Organizarea Contabilitatii Capitalurilor la Flory Enterprises
LUCRARE DE LICENȚĂ
MANAGEMENTUL FINANCIAR SI CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I DELIMITARI PRIVIND MANAGEMENTUL FINANCIAR SI CONTABILITATEA CAPITALULUI PROPRIU – ASPECTE TEORETICE
1.1.Delimitari privind managementul financiar
1.1.1 Functiile managementului financiar in afaceri
1.1.2. Previziunea financiara
1.1.3. Organizarea financiara
1.1.4. Coordonarea financiara
1.1.5. Antrenarea pentru realizarea obiectivelor financiare ale firmei
1.1.6. Controlul si evaluarea atingerii obiectivelor si performantelor financiare stabilite
1.2 Concluzii
2.1.Delimitări privind capitalul
2.1.1.Conceptul de capital
2.1.2 Conceptele de menținere a nivelului capitalului și de determinare a profitului
2.2.Sfera de cuprindere a capitalurilor
2.2.1.Structura capitalurilor proprii
2.2.2.Structura capitalurilor împrumutate
CAPITOLUL II
CONTABILITATEA CAPITALULUI PROPRIU
3.1 Contabilitatea capitalului social
3.1.1 Emisiunile de actiuni si drepturile actionarilor
3.1.2 Contabilitatea constituirii capitalului social
3.1.3 Contabilitatea cresterii capitalului social
3.1.4 Contabilitatea micsorarii capitalului social
3.2 Contabilitatea primelor de capital
3.3 Contabilitatea rezervelor din reevaluare
3.4 Contabilitatea rezervelor
3.5 Contabilitatea rezultatului reportat
3.6 Contabilitatea rezultatului exercitiului curent
CAPITOLUL III ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII CAPITALURILOR LA FLORY ENTERPRISES
4.1. Prezentarea firmei
4.1.1.Date generale
4.1.2. Scurt istoric
4.1.3. Capital social si structura actionariatului
4.1.4. Obiect de activitate
4.1.5. Organizarea firmei
4.1.6. Dinamica principalilor indicatori economico-financiari în perioada 2011 – 2013
4.2. STUDIU DE CAZ PRIVIND ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII CAPITALURILOR LA FLORY ENTERPRISES
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE:
Contabilitatea este definită frecvent ca fiind „limbajul afacerilor”, se integrează în sfera preocupărilor care să îi asigure integritatea deontologică în structurile profesionale europene și internaționale. Apariția companiilor multifuncționale, ale căror lucrări de elaborare, consolidare și auditare a situațiilor financiare, trebuie să răspundă necesităților de a reflecta multiplele legături economice ce se stabilesc, a fost un element semnificativ pentru reglementările contabile cu caracter internațional. Un rol important pentru armonizarea contabilă, este extinderea propriei activități pe spații geografice cât mai diversificate, ceea ce solicită reglementări contabile uniforme, care să permită costuri reduse și o mobilitate a personalului.
Procedurile fiscale create de autorități, pentru impozitarea veniturilor/profiturilor este o altă cauză ce necesită procesul de armonizare a contabilității. Contabilitatea financiară, în cazul unei economii de piață trebuie să dispună de transparența în cazul informațiilor contabile în ceea ce privesc situația patrimonială,rezultatele și situația financiară, relațiile cu terții.
Cealaltă parte a informațiilor contabile sunt confidențiale și privesc numai conducerea unității și sunt produsul contabilității de gestiune. Separarea celor două categorii de informații contabile generează dualismul în contabilitate și tocmai de aceea, sunt anumite cerințe în îndeplinirea funcțiilor: să fie organizată și condusă în mod corespunzător normelor legale,să fie ținuta la zi, să fie clară și precisă, să cuprindă date complete care să fie furnizate la timp conducerii unității și celor interesați în cunoașterea rezultatelor obținute și gestionarea patrimoniului.
Dată fiind importanța contabilității,atât pentru conducerea activității unităților patrimoniale cât și pentru îndeplinirea datoriilor față de bugetul de stat și alte obligații, contabilitatea trebuie să fie condusă și organizată după principii unitare pe întreaga economie națională. În țara noastră prin Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991, prin regulamentul de aplicare al acestei legi și alte acte normative elaborate de Ministerul Finanțelor, sunt stabilite normele generale și unitare de organizare și conducere a contabilității generale, obligatorii pentru toți agenții economici, persoane fizice sau juridice care au calitatea de comerciant. Pentru exprimarea și măsurarea fenomenelor social – economice, evidența economică folosește unități de măsura numite etaloane de evidență:
etalonul natural se folosește pentru exprimarea cantitativă a fenomenelor economice și sociale, putând fi utilizat pentru centralizarea acestor fenomene când sunt asemănătoare,și se folosesc unități de măsura distincte(naturale sau convenționale) cum ar fi : kg, t, l, buc, cap, UVM, UN, PD, ha, a etc.;
Etalon valoric – se folosește pentru exprimarea calitativă a fenomenelor social – economice, se mai numește și etalon monetar sau bănesc. În cadrul acestui etalon se folosește ca unit ațe de maser mooned național (lulu romances –RON).
etalonul muncă – se folosește pentru exprimarea și cuantificarea activității umane în vederea calculării și stabilirii drepturilor cuvenite pentru activitatea desfășurată de către personalul productiv. Etalonul munca sta la baza elaborării normativelor, tarifelor și a salariilor, și se diferențiază pe ramuri ale economiei, în cadrul acestora, în funcție de importanța și complexitatea activității desfășurate.
Cea mai mare parte a informațiilor care alcătuiesc evidența unei unități economice sunt furnizate de contabilitate. Aceasta se caracterizează prin:
folosește raționament specific și terminologie proprie;
înregistrează numai informațiile care sunt consemnate în acte doveditoare, numite documente de evidență sau documente justificative;
exprimarea fenomenelor social-economice se face obligatoriu, și în etalon valoric.
Contabilitatea se ocupă de următoarele aspecte:
înregistrează existența proprietății publice și private reprezentată în patrimonial existent;
înregistrează toate modificările pe care le suferă elementele patrimoniale;
înregistrează toate relațiile economice pe care le are unitatea în interiorul ei cât și în afară.
În interiorul unității se stabilesc relațiile între unitate și subunități și proprii angajați. Relațiile din afara unității se stabilesc cu alte unități respectiv furnizorii și clienții unității, relațiile cu băncile, relațiile între unitate și stat concretizate în obligațiile fiscale pe care le are unitatea (impozite, contribuții la asigurările sociale):
înregistrează pentru întreaga economie națională relațiile pe plan economic, pe care le are statul roman cu diferite organisme internaționale și cu alte state;
înregistrează cheltuielile efectuate, veniturile obținute și pe baza acestor date determină rezultatele economico-financiară obținute într-o perioadă de timp determinată.
CAPITOLUL I : DELIMITARI PRIVIND MANAGEMENTUL FINANCIAR SI CONTABILITATEA CAPITALULUI PROPRIU – ASPECTE TEORETICE
1.1 Delimitari privind managementul financiar
1.1. 1Functiile managementului financiar in afaceri
Toate organizatiile, indiferent ca sunt mari sau mici, private, publice, sau mixte, au in comun faptul ca ele se confrunta cu problema gasirii de finantare si cu cea a deciderii celui mai eficient mod de folosire a resurselor financiare odata obtinute, conform obiectivelor lor stabilite.
Toate organizatiile au scopuri, ratiuni pentru existenta lor. Pentru multe exista o viziune ultima a ceea ce organizatia ar putea sa atinga. Aceasta viziune este apoi tradusa in declaratia misiunii organizatiei, care defineste in termeni generali cum anume organizatia isi stabileste cadrul atingerii viziunii sale, precum si valorile necesare care sa acompanieze acest cadru. Daca declaratia misiunii si, ca urmare, viziunea, este aproape de momentul realizarii, atunci tinte mult mai masurabile si tangibile trebuie sa fie identificate.
Asemenea tinte sunt apoi traduse in obiective foarte specifice, deseori pe o baza anuala, care determina scopuri de zi-cu-zi si necesita activitati desfasurate la nivelul operational din organizatie. Toate acestea sunt reprezentate in fig 1 sub forma piramidei scopurilor
Viziunea
Misiunea
Obiective strategice
Formularea si implementarea
Strategiei
Planificarea operatiilor
Tinte si activitati de zi-cu-zi
Fig 1 piramida scopurilor conform lui Alan Parkinson
Principalele doua abordari care definesc obiectivele managementului financiar sunt:
abordarea risc- profit
abordarea lichiditate- profitabilitate
O prima abordare leaga functiile cu obiectul firmei, concretizat in cele doua obiective gemene: lichiditate si profitabilitate. Fiecare functie/atributie este legata, fie cu obiectivul lichiditate, fie cu obiectivul profitabilitate, fie cu ambele.
A doua abordare se concentreaza asupra a ceea ce costituie subiectul material al managementului financiar: capitaluri si fonduri. Prin aceasta metoda, se face o distinctie intre rolul managerului in luarea deciziei financiare si rolul sau de specialist care poate si trebuie sa fie consultat de catre toti ceilalti manageri.
Funcțiile managementului financiar, ca segmente care prelungesc și completează funcțiile managementului general, în zona financiar-patrimonială, a organizației, sunt:
Schema 1 : Funcțiile Managementului Financiar
1.1.2 Previziunea financiara
PREVIZIUNEA, deschide, firesc, sistemul de funcții al managemen-
tului, pentru că, înainte de a face orice , trebuie să știi ce se poate face benefic, când, cum și cu ce rezultate previzibile. A face altfel, înseamnă un hazard, în loc să poți privi, conștient, suficient de edificat, înainte, ești legat la ochi. Previziunea, deci, este ansamblul de procese de muncă prin care se construiește conceptual viitorul organizației, i se stabilesc obiectivele strategice și tactice și se determină resursele și mijloacele necesare și posibilitățile de asigurare. Ea dă răspunsuri științifice la o serie de întrebări, dintre care cele mai importante sunt: Ce trebuie ? Ce se poate? Când ? Cum ? și Cu ce rezultate? Răspunsurile se dau pe termen lung, prin prognoze și strategii, pe termen mediu, prin planuri și pe termen scurt ( pe perioade operative), prin programe.
Previziunea, pe lângă faptul că este o componentă a sistemului de funcții a managementului, este o disciplină de studiu formativă, foarte importantă, și nu în ultimul rând, o activitate curentă de specialitate, dificilă, complexă, cu un pronunțat caracter inovativ, care trebuie condusă.
Previziunea financiară este o componentă a previziunii generale a organizației, îi completează și concretizează politica financiară.
Politica financiară, la rândul său, nefiind o activitate independentă, reprezintă o parte a politicii generale a organizației. Politica financiară și previziunea financiară însă au unele caracteristici distincte care le fac inconfundabile și nesubstituibile.
Fără îndoială, pentru dezvoltarea și afirmarea organizației sunt necesare obiective îndrăznețe, dar, în același timp, ele trebuie să fie și realiste. Or, oricât de tentante ar părea unele obiective propuse de manageri, dacă nu li se pot asigura resursele financiare necesare realizării și nu duc la un profit acceptabil pentru toți „actorii“ care au interese în organizația respectivă și la creșterea valorii ei, ele devin nerealizabile sau hazardante, întrucât eforturile pe care le angajează nu se justifică. În această viziune, previziunea și politica financiară , de profit și de valoare, trebuie să îndeplinească un rol activ în fixarea și atingerea obiectivelor economice strategice ale organizației în ansamblu.
Pentru a îndeplini acest rol important, managementul organizației trebuie să asigure „traducerea“ oricărui obiectiv strategic și, până la urmă, a oricărei decizii tactice în venituri și cheltuieli (și, evident, profit), în încasi importante sunt: Ce trebuie ? Ce se poate? Când ? Cum ? și Cu ce rezultate? Răspunsurile se dau pe termen lung, prin prognoze și strategii, pe termen mediu, prin planuri și pe termen scurt ( pe perioade operative), prin programe.
Previziunea, pe lângă faptul că este o componentă a sistemului de funcții a managementului, este o disciplină de studiu formativă, foarte importantă, și nu în ultimul rând, o activitate curentă de specialitate, dificilă, complexă, cu un pronunțat caracter inovativ, care trebuie condusă.
Previziunea financiară este o componentă a previziunii generale a organizației, îi completează și concretizează politica financiară.
Politica financiară, la rândul său, nefiind o activitate independentă, reprezintă o parte a politicii generale a organizației. Politica financiară și previziunea financiară însă au unele caracteristici distincte care le fac inconfundabile și nesubstituibile.
Fără îndoială, pentru dezvoltarea și afirmarea organizației sunt necesare obiective îndrăznețe, dar, în același timp, ele trebuie să fie și realiste. Or, oricât de tentante ar părea unele obiective propuse de manageri, dacă nu li se pot asigura resursele financiare necesare realizării și nu duc la un profit acceptabil pentru toți „actorii“ care au interese în organizația respectivă și la creșterea valorii ei, ele devin nerealizabile sau hazardante, întrucât eforturile pe care le angajează nu se justifică. În această viziune, previziunea și politica financiară , de profit și de valoare, trebuie să îndeplinească un rol activ în fixarea și atingerea obiectivelor economice strategice ale organizației în ansamblu.
Pentru a îndeplini acest rol important, managementul organizației trebuie să asigure „traducerea“ oricărui obiectiv strategic și, până la urmă, a oricărei decizii tactice în venituri și cheltuieli (și, evident, profit), în încasări și plăți, în spor de valoare Fără această cuantificare, obiectivele respective, deciziile în cauză, politica economică, strategia, în ansamblul ei, sunt nefundamentate.
Planificarea, ca activitate de previziune, reprezintă o funcție esențială. În cadrul acesteia, planificarea financiară trebuie să-și ocupe locul cuvenit în cadrul organizațiilor. Această funcție nu are nimic comun cu planurile prin care s-au dirijat fondurile în economiile de comandă. Planificarea – și, în primul rând, planificarea financiară – este vitală pentru orice organizație și orice manager.
Previziunea financiară a organizației este o activitate foarte complexă, laborioasă și de specialitate, pe care nu o poate face oricine. Este laborioasă, pentru că include cel puțin următoarele activități și instrumente:
prognoze financiare;
politici financiare;
strategii financiare;
planuri financiare;
bugete de venituri și cheltuieli etc.
Este, de asemenea, o profesie, o specializare, specialistul respectiv urmând să realizeze o sinteză a întregii activități de previziune a organizației și o ierarhizare a obiectivelor în funcție de resurse, de profitul potențial și de perspectivele de creștere a valorii organizației.
1.1.3 Organizarea financiara
ORGANIZAREA, având impactul considerabil asupra eficienței capitalurilor ( 25 – 40 la sută), arătat, trebuie să preocupe deopotrivă și mai atent toți managerii, indiferent de poziția pe care o au în ierarhia de management a organizației.
Organizarea trebuie să dea răspunsul la întrebări de importanță hotărâtoare, sub aspectul arătat, cum sunt: cum, cine și când realizează obiectivele previzionate ?.
Pe lângă că face parte din sistemul de funcții a managementului, organizarea este, concomitent, un subsistem al sistemului de management al organizației și, o activitate importantă, tot cu un pronunțat caracter inovativ, care, pe lână eficiență și mai cu seamă , eficacitate, trebuie să asigure organizației flexibilitatea necesară, activitate care trebuie condusă.
În cadrul acestei funcții sunt incluse activitățile necesare îndeplinirii obiectivelor financiare ale organizației, așezarea lor, ca sarcini, pe salariați și structuri organizatorice și statuarea tuturor acestora într-un cadru precis conturat de luare și urmărire a deciziilor. La conceperea structurilor organizatorice ale organizației (fabrici, direcții, servicii, birouri, compartimente etc.), și a componentelor funcționale (funcție, post etc.) deci, trebuie să se aibă în vedere, cu prioritate sarcinile cu caracter financiar ce le revin (dimensionarea resurselor pe care le angajează, și eficiența utilizării lor la nivelul acestora), constituirea centrelor de profit (de eficiență), sau de costuri (de responsabilitate), de performanță, etc.
In cadrul organizațiilor sunt două categorii de structuri organizatorice:
structuri cu atribuții de bază de altă natură decât cea financiară, atribuțiile financiare revenindu-le complementar (Ex.: departamentul de concepție, departamentul de producție, departamentul de marketing etc.);
structuri cu atribuții de bază de natură financiară, cărora sarcinile tehnice și tehnologice ale organizației le revin complementar (Ex.: departamentul financiar, departa-mentul contabilitate, comisia de cenzori etc.).
Cerințele enunțate trebuie să fie satisfăcute la construcția conceptuală a tuturor elementelor structurii organizatorice a firmei, postul, funcția, aria de control, treptele ierarhice, relațiile între ele etc.
Postul, ca element primar al structurii organizatorice, nu trebuie să fie conceput ca scop în sine, ci ca o necesitate derivată din contribuția pe care trebuie să o aducă, într-un fel sau altul, la rezultatul final al firmei – profitul și valoarea.
Natura problemelor care se atașează postului și funcției, astăzi și în viitor, focalizează cu precădere deci zona financiară, stare de lucruri accentuată de lipsa cronică de resurse financiare și de concurența pentru realizarea unui profit cât mai ridicat. Iată cum capacitatea organizatorică și nivelul de pregătire, de competență al unui manager sunt evaluate, mai complet și convingător, prin modul în care se soluționează problemele de natura celor enunțate.
Problemele și activitățile financiare din cadrul unei organizații sunt atât de variate și de complexe, încât pentru a fi înțelese trebuie realizat un proces amplu de clasificare după criterii specifice managementului organizației. Un prim criteriu este legătura lor cu obiectul de bază al organizației, după care activitățile se clasifică în două mari categorii:
activități tehnico-economice, cu implicații financiare;
activități financiare cu implicații asupra activităților tehnico-economice.
Organizarea nu este un scop în sine, ci are logică, rațiune, dacă duce la amplificarea volumului activității, a eficienței, profitabilității și valorii organizației, care, în ultimă analiză, are tot o componentă financiară – reducerea necesarului absolut sau relativ de fonduri și creșterea absolută sau a ratei profitului și a valorii organizației.
Organizarea are un cost de concepție, unul de implementare și altul de exploatare, cost care înseamnă consum de resurse materiale, financiare, tehnice, valutare și umane. Acest cost trebuie amortizat cât mai repede, iar timpul de amortizare este invers proporțional cu volumul și eficiența activității realizate prin aplicarea noului sistem organizatoric. Evident, atât costul, cât și volumul activității și profitul obtenabil trebuie să rezulte dintr-un proiect realizat după toate exigențele (de diminuare a traseelor, a volumelor, a mijloacelor etc.).
Eficiența însă nu are doar dimensiunea financiară arătată, ci, satisfăcând-o pe aceasta, ea mai poate fi judecată și prin alți parametri (eficiență economică generală, eficiență socială, eficiență politică, chiar). În concluzie, funcția de organizare a managementului financiar, tratată cu atenția necesară, reașază întreg conceptul de organizare structurală și funcțională a organizațiilor, întreg procesul de management al acestora, într-un cadru de profitabilitate, de performanță certă.
1.1.4. Coordonarea financiara
COORDONAREA reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului și ale subsistemelor organizației, în cadrul stabilit prin previziune și organizare, pentru realizarea obiectivelor stabilite. Coordonarea, mai este denumită de specialiști, ca organizare în dinamică, pentru că asigură dinamismul necesar îndeplinirii prevederilor, în cadrul organizatoric stabilit. O coordonare performantă trebuie să ducă la creșterea efectului de sinergie, atât de important în activitățile umane.
Activitățile care formează funcția de coordonare sunt multiple și complexe. Pentru a fi mai ușor înțelese, organizate și realizate, ele se împart în două mari grupe:
activități de coordonare bilaterală;
activități de coordonare multilaterală.
Se știe că în cea de-a doua grupă se concentrează activitățile cele mai complexe, mai pretențioase și cu rezonanțele cele mai ample și mai profunde pe toate planurile activității organizației, mai cu seamă a activității de „producere a profitului“ și ,, de creștere a valorii”.
Calitatea coordonării depinde, nemijlocit și determinant, de calitatea comunicării – forma concretă prin care se realizează coordonarea unui grup de oameni la toate nivelurile structurilor organizației – care, la rândul ei, este condiționată de calitatea actului managerial, în ansamblu.
Nu mai este pentru nimeni un secret, comunicarea este principala calitate a unui manager, pentru că, dacă nu se face înțeles și nu poate convinge, nu are nici o șansă să-și realizeze misiunea.
Comunicarea este, în primul rând, un transfer de informații, transfer care trebuie să aibă aceleași conotații atât la emitent, cât și la destinatar.
Coordonarea înseamnă unire, unirea devine forță, iar forța are efecte multiplicate care, prin efectul sinergic, dacă sunt bine realizate, înseamnă mai mult decât simpla adiționare a forțelor. Toate, dacă avem în vedere că la originea lor sunt bani, fonduri, costuri, au ca efect multiplicator profitul, valoarea și economia relativă sau absolută de fonduri și de resurse, în general .
Efectele coordonării se regăsesc stimulativ sau restrictiv, în funcție de calitatea ei, în gradul de flexibilitate și adaptabilitate a organizației, în modul de stimulare și valorificare a potențialului creativ și de inițiativă al oamenilor. Deci se observă ce spectru larg are impactul (pozitiv sau negativ) al comunicării.
Comunicarea financiară trebuie dezbrăcată de orice formalism gratuit și costisitor, pentru că altfel, dintr-un instrument eficace de management devine o frână, dintr-o acțiune profitabilă se transformă într-una bugetofagă, dintr-un instrument de propagare a ordinii în unul al dezordinii și lipsei de răspundere. Coordonarea și, implicit, comunicarea, mai cu seamă în domeniul financiar, trebuie să fie controlabile și controlate. De aceea, la construcția sistemului de comunicații cu caracter financiar, trebuie să funcționeze ireproșabil acel „feed-back“, indispensabil, de altfel, în procesul de management.
1.1.5. Antrenarea financiara
ANTRENAREA, ca funcție a managementului, se referă la activitățile prin care se determină personalul organizației să realizeze obiectivele fixate prin previziune, organizare și coordonare, în condițiile de eficiență stabilite.
Esența, motorul acțiunilor de antrenare îl formează motivarea personalului, adică împletirea armonioasă a intereselor organizației cu cele ale personalului (înțeles în sens larg: salariați, experți, acționari etc.).
Se știe că motivarea poate fi pozitivă, adică derivată din concordanța acceptată între rezultatele muncii și avantajele personale obținute, și negativă, adică impusă, prin amenința-rea cu reducerea avantajelor personale, dacă nu se realizează obiectivele fixate.
Este un lucru evident că în cea mai mare parte (în special sub aspectul lor materializat), avantajele personale care constituie suportul motivației pozitive vizează domeniul financiar atât ca resursă de acoperire (costul, profitul, valoarea), cât și ca finalitate (majorarea cifrei de afaceri, reducerea fondurilor angajate și a costurilor, creșterea profitului și, deci, a valorii organizației).
Toate aceste aspecte, pentru a fi percepute și însușite de către personalul organizației ca motivație, trebuie demonstrate cu calcule, cu soluții, cu strategii, cu proceduri tactice bine conturate, cu gradul de certitudine a deciziilor etc. și nu doar declarate (cum, din păcate, se întâmplă, frecvent, generând exact contrariul motivației).
În ceea ce îi privește pe manageri și, în general, pe cei care urmează să ocupe anumite posturi sau funcții în cadrul organizațiilor, motivația trebuie sa fie și mai puternică, să fie corespunzătoare răspunderilor și riscurilor pe care aceștia urmează să și le asume. Altfel, de ce să și le asume?
Motivarea, indiferent de natura ei, ca tipologie, trebuie să respecte unele cerințe și principii generale, și anume :
– motivarea să fie complexă, adică o combinație a tuturor posibilităților de motivare existente(materiale, morale, etc), un auxiliar important , sub acest aspect este Piramida Motivațională a lui Maslov;
– să fie diferențiată, adică să țină seama de contribuția fiecărei persoane și a colectivului, la rezultatele obținute;
– să fie graduală, adică să fie, firesc, corelată cu rezultatele obținute.
1.1.6. Controlul si evaluarea financiara
CONTROLUL ȘI EVALUAREA reprezintă ansamblul proceselor de muncă prin care performanțele sistemului controlat și a componentelor sale sunt măsurate și comparate cu obiectivele și standardele stabilite, în scopul eliminării și prevenirii abaterilor și creșterea eficienței funcționării sistemului respectiv. Această funcție închide un ciclu al procesului managerial și pregătește fundamentarea și demararea ciclului următor. Prin realizarea acestei funcții se cuantifică finalitatea modului de realizare a celorlalte atribute ale actului managerial (previziunea, organizarea, coordonarea și antrenarea), iar prin compararea rezultatelor obținute cu parametrii prestabiliți se cuantifică abaterile și se stabilesc cauzele care le-au determinat, punctele forte și slabe, oportunitățile și riscurile organizației, precum și măsurile care se impun pentru îndreptarea lucrurilor, prevenirea repetării fenomenelor negative și pentru stimularea extinderii ariei de manifestare a efectelor fenomenelor pozitive apărute, pentru optimizarea activității organizației în general. De asemenea, prin instrumentarul acestei funcții se realizează evaluarea organizației în ansamblu și pe elemente patrimoniale.
Această funcție are deci valoarea ei teoretică și practică în toate activitățile manageriale, însă, atunci când este vorba de utilizarea fondurilor financiare, importanța ei, a modului în care este concepută și realizată, îmbracă aspecte cu totul deosebite, abordarea ei trebuind să se realizeze ca un corolar al întregii activități economice și manageriale din cadrul organizației.
În toate domeniile de activitate supuse reformei și tranziției s-au elaborat sau sunt în curs de elaborare strategii adecvate, care să eficientizeze procesele economice și să le așeze în cadrul relațiilor statului de drept și al principiilor economiei de piață.
Abordarea problematicii controlului economic și financiar în această perspectivă este de mare actualitate, întrucât controlul trebuie conceput, structurat și exercitat în condiții de autonomie, libertate, democrație, de respectare riguroasă a drepturilor omului, de descentra-lizare a deciziilor etc. De asemenea, este actuală întrucât vizează un control care se efectuează în entități economice cu o nouă structură și funcționalitate.
În legătură cu rolul și sarcinile controlului, subliniem necesitatea ca acesta să elucideze toate problemele care țin de corectitudinea gestiunii economico-financiare a organizației, sub toate aspectele ei și mai cu seamă:
constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor;
modul de întocmire și realizare a bugetelor;
modul de elaborare și de realizare a bugetelor trezoreriei;
politica și gestiunea stocurilor;
gestiunea ciclului de exploatare;
gestiunea clienților;
strategia financiară;
procesul investițional;
evaluarea riscului și a provizioanelor etc.
Evident, toate cerințele referitoare la funcția de control și evaluare fac din control o activitate pluridisciplinară, realizarea acestuia impunând să se apeleze la conceptele și instrumentarul mai multor discipline: management, finanțe, analiză economică, planificare, investiții, statistică etc. și, nu în ultimul rând, drept, legislație economico-financiară.
1.2. Concluzii
Aceste funcții se completează și integrează cu cele derivate din conceptele de economie, organizație și management bazate pe cunoștințe. Se conturează următoarele funcții : previzionarea necesarului de cunoștințe și a zonelor în care ele sânt disponibile pentru organizație; asigurarea necesarului de cunoștințe; consolidarea și valorificarea cunoștințelor.
Funcțiile managementului nu au aceiași intensitate pe tot parcursul anului, ci se diferențiază, în general, astfel :
– previziunea, este mai accentuată la sfârșitul și începutul subdiviziunilor temporale ( lună, trimestru, an);
– organizarea urmează, firesc, după previziune, când are o intensitate mare, derivând din amploarea efectelor previziunii, iar pe parcursul anului, este mai intensă decât previziunea, mai ales la modificările organizaționale substanțiale, dar și înaintea lor, pentru stimulare;
– coordonarea, urmează, de asemenea, firesc, după previziune și organizare, dar și înaintea lor, tor pentru stimulare;
– antrenarea are un caracter relativ uniform, cu unele accentuări în încheierea și începutul subdiviziunilor temporale;
– funcția de control, audit și evaluare se diferențiază mai accentuat, astfel: controlul preventiv și operativ – curent are o desfășurare uniformă; controlul, auditul și evaluarea post faptică, are loc, firesc, după încheierea perioadelor temporare; ele mai pot avea loc la anumite evenimente ( fuziuni, divizări, lichidări, etc); în rest, au o intensitate constantă.
Managementul este un ingredient critic al performantei companiei. De asemenea, performanta trecuta nu aduce garantii in ce priveste performanta viitoare. Mult prea des companiile devin prea „automultumitoare” de pozitia in care se gasesc, dovedindu-se incapabile de schimbare. Se justifica astfel concentrarea multor analisti pe calitatea managementului companiei si pe puterea acesteia de a face fata cu succes oricarei provocari care cere schimbari in lupta generata de concurenta. O echipa noua de management poate aduce cu sine schimbari bogate in consecinte, care duc la nevoia unei reevaluari a companiei atat pentru competitori, cat si pentru investitori.
2.1. Delimitări privind capitalul
2.1.1. Conceptul de capital
Orice activitate economică dusă în scopul obținerii de profit este de neconceput în lipsa capitalului. Ca unul din cei patru factori de producție, capitalul este reprezentat de active care sunt capabile să genereze venituri și care au fost ele însă produse (fabricate).
Termenul de “capital“ provine din limba franceză ce înseamnă în sens economic “avere”. Este o categorie economică proprie economiei de piață, respectiv întreprinderilor sau societăților comerciale. În general capitalul pentru întreprindere este reprezentat de totalitatea surselor de finanțare stabile aflate la dispoziția acesteia.
În teoria economică se vorbește de capital fizic (aici sunt incluse mașinile,utilajele și clădirile fără a fi incluse materiile prime) și de capital financiar (banii). În unele lucrări se face precizia că în calitate de factor de producție, capitalul este reprezentat de capital real care se grupează în capital fix (construcții, echpamente de producție) și capital circulant (care se consumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producție și trebuie înlocuit cu fiecare nou ciclu).
În practica economică există și alte accepțiuni ale capitalului. Astfel, o primă accepțiune este aceea care consideră capitalul ca fiind valoarea totală a activelor unei persoane minus o obligație (datorie) o a doua accepțiune se referă la contribuția bănească a prioritarilor la o organizație pentru a permite acesteia să funcționeze, astfel, capitalul social este suma furnizată pe calea emisiunii de acțiuni de către o societate pe acțiuni, iar capitalul de împrumut este suma obținută pe calea apelării de credite.
Dacă ținem seama că proprietarii (acționarii) unei societăți pe acțiuni sunt proprietari nu numai ai capitalului social, ci și ai rezerverlor constituite de societate, precum si a profitului reținut, atunci trebuie să vorbim de capitalul propriu.
Din cele expuse pâna acum se pot sublinia următoarele momente în care apare nevoia de capital în interiorul firmei:
1. la înființare (la începerea unei afaceri);
2. la derularea normală a activității operaționale (de exploatare);
3. la realizarea unor investiții ;
4. la susținerea unor activități speculative.
Mărimea nevoii de capital depinde de la firmă la firmă, iar în cadrul aceleiași firme de momentul în care aceasta se află. Privite într-o accepțiune mai largă, capitalurile reprezintă expresia valorică a aporturilor asociaților la constituirea patrimoniului societății comerciale.
Capitalul este o categorie economică ce reprezinta ansamblul resurselor materiale acumulate și reproductibile, care prin asociere cu ceilalți factori de producție (natură și muncă) participă la realizarea de noi bunuri economice cu scopul de a obține profit.
El este o condiție esențială pentru constituirea și funcționarea societăților comerciale. Prezintă importanță atât pentru asociați, care au interesul desfășurării în bune condițiuni a activității societății pentru atingerea scopului său, cât și pentru terți, interesați în asigurarea recuperării creanțelor.
Sub aspect financiar-contabil, capitalurile deținute de agenții economici reprezintă componente ale pasivului patrimonial destinat a finanța de o manieră durabilă a activului patrimonial. Deoarece ele se află la dispoziția agenților economici pe o perioadă mai mare de timp, de regulă mai mare de un an, ele poartă denumirea de capitaluri permanente.
Capitalurile se formează la începutul activității agenților economici, se modifică prin creșterea sau diminuarea lor pe parcursul desfășurării activității și se lichidează la încetarea existenței unității.
Capitalul este o categorie economică care comportă o triplă tratare și anume:
Accepțiunea economică, conform căreia capitalul exprimă resursele materiale care prin asociere cu ceilalți factori de producție, natură și muncă participă la obținerea de bunuri economice cu scopul de a obține profit.
Accepțiunea financiară, conform căreia capitalul este o resursă care generează în timp profit.
Accepțiunea juridică, conform căreia capitalul este privit ca un drept între aportanți și ansamblul bunurilor existente în patrimoniul unei unități.
În consonanță cu O.M.F.P. nr. 3055/2009, capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activitatea unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor.
Indiferent de mărimea și natura societății comerciale el condiționează constituirea juridică a unei societăți comerciale, exprimă garanția partenerilor antrenați în tranzacții cu unitatea economică, condiționează angajările de credite, motiv pentru care trebuie specificat în toate documentele care circulă în afara întreprinderii. Capitalul unei unități este folosit și în calculul unor indicatori economico-financiari.
În elaborarea situațiilor financiare majoritatea întreprinderilor adoptă conceptul financiar al capitalului. Conform acestui concept, de exemplu, banii investiți sau puterea de cumpărare a investiției, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalul propriu al întreprinderii.
Conform conceptului fizic al capitalului, cum ar fi, capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producție a întreprinderii, exprimată, de exemplu, în unități de producție pe zi.
Selectarea de către o întreprindere a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie sa aibă la bază necesitățile utilizatorilor situațiilor financiare. Astfel, trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii situațiilor financiare sunt preocupați în primul rând de menținerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă principala preocupare a utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului. Conceptul ales indică obiectivul urmărit în determinarea profitului, deși pot apărea anumite dificultăți de evaluare la punerea în practică a conceptului.
Capitalul financiar este un concept propriu opticii financiare și patrimoniale. Capitalul este sinonim cu activele nete sau capitalul propriu al întreprinderii.
Capitalul fizic pornește de la categoria de capital permanent (capital propriu + datorii pe termen lung) și are în vedere reconstituirea în plan fizic a capacității de exploatare a capitalului. O asemenea capacitate se concretizează în puterea de reproducție a capitalului în așa fel încât să-și asigure înlocuirea imobilizărilor și a activului circulant de exploatare (stocuri + creanțe de exploatare în principal sub forma creanțelor asupra clienților). Astfel spus, reconstituirea capitalului economic trebuie să cuprindă imobilizarile și fondul de rulment ca sursă permanentă de finanțare a activului circulant.
Reținerea de către o întreprindere a unui concept sau altuia este în funcție de necesitățile utilizatorilor situațiilor financiare. Astfel, dacă sunt preocupați de menținerea capitalului nominal investit sau puterii de cumparare a aceluiași capital, opțiunea se îndreaptă conceptul de capital financiar. Dacă interesul îl reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.
Conceptul de menținere a capitalului pornește de la premiza că orice bază de evaluare folosită trebuie să permită menținerea capacității de finanțare a capitalului.
Așa cum se degajă în Cadrul General I.A.S.B. “Conceptul de menținere a capitalului” ia în considerare modul în care o întreprindere definește capitalul pe care dorește să-l mențină. Aceasta asigură legatura între conceptele de capital și cele de profit, deoarece oferă punctul de referință fără de care profitul nu poate fi măsurat.
Diferența principală dintre cele două concepte referitoare la menținerea capitalului este reprezentată de tratamentul efectelor variației prețurilor activelor și datoriilor întreprinderii.
În cadrul politicilor contabile alegerea bazelor de evalure și a conceptului de menținere a nivelului capitalului determină modelul contabil utilizat pentru elaborarea situațiilor financiare. În acest scop, managementul trebuie să caute un echilibru între relevanță și credibilitate.
2.1.2. Conceptele de menținere a nivelului capitalului și de determinare a profitului
Conceptele privind capitalul, prezentate mai sus, conduc la apariția următoarelor concepte de menținere a nivelului capitalului:
a)menținerea capitalului financiar. Conform acestui concept, profitul se obține doar dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfarșitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari și a oricăror contribuții din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
b)menținerea capitalului fizic. Conform acestui concept, profitul se obține doar atunci când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatre) a întreprinderii (sau resurselor, respectiv fondurile necesare atingerii acestei capacități) la sfârșitul perioadei depășește capacitatea fizică, productivă de la începutul perioadei, după ce s-a exclus orice distribuire către proprietari și orice contribuție din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
Conceptul de menținere a nivelului capitalului ia în considerare modul în care o întreprindere definește capitalul pe care dorește să-l mențină. Conform acestui concept, profitul este valoarea care rămâne dupa ce cheltuielile au fost deduse din venituri. Conceptul de menținere a capitalului fizic necesită adoptatrea costului curent ca bază de evaluare.
Diferența principală dintre cele două concepte referitoare la menținerea capitalului este reprezentată de tratamentul efectelor variației prețurilor activelor și datoriilor întreprinderii.
În termeni generali o întreprindere și-a menținut capitalul dacă la sfarșitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei.
2.2. Sfera de cuprindere a capitalurilor
Capitalurile se diferențiază în: capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli și datorii pe termen lung.
Capitalurile proprii se constitue prin aportul proprietarilor, prin auto finanțare și din alte surse financiare nerambursabile.
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli sunt fonduri constituite la închiderea exercițiului financiar prin autofinanțare pe seama cheltuielilor, fiind destinate finanțării pierderilor și cheltuielilor probabile sau exigibile în viitor, certe sau nedeterminate în ceea ce priveste mărimea lor.
Datorii pe termen lung reprezintă surse financiare străine furnizate pe termen mediu sau lung de terțe persoane în raport cu întreprinderea. Sunt considerate pe termen mediu dacă durata de finanțare este până la 5 ani și pe termen lung dacă durata de finanțare este de peste 5 ani.
În mod curent, datoriile pe termen lung se identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, creditelor pe termem mediu și lung, datoriile legate de participarea în cadrul întreprinderilor în participație sau asociative, datorii privind concesiunile și locațiile de gestiune, alte împrumuturi și datorii asimilate (creditete de la alte întreprinderi sau instituții financiare) precum și dobânzile aferente datoriilor pe termen lung și mediu.
2.2.1. Structura capitalurilor proprii
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Capitalul propriu este partea de capital până la dispozitia întreprinderii de către proprietari: întreprinzătorii individuali, asociați sau acționari și aparține de drept proprietarilor, deci, nu este exigibil (rambursabil).
Capitalul propriu este completat de capitalul străin care provine de la terți și care este rambursabil, adică devine exigibil la un anumit termen, care poate fi pe termen lung sau termen scurt.
Capitalul propriu împreună cu capitalul exigibil pe termen lung formează capitalul permanent al întreprinderii.
În capitalul propriu se mai cuprind și unele resurse neexigibile, create de întreprindere pe parcurs din rezultatele obținute, cum sunt: primele legate de capital, rezervele, rezultatul reportat, profitul nerepartizat și provizioanele.
Deși, capitalul propriu este definit ca interes rezidual al acționarilor, acesta poate fi subclasificat în bilanț. De exemplu, într-o întreprindere fondurile cu care au contribuit acționarii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezintă alocarea rezultatului reportat și rezervele ce reprezintă ajustări pentru menținerea nivelului capitalului pot fi reprezentate separat. Asemenea clasificări pot fi relevante pentru procesul de luare a deciziilor de către utilizatorii situațiilor financiare, când există restricții legale sau de altă natură privind capacitatea întreprinderii de a distribuii sau de a utiliza într-un alt mod capitalul propriu. De asemenea, ar putea reflecta faptul că părțile care au interes în capitalul întreprinderii deșii au drepturi diferite cu privire la primirea dividendelor sau la rambursare capitalului.
Constituirea rezervelor este cerută uneori de lege, de statut sau de acte normative, în scopul asigurării unei măsuri suplimentare de protecție împotriva efectelor pierderilor pentru întreprindere și creditorii acesteia. Pot fi considerate alte rezerve dacă legislația fiscală națională asigură scutirea sau reducerea impozitului când se fac transferuri către astfel de rezerve. Existența și mărimea unor asemenea rezerve legale, statutare și fiscale constituie o informație ce poate fi relevantă pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Transferurile către asemenea rezerve sunt mai degrabă alocări ale rezultatului reportat decât cheltuieli.
Suma cu care este înregistrat capitalul propriu în bilanț depinde de evaluarea activelor și a datoriilor. În mod normal suma cumulată a capitalurilor proprii nu poate corespunde decât, din întamplare, cu valoarea de piața a acțiunilor întreprinderii sau cu suma care ar putea fi obținută prin vânzarea pe elemente a activului net sau a întreprinderii în întregime, presupunând continuitatea activității.
CAPITALUL SOCIAL
În structura capitalurilor proprii, capitalul social are un caracter avansabil fiind constituit la înfiintarea întreprinderilor (societăților) prin aportul în natură și/sau în numerar al proprietarilor sau asociaților.
Fiind un capital investit, așa cum se afirmă în modelul contabil anglo-saxon, capitalul social reprezintă creanțe reziduale în sensul că la lichidarea unei societăți comerciale se achită, mai întâi, drepturile creditorilor (și alte obligații), iar ce rămâne după ce acestea sunt complet satisfăcute, revine proprietarilor sau asociaților.
Doctrina juridică definește, de regulă, capitalul social ca fiind suma valorii bunurilor aduse de asociați ca aport în societăți pentru formarea patrimoniului social.
Literatura franceză consideră că această definiție este valabilă doar dacă bunurile aportate sunt transmise în proprietatea societăților nu și dacă ele sunt aduse în folosință.
Capitalul social, prin compoziția sa reprezintă unul din elementele patrimoniului social și încă cel mai important.
La societățile de persoane capitalul social este constituit din valoarea părților sociale depuse de asociați, iar la societățile de capitaluri din valoarea acțiunilor deținute de către acționari.
Constituirea capitalului social se face prin subscriere de aport social de către asociați sau de aport în natură sau în bani de către acționari.
La constituirea societăților comerciale pe acțiuni trebuie vărsat cel puțin 30% din capitalul subscris, iar în cazul constituirii prin subscripție publică cel puțin 50%, diferența urmând a se vărsa în cel mult 12 luni de la înmatriculare.
Referitor la capitalul social al societăților comerciale, aceasta se formează la constituirea societăților comerciale, se modifică prin creșterea sau majorarea pe parcursul desfășurării activității și se lichidează la încetarea activității acestora.
Capitalul social, în funcție de situația în care se află, atât în contabilitatea curentă cât și în situațiile financiare (bilanț) se prezintă sub doua forme și anume:
1.Capital subscris nevărsat este capitalul pe care proprietarii sau asociații s-au angajat să-l pună la dispozitiția întreprinderii;
2.Capitalul subscris vărsat este capitalul eliberat sau capitalizat efectiv în bani și/sau în natură.
În cadrul societăților comerciale pe acțiuni, pentru aporturile în numerar, constituirea capitalului social în raport de stabilire a condițiilor pentru realizarea aporturilor se delimitează în trei pași succesivi, cum sunt:
– Subscrierea fără apelare, adică fără nominalizare la plată;
– Subscrierea cu apelare fără vărsare;
– Subscrierea cu apelare și vărsare.
În mod corespunzător capitalul social se diferențiază:
– Capitalul subscris neapelat;
– Capitalul subscris apelat și nevărsat;
– Capital subscris apelat și vărsat.
Conform Legii societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, orice modificare a capitalului social se poate face numai pe baza hotărârii Adunarii Generale Extraordinare a Acționarilor sau Asociaților, dacă această componentă nu a fost delegată altor organisme din cadrul societății comerciale sau prin actul constitutiv sau prin alt act adițional.
Capitalul social nu este rezultatul unor operațiuni contabile, iar ca mărime el este diferit la constituirea societăților comerciale în funcție de forma juridica a acestora, și anume:
a)la societățile comerciale în nume colectiv și cele în comandită simplă nu este stabilită o anumita limită a capitalului social, iar aporturile pot fi și sub forma drepturilor de creanță;
b)la societățile comerciale pe acțiuni și cele în comandită simplă pe acțiuni, mărimea capitalului social nu poate fi mai mică de 25.000 lei, iar valoarea nominală minimă a unei acțiuni este de 10 lei pe acțiune. Numărul acționarilor în aceste societăți nu poate fi mai mic de 5 persoane fizice sau juridice.
c)la societățile comerciale cu răspundere limitată, capitalul social este de 200 lei și se divide în părti sociale cu valoare nominală de 10 lei. Numărul asociaților nu poate fi mai mare de 50 iar, părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate.
Capitalul social este divizat în acțiuni sau părți sociale, în raport de natura juridică și economico-financiară a societăților comerciale.
Acțiunea reprezintă o fracțiune a capitalului societăților comerciale în comandită pe acțiuni, fracțiune care este în mod necesar un titlu de valoare, de valoare egală. Din punct de vedere juridic acțiunea este însemnul prin care dreptul acționarului este încorporat, adică un titlu de credit constatator al drepturilor și obligațiilor care decurg din calitatea de acționar.
Conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, acțiunile vor cuprinde: denumirea și durata societății, durata contractului de societate, numărul din Registrul Comerțului în care se înregistrează societatea, capitalul social, numărul acțiunilor și numărul de ordine, valoarea nominală a acțiunilor și vărsămintelor efectuate, avantajele acordate fondatorilor.
Așa cum se statutează în Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, acțiunile se împart în acțiuni la purtător și acțiuni nominative.
Acțiunile la purtător se caracterizează prin aceea că sunt dotate cu posibilitatea de a circula.
Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau sub formă dematerializată, prin înscriere în cont.
Acțiunile nominative pot fi convertite în acțiuni la purtător și invers, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.
Societățile pe acțiuni pot emite, pe lângă acțiunile ordinare și acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot.
Acțiunile unei societăți comerciale se pot evalua la:
1)valuarea nominală – determinată ca raport între mărimea capitalului social și numărul de acțiuni emise;
2)valurea contabilă (matematică) – calculată ca raport între activul net contabil (ANC) și numărul de acțiuni, conform relației:
ANC = Activ total – Datorii – Active fictive
Sau
VMC=
Activele fictive sunt reprezentate de:
– cheltuieli de constituire ;
– activele de regularizare ;
-primele privind rambursarea obligațiunilor.
3)valoarea de emisiune (de piață) – prețul la care se pun în vânzare acțiunile emise.
Pe parcursul funcționării întreprinderii, capitalul social se poate majora prin emisiunea de acțiuni noi și prin operații interne (încorporarea de rezerve, capitalizarea profitului exercițiului precedent, transformarea de obligațiuni în acțiuni). De asemenea capitalul se poate micșora prin rambursarea către asociați a unei părți din capital, prin răscumpărarea de acțiuni, prin acoperirea pierderilor provenite din exercițiile precedente și prin alte operații potrivit legii.
PRIME DE CAPITAL
Primele legate de capital sunt surse proprii de finanțare a unor active apărute ca diferență între valoarea intrisecă (mai mare) și cea nominală (mai mică) a unor hârtii de valoare (acțiunile).
Primele legate de capital sunt considerate forme de creștere a capitalului social.
Conform Ordinului Ministerului Finantelor Publice O.M.F.P. nr. 3055/2009, primele de capital se împart astfel:
1)primele de emisiune – apar cu prilejul emisiunii unor acțiuni și se constituie ca excedent între valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor.
Rolul primelor de emisiune este :
-de a acoperii cheltuielile cu emisiunea de acțiuni sau părți sociale:
-de a asigura egalitatea drepturilor acționarilor noi cu cele ale vechilor acționari la viitoarele distribuiri de dividente.
2)primele de fuziune – apar cu prilejul fuziunii (contopirii) a doua societății și se constituie ca excedent între valuarea contabilă sau intrisecă a acțiunilor stabilite în urma fuziunii societăților și valoarea lor nominală.
Fuziunea societăților comerciale poate avea loc prin absorbție sau prin reuniune, indiferent de aceasta, stabilirea dimensiunii primei de fuziune presupune parcurgerea următorilor pași de lucru :
a)determinarea activului net contabil al societăților ce fuzionează:
ANC = Capitalul propriu +/- Diferențe din evaluare – Active fictive
Sau
ANC = Activ real corijabil – Datorii
Unde
Activul real corijabil = Activ real – Active fictive
b)determinarea matematică sau contabilă (VMC) a unei acțiuni la societatea absorbită și la cea absorbantă, conform relatiei:
VMC=
c)stabilirea raportului de paritate prin raportarea valorii matematice a unei acțiuni absorbite la valoarea matematică a unei acțiuni de la societatea absorbantă, conform relației:
Raportul de paritate =
d)determinarea numărului de acțiuni ce trebuie emise de către societatea absorbantă pentru remunerarea aportului societății absorbite, conform relației:
Numărul de acțiuni emise Raport Numărul de acțiuni de către soc. absorbantă = de x a societății pentru aportul societății paritate absorbite
sau
Numărul de acțiuni emise de către societatea absorbantă pentru aportul =
societatii absorbite
e)determinarea primei de fuziune prin înmulțirea numărului de acțiuni emise de către societatea absorbantă pentru aportul adus de societatea absorbită, cu diferența dintre valoatra matematică a acțiunilor societăților absorbante și valoarea nominală a acțiunilor societăților absorbante, conform relatiei :
X
3)primele de aport – apar cu prilejul creșterii capitalului prin aport în natură, evaluarea aporturilor și stabilirea numărului de acțiuni noi ce se vor emite și se constitue ca excedent între valoarea bunurilor primite ca aport și valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale subscrise.
4)prime de conversie a obligațiunilor în acțiuni – se constitue ca excedent între valoarea nominală a obligațiunilor convertite în acțiuni și valoarea nominală a acțiunilor. Poate să apară atunci când există o asemenea clauză în contractul sau prospectul de emisiune a obligațiunilor și când prețul de paritate este mai mare decât prețul de conversie stabilit cu ocazia emisiunii obligațiunilor.
Prețul de paritate este raportul dintre valoarea de piață al obligațiunilor și prețul de conversie al acestora
Prețul de conversie este prețul prestabilit al acționarilor comune la care se efectuează conversia obligațiunilor.
Deși, conversia apare la solicitarea obligatarului, când valoarea de piața a acțiunii devine mai mare decât valoarea nominală a acestora, apărând astfel prima de conversie și când emitentul răscumpără obligațiunea.
REZERVELE ÎNTREPRINDERII
Rezervele reprezintă în principiu beneficii capitalizate în mod durabil de întreprindere până la o decizie contrară a organelor autoritare. Deci, ele se constitue și doteaza în raport cu cotele distribuite din beneficiile anului. În mod excepțional, rezervele se mai pot constitui și din alte rezerve cum sunt diferențele din reevaluare și primele de capital.
Structural, rezervele se împart în: rezerve legale, rezerve pentru acțiuni proprii, rezerve statutare și alte reserve.
1)Rezervele legale – se constituie în proporție de cel puțin 5% din profitul contabil anual înainte de impozitare (profit brut) până la limita când rezerva va atinge 20% din capitalul social – la societățile comerciale cu capital autohton și regiile autonome și 25% la societățile comerciale cu participare de capital străin. Se precizează că sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă sunt deductibile la determinarea profitului impozabil în limita a 5% din profitul anual, până ce acesta va atinge a cincea parte a capitalului social.
Legea societăților comerciale prevede că în rezervele legale se include și excedentul obținut prin emisiunea acțiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuințat la acoperirea cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
Prin scopul lor, rezervele legale sunt destinate să protejeze capitalul social în cazul în care exercițiile financiare s-au incheiat cu pierderi.
2)Rezerve pentru acțiuni proprii – acțiunile proprii pot fi dobândite de către o societate pe acțiune numai în baza Adunării Generale a Acționarilor.
Se pot dobândi propriile acțiuni numai în procent de 10% din valoarea acțiunilor, pentru o perioadă de cel mult 18 luni de la data publicării hotărârii generale extaordinare a acționarilor în Monitorul Oficial al României, și numai în cazul în care capitalul social subscris este integral vărsat.
Plata acțiunilor dobândite se poate face numai din beneficiile distribuibile și din rezervele societății, cu excepția rezervelor legale, înscrise în ultimul bilanț întocmit de societatea în cauză.
Dacă acțiunile proprii dobândite de către societatea pe acțiuni se înscriu în activul bilanțului, se trece, în pasiv, o rezervă indisponibilă de aceeași mărime care vor fi menținute până la anularea sau cesionarea acestor acțiuni.
3)Rezervele statutare – se constituie anual din beneficii nete ale unităților patrimoniale, conform prevederilor din statutul acestora. Ele pot avea ca scop temperarea societăților de a pretinde dividente în dauna altor obligații mai mari și mai urgente ale întreprinderii privind funcționarea sa normală.
Utilizarea rezervelor statutare sau contractuale se poate face pentru acoperirea, majorarea capitalului social sau în alte scopuri Hotărâte de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților.
4)Alte rezerve – prevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama beneficiilor ș din alte surse, cum sunt primele legate de capital, fiind destinate acoperirii pierderilor, creșterii capitalului social, acordării de dividende și în anii de exercițiu financiar care se încheie cu pierdere pentru răscumpararea propriilor acțiuni de către societate și alte destinații stabilite prin Hotărârea Generală a Asociaților.
REZERVELE DIN REEVALUARE
Rezervele din reevaluare reprezintă plusurile de valori economice, create prin reevaluarea activelor imobilizate. Ele intervin numai în cazul în care creșterea de valori față de valoarea contabilă anterioară este apreciată ca sigură și durabilă.
Pentru contabilizarea rezervelor din reevaluare IAS 16 “Imobilizări corporale” prevede două tratamente, și anume:
a) tratamentul contabil de bază: “ulterior recunoașterii inițiale ca activ un element de terenuri și mijloace fixe trebuie înregistrat la cost sau mai puțin amortizarea cumulată aferentă și orice pierderi cumulate din depreciere”.
b) tratamentul contabil alternativ: ”ulterior recunoașterii inițiale ca activ un element de terenuri și mijloace fixe trebuie înregistrat la valoarea reevaluată care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puțin orice amortizare ulterioară cumulată aferentă și pierderile ulterioare cumulate din depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate în așa fel încat valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza valorii juste la data bilanțului.”
Dacă rezultatul reevaluării este o creștere față de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează ca:
– o creștere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ ;
– un venit care să compenseze cheltuieli cu descreșterea recunoascută anterior, la același element de activ.
Dacă rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete, atunci acestea se tratează ca:
– o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, dacă în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare);
– o scădere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, cu minimul dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii, iar eventuala diferență rămasă neacoperită se înregsitrează ca o cheltuială.
Reevaluarea acțiunilor are consecințe fiscale care conduc la apariția impozitelor amânate. Este cazul reevaluărilor care nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal.
Diferența dintre valoarea fiscală a activelor respective (costul istoric mai puțin amortrizarea cumulată pe baza costului istoric) și valoarea contabilă (valoarea reevaluată mai puțin amortizarea cumulată pe baza ei) este o diferență temporară impozabilă care dă naștere unei datorii din impozite amânate.
Soluția prin care se realizează provizionarea datoriei fiscale potențiale presupune transferarea unei părți din rezervă (diferența) din reevaluare într-un cont de provizioane privind impozitele amânate. Obiectivul este acela de a se asigura resurse financiare care să vină în întampinarea unei eventuale datorii fiscale. De exemplu, dacă imediat după reevaluare, întreprinderea ar vinde activul respectiv, ar avea de plătit un impozit calculat asupra diferenței dintre prețul de vânzare și costul istoric mai puțin amortizarea cumulată.
REZULTATUL REPORTAT
Conform O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu Directivele Economice Europene, s-a introdus contabilitatea rezultatului reportat.
Contabilitatea rezultatului reportat este utilizat pentru a ține evidența rezultatului sau a părții din rezultatul exercițiului a cărei repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților .
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2870/2010 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate și cu Standerdele Internaționale de Contabilitate prevede o detaliere a rezultatului reportat, și anume:
a)Rezultatul reportat reprezentând prifitul nerepartizat, respectiv pierderea neacoperită este folosit în unitățile care aplică O.M.F.P. nr. 3055/2009;
b)Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS mai puțin IAS-19;
c)Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile;
d)Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor fundamentale;
e)Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve de reevaluare – cu ajutorul acestuia se ține evidența diferențelor favorabile provenite din reevaluare, efectuate conform IAS 16 “imobilizările corporale”.
În categoria capitalurilor proprii se include și rezultatele reportate din exercițiile precedente a căror decizie de repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Asociaților.
Profitul figurează ca sursă proprie de finanțare până în momentul distribuirii sale pe destinațiile stabilite prin lege și statutul întreprinderii societare, iar pierderea până la acoperirea sa din rezultatul exercițiului următor sau din rezervele destinate în acest sens.
REZULTATUL EXERCIȚIULUI
Printre indicatorii contabilității moderne alături de valoarea adaugată (VA), excedentul brut din exploatare (EBE), capacitatea de autofinanțare (CAF), rezeva managerială (MG) se prevede și rezultatul exercițiului (Re), care exprimă performanța întreprinderii.
Rezultatul exercițiului unei entități economice exprimă generic diferența dintre veniturile obținute și cheltuielile aferente. Ca urmare, rezultatul exercițiului se poate concretiza în profit, dacă veniturile > cheltuielile, sau pierdere dacă veniturile < cheltuielile și este redat structural prin conținutul contului de profit sau pierdere, în calitate de componentă a situațiilor financiare.
Referitor la repartizarea profiturilor realizate trebuie avut în vedere că aceasta se face conform prevederilor din contractul și statutul de societate, sau în lipsa precizărilor din acestea, conform Hotărarii Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților, pentru societățile cu capital privat (Legea nr.31/1990 republicată) iar regiile autonome, societățile comerciale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat
1)pentru constituirea rezervei legale, conform prevederilor actului normativ menționat;
2)pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;
3)pentru constituirea altor rezerve ca surse proprii de finanțare, aferente profitului rezultat din vânzările de active, respectiv facilități fiscale la impozitul pe profit.
4)pentru alte repartizări prevăzute de lege;
5)pâna la 10%;
6)minim 50% din profitul contabil ca vărsaminte la bugetul de stat, în cazul regiilor autonome, ori sub formă de dividente în cazul societăților ori companiilor naționale și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;
7)profitul repartizat pentru rezervele legale de la punctul 1 și cel privind vărsamintele la buget în cazul regiilor autonome, ori dividente în cazul societăților ori companiilor naționale, ori cele ale societăților cu capital integral sau majoritar de satat, se repartizează la alte rezerve și se constituie cu surse proprii de finanțare.
Rezultatul exercițiului apare în contabilitatea patrimoniului ca efect al închiderii conturilor de cheltuieli și de venituri care, așa cum s-a arătat, sunt conturi de rezultate.
În cazul în care veniturile perioadei sunt mai mari decât cheltuielile perioadei, rezultatul exercițiului apare sub forma profitului, iar, în caz invers, în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile perioadei, rezultatul exercițiului apare sub forma pierderii.
În timp ce conturile de venituri sunt asimilate în contabilitatea curentă conturilor de pasiv, iar cheltuielile conturilor de activ, rezultatul exercițiului va apare în bilanțul contabil întodeauna în pasiv. Profitul obținut va majora pasivul bilanțului (prin înscrierea lui cu sume în negru), iar pierderea obținută va diminua pasivul bilanțului (prin înscrierea ei cu sume în roșu).
Prifitul obținut face obiectul repartizării pe destinații după diminuarea lui cu imozitul pe profit, astfel:
-în mod provizoriu în cursul exercițiului sau la sfârsitul exercițiului;
-în mod definitiv la începutul exercițiului următor cu aprobarea Adunării Generale a Asociaților și Acționarilor;
-poate fi amânat la repartizare și lăsat în așteptare, pentru a fi repartizat pe destinații într-o perioadă ulterioară, tot cu aprobarea Adunării Generale a Asociaților și Acționarilor.
Destinațiile profitului pot fi:
a)continuarea de rezerve legale în cotele prevăzute de lege;
b)acoperirea pierderilor din anii precedenți;
c)constituirea fondurilor din participare la profit a salariaților;
d)alocări la fondul de investiții al unității;
e)dividente în cazul societăților comerciale sau vărsaminte de buget în cazul regiilor autonome;
f)constituirea altor fonduri ce rămân la dispoziția unității;
g)alte destinații.
Pierderile obținute face obiectul acoperirii, dupa cum urmează:
-Integral la începutul exercițiului următor cu aprobarea A.G.A.
-Poate fi amânat la acoperire totală sau parțială, fiind lăsată în așteptare pentru a fi acoperită într-o perioadă ulterioară, tot cu aprobarea A.G.A.;
Modalitățile de acoperire a pierderii pot fii următoarele, cu respectarea succesiunii lor:
-Profitul următorilor trei ani;
-Rezervele legale, statutare sau alte rezerve constituite anterior;
-Capitalul social vărsat.
2.2.2. Structura capitalurilor împrumutate
Capitalurile împrumutate privesc împrumuturile și datoriile care au termen de rambursare mai mare de un an.
Contabilitatea acestor împrumuturi și datorii asimilate se țin pe următoarele categorii:
a)împrumuturi din emisiuni de obligațiuni și prime de rambursare a acestora;
b)credite bancare pe termen lung și mediu;
c)datorii legate de participații;
d)alte împrumuturi și datorii asimilate;
e)dobânzi aferente acestora.
ÎMPRUMUTURI DIN EMISIUNI DE OBLIGAȚIUNI
Împrumuturile din emisiuni de obligațiuni denumite și credite obligatare, reprezintă datorii pe termen lung create prin vânzarea de titluri de credit către public. Vânzarea se face, de regulă, prin intermediul unor instituții financiare sau bancare, fără să fie exclusă și posibiliatatea vânzării directe de către întreprinderea societară. Întreprinderea care emite astfel de titluri se angajează să ramburseze la termen sau eșalonat ratele scadente și să plătească o dobandă sub forma cupoanelor atașate titlurilor de credit.
Conform Legii Societăților Comerciale nr. 31/1990, republicată, Societățile Comerciale pe Acțiuni pot emite obligațiuni, fie la purtător, fie nominative, pentru o sumă care să nu depășească ¾ din capitalul vărsat și existent, conform ultimului bilanț aprobat, fară ca valoarea nominală a unei acțiuni să fie mai mică de 25.000 lei.
Obligațiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont, cu precizarea că obligațiunile din aceași emisiune trebuie să fie de o valoare egală, asigurând astfel posesorilor drepturi egale.
În cazul emiterii obligațiunilor prin oferta publică se emite prospectul de emisiune, conform Legii nr. 52/1994, privind valorile mobiliare și bursele de valori, înscrierile făcându-se chiar pe prospectul de emisiune, fiind obligatorie vărsarea integrală a valorii acțiunilor la subscriere. Valoarea nominală a obligațiunilor convertite în acțiuni trebuie să fie egală cu cea a acțiunilor.
Deținătorii de obligațiuni se pot întruni în Adunarea Generală, pentru deliberarea asupra intereselor, la cererea unui număr de deținătorii care să reprezinte a patra parte din titlurile emise și nerambursate, iar validitatea deliberărilor se iau cu o majoritate reprezentând cel puțin o treime din titlurile emise și nerambursate.
În contabilitatea operațiilor privind obținerea și rambursarea unui împrumut din emisiunea de obligațiuni următoarele elemente sunt importante:
a)Societatea pe Acțiuni poate emite obligațiuni pentru o sumă care să nu depasească ¾ din capitalul vărsat și existent conform celui din urmă bilanț aprobat;
b)Procentul dobânzii care este remunerarea anuală a obligațiunilor;
c)Valoarea nominală a unei obligațiuni care nu poate fi mai mică de o anumită limită și în funcție de care se calculează dobânda;
d)Prețul de emisiune care este valoarea la care obligațiunea este emisă și care este adesea inferioară valorii nominale. Acest preț trebuie plătit de către toate persoanele care subscriu obligațiuni în momentul emiterii lor.
e)Valoarea (costul) sau prețul de rambursare care poate fi egală sau superioară valorii nominale;
f)Durata împrumutului care trebuie să fie mai mare de un an;
g)Valoarea obligațiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată.
În funcție de condițiile pieței, obligațiunile sunt emise cu un randament ( rata dobânzii efective) egal, superior sau inferior ratei nominale a dobânzii. Dacă obligațiunea este emisă sub valoarea nominală, diferența ( valoarea nominală – prețul de emisiune) reprezintă prima de emisiune ( discount – ul asimilat din punct de vedere contabil cu prima de rambursare), iar diferența eventuală între costul de rambursare si valoarea nominală este prima de rambursare.
Contul de împrumuturi din emisiunea de obligațiuni permite contabilizarea a operațiunilor cu următoarele categorii de obligațiuni:
1.Obligațiuni obișnuite sau ordinare – care asigură deținătorilor un venit fix sub forma de dobânda, înscrisă în cuprinsul titlului. Există și obligațiuni cu dobânda variabilă, care reprezintă un titlu de credit pe termen mediu de 5-7 ani și care nu se contabilizează cu acest cont.
2.Obligațiuni cu prima – când prima reprezintă diferența dintre prețul de emisiune mai mic si valoarea nominală a obligațiunii și care se restituie la scadență.
3.Obligațiuni cu loterie – care urmăresc obținerea unor câștigurii în urma tragerii la loterie, impunând tratării contabile diferite câstigurii față de obligațiunile obișnuite sau cele cu prima.
Pe lângă Societățile pe Acțiuni pot emite obligațiuni și Regiile Autonome și Instituțiile Publice.
Așa cum sa precizat, obligațiunile au pe lângă valoare nominală (V.N.) și o valoare de emisiune (V.E.) care poate fi egală sau mai mică decât valoarea nominală, precum și o valoare de rambursare (V.R.), care poate fi egală sau superioară valorii nominale.
Diferența dintre valoarea nominală mai mare și valoarea de emisiune mai mică, reprezintă prima de emisiune, iar diferența dintre valoarea de rambursare mai mare și valoarea nominală mai mică reprezintă prima de rambursare.
Conform uzuanțelor, atât prima de emisiune cât si prima de rambursare se achită deținătorului obligațiunii la răscumpărarea acestora.
Deasemenea, precizăm că în conformitate cu legea 52/1994, în România, până în prezent, emisiunea de obligațiuni se face numai pe piața de capital reglementată, instituindu-se și simbolizându-se în conturi de împrumuturi din obligațiuni în funcție de modul de garantare a lor.
CONTABILITATEA CREDITELOR PE TERMEN LUNG
Rambursarea creditelor se poate face o singură dataă la scadența finală sau sub forma amortizărilor financiare.
În vederea completării disponibilităților financiare de care au nevoie agenții economici își poate asigura o parte a capitalului necesar pe calea împrumuturilor pe termen lung (cu termen de rambursare peste cinci ani) și a celor pe termen mediu (pe termen de rambursare între unu și cinci ani) de la instituțiile financiar – bancare specializate.
De regulă, creditele bancare pe termen lung și mediu se obțin de la băncii și alte instituții specializate, în scopul finanțării investițiilor.
Principalele elemente care caracterizează obținerea creditelor pe termen lung și mediu sunt:
– durata creditului ( termenul de scadență );
– dobânda ( prețul creditului);
– garanțiile pentru acordarea creditelor;
– formele de rambursare;
– moneda în care se contractează (în lei sau în devize);
– măsurile care trebuiesc luate în ceea ce priveste eventualele diferențe de conversie.
Spre deosebire de creditele bancare pe termen scurt (până la un an), care trebuie la realizarea gestiunii trezoreriei agentului economic, creditele bancare pe termen lung și mediu reprezintă o sursă de finanțare a activelor patrimoniale cu caracter durabil ( imobilizării ) formând împreună cu capitalurile proprii ale agentului economic capitalurile permanente ale acestuia, respectiv:
Cp + DTLM =CP
în care:
Cp – capitaluri proprii ( surse proprii )
DTLM – datoriile pe termen lung și mediu (capitaluri străine în termen de rambursare mai mare de un an) care include pe lângă creditele bancare pe termen lung și mediu și alte împrumuturi și datorii asimilate, cu termen de rambursare mai mare de un an.
CP – capitalul permanent.
Creditele bancare pe termen lung și mediu sunt purtătoare de dobânzi, reprezentând prețul creditului pentru agenții economici (cheltuieli), o formă de venit pentru deținătorul capitalului financiar, respectiv instituțiile financiar bancare.
Formula de calcul a dobânzii:
D=
Unde:
D – dobânda aferentă sumei împrumutate
d – rata sau procentul dobânzii
T – timpul exprimat în ani.
În practica economică creditele bancare pe termen lung și mediu se obțin de către agenții economici, în anumite condiții de garanție și de dobânzi practicate de către instituțiile financiar bancare, care depind în special de următorii factori de influentă:
a) conjunctura de pe piața financiară;
b) situatia economico – financiara a agentului economic care apelează la credite;
c) rezultatele negocierilor cu instituțiile financiar bancare pentru obținerea creditului;
DATORII DIVERSE PE TERMEN LUNG
Prin această categorie sunt delimitate datoriile din concesiuni, locațiile de gestiune, închirierile de imobilizări și alte datorii asimilate, precum și datoriile legate de participanții la întreprinderile asociate sau în relație de participație.
Fiecare cont de datorie are asociat și contul prin care se înregistrează dobânda neexpirată la inchiderea exercițiului.
O problema specifică a contabilității datoriilor pe termen lung este cea a înscrierii sau nu în bilanț a bunurilor deținute de întreprindere cu titlu de împrumut. Este cazul leasingului ca metodă de finanțare realizată prin transmiterea de către proprietar (locatar, finanțator, capitalist) a dreptului de utilizare asupra unui bun unei alte părți denumite utilizator (locator, beneficiar) la solicitarea acestuia. La sfârșitul perioadei de leasing, utilizatorul poate opta sau nu pentru cumpărarea bunului ori de a prelungi contractul de leasing.
Leasingul poate fi financiar sau operațional. Distincția dintre cele două metode este în funcție de măsura în care riscurile și avantajele aferente drepturilor de proprietate asupra bunului ce constituie obiectului contactului de leasing, aparțin locatorului sau locatarului.
Leasingul financiar în cazul în care locatorul cedează locatarului, în mare măsură toate riscurile și avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului.Titlul de proprietate poate fi transferat, în cele din urmă, sau nu.
Leasingul operational este operațiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar. Este o problemă de raționament profesional care se înscrie în principiul prevalenței economicului asupra juridicului.
Revenind la reglementările contabile și fiscale din România leasingul financiar presupune respectarea următoarelor condiții:
1.riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul închiderii contactului;
2.părțile au prevăzut expres că, la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului, drept de proprietate asupra bunului;
3.utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare pe care acesta o are, la data la care opțiunea poate fi exprimată;
4.perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puțin 75% din durata normală de folosire a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate nu este transferat.
Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu îndeplinește nici una din condițiile prezentate la leasingul financiar.
În cadrul operațiilor de leasing se operează cu următoarele categorii de valori:
a)valoarea de intrare este valoarea la care a fost achiziționat bunul de către finanțatori, respectiv costul de achiziție;
b)valoarea totală este valoarea toatală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală;
c)valoarea reziduală este valoarea la care, la expirarea contractului de leasing se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizatori. Ea reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obține pentru un activ la sfârșitul duratei de viață utilă a acestuia, dupa deducerea prealabilă a costurilor de cesiune previzionate. Durata de viață utilă este perioada estimată care rămâne, de la începutul termenului de leasing, fără a fi limitată la aceasta, pe parcursul căreia se așteaptă ca beneficiile economice încorporate în bun să fie consumate de către întreprindere.
d)rata de leasing, reprezintă:
– în cadrul leasingului financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului și a dobânzii de leasing ( rata dobânzii cu care ar putea fi angajat un credit)
– in cazul leasingului operațional, cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în viguoare și în beneficiul (marja de profit) stabilit de părțile contractante.
2.3. Evaluarea capitalurilor
Evaluarea capitalului reprezintă operațiunea prin care sunt evaluate acțiunile sau părțile sociale care compun capitalul, reprezentând în ultimă instanță evaluarea întreprinderii (societăți comerciale).
Valuarea acțiunilor sau părților sociale este influențată de următorii factori:
– piața pe care se negociază acțiunile sau părțile sociale;
– patrimoniul societății comerciale, privit ca o acumulare a realizărilor trecute;
– rezultatele societății;
– perspectivele pe termen scurt și mediu, ca indicator al creșterii economice;
– nivelul tehnologiilor folosite;
– calitatea capitalului uman (resurse umane-personale) de care dispune societatea;
– imaginea firmei în mediul afacerilor, intern și internațional.
Toți acești factori enumerați, precum și alți factori, de conjunctură, pot influența valoarea acțiunilor sau părților sociale în cazul unor negocieri de vânzare cu terții.
Contabilitatea, în principiu, evaluează și înregistrează titlurile de valoare (acțiuni- părți sociale), la valoarea lor nominală, adică la valoarea care este indicată pe titlurile respective, însă, având în vedere că într-o economie de piața titlurile de valoare sunt titlurile negociabile, în evaluarea lor intervin și alte categorii de valori.
În principiu, capitalurile se evaluează și înregistrează în contabilitate la valoarea nominală. Astfel, pentru capitalul social o asemenea valoare este indicată pe acțiunile și părțile sociale, în calitatea lor de titluri de valoare.
Evaluarea capitalului social la valoarea nominală impune calcularea și evidențiera distinctă a primelor de capital (prime de emisiune, de fuziune și de aport).
Valoarea nominală se calculează ca un raport între capitalul societății și numărul de acțiuni sau părți sociale emise, reprezentând fracțiuni egale ca valoare din capitalul social.
VN=
Unde:
VN – valoare nominală a unei acțiuni;
Cs – capitalul social;
Na – numărul de acțini.
Întru-cât acțiunile prin care este reprezentat capitalul propriu sunt titluri de valoare negociabile, în sistemul de gestiune financiară a întreprinderii valorii nominale i se asociază și alte categorii de valori cum sunt: valoarea de piață, valoarea de rentabilitate (valoarea financiară, valoarea de randament și valoarea patrimonială ; valoarea matematică contabilă și valoarea matematică intrisecă).
1. valoarea de piață (valoarea bursieră sau de emisiune) este o valoare de cumpărare – vânzare a acțiunilor stabilită de regulă prin negociere la bursa de valori pe baza raportului dintre cerere și ofertă, raport numit cotație.
În mod concret, prețul de piață al unei acțiuni este determinat de: dividendele așteptate de acționari; stabilitatea financiară a întreprinderii; situațua activului industrial al întreprinderii; situația generală a pieței de capital și în limita ratei dobânzii în acel moment opozabilă pieței financiar bancare.
O specificitate, prezentă în modelul contabil anglo-saxon, este stabilirea valorii de piață a acțiunilor, în special a acțiunilor preferențiale. Pentru aceste acțiuni, valoarea de piață variază invers proporținal cu rata dobânzii practicat pe piața financiar-bancară.
Exemplu: Dacă o întreprindere emite acțiuni în valoare nominală de 1.000 unități monetare, pentru care oferă o rată de 9,5 % și ulterior se constată o creștere a dobânzii la 20 % pe piața financiar – bancară, posesorii vor căuta să scape de ele în condițiile în care valoarea de piață se micșorează.
În strânsă legatură cu valoarea de piață și valoarea nominală a acțiunilor este prețul de emisiune sau cursul de acțiune care trebuie plătit de către toate persoanele care subscriu acțiunile în momentul emiterii lor. Acesta poate fi egal cu valoarea nominală, deci cursul este alpari, iar dacă este superior valorii nominale, avem curs suprapari, iar în situația inversă subpari.
2) Valoarea de rentabilitate – este o valoare bazată pe rezultatul întreprinderii. Ea poate fii financiară și de randament.
a) valoarea financiara (VF) exprimă echivalentul corespunzător capitalizării dividendului anual pe o acțiune la o rată medie a dobânzii pe piață, sau ea corespunde sumei totale care plasată la o dobandă sigură va produce un avantaj `egal cu veniturile titlurilor:
VF=
unde:
Dd – divident distribuit pe o acțiune
Rm – rata medie a dobânzii pe piață
Se precizează că rata dobânzii este cea corespunzătoare titlurilor de valoare cu venituri fixe (obligațiuni) majorate în funcție de riscurile de curs (riscuri care sunt nesemnificative, în principiu, pentru o acțiune). În ceea ce privește dividentul luat în calcul este cel distribuit în cursul exercițiului sau media aritmetică a dividentelor în cursul ultimilor cinci exerciții.
Dividentul reprezintă profitiul net ce revine pentru o acțiune emisă de o societate pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni.
Mărimea dividentului depinde de rezultatele financiare, strategia repartizării acestuia și prevederile legislației în viguare, putând fi distribuit în numerar sau în natură.
b) valuarea de randament (VR) este valoarea corespunzătoare profitului net pe acțiune care se poate capitaliza în cursul unui exercițiu financiar, la o rata medie a dobânzii pe piață.
Venitul titlurilor este egal cu dividendele plus cota parte unitară din profit încorporat în rezeve.Valoarea de randament se determină astfel:
VR=
unde:
Dd – divident distrubuit pe o acțiune
Cr – cota parte din profit pe o acțiune încorporată în rezerve
Rm – rata medie a dobânzii pe piață
O modalitate mai simplă de determinare a valorii de randament este privită ca o sumă, care plasată la o anumită rată a dobanzii de piață, pe parcursul unui an, generează un venit egal cu rezultatul unitar (profitul aferent unei acțiuni), respectiv:
VR=
unde:
Ru – rezultatul unitar sau profitul aferfent unei acțiuni
Rm – rata medie a dobânzii de piață
Rezultatul unitar (Ru) – se calculează după relatia:
Ru =
în care:
P – profitul realizat în exercițiul curent sau profitul mediu pe un număr de exerciții financiare
Na – numărul de acțiuni din care se compune capitalul social
3) Valorea patrimonială constă în calculul valorii titlurilor pornind de la situația patrimonială evidențiată în bilanț. În acest sens, se disting:
= valoarea matematică contabilă;
= valoarea matemetică intrisecă;
= valoarea de lichidare.
a) valoarea matematică contabilă (VMC) a titlurilor sau valoarea bilanțieră este egală cu situația contabilă netă sau activul net contabil raportată la numărul de titluri (acțiuni), astfel:
VMC =
unde:
ANC – activul net contabil
Na – numărul de acțiuni care compun capitalul social
Activul net contabil (ANC) se poate determina după următoarea relație:
ANC = Ar – D
unde:
Ar – activul real
D – datorii
sau:
ANC = Cp – Af
unde:
Cp – capitalurile proprii
Af – active fictive
– Activul real (Ar) se determină în baza următoarei relații de calcul:
Ar = Ab – Af
în care:
Ab – activ bilanțier
Af – activele fictive
– Activele fictive (Af) se determină în baza următoarei relații:
Af = Chce + Are + Pr
în care:
Chce – cheltuieli de constituire ale societății, inculusiv cele cu emisiunea de acțiuni
Are – activele de regularizare și asimilate
Pr – primele privind rambursarea obligațiunilor
De altfel, în normele românesti de privatizare a societăților comerciale cu capital de stat, activul net contabil se calculează astfel:
ANC = Are – D – Cr
unde:
Are – activul real contabil
D – datorii
Cr – conturi de regularizare, exclusiv diferențele de conversie pasiv
– Activul real contabil (Are) se determină în baza următoarei relații de calcul:
Are = Ac = Cr = Pr
în care:
Ac – active circulante
Cr – Conturi de regularizare
Pr – pasiv real
b) Valoarea matematică intrisecă (VMI) a titlurilor se calculează împarțind activul net intrisec la numărul de acțiuni, astfel:
VMI =
în care;
ANI – activul net intrisec (corijat)
Na – numărul de acțiuni care compun capitalul social
La rândul său, activul net intrisec se determină pe baza relației:
ANI = ANC + Pre – Csn
unde:
ANC – activul net contabil
Pre – provizioanele pentru riscuri și cheltuieli nejustificative
Csn – capitalul subscris nevărsat
c) Valoarea de lichidare a titlurilor sau valoarea casată este cea care rezultă din vânzarea forțată a întreprinderii într-un interval limitat.
4) Indicele câștigului (Ic) reprezintă un criteriu de investiție bursier, care se determină ca un raport între cursul acțiunii și profitul aferent unei acțuni, respectiv;
Ic =
unde:
Ca – cursul unei acțiuni
Pa – profitul net al unei acțiuni
CAPITOLUL II CONTABILITATEA CAPITALULUI PROPRIU
3.1 Contabilitatea capitalului social
Prin capital social al unei societăți comerciale se înțelege expresia valorică a totalității aporturilor în numerar și în natura ale asociaților care participă la constituirea societății. Capitalul social mai este denumit și capital nominal.
Capitalul social are o dublă semnificație: contabila și juridică.
Semnificația contabilă
Capitalul social nu are o existență reală, concretă, ci reprezintă o cifră convenita de asociați.
În bilanțul societății, capitalul social apare evidențiat la pasiv, deoarece el reprezintă aporturile asociaților, care, la dizolvarea societății, trebuie restituite. În schimb, bunurile efective care constituie aporturile asociaților figurează în activul bilanțului, întrucât ele aparțin societății.
Semnificația juridică
Capitalul social constituie limita gajului general al creditorilor societății, în sensul că în patrimoniul societății trebuie să existe bunuri a căror valoare să fie cel puțin în limita capitalului social.
Datorită rolului său de gaj general al creditorilor societății, capitalul este fix pe toată durata societății. El poate fi modificat în sensul măririi sau micșorării sale, numai în condițiile prevăzute de lege, prin modificarea actului constitutiv.
În scopul asigurării intereselor creditorilor societății, pentru anumite forme de societate, legea stabilește un plafon minim al capitalului social: 2500 lei în cazul societății pe acțiuni sau comandita pe acțiuni, iar în cazul societății cu răspundere limitată, 200 lei.
Întrucât capitalul social este fix pe întreaga durată a societății, în cazul în care activul social se diminuează sub o anumită limita, datorită folosirii sale în desfășurarea activității legea prevede obligația reîntregirii activului sau reducerii capitalului social, mai înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de beneficii.
Ca o consecință a distribuirii sale, capitalul social este intangibil; el nu poate fi folosit pentru plata dividendelor către asociați.
Având rol de gaj general al creditorilor, capitalul social trebuie să fie real. Aceasta impune intrarea efectivă în patrimoniul societății a bunurilor care constituie aporturile asociaților (nu aporturi fictive), precum și asigurarea în permanență în patrimoniul societății a unor bunuri a căror valoare să nu fie mai mică decât capitalul social.
În privința capitalului social, legea distinge între capitalul subscris și capitalul vărsat.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociații s-au obligat să contribuie la constituirea societății. Capitalul subscris coincide cu capitalul social.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate și care au intrat în patrimoniul societății. În anumite cazuri, legea stabilește condiții privind vărsarea capitalului: în cazul societății pe acțiuni sau în comandita pe acțiuni, la constituirea societății, capitalul vărsat de fiecare acționar nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea societății.
Capitalul social al societății este divizat în anumite fracțiuni, denumite diferit după forma juridică a societății: părți de interes, în cazul societății în nume colectiv și societății în comandita simplă; părți sociale, în cazul societății cu răspundere limitată; acțiuni, în cazul societății pe acțiuni și în comandita pe acțiuni.
Asociații dobândesc în schimbul aportului un număr de părți de interes, părți sociale sau acțiuni corespunzător aportului fiecăruia.
3.1.1 Emisiunile de actiuni si drepturile actionarilor
Regula generala a evaluării și înregistrării în contabilitate a capitalurilor o constituie valoarea nominala.
Pentru capitalul social, o asemenea valoare este înscrisă pe acțiune sau partea socială, în calitatea acestora de titluri de valoare. Întrucât aceste titluri care reprezintă capitalul propriu sunt titluri cu valoare negociabilă, in sistemul de gestiune financiara a întreprinderii, valorii nominale I se asociază si alte categorii de valori, cum sunt valoarea de piață, valoarea de rentabilitate și valoarea patrimonială.
Datorită acestor categorii de valori, evaluarea capitalului social la valoarea nominală impune calcularea și evidențierea distinctă a acestor diferențe sub forma primelor de capital (prime de fuziune, de emisie și de aport).
Valoarea acțiunilor sau părților sociale este apreciată prin referință la:
– piața prin care se negociază aceste acțiuni (sau părți sociale);
– patrimoniul societății, ca ansamblu al performantelor trecute acumulate;
– rezultatele societății, ca indicator al creșterii economice;
– perspectivele pe termen mediu, ca indicator al creșterii economice;
– imaginea societății in fata terților;
– modul in care societatea își stăpânește tehnologia;
– calitatea personalului.
Valoarea de piață, reprezintă prețul fix de vânzare-cumpărare a unei acțiuni la o anumita data, preț stabilit, de regula, prin negocieri, la bursa de valori, pe baza raportului dintre cerere si oferta, raport numit cotare.
La stabilirea prețului de piața a unei acțiuni, cererea și oferta sunt influențate de o serie de factori:
– stabilitatea financiara a întreprinderii;
– situația activului industrial al întreprinderii;
– dividendelor așteptate de asociați sau acționari;
– situația generala a pieței de capital.
Valoarea de rentabilitate este o valoare bazata pe rezultatul întreprinderii din punct de vedere financiar si al randamentului.
Valoarea financiara (VF) exprima echivalentul corespunzător capitalizării dividendului anual pe o acțiune la o rata media a dobânzii pe piața, sau ea corespunde sumei totale care, plasata la o dobândă sigura, produce un avantaj cel puțin egal cu veniturile titlurilor. Daca pentru o acțiune, de exemplu, s-a primit un dividend de 30 lei, iar rata medie a dobânzii este de 50%, atunci valoarea financiara este 60 lei, calculata astfel:
VF = dividendul distribuit pe o acțiune / rata medie a dobânzii pe piața
= 30×100/50=60
b) Valoarea de randament (VR) este valoarea corespunzătoare profilului net pe o acțiune care se poate capitaliza in cursul unui exercițiu financiar la rata medie a dobânzii pe piață.
In acest caz, venitul titlurilor este egal cu dividendele distribuite plus cota de profit incorporata in rezerve. Valoarea de randament este o variabila a valorii financiare in care se tine cont si de beneficiile nedistribuite. Daca la exemplul de la punctul (a) consideram ca partea incorporata in rezerve este de 600 lei, atunci valoarea de randament este de 720 lei, calculata astfel:
VR = (dividendul pe acțiune + partea de profit încorporată în rezerve) / rata medie a dobânzii pe piață = (60+600)x100/50=720
Valoarea patrimoniala consta in calculul valorii titlurilor pornind de la situația patrimoniala evidențiată in bilanț. Daca, de exemplu, activul net contabil din bilanț însumează 14.400 lei, iar numărul de acțiuni este de 120.000 titluri, atunci valoarea contabila a unei acțiuni este de 120 lei, calculata astfel:
Valoarea contabila a unei acțiuni = activul net contabil / număr acțiuni
= 14.400/120=120 lei
Se mai poate distinge si valoarea de lichidare a titlurilor, rezulta din vânzarea forțată a unei întreprinderi, intr-un interval limitat.
3.1.2 Contabilitatea constituirii capitalului social
Actul inițial de constituire a capitalului social se identifica în plan economico – financiar cu înființarea societăților comerciale. În acest scop trebuie să fie îndeplinite anumite condiții stabilite prin legislația economico – financiară și prin actul constitutiv.
Așa cum prevede Legea nr.31/1990 – republicata – privind societățile comerciale la constituirea întreprinderii este necesară subscrierea integrală a capitalului social. Totodată, asociații subscriptori sunt obligați să aporteze efectiv în natura și/sau numerar valoarea capitalului subscris. Potrivit art.7 din Legea nr.31/1990 – republicata – în actul de constituire a societății în nume colectiv, în comandita simplă și cu răspundere limitată se va specifica capitalul social subscris și cel vărsat, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natura și modul evaluării, precum și data la care se va vărsa integral capitalul social subscris. La societățile cu răspundere limitată se vor preciza numărul și valoarea nominală a părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său. În cazul societății cu răspundere limitată nu pot constitui aporturi la capitalul social creanțele și nici prestațiile în muncă. Părțile sociale nu constituie titluri de valoare negociabile.
Asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați se pot obliga la prestații în munca cu titluri de aport social, dar care nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.
În cazul societății pe acțiuni sau în comandita pe acțiuni, art. 8, alin. d-f din legea nr.31/1990 – republicata – prevede că în actul de constituire al societății să se menționeze capitalul social subscris și cel vărsat. La constituire, capitalul social subscris vărsat de fiecare acționar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare; valoarea bunurilor constituite ca aport în natura și numărul acțiunilor acordate pentru acestea; numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. Dacă sunt mai multe categorii de acțiuni, se vor arăta numărul, valoarea nominală și drepturile conferite fiecărei categorii de acțiuni.
În cazul societății în comandita pe acțiuni se vor preciza în actul de constituire acțiunile comanditarilor. Aporturile în creanțe nu sunt admise la societățile pe acțiuni care se constituie prin subscripție publică și nici la societățile în comandita pe acțiuni (art.15, alin. 3 din Legea nr.31/1990 – republicata). Aporturile în creanțe sunt liberate potrivit art. 84 din Legea nr.31/1990 – republicata, care prevede ca: asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanțe nu este liberat cât timp societatea nu a obținut plata sumei pentru care au fost aduse (alin. 1). Dacă plata nu a fost adusă prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde de suma datorată, cu dobânda legală din ziua scadentei creanțelor.
Aporturile în natura sunt admise la toate formele de societate. Aceste aporturi se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.
Prestațiile în munca nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.
În subscrierea capitalului social se pot întâlni mai multe cazuri particulare cum sunt:
a) constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică. Aceasta se poate constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris și fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise la Casa de Economii și Consemnațiuni ori la o societate bancară sau la una dintre unitățile acestora. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare. Dacă subscrierile publice depășesc capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligați să supună adunării constitutive, majorarea sau, după caz, reducerea capitalului social la nivelul subscripției;
b) în cazul aporturilor în natură, care trebuie vărsate integral la constituirea societății, adunarea constitutivă numește unul sau mai mulți experți care își vor da avizul asupra evaluărilor.
În lipsa de stipulație contrara, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului.
În conformitate cu art. 65, alin. 2 din Legea nr.31/1990 – republicata, asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat și la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuie să facă vărsământul.
Pe durata societății, potrivit art. 66, alin. 1 din Legea nr. 31/1990 – republicata, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare sau pot sechestra sau vinde acțiunile debitorului lor.
Potrivit art. 68 din legea nr.31/1990 – republicata, aportul asociaților la capitalul social nu este purtător de dobânda.
Actul inițial de constituire a capitalului se identifica, in plan economic si financiar cu înființarea unităților patrimoniale. In acest scop, prin legislația economico-financiara, statute si contracte de societate se impun o serie de condiții obligatorii de înfăptuit. Dintre aceste condiții pentru contabilitate prezintă interes problema subscrierii capitalului si aportului in bani sau natura după caz , avându-se în vedere ca prin lege, aportul in natura la înființare este limitat, în cazul S.R.L., la maxim 60%. Capitalul social a unei S.R.L. este de 200, a unei S.A. 2500, unitățile bancare 50 miliarde.
Constituirea unei societăți – flux de înregistrări:
Înregistrarea intenției de subscriere a capitalului social
456=1011
2) Înregistrarea depunerii efective a capitalului social, a aporturilor
%=456
cel mult {grupa 20,21
68% {grupa 30,31,36-38
{clasa V
3) Înregistrarea eliberării capitalului sau trecerea capitalului social subscris nevărsat la capital social subscris vărsat.
1011=1012
Înregistrarea depunerii unor sume pentru achitarea cheltuielilor cu înființarea societarii
5311(5121)=462(455)
Înregistrarea plății cheltuielilor de constituire
201=404(5121,5311)
3.1.3 Contabilitatea cresterii capitalului social
Pe lângă condițiile generale care privesc orice modificare a actului constitutiv, Legea nr. 31/1990 reglementează și unele condiții speciale, care se referă la anumite cazuri concrete de modificare a actului constitutiv, mai frecvente în viața societăților comerciale: mărirea sau reducerea capitalului social, prelungirea duratei societății, dizolvarea anticipată a societății, fuziunea și divizarea societăților comerciale, transformarea societății comerciale.
Necesitatea măririi capitalului social
Anumite nevoi ale societății comerciale, pot impune necesitatea măririi capitalului social al acesteia. Aceste nevoi pot consta în dorința asociaților de a dezvolta activitatea societății sau de a înlătura unele dificultăți financiare.
Pentru societatea comercială, procurarea de fonduri financiare prin mărirea capitalului social este mai puțin împovărătoare decât împrumutul bancar sau emiterea de obligațiuni.
În anumite cazuri, majorarea capitalului social poate fi determinată de acumularea unor rezerve care nu au fost folosite sau de necesitatea reevaluării patrimoniului societății.
Condițiile măririi capitalului social
Mărirea capitalului social se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 76/2001. În primul rând vor fi respectate dispozițiile articolului 206 din Legea nr.31/1990–republicata, privind publicarea hotărârii Adunării Generale extraordinare pentru majorarea capitalului social în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, acordându-se pentru exercițiul dreptului de preferință un termen de cel puțin o lună din ziua publicării. Modificarea actului constitutiv prin mărirea capitalului social se va menționa în registrul comerțului numai în baza încheierii judecătorului delegat. Actul adițional cuprinzând textul integral al prevederilor actului constitutiv, modificate, se depune la oficiul registrului comerțului și se menționează în acest registru, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial al României, spre publicare, pe cheltuiala societății (art. 199, alin. 2-3 din Legea nr.31/1990 – republicata). În cazul societăților în nume colectiv sau în comandita simplă, actul modificator al actului constitutiv în formă autentică, se depune la oficiul registrului comerțului, se menționează în acest registru, fără a fi obligatoriu publicarea lui în Monitorul Oficial al României (art. 199, alin. 2-3 din Legea nr.31/1990 – republicata).
În al doilea rând, mărirea capitalului social implica respectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru constituirea societății (art. 207 și art. 216 din Legea nr.31/1990 – republicata).
Deși legea se referă numai la societatea pe acțiuni și la societatea cu răspundere limitată, regula este aplicabilă oricărei societăți comerciale.
Prin respectarea dispozițiilor privind constituirea societății comerciale se înțelege respectarea prevederilor legale specifice diferitelor forme ale societății comerciale, de exemplu, în cazul societății comerciale cu răspundere limitată, prin mărirea capitalului social, pe calea atragerii în societate a unor terțe persoane nu se poate depăși numărul de 50 de asociați (art. 12 din Legea nr.31/1990–republicata).
În cazul în care mărirea capitalului social al unei societăți pe acțiuni sau în comandita pe acțiuni se face prin subscripție publică, va fi întocmit un prospect de emisiune care va fi depus la registrul comerțului pentru îndeplinirea formalităților prevăzute în articolul 17 din Legea nr.31/1990 – republicata.
Potrivit articolului 209 din Legea nr.31/1990 – republicata, administratorii societății sunt solidar răspunzători pentru exactitatea mențiunilor din prospectul de emisiune, în publicațiile făcute de societate sau în cererile adresate oficiului registrului comerțului.
În cazul măririi capitalului social prin aporturi în natură, Adunarea Acționarilor va numi unul sau mai mulți experți pentru evaluarea bunurilor. Pe baza raportului de expertiză, Adunarea Acționarilor, convocata din nou, va putea hotărî mărirea capitalului. Hotărârea Adunării Generale extraordinare va trebui să cuprindă descrierea aporturilor în natură, numele persoanelor ce le efectuează și numărul acționarilor (art. 210 din Legea nr.31/1990 – republicata).
În toate cazurile hotărârea Adunării Generale privind majorarea capitalului social are efect numai în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de un an de la dată să (art. 214 din legea nr.31/1990 – republicata).
a) Mărirea capitalului social prin noi aporturi
În mod obișnuit, mărirea capitalului social se realizează prin noi aporturi. Potrivit art. 205 din Legea 31/1990 – republicata, capitalul social se poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură.
Capitalul social nu va putea fi însa mărit și nu se vor putea emite noi acțiuni cât timp nu vor putea fi complet plătite acțiunile din emisiunea precedenta (art. 92, alin(3) din Legea 31/1990 – republicata).
Acțiunile emise de societate pentru mărirea capitalului social vor fi oferite spre subscriere în primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă. Aceștia pot să-și exercite dreptul de preferință în cadrul termenului stabilit de Adunarea Generală, dacă în actul constitutiv nu se prevede alt termen.
Termenul pentru exercitarea dreptului de preferință este de cel puțin o lună de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii privind mărirea capitalului social.
Dacă a expirat termenul de exercitare a dreptului de preferință, acțiunile vor putea fi subscrise public.
Dreptul de preferință încetează, dacă noile acțiuni reprezintă aporturi în natură (art. 213 din Legea nr. 31/1990 – republicata).
Acțiunile emise în schimbul aporturilor în numerar vor trebui plătite, la data subscrierii în proporție de cel puțin 30% din valoarea lor nominală. Restul va fi plătit în termen de cel mult 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al actului privind mărirea capitalului social.
Când s-a prevăzut o primă de emisiune, aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii (art. 215 din Legea nr. 31/1990 – republicata).
În cazul măririi capitalului social prin aporturi în natură, Adunarea Generală, care a hotărât această, va numi unul sau mai mulți experți pentru evaluarea acestor aporturi. Legea nu permite aporturile în creanțe.
Pe baza raportului experților, Adunarea Generală, convocata din nou, vă hotăra majorarea capitalului social.
Acțiunile emise în schimbul aporturilor în natura vor fi plătite în termen de 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al actului privind mărirea capitalului social.
În cazul când acțiunile emise pentru mărirea capitalului social nu sunt subscrise de acționarii societății, ele sunt oferite terților, prin oferta publică.
În cazul măririi capitalului social prin majorarea valorii nominale a acțiunilor, hotărârea Adunării Generale trebuie luată cu votul tuturor acționarilor, afară de cazurile prevăzute de lege (art. 205, alin(4) din Legea nr. 31/1990 – republicata).
În toate cazurile, hotărârea Adunării Generale are efect numai în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de un an de la data ei (art. 214 din Legea nr. 31/1990 – republicata).
Mărirea capitalului social prin operațiuni interne: încorporarea rezervelor, a profitului, a primelor de emisiune sau prin compensare.
b) Mărirea capitalului social prin încorporarea rezervelor
Acțiunile noi emise nu pot fi liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale (art. 205, alin(2) din Legea nr. 31/1990 – republicata).
Rezervele constau în anumite sume de bani prelevate din beneficiile societății și au destinațiile prevăzute de lege. Ele sunt de trei feluri: legale, statutare și facultative.
Rezervele legale se constituie în mod obligatoriu, în cazul societății pe acțiuni și societății cu răspundere limitată, prin preluarea din beneficiile societății în fiecare an a cel puțin 5% până ce fondul atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Aceste rezerve sunt destinate acoperirii pierderilor din capitalul social în perioadele deficitare.
Rezervele statutare se constituie în condițiile și cu destinațiile stabilite în actul constitutiv. Asemenea rezerve pot constitui sursa acordării de dividende în perioadele când nu se realizează beneficii.
Rezervele facultative se constituie și au destinația data de Adunarea Generală a Asociaților.
Mărirea capitalului social prin încorporarea rezervelor se realizează printr-o operațiune contabilă de virare a unei sume din contul “rezerve” în contul “capital social”.
Fiind liberate prin încorporarea rezervelor, acțiunile noi vor fi distribuite acționarilor societății, proporțional cu numărul acțiunilor vechi deținute de fiecare.
Potrivit art. 205, alin(3) din Legea 31/1990 – republicata – , în rezerve pot fi incluse diferențele favorabile rezultate din evaluarea patrimoniului social.
Datorită inflației monetare, valoarea contabilă a bunurilor societății rămâne sub valoarea actuală a acestor bunuri. În asemenea caz se impune reevaluarea bunurilor din patrimoniul societății. Ea este hotărâtă de Adunarea Generală și se realizează în baza unei expertize tehnice.
Diferențele în plus rezultate din reevaluare se înregistrează într-un cont distinct, care, printr-o operațiune contabilă se virează în contul “rezerve”.
Potrivit Legii nr. 161/2011, art. 205, alin(3) se accepta includerea în rezerve a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, dar fără putință de a majoră capitalul social.
c) Mărirea capitalului social prin încorporarea profitului sau a primelor de emisiune conform art. 205, alin(2) din Legea 31/1990 – republicata – .
Profitul societății destinat a fi împărțit acționarilor sub formă de dividende poate servi la liberarea acțiunilor. În locul dividendelor, acționarii vor primi acțiuni noi emise de societate. Aceasta modalitate se numește mărirea capitalului social prin plata dividendelor în acțiuni.
Acțiunile pot fi liberate și prin încorporarea primelor de emisiune.
Prima de emisiune reprezintă diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor, pe care trebuie să o suporte noii acționari. Această primă este destinată să acopere cheltuielile emisiunii, precum și diminuarea valorii intriseci a acțiunilor vechi.
d) Mărirea capitalului social prin compensarea creanțelor asupra societății cu acțiuni ale acesteia
Acțiunile noi pot fi liberate prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.
Deci, sumele de bani cuvenite creditorilor, în baza creanțelor lichide și exigibile pe care le au față de societate, pot servi la achitarea acțiunilor noi ale societății. În schimbul creanțelor față de societate, creditorii primesc acțiuni ale societății.
Aceasta modalitate de mărire a capitalului social este cunoscută și sub denumirea de mărirea capitalului social prin conversiunea datoriilor societății în acțiuni ale acesteia.
e) Dubla mărire
Dubla mărire de capital social se realizează prin capitalizarea rezervelor, primelor de capital sau rezervelor din reevaluare și prin aporturi în numerar. Ea poate avea loc simultan sau succesiv.
În ipoteza în care creșterile sunt simultane, drepturile de subscripție și cele de atribuire sunt rezervate în mod exclusiv vechilor acționari. Dacă creșterile sunt succesive, drepturile de subscripție sau de atribuire, după caz, aparțin vechilor acționari din timpul primei creșteri. Drepturile celei de-a doua creșteri aparțin vechilor acționari și a celor ce au beneficiat de prima creștere de capital.
Exemplu: Societatea “BIA COM” prezintă următoarele capitaluri proprii:
– capital social 40.000 lei;
– rezerve create în cursul activității 8.000lei;
– capital propriu 48.000 lei;
– număr de acțiuni 4.000 titluri.
Rezultă că:
– valoarea nominală a unei acțiuni = 40.000 / 4.000 = 10.000 lei;
– valoarea contabilă a unei acțiuni = 48.000 / 4.000 = 12.000 lei.
În scopul dezvoltării mijloacelor sale financiare (fie pentru efectuarea de noi investiții sau pentru mai bună capacitate de plată), societatea hotărăște să majoreze capitalul cu 10.000 lei, emițând 1.000 acțiuni. În aceste condiții, o nouă acțiune este emisă pentru un număr de patru acțiuni vechi (4.000 / 1.000 = 4).
În funcție de valoarea de emisie a acțiunilor pentru reflectarea în contabilitate a măsurilor de creștere a capitalului se pot ivi două situații specifice:
a)Acțiunile noi sunt subscrise numai de actualii acționari.
În acest caz, fiecare acționar achiziționează o acțiune nouă la patru acțiuni vechi, valoarea sau prețul de emisie fiind egal cu valoarea nominală de 10 lei acțiunea.
În urma emiterii acțiunilor, situația capitalurilor proprii se prezintă astfel:
– capital social inițial 40.000 lei;
– creșterea capitalului social 1.000 acțiuni x 10 lei = 10.000 lei;
– total capital social 50.000 lei;
– rezerve create în cursul activității 800 lei;
– total capital propriu 58.000 lei;
– număr total 5.000 acțiuni;
– valoarea contabilă a unei acțiuni 58.000 / 5.000 = 11.6 lei.
Deși se constată că valoarea contabilă s-a micșorat de 12 lei la 11.6 lei, nici un acționar nu este lezat financiar, pentru o investiție de 10.000 lei. În noua situație, după creșterea capitalului, acționarul poseda cinci acțiuni în valoare de 58.000 lei (11.6 x 5 acțiuni), față de patru acțiuni deținute înainte de majorare, care valorau 48.000 lei (12 x 4 acțiuni).
În aceste condiții, operațiunea contabilă pentru creșterea capitalului cu 10.000.000 lei este:
456 Decontări cu asociații privind capitalul = 1011 Capital subscris nevărsat
b)Acțiunile noi sunt subscrise de orice investitor.
În acest caz, se asigură o protecție vechilor acționari, în sensul că emiterea acțiunilor se realizează la valoarea contabilă de 12 lei. Diferența de 0.4 bani între valoarea de emisie de 12.000 lei și valoarea nominală de 10.000 lei reprezintă prima de emisie.
În acest caz, înregistrarea în contabilitate se va face la nivelul sumei de 12.000 astfel:
456 = %
“Decontări cu asociații privind capitalul” 1011
“Capitalul subscris vărsat”
1041
“Prima de emisie sau de aport”
(1.000 acțiuni x 2.000 lei)
2) Creșterea capitalului pe bază de operații interne, care au loc prin încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune reflectate în contabilitate astfel:
% = 1012
107 “Capital subscris vărsat”
“Rezultatul raportat”
(cu rezultatul raportat din exercițiul precedent)
129
“Repartizarea profitului”
(cu repartizarea profitului din exercițiul precedent)
104
“Prime legate de capital”
(cu primele de emisie din contul 1041 sau primele
de fuziune din contul 1042-încorporate)
106
“Rezerve “
(cu încorporarea rezervelor nefolosite)
Motivul creșterii este dat de necesitatea întăririi capitalului societății, în vederea creării unui efect psihologic favorabil în fața acționarilor.
Creșterea de capital se realizează prin emisiunea de acțiuni noi gratuite (eventual prin creșterea nominalului acțiunilor). Operația produce modificări numai în masa capitalurilor proprii: diminuarea rezervelor, a primelor de emisiune sau a beneficiilor (-P), concomitent cu creșterea capitalului (+P).
Atât prin efectul legii cât și prin voința comună a asociaților, rezervele proprii ale societății pot fi convertite în capital propriu.
Procesul de includere a rezervelor, dar nu numai, pe capital social se numește capitalizarea rezervelor.
Capitalizarea rezervelor societății are loc în următoarele situații:
– societatea urmărește ameliorarea imaginii în viața economică a societăților și pe moment nu are alte resurse disponibile de a crește capitalul;
– rezervele societății sunt prea mari comparativ cu capitalul social și conducătorii societății hotărăsc reducerea rezervelor și trecerea lui pe capital.
3) Creșterea capitalului prin conversia obligațiunilor în acțiuni. Creșterea capitalului pe această cale are ca scop reducerea datoriilor fără să apeleze la Trezorerie cu condiția ca obligatarii să dorească să devină acționari. Societatea pe acțiuni poate proceda la creșterea capitalului social prin convertirea obligațiunilor în acțiuni dacă există acordul de voință al acționarilor și al obligatarilor. Această operație se poate efectua în orice moment al vieții unei obligațiuni , bineînțeles înainte de rambursarea ei de către emitent. Dacă există diferență între valoarea nominală totală a obligațiilor și valoarea nominală totală a acțiunilor noi emise prin conversie, aceasta se integrează la prima de emisie.
Dacă presupunem că 1.000 de obligațiuni se transformă în 500 de acțiuni, în condițiile în care valoarea nominală a unei obligațiuni este de 10 lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 1.5 lei, atunci prima de emisie este de 2.500 lei, calculată astfel:
(1.000 x 10) – (500 x 15) = 10.000 – 7.500 = 2.500
În această situație, operațiunea contabilă va cuprinde 7.500 lei pe contul de capital, iar 2.500 lei pe prima de emisie astfel:
161 = %
“Împrumuturi din emisiuni 1012 “Capital subscris vărsat”
de obligațiuni” 1041 “Prime de emisiune”
Operațiunea de conversie a obligațiunilor în acțiuni are o mare importanță în viața unei societăți, deoarece creșterea capitalului pe această cale, aduce mulți acționari în societate și se poate interpreta ca o cale forțată de creștere nedorită. Este posibil ca societatea să nu dispună de mijloace bănești pentru a onora dobânda fixată la obligațiuni să se afle într-o stare mai precară și astfel să-și atragă mai mulți acționari pentru a-și diminua pierderea la vechile acțiuni, sau alte situații. În orice caz, atunci când societatea nu are necazuri, nu va fi tentată să efectueze operațiunea de conversie a obligațiunilor în acțiuni.
3.1.4 Contabilitatea micsorarii capitalului social
Necesitatea reducerii capitalului social
Modificarea capitalului social poate avea ca obiect nu numai mărirea, ci și reducerea lui.
În cazul în care capitalul social avut în vedere la constituirea societății se dovedește prea mare față de nevoile activității societății, asociații pot reduce capitalul social nominal al societății.
Reducerea se poate realiza prin micșorarea numărului de acțiuni sau părți sociale, prin reducerea valorii nominale a acțiunilor sau a părților sociale, dobândirea propriilor acțiuni, urmată de anularea lor. Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată prin pierderi, prin scutirea totală sau parțială a asociaților de vărsămintele datorate; restituirea către acționari a unei cote părți din aporturi, proporțională cu reducerea capitalului social și calculată egal pentru fiecare acțiune sau parte socială (art. 202 din Legea nr.31/1990 – republicata).
Potrivit legii, dacă societatea pe acțiuni sau în comandita pe acțiuni a emis obligațiuni, nu se va putea proceda la reducerea capitalului prin restituiri făcute acționarilor din sumele rambursate în contul acționarilor, decât în proporție cu valoarea obligațiunilor rambursate (art. 204 din Legea nr.31/1990 – republicata).
Datorită unei activități deficitare a societății se poate ajunge la pierderea unei părți din capitalul social. În acest caz, acesta trebuie reîntregit sau redus, mai înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de beneficii (art. 69 din Legea nr.31/1990 – republicata).
Dacă administratorii societății constata pierderea unei jumătăți din capitalul social sunt obligați să convoace Adunarea Generală extraordinară pentru a hotărî reconstituirea capitalului social, limitarea lui la suma rămasă sau dizolvarea societății (art. 153 din Legea nr.31/1990 – republicata).
Reducerea capitalului social se face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Procedeele folosite pentru reducerea capitalului social
Dacă reducerea capitalului social este determinată de pierderi se poate realiza, potrivit art. 202, alin(1) din Legea 31/1990 – republicata – , prin:
· micșorarea numărului de acțiuni sau părți sociale;
· reducerea valorii nominale a acțiunilor;
· dobândirea propriilor acțiuni urmată de anularea lor.
Dacă reducerea capitalului social nu este determinată de pierderi, capitalul se poate reduce, potrivit art. 202, alin(2) din Legea 31/1990 – republicata – , prin:
· scutirea totală sau parțială a asociaților de vărsăminte datorate;
· restituirea către asociați a unei cote-părți din aporturi proporțional cu reducerea capitalului social și calculate egal pentru fiecare acțiune sau parte socială;
· alte procedee prevăzute de lege.
Condițiile pentru reducerea capitalului social
Reducerea capitalului social se poate realiza în condițiile art.199 din Legea 31/1990 – republicata – , adică prin hotărârea Adunării Generale a asociaților, constatata printr-un înscris în formă prevăzută de lege, care trebuie menționată în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.
Hotărârea privind reducerea capitalului social trebuie să respecte plafonul minim al capitalului social, atunci când legea fixează un asemenea plafon, să arate motivele pentru care se face reducerea și procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Reducerea capitalului social va putea fi realizată numai după trecerea a două luni de la data publicării hotărârii adunării asociaților în Monitorul Oficial al României (art. 203 din Legea nr 31/1990 – republicata – ).
Dreptul de opoziție
Reducerea capitalului social poate afecta drepturile creditorilor societății, datorită diminuării gajului lor general. De aceea, ca măsură de protecție legea recunoaște acestor creditori dreptul de a face opoziție la hotărârea Adunării Generale a asociaților privind reducerea capitalului social. Acest drept îl au numai creditorii sociali ale căror creanțe sunt constatate printr-un titlu anterior publicării hotărârii de reducere a capitalului social.
înreg. micșorarea capitalului:
1012 = 456
“Capital subscris vărsat” “Decontări cu asociații privind capitalul”
înreg. decontarea cu asociații:
456 Decontări cu asociații privind capitalul = 5311 Casa în lei
sau
Capitalul 5126 C.E.C.
În cazul răscumpărării și anulării acțiunilor pentru elucidare propune următorul exemplu de înregistrare:
acțiuni răscumpărate: 1000 titluri;
valoarea nominală: 3000 lei;
valoarea de răscumpărare 3200 lei.
înreg. răscumpărarea a 1000 acțiuni la 3200 lei preț de răscumpărare:
109 Acțiuni proprii = 5121 Cont la bancă în lei
înreg. anularea acțiunilor:
% = 109 Acțiuni proprii
1012 Capital subscris vărsat (3200 x 1000 – valoare de răscumpărare)
1068 Alte rezerve
În cazul în care prețul de răscumpărare ar fi fost 2900 lei, atunci diferența de 100 lei x 1000 acțiuni s-ar fi înregistrat în creditul contului 1041 “Prime de emisie”, astfel:
înreg. răscumpărarea acțiunilor:
109 Acțiuni proprii = 5121 Cont la bancă în lei
înreg. anularea acțiunilor:
1012 = %
Capital subscris vărsat 109 Acțiuni proprii (1000 x 2900)
1041 Prime de emisie (1000 x 100)
Micșorarea capitalului prin acoperirea pierderilor are loc în cazul în care pierderile din exercițiile precedente sau curente nu pot fi acoperite pe alte căi. În acest caz, se procedează, fie la reducerea nominală a acțiunilor, fie la reducerea numărului de acțiuni, reflectându-se în evidența contabilă astfel:
1012 = 107 Rezultat reportat
Capital subscris vărsat sau
121 profit și pierderi
3.2 Contabilitatea primelor de capital
Primele legate de capital se formează cu ocazia emiterii de către societatea pe acțiuni, având ca scop creșterea capitalului social, cu ocazia fuziunii a două sau mai multe societăți într-una singură, sau cu ocazia includerii unui asociat care aduce un aport care depășește valoarea nominală a părții sociale.
Primele constau deci din sume de bani pe care trebuie să le plătească cel ce cumpără, cel ce fuzionează, cel ce aportează o miză socială la o societate comercială. Se numesc prime legate de capital deoarece ele se constituie pe seama modificărilor de capital în sensul măririi capitalului social și cu timpul se asimilează capitalul, operațiune numită capitalizare.
Capitalizarea înseamnă includerea primelor în capitalul social. În contabilitate se reflectă distinct trei categorii de prime, astfel:
prime de emisiune;
prime de fuziune;
prime de aport.
Contul 104 “Prime legate de capital” este utilizat pentru evidențierea primelor de emisiune, de aport, și de fuziune. Acestea reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor și părților sociale. După funcția contabilă este un cont de pasiv. Se creditează cu primele stabilite cu ocazia emisiunii, fuziunii și aportului la capital și se debitează cu primele legate de capital, încorporate în capitalul social, precum și cele transferate la rezerve.
Contabilitatea primelor de emisiune, aport
Primele de emisiune se calculează și se percep la emisiunea unei noi serii de acțiuni de către societatea emitentă, pentru noii acționari.
Raționalitatea perceperii acestor acțiuni din partea emitentului și respectiv, vânzătorului de acțiuni constă în a păstra egalitatea între noii acționari și vechii acționari sau în protecția pe care o oferă societatea vechilor acționari la noua creștere a capitalului social.
În acest sens, în funcție de hotărârea vechilor acționari de a stabili cuantumul primei de emisiune și de a stabili baza de raportare a acestei prime, tocmai pentru protecția vechilor acționari.
Primele de aport se constituie în cazul în care acționarii aportează bunuri în natură, dar valoarea bunului aportat depășește valoarea mizei. În acest caz, diferența dintre valoarea de utilitate a bunului (stabilită fie pe baza unui raport de expertiză tehnică, fie de comun acord a acționarilor) și valoarea mizei sociale la acer a subscris acționarul, se numește primă de aport.
În contabilitate, valoarea primei se reflectă în contul 1041 “Prime de emisiune sau de aport”, cont pasiv, care corespunde unei surse proprii a societății,
Exemplu: O societate comercială, după cinci ani de funcționare are următoarea situație patrimonială:
Active = 10.000 lei
Capital social = 10.000 lei
Rezerve = 2.000 lei
Datorii = 6.000 lei
Patrimoniul net = Active –Datorii = 18.000–6.000= 12.000
Valoarea acțiunilor = Patrimoniul net / Numărul de acțiuni
= 12.000/1.000=12 lei / acțiune
După cinci ani de funcționare a societății, valoarea unei acțiuni este de 12 lei, față de 10 lei, deci cu 2 lei peste valoarea nominală.
Noile acțiuni vor fi emise la prețul de 12 lei deci, cu o primă de emisiune de 2 lei (adică diferența dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală).
Se înregistrează majorarea capitalului societății cu 6.000 lei, prin subscrierea a 600 de acțiuni noi la prețul de 12 lei, deci cu o primă de emisiune de 2lei / acțiune.
creșterea de capital 600 acțiuni x 10 lei = 6.000 lei
prima de emisiune 600(12-10)=1.200 lei
456 = % 7.200
Decontări cu asociații Capitalul subscris nevărsat 6.000
privind capitalul 1041 1.200
Prime de emisiune sau de aport
Se înregistrează încasarea în numerar a contravalorii acțiunilor subscrise.
5311 = 456 7.200
“Casa în lei” “Decontări cu asociații privind capitalul”
Concomitent cu efectuarea vărsămintelor, se înregistrează trecerea capitalului din categoria “Capital subscris nevărsat” la categoria “Capital subscris vărsat”.
1011 = 1012 6.000
“Capital subscris nevărsat” “Capital subscris vărsat”.
Primele de emisiune sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu emisiunea de acțiuni și pentru majoritatea capitalului și rezervelor.
Din primele constituite sunt utilizate 6000 lei pentru majorarea capitalului și 400 lei pentru majorarea rezervelor.
1041 = % 1.000
Prime de emisiune sau aport 1012 600
Capital subscris vărsat
400
Rezerve legale
Contabilitatea primelor de fuziune
Fuziunea reprezintă unirea a două sau mai multe societăți comerciale cu scopul creșterii rentabilității, eficientizării activității.
După modul de realizare al operației de fuziune vom întâlni două situații:
fuzionarea mai multor societăți într-una singură care există și le absoarbe pe celelalte, caz în care aceasta se numește societate absorbantă, acest procedeu este mai simplu din punct de vedere juridic, al formelor de înregistrare a societății, nemaifiind necesară condiția de publicitate, condiții de formă ale unei societăți, deoarece societatea absorbantă a existat și înaintea fuziunii;
fuzionarea a două sau mai multe societăți într-una singură, nouă, care nu a existat. În acest caz, toate societățile au regim de societăți absorbite, iar societatea absorbantă este cea nou înființată.
Indiferent de modalitatea de realizare a fuziunii și în acest caz pentru societățile absorbite (deci nu și pentru absorbantă) se va calcula și se va percepe o primă de fuziune, cu același raționament al păstrării egalității acționarilor la profit, la procentul de miză socială. Putem numi aceasta, primă fuziune și taxa de fuziune și taxă de fuziune pentru societățile absorbite. Modul de calcul al primei de fuziune se hotărăște de societatea absorbantă în situația existenței acesteia sau, de comun acord, de societăți absorbite, în cazul creării unei noi societăți.
Schematic, cele două situații ale fuziunii se prezintă astfel:
SITUAȚIA ÎNTÂIA: FUZIUNE – ABSORBȚIE
Deci, societatea A, la capitalul de 50.000 lei are rezerve de 1.000 lei:
K = 1.000 / 50.000 x 100 = 2%, reprezintă rezervele la societatea absorbantă.
Pentru societatea B, la capitalul raportat de 13.000 lei se aplică K=2% și rezultă 13.000 x 2% = 260 lei fixată ca primă de fuziune pentru societatea B.
Pentru societatea C, la capitalul de 20.000 lei, se aplică același K=2% și rezultă 20.000 x 2% = 400 lei ca primă de fuziune pentru societatea C.
În contabilitate se va înregistra folosind contul 1042 “Prime de fuziune” cu același rol ca 1041 “Prime de emisiune sau aport”.
subscrierea la capitalul societății A:
456 = % 33.660
33.000
660
virarea efectiva a aporturilor
5121 = 456 33.660
dacă Adunarea Generală hotărăște capitalizarea primelor de fuziune, atunci, se aplică aceeași logică ca și la emisiunea de acțiuni:
1042 = 1012 660
SITUAȚIA A DOUA: FUZIUNE
Se observă că cele patru societăți fuzionează, fiecare cu capitalul disponibil:
societatea A 30.000 lei;
societatea B 27.000 lei;
societatea C 25.000 lei;
societatea D 28.000 lei.
Din unirea acestor patru societăți se va crea societatea X cu un capital social 110.000 lei.
În acest caz, este discutabilă formarea de prime de fuziune. Dacă consiliile de administrație ale societății hotărăsc să se limiteze aporturile de capital pentru noua societate, atunci nu se va mai pune problema constituirii acestor prime. Dar, dacă se hotărăște constituirea și a acestei prime, pentru a se observa și în actele contabile existența fuziunii și pentru a acoperi cheltuielile legate de efectuarea operației de fuziune, atunci modalitatea de calculare a taxei de fuziune depinde de toți participanții la această operație.
Societatea X decide ca taxa de participație, de fuziune să fie de 5% la valoarea capitalului social aportat.
110.000 x 5% = 5.500
Calculul primelor de fuziune:
societatea A 30.000 x 5% = 1.500 lei prima;
societatea B 27.000 x 5% = 1.350 lei prima;
societatea C 25.000. x 5% = 1.250 lei prima;
societatea D 28.000 x 5% = 1.400 lei prima;
TOTAL 5.500 lei prima.
În contabilitatea societății X se va înregistra:
subscrierea la capital a societăților A, B, C, D:
456 = % 115.500
110.000
1042 5.500
virarea efectivă a aporturilor:
5121 = 456 115.500
dacă se hotărăște de Adunarea Generală a societății X capitalizarea primei, atunci se va înregistra:
1042 = 1012 5.500
3.3 Contabilitatea rezervelor din reevaluare
Rezervele se constituie de către societate, în mod obligatoriu (rezervele legale, rezerve statutare) sau opțional (rezerve diverse). De fapt, rezervele reprezintă beneficii capitalizate. Ele se constituie, de regulă, din rezultatele nete obținute în activitatea desfășurată de unitatea patrimonială și, în mod excepțional, din alte surse, cum sunt diferențele de reevaluare, primele de capital și altele.
Evidența rezervelor constituite prin capitalizarea beneficiilor și din alte surse prevăzute de lege se ține cu ajutorul contului pasiv 106 “Rezerve”, dezvoltat pe trei conturi sintetice de gradul 2:
1061 “Rezerve legale”
1063 “Rezerve statutare”
1068 “Alte rezerve”
Constituirea rezervelor se înregistrează în creditul conturilor menționate mai sus, iar utilizarea lor se înregistrează în debit, urmând ca soldul creditor să evidențieze rezervele care se constituie în continuare ca sursă de finanțare a activelor.
În planul de conturi, rezervele se grupează în trei categorii:
1. REZERVE LEGALE reflectate cu contul 1061 “Rezerve legale” cont pasiv de surse proprii. Aceste rezerve și, respectiv începerea funcționării contului, în contabilitate au la bază dispozițiile legale care prevăd, conform Legii nr. 31/1990 că fondul de rezervă se constituie anual în cota de minim 5% din profitul anual, până ce fondul de rezervă va atinge maxim 20% din valoarea capitalului societății, prelevări din profitul brut. În rezerve se poate include și excedentul obținut prin emisiunea acțiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuințat la plata cheltuielilor de emisiune sau nu este destinat amortizărilor. Rezervele legale se constituie pentru a putea acoperi pierderile din exercițiile viitoare.
Exemplul 1: Prin hotărârea Adunării acționarilor (asociaților) s-a decis alocarea a 10% din beneficiul anului curent pentru rezerva legală și includerea primei de emisiune în valoare de 1.500 lei la această rezervă. Beneficiul anual financiar este de 25.000 lei.
25.000 x 10% = 2.500 lei, sumă ce se include la rezervele legale.
% = 1061 4.000
129 Repartizarea profitului 2.500
1041 Prime de emisiune sau aport 1.500
2. REZERVE STATUTARE. Această categorie de rezerve se formează conform statutului de funcționare al societăților comerciale din beneficiul net al anului curent. Utilizarea acestor rezerve are ca scop fie acoperirea pierderilor din anul precedent, fie creșterea capitalului social, deci capitalizarea lor.
În contabilitate se folosește contul 1063 “Rezerve statutare” cont pasiv, care se creditează cu ocazia constituirii rezervei prin debitul conturilor care arată sursa rezervei și se debitează cu ocazia utilizării rezervei, prin includerea ei în capitalul social sau în rezultatul final al exercițiului financiar.
Exemplu: Considerăm un beneficiu al anului curent de 25.000 lei din care Adunarea Generală a Acționarilor hotărăște să aloce pentru rezervele statutare 5%. În anul următor, societatea încheie exercițiul cu pierdere. Se aprobă trecerea sumei de 750 lei din contul “Rezerve statutare” în rezultatele finale. Pierderea se datorează unei afaceri accidentale și acționarii au hotărât să mărească cifra statutară a capitalului și să folosească și din contul de rezerve suma de 300 lei. În contabilitate aceste operații se reflectă astfel:
constituirea rezervei statutare:
129 = 1063 1.250. (25.000 x 5%)
utilizarea rezervei în scopul amintit mai sus:
1063 = % 1.050
750.000
1012 300
Contul 1063 rămâne cu sold final creditor care reflectă rezerva statutară disponibilă a societății.
ALTE REZERVE. Pe lângă cele două categorii de rezerve menționate, societatea mai poate constitui și alte rezerve, reflectate prin contul 1068 “Alte rezerve”. Contul se creditează cu ocazia constituirii rezervei din beneficiul exercițiului curent sau din prime legate de capital și se debitează cu ocazia utilizării acestor rezerve, prin încorporarea lor în rezultatele finale sau prin capitalizare.
“Alte rezerve “ se referă la acele rezerve neprevăzute de cate normative sau de Statutul societății și se constituie facultativ din profitul net pentru: acoperire pierderilor sau pentru alte scopuri, potrivit hotărârii a Adunării Generale a Acționarilor sau a asociațiilor, cu respectarea prevederilor legale.
Exemplu: În anul curent se hotărăște că din beneficiul de 15.000 lei să se aloce 3% pentru alte rezerve. În anul următor, deoarece soldul creditor al contului 1068 este prea mare se decide utilizarea sumelor pentru rezultatele finale de 250 lei și pentru capitalizare de 360 lei.
alocarea a 3% din 15.000 lei = 450 lei pentru alte rezerve;
129 = 1068 450
din soldul de 950 se utilizează rezervele:
1068 = % 610
250
1012 360
BENEFICIUL SAU PROFITUL REPORTAT. Beneficiul reportat este format din beneficiul exercițiului curent și beneficiile exercițiilor precedente care nu au putut fi distribuite și nu au fost încorporate în capital sau rezerve. Când acționarii nu se hotărăsc asupra modului de distribuire a beneficiului, au posibilitatea să mai aștepte până când cad toți de acord (majoritatea). Suma din beneficiul care nu a fost distribuită se trece în contabilitate pe un cont distinct care rămâne până la repartizarea ei. Contul care reflectă beneficiul nedistribuit este 107 “Rezultatul reportat”.
Contul 107 are funcție contabilă de pasiv și se creditează cu includerea beneficiului sau a părților din partea nerepartizată din debitul conturilor care arată sursa beneficiului sau părții din beneficiu. Contul 107 se debitează prin distribuirea beneficiilor colectate de destinațiile hotărâte de acționari astfel: pentru acoperirea pierderilor exercițiului precedent, pentru creșterea capitalului social, pentru constituirea de rezerve.
Soldul contului 107 este creditor și reflectă sumele cumulate din beneficiu care nu au fost distribuite de către societate.
5.DIFERENȚE DIN REEVALUARE. Reevaluarea elementelor ale unor societăți este acțiunea prin care valoarea de înregistrare contabilă a unui element patrimonial este actualizată, în conformitate cu reglementările legale. Reevaluarea este prevăzută în legislația fiecărei țări cu norme de constatare, de reevaluare, a elementelor patrimoniale în funcție de natura acestora.
În perioada de inflație, întreprinzătorii pot proceda la reevaluarea stocurilor, cu respectarea dispozițiilor legale. Se supun reevaluării elementele patrimoniale de activ, în speță, imobilizările corporale și cele financiare.
Diferențele din reevaluare reprezintă acea categorie a capitalurilor proprii destinată să înregistreze contrapartida plusului de valoare stabilit în urma operației de reevaluare a imobilizărilor, materialelor și celor financiare. Diferențele de reevaluare se obțin prin scăderea valorii actuale (care este mai mare) a valorii înregistrate în contabilitate (care este mai mică).
În procesul de reevaluare se cer îndeplinite două condiții:
excedentul de valoare să fie durabil;
rentabilitatea societății să suporte creșterea de valoare.
Diferențele de reevaluare se transferă la rezerve sau se încorporează în capitaluri prin două moduri:
valoarea rezultată din reevaluare grupei 20 ce face obiectul amortizării se transferă la rezervă;
valoarea rezultată din reevaluarea grupei 21, 26, ce nu face obiectul amortizării se încorporează în capitalul social.
Diferențele sau plusurile de valoare rezultate din reevaluare și valoarea contabilă a elementelor de activ sunt înregistrate cu ajutorul contului de pasiv 105 “Diferențe din reevaluare”, care se creditează cu diferențele trecute la capital social sau la rezerve potrivit legii. Soldul creditor reprezintă plusuri rezultate din reevaluarea activelor care trebuie transferate la rezerve sau la capital social, potrivit legii, astfel:
reevaluarea unui mijloc de transport:
2125 “Mijloace de transport” = 105 “Diferențe din reevaluare”
3.4 Contabilitatea rezervelor
Rezervele sunt considerate surse asimilate celor proprii, deci formă de manifestare a capitalurilor proprii, reprezentând beneficii capitalizate, însă spre deosebire de acestea, nu sunt generate de dividende.
După modul de constituire și utilizare, rezervele sunt reflectate cu ajutorul contului 106 ”Rezerve”, structurându-se astfel:
-1061 “Rezerve legale”
-1062 “Rezerve pentru acțiuni proprii”
-1063 “Rezerve statutare sau contractuale”
-1068 “Alte reserve”
Înregistrările contabile aferente contului 1061 ”Rezerve” sunt următoarele:
a)constituirea rezervelor legale, din profitul brut
129 =1061 65.000
“Repartizarea profitului” “Rezerve legale”
b)acoperirea pierderilor din exercițiile precedente
1061=117 280.000.
“Rezerve legale” “Rezultatul reportat”
În cazul operațiunilor de constituire și utilizare a rezervelor legale la microîntreprinderi, în locul contului 1061 “Rezerve legale” se utilizează contul 106 “Rezerve”.
a)acoperirea pierderilor din răscumpărarea propriilor acțiuni
1062=109 7.000.
“Rezerve pentru acțiuni „Acțiuni proprii”
proprii”
b)contabilizarea rezervei indisponibile aferente valorii acțiunilor proprii dobândite:
129 =1062 23.000
“Repartizarea profitului” “Rezerve pentru acțiuni proprii”
c)contabilizarea disponibilităților rezervei pentru acțiuni proprii ca urmare a anulării sau cedării lor:
1062= 117 17.000.
“Rezerve pentru acțiuni proprii” “Rezultatul reportat”
Contabilitatea constituirii și utilizării rezervelor statutare se efectuează cu ajutorul contului 1063 “Rezerve statutare sau contractuale”, fiind posibile următoarele înregistrari:
a)contabilizarea constituirii rezervelor statutare din beneficiile nete:
129 = 1063 29.000
“Repartizarea profitului” “Rezerve statutare sau contractuale”
b)contabilizarea folosirii rezervelor statutare pentru a acoperii pierderile reportate sau ale exercițiului financiar încheiat:
1063= 117 13.500
“Rezerve statutare sau contractuale” “Rezultatul reportat”
Contabilitatea constituirii și utilizării altor rezerve se conduce cu ajutorul contului 1068 “Alte rezerve”.
În contabilitate, în legatură cu alte rezerve, sunt posibile următoarele înregistrari:
a)contabilizarea constituirii altor rezerve pe seama profiturilor nete:
129 = 1068 18.800
“Repartizarea profitului” “Alte rezerve”
b)contabilizarea constituirii altor rezerve pe seama primelor legate de capital:
%=1068
“Alte rezerve”
1041
“Prime de emisiune”
1042
”Prime de fuziune”
1043
“Prime de aport”
1044
“Prime de conversie a acțiunilor
în obligațiuni”
c)contabilizarea diferențelor dintre valoarea titlurilor de participare primite și valoarea nominalizată a imobilizărilor corporale.
% =1068
“Alte rezerve”
261
“Titluri de participare deținute
la filiale din cadrul grupului”
262
“Titluri de participare deținute
la societăți din afara grupului”
263
“Imobilizări financiare sub forma
de interese de participare”
265
“Alte titluri imobilizate”
d)utilizarea altor rezerve pentru majorarea capitalului social:
1068= 1012
“Alte rezerve” “Capital subscris vărsat”
După cum se observă BIA COMnu utilizează, decât contul 1061“Rezerve legale”.
3.5 Contabilitatea rezultatului reportat
Conform O.M.F.P. nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile Simplificate, armonizate cu Directivele Economice Europene s-a introdus în lista de conturi sș contul 117”Rezultatul reportat”, cont sintetic de gradul I.
În contabilitate, în legatură cu contul 117”Rezultatul reportat” se pot face următoarele înregistrări contabile:
a)acoperirea pierderilor ale exercițiilor financiare precedente din profitul exercițiului curent:
129 =117 23.800.000
“Repartizarea profitului” ”Rezultatul reportat”
b)acoperirea pierderilor contabile ale exercițiilor precedente din alte rezerve:
1068=117 21.500.
“Alte rezerve” ”Rezultatul reportat”
c)reducerea capitalurilor proprii cu mărirea pierderilor înregistrate în exercițiiele financiare precedente
121 =117 18.500
“Profit si pierdere” ”Rezultatul reportat”
d)contabilizarea rezultatului favorabil provenit din corectarea erorilor contabile
% =117 50.000
”Rezultatul reportat”
4111 32.000
„Clienți”
461 12.000
„Debitori diverși”
4282 6.000.000
„Alte creanțe în legătură
cu personalul”
e)pierderile contabile realizate în exercițiile financiare precedente
117 =121 13.500
”Rezultatul reportat” “Profit și pierdere”
f)profitul net realizat în exercițiile financiare precedente repartizat pentru constituirea rezervelor
117= % 20.000.
”Rezultatul reportat”
1063 14.000.000
“Rezerve statutare sau
contractuale”
1068 6.000.
“Alte rezerve”
g)profit net realizat în exercițiile precedente reportat pentru participarea personalului la profit
117=424 28.000
“Rezultatul reportat” “Participarea personalului
la profit”
h)repartizarea profitului net repartizat în exercițiile precedente pentru vărsămintele din profitul net al regiilor autonome
117=446 53.000.
“Rezultatul reportat” “Alte impozite, taxe și
vărsăminte asimilate”
i)repartizarea profitului net repartizat în exercițiile precedente pentru dividendele cuvenite acționarilor sau asociațiilor
117 = 457 13.800.
“Rezultatul reportat” “Dividende de plată”
Față de această utilizare a contului 117 “Rezultatul reportat” în lista de conturi prevazută de catre O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE și cu Standardele Internaționale de contabilitate se prevede o detaliere în conturi operaționale a rezultatului reportat, și anume:
-contul 1171 “Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperată”, care practic preia operațiile exemplificate pentru contul 117 “Rezultatul reportat” pentru unitățile care aplica O.M.F.P. 3055/2009
-contul 1172 “Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puțin IAS 29”
a)În primul an al retratării conturilor se constată în contul 1068 “Alte rezerve”, în analitic separate, suma de 12.000 lei reprezentând “Fondul de premiere”
1068 = 1172 12.000
“Alte rezerve” “Rezultatul reportat provenit din
adoptarea pentru prima dată a IAS,
mai puțin IAS 29”
b)Diminuarea valorii stocurilor de produse finite constate cu ocazia retratării posturilor de stocuri, cu costurile de administrație și conducere, include în mărimea acestora:
1172=345 15.800
“Rezultatul reportat provenit din “Produse finite”
adoptarea pentru prima dată a
IAS, mai puțin IAS 29”
– contul 1173 ‘Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile’
a)diminuarea valorii unui mijloc de transport cu mărimea diferențelor de curs valutar:
1173=2133 42.000.
„Rezultatul reportat provenit din „Miloace de transport”
modificările politicilor contabile”
b)rezerva de curs valutar creată în anii anteriori pentru disponibilitățile în valută se reia în cel de-al doilea an al aplicării efective a I.A.S. – urilor la reultatul reportat:
1068=1173 18.000
”Alte rezerve” „Rezultatul reportat provenit din
modificările politicilor contabile”
– Vontul 1174 ‘Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor fundamentale”
a)corectarea erorilor descărcării în plus a gestiunii
301 = 1174 18.000.
„Materii prime” „Rezultatul reportat provenit din
corectarea erorilor fundamentale”
b)corectarea mărimii impozitului pe profit aferent anului anterior
1174= 441 28.000. „Rezultatul reportat provenit din “Impozitul pe profit”
corectarea erorilor fundamentale”
– Contul 1175 “Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din reserve de reevaluare”
a)trecerea rezervei din reevaluare asupra rezultatului reporta
1058=1175 32.000.
„Rezerve din reevaluări “Rezultatul reportat reprezentând
dispuse prin acte normative” surplusul realizat din reserve
de reevaluare”
3.6 Contabilitatea rezultatului exercitiului curent
Pentru contabilizarea rezultatului exercițiului s-a rezervat grupa de conturi 12 “Rezultatul exercițiului” în cadrul căreia s-au instituit și nominalizat două conturi, și anume:
– contul 121 „ Profit și pierdere”
a) închiderea conturilor de venituri la sfârșitul fiecărei luni
%= 121 219.000 „Profit și pierder”
701 58.000.
“Venituri din vânzarea
produselor finite”
707 79.000.
„Venituri din vânzarea
mărfurilor”
781 48.000“ Venituri din privizioane
privind activitatea de exploatare”
7864 34.000.
“Venituri din privizioane pentru
deprecierea activelor circulante”
b) închiderea conturilor de cheltuieli la sfârșit de lină:
121 = % 141.000
„Profit și pierder”
601 22.000
“Cheltuieli cu materiile prime”
611 20.000
“Cheltuieli cu întreținerea și
reparațiile”
621 32.000
“Cheltuieli cu colaboratorii”
641 18.000
“Cheltuieli cu salariile
personalului”
654 32.000
“Pierderi din creanță
și debitori diverși”
663 17.000
“Pierderi din creanțe legate
de participați”
c) pierderea contabilă reportată:
117 =121 29.000
“ Rezultatul reportat” “Profit și pierdere”
d) profit net realizat în exercițiul precedent și nesupuse repartzării:
121=117 23.000
“Profit și pierdere” “ Rezultatul reportat”
e) Profit net realizat în exercițiul precedent, care a fost repartizat pe destinații:
121 = 129 35.000.
“Profit și pierdere” “Repartizarea profitului”
– contul 129 “Repartizarea profitului” Având în vedere repartizările posibile de efectuat ale profiturilor realizate,în legătură cu contul 129 “Repartizarea profitului” se poate face următoarele înregistrări:
a) constituirea rezervelor
129= %
“Repartizarea profitului”
1061
“Rezerve legale”
1062
“Rezerve pentru acțiuni
proprii”
1063
“Rezerve statutare sau
contractuale”
1068
“Alte rezerve”
b) acoperirea pierderilor contabile realizate în exercițiile precedente din profitul realizat în exercițiul curent:
129 = 117 17.000.
“Repartizarea profitului” “ Rezultatul reportat”
c) profitul net realizat din exercițiul precedent:
121 = 129 18.000
“Profit și pierdere” “Repartizarea profitului”
CAPITOLUL III ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII CAPITALURILOR LA FLORY ENTERPRISES
4.1. Prezentarea firmei
4.1.1. Date generale
Judet: Bucuresti
Oras: Sectorul 4
Adresa: B-dul UNIRII 18 BUCURESTI
Cod Postal: 0
Telefon: 0725912334
Fax: 0213362854
Cod Unic de Identificare: RO 6521504
Nr. Registrul Comertului: J40/22227/1994
Stare societate : INREGISTRAT din data 05 Decembrie 1994
Anul infiintarii : 1994
4.1.2 Scurt istoric
FLORY ENTERPRISES, cu o experiență de peste 15 ani pe piața din România, este o companie specializată în importul și distribuția produselor de larg consum. FLORY ENTERPRISES gestionează cu succes un portofoliu de peste 1 500 de produse sub umbrelă a șase mărci din patru domenii.
4.1.3. Obiectivele firmei
Principalele obiective de marketing ale societății care se desprind sunt:
– investigarea, analiza și evaluarea cereri pe piața;
– analiza și pronosticarea tendințelor de dezvoltare a pieței în viitor, inclusiv poziția concurenților;
– determinarea sortimentului producției companie în funcție de cerere; participarea la elaborarea produselor, formelor de prezentare noi;
– organizarea comercializării producție, relațiile cu clienții;
– asigurare serviciilor comerciale (depozitare, transport, aproviziona-re, infrastructuri, etc.)
– dirijarea activității punctelor de vânzare;
– promovarea producției pe piață, reclama;
– relațiile publice, relațiile cu clienții, responsabilitatea de reclamații sugestii etc.
– formarea, promovarea și menținere imaginii companiei;
– organizarea și participarea la expoziții, târguri, diverse foruri de specialitate în domeniul de producție și comerț;
– participarea la elaborarea unei politici adecvate a prețului;
– asigurarea (împreuna cu departamentul juridic) încheieri contractelor avantajoase, rezonabile;
– crearea și întreținerea bazei(computerizate) de date cu privire al mărfuri, prețuri, clienți și parteneri, piața, competitori.
4.1.4.Misiunea firmei este de a preîntâmpina, a satisface cerințele clienților, și pentru aceasta oferă o gamă variată de produse și servicii prin rețeaua de magazine existente în principalele orașe din țară. Clientul este cea mai mportantă persoană pentru firmă, scopul ei ei fiind acela de a anticipa și de a satisface dorințele consumatorilor. Reușind acest lucru, firmă va putea obține un profit cât mai mare, deoarece acesta depinde în mare parte de clienți.
Calitatea, dedicarea către clienți, valoarea, originalitatea, menținerea obligațiilor către salariați, furnizori, distribuitori, parteneri de comerț și către comunitate, sunt direcțiile spre care se va îndepărta în viitor firma FLORY ENTERPRISES.
Consumatorul reprezintă factorul principal în conturarea strategiilor firmei. Alături de diversele siteme de vânzare cu plata în rate, adaptate condițiilor economice acuale, firma oferă transport gratuit pentru unele produse achiziționate. De asemenea, FLORY ENTERPRISES asigură sevice post-vânzare promt și de calitate în București.
Principalele obiective pentru anul 2013 sunt:
consolidarea poziției pe piață;
obținerea certificatului de calitate ISO 9001: 2000 pentru calitatea ireproșabilă a serviciilor prestate;
extinderea lanțului de magazine;
creșterea cotei de piață.
4.1.5. Organizarea și funcționarea firmei
Firma este structurată în șase departamente care sunt redate într-o formă simplificată în tabelul următor:
Tabelul nr.2.1 . Structura personalului la firma SC FLORY ENTERPRISES SRL
După cum se poate observa, cea mai mare pondere o au angajații din departamentul de vânzări, 68%, cea mai mică pondere revenindu-i departamentului de service: 2%. Acest lucru este lesne de înțeles, având în vedere faptul că firma are o rețea de magazine formată din 51 de puncte de vânzare.
În ceea ce privește „departamentul” de transporturi, ar mai fi de adăugat faptul că această dedumire este oarecum forțată, dacă avem în vedere faptul că SC FLORY ENTERPRISES SRL își desfășoară activitatea de transporturi prin intermediul firmei SC TIM SA
Organigramă firmei este prezentată în fig. 2, fiind una generală, foarte sintetizată. După cum se poate observa, firma SC FLORY ENTERPRISES SRLeste condusă de un director general, care este de altfel și acționarul majoritar. Directorul general are în subordune următoarele departamente conduse de directori:
departamentul service;
departamentul achiziții;
departamentul vânzări;
departamentul de marketing;
departamentul economic.
Directorul de achiziții coordonează activitatea departamentului de achiziții-prețuri, dar și a acelora subordonate lui.
Directorul vânzări are în subordine: șeful de depozite, consilierul juridic, director zona nord, director zona sud, director coordonare București.
Directorul economic răspunde de activitatea biroului de contabilitate, dar și subordonaților acestuia din urmă. Directorul economic răspunde și de asigurarea firmei cu mijloace financiare și ia măsuri pentru folosirea rațională a acestora în conformitate cu dispozițiile legale. Totodată, organizează și răspunde de întocmirea lucrărilor de planificare financiară a bugetului de venituri și cheltuieli a firmei, urmărind realizarea de profit prin creșterea rentabilității și a eficienței economice a întregii activități.
Biroul contabilitate are în subordine:
birou operațiuni valutare;
birou coordonare magazine;
birou personal.
Conducerea firmei SC FLORY ENTERPRISES SRLacordă o foarte mare importanță pregătirii profesionale a angajaților, principalele cheltuieli cu personalul fiind redate în tabelul nr. 2.2. Angajații participă la cursuri de instruire de fiecare dată când sunt introduse în comercializare produse noi. Astfel, directorul de service va pregăti cursul cu privire la datele tehnice ale produselor comercializate. De asemenea, introducerea noului soft capital 3 a necesitat predarea cursurilor de informatică de către angajații din cadrul Oficiului de calcul.
Personalul din vânzări beneficiază de training-uri periodice, fiind astfel în măsură să furnizeze clienților informații corecte și actualizate.
Tabelul nr. 2.2. Principalele cheltuieli cu personalul (Mii EURO)
Se poate observa o creștere a cheltuielilor cu personalul, creștere datorată în primul rând creșterii numărului de magazine și implicit a numărului de personal angajat în vânzări. Din datele prezentate, se pot calcula atât salariul mediu pentru cei doi ani, cât și productivitatea muncii, utilizând următoarele relații de calcul:
Salariul mediu=
Productivitatea muncii: W=
în care:
CA= cifra de afaceri ;
Np= număr de personal;
Fs= fondul de salarii.
Tabelul nr. 2.3.Principalii indicatori ai eficienței utilizării personalului la firma SC FLORY ENTERPRISES SRL
Se observă că salariul mediu a crescut de la anul 2012 la 2013 cu un indice de 1.33%. Indicele productivității muncii este de 1.37%, fiind mai mare decât indicele salariilor, ceea ce demonstrează o utilizare eficientă a resurselor umane în cadrul firmei.
La firma SC FLORY ENTERPRISES SRLconducerea personalului este la fel de importantă ca și conducerea afacerii. Evaluarea performanțelor în cadrul firmei este realizată ierarhic, managerul general își evaluează directorii pe care îi are în conducere, respectiv: directorul de vânzări, directorul de marketing, directorul economic, cel de achiziții și de service. Aceștia, la rândul lor, vor aprecia rezultatele obținute de subordonați folosind o serie de teste specifice domeniului în care își desfășoară activitatea.
Principlele atuuri ale unei persoane care dorește să facă parte din echipa SC FLORY ENTERPRISES SRL sunt: spiritul de echipă, implicarea 100% în ceea ce întreprinde unitatea, vechimea în cadrul firmei.
4.1.6. Dinamica principalilor indicatori economico-financiari
în perioada 2011 – 2013
Indicatorii situației patrimoniale a societății comerciale luate în analiză sunt prezentați în tabelul 1.
Situația patrimonială
Tabelul 1
Deoarece firma nu are nici subvenții pentru investiții, nici provizioane reglementate, situația netă a firmei este egală cu activul net contabil.
Se poate observa că activul net contabil și situația netă a firmei sunt pozitive, într-o ușoară creștere. Luând în calcul inflația însă, constatăm că în termeni reali, valoarea contabilă a firmei este în scădere.
Din păcate nu există date disponibile privind valoarea economică a elementelor patrimoniale de activ și de pasiv ale firmei, și prin urmare nu s-a putut calcula activul net corectat (ANC0), nici activul reevaluat corijat (ARC).
Comparând însă activul net contabil, respectiv situația netă a firmei cu capitalul social al firmei, constatăm că valoarea contabilă a firmei este mai mare decât capitalul social (mult mai mare, având în vedere că în 2012 și în 2013 capitalul social s-a menținut constant, la nivelul de 8260.
Se poate compara și valoarea contabilă a firmei cu valoarea sa cotată la bursă (numărul acțiunilor emise înmulțit cu cursul unei acțiuni), am constata că în anul 2012, considerând cursul mediu al acțiunii de 93,6 valoarea la bursă a acțiunilor firmei a fost de 82601*93,6 = 77314,536 valoare ușor superioară valorii contabile a firmei (de 77275 milioane lei); oricum diferența, în termeni procentuali este de 0,05%, și poate fi considerată neglijabilă. Se poate spune că firma a fost corect apreciată și evaluată de către bursă. În anul 2013, cursul mediu al acțiunilor a fost de 95,1 lei. Astfel valoarea acțiunilor la bursă a fost de 82601*95,1 = 78553,551. Și în anul 2013 valoarea acțiunilor la bursă a fost ușor mai mare decât valoarea contabilă a firmei (de 78252 milioane lei). Diferența a fost de 0,4%, mai mare decât în anul precedent, dar în continuarea neglijabilă, cursul acțiunilor fiind o reflectare destul de bună a valorii contabile a firmei.
Indicatorii echilibrului financiar: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă sunt prezentați în tabelul 2.
Echilibrul financiar
Tabelul 2.
FLORY a avut un fond de rulment pozitiv, atât în 2012 cât și în 2013. În plus fondul de rulment net a crescut în 2013 față de 2012, ceea ce indică o situație pozitivă, de echilibru financiar. Firma finanțează nevoile permanente din surse permanente, o parte din sursele permanente fiind excedentare, și deci disponibile pentru finanțarea nevoilor temporare (ciclice).
Analizând fondul de rulment net pe cele două componente ale sale – fond de rulment propriu și fond de rulment străin – se constată că există un fond de rulment străin pozitiv și mare, care asigură existența unor surse permanente peste nevoile permanente ale firmei. Fondul de rulment propriu al firmei este negativ, în ușoară scădere, ca valoare absolută. Acest ultim aspect atenuează puțin inconvenientele unui fond de rulment propriu negativ. Fondul de rulment propriu negativ este expresie a lipsei de autonomie financiară a întreprinderii, a faptului că FLORY își finanțează o parte din nevoile permanente (o parte din activele imobilizate) pe baza surselor împrumutate.
Necesarul de fond de rulment este pozitiv și mare (chiar foarte mare). În orice caz, necesarul de fond de rulment este mult mai mare decât fondul de rulment, situația care poate fi apreciată ca negativă. În plus în 2013 necesarul de fond de rulment a crescut foarte mult față de anul anterior (cu 55%).
Se poate aprecia deci FLORY are un surplus de nevoi temporare, ciclice, în raport cu sursele temporare, ciclice pe care le poate mobiliza. Până în acest punct al analizei nu se poate preciza motivul acestui decalaj, prin urmare nu se poate spune dacă situația este negativă, sau normală, consecință a unei politici de investiții, politică de plasare rentabilă a capitalului.
Trezoreria netă a FLORY . a fost în ambii ani negativă, valorile absolute fiind foarte mari, urmare a unui necesar de fond de rulment mult mai mare decât fondul de rulment. Din acest punct de vedere situația firmei este îngrijorătoare. Este o situație de dezechilibru financiar, FLORY fiind dependentă de resursele de trezorerie, de creditele bancare pe termen scurt.
În dinamică, situația trezoreriei nete s-a înrăutățit în 2013 față de 2012, deficitul e trezorerie crescând de la –16207 la –24645 (aceasta însemnând o creștere procentuală de 52% a deficitului de trezorerie). Trebuie precizat că acest deficit de trezorerie reprezintă mai mult de o treime din capitalul total utilizat de firmă (din pasivul total).
Viteza de rotație a fondului de rulment (FR) și a necesarului de fond de rulment (NFR) este prezentată în tabelul 4.3.
Viteza de rotație a FR și a NFR
Tabelul 4.3.
În anul 2012, viteza de rotație a fondului de rulment a fost foarte ridicată, durata în zile a unei rotații fiind sub valorile considerate normale, indicând o marjă insuficientă de siguranță, un fond de rulment extrem de mic. În anul 2013 viteza de rotație a fondului de rulment s-a redus, această evoluție fiind pozitivă. Cu o durată în zile a unei rotații a fondului de rulment de 31,33 zile, FLORY se încadrează în limitele normale (în intervalul [30; 90 zile]).
În ceea ce privește viteza de rotație a necesarului de fond de rulment, aceasta a fost mult mai redusă. Durata în zile a unei rotații a necesarului de fond de rulment a fost în ambii ani considerați de peste 3 ori mai mare decât durata în zile a unei rotații a fondului de rulment.
4.2. Studiu de caz – Reflectarea in contabilitatea entitatii economice S.C. FLORY ENTREPRISES S.R.L. a operatiunilor privind capitalul permanent
Conform statutului, contractului de societate și legislației române în vigoare la data de 05 Decembrie 1994 se constituie FLORY ENTREPRISES
La constituirea societății au participat următorii acționari:
S.C PRO VER S.A
S.C BIAL S.A
3 acționari persoane fizice,
care au subscris și vărsat integral un capital social de 2.800 lei, divizat în 400 acțiuni cu valoare nominală de 700 lei/acțiune, după cum urmează:
– echipamente tehnologice 167.143
– mobilier și aparatură birotică 276.392
– tituluri de participare deținute la societăți din afara grupului 450.668
– piese de schimb 80.589
– produse finite 365.582
– mărfuri 994.437
– conturi la bănci în lei 462.249
– casa în lei 2.940
Cheltuielile de constituire au fost de 20.000 lei suportate din contul de disponibil de la bancă. Pe parcursul lunii februarie au avut loc următoarele operațiuni economico – financiare:
1)
a) Subscrierea capitalului social de către acționari și asociați:
456 = 1011 2.800.000
b) Aportarea integrală a capitalului la data stabilită în contract:
% = 456 2.800
2131 167.143
214 276.392
262 450.668
3024 80.589
371 994.437
5121 462.249
5311 2.940
c) Trecerea capitalului subscris nevărsat asupra capitalului subscris vărsat:
1011 = 1012 2.800.000
2) Se înregistrează decontarea cheltuielilor de constituire din contul de disponibil de la bancă:
201 = 5121 20.000
3) Se înregistrează amortizarea lunară a cheltuielilor de constituire după metoda liniară conform graficului de amortizare:
6811 = 2801 834
4) Se înregistrează amortizarea lunară a imobilizărilor corporale, (echipamente tehnologice, mobilier și aparatură birotică) după metoda degresivă conform graficului de amortizare în sumă de: 3.946 lei.
6811 = % 3.946
2813 1.316
2814 2.630
5) Se contractează un credit pe termen lung pentru achiziționarea de aparatură birotică în valoare de 3.500.000 lei conform contractului de credit și extrasului de cont:
5121 = 162 3.500.000
6) Se achiziționează aparatura birotică de la furnizorul de imobilizări conform facturii în valoare totală de 2.900.000 lei, TVA 24%.
% = 404 3.596.000
214 2.900.000
4426 696.000
7) Se înregistrează cheltuielile cu montarea și punerea în funcțiune a aparaturii birotice de către o firmă specializată, în valoare de 16.400 lei, TVA 24% conform facturii:
% = 401 20.336
611 16.400
4426 3.936
8) Se efectuează plata furnizorului de imobilizări în suma de 3.596 lei din contul de la bancă, conform ordinului de plată:
404 = 5121 3.451
9) Se înregistrează obligația de plată lunară a dobânzii aferente creditului în valoare de 10.500 lei și comisionul datorat băncii de 56.000 lei.
% = 5121 65.500
666 10.500
627 56.000
10) Se emit 1030 obligațiuni cu primă în valoare de 7.210 lei, valoare nominală 7.000 lei/obligațiune.
461 = 161 7.210
Se încasează contravaloarea obligațiunilor prin contul de disponibil conform extrasului de cont:
5121 = 461 7.210
Cheltuielile cu emisiunea obligațiunilor au fost de 10.120 lei suportate din cont de disponibil:
201 = 5121 10.120
Amortizarea aferentă primei luni este de 976 lei:
6811 = 2801 976
11) Se obțin produse finite în valoare de 215.600 lei:
345 = 711 215.600
12) Se vând produse finite clienților în valoare de 445.000 lei, TVA 24% conform facturii:
411 = % 551.800
701 445.000
4427 106.800
13) Se descarcă gestiunea pentru produsele finite vândute la cost de producție de 345.000 lei.
345 = 711 345.000
14) Se înregistrează creanța prin contul de disponibil conform ordinului de încasare:
5121 = 411 529.550
15) Se vând mărfuri din depozitul cu ridicata care practică o marjă de adaos se 10%. Valoarea la preț de vânzare este de 165.000 lei TVA 24% conform facturii:
411 = % 204.600
707 165.000
4427 39.600
16) Se descarcă gestiunea pentru mărfurile vândute (150.000 lei ) la valoare de aport:
607 = 371 150.000
17) Se încasează contravaloarea mărfurilor vândute în numerar conform chitanței:
5311 = 411 204.600
18) Se închid conturile de cheltuieli:
121 = % 238.656
6811 5.756
611 16.400
666 10.500
627 56.000
607 150.000
Se închid conturile de venituri:
% = 121 825.600
701 445.000
711 215.600
707 165.000
19) Se întocmește decontul de TVA
D 4426 C D 4427 C
696.000 106.800
3.936 39.600
699.936 146.400
4426 > 4427 => 4424
% = 4426 699.936
4427 146.400
4424 553.536
20) Se înregistrează impozitul pe profit aferent (deoarece V>Ch.) 16%:
691 = 441 93.910
CONCLUZII SI PROPUNERI
Situația financiară a societății este satisfăcătoare. Trebuie să precizez faptul că nivelul realizat al indicatorilor de eficiență este denaturat datorită diminuării datoriilor la buget cu o sumă considerabilă și înregistrarea acestora ca venituri excepționale conform aprobării Ministerului Finanțelor, ca măsură premergătoare privatizării societății prin ofertă publică de vânzare a activelor.
Pentru creșterea rentabilității activității și în vederea realizării obiectivelor de asigurare a competitivității întreprinderii, managerii acesteia trebuie să aibă în vedere o serie de direcții de acțiune privind:
a) Activitatea de exploatare, și anume:
-creșterea gradului de utilizare a capacităților de producție fie prin mai buna utilizare a capacității de producție existente, fie prin realizarea de investiții în vederea modernizării acestora sau achiziționării de echipamente de producție noi, mai performante;
-creșterea productivității muncii;
-o mai bună gestionare a gamei de produse, în vederea reducerii cheltuielilor de stocaj;
-asigurarea ritmicității în aprovizionarea cu materii prime și materiale, asigurarea calității corespunzătoare a acestora prin alegerea acelor furnizori care răspund cerințelor întreprinderii în ceea ce privește calitatea și termenele de livrare;
b)Activitatea comercială:
-asigurarea desfacerii produselor realizate de întreprindere;
-găsirea de noi clienți;
-creșterea puterii de negociere cu clienții;
-asigurarea lichidităților necesare întreprinderii prin încasarea clienților într-un termen mai scurt decât termenul de plată al furnizorilor.
c)Politica financiară
-alegerea surselor de finanțare a activității astfel încât finanțarea să se facă la cel mai mic cost și cu cel mai mare randament;
-o mai bună fundamentare a politicii financiare a întreprinderii în vederea reducerii cheltuielilor financiare (finanțarea investițiilor din surse durabile, iar a activității curente din surse pe termen scurt).
Prin adoptarea măsurilor propuse mai sus, precum și printr-o mai mare motivare atât a salariaților cât și a echipei manageriale, prin creșterea implicării acestora în realizarea obiectivelor societății, aceasta poate obține rezultate care să-i asigure recunoașterea competitivității pe plan intern, dar, mai ales, pe plan internațional.
BIBLIOGRAFIE
Băluța Aurelian-Virgil, – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
Corneliu Russu, Mădălina Albu, Diagnosticul și strategia firmei, Editura Tribuna Economică, București, 2005
D.A. Constantinescu, A.M. Ungureanu, Mirela Dimofte, Adina Ghenciu, Emilia Breban, Management strategic,Colecția Națională, București, 2000
Dumitru Mărgulescu, Gheorghe Vâlceanu, Irina Daniela Cișmașu, Claudia Șerban, Analiza economico-financiară, Editura Fundației România de Mâine, București. 1999
Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, vol. I și ÎI, Editura Infomega, București, 2008.
IASB, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura CECCAR, București, 2007.
Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013.
Ionescu Cicilia – Contabilitate – baze și proceduri, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007.
Ionescu Cicilia – Sisteme contabile moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005.
Mereuță, Calotă Crișan, Analiza diagnostic a societăților comerciale în economia de tranziție, Editura Tehnică, București, 1994
Ristea Mihai si colab., Contabilitatea societatilor comerciale, vol. I si II, Editura Universitara, Bucuresti, 2009 sau editiile anterioare
Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2869/2010, pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 882, din 29 decembrie 2010.
Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1.376/2004, pentru aprobarea normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare, dizolvare și lichidare a societăților comerciale, precum și retragerea sau excluderea unor asociați din cadrul societăților comerciale și tratamentul fiscal al acestora, M. Of. nr. 1.012 bis din 3 noiembrie 2004.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991, M. Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2264/2001, pentru aprobarea modelelor formularelor specifice cu regim special privind activitatea financiară și contabila și normelor privind întocmirea și utilizarea acestora, M. Of. nr. 136 din 21 februarie 2002.
Popescu Lucian, Băluța Aurelian-Virgil, Metode și procedee de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
Ristea Mihai și colab., Contabilitatea societăților comerciale, vol. I, Editura Universitară, București, 2009 sau edițiile anterioare.
Staicu, Florea în articolul Diagnosticul intern-premisă a investiției unei firme, publicat în revista “Tribuna economică”, nr. 13/2002
Zorlențan T., Burduși E., Căprărescu G., Managementul Organizației, Editura economică, București, 1998
BIBLIOGRAFIE
Băluța Aurelian-Virgil, – Contabilitate și gestiune fiscală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
Coman Florin, Contabilitatea financiară a societăților comerciale, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
Corneliu Russu, Mădălina Albu, Diagnosticul și strategia firmei, Editura Tribuna Economică, București, 2005
D.A. Constantinescu, A.M. Ungureanu, Mirela Dimofte, Adina Ghenciu, Emilia Breban, Management strategic,Colecția Națională, București, 2000
Dumitru Mărgulescu, Gheorghe Vâlceanu, Irina Daniela Cișmașu, Claudia Șerban, Analiza economico-financiară, Editura Fundației România de Mâine, București. 1999
Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiară – o abordare europeană și internațională, vol. I și ÎI, Editura Infomega, București, 2008.
IASB, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, traducere din limba engleză, Editura CECCAR, București, 2007.
Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații practice și teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013.
Ionescu Cicilia – Contabilitate – baze și proceduri, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007.
Ionescu Cicilia – Sisteme contabile moderne, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2005.
Mereuță, Calotă Crișan, Analiza diagnostic a societăților comerciale în economia de tranziție, Editura Tehnică, București, 1994
Ristea Mihai si colab., Contabilitatea societatilor comerciale, vol. I si II, Editura Universitara, Bucuresti, 2009 sau editiile anterioare
Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2869/2010, pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 882, din 29 decembrie 2010.
Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, M. Of. nr. 766 și 766 bis din 10 noiembrie 2009.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1.376/2004, pentru aprobarea normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare, dizolvare și lichidare a societăților comerciale, precum și retragerea sau excluderea unor asociați din cadrul societăților comerciale și tratamentul fiscal al acestora, M. Of. nr. 1.012 bis din 3 noiembrie 2004.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art.1 din Legea contabilității nr.82/1991, M. Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2264/2001, pentru aprobarea modelelor formularelor specifice cu regim special privind activitatea financiară și contabila și normelor privind întocmirea și utilizarea acestora, M. Of. nr. 136 din 21 februarie 2002.
Popescu Lucian, Băluța Aurelian-Virgil, Metode și procedee de calculație a costurilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007.
Ristea Mihai și colab., Contabilitatea societăților comerciale, vol. I, Editura Universitară, București, 2009 sau edițiile anterioare.
Staicu, Florea în articolul Diagnosticul intern-premisă a investiției unei firme, publicat în revista “Tribuna economică”, nr. 13/2002
Zorlențan T., Burduși E., Căprărescu G., Managementul Organizației, Editura economică, București, 1998
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Organizarea Contabilitatii Capitalurilor la Flory Enterprises (ID: 143721)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.