Orasul Sighisoara Centru de Atractie Turistica Prin Cladirile Sale

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP.1 Orasul Sighisoara centru de atractie turistică prin clădirile sale

CAP.2 Evoluția istorică a dezvoltării orasului Sighișoara de-a lungul timpului

2.1. Rolul breslelor în construcția de locuințe și edificii

2.2 Etnia Germană și influența regasită în construcția de locuiț

2.3. Particularitați religioase și edificile principale

2.3.1.Biserica Catolica-simbol de etnie maghiară

2.3.2.Biserica Evanghelică stil și influențe

2.3.3. Biserica Românească

CAP. 3 Particularități de exprimare în construcția de monumente

3.1. Turnul cu ceas

3.2. Casa Vlad Dracul

3.3.Casa cu Cerb

CAP.4. Modalități de exprimare in noua publicitate și promovare turistică

4.1.Oferirea de informații vizuale prin flaiere și imagini grafice

4.2.Activarea turismului prin personaje active

4.3.Asigurarea de fond muzical gotic și baroc

4.4.Existența centrelor de informre turistică reală

CAP.5. Programe și propuneri în dezvoltarea turismului

Concluzii

Bibliografie

I N T R O D U C E R E

Socotit ca un fenomen social-economic creator de benifici, turismul a fost defint în variante dintre cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și culturi, datorită cunoașteri unor noi aspecte umane și a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesități de refacere a sănătăți și de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumusețile naturii ca rezultat al dezvoltări comerțului, industriei și al perfecționări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

Turismul mondial a suferit un mare salt de dezvoltare in cea de a doua jumatate a secolului XX. Acesta se datorează preoponderent evoluției modalitaților de transport, dar și a cresterii nivelului de trai, precum și speranței de viață a oamenilor.

După decembrie 1989, România a devenit din nou națiune liberă, astfel poate primi turiștii din întreaga lume pentru a se bucura de bogățiile ce le oferă.

România are multe de oferit în cea ce priveste turismul. Din punct de vedere cultural, țara este extrem de diversificată – se pot vizita fortărețe medievale, mănăstiri bizantine, casteluri și case țărănești decorate după specificul regional. De asemeni, Bucureștiul interbelic era numit pe buna dreptate “Micul Paris”, cu arhitectura și viața culturală demne de capitala franceză.Mai mult decat atât, aceste obiective pot fi vizitate și cu beneficiul unor hoteluri și restaurante amenajate conform standardelor occidentale.

Cei dornici să evadeze în locuri ferite de mâna omului, pot alege drumeții pe traseele turistice ce strabat Carpații românești – un lant de munți primitori în toate anotimpurile, atât pentru trasee montane vara, cât și pentru facilitățile oferite iubitorilor de sporturi de iarna.

Toate aceste trăsături fac din Romania o țară cu obiective turistice specifice. „Nimic nu se pierde … totul se transformă…”

Rătăcind prin cetatea Sighișoarei veacurile încărcate de istorie ale evului mediu se perindă în fața noastră : pășim pe străzi înguste pavate cu piatră de râu, urcând pante abrupte sau mai line, trecem pe sub bolți întunecate și ne lăsăm furați de jocul de linii al acoperișurilor, de casele vesele ce stralucesc multicolor sub soare. Privit de pe platoul superior, zidul Cetății și turnurile crează o priveliște sumbră, dar semeață. Ele salutau în vremuri de pace trecătorii din vale și avertizau în vremuri tulburi că locuitorii Cetății sunt pregătiți să reziste tendințelor de cucerire. Sighișoara se prezintă astăzi ca cel mai bine păstrat complex medieval din întreaga Românie.

Cetatea medievală Sighișoara este un oraș superb, ce adăpostește o istorie de mii de ani. Cu toate că s-a transformat într-un important centru urbanistic și turistic, Sighișoara încă conservă parcă aerul medieval al secolului XIII. Este renumită pentru festivalurile organizate toți cei care aleg să viziteze Sighișoara au posibilitatea de a se relaxa și totodată de a se distra și de a cunoaște istoria impresionantă a orașului-cetate .

Figura 1.Orasul Sighisoara (www.lelilainn-sighisoara.ro)

CAPITOLUL 1: ORAȘUL SIGHIȘOARA CENTRU DE ATRACȚIE TURISTICĂ PRIN CLĂDIRILE SALE

Prezentarea orașului medieval Sighișoara

Chiar și în momentul actual putem spune ce este singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei și singura de acest gen din România. Întemeierea este datată în cronicile secolului al XVII-lea la 1191 si 1198, însă prima atestare documentară a orașului este făcută in 1280. Zona orașului este locuită, cu mici întreruperi, de aproximativ 4000 de ani, fiind atestate arheologic o așezare din epoca bronzului, două așezări dacice din epoca fierului, un castru roman pentru paza drumului, o asezare a daco-romanilor și a urmașilor lor.

Începând cu a două jumatate a secolului al XII-lea, regii Ungariei aduc colonisti germani în sudul Transilvaniei. Sașii întemeiază lânga apa pârâului Șaeș (Shaas) o asezare rurală. Localitatea va împrumuta denumirea pârâului la sfârsitul secolului al XIII-lea.

Din punct de vedere arhitectonic Sighișoara reprezintă o îmbinare de elemente renascentiste, gotice și baroce. Cele 14 turnuri de aparare ale principalelor bresle: cizmarii, cositorarii, frânghierii, macelarii, cojocarii, aurarii, tesatorii, croitorii, lacatușii, dogarii,bărbierii, tabacarii, fierarii, și turnul cu ceas erau construite, apărate și reparate de către meștesugarii grupați în aceste organizații profesionale. Orașul nu a putut fi cucerit, cu toate că a suportat câteva asedii (amprentele ultimului asediu din 1704 sunt vizibile peTurnul Cositorarilor). Edificiile civile îmbină stilurile baroc și renascentist, cele două mari biserici stilul gotic târziu; în timp se vor mai adauga stilurile :Neogotic, Rococo,Goticul venetian și secesion.

Complexul arhitectonic edificat în etape pe parcursul secolelor XIII-XVIII își datorează faima pe care o are în prezent și datorită personalitatilor mai mult sau mai putin celebre: primarul Stephanus Ma, cronicarul Georgius Krauss, farmacistul Andreas Bertram, preotul,. În mod special s-au remarcat Michael Freiherr von Melas, cărturarul și publicistul Ilarie Chendi fiu al parohului sighisorean, general de cavalerie și comandant suprem al armatei austriece în lupta de la Marengo, Herman Oberth, savantul care a urmat Școala din Deal, a trăit o perioadă la Sighișoara si, prin pasiunea sa, a contribuit mult la pătrunderea omului în cosmos….

Figura2. Hartă obiective turistice (Centru de informare Cultural Heritage)

Poziție geografică

Municipiul Sighișoara este situat la extremitatea sudică a judetului Mureș, în Podișul Târnavelor (zona râului Târnava Mare) și se întinde de o parte și de alta a Târnavei Mari, situat la 123 de km de la izvoarele râului în zona de vărsare a pârâului Saeș. Din punct de vedere matematic, Sighișoara este situată între urmatoarele coordonate: 24°46'40", longitudine estică și 46°12'38", latitudine nordică.

Figura2. Hartă Sighișoara ( google.com)

Sighișoara este al doilea oraș ca mărime și importanță (istorică, economică, politică, geografică) din judetul Mureș, fiind ridicat la rangul de municipiu municipiu la 16 februarie1968 si având în subordine administrativa sase localități componente (Venchi,Angofa,AurelVlaicu Cătunul Viilor,Rora, Soromiclea, și un sat Hetiur).

Municipiul beneficiază de o avantajoasă poziție geografică, în partea centrală a țarii, pe traseul unor însemnate artere de comunicații feroviare (magistrala București – Brașov – Teiuș, cu derivații spre Cluj – Oradea și Arad și rutiere (DN Brașov – Târgu Mureș, care este în același timp un tronson din drumul european E60, DN Sibiu – Sighișoara). Datorită acestei poziții, distanțele până la principalele localități de interes economic, administrativ, cultural și turistic nu sunt prea mari: 297 km până la București, 120 km la Brașov, 156 km până la Cluj Napoca, 90 km – Sibiu, 54 km -Târgu Mureș.

Sub raport topografic, Sighișoara este așezat într-un punct al Văii Târnavei Mari unde această prezintă o îngustare cu aspect de defileu tăiat într-un sistem de terase, de diferite nivele, modelate în substraturi dure de gresii pontiene. Aceasta micro-morfologie îi conferă orașului Sighișoara un rol de poziție cheie în culoarul răului Târnava Mare, rol manifestat și în trecutul istoric al localității . Municipiul coboară din Dealul Cetății (425 m), deal încoronat de cetatea medievală și întins dinspre NV spre SE, în mijlocul unei imens amfiteatru natural, mărginit la N de Dealul Stejăriș (524 m) și Hula Daneșului, la S de Lunca Poștei care urcă spre Dealul de Mijloc (511 – 603 m), iar spre E de Dealul Brădet (524 m). Sighișoara și în trecut a atras prin frumusețea orașului și prin așezarea sa vizitatori, chiar și din strainatate (ca de exemplu Charles Boner din Anglia care în 1863-1864 cutreierând Transilvania, vizitează și descrie și cetatea și orașul Sighișoara). Turismul repezinta importanță economică pentru oraș doar din ultimii zece-cincisprezece ani.

CAPITOLUL 2 : EVOLUȚIA ISTORICĂ A DEZVOLTARII ORAȘULUI SIGHIȘOARA DE-A LUNGUL TIMPULUI

Sighișoara a fost fondată de emigranți germani în a doua jumatate a secolului al XII-lea. Cea mai veche menționare oficială provine din anul 1280 și se numește "Castrum Sex". În 1298 exista denumirea orasului "Schaespurch". In 1377 a urmat prima numire a scaunului sighișorean (Seguzwar). În 1367 Sighișoara este numită pentru prima dată oraș (civitas).

Amplasarea cetații a urmat pe coama dealului de 850 m lungime situat în partea sudică a rîului Tîrnava Mare și care era formată din Dealul Cetații situat la 30 m înalțime deasupra văii (terasa inferioară) și Dealul Școlii de 49 de metri înalțime (terasa superioară). Pe Dealul Cetații s-a dezvoltat spre sfârșitul secolului al XIII-lea în jurul primei biserici situată în nord-vestul actualei case parohiale, Colonia Cetații. Lânga această biserică se află și cea mai veche școală din Sighișoara, menționată pentru prima dată oficial în anul 1522. În jurul anului 1350 s-a început construcția zidului înconjurator al cetății, zid lung de 930 m, în formă ovală, existent în cea mai mare parte și astăzi. Construcția zidului s-a făcut în jurul Dealului Cetății și Dealului Școlii. Înălțimea zidului care inițial era de 4 m s-a ridicat in secolul al XV-lea până la 6-7m. Înainte de a trata istoria orașului medieval Sighișoara se cuvine să trecem în revistă stadiul actual al cercetării privind istoria anterioară întemeierii Cetații. Dealul Cetații, datorită amplasării sale în punctul cel mai îngust al defileului Sighișoarei, a prezentat importanță strategică înca din preistorie.

Cea mai bună dovadă în acest sens o constituie descoperirea unor morminte foarte vechi pe versantul de est al dealului, lânga Turnul cu Ceas, cu prilejul săpării unui canal de evacuare în jurul anului 1900.

La inventarul mormintelor s-au găsit trei cercei cu buclă din aur, care datează în jurul anului 1100 îdHr, în prima epocă a fierului (Hallstatt A-B). Plecând de la aceste descoperiri și pe baza unor observații de teren, s-a emis ipoteza existenței din vechime a unei așezări dacice fortificate din perioada hallasttiană, care ar fi ocupat aproximativ spațiul dintre strada ce uneste cele două turnuri de poartă (Turnul cu Ceas și Turnul Croitorilor) și locul unde se află astăzi Biserica Catolică, deci întregul "bot de deal".

A fost confirmată suplimentar existența unei așezări din prima epocă a fierului cu ocazia unui mic sondaj arheologic efectuat în 1990 în subsolul "Casei cu Cerb". Au fost scoase la iveală fragmente de vase de lut, între care se remarca un frumos platou fragmentar din ceramică neagră cu caneluri, databil în aceeași perioadă cu mormintele. Pe de altă parte, în 1976, cu ocazia lucrărilor de amenajare a termocentralei restaurantului "Vlad Dracul" au fost descoperi 1900.

La inventarul mormintelor s-au găsit trei cercei cu buclă din aur, care datează în jurul anului 1100 îdHr, în prima epocă a fierului (Hallstatt A-B). Plecând de la aceste descoperiri și pe baza unor observații de teren, s-a emis ipoteza existenței din vechime a unei așezări dacice fortificate din perioada hallasttiană, care ar fi ocupat aproximativ spațiul dintre strada ce uneste cele două turnuri de poartă (Turnul cu Ceas și Turnul Croitorilor) și locul unde se află astăzi Biserica Catolică, deci întregul "bot de deal".

A fost confirmată suplimentar existența unei așezări din prima epocă a fierului cu ocazia unui mic sondaj arheologic efectuat în 1990 în subsolul "Casei cu Cerb". Au fost scoase la iveală fragmente de vase de lut, între care se remarca un frumos platou fragmentar din ceramică neagră cu caneluri, databil în aceeași perioadă cu mormintele. Pe de altă parte, în 1976, cu ocazia lucrărilor de amenajare a termocentralei restaurantului "Vlad Dracul" au fost descoperite fragmente ceramice databile în cea de a doua epocă a fierului (Latene geto-dacic).

Aceste descoperiri luate împreună îngăduie afirmația că platoul inferior al Dealului Cetății a fost locuit și amenajat defensiv pe tot parcursul epocii fierului. În ceea ce privește platoul superior, vârful dealului, un sondaj arhelologic efectuat în 1976 pe partea de nord a promontoriului a produs fragmente ceramice aparținând preistoriei (Hallstatt A-B) și secolelor VIII-IX si XII-XIII.

Observații asupra terenului permit ipoteza existenței unei cetăți de pamânt în formă ovală, cu val și șanț interior, care și-a avut începuturile tot în preistorie. O mică porțiune din vechiul val pare să se fi păstrat până astăzi pe latura sudică a actualului platou. Această amenajare defensivă a fost anterioară construcțiilor de zid introduse de coloniștii germani în prima jumatate a secolului al XIII-lea, imediat după invazia mongolă din 1241.

Puținele date existente la ora actuală nu permit o reconstituire integrală a perioadei anterioare întemeierii orașului. Fără îndoială că Dealul Cetății este mult mai bogat în zăcăminte culturale și ascunde încă multe taine. În acestă situatie credem că cercetarea arheologică se impune ca principala condiție preliminară a abordării oricărui efort de consolidare și restaurare a monumentelor actualei Cetăți.

La întemeierea și dezvoltarea orașului medieval Sighișoara au concurat mai multe elemente, dintre care două ni se par definitorii: primul este pozitia lui la intersecția celor două drumuri comerciale importante, o arteră est-vest care leaga Alba-Iulia de răsăritul Transilvaniei, de-a lungul Tîrnavei Mari și o artera sud-nord, pe aici trecând drumul cel mai scurt care leaga Branul de Cluj. Cel de-al doilea element, despre care am mai amintit, este pozitia strategica în cadrul defileului sighisorean, acest defileu fiind un punct obligatoriu de trecere spre zona de rasărit a Transilvaniei. În acest sens este seminificativ poate și faptul că în afară de cetatea de pamânt de pe vârful dealului de la Sighișoara, toate celelalte cetăți medievale timpurii din imprejurimile orasului, similare ca forma, dar situate in puncte mai putin avantajate strategic și comercial, și-au pierdut rostul și au fost abandonate în secolele XVI-XVII. Este vorba de cetatile de pe Valea Albeștiului (Cetățuia), din pașunea Dăii (Cetatuia), pentru a nu cita decât trei exemple. Așadar, începuturile locuirii medievale pe Dealul Cetății trebuie legate de existența acelui punct fortificat de pe vârf, cetate de pamânt și lemn ce exista acolo încă din preistorie și a fost reamenajatâ in secolul al XII-lea potrivit cu cerințele epocii. Probabil era o cetate regală de graniță întrucât granița regatului arpadian s-a situat pentru scurtă vreme pe traseul râului Tîrnava Mare (sec. XII).

Datorită prezenței acelei cetăți de pe vârf, pe platoul inferior al dealului trebuie să fi luat naștere, tot in sec. al XII-lea, un sat al cetății compus din 20-30 de locuințe simple, din lemn, dispersate în jumatatea de est a platoului, acolo unde sunt acum Primăria , Biserica Mănăstirii și grupul de locuințe din fața lor. Prezența în zona Tîrnavei Mari, aproximativ intre anii 1100-1250 a unor paznici de graniță ai regatului maghiar (secuii Kezd), Saschizul de astăzi. Prezența lor în zonă se leaga de paza frontierei de sud a regatului și de politica de evacuare a populației mai vechi, autohtone, semnalata prin cercetarile arheologice . In acest fel s-a creat in mod artificial asa numita "terra deserta, vacua et inhabitata" (pamint pustiu, evacuat si nelocuit) pregatindu-se terenul in vederea colonizarii populației germane în toată Transilvania de sud. Începând de la mijlocul secolului al XIII-lea, odată cu apariția primelor grupuri mai consistente de coloniști germani (oaspeți regali) survin schimbări importante in evoluția localității.

Analizând parcelarea loturilor de casă de pe platoul inferior al Dealului Cetății, unii specialisti afirmă că extinderea așezării de pe deal s-a produs spre zona de vest, in perimetrul actualelor străzi Tîmplarilor, Bastionului, Zidul Cetății, unde exista o parcelare sistematică, cu loturi alungite de tip german. Ocuparea și parcelarea zonei de vest a platoului inferior de pe deal, s-a produs aproape în paralel cu cea din Orasul de Jos.Primele așezări săsești din Orașul de Jos se consideră a fi in zona dintre vechea piața comerciala a orasului (actualul parc), la vest și o bucla a Piriului Șaeșului, la est. Ulterior s-a produs o extindere spre nord-est și a luat naștere Unterbayergasse (actualul 1 Decembrie) și spre nord-vest,apărând strada Morii. Pe la 1375 s-au extins cartierele de sub Dealul Cetății pe tot versantul estic. Între 1400 si 1500 se dezvoltă cartierele din zona de est, către Valea Șaeșului, actualele străzi Ilarie Chendi (Hilolgasse) și Mihai Eminescu (Schaasergasse), precum și cartierulde la baza dealului Lunca Poștii, actualele străzi St.O Iosif si G. Cosbuc. Tot atunci s-a extins locuirea pe Valea Câinelui (Hundsbach), luând naștere Obere Bayergasse, actualul Berigas.Se consideră ca la sfarșitul sec.XVI orașul medieval își găsise configurația definitivă. Zidurile și turnurile cetății s-au construit treptat incepind de la mijlocul secolului al XIII-lea, dupa invazia tataro-mongola. Vechea cetate de pamint de pe vârf a fost demolata , eliminindu-se mamelonul și vîrfurile de pămint cu palisada de la est, nord si nord-est, astfel rezultând o suprafață relativ orizontală, s-au construit apoi câteva turnuri și ziduri de incintă. Ulterior, în spațiul creat, s-au ridicat cele două edificii care se pastrează partial până astăzi: o capelă în stil romanic, aflata sub chorul actualei biserici și un donjon (turn-locuinta) patrulater masiv, cu caneluri lungi si inguste pentru trageri transformat în turn clopotniță.

În sec. XIV, trebuie să fi început și construirea zidului mic, care a înconjurat locuințele de pe platoul inferior al dealului Cetății. Ulterior,fortificațiile au fost amplificate și consolidate în mai multe rînduri. În 1393 apare prima dovada scrisă a existenței unui sistem de apărare printr-un sistem care mentionează o poartă de intrare in Orașul de Sus. Datorită creșterii atacurilor otomane imediat dupa 1400, lucrările s-au intensificat și incinta Orașului de Sus trebuie sa fi fost finalizata pe la 1450. In 1490 stim sigur că s-au început lucrările de supraînalțare a zidului mic. Supraînălțarea zidurilor s-a repetat pe la mijlocul secolului al XVI-lea datorită evoluției armelor de foc.Orasul de Jos a fost și el întărit cu numeroase porți atât pe străzile principale căt și pe cele secundare, dublate cu ziduri și turnuri masive în punctele de intrare.

Nu putem încheia aceasta scurta trecere in revista a evolutiei urbanistice, fără a face o obervație care poate fi importantă pentru cercetarea de viitor. În jumatatea de est a Cetății sunt concentrate toate monumentele vechi, precum și cele care definesc viața politică a comunității:Turnul cu Ceas (fosta primărie), prima biserică parohială, acum în ruină la baza Scării Scolarilor, Biserica Manastirii Dominicane (1298), Turnul Tabacarilor, cu forma vizibil arhaica. Turnul Dogarilor, cu elemente de arhitectură romanică și două monumente ecleziastice mai târzii, dispărute între timp: capela maicilor dominicane si bisericuta maicilor franciscane.

Vis-a-vis de Biserica Manastirii, ramas neobservat până acum se mai afla un turn-locuință.

In strinsă legatură cu evoluția urbanistică au evoluat și paginile de istorie politică și economică a orasului medieval Sighișoara. In 1280 apare primul document cu denumirea de Castrum-Sex. In latina medievală, limba în care erau scrise actele oficiale in Transilvania, castrum înseamna fortificație, oraș, iar sex poate însemna șase sau poate fi o transpunere in latină a termenului mai vechi seg, sau segs, sau segus, deocamdată intraductibil. În 1298, apare denumirea germană, păstrată până astazi, Sechspruch, printr-o indulgență a papei Bonifaciu al VIII-lea. La putina vreme, in 1367, localitatea capată rang de oras (Civitas deSegusvar).

Secolul al XIV-lea este considerat un secol de expansuine economică, Sighișoara făcînd deja parte din centrele mestesugărești importante ale Transilvaniei, fiind amintita in 1367 alături de Sibiu, Sebeș și Orăștie. În sec. al XV-lea documentele marturisesc existența a 8-10 corporații mestesugărești cu 18 branșe, iar la inceputul secolului al XVI-lea existau 15 corporații cu 20 de branse. In 1493, ca efect al dezvoltarii economice, orasul capată și dreptul de a ține târguri anuale. Secolul al XV-lea este important pentru istoria relațiilor multiseculare dintre Țara Româneasca și Transilvania. Intre 1431-1436 orașul acordă găzduire voievodului Vlad Dracul, membru al Ordinului Dragonului, care venea de la Nürnberg unde fusese încoronat ca domn al Țării Românești de împaratul Sigismund de Luxemburg.In secolul al XVI-lea orașul avea deja un important prestigiu politic. Tot in aceasta perioada se înregistrează o creștere economică și o mărire a numarului de locuitori. De la 2.500 de locuitori, in 1522 se ajunge la 3.250, in 1567. Acest secol este o perioada de liniște și înflorire culturală. In 1522 ia ființă o școală pe lângă Mănăstirea Dominicană, iar orașul se afirma ca un puternic centru artistic în care trăiesc și activează pictori,sculptori și creatori de mobilier artistic ca Johannes Stoss si Johannes Razchmuth. In schimb, secolul al XVII-lea este cea mai sumbra perioada a istoriei sighișorene. In 1601 după uciderea lui Mihai Viteazu, orașul este devastat de mercenarii lui Basta. In 1602 cetatea este cucerita prin tradare și ocupata de o armata secuiasca care schimbă numele orașului in Nemesvar. Dupa 8 luni de ocupație, epuizind resursele orasului, secuii se retrag.

În 1603 o epidemie de ciumă ucide 2.000 de locuitori, iar in 1604 se intorc mercenarii lui Basta. Tot in acest secol are loc și evenimentul cel mai dramatic din toata istoria orașului: in 30 aprilie 1676 un puternic incendiu distruge trei sferturi din oraș. Distrugerile au fost enorme, iar înfățisarea de astăzi a cetății se datorează reconstructiei și refacerii tramei stradale survenite după acel incendiu. În ciuda nenorocirilor, orașul și-a păstrat totuși imoprtanța politică. La Sighișoara se aleg deci voievozi ai Transilvaniei de către Dieta: în 1631, Georghe Racoczy, in 1658, Acasiu Barcsay. Intre 1658-1622 in Orasul de Jos stationează o puternică oaste turceasca, iar in 1622 are loc batalia de la Seleusul Mare în care piere Ioan Kemeny, pretendentul la tron cu ajutor austriac.

În secolul al XVIII-lea cronicarii mai înregistrează două mari asedii asupra Cetății, in 1704 si 1706, care se soldează cu incendierea Bisericii din Deal și prabusirea clopotului cel mare, precum și cu distrugerea Bastionului Castaldo, cheia sistemului defensiv. O ciuma cu 4.000 de victime in 1704, două incendii in 1736 si 1780 și o inundație catastrofala in 1771 completează tabloul nenorocirilor. Veacul al XIX-lea are ca unic eveniment de rasunet mai larg batalia din 31 iulie 1849 de la Albesti, unde armatele revolutionare maghiara comandata de generalul Bem au fost invinse de trupele tariste conduse de generalul Luders. In batalie dispare marele poet revolutionar Petöfi Sándor. În continuare istoria se derulează lent, pâna in 1900 fiind o epocă de pace și prosperitate. In 1862 se realizează mutarea albiei pârâului Șaeș, care mai demult trecea prin centrul Orasului de Jos, provocând mari inundații. In 1873 se da în folosintță linia ferată Brasov-Sighișoara-Arad. In 1876 orasul devine capitala de comitat (Comitatul Tirnava Mare). In 1898 se deschide circulatia pe linia de ecartament ingust Sighișoara-Agnita si începe să circule trenulețul prin Orașul de Jos. Istoria medievala a Sighișoarei se încheie la sfirsitul secolului al XIX-lea, lasindu-ne mostenire acest muzeu, considerat de multa vreme Perla Transilvaniei.

Așadar, începuturile locuirii medievale pe Dealul Cetății trebuie legate de existența acelui punct fortificat de pe vârf, cetate de pamânt și lemn ce exista acolo încă din preistorie și a fost reamenajată în secolul al XII-lea potrivit cu cerințele epocii.

2.1.Breslele sighișorene în sec. XIV-XVII.

Pentru sec. al XlV-lea există o singură mențiune documentară, anterior amintită, cu privire la existența unor bresle în orașele Sibiu, Sighișoara, Sebeș și Orăștie. Este vorba de “legiferarea generală a statutelor breslelor” din cele patru orașe datând din 9 nov. 1376, unde sunt menționate 19 bresle și o serie de branșe, existente aproape în fiecare oraș amintit în document.

Pentru analiza meșteșugurilor sighișorene din sec. al XV-lea cercetătorul Gernot Nussbăcher de la Brașov a utilizat un număr de 18 documente de arhivă (privilegii regale, statute de breaslă, hotărâri ale Magistratului etc.), în care apar menționate un număr de 18 meșteșuguri practicate la Sighișoara. Dintre acestea 8 meșteșuguri au fost în mod sigur organizate în bresle, două meșteșuguri au fost cu mare probabilitate de asemenea organizate în bresle, iar pentru alte 8 meșteșuguri există numai mențiuni documentare, fără precizarea stadiului de organizare. In cursul sec. al XVI-lea, între 1501-1520, există mențiuni documentare pentru 15 bresle, iar numărul branșelor va ajunge la 20. Cu o astfel de bază economică se poate înțelege mai lesne de ce Sighișoara era cotată în această perioadă printre orașele puternice ale Transilvaniei de sud.

Din descoperirile făcute de-a lungul timpului au existat 15 turnuri construite de către breslele mestesugarilor sighișoreni, astăzi mai putem vedea 9 dintre ele care au ramas mărturie pentru generațiile viitoare.

TURNUL COSITORARILOR – una dintre cele mai ciudate construcții, puternică din punct de vedere al înfățisării fiind mereu adaptată la tehnica de luptă a trecerii timpului. Pe o bază dreptunghiulară se ridică un trunchi pentagonal, deasupra căruia se lărgește, susținut pe console robuste, între care se deschid guri de aruncare-un etaj octagonal prevăzut cu metereze pentru puști, întreaga construcție fiind încununată de un acoperiș hexagonal cu laturi inegale. Toate aceste schimbări de volume,la care se adaugă tencuielile ciuruite de gloanțe contribuie la expresia de trecere a timpului și de stranie putere în fața acestuia, pe care bătrânul turn o poarta cu mândrie. Datele istorice în legătură cu această construcție sunt destul de sărace, se știe doar că în anul 1583 i s-au făcut însemnate reparații. Prin poziția sa excepțională, cu largă vedere asupra împrejurimilor, acest bastion,între timp umplut cu pământ este astăzi un admirabil loc de popas pentru călătorul pornit să descifreze istoria trecutului Sighișoarei.

Figura 4 . Turnul Cositorarilor

Turnul Cositorarilor a suferit o serie de reparații de-a lungul timpului.În anul 1523 el este reconstruit. Situat lângă Turnul cu Ceas, domină partea de jos a orașului. Acest turn a fost construit odată cu Turnul Croitorilor și zidul cetății. Din punct de vedere strategic el are un rol important datorită controlului conferit de ferestrele de tragere pe toată porțiunea de sud-est a zidului cetății. Chiar și azi se pot observa urmele ghiulelelor pe zidul lui. Tot de turn aparține și Galeria Pușcașilor, un element unic în arhitectura cetățiiAcest turn este un unicat în arhitectura medievală, fundația fiind solidă pe bază pătrată, continuând cu partea mediană de formă pentagonală ce susține partea superioară octogonală, având un acoperiș hexagonal.

TURNUL MĂCELARILOR- între Turnul Frânghierilor și Turnul Măcelarilor zidul Cetății s-a păstrat multă vreme intact pe toată lungimea sa. Din păcate în 1994 o bună parte din acest zid s-a prăbușit și a rămas nereparat până astăzi (2014). Turnul Măcelarilor este o construcție realizată mai târziu, probabil spre sfârșitul secolului al XV-lea (Drăguț 1968, 29). Inițial el a avut forma unei prisme cu 8 laturi, dar în sec. al XVI-lea a fost reconstruit pe un plan hexagonal și a fost supraînălțat cu două etaje ,pentru a căpăta câmp de tragere și de vedere peste

Figura 5. Turnul Măcelarilor

micul bastion de artilerie în formă de pungă, cu 12 laturi, construit în același secol în fața sa, către vest. Acest turn are trei etaje cu căte 5 goluri de tragere, iar accesul se făcea în trecut prin galeria zidului Cetății. Incendiul din 1676 nu a afectat turnul.

Registrul General din 1680 menționează că în interiorul său se păstrau următoarele arme: “5 arhebuze, dintre care una dublă, câteva ghiulele de tun și un chintal de pulbere”. laturii de vest a Cetății, aici fiind repartizați 17 luptători din breasla măcelarilor (Nussbăcher 1976).

TURNUL CIZMARILOR

In forma sa actuală apare ca un turn construit mai târziu, trădând influențele arhitecturii baroce. Privit din interiorul Cetății nu este foarte înalt, având, un plan hexagonal, cu diametrul exterior de 10 m. și cu un acoperiș prelung care domină masa de zidărie și în care există două mici și elegante turnulețe de observație spre sud-est și nord-vest. Turnul cel vechi, despre care nu se știe nimic precis, este menționat documenar abia în 1522. Zona în care se află Turnul Cizmarilor a prezentat importanță pentru apărarea Cetății și trebuie să conțină multe elemente defensive pe care noi nu le cunoaștem.

In 1603 generalul G. Basta, temându-se de un asediu din această parte, a construit aici un

val de pământ cu palisadă. In 1605, în timpul asediului condus de Bocskay, a fost bombardat și distru zidurile dintre Turnul Cizmarilor și Turnul Lăcătușilor. Figura 6. Turnul Cizmarilor

In urma acestui fapt primarul a decis să se ridice între cele două turnuri un zid mai avansat, care a dublat zidul cel vechi, spațiul dintre cele două ziduri fiind transformat în bastion de artilerie, numit fie Bastionul Cizmarilor fie Bastionul Călugărițelor (“Nonnenschantze”). Lucrarea de fortificare a fost încheiată în 1658 în timpul principelui G. Rákóczi II. O inscripție compusă din trei plăci de piatră cu litere reliefate era încastrată mai demult pe fațada acestui turn (Müller 1857, 19, nota 42). Placa superioară conține cea mai veche stemă a orașului. Sighișoara și deviza “NOMEN DOMINI TURRIS FORTISSIMA” – (Numele Domnului, cel mai tare turn). Dedesubt era o altă placă îngustă cu chenar care are următorul conținut: “Sub domnia ilustrisimului și prealuminatului principe G. Rákóczi II, din mila lui Dumnezeu principe al Transilvaniei și comite al secuilor”. Ambele inscripții se păstrează astăzi în muzeul municipal de istorie, la două etaje diferite. Cea de a treia placă inscripționată s- a pierdut. Ea era deja puternic deteriorată în 1857 și îi mai menționa doar pe cei doi demnitari ai Cetății prin grija cărora se ridicase inscripția: “Prin grija și efortul domnilor Johann Both, primar al orașului și Petrus Nussbaum, jude regal”. Anul inscripției (1658) s-a dedus ulterior din documente. Incendiul din 1676 l-a distrus complet, datorită cantităților mari de pulbere aflate acolo, astfel că acest turn a fost reconstruit “din temelii” în 1681 sub primarul Michael Helwig, iar forma sa barocă de atunci provine.

In Registrul General al orașului se află un inventar al armamentului din turn: “14 arhebuze mari, 6 arhebuze mici, 3 muschete, 2 chintale de plumb, 2 chintale de pulbere, mai multe ghiulele de tun, 8 lănci și o spadă pentru două mâini”. In planul de apărare de la 1704 se prevedeau următoarele : “11 luptători din breasla cizmarilor vor apăra turnul, iar bastionul trebuie apărat de 20 de luptători. Calfele de cizmari aveau de apărat jumătatea de zid către Turnul Croitorilor, cealaltă jumătate fiind apărată de croitori” (Nussbăcher 1975).

Bastionul Cizmarilor a fost parțial demolat în 1846. In vechile desene este vizibilă o portiță protejată de un “turnuleț de veghe” în consolă ,care era amplasată cam pe la mijlocul distanței actualului zid dintre Turnul Cizmarilor și Biserica Catolică. Fațada dinspre Cetate a turnului a suferit modificări mai ales după transformarea lui în depozit de documente de arhivă, după al doilea Război Mondial, când au fost lărgite ferestrele, căpătând dimensiuni care nu existau în evul mediu și i s-a schimbat intrarea.în anii din urmă (2001) pe fațada turnului s-a construit o scară exterioară care, chiar dacă nu respectă situația din trecut, are meritul de a nu distorsiona prea mult aspectul monumentului.

TURNUL CROITORILOR – este cea de-a doua poarta de acces a cetății, prima ''Poarta din fața'' fiind străjuita de turnul cu ceas. Datând probabil din secolul al XIV lea turnul croitorilor se înfățișează cu o arhitectură de o nobilă simplitate, cu un puternic acoperiș,de plan dreptunghiular, el este străpuns în fața inferioară de două ganguri boltite în cruce,odinioară prevăzute cu porți în ambele extremități.

Figura 7. Turnul Croitorilor

Deasupra porților turnul crește cu încă două etaje prevăzute cu ferestre de tragere. Pe lângă ferestrele de tragere cu care este prevăzut fiecare nivel, cel superior are pe laturile lungi câte trei guri de păcură. Incendiul din aprilie 1676 în urma căruia au ars în 6 ore trei sferturi din oraș, i-a cazut victimă și turnul croitorilor,din cauza focului a explodat rezerva de pulbere care era depozitată în turn, distrugând nivelele superioare și un mare număr de arme precum și rezervele de grâu. Turnul a fost în întregime reconstruit în anul 1679si tot atunci fost dotat și cu armamentul necesar. Cu acest prilej gangul de nord-vest a fost închis, fiind transformat în depozit de pulbere până în 1935, când a fost restaurat, revenindu-se la forma inițială

TURNUL FIERARILOR

Având un plan dreptunghiular, acest turn domină cu masivitatea sa toată latura de nord-est a fortificațiilor Cetății, protejând în același timp chorul Bisericii

Mănăstirii. Este un turn de flancare, adosat sau lipit de vechiul zid al Cetății. în trecut turnul avea trei niveluri marcate

Figura8. Turnul Fierarilor

la exterior prin goluri de tragere sau ambrazuri. La nivelul superior sub cornișă, pe fațada principală ,există o frumoasă alternanță de cinci guri de păcură și patru goluri de tragere care-i conferă turnului un aer de eleganță robustă.

Turnul Fierarilor este opera vrednicului primar M.

Eisenburger care l-a zidit “din temelii”. O inscripție pictată pe fațada dinspre Orașul de Jos, din care nu se mai văd decât câteva pasaje, arată că amintirea lui Eisenburger s-a păstrat printre urmași.

TURNUL COJOCARILOR

Aflat la mică distanță spre nord acest turn are dimensiuni mai reduse ,dar este foarte bine proporționat. De plan pătrat, cu patru mici niveluri, ultimul nivel fiind lărgit și prevăzut cu câte trei guri de păcură în consolă pe fiecare latură, a fost datat timpuriu (sec. XIV) tocmai datorită formei sale mai simple (Drăguț 1968, 29).

Figura 9. Turnul Cojocarilor

Registrul de socoteli din 1568 menționează faptul că turnul a fost reconstruit în acest an, iar la reconstrucția lui s-a lucrat 40 de zile, în timp ce pentm acoperiș s-a lucrat 36 de zile. Lucrări de reparații ulterioare sunt menționate în 1594 și 1595. Incendiul de la 1676 l-a afectat grav, iar forma sa actuală datează de la marea reparație din 1679.

In anul 1680 J. Krempes menționează existența următoarelor arme în interiorul său: “2 arhebuze duble, 15 arhebuze simple, un tun mic, 8 lănci mari, o halebardă, 5 butoaie cu pulbere, un butoi cu gloanțe de plumb, 5 ghiulele de tun”. In desenul atribuit lui Blasius se observă că turnul avea un mic turnuleț de veghe pe acoperiș (Nussbăcher 1979). Intre Turnul Măcelarilor și Turnul Cojocarilor se află și astăzi poarta numită “Törle”, care în vechime era mult mai mică.

TURNUL FRÂNGHIERILOR

Acest turn este o prismă cu bază pătrată, cu formă mai simplă și de dimensiuni ceva mai reduse în comparație cu Turnul Aurarilor. Ca și turnul învecinat al aurarilor el a suprapus vechea incintă de piatră de pe vârf, întrucât la etajul inferior, în pivniță, mai pot fi văzute și azi crenelurile astupate

Figura 10. Turnul Frânghierilor

ale incintei inițiale. În 1630 el a fost reparat de primarul M. Eisenburger, iar mai târziu a

fost transformat în locuință a paznicului cimitirului (Drăguț 1968, 29).

TURNUL TĂBĂCARILOR

Este al treilea turn de pe latura de sud-est a zidului Cetății este un turn cu aspect modest, o prismă de plan pătrat cu acoperiș extrem de simplu, într-o singură apă spre interiorul Cetății.Forma și poziția sa retrasă în spatele zidului îl recomandă ca unul dintre turnurile vechi, poate chiar din

Figura12. Turnul Tăbăcarilor

(sighisoara.ro)

prima incintă a orașului din sec. XIII-XIV.Acest turn cu aspect arhaic nu a fost atins de incendiul de la 1676. NotarulJ. Krempes precizează că tăbăcarii utilizau pentru apărarea lui:“o arhebuză dublă, una simplă, o muschetă, o jumătate de chintal de pulbere și câteva ghiulele”(Nussbăcher 1980, b).

2.2. Etnia germană și influența regăsită în construcția de locuințe

Majoritatea celor 164 de case de locuit din cetate avand cel puțin 300 de ani vechime, sunt considerate monumente istorice. Descoperirile arheologice arată că vechile locuințe ale coloniștilor germani din sec. al XII-lea erau din lemn, de formă dreptunghiulară, cu o fațadă ingustă la stradă, avand pivniță și parter, acoperiș de șindrilă sau stuf și o suprafață locuibilă de 35 mp.

Actualele locuințe de cărămidă, au fost ridicate treptat, mai ales după incendiul din 1676.Arhitectura locuințelor burgheze din Sighișoara nu a avut niciodată un caracter monumental. Astfel se poate vorbi de un stil baroc intr-o formă simplificată pentru sec. XVII. Insă spre sfarșitul sec. XVIII lea, odată cu dominația habsburgică și inceputurile dezvoltării economiei capitaliste a apărut în rîndurile claselor înstărite nevoia de confort mai ridicat și tendința de ași construi case cu fațade reprezentative; astfel apar case cu ornamentații influențate de barocul târziu, goticul venețian, clasicismul timpuriu, care dau arhitecturii locale farmec și pitoresc.

Piața Cetății, in forma ei de patrulater rectangular, odinioară locuită de marile familii nobiliare ale orașului, a suferit de-a lungul timpului numeroase transformări. Casa care și-a păstrat cel mai bine forma este Casa cu Cerb, denumită astfel după capul de cerb fixat pe colțul clădirii. Este o construcție specifică renașterii transilvane, datand probabil din sec. al XVII lea. Intre anii 1988 și 2001 au fost efectuate mari lucrări de restaurare realizate la inceput de Ministerul Culturii și apoi de către Fundația Restauro Messerschmitt. Este o clădire extrem de funcțională, cuprinzand pensiune, hotel și centru cultural romano-german: sală de expoziții, de conferințe, etc. Deoarece sala cu frescă nu este complet restaurată se dorește realizarea, la finele restaurării, a unui mic muzeu.

Casa de pe stâncă

Situată in Piața Cetății nr.8, a fost construită după marele incendiu din 1676, restaurată in sec. XVII, XVIII și din nou restaurată in 1999 – 2000 de către Fundația Veritas. Actuala destinație este de sediu al unui centru cultural, oferind o cofetărie, un internetcafe și cursuri de calculator și limbi străine.

Casa cu șindrilă (Ewert)

,Casă specifică de meșteșugari, ce găzduiește astăzi sediul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret, a suferit mai multe reparații in 1912 și 2000 – 2003. Se află pe strada Bastionului nr.6. Galeria deschisă decorată cu balustradă de lemn și friză de denticul și baluștri, unica păstrată in Sighișoara, impreună cu pivnițele și dimensiunile ferestrelor de la etaj, indică una din cele mai vechi case. Centrul educațional a amenajat aici o sală de conferințe, un internetcafe și diferite cercuri: dans, ceramică, teastru și mai nou hotel pentru tineret.

Casa Venetiană Situată in Piața Muzeului, este denumită astfel după ancadramentele de la ferestre și de la uși.

Orașul de Jos.

Începuturile Orașului de Jos coboară în sec. al XlII-lea, prima așezare de coloniști germani de aici având un caracter rural, fiind de fapt un sat cu o singură stradă (Strassendorf), orientată vest- est, ca și astăzi, având pe ambele laturi parcele alungite și relativ egale, iar în capătul său de vest existând o piață (probabil tot triunghiulară) și o biserică în apropiere (Biserica Spitalului de mai târziu).

Analiza obiectelor descoperite pe locul casei vechi din strada Cositorarilor oferă unele indicii privind ocupațiile primilor locuitori germani ai Cetății. Cantitatea mare de ceramică, în special cănile din ceramică roșie lustruită, arată o puternică dezvoltare a olăritului. O serie de obiecte din fier arată o tehnologie avansată în domeniul prelucrării metalelor, iar cantitatea mare de deșeuri de piele, în special fragmente de încălțări, arată prezența timpurie a tăbăcarilor, care făceau o piele foarte rezistentă, precum și a cizmarilor. Dulgherii și constructorii de case sunt dovediți prin calitatea excepțională a elementelor de arhitectură în lemn, atât de bine conservate în subsolul Cetății.

Din vechea localitate cu case de lemn, astăzi nu a mai rămas practic nimic la suprafață, nici în Cetate nici în Orașul de Jos. Incendiile devastatoare din perioada medievală au eliminat total arhitectura în lemn, iar din secolul al XVIII-lea austriecii au interzis construcțiile din lemn pe teritoriul orașelor. începând din sec. XVII-XVIII în toate orașele săsești se generalizează casele de cărămidă cu învelitoare de șindrilă, iar de la sfârșitul sec. Al XVIII lea șindrila va fi treptat înlocuită cu țiglă solz. în tabloul lui Daniel Köhler din 1767 casele Sighișoarei prezintă învelitori de șindrilă, cu excepția turnurilor de apărare, a bisericilor, mănăstirilor și a două case de locuit din Cetate, dintre care una este Casa cu Cerb, care sunt acoperite cu țiglă. (Dubowy 1957, 146).

În Orașul de Jos casele din piatră și cărămidă, care au înlocuit treptat casele din lemn, au fost case simple, de formă alungită cu un singur nivel, cu latura îngustă spre stradă, având ferestre mici dispuse asimetric și o poartă mare, arcuită, prin care “să poată trece un car cu fân”. Inițial gardul curții și poarta erau făcute din lemn, ulterior fiind realizate și ele din zidărie (Dubowy 1957,153).

La Sighișoara există grupuri mici de case aflate în capătul de vest al străzii Il.Chendi, în strada FI.Teculescu (“Berigas”) sau în Cornești, care mai păstrează aspectul construcțiilor din această fază rurală. Aceste case însă nu datează din acea perioadă veche decât în mod excepțional, ele fiind în general refaceri târzii după modele mai vechi.

Intr-o fază ulterioară (secolul XVII) casele din Orașul de Jos și-au modificat structura. Ele s-au înălțat cu un etaj care apoi s-a extins pe deasupra intrării boltite, formând acelfe ganguri adânci și întunecate, specifice arhitecturii săsești medievale. În unele cazuri în cheia de boltă de deasupra intrării, proprietarii înnobilați își fixau blazonul din stucatură. Aceste case, asemănătoare ca formă și dimensiuni, erau în vechime lipite între ele și formau fronturi lungi și continue “ca niște ziduri”, ritmate de deschizăturile arcuite ale gangurilor și de ferestrele pătrate, aliniate la același nivel. Ele păstrează în esență tipul tradițional de casă franconă, de formă alungită, la parter fiind atelierul și prăvălia meșteșugarului, iar la etaj locuința. Intr-o etapă târzie are loc o amplificare în înălțime, prin supraetajare, cea mai sugestivă zonă în acest sens fiind grupul de clădiri de pe latura de vest a Pieței H. Oberth de astăzi.

În general casele vechi din zona centrală a Orașului de Jos au suferit refaceri substanțiale sau au fost pur și simplu demolate și înlocuite cu clădiri noi, corespunzătoare stilurilor și curentelor arhitectonice din sec. XIX-XX (Topografia 2002, 45). încă din sec. al XVIII-lea majoritatea fațadelor din oraș au fost modificate într-o formă simplificată a stilului baroc, rezultând un stil eclectic, greu de precizat, unele fațade aparținând așa numitului “Zopfstil” din epoca lui Iosif al II-lea. (Dubowy 1957, 90).

Se apreciază că între anii 1874-1920 s-a reconstruit aproape jumătate din oraș. Cu greu mai poate fi găsită astăzi în Orașul de Jos o locuință nemodificată care să evoce prima perioadă medievală. în strada 1 Decembrie 1918 (Unterebaiergasse) marea majoritate a construcțiilor datează din secolul al XlX-lea. Din secolul al XVII-lea datează doar clădirile de la numerele 4, 24, 40 și 44, iar din sec. al XVIII-lea clădirile de la numerele 9, 14 și 53. în Piața H. Oberth există o singură clădire care poate fi datată anterior marelui incendiu din 1676, casa de la numărul 26, clădirile de la numerele 2, 3, 4, 5, 5, 6, 7, 8 și 9, 13, 14, 19-20, 21, 23, 24, 29, 30-31 și 37, datând din sec. al XVIII-lea. în strada Morii doar două clădiri coboară până în secolul al XVII-lea, cele de la numărul 5 și 17. (Topografia 2002,159-232).

Piața (Marktplatz) – actuala Piață H. Oberth – a constituit în trecut centrul Orașului de Jos. Aici s-au ținut, din perioada medievală până în epoca modernă și contemporană, târgurile săptămânale ale orașului în fiecare zi de miercuri. In trecut, în ziua de târg la porțile pieței se instalau halebarde drept avertisment pentru răufăcători. în piață se afla “măgarul de lemn”, o scândură îngustă așezată pe cant la o anumită înălțime, pe care înșelătorii prinși erau puși să o încalece, după ce li se atârnau de picioare mari greutăți de piatră. Tot aici existau cele două căsuțe numite “Rumpe”, unde se păstrau pentru uzul publicului etaloanele de măsuri și greutăți, orice înșelătorie în acest domeniu fiind ușor descoperită.Piața este ea însăși un element definitoriu al oricărui oraș european și poate fi considerată: “un monument istoric, demn de a fi păstrat în forma lui veche”. (Dubowy 1957, 160). Piața aceasta oferea în trecut o perspectivă liberă spre Cetate, iar transformarea ei în parc în anii de după cel de al doilea război mondial a fost o greșeală care va trebui remediată cândva.

Pe latura de vest a Pieței Hermann Oberth de azi există o serie de clădiri așezate în pantă, între strada Turnului și stradela Cetății, care prezintă rezolvări arhitecturale mai puțin obișnuite. Pe fațadele dinspre strada Turnului și dinspre Piață aceste clădiri au intrările la parter, în timp ce pe fațadele dinspre stradela Cetății intrările corespund etajului de pe fațada opusă, datorită diferenței de nivel.Cele două trasee care conduc spre Cetate oferă perspective dintre cele mai frumoase asupra Turnului cu Ceas. Primul traseu, utilizat în perioada medievală, este de-a lungul străzii Turnului la capătul căruia se află barbacana, după care se ajunge la porțile turnului și se intră în Piața Muzeului. Un alt traseu paralel, la fel de pitoresc, este pe stradela Cetății care urcă de asemenea spre Cetate, oferind la un moment dat o perspectivă interesantă asupra monumentului principal.

Dinspre strada O. Goga se poate urca spre Cetate pe așa numita “scară cu două rampe”, având balustrade din fier forjat care în perioada de iarnă capătă aspectul unei dantelării, oferind cea mai pitorească perspectivă asupra Turnului cu Ceas. în dreapta urcării se află clădirea fostei “Asociații de cor bărbătesc”, remarcabilă pentru contraforții masivi de pe latura dinspre stradă, ce par să susțină întregul deal.

Călătorului care sosește dinspre Brașov i se oferă o perspectivă integrală asupra părții de nord-est a Cetății, cu dispunerea ritmată a monumentelor începând de la clădirea actualei primării, care domină partea de jos a platoului, până la Biserica din Deal, care în vechime domina toată valea, fiind vizibilă până departe.Din păcate, prea aproape de baza Dealului Cetății, în zonele demolate în ultimele decenii, au apărut cel puțin două construcții masive care afectează grav perspectiva. Cu mai mult noroc din partea istoriei și Orașul de Jos ar fi putut rămâne o rezervație arhitectonică nealterată.

Încă de la mijlocul secolului XIX au apărut în Cetate și în Orașul de Jos o serie de clădiri de proporții monumentale, care s-au integrat cu mare greutate în spiritul arhitecturii vechi, atât de echilibrată și funcțională. în 1846 în Cetate s-a construit actuala Casă Parohială Evanghelică (arhitect Samuel Teutsch) mult mai mare în comparație cu cea veche.În aceeași perioadă în Orașul de Jos apare clădirea monumentală a magazinului Misselbacher. Tot în Orașul de Jos în sec. al XIX-lea au fost demolate mai multe clădiri vechi și s-aFD construit actuala clădire monumentală cu două niveluri și fațadă neoclasică din Piața H. Oberth nr.25. în 1877 s-a demolat vechea Biserică a Spitalului și s-a construit Școala Evanghelică de Fete, astăzi clădirea Grupului Școlar de Industrie Ușoară (“MIU vechi”).Între 1886-1888 administrația austro-ungară a demolat Mănăstirea Dominicană și Turnul Dogarilor, construind uriașa clădire a Comitatului în stil neorenascentist. Clădirea impresionează prin proporții, dar se integrează cu mare greutate în peisajul arhitectural al Cetății. Ea a fost ridicată după planurile unui arhitect de la Budapesta,

Această cetate de refugiu, refăcută probabil de sași imediat după invazia mongolă, se poate presupune că avea un zid de incintă ce închidea un perimetru relativ patrulater, aflat aproximativ între actuala clădire a liceului J. Haltrich, fostul Turn al Aurarilor, Turnul Frânghierilor și clădirea veche a școlii. (Dubowy 1957, 41). Se crede, de asemenea, că în interiorul acestei cetăți s-au aflat cele două construcții mai vechi sau eventual contemporane cu incinta: o capelă romanică datând din prima jumătate a sec. XIII (Dobowy 1957, 106; Vătășianu 1959, 239; Drăguț 1968, 22; Niedermaier 1979, 72) și un turn-donjon cu elemente gotice timpurii databil în a doua jumătate a sec. XIII, despre care se crede că a devenit mai târziu turn clopotniță al Bisericii din Deal (Dubowy 1957, 104-105; Drăguț 1968, 40; Niedermaier 2000, 6).

Astăzi, din vechiul burg din sec. XIII – XIV, nu a mai rămas nimic. Casele de lemn au dispărut în totalitate fiind înlocuite treptat cu case de piatră și apoi de cărămidă. Din vechea biserică de la baza Scării Acoperite a mai rămas un zid înnegrit de vreme, sprijinit de masive contraforturi. Capela romanică și donjonul cel mare de pe vârful dealului au fost complet înglobate în zidăria uriașei Biserici din Deal. Vechea biserică a Mănăstirii Dominicane care, conform documentului din 1298, era pe atunci în construcție, a dispărut și ea, actuala Biserică a Mănăstirii fiind o realizare arhitecturală din secolele XV – XVI. Zidul vechi de incintă și aproape toate turnurile au suferit modificări drastice începând din sec. al XY-lea, prin supraînălțare și schimbare a formelor arhitecturale. Un singur turn, Turnul Tăbăcarilor, mărturisește prin simplitatea formei sale, prin dimensiunile modeste și prin poziția retrasă, că a făcut parte din acea primă incintă timpurie a Cetății. “Turnurile au fost în atâtea rânduri refăcute și modificate, încât foarte greu se mai pot indica astăzi anii de întemeiere” (Müller 1857, 17).

Structura oricărui sistem de fortificații medievale presupune cel puțin două elemente obligatorii: o incintă continuă de dimensiuni mai mari și o fortificație de refugiu sau citadelă, în care apărătorii se puteau retrage pentru o ultimă rezistență. In cazul orașului Sighișoara, luat în întregimea lui, sistemul de fortificații a avut trei componente: șanțul natural reprezentat de albia pârâului Șaeș și de albia Târnavei Mari, la care trebuie adăugat sistemul complex de baraje alcătuite din porți întărite cu turnuri de poartă, care proteja Orașul de Jos, o incintă continuă de zidărie înaltă de 10 – 12 m. cu o lungime de 930 m, având 15 turnuri, 3 rondele de artilerie și un bastion, care protejau Cetatea, și o “citadelă” de piatră situată pe vârful Dealului Școlii (“Alte Burg”), în care se puteau retrage ultimii apărători.

2.3.PARTICULARITĂȚILE RELIGIOASE ȘI EDIFICIILE PRINCIPALE

Datorită faptului că în Sighișoara conviețuiesc mai multe naționalități (români, sași,maghiari,țigani) întâlnim mai multe culte religioase cum ar fi: ortodocși, evanghlici, romano-catolici, greco-catolici, reformați, evrei etc.)

Bisericile reprzintă edificii religioase care pot fi resurse atractive pentru turism prin stilul arhitectonic al construcției,prin fresca care redă diferite scene biblice, prin decorațiunile

interioare și exterioare, prin pictura sau prin vechimea și funcția îndeplinită. Adăugând aceste elemente la faptul că multe lăcașuri de cult au fost și importante surse cultură spirituală, dau bisericilor statutul de obiective turistice cu mare impact sentimenatal și phihologic.

Amintim doar câteva din edificiile religioase care pot fi considerate obiective istorice:

2.3.1.BISERICA ROMANO-CATOLICĂ SFÂNTUL IOSIF

A fost construită în 1894 după demolarea Mănăstirii Maicilor Franciscane și a Turnurilor Lăcătușilor. Se află în partea de NE a cetății, lângă zidul de incintă.

Figura 12. Biserica Romano-Catolică

Construită în stil eclectic de către arhitectul sighișorean Letz, biserica a suferit reparații interioare după incendiul din 1983.

Orga actuală este cumpărată de la o biserică săsească din înprejurimi și este construită de către Karl Einschenk 1908.

Actuala biserică Romano-catolică din Cetate, str.Mânăstirii nr.16, a fost construită între anii 1894-1896, în timpul preotului Weiss J. . Monumentul a fost conceput de arhitectul H. Letz

Figura 13. Biserica Romano-Catolică

în stil eclectic, cu elemente neogotice și neoromanice și prezintă o navă largă cu absidă semicirculară, având o lungime totală de 30m și un transept. Pe latura de nord se află turnul clopotniță foarte înalt. Interiorul actual este rezultatul modificărilor survenite după incendiul din 1983.

Construcția, executată in stil neo-clasic, se inspira din tradiția din nordul Italiei, cu arcade decorative, rozete romane, turn de clopote si tencuieli exterioare cu dreptunghiuri in relief. Aceasta biserica permite credinciosilor catolici din Sighisoara sa se simta intr-o ambianta traditionala catolica, si in acelasi timp sa se simta intr-o legatura moderna cu catolicismul mondial.

In locul unde s-a ridicat Casa Parohiala, a existat o manastire medievala. Vechiul cimitir catolic se intindea de-a lungul zidului de aparare a cetatii, in partea stanga a bisericii, pana la turnul de aparare.

2.3.2 Biserică evanghelică

Biserica din Deal

Biserica din Deal ( Bergkirche) reprezintă cel mai important monument de arhitectură religioasă din Sighișoara și este una din bisericile mari ale Transilvaniei, fiind a treia ca mărime. Aflată la altitudinea de 429 m, pe vârful Dealului Școlii, acolo unde în vechime stătea vechea citadelă de refugiu, biserica domină cu masivitatea sa întregul oraș, fiind vizibilă de la mare distanță, aproape din toate direcțiile. O notiță istoriografică din sec. al XVIII-lea arată că în anul 1345, regele Ungariei Ludovic I a confirmat vechile privilegii și libertăți ale orașului, precizând cu acest prilej că “sighișorenii erau ocupați cu lucrări de construcție la Biserica Sf. Nicolae” (Müller 1857, 39; 1957, 104; Drăguț 1968, 37).

Majoritatea cercetătorilor consideră că o serie de detalii de arhitectură, cum ar fi poziția ușor dezaxată a turnului- clopotniță și a corului, demonstrează o evoluție în etape, de-a lungul mai multor secole, în construcția acestei biserici.

Spre deosebire de monumentele gotice târzii din Europa occidentală, Biserica din Deal se caracterizează prin simplitate exterioară, parțial compensată printr-o tratare mai îngrijită a interiorului. Faptul se explică mai ales prin aceea că majoritatea bisericilor săsești au fost de fapt biserici fortificate care nu-și puteau permite o ornamentație mai bogată a exteriorului.

Prima fază a “bisericii Sf. Nicolae” trebuie să fi fost terminată pe la mijlocul sec al XlV-lea, fiind o biserică cu o singură navă îngustă, în Transilvania transformarea vechilor biserici romanice în biserici gotice, “mai potrivite noilor aspirații la universalitate ale catolicismului”, s-a petrecut în sec. XIV-XV, sub influența directă a școlii germane de arhitectură. Imediat după 1400 o serie de constructori și meșteri pietrari de origine germană, veniți din centrul de la Kosice(Slovacia de azi), au început să răspândească Noul tip de biserică-hală, modificând substanțial vechile edificii. în această perioadă au fost supuse unor modificări și extinderi majore cele mai importante biserici din Sighișoara: Biserica din Deal, Biserica Mănăstirii și Biserica Spitalului din Orașul de Jos. Maeștrii constructori erau reprezentanți direcți ai școlii din Boemia condusă de Peter Parler și au lucrat mai întâi la ridicarea Bisericii Sf. Mihail din Cluj, apoi la Biserica Neagră din Brașov, la Catedrala din Sebeș-Alba și la Biserica din Deal din Sighișoara( Dubowy 1957,pag. 110). O inscripție lapidară, existentă astăzi pe contrafortul din stânga portalului de sud al Bisericii din Deal, ne spune că: “în anul Domnului 1429 s-a început această lucrare” Această dată este considerată de majoritatea cercetătorilor ca moment de început al transformării corpului principal în biserică de tip “hală gotică”. Navele laterale au fost prelungite

spre vest și înălțate, înglobând aproape complet corpul turnului clopotniță. Intr-o perioadă anterioară, înainte de 1400, avusese loc transformarea corului, absida semicirculară fiind înlocuită cu o absidă poligonală, apărând acum ferestrele bipartite sau tripartite înalte și înguste, cu elemente traforate, databile în a doua jumătate a sec. al XlV-lea (Vătășianu 1959, 239; Drăguț 1968, 40).

Lucrările de amplificare au început mai întâi în zona navei sudice, trecându-se apoi pe latura de nord. La 1480 s-au terminat stâlpii nordici, iar la 1483, conform inscripției din vremea primarului M. Polner, se lucra la ferestrele de pe latura sudică. Prin dezvoltarea în înălțime a navelor laterale a fost cuprinsă și partea superioară a turnului clopotniță, considerat donjon de unii autori, mai ales datorită poziției dezaxate față de corpul principal al bisericii (Drăguț 1968, 38; Niedermaier 2000, 6). Construcția trebuie să fi fost aproape terminată la 1488, când se lucra la pictura de la parterul turnului clopotniță, realizată de Jacobus Kendlinger din Sankt Wolfgang (Austria), dar o serie de lucrări de amenajare vor continua și în deceniile următoare. Anul 1525, când se termină grilajul portalului de sud, este considerat ca dată limită a șantierului (Drăguț 1968, 39).

Evoluția monumentului a fost marcată în continuare de două evenimente mai grave: asediul kurutzilor din 1704, când a ars acoperișul și turnul clopotniță și s-au prăbușit clopotele cele mari într-o mare de scântei și cutremurul din 1838, când s-au prăbușit în întregime bolțile corului, fiind înlocuite cu imitații din lemn.

Aspectul interior actual l-a dobândit biserica în urma restaurărilor din 1934, când un colectiv compus din Gustav Binder, Gertrud Kroner, J. Misselbacher și Fr. Miiller a scos la iveală vechile fresce, care fuseseră acoperite cu var în 1776 (Dubowy 1957, 112; Drăguț 1968, 39). Tot atunci s-a amenajat și altarul cu cele patru sculpturi în lemn reprezentându-i pe cei patru evangheliști în mărime naturală. în trecut, în locul lor, se spune că ar fi stat cei doisprezece ucenici ai lui Hristos realizați în mărime naturală din tablă de argint, jefuiți de cazaci la 1601.

Aspectul exterior actual al bisericii se datorează operațiunii de restaurare realizată de firma Restauro Messerschmidt (1993- 1999), prilej cu care a fost tencuit turnul de vest care, prin volumul său și prin pereții din piatră aparentă, copleșea privitorul în trecut. Tot cu această ocazie s-au făcut modificări în mobilierul bisericii, introducându-se o serie de lucrări de mare valoare artistică, în special altare poliptice, aduse aici de la alte biserici săsești din zonă.

Figura 14. Biserica din Deal

Întreaga parte de răsărit a Bisericii din Deal, corul cu absidă poligonală, suprapune realități arhitectonice mai vechi, având la bază acea primă bisericuță-sală din sec al XlII-lea. Ferestrele foarte înalte și înguste, cu elemente traforate polilobe, conferă un plus de suplețe acestei părți a bisericii. La această impresie contribuie suplimentar și complexul plastic cu tema “închinarea Magilor” care împodobește cei patru contraforți de pe latura de miazăzi a corului. El face parte din puținele complexe de sculptură gotică exterioară existente în Transilvania. Figura centrală a compoziției o formează Fecioara Maria, așezată pe tron, sub un baldachin gotic cu flori de crin stilizate, într-o atitudine victorioasă, prezentând pruncul așezat în picioare, pe genunchiul său stâng. Pe contrafortul din dreapta primul dintre Magi îngenunchează, prezentându-și darurile. în spatele lui se află ceilalți doi, în picioare, într-o atitudine hieratică. Deși timpul și-a pus amprenta necruțătoare modificând forma statuetelor realizate din gresie locală friabilă, cele cinci figuri trădează încă influența școlii germane de sculptură de la mijlocul sec. al XV- lea. Grupul sculptural de la Biserica din Deal marchează un moment de evoluție în sculptura medievală, când se renunță la tratarea schematică a trupului, reprezentat în trecut înfășurat în mantii cu falduri grele și largi, și începe să se respecte și să se redea mai exact forma corpului omenesc. Fecioara Maria este într-o tunică subțire, alipită de corp, această manieră aparținând “stilului molatec” al goticului de curte de la jumătatea secolului al XV-lea ( Drăguț 1968, 40). Cele mai apropiate analogii pentru plastica figurativă de aici se află la Biserica Neagră din Brașov, la Bisericile evanghelice de la Richiș și Bistrița. Un complex plastic cu temă identică, dar cu datare mai veche, se află la Biserica Evanghelică din Sebeș-Alba( Vătășianu 1959,325).

Figura 15. Biserica din deal

Pe latura sudică se află o intrare monumentală realizată în secolul al XV-lea și protejată de un pridvor amenajat între două contraforturi și de un grilaj din fier forjat, ambele mai târzii. Lângă portal, în stânga, se află inscripția lapidară în limba latină (1429) care a fost montată aici, după unele opinii, la terminarea bisericii. Ancadramentul portalului este bogat profilat, iar arcul este întrerupt la cheie într-o manieră particulară, formând un coronament care înalță partea superioară a ușii. Deasupra se ridică un fronton triunghiular, bogat decorat cu frunziș gotic răsucit, protejând un mic potir în relief, arătând că întreaga lucrare este închinată Sfintei Jertfe. Ambele laturi ale portalului sunt subliniate prin pilaștri încoronați cu fiale svelte. Acest portal de la Sighișoara este opera unui meșter provenit din spațiul german central european, din atelierele care au produs Catedrala Sf. Vit din Praga și Catedrala $F. Elisabeta din Kosice( Slovacia). Tot el este autorul portalului de pe latura de nord a Bisericii Sf. Mihail din Cluj și a portalului de pe fațada sudică a Bisericii Negre din Brașov. V. Vătășianu susține că portalul sudic de la Biserica din Deal a fost realizat:’’imediat după portalul de la Cluj și a precedat cu 1 -2 decenii portalul de la Brașov”(Vătășianu 1959, 239).

Portalul de nord

Încadramentul portalului de pe latura de nord a bisericii are o formă asemănătoare, lipsind însă încărcătura ornamentală de la portalul sudic. Ușa de lemn cu intarsii este interesantă mai ales pentru inscripția săpată în stânga: “W. R.’ U. B. 1495”(Wladislaw Rex Ungariae et Bohemiae. 1495), precum și pentru cele două steme: stema regatului Ungariei în stânga și stema Sighișoarei medievale în dreapta.

Corpul principal al bisericii, scurt și lat, este compus din cele trei nave aduse la aceiași înălțime prin modificările survenite în sec. al XV-lea, separate actualmente prin cele trei perechi de stâlpi puternici, de secțiune octogonală, care susțin bolta. Rețeaua de nervuri din ceramică aplicată pe intrados pornește direct din cei 6 stâlpi care sunt lipsiți de capiteluri și reprezintă un element pur decorativ, fără nici un fel de rol de rezistență. Se consideră că zidurile navelor au fost racordate mai întâi spre cor și apoi spre turnul de vest, pe care le-au înglobat ulterior. Acest turn clopotniță, ușor dezaxat spre sud-est, este o uriașă prismă patrulateră cu latura de 1m și cu o înălțime totală de 42m. Cu aspectul său dur, cu zidurile deosebit de groase, cu cele cinci niveluri marcate la exterior prin cornișe de piatră profilată, turnul a fost considerat de mulți specialiști ca fiind anterior bisericii, deși există multe argumente contrare acestei ipoteze, așa cum arată K. Leonhardt și Ch. Machat.

In partea stângă a corului, alipit de perete, se află cea mai frumoasă piesă de mobilier artistic din piatră: tabernacolul gotic (Sakramentshăuschen). Databilă în sec. al XV-lea de V. Drăgu

In partea stângă a corului, alipit de perete, se află cea mai frumoasă piesă de mobilier artistic din piatră: tabernacolul gotic (Sakramentshăuschen). Databilă în sec. al XV-lea de V. Drăguț

Intr-o poziție centrală, în mijlocul corului, se află vechiul aghiasmatâr gotic din piatră utilizat la un moment dat drept cristelniță. Inițial acest obiect era amplasat lângă un zid la intrarea în biserică și conținea apă sfințită (aghiasmă). După trecerea sașilor la lutheranism această practică a apei sfințite s-a abandonat și aghiasmatarul și-a schimbat locul și destinația. Decorația sculpturală gotică, extrem de echilibrată, îl încadrează în sec. al XV-lea. Din același secol provine și amvonul(Kanzel), decorat cu motive polilobe în relief, amplasat pe cel de al doilea stâlp din partea nordică a navei. Amvonul este o mică tribună din piatră aplicată pe stâlp în consolă și prevăzută cu o scară, fiind utilizat pentru predică în bisericile catolice și lutherane. Amvonul de la Sighișoara, de formă poligonală, este datat cu inscripția: “A.D. MCCCCLXXX” (anul Domnului 1480).

Mobilier artistic din lemn

Pe ambele laturi ale corului se află bănci monumentale din lemn de tei numite strne (Stuhlwerk). Stranele foarte mari, cu 14 locuri, de la Sighișoara, prezintă spătare înalte cu coronament asemănător unui baldachin și poartă o bogată decorație sculptată cu motive vegetale(vrejuri) și zoomorfe (păsărele). In registrul central există o altă serie de ojjiamente vegetale în relief plat, intarsiat, reprezentând turnuri de cetate stilizate. Pe frontispiciul stranei, de pe latura de nord, există o inscripție elocventă: “cine dorește să stea în această strană și nu știe latinește, să rămână mai bine afară, dacă nu vrea să fie bătut cu ciomegele”.

Biserica din Deal a fost pictată integral în interior și parțial la exterior. Fragmentele care s-au putut salva din pictura interioară sunt astăzi considerate printre cele mai prețioase picturi murale din Transilvania( Vătășianu 1959, 764). Cronologic aceste picturi aparțin secolelor XIV-XVI și sunt opera mai multor maeștri ai picturii gotice și ai Renașterii.

BISERICA MĂNĂSTIRII

Edificiul, monument de arhitectură în stil gotic, se află în imediata vecinatate a Turnului cu ceas. Între Biserica manăstirii și actuala Biserică Romano-Catolică din strada Bastionului există, încă din secolul al XIV-lea, un comlex mănăstiresc al călugărilor dominicani și al călugărițelor franciscane. Mănăstirea, ridicată inițial la poala dealului, în stânga scarilor acoperite, este atestată încă din 1298 într-un document prin care papa Bonifaciu al VIII-lea acorda indulgențe

Figura 16. Biserica Mănastirii

celor care o vizitează. Dupa reformă, în 1556, averile mănăstirești sunt secularizate, iar calugării alungați din cetate (sub presiunea autoritatilor habsburgice, in 1723, franciscanii revin în cetate), clădirea devenind sediu al administrației publice. În secolul trecut clădirile mănăstiresti au fost demolate în locul lor ridicându-se edificiul Consiliului municipal, iar pe locul vechii capele a maicilor franciscane s-a clădit actuala biserică romano-catolica din strada Bastionului.

   Din vechea biserică s-au păstrat parțial numai zidurile extinse cu ocazia reclădirii din anii 1484-1510. Din fosta mănăstire se mai conserva doar un coridor pe latura nordică; forma actuală datează din 1677. Lăcașul, construit în sistemul bisericilor-hala, reprezentativ pentru stilul gotic, are corpul principal alcatuit din trei nave de înălțimi egale; dimensiunile bisericii ating 44,5 m lungime și 12,6 m lațime; în arhitectura monumentului sunt evidente și elemente ale barocului praghez, răspândit în a doua jumatate a secolului al XVII-lea în Europa Centrală. Dintre obiectele de valoare artistică și istorică reține atenția o cristelniță din bronz cu o inscripție în limba latină care atestă că aceasta lucrare s-a savarsit prin mâinile lui Iacob, turnătorul de clopote, în anii domnului 1440; decorată cu motive mitologice, biblice și flori de crin, cristelnița este un exemplar de frunte al stilului gotic transilvanean.

Un toc de usa din piatră, decorat cu motive florale zidit în peretele din nord, realizat de sculptorul pietrar Toma din Sibiu, în anul 1570, este tipic stilului renascentist. Tot într-un amestec de stil renascentist și baroc este realizat și altarul, bogat ornamentat, una din cele mai frumoase lucrări plastice din Transilvania, construit în anul 1680 de sculptorul Johann West și pictorul Jeremias Stranovius, meșteri breslasi călători; tot ei sunt creatorii actualei orgi a bisericii. După ce Transilvania devine principat autonom, ca urmare a dezvoltării comerțului cu Orientul, seniorii cetății și breslele mai bogate se mândreau și considerau o datorie de onoare să-și împodobească stranele cu covoare orientale.

Intre interiorul și exteriorul Bisericii Mănăstirii există sensibile diferențe stilistice. Dacă în interior predomină barocul, în schimb fațadele simple și severe păstrează majoritatea elementelor de arhitectură gotică târzie. Impunătoare este fațada de vest dominată de un fronton triunghiular ascuțit foarte înalt, prevăzut cu trei ferestre gotice și cu un portal cu profilatură bogată, specifică goticului târziu, cu elemente decorative adăugate ulterior. Latura sudică se remarcă prin simplitate și prin absența încărcăturii decorative, cu excepția ferestrelor foarte înalte, bipartite și tripartite, care au în partea superioară elemente decorative ce reproduc uneori simboluri ezoterice. După demolarea clădirilor medievale, aflate în trecut în spațiul dintre biserică și Turnul cu Ceas, s-au construit pe latura sudică trei contraforturi de formă specială, trei coloane verticale de secțiune rectangulară, terminate la partea superioară cu trei arcuri de sprijin pentru zidăria bisericii (arcuri butante). Intre contraforturi se află portalul de sud al bisericii, extrem de simplu, dar a cărui ușă de lemn, decorată cu intarsii și datată în perioada Renașterii, merită a fi amintită. Pe latura de nord a bisericii se păstrează la exterior singurul element rămas de la vechea mănăstire: coridorul care făcea legătura în trecut între mănăstire și biserică.

Interiorul

Cu mici excepții Biserica Mănăstirii oferă un interior în care domină elemente de arhitectură și de mobilier artistic specifice perioadei timpurii a barocului. Stâlpii și bolțile navelor, altarul foarte încărcat, stranele, amvonul cu baldachin, orga pictată, balustradele balcoanelor pictate și ele, precum și covoarele orientale de preț care împodobesc interiorul bisericii, toate completează imaginea de interior baroc.

Pe latura nordică, în capătul de răsărit al coridorului fostei mănăstiri, se află un colț memorial dedicat fiilor comunității evanghelice căzuți în cele două războaie mondiale, dominat de trei basoreliefuri de bronz, creație a sculptorului sighișorean W. Fabini. O inscripție din biserică rememorează lapidar evoluția monumentului: ’’Fundata et extructa 1492; incendio deleta 1676 30 aprilis; restaurata 1678; renovata 1804”.

Mobilier artistic

Cristelnița de bronz. Turnată în sec. al XV-lea în folosul vechii biserici parohiale de la baza Scării Acoperite, această cristelniță este cea mai veche și cea mai valoroasă piesă de mobilier artistic din biserică. Inscripția latină de pe cupă arată scopul botezului: “prin botez sunt alungate forțele răului și diavolul” și precizează numele autorului lucrării: “S-a săvârșit această lucrare prin mâinile lui Jacob, turnătorul de clopote, în Anul Domnului 1440”. Având 108,5 cm înălțime și 60,3cm diametrul maxim, cristelnița de la Sighișoara a fost realizată într- un atelier local. Are un picior svelt, ornamentat cu un nod decorat cu triunghiuri ajurate. Cupa bazinului, în formă de clopot întors, conține inscripția menționată și este decorată cu scene biblice și cu flori de crin. O cristelniță aproximativ asemănătoare, databilă în aceeași perioadă, se află în Biserica evanghelică din Sibiu, dar forma avântată și grațioasă a cristelniței de la Sighișoara o recomandă ca una din cele mai frumoase piese de acest gen din Transilvania

În biserică există două ancadramente sau “tocuri de ușă” din piatră profilată și decorată. Primul este din anul 1508 și aparține stilului gotic. Acest ancadrament provine de la fosta mănăstire și este menționat de Fr. Müller lângă chilia abatelui. Cel de-al doilea ancadrament a fost adus în biserică în 1928 și a fost înzidit în peretele nordic al navei. El este decorat cu motive vegetale specifice stilului Renașterii și conține inscripția latină: “Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii”. Lucrarea este datată în 1570 și este atribuită meșterului Thomas de la Sibiu (“Thomas Lapicida”). Nu se știe de unde provine piesa.

In absida sanctuarului se află un foarte expresiv și bogat ornamentat altar în stil baroc Knorpel, realizat în 1680 de doi artiști străini: sculptorul J. West și pictorul Jeremias Stranovius. Altarul are mai multe registre suprapuse. In partea inferioară există un panou pictat cu tema “Cina cea de Taină”. Conform tradiției portretele apostolilor de aici sunt, de fapt, portretele primarului și ale membrilor Sfatului orășenesc din acea vreme: primarul M. Helvig, preotul parohiei G. Schobel, viceprimarul M. Göldner, judele regal J. Schweischer, senatorul G. Hirling etc. (Müller 1857, 42, nota 91). Panourile centrale ale altarului conțin ciclul: “Patimile Mântuitorului” și temele “Crucificarea și Punerea în mormânt”. In părțile laterale se află sculpturile reprezentându-i pe apostolii Petru și Pavel împreună cu doi îngeri. Coronamentul prezintă tema “învierea Domnului” realizată în tehnica ronde-bosse, înfățișându-1 pe Iisus cu steagul victoriei în mână. Conform registrului de socoteli al orașului pentru realizarea altarului s-au plătit 800 de florini (aur), 15 măsuri de grâu și s-au asigurat lemnele de foc pentru toată perioada lucrării.

Orga

Aceiași maeștri au construit și orga ce se află acum în zona vestică a bisericii. Pentru construcția ei orașul a trebuit să asigure o anumită cantitate de cositor, precum și lemnele de foc necesare. Lucrarea a fost plătită cu 1000 de florini, la care s-au mai adăugat încă 400 florini pentru plata picturii de pe orgă. Inițial se pare că orga a fost amplasată în balconul de pe latura de nord, în apropierea corului, iar în 1889 a fost mutată în locul în care se află astăzi. Sub tuburile orgii se află o inscripție barocă cu următorul conținut: “Această lucrare a fost realizată în cinstea lui Dumnezeu la 1680".

Întrucât lutheranismul interzice parțial reprezentările figurative în incinta bisericilor, pentru decorarea interioarelor s- au utilizat covoarele orientale cu decorul lor geometric, nonfigurativ. Biserica Mănăstirii posedă o frumoasă colecție de 39 de covoare anatoliene cu care sunt decorați stâlpii și balustradele balconului dinspre nord. Majoritatea acestora datează din sec. al XVII-lea și sunt aduse din Orient, centrul comerțului cu covoare în acea vreme fiind Brașovul. Aceste covoare reprezintă donații făcute de negustorii bogați, staroștii breslelor mai puternice sau de patricienii orașului.

2.3.3. BISERICA ROMÂNEASCĂ CORNEȘTI

Construită prin strădania preotului paroh St. Balaș, frumoasa biserică ortodoxă din Cornești are o istorie mai lungă. în perioada medievală serviciul religios pentru românii din zona Sighișoara era asigurat de preoții din Șapartoc, unde era centrul religios al românilor din zonă (Protopopiatul Ortodox). Până la construirea bisericii slujbele erau ținute în diverse încăperi improvizate. în 1778, când populația Corneștiului devenise mai numeroasă, preotul St. Balaș a luat inițiativa construirii unei case și a unei capele (bisericuțe) premergătoare actualei biserici, iar 10 ani mai târziu (1788) s-a început construcția acestei prime biserici ortodoxe românești de zidărie, sfințită în anul 1822 de episcopul Moga cu hramul “Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Biserica din Cornești este un monument cu plan treflat,

Figura17. Biserica din Cornești

având abside poligonale la exterior și semicirculare la interior. Pe latura de vest edificiul prezintă un turn clopotniță și în interior tribuna. Are intrarea principală pe sub turn și o intrare secundară directă, pe latura de nord. în interior reține atenția amvonul poligonal din piatră profilată, iar deasupra intrării principale se află inscripția care precizează numele ctitorului: Ștefan Băllas.

CAPITOLUL 3: PARTICULARITĂȚI DE EXPRIMARE ÎN CONSTRUCȚIA DE MONUMENTE

De aici ajungem din nou la ''Poarta din fața'', intrarea principală în superbul paradis al unei lumi pierdute, unde înca astăzi veghează falnic și brav în fața tuturor timpurilor,cel mai de seamă turn :

3.1. TURNUL CU CEAS

Unul din marile monumente ale Transilvaniei și în același timp simbol al Sighișoarei, si expresie a orgoliului constructiv al sighișorenilor, care se numeau pe ei înșiși "cei aspri, cei duri". Este turnul care protejează poarta principală a Cetății. În forma actuală se prezintă ca o prismă dreptunghiulară cu ziduri masive (2,35m grosime la bază) cu patru niveluri și un balcon, având un

Figura18. Turnul cu Ceas

acoperiș în stil baroc. Împreună cu acoperișul, Turnul cu Ceas, măsoară 64 m înălțime. Cele patru turnulețe de la baza acoperișului simbolizează autonomia judiciară a orașului. Până în 1556 primul etaj al turnului a fost sediul primăriei orașului. În trecut, intrarea în turn se realiza pe o scară mobilă care ducea până la o mică galerie situată la primul etaj. Poarta de intrare de sub turn este formată inițial din două ganguri bolțite, unul pentru pietoni și altul pentru căruțe protejate de grilaje de fier și porți ferecate. Gangul pentru pietoni a fost zidit și transformat în închisoare și cameră de tortură pentru condamnații la moarte din evul mediu.

A primit această denumire datorită ceasului cu figurine, unic în România, aflat la etajul al patrulea. . Are două cadrane cu diametrul de 2,4 metri așezate pe fațadele turnului dinspre cetate și dinspre Orașul de Jos. Alături de cadrane se află niște nișe înalte de 2,4 metri și late de 1,8 metri unde se află figurinele care simbolizează zilele săptămânii. Figurinele sunt sculpturi înalte de 0,8metri. Nișa dinspre cetate are la bază zeița păcii, cu o armură de

Figura 19 .Ceasul din turn

măslin în mână. În dreapta, un toboșar cu cămașă albastră marchează orele fixe. Deasupra lor se află zeița dreptății, cu o balanță în mână, și zeița justiției, legată la ochi și cu sabia ridicată. De o parte și de alta, două figurine reprezentate ca doi îngerași, vestesc ziua și noaptea. „Ziua” are o lumină în mână, și o inimă aprinsă pe cap, în timp ce „Noaptea” poartă în ambele mâini câte o torță.

Cele 12 figurine reprezintă:

– Duminica – ziua soarelui, este reprezentată printr-o femeie în hainp albastră și fustă roșie, care are în jurul capului raze aurii. E și un simbol al aurului, iar gesturile mâinilor parcă ar urca și coborâ bogățiile pământului.

– Lunea – simbolizată de zeița Lunii, este îmbrăcată într-un costum albastru deschis.Stăpâna nopții are în mâini arcul și săgeata, iar pe cap luna, în formă de seceră, simbol al argintului.

– Marți – este simbolizată de Zeul Marte, imagine a războiului și a morții: un bărbat cu cămașă roșie și pieptar albastru, cu cizme și în mâini, cu o suliță. Pe cap are semnul zodiei berbecului și simbolul medieval al fierului.

– Miercuri – este reprezentată de curierul zeilor, el însuși zeu al comețului.

Figura 20. Păpușile din Turnul cu Ceas

Apare ca un flăcăiandru semeț, cu cămașă roșie, piptar verde și cizme cu șireturi. Aripioarele de la coif, de la cizme și de la caduceul (bastonașul) ținut în mâna dreaptă semnifică funcția

sa de sol și curier al zeilor, iar săculețul cu bani din stânga, rolul său de proteguitor al

comerțului și al bogăției.

– Ziua de joi – este reprezentată de părintele zeilor, Jupiter; poartă o coroană aurie pe cap și e îmbrăcat cu o cămașă roșie și o manta de hermină. Își sprijină piciorul drept pe globul pământesc și ține în mâini însemnele fulgerului și al tunetului.

– Ziua de vineri – este reprezentată de Venus, zeița frumuseții căreia un amoraș înaripat îi ține oglinda. Cochetă, are pieptul și piciorul drept dezvelite; cu o fustă verde căptușită cu roșu, mângâie cu dreapta amorașul.

– Sâmbătă – este reprezentată de zeul Saturn, tatăl zeilor „bătrâni”, dar și zeu al agriculturii, al păcii și al abundenței. Figură cu barbă, cămașă albastră și fustă roșie, are piciorul drept în formă de proteză, vopsit în negru. Nu se cunoaște cauza.

Figurinele vechi cu simboluri aduse de meșterul Kirchel, au ars în 1676, dar același mester a refăcut totul. Actualul mecanism a fost fabricat în Elveția în 1906 și modernizat cu motor electric de meșterii Konradt, tatăl și fiul. Printr-o inovație a lor, ceasul reușește să mai funcționeze încă trei ore după întreruperea curentului electric. Turnul cu Ceas a fost transformat în muzeu din anul 1898.

Folosind turul panoramic virtual, veți putea avea o priveliște completă a Sighișoarei așa cum este văzută din Turn, având la dispoziție peste 10 unghiuri. Turul panoramic se va deschide într-o fereastră separată pe care o puteți închide oricând apăsând pe semnul 'x' din colțul din dreapta al acelei ferestre.

3.2. CASA VLAD DRACUL -Casa se află pe frontul de sud al Pieței Muzeului, la intersecția cu frontul de vest al străzii Cositorarilor. La est se învecinează cu str. Cositorarilor iar la vest cu Casa Kempels .

Săpăturile arheologice au scos la lumină fundațiile unei case din lemn datând din sec. XIII.

Situată la intersecția Pieței Muzeului cu str. Cositorarilor, pe un teren în pantă, în stânga mică trecere pietonală (Paulinusloch) și arc de

Figura 21. Casa Vlad Dracul

sprijin spre casa nr. 3-4, clădirea are accese și ferestre pe trei laturi.

Planul dreptunghiular, cu trei axe la pivniță și patru la parter și etaj, are trei rânduri de încăperi pe toate nivelele, cu pivniță la nivelul solului, parțial boltită semicilindric.

Accesul la pivniță -actualmente restaurant- se face direct din stradă și din gangul lateral. La nivelele superioare se ajunge prin curte. La parterul înalt o singură încăper este boltită.

Pivnița este construită din piatră și cărămidă, nivelele superioare sunt numai din cărămidă.

Clădirea masivă cu deschideri mici aproape pătrate are zidurile evazate la nivelul solului.

Șarpanta puțin înaltă nu este cea originală.

În slonul de la nivelul 1 se conservă un fragment de frescă intitulat ”Oaspeți din vest și est”. Pornind de la această frescă, dar mai ales de la fizionomia și costumația orientală a unuia dintre personaj (al doilea din stânga) s-a acreditat teoria că acesta l-ar reprezenta pe Vlad Dracul (fiul lui Mircea cel Bătrân și tatăl lui Vlad Țepeș) despre care se știe că a locuit între 1431 și 1435 la Sighișoara. Mai mult, s-a încetățenit și ideea că acesta ar fi singurul portret cunoscut al domnitorului valah. În continuare, știindu-se faptul că Vlad Dracul vine la Sighișoara în februarie 1431 a luat naștere și ipoteza că fiul său, Vlad Țepeș Drăculea, născut în același an, a văzut lumina zilei tot la Sighișoara.

Aceste speculații (apărute imediat după cel de-al II-a război mondial) s-au transformat în legendă iar monumentul a devenit unul dintre principalele puncte de atracție din Sighișoara.

Pe fațadă există o placă de marmură cu următorul text :

Figura 22.Placa memorială de pe casă

Clădirea este ridicată pe zidărie portantă din piatră alternată cu cărămidă la subsol, doar cărămidă la celelalte nivele

Sistemele de acoperire pe nivele sunt următoarele:

La subsol bolți cilindrice și bolți cilindrice cu penetrații, planșee din lemn tencuite.

La parter boltă cilindrică din cărămidă cu penetrații, planșeu din lemn tencuit, planșeu din lemn pe grinzi aparente

La etaj planșee din lemn tencuite. Șarpanta din lemn are învelitoare din țiglă solzi.

Casa a ars în 1676 și a fost refăcută în jurul anului 1700, când i s-a adăugat un etaj și s-a construit gangul lateral. În secolul XVIII casa s-a extins spre sud, căpătând forma actuală. În același secol în clădire au locuit familiile Beicham și Schneider (ultima originară din Austria)

În secolul XIX clădirea intră în posesia lui Karl Fabritius, personalitate marcantă a vieții culturale locale.

În 1920 urmașii lui Fabritius vând casa Băncii Populare iar în anii ’30 ai sec. XX intră în posesia Bisericii Evanghelice, mai precis a Organizației Femeilor Evanghelice (pe fișa din 1963 încă este trecut –din greșeală probabil- proprietar).

După cel de-al doilea război mondial imobilul a fost transformat în azil de bătrâni, situația fiind atunci următoarea:

Pivniță: Zidărie de piatră alternată cu cărămidă, acoperită cu bolți cilindrice din cărămidă și cu penetrații la încăperile folosite ca depozite alimentare, planșee din lemn tencuite la camerele pentru curățirea zarzavatului.

Parter: Hol de intrare (folosit ca sală de mese), birouri, dormitoare, infirmerie.

Etaj: dormitoare.

În anii ’60 ai secolului trecut a fost aplicată prima placă comemorativă, înlocuită în anul 2002.

Din 1977 clădirea a fost transformată în restaurant (ocazie cu care parțial au fost dezvelite și vechile fresce)

În 1963 în pivnița de la stradă se puteau observa inscripții cu date și iscălituri: 1832, 1842, 1845, 1848, 1875, 1885, 1888, 1896.Dintre iscălituri a fost descifrat numele Fabritius. Aceste inscripții au fost realizate fie cu fum de lumânare fie cu vopsea.

În 1932 s-au construit ziduri interioare despărțitoare subțiri la toate nivelele.

Pe fișa de monument casa este datată fix în 1501, fără ca această dată (care apare și în Monitorul Oficial) fără să fie justificată într-un fel.

În secolul XVII casa a aparținut familiei de senatori Paulinus. În jurul anului 1670 aici a locuit primarul J. Paulinus. Cf. fișei de monument din 1963, familia Paulinus „a executat o frescă, ce s-a distrus în anul 1932 cu ocazia amenajărilor interioare. În anul 1901 a fost executată în copie de pictorița Betty Schuler, copia se găsește în proprietatea muzeului raional Sighișoara”. Fresca reprezintă întâmpinarea unor oaspeți din vest și din est. După notițele lui Julius Misselbacher se pare că primul care a pus în relație această casă cu prezența lui Vlad Dracul la Sighișoara a fost medicul sighișorean I. Culcer (1945), pe baza „portretului cu turban”.

Figura 23. Frescă Casa Vlad Dracul (fișă muzeul de istorie)

Scena reprezintă patru personaje, dintre care o pereche burgheză săsească oferă de băut unui bărbat în costum oriental și unui bărbat în ținută occidentală. Referitor la cele patru personaje s-au propus mai multe variante de identificare, dar nici una nu poate depăși stadiul de ipoteză.

Figura 23. Bucăți Frescă Casa Vlad Dracul (fișă muzeul de istorie)

Probabil este vorba de doi oaspeți importanți ai orașului, care au locuit o vreme la Sighișoara. Prima ipoteză a fost a doctorului Culcer care credea că „portretul cu turban” l-ar reprezenta pe Vlad Dracul. O altă ipoteză se referă la cei doi protagoniști legați de evenimentele din 1662 de la Sighișoara: Ibrahim Pașa și principele Mihai Apafi, despre care se știe că au locuit în Orașul de Jos, și care deși au fost refuzați să se stabilească în Cetate e posibil fi fost oaspeții primarului J. Paulinus.

În altă ordine de idei, fiind unul dintre oamenii bogați ai vremii, nu este cu totul imposibil ca Vlad Dracul să fi fost acceptat în Cetate, acest lucru fiind cu atât mai plauzibil cu cât monetăria („hereghia”) trebuie să fi funcționat într-unul din atelierele breslei aurarilor din Cetate.

În privința lui Vlad Țepeș Dracula nu există nici un fel de documente privind posibila sa naștere pe teritoriul orașului. Ipoteza nașterii lui la Sighișoara se bazează doar pe faptul că în momentul morții sale voievodul avea 45 de ani. Prin urmare anul nașterii se poate calcula aproximativ la 1431, când se știe că tatăl său –Vlad Dracul- era la Sighișoara.

Copia în acuarelă a frescei se găsește la muzeul de istorie (nr. inv. 328)

3.3.CASA CU CERB

Este situată în centrul Cetății medievale Sighișoara. Este catalogat ca simbol al Renașterii transilvănene. Denumirea se datorează picturii murale exterioare, reprezentând un cerb în marime naturală, cu capul și trofeul montate pe zid.

Casa se află la capătul de nord al străzii, pe frontul de la est.

Figura23. Casa cu cerb

La nord se învecinează cu Piața Cetății iar la sud cu o casă neinclusă în LMI (nr. 3 cu sec. XIV-XVIII cu fațadă modificată la 1902).

Casa cu Cerb este cea mai importantă casă a cetății și are două nivele cu acoperiș mansardat nivelul pivniței spre piață la demisol, zidărie din piatră de râu, tencuită.

Din cauza soclului îngroșat în pantă zidăria este foarte groasă, cu nișe ale ferestrelor la parter.

Inițial au fost trei case, ceea ce este citibil la fațadă: casa din colț în 3:3 axe cu deschideri tripartite pe ambele etaje cu ancadramente Renaștere cu friză de denticuli și lintel profilat amplu, gresie (parțial refăcute); bovindou Renaștere în axul central spre piață la primul nivel. La nivelul doi pe colț cap și coarne de cerb cu corpurile pictate pe ambele fețe (1600 ?) și inscripție pictată spre piață:

”C[…]NT INCR[…] NIHIL [fe-?]CISSE KEN

[…]IA[…]ÆTERITI NVLLA LA

DISTICHON ISTV[…]P RINNANDÆ[…]ORL[…]AVS

HIS ÆDIBUS INSC[…]VOLVIT […]ARUNDEM POSSESSOR

SVFFVLTOR ET INSTAVRATOR MICHÆL DELI

ANNO CHRISTI 1693 DIE 10 IUNII ÆTA[ti]S

PROPRIÆ 55. CONSUL[… ]V”

adică refacerea casei după (după incendiul din 1676 de către primarul Michael Delli) și unificarea cu casele alăturate:

pe strada școlii este în două axe intrarea spre casa scărilor pentru ambele case și fosta poartă carosabilă în ultima axă spre piață casă în 3 axe cu acces în cel din stânga, cu coridor lung spre scară.

Acces la nivelul pivnițelor din piață în axul stâng al casei de colț.

Sub streașină est un profil unitar puternic modelat.

Bosaje tencuite la colț, la extremitățile casei și la bovindou adaos al sec. XVIII.

Cercetările arheologice efectuate în 1993 și 1996 la nivelul pivnițelor au identificat trei construcții de lemn (stejar) din care două suprapuse.

O primă casă de lemn a coloniștilor germani, sec. XIII, de plan dreptunghiular (4,5×5,5m) cu anexă, incendiată și suprapusă de o a doua, tot în plan dreptunghiular (7×4,5m). Cele două locuințe au avut tainițe pentru cereale.

Prima casă de piatră datează din sec. XIV spre str. Școlii, cu acces și fereastră din acea parte, suprapune parțial ultima locuință de lemn. În sec. XV-XVI tavanul este înlocuit cu boltă de cărămidă și mai primește un nivel. A avut tainiță circulară de piatră în colțul de SV.

În secolul XIV apare a doua locuință de piatră aliniată la frontul dinspre piață (casa de colț) cu o fereastră și intrare tot din str. Școlii. În sec. XV-XVI casa se extinde spre est și nord, mai primind un etaj. Apar ancadramente Renaștere. Un portal aflat la nivelul 1 păstrează singurul martor sigur al profilaturilor de sec. XVI. Tainiță pătrată amenajată în colțul de SE

La mijlocul sec. XVI cele două case fac corp comun și mai primesc un nivel.

Probabil o evoluție asemănătoare a avut și cea de-a trei casă, la est.

După marele incendiu din 1676 are loc prima închegare arhitecturală a Casei cu Cerb.

Din curțile interioare se păstrează doar cea pentru casa din str. Școlii, unde au fost găsite două tainițe de lemn (ciubăr și butoi)

În perioada de restaurare, după 1988, s-a pierdut mult din decorația interioară. Cele două pivnițe boltite semicilindric din cărămidă, spre piață, s-au păstrat.

În camera cu bovindou tavanul casetat este datat 1601 după sgrafiti de pe meșter grindă.

Urme de pictură murală există în camera de deasupra, executată probabil de fam. Csech von Sernheim. Tavanul casetat a fost înlocuit de o placă de beton, dar au fost găsite fragmente din acesta cu urme de pictură și inscripții: cert este Octavianus Augustus, în costum medieval oriental sau cu motive vegetale. Camera de alături păstrează un ciclu de pictură murală, medalioane de personaje istorice cu inscripții germane și latine dar cu caractere gotice. Majoritatea personajelor apar în „armuri milaneze” sau ținute împărătești, identificat sigur este împăratul Maximilian al II-lea (1564-1576). În costumație de luptă cu arc și săgeată este prezentat Timurlenk (Tamerlanes Scithar imp) iar în costum de turnir unul din membri familiei Sforza. Mai apare mitul păsări Phönix cu o cetate în fundal (probabil o trimitere la incendiul din 1676), o scenă de luptă cu tun și servant, un muschetar, un sistem planetar. Întregul armament și echipament militar reprezentat mural susțin încadrarea ansamblului pictural în a doua jumătate a secolului XVII.

Casa alăturată spre piață păstrează bolți semicilindrice cu penetrații de la sfârșitul secolului XVII.

Balustru cu pictură decorativă de lalea păstrat în casa scării spre str. Școlii (balustradă reconstruită).

Șarpanta barocă (1693) este mansardată. Încă din perioada timpurie, a fazelor de lemn pe lot a existat o rigolă care de la sud spre nord, urmând linia pantei, drena apa spre o fântână menajeră, acum din piatră în interior, spre piață, central.

În mai 2001 a avut loc redeschiderea casei restaurate de către Fundația Messerschmitt München, fiind amenajat un centru cultural germano-român cu spații de cazare și gastronomie, actualmente este sediul Asociației Restauro-Messerschmitt. Restaurare, consolidare, amenajare de către Asociația Restauro Messerschmitt pe baza autorizației nr. 166 din 03. 07.1997

Într-o Notă de discuții, încheiată la 30.04.2001 se menționează că între 27-29.04.2001 Andreas Hartmann (diplomat restaurator) a examinat pictura exterioară de la Casa cu Cerb. Din această notă rezultă că reprezentarea unui cerb a fost executată direct pe tencuiala originală, dar într-o prelucrare ulterioară aceasta a fost extinsă în corelație cu montarea unui nou cap, mai mic. Apoi, spre sfârșitul secolului al XVII, clădirea a fost parțial tencuită și din nou văruită acum fiind creată inscripția de pe colțul de nord vest, datată la 1693. Mai târziu a urmat o zugrăveală în maro-bej cu o hașurare în diagonală, care a dus la presupunerea că și aceasta este o decorare. Într-o fază ulterioară a fost adăugat un bosaj plastic din tencuială la colțurile clădirii centrale precum și la foișor. Zugrăveala aferentă este dintr-un roze intens iar bosajul a primit o conturare dintr-un roșu intens. Sub bosaj s-au văzut linii de cărbune, care reprezintă schițele de compoziție. Bosajul cu contur roșu reprezintă un model foarte timpuriu (sigur de sec. XVIII) și foarte important pentru dezvoltarea formelor de fațadă Acesta se găsește și pe colțul estic al aripii estice, care dovedește astfel că a fost construită în această fază sau eventual într-una anterioară. Conturarea este de asemenea vizibilă la rostul de construcție al clădirii centrale spre casa vecină , alăturată la sud, din strada Școlii. În plus ea se găsește și la limita sudică a casei vecine. Acolo se află deasupra a cel puțin patru zugrăveli mai vechi, dovedind că la timpul respectiv casa vecină exista mai demult. Urmează apoi zugrăveli într-un ocru intensiv și cel puțin cinci alte variante cromatice în diverse tonuri de verde.

În subsolul casei a fost descoperit material preistoric. Un platou cu motive spiralate aparținând Hallsttatului A-B se află în colecția Muzeului de istorie Sighișoara.

În podul casei Josef Bacon a găsit o ușă cu intarsii de la sf. sec. XVII, acum expusă în Muzeul de Istorie.

Principalii locuitori ai casei au fost:

Michael Deli, primar 1693

Familia Kelp von Sternburg:

Georgius Kelp predicator între 1654-1658, mort în 1732

Martin (fiul lui Goergius) erudit ebraist și autor de lucrări teologice, cu studiila Wittenber și Hamburg, diplomă de magister la Leipzig, în 1687 este rector la Școala din Deal și pune bazele la biblioteca orașului.

Johanes (1668-1708) fiul lui Georgius), studii la Altdorf, devine magistru și mistic, adreă la secta Rozacrucienilor și în 1694 pleacă în America unde se stabilește aproape de Germantown, Pennsylvania, trăiește ca un ascet și datorită cântecelor religioase compuse este pomenit în toate lexicoanele muzicale. Un izvor îi poartă numele (Kelpus Spring) și este primul transilvănean despre care se știe că a plecat în Lumea Nouă.

Familia primarului Georgius este înobilată de Maria Tereza la 4 august 1742, primind predicatul „von Sternburg”

Familia Csech von Sternheim, menționată ca locuind la mijlocul secolului XVIII în colțul casei, alături de fam. Kelp

Martin Gottlieb Csech (1724-1807) provine dintr-o familie de negustori imigranți din Plaunitz. Orhan de mic copil este crescut de parohul orașului Bartolomeus Melas (tatăl generalului Michael von Melas). Face studii la Breslau, Frankfurt am Oder și Leipzig, în 1775 devine jude regal, reprezentând Sighișoara în Univertitatea Saxonă și dieta Transilvaniei, apoi conducătorul scaunului Orăștie, cancelist și secretar al Comitetului Națiunii Săsești. Pentru meritele sale împăratul Francisc I îl ridică la rangul de nobil în 1804 cu predicatul von Sternheim.

Karl (fiul lui Martin) este primar la 1848

Friedrich (fiul lui Karl 1826-1876) este autorul comentariului intitulat „Peripețiile anului 1848”

Familia Josef Bacon (întemeietorul Muzeului Alt Schassburg), la sfârșitul secolului XIX

În anul 2002 întreaga echipă de la Casa cu Cerb a primit premiul Gika Budești al Ministerului Culturii și Cultelor pentru restaurare.

CAPITOLUL 4: MODALITĂȚI DE EXPRIMARE ÎN NOUA PUBLICITATE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ

Deoarece concurența este în creștere pe pe piata internationala a dat naștere si continuă să genereze o varietate de mijloace si metode de publicitate în toate sectoarele de activitate comercială.

Criterile cele mai cunoscute de clasificare a formelor de publicitate turistică sunt următoarele:

a)  Dupa sistemul canalelor de transmitere a mesajelor publicitare

–  prin efortul propriu al intreprinderilor turistice;

–   prin intermediul birourilor de informatii turistice din strainatate;

–   prin intermediul agentiilor partenere de voiaj;

– prin combinarea mai multor canale de transmitere a informatiilor

b)  Dupa cercul de potențiali consumatori cărora se adresează produsul turistic:

–   publicitatea directa (personalizata), care se adreseaza unor firme (agentii) partenere de voiaj si, de cele mai multe ori, direct diferitelor categorii de consumatori potentiali de servicii turistice (de exemplu, publicitatea pentru tratamente balneo – medicale sub forma unor scrisori publicitare difuzate direct clientului care necesita asemenea tratamente);

–   publicitatea indirecta (impersonala), care se adreseaza unor cercuri largi de consumatori sau maselor de clientela turistica potentiala de pe o piata determinata;

c)  Dupa scopul (obiectivele) urmarit pot fi distinse:

–  publicitatea de informare (introductiva de lansare), avand scopul de a informa consumatorii potentiali cu privire la un anumit produs turistic, anumite forme de turism anumite destinatii ale calatorilor, la o anumita agentie de voiaj etc., in vederea extinderii relatiilor comerciale de piata si a posibilitatilor de comercializare a produselor turistice oferite;

–   publicitatea evocativa (de reamintire), avand scopul de a mentine interesul fata de un anumit produs, serviciu, destinatie etc.. In aceasta categorie se include si asa-nurnita publicitate laudativa si de convingere (care urrnarese mentinerea prestigiului fata de calitatea produsulul turistic);

–  publicitatea ocazionala utilizata in conditii de conjuctura favorabila, in anumite situatii speciale (de exemplu, cu ocazia unor evenimente sau manifestatii internationale, economice, culturale, sportive etc.).

d)  Din punct de vedere al formelor de realizare :  

– târgurile, expozițiile;

  publicitatea prin efecte luminoase;

  filmele publicitare;

  publicitatea grafica

   publicitatea radiodifuzata si televizata;

  informatiile directe (prin viu grai);

  cadourile publicitare;

  vizite de documentare, organizare pentru reprezentantii agentiilor partenere de voiaj, reprezentantii presei etc.

                   In funcție de obiectivele urmărite formele de publicitate turistică se pot fie independent, fie in combinatie cu alte forme de publicitare.

                   Astfel standurile turistice din târgurile, expozitiile naționale și internationale ofera o imagine de ansamblu asupra potentialului turistic al Sighișoarei, iar distribuirea in cadrul lor a unor materiale publicitare tiparite ( pliante, harti turistice etc.), însotite de informatiile verbale ale personalului calificat concretizeaza oferta de produse turistice in directiile solicitate de clientii potentiali. In aceeasi masura, anunturile in presa invita, prin efectul lor publicitar, pe turistii potentiali interesati sa solicite informatii mai amanuntite de la birourile de informatii turistice, fie direct, fie in scris (prin sistemul DIRECT MAIL) si materiale publicitare suplimentare (pliante, ghiduri etc.).

4.1. OFERIREA DE INFORMATII VIZUALE

Publicitatea turistica grafica constituie un documentar cu efecte de durată majoritatea formelor de publicitate grafică fiind transmisibile de la un client potential la altul.

                   Din aceste motive, publicitatea grafică ocupă ponderea cea mai importanta in publicitatea tunstica interna si internationala.         

                   In  categoria  formelor  de  publicitate  grafică  utilizate în  promovarea turismului Sighișorean  pot  fi mentionate:

–    pliantele;

–    brosurile;

–    cataloagele,

–    prospectele,

–    ghidurile turistice,

–    inserțiile publicitare in presa periodică (anunțurile)

–    afișele și panourile publicitare;

–    scrisorile publicitare.

4.2. ACTIVAREA TURISMULUI PRIN PERSONAJE ACTIVE

Există pe străzile înguste ale cetății și nu numai deoarece este invitat și la alte evenimente speciale, un personaj devenit deja celebru,acum este marcă înregistrată, și anume Toboșarul Cetății.

Ideea i-a venit unui tânăr student la arte în 2006, pe nume Dorin Stanciu care spune: „M-am gîndit, așa, că orașul ăsta e prea mort pentru importanța istorică pe care o are. Și-apoi, să nu uităm, totuși, că e singura cetate medievală din Europa locuită și astăzi! N-ar fi păcat să nu scoatem asta în evidență? Am citit, m-am documentat, am luat ca model

Figura24 Toboșarul Cetății (mediasinfo.ro)

toboșarul din Turnul cu ceas. El închidea cetatea, după lăsarea întunericului, de aceea avea nevoie de lumânări pe cască. Tot cu el se deschideau porțile, în zori. Mai bătea ora exactă, făcea anunțuri, îi călăuzea pe străini. După ce mi-am gîndit rolul, ca să zic așa, m-am dus la domnul primar Ioan Dorin Dănășan. Nici n-a trebuit să insist, a fost de acord imediat. Mai văzuse așa ceva, prin niște orașe din Germania, și tare i-a mai plăcut. Așa că iată-mă toboșar al cetății! Treabă care îmi ia câteva ore pe

zi. Și pe care o tratez cu drag și cu multă responsabilitate. Că, dacă faci așa ceva, n-ai decât două variante: ori ești dedicat serios, ori ești nebun!”

Salută în 57 de limbi, turiștii care vizitează cetatea de pe întreg mapamondul iau la cunoștință de tot ce se întâmplă în cetate în aceste limbi. Al 58-lea salut este este “Mugameba Sighișoara”, “Bine ați venit în Sighișoara”, din limba birmaneză . Chiar dacă nu moare de dragul subiectului, toboșarul cetății a fost obligat, de „demnitatea funcției”, să se documenteze și în legătură cu Dracula. Vrei, nu vrei, turiștii tot acolo ajung. Dacă s-a născut aici, unde e casa, câte neveste a avut, ce-a făcut prin Sighișoara? Și nu poți să-i iei cu una e Vlad Țepeș, alta e Dracula, că le-ai stricat ziua, pur și simplu. Trebuie să le spui ceva, acolo, să fie și istorie, da’ și parfum de Bram Stoker, dacă ăstuia tot i-a venit ideea să folosească un prinț valah ca model pentru sângerosul vampir. Deși, probabil din cauza atmosferei medievale din Sighișoara, turiștii par dispuși să înghită orice, Dorin Stanciu nu bate niciodată câmpii. Spune, răspicat, că asta e cu documente, celelalte sunt din folclor.

Figura 25. Personaje din cetate (adevarul.ro)

După știința lui, Vlad Țepeș s-a născut la Sighișoara, în 1431, tatăl lui fiind Vlad III Dracul, domnitorul Țării Românești.

La festivaluri și cu ocazia unor evenimente mai special e turiștii mai pot vedea alături de Toboșar încă două personaje : o prințesă și un austriac, aceștia din urmă nefiind marcă înregistrată.

4.3.Asigurarea de fond muzical gothic sau baroc

În Sighișoara, de-a lungul unui an, se desfășoară o serie de festivaluri cu o puternică rezonanță pe plan național și internațional.

Festivalul de Artă Medievală, care are loc de obicei la sfârșitul lunii iulie, este organizat de Fundația de Artă Medievală Sighișoara și a ajuns la cea de-a 13-a ediție. Festivalul se dorește a fi o prezentare a Sighișoarei așa cum era ea în Evul Mediu, în cadrul acestei manfestări având loc spectacole de muzică, dans și teatru medieval, la care sunt invitați să participe artiști din țară și din străinătate.

Festivalul Internațional de Muzică Academică și Cursurile muzicale de vară, organizat în prima decadă a lunii august (1–10 august) de către Fundația “Elan” din București, Fundația “Pro Helvetia”, Fundația “Elan – Casa Albert” Sighișoara și Primăria municipiului Sighișoara. La acest festival concertează în fiecare an artiști români și străini.

Festivalul se află la ediția a-Xa, ediție jubiliară.

Festivalul ProEtnica, Zilele Comunităților Etnice în România a ajuns în acest an la cea de a III-a ediție și se va desfășura ca de obicei în ultima săptămână a lunii august, aducând pe scenă peste 800 de reprezentanți ai celor 18 comunități etnice din România. Festivalul ProEtnica este organizat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret și reprezintă o oglindă a conviețuirii multietnice de pe aceste meleaguri. Festivalul de fanfară „Paul Schuller” se desfașoară în luna septembrie, în organizarea Casei de cultură. Anul acesta are loc ediția a III-a. Festivalul de muzică veche, organizat de Casa de cultură are loc în luna decembrie și este la cea de-a VIII-a ediție.

În luna iulie are loc Festivalul de Artă Medievală care oferă un program amplu cuprinzând expoziții, reprezentații teatrale și dans medieval.

Începând din anul 2001 se desfășoară în luna august Festivalul Pro Etnica Zilele Minorităților în România. Acest festival este împărțit în 4 secțiuni distincte și anume culturală, socială, politică și religioasă în cadrul cărora fiecare etnie prezintă ceea ce îi caracterizează (asta însemnând: teatru, dansuri populare specifice fiecărei etnii sau dispute libere pe diferite teme).

4.4. EXISTENȚA CENTRELOR DE INFORMARE TURISTICĂ

Deși este un oraș muzeu cu un potențial turistic bogat în Sighișoara există doar două centre de informare turistică:

CENTRUL DE INFORMARE TURISTICA – deschis de Asociatia Turistică Sighișoara

Se află în orașul de jos în P-ța O. Goga nr. 8 ,într-o clădire destul de deteriorată ,privind de afară nu ai zice că acolo se află un centru de informare turistică.

Dacă intri ești întâmpinat de un tânăr amabil care încearcă din toată inima să-ți fie de folos dar din păcate nu îi sunt puse foarte multe informații la dispoziție.

Pe o masă sunt expuse câteva hărți,ghiduri și pliante cu unitati de cazare și masă.

În schimb dacă vizitezi pagina lor de web: www.infosighisoara.ro începi parcă să speri că vor și cei de la A.T.S. să dezvolte turismul în Sighișoara.

Cei de la A.T.S. participă la târguri naționale și internaționale de turism unde reprezintă potențialul touristic sighșorean.

Cel de –al doilea punct se află in cetate in P-ța Muzeului și se numește info point.

Face parte dintr-o asociație turistică germană. Sediul lor e mult mai dotat, dar pe lângă informațile uzuale mai au și alte oferte cum ar fi:

-închiriază biciclete, Figura 26. Centru Turistic

-oferă trasee turistice de o zi

-organizează diverse activități.

CAPITOLUL 5 :PROPUNERI CU PRIVIRE LA DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA

Deși deține o mare diversitate de posibilități de practicare a turismului pe diferite ramuri, aceasta zonă nu este total valorificată așa cum ar trebui. După părerea mea, consider că următoarele puncte ar putea ajuta turismul să se dezvolte mult mai repede și să fie de asemenea de o calitate superioară în ceea ce privește serviciile turistice oferite în acest Municipiu.

• Reabilitarea și protejarea patrimoniului construit cu valoare istorică și a zonei de protecție a acestuia; identificarea de noi posibilități de finanțare pentru rabilitarea și protejarea patrimoniului construit

• Obiectivele urgente pentru conservare sunt Turnul Cositorarilor, Turnul Cojocarilor și Turnul Măcelarilor și Zidul Cetății pe versantul nordic;

• Inventarierea și monitorizarea patrimoniului (monumente) de către Serviciul de Patrimoniu; găsirea unor soluții de restaurare și conservare;

• Păstrarea cetății ca zonă locuită și evitarea transformării ei într-un aglomerat de hoteluri și restaurante;

• îmbogățirea ofertei turistice din cetate prin amenajări de expoziții permanente de etnografie, de artă contemporană, ornitologie, amenajarea unor săli legate de personalitățile orașului etc.;

• Păstrarea aspectului arhitectural (obloane, țigle etc.) tradițional al cetății Sighișoara și a îmrejurimilor acesteia, luând în considerare mai multe detalii: culori, tencuieli de var, porți, ferestre, etc.

• Mutarea primăriei în clădirea CEC (neterminată) din centrul orașului;

• Atragerea atenției organizatorilor de conferințe naționale și internaționale, de simpozioane, expoziții etc.;

• înființarea în Sighișoara a unei universități cu profile diverse, care ar accentua în mod hotărâtor importanța orașului ca un centru cultural;

• înființarea unui punct de informare turistică într-un loc central și realizarea unei hărți explicatrive în piața cetății

• Realizarea unui traseu turistic al meșteșugului (vizite la ateliere de metale, ceramică etc.);

• Eliminarea circulației auto din cetate;

• Amenajarea secției documentare a Bibliotecii Municipale, a putea fi vizitată și consultată;

• Realizarea unei istorii a școlilor din Sighișoara, a unui muzeu al liceului “Joseph Haltrich” și a unor activități de genul “Turiștii devin pentru o zi elevi ai liceului”;

• Realizarea unui traseu pentru turiști de-a lungul zidului cetății, amenajarea de muzee ale breslelor, meșteșugurilor, în turnurile din cetate;

• Realizarea unor trasee de vizitare a împrejurimilor orașului;

• Realizarea în cetate a unui birou de informare pentru turiști;

• Reabilitarea fostei linii înguste de cale ferată Sighișoara – Agnita (cu plecare de pe strada Ana Ipătescu);

• înnlocuirea treptată a reclamelor neadecvate din cetate și din orașul de jos și adaptarea la atmosfera medievală;

• Realizarea în cetate a unui loc de defacere pentru produse alimentare proaspete, cu specific local (de ex. zacuscă, vinete, slănină cu ceapă, palincă etc.);

• Panouri indicatoare cu planul orașului, la intrarea în Sighișoara;

• Amenajarea unor trasee turistice, a unor poteci;

• Amenajarea unor “trasee educative” cu panouri care să prezinte date despre floră și faună;

• Realizarea unui muzeu etnografic;

• Amenajarea în actuala clădire a primăriei a unui centru cultural și de învățământ superior.

Consider că dacă aceste puncte ar fi realizate, turismul ar funcționa la adevarata lui valoare .

CONCLUZII

Sighișoara este printre puținele orașe-cetate locuite din Europa și singurul conservat în cea mai mare parte dar și locuit din România. Datorită arhitecturii sale remarcabile, a poziției dominante și a ambianței geografice, orașul a fost supranumit încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea "Perla Transilvaniei". Planul orașului-cetate este caracteristic orașelor germane întemeiate în evul mediu târziu. Sighișoara are o imagine aparte și datorită faptului că de secole, în acest burg medieval au conviețuit în bună întelegere români, maghiari, sași și alte nationalități, care s-au ajutat reciproc, dând naștere unei comunități multiculturale.

Un oraș medieval care oferă turiștilor posibilitatea de a redescoperi aerul plin de mister al istoriei.

Orașul Sighișoara păstrându-și aerul medieval cu ziduri somptuoase pline de mister oferă turistului posibilitatea să deconectezede aglomerația marilor orașe și să descopere istoria și cultura unui mix de civilizații de mult apuse .Păstrându-și farmecul istoric de altădată, Sighișoara este în același timp și un oraș modern datorită festivalurilor pe care le găzduiește și care atrag numerosi turiști atât din țară cât și din străinătate.Pe tot cuprinsul ținutului transilvănean, călătorul va fi plăcut surprins de frumusețile neasemuite ale naturii, date de o îmbinare perfectă a muntelui cu șesul și cu apele. Atmosfera feerică, de basm a acestui ținut binecuvântat este întregită de cele “Șapte Cetăți” medievale, care de 800 de ani adăpostesc urme de cultură, civilizație și artă.

Aceste edificii constituie un important punct de atracție turistică și o adevărată valoare a tezaurului cultural al României. An de an, turiști de pretutindeni vin să admire aceste fortărețe, curioși să afle cât mai multe despre istoria lor și despre legendele fiecăreia dintre ele. Pe lângă orașele cetăți, în Transilvania se găsesc și o serie de cetăți țărănești sau masive biserici fortificate care prin arhitectura lor prezintă de asemenea un interes turistic deosebit.

O dată cu înflorirea turismului rural, ar fi putut fi înviate și aceste tradiții ele fiind una dintre cele mai importante piese ale tezaurului cultural românesc.Supranumită „Perla Târnavelor“, Sighișoara reprezintă unul din cele mai importante centre ale Transilvaniei, un complex medieval unic, singura cetate încă locuită din Europa.

Bibliografie

Camarda A, Economia Turismului, Editura Omnia Uni S.A.S.T., Brașov, 2005

Cucu V, Orașele României, Editura Științifică, București, 2003

Dubowy E, Sighișoara- un oraș medieval, Editura Tehnică, București, 2000

Ioncică M, Economia Serviciilor, Editura Uranus, București,2000

Minciu R, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 2000

Nistoreanu P, Economia Turismului – Teorie și Practică, Editura ASE, București, 2002

Sighișoara – mic îndreptar turistic

8. Șoneriu I, Orasul Sighișoara (vol VIII), Editura Universitară, București, 2003

9. Vancea A, Monografia județului Târnava Mare- Sighișoara, Editura Universitară, Bucuresti, 1996

10. Gheorghe Baltag,Sighșoara, Schassburg,Segesvar-Cluj Napoca,Editura Neramia Napocae,2004

***

10. www. Sighișoara.com

11. http://urbanblogg.wordpress.com

12. www.insse.ro

13. www.ncsd.ro

14. www.e-calauza.ro

15.http/w.w.w..infosighișoara.ro/obiective turistice

16. www.tobosarulcetatii.ro

17.infoturism.ro

Articole :

1. Sighișoara / Francois Blanc / Monuments Historiques N° 169, pages 89-92, Edițions de la Caisse Nationale des Monuments Historiques et des Sites, Paris, juin – juillet 1990.

2. Sighișoara la ora adevarurilor – incomode, dar grave / Radu Popa / Revista 22 N° 14, pag. 7 și urmatoarele, Bucuresti, aprilie 1992.

3. Geneza orașului Sighișoara / Paul Niedermaier / Revista Monumente Istorice și de Arta, Bucuresti, anul XLJJJ.

4. "Dracula Park" – o intreprindere faraonica, continuarea proiectelor megalomane dinainte de 1989 / Romulus Cristea / ziarul Romania Libera din 25 Feb. 2002, pag. 17.

5. Bucuresti – nouă locație recomandata de PricewatherhouseCoopers pentru "Dracula Park" /Carmen Andrei / ziarul Romania Libera din 27 Ian 2003.

6. Amplasament probabil : dracula Park, la Vlasia-Snagov / Adrian O. Vasiliu / ziarul Romania Libera din 29 Ian. 2003.

7. Turismul a adus 600 mil. USD / Fulvia Meirou / ziarul Capital Nr.2, 09 Ian. 2003.

8. 32% din romani nu agreează amplasarea "Dracula Park" langa Bucuresti / C. Andrei / ziarul Romania Libera din 26 Feb. 2003.

9.

Bibliografie

Camarda A, Economia Turismului, Editura Omnia Uni S.A.S.T., Brașov, 2005

Cucu V, Orașele României, Editura Științifică, București, 2003

Dubowy E, Sighișoara- un oraș medieval, Editura Tehnică, București, 2000

Ioncică M, Economia Serviciilor, Editura Uranus, București,2000

Minciu R, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 2000

Nistoreanu P, Economia Turismului – Teorie și Practică, Editura ASE, București, 2002

Sighișoara – mic îndreptar turistic

8. Șoneriu I, Orasul Sighișoara (vol VIII), Editura Universitară, București, 2003

9. Vancea A, Monografia județului Târnava Mare- Sighișoara, Editura Universitară, Bucuresti, 1996

10. Gheorghe Baltag,Sighșoara, Schassburg,Segesvar-Cluj Napoca,Editura Neramia Napocae,2004

***

10. www. Sighișoara.com

11. http://urbanblogg.wordpress.com

12. www.insse.ro

13. www.ncsd.ro

14. www.e-calauza.ro

15.http/w.w.w..infosighișoara.ro/obiective turistice

16. www.tobosarulcetatii.ro

17.infoturism.ro

Articole :

1. Sighișoara / Francois Blanc / Monuments Historiques N° 169, pages 89-92, Edițions de la Caisse Nationale des Monuments Historiques et des Sites, Paris, juin – juillet 1990.

2. Sighișoara la ora adevarurilor – incomode, dar grave / Radu Popa / Revista 22 N° 14, pag. 7 și urmatoarele, Bucuresti, aprilie 1992.

3. Geneza orașului Sighișoara / Paul Niedermaier / Revista Monumente Istorice și de Arta, Bucuresti, anul XLJJJ.

4. "Dracula Park" – o intreprindere faraonica, continuarea proiectelor megalomane dinainte de 1989 / Romulus Cristea / ziarul Romania Libera din 25 Feb. 2002, pag. 17.

5. Bucuresti – nouă locație recomandata de PricewatherhouseCoopers pentru "Dracula Park" /Carmen Andrei / ziarul Romania Libera din 27 Ian 2003.

6. Amplasament probabil : dracula Park, la Vlasia-Snagov / Adrian O. Vasiliu / ziarul Romania Libera din 29 Ian. 2003.

7. Turismul a adus 600 mil. USD / Fulvia Meirou / ziarul Capital Nr.2, 09 Ian. 2003.

8. 32% din romani nu agreează amplasarea "Dracula Park" langa Bucuresti / C. Andrei / ziarul Romania Libera din 26 Feb. 2003.

9.