Organizarea Activitatii Turistice Prin Prisma Organizatiilor Nationale Si Internationale In Domeniu

INTRODUCERE

Turismul ca activitate economică se bazează pe o strânsă conlucrare a industriei
turistice cu celelalte sectoare economice ca: infrastructură, agricultură, managementul
mediului. Rolul economic al turismului constă atât în crearea de noi locuri de muncă și generarea de venituri pentru populație, cât și de antrenarea unor zone mai puțin dezvoltate la activitatea economică a țării.

În ansamblul unei economii naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice și indirect în stimularea producției ramurilor participante la: construirea șai realizarea de noi mijloace de transport, instalații de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice.

În același timp, turismul reprezintă și o cale de valorificare superioară a tuturor
categoriilor de resurse și în special a celor naturale: frumusețea peisajelor, calitățile curative ale apelor termale sau minerale, condițiile de climă.

Dezvoltarea turismului atât ca modalitate de petrecere într-un mod plăcut și instructiv a timpului liber, cât și ca activități prestatoare de servicii solicitate în diverse etape ale unei călătorii turistice, reprezintă una dintre caracteristicile civilizației actuale, cu largi perspective de evoluție, fiind concomitent consecința și cauza unor mutații economice, sociale, culturale și de mediu.

Realizarea unei lucrări cu titlul “Organizarea activității turistice prin prisma organizațiilor naționale și internaționale în domeniu” s-a dovedit încă de la început o provocare.

Motivele sunt numeroase: cuvintele care alcătuiesc titlul, se repetă mult în literatura de specialitate a ultimilor ani. Cărți, articole, comunicări la conferințe științifice, nenumărate lucrări în care autori renumiți își spun părerea referitoare la procesul de transformare continuă a activităților turistice.

Iată câteva dintre motivele care au dus la actuala structură a lucrării mele de licență, “Organizarea activității turistice prin prisma organizațiilor naționale și internaționale în domeniu”

Lucrarea prezintă un interes crescut pentru identificarea unor modalități de cooperare cu organizațiile internaționale din domeniul valorificării turismului în România; elaborarea strategiei de promovare a turismului românesc și internațional, precum și pentru creșterea imaginii României pe plan internațional.

Din acest motiv, pentru a releva situația actuală a turismului românesc și internațional, importanta acestei activități în cadrul societății contemporane, voi aborda tema turismului pe plan economic, social și cultural, încercând să prezint valențele multiple ale acestuia și locul ocupat de el în viața economico-socială a României.

Metodologia lucrării

1. Motivația personală în alegerea temei abordate

Luând în considerare importanța subiectului dezbătut, cred că nu mai trebuie să justific dorința mea de a trata această temă. Fiind o problemă de mult mediatizată, aflată încă în dezbatere, atât pe plan național cât și la nivel european și mondial, am considerat o adevărată provocare să-mi încep lucrarea de licență cu acest titlu.

2. Obiective urmărite în dezbaterea temei

– turismul reprezentat cao activitate la fel de importanta precum cea desfășurată în alte sectoare-cheie din economia mondială, europeană și națională (industrie, agricultură, comerț)

-turismul, complex fenomen de masă, puternic articulat in mediul inconjurator, privit ca un fenomen social-economic creator de benifici, fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumusețile naturi ca rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și al economiei în general

– activitatea turistică înțeleasă ca un ansamblu de relații și fenomene generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătoriilor, ce răspunde cerințelor unui domeniu distinct de activitate și reprezentând tot mai mult, o ramură importantă a economiei

– evoluția activității turistice ca rezultat al acțiunii conjugate a factorilor generali ai progresului și a factorilor specifici, în contextul unor interdependențe și corelații cu ramurile și sectoarele economiei naționale, europene și mondiale, direct sau indirect implicate în satisfacerea nevoilor călătorilor

– principalii factori determinanți ai evoluției și dezvoltării turismului și activității turistice

– turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii și activități cu implicații multiple în toate ramurile vieții naționale, structurile organizatorice naționale implicate în activitatea turistică

– industria turistică și agenții întreprinzători,instituții turistice naționale, organizații interguvernamentale

-organizațiinaționale și internaționale, cu impact în domeniu, fapt înțeles ca un ansamblu de măsuri, forme, metode și tehnici, având un caracter social-economic și tehnico-organizatoric destinate realizării unui scop bine definit

– organizarea turismului la nivel local, la nivel național și internațional

Prezenta lucrare de licență cuprinde o bibliografie bazată pe volume din cadrul Bibliotecii Universității din Oradea și a Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, precum și surse electronice, site-uri web, articole de specialitate și documente oficiale.

Capitolul I. – TURISMUL, ACTIVITATEA TURISTICĂ – examinează serviciile turistice, conținutul, structura și clasificarea prestației turistice, precum și factorii de influență asupra turismului, într-un cuvânt activitatea turistică.

Capitolul II. –STRUCTURI ORGANIZATORICE NAȚIONALE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA TURISTICĂ – prezintă turismul, ca sector de activitate social – economică, sector ce nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui singur departament sau organism guvernamental, mai mult ca în alte sectoare de activitate, trebuie să se consolideze o strânsă coordonare între diversele departamente guvernamentale și organizații care se ocupă cu activitatea turistică. Acest capitol prezintă aspecte referitoare la agenții întrprinzători, instituții turistice naționale, precum și organizații interguvernamentale.

Capitolul III – ORGANIZAȚII NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE CU IMPACT ÎN DOMENIU – acest capitol vizezăorganizarea înțeleasă ca un ansamblu de măsuri, de forme, chiar metode și tehnici, ce au un caracter social-economic și tehnico-organizatoric destinat realizării unui scop bine definit. Capitolul III cuprinde aspecte privind organizarea turismului local, mai exact turismul la nivelul județului Bihor, turism cu un rol important în dezvoltarea economică locală, datorită oportunitățile sale poziționale (una din cele trei porți ale României spre Vestul Europei; parte componentă a regiunii transfrontaliere româno-ungare), fapt ce realizează o armonizare a politicilor locale cu cele zonale, regionale și transfrontaliere. De asemenea, mai prezintă fragmente ale organizării turismului la nivel național și internațional, cu implicarea turismului în evoluția economiei mondiale și nu numai.

Capitolul IV– CONCLUZII

CAPITOLUL I

TURISMUL. ACTIVITATEA TURISTICĂ

Turismul reprezintă unul din cele mai importante și mai complexe fenomene ale activității umane, atestat încă din cele mai vechi timpuri. Însă ca ramură specializată a economiei, activitatea turistică s-a constituit abia în secolul XX, când au apărut posibilitățile pentru deplasarea rapidă a unor mase mari de persoane dintr-o regiune în alta.

Deși considerat de cei mai mulți dintre experții în domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și ca atare, primele încercări de definire și caracterizare a lui datează din această perioadă.

Timp de un secol de la apariție, turismul a avut o evoluție relativ lentă, ceea ce s-a reflectat și în planul clarificărilor conceptuale.

Turismul este considerat azi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale. Turismul, fiind receptiv la prefacerile civilizației contemporane, evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare.

Pornind de la premisa că turismul reflectă în principal călătoriile oamenilor în afara reședinței obișnuite, definirea conținutului acestuia aduce în discuție aspecte precum: scopul călătoriei, distanța și durata deplasării și caracteristicile subiectului călătoriei (turistului). Majoritatea percep turismul ca o formă de activitate specifică petrecerii timpului liber.

Fenomen economico-social extrem de complex, ce implică multe variabile, turismul ni se relevă sub o multitudine de forme.

Delimitarea clară a conținutului fiecărei forme de turism prezintă importanță pentru identificarea, pe de o parte, a comportamentului vizitatorului în materie de consum și cheltuieli și, pe de altă parte, a responsabilităților și obligațiilor organizatorilor de vacanțe (touroperatori și agenții de voiaj) și/sau prestatorilor de servicii (societăți de transport, hoteluri, restaurante).

Astfel, criteriile după care se pot delimita diferite forme de turism sunt:

sensul fluxului turistic

reședința

motivele călătoriei

gradul de mobilitate al turistului

modul de angajare a prestației turistice

vârsta turiștilor

Înregistrând o creștere constantă în ultimele decenii (cu excepția anului 2009 – an de criză economico-financiară), evoluția turismului poate fi apreciată cu ajutorul a doi indicatori: sosirile/plecările de turiști și încasările/cheltuielile din turism. Previziunile O.M.T. pentru orizontul 2020 sunt optimiste: 1,6 miliarde sosirile internaționale de turiști față de 940 milioane în 2010.

Turismul evoluează sub incidența a numeroși factori diferiți ca natură și rol, cu acțiune globală sau particulară, cu influență favorizantă sau restrictivă, cu durată permanentă, ciclică sau conjuncturală.

Principalele categorii de factori care influențează evoluția turismului sunt: factorii economici (veniturile, prețurile–tarifele, nivelul taxelor–impozitelor), factorii tehnologici, factorii sociali (timpul liber, moda în turism), factorii demografici (numărul și structura populației, gradul de urbanizare), factorii naturali și cultural-istorici, factori psihologici, educativi și de civilizație, factorii organizatori și politici.

1.1. Ce este turismul

Termenul de turism își are originea în semnificațiile următoarelor cuvinte latinești: tornare = a se întoarce și turnus = o mișcare circulară ce nu presupune schimbarea rezidenței.

Turismul este o latură a sectorului terțiar al economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, recreere sau deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni, include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și de servicii ale turiștilor, loisir = petrecerea timpului liber, lessure = activitatea prestată în timpul liber.

„Meritul” societății noastre contemporane este acela de a aduce turismul, altădată rezervat unor elite, la îndemâna tuturor și de a face din acesta un produs oferit „consumului de masă”.

Turismul include activitatea unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit pentru mai puțin de o perioadă suficientă de timp și al cărui scop este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul de vizitare. Turismul este o ramură de interferență (are legături cu multe alte sectoare de activitate economică) și o ramură de consecință (se sprijină pe rezultatele obținute în alte ramuri de activitate).

Au fost folosite mai multe definiții pentru "turism" de-a lungul timpului, care și-au schimbat conținutul. Una, de apreciat pentru onestitatea sa a fost propusă de Rob Davidson în cartea "Tourism" (Pitman, 2003): "turismul se referă la oamenii care sunt plecați din propria locuință, pe termen scurt, în vizite temporare, în scopul declarat de a face "turism" ".

Aceasta fiind spus, ne vine greu să recunoaștem că un sector al economiei mondiale în care lucrează unul din trei locuitori ai pământului și care are o cifră de afaceri dintre cele mai mari se definește prin propria denumire: "turism".

Invazia de neologisme, afectând chiar modul de formare al cuvintelor nu strică, dar poate duce la neînțelegeri și chiar la schimbări de conținut. Aduc în sprijinul acestei idei însăși definiția data turismului de dicționarul român:

1. Sport constând din parcurgerea unor regiuni pitorești sau de interes istoric, geografic etc.; drumeție

2. Activitate prestatoare de servicii care se ocupă cu organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement și de recreere sau în alte scopuri

Oxford Student's Dictionary definește turismul: “afacerea (activitatea) de a asigura călătoria și serviciile pentru turiști” dar și "practica de a petrece o vacanță (concediu) ca turist".

W.T.T.C. (World Travel & Tourism Commission), definește turismul ca activitățile persoanelor călătorind spre și stând consecutiv în locuri din afara mediului lor obișnuit nu mai mult de un an pentru plăcere, afaceri sau alte scopuri neremunerate din locurile pe care le vizitează. Concomitent trebuie să definească și noțiunea de "mediu obișnuit". În metodologia statistică elaborată, W.T.T.C. consideră că se includ toate consumurile personale făcute înainte, în timpul și după o călătorie care sunt direct asociate cu călătoria ca cheltuieli pentru excursii, cazare, masă și diferite cumpărături precum și cele făcute de prieteni, rude sau asociați de afaceri pentru călător. Dar W.T.A.(World Tourism Association) specifica: "turismul este orice activitate pe care o desfășoară oricine care se află departe de casă pentru mai mult de 24 de ore".

Multitudinea definițiilor folosite duc la concluzia că ar trebui să considerăm "turism" orice călătorie, a oricui, în orice scop, deci în consecință și: emigrarea, imigrarea, vânzarea de mărfuri, oamenii de afaceri străini.

Acest mod de definire a turismului ne obligă să luăm în discuție toate deplasările persoanelor și orice mișcare a lor: din cauza războaielor, foametei, emigrația ilegală, refugiați politici, vânzare de produse și în ultimul rând, dar nu lipsit de importanță și deplasările în "scop turistic". Iată de ce am precizat că întinderea noțiunii de "turism", în sensul larg al cuvântului, este deplasarea, contactul nemijlocit cu un nou spațiu, cu o "realitate" diferită de cea de la propria locuință.

Conform recomandărilor Conferinței Mondiale a Turismului, în activitatea turistică se utilizează termenul de vizitator. Vizitatorul reprezintă orice persoană care se deplasează într-un loc, altul decât acela al mediului său obișnuit pentru mai puțin de 12 luni și al cărui scop de călătorie este altul decât exercitarea unei activități remunerate la locul vizitat. Acest termen de vizitator include alți 2 termeni specifici, respectiv turistul și excursionistul. Turistul este acea persoană care călătorește pentru cel puțin 24 de ore și care înnoptează într-o unitate de cazare. Excursionistul reprezintă acel vizitator temporar al cărui sejur este mai mic de 24 de ore.

Termenul “turism” provine din cuvântul englez “to tour” (a călători, a colinda), având semnificația de excursie. Creat în Anglia în secolul al XVIII-lea, desemnând inițial acțiunea de a călători în Europa, acest termen derivă la rândul său din cuvântul francez “tour” (călătorie, mișcare în aer liber, drumeție) și a fost preluat în majoritatea limbilor moderne, pentru a exprima acele călătorii realizate, în primul rând, în scop de agrement și recreere. Termenul francez “tour” derivă din cuvântul grecesc “tournos” și din cel latin “turnus” cu semnificația de circuit.

Primele încercări de definire a turismului, ca fenomen economic și social, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Între timp, activitatea de turism a cunoscut evoluții mai lente sau mai spectaculoase, îndeosebi începând din anii ’60 ai secolului XX, transformându-se într-un adevărat „fenomen specific lumii moderne” și care a devenit, prin amploarea activităților desfășurate, prin contribuția la crearea produsului brut mondial și la crearea de locuri de muncă, prima „industrie” a lumii.

Deși termenul de „turism” a apărut doar în secolul XIX, activitățile de turism datează încă din antichitate. Astfel, călătoriile de studii ale romanilor, în Grecia sau călătoriile pentru propria plăcere, pe care aceștia le efectuau în Egipt ori frecventarea locurilor unde se găseau izvoare termale, mai mult pentru motive ludice, decât sanitare sunt doar câteva exemple ale formelor incipiente ale turismului, din perioada antichității.

Au urmat, în perioada Evului Mediu, alte activități ce pot fi considerate a fi „turistice”, precum călătoriile de studii la școli și universități de prestigiu din Anglia sau Franța, organizarea de mari târguri și chiar pelerinaje (în perioada anilor 1500). La acestea, se adaugă, în perioada Renașterii, călătoriile de plăcere și cele motivate de curiozitatea intelectuală.

Cuvântul „turism”, apărut la începutul secolului XIX în Marea Britanie, venea din franțuzescul „tour” și se referea, la acea vreme, la călătoriile efectuate de tinerii englezi, pentru propria lor plăcere și agrement, în Franța, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzând Parisul, zona de Sud-Vest a Franței, cea de Sud (Midi), de Sud-Est și regiunea Bourgogne.

Secolul XIX nu a adus, însă, omenirii, doar acest nou cuvânt (turism), ci și unele elemente importante de tehnologie care au contribuit, în mod esențial, la dezvoltarea activității turistice, în primul rând utilizarea căii ferate, a trenurilor de pasageri, în scopul deplasărilor turistice.

În data de 5 iunie 1841, Thomas Cook avea să organizeze prima călătorie cu trenul – o excursie colectivă, transportând un grup important de militanți, la o manifestare dedicată moderației, cumpătării și sobrietății. Zece ani mai târziu, el avea să și devină primul mare tur-operator european.

Dacă la jumătatea secolului XIX, aveau să apară și să se dezvolte, tot în Marea Britanie, primele agenții de turism și primele călătorii organizate la prețuri ieftine, către sfârșitul secolului și-au făcut apariția și primele hoteluri de lux, sub impulsul lui Charles Ritz, dar și hotelăria de categorie medie și „mica hotelărie”.

Secolul XX avea să devină, însă, „Epoca de Aur” a turismului, când acesta a cunoscut o dezvoltare de-a dreptul explozivă, pe fondul evoluției profunde, economice, sociale, tehnologice și politice, a umanității. Sporirea puterii de cumpărare a populației și a dimensiunilor timpului liber au făcut posibilă apariția turismului de masă, care a ajuns la dimensiuni incredibile, în special după cel de-al doilea Război Mondial.

Creșterea nivelului de trai a permis ca sumele pentru cheltuielile pentru turism și pentru petrecerea plăcută a timpului liber să fie introduse în bugetele unui număr tot mai mare de familii, iar dezvoltarea spectaculoasă a echipamentelor și mijloacelor de transport a condus la crearea unei oferte turistice capabile să răspundă, cât mai bine, cererii și chiar să stimuleze creșterea acesteia.

O dată cu dezvoltarea economică și creșterea veniturilor, democratizarea și liberalizarea turismului, paralel cu dezvoltarea în mod intensiv a bazei tehnico-materiale a turismului, modernizarea mijloacelor de transport și a căilor de comunicație, turismul a devenit un fenomen de masă cuprinzând toate categoriile sociale ale populației mondiale.

Datele statistice ale Organizației Mondiale a Turismului – O.M.T. sunt elocvente în acest sens: numărul de turiști internaționali a crescut, în ultimii 50 de ani, de la 25 milioane în anul 1950 la 160 milioane în 1970 și, în fine, la 703 milioane în 2002; capacitatea hotelieră și a unităților de cazare asimilate acesteia a crescut de la 16.270 mii camere în anul 1987 la 30.764 mii în 2002.

Specialiști O.M.T. arată că, în perspectiva secolului XXI, industria turismului și a călătoriilor va ocupa locul III în afacerile mondiale, după tehnologia informațiilor și a telecomunicaților. Astfel, se previzionează circa 1.047 milioane de turiști internaționali și peste 1.055 miliarde USD încasări în anul 2010, iar în 2020, cifrele estimate ajung la 1.602 milioane turiști și 2.000 miliarde USD încasări.

Dacă se adaugă și turismul național intern (în interiorul granițelor țărilor), care este în creștere continuă, putem aprecia amploarea acestui fenomen economico-social la nivelul planetei, cu consecințe previzibile în mediul înconjurător și la nivelul societății umane.

1.2. Ce reprezintă activitatea turistică

Activitatea turistică are un caracter dinamic, ea modificându-se odată cu schimbările ce au loc în cadrul economiei naționale.

Turismul – înțeles ca ansamblul relațiilor și fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătoriilor – răspunde cerințelor unui domeniu distinct de activitate, reprezentând, în tot mai multe țări, o ramură importantă a economiei.

Diversitatea activităților încorporate în conținutul prestației/industriei turistice ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul de interferență și sinteză. De aici decurge amploarea și complexitatea legăturilor dintre turism și celelalte componente ale economiei. Aceste relații îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfășurarea activității turistice sunt necesare intrări din alte ramuri, ca: agricultură, industria alimentară, industria construcțiilor și indirect a materialelor de construcții, energetica, construcții de mașini de asemenea, turismul întreține legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, cultură și artă. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul contribuie la asigurarea consumului populației, împărțind această sarcină cu educația și învățământul, ocrotirea sănătății, comerțul și altele.

Toate acestea ilustrează poziția, importanța a turismului în structura mecanismului economic și rolul său de dezvoltare și modernizare a economiei și societății. În acest context, „a analiza impactul economic al turismului înseamna a evalua locul pe care acesta îl ocupă în comerțul internațional și în economia națională; …a identifica și examina rezultatele activităților turistice în comparație cu alte sectoare ale economiei atât în țările industrializate cât și în cele în curs de dezvoltare”.

Activitatea desfășurată în sfera turismului, exprimată de principalii indicatori ai circulației turistice (persoane cazate, sosiri, înnoptări, încasări, durata medie a sejurului etc.), reflectă tendințele înregistrate în dinamica societății românești, atenția acordată acestui domeniu în strategia dezvoltării economico-sociale. Evoluția activității turistice este rezultatul acțiunii conjugate a factorilor generali ai progresului și a factorilor specifici, în contextul unor interdependențe și corelații cu ramurile și sectoarele economiei naționale direct sau indirect implicate în satisfacerea nevoilor călătorilor.

Turismul ca activitate complexă și eterogenă încorporează componente variate și de aceea se pretează la un studiu interdisciplinar. Acest demers necesită cooperarea între mai multe discipline, de la cele economice, sociale și ale naturii până la cele tehnice și informatice, fiecare dintre acestea concentrându-se asupra aspectelor specifice domeniului lor de cercetare. Se ajunge, în final, la analiza, cunoașterea și dezvoltarea turismului ca un întreg, un sistem complex, funcțional într-un ansamblu teritorial. Turismul se desfășoară, sub toate formele sale, în mediul geografic mai mult sau mai puțin umanizat, fiind totodată determinat sau influențat de factorii geografici naturali, economici și sociali ai acestuia.

Turismul, ca oarecare alt domeniu de activitate, are nevoie – pentru a evolua unitar, coerent, fără convulsii, eficient – de un cadru instituțional corespunzător, un ansamblu de verigi cu atribuții bine definite, un sistem de relații funcționale între acestea, un sistem informațional adecvat.

Pe de altă parte, particularitățile sale, exprimate de sferă largă de cuprindere, conținutul elogen, dinamismul înalt, dependența de alte sectoare ale economiei, numărul mare de participanți la realizarea și comercializarea vacanțelor imprimă trăsături specifice organizării turismului. Astfel, acest proces ar trebui să includă probleme referitoare la:

structurile organizatorice

formele de integrare

rolul statului

Activitatea turistică apare ca o cursă între solicitări și potențial, între cerere și ofertă.

Cererea turistică este impulsionată de factori ca: motivațiile turistice, cum sunt: tratamentul, îmbogățirea nivelului de cunoștințe, sportul, vânătoarea, vizitele la rude sau la prieteni, întâlniri sau congrese, afaceri, distracții și agrement etc; existența timpului liber din fondul de timp al individului; nivelul veniturilor personale și partea destinată pentru satisfacerea uneia sau a mai multor motivații turistice.

Oferta turistică depinde de posibilitățile unei zone sau țări și anume de: condițiile naturale (relief, climă, floră, faună); valorile istorice și culturale, constituite din vestigii istorice, obiceiuri și folclor; construcții industriale și culturale, care prezintă interes pentru turiști; baza materială: unități de cazare, de alimentație, mijloace și căi de transport, baze de tratament, de agrement.

Turismul ca fenomen social se desfășoară în funcție de acțiunea mai multor agenți, specifici unei anumite perioade istorice. Factorii genetici nu acționează izolat, ci simultan în strânsă interdependență.

Principalii factori care determină dezvoltarea turismului sunt: calitatea mediului înconjurător, factorii demografici, economici, politici, sociali, psihologici.

Rolul unuia dintre acești factori poate deveni primordial într-o anumită perioadă pentru un anumit teritoriu. În timp putem asista la o schimbare a importanței rolului lor pentru același teritoriu în funcție de alte criterii (de exemplu: de modă, căci putem vorbi de o „modă” și în turism). În cele mai multe cazuri acești factori acționează în strânsă interdependență asociindu-se în a atrage turiști.

Turismul este prin natura sa o activitate atrasă de mediile înconjurătoare naturale și sociale, dar mai ales de cele ce au calitatea de a fi unice și fragile. Discutând relația dintre acestea se observă că în cele mai multe cazuri, se calculează consecințele sale asupra mediului și societății.

Factorii de mediu. Între mediul înconjurător, ca factor, și turism, ca activitate, există influențe pozitive și negative. Se arată adesea impactul turismului asupra mediului, în special latura negativă, generată de o activitate intensă și greșit dirijată. Dar trebuie să vedem în ce fel, starea mediului înconjurător, la un moment dat, se reflectă în activitatea turistică. Acest fenomen se resimte mai ales în dezvoltarea locală și regională a turismului.

Valoarea calitativă și cantitativă a resurselor naturale și antropice este determinantă asupra turismului. Exploatarea irațională la un moment dat creează riscul de a distruge tocmai suportul de care orice activitate turistică este dependentă.

Mediul înconjurător, prin calitatea lui, poate trece pe primul loc între factorii actuali determinanți ai fenomenului turistic.

Factorii demografici. Turismul este o creație umană, rezultată din nevoia de recreere. Deci, preutindeni și în toate timpurile, omul a reprezentat principalul element al apariției și dezvoltării turismului. Creșterea numărului de locuitori ai planetei a determinat sporirea treptată a numărului de turiști; astfel turismul s-a generalizat treptat ca fenomen social.

Creșterea numerică a populației, în special a populației urbane, a dus la creșterea numărului de turiști. Procesul de urbanizare este în plină dezvoltare în toate țările de pe glob, ceea ce contribuie la creșterea rezervei de turiști. În funcție de mărimea așezărilor urbane crește și numărul turiștilor care se deplasează pe distanțe mici. În anul 2010, numărul orașelor milionare a trecut de 300, ele fiind emițători importanți de turiști (și receptori de asemenea). Structura populației pe grupe de vârstă influențează volumul fluxurilor turistice, alegerea locului de destinație, a perioadei deplasării, a mijloacelor de transport utilizate și a tipului de turism. Statisticile arată că în ultimii ani a crescut ponderea grupei de vârstă cuprinsă între 15 și 24 de ani.

Structura pe grupe de vârstă influențează balanța timpului de ocupare a bazelor turistice. Grupa vârstnică asigură ocuparea bazelor de tratament și cură balneară în perioadele extrasezonale, când și prețurile sunt mai mici. Adulții și tineretul (elevi și studenți) participă la activitățile turistice în timpul concediilor de odihnă și în perioada vacanțelor, când sunt solicitate bazele de cazare din regiunile litorale și montane.

Ținând cont de gradul de mobilitate al populației tinere și de dorința de cunoaștere, este necesară crearea unor condiții optime de practicare a turismului, de vizitare atât a obiectivelor naturale, cât și a celor culturale și istorice. În același sens, trebuie adaptate bazele de cazare oferite, apelându-se la moteluri, hanuri, cabane, campinguri, tabere pentru tineret .

Turismul practicat de grupa vârstnică este orientat către activitățile de recreere și îngrijire a sănătății și mai puțin de vizitare.

Factorii economici. Transformarea necesității de practicare a turismului în realitate depinde de resursele financiare ale populației, în condițiile existenței timpului liber.

Astfel, factorul economic se impune în geneza turismului prin veniturile reale și creșterea duratei concediilor plătite. Partea din veniturile personale (familiale) rămasă la dispoziția fiecărui membru al societății după achitarea cheltuielilor curente (locuință, hrană, îmbrăcăminte, taxe și impozite, transport) poate fi luată în seamă pentru practicarea turismului pe măsura  puterii lor de cumpărare (în funcție de crize, inflație)

Participarea persoanelor la activitatea turistică se diferențiază după venitul pe locuitor din fiecare țară și după categoria socială din care fac parte.

Tipul și formele de turism depind de mărimea venitului. Persoanele cu venituri mari practică turismul de lungă durată și la distanțe mari, cu mijloace de transport rapide și confortabile. Persoanele cu venituri mici participă la turism de scurtă durată, la distanță scurtă și pe cât posibil la utilizarea unor baze de cazare și servicii ieftine, eventual în extrasezon.

Venitul național influențează fenomenul turistic, prin furnizarea mijloacelor necesare populației pentru practicarea lui, prin stimularea investițiilor, prin dezvoltarea unei baze tehnico-materiale proprii.

Factorii culturali. Aceștia au o importanță decisivă în dezvoltarea turismului. Din factorii sociali decurge raportul dintre timpul productiv și neproductiv al omului. Creșterea timpului neproductiv oferă șanse practicării turismului. Timpul neproductiv poate fi constrâns și util.

  Din punct de vedere social, timpul liber este supus cerințelor și condițiilor unei perioade istorice. Repartiția timpului liber în cursul unui an este importantă pentru delimitarea tipurilor de turism și a modului de amenajare al teritoriului.

În funcție de durata timpului liber utilizat pentru turism, apar trei categorii principale:

Turismul ocazional, din timpul săptămânii, după orele de muncă. Se practică la distanță mică sau la imediata apropiere

Turismul de recreere se practică la sfârșitul săptămânii (fiind numit și turism de week-end), cu durată de până la 2 1/ 2 zile 

Turismul de recreere și îngrijirea sănătății se desfășoară în perioada concediilor și a vacanțelor anuale, cu o durată mai mare și la orice distanță. În această categorie se practică turismul intern și internațional

Factorii politici.  Aceștia trebuie judecați prin prisma ideoligiilor și practicilor politice, dar și prin situații conjuncturale favorabile (pace și înțelegere între popoare) sau nefavorabile (războaie, conflicte armate, tensiuni internaționale).

Politica economică a statelor influențează turismul în mod direct prin: liberalizarea circulației persoanelor și simplificarea formalităților de trecere a frontierelor de stat, prin formalitățile de eliberare a vizelor turistice, prin facilități bancare (unificarea monedelor) și vamale.

Situațiile de instabilitaete politică, recesiunile economice, crizele (energetice, alimentare, de apă) determină restrângerea ariei activităților turistice și intensitatea fenomenului turistic. Turismul contribuie la colaborarea și la dezvoltarea economică a statelor.

Factorii psihologici.    Aceștia se manifestă ca urmare a conștientizării rolului omului în natură și în societate.

Pe măsura dezvoltării societății, omul își manifestă tot mai mult dorințele de utilizare a timpului liber. Dorința de a pleca în alte locuri decât cele cunoscute zi de zi, curiozitatea de a vedea alte peisaje (de aici și expresia des întâlnită ce exprimă dorința de a „schimba peisajul”), nevoia de deconectare și de eliberare de mediul în care muncește, stau la baza mișcării turistice.

Există și alte cauze care determină mișcarea turistică: „prestigiul social”, moda de a vizita anumite locuri, imitarea altor persoane cu anumite posibilități materiale, considerente religioase, manifestări sportive etc. Există și factori inhibatori ai mișcării turistice: starea sănătății, relațiile tensionate din familie, sedentarismul, vârsta îniantată, starea vremii și nu în ultimul rând, costurile etc.

Factorii psihologici sunt influențați de nivelul veniturilor, de creșterea prețurilor, dar și de calitatea serviciilor turistice.

CAPITOLUL II

STRUCTURI ORGANIZATORICE NAȚIONALE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA TURISTICĂ

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii și activități cu implicații multiple în toate ramurile vieții naționale.

Apare evident, în acest caz, că turismul, ca sector de activitate social – economică, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în alte sectoare de activitate, trebuie să se consolideze o strânsă coordonare între diversele departamente guvernamentale și organizații care se ocupă cu activitatea turistică.

În consecință, în afara coordonării centrale a activității turistice la nivelul economiei naționale, trebuie să existe o coordonare și între reprezentanții organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal și, respectiv, local.

Funcția de coordonare a întregului ansamblu de măsuri de promovare a turismului se realizează prin intermediul organismelor naționale de turism.

Diversitatea activităților componente ale industriei turismului se reflectă în varietatea celor implicați în organizarea și derularea propriu-zisă a călătoriilor. Aceștia pot fi din sectorul public sau privat, societăți comerciale sau asociații profesionale, organisme cu arie de activitate locală, națională sau internațională. Ca urmare, în organizarea activității turistice pot fi identificate:

organizații sectoriale-specializate pe verigi ale lanului de distribuție a produsului turistic, ca, de exemplu: întreprinderi hoteliere, de alimentație, de transport, agenții de voiaj, touroperatori, dar și centre de formare profesională, birouri de promovare

organizații pe destinații, respectiv pe stațiuni turistice, pe zone geografice sau administrativ-teritoriale; ele au ca obiective încurajarea cooperării între diferitele societății de turism și coordonarea activității într-un anumit spațiu, precum și acțiuni comune de promovare a turismului

organizații ale turismului privit ca un întreg, pe plan național sau la scară mondială, având atribuții în studierea și previziunea fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor și politicilor în domeniu

Între aceste organisme se desfășoară relații de cooperare dar și de subordonare; aria lor de activitate se intersectează. Se poate vorbi de existența unui sistem de organizare a activității turistice, structurat pe trei etape:

organismul central, coordonator

organismul local

organizații sectoriale

Încă de la sfârșitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelică și până în zilele noastre, dezvoltarea turismului a atras atenția cercurilor guvernamentale din diverse țări cu potențial turistic, care au început să tragă importante foloase de pe urma acestei activități. Cu toate acestea, problema promovării turismului a fost lăsată în întregime în seama inițiativei private, fără o coordonare pe plan central a eforturilor instituțiilor și firmelor care participau la dezvoltarea turismului (companii feroviare și de navigație maritimă, firme hoteliere, asociații de propagandă, turing-cluburi).

Degradarea activității economice în perioada primului război mondial a determinat guvernele să adopte măsuri speciale de redresare a economiilor lor naționale, inclusiv pe linia dezvoltării turismului. În aceasta perioadă au apărut primele încercări de instituționalizare a turismului și primele organizații semioficiale sau oficiale de turism.

Interesele guvernelor pentru promovarea turismului și măsurile de creare a unor organisme oficiale, prin care statul să-și poată exercita rolul de organizare și coordonare a turismului, s-au concretizat și în diverse acorduri și convenții de colaborare internaționala, semnate în perioada interbelică, precum și în legi menite să contribuie la dezvoltarea acestei activități.

În perioada de reconstrucție de după cel de-al doilea război mondial o serie de guverne europene au continuat eforturile pentru stimularea dezvoltării, în continuare, a turismului. În acest scop au fost alocate fonduri considerabile pentru dezvoltarea bazei materiale și a infrastructurii turismului, finanțate atât din bugetele de stat, cât și prin contribuția unor organizații internaționale, printre care un loc de frunte a revenit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).

Progresul rapid a fost susținut și de investițiile masive de capital ale întreprinzătorilor privați, care necesitau și o îndrumare si coordonare pe linie de stat. În consecință, guvernele au ajuns la concluzia că singura cale de evitare a efectelor negative care rezultau din conflictele de interese de stat- semistatale, de grup sau private, consta în coordonarea dezvoltării turismului sub directa îndrumare a organismelor guvernamentale.

Pe de altă parte, importanța națională crescânda a industriei turistice, privită sub aspect economic, social, politic si cultural, precum și relațiile care s-au statornicit pe linie guvernamentală între țări, au determinat coordonarea treptată a politicii de organizare și promovare a turismului de către autoritățile statale.

În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri guvernamentale de colaborare turistică, a elaborării unor proiecte de legi, decrete legate de reglementarea unitară pe plan național a activităților turistice ), statele exercită totodată o importantă funcție de dezvoltare a turismului și în politica de investiții și amenajări turistice. Este vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajări turistice de mari proporții, cum este cazul creării unor noi zone și stațiuni de interes turistic, – montane sau de litoral, – unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea rețelei de căi ferate, de autostrăzi, șosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic ), depășește puterea financiară a agenților economici investitori.

2.1. Industria turistică și agenții intreprinzători

Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activități sau mai multe ramuri a căror funcție comună este satisfacerea nevoilor turiștilor.

În Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality avem următoarea definiție a industriei turistice: ”termen ce descrie firmele și locațiile care oferă atracții, facilități și servicii pentru turiști. Activitățile economice sunt grupate în industrii în funcție de produsele lor. (…) acea parte a economiei care are ca funcție de bază îndeplinirea nevoilor turiștilor.

Din industria turistică fac parte urmtoarele sectoare:

– cazare și alimentație (în conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hoteluri și restaurante”): hoteluri, moteluri, case de oaspeți, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-uri, proprietăți time-share, reședințe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fastfood), baruri, cafenele

– transport: sectorul commercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare, firme de închiriat automobile, operatori de taximetrie și sectorul noncommercial constituit din automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi

– organizatorii de călătorii: agenții de voiaj și touroperatori

– atracții-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri) și construite – catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracție, facilități sportive, cazinouri precum și festivaluri și evenimente cultural artistice

– organizatorii/administratorii destinațiilor: oficii de turism naționale, regionale, locale

Turismul evoluează sub influența unui număr mare de factori, ce acționează în mod global sau parțial, asupra unei forme sau componente a activității turistice.

Factorii respectivi participă în diferite proporții la determinarea fenomenului turistic, în funcție de conținutul lor specific, de momentul și locul impactului. Pe de altă parte, intercondiționalitățile acestor factori, simultaneitatea acțiunii lor potențează efectul final, făcând, astfel, dificilă descifrarea aportului fiecăruia dintre ei.

Ca factorii reprezentativi, cu influență decisivă asupra dezvoltării turismului, trebuie menționați: veniturile populației, prețurile și tarifele, oferta turistică, progresul tehnic, creșterea demografică și timpul liber.

Factorii psiho-sociologici cu cea mai mare influență asupra turismului sunt: moda, tradițiile, dorința de cunoaștere, instruire.

Pentru a putea fi cuantificate influențele acestor factori, este necesară structurarea lor în categorii relativ omogene.

Există numeroase modalități de clasificare a determinanților turismului, precum și de evaluare a mărimii și sensului acțiunii acestora.

Cele mai importante ar fi:

După durata acțiunii lor în timp:

factori cu acțiune permanentă sau de durată: creșterea dimensiunilor timpului liber, modificarea veniturilor, micșorarea demografică

factori sezonieri cu acțiune ciclică: succesiunea anotimpurilor, activitatea în agricultură

factori conjuncturali: crizele economice, politice, catastrofe natural

În raport cu importanța sau rolul lor în determinarea fenomenului turistic

factori primari: oferta, veniturile, prețul, timpul liber, mutațiile demografice

factori secundari: climatul internațional, complexitatea formalităților de viză sau frontieră, diverse facilități, condițiile de organizare a activității

În funcție de direcția de acțiune, factorii pot fi grupați în:

Factori exogeni: evoluția demografică, creșterea veniturilor, sporirea gradului de urbanizare, amplificarea mobilității populației

Factori endogeni se referă la modificările din conținutul activității turistice: lansarea de noi produse, diversificarea gamei serviciilor oferite, nivelul tarifelor și facilităților de preț, pregătirea personalului și dotarea cu forță de muncă

În raport cu orientarea influenței lor asupra celor două laturi corelative ale pieței

Factori ai cererii turistice: venituri, urbanizare, timp liber

Factori ai ofertei: diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, condițiile naturale, baza materială

Factori ai confruntării cerere-ofertă: distribuția agențiilor de voiaj, calitatea infrastructurii, circulația monetară, sistemul legislative

Există și alte modalități și criterii de clasificare a factorilor de influență ai turismului, ce pot fi utilizate în funcție de scopurile analizelor. Este important să fie înțeles faptul că acești factori acționează simultan, cu intensități diferite, în anumite perioade de timp, fiind foarte dificilă separarea și cu antificarea exactă a influenței fiecăruia.

Romanian Tourism este una din companiile care au creat un portal profesional de turism care combină promovarea ofertei turistice cu vânzarea și rezervarea de pachete turistice prin Internet. Acest portal are ca parteneri Asociația Națională a Agențiilor de Turism (A.N.A.T.), Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (A.N.T.R.E.C.), Federația Industriei Hoteliere din România (F.I.H.R.), Federația Patronală din Turism (F.P.T.), Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (O.P.T.B.R.) și Romanian Convention Bureau (R.C.B.) și este singurul portal inclus în E.C.T.A.A. – Grupul Național al Agențiilor de Turism și al Asociațiilor de Tur-operatori din Uniunea Europeană.

Prin această tehnologie de transfer se are în vedere dezvoltarea pieței turistice naționale și regionale din România și valorificarea produselor turistice de către companiile de turism și tur-operatori.

În ceea ce privește economia României, sectorul serviciilor a fost cel mai dinamic factor care a contribuit la economia țării, după cum sugerează Institutul Național de Statistică și Studii Economice (I.N.S.S.E.): sectorul serviciilor a fost de aproximativ 15 ori mai mare ca valoare în 1997 decât în 1993. Datele I.N.S.S.E. arată că turismul a reprezentat unul din cele mai mari părți ale industriei de servicii în 1997 cu o valoare de 716 bilioane lei. S-a estimat că, în același timp, turismul a contribuit cu 5,2% la Produsul Intern Brut al țării în 1999, însemnând 17.250 bilioane lei.

Încasarile valutare din turismul internațional au fost de 780 milioane de dolari în 2003, în timp ce în 2002 acestea au însumat 600 milioane dolari. Conform datelor statistice, creșterea înregistrată a fost de 177,8% în anul 2003 față de 1999 și de 14.4% față de anul 2002. Ponderea turismului în P.I.B.-ul românesc a fost de 3,5% în 2003 față de 3,2% în 2002, iar numărul turiștilor care au vizitat România a crescut în 2003 cu 16,7% față de anul 2002.

În conformitate cu World Travel & Tourism Council, în 2004, industria turistică din România a generat 170,934 bilioane lei (US$4.753,6 mil.) din activitatea economică. Impacturile directe ale industriei includ 117.829 de slujbe, reprezentând 1,2% din totalul pieței de muncă și 29.583,1 bilioane lei (US$822,7 mil.) din produsul intern brut, echivalentul a 1,4% din totalul P.I.B.. Serviciile turistice sunt prevăzute să crească la 502.893 bilioane lei până în 2014, iar cererea de servicii turistice se așteaptă să crească cu 5,4% pe an până în 2014.

Efectele indirecte ale industriei turismului sunt reprezentate de 490.607 de slujbe (5% din totalul pieței de muncă); 124.757 bilioane lei (US$3.469,4 mil.) din P.I.B., echivalentul a 5,9% din totalul P.I.B.; 38.335,6 bilioane lei (US$1.066,1 mil.) din exporturi, servicii și comerț (6,4% din totalul exporturilor); 36.365,3 bilioane lei (US$1.011,3 mil) din capitalul investit (8,2% din totalul investițiilor) și 3.843,6 bilioane lei din cheltuielile guvernamentale, echivalentul a 3,2% din acestea.

Până în 2014, numărul slujbelor din serviciul turistic ar trebui să totalizeze 531.696, respectiv 5,4% din totalul slujbelor. Industria serviciilor turistice din România se așteaptă să crească la 88.067,6 bilioane lei (US$1.399,3) până în 2014, iar contribuția economică a serviciilor turistice va crește de la 5,9% în 2004 la 6,4% în 2014.

Sectorul turistic a contribuit cu 1,4% la P.I.B. (29.583,1 bilioane lei) în 2004 și se așteaptă să crească la 88.067,6 bilioane lei până în 2014. Contribuția serviciilor turistice la economia țării va crește de la 5,9% în 2004 la 6,4% în 2014.

Turismul personal al României este estimat la 72.422,7 bilioane lei (US$2.014 mil) sau 4,2% din totalul consumului individual în anul 2004. Până în 2014 acesta ar trebui să ajungă la nivelul de 217.304 bilioane lei. Turismul în scop de afaceri este estimat la 19.967,1 bilioane lei (US$555,3 mil) în anul 2004, cifră ce va crește la 58.787,0 bilioane lei (US$ 934,1 mil).

2.2. Instituții turistice naționale

O problemă a industrializării românești, în perioda industrializării socialiste a fost ponderea redusă a seviciilor, dovedind menținerea înapoierii ei în raport cu țările industrializate.

România a deschis porțile, e drept oarecum în sens unic, turiștilor din întreaga lume, la mijlocul deceniului al șaptelea al secolului al XX-lea.

Atracția potențialului natural deosebit a făcut ca, un timp, să-și găsească un loc în rindul primelor țări, ca destinație turistică.

Pentru clienții stăini, aceste prestații s-au conceput ca un turism industrializat, menit să dezvolte relații externe și să aducă venituri bune. S-au folosit corelări cu diverse manifestări specifice (precum festivaluri de muzică ușoară-inițiate în această perioadă-și altele), dorite ca favorabile pentru imagine, s-au explotat benefic prioritățile românești în domeniul geriatriei (Dr.Ana Aslan).

Din punct de vedere teritorial, s-a pus mai mult accent pe zona dobrogeană, dar valorificându-se și potențialul balneoclimateric și montan în general.

România dispune de un vast și valoros potențial turistic natural și antropic, ca și de o bogată tradiție în domeniul călătoriilor, ceea ce argumentează pentru viitor înscrierea turismului între ramurile de bază ale economiei.

Colectivitățile locale, au în multe țări un rol deosebit în organizarea și dezvoltarea turismului. Ele beneficiază de o structură independentă, dispun de autonomie funcțională, au bugete proprii și atribuții în coordonarea activității și în promovarea turismului din zone respective.

Organizații sectoriale sunt cele mai numeroase și îmbracă farma societăților comerciale. Tipologia lor este foarte diversă, rezultat al activității pe care o desfășoară. Din punct de vedere organizatoric, ele pot funcționa independent sau se pot asocia, pot fi cu rază de activitate locală, națională sau chiar internațională.

Organismele naționale de turism sunt menite să coordoneze politica turistică națională, constituind totodată și instrumentul de executare, îndrumare și control al activității turistice naționale.

Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membră este și țara noastră, a elaborat următoarea tipologie a organismelor naționale de turism:

– ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului)

– ministere mixte sau combinate (ex., Ministerul Comerțului și Turismului, Ministerul Turismului și Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului și Culturii sau Spectacolelor, Ministerul Turismului și Sporturilor etc)

– secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul unor ministere mixte

– departamente în cadrul unor ministere mixte

– comitete de stat sau comisariate pentru turism

– oficii naționale de turism (guvernamentale)

– autorități naționale de turism

– direcții generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente etc

În această grupare, există o multitudine de organisme naționale de coordonare a activității de turism și o considerabilă disproporție între natură și responsabilitatea organului însărcinat cu coordonarea activității turistice.

Responsabilitățile organismelor guvernamentale de turism, în afara acțiunilor de publicitate, includ funcțiile vitale de coordonare a tuturor activităților de turism, elaborarea și punerea în aplicare a programelor naționale de dezvoltare turistică, reprezentarea pe plan intern și internațional nu numai a organizațiilor turistice, ci și a guvernelor țărilor respective. Mai trebuie menționat și faptul că industria turistică, prin legăturile ei cu aproape toate sectoarele vieții economice, impune ca organismele de turism să mențină o legătură continuă cu toate departamentele, organismele, firmele și organizațiile interesate și implicate în dezvoltarea turismului.

În acest scop, în multe țări – printre care și România – au fost create consilii interdepartamentale de turism, înființate pe baza unor acte normative, în care sunt reprezentate ministerele, departamentele, instituțiile și alte organisme guvernamentale, a căror activitate are tangență cu industria turistică. În aceste consilii sunt reprezentate și organizațiile neguvernamentale și principalele firme prestatoare de servicii turistice.

Pe plan teritorial, funcțiile de conducere ale statelor pentru dezvoltarea și promovarea turismului sunt exercitate de o multitudine de instituții, uniuni, federații, patronate, societăți, agenții, filiale ale căror competente, atribuții, structuri organizatorice sunt adaptate cerințelor specifice locale ale turismului receptor și emitent din raza administrativă a unui teritoriu (regiune, zonă, centru turistic, stațiune).

2.3. Organizații interguvernamentale

Între principalii ,,actori" ai sistemului actual de relații internaționale, se numără alături de statele-națiune, și marile corporații transnaționale: organizațiile internaționale interguvernamentale.

În majoritatea cazurilor, organizațiile internaționale oferă nu numai cadrul în care sunt luate deciziile de a coopera, dar și mecanismele necesare pentru transpunerea acestor decizii în acțiuni concrete.

Organizațiile internaționale servesc astfel nu numai ca instrumente de înlesnire a cooperării dintre națiuni, dar și ca instrumente de creștere a nivelului conștiinței privind realitățile unei lumi interdependente, ale cărei provocări au un caracter global. În plus, ele oferă mijloacele necesare desfășurării procesului de integrare și agregare a intereselor statale cele mai diverse, sub cele mai multe aspecte, ca pozitiv.

Organizațiile internaționale de turism au un caracter permanent, iar modul de funcționare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale activității lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice și economice dintre organizațiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector, înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experiență în oricare din domeniile de servire turistică mondială .

Organizațiile internaționale de turism au un caracter permanent, iar modul de funcționare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale activității lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice și economice dintre organizațiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector.

Una dintre cele mai mariorganizații internaționale de turism cu caracter interguvernamental este Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.), care a fost înființată în 1975 (prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid). O.M.T. preia și confirmă experiența pozitivă de colaborare internațională în domeniul turismului, dobândită de Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.). Spre deosebire de fosta U.I.O.O.T., O.M.T. este o organizație internațională guvernamentală, în sensul că reprezentarea în cadrul ei se face în numele guvernelor țărilor membre.

Obiectivele fundamentale ale O.M.T. sunt, conform statutului, "promovarea și dezvoltarea turismului, cu scopul de a contribui ia expansiunea economică, la înțelegerea internațională, la pace și la prosperitate, ca și la respectul universal, la respectarea drepturilor și libertăților umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie". Pentru realizarea acestor obiective, O.M.T. trebuie să acorde o atenție deosebită intereselor țărilor în curs de dezvoltare.

O.M.T. are rolul de centru mondial al informațiilor turistice, prin schimbul de date asupra turismului național și internațional, în special sub formă de culegeri statistice, prin schimbul de informații privind legislația și reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre sau în legătură cu evenimente din domeniul turismului.

Organizația este un instrument de inițiativă în mâna statelor membre pentru organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în domeniul formării și perfecționării cadrelor (O.M.T. dispune de un centru internațional specializat în acest domeniu), în sectorul concepției produsului turistic, organizării și promovării ofertei turistice (prin cooperări cu P.N.U.D. – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial).

Țara noastră, ca membru fondator al O.M.T., a fost prezentă în toate fazele impuse de procesul de organizare și de delimitare programatică a noii organizații, începând din 1979, România a fost aleasă, pentru un mandat de patru ani, în Consiliul Executiv al O.M.T., candidând din partea grupului țărilor europene, iar în 1981 a fost aleasă vicepreședinte al acestui organ de conducere. Pe linia colaborării multilaterale, țara noastră participă la activitatea a 12 organisme și forme guvernamentale și neguvernamentale de cooperare turistică. în grupa formelor de colaborare cu caracter interguvernamental, alături de O.M.T., se înscrie Consfătuirea Organelor Guvernamentale de Turism din Țările Balcanice – formă de consultare periodică în cadrul aplicării Acordului de colaborare multilaterală balcanică din mai 1971.

Dintre organizațiile cu caracter neguvernamental (la care participă și România, prin intermediul asociațiilor profesionale, menționăm: Federația Universală a Asociațiilor Agențiilor de Voiaj (F.U.A.A.V. / U.F.T.A.A.), care este, în momentul de față, cea mai reprezentativă organizație internațională neguvernamentală cu profil turistic, Alianța Internațională de Turism (A.I.T.) și Federația Automobilistică Internațională (F.I.A.), Federația Internațională de Termalism și Climatologie (F.I.T.E.C.), Federația Internațională a Scriitorilor și Ziariștilor din Turism (F.I.J.E.T.), Academia Internațională de Turism, Federația Mondială a Bucătarilor și Cofetarilor, Organizația Internațională a Transportatorilor pe Cablu (O.I.T.A.F.), Biroul Internațional de Turism Social (B.I.T.S.) .

CAPITOLUL III

ORGANIZAȚII NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE CU IMPACT IN DOMENIU

Organizarea este înțeleasă ca un ansamblu de măsuri, forme, metode și tehnici, având un caracter social-economic și tehnico-organizatoric destinate realizării unui scop bine definit. Cel mai des, organizarea este privită ca o funcție a conducerii științifice a întreprinderii și, respectiv, a proceselor sale componente-de producție, de muncă.

Organizarea presupune un proces de ordonare a componentelor unui domeniu de activitate, precum și stabilirea unor relații între aceste componente, astfel încât să se asigure funcționarea optimă a întregului.

Sincronizarea și corelarea acestui domeniu cu celelalte ramuri ale economiei, integrează turismul în sistemul funcțional unitar al economiei, în strategia generală a dezvoltării.

Organizarea este sinonimă cu un ansamblu de măsuri (legislative, organizatorice, administrative), capabil să construiască un cadru propriu derulării călătoriilor.

3.1. Organizarea turismului la nivel local

Situarea Bihorului în apropierea unor rute comerciale importante încă din antichitate și apoi la confluența unor mari civilizații – ale Occidentului și ale Răsăritului Europei a marcat evoluția societății arealului. Elementele care s-au consacrat în personalizarea realității umane a județului Bihor au fost: pluralismul etnic, confesional și cultural. Evenimentele care au marcat istoria județului nostru, coordonatele de acces și infrastructură, câteva mențiuni privind populația și aspectele ce caracterizează atât profilul economic și pe cel social se regăsesc în încercarea de a dezvălui ce a însemnat, înseamnă și va însemna județul Bihor.

3.1.1. Generalități privind turismul în județul Bihor

Realizarea Strategiei de Dezvoltare Turistică a Județului Bihor și a Planului Operativ de Acțiune a fost posibilă în urma proiectului „Dezvoltare turistică frontalieră în Euroregiunea Bihor- Hajdu Bihar" finanțat prin Programul Phare CBC RO/HU 2000-13.RO.00030.03.01 și implementat de către Camera de Comerț și Industrie a județului Bihor în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Hajdu-Bihar, Ungaria.

Județul Bihor realizează trecerea de la întinsa câmpie a Crișanei spre munții Apuseni ai Ardealului.

Județul Bihor este situat în nord-vestul României, unde se învecinează la nord cu județul Satu Mare, la vest cu județele Sălaj, Cluj, la sud-vest cu județul Alba, la sud cu județul Arad și la vest cu Ungaria. Pe teritoriul județului se întâlnesc toate formele de relief, dispuse sub forma unui vast amfiteatru în care unitățile montane ocupă 21%, dealurile și depresiunile 41%, iar câmpia 38%.

Rețeaua hidrografică este răspândită uniform în teritoriu în bazinele Crișului Negru, Crișului Repede și Bardului. Lacurile cele mai importante sunt Cefa, Tărnașda și Homorog.

Clima este temperat-continentală. Temperatura medie anuală este de 10,9°C, maxima înregistrată este 40°C, iar minima -22,5°C. Precipitațiile anuale sunt cuprinse între -550 și 1000 mrn iar regimul eolian este dominat de vânturile de vest, nord-vest și sud-vest.

În subsolul județului se găsește o diversitate de resurse: bauxită, minereuri polimetalice, argilă refractară, marmură, calcare policrome, granodiorite, gresii cuarțoase, calcare pentru industria siderurgică și ciment, zăcăminte de lignit, nisipuri bituminoase și hidrocarburi. Pășunile și fânețele naturale, pădurile de gorun, stejar, brad, molid și resursele de apă în special cele geotermale (Oradea, Băile Felix, 1 Mai, Tămășeu, Chișlaz etc.) și minerale (Tinca) completează resursele naturale ale județului.

Populația stabilă la 1 ianuarie 2001 era de 620.817 persoane, din care 48,7% bărbați și 51,3% femei. În mediul urban trăiește 49,6% din populație, iar în mediul rural 51,45%.

Structura populației în funcție de naționalitate se prezintă astfel: români 66,55%, maghiari 28,4%, rromi 3,4%, slovaci 1,2%, germani 0,2% și 0,3% alte naționalități. În funcție de religie structura populației este următoarea: ortodoxă 60,3%,reformată 19,5%, romano-catolică 10,1%, penticostală 3,8%, baptistă 3%, greco-catolică 2,3% și 1% alte religii.

Dinamizarea economiei județului Bihor nu poate fi abordată, în viitorul apropiat, fără luarea în considerare a rolului pe care îl are dezvoltarea turismului.

Pentru ca turismul să joace un rol important în dezvoltarea economică locală, este important ca județul Bihor să își bazeze strategia de dezvoltare pe oportunitățile sale poziționale (una din cele trei porți ale României spre Vestul Europei; parte componentă a regiunii transfrontaliere româno-ungare), să realizeze o armonizare a politicilor locale cu cele zonale, regionale și transfrontaliere.

Deși potențialul turistic al județului Bihor este unul dintre cele mai importante din România, punerea în valoare a acestuia nu este pe măsură.

Acest decalaj este datorat în mare parte lipsei unei infrastructuri adecvate, a unei game de servicii variate oferite cererii, precum și capacității reduse de plată din partea cererii locale.

Situația favorabilă a județului de a fi străbătut radial, din Oradea, de rutele europene E60, E79 și E671, este contracarată de slaba accesibilitate în județ. Rutele județene și comunale care străbat principalele zone de atracție turistică sunt de slabă sau foarte slabă calitate.

O cerință importantă legată de dezvoltarea turismului o va reprezenta racordarea județului la coridoarele transeuropene prin realizarea unei autostrăzi și modernizarea drumurilor care să faciliteze tranzitul de frontieră (N 79B- Salonta, N 19C- Valea lui Mihai).

Se impune modernizarea cailor ferate (magistrala feroviară București – Budapesta – Viena) și a Aeroportului din Oradea pentru a fi capabil să primească curse internaționale.

Modernizarea aeroportului este o condiție esențială pentru favorizarea investițiilor în turism dar și pentru creșterea fluxului turistic, în principal spre stațiunile termale, montane dar și pentru turismul de afaceri.

Factorii care încetinesc dezvoltarea turismului, evidențiați conform statistici lor, sunt:

nivelul scăzut al culturii de mediu și turistice

siguranța publică scăzută

lipsa de colaborare și comunicare la nivelul instituțiilor și organizațiilor implicate

nivelul de trai scăzut al populației

nivelul de cunoaștere scăzut al limbilor străine

slaba dezvoltare a sistemului de colectare a deșeuri lor comunale și a sistemului de canalizare și alimentare cu apă

insuficiente puncte de trecere a frontierei și aglomerarea celor existente

limitarea posibilităților de finanțare a proiectelor

nivelul ridicat al impozitelor și mărimea dobânzilor la creditele bancare

Situația ofertei și atracțiile turistice județul Bihor prezintă o multiplă și diversă gamă de atracții turistice. Multe din aceste atracții depășesc sfera de cunoaștere locală: Parcul Natural al Munților Apuseni, Băile Felix, Rezervația de nuferi Peța, Peștera Urșilor.

Bihorul dispune de două stațiuni de interes național (Băile Felix și stațiunea montană Stâna de Vale) și de alte stațiuni de interes local (Băile 1 Mai, Băile Tinca), acestea, ca și alte locuri care își așteaptă atestarea sunt însă insuficient puse în valoare.

În arealul județului Bihor, se disting câteva subzone etnofolclorice, delimitate de văile cursurilor de apă mai importante: Crișul Negru, Crișul Repede, Barcăul. Astfel zonele etnografice pe care specialiștii în domeniu le-au identificat pe raza județului Bihor sunt Crișul Alb, Beiuș, Crișul Repede și Barcău-Crasna.

Zonele etnografice ale Bihorului au ajuns să se distingă, treptat, prin specific folcloric, prin mărturii patrimoniale personalizate (port popular, mobilier, ceramică, piese din lemn cu destinație casnică și nu numai), prin configurația gospodăriilor, știut fiind că acestea din urmă sunt condiționate în existența lor de apartenența la satele de munte, deal sau câmpie, prin arhitectura caselor și anexelor, prin organizarea interioarelor, printr-un sistem decorativ diferit, prin componentă etnică.

Este de relevat faptul că unitatea etnică a contribuit la maturizarea și persistența comuniunii spirituale, comportamentale și de mentalitați. Din această perspectivă, zonele etnografice Crișul Alb și Beiuș au specific majoritar românesc în zona Crișul Repede este românească și maghiară în proporție relativ echilibrată, iar zona Barcău-Crasna, maghiară, românească, slovacă, în acest caz ordinea stabilită reflectând atât diversitatea, cât și ierarhia din punctul de vedere al numărului. Se cuvine însă menționat că în situația dată grupurile umane ale unei etnii sau ale alteia erau concentrate în zone relativ compacte, alăturate, și că există un echilibru numeric între primele două etnii.

Diferențele specifice de la o zonă la alta, vizibile în portul popular și în gospodăria tradițională, se observă de asemenea în folclorul muzical și coregrafie, în obiceiurile calendaristice și cele care marchează momentele capitale din viața omului.

3.2. Organizarea turismului la nivel național

Poziția geografică a României care imprimă particularități naturii și activității umane, completată cu prezența Carpaților, Dunării și Mării Negre, conferă țării o puternică personalitate geografică, dublată de o vocație turistică deosebită.

Primele încercări de a organiza activitatea turistică în țara noastră datează încă din secolul XIX. Din inițiativă privată au apărut o serie de asociații, organizații sau societăți, cluburi care desfășurau o activitate turistică pe arealele geografice posibil de abordat, căutând să atragă în mișcarea turistică și păturile sociale cu posibilități de a sponsoriza amenajarea unor obiective de bază materială turistică.

Asociațiile și organizațiile de turism din România și-au desfășurat activitatea înainte de primul război mondial și în perioada dintre cele două războaie. Preocuparea acestor asociații s-a

îndreptat în special spre construirea de cabane și case de adăpost în munți, spre amenajări de drumuri, poteci, marcaje, precum și spre organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii turistice, de almanahuri, ghiduri, hărți.

Printre primele societăți care au urmărit dezvoltarea turismului în zonele montane pot fi citate: Societatea Română de Geografie (1875), care se remarcă prin numeroase excursii geografice sau de plăcere și Societatea Carpatină din Sinaia (1895), avându-i ca întemeietori pe Tache lonescu si scriitoarea Bucura Dumbravă. In programul acestei societăți se înscriu deschiderea și amenajarea Peșterii Ialomiței, amenajarea de poteci în Munții Bucegi, construirea primelor cabane pe Caraiman și Omu, organizarea de excursii colective.

În anul 1971 este înființat Ministerul Turismului care avea în subordine mai multe organizații specializate în servicii turistice, în zone precum Brașov, București și litoralul Mării Negre. România era o țară ușor accesibilă țărilor din Europa de Vest și oferea o alternativă ieftină Greciei și Spaniei.

Turismul domestic a evoluat și el, iar românii au fost încurajați să călătorească prin țară și să viziteze monumentele contemporane ale realizării socialiste. Tot în această perioadă, numărul vizitatorilor străini a început să crească de la 500.000 în anul 1965 la 2.3 milioane în 1972 în cazul celor din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, și de la 200.000 la 600.000 în cazul turiștilor din celelalte țări. În anii 1970, odată cu venirea lui Ceaușescu la putere, țara devine din ce în ce mai mult condusă sub climatul tiraniei. In anul 1974 este stabilită o lege care solicita turiștilor să schimbe o anumită cantitate de valută pentru fiecare zi a vizitei lor în România. In anul următor, românilor le este interzis să găzduiască turiștii străini în casele proprii.

Regimul lui Ceaușescu a avut un impact semnificativ asupra turismului, mai ales că a restricționat legătura dintre România și țările occidentale.

Turismul în România a înregistrat o scădere drastică în perioada anilor 1980, atunci când Ceaușescu decide să plătească datoriile externe ale țării mult mai devreme decât era prevăzut, fapt care a condus la o austeritate severă pentru cetățenii românii, precum și la o scădere a standardului de viață. Prin urmare, standardele serviciilor turistice au scăzut și ele sub limitele standardelor occidentale, mâncarea distribuită în restaurante și hoteluri era în cantitate mică, infrastructura și transportul – de o calitate inferioară, iar România devine o destinație deloc atractivă pentru turiștii din Occident.

După revoluția din anul 1989, Frontul Salvării Naționale (F.S.N.) eradichează anumite legi care au avut consecințe negative asupra turismului, de exemplu legea care interzicea românilor să găzduiască turiștii străini în casele proprii.

După 1989, sosirile turiștilor internaționali au crescut la 1.6 milioane, deși doar jumătate din ei vizitau țara în scop turistic, iar cealaltă jumătate era formată din ziariști, reporteri și reprezentanți ai organizațiilor de caritate.

În perioada post-comunistă, România a fost vizitată de turiștii din Europa Occidentală din motive legate de anii socialiști și de revoluția din 1989 care a creat o imensă curiozitate pentru vizitarea obiectivelor asociate cu prăbușirea regimului comunist. România a încercat să depășească frontierele socialismului și să încurajeze dezvoltarea turismului la începutul anilor 1990, prin utilizarea unui slogan care avea ca scop atragerea cât mai multor turiști: „come as a tourist, leave as a friend" („vino turist, pleacă prieten"), dar România mai trebuia să-și actualizeze facilitățile turistice și să administreze mai bine produsele turistice pe care încearcă să le promoveze.

La începutul anilor 1990, Guvernul a încercat să dezvolte capacitatea turistică a turismului rural, atunci când oamenii puteau, pentru prima oară, să primească străini în casele lor. Interesul continuu al Guvernului pentru turismul rural s-a regăsit în crearea Comisiei pentru Zonele Montane (1990) cu vagi responsabilități de organizare și promovare a turismului rural, urmată de o perioadă de inactivitate totală a acestei Comisii. În 1994, Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural (A.N.T.R.E.C.) a încercat să promoveze ideea turismului rural, atât pentru vizitatori cât și pentru cei care îi găzduiesc, prin implementarea unui program ce oferea capacități de cazare turistică promovate prin intermediul unei rețele naționale de rezervare a structurilor de cazare.

În 1993, Guvernul României inițiază o reformă a programului de dezvoltare a turismului.Ordonanța Guvernamentală nr.62, care a devenit ulterior nr. 145 din 27 decembrie 1994, stabilește planul pentru dezvoltarea națională a turismului rural, în special pentru regiunile montane, Delta Dunării și Marea Neagră. Tot atunci, Ministerul Turismului promovează propria opinie privind turismul rural, aceea că acesta reprezintă pentru România cea mai atractivă „ofertă turistică" posibilă.

În momentul de față, România este pe punctul de a deveni o destinație turistică importantă, dar înainte de toate va trebui să-și estompeze anumite minusuri care nu îi conferă o poziție concurențială pe piața internațională turistică. Aceasta s-a datorat unui program de dezvoltare a turismului prost administrat, dar și datorită perioadei de recesiune cu care România s-a confruntat după perioada comunismului. Iar fără o dezvoltare sănătoasă a economiei românești și a societății, dar mai ales fără o privatizare a acestui sector și fără un bun program de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca România să devină o atracție importantă a turismului internațional.

România dispune de un bogat și complex potențial turistic. El este alcătuit mai întâi dintr-o varietate de forme de relief cum ar fi: izvoare de apă minerală și termală, lacuri folosite pentru agrement, natație și pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase și conifere, peisaje diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2.000 m la cele de câmpie, litoral și Delta Dunării.

Istoria poporului român se reflectă în numeroase mărturii materiale și spirituale ce pot fi văzute mai ales în localități (muzee, monumente, biserici, mănăstiri, cetăți antice și medievale, portul popular, țesături, ceramică). Ele reprezentând un valoros fond de elemente care concentrează atenția a numeroși vizitatori din toate colțurile lumii. Gruparea pe teritoriul României acestor elemente este rezultatul legaturilor strâns stabilite între om și natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la dezvoltarea și conturarea de provincii turistice și zone turistice.

Mediul economic este un factor semnificativ, care influențează industria turismului dintr-o țară atât din punct de vedere al cererii, cât și al ofertei. Din punct de vedere turistic, factorii care pot influența comportamentul de consum sunt rata dobânzii, cursul de schimb, disponibilitatea creditului, creșterea și stabilitatea economică și rata inflației, precum și structura economică a industriilor relevante turismului și profitabilitatea lor (costul capacității de cazare, costul călătoriilor).

Prețurile, care reprezintă costuri pentru consumatori, au cea mai semnificativă influență asupra puterii acestora de cumpărare. De aceea, prețul unei destinații turistice rămâne cel mai important factor asupra cererii turistice. În același timp, prețurile pot avea efecte negative, în sensul că acestea pot fi influențate de cursul de schimb între țara de origine și țara de destinație, precum și de nivelul de inflație.

În cazul României, puterea lirei asupra leului este foarte puternică, putând avea efecte pozitive asupra cererii pentru servicii turistice, întrucât costurile cu transporturile și cazarea sunt relativ mici, cu excepția Bucureștiului unde costul unei camere pe noapte este de cel puțin 25$, iar prețul unei mese în oraș este de cel puțin 5$. Cu toate acestea, costul unei vizite la muzeu sau călătoria cu autobuzul sau cu trenul este foarte mic.

Factori tehnici – performanțele mijloacelor de transport

În cazul transportului aerian, acesta poate influența rutele și liniile aeriene, numărul de zboruri, capacitatea locurilor și prețurile acestora. Taxele de aeroport reprezintă de asemenea o problemă, întrucât sunt plătite de turiști.

Modernizat și reorganizat, transportul feroviar răspunde, în acest moment, tuturor exigențelor pasagerilor, mai ales pe rutele deservite de trenuri InterCity sau rapide. În completarea acestora, trenurile accelerate permit accesul vizitatorilor în aproape toate stațiunile sau orașele României. În același timp, conexiunile cu liniile internaționale înlesnesc utilizarea facilităților internaționale pentru diferite tipuri de legitimații de călătorie.

Transportul auto, atât cel intern, cât și cel internațional, cu microbuze sau autocare, s-a dezvoltat foarte mult, în ultima perioadă de timp acoperindu-se în întregime teritoriul românesc (rute interjudețene, dar și județene sau locale), cât și rute internaționale. În acest sens, există curse-linii permanente, care fac legătura dintre România și alte țări: Marea Britanie, Italia, Austria, Germania, Spania, Olanda, Franța etc.

Toate reședințele de județ, principalele orașe, respectiv stațiuni turistice din România, sunt legate printr-o rețea densă de transport auto în comun, care se realizează atât cu autocare moderne, cât și cu microbuze.

Între porturile românești ale Dunării fluviale nu există relații de transport fluvial regulat de persoane. Există, în schimb, rute de transport de pasageri între România și Bulgaria sau România și Iugoslavia ori rute de transport de autovehicule. Din păcate, nu există curse regulate de feribot în acest moment pe Marea Neagră, cu plecare din porturile românești. În timpul sezonului se pot face plimbări de agrement, cu plecare din portul turistic Tomis, Constanța, cu navele Euxin, Tomis și Condor, nave pregatite pentru acest gen de programe.

Există și anumite programe de reabilitare și restructurare a Căilor Ferate Române (C.F.R.) cofinanțat de B.I.R.D., B.E.R.D., Guvernul României și Comisia Europeană în vederea îmbunătățirii confortului călătorilor, creșterea siguranței acestora și a eficientizării transportului de marfă în vederea alinierii sistemului național de transport la sistemul european.

Totodată se are în vedere maximizarea efectelor pozitive asupra mediului și minimizarea impactului global și local pe care activitățile de transport le generează și sunt axate în general pe:

stoparea degradării infrastructurii și menținerea în exploatare a sistemului de transport

aducerea în parametrii de funcționare și valorificare a capacităților existente prin repararea și modernizarea infrastructurilor

înlăturarea sau prevenirea apariției restricțiilor de circulație și eliminarea blocajelor și aglomerărilor

promovarea tehnologiilor de transport ecologice

integrarea drumurilor de interes local în rețeaua de infrastructură națională

Călătoriile aeriene se efectuează în conformitate cu reglementările internaționale referitoare la condițiile generale de transport aerian al pasagerilor și bagajelor, precum și în baza condițiilor de transport înscrise pe biletele de avion, iar taxele plătite de pasager sunt cele impuse de autoritațile guvernamentale sau de operatorul aeroportuar.

Numărul companiilor internaționale și naționale de închiriere a autoturismelor a crescut considerabil în ultimul timp. Dintre companiile care își desfășoară activitatea pe piața românească amintim: Avis, Hertz, Sixt, Budget, Francocar, Autorent, majoritatea cu reprezentanțe în București și aeroportul Henri Coandă.

În momentul de față, România este pe punctul de a deveni o destinație turistică importantă, dar înainte de toate va trebui să-și estompeze anumite minusuri care nu îi conferă o poziție concurențială pe piața internațională turistică. Aceasta s-a datorat unui program de dezvoltare a turismului prost administrat, dar și datorită perioadei de recesiune cu care România s-a confruntat după perioada comunismului. Iar fără o dezvoltare sănătoasă a economiei românești și a societății, dar mai ales fără o privatizare a acestui sector și fără un bun program de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca România să devină o atracție importantă a turismului internațional.

România prin îmbinarea armonioasă a diverselor și spectaculoaselor forme de relief, a climei favorabile practicării turismului în tot cursul anului, a florei, a faunei, a potențialului antropic, a tradițiilor care nu s-au pierdut în epoca modernă, dispune de un patrimoniu turistic ce se poate dezvolta și moderniza prin activități de valorificare și promovare în contextul evoluției durabile și ecologice a turismului.

Datorită potențialului turistic deosebit, țara noastră nu poate face excepție de la regulă și, încă din 1994, printr-un program Phare s-a realizat un „Plan strategic de dezvoltare a turismului în România”, care acordă importanța cuvenită și turismului balnear ,formă de turism cu un potențial de excepție și cu perspective, net superioare turismului clasic. Turismul a înregistrat în ultimele decenii ritmuri anuale de creștere foarte ridicate la sosiri și încasări turistice. Chiar dacă atentatul de la 11 septembrie 2001 și alte atentate, ca cele de la Madrid și Londra, războiul din Iraq, gripa aviară sau alte evenimente de acest fel au generat scăderea ritmului de creștere, iar în 2003, la nivel mondial s-a înregistrat chiar o scădere de 1,7 % față de 2002 la sosiri turiști și tot atât la încasări, turismul rămâne printre cele mai importante componente ale comerțului internațional.

De asemenea, prin efectul multiplicator, turismul antrenează alte ramuri economice a căror evoluție depinde de această activitate (construcții, transporturi, industria alimentară, agricultura, industria prelucrării lemnului, serviciile, etc.).

În aceste condiții, poziția și contribuția pe care turismul, ca ramură a sectorului terțiar, o poate avea la produsul intern brut al unei țări, efectele sale benefice pe plan social, cultural și al mediului, impun integrarea sa între prioritățile pe care orice guvern le are când stabilește strategia generală a dezvoltării economice.

În procesul de dezvoltare a rețelei agențiilor de voiaj au apărut, treptat, o serie de organizații turistice puternice care, în paralel cu activitatea tradițională de intermediere pentru vânzarea pe bază de licențe a biletelor de călătorie (de tren, de avion ), au preluat organizarea de călătorii forfetare cu diferite mijloace de transport ("AIRTOUR", "CARTOUR", "RAILTOUR", "NAVITOUR"), pe care le revând agențiilor mici de voiaj și birourilor de turism; acestea, la rândul lor, devin subagenți pentru vânzarea aranjamentelor respective.

Ca rezultat al intensificării competiției, în ultimii ani, organizarea călătoriilor externe se concentrează tot mai mult în mâinile unui număr relativ restrâns de organizații sau agenții puternice de voiaj, unele dintre acestea deținând practic poziții monopoliste pe piața turistică din țările lor

Serviciile turistice pot fi prestate și comercializate numai pe baza licenței și a brevetului eliberate de Autoritatea Națională pentru Turism și după înscrierea agențiilor de turism în "Registrul Național al Turismului."

Agentul economic cu activitate de turism are următoarele drepturi:

a) să presteze și să comercializeze servicii turistice, în condițiile legii

b) să primească asistență de specialitate și informații generale privind strategia și programele de dezvoltare a turismului, din partea Ministerului Turismului și a instituțiilor din subordinea sa

c) să fie inclus, la cerere, în programele ele pregătire profesională inițiate de Ministerul Turismului

d) să participe la acțiunile de promovare națională și internațională și să fie inclus în cataloage, ghiduri și alte mijloace de lansare a ofertei naționale de servicii turistice

e) să beneficieze de facilitățile acordate de stat și de alte organisme și organizații, conform prevederilor legale, în scopul stimulării activității de turism

f) să obțină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care prestează 26

servicii turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea respectivă

g) să obțină reclasificarea unităților proprii, ca urmare a îmbunătățirilor aduse nivelului de dotare și calității serviciilor

Agentul economic din turism are următoarele obligații:

a) să realizeze servicii turistice la nivelul și în limitele prevederilor licenței prin care a fost abilitat ca prestator sau comercializator în turism

b) să se înscrie în Registrul Național al Turismului

c) să presteze servicii turistice la nivelul unității respective

d) să practice tarife și prețuri corespunzătoare categoriei de încadrare, potrivit certificatului de clasificare acordat și normelor Ministerului Turismului

e) să funcționeze cu personal brevetat și calificat, după caz, în conformitate cu Nomenclatorul de profesiuni și funcții elaborat de Ministerul Turismului în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale

f) să afișeze, în formă vizibilă și clară, lista serviciilor și tarifelor practicate

g) să apere interesele și să asigure securitatea turiștilor, informarea lor adecvată, precum și despăgubirea acestora în cazul apariției unor prejudicii, conform prevederilor legale

h) să asigure, potrivit legii, exploatarea rațională a patrimoniului turistic, asigurând totodată protecția și conservarea acestuia și a mediului

i) să transmită datele statistice conform sistemului informațional al turismului și reglementărilor Comisiei Naționale pentru Statistică

Profesiunile specifice turismului sunt cuprinse în Nomenclatorul de profesiuni al turismului. Aceste profesiuni pot fi exercitate numai de persoane a căror capacitate profesională este atestată conform reglementărilor de specialitate.

Asociațiile și organizațiile înființate în scopuri culturale, științifice, profesionale, religioase sau sociale, pot fi autorizate să exercite și servicii turistice, exclusiv prin mijloace proprii, fără scop lucrativ, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

3.3. Organizarea turismului la nivel internațional

În evoluția economiei mondiale de la acest început de mileniu, turismul ocupă un loc important, atât în comerțul internațional, cât și în economia națională a majorității statelor lumii. Prin contribuția sa la realizarea produsului mondial brut și la ocuparea forței de muncă, turismul se situează printre cele mai de seamă componente ale economiei mondiale. Datorită modului eficient de valorificare a resurselor și efectelor benefice pe plan economic, social și cultural, guvernele multor țări dau turismului atenția cuvenită atunci când stabilesc programele de dezvoltare la nivel macroeconomic. Punerea în practică a unui program de dezvoltare se face pe baza unor strategii, de a căror calitate depinde reușita acestei acțiuni, care se poate concretiza în creșterea cererii interne și internaționale pentru turism. Ca și în alte domenii, conceptul de strategie este integrat conducerii previzionale a activității din turism, iar între strategiile la nivel macroeconomic, național și cele de la nivelul organizațiilor și al stațiunilor de turism există o strânsă interdependență.

Datorită evoluției sale la nivel mondial, turismul a devenit pentru multe țări un factor important de dezvoltare economico-socială. Amploarea și complexitatea legăturilor dintre turism și celelalte ramuri ale economiei naționale impun guvernelor armonizarea acestora cu ocazia elaborării strategiei generale de dezvoltare economico-socială. Conform studiilor realizate de Organizația Mondială a Turismului efectele turismului se grupează în trei categorii:

– efecte asupra strategiei globale a dezvoltării unei țări (zone) sau efecte globale

efecte parțiale asupra economiei naționale, respectiv asupra agenților, sectoarelor – variabilelor și macrodimensiunilor fundamentale ale economiei

– efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic și cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte

Datorită legăturilor complexe dintre industria turistică și celelalte ramuri ale economiei, turismul are și un important efect de antrenare , de stimulare a producției înalte domenii.

Pe lângă faptul că permite o valorificare superioară a resurselor naturale și antropice (forme de relief, peisaje, factori naturali de cură, monumente istorice), prin dezvoltarea și exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, turismul contribuie la dezvoltarea economiilor locale. Astfel devine o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale atât la nivel național cât și mondial. Efectele economice ale turismului se manifestă și prin contribuția sa la asigurarea uneicirculații bănești echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern și internațional. Un alt rol deosebit, pe care turismul îl are în economiile naționale, este acela de a genera locuri de muncă și a contribui la scăderea șomajului. Contribuția turismului pe plan socio-uman este la fel de importantă ca cea din plan economic. Acțiunea sa se răsfrânge atât asupra turiștilor cât și asupra populației zonelor vizitate cu efecte în planul consumului, instruirii și educației, utilizării timpului liber, calității mediului, legăturilor dintre națiuni. În general efectele sale sunt pozitive, benefice, dar nu sunt excluse, datorită complexității sale, nici incidențele negative. Răspunzând unor cerințe de ordin social turismul are o importanță deosebită în:

satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale oamenilor, influențând pozitiv dimensiunile și structura consumului

utilizarea timpului liber, reprezentând una din cele mai complexe și benefice metode din acest punct de vedere

exercitarea unei influențe pozitive și/sau negative asupra mediului, ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane, ca materie primă a turismului

intensificarea și diversificarea legăturilor dintre națiuni

Turismul a cunoscut o puternică dezvoltare îndeosebi după cel de-al doilea război mondial. Până atunci, turismul, și mai ales turismul internațional au avut parte de metode foarte timide de exprimare, ținând seama de faptul că nu existau organizații turistice internaționale care să realizeze o nivelare a trăsăturilor turismului practicat în fiecare țară. Abia atunci încep să apară sau să se activeze aceste organizații, iar rolul lor în dezvoltarea turismului internațional este unul de necontestat.

În domeniul turismului, ca și în alte sectoare de activitate economică, științifică și socială funcționează două categorii de organizații internaționale: organizațiile interguvernamentale și organizațiile neguvernamentale. În fiecare din cele două categorii se detașează anumite organizații care au competențe generale (ca în cazul O.M.T. – Organizația Mondială a Turismului), în timp ce alte organizații aucompetențe specializate într-unul din sectoarele activității turistice, cum este cazul Biroului Internațional de Turism Social. De asemenea, pentru unele organizații, turismul nu reprezintă decât unul din domeniile în care ele își exercită atribuțiile, care de fapt se referă la alte domenii de activitate: Organizația Aviației Civile Internaționale are un comitet pentru turism însărcinat cu rezolvarea problemelor de transport turistic aerian; Biroul Internațional al Muncii a creat un serviciu pentru formarea profesională în sectorul turistic, iar Banca Mondială finanțează printr-un organism specializat investițiile destinate sectorului turistic.

Organizația Mondială a Turismului

(O.M.T. – W.T.O. în engleză) – este singura organizație interguvernamentală care își exercită la scară universală atribuții turistice generale.

În cadrul ei funcționează 200 de membrii afiliați (organisme neguvernamentale naționale și internaționale) alături de statele membre O.N.U..

În anul 1975, Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.) s-a transformat într-un organism internațional cu caracter guvernamental: O.M.T.. Obiectivul fundamental al acestei organizații este "de a promova și dezvolta turismul, pentru a contribui la dezvoltarea economică, la înțelegerea internațională, la pace și prosperitate, precum și la respectul universal și aplicarea drepturilor și libertăților omului fără diferență de rasă, sex, limbă și religie".

O.M.T. cuprinde patru categorii de membrii:

– membrii ordinari, adică statele care au ratificat statutul de constituire sau care au aderat la acesta, și care sunt în număr de 141

– 7 membrii asociați: trei teritorii – Aruba, Comunitatea Flamandă din Belgia, Madeira, Antilele Olandeze, Puerto Rico și Macao

– doi observatori permanenți – Vaticanul și Palestina

– membrii afiliați, care sunt organizații neguvernamentale internaționale și organizații naționale publice și private care exercită o activitate importantă în domeniul turismului internațional sau național. Sunt afiliate în special companii aeriene, agenții și organisme de voiaj, institute și centre de cercetări turistice, lanțuri hoteliere și restaurante, centre de formare profesională. Membrii afiliați plătesc o contribuție anuală către O.M.T. și sunt invitați săparticipe la lucrările diferitelor organe ale organizației. În număr de peste 350, ei sunt reuniți în Comitetul Membrilor Afiliați.

Structura O.M.T. este formată din: Secretariatul General, Adunarea Generală, Consiliul Executiv, Comitetele Regionale, Comitetul Membrilor Afiliați și diferitele comitete sau comisii specializate.

Activitățile O.M.T. sunt diverse și numeroase. Ele acoperă ansamblul domeniilor turismului intern și internațional. Iată câteva din cele mai importante activități:

– elaborarea de studii și statistici: acestea se referă la șapte mari domenii: evoluția turismului în lume, piețele turistice, echipamentele și întreprinderile turistice, planificarea și amenajarea turistică, analiza economică și financiară, efectele sociologice ale activității turistice, reprezentarea turistică în străinătate. Statisticile mondiale și regionale reprezintă obiectul unor publicații regulate. Informațiile legate de sectorul turistic sunt cuprinse în diferite publicații dintre care cea mai importantă este revista "Turismul Mondial", precum și în "scrisorile de informație" adresate organismelor naționale de turism

– asistență tehnică: O.M.T. acordă asistență tehnică țărilor în curs de dezvoltare, fie direct prin propriile sale resurse bugetare, fie prin delegarea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.U.N.D.), cu ajutorul resurselor bugetare afectate de acesta

– consultații și rezoluții: O.M.T. favorizează consultațiile internaționale în cadrul sesiunilor diferitelor organe și adoptă rezoluții. Cele mai importante rezoluții adoptate: Carta de la Manilla (1980) și Declarația de la Haga (1989), Alianța Turistică a Oceanului Indian, Organizația pentru Dezvoltarea Turismului African, etc.

Consiliul Mondial pentru Turism și Călătorii (W.T.T.C.–World Travel and Tourism Council)

W.T.T.C. are 100 de membrii din cele mai faimoase corporații din toate domeniile turismului. Este singura structură care reprezintă sectorul privat în toată diversitatea lui.

Misiunea sa este să crească interesul pentru creșterea economică și dezvoltare socială, să conlucreze cu guvernele și politicienii, să deschidă potențialul industriei turistice pentru crearea de locuri de muncă și generarea de prosperitate.

Activitatea W.T.T.C. este axată pe trei direcții fundamentale:

– activități globale: punerea în discuție a soluțiilor care afectează activitățile T&T oriunde în lume

– grupuri de lucru: echipe de specialiști din sectorul privat care lansează provocări și oportunități în domenii ca resursele umane, infrastructură, impozite, și IT-E comerț

– inițiative și programe regionale: pune în lucru potențialul său nu numai în economiile conducătoare ci și în țările și regiunile care prezintă un potențial mare dar nu dispun de mijloacele și resursele necesare pentru punerea lui în valoare

3.3.1. Structuri comerciale în lumea turismului internațional

Acestea grupează pe plan internațional organismele profesionale, sociale și științifice constituite în diferitele state. Aceste organizații au drept scop favorizarea schimburilor, a întâlnirilor între profesioniștii diferitelor naționalități, a elaborării informațiilor și studiilor care să stea la baza unor decizii pe care le adoptă autoritățile publice. Totodată scopul acestor organizații este de a reprezenta diferitele profesii în cadrul organizațiilor internaționale guvernamentale. În același timp, ele sunt structuri globale unde se iau decizii privind armonizarea intereselor, împărțirea piețelor, regulile de conduită uniforme. care să corespundă politicii marilor companii internaționale turistice globale, membrilor lor.

Principalele organizații din această categorie sunt:

1. Asociația Mondială a Agențiilor de Voiaj (W.A.T.A.)

2. Asociația Transportului Aerian Internațional (I.A.T.A.)

3. Asociația Internațională a Hotelierilor (I.H.A.)

4. Societatea Americană a Agenților de Turism (A.S.T.A.)

5. Federația Universală a Asociațiilor Agențiilor de Voiaj (F.U.A.A.V.)

6. Consiliul Internațional al Agențiilor de Voiaj (I.C.T.A.)

7. Asociația Internațională a Circuitelor Turistice (I.S.T.A.)

toate cu caracter transnațional, statutele lor fiind respectate de toți membrii de multe ori înaintea legilor locale.

Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor, precum și complexitatea elementelor componente ale unui produs turistic, în care serviciile oferite de prestatori se regăsesc în cele mai diferite proporții, au creat o multitudine de organizații și firme care mijlocesc sau prestează direct serviciile solicitate de turiști.

Aceste firme turistice pot îmbrăca, după caz, cele mai diverse forme organizatorice, purtând în consecință, variate denumiri. Ținând seama de profilul și volumul de activitate, de sfera lor de interese (în funcție de raza lor de activitate, de condițiile specifice în care-și desfășoară activitatea, de formele de proprietate, de legislația existentă în această materie în diverse țări, categorisirea lor riguros științifică nu este posibilă, mai ales dacă se are în vedere și faptul că unele firme pot avea funcții turistice exclusive, iar altele numai funcții turistice ocazionale sau tangențiale.

Agențiile de turism private formează veriga de bază a instituțiilor care activează în industria turismului. Pot fi considerate ca agenții de turism unitățile economice care dispun de mijloace de producție și fonduri circulante adecvate pentru conceperea și prestarea de servicii în vederea satisfacerii cererii turistice.

Agențiile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltării și intensificării circulației turistice, având rolul unor societăți comerciale de distribuție pentru facilitarea contactelor organizate între clientela turistică potențială din țara (zona, localitatea) de reședință a turiștilor și firmele prestatoare de servicii turistice (hoteluri și restaurante, de transport, de agrement) din țara (zona, localitatea) receptoare, aleasă de turiști ca destinație pentru vizitare și petrecerea concediilor.

În consecință, agențiile de turism organizează, oferă și derulează o gamă diversificată de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul și agrementul acestora în cadrul călătoriilor întreprinse.

Astfel, în final, în produsul turistic oferit se materializează nu numai serviciile prestatorilor, ci și logistica de combinare a serviciilor preluate cu serviciile proprii ale agențiilor, ceea ce contribuie la conferirea unui grad mai ridicat de originalitate produselor turistice și a unei mai mari satisfacții pentru consumatorii serviciilor cumpărate.

În evoluția ascendentă a circulației turistice s-a format, în fiecare țară, o rețea vastă de agenții de voiaj și de birouri de turism, dintre care majoritatea s-au specializat pe comercializarea unor aranjamente specifice pentru turismul intern și pentru turismul internațional.

În acest scop, agențiile de voiaj stabilesc contacte permanente, pe baze contractuale cu prestatorii de servicii din țară și din străinătate.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Turismul a devenit astăzi un fenomen social-economic complex în continuă expansiune, cu o abordare multifuncțională, interdisciplinară, un domeniu multilateral, în condițiile unei societăți solicitante și cu posibilități material superioare pentru majoriatea populației.

Unul dintre fenomenele social-economice ale secolului nostru îl constituie dezvoltarea cu rapiditate remarcabilă turismului internațional și intern, la nivelul Terrei, al zonelor și regiunilor geografice, la nivelul țărilor lumii.

Turismul se integrează în sfera serviciilor datorită: gamei largi și eterogene a serviciilor ce intră în conținutul activității de turism, trăsăturilor comune cu celelalte componente ale terțiarului, tendințelor de evoluție, modificărilor sub impactul acelorași grupe de factori, etc. El se individualizează prin specificitate și complexitate, raporturile cu celelalte ramuri, rolul, locul și atribuțiile sale.

Fenomen social-economic complex, turismul se situează la interferența multor componente ale economiei naționale; prin activitatea unităților de alimentație publică, a intreprinderilor hoteliere și a celor de transport, a agențiilor de voiaj și a touroperatorilor, este angajat directîn servirea turiștilor, iar prin cea a agenților economici din construcții, agricultură, industrie alimentară, prestări servicii, etc. se angajează doar indirect.Aceste aspecte sunt relevante și decisive în argumentarea înscrierii turismului în sfera terțiarului. De altfel, apartenența turismului la sfera terțiarului derivă din însuși conținutul activității, care ia forma unei suite de prestații cum ar fi: cele de organizare a călătoriei, de transport, de odihnă, de divertisment, etc. vizând satisfacerea nevoilor turistului cu ocazia și pe durata deplasării sale.

Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii.

Industria turistică este o ramură a economiei care poate contribui eficient la dezvoltarea unei țări. Țara cu o industrie turistică bine dezvoltată are posibilitatea de a se extinde pe plan international, de a crea o imagine bună, de a crea noi relații cu alte popoare, de a aduce beneficii economice neepuizând resursele epuizabile în alte sfere economice, și crescând nivelul de trai și de cultură al populației locale.

Activitatea de turism, prin efectele sale economice pe care le produce (după comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii), este considerate a fi unul dintre cele mai dinamice și de perspectivă domenii de dezvoltare. După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul al patrulea în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8%, din 2007 până în 2016. Veniturile înregistrate, crearea unor locuri de muncă noi, investițiile străine sunt doar câteva dintre efectele economice determinate de activitatea de turism. De aici derivă și importanța care ar trebui acordată acestui sector.

Turismul are în centrul preocupărilor, punerea în valoare a potențialului natural, ale unor

resurse naturale nevalorificabile altfel (ape geotermale, ape minerale, peșteri, chei, versanți muntoși, ostroave etc), exploatarea suplimentară a unora dintre ele, care intră în câmpul de acțiune și al altor domenii (pădurile, plajele, mările, oceanele, soarele, zonele muntoase etc), precum și valorificarea potențialului antropic (monumente istorice, de artă, cultură, arhitectură, castele, festivaluri, serbări și târguri, manifestări sportive, centre urbane, centre comerciale, sate turistice etc). Turismul își pune amprenta în mod hotărâtor asupra economiei mondiale prin încasările considerabile pe care le aduce, participând cu 11% la crearea PIB-ului la nivel mondial și concentrând circa 8,5 % din populația ocupată a lumii.

Turismul internațional este parte integrantă a comerțului mondial și reprezintă aproximativ 8 % din acesta. S-a ajuns ca numărul turiștilor la scară planetară să depășească 700 milioane, iar încasările din turism depășească 476 mld. USD. Pentru 2012 de exemplu, s-a prefigurat, la nivel mondial, un număr de circa 936 milioane sosiri și încasări de aproximativ 897 mld. USD. Aceste date statistice demonstrează amploarea fenomenului turistic, dar și importanța lui în dezvoltarea economiei mondiale și în revitalizarea economiei unei țări.

Turismul este la nivel mondial o branșă în creșterea și generează creștere economică în țările în care este dezvoltat.

Receptiv la prefacerile civilizației contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. La rândul său, prin vastul potențial uman și material pe care îl antrenează în desfășurarea sa, ca și prin efectele benefice asupra domeniilor de interferență, turismul acționează ca un factor stimulator al progresului, al dezvoltării.

Turismul reprezintă pentru România sectorul economic care dispune de un valoros potențial de dezvoltare, neexploatat încă suficient și care poate deveni o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini. Există însă, o concurență puternică din partea țărilor vecine (Ungaria, Bulgaria, Croația) cât și o competitivitate modestă a turismului românesc. Marele avantaj al României este potențialul natural și cultural de o mare diversitate și armonios repartizat în teritoriu, dând posibilitatea practicării unor forme de turism diferite. Însă fără o dezvoltare cantitativă și calitativă optimă a structurilor de primire, de restaurație și de agrement, aceste resurse turistice nu pot fi valorificate, nu se poate realiza o creștere a numărului de turiști, a duratei de ședere, a gradului de ocupare, a profitului în turism, astfel încât turismul românesc să poată deveni competitiv pe piața internațională.

Turismul în România este bazat pe diversitatea formelor de relief, pe peisajele naturale, pe obiceiurile specifice și pe istoria și tradiția bogată, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării.

Turismul este considerat a fi unul dintre sectoarele economice ale României caracterizat prin dinamism. Așa se face putem susține că turismul din România este, în pofida punctelor slabe, în curs de dezvoltare și cu un mare potențial de extindere.

În contextul fenomenului de globalizare, România trebuie să realizeze multe schimbări pentru a deveni competitive în domeniul turismului. Cu toate că potențialul turistic al României a fost și este apreciat ca fiind promițător atât de către cercetătorii români, cât și de cei străini, turismul românesc este încă în faza de dezvoltare și reabilitare. În drumul său către performanță, turismul românesc trebuie să adopte o mentalitate globală și să țină cont de concurența internațională existentă.

Printre aspectele cele mai importante avute în vedere în dezvoltarea sectorului turismului și călătoriilor în România, trebuie punctate următoarele: consolidarea comunicării și colaborării dintre mediul de afaceri românesc și autoritățile publice, creșterea eforturilor de promovare a imaginii turistice a României, acordarea unei importanțe mai mari turismului rural, ecoturismului și turismului cultural.

Dezvoltarea durabilă a sectorului turismului și călătoriilor depinde în mod direct de dezvoltarea durabilă a altor domenii conexe.

Așadar, îmbunătățirea generală a infrastructurii, creșterea nivelului de trai, îmbunătățirea condițiilor de igienă și sănătate, dar și ai celorlalți piloni componenți ai indicelui de competitivitate a turismului și al călătoriilor reprezintă direcția în care trebuie să se îndrepte România.

România are o mare diversitate de resurse naturale care formează o mare parte din produsul turistic „de bază”. Acestea includ litoralul Mării Negre, Dunărea și râurile, Carpați și alte lanțuri montane și Rezervația Biosferei Delta Dunării. Există 13 Parcuri Naționale și 13 Rezervații Naționale ce acoperă 7% din suprafața țării. Există o mare biodiversitate cu multe specii de flora și fauna, unice în Europa. România are cea mai mare varietate de specii de mamifere mari din Europa și este un culoar major pentru migrația păsărilor.

România rămâne în general o țară preponderant agricolă cu numeroase sate și cu un peisaj rural atrăgător, ce oferă posibilități excelente pentru turismul rural. O treime din izvoarele naturale din Europa sunt localizate în România. Există 117 localități cu diferiți factori terapeutici: apă, nămol, gaze etc, ce reprezintă baza de resurse pentru numeroase stațiuni din țară. Există 29 de stațiuni desemnate ca stațiuni de importanță națională și alte 32 de importanță locală. Acestea reprezintă o resursă majoră pentru turismul de odihnă și tratament, precum și pentru tratamentele medicale.

Turismul este o activitate de sinteză și adună întreaga economie, dar și zonele culturale, sociale, el se constituie într-un veritabil barometru al vieții. El poate și ar trebui să aibă un efect major în influențarea întregii vieți umane, Dar, atâta timp cât adună probleme ale oamenilor nu poate dărui altceva.

Pe lângă consecințele economice, turismul are și o profundă semnificație socio-umană. El acționează, prin natura sa, atât asupra turiștilor în mod direct, cât și asupra populației din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng și asupra calității mediului, a utilizării timpului liber și nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre națiuni.

Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schimbul de idei, de informații, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării intelectuale.

Turismul românesc se confruntă însă cu multe probleme, cum ar fi:

Instabilitatea cadrului instituțional guvernamental cu rol și atribuții în elaborarea politicii și strategiei în turism, precum și lipsa de cooperare între operatorii turistici, conform datelor oferite de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

Oferta turistică este inegal dezvoltată la nivel regional. Rețeaua unităților de primire turistică este neuniform răspândită

Infrastructura deficitară la nivel național; suprasolicitarea drumurilor europene și naționale; infrastructura de acces spre unele zone cu potențial turistic este deficitară

Criza economică prelungită a avut un efect semnificativ asupra fluxului turistic, înregistrându-se și scăderi ale numărului de turiști

Ponderea ridicată a structurilor de cazare vechi, conform datelor oferite de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

Nu în ultimul rând, nu putem neglija un aspect deosebit de important, anume faptul că România este amenințată de pierderea unui mare potențial de investiții stăine și de piederea unui număr semnificativ de turiști străini, datorită evoluției înregistrate de turism din țările vecine, Ungaria și Bulgaria, cea din urmă remarcându-se atât pe segmentul turismului estival, cât și al celui de iarnă. Aceste țări au reușit să încurajeze acest sector atât prin politici coerente de promovare, cât și prin intermediul unor politici fiscale consistente.

În sfârșit, una dintre cele mai importante funcții ale turismului constă în rolul său reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacității de muncă a populației, atât prin formele de odihnă, cât și prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație a oamenilor.

Așadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci și la satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor.„Orice pas al unei călătorii devine o aventură a cunoașterii; la fiecare pas mori și învingi de bucurie, ineditul te face să renaști, natura te reînalță pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol”.

BIBLIOGRAFIE

I. Doctrină

A. Tratate, cursuri, monografii

Alexandru, D., Negruț, S., Istrate, L., ,,Geografia turismului", Editura Academiei, București, 2000.

Bari, I. ,,Globalizare și probleme globale", Editura Economică, București, 2001.

Baron, P., ,,România turistică." Casa Editorială pentru Turism și Cultură. Editura Abeona, București,1994.

Berindei,I., O., Pop, Gh., ,,Județul Bihor", Editura Academiei R.S.R, București, 1972.

Bucur Sabo, M., ,,Marketing Turistic", Editura Irecson, București, 2006.

Ciulache, S., ,,Meteorologie și climatologie", Editura Universitară, București, 2002.

Cosmescu, I., ,,Turismul-fenomen complex contemporan", Editura Economică, București, 1998.

Cristureanu, C., „Strategii și tranzacții în turismul internațional”, Editura Beck, București, 2006.

Davidson, R., ,,Tourism" Pitman Publishing 1991.

Dinu, M., ,,Economie contemporană. Ce este globalizarea?", Editura Economică, București, 2000.

Duțu, M., ,,Perspective economice ale țărilor din Europa Centrală și de Est" Editura Independența Economică, București, 1998.

Emilian, R., ,,Managementul serviciilor", Editura Expert, București, 2000.

Erdeli, G., Istrate, I., ,,Potențialulturistic al României", Editura Universitară, București, 1996.

Glăvan, V., ,,Tendințe și perspective ale ofertei turistice balneare în contextul turismului european" Editura ICT, București, 1995.

Glăvan, V., „Turismul în România” Editura Economică, București, 2000.

Glăvan, V., ,,Turismulîn România", Editura Economică, București, 2004.

Glăvan, V., ,,Geografia turismului", Editura Fundației România de Mâine, București, 2005.

Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., ,,The Business of Tourism", eighth edition, Prentice Hall, Harlow, 2009.

Iftimoaie, Cr., ,,Administrația publică locală în România în perspectiva integrării europene", Editura Economică, București, 2002.

Ionescu, I., „Turismul fenomen social economic și cultural”, Editura Oscar Print, București, 2000.

Istrate, L., Bran, F., Roșu, A. G., ,,Economia turismului și mediului înconjurător", Editura Economică, București, 1996.

Medlik, S., ,,Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality", third edition, Oxford: Butterworth – Heinemann, 2003.

Miga-Beșteliu, R., „Organizații internaționale interguvernamentale”- Studii Juridice, Editura AllBeck, București, 2000.

Minciu, R., ,,Economia Turismului", ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Uranus, București, 2005.

Mincu, M., ,,Economia Turismului", Editura Uranus, București 2005.

Neacșu, N., Turismul și dezvoltarea durabilă", Editura Expert, București, 2000.

Nedlea, Al., ,,Piața turistică", Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003.

Neguț,S., ,,Geografia Turismului", Editura Meteor Press, București, 2007.

Py, O. Pierre, ,,Le tourisme, un phénomène économique", Nouvelle édition, La documentation Française, Paris, 2002.

Raboteur, J., ,,Introduction à l’économie du tourisme", L’Harmattan, Paris, 2000.

Rotariu, I., „Globalizare și turism”, Editura Continent, Sibiu, 2004.

Stănciulescu, G., ,,Economia turismului" Editura Expert, București, 2001.

Tirpe, O., P., ,,Managementul structurilor de primire din turismul rural în județul Bihor", Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011.

B. Articole, studii, comentarii

Europe–Tourism Market Trends, WTO, 2004.

Tourism 2020 Vision, Volume 4, Europe, World Tourism Organization 2000.

Tourism 2020 Vision Volume 7: Global Forecasts and Profiles of Market Segments, World Tourism Organization, Madrid, 2001.

Raport anual Societatea Academică Română, aprilie 2009

5.Facultatea de Știinte Economice, ,,Cercetare exploratorie pe un eșantion de disponibilitate privind ospitalitatea și industria ospitalității în județul Bihor", Oradea, 2011.

*** Rolul animației în promovarea vacanțelor active și a turismului profesional – Organizația Mondială a Turismului.

*** Concluziile raportului de țară pentru turism realizat de Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor (WTTC).

*** Concluziile mesei rotunde – Sinaia 2005 „Turismul românesc în 2015”

II. Pagini internet

http://www.scribd.com/doc/32203019/Potentialul-Turistic-Al-Judetului-Suceava. Accesat la 12.01.2015

http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/turism/organizarea-si-reglementarea-turismului-international-95501.html?s=organiz%20reglement%20turism%20international

Accesat la 18.12.2014

http://www.ilierotariu.ro/documents/books/globalizare%20si%20turism.pdf

Accesat la 15.03.2015

http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2006/economie-si-administrarea-afacerilor/52.pdf

Accesat la 12.04.2015

http://www.weforum.org/pdf/tourism/Romania.pdf

Accesat la 15.04.2015

http://store.ectap.ro/articole/885_ro.pdf

Accesat la 01.04.2015

http://www.scritub.com/geografie/turism/ORGANIZAREA-SI-CONDUCEREA-TURI51134.php

Accesat la 19.12.2014

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/turism/influenta-infrastructurii-de-transport-asupra-turismului-transporturi-276972.html

Accesat la 15.04.2015