

233 “Decontări privind = 700 “Finanțare de la 54.171,00 lei

asigurările sociale” buget privind anul curent”

Se achită contribuție fond șomaj:

235 “Decontări privind = 700 “Finanțare de la 4.898,00 lei

fondul de șomaj ” buget privind anul curent”

Se înregistrează plata salariilor și a reținerilor aferente acestora:

479 “Cheltuieli buget = 179 “Disponibil din 202.231,00 lei

F.N.U.A.S.S” F.N.U.A.S.S”

Se încasează debite din utilități:

700 “Finanțare de la = 220 “Debitori” 178,00 lei

buget privind anul curent”

Ștornare rulaj cont 700:

700 “Finanțare de la = 700 “Finanțare de la -9.751,00 lei

buget privind anul curent” buget privind anul curent”

Se încasează contravaloare formulare medicale:

700 “Finanțare de la = 225 “Clienți” 1.051,00 lei

buget privind anul curent”

Se înregistrează creditori diverși:

700 “Finanțare de la = 231 “Creditori” 28,00 lei

buget privind anul curent”

Se înregistrează încasări din contribuții, penalități și majorări la fondul de asigurări sociale de sănătate:

179 “Disponibil din = 579 “Fondul de asigurări 71.810,00 lei

F.N.U.A.S.S” sociale de sănătate”

Încasări debitori din daune interese:

179 “Disponibil din = 220 “Debitori” 261,00 lei

F.N.U.A.S.S”

Încasări sume nejustificate:

179 “Disponibil din = 700 “Finanțare de la 30,00 lei

F.N.U.A.S.S” buget privind anul curent”

Se înregistrează venituri realizate din daune interse și sume nejustificate:

531”Venituri de realizat” = 579 “Fondul de asigurări 291,00 lei

sociale de sănătate”

Se înregistrează restituire corecții (sume virate eronat de bancă):

579 “Fondul de asigurări = 179 “Disponibil din 141,00 lei

sociale de sănătate” F.N.U.A.S.S.”

Se înregistrează venituri ani precedenți din imputații carnete asigurați:

702 “Finanțare ani precedenți” = 579 “Fondul de asigurări 55,23 lei

sociale de sănătate”

Se înregistrează diminuare venituri ani precedenți:

579 “Fondul de asigurări = 702 “Finanțare ani 3.556,43 lei

sociale de sănătate” precedenți”

Se înregistrează evidențiere avans luna decembrie 2005:

410 “Cheltuielile instituției” = 230 “Decontări cu 43.271,00 lei

salariații”

Se înregistrează reglare cont sume ani precedenți:

231 “Creditori” = 702 “Finanțare ani precedenți” 0,01 lei

Se înregistrează venituri realizate din plus inventar carnete asigurat:

531 “ Venituri de realizat” = 702 “Finanțare ani 17,62 lei

precedenți”

Se înregistrează furnizori servicii medicale:

410 “Cheltuielile instituției” = 234 “Furnizori” 31.137.521,00 lei

Se achită furnizori servicii medicale:

234 “Furnizori” = 700 “Finanțare de la 13.065.355,00 lei

buget privind anul curent”

Se înregistrează plăți furnizori servicii medicale:

479 “Cheltuieli buget = 179 “Disponibil din 17.477.483,00 lei

F.N.U.A.S.S” F.N.U.A.S.S”

Se înregistrează achitare debitori daune interese și imputații audit:

531 “Venituri de realizat” = 220 “Debitori” 83.435,00 lei

Se înregistrează venituri realizate din încasări daune interese:

531 “Venituri de realizat” = 579 “Fondul de asigurări 200,00 lei

sociale de sănătate”

Ștornare rulaj cont 700:

700 “Finanțare de la = 700 “Finanțare de la -5.894,00 lei

buget privind anul curent” buget privind anul curent”

Se înregistrează achitare avans D.R.G. spitale:

220 “Debitori” = 700 “Finanțare de la 4.454.944,00 lei

buget privind anul curent”

Se înregistrează venituri de realizat:

220 “Debitori” = 531 “Venituri de realizat” 30,00 lei

Se înregistrează debitori:

234 “Furnizori” = 220 “Debitori” 30,00 lei

Ștornare arierate:

410 “Cheltuielile instituției” = 700 “Finanțare de la -38.931,00 lei

buget privind anul curent”

Ștornare rulaje cont furnizori:

234 “Furnizori” = 234 “Furnizori” -56.507,00 lei

Se înregistreaza furnizori:

700 “Finanțare de la = 234 “Furnizori” 3.915,00 lei

buget privind anul curent”

Se înregistrează clienți formulare medicale:

225 “Clienți” = 600 “Materiale” 3.590,00 lei

Se înregistrează consum mărci poștale:

410 “Cheltuielile instituției” = 159 “Alte valori” 1.139,00 lei

Se înregistrează consum materiale:

410 “Cheltuielile instituției” = 600 “Materiale” 16.471,00 lei

Se înregistrează eliberare bonuri consum fără valoare:

600 “Materiale” = 159 “Alte valori” 4.260,00 lei

Se înregistrează obiecte de inventar în magazie:

602 “Obiecte de inventar = 311 “Fondul obiectelor 1.790,00 lei

în magazie” de inventar”

Se înregistrează obiecte de inventar în folosință:

603 “Obiecte de inventar = 602 “Obiecte de inventar 1.652,00 lei

în folosință” în magazie”

Se înregistrează furnizori bonuri consum fără valoare:

159 “Alte valori” = 234 “Furnizori” 3.870,00 lei

Se înregistrează furnizori diverși:

410 “Cheltuielile instituției” = 234 “Furnizori” 55.400,00 lei

Se înregistrează furnizori materiale:

600 “Materiale” = 234 “Furnizori” 18.452,00 lei

Se achită furnizori diverși:

234 “Furnizori” = 700 “Finanțare de la 86.285,00 lei

buget privind anul curent”

Se înregistrează amortizare imobilizări necorporale:

410 “Cheltuielile instituției” = 40 “Amortizarea privind 38.611,00 lei

imobilizările necorporale”

Se înregistrează amortizare imobilizări corporale:

410 “Cheltuielile instituției” = 50 “Amortizarea privind 27.591,00 lei

imobilizările corporale”

Se înregistrează venituri de realizat din chirii spații:

220 “Debitori” = 531 “Venituri de realizat” 51,00 lei

Se înregistrează debitori utilități:

220 “Debitori” = 234 “Furnizori” 3.741,00 lei

Se înregistrează justificare avans deplasări:

410 “Cheltuielile instituției” = 220 “Debitori” 6.751,00 lei

Se înregistrează plăți diverse:

479 “Cheltuieli buget = 179 “Disponibil din 78.546,00 lei

F.N.U.A.S.S” F.N.U.A.S.S”

Ștornare rulaj cont 602:

602 “Obiecte de inventar = 602 “Obiecte de -71,00 lei

în magazie” inventar în magazie”

Se înregistrează dobândă cont:

105 “Disponibil al instituției” = 410 “Cheltuielile instituției” 0,11 lei

Ștornare rulaj cont 410:

410 “Cheltuielile instituției” = 410 “Cheltuielile instituției” -0,11 lei

Se înregistrează comision extras cont:

410 “Cheltuielile instituției” = 105 “Disponibil al instituției” 20,64 lei

Se înregistrează achitare salarii cont card:

230 “Decontări cu salariații” = 105 “Disponibil al 87.585,00 lei

instituției”

Se înregistrează achitare concedii medicale cont card:

233 “Decontări privind = 105 “Disponibil al 5.178,00 lei

asigurările sociale” instituției”

Se înregistrează restituire mentenanță:

231 “Creditori” = 110 “Disponibil pentru 9.635,00 lei

sume de mandat și depozit”

Se înregistrează garanții gestionari:

119 “Disponibil din = 231 “Creditori” 535,00 lei

fonduri cu destinație specială”

Se înregistrează comision garanții gestionari:

231 “Creditori” = 119 “Disponibil din 14,00 lei

fonduri cu destinație specială”

Se înregistrează stimulente din fond cu destinație specială:

119 “Disponibil din = 337 “Fonduri cu 35.580,00 lei

fonduri cu destinație specială” destinație specială”

Se înregistrează achitare impozit stimulente:

232 “Decontări cu bugetul = 119 “Disponibil din 6.300,00 lei

statului” fonduri cu destinație specială”

Se înregistrează achitare fond sănătate (6,5%) stimulente:

233 “Decontări privind = 119 “Disponibil din 2.224,00 lei

asigurările sociale” fonduri cu destinație specială”

Se înregistrează eliberări carnete asigurat:

220 “Debitori” = 600 “Materiale” 176,66 lei

Se înregistrează restituiri carnete asigurat:

600 “Materiale” = 220 “Debitori” 13,74 lei

Se înregistrează justificare carnete asigurat:

410 “Cheltuielile instituției” = 220 “Debitori” 285,49 lei

Se înregistrează debite contribuții F.N.U.A.S.S.:

220 “Debitori” = 531“Venituri 18.587.813,00 lei

de realizat”

Se înregistrează încasări din contribuții F.N.U.A.S.S.:

179 “Disponibil din = 220 “Debitori” 19.219.892,23 lei

F.N.U.A.S.S”

Se înregistrează venituri realizate din contribuții F.N.U.A.S.S.:

531 “Venituri de realizat” = 220 “Debitori” 72.316,00 lei

Se înregistrează venituri F.N.U.A.S.S.:

531”Venituri de realizat” = 579 “Fondul de 19.219.892,33 lei

asigurări sociale de sănătate”

Se înregistrează închidere cont cheltuieli privind stimulente:

337 “Fonduri cu = 421“Cheltuieli din fonduri 94.122,00 lei

destinație specială” cu destinație specială”

Se înregistrează constituire fond rezervă:

129 “Disponibil din fond = 350“Fond de rezervă 2..079.138,00 lei

rezervă” conform O.U.G. 150/2002”

Se înregistrează închidere cont cheltuieli:

57 “Rezultatul execuției = 479“Cheltuieli buget 195.625.714,00 lei

bugetare” F.N.U.A.S.S”

Se înregistrează închidere cont venituri:

579 “Fondul de asigurări” = 57”Rezultatul 206.724.829,79 lei

sociale de sănătate” execuției bugetare”

Se înregistrează închidere fond rezervă:

579 “Fondul de asigurări = 179 “Disponibil din 2.079.138,00 lei

sociale de sănătate” F.N.U.A.S.S.”

Ștornare rulaj cont 700:

700 “Finanțare de la = 700 “Finanțare de la -200.727,00 lei

buget privind anul curent” buget privind anul curent”

Se înregistrează închidere cheltuieli ale instituției:

700 “Finanțare de la = 410 “Cheltuielile 201.437.524,53 lei

buget privind anul curent” instituției”

Se înregistrează închidere an 2005:

700 “Finanțare de la = 702 “Finanțare ani -5.811.492,64 lei

buget privind anul curent” precedenți”

Se înregistrează închidere cont 700:

702 “Finanțare ani = 700 “Finanțare de la 318,00 lei

precedenți” buget privind anul curent”

Potrivit Normelor metodologice privind încheierea execuției bugetare a anului 2005, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1862 / 15.12.2004, operațiunile de încheiere a execuției bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, se vor reflecta în contabilitatea C.A.S. Prahova astfel:

constituirea fondului de rezervă în cotă de 1% aplicată veniturilor colectate de acesta:

579 “Fondul de asigurări = 179 “Disponibil din

sociale de sănătate” F.N.U.A.S.S.”

și

129 “Disponibil din fond = 350 “Fond de rezervă

rezervă” conform O.U.G. 150/2002”

închiderea contului de venituri ale bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate:

579 “Fondul de asigurări = 57”Rezultatul execuției

sociale de sănătate” bugetare”

închiderea contului de cheltuieli ale bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate:

57 “Rezultatul execuției = 479 “Cheltuieli buget

bugetare” F.N.U.A.S.S”

transferarea de către C.A.S. Prahova a rezultatului execuției bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate în contul “Excedet / Deficit curent al bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pe anul 2005”deschis pe seama Casei de Asigurări Sociale de Sănătate:

transferul excedentului bugetar:

57 “Rezultatul execuției = 179 “Disponibil din

bugetare” F.N.U.A.S.S”

preluarea deficitului bugetar:

179 “Disponibil din = 57”Rezultatul execuției

F.N.U.A.S.S” bugetare”

Potrivit prevederilor art. 18, alin. (5) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la instituțiile publice rezultatul execuției bugetare se stabilește anual prin închiderea conturilor de cheltuieli efective și a conturilor de surse din care au fost efectuate .

În aplicarea prevederilor de mai sus, precum și a unor prevederi ale Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2005, operațiunile de încheiere a execuției bugetului se vor reflecta în contabilitatea C.A.S. Prahova astfel:

închiderea contului 410 “Cheltuieli ale instituției publice finanțate de la buget”:

700 “Finanțare de la = 410 “Cheltuielile

buget privind anul curent” instituției”

închiderea contului 421 “Cheltuieli din fonduri cu destinație specială”:

337 “Fonduri cu = 421 “Cheltuieli din fonduri

destinație specială” cu destinație specială”

închiderea contului 700 “Finanțare de la buget privind anul curent”

702 “Finanțare ani = 700 “Finanțare de la

precedenți” buget privind anul curent”

CAPITOLUL V

Reflectarea cheltuielilor și veniturilor

în situații financiare anuale la

C.A.S. Prahova

5.1 Situații financiare anuale specifice instituțiilor publice

Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, alte autorități publice, instituțiile publice autonome și instituțiile publice subordonate au obligația, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să întocmească situații financiare trimestriale și anuale, care se compun din bilanț, cont de execuție bugetară și anexe, în structura și la termenele prevăzute în instrucțiunile emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Anual, Ministerul Finanțelor Publice emite Norme metodologice privind încheierea exercițiului bugetar, precum și Norme metodologice privind încheierea conturilor, întocmirea și centralizarea dărilor de seamă contabile privind execuția bugetară. Acestea constituie un îndrumar al ordonatorilor de credite și al organelor de specialitate ale acestora, în vederea întocmirii corecte a bilanțului contabil și a situațiilor anexe.

Situațiile financiare reprezintă documente oficiale de prezentare a situației patrimoniului aflat în administrarea statului și a unităților administrativ-teritoriale, a execuției bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor la buget.

Pe baza situațiilor financiare primite de la instituțiile publice, Ministerul Finanțelor Publice întocmește în fiecare an bilanțul pe ansamblul economiei naționale, având la bază bilanțurile contabile ale unităților patrimoniale care desfășoară activitate economică, precum și dările de seamă ale instituțiilor publice, sau ale celorlalte persoane juridice care au obligația să depună bilanț contabil. Acest bilanț centralizat este prezentat Guvernului odată cu contul general de execuție a bugetului de stat.

În cazul instituțiilor publice, întocmirea bilanțului contabil se realizează, de regulă, de către conducătorul compartimentului financiar-contabil, ulterior fiind verificat de către organele ierarhice superioare.

Darea de seamă a instituțiilor publice este compusă din următoarele documente:

Bilanțul contabil;

Contul de execuție bugetară;

Anexe;

Raportul de analiză pe bază de bilanț a situației economico-financiare la data raportării;

Indicatorii de calcul și fundamentare, pe structura proiectului de buget.

Anexele dării de seamă contabile se compun din următoarele situații:

Detalierea cheltuielilor;

Disponibil din mijloace cu destinație specială;

Contul de execuție al fiecărui fond special;

Finanțarea bugetară;

Situația obligațiilor de plăți restante la finele perioadei.

Dările de seamă bugetare au un caracter unitar, în ceea ce privește structura și conținutul lor, întrucât sunt supuse unor reglementări speciale și condiții unitare de întocmire.

Principiile care stau la baza întocmirii dărilor de seamă bugetare sunt, după cum urmează:

1.Principiul realității și al exactității datelor înscrise în documentele de sinteză. Respectarea acestui principiu depinde de însăși exactitatea datelor evidenței contabile, precum și în funcție de corelarea datelor evidenței sintetice cu cele din evidența analitică;

2. Principiul respectării normelor legale în vigoare cu privire la completarea tuturor formularelor ce compun darea de seamă contabilă. Darea de seamă trebuie să fie completă și corect întocmită, potrivit normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la închiderea exercițiului bugetar;

3. Principiul bunei informări, întrucât darea de seamă constituie pentru ordonatorul de credite, baza analizei sistematice a utilizării mijloacelor bugetare în baza creditelor bugetare aprobate. Concomitent, bilanțul contabil este sursă, în vederea întocmirii bugetului de venituri și cheltuieli pentru exercițiul bugetar următor.

Bilanțul contabil al instituțiilor publice

Prima componentă a dărilor de seamă contabile ale instituțiilor publice este bilanțul contabil. Acesta cuprinde în activ mijloacele aflate în folosința instituției, iar în pasiv sursele din care s-au procurat aceste mijloace.

Operațiunile economico-financiare efectuate în anul 2005 se vor reflecta în contabililate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale O.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, ale Normelor metodologice privind închiderea exercițiului bugetar al anului 2005, ale Normelor metodologice privind contabilitatea instituțiilor publice și ale planului de conturi ale instituțiilor publice, consiliilor locale, unităților de asigurări sociale de stat și instrucțiunile de aplicare ale acestora, cu modificările și completările ulterioare, precum și a “Precizărilor metodologice privind închiderea și centralizarea dărilor de seamă contabile privind execuția bugetară”.

Posturile din bilanț corespund conturilor sintetice de gradul întâi sau doi, care sunt preluate din balanța de verificare întocmită la sfârșitul exercițiului.

În vederea elaborării bilanțului contabil, se întocmesc lucrări contabile premergătoare, și anume:

înregistrarea în conturi a tuturor operațiunilor economice și financiare aferente întregii activități;

închiderea conturilor la sfârșitul exercițiului bugetar;

verificarea exactității sumelor înregistrate în contabilitatea sintetică și analitică prin utilizarea balanței de verificare sintetică sau analitică;

inventarierea patrimoniului și regularizarea diferențelor rezultate în urma inventarierii;

efectuarea verificărilor finale și a corelațiilor între lucrările contabile specifice, pe baza instrucțiunilor emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Bilanțul contabil se întocmește pe baza ultimei balanțe de verificare a conturilor sintetice, puse de acord cu soldurile din balanța conturilor analitice, încheiată după înregistrarea tuturor documentelor în care au fost consemnate operațiuni financiar-contabile aferente perioadei raportate.

O dată întocmit, bilanțul contabil este verificat, iar ulterior el va fi semnat de conducătorul instituției publice respective și conducătorul compartimentului financiar-contabil.

Ordonatorii de credite au obligația să prezinte la trezoreriile statului bilanțul contabil și contul de execuție, pentru certificarea exactității plăților de casă pe capitole și titluri și a soldurilor conturilor de disponibilități, cu datele din contabilitatea trezoreriilor.

Prin verificarea bilanțului contabil se asigură că acesta oferă o imagine fidelă, clară și complexă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului executării bugetului instituției respective. Darea de seamă bugetară se depune la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de acesta.

Cu ocazia verificării și certificării bilanțului contabil se va întocmi raportul în formă scurtă pentru organele Ministerului Finanțelor Publice, și în formă detaliată pentru ordonatorul de credite al instituției publice respective, precum și pentru organele ierarhice superioare.

Bilanțul contabil ca document de sinteză la nivelul C.A.S. Prahova, prezintă activul și pasivul instituției.

C.A.S. Prahova înregistrează în bilanț la 31.12.2005, următoarele solduri de activ:

– A. Active fixe, terenuri, obiecte de inventar și alte bunuri 10.051 mii lei structurat astfel:

clădiri, terenuri și dotări independente 8.964 mii lei

aflate în patrimoniul instituției și evidențiate în bilanțul contabil la valoarea rămasă în condițiile legii;

obiecte de inventar (Ct. 602 ,603,604) 352 mii lei

imobilizări necorporale 735 mii lei

reprezentând licențe, programe informatice, etc., achiziționate de instituție potrivit reglementărilor legale în vigoare.

– B. Mijloace bănești decontări , cheltuieli și materiale 64.266 mii lei 1. Disponibilități bănești ale instituției 13.185 mii lei din care: – disponibil al instituției publice (Ct. 105) 1 mii lei – disponibil din fonduri cu destinație specială (Ct.119) 7 mii lei din care: – garanții gestionari 5 mii lei – stimulente personal 1 mii lei – disponibil din fond rezervă 1% (Ct. 129) 2.079 mii lei – disponibil din F.N.U.A.S.S (Ct. 179) 11.099 mii lei 2. Mijloace bănești și alte valori 2 mii lei reprezentând bonuri valorice pentru carburant aflate în stoc la 31.12.2005, necesare asigurării desfășurării normale a activității instituției până la deschiderea finanțării la nivelul anului 2006;

3. Decontări și debitori 50.909 mii lei constituite din: – clienți (Ct. 225) 1 mii lei – debitori (Ct.220) 50.908 mii lei din care: – debitori din creanțe bugetare 37.997 mii lei – debitori carnete asigurati 9 mii lei – debitori servicii medicale 12.687 mii lei – debitori activitate proprie 3 mii lei – debitori accidente de muncă 4 mii lei – debitori imputații 195 mii lei – debitori audit 9 mii lei – alți debitori 5 mii lei Debitele din creanțe bugetare sunt constituite în condițiile O.U.G. nr. 150/2002, privind organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate și O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare și reprezintă contravaloarea debitelor comunicate lunar de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 650/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de reflectare în contabilitatea instituțiilor publice a unor operațiuni ce decurg din aplicarea prevederilor O.G. nr. 86/2003, privind unele reglementări în domeniul financiar, cât și debitele înregistrate la nivelul C.A.S. Prahova pentru alte persoane asigurate (asociat unic, persoane fizice autorizate și liber profesioniști);

Debitorii înregistrați la carnetele de asigurați reprezintă contravaloarea acestora, pentru care medicii de familie urmează a justifica, prin predarea taloanelor la C.A.S. Prahova,eliberarea acestora către persoanele asigurate în condițiile legii;

Debitorii înregistrați la servicii medicale reprezintă constituire ca urmare a verificărilor de fond realizate de Serviciul Audit Public Intern din cadrul C.A.S. Prahova și a rezilierii unor contracte cu furnizorii de servicii medicale, pentru care s-au dispus măsuri proceduri de recuperare;

Debitele din activitate proprie sunt formate din garanții constituite în condițiile legii pentru S.C. Distrigaz și Poșta Română.

4. Materiale 171 mii lei din care: – materiale de întreținere și gospodărire (Ct. 600.02) 5 mii lei

– materiale cu caracter funcțional (Ct. 600.04) 120 mii lei – alte materiale (Ct. 600.09) 46 mii lei

Activul bilanțului contabil în structura prezentată, înregistrat la 31.12.2005 este de 74.317 mii lei.

Pasivul bilanțului contabil încheiat la 31.12.2005 în sumă de 74.317 mii lei, reprezentând sursele de finanțare a elementelor patrimoniale de activ ale instituției, are următoarea structură:

A. Fonduri 7.190 mii lei

reprezentând: – fondul domeniului public al statului (Ct. 306) 6.839 mii lei – fondul obiectelor de inventar (Ct. 311) 351 mii lei B. Finanțare de la buget, venituri proprii, decontări 67.127 mii lei

1. Finanțarea instituțiilor -10.579 mii lei – Finanțare de la buget privind anii precedenți (Ct. 702) -10.579 mii lei 2. Venituri proprii 11.099 mii lei

– rezultatul execuției bugetare (Ct. 57) 11.099 mii lei

3. Decontări, creditori și alte surse 64.526 mii lei

– creditori (Ct. 231) 6 mii lei

din care: – creditori garanții gestionari 5 mii lei – alți creditori 1 mii lei – furnizori (Ct. 234) 25.131 mii lei

din care: – furnizori servicii medicale 25.129 mii lei

reprezentând facturi care au scadența în trim. I 2006, avansuri spitale, contracte reziliate;

– furnizori activitate proprie 2 mii lei

reprezentând rețete recepționate de la Imprimeria Națională dar nefacturate;

– venituri de realizat (Ct. 531) 39.389 mii lei

din care: – activitate proprie 196 mii lei – accidente de muncă 3 mii lei – servicii medicale 1.193 mii lei – venituri din creanțe bugetare 37.997 mii lei 4. Mijloace cu destinație specială 2.080 mii lei – fonduri cu destinație specială (Ct. 337) 1 mii lei – fonduri de rezervă constituite conform O.U.G. 150/2002 2.079 mii lei (Ct. 350)

Analizând bilanțul contabil la 31.12.2005, observăm că există corelații între conturile de activ și pasiv, astfel:

contul 01 “Mijloace fixe și terenuri” aparținând domeniului public al statului are corespondență cu contul 306 “Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniului public al statului” cu suma de 6.839 mii lei;

contul 119 “Disponibil din fonduri cu destinație specială” – analitic “garanții”, are corespondent cu contul 231 “Creditori” – analitic “garanții gestionari” cu suma de 5 mii lei, iar analitic “stimulente personal” cu contul 337 “Fonduri cu destinație specială”- analitic “fondul de stimulare al personaluli” cu suma de 1 mii lei;

contul 311 “Fondul obiectelor de inventar” are corespondent cu contul 602 “Obiecte de inventar în magazie” și contul 603 “ Obiecte de inventar în folosință” cu valoarea 351 mii lei;

soldurile înregistrate de analiticele contului 531 “Venituri de realizat”și analiticele contului 234 “Furnizori” au corespondență în soldurile analitice ale contului 220 “Debitori”;

contul 129 “Disponibil din fond de rezervă 1%” are corespondent cu contul 350 “Fonduri de rezervă constituite conform O.U.G. 150/2002” cu suma de 2.079 mii lei;

contul 179 “Disponibil din F.N.U.A.S.S.” are corespondent cu contul 57 “Rezultatul exercițiului bugetar” cu suma de 11.099 mii lei;

Anexe la darea de seamă contabilă

Anexele bilanțului au ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise în bilanț cu privire la rezultatele înregistrate, precum și modificările intervenite în structura elementelor patrimoniale: active fixe, disponibilități și mijloace de procurare ale acestora, creanțe, datorii, precum și informații vizând aprecierea modului în care a avut loc execuția bugetului instituției.

Anexele la darea de seamă contabilă oferă un surplus de informații cu privire la indicatorii bilanțieri. În cele ce urmează vom prezenta succint, fiecare dintre acestea:

Anexa 14 “Detalierea cheltuielilor”

Acest formular se întocmește, trimestrial și anual, de către ordonatorii de credite bugetare, atât pentru mijloacele bugetare, cât și pentru mijloacele extrabugetare și fondurile cu destinație specială. Totodată, redă informații cu privire la indicatorii cuprinși pe capitole și subcapitole în cadrul bugetului aprobat.

Se completează cu prevederile anuale și trimestriale și corespunzător plăților efectuate pe articole și alineate, la nivel de capitol și de subcapitol al clasificației bugetare, atât pentru cheltuielile finanțate din bugetul central sau local, cât și pe domenii de activitate pentru cheltuielile finanțate din mijloace extrabugetare.

Anexa 15 “Disponibil din mijloace cu destinație specială”

Această anexă se întocmește, trimestrial și anual, de către instituțiile publice care utilizează sume prin redistribuire din fonduri speciale, precum și de alte instituții care gestionază fonduri speciale, potrivit altor reglementări decât Legea bugetului de stat pe anul 2005 și pentru care nu se întocmește cont de execuție distinct.

Formularul cuprinde denumirea fondului cu destinație specială, un număr de ordine, disponibilul existent la începutul anului, rulajul pe parcursul perioadei raportate (încasări – plăți) și disponibilul la sfârșitul perioadei de raportare.

Anexa 17 “Situația activelor imobilizate”

Această anexă se întocmește, trimestrial și anual, de către instituțiile publice care dețin mijloace fixe și terenuri care aparțin domeniului public sau privat al statului.

Anexa 18 “Situația creanțelor și a datoriilor”

Această anexă se completează, trimestrial și anual, pe baza datelor din contabilitatea instituțiilor publice, pe tipuri de creanțe și de obligații de plată.

Aceste sume se preiau din soldurile creditoare ale conturilor 231 “Creditori”, 232 “Decontări cu bugetul statului”, 233 “Decontări privind asigurările sociale”, 234 “Furnizori”, 235 “Decontări privind contribuția la fondul de șomaj”. Din punct de vedere tehnic, anexa cuprinde două părți: în prima parte sunt menționate creanțele instituției publice, iar în a doua parte datoriile.

Totodată, se vor preciza, atât sodul la finele perioadei, cât și termenul de lichidare al creanțelor, care poate fi sub un an sau peste un an.

În mod similar, pentru obligațiile de plată restante peste termenul de plată, se vor preciza în raportul la bilanțul contabil, cauzele care au determinat neachitarea lor, precum și măsurile întreprinse în acest sens.

Raportul de analiză al dării de seamă bugetare

După încheierea dării de seamă, se întocmește raportul de analiză pe bază de bilanț a situației economico-financiare la data raportării.

Raportul explicativ ca piesă componentă a dării de seamă contabile, întocmite de instituțiile publice, reprezintă o bază de analiză complexă a activității desfășurate de aceasta pe o anumită perioadă.

Acest raport conține, în principal, informații cu privire la: prezentarea situației unității patrimoniale și evoluția sa în perioada raportată, precum și referiri la elementele deosebite intervenite în activitatea instituției publice, după încheierea exercițiului bugetar.

Structura raportului diferă de la o instituție la alta, dar ea poate fi schițată după obiective comune, care se analizează în cadrul acestui raport.

În mod concret se urmăresc ca principale puncte de analiză:

modul de îndeplinire a planului de cheltuieli, în raport cu creditele aprobate pe an și repartizate acestora pe perioada analizată. Concomitent, se urmărește suma plăților efective față de creditele deschise până la sfârșitul perioadei analizate;

modul de executare a planului de venituri pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, a planului de venituri și cheltuieli extrabugetare, a fondurilor

speciale etc.;

modul de îndeplinire a indicatorilor fizici și valorici specifici activității instituției, față de cifrele din program;

se menționează, în mod distinct, operațiunile respinse la viza de control preventiv, numărul și suma acestora, motivele respingerii și modalitatea de soluționare ale acestora;

propuneri de îmbunătățire a activității la nivelurile superioare, precum și propuneri de îmbunătățire a disciplinei financiare și a controlului intern.

5.2 Contul de execuție bugetară la 31.12.2005

Contul de execuție al bugetului instituțiilor publice se întocmește de către ordonatorii de credite atât pentru mijloace bugetare, cât și pentru cele extrabugetare pe structura clasificației bugetare, corespunzător bugetului de venituri și cheltuieli aprobat. Contul de execuție bugetară prezintă situația realizării până la data întocmirii dării de seamă bugetară. Această situație se întocmește pe baza fișelor sintetice și a datelor din plan aprobate pe capitole, subcapitole, paragrafe. Contul de execuție bugetară prezintă comparativ veniturile prevăzute prin plan a se realiza, precum și veniturile realizate, respectiv, creditele bugetare prevăzute a se consuma și cheltuielile bugetare realizate sub cele două aspecte: plăți nete de casă și cheltuieli efective.

Contul de execuție bugetară la 31.12.2005 reflectă activitatea C.A.S. Prahova sub aspectul realizării veniturilor și a plăților nete de casă în limita prevederilor bugetare, cu respectarea principiului execuției bugetare aplicabil instituțiilor publice, precum și a cheltuielilor angajate în conformitate cu Legea 500/200, privind finanțele publice, a O.U.G. 150/2002, privind organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, a Contractului- cadru și a Normelor metodologice de aplicare a Contractului – cadru pe anul 2005.

Analiza modului de realizare a veniturilor

Prin bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate aprobat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, C.A.S. Prahova a avut în anul 2005 un volum total de venituri de 206.187 mii lei, din care:

venituri fiscale 199.439 mii lei

venituri nefiscale 2.312 mii lei

sume primite de la alte bugete 2.232 mii lei

subvenții 2.199 mii lei

donații sponsorizări 5 mii lei

care, conform contului de execuție bugetară la 31.12.2005, sunt structurate, după sursa de proveniență, pe capitole, subcapitole, astfel:

Venituri Totale (cap.0001, subcap 16) 206.187 mii lei

I. Venituri curente (cap. 0002) 201.751 mii lei

A.Venituri fiscale: (cap. 0003) 199.439 mii lei

A1. Impozite Directe (cap.0004) 199.439 mii lei

Contribuții la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S. cap 1216) 199.439 mii lei

contribuția de la persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat (cap. 1216, subcap. 01) 99.605 mii lei

contribuția datorată de persoanele asigurate care au calitatea de angajat (cap. 1216, subcap. 02) 96.860 mii lei

contribuția datorată de alte persoane asigurate 141 mii lei (cap. 1216, subcap. 03)

contribuții pentru asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele aflate în șomaj (cap. 1216, subcap. 04) 2.833 mii lei

B. Venituri Nefiscale: (cap. 1900, subcap. 16) 2.312 mii lei Diverse venituri (cap.2216) 23.115.309 mii lei

restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți (cap.2216, subcap. 05) 995 mii lei

încasări din alte surse (cap.2216, subcap. 30) 1.317 mii lei

V. Sume primite de la alte bugete (cap. 3400, subcap. 16) 2.233 mii lei

sume de la bugetul de stat pentru persoane asigurate prin efectul legii

(cap. 3516) 1.524 mii lei

persoane care satisfac serviciul militar în termen

(cap. 3516. subcap. 01) 620 mii lei

persoane care execută o pedeapsă privată de libertate sau arest preventiv(cap. 3516, subcap. 02) 904 mii lei

sume de la alte bugete pentru persoane asigurate prin efectul legii

(cap. 3616) 708 mii lei

persoane care se află în concediu medical, concediu medical pentru sarcină și lehuzie (cap. 3616 ,subcap. 01) 708 mii lei VI. Subvenții (cap. 3700, subcap. 16) 2.199 mii lei

Subvenții primite de bugetul F.N.U.A.S.S. (cap.3716) 2.199 mii lei

Subvenții primite de bugetul F.N.U.A.S.S.

(cap.3716, subcap. 10) 2.199 mii lei

VII. Donații și sponsorizări (cap. 4000, subcap. 16) 5 mii lei

Donații și sponsorizări (cap. 4016) 5 mii lei

Donații și sponsorizări (cap. 4016, subcap. 01) 5 mii lei

Față de prevedere, prin contul de execuție bugetară întocmit la data de 31.12.2005, putem observa că au fost realizate venituri totale în sumă de 208.804 mii lei, din care:

venituri fiscale 204.726 mii lei

venituri nefiscale 1.208 mii lei

sume primite de la alte bugete 2.864 mii lei

subvenții 0 mii lei

donații sponsorizări 5 mii lei

care, conform contului de execuție bugetară la 31.12.2005, sunt structurate, după sursa de proveniență, pe capitole, subcapitole, astfel:

Venituri Totale (cap.0001, subcap 16) 208.804 mii lei

I. Venituri curente (cap. 0002) 205.935 mii lei

A.Venituri fiscale: (cap. 0003) 204.726 mii lei

A1. Impozite Directe (cap.0004) 204.726 mii lei

Contribuții la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S. cap 1216) 204.726 mii lei

contribuția de la persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat (cap. 1216, subcap. 01) 101.367 mii lei

contribuția datorată de persoanele asigurate care au calitatea de angajat (cap. 1216, subcap. 02) 98.520 mii lei

contribuția datorată de alte persoane asigurate 2.511 mii lei (cap. 1216, subcap. 03)

contribuții pentru asigurări sociale de sănătate datorat de persoanele aflate în șomaj (cap. 1216, subcap. 04) 2.328 mii lei

B. Venituri Nefiscale: (cap. 1900, subcap. 16) 1.208 mii lei Diverse venituri (cap.2216) 1.209 mii lei

restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți (cap.2216, subcap. 05) 886 mii lei

încasări din alte surse (cap.2216, subcap. 30) 323 mii lei

V. Sume primite de la alte bugete (cap. 3400, subcap. 16) 2.864 mii lei

sume de la bugetul de stat pentru persoane asigurate prin efectul legii

(cap. 3516) 1.111 mii lei

persoane care satisfac serviciul militar în termen

(cap. 3516. subcap. 01) 472 mii lei

persoane care execută o pedeapsă privată de libertate sau arest preventiv(cap. 3516, subcap. 02) 639 mii lei

sume de la alte bugete pentru persoane asigurate prin efectul legii

(cap. 3616) 1.753 mii lei

persoane care se află în concediu medical, concediu medical pentru sarcină și lehuzie (cap. 3616 ,subcap. 01) 1.753 mii lei VI. Subvenții (cap. 3700, subcap. 16) 0 mii lei

Subvenții primite de bugetul F.N.U.A.S.S. (cap.3716) 0 mii lei

Subvenții primite de bugetul F.N.U.A.S.S.

(cap.3716, subcap. 10) 0 mii lei

VII. Donații și sponsorizări (cap. 4000, subcap. 16) 5 mii lei

Donații și sponsorizări (cap. 4016) 5 mii lei

Donații și sponsorizări (cap. 4016, subcap. 01) 5 mii lei

Din analiza celor prezentate rezultă că procentul de încasare a veniturilor față de veniturile programate este de 101.27%, realizări peste prevederile bugetare fiind înregistrate la veniturile fiscale și a celor primite de la alte bugete.

Comparativ cu aceași perioadă a anului precedent, volumul veniturilor încasate a înregistrat următoarea evoluție:

Situația comparativă a volumului veniturilor încasate

2004 / 2005

Analiza modului de încadrare a cheltuielilor și a plăților nete de casă

în prevederile bugetare

Prin bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005, C.A.S. Prahova a avut aprobate cheltuieli în sumă de 195.717 mii lei, din care :

cheltuieli servicii medicale și medicamente 192.932 mii lei

cheltuieli de administrare a fondului 2.785 mii lei

care, conform contului de execuție bugetară la 31.12.2005, sunt structurate, după natura cheltuielilor, pe capitole, subcapitole, articole, alineate astfel:

Cheltuieli Totale (cap. 5016) 195.717 mii lei

cheltuieli curente (cap. 5016, subcap. 01) 195.706 mii lei cheltuieli de personal (cap. 5016, subcap. 02) 2.058 mii lei cheltuieli materiale și servicii (cap.5016, subcap.20) 193.648 mii lei cheltuieli de capital (cap. 5016, subcap. 70) 11 mii lei Partea a III-a Cheltuieli social-culturale

(cap. 5700, subcap.16) 192.932 mii lei Servicii medicale și medicamente (cap. 6216) 192.932 mii lei

Cheltuieli curente (cap. 6216, articol 01) 192.932 mii lei Cheltuieli materiale și servicii (cap. 6216, articol 20) 192.932 mii lei

Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional

(cont 6216, articol 25) 192.932 mii lei

asistență medicală primară (cap. 6216, subcap. 01, art. 25) 12.553 mii lei

asistență medicală ambulatorie (de specialitate) pentru

specialități clinice (cap. 6216, subcap. 02, art.25) 5.027 mii lei

asistență medicală ambulatorie stomatologică

(cap. 6216, subcap. 03, art.25) 2.321 mii lei

asistență medicală ambulatorie pentru

specialități paraclinice (cap. 6216, subcap. 04, art.25) 2.272 mii lei

medicamente și materiale specifice utilizate în spital și

ambulatoriu pentru unele boli cronice și specialități clinice

pe bază de programe (cap. 6216, subcap. 05, art.25) 226 mii lei

dispozitive medicale destinate corectării și recuperării

deficiențelor organice sau funcționale ori corectarea unor deficiențe

fizice (cap. 6216, subcap. 06, art.25) 1.926 mii lei

medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul

ambulatoriu (cap. 6216, subcap. 07, art.25) 46.999 mii lei

servicii medicale spitalicești (cap. 6216, subcap. 08, art.25) 87.327 mii lei

servicii de urgență prespitalicești și alte tipuri de transport

medical (cap. 6216, subcap. 09, art.25) 6.305 mii lei

servicii de recuperare-reabilitare a sănătății

(cap. 6216, subcap. 10, art.25) 7.530 mii lei

medicamente utilizate în tratamentul în spital

(cap. 6216, subcap. 11, art.25) 20.409 mii lei

servicii și îngrijiri medicale la domiciliu

(cap. 6216, subcap. 12, art.25) 37 mii lei

Partea a VI-a Alte acțiuni (cap. 7100, subcap. 16) 2.785 mii lei Cheltuieli curente (cap. 7100, articol 01) 2.774 mii lei Cheltuieli de personal (cap.7100, articol 02) 2.058 mii lei Cheltuieli materiale și servicii (cap.7100, articol 20) 716 mii lei Cheltuieli de capital (cap.7100, articol 70) 11 mii lei

Cheltuieli de administrare a fondului (cap. 7316) 2.785 mii lei

Cheltuieli curente (cap. 7316, articol 01) 2.774 mii lei

Cheltuieli de personal (cap. 7316, articol 02) 2.058 mii lei

Cheltuieli cu salariile (cap. 7316, articol 10) 1.487 mii lei – fond aferent salariilor de bază (cap. 7316, articol 10,alin. 01) 928 mii lei – salarii de merit (cap. 7316, articol 10,alin. 02) 35 mii lei – indemnizații de conducere (cap. 7316, articol 10,alin. 03) 45 mii lei – spor vechime (cap. 7316, articol 10,alin. 04) 176 mii lei – alte sporuri (cap. 7316, articol 10,alin. 06) 25 mii lei – ore suplimentare (cap. 7316, articol 10,alin. 07) 18 mii lei – fond de premiere (cap. 7316, articol 10,alin. 08) 183 mii lei – indemnizații plătite unor persoane din afara unității

(cap. 7316, articol 10,alin. 13) 40 mii lei – alte drepturi salariale (cap. 7316, articol 10,alin. 14) 37 mii lei Contribuții pentru asigurările sociale de stat (cap. 7316, articol 11) 328 mii lei Contribuții pentru asigurările de șomaj (cap. 7316, articol 12) 46 mii lei Contribuții pentru asig. sociale de sănătate (cap. 7316, articol 13) 107 mii lei Deplasări, detașări, transferuri (cap. 7316, articol 14) 82 mii lei – deplasări, detașări, transferuri în țară

(cap. 7316, articol 14,alin. 01) 82 mii lei

Contribuția pentru asigurări de accidente de muncă și boli profesionale

(cap. 7316, articol 16) 8 mii lei

Cheltuieli materiale și servicii (cap. 7316, articol 20) 716 mii lei

Cheltuieli pentru întreținere și gospodărire (cap. 7316, articol 24) 387 mii lei – încălzit (cap. 7316, articol 24, alin. 01) 13 mii lei – iluminat și forță motrică(cap. 7316, articol 24, alin. 02) 41 mii lei – apă, canal, salubritate (cap. 7316, articol 24, alin. 03) 7 mii lei – poștă, telefon, telex, radio, televizor, telefax

(cap. 7316, articol 24, alin. 04) 118 mii lei – furnituri de birou (cap. 7316, articol 24, alin. 05) 116 mii lei – materiale pentru curățenie (cap. 7316, articol 24, alin. 06) 16 mii lei – alte materiale și prestări servicii

(cap. 7316, articol 24, alin. 07) 76 mii lei Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional

(cap. 7316, articol 25) 121 mii lei Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată și echipament

(cap. 7316, articol 26) 75 mii lei – alte obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată

(cap. 7316, articol 26, alin. 03) 75 mii lei Reparații curente (cap. 7316, articol 27) 47 mii lei Carți și publicații (cap. 7316, articol 29) 11 mii lei Alte cheltuieli (cap. 7316, articol 30) 75 mii lei – calificare, perfecționarea și specializarea profesională

a salariaților (cap. 7316, articol 30, alin. 01) 3 mii lei – protecția muncii (cap. 7316, articol 30, alin. 03) 2 mii lei – alte cheltuieli autorizate prin dispoziții legale

(cap. 7316, articol 30, alin. 07) 70 mii lei Cheltuieli de capital (cap. 7316, articol 70) 11 mii lei Investiții ale instituțiilor publice (cap. 7316, articol 72) 11 mii lei Față de prevederile definitive aprobate, C.A.S. Prahova a înregistrat la data de 31.12.2005 următoarele:

1. Cheltuieli efective în sumă totală de 201.438 mii lei, din care:

cheltuieli servicii medicale și medicamente 198.364 mii lei

cheltuieli de administrare a fondului 3.074 mii lei

Cheltuielile bugetare înregistrate în anul 2005 au fost mai mari decât prevederile bugetare aprobate cu suma de 5.721 mii lei, astfel:

cheltuieli servicii medicale și medicamente + 5.431 mii lei

medicamente în tratament ambulatoriu + 5.431,31 mii lei

asistență medicală ambulatorie – 0,03 mii lei

servicii medicale spitalicești – 0,01 mii lei

servicii și îngrijire la domiciliu -0,26 mii lei

medicamente utilizate în spital – 0,01mii lei

Depășirile reprezintă angajamente legale cu medicamentele, cu și fără contribuție personală, în tratamentul ambulatoriu, aferente trim. IV 2005, cu termen de plată în trim. I 2006.

cheltuieli de administrare a fondului + 289 mii lei

cheltuieli de personal – 90 mii lei

cheltuieli materiale și servicii + 9 mii lei

cheltuieli de capital + 370 mii lei

Investițiile realizate în anul 2005, înregistrate la capitolul “cheltuieli de capital”, se încadrează în prevederile anuale aprobate de 11mii lei .

Depășirea cheltuielilor de capital este justificată de înregistrarea în contabilitate, în anul 2005, a amortizării activelor fixe corporale și necorporale.

2. Plățile nete de casă în sumă de 1.956.257.141 mii lei, din care:

plăți nete servicii medicale și medicamente 1.929.319.395 mii lei

plăți nete de administrare a fondului 26.937.746 mii lei

Structura plăților nete de casă efectuate în anul 2005 la nivelul C.A.S. Prahova, precum și economiile realizate la acest indicator, se prezintă astfel:

Structura plăților nete de casă în anul 2005

– mii lei RON-

Nivelul plăților nete de casă s-a încadrat în prevederile bugetare aprobate pentru anul 2005.

CAPITOLUL VI

Aplicație informatică

privind contabilitatea cheltuielilor și veniturilor

la C.A.S. Prahova

Sistemul informatic este parte a sistemului informațional prin care se asigură, pe baza folosirii tehnicii de calcul și în primul rând a calculatoarelor electronice, tratarea rațională a datelor și a informațiilor, cu eficiență sporită.

Sistemul informațional este alcătuit din totalitatea metodelor, tehnicilor, mijloacelor, privite ca un ansamblu integrat care asigură înregistrarea, culegerea, transmiterea, prelucrarea și valorificarea informațiilor de orice natură. Într-un sistem economic, sistemul informațional asigură legătura în ambele sensuri între sistemul condus sau de execuție și sistemul conducător sau decizional.

În prezent, C.A.S. Prahova, deține un sistem informatic integrat, care mijlocește gestionarea unei activități complexe, asigurând:

– automatizarea procedeurilor de lucru din activitatea curentă;

– desfășurarea activității în condiții de maximă operativitate;

– crearea unui nucleu de date electronice, utile oricăror prelucrări;

– eficientizarea și standardizarea unei activități consumatoare de timp și resurse;

– crearea posibilității ca întreaga problematică a activității de asigurări sociale de sănătate să fie desfășurată în regim automat;

– utilizarea calculatorului electronic ca mijloc eficient de comunicare.

Pentru a putea fi atinse obiectivele mai sus enumerate, sistemul informatic are caracteristici care îi permit obținerea nivelului de performanță pe care complexitatea activității o impune și anume:

– unitar, ceea ce presupune că serviciile funcționale ale C.A.S. Prahova beneficiează de informatizarea activității într-o tratare globală, în care interdependența activităților sunt abordate astfel încât activitatea pe ansamblu reprezintă un întreg, regăsit ca informație în baza de date unică a instituției;

– integrat, deoarece astfel s-au eliminat redundan\ele informaționale, iar informațiile introduse în bază se regăsesc în serviciul tuturor celor care utilizează sistemul. Această abordare a presupus evidențierea tuturor conexiunilor între activități, cunoașterea cu precizie a circuitului de documente operaționale, așa încât sistemul informatic să trateze înlănțuirea firească a operațiunilor care se derulează pentru desfășurarea activității de asigurări sociale de sănătate;

– flexibil, adică poate suporta orice modificare, extindere, deoarece a fost gândit într-o concepție modulară, modulele fiind definite în concordanță cu problematica activității, gruparea lor respectând obiectul de lucru al fiecărui compartiment din structura organizatorică a C.A.S. Prahova;

– deschis, în sensul că permite prin construcția sa modulară deschiderea către alte sisteme informatice cu care interacționează. Aceaste sisteme informatice pot fi cele ale instituțiilor cu care C.A.S. Prahova are relații de comunicare, cât și cu sistemul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

– asigurarea securității și confidențialității informațiilor, adică prin tehnologia utilizată și modul de realizare a sistemului s-a garantat siguranța datelor și accesul autorizat la acestea.

Sistemul informațional al C.A.S.Prahova a fost structurat în module de aplicații după cum urmeză:

Evidența și urmărirea agenților economici și contribuabililor;

Buget finanțe-contabilitate;

Resurse umane și salarizare personal;

5. Acreditare, contractare, decontare, statistică medicală pentru fiecare domeniu de asistență medicală;

Secretariat și management documente;

Administrare bazei de date.

Schema de desfășurare a activității proprii la C.A.S. Prahova

Sistemul informatic este orientat pe o arhitectură Web, cu bază de date unică, în serviciul tuturor compartimentelor C.A.S. Prahova, care poate fi accesată din oricare punct de lucru al instituției, și, fiecare operator, conform drepturilor de lucru acordate de administratorul sistemului poate încărca date sau vizualiza informații prin intermediul aplicațiilor dezvoltate cu tehnologia Oracle.

Cu limbajele de programare Oracle sistemul în ansamblul său beneficiază de o structură modularizată de programe care rezolvă următoarele tipuri de funcțiuni:

– realizarea evidențelor curente pentru serviciile funcționale;

– realizarea evidențelor de sinteză pentru nivelul de conducere;

– realizarea evidențelor statistice și de prognoză;

– realizarea managementului documentelor;

– realizarea programelor de administrare și monitorizare a funcționării bazei de date.

Sistemul informatic integrat are o arhitectură centralizată, compusă din două servere ( de bază de date și de aplicații), pe care sunt instalate Oracle DataBase Server și Oracle Application Server. Cu aceste două soft-uri se face gestionarea bazei de date și se realizează paginile web de aplicație.

Schema grafică a arhitecturii sistemului informatic integrat

Pe stațiile utilizatorilor există un browser, tip Internet Explorer, prin intermediul căruia se face accesul la baza de date și la aplicații propriu-zis. Aplicația este personalizată pentru fiecare utilizator, accesul făcând-se numai în baza unei parole unice alocate fiecăruia.

Caracteristicile minime ale sistemului de calcul pe care poate rula aplicațiile sunt:

Procesor : Pentium 300 Mhz (utilizator); Pentium 500 Mhz (server);

Memorie : 64 Mb (utilizator); 1Gb (server);

Hard disk (liber) : 40 Mb (utilizator); 500 Mb (server);

System – operare : Windows 9X;

Soft – rețea : Windows 2000 server;

Aplicațiile sunt dezvoltate pe tehnologia utilizator / server MS SQL Server 7.0.

Modulul “Buget finanțe-contabilitate” este structurat pe 9 (nouă) aplicații funcționale:

Economic – șef serviciu;

Administrare;

Buget;

Magazie;

Financiar;

Contabilitate;

Economic – administrativ;

Economic – nomenclator;

Economic – rapoarte;

Aplicațiile din modulul “Buget finanțe-contabilitate”, coroborate cu celelalte aplicații din modulele mai sus menționate, duc la gestionarea activității desfășurate la C.A.S. Prahova.

Aplicația “Economic – șef serviciu” cuprinde:

închidere lună;

rapoarte – balanțe:

balanța de verificare sintetică;

balanța de verificare analitică;

Aplicația “Administrare” cuprinde:

sinteze;

monitorizare sinteze;

Aplicația “Financiar” cuprinde:

mijloace fixe;

operațiuni de casă – registru de casă;

operațiuni trezorerie;

facturi;

alte documente;

facturi servicii;

Aplicația “Contabilitate” cuprinde:

procese verbale;

obiecte – inventar – intrări;

obiecte – inventar – ieșiri;

materiale- intrări;

materiale – ieșiri;

contabilitatea salariilor, alte înregistrări contabile;

validare încadrare cheltuieli;

fișa contului;

căutarea contului dorit;

vizualizarea contului;

situația notelor contabile;

situația rulajelor;

Aplicația “Economic – administrare” cuprinde:

preluare solduri;

preluare solduri registru de casă;

preluare solduri extrase de cont;

preluare solduri agenți economici;

parametrii;

Aplicația “Economic – nomenclatoare” cuprinde:

clasificația veniturilor și cheltuielilor;

planul de conturi;

clasificarea mijloacelor fixe;

Aplicația “Economic – rapoarte” cuprinde:

buget venituri și cheltuieli;

buget anual / total an

buget anual / trimestre;

buget trimestrial;

contul de execuție;

fișă bugetară;

clasificația veniturilor și cheltuielilor;

fișă credite bugetare aprobate;

fișă bugetară sintetică;

obiecte inventar – fișă obiect inventar;

magazie – note de intrare recepție – N.I.R.;

mijloacele fixe – fișă mijloc fix;

financiar – notă contabilă

contabilitate – registrul jurnal;

CAPITOLUL VII

Concluzii și propuneri

Instituțiile publice se constituie ca un subsistem al sistemului global și funcționează pentru a contribui la satisfacerea intereselor publice generale și specifice.

Sistemul organizatoric, ca și componentă a sistemului de management, poate fi abordat de la general la particular, respectiv de la nivel macro, caz în care se delimitează un sistem organizatoric al sectorului public, la nivel micro, respectiv al unei instituții publice distincte.

Organizarea într-o instituție publică constă într-un ansamblu de procese de muncă prin care se delimitează componentele sistemului organizatoric, se precizează atribuțiile acestora, sarcinile, competențele și responsabilitățile funcționarilor publici aflați în relații de interdependență cu celelalte componente din interiorul și din afara instituției publice în procesul de realizare a intereselor publice generale și specifice.

Organizarea reprezintă un mijloc de realizare a obiectivelor unei instituții publice și nu un scop în sine, așa cum este percepută de multe ori în sectorul public din România.

Organizarea în domeniul financiar-contabil reunește un ansamblu de activități prin care se obține și se gestionează mijloacele financiare necesare instituției publice, precum și înregistrarea și evidența valorică a fenomenelor economice din cadrul instituției publice.

Deși acest domeniu este unul foarte bine cunoscut și reprezentat în majoritatea instituțiilor publice, totuși în cele mai multe dintre acestea predomină dimensiunea birocratică, de evidență pasivă a elementelor de venituri și cheltuieli bugetare.

În contextul actual internațional devine absolut inacceptabilă considerarea doar a dimensiunii birocratice a acestui domeniu. Dimpotrivă realitatea determină instituțiile publice să apeleze la metode, tehnici și echipamente moderne de derulare efectivă a acestor operațiuni și concentrarea funcționarilor publici către activitățile de analiză economico-financiară.

Aceasta presupune ca instituția publică să obțină în timp util informațiile necesare de pe piața serviciilor publice și din comunitate pentru a-și putea determina un sistem coerent de obiective. Pornind de la aceste date și informații trebuie să se pornească gestionarea resurselor financiare într-o instituție publică. Instituția publică gestioneză doar bani publici, deci în mod normal, are obligația să direcționeze aceste resurse în propriul sistem, astfel încât rezultatele administrării lor să se întoarcă în mediul din care resursele au provenit. Analiza economico-financiară permite dezvoltarea unor raționamente fundamentale prin care se fac aprecierile atât asupra modului de gestionare, cât și asupra eficienței economice cu care au fost utilizate fondurile publice.

Dacă raportăm aspectul la realitatea din sectorul public din țara noastră, se poate aprecia că nu este doar o schimbare oportună, dar și absolut necesară, de care depinde viabilitatea economico-financiară și managerială a instituțiilor publice.

Referindu-ne la rolul și funcțiile sistemului informațional al managementului financiar-contabil în instituțiile publice din sistemul sanitar, putem spune că, informația economică poate fi definită ca totalitatea datelor ce reflectă consumurile de resurse, rezultate în urma derulării activității și tendințele de evoluție. De aceea, informațiile de ordin economic constituie o importantă bază pentru pregătirea și luarea deciziilor pe termen scurt, mediu și lung. Complexitatea fluxului de informațíi economice motivează rolul specialiștilor în orice tip de instituție publică.

Astfel, valoarea deciziilor va depinde semnificativ de acuratețea, oportunitatea, consistența, relevanța și modul de interpretare a informațiilor economice utilizate.

Controlul managerial financiar-contabil poate fi definit ca o serie de activități specifice îndreptate spre folosirea judicioasă a resurselor pentru creșterea eficienței utilizării fondurilor de asigurări sociale de sănătate în sistemul sanitar reflectat în starea de sănătate a pacienților.

Necesitatea cunoștințelor de management financiar-contabil derivă din confruntările cu următoarele probleme ale sistemului sanitar românesc:

sistemul este subfinanțat în comparație cu alte țări dezvoltate;

există ineficiențe în interiorul sistemului;

nu există un limbaj financiar comun.

Managementul financiar-contabil se bazează în principal pe:

contabilitatea financiară

mangementul contabil

Contabilitatea financiară raportează modul în care o instituție publică a efectuat activitatea în perioada anterioară, informația fiind disponibilă prin intermediul sistemului de conturi. Rolul contabilității financiare este de a produce pentru o instituție publică documente într-o formă standard, conform cerințelor legale.

Managementul contabil, după cum arată și numele, oferă managerului informa-țiile necesare pentru un control adecvat asupra aspectelor financiare ale operațiunilor lor. Astfel spus, se referă la obținerea de informații manageriale la diferite niveluri ale instituției publice, în scop de planificare, decizii, precum și monitorizarea și controlul performanțelor.

Pentru eficientizarea unei activități complexe, esențiale pentru buna desfășurare a caselor județene propun implementarea unui sistem informatic financiar-contabil cu o bază unică la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și integrată, care ar trebui să acopere activitatea din compartimentul buget financiar-contabilitate, să permită comunicarea informațiilor între ele pentru a oferi o privire cât mai complexă asupra bugetului, patrimoniului și a situației financiare a instituției.

Prin acest sistem, documentul justificativ va fi intodus o singură dată și va face ca operarea în contabilitate și în gestiune să fie mult mai rapidă și să îmbunătățească timpul de obținere a informațiilor dorite.

Totodată sistemul pe lângă ținerea evidenței contabile, permite efectuarea și altor evidențe și rapoarte necesare contabilității financiare și managementului contabil:

angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare;

realizarea contractelor cu furnizorii;

execuția bugetului;

generarea situațiilor financiare trimestriale și a situațiilor financiare anuale.

Avantajele utilizării sistemului informatic financiar-contabil unic integrat sunt:

– obținerea de informații mai clare și mai ușor de reprodus, ori de câte ori avem nevoie; mai durabile în timp, prin copiile de siguranță a fișierelor; mai ușor de prelucrat, obținând-se noi rezultate la care poate nu ne-am gândit în momentul colectării informației; mai ușor de distribuit către toți cei care trebuie să beneficieze de informațiile respective; mai ușor de verificat și controlat pentru a superviza activitatea desfățurată în compartimentul de buget finanțe contabilitate;

– ordonarea și ritmicizarea activității, impusă de integrarea aplicațiilor;

– creșterea coerenței și corectitudinii datelor primite, prelucrate și transmise;

– ușurință în exploatare, prin volumul scăzut de muncă depus pentru realizarea evidențelor contabile și emitere a documentelor;

– efectuarea rapidă a închiderilor de perioade pentru gestiuni și contabilitate;

– urmărirea mai eficientă, cu posibilitatea controlului execuției bugetare (controlul cheltuielilor, ceea ce permite luarea unor măsuri eficiente în timp util), controlul permanent al angajaților, a furnizorilor, etc.

– siguranța datelor, prin folosirea informațiilor din sistem numai de către utilizatorii autorizați;

– ușurința întocmirii rapoartelor periodice solicitate de către C.N.A.S., Caselor județene în format electronic și pe hârtie prin reducerea timpului și costurilor aferente;

– arhivarea datelor, păstrarea acestora în condiții de siguranță pe o perioadă foarte mare de timp folosind spații mici de depozitare.

Dat fiind baza unică de date centralizată la C.N.A.S., siguranța datelor introduse de către fiecare casă județeană poate fi certificată prin semnătură electronică, conform Legii nr. 455 / 2001, privind semnătura electronică.

Bibliografie

LUCRĂRI:

Androniceanu Armenia – Noutăți în managementul public, Editura

Universitară, București, 2004

Alexandru Gheorghe – Managementul serviciilor medicale, Editura

EfiCon Press, București, 2004

Cioponea Mariana Cristina -Veniturile și cheltuielile bugetare în contextul

Integrării Europene, Editura Fundația România de

Mâine, București, 2004

Druguș Liviu, Cepoiu Vasile, Astărăstoae Vasile -Managementul informației & informatizarea sistemului de sănătate, Editura AS'S Iași, 2004

Gisberto-Chițu Alberta, Tudorache Saveta, Pitulice Cosmin

– Contabilitatea și gestiunea instituțiilor publice, Editura CECCAR, București, 2003

Ionescu Luminița – Bugetul și contabilitatea instituțiilor publice,

Editura Fundația România de Mâìne, București, 2001

Lazăr Cornel – Finanțe publice, note de curs, an universitar

Moșteanu Tatiana – Buget și treyorerie publică. Studii de caz comentate, Editura Universitară, București, 2005

Ristea Luminița, Trandafir Adina – Finanțe publice – între teorie și

practică, Editura Fundația România de Mâine, București, 2004

Moisescu Florentina -Contabilitate bugetară, Editura Mongabit, București, 2003

Văcărel Iulian – Finanțe publice, Editura Didactică

Și Pedagogică, București, 2004

Legislație:

xxx – Legea finanțelor publice nr. 500 / 2002, M.O. 597 / 2002;

xxx – Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările

ulterioare republicată în M.O. nr. 48 / 2005;

xxx – Legea nr. 51 1 / 2004, privind bugetul de stat pe anul

2005, M.O. nr. 1121 / 2003;

xxx – Legea nr. 145 / 1997, privind sistemul de asigurări sociale de

sănătate, M.O. nr. 178 / 1997;

xxx – Legea nr. 212 / 2002, privind achizițiile publice, M.O. nr. 331 / 2002;

xxx – Legea nr. 455 / 200, privind semnătura electronică, M.O. nr. 429 / 2001;

xxx – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150 / 2002,

privind organizarea și funcționarea sistemul de asigurări

sociale de sănătate, M.O. nr. 838 / 2002;

xxx – Ordonanța de urgență nr. 45 / 2003, privind finanțele publice

locale, M.O. nr. 431 / 2003;

xxx – Ordonanța Guvernului nr. 86 / 2003, privind reglementarea unor

măsuri în materie financiar – fiscală, M.O.nr. 624 / 2003;

xxx – Ordonanța Guvernului nr. 61 / 2002, privind colectarea

creanțelor bugetare, M.O. nr. 644 / 2002;

xxx – Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1792 / 2002, pentru

aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,

ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum

organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și

legale, M.O. nr. 37/2003;

xxx – Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2388 / 1995, pentru

aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și

efectuarea inventarierii patrimoniului, M.O. nr. 292 / 1995;

xxx – Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 650 / 2004, pentru

aprobarea Normelor metodologice privind modul de reflectare

în contabilitatea Instituțiilor publice a unor operațiuni ce decurg

din aplicarea prevederilor Ordonanța Guvernului nr. 86 / 2003,

privind reglementarea unor măsuri în materie financiar – fiscală,

M.O. nr. 418/2004;

xxx – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60 / 2001, privind achizițiile publice, M.O. nr. 241 / 2001;

xxx – Ordonanța Guvernului nr. 51 / 1997, privind operațiunile de

leasing și societățile de leasing, republicată M.O. nr. 9 / 2000;

xxx – Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 937 din 2005, pentru

Aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului –

cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul

sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005, M.O. nr. 85 / 2005;