Organizarea Centrala Si Locala a Bisericii Ortodoxe Romane, In Noul Statut de Organizare Si Functionare

Cuprins

Introducere ………………………………………………………………………………………………………………..p. 5

I. Organizarea centrală a BOR

1. Organisme centrale deliberative

A. Sfântul Sinod ……………………………………………………………………………………p. 9

B. Sinodul permanent ………………………………………………………………………….p. 13

C. Adunarea Națională Bisericească …………………………………………………….p. 14

2. Organisme centrale executive

A. Patriarhul ……………………………………………………………………………………….p. 16

B. Consiliul Național Bisericesc ……………………………………………………………p. 19

C. Permanența Consiliului Național Bisericesc ……………………………………..p. 21

3. Organisme centrale administrative

A. Cancelaria Sfântului Sinod ……………………………………………………………..p. 23

B. Administrația Patriarhală ……………………………………………………………….p. 25

II. Organizarea locală a BOR

1. Parohia ………………………………………………………………………………………………………p. 28

A. Preotul paroh ………………………………………………………………………………… p. 32

B. Epitropul ………………………………………………………………………………………..p. 36

C. Adunarea Parohială ………………………………………………………………………..p. 37

D. Consiliul Parohial ……………………………………………………………………………p. 39

E. Comitetul Parohial ………………………………………………………………………….p. 40

2. Mânăstirea …………………………………………………………………………………………………p. 44

A. Starețul …………………………………………………………………………………………..p. 49

B. Soborul mânăstiresc ………………………………………………………………………..p. 51

C. Consiliul Duhovnicesc ……………………………………………………………………..p. 52

D. Consiliul Economic …………………………………………………………………………p. 53

E. Consiliul de Disciplină (Judecată) ……………………………………………………p. 56

F. Egumenul ……………………………………………………………………………………….p. 56

G. Conducătorul metocului ………………………………………………………………….p. 57

3. Protopopiatul (protoieria) …………………………………………………………………………..p. 57

4. Vicariatul …………………………………………………………………………………………………..p. 50

5. Eparhia (arhiepiscopia și episcopia)

A. Episcopul eparhiot (sau Arhiepiscopul) ……………………………………………p. 61

B. Adunarea eparhială ………………………………………………………………………..p. 62

C. Consiliul eparhial ……………………………………………………………………………p. 64

D. Consistoriul eparhial ………………………………………………………………………p. 66

E. Administrația eparhială …………………………………………………………………..p. 66

6. Mitropolia

A. Sinodul mitropolitan ……………………………………………………………………….p. 68

B. Mitropolitul …………………………………………………………………………………….p. 70

Curriculum vitae …………………………………………………………………………………….p. 72

Declarație …………………………………………………………………………………………………………………p. 73

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………p. 74

Noțiuni generale privind organizarea

Bisericii Ortodoxe Române

Patriarhia este cea mai cuprinzătoare sau cea mai înaltă parte constitutivă și unitate administrativă în cadrul Bisericii Ecumenice a Răsăritului. Patriarhia apare în veacul V în cadrul Imperiului romano-bizantin, în urma unirii a mai multor exarhate (dieceze) într-o prefectură bisericească, numită patriarhat (Roma, Constantinopol, Antiohia) sau prin ridicarea unor exarhate la rangul de prefectură bisericească (Ierusalim, Alexandria).

După ce în veacul al X-lea au început a se contura pe teritoriul stăpânit de Bizanț state naționale, se organizează patriarhate și în cadrul granițelor acestor state. Cu toată opoziția inițială a Patriarhiei din Constantinopol, noile patriarhii au sporit mereu numărul celor cinci patriarhate istorice, cel din urmă apărând în anul 1954 (Patriarhatul bulgar).

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Română s-a format după unirea politică a tuturor provinciilor române din 1918. Întâi s-a pus problema unității bisericești a României întregite, care s-a făcut prin ședința Sfântului Sinod din 30 noiembrie 1918. Unificarea organizației bisericești s-a făcut prin „Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române" (Monitorul Oficial, nr. 97 din 6 mai 1925) și prin „Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române", apărute amândouă în anul 1925.

Patriarhatul ca instituție se introduce abia în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române din anul 1948, prin care i se acordă patriarhului toate drepturile care constituie conținutul canonic juridic al instituției patriarhatului.

Creată fiind instituția patriarhatului, prin noul statut s-a organizat totodată și aparatul prin care patriarhul să-și poată exercita drepturile sale, care înainte erau numai onorifice, drepturi în centrul cărora stă astăzi, așa numitul drept de devoluțiune.

Fiindcă Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925, avea multe lacune, care împiedicau dezvoltarea multilaterală a Bisericii, nu a fost aplicat pe întregul cuprins al țării noastre. Ca urmare, în 1949 apare un nou Statut.

Din anul 1893, când s-a votat Legea clerului mirean și până în anul 1949, când s-a aprobat Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Biserica Română și-a întocmit numeroase legi, statute și regulamente, după care apoi a reglementat organizarea și funcționarea, atât a ei proprie cât și a instituțiilor sale.

Conform noului Statut de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, ,,Biserica Ortodoxă Română reprezintă comunitatea creștinilor ortodocși, clerici, monahi și mireni, constituiți canonic în parohii și mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul și în afara granițelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții și participă la viața Bisericii prin aceleași Sfinte Taine, slujbe liturgice și rânduieli canonice”.

Autoceflia acesteia, nu știrbește cu nimic caracterul unitar dogmatic și liturgic al Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Universală, ci autocefalia i se manifestă prin organizarea și lucrarea sa pastorală, misionară și administrativă. Conducerea este încredințată Sfântului Sinod, iar Biserica Ortodoxă Română este autonomă față de Stat și alte instituții, cu care stabilește relații de dialog și cooperare.

Biserica Ortodoxă Română este Biserică de origine apostolică, întemeiată prin lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei care a predicat cuvântul Evangheliei și în fosta provincie romană Scythia Minor, teritoriul dintre Dunăre și vestul Mării Negre, Dobrogea de astăzi (Sud-Estul României). Ea este organizată ca Patriarhie, având titulatura Patriarhia Română și cuprinde eparhii (arhiepiscopii și episcopii) grupate în mitropolii, precum și alte unități în interiorul sau în afara granițelor României, după cum vom vedea în expunerea ce urmează:

I. În interiorul granițelor României

A. Mitropolia Munteniei și Dobrogei, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Bucureștilor, cu sediul în Municipiul București;

2. Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul în Municipiul Constanța;

3. Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în Municipiul Târgoviște;

4. Episcopia Argeșului și Muscelului, cu sediul în Municipiul Curtea de Argeș;

5. Episcopia Buzăului și Vrancei, cu sediul în Municipiul Buzău;

6. Episcopia Dunării de Jos, cu sediul în Municipiul Galați;

7. Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu sediul în Municipiul Slobozia;

8. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, cu sediul în Municipiul Alexandria;

9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în Municipiul Giurgiu;

10. Episcopia Tulcii, cu sediul în Municipiul Tulcea;

B. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Iașilor, cu sediul în Municipiul Iași;

2. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în Municipiul Suceava;

3. Episcopia Romanului, cu sediul în Municipiul Roman;

4.Episcopia Hușilor, cu sediul în Municipiul Huși;

C. Mitropolia Ardealului, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în Municipiul Sibiu;

2. Episcopia Covasnei și Harghitei, cu sediul în Municipiul Miercurea Ciuc;

D. Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca;

2. Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în Municipiul Alba Iulia;

3. Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sediul în municipiul Oradea;

4. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, cu sediul în Municipiul Baia Mare;

5. Episcopia Sălajului, cu sediul în Municipiul Zalău;

E. Mitropolia Olteniei, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în Municipiul Craiova;

2. Episcopia Râmnicului, cu sediul în Municipiul RâmnicuVâlcea;

3. Episcopia Severinului și Strehaiei, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin;

4. Episcopia Slatinei, cu sediul în Municipiul Slatina;

F. Mitropolia Banatului, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Timișoarei, cu sediul în Municipiul Timișoara;

2. Episcopia Aradului, Ienopolei, Hălmagiului și Hunedoarei, cu sediul în Municipiul Arad;

3. Episcopia Caransebeșului, cu sediul în Municipiul Caransebeș;

4. Episcopia Daciei Felix, cu sediul administrativ în Vârșeț;

5. Episcopia Ortodoxã Română din Ungaria, cu sediul în Gyula;

G. Unități dependente direct de Patriarhia Românã:

Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în Municipiul Sighetu Marmației.

2. În afara granițelor României.

A. Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi și Exarhat al Plaiurilor, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Chișinăului, cu sediul în Municipiul Chișinău;

2. Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), cu sediul în orașul Bălți;

3. Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail), cu sediul în orașul Cantemir;

4. Episcopia Ortodoxã a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari;

B. Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu sediul la Paris;

2. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu sediul la Roma;

3. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid;

C. Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, cu sediul la Nürnberg;

2. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu secooperare.

Biserica Ortodoxă Română este Biserică de origine apostolică, întemeiată prin lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei care a predicat cuvântul Evangheliei și în fosta provincie romană Scythia Minor, teritoriul dintre Dunăre și vestul Mării Negre, Dobrogea de astăzi (Sud-Estul României). Ea este organizată ca Patriarhie, având titulatura Patriarhia Română și cuprinde eparhii (arhiepiscopii și episcopii) grupate în mitropolii, precum și alte unități în interiorul sau în afara granițelor României, după cum vom vedea în expunerea ce urmează:

I. În interiorul granițelor României

A. Mitropolia Munteniei și Dobrogei, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Bucureștilor, cu sediul în Municipiul București;

2. Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul în Municipiul Constanța;

3. Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în Municipiul Târgoviște;

4. Episcopia Argeșului și Muscelului, cu sediul în Municipiul Curtea de Argeș;

5. Episcopia Buzăului și Vrancei, cu sediul în Municipiul Buzău;

6. Episcopia Dunării de Jos, cu sediul în Municipiul Galați;

7. Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu sediul în Municipiul Slobozia;

8. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, cu sediul în Municipiul Alexandria;

9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în Municipiul Giurgiu;

10. Episcopia Tulcii, cu sediul în Municipiul Tulcea;

B. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Iașilor, cu sediul în Municipiul Iași;

2. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în Municipiul Suceava;

3. Episcopia Romanului, cu sediul în Municipiul Roman;

4.Episcopia Hușilor, cu sediul în Municipiul Huși;

C. Mitropolia Ardealului, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în Municipiul Sibiu;

2. Episcopia Covasnei și Harghitei, cu sediul în Municipiul Miercurea Ciuc;

D. Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca;

2. Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în Municipiul Alba Iulia;

3. Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sediul în municipiul Oradea;

4. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, cu sediul în Municipiul Baia Mare;

5. Episcopia Sălajului, cu sediul în Municipiul Zalău;

E. Mitropolia Olteniei, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în Municipiul Craiova;

2. Episcopia Râmnicului, cu sediul în Municipiul RâmnicuVâlcea;

3. Episcopia Severinului și Strehaiei, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin;

4. Episcopia Slatinei, cu sediul în Municipiul Slatina;

F. Mitropolia Banatului, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Timișoarei, cu sediul în Municipiul Timișoara;

2. Episcopia Aradului, Ienopolei, Hălmagiului și Hunedoarei, cu sediul în Municipiul Arad;

3. Episcopia Caransebeșului, cu sediul în Municipiul Caransebeș;

4. Episcopia Daciei Felix, cu sediul administrativ în Vârșeț;

5. Episcopia Ortodoxã Română din Ungaria, cu sediul în Gyula;

G. Unități dependente direct de Patriarhia Românã:

Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în Municipiul Sighetu Marmației.

2. În afara granițelor României.

A. Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi și Exarhat al Plaiurilor, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Chișinăului, cu sediul în Municipiul Chișinău;

2. Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), cu sediul în orașul Bălți;

3. Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail), cu sediul în orașul Cantemir;

4. Episcopia Ortodoxã a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari;

B. Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu sediul la Paris;

2. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu sediul la Roma;

3. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid;

C. Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, cuprinzând:

1. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, cu sediul la Nürnberg;

2. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm;

D. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, cu sediul la Chicago;

E. Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande, cu sediul la Melbourne;

F. Reprezentanțe ale Patriarhiei Române:

Așezămintele Românești de la Locurile Sfinte (Ierusalim, Iordan și Ierihon), Parohia Ortodoxă Română de la Sofia (Bulgaria), Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene (Bruxelles);

G. Unitățile ortodoxe române care păstrează legături spirituale și culturale cu Patriarhia Română:

Așezămintele Românești din Sfântul Munte Athos (Prodromu, Lacu și altele).

I. Organizarea centrală a B.O.R.

Conform Articolului 9 din noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române, în Biserica Ortodoxă Română, la nivel central funcționează:

1. Organisme centrale deliberative:

A. Sfântul Sinod;

B. Sinodul Permanent;

C. Adunarea Națională Bisericească;

2. Organisme centrale executive:

A. Patriarhul;

B. Consiliul Național Bisericesc;

C. Permanența Consiliului Național Bisericesc;

3. Organisme centrale administrative:

A. Cancelaria Sfântului Sinod;

B. Administrația Patriarhală.

Pentru o cât mai bună înțelegere în cele ce urmează fiecare organism central, fie el deliberativ, executiv și administrativ va fi detaliat.

1. Organisme centrale deliberative:

A. Sfântul Sinod.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, pentru toate problemele dogmatice și canonice, precum și pentru cele bisericești de orice natură. Este prezidat de patriarhul României. Sinodul este format din toți ierarhii în funcție: mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi titulari, episcopi vicar și arhierei vicari. Nu mai fac parte din Sinod ierarhii pensionați sau retrași din motive de sănătate. Aceștia însă au îndatorirea de a păstra disciplina canonică sinodală.

Sfântul Sinod se intruneste anual în cel putin două ședințe de lucru, de regulă primăvara și toamna, iar în ședințe extraordinare, de câte ori este nevoie.

Convocarea, cu arătarea ordinii de zi se va face de către Președintele Sfântului Sinod, în timp util.

Președintele Sfântului Sinod este Patriarhul. În conformitate cu ordinea canonică a eparhiilor din Patriarhia Română, înlocuitorul Patriarhului este mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Mitropolitul Ardealului, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Mitropolitul Olteniei, Mitropolitul Banatului,sau cel mai vechi Arhiepiscop sau Episcop în hirotonie.

Secretarul Sfântului Sinod este unul dintre episcopii vicari patriarhali, desemnat de plenul Sfântului Sinod, la propunerea Patriarhului. În prezent, secretarul Sfântului Sinod este Preasfintitul Vincentiu Ploiesteanul.

Sfântul Sinod se constituie cu prezența a minim doua treimi (2/3) dintre membrii săi, iar deciziile „se iau, de regulă, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți“.

Principalele atribuțiuni ale Sfântului Sinod, conform Articolului 14 din noul Statut de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, sunt:

a. A păstra unitatea dogmatică, canonică și a cultului cu Biserica Ecumenică a Răsăritului și cu celelalte Biserici Ortodoxe;

b. A păstra unitatea dogmatică, canonică și a cultului în Biserica Ortodoxă Română;

c. A hotărî cu privire la sfințirea Sfântului și Marelui Mir, potrivit cerințelor pastoral-misionare din Biserica Ortodoxă Română;

d. A hotărî în privința canonizării sfinților și emite tomosul de proclamare a canonizării;

e. A-și da avizul asupra proiectelor de acte normative ale Statului referitoare la activitatea cultelor, la învățământul teologic și religios, la asistența socială și religioasă, la patrimoniul cultural-național, în special cel bisericesc, precum și în alte domenii de interes bisericesc și social;
f) Aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și hotărăște asupra modificării acestuia;

g) Aprobă regulamentele bisericești întocmite în conformitate cu Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române;

h) Inițiază și aprobă acorduri și parteneriate cu Statul și cu alte instituții în domenii de interes general bisericesc;

i) Exprimã poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române în probleme de interes general ale societății;

j) Aprobă, cu o majoritate de douã treimi din numãrul membrilor prezenți, înființarea, desființarea, modificarea teritorială și schimbarea titulaturii eparhiilor și mitropoliilor aparținătoare Patriarhiei Române;

k) Aprobă statutele eparhiilor, mitropoliilor și ale altor unități bisericești din afara granițelor României;

l) Alege, cu voturile a două treimi din totalul membrilor prezenți, pe Patriarh, și cu voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenți, pe mitropoliții, arhiepiscopii și pe episcopii eparhioți pentru eparhiile aparținătoare Patriarhiei Române;

m) Alege, cu voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenți, pe episcopii-vicari patriarhali, pe episcopii-vicari si pe arhiereii-vicari;

n) Emite gramata pentru întronizarea Patriarhului;

o) Hotărăște cu privire la retragerea ierarhilor și stabilește drepturile acestora;

p) Hotărăște, cu o majoritate de două treimi din totalul membrilor săi, cu privire la trimiterea în judecată canonică a acelora dintre membrii săi care sunt învinuiți de abateri de la învățătura și disciplina Bisericii;

q) Aprobă sau respinge, în principiu, recursurile clericilor în materie de caterisire și se pronunță asupra cererilor de iertare ale acestora, cu avizul prealabil al chiriarhului locului;

r) Îndrumă și supraveghează ca activitatea organismelor deliberative și executive de la episcopii, arhiepiscopii, mitropolii și Patriarhie să se desfășoare potrivit prevederilor statutare și regulamentare bisericești;

s) Înițiază și cultivă relații frățești inter-ortodoxe, relații de dialog și cooperare intercreștină și interreligioasă pe plan național și internațional;

t) Aprobă normele privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ teologic preuniversitar și universitar, precum pe și cele privind predarea religiei în școlile de stat, particulare și confesionale. Stabilește normele privind învățământul confesional de toate nivelurile, precum și programele pentru catehizarea tinerilor și adulților;

u) Aprobă normele activității misionar-pastorale și pe cele pentru promovarea vieții religioase și morale a clerului;

v) Stabilește normele activității de asistență social-filantropică pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și aprobă măsurile pentru organizarea asistenței religioase în armată, penitenciare, spitale, cămine pentru copii și pentru bătrâni, așezãminte sociale destinate persoanelor defavorizate etc;

w) Hotărăște înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor bisericești cu caracter național care sunt constituite și conduse de către Biserica Ortodoxă Română; acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea) pentru înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor ortodoxe din Patriarhia Română care au conducere proprie și activează în eparhiile acesteia;

x) Inițiază, autorizează și supraveghează traducerea, diortosirea, editarea și difuzarea Sfintei Scripturi, tipărirea și răspândirea cărților de cult, a calendarului bisericesc, a manualelor de teologie și a manualelor de religie; supraveghează din punct de vedere dogmatic, liturgic și canonic, lucrările de arhitectură, pictură, sculptură și alte forme de artă bisericească ortodoxă și ia mãsurile cuvenite în caz de abateri;

y) Aprobă anual modul de constituire și de repartizare a Fondului central misionar; instituie fonduri speciale și stabilește modul de constituire și destinația acestora;

z) Interpretează, în formă definitivă și obligatorie, pentru toate organismele bisericești, dispozițiile statutare sau regulamentare.

O dată întrunit, Sfântul Sinod alege dntre membrii săi patru comisii sinodale, ce au drept scop studierea și formularea problemelor ce urmează a se supune deliberării.

Fiecare comisie este prezidată de un mitropolit și are un raportor. Ceilalți mitropoliți sunt copreședinți ai comisiilor în care sunt repartizați de Sfântul Sinod.

Comisiile Sfântului Sinod sunt:

a) Comisia pastorală, monahală și socială;

b) Comisia teologică, liturgică și didactică;

c) Comisia canonică, juridică și pentru disciplină;

d) Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe, intercreștine și interreligioase.

Pentru anumite probleme, cu caracter permanent sau temporar, Sfântul Sinod decide instituirea unor subcomisii speciale afiliate uneia din cele patru comisii. Din subcomisii pot face parte și ierarhi din alte comisii și pot fi cooptați profesori de teologie, clerici, monahi, mireni, specialiști în domeniul abordat, după modelul Subcomisiei pentru canonizarea sfinților români.

Hotărârile luate în cadrul Sfântului Sinod sunt valabile pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. Ele sunt transmise la fiecare eparhie, de aici la protoierii și parohii. Iar preotul are datoria de a face cunoscute hotărârile Sfântului Sinod credincioșilor din parohie.

B. Sinodul Permanent.

Este organismul central deliberativ care funcționează în timpul dintre ședințele Sfântului Sinod, când importanța unor probleme impune examinarea lor fără întârziere. Acesta exercită o parte dintre atribuțiile Sfântului Sinod.

Sinodul Permanent se compune din Patriarh, ca Președinte și Mitropoliții în funcțiune, ca membri.

Sinodul Permanent se întrunește la convocarea Președintelui său, ori de câte ori va fi nevoie. El ia hotărâri valabile, cu votul majorității membrilor săi.

Întrunirea se face, la solicitarea Patriarhului sau a membrilor săi, spre a se examina și formula propuneri privind problemele ce urmează a fi aduse în dezbaterea Sfântului Sinod.

Sinodul Permanent exercită orice alte atribuții ce i se dau de către Sfântul Sinod sau prin statut și regulamente.

Tot acesta aduce la cunoștință Sfântului Sinod,pentru ratificare, hotărârile luate în timpul dintre ședinþele acestuia.

C. Adunarea Națională Bisericească.

Adunarea Națională Bisericească este organul reprezentativ central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru toate chestiunile economice, sociale, culturale, administrative și patrimoniale, precum și pentru cele care nu intră în competența Sfântului Sinod.

Este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii – un cleric și doi mireni, delegați de adunările eparhiale pe 4 ani , însă nu pot fi delegați pentru mai mult de două mandate. Pe lângă aceștia, la Adunarea Națională Bisericească participă și ierarhii Sfântului Sinod, președintele Adunării fiind Patriarhul, iar înlipsa lui unul dintre mitropoliți în ordinea ierarhică amintită mai sus.

Toate hotărârile Adunării Naționale Bisericei, sunt supuse ratificării Sfântului Sinod, și în urma certificării, acestea devin executorii.

Întrunirea acestei Adunări se face o dată pe an în ședință de lucru, iar în caz de necesitate, ori de câte ori este nevoie.

Atribuțiile Adunării Naționale Bisericești sunt:

1. Susține drepturile interesele și activitățile Bisericii Ortodoxe Române;

2. Avizează regulamente de aplicare ale Statutului în vigoare cu privire la domenii de activitate date în competența sa de către Sfântul Sinod;

3. Alege membrii Consiliului Național Bisericesc la propunerea Patriarhului;

4. Adoptă măsuri generale pentru sprijinirea așezămintelor culturale, social-filantropice, economice și fundaționale ale Bisericii;

5. Stabilește mijloacele de ajutorare a organelor și așezămintelor bisericești și de cultură religioasă, precum și pentru Institutul Biblic;

6. Examinează și aprobă Raportul general anual al Consiliului Național Bisericesc, privind activitatea din Biserica Ortodoxă Română și hotărăște cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru buna desfãșurare a vieții bisericești;

7. Aprobă contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și al Instituțiilor centrale bisericești;

8. Aprobă bugetul general al Patriarhiei, verifică și aprobă contul de gestiune, dimpreună cu bugetul și contul de gestiune anexă ale Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române;

9. Aprobă măsuri unitare privind administrarea bunurilor mobile și imobile, aflate în proprietatea sau folosința unităților de cult din întreaga Biserică Ortodoxă Română, precum și a celor fundaționale;

10. Aprobă proiecte sociale, culturale, educaționale și comunicaționale;

11. Stabilește mijloacele de ajutorare a românilor din afara granițelor României;

12. Exercită orice alte atribuții care îi sunt date prin Statut, prin regulamentele bisericești sau de către Sfântul Sinod.

Urmând îndeaproape ca organizare Sfântul Sinod, Adunarea Națională Bisericească, în urma convocării stabilește cinci comisii de lucru permanente, conduse de câte un președinte și un vice-președinte și un raportor – toți fiind desemnați din plen – care vor studia problemele și vor formula propunerile ce urmează a fi supuse deliberării.

Cele cinci comisii sunt:

a. Comisia administrativ-juridică și de validare;

b. Comisia socială și pentru comunicații media;

c. Comisia culturală și educațională;

d. Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar (bunuri bisericești);

e. Comisia pentru românii ortodocși de peste hotare (unde atuci când este cazul pot fi invitați și reprezentanți clerici și mireni ai eparhiilor ortodoxe române de peste hotare);

La convocarea Presedintelui, Comisiile Adunării Naționale Bisericești se pot întruni și între ședintele acesteia, potrivit cerintelor.

2. Organisme centrale executive.

A. Patriarhul.

Patriarh: πάτερ (tată) + άρχων (șef, conducător, rege) = primul părinte.

Din punct de vedere istoric, patriarhul era cel care exercita o autoritate autocratică, în calitate de pater familias, asupra întregii familii (privită în sens larg, până la gradul IV). Acest sistem de autoritate familială, în care conduc cei mai bărbații seniori, se numește Patriarhat.

Avraam, Isaac și Iacov sunt considerați cei trei patriarhi ai Iudaismului. Epoca în care au trăit aceștia se numește Epoca Patriarhilor. De asemenea, patriarhi sunt denumiți și cei doisprezece fii ai lui Iacov, ca părinți ai semințiilor rezultate din ei. Faptele Apostolilor, vorbesc despre cei doisprezece patriarhi născuți din Iacov. Termenul de patriarh, a fost preluat de către evreii eleniști din Alexandria, dândui-se înțelesul de căpetenie religioasă și națională a israeliților din Egipt. După moartea ultimului arhiereu, cu ocazia nimicirii Ierusalimului de către romani, la anul 77, patriarhul evreu din Alexandria a rămas cea mai înaltă căpetenie religioasă și etnică a poporului evreu.

Din întrebuințarea ce i s-a dat acestui cuvînt la evrei, creștinii l-au luat dîndu-i la început un înțeles simbolic și folosindu-1 pentru a indica unele persoane laice și unii slujitori bisericești care meritau o cinstire deosebită. Cu acest înțeles el se întâlnește în veacurile primare ale vieții creștine, ca apoi să fie folosit tot mai mult numai pentru a-i desemna pe ierarhii mai de seamă, aceștia fiind asemuiți cu patriarhii Vechiului Testament.

Cu titlul oficial al unei înalte trepte a clerului de instituire bisericească, termenul de patriarh nu s-a folosit decât tot în mod simbolic în a doua jumătate a veacului IV, de către Sfîntul Grigorie de Nazianz, dar în înțelesul de cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericești nu se folosește decât de la Sinodul IV ecumenic înainte, adică de la mijlocul veacului V (451).

În actele pregătitoare ale acestui sinod, ca și în însăși actele întocmite cu ocazia desfășurării lucrărilor sinodului, se folosește cuvântul de patriarh ca titlu al principalilor ierarhi din Biserica veche și anume, al episcopului Romei, al episcopului Constantinopolului, al episcopului Alexandriei, al episcopului Antiohiei și al episcopului Ierusalimului, care toți aveau pe atunci titlul de arhiepiscopi și unii chiar de exarhi.

La această dată, procesul de dezvoltare al organizării Bisericii ca și al scării demnităților sau gradelor conducătorilor ierarhici ai Bisericii, a ajuns la capătul său și s-a încheiat prin consacrarea celei mai înalte trepte de slujitori de instituire bisericească, treapta de patriarh.

Corespunzător acestei trepte, apare și unitatea administrativă sau teritorială bisericească, numită patriarhie, dar nici patriarhia și nici patriarhii nu apar în cadrul unor unități teritoriale atât de bine determinate, ca acelea în care apar mitropoliții și exarhii, deși atât patriarhia cât și patriarhii reprezintă în apariția și în constatarea lor ca forme de organizare a vieții bisericești, tot rezultatul adaptării unităților organizatorice ale Bisericii la unitățile teritoriale ale Statului. Această adaptare însă în cazul patriarhatelor și a patriarhiilor n-a reușit în aceeași măsură ca în cazul mitropoliilor și a diecezelor, datorită unor cauze obiective, adică unor împrejurări care au survenit tocmai spre sfârșitul procesului de dezvoltare a organizării Bisericii și a constituirii demnităților bisericești. Căci, de fapt, și organizarea unităților bisericești numite patriarhate, ca și așezarea în fruntea acestora a demnitarilor bisericești numiți patriarhi, urma să se petreacă în același fel în care s-a produs și constituirea unităților mitropolitane și diecezane sau exarhale, adică să se organizeze și acestea în cadrul unor corespunzătoare unități teritoriale ale Statului roman și întâistătătorii sau căpeteniile lor să dobîndească o poziție coordonată cu aceea a căpeteniilor de stat ale respectivelor mari unități teritoriale și eventual cu nume asemănător cu al acestora.

Din punct de vedere canonic, al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul este Întâistătătorul între ierarhii Bisericii Ortodoxe Române și președintele organismelor centrale deliberative și executive bisericești.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este Arhiepiscopul Bucureștilor și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei. Titulatura sa este: „Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte (N), Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau Patriarhul României”.

În conformitate cu Sfintele canoane, cu tradiția panortodoxă și cu practica Bisericii Ortodoxe Române, la serviciile religioase Patriarhul este pomenit de către mitropoliți, mitropoliții sunt pomeniți de către ierarhii sufragani, iar arhiepiscopii și episcopii sunt pomeniți de către preoții slujitori.

Patriarhul poartă ca însemne distinctive: o cruce și două engolpioane, haine de culoare albă: reverendă și rasă, culion și camilafcă având cruce.

Patriarhul exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle prevăzute de Sfintele canoane (canonul 34 apostolic, canonul 28 al Sinodului IV ecumenic, canonul 54 al Sinodului de la Cartagina, etc.), de Statutul în vigoare și de regulamentele bisericești.

Atribuțiile Patriahului sunt următoarele:

,,a. convoacă și prezidează organele deliberative și executive centrale ale Bisericii Ortodoxe Române și veghează pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor acestora;

b) dispune măsurile necesare, potrivit hotărârii Sfântului Sinod, pentru pregătirea și sfințirea Sfântului și Marelui Mir la Patriarhia Română;

c) reprezintă Patriarhia Română în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, în justiție și față de terți, personal sau prin delegați împuterniciți;

d) reprezintă Biserica Ortodoxă Română în relațiile cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, personal sau prin delegați;

e) reprezintă, personal sau prin delegați, Biserica Ortodoxă Română în relațiile cu celelalte Biserici creștine, organizații inter-creștine, organizații religioase și interreligioase, din țară și de peste hotare;

f) adresează scrisori pastorale pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu încuviințarea Sfântului Sinod sau a Sinodului Permanent;

g) vizitează frățește pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, în eparhiile lor;

h) se îngrijește de îndeplinirea prevederilor statutare pentru completarea eparhiilor vacante;

i) prezidează Sfântul Sinod pentru alegerea mitropoliților ortodocși români din țară și din afara granițelor;

j) hirotonește împreună cu alți ierarhi și întronizează pe mitropoliți;

k) emite gramata pentru întronizarea mitropoliților din țară și din afara granițelor;

l) numește locțiitori de mitropoliți în cazul vacanței scaunelor mitropolitane;

m) sfătuiește frățește pe ierarhii eparhiilor ortodoxe române din țară și din afara granițelor și conciliază eventuale neînțelegeri dintre aceștia;

n) examinează, în Sinodul Permanent, plângerile împotriva ierarhilor, iar rezultatul îl aduce la cunoștința Sfântului Sinod;

o) în consultare cu Sinodul Permanent, propune Sfântului Sinod candidați de episcop-vicar patriarhal și prezidează alegerea acestora;

p) numește, menține și revocă într-o ședință a Permanenței Consiliului Național Bisericesc personalul de conducere, precum și celelalte categorii de personal clerical și neclerical de la Cancelaria Sfântului Sinod, de la Administrația Patriarhală, de la Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și de la celelalte instituții centrale bisericești;

q) confirmă și dizolvă, prin decizie patriarhală, adunările eparhiale;

r) exercită dreptul de devoluțiune în mitropolii pentru restabilirea ordinii canonice și administrative;

s) conform tradiției ortodoxe, are dreptul de a înființa stavropighii patriarhale și a le conduce prin delegații săi, în limitele competențelor stabilite prin decizie patriarhală, aducând acestea la cunoștința chiriarhului locului;

t) exercită orice alte atribuții prevăzute de Sfintele canoane, de Statutul în vigoare, de regulamentele bisericești sau încredințate de Sfântul Sinod.”

Pentru desfășurarea activității curente, la dispozitia Patriarhului se află Cabinetul Patriarhului, coordonat de un consilier patriarhal, cu personalul corespunzător și serviciile aferente: Secretariat, Registratură, Arhivă, Bibliotecă etc.

B. Consiliul Național Bisericesc.

Consiliul Național Bisericesc este organismul central executiv al Sfântului Sinod și al Adunării Naționale Bisericești. Mai este denumit și Congresul Național Bisericesc. El se întrunește la convocarea președintelui, cel puțin de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie și este compus din 12 membri (unele lucrări de specialitate indică numărul de nouă membrii – trei clerici și șase mireni, ai Adunării Naționale Bisericești, câte un cleric și câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din țară, desemnați pe o perioadă de 4 ani și pentru cel mult două mandate.

Președintele Consiliului Național Bisericesc este Patriarhul, iar în lipsa acestuia locțiitorul său, după cum s-a precizat mai sus. Membrii Sfântului Sinod pot participa cu vot deliberativ la ședințele Consiliului Național Bisericesc.

Episcopii-vicari patriarhali sunt membrii de drept ai Consiliului Național Bisericesc, cu vot deliberativ. Vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali și inspectorul general bisericesc sunt membri permanenți ai Consiliului Național Bisericesc, cu vot consultativ.

Consiliul Național Bisericesc ia hotărâri valabile prin consens sau cu votul a jumătate plus unu dintre membrii prezenți, secretar al ședințelor fiind consilierul coordonator de la Cabinetul Patriarhal, iar în lipsa acestuia unul din consilierii patriarhali, desemnat de Patriarh.

Consiliul Național Bisericesc exercită în timpul dintre ședințele Adunării Naționale Bisericești atribuțiile acesteia prevăzute în articolul 22, litera a, d, și e, precum și următoarele atribuții:

,,a) întocmește raportul anual privind activitatea generală a Bisericii Ortodoxe Române;

b) întocmește contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte instituții centrale bisericești;

c) întocmește bugetul general al Administraiei Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte instituții centrale bisericești;

d) aprobă planul de activitate al editurii, tipografiei și atelierelor Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române;

e) hotărăște asupra modului de administrare a bunurilor mobile și imobile ale Administrației Patriarhale, ale Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, ale celorlalte instituții centrale bisericești și ale fundațiilor bisericești centrale;

f) hotărăște asupra transmiterii cu orice titlu a folosinței sau proprietății asupra bunurilor imobile ale Patriarhiei (vânzare sau schimb), precum și asupra grevării cu sarcini sau afectării de servituți a bunurilor Patriarhiei, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile, cu respectarea prevederilor statutare, regulamentare bisericești și legale;

g) exercită orice atribuții care îi sunt date prin statut, regulamente sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod, Sinodului Permanent și ale Adunării Naționale Bisericești.”

C. Permanența Consiliului Național Bisericesc.

Legat de activitatea Consiliului Național Bisericesc trebuie menționață Permanența Consilului Național Bisericesc, ca organism central executiv, ce funcționează între Ședințele Consiliului Național Bisericesc.

Este alcătuită din Patriarh, ca președinte, episcopii-vicari patriarhali, vicarul administrativ

patriarhal, consilierii patriarhali și inspectorul general bisericesc, ca membri. Hotărârile luate ce către acest organism central devin valide prin consensul membrilor prezenți.

Patriarhul, poate dispune ca Permanența Consiliului Național Bisericesc, să fie prezidată, în lipsa sa de către unul din episcopii vicari patriarhali. În această situație, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării Patriarhului. Hotărârile devin executorii numai după confirmarea lor în scris, de către Patriarh.

Permanența Consiliului Național Bisericesc, prezidată de Patriarh, exercită atribuțiile Consiliului Național Bisericesc, cu excepția celor prevãzute la art.30, litera f. – de a hotărâ asupra transmiterii cu orice titlu a folosinței sau proprietății asupra bunurilor imobile ale Patriarhiei (vânzare sau schimb), precum și asupra grevării cu sarcini sau afectării de servituți a bunurilor Patriarhiei, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile, cu respectarea prevederilor statutare, regulamentare bisericești și legale – în perioada dintre ședințele sale, precum și următoarele competențe specifice:

,,a) examinează orice problemă bisericească, misionar-pastorală, culturală, socială, administrativ-gospodărească, economico-financiară, etc. din cadrul instituțiilor centrale bisericești ce urmează a face obiectul dezbaterilor organismelor centrale deliberative

și executive și face propuneri statutare;

b) examinează și definitivează dările de seamă anuale asupra activității instituțiilor centrale bisericești;

c) prezintă spre definitivare contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al instituțiilor centrale bisericești;

d) prezintă spre definitivare proiectul bugetului general anual al instituțiilor centrale bisericești;

e) întocmește planurile anuale ale activității instituțiilor centrale bisericești;

f) analizează și face propuneri Consiliului Național Bisericesc privind modul de administrare a bunurilor mobile și imobile ale instituțiilor centrale bisericești și ale fundațiilor bisericești centrale;

g) administrează Fondul central misionar, în limita bugetului aprobat de Sfântul Sinod, și prezintă anual acestuia contul de execuție bugetară;

h) administrează fondurile special instituite la nivelul Administrației Patriarhale potrivit destinației lor și în limita sumelor colectate, informând anual Sfântul Sinod despre situația acestora;

i) aprobă proiectele de investiții în limita bugetului Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte instituții centrale bisericești;

j) face demersuri pe lângă autoritățile publice centrale și locale și pe lângă alte instituții pentru obținerea de sprijin destinat activităților interne și internaționale organizate de Patriarhia Română prin instituțiile centrale bisericești, precum și pentru acordarea altor forme de sprijin de la bugetul de stat sau de la bugetele locale alocate Bisericii, în general, sau unităților de cult din interiorul sau din afara granițelor României;

k) hotărăște asupra acceptării donațiilor, legatelor, sponsorizărilor și achiziționării de bunuri în favoarea Patriarhiei Române, pentru instituțiile sale centrale”.

Întrunirea Permanenței Consiliului Național Bisericesc se face la convocarea președintelui, ori de câte ori este nevoie.

Consilierul coordonator al Cabinetului Patriarhal sau, în absența acestuia, unul dintre ceilalți consilieri patriarhali, desemnat de președinte, întocmește procesul-verbal al ședințelor Permanenței Consiliului Naþional Bisericesc, iar hotărârile acesteia sunt aduse la îndeplinire de Cancelaria Sfântului Sinod și de sectoarele celorlalte instituții centrale bisericești.

3. Organisme centrale administrative:

A. Cancelaria Sfântului Sinod.

Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române „Cancelaria Sfântului Sinod este organism central administrativ al Sfântului Sinod, al Sinodului Permanent, al Adunării Naționale Bisericești, al Patriarhului, al Consiliului Național Bisericesc și al Permanenței Consiliului Național Bisericesc”.

            Cancelaria Sfântului Sinod, împreună cu Administrația Patriarhală, sunt organismele centrale administrative aflate la dispoziția Patriarhului, în exercitarea atribuțiilor sale executive de președinte al organismelor centrale bisericești deliberative și executive și de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române.

            Cancelaria Sfântului Sinod are ca șef ierarhic Patriarhul, din încredințarea căruia, prin decizie patriarhală, un episcop-vicar patriarhal care este și Secretarul Sfântului Sinod, coordonează Cancelaria Sfântului Sinod, având colaboratori pe vicarul administrativ patriarhal și consilierul patriarhal de resort.

            „Vicarul administrativ patriarhal împreună cu consilierul patriarhal din Cancelaria Sfântului Sinod, sub conducerea episcopului-vicar patriarhal, pregătesc lucrările pentru convocarea organismelor centrale deliberative și executive bisericești și cele care se supun examinării acestora”.

            În ceea ce privește aria de activitate a Cancelariei Sfântului Sinod, aceasta este redată la art.36, alin.4-8 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române.

Iată atribuțiile acesteia:

,,a. elaborează, păstrează și pregătește pentru publicarea în revista Biserica Ortodoxă Română procesele-verbale ale ședințelor de lucru ale organismelor centrale bisericești, comunică centrelor eparhiale hotărârile acestora și ține evidența modului de aducere a lor la îndeplinire, cu excepția celor care sunt date în competența sectoarelor Administrației Patriarhale…sau altor instituții centrale bisericești.

            b. studiază și întocmește referate asupra problemelor care se supun examinării Sfântului Sinod prin Comisia pastorală, monahală și socială și prin Comisia canonică, juridică și pentru disciplină, precum și asupra problemelor care intră în competența Permanenței Consiliului Național Bisericesc din cadrul activității Cancelariei Sfântului Sinod.

c. referă asupra problemelor care intră în dezbaterea Adunării Naționale Bisericești și a Sinodului Permanent, atunci când situația o impune, fiind vorba despre cauze administrative, organizatorice, canonice și juridice.

            d. întocmește proiectele actelor normative (statut, regulamente bisericești) care se supun examinării Comisiei pentru statut și regulamente și apoi Sfântului Sinod. Referă asupra proiectelor statutelor și regulamentelor eparhiilor ortodoxe române de peste hotare.

            e. întocmește corespondența semnată de Preafericitul Părinte Patriarh asupra problemelor care intră în competența chiriarhilor, a relațiilor cu aceștia și cu diverse instituții bisericești din țară.

f. elaborează corespondența președintelui Sfântului Sinod cu centrele eparhiale, rezultate din hotărârile Sfântului Sinod, care intră în sfera sa de preocupări și urmprește aducerea lor la îndeplinire.

            g. elaborează corespondența care se semnează de către Patriarh cu organele superioare de stat: Parlament, ministere, Secretariatul de Stat pentru Culte în probleme majore ale vieții bisericești care necesită colaborarea cu Statul, și în probleme privind: acordarea contribuției pentru salarizarea clerului și a personalului administrativ ale centrelor eparhiale, asigurarea salarizării personalului neclerical, retrocedările de bunuri imbobile, sprijinul financiar acordat de către Stat pentru susținerea activității misionar-pastorale a Bisericii Ortodoxe Române în țară și peste hotare.

h. elaborează corespondența semnată de Patriarh cu conducătorii cultelor religioase recunoscute de Stat.

            i. ține evidența situației centralizate administrative în Biserică Ortodoxă Române, elaborând pe baza datelor transmise de eparhii Darea de Seamă generală anuală pe întreaga Patriarhie Română. Ține evidența problemelor care urmează a-și găsi soluționarea prin dezbaterea lor în organismele centrale deliberative și executive.

            j. aduce la cunoștința Patrirhului întreaga corespondență sosită la Cancelaria Sfântului Sinod și, din încredințarea Preaferictului Părinte Patriarh, poartă corespondență cu unitățile bisericești pendinte direct de Patriarhia Română (Vicariatul Ortodox Ucrainean) sau cu alte structuri bisericești din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din țară și din afara granițelor României.”

            Ca o activitate specifică încredințată prin Decizie Patriarhală din anul 2003 în competența Cancelariei Sfântului Sinod, menționăm întreaga corespondență care se poartă cu Mitropolia Basarabiei, în probleme de interes general, de oblăduire, purtare de grijă, acordarea ajutorului la salarizarea personalului clerical al mitropoliei și ajutor financiar pentru edificarea de locașuri de cult în Republica Moldova.

            Toate acestea se realizează cu concursul întregului personal care lucrează în birourile Cancelariei Sfântului Sinod: vicar administrativ patriarhal, consilier patriarhal, patru secretari, un inspector general bisericesc, un inspector eparhial și un dactilograf.

În exercitarea atribuțiilor sale, Cancelaria Sfântului Sinod are în componența sa mai multe servicii, redate la art.36, alin.9 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, astfel: „Oficiul Canonico-juridic, Secretariat, registratură și arhivă, Personal-resurse umane, Biblioteca Sfântului Sinod și altele”.

            Întreaga activitate a serviciilor Cancelariei Sfântului Sinod este organizată de vicarul administrativ patriarhal.

B. Administrația Patriarhală.

Administrația Patriarhală, ca organism central administrativ, are în atribuțiile sale studierea și întocmirea referatelor privitoare la problemele bisericești de competența organismelor centrale deliberative și executive, prin următoarele sectoare administrative de specialitate:

,,a) sectorul teologic-educațional;

b) sectorul social-filantropic;

c) sectorul economic-financiar (cu următoarele servicii: Contabilitate, Tehnic, Comisia de pictură bisericească),

d) sectorul patrimoniu cultural;

e) sectorul patrimoniu imobiliar;

f) sectorul relații bisericești și interreligioase;

g) sectorul comunități externe;

h) sectorul comunicații și relații publice;

i) corpul de inspecție și control (audit).”

Corpul de inspecție și control are în componența sa:

,,a) un inspector general bisericesc, cu atribuții generale de control și referent la Comisia canonică, juridică și pentru disciplină a Sfântului Sinod pentru cererile de iertare în cazurile de caterisire, aplicate definitiv unor clerici de consistoriile eparhiale;

b) inspectori pentru instituțiile de învățământ universitar și preuniversitar teologic (facultăți de teologie, seminarii teologice liceale și școli de cântăreți bisericești);

c) inspectori pentru controlul financiar și gestionar (audit), dintre care unul cu pregătire juridică.”

Alegerea membrilor Administrației Patriarhale se face la propunerea Patriarhului. Astfel, arhiereii-vicari, asimilați în drepturi de salarizare, pomenire și cinstire cu episcopii eparhioți sunt aleși în urma propunerii, de către Sfântul Sinod. Aceștia îndeplinesc atribuțiile delegate prin decizie de către Patriarh.

Consilierii administrativi sunt aleși în urma propunerii făcute de Patriarh, de către Adunarea Națională Bisericească. Ei lucrează sub președenția Patriarhului sau a unuia dintre episcopii-vicari patriarhali. Fiecare consilier administrativ patriarhal are fixată de către Patriarh, prin decizie, sfera de activitate în problemele de ordin bisericesc, cultural, social-misionar și a legăturilor cu străinătatea, învățământul teologic, economic, mânăstiresc, după cum s-a precizat mai sus.

În probleme mai însemnate, referatele se întocmesc de consilierii administrativi, în ședințe comune, ca permanență a Consiliului Național Bisericesc, sub președenția Patriarhului sau a vicarului delegat de Patriarh.

Consilierii administrativi patriarhali, fecare pentru sectorul său, reprezentând Consiliul Național Bisericesc, ca membrii permanenți în Administrația Patriarhală urmăresc îndeaproape îndeplinirea hotărârilor luate de Patriarh și pe cele luate cu celelalte organe deliberative centrale și avizează asupra referatelor de necesitate făcute de șefii de serviciu, avizează asupra actelor de licitație, semnează împreună cu șeful contabilității referatele și ordinele de plată ale sumelor și le supun spre aprobare Patriarhului sau vicarului delegat de către acesta.

II. Organizarea locală a B.O.R.

Articolul 40 din noul Statut de Organizare și Funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, face o împărțire a unităților componente ale Bisericii Ortodoxe Române organizată ca Patriarhie astfel:

1. parohia;

2. mânãstirea;

3. protopopiatul (protoieria);

4. vicariatul;

5. eparhia (arhiepiscopia și episcopia);

6. mitropolia.

Conform aceluiași articol, ,,fiecare din unitățile componente ale Bisericii, în conformitate cu dispozițiile prezentului statut, are dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de altă parte componentă de același rang, și de a participa, prin reprezentanții săi aleși, clerici și mireni – în cazul parohiilor și eparhiilor, la lucrările unităților componente superioare”.

În cele ce urmează, toate aceste unități vor fi prezentate și analizate.

1. Parohia.

Parohia ca unitate componentă a unei Patriarhii, se regăsește încă din primii ani ai creștinismului, desigur foarte simplistă în organizare. Găsim în acea perioadă un singur templu, o singură sinaxă liturgică prezidată de un episcop, ajutat de prezbiteri. O dată cu creșterea numărului celor botezați s-a impus crearea unor noi comunități ecleziastice. Cei care slujeau în aceste protoparohii se numeau prezbiteri și erau numiți de episcopii locali, acționau în numele lor, depindeau întru toate de ei, nefiind independenți.

Formarea parohiei vine tocmai ca răspuns la îndemnul Mântuitorului care zice: ,,unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”(Matei, XVIII, 20).

Pentru o lungă durată de timp nu a existat nici un regulament pentru o organizare potrivită a parohiilor. Ele erau întemeiate orcând noii creștini ajungeau să formeze un grup mai numeros. Canoanele bisericești nu precizează nimic în legătură cu acest subiect.

Sistemul improvizat al parohiilor rurale, a ajuns la o anumită cristalizare doar prin secolul V. Acest fapt este atestat la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, unde s-a hotărât ca preoții să fie numiți doar pentru o parohie. Înainte de afi cineva hirotonit în acea enorie, episcopul cerea părerea laicilor din acea parohie, cât și a celorlalți clerici.

Revenind în perioada contemporană, observăm că în linii mari, parohia își păstrează aceleași coordonate ca și în primele secole ale creștinismului cu mențiunea că în prezent organizarea și funcționarea parohiilor este reglementată prin statute ale Bisericilor autocefale, canoane și norme ce coordonează activitatea preotului paroh și a celorlalte organe ce funcționează în interiorul parohiei.

Încercând să definim parohia, observăm că datorită complexității acesteia nici-o definiție nu va putea să cuprindă toate aspectele pe care ea le deține. Totuși, din punctul de vedere al Dreptului Bisericesc, în Statutul de Organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, regăsim o definire a parohiei. Ea este, conform articolului 45 ,,comunitatea creștinilor ortodocși, clerici și mireni, situată pe un anume teritoriu și subordonată centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ și patrimonial, condusă de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective”.

În această definiție se întrevăd elementele constitutive ale parohiei:

– parohia este o unitate social-religioasă, formată din clerici și credincioși simpli sau mireni (laici);

– parohia este o unitate teritorială locală;

– parohia este o unitate administrativă bisericească locală;

Primele două elemente ale parohiei îi dau acestei unități caracterul de parte constitutivă locală a organismului social al Bisericii. Este prima unitate, sau cea mai mică unitate socială care intră în alcătuirea organismului bisericesc ca formă necesară, de neînlocuit și care nu se poate evita, negăsindu-se o alta mai firească și mai corespunzătoare decât ea. Al treilea element constitutiv al parohiei este definit prin calitatea ei de unitate administrativă locală, care completează și-i rotunjește caracterul de parte constitutivă locală a Bisericii în genere. Acest din urmă caracter nu numai că este anunțat, ci se și relevă prin arătarea aparatului ei conducător reprezentat de organele locale de exercitare a puterii bisericești în frunte cu un preot-paroh.

Cu privire la primul element constitutiv al parohiei, observăm că el este reprezentat de un corp social format din două categorii de membri și anume din clerici și mireni. Structura lui socială include așadar, două stări bisericești, și adică principalele stări sociale din care este alcătuit întregul organism bisericesc, starea clericală și cea laică diferențiată una de alta în mod esențial și primar prin starea harică a fiecăreia.

Fiecare din aceste două stări are apoi o anumită poziție juridică, determinată de calitatea harică și adusă la expresie prin îndatori și drepturi aparte.

Îndatoririle comune ale tuturor membrilor unei parohii sunt:

– de a mărturisi, de a susține, de a întări și răspândi credința creștină ortodoxă;

-de a lucra astfel, încât toți credincioșii să viețuiască potrivit învățăturilor acestei credințe;

– de a susține moral și material interesele parohiei în special și ale Bisericii în general.

Îndatoririle speciale ale credincioșilor mireni sunt:

– de a cerceta sfânta biserică;

– de a se împărtăși cu sfintele taine ale Bisericii la ocaziile și vremurile rânduite;

– de a susține prin contribuții liber consimțite trebuințele materiale ale parohiei, ca: reparații și construcții de noi lăcașuri de cult la nevoie, înzestrarea bisericii locale cu obiecte de cult, întreținerea clerului și a personalului ajutător, etc.

Tuturor acestor îndatoriri le corespund o seamă de drepturi:

-de a beneficia de asistență religioasă,

-de a alege și a fi aleși în organismele parohiale,

– de a beneficia de ajutor filantropic, după posibilități;

Dintre acestea, principalul drept al credincioșilor mireni este acela de a lua parte efectivă la conducerea parohiei, alegerea clerului, administrarea bunurilor bisericești, etc; iar ca drepturi speciale ale clerului, se numără cele care rezultă din îndatorirea lui de conducător al credincioșilor prin întreita lucrare: învățătorească, sacramentală sau general pastorală și jurisdicțională.

Limitele teritoriale locale ale parohiei sunt determinate în mod firesc de caracterul ei local și sunt exprimate mai bine prin cuvântul enorie – organizație locală cu granițe și limitată la un loc, nu la o localitate. în acest înțeles granițele parohiilor coincideau în trecut și coincid și acum în bună partea cu acelea ale localităților în cadrul cărora sunt organizate. Totuși, fiindcă la orașe și în așezări rurale mari, numărul considerabil de mare al credincioșilor impune crearea mai multor unități parohiale în aceeași localitate, s-a prevăzut pentru fiecare parohie un anumit număr de familii, după cum localitatea este rurală sau urbană.

Prin Statutul Bisericii Ortodoxe Române din 1949 (articolul 44) numărul acesta s-a fixat pentru orașe, la minim 500 de familii, iar pentru sate la 400 de familii. în mod excepțional însă, pot să ființeze parohii și sub acest număr de familii, dacă din punct de vedere material pot să-și susțină parohia.

În cazul că, o comunitate de credincioși, nu poate susține cu mijloace proprii o parohie, prin hotarâre a Permanentei Consiliului eparhial, ea se poate afilia unei parohii învecinate, devenind ceea ce se cheamă o filie parohială. Membrii ei au însă aceleași drepturi și datori, ca și membrii parohiei la care s-au afiliat sau alăturat.

Cu privire la teritoriu, o parohie se întinde în spațiul determinat de așezarea familiilor care o compun. Orice modificare teritorială, cât și înființarea și desființarea unei parohii, nu se poate face fără cererea expresă a credincioșilor, având avizul protopopiatului și cu aprobarea Adunării eparhiale.

În legătură cu înființarea de noi parohii, condiția numărului de familii trebuie neapărat respectată. Cazuri excepționale, după cum s-a amintit, pot fi, dacă credincioșii cer și au posibilități materiale de susținere a ei. Și într-un caz și într-altul, pe lângă aprobarea adunării eparhiale, se mai cere și aprobarea Ministerului Culturii și Cultelor.

Întrucât numărul familiilor dintr-o parohie nu poate fi exact de 400 sau 500, el fluctuând în jurul acestor cifre, întrucât unele parohii sunt urbane iar altele rurale și întrucât unele dispun de mai multe, iar altele de mai puține mijloace materiale, s-a hotărât ca parohiile să fie împărțite în trei categorii.

Clasificarea pe categorii a parohiilor se aprobã de Permanența Consiliul eparhial, în baza raportului cuprinzând datele statistice oficiale (număr de credincioși, condiții materiale, zonă geografică, medie de vârstă etc.).

Pe durata activității lor în parohie, preoții și diaconii sunt datori a locui în parohie, în case parohiale, acolo unde acestea există, sau în case închiriate, și au dreptul de folosință gratuită asupra unei anumite suprafețe de teren, proprietatea parohiei, aprobată de Centrul eparhial.

Pentru asigurarea unei prezențe stabile a preotului (preoților) în parohie, acolo unde nu se află casă parohială, aceasta va fi construitã, iar dacă nu sunt condiții pentru construire, Consiliul parohial va lua măsuri pentru achiziționarea unei case existente sau pentru plata chiriei locuinței preotului, până când se va construi o casă parohială nouă.

La parohiile și bisericile noi, consiliile parohiale, sub îndrumarea Centrului eparhial, vor prevedea în buget, vor iniția și susține construirea de case parohiale destinate ca locuință slujitorilor Sfântului Altar.

În ce privește calitatea parohiei de unitate administrativă bisericească locală, observăm că în această calitate, ea are dreptul, ca prin organele sale proprii, sau prin aparatul său administrativ local, să se conducă și să se administreze în mod independent de alte unități de același grad, și să participe prin reprezentanții săi la lucrările unităților administrative superioare.

Ca organe individuale în conducerea și administrarea parohiei avem: preotul-paroh și epitropul, iar ca organe colegiale: Adunarea parohială, Consiliul parohial, Comitetul parohial.

A. Preotul-paroh

Preotul paroh este delegatul chiriarhului în parohie însărcinat cu păstorirea sufletească a credincioșilor, iar în activitatea administrativă este conducătorul administrației parohiale, având calitatea de președinte al tuturor celor tei foruri existente la nivelul unei parohii Adunare, Consiliu și Comitet parohial.

Privitor la atribuțiile preotului paroh urmărite comparativ între vechiul și noul Statut trebuie să facem precizarea că în cel nou se punctează mult mai clar și explicit ceea ce este dator parohul să îndeplinească. Dacă privim un pic în urmă la vechiul Statut la articolul 48, vedem că acesta făcea o amintire vagă de obligațiile harice ale preotului paroh în timp ce Statutul nou încearcă o precizare cât se poate de clară a acestora. În acest sens Statutul în vigoare, la articolul 50 punctul a., face precizarea că preotul paroh are îndatoririle de a săvârși Sfânta Liturghie în duminici, sărbători și alte zile, rostește cuvântul de învățătură, săvârșește sfintele taine și ierurgii, catehizează copiii, tinerii și adulții conform îndrumărilor primite de la Centrul Eparhial și asigură accesul zilnic în locașul de cult potrivit unui program prestabilit afișat la vedere.

De asemenea punctul a din vechiul Statut a devenit punctul b. în cel nou la articolul 50 dar cu anumite modificări deoarece în cel vechi se preciza la acest punct că preotul paroh duce la îndeplinire toate dispozițiile prezentului statut și a regulamentelor în ce privește parohia. În această privință Statul în vigoare prevede că preotul paroh are obligația ca în treburile ce privesc parohia să ducă la îndeplinire și hotărârile organismelor centrale despre care nu se amintea în vechiul legiuitor. În acest sens se dă posibilitatea fiecărei eparhii să-și organizeze viața religioasă cum se poate mai bine, deoarece întotdeauna Centrul Eparhial va cunoaște mult mai bine care sunt nevoile spirituale ale teritoriului pe care îl are în jurisdicție canonică.

Punctul c. din noul legiuitor al activității B.O.R este o premieră deoarece potrivit lui preotul paroh este dator să ducă la îndeplinire și hotărârile organismelor eparhiale și ale autorităților superioare bisericești referitoare la viața parohiei, despre acest fapt nefăcându-se nici o precizare în Statutul adoptat în 1948.

O atribuție nouă a preotului paroh este stipulată în noul Statut la articolul 50 punctul d. Conform acesteia preotul paroh întocmește și duce la îndeplinire programul anual al activităților: pastoral – misionare, social – filantropice și administrativ – gospodărești ale parohiei. Prin aceasta normă se urmărește dinamizarea vieții parohiale și a activității parohului în toate sectoarele ei.

Dacă până acum preotul paroh putea reprezenta liber parohia în justiție și în fața autorităților locale și față de terți, odată cu adoptarea noului cod de legi al B.O.R această calitate este posibilă doar în virtutea unei aprobări scrise obținută în prealabil de la chiriarhul locului. De asemenea punctul e. al aceluiași articol 50, despre care amintim aici face precizarea că și în cauze de interes personal ce necesită rezolvarea în justiție este nevoie de aprobarea chiriarhului, pentru a se împlini astfel ascultarea și respectul promis de preot la hirotonoie.

Preotul paroh, conform noului Statut de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, convoacă și prezidează Adunarea parohială, Consiliul parohial și Comitetul parohial și duce la îndeplinire hotărârile Adunării parohiale și ale Consiliului parohial.

Exigențele unei administrații parohiale corecte se regăsesc la articolul 50 punctul h. din noul Statut, în cel vechi ele fiind prezentate voalat și sumar. Astfel se precizează clar la acest alineat că preotul paroh este dator să îndeplinească Conscripția Parohială, să aibă evidența clară a decedaților, cununaților și botezaților prin registrele mitricale și să elibereze certificate de botez și cununie lucru benefic deoarece într-o lume civilizată aflată în continuă evoluție calitatea de creștin și de familist trebuie să se reflecte și prin acte, iar parohul trebuie să își cunoască foarte bine patrimoniul sufletesc, care trebuie mântuit.

În ce privește administrarea patrimoniului parohiei la punctul j. al articolului 50 se precizează clar calitatea de administrator principal a preotului paroh care potrivit articolului 48 punctul c. din vechiul Statut era doar aceea de veghetor al administrării averii bisericești.

În fine, punctul k. din Statutul nou întregește prin noile sale precizări punctul h. din cel vechi arătând că pe lângă inventarul bunurilor și al averii parohiale preotul este dator să organizeze biblioteca parohială și arhiva și deține sigiliul parohiei pe toată durata oficiului de paroh.

La o primă vedere activitatea preotului paroh este percepută de anumite persoane ce nutresc încă idei preconcepute ca fiind ocazională și fără prea multă răspundere. Bineînțeles că lucrurile se prezintă altfel deoarece răspunderea preotului este pe de o parte supremă, înaintea lui Dumnezeu, iar pe de alta disciplinară înaintea autorităților bisericești și chiar de stat.

Se cade să facem aceste precizări deoarece preotul nu este doar un simplu slujitor al altarului ci este chemat să fie un administrator iscusit în parohia în parohia sa, deoarece este știut faptul că fiecare parohie își are bunurile și averile ei fie ele mai sporite sau mai reduse. În administrarea bunurilor parohiale de orice natură preotul are ca sprijin Consiliul Parohial împreună cu care își exercită activitatea de administrator al patrimoniului parohiei sub controlul direct al Centrului Eparhial. Și dacă preotul paroh este administrator al întregului patrimoniu parohial înseamnă că și răspunderea sa este pe măsură al fiind direct răspunzător în fața instanțelor civile pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor administrative. Din această cauză se cere preotului să fie iconom chibzuit deoarece din felul în care este administrată averea parohiei se oglindește personalitatea sa în fața tuturor.

Supus exigențelor administrației parohiale preotul își poate arăta calitățile de iconom iscusit prin administrarea fondurilor parohiale, în acest sens fiind să păstreze o gestiune financiar-contabilă transparentă prin registrele de venituri-cheltuieli și prin cel de inventar.

O altă coordonată a calității de bun administrator a preotului paroh este legată de activitatea sa de veghetor pentru păstrarea în siguranță a bunurilor parohiale, a documentelor de valoare ale parohiei. În acest sens trebuie amintit faptul că multe parohii dețin obiecte înscrise în patrimoniul cultural-național față de care preotul paroh are o responsabilitate crescută nu numai în păstrarea lor ci și în restaurarea și conservarea acestora. Documentele de valoare trebuie păstrate cu sârguință și ordine în registre speciale și ferite de orice factor distrugător.

Și cum în administrație ajungem mereu la partea financiară aici chemarea preotului paroh este aceea de a ține o evidență financiar-contabilă cât se poate de corectă pentru veniturile și cheltuielile pe care le realizează pe parcursul fiecărei activități. Transparența activității financiar-contabile a preotului se justifică prin îndatorirea acestuia de a prezenta la fiecare început de an situația reală a soldului anului precedent prin enumerarea încasărilor și justificarea elaborată a cheltuielilor.

O altă exigență cu care mulți dintre preoți se confruntă în calitatea lor de administratori ai averilor parohiale este legată de articolul 65 punctul e. din noul Statut care creează preotului paroh îndatorirea de a întreține, repara și restaura edificiile parohiale fie ele: biserici, aziluri de bătrâni centre sociale sau case parohiale. De asemenea este dator să clarifice și să pună în ordine situația eventualelor terenuri deținute de parohie, prin solicitarea întocmirii actelor de proprietate de către persoanele autorizate în acest sens, și dacă este posibil creșterea averii parohiale. Nu în ultimul rând preotul paroh este chemat să încaseze sumele cuvenite și stabilite de Consiliul Parohial și să efectueze la timp plățile pentru ca parohia să fie ferită astfel de eventuale penalizări.

Din enumerarea acestor prevederi ne putem da seama de exigențele administrației parohiale la cere preotul paroh este supus în întreaga sa activitate în care prevederile legale și canonice însoțite de multă diplomație, perseverență și râvnă pot face din preot un iconom adevărat.

Pe lângã preotul paroh, într-o parohie pot fi unul sau mai mulți preoți și diaconi slujitori numiți de chiriarh într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial. Numãrul slujitorilor la parohie se stabilește în funcție de cerințele misionar-pastorale locale constatate de conducerea eparhiei.

Precizam mai sus, conform articolului 49 din noul Statut, că preotul paroh este delegat al chiriarhului locului în parohie de aceea din motive obiective chiriarhul îl poate revoca din oficiul de paroh într-o ședință a Consiliului Eparhial și împreună cu Permanența Consiliului Eparhial poate încredința oficiul de paroh altor preoți slujitori.

În calitatea sa de reprezentat al chiriarhului în parohie parohul are anumite atribuții. Atribuțiile legate de activitatea sfințitoare în cadrul căreia este dator să lucreze neobosit și nestăvilit de nevoile personale deoarece în virtutea succesiunii harice este purtător al unei împuterniciri, care îl face direct răspunzător în fața Mântuitorului Hristos.De aceea este nevoie ca preotul paroh să fie foarte atent în toate sectoarele de activitate pentru îndeplinirea cât mai corectă a acesteia, deoarece prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor și printr-o conduită dezordonată poate deveni foarte ușor din stâlp de foc conducător către Canaanul Ceresc, în piatră de sminteală nesocotind astfel harul care este întru el și pe Cel ce i l-a încredințat. De aceea între preotul paroh și chiriarhul său trebuie să existe o relație de strânsă legătură ca între frați în care fratele mai mare este sfătuitorul celui mai mic, deoarece numai prin comunicare se pot depăși situațiile dificile.

În problemele administrative preotul paroh are drept colaboratori Consiliul Parohial și Comitetul Parohial.

B. Epitropul

Cuvântul epitrop, provine în limba română din grecescul epitropos, și desemnează pe administratorul sau administratorii averii unei biserici sau al unui bun în general – tutore. El este membrul Consiliului Parohial ales, delegat de Consiliul Parohial pe patru ani, în ședința de instituire a acestuia.

Conform vechiului Statut de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, acesta avea sarcina de a administra averea parohială, sub supravegherea preotului paroh. Atribuțiile administrative ale epitropului erau stabilite prin articolul 66 din vechiul Statut.

Datorită faptului că acest lucru în realitate nu a avut loc aproape în nici-o parohie din țară, prin noul Statut se prevede că preotul este cel care răspunde de averea bisericii, fiind ajutat desigur de unul sau chiar doi epitropi și astfel toate atribuțiile administrative de până acum ale epitropului (epitropilor) au trecut în sarcina preotului paroh.

C. Adunarea Parohială

Adunarea Parohială este organismul deliberativ al fiecărei parohii. Dacă în vechiul Statut al Bisericii Ortodoxe Române, se preciza că acest organism colegial deliberativ este alcătuit din toți bărbații, – clerici și mireni- . credincioși majori ai unei parohii, independenți, cu o viață morală și nepătată care își îndeplinesc toate datoriile morale și materiale față de Biserică și așezămintele ei, noul Statut permite accesul femeilor în acest organismși astfel ele pot face parte și din Consiliul Parohial, nu numai din Comitetul Parohial ca până acum, unde erau majoritare. Această prevedere, deși nu mai există în nici-o Biserică Ortodoxă, totuși pune pe picior de egalitate femeile și bărbații activi în viața Bisericii.

Cel care prezidează Adunarea Parohială este preotul paroh, iar în lipsa acestuia preotul delegat de către protopop dintre slujitorii parohiei sau dintr-o parohie învecinată.

Ea se întrunește o dată pe an, în ședință ordinară, în primul semestru al anului, iar în mod extraordinar, ori de câte ori este nevoie. Convocarea membrilor se face de către preotul paroh, cu cel puțin o săptămână mai înainte de data fixată, imediat după Sfânta Liturghie și apoi convocatorul se afișează pe ușa bisericii.

Pentru ca hotărârile luate în timpul sedinței să fie valide și obligatorii, este necesar ca adunarea întrunită să numere cel puțin o zecime din totalul membrilor Adunării Parohiale. Toate deciziile vor corespunde cu cu votul majorității membrilor.

În cazul în care pentru Adunarea Parohială nu se întrunește numărul necesar de membri, Adunarea Parohială are loc, fără vreo altă convocare, în duminica următoare, în același loc și la aceeași oră, când aceasta este valabil constituită cu numărul de membrii prezenți, dintre care nu pot lipsi două treimi dintre membrii Consiliului Parohial.

Lucrările și hotărârile Adunării Parohiale se consemnează într-un registru de procese-verbale ale ședințelor acesteia.

Împotriva hotărârilor Adunării Parohiale se pot face contestații la Permanența Consiliului eparhial numai de către membrii Adunării Parohiale înscriși în listă și prezenți la ședința Adunării parohiale care a adoptat hotărârea contestată. Contestațiile se depun în termen de 14 zile lucrătoare de la data ședinței, la protopopiat, care le va înregistra și înainta, odată cu avizul acestuia, Permanenței Consiliului eparhial.

Adunarea Parohială exercită următoarele atribuții:

,,a. alege membrii Consiliului Parohial și pe cei ai Comitetului Parohial;

b) aprobă raportul de activitate al Consiliului Parohial;

c) aprobă raportul de activitate al Comitetului Parohial;

d) întocmește și aprobă bugetul anual al parohiei;

e) ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea înzestrarea și întreținerea bisericii, a casei parohiale și a altor clădiri parohiale;

f) hotărăște înființarea de fonduri cu scop bisericesc, cultural sau social-filantropic și stabilește normele pentru completarea resurselor financiare necesare parohiei;

g) la propunerea Consiliului Parohial fixează cuantumul contribuțiilor benevole de cult, potrivit nevoilor parohiei;

h) examinează și completează raportul anual despre mersul tuturor activităților parohiei;

i) aprobă anual contul de execuție și bilanțul financiar-contabil al parohiei;

j) face propuneri spre aprobarea Consiliului eparhial, cu privire la transmiterea cu orice titlu a folosinței sau proprietății asupra bunurilor imobile parohiale (vânzare, cumpărare, închiriere, schimb etc.), precum și asupra grevării cu sarcini sau afectării de servituți a bunurilor parohiale, cu excepția bunurilor sacre, care nu pot fi înstrăinate;

k) aprobă măsuri pentru administrarea proprietăților mobile și imobile ale parohiei, supraveghind buna întreținere a edificiilor bisericești, culturale, social-filantropice și fundaționale”.

Hotărârile Adunării Parohiale cu privire la atribuțiile menționate la alin. 1 litera d., e., i. și j. devin valabile numai după verificarea și aprobarea lor de către Consiliul eparhial.

D. Consiliul Parohial

Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunării Parohiale. Adunarea Parohială este cea care alege din sânul ei pe membrii Consiliului Parohial – în număr de 7, 9 sau 12 membrii – în funcție de categoria parohiei (dacă are până la 1500, 2500, respectiv peste 2500 de suflete), precum și 2-4 membri supleanți.

Membrii Consiliului Parohial și supleanții, persoane majore, se aleg pe termen de 4 ani, activează benevol și pot fi realeși.

Nu pot face parte în Consiliul Parohial în același timp tatăl și fiul, frații, socru cu ginerele, cu alte cuvinte, membrii aceleiași familii, precum și rudeniile sprituale (nași, moși).

Sunt membri de drept în Consiliul Parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca președinte, ceilalți preoți și diaconi slujitori activi ai parohiei – dacă este cazul – , precum și primul cântăreț (cantor, dascăl) al bisericii parohiale.

În afara atribuțiilor prevăzute la art. 55, lit. a., b., c., d., e., i. și j., Consiliul Parohial exercită toate atribuțiile Adunării Parohiale, când aceasta nu este întrunită, precum și următoarele

atribuții:

,,a) desemnează dintre membrii Adunării parohiale un delegat pentru alegerea membrilor mireni ai Adunãrii eparhiale din circumscripția respectivă;

b) întocmește bugetul parohial și urmărește modul de chivernisire al acestuia;

c) întocmește raportul privind contul de execuție și bilanțul financiar-contabil al parohiei;

d) elaborează raportul anual privind activitatea Consiliului Parohial, pe care îl prezintă spre aprobare Adunării Parohiale;

e) desemnează 2 cenzori pentru controlul financiar al Comitetului Parohial;

f) primește și verifică justificarea financiară anuală a gestiunii Comitetului Parohial;

g) aprobă propunerile preotului paroh privind înzestrarea bisericii cu veșminte, icoane, obiecte și cărți de cult, cele necesare pentru serviciul religios și a instituțiilor parohiale (culturale, sociale, fundaționale), precum și alocarea fondurilor corespunzătoare;

h) veghează ca aprovizionarea pangarului parohiei cu lumânări, calendare, obiecte și cărți de cult, precum și tipărituri de zidire duhovnicească, să se facă numai de la Centrul eparhial, pentru susținerea activităților misionare ale eparhiei respective;

i) unde sunt mai mulți slujitori ai altarului, încredințează, cu proces-verbal, pangarul unui alt slujitor decât parohul, cu asumarea întregii rãspunderi materiale și gestionare de către acesta”.

Întrunirea Consiliului Parohial se face lunar sau cel puțin trimestrial, membrii fiind convocați de către preotul paroh ca președinte, cu cel puțin o săptămână înainte de data fixată pentru adunare.

Consiliul Parohial este legal constituit cu prezența a trei pătrimi dintre membrii săi și ia hotărâri valabile cu votul a două treimi dintre membrii prezenți.

Lucrările și hotărârile Consiliului Parohial se consemnează într-un registru de procese-verbale ale ședințelor Consiliului Parohial.

Hotărârile Consiliului Parohial sunt valabile pentru toți credincioșii parohiei.

Eventualele contestații împotriva hotărârilor Consiliului Parohial se pot face în cel mult 14 zile, la protopop, care este dator să le înainteze, cu avizul său, Permanenței Consiliului eparhial, în termen de cel mult 5 zile.

E. Comitetul Parohial

Este organismul bisericesc parohial care funcționează sub președenția de drept a preotului paroh și pe lângă Consiliul Parohial. Membrii acestui organism se aleg din membrii Adunării Parohiale, după procedura prezentată mai sus, iar numărul acestora trebuie să fie dulu față de cel al membrilor Consiliului Parohial.

Comitetul Parohial are prevederi și evidență gestionară proprie în cadrul bugetului parohial pentru activitățile desfășurate utilizând, sub controlul preotului paroh, același cont bancar, și face justificarea financiară anuală față de Consiliul Parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului Parohial sunt desemnați 2 cenzori de către Consiliul Parohial.

Revocarea membrilor Comitetului Parohial se face potrivit procedurii prevăzute pentru membrii Consiliului Parohial, la art. 60 din prezentul statut.

Pentru o cât mai bună colaborare a membrilor Comitetului Parohial și pentru o activitate cât mai complexă, în cadrul Comitetului Parohial, funcționează 5 servicii, fiecare dintre ele fiind condus de un coordonator, numit de către biroul de conducere.

Serviciile Comitetului Parohial au următoarele atribuții:

a. Serviciul social:

,,1. cooperează permanent cu asistenții sociali ai parohiei, protopopiatului și Centrului eparhial;

2. cooptează în Comitetul Parohial, pentru colaborare, pe asistentul social sau lucrătorul social de la primăria locală, sau, după caz, îl invită la ședințele Comitetului Parohial;

3. colaborează cu unitățile medicale și sprijină diferite programe de sănătate;

4. se ocupă cu ajutorarea săracilor, orfanilor, văduvelor și a vârstnicilor;

5. sprijină integrarea socială a deținuților eliberați din penitenciare;

6. sprijină reinserția socială a tinerilor instituționalizați care, după împlinirea vârstei de 18 ani, au părăsit centrele de plasament;

7. cooperează cu organizații neguvernamentale în condițiile legislației bisericești în vigoare;

8. sprijină programul de asistență maternală și adopțiile naționale;

9. promovează și susține programe social-filantropice ale parohiei; sprijină și întreține cantina socială a parohiei – unde este cazul;

10 . cooperează în permanență cu preoții misionari din sistemul de sănătate, penitenciare și armată, azile, orfelinate etc.;

11. cu acordul autorității bisericești superioare, colectează ajutoare în situații de urgență și sprijină constituirea unui fond financiar pentru astfel de situații;

12. sprijină programele de prevenire și eradicare a violenței în familie, de combatere a traficului de ființe umane, a drogurilor și altele, precum și acordarea asistenței spirituale și materiale familiilor din care părinții au plecat la muncă sau studii în străinătate ori au emigrat definitiv.”

b. Serviciul misionar:

,,1. cooperează cu alte parohii, cu mânăstiri și cu duhovnici din zonă;

2. promovează difuzarea și citirea Sfintei Scripturi și a cărților duhovnicești, cu recomandarea preotului paroh;

3. îl sprijină pe preotul paroh în organizarea unor activități misionare, pentru o mai bună cunoaștere, păstrare și consolidare a credinței ortodoxe;

4. ajută la organizarea hramului bisericii, a întrunirilor duhovnicești și a altor manifestări religioase și sprijină achiziționarea de material audio-vizual cu caracter religios;

5. organizează vizite misionare în spitale, în penitenciare, în centre pentru ocrotirea copiilor și a vârstnicilor și în familii aflate în dificultate;

6. menține, în permanență, legătura cu asociațiile bisericești ortodoxe de pe teritoriul parohiei și al eparhiei;

7. identifică și sprijină persoanele indecise și oscilante din punct de vedere religios, pentru întărirea lor în credință și participarea la viața Bisericii;

8. ajutã Consiliul Parohial la colectarea Fondului central misionar, Fondului Filantropia și a unor fonduri speciale în situații de urgență.”

c. Serviciul cultural:

,,1. inițiază și sprijină achiziționarea și distribuirea cărților de cult, icoane, cruciulițe și cărți de zidire sufletească pentru credincioși și pentru biblioteca parohială;

2. încurajează în comunitate citirea cărților și a revistelor din biblioteca parohială, audierea programelor radiofonice ortodoxe și vizionarea programelor ortodoxe de televiziune;

3. împreună cu profesorii de religie, încurajează participarea

elevilor la Sfinta Liturghie și la alte slujbe bisericești, precum și la activități cultural-educative care promovează credința creștină ortodoxă;

4. sprijină înființarea de capele sau paraclise în școlile din cuprinsul parohiei;

5. organizează festivități legate de marile sărbători bisericești și naționale menționate în calendarul bisericesc anual;

6. susține cântarea omofonã și a corului bisericii;

7. organizează acțiuni privind păstrarea și promovarea tradițiilor, a folclorului și a specificului cultural local și național;

8. înființează și acordă burse de studiu și ajutoare pentru elevii merituoși și pentru cei din familii cu posibilități materiale modeste;

9. organizează, cu sprijinul profesorilor și donatorilor, meditații gratuite pentru elevii săraci din parohie;

10. antrenează intelectualii din parohie în activități de promovare a credinþei ortodoxe și a culturii românești.”

d. Serviciul pentru tineret:

,,1. promovează cartea religioasă în rândul tinerilor și încurajează publicarea unei foi parohiale;

2. invită personalități culturale pentru conferințe adresate tinerilor;

3. organizează întâlniri cu tineri, la care sunt invitați ierarhi, preoți, profesori de teologie;

4. acordă premii în cărți elevilor merituoși din comunitate proveniți din instituții de ocrotire socială sau din familii și medii sociale defavorizate;

5. sprijină preotul paroh în ducerea la îndeplinire a deciziilor Sfântului Sinod sau ale chiriarhului locului în probleme de educație a tineretului școlar de toate vârstele;

6. organizează pelerinaje, excursii și tabere de tineret cu caracter creștin.”

e. Serviciul administrativ-gospodăresc:

,,1. se îngrijește de înzestrarea și înfrumusețarea bisericii, precum și de cimitirul parohial;

2. se îngrijește de întreținerea monumentelor eroilor și a troițelor de pe teritoriul parohiei;

3. are grijă de întreținerea curții bisericii, a spațiilor verzi și a incintei (casă parohială, casa de prăznuire, clopotniță, capelă, muzeu etc.).”

Acolo unde mijloacele parohiei nu sunt suficiente pentru astfel de activități proprii, organele parohiale pot, cu aprobarea chiriarhului locului respectiv, să se asocieze cu comitetele similare din alte parohii, sau cu filiale ale asociațiilor și fundațiilor bisericești constituite cu aprobarea Sfântului Sinod sau cu binecuvântarea chiriarhului, pentru susținerea reciprocă.

2. Mânăstirea

Este un așezământ religios unde trăiesc după anumite reguli morale și disciplinare călugări sau călugărițe; ansamblu de clădiri în care se desfășoară viața și activitatea monahală (biserici, paraclise, chilii, camere de oaspeți, magazii, ateliere de producție cu diferite profiluri, anexe gospodărești, terenuri de culturi agricole.

Regulamentul pentru organizarea și funcționarea adminstrativă și dusciplinară a mânăstirilor, definește mânăstirea sau schitul ca fiind ,,un așezământ duhovnicesc de rugăciune și de muncă, în care trăiește o comunitate de călugări sau călugărițe care au făgăduit solemn să-și petreacă viața în înfrânare, neagoniseală și în ascultare necondiționată, sub conducerea unui conducător (conducătoare) împuternicit de Chiriarhul canonic”.

Apariția mânăstirilor este strâns legată de apariția monahismului. O dată cu creșterea numărului creștinilor, se simțea tot mai mult nevoia înfrânării de la plăcerile comune ale vieții, spre a putea urma cât mai îndeaproape învățătura Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, monahismul s-a manifestat mai întâi ca o abținere a creștinilor pioși de tot ceea ce îi putea îndepărta de mântuirea sufletului, dar aceștia n-au părăsit societatea în care trăiau.

Mai târziu, unii dintre aceștia din dorința de mai multă înfrânare și asceză, s-au retras în pustie, unde puteau mult mai ușor să își petreacă viața în rugăciune și înfrânări. Printre creștinii care s-au dedicat acestui stil de viață se regăsesc nume ca: Paul de Teba (+340), Pahomie cel Mare (+371), Antonie cel Mare(+356), Ilarion(+371) și Macarie Egipteanul (+390), care pot fi numiți întemeietorii monahismului.

În jurul lor, s-au grupat mai mulți bărbați și astfel a fost nevoie de întemeierea unor locașuri unde să viețuiască, numite koinobion sau mânăstiri.

Apariția monahismului feminin este ulterioară acestei întemeieri a monahismului și rânduirea vieții monahale a femeilor s-a făcut la început prin întemeierea de mânăstiri mixte, care au fost desfințate formal în secolul al II-lea și interzise în secolul al VI-lea de către împăratul Justinian. Sinodul VII Ecumenic de la Constantinopol, prin canonul 20 interzice întemeierea mânăstirilor mixte.

Primii Părinți ai pustiului n-au socotit, la început, drept necesare regulile după care să viețuiască, tocmai de teama de a nu înlocui libertatea adusă de Evanghelie, cu legea. De asemenea aceștia nu depuneau nici voturi.

După întemeirea așezămintelor monahale, datorită creșterii numărului călugărilor și pentru a nu se democratiza și astfel elimina valoarea pusă a monahismului s-a stabilit o disciplină uniformă.

Primul care s-a ocupat de acest lucru a fost Sfântul Pahomie cel Mare. Mai târziu regulile de conduită introduse de către Sfântul Pahomie cel Mare au fost completate de către regulile Sfinților Părinți: Macarie Alexandrinul, Pafnutie, Vasile cel Mare, etc.

Sfântul Vasile cel Mare înclină întru totul spre monahismul de tip chenovial. Acest lucru este însă condiționat de:

– posesiunea în comun a bunurilor, după modelul comunității apostolice;

– milostenia;

– sărăcia de bunăvoie;

Astfel au fost alcătuite regulile monahale. Comunitățile erau conduse de un Părinte (Avva), ales de către obște. Acest lucru constituie caracterul prin esență harismatic al monahismului, a cărui vocație este în afara oricărei funcții sacerdotale. Preoții ca atare nu joacă propriu-zis nici-un rol în viața monahală, exceptând săvârșirea și administrarea Sfintelor Taine.

După această scurtă prezentare a istoriei apariției mânăstirilor, putem observa că deși au fost alcătuite noi reguli de conducere și viețuire în interiorul mânăstirilor, în linii mari, acestea păstrează noțiunile transmise de fondatorii monahismului.

Există din acest punct de vedere două categorii de mânăstiri:

– eparhiale, care țin de chiriarhul locului;

– stavropighii, care se află în permanent și direct sub jurisdicție patriarhală.

O altă împărțire a mânăstirilor le ordonează pe acestea în funcție de numărul viețuitorilor în:

– mânăstire – așezământ monahal unde trăiesc după aceiași rânduială un număr mare de viețuitori;

– schit – așezământ monahal în care viețuiește, după aceiași rânduială ca și în mânăstire, o obște mai mică de călugări sau călugărițe, cu personalitate juridică, aflându-se sub administrarea unei mânăstiri sau direct a Centrului Eparhial;

– metoc – așezământ monahal, alcătuit din case (chilii), locaș de cult, terenuri și alte bunuri, sau numai din case și curtea împrejmuitoare, în care se orânduiesc de către Centrul Eparhial sau, cu aprobarea Chiriarhului, și de către unele mânăstiri, câțiva viețuitori (viețuitoare), având îndatorirea chivernisirii bunurilor încredințate.

Astfel Schitul și metocul funcționează în subordinea mânăstirii rânduită de chiriarh sau, direct, a Centrului eparhial.

Catedrala eparhială are statut canonic de mânăstire. Mânăstirea depinde direct de chiriarhul locului, care este conducătorul ei canonic

Înființarea, desființarea și transformarea mânăstirilor de călugări în mânăstiri de călugărițe sau viceversa, precum și ridicarea schiturilor la rang de mânăstiri se aprobă de către Sinodul mitropolitan la propunerea motivată a chiriarhilor eparhiilor sufragane, după o atentă și riguroasă evaluare a motivelor, a existenței bazei materiale și a personalului monahal necesar, precum și a condițiilor misionare locale.

Înființarea, desființarea și transformarea schiturilor și a metocurilor de călugări în schituri și metocuri de călugăriþe sau a schiturilor și a metocurilor de călugărițe în schituri și metocuri de

călugări se aprobă de către chiriarh, aducându-se la cunoștința Consiliului eparhial.

În mânăstirea, schitul sau metocul date în folosință prin sfințire, nici unul dintre ctitori, donatori și binefăcători nu are vreun drept de proprietate, folosință sau amestec în conducerea, administrarea și viața spirituală a acestora.

De asemenea, celor ce ajută mânăstirile într-un fel sau altul, nu li se poate asigura spațiu de cazare (găzduire), special repartizat, pentru o periadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

Fiecare mânăstire sau schit, prin organismele sale de conducere are datoria:

,, a) să-și rânduiască programul în așa fel încât să devină un loc de aleasă viață duhovnicească, de practicare a virtuților creștinești, de evlavioasă participare la slujbele religioase, de zidire sufletească, atât pentru viețuitori, cât și pentru închinători;

b) să practice îndeletniciri potrivite cu sfințenia locului, atât pentru folosul viețuitorilor, cât și al credincioșilor, dovedind prin fapte bune dragoste față de comunitatea monahală, de Biserică și de popor;

c) să vegheze ca toți călugării și călugărițele cu aptitudini pentru studiu să fie îndatorați, cu binecuvântarea chiriarhului, să urmeze studii la instituțiile de învățământ teologic din eparhie sau din eparhiile învecinate;

d) potrivit mijloacelor materiale pe care le are, mânăstirea sau schitul să vină în ajutor eparhiei și tuturor instituțiilor acesteia, după solicitările Centrului eparhial, precum și să susțină așezăminte social-filantropice;

e) să se aprovizioneze cu lumânări și colportaj de la Centrul eparhial;

f) să asigure călugărilor sau călugărițelor condiții adecvate vieții chinoviale (de obște)”.

Cu aprobarea chiriarhului, în mânăstiri se pot organiza:

,,a) școli teologice preuniversitare: seminarii teologice liceale pentru pregătirea teologică a personalului monahal în domeniul asistenței sociale, al educației religioase și al restaurării patrimoniului bisericesc, precum și școli de cântăreți bisericești;

b) cursuri religioase aprobate de chiriarh, pentru îndrumarea monahală duhovnicească a personalului monahal;

c) cursuri de arte și meserii, precum și ateliere în domeniile picturii și iconografiei, vitraliilor și mozaicului religios, sculpturii, broderiei artisticem, țesătoriei de stofe bisericești și îmbrăcăminte, argintăriei bisericești, metalelor și emailării, croitoriei, țesătoriei de covoare și alte activități compatibile cu viața monahală aprobate de chiriarh, personalul monahal fiind dator ca, pe lângă ascultările din obște, să lucreze în cadrul acestora, acolo unde sunt organizate”.

Primirea în mânăstire a celor ce doresc să intre în monahism se face la cererea scrisă a candidatului, cu recomandare de la duhovnic și stareț (ă) și cu aprobarea chiriarhului.

Vârsta minimă pentru primirea în mânăstire, ca novice, este de 18 ani. Sub această vârstă, dar nu mai puțin de 16 ani, este necesar acordul scris al părinților sau tutorilor legali. Referitor la vârsta primirii în cler, ne este cunoscută ,,Legea Călugăriei” sau ,,Decretul organic pentru regulara schimei monahicești” dat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care prevedea ca vârsta minimă de primire îl mânăstire să fie pentru bărbați de 60 de ani, iar pentru femei de 50 de ani. De asemenea, este interzisă închinovierea și promovarea în cinul monahal a celor cu obligații și responsabilități familiale sau urmăriți penal.

La primirea în mânăstire, starețul (stareța) va avea în vedere cercetarea amănunțită a noului venit: scopul venirii (vocație, decepție, interese pesonale), starea fizică și psihică, carcater, temperament, aptitudini, cunoștințe religioase, formare spirituală, impedimente.

După cercetarea celor de sus, starețul (stareța), încredințează pe noul venit unui (unei) mohah (i) (consilier/consilieră) sau membru al Consiliului Duhovnicesc, și îl așază în ascultările mânăstirii pentru începători, iar în cazul în care candidatul (candidata) dovedește o purtare bună și este folositor obștii mânăstirești, după o aprobare de trei luni, starețul (stareța) îl (o) recomandă Chiriarhului pentru admiterea în rândul fraților, înaintându-i cererea cu toate actele, urmând ca după aprobare, să fie rânduit pentru ispitirea canonică.

Această ispitire canonică menționată mai sus durează pe toată periada noviciatului și cuprinde trei stadii:

1. primul stadiu – de la primirea în mânăstire până la admiterea în rândul fraților (trei luni); este trecut prin diferite ascultări, pentru a i se vădi răbdarea și înclinațiile practice;

În această perioadă va asista cât mai regulat la sfintele slujbe.

2. al doilea stadiu – de la admiterea în rândul fraților până la îmbrăcarea în haina monahală (dulamă);

3. al treilea stadiu – de la îmbrăcarea hainei monahale (rasofor) și până la tunderea în monahism; această stare, de rasofor, poate dura cel puțin șase luni și cel mult trei ani.

Tunderea în monahism se face, cu aprobarea chiriarhului, după cel puțin 3 ani de cercetare canonică și viețuire în mânăstire.

Derogarea de la această regulă o poate decide numai chiriarhul din motive misionare urgente.

Hirotonirea monahilor în treapta de ierodiacon și ieromonah se face cu aprobarea chiriarhului, numai după ce aceștia au absolvit o școală teologică (seminar sau facultate) și au promovat examenul de capacitate.

Toți monahii (monahiile) dintr-o mânăstire (schit), inclusiv pensionarii, indiferent de rangurile și funcțiile deținute anterior, se vor supune rânduielilor mânăstirești, comune pentru întreaga obște.

Gradele monahale sunt: monah, ierodiacon arhidiacon, ieromonah, sincel, protosincel, arhimandrit. La maici se disting starețe cu cruce (stavrofore) și fără cruce. Aceste grade se dau de Chiriarhul locului pe baza unei recomandări a Consiliului duhovnicesc al mânăstirii respective, numai celor cu merite deosebite și cu pregătire.

Biserica Ortodoxă Română are în prezent 637 de mănăstiri și schituri, cu peste 8.000 de monahi și monahii.

Conducerea mânăstirii

Conducătorul suprem al oricărui așezământ monahal este Chiriarhul, prin delegație din partea chiriarhului, conducerea mânăstirii putând fi asigurată de stareț (ă), a schitului de egumen(ă), iar a metocului de călugărul(călugărița) anume desemnat(ă) ca administrator.

A. Starețul

Ca împuternicit al Chiriarhului locului și părinte duhovnicesc al obștii mânăstirești, starețul (stareța), ajutat de egumen, conduce mânăstirea potrivit cu sfintele canoane, pravila monahală, hotărârile Sfântului Sinod și îndrumările Chiriarhului.

Sfântul Vasile cel Mare a rânuduit ca starețul să fie ales de stareții celorlalte mânăstiri din ținutul respectiv.

În prezent, starețul se numește direct de Chiriarh, dintre călugării cei mai vrednici sau, în mânăstirile cu obște mai mare, dintre primii trei candidați aleși de sobor, în cazul în care Chiriarhul a dispus să se facă alegere. El va fi numit pe o perioadă nedeterminată, iar încetarea mandatului său se face:

– la cererea sa, motivată și aprobată de Chiriarh;

– în cazul unor abateri de la normele vieții monahale sau grave deficiențe de ordin administrativ-financiar;

– pentru interese bisericești superioare;

După numire, starețul (stareța) instalat de Chiriarhul locului sau delegatul său, devine conducătorul acelui așezământ și trebuie să i se supună toți viețuitorii, starețul fiind îndatorat a lua în primire, pe bază de proces-verbal, întreg patrimoniul mânăstirii de care va răspunde personal.

Îndatoririle starețului sunt:

,,a) A rândui fiecăruia ascultarea cuvenită, potrivit cu trebuințele mănăstirii și cu puterile fiecăruia. Cine nu ascultă și nu se supune dispozițiilor lui, cade sub osânda canoanelor monastice;

b) A priveghea ca sfintele slujbe bisericești să se oficieze întru totul după tipicul mănăstiresc. De asemenea, și pravila monahicească de la chilii;

c) A da, prin modul de viață personală și prin toată conduita sa, cel dintâi, pildă de viață duhovnicească, conform cu regulile disciplinei monahale, statornicită de Sfinții și Cuvioșii Părinți ai monahismului, și să țină obștii cuvânt de povățuire călugărească cel puțin o dată pe lună, în afară de cursurile misionare și duhovnicești din sărbători ori din alte zile din cursul săptămânii;

d) Să nu se deosebească de ceilalți prin îmbrăcăminte, prin rasă deosebită sau alte distincții exterioare, ci să poarte haină de același fel ca și ceilalți monahi, după vechile tradiții monastice, și să stea la aceeași masă cu toți, afară de caz de boală sau de oarecare ocupații însemnate;

e) Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, starețul, mai întâi, după învățătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părintește și-1 va povățui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta și va continua neorânduiala sa, starețul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile și povătuirile duhovnicilor, atunci starețul convoacă Consiliul de Judecată pentru a se pronunța conform art.245-248 din Regulamentul instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și conform art.117 și urm. din acest Regulament;

f) Va obliga, pe cântăreții și monahii cu pregătire din mănăstire, să predea muzica, tipicul, rânduielile vieții monahale, tuturor monahilor și fraților capabili să le învețe;

g) E dator a vizita schiturile care țin de mănăstirea sa, pentru cuvânt de zidire duhovnicească, și are dreptul să fie primit cu cinste și consultat de acestea în chestiunile lor mai importante, fie duhovnicești, fie disciplinare și gospodărești;

h) Ca președinte al Soborului mănăstiresc, starețul este dator a consulta în probleme importante Soborul și a-i aduce la cunoștință dispozițiile autorității bisericești, Statutul și Regulamentul pentru disciplina monahală etc;

i) Să gestioneze corect averea mănăstirii (mobilă și imobilă), atât direct, cât și prin delegații săi, purtând grijă deosebită pentru toate bunurile și mai ales pentru cele care fac parte din patrimoniul cultural-național”

În caz când starețul nu și-ar îndeplini pe cât se poate cu sfințenie și strictețe îndatoririle sale față de obște și mănăstire, ci ar duce o viață străină de rânduielile stabilite, atunci cel mai în vârstă dintre duhovnicii mănăstirii va convoca Consiliul Duhovnicesc care, constatând acestea, va sfătui pe stareț a se îndrepta, iar dacă stăruie în neorânduială, Consiliul Duhovnicesc va convoca Soborul care, cu două treimi de voturi, va hotărî și va aduce la cunoștința Chiriarhului, spre cele de cuviință.

La mănăstirile de maici, preotul duhovnic este îndatorat a atrage stareței atenția pentru eventualele abateri ale unor maici și surori de la viața monahală și, în cazuri excepționale, chiar și asupra propriilor abateri.

În cazul repetării unor astfel de abateri, preotul duhovnic este îndatorat a aduce toate acestea la cunoștința Chiriarhului locului. Stareța, dacă constată unele abateri în lucrarea duhovnicească a preotului duhovnic, va aduce la cunoștința Ierarhului titular.

Starețul (a) este ajutat (ă) în îndeplinirea atribuțiilor sale de conducere de: Soborul mânăstiresc, Consiliul duhovnicesc și de învățătură, Consiliul economic, Consiliul de disciplină (judecată) și egumen.

B. Soborul mânăstiresc

Toți monahii sau monahiile dintr-o mânăstire sau dintr-un schit, împreună cu rasoforii și frații (surorile, absolvenții Școlii Monahale, ai Școlii de cântăreți, ai Seminarului sau licențiați în teologie) formează Soborul mănăstiresc, care lucrează sub președinția starețului (stareței).

Soborul mânăstiresc se îngrijește de bunul mers al vieții religioase, culturale și economice din mănăstire.

Atribuțiile Soborului sunt:

,,a) Alegerea candidaților pentru stareț potrivit hotărârii Chiriarhului, a membrilor Consiliului Duhovnicesc, Economic și de Judecată;

b) Votarea bugetului mănăstirii, care va fi trimis spre aprobare Chiriarhului, înaintea începerii anului;

c) Stabilirea eventualelor cheltuieli extraordinare și înaintarea documentelor respective spre aprobarea Chiriarhului;

d) Examinarea gestiunii financiare prezentată în fiecare an de Consiliul Economic și trimiterea ei la Centrul Eparhial;

e) îngrijirea de buna stare religioasă, morală și didactică a Școlii Monahale sau a altor școli din mănăstire;

f) Purtarea de grijă, pe sectoare de activitate, de toate bunurile înscrise în inventarul mănăstirii.

Hotărârile Soborului se iau cu majoritate de voturi. Eventualele contestații se pot adresa Chiriarhului locului, în termen de 8 zile”

C. Consiliul Duhovnicesc

Consiliul Duhovnicesc este compus din duhovnicii mânăstirii și din 3-6 ieromonahi sau monahi cu autoritate morală, care au credibilitate deosebită și trăiesc viață pilduitoare, aleși de Sobor și aprobați de Chiriarh. Ei lucrează sub președinția starețului (stareței). În mânăstirile de maici, Consiliul Duhovnicesc este format din: duhovnic, stareță, 3-4 maici mai în vârstă, cu viață pilduitoare.

Preotul duhovnic, monah, în consens cu stareța mănăstirii, se va îngriji, cu precădere, de viața duhovnicească a așezământului monahal respectiv, având întreaga responsabilitate pentru respectarea tipicului și canoanelor bisericești, fără a avea drept de decizie în problemele gospodărești, putând însă să ajute la buna desfășurare a acestora, dar numai la solicitarea stareței și a Consiliului Economic.

Atribuțiile Consiliului Duhovnicesc sunt:

,,a) Examinează pe candidații la admitere în mănăstire ca frați, pe frați (surori) pentru a fi rasofori și pe candidații pentru tunderea în călugărie, recomandându-i Chiriarhului locului;

b) îndrumă viața duhovnicească din mânăstire și face propuneri în fața Soborului pentru bunul ei mers, recomandând pe cei vrednici la grade monahale superioare;

c) Analizează și aduce la îndeplinire chestiunile de disciplină ce i-ar fi date de stareț sau de autoritatea eparhială. Opinia emisă de Consiliul Duhovnicesc, cu unanimitate sau în majoritate, devine hotărâtoare și se trece într-un proces-verbal, cu arătarea motivelor și a temeiurilor pe care s-a bazat;

d) Ține o condică de evidență privind conduita tuturor trăitorilor în mănăstire, după un anumit formular ce se va da de autoritatea eparhială. în acea condică se trec, la finele anului, calitățile morale ale monahilor, cu arătarea tuturor cazurilor în bine sau în rău ce s-au petrecut în viața fiecărui monah, în curgerea anului;

e) Pentru cunoașterea și supravegherea tuturor viețuitorilor din mânăstire sau schit, membrii Consiliului Duhovnicesc își împart răspunderea, luând fiecare un număr de viețuitori sub îndrumare și supraveghere timp de un an. În anul următor își schimbă sectoarele între dânșii, și așa în fiecare an, pentru ca fiecare să poată ajuta pe stareț (stareță) în conducerea duhovnicească a mânăstirii, aducând la cunoștința starețului (stareței) virtuțile sau abaterile celor supravegheați, pentru a fi notate în condica de conduită sau pentru măsuri disciplinare;

f) Notarea în condică se face personal de către stareț(ă), pe baza procesului-verbal încheiat de Consiliul Duhovnicesc sau a altor documente venite de la Centrul Eparhial, în prezența a cel puțin 2-3 membri ai Consiliului Duhovnicesc”

D. Consiliul Economic

Este compus din: stareț, ca președinte, casierul, eclesiarhul, secretarul, arhondarul și chelarul mănăstirii, toți aleși de Sobor dintre monahii mănăstirii, oameni onești, cu pregătire corespunzătoare, capabili de a administra bunurile mănăstirii și a ține contabilitatea, după normele stabilite de legile în vigoare ale Țării și dispozițiile Sfântului Sinod. El se confirmă de către Chiriarh, la propunerea starețului.

La mânăstirile care au peste 20 de călugări, Soborul poate alege în Consiliul Economic, la propunerea starețului și cu aprobarea Chiriarhului, pe egumenul mânăstirii, care are în grija sa ordinea și disciplina între viețuitorii mănăstirii și pe trapezarul care se îngrijește de masa de obște, curățenia în trapeză etc.

La schituri sau la metocuri, conducătorii acestor așezăminte se vor numi egumeni; ei fac parte, de drept, din Consiliile Duhovnicesc, Economic și de Judecată ale mănăstirii de care depind.

Starețul încredințează membrilor Consiliului, pe bază de inventare speciale, parte din bunurile mobile și imobile înscrise în inventarul general al mânăstirii, astfel:

– economului – obiectele din gospodăria mânăstirii;

– casierului – casa de bani cu toate cele ce țin de ea;

– eclesiarhu-lui – biserica cu tot ce are și ține de dumnezeieștile slujbe;

– arhondarului -arhondaricul cu toate cele ce țin de primirea oaspeților;

– trapezarului -inventarul ce ține de trapeză;

– egumenului – atribuții de ordin gospodăresc și disciplinar.

Consiliul Economic decide în toate cele ce privesc buna întreținere materială a mânăstirii, în limita prevederilor bugetului, pe care îl întocmește anual.

Atribuțiile lui sunt:

,,a) A se îngriji de aprovizionarea necesară cu alimente, îmbrăcăminte și combustibil;

b) A cumpăra toate la timp, de calitate bună și, pe cât posibil, cu prețuri moderate;

c) A purta de grijă de masa comună, ca hrana să fie bună, sănătoasă, îndestulătoare; de asemenea, și de întreținerea bolnavilor și bătrânilor din mânăstire;

d) A hotărî executarea micilor reparații necesare mânăstirii. Pentru reparații mai mari sau construcții noi, precum și pentru cum-părări-vânzări sau împrumuturi mai însemnate, Consiliul va trebui să ceară consimțământul Soborului și aprobarea Chiriarhului;

e) A primi și împărți, după nevoi, ofrandele făcute în folosul obștesc sau pentru săraci. Numele donatorilor vor fi trecute într-o condică. Aceasta va fi încredințată eclesiarhului spre pomenirea binefăcătorilor;

f) A administra fondul creat din munca obștească a călugărilor, pentru ajutorarea săracilor;

g) Nici un membru al Consiliului, nici însuși starețul nu poate face cumpărări-vânzări fără consimțământul Consiliului Economic și referatul social în acest scop”.

Fiecare din membrii Consiliului Economic are îndatoriri legate de slujba sa și anume:

,,a) Economul poartă grijă de aprovizionarea mânăstirii cu alimente, îmbrăcăminte, cămări, magazii și pivnițe. Cumpărările le face prin ofertă, cu aprobarea Consiliului Economic, și sumele i se eliberează de casier, în baza aprobărilor date de Consiliu. Pentru toate ia acte legale prin licitație, cu aprobare prealabilă. Este răspunzător și de executarea la vreme a ascultărilor mănăstirești unde nu este egumen.

Trebuie să se îngrijească mai ales, cu toată osârdia, de bolnavii și bătrânii din mânăstire, știind că în ziua judecății va da seama dacă s-a purtat cu nedreptate și fără milă față de aceștia. Toate lucrurile mănăstirii și tot avutul ei să le socotească bunuri de obște. Nimic să nu facă cu nebăgare de seamă; să nu fie zgârcit, nici risipitor, nici neînțelept cu avutul mănăstirii, ci toate să le facă cu înțelepciune, dând fiecăruia după trebuință. Dacă obștea e mare, să i se dea ajutoare ca, împreună, mai cu spor și cu stăruință să îndeplinească ascultarea ce i s-a încredințat;

b) Casierul face încasări și plăți în numele mănăstirii, respectând normele legale. Nu se eliberează nici o sumă decât cu aprobarea Consiliului Economic și a starețului, trecând toate sumele în actele contabile. El este răspunzător în fața Consiliului și a autorităților superioare bisericești de orice nereguli în mânuirea sumelor ce i s-au încredințat. El se alege dintre membrii cu studii corespunzătoare ai Soborului;

c) Eclesiarhul are în grija sa slujbele dumnezeiești ce se săvârșesc în mânăstire și veghează ca ele să se facă zilnic; îngrijește de cele necesare cultului, de buna întreținere a bisericilor mănăstirii și de inventarul lor, primind de la casier sumele de bani necesare. Este dator să vegheze ca sfintele slujbe să se săvârșească după Tipicul mânăstiresc, cu toată evlavia și buna cuviință și, răspunde de felul cum personalul bisericesc își îndeplinește datoria. El ține un registru cu sumele încasate pentru pomeniri pe care le depune săptămânal la casieria mânăstirii, slujitorii neavând îngăduința de a-și opri ceva. El se alege dintre ieromonahi;

d) Arhondarul îngrijește casa de oaspeți și se ocupă de primirea închinătorilor. El ține registre de vizitatori și răspunde de conduita personalului ajutător și de buna ordine în arhondărie, precum și de respectarea art.91-98 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și de dispozițiile Chiriarhului privitoare la primirea și găzduirea oaspeților;

e) Chelarul se îngrijește de păstrarea produselor alimentare, depozitate în magazii, cămări și pivnițe, de distribuirea lor, având răspundera directă, împreună cu bucătarul, de calitatea mesei de obște”

Fiecare dintre aceștia mai sus menționați este dator ca la sfârșitul lunii să prezinte starețului sau stareței justificarea bunurilor și a sumelor din afară și din casieria mânăstirii. Starețul convoacă Consiliul Economic și constată felul de întrebuințare a bunurilor și a sumelor primite. Constatarea se consemnează într-un proces-verbal semnat de toți cei prezenți. Aceste constatări vor servi ca piese justificative la încheierea contabilității anuale.

Lucrările de cancelarie le îndeplinește un secretar, care întocmește și păstrează toate scriptele Consiliilor Duhovnicesc, Economic și de Judecată. El se alege de Sobor dintre monahii cu studii corespunzătoare mai pricepuți, și se aprobă de Chiriarh. Secretarul este dator a ține în ordini arhiva mănăstirii, îngrijind să treacă la timp schimbările provenite în registru inventar general și de personal, precum și să țină la zi corespondența oficială

E. Consiliul de Disciplină (Judecată)

Consiliul de Disciplină este alcătuit din stareț, ca președinte, și din doi călugări cu deosebite cunoștințe de pravilă mănăstirească, deși de Sobor și aprobați de Chiriarh.

Atribuțiile Consiliului de Disciplină sunt următoarele:

,,a) Cercetează toate abaterile viețuitorilor mănăstirii de la rânduielile vieții monahale;

b) Pentru abaterile de la disciplina mânăstirească (neascultarea de stareț, lipsa repetată de la slujbele religioase, de la consfătuirile de învăță:ură și de la ascultarea rânduită, precum și orice alte fapte săvârșite împotriva ordinii din mânăstire și a bunei cuviințe monahale), Consiliul de Disciplină este îndreptățit să aplice următoarele pedepse: rânduirea la ascultări inferioare, luarea culionului (scufiei) pe timp limitat și trimiterea la canon oe un anumit timp la unul din schiturile mânăstirii;

c) Pentru abateri de la rânduielile canonice (încălcarea făgăduințelor monahale, părăsirea mânăstirii fără învoirea starețului, administrarea necinstită și înstrăinarea bunurilor de obște, răzvrătirea împotriva autorității bisericești și de stat, precum și orice alte delicte disciplinare prevăzute tn Sfintele Canoane și în Legiuirile bisericești) – după cercetarea lor – Consiliul de Disciplină încheie cuvenitul proces-verbal de constatări și propuneri, pe care starețul îl înaintează, cu raport, Chiriarhului, pentru a lua măsurile cuvenite. Împotriva propunerii de sancționare făcută de Consiliul de Disciplină, învinuitul se poate adresa în scris Chiriarhului care, după caz, dispune cercetarea”

Consiliul de Disciplină ține ședințe ori de câte ori este nevoie, consemnându-se hotărârile sale într-un registru propriu de-procese-verbale, de către secretar.

F. Egumenul

Egumenul conduce un schit sub directa îndrumare a Centrului Eparhial sau a starețului mânăstirii de care depinde schitul și are aceleași îndatoriri ca cele ale starețului în mânăstire

La conducerea schitului, egumenul este ajutat de un Consiliu alcătuit din: econom, eclesiarh, arhondar și de secretar – denumiți în vechime sfătuitori, stareți sau bătrâni-, numiți de Chiriarh, la propunerea starețului mănăstirii de care acesta depinde.

Egumenul este numit de Chiriarh, la propunerea starețului, în lipsa egumenului de la schit, economul îi ține locul.

G. Conducătorul metocului

Conducătorul metocului administrează un metoc aflat sub directa îndrumare a Centrului Eparhial sau a mănăstirii de care depinde. El este numit de Chiriarh la propunerea exarhului sau a starețului respectiv.

3. Protopopiatul (protoieria).

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiași eparhii.

Înființarea, desființarea, delimitarea și schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea eparhială, la propunerea Consiliului eparhial, ținând seama de cerințele misionar-pastorale locale, precum și de situarea parohiilor și filiilor dintr-o zonă geograficã.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcționează personal clerical și neclerical aferent competențelor date prin statut și regulamentele bisericești.

Personalul administrativ clerical și neclerical din cancelaria protopopiatului se numește de chiriarh, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, pe baza unei liste de mai mulți candidați intervievați în prealabil la Centrul eparhial.

Treapta de protopop, protoiereu sau blagocin, așa cum este denumit în Biserica Rusă, nu a existat în vechime, ci aceste denumiri desemnează de fapt pe urmașii de mai târziu ai periodepților circuitori – vechi inspectori ai clerului rural, care aveau în mod obișnuit hirotonia în presbiter – cu mențiunea că dacă aceștia, periodepții circuitori, erau ambulanți, protopopii din zilele noastre au un sediu stabil.

Protopopul (protoiereul) este preotul conducătorul Protopopiatului și organul de legătură între parohie și Eparhie.

Protopopul se numește sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de 4 ani, într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, ținându-se seama de următoarele criterii: – media generală de licență în teologie – minimum 8,50;

– cel puțin 5 ani vechime în preoție;

– fără impedimente juridic-canonice și având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală și socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuții exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

,,a) îndrumă, coordonează și supraveghează activitatea bisericească a parohiilor și filiilor din protopopiat;

b) inspectează, cel puțin o dată pe an, parohiile, filiile și așezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieții religioase, morale și sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva și biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericești, a cimitirelor, precum și a altor bunuri bisericești;

c) înscrie în registrul de inspecție al parohiei procesul-verbal amănunțit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului eparhial, cu raport și propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;

d) supraveghează și îndrumă activitatea cateheticã, misionar-pastoralã, culturală și social-filantropică a preoțimii, astfel încât aceasta să se desfășoare în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare bisericești, cu hotărârile Sfântului Sinod și ale organismelor eparhiale;

e) întocmește și prezintă anual Permanenței Consiliului eparhial situația privind bunurile mobile și imobile proprietăți ale parohiilor și filiilor din cuprinsul protopopiatului;

f) urmărește ca ordinele și dispozițiile autorităților superioare bisericești sã fie transmise la timp unităților și personalului bisericesc din protopopiat și să fie aduse la îndeplinire;

g) face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoți, diaconi și cântăreți bisericești;

h) aprobă preoților și diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnã, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot și informând despre aceasta Centrul eparhial;

i) aprobã concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii și protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;

j) întocmește un raport anual general despre întreaga viață bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului și îl face cunoscut preoților din protopopiat la prima conferință administrativă din fiecare an;

k) avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;

l) susține acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistorului disciplinar protopopesc;

m) coordonează, supraveghează și răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare, cu dispozițiile date de conducerea eparhialã și cu normele legislației civile în vigoare;

n) întocmește trimestrial un raport pastoral-misionar și financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanența Consiliului eparhial;

o) întocmește bugetul anual al protopopiatului și îl prezintă spre aprobare Permanenței Consiliului eparhial;

p) propune chiriarhului acordarea de ranguri și distincții de vrednicie clericilor și credincioșilor merituoși;

q) îndeplinește orice alte atribuții date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieții bisericești”

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului eparhial față de autoritățile publice locale și față de terți și îndeplinește sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericești și prin alte dispoziții în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviințarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

4. Vicariatul

Vicariatul este o unitate bisericească administrativă cu regim special misionar-pastoral, subordonată direct Patriarhiei Române, care cuprinde mai multe protopopiate, parohii și mânăstiri.

Organizarea și funcționarea vicariatului se fac pe baza unui regulament propriu aprobat de Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului, și se comunică ministerului de resort.

Conducătorul vicariatului și protopopii din cuprinsul acestuia sunt numiți de Patriarh dintre preoții din vicariat, în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru personalul clerical de conducere de la eparhii.

Numirea, transferarea și sancționarea personalului clerical și neclerical de la unitățile bisericești din cuprinsul vicariatului se fac de către Patriarh, la propunerea conducătorului vicariatului, după consultarea acestuia cu chiriarhul locului.

Unitățile bisericești din cuprinsul vicariatului primesc Antimisul, Sfântul și Marele Mir și pastoralele chiriarhale de la Patriarhia Română.

5. Eparhia (arhiepiscopia și episcopia)

Eparhia estze unitatea administrativă bisericească, în cadrul unei mitropolii, a unei unități teritoriale provinciale sau județene din cuprinsul bisericii Ortodoxe Române, sub conducerea organelor centrale eparhiale ale puterii bisericești, în frunte cu un episcop eparhiot.

În conducerea eparhiei, episcopul eparhiot este ajutat de către următoarele organe centrale:

– Adunarea eparhială, ca organ deliberativ;

– Consiliul eparhial, ca organ executiv al Adunării eparhiale și în același timp și ca organ deliberativ în problemele de administrație eparhială;

– Consistoriul eparhial, ca organ disciplinar;

– Administrația eparhială, ca organ executiv al lucrărilor administrative ale organelor deliberative și executive ale eparhiei.

A. Episcopul eparhiot (sau Arhiepiscopul)

Titulatura de arhiepiscop vine de la cuvântul grecesc și desemnează pe cel dintâi dintre episcopi.

Arhiepiscopul sau Episcopul eparhiot se bucură de toate drepturile prevăzute de Sfintele Canoane, Statutul în vigoare și Regulamentele bisericești. El exercită următoarele atribuții:

,,a) exercită slujirea de învățător, slujitor al Sfintelor Taine și păstor al eparhiei sale;

b) conduce eparhia în conformitate cu prevederile Sfintelor canoane, ale statutului și regulamentelor bisericești, precum și cu hotărârile Sfântului Sinod;

c) se îngrijește de ducerea la îndeplinire în cuprinsul eparhiei a hotărârilor organismelor deliberative și executive centrale și eparhiale;

d) veghează la bunul mers al vieții bisericești din eparhie, al organismelor și instituþiilor ei;

e) convoacă și prezidează organismele deliberative și executive ale eparhiei, precum și conferințe și întruniri ale preoților și sinaxe ale personalului monahal;

f) reprezintă eparhia în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, în justiție și față de terți, personal sau prin delegați;

g) reprezintă eparhia în relațiile cu celelalte culte religioase recunoscute de pe teritoriul eparhiei, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod;

h) efectuează cât mai des vizite canonice și pastorale în eparhie;

i) prezintă Sfântului Sinod darea de seamă anuală cu privire la activitatea pastoral-misionară și social-filantropică din eparhie;

j) dăruiește tuturor locașurilor de cult din eparhie Sfântul Antimis, precum și Sfântul și Marele Mir primit de la Patriarhia Română;

k) în consultare cu Sinodul mitropolitan, propune Sfântului Sinod candidați de episcop-vicar la arhiepiscopii și de arhiereu-vicar la episcopii;

l) adresează scrisori pastorale clerului și credincioșilor din eparhie;

m) hirotonește clerici și se îngrijește de ocuparea la timp a parohiilor vacante, cu respectarea prevederilor canonice, statutare și regulamentare bisericești;

n) numește, transferă și revocă personalul bisericesc clerical și neclerical în ședințe ale Permanenței Consiliului eparhial, cu respectarea normelor bisericești în vigoare;

o) conferă distincții și ranguri bisericești preoților și diaconilor din eparhie, precum și personalului monahal, cu respectarea prevederilor statutare și regulamentare bisericești;

p) acordă sau retrage binecuvântarea pentru numirea personalului didactic de predare a religiei din unitățile de învățământ public și particular, pentru încadrarea personalului didactic și a personalului de conducere din școlile confesionale și de la instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar teologic din eparhia sa;

q) eliberează Cartea canonică la solicitarea scrisă a ierarhului ortodox român care acceptă primirea unui preot în eparhia sa, iar în cazul trecerii în jurisdicția canonică a unei alte biserici ortodoxe, trebuie să obțină aprobarea Patriarhului;

r) acordă dispense bisericești de căsătorie și recăsătorire pentru credincioșii mireni, în limita prevederilor canonice;

s) acordă concediul de odihnă personalului clerical și neclerical din administrația eparhială, protopopilor, personalului clerical de la parohii, precum și personalului monahal, pentru îngrijirea sănătății;

t) numește președintele Consistoriului eparhial din rândul celor 3 membri aleși de Adunarea eparhială și aprobă apărătorii la Consistoriul eparhial;

u) aprobă sau respinge motivat sentințele pronunțate de Consistoriul eparhial;

v) asigură disciplina clerului și a celorlalte categorii de personal în eparhia sa, direct sau prin organismele eparhiale competente;

w) primește plângerile aduse împotriva personalului clerical și neclerical din administrația eparhială, de la protopopiate și parohii, precum și împotriva personalului monahal și dispune măsuri corespunzătoare potrivit prevederilor canonice, statutare și regulamentare bisericești;

x) în cazuri de vinovăție gravă poate opri de la săvârșirea celor sfinte personalul clerical din eparhia sa și dispune, fără întârziere, cercetarea cazului;

y) poate aplica preotului pedeapsa transferului disciplinar, prin decizie chiriarhală, când se constată că acesta influențează în rãu viața parohială;

z) îndeplinește orice alte atribuții date lui prin Sfintele canoane, Statut și regulamentele bisericești sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod”.

În istoria Bisericii se regăsesc lângă acești episcopi eparhioți și episcopii ajutători (auxiliari), care rezidau în aceeași localitate cu cei dintâi, erau dependenți de aceștia în toată activitatea lor și îndeplineau numai acele lucruri care li se încredințau sau li se delegau de către episcopii cetăților pe lângă care funcționau.

B. Adunarea eparhială

Este organul suprem legislativ – deliberativ pentru toate chestiunile administrative, culturale și economice, cât și pentru toate problemele care nu intră în competența episcopului.

Se compune din 30 de membrii reprezentanți ai clerului și credincioșilor, în proporție de 1/3 clerici și 2/3 mireni, aleși pe 4 ani de delegații consiliilor parohiale, pentru membri mireni, iar membri clerici se aleg de către preoți și diaconi întruniți în circumscripții electorale care sunt stabilite de către Consiliul eparhial, și validate de către Adunarea eparhială.

Atribuțiile Adunării eparhiale sunt:

,,a) susține interesele și drepturile Bisericii și ale eparhiei, conform cu prevederile canonice, statutare și regulamentare bisericești;

b) veghează la respectarea, în cuprinsul eparhiei, a măsurilor cu caracter unitar prevăzute de Statut, regulamentele bisericești și de hotărârile organismelor bisericești centrale privitoare la administrarea bunurilor mobile și imobile ale unităților de cult din întreaga eparhie, precum și a altor bunuri patrimoniale, culturale și epitropești ale acestora;

c) susține instituțiile și așezămintele culturale, social-filantropice și economice ale eparhiei;

d) aprobă înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a protopopiatelor, la propunerea Consiliului eparhial;

e) deleagă un cleric și 2 mireni, dintre membrii Adunării eparhiale, ca reprezentanți eparhiali, în Adunarea Națională Bisericească;

f) alege membrii Consiliului eparhial, la propunerea chiriarhului;

g) alege cei 3 membri ai Consistoriului eparhial și pe cei 2 supleanți, la propunerea chiriarhului;

h) desemnează, la propunerea chiriarhului, 1, 2 sau 3 clerici, ca membri în Consistoriul mitropolitan;

i) aprobă raportul general anual întocmit de Consiliul eparhial și hotărăște măsuri pentru o bună desfășurare a activităților eparhiei;

j) aprobă contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale, precum și măsuri pentru asigurarea bunurilor bisericești;

k) aprobă bugetul general al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor eparhiale;

l) hotărăște cu privire la modul de administrare a bunurilor eparhiei, precum și ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;

m) exercită orice alte atribuții date prin prezentul statut și regulamentele bisericești”.

Pentru studierea și formularea propunerilor asupra problemelor ce urmează a fi supuse deliberării, Adunarea eparhială alege, la începutul fiecărui mandat de 4 ani, dintre membrii clerici și mireni, 5 Comisii de lucru permanente, care vor avea câte un președinte și un raportor din mijlocul lor, desemnați de plen, la propunerea președintelui. Comisiile Adunării eparhiale sunt:

a) Comisia administrativ-bisericească;

b) Comisia culturală și educațională;

c) Comisia economică, bugetară și patrimonială;

d) Comisia social-filantropică;

e) Comisia organizatorică, juridică și de validare.

C. Consiliul eparhial

Este organul executiv al Adunării eparhiale și conduce toate afacerile administrative, bisericești, culturale și economice, pentru întreaga eparhie, iar în timpul dintre sesiunile Adunării eparhiale, exercită și atribuțiile acesteia. El este și organ deliberativ, cu competență proprie în administrația eparhială.

Consiliul eparhial se compune din 9 membri, 3 clerici și 6 mireni, aleși pe termen de 4 ani de Adunarea eparhială dintre membrii ei. Ei pot fi aleși pentru cel mult două mandate. Pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea chiriarhului.

Pe lângă acești 9 membrii, Consiliul eparhial se compune din: Arhiepiscop sau Episcop, ca președinte, din Episcopi-Vicari la Arhiepiscopie sau Arhierei-Vicari la Episcopi, din vicarul administrativ eparhial, precum și dintre consilierii administrativi eparhiali desemnați de Chiriarh, ca membrii.

Consiliul eparhial se întrunește la convocarea președintelui de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie.

Consiliul eparhial este legal constituit cu prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și ia hotărâri cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.

Are următoarele atribuții:

,,a) întocmește darea de seamă anuală asupra activității sectoarelor Administrației eparhiale, a instituțiilor și fundațiilor eparhiale;

b) întocmește și prezintă Adunării eparhiale contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale și propune măsuri de asigurare a bunurilor bisericești;

c) întocmește bugetul general anual al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale;

d) propune Adunării eparhiale înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a protopopiatelor;

e) aprobă înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a parohiilor, precum și transformarea filiilor în parohii;

f) sprijină catehizarea copiilor, tinerilor și adulților și ia măsuri pentru procurarea mijloacelor materiale necesare susținerii programelor culturale și educativ-religioase în eparhie;

g) îngrijește de bunul mers al instituțiilor de învățământ teologic și al școlilor confesionale din eparhie, în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare bisericești;

h) înființează, organizează și supraveghează activitatea editurii și tipografiei eparhiale, a atelierelor de lumânări și pentru producerea veșmintelor și a obiectelor de cult, precum și a magazinelor pentru desfacerea acestora și a produselor achiziționate de la tipografia și atelierele Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române;

i) aprobă înființarea, organizarea și desființarea de asociații și fundații bisericești locale care activează în cuprinsul eparhiei, precum și funcționarea pe teritoriul eparhiei a filialelor asociațiilor și fundațiilor bisericești înființate cu binecuvântarea Sfântului Sinod;

j) hotărăște înființarea de fonduri eparhiale destinate ajutorării parohiilor sărace, acordării de burse tinerilor care se pregătesc în instituțiile de învățământ, precum și sprijinirii programelor

locale de asistență social-filantropică și cultural-misionară;

k) hotărăște cu privire la transmiterea cu orice titlu a folosinței sau proprietății asupra bunurilor imobile ale unităților bisericești din eparhie (vânzare, cumpărare, închiriere, schimb etc.), precum și asupra grevării cu sarcini sau afectării de servituți a bunurilor acestor unități, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile;

l) în cazul înstrăinării (vânzare, donație etc.) bunurilor imobile ale Centrului eparhial (clădiri sau terenuri), Consiliul eparhial propune spre aprobare Adunării eparhiale, soluții statutare. Hotărârile privind înstrăinarea devin valide numai după aprobarea lor de către Sinodul mitropolitan;

m) administrează bunurile mobile și imobile ale eparhiei, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, în conformitate cu hotărârile Adunării eparhiale;

n) verifică și aprobă raportul anual privind situația bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea sau folosința unităților de cult din eparhie (inventar, stare fizică etc.);

o) verifică respectarea prevederilor statutare și regulamentare bisericești cu privire la alegerile de membri mireni și clerici în organismele bisericești deliberative și executive;

p) confirmă, suspendă sau dizolvă consiliile parohiale, la sesizarea preotului și la propunerea motivată a protopopului, dispunând instituirea de comisii interimare până la alegerea unor noi organisme parohiale;

q) verifică, aprobă, respinge sau modifică hotărârile organismelor parohiale, în conformitate cu prevederile art. 55, alin. 2 din statutul în vigoare;

r) exercită orice atribuții care îi sunt date prin statut, regulamente sau prin hotărâri ale organismelor centrale bisericești și ale Adunării eparhiale”.

D. Consistoriul eparhial

Se alege de către Adunarea eparhială în ședința sa de constituire pe 4 ani. Este format din trei membrii titulari și doi supleanți.

E. Administrația eparhială

În executarea atribuțiilor sale, Arhiepiscopul sau Episcopul este ajutat de:

– Episcopi-Vicari la Arhiepiscopie și Arhierei-Vicari la Episcopie;

– Vicarul administrativ eparhial;

– Consilieri administrativi eparhiali;

– Cancelaria eparhială;

– Corpul de inspecție și control.

Vicarul administrativ se numește de Chiriarh dintre preoții sau arhimandriții, doctori sau licențiați în teologie, cu experiență administrativă.

El are atribuțiile ce-i sunt delegate prin decizie de Chiriarh, conduce Cancelaria eparhială și participă de drept la ședințele organelor deliberative eparhiale, cu vot consultativ, iar în Consiliul Eparhial cu vot deliberativ.

Consilierii administrativi permanenți se numesc de Chiriarh, cu avizul Consiliului Eparhial, dintre preoții definitivi din categoria I, licențiați sau doctori în teologie. Ei nu pot ocupa altă funcție.

Consiliul Eparhial exercită prin consilierii administrativi următoarele atribuții:

a. Studierea și întocmirea referatelor asupra problemelor ce urmează a fi dezbătute de organele deliberative eparhiale sau a fi rezolvate de Chiriarh;

b. Editarea Buletinului Oficial al Eparhiei;

c. Executarea oricăror alte atribuții date de către organele deliberative eparhiale sau Chiriarh.

Fiecărui consilier administrativ, prin decizie, i se va fixa de către Chiriarh, sfera de activitate în problemele de ordin:

a. Bisericesc;

b. Cultural și de învățământ teologic și catehetic;

c. Economic.

În problemele mai însemnate, referatele se întocmesc de consilierii administrativi, în ședință comună.

Consilierii administrativi participă fără drept de vot la ședințele Adunării Eparhiale, în afară de cazul când sunt membri.

Cancelaria eparhială execută toate lucrările administrative ale organelor deliberative și executive eparhiale. Ea este condusă de Vicarul eparhial și are următoarele servicii:

a. Secretariatul, personalul, registratura și arhiva;

b. Administrarea bunurilor bisericești;

c. Contabilitatea, casieria și corpul de inspecție și control;

d. Tehnic.

Corpul de inspecție și control este încadrat cu următorii inspectori, numiți de Chiriarhi:

a. Un inspector bisericesc, numit dintre preoții definitivi, de categoria I, licențiați sau doctori în teologie, cu atribuții generale de control și de acuzator la Consistoriul Eparhial;

b. Exarhatul mânăstirilor numit dintre arhimandriți, cu atribuții generale de inspecție și control a mănăstirilor și de referent pentru problemele mânăstirești.

6. Mitropolia

Mitropolia, în Biserica Ortodoxă Română, este unitatea administrativă bisericească teritorială cu caracter de provincie istorică din cuprinsul Bisericii, formată dintr-un număr de eparhii, sub conducerea organelor centrale mitropolitane ale puterii bisericești, în frunte cu un mitropolit. în prezent în Biserica Ortodoxă Română sunt șase mitropolii, reprezentând provinciile istorice ale țării și tradițiile religioase-istorice ale fiecărei mari provincii, plus încă trei în Diaspora. În fiecare mitropolie, organul central de conducere este sinodul mitropolitan, alcătuit din episcopii sufragani în frunte cu mitropolitul.

A. Sinodul mitropolitan

Mitropoliții cu Arhiepiscopii și Episcopii sufragani, Episcopii-Vicari și Arhiereii-Vicari dintr-o mitropolie alcătuiesc Sinodul Mitropolitan, care conduce treburile comune ale Eparhiilor din Mitropolie și care nu cad în competența Sfanțului Sinod, în limitele înscrise în canoane și normele legale în vigoare.

Sinodul Mitropolitan este prezidat de Mitropolit, care îl convoacă ori de câte ori este nevoie. El ia hotărâri valabile, cu votul majorității membrilor săi.

Sinodul Mitropolitan este instanță de recurs pentru clericii depuși din treapta preoției de către un Consistoriu eparhial din cadrul Mitropoliei. În aceste cazuri admite sau respinge recursul pe baza referatului și propunerilor motivate canonic și juridic ale Consilierului administrativ bisericesc de la centrul mitropolitan; în caz de admitere a recursului, reexaminează cauza în fond, consultând specialiști în domeniu canonic și iuridic în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare.

Pe lângă atribuțiile enumerate mai sus, Sinodul mitropolitan are și urmãtoarele atribuții:

,,a) propune Sfântului Sinod înființarea de noi eparhii sau modificarea teritorială a celor existente;

b) analizează și avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinți, proiectele de texte liturgice și icoane pentru cinstirea acestora și înaintează Sfântului Sinod propunerile sale;

c) aprobă tematicile cursurilor pentru obþinerea de către personalul clerical a gradelor profesionale: definitiv și gradul II, organizate de instituțiile de învățământ superior din mitropolie, aprobate de Sfântul Sinod;

d) avizează propunerile chiriarhilor eparhiilor sufragane pentru alegerea episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari de către Sfântul Sinod;

e) aprobă înființarea, desființarea și transformarea mânăstirilor de călugãri în mânăstiri de călugărițe sau a mânăstirilor de călugărițe în mânăstiri de călugări, precum și ridicarea schiturilor la rang de mânăstiri;

f) primește și examinează recursurile clericilor depuși din treapta preoției de către un consistoriu eparhial din cuprinsul mitropoliei;

g) admite sau respinge, în principiu, cererile de recurs, pe baza referatului și propunerilor motivate canonic și juridic ale consilierului administrativ-bisericesc de la centrul mitropolitan;

h) în caz de admitere, în principiu, a recursului, trimite cauza pentru judecare în fond Consistoriului mitropolitan;

i) validează sau invalidează hotărâri ale Adunărilor eparhiale din cuprinsul mitropoliei privind înstrăinarea bunurilor imobile (clădiri sau terenuri) eparhiale;

j) exercită orice alte atribuții date lui prin Sfintele canoane, prin statutul în vigoare și regulamentele bisericești sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod”.

B. Mitropolitul

Numirea de mitropolit apare relativ târziu în istoria Bisericii, nu mai devreme de secolul al IV-lea, desemnând pe cel dintâi episcop, sub autoritatea căruia se exercita conducerea provinciei bisericești respective.

Mitropolitul se bucură de toate drepturile stabilite de Sfintele Canoane (canoanele 9, 11, 13, 14, 16, 19 ale Sinodului din Antiohia, canonul 12 al Sinodului din Laodiceea, canoanele 6 și 16 ale Sinodului din Sardica, canonul 31 al Sinodului din Cartagina, etc.) și în tradiția bisericească, poartă ca semn distinctiv cruce pe culion, cu camilafcă neagră și are următoarele atribuții:

,,a. Convoacă și prezidează Sinodul Mitropolitan;

b. Prezidează alegerea de Arhiepiscopi și Episcopi sufragani;

c. Hirotonește, împreună cu alți ierarhi, conform canoanelor, pe Arhiepiscopii și Episcopii sufragani;

d. Emite gramata pentru înscăunarea Arhiepiscopilor și Episcopilor sufragani;

e. Numește locțiitori de Arhiepiscopi și Episcopi, în caz de vacanță, la eparhiile sufragane;

f. Acordă concedii Arhiepiscopilor și Episcopilor sufragani până la 30 zile;

g. Vizitează colegial, când va găsi de bine, Arhiepiscopii și Episcopii din Mitropolie;

h. Primește plângerile aduse împotriva Arhiepiscopilor și Episcopilor sufragani, dispune cercetarea și aduce la cunoștință Sfântului Sinod rezultatul acestora”.

*

Pe lângă unitățile administrative, la diferite niveluri, ființează și acționează o serie de instituții anexe și anume:

a) Pe lângă Patriarhia Română funcționează: Institutul Biblic și de Misiune al Biserici Ortodoxe Române;

b) Pe lângă eparhii funcționează: Fondul de asigurarea bunurilor bisericești și Casa de Ajutor Reciproc a clerului din eparhie;

c) Pe lângă parohii funcționează: cimitirul parohial și mănăstiresc, biblioteca, expoziția de obiecte bisericești, arhiva, pangarul, colportajul și gospodăria.

Mai există și o serie de instituții organizate la diferite niveluri cum ot: consistoriile disciplinare și de judecată, instituții de învățământ teolo-" așezamintele monahale, fondul misionar, casele de odihnă, casele sau (căminele de pensionari, bolnițele mânăstirești, bibliotecile și depozitele de Carte bisericească, muzeele sau expozițiile speciale de obiecte bisericești. Modul de organizare și funcționare a acestor instituții s-a reglementat entru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și prin ieglementele speciale sau prin Hotărâri și Decizii patriarhale sau ale piscopilor eparhioți.

Noul Statut face referire și la învățământul teologic, la predarea religiei în școli, la școlile confesionale, la alegerea clerului superior, la asistența religioasă și socială a BOR și la disciplina clerului.

Curriculum vitae

Subsemnatul Popescu V. Ion Adrian, m-am născut în data de 22 Ianuarie 1986, în localitatea Târgu Logrești, din părinții Vasile și Maria.

Între anii 1992-2000 am urmat cursurile Școlii Generale cu claselr I-VIIII din localitatea Poiana Seciuri, după care între anii 2000-1004, am urmat cursurile Colegiului Național ,,Spiru Haret” din Municipiul Târgu Jiu.

În anul 2005 am promovat examenul de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Sf. Trei Ierarhi” din Craiova, la secția Teologie Pastorală.

Am absolvit cursurile Facultății de Teologie din Craiova, Secția Teologie Pastorală, susținând examenul de licență în iunie 2009.

În vederea obținerii titlului de licențiat în Teologie, am întocmit și prezentat pentru susținere, lucrarea cu titlul: ,, Organizarea centrală și locală a Bisericii Orotodxe Româneîn noul Statut de organizare și funcționare” la disciplina Drept Bisericesc, având ca îndrumător peProf. Dr. Mihai Constantinescu.

Declarație

SubsemnatulPopescu V. Ion Adrian, declar pe propria răspundere că lucrarea cu titlul: ,, Organizarea centrală și locală a Bisericii Orotodxe Române în noul Statut de organizare și funcționare”, pe care o prezint ca lucrare de licență, îmi aparține în întregime și la întocmirea acesteia nu am întrebuințat alte lucrări decât cele menționate în lista bibliografică și în notele de subsol. Pentru cele arătate mai sus,subscriu.

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură Editura Institutui Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe, București, 1994;

Cobzaru, Drd. Daniel – Organizarea bisericească în lumina legislației Sinoadelor locale de la Antiohia (341) și Sardica (343), în Ortodoxia, nr. 1-2, 2001;

Drăgușin, Magistrand C. – Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate, în Stuii Teologice, nr. 1-2, 1957;

Evdokimov, Paul – Taina Iubirii, Editura Christiana, București, 1999;

Floca, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. – Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească, vol. 1, Editura Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990;

Floca , Arhid. Prof. Ioan N. – Sfântul Vasile cel Mare, reorganizator al vieții monastice, în – Sfântul Vasile cel Mare, închinare la 1600 de ani de la săvârșirea sa, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980;

Floca, Arhid. Prof. Univ. Ioan N., Joantă, Prof. Sorin – Administrație bisericească parohială și legislație, ediția a II-a, Editura Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu, 2002;

Ivan, Prof. Iorgu – Statutele de organizare ale cultelor religioase din Republica Populară Română, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1952;

Marina, Magistrand Eugen C. – Episcopii ajutători și episcopii vicari, în Studii Teologice, nr. 7-8, 1965;

Mircea, Pr. Dr. Ioan – Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995;

Mitropolit Emilianos Timiadis – Preot, parohie, înnoire, Traducere de Paul Brusanowski, Editura Sofia, București, 2001;

Moisescu, Diac. Gheorghe I. – Deschiderea Congresului Național Bisericesc, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-12, 1947;

Muntean, Pr. Iconom Vasile – Mânăstirile Românești și bizantine până la 1600, în Studii Teologicen nr 1-2, 1984;

Pârvu, Magistrand Constantin – Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, în Studii Teologice, nr. 9-10, 1954;

Petronia Monahia – Chipul îngeresc al monahismului (III), în Credința stăbună, nr. 9, 2007;

Popa, Protos. Ioasaf –Temeiuri Patristice pentru viața de obște, în Studii Teologice, nr. 1-2, 1956;

Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mânăstirilor, în Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române – Extras, Editura Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003;

Regulamentul pentru organizarea și funcționarea administrativă și disciplinară a mânăstirilor – 1950/1953, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 4, 1953;

Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008;

Stănculescu, Magistrand Ioan F. – Arhiepiscopii, în Studii Teologice, nr. 9-10, 1962;

Stoian, Pr. Ion. M. – Dicționar religios, Editura Garamond, București, 1994;

Șerbănescu, Pr. Niculae I. – Optzeci de ani de la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, 1965;

Târlă, Arhimndrit Zosma și Popescu, Iconom Stavrofor Haralambie – Pidalion, Editura Institutului de Arte Grafice ,,Speranța”, București 1933;

www.crestinortodox.ro

www.episcopiacaransebesului.ro

www. facultate.regielive.ro

www.mmb.ro

www.patriarhia.ro

www.roeanz.com.au

www.ziarullumina.ro

www. ro.wikipedia.org