Orașul Târgu-Frumos, după care adresează întrebări frontale. [311410]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” [anonimizat] I

[anonimizat]. Larion Daniela Candidat: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” [anonimizat] I

STUDIUL GEOGRAFIC AL ORAȘULUI TȂRGU-[anonimizat]. Larion Daniela Candidat: [anonimizat]

2017

CUPRINS

ARGUMENT

Geografia modernă este o [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat]-a fost dăruit. Și, nu numai… Umanitatea, [anonimizat], politice, [anonimizat].

Spațiul și timpul sunt îmbinate într-o [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], atât la nivelul de micro cât și de macrocosmos.

[anonimizat]: poate fi considerată un cuantum al elementelor de știință pe care le conține ( [anonimizat], biologie, matematică, astronomie, etc), poate fi privită ca un conglomerat de elemente al disciplinelor umaniste (economie, demografie, urbanism, sociologie, politologie, etc), [anonimizat] o deține în fața provocărilor actuale ce pun în pericol lumea în care trăim.

[anonimizat] – [anonimizat], necesar pentru a [anonimizat], cât și pentru cei din viitor.

[anonimizat], [anonimizat]; [anonimizat]; [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] a-l [anonimizat], prietenos, [anonimizat]. Și, [anonimizat], [anonimizat] înțeleagă modalitățile posibile de participare la protejarea mediului natural, să devină membri ai societății umane interesate în apărarea vieții planetei într-un mod corect și eficient.

Știința fără aplicații practice, fără mentori și fără adepți care să o susțină și să o promoveze, nu ar rămâne decât un concept formal, lipsit de un conținut prețios.

Profesorul de geografie deține o serie de caracteristici definitoriii – se remarcă prin nivelul său de educație științifică, capabil să elucideze marile mistere ale spațiului; prin alura sa de veșnic explorator, care poate găsi și susține interdependețe între diversele zone ale lumii; prin finețea de observator al tuturor elementelor de natură geografică și umană; prin pasiunea manifestă pentru ocotirea oricăror forme de viață; prin dragostea față de neam și, implicit, față de orizonturile minunate ale țării, fiind un patriot desăvârșit, capabil să formeze patrioți desăvârșiți.

Prin exemplul său personal, prin înalta sa autoritate morală, prin convingerile sale solide bazate pe argumente de nezdruncinat , profesorul de geografie trebuie să insufle discipolilor săi dorința de a se afirma ca cetățeni de încredere, motivați, capabili de a-și impune și apăra convingerile civice, printr-o cunoaștere clară a legislației, care să le permită să acționeze în mod corect și eficient în lupta împotriva poluării de orice gen.

Tinerii trebuie să accepte ideea că pot ocroti luma, ca pe o moștenire legitimă ce le aparține, în toată splendoarea sa, începând cu atenția pe care o acordă locului în care trăiesc deja. Dacă fiecare dintre noi își asumă rolul de protector al peisajului în care este integrat, dacă se îngrijește de menținerea unui climat sănătos în jurul său, dacă acceptă faptul că și natura dispune de drepturi, dacă realizează că antropizarea trebuie efectuată cu măsură și în anumite limite, dacă își exercită influența pe care o deține în scopuri ecologice atunci putem spune că avem șanse în lupta pentru salvarea planetei noastre.

„Studiul geografic al orașului Târgu-Frumosˮ urmărește astfel mai multe scopuri: să ofere informații cît mai amănunțite și corecte privind poziționare pe harta României a acestei localități din județul Iași, să susțină o serie de observații grăitoare în legătură cu fenomenele fizico-geografice existente, să ofere o imagine cât mai actualizată din punct de vedere demografic (cu referiri la mobilitatea teritorială, orientarea profesională, apartenența religioasă, preferințele lingvistice, etc.), să atragă atenția asupra potențialului economic, dar și cultural existent.

Evident, nu există iluzii privind supraestimarea capacităților pe care le-ar putea deține această localitate de nivel mediu, în raport cu dimensiunile naționale sau europene. Dar, grupul țintă căreia i se adresează lucrarea o reprezintă locuitorii acestui spațiu, în special, tinerii care ar trebui să aprecieze la justa valoare farmecul acestui “târg”, considerat în trecut suficient de atrăgător pentru a primi denumirea de “frumos”, și care, și acum, încântă prin structura sa modernă și bine proporționată, prin stil și bun gust. Și chiar dacă nu poate rivaliza cu alte orașe investite cu mai multă personalitate, se poate constitui într-un cămin cald, primitor, funcțional, intim, un cămin ce poate atrage noi generații de tineri ce privesc spre un viitor în propria țară, un viitor care să le ofere siguranța dar și privilegiul de a se simți “acasă”.

INTRODUCERE

Cercetarea spațiului urban în general și a spațiului moldovenesc în special, a fost în atenția multor specialiști care au adus contribuții importante pentru rezolvarea unor probleme ale apariției, dezvoltării și continuității activităților umane. În studierea acestei zone s-au depus eforturi din partea unor profesori universitari, asistenți, istorici, arheologi, preoți, profesori, care și-au adus contribuția în cercetarea și studierea evoluției societății umane, a așezărilor, în studierea reliefului și a geologiei, etc.

Pentru îmbogățirea literaturii de specialitate cu noi lucrări în domeniu, lucrarea de grad cu titlul „ Studiul geografic al orașului Târgu-Frumosˮ își propune să continue cercetarea unui segment din spațiul urban moldovenesc și să aducă noi argumente, noi dovezi, pentru îmbogățirea cercetării geografice în acest sens.

Localitatea Târgu-Frumos merită în mod stringent a fi cunoscută cât mai temeinic, nu numai datorită trecutului său istoric, extrem de bogat, cât mai ales pentru premisele pozitive pe care le deține prin poziția sa geografică, prin diversitatea formelor de relief și prin calitățile deosebite ale solului și climei. Relieful cu posibilități optime de construit clădiri mari, rețeaua puternică și sigură de apă potabilă, căile modernizate pentru circulația rutiră și feroviară, terenul cu excelente calități agricole și de culturi viti-pomicole, forța de lucru specializată atât în cultura legumelor și zarzavaturilor, cât și în unele ramuri ale industriei alimentare, industriei confecțiilor și de încălțăminte, sunt tot atâtea condiții evidente care ne dau siguranța unei dezvoltări ascendente atăt în prezent cât și în viitor a acestui centru urban moldovenesc, pentru a deveni în curând și pe deplin un adevărat Târg-Frumos.

I.1 POZIȚIA GEOGRAFICĂ A ORAȘULUI TÂRGU-FRUMOS

Situat în estul României, orașul Târgu-Frumos se află din punct de vedere matematic pe coordonatele de 47°12'35" latitudine nodică și 27°00'47" longitudine estică. Din punct de vedere regional se află în sud-vestul Câmpiei Jijiei Inferioare, în apropierea zonei de contact a acesteia cu sectorul cel mai de sud-est al Podișului Sucevei și cu cel de nord-vest al Podișului Central Moldovenesc, care se unesc aici printr-o regiune mai joasă numită „îngenarea” sau „poarta” Târgului-Frumos, la o altitudine de 100 metri, pe stânga râului Bahluieț, la confluența lui cu pârâiașul Jora, aparținând regiunii de dezvoltare Nord-Est.

Teritoriul orașului are o suprafață de 2452 hectare, din care 457 hectare intravilan și 1995 hectare extravilan, aflându-se la o distanță de 45 kilometri Vest de municipiul Iași, la 40 kilometri de municipiul Roman, la 28 kilometri de orașul Hârlău și la 26 kilometri de municipiul Pașcani.

Fig. 1 Poziția geografică și matematică a orașului Târgu-Frumos (Sursa: INSSE.ro)

În jurul târgului au fost descoperite urme arheologice din perioadele neolitică, a fierului, a migrațiilor și feudalism.

Orașul Târgu-Frumos este așezat la o răscruce de importante drumuri vechi comerciale, din fața Șeii Ruginoasa-Strunga, care făceau legătura dintre văile Siretului și Prutului, fiind atestat documentar ca târg la 5 octombrie 1448, când domnitorul Țării Moldovei, Petru al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, oferea uric călugărilor mănăstirii Probota-Poiana Siretului, cu hramul Sf. Nicolae, toată ceara de la Târgu-Frumos. Au urmat alte documente ce atestă vechimea așezării din anii 1449, 1450, 1453, 1454, 1466 și care o descriau ca fiind un ,,târg vechi, bine închegat, având orânduită organizație orășenească la fel cu ale celorlalte târguri moldovenești”(prof. N. Grigoraș).

Longevitatea istorică a orașului Târgu-Frumos își găsește originea în așezarea geografică, aflată la contactul celor trei subdiviziuni ale Podișului Moldovei: Podișul Sucevei cu Câmpia Moldovei și Podișul Central Moldovenesc, pe cursul mijlociu al râului Bahluieț. Această așezare ar fi apărut și ca urmare a schimburilor comerciale intense care se derulau între zona de câmpie, dinspre răsărit, și zona subcarpatică, aflată spre apus, în cadrul economiei complementare dintre câmpie-deal-munte.

Fig. 2 Poziția geografică și vecinii orașului Târgu-Frumos (Sursa: http://distanta.ro)

Călătorii și negustorii care se deplasau dinspre zona Siretului și doreau să ajungă la Cotnari, la Hârlău sau la Iași, observau de departe, de pe culmile dealurilor de la nord, apus sau sud, panorama zidurilor albe ale clădirilor din Târgu-Frumos, ridicate pe spinările vălurite ale dealurilor din Câmpia Moldovei.

Vecinii orașului Târgu-Frumos sunt:

Satul Boureni în partea de nord,

Satele Filiași și Podișu în partea de nord-est,

Satul Războieni în partea de est,

Satul Ion Neculce în partea de sud-est,

Satul Buznea în partea de sud,

Comuna Strunga și satele Gura Văii, Crivești în partea de sud-vest,

Satul Dădești în partea de nord-vest.

I.2. CERCETĂRI GEOGRAFICE ANTERIOARE

Teritoriul orașului Târgu-Frumos este situat într-un cadru natural cu trăsături specifice și particularități de evoluție care s-au răsfrânt asupra dezvoltării economiei locale și așezărilor omenești, în funcție de anumite condiții social-economice și istorice. De-a lungul anilor s-au realizat o serie de lucrări care tratează istoria orașului Târgu-Frumos: unele dintre lucrările elaborate sunt studii tematice de ansamblu, altele sunt studii monografice regionale sau locale, abordate diferit în timp, în funcție de evoluția societății. În aceste lucrări sunt prezentate elemente specifice cadrului natural al orașului Târgu-Frumos, tradiții istorice și culturale, obiceiuri și datini meșteșugărești, monumente și locuri de interes turistic național, tabloul amplului proces al transformărilor politice, economice și sociale din diferite perioade.

Cele mai importante observații asupra teritoriului, populației, culturii și economiei orașului Târgu-Frumos au fost realizate atât la nivel general cât și la nivel local, ele regăsindu-se în lucrările unor importanți oameni de știință (geografi, istorici, economiști, lingviști,etc.).

O monografie a orașului (comunei) Târgu-Frumos a fost realizată de Neculai Darângă (preot paroh al bisericii Domnești ,,Cuvioasa Parascheva” din Târgu-Frumos) în anul 1916. O altă monografie, de data asta a județului Iași a apărut la Editura Sport Turism din București în anul 1980.

Dimitrie Cantemir cu lucrarea sa ,,Descriptio Moldaviae”, publică prima hartă a Moldovei (1737), în care apare și orașul Târgu-Frumos. În această lucrare se fac referiri la relieful, clima, apele, vegetația Moldovei, precum și a altor elemente cu caracter geografic, istoric și etnografic. Observații asupra climei, rețelei hidrografice, au fost facute la nivel general și de către I. Gugiuman – 1960, Pantazică și M. Schram.

Au fost publicate și o serie de dicționare geografice, cum ar fi: ,,Dicționarul geografic al județului Iași” de către revizorul școlar C. Chiriță (lucrare premiată de Societatea Geografică Română, în ședința adunării generale din 29 februarie 1888, cu premiul ,,Dimitrie Sturza”) unde se gasesc o serie de documente dintre anii 1786 și 1815 care pomenesc de vatra noua a târgului, bătrânii spunând că acest târg din vechime ,,era situat mai la nord și că în urma unui incendiu s-a așezat mai jos, pe locul de astăzi, având înlesnire de apă”, ,,Dicționarul geografic al județului Iași” de către prof. univ. dr. Alexandru Obreja în anul 1979 și ,,Dicționarul geografic al Basarabiei” de către Zamfir Arbure.

Studii asupra zonei orașului Târgu-Frumos se regăsesc și în unele documente mai vechi cum ar fi: ,,Studii și Documente” (Hrisovul din aprilie 1742), ,,Documentele familiei Calimachi” (Manualul administrativ al Moldovei), ,, Privilegiul din 1815 a Târgului-Frumos” (An.Ac.Rom.II) și ,,Istoria evreilor în Țările noastre”, toate avându-l ca autor pe Nicolae Iorga. O serie de documente au fost publicate de către Mihai Costăchescu – ,,Documentele lui Ștefan cel Mare”, ,,Documente Moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, ,,Documente Moldovenești de la Bogdan”, I. Bogdan – ,,Documentele lui Ștefan cel Mare”, unele documente din ,,Cronica Liuzilor” – publicate de Theodor Codrescu în ,,Uricariul sau colecțiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor” – vol.VII și VIII, ,,Descălecatul I a Țării Moldovei și Neamului Moldovenesc” de Miron Costin și ,,Surete și Izvoare” – de Gheorghe Ghibănescu. Dintre puținele documente rămase, cel mai vechi poartă data de 28 decembrie 1428, care pomenește despre Târgu-Frumos, ca o așezare domnească și de popas: ,,Siliștea Dădești, în ținutul Romanului, care siliște Dădești, a fost dreaptă ascultare de orașul domniei mele Târgu-Frumos” – document care aparține lui Alexandru cel Bun, rămânând ca prima mărturie scrisă despre localitate și el este consemnat de către istoricul și filologul Gheorghe Ghibănescu.

O altă mențiune despre orașul Târgu-Frumos apare în ,,Letopisețul Cantacuzinesc”, redactat de Stoica Ludescu, unde amintește despre lupta dintre Grigore Ghica și Gheorghe Ștefan, purtată la Strunga în anul 1658: ,,…Iar Ghica – Vodă deaca au prins dă veste, au strâns toate oștile câte s-au împrilejit și lefegii, trimițând cu dânșii pre fiu-său, Gligorașco – Vodă, de i-au ieșit înainte la Târgul Frumos și l-au lovit la Strungă, de au făcut război foarte tare. ”

Cercetări cu privire la dezvoltarea și evoluția târgurilor din Moldova a făcut: Victor Tufescu – ,,Câteva observațiuni cu privire la Târgușoarele din Moldova” (extras din nr.1-3, anul III, ianuarie – martie 1938), ,, Târgușoarele din Moldova și importanța lor economică” (extras din buletinul Societății Regale Române de Geografie, anul LX, 1941 – București 1942).

În ansamblu zona este studiată de Vintilă Mihăilescu în lucrarea ,,Dealurile și Câmpiile României” (1971), de Ion Sârcu ,,Geografia fizică a României” (1974), care aduc contribuții însemnate la studiul problemelor geomorfologice, teraselor, suprafețelor de eroziune, etc.

Flora și fauna Podișului Moldovei au fost studiate de mai mulți cercetători, printre care: Ion Simionescu, D. Mititelu, Gh. Mihai, Valeriu Pușcariu, etc. În 1954, N. Barbu face un amplu studiu, stabilind tipurile de soluri din regiunile deluroase și împădurite ale Podișului Moldovei.

Alexandru Ungureanu – aduce valoroase contribuții legate de aspectele fizico-geografice și geografico-economice, prin studiile și cercetările cu privire la componentele cadrului natural, populația, economia, căile de comunicații și transporturile din zona asupra căreia ne referim, în lucrarea: ,,Unele observații asupra puterii de atracție a orașelor din Moldova” din anul 1971.

Alte lucrări, la fel de valoroase soi importante sunt cele realizate de: V. Băcăuanu, 1980 – ,,Podișul Moldovei”; I. Ionaș, (1987) – ,,Orașe și organizarea spațiului geografic”; Vasile Nimigeanu, – ,,Câmpia Moldovei”; Alexandru Ungureanu, (1980) – Orașele din Moldova”; Ionel Muntele, (1998) – ,,Populația Moldovei în ultimele doua secole” – făcându-se referiri și la clasificarea populației după activitatea economică; V. Cucu, (1981) – ,,Geografia populației și așezărilor”; D. Chiriac, (1976) – ,,Așezările rurale din Moldova”.

În România, printre primele lucrări legate de tipologia funcțională a orașelor apare în 1961, concepută de I. Șandru, V. Cucu, P. Poghirc, – lucrarea ,,Orașele României”. Astfel a început o definitivare a funcțiilor orașelor românești de la ideea potrivit căreia capacitatea de dezvoltare a orașelor trebuie apreciată după evoluția structurilor socio-economice ale populației.

Colectivul format din profesorii V. Mihăilescu, C. Herbest și V. Băcăuanu, (1963), clasifică orașele din România pornind de la caracterul complex al funcțiilor fundamentale ale orașului.

O altă lucrare importantă, ,,Orașele Moldovei”, de Alexandru Ungureanu, 1980, oferă un capitol tipologiei funcționale a așezărilor urbane din Moldova, dar face referiri și la ierarhizarea lor.

Sunt și lucrări care vizează studiul economic al unei regiuni, în care apar capitole și despre funcțiile așezărilor umane: Vasile Nimigeanu – ,,Câmpia Moldovei”; Alexandru Ungureanu, V. Băcăuanu, (1980) – ,,Podișul Moldovei”, P. Poghirc – ,,Podișul Central Moldovenesc”.

Un studiu asupra regiunii Târgu-Frumos a fost efectuat și de V. Tufescu, sub denumirea ,,O regiune de vie circulație: «Poarta Târgu-Frumos»” (București – 1941).

Articole privind tipologia așezărilor umane , se găsesc și în reviste de specialitate, în lucrări de seminar, simpozioane (Seminarul ,,Dimitrie Cantemir”, care are loc anual). Studii referitoare la clasificarea așezărilor umane din anumite regiuni, ierarhizarea acestora, organizarea spațiului geografic, au fost făcute și de Vasile Nimigeanu, Octavian Groza, Alexandru Ungureanu, V. Cucu și alții.

Mai recent, și-a adus contribuția la cunoașterea și evidențierea orașului Târgu-Frumos și profesorul Dan Fripis prin lucrarea ,,De la lume adunate…despre Târgu Frumos (Până la evenimentele din 1989) ” publicată în 2009 la Editura ,,Opera Magna” – sunt puse în relief și detaliate informații referitoare la: istoricul localității, ocupațiile, obiceiurile și tradițiile meșteșugărești, obiectivele economice, comerciale și culturale, personalități importante ale acestei așezări, populația și minoritățile locale, evoluția organizării și funcționării administrației publice locale, dar și obiective și atracții turistice din apropierea orașului Târgu-Frumos.

În 2011, profesorul Ion Alexa-Angheluș a publicat la editura ,,Pim”, lucrarea ,,Comportamentul demografic al populației orașului Târgu-Frumos” – elaborat ca o sinteză a elementelor antropice, surprinzând evoluția elementelor și fenomenelor geografice în timp și spațiu. Studiul reflectă imaginea vieții sociale și economice în ansamblul ei, în perioada ante și post decembristă, cu anul 1989 de referință deoarece acesta a produs transformări radicale în comportamentul demografic și în viața social-economică a comunității. Este evidențiat comportamentul demografic contrastant al celor două minorități conlocuitoare din orașul Târgu-Frumos, respectiv cea a rromilor și a rușilor lipoveni. Sunt surprinse particularitățile indicatorilor demografici specifici minorităților în permanentă raportare la comportamentul populației majoritare.

I.3. METODOLOGIA DE CERCETARE

Cercetarea se bazează pe o atentă documentare bibliografică și statistică, pe interpretarea, prelucrarea și analiza unor serii de date statistice consemnate în arhiva Direcției Județene de Statistică Iași. În lucrarea de față am încercat o analizare cât mai concretă a învelișurilor (litosfera, hidrosfera, pedosfera, atmosfera, biosfera) care definesc cadrul natural, privite printr-o interdependență cu condițiile social-economice. Problemele care s-au ivit au fost multiple iar rezolvarea lor a necesitat abordări axate pe o amănunțită cercetare a terenului și noi surse de informare.

Abordarea analitică și sintetică a factorilor fizico-geografici a permis evidențierea particularităților acestora și modul în care s-au răsfrânt asupra dezvoltării economiei locale și a așezărilor. În elaborarea acestei cercetări s-au folosit metode de cercetare inductive și deductive, analiza, sinteza, expunerea logică, descrierea grafică și cartografică, comparația. Metoda inductivă este concludentă în cazul observației făcute în teren și a abordării studiilor de caz. Cercetarea monografică și a diferitelor documente despre orașul Târgu-Frumos a necesitat o abordare interdisciplinară, fiind analizate aspectele istorice, sociale, economice, etnologice, geografice, culturale, etc. Cercetarea localității cuprinde analiza factorilor fizico-geografici (geologie, relief, hidrografie, aspecte biopedoclimatice) și a factorilor socio-economici. Metologia cercetării s-a bazat pe utilizarea unui șir de principii (repartiție geografică, al integrării, cauzalitate, conexiune directă sau inversă, cronologie, etc.), metode geografice tradiționale și moderne, generale și specifice. În cercetarea geografică vor fi utilizate prioritar tehnicile specifice – observația directă, documentarea statistică, descrierea fenomenului la fața locului, experimentul etc. și, în mod complementar, cele care reflectă suprastructura psiho-socială a lumii rurale și urbane (mentalități, atitudini, moduri de a gândi viața socială, etc.) – respectiv interviul și chestionarul; pentru interpretarea spațiala a disparităților localității Târgu-Frumos vor fi utilizate tehnici de cartografiere a fenomenelor. O regulă metodologică se referă la unitatea dintre teoretic și empiric, dintre concepte și datele de pe teren. Astfel, investigația științifică trebuie să parcurgă trei niveluri (D.Petrea, 2005):

1. Operaționalizarea conceptelor adică trasformarea lor în activități de teren și de investigație bibliografică, statistică și cartografică, atunci când se stabilesc dimensiuni, variabile, indici și indicatori.

2. Activitatea de teren, adică aplicarea în universul cercetat a instrumentelor elaborate și acumularea sistematică a materialului documentar.

3. Conceptualizarea datelor culese pe teren și confruntarea cu alte elaborări teoretice și aplicate, adică analiza și interpretarea lor.

Pentru întocmirea lucrării s-au utilizat o serie de metode și procedee de cercetare precum :

METODA OBSERVAȚIEI presupune contemplarea organizată, metodică și selectivă a tuturor componentelor mediului natural și umanizat; aceasta duce la identificarea elementelor cercetate, la descifrarea și înregistrarea componentelor lor caracteristice, la compararea elementelor care fac parte din aceeași categorie și la integrarea lor în ansamblul elementelor corelative. În timp ce în metoda observației directe fenomenele economico-geografice au fost corelate cu o informare statistică corespunzatoare realizată pe teren, pe baza metodei anchetei, observația indirectă s-a realizat prin intermediul materialului bibliografic, statistic și cartografic.

METODA ANALIZEI se folosește pentru a întelege peisajul natural prin analiza fiecărei componente separate. Dupa Grigore Posea (1998) analiza trebuie să fie:

•funcțională – indicând rolul elementelor în structura întregului;

•statistică – raportând serii de date, pe baza cărora sunt formulate ipoteze probabilistice ;

•armonică – arătând serii de variații periodice ale componentelor din geosistem ;

•cartografică – redând desfășurarea spațială a elementelor .

Analiza parcurge într-un mod holocronic diversele componente și ipostaze ale peisajului realizându-se o analiză: anamnetică (reconstituirea elementelor din trecut), diagnostică (se realizează radiografii ale stării actuale), prognostică (proiecții cu privire la posibile evoluții ulterioare ).

METODA COMPARATIVĂ folosită pentru compararea faptelor și fenomenelor în vederea asemănărilor și deosebirilor existente a permis identificarea unor legități, tendințe de evoluție a proceselor și fenomenelor care țin de aspectele demografice și economice. Prin compararea unor fapte geografice actuale cu altele mai vechi s-au descoperit alte forme precum și reconstituirea unor fenomene.

METODA CARTOGRAFICĂ a servit atât pentru efectuarea cercetării cât și pentru reprezentarea cartografică a acestora. Prin varietatea reprezentărilor grafice, diagrame, cartograme, această metodă a permis ilustrarea peisajului natural al localității Târgu-Frumos sub toate aspectele sale, evidențiind și evoluția spațială ori temporală a acestuia.

METODA INDUCTIVĂ – cu ajutorul acesteia, în abordarea realității, prin studiul singularului și particularului, s-au găsit trăsăturile generale.

METODA ANCHETEI . Analiza elementelor cantitative și calitative s-a realizat cu ajutorul sondajului mixt.

METODA STATISTICO-MATEMATICĂ este folosită în scopul analizei fenomenelor socio- geografice, prin analiza cantitativă, în scopul înregistrării, prelucrării, generalizării datelor culese din teren (informații acumulate) și permite studierea mult mai ușoară a fenomenelor care au loc sau a sistemelor și ușurează elaborarea de prognoze și de modele matematice ale sistemelor cercetate.

METODA ISTORICĂ se folosește pentru a înțelege prezentul cu ajutorul trecutului și invers ținând seama de unitatea dialectică a continuității și discontinuității. Istorismul permite urmărirea formării și stabilirii fenomenelor socio-geografice, principiul istorismului presupunând ca orice element geografic actual să fie analizat și explicat și din punct de vedere evolutiv, urmărindu-se formarea lui în timp. Această metodă prevede cercetarea realității geografice, prin urmărirea în timp a evoluției economice și demografice a populației și stă la baza prognozei geografice.

METODA MONOGRAFICĂ – sub influența sociologiei este o tehnică de cercetare utilă în studierea complexității unei localități.

În cercetare, s-au folosit pe larg și alte metode, precum : descrierea, sinteza, deducția, inducția, sondajul, etc. Principiul antropic s-a impus de la sine, fiind vorba de un peisaj antropic. Conform acestui principiu, omul este privit ca principal factor modificator al mediului, iar analiza sa vizează examinarea și evaluarea acțiunii exercitată de om asupra naturii dar și asupra vieții umane însăși.

METODA DIALECTICĂ Conform acestei metode, obiectele și fenomenele nu sunt izolate, ci în conexiune, obiectele și fenomenele nu sunt statice, fiind aflate într-o schimbare permanentă punându-se accent pe geneză și transformare.

Un alt aspect a fost culegerea datelor statistice și informațiilor de la localnici în cadrul anchetelor efectuate cu rigurozitate, pentru a asigura obiectivitatea și exactitatea datelor obținute. Ca sursă informațională primară, au fost utilizate materialele recensămintelor populației.

Drept procedee s-au folosit :

Observația geografică directă – colectând și prelucrând datele statistice.

Observația geografică indirectă – utilizând harta topografică și descrierea geografică.

Pentru întocmirea lucrării s-au folosit și o serie de etape de cercetare și anume:

Etapa pregătitoare – pentru documentarea bibliografică.

Etapa de cercetare pe teren – pentru colectarea de date statistice.

Etapa de finalizare a cercetărilor – de laborator și tehnoredactarea lucrării.

Studiile de geografie generală se realizează în trei etape de lucru ( după Panaite L., 1974):

1. Etapa pregătitoare – constă într-o analiză temeinică a materialului cartografic și bibliografic. Cercetarea se va face prin intermediul hărții topografice sau a planurilor topografice la scara 1:5000- 1:10000. Ele sunt utile pentru studiul demografiei și așezărilor umane dar și pentru studiul unor componente ale cadrului natural și morfologic. De asemenea, planurile topografice dau indicații prețioase asupra categoriilor de folosința a terenurilor vetrei satelor, a texturii și structurii acestora, precum și asupra altor elemente folositoare acțiunii de sistematizare.

Pentru o analiză cuprinzătoare a materialului cartografic are o mare importanță și studierea hărților speciale: geologice, geomorfologice, climatice, hidrologice, pedologice, a hărților și planurilor topografice vechi. Alt grup de hărți care este necesar să fie analizate în această etapă este cel al hărților economice, deoarece facilitează cunoașterea economiei regiunii.

Un loc aparte în studiile de geografie economică revine cunoașterii colecțiilor de hărti și planurilor topografice vechi, analiza lor contribuind la elucidarea problemelor legate de evoluția fenomenelor economico-geogrfice, cum ar fi: evoluția numărului de locuitori, a rețelei de așezări, evoluția teritorială a vetrei localității studiate, a modului de utilizare a terenurilor, a rețelei căilor de comunicație, etc.

Documentarea bibliografică ca instrument al cunoașterii constituie și aceasta o operație premergatoare cercetării de teren, activitatea științifică fiind legată strâns de o informare și documentare permanentă. În cercetarea bibliografiei pentru întocmirea indexului bibliografic al acestei lucrări am consultat “Bibliografia geografică a României”1944-1964 și” România “(V. Cucu, Al. Rosu). Acțiunea de lectură a lucrărilor am încheiat-o cu elaborarea fișelor generale și speciale.

Pentru studiul geografiei populației, în etapa de documentare în cabinet am efectuat o largă informare pe baza consultării recensămintelor de populație din care am extras date cu privire la evoluția numărului de locuitori, la structura populației pe grupe și sexe la structura populației active și structura ei confesională și națională. Activitatea din etapa de documentare prealabilă în cabinet am încheiat-o cu gruparea materialului colectat pe probleme.

2. Etapa de cercetare pe teren – reprezintă principala fază de adunare a materialelor informative, aceasta constituind “temelia creației geografice”. (Panaite, L.,1974)

Un rol important în activitatea de cercetare proprie l-a avut carnetul de teren în care am notat într-o formă succintă rezultatele obținute. Activitatea din etapa de cercetare pe teren are trei faze care se succed astfel: studiul de orizont, studiul informativ și cartarea fenomenelor. Studiul informativ se face pentru a studia geografia industriei, a agriculturii, a transporturilor etc, deoarece informarea statistică pe teren este singura posibilitate pentru o analiză corectă a gradului lor de dezvoltare, a legăturilor economice pe care le generează, a tipurilor de localizare geografica, a modului lor de integrare în teritoriu . În această fază, am obținut informații de la Direcția Județeană de Statistică Iași, Direcția generală pentru agricultură, Primăria orașului Târgu-Frumos, Bisericile ortodoxă, respectiv, catolică din localitate, dar și de la persoanele care au fost chestionate. Un loc aparte îl ocupă cartarea fenomenelor pe teren, aspect important pentru studiul particularităților așezărilor omenești. Pentru studiul geografic de fața, pe planul topografic al vetrei s-a efectuat cartarea utilizării terenurilor, a tipurilor de gospodării, a materialelor de construcție a caselor, a diferitelor înzestrări utilitare, evoluția teritorială a vetrei. În etapa de cercetare pe teren am făcut fotografii care surprind trăsăturile cele mai caracteristice ale fenomenelor geografice studiate.

3. Etapa de finalizare a cercetărilor – Folosind judicios materialele strânse în etapa de documentare prealabilă în cabinet și în etapa de cercetare pe teren se trece la redactarea și elaborarea studiului. Redactarea și elaborarea finală a lucrării am efectuat-o în mai multe etape:

-sistematizarea materialelor culese în etapa de documentare prealabila în cabinet și în etapa de cercetare pe teren;

-prelucrarea geografico-economică a informațiilor statistico-demografice și economice;

-elaborarea și definitivarea materialelor cartografice, selecționarea fotografiilor și gruparea lor pe probleme;

-definitivarea planului lucrării și redactarea acesteia.

II. CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL ȘI ROLUL SĂU ÎN POPULAREA TERITORIULUI

II.1. GEOLOGIA ȘI RESURSELE SUBSOLICE

Din punct de vedere geologic, teritoriul la care ne referim aparține unității structurale a Platformei Moldovenești; caracterizată printr-o mobilitate tectonică redusă, o structură și o constituție litologică relativ simplă. Studiile de specialitate efectuate până în prezent, forajele de mare adâncime și prospecțiunile geofizice indică existența unui fundament precambrian puternic peneplenizat, constituit, în general, din roci cristaline cutate, cu importante intruziuni granitice. Acest fundament este acoperit de o stivă de depozite postproterozoice, cu o grosime între 1000 și 2000 de metri, care cuprinde sedimente ordovician-siluriene, cretacice și neogene, separate de discordanțe stratigrafice.

Ultimele depozite marine din seria neogenă, în care este sculptat întregul relief al județului Iași, sunt cele sarmațiene cu grosime de 280 metri la Iași și peste 1000 metri în apropiere de Valea Siretului. Acestea au însă o structură monoclinală, cu înclinare destul de uniformă în jur de 8 – 10 m/km, de la nord-vest către sud-est. Structura geologică, ca și repartiția geografică a formațiunilor geologice aparținând celor trei subetaje ale sarmațianului au fost determinate de mișcările epirogenetice corelate cu retragerea succesivă a apelor marine către sud și sud-est.

Fig. 3 Geologia Podișului Moldovei din zona Târgu-Frumos (Sursa: Atlas geografic, Județele României)

Substratul geologic din zona orașului este constituit din formațiuni recente cuaternare care trec spre partea inferioară în formațiuni sarmațiene (argile și argile marnoase compacte de culoare verzuie). Peste acestea sunt depuse depozitele cuaternare constituite din luturi-loessoide și pietrișuri. Forajele executate în vederea alimentării cu apă a fostei Întreprinderi de Mecanizarea Agriculturii din Târgu-Frumos, au scos în evidență următoarea compoziție: solul actual (aproximativ 1 metru), o alternanță de argile nisipoase și nisipuri loessoide, uneori argiloase (12 metri), argilă galbenă (2 metri), nisipuri fine și mijlocii cu un strat subțire de pietrișuri în bază de aproximativ 2 metri, apoi argile marnoase sarmațiene. Șesul are o alcătuire simplă, începând de la suprafață unde se întâlnesc aluviuni fine argilo-nisipoase sau chiar argiloase de aproximativ 4-5 metri grosime, continuate cu un orizont de nisipuri și pietrișuri de circa 3-5 metri. De la 8-10 metri se trece la argile marnoase sarmațiene.

Din acest teren o mare parte este supus acțiunii torenților (aproximativ 800 hectare) și o foarte mică parte alunecărilor de teren ce pot fi stabilizate prin măsuri de combatere (circa 120 hectare). Cadrul natural din zona orașului aparține morfologic unei terase de 10-20 metri altitudine relativă a Bahluiețului ce urcă la 30 de metri spre țâțâna sa. Orașul ocupă și o parte din șesul acestui râu format din aluviuni grosiere și nisipuri.

Unitatea apare ca o depresiune erozivă cu aspect vălurit, având versanții afectați de intense procese geomorfologice actuale, unde predomină alunecările de teren pe pantele înclinate. În evoluția și realizarea reliefului, o importanță deosebită a avut-o rețeaua hidrografică. Văile s-au dezvoltat progresiv, formându-se terase care sunt situate la diferite altitudini peste nivelul șesului actual. Depozitele sunt formate în cea mai mare parte din roci detritice, nisipuri, argile, marne, gresii conglomeratice și câteva orizonturi de roci calcaroase. Rocile au condiționat realizarea unui relief colinar și deluros, larg vălurit cu văi întinse și șesuri mlăștinoase. Complexul acesta apare pe teritoriul localității Târgu-Frumos în special în partea de nord, pe versanții pârâului Adâncata, Oarzei, la sud de localitatea Războieni și estul satului Jora, predominând argilele cu textură fină. Argilele loessoide s-au format pe interfluvii și nu s-au depus peste ele alte strate sedimentare. Rocile sunt mai moi, cu mare porozitate, permeabile și se găsesc pe interfluviile din parte de nord a localității Jora, terasele din nord si est de Târgu-Frumos, dealul Buznei și în vestul localității Târgu-Frumos spre șoseaua Ruginoasa-Strunga.

Din categoria factorilor externi, cel mai important rol în formarea și evoluția reliefului l-au avut arterele hidrografice, formând prima generație de văi, terase; apoi, printr-o puternică eroziune, văile s-au adâncit, s-au produs captări de afluenți și s-au format alte orientări ale reliefului. Printre acești factori au mai fost și procesele de transport în masă reprezentate de alunecările de teren, surpări ale unor versanți, solifluxiuni etc., apoi o serie de factori climatici cum ar fi: precipitațiile atât sub formă lichidă cat și solidă, variațiile de temperatură și mișcările maselor de aer.

II.2. RELIEFUL

Relieful are un aspect vălurit, cu interfluvii colinare, deluroase și platouri joase, ale căror altitudini se repetă pe suprafețe întinse, lăsându-ne impresia că provin dintr-o suprafață unică ce a fost fragmentată de văile râurilor. Formele cu contururi domoale, cu înclinări prelungi către sud-est, având doar câte o coastă mai abruptă spre nord și nord-vest, ca și văile largi ai căror versanți sunt adesea afectați de alunecări, spălați sau scrijelați de apele provenite din precipitații, reflectă pe deplin constituția sa geologică.

În locul unde este așezat orașul Târgu-Frumos relieful are înalțimi de aproximativ 125 metri, cu pante domoale, oferind întinse spații pentru agricultură și pentru căi de acces fără prea multe urcușuri și coborășuri obositoare, relieful arătând o strânsă adaptare la structură.

Fig. 4 Unitățile de relief ale Podișului Moldovei (Sursa: Atlas geografic, Județele României)

Atunci când privim de pe un punct dominant, mai ales de pe muchia ramei înalte din jur, realizăm că partea superioară a interfluviilor din bazinul Bahluiețului, cu altitudini obișnuite ce rar depășesc 200 de metri, se repetă necontenit până în zarea îndepărtată, creând imaginea unei câmpii autentice, în care văile s-au adâncit, în medie, cu 50-70 de metri.

Ținând seama de activitatea factorilor denudaționali și de rezultatul interacțiunii acestora cu factorii geologici, în cuprinsul Câmpiei Jijiei Inferioare vom putea deosebi forme de relief structurale, sculpturale și de acumulare.

Relieful structural este relativ slab reprezentat, datorită faciesului petrografic argilos. Există o concordanță între structură și orientarea generală a interfluviilor ce deservesc lent de la nord-vest către sud-est, fără a exista însă o suprapunere perfectă între suprafața topografică și cea structurală.

Structura monoclinală a depozitelor geologice a determinat apoi formarea unor văi consecvente, subsecvente și obsecvente, care caracterizează de fapt întregul Podiș Moldovenesc. Dintre formele structurale, cele mai caracteristice și mai frecvente sunt cuestele. Din această categorie face parte valea Bahluiețului la sud de localitatea Târgu-Frumos și la vest de satul Jora, continuat spre est cu cea a Bahluiului (sub denumirea de Coasta Moldavă). Înălțimea acestei coaste depășește rareori 200 metri și prezintă pante cu înclinări de 15-20°. Această coastă cu caracter etajat este la sud-vest de Târgu-Frumos – Valea Criveștilor.

Văile de tip obsecvent au o direcție contrară înclinării straturilor geologice, fiind orientate pe direcția SE-NV. În imediata apropiere a localității Târgu-Frumos se află Valea Ciunca – Prigoreni, pe partea dreaptă a Bahluiețului, având profilul longitudinal scurt cu pante mari; unele văi de acest tip apar mai mult sub formă de torente cu bazin de recepție dezvoltat.

Văile de tip reconsecvent s-au format în partea stângă a Bahluiețului, versanții lor fiind înclinați conform cu structura stratelor (Valea Oarzei).

Relieful sculptural ocupă cea mai mare parte din Câmpia Moldovei, înglobând atât interfluviile lipsite de o cuvertură aluvială sau coluvială, cât și versanții a căror înclinare depășește 3-4° și sunt afectați de spălări, procese torențiale sau alunecări de teren. Majoritatea interfluviilor se caracterizează prin forme de relief estompate, larg vălurite, acoperite uneori de o cuvertură de luturi loessoide eluviale cu grosimi de 2-3 metri. Din această cauză, complexul argilo marnos sarmațian apare la suprafață doar pe versanți cu înclinări mai accentuate, în râpi sau în fruntea unor abrupturi, a fost observat la vest de Târgu-Frumos – Dădești, în cornișa de la partea superioară a versantului drept al văii Bahluiețului.

Condițiile naturale favorabile din această subunitate de relief au permis dezvoltarea unei game largi de procese geomorfologice de versant și a unui microrelief deluvial caracteristic. Pe toți versanții se pot vedea consecințele eroziunii areolare, ale organismelor torențiale și alunecărilor de teren.

Relieful de acumulare – deși în ansamblul său regiunea studiată are un caracter sculptural, în lungul râurilor, a văilor mai importante, la contactul dintre diferitele trepte de relief, ori la atenuările de pantă se întâlnesc forme de acumulare reprezentate prin șesuri, terase, conuri de dejecție, glacisuri coluviale și proluviale.

Relieful se remarcă prin altitudine, înclinare, orientare, fragmentare sau prin tipurile genetice, influențând direct sau indirect etajarea biopedoclimatică, localizarea populației, a resurselor și activităților economice (agricole, industriale, turistice, de transport și comerț). Întrucât toate formele majore de relief conservă urme de locuire încă din preistorie, se poate afirma că, relieful nu a fost impropriu umanizării.

Albiile majore și terasele sunt remarcabile zone agricole și propice pentru construcția așezărilor omenești și a căilor de comunicație, cu importante resurse de apă și materiale de construcție.

Versanții (în funcție de înclinare, orientare și fragmentare) pot avea utilizări variate: pomi-viticole, pastorale, forestiere, etc. Interfluviile (în funcție de înclinare și altitudine) au, de asemenea, un rol complex, favorizând agricultura, căile de comunicație, transporturile și locuințele omenești.

II.3. CLIMA

Teritoriul orașului Târgu-Frumos aparține în cea mai mare parte sectorului de climă temperat continentală și parțial districtelor de nord și sud ale ținutului climatic al Podișului Moldovei și al Câmpiei Jijiei.

Regimul climatic general. Dintre componentele peisajului geografic, relieful de dealuri, de podiș, ariile depresionare inclusiv culoarele de văi principale joacă un rol deosebit în crearea de diferențieri în câmpul de repartiție teritorială a caracteristicilor climatice. Regimul climatic are o pronunțată nuanță de continentalitate, influențată iarna de anticiclonul continental termic eurasiatic iar în perioada caldă de anticiclonul dinamic al Azorelor. Vara predomină timpul secetos cu temperaturi ridicate, iar iarna se simte din plin efectul maselor de aer venite dinspre nord-est și nord, regiunea fiind frecvent bântuită de viscole. Secetele, brumele târzii de primăvară și timpurii de toamnă, aversele de ploaie însoțite de căderi de grindină, completeză trăsăturile regimului climatic continental cu infuențe de ariditate.

Radiația solară globală. Sumele medii anuale ale radiației solare globale înregistrează valori de aproximativ 110 – 115 kcal/cm²/an; valorile lunare minime se produc în intervalul noiembrie – decembrie (3-4 kcal/cm²/an), iar cele maxime în iunie – iulie (17-18,5 kcal/cm²/an).

Circulația generală a atmosferei. Trăsăturile circulației generale a atmosferei sunt condiționate de advecția aerului maritim din vest care este continentalizat și a celui continental din nord-est, est și nord. Sunt frecvente pătrunderile de aer din părțile posterioare ale ciclonilor care se deplasează din vestul continentului european.

Temperatura aerului. Mediile anuale ale temperaturii ajung la 9,3°C. Cele mai ridicate valori medii anuale au fost de 10,9°C în anul 1936, iar cele mai mici au coborât până la 7,2°C în anii 1940 și 1942. Mediile lunii iulie variază pe cea mai mare parte a teritoriului între 20°C și 21°C. În ansamblu, temperatura medie de 21°C caracterizează culoarele văilor Bahluiețului și a afluenților săi. În timpul verii predomină timpul secetos, cu temperaturi deosebit de ridicate, care depășesc deseori 36,0°C. Mediile lunii ianuarie sunt cuprinse în general, între ─3,2°C și ─4,0°C iar în zonele depresionare și pe văile largi aceste valori au coborât sub ─4,0°C.

Temperatura maximă absolută din timpul verii a ajuns la 40,0°C la 27 iulie 1909, iar maximele absolute măsurate pe teritoriul județului Iași, au fost următoarele: la stația de la Podu Iloaie 37,6°C (anul 1988, luna iulie), urmată de Cotnari cu 37,5°C (anul 2000, luna august) , apoi Iași cu 37,2°C (anul 1957, luna august) și Strunga cu o valoare de 35,6°C (anul 1998, luna august). Zilele de vară sunt acelea în care cea mai mare temperatură atinge dar nu depășește 25°C, iar la Târgu-Frumos, într-un an sunt în medie între 83 și 93 de zile de vară. Zilele tropicale sunt acelea în care temperatura aerului depășește 30°C, iar în cazul de față, în medie sunt 25-30 de zile care se înregistrează în lunile iulie și august.

Fig. 5 Temperatura aerului din județul Iași (Sursa: Atlas geografic, Județele României)

Temperatura minimă absolută înregistrată a fost de ─30,0°C la 11 februarie 1929 și 1937 iar în județul Iași temperaturile minime absolute înregistrate la cele patru stații sunt cuprinse între ─24,5°C la Cotnari (anul 1972, luna ianuarie) și ─32,3°C la Podu Iloaie (anul 1963, luna ianuarie). La stația Iași temperatura minimă absolută a fost de ─30,6°C înregistrată în anul 1963 luna ianuarie, iar la Strunga minima fiind de ─26,3°C înregistrată în anul 1985 luna ianuarie. De obicei primul îngheț se produce în preajma zilei de 15 octombrie iar cel mai târziu se manifestă în jurul datelor de 15 – 18 aprilie, existând ani în care acest fenomen se produce mai devreme sau mai târziu cu peste o lună față de data medie. Înghețul are efecte directe asupra scurgerii de suprafață, a alimentării directe a apelor subterane freatice prin infiltrare, dar și asupra agriculturii. Prin urmare, în cadrul regiunii studiate pe lângă importanța primul îngheț (16 octombrie la Podu Iloaie, 18 octombrie la Strunga, 20 octombrie la Iași și 27 octombrie la Cotnari) se regăsește și numărul mediu de zile cu îngheț (109,8 la Cotnari, 111,3 la Iași, 117,3 la Podu Iloaie și 126 la Strunga) (Minea 2009). ). Frecvența medie mai scăzută a numărului de zile cu îngheț din cadrul stației Cotnari poate fi pusă pe seama proceselor de foehnizare a maselor de aer ce vin dinspre Podișul Sucevei. Comparând cele două temperaturi extreme (temperatura maximă absolută de 40°C și temperatura minimă absolută de ─30°C) rezultă că amplitudinea termică maximă absolută a ajuns la valoarea de 70,0°C, fapt care justifică caracterul de excesivitate climatică.

Raportată la suprafața locuibilă, temperatura este influențată și de prezența blocurilor, care fac ca încălzirea maselor de aer să fie extrem de neuniformă. Adăpostirea și suprareflexia de pe suprafețele sudice ridică temperatura apreciabil față de laturile umbrite din partea nordică. Decalajul termic favorizează formarea curenților și a turbioanelor între blocuri.

Umiditatea aerului are un rol important în regularizarea proceselor de absorție și transpirație a plantelor și lipsa de umiditate sporește mult transpirația relativă a aerului care scade până la 22%. Cea mai ridicată valoare medie anuală a umezelii aerului, este înregistrată în cadrul stației Strunga de aproximativ 81%, iar cea mai scăzută la Cotnari și Iași circa 77% (Minea 2009).

Nebulozitatea prezintă valori ce sunt cuprinse între 5,5 și 7,5 (Cotnari 6,2 ; Strunga 7,5), distingându-se un minim în luna august și un maxim în luna ianuarie. Numărul zilelor care sunt acoperite scade de la vest la est, cea mai mare valoare fiind măsurată la stația Strunga. Nebulozitatea mijlocie anuală diferă de la an la an foarte puțin. Luna cea mai noroasă este ianuarie, cu valoarea nebulozității de 7,1. Se constată că într-un an, la Târgu-Frumos, sunt în medie 112 zile senine, 121 zile noroase și 132 zile acoperite. Luna cu ceața cea mai frecventă este decembrie.

Precipitațiile atmosferice. În decursul unui an cad precipitații sub formă de ploi, ninsori, lapoviță și grindină. Regimul anual al precipitațiilor din orașul Târgu Frumos, cunoaște multiple variații și se caracterizează în principal printr-o perioadă de creștere din lunile februarie-martie, atingând un maxim în luna iunie, urmată de o descreștere treptată până în luna ianuarie, când se înregistrează cantitatea minimă de pe parcursul unui an. Cantitățile cele mai reduse de precipitații dintr-un an sunt înregistrate în lunile ianuarie și februarie ca urmare a unei predominanțe a maselor de aer continentale (anticiclonul siberian) reci și cu un grad de umiditate scăzut care nu favorizează convecția termică. Creșterile accelerate ale cantităților de precipitații din lunile aprilie, mai și iunie, pot fi puse pe seama unei intensificări a convecțiilor termodinamice precum și ca urmare a unor advecții ale maselor de aer umed generate pe fondul unei circulații vestice sau sudice (precipitațiile în acest caz fiind mult mai însemnate pentru regiunea studiată decât cele din vest). Astfel după atingerea unui maxim pluviometric în luna iunie, frecvența precipitațiilor începe să scadă și odată cu ea și cantitatea de precipitații, datorită temperaturilor din ce în ce mai ridicate care nu favorizează condensarea rezultat al nivelului scăzut de vapori de apă în atmosferă, în pofida unei manifestări convective active. Această situație se extinde până în luna octombrie, când circulația vestică se diminuează considerabil, fapt care se transpune printr-un al doilea minim înregistrat în decursul unui an, de altfel cantitatea de precipitații fiind apropiată cu cea din lunile decembrie și februarie.

Nu poate fi trecută cu vederea creșterea semnificativă a valorilor de precipitații din luna noiembrie, chiar și pe fondul unei circulații predominant nordice sau nord-estice cu mase de aer reci și uscate, activitatea ciclonilor mediteraneeni își fac simțită prezența în zona de est a țării, lăsând în urma importante cantități de precipitații.

Fig. 6 Regimul anual al precipitațiilor atmosferice din orașul Târgu-Frumos

Cantitatea medie anuală de precipitații calculată reprezentativă pentru orașul Târgu-Frumos este de 483 mm/an. Cantitățile medii de precipitații ale lunii iunie oscilează în jurul valorii de 60.0 mm, iar cantitățile medii de precipitații ale lunii ianuarie se încadrează între 30 și 40 mm. Cantitățile maxime căzute în 24 de ore sunt foarte mari depășind uneori chiar cantitățile medii lunare, fiind de 112,8 mm. înregistrate la data de 25 august 1977.

Stratul de zăpadă. Primele ninsori cad, în medie, în preajma datei de 23 noiembrie, iar ultimele în jurul datei echinocțiului de primăvară, 21 martie. Intervalul mediu favorabil căderii de zăpadă totalizează 118 – 120 zile. În cadrul acestui interval, stratul de zăpadă este prezent între 55 și 80 de zile. Grosimile maxime ale stratului de zăpadă sunt cuprinse între 60 și 100 cm și cu totul local, în cazul troienirii datorate viscolelor (în 1956) depășesc 150 – 200 cm.

Peste 90% din totalul precipitațiilor anuale, provin din ploi și numai 7 – 8 % provin din zăpadă. Vara, ploile sunt adeseori rapide, cu caracter torențial, de scurtă durată și mare intensitate. Apa se scurge pe văi, fără nici un profit pentru plantele agricole. Ninsoarea, în cele mai multe cazuri este însoțită de vânturi puternice. Culmile dealurilor, pantele cu expunere vestică și sudică primesc și păstrează puțină zăpadă și sunt expuse secetei, deficitul de precipitații fiind de 39 mm. Grindina cade obișnuit la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, producând uneori pagube foarte mari. De-a lungul timpului ploile însoțite de grindină au distrus foarte multe culturi agricole și pagube în gospodăriile locuitorilor.

Vânturile. Orientarea principalelor forme de relief și culoarele de vale influențează canalizarea curenților de aer. Vântul contribuie la evaporarea apei, usucă solul, accentuează fenomenul de secetă, polenizarea plantelor și transportul semințelor pe distanțe foarte mari. Vânturile care se resimt pe acest teritoriu sunt vânturi neregulate. Direcțiile dominante de deplasare ale acestora sunt NV, SE și N, prezentând o frecvență medie anuală de 21,5% (din direcția NV), 13% (din direcția SE) și 9,5% (din direcția N). Viteza medie anuală variază între 2 și 4,1 m/s, valoarea cea mai mare corespunzând direcției predominante. Situațiile de calm atmosferic prezintă o frecvență de 26,6%. După zilele calme au avut loc vijelii rar întâlnite, ce au rupt copaci, au culcat lanuri de cereale și au produs multe pagube materiale în timp foarte scurt. Cele mai mari viteze ale vântului pot depăși 40,0 m/s. Vânturile din nord-est și est (crivățul) sunt vestite prin frigul pe care îl aduc iarna și prin aerul dogoritor din unele zile de vară. Aceste vânturi au urmări negative pentru culturile agricole, animale și om, fiind însoțite de geruri aspre iarna și secete destul de grave vara. Viscolul spulberă zăpada în timpul iernii, producând mari greutăți în circulația mijloacelor de transport.

Particularitățile climatice determină și generalizarea peisajului de silvostepă pe întreaga arie a acestei câmpii deluroase, chiar dacă multe din pădurile și pajiștile de odinioară au dispărut sau și-au redus suprafața datorită omului.

Influența climei se simte în toate componentele cadrului natural și social-economic, dar mai puternic în agricultură. Din prezentarea acestor caracteristici a temperaturii, precipitațiilor și vânturilor, pe ansamblu și pe unități geografice, rezultă că, în cea mai mare parte, teritoriul Târgului-Frumos este favorabil practicării unei agriculturi intensive și diversificate.

II.4. HIDROGRAFIA

Apariția și existența resurselor de apă sunt determinate de o serie de factori fizico- geografici, rolul determinant jucându-l factorul climatic și constituția petrografică a regiunii. Apa a constituit unul din elementele naturale esențiale de existență a omului, de aceea localizarea, dar mai ales calitatea ei, au determinat apariția și desfășurarea în teritoriu a așezărilor umane.

Apele subterane reprezintă o importantă sursă de apă potabilă, utilizată în scop casnic, industrial sau agricol de către populație. Geneza apelor subterane poate fi explicată prin intermediul mai multor teorii (a infiltrării, a condesării vaporilor, a apelor juvenile etc.), între care cea mai cunoscută este cea a infiltrării apelor. Trebuie menționat faptul că în secolul trecut cercetătorii considerau că apa subterană se alimentează preponderent din condensarea vaporilor din subsol, ulterior pe baza unor studii de specialitate stabilindu-se că acestea au o pondere foarte mică la mărirea debitului apelor din subteran (Negulescu 1960). Infiltrarea apelor de suprafață sau a celor din precipitații este condiționată de foarte mulți factori cum ar fi coeficientul de permeabilitate, vegetația, temperatura aerului și a solului, declivitatea, gradul de afânare al solului etc. Toți acești factori, acționează în mod direct asupra rezervelor de apă subterană, condiționând cantitatea de apă care prin infiltrație alimentează acviferul respectiv.

Pe suprafața localității Târgu-Frumos și a împrejurimilor sale sunt întâlnite două categorii de ape: apele subterane din albia majoră a râului Bahluieț, care se formează prin infiltrarea laterală a apei curgătoare în straturile de aluviuni și apele subterane de terasă.

Rețeaua hidrografică este reprezentată de râul Bahluieț care trece prin mijlocul orașului și care este un afluent permanent, pe dreapta Bahluiului cu care confluează la Podu Iloaiei. Izvorăște din Dealul Lacului (comuna Todirești), situat în partea sudică a masivului Dealul Mare – Hârlău, de la altitudinea de 310 metri. Are un curs permanent, până la Târgu-Frumos având pante destul de mari, în medie de 7,8 m/km, o lungime de 41 km și un bazin hidrografic de 551 km², viteza de curgere este de 0,5 m/s iar debitul mediu de 1,06 m³/s. Primește ca afluenți principali, pe stânga, pâraiele: Pașcania, Probota, Adâncata, Cucuteni, Râul Oii, iar pe dreapta Barcu, Criva, pârâul Rediu cu obârșia dinspre Șaua Rediului, Ciunca, Albești, Sinești și Hărpășești. Bahluiețul curge de la vest la est, creând o luncă largă, în general inundabilă.

Mineralizare medie a apelor este de 1417 mg/l la Podu Iloaiei. Cel mai important afluent al Bahluiețului este Râul Oii pe care este amplasată lucrarea hidrotehnică de acumulare Sârca, având un rol de apărare împotriva inundațiilor. Pe teritoriul localității, în partea sudică Bahluiețul primește dinspre dealurile Buznea câteva pârâiașe: Recea și Buznea (care au direcția de curgere SV-NE, formând o vale mai largă în dreptul localității Ion Neculce), Pârâul Bunei (care se varsă în Bahluieț la extremitatea sudică a satului Dădești), Pârâul Cucuteni (care curge prin partea estică a localității Jora și se varsă în Bahluieț în partea de vest a orașului, având o lungime de 10 kilometri), Pârâul Crivești (care se varsă în fostul iaz al Paharnicului, apoi sub forma unui pârâiaș numit Pârâul Negru se varsă în Bahluieț în partea sudică a orașului, având o lungime de 11 kilometri), Pârâul Adâncata (cu o lungime de aproximativ 3 kilometri, fiind alimentat de o serie de izvoare cu debite mici, având direcția de curgere NV-SE iar apa se scurge în mlaștina din apropierea stației C.F.R. Târgu-Frumos), Pâraiele Cucuteni și Crivești (aveau spre zona de confluență câte un iaz).

Primăvara, datorită ploilor și topirii zăpezilor, debitul pâraielor crește, producând inundații semnificative. Pe 12 iulie 1932 nivelul Bahluiețului s-a ridicat cu aproape 6 metri, iar în 1940 inundațiile au produs pagube mari. Pe 10 iunie 1965 ploaia a durat 25 de minute și în acest timp toată partea vestică și sud-estică a orașului a fost acoperită cu apă. Apa a fost peste nivelul podului din centrul orașului și a avut înălțimea mai mare de 1 metru. Fenomene asemănătoare, cu aceeași intensitate, sau repetat în verile anilor 1971 și 2008.

Apele de suprafață sunt reprezentate și de iazuri care sunt foarte puține, de dimensiuni mici și servesc pentru adăpatul animalelor. Înainte existau în partea sudică a orașului două iazuri cu dimensiuni ceva mai mari, cunoscute sub denumirea de ,,Iazul Paharnicului”, și ,,Iazul cu papură”. Urmele acestui iaz (,,Iazul Paharnicului”) se mai văd și astăzi, el fiind desecat din inițiativa Direcției Căilor Ferate Române. După desecarea acestui iaz localitatea Târgu-Frumos a început să sufere de pe urma inundațiilor. În iunie 1932, când s-au produs acele nemaipomenite inundații în nordul Moldovei, partea de jos a Târgului-Frumos a fost cu totul distrusă de revărsări, iar populația de acolo, părăsind definitiv cartierul, s-a mutat în partea din deal a Târgului.

Râurile și iazurile se alimentează în principal cu apă din precipitații pluvionivale și subterane, din care ploile au o pondere de 50-55%, zăpezile de 30-33%, iar apele subterane de 10-15%, de aceea în regimul scurgerii lor se înregistrează variații importante ale debitului.

Alimentarea cu apă potabilă a orașului se face din acumularea de la Timișești. Rețeaua a fost modernizată în 1971 și dotată cu un castel de apă situat în sudul orașului, pe cota cea mai înaltă a localității. În afară de aceasta orașul mai este alimentat cu apă potabilă din pânza freatică prin numeroase pompe automate și numeroase fântâni. Majoritatea apelor subterane conțin sulfați, cloruri și bicarbonați. Apele de suprafață și de adâncime prezintă interes economic pentru dezvoltarea în perspectivă a localității Târgu-Frumos.

II.5. VEGETAȚIA ȘI FAUNA

VEGETAȚIA – Unitățile fizico-geografice de pe teritoriul studiat imprimă diversitatea covorului vegetal. Vegetația de pe teritoriul orașului Târgu-Frumos și a împrejurimilor sale este influențată de poziția geografică, formele de relief, condițiile climatice, hidrografie, tipurile de soluri, dar și de factorii antropici. Din punct de vedere fitogeografic acest teritoriu aparține zonei de silvostepă unde vegetația naturală este reprezentată de pâlcuri de pădure (șleauri) și pajiști, puternic transformate și modificate antropic. Pădurile silvostepei sunt formate din șleauri de gorun și stejar, alături de care se întâlnesc specii de carpen, tei, arțar, jugastru, ulm, cireș și mai rar stejarul brumăriu, mojdreanul, cărpinița, teiul pucios, arțarul tătărăsc. Dintre arbuști sunt prezenți: alunul, voniceriul, dârmozul, clocotișul, cornul, sângerul, socul, etc. iar din flora ierboasă fac parte firușa de pădure, aliorul de pădure, toporașul de pădure, obsiga de pădure, lăcrămioara, sângele voinicului, susai de pădure. Din flora ierboasă care caracterizează zona de pajiște și terenurile agricole fac parte: păiușul (Festuca valesiaca, Festuca pseudovina), colilia (Stipa capillata, Stipa pennata), bărboasă (Botriochloa ischaemum sau Andropogon ischaemum), firuță cu bulb (Poa bulbosa), firuță de fâneță (Poa pratensis), negară (Nardus stricta), peliniță (Artemisia annua). Sunt prezente și o serie de specii rare ca: micsandra sălbatică (Eryssimum mixtefurcatum), joldeala (Serratula radiata), stânjenelul (Iris brândzae), sadina (Chrysopogon gryllus), sânziana (Asperulo moldavica), amăreala (Polygala sibirica), etc. Izolat, apar tufișuri de arbuști pitici ca porumbarul, vișinul pitic, trandafirul pitic, macieșul, păducelul. Pajiștile secundare se prezintă ca o extindere a zonei de silvostepă în domeniul pădurii. Tranziția între vegetația central-europeană și cea est-europeană este bine evidențiată în perimetrul acestui teritoriu, mai ales prin elementele floristice ierboase. În luncile râurilor se întâlnesc zăvoaie de plop și salcie ce alternează cu pajiști de iarbă moale (Agrostis stolanifero), coada vulpii (Alopecurus pratensis), papura (Typha latifolia), stuful (Phragmites communis), pipirigul (Scirpus lacuctris), menta (Mentha silvestris) și diverse alge. Vegetația halofilă apare sub formă de ochiuri uscate la suprafață și umede în adâncime. Aici se dezvoltă pășuni de valoare slabă ca: pelinița de sărătură, mături, steluță (Stellaria nemorum), lăptuci (Lactuca sativa), bălanică, sică (Statice gmelini), etc. Inventarul floristic scade an de an datorită pășunatului nerațional, recoltatul fânului la epoci diferite, dar și alte cauze, cum ar fi fenomenele de eroziune și alunecările de teren. Trebuie subliniat faptul că întâlnim și plante cu calități medicinale, cum sunt: teiul alb, măceșul, pojarnița (Hypericum perforatu), coada șoricelului (Achillea setacea), mușețelul, urzica vie, urzica moartă, potbalul, pelinul, cimbrișorul, vâscul – care pot constitui o importantă sursă de venit pentru populație. Există și plante melifere: tei, diferite flori de câmp, plante agricole și pomi fructiferi. Crește însă și un număr important, de peste 250 de specii de plante toxice pentru animale, dar și pentru om, cum ar fi: cucuta (Conium maculatum) și mătrăguna (Atropa belladonna). Intoxicarea uneori în masă a animalelor domestice aduce pagube serioase zootehniei.

1. Firuță de fâneață (Poa pratensis) 2. Colilia (Stipa pennata) 3. Păiușul (Festuca pseudovina)

Fig. 7 Vegetația din zona orașului Târgu-Frumos

În vatra orașului Târgu-Frumos se întâlnesc arbori și arbuști ornamentali precum: teiul mirositor (Tilia platyphyllos), salcâmul (Robinia pseudacacia), arțarul (Acer platanoides), castanul (Aesculus hippocastanum), molidul (Picea abies), arborele vieții (Thuya orientalis), liliacul (Syringa vulgaris), plopul (Populus), nucul (Juglans regia), etc.

FAUNA – Poziția geografică a orașului Târgu-Frumos ca și ansamblul aspectelor naturale pe care le-am amintit, se reflectă în mare măsură și în distribuția lumii animale. Remarcăm o interferență a elementelor faunistice central-europene, caracteristice pentru fauna din regiunea de silvostepă. Acestea sunt completate apoi de specii comune unor zone mai întinse.

Existența faunei este strâns legată de specificul învelișului vegetal, condițiile climatice, relief și de aceea se poate vorbi de fauna de silvostepă, de luncă și acvatică. Teritoriul orașului Târgu-Frumos este caracterizat prin existența rozătoarelor precum: șoarecele (Mus musculus), șoarecele de câmp (Microtus arvalis), șobolanul de câmp (Mus decumanus), hârciogul (Cricetus cricetus), care sunt mari consumatori de cereale, precum și iepurele de câmp (Lepus europaeus). Dintre mamiferele caracteristice Podișului Moldovenesc se întâlnesc: căprioara (Capreolus capreolus), porcul mistreț (Sus scrofa), vulpea (Canis vulpes), lupul (Canis lupus), nevăstuica (Mustela nivalis), dihorul (Putorius putorius).

Dintre păsările specifice și pentru această zonă menționăm: sturzul (Turdus), mierla (Turdus merula), ciocănitoarea pestriță (Dendrocopus minor), cucul (Cuculus canorus), pupăza (Upupa epops), turturica (Streptopelia turtur), guguștiucul (Streptopelia decaocto), porumbelul sălbatic (Columba palumbus), prepelița (Coturnix coturnix), potârnichea (Perdix perdix), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), sticletele (Carduelis carduelis), privighetoarea (Luscinia), uliul (Accipiter gentilis), șorecarul comun (Buteo buteo), gaia (Milvus migrans), cioara (Corvus frugilegus), graurul (Sturnus vulgaris), fazanul (Phasianus colchicus) care este colonizat. Foarte comune sunt și ubicvistele: vrabia (Passer domesticus), rândunica (Hirundo rustica), lăstunul (Delichon urbica).

Reptilele sunt reprezentate de șarpele de casă (Natrix natrix), gușterul (Lacerta viridis), iar prin poieni și pajiști șopârla (Lacerta agilis).

Specile de amfibieni care se găsesc în această zonă sunt: buhaiul de baltă (Bombina bombina) și broaște (Rana ridibunda, Rana esculenta, Bufo viridis, Pelobates fuscus).

Dintre nevertebrate se impun, cu populații numeroase, diverse grupe de insecte, mai ales orthopterele (cosași, greieri, lăcuste), coleoptere (îndeosebi scarabei), furnici și diverse specii de gândaci. Râurile și iazurile permanente sunt favorabile dezvoltării bibanului (Perca fluviatilis), crapul (Cyprinus carpio), carasul (Carassius gibelio), iar în bălțile din lunca Bahluiețului întâlnim păsări de baltă ca: lișița, rața sălbatică, eretele de stuf, pescărușul, cufundarul, fluierarul, nagâțul.

II.6. SOLURILE

Formarea, evoluția și distribuția solurilor din zona Târgu-Frumos sunt determinate de așezarea geografică, de relief, de natura rocilor, de climă și microclimate, de apa freatică, de vegetație și faună, de timp, iar evoluția lor în cadrul peisajului a fost condiționată în foarte multe cazuri de activitatea omului. Solurile constituie suportul activ al desfășurării activităților de tip agricol și implicit, al așezărilor umane. Factorul podologic are o importanță primordială întrucât calitatea și tipul de sol poate determina apariția și evoluția așezărilor umane, a căror activitate se bazează pe cultura plantelor și creșterea animalelor.

Una din cele mai importante bogății naturale ale orașului Târgu-Frumos, dar și a întregii țări, sunt resursele pedologice. Acestea reprezintă principalul mijloc de producție și obiect al muncii în agricultură, ramură importantă a economiei naționale.

Relieful are o fragmentare deluroasă și colinară sub 200 metri altitudine (Dealul Orpazu – 199 metri), cu văile afectate de eroziune și alunecări de straturi. Între principalii factori care stau la baza formării învelișului de sol pot fi enumerați: relieful, condițiile bioclimatice, rocile, apele dar și omul.

Relieful imprimă un rol deosebit în ceea ce privește diversificarea învelișului de sol, zona de studiu prin formele locale de mezorelief (precum versanți, terase, glacisuri, albii ale unor râuri) pot interveni direct sau indirect în ceea ce privește evidențierea solurilor zonale sau chiar în orientarea proceselor pedogenetice spre geneza unora intrazonale și slab dezvoltate.

Condițiile bioclimatice ale reliefului din Podișul Moldovei prezintă o etajare spre est și sud, aflându-se într-o strânsă concordanță cu etajarea reliefului pe aceleași direcții, fapt care explică solurile mai bine dezvoltate (soluri podzolice, brune podzolice, brune tipice) din partea vestică. Referitor la partea de est și sud-est, ca urmare a unui relief ceva mai jos și supus influențelor sarmato-pontice, predomină cernoziomurile și cernoziomurile levigate, aceste tipuri fiindu-i caracteristice și zonei de studiu.

Rocile în funcție de constituția lor chimico-mineralogică dar și de textură, generează tipuri de sol cu diverse caracteristici și proprietăți în funcție de natura patului de rocă. Prin urmare solurile din această regiune se formează pe depozite pliocene în care predomină cele nisipoase sau luto – nisipoase, caracterizate printr-un drenaj intern bun și cu o predispunere ridicată la eroziune. Trebuie menționat faptul că la zi mai pot apărea soluri pe un substrat marno-argilos sarmațian, însă arealul de apariție al acestora este unul destul de restrâns (Barbu 1980).

Apele fie ele superficiale, freatice sau stagnante, prezintă un rol pedogenetic deosebit, manifestat în luncile unor râuri sau pâraie, fapt care se poate traduce prin apariția solurilor hidromorfe sau mlăștinoase, prezente în orașul Târgu-Frumos cu precădere în lunca râului Bahluieț și izolat în luncile pâraielor care strabat zona studiată.

Fig. 8 Tipurile de soluri din județul Iași (Sursa: Atlas geografic, Județele României)

Omul, privit ca factor în procesele de pedogeneză, își lasă amprenta asupra acestora fie în mod direct, prin lucrări agricole la care se adaugă și utilizarea excesivă a îngrășămintelor, fie indirect, prin intervenția, hazardată de multe ori, în procesele naturale ale pedogenezei exprimate prin parametri climatici, hidrologici și de vegetație. Orașul dispune de areale întinse cu suprafețe agricole cultivate, ceea ce evidențiază o puternică modificare a învelișului edafic în vederea obținerii unor culturi cât mai însemnate.

Solurile orașului Târgu Frumos conform unui studiu pedologic elaborat de OSPA Iași, sunt diferențiate în următoarele clase de sol: cernisoluri, luvisoluri, hidrisoluri, antrisoluri și protisoluri, la acestea adăugându-se și alte complexe de soluri.

Cernisolurile reprezintă solurile care se deosebesc de celelalte printr-o culoare închisă, ca urmare a compoziției ridicate în humus. Acestea sunt cele mai răspândite soluri de la nivelul întregii țări (aproximativ 25%), prezintă o fertilitate ridicată pentru diverse culturi agricole, iar în perioadele secetoase sunt necesare irigații sau chiar îngrășăminte, în anumite condiții.

Luvisolurile se dezvoltă în principal în zone de câmpie înaltă, de dealuri sau în cadrul unor depresiuni cu altitudine moderată spre mică. Pentru zona de studiu, acestea sunt caracteristice zonelor mai înalte reprezentate de către versanți; la fel ca și cernisolurile, au nevoie de irigații în perioadele secetoase.

Hidrisolurile sunt caracteristice zonelor cu suprafețe plane sau în care gradul de înclinare este unul foarte redus, iar nivelul pânzei freatice se regăsește foarte aproape de suprafața topografică, fiind prezente în localitatea Târgu-Frumos cu precădere în cadrul luncii râului Bahluieț. Acestea conțin humus, au o culoare închisă, mai exact negricioasă și cu pete ruginii ca urmare a proceselor de oxidare și precipitare a oxizilor de fier și mangan, au permeabilitate redusă, iar fertilitatea este una medie.

Antrisolurile pot fi definite ca fiind solurile care sunt modificate antropic, cu precădere prin arături profunde, fapt care duce la o modificare de alcătuire în secțiunea superioară a profilului. Ele mai apar și acolo unde factorul antropic intervine prin irigații sau chimizări intensive.

Protisolurile se caracterizează printr-o grosime relativ redusă, stadiul de evoluție incipient, fertilitate destul de scăzută și, prin urmare, sunt slab utilizate din punct de vedere agricol. Totuși, chiar și în aceste condiții, conținutul redus de humus în combinație cu utilizarea irigațiilor poate facilita practicarea unor culturi legumicole sau de viță de vie.

Cernoziomul acoperă cea mai mare parte din învelișul pedologic al zonei și se caracterizează printr-o ridicată fertilitate naturală și efectivă, datorită proprietăților fizice: permeabilitate moderată, textură mijlocie (lut-nisipoasă, lut-argiloasă), structură glomerulară relativ stabilă etc.; chimice: conținut apreciabil de humus predominant humic (3-5%), grad ridicat de saturație în baze (85-90%) și alte elemente de nutriție; biologice: o bună mobilizare a substanțelor nutritive, o ridicată capacitate de amonificare și nitrificare. De o importanță economică majoră sunt și solurile aluviale care ocupă cea mai mare parte a luncii Bahluiețului, corespunzând albiilor majore mai rar inundabile, în care apa freatică se găsește la adâncimi și cu salinizări necritice.

În aria solurilor aluviale întâlnim, de asemenea, variante de tranziție spre solurile hidromorfe și halomorfe. Cu excepția aluviunilor recente, de fertilitate mai redusă, majoritatea solurilor aluviale au o fertilitate ridicată pentru plante de cultură și pajiști. S-a constatat în ultima vreme o diminuare permanentă a fertilității solurilor. Cauzele principale ar fi: extinderea suprafeței solurilor erodate și reducerea profilului solului. Deși se scrie și se vorbește mult despre lucrările de ameliorare și amenajare, practic în prezent nu se întreprinde nimic. Sperăm că pe viitor, cele scrise se vor aplica și în practică.

Activitatea omului asupra solului trebuie orientată spre o exploatare rațională a acestuia, care va contribui la formarea, refacerea structurii sale, la menținerea echilibrului substanțelor fertilizante și la combaterea spălării areolare, eliminarea excesului de umiditate, la combaterea și diminuarea poluării.

Consecințele poluării și degradării solurilor se reflectă în primul rând asupra potențialului lor productiv, în sensul limitării sau anulării calităților biologice și de fertilitate. Cele mai grave efecte asupra solurilor sunt generate de fenomenele de degradare care determină scăderea potențialului productiv, scoaterea din circuitul agricol, schimbări ale modului de folosință. De asemenea, poluarea solurilor cu reziduuri organice și deșeuri menajere poate avea consecințe negative asupra apelor, prin spălări, scurgeri și infiltrații, ca și asupra plantelor, animalelor și omului.

III. CONDIȚIILE SOCIAL – ECONOMICE, ISTORICE ȘI POLITICE, CARE AU INFLUENȚAT APARIȚIA ȘI CONTINUITATEA POPULAȚIEI

Formarea unui oraș este un fenomen evolutiv, continuu și nu o apariție bruscă. Orice dată istorică are un caracter relativ și este doar un indiciu al unei mai mult sau mai puțin îndelungate perioade de urbanizare.

Încă din vremuri preistorice se remarcă existența numeroaselor așezări neolitice din zona orașului Târgu-Frumos. Modul de dispunere al așezărilor umane încă din neoliticul superior remarcă rolul de poartă de circulație dinspre regiunile submontane spre Câmpia Moldovei, fapt remarcat de geograful V. Tufescu. Așezările neolitice apăreau ca cetăți întărite ocupând zone de contact înalte, la limita dintre Culmea Siretului și Câmpia Moldovei. În aceste regiuni locuitorii erau sedentari având ca ocupație de bază agricultura și olăritul pictat cu motive specifice, în spirale colorate. Cultura întemeiată de aceștia a fost denumită Cucuteni A, după localitatea reprezentativă, situată la 7 kilometri nord-vest de Târgu-Frumos.

La mijlocul mileniului al III-lea îH. se remarcă mari migrații ale populațiilor nomade dinspre stepele asiatice, datorită aridizării climei. Năvălirile acestor popoare au trecut și prin ,,poarta” Târgu-Frumos, distrugând prin incendiere așezările cucuteniene și obligând populația să se retragă spre centrul Europei sau spre zona balcanică. S-au identificat urme specifice populațiilor pastorale nomade cu movile funerare cu schelete vopsite în praf roșu. A urmat o perioadă de decădere a civilizației locale sub influența distrugerilor năvălitorilor, pentru ca după o perioadă îndelungată să se remarce o revenire a populației civilizației ceramicii pictate ale cărei urme au fost descoperite în regiunea studiată și cunoscută sub denumirea de civilizația Cucuteni B. Urme ale culturii Cucuteni au fost descoperite în întreaga regiune, inclusiv în intravilanul orașului Târgu-Frumos, respectiv în zona Adâncata (Pătule), Dealul Buznei unde se execută și în prezent săpături arheologice.

Se poate observa astfel că teritoriul unde va lua naștere la sfârșitul sec. al XIV-lea și începutul sec. al XV-lea orașul Târgu-Frumos a constituit, în toate vremurile, o vatră permanentă de locuire.

Odată cu dezvoltarea statului feudal crește și numărul localităților din această parte a țării. Pe lângă așezările vechi s-au adăugat altele noi, intens populate, în locuri bune pentru practicarea agriculturii, cu surse de apă abundente și cu posibilități lesnicioase de legătură cu așezările vecine. Documentele consemnează existența, încă înainte de secolul al XV-lea, a numeroase așezări, în care activitatea economică dobândește un caracter permanent și tot mai organizat. Întinsele suprafețe de păduri sunt defrișate pentru suprafețe noi de teren agricol și pășuni, se dezvoltă exploatarea lemnului, terenurilor agricole și creșterea animalelor și se intensifică legăturile comerciale între așezări, cât și între Moldova, Transilvania și Muntenia.

Localitatea Târgu-Frumos este o veche așezare a Moldovei, a cărei obârșie se pierde în negura vremurilor și a legendelor. Această localiate urbană a apărut în fața ,,porții naturale de la Ruginoasa”, cum numește Victor Tufescu porțiunea mai joasă a dealorilor de pe stânga Siretului și care înlesnește circulația între Podișul Sucevei și Câmpia Moldovei.

Târgu-Frumos este printre cele mai vechi orășele din nordul Moldovei. Cunoscutul editor de documente Mihai Costăchescu ajunge la concluzia, pe baza documentelor dinaintea lui Ștefan cel Mare, că Târgu-Frumos ,,este un târg mai vechi decât descălecatul Moldovei” (1359). Începutul înființării Târgului-Frumos, se pierde în depărtata vreme a ,,descălecatului” de întemeiere a Țării Moldovei, când: ,,coborârea din munți a lui Bogdan, găsi în Moldova oameni puternici, stăpânitori de pământ din vechi timpuri, unii având în mâna lor, câte un târg” cum scrie Nicolae Iorga, încât, cu drept cuvânt s-a putut afirma că această localitate este ,,un târg mai vechi, decât descălecatul – numele lui fiind o enigmă” … ,,este una di cele mai vechi așezări orășenești ale noastre”.

Data întemeierii acestui târg este incertă, se scrie însă, că e un oraș vechi și că a fost capitala județului Cârligătura în vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) când administra 100 de sate. A fost capitala ocolului Târgu-Frumos în vremea lui Ștefan cel Mare și apoi capitala județului Cârligătura până la desființarea acestuia după Regulamentul Organic (1831) când ținutul a trecut la județele Iași și Roman. Târgul a continuat să fie reședința plasei Cârligătura până în anul 1949 în cadrul județului Iași.

Bătrânii spun că, acest târg din vechime, era situat mai spre nord și că în urma unui incendiu s-au așezat mai în jos pe locul de astăzi, având înlesnire și de apă. A existat odinioară în această localitate și un palat Domnesc, în care locuiau Pârcălabii ținutului și unde Duca-Vodă, a tăiat capul lui Donia, fiul lui Hâncu.

La începutul secolului al XVI-lea, așa cum pomenește cronicarul Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă”, au avut loc mai multe incursiuni tătărăști pentru a prăda Moldova. În anul 1513, tătarii conduși de Bat Gherei pradă Țara Moldovei și ,,au ars târgul și ținutul Cârligăturii…,” pentru ca în anul 1538, oastea condusă de sultanul Soliman Magnificul, în drumul ei spre Cetatea de Scaun a Sucevei, să distrugă, încă o dată, localitatea Târgu-Frumos.

La 13 aprilie 1562, un trimis al împăratului Ferdinand de Habsburg, venit la Petru Rareș, trecând prin această localitate a numit-o ,,așezare frumoasă”, iar în anul 1602, un călător polonez, trecând pe aici, numește Târgu-Frumos ,,oppidum elegans”.

Se povestește că, Sobieschi, Craiul Leșesc, a trecut prin acest târg spre cetatea Neamțului.

Denumirea de Târgu-Frumos își găsește explicația în următoarele legende și păreri menționate în monografia preotului Nicolae Darângă:

Târgul cu multă vreme mai înainte avea o poziție foarte frumoasă, el fiind înconjurat cu păduri mari și dealuri acoperite cu tot soiul de flori.

Înainte de înființarea lui, nu era pe acest loc decât o singură cârciumă (han), cu o cârciumăreasă frumoasă și loc de popas pentru călători, care se întrebau, ,,unde să rămână peste noapte?” și răspunsul era «la cârciumăreasa cea frumoasă».

Aici se întâlnea Ștefan cel Mare, cu mama lui Petru-Rareș, care era o negustoreasă foarte frumoasă din Hârlău.

Moșia târgului a fost proprietatea Domniței-Ruxandra, fiica lui Petru Rareș, care era de o frumusețe rară, de unde moșiei și apoi târgului i s-a dat denumirea de ,,Moșia Frumoasei” și respectiv ,,Târgul Frumoasei”.

Aici se făceau târguri frumoase de vite cornute și porci, ce atrăgeau chiar și pe negustorii din țările vecine.

Aici se făceau harbuji care erau cei mai mari și mai frumoși din Moldova.

Tot aici se află și o biserică cu hramul cuvioasei Parascheva, despre care se susține, că ar fi făcută de Petru-Rareș, domnul Moldovei, precum și o fântână – însă nu există nici o inscripție. Singura probă despre biserică ar fi un pomelnic zugrăvit în proscomidia acesteia care începe cu Petru-Voievod, socotindu-se că a fost ctitorită în anul 1541. Cu prilejul lucrărilor de consolidare și restaurare inițiate de preotul Nicolae Zugravu, doamna arheolog Stela Cheptea a efectuat, în anul 1994 un sondaj arheologic, făcând o serie de observații interesante. În suprafețele săpate s-au lămurit unele aspecte legate de începuturile monumentului, existând posibilitatea, care va trebui confirmată prin cercetări ulterioare, că pe locul actualei biserici să fi fost construit un locaș de cult mai vechi. Pentru aceasta pledează și unele înmormântări de la sfârșitul secolului al XV-lea, datate cu monede de la Matei Corvin, care făceau parte din vechiul cimitir al orașului și au fost deranjate de construcția ulterioară. Temelia bisericii actuale se deosebește, într-o oarecare măsură, de soclul unei construcții mai vechi, realizată tot din zidărie bună de piatră, susținând aceeași idee, a existenței a două edificii deosebite, constituite la date diferite, pe același loc.

În privința întemeierii Târgului-Frumos, s-au emis, ca și pentru alte orașe ale Moldovei, de altfel, mai multe păreri, foarte deosebite între ele, în ceea ce privește data și împrejurările care ar fi pricinuit-o. Faptul că, în unele documente vechi (cum ar fi unul din 1635) se spune că Târgu-Frumos ar fi avut «uric de la bătrânul Ștefan Vodă» – uric care de altfel nu s-a găsit nicăieri până astăzi – a îndemnat pe unii să creadă că acest oraș ar fi datând de la Ștefan cel Mare, socotit astfel oarecum ca întemeietor.

Cunoscutul călător Comte d'Hauterive, atât de apreciat pentru observațiile sale referitoare la Moldova secolului al XVIII-lea, are altă părere. «Regele Ungariei, scrie el, merse cu război în sânul Moldovei, zidi Tergo-Formoze, cu gândul să silească pe moldoveni să-i fie credincioși».

Părintele N. Dărângă, care a scris o folositoare monografie istorică locală, completeză spusele lui Hauterive cu părerea că Târgul ar fi fost fondat cam între 1433 – 1444, pe vremea domniilor zbuciumate de rivalitățile frățești ale lui Ștefan și Iliaș, fiii lui Alexandru cel Bun.

Cele de mai sus însă, sunt simple păreri sau, cine știe ce relicte de tradiții deformate de vreme. Singurul fapt cert e că, pentru prima oară se vorbește de el într-un document din 1448, prin care Petru Voievod, dăruiește mănăstirii din Poiana Siretului, toată ceara din Târgu-Frumos. De la această dată, e pomenit mereu în documente (1449, 1450, 1453, 1454, 1466, etc.), vorbindu-se de el ca despre un oraș vechi, bine întemeiat, având rânduită organizație orășenească, la fel cu ale celorlalte târguri moldovenești. Aceste elemente, arată că Târgu-Frumos trebuie să fi existat ca oraș, cel puțin din secolul al XIV-lea.

D. M. Costăchescu, a aprofundat documentele moldovenești din primele timpuri ale existenței acestui stat – ajunge la concluzia că Târgu-Frumos «este un târg, cred, mai vechi decât descălecatul Moldovei». «E una din cele mai vechi așezări orășenești ale noastre, de vechimea Iașului fără îndoială» afirmă și Nicolae Iorga. De altfel și un act oficial de acum aproape două veacuri (hrisovul de impopulare de la 1743), spune că Târgu-Frumos e unul dintre cele mai vechi orașe ale Moldovei.

Pentru început așadar, Târgu-Frumos apare sub formă de așezare urbană, iar începuturile lui întrec prin vechime descălecatul Moldovei. Nu poate fi astfel vorba de metamorfoza pe care mulți istorici mai vechi, o puneau mai totdeauna la originile așezărilor noastre orășenești; anume că ar fi evoluat din vreun sat oarecare mai prosper, căruia i se căuta moșul, adică întemeietorul. Târgu-Frumos, ca și Botoșaniul, a apărut pentru început sub formă orășenească. Acesta era de altfel singurul rost pe care putea să-l îndeplinească aici, la această răscruce de drumuri, din fața trecătoarei naturale dinspre câmpie și valea Siretului.

Cele de mai sus își capătă întăriri și prin alte fapte, întotdeauna, în vechime, – spre deosebire de sate, care erau proprietăți particulare (boierești, mănăstirești, domnești, etc.) – vetrele târgurilor erau socotite bunuri ale statului, care țineau de domnie numai prin veniturile ce aduceau, fără a fi proprietatea cutărui sau cutărui domn. Erau «locuri domnești», adică atârnătoare direct de scaunul domnesc, indiferent de domn. Ori acest așezământ, datează cu toată siguranța dinainte de descălecatul Moldovei. Târgu-Frumos, aflat pe «loc domnesc», cum pomenesc o mulțime de documente vechi – exista astfel fără îndoială din secolul al XIV-lea, dacă nu cumva și mai dinainte.

Prosperitatea orașului – Documentele vremii arată că, încă înainte de Ștefan cel Mare, Târgu-Frumos era un oraș activ și înfloritor. Îngrămădirea naturală de drumuri prin această poartă – «fiindcă târgul acesta este în calea drumurilor mari a cinci ținuturi» și răscrucea la care ele dădeau naștere, contribuiau la activarea schimbului în acest loc. Vechiul drum dintre înloritoarele orașe săsești de sub munte (Baia și Neamțul în special) și orașele Levantului (Cetatea Albă și Caffa mai ales), ca principale captoare ale bogățiilor aduse din Indii, pe aici treceau, aducând prosperitate orașului. Iată de ce, cred că Târgu-Frumos însuși, nu ar fi fost lipsit de elemente săsești și iată cum, toate resturile toponimice și tradițiile vechii așezări săsești din regiune nu mai par o simplă întâmplare, ci jalonează un vechi drum de comerț.

Desigur datorită importanței sale, Târgu-Frumos ajunge din cele dintâi veacuri după descălecat, capitala ocolului cu același nume iar mai apoi, capitală a județului Cârligătura, desființat la 1834. Mai mult chiar, din primele veacuri, Târgu-Frumos pare să fi fost reședință domnească. Despre aceasta vorbește nu numai tradiția locală, dar chiar și documentele. «Care acest târg este din cele mai vechi orașe, unde și Scaunul Domnesc au stătut», spune hrisovul de reîmpopulare de la 1763.

Într-un hrisov mai vechi (1755), se spune chiar că pe atunci încă se mai vedeau zidurile curților domnești, iar pe vremea lui Dimitrie Cantemir, curtea era probabil încă locuibilă, căci el spune, pomenind de Târgu-Frumos: «e o casă domnească de piatră, îngrijită de un pârcălab».

Din vechiul palat domnesc, mai existau încă până nu demult, niște chilii cu ziduri groase, în curtea bisericii domnești de acolo, despre care face pomenire Nicolae Iorga. Cât despre scaunul domnesc, aceasta nu înseamnă capitală de țară, ci altceva. Date fiind mijloacele de circulație de pe atunci, în afară de capitala țării ca reședință permanentă a domnului, acesta își avea în principalele orașe ale țării, situate la marile răscruci de drumuri, reședințe temporare. O astfel de reședință era Târgu-Frumos.

Toate aceste distincții – capitală de județ, reședință domnească, puse alături de activa viață economică surprinsă în documente la Târgu-Frumos, probează fară îndoială prosperitatea lui din primele două-trei veacuri după descălecat și explică desigur și numele lui, de care, în vremurile mai noi își bate joc Sulzer. De altfel despre «vechi și autentice timpuri de frumusețe, de bună rânduială negustorească și românească a orașului», vorbește și Nicolae Iorga. De aceea, Târg Frumos îi spun și documentele românești, Târg Frumos îi spun și documentele slavone și tot așa (Szeplak) și cele ungurești. Iată de ce, toate celelalte explicații care s-au dat cu cârciumărițe frumoase, cu domnițe frumoase, cu fete frumoase, etc., cu privire la nume, nu sunt de luat în seamă.

Racordarea la rețeaua feroviară, în 1871, determină o mică înviorare economică a orașului (fabrica de ulei, moară, ateliere meșteșugărești), târg important odinioară. Fostă capitală și pentru o scurtă durată chiar reședință domnească, Târgu-Frumos începe să cunoască o oarecare dezvoltare după construirea căii ferate, deoarece vechile șosele care se strângeau concentric la Târgu-Frumos și-au pierdut dintr-o dată însemnătatea, iar marii comercianți de cereale puteau să transporte cantități mai mari, iar morarii, profitând de acest mod de transport și își construiesc mori pe lângă calea ferată.

În perioada anilor 1968 – 1989, sub regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu, s-au realizat o serie de obiective economice, specifice zonei, cuprinzând în mare parte populația aptă de muncă. Acea perioadă se poate caracteriza prin faptul că oamenii acestui oraș, indiferent de originea socială, au știut să se unească și să pună încă o cărămidă la temelia orașului, creându-i un aspect de oraș modern, în care noul a înlocuit ușor, ușor vechiul, lăsând ici colo câte o clădire ca punct de reper pentru nostalgici. Dacă ar fi existat o mai bună colaborare între organele de partid ale PCR din oraș și cetățeni, planul urbanistic al orașului ar fi fost mult mai ancorat în realitate și mai armonios, dar acest lucru nu s-a întâmplat, datorită aroganței unor edili care nu admiteau să fie consiliați de adevărații intelectuali sau de adevărații cetățeni ai acestui oraș.

«Drumul mare» și decăderea orașului. Pe vremea aceea, așezarea la o mare răscruce de drumuri, nu era o binefacere permanentă. Aceleași drumuri mari care aduceau neguțătorii de prin depărtate locuri, cu felurite și prețioase mărfuri, revărsând bogății asupra târgului, aduceau câteodată și năvăliri de jaf și incendii, lăsând în urma lor numai ruină și jale.

În fața incursiunilor acestora, nodurile de comunicație, cum era cel de la Târgu-Frumos, erau cele mai expuse. Uana dintre cele mai nimicitoare pentru orașul acesta ca și pentru toate orașele de la marginea câmpiei Moldave de altfel, a fost cea tătărască de la 1512, când Târgu-Frumos a fost prefăcut în scrum până în temelii. Mai păgubitoare încă prin repetarea lor la scurte intervale de timp, au fost incursiunile poloneze pentru pradă, din vremea lui Constantin Cantemir, când, nu numai Târgu-Frumos dar toate satele înconjurătoare (Crivești, Pietrișu, Heleșteni, Hăbășești, Ruginoasa, etc.) au fost arse în întregime.

Dar deceniile care vor veni de la sfârșitul secolului al XVII-lea, vor aduce mari nenorociri în ,,Săracă țară a Moldovei” și decăderea fără precedent a Târgului-Frumos.

Asupra Moldovei, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, s-au abătut mari nenorociri. La această situație dezastruoasă au contribuit: poziția internațională din imediata vecinătate a Moldovei, în special conflictele dintre polonezi și turci, agravarea regimului de dominație otomană, luptele dintre fracțiunile boierilor, abuzurile boierilor și imoralitatea unor domni, frecventele incursiuni ale polonilor, turcilor și tătarilor, care au avut drept urmare bejenirea populației, foametea și distrugeri, inclusiv ale unor localități rurale și urbane.

Distrugerea și durerea au pogorât și asupra Târgului-Frumos. Și cum nenorocirile nu vin niciodata singure, în anul 1685, Jan Sobieski, regele Poloniei, pătrunde cu oastea în partea de nord a Moldovei, producând noi dezastre, fiind nevoit să se retragă în fața turco-tătarilor. Foarte greu pentru Moldova a fost să suporte expediția polonă, condusă de același rege, din anul următor, 1686.

Aceste distrugeri au fost vizibile multă vreme după aceea. Într-o notă anonimă, atribuită lui Vito Pilluzi, realizată în anul 1687, se prezentau succint grozăviile acestor distrugeri: ,,Provincia Moldova este aproape distrusă. Cotnarii, Baia, Târgu Frumos, Târgu Siret, Suceava, Botoșani, Bacăul, Bârladul, Vasluiul, Săbăoanii, toate aceste orașe sunt părăsite, în Polonia și Transilvania”. Repetarea unor astfel de împrejurări vitrege, au pricinuit desigur o adevărată istovire centrului orășenesc de acolo, unde necontenita stânjenire a vieții economice locale, aduce după sine părăsirea acestei piețe comerciale de către negustorii străini. Mai mult chiar, drumul odinioară atât de important între cetățile săsești de sub munte și vadul de la Tighina, își pierde însemnătatea. Orașele săsești Baia, Neamțul și altele, dau și ele înapoi. Aceste împrejurări locale de altfel, nu sunt decât consecințele unor fenomene întâmplate pe plan mai larg. E cunoscut astfel faptul că, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea, mai toate orașele moldovenești au căzut într-o stare de adevărată lâncezeală, datorită pe de o parte blocării economice a țării prin pierderea porturilor românești de la mare și a paralizării navigației pe Nistru, prin apariția șirului de raiale până la Hotin, pe de altă parte, schimbării de axă economică europeană.

Prin prisma acestor evenimente de ordin local (jafuri și incendii) sau general (schimbarea de axă economică), se poate înțelege de ce încă de la începutul secolului al XVIII-lea, Târgu-Frumos intră într-o adevărată amorțire. «Mergând spre scădere și împuținare de oameni, au rămas de se află acum la proastă stare», zice domnitorul Grigore Calimah în 1763 când numai cu câteva decenii înainte, Cantemir îl găsea încă «un oraș nu de disprețuit».

Ultima lovitură dată Târgului-Frumos, a fost fapta lui Matei Ghica din 1755. Acest domn fanariot, fără să chibzuiască prea mult, comite un grav abuz: dăruiește unui «schit, din Codrii Eșului», moșia Târgului-Frumos, cu târg cu tot, ceea ce nu avea dreptul să facă, acesta neaparținând lui, ci domniei, coroanei, cum am zice. «Hotarul moșiei târgului, au fost și este dreaptă domnească, – zice răspicat un document, în care se judeca pricina acestei dăruiri – neputând nimeni a pretinde nimica de la toți locuitorii târgoveți pentru locuințele lor».

Urmarea a fost că Schitul – care nu e decât Schitul lui Tărâță de lângă Iași – a și început să impună târgoveților biruri apăsătoare și ceea ce a scandalizat pe toți, a introdus plata de bezmen pe propriile lor case, «pe locuințele nărodului din vatra târgului», depășind astfel din abuz în abuz, chiar și litera hrisovului de danie. Cei mai loviți de aceasta, nu erau cei de pe la margine, mahalagii, ci negustorii de pe străzile centrale, unde bezmenul era mult mai mare. Încălcarea aceasta de drepturi a făcut desigur pe mulți să părăsească târgul, care își pierdea prin această danie privilegiul de care se bucurau toate orașele vechi moldovenești, de-a fi de sine stătătoare. Iată de ce, pe la începutul veacului al XVIII-lea, cu toată așezarea lui prielnică, Târgu-Frumos ajunsese într-o stare de decădere, care ar fi făcut poate chiar să dispară, dacă pe lângă valoarea urbanistică a punctului în care era situat, nu ar mai fi intervenit și un fapt nou.

La 1763, domnitorul Grigore Calimah, «vrând a aduce pe acest târg iarăși spre întemeiere, cu înmulțirea oamenilor», dă hrisov prin care făgăduiește «tuturor celor care vor vrea din părți străine să vie să se așeze în Târgu-Frumos», o serie de privilegii. Între altele, în afară de anularea bezmenului, pe care-l socotește o nedreptate, întrucât ,,vatra târgului nu este dată”, ci numai moșia înconjurătoare, în afară de apărarea târgoveților în fața abuzurilor Schitului, le promite că: ,, din ziua ce vor veni, le dăm vreme de odihnă șase luni, nimănui nimica să nu dea, ca să-și poată face cele de trebuință așezării lor; cum și după împlinirea sorocului de odihnă iarăși pe ușor se va așeza birul către isprăvnicia ținutului”.

La acest binevoitor îndemn domnesc, răspunseră destui oameni care veniră să se așeze la Târgu-Frumos, cu toate că unii domni următori, influențați de egumenii schitului, continuă a mai comite strâmbătăți față de târgoveți. Negustorii autohtoni de altă dată au fost înlocuiți de negustori și meseriași străini: greci, evrei, armeni, etc. Înfățișarea târgului ce se trezise la viață nu putea totuși să lase o impresie bună călătorilor străini. Astfel, călătorul străin Boscovich, geologul Haquet, funcționarul imperial Sulzer la 1781 spun că Târgul-Frumos poartă mai mult numele împrejurimilor pline de iarbă deasă și flori, decât aspectului său, că nu-i decât un cuib sărăcăcios. Orașul începe din nou să se dezvolte; își capătă un nou impuls de viață. Noua lui viață însă, nu mai are nimic comun cu ceea ce fusese în trecut. Nu mai sunt negustorii autohtoni de odinioară, ci vin alți oameni; cei mai mulți străini și anume evrei, care nu vor continua, ci vor distruge vechile tradiții orășenești locale. Faptul că veneau mai ales străini, se datorează în parte unei condiții anume pusă în hrisov: să fie oameni de peste hotar, pentru a împiedica pe locuitorii țării să-și părăsească satele lor, sustrăgându-se de la impozite, ca să profite de scutirile de acolo. Era o măsură justificată pe vremurile acelea de extraordinară depopulare a țării, când locuitorii profitau de orice împrejurare, ca să fugă de pe moșie, așezându-se aiurea, ori să emigreze. ,,Deci, după mila ce am arătat Dominia Me, oamenii străini din-tr'acele părți de loc, cât de mulți de vor veni și se vor așeza acolo la acest târg, să fie bine încredințați că făgăduința Domniei Mele, ce va arăta prin hrisovul acesta, va fi păzită și nestrămutată. Numai oameni birnici de ai țării să nu îndrăznească a merge cu nu e de străini; că, aflându-se, nu numai că se vor da de grumaz înapoi, ce se vor pedepsi ca niște spargători de sate; cum și târgoveții de mare pedeapsă vor fi de vor primi lăcuitorii ai țării într-acest târg”.

Dar îngrămădirea acestui nou element etnic evreiesc, în Târgu-Frumos, nu e pricinuită numai de prevederile hrisovului, ci rezidă și în ansamblul împrejurărilor generale de pe atunci. În urma crizei economice de mai bine de un veac, care se abătuse asupra principatelor, ca urmare a schimbării marilor drumuri comerciale transcontinentale, fiscalitatea exagerată, situația tot mai grea a țăranului, emigrările se întețiră atât de mult încât țara ajunsese într-o stare de extremă depopulare. Preocuparea necontenită a tuturor domnilor, era înmulțirea populației. De aceea se favorizau imigrările, nu numai pentru străini se înțelege, dar pentru reducerea bejenarilor români din țările vecine înghesuiți în gheto-urile Galițiene și constrânși printr-o serie de legiferări stingheritoare. Evreii începură a se infiltra în Moldova, așezându-se prin orașele ei, unde, considerați ca ,,târgoveți” (bourgeois, Biirger) – titlu de care nu se bucurau în nici o țară europeană – erau puși pe picior de egalitate cu ceilalți locuitori ai târgului.

Schimbarea vetrei târgului. – Până în zilele noastre se mai păstrează tradiția unei strămutări a vetrei Târgului-Frumos dintr-un loc în altul. C. Chiriță, consemnează această tradiție astfel: ,,Bătrânii spun că acest târg, din vechime era situat mai la nord și că în urma unui incendiu, s-au așezat mai jos, pe locul de astăzi, având înlesnire de apă”.

Că ar fi fost și vreun incendiu, nu e exclus; târgurile noastre de odinioară, cu case de bârne, acoperite cu șindrilă ori cu paie, erau lesne supuse incendiilor; dar pare că pricina aici e mai veche decât crede autorul de mai sus și stă în legătură cu alt fapt. Chiar în documentele de pe la 1815, se vorbește despre seliștea veche și târgul nou, ceea ce denotă că, încă de pe atunci, strămutarea era un fapt împlinit și evenimentul trebuie să fi avut oarecare vechime, pentru ca vatra părăsită să se și numească în mod curent «Seliște». Într-un hrisov din 1786 se pomenește despre Seliștea veche a târgului.

Faptul că e încă atunci pomenită, e posibil că strămutarea s-ar fi petrecut cam odată cu repopularea Târgului-Frumos, adică după hrisovul lui Callimachi din 1763, când noii veniți nu se mai așezară pe locul vechiului târg în decadență, ci la oarecare depărtare, creând târg nou. Numai așa se explică vorbele: «târgoveții…șezători în vatra târgului și pe seliștea veche a târgului», dintr-un document din 1784.

Pe noul loc ales, târgoveții având parte de mai multe înlesniri și scutiri (cum prevede hrisovul de reîmpopulare), se vor fi strecurat acolo și dintre locuitorii din vatra veche, iar strămutările lor au fost destul de numeroase ca vatra veche să înceapă a se numi siliște, ceea ce înseamnă loc părăsit de așezări omenești. Că așa ar fi fost, reiese dintr-un document din 1814, în care se spune limpede că numai cei din ,,vatra nouă” fuseseră la început scutiți de besmet.

Întinderea târgului în spațiu. Vechea vatră, acea seliște veche cum o numeau contemporanii de la finele secolului al XVIII-lea, ar fi rămas în moșia dăruită Schitului lui Tărâță. Călugării de acolo, nemulțumindu-se cu atâta, au căutat prilej favorabil pentru a-și impune din nou stăpânirea și asupra târgului nou. Aceasta a dat naștere la un proces care a durat mai bine de jumătate de veac între schit și târgoveți. Numeroasele hotărâri și acte ieșite din acest proces, ne permit să urmărim fenomenul lățirii târgului.

Dezvoltându-se destul de viu, orașul s-a întins repede și nu mai încăpu în vatra lui cea nouă. Târgoveții prind atunci a se așeza încetul cu încetul și în seliștea veche, care începe astfel să se repopuleze și ea, prin întinderea în spațiu a târgului nou, să fie adică aglutinată. Găsim astfel, încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o mulțime de târgoveți ,,ieșiți din vatra târgului”, ori ,,ieșiți cu casele”, pe moșia schitului. Până la urmă, judecățile se termină și târgoveții ,,se răscumpără” (1818). Târgul ajunge din nou înfloritor și se vorbește despre mulți ,,drumeți trecători pe la acest târg, fiind drum mare”. La data aceea târgul se întinsese atât de mult, încât ocupase în bună parte și seliștea veche; așa fel că, avem de-a face de fapt cu două târguri alăturate: cel de jos de pe vale, ,,Vatra Noî ”, creat de Callimachi după 1763 și cel de sus de pe platou, ,,Vatra Vechia”, rămas în proprietatea schituluui. Ambele aveau să se contopească, abia cu câteva decenii mai târziu. Deocamdată însă, dintre ele prospera mai repede târgul nou, unde se țineau iarmaroacele și unde, pe ulița ,,de spre Roman” se înșirau cele mai active dughene. Acest lucru a dat loc chiar la o ceartă între târgoveții celor două vetre; cei de sus plângându-se că cei din vale ,,se obicinuesc a face adunare târgului în capul unei ulițe, numai în vatra noî”, cer cu tărie să se ție și la ei iarmaroace, întrucât ,,ulița din parte târgului vechi au rămas ca o pustii, ne având nici un alișveriș”.

Cu toate că li se încuviințează cererea și cu toate că cele două ,,vetre” funcționează încă un timp cu două târguri deosebite, fiecare cu dughenile ei, cu iarmaroacele ei, cu piețe deosebite, cu încetul se contopesc, adevăratul centru al orașului dezvoltându-se tot acolo jos în târgul nou. Tot cam pe atunci (1825), se mai pomenește despre un nou cartier, acela însă periferic – ,,Mahalaua Țigănimei”, așezat la capătul uliței ,,ce merge de spre Roman”.

Anul 1834 va fi nefast pentru Târgu-Frumos. Un mare incendiu a devastat aproape complet centrul orașului. Momentul zguduitor a fost dat ca exemplu pentru instrucțiunile de prevenire a focului de marele logofăt Alexandru Ghica: ,, Departamentul Trebilor Dinlăuntrul, prin porunca din 22 fevruar 1834 către Vornicia de Botoșani, trimite o serie de instrucțiuni pe linia prevenirii focului astfel: Târgu-Frumos, din ținutul Cârligătura, la 18 a curgătoarei luni fevruar 1834 pe la ceasurile 10 din zi turcești, pe de o parte din pricina unui vânt silnic, iar pe de alta din pricina slabei îngrijiri a dregătorului ținutului, cu mare nenorocire s-au prefăcut în cenușă rămânând neprimejduite numai mahalalele împregiurate. Această neașteptată întâmplare și plină de toată mâhniciunea vestei, agiungând la știința ocârmuirii, ca una ce de-a pururi se îngrijește pentru fericirea și liniștita petrecere a viețuitorilor de prin toate târgurile Prințipatului și țintește cu neadormire la nedărâmarea stărei lor, grăbește a porunci că așa precum vânturile când vremea pleacă spre primăvară sunt silnice, apoi Isprăvnicia să aibă grijă și neadormită priveghere ca fieștecare proprietar de casă sau dughene să aibă de obștie căngi, otgoane, scări, vase cu apă, să privegheze a fi totdeauna hogeagurile curățite, a nu se face focul pe afară prin șuri și alte locuri unde poate aburi vânt, a nu fi slobozi vezeteii au umbla cu lulelile aprinse prin grajduri și locuri cu fân, să nu se îngăduiască pe nimeni, orice față ar fi, să umble cu ciubucile aprinse prin uliți și mahalale, ci numai în casă a se afumi și în sfârșit să se întrebuințeze toate chipurile cu chibzuință pentru a se feri târgul de orice nenorocire”.

Reședința micului ținut Cârligătura, (menționat la 12 auguust 1426) și desființat la 1834, Târgu-Frumos a avut un însemnat rol comercial, fiind cea mai importantă piață pentru ceară și miere de albine din Moldova medievală. Până în anul 1834, localitatea a fost capitala Ținutului Cârligătura.

Suprafața intravilanului s-a modificat după 1990 de la 336,51 hectare la 408,72 hectare în 1995. În 1993 intravilanul s-a extins încorporând cartierul Jora. Din 1995 s-a dispus extinderea intravilanului spre SV în zona șoselei spre Roman, destinat construcțiilor individuale. Acum au fost incluse și teritoriile din nord spre Hârlău, din sud spre Buznea și din est spre Iași. În prezent orașul are o suprafață a intravilanului de 452,24 hectare, iar extravilanul măsoară 3388,4 hectare. În perspectivă evoluția teritorială a orașului se va realiza prin încorporarea prin absorbție a satelor Buznea și Războieni, ca și cartiere. A existat o inițiativă de reorganizare a teritoriului orașului în acest sens, însă aceasta a eșuat din motivații de natură economică, administrativă și politică.

Înfățișarea târgului odinioară. – Sunt interesante, deși cu totul superficiale, observațiile unor călători străini, care au trecut prin Târgu-Frumos în epoca aceea nehotărâtă din vremea reîmpopulării.

Târgul Frumos – zice Boscovich – își datorește fără îndoială numele mai mult împrejurimilor, pline de iarbă deasă și de flori, decât aspectului său.

Târgul Frumos – zice și geologul Hacquet pe la 1780 – nu seamănă cu mândrul său nume: sunt vreo două sute de case în paiantă, cu câțiva negustori greci.

Tot pe atunci Sulzer, este și mai necruțător cu bietul târg, care numai cu câțiva ani mai înainte văzuse moartea cu ochii și care abia atunci revenea la viață: ar fi o greșeală – spune el – a presupune că târgul reprezintă un ce frumos, cum îl arată numele, ci e, mai degrabă un cuib sărăcăcios.

Mai multe amănunte asupra înfățișării târgului, pe la începutul secolului trecut, ne dau documentele locale, din care se vede că Târgu-Frumos, avea pe atunci – de altfel ca și celelalte orașe ale Moldovei un aspect pe jumătate rural, datorită în bună parte și ocupației târgoveților, dintre care mulți țineau vite, ori lucrau la câmp, pe locuri arendate de la schit. Iată și aspectul unei gospodării de pe atunci din Târgu-Frumos: ,,cu ogradă de șarampoi și gard și în ogradă puț de piatră și o căsoai dinainte-i și o pivniță mică cu șopron deasupra ei, acoperită cu stuh și răgoz".

Unele preocupări urbanistice încep a se vedea în târg după 1815, deoarece în privilegiul dat atunci de Callimachi, se fixează asemenea îndatoriri. De exemplu, toate dughenile de la ulița mare, pe acolo pe unde e îngrămădeala de case, expuse la incendii, trebuie să aibă vas cu apă, cofe și unelte de stins (scară, cange, târnăcop…). Se începe alinierea străzilor, când se clădesc case noi ,,păzind liniile ulițelor și lăsând drumurile trebuincioase din târg slobode, spre înlesnire umblării norodului de obștie". Se dispune de asemenea pavarea cu lemn (cu poduri).

După Primul Război Mondial, populația târgului a continuat să se ocupe cu agricultura, creșterea vitelor și comerțul. Situația economică dificilă de după război, prin care trec locuitorii orașului, îi determină să ia drumul codrului și să-și facă singuri dreptate. Bătrânii locurilor povestesc de un justițiar, banditul Hâncu, a cărui bandă lua de la cei bogați și împărțea prada celor nevoiași până prin anul 1930 când este prins și arestat în urma jafului, la drumul mare, asupra moșierului Zarifopol. În acțiunile sale a fost ajutat de membrii familiei Dresaru din Târgu-Frumos care vor suferi, petrecându-și mulți ani în închisoare.

Între anii 1940 și 1941, mulți tineri ai târgului sunt recrutați pentru războiul de est și trimiteau familiilor vești de pe front. Concentrările s-au declanșat, trenurile erau încărcate cu armament și orașul plin de trupe nemțești. Orașul este preluat ușor, ușor de trupele germane care și-au găsit locuri de cazare la localnici ajutându-i și la treburile gospodărești. Familiile refugiate sunt trimise în județul Argeș iar administrația în județul Dâmbovița. După ruperea frontului din 1944, localitatea este ocupată de armata sovietică, iar soldații ocupă locuințele abandonate. Gradul de civilizație mai redus i-a determinat pe aceștia să nu prețuiască bunurile părăsite de localnici. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost distrus în proporție de 80%. Casele cu etaj, care dădeau culoare centrului orașului, ale lui Focșăneanu, Barhat, Dembinschi, Ghinsberg, Secler, Davidovici, Segal Ficher, Sfântul Altar al bisericii „Sf. Nicolaeˮ și multe gospodării sunt distruse complet în bombardamentul din 12 aprilie 1944, tocmai de sărbătoarea de Paște.

Situația după război era deosebit de grea și imediat după 23 august 1944, primul pretor numit de noile autorități, Elefterie Nicolau scrie: „Venind la Târgu-Frumos pe data de 26 august 1944 n-am găsit nici un locuitor, ci numai soldați din Armata Roșie. Apoi ne-am deplasat din comună în comună să constatăm fiecare situație în parte, numind primari oameni de ispravă și alegând polițiști din rândul localnicilorˮ.

În anul 1945, în Târgu-Frumos sovieticii au stabilit comandamentul militar puternic de supraveghere și de protecție a populației. Tot în acest an s-a înfăptuit noua reformă agrară și față de celelalte reforme agrare s-a repartizat puțin pământ locuitorilor deoarece marea parte și-o însușește statul pentru formarea Gospodăriilor Agricole de Stat.

Iarmaroacele. Din cele dintâi timpuri, Târgu-Frumos era vestit pentru comerțul și pentru produsele prisăcilor sale, încă înainte de Ștefan cel Mare, alături de Bohotin, de unde se căra mierea cu carele – era cel mai însemnat târg pentru ceara și mierea de albine.

Fiind așezat într-o regiune de necontenit treacăt, la o importantă răscruce de drumuri, comerțul Târgului-Frumos avea în primele veacuri un tipar propriu, datorat „tranzituluiˮ în calea căruia stătea. Caravanele neguțătorilor care străbăteau Moldova în lung și în lat, fie spre porturile maritime, fie spre orașele săsești de sub munte (Baia, Neamțul…), fie în fine spre Suceava ori orașele poloneze, erau silite datorită mijloacelor de transport de atunci, să facă halte mai lungi în principalele orașe ale țării. Cu prilejul acesta, ei își desfăceau mărfurile chiar prin târgurile mai de seamă, activând astfel comerțul local. Comerțul acesta însă, decăzu și el odată cu schimbarea drumului mare spre Levant. Paralel cu aceasta, dar mai mare importanță încă, erau reuniunile organizate anume și dinainte știute, adică iarmaroacele și zilele săptămânale de târg. Ele constituiau pe atunci nervul comerțului local. În toate așezămintele de impopulare, sau de fundare de noi târguri, prevederile referitoare la iarmaroace, constituiau pe atunci partea esențială.

Declinul orașului. Prosperitatea cea nouă de după reîmpopulare nu ține decât până pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Ea reiese nu numai din via activitate comercială a târgului, dar și din creșterea rapidă a numărului locuitorilor, Târgu-Frumos dublându-și populația la fiecare trei decenii (în 1803 orașul avea o populație de 900 locuitori, în 1831 numărul lor crescând la 2045, în 1872 crește până la 2415 locuitori, iar în 1930 populația ajunge în jurul valorii de 4932 locuitori). De altfel, evoluția numărului locuitorilor unei așezări urbane, este un criteriu sigur, pentru judecarea prosperității sau a decadenții sale, ori, cam de prin al șaptelea deceniu al secolului al XIX-lea, Târgu-Frumos intră într-o nouă epocă de amorțire. Comerțul statornic stagnează, iarmaroacele devin din an în an mai puțin frecventate, vechile populații comerciale, cum erau armenii se retrag în alte părți, vechiul oraș moldovenesc începe a fi luat înainte chiar și de târgușoarele noi, create numai cu câteva decenii înainte (Podu Iloaiei, Pașcani…).

Funcțiile economice ale târgului. Un alt aspect al stagnării care-a cuprins orașul, se poate vedea din funcțiile economice. Târgu-Frumos nu mai îndeplinește decât un foarte neînsemnat rol economic, apropiindu-se în această privință de măruntele târgușoare decadente, întemeiate în secolul al XIX-lea. Vorbind despre însemnătatea lui ecomomică, un localnic bun cunoscător al târgului, arată cum o mare parte dintre târgoveți se ocupă cu agricultura, lucrând mii de hectare împrejurul târgului, crescând numeroase animale (2149 de capete în anul 1915), cultivând viță de vie și pomi fructiferi. Toate aceste ocupații rurale îmbrățișate de târgoveți, arată și ele veritabila amorțire a comerțuluiși industriei locale, care nu au puterea activă de ai atrage.

După cifre precise, în 1930, din întreaga populație a Târgului-Frumos, 1812 locuitori (adică 36%), se ocupă cu agricultura și creșterea vitelor, 811 (adică 16%), cu meseriile și industria, 895 (adică 18%) cu comerțul și 387 (7%) cu transporturile. Reunind aceste trei din urmă categorii economice, abia căpătăm un procent de 42%, adevărați orășeni, ceea ce pe lângă 36% agricultori e desigur foarte puțin.

Ne putem face o idee cât e de puțin, dacă comparăm aceste procente cu cele extrase din recensământul de la 1859 – adică atunci când orașul se afla încă ântr-o fază de prosperitate – deși vremurile acelea, prin însăși împrejurările economice generale în care se afla țara noastră, nu arătăm decât un început de înfiripare economică modernă la noi.

La 1859, Târgu-Frumos avea numai 30% agricultori și 58% meseriași și comercianți; adică cu mult mai numeroși decât altădată. Singure aceste cifre ne pot dovedi cum, în loc să sporească în ritm cu noile transformări ale țării, cu „urbanizareaˮ generală care cuprinde orașele noastre de atunci încoace, Târgu-Frumos merge de vreo șapte decenii spre o veritabilă „ruralizareˮ. Iată deci încă un aspect al decăderii orașului. Al doilea război mondial a constituit un alt moment de decădere a târgului, urmat de seceta și foametea care au sărăcit populația și tot acum se încheie rolul administrativ de reședință deținut timp de câteva secole. Târgu-Frumos pierde statutul urban în 1956, devenind temporar comună până la Împărțirea admnistrativ teritorială din 1968 când este legiferat cu statut urban.

În perioada comunistă dezvoltarea economică accelerată s-a manifestat în toate domeniile de activitate. Acum apar marile unități industriale din ramura ușoară și unitățile agricole, ce atrag forță de muncă numeroasă, acum are loc o creștere remarcabilă a bilanțului total al populației, iar orașul își extinde sub presiunea demografică teritoriul intravilan.

Evoluția după 1990 stă sub semnul tranziției spre economia de piață, efectul fiind scăderea nivelului de trai a populației. Fărâmițarea terenurilor agricole și baza materială deficitară din agricultură a redus productivitatea agricolă și dezvoltarea ramurii. În perioada aceasta a scazut și migrația populației spre mediul urban datorită reducerii locurilor de muncă din industrie, și ca o consecință se remarcă cererea mare de spații pentru activități economice (comerț, prestări servicii) și pentru locuințe. Ca efect imediat se inițiază, în 1993, extinderea intravilanului, suprafețele fiind necesare pentru construcția de locuințe, stații de epurare, abatorul orașului, fabricii de încălțăminte.

Zonele structurale ale orașului, nu s-au modificat prea mult nici ele în ultimele decenii, Târgu-Frumos păstrând doar aceleași începuturi de urbanistică modernă, pe care le avea și la începutul secolului nostru. Fenomenul social-economic, de încetinire a funcțiilor orășenești din pricina evreilor, nu e de neglijat desigur. Ar mai fi o cauză, cel puțin tot atât de importantă, răspunzătoare de decăderea Târgului-Frumos. Și aceasta e în legătură cu modificarea axei de circulație din partea locului. Interesant e că această modificare coincide perfect ca timp, cu începutul decadenții Târgului-Frumos.

Schimbarea a intervenit cam pe la 1870 când, vechile „șleahuri și șoseleˮ, care se strângeau concentric la Târgu-Frumos și-au pierdut dintr-odată însemnătatea, în fața noului sistem de comunicație: căile ferate, atunci construite, care veneau cu posibilități de transport mult mai mari și mai rapide. Schimbarea aceasta, prin artificialitatea traseelor feroviare a fost fatală Târgului-Frumos. Rămas anacronic la o răscruce de drumuri, care și-au pierdut aproape orice însemnătate, un punct oarecare pe-o linie ferată care numai din întâmplare trece pe acolo și care cel puțin nu se prelungește spre vest, în părțile de sub munte, ca să lege regiuni cu resurse și trebuințe ce se pot completa reciproc, Târgu-Frumos era menit să rămână, chiar în urma celor mai neînsemnate răscruci feroviare apărute prin împrejurimi.

Așa a pornit să se dezvolte în plină câmpie, la răscrucea căilor ferate Hârlău-Iași, Iași-Pașcani, Podu Iloaiei, care numai de la 1859 până nu demult și-a dublat populația, apropiindu-se de cea a Târgului-Frumos. Și mai grabnic încă, de cealaltă parte a Porții Târgului-Frumos, la un alt nod feroviar, pe valea Siretului, a pornit o dezvoltare de tip american orașul Pașcani. Și unul și altul sunt târguri foarte noi, apărute abia în secolul al XIX-lea.

După raionarea din 1950 Târgu-Frumos a devenit reședința raionului Târgu-Frumos în cadrul regiunii Iași. Datorită distrugerii suferite din timpul celui de-al doilea război mondial, târgul și-a pierdut din importanța sa economică și în anul 1950 a fost declarat comună rurală. A continuat să rămână reședință de raion până în anul 1960 când prin reorganizare administrativă se desființează raionul Târgu-Frumos și este împărțit între raioanele învecinate. Târgu-Frumos devine astfel comună în cadrul raionului Pașcani, păstrând unele atribute semi urbane și cuprinzând satele: Buznea, Dădești, Gănești, Jora, Prigorenii Mari și Prigorenii Mici. În urma îmbunătățirii împărțirii administrativ-teritoriale, în anul 1968, Târgu-Frumos a fost declarat oraș. De Târgu-Frumos depinde comuna suburbană Târgu-Frumos ce cuprinde satele: Balș, Boureni, Buznea, Coasta Măgurii, Costești, Dădești, Giurgești, Gănești, Ion Neculce, Prigorenii Mari și Războieni. Târgu-Frumos are ca suburbie localitatea Jora care datează din secolul al XVIII-lea.

Într-un document din 1629 Jora apare sub numele de Slobozia Munteană, dovadă că satul a fost întemeiat cu puțin înainte, de oameni veniți dinspre munte. Pe la mijlocul secolului trecut se numea încă Muntenii Jorei – după curentul de oameni care l-au format și după numele boierului Jora.

Amarul vieții țărănești a răbufnit în 1907 și pe teritoriul orașului Târgu-Frumos: „la 27 martie țăranii adunați în Târgu-Frumos se agitau într-atât încât intervine o șarjă de infanterie care potolește pentru moment această manifestare a țăranilorˮ. Și în Târgu-Frumos s-a strigat lozinca „Noi vrem pământ cu 25 de lei falceaˮ, falcea fiind prețul arenzii. „Există speculații că țăranii ar fi fost îmbătați și conduși de-a lungul căii ferate de niște militari austrieci. Cred că trebuie avut în vedere și factorul extern în cazul acestei mișcări. De altfel, s-a zvonit că regele Carol I a dat ordin să se ardă documentele tocmai pentru a ascunde intervenția Austrieiˮ, este de părere Dumitru Boghian. Într-un extras din raportul confidențial al Comandamentului de Jandarmi Iași din luna martie 1907 se arată că răscoalele au avut, în unele sate, un caracter antisemit, deoarece devastările ce s-au făcut sunt numai la locuințele evreilor, neatingând proprietățile românilor.

În decursul timpului, Târgu-Frumos nu a rămas nici în afara activității muncitorești care se desfășura tot mai intens în țară. Dovadă este faptul că la primul Congres al cercurilor, cluburilor și societăților muncitorești din România, care s-a deschis în ziua de 31 martie 1893 la București, au participat și delegați din Târgu-Frumos.

De asemenea, 5 comuniști din Târgu-Frumos au luat parte ca voluntari, la războiul dus de poporul spaniol împotriva intervenției fasciste, pentru libertate, democrație și independență națională (1935).

IV. DINAMICA POPULAȚIEI

Dinamica populației reprezintă totalitatea schimbărilor cantitative suferite de o populație, la nivel planetar, regional sau local, ca urmare a unei multitudini de factori. Aceasta este, în fapt, o reflectare directă a bilanțului natural (raportul dintre natalitate și mortalitate) și a celui migratoriu (raportul dintre emigrare/cei care pleacă și imigrare/cei care vin, care se stabilesc). Ca urmare a acestor bilanțuri geodemografice se produc modificări, în unele cazuri radicale, în structura și distribuția teritorială a populației.

Evoluția numerică a populației reprezintă un fenomen demografic care se raportează la creșterile și descreșterile numerice ale populației, datorate sporului natural: natalității și mortalității, dar și sporului migratoriu prin numărul celor sosiți și a celor plecați.

Pentru perioadele premergătoare secolului al XIX-lea estimarea populației s-a bazat pe documentele istorice, însemnările unor călători străini, înregistrările fiscale (catagrafiile și conscripțiile) și hărțile vechi. După istoricul Ștefan Pascu, la sfârșitul secolului al XIV-lea Moldova ar fi avut aproximativ 400000 de locuitori. Începând cu partea a doua a secolului al XIX-lea, prin efectuarea de recensăminte, datele statistice sunt mult mai exacte.

În perioada 1803 – 2011 populația orașului Târgu-Frumos a evoluat diferit în funcție de acțiunea mai multor factori (demografici, economici, sociali, politici, etc.), perioadele de creștere demografică alternând cu cele de descreștere.

Populația orașului Târgu-Frumos a stagnat timp de foarte mulți ani, ca urmare a decăderii sale economice, precum și a unor condiții social-istorice vitrege. Din datele statistice colectate și prelucrate rezultă că populația orașului Târgu-Frumos a crescut până în anul 1930 în medie cu 33-35 locuitori anual (astfel între 1803-1831 populația crește anual cu 40 de locuitori, între 1831-1859 crește anual cu 15 locuitori, pentru ca în perioada 1899-1930 populația să crească anual doar cu 8 locuitori). Aici este vorba de cerșterea populației întregului oraș nu numai prin sporul natural (excedentul dintre născuți și decedați) ci și prin cei veniți și stabiliță din altă parte. De altfel, marea majoritate a populației orașului (67%), este dată de cei născuți acolo, arătând astfel neînsemnata atracție pe care o exercită orașul Târgu-Frumos asupra locuitorilor din alte părți. Dintre cei născuți în altă parte și stabiliți la Târgu-Frumos, cei mai mulți din anul 1930 erau veniți din județ (369) și din restul Moldovei (876). Mai erau veniți și din Bucovina (111) și din Basarabia (92), iar cei de peste munți sau din Muntenia, Oltenia, erau în număr foarte mic.

Începând cu anul 1930 până în preajma celui de-al doilea război mondial, numărul populației cunoaște un ritm de creștere mai mare, ajungând în anul 1941 la 7706 locuitori. Între 1944-1948, din cauza războiului și a secetei din 1945-1946, populația orașului Târgu-Frumos a scăzut foarte mult; la această scădere contribuind și plecarea de aici, aproape în întregime, a populației evreiești.

După anul 1960 populația cunoaște din nou o ușoară creștere, ca urmare a faptului că localitatea devine și centru de raion. Urmează o perioadă de creștere ușoară a populației până în anul 1972, ajungând la 6109 locuitori, datorită îmbunătățirii condițiilor materiale, sanitare și culturale, având drept consecință creșterea natalității, reducerea mortalității și a mortalității infantile și generând un spor natural ridicat. Creșterea populației până în anul 1978 (7373 locuitori) s-a datorat și Decretului din 1966 – privitor la interzicerea avorturilor.

În anul 1979 se constată o scădere importantă a populației de la 7373 locuitori câți erau în 1978, la 6428 locuitori, o scădere de aproximativ 945 locuitori. Această scădere a populației s-a datorat plecărilor spre cele mai importante zone miniere ale țării unde se găsea mai ușor un loc de muncă, plus unele avantaje acordate. O altă cauză ar fi și industrializarea, populația tânără preferând să lucreze în industrie, rezultând astfel o scădere a populației deoarece tinerii preferau să locuiască în orașe mai mari (industrializate) precum Iași și Pașcani.

După anul 1979 se constată o creștere intensivă a populației, orașul ajungând în 1989 să aibă o populație de 11622 locuitori (populația aproape s-a dublat). Această creștere a populației s-a datorat într-o oarecare măsură și micii industrializări a orașului (întreprinderea de încălțăminte “Aurora,” care a fost realizată în urma lucrărilor de investiții efectuate în perioada 1975 – 1976, fabrica de confecții, funcționarea morilor atât de grâu cât și de porumb, fabrica de panificație etc.). Această creștere a populației se datorează și celor veniți din localitățile înconjurătoare, atrași de mica dezvoltare a orașului.

După evenimentele din anul 1989, numărul locuitorilor a scăzut la 11417, datorită dezorganizării și problemelor de ordin economic și social, deschiderii granițelor și migrării, în special a forței de muncă tânără, în țările occidentale, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. După acest an, până în 1995 curba evoluției populației înregistrează o ușoară creștere, pentru ca în 1996 să se înregistreze un maxim de populație în jurul valorii de 14142 locuitori. După acest maxim demografic, din 1996 se constată valori negative ale populației până în anul 2000, pentru ca apoi să crească, ajungând în 2003 la 13628 locuitori. La ultimul recensământ din 2011, se poate observa o scădere semnificativă a populației orașului Târgu-Frumos (10475) ajungând la un număr aproximativ egal cu cel din anul 1986, situație datorată în mare parte tinerilor care au plecat în alte țări pentru căutarea unui loc de muncă mult mai bine plătit și decăderii economiei locale.

Fig. 9 Dinamica populației totale a orașului Târgu-Frumos în perioada 1803-2011

În concluzie pe parcursul a peste 200 de ani, populația orașului Târgu-Frumos a crescut de la 900 locuitori, înregistrați în anul 1803, la un maxim de populație pentru acest oraș de 14142 în anul 1996 și având o tendință de scădere până la 10475 locuitori în 2011. Așadar această creștere a populației cu perioade scurte de descreștere, condiționată fie de o mortalitate ridicată, fie de emigrație, fie de o natalitate scăzută este o dovadă vie a posibilităților pe care le-a oferit și încă le mai oferă atât cadrul natural, cât și cel social-economic. Pe baza recensămintelor și a estimărilor dintre acestea, calculele statistice relevă faptul că prin decese și emigrație, în perioada 1996-2011, în decursul a doar 15 ani, orașul Târgu-Frumos a pierdut aproximativ 3667 locuitori.

IV.1. MIȘCAREA NATURALĂ A POPULAȚIEI

IV.1.1. FERTILITATEA

În ceea ce privește natalitatea, un rol esențial îl are comportamentul unui cuplu față de nașteri. În timpurile mai vechi, atitudinea cuplului față de nașterea unui copil nu era planificată, poate și din cauza predominării unei populații rurale. Această atitudine s-a schimbat însă pe măsura creșterii economice, a urbanizării și a emancipării femeii, dar și a antrenării acesteia în multiplele activități economice și sociale, mult diferite de cele casnice avute anterior. Planificarea numărului de copii s-a datorat atât veniturilor reduse a populației, în general, cât și de multe ori a lipsei de spațiu și a unui ajutor financiar insuficient din partea statului. Alți factori ce influențează fertilitatea sunt cei psihologici, nupțialitatea, vârsta medie la căsătorie, numărul și structura populației în vârstă fertilă, fertilitatea specifică după vârstă. Evoluția fertilității generale a populației orașului Târgu-Frumos urmărește îndeaproape curba evoluției la nivel de țară.

Numărul de copii al unei familii se reduce treptat. În perioada 1956-2016 rata generală de fertilitate a înregistrat o tendință de reducere. Această tendință de reducere este bulversată doar de Decretul din 1966 care interzicea avorturile. Astfel, în anul 1977 se poate constata o valoare a fertilității de 128,8‰. După acest an se poate observa o scădere continuă – în 1992 era de 83,6‰, în 1998 de 67,2‰, iar în 2002 de 39,4‰. Fertilitatea a înregistrat valori ridicate pentru grupa de vârstă a mamei de 20-24 ani și cele mai scăzute, la grupa de vârstă de 45-49 ani.

IV.1.2. NATALITATEA

Componenta geo-demografică a cărei mărime o constituie elementul de bază al evoluției populației orașului Târgu-Frumos, mai ales în perioada actuală permite formarea unei imagini asupra situației forței de muncă în anii următori. Natalitatea este influențată de structura populației pe grupe de vârstă și sexe, nivelul de pregătire, tradiții și mentalități, condiții materiale, indice de fertilitate, etc.

Până în 1966, la nivelul orașului s-a înregistrat o natalitate scăzută (16,5‰), iar după anul 1966 datorită Decretului privind interzicerea avorturilor s-a simțit brusc o creștere de aproximativ 31‰ în doar doi ani. Această creștere spectaculoasă a valorii natalității în acești ani este rezultatul politicii nataliste a regimului politic comunist, respectiv de reducere la minim a întreruperilor de sarcină, datorită ritmului alarmant al scăderii natalității.

După anul 1968 se observă iarăși o scădere a natalității, în jurul valorii de 28,15‰ în anul 1969, pentru ca apoi natalitatea să ajungă la o valoare de 47,6‰ în anul 1976.

În perioada de după 1976 natalitatea a înregistrat unele valori foarte oscilante, cu tendința de scădere până în 1978 urmată de o ușoară redresare până în anul 1981 când s-a înregistrat un maxim al natalității, în jurul valorii de 49,8‰. Această valoare maximă a natalității s-a datorat structurii pe vârste favorabilă creșterii sporului natural, dar și ajutorului acordat de către stat. După 1981 natalitatea înregistrează unele oscilații cu tendințe de scădere, urmate de o ușoară creștere, ajungând în 1984 la 46,9‰ – după care indicele natalității continuă să fie într-o continuă scădere.

În perioada cuprinsă între anii 1985 -1989, natalitatea înregistrează o tendință generală de scădere ajungând de la valori de 41‰ în anul 1985 și la o valoare de 32,2‰ înregistrată în 1989.

După 1989, când regimul comunist s-a prăbușit și s-a revenit la un regim liberal, natalitatea a scăzut continuu, atingând cote alarmante, cele mai mici din istorie – 12‰ în doi ani consecutivi (2002 și respectiv 2003).

Scăderea natalității după 1989 se datorează și agravării situației economice (creșterea ratei șomajului, scăderea numărului populației, migrarea tineretului spre alte locuri din țară și din străinătate).

Fig. 10. Dinamica natalității orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

IV.1.3. MORTALITATEA GENERALĂ ȘI MORTALITATEA INFANTILĂ

Un alt indicator demografic care influențează mișcarea naturală a populației este mortalitatea generală. Indicele mortalității generale exprimă raportul numeric dintre decedații tuturor vârstelor într-un an și populația medie a acelui an. Valoarea indicelui de mortalitate este influențată de nivelul de trai al populației, alimentație, asistență medicală, structura pe vârste și medii, caliatea mediului natural, evenimentele politice și militare (războaie), dar și de nivelul cultural al oamenilor, de cauze accidentale (calamități naturale, epidemii, etc.).

Indicele mortalității a avut un nivel mult mai ridicat în trecut. La sfârșitul secolului al XIX-lea indicele mortalității era de 35‰. Această valoare a scăzut, atingând 21,1‰ în 1935. În perioada celor două războaie mondiale, rata mortalității a crescut mult, datorită și bolilor transmisibile precum tifosul, dizenteria, dar și secetei prelungite și slabei asistențe medicale.

După al doilea război mondial, indicele mortalității cunoaște o scădere continuă până în 1936, când atinge valoarea de 9‰, ca urmare a îmbunătățirii asistenței sanitare a populației și a creșterii duratei medii a vieții de la 45 de ani (în 1932) la 70 de ani (1976 – 1978).

Cele mai exacte date privind evoluția indicelui general al mortalității sunt cele obținute începând cu recensământul din anul 1966.

Prin analiza datelor statistice putem constata că mortalitatea generală a avut perioade cu oscilații ale valorilor. Aceste valori au oscilat sub influența mutațiilor în structura pe grupe de vârstă și a stării de sănătate a populației.

Fig. 11 Dinamica mortalității orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

În intervalul 1966 – 2003 mortalitatea a prezentat valori cuprinse între 6,5‰ și 6,9‰ cu o tendință de creștere până la valoarea de 9,06‰ în anul 2011. Cea mai mare valoare s-a înregistrat în anul 1968 (12,9‰), când au fost 73 de decese la o populație de 5623 locuitori, iar cea mai mică în anul 1994 (4,8‰) cu 68 de decese dar la o populație mult mai numeroasă de 14058 de locuitori.

Valorile cele mai ridicate ale mortalității în orașul Târgu-Frumos se înregistrează în anii 1968 (12,9‰), 1975 (12,1‰), 1979 (12,2‰) și 1981 (12‰), iar valorile cele mai scăzute s-au înregistrat în decursul anilor: 1991 (6,1‰), 1993 (6,3‰), 1994 (4,8‰) și 1999 (5,6‰). În cadrul sexelor, mortalitatea masculină este mai mare decât cea feminină, având drept cauză unele profesii cu un coeficient mai mare de risc, cât și unele practici dăunătoare, cu o frecvență mai mare la bărbați, precum: consumul de alcool, de tutun și alimentația necorespunzătoare.

În trecut, mortalitatea ridicată era determinată mai ales de răspândirea bolilor infecțioase și a tuberculozei, a bolilor acute ale aparatului respirator, digestiv și celor specifice primei copilării, În prezent, cauzele deceselor sunt determinate de bolile aparatului circulator și ale aparatului respirator, accidente, bolile aparatului digestiv și tumorile cancerigene. Schimbările survenite în condițiile social-economice din ultimii ani, dar și succesele în domeniul ocrotirii sănătății au determinat o diminuare accentuată a numărului deceselor.

Evoluția mortalității infantile este deosebit de semnificativă pentru că rata acestui indicator demografic sintetizează influența unui număr mare de factori, economici, sociali, culturali și sanitari.

Fig. 12 Dinamica mortalității infantile a orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

Mortalitatea infantilă reprezintă decedații sub un an la mia de născuți vii și este o componentă demografică care reflectă în mare măsură, nivelul de civilizație și de viață a populației unei localități.

În strânsă corelație se află mortalitatea infantilă cu numărul de nașteri, ea indicând numărul de decese, în primul an de viață, la 1000 de născuți vii. În perioada analizată (1966-2011), pe ansamblu, rata acestui indicator demografic a scăzut considerabil, de la valori foarte ridicate de 63,6‰ la valori mult mai mici de 6,8‰, ca rezultat a îmbunătățirii condițiilor asistenței la nașteri, a progreselor medicinii și a creșterii, în general, a nivelului de trai, a gradului de cultură și civilizație.

Pe fondul acestei tendințe generale descrescătoare, s-au înregistrat oscilații destul de mari, cu depășiri ale valorii de la nivelul anului 1975, cand s-a ajuns la un indice maxim de 63,6‰. Astfel, în perioada 1975-1985, indicele de mortalitate infantilă marchează o traiectorie descendentă, de la 63,6‰ la 20,2‰. Perioada 1985-2011 se caracterizează prin oscilații mari ale acestui indicator demografic, indicele având valori cuprinse între 39,8‰ și 6,9‰. În pofida progreselor medicinii, a nivelului de trai și a gradului de cultură oscilațiile acestui indicator sunt foarte mari. Acest lucru poate fi explicat prin numărul destul de mare al copiilor născuți bolnavi. Principalele cauze de deces, în cazul mortalității infantile, au rămas bolile aparatului respirator și afecțiunile prenatale.

IV.1.4. BILANȚUL NATURAL

Rezultantă a însumării celor două componente (natalitatea și mortalitatea generală) bilanțul natural a fost și a rămas factorul esențial al dinamicii populației, deoarece bilanțul migratoriu, în unele perioade, a fost ca și inexistent.

Cel mai important indicator demografic care indică creșterea numerică a populației este bilanțul natural sau excedentul natural al populației. Datorită lipsei de date statistice (în mare parte) pentru perioada de dinainte de anul 1966, nu putem oferi o imagine reală a evoluției bilanțului natural, dar putem afirma că acesta înregistra valori negative, datorită condițiilor de trai existente (lipsa asistenței sanitare și a unei educații adecvate, sărăcia, etc.).

Date statistice concrete avem începând cu anul 1966, până în prezent. Evoluția bilanțului natural până la această dată (1900- 1966) a evoluat diferit de la un an la altul, cu valori negative în perioada celor două războaie mondiale, datorită condițiilor social economice și politice date.

După al II-lea război mondial, asistăm la o revigorare a bilanțului natural datorită îmbunătățirii condițiilor de trai, astfel încât în 1966 se ajunge la valori pozitive (9,9‰).

Dacă se analizează dinamica mortalității și a natalității, se observă că bilanțul natural urmărește curba natalității. În perioada analizată (1966-2011), sporul natural a avut valori diferite dar totdeauna pozitive, fiind puternic influențat de natalitate, fertilitate, nupțialitate și mortalitate. Bilanțul natural a crescut începând cu anul 1966 pe fondul unei natalități ridicate datorită interzicerii avorturilor și a unei mortalități cu valori mici atingând astfel, în 1968 valoarea de 34,8‰.

După anul 1968 se constată o scădere bruscă a valorii bilanțului natural de la 34,8‰ la o valoare de 18,3‰ în anul următor 1969 (107 persoane). Urmează apoi o perioadă de cinci ani cu un bilanț natural oscilatoriu pentru ca în anul 1976 să se atingă valoarea maximă de 40,7‰, reprezentând un spor de 252 persoane. După acest maxim de 40,7‰ în anul următor se observă o scădere bruscă a sporului natural, ajungând la 22,3‰, urmând o perioadă de creștere până la valoarea de 39,5‰ în anul 1984. Începând cu anul 1988, bilanțul natural coboară pe fondul general al scăderii natalității și creșterii mortalității, ca efect al unei ușoare îmbătrâniri demografice.

Fig. 13 Bilanțul natural al populației orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

După 1990 putem spune că asistăm la o „prăbușireˮ a acestui indicator demografic, datorită liberii decizii a cuplului în problema numărului de copii, dar și a situației economice și financiare destul de precare a numeroase familii, în special a celor nou întemeiate. O altă cauză a fost și creșterea mortalității în perioada postrevoluționară. Între 1992 (11,6‰) și 1995 (11,9‰) se observă o oarecare stabilitate a bilanțului natural, urmând o perioadă de scădere, atingând valorile cel mai mici care s-au înregistrat în ultimii aproximativ 40 de ani. Astfel, într-o perioadă de aproximativ 16 ani, valorile bilanțului natural au scăzut de la 11,9‰ în 1995 până la 4,1‰ în 2011 atingând cea mai mică valoare înregistrată vreodată.

Dacă raportăm aceste valori care s-au înregistrat în orașul Târgu-Frumos (anul 1992 cu un bilanț de 11,6‰) la valorile înregistrate la nivelul județului Iași (anul 1992 cu un bilanț natural de 4,2‰), sau la valoarea națională (anul 1992 cu un bilanț natural de -0,2‰) se poate constata o cotă a sporului natural superioară în raport cu cele două valori înregistrate la nivel județean și respectiv, național.

În ceea ce privește bilanțul natural general. se poate observa din grafic o scădere continuă, de la valoarea de 39,5‰ înregistrată în anul 1984 până la minima de 4,1‰ înregistrată în anul 2011. Pe baza datelor statistice existente , care sunt destul de relevante, ar trebui tras un semnal de alarmă privind reducerea bilanțului natural și luarea cât mai rapid a unor măsuri de către autoritățile locale, județene și naționale, care să încurajeze creșterea natalității și stoparea migrației populației tinere, prin crearea și asigurarea de noi locuri de muncă pe plan local, creșterea nivelului de trai, etc.

IV.1.5. NUPȚIALITATEA ȘI DIVORȚIALITATEA

Nupțialitatea este fenomenul demografic ce influențează natalitatea și bilanțul natural, indică numărul de căsătorii încheiate într-un an, raportat la 1000 de locuitori. Creșterile demografice anterioare anului 1989 au scos în evidență următoarele elemente caracteristice modelului nupțial românesc:

Propensiune pentru căsătorie foarte puternică;

Viteza rapidă de încheiere a căsătoriei între 25-29 ani, la 70% dintre bărbați și 90% dintre femei;

Vârsta medie la prima căsătorie este de 21 ani la femei și 25 ani la bărbați;

Frecvența mică a celibatului definitiv: 2,5% la bărbați și 3,5% la femei.

În perioada 1966-2011, indicele de nupțialitate a înregistrat valori diferite, cuprinse între 13,8‰ și 3,7‰, oscilații determinate de condițiile sociale, de structura populației pe grupe de vârstă și sexe, de evoluția conceptelor cu privire la viața de familie etc.

Fig. 14 Tendința de variație a numărului de căsătorii încheiate în orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

În general, în intervalul cuprins între anii 1966-2011, nupțialitatea a avut oscilații foarte mari cu tendințe de scădere, dar și reveniri la valori ridicate. Ratele de nupțialitate cele mai ridicate s-au înregistrat imediat după cel de-al II-lea Război Mondial, în cadrul procesului de organizare și stabilizare a vieții social-economice, dar și în anii 1968 (13‰), 1973 (12‰), 1979 (12,3‰) și 1980 (13,8‰). Această evoluție a nupțialității se explică prin reducerea resurselor materiale necesare întemeierii tinerelor familii (salarii mici, creșterea numărului de șomeri, lipsa unei locuințe sau imposibilitatea procurării unei locuințe la un preț rezonabil). Această reducere a nupțialității, corelată cu divorțialitatea în creștere ușoară, explică și valoarea mică a natalității și implicit a sporului natural de după anul 1989.

Divorțialitatea este influențată de tradiție, atașamentul față de familie, normele sociale, migrație, factorii economici, etc.

Spre deosebire de nupțialitate, divorțialitatea cunoaște fluctuații mai mici în perioada analizată. Pentru întreaga perioadă, indicele este cuprins între 0‰ și 2,2‰. Pe întreg intervalul evoluția divorțialității dă impresia de a fi aproape liniară, dar prezintă și unele oscilații. În perioada anilor 1967-1974, imediat după aplicarea decretului de interzicere a divorțurilor se constată o scădere semnificativă, ajungându-se la valori de 0,2‰ pentru anul 1968, 0‰ pentru doi ani consecutivi 1969 și 1970, apoi o revenire ușor crescătoare a indicelui divorțialității la valoarea de 0,3‰ pentru anul 1974; după care se constată oscilații semnificative, atingând valoarea maximă de 2,2‰ în anul 2011. Valori mici ale divorțialitățiis-au înregistrat și în anii 1993, 1994 (0,3‰), 1995 (0,1‰) și 2001 (0,2‰). Din anul 2001 până în prezent indicele divorțialității are o tendință crescătoare datorită unor cauze multiple printre care și emigrarea spre țările comunității europene în căutarea unui loc de muncă pentru a asigura un trai decent familiei ramase în țară.

Fig. 15 Tendința de variație a numărului de divorțuri în orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

În ceea ce privește divorțurile după durata căsătoriei, cea mai mică pondere o au divorțurile cu durata căsătoriei sub un an, iar cea mai mare este deținută de divorțurile cu durata căsătoriei între 10-14 ani, urmate îndeaproape de cele între 15-19 ani. Ponderea mare deținută de divorțurile cu durata căsătoriei între 10-14 ani și 15-19 ani, este explicată prin reducerea resurselor materiale ca urmare a crizei economice, cauze de natură psiho-socială și afectivă, dar și juridică, prin simplificarea procedurii de divorț. În urma unui divorț, cel mai mult au de suferit copiii care se simt eliminați din aria centrului de interes al familiei, își pierd încrederea în părinți și se simt lipsiți de protecția implicită pe care le-o ofereau aceștia, simțindu-se abandonați.

IV.2. MIȘCAREA MIGRATORIE A POPULAȚIEI

Mișcarea migratorie a populației este cea de-a doua componentă a dinamicii populației, alături de mișcarea naturală. Migrația populației este un fenomen cu o determinare complexă (economică, socială, istorică, politică, juridică, psihologică, demografică etc.) care trebuie cercetată atent, având în vedere consecințele pozitive sau negative pe care le generează în evoluția componentelor demografice și a potențialului forței de muncă.

O primă consecință a fost redistribuirea teritorială a populației și evoluția densității acesteia. Astfel, schimbarea statutului rezidențial la un mare număr de persoane, pe o lungă perioadă de timp, a dus la creșterea accelerată a populației unor zone și localități și din contra, la reducerea acesteia în alte zone.

A doua consecință a fost modificarea structurii populației pe grupe de vârstă și sexe și a raportului de masculinitate și de feminitate; deplasându-se, cu precădere, o populație adultă și tânără, iar în unele areale predominant masculine au apărut, inevitabil, zonal, fenomene de îmbătrânire sau de întinerire, de masculinizare sau de feminizare a populației. În general, zonele endodinamice (industrial-servicii) au suportat întinerirea iar cele exodinamice (agricole) – îmbătrânirea.

A treia consecință a fost schimbarea structurii populației, pe medii și profesii, prin creșterea indicelui de urbanizare (ca urmare a industrializării predominant urbane) și a ponderii populației active ocupate în ramurile neagricole; în paralel însă, concentrarea tineretului școlarizat în mediul urban a generat o altă consecință gravă, de deprofesionalizare a mediului rural care, inevitabil, se asociază după 1989 și cu un început de analfabetism, prin nefrecventarea școlii de către mulți copii de la sate, datorită incertitudinii realizării profesionale viitoare în sectoarele neagricole.

Bilanțul migratoriu se calculează ca diferența dintre populația sosită (imigrată) și cea plecată (emigrată). Migrația populației este un fenomen cu o determinare complexă (economică, socială, istorică, politică, juridică, psihologică,demografică, etc.) care trebuie cercetată atent având în vedere consecințele pozitive sau negative pe care le generează în evoluția componentelor demografice și a potențialului forței de muncă. Mișcarea migratorie a populației cuprinde două forme: mișcarea migratorie internă (sosiți în localitate și plecați din localitate) și mișcarea migratorie externă.

IV.2.1. MIȘCAREA MIGRATORIE INTERNĂ

Pentru studierea deplasării populației, în primul rând trebuie să aflăm motivațiile care i-au determinat pe locuitori să plece sau să se stabilească în orașul Târgu-Frumos. Una dintre cele mai importante motivații care au stat la baza acestor mișcări interne o reprezintă motivația pentru găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe cât mai aproapiate de acesta, etc. Intensitatea acestor deplasări interne au avut ca punct de plecare statutul de zonă de atractivitate sau de repulsivitate, caracteristic pentru o anumită localitate.

Fig. 16 Dinamica sosirilor și plecărilor de locuitori în orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

Orașul Târgu-Frumos s-a bucurat de un statut de zonă atractivă pentru populația din alte localități deoarece aici s-a dezvoltat o mică industrie locală, s-au construit o serie de apartamente. Astfel, numărul celor sosiți în localitate crește de la 12,3‰ în anul 1966 la un maxim de 58,2‰ înregistrat în anul 1984. Numărul celor sosiți în orașul Târgu-Frumos este oscilatoriu, întâlnindu-se ani în care populația din alte localități a găsit orașul destul de atractiv pentru aș-i stabili aici domiciliul (de exemplu între anii 1966 și 1971 când numărul celor sosiți a crescut de la 12,3‰ la 37,1‰, între 1975 și 1984 numărul celor sosiți în localitate crescând de la 13,3‰ la 58,2‰), dar cu toate acestea, s-au înregistrat și un număr remarcabil de plecări din localitate, în primul rând pentru căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, dar și pentru a locui într-un oraș mult mai dezvoltat și cu mai multe posibilități în comparație cu orașul Târgu-Frumos.

Numărul celor plecați din localitate este crescător între 30,3‰ în anul 1972 și 43,3‰ înregistrat în 1974. Cel mai mare procent de plecări din orașul Târgu-Frumos s-a înregistrat după revoluția din 1989, când s-a înregistrat și maximul de plecări 57,5‰. După 1990, numărul celor plecați este mai mare decât al celor sosiți, menținându-se între 15,3‰ în 1991, 20,5‰ în 1999 și 15,8‰ în anul 2000. În următorii ani, începând cu 2001 și 2002, numărul celor sosiți în localitate depășește indicele celor plecați pentru ca, în următoarea perioadă până în prezent, numărul celor plecați să depășească din nou indicele celor sosiți.

Făcând o comparație între numărul locuitorilor sosiți și numărul celor plecați se constată că numărul celor sosiți este mai mare decât al celor plecați între anii 1969-1971, 1980-1987 și 2001-2002, iar numărul celor plecați este mai mare între anii 1966-1968, 1972-1975, 1990-2000 și după 2002 până în prezent. Locuitorii plecați din Târgu-Frumos s-au îndreptat atât spre orașele mai mari din apropiere puternic industrializate precum Iași, Pașcani, dar și spre marile centre miniere și siderurgice ale țării. Iar cei sosiți în localitate sunt mai ales din localitățile apropiate.

IV.2.2. BILANȚUL MIGRATORIU

Bilanțul migratoriu al populației reprezintă un important indicator demografic care contribuie la creșterea sau scăderea numerică a populației, bineînțeles alături și de bilanțul natural.

Fig. 17 Dinamica bilanțului migratoriu în orașului Târgu-Frumos în perioada 1966-2011

În ceea ce privește bilanțul migratoriu se constată valori pozitive înregistrate între anii 1969 (5‰) și 1971 (8,1‰), în 1976 (1,9‰), între 1980 (1,7‰) și 1989 (3,8‰), 2001 și 2002 ambele cu (3,2‰), însă sunt existente și valorile negative dintre anii 1966 (-18,7‰) și 1968 (-8,2‰), 1972 (-8‰) și 1975 (-17,4‰), 1978 (-2,1‰) și 1979 (-11,9‰), 1990 (-45,2‰) și 2000 (-11,9‰), 2003 (-2,3‰), 2011 (-4‰). Bilanțul migratoriu este oscilant datorită diferențelor mari dintre populația sosită și populația plecată. În anii când numărul populației sosite a fost superior numărului populației plecate s-a constatat un bilanț migratoriu pozitiv, iar atunci când numărul populației care a plecat a fost mai mare decât cel al populației sosite s-a constatat un bilanț migratoriu negativ. Din reprezentarea grafică rezultă că maximul de populație sosită în orașul Târgu-Frumos a fost în anul 1984 (514 persoane), atrasă de dezvoltarea economică și de locuințele nou construite, iar în ceea ce privește maximul celor plecați din oraș se înregistrează în anul 1990 (657 persoane) atrași de marile orașe industriale unde își au și locul de muncă pentru a evita naveta zilnică și pentru dotările superioare existente în acele localități.

IV.2.3. DEPLASĂRILE EXTERNE (EMIGRAȚIA)

În perioada postbelică, în cadrul sistemului politic socialist, obținerea legală a vizei de emigrare era foarte dificilă, motiv pentru care emigrările sau plecările erau foarte puține. Dacă până în 1989 numărul celor plecați rămâne relativ constant, după această dată, numărul celor plecați crește îngrijorător de mult. Noile puncte de atracție nu mai sunt orașele din apropiere, sau marile centre miniere și industriale, datorită prăbușirii economiei naționale după 1989, cei plecați orientându-se în special în afara granițelor României, noile centre de atracție fiind de această dată țări europene ca Italia, Spania, Grecia, Germania, etc.; dar și țări de pe alte continente, ca Australia, America și Asia.

Migrația internațională este un fenomen demografic cu cauze și efecte socio-economice multiple și complexe. Fenomenul are un caracter dinamic, cu modificări frecvente în dimensiune și structură. Cunoașterea numărului de emigranți, imigranți și a structurii migrației internaționale este utilă pentru calculul populației rezidente, indicator relevant pentru fundamentarea deciziilor guvernamentale și în realizarea de comparații internaționale. Extinderea Uniunii Europene a adăugat o nouă dimensiune geografică amplorii fenomenului de migrație. Ea a dat, de asemenea, un nou impuls cererii de informații statistice corecte, disponibile la timp și armonizate.

Fenomenul de emigrare (schimbarea reședinței obișnuite în altă țară decât România pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) a atins un punct de maxim în anul 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană. Ulterior, fenomenul a scăzut în intensitate, scădere reprezentată și prin modificarea condițiilor economico-sociale din statele membre U.E., dezvoltate ca efect al crizei financiare mondiale declanșate în 2008. Numărul imigranților care și-au schimbat reședința obișnuită a înregistrat valori aproximativ constante în perioada 2003-2007, după care se înregistrează o ușoară creștere a acestora. Analizând deplasările externe din anul 2003 comparativ cu anul 2014 se poate constata că numărul emigranților de sex masculin era mai mare decât al celor de sex feminin în 2003, raport care s-a inversat în 2014 când au emigrat mai multe femei decât bărbați.

Majoritatea emigranților sunt cei în vârstă de muncă, dar se observă și o creștere a numărului de copii care au emigrat în 2014 față de 2003, probabil datorită faptului că aceștia își urmează familia.

Pentru a stopa acest exod (în special a populației tinere), atât autoritățile locale cât și cele naționale vor trebui să ofere locuri de muncă mai bine plătite (comparativ cu cele din țările mai dezvoltate). Altfel, se va ajunge la o îmbătrânire accentuată a populației.

V. STRUCTURA POPULAȚIEI

Structura populației este o caracteristică calitativă cu o determinare complexă și foarte importantă în aprecierea potențialului economico-social. În cadrul structurii populației se poate vorbi de: structura pe grupe de vârstă, structura pe sexe, structura după starea civilă, structura economică, structura după limba vorbită, structura confesională și structura populației după naționalitate.

V.1. STRUCTURA PE GRUPE DE VÂRSTĂ A POPULAȚIEI

Procentele deținute de grupele mari de vârstă (tineri, adulți și vârstnici) redau aspectele de „întinerireˮ, „maturizareˮ sau de „îmbătrânireˮ atât a populației totale cât și a forței de muncă. Structura pe grupe de vârstă influențează atât natalitatea cât și mortalitatea, indicii de vitalitate și dependență ai populației și toate sectoarele economico-financiare (buget, cererea și oferta de produse, servicii și locuri de muncă, etc.).

Fig. 18 Structura populației pe grupe de vârstă între anii 1966-2011

Din analiza graficului se poate constata că procentul tinerilor (0-14 ani) a fost crescător (de la 30% în anul 1966 la 39% în anul 1987, o creștere de 9% în aproximativ 20 de ani) în primul rând datorită îmbunătățirii condițiilor sanitare, care au un rol important în scăderea mortalității infantile, iar în al doilea rând, datorită interzicerii avorturilor și acordării unor facilități familiilor cu mai mulți copii. După căderea regimului comunist din 1989 se constată o scădere a natalității, aceasta reflectându-se direct în scăderea procentului tinerilor de la 38% în anul 1992 la 25% în 2002 și 19% în anul 2011, o scădere de 19% în 19 ani, aproximativ câte un procent în fiecare an.

În ceea ce privește procentajul populației adulte (15-59ani) rezultă o tendință de scădere de la 60% în anul 1966 la 55% în anul 1987, o scădere de 5% în aproximativ 20 de ani. Din anul 1992 procentul populației adulte este crescător, ajungând în anul 2002 la 67%, iar în 2011 la 69%, creșterea în rândul populației adulte de 13%, asigurând astfel forța de muncă necesară. Lipsa locurilor de muncă pe plan local constrânge populația aptă de muncă să caute servicii în orașele mai mari din apropiere (Iași și Pașcani), sau în alte orașe din țară și chiar din străinătate. Analizând comparativ structura pe grupe de vârstă a populației orașului Târgu-Frumos cu a județului Iași și a țării, aceasta exprimă că populația aptă de muncă, între 16-29 ani, reprezenta în anul 1977 aproximativ 33% în orașul Târgu-Frumos față de 24,4% la nivelul județului și 22,3% la nivel național.

Populația vârstnică (60 de ani și peste) prezintă valori mai scăzute în orașul Târgu-Frumos în comparație cu valorile la nivelul țării. Așadar, în 1966 la Târgu-Frumos erau 10% iar la nivelul țării 12,3%; la recensământul din 1977 la Târgu-Frumos erau tot 10% iar la nivelul țării a crescut la 14,4%; în 1992 a scăzut la 6% iar la nivelul țării a crescut la 16,4%. În 1998 erau tot 6% iar la nivelul țării a crescut la 18,2%, pentru ca la recensământul din 2002 populația vârstnică să crească atât în orașul Târgu-Frumos – 8%, cât și la nivelul țării (19,3%). La ultimul recensământ din anul 2011 se constată la nivel local o creștere a procentului până la valoarea de 12% cea mai mare valoare din ultimii 45 de ani, iar la nivel național s-a înregistrat valoarea de 22,3% – se constată evidenta îmbătrânire a populației.

Studiul ponderii grupelor de vârstă din totalul populației prezintă un scop practic pentru toate domeniile activităților urbane. Astfel, structura populației pe grupe de vârstă, reflectă o pondere majoritară a grupei de vârstă adultă (20-60 ani) reprezentând peste 50% din totalul populației, ceea ce denotă faptul că este asigurată forța de muncă necesară sectoarelor de activitate. Grupa de vârstă tânără sub 20 de ani reprezintă valori de 40% din totalul populației, ea asigurând viitorul potențial uman necesar dezvoltării economice locale. Grupa de populație vârstnică de peste 60 de ani reprezintă valori din ce în ce mai mari de la un an la altul, dar ne consolăm cu faptul că acest procent este mult mai redus față de media națională. Graficul structurii populației pe grupe de vârste este unul ce se înscrie în aspectul specific sudului Câmpiei Jijiei, exprimând o structură tânără cu tendințe de maturizare. Se evidențiază consistența grupelor de vârstă cuprinse între 10-20 de ani, aceasta ca efect al natalității ridicate din perioada antedecembristă. În același timp, segmentul de populație de vârstă tânără, elevi în majoritate, sunt atrași de pe o arie polarizatoare extinsă spre unitățile de învățământ locale.

Piramidele de vârstă pentru anii 1977, 1992, 1998, 2002 și 2011, redau atât ponderile diferențiate de la grupele mici de vârstă între bărbați și femei cât și deficitele de populație.

În ceea ce privește piramida vârstelor pe grupe de cinci ani, în anul 1977, deformările sunt puțin importante. Baza este destul de largă și vârful relativ îngust, datorită natalității destul de ridicate și a mortalității asemenea.

Fig. 19 Piramida vârstelor la recensământul din 5 ianuarie 1977

În ceea ce privește populația masculină, se constată aproape o dublare în perioada vârstei de 10-19 ani, în comparație cu populația feminină la aceiași vârstă.

Până la 40 de ani, se poate observa că numărul bărbaților depășește numărul femeilor în fiecare interval de 5 ani, dar, începând cu grupa de 45-49 de ani situația se inversează, rezultând o ușoară feminizare a grupelor vârstnice, consecință a mortalității ridicate în rândul populației masculine datorită celui de-al II-lea Război Mondial. Datorită îmbunătățirii condițiilor igienico-sanitare, după 1950 se înregistrează o natalitate mai ridicată datorită reducerii mortalității infantile, consecință a dominării grupelor de vârstă cuprinse între 10-14 ani și 15-19 ani din cadrul piramidei vârstelor din anul 1977.

Deși la naștere numărul bărbaților este mai mare decât al femeilor totuși, din cauza fenomenului de „supramortalitateˮ masculină s-a creat, în timp, un decalaj de 1-2%; dar sunt și perioade când nașterile sunt în favoarea sexului feminin.

Fig. 20 Piramida vârstelor la recensământul din 7 ianuarie 1992

Din piramida vârstelor de la recensământul din 7 ianuarie 1992 reiese faptul că populația masculină este relativ mai mare decât populația feminină între vârsta de 0-19 ani, iar de la vârsta de 20-34 ani predomină populația feminină, pentru ca după această vârstă să predomine din nou populația masculină între 35-49 ani, iar după vârsta de 50 de ani populația masculină este în scădere continuă, comparativ cu populația feminină. Această scădere a populației masculine de peste 50 de ani poate fi pusă și pe seama bolilor profesionale și a condițiilor mai grele de muncă din șantierele de construcții, combinate, uzine, etc.

Pe ansamblu, se constată un relativ echilibru între populația masculină și cea feminină, cu o dominare sensibilă a populației masculine.

La nivel național pe medii de rezidență, în anul 1992 s-a înregistrat o situație nemaiîntâlnită la celelalte recensăminte, de predominare a populației de sex feminin în mediul urban,cu 55,5%. În mediul rural, populația pe sexe este relativ echilibrată, de cca.50%.

Datorită scăderii natalității din 1991, baza piramidei vârstelor din 1998 se îngustează considerabil în comparație cu baza piramidei vârstelor din 1992.

Fig. 21 Piramida vârstelor la recensământul din 1 iulie 1998

Alături de scăderea natalității, alți factori care au contribuit la îngustarea bazei piramidei sunt: creșterea bilanțului migratoriu, posibilitatea legală de întrerupere a sarcinii și schimbarea atitudinii familiei cu privire la numărul de copii născuți, mult mai puțini în comparație cu anii precedenți. O dezvoltare maximă a piramidei se poate observa în intervalul grupelor de ani cuprinși între vârstele de 10-14, 15-19, și 20-24, unde populația tânără masculină o domină pe cea feminină în cadrul piramidei. În continuare populația adultă se menține în echilibru, pentru ca apoi să asistăm la o creștere a populației feminine din cadrul grupelor de vârstă de peste 60 de ani.

De la începutul anilor ̕ 90 România a întrat într-un proces accentuat de îmbătrânire demografică, ponderea populației tinere reducându-se. Declinul demografic al populației nu provine din creșterea mortalității, ci din reculul natalității și menținerea acesteia la valori scăzute, mult sub nivelul de înlocuire a generațiilor, ca și din migrația externă a persoanelor tinere și a celor apte de muncă.

Generațiile născute după 1989, mult mai reduse ca dimensiune, se vor afla pe piața muncii în anii 2020-2030 și vor avea de întreținut economic o populație vârstnică numeroasă, inactivă economic.Se creează pe această cale un dezechilibru, cu mare risc de adâncire în viitor, între acel segment al populației cu potențial de contribuabil și celălalt, cu potențial de beneficiar.

Fig. 22 Piramida vârstelor la recensământul din 18 martie 2002

Din piramida vârstelor de la recensământul din 18 martie 2002 se poate constata o scădere continuă a natalității, ceea ce explică și îngustarea alarmantă a bazei piramidei în comparație cu bazele piramidelor din 1992 și 1998. Doar grupele de vârstă 10-14 ani și 15-19 ani au o dezvoltare mai largă în cadrul piramidei. Asistăm în continuare la o îngustare a piramidei cuprinsă în intervalul 20-24 ani, 35-39 ani pentru ca apoi între 40-44 ani și 45-49 ani să crească din nou. După vârsta de 50 de ani se menține un echilibru relativ, dar cu o ușoară dominare a populației feminine. Cel mai important factor care a stat la baza îngustării piramidei, în special în intervalul 20-24 ani și 35-39 ani, îl reprezintă decizia Uniunii Europene cu privire la ridicarea vizelor pentru cetățenii români începând cu 1 ianuarie 2001, ducând la mărirea numărului în rândul tinerilor plecați la muncă sau la studii în țările Uniunii Europene.

Piramida vârstelor reprezintă o cronică a generațiilor, evidențiind disproporțiile care pot apărea în structura populației. Efectele evoluțiilor demografice se fac resimțite în perioade lungi de timp și atrag schimbări în structura populației. Piramida este o „radiografieˮ a populației și evidențiază tendințele pe termen lung ale fertilității și mortalității, precum și efectele pe termen scurt și mediu ale migrațiilor, în care fiecare vârstă se regăsește în propria sa istorie.

Fig. 23 Piramida vârstelor la recensământul din 20 octombrie 2011

La 20 octombrie 2011, copiii (0-14 ani) dețin o pondere de 20% mai mare decât la nivel național cu peste 4 procente în totalul populației stabile, populația tânără (15-24 ani) reprezintă 17% cu 5% mai mult decât la nivel național, persoanele mature (25-64 ani) formează majoritatea de 56%, evidențiindu-se un ușor echilibru cu procentul de la nivelul național. Iar persoanele în vârstă de 65 ani și peste, reprezintă doar 6% față de 16,1% la nivel național. Persoanele în vârstă de 85 ani și peste dețin o pondere sub 1% în totalul populației stabile.

Dacă la celelalte recensăminte baza piramidelor era mai solidă, la recensămintele din 2002 și 2011 se constată o îngustare a bazei și o lărgire de la nivelul vârstelor cuprinse între 10-14 și 15-19 ani, iar în ceea ce privește gruparea pe sexe se observă o dominare a populației masculine până la vârsta de 34 de ani, după care revine o ușoară dominare ca număr a populației feminine între intervalul cuprins între 35-49 ani.Apoi iarăși crește numărul populației masculine pentru o perioadă scurtă între 50-59 ani, pentru ca peste această vârstă (peste 60 de ani) să crească numărul populației feminine, care se bucură de o speranță de viață mai mare.

Comparativ cu anul 2002, distribuția populației pe grupe de vârstă arată clar fenomenul de îmbătrânire ușoară al populației. Astfel, grupele de vârstă 10-14 ani, 15-19 ani și 20-24 ani s-au redus ca pondere din totalul populației stabile, ca urmare a scăderii continue a numărului de nașteri după anul 2002. Grupele de vârstă 25-29 ani, 30-34 ani și 35-39 ani au o pondere mai ridicată decât în 2002 ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a generațiilor de 15-29 ani, iar grupa de vârstă a „decrețeilorˮ, mai exact 40-44 ani, dar și grupa 50-54 ani dețin cea mai mare pondere din total.

Evoluția populației pe vârste și ani evidențiază scăderea ponderii grupelor de vârstă 0-14 ani și 15-24 ani începând cu anul 1990, în favoarea grupei 25-64 de ani. Acest lucru determină nevoi crescânde de formare continuă și implicare activă a școlilor ca furnizori de programe de formare pentru adulți, în scopul compensării pierderilor de populație școlară.

Totodată, acest fapt ar trebui să determine o eficientizare a alocării resurselor la nivelul școlilor viabile și dotarea corespunzătoare și modernă a acestora.

Rata de substituire este supraunitară, ceea ce indică pentru perioada urmatoare, o presiune crescută pe piața muncii a tinerilor absolvenți. Totuși, e posibil ca această presiune să fie ceva mai redusă, având în vedere tendința tinerilor de a-și căuta ocupații în afara granițelor țării.

V.2. STRUCTURA PE SEXE A POPULAȚIEI

În cadrul analizei populației, o importanță deosebită o are structura populației pe sexe, cu consecințe demografice și economice însemnate, datorită proporționalității sau disproporționalității de ansamblu între sexe sau la unele grupe de vârstă.

În mod natural, mortalitatea feminină este mai mică decât mortalitatea masculină, mai ales la vârstele foarte tinere (uneori, mortalitatea fetelor fiind cu 25% mai mică decât aceea a băieților, ca urmare a rezistenței mai mari a fetelor la o serie de boli) și la vârstele mai înaintate (femeile trăind mai mult decât bărbații, deoarece duc o viață mai echilibrată, cu mai puține excese, mai puțin expusă accidentelor, cu un consum mai mic de alcool, tutun și stupefiante); însă, la vârsta maturității mortalitatea celor două sexe este relativ egală.

Pentru perioada 1960-1976, structura pe sexe a populației evidențiază o ușoară dominare a sexului masculin, iar în următorii doi ani 1977 și 1978 ponderea populației masculine să fie mult mai evidentă (3932 în 1977 și 4061 în 1978 populație masculină față de doar 3189 și respectiv 3312 populație feminină). Între 1979-1981 se înregistrează o ușoară dominare a populației feminine pentru ca după acest an structura populației pe sexe să ajungă la un relativ echilibru până în anul 1992 când populația masculină începe din nou să aibă valori mai mari decât populația feminină.

La nivelul țării, în anul 1966 predomina ponderea sexului feminin cu 50,7% față de 49,3% sexul masculin, în timp ce în orașul Târgu-Frumos în același an se constată o pondere mai mare a populației masculine 52%. În anul 2002 situația rămâne neschimbată astfel încât la nivelul țării predomina sexul feminin (51,3% față de 48,7% sexul masculin) în concordanță cu situația întâlnită la nivelul regiunii de Nord-Est și a județului Iași (50,8%, respectiv 50,8%).Însă la nivelul orașului Târgu-Frumos structura pe sexe rămâne neschimbată, predominând populația masculină cu 51% față de cea feminină cu 49%. La nivelul recensământului din 2011 se constată o inversare a structurii pe sexe cu o ușoară creștere la nivelul indicelui feminin.

Fig. 24 Structura populației pe sexe între anii 1960-2011

Structura actuală a populației pe sexe este rezultatul raportului dintre numărul născuților de sex masculin și feminin și al raportului dintre mortalitatea masculină și feminină. Se evidențiază la grupele de vârstă tânără o pondere mare a populației masculine datorită natalității mai ridicate, pentru că la grupele vârstnice raportul să se inverseze datorită mortalității masculine mai ridicate.

Structura pe sexe în medie este echilibrată, fiind totuși favorabilă populației masculine ce reprezintă 51% din totalul populației față de 49% cât reprezintă populația feminină.

V.3. STRUCTURA ECONOMICĂ A POPULAȚIEI

În perioada postbelică structura economică a populației active ocupate s-a modificat continuu ca urmare a cooperativizării agriculturii și în special a industrializării asociată cu urbanizarea, până în anul 1989 și a reversului acestor procese după 1989. Din punct de vedere economic, populația totală se împarte în două mari categorii: populația activă și populația inactivă; la rândul ei populația activă se divide în populația activă ocupată și populația activă neocupată (șomerii).

V.3.1. POPULAȚIA INACTIVĂ (ÎNTREȚINUTĂ)

Populația inactivă cuprinde o categorie foarte largă de persoane, unele aflate în întreținerea altor persoane, altele în întreținerea statului, (pensionari, elevi, studenți).

Tabel 1 Populația inactivă în anii 1977, 1992 și 2011

Comparând datele de la recensămintele din anii 1977, 1992 și 2011, se constată o creștere a ponderii populației inactive, de la 44% în anul 1977 la 61% în anul 1992 și o scădere până la 54% în anul 2011. În cadrul populației întreținute a orașului Târgu-Frumos, proporția persoanelor de sex masculin a fost și este mai mică decât cea de sex feminin la recensămintele din 1977 și 2011, iar la recensământul din 1992 se constată o inversare a populației întreținute din rândul bărbaților.

Populația de sex feminin întreținută reprezintă peste jumătate din total 56% în 1977, cu o ușoară scădere în 1992 aproximativ 49%, pentru ca la recensământul din 2011 proporția să fie în creștere până la 59%, o diferență de 10% față de recensământul din 1992. Se înregistrează însă o scădere în rândul populației de sex masculin 41%.

Persoanele inactive care, deși erau disponibile să lucreze, nu au întreprins nimic pentru a căuta de lucru, fiind convinse de insuccesul lor pe piața forței de muncă constituie o categorie defavorizată a pieței de muncă românești, alături de șomeri. Analizând motivul principal al descurajării, reiese că 60,5% dintre aceste persoane cred că nu au acces pe piața forței de muncă deoarece au căutat altă dată și nu au găsit de lucru, 24,4% cred că nu există locuri de muncă libere sau nu știu unde să caute de lucru, iar 15,1% nu au căutat de lucru din cauza vârstei sau din cauză că nu se simt pregătite profesional.

Structura populației inactive în anii 1992 și 2011 după situația economică se poate analiza din tabelul de mai jos.

Tabel 2 Structura populației inactive după situația economică din anii 1992 și 2011

Fig. 25 Categoriile populației inactive după situația economică din anii 1992 și 2011

În anii 1992 și 2011, ponderea cea mai mare în cadrul populației întreținute au înregistrat-o elevii și studenții cu 3768 respectiv 2127, situație ce evidențiază faptul că orașul Târgu-Frumos este un important centru școlar, iar apropierea de orașul Iași explică și numărul mare de studenți. Dacă comparăm cei doi ani de recensământ 1992 cu 2011 se constată o scădere în rândul elevilor și studenților, iar asta se reflectă în situația populației școlare, scăderea numărului de clase și nu în ultimul rând, scăderea numărului cadrelor didactice. Tot la aceste recensăminte, persoanele întreținute de alte persoane reprezintă 31% în anul 1992 și 17% în anul 2011 din totalul populației inactive, cu o pondere ușor mai mare a persoanelor de sex masculin. Persoanele casnice reprezintă 10% în 1992 și 15% în 2011, femeile constituind în acest caz o majoritate covârșitoare de aproximativ 97% din totalul persoanelor casnice, datorită faptului că ele sunt cele care au grijă de întreaga familie, ca aceasta să aibă un statut pozitiv în societate. Numărul pensionarilor a crescut foarte mult – dacă în 1992 erau doar 770 de persoane (9%), până la recensământul din anul 2011 numărul acestora a ajuns la 1472 de persoane (26%). Cea mai mică pondere o dețin persoanele întreținute de stat (4 persoane în 1992), dar cu o creștere destul de mare pentru anul 2011 când s-au înregistrat 64 persoane, cu o dominare a celor de sex feminin (41 de femei față de 23 de bărbați).

V.3.2. POPULAȚIA ACTIVĂ

Categorie demografică dinamică, populația activă cuprinde populația aptă de muncă, în vârstă de 16-63 ani femeile și 16-65 ani bărbații, care desfășoară o activitate productivă sau care dorește să fie angajată într-o asemenea activitate.

Din punct de vedere economic, cea mai importantă categorie este populația activă, denumită și forță de muncă potențială a societății. Numărul, structura, nivelul de instruire și de formare profesională, ca și modelul de utilizare a acestei forțe de muncă au o mare influență asupra produsului intern brut (PIB), asupra dezvoltării economice, sociale și culturale de ansamblu. În același timp, proporțiile, structura și evoluția ocupării sunt determinate de acțiunea conjugată a numeroșilor factori. Unii dintre aceștia guvernează dimensiunea (cantitativă și structurală) a ofertei de forță de muncă, în timp ce alții determina volumul cererii pe piață acestui factor. Schimbările social – economice radicale pe care le impune transformarea unei economii de comandă într-o economie de piață generează, fără îndoială, mutații în volumul, calitatea și structura populației active. Examinarea acestor mutații, studiul ocupării, al fundamentării demografice ale acesteia, analiza implicațiilor și consecințelor acestor mutații, ca și evaluarea tendințelor și perspectivelor populației active pe fondul schimbărilor în structura social – economică a țării, sunt extrem de importante.

Importanța lor derivă din faptul că populația activă produce bunurile materiale și spirituale necesare întregii societăți, ea generează procesul economic, social și cultural, jucând un rol foarte important în ritmul reformelor economice, în modernizarea economiei, ca și în îndeplinirea obiectivelor extrem de ambițioase ale României pe plan extern.

La nivel macroeconomic, oferta de forță de muncă este reflectată de variabile demografice, ca resursele de muncă potențiale (populația în vârstă de muncă) și resursele de muncă disponibile (populația în vârstă de muncă, aptă și dornică de muncă), dar numai în dimensiunea ei ,,potențialăˮ. Expresia cea mai fidelă a ofertei de forță de muncă este oferită însă de populația activă.

Denumită și forță de muncă potențială a societății, populația activă este influențată de evoluția fenomenelor demografice ca: natalitatea, mortalitatea, nupțialitatea, migrația, îmbătrânirea demografică. Aceste fenomene, de cele mai multe ori cu evoluții divergente, se regăsesc în mod sistematic în mărimea și dinamica sporului natural al populației care, cu decalaj de 15 – 20 de ani, influențează resursele de muncă și implicit populația în vârstă, baza de formare a populației active. În consecință, componenta demografică este, în timp și spațiu, principala determinantă a ofertei de forță de muncă.

Cererea de forță de muncă este determinată atât de evoluția unor fenomene și procese economice ce țin strict de subsistemele productive și neproductive ale societății, cât și de complexitatea evoluției demografice și eventualele presiuni ale ofertei.

Pe de o parte, cererea de forță de muncă cumulează efectele progresului tehnic și tehnologic și este determinată de “conjunctura internă și externă, de resursele umane materiale și financiare disponibile sau potențiale, de prețuri, salarii, monedă, nivel și tradiții de consum, de tipurile și modelele culturale, de politica economică și inflexiunile acesteia, etc.” Dintre aceste multiple condiționări ne vom opri asupra celei demografice care, deși mai puțin vizibilă, este extrem de importantă prin implicații.

Pe de altă parte, nevoile de consum ale populației se reflectă în cantitatea de muncă necesară pentru a le satisface, iar această cantitate își găsește corespondent în populația ocupată.

Presupunând productivitatea muncii constantă, dimensiunea populației ocupate poate varia în funcție de numărul populației totale. Altfel spus, dacă populația crește în condițiile în care productivitatea și consumul pe locuitor rămân neschimbate, numărul celor ocupați va crește, și invers.

Mutațiile demografice structurale înregistrate la nivelul populației totale se regăsesc, cu un anumit decalaj, atât în ofertă, cât și in cererea de ofertă de muncă. Astfel, scăderea natalității și a mortalității, pe de-o parte, și creșterea emigrației, pe de altă parte, conduc la accentuarea proceselor de îmbătrânire demografică și de feminizare în anumite activități. Consecințele se traduc prin deficite de forță de muncă, iar pentru a le elimina sunt necesare investiții și creșteri ale productivității. Ca într-un lanț, acestea presupun anumite tipuri de muncă, de diferite calități și calificări, depuse în alte sectoare.

În altă variantă, dacă populația ar spori prin creșterea natalității și s-ar înregistra o întinerire a populației, consumul ar crește din nou și în condițiile în care productivitatea ar rămâne constantă sau ar scădea, în mod necesar, cantitatea de muncă ar crește. Toate aceste enunțuri ne arată cât de strâns legată este cererea de forță de muncă de factorii ofertei de producție.

Comparând datele recensământului din anul 1977 cu datele recensământului din anul 1992 și cu cele din anul 2011, se constată o scădere a ponderii populației active de la 56% la 39% în 1992 și o creștere ușoară spre anul 2011.

Evoluția demografică în sine este considerată factor al ofertei, dar în fapt, prin inerție și nevoi, este și un factor al cererii de forță de muncă. Dacă sporul demografic depășește ritmul “natural” de evoluție a tehnicii, a resurselor, productivității și a posibilitaților de retenție și absorbție a sistemului economic, se vor crea presiuni pe piața muncii, ca și asupra sistemului de învățământ, al ocrotirii sănătății, al alocațiilor ce fac obiectul politicii sociale, etc.

Tabel 3 Populația activă și inactivă la recensămintele din 1977, 1992 și 2011

Dacă, dimpotrivă populația intră în declin demografic în aceleași condiții expuse mai sus, pe termen scurt se vor înregistra evoluții economice pozitive prin scăderea șomajului și detensionarea unor sisteme din economie. Pe termen mediu și lung însă, deficitele de forță de muncă tânără, dinamică, flexibilă și creativă vor greva asupra cantității de muncă necesară în satisfacerea nevoilor societății. Aceste deficite se vor plasa cu precădere în ramuri și sectoare de activitate purtătoare și generatoare de progres economic și social și vor antrena, evident, scăderi ale rezultatelor economice de ansamblu. Populația activă totală cuprinde, la rândulei, populația activă ocupată și populația activă neocupată.

V.3.2.1. POPULAȚIA ACTIVĂ OCUPATĂ

Această categorie cuprinde acea parte a populației active care desfășoară activitate efectivă și stabilă, fiind formată, la rândul ei, din populația salariată și nesalariată.

În ceea ce privește numărul mediu de persoane salariate pe intervalul 1990-2011 se poate constata o scădere continuă de la 7687 salariați în anul 1990 până la 4326 salariați în 2011.

Tabel 4 Numărul mediu de salariați în perioada 1990-2011

Această scădere a numărului mediu de salariați s-a datorat în primul rând căderii economiei naționale, salariații fiind puși în situația de a nu mai găsi un loc de muncă în domeniul de activitate în care au lucrat, fiind nevoiți să se specializeze în alte meserii sau în cel mai rău caz să devină șomeri.

Fig. 26 Evoluția numărului mediu de salariați în perioada 1990-2011

Sensibilă la schimbările economice și sociale, și-a schimbat permanent atât volumul cât și structura pe cele trei sectoare principale de activitate: primar, secundar și terțiar.

Așadar, exprimată prin intermediul populației ocupate, “cererea de forță de muncă reflectă vitalitatea și viabilitatea unei economii, corectitudinea funcționării mecanismelor sale; creșterea economică privită ca factor al ocupării funcționează strict conectată de tehnică, ecologie și demografie.”

Structurile pe ramuri și sectoare de activitate ale ocupării reflectă nivelul de dezvoltare economico-socială a unei țări. Astfel, unui nivel ridicat al dezvoltării îi corespunde o pondere foarte mică a populației ocupate în sectorul primar (agricultură și silvicultură) și respectiv o pondere foarte mare a celei ocupate în terțiar (servicii). „Activitățile neagricole sunt generatoare și producătoare ale tehnicilor de producție care permit o valorificare superioară a resurselor materiale de muncă și asigură servicii pentru desfășurarea cu eficiență sporită a producției și pentru satisfacerea trebuințelor populației, precum și pentru securitatea societății în ansamblul său.”

Tabel 5 Evoluția structurii populației ocupate pe sectoare de activitate

Fig. 27 Structura populației ocupate pe sectoare de activitate

De-a lungul primilor ani de tranziție, procesul cel mai frapant și, totodată, cel mai alarmant în materie de ocupare a fost scăderea severă a populației ocupate. Acest proces reflectă atât exigențele trecerii la un nou model de ocupare, bazat pe alte principii, cât și maniera în care factorii demografici, economici și sociali interferează pe piața muncii.

În cazul sectorului primar, volumul salariaților s-a redus de la 17% în anul 1990, la 3% în anul 2002 pentru ca în anul 2011 să crească până la 21% datorită desființării C.A.P.-urilor și restituirea pământului foștilor proprietari care s-au asociat în organizații de proprietari pentru atragerea de investiții și fonduri europene de dezvoltare locală.

În ceea ce privește sectorul terțiar, care cuprinde populația activă din cele mai diferite servicii: transporturi, telecomunicații, comerț, administrație, finanțe, asigurări, învățământ, ocrotirea sănătății, cultură, etc. acesta începe să se dezvolte din ce în ce mai mult, atrăgând foarte mulți angajați (24% în 1990 în creștere până la 54% în 2011).

Prin privatizare, restructurare și lichidarea întreprinderilor, sectorul secundar și-a diminuat treptat din influență și astfel forța de muncă ocupată în acest sector s-a redus considerabil de la 5752 salariați în anul 1991 la 1196 salariați în anul 2011.

Tabel 6 Evoluția populației salariate pe grupe de activități între anii 1990-2011

Numărul salariaților din industrie a ajuns în 2011 la 659 persoane, de la 5730 persoane în anul 1991. În construcții, numărul salariaților în 1990 era estimat la 222 persoane, iar în 2011 a ajuns la o valoare de 537 de persoane, în creștere, chiar dacă au fost și oscilații semnificative în acest sector de activitate. În transporturi se constată o scădere a numărului de salariați de la 250 în anul 1990 la 160 în 2011, chiar dacă acest sector a luat o amploare considerabilă în ceea ce privește transporturile rutiere. În învățământ numărul salariaților crește foarte ușor de la 421 în 1990 la 448 în 2011 – în schimb, numărul elevilor este din ce în ce mai mic iar prognozele nu sunt prea încurajatoare, prefigurând o scădere continuă.

În domeniul sănătății se observă o creștere importantă a salariaților, 322 în anul 1990 pentru ca în anul 2003 să se înregistreze 535, o creștere cu 213 salariați. Această creștere a numărului salariaților din domeniul sănătății se datorează și numărului mare de pacienți care beneficiază de îngrijire și asistență medicală. După anul 2003 și până în 2011 constatăm o scădere semnificativă în rândul salariaților din sănătate datorită închiderii spitalului din localitate și a secțiilor ce aparțineau spitalului, dar și datorită emigrării cadrelor medicale calificate în statele Uniunii Europene.

Fig. 28 Evoluția populației salariate pe sectoare de activitate între anii 1990-2011

În comerț prestează servicii și o bună parte a populației active, dar care nu intră în categoria populației active salariate. Comerțul este de fapt pentru mulți foști angajați ai vreunei întreprinderi o sursă de venit dar nu întotdeauna suficientă și de succes.

În concluzie, structura profesională a populației existente în orașul Târgu-Frumos, dar si la nivelul întregii țări ne situează departe de structurile țărilor dezvoltate.

V.3.2.2. POPULAȚIA ACTIVĂ NEOCUPATĂ (ȘOMERII)

Potrivit teoriei pieței muncii, fenomenul șomajului reprezintă excedentul ofertei de muncă în raport cu cererea de muncă. Neexistând o metodă unică de măsurare a șomajului, general acceptată, statisticile naționale și internaționale operează simultan cu mai mulți indicatori privind fenomenul șomajului.

Șomajul este strâns legat de conceptul de ocupare, prin care se exprimă asigurarea de locuri de muncă pentru persoanele apte, corespunzător calificării profesionale de care dispun.

Prin ocuparea deplină a forței de muncă se înțelege acea situație din economie și societate caracterizată de o rată a șomajului la un nivel acceptat, de circa 4%, caz cunoscut în literatură de specialitate sub numele de rată naturală a șomajului.

În timp, creșterea producției efective se manifestă în cicluri succesive atât pe seama creșterii cererii agregate (pe termen scurt) cât și pe seama ofertei agregate (pe termen lung). Oferta agregată sau producția realizată efectiv are o tendința oscilatorie în timp. Oscilația producției efective se manifestă în jurul producției potențiale. Producția potențială exprimă tendința (trendul) pe care o are ofertă agregată în condițiile folosirii depline a forței de muncă. În cadrul producției potențiale rata șomajului este de circa 3-4%, caz în care se manifestă șomajul natural adică există o ocupare deplină. Atunci când producția efectivă are un nivel care depășește producția potențială se manifestă supraocuparea forței de muncă (rata șomajului scade sub nivelul șomajului natural).

Dacă producția efectivă are un nivel mai mic decât nivelul producției potențiale se manifestă fenomenul subocuparii forței de muncă (rata șomajului are un nivel mai mare decât la șomajul natural).

A.Okun a analizat legătură cauzală dintre dinamică producției și evoluția ratei șomajului, legătură cunoscută sub numele de legea lui Okun (o creștere a producției cu 2,2 procente determină o scădere a șomajului cu un procent).

Unii cercetători consideră că pentru o rată a șomajului de circa 4% este mai indicat să se folosească termenul de ocupare înaltă a forței de muncă în locul celui de ocupare deplină (totală).

După intensitatea manifestării, șomajul poate fi: total sau parțial. Șomajul total presupune pierderea locului de muncă, iar șomajul parțial reflectă diminuarea timpului de muncă. În cadrul șomajului total, se disting trei situații: șomaj conjunctural, șomaj structural și șomaj fricțional.

Șomajul conjunctural rezultă din dezechilibrul global existent pe piață muncii, situație determinată fie de excesul de ofertă de forță de muncă, fie de insuficiența cererii de muncă.

Șomajul structural rezultă din neconcordanță manifestată între structură ofertei de muncă și structură cererii de muncă, fenomen determinat de o insuficiență a mobilității profesionale, sau a unor calificări necorespunzătoare trebuințelor existente în societate.

Șomajul fricțional se poate manifesta chiar și în ipoteza echilibrului global pe piața muncii. El se manifestă în intervalul de timp (nenul) în care are loc schimbarea locului de muncă. Pentru măsurarea nivelului șomajului, se utilizează indicatori absoluți și relativi. Nivelul absolut al șomajului se determină cu indicatorii: număr de șomeri și timpul de muncă disponibil neutilizat. Nivelul relativ al șomajului se exprimă cu ajutorul ratei șomajului.

În această concepție, în categoria șomerilor sunt incluse următoarele persoane:

persoanele concediate, care și-au pierdut locul de muncă independent de voința lor și care încep să caute imediat un nou loc de muncă;

persoanele care și-au părăsit locul de muncă din propria inițiativă și au început să caute imediat un loc de muncă;

persoanele (de regulă femei) care, după o întrerupere voluntară a activității, solicită reluarea acesteia;

persoanele în căutarea primului loc de muncă (absolvenți ai învățământului secundar, profesional, universitar);

persoanele ocupate cu timp parțial, temporar sau sezonier, aflate în căutarea unui loc de muncă cu timp complet;

persoanele care și-au pierdut sau au renunțat la statutul anterior (lucrător independent, patron, lucrător familial neremunerat) și caută pentru prima data un loc de muncă în condiții de salarizare.

Această categorie a populației active cuprinde persoanele apte de muncă însă neîncadrate, dar care pot fi absorbite total sau parțial de activitatea economică. Acest fenomen demografic a fost recunoscut abia după anul 1989, deși el existase și până atunci, nefiind însă acceptat din considerente politice. După 1989, șomajul a cunoscut și a luat o mare amploare datorită căderii economiei și a lipsei locurilor de muncă.

La recensământul din ianuarie 1992, cel din martie 2002 și cel din octombrie 2011 numărul șomerilor în orașul Târgu-Frumos era de 218, 669 și respectiv 517 persoane, o creștere importantă în rândul șomerilor. Rata șomajului se află și ea în creștere continuă astfel în anul 1992 era de 3,6%, iar în 2002 a crescut până la valoarea de 15,8%.

Actuala structură profesională este indicatorul de bază în caracterizarea funcțională a activităților orașului și în valorificarea potențialului uman pe care acesta îl deține. La nivelul anului 2002, din totalul de 13573 de locuitori, populația activă reprezintă 40%, respectiv 5300 de persoane. În cadrul populației active se evidențiază populația ocupată și șomerii. Fenomenul de șomaj a afectat populația după 1990, dar în prezent sunt înregistrați cu îndemnizație cca.250 de șomeri, în majoritate bărbați, aceasta datorită profilului industriei ușoare ce predomină în activitatea urbei.

Cât privește raportul populației active din totalul populației, numărul de activi s-a redus permanent în perioada postdecembristă fiind de 492 activi la 1000 locuitori între 1992-1996 și de 390,5 activi la 1000 de locuitori între 1996-2002.

V.4. STRUCTURA NAȚIONALĂ A POPULAȚIEI

Ca efect al condițiilor sociale, istorice, politice și economice, populația orașului cuprinde un mozaic etnic a cărui structură s-a modificat în timp. Condițiile menționate au determinat existența unui mazaic etnic a cărui structură cuprinde în majoritate români, reprezentând 84,4% din total, urmată de ruși-lipoveni ce dețin 8,5%, rromi 6,7%, maghiari 0,02% și alte naționalități 0,38%.

Deoarece cea mai mare parte a populației Târgului-Frumos a fost și este alcătuită din români, atât oameni ai locului cât și veniți din alte părți, ei se subînțeleg în întreaga devenire istorică a localității și de aceea etniile minoritare, care s-au așezat aici au conviețuitîmpreună cu majoritarii.

Prezența minorităților în Târgu-Frumos este unul dintre rezultatele evoluției istorce și reprezintă un element important al societății românești, fiind o sursă pentru dezvoltarea ei socială și culturală, precum și în majoritatea cazurilor, o punte interumană conturându-se necesitatea de a asigura dezvoltatea și transmiterea identității acestor comunități, prin transmiterea noilor generații de elemente ale patrimoniului cultural specific.

Cu trecerea anilor, confruntați cu modernitatea, tinerii din comunitățile minoritare au din ce în ce mai puține date despre moștenirea lor culturală. Minoritățile etnice au reprezentat întotdeauna un procent semnificativ din populația orașului Târgu-Frumos.

În privința etniilor ce au locuit sau care locuiesc în acest spațiu, acestea sunt mult mai multe: evrei, ceangăi, rromi, armeni, ruși lipoveni, germani, turci, tătari, polonezi, ucraineni precum și alte etnii, neînsemnate ca număr. Armenii de pildă, odinioară erau mult mai numeroși, dispărând astăzi cu totul. În 1894 erau 73 iar în 1930 se mai găseau doar 11 armeni. În afară de români, rușii-lipoveni sunt ceva mai numeroși față de numărul de locuitori de alte etnii și numărul acestora este în creștere. Există în comunitatea ruso-lipovenească două biserici proprii și mahalaua lor deosebită. Spre deosebire de armeni însă, aceștia îmbrățișează mai cu seamă ocupații agricole.

În general minoritățile etnice s-au bucurat în Târgu-Frumos de drepturi și libertăți care le-au permis să-și conserve și promoveze specificul etnic sau cultural. Nu trebuie trecute totuși cu vederea unele momente din istorie precum perioada de robie a țiganilor, masacrarea a numeroși evrei și țigani în anii 1940, politicile de favorizare a plecării din zonă a evreilor în timpul regimului comunist.

După naționalitate în cadrul orașului Târgu-Frumos în anul 1894 existau 2036 români, 1934 evrei, 50 polonezi, 95 ruși, 73 armeni, 81 germani, 355, lipoveni, 2 bulgari și 6 unguri.

În anul 1930 în oraș se mai găseau doar 11 armeni, 652 de ruși lipoveni, având biserici proprii și mahalaua lor deosebită. Spre deosebire de armeni însă, aceștia îmbrățișau mai cu seamă ocupații agricole, neconstituind astfel o populație de importanță orășenească. Puțini dintre ei se ocupă cu comerțul mărunt pe la sate, restul cu stupăritul și agricultura. Pe lângă populația majoritară formată din români tot ân 1930 mai trăiau și 410 țigani care aveau și ei „mahalaua lor aparteˮ.

În anul 2002 în oraș se găsea o populație majoritară formată din 11461 români, urmată apoi de 1159 ruși-lipoveni, 917 rromi, 32 de altă naționalitate, 3 maghiari și un singur german.

La ultimul recensământ realizat în anul 2011 situația pe naționalitîți era alta față de cea din 2002, în primul rând datorită scăderii numărului de locuitori și apoi datorită diferențelor înregistrate în rândul celor de naționalitate română care erau 7582, rromi 851, ruși-lipoveni 841, alte naționalități 3 și pentru 1196 nu există informații disponibile.

V.5. STRUCTURA POPULAȚIEI DUPĂ LIMBA VORBITĂ

Structura populației după limba vorbită manifestă de-a lungul timpului o anumită stabilitate. Această structură care este în deplină concordanță cu cea națională, relevă faptul că limba română a deținut la toate recensămintele, ponderea cea mai însemnată.

Fig. 29 Populația după limba vorbită în anii 1992, 2002 și 2011

În cadrul orașului Târgu-Frumos populația vorbitoare de limbă română deține 95% din total în anul 1992, iar în anul 2002 populația vorbitoare de limba română era de 94% cu 1% mai puțin decât în urmă cu un deceniu. Urmează apoi în ordine, vorbitorii de limbă rusă cu 4% atât în anul 1992 cât și în 2002, cei de limbă romani cu 1% în 1992 și cu 2% în anul 2002. În ceea ce privește vorbitorii de alte limbi se înregistrează valori scăzute, de exemplu cei care vorbeau limba maghiară erau doar 9 persoane în 1992 scăzând până la 3 persoane în 2002. Dacă marea majoritate a populației orașului Târgu-Frumos este vorbitoare de limba română, există însă o singură persoană care este vorbitoare de limba germană.

V.6. STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAȚIEI

Recensământul populației din anul 1992 a înregistrat pentru prima dată după șase decenii (1930) structura confesională a populației. Datele oferite consemnează faptul că în 2002, 99,9% din populația României și-a declarat apartenența la o religie (confesiune), persoanele care s-au declarat atei (fără religie) și cele care nu și-au declarat religia reprezentând doar 0,1%. În spațiul carpato-danubiano-pontic, creștinismul s-a răspândit treptat, din secolul al ll-lea, până spre finele secolului al IV-lea, devenind religie dominantă în Dacia. În țările vecine, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Rusia Kieveană, creștinismul a pătruns mult mai târziu, în secolele IX-X, în urmă deciziei luate în acest sens de conducătorii respectivi.

Răspândirea mai timpurie a creștinismului în Dacia a fost facilitată de unitatea lingvistică a populației din nordul și sudul Dunării. Misionarii care au introdus creștinismul în Dacia vorbeau latină în cadrul unei populații care înțelegea și vorbea latinește, nu numai în dreapta ci și în stânga Dunării. După Marea Schismă din anul 1054, când bisericile creștine din sud-estul Europei n-au fost de acord cu supremația papei, creștinismul s-a divizat în biserica apuseană – catolică și răsăriteană – ortodoxă.

La recensământul din 18 martie 2002, în România au fost înregistrate 15 confesiuni, cuprinzând 99,9% din populația totală. Ele au fost grupate în 5 mari religii: ortodoxă (care deține 86,7% din totalul populației), protestantă (6,1%),catolică (5,6%), musulmană (0,3%), și mozaică (0,05%).

Protestanții reprezintă 6,1% din totalul credincioșilor. Cultul protestant a pătruns în România în secolele XVI-XVII, în cadrul etniilor maghiară, germană, cehă și slovacă, fiind reprezentat prin confesiunile inițiale: luterană, reformată, unitariană și baptistă, care nu au avut însă prea multă putere de atracție pentru populația românească.

În perioada postbelică, noile ramuri, în special cea adventistă și penticostală, au pătruns cu mai mult succes în cadrul populației, fiind facilitate de o mai bună organizare la nivel național și internațional, de importantele resurse financiare, mijloace de propagandă și chiar de o anumită influență politică.

Situația care se înregistrează la nivelul României este specifică și orașului Târgu-Frumos, adică s-a înregistrat o creștere , deși puțin mai mare, a ponderii confesiunii ortodoxe (la nivelul țării s-a înregistrat 87%, iar la nivelul orașului Târgu-Frumos 89%), ceea ce atestă pe lângă unitatea de neam și limbă și unitatea confesională a poporului român. În anul 2002 structura confesională era reprezentată de: 12059 persoane de religie ortodoxă (89%), 237 persoane de religie romano-catolică (2%), 14 persoane de religie greco-catolică, o singură persoană de religie reformată, 1112 persoane de religie creștină de rit vechi (8%), 5 persoane de religie baptistă, 30 de persoane de religie adventistă de ziua a șaptea, câte o persoană de religie evanghelică, musulmană și 113 persoane de altă religie (1%).

Tabel 7 Evoluția structurii confesionale a populației în anii 2002 și 2011

Conform datelor de la recensământul din anul 2011 privind structura confesională se constată o micșorare de 2% în rândul celor de religie ortodoxă, romano-catolicii își mențin procentul de 2% ca și la recensământul din 2002, în schimb crește procentul celor de rit vechi până la 11% chiar dacă numărul lor este mai mic decât în anul 2002. La recensământul din anul 2011 pe lângă cultele religioase menționate mai sus se adaugă 5 persoane care se declară atei și încă 1196 persoane pentru care informațiile sunt indisponibile.

Cu toate că prezența cultelor religioase este considerabilă, se poate observa din datele prezentate că cei mai mulți locuitori ai orașului Târgu-Frumos sunt creștini-ortodocși într-un procent care s-a menținut permanent peste 85%, dovadă fiind și mulțimea așezărilor bisericești creștin-ortodoxe.

Fig. 30 Evoluția structurii confesionale a populației în anii 2002 și 2011

În oraș se găsesc 4 biserici ortodoxe,care luate în ordinea vechimii lor sunt: 1) „Cuvioasa Paraschevaˮ, 2) „Sfântul Neculaiˮ, 3) „Pogorârea Sfântului Duhˮ, 4) „Sfinții Apostoli Petru și Pavelˮ, o biserică ortodoxă de rit vechi „Sfinții Trei Ierarhiˮ, și o biserică romano-catolică „Sfântul Anton de Padovaˮ.

V.7. REPARTIȚIA TERITORIALĂ A POPULAȚIEI

Repartiția internă a populației exprimă una din trăsăturile definitorii ale habitatului urban: concentrarea, un contrast cu caracterul mai dispers al habitatului urban, ca o consecință a specificului activităților orășenești, desfășurate în mod concentrat.

Concentrarea populației în teritoriu rezultă din specificul activităților urbane și se exprimă, de cele mai multe ori, prin densitatea generală a populației, care este rezultatul unui proces îndelungat, în care au acționat factorii economici, politici, sociali și naturali. Densitatea generală a populației orașului Târgu-Frumos, ca și modul de grupare a valorilor acesteia în interiorul orașului, s-a modificat foarte mult de la o etapă la alta.

În perioadele mai vechi, până în secolele XVII-XVIII inclusiv, orașul Târgu-Frumos avea o densitate medie ce oscila între 40 și 60 loc/ha, modestă față de densitatea orașelor medievale din alte regiuni ale țării.

O ușoară înviorare a economiei face ca în anul 1930 densitatea medie să se situeze în jurul valorii de 51 loc/km². Pierderile cauzate de cel de-al doilea război mondial, în oameni și spațiu locativ, a făcut ca în anul 1948 densitatea populației să se situeze în jurul valorii de 44loc/km². În perioada celui de-al doilea război mondial, prin planul de sistematizare s-au conturat și s-au construit cartiere noi și a apărut o nouă repartiție teritorială a populației. După 1950, dezvoltarea economiei duce la creșterea rapidă a numărului de locuitori, astfel densitatea medie a populației sporește de la o etapă la alta.

Cele mai importante modificări au avut loc în modul de distribuire și de grupare a densităților în interiorul orașului. Densitățile cu cele mai mari valori se găsesc în centrul istoric al orașului, iar valoarea densităților se reducea treptat spre periferie.

Un factor esențial în repartiția populației l-a reprezentat bilanțul natural ce a prezentat în timp aspecte specifice, Târgu-Frumos constituind un important rezervor de populație pentru regiunile industriale ale țării.

Fig. 31 Orașul Târgu-Frumos văzut din partea sudică

Dacă în anul 1930 în orașul Târgu-Frumos densitatea medie era de 51 loc/km², până în anul 2001 se constată o creștere foarte intensivă a densității populației ajungând la valoarea de 275,0 loc/km², în 2002 ajunge la o valoare de 300 loc/km², iar în 2003 la o valoare de 310,4 loc/km².

Pentru anul 2011, Institutul Național de Statistică a calculat densitatea medie a populației orașului Târgu-Frumos ca fiind de 428 loc/km², față de care densități maxime se remarcă în zona centrală unde sunt concentrate blocuri de locuințe și minime în cartierele limitrofe: Jora, Florilor, Primăverii, Tineretului și paharnic, unde predomină gospodării individuale. Această creștere importantă a densității populației s-a datorat în primul rând natalității care a avut valori ridicate până în anul 1989, dar și capacități de atracție a populației din zonele înconjurătoare.

Această atracție a populației s-a realizat datorită creșterii economice locale, dar și datorită construcțiilor de spații locuibile. Suprafața locuibilă totală a crescut continuu, în 2001 era de 136784 mp. , în 2002 a crescut la 163350 mp. , iar în 2003 suprafața locuibilă totală a ajuns la 164941 mp.

În trecut, zona centrală a orașului era locuită de negustori de diferite naționalități. În 1970, în această zonă își desfășura activitatea instituții ale cooperativei de consum, ale învățământului și ale ocrotirii sănătății, aceste ultime două instituții menținându-se în activitate și astăzi. S-au construit de asemenea și noi locuințe, aparținând în general noilor proprietari.

Se mai păstrează totuși, două sectoare în care populația s-a grupat pe naționalități: cel al rușilor-lipoveni din nord-vest (303 familii cu 1038 locuitori) și al rromilor din vest (93 familii cu 385 locuitori).

Inundațiile care amenință aceste cartiere, au provocat o ușoară dislocare a populației: a rromilor în vestul orașului în cartierul Paharnic și a lipovenilor spre cartierul Jora.

VI. FUNDAMENTE ECONOMICE ALE ORAȘULUI

Diversitatea structurilor interne ale unui oraș se constituie în premise ale dezvoltării și consolidării unui anumit tip de relații între acesta și mediul din care face parte. Un oraș cu o structură simplă va avea raporturi ușor de identificat, atât cu mediul în care se inserează cât și cu alte orașe situate la distanțe variabile.

Diferențierea structurală presupune existența unor orașe cu structuri cât mai diverse pentru a asigura integrarea tuturor în sistemul sau subsistemul urban. Această integrare valorifică redă multitudinea de relații generate de diversitatea structurilor pe care orașul le interconectează.

Specializarea funcțională rezultă din diferențierea structurală la nivelul orașului, este generată de activități care se adresează în mare parte teritoriului înfluențat direct de oraș. Specializarea funcțională poate să însoțească orașul încă de la începutul său, dacă orașul a apărut datorită potențialului de valorificare a unei resurse locale, sau s-a conturat în jurul unei noi activități apărute prin delocalizare. În același timp, specializarea funcțională poate să apară în urma unui proces mai îndelungat de conturare a unei ”nișe funcționale” în sistemul de relații interurbane, acolo unde un oraș își poate valorifica mai bine atuurile sale.

Specializarea funcțională înseamnă și o anumită prioritate deținută într-un domeniu, prioritate pentru care, în condițiile unor relații intense cu alte centre urbane, orașul manifestă un interes sporit în a le menține și a le dezvolta.

Orice oraș își caută propriile ”nișe funcționale” și identifică principalele resurse economico-sociale și culturale ale spațiului din care face parte, se specializează în anumite funcțiuni, având astfel o bază pe care poate construi relații durabile cu alte centre urbane sau rurale. De cele mai multe ori orașul își dezvoltă, în mod natural, activități care să genereze relații de complementaritate, care să aducă un plus de valoare în competiția inter-urbană regională sau județeană.

Dezvoltarea economică locală a unui oraș se bazează foarte mult pe dinamica și capacitatea acestuia de a valorifica resursele intrinseci sau existente atât în cadrul său, cât și în imediata apropiere, dar și pe modalitățile de introducere în circuitul economic al produselor locale și pe valorile astfel create.

În acest context, ne putem referi la principalele ramuri economice pe care se construiesc fundamentele solide ale orașului, asigurând astfel un sens pozitiv vieții locuitorilor săi.

Cele mai importante sectoare economice din Târgu Frumos sunt:

agricultura (activitatea principală a comunității – cultivarea și comercializarea legumelor și zarzavaturilor).

comerțul – se bazează în principal pe comercializarea produselor alimentare și nealimentare;

industria (confecționarea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte și industria alimentară).

Din domeniile enumerate mai sus, principalul domeniu de activitate al celor mai mulți locuitori din Târgu-Frumos este agricultura. Aceasta este, totuși, urmată de industrie și comerț.

VI.1. AGRICULTURA

Pe lângă industria de confecționare și comercializare a produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte și industria alimentară, este o activitate de bază pentru locuitorii din Târgu Frumos.

Fondul funciar total al orașului Târgu Frumos pentru anul 2012 a fost de 2446 ha. Suprafața totală a terenurilor agricole este de 2118 ha (86,59% din suprafața totală), dintre care un procent de 79,7% este reprezentat de teren arabil, 19,02% pășuni/ fânețe, 0,94% vii și 0,33% livezi.

În ultimii 3 ani, structura fondului funciar și cea a intravilanului nu au variat semnificativ.

Tabel 8 Fondul funciar (ha) la începutul anului 2012 (Direcția Județeană de Statistică Iași)

Fig. 32 Structura fondului funciar (Direcția Județeană de Statistică Iași)

Structura fondului funciar al orașului Târgu-Frumos se diferențiază de structura fondului funciar al județului Iași. Astfel, pe teritoriul orașului predomină suprafețele cu teren agricol, 86,59% din total fond funciar, cu 17,18% mai mult decât în cadrul județului. De asemenea, suprafața cu teren arabil este mai mare în cazul orașului Târgu-Frumos cu 12,42%.

O altă diferență semnificativă se înregistrează, în ceea ce privește suprafața pășunilor și fânețelor, care reprezintă 19,03% din terenurile agricole, în cadrul orașului, comparativ cu județul Iași, unde aceste suprafețe reprezintă 28,26%, din suprafața agricolă.

La recensământul din 2011, tehnica agricolă a orașului Târgu-Frumos era reprezentată de 84 utilaje agricole, funcționale, folosite pentru prelucrarea terenurilor. Baza tehnico-materială pentru exploatarea pământului este în prezent în continuă dezvoltare, populația achiziționând tractoare și mașini agricole cu titlu individual, în urma vânzării produselor agricole și a unor porțiuni din terenurile private deținute. Lucrările de pregătire a terenului, semănatul și recoltatul păioaselor se face în întregime mecanizat și în mare măsură și în alte lucrări, care alături de chimizare și aplicare în producție a unor metode agrotehnice avansate au permis obținerea unor producții relativ ridicate.

În ultimii ani, a crescut numărul de tractoare cu 25% și numărul de semănători, cu același procentaj.

Tabel 9 Dotarea cu tehnică agricolă (Primăria Târgu-Frumos)

Fig. 33 Evoluția tehnicii agricole (Primăria Târgu-Frumos)

Condițiile favorabile cât și tratamentele efectuate au dus la dezvoltarea culturilor agricole la hectar, cât și extinderea acestora pe terenuri care odinioară au fost neproductive. Caracteristicile solului din zona Târgu-Frumos favorizează, în special, cultura de cereale pentru boabe, cultura de legume și plante de nutreț. Suprafața cultivată cu porumb boabe deține cea mai mare pondere din totalul suprafeței cultivate (58,46%) și înregistrează și cea mai mare producție de 2931 tone. Cele mai mari creșteri în ceea ce privește suprafața cultivată din 2012, față de 2009 s-au înregistrat la următoarele culturi:

ovăz primăvară – cu 114,29% mai mult în 2012, față de 2009;

grâu toamnă – cu 68,02%,

varză de toamnă – cu 60% ,

floarea soarelui – cu 56,30% ,

tomate toamnă – cu 46,67% .

În ceea ce privește reducerea suprafeței cultivate, cele mai mari scăderi s-au înregistrat pentru:

orzoaică toamnă – cu 100% mai puțin în 2012 față de 2009;

mazăre boabe – cu 100% mai puțin în 2012, față de 2009;

rapiță – cu 91,15% mai puțin în 2012 față de 2009;

ardei – 66,67% mai puțin în 2012, față de 2009.

Producția de porumb boabe este cea mai mare ( 2931 tone), fiind urmată de producția de grâu de toamnă (1160 tone).

Cele mai mari creșteri în ceea ce privește producția obținută în 2012 față de 2009, s-au înregistrat la următoarele culturi:

grâu toamnă – cu 226,76% mai mult în 2012, față de 2009;

ovăz primăvară – cu 114,28% mai mult în 2012, față de 2009;

floarea soarelui – cu 42,32% mai mult în 2012, față de 2009.

În cazul celorlalte culturi, producția a înregistrat scăderi în 2012, față de 2009.

În ceea ce privește producția medie la hectar, cele mai bune valori au fost înregistrate la culturile de varză (peste 15000 kg/ha), pepeni verzi (15000kg/ha), tomate (9000 kg/ha).

Cele mai mari creșteri în ceea ce privește producția medie obținută, în perioada 2009-2012, s-au înregistrat la următoarele culturi:

rapiță – cu 107,34% mai mult în 2012, față de 2009;

grâu toamnă – cu 94,47% mai mult în 2012, față de 2009;

ardei – cu 14,29% mai mult în 2012, față de 2009.

În cazul celorlalte culturi au fost înregistrate scăderi la producția medie pe hectar. Cele mai importante scăderi s-au înregistrat la:

porumb boabe – cu 56,74% mai puțin în 2012, față de 2009;

ceapă– cu 55% mai puțin în 2012, față de 2009;

lucernă – cu 50% mai puțină în 2012, față de 2009;

rădăcinoase (morcov) – cu 46,67% mai puțin în 2012, față de 2009.

La cultura viței de vie nu se constată schimbări în ceea ce privește suprafața cultivată deoarece este aceeași din 2009 (20 hectare), însă în cazul producției totale și a producției medii la hectar s-au înregistrat însă creșteri, după cum urmează:

producția totală – cu 66,66% mai mare în 2012, față de 2009;

producția medie pe hectar – cu 66,66% mai mare în 2012, față de 2009.

Legumicultura a avut și are o importanță deosebită deoarece culturile sunt ajutate în dezvoltarea lor de îngrășăminte naturale, îngrășăminte azotoase și irigații. În prezent, legumele se cultivă în grădinile gospodăriilor, unde apar mai timpuriu, datorită cultivării lor în sere și solarii: rădăcinoase, tomate, varză timpurie și târzie, dovlecei, castraveți, ceapă, salată, spanac, conopidă, ardei, vinete, etc. Prezența centrelor urbane din apropiere, necesită din ce în ce mai multe produse legumicole pentru consum.

Tipurile de soluri din perimetrul localității Târgu-Frumos sunt favorabile cultivării plantelor furajere, dezvoltându-se astfel pășunile în detrimentul vegetației spontane care este de slabă calitate și se tinde spre defrișarea ei. După desțelenire, se cultivă furaje anuale și multianuale, care constituie baza creșterii animalelor.

Principalele categorii de animale crescute în orașul Târgu-Frumos sunt păsările, porcinele, bovinele, ovinele, cabalinele și albinele. Efectivul de păsări reprezintă 78,5% din totalul efectivului de animale, iar porcinele reprezintă 8,18%.

În ceea ce privește evoluția efectivului de animale au înregistrat creșteri:

familiile de albine – cu 33,33% mai multe în 2012, față de 2009;

ovinele – cu 27,06% mai multe în 2012, față de 2009.

Scăderile cele mai mari au fost înregistrate pentru:

bovine – cu 36,32% mai puține în 2012, față de 2009;

cabalinele – 22,86% mai puține în 2012, față de 2009;

porcine – cu 22,58 mai puține în 2012, față de 2009.

În ceea ce privește producția, s-au înregistrat următoarele evoluții:

producția de carne(tone) a scăzut cu 20,59% în 2012, față de 2009;

producția de lapte(hl) a scăzut cu 34,12% în 2012, față de 2009;

producția de ouă(mii buc.) a scăzut cu 2,93% în 2012, față de 2009;

producția de miere extrasă(tone) a crescut cu 33,33%în 2012, față de 2009.

Producția zootehnică acționează direct și indirect la ridicarea nivelului de viață: mai întâi prin producția animalieră de lapte, carne, ouă, miere, piei, păr, puf, etc. și apoi, indirect, prin valorificarea de către animale a unor produse vegetale cu valoare economică redusă, inclusiv deșeuri.

VI.2. INDUSTRIA

Ramură importantă a economiei naționale, atât în ce privește contribuția la formarea P.I.B.- ului și creșterea exporturilor cât și ce privește ocuparea, industria românească a traversat în ultimii ani o perioadă dificilă, de transformări și adaptări la o piață în continuă schimbare. În primii ani după 1989, evoluția industriei este marcată de restrângerea și închiderea mai multor capacități de producție din industrie ceea ce a condus la o scădere continuă a ponderii economice a acestui sector.

Dintre ramurile industriei, specifice orașului Târgu-Frumos, ne putem referi la:

industria de confecționare și comercializare a produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte. Firmele reprezentative pentru această ramură a industriei sunt:

Tabel 10 Confecționarea și comercializarea produselor de îmbrăcăminte și încălțăminte (Sursă: Listă firme)

Societatea comercială Eurotex Company SRL Târgu-Frumos este o companie restrânsă , propietate familiară localizată in N-E României, pe șoseaua europeană, la 45 km de Iași. Întreprinderea a fost utilată cu echipamente tehnologice moderne, o mare motivație a oamenilor pentru a fabrica confecții de mare calitate. Asigurarea sistemului de calitate dă clienților acea încredere că îmbracămintea iese de pe mâini bune. Fabrica este o clădire mare pentru a înlesni depozitarea garniturilor, materialelor gata pentru producerea îmbrăcămintei. Fabrica este utilată cu aer conditionat și cu echipament atât pentru securitate cât și pentru incendii, de asemenea toate riscurile sunt pentru siguranța clienților. Eurotex Company S.R.L. are drept conducere urmatoarea formula: -director general -director economic -director tehnic -resurse umane. Fabrica dispune de: – 800 de angajați experimentați, mașini noi, tehnicieni experimentați în diverse sectoare, echipamente, capacitate de stocare de 50000 produse de îmbracaminte.

S.C. Aurora S.A. Târgu Frumos, înființată sub această formă în anul 1991, a cunoscut în existența sa diverse etape de dezvoltare:

Întreprinderea de încălțăminte „Aurora” Târgu Frumos a fost realizată în urma lucrărilor de investiții efectuate în perioada 1975-1976. Capacitatea de producție prevăzută în proiect a fost de 1,4 milioane perechi/an, încălțăminte cu fețe din înlocuitori și tălpi din P.V.C. sau cauciuc.

În perioada 1977-1979 s-au desfășurat lucrările de proiectare și investiții pentru dezvoltarea capacității de producție prin noi construcții, fapt care a condus la creșterea capacității de producție.

În temeiul Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale s-a emis H.G. nr. 1296/13.12.1990 de înființare a S.C. AURORA S.A.

În perioada 1996-1998 s-au achiziționat utilaje pentru înlocuirea parțială a celor cu grad avansat de uzură fizică și s-au încheiat contracte de colaborare pentru export cu parteneri din Italia care dețin mari lanțuri de magazine cum ar fi Batta, Clarks, Donna, Effegi, Colan, Manas. Din acest moment firma pătrunde masiv pe piață prin diversificarea activității cu execuția de articole de încălțăminte si realizează o ascensiune rapidă prin asimilarea unei game largi de articole pentru femei, bărbați și copii.

În prezent Societatea Comercială  „AURORA” S.A. Târgu Frumos desfășoară activități de producție și comercializare de încălțăminte cu fețe din piele naturală și înlocuitori, pentru copii, femei și bărbați. Întreaga gamă sortimentală de încălțăminte este realizată în sistem de confecții cu talpă aplicată prin lipire. În principiu, procesele tehnologice practicate în prezent sunt utilizate în majoritatea societăților comerciale de profil din țară. Un beneficiu îl constituie garanția calității produselor prin certificate valabile minim două luni de zile, în funcție de model.

Conform statului, sediul societății este în  România, localitatea Târgu Frumos, strada Ștefan cel Mare, nr.8, județul Iași. Societatea Comercială „AURORA” S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române. Obiectele de activitate ale societății constau în: fabricarea încălțămintei, fabricarea articolelor din blană, fabricarea articolelor de voiaj, marochinărie și articole de harnașament;

Fig. 34 Fabrica de încălțăminte S.C. Aurora S.A.

Comerț cu amănuntul al produselor textile, îmbrăcămintei și încălțămintei se realizează prin standuri, chioșcuri, piețe. Sunt comercializate o gamă variată de articole de încălțăminte.

Fig. 35 Produse fabricate și valorificate de S.C. Aurora S.A. (Sursa: http://aurorashoes.ro/produse.php)

industria alimentară este bazată pe activități de prelucrare a cărnii și activități de panificație și patiserie. Firmele care își desfășoară activitatea în acest sector sunt:

Tabel 11 Firme din industria alimentară (Sursă: Listă firme)

SC TAC-TAC SRL, cu sediul în str. 22 Decembrie 1989, orașul Targu Frumos, județul Iasi, înregistrată la Registrul Comerțului sub numarul J 22/201/1993, CUI R 4414862, a fost înființată la 06.07.1993, având ca obiect de activitatea realizarea și comercializarea produselor de panificație. S.C. Tac-Tac, S.R.L și-a extins activitatea de la producția de pâine la produsele proaspete de patiserie si cofetărie. La sfârșitul anului 2005, s-a finalizat construcția unei noi clădiri ce a fost dotată în totalitate cerințelor Comunității Europene și unde în prezent lucrează un colectiv format din 80 de angajați. Transportul produselor se realizează cu mijloace auto noi, corespunzătoare transportului de produse alimentare. Toate produsele au garanția calității și a prospețimii.

VI.3. COMERȚUL

Comerțul definește evoluția vieții economice și sociale și constituie inima dezvoltării societății, în fiecare etapă istorică. Localitatea Târgu-Frumos profitând de bogăția resurselor agricole cu oameni pricepuți în arta meșteșugurilor, pe calea strategică și comercială a drumurilor importante în Moldova și fiind situată în aria schimburilor de mărfuri și valori spirituale, orașul devine din ce în ce mai cunoscut.

Comerțul a funcționat bine în localitate până în 1948 (atelierele meșteșugărești și comerciale din oraș au asigurat produse pentru primul și al doilea război mondial), iar după naționalizare, comerțul decade în primii 15 ani, căpătând alte forme noi, specifice perioadei socialiste.

Dezvoltarea industrială a orașului, începută după 1970, va duce la dezvoltarea comerțului. În anul 1987, valoarea fondului de marfă prin comerțul socialist este de 202,4 milioane lei față de aproape 38 milioane lei în anul 1968. S-a dezvoltat activitatea de prestări servicii, ceea ce va permite înființarea unei cooperative meșteșugărești proprii, s-au dat în folosință peste 5200m² cu spații comerciale la parterul blocurilor.

La unitățile economice din oraș se producea o gamă largă de produse din textile (confecții) și pielărie (încălțăminte), produse din lapte, legume și fructe, furaje concentrate, făină, mărfuri meșteșugărești și produse agricole, ceea ce a făcut ca orașul să devină un important centru comercial al județului.

În prezent, comerțul se bazează în principal pe comercializarea produselor alimentare și nealimentare. Cele mai importante firme din domeniul comerțului sunt:

SC NOVA MIRO SRL – cu o cifră de afaceri de 14.671.674 RON și un număr de 68 de angajați,

PADO-IMPEX SRL – comerț cu ridicata al materialului lemnos, 2.886.651 RON și 40 de angajați,

SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM DE GRADUL 1 – comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, 2.310.520 RON și 50 de angajați,

CORAND COMPLEX TOUR SRL – 2.412.965 RON ȘI 4 angajați.

SAM&PAU SRL – 1.489.299 RON și 10 angajați.

Mai recent în anul 2014, lanțul de magazine PENNY MARKET, a deschis un sediu în localitate după care în iulie 2017 a fost inaugurat un nou sediu comercial CARREFOUR MARKET.

Fig. 36 Centrele comerciale Penny și Carrefour

Un rol însemnat în dinamica economică a orașului este deținut și de alte firme, ce se remarcă atât prin activități de producție și comercializare, cât și prin servicii – dintre acestea putem aminti:

EKY-SAM SRL în domeniul construcții (lucrări de construcții a drumurilor și a căilor ferate) cu o cifră de afaceri de 44.944.453 RON și un număr de 123 angajați,

RED POINT MEDIA SRL – operațiuni mecanică generală, 8.101.660 RON și 44 de angajați,

AVICOLA IAȘI S.A. – creșterea păsărilor, 6.144.203 RON și 14 angajați,

AGRO-ILMAR SRL – cultivarea cerealelor, 2.864.551 RON și 11 angajați,

OCEAN TAG SRL – activitae de jocuri de noroc și pariuri, 1.752.893 RON și 38 de angajați,

SABS NETWORK SRL – activități de realizare a soft-ului la comandă, 1.694.129 RON și 17 angajați.

VI.4. TURISMUL

Orașul Târgu-Frumos se bucură de un patrimoniu turistic antropic destul de bogat, reprezentat de monumentele istorice, de arhitectură și artă, edificii religioase, muzee.

Cele mai cunoscute obiective turistice existente în Târgu-Frumos și în împrejurimi sunt: ”Biserica Sfânta Parascheva”, mormântul cronicarului Ion Neculce și al tatălui lui Ion Creangă, Ștefan a Petrei Ciubotariul, muzeul ”Mihai Constantin” din cadrul liceului ”Ion Neculce”, muzeul Meseriilor, Târgu Frumos. De asemenea, impresionante sunt și vestigiile arheologice la Muzeul Arheologic Cucuteni, șantierul arheologic de la Patule, vestigiile daco-getice de la Cotnari – Catalina, Palatul lui Alexandru Ioan Cuza (Ruginoasa).

1) Biserica „Cuvioasa Paraschevaˮ a fost zidită pe cheltuiala voievodului Petru Rareș și a soției sale Elena Doamna în anul 1540. Este situată în partea de N-E a orașului. A fost clădită pe temelie de piatră, în formă de corabie cu ornamente la exterior și interior, are o singură turlă la intrare în care se află clopotele.

Înălțată în partea de deal-nord-est a târgului,  constituie o mărturie a unui îndepărtat timp de peste 420 de ani, de mari și adânci prefaceri, de înălțare și glorie străbună, de cădere și vitregie a vremurilor trecute și de clocotul unei alte zidiri de viață și așezare nouă a zilelor noastre de astăzi.

Biserica „Cuvioasa Parascheva”, monument istoric, este ctitoria domnitorului Petru Rareș și a soției sale Elena Doamna, cunoscându-se și sub denumirea de „Biserica domnească”.  A fost zidită în anul 1540. Nu se cunosc împrejurările în care s-a construit. Desigur că lipsa unui locaș de închinare în acest târg și importanța ce o avea de centru negustoresc și de popas al voievozilor în trecere, au dictat ridicarea acestei biserici în acest târg, care se mai cunoaște și sub numele de „Târgul Doamnei”.

Fig. 37 Biserica „Cuvioasa Paraschevaˮ

Întreaga tradiție locală, documentele și atestările făcute de istorici și specialiști, confirmă că biserica este ctitoria domnitorului Petru Rareș. Astfel, în pomelnicul ce a fost la proscomidie stă scris: „Io Petru Voevod și doamna lui Elena și fiii lui Ilaș Voevod și fratele lui Ștefan și Constantin și Ruxanda și robul lui Dumnezeu Anton Vartic în domnia Domnului nostru și Anton Pisah” , pomelnic care a fost dus la Muzeul de Istorie – București, atestă că biserica este ctitorită de Petru Rareș. În locul acestui pomelnic, există în biserică un alt pomelnic scris în anul 1815, pe lemn, care cuprinde: Pomelnicul Sfintei Biserici „Gospodi” ce se prăznuește „Naghia Paraschevi” în Tîrgul Frumos. „Io Petru Voevod, Ileana Doamna, și fiii lor Ștefan Constantin Ruxanda Petru și tot neamul … „ fiind urmat de numele Mitropolitului Veniamin și alte nume.

ARHITECTURA

Biserica este construită în formă de corabie, având altarul semicircular. Inițial biserica a fost construită fără turlă. Are o lungime de 27 m (23 m biserica și 4 m turla) și lățimea de 9 m, iar înălțimea până la acoperiș de 9 m. Înălțimea turlei este de 20 m. Turla a fost constuită în secolul XVIII, în locul unui pridvor de lemn. Biserica a fost construită pe temelie de piatră, cu pereții din cărămidă. Este acoperită cu tablă. Bolta naosului este formată dintr-o calotă simplă, așezată pe patru arcuri mari. La fel este contruită și bolta de pe pronaos. Bolta altarului este formată din trei arcade late. La început, naosul era despărțit de pronaos printr-un perete, care în decursul timpului a fost scos, rămânând însă o arcadă largă, care merge pe pereți și pe pandativii lipiți de pereți. Ferestrele originale au fost schimbate odată cu construirea turlei, deoarece la temelia acesteia se găsește așezată o piatră cioplită ce a servit de ancadrament la ferestre. Inițial ferestrele au fost mici, cu tocuri din piatră cioplită. Turla este sprijinită în partea de apus, la ambele colțuri, cu contraforturi, construite din piatră de carieră.

PICTURA

Biserica, inițial, nu a avut nici un fel de pictura murală. Din datele păstrate în arhiva parohiei, se constată că prima pictură murală a fost executată în anul 1906, de către pictorul George Zamfiropol. În anul 1924, biserica a fost pictată din nou de către pictorul V. Georgescu. Pictura este executată în ulei, în stil realist, fără vreo valoare artistică. Sunt pictați sfinți, praznicile împărătești și scene din viața Mântuitorului. Pe arcade sunt chenare cu medalioane de cruci și desene decorative.

CATAPETEAZMA

Este artistic lucrată și cu sculpturi în formă de frânghii, cu flori și frunze și cu frumoase ramuri înflorite în jurul icoanelor. Sculptura este bronzată, iar restul catapetezmei este vopsită cu ulei în culoare vernil. Icoanele sunt pictate în stil neobizantin, frumoase și expresive.  Actuala catapeteazmă ar data de la finele secolului XVIII și făcută cu cheltuiala târgoveților, după cum reiese din „anafora”  din 15 martie 1814 și alte plângeri făcute către domnitor, de către locuitorii târgului, în anii 1801, 1806, 1811.

Singurele obiecte cu valoare artistică, în afară de catapetezmă, sunt:

Amvonul, așezat în partea de nord, ridicat pe postament de lemn, precum și iconostasele, care sunt ornamentate cu sculpturi și picturi din secolele XVIII și XIX.

Clopotele, în număr de două, sunt artistic lucrate, având imprimate icoane, în medalioane și serafimi, precum și chenare cu înflorituri, datând din secolele XVIII – XIX.

Sfântul Chivot, în formă de baldachin, ce acoperă cutia cu Sfintele și o cruce din metal argintat, sunt artistic lucrate, fiind refăcute în anul 1851 de către „Generalnica Epitropie Sfântul Spiridon”.

Un epitaf vechi, pictat pe pânză îmbibată în ulei și aplicată icoanei Mântuitorului, pe catifea mov. Toate chipurile sunt îmbrăcate în cusături și broderii de fir aurit și argint. Textul din jurul icoanei este în slavonă, nu se cunoaște data și nici proveniența.

O icoana a Maicii Domnului, datând din anul 1816, pictată de către Ilie Zugrav.

Cărți de ritual cu litere chirilice, datând din sec. XVIII – XIX

Biserica „Cuvioasa Parascheva” a fost ocrotitoarea celor dintâi așezăminte de cultură și a așezământului spitalicesc din localitate. În casele din curtea bisericii, a luat ființă în anul 1842, cea dintâi școală din Târgu Frumos. Tot aceste case au adăpostit primul spital din localitate. În anul 1859, la 26 decembrie, în această biserică a fost hirotonit diacon, Ion Creangă. În Târgu-Frumos, s-a născut poetul Theodor Neculuță, criticul literar Garabet Ibrăileanu și fizicianul Horia Hulubei.

Biserica „Sfântul Neculaiˮ situată în partea de vest a orașului, a fost zidită între anii 1801-1803. Arhitectura bisericii e simplă, pictura este realizată în ulei dar datorită vechimii ăn unele locuri este ștearsă și afumată.

Fig. 38 Biserica „Sfântul Neculaiˮ

Biserica cu hramul Sf. Nicolae – Tg. Frumos a fost construită în anul 1801 de câțiva negostori care prestau activități comerciale în zona Tg. Frumos. Este construită din piatră în formă de cruce. La cutremurul din martie 1977 a fost grav avariată și începând cu anul 1980, odată cu venirea preotului Apetroaiei Ioan au început lucrări de consolidare, reparații și pictură în frescă, lucrările finalizându-se în anul 1986. În anul 1986 la ziua de 5 mai a fost resfințită de către Înaltpreasfințitul Pimen, episcop vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ansamblul parohial este format din biserică parohială, casă parohială și casă socială.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duhˮ (zisă Măicuța) situată în partea dinspre apus a orașului, într-o poziție frumoasă, pe locul dăruit de familia Brânzeștilor de la Costești. Prima dată a fost construită din lemn, apoi a fost zidită din nou la 1853 din inițiativa monahiei Serafima cu ajutorul locuitorilor și a fost terminată în anul 1856 când s-a sfințit de către arhiereul Ghenadie Sinadon egumen al Bisericii Sântul Spiridon din Iași, cu binecuvântarea mitropolitului Sofronie Miclescu. De la această maică, ea poartă numele de „Biserica Măicuțaˮ. Primul preot a fost Scarlat Șt. de la Buznea, după care urmează: Ardeleanu C., Popescu C., Talpalariu Gh., iar de la 29 iunie 1875 până în 1917, când moare de tifos, preotul Mihăilescu M. În zilele noastre, datorită fragilității și stării ei precare de conservare, se țin numai slujbele din a doua zi de Paște. Începând din august 2008, s-a turnat lângă bisericuța veche, fundația pentru o nouă construcție, respectându-se aceeași arhitectură.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavelˮ în construcție din anul 2001, la inițiativa preotului Apostol Petru, este situată în apropierea Casei de Cultură a orașului. Din 2001-2008 s-a construit biserica, casa parohială, casa socială, turn clopotniță (cu casă mortuară și lumânărar), agheazmătar. Între anii 2008-2013 s-au executat lucrări de pictură și s-a înzestrat biserica cu mobilier bisericesc iar în anul 2013, în luna iunie pe data de 30, s-a sfințit de către IPS MITROPOLIT TEOFAN AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI.

Fig. 39 Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavelˮ

5) Biserica ortodoxă de rit vechi „Sfinții Trei Ierarhiˮ a fost construită în anii 1994-2005, iar sfințirea acestui lăcaș, s-a petrecut duminică 5/18 septembrie 2005. La sfințirea bisericii a fost prezent ÎPS Mitropolitul Vlasie, iar preotul lăcașului fiind Petrică Tărăbuță.

6)Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padovaˮ. Parohia cultului catolic a luat ființă în anul 1991. Lucrările la actuala biserică au început în anul 1992 fiind coordonate de către preotul Maricel Medveș, iar din anul 2002 au fost inițiate finisările interioare și exterioare și finalizate în anul 2005 de către preotul paroh Iulian Fărăoanu. Celebrarea sfințirii a fost prezidată de PS Petru Gherghel.

Până la funcționarea ei ca parohie de sine-stătătoare, Tg. Frumos a fost filială a Parohiei Bălțați. (Parohia Bălțați – a fost înființată prin desprinderea ei ca filială de la Parohia Cotnari, și înființarea unui post de preot extrabugetar, în care se recunoaște angajarea pr. Budulai Ieronim; decret de înființare, 2 decembrie 1968). Înainte de 1989, credincioșii catolici din Târgu Frumos, se adunau într-un apartament, unde pr. Alois Bișoc celebra sfânta Liturghie.

Fig. 40 Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padovaˮ

7) Muzeul ”Mihai Constantin” – este amenajat în cadrul Liceului ”Ion Neculce”. Este un Muzeu școlar de Istorie – Arheologie și Etnografie ce prezintă vechimea și continuitatea orașului Târgu-Frumos prin prisma dovezilor arheologice și etnografice.

8) Muzeul Meseriilor – înființat în vara anului 2005, ca respect pentru marile valori din lumea meseriilor, care au făcut ca orașul să fie cunoscut în țară și nu numai. Muzeu a fost realizat din resurse proprii de profesorul Dan Fripis, cu piese adunate de la vechii meșteșugari, din cele mai vechi timpuri până în prezent. Tatăl său, Ștefan Fripis, a fost unul dintre meșteșugarii vestiți ai localității, profesorul deschizând de altfel muzeul în fostul atelier de fierărie-rotărie-tâmplărie al părintelui său, situat pe str. Cuza Vodă.

Fig. 41 Muzeul Meseriilor

9)Cimitirul Evreiesc– situat inițial în partea de sud a orașului, el a fost mutat în partea de vest, după construirea căii ferate Iași – Pașcani. Cimitirul se întinde pe o suprafață de 500×800 m, cuprinzând aproximativ 5000 de pietre de mormânt.

Cel mai vechi monument funerar datează din 1818, iar ultima înmormântare înregistrată a fost în 1993. Monumentele funerare întâlnite aici sunt din diferite materiale precum marmură, granit, calcar, gresie, uneori fiind decorate și cu elemente grafice și portrete.

Fig. 42 Monumente funerare

10)Stațiunea Arheologică Târgu Frumos Baza Pătule – așezarea se află amplasată în partea de NNE a vetrei orașului, pe un martor de eroziune, delimitat de cuesta din dreapta pârâului Adâncata, afluent de stânga al Bahluiețului.

În 1990, stațiunea Târgu Frumos – Baza Patule devenea bază de practică arheologică, până în prezent fiind dezvelită o parte de 2100 m².

În această stațiune au fost descoperite mai multe tipuri de locuințe: un bordei, 8 locuințe de suprafață fără platformă și 5 locuințe de suprafață cu platformă, complexe gospodărești interioare și exterioare ( vetre, cuptoare, locuri de măcinat, zone pentru sacrificat animale, spații pentru prelucrarea uneltelor din silex, piatră, os, lut, aramă, ceramică.

Aici au fost descoperite și obiecte de aramă, au fost recuperate cantități uriașe de materiale osteologice și de asemenea o mare cantitate de ceramică fină decorată cu motive spiralate, meandrice și geometrice. Deși, până în prezent s-au cercetat cca. 0,02% din suprafața estimată a așezării, rezultatele obținute sunt de o mare importanță, atât pentru înțelegerea evoluției comunităților umane eneolitice de la răsărit de Carpați, de acum 6000 ani, cât și pentru întreaga protoistorie a României.

Fig. 43 Obiecte eneolitice descoperite la stațiunea Târgu Frumos – Baza Patule

11)Muzeul Arheologic Cucuteni – este amplasat în localitatea Cucuteni ( 15 km de oraș), cunoscută prin ceramica pictată a culturii Cucuteni, din eneolitic (mileniile V-IV, î. Hr.), prin mormintele princiare getice și tezaurul de obiecte de aur, descoperite în satul Băiceni.

Pe ceramica pictată de la Cucuteni predomină decorul spiralic, meandric și geometric, cu numeroase variante și combinații. Culorile predominante sunt roșul, albul și negrul, cu unele variații în funcție de temperatura de ardere. Ca forme, vasele diferă de la simple pahare la vasele mari de tipul amforelor, suporturi, vase de cult. Din aceeași epocă datează cunoscutul tezaur de la Băiceni, compus din mai multe piese de aur ( coif, colan, aplici), lucruri cunoscute ca făcând parte din portul de paradă a unui rege get din zonă.

Din necropola getică de pe Dealul Gosanu, s-au cercetat mai mulți tumuli (movile), dintre care cel cu numărul 1, cu construcție interioară de piatră, cuprindea un mormânt princiar, actualmente organizat ca muzeu arheologic în situ.

Fig. 44 Muzeul de istorie și arheologie Cucuteni

Dezvoltarea turismului din zonă este susținută de unitățile de cazare existente. Conform datelor recepționate de la Direcția Județeană de Statistică Iași, pe teritoriul orașului se regăsesc un număr de 2 unități de cazare (1 hotel și o pensiune turistică), cu o capacitate totală de cazare de 65 locuri.

Fig. 45 Hotel Restaurant Târgu-Frumos

VII. IMPACTUL POPULAȚIEI ȘI A ACTIVITĂȚILOR ANTROPICE ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Ascendența biologică a ființei umane, capacitatea sa psiho-intelectuală, specificul social-economic al existenței sale și mobilitatea excepțională, în comparație cu oricare alt element, pe care a câștigat-o rapid, au stat la baza creării unei structuri total diferite față de cele naturale. Elementul cheie al acestui sistem, omul, este el însuși o structură care are toate datele ființelor vii, necesitățile și o bună partea comportamentului acestora, dar și datele unei existențe raționale, constituită social, creativă, productivă, mereu mobilă, utilizând, transformând, extinzându-și prezența și acțiunileîn toate sensurile și din ce în ce mai rapid. Astfel, omul este nu numai creatorul și elementul motrice al unei structuri noi, dar și cel care a integrat structuri artificiale în structuri naturale, diversificând mult funcționalitatea geosistemică și nu întotdeauna în mod benefic.

Cu aceste date ale sale, omul este creație complexă și creator în geosistem, permanent dependent de celelalte structuri, în permanență eliberându-se parțial de ele și impunându-le prezența lui transformantă. El încearcă astfel să-și acopere, în primul rând și pe cât posibil mai bine, necesitățile vitale de a se hrăni, a avea urmași, de a se îmbrăca și a avea un adăpost. Este mânat și de dorințe (cele de a cunoaște mereu mai mult și de a crea în mod util fiind absolut benefice), de ambiții, de spiritul de aventură, de cucerire și dominație. Astfel istoria prezenței sale interactive în geosistem este un șir lung și complicat de secvențe complexe, de acțiuni constructive, logice, echilibrate, dar și haotice, dezechilibrate, distructive, uneori aproape simultane și desfășurate chiar în limitele unor spații restrânse.

Prezența omului în spațiul geografic a făcut ca acesta să fie foarte mult transformat și modificat atât în sens negativ cât și pozitiv. Deși trebuie recunoscute și intervențiile sale pozitive în spațiul geografic, cele mai multe sunt însă negative. Dintre intervențiile negative ale omului în spațiul geografic al orașului Târgu-Frumos, menționăm în primul rând defrișările de pădure care au început de la apariția primilor locuitori în zonă, locurile defrișate fiind acoperite în prezent cu vegetație ierboasă sau fiind folosite ca terenuri agricole. În împrejurimile orașului au mai existat și locuri acoperite cu vii, livezi și fânețe întinse, dar după anul 1989 când acestea au intrat în posesia foștilor proprietari, au fost defrișate în totalitate, locul ocupat de acestea fiind în prezent folosit pentru culturi agricole. Datorită defrișărilor a dispărut și o mare parte din fauna locală, astăzi fauna fiind reprezentată de rozătoare (popândăi, șoareci, iepuri), iar dintre animalele de pradă se mai întâlnește doar vulpea.

Intervenții negative ale omului se pot constata și în ceea ce privește desecarea iazului „Paharniculuiˮ de pe râul Rediu, acesta avea o suprafață de 50 de hectare, apa acestuia fiind folosită pentru irigații și ca apă industrială.

Intervenții pozitive ale omului s-au făcut la nivelul terenurilor afectate de inundații și eroziune 9în total 197 hectare), prin executarea de lucrări de hidroameliorație și de combatere a eroziunilor. Prin folosirea necorespunzătoare a terenurilor agricole (aratul pe versanți), circa 800 de hectare de teren este supus acțiunii torenților și o foarte mică parte alunecărilor de teren ce pot fi stabilite prin măsuri de combatere (circa 120 de hectare).

În domeniul protecției mediului, tehnologii industriale și practici agrotehnice specializate se orientează din ce în ce mai mult către reducerea cantităților de noxe, către menținerea emisiilor poluante în limitele capacitățiinaturale de dispersie, către amplasarea surselor de noxe în conformitate cu dinamica naturală a aerului favorabilă dispersiei. De asemenea, o formă indirectă dar extrem de importantă a protecției mediului înconjurător este menținerea formațiunilor vegetale capabile să regleze în regim natural caracteristicile fizice, compoziția chimică și chiar dinamica aerului. De aceea mica industrie a fost amplasată în partea estică a orașului (fabrica de confecții, fabrica de încălțăminte, abatorul, fabrica de pîine, moara de porumb).

Un impact pozitiv asupra mediului este și construirea parcului „Ing. Dan Dumitrachiˮ în centrul orașului cu rol important în odihnă și recreere.

Fig. 46 Parcul „Ing. Dan Dumitrachiˮ din orașul Târgu-Frumos

Protecția apelor începe tot de la sursele agresive, apele uzate (din industrie, agricultură, așezări umane, etc.) fiind trecute prin stații de epurare cu structuri complexe (treaptă mecanică, chimică, biologică). O altă formă de protecție este controlul consumului, care merge în unele situații până la raționalizări mai ales pe timpul verii când consumul este mai ridicat datorită irigațiilor.

Populația a avut un impact negativ și asupra solului, în primul rând prin folosirea necorespunzătoare a îngrășămintelor chimice dar și prin irigații excesive apărând astfel ochiuri mai mari sau mai mici de sărătură care se întâlnesc pe versanți și pe văi de aceea s-a impus o protecție cu un caracter extrem de complex. Întrucât atât elementul său organic, cât și partea anorganică sunt frecvent agresate, iar disfuncțiile pedologice, substanțele străine și toxice înglobate în sol îl degradează și devin agresori ai comunităților vii și prin ele, ai omului, acțiunile de protecție vizează direct structura sa, compoziția chimică a fazei solide, a apei din sol, fauna edafică, raporturile cantitative și poziționale ale nivelului freatic cu apele din precipitații sau din irigații. De asemenea, pe cale indirectă, el este ocrotit și prin protecția altor elementecu rol pedogenetic sau implicate în evoluția solului deja format, fie naturale ( relief, asociații vegetale și animale spontane, ape subterane și de suprafață, microclimat), fie social-economice ( forme de proprietate funciară, mod de utilizare a terenurilor, culturi).

Chiar dacă intervențiile negative ale omului în geosistem sunt uneori justificate economic, trebuie tras un semnal de alarmă, astfel încât autoritățile și societatea umană să se implice mai mult în conservarea și menținerea cadrului natural.

VIII. VALORIFICAREA ORIZONTULUI LOCAL PRIN SUSȚINEREA UNEI DISCIPLINE OPȚIONALE

Totalitatea materialului obținut în urma cercetărilor realizate de-a lungul întregii lucrări poate primi un caracter practic, util prin redactarea unui curs opțional, ce poate fi permanent îmbunătățit, actualizat, prin implicarea elevilor într-un proiect dinamic de observare a orizontului local, sub forma unui studiu geografic al regiunii.

Elaborarea unei lucrări mai ample, se va putea realiza de-a lungul timpului, pe măsură ce elevii acumulează experiență și dexteritate în elaborarea unei sinteze cuprinzătoare, alcătuită din referate, eseuri, grafice întocmite pe etape, cu referiri la elementele spațiului cunoscut.

Pentru clasele de gimnaziu programele școlare nu fac referire la orizontul local, deși la acest nivel ar exista cele mai multe posibilități de dezvoltare a unor activități de cercetare a orizontului local. Am socotit necesară construirea unui opțional destinat orizontului local, care să faciliteze atât învățarea acestuia, cât și cercetarea, pe parcursul unui an școlar, a elementelor de bază referitoare la acest orizont.

În acest sens, se poate vorbi despre :

a) derularea studiului geografiei prin baza observarea directă a orizontului local;

b) elaborarea unor portofolii tematice care să se ocupe de diverse fațete ale acestui orizont;

c) stabilirea unor cercetări cu elevii prin intermediul cercurilor științifice, în cadrul cărora elevii să prezinte anumite proiecte, rezultate, studii cu referință la o tematică ce include și elemente specifice orizontului local.

VIII.1. CURRICULUM LA DECIZIA ȘCOLII (C.D.Ș.) ÎN CADRUL REFORMEI CURRICULARE

Acesta este reglementat din anul 1995, prin apariția Legii Învățământului nr.84/1995. Conform prevederilor articolului 127, alineatul 2, disciplinele opționale reprezintă o categorie distinctă în cadrul Schemei disciplinelor școlare, împreună cu cele obligatorii.

Regimul disciplinelor opționale este reglementat prin noul Plan calendaristic (în conformitate cu O.M.E.N. nr. 3207 din 03.02.1999 și O.M.E.N. nr 3449 din 15.03.1999)

Introducerea opționalelor se impune datorită necesității atingerii următoarelor obiective ale reformei din învățământul românesc :

Descongestionarea și caracterul flexibil al programelor școlare ;

Stimularea motivației elevilor pentru învățare ;

Configurarea și parcurgerea reală a profilului și specializării urmate de elevi ;

Accentuarea caracterului practic- aplicativ al programelor și manualelor școlare ;

Orientarea culturii generale spre domenii de activitate precise și concrete ;

Socializarea precoce a elevilor și creșterea eficienței acțiunilor individuale inserate în structurile socio-profesionale ;

Conturarea unei,,culturi generale‘’în consonanță cu tendințele începutului de mileniu, prin evitarea caracterului enciclopedist-renascentist ;

Diversificarea parcursurilor de învățare pentru elevi ;

Adaptarea curriculum-ului la condiții locale și regionale, în armonie cu resursele umane și materiale ale școlii ;

Asigurarea raporturilor încrucișate între diferite discipline și arii curriculare, favorizând interdisciplinaritatea și complementaritatea diferitelor conținuturi școlare.

Conținutul C.D.Ș. trebuie elaborat în deplină concordanță cu prevederile curriculum-ului național. Structura, ca și conținuturile opționalelor pot avea urmări o serie de direcții și baze de dezvoltare :

Discipline din trunchiul comun al altor specializări ;

Derivarea dintr-o disciplină studiată ;

Teme sau capitole ale unei discipline( care nu se regăsesc similar în programe de trunchi comun) ;

Discipline din aceeași familie a unei arii curriculare, dar care nu se regăsesc în arie ;

Discipline/cursuri/teme inter-arie-integratoare pentru mai multe discipline din aceeași arie curriculară sau din mai multe arii curriculare, cu accent pe obiectivele ariei principale – în context.

Toate categoriile, (teme/cursuri/discipline) sunt cuprinse în curriculum-ul la decizia școlii (în sens restrâns).

VIII.2. PROIECT DE OPȚIONAL PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017 – 2018

Titlul opționalului: „Târgu-Frumos – studii geografice”

Aria curriculară: Om și societate

Tipul de opțional: opțional la nivel de disciplină

Disciplina: Geografia populației

Durata: 1 an ( 1 oră pe săptămână)

Modul de desfășurare: pe clase – clasa a VII-a

Profesor: HARBUZ IONEL

VIII.2.1 ARGUMENT

Curriculum-ul opțional „ Târgu-Frumos – studii geografice” are ca grup-țintă elevii din învățământul preuniversitar din clasa a VII-a, elevii fiind solicitați să descopere, alături de datele existente în programa oficială, cât mai multe detalii despre geografia locală și a orizontului apropiat. Opționalul își propune familiarizarea elevilor cu aspecte de geografie caracteristice spațiului apropiat, precum și dezvoltarea de abilități, deprinderi, capacități de a cerceta și elabora referate, eseuri, mini-lucrări cu caracter științific în scopul cunoașterii aprofundate a localității natale.

Opționalul își propune observarea evoluției fenomenelor naturale și a problematicii actuale a vieții sociale și economice, toate coexistând în diverse forme de complementaritate. De asemeni, sunt explicate și exemplificateconform orizontului local, concepte de geografie fizică și regională, de geografie umană și economică, urmărind includerea sa armonioasă în aria curriculară „Om și societate”.

Programa școlară cuprinde: competențe generale și specifice, valori și atitudini, cu exemple din activitățile de învățare, resurse materiale și procedurale, conținuturi, aplicații și diverse modalități de evaluare, ca și o bibliografie orientativă.

Noțiuni specifice orizontului apropiat și orizontului local

În cadrul învățământului, geografia deține un rol extrem de important în modelarea personalității elevilor. Caracteristicile științifice ale geografiei îi amplifică valențele în plan didactic, exprimate prin dimensiuni educaționale variate. Învățământul modern nu se definește doar prin asimilare de cunostințe, ci se urmărește dezvoltarea gândirii, formarea de atitudini și comportamente valabile într-o societate democratică.

O convingere ce trebuie acceptată de elevi se referă la faptul că lumea, în ansamblu, ca și realitatea înconjurătoare, sunt cognoscibile. Foarte multe exemple, regăsite într-un număr mare de lecții, demonstrează că natura și oamenii se află într-o continuă evoluție, datorită dinamicii și autodezvoltării proprii într-un proces perpetuu. Geografia cuprinde în sfera ei de cercetare procese și fenomene care se desfășoară pe spații extinse. In același timp cu activitatea din cadrul cabinetului de geografie, se susține studierea elementelor geografice din orizontul local apropiat, cu o reală valoare științifică, didactică, aplicativă și educativă pentru elevi.

În proiectarea învățării acestei discipline, un rol deosebit l-a deținut interesul manifest pentru orizontul local. Predarea geografiei în școală ar trebui să aibă ca punct de plecare geografia locului natal care ajută, prin observații directe, formarea unor noțiuni elementare pentru studierea geografiei în clasele următoare. La clasa a V-a, programa revizuită se axează, în mod clar, pe raportarea elementelor geografice la situația concretă a orizontului local. Posibilități de corelare a geografiei cu orizontul local există și în clasa a VIII-a, Geografia României presupunând și o astfel de abordare.

Mândruț Octavian consideră că orizontul local este format dintr-o sumă de factori fizici și biologici, care asigură existența omului, precum și o înmănunchere de condiții sociale care permit un mod de viață și un ansamblu de activități umane. Deși este vorba de un mediu înconjurător, se observă o anumită extensiune spațială sugerată de utilizarea termenilor: imediat-apropiat-local.

Orizontul imediat este situat în apropierea imediată a elevului și se construiește sub forma unei imagini familiare zilnice: locul în care își desfășoară activitatea (sala de clasă, școala, locuința). Obiectele care alcătuiesc acest spațiu, pot fi percepute direct vizual sau pot fi atinse.

Orizontul apropiat reprezintă spațiul ce înconjoară orizontul imediat și care este parcurs zilnic. El poate cuprinde locuința, drumul de acasă la locul de activitate, dar și locurile prin care se parcurge acest drum cotidian. În cazul orașului Târgu-Frumos, orizontul apropiat este reprezentat de întreaga localitate.

Orizontul local are o extensiune mai vastă, cuprinzând spațiul situat în jurul localității natale care corespunde unei asocieri de unități geografice, format din trei componente majore:

– componente fizice naturale (abiotice): relieful, substratul geologic, solul, aerul, apa;

– componente biotice: vegetația și fauna;

– componente sociale: locul ocupat de om în cadrul orizontului local.

Geografia orizontului local tratează populația ca pe o prezență esențială a peisajului geografic și a mediului înconjurător. Componentele antropice se referă la: populație, așezările umane și activitățile economice. În cadrul orizontului local au fost studiate: numărul de locuitori, evoluția numerică a populației, sporul natural și evoluția lui, structura populației, structura profesională, pe grupe de vârstă etc., repartiția teritorială a locuitorilor, aspecte legate de geografia socială și culturală a comunității locale din Târgu-Frumos, precum și elemente complementare, cum ar fi: structura lingvistică a populației, structura etnică, religiile predominante, etc. Studiul geografic al așezărilor omenești din orizontul local și apropiat s-a ocupat de numărul de locuitori, evoluția acestui număr, sistemul de așezări, perspective economice și demografice. Activitățile economice au fost tratate după un algoritm care cuprinde: caracteristicile fondului funciar, principalele culturi agricole, industria, societăți comerciale principale, puncte turistice și culturale, etc.

Necesitatea descoperirii orizontului local

Un dezirat major al modernizării procesului de învățământ este reprezentat de amplificarea activităților directe menite să dezvolte spiritul de investigație științifică la elevi, creșterea numărului de elemente formative și euristice specifice preluării cunoștințelor și deprinderilor practice. Interesul cercetării orizontului local pentru studiul geografiei este un punct de plecare în proiectarea acestei discipline. Aplicațiile practice bazate pe exerciții și probleme constituie o componentă mai bine exprimată în noile programe.

Studiul geografiei începe în clasa a IV-a, cu informații despre geografia locului natal, observații directe din natura mediului înconjurător, acest lucru fiind un moment de început în predarea geografiei în școala generală.

Unele noțiuni pot fi asimilate mai lesne, în timp ce altele solicită un efort susținut de gândire. Astfel, ideea de spațiu, precum și cea de repartiție teritorială a fenomenelor, poate fi percepută mai eficient prin efectuarea în timpul orelor de curs și în afara acestora, a aplicațiilor practice pe teren, prin parcurgerea de distanțe și compararea datelor obținute prin observații sau măsurători, analizând cauzele fenomenelor.

Cercetarea geografică ce se poate efectua în orizontul local cu elevii are un rol important în mărirea calității cunoștințelor și a operativității acestora. Elevii dobândesc capacități și abilități sporite de a folosi informațiile deținute deja în situații noi, de a stabili relații cauzale, de a face conexiuni între date, însușindu-și totodată un vocabular geografic autentic, legat de realitatea înconjurătoare.

Prin studierea orizontului local se îmbină învățarea propriu-zisă cu cercetarea mediului înconjurător. Acest fapt se relevă prin atragerea elevilor spre descifrarea tainelor mediului natural și protecția acestuia, pentru a-i ajuta pe elevi să îndrăgească geografia, ca obiect de învățământ și știință.

Prin derulararea unor activități de investigație minimală a orizontului local, elevul devine un participant activ la propria sa educație și la conștientizarea rolului pe care îl deține în cadrul comunității din care face parte; se dezvoltă așadar și o puternică latură atitudinală și participativă, prin angrenarea copiilor în activități de cercetare, diagnoză și în mecanismele actului decizional, eviidențiindu-se astfel fațetele științifice, civice și sociale pe care actul în sine le conține.

Orizontul local poate oferi o metodologie minimală la nivelul de cercetare geografică și de prezentare a rezultatelor investigațiilor susținute, poate deschide un câmp larg de sugestii studiului acestuia, astfel încât poate deveni o pasiune pentru mulți elevi. Prin exemplele găsite, crește gradul de atracție față de explorarea lumii vii.

Valorile formative ale cunoașterii orizontului local

Noțiunile sunt forme abstracte ale gândirii prin care elevii decodifică caracteristicile generale ale obiectelor și fenomenelor geografice din natură și societate. Constituirea noținilor este strâns legată de formarea reprezentărilor. Prin folosirea pe scară largă a mijloacelor de învățământ intuitive (planșe, schițe de hărți, hărți, grafice, fotografii,video-proiectoare,CD etc.) și a observării directe în natură, elevii își formează reprezentări concrete, pe baza cărora se pot construi noțiuni geografice referitoare la însușirile și proprietățile esențiale ale obiectelor și fenomenelor geografice.

Observarea fenomenelor, obiectelor și proceselor geografice în starea lor naturală, în mediul înconjurător, este urmată de activitatea de investigare în orizontul local: reprezentarea cartografică, semnele convenționale, scara de proporție, hărțile tematice, curbele de nivel (la capitolul: Cartografie); scoarța terestră, mineralele, rocile, agenții externi, agenții interni, eroziunea, altitudinea etc.(la capitolul: Litosfera); bazinul hidrografic, confluența, afluenții, râul, izvorul, debitul, stratul freatic, poluarea etc. (la capitolul: Hidrosfera); termometrul, pluviometrul, girueta, precipitațiile atmosferice, condensarea, vaporarea, clima, vremea, roua, bruma, ceața etc. (la capitolul:Atmosfera); asociații vegetale, defrișarea, rezervația naturală, protecția mediului înconjurător (la capitolul: Biosfera); oicumena, natalitatea, mortalitatea, sporul natural, emigrarea, imigrarea, vatra, moșia, populația, tipurile de sate, orașele, etc.(la capitolul: Populație și așezări omenești).

O mare parte dintre aceste noțiuni noi se regăsesc în realitatea orizontului local, fiind un suport nemijlocit și, implicit, important sprijin în însușirea lor activă și temeinică.

Pentru o bună cunoaștere științifică se impune descoperirea cauzelor ce determină apariția anumitor obiecte sau fenomene, ca și legăturile de interdependență ce se stabilesc între ele. Se urmărește astfel escaladarea treptei reprezentărilor și descifrarea logică a cunoașterii (etapa ultimă în crearea de noțiuni).

Analiza naturii pune în evidență ceea ce este esențial și comun grupurilor de obiecte sau fenomene, trăsături ce se vor redefini prin sinteză. Abstractizarea poate avea ca specific operația de dezvăluire a însușirilor esențiale ce suportă generalizarea.

Înțelegerea noțiunilor impune lucrul cu elevii în timpul uneia sau multor lecții destinate acestui scop, cât de-a lungul întregilor ani de învățământ, perioadă în care acestea se augumentează, își lărgesc sfera în mod continuu. Conținutul noțiunilor geografice trebuie trasat în funcție de particularitățile de vârstă a elevilor, de bagajul geografic pe care îl dețin.

Însușirea noțiunilor se produce pe trei căi: teoretică, practică și îmbinarea teoriei cu practica. Una din cerințele metodico-didactică importante în crearea noțiunilor este cea prin care profesorul trebuie să facă apel la cunoștințele deținute de celelalte obiecte (biologie, istorie, fizică, chimie, matematică etc.), la cele empirice ale elevilor, ca și la întregul evantai de influențe multimedia (internet, televiziune, presă, radio).

O atenție sporită trebuie acordată modului în care sunt prezentate noțiunile și fenomenele geografice, prin predarea acestora într-o formă atractivă, accesibilă, specifică vârstei și pregătirii elevilor. În același sens, profesorul trebuie să susțină în mod oligatoriu recapitulări curente periodice și finale, avându-se în vedere formarea unei gândiri geografice corecte. Este importantă urmărirea exactității și a frecvenței noțiunilor recent transmise, prin utilizarea acestora în cadrul răspunsurilor orale și a lucrărilor scrise ale elevilor.

VIII.2.2. OBIECTIVELE PREDĂRII GEOGRAFIEI ORIZONTULUI LOCAL

OBIECTIVE GENERALE

Dintre obiectivele generale de mare impact în procesul predării-învățării geografiei orizontului local ce trebuie avute în vedere, putem enumera:

Culegerea informațiilor:

Elevii trebuie să aibă următoarele abilități :

să pregătescă o anchetă de teren având în vedere stabilirea obiectivului anchetei și a procedurii, alcătuirea unui chestionar, conceperea unui plan, evaluarea informațiile obținute ;

să identifice hărțile utile unei activități;

să repereze un grafic sau o fotografie dintr-o colecție de documente;

să acceseze o lucrare într-o bibliotecă, într-un centru de documentare al unei mediatici;

să extragă pe fișe informațiile utile unei probleme;

să utilizeze dicționarele, atlasele, anuarele, implicit manualele școlare etc.;

Analiza unei probleme

Elevii trebuie să aibă următoarele abilități, în următoarele registre

Organizarea datelor

să elaboreze un proiect de lucru

să identifice relațiile;

să trieze informațiile furnizate de o anchetă;

să ia notițe;

să clasifice informațiile culese pe categorii;

să redacteze o schemă bine structurată;

Evaluarea datelor

să distingă dacă informația este referitoare la activitate;

să selecționeze sursele de informare stabilind criterii;

să enunțe concluziile provizorii;

să compare faptele;

să distingă gradul de precizie al unei informații;

să verifice validitatea unei informații;

să verifice sursele de informare;

să verifice rezultatele unei observații sau experiment: grad de validitate, eroare etc.

Prelucrea datelor

să raporteze , să combine, să evalueze datele adunate;

să ia notițe observând;

să compare modurile de reprezentare a documentelor;

să sublinieze o informație precisă;

să identifice într-un material scris evoluția unui proces;

să rețină vocabularul geografic;

Comunicarea datelor

să redacteze o expunere;

să grupeze, să evalueze, să organizeze informația în jurul unui proiect definit;

să facă referire la documentele citate;

să indice sursele de informare;

să elaboreze un raport de anchetă;

să formuleze o concluzie personală după lectura unui text;

să construiască un grafic, o hartă;

să clasifice faptele;

să construiască o schemă etc.

c) Punerea în relație

Elevii trebuie să aibă următoarele abilități :

Analiza unei fotografii

să selecționeze fotografii în scopul urmărit;

să identifice componentele;

să compare mai multe fotografii;

să stabilească legături între fotografii, hărți, texte;

să descrie structura unei fotografii.

Analiza unor grafice

să identifice semnele convenționale folosite;

să denumească titlul unui grafic;

să identifice datele cu care a fost construit graficul;

să identifice relațiile exprimate în grafic;

să construiască un grafic, utilizând variabile vizuale (formă, culoare, valoare, mărime);

să utilizeze un vocabular geografic;

să compare mai multe grafice;

să stabilească legături între grafice, fotografii, hărți;

să identifice graficele.

Analiza unei hărți

să utilizeze coordonatele geografice;

să utilizeze termenii de localizare, direcție;

să realizeze o hartă folosind variabile vizuale(formă, mărime, etc.);

să localizeze un punct pe o hartă;

să identifice semnele convenționale;

să folosească o hartă pentru a localiza un punct, etc.

Obiectivele importante urmărite în cadrul lecțiilor de geografie pot fi grupate în trei categorii: culegerea informațiilor, analiza datelor și stabilirea relațiilor dintre acestea. O sarcină majoră a profesorului de geografie constă în formularea obiectivele operaționale, ceea ce implică o definire clară a expectanțelor, în termeni de comportament observabil: Ce capacitate ar trebui urmărită? Cum poate fi atinsă? Care ar trebui să fie criteriile pentru acceptabilitatea performanței?

OBIECTIVE CADRU

Dintre obiectivele cadru specifice procesului de predare-învățare ale geografiei orizontului local pot fi amintite:

situarea corectă în spațiu și timp;

perceperea și reprezentarea spațiului geografic local;

observarea și descrierea elementelor din mediul geografic local;

descrierea corectă a realității înconjurătoare;

cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specifice geografiei cu aplicabilitate în planul geografiei locale;

crearea și dezvoltarea unui comportament favorabil ameliorării relațiilor om-mediu înconjurător;

perceperea integrală a elementelor și a fenomenelor din mediul geografic local;

formarea unui comportament constructiv pentru cunoașterea și protecția mediului.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

În cadrul procesului de predare a orizontului local trebuie urmărite și o serie de obiective de referință, cum ar fi:

situarea corectă în spațiu și timp;

perceperea și reprezentarea spațiului geografic local;

observarea și descrierea elementelor din mediul geografic local;

descrierea corectă a realității înconjurătoare;

cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specifice geografiei cu aplicabilitate în planul geografiei locale;

crearea și dezvoltarea unui comportament favorabil ameliorării relațiilor om-mediu înconjurător;

perceperea integrală a elementelor și a fenomenelor din mediul geografic local;

formarea unui comportament constructiv pentru cunoașterea și protecția mediului.

1.Perceperea și reprezentarea spațiului geografic local. Situarea corectă în spațiu și timp;

2. Observarea și descrierea elementelor mediului geografic local; sesizarea relațiilor dintre elementele componente ale mediului.

3. Cunoașterea și utilizarea unor elemente de limbaj specifice geografiei cu aplicabilitate în planul geografiei locale.

4. Crearea și dezvoltarea unui comportament favorabil ameliorării relațiilor om-mediu înconjurător.

VIII.2.3. CONȚINUTURI, PROIECTAREA ANUALĂ ȘI PE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

CONȚINUTURI

Introducere …………………………………………………………………………….…………….. .1 oră

Capitolul I -Cadrul natural al orașului Târgu-Frumos 7 ore

I.1. Așezarea geografică-factor determinant al locuirii timpurii………………….. 1 oră

I.2. Geologia (Evoluția paleogeografică, litologia, resursele subsolice) ……………..1 oră

I.3. Relieful din orizontul local și apropiat………………………………………………….1 oră

(Aplicație practică) …………………………………………………….……………….…1 oră

I.4. Clima din zona orașului Târgu-Frumos………….……………………………………1 oră

I.5. Hidrografia din orizontul local și apropiat ……………………………………1 oră

I.6. Vegetația, fauna și solurile din Târgu-Frumos și împrejurimile sale……….. ..1 oră

Protejarea naturii în orașul Târgu-Frumos –proiecte…… …………………………………2 ore

Capitolul II- Considerații social- istorice cu privire la apariția și dezvoltarea

localității 7ore

II.1. Originea și vechimea localității. Toponimia localității Târgu-Frumos ………..2 ore

II.2. Orașul Târgu-Frumos în epoca modernă și contemporană……………..……..1oră

II.3. Târgu-Frumos, după anul 1990………………………………………………..1oră

II.4. Viața culturală a orașului………………………………………………………..1oră

II.5. Amenajarea teritoriului; planul orașului și extinderea lui recentă ……..….……2 ore

Capitolul III. Dinamica populației din Târgu-Frumos în decursul timpului – 6 ore

III.1.Mișcarea naturala a populatiei………………………………………………….3 ore

III.1.1. Natalitatea

III.1.2. Nupțialitatea și divorțialitatea

III.1.3. Mortalitatea generală

III.1.4. Bilanțul natural

III.2. Densitatea populației

III.3. Mobilitatea teritorială a populației………………………………………………1oră

III.4.Evoluția numerică a populației in perioada modernă și contemporană………..1 oră

III.5. Ritmul mediu anual de creștere al populației. Bilanțul total al populatiei……..1oră

Capitolul IV- Structura populației orașului, după anul 1990 – 6 ore

IV. 1. Structura populației pe grupe de vârstă si sexe………………………………2 ore

IV. 2. Structura etnică și confesională………………………………………………2 ore

IV. 3. Structura profesională a populației…………………………………………..1oră

IV. 4. Nivelul de instruire al populației…………………………………………….1oră

Capitolul V- Ocupația locuitorilor din Târgu-Frumos – 3 ore

V.1. Activități economice. Sectoarele de activitate …………………..………..1 oră

V.2. Probleme economice actuale: investiții și investitori; Șomajul…………….1 oră

V.3. Probleme edilitare; Poluarea în orașul Târgu-Frumos și împrejurimi……1 oră

PROIECTAREA ACTIVITĂȚII DIDACTICE LA DISCIPLINA OPȚIONALĂ

Proiectarea didactică constituie o activitate complexă, un proces de anticipare a ceea ce dorește profesorul să realizeze alături de elevii săi, în cadrul lecțiilor, sistemelor de lecții, capitolelor sau de-a lungul întregului an școlar, pentru atingerea obiectivelor programei. Proiectarea didactic trebuie conectată la anumite repere temporale, prezentate în cele ce urmează.

Proiectarea activității didactice anuale

Aceasta privește analiza structurii conținutului prevăzut de programa școlară, delimitarea lui pe capitole și teme, crearea succesiunii și a ritmului de parcurgere a acestuia, în conformitate cu logica geografică, stabilirea obiectivelor, distribuirea numărului total de ore: pentru activități de predare, activități practice, de recapitulare și sinteză, lecții de evaluare, excursii.

Proiectarea didactică anuală poate fi exemplificată prin modelul de mai jos.

Școala cu clasele: ….

Profesor:…. Aviz director,

Clasa:…………..

Programa școlară: ………………………………….

Anul școlar: ………………………………………….

Proiectarea didactică anuală (macroproiectarea instruirii)

Proiectarea activității didactice pe unități de învățare

Aceasta constă în stabilirea activităților necesare parcurgerii în condiții optime, progresive și sistematice, a oricăror teme sau capitole din obiectul de învățământ. Proiectarea pe unități de învățare are în vedere și obiectivele de referință specifice temei, ce trebuie realizate ca și strategii didactice.Prin acestea se stabilesc metodele de învățământ, ca și mijloacele și modalitățile de evaluare utilizate. Rubricația proiectării activității didactice pe unități de învățare poate fi realizată sub următoarea formă:

Catedra de …………………….………

Profesor…. ….…………………….

Disciplina …………..………………

Clasa … … ….…………………….

Programa școlară ……………………

Anul școlar ………………………………

PROIECTAREA DIDACTICĂ PE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

Proiectarea unei lecții, este cea mai detaliată acțiune, care cuprinde un ansamblu coordonat de operații de anticipare a desfășurării procesului instructiv-educativ, concretizat în următoarele:

a) Definirea obiectivelor operaționale, în care:

b) Proiectarea secvențelor instrucționale vizează:

c) Proiectarea evaluării performanțelor elevilor, prin care se elaborează un sistem de metode și tehnici de evaluare, adecvate obiectivelor stabilite.

Acțiunea de proiectare presupune reunirea tuturor elementelor și aspectelor lecției, într-un sistem unitar, finalizat sub forma unui proiect de lecție sau proiect de activitate didactică.

Proiectarea unei lecții parcurge două faze:

1. Partea introductivă

Aceasta poate cuprinde:

Data ……………………….

Obiectul ………….………

Clasa …………………………

Subiectul lecției … ………

Obiectivele lecției …..….

Tipul de lecție …………

Strategia didactică:…….

– metodele didactice…………………………………

– mijloacele didactice…..……………………

– evaluarea activității …………….…………….

2. Desfășurarea lecției

În această parte se descrie desfășurarea lecției, în mod detaliat sau în mod restrâns.

Elaborarea și realizarea proiectului reprezintă două momente cu semnificații deosebite:

– primul evidențiază efortul profesorului pentru concretizarea unor legități științifice la o situație concretă de instruire;

– cel de-al doilea reflectă capacitatea profesorului de a transpune în practică cele proiectate.

Proiectul asigura rigoarea activității didactice, fără a îngrădi inițiativa și creativitatea.

APLICAȚII ȘI EVALUARE

Descrierea și redarea unei realități observate;

Portofoliu – « Istoria orașului Târgu-Frumos » ;

Aplicații în orizontul local;

Studiu de caz- «Târgu-Frumos – prezent și viitor » ;

Proiect : « Proiect de protecție a mediului geografic local » ;

Interpretarea graficelor și imaginilor;

Lucrul cu hărți și fișe de lucru;

Referate despre localitatea natală și împrejurimi;

Aplicarea de teste sumative de evaluare, în cadrul lecțiilor realizate în programul AEL4;

RESURSE MATERIALE

Albume, postere, referate, reviste, planșe, CD-uri;

Planul localității, Harta județului Iași, schițe de hărți și grafice.

Întocmirea de fișe cu valoare de clasificare, piramida vârstelor, diagrame, etc;

Fișe de lucru individuale;

BIBLIOGRAFIE (opțional)

1. Albulescu,I.,(1999), Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Editura Polirom, București.

2. Cucu,V., (1974), Geografia populației și așezărilor omenești, Editura Didactică și Pedagogică, București.

3. Dragu, V., (2000), Geografie- Ghid metodologic, Editura Polirom, București., 2000

4. Dulamă, M., (2004), Modelul învățării depline a geografiei, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

5. Erdeli, E., și Dumitrache, L.,(2001), Geografia populației, Editura Corint, București.

6.Ilinca, N.,(1999), Geografie umană. Populația și așezările omenești, Editura Corint, București.

7. Ilinca, N.,(2003), Geografia populației și așezărilor omenești, manual de studiu individual

Editura CD- Press, București.

8. Ilinca, N.,(2000), Didactica Geografiei, Editura Corint, București.

9. Lahovari, G.I., (1901), Marele dicționar geografic al României, București.

10.Nimigeanu, V.,(1984), Metodologia Cercetărilor Geografice Regionale, Iași.

11. ***Geografia României (1984), vol. II și IV, Geografia umană și economică și Geografia

regională a României, Editura Academiei.

12. ***Programa de geografie la cls. V- VIII.

13. ***Anuarul Statistic al județului Iași (2002, 2011).

Surse statistice:

Fișe statistice anuale, fișe ale localității Târgu-Frumos, elaborate de Biroul de Statistică Socială din cadrul Direcției Județene de Statistică, Iași

Recensământul Populației și al locuințelor (1999), 18.03.2002, Jud. Iași

Date statistice din Arhiva Primăriei Târgu-Frumos .

Date statistice preluate de pe site-ul Institutului Național de Statistică, www. insseiasi.ro.

VIII.2.4. STRATEGII DIDACTICE

METODE CLASICE DE PREDARE A GEOGRAFIEI

Expunerea este o prezentare orală a unei teme, care are ca scop asigurarea unui bagaj de imagini intuitive și reprezentative, pe baza cărora să se poată elabora apoi, anumite generalizări. Prin expunere se pot comunica cunoștințe noi sau se pot completa cele vechi.

Expunerea poate îmbrăca următoarele forme: povestirea, explicația si prelegerea. În pregătirea în domeniul geografiei umane, de exemplu, se folosește în special explicația, care constă în expunerea logică și argumentată a unor probleme sau principii științifice. Se poate vorbi de mai multe tipuri de expuneri:

– psihologică (bazata pe clasificări, simplificări); ex.: clasificarea orașelor după numărul de locuitori;

– lingvistică (ce presupune sinonime); se utilizeaza în familiarizarea cu noțiunile ,,mobilitatea populației”- ,,șomeri”.

Conversația este metoda verbală participativă, prin care este posibilă atât verificarea nivelului de pregătire al elevilor, cât si transmiterea de noi informații. Întrebările puse elevilor trebuie să fie clare, corecte din punct de vedere științific si să fie adresate într-o succesiune logică. În acest sens, pot fi formulate următoarele întrebări:

Ex. Ce religie au locuitorii din Târgu-Frumos?.

Ex. Cum influențează poziția geografică a orașului Târgu-Frumos dezvoltarea economică și urbanistică a acestuia?

În funcție de scopul urmărit, conversația poate fi:

– conversație introductivă- în care se urmărește introducerea elevului în noua temă; de exemplu la introducerea temei privitoare la Așezările rurale se poate adresa următoarea întrebare:

Ex. – Care sunt clădirile reprezentative ale unui oraș?;

– conversație euristică -prin care elevii pot descoperi diferite relații, legături, pe baza unor raționamente logice.

Ex. – Care sunt cauzele mobilității teritoriale din localitatea Târgu-Frumos?

– conversație de fixare și aprofundare a cunoștințelor – este folosită pentru sublinierea unor idei mai importante, care se desprind din cunoștințele predate sau pentru concretizarea lor.

La tema "Așezările umane" se pot adresa următoarele întrebări:

-Care sunt așezările în care trăiesc oamenii?;

-Ce este un oraș?

-Care sunt caracteristicile unei localități urbane?

-Clasificați orașele după numărul de locuitori?

– Clasificarea orașelor după funcțiile economice?

– conversație de recapitulare -care se aplică la reactualizarea cunoștințelor dobândite într-un capitol, sau la sfârșit de semestru și de an școlar. De exemplu la capitolul "Populație și așezări" se pot formula urmatoarele întrebări și cerințe:

-Ce este natalitatea? Ce este mortalitatea? Ce sunt deplasările temporare?

-Ce tipuri de deplasare sunt mai frecvente în orașul Târgu-Frumos?

Formele conversației presupun o atenție sporită din partea pofesorului, în ideea formulării întrebărilor și a modului de integrare a acestora în comportamentele actului didactic, astfel încât răspunsurile să fie cele așteptate.

În funcție de procesul psihic implicat, tipurile de întrebări pot fi:

– întrebări reproductive, care solicită memoria și așteaptă un singur răspuns posibil:

Ex. Care sunt legendele care susțin denumirea orașului Târgu-Frumos?

– întrebări productive, ce solicită operațiile gândirii, prin interogații cauzale:

Ex. Cum explicați scăderea scăderea natalității în orașulTârgu-Frumos?

În funcție de operația de efectuat, sunt întrebări care presupun o activitate de :

– clasificare: Care sunt sectoarele de activitate ale populației din Târgu-Frumos?

– comparare: Care sunt asemănările/ deosebirile dintre orașul Târgu-Frumos și orașul Iași?

– explicare: Din ce cauză majoritatea populației ocupate din orașul Târgu-Frumos lucrează în sectorul terțiar?

– definire: Ce este o așezare urbană ? Definiți orașul.

– numărare: Câte biserici sunt în orașul Târgu-Frumos?

– ordonare în spațiu și timp: Unde se află orașul Târgu-Frumos?

– de sinteză: Care sunt caracteristicile particulare ale mediului urban din localitatea în care locuiți?

Descrierea este expunerea expresivă (orală su scrisă) realizată pe baza observației prin intermediul căreia sunt prezentate caracteristicile exterioare tipice ale obiectelor, fenomenelor, proceselor, accentuându-se aspectele de formă, dimensiune, context de relații, detalii etc. Una din primele metode de cercetare utilizate în geogarfie ca știință, descrierea, consemna rezultatele observației vizuale și a experimentului sub formă de reprezentări ale obiectelor, fenomenelor, proceselor ale fenomenului studiat.

Ex. Descrieți în 30 de cuvinte modul în care se face colectarea, depozitarea și distrugerea deșeurilor din localitatea voastră.

Ex. Descrieți peisajul din imagine în 20 de propoziții.

Observația – este o metodă de cercetare științifică ce presupune urmărirea atentă și sistematică a unor fapte de către elevi cu scopul de a sesiza aspectele relevante surprinse cât mai exact, finalitatea constând în posibilitatea anticipării anumitor fenomene și relații. Observarea se face fie sub îndrumarea cadrului didactic (observație sistematică), fie în mod autonom (observația independentă), în scopul depistării unor noi aspecte ale realității geografice și pentru întregirea unor informații.

Această metodă are atât caracter informativ cât si formativ, deoarece duce la formarea deprinderilor de a observa în mod sistematic esențialul. Elevii vor fi astfel obișnuiți să analizeze observațiile, să privească obiectele, să proiecteze scheme, să facă desene, schițe, fotografii, să completeze fișele de observație. Metoda observației contribuie și la formarea unor calități comportamentale, cum ar fi: consecvența, răbdarea, perseverența, perspicacitatea, imaginația. Poate fi utilizata în următoarele cazuri:

a) urmărirea comportamentului uman pentru descoperirea mediului apropiat:

– Ce-ți place cel mai mult în mediul apropiat în care trăiești? De ce?

– Care este arborele tău preferat din apropierea casei?

– Familia ta cultivă flori sau legume?

b) identificarea componentelor mediului:

În curtea școlii cerem elevilor să observe atent mediul timp de câteva minute, apoi se analizează rezultatele observării împreună cu ei. Elevii de obicei nu includ în mediu elementele introduse de om, ei asociind mediul cu vegetația.

c) observarea unui proces natural:

Observați culoarea apei râului Bahluieț pe o probă recoltată într-o sticla transparentă la 10 cm sub oglinda apei. Observați aspectul apei și notați în caiete dacă apa este incoloră, opalescentă, tulbure sau colorată; dacă apa este colorată, specificați dacă fenomenul este determinat de suspensii sau de unele substanțe chimice prezente în apă.

Demonstrația (cu ajutorul planșelor, desenului geografic, filmului didactic, ilustrațiilor, cu ajutorul retoproiecției etc.) este o metodă de explorare și cunoaștere sistematică, organizată, indirectă a obiectelor, fenomenelor și proceselor reale prin prezentarea lor de către profesor în stare naturală (la scară reală), prin substituirea lor în fața elevilor cu ajutorul modelelor (obiectuale, figurale, simbolice sau verbale) și prin utilizarea raționamentelor inductive, pentru evidențierea aspectelor fizice, acționale și ideatice esențiale ale realității.

Experimentul este metoda de explorare directă a realității, care presupune reproducerea artificială, provocarea intenționată a unui fenomen sau proces , în scopul cercetării, descoperirii esenței faptelor geografice, a verificării unei ipoteze.

Efectuarea unui experiment trebuie să ducă la realizarea atât a funcției cognitive, cât și a celei formative. Experimentul poate fi:

– de cercetare – atunci când se urmărește studiul unui fenomen încă necunoscut elevilor.

– demonstrativ – este pregătit și prezentat de către profesor pentru a descrie un obiect, fenomen sau proces, care nu poate fi cunoscut cu ajutorul observației directe.

– experimentul destinat formării deprinderilor și priceperilor – are în vedere formarea deprinderilor de mânuire a unor instrumente, aparate, materiale etc.

– experimentul aplicativ – în cadrul căruia elevii verifică și aplică în practică, cunoștințele teoretice deja asimilate.

Exercițiul este o metodă didactică de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni mintale (intelectuale) și motrice (manuale pentru însușirea unor comportamente standardizate; acțiune repetată de mai multe ori în vederea dobândirii unei îndemânări.

Exerciții de cartometrie

a)Determinarea coordonatelor geografice prin stabilirea valorilor paralelelor și meridianelor care mărginesc ochiul rețelei cartografice în care este punctul a cărui poziție geografică dorim să o determinăm. Astfel, orașul Târgu-Frumos are următoarele coordonate: 47ș12’35” latitudine nordică și 27ș00’47”longitudine estică.

b)Exerciții de orientare cu ajutorul punctelor cardinale

Ex. Reprezentați prin semne convenționale: ,,Orașul Târgu-Frumos, este conectat prin drumuri europene cu orașele Iași și Roman și prin șosele naționale, cu orașele Pașcani și Hârlău; calea ferată are un rol important în mobilitatea călătorilor, dar și a produselor”.

Jocul geografic este o activitate umană, fără un scop material sau vizibil util, desfășurată după reguli benevol acceptate, care genrează plăcere bucurie, destindere, sentimente de înălțare și tensiune, care satisfac o cerință interioară a individului.

Ex. ,,Orașul meu”- joc de reflexie personală (5 minute). Fiecare elev împarte o foaie de caiet în patru părți egale și în fiecare dreptunghi scrie următoarele: Orașul meu acum 5 ani; Orașul meu în prezent; Orașul meu peste 20 de ani; Orașul meu peste 50 de ani. În fiecare sector, elevii trebuie să deseneze un element simbolic corespunzător cu imaginea localității natale corespunzătoare momentului precizat. Profesorul împarte clasa în grupe de câte 4 elevi. Fiecare elev prezintă celorlalți din grupă desenele și explică semnificația lor. Acest joc oferă elevilor posibilitatea de a se concentra asupra esențialului din mediul său, să-l analizeze și să facă o prognoză.

Rezolvarea de probleme este metoda de învățământ bazată pe acțiunea motrică sau intelectuală, care se repetă conform anumitor cerințe, în scopul formării unor priceperi și deprinderi, abilități și aptitudini. Rezolvarea problemelor se poate face pe tot parcursul lecției în cadrul verificării cunoștințelor la transmiterea de noi cunoștințe și la fixarea acestora, sau ca temă pentru acasă. În acest caz, formularea este imperativă:

,,Calculați sporul natural al populației din orașul Târgu-Frumos, având în vedere că, în 2002 natalitatea era de 12‰ iar mortalitatea de 6,9‰.

Folosirea manualelor și a altor cărți de specialitate – se bazează pe lectura textului scris, atât din manualele școlare, cât si din diverse surse de informare: reviste științifice, atlase școlare, opere științifice, antologii,etc. Lectura trebuie să aibă drept scop îmbogățirea și asimilarea de cunoștințe, astfel încât elevul trebuie să facă efortul de a memora, a reproduce și a aplica cunoștințele însușite.

Pe baza studiului unei cărți, se pot face diferite însemnări:

– planul de idei care cuprinde titluri de capitole, teme și idei principale;

– rezumatul, care exprimă într-o expunere concisă și sistematică, ideile unui material studiat;

– conspectul este o prezentare mai completă a unei teme, pe baza informațiilor din mai multe surse bibliografice;

– fișele reprezintă o formă specifică de însemnări în cadrul muncii cu cartea și pot cuprinde idei esențiale, definiții, formule, adnotări, extrase, etc;

– referatul este o lucrare mai complexă, întocmită pe baza unui studiu individual al unei lucrări, a unei munci de documentare cu o pronunțată notă personală de interpretare și prelucrare a materialului; ex. ,,Obiceiuri si tradiții în localitatea natală”.

– vizitele și excursiile didactice urmăresc realizarea unei teme din programă sau consolidarea cunoștințelor deja dobândite. Ele se pot realiza în natură, la diferite obiective economice sau social-culturale.

METODE MODERNE DE PREDARE A GEOGRAFIEI

Problematizarea este o metodă de cercetare și o metodă didactică activă dialogată care constă în crearea unor situații conflictuale între ceea ce poate rezolva și ceea ce trebuie să rezolve elevul; este o activitate de căutare, de descoperire a faptelor științifice, a fenomenelor care generează anumite procese. În timpul lecției, profesorul creează situația-problemă și organizează activitatea elevilor, astfel încât aceștia să tragă independent concluziile și să formuleze răspunsuri și soluții ale problemei. După Ionescu, ,,problematizarea nu este doar o metodă ci un principiu didactic fundamental care direcționează predarea”.

Ex. Cum explicați scăderea numerică a populației după anul 1990 în orașul Târgu-Frumos?

Ex.Calculați densitatea populației din orașul vostru știind că suprafața este de 24, 46 km² iar populația este de 10.475 locuitori.

Ex. Dacă în anul 2011, numărul populației din Târgu-Frumos era de 10.475 locuitori și numărul total al născuților vii era de 138, calculați rata de natalitate.

Ex. Explicați cauza creșterii temperaturii în ultimii ani în localitatea voastră?

Dezbaterea este o metodă didactică conversativă prin care se analizează deschis și aprofundat o problemă științifică sau practică.

Poate fi utilizată la lecțiile de geografie pe echipe, având forma unui joc de roluri. De exemplu-dezbaterea dupa procedeul Phillips-66: profesorul împarte clasa în 4 grupe desemnând câte un conducător de discuții care supraveghează și dirijează discuția; după dezbatere conducătorul fiecărei grupe prezintă, în fața clasei, concluziile și soluțiile adoptate și motivează respingerea unor variante. Ex: ,,Vrem să avem un oraș curat!ˮ

Modelarea este o metodă de cercetare și o metodă didactică de dobândire a cunoștințelor despre fapte și procese petrecute la distanțe mari și greu de abordat; abordarea se poate face indirect, prin elaborarea unor modele simplificate, micșorate, esențializate ale realității geografice. Modelul este o componentă a unui sistem material, chiar un instrument de lucru care reproduce și simplifică însușirile esențiale și particulare ale unui obiect sau fenomen.

Ca metoda de învățământ, modelarea îndeplinește două funcții: ilustrativă și cognitivă. În funcție de specificul lor, modelele pot fi:

– modele obiectuale: mulaje, machete, roci, minerale, plante presate, semințe etc.;

– modele figurative: planșe, fotografii, diapozitive, diagrame, scheme; .

– modele simbolice (matematice): formule de calcul, modele logice, concepte;

– modele cibernetice: modelarea pe calculator a diferitelor fenomene.

,,Modelele grafice utilizate în procesul de predare- învățare a geografiei înlocuiesc datele numerice prin figuri geometrice cu dimensiuni comparative cu datele și fenomenele ce trebuie prezentate. Datele prezentate în imagini vizuale sunt mai ușor de analizat , de comparat, se fixează și se rețin mai ușor, mai temeinic, iar memorarea lor este de lungă durată”.

Tipuri de modele grafice:

1.Diagramele sunt reprezentări grafice concrete ale datelor statistice sub formă de desene geometrice, liniare sau în suprafață prin care se redau concret, sintetic, mai exact, la scară, fenomenele cercetate atât sub aspect cantitativ, cât și calitativ, evidențiind trăsăturile esențiale ale acestora în domeniul didactic. Datele prezentate în imagini vizuale sunt mai ușor de analizat, de comparat, se fixează și se rețin mai ușor, mai temeinic, iar memorarea lor este de lungă durată.

Piramida structurală (diagrama de distribuție cantitativă) este utilizată pentru reprezentarea grafică a populației pe sexe, pe grupe de vârste, etc.

Ex. Reprezentați printr-o piramidă structurală, populația pe grupe de vârstă și sexe din Târgu-Frumos, în anul 2011(fig.23).

2.Modelele simbolice (matematice) utilizează simbolurile și formulele pentru a reprezenta realitatea și au scopul de a transpune într-o formă foarte concisă imensul material faptic, acumulat prin observare. Statistica matematică se ocupă cu gruparea, analiza și interpretarea datelor referitoare la un anumit fenomen și cu unele previziuni referitoare la producerea lui viitoare.

Ex. S = N-M, unde S reprezintă sporul natural, N-natalitatea, M-mortalitatea

Învățarea prin descoperire, numită de Freinet metoda ,,experienței de încercare”, este considerată nu ca o simplă metodă, ci ca o finalitate către care tinde orice metodă; ,,este o activitate a elevilor în timpul lecției pentru cercetarea, în mod independent a adevărului”. Elevii descoperă adevărul prin crearea unor condiții de reactualizare a experienței și a capacității individuale, pentru pregătirea soluției unei probleme. Situația problematică declanșează descoperirea iar aceasta va stimula o atitudine activă din partea elevilor, pentru depășirea obstacolelor care apar, pentru analiza variantelor posibile. De fapt, elevii nu descoperă ceva nou, ei redescoperă cunoștințe vechi, aspecte ale unor domenii ale realității descrise de obiectele de învățământ.

Învățarea prin descoperire presupune: un act de predare, actul de descoperire și verbalizarea generalizării bazată pe reguli, principii, idei.

Există două tipuri de descoperire:

– inductivă: presupune acumularea unui material geografic faptic, obținut cu ocazia unor ieșiri în natură, în orizontul local, prin intermediul descoperirii. Ex.-formarea noțiunii de albie a râului. Elevii vor descoperi albia minora, acoperită cu apă la debite medii și albia majoră acoperită cu apă numai în timpul inundațiilor; întorși în clasă, profesorul, prin formularea întrebărilor, va cere elevilor să pună în relație datele culese, să le ordoneze și să desprindă anumite concluzii, elevii putând ajunge independent la definiții.

– deductivă: presupune combinarea unor idei generale pentru a se ajunge treptat la cunostințe particulare.

Metoda ,,Știu-Vreau să știu-Am învățatˮ- a fost introdusă în școlile americane de Donna Ogte. Este o metodă de comprehensiune care ghidează lectura unui text sau audierea unei prelegeri: se împarte tabla în 3 coloane și profesorul completează primul rând. Profesorul propune tema: Orașul Târgu-Frumos, după care adresează întrebări frontale.

– Ce știți despre orașul Târgu-Frumos?

Se notează, pe scurt răspunsurile în rubrica ,,știu”; se scriu răspunsurile nesigure în rubrica ,,vreau să știu”. După evocarea tuturor cunoștințelor elevilor completăm rubrica din mijloc: – Ce ați dori să știți despre orașul Târgu-Frumos?

Se scriu pe scurt întrebările iar profesorul ajută elevii să genereze alte întrebări. După învățarea metodei, completează rubricile individual sau în perechi.

Prin metoda utilizată : Știu – Vreau să știu – Am învățat, am constatat că elevii pot fi controlați mai îndeaproape în grupuri restrânse și pot fi încurajați sau apreciați (se pot chiar autoaprecia sau autoevalua). Se angajează mai ușor în discuții libere, dezvoltându-li-se capacitatea de comunicare. Ei devin mai interesați și motivați de studiul în detaliu a geografiei, deoarece au posibilitatea culegerii unor informații diverse; de asemenea, învață să se comporte diferit în situații noi, operează mai ușor cu bagajul de cunoștințe acumulate anterior și realizează conexiuni cu informațiile noi.

Metodele algoritmice sunt importante în formarea gândirii știintifice a elevilor și creează condițiile necesare pentru sesizarea, descoperirea și asimilarea diverșilor algoritmi. Algoritmul reprezintă o înlănțuire de operații desfășurate întotdeauna în același mod, care se succed logic, în vederea obținerii rezultatului dorit.

a) Metoda exercițiilor presupune respectarea riguroasă a unor prescripții și conduce spre o finalitate prestabilită. Ea vizează accentuarea caracterului practic, aplicativ al procesului de învățământ. Rolul exercițiilor este de a contribui la însușirea de către elevi a cunostințelor în contact cu unele probleme din practică, asigură consolidarea și fixarea cunoștințelor predate elevilor și favorizează dezvoltarea gândirii independente a elevilor. Metoda exercițiilor poate fi folosită la lecții în clasă, în cabietul de geografie, pe terenul geografic, în vizite didactice din orizontul local, etc. Aceste exerciții constau în sesizarea ideilor principale dintr-o lecție, învățarea logică cu ajutorul hărții, corelarea imaginilor, schemelor și graficelor din manual cu textul, indicarea corectă a obiectelor geografice pe hartă,etc.

De exemplu, la lecțiile despre agricultură se pot face exerciții pentru cunoașterea tipurilor de soluri; la lecțiile despre clima României sunt importante lucrările practice și exercițiile care urmăresc măsurarea temperaturii aerului, a precipitațiilor atmosferice, a intensității vântului; aceste măsurători se vor efectua la stația meteorologică Iași.

b) Instruirea programată este o variantă a muncii cu manualul, una din caracteristicile ei importante fiind aceea că impune o necesitate formarea deprinderilor de muncă independentă. Realizarea practică a instruirii programate presupune o anumită tehnică de învățare, o anumită metodă didactică, aplicarea principiului informării operative.

Se practică două tipuri principale de programe: programe liniare de tip SKINNER și programe ramificate de tip CROWDER. Instruirea programată se poate utiliza mai ales la lecțiile de recapitulare pentru a reactualiza cunostințele însușite de elevi pe parcursul perioadei respective, pentru a fixa și sistematiza noțiunile mai grele.

Taxonomiile sunt scheme care reprezintă mari ansambluri de obiecte, evenimente, fenomene, grupate în clase, după diferite criterii sau carcteristici. Elevii învață să distribuie obiectele unei mulțimi oarecare, în clase de obiecte, conform anumitor criterii (ex. Să clasifice locuitorii orașului Târgu-Frumos după grupele de vârste, după sex, după ocupație, după starea civilă etc.), să interpreteze și să exemplifice o taxonomie.

Instruirea asistată de calculator. Obiectivul A.E.L. reprezintă susținerea procesului de învățământ, fără a înlocui munca profesorului și fără standardizarea manualelor (www.edu.ro). În procesul de predare- învățare, cu ajutorul calculatorului se pot realiza:

-prezentarea informației sub forma grafică;

-efectuarea unor calcule în scopul prelucrării de date;

-realizarea unor desene;

-stocarea unor informații;

-culegerea, reprezentarea și analiza datelor obținute experimental;

-crearea unor situații-problemă cu valoare motivațională sau cu valoare de test;

-desfășurarea unor activități diferențiate;

-activități recapitulative;

-jocuri pe teme complementare sau de aprofundare a celor însușite în lecție.

Concluzionând, putem afirma că metodele de învățământ se aleg în funcție de obiectivele operaționale ale lecției, știind clar ce anume trebuie să știe elevul la sfârșitul lecției. În cursul unei ore este necesară folosirea mai multor metode de învățământ. Metodele de învățământ trebuie să fie adecvate conținutului științific, materialului didactic și mijloacelor tehnice de care dispunem, în raport cu conținutul lecției.

VIII.2.5. METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN CADRUL OPȚIONALULUI

Multitudinea și complexitatea problematicii abordate a necesitat elaborarea unei metodologii adecvate, constând în:

– documentarea bibliografică (faza documentară), care a cuprins studierea literaturii de specialitate referitoare la abordarea monografica a mediului rural;

– prelucrarea informațiilor cu privire la populație incluse în fișele ultimului recensământ;

– studierea fișelor, clădirilor și a gospodăriilor etc.

– utilizarea unor informații mai largi referitoare la diferite elemente, fenomene și procese, din care au fost selectate anumite aspecte semnificative (discuții purtate cu specialiști din domeniul arhitecturii, urbanizării, amenajării teritoriale etc.);

– realizarea unor măsurători asupra unor fenomene reale (ex. planul școlii prin observarea cu atenție, urmată de stabilirea punctelor cardinale , apoi măsurarea dimensiunilor clădirii atât cu ruleta, cât și cu pasul);

– fotografierea aspectelor semnificative din realitatea observată;

– elaborarea unor întrebări în cadrul anchetei pentru a afla aspecte din viața oamenilor din Târgul-Frumos. Ancheta constă în culegerea metodica de informații în baza unei scheme operaționale scrise sau orale, de tipul întrebare-răspuns. Tehnica fundamentală de realizare a anchei este chestionarul, care constă într-o serie de întrebări, adresate subiectului, enunțate într-o anumită ordine. Metoda anchetei are avantajul că permite strângerea unui material bogat care poate conduce la organizarea unor cercetări sau care poate să confirme unele concluzii la care s-a ajuns prin folosirea altor metode. Ancheta nu poate înlocui, pe deplin, cercetarea în domeniul metodicii predării geografiei. De pildă, chestionarul pe care l-am realizat cuprinde 13 întrebări iar în urma analizei răspunsurilor am întocmit un raport de monitorizare care mi-a servit la întocmirea lucrării.

Chestionar

Numele și prenumele …………………………..

1. Vârsta………

2. Stare civilă: a ) necăsătorit; b) căsătorit; c) divorțat; d) alte situații.

3. Studii: a) superioare; b) medii; c) primare.

4. Structura familiei: a) soț , soție; b) soț, soție, copii; c) soț, soție, copii, părinți; d) alte situații.

5. Sectorul de activitate: a) primar (agricultură); b) secundar (industrie, construcții); c) terțiar (turism, transport, învățământ, sănătate).

6. Venituri: a) până la 400 Ron; b) între 400 – 1000 Ron; c) peste 1000 Ron.

7. Care sunt sursele de venit?

a) salariul de bază; b) pensie; c) lucrul sezonier; d) alte situații.

8. Localitatea de proveniență: a) sat din alt județ (exemplificați); b) sat din jud. Iași (exemplificați); c) oraș din alt județ (exemplificați)

9. Precizați motivul sosirii în localitate….. ………………………

10. Care sunt motivele deplasărilor spre alte localități?

a) locul de munca; b) studii; c) cumpărături; d) altele.

11. Religia: a) creștin – ortodox; b) romano-catolic; c) altă religie (exemplificați)

12. Respectați sărbătorile creștine?

a) la biserică; b) în familie; c) deloc.

13. Ce mijloace de transport dețineți? Precizati numărul acestora.

Pe lângă metodele descrise la partea I am mai utilizat:

Metoda observației directe care a facilitat caracterizarea sub raport cantitativ și calitativ a diferitelor elemente și fenomene din teren. Au fost inventariate principalele elemente care au rezultat dintr-o observare dirijată: aspecte ale unor elemente antropice-localitatea Târgu-Frumos, cu clădiri și străzi, activitățile economice, căile de comunicație.

În cadrul observațiilor expediționare s-au făcut evaluări cantitative într-o anumită perioadă de timp, prin interpretarea anumitor aspecte din realitatea de pe teren și a informațiilor de la localnici.

Metoda observației indirecte realizată prin intermediul unor modalități de reproducere a realității obiective, a valorificat mijloace diverse, dintre care amintim bibliografia, schițe de hărți, grafice, tabele. S-a folosit notarea sistematică a fenomenelor observate, experiențe din viața de familie, evenimente din cursul școlarității etc.

Utilizarea seriilor de date privind numărul de locuitori, structura profesională, structura etnică, religioasă etc. au facilitat înțelegerea elementelor geodemografice din orizontul local în evoluția lor temporală.

S-a utilizat fecvent metoda comparației, pornindu-se de la precizarea unor particularități exterioare între ele și mai ales prin raportarea la întreg.

Metodele de reprezentare grafică folosite atât din punctul de vedre al conținutului, cât și al formei, au concretizat rezultatele cercetării, identificându-le pe cele care au dat expresia cea mai reală și sintetică asupra fenomenelor studiate. Se adugă modelele grafice de forma unor modele, care au ca scop să sintetizeze aspectele structurii interne și a relațiilor dintre elementele analizate.

Modelul mediului antropizat. În cazul orașului Târgu-Frumos, există componente naturale și antropice, care pot fi organizate sub forma unui model. În lucrarea sa, Sisteme teritoriale, Ianoș Ioan sintetizează sugestiv raportul dintre componenta naturală și elementele antropice : populație, așezări, activități economice, comunități. El consideră mediul natural ca un întreg, existând relații între fiecare componentă și mediul natural, precum și relații între componentele antropice, luate câte două.

Modelul induce, totodată, o metodă de analiză; el sugerează o modalitate de reprezentare grafică a structurii și a funcționalității mediului geografic al orizontului local. Acest model se poate aplica în cercetările teritoriale concrete, cu anumite nuanțări, provenite din complexitatea elementelor componente; de exemplu, mărimea demografică a unei comunități, tipul rețelei de așezări, nivelul activităților economice, precum și alți factori exteriori (modul de proprietate, resursele financiare, posibilitățile tehnologice).

Modelele mentale cu caracter mai mult empiric, au o importantă notă personală și se formează prin parcurgerea succesivă și repetată a orizontului mai apropiat sau îndepărtat, prin reținerea și poziționarea mentală a unor repere semnificative și utilizarea lor în alte situații. Perceperea empirică și mentală a spațiului, cu elementele și carcteristicile sale, reprezintă o carcteristică a felului în care acești locuitori percep orizontul local în ansmblul său. Locuitorii așezărilor mai mici au, fiecare un astfel de model mental, o ,,hartă" imaginară a localității sau teritoriului înconjurător.

VIII.2.6. MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT FOLOSITE ÎN PREDAREA OPȚIONALULUI

Pentru a asigura o bună însușire, de către elevi, a cunoștințelor în domeniul geografiei umane, nu este suficientă numai memorarea celor comunicate de către profesor sau a cunoștințelor din manual și din alte cărți de specialitate, ci este necesară utilizarea unor resurse materiale, pentru a aduce realitatea în câmpul de observație al elevilor. Ansamblul acestor resurse materiale folosite în procesul de învățământ și investite cu anumite funcții pedagogice formează mijloacele didactice.

Principalele funcții ale mijloacelor de învățământ sunt:

– Funcția de informare asigură furnizarea de informații directe asupra obiectelor și fenomenelor studiate;

– Funcția formativ -educativă asigură dezvoltarea gândirii logice a elevilor, captarea atenției și formarea de priceperi;

– Funcția motivațională asigură trezirea interesului și a curiozității asupra fenomenelor ce vor fi studiate;

– Funcția de evaluare constă în capacitatea unor mijloace didactice de a pune în evidență rezultatele învățării, de a aprecia progresele elevilor.

Totalitatea mijloacelor materiale care asigură informația pentru geografia orizontului local constituie baza materială a pregătirii în domeniu, în alcătuirea căreia se includ:

– materialul didactic și mijloacele tehnice de învățământ;

– cabinetul de geografie;

– eșantioanele demonstrative.

Se recomandă ca la aceeași lecție să fie folosit material didactic cât mai variat, ca suport de fixare și conținut științific, care se va expune treptat, pe măsura ce se parcurge conținutul. În cazul lecțiilor bazate pe metode activ-participative, materialul didactic se distribuie pe grupe, paralel cu desfășurarea studiului.

VIII.2.7. FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII DE PREDARE ÎN CLASĂ ȘI ÎN AFARA CLASEI

În procesul de pregătire în domeniu, raporturile elev-profesor capătă o dinamica proprie. Chiar și în timpul unei singure ore, aceste raporturi se pot schimba, îmbrăcând forme variate de pregătire: cu întreaga clasa, pe grupe de elevi sau individual. Dinamica formelor de organizare a pregătirii crește pe măsură ce se trece de la învățământul informativ la cel formativ.

Activitatea cu clasa întreagă

Constituie forma tradițională de organizarea activității didactice și, deși are o serie de limite, ea asigură succesul în pregătirea elevilor în colectivitate și pentru colectivitate. Tratarea clasei ca un tot unitar, alcătuit din elemente omogene, duce la ineficiența în activitatea informativ educativă. De aceea, profesorul trebuie să acorde o atenție deosebită particularităților individuale ale elevilor, adoptând o strategie diferențiată, care, în ultima instanță, să asigure realizarea acelorași obiective.

Activitatea frontală poate fi folosită atât în instruirea teoretică, cât și în formarea practică. Pentru a spori eficiența acestui tip de activitate, se impun a fi satisfăcute o serie de cerințe:

– folosirea metodelor de activare a fiecărui elev, urmărind captarea atenției și participarea lui la însușirea cunoștințelor predate;

– în instruirea practică, activitatea frontală este posibilă numai dacă poate fi asigurat un loc de muncă fiecărui elev în cadrul unei lucrări unitare.

Activitatea organizată pe grupe

Cea mai mare parte din instruirea practică în domeniu se realizează prin organizarea clasei pe grupe de elevi. Lucrările practice se realizează cel mai bine numai pe grupe, fie că toți elevii execută aceeași operație, fie că fiecare grupă realizează operații speciale din ansamblul temei, urmând să se facă rotirea grupelor. Succesul practicării pregătirii în domeniu, pe grupe, se realizează asigurându-se următoarele cerințe minime:

– grupele să primească sarcini de lucru precis delimitate, cu caracteristici de timp și calitate anunțate anterior;

– evidența îndeplinirii sarcinilor să se țină pe grupe și nu pe individ, cointeresând membrii colectivului să-i sprijine în vederea atingerii nivelului optim;

– să fie stimulate grupele cu rezultate bune;

– să fie generalizată experiența pozitivă a grupelor fruntașe.

Activitatea individuală

Acest tip de activitate ocupă un loc însemnat în pregătirea în domeniul geografiei populației. Pentru a asigura succesul deplin în utilizarea acestui tip de activitate, se cere respectarea anumitor cerințe:

– fiecare elev să primească sarcini concrete, cunoscând parametrii performanțelor ce trebuie realizate;

-îndrumarea permanentă a elevilor pe parcursul desfășurării activității;

-evidențierea elevilor cu rezultate bune și stabilirea măsurilor de recuperare pentru cei cu rezultate sub limita admisă.

Între cele trei forme de organizare a pregătirii trebuie să existe raporturi de optimizare, ținând seama de obiectivele instructiv-educative fixate. Ponderea fiecărei forme este determinată de elementele concrete ale procesului de pregătire. Fiecare profesor, în funcție de condițiile pe care le poate asigura, trebuie să stabilească formele de activitate la care va antrena elevii.

VIII.2.8. LECȚIA DE GEOGRAFIE – FORMA DE BAZĂ A ORGANIZĂRII PROCESULUI INSTRUCTIV- EDUCATIV

Lecția constituie cea mai răspândită formă de instruire a elevilor pe colectivități. Ea vizeaza realizarea unor obiective instructiv- educative, are un conținut definit, o anumită structură, un timp determinat de desfășurare și presupune utilizarea unor moduri de lucru, a unor metode, procedee și mijloace de învățământ.

Prin lecția de geografie, elevii își însușesc cunoștințe, priceperi și deprinderi conform programei școlare, iar succesiunea lecțiilor asigură predarea sistematic a disciplinelor geografice și realizarea obiectivelor pedagogice proprii acestora.

Conceptul "tip de lecție" poate fi considerat drept un model folosit pentru a reduce un șir de lecții asemănătoare la o structură mai simplă, reprezentativă pentru această categorie. Nu există o lecție ,,tip"care să poată fi reprodusă identic, ci numai situații asemănătoare, care sugerează o structură asemănătoare. Lecția de geografie asigură însușirea bazelor științifice, formează capacități de aplicare în practică, dezvoltă forțele de creativitate, spiritul de observație și imaginație, contribuie la formarea și consolidarea personalității elevului.

Tipurile de lecție diferă între ele prin modul de organizare, structurare și desfășurarea activității didactice.

Principalele tipuri de lecții sunt:

Lecția de comunicare și însușire a cunoștințelor concentrează activitatea didactică spre însușirea de către elevi a noilor cunoștințe, dezvoltând capacitățile intelectuale ale acestora. Acest tip de lecție poate avea mai multe variante: lecția introductivă, lecția de descoperire, lecția problematizată.

Lecția de formare a priceperilor și deprinderilor se caracterizează printr-o pondere însemnată a activității elevilor în desfășurarea lecției; acest tip de lecție are mai multe variante: lecții de efectuare a lucrărilor de teren, lecții practice în sfera didactică, lecții de muncă independentă cu ajutorul fișelor, lecții pe bază de exerciții aplicative, lecții de deprinderi de muncă independentă cu ajutorul testului programat.

Lecția de recapitulare, sistematizare și consolidare a cunoștințelor are ca obiectiv fixarea și consolidarea cunoștințelor dobândite. Recapitularea duce la formarea unor idei generale și la introducerea lor în scheme logice, mai cuprinzătoare. Acest tip de lecție se poate concretiza în următoarele variante: lecție de recapitulare la sfârșit de capitol, semestru, an școlar, lecție de recapitulare cu ajutorul fișelor și referatelor, lecție de recapitulare prin vizite .

Lecția de verificare și apreciere a cunoștințelor are ca obiectiv principal controlul si evaluarea randamentului școlar, calitativ și cantitativ.Variantele acestui tip de lecție depind de metodele de evaluare utilizate: -verificari orale, lucrări scrise, lucrări practice, teste și fișe.

Lecția mixtă este tipul de lecție cel mai întâlnit și care poate avea următoarele variante:

– verificarea concomitentă cu predarea;

– fixarea concomitentă cu predarea;

– însușirea cunoștințelor prin activitate independentă;

– însușirea cunoștințelor cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale;

– simultaneitatea momentelor;

– însușirea cunoștințelor pe baza de programe.

Lecția demonstrativă este lecția în care predomină prezentarea de către profesor a obiectelor, fenomenelor, proceselor din realitate, fie sub forma lor naturală, fie sub o altă formă (pe material confecționat, prin desen pe tablă, cu ajutorul mijloacelor audio-video). Variantele acestui tip de lecție pot fi:

-demonstrația pe unicat;

-demonstrația pe mijloace multiple;

-demonstrația pe simulator,

Se recomandă folosirea unui număr cât mai variat de tipuri de lecție, pentru a mobiliza resursele fiecărui elev. Trebuie, de asemenea, să se asigure o unitate deplină între conținut, forma de activitate, metodele și mijloacele de învățământ, unitate care se cere centrată pe obiectivele activității planificate.

Elementele didactice ale unei lecții model

Lecția este constituită dintr-o succesiune organizată de evenimente, care se desfășoară într-o unitate de timp. Aceste evenimente cuprind predarea-învățarea și au ca scop realizarea obiectivelor instructiv-educative.

Lecția trebuie să fie organizată astfel încât să permită utilizarea eficientă a timpului destinat fiecărui eveniment. Numărul și durata evenimentelor unei lecții depind de tipul acesteia. În general, o lecție cuprinde următoarele evenimente didactice:

•captarea atenției;

•reactualizarea cunoștințelor;

•enunțarea obiectivelor operaționale;

•dirijarea învățării;

•obținerea performanței;

•asigurarea feedback-ului;

• intensificarea retenției;

•evaluarea performanței;

•asigurarea transferului.

Pentru a asigura o activitate de învățare de calitate, eficientă și de durată, trebuie să se asigure o stare interioară a elevului care să-i dea posibilitatea de a selecta și recepta conținutul învățării. Randamentul învățării depinde și de capacitatea de atenție a elevilor. Priceperea de a capta și a dirija atenția constituie un indiciu a artei profesorului de a organiza și conduce procesul de învățare. Exemplificarea executării proiectării didactice la disciplina opțională ,,Târgu-Frumos – studii geografice" am efectuat-o întocmind un proiect didactic pentru activitatea de învățare, însoțit de desfășurarea activităților.

PROlECT DE LECȚIE

Data:

Disciplina : Geografie

Clasa a VII-a

Prof.

Tema : Orașul Târgu-Frumos – studiu de caz.

Scopul lecției:

– Consolidarea cunoștintelor cu privire la caracteristicile geodemografice ale orașului Târgu-Frumos, dezvoltarea capacitatilor de investigare a orizontului local prin documentare și cercetare și cunoașterea elementelor de conținut ale materialelor cartografice.

Competețe specifice:

1. Utilizarea terminologiei științifice și disciplinare specifice (concepte, noțiuni);

2. Argumentarea unui demers explicativ;

3. Formalizarea informațiilor;

4. Analiza interacțiunilor dintre mediul natural și locuitori;

5. Citirea și interpretarea informației cartografice și grafice;

6.Construirea unor schițe cartografice simple.

Obiective operationale: La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

Obiective cognitive:

– să definească, să explice și să exemplifice termenii- cheie;

– să utilizeze terminologia geografică;

– să identifice localitățile din orizontul apropiat;

– să utilizeze termenii și denumirile de bază;

Obiective metodologice:

– să precizeze poziția geografică și vecinii orașului Târgu-Frumos;

– să caracterizeze elementele cadrului natural a orașului natal;

– să analizeze dinamica și mișcarea naturală a populației;

– să identifice tipurile de migrații și cauzele lor;

– să identifice factorii care susțin dezvoltarea economică a orașului Târgu-Frumos;

– să completeze o hartă mută cu elementele de conținut, evidențiind vecinii și hidrografia localității.

Tipul lecției: de consolidare a cunostințelor.

Strategia didactică: dirijată, cognitivă, euristică.

Metode și procedee didactice: conversația euristică, explicația, analiza SWOT, problematizarea, modelarea, studiul de caz, rețeaua de discuții, exercițiul geografic, munca independentă cu harta, dialogul.

Mijloace de învățământ: Harta fizico-geografică a României, Atlasul geografic școlar, fișe de lucru, grafice, Harta fizico-geografica a județului Iași, date despre populația localității de la recensămintele din anul 2011.

Organizarea activității: colectiv, grupe de elevi și individual.

Resurse și managementul timpului: 50 minute

Desfășurarea lecției

Activități concrete vizând formarea noțiunilor, deprinderilor și capacităților în clasă

Antrenarea elevilor la clasă în procesul de formare a noțiunilor, deprinderilor și capacităților are un scop didactic și finalitate științifică, în acest mod însușirea cunoștințelor căpătând caracter activ și temeinic.

Ca preocupare didactică, ridicarea nivelului activității și dinamizarea participării directe a elevilor se poate realiza prin mai multe modalități, dintre care se datașează următoarele:

– exercițiile și aplicațiile practice

– lucrările practice de muncă independentă

– lucrările practice de observație

Exercițiile și aplicațiile practice pot fi utilizate în toate tipurile de lecții, fie scris sau oral, atât individual cât și în grup, la lecții, în clasă, în cabinetul de geografie, pe terenul geografic și în excursie. Exercițiile și aplicațiile practice contribuie la însușirea de către elevi a cunoștințelor în legătură cu unele date din realitate, asigură consolidarea cunoștințelor predate elevilor, contribuie la formarea unor deprinderi și îndemânări practice, favorizând totodată dezvoltarea gândirii independente a elevilor. Cele mai utilizate tipuri de exerciții se referă la:

– folosirea manualului și altor surse de informare (scoaterea ideilor principale, învățarea logică, învățarea cu ajutorul hărții, utilizarea imaginilor, graficelor, schițelor, lecturilor din manual;

– citirea și interpretarea hărților, desenelor, graficelor;

– reprezentarea grafică a datelor;

– măsurători pe hartă și pe globul geografic;

– determinări de puncte pe hartă și pe globul geografic, folosind coordonatele geografice;

– citirea instrumentelor;

– realizarea unei hărți după realitatea observată sau după un text dat;

– transformări la scară;

– utilizarea semnelor convenționale;

– interpretarea unor informații redate cartografic;

– interpretarea orală sau în scris a fenomenelor observate;

– interpretarea orală sau în scris după imagini;

– exprimarea unor legături observabile imediat;

– transferul informației grafice și cartografice în informație orală sau scrisă.

O atenție deosebită trebuie acordată exercițiilor cu harta din manual, atlas, harta murală, harta în relief sau harta topografică. Fiecare lecție de geografie trebuie să conțină o hartă, o schiță sau o diagramă pe care sunt reprezentate cele mai semnificative fenomene geografice reprezentate. Folosirea reușită a exercițiilor la lecții contribuie la formarea unor deprinderi practice, asigurându-se înțelegerea științifică a fenomenelor.

Lucrările practice curente de muncă independentă se efectuează cu toată clasa, pe grupe în funcție de materialul existent, putînd fi organizate în sala de clasă, în cabinetul de geografie sau în natură.

În clasă sau în cabinetul de geografie se pot efectua lucrări practice de descriere a unei porțiuni a hărții topografice, reprezentări grafice, recunoaștere de roci și minerale, lucrări pe harta de contur, lucrări de întocmire a schițelor de hartă, alcătuirea de albume geografice tematice, de referate și comunicări științifice.

În natură se pot face ridicări topografice, aflarea înălțimii sau distanței între două puncte, măsurarea vitezei, debitului și secțiunii unui râu, calcularea densității populației, natalității, mortalității, sporului natural etc.

Lucrările practice de observație se desfășoară mai ales în natură, pe platforma meteorologică, geomorfologică sau în anumite puncte caracteristice de observații. Aplicațiile practice desfășurate în clasă sau în natură sunt de regulă de scurtă durată (până la o oră) sau de durată medie, cuprinzând mai multe etape de lucru, dar pe măsura îmbogățirii cunoștințelor elevilor, aplicațiile practice pot fi și de lungă durată ca în cazul observațiilor meteorologice.

Obiective operaționale urmărite: La sfârșitul etapei de formare a noțiunilor geografice generale (complexe și concrete), a deprinderilor practice intelectuale și a capacității de investigare a orizontului local, la nivelul peformanței optimale elevii vor fi capabili:

– să utilizeze corect noțiunile însușite;

– să descrie corect un fenomen observat direct sau după reprezentarea acestuia;

– să identifice legăturile dintre fenomenele observate;

– să identifice relații stabile și repetabile de tip cauză-efect;

– să identifice relațiile dintre componentele naturale și socio-economice;

– să utilizeze corect și sistematic informația din manual, din orizontul apropiat și din sistemele multimedia;

– să identifice elementele principale ale unei reprezentări cartografice și să transforme imagini cartografice;

– să elaboreze și să redea imagini cartografice simple;

– să exploreze și să utilizeze proceduri elementare de investigare a realității, de informare și prezentare a datelor;

– să redea procese elementare care au loc în mediul înconjurător;

– să realizeze o investigație structurată;

Însușirea de către elevi a metodelor și tehnicilor de cercetare

Învățarea prin cercetarea individuală sau în grup în cadrul orelor de geografie îi pune pe elevi în situația de a rezolva diferite situații-problemă, de a descoperi mecanismul fenomenelor fizico-geografice și economico-geografice din mediul înconjurător, de a localiza și interpreta cu ajutorul modelelor (hărți, diagrame, diapozitive, fotografii etc.). În acest scop, elevii (împărțiți în grupe) primesc teme de cercetare, bibliografie, hărți și alte mijloace didactice, având posibilitatea să cerceteze unele aspecte semnificative ale componentelor geografice din orizontul local. Elevii trebuie familiarizați cu metodele generale folosite în cercetarea geografică: metoda observației directe, expediționară și staționară, metoda observației indirecte pe baza bibliografiei, hărților, schițelor, metoda comparației special aplicate pe discipline geografice.

În etapa pregătitoare, echipele de cercetare își vor limita la început activitatea la observațiile asupra unui singur element sau fenomen din orizontul local ,

obiectul de cercetare fiind totuși destul de bogat și atrăgător prin conținutul său.

Treptat, prin îndrumarea profesorului, câmpul cercetării se va lărgi, elevii ajungând să abordeze un grup de obiecte sau fenomene (relief, climă, vegetația, soluri, faună etc.), urmând apoi să aibă o privire de ansamblu asupra ținutului respectiv.

Cercetarea și cunoașterea orizontului local de către profesor

Sarcinile pe care le are de îndeplinit profesorul de geografie în cadrul școlii și în activitățile extrașcolare solicită o pregătire temeinică. Un profesor exigent cu sine se preocupă în permanență de lărgirea orizontului său de cunoștințe (citește, se informează, se documentează, studiază). Preocuparea de a se perfecționa continuu trebuie înțeleasă în complexitatea ei, realizându-se prin mai multe forme:

– studiu individual care presupune cunoașterea noutăților științifice din domeniul geografiei și a științelor înrudite, a pedagogiei, a metodicii predării geografiei;

– lărgirea orizontului cunoașterii într-un cadru organizat prin cursuri de perfecționare la anumite intervale de timp, precum și prin participarea activă la activitățile cursurilor metodice, cercurilor pedagogice, sesiunilor de comunicări științifice organizate de inspectoratele școlare și Casa Corpului Didactic, unde se fac expuneri pe diferite teme de actualitate, au loc schimburi de experiență între profesori etc.

– parcurgerea unor trepte de maturizare profesională prin susținerea examenului de definitivat, apoi obținerea gradelor didactice II și I.

Este evident că între pregătirea de specialitate, cercetarea orizontului local și activitatea la catedră a profesorului de geografie, există multiple interdependențe finalizate cu rezultate din cele mai bune.

În vederea pregătirii lecțiilor și aplicațiilor practice cu elevii în orizontul local, profesorul trebuie să se documenteze, să studieze programele școlare, manualele de geografie, materialele de specialitate, cursuri universitare, reviste, atlase, literatură pedagogică și metodică, să-și pregătească colecții de roci, albume de fotografii, înregistrări video din mediul înconjurător. În activitatea de cercetare geografică, profesorul trebuie să manifeste pasiune, să lucreze creator, cu mult tact, să stăpânească conținutul disciplinei și să îndrăgească elevii. Numai așa va crea o atmosferă favorabilă de lucru în cercetările efectuate cu elevii, care vor căpăta un profund caracter formativ.

Există o gamă largă de moduri și organizare a cercetării orizontului local cu elevii, care pot avea un caracter preponderent informativ (vizite, drumeții, excursii) sau care pot avea un pronunțat caracter de cercetare (aplicații practice în orizontul local). Aceste forme de activitate extrașcolară îi obișnuiesc pe elevi cu exersarea gândirii logice de la simplu la complex, de la apropiat la îndepărtat, de la descriere la explicare, de la înțelegerea fenomenelor și proceselor geografice pe baza cauzalității acestora, la explicări genetice, științifice.

VIII.2.9. TIPURI DE ACTIVITĂȚI REALIZATE CU ELEVII ÎN ORIZONTUL LOCAL

Aplicațiile practice sunt acele activități, desfășurate în clasă și în orizontul local, prin care elevii, cu ajutorul profesorului pun în practică cunoștințele primite, cu scopul consolidării lor și formării de priceperi și deprinderi.

Geografia ca obiect de învățământ aduce o contribuție esențială la dezvoltarea intelectuală a elevilor, la formarea gândirii lor geografice. Aplicațiile practice sprijină atât cunoașterea obiectelor și fenomenelor geografice, cât și unele aspecte cantitative și calitative legate de ele, recunoaștrea lor pe hartă, precum și descifrarea interdependențelor care le caracterizează în complexele geografice. Deasemenea dezvoltă judecata, puterea de analiză și sinteză a elevilor. Repetate cu elevii în orizontul local, aplicațiile practice duc la formarea priceperilor și deprinderilor, dezvoltând spiritul de observare și dorința de cercetare științifică. Efectuarea lor cere atenție deosebită și sistematică față de obiectul sau fenomenul în studiu, o activitate de durată îndreptată spre un anumit scop.

Participând la aplicații, elevul desfășoară o activitate intelectuală, observă aspecte esențiale, descoperă asemănări și deosebiri, desfășoară o activitate motorie, iar în final sintetizează rezultatele cercetării prin întocmirea de grafice, tabele etc., trăgând concluzii și redactând scurte lucrări științifice.

Pornind de la faptul că geografia cuprinde în sfera ei de cercetare obiecte și fenomene care se desfășoară pe un spațiu extrem de extins, lucrările practice trebuie realizate în cea mai mare parte în natură (orizontul local), iar în clasă rămâne efectuarea lucrărilor practice pe hartă sau sub forma organizării colecțiilor, confecționarea de modele, prelucrarea și reprezentarea grafică a materialului cifric referitor atât la fenomene fizice, cât și socio-geografice.

Clasificarea aplicațiilor practice se poate face după mai multe criterii: după gradul de complexitate,după locul desfășurării, după mijloacele de realizare, numărul participanților și după deprinderile care le formează.

După gradul de complexitate, aplicațiile practice în orizontul local pot fi:

– lucrări practice de muncă independentă (ex. măsurarea sau estimarea unor suprafețe )

– lucrări practice de observație (ex. descrierea elementelor identificate și poziționate, să observe trăsăturile peisajului înconjurător al orașului: cadrul fizic – suprafețe construite -căi de comunicație – terenuri agricole – spațiu verde etc.).

– aplicații practice complexe prin care se urmărește perfecționarea priceperilor și deprinderilor (cuprind un șir de lucrări legate între ele printr-o succesiune logică în urma cărora rezultă o concluzie asupra fenomenului sau obiectului studiat, să analizeze detaliile, să fie prevăzute momentele de sinteză, rezervate profesorului sau elevilor).

– studiul complex reprezintă o activitate practică de studiu fizico- geografic a comunei natale sau a unităților economice existente etc.

După locul unde se desfășoară, aplicațiile practice desfășurate în scopul perfecționării priceperilor și deprinderilor, se clasifică în:

– aplicații practice pe terenul geografic (pentru lucrări de meteorologie, geografie – matematică, topografie, geomorfologie);

– aplicații practice la punctul geografic de observații (un teren relativ restrâns, din afara localității pe care se află diferite obiecte asupra cărora se pot face observații fără să fie necesare amenajări speciale) ;

– aplicații practice în vizite (la unități economice).

Dintre mijloacele de realizare putem deosebi:

– aplicații practice cu harta ;

– aplicații practice cu instrumente și aparate (în care se cere folosirea unui instrument simplu sau mai complicat, după natura lucrărilor: ex. măsurarea temperaturii, căderile de ploaie etc.);

– anchete despre populație sau anumite mărturii (agricultori, comercianți, responsabili publici). În acest caz, elevii trebuie sensibilizați de la început cu cerințele anchetelor (cu sau fără chestionare): eșantionare, locul anchetei, momentul în care s-a efectuat ancheta, întrebări etc.

După deprinderile care le formează, se detașează aplicațiile practice care formează deprinderi și priceperi specifice geografiei, precum și aplicații care formează deprinderi și priceperi ce pot fi utilizate și în alte domenii de activitate.

O importanță deosebită o are grija profesorului pentru alegerea celor mai tipice lucrări practice, adecvate cunoștințelor elevilor și materialului ce se predă.

Activitățile în afara clasei se înscriu, în primul rînd, în cadrul studiului mediului, unele putându-se desfășura în timpul unei lecții, altele pot necesita o jumătate de zi sau chiar o zi, ori pot să se desfășoare în timpul mai multor săptămâni.

Dintre exercițiile efectuate enumerăm:

– studiul peisajului urban;

– studiul orașului Târgu-Frumos;

– studiul mediului natural;

– studiul componentelor așezării;

– circulația și mobilitatea populației din Târgu-Frumos;

– măsurarea unor distanțe, măsurarea sau estimarea unor suprafețe, indicarea unor direcții;

– notarea unor deteriorări ale clădirilor și terenurilor;

– determinarea naturii materialelor clădirilor;

– măsurarea traficului automobilelor și/ sau a pietonilor;

– discuții cu persoanele care locuiesc în orașul Târgu-Frumos sau cei care vizitează localitatea.

În natură se pot face și cartări legate de funcționalitatea spațiului, probleme de organizare judicioasă a spațiului, observații directe asupra diverselor morfostructuri, respectiv probleme de poluare, intensitatea traficului, organizarea vieții comunitare, comportamentul și mentalitățile comunitățiilor, elemente care pot influența chiar și gestiunea așezării, evoluția modului de folosință agricolă sau nu a terenurilor, densitatea construită etc.

VIII.2.10 FORME DE EVALUARE

Evaluarea pedagogică reprezintă,,o acțiune manageriala proprie sistemelor socio-umane, care solicită raportarea rezultatelor obținute, într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice domeniului în vederea luării unei decizii optime.”. Evaluarea reprezintă, în primul rând, măsurarea rezultatelor, iar pentru a măsura efectele instruirii este necesara utilizarea unor instrumente adecvate de măsurare. Odată cu stabilirea obiectivelor și conținutului se stabilesc și tehnicile corespunzătoare de determinare a nivelurilor atinse. Acestea vor furniza date cantitative și calitative despre rezultatele obținute, făcând posibilă aprecierea randamentului înregistrat, relevarea succeselor sau insucceselor obținute.

Formularea obiectivului de evaluare se va face printre elemente:

Ce? – comportamentul pe care elevul trebuie să-l demonstreze;

Cum? – în ce condiții se produce acest comportament;

Cât? – nivelul de performanță sau criteriul de reușită.

Pentru a releva progresul elevilor, profesorul poate utiliza teste pe tot parcursul procesului de instruire iar rezultatele obținute de către elevi vor oferi informațiile necesare reglării automate a procesului de predare. O astfel de evaluare se numește evaluare continua, de progres sau formativă. La sfârșitul unei perioade mai lungi (semestru, an școlar) se pot pune în evidență rezultatele obținute de către elevi prin compararea lor cu obiectivele propuse (evaluare finală, sumativă sau cumulativă).

FUNCȚIILE EVALUĂRII

Scopul evaluării nu este de a obține anumite date despre rezultatele unui grup sau individ și de a face o judecată de valoare asupra randamentului unei activități, ci de a perfecționa procesul educativ. Funcțiile evaluării au semnificație socială și pedagogică.

• Functia de constatare a existenței unui produs înainte sau după o situație de învățare.

• Funcția de diagnoză a cantității și calității rezultatelor, a cauzelor factorilor care au determinat rezultatele, prin verificarea și interpretarea cunostințelor la diferite intervale de timp.

• Funcția de reglare a activității. Prin evaluare, se identifică rezultatele prin raportare la obiective, la cerințele programei școlare, la rezultatele altor indivizi, se remarcă dificultățile și lacunele în învățare și se decide asupra organizării viitoare a instruirii. După feed-back reglarea învățării este asigurată de profesor, elev sau părinți.

• Funcția de prognoză – probabilistică – a valorii, nivelului și performanțelor pe care le-ar putea obține elevul în etapa urmatoare de pregătire.

• Funcția motivațională – verificarea ritmică il determină pe elev să învețe cu regularitate, sistematic și conștiincios. Evaluarea indică succesul, insuccesul sau mediocritatea școlară.

• Funcția de informare a elevului (metacunoștințe, strategii posibile, scopuri), a profesorului (cunostințele, atitudinile și capacitățile de care dispun elevii, cum va organiza învățarea și evaluarea în viitor, identificarea căilor facile și pertinente de instrucție și educație), a părinților (indiciu pentru acordarea sprijinului cu scopul orientării și reușitei viitoare), a directorului, a societății asupra stadiului formării și asupra progreselor actuale și posibile.

• Funcția de orientare socială, școlară și profesională la diferite nivele de decizie.

• Funcția de selecție socială, școlară și profesională la diferite nivele de clasificare și ierarhizare a rezultatelor activității didactice, de formare inițială și continuă, exprimate în termeni de proces și produs.

TIPURI DE EVALUARE

Adoptând diverse criterii, putem distinge mai multe tipuri de evaluare:

După apelarea la o normă sau la un criteriu, distingem:

– evaluarea normativă – apelează la o normă și furnizează date cu privire la poziția individului în cadrul colectivității;

– evaluarea criterială – apelează la un criteriu și furnizează date despre performanța unui individ în raport cu cât a realizat din sarcina dată.

După proveniența evaluatorului, se disting următoarele tipuri de evaluări:

– evaluare internă – realizată de aceeași persoană care realizează și procesul de predare- învățare;

– evaluare externă –realizată de o persoană în afara procesului;

– autoevaluarea –realizată de cel care învață;

– heteroevaluarea -confruntarea evaluării profesorului cu cea a elevilor;

– coevaluarea -evaluarea reciprocă elevilor.

În ultimii ani s-au putut observa o serie de schimbări în modul de a concepe evaluarea curentă în sensul dezvoltării a numeroase și variate strategii educative. În acest sens, se pot distinge mai multe tipuri de evaluare:

– evaluare formală – informală;

– evaluare diagnostică – prognostică;

– evaluare de proces – de produs;

– evaluare punctuală – secvențială – continuă;

– evaluare prin cifre (note, scoruri) sau prin litere (A, B, C);

– evaluare prin calificative (FB, B, S, IS);

– evaluare prin coduri (plus, minus).

Profesorul evaluator care predă disciplina geografie poate utiliza un număr mare și variat de modele de evaluare cantitativă și calitativă, pe care le putem structura astfel:

– chestionarea și verificarea observativă pe întreg parcursul lecției;

– grilele de evaluare și autoevaluare;

– referatele;

– portofoliul;

– activitatea experimentală;

– testele.

Aceste instrumente de evaluare se utilizează în următoarele situații de evaluare: probe orale, scrise și practice.

Testul ca modalitate de evaluare a progresului elevilor

Testul este un instrument metodologic de evaluare scrisă frontală selectivă, după criterii științifice, a unei realități măsurabile (aptitudini, abilități, informații, tehnici, atitudini, intensitate, durată, cantitate, etc). Prin test se masoară progresele sau dificultățile din activitatea de învățare a elevilor, cantitatea și calitatea cunoștințelor sau capacităților proiectate în programa școlară – gradul de întelegere, aplicare, analiză și sinteză a informațiilor dobândite într-o perioadă de timp determinată, într-un domeniu de cunoastere.

Elaborarea și aprecierea unui test presupune asigurarea câtorva calități esențiale, cum ar fi:

• eficiența, adică să măsoare cunoștințele și deprinderile care constituie conținutul lecției;

• fidelitatea, adică să reflecte în mod real gradul de stăpânire a cunoștințelor și deprinderilor;

• dificultatea, adică să corespundă ca grad de dificultate în raport cu elevii cărora li se adresează;

• puterea de discriminare, adică să asigure o largă distribuție a notelor pentru elevii cu grade diferite de pregătire;

• validitatea, adică să fie în concordanță cu deprinderile și cunoștințele care au constituit conținutul lectiei;

• încadrarea în timp, adică notele să reflecte cât știe elevul și cât de rapid poate să rezolve testul;

• să fie practice, adică să fie ușor de aplicat într-un timp determinat.

Noțiunea de item și clasificarea itemilor

Unitatea de lucru a unui test este itemul (o întrebare cu răspuns așteptat), fiecare test fiind format din mai mulți itemi variați ca mod de formulare și care se adresează diferitelor procese psihice (gândirii, memoriei, imaginației).

După criteriul obiectivității se deosebesc itemi obiectivi și itemi subiectivi.

Itemii obiectivi abordează un aspect precis delimitat fiind astfel eliminată subiectivitatea în notare.

Ex. Orașul Târgu-Frumos se află în unitatea de relief…… .

b) Itemii subiectivi vizează un complex de cunoștințe și abilități cognitive.

Ex. Explicați cauzele mobiltății teritoriale în cadrul orașului Târgu-Frumos.

După modul de construire a răspunsurilor se deosebesc:

a) itemii cu răspunsuri deschise stimulează creativitatea, raționamentul și gândirea critică.

– itemi de explicare

Ex. Din ce cauză în orașul Târgu-Frumos, în sectorul secundar lucrează un număr atât de mic de locuitori?

– itemi de analiză de caz

Ex. Ce propuneri aveți pentru amplificarea potențialului turistic al localității?

– itemi de analiză cauză-efect

Ex. Ce consecințe pozitive ar avea împădurirea terenurilor din jurul orașului Târgu-Frumos asupra localității voastre?

– itemi de argumentare

Ex. Argumentați faptul că dezvoltarea economică a orașului este influențată de poziția sa fizico-geografică.

– itemi de comparare

Ex. Comparați structura etnică a populației din orașul Târgu-Frumos înainte de anul1990 cu structura etnică din prezent.

– itemi de descriere

Ex. Descrieți parcul din centrul orașului.

– itemi de interpretare a unui document

Ex. Interpretați graficul,, Evoluția numerică a populației din orașul Târgu-Frumos în perioada 1803-2011”(fig.9).

b) itemi cu răspunsuri închise abordează un singur aspect cognitiv precis delimitat, izolat din volumul de cunostințe. Prin acești itemi este eliminată influența judecătii subiective a evaluatorului.

– itemi de discriminare binară

Ex. Scrieți pe fișa de test răspunsul corect:

Localitatea Târgu-Frumos a fost ridicată la rang de oraș în anul 2004. Da/Nu.

– itemi de descriminare multiplă

Ex. Scrieți pe fișa de test, litera corespunzătoare răspunsului corect:

După funcția economică, Târgu-Frumos este un oraș:

a) industrial b) de servicii c) turistic

– itemi de asociere / potrivire sau pereche

Ex. Fiecărui element notat cu cifre din coloana A(stânga), îi corespunde un element notat cu litere din coloana B (dreapta ). Scrieți pe fișa de test în dreptul fiecărei cifre din coloana A litera corespunzătoare din coloana B.

A B

1. intravilan a) teritoriul sau spațiul în care locuitorii își desfășoară

activitatea

2. extravilan b) locuitorii care își au domiciliul în cadrul orașului.

3. populație c) suprafața teritorială din afara orașului.

– itemi de clasificare

Ex. Clasificați populația stabilă dintr-o localitate în funcție de situația economică.

– itemi de completare a lacunelor

Ex. Șoseaua E583 trece prin partea…..a orașului Târgu-Frumos.

– itemi de reprezentare grafică

Ex. Reprezentați grafic structura confesională a populației orașului Târgu-Frumos, folosind diagrama prin cerc structural.

– itemi de calcul

Ex. Calculați distanța între Iași și Târgu-Frumos știind ca pe hartă, la scara de… distanța este de ….cm.

PROIECTAREA EVALUĂRII

Evaluarea rezultatelor școlare se va realiza pe tot parcursul anului școlar și va avea un caracter preponderent formativ. Notele obținute de elevi pe tot parcursul semestrului vor avea o pondere de 50% din media semestrială. Ultimele trei săptămâni ale fiecărui semestru sunt dedicate evaluării formative, care are următoarele obiective:

– să identifice realizările obiectivelor curriculare;

– să realizeze recapitularea, sistematizarea și fixarea materiei parcurse;

– să amelioreze rezultatele învățării;

– să stabilească un program suplimentar de pregătire pentru elevii cu rezultate bune și un program de recuperare pentru elevii cu rezultate slabe.

Proiectarea evaluării presupune parcurgerea a trei etape:

1. Formarea capacităților și a subcapacităților pe care dorim să le evaluăm, conform obiectivelor – cadru și de referință.;

2. Elaborarea descriptorilor de performanță;

3. Aplicarea probelor de evaluare și notarea elevilor, în concordanță cu descriptorii de performanță.

VIII.2.11. OPTIMIZAREA PROCESULUI EDUCATIV PRIN METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE ȘI VALORIFICAREA ACTIVITĂȚII DESFĂSURATE CU ELEVII

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștintelor sau ca mijloc de măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecționare care presupune o strategie globală a formării. Operația de evaluare nu este o etapă supraadaugată ori suprapusă procesului de învățare, ci constituie un act integrat activității pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeței secvențelor educative, a componentelor procesului didactic și un mijloc de delimitare, fixare și intervenție asupra conținuturilor și obiectivelor educaționale.

Pentru valorificarea activității desfășurate cu elevii am ales ca metode alternative de evaluare posterul, portofoliul și proiectul.

POSTERUL

Prin realizarea montajelor de tip poster se aprofundează o situație, un proces, un fenomen, un spațiu, se identifică elementele componente, relațiile dintre acestea și se sintetizează ansamblul într-o formă care utilizează fotografiile și structurile verbale. În lecțiile de geografie, pot fi realizate ușor, în scurt timp, posterele de către grupuri mici de elevi.

Etape:

-Comunicarea sarcinii de lucru: Se formează grupuri de câte patru elevi. Fiecare grup va primi material ilustrativ și pe baza cunostințelor din lecțiile anterioare, vor realiza un montaj de tip poster cu subiectul: ,,Orașul Târgu-Frumos – în prezent.”

-Activitatea pe grupe.

-Activitatea frontală: Fiecare grup prezintă posterul realizat, explică motivele pentru care a adoptat structura respectivă sau posterele sunt afișate pentru a fi ,,vizitate”.

Tehnica montajelor de tip poster este utilă deoarece elevii învață să surprindă esențialul unei probleme sau al unui spațiu, să reprezinte elementele și relațiile identificate într-o formă logică, estetică și sintetică, să compare modul lor de reprezentare cu cel al altor grupuri și să evalueze sau autoevalueze rezultatele obținute.

PROIECTUL

Proiectul este o metodă didactică interactivă, cu rol instructiv-educativ, mai puțin utilizată în învățământul românesc. Prin metoda proiectului elevii sunt constrânși astfel să efectueze în mod activ unele instruiri pe care nu le-ar realiza în alte condiții (să răspundă, să prevadă, să planifice, să rezolve probleme,etc). Proiectul este atât o cauză și un motor de instruire, cât și o metodă pedagogică.

Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ, întocmit pe baza unei teme date, care cuprinde analiza- cauzală, cronologică, spatială- a unei probleme și un demers explicit de evoluție și soluționare a ei. Prin aceasta, elevii se confruntau cu o problemă complexă, autentică, extrasă din realitatea actuală, pe care o analizează și pentru care caută soluții de rezolvare. Proiectul constituie o provocare adecvată posibilităților elevilor și implică o activitate efectivă de cercetare, desfășurată într-un anumit interval de timp.

Tipuri de proiecte după demersul realizat:

• Proiect de tip constructiv: să elaboreze un afiș, un colaj de fotografii, un ierbar, o colecție (roci, minerale, seminte, etc.), să construiască o machetă sau un mulaj, să redacteze un articol sau o revistă, etc.

• Proiect de tip problemă: să rezolve o situație-problemă (amenajarea unui teren care a fost expus poluării sau inundațiilor, protejarea unei specii de plante sau animale, etc.)

• Proiect de tip învățare: să-și îmbunătățească o tehnică sau o procedură de instruire (utilizarea dicționarului, căutarea bibliografiei pentru o temă), etc.

Etapele de realizare a unui proiect:

• Alegerea subiectului sau temei proiectului. Profesorul propune tema proiectului, iar elevii aleg subiectele din cadrul temei. Ideal ar fi ca elevii să sesizeze situațiile – problemă din mediul înconjurător și să sugereze realizarea unor proiecte pentru soluționarea lor.

• Constituirea grupelor de lucru. Un grup optim de lucru cuprinde 2-5 membri, în funcție de tema proiectului, experiența participantilor, natura obiectivelor. Cu cât crește numărul membrilor grupului, cu atât scade posibilitatea participării efective la activitate, dar poate crește calitatea produsului realizat.

• Programarea etapelor de lucru și distribuirea responsabilităților. În funcție de obiectivele vizate, timpul, spațiul, mijloacele disponibile, gradul de dificultate al proiectului, elevii stabilesc succesiunea, durata și conținutul fiecărei etape de lucru. Acestea pot fi: identificarea surselor de documentare (manuale, hărți, reviste, persoane sau instituții), analiza situației-problemă, prelucrarea materialelor, propunerea unor variante de rezolvare, alegerea soluției optime, etc. Dacă proiectul va fi realizat de către un grup, se distribuie responsabilitățile pentru fiecare membru.

• Cercetarea propriu-zisă;realizarea materialelor și proiectului. Fiecare elev parcurge etapele stabilite anterior până la realizarea produsului proiectat.

• Evaluarea rezultatelor. În această etapă se realizează prezentarea, analiza, compararea, aprecierea proiectelor. Se evaluează cercetarea în ansamblu, modul de lucru, modul de prezentare și produsele realizate.

EXEMPLU DE PROIECT:

,,Proiect de protejare a mediului geografic local”

a) Comunicarea sarcinii de lucru și alegerea subiectului/ temei proiectului.

Subiectul incitant și accesibil, poate fi propus de către profesor sau de către elevi. Subiectul va fi ales cu mult discernământ, pentru ca elevii să manifeste interes pentru realizarea lui și ca să fie motivate în crearea unui produs nou. Este bine ca elevii să cunoască dinainte unde pot găsi resursele materiale sau bibliografice necesare.

Se va lucra în grupe de câte patru elevi; ei vor elabora un proiect în care să descrie starea actuală și cum anume se poate ajunge la situația dorită urmând pașii specificați: Unde suntem? Unde dorim să ajungem? Cum ajungem?. Elevii descriu apoi situația care ar dori să fie în localitate, referitoare la problema identificată. Proiectele vor fi prezentate la o dată stabilită de comun acord, în fața colegilor, pentru a fi evaluate.

b) Discutarea obiectivelor proiectului.

Obiectivele variază de la proiect la proiect: aplicarea practică a unor noțiuni teoretice învățate; formarea și dezvoltarea deprinderilor de a lucra în grup (spiritul de echipă, colegialitatea, toleranța, dialogul); dezvoltarea mai multor tipuri de inteligență; formarea unor deprinderi de documentare științifică (căutarea bibliografiei, alcătuirea listei bibliografice, utilizarea dicționarului); dezvoltarea capacității de a structura și sintetiza materialul.

Exemplu: V-ați întrebat desigur la ce vă folosește elaborarea acestui proiect. Scrieți în trei rânduri, la ce credeți că vă este utilă elaborarea proiectului? Câteva obiective posibile ale proiectului, conștientizate de elevi, ar putea fi:

rezolvarea unei probleme cu care se confruntă locuitorii orașului;

învățarea analizării unei situații reale;

găsirea unei soluții, a unui demers, prin care se poate schimba ceva în realitate;

gândirea unei afaceri.

c) Constituirea grupelor de lucru.

Elevii constituie grupele fie aleator, fie conform unor criterii stabilite de profesor sau de către ei (relații de prietenie, încredere și respect reciproc, proiecte realizate anterior, etc.)

d) Programarea etapelor de lucru și distribuirea responsabilităților

În cadrul grupurilor sunt atribuite responsabilitățile: moderatorul grupului care coordonează activitatea, secretarul grupului care notează ideile membrilor grupului, strategia de lucru, etc., timer-ul care urmărește încadrarea în timp, raportorul care prezintă proiectul în clasă,etc..

e) Realizarea proiectului și monitorizarea procesului. Este important ca profesorul să respecte toate etapele activității, să ajute elevii, să îi observe atent în fiecare moment astfel ca, la final, să poată fi evaluat și procesul, nu numai produsul. Fiecare grupă își alege câte o zonă din cadrul comunei, o cercetează, colectează informații și fotografii cu zonele care ar trebui îngrijite etc. Pe baza informațiilor colectate, fiecare grup redactează un material cu măsurile care s-ar putea aduce pentru îmbunătățirea calității mediului și creează un material publicitar (fotografii, colaje, afișe).

f) Prezentarea rezultatelor și evaluarea lor. Fiecare grup prezintă materialul realizat. Se organizează o expoziție cu afișe publicitare. Elevii răspund la un chestionar:

– Ce proiect a fost cel mai bine realizat?

– Ce material publicitar are cel mai mare impact asupra publicului?

– Ce dificultăți ați avut în timpul realizării proiectului?

– Ce măsuri propuneți pentru creșterea eficienței activității?

Se analizează răspunsurile elevilor. Profesorul apreciază rezultatele elevilor, modul de lucru și face recomandări pentru activitățile viitoare.

PORTOFOLIUL

Portofoliul a fost denumit de Carol Meyo, Leon si Pearl Paulson ca fiind o colecție de lucrări ale elevilor, alcătuită cu scopul de a indica eforturile, progresele și rezultatele acestora. Colecția ar trebui să evidențieze participarea elevilor la selectarea temelor, criteriile de selecție, judecățile de valoare despre conținutul sistematizat și opinia despre conținut. Portofoliul este un instrument complex de evaluare integratoare, ce include experiența și rezultatele relevante obținute prin celelalte forme de evaluare și care oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare pe baza unui ansamblu de rezultate al unei persoane. Portofoliul permite urmărirea, conform unor obiective concrete și criterii stabilite, a progresului înregistrat de elev în achiziția cunoștințelor într-un interval mare de timp (semestru, an școlar, ciclu de învățământ) și formarea unor capacități ori competențe prin analizarea materialelor elaborate într-un interval de timp. Realizarea unui portofoliu are multiple avantaje pentru elevi: conștientizarea valorii muncii personale; încurajarea muncii independente; dezvoltarea capacității de autoevaluare.

Portofoliul unui elev poate cuprinde: teste de cunostințe, chestionare, referate pe anumite teme, eseuri, recenzii, rezumate, postere, etc.

Pentru elaborarea unui portofoliu complex și particularizat propunem fiecărui elev un subiect anume privind orizontul local și apropiat, o secvență de timp în care elaborează portofoliul, criteriile pe care le va satisface acesta. În acest caz portofoliul cuprinde: date statistice, lecturi geografice, ghicitori, fotografii, hărți, jocuri, situații-problemă, cazuri, o bibliografie, etc.

Prin intermediul acestor produse profesorul evaluează capacitatea de documentare și de procesare a informației; capacitatea de a prezenta propriul produs, etc.

Între proiect și portofoliu există câteva asemănări: ambele vizează activitate amplă din partea elevilor, activitatea desfășurându-se și în afara clasei; implică investigarea unui domeniu, utilizarea unei bibliografii în toate etapele de documentare: necesită o evaluare complexă și nuanțată a învățării. Portofoliul poate să includă proiectul ca metodă și instrument de evaluare.

Metodele didactice, prin formele lor specifice, prin modul de desfășurare, prin finalitățile deținute, îndeplinesc obiectivele propuse, acelea de a ajuta elevii să aprecieze în mod real valoarea disciplinei geografice și să aplice în cotidian toate cunoștințele dobândite.

CONCLUZII

Lucrarea “Studiul geografic al orașului Tâtgu-Frumos“ își propune o prezentare panoramică a acestui oraș din Podișul Moldovei, o radiografie a acestuia din punct de vedere fizico-geografic, demografic, economic, dar și istoric și, nu în ultimul rând, profund uman. În același timp, nu sunt omise influențele didactice pe care tema le poate susține în cadrul școlii moderne românești prin editarea unui curs opțional dedicat, în special, celor mai tineri locuitori ai orașului, adică, celor ce li se rezervă dreptul de a construi viitorul.

În conformitate cu obiectivele alese, au fost abordate pe rând, cea mai mare parte a informațiilor de interes general, ce ar putea fi un punct de plecare atât pentru cei ce doresc să-și aprofundeze și actualizeze datele pe care le posedă deja (cum ar fi, locuitorii urbei, în sine), cât și la cei ce vin pentru prima dată în contact cu această locație, din varii motive (dorința de a studia, de a-și stabili un domiciliu, de a investi în economia locală, de a vizita diverse puncte turistice, etc.).

Pentru început, au fost stabilite coordonatele matematice ale orașului și s-au făcut referiri la studiile geografice anterioare, care stau la baza oricărei lucrări serioase cu caracter științific.

Capitolul II are în vedere caracterizarea cadrului natural în care s-a desfășurat geneza așezării la care ne referim. Rolul pe care mediul înconjurător îl deține în popularea unei zone știm că este primordial în procesul de alegere a unui spațiu pentru a fi supus acțiunilor umane. Se pare că toate elementele fizico-geografice existente au concurat în crearea unor condiții de viață considerate mai mult decât acceptabile de către creatorii așezării.

Relieful este domol, cu ușoare ondulări ale podișului, oferind însă și numeroase zone plate, propice construcției de locuințe. Clima este blândă, cu temperaturi plăcute vara și lipsite de excese îngrijorătoare în anotimpul rece, favorabilă atât organismului uman, cât și culturilor cerealiere sau legumicole specifice. Singura apă curgătoare ce străbate ținutul, Bahluiețul, posedă o albie calmă ce nu ridică pretenții de expansiune în timpul ploilor abundente, asigurând astfel liniștea locuitorilor aflați în vecinătea sa. Surse suficiente de apă potabilă pot fi captate fără efort din pânzele freatice ce alimentează zona subterană. Terenurile agricole se pot dezvolta fără opreliști, fiind avantajate de soluri extrem de fertile, cu un strat de loess generos, capabil să asigure recolte apreciabile celor care le cultivă.

Chiar dacă vegetația specifică zonei și-a mai limitat arealul, încă mai pot fi admirate plante autohtone, ce se relevă, în special, cunoscătorilor. În ceea ce privește fauna, ca în majoritatea spațiilor antropizate, aceasta s-a retras spre locuri mai prietenoase sau s-a adaptat timpurilor actuale.

În concluzie, putem spune că, mediul natural și-a expus toate darurile binecuvântate ființelor umane, care au fost mai mult decât sprijinite în dorința lor de a-și iniția o așezare confortabilă pentru o perioadă cât mai îndelungată posibil. A existat așadar o înmănunchere a tuturor factorilor de mediu pentru a oferi un cămin cald, primitor primilor locuitori. Și acest efort susținut este și astăzi la fel de viabil ca și în trecut – iată astfel un element de fundament în tendința tinerilor de a-și construi un viitor în acest oraș, ce beneficiază de un spațiu natural atât de propice vieții.

În continuare, sunt expuse o serie de informații referitoare la condițiile social-economice, istorice și politice care au influențat apariția și continuitatea populației în spațiul la care ne referim. Poziția geopolitică a așezării, la intersectarea unor drumuri comerciale de mare interes atât în trecut, cât și în prezent, a influențat dezvoltarea acesteia din punct de vedere economic, oferindu-i însă o oarecare sensibilitate politică și strategică în perioadele mai puțin calme ale istoriei. Rodnicia pământului a constiuit, de asemeni, un punct de atracție pentru cei ce au ales să populeze așezarea, formându-se astfel un nucleu uman stabil și valoros prin tradițiile, obiceiurile și principiile de viață pe care le-a susținut în timp.

În ceea ce privește capitolele generoase ce se ocupă de dinamica populației, acestea oferă o cantitate relevantă de informații strâns legate de evoluția numerică, mișcarea migratorie, structura profesională, etc., pe spații temporale extinse, sub forma unor tabele, diagrame, grafice clare, concise, cât mai exacte.

Se constată, în concluzie, că nici această localitate nu a putut evita involuția demografică, determinată de varii motive. Mișcarea migratorie, atât cea internă, cât și cea externă au afectat din plin populația, cu efecte toxice constatate atât la nivel economic, cât, mai cu seamă, la nivel psihologic. Astfel, se observă problemele afective manifeste în cadrul famiilor, în special la nivelul copiilor, care sunt privați de prezența unui părinte, sau, extrem de grav, în multe situații, a ambilor părinți.

Opțiunile privind locurile de muncă, reduse în mod clar, sunt principalul element favorizant al migrației. Dacă în anul 1992, șomajul se afla la valoarea de 3,6%, în 2002 a atins cota de 15,8%. Notabil pentru timpurile moderne, numărul șomerilor este mai ridicat în răndul bărbaților, fenomen ce poate propaga diverse probleme în sfera sociologică, dar și mentală. Valorile înregistrate în 2011 indică totuși o atenuare a acestuia, Numărul celor care părăsesc localitatea este însă demn de luat în seamă. Acest fenomen afectează mai ales grupa tinerilor, care își continuă studiile sau își promovează serviciile în alte localități din țară sau străinătate.

Totuși, în pofida situației generalizate la nivel țării noastre, bilanțul natural înregistrează valori superioare celor manifestate la nivel județean și chiar național. Natalitatea reușește să-și păstreze valori pozitive prin comparație cu orașul Iași și alte regiuni românești, sesizându-se chiar o creștere ușoară față de nivelul anului 2002. Astfel, sporul natural se menține la cote mulțumitoare în raport cu alte localități, ceea ce arată că interesul față de familie este încă ridicat.

Referitor la structura pe grupe de vârstă a populației, predomină numărul adulților, care susțin evident, la nivel economic, restul populației. Numărul acestora evoluează însă inexorabil spre vârsta a treia, ceea ce va afecta situația populației în viitor, în condițiile evidente ale scăderii numărului copiilor și tinerilor, atât ca diminuare a natalității, cât și ca amplificare a migrației.

Se impune așadar implementarea urgentă a unor măsuri eficiente în sfera economicului, care să ajute la limitarea emigrației și, de ce nu, la cultivarea imigrației. În acest sens, măsurile de natură economică impuse în trecutul apropiat și în prezent de către factorii politici și administrativi, pot stimula astfel de speranțe.

În continuare, sunt tratate cu seriozitate, structurile economice existente, atât cele cu o evoluție temporară considerabilă, cât și cele de o generație mai nouă. Este interesant faptul că un număr important al populației este angajat în promovarea ocupațiilor agricole, cu referire la existența unor sere, solarii ce gravitează pe suprafețe destul de vaste în jurul nucleului rezidențial. Dar și activitățile industriale, și mai ales cele din domeniul serviciilor, generează o atmosferă pozitivă orașului, care insuflă tonicitate aspectului edilitar, și, implicit, locuitorilor. Instituțiile bancare, firmele de confecții, panificație, construcții, spațiile comerciale bine aprovizionate ajută la crearea unei imagini urbane evidente, care optimizează aspirațiile celor care locuiesc sau tranzitează zona.

Se analizează, de asemeni, influențele exercitate de acțiunile oamenilor asupra mediului în-conjurător, de efectele acțiunilor acestora asupra habitatului natural. Evident, ca în cazul concret al oricărei așezări, mediul a fost afectat, modificat, modelat astfel incât să răspundă necesităților noilor beneficiari. O mare parte a vegetației specifice a fost substituită de culturile agricole considerate necesare dezvoltării populației, iar fauna a trebuit să migreze spre locuri mai ferite de intervenția umană în genere.

O formă extremă de transformare a cadrului natural se raportează la nivelul defrișării pădurilor de foioase din jurul localității, care au dispărut definitiv. La fel de gravă poate fi considerată și agresarea nejustificată a solurilor, afectate atât de exploatarea excesivă, cât și de utilizarea îngrășămintelor chimice. Factorii poluanți au urmări nefaste asupra terenurilor, dar își exercită toxicitatea și în subteran, lovind în calitatea apei din pânzele freatice, schimbând compoziția chimică a acesteia.

Este necesară, în acest registru, atât o intervenție activă și eficientă a autorităților responsabile în protecția mediului, cât și sensibilizarea mai profundă a locuitorilor, prin explicarea și promovarea elementelor de ecologie.

Lucrarea de față, structurată ca un demers cu caracter științific în domeniul geografiei, este, concomitent și un produs generat de un profesor de geografie, ceea ce impune și o secțiune destinată didacticii, cu caracter teoretic, dar și practic, adresată activităților desfășurate cu elevii.

Această oportunitate a fost gândită sub forma unui opțional de factura orizontului local. Firește, aceasta nu este în niciun caz o idee originală, dar lipsa ei de noutate este suplinită din plin de aplicabilitatea sa practică. Un astfel de opțional prezintă o cascadă de avantaje în favoarea elevilor, și nu numai.

Orizontul imediat, local și cel apropiat – sunt o serie de noțiuni ce-și relevă valoarea prin relaționarea lor cu contactul nemijlocit cu natura, cu calitățile și proprietățile sale fundamentale. Pe această cale, elevii învață să descifreze, să descopere, să pătrundă în profunzimea fenomenelor geografice, să le înțeleagă sensurile și să le aprecieze la maxima lor valoare.

Totodată, se dezvoltă dragostea față de locurile natale, cele în care se explorează primele spații deschise, cele în care relațiile afective emise față de mediul înconjurător își păstrează valoarea, fiind imune în fața derulărilor temporale. Aceste sentimente, ce stabilesc conexiuni cu cele mai adânci simțiri ale ființei noastre, conferă o sensibilitate de o natură specială, ce vibrează întotdeauna cu spațiile percepute ca fără de sfârșit, ale copilăriei.

Aceste emoții native, pot fi amplificate atunci când locurile familiare, arhicunoscute sunt privite dintr-o altă lumină, cea a unui studiu de detaliu, cu accent pe latura științifică a geografiei. În acest mod, fiecare descoperire se înscrie în palmaresul personal și, în mod definitiv, în memoria permanentă, senzitivă. Termenii din vocabularul specific geografiei vor fi decriptați în cercetarea de teren și își vor găsi înțelesuri mai accesibile în mintea elevilor.

Nu în ultimul rând, se urmărește dezvoltarea simțului civic, bazat atât pe o cunoaștere corectă a locurilor, cât și pe adoptarea unei atitudini responsabile, care să aibă în vedere atât drepturile, cât și obligațiile unui cetățean activ la nivel social. În acest mod, pot fi protejate valorile mediului înconjurător, pentru a se păstra, pe căt posibil, caracteristicile autentice, naturale, ale acestuia. Numai în acest mod, prin menținerea trează a vigilenței fiecăruia dintre noi, se poate lupta împotriva forțelor care amenință existența tuturor ecosistemelor, de la toate nivelurile.

În concluzie, întregul material prezentat, ca și opționalul propus au și scopul exprimat de a ajuta tinerii să perceapă farmecul în care orașul Târgu-Frumos este învăluit și să contribuie la accentuarea acestuia prin propria lor prezență dinamică, astfel încât să-i acorde atributul suprem de “acasă”.

BIBLIOGRAFIE

Anghel I. (1970) – „Monografia orașului Târgu-Frumosˮ.

Angheluș I. A. (2011) – „Comportamentul demografic al populației orașului Tg. Frumosˮ, Editura PIM, Iași.

Baciu B. M. (2016) – „Resurse de apă subterană din orașul Târgu Frumosˮ, Iași.

Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică M., Ungureanu Al., Chiriac D. (1980) – „Podișul Moldovei, natură, om, economieˮ, Editura științifică și enciclopedică, București.

Bârgăoanu P., Mândruț O. (1979) – „Metodica predării geografieiˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Bernadette M.S. (1998) – „Didactica geografieiˮ, Editura All, București.

Blaga I. (1979) – „Populația activă a Românieiˮ, Editura politică, București.

Cantemir D. (1986) – „Descrierea Moldoveiˮ, Editura Minerva, București.

Cerghit I. (1980) – „Metode de învățământˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Cerghit I. (1993) – „Perfecționarea lecției în școala modernăˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Cerghit I. (1998) – „Curs de pedagogieˮ, Universitatea București.

Cervatiuc Ș. (1995) – „File din istoria pompierilor din județul Botoșaniˮ, Monografie.

Chiriță C. (1888) – „Dicționar geografic al județului Iașiˮ.

Costăchescu M. (1931-1932) – „Documentele Moldovenești, înainte de Ștefan cel Mareˮ, Iași.

Coteț P. (1973) – „Geomorfologia Românieiˮ, Editura Tehnică, București.

Crișan Al. (1998) – „Curriculum școlar, ghid metodicˮ, Institutul de Științe al Educației, București.

Cucoș C. (coord.), (1998) – „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice; Curs elaborat în tehnologia învățământului deschis la distanțăˮ, Editura Polirom, Iași.

Cucu V. (1970) – „Orașele Românieiˮ, Editura Științifică, București.

Cucu V. (1971) – „Geografia populației și așezărilor umaneˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Cucu V. (1981) – „Geografia populației și așezărilor umaneˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Cucu V. (1998) – „Geografie umană și economicăˮ, Editura Printech, București.

Darângă N. (1916) – „Monografia comunei Târgu-Frumosˮ, Iași.

Donisă I. (1997) – „Bazele teoretice și metodologice ale geografieiˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Dulamă M. (1996) – „Didactică geograficăˮ, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

Dulamă M. (2000) – „Strategii didacticeˮ, Editura Clusium, Cluj-Napoca.

Enculescu P. (1924) – „Zonele de vegetație lemnoasă din Romăniaˮ, București.

Erdeli G., Cucu V. (2005) – „România: Populație, Așezări umane, Economieˮ, Editura Transversal, București.

Florea N., Munteanu I., Opriș M., (1983) – „Geografia solurilor Românieiˮ, Ed. Științifică, București

Fripis Dan (2009) – „De la lume adunate…despre Târgu Frumosˮ, Editura Opera Magna, Iași.

Ghețău V. (1979) – „Perspective Demograficeˮ, Editura științifică și enciclopedică, București.

Grigoraș N. (1969) – „File din istoria orașului Târgu-Frumosˮ, Ziarul Flacăra Iașului.

Ianoș I. (2004) – „Dinamica urbană. Aplicații la orașul și sistemul urban românescˮ, Ed. Tehnică

Ilinca N. (2000) – „Didactica geografieiˮ, Editura Corint, București.

Ionescu M. (2000) – „Didactica modernăˮ, Editura Dacia,Cluj- Napoca.

Iorga N. – „Documentele familiei Calimachi (Manual administrativ al Moldovei)ˮ.

Iorga N. (1742) – „Studii și documenteˮ, (Hrisovul din aprilie 1742).

Județele patriei (1980) – „Iași-Monografieˮ, Editura Sport-Turism, București.

Luncan R., Predescu N. (1971) – „Cunoașterea geonaturală a orizontului localˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Mândruț O. (1996) – „Geografia și educația prin geografie în perspectiva reformei învățământului preunuiversitar – ghid metodologicˮ, Institutul de Științe al Educației, București.

Mândruț O. (2007) – „Orizontul local în învățarea geografiei. Program postuniversitar de conversie profesională pentru cadrele didactice din mediul ruralˮ- specializarea Geografie, Proiectul pentru Învățământul rural, M.E.C.

Measnicov I., Hristache I., Trebici Vl. (1977) – „Demografia Orașelor Românieiˮ, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Minea Ionuț, (2009) – „Bazinul hidrografic Bahlui – studiu hidrologicˮ, Iași

Munteanu R. (1997) – „Metodica predării geografieiˮ, Editura Mirton, Timișoara.

Mutihac V., Ionesi L. (1974) – „Geologia Românieiˮ, Editura Tehnică, București.

Neculce Ion (1973) – „Letopisețul Țării Moldoveiˮ, Ed. Junimea, Iași.

Nimigeanu V. (1974) – „Metodologia cercetărilor geografice regionaleˮ, Tipografia Universității „Al. I. Cuzaˮ, Iași.

Nimigeanu V. (1983) – „Câmpia Moldoveiˮ, Iași.

Nimigeanu V. (2000) – „Geografia umană a Românieiˮ, Editura Universității „Al. I. Cuzaˮ, Iași.

Nimigeanu V. (2001) – „România-Populație. Așezări. Economieˮ, Editura Universității „Al. I. Cuzaˮ, Iași.

Obreja A. (1979) – „Dicționar geografic al județului Iașiˮ, Editura Junimea, Iași.

Panaite L. (1974) – „Metodologia cercetării economico-geograficeˮ, Universitatea București.

Petrea D. (2005) – „Obiect, metodă și cunoaștere geograficăˮ, Editura Universității Oradea.

Popovici I., Mihail M. (1980) – „România – geografie economicăˮ, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Radu I., Ionescu M. (1987) – „Experiență didactică și creativitateˮ, Editura Dacia, Cluj

Stoica M. (1995) – „Pedagogia școlară pentru cadrele didactice înscrise la definitivat, gradul II și gradul I și la perfecționare, elaborată după programa M. Î.ˮ, Bucuresti.

Șandru I., Băcăuanu V., Ungureanu Al. – „Județul Iașiˮ, Editura Academiei R.S.R.

Tufescu V. (1938) – „Câteva observațiuni cu privire la Târgușoarele din Moldovaˮ.

Tufescu V. (1941) – „O regiune de vie circulație: Poarta Târgu-Frumosˮ, București.

Tufescu V. (1942) – „Târgușoarele din Moldova și importanța lor economicăˮ, București.

Ungureanu Al. (1980) – „Orașele din Moldova-Studiu de geografie economicăˮ, Editura Academiei, București.

Ungureanu Al. (1993) – „Geografia podișurilor și câmpiilor Românieiˮ, Iași.

Ungureanu Al. (2002) – „Geografia populației și a așezărilor umaneˮ, Iași.

****, „Starea socială și economică în anul 1995ˮ, România, Comisia Națională pentru Statistică, București 1996.

****, Anuarul demografic al Republicii Socialiste Române, Direcția generală de Stat, București, 1967.

****, Anuarele statistice ale Republicii Populare Române.

****, Anuarul statistic al României: 1957, 1958, 1959, 1960, 1962, 1965, 1966, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1974-1988, 1990-2003.

****, Recensămintele populației Romăniei din anii: 1856, 1912, 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

****, Arhivele Naționale Iași, Prefectura Iași, dos.84/1944.

****, Recensământul populației și al locuințelor din 15 martie 1966, Vol.I.

****, http://194.117.236.69:7893/Docs/AMIGO_tr3.pdf, resursă online, accesat la data: mai 2017.

****, http://aurorashoes.ro/istoric.php, resursă online, accesat la data: iunie 2017.

****, http://aurorashoes.ro/produse.php, resursă online, accesat la data: iunie 2017.

****, http://distanta.ro/, resursă online, accesat la data: iunie 2017.

****, http://documente/studii_fezabilitate/studiu_economic/economic_memoriu.pdf, mai 2017.

****, http://www.a-transport.ro/harti/iasi.jpg, resursă online, accesat la data: mai 2017.

****, http://www.creeaza.com/didactica/comunicare-si-relatii-publice/resurse-umane/Populatia-activa-neocupata-som241.php, resursă online, accesat la data: mai 2017.

****, http://www.tg-frumos.cnet.ro/istoric.asp, resursă online, accesat la data: mai 2017.

****, https://6030-ro.all.biz/, resursă online, accesat la data: mai 2017.

****, https://sfnicolaetgfrumos.mmb.ro/16465-scurt-istoric, resursă online, accesat la data: mai 2017.

****, https://sfparaschevatgfrumos.mmb.ro/16458-scurt-istoric, resursă online, accesat la data: mai 2017.

****, https://statistica/populatia-activa-31138.html, resursă online, accesat la data: iunie 2017.

****, http://primariatgfrumos.ro/, resursă online, accesat la data: iulie 2017.

****, http://asirys.blogspot.ro/2013/12/turism-targu-frumos.html, resursă online, accesat la data: mai 2017.