. Organizarea Activitatii de Audit Public Intern la Institutii Publice

Economie

. Organizarea Activitatii de Audit Public Intern la Institutii Publice

Byadmin ianuarie 1, 2024

1. AUDITUL ȘI AUDITORII

1.1 CONCEPTUL DE AUDIT

1.1.1. DEFINIREA ȘI ROLUL AUDITULUI FINANCIAR

Prin audit, în general, se înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente, prin raportarea la un criteriu (standard) de calitate – definiție preluată din Normele Naționale de Audit, emise de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România(CECCAR).

Etimologic cuvântul “audit” își are originea în limba latină, unde “audire” înseamnă a asculta și a transmite mai departe. Acest termen a fost popularizat pe continentul european în urmă cu patru decenii de către cabinetele anglo-saxone de expertiză contabilă.

După 1990 cuvântul “audit” a început sa fie introdus și în țara noastră din dorința de a alinia reglementările românești ale economiei de piața la reglementările similare pe plan internațional și european. Au apărut astfel: auditul calității exercitat de experții în domeniul asigurării calității, formați de Centrul Național de Finanțe, Consultanță și Management pentru Asigurarea Calității; auditul financiar-contabil; auditul situațiilor financiare, etc.

Auditul financiar constă în examinarea efectuată de un profesionist competent și independent(cenzor, expert contabil, contabil autorizat cu studii superioare sau auditor financiar) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:

validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii(audit intern);

imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de întreprindere (auditul statutar cerut de lege și exercitat de cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea întreprinderii de către experți contabili, contabili autorizați sau societăți comerciale de expertiză contabilă).

Auditul financiar-contabil constă în verificarea și certificarea conturilor anuale de către un profesionist competent și independent, în vederea exprimării opiniei acestuia asupra realității datelor cuprinse în documentele anuale de sinteză(bilanț contabil).

În conformitate cu prevederile directivei a 8-a Europene cu privire la profesia contabililor, am putea extinde câmpul de aplicare a auditului la:

controlul legal al conturilor anuale ale societăților, cât și verificarea concordanței rapoartelor de gestiune cu conturile anuale în măsura în care acest control și această verificare sunt impuse de legislație;

controlul legal al conturilor consolidate ale ansamblurilor de întreprinderi cât și verificarea concordanței rapoartelor de gestiune consolidate cu aceste conturi consolidate.

Practica a dovedit că există un conflict potențial de interese între cei ce culeg, prelucrează și sintetizează informațiile contabile și utilizatorii acestor informații. Utilizatorii de informații contabile manifestă o lipsa de încredere în informațiile furnizate de contabilitate, deoarece producătorii de informații contabile nu sunt, de regula independenți față de operațiunile efectuate și situațiile anuale de sinteză prezentate, fapt ce pune la îndoiala imparțialitatea și obiectivitatea aparatului financiar contabil din întreprinderi. Realitatea informațiilor cuprinse în conturile anuale este pusă la îndoială și datorită calităților moral-profesionale ale unor producători de informații contabile.

Ca urmare, între activitatea producătorilor de informații și utilizatorii de informații este necesar să se interpună activitatea auditorilor(experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare, societăți de expertiză, cenzori, etc.) care au menirea de a restabili o încredere rezonabilă între producătorii și utilizatorii informațiilor contabile. Prin aceasta, auditul contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari de informații contabile.

Utilizatorii de informații financiar-contabile sunt:

utilizatori interni(conducerea întreprinderii);

utilizatori externi, cei cu care întreprinderea intră în contact(clienți, bănci, furnizori, organe fiscale, investitori potențiali).

Odată cu creșterea volumului și complexității activităților contabile, sporește și riscul de erori în prelucrarea datelor, erori care au implicații negative asupra utilizatorilor de informații.

Astfel, auditul are rolul de a asigura utilizatorii de informații asupra:

respectării principiilor contabile general acceptate și a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii;

reflectării de către contabilitate și a conturilor anuale a imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului , a situației financiare și a rezultatelor obținute de către întreprindere.

Auditul financiar-contabil este chemat să exprime o opinie independentă asupra conturilor anuale sau asupra altor situații și informații menită să apere în mod egal pe toți utilizatorii de informații contabile.

Noțiunea de imagine fidelă este un concept ce nu poate fi disociat de regularitatea și sinceritatea contabilității.

Regularitatea presupune conformitate la regulile și procedurile contabile, deci la principiile contabile general admise; punctul 23 din Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilității menționează, de altfel, că pentru a da o imagine fidelă patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii contabile, care sunt:

principiul prudenței – prudența presupune o apreciere rezonabilă a faptelor în scopul evitării riscului de a transfera în viitor incertitudini prezente susceptibile de a greva patrimoniul și rezultatele financiare ale întreprinderii. Potrivit acestui principiu, nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor respectiv, subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor ținând cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior;

principiul permanenței metodelor – care duce la continuarea aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile;

principiul continuității activității – potrivit căruia se presupune că unitatea patrimonială își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau reducere sensibilă a activității;

principiul independenței exercițiului – care presupune delimitarea în timp a veniturilor și a cheltuielilor aferente activității patrimoniale pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului la care se referea;

principiul intangibilității bilanțului de deschidere – a unui exercițiu care să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent;

principiul necompensării – potrivit căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate și înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ și cele de pasiv ale bilanțului, precum și între veniturile și cheltuielile din contul de rezultate.

Sinceritatea presupune aplicarea cu bună credință a regulilor și procedurilor contabile, în funcție de cunoașterea pe care responsabilii conturilor trebuie să o aibă despre realitatea și importanța operațiilor, evenimentelor și situațiilor din întreprindere. Această caracteristică a bunei credințe rezultă, de asemenea, din aceleași prevederi ale Regulamentului privind aplicarea Legii contabilității punctul 23.

Auditorul va aprecia modalitatea de realizare a regularității contabilității, atât cu ocazia supravegherii gestiunii întreprinderii (aprecierea auditului intern și controlul conturilor) cât și cu prilejul examinării conturilor anuale în vederea certificării lor, urmând în mod deosebit respectarea de către unitatea patrimonială auditată a principiilor contabilității.

Pentru a putea să se pronunțe cu privire la imaginea fidelă, auditorul trebuie să se asigure că următoarele criterii sunt respectate:

Exhaustivitatea (integralitatea): toate operațiile care privesc întreprinderea sunt înregistrate în contabilitate. Termenul de “operație” cuprinde toate drepturile și activele întreprinderii cât și toate obligațiile și pasivele sale și, de maniera generală, orice eveniment sau decizie care antrenează o modificare a patrimoniului, situației financiare sau rezultatul financiar al întreprinderii respective;

Realitatea: criteriul realității operațiilor presupune că toate elementele materiale din scripte corespund cu cele identificabile fizic și că toate elementele de activ, de pasiv, de venituri sau cheltuieli reflectă valori reale și nu fictive sau care nu privesc întreprinderea în cauză; altfel spus, toate informațiile prezentate prin conturile anuale să poată fi justificate și verificate;

Corecta înregistrare în contabilitate și prezentare în conturile anuale a operațiilor presupune că aceste operații trebuie:

să fie contabilizate în perioada corespunzătoare, urmărindu-se deci respectarea independenței exercițiilor; deci criteriul perioadei corecte;

să fie corect evaluate, adică sumele să fie bine determinate, aritmetic exacte, urmărindu-se respectarea tuturor regulilor și principiilor contabile, precum și a metodelor de evaluare, deci criteriul corectei evaluări;

să fie înregistrate în conturile corespunzătoare, conform planului contabil; deci criteriul corectei imputări;

să fie corect totalizate, centralizate, astfel încât să i se asigure o prezentare în conturile anuale conform cu regulile în vigoare; deci criteriul corectei prezentări în conturile anuale.

În final, rolul auditului constă în verificarea și certificarea conturilor anuale și asigurarea rezonabilă a tuturor utilizatorilor de informație contabilă și financiară de realitatea faptelor cuprinse în aceste situații.

1.1.2. OBIECTIVELE AUDITULUI FINANCIAR-CONTABIL

Sistemul informațional economic, datorită funcțiilor sale, constituie principala sursă de informare pentru auditul financiar-contabil și în același timp reprezintă unul din obiectivele principale ale acestuia.

Indiferent de metode, mijloacele și tehnicile utilizate pentru prelucrarea datelor, auditul are sarcina să urmărească două grupe de obiective:

realitatea, sinceritatea și integritatea informațiilor furnizate de către evidența economică;

realitatea, legalitatea, necesitatea și economicitatea operațiilor economico-financiare consemnate în evidență precum și integritatea patrimoniului agentului economic sau instituției publice respective.

Urmărind aceste două grupe de obiective, auditul financiar-contabil se poate confrunta cu următoarele situații:

documentele și registrele contabile sunt corect întocmite, sunt ținute la zi, și respectă cerințele normelor legale și ale hotărârilor consiliilor de administrație și cuprind numai operațiuni legale, reale și exacte;

neregulile constatate în întocmirea, circulația și prelucrarea documentelor și în ținerea registrelor contabile au numai un caracter formal, cum ar fi: documentele conțin corecturi neadmise, evidențele nu sunt ținute la zi, nu se respectă corespondența dintre conturi, nu se asigură concordanța dintre evidenta operativă, contabilitatea analitică și contabilitatea sintetică etc. Aceste nereguli pot fi ușor de remediat dacă ele nu au favorizat proasta gestionare a patrimoniului, falsuri, sustrageri sau alte fenomene negative.

Neregulile constatate în organizarea și conducerea contabilității determină, favorizează sau maschează cazurile de proastă gospodărire, evaziune fiscală, sustrageri, denaturarea rezultatelor etc.

Prin verificarea documentară se stabilește natura deficiențelor (de formă sau de fond) și se impun măsuri pentru prevenirea și eliminarea lor și pentru sancționliminarea lor și pentru sancționarea celor vinovați. Dar, trebuie avut în vedere faptul că uneori o evidentă “ireproșabilă” sub aspectul formei poate contribui la “acoperirea” vremelnică a unor infracțiuni(fals în scrisuri, uz de fals, neglijența în serviciu, etc.) sau a altor fapte ilicite. Acestea, la rândul lor pot favoriza alte infracțiuni sau reprezintă o etapă în producerea acestora (sustrageri, speculă, evaziune fiscală, etc.).

Obiectivele și criteriile auditului financiar-contabil sunt următoarele:

asigură verificarea exhaustivității și integrității înregistrărilor, evitarea repetărilor și omisiunilor;

urmărește realitatea înregistrărilor contabile; toate înregistrările contabile trebuie să fie:

justificabile;

verificabile;

în concordanța cu realitatea;

referitoare la întreprindere;

verifică înregistrarea corectă în contabilitate și prezentarea corectă prin conturile anuale (situații financiare):

perioada corectă (independența exercițiului);

evaluarea corectă;

imputarea corectă;

bilanț contabil corect;

situații financiare corecte;

Obiectivele auditului au în vedere: patrimoniul, rezultatul exercițiului, bilanțul și situația financiară a întreprinderii.

Astfel, auditul financiar-contabil urmărește:

supravegherea gestiunii societății;

evaluarea patrimoniului potrivit legii si regulilor stabilite pentru întocmirea bilanțului;

verificarea dacă bilanțul contabil și contul de profit și pierdere sunt întocmite în concordanță cu registrele și normele contabile legale în vigoare;

să verifice lunar, inopinat, gestiunea casieriei și existența titlurilor sau valorilor proprietatea societății, precum și a celor care au fost primite în gaj, cauțiune sau depozit;

verificarea operațiunilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social;

verificarea inventarierii patrimoniului și a modului de valorificare a rezultatelor;

verificarea concordanței contului de profit și pierdere în datele din contabilitate;

stabilirea corectă a profitului net și legalitatea destinațiilor acestuia;

situația creditelor, a altor împrumuturi și garantarea acestora.

1.1.3. AUDIT FINANCIAR-CONTABIL – CONTROL FINANCIAR-CONTABIL

Adeseori, aceste două noțiuni sunt confundate, considerându-se că e vorba de aceeași noțiune altfel exprimată. Confuzia este posibilă datorită:

Modalității de exercitare:

control financiar-contabil extern (al statului prin: Curtea de Conturi și Ministerul Finanțelor Publice);

audit financiar-contabil extern (cerut expres de lege – cenzorat, sau cerut de proprietarii anumitor unități patrimoniale și executat pe bază de contract);

control financiar-contabil propriu (la ministere, departamente, alte organe centrale de stat, prefecturi și Primăria Municipiului București, regii autonome, societăți comerciale cu capital de stat);

audit intern (la nivelul tuturor unităților patrimoniale definite ca atare în Legea contabilității) asigurat de cei care gestionează patrimoniul, în condițiile Regulamentului de aplicare a Legii contabilității.

Utilizarea unor tehnici și proceduri comune ca: tehnica sondajului, procedura examinării analitice, etc.

Comodității și utilizării superficiale a noțiunilor: a revizui, a controla, a audita sunt eronat considerate “verificări” în scopul descoperirii unor erori sau inexactități.

În fapt, controlul financiar-contabil și auditul financiar-contabil sunt două noțiuni distincte care se completează reciproc, care nu au nici un caracter antagonic, dar care se deosebesc prin modalitatea de exercitare și scopul urmărit. Astfel:

Controlul financiar-contabil extern al statului:

Se exercită în numele statului urmărindu-se:

modul de utilizare al banului public (Curtea de Conturi);

controlul administrării și utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale și locale, ale administrației de stat și ale instituțiilor de stat (de către Ministerul Finanțelor Publice prin direcțiile generale ale Controlului de Stat);

verificarea respectării reglementărilor financiar-contabile în legătură cu îndeplinirea obligațiilor față de stat de către: regiile autonome și agenții economici (Ministerul Finanțelor Publice prin aceleași direcții generale);

acționarea operativă pentru prevenirea și combaterea fraudelor, contravențiilor și infracțiunilor la regimul fiscal, vamal si cel al prețurilor (Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară);

Formele de organizare sunt: anticipat-preventiv și ulterior;

Scopul este sancționator-educativ și de recuperare a sumelor datorate;

Se organizează de către ordonatorii de credite sau directorii regiilor autonome sub forma “contractului financiar propriu” și se exercită în unitățile administrației de stat, în regiile autonome și în unitățile patrimoniale care au prevăzut aceasta în statutele proprii;

Se exercită sub forma Controlului Financiar Preventiv(CFP) și a Controlului Financiar de Gestiune(CFG) care sunt subordonate conducerii unităților, iar personalul ce-l exercită este remunerat cu salariul.

Audit financiar extern

Se execută la cererea proprietarilor, unității patrimoniale de către auditori pe baza mandatului (audit statutar) sau pe baza contractului de prestări de servicii (audit contractual);

Nu are drept scop urmărirea obținerii rezultatelor prevăzute în bugete sau raportate prin situații financiare sau conturi anuale;

Are drept scop colectarea elementelor probante pentru exprimarea unei opinii cu privire la regularitatea și sinceritatea contabilității și că sinteza acesteia – conturile anuale – dau o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor;

Reprezintă o garanție pentru terți și pentru controlul financiar extern al statului că informația financiară (conturile anuale) este credibilă;

Este independent și este remunerat cu onorariu.

Audit financiar intern

Se asigură organizarea și funcționarea lui de către persoana care gestionează patrimoniul;

Are drept scop protejarea valorilor active, promovarea eficacității exploatării, asigurarea respectării dispozițiilor administrației și asigurarea fidelității și exactității informației contabile;

Este exercitat de angajații celui care gestionează patrimoniul;

Este subordonat administrației unității patrimoniale și este remunerat cu salariul.

În concluzie, controlul financiar-contabil și auditul financiar-contabil sunt categorii economice care nu pot fi confundate; deosebirile privesc toate aspectele legate de organizare, exercitare si obiective urmărite.

Deosebirile sunt scoase în evidență dându-se răspuns la următoarele întrebări:

A. Cum se organizează?

1. Auditul financiar-contabil

Auditorii organizați în mod unitar (persoane fizice, dar, de regula, persoane juridice), puși în legatură directă prin intermediul Camerei Auditorilor cu clienții din:

entități economice și sociale;

colectivități locale;

organisme și instituții ale Administrației de Stat;

organisme neguvernamentale.

2. Controlul financiar-contabil

De sus în jos (pe verticala), de regulă în sistem piramidal, întreg aparatul de control având ca țintă finală entitatea economică sau socială:

B. Cine organizează?

1.Auditul financiar-contabil: de regulă, un organism profesional neguvernamental, care funcționează în baza unei legi, ca persoană juridică de utilitate publică sau autonomă;

2. Controlul financiar-contabil: fiecare organism de control organizează controlul în temeiul unei norme legale.

C. Cum se exercită?

C.1. Tehnici si proceduri folosite:

1. Auditul financiar:

• norme unice și unitare de lucru, de raportare și de comportament;

• tehnici și proceduri aplicate în mod unitar;

2. Controlul financiar: metodologia de control este stabilită prin normele legale pentru fiecare organism și tip de control; de regulă, tehnica de control este stabilită de fiecare controlor, ceea ce dă controlului un caracter întâmplător, nesigur și fără nici o garanție că au fost descoperite toate neregulile.

C.2. Instrumente folosite:

1. Auditul financiar: folosește în mod exclusiv informația contabilă, situațiile financiar-contabile ale entității auditate.

2. Controlul financiar: situații contabile, statistice, informări din interiorul sau exteriorul entității economice.

C.3. Raporturile dintre controlor(auditor) cu entitatea economică controlată(auditată):

1. Auditul financiar-contabil:

• obligatoriu (auditul statutar-legal) și contractual (permanent sau legat de anumite momente semnificative în viața entității economice);

• transparența;

• se stabilesc pe baze contractuale în toate cazurile;

• sunt raporturi de colaborare, bazate pe un obiectiv comun: îmbunătățirea informației contabile;

• auditorul răspunde pentru opiniile sale.

2. Controlul financiar-contabil:

• de impunere, în final de subordonare;

• fără drept real de apărare (în toate cazurile contestațiile se rezolvă în aceeași zonă de jurisdicție din care face parte organul de control);

• mari posibilități de alunecare spre abuzul de control;

• nici o răspundere pentru organul de control.

D. Când se exercită?

1. Auditul financiar-contabil: obiectivul, cuprinderea și întinderea auditului sunt stabilite prin contract iar modul de abordare, tehnicile și procedurile sunt prestabilite prin norme ale organismelor profesionale, care sunt publice.

2. Controlul financiar-contabil: de regulă, este inopinat, fără vreo coordonare între numeroasele organisme de control (practic, existând posibilitatea ca o entitate economică să se găsească sub control, timp nelimitat); tehnicile de control fiind, de regulă, la alegerea organului de control, practic existând posibilități nelimitate de imixtiune a acestor entități economice.

E. Care sunt obiectivele urmărite?

1. Auditul financiar contabil:

• urmărește îmbunătățirea utilizării informației contabile;

• satisface necesitatea de a avea conturi sincere si regulamentare pentru toți partenerii entității economice: acționari, banca, salariați, stat, clienți, furnizori; prin audit se realizează deci un interes public direct și complet;

• fiind supus și realizându-se potrivit unor norme precise și unice de lucru, de raportare și de comportament, emise de organisme independente, auditul financiar este prin esență un control independent.

2. Controlul financiar-contabil:

• urmărește obiective diferite, în funcție de organismul care îl cere și tipul de control;

• satisface, de regula, direct și exclusiv interesele statului (realizarea veniturilor) și prin aceasta, în mod indirect se poate realiza și un interes public;

• fiind realizat de organisme ale aceluiași Executiv, care are și sarcina gestionării și administrării averii publice, dă acestui control un caracter subiectiv și limitat.

1.2. NORME DE REFERINȚĂ ALE AUDITULUI FINANCIAR

La baza exercitării auditului stau anumite norme de referință cu ajutorul cărora auditul își fixează obiectivele de atins și își stabilește tehnicile de investigare cele mai potrivite. Normele de referință ale auditului financiar sunt de două feluri:

norme contabile emise de o autoritate prevăzută de lege, comune tuturor celor ce stabilesc, controlează și utilizează conturile;

norme de audit financiar care reprezintă un ansamblu de reguli stabilite de autoritatea profesională, la care se raportează auditorul în exercitarea misiunii sale; permit auditorului să-și definească scopurile de atins prin utilizarea tehnicilor de lucru cele mai potrivite, iar terților să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcție de criterii de calitate unitare.

Normele contabile sunt definite prin:

• Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările ulterioare;

• Regulamentul privind legea contabilă;

• Standardele internaționale de contabilitate;

• Normele metodologice de utilizare a conturilor contabile.

Normele de audit financiar (norme specifice) se împart în:

Norme profesionale de lucru;

Norme de raportare a opiniilor;

Norme generale de comportament profesional.

1.2.1. NORME PROFESIONALE DE LUCRU

Normele profesionale de lucru ale auditului financiar cer ca această activitate să se desfășoare în mai multe etape, astfel:

1. Acceptarea mandatului și contractarea lucrărilor de audit;

2. Orientarea și planificarea misiunii de audit;

3. Analiza și aprecierea controlului intern;

4. Controlul conturilor;

5. Documentarea lucrărilor de audit;

6. Controlul de calitate al lucrărilor de audit.

1.2.1.1. ACCEPTAREA MANDATULUI ȘI CONTRACTAREA LUCRĂRILOR DE AUDIT

Înainte de a accepta mandatul, auditorul trebuie să aprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune ținând seama de regulile profesionale și deontologice care guvernează activitatea de audit.

Acțiunile întreprinse în această etapă permit auditorului să colecteze informații necesare fundamentării deciziei de acceptare a misiunii și anume:

cunoașterea globală a întreprinderii;

aprecieri cu privire la independența și la absența incompatibilităților;

examenul de competența corespunzătoare specificului întreprinderii;

contractul cu auditorul anterior;

decizia de acceptare a mandatului;

respectarea altor obligații profesionale;

întocmirea unei fișe de acceptare a mandatului.

Cunoașterea globală a întreprinderii

Această acțiune se referă la identificarea întreprinderii, a specificului activității și a sectorului de activitate, a mărimii întreprinderii și a modului de organizare.

În afara elementelor de identificare a întreprinderii, auditorul caută să obțină elemente care să îi permită aprecierea celor mai importante riscuri existente, reținând observații cum ar fi:

controlul intern insuficient sau cu carențe notabile;

contabilitate neținută corect și la timp;

atitudinea conducătorilor față de respectarea legii și a organelor publice și administrative;

personal incompetent;

rotația cadrelor prea mare si anormală;

dezechilibre financiare, pierderi mari, activități în declin, ceea ce compromite viitorul exploatării;

riscuri fiscale;

conflicte sociale;

riscuri juridice;

independența exercițiilor nerespectată;

situații conflictuale între conducători, acționari, etc.;

cazuri de limitare a controlului;

onorarii insuficiente;

alte constatări care ar putea influența decizia de acceptare a mandatului.

Existența riscurilor nu presupune că auditorul refuză mandatul, însă decizia de a accepta este luată în cunoștință de cauză, urmând să ia toate măsurile necesare în consecință.

Aprecieri cu privire la independența și la absența incompatibilităților

Orice nou mandat trebuie examinat în raport cu regulile de independență și de incompatibilitate fixate prin normele interne ale profesiei.

Auditorul trebuie să examineze:

lista clienților săi sau a societăților de expertiză în care lucrează pentru a se asigura că nu există deja o activitate remunerată din partea întreprinderii respective;

situația sa și a membrilor de familie în legătură cu eventualele interese în întreprinderea în cauză;

Examenul de competența corespunzătoare specificului întreprinderii

Lipsa experienței în anumite sectoare poate face dificilă misiunea auditorului; el trebuie să se asigure că propriile competențe și ale colaboratorilor folosiți sunt suficiente pentru executarea misiunii.

Contactul cu auditorul anterior

Auditorul trebuie să se informeze în legătură cu motivele unei eventuale demisii sau refuz de reînnoire a mandatului din partea fostului auditor și mai ales dacă nu cumva au fost dezacorduri în ceea ce privește respectarea normelor legale, aplicarea măsurilor stabilite, stabilirea onorariilor, etc.

Decizia de acceptare a mandatului

După analiza factorilor de risc, auditorul poate lua următoarele decizii:

acceptă un mandat fără riscuri aparente;

acceptă mandatul însă va necesita o supraveghere și măsuri particulare;

refuză mandatul.

Respectarea altor obligații profesionale

În cazul auditului financiar, atunci când misiunea urmează a se desfășura la o întreprindere care se găsește pe raza teritorială a altei filiale decât aceea din tabloul căruia face parte auditorul, acesta este obligat să ia contact cu filialele.

Întocmirea unei fișe de acceptare a mandatului

Fișa de acceptare a mandatului poate folosi ca act justificativ a deciziei de acceptare a misiunii. Ea are ca obiective:

posibilitatea de a colecta informațiile de bază pentru identificarea întreprinderii, a conducerii sale, a obiectului de activitate, etc.;

de a materializa lucrările efectuate înaintea acceptării: analiza situației întreprinderii și a riscurilor sale, contactele cu predecesorul profesie, vizitarea întreprinderii și contacte cu conducerea;

de a indica bugetul necesar;

de a formaliza procedurile de acceptare;

de a asigura îndeplinirea obligațiilor profesionale care decurg dintr-o astfel de acceptare: scrisoare către conducerea societății, scrisoare către un coleg, scrisoare de acceptare a mandatului (dacă s-a decis astfel) și încheierea contractului de audit.

Normele legale românești prevăd obligația ca activitatea experților contabili și a contabililor autorizați să se desfășoare pe bază de contract, fără a se face distincția între auditul legal și cel contractual pe care urmează să le realizeze un expert contabil sau un contabil autorizat cu studii superioare. Rezultă că acceptarea oricărei misiuni de audit trebuie să fie concretizată printr-un contract din care însă, în cazul unor misiuni de audit al conturilor anuale nu pot lipsi elementele de bază, cum ar fi:

normele de lucru;

termenele;

calendarul intervențiilor;

onorariile.

1.2.1.2 ORIENTAREA ȘI PLANIFICAREA MISIUNII DE AUDIT

Pe baza cunoașterii globale a întreprinderii, auditorul poate să-și orienteze misiunea în funcție de domeniile și sistemele semnificative; această orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot avea o incidență semnificativă asupra conturilor și deci asupra programării și planificării misiunii, permițând:

determinarea naturii și întinderii contractelor, în raport cu pragul de semnificație ales;

organizarea execuției misiunii astfel încât să fie atins obiectivul de a certifica în mod rațional, cu maximă eficacitate și în cadrul termenelor stabilite.

Etapa orientării și planificării misiunii presupune realizarea următoarelor lucrări importante:

Cunoașterea generală a întreprinderii – are ca obiectiv obținerea de către auditor a unei înțelegeri suficiente a particularităților întreprinderii și mediului în care aceasta funcționează, în scopul determinării riscurilor generale și identificării domeniilor și sistemelor semnificative;

Identificarea domeniilor semnificative și sistemelor semnificative – într-o întreprindere industriala și comerciala se poate considera aprioric că domeniile semnificative sunt constituite din elementele următoare: cumpărări(furnizori); personal(plăti); producție(stocuri); vânzări(clienți); trezorerie (încasări și plăți); imobilizări.

Stabilirea unui plan de misiune – obiectivul acestui program general de muncă este de a sintetiza informațiile obținute și în funcție de acestea, să fie orientată și planificată misiunea. Acest document va servi ca instrument de bază de-a lungul întregii misiuni.

Redactarea unui plan de misiune sau program de muncă presupune:

alegerea membrilor echipei în funcție de experiența și de cunoștințele lor în sectorul de activitate al întreprinderii;

repartizarea lucrărilor pe oameni, în timp și în spațiu(subunități, etc.);

utilizarea lucrărilor executate de controlul intern de gestiune, de alți auditori interni sau externi;

coordonarea cu cenzorii de la alte unități din cadrul grupului;

solicitarea de specialiști pentru studierea datelor informatizate în orice alte domenii (juridic, fiscal, tehnic);

datele ședințelor consiliului de administrație și Adunarea generală a acționarilor și în funcție de acestea, termenul de depunere al raportului.

Planul de misiune permite deci de a lua decizii cu privire la:

lucrările de efectuat;

mijloacele necesare;

datele intervențiilor pe teren;

rapoarte și relații de stabilit;

orele și costurile angajate.

Planul de misiune trebuie să conțină informații cu privire la:

întreprindere: prezentare generală (denumire, coordonate, structura organizatorică, locurile unde își desfășoară activitatea, scurt istoric, obiectul de activitate, conducerea și persoanele propuse a fi contactate);

conturi: organizare și politici contabile (principii contabile reținute, conturi previzionale, compararea pe mai mulți ani a bilanțurilor și contului de profit și pierdere, etc.);

domenii și sisteme semnificative: determinarea pragului de semnificație, identificarea funcțiilor și conturilor semnificative, prezentarea zonelor de risc, identificarea punctelor forte ale sistemului și a atitudinii conducerii față de controlul intern;

misiunea: natura acesteia (certificarea de conturi anuale, de conturi consolidate, atestarea unor situații particulare, etc.), principalele condiții pentru realizarea lucrărilor de control (documente de solicitat, funcții de evaluat, data inventarului fizic, confirmări de primit, intervenții ale specialiștilor, etc.);

organizarea misiunii: numărul și nivelul membrilor echipei, utilizarea lucrărilor auditorilor interni sau externi, calendarul de intervenție în teren;

bugetul: determinarea orelor necesare pe feluri de lucrări, calculul costurilor estimate în funcție de experiența membrilor echipei, compararea numărului orelor necesare cu limitele stabilite de normele profesionale și justificarea diferențelor.

1.2.1.3. ANALIZA ȘI APRECIEREA CONTROLULUI (AUDITULUI) INTERN

Auditul intern este planul de organizare și ansamblul coordonat al tuturor măsurilor adoptate în interiorul întreprinderii pentru:

a proteja valorile active;

a promova eficacitatea exploatării;

a asigura respectarea dispozițiilor administrației;

a asigura fidelitatea și exactitatea informației contabile.

Auditul intern cuprinde:

controlul administrativ intern, exercitat sub forma controlului ierarhic de către persoanele cu funcții de conducere asupra compartimentelor și persoanelor din subordine;

controlul gestionar și controlul financiar preventiv;

autocontrolul salariaților asupra lucrărilor executate;

controlul contabil intern, plasat în toate etapele circuitului de culegere și prelucrare a datelor.

Existența unui sistem de control intern (audit intern) rațional conceput și corect aplicat constituie o serioasă prezumție asupra fiabilității conturilor și a concordanței dintre datele contabilității și realitate.

Elementele de bază ale sistemului de control intern sunt:

existența unui plan de organizare care cuprinde: definirea cât mai precisă a sarcinilor, definirea limitelor de competență și a răspunderilor, circulația informațiilor precisă;

competența și integritatea personalului;

existența unei documentații satisfăcătoare care se referă la prelucrarea informațiilor și arhivarea informațiilor.

Controlul înregistrărilor contabile ale operațiilor urmărește verificarea contabilizării operațiilor și, în mod deosebit faptul că:

toate operațiile au facut obiectul unei înregistrări (exhaustivitate);

orice înregistrare este justificată printr-o operație (controlul realității) care se realizează prin: controale fizice periodice și confirmări exterioare de la terți;

nu există erori în contabilizarea sumelor (controlul exactității) care se realizează prin comparații globale și controale aritmetice.

Controlul asupra personalului unității patrimoniale se realizează prin:

controale ierarhice: procedurile de aprobare și verificare, reglementarea accesului la bunurile unității, politica de angajare a salariaților, sunt controalele cele mai răspândite;

controale reciproce prin separarea sarcinilor (autocontrol sau incompatibilitatea funcțiilor).

În cadrul întreprinderilor se pot distinge trei funcții a căror separare implică un control reciproc între compartimente și executanți. Toate operațiunile elementare efectuate într-o întreprindere urmăresc realizarea acestor funcții:

funcția de realizare a obiectivelor unității;

funcția de conservare a patrimoniului;

funcția contabilă.

Distincția dintre cele trei funcții este fundamentală în cadrul auditului intern pentru că separarea sarcinilor personalului din sânul fiecăreia dintre ele (imposibilitatea de a cumula două dintre aceste funcții) asigură realizarea unui audit intern eficace.

Insuficiența auditului intern poate conduce la asigurarea transmiterii corecte a informațiilor către compartimentul contabilității și în acest caz, valoarea probantă a contabilității poate fi pusă la îndoială.

Pentru evaluarea (aprecierea) controlului intern investigațiile auditului pot fi grupate în cinci categorii de lucrări care corespund unor etape de lucru astfel:

descrierea procedurilor – are scopul de a stabili procedurile utilizate pentru elaborarea documentelor justificative, circulația acestora și a sistemelor de contabilizare;

teste de conformitate – au ca obiect obținerea confirmării că descrierea procedurii a fost corect înțeleasă și corespunde procedurilor aplicate în unitatea respectivă;

evaluarea preliminară – se realizează după descrierea fiabilă a organizării pentru a pune în evidență punctele forte și cele slabe ale procedurilor sistemului contabil;

teste de permanență – au ca obiectiv verificarea dacă punctele forte sau slabe fac obiectul unei aplicări efective și constante;

evaluarea definitivă și întocmirea documentului de sinteză unde auditorii fac o apreciere definitivă asupra auditului intern al unității patrimoniale.

Verificarea auditului intern este efectuată în fiecare an pentru a se asigura că nu există abateri de la funcționarea lui și că auditorul poate continua să se bizuie pe controalele interne considerate utile pentru a-și limita lucrările asupra controlului conturilor.

Auditorul semnalează conducerii observațiile pe care acesta le are asupra controlului intern. Dacă descoperă lacune grave, el apreciază dacă refuză certificarea sau o face cu rezerve. El poate sugera ameliorarea sistemului existent. Comunicarea observațiilor poate fi făcuta printr-un “Raport asupra controlului intern”.

1.2.1.4 CONTROLUL CONTURILOR

Auditorul, în funcție de credibilitatea informațiilor obținute în etapele precedente, stabilește programele de control ale conturilor pe baza cărora se poate obține elementele probante, necesare fundamentării opiniei sale.

Această etapă a misiunii are ca obiectiv reunirea elementelor probante suficiente pentru a putea exprima o opinie motivată asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea respectării regulilor legale și regulamentare de către întreprindere, și anume:

regulile de prezentare și evaluare stipulate în normele legale și în cele profesionale;

regulile de prudență;

regulile referitoare la inventarieri;

regulile de ținere a registrelor și a contabilității;

existența activelor și faptul că acestea aparțin întreprinderii;

pasivele patrimoniale, veniturile și cheltuielile ce privesc întreprinderea în cauză.

În etapele precedente auditorul a determinat domeniile semnificative, specificul întreprinderii, zonele de risc, și a identificat controalele interne pe care se poate sprijini în cadrul misiunii sale. Numai în funcție de aceste fluxuri de informații și de gradul de fiabilitate ale lor, auditorul își stabilește programul de control al conturilor care poate fi:

restrâns, când controlul intern permite un grad rezonabil de asigurare, când înregistrările contabile ale operațiilor sunt fiabile; se poate deci limita volumul sondajelor asupra conturilor;

extins, când nu se poate sprijini pe controlul intern; volumul sondajelor va fi mai mare și acestea trebuie să se facă atât asupra soldurilor cât și asupra rulajelor. Natura și volumul sondajelor vor fi determinate în funcție de riscurile identificate în etapa cunoașterii.

Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune și foaia de sinteză a aprecierii controlului intern, documente ce asigură legătura cu etapele precedente ale auditului.

Pe tot parcursul misiunii sale, auditorul urmărește obținerea elementelor probante care să-i permită să dea certificarea asupra conturilor anuale, utilizând diverse procedee și tehnici care privesc:

controlul asupra pieselor justificative și control de verosimilitate;

observare fizică;

examenul analitic.

Pentru obținerea elementelor probante, tehnicile de control folosite sunt:

inspecția fizica și observația care constau în a examina activele, conturile sau în a observa maniera de aplicare a procedurilor;

confirmarea directă care constă în a obține de la terții întreprinderii informații asupra soldurilor, conturilor bilaterale sau asupra operațiilor derulate;

examenul documentelor primite de către întreprindere care servesc ca piese justificative sau la controlul operațiilor respective;

examenul documentelor emise de către întreprindere: copii, facturi, conturi, balanțe, etc.;

controlul aritmetic;

analize, estimări și confruntări între informații și documente; datele care rezultă din conturile anuale și datele anterioare, posterioare si previzionale ale întreprinderii, analiza abaterilor și tendințelor, studiul și analiza elementelor neobișnuite ce rezultă din comparațiile efectuate, informațiile verbale obținute de la conducere și alte cadre din întreprindere.

1.2.1.5. DOCUMENTAREA LUCRĂRILOR DE AUDIT

Toate elementele identificate în cadrul unei misiuni de audit sunt cuprinse în :

Dosarul exercițiului;

Dosarul permanent.

Dosarul exercițiului – cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depașește exercițiul controlat; el permite asamblarea tuturor lucrărilor , de la organizarea misiunii la sinteza și formularea raportului.

Dosarul exercițiului cuprinde:

planificarea misiunii: note asupra utilizării lucrărilor de control efectuate de către alții (auditori interni, diverși specialiști); datele și duratele vizitelor, locurilor de intervenție; compunerea echipei: data pentru emiterea raportului; buget de timp și realizarea lui;

supervizarea lucrărilor: note asupra studierii dosarelor și stabilirea soluțiilor la problemele ridicate; aprobarea tuturor deciziilor importante care pot afecta planificarea, programul lucrărilor, executarea lucrărilor, concluziile lucrărilor, conținutul raportului;

aprecierea controlului intern: evaluarea punctelor tari, punctelor slabe și zonelor de risc; foi de lucru privind bazele de stabilire a sondajelor asupra funcționării sistemelor, detalii asupra sondajelor efectuate;

obținerea de elemente probante: program de lucru; foi de lucru; documente sau copii de documente de la întreprindere sau terț; detalii asupra lucrărilor efectuate asupra conturilor anuale; sinteza generală a rezultatelor pe diferite etape ale misiunii și tratarea distinctă a punctelor care ar putea avea o influența asupra deciziei de certificare; foi de lucru cu privire la faptele delictuale.

Dosarul exercițiului se împarte în 6 secțiuni:

“Sinteza, planificare și raportare”;

“Aprecierea controlului intern”;

“Controlul conturilor”;

“Studiul lucrărilor efectuate de terți”;

“Verificări specifice”;

“Intervenții conexe”.

Unele informații și documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe toată durata mandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor într-un dosar separat, numit dosar permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea sa la zi.

Dosarul permanent – permite evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări și transmiterea de la un exercițiu la altul a elementelor de cunoaștere a întreprinderii. Dosarul permanent se organizează în secțiuni care ușurează clasarea documentelor și consultarea lor.

Pentru a-și îndeplini rolul de informare, dosarul permanent trebuie ținut la zi, să fie eliminate informațiile perimate și să nu conțină documentele voluminoase ale întreprinderii.

1.2.1.6. CONTROLUL DE CALITATE AL LUCRĂRILOR DE AUDIT

Controlul de calitate este ansamblul principiilor și procedurilor adoptate în scopul stabilirii unui grad rezonabil de certitudine că toate auditurile sunt efectuate conform principiilor de bază care guvernează lucrările de audit.

Principiile de calitate constituie obiective și scopuri; procedurile controlului de calitate se definesc ca fiind măsuri de luat pentru a satisface principiile adoptate.

Principiile controlului de calitate pun în aplicare proceduri corespunzătoare care să furnizeze un grad rezonabil de certitudine în ceea ce privește realizarea următoarelor obiective:

Calități personale – personalul cabinetului sau societății de audit trebuie să respecte principiile de integritate, de obiectivitate, de independentă și secret profesional, așa cum ele sunt enunțate în Codul privind conduita etică și profesională a membrilor Corpului Experților Contabili și a Contabililor autorizați din România(CECCAR);

Aptitudini și competența – cabinetul sau societatea de audit trebuie să dispună de un personal care a căpătat și își întreține competența și aptitudinile necesare care să-i permită îndeplinirea responsabilităților sale;

Repartiția lucrărilor – lucrările de audit trebuie să fie atribuite personalului potrivit nivelului său de formare tehnică și competență necesare pentru încadrarea în clauzele contractului încheiat;

Instrucțiuni și supervizare – lucrările efectuate trebuie să facă obiectul unei instrucțiuni și a unei supervizări suficiente, la toate nivelurile pentru a da cabinetului sau societății de audit un grad rezonabil de certitudine că lucrările realizate satisfac cerințele de calitate corespunzătoare;

Acceptarea și menținerea contractului – cabinetul sau societatea de audit trebuie să efectueze o evaluare a fiecărui client potențial, înainte de a accepta lucrările de audit și este necesar a reexamina, în permanență , relațiile cu clienții săi existenți.

1.2.2. NORME DE RAPORTARE A OPINIILOR

Certificarea bilanțului contabil are ca obiect oferirea garanției pentru asociații și acționari, precum și pentru terți că un personal calificat, după ce s-a conformat regulilor fixate de profesie, a obținut asigurarea că bilanțul contabil oferă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și rezultatului exercițiului.

Pentru a exprima opinia sa privind conturile anuale, auditorul trebuie să examineze și să precizeze concluziile trase din elementele probante colectate. Concluzia globală care rezultă din această examinare, necesită asigurarea că:

conturile anuale au fost elaborate conform unor metode contabile acceptabile și aplicate în mod permanent;

conturile anuale sunt conforme dispozițiilor regulamentare și a celor legale;

imaginea dată de ansamblul conturilor anuale corespunde cu cunoașterea generală a întreprinderii pe care o auditează;

toate punctele semnificative care contribuie la o bună prezentare a conturilor anuale au fost corect menționate.

Opinia stabilită de către auditor trebuie să fie clar exprimată în cadrul raportului de audit. Opinia exprimată în raportul de audit poate fi:

opinie fără rezervă;

opinie cu rezervă;

opinie defavorabilă;

imposibilitatea de a exprima o opinie.

a) O opinie fără rezervă este exprimată atunci când auditorul a obținut convingerea respectării tuturor punctelor semnificative menționate în Nota de sinteză care recapitulează toate punctele importante ale lucrării și care pot avea o incidență asupra deciziei finale.

Exprimarea unei opinii fără rezervă semnifică implicit că toate modificările intervenite în principiile contabile sau în modul lor de aplicare, precum și incidența acestor modificări, au fost convenabil determinate și înscrise în bilanțul contabil.

b) O opinie cu rezervă este admisă atunci când auditorul conchide că nu este în măsură să exprime o opinie fără rezervă , dar că incidența dezacordului cu conducătorii întreprinderii, în ceea ce privește conturile anuale, a incertitudinii sau limitării întinderii lucrărilor sale, este de asemenea natură că nu se cere exprimarea unei opinii defavorabile sau nu antrenează imposibilitatea exprimării opiniei.

c) O opinie defavorabilă, este exprimată atunci când un dezacord cu conducătorii întreprinderii asupra conturilor anuale, prezintă un caracter semnificativ și o incidența de asemenea natură că auditorul consideră insuficientă menționarea unei simple rezerve în raportul său, pentru a prezenta natura înșelătoare sau incompletă a conturilor anuale.

d) Imposibilitatea de a exprima o opinie, există atunci când influența posibilă a unei limitări la întinderea lucrării sau a unei incertitudini, este de asemenea natură că auditorul nu este în măsură să formuleze o opinie asupra conturilor anuale.

De fiecare dată când auditorul emite un raport, altul decât un raport fără rezervă, el trebuie să includă în raportul său o descriere clară a tuturor motivelor care justifică decizia sa și, de fiecare dată când poate, să cifreze (să estimeze) incidența posibilă asupra conturilor anuale. Aceste informații trebuie să fie date, de preferință într-un paragraf separat care precede pe cel care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie și pot, de asemenea, să facă trimitere la o notă anexă mai aprofundată.

Auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, poate constata o iregularitate contabilă, pe care conducerea întreprinderii refuză să o corecteze. Acest dezacord poate fi important și poate să influențeze certificarea.

Auditorul certifică “cu rezervă” atunci când iregularitatea este semnificativă, dar importanța ei nu este suficientă pentru a considera conturile anuale elaborate ca nefiind corecte și sincere și că nu dau o imagine fidelă asupra situației financiare a rezultatului exercițiului.

Oricare ar fi natura neregularităților, auditorul își prezintă în raport opinia, precizând:

– natura dezacordului;

– postul și suma respectivă;

– influența asupra rezultatului net.

Limitările întinderii lucrărilor constituie imposibilitatea auditorului de a folosi mijloacele pe care le-ar considera necesare și în special, pentru obținerea elementelor probante.

Limitele pot fi:

– impuse de împrejurări;

– impuse de conducerea întreprinderii.

Insuficiența onorariilor este un alt mod de a limita contractele. Acest tip de limitări ar trebui să fie rar, el constituind o piedică în exercitarea lucrărilor.

De asemenea, absența auditului (controlului) intern, poate constitui o limitare la controlul exhaustivității înregistrărilor și a fiabilității lor. Auditorul lucrează prin sondaje al căror volum este în funcție de calitatea auditului intern.

În funcție de importanța relativă a limitelor, auditorul va formula o rezervă sau se va afla în imposibilitatea de a certifica conturile anuale.

Într-un paragraf situat înaintea exprimării opiniei, auditorul indică:

împrejurările care l-au împiedicat să folosească diligențele considerate utile;

imposibilitatea obținerii elementelor-dovezi suficiente prin alte mijloace de control;

suma posturilor bilanțiere influențata de limitări.

Când incertitudinea are o importanța prin a cărei realizare poate readuce în discuție ansamblul conturilor anuale, auditorul menționează că nu este în măsură să acorde certificarea.

În paragraful care expune motivele rezervei sau refuzului, se vor preciza toate elementele de informare asupra incertitudinii:

– natura riscului;

– postul sau posturile bilanțului contabil influențate;

– valoarea maximă a riscului când se cunoaște, sau faptul că nu poate fi precizat;

– incapacitatea în care se află de a putea determina soluția incertitudinii și evaluării consecințelor eventuale ale acestei situații.

În concluzie, raportul de audit financiar și certificare a bilanțului contabil destinat Adunării Generale sau Administrației întreprinderii, va fi amănunțit întocmit conținând:

– relația contractuală de executare a lucrării-mandat pentru cenzori, contract pentru experți contabili și contabili autorizați cu studii superioare care conduce fie la o certificare fără rezerve a bilanțului contabil, fie la certificarea cu rezerve, fie la un refuz de viză;

– observațiile eventuale rezultând din diverse verificări specifice prevăzute de lege.

Elementele de bază ale unui raport de audit sunt: titlul, paragraful introductiv, paragraful privind întinderea și natura lucrării de audit, un paragraf de opinie, adresa și semnătura auditorului.

Un titlu cât mai apropiat conținutului raportului este necesar a fi utilizat. De exemplu: “Raport de audit și certificare a bilanțului contabil” sau “ Raport de auditor independent”.

Raportul de audit trebuie să fie adresat destinatarului corespunzător, în funcție de circumstanțele ce caracterizează misiunea și obligațiile legale. În mod obișnuit, raportul se adresează, fie acționarilor, fie consiliului de administrație al unității ale cărui conturi anuale au fost audiate.

Paragraful introductiv cuprinde:

identificarea conturilor anuale audiate, cât și data și perioada acoperite prin aceste documente;

o mențiune a responsabilității conducerii entității economice și a auditorului.

Raportul trebuie să menționeze că, conturile anuale sunt în sarcina conducerii entității economice și că responsabilitatea auditorului este, pe baza auditului efectuat, să exprime o opinie asupra acestor conturi anuale.

Paragraful prezentând întinderea și natura lucrărilor de audit, conține atât referințe la normele internaționale de audit sau la norme și practici naționale, precum și descrierea lucrărilor de către auditor.

Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite conform Normelor de audit internaționale sau conform Normelor sau practicelor naționale.

Întinderea lucrărilor dă posibilitatea pentru auditor să pună în operă procedurile de audit judecate ca fiind necesare în condițiile concrete date.

Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat și executat de o manieră care să sigure, în mod rezonabil că, conturile anuale nu comportă anomalii semnificative.

Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca presupunând:

examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele și informațiile conținute în conturile anuale;

evaluarea principiilor și metodelor contabile folosite pentru elaborarea conturilor anuale;

evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili conturile anuale;

revederea prezentării de ansamblu a conturilor anuale.

Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie. Acesta trebuie să prezinte clar opinia auditorului asupra faptului de a ști dacă, conturile anuale dau o imagine fidelă în acord cu referințele contabile și dacă e cazul, dacă ele sunt conforme prevederilor legale.

În afara opiniei referitoare la imaginea fidelă (sau la prezentarea fidelă a conturilor anuale în toate aspectele semnificative), poate fi necesară includerea în raportul auditorului a unei opinii asupra faptului de a ști dacă aceste conturi anuale sunt conforme cu alte prevederi legale sau statutare.

Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfârșitul lucrărilor de audit ăi să menționeze locul specific care este, în general, cel al orașului în care este situat biroul auditorului care are responsabilitatea auditului.

De asemenea, raportul trebuie să poarte semnătura societății de expertiză contabilă sau a auditorului persoană fizică, sau pe amândouă. În general, raportul auditorului poartă semnătura cabinetului sau societății de audit, căci aceasta își asumă responsabilitatea auditului.

1.2.3 NORME GENERALE DE COMPORTAMENT PROFESIONAL

Ca membrii ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, auditorii sunt obligați, prin jurământ dat la înscrierea în Corp, să se supună regulilor prevăzute de Codul privind conduita etică și profesională.

Regulile de Etică ale Corpului Experților Contabili și Contabililor autorizați din România care trebuie să-l ghideze pe fiecare membru – expert contabil sau contabil autorizat – în relațiile cu terți, se întemeiază pe următoarele principii fundamentale:

integritate;

obiectivitate;

independență;

competență profesională;

secret profesional;

comportament deontologic.

Prima calitate a auditorului (expert contabil, contabil autorizat sau cenzor) este aceea de a asculta, a înțelege, apoi să examineze, să controleze și în fine să formuleze o opinie, un aviz. Aceste stadii sunt absolut indispensabile, iar credibilitatea oricărei opinii se sprijină pe acești piloni, la care se adaugă cel de a aparține unei profesii reglementată prin lege, garantă a calităților profesionale și morale ale auditorilor financiari.

Integritatea – presupune că auditorul trebuie să fie drept, cinstit și sincer în executarea lucrărilor sale.

Obiectivitatea – presupune că auditorul trebuie să fie corect și să nu lase obiectivitatea să fie împiedicată de prejudecăți sau idei preconcepute, el trebuie să aibă o comportare imparțială când întocmește rapoartele de audit.

Independența – presupune că auditorul trebuie să fie și să se manifeste liber față de orice interes care ar putea fi avut în vedere ca fiind incompatibil cu integritatea și obiectivitatea sa.

Integritatea și obiectivitatea sunt calități primordiale care trebuie să fie proprii tuturor profesioniștilor contabili. Independența este o calitate esențială, care însoțește integritatea și obiectivitatea unui profesionist contabil liberal; este calitatea care permite profesionistului contabil să aplice o judecată fără idei preconcepute și o apreciere obiectivă pentru faptele stabilite, pentru a ajunge la o opinie sau o decizie.

Situațiile în care, datorită unei lipse de independență, reală sau aparentă, un observator rezonabil ar avea motive să se îndoiască de obiectivitatea unui profesionist contabil sunt:

implicare financiară directă sau indirectă în activitatea unui client;

implicarea expertului contabil sau contabilului autorizat în activitatea unui client în calitate de membru al executivului sau ca angajat sub controlul direcțiunii;

activitățile incompatibile sau contradictorii;

incidența relațiilor familiale și personale asupra independenței;

onorarii.

Competența profesională – presupune că un expert contabil sau contabil autorizat trebuie să-și mențină nivelul de competență de-a lungul carierei sale profesionale; el nu trebuie să întreprindă decât lucrările pe care el însuși, cabinetul sau societatea sa pot spera să le realizeze cu competență profesională.

El are, de asemenea, ca obligație permanentă să-și mențină cunoștințele și competența sa profesională la un nivel necesar pentru a se asigura că clientul său beneficiază de un serviciu profesional competent, ținând seama de ultimele dezvoltări intervenite în practică, în legislație și în tehnici.

Competența profesională a profesionistului cuprinde 2 faze distincte:

obținerea unei competențe profesionale, care necesită un nivel ridicat de formare;

menținerea (întreținerea) competenței profesionale, care necesită a fi în permanență la curent cu dezvoltările în profesiunea contabilă; în acest scop experții contabili și contabilii autorizați sunt obligați să respecte programele de formare stabilite de CECCAR.

Secretul profesional – principiul potrivit căruia informațiile privind activitățile unui client, obținute cu ocazia unei misiuni, nu pot fi comunicate; trebuie să fie respectat de fiecare auditor, în afara de situația când acesta are obligația legal stabilită de a comunica aceste informații sau a fost expres autorizat să facă aceasta, sau are obligația profesională clar stabilită de a face aceasta. Expertul contabil sau contabilul autorizat are, de asemenea, obligația de a lua măsuri pentru a se asigura că acei colaboratori aflați sub controlul sau/și persoanele de la care obține consultanță și asistență respectă fidel principiul secretului profesional.

Expertul contabil are obligația de a executa cu grijă, competență și în conformitate cu normele profesionale, instrucțiunile clientului său, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu regulile de integritate, obiectivitate si independență.

Comportarea deontologică – profesionistul contabil trebuie să se comporte într-un mod compatibil cu buna reputație a profesiunii și trebuie să se abțină de la orice conduită de natură să aducă atingere acestei reputații.

Comportamentul deontologic are ca rațiune protecția terților ca și a fiecărui profesionist luat individual.

Dubla necesitate de a asigura apărarea onoarei și a independenței CECCAR și de a conferi lucrărilor membrilor săi autoritatea indispensabilă, impune acestor membrii să aibă calități esențiale, cum sunt:

știință, competență și conștiință;

independență de spirit și dezinteres material;

moralitate, probitate și demnitate.

Se impune ca fiecare membru al Corpului să facă efortul necesar dezvoltării acestor calități.

1.3. FORME DE AUDIT FINANCIAR-CONTABIL

Auditul financiar-contabil presupune examinarea efectuată de un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:

validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii;

imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute de întreprindere.

Rezultă că auditul financiar își concentrează atenția asupra examinării profesionale a informației contabile în vederea formulării unor opinii care să asigure obiectivitate și credibilitate atât pentru uzul intern cât și pentru utilizatorii interesați referitor la datele cuprinse în contabilitatea financiară(furnizori, clienți, bănci, etc.).

Auditul îmbracă trei forme:

– auditul lucrărilor financiare (Financial Statements audit);

– auditul de conformitate (compliance audit);

– auditul operațional sau al conducerii (Management audit operational).

Auditul lucrărilor financiare este cea mai comună formă de audit și consta în examinarea lucrărilor financiare și a principalelor documente contabile cu scopul de a explica o opinie asupra modului în care lucrările sunt prezentate corect și în conformitate cu criteriile stabilite cu standardele contabile publicate și cu prevederile legale.

Auditul de conformitate se desfășoară pentru a determina măsura în care entitatea supusă controlului se conformează cu regulile și prevederile impuse de conducere și alte activități. Criteriile stabilite cu controlul de conformitate pot include proceduri stabilite de companie sau reguli pentru instituțiile publice sau guvernamentale.

Auditul operațional și cel al conducerii se poate diviza în auditul operațional și controlul conducerii. Ambii termeni se pot substitui reciproc. Auditul operațional se limitează la operațiile din ariile funcționale ale activității și se realizează pentru conducere. Controlul conducerii prin evaluarea diferitelor procese și funcții ale conducerii, a variantelor de politici și acțiuni ale conducerii sunt analizate în funcție de anumite standarde obiective.

După adresabilitatea pe care o are auditul financiar poate fi:

audit financiar extern, care se execută la cererea proprietarilor unității patrimoniale de către auditori pe baza mandatului (audit statutar) sau pe baza contractului de prestări servicii (audit contractual);

audit intern ( la nivelul tuturor unităților patrimoniale definite ca atare de Legea contabilității ) asigurat de cei care gestioneaza patrimoniul, în condițiile Regulamentului de aplicare a Legii contabilității.

Auditul statutar (cenzorial), reprezintă totalitatea atribuțiilor stabilite prin lege profesionistului independent (cenzor), pentru supravegherea cu caracter permanent, a gestiunii și verificarea conturilor anuale.

Exercitarea auditului statutar se face de către cenzori care au calitatea dobândită de experți contabili sau contabili autorizați.

Auditul statutar (cenzorial) este de origine legală, adică obligatoriu ca efect al Legii societăților comerciale. El se deosebește de auditul contractual care se efectuează, de asemenea, permanent dar și ocazional:

fie la cererea celor interesați (agenți economici, unități patrimoniale);

fie ca urmare a unor dispoziții ale autorităților de stat, cu caracter voluntar, conjunctural, obligatoriu însă numai anumitor unități patrimoniale.

În cadrul unui audit statutar sau contractual, trebuie să se aplice o metodologie de control care să asigure acea opinie independentă în măsură să judece sau să apere în mod egal, pe toți utilizatorii de informații contabile, pe toți participanții la viața economico-socială dintr-o întreprindere, și anume: acționari, statul (bugetul), salariați, băncile, organismele de bursă, terții debitori, terții furnizori, eventualii cumpărători, contabilitatea națională, etc.

. Obiectivele auditului statutar sunt:

– supravegherea gestiunii societăților comerciale;

– verificarea și certificarea bilanțului contabil;

– verificarea casei și altor valori;

– verificarea și intervenții conexe asupra atribuțiilor principale ale cenzorilor.

Lucrările de audit contractual și certificare globală a bilanțului contabil sunt supuse acelorași norme de lucru ca și auditul legal și certificarea bilanțului efectuat de cenzori. Ele se bazează pe tehnicile și procedurile de audit care cuprind, în special, aprecierea procedurilor de audit (control) intern al întreprinderii în globalitatea lor și colectarea elementelor probante care să-i dea profesionistului contabil o asigurare sporită privind certificarea:

-regularității și sincerității bilanțului contabil;

-imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului întreprinderii la încheierea exercițiului.

Auditul intern este planul de organizare și ansamblul coordonat al tututror măsurilor adoptate în interiorul întreprinderii pentru:

a proteja valorile active;

a promova eficacitatea exploatării;

a asigura respectarea dispozițiilor administrației;

a asigura fidelitatea și exactitatea informației contabile.

Auditul intern cuprinde:

– controlul administrativ intern;

– verificarea internă a operațiilor;

– autocontrolul salariaților;

– controlul contabil intern.

Elementele de bază ale sistemului de audit intern sunt:

existența unui plan de organizare, cuprinzând:

– definirea cât mai precisă a sarcinilor;

– definirea limitelor de competență și a răspunderilor;

– circulația informațiilor.

b) competența și integritatea personalului sunt esențiale mai ales la nivelul direcțiunii.

c) existența unei documentații satisfăcătoare care se referă la:

– producerea informațiilor;

– arhivarea informațiilor;

Controlul înregistrărilor contabile ale operațiilor urmărește verificarea contabilizării operațiilor și, în mod deosebit, faptul că:

toate operațiile au făcut obiectul unei înregistrări (exhaustivitate);

orice înregistrare este justificată printr-o operație (controlul realității);

nu există erori în contabilizarea sumelor(controlul realității).

Indiferent de mărimea întreprinderii, stabilirea măsurilor de audit intern se recomandă a fi făcută cu respectarea Normelor de audit din care decurg următoarele reguli generale:

Regula bunei organizări – implică punerea în funcție a unui plan de organizare;

Regula integrării procedurilor – constă în utilizarea unor proceduri care să permită posibilitatea verificării unei informații cu alta și posibilitatea efectuării unor controale reciproce;

Regula permanenței procedurilor – implică ca procedurile introduse să fie respectate în permanență;

Regula universalității aplicării procedurilor – implică imposibilitatea unor persoane, activități sau compartimente să se deroge de la regulile stabilite de exercitare a procedurilor auditului intern;

Regula independenței obiectivelor – constă în aceea că obiectivele auditului intern trebuie să fie îndeplinite independent de metodele, procedurile și mijloacele întreprinderii;

Regula bunei informări – constă în necesitatea ca informația să fie pertinentă, disponibilă, accesibilă, utilă, obiectivă, clară, cu un cost adaptat rolului său și verificabilă;

Regula concordanței cu necesitățile întreprinderii – obligă adaptarea auditului intern la caracteristicile întreprinderii și ale mediului înconjurător – extern întreprinderii.

Prin modalitatea sa de concepție și organizare, auditul intern asigură că:

toate operațiile mișcărilor patrimoniale ale întreprinderii sunt înregistrate (verificarea exhaustivității înregistrărilor);

toate operațiile contabile transpun corect operațiile reale (verificarea realității înregistrărilor);

toate activele întreprinderii sunt protejate;

aceeași operație este totdeauna transpusă după aceeași metodă de înregistrare;

toate documentele justificate elaborate de întreprindere pentru consemnarea operațiilor sale patrimoniale întrunesc condițiile cerute elementelor probante;

toate operațiile sunt executate în conformitate cu dispozițiile întreprinderii.

Aflată în primii ani de desfășurare, activitatea de audit financiar contabil din țara noastră prezintă posibilități de amplificare și îmbunătățire permanentă, ținând seama de normele internaționale, precum și de experiența unor reputați specialiști din străinătate.

În prezent, în majoritatea țărilor lumii, auditorii se bucură de un statut profesional distinct. Pot fi identificate trei mari categorii de auditori:

independenți;

interni;

guvernamentali.

Auditorii independenți îndeplinesc serviciul pentru un anumit client pe baza unei taxe. La baza desfășurării activității stă conceptul “independenței auditorului” conform căruia se cere acestuia să nu fie părtinitor în nici o împrejurare și să-i reasigure pe cei ce utilizează informațiile financiar-contabile de integritate și obiectivitate. Pentru a practica profesia, auditorii trebuiesc înregistrați.

Auditorii interni sunt salariați ai unității. Ei asistă conducerea întreprinderii în îndeplinirea responsabilităților cer le revin. Aceasta presupune asigurarea că prin controlul intern se realizează apărarea bunurilor, controlul acurateței și încrederii financiare, promovarea eficienței.

Auditorii guvernamentali sunt salariați ai diferitelor Agenții Guvernamentale. Funcțiile lor se extind dincolo de examinarea lucrărilor financiare și atestarea sincerității

acestora.

Principalele caracteristici ale auditului guvernamental se referă la faptul că acesta este un control financiar și de conformitate:

verifică dacă informațiile financiare sunt conduse în mod corect;

verifică dacă raporturile financiare sunt prezentate în mod rezonabil;

verifică dacă entitatea se conformează cu legile în vigoare;

verifică dacă obiectivele stabilite de autorități au fost îndeplinite;

este un control de economicitate și eficiența.

1.4 COMPARAȚIE ÎNTRE AUDITUL INTERN ȘI AUDITUL EXTERN

1.4.1 RAPORTUL DINTRE AUDITUL INTERN ȘI AUDITUL EXTERN LA SOCIETĂȚILE COMERCIALE

Auditul extern se caracterizează astfel:

se execută la cererea proprietarilor unității patrimoniale, de către auditori pe baza mandatului (audit statutar) sau pe baza contractului prestări servicii (audit contractual);

are drept scop colectarea elementelor probante pentru exprimarea unei opinii cu privire la regularitatea și sinceritatea contabilității și că sinteza acesteia dau o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor și nu are ca scop urmărirea obținerii rezultatelor prevăzute în bugete sau rapoarte prin situații financiare sau conturi anuale;

auditul extern reprezintă o garanție pentru terți și pentru controlul extern al Statului că informația financiară este credibilă;

este independent și remunerat cu onorarii.

Auditul intern este exercitat de angajații celui care gestionează patrimoniul și este subordonat administrației unității patrimoniale, fiind remunerat cu salarii.

Auditul extern trebuie să ia în considerare activitățile specifice auditului intern și efectele acestora, dacă există, asupra procedurilor de audit extern.

Auditul intern înseamnă o activitate de evaluare în cadrul unei entități, activitate care reprezintă un serviciu efectuat în favoarea entității. Funcțiile sale include, printre alte lucruri, examinarea, evaluarea și monitorizarea corectitudinii și eficienței sistemelor contabile și de control intern.

Auditul intern este o componentă a entității. Indiferent de gradul de autonomie și obiectivitate a auditului intern, acesta nu poate să atingă același grad de independență așa cum cere din partea auditorului extern atunci când exprimă o opinie asupra situațiilor financiare. Auditorul extern are responsabilitate unică asupra unei opinii de audit și această responsabilitate nu este diminuată în nici un fel de folosirea auditului intern. Toate raționamentele referitoare la auditarea situațiilor financiare sunt cele care aparțin auditorului extern.

Auditorul extern trebuie să înțeleagă de o maniera suficientă activitățile de audit intern pentru a colabora la planificarea auditului și pentru a dezvolta un mod eficient de abordare a auditului.

În cursul etapei de planificare a auditului, auditorul extern trebuie să efectueze o evaluare preliminară asupra funcției auditului intern în cazul în care consideră că auditul intern este relevant pentru auditarea externă a situațiilor financiare în anumite domenii de audit.

Atunci când se încearcă înțelegerea și se efectuează o evaluare preliminară a funcției auditului intern, criteriile importante sunt:

Statutul organizațional: statutul specific auditului intern în cadrul entității și efectul pe care îl are acesta asupra capacității sale de a fi obiectiv;

Aria de aplicabilitate a funcției: natura și gradul de cuprindere al auditului intern;

Competența tehnică: dacă auditul intern este realizat de persoane ce au o pregătire tehnică adecvată și competența ca auditori interni;

Atenția acordată menținerii profesionalismului: dacă auditul intern este corespunzător planificat, supervizat, revizuit și documentat.

Atunci când intenționează să utilizeze munca auditorului intern, auditorul extern va trebui să aibă în vedere planul auditorului intern pentru perioada respectivă și să discute în faza cât mai incipientă posibilă. Legătura cu auditul intern este mai eficientă atunci când întâlnirile au loc la intervale corespunzătoare în cadrul perioadei de timp respective. Auditorul extern trebuie sa fie avizat, să aibă acces la rapoartele relevante de audit intern și să fie permanent informat asupra oricăror aspecte semnificative care intră în atenția auditorului intern și care pot afecta activitatea auditorului extern.

Atunci când auditorul extern intenționează să se folosească de rezultate specifice de audit intern, auditorul extern trebuie să evalueze și să testeze acele rezultate pentru a confirma gradul de adecvare a acestora scopurilor auditului extern.

Evaluarea rezultatelor specifice activității de audit intern implică luarea în considerare a gradului de adecvare a ariei de aplicabilitate a activității și al programelor corespunzătoare și dacă evaluarea preliminară a auditului intern rămâne adecvată.

Natura, durata și gradul de cuprindere al activității specifice de audit intern depinde de raționamentul auditului extern ca și riscul și pragul de semnificație a ariei luate în considerare, de evaluarea preliminară a auditului intern și de evaluarea activității specifice auditului intern.

Auditorul extern va înregistra concluziile referitoare la activitatea de audit intern, care a fost evaluată și testată.

1.4.2. RAPORTUL DINTRE AUDITUL PUBLIC INTERN ȘI AUDITUL EXTERN LA INSTITUȚIILE PUBLICE

Auditul public intern este exercitat de o structură specializată, organizată în condițiile legii la nivelul instituției publice în cauză sau, după caz, de instituția publică ierarhic superioară, structură subordonată conducătorului instituției publice în care este organizat.

Auditul extern este exercitat de o structură sau de o persoana care este organizată în afara structurii organizatorice a instituției publice auditate.

Certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară, exercitată de o terță persoană din afara instituției publice ale cărei bilanț contabil și cont de execuție bugetară sunt auditate, pe bază de contract, este de natura auditului public intern, dacă persoana respectivă figurează în lista cuprinzând persoanele agreate de Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern și controlul financiar preventiv.

1.4.3. RAPORTUL DINTRE AUDITUL INSTITUȚIILOR PUBLICE ȘI AUDITUL AGENȚILOR ECONOMICI

Auditul public intern al instituțiilor publice se exercită în baza Ordonanței Guvernului nr. 119/1999, în timp ce auditul agenților economici se realizează în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată.

În cazul agenților economici care utilizează fonduri publice și/sau administrează patrimoniul public ori care beneficiază de drepturi exclusive sau speciale, și numai cu privire la acestea, auditul poate fi efectuat de instituția publică care le-a alocat fondurile, le-a dat spre administrare patrimoniul sau le-a conferit drepturile exclusive sau speciale. Deosebirea esențială între cele două categorii de audit este însă aceea că, în timp ce numărul agenților economici de drept privat se focalizează asupra conformității de tip financiar-contabil a operațiunilor efectuate de cel auditat, auditul instituțiilor publice se focalizează asupra calității și performanței de management care include controlul de conformitate financiar-contabil ca pe o parte. Această diferență rezultă din deosebirea criteriilor de comportament ale celor două entități: profitul – în cazul agenților economici și buna gestiune a banului și a patrimoniului public – în cazul instituțiilor publice.

2. AUDITUL PUBLIC INTERN LA INSTITUȚIILE PUBLICE DIN ROMÂNIA

2.1. AUDITUL PUBLIC INTERN – OBIECTIVE GENERALE ȘI CARACTERISTICI

În România, auditul public intern este o activitate organizată independent în structura unei instituții publice și în directa subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecții și analize ale sistemului de control intern, în scopul evaluării obiective a măsurii în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor instituțiilor publice și utilizarea resurselor în mod economic, eficace și eficient și pentru a raporta conducerii constatările făcute, slăbiciunile identificate și măsurile propuse de corectare a deficiențelor și de ameliorare a performanțelor sistemului de control intern.

Auditul public intern reprezintă o verificare de tip endogen și ex post. În legătură cu caracterul ex post al auditului public intern al instituțiilor publice trebuie menționat că acest caracter se referă la o operațiune sau la o decizie, în timp ce, cu referire la activitatea globala desfășurată de sistemul auditat la nivelul unui an calendaristic, auditul public intern are un caracter concomitent. Acest caracter rezultă din trăsătura auditului public intern de a urmări o operațiune sub aspectul obiectivelor specifice de verificare pe tot lanțul sau de desfășurare.

Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate de instituția publică sau care sunt în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activității instituțiilor subordonate și asupra utilizării de către terți, indiferent de natura juridică a acestora, a fondurilor publice gestionate de aceștia din urmă în baza unei finanțări realizate de către instituția publică în cauză sau de către o instituție subordonată acesteia.

Operațiunile care fac obiectul auditului public intern sunt examinate, de regulă, pe tot parcursul acestora, din momentul inițierii până în momentul finalizării executării lor efective.

Obiectivele urmărite de compartimentul de audit public intern sunt următoarele:

certificarea anuală a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară;

examinarea legalității, regularității și conformității operațiunilor, identificând

erorile, risipa, gestiunea defectuoasă și fraudele, și, pe această bază, propunerea de măsuri și soluții pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați, după caz;

examinarea sistemului contabil și a fiabilității acestuia, ca principal instrument de

cunoaștere, gestiune și control patrimonial și al rezultatelor obținute;

examinarea regularității sistemelor de fundamentare a deciziilor de planificare,

programare, organizare, coordonare, urmărire și control al îndeplinirii deciziilor;

evaluarea economicității, eficacității și eficienței cu care sistemele de conducere și

execuție din cadrul instituției publice și la nivelul unui program/proiect utilizează resurse financiare, umane sau materiale pentru îndeplinirea obiectivelor și obținerea rezultatelor stabilite;

identificarea slăbiciunilor sistemelor de conducere și de control, precum și a

riscurilor asociate unor astfel de sisteme, unor programe/proiecte sau unor operațiuni și propunerea de măsuri pentru corectarea acestora și pentru diminuarea riscurilor, după caz.

De asemenea, compartimentul de audit public intern este obligat să auditeze următoarele activități și operațiuni:

deschiderea și repartizarea creditelor bugetare;

angajamentele bugetare și legale din care derivă direct sau indirect obligații de

plată, inclusiv din fondurile comunitare;

vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat

al statului sau al unității administrativ-teritoriale;

concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale;

plățile din fonduri publice, inclusiv din fonduri de la Comunitatea Europeană;

constituirea veniturilor publice în legătură cu autorizarea și stabilirea titlurilor

de creanță, precum și facilitățile acordate la încasarea titlurilor de creanță.

Caracteristicile operațiunilor verificate de auditul public intern sunt următoarele:

conformitatea operațiunilor activităților sau a acțiunilor:

legalitatea: obiectul auditului public intern respectă prevederile legale în

materie;

– regularitatea: obiectul auditului public intern respectă prevederile care se referă la modalități, proceduri, scheme sau la modele de efectuare, execuție sau desfășurare;

– încadrarea în plafoanele valorice: obiectul auditului public intern nu antrenează depășirea plafonului valoric maxim aprobat pentru acea operațiune, acțiune sau activitate;

b) economicitatea operațiunilor, activităților sau a acțiunilor:

– obiectul auditat realizează condiția costului minim în condițiile date. Costul minim se evaluează prin determinarea costului de oportunitate al realizării obiectului auditat;

c) eficacitatea operațiunilor, activităților sau a acțiunilor:

– obiectul auditat realizează condiția de atingere a obiectivului stabilit prin realizarea sa. Atingerea obiectivului stabilit trebuie să se realizeze într-o marjă pe care auditorul o consideră rezonabilă;

d) eficiența operațiunilor, activităților sau a acțiunilor:

– reprezintă o corelare între economicitate și eficacitate, în sensul unei optimizări a celor două caracteristici, în condițiile realizării obiectului auditat;

e) oportunitatea temporală a realizării obiectului auditat:

– se analizează dacă momentul în care obiectul auditat s-a realizat, a fost cel mai propice sub aspectul asigurării atingerii obiectivului stabilit;

f) oportunitatea structurală a realizării obiectului auditat:

– se analizează dacă obiectul auditat s-a realizat în acea conjunctură acțională, normativă, etc., care să confere cel mai înalt grad de eficiență. De asemenea, se analizează modul în care realizarea obiectului auditat se încadrează într-o structură mai largă de operațiuni, activități sau acțiuni;

g) acoperirea riscului intern asociat realizării operațiunilor, activității sau acțiunii auditate:

– se evaluează modul și gradul în care realizarea obiectului auditat a antrenat riscuri interne (economice, tehnice, financiare, etc.) precum și modul și gradul în care aceste riscuri interne au fost acoperite a priori de managementul sistemului auditat;

h) acoperirea riscului de sistem asociat realizării operațiunii, activității sau acțiunii auditate:

– se evaluează modul și gradul în care realizarea obiectului auditat a antrenat riscuri de sistem (economice, tehnice, funcționale, etc.), precum și modul și gradul în care aceste riscuri de sistem au fost acoperite a priori de managementul sistemului auditat;

i) conectarea sistemului, prin realizarea obiectului auditat, la viitor:

– modul și gradul în care, prin realizarea obiectului auditat, sistemul în care s-a realizat acel obiect este asigurat împotriva epuizării funcționale și/sau primește impulsuri noi de dezvoltare, stabilitate și perfecționare specifice.

2.2. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA AUDITULUI PUBLIC INTERN

Auditul public intern se organizează în mod independent în structura fiecărei instituții publice, sub forma unui compartiment specializat constituit din una sau mai multe persoane, astfel încât personalul de specialitate angajat în acesta denumit auditor public intern, să nu fie implicat în vreun fel în îndeplinirea activităților pe care le auditează.

Auditorul public intern trebuie să-și îndeplinească atribuțiile în mod obiectiv, independent, cu profesionalism și integritate, conform prevederilor normelor și procedurilor specifice activității de audit și să respecte prevederile codului de etică, normele și instrucțiunile ce se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

În realizarea atribuțiilor sale, șeful compartimentului de audit public intern sau, după caz, persoana care exercită atribuțiile de audit public intern se subordonează și raportează direct conducătorului instituției.

Conducătorul instituției publice aprobă planul anual de audit public intern care se stabilește pe baza evaluării riscului asociat diferitelor structuri, activități, programe/proiecte sau operațiuni, precum și prin consultare cu instituțiile publice ierarhic superioare.

La elaborarea planului de audit public intern se va ține seama de recomandările unitare ale Ministerului Finanțelor Publice. Trăsăturile generale ale planului de audit public intern sunt următoarele:

planul de audit public intern se întocmește anual de compartimentul de audit public intern;

proiectul planului anual de audit public intern este elaborat, în cazul ordonatorilor principali de credite, până la data de 30 noiembrie a anului precedent anului pentru care se elaborează, însoțit de un referat de justificare a modului în care au fost selectate obiectivele, activitățile sau operațiunile care au fost cuprinse în plan;

proiectul planului anual de audit public intern este elaborat, în cazul ordonatorilor secundari de credite, până la data de 10 decembrie a anului anterior anului pentru care se elaborează, însoțit de un referat de justificare a modului in care au fost selectate obiectivele, activitățile sau operațiunile care au fost cuprinse în plan;

proiectul planului anual de audit public intern este elaborat, în cazul ordonatorilor terțiari de credite, până la data de 20 decembrie a anului precedent anului pentru care se elaborează, însoțit de un referat de justificare a modului în care au fost selectate obiectivele, activitățile sau operațiunile care au fost cuprinse în plan;

planul anual de audit public intern este aprobat de conducătorul instituției publice;

planul annual de audit public intern aprobat poate fi modificat, sau completat, la propunerea șefului compartimentului de audit public intern sau la inițiativa conducătorului instituției publice, de către acesta, ori de câte ori apar indicii sau circumstanțe care semnifică apariția unor noi riscuri interne sau de sistem, modificarea gradului de risc al activităților sau operațiunilor deja cuprinse în plan, modificarea fondului de timp disponibil, sau alte elemente decizionale, toate de natură să conducă la necesitatea realocării fondului de capacitate de audit pe obiectivele planului;

pentru activitățile și operațiunile care au legătură nemijlocită cu certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară, obiectivele cuprinse în planul de audit public intern vor fi defalcate pe trimestre și pe luni, după caz;

se va avea în vedere ca activitățile de audit public intern aferente certificării bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară, cuprinse în planul de audit public intern, să nu depășească 40-50% din capacitatea de audit a compartimentului respectiv(fondul de timp anual disponibil în zile-an);

Pentru întocmirea planului de audit public intern se au în vedere câteva principii generale:

principiul completitudinii – nici o activitate desfășurată de instituția publica nu poate fi exclusă de la exercitarea auditului public intern;

principiul prudențial – orice activitate sau operațiune trebuie să fie cuprinsă în planul de audit public intern cel putin o dată la trei ani;

principiul permanentei observări – o activitate sau o operațiune prevăzută în planul de audit public intern va face obiectul auditării pe tot parcursul auditării ei;

principiul oportunității – obiectivele prevăzute în planul de audit public intern vor fi stabilite prin analiza și evaluarea gradului și a iminenței riscului asociat;

principiul ierarhizării competenței teritoriale – instituția publică corespunzătoare ordonatorilor de credite secundari sau terțiari este auditată ca întreg (la nivelul conducătorului acesteia) de instituția publică de rang imediat superior.

La întocmirea planului de audit public intern se va ține seama și de o serie de criterii-semnal care sunt de natură să releve situații negative acute sau cu potențial de acutizare în anul pentru care se elaborează planul de audit public intern. Câteva dintre aceste criterii-semnal sunt:

deficiențe constatate în rapoartele de audit anterioare;

deficiențe constatate în procesele verbale încheiate în urma inspecțiilor de audit public intern;

deficiențe consemnate în rapoartele Curții de Conturi și dinamica unor riscuri interne sau de sistem;

evaluarea impactului unor modificări petrecute în mediul în care evoluează sistemul auditor;

Planul de audit cuprinde următoarele elemente (anexa 1 și anexa 2) :

scopul acțiunii de auditare;

obiectivele acțiunii de auditare;

identificarea/descrierea activității sau a operațiunii supuse auditului public intern;

identificarea/descrierea unității sau a structurii organizatorice la care se va desfășura acțiunea de auditare;

durata acțiunii de auditare;

perioada supusă auditării;

numărul de auditori antrenați în acțiunea de auditare;

precizarea elementelor presupun utilizarea unor cunoștințe de specialitate, precum și a numărului de specialiști cu care urmează să se încheie contracte de servicii de expertiză/consultanță(daca e cazul);

numărul de auditori care urmează să fie atrași în acțiunile de audit public intern din cadrul structurilor descentralizate.

Scopul certificării bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară îl constituie asigurarea garanției pentru conducătorul instituției publice că bilanțul contabil și contul de execuție bugetară oferă o imagine fidela, clară și completă privind buna gestiune financiară.

Principiile care stau la baza realizării certificării:

exhaustivitatea(integralitatea) – toate operațiunile care privesc instituția publică sunt înregistrate în contabilitate pe baza documentelor justificative;

realitatea – toate elementele patrimoniale din evidențe contabile corespund cu cele identificabile fizic și toate elementele de activ, pasiv, de venituri și cheltuieli reflectă valori reale, există și privesc instituția publica în cauză; toate informațiile prezentate prin conturile anuale trebuie să fie justificate și certificate;

corecta înregistrare în contabilitate și corecta prezentare în conturile anuale a operațiunilor, adică aceste operațiuni trebuie:

să fie contabilizate în perioada corespunzătoare, urmărindu-se deci respectarea independenței exercițiilor financiare(criteriul perioadei corecte);

să fie corect evaluate, adică sumele să fie bine determinate, aritmetic exacte, urmărindu-se respectarea tuturor regulilor și principiilor contabile, precum și a metodelor de evaluare(criteriul corectei evaluări);

să fie înregistrate în conturile corespunzătoare, conform planului de conturi pentru instituțiile publice(criteriul corectei imputări);

să fie corect totalizate, centralizate, astfel încât să li se asigure o prezentare în conturile anuale conformă cu regulile de vigoare (criteriul corectei prezentări în conturile anuale).

Documentația necesară pentru certificare:

bilanțul contabil;

contul de execuție bugetară;

acte financiare și de gestiune;

evidențe contabile;

orice alte documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.

Unele precizări privind certificarea:

certificarea se face la nivelul fiecărei instituții publice care, potrivit legii, are obligația să întocmească bilanț contabil și cont de execuție bugetară și are organizat compartiment de audit public intern;

pentru instituțiile publice care nu au organizat compartiment propriu de audit public intern, certificarea se va efectua de instituția publica ierarhic superioară sau prin auditori externi, conform art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999.

Raportul privind certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară se caracterizează prin următoarele:

se referă exclusiv la verificările efectuate, constatările făcute și la concluziile desprinse în procesul de certificare a bilanțului contabil și a contului de certificare bugetară.

Cuprinde o prezentare sintetică a modului în care s-a efectuat verificarea, a materialelor, documentelor și a actelor examinate, a tehnicilor, metodelor și a procedurilor utilizate pentru îndeplinirea obiectivelor certificării;

Se întocmește în trei exemplare, dintre care unul însoțește bilanțul contabil și contul de execuție bugetară, al doilea rămâne la auditor, iar al treilea rămâne la cel auditat.

Inspecția de audit public intern reprezintă verificarea efectuată la fața locului în cursul derulării unei operațiuni, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate sau regularitate și al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea prejudiciului produs.

Inspecția de audit public intern este efectuată de o structură specializată din cadrul compartimentului de audit intern și se caracterizează prin următoarele:

se referă la fapte sau la aspecte legate de orice operațiune, activitate sau acțiune desfășurată la nivelul instituției publice;

se realizează la fața locului;

are un caracter punctual, eventualele necesități de dezvoltare a verificării urmând să facă obiectul activităților ulterioare de audit;

se finalizează cu un act constatator bilateral, semnat și înregistrat atât de inspectorul auditor,cât și de cel inspectat;

constituie o atribuție specifică de audit public intern, cu caracter operativ;

asigură estimarea cantitativă a eventualelor prejudicii(efective sau potențiale);

propune măsuri operative și soluții pentru recuperarea pagubelor și sancționarea celor vinovați, după caz;

ia măsuri operative minimale pentru stoparea sau limitarea fenomenelor negative generatoare de prejudicii (în mod efectiv sau potențial) sau de alte disfuncționalități constatate.

Faptul generator al inspecției auditului public intern:

sesizarea contabilului-șef din structurile de control financiar preventiv propriu al instituțiilor publice cu privire la efectuarea de operațiuni pe propria răspundere a conducătorului instituției publice, fără viza de control financiar preventiv;

indicații de orice natură privind unele abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea de operațiuni, desfășurarea de activități sau în realizarea de acțiuni:

sesizări din interiorul sau din exteriorul sistemului inspectat;

autosesizări ale organului de inspecție;

concluzii cuprinse în acte de audit anterioare, în alte acte de control ale diverselor intuiții de control;

informații din mass-media;

orice alte indicii relevante.

Inspecții de audit public intern efectuează numai structurile specializate ale Ministerului Finanțelor (din aparatul central și din aparatul teritorial). În acest sens, prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 82/2000 s-a stabilit un compartiment în cadrul D.G.A.P.I., respectiv al S.A.P.I.., care urmează să efectueze inspecțiile de audit public intern.

Inspecțiile de audit public intern la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și ai bugetelor fondurilor speciale sunt efectuate de serviciul specializat organizat la nivelul D.G.A.P.I. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Inspecțiile de audit public intern la ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, la ordonatorii secundari și terțiari de credite sunt efectuate de structurile specializate ale S.A.P.I., respectiv ale D.A.P.I.., organizate la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv ale municipiului București.

Procedura de realizare a inspecției de audit public intern:

pe baza sesizării sau a indiciilor legate de abateri de la legalitatea și regularitatea operațiunilor, activităților sau a acțiunilor, compartimentul de inspecție stabilește scopul și obiectivele acțiunii concrete ale inspecției de audit public intern;

pe baza scopului și a obiectivelor stabilite se întocmește, dacă este cazul, tematica inspecției de audit piblic intern și se stabilesc metodele, tehnicile și procedeele de lucru;

în cazul în care faptul generator al inspecției de audit public intern se referă la alte situații decât cea a sesizării transmise de contabilul-șef, ordinul de serviciu pentru efectuarea inspecției de audit public intern se semnează de șeful D.G.A.P.I. pentru aparatul central al Ministerului Finanțelor Publice, respectiv de directorul general al direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv a municipiului București, pentru aparatul teritorial al Ministerului Finanțelor Publice, pe baza unui referat de justificare întocmit de șeful compartimentului de inspecție de audit public intern pentru aparatul central al Ministerului Finanțelor Publice, respectiv de șeful S.A.P.I. pentru aparatul teritorial al Ministerului Finanțelor Publice;

inspecția de audit public intern se efectuează în cel mai scurt timp posibil, asigurând totodată fundamentarea constatărilor și a concluziilor.

Performanța unei operațiuni, activități sau acțiuni se referă la gradul de adecvare a acelei operațiuni, activități sau acțiuni la obiectivele strategice ori tactice ale sistemului auditat sau la criteriile generale de eficiență.

Auditul public intern va analiza și va evalua performanța operațiunii, activității sau acțiunii auditate.

Performanța deciziei economice se referă la analizarea măsurii în care decizia cu privire la o operațiune, activitate sau acțiune îndeplinește criteriile de:

economicitate;

eficacitate;

eficiență;

economicitatea – se refera la analizarea costului de oportunitate al deciziei manageriale auditate. Se va urmări stabilirea gamei de costuri de oportunitate aferente deciziei și se va selecta costul minim de oportunitate. Dacă acesta nu corespunde cu costul de oportunitate al deciziei manageriale auditate, se va concluziona că această decizie nu respectă criteriile de economicitate;

eficacitatea – se referă la analizarea eficacității deciziei manageriale auditate. Se va stabili abaterea efectului real față de efectul calculat. Dacă aceasta abatere se va încadra într-o marja prestabilită, se va aprecia că decizia este eficace.

Eficiența – eficiența deciziei manageriale(referitoare la o operațiune, o activitate sau o acțiune) reprezintă un optim analitic între economicitate și eficacitate. Ca urmare, auditorul va întocmi perechile de economicitate-eficacitate pentru a stabili compatibilitatea dintre cele două caracteristici ale deciziei și pentru a selecta astfel perechea dezirabilă.

Auditorii publici interni își desfășoară activitatea pe bază de ordin de serviciu scris, aprobat de către conducătorul instituției publice și care prevede în mod explicit scopul, obiectivele și durata auditului.

Auditorii publici interni au acces la toate datele și informațiile pe care le consideră relevante pentru scopul și obiectivele precizate în ordinul de serviciu, iar personalul de conducere și personalul de execuție implicat în activitatea auditată au obligația să ofere toate documentele solicitate și sprijinul necesar desfășurării în bune condiții a auditului public intern.

Ori de câte ori efectuarea auditului potrivit ordinului de serviciu presupune utilizarea unor cunoștințe de specialitate din alte domenii decât cele cerute prin fișa postului auditorilor publici interni, șeful compartimentului de audit public intern poate recurge, cu aprobarea conducătorului instituției publice căruia îi raportează, la contactarea externă de servicii de expertiză, consultanță.

Constatările auditului public intern sunt cuprinse în raportul de audit public intern care trebuie să reflecte ordinul de serviciu primit, modul de desfășurare a auditului, constatările făcute, concluziile și recomandările auditorilor publici interni, împreună cu întreaga documentație care susține respectivele constatări, concluzii și recomandări. De asemenea, odată cu raportul de audit public intern trebuie prezentate obligatoriu și punctele de vedere ale persoanelor implicate în activitățile auditate, îndeosebi ale acelora în legătură cu care se semnalează deficiențe sau care pot fi afectate de măsurile recomandate în raportul de audit public intern.

În situațiile în care s-a constatat săvârșirea unor fapte calificate de lege ca fiind contravenții se va întocmi proces-verbal de constatare și de sancționare a contravențiilor.

2.2.1. ORGANIZAREA AUDITULUI PUBLIC INTERN LA NIVELUL ORDONATORILOR PRINCIPALI DE CREDITE

Auditul public intern se organizează, în mod obligatoriu, la ordonatorii principali de credite, responsabilitatea pentru aceasta revenind ordonatorilor de credite respectivi.

Ordonatorii principali de credite vor analiza oportunitatea înființării structurilor proprii de audit public intern la nivelul instituțiilor/unităților subordonate sau aflate sub autoritatea lor. Această analiză de oportunitate se va efectua având în vedere următoarele criterii:

volumul anual al fondurilor publice utilizate;

numărul instituțiilor/unităților subordonate și gradul de dispersie teritorială a acestora;

numărul de personal al instituției publice în ansamblu, precum și ponderea numărului de personal repartizat pe structuri subordonate;

în cazul în care ordonatorul principal de credite decide să nu organizeze compartiment propriu de audit public intern la nivelul structurilor subordonate, auditul acestor structuri va fi asigurat de compartimentul de audit public intern de la nivelul ordonatorului de credite de rang imediat superior;

fostele structuri de control financiar de gestiune vor fi absorbite de cele de audit public intern, acestea din urmă preluând, alături de atribuțiile conferite prin Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, toate atribuțiile fostelor structuri de control financiar de gestiune;

acolo unde nu ființau structuri de control financiar de gestiune se vor înființa structuri de audit public intern conform prevederilor art. 6 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999.

La fundamentarea schemei de personal pentru structurile de audit public intern înființate se vor avea în vedere următoarele criterii:

numărul de posturi: se recomandă drept coeficient normativ minimal un auditor la 40 de posturi, iar drept coeficient normativ maximal, un auditor la 30 de posturi;

în cazul în care ordonatorul principal de credite decide, conform criteriilor menționate, să înființeze comportament de audit public intern la nivelul unor structuri instituționale subordonate, auditul public intern al acestor structuri va fi asigurat de compartimentul de audit organizat la nivelul ordonatorului de credite de rang imediat superior.

La nivelul central Ministerul Finanțelor Publice organizează activitatea de audit public intern prin Direcția generală de audit public intern (D.G.A.P.I.) care se subordonează ministrului finanțelor. D.G.A.P.I. asigură auditul public intern al activității proprii și îndrumarea metodologică a compartimentelor de audit public intern organizate la nivelul ordonatorilor principali de credite.

La nivelul aparatului teritorial al Ministerului Finanțelor Publice (direcții generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București) auditul public intern este organizat prin Serviciul de audit public intern(S.A.P.I.) la nivelul județelor și prin Direcția de audit public intern(D.A.P.I.) la nivelul Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București, care se subordonează directorului general.

La nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite, în cazul în care ordonatorul principal de credite decide organizarea compartimentului de audit public intern la nivelul acestor două categorii de ordonatori, metodologia aplicată va fi cea prevăzută pentru ordonatorii principali de credite.

La nivelul agenților economici care beneficiază de drepturi exclusive sau speciale, care sunt în coordonarea unei instituții publice sau la care statul deține mai mult de 70% din numărul de voturi în adunarea generală a acționarilor/asociaților, nu se organizează compartimente de audit intern în sensul Ordonanței Guvernului nr. 119/1999. pentru utilizarea fondurilor publice sau/și administrarea patrimoniului public, auditul public intern poate fi exercitate de instituția publica care gestionează fonduri publice sau de autoritatea publică care dă în administrare patrimoniul public ori de instituția publica care a acordat drepturile speciale sau exclusive.

2.2.2. ORGANIZAREA AUDITULUI PUBLIC INTERN LA NIVELUL INSTITUȚIILOR PUBLICE CU MAI PUȚIN DE 25 DE POSTURI ÎN SCHEMA DE PERSONAL

În cazul unei subordonări ierarhice față de o instituție publică.

La o instituție publică cu un număr de posturi mai mic de 25 organul ierarhic superior poate decide să nu se organizeze distinct activitatea de audit public intern. În această situație, auditul public intern al instituțiilor publice în cauză se asigură de către compartimentul de audit public intern din cadrul organului ierarhic superior al acesteia.

b) În cazul unei autonomii ierarhice

În cazul unei autonomii ierarhice, dacă conducătorul instituției publice în cauză decide să nu înființeze compartiment propriu de audit public intern, va proceda astfel:

va comunica această decizie direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat, respectiv a municipiului București, informând și despre modalitatea în care înțelege să realizeze certificarea anuală a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară (prin persoane desemnate de direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat sau prin persoane fizice ori juridice externe agreate);

în cazul în care certificarea anuală a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară urmează să fie făcute prin persoane desemnate de direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat, aceste persoane vor fi desemnate de directorul general din cadrul personalului angajat la S.A.P.I., respectiv D.A.P.I., la propunerea șefului comportamentului respectiv. Acceptarea sau respingerea solicitării de certificare se face în urma analizei fondului de timp de muncă disponibil la nivelul compartimentului, a gradului de acoperire cu sarcini a personalului specializat, precum și a altor criterii, astfel încât să nu fie afectată îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare și în fișa postului;

în cazul prevăzut la aliniatul precedent solicitantul va încheia cu direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat județeană, respectiv a municipiului București, un contract anual de audit public intern și certificare;

în cazul în care certificarea anuală a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară urmează să fie făcută prin persoane fizice sau juridice agreate, conducătorul instituției publice în cauză va solicita de la direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat județeană, respectiv a municipiului București, lista cuprinzând persoanele agreate de Ministerul Finanțelor Publice pentru aceste atribuții. După alegerea persoanei agreate care va realiza certificarea, conducătorul instituției publice solicitante va transmite la S.A.P.I., respectiv D.A.P.I., copia de pe contractul de certificare încheiat în acest sens. Persoanele care figurează în aceste liste vor fi reatestate în această calitate de Ministerul Finanțelor Publice prin intermediul S.A.P.I., respectiv al D.A.P.I., pentru fiecare exercițiu financiar, pe baza următoarelor criterii:

pentru persoane fizice:

să îndeplinească condițiile cerute auditorilor publici interni, prevăzute de prezentele norme metodologice;

să susțină o testare profesională la S.A.P.I., respectiv D.A.P.I., pe probleme de audit public intern, cu accent pe certificarea bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară. În cazul în care a fost agreat pentru exercițiul financiar anterior, reatestarea pentru un nou exercițiu financiar se va face pe baza analizei rapoartelor de certificare întocmite;

să cunoască și să respecte prevederile Codului de etică al auditorului public intern;

să prezinte cazier judiciar;

pentru persoane juridice:

să aibă prevăzut în obiectul de activitate activități de audit piblic intern și de certificare a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară pentru instituțiile publice;

să depună la S.A.P.I., respectiv la D.A.P.I., o documentație concludentă din care să rezulte capacitatea profesională și probitatea morală pentru astfel de activități;

persoanele fizice care, în numele persoanei juridice respective, urmează să efectueze activități de audit public intern și de certificare a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară la instituții publice trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la lit. a).

S.A.P.I., respectiv D.A.P.I., va transmite trimestrial la D.G.A.P.I., până la data de 15 a lunii următoare, lista cuprinzând persoanele agreate de Ministerul Finanțelor Publice. Orice modificare operată în lista va fi comunicată la D.G.A.P.I. în termen de 10 zile de la data producerii acesteia.

Nerespectarea de către persoanele agreate a legislației privind certificarea bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară, precum și încetarea îndeplinirii criteriilor care au stat la baza agreării atrag excluderea persoanei respective din listă.

3. STUDIU DE CAZ PRIVIND AUDITUL PUBLIC INTERN LA NIVELUL DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE HUNEDOARA-DEVA

Direcția generală a finanțelor publice Hunedoara-Deva este o instituție publică din subordinea Ministerului Finanțelor Publice, ce realizează atribuțiile acestui minister în profil teritorial, județean fiind finanțată din bugetul de stat.

Conducătorul instituției este ordonator secundar de credite. Acesta primește de la ordonatorul principal, Ministerul Finanțelor Publice, credite pe care le repartizează pentru activitatea proprie necesară funcționării instituției și pentru activitatea unităților fiscale teritoriale aflate în subordonare, al căror conducător are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Structura de audit public intern din cadrul direcției este organizată la nivel de serviciu, pe baza Ordinului Ministrului Finanțelor Publice numărul 1070/2000, având în componență nouă auditori, dintre care unul este șef de serviciu.

Auditorii din cadrul serviciului, la nivel ierarhic se subordonează șefului de serviciu, iar Serviciul de Control și Audit Public Intern, compartiment funcțional din organigrama instituției se subordonează ierarhic, în mod nemijlocit, directorului general al direcției, fiind principalul consultant al acestuia în orice problemă privind organizarea, funcționarea sau transformarea instituției.

În cadrul Serviciului de Control și Audit Public Intern se disting trei compartimente, în funcție de specificul activității ce se desfășoară:

Compartimentul de audit public intern și certificare;

Compartimentul de inspecție pentru audit public intern;

Compartiment de soluționare contestații la rapoartele (de certificare) și la procesele verbale ale inspecției de audit public intern.

Auditul public intern se organizează asupra tuturor activităților, acțiunilor desfășurate de direcție și de unitățile fiscale din subordine.

Serviciului de Control și Audit Public Intern execută următoarele activități:

auditarea activității proprii a direcției ce constă în verificarea și controlul activității desfășurate de celelalte servicii din cadrul acesteia;

auditarea unităților fiscale teritoriale din subordinea direcției (administrații fiscale și trezoreriei);

certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară atât în cadrul sistemului fiscal al direcției, ca ordonator secundar de credite și unităților fiscale teritoriale, ca ordonatori terțiari de credite cât și la alte instituții publice din cadrul județului care solicită, certificarea, în condițiile legii;

inspecție de audit care se desfășoară atât în unitățile din sistem cât și la orice instituție publică;

auditarea proiectelor de buget;

soluționarea contestațiilor la auditul efectuat;

manifestarea respectării normelor de audit public intern la instituțiile publice din afara sistemului de finanțe.

Activitatea S.C.A.P.I. se desfășoară pe baza de plan de audit public intern care se întocmește de șeful de serviciu și se aprobă de directorul general.

Următoarele activități nu se planifica prin planul de audit:

inspecții de audit public intern, dacă există factori generatori. Constatările sunt consemnate în procesul verbal al inspecției de audit public intern care este un act bilateral. Valorificarea se face la fel ca și pentru actele de control;

rezolvarea și soluționarea reclamațiilor și sesizărilor contribuabililor, persoanelor fizice sau juridice la care se întocmesc rapoarte sau note de constatare.

Întocmirea planului de audit public intern are la bază și presupune selectarea obiectelor de audit public intern și a obiectivelor(activități, acțiuni, operațiuni).

selectarea obiectelor se face prin analiza eșantioanelor la care se aplică misiunea de audit public intern, analiză care se referă la gradul de reprezentativitate, de încredere al obiectelor;

selectarea obiectivelor se face prin analiza:

riscul asociat operațiunilor, activităților și acțiunilor care se referă la: mărimea riscului și probabilitatea producerii lui; implicațiile economice și financiare generate de producerea riscului;

criteriilor semnal care relevă situații negative acute asupra operațiilor, activităților și acțiunilor.

Principiile care stau la baza selectării obiectelor ce urmează a fi dispuse auditării și prinderii acestora în planul de audit public intern sunt:

principiul completitudinii conform căruia nici o activitate desfășurată în instituția publică nu poate fi exclusă de la exercitarea auditului public intern;

principiul permanenței observării conform căruia activitatea prevăzută în planul de audit public intern va face obiectul auditarii pe tot parcursul ei;

principiul prudențial conform căruia orice activitate trebuie auditată cel puțin o dată la trei ani;

principiul ierarhizării, conform căruia direcția județeana verifică unitățile fiscale teritoriale (administrații financiare), iar Ministerul Finanțelor Publice verifică direcția județeană;

principiul continuității, care se referă la faptul că nu trebuie să rămână intervale de timp pentru care activitatea, acțiunea sau operațiunea în cauză să nu fie auditată.

Activitatea de audit public intern se desfășoară pe baza unei tematici stabilite de șeful S.C.A.P.I., aprobată de directorul general.

Actul încheiat în cadrul misiunii de audit public intern se numește “Raport de audit public intern” care se semnează pe fiecare pagină de către auditor. Acesta se întocmește într-un singur exemplar; se înregistrează la auditor; se prezintă conducătorului instituției care a dispus auditarea(directorul general).

Raportul de audit public intern pentru misiunea ordinară de audit public intern, va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele elemente:

scopul și obiectivele raportului de audit public intern;

structura minimală a raportului de audit public intern;

date de identificare a acțiunii de audit public intern:

baza legală a acțiunii de audit public intern;

ordinul de serviciu;

echipa de auditare;

unitatea și structura organizatorică auditată;

durata acțiunii de audiere;

perioada auditată;

modul de desfășurare a acțiunii de audit public intern:

caracterul acțiunii de audit intern (sondaj/exhaustiv; documentar/ inspecție);

proceduri, metode, tehnici utilizate;

documente, materiale, etc. examinate în cursul acțiunii de audit public intern;

rapoarte intermediare (atunci când se consideră că este cazul);

constatări efectuate:

trebuie să fie prezentate sintetic, cu trimitere explicită la anexele la raportul de audit public intern;

trebuie să fie prezentate constatările cu caracter pozitiv distinct de cele cu caracter negativ, în scopul generalizării aspectelor pozitive pe de-o parte iar pe de altă parte, al identificării căilor de eliminare a deficiențelor stabilite;

acele constatări care implică o răspundere juridică de orice fel sunt consemnate în actele constatatoare bilaterale care sunt anexe la raportul de audit public intern. În aceste acte se va face, în mod obligatoriu, trimitere la actele normative încălcate și se vor prezenta toate elementele constitutive ale răspunderii juridice, în funcție de natura constatărilor;

concluziile și recomandările echipei de auditare:

se elaborează pe baza constatărilor făcute, având un caracter fundamentat;

trebuie să fie pertinente și să nu fie disproporționate în raport cu constatările pe care se bazează;

trebuie să fie de natura să conducă la eliminarea deficienței constatate;

trebuie să fie fezabile și economice;

trebuie să aibă un grad de semnificație important în ceea ce privește efectul previzibil asupra activității sistemului auditat;

trebuie să aibă un caracter de anticipare și, pe această bază, de prevenire a eventualelor disfuncționalități sau tendințe negative la nivelul sistemului auditat;

trebuie să contribuie la crearea stimulentelor sistematice de dezvoltare a activității și de creștere a performanței de management;

documentația anexă la raportul de audit public intern:

procesele verbale, notele de constatare bilaterale;

notele explicative;

notele de relații;

situații, acte, documente și orice alt material probant sau justificativ.

c) prezentarea sistematică a concluziilor derivate din acțiunea de audit public intern, precum și a recomandărilor ori măsurilor, după caz, care se impun pentru remedierea sau prevenirea deficiențelor constante.

Toate documentele – anexa la raportul de audit public intern se semnează pentru conformitate de către cel auditat.

Raportul de audit public intern pentru certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elemente:

scopul și obiectivele raportului de certificare

date de identificare a acțiunii de certificare:

baza legala;

ordin de lucru;

unitatea la care se realizează certificarea;

echipa de certificare;

durata acțiunii;

perioada certificată;

modul de desfășurare a misiunii de certificare:

caracterul documentar al acțiunii de certificare;

proceduri, metode, tehnici;

documente și materiale supuse certificării;

materialele întocmite în timpul misiunii de certificare;

constatări:

constatările făcute trebuie să se refere, în general, la:

analiza bugetului de venituri și cheltuieli;

analiza conturilor folosite conform Bilanțului contabil și colectarea lor cu Balanța de verificare;

existența graficului de organizare a circuitului documentelor;

existența vizelor de control financiar preventiv propriu;

metode de evidența tehnico-operativă în gestionarea patrimoniului;

alte elemente ce au fost analizate;

constatările efectuate trebuie să fie prezentate sintetic, cu trimitere explicită la anexele raportului de certificare;

concluziile și recomandările echipei de certificare trebuie:

să se elaboreze pe baza constatărilor făcute, având un caracter fundamentat;

să fie de natura să conducă la corectarea înregistrărilor eronate, a bilanțului contabil și a anexelor acestora;

să conducă la exprimarea unei opinii:

fără rezerve;

cu rezerve, în cazul unor elemente neelucidate și din motive diferite, independente de voința auditorului care afectează opinia auditorului public intern;

4. imposibilitatea exprimării unei opinii – în cazul în care există o limitare a întinderii angajării auditorului în exercitarea procedurilor de audit.

În raportul de certificare se vor putea menționa într-un capitol separat și alte opinii ale auditorului, opinii ce nu constituie o rezervă față de opinia formulată în raport cu privire la certificare.

Atunci când se formulează o altă opinie decât cea fără rezerve, este necesar să se facă o descriere detaliată și clară a motivelor.

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Se aprobă

DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Director General

HUNEDOARA-DEVA ec. Alexa Mircea

SERVICIUL DE CONTROL ȘI AUDIT PUBLIC INTERN

RAPORT AL MISIUNII

DE AUDIT PUBLIC INTERN

încheiat azi 08.03.2002

Subsemnații Setel Marius și Prip Alina auditori-inspectori la Serviciul de Control și Audit Public Intern din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara-Deva în baza Legii Finanțelor Publice numărul 72/1996, O.G. nr.119/1999, O.M.F. nr. 332/2000 și a delegaților nr. 247 și 248/04.02.2002, în perioada 05.02.2002-28.02.2002 am efectuat verificarea prin sondaj a activității desfășurate de personalul Biroului Administrare Monopol de Stat din cadrul D.M.A.V.S., fiind cuprinsă în verificare perioada 01.01.2000-31.12.2001.

În perioada supusă verificării managementului biroului a fost asigurată de doamna ec. Danaitescu Cornelia, în calitate de șef de birou.

Inspecția de audit public intern s-a desfășurat conform tematicii transmise de Ministerul Finanțelor Publice, cuprinsă în planul de audit public intern pe anul 2002, cu privire la următoarele obiective:

Regimul de supraveghere fiscală a producției și circulației alcoolului și băuturilor;

Verificarea documentației depuse de agenții economici în vederea obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor supuse regimului de autorizare.

Dotarea agenților economici cu aparate de marcat electronice fiscale.

Verificarea documentației depuse de agenții economici în vederea autorizării precum și avizării spațiilor în care vor fi amplasate jocurile de noroc.

Identificarea problemelor care îngreunează desfășurarea activității.

CAP. I. Regimul de supraveghere fiscală a producției și circulației alcoolului și băuturilor

În ceea ce privește modul de aplicare a O.U.G. nr. 181/2000 privind instituirea monopolului de stat asupra comercializării alcoolului, precum și a Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1190/28.11.2000, din verificarea agenților economici producători de alcool cât și de băuturi alcoolice se constată că în cursul anului 2000 au fost preluate de către stat prin supraveghetorii fiscali toate cantitățile de alcool etilic rafinat și alcool tehnic produse de fabricile de alcool autorizate în conformitate cu prevederile art.1 alin.1.

În conformitate cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 181/2000, alcoolul preluat de

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

către stat în cursul anului 2001 de la agenții economici autorizați are concentrație minimă de 95,5% în volum, acesta încadrându-se în standardele legale în vigoare, dovada constituind-o buletinele de analiză care cuprind cel puțin 10 parametri fizico-chimici, buletine ce se regăsesc în dosarele agenților economici.

În ceea ce privește predarea alcoolului în regim de supraveghere, la nivelul Biroului Administrare Monopol de Stat este condus registrul special pentru fiecare agent economic, registru în care sunt trecute notele de predare a alcoolului.

Livrările de alcool s-au efectuat pe baza notelor de comandă, iar facturarea cantității de alcool livrate s-a făcut pe formulare tipizate conform prevederilor legale.

În vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 181/2000 privind instituirea monopolului de stat asupra comercializării alcoolului, în ceea ce privește prețul de cumpărare de către stat a alcoolului tehnic, alcoolului etilic rafinat de la agenții economici producători autorizați, respectiv de vânzare a alcoolului tehnic de către stat către agenții economici utilizatori, s-a făcut pe baza prețurilor comunicate de M.F.P.

Pentru a se putea derula operațiunile de cumpărare și vânzare a alcoolului etilic rafinat și a alcoolului tehnic, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara-Deva s-a înregistrat ca plătitor de accize și de taxa pe valoare adăugată, fiindu-i atribuit codul fiscal R13637162, pentru colectarea sumelor rezultate din comercializarea alcoolului la trezorerie s-a deschis contul 509013637162, fiind organizate distinct evidența contabilă, evidență întocmită pe baza documentelor predate de către supraveghetorii fiscali. Contabilitatea proprie a fost condusă de către ec. Cosma Elena.

Supraveghetorul fiscal și reprezentantul legal al agentului economic producător în sistem integrat lunar confruntă situația facturilor de vânzare a alcoolului de către agentul economic către stat, precum și a facturilor de cumpărare a alcoolului de către agentul economic de la stat, prin confruntarea datelor înscrise de producător în situația privind vânzările de alcool de la stat, situații ce se regăsesc la fiecare producător de alcool.

La nivelul Biroului Administrare Monopol de Stat sunt conduse evidențele prevăzute de lege după cum urmează:

situația privind alcoolul preluat de către D.G.F.P. Hunedoara-Deva în baza notelor de predare;

situația privind alcoolul predat de către D.G.F.P. Hunedoara-Deva către producătorii care lucrează în sistemul integrat;

situația privind alcoolul predat de către D.G.F.P. Hunedoara-Deva către utilizatorii de alcool;

Din aceste situații rezultă că în cursul anului 2001 s-a produs și preluat cantitatea de 480.200 litri alcool etilic rafinat de 95,5% grade, livrându-se 422.167 litri, la finele anului rămânând 58.033 alcool etilic rafinat.

Valoric alcoolul preluat și vândut este în sumă de 22.208.968 mii lei, din care 14.076.924 mii lei reprezintă costul de achiziție al alcoolului care a fost plătit agenților economici producători, diferența de 8.132.044 mii lei fiind virată la bugetul de stat sub forma de TVA – 1.539.044 mii lei, accize în sumă de 6.522.650 mii lei și majorări de întârziere de 76.836 mii lei.

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

CAP.II. Verificarea documentațiilor depuse de agenții economici în vederea obținerii autorizațiilor de comercializare a produselor supuse regimului de autorizare

Prevederile O.G. nr. 27/2000 modificată și completată, privind regimul produselor supuse accizelor reglementează autorizarea agenților economici care realizează venituri din vânzările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și cafea.

Din verificarea situațiilor conduse la nivelul Biroului Administrare Monopol de Stat se constată că în cursul anului 2000 au fost înregistrați în evidența un număr total de 1597 agenți economici după cum urmează:

417 agenți economici au solicitat eliberarea de autorizații;

170 agenți economici au solicitat completări la autorizații existente;

12 agenți economici nu și-au preschimbat autorizațiile până la data de 01.05.2000, depunând documentație de reautorizare;

988 agenți economici care au depus cerere de preschimbare a autorizațiilor conform O.G. nr. 27/2000.

În anul 2001 sunt înregistrați un număr de 664 agenți economici, situația fiind următoarea:

351 agenți economici au solicitat eliberarea de autorizații;

277 agenți economici au solicitat completări la autorizații existente;

36 agenți economici nu și-au preschimbat autorizația până la data de 01.05.2000, depunând documentația de reautorizare.

Din evidența informatizată se constată ca la data de 21.02.2002 unui număr de 2344 agenți economici le-a fost eliberată autorizație definitivă pentru comercializarea alcoolului, băuturilor alcoolice, produse din tutun și cafea.

Din verificarea prin sondaj a dosarelor depuse de agenții economici în vederea autorizării se constată că nu s-au respectat în toate cazurile prevederile art.34 alin.4 din O.G. 27/2000 în ceea ce privește actele necesare a fi cuprinse în documentațiile depuse, după cum urmează:

la A.F. “HOMORODEANU” având C.F.12793848 nu există certificat de atestare fiscala;

la A.F. “CHIȘ DIONISIE” având C.F. 12426213 nu există certificat de atestare fiscală, existând doar un certificat de la primărie că nu există datorii la bugetul local.

Referitor la articolele 37 alin.1 și 50 alin. 2 din O.G. 27/2000 cu privire la obligația plății taxelor de autorizare, din verificările efectuate se constată că nu s-au respectat în totalitate prevederile acestor articole după cum rezultă și din următoarele cazuri:

la S.C. “ANDROMEDA FLORIMPEX” S.R.L având C.F. R6007407 din certificatul de atestare fiscală rezultă că are datorii față de bugetul de stat la data de 31.12.1998; nu există copie după actul privind achitarea primei tranșe; autorizația nu a fost ridicată.

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

la S.C. “SILVPET PRODEX COM” S.R.L. având C.F. 43272511; nu există copie după actul privind achitarea primei tranșe; autorizația nu a fost ridicată.

la S.C. “COMP RUS” S.R.L. având J20/882/1992; nu există copie după cod fiscal; nu există copie după actul privind achitarea primei tranșe; autorizația nu a fost ridicată.

la S.C. “PRO LIFE STYLE” S.R.L. având C.F. R 11194263; nu există certificat de atestare fiscală – există declarație că societatea nu a avut activitate; nu există copie după actul privind achitarea primei tranșe; autorizația nu a fost ridicată.

la S.C “DINDIRE ȘI IONAȘ” S.R.L. având C.F. 4372864 nu există copie după actul privind achitarea primei tranșe, autorizația nu a fost ridicată

la S.C. “PATI BAR AMBASADOR” S.R.L. având C.F. R 2139138 are certificat de atestare cu datorii; nu există copie după actul privind achitarea primei tranșe; autorizația nu a fost ridicată.

În cazurile mai sus menționate propunem anularea autorizațiilor, precum și identificarea situațiilor similare.

În ceea ce privește autorizarea agenților economici în calitate de producători de băuturi alcoolice, din evidențele prezentate se constată că au fost depuse 7 documentații de către următorii agenți economici:

S.C. “FARES DRINKS” S.R.L. ORĂȘTIE

S.C “VINALCOOL” S.A DEVA

S.C “CIQUITA EXIM” S.R.L ORĂȘTIE

S.C “JUNIOR IMPEX” S.R.L. ORĂȘTIE

S.C “EURO OTTO” S.R.L. DEVA

S.C. “CRISTAL” S.A. SARMIZEGETUSA

S.C. “EURO ALC PROD” S.R.L. DEVA

De asemenea, au fost autorizați un număr de 5 producători de alcool, după cum urmează:

S.C. “TOMAS JUNIOR” S.R.L. DEVA

S.C. “CIQUITA EXIM” S.R.L. ORĂȘTIE

S.C. “FARES DRINKS” S.R.L. ORĂȘTIE

S.C. ”DANDRINA” S.R.L. SATU MARE – punct de lucru în ORAȘTIE

S.C. ”SELEX CORPORATION” S.R.L. PETROȘANI – punct de lucru în TARGU-JIU.

În ceea ce privește asigurarea supravegherii fiscale a circulației alcoolului, băuturilor alcoolice și produselor petroliere aceasta s-a efectuat prin personalul propriu numindu-se supraveghetori fiscali la producătorii de alcool. La producătorii de băuturi alcoolice și la depozitele de produse petroliere aparținând S.N.P. PETROM, depozite situate în DEVA, BRAD, ORĂȘTIE, HUNEDOARA, VULCAN.

În ceea ce privește S.C. “SELEX CORPORATION” S.R.L. PETROȘANI cu punct de lucru în TARGU-JIU, pentru aceasta supravegherea a fost asigurată de organele fiscale din județul GORJ.

Tot prin supraveghetori fiscali s-a urmărit și circulația alcoolului achiziționat de diverși agenți economici din județ, folosit în alte scopuri decât producția de băuturi

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

alcoolice și a alcoolului tehnic livrat de producători sau achiziționat din alte județe.

Potrivit art. 33.1 pct. 8 din O.U.G. 134/2000 privind modificarea O.G. nr. 27/2000 referitor la supravegherea circulației produselor petroliere privind regimul accizelor, la sosirea efectivă a combustibililor si carburanților este necesară prezența unui supraveghetor fiscal pentru verificarea documentelor de transport și a datelor înscrise în documentele de supraveghere fiscală.

CAP. III. Dotarea agenților economici cu aparate de marcat electronice fiscale

Pe linia aplicării O.U.G. 28/1999 privind dotarea agenților economici cu aparate de marcat electronice fiscale în anul 2000 au fost înregistrate și avizate un număr de 1309 case de marcat la 884 agenți economici care s-au dotat cu aparate de marcat electronice fiscale conform prevederilor legale.

În ceea ce privește dotarea agenților economici cu aparate de marcat electronice fiscale în cursul anului 2000, au fost verificați 53 agenți economici fiind întocmite note de constatare, la 35 agenți economici s-au emis decizii de suspendare a activității la punctele de lucru unde desfășurau activitate. S-a aplicat o amendă contravențională pentru folosirea altor aparate de marcat electronice fiscale decât cele avizate de M.F.P. în sumă de 5000 mii lei la S.C.”FARMACIA CROCOS” S.R.L., întocmindu-se procesul verbal de contravenție nr. 671155, amenda încasată în timpul controlului.

În urma controalelor efectuate 33 agenți economici au achiziționat și fiscalizat aparate de marcat electronice fiscale, iar la 2 agenți economici le-a fost suspendată activitatea.

În cursul anului 2001 au fost înregistrate și avizate un număr de 403 case de marcat la 277 agenți economici care s-au dotat cu aparate de marcat electronice fiscale conform prevederilor legale, comparativ cu anul 2000, numărul acestora fiind mult mai redus.

Din evidențele prezentate la control se constată că au fost înregistrate 130 note de sesizare – rapoarte primite de la Garda Financiara, fiind verificate în cursul anului 2001 un număr de 29 sesizări, ca urmare a controalelor efectuate un număr de 12 agenți economici și-au achiziționat case de marcat electronice fiscale, iar la 17 agenți economici s-au emis decizii de suspendare a activității. Astfel la data de 31.12 2001 erau înregistrate și nesoluționate 101 sesizări.

Prin decizia nr. 3/14.01.2002 a fost constituită o comisie formată dintr-un inspector din cadrul D.M.A.V.S., un comisar din cadrul G.F. și conducătorul unității fiscale teritoriale, în vederea soluționării celor 101 sesizări rămase nesoluționate, până la data controlului fiind verificați 43 agenți economici. Echipa de control a făcut propuneri de suspendare a activității agenților economici care nu s-au dotat cu case de marcat electronice fiscale, fiindu-le emise decizii de suspendare a activității.

CAP.IV Verificarea documentațiilor depuse de agenții economici în vederea autorizării precum și avizarea spațiilor în care vor fi amplasate jocurile de noroc

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

Din verificarea evidențelor puse la dispoziția organelor de control se constată că în cursul anului 2000 au fost autorizați 20 agenți economici pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, acestora fiindu-le avizate spațiile de joc declarate.

În urma controalelor efectuate în cursul anului a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 1.000.000 lei și a fost confiscată suma de 42.638.664 lei .

Din verificarea documentațiilor depuse de agenții economici, conform prevederilor H.G. nr. 251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, în vederea autorizării precum și avizării spațiilor de joc declarate, în cursul anului 2001 au fost autorizați 25 agenți economici. Din controalele efectuate în cursul anului 2001 se constată că un număr de 5 agenți economici nu au respectat prevederile legale de desfășurare a activității de jocuri de noroc, fapt pentru care s-au aplicat amenzi contravenționale în sumă de 2.250 mii lei, s-au confiscat venituri realizate ilegal, în sumă de 33.268 mii lei și au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 17.545 mii lei, toate făcându-se venit la bugetul de stat.

Din verificarea prin sondaj a documentațiilor depuse în cursul anului 2002, de agenții economici autorizați până la data controlului se constată lipsa la dosar a unor documente după cum urmează:

certificat de atestare fiscală – 3 cazuri:

certificat de la C.C.I. – 1 caz;

certificat de înregistrare M.F. – 1 caz;

fapt pentru care propunem revizuirea tuturor dosarelor și completarea acestora cu documentele prevăzute de art. 11 din H.G. nr. 251/1999 privind condițiile de organizare și exploatare a jocurilor de noroc.

La dosarele verificate se constată că nu există acte de control la cei care nu s-au reautorizat, pentru a se putea determina dacă aceștia obțin venituri din exploatarea jocurilor de noroc.

CAP.V Identificarea problemelor care îngreunează desfășurarea activității

Potrivit sarcinilor și atribuțiilor ce revin din regulamentul de organizare și funcționare și din programele de încasări transmise lunar, Biroul Administrare Monopol de Stat, având un număr de 7 persoane încadrate în funcții de consilieri și referenți a acționat în următoarele direcții:

instituirea monopolului de stat asupra comercializării alcoolului;

organizarea și conducerea evidenței contabile a operațiunilor privind monopolul de stat;

aplicarea legislației referitoare la sistemul de marcare al țigaretelor, produselor din tutun și băuturilor alcoolice;

aplicarea legislației privind supravegherea fiscală a producției de alcool, băuturi alcoolice și produse petroliere;

organizarea supravegherii fiscale a circulației alcoolului, bauturilor alcoolice și produselor petroliere;

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

autorizarea agenților economici producători de alcool, băuturi alcoolice precum și a celor care comercializează produse supuse autorizării;

autorizarea agenților economici care organizează și exploatează jocuri de noroc;

organizează și conduce evidența agenților economici care au în dotări aparate de marcat electronice fiscale.

Din discuțiile purtate cu șeful Biroului Administrare Monopol de Stat, doamna ec. Danaitescu Cornelia se constată că datorită numărului redus de personal supravegherea fiscală nu se respectă conform deciziei date, aceasta stare de fapt fiind justificată prin faptul că în județ funcționează 4 producători de alcool, 7 producători de băuturi alcoolice, existând 5 depozite aparținând S.N.P. PETROM S.A. care desfac zilnic produse petroliere.

Salariații nu se ocupa exclusiv de supravegherea fiscală, pe lângă aceasta având și sarcini de verificare a jocurilor de noroc, pe linia utilizării caselor de marcat precum și eliberarea de autorizații.

Necesarul de supraveghetori fiscali a fost făcut cunoscut și M.F.P. prin adresa nr. 1215/C/10.10.2000, adresă prin care se cerea suplimentarea numărului de supraveghetori cu 8 posturi în baza art. 33.1 pct. 8 din O.U.G. nr. 134/2000 privind modificarea O.G. nr. 27/2000 și prin adresa nr. 1319/V/14.11.2000 în care se cerea suplimentarea cu 20 de posturi a numărului de personal pentru a se putea îndeplini în bune condiții sarcinile ce decurg din activitatea de supraveghere fiscală.

Prin adresa nr. 199/21.06.2001 este transmisă M.F.P. situația supraveghetorilor fiscali existenți la acea dată in număr de 4 și anume: un supraveghetor produse petroliere și 3 supraveghetori producători alcool.

Și în această adresă este menționat faptul că numărul de supraveghetori fiscali existent este insuficient.

Din discuțiile purtate se desprinde ideea că pentru a se putea realiza în bune condiții sarcinile ce revin din aplicarea legislației în vigoare pentru asigurarea unei evidențe cât mai clare a tuturor operațiunilor ce se efectuează în cadrul biroului pentru creșterea eficienței muncii ar fi necesară dotarea biroului cu încă un calculator.

Ca urmare a celor prezentate mai sus și pentru remedierea deficiențelor consemnate propunem unele măsuri pe care le considerăm necesare a fi luate:

Primirea documentațiilor depuse de agenții economici în vederea autorizării să nu se facă decât după atenta analizare a acestora.

Eliberarea autorizațiilor definitive de comercializare a alcoolului, băuturilor alcoolice, produse din tutun și cafea să se facă doar dacă sunt îndeplinite prevederile O.G. nr. 27/2000.

Urmărirea modului de achitare a taxelor de autorizare;

Calcularea majorărilor de întârziere în cazul neachitării taxelor de autorizare în termenele legale;

Anularea autorizației agenților economici care nu îndeplinesc condițiile de autorizare.

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

Soluționarea sesizărilor primite de Garda Financiara în cursul anului 2001 și nesoluționate până la data controlului.

Amplificarea numărului de controale în vederea depistării tuturor agenților economici care aveau obligația să se doteze cu aparate de marcat electronice fiscale.

Revizuirea tuturor documentațiilor depuse de agenții economici în vederea autorizației pentru desfășurarea jocurilor de noroc și completarea acestora cu documente prevăzute in H.G. nr. 251/1999.

Verificarea tuturor agenților economici care nu s-au reautorizat pentru a se putea determina dacă aceștia mai obțin venituri din exploatarea jocurilor de noroc.

Prezentul raport al misiunii de audit public intern desfășurat la Biroul Administrare Monopol de Stat din cadrul D.M.A.V.S. a fost înregistrat sub numărul 43/05.03.2002, la Serviciul de Control și Audit Public Intern.

Auditori-inspectori

Ec. Setel Marius Ec. Prip Alina

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

HUNEDOARA-DEVA

SERVICIUL DE CONTROL ȘI AUDIT PUBLIC INTERN

RAPORT DE AUDIT

privind certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție

bugetară la data de 31 decembrie 2001

Subsemnații Iacobescu Calin și Ciocan Georgeta, auditori-inspectori în cadrul D.G.F.P. Hunedoara-Deva, Serviciul de Control și Audit Public Intern, în baza O.G. 119/1999, Ordinul M.F. nr. 33/2000 și a delegațiilor nr. 42 și 44/09.01.2002, am verificat și certificat bilanțul contabil și contul de execuție bugetară întocmite la Administrația Finanțelor Publice Hunedoara, conform legii nr. 82/1991, legii nr. 72/1996 și instrucțiunilor M.F.P.

Scopul certificării l-a constituit asigurarea garanției pentru instituția publica că bilanțul contabil și contul de execuție bugetară oferă o imagine fidelă, clară și completă privind buna gestiune financiară.

Obiectivele acțiunii de audit public intern pentru certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară constau în verificarea legalității, realității și exactității evidențelor contabile și a actelor financiare și de gestiune care au stat la baza întocmirii bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară, precum și modul de întocmire al acestora, conform normelor și instrucțiunilor emise de Ministerul Finanțelor Publice pe anul în curs.

Acțiunea de auditare s-a desfășurat în perioada 16.01.2002-17.01.2002, fiind verificate documentele financiare și de gestiune, dările de seamă depuse, actele contabile întocmite în perioada 01.07.2001-31.12.2001, urmărindu-se respectarea principiilor ce stau la baza certificării bilanțului contabil și al contului de execuție bugetară: exhaustivitatea, realitatea, corecta înregistrare în contabilitate și corecta prezentare în conturile anuale a operațiunilor.

CAP.I Identificarea unității auditate

Administrația Finanțelor Publice Hunedoara este subordonată D.G.F.P. Hunedoara-Deva și funcționează în baza Ordinului M.F. nr. 450/03.05.1999.

Managementul instituției este asigurat de D-nul Magerie Andrei –director, în calitate de ordonator de credite terțiar.

Contabilitatea proprie este întocmită de către Compartimentul Salarizare, Resurse Umane, Financiar, Contabilitate, Administrativ, respectiv de D-na Luca Mirela, iar controlul financiar preventiv propriu este efectuat de D-na Luca Mirela, în baza deciziei nr. 10/09.03.2001.

AUDITOR-INSPECTOR

Ec. Iacobescu Calin

Ec. Ciocan Georgeta

Documentația solicitată și prezentată la control constă în: bilanțul contabil și contul de execuție bugetară pe trimestrele III 2001 și IV 2001, balanțele de verificare sintetice și analitice, jurnalele contabile, notele contabile și documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor contabile, alte documente.

Acțiunea de certificare a avut un caracter documentar, utilizându-se tehnica examinării bilanțului contabil în raport cu anexele la bilanț și cu evidența contabilă și analitică, precum și tehnica sondajului în cazul verificării execuției cheltuielilor și a realității creditelor primite de la ordonatorul de credite ierarhic superior.

CAP.II Verificarea contului de execuție bugetară și a bilanțului contabil

A. Verificarea veniturilor și a creditelor bugetare

S-a verificat realitatea creditelor bugetare deschise conform dispozițiilor bugetare primite de la ordonatorul de credite secundar, respectiv D.G.F.P. Hunedoara-Deva.

Astfel totalul creditelor aprobate pe semestrul II 2001, de 1.469.196 mii lei, se prezintă astfel:

Alimentarea contului 700” Finanțarea de la buget privind anul curent” s-a realizat prin dispozițiile bugetare nr 450/04.07.2001, 531/30.07.2001, 505/13.07.2001, 568/06.08.2001, 668/12.09.2001, 696/13.09.2001, 760/05.10.2001, 809/18.10.2001, 838/05.11.2001, 919/03.12.2001, 944/05.12.2001, 968/10.12.2001, 1010/13.12.2001. Prin dispozițiile nr. 637.05.09.2001 și 1046/18.12.2001 s-a dispus retragerea sumei de 30.000 mii lei.

Dispozițiile bugetare au fost emise pe titluri, respectiv 02 ” Cheltuieli de personal” 1.298.000 mii lei, și 20 ” Cheltuieli materiale “ 171.196 mii lei.

Plățile nete efectuate , înscrise în contul de execuție sunt în concordanță cu cele reflectate în evidența sintetică și analitică a contului 700 “Finanțarea de la buget privind anul curent “ în sumă totală de 2.659.188 mii lei.

AUDITOR-INSPECTOR

Ec. Iacobescu Calin

Ec. Ciocan Georgeta

Cheltuielile efective înregistrate în contul 410 “ Cheltuielile instituției “ au la bază documente justificative, însoțite de aprobările și semnăturile autorizate, iar înregistrarea acestora în contabilitatea instituției s-a efectuat corect, conform planului de conturi pentru instituții publice și cu respectarea independenței exercițiilor financiare, după cum reiese din balanțele de verificare întocmite.

Diferența de 2.008 mii lei între soldul contului 700 “Finanțarea de la buget privind anul curent “ și totalul creditelor bugetare, reprezintă credite bugetare neutilizate în anul 2001, fiind retrase conform Normelor Metodologice de închidere a Trezoreriei.

B. Verificarea execuției cheltuielilor

Din verificarea globală a execuției cheltuielilor înscrise în contul de execuție bugetară, conform datelor înscrise în conturile sintetice 700 “Finanțarea de la buget privind anul curent “ și 410 “ Cheltuielile instituției “ se constată următoarele:

– plățile de casă s-au efectuat în limita creditelor bugetare aprobate și potrivit destinației;

– angajarea cheltuielilor și efectuarea plăților s-a realizat pe baza de acte justificative, aprobate de conducătorul instituției și vizate pentru controlul financiar preventiv propriu.

Totodată s-a verificat evidența analitică a conturilor 700 “Finanțarea de la buget privind anul curent “ și 410 “ Cheltuielile instituției “ constatându-se următoarele:

Cheltuieli de personal

La nivelul Administrației Finanțelor Publice Hunedoara s-au constituit cheltuieli de personal în sumă totală de 2.389.992 mii lei, pentru un număr de persoane încadrate cu contract de muncă.

S-a constituit fond de salarii până la 31.12 2001 în sumă de 1.741.821 mii lei și s-au acordat stimulente în sumă de 690.996 mii lei rezultând un venit brut de 2.432.817 mii lei.

La venitul brut stabilit s-a calculat un impozit pe venit în sumă de 242.155 mii lei, conform O.G. nr.73/1999 cu modificările ulterioare.

Din analiza soldurilor evidențiate în balanța de verificare la 30.06 2001 rezultă următoarele:

Cheltuielile instituției aferente salariilor acordate se concretizează în :

23.33% CAS = 422.919 mii lei;

7% CASS = 121.928 mii lei;

5% Șomaj = 87.091 mii lei;

Deplasări = 16.233mii lei.

Fondul de salarii utilizat pe semestrul II 2001, în sumă de 647.826 mii lei, corespunde numărului de posturi și salariilor, cuprinse în statul de funcțiuni aprobat.

Acordarea stimulentelor pe semestrul II 2001, în sumă de 336.893 mii lei , s-a efectuat conform dispozițiilor legale și în baza deciziei ordonatorilor de credite.

AUDITOR-INSPECTOR

Ec. Iacobescu Calin

Ec. Ciocan Georgeta

Obligațiile de plată către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat au fost determinate corect și virate în termen.

Deconturile pentru deplasări conțin documente justificate și semnături autorizate, corelate cu sumele decontate în valoare de 4.990 mii lei.

Cheltuieli materiale

În cursul semestrului II 2001 s-au efectuat cheltuieli materiale în sumă totală de 171.196 mii lei, din care:

Art. 24 Cheltuieli întreținere-gospodărie = 161.580 mii lei, din care:

-încălzit = 6.566 mii lei;

-iluminat = 16.524 mii lei;

-apa-canal = 3.399 mii lei;

-poșta-telefon = 62.035 mii lei;

-furnituri birou = 17.503 mii lei;

-materiale curățenie = 11.456 mii lei;

-alte materiale și prestări= 44.097 mii lei.

Art. 25 Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional = 2.628 mii lei;

Art. 26 Obiecte de inventar = 560 mii lei;

Art. 29 Cărți și publicații = 6.428 mii lei;

c) Cheltuieli de capital – în cursul trimestrului II 2001 nu s-au efectuat cheltuieli de personal.

CAP.III Verificarea corectitudinii întocmirii bilanțului contabil de execuție bugetară și analiza soldurilor din balanța de verificare sintetică la 31.12.2001

În urma verificării și centralizării datelor înregistrate în balanțele de verificare s-a întocmit bilanțul contabil și contul de execuție bugetară la nivelul unității.

Datele din balanța de verificare la 31.12 2001 au fost preluate și centralizate corect ,desprinzându-se următoarele aspecte:

documentele primare au fost corect întocmite, avizate și aprobate de persoanele competente și înregistrate în contabilitate potrivit instrucțiunilor de aplicare a planului de conturi aprobat prin O.M.F.P. 324/1994, a Normelor emise de Direcția Generală de Buget și Contabilitate Internă nr. 540939/31.03.2000, precum și a Notelor nr. 62746/11.07.2000, nr. 541806/12.07.2000 și 342932/19.12.2000.

soldurile conturilor au fost analizate și comparate cu situația reală.

Inventarierea patrimoniului s-a realizat în baza dispoziției nr.36/2001 întocmindu-se procesul verbal nr.6596/21.12.2001, fără a se constata diferențe.

Punctajul cu Trezoreria privind soldurile conturilor corespondente s-a efectuat prin aplicarea vizei de către Trezoreria Hunedoara.

AUDITOR-INSPECTOR

Ec. Iacobescu Calin

Ec. Ciocan Georgeta

În privința întocmirii bilanțului contabil se constată existența corelațiilor între posturile de activ și pasiv ale bilanțului și preluarea corectă a sumelor din balanța de verificare sintetică.

Datele înscrise în contul de execuție bugetară și detalierea cheltuielilor se regăsesc în balanța de verificare a bilanțului contabil.

Situația obligațiilor de plată restante la finele anului 2001 este întocmită conform datelor din evidența contabilă și este centralizată conform soldurilor din conturile analitice.

Disponibilul din mijloace cu destinație specială este întocmit corect și corespunde cu soldul din extrasele de cont și cu cel din balanța de verificare.

Analiza soldurilor din balanța de verificare

Total activ = 1.818.243 mii lei.

Soldul contului 01 “Mijloace fixe” în valoare de 1.722.394 mii lei, reprezintă mijloace fixe în dotare, cu un sold inițial la 31.12.2000 de 1.258.858 mii lei și intrări de 463.536 mii lei.

Soldul conturilor 602 si 603 de 70.919 mii lei cuprinde obiectele de inventar din dotare.

Din verificarea balanței contului 119 soldul de 19.924 mii lei este compus din: 3.256 mii lei (stimulente neridicate) și 16.668 mii lei (garanții materiale).

Soldul contului 159 “Alte valori” de 4.781 mii lei se compune din timbre poștale.

Soldul contului 600”Materiale” în sumă de 225 mii lei, se compune din CEC-uri și foi de vărsământ.

Total pasiv = 1.818.243 mii lei.

Cont 306 – sold 235.403 mii lei.

Cont 307 – sold 1.486.991 mii lei.

Cont 311 – sold 70.919 mii lei.

Cont 702 – sold 4.781 mii lei.

Soldul contului 231 “Creditori”, în sumă de 20.159 mii lei reprezintă: garanții materiale, foi de vărsământ, stimulente.

Se constată preluarea corectă a soldurilor din balanța de verificare și cumularea acestora în bilanțul contabil și în contul de execuție bugetară.

Urmare a verificării efectuate și a aspectelor consemnate în raport, certific fără rezerve bilanțul contabil și contul de execuție bugetară pe semestrul II 2001 și propun aprobarea acestor documente de către directorul Administrației Finanțelor Publice Hunedoara.

Prezentul raport înregistrat sub numărul 340/19.12.2001 a fost întocmit în 3(trei) exemplare dintre care un exemplar însoțește bilanțul contabil și contul de execuție bugetară, unul rămâne la auditor iar un exemplar la cel auditat.

AUDITOR-INSPECTOR

Ec. Iacobescu Calin

Ec. Ciocan Georgeta

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

HUNEDOARA-DEVA

SERVICIUL DE CONTROL ȘI AUDIT PUBLIC INTERN

PLAN DE AUDIT PUBLIC INTERN

ANUL 2002

(PROIECT)

Anexa 1

Anexa 2

SCHEMA GENERALĂ A CIRCULAȚIEI DOCUMENTELOR LA NIVELUL S.C.A.P.I PENTRU VALORIFICAREA MISIUNII ORDINARE DE AUDIT PUBLIC INTERN

10 zile

30 zile

Anexa 3

SCHEMA GENERALĂ A CIRCUITULUI DOCUMENTELOR LA NIVELUL S.C.A.P.I. PENTRU CERTIFICAREA BILANȚULUI CONTABIL SI A CONTULUI DE EXECUȚIE BUGETARĂ

(pentru activitatea proprie)

Anexa 4

4. CONCLUZII

Utilizatorii de informații contabile manifestă o lipsă de încredere în informațiile de contabilitate, deoarece “producătorii” acestora nu sunt și nici nu pot fi independenți față de operațiunile efectuate și prezentate în situațiile financiare de sinteză, fapt ce pune la îndoială imparțialitatea și obiectivitatea aparatului financiar- contabil al întreprinderii. Realitatea informațiilor cuprinse în conturile anuale este pusă la îndoială și datorită calităților moral-profesionale ale managerilor financiari-contabili. Ca urmare, între activitatea “producătorilor ” de informații financiar-contabile și utilizatorii acestora este necesar să se interpună activitatea auditorilor (experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare, cenzori) care au menirea de a restabili încrederea rezonabilă asupra datelor furnizate de managementul diverselor organizații. Prin aceasta, auditul financiar-contabil contribuie și la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari ai informației contabile: acționari, investitori, bănci, stat, personal salariat, etc.

Libertatea pieței se bazează pe liberul acces la informații corecte. Din aceste motive s-a dezvoltat, în toate țările cu economie de piața, auditul financiar-contabil ca un sistem de control independent față de autoritatea publică și față de unitățile patrimoniale și ca un demers competent exercitat de către specialiști reuniți în organizații profesionale.

Lucrarea prezintă cadrul general de desfășurare a activității de audit financiar-contabil și aspecte ale auditului public intern în România: obiective generale, modul de organizare și desfășurare al acestora.

Normele de audit financiar-contabil și certificare a bilanțurilor contabile la agenții economici se aplică și la auditul financiar și certificarea bilanțurilor contabile la instituțiile publice, acestea constând în:

– norme profesionale de lucru;

norme de raportare a opiniilor;

norme generale de comportament profesional;

Formele de manifestare ale auditului financiar sunt diverse:

a) după tipul de control efectuat, distingem:

– auditul lucrărilor financiare;

– auditul de conformitate;

– auditul operațional.

b) după forma de exercitare, avem:

– auditul extern;

– auditul intern.

În România auditul extern se exercită asupra activităților desfășurate de societățile comerciale și instituții publice, fiind un control financiar-contabil (urmărește numai aspectul financiar-contabil al activității, acțiunii sau operațiunii), în timp ce auditul public intern se exercită numai asupra activităților desfășurate de instituțiile publice, care pe lângă aspectul financiar-contabil se mai focalizează și asupra calității și performanței de management. Această diferență rezultă din deosebirea criteriilor de comportament al celor două entități: profitul – în cadrul agenților economici și buna gestionare a banului și a patrimoniului public – în cazul instituțiilor publice.

Auditul public intern se organizează în mod independent în structura fiecărei instituții publice, sub forma unui compartiment specializat, constituit din una sau mai multe persoane, astfel încât personalul de specialitate angajat în acesta să nu fie implicat în vreun fel în îndeplinirea activităților pe care le auditează.

Operațiunile care fac obiectul auditului public intern sunt examinate, de regulă, pe tot parcursul acestora, din momentul inițierii până în momentul finalizării lor efective.

În cadrul activității de audit public intern la o instituție publică se execută următoarele:

auditarea activității proprii a instituției publice, care constă în verificarea și controlul activității desfășurate de celelalte servicii din cadrul instituției;

auditarea unităților fiscale teritoriale din subordine;

certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară atât în cadrul sistemului fiscal, ca ordonator secundar de credite și unitățile fiscale teritoriale, ca ordonatori terțiari de credite, cât și la alte instituții publice din plan teritorial, care solicită certificarea, în condițiile legii;

inspecția de audit ce se desfășoară atât în unitățile din sistem cât și la orice altă instituție publică;

auditarea proiectelor de buget;

soluționarea contestațiilor la auditul efectuat;

monitorizarea respectării normelor de audit public intern.

Legalizarea auditului la instituțiile publice s-a făcut prin O.G. nr. 119/1999 modificată prin O.G. nr. 85/2000.

Deși în urmă cu doi ani când s-a adoptat această ordonanță exista definit auditul la agenții economici prin O.U.G. 75/1999 ca audit financiar, auditul la instituțiile publice a fost denumit numai audit intern, nu și audit public intern, lucru realizat prin O.G. nr. 72/30 august 2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv.

În România, în cadrul societăților comerciale nu se organizează încă un compartiment distinct de audit intern, ci numai un control financiar preventiv. În instituțiile publice funcționează atât un serviciu de audit public intern cât și un control financiar preventiv(propriu și delegat).

Lucrarea prezintă și un studiu de caz la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara-Deva privind auditarea activității proprii în cadrul Direcției și certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară la nivelul Administrației Finanțelor Publice Hunedoara.

Scopul controlului constă în verificarea prin sondaj a activității desfășurate de personalului Biroului Administrare Monopol de Stat din cadrul D.M.A.V.S. iar la certificare l-a constituit asigurarea garanției pentru instituția publica că bilanțul contabil și contul de execuție bugetară oferă imaginea fidelă, clară și completă privind buna gestiune financiară.

Aflată în primii ani de desfășurare, activitatea de audit din țara noastră prezintă posibilități de amplificare și îmbunătățire permanentă ținând seama de normele internaționale, precum și de experiența unor reputați specialiști din străinătate.

În acest sens s-a lansat un proiect al Uniunii Europene pentru perfecționarea procedurilor de audit intern și control financiar. Acest proiect conține trei direcții principale:

formarea profesională a auditorilor organismului central de audit care va fi creat în cadrul proiectului și a auditorilor din teritoriu;

extinderea controlului financiar (ex-ante) al Ministerului Finanțelor Publice la nivel local în ceea ce privește instituțiile și operațiunile care implică fonduri considerabile;

adaptarea cadrului normativ prin adoptarea legislației și a reglementarilor necesare.

BIBLIOGRAFIE

1. V. GRECEANU-COCOȘ – PRACTICA AUDITULUI LA INSTITUȚIILE

PUBLICE ȘI LEGISLAȚIA UTILĂ,

BUCUREȘTI, SOCIETATEA ADEVĂRUL S.A.,

2000

2. V. MUNTEAN – CONTROL ȘI AUDIT FINANCIAR-CONTABIL,

BUCUREȘTI, EDITURA SYLVI, 2000

3. P. POPEANGA – AUDIT FINANCIAR CONTABIL, BUCUREȘTI,

TRIBUNA ECONOMICĂ, 1998

4. GH. POPESCU – PROCEDURILE CONTROLULUI INTERN ȘI

AUDITUL FINANCIAR, BUCUREȘTI,

EDITURA GESTIUNEA, 1997

5. D. SCUTARU – AUDITUL FINANCIAR CONTABIL, BUC.,

EDITURA TRIBUNA ECONOMICĂ, 1997

6. A. STOIAN – AUDIT FINANCIAR CONTABIL, BUCUREȘTI,

ED. TRIBUNA ECONOMICĂ, 2001

7. M. TOMA, M. – AUDIT FINANCIAR ȘI CERTIFICAREA

CHIVULESCU CONTURILOR ANUALE, BUCUREȘTI,

FUNDAȚIA PENTRU MANAGEMENT

FINANCIAR CONTABIL ȘI AUDIT “GRIGORE

TRANCU IAȘI”, 1999

*** NORMELE NAȚIONALE DE AUDIT, CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA, BUCUREȘTI, 1999

*** ORDONANȚA GUVERNULUI NR. 119/1999 PRIVIND AUDITUL INTERN ȘI CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV

***NORME METODOLOGICE GENERALE PENTRU ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA AUDITULUI INTERN ÎN BAZA PREVEDERILOR ORDONANȚEI GUVERNULUI NR. 119/1999 PRIVIND AUDITUL INTERN ȘI CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV

*** ORDONANȚA NR. 72 DIN 30 AUGUST 2001 PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA ORDONANȚEI GUVERNULUI NR. 119/1999 PRIVIND AUDITUL INTERN ȘI CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV

*** TRIBUNA ECONOMICĂ, MARTIE 2002

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Organizarea Activitatii de Audit Public Intern la Institutii Publice (ID: 132596)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Organizarea Activitatii de Audit Public Intern la Institutii Publice

Copyright Notice

. Contabilitatea Activelor Circulante de Natura Stocurilor de Materii Prime Si Materiale ale Unei

Comertul Electronic In Romania din Perspectiva Integrarii In Ue

Organizarea Activitatii de Casierie la Brd

Institutia Bancara

Turismul Cultural Arhitectural In Sighisoara

. Riscul In Activitatea DE Creditare Bancara – Implicatii Contabile Si Fiscale

Copyright Notice

Similar Posts