Organele genitale ale femeii îndeplinesc urmatoarele funcții: [628482]

2

Capitolul 1. Aparatul genital feminin: Noțiuni de anatomie și fiziologie

Organele genitale ale femeii îndeplinesc urmatoarele funcții:
Ovarele sunt glande pereche, situate în cavitatea pelvinã, care produc celulele sexuale
feminine – ovocitele . Tubele sunt două conducte prin care oul este condus în uter, organul
principal al ge stației. La intrarea în vagin se găsește o serie de formațiuni, care împreună
formează vulvă.
Ovarele, tubele uterine, uterul și vaginul constituie organele genitale interne.

Figura 1.1. Aparatul genital feminine

1.1. OVARELE (Ovarium, Oophoron )

Sunt glandele sexuale ale femeii și determină caracterele sexuale primare.
În ovare se produc ovocitele . În afară de acest rol, mai îndeplinesc un important rol de
glande endocrine , prin secreția hormonilor sexuali.
Forma ovarului este ovoidalã , cu axul mare vertical, avâ nd două fețe (medial ã și
laterală) , două margini (liberă și mezovariana) și două extremități (tubară și uterine).
Culoarea. La nou – născută este albicios, roz palid la fetiță, iar la femeia adultă are o
culoare roșiatică ce se accentuează în timpul menstruației.
Aspectul acestuia este n eted și regulat până la pubertate. De la această epocă el capătă
un aspect neregulat, suprafața sa fiind presărată cu numeroase depresiuni, cicatrice, unele lineare,
altele neregulate. Cicatricele rezultă din involuția corpilor galbeni.
Consistență. La adu ltă (nudibila) este elastic, dar fermă, astfel că el este palpabil la
examenul ginecologic.
Numărul ovarelor. În mod normal sunt două. Pot exista ovare supranumerare, după
cum poate lipsi un ovar.

3
Dimensiunile. Cresc cu vârsta până la maturitate. La femei a adultă, are aproximativ
următoarele dimensiuni: 4cm lungime, 3 cm lățime, 1 cm grosime. După menopauză el se
atrofiază progresiv.
Greutatea la femeia adultă este de aproximativ 6 -8g. La fetița are dimensiunile și
greutatea pe jumătate ca la adultă.
În perioada preovulatorie, ovarul care va elibera ovocitul își mărește volumul, devenind
de două ori sau chiar de trei ori mai mare ca înainte. Și în timpul gravidității, ovarul purtător al
corpului galben are un volum mărit.
Vascularizația ovarului este dată de artera ovariană, ram și aorta abdominală, care prin
ligamentul lombo – ovarian ajunge la ovar. Ea se anastomozează cu un ram din
artera uterine (artera tubară externă), iar din această anastomoză rezultă o arcadă din ca re
pornesc 10 -12 ramuri a r t e ri al e căt re hil ul o v a rul ui , a rt e r e c a r e su nt si nu ase,
s pi r al at e și c a r e d a u n așt e r e r eț e l ei perifoliculare sau intratecale, rețea numită
intrafoliculară.
La naștere, foliculii ovarieni sunt în număr de 200000 – 400000 în ambele ovare. Dintre
aceștia, ajung maturi doar 300 – 400 restul involuează.
Din foliculul primordial care este reprezentat de un ovocit înconjurat de un epiteliu
turtit, se formează foliculul primar din care rezultă foliculul secundar sau cavitar, iar
dintre acesta rezultă foliculul terțiar sau matur.
Foliculul matur prezintă o cavitate ce conține lichid folicular și un ovocit
așezat excentric și fixat printr – un pedicul de membrana granuloasă. Ovocitul din foliculul
matur este diploid și suferă prima diviziune de măturare din care ovocitul secundar este haploid.
În momentul ovulației acest ovocit ÎI este expulzat la suprafața ovarului. După ovulație,
foliculul matur se t ransformă în corp galben (o glandă endocrină temporală sau de
timp mai îndelungat, dacă ovulul este fecundat). Dacă ovulul nu a fost fecundat, corpul galben
involuează și se transformă în corp alb.

Figura 1.2. Ovare

1.2. TUBELE UTERINE

4
Tubele sau trompele uterine sunt două conducte musculo – membranoase care se întind
de la coarnele uterine până la ovare. Pot avea o lungime de circa 10 cm.
Tubele au rol importanta în captarea ovocitului, apoi în vehicularea acestuia și a
spermiilor. În treimea sa laterală se petrece fecundația. Ea oferă apoi condiții favorabile pentru
efectuarea primelor diviziuni ale zigotului și migrarea acestuia spre cavitatea uterine. Se înțelege
ușor importanța deosebită a tubelor uterine pentru fertilitatea femeii.
Trompelor uterine li se mai descriu următoarele porțiuni:
 Uterină: este situată în peretele uterin, în care se deschid prin ostiul uterin;
 Istmică: cuprinsă între ligamentul rotund și ligamentul propriu al ovarului; este
îngustă;
 Ampulară: mai dilatată, care înconjoară ovarul;
 Înfundibulară: de forma unei pâlnii prevăzută cu franjuri = fimbrii care
reprezintă m u c o as a; p o rți un e a î nf un di bu l ar ă r ep r ez i nt ă o rif i ciul
a b do min a l al t romp e i ș i asi gu r ă comunicarea cavității peritoneale cu
exteriorul.
Trompele sunt în raport cu:
 Colonul sigmoid;
 Ansele intestinului subțire.

Structura trompelor uterine:
 seroasă peritoneală, reprezentată de mezosalpinx și țesut conjunctiv lax cu vase
și nervi;
 tunica musculară, formată din fibre muscula re netede, dispuse longitudinal
extern și intern;
 tunica mucoasă, puternic cutanată, formată dintr -un epiteliu cilindric
unistratificat prevăzut cu cili și celule secretoare mucoase.

Vascularizația și inervația trompelor uterine:
 Arterele provin din artera ovariană și artera uterine;
 Venele sunt satelite arterelor;
 Limfaticele drenează în ganglionii: lombari, latero -aortici ;
 Nervii provin din plexul: ovarian, uterin;
 Nervi mezenterici.

1.3. UTERUL

Uterul este un organ musculos, cavitar, în care se dezvoltă oul; la sfârșitul sarcinii el
expulzează fătul și anexele lui. Este un organ median nepereche. Forma, dimensiunile,
raporturile lui variază în funcție de vârsta femeii, diferite stări funcționale, graviditate.
Formă. Uterul are forma unui trunchi de con turtit în sens antero -posterior, având baza
orientate în sus și vârful trunchiat în jos. Aproximativ în partea sa mijlocie, uterul prezintă o
îngustare aproape circular numită istm, care îl împarte în două porțiuni diferite ca fo rmă și
dimensiuni: una superioară, mai voluminoasă, numită corp și alta inferioară numită col.
Istmul uterului este reprezentat printr -un sunt semicircular, adesea puțin adânc, vizibil
numai pe fața anterioară sip e fețele laterale. Pe fața posterioară a uterului șanțul nu există.
Corpul uterului are un aspect conoid, turtit antero -posterior, căruia îi descriem: două
fețe (vezicală și intestinală); două margini (dreapta și stânga); fundul și două unghiuri tubare.
Colul uterin are formă cilindrică, ușor bom bat la mijloc; el e comparat cu un butoiaș.
Extremitatea superioară a vaginului se înserează pe col de -a lungul unei linii circulare, foarte
oblice de sus în jos și dinapoi înainte. La virgine și la nulipare, colul uterin este mai subțire, are

5
suprafața ne tedă și regulate, iar la palpare prezintă o consistență fermă dar elastic, asemănătoare
cu cea a cartilajului vârfului nasului. La multiplicare colul devine tot mai voluminos, cilindric
sau chiar în formă de măciucă.
Variațiile de formă ale uterului în rap ort cu vârsta
La virgine și adolescente , fețele corpului sunt mai puțin bombate, fundul este rectiliniu
sau puțin convex, creasta de pe fața posterioară este mai marcată; colul proemină și este rotunjit
sau chiar ascuțit, ostiul uterin este punctiform; ist mul este bine marcat.
La multipare , fețele sunt bombate, marginile laterale convexe, fundul boltit, creasta
posterioară ștearsă; colul e mai puțin proeminent, ostilul uterin are formă de despicătura
transversal, între deschisă, mărginită de cele două buze; istmul este slab delimitat sau chiar șters.
După menopauză se atrofiază progresiv întreg uterul, diferența dintre corp și col tinde
să dispară, iar ostiul redevine punctiform.
Dimensiunile uterului la femeia adultă, nulipară sunt următoarele: lungimea de 6 cm;
lățimea la nivelul fundului, de 4 cm; grosimea de 2 cm.
La multiplare aceste dimensiuni cresc cu aproximativ 1 cm; lungimea 7 cm, lățimea 5
cm, grosimea 3 cm.
La nou – născută și la fetița, colul este mai mare decât corpul (aproximativ 3/5 din
lungim ea totală a uterului).
La nulipare cele două segmente sunt aproape egale.
Consistența uterului este fermă, dar elastic, ușor de perceput la examenul ginecologic.
Greutatea uterului este medie de 50 -70 g, fiind mai ușor la nulipare (50 -60g) decât la
multipare (60 -70g).
Număr. În mod obișnuit, uterul este un organ nepereche, unic și median. Se pot întâlni
însă diferite variante de formă și dedublare a sa, care se explică prin modul de formare a uterului.
Uterul este alcătuit din trei tunici:
 Tunica seroasă sau perimetru, reprezentată de peritoneu sub care se află țesut conj
unctiv lax;
 Tunica musculară sau miometru, este formată din fibre musculare dispuse radial, s
piralat și longitudinal; această dispoziție permite uterului să se destindă în timpul
sarcinii și totodată să exercite contracții ritmice, putern ice, necesare expulziei
fătului.
Fibrele musculare învelesc vasele de sânge (arterele și venele) în timp ce arterele își
păstrează pereții normali, venele i-au pierdut, astfel încât sângerarea uterine nu poate fi oprită
decât prin contracții uterine.
 Tunica mucoasă sau endometru, este diferită la nivelul corpului uterin:
 endometru învelește corpul uterin și este format dintr -un epiteliu cilindric
ciliat cu numeroase glande;
 endocolul învelește colul ute rin și este format dintr -un epiteliu prismatic
cu puține glande, dar mai dezvoltate.

Vascularizația uterului este asigurată de artera uterină, ramură a arterei
iliace interne. Inervația uterului este dată de ramuri din plexul utero -vaginal și ovarian.

6

Figura 1.3. Uter

1.4. VAGINUL

Vaginul este conduct musculo -conjunctiv, median și nepereche. Prin extremitatea
superioară se însera pe colul uterin, iar prin extremitatea inferioară se deschide în vulvă.
Vaginul este organul copulației; el înconjoară ca o teacă penisului erect – de aici și
numele său: vagina= teacă. El mai servește și la eliminarea fluxului menstrual și la trecerea –
expulzia – fătului și a anexelor sale în timpul nașterii.
Vaginul este frecvent sediul inflamațiilor – vaginitele sau colp itele.
Formă. Are forma unui conduct cilindroid, turtit în sens antero -posterior pe cea mai
mare parte a întinderii sale.
Dimensiunile sunt foarte variabile, în funcție de vârstă, particularitățile individuale,
raporturi sexuale, paritate.
Lungimea medie e ste de 8 -9 cm. peretele posterior, care se însera mai sus pe colul
uterin, este mai ling cu 1 -2 cm decât cel anterior. În raport cu această cifră medie, există vaginuri
lungi și vaginuri scurte.
Ex t r em it at e a in f e rio a r ă =o r if i ciu l v a gin a l se de s chi d e în v e st i bu lu l
va gi n al și este acoperit parțial de o membrană =himen. 0xtremitatea superioară se
inseră pe colul uterin, formând fundul de sac vaginal. Fundul de sac posterior este acoperit de
peritoneul recto -uterin și formează fundul de sac Douglas, locul unde se pot puncționa
eventualele colecții peritoneale.
Raporturi:
 Anterior: vezica urinară și uretră;
 Posterior: rectul;
 Superior: uterul;
 Inferior: perineul;
Structura:
 Tunica externă, formată din țesut conjunctiv elastic;
 Tunica medie, formată din fibre musculare netede dispuse în rețea, cu un strat
circular intern și unul longitudinal extern;

7
 Tunica internă, formată dintr -un epiteliu stratificat pavimentos –
mucoasa prezintă atât peretele anterior cât și pe cel posterior, niște crește
transversale care predomină în axul lung al vaginului formând columnele
vaginale.

Figura 1.4. Vagin

1.5. VULVĂ

În ansamblu, vulva are forma unei fante, alungite în sens sagital. Ea cuprinde totalitatea
organelor externe feminine.
Labiile mari sunt două pliuri cutanate având ambele fețe acoperite de tegument.
Fața externă prezintă peri și glande sebacee mari, iar în fața internă vine în
raport cu labiile mici.
Labiile mari se unesc anterior spre simfiza pubiană, formând comisura anterioară,
situate sub muntele pubian (Venus). Posterior se unesc prin comisura posterioară situate la
mică distantă de anus.

Figura 1.5. Vulva

8

Labiile mici sau nimfele sunt două pliuri cutaneo -mucoase, prezentând o
fată externă acoperită de tegumente și aflată în raport cu labia mare și o fată internă
mucoasă, în raport cu labia mică opusă.
Anterior înainte de a se uni, labiile mici se dublează î n două pliuri:
 unul trece anterior de clitoris și formează cu cel de partea opusă prepuțul sau capi
șonul clitoridian;
 celălalt trece posterior cu clitorisul și formează cu cel de partea opusă frâul clitori
dian; Posterior de clitoris, sub frâul clitoridian, se deschide orificiul sau meantul
extern al uretrei.
Vestibulul vaginal este spațiul cuprins între labiile mici și conține orificiul
extern al uretrei și orificiul vaginal obstruat de lumen la virgine.

Figura 1.6. Muntele pubian

Aparatul erectil al vulvei este format din:
 Clitoris: organ erectil, nepereche, care poate fi omologat cu penisul; este
format din 2 corpi cavernoși care se întind în fața internă a ramurii ischio -pubiene
formând corpul clitorisului și se termină cu o extremitate proeminentă = glandul
clitoridian: la acest nivel de află glande sebacee;
 Bulbii vaginali: sunt formațiuni erectile, analogi corpului spongios al penisului,
situați de o parte și de alta în imediata vecinătate a orificiului vaginal. Ei se unesc
cu cei de partea opusă și cu clitorisul, descriind o potcoavă deschisă posterior.
Lateral de bulbii vaginali se află mușchiul bulbo -cavenos.
Glandele vulvei sunt:
 glande vestibulare mici, situate pe fața internă a labiilor mici, care secretă mucus;
 glande vestibulare mari sau glande Bartholin, dreapta sau stânga, situate de o
parte și de alta a vestibulului vaginal în porțiunea posterioară a acestuia și în
grosimea labiilor mari.
Lateral vin în raport cu bulbii vaginali și mușchiul bulbo -cavenos, iar
medial cu mucoasa vaginului. Canalul excretor al acestor glande se deschide între labiile mici
și himen.
Are rol de a lubrifia vaginul în timpul actului sexual, secretând un lichid vâscos și dens.
Infecția acestor glande se numește bartolinita.

9

1.6. GLANDA MAMARĂ = MAMELA

Glanda mamară aparține exclusiv mamiferelor și are rol de a secretă lapte,
substanța nutritivă necesară creșterii copilului. Evoluția glandei mamare este în strânsă legătură
cu evoluția ovarului și dezvoltarea ei constituind unul din caracterele sexuale secundare
femin ine.
Glanda mamară este situată pe peretele toracic într -o regiune numită, regiunea mamară,
cuprinsă între coastele III – IV. Este separată de torace prin șanțul submamar.
C on sis t enț a ei e ste r e ni t ent ă s au mo a l e, î n fu n cți e d e v â rst ă.
V o lum ul es t e r e dus prepubertar, după care crește brusc, iar la menopauză se reduce din
nou. În porțiunea să mijlocie, glanda mamară prezintă areola și mamelonul.

Figura 1.7 . Glanda mamara

Glanda mamară este formată din 12 -20 de lobi, separați prin septuri conjunctive.
Lobii se divid în lobuli iar ultimele diviziuni se deschid în acinii glandulari care secretă
lapte.

10

Capitolul 2. Chistul ovarian

2.1 Definiție

Chistul ovarian este asemănător unui sac rotund cu pereți subțiri, plin cu lichid limpede,
care se dezvoltă în ovar ca parte a procesului normal de producere de ovule. La suprafața
ovarului, chistul ovarian seamănă cu o umflătură. Când un chist ovarian nu eliberea ză ovule,
continuă să crească, devenind mai mare decât cel funcțional.
Un chist ovarian mărit se poate răsuci, se poate rupe sau poate sângera și devine foarte
dureros. Totuși, majoritatea chisturilor funcționale dispar de la sine în câteva luni și sunt
inofensive. Un chist ovarian funcțional se poate forma și după ce ovulul a fost eliberat. În acest
caz, chistul ovarian se închide singur și se umple cu lichid. Acesta se numește chist
luteal. Chisturile ovariene funcționale sunt cauza cea mai obișnuită pent ru mărirea volumului
ovarelor în perioada fertilă.

Figura 2.1. Chist ovarian

2.2 Etiologie și epidemiologie

ETIOLOGIE

Chisturile funcționale:
Chisturile foliculare : sunt cele mai frecvente. Ovulul, celula sexuală feminină se
dezvoltă la nivelul ovarului într -o structură numită folicul. Folicului conține un lichid ce
protejează ovulului și care este eliminat în momentul ovulației (eliberării ovulului din folicului).
Dacă nu se produce ruptura folicului și eliberarea ovulului, folicului crește în d imensiuni și se
umple cu lichid – chist folicular. De cele mai multe ori dispare fără tratament în câteva
săptămâni.
Chisturile luteinice : sunt mai rare și se dezvoltă în testul restant în urma ovulației (corp
galben sau corpus luteum). Frecvent se remit s pontan în câteva luni dar uneori se pot rupe
ducând la sângerare internă și durere bruscă.

11

Chisturile patologice:
Chistul dermoid – poate conține o varietate de țesuturi că păr, țesut epitelial, dinți, etc.
Necesită intervenție chirurgicală.

Figura 2.2. Chist dermoid . Ecografie transabdominala (a). Ecografie transvaginala
(b) – este remarcata bilateralitatea leziunii

Chistadenomul se dezvoltă din țesutul ce acoperă exteriorul ovarului. Sunt de mai multe
tipuri putând avea conținut lichidian sau mucinos. Pot ajunge la dimensiuni gigante. Nu au în
mod obișnuit caracter malign dar necesită intervenție chirurgicală.

12

Figura 2.3. Chistadenom

Endometriomul . Sunt chis te care se formează din țesut endometrial (țesutul ce căptușește
interiorul uterului ) și care invadează ovarul. Răspund la modificările hormonale lunare din cadrul
ciclului menstrual, chistul umplându -se cu sânge. Conținutul are un aspect ciocolatiu. În cadrul
endometriozei pot fi prezente mai multe endometrioame. Frecvent asimptomatice p ot fi
dureroase în timpul menstruație sau în timpul contactului sexual.

Figura 2.4. Endometriom

Sindromul ovarelor polichistice . Femeile la care ovulația nu se produce în mod regulat
pot prezenta chiște multiple. Ovarele sunt adesea mărite de volum cu multe chisturi situate sub o
capsulă ovariană îngroșata. Sunt mulți factori care duc la apariția acestui sindrom, chisturile
ovariene fiind doar un aspect al acestei afecțiuni.

Figura 2.5. Ovare polichistice

13

La femeile sub 30 de ani, chistul dermoid este cel mai frecvent tip de chist patologic iar
la cele peste 40 de ani, chistadenoamele sunt cele mai frecvent e tipuri de chisturi patologice.

EPIDEMIOLOGIE
Chisturile ovariene nu trebuie confundate cu sindromul ovarelor polichistice care
reprezintă o cu totul altă patologie.
Aceste chisturi pot dispărea de la sine în perioada pubertății sau se pot mări lent,
ajungând la dimensiuni mari, chiar peste 10 cm, cazuri în care necesită intervenție chirurgicală
pentru că prezintă risc de torsiune sau rupere – situații ce reprezintă reale urgențe medicale.
Mai mult, chisturile ovariene nu sunt întotdeauna simptomatice. De aceea noi vă
sfătuim în mod frecvent să faceți alături de alte analize anuale și o ecografie abdominală totală la
fiecare an, pentru a depista din timp diverse probleme ale căror riscuri pot fi combătute.
Trebuie să știți că aceste chisturi, în special cele foliculare, pot da infertilitate dacă sunt
multe și dacă ovarul obișnuiește să nu elimine ovulul ci să mențină foliculul ca și chist, nespar t la
ovulație. Această situație implică proceduri individualizate fiecărei femei, dar sunt speranțe mari
de rezultate bune și de sarcină.
Marea majoritate a chisturilor ovariene sunt benigne, însă din păcate există și cancere
care pot evolua prin chist ova rian. În funcție de manifestări, de simptome și de rezultatele unor
analize specifice medicul poate orienta diagnosticul astfel încât să aplice tratamentul corect. Dar
să aflăm detaliat care sunt cauzele chisturilor ovariene.

2.3. Cauze și factori

Deze chilibrele hormonale
Foliculul măturat eliberează ovulul la ovulație sub influența hormonului luteinizant
(LH) secretat de glanda hipofiză care se află situată la nivelul capului. Atunci când există un
dezechilibru hormonal foliculul nu mai eliberează ovulul și devine astfel un chist. Aceste chisturi
pot evolua în timp dacă dezechilibrele hormonale persistă, se pot mări și pot prezenta riscuri
importante pentru femeie.
Disfuncțiile tiroidei pot de asemenea să ducă la chisturi ovariene. Mai mult, afecțiu nile
tiroidiene stau la baza majorității chisturilor ovariene refractare la tratament. Așadar când aflați
că aveți un chist ovarian, cereți și o ecografie a tiroidei sau in vestigații ale glandei tiroidă.
Cauze medicamentoase
Unele medicamente, în special cele care conțin hormoni sexuali sintetizați, pot duce la
dezvoltarea chisturilor ovariene foliculare sau luteale. De obicei chisturile dispar după
întreruperea tratamentului. Întrebați medicul ce riscuri poate avea medicația prescrisă și citiți
întotdeaun a prospectele medicamentelor pe care le utilizați.
De asemenea femeia care ia în mod repetat anticoncepționale doar cu estrogeni, în
detrimentul progesteronului, are șanse ridicate de a face chisturi ovariene. De aceea femeile sunt
sfătuite să ceară întotd eauna părerea medicului înainte de a lua anticoncepționale.
Obezitatea și diabetul
Obezitatea prezintă risc pentru chisturile ovariene, la fel și diabetul zaharat de tip ÎI care
în general este favorizat de obezitate. O dietă potrivită sugerată de nutrițio nist și o slăbire lentă,
dar sănătoasă poate ameliora și problemele ovariene.
Înotul în copilărie

14
Înotul de performanță început în copilărie și dus până la adolescență poate da risc de
chisturi ovariene pentru fetițe. Apă rece, frigul în general pare să pr edispună la apariția
chisturilor ovariene prin dereglări locale ale circulației și funcției organelor genitale.
Cauzele maligne
Din păcate unele chisturi ovariene sunt declanșate de cancere, cu alte cuvinte aceste
chisturi sunt de origine malignă. O bună i nvestigare și diagnosticul precoce cresc real șansa de
vindecare sau supraviețuire a femeii în cauză. De aceea recomandăm că anual să faceți și o
ecografie abdominală totală, chiar dacă nu prezentați niciun simptom.
Factorii care cresc riscul de apariție a chistului ovarian funcțional sunt:
 istoric de chist ovarian funcțional;
 administrarea în mod curent de clomiphene citrate, cum sunt Clomidul și
Serophenul, pentru a produce ovulația;
 folosirea de implanturi de levonorgestrel (sistem Norplast) ca anticonce pționale.
Dacă se folosesc aceste implanturi se recomandă prezentarea la medic și scoaterea
implantului;
 sterilizarea tubară (legarea trompelor) poate crește riscul de chist ovarian
funcțional.

2.4. Simptomatologie

Majoritatea chisturilor ovariene, în special cele funcționale, nu oferă simptome specifice
și nici chiar nespecifice și mai presus de toate, nu necesită tratament. Descoperirea acestora este
fortuită, în urma unui consult ginecologic periodic și nu necesită niciun gest terapeutic. Totuși,
celelalte chisturi ovariene, oferă o serie de semne și simptome care nu ar trebui să fie ignorate.
Acestea nu sunt de fiecare dată specifice dar ar trebui să alarmeze orice pacientă, trimițând -o la
medic. Din păcate, cele mai multe chisturi ovariene rămân asi mptomatice sau slab simptomatice,
până în momentul în care apar complicațiile.
Durerea pelviană
Durerea pelviană este una dintre cele mai frecvente simptome care apar în cazul
chisturilor ovariene nefuncționale. Aceasta este mai mereu unilaterală, proiect ându -se în aria de
abdomen specifică ovarului afectat. Totuși, iradierea specifică o transformă într -o durere care
poate să afecteze întreaga zonă pelviană și chiar zona lombară și coapsă. De cele mai multe ori,
durerea nu este una intensă ci surdă, supără toare prin existența ei de lungă durată. O
caracteristică a durerii pelviene provocate de un chist ovarian este reprezentată de debutarea
acesteia sau chiar intensificarea sa cu câteva zile de apariția menstruației sau pe parcursul
acesteia.
Medicii atrag atenția asupra faptului că orice durere pelviană, indiferent de intensitatea
sa, trebuie să fie atent verificată, pentru a i se găsi cauza și pentru a putea să fie corect tratată. De
asemenea, apariția bruscă a unei dureri pelviene importante, trebuie să a ducă pacienta de urgență
la medic, acest simptom putând să fie provocat de una dintre complicațiile acute, amenințătoare
pentru viață, a chisturilor ovariene.
Dispareunia
Dispareunia este un alt simptom important al chisturilor ovariene. Termenul se referă la
durerea pelviană apărută în timpul și după contactul sexual. Acest lucru, este un semn des întâlnit
în patologia organelor genitale, ridicând un semn de întrebare și în ceea ce privește posibilă
existența a unor chisturi ovariene.
Dureri menstruale
Durerile pe care le pot da chisturile ovariene înainte de instalarea menstruației sunt
foarte puternice. Cu o săptămână înainte de ciclul menstrual se pot simți dureri în abdomenul
inferior. Acestea pot fi prezente și în prima zi a menstruației.

15
Simptome sim ilare cu cele din sarcină
Prezența chisturilor ovariene poate da simptome binecunoscute în sarcină, precum
starea de greață și vomă, sensibilitatea sânilor și creșterea acestora.
Modificări hormonale
Între modificările hormonale care însoțesc chisturile ovariene se numără și următoarele:
vocea se îngroașă, pilozitatea în zone în care în mod normal nu există devine excesivă, părul de
pe cap începe să cadă.
Alte simptome
Alte simptome care pot să apară în patologia produsă de chisturile ovariene dar care n u
sunt vizibile de fiecare dată de femeile afectate, mai ales atunci când acestea nu acordă o
importanță deosebită stării organismului lor, sunt următoarele:
 senzația de balonare sau greutate la nivelul abdomenului independent de orice tip
de cauză digesti vă;
 senzația de durere și tensiune la nivelul sânilor în afară perioadei de menstruale și
ovulație;
 creșterea în greutate fără o modificare importantă a apetitului;
 micțiunile frecvente și uneori chiar însoțite cu dureri abdominale;
 modificările ciclului m enstrual. Prezența chisturilor ovariene poate fi semnalată și
prin faptul că menstruația încetează să se instaleze.
Oricare simptom menționat anterior ar trebui să alarmeze femeia care se confruntă cu
ele și să o trimită la medicul ginecolog. De asemenea, sunt anumite simptome acute, precum
durerea foarte puternică, sângerările vaginale în afară perioadei de menstruație, stările de
lipotimie, amețeli sau febră și frisoane însoțite de orice simptomatologie din zona pelviană, care
trebuie să trimită persoana în cauză de urgență la spital, pentru că sugerează o anumită
complicație acută.

2.5. Diagnostic

Examinarea de către medicul specialist se face pentru mai multe afecțiuni ce produc
aceste simptome inclusiv chistul ovarian. Evaluarea cuprinde un examen
pelvin, anamneza despre istoricul simptomelor și ciclurilor menstruale, istoric familial și
o ecografie transvaginala (care se realizează cu o "baghetă" îngustă ce se introduce în vagin).
Dacă se descoperă un chist ovarian la o examinare de rutină, o ecogr afie transvaginala
ajută pentru diagnosticarea tipului de chist.
Dacă în urma ecografiei se vizualizează un chist ovarian funcțional care nu cauzează
dureri severe, se recomandă expectativa. Se examinează chistul după 6 -8 săptămâni pentru
eventuale măriri de volum. Majoritatea chisturilor dispar după 1-2 luni sau după 1 -2 menstre.
Se pot recomanda mai multe analize și un tratament în următoarele condiții:
 Ecografia inițială nu vizualizează cu exactitate tipul chistului, prezența măririi de
volum sau când ambele ovare sunt afectat e;
 Nu este prezentă ovulația în timpul examinării inițiale (femeie postmenopauza
sau fată tânără premenstruatie). În afară ovulației, un nou chist funcțional nu este
prezent, deci pot exista alte afecțiun i;
 Apariția de durere moder ată sau severă și sângerare vaginal ă;
 Un chist funcțional diagnosticat nu se micșorează sau dispare în 2 -3 lun i;
 O masă chistică ovariană mai mare de 7.6 cm (3 în );
 Prezența factorilor de risc pentru cancer ovarian. Cu cât este mai mare riscul de
cancer ovarian cu atât sunt mai recomandate teste mai agresive.

16

2.6. Analize și investigații

Principalele analize și investigații pentru diagnosticarea chisturilor ovariene sunt:
 Ecografie pelvina sau transvaginala – poate fi efectuată pentru a confirma
prezența unui chist, pentru a ajuta la identificarea locației și pentru a determina
consistentă (dacă este solid său umplut cu lichid).
 CT sau RMN – o scanare RMN sau CT poate fi uneori necesară în cazul în care
o ecografie nu este concludentă în ceea ce p rivește localizarea sau natura
chistului.
 Testul de sânge CA125 – în cazul în care există o tumoră prezentă, nivelurile
sangvine ale proteinei CA125 sunt adesea ridicate, ceea ce ar putea semnala
cancerul ovarian. Ca atare, acest test de sânge este folosit pentru a determina dacă
un chist ovarian ar putea fi canceros. Cu toate acestea, nivelurile crescute de
CA125 pot apărea, de asemenea, în boli non -canceroase, cum ar fi endometrioza,
fibroamele uterine și boala inflamatorie pelvina.
 Analiza hormonilor – cum ar fi LH, FSH, estradiol și testosteron.
 Test de sarcină – ser hCG.

2.7. Evoluție și prognostic

EVOLUȚIE

Chisturile ovariene sunt apariții firești pe ovarele femeii, mai ales după apariția
pubertății, în perioada fertilă. Majoritatea sunt asimptomatice și benigne, dar există cazuri în care
pot apărea complicații ale chisturilor, cum ar fi hemoragia sau ruptură, care, netratate, po t pune
în pericol viața femeii.
Riscuri și complicații
În cele mai multe dintre cazuri, chisturile ovariene sunt funcționale, adică nu prezintă
niciun risc, nu suferă modificări importante. Uneori însă, există riscul ca acestea să se mărească
în volum și să producă complicații.
Chiar dacă femeia are chisturi funcționale, examinarea și monitorizarea lor constantă
este obligatorie, tocmai pentru a se depista eventualele modificări și pentru a preveni
complicațiile.
Periodicitatea examinărilor se stabilește împreună cu medicul, în funcție de
particularitățile pe care le prezintă organismul tău și de felul în care s -au dezvoltat chisturile.

Torsiunea pediculului
Torsiunea pediculului este una dintre complicațiile chisturilor ovariene. Femeia poate
recunoaște producerea acestei complicații prin faptul că resimte o durere acută și bruscă în
abdomenul inferior. Deși se înce arcă calmarea ei cu tot felul de calmante, aceasta este extrem de
rezistență și trimite pacientă la medic.
Torsiunea de ovar în jurul pr opriului pedicul poate produce:
 obstruarea drenajului venos al ovarului;
 congestia ovarului;
 creșterea în volum a ovarului;
 îngroșarea capsulei ovariene;
 infarct ovarian.
Simptomatologia acestei complicații cuprinde:

17
 în primul rând o durere abdominală severă și persistența;
 greață;
 vărsături;
 agitație;
 febră.
Tratamentul torsiunii de ovar nu se poate face decât prin intervenție chirurgicală, cel
mai adesea folosindu -se procedura laparoscopică.

Chistul ovarian hemoragic
O altă complicație care poate surveni este chistul ovarian hemoragic. Acesta apare când
un vas de sânge din peretele chistului ovarian se rupe, inundându -l cu sânge.
Simptomul dominant al acestei complicații este durerea abdominală puternică. Aceasta
este localizată pe una dintre părțile laterale ale abdomenului (în zona ovarului care are chistu l
hemoragic).
Un alt simptom și o complicație apărută în urma sângerării unui chist
este anemia împreună cu semnele și simptomatologia specifică.
În cazul chisturilor hemoragice cel mai adesea se prescriu narcotice, calmante sau alte
măsuri care ajută la s timularea circulației sanguine: prosoape calde, sticle cu apă caldă sau
pachete de gheață aplicate local.
Intervenția chirurgicală este ultimul resort la care apelează medicii pentru a trata această
afecțiune. Se folosește laparoscopia pentru a îndepărta c histul problematic.

Ruptura chistului ovarian
Ruptura unui chist ovarian este o condiție care nu trebuie neglijată de femei. Este greu
de recunoscut în urma unei simptomatologii, pentru că în multe cazuri acesta poate fi la fel de
asimptomatic precum un chist ovarian normal.
Primul simptom care poate apărea este durerea resimțită în zona abdomenului inferior,
ca și în celelalte cazuri. Această durere persistă nu numai în timpul menstruației, ci și în afara ei.
Mai pot apărea:
 senzații de greață;
 vărsături ;
 febră;
 hemoragie intraperitoneală (aceasta poate conduce și la deces).

Apelul la medic este inevitabil în urma acestor simptome. Scanarea cu ajutorul
computerului tomograf poate identifica cel mai bine un chist ovarian rupt.
Patologistul va face un set de analize, atât de sânge, cât și de urină pentru a depista
prezența chistului spart, dar mai ales efectele pe care acesta le -a lăsat în organism: infecții,
anemii, nivel hematocrit etc.
Se apelează la intervenție chirurgicală pentru a stopa hemoragia și p entru a extirpa
ovarul problematic. Și în acest caz, laparoscopia este metoda indicată, fiind cea mai puțin
invazivă din punct de vedere chirurgical.

Infecția
Infecțiile pot surveni în urma apariției oricăror complicații ale chisturile și reprezintă un
pericol pentru sănătatea femeii. Nedepistată sau prost diagnosticată aceasta poate costa viața unei
persoane în urma apariției septicemiei. Primele simptome ale unei infecții sunt:
 febră;
 stare generală alterată;
 frisoane;
 dureri pelvine.

18
Mai există câteva complicații ale chisturilor ovariene la femei, dar care sunt foarte rare:

Chistul dermoid
Chistul dermoid este un tip organic de chist format dintr -o structură celulară foarte
asemănătoare pielii. Este o formațiune ciudată și rară compusă în mare din grăsime, dar poate
conține și un amestec de țesuturi diverse: păr, dinți, cartilaje, oase etc. Acesta este în general de
dimensiuni mici, devenind problematic doar dacă mărimea lui crește, putând ajunge și la 45 de
cm.

Chistadenoul
Este o formațiune care se dezvoltă din țesut ovarian și conține un lichid limpede, apos.
Reprezintă o problemă atunci când se mărește, putând ajunge la 30 de cm în diametru și putând
provoca torsiunea ovarului.

Figura 2.6 Chistadenom

Chistul endometriozic
Este un rezultat a l afecțiunii numite endometrioză (celulele mucoasei uterine se regăsesc
în exteriorul uterului și nu în interior, așa cum ar trebui). Acestea determină o acumulare de țesut
care se fixează pe ovar, provocând chisturi.

PROGNOSTIC
Prognosticul chisturilor o variene variază în funcție de vârsta pacientei. Majoritatea
chisturilor foliculare se rezolvă de la sine. La femeile în post -menopauza cu chisturi ovariene
există riscul transformării maligne.

2.8. Tratament

Majoritatea chisturilor ovariene funcționale sunt inofensive, asimptom atice și dispar
fără tratament.
Când tratamentul este necesar acesta se realiz ează astfel:
 Tratarea simptomelor – durere sau presiune pelvin a;
 Prevenirea apariției altor chis turi prin prevenirea ovulației. Tratamentul cu
anticoncepți onale previne ovulația.

Tratament inițial

19
Ținând cont că în mod normal chistul ovarian funcțional dispare fără tratament de -a
lungul a 1 -2 menstre, se recomandă o perioadă de urmărire fără tratament (expectativă) pentru a
se observa evoluția sa. Se recomandă o examinare pelvina după 1 -2 luni pentr u a se observa dacă
și-a schimbat dimensiunea. Dacă chistul ovarian nu se ameliorează după 1 -2 menstruații, se
recomandă mai multe teste pentru a se depista alte cauze ale măririi ovariene. Tratamentul la
domiciliu poate ameliora simptomele în acest timp c u căldură locală sau antialgice (calmează
durerea).

Tratament de întreținere
Chistul ovarian funcțional care durează de -a lungul a 2 -3 cicluri menstruale, are un
aspect anormal la ecografie, sau cauzează simptome necesită tratament medical sau chirurgical .
Se recomandă tratament cu anticoncepționale timp de câteva luni pentru a se observa dacă
simptomele se ameliorează sau dispar. Dacă simptomele severe persistă în ciuda tratamentului
anticoncepțional, se pot folosi agoniști ai eliberării de gonadotropine (GnRH -agonisti) pentru a
se scădea producerea de hormoni care stimulează secreția de ovule (deci nu este vorba despre un
chist funcțional). Aceștia scad și producția de estrogeni și progesteroni până la un nivel de
menopauză.
Tratamentul cu agoniști de Gn RH are efecte secundare semnificative și de aceea se
administrează doar câteva luni. Extirparea chirurgicală a chistului (chistectomie) printr -o incizie
mică (laparoscopie) se folosește dacă un chist ovarian funcțional dureros nu dispare cu tratament
medic amentos. Dacă la ecografie chistul are un aspect anormal sau dacă există și alți factori de
risc pentru cancerul ovarian, se recomandă intervenția chirurgicală printr -o incizie mai largă
(laparotomie) în locul laparoscopiei.
Tratamentul chisturilor ovarie ne depinde foarte mult de vârsta pacientei, tipul de chist,
dimensiunile acestuia precum și de simptome. Pentru chisturile simple de dimensiuni reduse la
femeile tinere se poate adopta o atitudine de expectativă cu reevaluare ecografică ulterioară la un
anumit interval de timp (1 lună ). Intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a elimina
chisturi mari, chisturi dermoide (care se operează întotdeauna indiferent de dimensiuni) sau
pentru a ne asigura că nu este prez entă o formă de cancer ovarian. Dacă credeți că aveți
simptome compatibile cu un chist ovarian, este important să fie evaluate de către un medic
ginecolog. Pot fi făcute teste de sânge alături de ecografie transvaginala sau abdominală pentru a
determina dacă tratamentul chirurgical este nece sar. Tratamentul chirurgical se poate face
laparoscopic (minim invaziv) sau clasic – printr -o incizie longitudinală sau transversală la
nivelul abdomenului inferior.

Tratamentul laparosco pic: (tratament minim invaziv)
În tratamentul chirurgical al chiștelor ovariene cu caracter benign se folosește abordul
laparoscopic (3 mici incizii la nivelul abdomenului sub 1 cm) și constă în îndepărtarea chistului
cu prezervarea ovarului și a fertilității – chistectomie. După scoaterea chistului acesta este trim is
pentru analiza microscopică pentru a stabili natura benignă sau malignă a acestuia și în funcție de
acest rezultat se stabilește dacă este nevoie de o interv enție chirurgicală mai extinsă.
Avantajele laparoscopiei :
 recuperare postoperatorie rapidă: beneficiul major al laparoscopiei este ca
pacientul se poate externa în aceeași zi după operație și recuperarea completă se
face într -o săptămână când pacientul se poate întoarce la serviciu;
 dureri după operație mult reduse: față de abordul clasic; pacien tul se poate
mobiliza în aceeași zi postoperator cu dureri minime;
 avantajele estetice: cicatricile postoperatorii sunt mici (de ordinul milimetrilor)
cu rezultate estetice foarte bune;

Tratamentul chirurgical clasic al chisturilor ovariene

20
Atunci când se suspicionează existența unui cancer ovarian și ar fi nevoie de tratament
chirurgical oncologic este indicat abordul clasic (incizie abdominală) care permite extinderea
intervenției chirurgicale.

Tratament ambulator (la domiciliu)
Tratamentul la domiciliu ajută la scăderea disconfort ului produs de chistul ovarian.
Utilizarea căldurii locale, sticlă cu apă încălzită, băi fierbinți, relaxează musculatura și reduc
crampele. Ceaiurile de plante ca mentă, zmeură, mure pot alina tensiunea musculară și
stările anxioase . Se recomandă golirea vezicii urinare l a fiecare senzație de micțiune. Se evită
constipația. Constipația nu cauzează sau tratează chistul ovarian dar poate preveni disconfortul
pelvin.
Medicația pent ru controlul durerii constă în:
 Acetaminofen cum sunt Tylenol sau Panado l;
 Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS );
 Ibuprofe n;
 Naproxe n;
 Ketoprofe n;
 Aspirină.

21

Capitolul 3. Participarea asistenței medicale la acte de investigații și intervențiile autonome și delegate

Ecografia dă posibilitatea stabilirii mai exacte a structurii, dimensiunii și localizării
chistului, dar, cel mai important, poate face diferența între un chist belign și unul malign.
Ecografia pelvina este investigația comună pentru vizualizar ea chisturilor ovariene;
dacă medicul nu este convins de natura formațiunii pe care o vede că poate recomanda o
ecografie transvaginala.
Ecografia transvaginala ajută la stabilirea diagnosticului și tipului de chist pentru că
medicul poate observa mai bin e, mărimea chistului, forma și conținutul. Dacă există un chist
ovarian funcțional, care nu produce durere se va urmări evoluția sa printr -un alt control efectuat
la 6-8 săptămâni. Între timp ar putea dispărea, așa cum se întâmplă cu majoritatea chisturilo r
funcționale.
În cazul în care există suspiciunea unei alte afecțiuni (când nu se poate vedea bine
chistul, când apar pe ambele ovare, la femei aflate la menopauză sau fete care încă nu au ciclu,
când chistul este foarte mare sau nu are conținut lichid, e xistența factorilor de risc pentru cancer
ovarian) sunt necesare și alte analize precum laparoscopia șo dozarea CA -12.
Laparoscopia permite vizualizarea ovarului cu o cameră video și prelevarea de biopsii,
în funcție de care se poate extirpa doar chistul s au întreg ovarul.
CA – 12 este un marker al cancerului ovarian și se face femeilor care au risc crescut
pentru această boală (menopauza, cazuri de cancer în familie).

Ultrasonografia

Ecografia este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi
ale corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi.
Scopul
 vizualizarea în timp real a organelor abdominale (ficat, vezică și căi biliare,
pancreas, rinichi, vezica urinară, uretere, aorta abdominală);
 evaluarea motilității unor organe a formei lor, a dimensiunilor și a poziției;
 evaluarea unor structuri care se vizualizează slab sau deloc radiologic;
 stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creștere a fătului,
sarcini multiple și malformațiile fetale.
Materiale necesare
 gel pentru realizarea contactului dintre tegument și sonda ecografului;
 prosop de hârtie sau textil pentru îndepărtarea gelului.
Pregătirea pacientului
 I se prezintă pacientului avantajele și dezavantajele
Avantajel e:
 Nu prezintă risc de radiație;
 Pregătirea este minimă;
 Nu necesită substanța de contrast;

22
 Nu influențează sarcina și fătul;
 Se poate face fără risc
 Nu necesită spitalizare
 Se poate efectua ambulatoriu
Dezavantaje:
 Nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin)
 La pacienții obezi undele ultrasonore sunt atenuate și nu penetrează în
întregime stratul de grăsime.
 I se explică pacientei tehnica procedurii și modul de colaborare:
 Se culeg informații despre eventualele alergii la, latex;
 Se i -au măsuri pentru îndepărtarea gazelor din intestin deoarece există
posibilitatea că imaginile ecografice să nu poată fi vizualizate corect;
 Se înserează zona pentru a nu exista leziuni;
 Se i-au măsuri pentru asigurarea imobilității copiilor.
Unele examene n ecesită post -alimentar și întreruperea fumatului.

Figura 3.1. Examinare

Participarea asistentului la procedură
 Se verifică dacă pacienta a respectat recomandările;
 Se așează în poziție adecvată examenului;
 Se asigură contactul permanent între transductor și tegument.

23

Figura 3.2. Ecografie transabdominala. Ovare cu dimensiuni normale

Ecografia transvaginal ã

Prezintă o metodă imagistică de examinare a organelor de reproducere feminine,
precum uterul, ovarele, colul uterin, vagin cu ajutorul ultrasunetelor emise de un transductor
plasat în vagin.
Ecografia este o metodă neinvazivă, nedureroasă și neiradianta.
Se efectuează cu vezica urinară golită. Se introduce în vagin transductorul după ce
acesta a fost protejat cu un capișon steril de unic ă folosință și lubrifiant pentru a prevenii
transmiterea infecțiilor de la și între paciente.
Ecografia transvaginala de rutină se poate efectua oricând de -a lungul ciclului menstrual
(28-30 zile). Pentru anumite afecțiuni se recomandă efectuarea ecografie i în perioade specifice
(în ziua 22 a ciclului menstrual pentru evidențierea grosimii endometrului; imediat după
menstruație pentru evaluarea unor polipi endometriali; în a doua săptămână a ciclului menstrual
pentru evaluarea unor chisturi ovariene).
Proce dura nu este dureroasă, nu este mai incomodă decât testul Papanicolau, dar poate
crea temeri pentru că implică expunerea zonei intime și o ușoară senzație de disconfort.
Este folosită pentru depistarea, prevenirea și evaluarea anumitor afecțiuni ginecologi ce,
inclusiv pentru urmărirea evoluției sarcinii, în cazuri excepționale.
Indicații
 Evoluția sarcinii (nu mai mult de primul trimestru)
 Dureri pelvine;
 Anexite (inflamații ale ovarului);
 Posibile chisturi;
 Fibroame uterine;
 Afecțiuni endometriale;
 Anumite tipuri de infertilitate;
 Sângerări inexplicabile
 Un rol esențial îl joacă în depistarea tipurilor de cancer ale organelor genitale
cum ar fii: cancerul ovarian, cancerul de col uterin, cancerul de endometru.
Pregătirea pacientei
Nu este neapărat fizică, câ t mai mult psihică. I se va explica în ce constă procedura, i se
va asigura intimitatea, iar din punct de vedere fizic va fi așezată pe masa ginecologică în poziție
ginecologică, după ce a fost dezbrăcată în partea inferioară a abdomenului și în regiunea
organelor genitale și acoperită în prealabil fie cu un câmp, fie cu un halat cu deschidere
anterioară. În dreptul pacientei se va așeza un paravan.

24

Figura 3.3. Ecografia transvaginala

Figura 3.3. Ecografie trasvaginala –Structura ovarelor

Tehnica de examinare CT a ovarului

Deși ecografia este metoda primară de investigație a pelvisului, CT are valoare
deosebită că metodă de stadializare a neoplaziilor ginecologice și că explorare primară a acestora
în cazul persoanelor obeze sau la care s -au practica t intervenții chirurgicale anterior.
Pregătirea pacientului
 Bolnav a jeun;
 Regim fără rezidii, dacă este posibil;
 Opacifierea intestinului subțire și a colonului
 Se efectuează secțiuni 10/10 mm (5/5 mm) de la simfiză până la domul
vezical, apoi 10/15 mm până la cupolele diafragmatice.
 Tampon vaginal pentru reparaj mai bun al vaginului și colonului;
 Cu o oră înainte de examen, pacienta nu trebuie să urineze pentru a avea o
densitate vezicală optimă examenului.
Tehnica

25
 Poziția pacientei: decubit dorsal (eventual, procubit pentru vizualizarea
proceselor infiltrate posterioare)
 Topograma: antero – posterior;
 Faza respirației: expir forțat sau respirație suspendată
 Grosimea secțiunii: 10 mm (5mm la copii)
 Extensie superioară: creasta iliacă antero – superio ară
 Extensia inferioară: simfiza pubiană

Examenul gincologic

1. Pregătirea ginecopatei
a) Pregătirea psihică – se va explica necesitatea, importantă și inofensivitatea
tehnicii.
b) Pregătirea fizică:
 nu se vor face spălaturi vaginale cu 24 de ore înainte;
 igiena locală și generală;
 după caz, clismă evacuatorie, sondaj vezical;
 pacienta este îndrumată să urineze înaintea examenului;
 se dezbracă partea inferioară a corpului, se așează pacienta
în poziție ginecologică pe masa de ginecologie.
2. Pregătirea instru mentarului și a materialelor;
3. Participarea asistentei la examinare:
 servește medicul cu instrumente;
 susține fizic și psihic pacientă.
Se va face și examenul abdomenului, de către medic, prin:
 inspecție;
 palpare;
 percuție.
Examenul abdomenului conferă informații asupra consistenței,
netezimii pereților.
Tumorile chistice ovariene prezintă unele particularități palpatorii:
 chisturile sunt de obicei rotunde sau ovoide, cu pereți netezi
și consistența elastică;
 de regulă sunt mobile.
Se vor nota și dimens iunile formațiunii.

26

Figura 3.4. Chist ovarian vazut la CT
Ecografia

Examenul cu ultrasunete:
 conferă informații asupra dimensiunilor, caracterului chistic sau nechistic:
 asupra grosimii pereților chisturilor ovariene;
 asupra prezenței vegetațiilor intrachistice;
 asupra prezenței ascitei.
 mai relevă:
 eventuala compresiune ureterală;
 prezența de metastaze hepatice.
Pregătirea ginecopatei:
a) pregătirea psihică – se va explica necesitatea, importantă
și inofensivitatea tehnicii;
b) pregătirea fizică;
c) pregătirea instrumentelor și materialelor necesare;
d) participarea asistentei la examinare.

Tomografia computerizată și Rezonanța magnetică

Conferă informații:
 asupra caracterului tumorii;
 asupra arhitecturii sale.
Pregătirea ginecopatei:
a) pregătirea psihică – constă în informarea pacientei și asigurarea
acesteia că tehnica este inofensivă și că este necesară;
b) pregătirea fizică;
c) pregătirea instrumentarului
d) participarea asistenței medicale la examinare.

Laparoscopia

D e f ini ți e: Ex p lo r a re a c a v i tă ții p e rito n e al e, d e sti ns ă în p r e a l abil
p r in pneumoperitoneu, cu ajutorul unu aparat numit laparoscop, introdus transparietal printr -un
trocar.
Scop:
 Explorator;
 biopsic.

27
Se realizează:
 prin examinare directă a organelor genitale;
 se pot preleva fragmente pentru examenul histopatologic.
 în sala de operații în depline condiții de asepsie.
Pregătirea ginecopatei:
a) pregătirea psihică – se explică importanța și necesitatea tehnicii;
b) pregătirea fizică:
 în ziua precedentă examenului se administrează un r egim hidric;
 se efectuează o clismă evacuatorie cu 24 de ore înainte de examen;
 cu o jumătate de oră înainte, se poate administra o fiolă de Fenobarbital și
0,5 mg Atropina;
 se va asigura igiena corporală;
 se transportă la sala de examinare.
c) pregătirea materialelor și a instrumentelor, pregătirea aparatului Laparoscop;
d) participarea asistenței medicale – la examen participă două asistente:
 una ajută medicul
 cealaltă supraveghează pacienta și va da ajutor la nevoie.

Figura 3.5. Laparoscopie

28

Concluzii

În urma realizării acestui proiect, esențial de reținut, ca o concluzie finală, este faptul că
în profesia de asistent medical trebuie avut în vedere următoarele:

 Respectarea ierarhiei și integrarea în echipa de sănătate;
 Respectarea demnității și intimității pacientului;
 Respectarea corectă a asepsiei și antisepsiei pentru prevenirea infecțiilor
intraspitalicesti;
 R e sp e ct a r e a va lo ri lo r u ma n e;
 Îndeplinirea cu corectitudine a sarcinilor ce sunt repartizate la nivelul
gradului de pregăti re;
 Culegerea, analiza și întocmirea unui plan de îngrijire, sesizând situațiile de
urgență, posibilele complicații, precum și îngrijirile potențiale;
 Încurajarea pacientei dând explicații permise gradului de pregătire;
 Aplicarea confortului, securității, eficacității în activitate;
 Respectarea protocoalelor de execuție a fiecărei tehnici specifice după timpii
învățați: gândire, pregătire, execuție, reorganizare, notare, transmiterea sarcinilor;
 Pregătirea și însoțirea pacientei pentru investigații;
 Comunicarea continuu cu pacienta: încurajarea cu atenție și îndepărtarea neliniștii;
 Efectuarea controlului și aspectului durerii folosind mijloace nefarmacologice (stimulare
cutanată. Tehnici de relaxare);
 Obiectivitate și perseverența în îndeplinirea tut uror sarcinilor care sunt primite;
 Colaborarea permanentă cu pacientă, familia, echipa de sănătate sesizând, precoce,
modificările apărute în evoluția bolii, precum și modificările apărute la nivel psihic și
comportamental al pacientei informând imediat me dicul;
 Sfătuirea pacientei cum trebuie să reia alimentarea naturală cu răbdare, respectând
întocmai regimul dietetic indicat, făcându -i cunoscute principiile alimentare necesare.

29

Bibliografie

 Cristea A., Achim V., Filipescu I (1963) , Obstetricã și ginecologie. Manual pentru
școlile tehnice sanitare , Editura Medicalã, București
 Dan Cristescu, Carmen Salavastru, Bogdan Voiculescu, C. Niculescu, R. Carmaciu
(2014), Manual de biologie: clasa a XI -a, Editura Corint, București
 http://edusex.ro/chisturi -ovariene
 https://www.scribd.com/
 N. Cristian, D. Nanu (2000), Ginecologie. Societatea știintificã și tehnicã , București
 Radu I. Badea, Sorin M. Dudea, Petru A. Mircea, Florin Stamatian (2011), Tratat de
ultrasonografie. Principii, abdomen, obstreticã, ginecologie. Volumul I, Editura
Medicalã, București
 Victor Papilian (2014), Anatomia Omului. Splanhnologia. Volumul II , Editura ALL,
București