ORGANIZA łII INTERNA łIONALE [608563]

UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IA ȘI
FACULTATEA DE DREPT

ORGANIZA łII INTERNA łIONALE

Suport de curs pentru studen Ńii anului II

Lect. univ. drd. Roxana Alina Petraru
2012

2 Cuprins

Capitolul 1 …………………………………. …………………………………………… ………………………3
Introducere în studiul organiza Ńiilor interna Ńionale……………………………………… …………..3
Definirea principalelor concepte …………………. …………………………………………… ………3
Personalitatea juridic ă a organiza Ńiilor interna Ńionale ……………………………………… ……6
Competen Ńele și r ăspunderea interna Ńional ă a organiza Ńiilor interna Ńionale……………….6
Structura organiza Ńiilor interna Ńionale ……………………………………… ………………………..6
Organiza Ńiile interna Ńionale- subiecte de drept interna Ńional public ……………………….15
Drepturile organiza Ńiilor interna Ńionale ……………………………………… …………………….16
Privilegii și imunit ăŃi ………………………………………….. ………………………………………..16
Bibliografie: …………………………………. …………………………………………… ……………….17
Întreb ări:………………………………………… …………………………………………… ……………..17
Capitolul 2 …………………………………. …………………………………………… …………………….18
Organiza Ńia Na Ńiunilor Unite (United Nations)…………………….. ……………………………….18
Institu Ńii specializate ONU………………………….. …………………………………………… ……25
Bibliografie: …………………………………. …………………………………………… ……………….26
Întreb ări/Teme de referat: …………………………… …………………………………………… ……26
Capitlul III Organiza Ńia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)………… …………………..27
Conducerea politic ă a alian Ńei…………………………………………. ……………………………..28
Conducerea militar ă a alian Ńei…………………………………………. ……………………………..29
Conceptul strategic …………………………….. …………………………………………… …………..31
Scopul și sarcinile alian Ńei …………………………………………. ………………………………….34
De la ap ărarea na Ńional ă la ap ărarea comun ă și ap ărarea colectiv ă. Scurt ă incursiune.34
Abordarea securit ăŃii pentru secolul al XXI-lea……………………. ……………………………43
Principalele direc Ńii de ac Ńiune ale NATO……………………………….. ……………………….44
Bibliografie: …………………………………. …………………………………………… ……………….49
Întreb ări/Teme de referat:…………………………… …………………………………………… ……….49
Capitolul IV ………………………………… …………………………………………… ……………………50
Consiliul EUROPEI ……………………………. …………………………………………… ……………..50
Structura Consiliului Europei…………………….. …………………………………………… ……..51
Bibliografie: …………………………………. …………………………………………… ……………….58
Întreb ări/Teme de referat: …………………………… …………………………………………… ……58
Capitolul V…………………………………. …………………………………………… …………………….59
OSCE (The Organization for Security and Co-operation in Europe) …………………………59
Bibliografie ………………………………….. …………………………………………… ……………….63
Întreb ări/Teme de referat: …………………………… …………………………………………… ……63
Capitolul VI ………………………………… …………………………………………… ……………………64
Uniunea European ă…………………………………………… …………………………………………… .64
Bibliografie ………………………………….. …………………………………………… ……………….70

3 Capitolul 1
Introducere în studiul organiza Ńiilor interna Ńionale

Definirea principalelor concepte

Organiza Ńiile interna Ńionale sunt subiectele derivate ale dreptului
international, titulare de drepturi si obligatii in conform itate cu normele
internationale, instituite de state prin acorduri inchei ate intre ele. Organiza Ńia
interna Ńional ă este o asocia Ńie de state, stabilit ă prin și bazat ă pe un tratat, care urm ăre ște
scopuri comune și care are organe speciale proprii, îndeplinind func Ńii particulare în
interiorul organiza Ńei.
Conform Conven Ńiei interna Ńionale asupra reprezent ării statelor în rela Ńiile lor cu
organiza Ńiile interna Ńionale cu caracter universal (14 martie 1975) prin organiza Ńie
interna Ńională se în Ńelege „o asocia Ńie de state constituit ă printr-un tratat, dotat ă cu o
constitu Ńie și organe comune și având personalitate juridic ă distinct ă de cea a statelor
membre.” 1
Organiza Ńiile interna Ńionale 2 reprezint ă un ansamblu structurat de participan Ńi,
constituit pe baza unui acord, având o func Ńionare continu ă în vederea atingerii unor
obiective comune, prin coordonarea resurselor și ac Ńiunilor. Din defini Ńia dat ă se pot
deduce elementele principale ale unei organiza Ńii 3:
♦ În primul rând, organiza Ńia este un cadru organizat ce reune ște mai mul Ńi
participan Ńi, care pot fi state (în cazul organiza Ńiilor guvernamentale), asocia Ńii private sau
particulare (în cazul organiza Ńiilor neguvernamentale de tipul Amnesty International, de
exemplu).

1 Mar Ńian, Niciu, Organiza Ńii interna Ńionale (guvernamentale), editura Funda Ńiei Chemarea, Ia și, 1994
2 Bonciu, F., Economie mondial ă, Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2004, p. 143
3 Bal, A., Dumitrescu, S., Economie mondial ă, Editura ASE, Bucure ști, 2006, p. 167

4 ♦ În al doilea rând, organiza Ńia rezult ă dintr-un act de voin Ńă al participan Ńilor,
manifestat într-un acord care îmbrac ă forma actului constitutiv, care poart ă diferite
denumiri – Statut, Pact, Cart ă, Conven Ńie etc .
♦ Organiza Ńia reprezint ă un mecanism de coordonare a resurselor și ac Ńiunilor în
vederea atingerii unor obiective.
♦ Organiza Ńia are o materialitate distinct ă de cea a membrilor care o compun: un
sediu permanent, o structur ă organizatoric ă și o autonomie func Ńional ă proprie.
Organiza Ńiile guvernamentale sunt asocia Ńii de state, constituite printr-un tratat,
dotate cu un statut și organe proprii, având o personalitate juridic ă distinct ă de cea a
statelor care le compun. Exist ă și un drept al organiza Ńiilor interna Ńionale format din
normele cuprinse în actele lor constitutive, din cele cuprins e în tratatele încheiate de
statele membre, din normele proprii incluse în rezolu Ńiile emise de organele organiza Ńiei
și din norme cutumiare .
O organiza Ńie interna Ńional ă este o „asocia Ńie”, care poate fi statal ă (reunind mai
multe state) sau nestatal ă (reunind persoane fizice sau juridice cu na Ńionalit ăŃi diferite).
Prima categorie poart ă numele de organiza Ńii interna Ńionale inteerguvernamentale , iar
cealalt ă de organiza Ńii interna Ńionale neguvernamentale .
Organiza Ńiilor interna Ńionale li se recunoa ște calitatea de subiect de drept
interna Ńional, dar aceasta nu este comparabil ă cu aceea recunoscut ă statelor (ele nu
posed ă nici suprema Ńie teritorial ă), având personalitate limitat ă, necesar ă îndeplinirii
mandatului încredin Ńat prin voin Ńa statului.
Membrii organiza Ńiilor interna Ńionale se pot clasifica în dou ă categorii: cei
originali și cei admi și.
Cel mai adesea, organiza Ńiile adopt ă hot ărâri cu drept de recomandare, care nu
creeaz ă obliga Ńii directe din partea statelor. Unele din ele pot adop ta și hot ărâri cu
caracter obligatoriu, recurgându-se și la o serie de sanc Ńiuni pentru nerespectatrea
acestora. Pe de alt ă parte, dispozi Ńiile con Ńinute în reglement ările interioare ale
organiza Ńiilor (adoptate în virtutea dreptului lor de a se autoorgani za) au for Ńă obligatorie
pentru statele membre, valoarea lor juridic ă fiind recunoscut ă de Curtea Interna Ńional ă de
Justi Ńie.

5 Congresele și conferin Ńele interna Ńionale sunt reuniuni de delega Ńi ai diferitelor
state, convocate în scopul examin ării unor probleme de interes comun, reuniuni la care
sunt puse fa Ńă în fa Ńă pozi Ńiile diplomatice ale statelor participante și unde se organizeaz ă
discu Ńiile necesare în vederea ajungerii la o în Ńelegere prin care s ă se realizeze cooperarea
interna Ńional ă.
Statul este un subiect de drept interna Ńional care posed ă urm ătoarele
caracteristici: popula Ńie, un teritoriu, un guvern, capacitatea de a intra în re la Ńii cu alte
state 4.
1. Caracteristicile organiza Ńiilor interna Ńionale

a. sunt fondate de c ătre state și func Ńioneaz ă prin voin Ńa acestora. Organiza Ńiile
interna Ńionale sunt subiecte de drept interna Ńional, aceasta însemnând c ă au o
personalitate juridic ă (intern ă și interna Ńional ă) distinct ă de cea a statelor
membre. Statele sunt considerate subiecte primare de drept interna Ńional, cu
capacitate deplin ă, în timp ce organiza Ńiile interna Ńionale sunt subiecte derivate ,
întrucât sunt create de c ătre state iar capacitatea lor este limitat ă prin actul
constitutiv, la obiectul și scopul pentru care au fost înfiin Ńate.
b. actul constitutiv al organiza Ńiei trebuie s ă reflecte acordul de voin Ńă al statelor
membre fondatoare. De regul ă, acest acord îmbrac ă forma unui tratat care în
majoritatea cazurilor este un tratat multilateral. Tra tatul de constituire con Ńine
angajamente mutuale și impune statelor o anumit ă cooperare în cadrul
organiza Ńiei și cu organiza Ńia îns ăș i. Prin tratatele constitutive se creeaz ă drepturi
și obliga Ńii reciproce, opozabile tuturor membrilor.
c. asocierea statelor în organiza Ńii interna Ńionale presupune urm ărirea unor obiective
și scopuri comune.
d. organiza Ńia interna Ńional ă trebuie s ă aib ă o structur ă institu Ńional ă proprie. Ea
trebuie s ă dispun ă de un num ăr de organe, cu func Ńionare periodic ă sau
permanent ă, prin intermediul c ărora s ă î și poat ă desf ăș ura activitatea, conform
statutului.

4 Tratatul de la Montevideo, din 1933, încheiat între SUA și statele latino – americane cu privire la
drepturile și obliga Ńiile statelor

6 e. asocierea dintre statele membre trebuie s ă se stabileasc ă și s ă se desf ăș oare în
baza normelor de drept interna Ńional.
Principiile organiza Ńiilor interna Ńionale

În activitatea lor, organiza Ńiile interna Ńionale:
• Nu trebuie s ă încalce suveranitatea statelor membre
• Capacitatea juridic ă a organiza Ńiilor interna Ńionale este dependet ă de voin Ńa
statelor și este limitat ă de prevederile tratatelor prin care au luat na ștere
• Deciziile și recomand ările lor devin obligatorii numai în m ăsura în care sunt
acceptate de statele membre
Personalitatea juridic ă a organiza Ńiilor interna Ńionale
• personalitate juridic ă intern ă în ordinea statelor care le-au creat
• personalitate juridic ă interna Ńional ă
Competen Ńele și r ăspunderea interna Ńional ă a organiza Ńiilor interna Ńionale
• competen Ńă normativ ă
• competen Ńă opera Ńional ă- se refer ă la ac Ńiunile menite a acorda asisten Ńă
economic ă, financiar ă, administrativ ă și chiar militar ă
• Competen Ńa de control și sanc Ńiune
Structura organiza Ńiilor interna Ńionale

Schema obi șnuit ă a sistemului de organe al acestor organiza Ńii cuprinde:
a) Un organ plenar sau o adunare plenar ă, ca organ suprem al organiza Ńiei, în care
sunt reprezentate toate statele membre, prin delega Ńi ai parlamentelor na Ńionale.
b) Un organ cu compunere restrâns ă, ca entitate executiv ă, format din reprezentan Ńi ai
guvernelor na Ńionale
c) Un secretariat având sarcini executorii și administrative.

7 Actul constitutiv al unei organiza Ńii reprezint ă un tratat multilateral la elaborarea
căruia particip ă toate statele fondatoare ale organiza Ńiei. Regimul s ău juridic este supus
regulilor prev ăzute în Conven Ńia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969), Conven Ńia
privind dreptul tratatelor încheiate între state și organiza Ńii interna Ńionale sau între
organiza Ńii interna Ńionale (1986). Orice tratat și, implicit, orice act constitutiv al unei
organiza Ńii con Ńine o structur ă tripartit ă:
a. Preambul – este partea introductiv ă a tratatului, în care sunt men Ńionate statele
părŃi la tratat, considerentele pentru care a fost încheia t tratatul, principiile de baz ă
ale organiza Ńiei, scopul pentru care a fost înfiin Ńat ă.
b. Dispozitivul – reprezint ă con Ńinutul efectiv al tratatului, redactat pe articole, ce
con Ńin obiectivele concrete ale organiza Ńiei și mijloacele prin care acestea se vor
realiza, angajamentele asumate de statele membre, struc tura organizatoric ă,
atribu Ńiile organelor principale, modul lor de func Ńionare, procesul decizional,
modalit ăŃi de solu Ńionare a diferendelor, posibilitatea aplic ării de sancŃiuni în
cazul nerespect ării angajamentelor, organismele abilitate s ă controleze aplicarea
tratatului.
c. Clauze finale , în care se prev ăd data sau modalit ăŃile de intrare în vigoare a
tratatului, posibilitatea de aderare a altor state la tr atat, posibilitatea de denun Ńare a
tratatului și de ie șire din organiza Ńie, aplicarea geografic ă a tratatului, data, locul
semn ării tratatului, limbile în care a fost adoptat, etc.
d. Semn ăturile

Statutele organiza Ńiilor interna Ńionale cuprind în general urm ătoarele prevederi:
• Obiectul și scopul organiza Ńiei
• Principiile care guverneaz ă activitatea organiza Ńiei
• Procedura de primire a noilor membri și statutul acestora
• Drepturile și obliga Ńiile decurgând din calitatea de membru
• Sistemul organelor și func Ńiile lor
• Modalit ăŃi de modificare ale statutului

8 Clasific ări

A. Temporare

a. Prima genera Ńie (sec.XIX) include formele incipiente de organiza Ńii ap ărute în
contextul expansiunii unor sectoare ale vie Ńii economice, al progresului știin Ńific
și tehnic, și al dezvolt ării comer Ńului și telecomunica Ńiilor, ce au determinat
impulsionarea și diversificarea cooper ării dintre state în cadrul rela Ńiilor
interna Ńionale. Exemple: Uniunea Telegrafiei Interna Ńionale (1865), Uniunea
Interna Ńional ă a Po ștelor (1878) – devenite ulterior institu Ńii specializate ale
O.N.U.- , sau comisiile create de c ătre state pentru a reglementa un regim
interna Ńional pentru folosirea fluviilor (de exemplu, Comisia pen tru naviga Ńia pe
Rin -1815 – sau pe Dun ăre – 1856).
b. A doua genera Ńie de organiza Ńii interna Ńionale este reprezentat ă de cele create în
perioada interbelic ă: Societatea Na Ńiunilor, Organiza Ńia Interna Ńional ă a Muncii.
Societatea Na Ńiunilor a fost prima organiza Ńie cu caracter general și permanent.
Instituit ă în anul 1919, prin Pactul adoptat la Conferin Ńa de pace de la Versailles,
ea a avut ca scop promovarea cooper ării, realizarea p ăcii și securit ăŃii prin
rezolvarea pe cale pa șnic ă a diferendelor, reducerea armamentelor, dezvoltarea
unor rela Ńii juste între na Ńiuni, respectarea dreptului interna Ńional, men Ńinerea
justi Ńiei. Contradic Ńiile din perioada premerg ătoare celui de–al doilea r ăzboi
mondial, aplicarea discre Ńionar ă a regimului interna Ńional stabilit, în defavoarea
statelor mici, au dus la încetarea activit ăŃii organiza Ńiei, desfiin Ńat ă expres în anul
1946. In aceea și epoc ă au fost create Organiza Ńia Interna Ńional ă a Muncii,
Comisia Interna Ńional ă de Naviga Ńie Aerian ă (devenite ulterior institu Ńii
specializate ale O.N.U.).
c. A treia genera Ńie de organiza Ńii s-a instituit dup ă cel de–al doilea r ăzboi mondial
o dat ă cu crearea Organiza Ńiei Na Ńiunilor Unite, prin Carta adoptat ă în anul 1945,
la San Francisco. In anii urm ători apar noi organiza Ńii, la nivel universal sau
regional, cu activit ăŃi și func Ńii diverse: alte institu Ńii specializate ale ONU,

9 Uniunea Europei Occidentale, Consiliul Europei, iar mai târziu, Organiza Ńia
Statelor Americane, Organiza Ńia Unit ăŃii Africane etc

B. Dup ă alte criterii

a. Dup ă compozi Ńia lor: organiza Ńii universale – deschise ader ării tuturor statelor
comunit ăŃii interna Ńionale: exemple, O.N.U. și institu Ńiile sale specializate și
organiza Ńii regionale – în care participarea statelor e limitat ă la state dintr-un
anumit spa Ńiu geografic: Consiliul Europei, Organiza Ńia Statelor Americane,
Organiza Ńia Unit ăŃii Africane, Liga Arab ă etc.
b. Dup ă calitatea membrilor lor: organiza Ńii guvernamentale , în care calitatea de
membru este de Ńinut ă de c ătre state și organiza Ńii neguvernamentale , formate
din persoane fizice, grupuri de particulari, asocia Ńii na Ńionale iar statutul
organiza Ńiei e determinat de dreptul na Ńional al statului unde î și au sediul.
c. Dup ă specificul raporturilor dintre state, în cadrul organiz a Ńiei/institu Ńiei, se
disting: organiza Ńii de cooperare interguvernamental ă ( forma de cooperare
clasic ă), în care statele rela Ńioneaz ă de pe pozi Ńii de egalitate, p ăstrând integritatea
suveranit ăŃii lor na Ńionale (O.N.U., Consiliul Europei, O.S.C.E. etc) sau de
integrare, în care statele renun Ńă la o parte din competen Ńele suveranit ăŃii lor în
favoarea institu Ńiilor comune, dotate cu puteri proprii și ale c ăror decizii au
aplicare direct ă și imediat ă în ordinea intern ă a statelor membre ( institu Ńiile
Uniunii Europene)
d. Dup ă întinderea activit ăŃii lor: organiza Ńii generale , cu competen Ńă nespecializat ă
(ex. Consiliul Europei etc), și organiza Ńii sectoriale , cu voca Ńia de a facilita
cooperarea într-un sector tehnic particular (ex. institu Ńiile specializate ale O.N.U.)
e. Dup ă natura obiectului lor de activitate: organiza Ńii politice (ex. Consiliul
Europei), organiza Ńii economico-financiare și politice (institu Ńiile Uniunii
Europene), organiza Ńii de securitate, cooperare, ap ărare ( N.A.T.O, U.E.O.,
O.S.C.E.)., organiza Ńii știin Ńifice, tehnice (institu Ńii specializate ale ONU) etc
f. Dup ă posibilitatea de participare la organiza Ńiile interna Ńionale: organiza Ńii
interna Ńionale deschise și organiza Ńii interna Ńionale închise

10 O clasificare a organiza Ńiilor interna Ńionale încadreaz ă organiza Ńiile regionale în
categoria criteriului geografic. Astfel, aceste organiz a Ńii s-au contituit în Europa, Africa,
Asia, America, Orientul Mijlociu.
1. În Europa func Ńioneaz ă un num ăr impun ător de organiza Ńii regionale, fiind
semnificative prin poten Ńa și complexitatea obiectivelor urm ătoarele:
– Consiliul Europei;
– Uniunea European ă;
– Organiza Ńia pentru Securitate și Cooperare în Europa;
– Uniunea Europei Occidentale;
– Organiza Ńia Atlanticului de Nord.
2. Comunit ăŃile regionale din Africa au membrii care fac parte din diferite
organiza Ńii, cum ar fi:
– Uniunea African ă (AU);
– Grupul łă rilor din Africa, Pacific și Caraibe (ACP);
– Comunitatea Economic ă a łă rilor din Africa de Vest (ECOWAS);
– Comunitatea Monetar ă și Economic ă a Africii Centrale (CEMAC);
– Comunitatea de Dezvoltare Sud-African ă;
– Comunitatea Est-African ă;
– Comisia Oceanului Indian.
3. Asia și Pacific:
– Asocia Ńia Statelor din Asia de Sud;
– Forumul Insulelor din Pacific;
– Asocia Ńia Sud-Asiatic ă pentru Cooperare Regional ă.
4. America:
– Comunitatea Andin ă (Pactul Andin);
– CARICOM;
– MERCOSUR;
– Organiza Ńia Statelor Americane;
– Organiza Ńia Statelor Est-Caraibiene;
– Grupul de la Rio.
5. Orientul Mijlociu: Liga Statelor Arabe.

11 În principiu, organiza Ńiile interna Ńionale sunt compuse din state suverane 5.
Subiecte de drept interna Ńional public, organiza Ńiile interna Ńionale nu sunt subiecte ale
ordinii interna Ńionale dotate cu depline competen Ńe politice și juridice. Ele sunt o crea Ńie a
statelor, iar înfiin Ńarea lor r ăspunde necesit ăŃii realiz ării unor obiective.
1. Dobândirea calit ăŃii de membru într-o organiza Ńie interna Ńional ă
Aceast ă calitate se poate ob Ńine fie prin participarea la actul constitutiv, fie prin
aderarea ulterioar ă sau prin apari Ńia de noi state.
Statele care au participat la conferin Ńa care a elaborat și adoptat actul constitutiv al
organiza Ńiei interna Ńionale poart ă denumirea de membri „fondatori” sau „originari”.
Dobândirea calit ăŃii de membru prin aderare se face ulterior înfiin Ńă rii organiza Ńiei
și presupune îndeplinirea de c ătre statul candidat a unor anumite condi Ńii care, în general,
difer ă de la o organiza Ńie la alta. Astfel, potrivit art.4 din Carta ONU pot deveni Membri
ai Na Ńiunilor Unite toate celelalte state iubitoare de pace ca re accept ă obliga Ńiile Cartei și
care, dup ă aprecierea Organiza Ńiei, sunt capabile și dispuse s ă le îndeplineasc ă.
Admiterea ca Membru al Na Ńiunilor Unite a oric ărui stat care îndepline ște aceste condi Ńii
se va face printr-o hot ărâre a Adun ării Generale, la recomandarea Consiliului de
Securitate.
2. Pierderea calit ăŃi de membru poate s ă apar ă prin retragerea
voluntar ă, excludere, dispari Ńia unui stat membru sau dizolvarea
unei organiza Ńii.
Actele constitutive ale organiza Ńiilor interna Ńionale prev ăd expres posibilitatea
încet ării calit ăŃii de membru pri retragere voluntar ă, termenul în care are loc și efectele
acestui act.
Excluderea unui stat din cadrul unei organiza Ńii interna Ńionale poate fi efectul
aplic ării unei sanc Ńiuni sau a unei decizii a organiza Ńiei prin care acesta se pune la ad ăpost
de eventualele situa Ńii care o defavorizez ă în planul rela Ńiilor interna Ńionale.
În cadrul discu Ńiei despre membrii organiza Ńiilor interna Ńionale este util s ă
amintim și:

5 Miga-Be șteliu, Raluca, Organiza Ńii internationale interguvernamantale, Ed. C.H.Beck, Bucur e ști, 2006, p.
53

12 – membrii asocia Ńi – calitate care este ob Ńinut ă de c ătre un stat suveran în situa Ńia
în acre îndepline ște toate condi Ńiile cerute pentru a deveni membru cu drepturi depline al
unei organiza Ńii interna Ńionale. Este cazul statelor dintr-o anumit ă zon ă geografic ă care
sunt interesate în activitatea desf ăș urat ă de o organiza Ńie regional ă din alt ă zon ă
geografic ă, și al statelor care doresc participarea la o organiza Ńie care impune condi Ńii
speciale de admitere;
– observatorii – statut care se acord ă de c ătre organiza Ńiile interna Ńionale statelor
membre ale acesteia, dar care nu sunt membre ale unuia d intre organele cu compozi Ńie
restrâns ă ale acesteia, pentru a participa la lucr ările respectivului organ; mi șcărilor de
eliberare na Ńional ă și altor organiza Ńii interna Ńionale;
– participan Ńii cu statut consultativ – statutul se acord ă unor organiza Ńii
neguvernamentale a c ăror activitate are tangen Ńă cu cea a organiza Ńiei
interguvernamentale ce acord ă acest statut.

Func Ńionarea organiza Ńiilor interna Ńionale

1. Sesiunile

Marea majoritate a organelor organiza Ńiilor interna Ńionale nu î și desf ăș oar ă
activitatea în mod permanent, ci se întrunesc periodic. A ceste reuniuni poart ă, în general,
numele de sesiuni. Organiza Ńiile interna Ńionale î și desf ăș oar ă activitatea în sesiuni –
ordinare sau extraordinare – dup ă o anumit ă procedur ă, iar deciziile și hot ărârile se iau în
conformitate cu normele înscrise în actul constitutiv ap licându-se regula consensului ,
unanimit ăŃii , votului ponderat ori majorit ăŃii.
O sesiune are o dat ă oficial ă de deschidere și una de închidere și se compune
dintr-o serie de ședin Ńe care se pot Ńine de dou ă sau de trei ori pe zi. Între dou ă ședin Ńe,
sesiunea se consider ă a fi “adjourned”. În cazul în care lucr ările unei sesiuni nu pot fi
reluate decât dup ă o perioad ă de timp mai lung ă, se folose ște formula închiderii și apoi a
redeschiderii sesiunii.
Organele cu compunere restrâns ă se reunesc de obicei la intervale mai scurte de
timp.

13 Cheltuielile prilejuite de organizarea acestor sesiuni se împart în dou ă categorii:
administrative și legate de participarea la lucr ări a delega Ńiilor din Ńă rile membre. Dac ă
primele sunt suportate din bugetul organiza Ńiei, tratamentul celor din a doua categorie
este diferit. Astfel, unele organiza Ńii pl ătesc costul transportului pentru cinci delega Ńie din
fiecare Ńar ă membr ă (ONU), alele suport ă atât cheltuielile de transport cât și diurna (FMI
și BIRD), altele nu suport ă nici transportul nici diurna pentru delega Ńiile participante la
lucr ările organelor plenare, dar le suport ă pe ambele pentru delega Ńii în organele
executive (UNESCO).

2. Conducerea reuniunilor

La fiecare sesiune se alege conduc ătorul lucr ărilor. În situa Ńia în care se convoac ă
sesiuni speciale nu se mai procedeaz ă la alegerea unui nou pre ședinte. Aceast ă func Ńie va
fi împlinit ă de șeful delega Ńiei statului a c ărui cet ăŃenie o avea ultimul pre ședinte. Din
ra Ńiuni de timp, de multe ori, pentru func Ńia de pre ședinte al diferitelor organe nu se mai
organizeaz ă alegeri. Astfel, reprezentan Ńi ai Ńă rilor membre prezideaz ă lucr ările prin
rota Ńie Ńinându-se cont de ordinea alfabetic ă a Ńă rilor membre (Consiliul Europei,
Consiliul UE), de data intr ării în organiza Ńie (OPEC) sau de alte criterii.
Pre ședintele conduce dezbaterile sesiunii, nume ște membri unor organe
subordonate (comisii, grupe de lucru), este mediator de disput e. De asemenea, de multe
ori, în cazul în care num ărul voturilor pro și contra sunt egale, votul pre ședintelui este
decisiv. Pre ședintele este ajutat de unul sau mai mul și vicepre ședin Ńi. În plus, la sesiunile
organelor subordonate, se alege sau se nume ște câte un raportor a c ărui misiune este
aceea de a informa organele superioare asupra stadiului luc r ărilor.

3. Ordinea de zi și procedura

Proiectul ordinii de zi trebuie comunicat membrilor orga niza Ńiei înaintea
deschiderii oficiale a sesiunii pentru c ă pe aceast ă baz ă statele stabilesc delega Ńiile și
mandatul lor. Dup ă alegerea biroului și aprobarea ordinii de zi se trece la dezbaterile
generale care constau în declara Ńii ale șefilor de delega Ńii care au astfel ocazia de a

14 prezenta punctul oficial de vedere al statului pe care-l r eprezint ă cu privire la activitatea
organiza Ńiei și problemele de pe ordinea de zi. De obicei, timpul aloca t pentru aceste
discursuri este limitat. Pre ședintele sesiunii poate s ă închid ă lista vorbitorilor sau s ă
închid ă dezbaterea pe unul din punctele de pe ordinea de zi.
Mo Ńiunile de procedur ă se introduc prin a șa-numitele “chem ări la ordine” care pot
fi ridicate de orice delega Ńie, în orice moment al dezbaterilor, cu condi Ńia ca ele s ă se
refere la procedur ă și nu la fond.
Actele organiza Ńiilor interna Ńionale pot purta diferite denumiri: rezolu Ńii, decizii,
declara Ńii, hot ărâri, recomand ări, etc. Procesul de adoptare al acestor acte cuprinde
urm ătoarele etape: ini Ńiativa, negocierea și redactarea textului hot ărârii și mecanismul
adopt ării.
4. Bugetul organiza Ńiilor interna Ńionale

Bugetul reprezint ă temeiul juridic în baza c ăruia vor fi colectate, respectiv pl ătite,
contribu Ńiile statelor la cheltuielile organiza Ńiei. Sursele de venit ale organiza Ńiilor
interna Ńionale provin din contribu Ńiile statelor membre 6, dona Ńii (pot fi primite fie din
partea statelor, fie din partea particularilor ori chiar a altor organiza Ńii interna Ńionale și pot
îmbr ăca diferite forme – terenuri pentru sedii ori birouri, o biecte de art ă, fonduri de carte,
chirii simbolice, împrumuturi f ără dobând ă și chiar sprijin financiar nerambursabil etc. ),
pl ăŃi pentru servicii, taxe, contribu Ńii voluntare (pentru finan Ńarea diferitelor programe
interna Ńionale sub egida Na Ńiunilor Unite și care pot proveni de la state membre,
nemembre și alte surse), împrumuturi.

6 Contribu Ńiile statelor membre reprezint ă aproximativ 90 % din veniturile organiza Ńiilor interna Ńionale. In
acest domeniu se opereaz ă potrivit unuia dintre cele trei sisteme: al cotelor ega le, al op Ńiunii claselor de
contribu Ńii și al sc ării de evaluare sau repartizare. Cel mai r ăspândit principiu dintre cele enun Ńate este cel
al sc ării de evaluare. Potrivit acestui sistem, introdus și folosit de ONU și unele institu Ńii specializate,
fiec ărui stat membru îi revine un anumit procent din cheltuiel ile organiza Ńiei.

15 Organiza Ńiile interna Ńionale- subiecte de drept interna Ńional
public

Apari Ńia și dezvoltarea organiza Ńiilor interna Ńionale a fost determinat ă de factori
istorici determinan Ńi pentru dezvoltarea social ă. Cei mai importan Ńi factori sunt:
1. necesitatea de a fi prevenite conflictele generalizate s au regionale care s ă afecteze
popula Ńia și rela Ńiile interstatale, precum și prevenirea conflictelor și rezolvarea pe
cale pa șnic ă a diferendelor inetrna Ńionale
2. interdependen Ńele care apar în procesul de dezvoltare al societ ăŃilor
3. noile probleme care afecteaz ă societatea nu pot fi rezolvate la nivel statal, solu Ńiile
fiind posibile doar prin politici interna Ńionale globale (Ispas, (2011), : 91). Statele
au suferit schimb ări fundamentale în ce prive ște abordarea conflictelor,
negocierilor și diploma Ńiei care reprezint ă acum principalele valen Ńe ale
organiza Ńiilor interna Ńionale.
Termenul de „organiza Ńii interna Ńionale” este relativ recent. Sintagma a ap ărut în
1867, fiind introdus ă de James Lorimer ca înlocuitor pentru concepte precum „s indicatul
public interna Ńional”, „biroul interna Ńional” sau „comisia interna Ńional ă”. Consacrarea
definitiv ă a termenului este datorat ă lucrării lui Walter Schücking „Organiza Ńiile lumii”,
publicat ă în anul 1908, și a volumului „Uniunile interna Ńionale publice” de Paul S.
Reinsch, din 1911.
Conven Ńia Ligii Na Ńiunilor, semnat ă în anul 1924, recunoa ște indirect existen Ńa
organiza Ńiilor interna Ńionale. Astfel, articolul 23 sugereaz ă crearea unor organiza Ńii
interna Ńionale specializate, pentru promovarea cooper ării interna Ńionale, iar articolul 24
folose ște concepte precum „birou interna Ńional” sau „comisie interna Ńional ă” pentru
organiza Ńiile existente la acel moment, subliniind astfel, volun tar sau nu, importan Ńa
cre ării unor noi organiza Ńii interna Ńionale. Ambele articole definesc voca Ńia de organiza Ńie
universal ă a Ligii Na Ńiunilor. Dup ă cel de-al Doilea R ăzboi Mondial, în Preambulul
Cartei Na Ńiunilor Unite, este recunoscut ă existen Ńa unei organiza Ńii interna Ńionale propriu-
zise: semnatarii „stabilesc în acest fel o organiza Ńie interna Ńional ă numit ă Na Ńiunile
Unite”

16 Dezvoltarea organiza Ńiilor interna Ńionale cunoa ște o explozie semnificativ ă
începând cu sfâr șitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Dac ă în 1978 existau 9810 de
organiza Ńii interna Ńionale, dintre care 280 organiza Ńii interguvernamentale, în 1985
num ărul acestora dep ăș ește 24180 de organiza Ńii, dintre care peste 3500 sunt organiza Ńii
interguvernametale, iar în 1999 num ărul acestora dep ăș ește 50.000, organiza Ńiile
interguvernamentale ajungând la peste 6400 de organiza Ńi (Baloi, (2003), : 34). În aceste
condi Ńii, statele se v ăd nevoite s ă renun Ńe la hegemonia lor asupra spa Ńiului interna Ńional
și s ă accepte apari Ńia acestor noi subiecte de drept interna Ńional public.
De și statele r ămân în continuare entit ăŃile dominate ale sistemului de rela Ńii
interna Ńionale, organiza Ńiile interna Ńionale, create prin voin Ńa statelor, joac ă un rol
important în cadrul acestui sistem. Func Ńia cea mai important ă a acestora este de a furniza
mijloacele de cooperare între state în domenii în care a cestea au interese comune (Ispas,
(2011), : 96). Cu toate acestea, realit ăŃile interna Ńionale contemporane relev ă necesitatea
de restructurare a organiza Ńiilor interna Ńionale. Rolul lor ca subiecte de drept interna Ńional
public este, îns ă, clar conturat și de necontestat.

Drepturile organiza Ńiilor interna Ńionale

• Dreptul de a încheia tatate interna Ńionale
• Dreptul de lega Ńie pasiv ă și activ ă
• Dreptul de a prezenta reclama Ńii interna Ńionale
• Dreptul de a avea un buget propriu și o autonomie financiar ă

Privilegii și imunit ăŃi
• Inviolabilitatea localurilor organiza Ńiei
• Imunitatea de jurisdic Ńie
• Privilegii financiare și fiscale

17 Bibliografie:

• Miga-Be șteliu, Raluca, Organiza Ńii internationale interguvernamantale , Ed.
C.H.Beck, Bucure ști, 2006
• Geam ănu, Grigore, Dreptul interna Ńional contemporan , Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 1975
• Rusu, Ioan, Organiza Ńii și rela Ńii interna Ńionale , editura Lumina Lex, Bucure ști,
2002
• Anghel, Ion M., Dreptul diplomatic și consular , Editura Lumina Lex,
Bucure ști,1996
• Ionescu, Nicolae, Organiza Ńii interna Ńionale , Editura Lumina Lex, 2000
• Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organiza Ńii europene și euroatlantice , Lumina Lex,
2001
• Sc ăuna ș, Stelian, Uniunea Europen ă. Construc Ńie. Institu Ńii. Drept ., editura All
Beck, 2005

Întreb ări:

1. Preciza Ńi con Ńinutul no Ńiunilor de stat , organiza Ńii interna Ńionale și conferin Ńe
interna Ńionale
2. Care sunt principalele caracteristici ale organiza Ńiilor interna Ńionale?
3. Realiza Ńi o clasificare a organiza Ńiilor interna Ńionale, precizând și criteriile avute
în vedere.
4. Care este structura organiza Ńiilor interna Ńionale?
5. Care sunt subiectele dreptului interna Ńional public?

18 Capitolul 2
Organiza Ńia Na Ńiunilor Unite (United Nations) 7

Numele de „Na Ńiunile Unite” a fost adoptat în timpul
războiului, semnificând angajamentul a 26 de na Ńiuni de a ac Ńiona împreun ă contra
puterilor Axei (Germania, Italia și Japonia), mai târziu fiind re Ńinut ca denumire a
organiza Ńiei mondiale postbelice. Este vorba de Declara Ńia Na Ńiunilor Unite, semnat ă la 1
ianuarie 1942 la Washington D.C.Fondat ă în 1945 dup ă Al Doilea R ăzboi Mondial, are
192 de state membre 8. ONU are misiunea de a asigura pacea mondial ă, respectarea

7 http://www.un.org/en/ sau http://www.onuinfo.ro/
8 Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudit ă, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia,
Brazilia, Cehoslovacia, Chile, China, Danemarca, Ecuado r, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Fran Ńa,
Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, I ugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba,
Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeeland ă, Olanda, Panama,
Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominican ă, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietic ă (mai
târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.
1946: Liga Na Ńiunilor este desfiin Ńat ă oficial. Afganistan, Islanda, Suedia si Thailanda ader ă la ONU.
1947: Pakistan si Yemen devin membri.
1948: Birmania devine membr ă.
1949: Israel ader ă.
1950: Indonezia ader ă.
1955: 16 noi membri: Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Finl anda, Spania, Ungaria, Iordania, Irlanda,
Italia, Laos, Libia, Nepal, Portugalia, România, Sri L anka.
1956: Japonia, Maroc, Sudan si Tunisia ader ă.
1957: Ghana si Malaezia ader ă.
1958: Guineea ader ă.
1960: 17 noi membri: Benin, Burkina Faso, Republica Centrafric an ă, Ciad, Coasta de fildes, Gabon,
Camerun, Cipru, Republica Congo, Madagascar, Mali, Nigeria , Niger, Senegal, Somalia si Togo.
1961: Noi membri: Mauritania, Mongolia, Sierra Leone si T anzania.
1962: Noi membri: Algeria, Burundi, Jamaica, Ruanda, Trini dad-Tobago si Uganda.
1963: Kenia si Kuweit ader ă.
1964: Malawi, Malta si Zambia ader ă.
1965: Gambia, Maldivele si Singapore ader ă.
1966: Barbados, Botswana, Guyana si Lesotho ader ă.
1967: Yemen ader ă.
1968: Guineea Ecuatorial ă, Mauritius si Swaziland ader ă.
1970: Fiji ader ă.

19 drepturilor omului, cooperarea interna Ńional ă și respectarea dreptului interna Ńional. Sediul
central al organiza Ńiei este situat în New York. Carta ONU a fost semnat ă la 26 iunie
1945 de reprezentan Ńii celor 50 de Ńă ri. ONU a început s ă existe oficial la 24 octombrie
1945, când Carta a fost ratificat ă de China, Fran Ńa, Uniunea Sovietic ă, Marea Britanie,
Statele Unite ale Americii și de o majoritate a celorlal Ńi semnatari. Ziua ONU este
sărb ătorit ă la 24 octombrie a fiec ărui an.
De și dorin Ńa României de a face parte din ONU a fost exprimat ă oficial înc ă din
1946, aderarea Ńă rii noastre a fost blocat ă pân ă în 1955. La 14 decembrie 1955, Adunarea
general ă a decis, prin rezolu Ńia nr. 995 (X), primirea României în ONU, al ături de alte 15
state.
Sediul principal al ONU se afl ă la New York (United Nations Headquarters). Alte
dou ă sedii majore se afl ă la Geneva (United Nations Office at Geneva), în cl ădirea fostei
Societ ăŃi a Na Ńiunilor (Palais des Nations) și la Viena (United Nations Office at Vienna),
în cadrul Vienna International Centre.

1971: Bahrain, Bhutan, Qatar, Oman si Emiratele Arabe Unite ader ă.
1972: Republica Popular ă Chinez ă ader ă la ONU, aceasta înlocuind Taiwanul.
1973: Bahamas si Germania (atât de est cât si de vest) ader ă.
1974: Bangladesh, Grenada si Guineea-Bissau ader ă.
1975: 6 noi membri: Capul Verde, Comore, Mozambic, Papua No ua Guinee, São Tomé si Príncipe si
Suriname.
1976: Angola, Samoa si Seychelles ader ă.
1977: Djibouti si Vietnam ader ă.
1978: Dominica si Insulele Solomon ader ă.
1979: Sfânta Lucia ader ă.
1980: Sfântul Vincent si Grenadine si Zimbabwe ader ă.
1981: Antigua si Barbuda, Belize si Vanuatu ader ă.
1983: Sfântul Kitts si Nevis ader ă.
1984: Brunei ader ă.
1990: Liechtenstein si Namibia ader ă. Se unesc Republica Federal ă a Germaniei cu Republica Democrat ă
German ă, devenind un singur membru.
1991: URSS dispare, Rusia mosteneste locul de membru permanen t în Consiliul de Securitate. Sapte noi
state ader ă: Estonia, Letonia, Lituania, Insulele Marshall, Microne zia, Coreea de Nord si Coreea de Sud.
1992: 13 noi membri: Armenia, Azerbaidjan, Bosnia si Her Ńegovina, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan,
Croa Ńia, Republica Moldova, San Marino, Slovenia, Tadjikistan, Turkmenistan si Uzbekistan.
1993: 6 noi membri: Andorra, Republica Ceh ă, Eritreea, Macedonia, Monaco si Slovacia.
1994: Palau ader ă.
1999: Kiribati, Nauru si Togo ader ă.
2000: Tuvalu ader ă.
2002: ONU se extinde prin aderarea Timorului de Est. Elve Ńia ader ă de asemenea.
2006: Muntenegru ader ă.

20 Carta 9 prezint ă drepturile și obliga Ńiile statelor membre și stabile ște organele
principale și procedurile ONU. Obiectivele ONU, conform Cartei, sunt urm ătoarele :
Articolul 1
Scopurile Natiunilor Unite sunt urmatoarele:

• sa mentina pacea si securitatea internationala si, în acest scop: sa ia masuri
colective eficace pentru prevenirea si înlaturarea amenint arilor împotriva
pacii si pentru reprimarea oricaror acte de agresiune sa u altor încalcari ale
pacii si sa înfaptuiasca, prin mijloace pasnice si în co nformitate cu
principiile justitiei si dreptului international, aplan area ori rezolvarea
diferendelor sau situatiilor cu caracter international care ar putea duce la o
încalcare a pacii;
• sa dezvolte relatii prietenesti între natiuni, întemei ate pe respectarea
principiului egalitatii în drepturi a popoarelor si dreptului lor de a dispune
de ele însele si sa ia oricare alte masuri potrivite pen tru consolidarea pacii
mondiale;
• sa realizeze cooperarea internationala în revolvarea problemelor
internationale cu caracter economic, social, cultura l sau umanitar, în
promovarea si încurajarea respectarii drepturilor omului s i a libertatilor
fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, lim ba sau religie;
• sa fie un centru în care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre
atingerea acestor scopuri comune.
În realizarea obiectivelor de mai sus, ONU și membrii s ăi trebuie s ă ac Ńioneze în
conformitate cu urm ătoarele principii:
• egalitatea suveran ă a tuturor statelor membre;
• îndeplinirea cu bun ă credin Ńă a obliga Ńiilor asumate conform Cartei;
• solu Ńionarea diferendele interna Ńionale prin mijloace pa șnice;

9 Acest act constitutiv al organiza Ńiei se compune din 111 articole dispuse în 19 capitole, act sem nat de 51
de membri.

21 • ab Ńinerea de a recurge la amenin Ńarea cu for Ńa sau folosirea ei împotriva
integrit ăŃii teritoriale ori independen Ńei politice a vreunui stat sau în orice alt mod
incompatibil cu scopurile ONU;
• statele membre trebuie s ă acorde Organiza Ńiei asisten Ńă în orice ac Ńiune pe care
aceasta o întreprinde în conformitate cu Carta ONU și s ă se ab Ńin ă de a da ajutor
vreunui stat împotriva c ăruia ONU întreprinde o ac Ńiune preventiv ă sau de
constrângere;
• nici o prevedere a Cartei nu autorizeaz ă Organiza Ńia s ă intervin ă în chestiuni care
apar Ńin esen Ńial competen Ńei interne a fiec ărui stat.
Sistemul ONU este format din șase organe principale: Adunarea General ă,
Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutel ă, Curtea
Interna Ńional ă de Justi Ńie, Secretariatul, precum și agen Ńii specializate, programe și
fonduri de dezvoltare .
Adunarea General ă este organul principal deliberativ al ONU cu cele mai
importante atribu Ńii fiind reglementat ă în Cart ă în capitolul IV. Adunarea General ă a
ONU are urm ătoarele atribu Ńii:
• face recomand ări în orice chestiune care intr ă în cadrul Cartei sau care se refer ă la
puterile și func Ńiile vreunuia din organele prev ăzute în Cart ă;
• ini Ńiaz ă studii și face recomand ări pentru promovarea cooper ării politice
interna Ńionale, dezvoltarea și codificarea dreptului interna Ńional, respectarea
drepturilor și libert ăŃilor fundamentale ale omului și colaborarea interna Ńional ă în
domeniile economic, social, cultural, educa Ńional și al s ănătăŃii;
• face recomand ări pentru men Ńinerea p ăcii în orice situa Ńie care ar fi de natur ă s ă
pericliteze rela Ńiile dintre state; cere și analizeaz ă rapoartele Consiliului de
Securitate și celorlalte organe ale ONU;
• adopt ă bugetul Na Ńiunilor Unite și contribu Ńia anual ă a statelor membre; membrii
nepermanen Ńi ai Consiliului de Securitate, membrii Consiliului Econ omic și social
și acei membrii ai Consiliului de Tutel ă eligibili;
• alege împreun ă cu Consiliul de Securitate judec ătorii Cur Ńii Interna Ńionale de
Justi Ńie;
• la recomandarea Consiliului de Securitate nume ște Secretarul general.

22 Adunarea general ă ONU are urm ătoarele comitete 10 :
• Comitetul pentru Dezarmare și Securitate Interna Ńional ă
• Comitetul pentru Probleme Economice și Financiare
• Comitetul Social, Umanitar și Cultural
• Comitetul Politic Special și de Tutel ă
• Comitetul pentru Probleme Administrative și de Buget
• Comitetul Juridic
• Comitetul General, compus din Pre ședinte, cei 21 de Vicepre ședin Ńi ai Adun ării și
liderii celor șase comitete procedurale, la care se mai adaug ă și Comisia pentru
depline puteri.
Adunarea General ă este format ă din reprezenan Ńii tuturor statelor membre ale
organiza Ńiei. Delega Ńiile sunt formate din cel mult 5 membri și 5 suplean Ńi, dar fiecare stat
membru are un singur vot. Adunarea se întrune ște în sesiuni ordinare și extraordinare și
adopt ă, în general, ot ărâri cu caracter de recomandare. Hot ărârile obligatorii sunt cele
care se refer ă la buget, la alegerea Secretarului General, la primire a de noi membri sau la
sanc Ńionarea statelor membre.
Procedura de vot în Adunarea General ă se realizeaz ă pe de o parte, pentru
problemele importante cu votul a 2/3 din membrii votan Ńi și prezen Ńi (art.18 pct.3 din
Cart ă), iar pe de alt ă parte pentru alte domenii cu majoritatea simpl ă. Din punct de vedere
juridic aceste hot ărâri sunt simple recomand ări.
Consiliul de Securitate este organ principal, deliberativ restrâns al ONU c ăruia
Carta i-a conferit responsabilitatea principal ă în men Ńinerea p ăcii și securit ăŃii
interna Ńionale, prima sa întrunire având loc la 16 ianuarie 1946. C onsiliul a fost creat
pentru a promova pacea și securitatea interna Ńional ă. Consiliul de Securitate se compune
din 15 membri dintre care 5 sunt membri permanen Ńi – China, Fran Ńa, Federa Ńia Rus ă,
Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și 10 sunt membri nepermanen Ńi ale și de
Adunarea General ă, pentru mandate de 2 ani, astfel: 5 locuri pentru statele d in Africa și
Asia, 2 pentru America Latin ă, 1 pentru Europa de Est și 2 pentru Europa de Vest și
celelalte. A șadar, men Ńinerea p ăcii trebuie asigurat ă de în Ńelegerea și concertarea între cei
cinci membri permanen Ńi, în special între SUA și Rusia.

10 Primele șase sunt comitete procedurale

23 Hot ărârile sale în probleme de fond se adopt ă cu votul afirmativ a cel pu Ńin 9
membri, printre care trebuie s ă se afle și voturile celor 5 membri permanen Ńi. Hot ărârile
în chestiuni de procedur ă sunt adoptate tot cu votul afirmativ a 9 membri, indiferen t de
votan Ńi.
Consiliul Economic și Social (ECOSOC) este organul principal al ONU care are
responsabilitatea principal ă în promovarea cooper ării interna Ńionale în domeniile social,
cultural și umanitar.
Consiliul este compus din 54 de membri ale și de Adunarea General ă pentru un
mandat de 3 ani, 18 dintre ei fiind ale și în fiecare an. Mandatele sunt alocate pe regiuni
astfel: 14 pentru Africa, 11 pentru Asia,13 pentru Europa de Vest și altele, 10 pentru
America Latin ă și Caraibe și 6 pentru Europa de Est. Î și desf ăș oar ă activitatea în sesiuni
ordinare care se Ńin de 2 ori pe an.
Consiliul de Tutel ă se preocup ă de regimul interna Ńional al tutelei. Ca urmare a
ob Ńinerii independen Ńei de c ătre statele membre ONU, aceast ă institu Ńie și-a pierdut
utilitatea.
Curtea Interna Ńional ă de Justi Ńie are sediul la Haga și aplic ă, în realizarea
misiunilor sale:
• Conven Ńiile interna Ńionale recunoscute în mod expres de statele în litigiu
• Cutuma
• Principiile generale de drept
• Jurispruden Ńa
• Doctrina
Curtea este compusa dintr-un corp de judecatori independenti , alesi indiferent de
cetatenia lor dintre persoane cu înalte calitati moral e care îndeplinesc conditiile cerute în
tara lor pentru numirea în cele mai înalte functii judic iare sau care sunt juristi cu o
competenta recunoscuta în materie de drept international. Curtea este alcatuita din
cincisprezece membri, printre care nu pot fi doi cetate ni ai aceluiasi stat. Persoana care,
în legatura cu alcatuirea Curtii, ar putea fi considerata ca cetatean al mai mult decât unui
singur stat va fi socotita ca cetatean al statului în c are îsi exercita în mod obisnuit
drepturile civile si politice.

24 Numai statele pot fi parti în cauzele supuse Curtii. În co mpetenta Curtii intra toate
cauzele pe care i le supun partile, precum si toate chest iunile prevazute în mod special în
Carta Natiunilor Unite sau în tratatele si conventiile în vigoare. Toate deciziile Curtii se
iau cu majoritatea de voturi a judecatorilor prezenti. D ecizia Curtii nu are forta
obligatorie decât între partile în litigiu si numai pentru cauza pe care o solutioneaza.
O cerere de revizuire a hotarârii poate fi înaintata Cur tii numai daca se întemeiaza
pe descoperirea unui fapt de natura sa exercite o influenta decisiva si care pâna la
pronuntarea hotarîrii era necunoscut atât Curtii, cât si partii care cere revizuirea, fara ca
aceasta necunoastere sa se fi datorat neglijentei part ii. Procedura de revizuire se va
deschide printr-o hotarâre a Curtii care sa constate expre s existenta noului fapt,
recunoscând ca prin caracterul sau acesta deschide calea r evizuirii si declarând cererea
admisibila pentru acest motiv. Curtea poate sa conditi oneze deschiderea procedurii de
revizuire de executare în prealabil a hotarârii. Cererea de revizuire trebuie facuta în
termen de sase luni de la descoperirea noului fapt. Nici o cerere de revizuire nu va putea
fi facuta dupa expirarea unui termen de zece ani de la data hotarîrii.
Curtea poate da un aviz consultativ asupra oricarei chesti uni juridice, la cererea
oricarei institutii autorizate prin Carta Natiunilor Unite sau în conformitate cu dispozitiile
Cartei sa faca o asemenea cerere. Chestiunile asupra c arora se solicita avizul consultativ
al Curtii vor fi expuse Curtii într-o cerere scrisa cupri nzând o formulare precisa a
chestiunii asupra careia se cere avizul, însotita de toat e documentele care ar putea sluji la
elucidarea chestiunii.
Secretariatul este ultimul organ principal al ONU, a șa cum rezult ă din
prevederile art.7 din Cart ă și este alc ătuit din Secretarul General și personalul necesar
organiza Ńiei.
Secretariatul ONU este compus din func Ńionari interna Ńionali care î și desf ăș oar ă
activitatea fie la sediul central al organiza Ńiei în New York, fie la birourile regionale ale
organiza Ńiei.
Secretariatul are atribu Ńii de la administrarea opera Ńiunilor de men Ńinere a p ăcii
pân ă la medierea disputelor interna Ńionale, preg ăte ște studii asupra problemelor care fac
obiectul ONU, organizeaz ă conferin Ńe interna Ńionale sau urm ăre ște m ăsura în care
deciziile organelor ONU sunt puse în aplicare.

25 Secretari Generali ai ONU

1946-1953 Trygve Lie (Norvegia)
1953-1961 Dag Hammarskjöld (Suedia)
1961-1971 U Thant (Birmania)
1972-1981 Kurt Waldheim (Austria)
1982-1991 Javier Perez de Cuellar (Peru)
1992-1997 Boutros Boutros-Ghali (Egipt)
1997-2006 Kofi Annan (Ghana)- laureat al Premiului Nobel pentru P ace
2007 Ban Ki-moon (Coreea de Sud)

Institu Ńii specializate ONU

Institu Ńiile specializate reprezint ă organiza Ńii interna Ńionale, constituite de state
prin tratat („acord interguvernamental”), cu personalitat e juridic ă distinct ă de a ONU,
având atribu Ńii și competen Ńe circumscrise unor domenii specifice. – institu Ńiile
specializate au personalitatea juridic ă distinct ă. Unele institu Ńii au fost înfiin Ńate anterior
cre ării Organiza Ńiei Na Ńiunilor Unite, leg ătura cu aceasta stabilindu-se prin acorduri între
institu Ńie și ECOSOC. Membrii institu Ńiilor specializate pot fi state membre sau
nemembre ONU.
Într-o încercare de enumerare a acestor institu Ńii, amintim: Uniunea Po ștal ă
Universal ă (UPU), Uniunea Interna Ńional ă a Telecomunica Ńiilor (UIT), Organiza Ńia
Avia Ńiei Civile Interna Ńionale (OACI), Organiza Ńia Meteorologic ă Mondial ă (OMM),
Organiza Ńia Maritim ă Interna Ńional ă (OMI), Organiza Ńia Interna Ńional ă a Muncii (OIM),
Organiza Ńia Mondial ă a S ănătăŃii (OMS), Fondul Monetar Interna Ńional (FMI), Banca
Interna Ńional ă pentru Reconstruc Ńie și Dezvoltare (BIRD), Asocia Ńia InternaŃional ă pentru
Dezvoltare (AID), Societatea Financiar ă Interna Ńional ă (SFI), Agen Ńia de Garantare a
Investi Ńiilor Multilaterale (MIGA), Fondul Interna Ńional pentru Dezvoltare Agricol ă
(FIDA), Organiza Ńia Na Ńiunilor Unite pentru Educa Ńie, Cultur ă și Știin Ńă (UNESCO),
Organiza Ńia Mondial ă a Propriet ăŃii Intelectuale (OMPI), Organiza Ńia Na Ńiunilor Unite

26 pentru Dezvoltare Industrial ă (ONUDI), Organiza Ńia Na Ńiunilor Unite pentru Alimenta Ńie
și Agricultur ă (FAO)
Bibliografie:

• Miga-Be șteliu, Raluca, Organiza Ńii internationale interguvernamantale , Ed.
C.H.Beck, Bucure ști, 2006
• Geam ănu, Grigore, Dreptul interna Ńional contemporan , Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 1975
• Rusu, Ioan, Organiza Ńii și rela Ńii interna Ńionale , editura Lumina Lex, Bucure ști,
2002
• Anghel, Ion M., Dreptul diplomatic și consular , Editura Lumina Lex,
Bucure ști,1996
• Ionescu, Nicolae, Organiza Ńii interna Ńionale , Editura Lumina Lex, 2000
• Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organiza Ńii europene și euroatlantice, Lumina Lex,
2001
• Sc ăuna ș, Stelian, Uniunea Europen ă. Construc Ńie. Institu Ńii. Drept ., editura All
Beck, 2005
Întreb ări/Teme de referat:
• Analiza Ńi scopurile și principiile ONU, a șa cum reies din Carta ONU
• Men Ńiona Ńi care sunt principalele caracteristici ale reformei ONU început ă în 1997
• Organizarea și func Ńionarea ONU
• ONU și securitatea în perioada globaliz ării
• Banca mondial ă, institu Ńie specializat ă ONU
• FMI, institu Ńie specializat ă ONU
• Organiza Ńia interna Ńional ă a muncii, institu Ńie specializat ă ONU
• Organiza Ńia mondial ă a s ănătăŃii, instituŃie specializat ă ONU
• OrganizaŃia Na Ńiunilor Unite pentru Educa Ńie, Știin Ńă și Cultur ă (UNESCO)
• Organiza Ńia mondial ă a propriet ăŃii intelectuale, institu Ńie specializat ă ONU

27 Capitlul III Organiza Ńia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

Organiza Ńia Tratatului Atlanticului de Nord a fost înfiin Ńat ă
prin Tratatul Atlanticului de Nord din 1949, la care se fac e referire în mod obi șnuit ca
Tratatul de la Washington.
Conducerea Alian Ńei se realizeaz ă printr-o structur ă complex ă, cuprinzând
organisme civile și militare care au rolul de a asigura coordonarea acti vit ăŃilor, elaborarea
planurilor de ap ărare colectiv ă, realizarea infrastructurii necesare aplic ării acestora și
încheierea acordurilor privind programele de preg ătire și exerci Ńii comune.
Cartierul General al NATO se g ăse ște la Bruxelles și este atât sediul politic al
Alian Ńei, cât și locul de dislocare permanent ă a Consiliului Atlanticului de Nord. Aici se
afl ă birourile urm ătoarelor structuri:
• ale reprezentan Ńilor permanen Ńi și ale delega Ńiilor na Ńionale – fiecare stat membru
este reprezentat la Consiliul Atlanticului de Nord de u n ambasador (reprezentant
permanent), care este asistat de o delega Ńie na Ńional ă;
• Secretariatul interna Ńional – personalul acestuia, provenind din statele membre ale
Alian Ńei, depind de Secretarul General și se subordoneaz ă exclusiv intereselor
organiza Ńiei, pe toat ă durata mandatului (care, în general, se întinde de la t rei la
patru ani);
• Secretarul General;
• reprezentan Ńii militari na Ńionali – ofi Ńeri superiori, reprezentan Ńi direc Ńi ai șefilor
de Stat Major; ace știa formeaz ă Comitetul Militar în sesiune permanent ă;
• Pre ședintele Comitetului Militar;
• Statul Major Interna Ńional;
• alte agen Ńii ale NATO.
Obiectivul principal este și r ămâne garan Ńia colectiv ă contra oric ărei agresiuni
armate. De-a lungul timpului de la cei 12 membri originar i, organiza Ńia a crescut numeric

28 la 28 11 .
Summit-ul NATO de la Madrid, din iulie 1997 , a dus procesul de extindere și
reform ă la un stadiu crucial. Astfel, șefii de stat și de guvern au invitat Republica Ceh ă,
Ungaria și Polonia s ă înceap ă discu Ńiile de aderare la NATO. De asemenea, s-a aprobat
promovarea unei politici a “u șilor deschise” în ceea ce prive ște ader ările viitoare. Cu
prilejul Summit-ului de la Madrid s-a semnat Carta care a stabilit principiile pentru
dezvoltarea rela Ńiilor NATO-Ucraina. În domeniul adapt ării interne summit-ul de la
Madrid a eviden Ńiat progresul realizat în cl ădirea Identit ăŃii Europene de Securitate și
Ap ărare în interiorul Alian Ńei.
A urmat summit-ul NATO de la Washington din 1999 . Cu acest prilej s-a hot ărât
înt ărirea Programului de Parteneriat pentru Pace (PpP), dezvo ltarea Identit ăŃii de
Securitate și Ap ărare European ă (ESDI) în cadrul Alian Ńei. O dat ă cu admiterea Cehiei,
Ungariei și Poloniei s-a hot ărât ini Ńierea unui Plan de Ac Ńiune pentru Aderare, care
constituie manifestarea practic ă a politicii “u șilor deschise” și angajarea unui parteneriat
cu Rusia prin Actul fondator NATO-Rusia.
Summit-ului istoric de la Praga a marcat aderarea Româ niei, Bulgariei, Sloveniei,
Slovaciei și łă rilor Baltice. Ambele extinderi, prilejuite de summitul de la Madrid (1997)
și Praga (2002), au înl ăturat definitiv divizarea artificial ă a Europei și au creat un nou
spa Ńiu strategic de ap ărare și securitate.
În prezent NATO are 28 de membri. Noii membri NATO rea lizeaz ă o consolidare
a centrului Europei (Slovenia, Slovacia), precum și a flancului nordic ( łă rile Baltice),
respectiv sudic (România, Bulgaria). 12
Conducerea politic ă a alian Ńei

Consiliul Atlanticului de Nord este cea mai înalt ă autoritate politico-militar ă a
Alian Ńei, care dispune de puteri politice efective, având dreptul de luare a deciziilor. Este
compus din reprezentan Ńii permanen Ńi (ambasadori) ai statelor membre, dar de dou ă ori
pe an se întrune ște la nivel de mini ștri ai afacerilor externe. Pre ședintele Consiliului este

11 http://www.nato.int/cps/en/natolive/nato_countries.htm
12 http://www.nato.int/cps/en/SID-E8E41921-B0517BF3/natolive/nato _countries.htm

29 Secretarul General. Conducerea militar ă aliat ă este reprezentat ă de c ătre Pre ședintele
Comitetului Militar. În cadrul Consiliului, hot ărârile sunt adoptate prin consens.
Secretarul General are obliga Ńia de a promova și de a conduce procesul de
consult ări și de luare a deciziilor în cadrul Alian Ńei. Având în subordinea sa Secretariatul
interna Ńional și fiind principalul purt ător de cuvânt al Alian Ńei, Secretarul General este,
așa cum ar ătam, Pre ședintele Consiliului Atlanticului de Nord, dar și al Comitetului
pentru planificarea ap ărării și al Comitetului pentru planificarea nuclear ă (printre altele).
Departamentul pentru probleme politice se afl ă în subordinea Secretarului
General adjunct pentru probleme politice și cuprinde dou ă direc Ńii 13 :
• Direc Ńia politic ă, care are drept activitate preg ătirea dezbaterilor politice ale
Consiliului, redactarea de note și rapoarte asupra problemelor politice (care sunt
supuse aten Ńiei Secretarului General și Consiliului), men Ńinerea leg ăturii cu
delega Ńiile Ńă rilor membre și cu reprezentan Ńii partenerilor de cooperare, precum și
cu alte organiza Ńii interna Ńionale (guvernamentale și neguvernamentale),
elaborarea de pozi Ńii și/sau propuneri comune în domeniul dezarm ării și al
controlului armamentelor;
• Direc Ńia economic ă, care are un rol consultativ în privin Ńa chestiunilor economice
care prezint ă pentru NATO consecin Ńe politice sau legate de domeniul ap ărării.
Departamentul planificare și politica de ap ărare se afl ă în subordinea Secretarului
General adjunct pentru planificare și politic ă de ap ărare. Și el este alc ătuit din dou ă
direc Ńii:
• Direc Ńia pentru planificarea for Ńelor armate, care r ăspunde de politica de ap ărare;
• Direc Ńia pentru planificare nuclear ă, care are ca obiectiv coordonarea elabor ării
politicii de ap ărare în domeniul nuclear, precum și a lucr ărilor Grupului pentru
planificarea nuclear ă.
Conducerea militar ă a alian Ńei

Comitetul Militar este cea mai înalt ă autoritate militar ă din cadrul Alian Ńei, fiind
răspunz ător în fa Ńa Consiliului Atlanticului de Nord, a Comitetului pe ntru planificarea

13 www.nato.int

30 ap ărării și a Grupului de planificare nuclear ă. Pre ședin Ńia de onoare a Comitetului Militar
revine, pe rând, fiec ărei Ńă ri, anual, în ordinea alfabetului englez. Pre ședintele prezideaz ă
reuniunile șefilor de Stat Major și ale Comitetului Militar în sesiune permanent ă. De
asemenea, el reprezint ă Comitetul la reuniunile Consiliului Atlanticului de Nord, ale
Comitetului pentru planificarea ap ărării și ale Grupului pentru planificarea nuclear ă. Are
și un important rol public, fiind principalul purt ător de cuvânt pe probleme militare.
Comitetul Militar este ajutat în activitatea sa de St atul Major militar interna Ńional
integrat, alc ătuit din personalul militar deta șat de state și din personal administrativ civil.
În fruntea Statului Major se afl ă un director cu rangul de general cu trei stele. Propuneril e
pentru ocuparea func Ńiei vin din partea Ńă rilor membre, dar numirea se face de c ătre
Comitetul Militar. Directorul poate fi cet ăŃean al oric ărui stat aliat, mai pu Ńin din Ńara din
care provine Pre ședintele Comitetului Militar. Fiind organul executiv al Comitetului
Militar, Statul Major interna Ńional are ca misiune vegherea asupra execut ării în bune
condi Ńii a directivelor și hot ărârilor Comitetului Militar. În plus, trebuie s ă întocmeasc ă
planuri, s ă execute studii și s ă recomande politica de urmat în probleme de natur ă
militar ă.
For Ńele militare ale NATO se afl ă sub comanda Consiliului Atlanticului de Nord
și sunt astfel structurate încât s ă asigure ap ărarea eficient ă a teritoriului statelor membre
în cazul unor amenin Ńă ri și s ă-și aduc ă o contribu Ńie sporit ă la gestionarea crizelor 14 .
În func Ńie de zona de plasare geografic ă, aceste for Ńe se afl ă în subordinea a dou ă
comandamente strategice:
• Comandamentul Suprem Aliat al Atlanticului;
• Comandamentul Suprem Aliat al Europei, care, începând cu 1994, a preluat și
responsabilit ăŃile Comandamentului Aliat al Canalului Mânecii.
În mare, for Ńele aliate se împart în trei categorii:
• for Ńe de reac Ńie imediat ă și rapid ă – for Ńele de reac Ńie sunt acele for Ńe terestre,
aeriene și navale polivalente și extrem de mobile, men Ńinute la un înalt nivel de
preg ătire și disponibile în termen scurt pentru a asigura o reac Ńie militar ă în caz de
criz ă;

14 idem

31 • principalele for Ńe de ap ărare – au în compunere for Ńe terestre, aeriene și navale din
armata activ ă mobilizabil ă, apte s ă asigure ap ărarea în caz de amenin Ńare cu for Ńa
sau în caz de agresiune; sunt alc ătuite din unit ăŃi multina Ńionale și na Ńionale cu
niveluri diferite de preg ătire; cele aflate la nivelul superior de preg ătire pot fi
folosite în gestionarea crizelor;
• for Ńele de înt ărire – for Ńele aliate trebuie astfel organizate încât poten Ńialul lor
militar s ă poat ă fi m ărit în caz de nevoie, prin înt ărirea, reconstituirea for Ńelor sau
mobilizarea rezervi știlor; prin urmare, for Ńele înt ărite sunt men Ńinute la diferite
niveluri de preg ătire și de disponibilitate.
Conceptul strategic

În 1989 a început în Europa un proces de schimbare politic ă fundamental ă, care
avea s ă duc ă la terminarea diviz ării ideologice și militare a continentului. Organiza Ńia
Tratatului de la Var șovia s-a dizolvat în 1990, pentru ca în anul urm ător îns ăș i Uniunea
Sovietic ă s ă sufere un proces de implozie.
Repercusiunile interna Ńionale ale acestor evenimente și implica Ńiile lor pentru
viitoarele aranjamente de securitate de pe continentul no stru au avut un impact profund
asupra Alian Ńei, dându-i posibilitatea s ă-și ajusteze structurile și politicile la noile
condi Ńii, dar s ă-și men Ńin ă func Ńia de baz ă de a asigura securitatea statelor membre.
Transformarea structurilor și politicilor NATO a fost ini Ńiat ă de șefii de stat și de
guvern la reuniunile la nivel înalt de la Londra, în iulie 1990, și înt ărite prin hot ărârile
luate la Roma, în noiembrie 1991, și Bruxelles, în ianuarie 1994.
Conceptul strategic adoptat la Reuniunea la vârf din 1991, de la Roma, combina o
abordare extins ă a securit ăŃii, bazat ă pe dialog și cooperare, cu men Ńinerea capacit ăŃii de
ap ărare colectiv ă a NATO. El stabilea cooperarea cu noi parteneri din Euro pa Central ă și
de Est și din fosta URSS, ca parte integrant ă a strategiei Alian Ńei.
Conceptul prevedea, de asemenea, reducerea dependen Ńei fa Ńă de armele nucleare
și introducea schimb ări majore la nivelul for Ńelor integrate ale NATO, folosirea sporit ă a
for Ńelor multina Ńionale, crearea unui Corp de Reac Ńie Rapid ă multina Ńional și adaptarea

32 aranjamentelor și procedurilor de planificare a ap ărării (în concordan Ńă cu cerin Ńele
privind gestionarea crizelor și men Ńinerea p ăcii).
Conceptul strategic a fost actualizat cu ocazia Summit-ul ui de la Washington, din
1999. Noul concept strategic formuleaz ă ca obiective generale:
• confirmarea principiilor fundamentale ale Alian Ńei (indivizibilitatea ap ărării,
ap ărarea colectiv ă, capabilitatea nuclear ă etc.) și a importan Ńei rela Ńiei
transatlantice;
• reflectarea evolu Ńiei și a experien Ńelor Alian Ńei din 1991 pân ă în 1999 și
„legitimizarea“ lor conceptual ă (adaptarea intern ă și extern ă a Alian Ńei, rela Ńiile
speciale cu Rusia si Ucraina, participarea la misiunile de men Ńinere a p ăcii etc.);
• stabilirea orient ărilor strategice adecvate pentru începutul secolului al X XI-lea
(conceptul strategic trebuie s ă fie valabil cel pu Ńin 15-20 de ani) și a
instruc Ńiunilor corespunz ătoare For Ńelor Alian Ńei;
• înt ărirea capacit ăŃii de reac Ńie a Alian Ńei cu privire la noile amenin Ńă ri și riscuri de
securitate, inclusiv terorismul, extinderea ariei de int eres strategic și
fundamentarea conceptual ă a unor noi sarcini (de securitate) și a unor noi tipuri de
misiuni și obiective care deriv ă din ele.
La sarcinile fundamentale ale organiza Ńiei se adaug ă ap ărarea securit ăŃii și
stabilit ăŃii membrilor s ăi și, implicit, a întregii regiuni euroatlantice. Se int roduce
conceptul de „equal security“ (securitate egal ă) pentru membrii Alian Ńei. Acest concept
permite alia Ńilor ca, indiferent de deosebirile circumstan Ńiale sau de capacitatea militar ă,
să-și ating ă prin efort colectiv interesele na Ńionale de securitate legate de regiunea
euroatlantic ă. Astfel, sarcinile fundamentale ale Alian Ńei sunt: securitatea, consultarea
trans-atlantic ă în probleme de securitate, ap ărarea, gestionarea crizelor și parteneriatul.
Documentul reafirm ă caracterul defensiv al Alian Ńei.
Dac ă în a doua jum ătate a secolului XX conceptul de securitate a fost privi t ca
referindu-se în mod exclusiv la rela Ńiile de securitate militar ă, ast ăzi asocierea
tradi Ńional ă a securit ăŃii cu ap ărarea militar ă se pare c ă nu mai corespunde noilor
indicatori ai mediului de securitate na Ńionali și interna Ńionali. Acest lucru s-a datorat,
îndeosebi, schimb ărilor ce au intervenit determinând o modificare a repreze nt ărilor

33 sociale asupra securit ăŃii, sfera de cuprindere a conceptului ajungând s ă se extind ă mult
dicolo de problemele militare, spre aspecte non-militare .
Mai mult, în ultimii 20 de ani s-a ajuns la concluzia c ă securitatea na Ńional ă nu
poate fi asigurat ă numai prin mijloace militare, ci și prin elemente non-militare, prin
respectarea democra Ńiei, a statului de drept și a drepturilor omului și prin implemenatrea
economiei de pia Ńă . În plus, s-a mai demonstrat 15 c ă orice încercare de impunere a
statului în sistemul rela Ńiilor interna Ńionale doar prin putere militar ă, în ultim ă instan Ńă , îl
destabilizeaz ă.
Astfel, atât adep Ńii pozitivismului împar ŃiŃi în dou ă tabere (cei care abordau
securitatea din prisma rela Ńiei dintre stat și dimensiunea militar ă a acesteia și cei care
doreau s ă l ărgeasc ă agenda de securitate prin analiza atât a aspectelor milit are, cât și a
celor non-militare) cât și constructivi știi (care optau pentru ideea c ă lumea este un produs
al interac Ńiunilor sociale și poate fi m ăsurat ă și analizat ă cu mijloace știin Ńifice) au
îcercat, f ără a reu și, s ă g ăseac ă o metodologie pertinent ă de analiz ă a securit ăŃii. Apari Ńia
postmodernismului a adus o nou ă pespectiv ă în studiile de securitate considerând ca, de
fapt, lumea este rezulatul interac Ńiunilor sociale. Studiile contemporane au fost cele care
au adus în prim plan dihotomia militar-nonmilitar, Barry Buzan remarcându-se în acest
sens, el facând o distinc Ńie clar ă între dimensiunile militar ă și cele nonmilitare.
Pân ă de curând, amenin Ńă rile militare erau percepute ca fiind principalul tip de
amenin Ńare la adresa securit ăŃii și asta datorit ă faptului c ă ac Ńiunea de for Ńă determin ă
pierderi ireparabile pentru baza organiza Ńional ă a statelor atacate, dar și pentru existen Ńa
popula Ńiei acestora. Din aceast ă cauz ă, amenin Ńă rile militare s-au situat în centrul
preocup ărilor speciali știlor în securitate. Deasemenea, amenin Ńarea militar ă afecteaz ă nu
numai dimensiunea militar ă a securit ăŃii, dar și celelalte dimensiuni politice, economice,
sociale și de mediu.

15 Mo ștoflei, Constantin, Dolghin, Nicolae, Studii de securitate și ap ărare , vol. 1, Editura Universit ăŃii
Na Ńionale de Ap ărare, Bucure ști, 2003, p. 201

34
Scopul și sarcinile alian Ńei

Scopul esen Ńial al NATO stabilit prin Tratatul de la Washington din 1949 e ste de
a ap ăra libertatea și securitatea tuturor membrilor s ăi prin mijloace politice și militare.
Realizarea acestui Ńel poate fi pus ă în primejdie de riscurile unor crize și conflicte care ar
putea afecta securitatea spa Ńiului euroatlantic. De aceea, Alian Ńa nu asigur ă numai
ap ărarea membrilor s ăi, dar contribuie și la pacea și stabilitatea în regiune. Sarcinile
fundamentale de securitate ale Alian Ńei:
• asigurarea unui mediu de securitate euroatlantic stabil, ba zat pe institu Ńii
democratice și solu Ńionarea pa șnic ă a diferendelor;
• transformarea organiza Ńiei într-un forum de consult ări între alia Ńi pe orice
problem ă care ar afecta interesele lor vitale;
• descurajarea și ap ărarea împotriva oric ărei amenin Ńă ri de agresiune la adresa
oric ărui stat membru NATO.
În vederea înt ăririi securit ăŃii și stabilit ăŃii spa Ńiului euroatlantic, Alian Ńa este
preg ătit ă s ă contribuie, de la caz la caz și prin consens, la prevenirea eficient ă a
conflictelor și la angajarea activ ă în managementul crizelor, inclusiv prin opera Ńiuni de
răspuns la crize, s ă promoveze pe scar ă extins ă parteneriatul, cooperarea și dialogul cu
alte Ńă ri din spa Ńiul euroatlantic, în scopul cre șterii transparen Ńei, încrederii reciproce și a
capacit ăŃii de ac Ńiune comune cu Alian Ńa.
De la ap ărarea na Ńional ă la ap ărarea comun ă și ap ărarea colectiv ă.
Scurt ă incursiune

Ap ărarea reprezint ă o activitate uman ă complex ă. Din punct de vedere
conceptual, se poate constata c ă a avut o evolu Ńie constant ă de-a lungul timpului. În
prezent, ea acoper ă domenii diverse. În sens larg, termenul ap ărare desemneaz ă
„ansamblul m ăsurilor și dispozi Ńiilor de orice natur ă care are drept obiect asigurarea, în
orice moment, în orice împrejurare și împotriva oric ărei forme de agresiune, a securit ăŃii

35 și integrit ăŃii teritoriului, cât și via Ńa popula Ńiei” 16 . Cu alte cuvinte, aceast ă no Ńiune se
refer ă la ac Ńiunile și m ăsurile pe care le adopt ă fiecare stat în parte, pentru protejarea
vie Ńii cet ăŃenilor s ăi, a bunurilor și teritoriului na Ńional, pentru garantarea independen Ńei și
unit ăŃii statale.
În general, ap ărarea presupune posibilitatea ca ceea ce apar Ńine cuiva (via Ńă ,
bunuri, teritoriu, atribute etc.) s ă fie amenin Ńat cu schimbarea statutului de pân ă atunci. În
afara existen Ńei unui risc sau amenin Ńă ri la adresa a ceva sau a cuiva nu se poate vorbi de
ap ărarea celor puse în pericol, iar riscurile și amenin Ńă rile, posibile și probabile, privind
drepturile și libert ăŃile cuiva (individ, grup, comunitate, stat) se afl ă într-o continu ă
transformare sub ac Ńiunea complex ă a unei palete largi de factori sociali, economici,
militari, culturali etc. Deci, se poate afirma c ă ap ărarea este un termen cu o evolu Ńie
dinamic ă, ca urmare a nevoii de adaptare continu ă a sa la realitatea cotidian ă aflat ă, la
rândul s ău, într-o permanent ă schimbare. În acela și timp, muta Ńiile produse atât în plan
intern (schimbarea de regim politic în unele state europe ne, renun Ńarea de c ătre acestea la
apartenen Ńa la o alian Ńă politico-militar ăș i orientarea c ătre alta și demersurile de aderare
la UE), cât și extern (încetarea R ăzboiului Rece, dispari Ńia Pactului de la Var șovia,
destr ămarea URSS, l ărgirea NATO și a UE) vor amplifica și intensifica c ăut ările statelor
de a-și construi și dezvolta un sistem adecvat de ap ărare și securitate na Ńional ă prin
integrarea voluntar ă într-un sistem validat de ap ărare colectiv ă.
Ap ărarea comun ă și ap ărarea colectiv ă sunt dou ă concepte care apar tot mai
frecvent în dezbaterile referitoare la prevenirea riscur ilor și amenin Ńă rilor la adresa
securit ăŃii individului uman, dar și a comunit ăŃilor c ărora acesta apar Ńine. Utilizarea lor,
atât în vorbirea curent ă, cât și în lucr ări specifice domeniului, face dovada acord ării unor
în Ńelesuri câteodat ă apropiate, alteori u șor diferite.
În literatura de specialitate, de și nu se face o delimitare tran șant ă între ap ărarea
comun ă și ap ărarea colectiv ă, analiza con Ńinutului diferitelor texte referitoare la aceast ă
tem ă las ă îns ă s ă se întrevad ă existen Ńa unor diferen Ńe semnificative 17 . Astfel, ap ărarea

16 Cf. Glosar de termeni și expresii prvind angajarea opera Ńional ă a for Ńelor, Bucure ști, Editura AISM,
2002, p. 21, Agresiune-folosirea for Ńei armate de c ătre un stat împotriva suveranit ăŃii, integrit ăŃii teritoriale
sau independen Ńei politice a altui stat sau orice alt mod incopatibil cu Carta Na Ńiunilor Unite (art. 1).
17 Bulletin d’Information de l’Observatoire Europeen de Securite , nr. 6 (iunie) 2003 și nr. 8 (ianuarie)
2004; Sanjose Roca, Monica, L’identite europeenne de securite et de defense în
http://www.nato.int/acad/felow/97-99/sanjose.pdf , 30 martie 2008.

36 comun ă înseamn ă constituirea unor structuri adecvate (civile și militare) de c ătre mai
multe state sau de o uniune de state, încadrarea lor cu per sonal calificat pentru tipul de
sarcini ce li se poate încredin Ńa, instrumente potrivite scopului propus (de la computere la
armament), acte normative care s ă reglementeze activitatea specific ă, toate prin efortul
uman, material și financiar al tuturor membrilor organiza Ńiei respective. De asemenea,
conducerea acestei structuri revine în totalitate organiza Ńiei interstatale care a constituit-o.
Altfel spus, ap ărarea comun ă implic ă constituirea (cu aportul și prin voin Ńa tuturor
statelor participante) a instrumentelor – institu Ńii, resurse umane, materiale, financiare și
informa Ńionale, acte normative juridice – destinate s ă le protejeze interesele fundamentale,
să le apere teritoriul, independen Ńa și suveranitatea.
Specific ap ărării comune este și faptul c ă structura militar ă constituit ă în acest
scop se afl ă sub comanda organelor Uniunii și nu a fiec ărui stat membru. În plus,
structura destinat ă ap ărării comune este permanent ă, ea fiind gata oricând s ă-și exercite
rolul pentru care a fost creat ă. Un exemplu în acest sens îl poate constitui Uniunea
European ă, care vrea s ă-și constituie și o structur ă militar ă proprie pe care s ă o
întrebuin Ńeze atunci când este necesar s ă se implice consistent și sistematic în activit ăŃi
cum ar fi: ap ărarea teritoriului s ău, a independen Ńei și a intereselor sale fundamentale;
gestionarea unor crize din zonele sale de interes strat egic; solu Ńionarea unor conflicte de
pe continentul european și din alte regiuni ale lumii 18 .
Într-un anume fel, ap ărarea comun ă, prin con Ńinut, sarcini, modalit ăŃi de
solu Ńionare a problemelor ivite datorit ă provoc ărilor mediului de securitate intern și
interna Ńional, se substituie ap ărării na Ńionale al c ărei rol, în timp, îl preia integral. De fapt,
acest concept deriv ă din voin Ńa și acordul statelor ce doresc s ă organizeze în comun
sistemul securit ăŃii și ap ărării intereselor na Ńionale fundamentale. Practic, în acest
context, tendin Ńa este ca, în timp, uniunea statelor care î și constituie structuri destinate
ap ărării comune s ă dobândeasc ă tot mai mult caracteristicile definitorii ale unei n a Ńiuni și
să se comporte ca atare atât pe plan intern, cât și ca actor interna Ńional. Desigur, ap ărarea
comun ă, cel pu Ńin deocamdat ă, nu pune în discu Ńie existen Ńa armatelor na Ńionale, ca
institu Ńii fundamentale ale statului de drept în Ńă rile care alc ătuiesc uniunea statal ă
respectiv ă și nici apartenen Ńa lor la o alian Ńă politico-militar ă credibil ă. În acest context,

18 L’Union Europeenne et la prevention de conflits , în http://www.grip.org/ , 3 mai 2008.

37 se pot da drept exemplu raporturile dintre NATO și UE care, cel pu Ńin în domeniul
securit ăŃii și ap ărării colective, se completeaz ă reciproc. O Uniune European ă capabil ă s ă
ac Ńioneze pe scena interna Ńional ă, inclusiv prin mijloace militare, nu face astfel
concuren Ńă Alian Ńei Nord-Atlantice, ci, dimpotriv ă, înt ăre ște credibilitatea și eficacitatea
contribu Ńiei europenilor la aceast ă organiza Ńie.
„Ap ărarea colectiv ă reprezint ă angajamentul tuturor organiza Ńiilor în vederea
promov ării intereselor fundamentale ale statelor de a se ap ăra reciproc de o agresiune
exterioar ă. Organiza Ńia de ap ărare colectiv ă are ca principal scop ap ărarea tuturor
membrilor de orice ac Ńiune extern ă”19 . Alian Ńa Nord-Atlantic ă, ex-Tratatul de la
Var șovia, Organiza Ńia Tratatului din Sud-Estul Asiei (SEATO) sunt exemple de
asemenea organiza Ńii. Ele au la baz ă o conven Ńie în care este stipulat ă ap ărarea reciproc ă
în cazul în care un stat membru este amenin Ńat sau este deja subiect al unui atac militar
din partea altui stat sau grup de state din afara tratatulu i. De exemplu, Alian Ńa Nord-
Atlantic ă constituie fundamentul ap ărării colective a membrilor s ăi și, totodat ă, și-a
demonstrat și capacitatea de a se adapta pentru a juca un rol util în s erviciul men Ńinerii
păcii, în domeniul gestion ării crizelor. Aceast ă capacitate este reflectat ă în noul concept
strategic al NATO adoptat la întâlnirea la nivel înalt de la Washington (mai 1999) care,
men Ńinând locul central al misiunilor numite „articolul 5” (ap ărare colectiv ă),
integreaz ăș i misiuni „în afara articolului 5”, de tipul men Ńinerea sau restabilirea p ăcii.
În acest cadru, se impune f ăcut ă observa Ńia c ă tensiunile și conflictele dintre statele
membre ale aceleia și alian Ńe politico-militare nu se rezolv ă prin sprijin militar acordat
uneia sau alteia dintre p ărŃile implicate, ci prin utilizarea altor modalit ăŃi, de regul ă
nonmilitare.
Sintetic, ap ărarea colectiv ă presupune, în mod cumulativ, urm ătoarele norme 20 :
-reciprocitate între statele membre în ceea ce prive ște sus Ńinerea militar ă în caz de atac de
către un alt stat sau uniune de state, schimb de informa Ńii despre o eventual ă agresiune
militar ă asupra unuia din statele membre ale organiza Ńiei politico-militare;
-contribu Ńia fiec ărui stat membru cu resurse umane, materiale și financiare pentru
sus Ńinerea unei misiuni

19 Analiza securit ăŃii interna Ńionale , în http://www.studiidesecuritate.ro , 4 aprilie 2008
20 Mo ștoflei, Constantin, Du Ńu, Petre, “Ap ărare colectiv ă și ap ărare na Ńional ă”, în Studii de securitate , nr. 2,
p. 85.

38 -constituirea de for Ńe militare na Ńionale care intr ă în subordinea unei conduceri militare a
organiza Ńiei doar pe timpul îndeplinirii misiunii respective; în res tul timpului, structura
militar ă se întoarce la „baz ă”, adic ă în Ńara de origine;
-negocierea nivelului, m ărimii și naturii efortului de ap ărare. Dup ă adoptarea deciziei în
acest domeniu se trece la transpunerea ei în practic ă prin metode proprii de c ătre fiecare
Ńar ă;
-obligativitatea tuturor statelor membre de a participa la ap ărarea colectiv ă. Aceast ă
participare este dimensionat ă în raport cu puterea economic ă și militar ă, cu popula Ńia și
suprafa Ńa Ńă rii respective;
-consens în adoptarea hot ărârilor. Odat ă adoptate, acestea devin obligatorii pentru to Ńi
membrii organiza Ńiei. De fapt, utilizarea acestei tehnici în luarea deciz iilor presupune
asumarea voluntar ă și con știent ă de c ătre fiecare stat membru a responsabilit ăŃii ce deriv ă
din statutul și rolul s ău în cadrul respectivei organiza Ńii politico-militare.
Într-un fel, ap ărarea colectiv ă reprezint ă o traducere în mediul militar a
principiului „to Ńi pentru unul și unul pentru to Ńi”, adic ă se acord ă sprijinul militar și de
alt ă natur ă oric ărui membru necondi Ńionat, indiferent de rolul și contribu Ńia sa la
activitatea organiza Ńiei politico-militare.
Totodat ă, ap ărarea colectiv ă exprim ă atitudinea responsabil ă a statelor respective
fa Ńă de protejarea și promovarea intereselor lor na Ńionale. Raportarea realist ă la
posibilit ăŃile individuale de ap ărare a teritoriului na Ńional, a independen Ńei, a populaŃiei
determin ă c ăutarea unor solu Ńii viabile, iar ap ărarea colectiv ă este una dintre acestea. De
altfel, practica social ă a probat suficient acest lucru. De asemenea, ap ărarea colectiv ă
poate fi perceput ă ca o activitate uman ă con știent ă, voluntar ă și cu o dinamic ă specific ă,
proiectat ă și realizat ă cu sprijinul cet ăŃenilor, atât în calitatea lor de contribuabili, cât și de
participan Ńi direc Ńi în structurile civile și militare cu competen Ńe în domeniu.
Ap ărarea colectiv ă presupune existen Ńa posibilit ăŃii evolu Ńiei sale în timp, în
sensul perfec Ńion ării, a adapt ării flexibile la modific ările mediului de securitate, atât sub
aspectul organiz ării, cât și al strategiei de urmat.
În acela și timp, ap ărarea colectiv ă presupune constituirea unor structuri militare
adecvate provoc ării c ăreia trebuie s ă i se r ăspund ă la un moment dat, dar și a unor
mecanisme de decizie eficace. La rândul s ău, aceasta implic ă o atitudine similar ă a

39 statelor implicate fa Ńă de pericolele și amenin Ńă rile c ărora trebuie s ă le r ăspund ă adecvat,
fie c ă este vorba de amenin Ńarea terorist ă, fie de solu Ńionarea unui conflict în zona sau
regiunea lor de responsabilitate.
Totodat ă, ap ărarea colectiv ă semnific ă con știentizarea de c ătre cei interesa Ńi a
rolului de garant al integrit ăŃii lor teritoriale, a independen Ńei pe care și-l asum ă
organiza Ńia cu o asemenea misiune. În plus, acceptarea statutulu i de membru al unei
organiza Ńii politico-militare cu astfel de competen Ńe presupune renun Ńarea la unele
atribute ale suveranit ăŃii na Ńionale și transferul lor c ătre institu Ńia transna Ńional ă care și-a
asumat responsabilitatea ap ărării colective 21 . De altfel, ast ăzi, când fenomenul
globaliz ării se extinde asupra tuturor domeniilor de activitate uman ă, aceast ă renun Ńare nu
mai pare de neacceptat, a șa cum era perceput ă cu câteva decenii în urm ă.
În concluzie, se poate afirma c ă cele dou ă no Ńiuni -ap ărare comun ă și ap ărare
colectiv ă -sunt diferite ca natur ă, con Ńinut, dimensiuni, angajament și consecin Ńe politice,
sociale, psihosociale, militare, economice etc. pentr u statele implicate.
Starea actual ă și tendin Ńele de evolu Ńie ale mediului de securitate regional și
interna Ńional impun tot mai mult statelor lumii s ă se orienteze c ătre organizarea unei
ap ărări colective în fa Ńa riscurilor și amenin Ńă rilor tot mai diverse, ca natur ă, con Ńinut,
frecven Ńă și intensitate, îndeosebi din partea unor actori nonstatal i.
Ap ărarea colectiv ă se poate considera un sistem, având în vedere tr ăsăturile
definitorii, structura, obiectivele urm ărite, modalit ăŃile utilizate pentru atingerea eficace a
scopurilor stabilite. Ea este definit ă de un ansamblu coerent de caracteristici esen Ńiale.
Printre acestea se num ără:
-caracterul voluntar . Acesta semnific ă faptul c ă op Ńiunea statelor pentru acest sistem de
ap ărare a intereselor na Ńionale fundamentale este una liber consim Ńit ă. Fiecare stat
participant la o asemenea modalitate de ap ărare a ales, în mod con știent și liber, o astfel
de variant ă. Aderarea unui stat la o asemenea organiza Ńie este benevol ă, nu obligatorie
sau for Ńat ă. Ea se face prin metode și mijloace cunoscute de to Ńi cei interesa Ńi;
-selectivitatea . Op Ńiunea unui stat pentru ap ărarea colectiv ă devine realitate dac ă și
numai dac ă sunt îndeplinite o serie de norme și criterii stabilite de organiza Ńia care și-a
asumat responsabilitatea unui astfel de demers de interes general și benefic total, în egal ă

21 Ibidem , p. 88.

40 măsur ă, pentru to Ńi participan Ńii. Altfel spus, accesul la sistemul ap ărării colective este
condi Ńionat de satisfacerea cumulativ ă de c ătre solicitant a unui set de criterii – politice,
sociale, militare, economice – riguros definite în sta tutul respectivei organiza Ńii;
-caracterul deschis. Sistemul ap ărării colective este unul deschis, adic ă accept ă integrarea
în rândurile sale și a altor state care îndeplinesc criteriile de aderare și se angajeaz ă s ă le
respecte. Este cazul organiza Ńiei politico-militare NATO care, dup ă terminarea
Războiului Rece, a acceptat s ă se l ărgeasc ă prin primirea de noi membri, fapt ce a permis
și altor state, printre care și România, s ă beneficieze de avantajele ap ărării colective în
domeniul prezerv ării intereselor na Ńionale;
-permisivitatea . Dobândirea de c ătre un stat a calit ăŃii de participant la un sistem de
ap ărare colectiv ă nu este restrictiv ă în ceea ce prive ște posibilitatea acestuia de a stabili
rela Ńii în domeniul ap ărării na Ńionale, atât cu un alt membru al organiza Ńiei respective, cât
și cu oricare stat independent și suveran. Un exemplu în acest sens îl constituie rela Ńiile
franco-germane în ceea ce prive ște securitatea și ap ărarea. Ambele state sunt membre ale
Alian Ńei Nord-Atlantice, care are printre scopurile sale și ap ărarea colectiv ă a Ńă rilor ce o
compun, dar aceast ă calitate nu a constituit un obstacol în calea stabili rii unor rela Ńii
preferen Ńiale între ele privind ap ărarea și sus Ńinerea intereselor lor;
-caracterul organizat . Aceast ă tr ăsătur ă se refer ă la faptul c ă ap ărarea colectiv ă este
întotdeauna rezultanta activit ăŃii unei organiza Ńii politico-militare constituit ă tocmai în
acest scop. În acest sens, un exemplu edificator și conving ător îl reprezint ă Alian Ńa Nord-
Atlantic ă, constituit ă în 1949 prin semnarea Tratatului de la Washington de c ătre unele
state democratice pentru a r ăspunde corespunz ător amenin Ńă rii militare sovietice.
Articolul 5 al Tratatului men Ńionat stipuleaz ă obliga Ńia statelor semnatare de a- și acorda
asisten Ńă în cazul unui atac extern. Deci, se poate afirma c ă aceste state au optat pentru o
ap ărare colectiv ă ce revine unei alian Ńe politico-militare, care are capacitatea de a
organiza activit ăŃile specifice prezerv ării intereselor lor fundamentale;
-temeiul juridic . Ap ărarea colectiv ă are o puternic ă justificare juridic ă. Pe de o parte, ea
este un tratat între dou ă sau mai multe state întocmit în strict ă conformitate cu normele
dreptului interna Ńional. Pe de alt ă parte, fiecare stat, înainte de a adera la acest sis tem de
ap ărare, supune dezbaterii și aprob ării parlamentului Ńă rii documentul de aderare. Deci, și

41 din punctul de vedere al normelor juridice interne, parti ciparea la ap ărarea colectiv ă este
aprobat ă legal;
-legitimitatea . Aceast ă tr ăsătur ă porne ște de la prevederile articolului 51 al Cartei
Na Ńiunilor Unite, care stabile ște dreptul na Ńional la ap ărare individual ă sau colectiv ă a
tuturor statelor membre ONU 22 . Prin urmare, alegerea oric ărei forme de ap ărare a unui
stat împotriva unei agresiuni externe este legitim ă. Op Ńiunea unui stat pentru ap ărarea
individual ă (na Ńional ă) sau ap ărarea colectiv ă depinde de o serie de factori interni și
interna Ńionali, dar în ambele cazuri este o activitate legitim ă;
-descurajarea. Existen Ńa unui sistem de ap ărare colectiv ă are și rolul de a descuraja
poten Ńialii atacatori (un stat sau un grup de state, o organiza Ńie politico-militar ă). Cel care
ar dori s ă atace cu for Ńe militare un alt stat va avea suficiente re Ńineri dac ă „victima” este
parte component ă a unui sistem de ap ărare colectiv ă. Agresorul știe c ă riposta va fi dat ă
de sistem și nu doar de statul atacat. Acest lucru îl va determina s ă renun Ńe la inten Ńia sa
războinic ă și s ă caute alte c ăi pentru atingerea scopurilor sale.
Aceste caracteristici ale ap ărării colective produc o serie de efecte (economice,
politice, sociale, militare, culturale) pentru statele care sunt parte ale acestui sistem de
promovare și prezervare a intereselor na Ńionale. Desigur, nu toate au urm ări benefice, în
egal ă m ăsur ă, pentru to Ńi cei implica Ńi în sistem.
În plan economic, ap ărarea colectiv ă poate contribui la ridicarea ratingului unui
stat, la sporirea încrederii investitorilor str ăini strategici în stabilitatea mediului de afaceri
din Ńara respectiv ă, la îmbun ătăŃirea schimburilor de bunuri și servicii cu parteneri
externi. Aceasta este posibil întrucât participarea stat ului la un sistem de ap ărare colectiv ă
este perceput ă atât în Ńar ă, cât și în afara sa, ca o garan Ńie a seriozit ăŃii și existen Ńei unor
rezultate economice pozitive, a stabilit ăŃii politice și sociale, a climatului psihosocial
destins în comunit ăŃile umane, a bunelor rela Ńii de vecin ătate.
Sub aspect politic, ap ărarea colectiv ă exercită o influen Ńă pozitiv ă semnificativ ă în
respectarea principiilor statului de drept și ale economiei de pia Ńă , a drepturilor omului, a
libert ăŃilor democratice. Un stat care nu dovede ște, în mod constant, prin tot ceea ce
întreprinde, în interior și în afara sa, c ă este promotor al valorilor democratice, al

22 Office of Information and Press, Manualul NATO , Bruxelles, 2001, p. 353.

42 libert ăŃilor umane, în general, nu poate spera ca cererea sa de aderare la un sistem de
ap ărare colectiv ă s ă fie acceptat ă.
Social, calitatea de participant la un sistem de ap ărare colectiv ă se reflect ă în
îmbun ătăŃirea coeziunii și solidarit ăŃii umane, atât la nivelul comunit ăŃilor locale, cât și al
grupurilor profesionale, politice, de munc ă, al optimiz ării consensului na Ńional, al sporirii
solidarit ăŃii na Ńionale.
Din punct de vedere militar, participarea unui stat la u n sistem de ap ărare
colectiv ă genereaz ă o serie de avantaje. În primul rând, se rezolv ă optim problemele
referitoare la ap ărarea na Ńional ă. Practic, cu eforturi umane, financiare și materiale, la fel
sau mai mici ca în cazul organiz ării ap ărării na Ńionale în mod individual, se ob Ńin
rezultate superioare pe toate planurile – de la formarea și instruirea personalului la dotarea
cu mijloace de lupt ă moderne. În al doilea rând, armata na Ńional ă se reorganizeaz ă,
derulând un proces multilateral, complex și continuu de reform ă, care astfel o face
compatibil ă și interoperabil ă cu armatele celorlalte state cuprinse în sistemul de ap ărare
colectiv ă. În al treilea rând, prezervarea și promovarea intereselor na Ńionale se realizeaz ă
în condi Ńii mult mai bune decât în cazul organiz ării ap ărării na Ńionale în mod individual.
Aceasta pentru c ă r ăspunderile privind ap ărarea revin unei organiza Ńii mai puternice din
punct de vedere militar decât exclusiv statului respectiv. În fine, armata na Ńional ă î și
poate crea acele structuri specializate de care ap ărarea colectiv ă are nevoie. De exemplu,
România are ca for Ńe destinate pentru ap ărarea colectiv ă, potrivit „For Ńei Obiectiv 2007
revizuit ă fundamental” 23 , urm ătoarele: for Ńe sub comanda NATO; for Ńe destinate NATO
și UE; for Ńe nominalizate pentru NATO și alte for Ńe pentru NATO. În acest fel, costurile
pentru ap ărare se men Ńin la un nivel acceptabil pentru contribuabili, fapt ce se va reflecta
în atitudinile favorabile exprimate de opinia public ă și de mass-media fa Ńă de institu Ńia
militar ăș i activitatea specific ă acesteia.
În plan cultural, participarea Ńă rii la sistemul de ap ărare colectiv ă ofer ă
posibilitatea ca unii cet ăŃeni civili și militari, care vor lucra în diferite structuri ale

23 Dup ă primirea invita Ńiei de aderare la NATO, România a parcurs un intens pr oces de reevaluare și
adaptare a for Ńelor sale Armate. Având la baz ă Directiva Ministerial ă a Alian Ńei „NATO Ministerial
Directive” și Angajamentele de la Praga privind capabilit ăŃile (Prague Capabilities Commitments-PCC),
Statul Major General a decis demararea unei ample reeva lu ări a Programului “For Ńa Obiectiv 2007”.
Cerin Ńele acestuia sunt impuse de misiunile For Ńelor Armate din România; contribu Ńia la securitatea
României pet imp de pace; ap ărarea României și a alia Ńilor s ăi; promovarea stabilit ăŃii și securit ăŃii
regionale și globale; sprijinirea autorit ăŃilor locale și centrale în situa Ńii de urgen Ńă .

43 sistemului de ap ărare colectiv ă, s ă vin ă în contact direct cu alte culturi și civiliza Ńii.
Astfel, este posibil s ă se produc ă un schimb de valori și cuno știn Ńe între reprezentan Ńi
statelor membre care se întâlnesc pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice ap ărării
colective. În plus, to Ńi participan Ńii vor folosi o limb ă de circula Ńie interna Ńional ă pentru a
comunica. Și acesta este un bun prilej de cunoa ștere reciproc ă și interinfluen Ńare între
culturi și psihologii na Ńionale diferite 24 .
Desigur, este posibil ca ap ărarea colectiv ă, în afara efectelor men Ńionate anterior,
toate cu valoare pozitiv ă, s ă aib ă și unele consecin Ńe mai pu Ńin favorabile unuia sau altuia
dintre statele membre. Un exemplu l-ar putea constitui t ransferul c ătre institu Ńii
transna Ńionale a unor atribute proprii suveranit ăŃii na Ńionale. La fel, nu este exclus ca
percep Ńia popula Ńiei privind necesitatea eforturilor pentru ap ărare s ă fie una negativ ă,
dac ă se are în vedere aparenta lips ă a amenin Ńă rilor, mai ales a celei de tip militar la
adresa securit ăŃii na Ńionale. De asemenea, este posibil ca utilitatea partici p ării unor
structuri militare române ști la misiuni de ap ărare colectiv ă, în alte spa Ńii decât cel
na Ńional, s ă nu fie în Ńeleas ă de c ătre to Ńi contribuabilii. În plus, sistemul ap ărării colective
poate adopta, pe plan intern și extern, m ăsuri diverse ca natur ă și con Ńinut pe care, în mod
normal, statul respectiv nu le-ar fi luat.

Abordarea securit ăŃii pentru secolul al XXI-lea

Alian Ńa este angajat ă într-o abordare extins ă a securit ăŃii, recunoscând importan Ńa
factorilor politic, economic, social și de mediu, suplimentar dimensiunii indispensabile a
ap ărării.
łelul colectiv al NATO este de a edifica o arhitectur ă de securitate european ă
pentru care contribu Ńiile Alian Ńei, la securitatea și stabilitatea spa Ńiului euroatlantic, și a
celorlalte organiza Ńii interna Ńionale sunt complementare și se consolideaz ă reciproc, atât
prin adâncirea rela Ńiilor între Ńă rile euroatlantice, cât și prin gestionarea crizelor.
Alian Ńa încearc ă s ă înt ăreasc ă securitatea și stabilitatea euroatlantic ă prin:
• păstrarea leg ăturii transatlantice;

24 Mo ștoflei, Constantin, Du Ńu, Petre, op. cit ., p. 89.

44 • men Ńinerea unor capabilit ăŃi militare eficace și suficiente pentru descurajare și
ap ărare, pentru îndeplinirea întregului spectru de misiuni al e NATO;
• dezvoltarea Identit ăŃii Europene de Securitate și Ap ărare în cadrul Alian Ńei, o
capacitate complet ă pentru gestionarea cu succes a crizelor;
• continuarea procesului de deschidere fa Ńă de noi membri și urm ărirea constant ă a
rela Ńiilor de parteneriat, cooperare și dialog cu celelalte Ńă ri ca parte a abord ării
problemelor de securitate euroatlantic ă prin cooperare, inclusiv în domeniul
controlului armamentelor și dezarm ării.

Principalele direc Ńii de ac Ńiune ale NATO

Ata șamentul NATO fa Ńă de leg ătura transatlantic ă este indispensabil. Alian Ńa este
angajat ă într-un parteneriat puternic și dinamic între Europa și America de Nord în
sprijinul valorilor și intereselor pe care le au în comun. Securitatea Europei și a Americii
de Nord este indivizibil ă.
Men Ńinerea unei capabilit ăŃi militare adecvate în vederea ac Ńiunii colective pentru
ap ărarea comun ă r ămâne punctul central al obiectivelor de securitate ale Alian Ńei. O
astfel de capabilitate, împreun ă cu solidaritatea politic ă, r ămâne esen Ńa capacit ăŃii
Alian Ńei de a preveni orice încercare de a face uz de for Ńă sau de intimidare și garanteaz ă
faptul c ă o agresiune militar ă direct ă împotriva Alian Ńei nu ar putea avea sor Ńi de izbând ă.

Summituri Nato

În 2008 a avut loc summitul NATO de la Bucure ști 25 . Din declara Ńia summitului
cit ăm26 :
“1. Noi, șefii de stat și de guvern ai Ńă rilor membre ale Alian Ńei Nord-Atlantice, ne-am
întâlnit ast ăzi pentru a extinde Alian Ńa și pentru a înt ări în continuare capacitatea noastr ă
de a r ăspunde actualelor și noilor amenin Ńă ri de securitate specifice secolului XXI. Am
evaluat progresele semnificative pe care le-am f ăcut în ultimii ani pentru transformarea

25 Vezi și cronologia rela Ńiilor România Nato http://www.mae.ro/node/5346
26 Pentru textul integral al declaratiei vezi și http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_201.html

45 NATO, convenind c ă acesta este un proces care trebuie s ă continue. Recunoscând
valoarea durabil ă a leg ăturii transatlantice și a NATO ca for esen Ńial de consult ări pe
tema securit ăŃii între Europa și America de Nord, ne-am reafirmat solidaritatea și
coeziunea, precum și angajamentul asupra viziunii comune și valorilor democratice pe
care le împ ărt ăș im, cuprinse în Tratatul de la Washington. Principiul indiviz ibilit ăŃii
securit ăŃii aliate este fundamental. O ap ărare colectiv ă solid ă a popula Ńiilor, teritoriului și
for Ńelor noastre este scopul central al Alian Ńei și r ămâne sarcina de securitate cea mai
important ă pe care o avem. Ne reiter ăm încrederea în obiectivele și principiile Cartei
Na Ńiunilor Unite.
2. Ast ăzi am decis s ă invit ăm Albania și Croa Ńia s ă înceap ă discu Ńiile de aderare pentru a
se al ătura Alian Ńei. Felicit ăm aceste Ńă ri pentru istorica lor realizare, ob Ńinut ă prin ani de
munc ă asidu ă și prin angajamentul demonstrat fa Ńă de securitatea noastr ă comun ă și
valorile NATO. Aderarea acestor noi membri va înt ări securitatea tuturor din spa Ńiul
euro-atlantic și ne va aduce mai aproape de Ńelul nostru comun al unei Europe întregite,
libere și pa șnice. Securitatea euro-atlantic ă și interna Ńional ă este strâns legat ă de viitorul
Afganistanului ca stat pa șnic, democratic, care respect ă drepturile omului și este lipsit de
amenin Ńarea terorismului. Din acest motiv, For Ńa Interna Ńional ă de Asisten Ńă pentru
Securitate (ISAF), mandatat ă de Na Ńiunile Unite, incluzând actualmente 40 de na Ńiuni,
reprezint ă principala noastr ă prioritate. Conlucrând cu afganii, am realizat progrese
semnificative, îns ă recunoa ștem c ă provoc ările r ămase necesit ă eforturi suplimentare.
Nici noi și nici partenerii no ștri afgani nu vom permite extremi știlor și terori știlor s ă
recâ știge controlul asupra Afganistanului sau s ă-l utilizeze ca baz ă a terorismului care ne
amenin Ńă pe to Ńi. împreun ă cu partenerii no ștri din ISAF și cu implicarea direct ă a
pre ședintelui Karzai, vom emite o declara Ńie privind Afganistanul. Aceast ă declara Ńie
stabile ște o viziune clar ă bazat ă pe patru principii: angajamentul comun și ferm, pe
termen lung; sprijinul pentru înt ărirea conducerii și responsabilit ăŃii afgane; abordarea
cuprinz ătoare din partea comunit ăŃii interna Ńionale, care s ă uneasc ă eforturile civile și
militare, precum și participarea și cooperarea sporit ă cu vecinii Afganistanului, în special
cu Pakistanul. Ne exprim ăm satisfac Ńia fa Ńă de anun Ńurile f ăcute de alia Ńi și parteneri
privind contribu Ńiile cu noi for Ńe și alte forme de sprijin, care demonstreaz ă o dat ă în plus
hot ărârea noastr ă; orice alte contribu Ńii suplimentare vor fi binevenite. Salut ăm, totodat ă,

46 numirea ambasadorului Kai Eide ca reprezentant special a l secretarului general al
Na Ńiunilor Unite pentru Afganistan și șef al Misiunii de Asisten Ńă a Na Ńiunilor Unite în
Afganistan (UNAMA), care va aduce un plus de dinamism și coeren Ńă eforturilor
comunit ăŃii interna Ńionale. Salut ăm apropiata Conferin Ńă de la Paris care va evalua
progresele înregistrate și va înt ări eforturile interna Ńionale în vederea continu ării
implement ării Strategiei – cadru pentru Afganistan ("Afganistan Compact ").
11. A șa cum ne demonstreaz ă experien Ńele din Afganistan și Balcani, comunitatea
interna Ńional ă are nevoie s ă conlucreze mai strâns și s ă aib ă o abordare cuprinz ătoare
pentru a r ăspunde cu succes provoc ărilor de azi și de mâine la adresa securit ăŃii. O
implementare eficient ă a abord ării cuprinz ătoare necesit ă cooperarea și contribuŃia
tuturor actorilor importan Ńi, inclusiv a organiza Ńiilor neguvernamentale și organismelor
locale relevante. în acest sens, este important ca t o Ńi actorii interna Ńionali majori s ă
ac Ńioneze într-un mod coordonat, aplicând un larg spectru de ins trumente civile și
militare printr-un efort concertat, care Ńine cont de mandatele și atuurile fiec ăruia. Am
aprobat un Plan de ac Ńiune care cuprinde un set de propuneri pragmatice de dezvolta re și
implementare a contribu Ńiei NATO la abordarea cuprinz ătoare. Aceste propuneri au
scopul de a îmbun ătăŃi aplicarea coerent ă a instrumentelor NATO de gestionare a crizelor
și de a înt ări cooperarea practic ă la toate nivelurile, cu al Ńi actori, dup ă caz, inclusiv
propuneri privind sprijinul pentru stabilizare și reconstruc Ńie. Acestea se refer ă la domenii
precum planificarea și conducerea opera Ńiilor; instruire și educa Ńie; amplificarea
cooper ării cu actori externi. îns ărcin ăm Consiliul în Sesiune Permanent ă s ă implementeze
acest Plan de Ac Ńiune cu prioritate și s ă îl men Ńin ă permanent în aten Ńie, Ńinând seama de
toate evolu Ńiile relevante și de lec Ńiile înv ăŃate.
14. Rela Ńiile NATO-UE acoper ă o gam ă larg ă de probleme de interes comun privind
securitatea, ap ărarea și managementul crizelor, inclusiv lupta împotriva terorismu lui,
dezvoltarea de capabilit ăŃi militare coerente și care se sus Ńin reciproc, precum și
planificarea urgen Ńelor civile. Cooperarea noastr ă de succes în Balcanii de Vest, inclusiv
în opera Ńiunea UE Althea prin aranjamentele Berlin plus, contri buie la pacea și
securitatea din regiune. în spiritul acelora și valori comune și interese strategice, NATO și
UE coopereaz ă și vor continua s ă conlucreze în opera Ńiuni-cheie de gestionare a crizelor.
Recunoa ștem valoarea pe care o aduce o ap ărare european ă mai puternic ă și mai capabil ă,

47 în m ăsur ă s ă furnizeze capabilit ăŃi cu care s ă r ăspund ă provoc ărilor cu care atât NATO,
cât și UE se confrunt ă. De aceea, sprijinim eforturi care s ă se sus Ńin ă reciproc pentru
atingerea acestui scop. Succesul unor astfel de eforturi prezente și viitoare, necesit ă un
angajament sporit pentru a asigura metode eficiente de conluc rare. Prin urmare, suntem
hot ărâ Ńi s ă îmbun ătăŃim parteneriatul strategic NATO-UE, conform celor agre ate de
ambele noastre organiza Ńii, pentru o cooperare mai strâns ă și o eficien Ńă sporit ă, precum
și pentru a evita duplic ări inutile, într-un spirit de transparen Ńă și cu respectarea
autonomiei celor dou ă organiza Ńii. O Uniune European ă mai puternic ă va contribui în
continuare la securitatea noastr ă comun ă.
28. Reamintim c ă parteneriatul NATO-Rusia a fost conceput ca un element strategic
pentru înt ărirea securit ăŃii în spa Ńiul euro-atlantic, întemeiat pe principii, valori și
angajamente fundamentale, inclusiv democra Ńia, libert ăŃile civile și pluralismul politic.
Privind în urm ă, la istoria de peste un deceniu, am dezvoltat un dialog po litic și proiecte
concrete pe o gam ă larg ă de subiecte de securitate interna Ńional ă, unde avem obiective și
interese comune. De și suntem preocupa Ńi de recentele declara Ńii și ac Ńiuni ruse ști, pe
subiecte cheie de securitate și de interes comun, precum Tratatul privind For Ńele
Conven Ńionale din Europa (CFE), suntem preg ăti Ńi s ă continu ăm s ă lucr ăm cu Rusia, ca
parteneri egali în domenii de interes comun, a șa cum este prev ăzut în Declara Ńia de la
Roma și în Actul Fondator. Trebuie s ă ne continu ăm eforturile comune în lupta împotriva
terorismului și în domeniul neprolifer ării armelor de distrugere în mas ă și a mijloacelor
de transport al acestora. îndemn ăm Rusia s ă se angajeze activ în ofertele importante de
cooperare care i-au fost prezentate. Consider ăm c ă discu Ńiile bilaterale Statele Unite –
Rusia cu privire la ap ărarea antirachet ă și CFE, printre alte teme, pot aduce o contribu Ńie
important ă în acest domeniu. Consider ăm c ă poten Ńialul Consiliului NATO-Rusia (NRC)
nu este pe deplin realizat și r ămânem preg ăti Ńi s ă identific ăm și s ă urm ărim oportunit ăŃi
pentru ac Ńiuni comune în format 27, reamintind principiul independen Ńei deciziilor și
ac Ńiunilor NATO sau ale Rusiei. Reafirm ăm Rusiei c ă politica u șilor deschise a NATO și
eforturile prezente, precum și cele viitoare privind ap ărarea antirachet ă a NATO sunt
menite s ă ofere un r ăspuns mai bun fa Ńă de provoc ările de securitate cu care to Ńi ne
confrunt ăm și reiter ăm faptul c ă, departe de a reprezenta o amenin Ńare pentru rela Ńia
noastr ă, acestea ofer ă oportunit ăŃi de a aprofunda cooperarea și stabilitatea.

48 37. Proliferarea rachetelor balistice reprezint ă o amenin Ńare crescând ă pentru popula Ńia,
teritoriul și for Ńele Alian Ńei. Ap ărarea antirachet ă este parte a unui r ăspuns mai amplu de
contracarare a acestei amenin Ńă ri. De aceea, recunoa ștem contribu Ńia substan Ńial ă pe care
planificata dislocare în Europa a capabilit ăŃilor de ap ărare antirachet ă ale SUA o aduce
protec Ńiei Alia Ńilor împotriva rachetelor balistice cu raz ă lung ă de ac Ńiune. Explor ăm
modalit ăŃi de conectare a acestor capabilit ăŃi cu eforturile curente ale NATO în domeniul
ap ărării antirachet ă, ca o cale de a ne asigura c ă ele vor constitui parte integrant ă a
oric ărei arhitecturi viitoare a sistemului NATO de ap ărare antirachet ă. Având în vedere
principiul indivizibilit ăŃii securit ăŃii Alia Ńilor, precum și pe cel al solidarit ăŃii NATO,
îns ărcin ăm Consiliul Nord-Atlantic în Sesiune Permanent ă s ă dezvolte op Ńiuni pentru o
arhitectur ă cuprinz ătoare a sistemului de ap ărare antirachet ă care s ă asigure acoperirea
tuturor teritoriilor și popula Ńiilor aliate care nu sunt acoperite altfel de sistemul american,
în scopul reevalu ării lor la summit-ul NATO din 2009, în vederea fundament ării oric ărei
decizii politice viitoare.”
În 2009 , summitul a avut loc la Baden-Baden și Kehl, Germania, și în Strasbourg,
FranŃa.
Men Ńion ăm și summitul din 2010 , care a avut loc la Lisabona. Summitul NATO-
Rusia a dus la un nou concept de securitate- scutul antirache t ă. Sistemele terestre de
rachete urmeaz ă a fi instalate pana in 2015 în Polonia, Romania sau în ambel e Ńă ri. In
2018 vor fi aduse drone capabile sa elimine amenintari aerien e, iar pana in 2020 ar urma
sa fie instalate sisteme cu raza mai lunga de actiune, care sa contracareze eventuale
rachete intercontinentale. Acestea vor fi sustinute de sisteme radar puternice, precum cel
din Fylingdales din North YorkshireRusia s-a declarat de acco rd cu instalarea unor astfel
de dispozitive în Europa. În cadrul aceleia și întâlniri membrii NATO au decis retragerea
trupelor din Afganistan. Având la baz ă respectarea universal ă a articolului 5 din Tratat,
care precizeaz ă c ă: „P ărŃile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai mu ltora
dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi consider at ca un atac împotriva
tuturor”, NATO a declarat ca ap ărarea anti-rachet ă reprezint ă o baz ă de competen Ńă a
Alian Ńei, în perioada imediat urm ătoare adopt ării noului plan strategic.

49 Bibliografie:

• Miga-Be șteliu, Raluca, Organiza Ńii internationale interguvernamantale , Ed.
C.H.Beck, Bucure ști, 2006
• Geam ănu, Grigore, Dreptul interna Ńional contemporan , Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 1975
• Rusu, Ioan, Organiza Ńii și rela Ńii interna Ńionale , editura Lumina Lex, Bucure ști,
2002
• Anghel, Ion M., Dreptul diplomatic și consular , Editura Lumina Lex,
Bucure ști,1996
• Ionescu, Nicolae, Organiza Ńii interna Ńionale , Editura Lumina Lex, 2000
• Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organiza Ńii europene și euroatlantice, Lumina Lex,
2001
• Sc ăuna ș, Stelian, Uniunea Europen ă. Construc Ńie. Institu Ńii. Drept ., editura All
Beck, 2005

Întreb ări/Teme de referat:

• NATO și securitatea
• România și NATO
• Obiectivele NATO
• Noul concept de securitate în viziunea NATO. Lisabona 2010

50 Capitolul IV
Consiliul EUROPEI 27

Consiliul Europei este o organiza Ńie interna Ńional ă cu sediul la
Strasbourg, creat ă la 5 mai 1949 de 10 state: Belgia, Danemarca, Fran Ńa, Irlanda Italia,
Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda și Suedia. În prezent are 47 de state
membre. România a devenit membr ă a Consiliului Europei la data de 7 octombrie 1993,
odat ă cu depunerea instrumentului de aderare la Statutul Organiza Ńiei. În prealabil,
Parlamentul României dobândise statutul de invitat specia l la Adunarea Parlamentara (1
februarie 1991), un statut similar fiind obtinut și de Guvernul României ca urmare a
ader ării la Conven Ńia cultural ă europeana (19 decembrie 1991).
România este reprezentata în Comitetul Mini ștrilor de ministrul afacerilor externe,
iar în Adunarea Parlamentar ă de o delega Ńie format ă din 10 reprezentanti și 10 suplean Ńi.
Delega Ńia român ă la Congresul Autorit ăŃilor Locale și Regionale din Europa are o
compozi Ńie similar ă. De asemenea, România este reprezentat ă de un judec ător la Curtea
European ă a Drepturilor Omului.
Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt engleza și franceza. Germana,
italiana și rusa sunt utilizate ca limbi de lucru.

27 http://www.coe.int/

51 Obiectivele Consiliului Europei

Conform Statutului Consiliului Europei 28 , scopul Consiliului Europei este de a realiza o
mai mare unitate între membrii s ăi pentru salvgardarea și realizarea idealurilor și
principiilor care sunt mo ștenirea lor comun ă și pentru facilitarea progresului lor
economic și social. Acest scop va fi promovat prin organele consil iului, prin discutarea
chestiunilor de interes comun și prin încheierea de acorduri și adoptarea unor ac Ńiuni
comune în domeniile economic, social, cultural, știin Ńific, juridic și administrativ, precum
și prin salvgardarea și respectarea pe mai departe a drepturilor și libert ăŃilor fundamentale
ale omului. Participarea membrilor la lucr ările Consiliului Europei nu va afecta
activitatea acestora în cadrul O.N.U. și a altor organiza Ńii sau uniuni interna Ńionale la care
ele sunt p ărŃi. Chestiunile referitoare la ap ărarea na Ńional ă nu Ńin de competen Ńa
Consiliului Europei.
Principalele obiective ale acestei organiza Ńii interna Ńionale sunt:
• Protejarea drepturilor omului, a democratiei pluraliste si a suprematiei dreptului;
• Favorizarea constientizarii si incurajarea dezvoltarii identitatii si diversitatii
culturale ale Europei;
• Cautarea solutiilor pentru problemele cu care se confrunta societatea europeana:
discriminarea minoritatilor, xenofobia, intoleranta, bioetica si clonarea umana,
terorismul, traficul de fiinte umane, crima organizata si coruptia,
cibercriminalitatea, violenta contra copiilor etc.;
• Dezvoltarea stabilitatii democratice in Europa prin sus tinerea reformelor politice,
legislative si constitutionale.
Structura Consiliului Europei
a) Comitetul Mini ștrilor
Comitetul Mini ștrilor este principala instan Ńă de decizie. Fiecare stat membru este
reprezentat în Comitet de ministrul de externe sau de re prezentantul permanent al
guvernului (delega Ńii mini ștrilor). Comitetul studiaz ă urm ările care se dau recomand ărilor
Adun ării parlamentare și Congresului puterilor locale și regionale ale Europei, ale

28 Disponibil la http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=4&inli ne=

52 propunerilor diverselor comitete interguvernamentale și ale conferin Ńelor mini ștrilor
specializa Ńi. Adopt ă programul de activit ăŃi și bugetul Consiliului Europei.
Discu Ńiile în cadrul Comitetului Mini ștrilor privesc toate subiectele politice de
interes comun, cu excep Ńia problemelor de ap ărare: aspectele politice ale integr ării
europene, dezvoltarea cooper ării, ap ărarea institu Ńiilor democratice și protec Ńia drepturilor
omului, altfel spus toate problemele care necesit ă identificarea unor solu Ńii de nivel
european.
Mini ștrii exercit ă pre ședin Ńia Comitetului pe rând, pe o durat ă de șase luni.
Schimb ările de pre ședin Ńie se efectueaz ă în mod tradi Ńional în mai și în noiembrie.
Mini ștrii de externe ai statelor membre se reunesc cel pu Ńin de dou ă ori pe an pentru a
trage concluzii asupra cooper ării europene și actualit ăŃii politice, și pentru a impulsiona
politica necesar ă activit ăŃilor Organiza Ńiei.
Deciziile Comitetului Mini ștrilor sunt transmise guvernelor sub form ă de
recomand ări sau fac obiectul unor conven Ńii și acorduri europene obligatorii din punct de
vedere juridic pentru statele care le-au ratificat. Comit etul Mini ștrilor adopt ă de asemenea
declara Ńii sau rezolu Ńii privind probleme politice de actualitate.
În caz de înc ălcare grav ă a obliga Ńiilor sale statutare, Comitetul Mini ștrilor poate
suspenda dreptul de reprezentare al unui stat membru, s ă-l invite s ă se retrag ă, și chiar s ă
decid ă c ă acesta a încetat s ă aib ă calitatea de membru al Organiza Ńiei.
Comitetul Mini ștrilor vegheaz ă, de asemenea, la punerea în practic ă efectiv ă a
conven Ńiilor și acordurilor încheiate între statele membre. Aceast ă responsabilitate
prive ște în special conven Ńiile esen Ńiale cum sunt cele ce privesc drepturile omului,
(Conven Ńia european ă a Drepturilor Omului, Carta social ă european ă, Conven Ńia
european ă pentru prevenirea torturii, Conven Ńia-cadru pentru protec Ńia minorit ăŃilor
na Ńionale) și care au prev ăzut existen Ńa unor mecanisme de control.
b) Adunarea parlamentar ă
Adunarea parlamentar ă a Consiliului Europei a fost prima adunare european ă
creat ă în istoria continentului nostru. Constituit ă din delega Ńiile a 40 de parlamente
na Ńionale, ea r ămâne una dintre cele mai importante adun ări europene.
Adunarea abordeaz ă subiecte de actualitate și teme cu caracter prospectiv care au
leg ătur ă îndeosebi cu problemele societ ăŃii și chestiunile de politic ă interna Ńional ă.

53 Deliber ările sale joac ă un rol important în orientarea activit ăŃilor Comitetului Mini ștrilor.
În plus, ele se repercuteaz ă prin intermediul parlamentarilor pe lâng ă parlamentele
na Ńionale și exercit ă astfel o influen Ńă asupra guvernelor na Ńionale.
Textele adoptate de Adunare ofer ă orient ări Comitetului Mini ștrilor, guvernelor,
parlamentelor și partidelor politice na Ńionale. În genere, Adunarea se reune ște de patru ori
pe an, la Strasbourg, ora ș desemnat în acest sens în mod simbolic ca reprezentând
"reconcilierea postbelic ă între popoare și na Ńiuni", cunoscut fiind faptul c ă se afl ă situat la
zona de frontier ă a Fran Ńei cu Germania, în regiunea Alsacia, teritoriu disputat de-a
lungul secolelor de cele dou ă state.
c) Congresul Autorit ăŃilor Locale și Regionale ale Europei
Congresul Autorit ăŃilor Locale și Regionale ale Europei este compus din
reprezentan Ńi ai tuturor statelor membre și care formeaz ă Camera autorit ăŃilor locale și,
respectiv, Camera regiunilor. El î și desf ăș oar ă lucr ările într-o singur ă sesiune plenar ă
anual ă la Strasbourg. Ra Ńiunea constituirii sale a fost de a consolida, în acest mod,
structurile democratice de baz ă, îndeosebi în noile democra Ńii.
d) Secretariatul general
Secretariatul general este alc ătuit din circa 1300 de func Ńionari europeni și are
menirea de a asista tehnic toate organele și organismele ce se reunesc sub egida
Consiliului Europei.
În 2009, Adunarea Parlamentar ă a Consiliului Europei a ales în func Ńia de
Secretar General pe Thorbjørn Jagland (Norvegia) pentru un mandat de cinci ani.
Conform declara Ńiei secretarului general, planul strategic de ac Ńiune al Consiliului
Europei are urm ătoarele priorit ăŃi29 :
• definirea cu statele membre a rolului și responsabilit ăŃilor Consiliului Europei și
stabilirea unui mandat clar al Organiza Ńiei;
• înt ărirea normelor democratice și asigurarea c ă statele membre le respect ă;
• examinarea securit ăŃii și criminalit ăŃii în statele membre, în special corup Ńia,
spalarea de bani, cybercriminalitatea, traficul de fiin Ńe umane, traficul cu droguri;
• avansarea de programe specifice privind drepturile omului, dem ocra Ńia, refugia Ńii,
coeziunea social ă, cultura și problemele de mediu;

29 Vezi și http://www.coe.int/T/SECRETARYGENERAL/SG/

54 • elaborarea de noi ini Ńiative vizând lupta contra terorismului interna Ńional;
• lupta contra torturii și tratamentelor degradante;
• combaterea rasismului, antisemitismului și islamofobiei;
• promovarea egalit ăŃii și tratamentelor echitabile f ără deosebire de sex, etnie,
convingeri religioase sau politice;
• tratarea de o manier ă just ă și echitabil ă a tuturor Ńă rilor, indiferent de m ărime,
boga Ńie sau loca Ńie geografic ă;
• construirea unor rela Ńii mai eficace cu Uniunea European ă, Na Ńiunile Unite,
OSCE și organiza Ńiile regionale și neguvernamentale; evaluarea rezultatelor
ac Ńiunilor întreprinse pentru îmbunat ăŃirea eficacit ăŃii și vizibilit ăŃii Consiliului
Europei.

Conven Ńia european ă a drepturilor omului

Conven Ńia European ă a Drepturilor Omului a fost precedat ă de Declara Ńia
Universal ă a Drepturilor Omului și de Declara Ńia American ă a Drepturilor și Îndatoririlor
Omului.
Conven Ńia pentru Ap ărarea Drepturilor Omului și a Libert ăŃilor Fundamentale,
elaborat ă în cadrul Consiliului Europei 30 , deschis ă pentru semnare la Roma la 4
noiembrie 1950, a intrat în vigoare în septembrie 1953. De la i ntrarea în vigoare a
Conven Ńiei, dezvolt ări importante au intervenit ca urmare a adopt ării unui num ăr de
treisprezece protocoale adi Ńionale. Protocoalele 1, 4, 6, 7, 12 și 13 au ad ăugat drepturi și
libert ăŃi celor consacrate de conven Ńie. Protocolul 2 a conferit Cur Ńii puterea de a emite
avize consultative. Protocolul 9 a deschis peti Ńionarilor individuali posibilitatea de a- și
prezenta cauza în fa Ńa Cur Ńii, sub rezerva ratific ării instrumentului respective de c ătre
statul acuzat și a accept ării de c ătre un Comitet de filtrare. Protocolul 11 a restructurat
mecanismul de control. Dispozi Ńiile acestui Protocol au asigurat cre șterea noului sistem,
în special prin aceea c ă a permis accesul direct în fa Ńa Cur Ńii al persoanelor fizice și
juridice aflate sub jurisdic Ńia statelor contractante. Celelalte Protocoale se r efereau la
organizarea institu Ńiilor înfiin Ńate de Conven Ńie și la procedura de urmat în fa Ńa acestora.

30 Primul act major al Consiliului Europei

55 La 1 octombrie 2009 a intrat în vigoare Protocolul nr. 14bis c u privire la Conven Ńia
European ă a Drepturilor Omului. Protocolul nr. 14bis urm ăre ște eficientizarea activit ăŃii
Curtii Europene a Drepturilor Omului, în contextul creste rii num ărului de cauze pe rolul
acesteia. Acest Protocol, care include dou ă proceduri specifice 31 privind num ărul de
judec ători care examineaza cererile și decide cu privire la admisibilitatea lor în fond, a
fost aplicat ca o m ăsur ă temporar ă pân ă la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14.
Alexander Konovalov, ministrul rus al Justitiei, a rat ificat Protocolul nr. 14 la Conven Ńia
european ă a drepturilor omului cu ocazia conferin Ńei privind viitorul CEDO, care a avut
loc la Interlaken, Elve Ńia, în 18-19 februarie 2010. La aceasta au participat ministrii
responsabili pentru drepturile omului din cele 47 de state membre ale Consiliului
Europei. De altfel, prima cauz ă în care a fost analizat ă admisibilitatea în raport cu acest
protocol a fost cauza Adrian Mihai Ionescu vs. Romania din da ta de 1 iunie 2010 32 .
Astfel, de la intrarea în vigoare a Protocolului num ărul 14, a ap ărut un nou criteriu de
admisibilitate a cererilor formulate la CEDO: „Curte a declar ă inadmisibil ă orice cerere
individual ă introdus ă în aplicarea articolului 34 dac ă consider ă c ă:
a. cererea este incompatibil ă cu prevederile Conven Ńiei sau Protocoalelor sale, în
mod v ădit nefondat ă sau abuziv ă; sau
b. reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important, cu excep Ńia faptului dac ă
respectarea drepturilor omului garantate de Conven Ńie și Protocoalele sale nu cer în mod
obligatoriu examinarea fondului cererii și cu condi Ńia de a nu respinge din acest motiv
nici o cauz ă care nu a fost examinat ă în modul cuvenit de c ătre o instan Ńă judec ătoreasc ă
intern ă”. 33
Pe plan intern, CEDO a fost ratificat ă prin legea nr. 30/1994, publicat ă în
Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994. Textul Conven Ńiei, modificat prin Protocolul

31 – completul judec ătorului unic, care are competen Ńa s ă resping ă o cerere ca inadmisibil ă (pân ă acum
aceast ă competen Ńă revenea unui complet alc ătuit din trei judec ători);
– completul format din trei judec ători poate s ă admita și s ă solu Ńioneze cauza cu privire la cereri v ădit
întemeiate precum și în cele în care exista o jurispruden Ńă clar ă, a șa numitele cauze repetitive (aceste cazuri
erau de competen Ńa camerele cu șapte judec ători sau Marii Camere)
32 Comunicatul CEDO poate fi citit la
http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&docum entId=870659&portal=hbkm&source=exte
rnalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF01C1166DEA398649
33 Protocolul num ărul 14

56 11 la CEDO, încheiat la Strasbourg la 11 mai 1994, a fost ra tificat de România prin legea
nr. 79/1995, publicat ă în Monitorul Oficial nr. 147 din 13 iulie 1995.
Jurispruden Ńa este ansamblul hot ărârilor definitive pronun Ńate de c ătre un organ
jurisdic Ńional (european sau na Ńional), iar justi Ńiabilitatea reprezint ă capacitatea normelor
de garantare a drepturilor persoanei de a fi suficient de concrete pentru a putea da
efectivitate enun Ńului normativ în cazul unor împrejur ări specifice prin care a trecut
persoana care se consider ă victim ă a viol ării drepturilor omului. Hot ărârile CEDO
constituie un model de interpretare și aplicare a legii prin claritatea și coeren Ńa
ra Ńionamentelor, prin consecven Ńa și predictibilitatea interpret ării normelor ce consacr ă
drepturile și libert ăŃile fundamentale pe care le are fiecare cet ăŃean 34 . Pevederile
Conven Ńiei și ale protocoalelor sale adi Ńionale nu pot fi interpretate și aplicate corect
decât prin raportare la jurispruden Ńa Cur Ńii. Din aceast ă cauz ă, Corneliu Bîrsan 35 afirm ă
că normele cuprinse în Conven Ńie și în protocoalele sale adi Ńionale alc ătuiesc, împreun ă
cu jurispruden Ńa organelor sale, un bloc de conven Ńionalitate.
Conven Ńia vizeaz ă asigurarea de c ătre state a respect ării Drepturilor Omului,
Statului de drept și principiilor Democra Ńiei pluraliste. Acceptarea sa, inclusiv jurisdic Ńia
obligatorie a Cur Ńii și caracterul obligatoriu al hot ărârilor sale, este în prezent o condi Ńie
de a fi membru al Consiliului Europei. În prezent, Conven Ńia este parte integrant ă a
sistemului juridic intern al Statelor membre. Respec tarea sa este asigurat ă și de Uniunea
european ă, cu toate c ă problema ader ării Uniunii la sistemul de protec Ńie stabilit de c ătre
Consiliul Europei r ămâne a fi deschis ă. Din punct de vedere practic, succesul Conven Ńiei
se explic ă în mare parte prin mecanismul s ău de control dezvoltat, care a f ăcut posibil ă o
garantare concret ă și eficient ă a drepturilor și libert ăŃilor pe care le enun Ńă .
Executarea hot ărârilor Cur Ńii este un aspect al mecanismului instaurat de
Conven Ńie înc ă destul de pu Ńin cunoscut publicului, dar care este de o importan Ńă capital ă.
Dac ă Conven Ńia se prezent ă ca unul din elementele cheie ale arhitecturii politice
europene, oare aceasta nu se datoreaz ă chiar faptului c ă executarea fiec ărei hot ărâri

34 Cazurile României la Curtea European ă a Drepturilor Omului (Selec Ńiuni 2005-2006), Bucure ști, 2006,
p. 5
35 Bîrsan, Corneliu, Conven Ńia european ă a drepturilor omului. Comentariu pe articole , vol. I, Drepturi și
libert ăŃi, editura CH. BECK, 2005, p. 103

57 individuale ce constat ă c ă un Stat a înc ălcat Conven Ńia constituie obiectul unui control
atent și sistematic din partea altor State reunite în cadrul C omitetului Mini ștrilor? 36
Articolul 1 al Conven Ńiei consacr ă obliga Ńia de a respecta drepturile omului de
către p ărŃilor contractante . În general, Conven Ńia se aplic ă, deci, cet ăŃenilor statelor
contractante, dar nu este necesar de a stabili o leg ătura juridic ă stabil ă precum
“cet ăŃenie”, “re ședin Ńa” sau “domiciliul”; este suficient ca statul s ă poat ă exercita o
anumit ă putere asupra celui interesat. Aceasta explic ă faptul c ă de și 45 de State sunt
membre ale Conven Ńiei Europene, pân ă ast ăzi cet ăŃeni din peste 150 de Ńă ri au depus
cereri la Comisia European ă a Drepturilor Omului sau la Curtea european ă a Drepturilor
Omului.
Exercitarea drepturilor și libert ăŃilor recunoscute de Conven Ńie 37 trebuie s ă fie
asigurat ă f ără nici o deosebire bazat ă, în special, pe sex, ras ă, culoare, limb ă, religie,
opinii politice sau orice alte opinii, origine na Ńional ă sau social ă, apartenen Ńa la o
minoritate na Ńional ă, avere, na ștere sau orice alt ă situa Ńie.
În caz de r ăzboi sau de alt pericol public ce amenin Ńă via Ńa na Ńiunii, orice înalt ă
parte contractant ă poate lua m ăsuri care derog ă38 de la obliga Ńiile prev ăzute de Conven Ńie,
în masura strict ă în care situa Ńia o cere și cu condi Ńia ca aceste m ăsuri s ă nu fie în
contradic Ńie cu alte obliga Ńii care decurg din dreptul interna Ńional 39 . Orice înalt ă parte
contractant ă ce exercit ă acest drept de derogare îl informeaz ă pe deplin pe secretarul
general al Consiliului Europei cu privire la m ăsurile luate și la motivele care le-au
determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, s ă informeze pe secretarul general al
Consiliului Europei și asupra datei la care aceste m ăsuri au încetat a fi în vigoare și de la
care dispozi Ńiile conven Ńiei devin din nou aplicabile.
Drepturile și libert ăŃile definite de Conven Ńie și de protocoalele sale determin ă
competen Ńa material ă.

36 Vezi rezolu Ńia Adunarii Parlamentare (2000)1226 din 28 septembrie 2000
37 Articolul 14 al Conven Ńiei. Vezi și Principiul egalit ăŃii , consacrat în art. 16 alin. (1) Constitu Ńia
României: „Cet ăŃenii sunt egali în fa Ńa legii și a autorit ăŃilor publice, f ără privilegii și f ără discrimin ări”, se
înf ăŃiseaz ă ca o regul ă esen Ńial ă pentru toate societ ăŃile moderne și democratice și art. 10 al Declara Ńiei
Universale a Drepturilor Omului precizeaz ă c ă: „orice persoan ă are dreptul în deplin ă egalitate, ca litigiul
său s ă fie examinat în mod echitabil și în mod public de un tribunal independent și impar Ńial.
38 Dispozi Ńia nu îng ăduie nicio derogare de la articolul 2, cu excep Ńia cazului de deces rezultând din acte
licite de r ăzboi, și nici de la articolul 3, articolul 4 paragraful 1 si art icolul 7.
39 Articolul 15 al Conven Ńiei

58
Bibliografie:

• Miga-Be șteliu, Raluca, Organiza Ńii internationale interguvernamantale , Ed.
C.H.Beck, Bucure ști, 2006
• Geam ănu, Grigore, Dreptul interna Ńional contemporan , Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 1975
• Rusu, Ioan, Organiza Ńii și rela Ńii interna Ńionale , editura Lumina Lex, Bucure ști,
2002
• Anghel, Ion M., Dreptul diplomatic și consular , Editura Lumina Lex,
Bucure ști,1996
• Ionescu, Nicolae, Organiza Ńii interna Ńionale , Editura Lumina Lex, 2000
• Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organiza Ńii europene și euroatlantice, Lumina Lex,
2001
• Sc ăuna ș, Stelian, Uniunea Europen ă. Construc Ńie. Institu Ńii. Drept ., editura All
Beck, 2005
• Hum ă, Ioan, Drept comunitar. Partea general ă, editura Didactic ă și Pedagogică,
2007
• Manolache, Octavian, Drept comunitar. Institu Ńii comunitare , All Beck, 1999

Întreb ări/Teme de referat:

• Structurile principale ale Consiliului Europei
• Atribu Ńiile Consiliului Europei
• CEDO și importan Ńa sa în protec Ńia drepturilor omului
• Adunarea Parlamentar ă a Consiliului Europei. Structur ă și atribu Ńii
• Atribu Ńiile comisarului pentru drepturilor omului

59 Capitolul V
OSCE (The Organization for Security and Co-operation in Europ e)40

Organiza Ńia pentru Securitate și Cooperare în Europa 41 (OSCE) a ap ărut în
anul 1973, ini Ńial sub numele de Conferin Ńa pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Cunoscut ă ulterior drept "procesul de la Helsinki", CSCE a constit uit un forum de dialog
și negocieri multilaterale între Est și Vest.
Istoria CSCE se împarte în dou ă perioade:
– Între anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki și, respectiv, a
Cartei de la Paris pentru o nou ă Europ ă), în care CSCE a func Ńionat ca un proces de
conferin Ńe și reuniuni periodice.
– Evolu Ńiile pe planul securit ăŃii europene ap ărute în anii ‘90 au impus
schimb ări fundamentale atât în ceea ce prive ște structura și caracterul institu Ńional al
procesului început la Helsinki, cât și rolul acestuia. Conferin Ńa la nivel înalt de la
Budapesta, 1994, a hot ărât adoptarea denumirii de Organiza Ńie pentru Securitate și
Cooperare în Europa (OSCE).
Organiza Ńia pentru Securitate și Cooperare în Europa (O.S.C.E.), forumul în care
se reg ăsesc toate Ńă rile Europei, al ături de Canada și Statele Unite, reprezint ă un element
cheie al arhitecturii europene de securitate.
La 3 iulie 1973 s-au deschis lucr ările Conferin Ńei pentru Securitate și Cooperare în
Europa, cu participarea a 35 de state europene (f ără Albania, dar cu SUA și Canada). La
început a fost un proces de consultare politic ă, un forum multilateral de dialog și
negociere, f ără structuri permanente, care încerc ă s ă organizeze destinderea pe continent.
Statele membre au semnat la 30 iulie 1975 în capitala Finlan dei, "Actul final de la
Helsinki", document prin care sunt stabilite : principii fundamentale, destinate s ă stea la
baza rela Ńiilor, dintre state; m ăsuri de cre ștere a încrederii în domeniul militar; hot ărârea
statelor membre de a continua examinarea și elaborarea unei metode general acceptabile
pentru reglementarea pa șnic ă a disputelor; m ăsuri în privin Ńa respect ării drepturilor

40 http://www.osce.org/
41 Popescu, A., Jinga, I., Organiza Ńii europene și euroaltantice , Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2001, p.
156

60 omului și a libert ăŃilor fundamentale; o baz ă de cooperare în domeniul economic,
cultural, al știin Ńei și al tehnologiei.
Conform Actului final de la Helsinki, s-a hotarât conti nuarea și aprofundarea
procesului CSCE. În acest scop, a func Ńionat pân ă în 1990 sub forma unor reuniuni și
conferin Ńe, stabilind o serie de norme și angajamente și analizând periodic felul cum sunt
implementate acestea: Belgrad (‘77-’78), Madrid (‘80-’83), Viena (‘86-’89). Dupa 1990
CSCE este forumul în care se stabilesc primele negocier i în materie de securitate
european ă.
La întâlnirea la vârf de la Paris, din noiembrie 1990, s e adopt ă „Carta pentru o
noua Europa", care marcheaz ă sfâr șitul formal al razboiului rece și începutul
institu Ńionaliz ării CSCE 42 . Tot acum, statele membre în cele doua alian Ńe militare
semneaz ă "Tratatul asupra for Ńelor armate conven Ńionale in Europa" (CFE) care limiteaz ă
for Ńele conven Ńionale în Europa, de la Atlantic la Urali.
Șefii de stat și de guvern din Ńă rile participante la CSCE au adoptat la finalul
reuniunii de analiz ă din iulie 1992 la Helsinki, Declara Ńia intitulata "Provoc ările
schimb ării". Documentul precizeaza c ă CSCE este un acord regional în spiritul cap.8 al
Cartei ONU și reflect ă acordul la care se ajunsese asupra înt ăririi institu Ńiilor CSCE,
asupra elabor ării unei structuri de alarmare rapid ă, de prevenire a conflictelor și de
gestionare a crizelor (cuprinzând misiuni de anchet ă și misiuni de raportori). Cu acela și
prilej se hot ărăș te crearea, la Viena, a unui forum CSCE pentru cooperar ea în domeniul
securit ăŃii, Forum care, în noiembrie 1993, a adoptat 4 documente im portante privind
măsurile de stabilizare a situa Ńiilor de criz ă localizate, principiile pe care s ă se bazeze
transferurile de arme conven Ńionale, planificarea ap ărării, precum și contactele și
cooperarea pe plan militar.
La finalul conferin Ńei de analiz ă a CSCE din 1994 de la Budapesta este adoptat
documentul intitulat "Spre un parteneriat real într-o era noua" care cuprinde: schimbarea
de nume a CSCE, devenit ă de la 1 ianuarie 1995, Organizatia pentru Securitate și
Cooperare în Europa (OSCE); continuarea dezvolt ării mijloacelor CSCE în materie de

42 Carta nu are caracterul unui act cu valoare constitu Ńional ă, ci reprezint ă un program de perspectiv ă în
construirea Europei pe doi piloni principali: revenirea la valorile democra Ńiei occidentale și dezvoltarea
institu Ńional ă. Transformarea CSCE în OSCE, care a avut loc în 1994, a determinat și importante muta Ńii
calitative.

61 prevenire a conflictelor și de gestionare a crizelor; un cod de conduit ă asupra aspectelor
politico-militare ale securit ăŃii.
Summitul de la Lisabona din 1996, prin documentul "Un model de securitate
comun și cuprinz ător pentru Europa sec. XXI" prezint ă provocarile la adresa securit ăŃii
statelor membre și posibilit ăŃile de cooperare pentru preintâmpinarea lor.
La Istambul, în ianuarie 1999 au fost adoptate "Carta pen tru securitatea european ă" și
alte documente referitoare la m ăsurile de încredere și securitate, precum și la reducerea
for Ńelor armate conven Ńionale in Europa.
Astazi OSCE este o organiza Ńie paneuropean ă de securitate , care în rândul celor
55 de state membre (54 + Iugoslavia suspendat ă în 1992) include toate statele europene,
SUA, Canada și fostele republici sovietice din Asia Centrala. Este conceput ă pentru a
servi drept instrument de prim ă instan Ńă pentru avertizarea din timp și prevenirea
conflictelor, gestionarea conflictelor și reconstruc Ńia post-conflict în Europa 43 . Regulile
de baz ă sunt egalitatea membrilor și consensul în adoptarea deciziilor.
OSCE este structurat ă astfel:
• Consiliul Permanent, alc ătuit din reprezentan Ńii statelor membre ale organiza Ńiei;
se reune ște s ăpt ămânal la Viena, pentru a dezbate și lua decizii în toate domeniile
aferente OSCE;
• Consiliul Superior; dezbate periodic aspectele de natur ă politic ă;
• Consiliul Ministerial, reunirea mini ștrilor de externe;
• Pre ședintele în exercitiu al OSCE, respectiv ministrul de e xterne al Ńă rii
desemnate, asistat de precedentul și urmatorul; de Ńine întreaga responsabilitate a
activit ăŃii executive a organiza Ńiei;
• Secretarul general al OSCE actioneaza in calitate de re prezentant al presedintelui
in exercitiu, pe care il sprijina in toate activitatile des tinate sa duca la indeplinirea
obiectivelor OSCE. Secretariatul mai include: Centrul de P revenire a Conflictelor,
Departamentul de Administratie si Operatiuni si Coordona torul activitatilor OSCE
in domeniul economic si cel al mediului.

43 Nicolae Paun, Istoria constructiei europene, Edi tura Fundatia pentru Studii Europene, 1999, p.53

62 • Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omulu i; joaca un rol important
in monitorizarea alegerilor si dezvoltarea de institutii nationale electorale sau de
aparare a drepturilor mentionate.
• Inaltul Comisar pentru Minoritatile Nationale (functie ocupata acum de olandezul
Max van der Stoel); are un rol important in semnalarea din timp si prevenirea
conflictelor, prin recomandari si rapoarte incurajeaza m entinerea unei politici a
nonconfruntarii.
• Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media; urmareste indeaproape
evenimentele din aceasta sfera de activitate si reactio neaza promt fata de orice
incarcare a principiilor organizatiei si angajamentelor statelor participante, in ce
priveste libertatea de opinie si cea a presei.
• Adunarea Parlamentara; alcatuita din 300 de reprezentanti ai tuturor tarilor
membre; isi desfasoara sesiunea anuala in luna iulie; dez bate teme de larg interes
si adopta rezolutii si recomandari specifice profilului O SCE.
• Curtea de Conciliere si Arbitraj prin care statele semna tare ale Conventiei pot
supune atentiei o problema in divergenta, urmând ca aceasta s a fie reglementata
de Tribunalul de Arbitraj sau de Comisia de Conciliere.
OSCE si-a stabilit urmatoarele prioritati:
• consolidarea valorilor comune ale statelor membre s i ajutarea lor in construirea
societatii civile democratice, bazate pe suprematia leg ii;
• prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si readucerea pacii in zonele
de conflict;
• surmontarea unor deficite, ori numai presupuse, ale starii de securitate a statelor
membre si prevenirea unor noi destructurari ale acestora, prin promovarea unui
sistem regional de securitate bazat pe cooperare.
Instrumentele la dispozitia organizatiei sunt:
• misiunile de informare a raportorilor OSCE;

63 • misiunile sau alte activitati similare in teren, ca ins trument principal pentru
prevenirea pe termen lung a conflictelor , managementul cr izelor, rezolvarea
conflictelor si revenirea la normalitate;
• reprezentantii personali ai presedintelui executiv, dese mnati a-l asista in
rezolvarea unor situatii survenite in diverse regiuni;
• grupurile de conducere, pentru indeplinirea unor misiuni sau sar cini concrete in
domeniul prevenirii conflictelor, managementului crizelor si rezolvarii disputelor;
• mecanismele pentru rezolvarea pasnica a conflictelor;
• actiunile de mentinere a pacii
Bibliografie

• Miga-Be șteliu, Raluca, Organiza Ńii internationale interguvernamantale , Ed.
C.H.Beck, Bucure ști, 2006
• Geam ănu, Grigore, Dreptul interna Ńional contemporan , Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 1975
• Rusu, Ioan, Organiza Ńii și rela Ńii interna Ńionale , editura Lumina Lex, Bucure ști,
2002
• Anghel, Ion M., Dreptul diplomatic și consular , Editura Lumina Lex,
Bucure ști,1996
• Ionescu, Nicolae, Organiza Ńii interna Ńionale , Editura Lumina Lex, 2000
• Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organiza Ńii europene și euroatlantice , Lumina Lex,
2001
• Sc ăuna ș, Stelian, Uniunea Europen ă. Construc Ńie. Institu Ńii. Drept ., editura All
Beck, 2005
Întreb ări/Teme de referat:

• OSCE și problema securit ăŃii
• Organele de conducere OSCE
• România și OSCE

64 Capitolul VI
Uniunea European ă
Scurt istoric al Uniunii Europene

19 septembrie 1946- Churchill lanseaz ă un apel la reconciliere franco-german ă și la
unitatea continentului
5 iunie 1947- Planul Marshall (propune Europei ajutorul Statelor Unite, declarând
război foamei, s ărăciei, disper ării, haosului)
7-11 mai 1948 – se def ăș oar ă la Haga Congresul Europei care propune crearea unei
Adun ări Europene Constituante
27 iunie 1947- Conferin Ńa de la Paris- înfiin Ńarea Organiza Ńiei Europene de
Cooperare Economic ă (OECE)
9 mai 1950- Planul Schumann
18 aprilie 1951- înfiin Ńarea Comunit ăŃii Europene a C ărbunelui și O Ńelului- CECO
(sunt considerate incompatibile cu pia Ńa comun ă a c ărbunelui și o Ńelului și vor fi abolite
urm ătoarele taxe: 1. taxa la import și la export, ori axele având efect echivalent și
restric Ńiile cantitaive privind circula Ńia produselor, 2. m ăsurile și practicile discriminatorii
între produc ători, între cump ărători și între consumatori, în special în privin Ńa pre Ńurilor și
condi Ńiilor de livrare, ori a tarifelor și condi Ńiilor de transport, 3. ajutoarele acordate de
către stat ori taxele speciale impuse de c ătre stat, în orice form ă ar fi ele, 4. practicile
restrictive care tind spre împ ărŃirea și exploatarea pie Ńei.). Tratatul desemneaz ă o Înalt ă
Autoritate care s ă asigure realizarea obiectivelor. Sunt înfiin Ńate: Comitetul Special de
Mini ștri, o Adunare comun ă și o Curte de Justi Ńie. CECO a fost creat pentru o perioad ă de
50 de ani și și-a încetat efectele în 2002.

65 Membrii CECO- Belgia, Fran Ńa, Italia, Luxemburg și Olanda 44
1955- Coferin Ńa de la Messina- se hot ărăș te înfiin Ńarea unei comisii care s ă propn ă
solu Ńiile integr ării progresive. Urmarea- Conferin Ńa de la Roma.
25 martie 1957- Conferin Ńa de la Roma – se semneaz ă Tratatul Comunit ăŃii Economice
Europene (CEE) și Tratatul Comunit ăŃii Europene a Energei Atomice (EUROATOM)
CEE si-a stabilit ca obiectiv, "instituind o piata comuna si apropierea progresiva a
politicilor economice ale statelor membre", crearea fundamentelor "unei Uniuni din ce in
ce mai stranse intre popoarele europene". In acest scop , s-a prevazut libera circulatie a
marfurilor si protectia acestora fata de exteriorul Comuni tatii prin tarife vamale comune,
libera circulatie a persoanelor si capitalului, protec tia liberei concurente. De asemenea, s-
a urmarit armonizarea politicilor economice ale statel or membre, stabilirea unor politici
sectoriale comune in domeniul agriculturii, transporturil or, relatiilor comerciale externe;
apoi, progresiv CEE a primit noi competente in domeniul a pararii mediului inconjurator,
al politicii sociale si regionale, in domeniile educatie i, cercetarii si tehnologiei. Asadar, in
conceptia tratatului din 1957, CEE se sprijina pe doi piloni: p iata comuna si apropierea
progresiva a politicilor economice.
Membrii CEE- Belgia, Fran Ńa, Italia, Luxemburg și Olanda
Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom) dispune de un drept de
optiune asupra mineralelor, materiilor brute si materia lelor fisionabile speciale produse
pe teritoriul statelor membre, precum si de posibilitate a de a exercita un control de
securitate asupra destinatiei finale a produselor, astfel in cat acestea sa nu fie folosite in
scopuri militare. In acest sens, orice intreprindere car e manipuleaza materiale nucleare
este obligata sa prezinte Comisiei informatii asupra act ivitatii desfasurate, cu exceptia
materialelor destinate nevoilor de aparare. Euratom urm areste promovarea utilizarii
energiei atomice in scopuri pasnice si dezvoltarea industr iei nucleare.
Membrii EUROATOM- Belgia, Fran Ńa, Italia, Luxemburg și Olanda
1965- Bruxelles- Tratatul pentru instituira unei Comisii un ice și a unui
Consiliu unic (reunirea institu Ńiilor comunitare)
Celor șase state fondatoare s-au al ăturat: Marea Britanie, Irlanda și
Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986), Austria, Finlanda și

44 BENELUX- uniune economic ă compus ă din Belgia, Olanda și Luxemburg

66 Suedia (1995), Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, R epublica Ceh ă,
Slovacia, Slovenia, Ungaria (2004), Bulgaria și România (2007) 45 .
7 februarie 1992- Tratatul de la Maastricht privind instituire a Uniunii
Europene (intr ă în vigoare la 1 noiembrie 1993)- semnat de Belgia, Danemarca,
Fran Ńa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia
și Spania, la care au aderat apoi înc ă 15 state (în 1995: Austria, Finlanda și Suedia, în
2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republ ica Ceh ă, Slovacia,
Slovenia și Ungaria, în 2007: Bulgaria și România).
Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea European ă are la baz ă trei piloni:
Pilonul I: Comunit ăŃile Europene, înglobând cele trei comunit ăŃi existente:
Comunitatea European ă a C ărbunelui și O Ńelului (CECO), Comunitatea European ă a
Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) și Comunitatea Economic ă European ă (CEE), a
cărei denumire este schimbat ă în Comunitatea European ă;
Pilonul II: Politica extern ă și de securitate comun ă
Pilonul III: Cooperarea în domeniul Justi Ńiei și al afacerilor interne.
Nivelurile de cooperare sunt diferite. Dac ă în primul pilon, institu Ńiile jucau un rol
important în luarea deciziilor, în foarte multe domenii f iind luate prin majoritate
calificat ă, în cadrul pilonilor al doilea și al treilea, cooperarea instaurat ă este de tip
interguvernamental, rolul institu Ńiilor UE r ămânând limitat.
Documentul include un preambul, urmat de șapte titluri:
– Titlul I include prevederi comune referitoare la Comunit ăŃi, politica extern ă și
de securitate comun ă și cooperarea judiciar ă;
– Titlul II con Ńine amendamente la Tratatul de instituire a Comunit ăŃii Economice
Europene (Tratatul CEE);
– Titlul III – amendamente la Tratatul CECO;
– Titlul IV – amendamente la Tratatul CEEA;
– Titlul V introduce prevederi referitoare la politica extern ă și de securitate
comun ă (PESC);
– Titlul VI include prevederi despre cooperarea în domeniul justi Ńiei și afacerilor
interne (JAI);

45 27 de membri

67 – Titlul VII con Ńine prevederi finale.
Prin Tratatul de la Maastricht, Comunitatea European ă poate adopta ac Ńiuni în
șase noi domenii: educa Ńie și preg ătire profesional ă; cultur ă; tineret; protec Ńia
consumatorilor; re Ńele transeuropene; politica industrial ă.
De asemenea, sunt extinse competen Ńele comunitare în domeniul social.
Protocolul social, cu toate c ă nu a fost semnat de c ătre Marea Britanie, este anexat la
Tratat. Astfel, Statele Membre (cu excep Ńia Marii Britanii) au adoptat dispozi Ńii comune
privind promovarea ocup ării for Ńei de munc ă, îmbun ătăŃirea condi Ńiilor de munc ă și via Ńă ,
protec Ńie social ă, dialog social, dezvoltarea resurselor umane, combate rea excluderii pe
pia Ńa muncii.
Tratatul de la Maastricht extinde rolul Parlamentului European. Este creat ă o nou ă
procedur ă decizional ă: procedura de codecizie, în cadrul c ăreia leg ătura dintre
Parlamentul European și Consiliul de Mini ștri este mai strâns ă, iar raporturile între cele
dou ă institu Ńii mai echilibrate. De asemenea, Parlamentul European a re un rol în
procedura de confirmare a Comisiei Europene. Durata mandatu lui Comisiei Europene a
fost extins ă de la patru la cinci ani. În cadrul Consiliului de Mini ștri, este extins ă
folosirea votului în majoritate calificat ă la majoritatea deciziilor adoptate prin procedura
de codecizie și la toate deciziile adoptate prin procedura de cooperare. Ar ticolul 17 al
Tratatului instituind Comunitatea European ă (fostul articol 8) stipuleaz ă c ă este cet ăŃean
al Uniunii Europene orice persoan ă având na Ńionalitatea unuia dintre Statele Membre,
conform legilor în vigoare în statul respectiv. Cet ăŃenia european ă nu înlocuiește
cet ăŃenia na Ńional ă, ci vine în completarea acesteia, adaugând noi drepturi:
– dreptul de liber ă circula Ńie și de stabilire în Statele Membre;
– dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat ter Ń (stat care nu este membru al Uniunii
Europene) de protec Ńie consular ă din partea autorit ăŃilor diplomatice ale unui alt Stat
Membru, în cazul în care statul din care provine nu are re prezentan Ńă diplomatic ă sau
consular ă în statul ter Ń respectiv;
– dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European și în cadrul alegerilor locale în
statul de reziden Ńă ;
– dreptul de peti Ńionare în Parlamentul European;

68 – dreptul de a depune, la Ombudsmanul European, o reclama Ńie cu privire la func Ńionarea
defectuoas ă a institu Ńiilor comunitare.
Tratatul de la Maastricht prevede crearea Uniunii economice și monetare în trei
etape:
– prima etap ă – pân ă la 31 decembrie 1993 – liberalizarea circula Ńiei capitalurilor;
– etapa a doua – începând de la 1 ianuarie 1994 – o mai larg ă coordonare a politicilor
economice, în scopul de a reduce infla Ńia, rata dobânzilor și fluctua Ńiile schimburilor
valutare, precum și de a limita deficitele și datoria public ă a statelor. Aceste criterii
trebuie s ă asigure convergen Ńa economiilor statelor membre necesar ă trecerii la moneda
unic ă. Trecerea este preg ătit ă de Institutul Monetar European.
– etapa a treia – crearea unei monede unice la 1 ianuarie 1999 și înfiin Ńarea B ăncii
Centrale Europene.
În baza mecanismului de cooperare politic ă stabilit prin Actul Unic European, al
doilea pilon al Tratatului de la Maastricht instaureaz ă o politic ă extern ă și de securitate
comun ă care permite adoptarea unor ac Ńiuni comune în politica extern ă. Deciziile trebuie
luate în unanimitate, iar m ăsurile înso Ńitoare prin vot în majoritate calificat ă.
În domeniul securit ăŃii, Tratatul define ște o politic ă al c ărei obiectiv final este
ap ărarea comun ă, cu sprijinul Uniunii Europei Occidentale (UEO). Statele M embre pot
totu și continua ac Ńiunea la nivel na Ńional, cu condi Ńia ca aceasta s ă nu contravin ă
deciziilor luate în comun. Dou ă tipuri de acte pot fi folosite în domeniul PESC: pozi Ńii
comune (Statele Membre sunt obligate s ă aplice politici na Ńionale conforme cu pozi Ńia
Uniunii referitor la un anumit aspect) și ac Ńiuni comune (activit ăŃi opera Ńionale ale
Statelor Membre).
Al treilea pilon a fost conceput pentru a facilita și a face mai sigur ă libera
circula Ńie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene. Decizii le sunt luate în unanimitate
și fac referire la urm ătoarele domenii:
– politica de azil;
– reguli de trecere a frontierei externe a Comunit ăŃii și înt ărirea controlului;
– imigrarea;
– combaterea traficului de droguri;
– combaterea fraudei la nivel interna Ńional;

69 – cooperarea judiciar ă în materie civil ă;
– cooperarea judiciar ă în materie penal ă;
– cooperarea vamal ă;
– cooperarea poli Ńieneasc ă.
Trei tipuri de acte pot fi adoptate în cadrul acestui pilon: pozi Ńii comune (pozi Ńia
UE referitoare la anumite aspecte), ac Ńiuni comune (instrument care decide o ac Ńiune
coordonat ă) și conven Ńii (de exemplu, Europol a fost înfiin Ńat printr-o conven Ńie, semnat ă
în 1995).
2 octombrie 1997- a fost semnat Tratatul de la Amsterdam (a intrat în vigoare la 1
mai 1999) 46
Tratatul a extins drepturile Parlamentului European în se nsul coparticip ării
acestuia la procesul decizional. Procesul codeciziona l fusese deja specificat în Tratatul de
la Maastricht, aducând parlamentul la acela și nivel cu Consiliul de Mini ștri. Prin Tratatul
de la Amsterdam dreptul parlamentului de participare la luare a deciziilor a fost extins în
toate domeniile în care Consiliul de Mini ștri hot ărăș te cu o majoritate calificat ă. Excep Ńie
face de la aceast ă regul ă politica agrar ă – domeniul cel mai costisitor al UE.
Drepturile Parlamentului European au fost extinse și în procesul de desemnare a
membrilor Comisiei Europene: Parlamentul nu numai c ă trebuie s ă fie de acord cu
numirea membrilor acesteia, ci și cu numirea pre ședintelui comisiei.
11 decembrie 2000- a fost semnat Tratatul de la Nisa 47
• Tratatul modific ă Tratatul de la Amsterdam.
• In 2009 a intrat in vigoare tratatul de la Lisabona 48

Nota:
Versiunea consolidata a Tratatului UE si a Tratatului privind functionarea UE 49

46 http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/11997D/word/11997D.doc
47 http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/12001C/word/12001C.doc
48 http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2007:306:SOM:RO:H TML
49 http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2010:083:SOM:RO:H TML

70 Întreb ări/Teme de referat

• Analiza Ńi principalele etape ale construc Ńiei UE
• Care sunt principalele institu Ńii UE?
• Care sunt principalele prevederi ale Tratatului de la Maas tricht?
• Care sunt principalele prevederi ale Tratatului de la Amst erdam?
• Care sunt principalele prevederi ale Tratatului de la Nisa ?
• Care sunt principalele prevederi ale Tratatului de la Lisa bona?
• Organizarea Parlamentului European
• Compunerea, func Ńionarea și atribu Ńiile Consiliului European
• Atribu Ńiile și func Ńionarea Comisiei Europene
• Tribunalul de prim ă instan Ńă
• Dezvolta Ńi principalele idei ale planului Marshall
• Dimensiuni ale cet ăŃeniei europene

Bibliografie

• Miga-Be șteliu, Raluca, Organiza Ńii internationale interguvernamantale , Ed.
C.H.Beck, Bucure ști, 2006
• Geam ănu, Grigore, Dreptul interna Ńional contemporan , Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 1975
• Rusu, Ioan, Organiza Ńii și rela Ńii interna Ńionale , editura Lumina Lex, Bucure ști,
2002
• Anghel, Ion M., Dreptul diplomatic și consular , Editura Lumina Lex,
Bucure ști,1996
• Ionescu, Nicolae, Organiza Ńii interna Ńionale , Editura Lumina Lex, 2000
• Popescu, Andrei, Jinga, Ion, Organiza Ńii europene și euroatlantice , Lumina Lex,
2001

71 • Sc ăuna ș, Stelian, Uniunea Europen ă. Construc Ńie. Institu Ńii. Drept ., editura All
Beck, 2005
• Hum ă, Ioan, Drept comunitar. Partea general ă, editura Didactic ă și Pedagogic ă,
2007
• Manolache, Octavian, Drept comunitar. Institu Ńii comunitare , All Beck, 1999
• Fontaine, Pascal, Construc Ńia european ă de la 1945 pân ă în zilele noastre ,
Institutul European, 1998
• Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene , Universul juridic, 2008
• Jinga, I, Popescu, A, Dic Ńionar de termeni comunitari , Lumina Lex, 2000
• Voicu, Marin, Uniunea European ă înainte și dup ă Tratatul de la Lisabona ,
Univers Juridic, 2009
• Popescu Birlan, Liliana, Construc Ńia Uniunii Europene , CH-Beck, 2009
• Vataman, Dan, Drept comunitar european , Universul Juridic, 2009

72 Teme de referate/ discu Ńii organizate în cadrul grupelor de seminar

1. Liga Statelor Arabe
2. Organiza Ńia Uniunii Africane
3. Organiza Ńia Statelor Americane
4. Asocia Ńia Statelor din Sud-Estul Asiei
5. Organiza Ńia Latino-American ă de Energie
6. Pactul Andin
7. Comunitatea Est-African ă
8. Banca Asiatic ă pentru Dezvoltare