Orasul Paralelei 45

“Nevoia de a cunoaște înfățișarea pământului și deci preocupările geografice ale omenirii sunt atât de vechi, încât se înțelege de la sine că geografia are un trecut considerabil și dezvoltare plină de învățăminte. Urmărirea descoperirii pământului, evoluția concepțiilor geografice, progresele în reprezentarea cartografică a suprafeței terestre, alcătuiesc unul din capitolele grandioase ale istoriei civilizației, capitolul care poate dovedi câtă importanță a avut geografia în alcătuirea spiritului științific actual”

George Vâlsan

INTRODUCERE

Orașul “paralelei 45”, traversat în partea sa vestică de drumul E-60, este un ținut favorizat, sub care se află un masiv important de sare, numeroase pungi de petrol și gaze din străfundurile căruia ies la suprafață izvoare cu apă sărată sau efecte miraculoase.

Am considerat motivată inițiativa elaborării unei lucrări cuprinzătoare asupra localității, pentru că din anul 1945 când învățătorul Gheorghe Popescu a publicat monografia “Țintea”, nu au mai fost realizate alte studii asupra orașului.

Localitatea aparține orașelor de contact subcarpați-câmpie, condițiile naturale cu resurse complementare, constituind un mediu prielnic întemeierii în aceste locuri a comunității umane cu mult timp în urmă, așa cum dovedesc modelele cu efigia lui Filip al II-lea Macedoneanul, descoperite la Țintea.

Economia orașului a fost legată de utilizarea resurselor naturale principala ocupație fiind cultivarea pământului, creșterea animalelor, exploatarea și prelucrarea lemnului, petrolului și alte îndeletniciri meșteșugărești.

După anul 1895 și până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, începe “etapa petrolieră”, care a avut un rol primordial în dezvoltarea orașului. În anul 1940 lucrau aici 1/7 din angajații industriei naționale a petrolului, iar Schela Băicoi a obținut locul întâi în privința producției de petrol. De altfel aici au fost utilizate gazele la încălzitul locuințelor prima data în țară în anul 1864.

În perioada 1977-1978 au fost amplasate în oraș două obiective ale industriei constructoare de mașini: F.E.H.S, azi Fabrica de Echipamente Hidraulice Speciale și I.U.P.C., azi S.C. CAMEXIP S.A.

Agricultura este favorizată de solurile de calitate medie și producerea mare a suprafețelor agricole (76%). Aici se află cea mai mare suprafață de livezi pe cap de locuitor din județ. Avicola a înregistrat însă o scădere dramatica a producției.

Poziția geografică a favorizat dezvoltarea comerțului încă din anul 1792, Constantin Ghica obținând carte domnească să facă pe moșia sa târg, o dată pe săptămână. Târgul a fost reluat cu succes după anul 1989, dovedind atractivitatea și influența orașului.

Învățământul care a aniversat 100 ani de existență și ocrotirea sănătății, au parcurs un drum ascendent.

Potențialul turistic, este superior amenajării actuale în cazul Băile Valea Stelii, dar în cazul monumentelor istorice, biserica Cioara din Dâmbu și capela neogotică a Cleopatrei Trubetkoi, deteriorarea este evidentă.

Această trecere în revistă a realităților localității, este de natură să stimuleze interesul celor care ar dori să cunoască mai bine orașul meu, prezenta lucrare încercând să aducă o contribuție modestă la studiul geografic, descifrând complexitatea legăturilor om natură, comunitatea pământ-cultură și rolul umanizabil al resurselor geologice.

“Ceea ce distinge spiritul de materie este memoria, adică puterea de a nu uita trecutul. Prin această putere esențială spiritul se orientează în viitor. Prin aceasta el domină materia, domină vremea și se unește cu veșnicia…”

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Lucrarea de față reprezintă un studiu geografic complex al orașului Băicoi, din județul Prahova, și își propune să surprindă dimensiunile esențiale ale unui amplu proces de devenire istorică, inserând date semnificative privind încadrarea geografică, rolul componentelor naturale în dezvoltarea economică a orașului, istoricul populării și a așezărilor umane, funcții geoeconomice ale teritoriului studiat. Ansamblul de date consemnate poate oferi cititorului o imagine complexă a orașului și a vieții locuitorilor ei.

Pentru întocmirea acestei lucrări am avut nevoie de sprijinul nemijlocit al domnului profesor universitar Ion – Popescu Argeșel, care m-a îndrumat cu deosebită competență în întocmirea, realizarea și definitivarea acestei lucrări de licență. Pentru toate acestea îi aduc cele mai calde mulțumiri.

Totodată, instrucția de specialitate realizată într-un cadru adecvat, creat de Universitatea “Dimitrie Cantemir” București, Facultatea de Geografia – Turismului din Sibiu, mi-a dat un imbold în realizarea mea în acest domeniu. Mulțumesc pentru toate acestea întregului corp profesoral.

Preferința în alegerea acestei teme pentru lucrarea de licență se datorează argumentelor menționate anterior, mai ales că lucrările existente până acum, care tratează elementele de geografie locală, ating doar tangențial aceste probleme. Având în vedere faptul că orașul Băicoi are mari perspective de dezvoltare, ne propunem realizarea unui studiu geografic complex, ca rezultat al prelucrării datelor documentare existente, precum și a materialelor și datelor obținute de la: Primăria orașului Băicoi, Camera Agricolă, Spitalul Orășenesc, Spitalul de Hepatită, Schela de Extracție, Direcția Județeană de Statistică Prahova, Muzeul de Istorie Prahova, Muzeul Petrolului etc.

Prin caracterul analitic al diverselor componente din cadrul peisajului local, am dorit că această lucrare să ofere o imagine completă și unitară a cadrului natural al zonei de cercetare, a potențialului său economic și a perspectivelor de dezvoltare.

Datorită faptului că un studiu geografic complex al orașului Băicoi nu a fost întocmit până în prezent, iar sursele bibliografice sunt reduse, nefăcându-se referiri speciale asupra acestei zone, doresc ca prezentul studiu să clarifice unele probleme de geografie fizică și economică legate de teritoriul studiat, celor dornici să cunoască complexitatea și varietatea acestei zone.

PARTEA I

CAPITOLUL I
POZIȚIA ȘI LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ

Situat pe paralela de 45o 02’ latitudine nordică și limitat la est de meridianul de 25o 52’ longitudine estică, orașul Băicoi este amplasat la contactul Subcarpaților de Curbură cu Câmpia Ploieștilor.

Dealurile subcarpatice Băicoi-Țintea sunt incluse fie Subcarpaților Teleajunului fie Subcarpaților Prahovei. Dealurile Țintea-Băicoi apar din punct de vedere hipsometric ca o treaptă înaltă cuprinsă intre 400-500 m ceea ce face ca ele să domine Câmpia Înaltă a Ploieștilor.

Datorită faptului că sunt amplasate în exteriorul zonei subcarpatice, se găsesc sub influența zonei de câmpie iar expoziția nordică și sudică a versanților, determină o utilizare diferită a terenurilor: pășuni, păduri în nord, arabil în sud.

|Climatul temperat continental de tranziție de la deal la câmpie este în general favorabil desfășurării activității economice. Localitatea este traversată în direcția NV-SE de pârâul Dâmbu și de afluenții săi. Apa freatică se află la 70 m adâncime în zona Tufeni, 7-10 m în zona de terasă și 2 m în zona pârâului Dâmbu.

Situat la 19 km de Ploiești, la 14 km de Câmpina și la 8 km de Plopeni, beneficiază de o importantă rețea de comunicație din care amintim: DN 1, DJ 102 Ploiești – Păulești – Băicoi și calea dublă electrificată București – Brașov.

Amplasat în apropierea unui mare centru industrial cum este orașul Ploiești și pentru că beneficiază de importante resurse de petrol și gaze, sare, păduri, terenuri agricole, a intrat de timpuriu în circuitul economic. Poziția sa în apropierea orașului Ploiești a avut și are repercusiuni asupra orașului Băicoi care este atras pregnant în activitatea industrială a municipiului.

Limitele administrative sunt: Cocorăști-Mislii și Scorțeni la nord, Bănești și Florești la vest, Aricești-Rahtivani la sud, Plopeni și Păulești la est.

Important centru petrolier în trecut, prin implantarea celor două noi obiective industriale F.E.H.S. și CAMEXIP S.A. orașul cunoaște o intensă dezvoltare economică și socială iar prin realizarea sistematizării se va transforma într-un oraș modern cu specific local.

CAPITOLUL II
ISTORICUL CERCETĂRILOR

Orașul “paralelei 45˚”, traversat din partea sa vestică de drumul E-60, este un ținut favorizat, sub care se află un masiv important de sare, numeroase pungi de petrol și gaze din străfundurile căruia ies la suprafață izvoare cu apă sărată sau cu efecte miraculoase.

Prin documentarea asupra istoricului cercetătorilor publicate în legătura cu zona orașului Băicoi am descoperit că Gh. Niculescu în lucrarea sa “Terasele Teleajenului în zona subcarpatică cu privire specială asupra mișcărilor neotectonice cuaternare. Probleme de geografie”, vol. IX, București, 1963 spunea legat de geologia regiunii:

“Cercetările au adus dovezi certe despre o înălțare neotectonică pleistocenă în zona anticlinalului Boldești – Băicoi – Gura Ocniței și colaborări compensatorii în sinclinalul Măgurele și zona de subsidență de la marginea câmpiei.”, iar Popp Nicolae în lucrarea “Subcarpații dintre Dâmbovița și Prahova”, București, 1939, menționa că “Subcarpații sunt în stare născândă, iar Câmpia Ploieștilor este de fapt o falsă câmpie.”

Aceleași Gheorghe Niculescu preciza în lucrarea “Valea Prahovei”, București, 1984 că “întrepătrunderea dealuri – câmpie este un caz unic în țara noastră. Pe de-o parte câmpia se leagă de șesul Mislei prin șeaua de la Găgeni și pe Valea Teleajenului, iar pe de altă parte, dealurile izolate Țintea – Păulești, cu înălțimi de 300-400 m stau risipite în câmpie la câțiva kilometrii sud de marginea compactă a înălțimilor subcarpatice. Sub cuvertura de aluviuni, stratele sunt boltite, formând anticlinalele șezute faliate, majoritatea cu sâmburi de sare în ax, dovedind, că tectonica nu s-a desăvârșit încă. Anticlinalele cu sâmburi de sare, tind să se accentueze și să se înalțe pentru a străpunge aluviunile recente. Uneori sarea a reușit să iasă la lumină la Țintea și Băicoi. Așadar, pe de-o parte formarea unor dealuri recente, iar pe de altă aluvionarea excesivă a impus divagarea râurilor, au constituit condițiile în care s-a definitivat relieful”.

Informații privind relieful zonei am obținut din lucrarea “Valea Prahovei”, București, 1966 a doamnei și domnului profesor universitar doctor Valeria Velcea respectiv Ion Velcea care precizau:

“Zona subcarpatică se caracterizează prin prezența celor cinci terase ale Prahovei: T5 – Bănești; T4 – Câmpina; T3 – Băicoi; T2 – Pițigaia; T1 – Ciobi; T0 – Străjiștea.

Terasa a III-a Băicoi este situată la 73-75 m altitudine relativă și pe ea se află situată localitatea cu același nume. Grosimea pietrișurilor acestei terase 20 – 25 m, și se menționează prezența în cadrul terasei a unu strat de lut roșu de 1-1,5 m ceea ce dovedește existența unui climat cald și umed în interglaciarul Mindell – Riss. Vârsta terasei Băicoi este atribuită fazei glaciare Riss care a avut extensiunea cea mai mare și coincide cu formarea bazinului Prahovei. Teasa Băicoi joacă rolul unei bare în dirijarea rețelei hidrografice, rămânând suspendată față de Prahova și față de Mislea.”

Profesorul George Vâlsan în lucrarea “Câmpia Română”, București, 1915, amintea: “Dealurile Țintea – Băicoi domină depresiunea subcarpatică Mislea – Podeni. Contactul se realizează printr-o zonă piemontană alcătuită din conuri de dejecție îngemănate și suprapuse. Culoarul de vale al Mislei este un curs al Teleajenului care se drena spre Prahova și se vărsa la sud de Bănești, aducând ca principal argument lărgimea de 15 km a culoarului care nu putea fi modelat de Mislea.”

Informațiile referitoare la temperaturile medii anuale, maximele și minimele absolute le-am obținut din “Atlasul Climatologic”, 1996, pg. 112: “Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 9-10˚C, încât din punct de vedere tehnic clima se caracterizează prin ierni blânde (media lunii ianuarie 2-3˚C și veri calde 21-22º media lunii iulie).”

Din “Geografia României”, București 19ea se află situată localitatea cu același nume. Grosimea pietrișurilor acestei terase 20 – 25 m, și se menționează prezența în cadrul terasei a unu strat de lut roșu de 1-1,5 m ceea ce dovedește existența unui climat cald și umed în interglaciarul Mindell – Riss. Vârsta terasei Băicoi este atribuită fazei glaciare Riss care a avut extensiunea cea mai mare și coincide cu formarea bazinului Prahovei. Teasa Băicoi joacă rolul unei bare în dirijarea rețelei hidrografice, rămânând suspendată față de Prahova și față de Mislea.”

Profesorul George Vâlsan în lucrarea “Câmpia Română”, București, 1915, amintea: “Dealurile Țintea – Băicoi domină depresiunea subcarpatică Mislea – Podeni. Contactul se realizează printr-o zonă piemontană alcătuită din conuri de dejecție îngemănate și suprapuse. Culoarul de vale al Mislei este un curs al Teleajenului care se drena spre Prahova și se vărsa la sud de Bănești, aducând ca principal argument lărgimea de 15 km a culoarului care nu putea fi modelat de Mislea.”

Informațiile referitoare la temperaturile medii anuale, maximele și minimele absolute le-am obținut din “Atlasul Climatologic”, 1996, pg. 112: “Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 9-10˚C, încât din punct de vedere tehnic clima se caracterizează prin ierni blânde (media lunii ianuarie 2-3˚C și veri calde 21-22º media lunii iulie).”

Din “Geografia României”, București 1983 am obținut informații fitogeografice, localitatea aparținând “regiunii macaroneze – mediteraneene, provincia dacică, subprovincia banato-getică, districtul Subcarpaților Orientali ai Munteniei.”

Precizări asupra istoricului așezării, le-am obținut din câteva lucrări importante dintre care menționez:

Baicu I., Popescu Stelian în lucrarea “Istoria Prahovei în date” la pg. 13 precizau: “La Țintea au fost identificate monede dace imitând pe cele macedonene și efigia lui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru Macedon (epoca fierului). Din această perioadă (341 î.e.n.) datează și tezaurul de tetradrahme, descoperite la Țintea, dovedind intensificarea legăturilor geto-dacice de la sud de Carpați cu lumea greco-macedoneană”.

Zagoritz Gheorghe în lucrarea “Târguri și orașe între Buzău, Târgoviște și București”, 1914, București menționa:

“” Spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea sunt menționate localitățile din apropiere, Plopeni 1486, Ploiești 1503, Câmpina 1503, ceea ce întărește ideea existenței și a altor localități în zonă. Prin pădurile și crângurile din jurul orașului Târgșor se găseau pitulate sate vechi, înaintea de 1600 în părțile pietroase ale branciogului, în apropierea dealurilor Băicoi și Florești – reședință domnească în secolul al XV-lea”.

Lahovary Gheorghe spunea în lucrarea “Marele dicționar geografic”, 1898, la pg. 275: “Este cunoscut faptul că în perioada migraților, orașele din Dacia și-au încetat existența, mai devreme sau mai târziu vechile așezări având o soartă vitregă, fapt ce a determinat mutarea vetrelor pe înălțimile din Țintea și Băicoi, unde era livadă boierească.”

Petrovici Emil, preciza în lucrarea “Studii de dialectologie și toponimie”, 1970, că: “Toponimul Băicoi trebuie considerat românesc fiind format dintr-un nume de persoană slav cu ajutorul sufixului românesc -oi”.

Din “Almanahul Prahova”, 1997, am preluat următoarea informație: “Atestarea documentară a localității Băicoi ca moșie domnească este strâns legată de întemeierea orașului Ploiești. Cu ocazia schimbului de moșie pentru moșie, Mihai Viteazul dă Băicoiul lui Manole și lui Neculce Logofăt, în schimb pentru satul Ploiești. Documentul a fost dat la Ploiești, la 30 mai 7105 (1597) și din el reiese că moșia Ploieștilor este stăpânită de doi boieri mai mărunți, Manole și Neculce Logofăt. În anul 1781, în timpul unui mare proces, în care ploieștenii își apărau libertatea și moșia orașului împotriva boierului Ianache Muruz, ei au prezentat acte ca dovadă dar Divanul Domnesc le-a distrus.”

Tot în lucrarea “Istoria Prahovei în date” se menționează la pagina 97 că “în anul 1543” și mai apoi în anul 1595 în socotelile orașului Brașov, apare o mențiune referitoare la localitate: Au luat poate la schimbul de mărfuri cu Brașovul, negustori din Argeș, satele Prahovei, Băicoi.”

Tot în “Almanahul Prahova” se spune că în data “de 5 august 1866 la ora 5 dimineața, domnitorul Carol I, se urca în poștalion tras de opt cai, fiind însoțit de istoricul Dimitrie Sturdza, de doctorul Carol Davilla și maiorul Fălcoianu, ajung la Ploiești, trec prin Călinești, Florești, Băicoi și ajung la Mănăstirea Sinaia, ctitoria lui Mihai Cantacuzino.”

În “Marele dicționar geografic al României”, 1898, Gh. Lahovary preciza: “Zona a fost locuită de o populație compactă de naționalitate română. Din secolul al XIX-lea, sunt indici asupra prezenței țiganilor. În anul 1898 existau în Băicoi 6 familiei de țigani”. În aceeași lucrare Gh. Lahovary spunea la pagina 275 că “la sfârșitul secolului a XIX-lea ocupația de căpetenie a locuitorilor 35 sunt meșteșugari, dulgheri, dogari, cismari ce-și desfac produsele la Ploiești”.

O altă informație deosebit de importantă a fost preluată din lucrarea “Orașe și organizarea spațiului geografic” a profesorului Ianeș Ioan: “În studiul funcțiilor orașului trebuie să se deosebească funcțiile primare, de bază, a căror importanță depășește limitele orașului, de funcțiile secundare care răspund necesităților interne ale centrelor urbane. Prin studiul efectuat urmează să se stabilească funcția sau funcțiile dominante pe care orașul le realizează. De aceea se efectuează analiza detaliată a tuturor funcțiilor realizate de oraș deoarece numai astfel se pot stabili funcțiile primare, de bază și funcțiile secundare, locale. Se ajunge la integrarea orașului respectiv în cadrul rețelei urbane naționale, oraș de rangul al VI-lea în spațiul geografic central muntenesc aflat în aria de influență a capitalei.”

În lucrarea “Istoria exploatărilor petrolifere Băicoi – Țintea – Liliești –Dâmbu, de la începuturi până în 1954”, Moisin Anton preciza:

“Exploatarea petrolului are tradiții deosebite la Băicoi. Cea mai veche exploatare se afla la Țintea. La Muzeul Petrolului din Ploiești există un document din anul 1517 semnalând printre punctele de reper, Secăreni (Țintea) cu gropi de păcură”. Constantin Boncu în “Contribuții la istoria petrolului românesc” notează că în anul 1596 Giovanni Bottero Benesse vorbește despre “uleiul mineral” din dealurile Țintei, exploatarea petrolului având o vechime de 500 ani, situându-se printre primele patru din Muntenia (alături de Pietriceaua, Păcureți, Matița)”…

…”În anul 1910, producția schelelor Băicoi și Țintea reprezenta 10% din producția de petrol a țării, acestea fiind centrul regiunii celei mai bogate producții”.

Pentru capitolul “Căile de comunicație” o informație importantă a fost preluată din lucrarea “Memoria comunei Țintea” autorii fiind Ștefan Steluța și Ștefan Alexandru care precizează la pagina 52: “drumul principal Ploiești – Păulești – Spânzuratul – Dâmbu – Bordini – Ocna Telega (drumul sării) era dulat de cel din Coasta Ghindei – Văcărie – Mărgineanca – Țintea – Malul Râpii – Ciofânca – Pepiniera (local). Drumurile de deal se numeau hule și aveau următoarele direcții:

Cioara – Tornaru – Răduleasca – Valea Ghercioului – Irimescu – Dealul Țintea

Valea Trestiei – Irimeasca – Valea Olarului – Valea lui Dan – Valea Călții

Postolache (Prunărești) – Casa gen. Boteanu – Via Tomoroveanu – Valea Beznei – Câlțari

Valea Sârbu – Prunărești”

PARTEA A II-A

CAPITOLUL III
ELEMENTELE GEOLOGICE ȘI IMPACTUL LOR ÎN PEISAJ

În evoluția zonei se disting mai multe faze de sedimentare întrerupte de câteva faze orogenetice care au cutat formațiunile și au înălțat regiunea.

În jurasic zona era acoperită de apele mării situație care a durat până în pliocen. În perioada ciclului de sedimentare mio-pliocen, s-au depus gresii, tufuri, marme, nisipuri iar în lagune sarea și gipsul.

Mișcările de la sfârșitul pliocenului (faza valahă) au dus la cutarea sedimentelor, formarea cutelor diapire și au ridicat în bloc întreaga regiune generând dealurile subcarpatice. În pleistocenul mediu s-au înregistrat mișcări intense de ridicare. Gheorghe Niculescu (1963) a adus dovezi asupra unor înălțări neotectonice în zona pintenilor paleogeni și masivelor marginale și scufundări în zona mijlocie (Mislea-Podeni) și la marginea câmpiei.

Tectonica a fost condiționată de evoluția Depresiunii Precarpatice (avanfosa carpatică).

Subcarpații externi sunt reprezentați prin înălțimi ce rar depășesc 400m celei de-a treia axe anticlinale Băicoi-Țintea-Florești-Boldești, în vreme ce a patra axă Băicoi-Aricești este acoperită de cuvertura piemontană a Câmpiei Înalte Ploieștilor. Între aceste anticlinale se găsesc sinclinalele corespunzătoare depresiunilor (Mislea-Podeni, Ploiești).

Orașul Băicoi este situat în Subcarpații Externi ai Curburii pe a treia axă a anticlinalului diapir Țintea-Băicoi-Gura Ocniței, limitat la nord de sinclinalul Mislea-Podeni și la sud de zona de subsidență de la marginea Câmpiei Ploieștilor.

În zonă se întâlnesc depozite geologice care aparțin neogenului și sunt reprezentate prin:

miocen alcătuit din burdigalian, badenian, sarmațian

pliocen în serie completă, meoțian afectat de diapirism cu zăcăminte de petrol și gaze, ponțian, dacian, (stratele de Vâlcănești în care este cantonată structura petroliferă a orașului).

holocen și levantin în lungul văilor.

În cadrul structurii petroliere Băicoi-Țintea se disting trei sectoare separate prin falii transversale:

Băicoi-vest (Cotoiu)

Băicoi-sare (Central)

Țintea-est.

Din acest anticlinal diapir petrolul se exploatează în dacian, meoțian și sarmațian. Prezența sării la suprafață ca urmare a străpungerii sedimentelor de către lama de sare a determinat stilul tectonic complicat, generând decroșarea straturilor de-a lungul a numeroase accidente tectonice. Câmpia coincide cu cuvertura depozitelor cuaternare alcătuite din pietriș nisipuri și luturi aduse din munte și depuse la poalele dealurilor, peste formațiunile pliocene slab cutate sau orizontale, având ca rezultat fragmentarea reliefului în zona de deal, adâncirea văilor, formarea teraselor, alunecărilor de teren și acumularea unor conuri de dejecție la marginea lacului levantin. În această mare zonă anticlinală diapiră se constată mai multe ridicări axiale și scufundări. Cercetările lui Gheorghe Niculescu au adus dovezi clare despre o înălțare neotectonică pleistocenă în zona anticlinalului Boldești-Băicoi-Gura Ocniței și coborâri compensatorii în sinclinalul Măgurele și zona de subsidență de la marginea câmpiei. Pe drept cuvânt s-a spus că în această regiune “Subcarpații sunt în stare născândă, iar Câmpia Ploieștilor este de fapt o falsă câmpie”

Reflex fidel al evoluției și alcătuirii substratului său geologic, relieful intravilanului și împrejurimilor sale este o expresie a modelării externe fizico-geografice a acestui substrat. El se înscrie pe contactul Subcarpaților de Curbură cu Câmpia Ploieștilor.

CAPITOLUL IV
RELIEFUL COMPONENT DE BAZĂ AL PEISAJULUI

Relieful dealurilor subcarpatice s-a definitivat la sfârșitul pliocenului, când au avut loc ultimele mișcări de cutare iar întreaga regiune a suferit o mișcare de ridicare în bloc împreună cu munții și Câmpia Română, care și-a restrâns suprafața.

În zonă exista un golf cu contur neregulat până la ultimele înălțimi subcarpatice. Apele coborau din Carpați și forma o deltă care înainta mereu. Umplerea terasei a coincis cu formarea terasei Băicoi. Sudura zonei subcarpatice cu terase bine individualizate și câmpie, se realizează prin intermediul imensului con de dejecție al Prahovei care se desfășoară la 30 km cu precădere pe stânga până la poalele dealurilor Băicoi-Țintea-Găgeni. El constituie prelungirea spre sud a celei mai importante terase de pe Valea Prahovei, Terasa Câmpina.

Foto 3. Vedere panoramică de pe dealul Țintea spre nord – depresiunea Mislea-Podeni

“Întrepătrunderea dealuri-câmpie este un caz unic în țara noastră. Pe de-o parte câmpia se leagă de șesul Mislei prin șeaua de la Găgeni și pe Valea Teleajenului iar pe de altă pate dealurile izolate Țintea-Păulești cu înălțimi de 300-400 m stau risipite în câmpie la câțiva kilometri sud de marginea compactă a înălțimilor subcarpatice. Sub cuvertura de aluviuni, straturile sunt boltite formând anticlinale scurte faliate, majoritatea cu sâmburi de sare în ax, dovedind că tectonica nu s-a desăvârșit încă. Anticlinalele cu sâmburi de sare, tind să se accentueze și să se înalțe pentru a străpunge aluviunile recente. Uneori sarea a reușit sa să iasă la lumină la Țintea și Băicoi. Așadar, pe de o parte formarea unor dealuri recente iar pe de alta aluvionarea excesivă a impus divagarea râurilor, au constituit condițiile în care s-a format relieful”.

Foto 4. Vedere panoramică spre est de pe dealul Țintea asupra dealului Găgeni

Câmpia Ploieștilor înclină de la 250 m la Bănești la 100 m în sud-estul orașului Ploiești, prezentând o pantă mare de 7,5%. Singurele accidente sunt movilele, din care reprezentativă este Movila Vulpii. “Ele au fost înălțate de locuitori ca semn de hotar când climatul era mai arid ca azi”.

Adâncită în propriul său con aluvionar la Bănești cu 30-35 m, pe măsură ce se îndepărtează de Subcarpați, Valea Prahovei este încadrată de maluri ce scad la câțiva metri și râul meandrează. Zona subcarpatică se caracterizează prin prezența celor cinci terase ale Prahovei:

T. 5. Bănești

T. 4. Câmpina

T. 3. Băicoi

T. 2. Pițigaia

T. 1. Ciobi

T. 0. Străjiștea

Terasele înclină spre sud mai mult decât lunca dovedind că pe măsura formarii la mișcările scoarței le-au înălțat și deformat.

Terasa a IV-a (Câmpina) este situată la 35-50 m altitudine relativă.

Terasa a III-a (Băicoi) este situată la 73-75 m altitudine relativă și pe ea se află situată localitatea cu același nume. Grosimea pietrișurilor acestei terase atinge 20-25 m și se menționează prezența în cadrul terasei a unui strat de lut roșu de 1-1,5 m ceea ce denotă un climat cald și umed în interglaciarul Mindell-Riss care a avut extensiunea cea mai mare și coincide cu formarea bazinului Prahovei.

Foto 5. Vedere panoramică spre sud de pe dealul Țintea asupra Câmpiei Ploieștilor

“Terasa Băicoi joacă rolul unei bare în dirijarea rețelei hidrografice rămânând suspendată față de Prahova și față de Mislea”.

Eroziunea și acumularea au fost activate de mișcările neotectonice care accentuau forma anticlinalelor și sinclinalelor constituind noi piețe de adunare a apelor ca în depresiunea Mislea. În aval de Băicoi terasa cade în fundalul câmpiei.

Dâmbul și afluentul său Valea largă au văi care prezintă o alternanță de maluri abrupte și line. În cartierul Dâmbu se află un sector de vale îngustat, tăiat în anticlinalul Băicoi. Pantele au înclinări de 8o-10o pe stânga văii și 5o pe dreapta. La ieșirea din Subcarpați își lărgește albia, ceea ce a generat presupunerea că a fost un curs vechi al Prahovei. Este un exemplu clasic de vale antecedentă.

Modificările ce au avut loc în structura și repartiția categoriilor de folosință a terenurilor, au constituit premise de dezechilibru în regimul de scurgere al apelor. Un exemplu îl constituie creșterile de nivel ale râului Dâmbu ce s-au făcut până în aval de Ploiești zona care acumula o mare cantitate de apă, aparținea sectorului transversal, fapt evidențiat de gradul de meandrare al culoarului de vale, în raport cu traseul actual. Subminarea repetată a versanților a avut ca efect declanșarea alunecărilor de teren. În vederea stabilizării proceselor de degradare, au fost plantate unele suprafețe de pe versantul nordic al dealului Băicoi dar eficiența acestor lucrări de amenajare este redusă, deoarece nu s-a avut în vedere amenajarea integrală bazinelor torențiale ce afectează această zonă.

Foto 6. Vedere panoramică spre nord-vest de pe dealul Țintea

Dealurile Țintea-Băicoi domină depresiunea subcarpatică Mislea-Podeni. Contactul se realizează printr-o zonă piemontană alcătuită din conuri de dejecție îngemănate și suprapuse. Culoarul de vale al Mislei este considerat de George Vâslan un curs al Teleajenului care se drena spre Prahova și se vărsa la sud de Bănești aducând ca principal argument lărgimea 15 km a culoarului care nu putea fii modelat de Mislea.

Dealurile Țintea și Băicoi constituie o cumpănă de ape dezvoltată pe direcția vest-est cu altitudini de la 250-405 m. desfășurate pe o lungime de 20 km, aceste dealuri apar ca martori de eroziune între Prahova și Teleajen. Dealul Găgeni este continuarea spre est a dealului Țintea, iar dealul Băicoi apare ca martor al eroziunii dealului Țintea.

Dealul Țintea, poate fi considerat martor al eroziunii Subcarpaților Externi ai Curburii. Configurația interfluviilor este rezultatul evoluției arterelor hidrografice care se scurg spre nord (valea Mislei) și spre sud (Valea Dâmbu).

Altitudinea maximă 405 m se înregistrează în dealul Țintea și se datorează gresiilor. În cadrul acestor interfluvii se remarcă o serie de umeri, dispuși la altitudinea de 300-330 m, ei reprezentând rezultatul acțiunii exercitate de afluenții Dâmbului. Un interfluviu mai larg dezvoltat apare în zona dealului Băicoi aliniat pe 6 km est-vest. Suprafața prezintă denivelări de circa 25 m (pante 30o).

Datorită pantelor mai mari de 20o-30o, constituției litologice și despăduririlor, apar alunecări de teren ogașe, torenți precum și depresiuni mici cvasirotunde dezvoltate pe sare.

Se evidențiază ogașele de pe Valea Portarului, la limita superioară a pădurii, ravenele de pe partea stângă a Văii Dâmbului și torenții din sudul dealului Băicoi.

Altitudinea vine și ea în sprijinul apartenenței subcarpatice a orașului Băicoi. În câmpie altitudinea crește lent de la 240-250 m în sud-est la 300 m în nord-vest.

În zonă predomină relieful fluviatil ca urmare a acțiunii erozive a râului Prahova mai puțin a Teleajenului în est. în aceste condiții, terasele constituie forma dominantă a peisajului local. Sunt deosebit de mari, urmează văile și ocupă interfluviile (Câmpul Urletei). Cea mai întinsă este terasa Câmpina.

Foto 7. Alunecări masive de teren pe dealul Țintea

Relieful de denudare este reprezentat prin:

ogașe cu fund de vale foarte larg, aproximativ 6 m;

ravene – Valea Dâmbu, vestul dealului Țintea;

torenți în sudul Terasei Băicoi;

alunecări de teren (superficiale și deplasive).

Foto 8. Alunecare deplasivă de teren pe dealul Țintea

Foto 9. Torent pe dealul Țintea

Relieful antropic este reprezentat mai ales prin movile (Movila Vulpii).

Subunitățile principale sunt:

Câmpia Ploiești

în sud cu procese acumulative, corespunzătoare conului Prahovei (altitudinea 250-300 m), strat de pietriș 6-20 m acoperit cu argile

în nord-vest cu procese eroziv acumulative corespunzătoare Terasei Câmpina.

Subcarpați sunt reprezentați prin:

Câmpul Urletei corespunzător Terasei Băicoi, relicva unui vechi con al Prahovei (cumpănă între Prahova și Mislea)

Dealul Băicoi – partea de sud a terasei respective. Pe aceasta este dezvoltat orașul

Dealul Țintea (Gruiul)405 m. predomină procesele de eroziune (pluviodenudare și alunecări)

Dealul Mislea la nord, are altitudini de 290-310 m, despărțind Subcarpați Interni de cei Externi.

Foto 10. Alunecări de deplasive pe dealul Țintea

Procesele de versant cu răspândirea maximă și cu cele mai importante implicații practice sunt alunecările de teren de tip deplasiv.

După stadiul dinamic în care se află, există alunecări relativ stabilizate ca pe versantul nordic al Dealului Țintea dar și alunecări active în sectoarele instabile de pe pantele sudice.

Peisajul natural al așezării a fost modificat datorită acțiunii omului, fiind umanizat integral prin căile de comunicație create, forajul sondelor, exploatarea petrolului, activitatea industrială și agricolă. În concluzie orașul a-a dezvoltat la contactul Subcarpaților Prahovei cu Câmpia piemontană a Ploieștilor.

Influența factorului social-economic

Factorul social-economic influențează și el printr-o oarecare măsură desfășurarea proceselor morfogenetice condiționând temporar modul lor de evoluție sau chiar determinând accelerarea ori diminuarea proceselor respective. Factori sociali-economici pot fi la fel de dinamici ca și clima, ei putând realiza în cadrul morfodinamicii externe a unui sistem menținerea sau ruperea stării de morfodinamică.

Omul poate acționa asupra unui diferitelor componente ale unui sistem modificându-le.

În cadrul zonei analizate, zonă intrată în circuitul economic de timpuriu, omul a modificat parțial vegetația naturală de păduri sau pajiști, fie pentru extinderea arabilului, fie pentru extinderea pășunilor și fânețelor, a terenului de construit, a drumurilor, etc. Acest lucru a dus la modificarea proprietăților solurilor și slăbirea rezistenței lor la eroziune. Intervenția omului a dus la slăbirea unui echilibru morfodinamic secundar, dar de multe ori a dus la adevărate dezechilibre.

Influența factorului social-economic se materializează prin:

intensificarea activității industriale care prin extinderea terenului construit a modificat destinația normală a unor terenuri.;

defrișările au dus la modificarea regimului de scurgere a apei pe versanți, posibilitatea de concentrare a scurgeri;

pășunatul excesiv provoacă degradarea solurilor prin posibilitatea de manifestarea a eroziunii în suprafață;

extinderea teritoriilor arabile s-a realizat prin diminuarea suprafețelor cu vegetație naturală, mai bine protectoare. Dacă ele sunt în pantă facilitează eroziunea în pantă;

modificarea structurii, modului de folosință, de exemplu înlocuirea plantelor perene cu plante prășitoare mai slab protectoare.

CAPITOLUL V
ANALIZA CLIMATICĂ

Clima orașului Băicoi se încadrează în general, în clima regiuni geografice în care este situată localitatea, este o climă temperat-continentală de deal, extracarpatică cu nuanțe de tranziție la continentalism.

Fragmentarea redusă a reliefului și vegetația sunt elementele principale care influențează regimul elementelor climatice. Masele de aer rece se cantonează pe văi în comparație cu regiunile mai înalte, unde temperatura este mai înaltă. De asemenea, pădurea exercită o influență mai mare vara, când temperatura aerului este mai coborâtă în zona împădurită decât iarna, când diferențele sunt semnificative.

Temperatura aerului, este elementul care redă cel mai bine influența radiației solare. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 9o-10o C, încât din punct de vedere termic clima se caracterizează prin ierni blânde (media luni ianuarie este de 2o-3o C) și veri calde (media luni iulie este de 21o-22o C).

Minimele absolute se înregistrează în luna ianuarie –16,5o, iar maximele absolute în luna iulie 31,3o. Perioadele de îngheț sunt cuprinse intre 1-10 octombrie și 1-10 aprilie. Intervalul fără îngheț însumează 180-190 zile permițând desfășurarea fără dificultăți a activităților din agricultură. Minima absolută a fost de –30o C în ianuarie 1942, iar maxima 39,4o C în august 1945. Pe an sunt în medie 17 zile geroase, 26 zile reci, 99 calde și 30 tropicale.

Precipitațiile cu multiplele lor aspecte legate de cantitatea, regimul, frecvența, intensitate și forma sub care cad, au o importanță practică deosebită pentru agricultură, hidrotehnică, urbanism.

Media precipitaților însumează 600 mm fiind repartizate uniform în funcție de deplasarea fronturilor de aer dinspre Oceanul Atlantic sau dinspre continent. Anul cel mai ploios a fost 1901 cu 1640 mm, iar cel mai secetos 1930 cu 360 mm. Pe an sunt în medie 104 zile cu ploi, 26 cu ninsoare, 112 cu cer senin, 131 cu nori 122 cer acoperit.

Cantitatea cea mai mare se înregistrează în luna iunie (120 mm) când aerul umed pătrunde dinspre ocean până la noi și asociat cu întinse procese de convecție produce ploile torențiale de vară. Cantitatea cea mai mică de precipitații se înregistrează în lunile ianuarie (36 mm) și februarie (38 mm). Ninsorile nu sunt abundente, stratul de zăpadă are media de 10 cm grosime și se menține 50-55 zile pe an. În 1996 grindina a afectat zonele Schela, Cotoiu, Tufeni, Băicoi și Dâmbu. A fost o grindină cât oul, fenomen inexistent până la acea dată pe teritoriul localități. Ea s-a datorat aerului încărcat până la saturație cu apă, curenților de convecție care au constituit nori Cumulonimbus, temperaturilor mai mari de 30o C și sublimarea. Distrugerile au fost deosebit de mari.

Vânturile cu principalele lor caracteristici de frecvență și viteză se disting printr-o fluctuație în timp și spațiu. Din analiza razelor de frecvență medie a vânturilor rezultă că sunt dominante vânturile din nord-est 15% din est 13,5% nord 11.6% și sud vest 10,4%. Vitezele sunt reduse, 2-4 m/s iar calmul reprezintă 26 procente anual.

În concluzie se poate aprecia că orașul se poate caracteriza printr-un climat relativ blânde cu ierni nu prea friguroase și veri nu prea călduroase cu precipitații maxime la sfârșitul primăverii și începutul verii 37o C.

Topoclimatic se conturează patru subunități:

versantul sudic al dealului Țintea-Băicoi cu o expoziție favorabilă și un grad mai mare de insolație;

versantul nordic umbrit cu zăpezi ce persistă mai mult;

valea Dâmbului cu condițiile de adăpost;

zonele de terase mai uscate și mai vântoase.

CAPITOLUL VI
RESURSELE DE APĂ

Din punct de vedere hidrografic zona aparține bazinului Prahovei râu care curge la 4-5 km de oraș, în timp ce la alți câțiva kilometri spre est curge râul Teleajen, principalul său afluent.

Situat în bazinul râului Ialomița, teritoriul orașului Băicoi, prezintă un potențial hidric variat, constituit din ape subterane și de suprafață (râuri, lacuri).

Apele freatice se întâlnesc la adâncimi de 50 m la Tufeni, la 10 m în Băicoi din cauza permeabilității pietrișurilor în zona teraselor și la 4 m în zona pârâului Dâmbu. Pe pantele domoale ale dealurilor, în timpul căderii ploilor și topirii zăpezii, se remarca o rețea bogata de ape temporare ce alimentează pârâul Dâmbu și constituie un factor important în declanșarea alunecărilor de teren.

Pârâul Dâmbu izvorăște din Scorțeni, are 42 km lungime și o suprafață a bazinului de recepție de 189 kmp. Deoarece traversează diapirul salifer, are ape clorurate (150 mg/l).

Foto 11. Pârâul Dâmbu pe raza orașului Băicoi

La Băicoi primește un afluent pe partea dreaptă : Valea Largă. Malurile sunt asimetrice, stângul abrupt, iar cel drept domol. Valea sa, este mult prea largă față de puterea de eroziune și se crede ca a preluat un curs al Prahovei sau al Teleajenului, care pătrundea în câmpie la Gageni. Pârâul Dâmbu, separa terasa Băicoi de dealul Țintea. Apa este intens poluata cu reziduuri petroliere și se varsă în Teleajen după ce traversează orașul Ploiești.

O caracteristica principala a râului Dâmbu o constituie curgerea continua, fenomen de mare însemnătate pentru biocenozele, care îl populează întrucât favorizează procesul de amestec al substanțelor chimice din apă și ușurează schimbul de gaze cu aerul îndeosebi cu oxigenul atmosferic până în straturile de fund.

Are o curgere turbulentă cu viteză redusă, viteza scăzută de curgere în zona de fund făcând posibilă instalarea pe diferite corpuri (pietre, trunchiuri de arbori, diferite obiecte) a unor organisme mici de tipul protozoarelor, algelor, a larvelor de diferite insecte.

Înapoia acestor corpuri de pe fund, curentul de apă este foarte încetinit, formându-se niște “unghiuri care prin depunere de diferite substanțe din suspensii și de material organic constituie medii caracteristice de viață”.

În zona Băicoi-Țintea sunt multe sonde pentru extracția țițeiului, deci apa pârâului Dâmbu în zona orașului este impurificată mai ales cu produse petroliere.

Poluarea provine începând schelele de extracție, de la scurgerile din conductele de transport și racordare a sondelor la parcurile de rezervoare, care transformă zona într-un focar al poluării cu țiței.

Apele de ploaie antrenează aceste substanțe care se scurg în apele pârâului Dâmbu. Cea mai mare parte se ridică la suprafață sub forma unei pelicule uleioase, care împiedică difuzarea aerului atmosferic, în altă parte se află sub formă de emulsie de tipul petrol-apă. Așa se explică pelicula uleioasă de culoare maronie spre negru, care se observă la suprafața pârâului Dâmbu mai ales în zonele marginale, fără a mai vorbi de stratul de păcură, care apare ca o dungă, pe marginea malurilor.

S-a mai constatată pârâul Dâmbu are și alte surse de impurificare: descărcări de gunoaie menajere, resturi organice putrescibile și fermentative, resturi vegetale, diferite obiecte, cadavre de animale, etc.

Tot în pârâul Dâmbu mai este deversată și apa de la stațiunea balneo-climaterică Valea-Stelii.

Apa pârâului Dâmbu în zona orașului Băicoi e impurificată cu produse petroliere, care se găsesc sub următoarele forme:

produse petroliere libere, care plutesc deasupra apei;

produse petroliere parțial solubile în apă, emulsii de tipul apă-ulei;

hidrocarburi legate ciclic sau absorbite de peliculele materiilor în suspensie.

Modificările ce au avut loc în structura și repartiția categoriilor de folosință a terenurilor, au constitui premise de dezechilibru în regimul de scurgere al apelor. Un exemplu îl constituie creșterile de nivel ale râului Dâmbu ce s-au făcut simțite până în aval de Ploiești. Zona care acumula o mare cantitate de apă, aparținea sectorului transversal, fapt evidențiat de gradul de meandrare al culoarului de vale, în raport cu traseul actual. Subminarea repetată a versanților a avut ca efect declanșarea alunecărilor de teren. În vederea stabilizării proceselor de degradare, au fost plantate unele suprafețe de pe versantul nordic al dealului Băicoi dar eficiența acestor lucrări a fost redusă deoarece nu s-a avut în vedere amenajarea integrală a bazinelor torențiale ce afectează această zonă.

Pentru înlăturarea efectelor negative ale inundaților când nivelul crește de la 0,5 m la 2 m s-a prevăzut decolmatarea albiei pe o lungime de aproape 2 km ce cuprinde toată zona în care pârâul traversează orașul Băicoi.

Regimul de scurgere aparține tipului pericarpatic sudic cu ape mari la topirea zăpezii și viituri în mai iunie (ploi). Toamna sunt ape mari.

Scurgerea medie sezonieră a pârâului Dâmbu la postul hidrometric Cătunul este următoarea:

iarna 24,9

primăvara 25,3

vara 25,3

toamna 24,5

Râul Dâmbu drenează depresiunea Mislea și atrage afluenții de pe pantele nordice ale dealului Țintea. Densitatea fragmentării este de 0,4 km/kmp. Pe lângă Dâmbu permanent sunt aproape 20 de cursuri temporare (80%). Alimentarea este pluvială 70%, din ape subterane 20% și nivală 10%.

Apele stătătoare sunt reprezentate prin lacuri sărate, (Seninu-Țintea și Lacul Mare Băicoi) formate în bălțile diapirului salifer și un lac cu apă dulce aflat intr-o fază avansată de colmatare în apropierea stației PECO. Acest ultim lac are o suprafață de 270 mp și o adâncime de aproape 1 m.

În Livede se întâlnesc două lacuri cu suprafețe de 1500 mp respectiv 900 mp și adâncimi cuprinse între 2-3 m. Iarna lacurile îngheață 30-40 mm. La valea Stelii există lacul sărat Seninu cu o suprafață de 1515 mp și adâncime de 1,20-1,50 m. Apa are o mineralizare de 70,1 mg/l și un conținut bogat în clor, iod, brom. În apropiere se află lacul cu nămol sapropelic cu o suprafață de 228 mp și o adâncime de 0,8 m. În adâncime temperatura este mai mare decât la suprafață. Datorită concentrației în minerale și a viețuitoarelor din nămol, aceste locuri au fost amenajate pentru tratament, permițând conturarea unei zone balneare.

CAPITOLUL VII
ANALIZA BIOGEOGRAFICĂ

Din punct de vedere fitogeografic, localitatea aparține regiunii macaroneze-mediteraneene, provincia dacică, subprovincia banato-getică, districtul Subcarpaților Orientali ai Munteniei. Aici se remarcă prezența elementelor sudice, Querqus pubescens, Syringa vulgaris, Chrysopogon grillus și a pâlcurilor de pajiști stepice.

Silvostepa înaintează în detrimentul gorunetelor și este alcătuită din specii ca iarba vântului, pir, păiuș roșu. Pădurile ocupă perimetre mai mari în nordul localității Tufeni (Țigăneasca) la Dâmbu și Țintea, predominând stejarul (Querqus Robur) în proporție de 80o/o, gorunetele (Querqus dalechampii, Querqus petraea, Querqus policarpo), etc.. În perimetrele împădurite mai pot apărea : carpenul (Carpenus betulus), alunul (Corilus avellana), ulmul (Ulmus faliacea), frasinul (Fraxinus excelsior), iar dintre arbuști păducelul (Crataegus menogygma), sângerul (Comus sanguinea), lemnul câinesc (Lingustrum vulgare) și porumbarul (Prumus spinoza).

Foto 12. Pădure de foioase în cartierul Dâmbu

Așa cum reiese din documentele cartografice mai vechi, dealurile au fost mai bine împădurite. Defrișările în folosul ogoarelor și pomilor fructiferi au declanșat alunecările de teren. Exemplu edificator este că cele mai multe alunecări se întâlnesc pe versantul sudic despădurit. Vegetația hidrofilă indică surplusul de apă acumulat între denivelările acumulate de alunecări.

Animalele alături de vegetație, au contribuit la declanșarea alunecărilor datorită faptului ca numărul cornutelor mici a fost mai mare decât posibilitățile naturale a pășunii Țintea și s-au format poteci, care cu timpul s-au adâncit.

Alte animale cum ar fi iepurii, vulpile, șoarecii, popândăii și cârtițele își sapă locuințele, fac mușuroaie, înlesnind acțiunea agenților externi. Animalele se încadrează provinciei geografice-dacică.

CAPITOLUL VIII
SOLURILE

Solul ocupă un loc cu totul aparte între componentele mediului geografic, fiind o rezultantă complexă a interferențelor învelișurilor Pământului.

Solul este un rezultat al acțiunii factorilor naturali, relief, climă, rocă, vegetație, apă freatică, timp. Ca atare solul este un corp natural. Una din principalele sale caracteristici, esențială pentru integrarea lui în circuitul productiv, este fertilitatea. Aceasta face din sol un important mijloc.

Condiții de formare :

Principalii factori care contribuie la formarea solurilor din arealul studiat sunt relieful, clima, roca mamă, vegetația, apa freatică și factorul timp.

Relieful are o acțiune indirectă prin etajarea altitudinală, înclinarea și expoziția versanților, gradul de fragmentare pe verticală și orizontală și o acțiune directă asupra solurilor prin prăbușiri, alunecări.

Clima influențează formarea solurilor prin regimul precipitațiilor, al temperaturilor, prin regimul înghețurilor și predominanța vânturilor. Roca pe care s-a format solul are mare importanță în impunerea tipului de sol, a orizonturilor sale genetice în fertilitatea și rezistența la eroziune.

Vegetația furnizează materialul de formare a solurilor. Vegetația are un rol foarte important în protejarea solurilor împotriva eroziunii. În multe locuri din arealul studiat, vegetația naturală a fost transformată de către om, fie prin extinderea pajiștilor de păstorit în locul pădurilor, fie prin extinderea terenurilor arabile.

Aceste mutații au dus și al unele schimbări asupra solurilor, determinând o accentuare a eroziunii și instalarea proceselor actuale. De asemenea modul de utilizare s-a schimbat în favoarea arabilului.

Apa freatică condiționează formarea solurilor prin adâncimea la care se află și prin conținutul în săruri. Factorul timp diferențiază clase de soluri, după timpul când s-au format acestea, oglindindu-se în succesiunea orizontului genetic.

Sistematica solurilor :

Învelișul de sol de pe teritoriul orașului și din împrejurimi este extrem de mozaicat, consecința diversității factorilor geografici cu rol pedogenetic. Dintre aceștia selectăm în mod deosebit relieful variat sub raportul altitudinii, expoziției și dinamicii, care atrage după sine manifestarea variată a celorlalți componenți ai mediului.

În zona înaltă s-a format solul brun roșcat luvic și solul cenușiu. Solul brun roșcat de pădure se caracterizează prin acumularea unei cantități mai mari de humus slab acid de tip müll cu formare de argilă coloidală sub un climat de deal.

Sub vegetația de pădure pe platourile colinare, s-a format solul cenușiu de pădure puternic podzolit. Cantitatea de humus este mai mică și crește cantitatea acizilor fulvici.

Datorită precipitațiilor mai mari (776mm/an) levigarea carbonaților a fost intensă, iar debazificarea complexului absorbit prin pătrunderea hidrogenului sunt din ce în ce mai accentuate, de la solul brun roșcat de pădure slab podzolit în est, la cel podzolit puternic în nord-vestul localității.

În zona de terasă, pe un material neeterogen format din luturi marnoase și intercalații de pietrișuri, se formează solul brun de pădure slab și mediu podzolit.

Brandciogurile (rendzine) s-au format în câmpia deluvială a Ploieștilor, pe depozite de pietrișuri rulate, în cea mai mare parte calcaroase, procesul de solidificare a fost determinat de natura substratului. Peste pietrișurile rulate s-a depus un strat de lehm (lut roșcat), care s-a solificat sub influența vegetației forestiere și ierboase. Bogăția în calciu a rocii și marea permeabilitate, fac ca acțiunea apei să fie mai puțin persistentă.

Solurile aluviale s-au format pe depozite aluviale și au o culoare închisă datorită acizilor humici.

La baza pantelor s-au format soluri aluvio-coluviale din transportarea materialului gravitațional și cel depus de torenți. Pe terasa postpliocenă, datorită pânzei freatice la mică adâncime și stratului iluvial impermeabil s-au format lăcoviști humico-gleice.

Pe versanții colinari s-a produs eroziunea în suprafață și datorită apei meteorice, care a spălat orizontul fertilizat, a apărut la zi orizontul iluvial și cel de acumulare al carbonaților și s-a formar erodisolul.

În clasificarea actuală a solurilor, solurile din zonă aparțin următoarelor categorii :

molisoluri – rendzinele

argiluvisoluri – soluri brun roșcate luvice – soluri cenușii

hidro-halomorfe – lăcoviștile

slab evoluate aluviale, erodisoluri

Clasa argiluvisolurilor, caracteristică întinselor păduri de cvercinee (din care azi au rămas pâlcuri) este favorabilă (pe pante și terase), viilor (pe pantele sudice), pajiștilor (pe pantele nordice) cu aportul unor lucrări de îmbogățire a humusului și a culturilor agricole în zona teraselor Câmpina și Băicoi.

Solurile și procesele geomorfologice actuale :

Solul constituie suportul material asupra căruia se exercită procesele actuale. Ca urmare, el are o influență în condiționarea exercitării acestuia, influență manifestată în mod direct și indirect. În mod direct solul opune, prin proprietățile sale fizico-chimice, o anumită rezistență la eroziune, ea fiind determinată de mărimea și starea agregaților, are stabilitatea lui hidrică de textură și conținutul în humus. În mod indirect solul intervine în procesul de eroziune prin capacitatea de infiltrare, reținând astfel o cantitate mai mare sau mai mică de apă din totalul precipitațiilor căzute sau a apei provenite din topirea zăpezii și împiedicând astfel concentrarea scurgerii la suprafața sa.

PARTEA A III-A

CAPITOLUL IX
GEOGRAFIA POPULAȚIEI

Orașul Băicoi este, din punct de vedere al numărului de locuitori al treilea oraș al județului Prahova. În prezent orașul are un număr de 20700 locuitori. Datorită poziției favorabile la contactul Subcarpaților cu Câmpia Română, resursele de petrol și mai ales datorită industrializării numărul locuitorilor a crescut rapid.

Tabelul I:

După cum reiese din graficul alăturat, curba evoluției numărului de locuitori ai orașului, are un sens ascendent, marcând o creștere de șase ori în intervalul 1790-1980.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Dinamica populației orașului Băicoi

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Variația demografică 1790 – 1997

Se remarcă mai multe faze de populare:

1790-1912 când populația s-a dublat pe baza sporului natural;

1912-1930 când exploatarea petrolului a dus la creșterea rapidă a numărului de locuitori;

1977-1980 când dezvoltarea celor două obiective industriale F.E.H.S. și Comexip S.A. a dus la un afluent de forță de muncă din alte localități. Aceasta a fost perioada când s-a construit un număr mare de locuințe moderne cu confort sporit, menit să ridice nivelul calității vieții oamenilor muncii. A fost perioada cu creșterea cea mai rapidă a numărului locuitorilor din evoluția orașului, ceea ce a dus la plasarea acestora pe locul al treilea după Ploiești și Câmpina.

Cea mai mare parte a populației este concentrată în Băicoi 56%, Țintea 15%, Lilești 10%, Dâmbu 7%, Tufeni 6%, Schela 6%.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Populația totală a orașului pe unități adminstrative componente

În funcție de transformările și ritmul de dezvoltare industriei, au fost antrenate, în mod diferențiat cele două componente ale dinamicii: mișcarea naturală și mișcarea mecanică.

Tabelul II- Sporul natural și bilanțul migratoriu:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

În perioada 1966-1985 s-a realizat un spor de 4500 locuitori realizându-se un ritm mediu de 1,29% locuitori rezultatul industrializării orașului.

După anul 1990 s-au înregistrat valori negative. Creșterea s-a realizat în proporție de 50% pe seama sporului natural și 50% pa seama sporului migratoriu. Sensul mobilității spațiale a populației este redistribuirea în spațiul urban și rural.

Natalitatea a înregistrat în oraș valori mai mari decât media pe județ 15,2‰ ceea ce se explică printr-o structură demografică favorabilă unei dinamici rapide, prin ponderea mare a tineretului venit să lucreze în întreprinderile orașului. După anul 1989 s-au înregistrat valori mai reduse cuprinse între 9,6‰ -11,4‰. Mortalitatea a avut valori mai mari mediei pe județ și chiar pe țară ceea ce a determinat valori ale sporului natural, apropiate mediei.

Tabel III- Mișcarea populației:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Mișcarea populației

În perioada dintre ultimele recensăminte, modificările intervenite în structura populației după starea civilă sunt semnificative la populația necăsătorită mai ales la cea tânără și la populația vârstnică la care predomină persoanele văduve și divorțate.

Tabel IV – Structura populației după starea civilă la recensământul din anul 1992:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Structura populației masculine după starea civilă la recensământul din 1992

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Structura populației feminine după starea civilă la recensământul din 1992

Populația necăsătorită a crescut în ultimul timp și este mai mare la sexul masculin 4268 față de numai 3571 la femei. Populația necăsătorită a fost influențată atât de tendința de reducere a natalității în ultimul deceniu, dar și de prelungirea duratei de școlarizare a tineretului, care a determinat în mare măsură amânarea căsătoriilor până la terminarea studiilor. Acest fapt, a condus la creșterea vârstei medii, la încheierea căsătoriilor.

Foto 13. Ecaterina Dobrică (1840 – 1944) și Cazan Vasile (1893-1997)

În ceea ce privește persoanele divorțate se constată creșterea substanțială la femei 301, față de 231 la bărbați. Creșterea de 1308 văduve față de 287 bărbați văduvi se datorează duratei medii de viață mai scăzute la bărbați , cât și faptului că la femeile văduve încheiere unei noi căsătorii are o frecvență mai mică decât la bărbați. De altfel, localitatea a înregistrat persoane care au trăit 104 ani: Ecaterina Dobrică și Cazan Vasile.

Densitatea populației este de 42 locuitori/ha în perimetrul construibil, apropiată de media națională. Densitatea rectificată, adică cea provenită din raportarea populației numai la perimetrul clădit este de 52 locuitori/ha mult sub media pe țară 136 locuitori/ha, aceasta reflectând confortul ridicat pe care îl oferă orașul locuitorilor săi prin dimensiunile mari ale dar și prin existența unei dispersări relativ mare. Sistematizarea, a afectat mai mult zona centrală Lilești. Densitatea generală pentru orașul Băicoi (în limitele sale administrative) este de 314 locuitori/kmp înscriindu-se printre localitățile cele mai dens populate din județ. Raportată numai la intravilan, densitatea este de numai 3400 locuitori/kmp, relativ redusă față de alte orașe cu număr de locuitori asemănător, deoarece cuprinde numeroase livezi, grădini, spații verzi. Dealtfel raportată numai la spațiul constructibil, aceasta crește consistent până la 5200 locuitori/kmp. În acest secol, densitatea a crescut în legătură directă cu creșterea populației orașului, după cum urmează:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Variația densității populației în secolul XX în cadrul orașului și în cadrul județului

Densitatea agricolă este de 144 locuitori/100ha teren agricol, ceea ce îl situează în categoria localităților cu o densitate mare agricolă. Această densitate, este specifică zonelor cu densitate mare de populație și suprafețelor agricole utilizate eficient (prin pomicultură spre exemplu).

Structura populației orașului poate fi interpretată sub mai multe aspecte, două sunt implicate direct și anume: structura demografică și cea economică. Prima privește populația din punct de vedere al compoziției pe sexe și grupe de vârstă. De echilibrul lor depind comportamentul demografic, potențialul și structura forței de muncă.

Analiza populației pe grupe de vârstă indică o structură asemănătoare mediei pe județ și țară. Din totalul populație 22,18 % cuprinsă intre 0-15 ani, 67% între 15-64 ani, restul 11% revenind populației de peste 64 ani. Dominarea grupei adulte, indică faptul că se asigură necesarul de muncă pentru economie.

Tabelul V:

Structura pe sexe a populației ne permite aprecierea că a fost și este echilibrată.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Repartiția pe sexe în 1994

Un ușor dezechilibru se poate remarca pe piramida vârstelor la nivelul anumitor grupe. Exceptând vârstele mici 0-4, 5-9, 10-14 ani unde apare o predominare a sexului masculin, o valoare mai mare apare în rândul adulților între 35-50 ani. Excedentul masculin se explică prin contingentul de tineri veniți pentru munca în industrie. La vârstele înaintate peste 75 ani, apare o creștere a numărului femeilor datorită supramortalități masculine firești, precum și reduceri migrației peste vârsta de 50 ani.

Structura pe grupe de vârstă, permite evaluarea potențialului forței de muncă și este răspunzătoare de valoarea sporului natural.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Piramida vârstelor populației după recensământul din 1999

Structura pe naționalități:

Zona a fost locuită de o populație compactă de naționalitate română. Din secolul al XIX-lea se stabilesc aici specialiști străini: olandezi, bulgari, germani, englezi, francezi, americani.

La recensământul din 1930, pe lângă 9948 români existau 38 țigani (0,36%), 37 germani (0,35%), 34 unguri (0,32%), 24 ruși (0,23%), 21 evrei (0.20%), sârbo-croați (0,16%), 11 polonezi (0,10%), 4 cehoslovaci (0,04%).

În anul 1966 alături de români mai existau 28 țigani, 22 unguri, 11 germani și 6 evrei. Proporția aceasta continuă scadă prin migrări, decese, căsătorii mixte.

La recensământul din 1992 mai existau în oraș doar 36 persoane de altă naționalitate (0,17%).

Tabelul VI- Structura pe naționalități la recensământul din 1992:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Structura națională a populației la recensământul din 1992

Structura populației pe religii evidențiază predominanța netă a ortodocșilor (98%). Persoanele de altă religie, au venit în special la începutul secolului al XX-lea (0,99% adventiști, 0,64% creștini după evanghelie, 0,15 baptiști).

Tabelul VII- Populația pe religii la recensământul din 1992:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Structura populației pe religii la recensământul din 1992

Față de totalul populației, proporția celei ocupate a înregistrat o permanentă tendință de scădere de 53% în anul 1987 la 43% în anul 1992, persoanele în căutarea unui loc de muncă reprezentând 6% din totalul populației active. Situația se poate modifica prin relansare economică. Trebuie subliniată de asemenea ponderea bărbaților în cadrul resurselor cât și a populației ocupate, cu specificația că aceasta este mai mare la populația ocupată.

Față de anul 1990, în anul 1995 populația ocupată a scăzut cu 10%. Cu toate acestea o serie de ramuri au înregistrat creșteri însemnate: agricultura, silvicultura, comerțul, învățământul, sănătatea.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Populația inactivă. Masculin

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Populația inactivă. Feminin

Tabelul VIII- populația activă pe sexe și ramuri ale economiei naționale

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Populația activă pe sexe și ramuri ale economiei naționale

S-a constata o creștere vertiginoasă a sectorului servicii de la 11,3% în anul 1987 la 23% în anul 1992, o creștere a populației ocupate în sectorul primar ca urmare a restabilirii proprietății asupra terenului și diminuării populației ocupate în industrie datorită dificultății tranziției.

În industrie era cuprinsă 40% din populația activă în anul 1930, 50% în 1956, 65% în anul 1966, 70% în anul 1977 și 77% în anul 1980. După acest an, populația ocupată în industrie (sector secundar) a scăzut până la 60% în anul 1992.

În servicii a avut loc o creștere constantă a activilor de la 10% în anul 1930 la 13% în 1956, 16% în 1966, 20% în 1977 și 23% în anul 1992.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Structura populației ocupate

În agricultură a scăzut continuu numărul activilor, de la 50% în anul 1930 la 37% în anul 19567, 19,4 în anul 1966, 10% în 1977 și 6% în anul 1992. Această structură a populației ocupate, permite aprecierea că Băicoiul este un oraș industrial și de servicii sau după cum preciza Ianoș Ioan oraș rezidențial cu potențial demografic în avans față de puterea economică.

Populația inactivă pe sexe evidențiază proporția mai mare a celei feminine 57%. Dacă la pensionari predomină populația masculină 56%, persoanele casnice sunt în întregime 98,4% de sex feminin. Structura populației inactive relevă ponderea mare a pensionarilor 31,4% și a elevilor și studenților (31%).

Raportul dintre populația ocupată și cea întreținută reprezintă cel mai important aspect al structurii economice. De raportul echilibrat dintre acestea depinde calitatea vieții populației orașului. Populația ocupată reprezintă 44%.

Structura populației active, reflectă gradul de ocupare a populației în diferite ramuri economice. Analiza acesteia constituie o premisă importantă pentru cunoașterea gradului de ocupare a resurselor de muncă disponibile în unitățile economico-sociale din oraș.

La recensământul din ianuarie 1992, di totalul de 20676 locuitori erau activi 9133, reprezentând 44,2%. Inactivi erau 11543 ~ 55,8%. Ponderea mai mare se explică prin numărul mai mare al pensionarilor și întreținuților.

Se constată că pentru 9133 activi sunt doar 4583 salariați la care se pot adăuga 1500 locuri în agricultură, comerț, rezultând un deficit între 50% respectiv 35%. Între 2500-3000 de persoane se deplasează spre Plopeni, Florești, Câmpina, Ploiești. În Băicoi se deplasează pentru muncă 500 persoane din alte localități, rezultând un navetism încrucișat.

CAPITOLUL X
AȘEZĂRILE UMANE

Evoluția spațială și funcțională a orașului

Ca și în cazul celor mai multe dintre orașele României, apariția și dezvoltarea treptată în vatra actuală a unei așezări a fost condiționată în mod complex de situația social-economică și de condițiile urbigene ale mediului natural.

Zona actualului oraș a fost intens populată încă din perioade de timp îndepărtate, chiar dacă suntem departe de a cunoaște integral așezările umane, care s-au succedat pe acest teritoriu.

La Țintea au fost descoperite monede dacice imitând pe cele macedonene cu efigia lui Filip al doilea, tatăl lui Alexandru Macedon (epoca fierului). Din această perioadă (341 î.e.n.) datează tezaurul de tetrodrahme (imitații dacice ale monedei lui Filip al doilea) descoperite la Țintea, dovedind intensificarea legăturilor geto-dace de la sud de Carpați cu lumea greco-macedoneană.

Ulterior, Burebista a inclus această regiune statului dac (82-44 î.e.n.). Din această perioadă, atât la Țintea cât și la Băicoi, au fost descoperite urme de așezări dacice. Alte urme atestă o așezare daco-romană și ulterior una românească, aparținând culturii Dridu (sec. VIII-X).

După înființarea Episcopiei Cumaniei, care cuprindea și Prahova, are loc marea invazie tătară în anul 1241.

Basarab I făcea referire într-un hrisov dat între 1324-1328, la o căpetenie tătară, Baicu (posibil nume la originea oiconimului Băicoi), cu ocazia trecerii hoardelor tătare prin aceste locuri. La 28 iunie 1358, se acordă neguțătorilor prahoveni, primul privilegiu comercial cunoscut, care confirmă existența drumului comercial între Transilvania și teritoriul Prahovei.

O altă dovadă a legaturilor comerciale foarte strânse intre Transilvania și teritoriul prahovei ne aduce Ștefan Meteș în lucrarea “Relațiile comerciale ale Tarii Romanești cu Ardealul pana în veacul al VIII- lea “:

“Din Brașov la dreapta prin pasul Timișului se putea merge în Tara Romaneasca pe drumul numit Prahova, care însoțea valea repede și zgomotoasa cu același nume, trecând, când pe o parte când pe cealaltă a râului veșnic dușman drumului, pe poduri ce erau cele de la Orații, peste o prăpastie și o vale intre Comarnic și Câmpina – negustorii din Câmpina la Brașov la 1503: Manșul, Șercan și Costea – amintire dintr-un document a lui Radu Vodă cel Mare (1496-1508) către Brașoveni. Drumul urma râul pana la vărsarea lui în Ialomița, de unde apoi apuca pe malul acestui râu cătră portul Brăila. În preajma acestui drum de negoț însemnat s-a întemeiat încă pe vremea lui Mircea cel Bătrân un târg nou mai mic numit, Târgșor, unde era cel dintâi popas mai de seama pentru negustorii brașoveni. Un alt târg făcut de Mihai Viteazul din satul întemeiat de un țăran Ploe e Ploești în apropierea drumului de Prahova, care în veacul al XVII-lea ia un avânt oarecare comercial “Vama târgului” de aici e amintita numai la 1671.

Drumul Prahovei, începând cu veacul al XVII-lea e tot mai mult cercetat de carele cu negoț ale muntenilor, cari duceau mărfurile lor la Brașov, ceea ce ne spune un document din 12 Martie 1674 al lui Duca-Vodă.

Vama de la Prahova de regula, ca toate vămile din tara erau proprietatea Domnului, în visteria căruia curgeau banii, când nu era arendata de Vodă vrunui boier negustor. La 28 octombrie 1464 Radu cel Frumos dăruiește vama de la Prahova mănăstirii Snagov din județul Ilfov, iar la 9 ianuarie 1593 Alexandru Vodă cel Rău o dăruiește numai jumătate mănăstirii Snagov dând cealaltă parte mănăstirii Glavacioc din județul Vlașca”.

Spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea sunt menționate localitățile din apropriere, Plopeni 1486, Ploiesti 1503, Câmpina 1503 ceea ce întărește idea existentei și altor localități în zona. “Prin pădurile și crângurile din șesul orașului Târgșor se găseau pitulate sate vechi, înainte de 1600 în părțile pietroase ale branciogului, în apropierea dealurilor Băicoi și Florești reședința domneasca în secolul al XV-lea”.

Este cunoscut faptul ca în perioada migraților, așezările din Dalia și-au încetat existenta, mai devreme sau mai târziu vechile așezările având o soarta vitrega, fapt care a determinat mutarea vetrelor pe înălțimile din Țintea și Băicoi unde era livada boiereasca. Oiconimele oferă informații interesante asupra satelor ce alcătuiesc orașul actual.

După B.P. Hasdeu denumirea orașului ar deriva de la patronimicul Baicu, “foarte răspândit altădată la români”.

Tradiția orala acorda un loc foarte important începuturilor din vremea migraților tătare când un oarecare Baicu, crescător de oi, cobora turma la iernat la Cotul Oii, azi Cotoiu. Este verosimila și explicația ca denumirea provine de la cotul pe care îl face Dâmbu în apropierea zonei respective.

În ceea ce privește oiconimul Lilești denumirea provine de la pâlcul liliecilor din fata scolii unde exista un șopron care adăpostea vitele locuitorilor, care coborau cu sare dinspre Telega. Lilești a mai avut un nume, Gruiu, preciza învățătorul Gheorghe Popescu.

Numele Dâmbu provine de la dâmbul pe care este situat cartierul, iar al cartierului Tufeni de la tufele care îl înconjoară.

Toponimul Țintea este explicat prin referirea la un “moș Gheorghe, sfătos, cu zeghe la dimie, cu ițari, opinci, fluier la cingătoare”. Se ocupa cu păstoritul și își sprijinea bătrânețea intr-un baston țintuit cu ținte de alama. Acestuia i s-a spus “Ținteanul” de la care a luat numele comuna.

Pe teritoriul localității Țintea exista așezarea Secăreni intre “Gura Cumetri și movila Vulpii” așa cum precizează izvorul lui Basarab Voievod din anul 1517 scris la Pitești:

“Din mila lui Dumnezeu, io Basarab Voievod și Domn a toata tara Unguro-Valahiei, fiul marelui și bunului Basarb Voievod. Da domnia mea aceasta porunca a domniei mele sfintei mănăstiri a jupanului Drăghici din Cricov, ca s-ai fie satul Secareni tot cu ocna, cat este partea lui insa, pe unde au hotărât 12 boieri și Senica slugerul iar hatârul și se știe: de la ulmi pana la drumul Branului și de aici pana la locul cu răchitele, de aici peste dâmb la Pacuri, de aici în sus pe drumul săpat pana la cumătra, pe cursura până la Cosaiu, pe capu Murcelului, drept în Dâmbu și din Dâmbu pe la Gorganul Vulpii în sus pana la Bășicuța.

De aceea am dat ca s-ai fie ocina și ohaba în veci și de nimeni neclintit după spusa domniei mele”.

Toponimul Băicoi, menționează Emil Petrovici “trebuie considerat romanesc fiind format dintr-un nume de persoana slav cu ajutorul sufixului –oi”.

În anul 1543 și mai apo în anul 1595 în socotelile orașului Brașov apare o menționare referitoare la localitate: “Au luat parte la schimbul de mărfuri cu Brașovul negustori din Argeș, satele Prahovei, Băicoi”.

Atestare documentara a localității Băicoi ca moșie domneasca este strâns legata de întemeierea orașului Ploiești. Cu ocazia schimbului de moșie pentru moșie, Mihai Viteazul dă Băicoiul lui Manole și Neculce Logofăt, în schimb pentru satul Ploiești.

Documentul a fost dat la Ploiești, la 20 mai 7105 (1597) și din el reiese ca moșia Ploieștilor, este stăpânita de doi boieri mai mărunți, Manole și Neculce Logofăt. În anul 1781, în timpul unui mare proces, în care ploieștenii își apărau libertatea și moșia orașului împotriva boierului Ianache Muruz și au prezentat aceste acte ca dovada, dar Divanul Domnesc le-a distrus.

Cartea de schimb a fost nesocotită de Radu Mihnea în anul 1615, deoarece nu a fost scrisa cu mana lui Mihai Voievod și de aceea jumătate de sat este luat pe seama domneasca. Din documentele din 1610 și 1675, rezulta ca numai o parte din țăranii Băicoiului au fost romanizați de Mihai și au trăit în stăpânirea lui Manole și a lui Neculce Logofăt.

“Hrisovul lui Radu Mihnea din 1615, da în stăpânire moșenilor Pavel Bustea și Gavril “cu toți frații și cetașii lor”, jumătate din sat în Băicoi pentru ca este “a lor bătrâna și dreapta moșie schimbata în timpul lui Mihai Voievod pentru sase părți moșii la Ploiești”.

“Întru Christos, Dumnezeu și blagocestivul și de Christos iubitor și stăpânitor io Radu Voievod, nepotul bătrânului și slăvitului Alexandru Voievod, cu mila lui Dumnezeu, stăpânind și dominând toata Tara Romaneasca încă și loturile plaiurilor Argeșului și Făgărașului povățuitor. Bine au voit domnia mea cu bunăvoința mea și cu curata și luminata inima domniei mele a proslăvii pe Dumnezeu, cel care și-au înălțat pe scaunul domniei mele, iată am dăruit domnia mea, acest hrisov al Domniei mele satului Băicoi din Câmp, pe la valea Lilii pana la satul Stejerului, apoi către Florești pana la iazul lui Purice și la coasta pe colnicul Popei iar în lat pe moșia Lilieștior, pe capul moșiei, pentru ca este a lor bătrâna și dreapta moșie de la baștina din zilele altor Domni bătrâni care au fost înainte de voi. După aceea când a fost în zilele răposatului Mihai Voievod, iar niște boieri din sat din Băicoi și anume Manole Logofătul și cu nepotul sau Neculce Logofătul și-au făcut așezământ cu Mihai Voievod de au schimbat o moșie care au dat-o ei la Ploiești, a șasea parte și au dat-o lor Mihai Vodă, aceasta jumătate de sat ce-am zis mai sus, de la Băicoi ce a fost cumpărata de Mihai Voievod de la oamenii cei slobozi din sat, moșie pentru moșie. Apoi când au fost în zilele domniei mele, iar Domnia mea n-am aflat aceasta carte a lui Mihai Voievod dreapta care au făcut pentru schimbul acestei moșii ce s-au zis mai sus, nici am prinso Domnia mea în seama, pentru ca n-au fost înscris în carte cu mana lui Mihai Voievod. Ci iarăși am luat singur Domnia mea aceasta moșie ce s-au zis mai sus, de la Băicoi spre a fii pe seama dumneavoastră iar după aceea acei moșneni ce s-au zis mai sus, Pavel Bustea și Gavril și nu s-au suferit pentru aceasta moșie pentru ca a fost a lor și cealaltă jumătate de sat și au venit ei înaintea Domniei mele de la Divan de au prețuit cu Domnia mea, de au răscumpărat aceasta moșie ce s-au zis mai sus, aceasta jumătate de sat de către Domnia mea cu 50 galbeni bani gata, ca sa fie toata moșia la mana lor, satul deplin cum a fost și mai înainte vreme și încă după aceea s-au sculat niște ficiori a lui Manole Logofătul, anume Radu și ginerele lui Manole, anume Stan și jupâneasa lui, Tudora de s-au plâns ca au pierdut moșia lor din Ploiești pentru aceasta moșie ce s-au zis mai sus la Băicoi, apoi Pavel Bustea și Gavril ei iarăși au făcut așezământ de s-au împăcat cu Radu, cu Stan și cu jupâneasa Tudora de le-au dat lor aspei 4000 gata, la mâna lor înaintea jupânului Antonie biv ispravnic ca sa nu aibă nici o para de azi înainte.

Drept aceia am dat Domnia mea acestor moșneni, lui Pavel Bostea și lui Gavril, ca sa fie a lor moșia ce s-au zis mai sus de baștina și ohabnic lor și feciorilor lor, nepoților și strănepoților și de nimeni și nu se clintească de spusa Domniei mele. Iată dar și martorie am pus Domnia mea jupân Enache vel ban de la Craiova, jupân Manolache vel stolnic, Bratu vel comis, Lupul vel paharnic, Bernurd vel postelnic și însumi Domnia mea am zis și am scris eu Neagoe Logofăt în orașul Târgoviște”.

Din hrisovul dar de Duca Vodă la 3 decembrie 1675 reiese ca partea jupânesei Tudora și a lui Radu (fiul lui Manole) este data în stăpânire “postelnicului Vlaicu, lui Stan Mazalie și Radului cu frații și cerașii lor”. Mențiunile documentare folosite la atestarea locurilor și localității Băicoi datează de pe vremea lui Radu Șerban, Radu Mihnea și Gheorghe Duca. Din documente ca satul Băicoi “au fost slobozi, apoi megiașii din sat câți au fost s-au vândut lui Mihai Voievod”. Intre timp moșia aparținuse Brebu, și apoi mănăstirii Mărgineni. Printre cei care au depus mărturie domnitorului, se afla Șerban Cantacuzino vel Logofăt și Constantin Cantacuzino vel stolnic.

Atestarea are loc în condițiile cotropirii satelor de țărani liberi, de domni, boieri și mănăstiri precum și a luptei de răscumpărare și dobândire a drepturilor țărănimii. Moșnenii din Băicoi devin liberi prin răscumpărarea acelei jumătăți rumânizate în timpul lui Mihai Viteazul. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, Băicoiul devine din nou moșie domneasca. Harta Specht din anul 1790, evidențiază faptul ca satele Țintea, Tufeni și Băicoi însumau 3257 locuitori. După doi ani biv-vel logofăt Constantin Ghica obține carte domneasca de la Mihai Vodă Șuțu sa facă târg pe moșia dumnealui o data pe săptămână (1792). După anul 1820, domnul Tarii Românești hotărăște ca Enache Ceaușul, cumpărătorul vămii Câmpina, să deschidă puțuri de păcură pe coasta Țintea.

La începutul secolului al XIX-lea în zona existau moșii foarte mari:

Țintea și Dâmbu ale mănăstirii Mărgineni

Siliștea Popii, Plopeni, Liliești ale Mănăstirii Mislea

Băicoiul și Bucșani din Dâmbovița ale Cleopatrei Trubețkoi, aceasta din urma era cea mai întinsă, aproximativ 2000 ha.

După holera din 1831, Arcadie Zaporojski contractează cu Mănăstirea Mărgineni exploatarea țițeiului din Țintea (1844), iar după 1864 exploatarea cu sonde. Satele Țintea, Băicoi, Dâmbu, Lilești aparțineau în anul 1832 Plășii Filipești, iar după 1864 pană în 1925, au fost organizate în două comune: Băicoi și Țintea.

În timpul domniei lui Alexandru Ghica, primul domn regulamentar (1832-1842), moșia Băicoi este dată zestre nepoatei sale Cleopatra, fiica lui Costache (1742-1822) zis Brigadier, deoarece servise în armata rusă cu grad de general brigadier și ocupând dregătoria de vice-președinte al Divanului Țării Românești între 1810-1821, căsătorit cu Ruxandra Cantacuzino.

Cleopatra (1786-1878), deși căsătorită cu un membru al înaltei aristocrații ruse, kneazul Teubețkoi, din familia cunoscutului decembrist Serghei Petrovici Trubețkoi (1790-1860), participant la mișcarea din 1852 îndreptată împotriva noului țar Nicolae I, ea a rămas în țară în timpul scurtei sale căsnicii până în anul1828, când soțul I-a murit la Brăila, în lupta cu turcii.

Foto 14. Cleopatra Trubetkoi

De teama unor persecuții din partea Porții, după Pacea de la Adrianopole, prințesa a plecat în Rusia, apoi la Viena și la Paris, lăsându-și moșia în grija administratorului Costache Călinescu .

Persoană de o cultură aleasă și un deosebit rafinament, în timpul călătoriilor la Paris, frecventa saloanele pariziene, unde se producea Lamartine. Când se afla în țară organiza serate muzical-literare în casele părintești de pe podul Mogoșoaiei, serate ce au avut un deosebit răsunet în epocă, reunind întreaga lume artistică și societatea cultivată din București.1

Întoarsă din țară, după mulți ani de peregrinări, Cleopatra s-a stabilit la Băicoi.

De numele ei se leagă câteva vestigii din partea centrală a orașului. Din conacul boieresc valoros arhitectonic (stil neoclasic), se mai păstrează două pavilioane ocupate de Clubul Elevilor. Peste drum se pot vedea ruinele capelei conacului cu elemente neogotice insolite în arhitectura din țara noastră.

În ziua de 14 august 1838, Vornicia din Luntru poruncea Direcției Poștelor să dispună de caii necesari, deoarece “mâine la 15 ale următoarei este să plece la Breaza prințesa Cleopatra Trubețkoi.”2 În anul 1839, Cleopatra Trubețkoi se judeca cu clucerul Gr. Cantacuzino “pentru deosebirea părții sale de moșie”3 .În 1844, pe Cleopatra o va vizita Cezar Bolliac, “ocazia cu care îi va dedica poezia “La prințesa C. Tubețkoi”, datată Băicoi, 1844, septembrie. În 1845 “itinerarul domnului Bolliac” înregistrează un nou popas la “castelana” din Băicoi, ocazie cu care scria :

“Prințesa Trubețkoi care ne-a oprit patru zile în castelul său de la Băicoi, ne-a făcut să vedem cea mai largă horă ce își poate cineva închipui, de cele mai frumoase țărăncuțe, fete și neveste tinere cu cămăși largi de borangic, cu marame albe pe cap sau cununi de flori pe cosițe, toate albe, toate rumene, toate cu ochii negri jucând o horă grațioasă.4”

În anul 1846 întâlnim în “Curierul Românesc” sub semnătura aceluiași bard, descrierea priveliștii pe care o oferă castelul “adoratei” sale: “Băicoii îmbracă un deal de toate părțile. În față-I orizontul îi formează un întins semicerc la marginile unei câmpii limpezi, pe care se întâlnesc și se despart drumurile și gârlele în toate părțile prin holdele ce fac dreptunghiuri și pătrate (cu) deosebite nuanțe, prin crânguri, pășuni, sate și Bucegii negri și plumbatici la spate, îi formează ce(lă)lalt semicerc”.

Diva Cleopatrei Trubețkoi, își va aminti Bolliac în memoriile publicate în 1875, în “Trompeta Carpaților”, va fii aceea care, în iunie 1848, cu prilejul încercării de înăbușire a revoluției, îl ajută să treacă granița în Transilvania, procurându-i un pașaport. Tot ei îi va solicita aspecția și Pantazi Ghica, fost comisar pentru propagandă în 1848, frate al cunoscutului scriitor Ion Ghica.1

În anul 1850, Cleopatra, căsătorită între timp cu administratorul moșiei Băicoi, Costache Călinescu, a ctitorit Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” și l. adus s-o picteze pe Nicolae Grigorescu.

În anul 1857, la Băicoi funcționa o fabrică producătoare de ulei de rapiță, care urma să scoată ulei de cânepă și de in.1

Domnia lui Cuza a avut implicații pe plan local. Reforma agrară din 1864 a condus la împroprietărirea locuitorilor cu 1600 ha de pe moșia Trubețkoi și cu 750 din moșia satului.

Prin reforma administrativă de la 1864 satele au fost grupate în două comune Băicoi și Țintea aparținând Plășii Filipești, iar prin reforma învățământului s-au creat premisele înființării de școli în mediul rural (Băicoi 1870, Țintea 1886, Lilești 1907).

La 14 aprilie 1859, prin ordinul nr. 27, domnitorul Cuza hotăra concentrarea celor două armate (moldoveană și munteană) până la sfârșitul lunii mai, într-un singur punct, pentru că la 25 aprilie, prin ordinul nr. 35, să precizeze că locul taberei a fost la Ploiești Prahova.

În baza acestor hotărâri în vara anului 1859 I-a ființă tabăra de la Florești, sub comanda colonelului Ion Florescu (nepotul Cleopatrei Trubețkoi)

Dimitrie Bolintineanu în romanul său “Elena” contura această tabără astfel:

“Pe malul stâng al Prahovei, într-o întindere de aproape o oră, erau înălțate niște barace de pari și nuiele învelite în paie. Ar fi zis cineva că aceste încăperi erau preparate pentru vite. Ploua înăuntru mai rău decât afară, chiar după ce ar fi stat ploaia afară, înăuntrul baracelor mai ploua încă (…).

Tabăra se aprinsese și arse de mai multe ori (…). O tabără formată din toată oștirea română putea să atragă oarecum în cumpăna conferințelor ce aveau misiunea să recunoască sau să recunoască votul de la 24 genariu”.

Concentrarea de trupe în această zonă țintea să preîntâmpine un atac eventual din partea Austriei sau Turciei și să recunoască dubla alegere.

În iunie 1859, domnitorul face cunoscută dorința sa de a inspecta oastea grănicerilor, chemată și ea la Florești, cu scopul declarat, să o “înfrățească cu oastea de linie a amândorur țărilor unite”. Vizita domnitorului are loc la 23 august 1859, când are loc și o manevră generală “aflați în tabără, fapt pentru care Cuza se consideră obligat să îi mulțumească personal”.1

Foto 15. Manevra generală din 23 august 1859 de la Băicoi (litografie de G. Wenrich)

În același an are loc manevra de apărare a șoselei și telegrafului construite de austrieci în anul 1854. Anul 1864 va aduce împroprietărirea a 600 țărani din localitate, cu 1600 ha din moșia Cleopatrei Trubețkoi Călinescu. Restul moșiei va reveni Olgăi, nepoata sa. În anul 1864 începe la Țintea exploatarea petrolului cu sonde, până atunci extragerea făcându-se cu ajutorul hecnei1, Valachian Petroleum exploatând 15 puțuri.

Aici, la conacul prințesei va lua dejunul Domnitorul Carol I în prima sa vizită la Sinaia. La numai trei luni de la sosirea în țară, Domnitorul Carol I, în ziua de 5 august 1866 la ora 5 dimineața se urca într-un poștalion tras de opt cai, fiind însoțit de istoricul Dimitrie Sturza, de doctorul Davila și maiorul Falcioanu, ajung la Ploiești, trec prin Călinești, Florești, Băicoi și ajung la mănăstirea Sinaia ctitoria lui Mihai Cantacuzino. Acesta a fost primul contact al Domnitorului cu aceste locuri.2

Nepoata Cleopatrei se va căsători cu Tănase Călinescu, care a pierdut moșia în a urma ipotecării la Creditul Financiar.3 D N Șfetescu o scoate de sub ipotecă și o lasă fiilor săi (1876), construind totodată edificiul care astăzi este spitalul de hepatită. În anul 1871 Lilieștiul este trecut în componența comunei Țintea care mai cuprindea Dâmbu și Prunărești.

Primi apărători ai gliei românești locuitorii zonei au sprijinit cu toate forțele lor efortul național de obținere a independenței în anul 1877. Ofrandele menționate în documente sunt alimente și bani (206 lei aur din documentul de la 30 iunie 1877, sumă colectată de la 69 persoane) iar dintr-un tabel cu cei căzuți pe câmpul de luptă cităm pe Bunea Nicolae, Căldăraru Constantin, Câmpeanu Enache din regimentul 7 Dorobanți (toți din Băicoi), Ilie Gheorghe din batalionul 1, Milea Vasile regimentul 7 Dorobanți și Negru Ion regimentul 6-din Țintea.

În anul 1878 se stinge din viață prințesa Cleopatra Trubețkoi Ghica Cantacuzino Călinescu.

Se realizează alea ferată București-Predeal, iar în anul 1879 gara Florești-Băicoi.

Începe etapa petrolieră a localității când își fac apariția societăți ca “Steaua română”, “Concordia”, “Columbia”, “Astra Română”, ”Unirea” tot acum se sapă puțul lui Șfetescu la 240 m adâncime al treilea din țară. Abundența petrolului face ca la 1 august 1884 Nae Coconea să deschidă la Băicoi o fabrică de gaz, care producea anual 800 hectolitri petrol, 600 hectolitri benzină, 100 hectolitri olei, iar 1000 hectolitri erau reziduuri. În 1898 Steaua Română în colaborare cu capital olandez înființa societatea Aurora care construiește o rafinărie în Băicoi.1 Ca urmare se dezvoltă primele forme de organizare a petroliștilor așa cum atestă revista lunară “Sondorul”. În paralel cu organizarea petroliștilor apar și nemulțumiri țărănești. În martie 1907 (10-14) la Băicoi și Florești țăranii cer să li se arendeze sau să li se vândă moșia lui Gh. Grigore Cantacuzino. Concesionarea de terenuri permite unor cetățeni să-și procure terenuri agricole: Liberăm lui Nicolae Cazan acest drept de răscumpărare a dreptului de otașniță pentru o vie … ce a fost dependentă de Mănăstire Mărgineni … (dat în București 1907 iunie 23)”2.

La 5 aprilie 1913, sondorii din Țintea au declarat grevă și au hotărât să nu înceteze până nu li se vor satisface revendicările:

Sporirea salariului zilnic cu 50 bani

Duminicile și sărbătorile legale să se socotească dublu

Participanților la grevă să nu li se facă nici un neajuns

În timpul războiului, aliații au distrus instalațiile petroliere și s-a procedat la înfundarea sondelor și la incendierea rezervelor. În timpul Războiului pentru reîntregirea neamului, și-au dat viața 194 de viteji băicoieni. În cinstea lor s-au colectat 230000 lei cu care s-a ridicat la Țintea un monument pe care s-a scris numele lor: Plutonier Anton Constantin, sergent Oprea I. Niculae, sergent Ioniță Dumitru, sergent Hurloi Ion, caporal Crican Nicolae și soldații Anton Gh. Vasile, Aldea Gheorghe, Ariciu Gh., Ariciu Stan, Anton Vasile, Ariciu Ct., Bulăreanu Marin, Bucur Ct., Bădăran D-tru., Bădăran Ct., Burtea Gh., Bratiș Ioan, Bojoreanu Ilie, Bojoreanu Stan, Bobea Ion, Butea Ct., Butaru Vasile, Bucur Gh., Băicoianu D-tru, Bulearcă Gh., Colestu Toma, Ciobanu Gh., Câmpeanu Ion , Curcă Ion, Corușa Gh., Călțaru Vasile, Craioveanu Gh., Dumbravă Gh., David Oprea, Dumitru Alecu, Dogaru Nicolae, Dobrică Vasile, Florea Albu, Fedeleș Nicolae, Gheorghe Ct., Ghinescu Stoica, Guțu Nicolae, Ghinescu Ilie, Groșescu Gh., Gherghina Nicolae, Harapu Ct., Ilie Panait, Ion Gh., Ion Ion, Ilie P. Ion, Ilie V. Ct., Jugănaru Nicolae, Lambre Stoica, Lambre Vasile, Lică Ct., Lazăr Panait, Matache Niculae, Manole Ct., Motoi Vasile, Manole Tudor, Marin Alecu, Matei Marin, Mihai Vasile, Mocioniță Gh., Mitrea Ct., Maidan Vasile, Maidan Șerban, Nuțulescu Stelian, Nuțulescu Vasile, Niculea D. Gh., Neamțu D. Ion, Preda Matei, Petru Gh., Petre Vasile, Păun C. Gheorghe, Preda Niculae, Pumă Enache, Preda Stan, Ramon Niculae, Stroe Fl. Vasile, Stroe Toma, Sima Ct., Soare Ion, Stan Gh. Pantazi, Stanciu Nicolae, Ștefănescu Niculae, Tudor Ion, Tătaru Toma, Telegescu D-tru., Tudor D-tru., Țandără Marin, Bojoreanuișan Nicolae, Vulturul Gh., Văduva Niculae, Zaharia I. Stelian, Zaharia Nicolae, David Niculai.

Au fost încorporați 7 Prahova, 19 obuziere, regimentul 13 și 27 vânători, fiind trimiși pe front în Moldova. Zona Cotoi a fost inundată cu petrol formându-se mlaștina de lângă Hale. La 20 mai 1916 Schela Băicoi a fost bombardată de germani.

Se înăsprește exploatarea muncitorilor petroliști și au loc greve în anii 1919, 1920, 1929, 1932, 1938, și 1944. Reforma din 1921 nu rezolvat problema țăranilor, aceștia trebuiau să-și cumpere pământ. În această perioadă meseriașii se organizează în Corporația Cuza Vodă.1

Cinci societăți acaparaseră terenurile cu zăcămintele petrolifere. Se realizează cea mai mare producție de petrol, zilnic pompându-se spre Ploiești 100-125 vagoane de petrol.

Începând din anul 1941 băicoienii sunt trimiși pe front. Războiul va înregistra alți eroi, iar localnicii s-au încumetat să le scrie numele atât celor care piereau în est cât și celor din vest, dovedind judecata țăranilor în ciuda vremurilor pe care le înfruntau.

Dintre eroii acestui război amintim:

Eroul locotenentul de aviație Mociorniță Gheorghe (n. 14031919 – m. 21041945 Nivnice-Cehia)

S-a născut în 14 martie 1919 în Băicoi urmează cursurile primare și gimnaziale la școlile locale iar în 1938 a absolvit Liceul “Radu Negru” din Făgăraș. Fiind atras de zborul cu motor a urmat cursurile școlii de pilotaj sportiv ARPA. La 9 decembrie 1940 a intrat în școala militară de ofițeri activi de aviație la absolvire fiind avansat la gradul de locotenent (10 mai 1942) și repartizat ca pilot de vânătoare. La 23 august 1944 având gradul de locotenent se află încadrat la Escadrila 66 din Flotila 2 vânătoare. A executat cu succes misiuni de însoțire, recunoaștere și acoperire aeriană dar mai ales atacuri la sol. La 22 noiembrie 1944 în aproprierea localității Kalló (Ungaria) a nimicit împreună cu colegii săi o coloană inamică, iar la 22 decembrie 1944 acționând în sprijinul unor trupe terestre ale Armatei 27 sovietice în zona Filaková (Cehia) a distrus cu formația sa 20 autocamioane încărcate cu materiale de război și trupe germane.

La 21 aprilie 1945, la cea de-a douăzeci și noua misiune de luptă, atacând la nord de Nivnice o coloană germană motorizată, avionul locotenentului Gelu Mociorniță a fost lovit de artileria antiaeriană germană și doborât. A fost decorat post-mortem cu ordinele “Steaua României”, clasa a V-a “Coroana României” cl. a V-a cu spade, “Virtutea Aeronautică” cl. a II-a. Este recunoscut ca erou național și în onoarea sa cel mai bun detașament de aviație din țară, Bărăgan Sud Călărași îi poartă numele.2 În memoria sa strada democrației unde a locuit împreună cu familia sa poartă numele: ”Erou Gelu Mociorniță”.

Eroul locotenent de aviație Mociorniță Stelian (fratele lui Mociorniță Gheorghe) moare în 1944 în luptele din Odessa. În memoria sa strada Clăbucet, după revoluție, poartă numele “Erou Mociorniță Stelian”.

Eroul Căpitan Ghirnoagă Constantin

Eroul Sublocotenent Dumitru V. Anton, secretarul particular al a lui Nicolae Iorga mort în 1942 la Feodosia.

Eroul Sublocotenent Silvestru Ștefan mort în Moravia în 1945

Eroul Sublocotenent Stănescu V. Alexandru răpus în august 1941 în Transnistria

Despre eroii care au murit în răsărit s-au spus mai puține cuvinte, mai ales că ei n-au murit numai în lupte ci și în sinistrele lagăre sovietice sau pe nesfârșitele drumuri spre gulag.

Între 24 august 1944 (întoarcerea armelor către germania) și 12 septembrie 1944 (semnarea armistițiului de la Moscova) numărul românilor “rămași” în URSS a fost mai mare decât al prizonierilor din perioada 21 iunie 1941-23 august 1944. O asemenea experiență n-a mai cunoscut nici un popor european. Au căzut în această capcană tineri de 19-20 ani și bărbați cu familii întemeiate. Cutremurătoare este povestea a doi frați Crican Constantin și Crican Ion care au plecat la război în anul 1941, făcând parte în Regimentul 88 infanterie. În luptele de la cotul Donului din vara anului 1942 Constantin a fost rănit și apoi trimis în țară iar Ion va continua lupta până în iarna anului 1942 când participă la bătălia Stalingradului. Deznodământul acestei celebre operațiuni îl cunoaștem astfel că Crican Ion este luat prizonier de către sovietici. Constantin Crican moare în anul 1986 fără să mai știe nimic de fratele său. Ion (prizonierul) născut în 1916 și-a trăit tinerețea în strania lume a gulagurilor: Stalingrad, Tambov, Calaci, Vladivostok, Vorcuta (paralela 68 latitudine nordică temperaturi de –50 C) dar se va întoarce totuși în țară în 1955, după 2 ani de la moartea lui Stalin.

Au murit în acest tăvălug al istoriei următorii: căpitan Chirnoagă Ct., căpitan Poască Gr., locotenenți de aviație Mociorniță Gh. și Stelian (frați), locoteneții Dobrogeanu T. Alex (1951), Jilăveanu Gh. (1942), Băicoianu G, sublocotenenții Dumitru V. Anton (1942), Stănescu V. Alex (1941), Silvestru Șt. (1945), Spiridon Ct. (1945), Mociorniță Ion (1942), Ionescu N. Emil (1942), subofițerul Spirescu M., plutonierul Niță E. Ioan, sergentul.major Coman Niculae (1943), sergenții Stănel Ion (1941), Buciumeanu I. Ion (1941), Neamțu Ct. (1942), Drăgoi Ilie (1944), Bârligea Ct. (dispărut), Dobrogeanu Gh. (1942), Brezan D-tru (1942), Moșoi V. (1941), Iacob Gr. Gh. (1944), Anca N., Curăvale I., Crican Gh., Drăghiceanu Ș., Misăilă T., Nistor N., caporalii Brezan T. O.,

Foto 16. Monumetul comemorativ Țintea

Brezan Gh., Comșea Gh., Curăvale I., Jilăveanu I., Niță I., Preda Gh., Răducanu Ct., Ungureanu Gh., Unguranu I., Viziru Ș., Vasiliu A., Itu Ct.(1941), Gheorghe M. (1950), Rusu Alex (1944), Ilie Ș. (1942), Dobrogeanu T. (1942), Mihai Gh. (1942), Vlăsceanu I. (1942), Nicorescu Gh. (1944), fruntașii Marinescu Ct. (1944), Lupu A. (1941), Curăvale Gh. I. (1941), Nicorescu Ct. (1943), Rușină N. (1942), și soldații Ciobanu V. (1944), Badea N. (1941), Istrate Gh. (1945), Popa I. (1945), Avram I. (1942), Stroilescu N. (1942), Bunea A. (1942), Băicoianu Gr. (1944), Titu Gh. (1942), Jugănaru I. Stelian (1942), Potecă I. Ilie (1945), Rușină I. (1944), Pârvu Șt. (1943), Pârvu I. (1945), Neagu A. (1942), Aldea Ct., Nenu M., Stoicescu V., Bădăran Ct. Ungureanu N., Anton V. Gh., Anton N., Duță Gh., Geantă C. Ion (1944), Oancea Ct. (1944), Coconea I. (1944), Nicolae Gh. Radu (1942), Popa V. (1942), Câmpeanu Gh. (1943), Urlețeanu Gh. M. (1941), Radu N. (1944), Scarlat N. (1941), Buciumeanu I. (1941), Jilăveanu Alex (1941), Jilăveanu I. (1941), Popescu Ct. (1944), Jilăveanu N. (1941), Crăciun Gh. (1941), Crăciun N. (1941), Comșa Șt. (1943), Crăciun Ilie I. (1942), Buciumeanu I. (1944), Avram Ș., Albu E., Brăgău I., Bârligea I., Bobea N., Bârligea Gh., Bobea Ct., Baciu T. Gh., Brânzea R., Brânzea S., Bunea Ct., Băicoianu I., Balaban V., Babonea St., Băicoianu St., Bărbuceanu D-tru, Balaban Ct., Drăgan Gh., Boeru V., Badea M., Capdefier Nicolae, Cosmineanu I., Curăvale St., Crețu M., Comșea Ș., Curăvale I., Ciufu N., Cârciumaru N., Cârciumaru B., Crețu I., Curăvale N., Capdefier N., Constatin I., Ciocoiu Ct., Chitoroiu Ct., Crețu Gh., Curăvale D-tru, Cârciumaru A., Comșea Gh., Chitoroiu Gh., Câmpeanu E., Căldăroiu N., Dumitrescu I., Dobre I. Ct., Dumitru Gh., Dobrotă I., Dincă C., Fărcușiu Gh., Flociariu I. A., Fecioru N., Floceanu I., Filipop Z., Guțu Ct., Geantă D-tru, Ghinescu T., Gheorghe D. Ș., Gheorghe I., Gheorghe D-tru, Groașa Ct., Gheorghe Gh., Grou L., Geantă Gh., Guțu Gh., Toma I., Irimia Ct., Irimia N. I., Iacob Gh., Niță N.I., Irimia Alex, Jianu D-tru, Jipa I., Jinga I., Jianu N., Jilăveanu D-tru, Lemnaru Ct., Lopătariu I., Stoica M., Mocanu C., Manta N, Micioiu Gh., Mihaiu Gh., Mitrea Ct., Muștenariu N., Manta I., Moșdoveanu T., Manole T., Manta N., Nedelcu I. Gh., Niculae I., Nicorescu Gh., Nicorescu D-tru, Oprea I., Olteanu Ct., Olariu Șt., Opriș I., Prună P., Pârvulescu Ct., Popescu Gh., Popa Ct., Pârvulecu N., Potecă Gh., Popescu D-tru, Preda Ct., Pârvu D. T., Rușină T., Rușină A., Rușină St., Raiciu D-tru, Rușină S., Rotariu M., Stătescu Gh., Subea Ct., Simion T., Stanciu I., Simionescu V.

Monumentele din Țintea și Băicoi, troițele din Hagica și Dâmbu bisericile din oraș cinstesc memoria eroilor.

Foto 17. Troița “Hagica”

Ca urmare a recunoașterii meritelor participanților la război s-a constituit în octombrie 1991 “Asociația Veteranilor de Război-Filiala Băicoi ai cărui președinte este Câmpeanu Ștefan. Acesta are în evidențele sale 340 veterani. Printre membrii de onoare sunt: Ichim Mihai sergent ce a luptat la Stalingrad și Cricon Ion.

După război sindicatele se reorganizează și-și stabilesc sediul la Crican și apoi la Sovrom Liliești. Se organizează una din marile manifestații de 1 mai și un miting la Florești. Se creează un comitet comunal pentru împroprietărirea celor mai săraci locuitori care au luptat pe front, văduve invalizi și orfani. După război au fost expropriate moșiile lui Barbu Catargy 310 pogoane, Tr. Grigorescu 804 pogoane, Pompiliu Cepeleanu 50 pogoane, Ecaterina Cantacuzino, D. N. Sfetescu, Grigore Cantacuzino, Emanoi Boteanu, D. Irimescu.

La Liliești, Zaicu construiește o moară modernă care a funcționat o zii și în ziua următoare (11 iunie 1948) a fost naționalizată. În pădurea de salcâmi funcționa un târg de vite, vinuri, țuică, lemne. Singura unitate industrială a fost Întreprinderea de Stat Petrolieră Muntenia, care între anii 1948-1955 s-a numit Sovrompetrol.

Se realizează Clubul Schelei (1949) Spitalul Petrolului (1955) un liceu seral (1957) care va devenii actualul liceu în 1960, Căminul Cultural Țintea, o grădiniță. În anul 1956 Băicoiul intră în categoria orașelor.

Foto 18. Monumentul comemorativ Băicoi

Apare IAS Băicoi ce cuprindea livezile de pe Bobeica, Dâmbu, Tufeni, unde au fost plantați sute de pomi fructiferi care au dus la faima orașului. Are 6315 ha din care arabil 2080 ha, pășuni 2257 ha, fânețe 228 ha și livezi 1751 ha.

Avicola, celălalt colos agricol a fost creat în 1963 și a avut în perioada sa cea mai bună 24 ferme cu producție de 700 mil. lei, din care 72 mil. în localitate.

Au fost constituite SMA Băicoi și SMA Liliești, care asigură lucrările agricole pentru o zonă mai mare : Cocorăștii Mislii, Scorțeni, Bordeni, Bănești, Cocorăștii Caplii, Măgureni, Filipști, Mărgineni. Apar unități noi precum Brutăria, Vin Alcool, care prelucrează materiile prime agricole. S-a conturat astfel funcția agricolă a orașului.

În anul 1968, orașul Băicoi a inclus comuna Țintea. Anii 1977, 1978 marchează dezvoltarea industriei de mașini în localitate. Apar F.S.H. și I.U.P.C care limitează navetismul, generează deplasări definitive de populație și apariția unor noi obiective social-culturale edilitare (zona blocurilor Liliești, blocurile de nefamiliști, cantina). Se realizează PTTR, școala cu 16 săli de clasă în Liliești (1980). În acest context industria petrolului. Care a generat specificul orașului este concurată de industria constructoare de mașini. Se întărește funcția industrială de bază a orașului. Se dezvoltă în continuare industria petrolului – Sonda 7000 Tufeni produce gaze. După anul 1989 se realizează depozitul de 5500 t fructe, se reia tradiția târgului, se construiește Biserica Tufeni, se reface Casa de Cultură Liliești. Prin aplicarea legii 18 a fondului funciar se desființează CAP-urile, iar terenurile se redau proprietarilor legali, se constituie 3 asociații : Muntenia, Agronom și Ținteanca.

Așa cum arăta reprezentantul fermierilor americani David Garst, desființarea marilor unități agricole a fost neinspirată în agricultura României. Este cazul Avicolei, care a înregistrat o diminuare dramatică, scădere înregistrată și în cazul Pomicolei.1

Orașul cu 20681 locuitori ai săi, ocupă locul al treilea în județul Prahova. Are rangul al VI-lea, transmițând caracteristicile urbane spațiului înconjurător (atracție industrială, servicii pentru agricultură, învățământ, sănătate, turism, comerț).

PARTEA A-IV-A

CAPITOLUL XI
FUNCȚIILE ECONOMICE ȘI CULTURAL-ȘTIINȚIFICE

Criterii folosite în determinarea funcțiilor actuale ale orașului

Analiza funcțiilor sau a activităților realizate de oraș constituie problema centrală a studiului său geografic complex. După J. Beaujeu Garnier și G. Chabot funcțiile urbane nu sunt altceva decât “profesiunile exercitate în oraș”1.

Specificul funcțiilor sau a activităților urbane, constituie elementul esențial care deosebește orașul de sat. în studiul funcțiilor orașului trebuie să se deosebească funcția sau funcțiile dominante pe care orașul le realizează. În studiul funcțiilor orașului trebuie să se deosebească funcțiile primare, a căror importanță depășește limitele orașului, de funcțiile secundare care răspund necesităților interne ale centrelor urbane.

Prin studiul efectuat urmează să se stabilească funcția sau funcțiile dominante pe care orașul le realizează. De aceea se efectuează analiza detaliată a tuturor funcțiilor realizate de oraș, deoarece numai astfel se pot stabili funcțiile primare de bază și funcțiile secundare locale.

Se ajunge totodată la integrarea orașului respectiv în cadrul rețelei urbane naționale, oraș de rangul al VI-lea. În spațiul geografic central muntenesc, aflat în aria de influență a Bucureștiului.2

Criteriile de bază folosite în stabilirea funcțiilor realizate de oraș sunt două : structura populației active și cifra de afaceri.3 Se apreciază că cel mai indicat criteriu este cel valoric, mai greu de folosit deoarece nu există o apreciere valorică a tuturor activităților orașului.

Dacă indicii menționați ar exista, atunci a-ar stabili cu precizie mai mare tipurile funcționale ale așezărilor urbane. Rămâne indicele structurii populației active, care oferă un tablou complet al activităților realizate de oraș.

Structura profesională a populației ocupate poate fii abordată în diverse moduri dar o apreciere cuprinzătoare și sintetică se face analizând cele trei sectoare de activitate: primar, secundar și terțiar. În sectorul primar se include populația din agricultură și silvicultură, în cel secundar populația din industrie și construcții iar sectorul terțiar cuprinde activitățile de servicii (transport, circulația mărfurilor, învățământ, cultură, sănătate).

În orașul Băicoi se constată o preponderență indiscutabilă a activilor care lucrează în sectorul secundar 60%, față de 13% în sectorul primar și 27% în sectorul terțiar (date la nivelul anului 1992). Această structură profesională a populației ocupate, permite ierarhizarea funcțiilor orașului, fiind un element important în stabilirea personalității localității ca un oraș industrial. Din punct de vedere al valorii producției, agricultura se plasează pe locul al doilea ceea ce determină aprecierea că localitatea Băicoi este industrial agrară și de servicii.

Crearea bazei economice

Rezultatul unui îndelung proces de dezvoltare economică-socială, orașul se conturează ca un sistem în continuă mișcare și transformare, sistem supus celor mai diverse presiuni: economice, demografice, sociale, politice.

De-a lungul timpului, factorul demografic și cel economic au fost pe primele locuri, influențându-se și stimulându-se reciproc.

Băicoiul se înscrie în categoria orașelor cu poziție geografică la contactul unor unități naturale cu resurse complementare îmbinat cu existența unor importante resurse minerale, agricole forestiere, de apă și turistice, la care se adaugă prezența unor importante Antene de comunicație, cum sunt: D.N. 1și calea ferată dublă electrificată București-Brașov.

În funcție de aceste elemente, orașul înregistrează valori cantitative și calitative diferite, ceea ce se reflectă în potențialul geo-economic.

Activitățile împreună cu mijloacele de producție, alcătuiesc baza economică a orașului.

Activitățile industriale constituie elementul cel mai puternic și cu repercusiunile cele mai evidente asupra vieții orașului. Industria constituie motorul vieții urbane, contribuind direct sau indirect la crearea serviciilor și intensificarea relațiilor acestora cu aria înconjurătoare.

Dezvoltarea industriei petroliere, a fost favorizată de existența resurselor de petrol din zona subcarpatică a cutelor diapire.

Exploatarea petrolului se face în satele noi la suprafață și din ce în ce mai vechi spre profunzime începând cu dacianul, ponțiarul, moțianul, iar în profunzime miocenul, sarmațianul, helvețianul și sporadic oligocenul. Zăcămintele, sunt cantonate de la 2000 la 3000. La Tufeni s-a săpat sonda 7000 m cu adâncimea finală 7025 m, pentru obținerea de informații privind aprecierea perspectivelor de hidrocarburi ale formațiunilor geologice de pe flancul nordic al structurii Băicoi, prin deschiderea formațiunilor pliocene, miocene, paleogene și mezozoice. A străbătut dacianul, ponțianul, meoțianul, helvețianul, burdigalianul, brecia sării, oligocenul și sarea. La probele de producție a dat apă sărată. S-au găsit straturi acvifere nefiind indicații de hidrocarburi.

Industria constructoare de mașini și-a făcut apariția în anul 1977 prin crearea Fabricii de Echipamente Hidraulice Speciale Plopeni 2 (F.E.S.H.). Produce piese de schimb pentru tractoare, produsul reprezentativ fiind servodirecția.

Investițiile actuale, au drept obiectiv modernizarea lucrărilor de fabricație cu mașini agregat, cu linii moderne flexibile, cu metode noi de control. Prin planul valoric ce-l realizează, întreprinderea se plasează pe primul loc în industria orașului.

Industria constructoare de mașini contribuie la diversificarea celorlalte ramuri economice, dar mai ales la îmbunătățirea gradului de ocupare a forței de muncă din oraș.

Au 2500 de angajați din care 50% locuiesc în oraș. Prin crearea acestei mari unități s-a limitat navetismul spre orașele Ploiești, Plopeni și Câmpina.

Întreprinderea de utilaje pentru prelucrarea cauciucului (I.U.P.C.) acum S.C. CAMEXIP S.A. (Societate Comercială de Calandre, Malaxoare pentru Industria Petrochimică) a intrat în funcțiune în anul 1978, asigura industria chimică cu utilaje și piese de schimb necesare de anvelope.

Investiția de 245 milioane lei (la nivelul anului 1976), s-a desfășurat în perioada 1976-1986, când au fost puse în funcțiune 2100 tone utilaje și piese de schimb.

Pentru îmbunătățirea bazei tehnico-materiale au fost puse în funcțiune o sector de forjă, o microturnătorie de neferoase și o instalație de stocare a apei pentru perioadele de întrerupere. Din cei 530 muncitori încadrați aici, 70% sunt din localitate. Complementar industriei grele, s-a dezvoltat industria alimentară, reprezentată prin întreprinderea de Morărit și Panificație din Liliești (1948), a treia moară pentru măcinatul porumbului din județ, Brutăria Băicoi (1971) și Vinalcool (1969).

S-a avut permanent în vedere lărgirea și modernizarea bazei tehnico materiale a acestora, realizându-se creșterea capacității de producție a Morii de peste 10ori, și perfecționare procesului la Vinalcool.

În ceea ce privește indicele de diversificare a industriei, orașul se înscrie în grupa celor cu mutații structurale nesemnificative i.d.<1 și puterea industrială este mai mică decât puterea demografică.

Activitățile rurale s-au dezvoltat legat de potențialul agro-productiv al terenurilor intra și extraurbane.

Agricultura a devenit în perioada actuală un factor de variabilitate urbană iar prin formele ei intensive, uneori industrializate pe care le cunoaște contribuie la întărirea bazei economice a orașului.

Cadrul geografic favorabil, se referă la structura economică a teritoriului, la existența pământului ca resursă a producției agricole.

Structura terenurilor agricole 76% din care: 47% arabil, 20% livezi, 6% pășuni, 1.4% pajiști, 0.6% fânețe, 1% vii exprimă cel mai bine și cel mai corect potențialul de producție agricolă.

Terenurile arabile, care dețin 47% din suprafață constituie suportul real al desfășurării unor activități agricole în domeniul culturilor cerealiere, al plantelor tehnice, al legumiculturii. Acestea satisfac necesarul în produse alimentare și reprezintă materia primă în industria alimentară mică și artizanală. În vederea sporiri potențialului productiv al terenurilor s-au executat lucrări pentru combaterea eroziunii solului.

AGROMEC Liliești–Câmp și-a sporit continuu baza tehnico-materială dispunând în prezent de tractoare, combine de recoltat păioase, combine de porumb, prese de balotat paie, pluguri, semănători și mașini de pregătit solul.

Pomicultura a cunoscut o dezvoltare în condițiile intensificării culturilor. Suprafețele pomicole însumează 20% din teritoriul agricol al orașului. Producțiile obținute depășesc necesarul furnizând cantități mari piețelor și fabricilor de prelucrare.

Pășunile, pajiștile și fânețele dețin 8% din terenurile agricole, favorizând pășunatul extensiv în alternanță cu creșterea intensivă a animalelor. Creșterea animalelor printr-o alternanță stabulație-pășunat, necesită reconsiderarea locului, pășunilor în contextul dezvoltării agricole.

Caracterul intensiv al agriculturii a căpătat noi valențe în domeniul zootehniei. Ramura cea mai dinamică și mai puțin poluantă a fost avicultura, care a prezentat și posibilități de industrializare, începând de la creșterea forțată a păsărilor, la Fermele 4 și 7 ale Avicolei Băicoi și terminând cu desfacerea pe piață a produselor.

După 1990, Avicola a înregistrat un adevărat dezastru, producția reducându-se de zece ori. Ferma de la D.N. 1 a fost concesionată pentru activități de concesionare, iar celelalte și-au redus activitatea.

Un element fundamental în definiția orașului îl reprezintă gradul de dezvoltare și extindere a serviciilor, exprimat prin diversitatea acestora și prin amplitudinea acestora atât în oraș cât și pentru zona sa de influență. În Orașul Băicoi nu se realizează o corelație deplină între cele 3 sectoare: primar, secundar și terțiar. Activi din grupa de servire, se plasează sub media județului Prahova. Acest fapt, determină necesitatea unor investiții mai mari în acest sector pentru buna servire a populației din oraș.

Dotările comerciale și prestările de servicii nu corespund normelor și necesarului populației.

Sensul general al dezvoltării, este ca sectorul terțiar și devine predominant, dată fiind importanța implicațiilor sale asupra celorlalte ramuri ale economiei.

A. Funcția industrială

Funcția industrială este relativ tânără conferind trăinicie orașului prin multiplele legături pe care le generează pe plan material și uman. În același timp, este și o funcție în plin proces de îmbogățire structurală, modernizare și reprofilare.

Funcția industrială a fost precedată de cea meșteșugărească ce s-a menținut mult timp.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea începe exploatarea petrolului, care până în anul 1895 rămâne la nivelul micii producții organizate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, apar primele distilerii de țiței: a lui Nae Coconea (1884), Aurora (1895) a doua ca mărime din Europa, a lui C. Drugescu în Țintea și M. Petrașcu în Băicoi. Între anii 1895-1914 se trece la marea producție petrolieră, încât în anul 1910 producția schelelor Băicoi și Țintea reprezenta 10% din producția de petrol a țării. Monopolurile străine concesionează zăcămintele din Țintea și Băicoi, unde diapirismul exagerat trăda resurse bogate, fapt confirmat de faptul că în anul 1940 schelele din Țintea și Băicoi au produs 1.326.000 t (¼ din producția țării) ocupând locul I între schelele petroliere.

Cel de-al doilea război mondial, a produs pierderi considerabile producției petroliere.

Amplasarea aici a două obiective ale industriei constructoare de mașini, F.E.H.S. (1977) și S.C. CAMEXIP S.A. (1978), a schimbat profilul dominant al orașului.

În vestul orașului, se conturează o zonă industrială dispusă în paralel, alături de cea petrolieră din sud în prelungirea teritoriului locuit. În perspectivă, pe baza lărgirii ariei de acțiune a industrializării, cel mai rațional ar fii să se dezvolte în continuare industria existentă, insistând pe industria mică și artizanală, care să valorifice superior resursele locale naturale și potențialul de forță de muncă.

1. Industria petrolieră

Exploatarea petrolului are tradiții deosebite la Băicoi dar cea mai veche exploatare se află la Țintea.

La Muzeul Petrolului Ploiești există un document din anul 1517 semnalând printre punctele de reper, Secăreni (Țintea) cu gropi de păcură. Constantin Boncu în “Contribuția la istoria petrolului românesc” notează că în anul 1596, Giovanni Bottero Benesse vorbește despre uleiul mineral, din dealurile Țintea, exploatarea petrolului având o vechime de 500 ani, situându-se printre primele patru din Muntenia (alături de Pietriceaua, Păcurești și Matița ).1 În ceea ce privește exploatarea petrolieră Liliești, prima atestarea datează din anul 1819, dar nu este exclus să fie mult mai veche.1 Exploatarea petrolieră Băicoi apare ca fiind cea mai recentă, C. R. Mircea și Gr. Fillitti specificând în studiul “Petrolul”, că în anul 1835 se extrăgea petrol la Băicoi.

Zona petrolieră Băicoi-Liliești-Țintea este dispusă pe două din cele trei linii paralele ale zăcămintelor de țiței prahovene orientate de la est la vest. Prima este Măgureni-Băicoi, cea de-a doua este Dâmbu-Lipănești iar ultima are direcția Țintea-Vărbilău. Zona atrăgea atenția prin erupțiile hidrogenase și mașinile de sare miocină semnalate prin izvoare și lacuri sărate. Linia sudică diapirul salifer pornește de la valea lui Dan și se continuă spre vest ca pâlnii de sare la Seninu, iar linia nordică pe la Cotoiu-Băicoi-Valea Cearu-Valea Rea. Sunt două anticlinale răsturnate spre sud în solzi având ca sâmbure rezervele miocine de sare.

Condicile Domnești menționează o mulțime de puțuri pe moșia Țintea, proprietatea Mănăstirii Mărgineni înainte de anul 1815. În anul 1819, apăreau menționați petroliști plătiți cu ziua la Liliești și Țintea.1

În anul 1862, Costache Sorescu cerea Ministrului dreptul de a arenda exploatarea de la Țintea și Moreni. Licitația a fost câștigată de Teodor Mehedințeanu cu suma de 25000 lei.

Începuturile exploatării Băicoi, Țintea, Liliești se datorează se datorează exclusiv capitalului românesc și lucrătorilor autohtoni.

Lipsa de fonduri și nivelul scăzut al tehnicii, au determinat o creștere lentă a producției. Codul Calimachi recunoștea statului dreptul asupra subsolului. Se lucra în condiții rudimentare, puțurile se săpau cu gunoaie, iar forma lor era pătrată. Erau consolidate cu bârne îmbinate la capete. Lucrătorul sondor era protejat de o cască metalică și avea un burduf de piele fixat în spate. Pentru eliminarea gazelor se pompa aer cu ajutorul unor foale prin burlane. Lumina se proiecta în puț, prin reflectarea razelor soarelui într-o oglindă. Se săpa aproximativ un metru pe zii, la 2-3 m se introducea “sonda”, o vergea de erupție. După erupție țițeiul era scos cu hecna și colectat în batale.2

În anul 1864, Jackson Brown, înființează societatea “Valachian Petroleum CO” prima societate străină în România, ce deținea în județul Prahova 22 de puțuri din care 15 la Țintea. A fost lichidat în anul 1969. Productivitatea era mare așa cum reiese din faptul că puțul nr.3 din Țintea, la 22 m adâncime a dat 9000l/zi timp de 2 luni.

Colonelul Călinescu a descoperit în anul 1865 gaze pe care le-a utilizat în locuința sa, aceasta fiind prima încercare din țară. După un an Gheorghe Șfetescu a cumpărat moșia Cleopatrei Trubețkoi și a săpat (puțul ce-i poartă numele) la 240 m adâncime, al treilea din țară.1

Până în anul 1895 se rămâne la nivelul micii producții organizate. Petrolul era trimis la Ploiești, Bucov sau Matița, se fierbea în alambicuri unde se obținea petrol lampant, iar zațul se folosea la uns osiile căruțelor. În anul 1884 se înființase prima rafinărie la Băicoi, de către Nae Coconea. Era alcătuită in doua cazane încălzite cu păcură, un rafinator, și un centezimal. Producția consta în 800 hl petrol, 600 hl benzină și 100 hl ulei. În anul 1899 mai funcționau încă două rafinării: Mircea Drugescu din Țintea de 1736 t și N. Petrașcu cu 7392 tone capacitate.

Rafinăria “Aurora” a fost construită cu capital olandez la care s-a adăugat cel german în perioada 1987-1899. Din recensământul subprefectului Chiriac, Plasa Filipești, reiese că rafinăria avea 45 de angajați din care un doctor în chimie, un inginer de mine și lucrători. M. Pizanty o plasează pe locul al doilea după “Steaua Română Câmpina” înființată în anul 1897 și care în momentul înființării era cea mai mare din Europa. În anul 1903 își procură 40 de vagoane pentru transportul petrolului la Brăila. Se împrumută de la societatea olandeză “Nederlandsche Maasschapij”, nu plătesc la timp și este scoasă la vânzare, fiind preluată de Steaua Română Câmpina.

Producția Rafinăriei “Aurora” a evoluat astfel

Capacitatea rezervoarelor era de 3131 vagoane în anul 1935 în timp ce numărul salariaților era 447.

Anul 1935 a marcat sfârșitul activității rafinăriei, instalațiile fiind mutate la Brazi după ce tocmai fusese montată o noua instalație de cracare ce ar fi situat-o printre cele mai moderne. A fost a doua rafinărie importantă din România, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În anul 1901 se construiește rafinăria “Melic Setian” de 1708 t. S-a trecut la rezolvarea stocajului și transportului petrolului. În anul 1900 se dă în funcțiune conducta Buștenari-Băicoi a lui Șfetescu. În aceeași perioadă în anul 1901 se construiește conducta Băicoi-Ploiești, iar în anul 1912 conducta Băicoi-Constanța.

Societatea “Conductul național” construiește la gard, rezervoare de mare capacitate în vederea stocării petrolului. Legea minelor din 1895 oferea garanții serioase în privința concesionării, generând afluxul societăților străine.

În perioada 1895-1914 se trece la marea producție petrolieră. În anul 1896, “Steaua Română” deținea 55 sonde și 623 puțuri, iar societatea “Drader” mai târziu “Alpha Columbia”, intră în posesia terenurilor Țintea.

Foto 19. Imagine din curtea Rafiăriei “Steaua Română” – 30 Mai 1896

În anul 1898 “Societatea olandezo-română” sapă pe Dâmbu o sondă de 250 m adâncime, obținând în anul 1899, 634 vagoane de țiței. În același an au luat ființă “Societatea româno-belgiană”, care deținea terenuri la Dâmbu, numită ulterior exploatarea Bănică Bunea.

Se extinde forajul prin percusiune, se produc accidente, sondele iau foc cum s-a întâmplat cu sonda nr. 5, sonda nr. 1 Drader și cu sonda Alpha Țintea.

În anul 1899 pătrund Societățile “Les Pertoles de Prahova” și Roumaie, “United Petrol Ltd.”, în 1902 “Cernavodă Petroleum CO” iar în anul 1903 “Montana” la Țintea și “British Oil” ce trece în patrimoniul societății “Unirea”s

În 1906, capitalistul olandez R. von Skyle înființează societățile “Moreni CO.”, “Băicoi Company Ltd.” și “Băicoi CO.”. În același an , I. Dinaopol în asociație cu câțiva capitaliști a înființat o companie pentru exploatarea terenurilor din zona Băicoi. Profitul a fost atât de mare, încât la un an de la înființare, întreprinderea și-a lărgit afacerile cumpărând terenurile de la Țintea. În 1909, la Paris s-a înființat societatea “Care Venger CO.” ulterior numită “Vâlcănești”. Societatea a obținut concesionarea terenurilor lui Toma Sorescu din Țintea. Principalul acționar era Leon Venger.1

În 1910, “Astra Română”, cu capital anglo-olandez, rezultată din fuzionarea “Astrei” cu “Regatul Român” acționează în zonă. În această perioadă, se remarcă poziția principală a germanilor urmați de englezi., olandezi, francezi și belgieni, care obțineau sonde în timp ce românii dispuneau de puțuri. În anul 1910 producția schelelor Băicoi și Țintea reprezenta 10% din producția țării, acestea fiind centrul regiunii celei mai bogate producții.2 Distrugerile cerute de aliații anglo-francezi, pentru a evita căderea instalațiilor petroliere în mâna germanilor, au afectat grav producția, care a ajuns în 1917 la 17000t la Țintea și 67000t la Băicoi.

Perioada 1895-1914 marchează trecerea la marea producție în zona petrolieră Băicoi-Țintea-Liliești. Societățile cu capital olandez și englez au fost concurate de germani. Compania “Orion” anglo-olandeză a construit conducta Băicoi-Ploiești în 1901. În anul 1903 compania “Concordia” (franco-belgiană)a inclus societatea “Băicoi CO.”. societatea “Steaua Română”, cu capital german, avea în anul 1895 aici, 55 de sonde și 633 puțuri ocupând locul I între societățile din țară. Capitalul românesc (“Aurora”, “Noul conduct Român”, “Conductul European”)dispunea de puțuri nu de sonde cum era cel străin. Înaintea primului război mondial schelele din Băicoi, pierd locul prioritar în fața celor din Buștenari și Moreni.

Germani au controlat producția în perioada 1917-1918 când au fost livrate inamicului 1.150.000 t produse petroliere, fără a socoti produsele utilizate de trupele de ocupație. În Țintea abia în anul 1926 s-a ajuns la producția antebelică.

În anul 1920 americanii au investit 20 mil. lei în “Câmpurile petrolifere Băicoi” iar în anul 1924 apare prima sondă pe versantul estic al dealului Țintea, săpată de societatea “Orion” cu o producție de 150 vagoane pe zi. “Orion” fuzionează cu alte două societăți formând societatea “Unirea” cu capital englez. Anul 1926 este al doilea vârf al producției Schelei Băicoi după 1913.

Pentru Țintea al doilea vârf a fost atins în 1927, primul fiind în 1909.are loc creșterea cantității transportat prin conducte încât în anul 1926 prin conducta Băicoi-București s-au expediat 9994 vagoane țiței, prin conducta Băicoi-Constanța 2701 vagoane iar prin conducta Băicoi-Giurgiu 10335 vagoane.

“Concordia” dispunea de 2284 km conducte, “Steaua Română” de 275km și “Unirea” de 256 km. În anul 1927 existase aici 30 de ingineri, 245 maiștri, 4165 angajați din care 1910 sondori.

Schelele Băicoi, Țintea dețineau 1/7 din angajații industriei petroliere a țării. Specificul muncii în zonă nu mai era agrar ci petrolier.

Proiectul “Mrazec” a avut în vedre modernizarea extracției și rafinajului și a inclus și schela Țintea. S-au introdus metode moderne cum ar fi: sistemul percutant hidraulic care mărea de 3,4 ori viteza de înaintare față de sistemul percutant uscat. S-a proiectat o nouă conductă Băicoi-București-Constanța cu o capacitate de 100 vagoane pe zi.

Foto 20. Erupția sondei numărul 11 în anul 1939

În anul 1937 s-a reînnoit stația “Concordia-Țintea”, care lucra pentru cinci unități petroliere. S–a construit o conductă de gazolină Țintea-Ploiești. Producția de gaze era în anul 1938 de 192 mil. mc și 9998t gazolină. Petrolul era prelucrat la “Vega”.

În Băicoi exista în perioada 1930-1931, 95 rezervoare cu o capacitatea de 6600 vagoane de produse petrolier și 7 rezervoare cu 1000 vagoane aferente conductelor, în timp ce în țară existau 6 rezervoare cu 60000 vagoane.

Se sapă în meoțian 5 sonde la 2100-2410 m, apoi în dacian la 3400m. în anul 1938 în Țintea are loc cea mai intensă activitate de foraj din țară, 68000m săpați.

În anul 1940 existau 11 sonde la mai mult de 3000m, toate aici. În același an, Schela Țintea-Liliești deține locul I ca producție, 1.326.840t (cca. ¼ din producția României), confirmând aprecierile lui Macovei că diapirismul exagerat al zonei trăda bogate zăcăminte în flancul sudic Liliești.

În anul 1941, ia ființă societatea “Europetrol”, subordonată Germaniei. După război rușii impun “Sovromurile”, în perioada 1945-1956 punându-se bazele unor ateliere mecanice, instalații de prelucrare, parcuri de dezbenzinare, laboratoare proprii, precum și ale unui sector de cercetare geofizică. În urma naționalizării, se constituie Societatea “Muntenia” care acționează în paralel cu societatea “Sovrompetrol”, până anul 1950. Aceasta din urmă preia societatea “Muntenia”, până în anul 1955 când se unifică cu Schela Băicoi.

Până în anul 1956, Schela Băicoi a fost singura unitate industrială din oraș. Din anul 1957 până în anul 1982 a fost Schelă de extracție. În anul 1973 s-a atașat Schela Câmpina, iar în anul 1983 a devenit Schela de Petrol Petrom R.A. și are 2100 oameni angajați.

Schela de Petrol Băicoi include structuri petrolifere situate la distanțe mari de sediu. Structurile exploatate sunt:

Runcu-Buștenari

Vf. Drăgănesii

Țintea – Băicoi – Florești – Călinești

Aricești

Periș

Săcel Maramureș

Schela Petrolieră Băicoi are ca obiectiv exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze, recuperarea țițeiului prin metode secundare și obținerea producției de gazolină și etan. În cadrul sectoarelor Băicoi-Sare și Țintea-Seninu, acumulările de hidrocarburi sunt localizate în nisipurile dacianului. În complexul nisipos din baza acestuia –draderul. Formarea acestor acumulări, este legată de existența capcanelor structurale, produse de sistemul de falii ce afectează structura, ca urmare a ruperii continuității sinclinalului din profunzime, de către intruziunea de sare și apariția acesteia la suprafață.

Cea mai importantă structură petroliferă din Băicoi-Țintea ,petrolul se exploatează în dacian, meoțian și sarmațian. Dacianul este gros de 250 m și productiv la Băicoi Nord și Băicoi Sare (flancul central) iar în sud la Țintea pe ambele flancuri. La Băicoi complexul productiv îl reprezintă nisipurile bazale (dradeul). La Țintea productive sunt nisipurile daciene superioare Meoțianul este gros de 250 m și productiv pe ambele flancuri atât la Băicoi cât și la Țintea.1 Din anul 1970 se sapă sonde de mare adâncime. Sonda 7000 Tufeni a fost săpată în martie 1980-iulie 1984, până la adâncimea finală de 7025 m, permițând obținerea de informații pentru aprecierea perspectivelor de hidrocarburi ale formațiunilor de adâncime de pe flancul nord al structurii Băicoi prin deschiderea formațiunilor pliocene, miocene, paleogene și mezozoice. Sonda deținea recordul de adâncime în România. La probele de producție a dat apă sărată și s-au găsit straturi acvifere, nefiind indicații de hidrocarburi. S-a detubat și a fost abandonată.

Structurile de pe raza orașului Băicoi realizează mai mult de 45% din producția Schelei.

Există o preocupare intensă în vederea realizării experimentelor și proceselor industriale pentru creșterea factorului final de rupere (1-30%). În acest sens s-au aplicat metode secundare de recuperare a țițeiului din zăcăminte. În perioada 1940-1950 s-au făcut experimente de mărire a factorului final de recuperare:

Experiment combustie subterană Țintea-dacian;

Experiment injecție are la Țintea în dacian.

Dintre metodele terțiare de mărire a factorului final amintim:

Injecția de apă cu dop de substanțe alcaline pentru micșorarea tensiunii interfaciale a țițeiului rămas, pentru a realiza o dislocare mai ușoară (Băicoi Nord);

Injecția ciclică cu abur produs de generatoarele termice și introdus în sonde pentru reducerea vâscozității și mărirea volumului și a mobilității. A fost experimentată dar nu a dat rezultate;

Injecția de microorganisme care se bazează pe injectarea de tulpinilor de bacterii cu o soluție de melasă (hrană). Se închide sonda iar prin fermentare se produc acizi organici, CO2 gazos ce măresc mobilitatea țițeiului reducând vâscozitatea. A fost experimentată în Băicoi în dacian și în Țintea-dacian.

Țițeiul în Schela Băicoi s-a extras în prin:

Erupție naturală;

Erupție artificială (gaz);

Pompaj de adâncime în cea mai mare parte.

Acum se extrage numai prin erupție naturală și prin pompaj. Sondele exploatate în pompaj de adâncime, cu timpul își educ debitele dacă nu se intervine cu măsuri tehnologice. S-au promovat tehnica nouă, mecanizarea automatizarea, pornirea sondelor noi cu azot lichid, măsuri de modernizare și retehnologizare care să prevină poluarea și dezafectarea instalaților scoase din uz.

Evoluția producției de petrol la schele Băicoi Evoluția producției de gaze de sondă în Băicoi

S.C. Compet, stația de pompare și depozitare a țițeiului este profilată pentru transportul țițeiului și a gazolinei prin conducte. Primește țițeiul și gazolina de la schelele de extracție, pe sortimente și le depozitează. După aceea, efectuează pomparea acestora prin conducte spre rafinăriile Ploiești și Câmpina. Este servită de 10 muncitori care efectuează operații de întreținere și reparare a echipamentului mecanic. Se manipulează anual 185000t țiței și 2000t gazolină.

S.C. Forson este situată în sudul localității pe ramificația spre Liliești a D.N. 1. Istoria societății începe cu punerea temeilor industriei petroliere în România, respectiv în anul 1907, când prin fuziunea unor mari companii petroliere mixte (“Telega Oil”, “Buștenari”, “Halo-Rommână”, “Aktiengesellschaft”) ia ființă societatea “Concordia”. În anul 1944, activitatea societății a încetat. În perioada 1948-1950 își reia activitatea sub denumirea “Sovrompetrol” până în anul 1956. După anul 1956 apare sub denumirea de “Întreprinderea Foraj Ploiești” ca în anul 1973 să devină Schela Foraj Liliești. Raza de acțiune este mare acoperind județele Prahova, Dîmbovița, Buzău, Galați.

A funcționat în această variantă până în anul 1978 când activitatea de foraj din Dîmbovița a fost preluată de Schela de Foraj Moreni, în anul 1985 Schela Berca preia forajul în Buzău, iar din anul 1982 se retrage și Schela Boldești.

Foto 21. “Peisaj” petrolifer pe Dealul Țintea

Din anul 1990 Schela Foraj își mută sediul în Ploiești numindu-se Schela de Foraj, Probe, Producții și Reparații Capitale Ploiești, sucursală a Regiei Autonome a Petrolului “Petrom” București, iar din 1992 devine societate pe acțiuni.

Dispune de 22 instalații de foraj de la F500 la F400, acționate termic și electric, de un laborator de fluide, un atelier montaj, unul de revizie, altul de utilaj greu și unul electric. Poate recondiționa terenul agrosilvic după efectuarea operaților de foraj.

Se folosesc materii prime specifice forajului:

Burlane de tubaj de la București și Roman;

Sape de foraj;

Garnituri, prăjini de foraj;

Produse chimice: sulfat de bariu de la morile din Teișani.

Fluidul de foraj însumează aproximativ 30% din costurile sondei. Sursele energetice sunt asigurate de grupuri proprii de producere a energiei electrice, 38kW, 100kW și 300kW. Apa este furnizată de stația Liliești, puțurile de apă și rețeaua Ministerului Petrolului. S-au înființat B.A.T.- Baze de Ateliere și Transport ce asigură mijloace de transport, mijloace grele pentru montajul sondelor, execută lucrări de suprafață, creează drumuri de acces.

Schela are activitatea pe teritoriul județului Prahova și se execută foraje pentru sonde supraadânci, medii și de mică adâncime (7500-500m).

Foto 22. Schela de Petrol – Băicoi

Se execută anul 60-80000 m foraj de cercetare și exploatare. S-au realizat foraje la Sinaia, Piscuri, Gura Șuții, Brătești, Cioceni, Poienile, Măgurele, Urleta, Podeni, Mizil, Mărgineni.

Printre realizările deosebite, amintim forarea sondelor cu adâncimi foarte mari: 6575 Cioceni (6876m) și sonda 7000 Tufeni (7025m) forată între 1980-1984, 7025m reprezentând totodată și recordul național de adâncime. O realizare deosebită este săparea sondelor pe structuri puternic tectonizate cum ar fii Runcu-Buștenari.

Pentru executarea lucrărilor de foraj, unitatea colaborează cu următoarele societăți comerciale:

Pentru partea mecanică cu S.C. Uztel S.A. Ploiești, S.C. Petroutilaj Câmpina, S.C. Bat S.A. Scăieni și S.C. Bat S.A.Viforâta;

Pentru investigări sonde cu S.C. Romvell S.R.L. și S.C. Atlas Gips S.A. Ploiești;

Pentru cimentări și operații speciale cu S.C. Petros S.A. Ploiești.

Schela are 650 de oameni iar media de vârstă este de 35 ani. Personalul muncitor și tehnic este cazat în grupuri sociale. La trei săptămâni se acordă liber trei zile. Datorită izolării și depărtării de case, forța de muncă prezintă fluctuații. Datorită tradiției în forajul la mari adâncimi ce a înscris România între primele țări în tehnica forării, specialiști de aici au lucrat în Algeria, Libia, Irak, Grecia, Iordania și India.

Șantierul de electromontaj aparține societății S.C. Euro Petrol S.A. Câmpina si este amplasat în sudul localității pe ramificația spre Liliești a D.N. 1, în fața Schelei de Foraj. A luat naștere în 1951 și execută lucrări de electromontaj pentru Schelele de Petrol din Băicoi, Ploiești, Boldești, Berca, Brăila, Moreni, Târgoviște și Schelele Foraj Ploiești, Mediaș, Schela de producție gaze naturale Ploiești, Conpet și Petrotrans Ploiești, F.R.E. Ploiești și Târgoviște.

Brigada este organizată pe sectoare în centrele vitale de activitate Liliești, Ploiești, Boldești, Berca, Iaurca, Daneș (Sighișoara). Materiale se procură prin B.A.F. Florești B.J.A.T.M. Ploiești. Se folosesc stâlpi de beton, conducte de oțel-aluminiu, cablu. Are 500 oameni, cu 200 mai mulți decât în anul 1990. În anul 1980, a fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa a III-a.

În concluzie se poate aprecia faptul că industria petrolului care a generat specificul petrolier al orașului Băicoi, prin valoarea producției industriale, corelat cu structura profesională a populației ocupate, se plasează încă pe locul I în contextul industrial al localității.

2. Industria constructoare de mașini.

Paralel cu dezvoltarea industriei petroliere, s-a dezvoltata industria constructoare de mașini reprezentată prin F.E.H.S. (Fabrica de Echipamente Hidraulice Speciale) și S.C. CAMEXIP S.A. (Societatea Comercială de Calandre, Malaxoare, Extrudere pentru Industria Petrochimică).

F.E.H.S. este situată pe terasa Câmpina a Prahovei, pe drumul județean Ploiești-Băicoi-Câmpina la 1km de D.N.1. Fabrica aparține de U.M. Plopeni și a intrat în funcțiune în anul 1977. Produce ansamble și piese de schimb pentru tractorul U-650 și U-445 pe pneuri de 45CP, 55CP, 65CP, 80CP și pe șenile S-1500, S-1800 de 150CP, 180CP. Fabrica are trei secții: Hidraulica 1și 2 ce dau 90% din producție și D.S.M. ce deține 10% din producție. Are legături de producție cu combinatele siderurgice Târgoviște, Hunedoara și Galați pentru obținerea diferitelor tipuri de oțeluri iar în ceea ce privește semifabricatele cu Întreprinderea de Piese Turnate Câmpina, I.P. Râmnicu Sărat, Întreprinderea Metalurgică Buzău și Tractorul Brașov.

Foto 23. F.E.H.S.

Sursele energetice ale întreprinderii sunt:

Combustibilul furnizat de Gaz Metan prin S.C.G.L. (55 mil. m3/an)

Energia electrică (6 mil. kW/an) furnizată de Conel Florești, prin stația de transformare de 110 kW Băicoi. Se consumă anual 200000 m3 furnizată de I.G.O. Apele cromice sunt trecute prin stația de neutralizare și evacuare în canalizare.

Centrala termică, produce apă supraîncălzită pentru încălzirea centrală (2000Gcal/lună). Stația de compresoare, produce aer comprimat pentru mecanizarea procesului de producție. Centrala termică și stația de compresoare sunt folosite în comun cu S.C. Camexip S.A.

Întreprinderea are 2900 angajați din care aproximativ 50% sunt navetiști (30% din Borduri, Mislea, 20% Câmpina și Ploiești). Desfacerea se face la S.C Tractorul S.A. Brașov 80% și Craiova 20%, exportându-se indirect.

S.C. CAMEXIP S.A. Băicoi (Societatea Comercială de Calandre, Malaxoare, Extrudere pentru Industria Petrochimică)

S.C. CAMEXIP S.A. provine din Întreprinderea de Utilaj pentru Prelucrarea Cauciucului (I.U.P.C.), intrată în funcțiune în 1978, când a produs 140 t utilaje. La parametrii proiectați a ajuns în 1986, când s-a realizat 2100 t utilaje. Obiectivul de activitate al societății e producerea și comercializarea de utilaje și piese de schimb pentru prelucrarea cauciucului, maselor plastice, pentru prelucrarea celulozei și a hârtiei. În medie structura producției a fost următoarea :

53% piese schimb pentru chimie, petrochimice, celuloză, hârtie, transport țiței și produse petroliere prin conducte

15% utilaj tehnologic pentru chimie și petrochimie

10% construcții metalice

22% alte activități

Foto 24. S.C. CAMEXIP S.A.

În anul 1995 a început un proces de retehnologizare care continuă și în prezent pentru extinderea producției la export, astfel încât subansamblele și piesele de schimb, utilizate în industria farmaceutică, exportate la firma “Technophar” din Canada, au devenit reprezentative pentru societate. Anul 1993, a marcat colaborarea cu parteneri din Canada, S.U.A., Germania, Olanda-rezultatul dotării tehnice, structurii producției de unicat., flexibilității precum și amplasării într-o zonă favorabilă. Întreprinderea dispune de un sector de tratamente termice, unul de acoperiri galvanice și unul de tâmplărie.

Produsul se desface la unitățile din Florești, “Danubiana” București, Caracal, Zalău, Turnu-Severin.

Întreprinderea are 530 angajați, și mai mult de 70% fiind din localitate iar restul navetiști din Ploiești, Bordeni, Scorțeni, Florești, Câmpina, Mislea, Plopeni, Găgeni. Pentru angajați s-au dat în folosință căminul de nefamiliști, precum și o cantină restaurant de 1000 locuri.

Inexistentă în trecut, industria constructoare de mașini s-a dezvoltat în ultimul timp, având o pondere aproape egală cu cea petrolieră.

3. Industria alimentară

Cu o pondere de 4,3% în structura valorică a industriei orașului, această ramură se situează pe locul al III-lea fiind reprezentată prin moara Liliești, Brutăria Băicoi, Vinalcool Băicoi, S.C. Salaneandra S.R.L., S.C. Noris S.R.L. etc.

Prima moară a fost realizată la Țintea în anul 1927de către Alecu Stoinicescu pe terenul lui Gheorghe Șerban. După anul 1950, moara a fost demolată. La fel s-a întâmplat și cu moara lui Năstase Mărgărit.

În Liliești, Gheorghe Ariciu și Vasile Ilie au construit o moară care este în exploatare și în prezent. Moara Liliești a fost construită de Zaicu în anul 1948, a funcționat o singură zi după care a fost naționalizată. Avea o capacitate de 4t/zi. În anul 1978 a fost modernizată și capacitatea s-a mărit la 40t/zi. Macină aproximativ 1000t porumb/an. Este a treia moară din județul Prahova, în ceea ce privește capacitatea (după morile de la Ploiești și de la Scăieni). Produce mălai extra, superior, furajer și germani pentru ulei. O altă moară este a lui Andrei situată pe strada muntelui și satisface cerințele cartierelor din vestul orașului.

Brutăria funcționează din 1971. Materia primă, făina, se obține pe bază de contracte de la furnizorii din țară: Brăila, Slobozia, București (“GRÂUL”, “DÎMBOVIȚA”), Alexandria, Turnu-Măgurele iar din județ, de la Nedelea și Ploiești. Se realizează pâine “DÎMBOVIȚA” și pâine albă. Desfacerea se face la Băicoi, Mislea, Florești.

Unități mai mici de panificație au luat naștere după 1989: “Pan Maria”, “Tega”, “Zado Prod”, “Hagi Milpan”, “Brăgău”. Au apărut unități care realizează produse din carne de porc și vită și desfac aceste produse.

S.C. NORIS S.R.L. este situată pe strada Cloșca unde se află carmangeria înființată în anul 1995. În oraș există trei unități Noris (la Schelă, Băicoi, Liliești) cu 35 angajați. Volumul de desfacere este de 3t/zi.

Foto 25. S.C. VINALCOOL S.A.

Vinalcool unitatea Băicoi, a aparținut societății Vinuri și Produse Spirtose Prahova. A luat naștere în anul 1960 și a avut o capacitate de depozitare a fructelor de 90 vagoane, pentru vin de 608 vagoane (în anul 1982 rezervorul a fost plin) și pentru rachiuri de 12 vagoane. Unitatea a valorificat fructele de la unitatea S.C. POMICOLA S.A. și de la alte unități din țară., producând în medie 80 vagoane rachiu de mere, 15 vagoane țuică de prune. La cererea partenerilor japonezi a fost fabricat rachiu de cireșe, caise și piersici. În 24 de ore se distilau 6 tone de țuică 30o. în prezent este dezafectată.

Se propune dezvoltarea în continuare a activităților de prelucrare a fructelor și a preparatelor din carne de pasăre. Aceste obiective (prin atragerea forței de muncă feminine) ar echilibra balanța forței de muncă.

4. Mica industrie

Mica industrie se înscrie pe locul al IV-lea în ceea ce privește valoarea producției globale (1,7%), textilele cu 1,55% având cea mai mare pondere. În cadrul acesteia cea mai mare pondere o deține corporația meșteșugărească (3/4) cu 15 unități ce produc tricotaje, confecții.

În concluzie, se poate aprecia faptul că orașul are un pregnant caracter industrial, evidențiat atât de ponderea mare a activităților ocupate în industrie 72% cât și de valoarea producției globale.

Caracterul pregnant industrial a orașului este evidențiat prin industria construcțiilor de mașini și industria petrolieră care tind să contureze două zone industriale:

una în vestul orașului, în paralel, care concentrează S.C. CAMEXIP S.A., F.E.H.S. și Schela de Petrol cu profil mixt, construcții de mașini și petrolier.

Cealaltă în zona Liliești Câmp, în prelungirea teritoriului locuit, ce concentrează Forsor Liliești și Energo Petrol-Șantierul Liliești, cu caracter petrolier specific, determinând implicații semnificative în peisajul orașului, asigurându-i o bază economică solidă și o vitalitate sporită.1

B. Funcția agricolă

Agricultura s-a înscris ca principala ocupație a locuitorilor zonei studiate. Ea ocupă locul al doilea în structura valorică a economiei orașului. Harta lui Specht din anul 1790 și cea a lui Szatmary din anul 1864, evidențiază faptul că aici erau terenuri arabile ce permiteau cultura cerealelor, în timp ce zona Dealului Țintea era ocupată cu vii, iar la contactul cu Dealul Mislea se aflau păduri compacte.

G. Lahovary preciza în marele dicționar geografic pag. 275 “că principala ocupație a locuitorilor era agricultura”.

În secolul al XIX-lea au avut loc defrișarea unor întinse suprafețe de pădure pe terasa Băicoi și pe versanții Dealului Țintea, ceea ce a determinat extinderea terenului agricol. Modificările ce au avut loc și repartiția categoriilor de folosință a terenurilor au constituit premise de dezechilibru în regimul de scurgere al apelor. Un exemplu îl constituie creșterea de nivel a râului Dâmbu ce s-au făcut simțite până în aval de Ploiești. Zona care acumula o mare cantitate de apă, aparținea sectorului transversal, fapt evidențiat de gradul de meandrare al culoarului de vale, în raport cu traseul actual. Subminarea repetată a versanților a avut ca efect declanșarea alunecărilor de teren. În vederea stabilizării proceselor de degradare au fost plantate unele suprafețe de pe versantul nordic al dealului Băicoi dar eficiența acestor lucrări este redusă, deoarece nu s-a avut în vedere amenajarea integrală a bazinelor torențiale ce afectează această zonă.

La jumătatea secolului al XIX-lea, oamenii mai lucrau în număr mare pe moșiile Mislea, Mărgineanca, Cantacuzino prestând câte 40 zile/an. Cei îndărătnici erau aduși cu forța de călărași care îndeplineau atunci serviciul de jandarmi.

Prin împroprietărirea Cuza – Kogălniceanu de la 1864, la Țintea, s-au înzestrat bisericile și școala cu câte 17 pogoane, 50 de fruntași au primit câte 11 pogoane, 74 mijlocași au primit câte 7 pogoane iar alți 73 de locuitori a primit câte 4 pogoane.

La Liliești și Dâmbu au fost împroprietăriți 12 fruntași, 26 mijlocași și 23 pălmași cu aceleași suprafețe ca și la Țintea.

La Băicoi, cele 1600ha ale principesei Trubețkoi au fost date la 600 de țărani. A doua împroprietărire a fosta cea a însurățeilor din 1879, când li s-au dat câte 7,5 pogoane de pământ arabil, 1 pogon de islaz și 1,5 pogoane de vii. Prin anii 1850-1860 dealurile erau cultivate cu viță de vie indigenă care producea foarte mult și nu era nevoie să fie stropită și altoită, înmulțirea efectuându-se prin butași. Prin 1880 își face apariția filoxera care în 10 ani a distrus toate viile. Statul a ordonat distrugerea viilor, cu ajutorul călărașilor ploieșteni care au tăiat via și au ars-o. după dispariția viei românești s-au plantat altoi americani. Se recurge la producători direcți: Gamay, Gamay-Conderc Jacuqes. Cele mai mari podgorii erau ale lui Emanoil Boteanu, C. Șerban, Irimescu. La începutul secolului al XX-lea Dealul Țintea este împănat cu arome de vin “și erau așa de numeroase, că nu se mai găseau clienți de desfacere, orice călător putea intra nesupărat în orice cramă să-și astâmpere setea și apoi să-și vadă de drum”.1

În punctul “La Pepinieră” se creșteau butași de viță nobilă, la Toma Scarlat. Nu se pomeneau furturi sau stricăciuni.

Legea Mahalache din 1929, a deposedat de pământ țăranii săraci.

Exploatările petroliere au dus la diminuarea patrimoniului pomicol. În anul 1945 au fost expropriate moșiile: Barbu Cartagy (310 pogoane), Tr. Grigorescu (84 pogoane), Pompiliu Cepleanu (17 pogoane). Au primit câte 1 pogon 360 de persoane care au luptat pe front, văduvele și orfanii.

În anul 1945, s-au însămânțat 649 ha porumb, 265 ha de grâu, 150 ha secară, 114 ha de ovăz, 115 ha orz, 94 ha borceag, 68 ha floarea soarelui, 57 ha lucernă, 26 ha trifoi, 5 ha cânepă. Ca inventar agricol comuna Țintea dispunea de 3 tractoare, 2 mașini de treierat păioase, 2 secerătoare, 17 vânturătoare.

Baza tehnico – materială este asigurată de Agromec S.A. înființat în 1971 și care prestează lucrări agricole nu numai în Băicoi ci și la Cocorăștii Mislii, Scorțeni, Bănești, Cocorăștii Caplii, Măgureni, Călinești, Filipești Târg, Filipeștii de Pădure, Brătășanca și Mărgineni. Execută lucrări și pentru zonele Câmpina, Șotrile, Valea Doftanei, Breaza, Comarnic, Provița și Poiana Câmpina.

Secția Liliești Câmp are tractoare, combine de recoltat păioase, combine de porumb, prese de balotat paie, pluguri, semănători, mașini de pregătit soluri.

În prezent terenul agricol deține 76% din suprafață, constatându-se o reducere a suprafețelor pășunilor, fânețelor, viilor și o creștere a suprafeței ocupate cu pomi fructiferi. Terenul arabil deține 48%, livezile 20%, pășunile 6%, pajiștile 1,4%, fânețele 0,64% și viile 1%. Cea mai mare parte a arabilului este deținută de producătorii individuali aproximativ 60%, restul aparține S.C. Pomicola S.A. și societăților “Muntenia” cu 250 ha, “Agronom” cu 130 ha, “Ținteanca” 320 ha (din care S.C. Propria Prod S.R.L. deține 100%).

Foto 26. S.C. AGROMEC S.A.

“Divizarea pământurilor după anul 1989 a fost considerată neinspirată de către David Garst, președintele Corporației americane a agroindustriașilor”

cerealele dețin suprafața cea mai mare 40% din terenul arabil fiind favorizate de solurile de pe terasa Câmpina și Băicoi. Comparativ cu anul 1945, tot porumbul se cultiva pe cele mai mari suprafețe, fiind urmat de grâu și orz.

Au dispărut din cultură, secara ce ocupa locul al III-lea, borceagul, cânepa.

Porumbul ocupă ponderea principală, cultivându-se pe 1600ha aproximativ 55% din suprafața destinată acestor culturi. Producția medie a fost de 3500 kg/ha.

Grâul ocupă o suprafață de 500ha. Producția medie a fost de 1834 kg/ha (2500 kg/ha la Pomicola).

Orzoaica ocupă aproximativ o suprafață de 60ha.

Orzul ocupă 265ha, producția medie a fost de 1833 kg/ha și respectiv de 2500 kg/ha la Pomicola. Prezența orzului în planul de cultură se explică prin creșterea mai rapidă a efectivului de porcine.

cartofii se cultivă pe 120ha. S-a obținut o producție medie de 16350 kg/ha. Leguminoasele ocupă 11ha cultivându-se mai mult fasole, obținându-se producții de 2364 kg/ha.

Pomicultura deține 20% din terenul agricol, 1240ha (locul I în județ) și valorifică suprafețele improprii altor culturi, fruntea terasei Băicoi (solurile brun-roșcate gleizate), Dealul Țintea care a fost terasat în partea de sud-est și cultivat cu coacăz negru.

În prezent, pomicultura este a doua subramură a agriculturi orașului în ceea ce privește valoarea producției globale (44%). Din cei 500000 pomi, 80% sunt meri ce dau 5848 tone, pruni 16%-1241 tone, peri 0,5%-13 tone.

S.C. Pomicola S.A. deține 6315ha și se învecinează la sud cu

Cereș Ploiești, la est cu județul Dîmbovița, la vest cu Măgurele și la nord cu Predeal.

Întreprinderea include 11 ferme:

Ferma 1 – Filipești de Pădure (pomi fructiferi, cultură mare)

Ferma 2 – Voila – pomicolă (meri, pruni)

Ferma 3 – Tufeni – pomicolă (meri, pruni)

Ferma 4 – Mislea – pomicolă

Ferma 5 – Bordeni – pomicolă

Ferma 7 – Valea Largă Băicoi – pomicolă

Ferma 8 – Dâmbu – pomicolă

Ferma 9 – Tufeni – pomicolă

Ferma 10 – Băicoi (vegetal) 1834ha (porumb, grâu, orz)

Ferma 11 – Băicoi (zootehnică-oi, 2300 capete)

Foto 27. S.C. POMICOLA S.A.

Livezile ocupă 1240ha și sunt cultivate în sistem clasic intensiv și superintensiv. În ultimii ani s-au făcut progrese importante, încât de la 2600t fructe s-a ajuns la 17600t fără mărirea suprafețelor pomicole. Sunt ferme ce au obținut între 25 și 33 tone mere/ha (Bordeni.Tufeni), merii ocupând 63% din suprafața pomicolă. Ponderi amri dețin Golden auriu, Storking, Jonathan, Parmen auriu, Belle de Boskop. Se produc 3000t mere/an. Producția medie este de 800 t/ha.

Prunii ocupă 22% din suprafața și cuprind soiuri de masă și de țuică: Vânăt de Italia, Vânăt Românesc, Stanley, D’Argent. Se produc 1000t prune/an. Producția medie este de 600 t/ha.

Din punctul de vedere al producției de fructe, Pomicola s-a numărat printre unitățile fruntașe situându-se pe locurile I, II și al III-lea din țară. La sfârșitul anului 1988 s-a dat în funcțiune un mare depozit frigorific de 5500t cu temperatură și umiditate controlate, care să permită înmagazinarea și livrarea merelor în stare proaspătă, până în iunie aul următor.

Întreprinderea are la Florești un atelier mecanic și o distilerie. Are 110 angajați permanenți și zilieri care pot ajunge în timpul campaniilor de recoltare la 1500 persoane.

Creșterea animalelor

Creșterea animalelor este o subramură secundară a agriculturii orașului după desființarea practic a Avicolei. Baza furajeră se asigură prin fânețe 0,6%, pajiști 1,6% și pășuni 6% din terenul agricol. Se utilizează lucerna, porumbul, paiele, orzul preparate la Moara Țintea.

Bovinele însumează 710 capete și aparțin producătorilor individuali. Porcinele ~ 3342 capete sunt crescute în cea mai mare parte de producători individuali.

Ovinele sunt în număr de 5351 din care 2300 aparțin S.C. Pomicola S.A. iar restul de 3000 producătorilor individuali.

Avicultura a fost ramura cea mai dinamică cu cele mai mari avantaje și care posedă o gamă întreagă de posibilități de industrializare, începând cu creșterea forțată și terminând cu desfacerea pe piață a produselor.

Foto 28. S.C. “AVICOLA” S.A.

Întreprinderea “Avicola” s-a înființat în 1963, a aparținut Centralei pentru producția agricolă Băneasa și a avut 24 ferme în județul Prahova. În anul înființării produce 1600 t/an. În perioada 1964-1966 s-a pus în fuuncțiune Complexul de la Movila Vulpii, cu creșterea la sol, cu un efectiv mediu de 18000 capete și o producție totală de 32 mil. ouă pe an. S-a construit apui Complexul Băicoi-Pleașa cu creștere la sol și o producție de 10500 t/an, iar între 1981-1982, complexul de carne de pasăre ce sisteme de creștere la baterii la Lipănești cu 5800 t/an. Concomitent s-a realizat și ferma de reproducție și stațiile de incubație de la Găgeni. În 1984 s-a realizat ferma de la Albești.

Pentru industrializarea cărnii de pasăre, între anii 1974-1975 s-a construt abatorul de păsări de la Scăieni cu o capacitate de 6000 pui/h. în periaoda 1984-1986 s-a realizat complexul de creștere a iepurilor de la Cocorăștii Mislii cu 600t carne iepure/an. Avicola producea anual 16000t carne pasăre, din care 2600t carne curcă, 600t carne iepuri, 100 mil. ouă și 20 mil. pui. În Băicoi “Avicola” dispunea de următoarele unități: fermele 4, 7, 12 de reproducere rase grele și tineret precum și incubatoarele 11 și 13 ce produceau 7.000.000 pui de o zi/an. Aceștia erau trimiși la Blejoi, Lipănești și Pleașa. Fermele de reproducție rase grele și tineret, creșteau pui până la 140 zile, când îi treceau la tineret-turma de bază (141-182 zile). De aici erau trecute la găini ouătoare, care la un an se reformau și produceau carne. Producția comercială a “Avicola” în orașul Băicoi consta în 17 mil. ouă, 442t carne și 7.000.000 pui de o zi/an.

Prin valoarea producției globale, s-a înscris pe primul loc în agricultura orașului. Astăzi toate fermele dina oraș au alte destinații.

Foto 29. S.C. “AVICOLA” S.A.

Specializarea agricolă a orașului reflectată de indicatorii producției globale, arată predominanța culturii cerealelor și pomiculturii în strânsă legătură cu factorii naturali favorabili dar și cu cei de ordin economic, prezența marilor consumatori din Ploiești și Câmpina.

C. Funcția comercială

Comerțul îndeplinește un rol important economico-social și presupune asigurarea unei baze tehnico-materiale corespunzătoare, dimensionată în funcție de volumul de mărfuri și cererea de consum a populației. Din totalul populației ocupate, sunt antrenați în comerț și în circulația mărfurilor 4% din activii orașului. Vânzările reprezintă 1,5% din cele ale județului, iar serviciile comerciale 0,1%. Funcția comercială are tradiții deosebite în oraș G. Lahovary preciza că “în anul 1792 Constantin Ghica obține carte Domnească să facă târg pe moșia dumnealui o dată pe săptămână la Băicoi”.1 după revoluție a fost reînființat “La lac” apoi în cadrul stadionului “Petrolul” și după 31 iulie 1994 pe amplasamentul actual din nordul F.E.H.S. Tradiția s-a menținut și a permis schimbul localnicilor cu localitățile învecinate. Paralel cu dezvoltarea schelelor petroliere, comerțul a luat un deosebit avânt. Astfel numai comuna Țintea dispunea în 1942 de 16 cârciumi, 6 băcănii, 6 măcelării, 3 brutării și halele comerciale cu zarzavaturi.2 În general reflectau cererea scăzută a populației, dată de consumul adaptat mai mult la posibilitățile proprii de împlinire. Între cele două războaie mondiale se menționează prezența în localitate a 27 cârciumi, 11 băcănii, 5 brutării și 2 piețe de desfacere a legumelor și zarzavaturilor. Se desfăceau coloniale, băuturi la Nae Teodoreanu, Stelian Stoicescu, Costache Nae, la Robea, Ionel Ungureanu.

În anul 1949, s-a realizat economatul “Sondorul” la Țintea în clădirea lui Ion Sten și Gh. Robea. Comerțul devine o componentă mai bine definită în urma înființării unor magazine mari, bine aprovizionate, cum era cel al lui Cristian din Liliești.

După cel deal doilea război mondial comerțul este preluat de la particulari, (Telegescu, GH. Mărgărit, D. Salohorn, Ilie Anton, V. Bocea, Gh. Jipa, Gh. Șerban, Ștefănică Pandele, P. Cârlan, A. Cristian, A. Sima, Cristian Geutoiu) de către Cooperativa de Consum. Odată cu trecerea comerțului în proprietatea statului a avut loc și un proces de concentrare, realizându-se magazine mai mari, ca cel din Liliești (1970).

După anul 1990 numărul unităților comerciale a crescut constant prin înființarea unora cu capital privat, de asemenea o mare parte din cele aparținând comerțului de stat s-au privatizat. În anul 1994 existau 171 unități comerciale (din care peste 90% cu capital privat) față de numai 90 unități în anul 1988. Cea mai mare parte a unităților private sunt magazine generale (brutării, băcănii). Mai sunt prezente și două piețe de legume-fructe-zarzavaturi. Pomicola Băicoi are și ea spații comerciale proprii.

Foto 30. Târgul orașului Băicoi

Târgul duminical organizat în nord-vestul orașului, atrage 100000-150000 de cumpărători. Pe o suprafață de 1ha se comercializează fructe, legume, cereale, animale vii, materiale de construcții în prima incintă, și produse finite alimentare, textile în incinta a doua.

Foto 31. Market “PARALELA 45”

În comerț lucrau în 1995, 231 persoane ceea ce reprezintă 4% din populația activă. Cu toate că orașul are un potențial uman important orașul nu realizează o activitate comercială la nivel corespunzător. Fiind situat lângă Ploiești, orașul suferă din punct de vedere comercial, o abatere negativă1 (nivelul vânzărilor sub potențialul uman). Principalele zone comerciale sunt:

Liliești Hagica: magazine alimentare (carne, pâine, legume, fructe), textile, încălțăminte, produse electrice și electrotehnice, cofetărie, piață;

Liliești centru – magazin general, cofetărie, restaurant plus alte unități comerciale mai mici;

Băicoi Centru – 40 unități comerciale, restaurant, piață, cofetărie, librărie;

Țintea Centru – 30 unități diverse.

Comerțul este reprezentat prin “Astracom” S.A. și Cooperativa de consum Băicoi. Aceasta din urmă are 15 unități (2 cu profil alimentar, una de producție și 12 de comerț cu produse alimentare și nealimentare).

Pe teritoriul orașului funcționează 171 unități comerciale din care:

în sectorul alimentar 23 (2 private)

în sectorul nealimentar 27 (10 private)

magazine universale – 2

mixte – 28 (27 private)

consignații 4 (din care 4 private)

46 chioșcuri din care private 38

Foto 32. Market Liliești

Comerțul cu amănuntul reprezintă 1,4% din cel județean, serviciile au o pondere de 0,1% din cele ale județului. Sunt bine reprezentate serviciile din domeniul reparaților auto (12 unități), croitoriei (3 unități).

Foto 33. Supermarket Liliești

Activitatea bancară s-a evidențiat în secolul al XX-lea. Astfel în 1904 în clădirea Anetei Teodorescu funcționa Banca “Înălțarea” care acorda credite cu dobânzi mici. În 1934 această bancă a falimentat.

Foto 34. Banca Agricolă

Activitățile financiar bancare se realizează în prezent prin circumscripția fiscală locală a trei unități bancare sucursale ale:

Băncii Agricole pe E60

B.R.D. pe strada Republicii

B.C.R. pe strada Unirii

Foto 35. B.R.D.

Foto 36. BCR

D. Funcția rezidențială

Funcția rezidențială a orașului este bine reprezentată. Omul este motorul orașului, fără el nu se poate concepe o activitate, astfel încât cartierele de locuit, reprezintă un aspect fără care nu se poate imagina peisajul urban.

Orașul Băicoi include un număr mare de case de tip rural, mai ales în zonele recent înglobate prin urbanizare (Tufeni, Dâmbu, Țintea).

Printre clădirile destinate locuințelor citadine, se stabilește o distincție fundamentală între cele care adăpostesc o singură familie și nu au decât un etaj și cele care grupează mai multe familii, mai variate. Imobilele colective au 2-3 etaje cum este cazul blocurilor din zona Schelă și cele două din apropierea Consiliului Local, sau 4 etaje cum sunt cele din zona rezidențială recent conturată Hagica-Liliești.

Zona Hagica-Liliești însumează 35ha și s-au construit 1200 apartamente în formula P+4.

Zona de locuit propriu-zisă cuprinde Băicoi, Liliești și Țintea, legate organic și dezvoltate în lungul drumului județean 102B, iar cartierele Tufeni și Dâmbu s-au dezvoltat împrăștiat și fac obiectul sistematizării. Aici, cel puțin o parte a familiei , sau chiar cei care lucrează în industrie sau servicii, practică și agricultura pe terenul afectat gospodăriei.

Foto 37. Casă veche muntenească

Centrul civic Liliești – element nou al structurii urbane, s-a dezvoltat recent și îmbină armonios funcțiile administrativ-culturale cu funcția comercială, într-un ansamblu arhitectonic inedit.

Așa după cum rezultă din schița de sistematizare, orașul se dezvolta în viitor ca o localitate cu o funcțiune mixtă industrială, agrozootehnică și pomicolă dar și ca un centru de cazare pentru forța de muncă din Florești (1328 oameni), Plopeni (794), Ploiești (350), Câmpina (260), Filipești (163).

Alături de dezvoltarea industrială a orașului, acesta a fost un considerent de bază pentru realizarea zonei rezidențiale Hagica-Liliești.

Foto 38. Casă specifică anilor ‘90

Foto 39. Centrul civic Liliești

E. Funcția de învățământ

În Băicoi, școala ca instituție datează din 1870 când pe locul actualei Școli nr. 2 funcționa Școala primară cu patru clase, având ca învățător pe Stoica Alexandrescu (1840-1915).

Foto 40. Statuia învățătorului Stoica Alexandrescu

În curtea Școlii generale nr. 2 se află amplasat bustul învățătorului Stoica Alexandrescu, realizat din bronz pe un soclu de marmură, în anul 1929 de sculptorul Temistocle Vidali. Pe soclu o inscripție simplă:

“Stoica Alexandrescu 1840-1915, prisos de recunoștință al învățăceilor săi”, omagiază modul cum a onorat învățământul primul dascăl al localității.

În anul 1897, la această scoală erau înscriși în clasa I, 28 elevi, din care au promovat 19, ceilalți rămânând repetenți din cauza absențelor.

Primele școli au funcționat în case particulare, sau chiar în tinda bisericii de la Țintea.

În anul 1890 la Țintea s-au construit două școli de clasă, tindă și cancelarie. Localul devenit neîncăpător, între anii 1921-1937 se realizează o nouă școală. Deoarece a fost concepută cu etaj și fundația a fost slabă, construcția n-a rezistat deși lucrarea a durat 16 ani. Cursurile în noua școală au început în 1937, când s-au înregistrat 256 elevi. În anul 1941, cu veniturile rezultate din extracția petrolului pentru elevi săraci se realizează o cantină școlară ce dispunea de 60 de locuri, pe actualul amplasament al Cofetăriei Liliești. Menționăm că în anul 1940 Schela Țintea a produs 1,3 mil. t petrol ocupând locul I pe țară.

Școala primară Liliești a luat ființă în anul 1907 și avea o sală de cursuri, tindă și o cancelarie. La cutremurul din 1940 a fost distrusă iar apoi reconstruită mărindu-se spațiul cu încă două săli de clase (1942). Școala a fost înzestrată de Dumitru Mociorniță cu un muzeu zoologic.

Școala primară Dâmbu s-a înființat în anul 1937 ași avea 80 de elevi înscriși.

În Băicoi pe lângă școala din 1870 ce mai construiește un local pentru băieți în strada Gh. Doja (1923-1924). La cutremurul din 1940 a fost distrusă apoi a fost reconstruită și transformată în Școală Industrială. Din anul 1941 a luat ființă cursul de 7 clase pentru băieți iar Școala nr. 2 funcționa ca Școală de fete. Eforturile pentru crearea bazei materiale, a cadrului organizatoric s-a soldat cu consecințe mai puțin așteptate pe planul eficienței și instrucției copiilor.

Precaritatea condițiilor economice și-a vădit adversitatea, ținând departe de școală mulți copii, chiar dacă formal erau înscriși să urmeze cursurile la început de an. Sărăcia, prezentă în multe case, I-a determinat pe țrani să nu-și poată trimite regulat copii la școală. Neavând ce să îmbrace și să încalțe iarna stăteau acasă și frecvența scădea și mai mult.

Cu amărăciune, fostul director al școlilor din Țintea și Dâmbu, Gh. Popescu, remarca faptul că “școala primară a făcut ceea ce face, dar numărul analfabeților era prea mare: 24% neștiutori de carte bărbați și 40% femei”.

În ultimi ani ai deceniului cinci am asistat ca și în întreaga țară, la o energică acțiune realizată în direcția lichidării analfabetismului.

Primul liceu din localitate a existat la Țintea, în Școala Generală (1952-1958) și a fost condus de Ion Antonescu și Moise Alexandru.

În anul 1952 se construiește în “Livede” Școala nr. 2 cu patru săli de clasă iar în anul 1960 un nou local tot cu 4 săli de clasă la Țintea. Tot acum se realizează școlile de 4 ani de la Tufeni și Prunărești.

Foto 41. Școala nr.2 Băicoi

Devenind oraș, are posibilitate creării în anul 1957 a unui liceu seral iar în anul 1960 a Liceului Băicoi dotat cu 16 săli de clasă, laboratoare, cancelarii, magazii.

Liceul înființat în 1957 ca liceu seral pe lângă Școala Mixtă nr. 1, cu conducere separată (directori Ghenoiu Dumitru și Bâșceanu Tomel), a devenit în anul 1960, Școala Medie cu profil teoretic, cu câte o clasă învățământ de zi și seral (directori Vasiliu Anișoara și Sorescu Gheprghe).

Foto 42. Liceul “Constantin Cantacuzino” – Băicoi

Foto 43. Grădinița Băicoi

În anul 1960 s-a dat în folosință clădirea nouă a liceului în care funcționează și azi, având câte trei clase paralele reale și o clasă umanistă la zi și câte o clasă reală-învățământul seral.

În anul 1973 Liceul Băicoi rămâne Școala generală cu clasele I-X, având prima treaptă de liceu, clase de mecanică, petrol și agricol. S-au obținut în continuare clase de liceu treapta a doua, cu profil mecanic, afiliate mai întâi Liceului Plopeni iar mai apoi Liceului “Constantin Dobrogeanu-Gherea” (“Nichita Stănescu”) din Ploiești. Din anul 1990, Școala generală este transformată în Liceul Teoretic cu trei clase reale matematică-fizică și o clasă umanistă. Din anul 1992 se înființează o clasă de informatică, ce beneficiază de un laborator dotat cu 9 calculatoare, un server, o imprimantă de către “Fundația Söros către o Societate Deschisă”. În coordonarea Liceului Teoretic intră: trei școli generale cu clasele I-VIII (Nr. 2, Liliești, Țintea) cu 1700 elevi, două școli generale cu clasele I-IV (Tufeni, Dâmbu) cu 150 elevi și 7 grădinițe cu 620 preșcolari.1

Patronul spiritual și onomastic al liceului este Constantin Cantacuzino, care la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea “a avut informația cea mai amplă și mai disciplinată” așa cum preciza Virgil Cândea.

Stolnicul Constantin Cantacuzino (1650-1716) om de cultură cu studii la Constantinopol și Padova, diplomat, istoric și geograf, a scris “Istoria Țării Românești dintru început” și a realizat prima hartă a Țării Românești tipărită la Padova în 1700. Aceste lucrări și biblioteca lăsată la Mărgineni l-au pus pe aceeași treaptă cu Dimitrie Cantemir.

Începând cu anul 1998 Liceul Băicoi primește denumirea de “Constantin Cantacuzino”.

În oraș funcționează în prezent 14 unități de învățământ: 7 grădinițe, 7 școli gimnaziale și primare, liceu. Baza materială cuprinde 62 săli de clasă, 8 laboratoare și 6 ateliere. Personalul didactic însumează 165 persoane ceea ce reprezintă 1% din activi.

În anul 1969, pe fostele domenii al Cleopatrei Trubețkoi se înființează “Casa Pionierilor” devenită dup Revoluție, “Clubul Elevilor”.

Foto 44. “Clubul elevilor”

Aici își desfășoară activitatea 1000 elevi anual, în cercurile de electronică-informatică, carturi, foto-cineclub, artistice (dansuri, pictură, artă decorativă). În anul 1980, odată cu apariția pe harta orașului a celor două obiective industriale, F.E.H.S. și CAMEXIP S.A. se construiește în centrul civic Liliești, Școala generală nr. 3 cu 16 săli de clasă, laboratoare de fizică, chimie, biologie, informatică.

În oraș funcționează în prezent 62 săli de clase cu 3215 față de numai 17 în anul 1944.

Mărirea spațiului de școlarizare și a duratei învățământului de la trei la zece respectiv la 12 clase, a determinat sporirea corespunzătoare a personalului didactic (165 cadre didactice), ceea ce contribuie la înscrierea școlii în coordonatele tranziției. Școala are menirea să se adapteze unei lumi în schimbare.

F. Funcțiile cultural – științifice

Deși nu s-a remarcat ca o localitate cu o viață culturală aparte, nu putem crede că nu a existat o viață spirituală specifică satelor. Săptămânal, aveau loc hore duminicale “La Zăvoaie și la Ștefănica”. În anul 1912 s-a deschis la Țintea primul atelier foto care a realizat și comercializat vederea cu Podul Țintea.

În anul 1943 este adus la Țintea un aparat de proiecție cinematografic. Se dădeau filme vinerea, sâmbăta și duminica între orele 17-22. Apar căminele culturale premisă a unei activități artistice. Astfel în 1939, din inițiativa preotului Ion Teleanu și a învățătorului Gh. Popescu s-a înființat Căminul Cultural Țintea. La inugurare a fost prezentată de către dascălii satului, piesa “Ovidiu Șicană”. În martie 1942 la Liliești s-a înființat

Foto 45. Căminul cultural Țintea

Căminul cultural “Sf. Nicolae”. La aceste cămine, săptămânal aveau loc șezători, se țineau ședințe cu caracter gospodăresc și se dădeau serbări în colaborare cu muncitori de la secția “Muncă și lumină” a Societății “Concordia” Liliești.

Tradițiile cultural artistice ale Băicoiului au fost reînondate și continuate după normalizarea vieții sociale dereglate de cel de-al doilea război mondial.

Clubul Schelei Băicoi, înființat în 1949 a constituit un cadru firesc și propice desfășurării și multiplicării activităților culturale și artistice.

Din anul 1972 a funcționat la Școala nr.3 – Liliești, din inițiativa profesorului Biolănescu Florian, Muzeul orășenesc. Acesta are 4 secții “Etnogrqafia secolului al XIX-lea”, Panoplii cu arme (1916-1918)”, “Documente istorice și culturale” (greva muncitorilor sondori din Țințea din anul 1913, care au întrerupt lucrul și au cerut sporirea cu 50 de bani a salariului zilnic, să se socotească dublu duminicile și sărbătorile și să nu se amendeze greșelile comise prima oară. Atunci Mihai Gheorghiu Bujor a fost arestat și condamnat la temniță pe viață.) și “Expoziția modernă”.

Radioul s-a introdus în deceniul al IV-lea. În anul 1944 erau 180 abonați din care 50 în Țintea.

Foto 46. Clubul Schelei Băicoi

Sportul

Baza sportivă cuprinde: 3 stadioane (Băicoi, Liliești și Tufeni) un bazin de înot, trei săli de sport școlare, terenuri școlare, o popicărie.

În anul 1926 exista o echipă de fotbal, Șoimi Țintea, iar în anul 1936 s-a constituit F.C. “Unirea”. Exista un singur teren de fotbal în Țintea, dar pentru că era prea mic se va realiza un altul la Liliești. La inaugurarea stadionului s-a organizat un meci de fotbal între F.C. “Unirea” și selecționata Franței, scorul fiind egal 0-0.

Foto 47. Stadionul “Petrolul” – Băicoi

O performanță a realizat Jupi Calistrat, campion la triplu salt pe țară. În oraș sunt în prezent 3 echipe de fotbal: “Petrolul” Băicoi, “Metalul” Băicoi și “Vulturul” Tufeni, toate activând în Campionatul județean Liga a I-a. De remarcat este performanța echipei de popice care a câștigat în anul 1997 campionatul național.

Este mare distanța parcursă pe plan temporal de băicoianul de astăzi față de cel din anul 1944. Deși despărțit de numai 5 decenii sub raport cultural, băicoianul de azi nu poate fi asemuit cu cel din generația din mină. Este greu să stabilim punctele de reper și comparațiile: unui procent de 25% – 45% analfabeți în 1944 îi corespunde o generație de 8-12 clase, unei mortalități infantile de 200‰ una de 24‰ și unei medii de 57 de ani în 1944, îi corespunde în prezent una de peste 75 de ani.

Este foarte bine, pentru că știindu-și misiunea și locul în diviziunea socială a muncii, influențele culturale exercitate prin mediile de informare nu i-au marginalizat inițiativa și spiritul ci dimpotrivă, l-au fortifica, făcându-l mai apt de muncă și mai circumspect la neprevăzutul vieții.

G. Funcția sanitară

Sănătatea populației urbane depinde în mai mare măsură decât a celei rurale, de modul de organizare, dată fiind densitatea mai mare a locuitorilor în orașe, condițiile propice propagării diverselor maladii.

Orașul Băicoi, dispune de o dotare superioară care permite conturarea unei funcții sanitare. Aceasta, este amplificată și de proprietățile terapeutice ale unor factori naturali cum sunt: apele clorurate și nămolul sapropelic de la Băile Valea Stelii, ce permit tratarea afecțiunii reumatismale și sechelelor lor.

Primele forme de asistență socială datează de la sfârșitul secolului al XIX–lea. La începutul secolului XX exista un dispensar al Casei Asigurărilor Sociale pentru lucrătorii schelelor din oraș, iar pentru restul populației dădea consultații doamna Elena Mandiu din Băicoi, care asigura asistența pentru satele din jur: Țintea, Florești, Mistea, Scorțeni, Bordeni.

Media de vârstă era de 55 de ani, iar mortalitatea infantilă 200‰. Urmare a veniturilor foarte mari, realizate din extracția petrolului se dă în funcțiune baia comunală Țintea în anul 1940. În anul 1943 au fost trimiși la tratament 1077 bolnavi de sifilis. În decembrie 1942 s-a construit Dispensarul Țintea, ceea ce a marcat un progres evident. Existau acum în localitate doi medici, un subchirurg și două moașe.

Starea sanitară era caracterizată prin prezența unor boli medico—sociale care în genere au însoțit viața țăranilor, ele trăgându-și originea și materiale ale multor locuitori dar și din neputința administrației de a interveni cu succes în combaterea și eradicarea lor.

După anul 1945, prin măsuri deosebite și drastice întreprinse de medici entuziaști ca Voinescu Dumitru, Tabacu Cepleanu cu precădere către protejarea sănătății și a vieții cetățenilor, prin vaccinare, controale repetate, tratamente profilactice și curative intense, asistența la naștere în condiții de spitalizare s-a reușit diminuarea mortalității infantile, creșterea duratei de viață a cetățenilor orașului. Ca o ilustrare a acestor eforturi, în anul 1955, la 1 decembrie, s-a înființat Spitalul Petrolului, care dispunea de Policlinică și Staționar. A fost dotat cu aparatură modernă în perioada 1965-1970 și avea următoarele specialități: interne, chirurgie, O.R.L., pediatrie, oftalmologie, dermatologie stomatologie, cu un laborator de tehnică dentară, radiologie, laborator clinic și medicina muncii.

Foto 48. Spitalul de hepatită

Tot în anul 1955 a fost dată în funcțiune, fosta clădire a societății româno-americane, o secție de boli interne și pediatrie care s-a transformat în Spital de Hepatită. Fiind situat central în județ față de cele de la Pucheni în sud și Azuga Azuga în nord se asigură spitalizarea cetățenilor de pe un areal mare ce include Vălenii de Munte, Slănic, Breaza, Comarnic, Telega, Brebu, Florești, Filipești, Aricești etc. Dispune de 60 de paturi și 8 cadre medii.

În anul 1970, se dă în funcțiune la Spitalul Orășenesc, o nouă clădire cu trei nivele, rezerve cu grupuri sanitare proprii, bloc operator motor, utilaje și mobilier precomandat, lift (primul în oraș), încălzire centrală, salvare.

În anul 1973, are loc unificarea spitalului cu celelalte unități sanitare ale orașului: Spitalul de Hepatită, de boli cronice Liliești devenit azil de bătrâni, dispensarele urbane, dispensarele de întreprindere (Forson Liliești, Schela Băicoi și Baza Aprovizionare Florești, F.E.H.S., S.C. Comexip S.A.).

În anul 1975 a avut loc o nouă extindere a spitalului, adăugându-se corpul al II-lea (O.R.L., maternitate, sala de nașteri, rezerve, grup sanitar și două biblioteci).

Foto 49. Spitalul Orășenesc Băicoi

Spitalul cu 276 de paturi, șapte dispensare (trei teritoriale), o policlinică, o creșă, un leagăn cu 75 de paturi și trei farmacii (din care două private), asigur[ baza materială a activității în domeniul sănătății. Spitalul asigură asistența medicală la 52.000 locuitori din Băicoi, Filipești Pădure, Filipești de Târg. Medicii ce deservesc spitalul sunt în număr de 82, iar personal mediu aproximativ 300, și 70 de muncitori. Se asigură asistența medicală în bune condiții (chirurgie, interne, maternitate, oftalmologie). Mai există probleme de dotare în cadrul fizioterapiei, radiologiei și laboratorului.

Foto 50. Dispesarul Liliești

Foto 51. Casa de copii Băicoi

Spitalul este înfrumusețat de picturile murale ale Dianei Cepleanu, fiica fostului director. O interesantă expoziție de pictură a aceleiași pictorițe poate fi admirată la biblioteca de la etaj. Casa copilului oferă adăpost și căldură sufletească celor 75 de micuți din județ. În prezent în oraș există Spitalul Orășenesc cu 300 paturi, cel de hepatită cu 60 de paturi, 7 dispensare cu 10 cabinete și mai mult de 100.000 de consultații/an.

Evoluția principalilor factori de sănătate în orașul Băicoi.

Din analiza comparativă a acestor date, reiese faptul că dacă în 1944 la un medic reveneau 3000 locuitori, în prezent unui medic îi revin 430 locuitori, mortalitatea infantilă a scăzut de 12 ori iar media de vârstă a crescut de la 57 la 75 de ani.

H. Funcția administrativă

Corespunzător organizării administrativ teritoriale au existat și autorități administrative specifice fiecărei perioade.

După organizarea administrativă a lui Cuza, județele erau conduse de prefecți, iar localitatea aparținea Plășii Filipești. Primăria se afla în fața Școlii Liliești. În anul 1832 se realizează Primăria Țintea. Alături funcționa jandarmeria. În 1900 se realizează un alt local pe proprietatea lui Nae Giuvelică. Cu ocazia includerii Lilieștiului în anul 1929 de către Băicoi și mai apoi a trecerii sale la comuna Țintea în anul 1931 se renovează și Primăria (1940). O placă aniversară din anul 1925 menționează că în Băicoi, Primăria a fost pe proprietatea lui Sfetescu.

Foto 52. Act comemorativ – Primăria Băicoi

Act comemorativ

“În al 10-lea an de glorioasă domnie a MMLL Regele Ferdinand I și Regina Maria, Prim Ministru fiind domnul I. O. Brătianu, Secretar de stat la interne C. Tătărăscu, prefect al județului Prahova Spirea N. Sorescu, Administratorul Plășii Filipești I. Stoenescu, primar al comunei Băicoi Ioan Dragulea, Ajutor de primar Manolache Badea, Notar I. S. Ionescu, Secretar Ilie S. Jianu.

Consilierii Constantin G. Fernic, Dică Ungureanu, Ghiță Florea Curăvate, Bănică Dobrogeanu, Vasile Gagiu, Mitu Manole, Constantin Bobea, Alexandru Oancea, Gheorghe Chiotoriu.

Preoții Ghiță Mihail și Ioan Celăreanu.

Perceptor Constantin Iliescu. Agent de percepție Ioan Bârligea.

Acest local s-a zidit din temeinic pe locul donat de domnul Dumitru Stefescu proprietarul moșiei din această comună, cheltuielile pentru terminarea construcției au fost suportate de primărie din fondurile sale.

Această lucrare s-a executat de meșterul antreprenor Lăzărescu din Ploiești sub supravegherea domnului arhitect al județului Prahova T. Vasilescu. Această construcție s-a făcut spre pilda viitoarelor generații și pentru înfrumusețarea comunei Băicoi, 1925.”

Foto 53. Primăria orașului Băicoi

Constituția din 13 Aprilie 1948 a instituționalizat Sfaturile populare și Comitetele executive. Prin legea nr. 5 și 5 septembrie 1950, comunele Țintea și orașul Băicoi aparțineau raionului Câmpina și regiunii Ploiești.

La 21 August 1965 se consacră Consiliile populare la organe ale puterii de stat și Comitetele executive ale administrației.

La organizarea din anul 1968, orașul Băicoi a inclus Comuna Țintea.

După revoluția din 22 Decembrie 1989, administrația locală a trecut printr-un proces de transformare pe baza noilor principii democratice. Prin constituția din anul 1991 se înființează consiliile locale ca autorități administrative publice. Administrația se realizează de către primar și consiliul local.

Foto 54. Monument comemorativ de atestare documentară a 400 de ani a existenței așezării

CAPITOLUL XII
CĂILE DE COMUNICAȚII ȘI TRANSPORT

Așa cum se cunoaște, orașele sunt la începutul dezvoltării lor, creații ale necesității umane, social-economice, din anumite teritorii care intră în zonele sale de influență, iar relațiile reciproce urban-rural și dintre orașe se diversifică, generând “armura urbană” pe ranguri. Legăturile reciproce cu zonele de influență, cu un însemnat rol în fazele inițiale ale dezvoltării urbane și rămân esențiale în cazul orașelor mici.

Odată cu dezvoltarea funcției industriale a orașului ce s-a concretizat prin creșterea rapidă a populației, au luat o deosebită amploare și transporturile.

Situate pe una din cele mai circulate văi transcarpatice, orașul a beneficiat de o poziție privilegiată.

Au fost amenajate drumuri comunale, ce făceau legătura cu satele învecinate. Prin dublarea și electrificarea liniei ferate București Brașov, orașul are legături lesnicioase cu celelalte localități fiind deservit de stația Florești – Prahova.

Foto 55. DN 1 București – Brașov

E-60-DN 1 conferă aceiași situație avantajoasă a legăturilor. Legat de dezvoltarea industrială a orașului, s-au modernizat 31 km din 87 km ai rețelei stradale.

Prin oraș trece drumul județean 102B, ce leagă orașul Ploiești de Câmpina. De o parte și de alta a drumului județean, se dezvoltă o rețea stradală neregulată. În noul plan de sistematizare, se are în vedere integrarea tramei majore de circulație cu trenul corectat al drumului județean.

Din cei 87 km de străzi, 23 km sunt asfaltați, 3 km cu pavale, 5 km cu piatră cubică, iar 32 km cu balast.

Drumurile comunale și județene necesită lucrări de amenajare a intersecției cu calea ferată, iar DJ. 102B, va ocoli orașul în viitor. Din cele 177 de străzi ale Băicoiului se evidențiază cele cu circulației majoră: Republicii, Independenței, Înfrățirii, Dorobanți.

Dintre drumurile comunale amintim: D.C.6 – Mislea, D.C.7 – Bordești, D.C.8 – Liliești.

În trecut, drumul principal Ploiești – Păulești – Spânzuratul – Dâmbu – Bordeni – Ocna Telega (drumul sării) era dublat de cel din Coasta Ghidei – Văcărie – Mărgineanca – Țintea – Malul Râpii – Ciofâca – Pepiniera (cu caracter local).

Drumurile de deal se numeau hule și aveau următoarele:

Cioara – Tornaru – Răduleasca – Valea Ghercioului – Irimescu – Dealul Țintea

Valea Trestiei – Irimeasca – Valea Olarului – Valea lui Dan – Valea Călții

Postolache (Prunărești) – Casa gen. Boteanu – Via Tomoroveanu – Valea Beznei – Câlțari

Valea Sârbu – Prunărești

Transportul este organizat prin unitatea S.C. Transorizont S.A. Câmpina și Agrotrans. Transportul în comun se desfășoară cu 13 autobuze pe traseele Gara Florești – Dâmbu – Canton.

I.G.O. (Întreprinderea de Gospodărie Orășenească) a luat ființă în 1960 și avea î dotare 2 autobuze. Se asigura transportul pe distanța Liliești – Gară (7 km). Pe parcurs, s-au asigurat legături permanente cu Cantonul (11,4 km), Liliești Câmp (9 km), Dâmbu (9,5 km), Tufeni (7,5 km).

În perioada 1972-1977 și începând din 1992, deservea și “I.A. Victoria” (Întreprinderea Anvelope) având trasee până la Florești. După anul 1977 și până în 1922, unitatea s-a ocupat de transport numai în aria administrativă a orașului Băicoi. În prezent unitatea dispune de 13 autobuze din 6 sunt articulate. În transporturi lucrează 5% din activii orașului.

Orașul beneficiază de curse I.T.A. (Întreprinderea de Transport Auto) ce aparțin de Florești și Câmpina. Traseele sunt următoarele:

Canton – “I. A. Victoria” Florești

Dâmbu – “I. A. Victoria” Florești (prin Scorțeni)

Tufeni – “I.A.V.” Florești

Forson Liliești – Schela de petrol Băicoi

Băicoi – Plopeni

Țintea – Băicoi – Câmpina

Țintea – Moreni

Țintea – Schelă

Traseele transportului în comun se desfășoară pe străzi de circulație majoră: Strada Republicii, Independenței, Horia, 9 Mai, Înfrățirii, Dorobanți ce asigură traficul spre alte localități.

După Revoluția din 1989, în urma hotărârii Consiliului Local, strada Democrației se numește Erou Gelu Miciorniță, iar strada Clăbucet Dumitru Mociorniță.

Rețeaua stradală este formată din străzi de categoria a III-a. în Liliești și Băicoi, pe drumul județean 102B, se vor prevedea parcaje de o parte și de alta a drumului. Transportul camional și hipo, poate fi deviat pe strada Unirii de la Băicoi la Liliești, evitând aglomerația drumului județean și permițând o circulație fluentă și sigură. Se prevăd lucrări de întreținere, reparații și asfaltare, pe drumul județean 102B și pe trama majoră neregulată, lărgirea podețului de pe strada Dorobanți, executarea de alveole în stațiile pentru mijloacele de transport în comun, amenajarea unor locuri de parcare în centrul orașului, montarea de parapeți metalici la trotuare, marcaje semnalizate la trecerile de pietoni.

Au fost asfaltate străzile: 23 August, Paltinului, G. Coșbuc, Crinului, Baicului și s-au executat lucrări pe străzile: Unirii, Traian, Bucegi, 11 iunie, Oltului, ceea ce permite o circulație modernă fluentă mai ales că se constantă o creștere rapidă a numărului autoturismelor personale (2500, unul la 8 locuitori). Acest lucru a impus și crearea Stației P.E.C.O., în anul 1981.

Orașul este servit de gara Florești-Prahova care și-a început activitatea în anul 1879, odată cu realizarea căi ferate București – Predeal. Magistrala este dublă și electrificată și are 5 km trasee în SV orașului. Zilnic se înregistrează un flux de 5000 – 6000 călători.

Foto 56. Gara Florești – Prahova

Transporturile speciale sunt reprezentate prin conducte ce pornesc de la stația de depozitare a țițeiului (în vest lângă DN1) spre rafinăriile din Ploiești și Câmpina. Pe an se transportă cam 260000 t țiței și 11000 tone gazolină.

În anul 1854 a fost construită de austrieci linia telegrafică București – Predeal ce trecea pe lângă Băicoi. În preajma celui de-al doilea război mondial, posturi telefonice existau la societățile petroliere și la primăriile din Țintea și Băicoi (48 respectiv 50). În anul 1978 s-a inaugurat centrala telefonică automată cu conectare la rețeaua interurbană. După anul 1990, numărul mare de cereri a impus instalarea unei centrale automate, în anul 1995, cu legături internaționale directe, cu un număr sporit de linii, cu cabluri de fibră optică, folosite subteran. În anul 1995 existau 3099 abonați telefonici, față de 1200 în anul 1988, revenind un post telefonic la 6,7 locuitori, față de 1 post la 8,2 locuitori cât este media pe țară.

Foto 57. P.T.T.R.

CAPITOLUL XIII
TURISMUL

Funcția turistică se conturează în secolul al XX-lea și câștigă o amploare reală în perioada contemporană, ca o consecință a ridicării nivelului de trai material și spiritual al populației, precum și a necesității unei recreeri active și de reducere a timpului de lucru.

Activitatea de turism s-a dezvoltat în strânsă legătură cu potențialul turistic al văii Prahovei, cu existența apelor clorosodice iodurate, în legătură cu masivul de sare din localitate, legat de apropierea față de orașele Ploiești și Câmpina și existența unor căi lesnicioase de acces.

a. MOTELUL “PARALELA 45˚”, este amplasat pe locul fostului han “Dobrescu”, a fost renovat recent și dispune de 116 locuri pentru a satisface cerințele turiștilor în tranzit. Alături se află un camping cu căsuțe și un loc pentru corturi, un restaurant și o discotecă. Tot aici se află un punct muzeistic, se vând vederi și se oferă diplome celor care au trecut paralela 45˚.

Foto 58. Motelul “Paralela 45”

b. BĂILE VALEA STELII, sunt situate în cartierul, în cartierul Țintea, în jurul lacului sărat și a celui cu nămol sapropelic. În perioada interbelică, Jean Daeker, de la “Steaua Română” , a construit aici cea dintâi cabină pentru băi. În anul 1932, I. Ștefănică a concesionat pe 50 de ani terenul de 6,37 ha de la Ministerul Industriei și Comerțului și a construit cabine, a comercializat băile fără să le modernizeze. Ele au fost folosite astfel, degradându-se treptat, timp de peste un sfert de veac. Abia în anii noștri, băile au fost modernizate și utilizate cât mai eficient.

A fost amenajat lacul de 500 mp, cu nămol sapropelic mineral folosit în cura externă sub formă de băi calde. Apa din lac este extrasă cu o pompă, este încălzită cu gaz de sondă și folosită în băile calde.

Foto 59. Băile Valea Stelii

Climatul de deal și câmpie corespunzător altitudinii de 260 – 280 m, cu efectul său sedativ și caracteristicile biochimice ale apelor clorosodice, iodurate, bromurate fac ca stațiunea să fie recomandată în tratarea afecțiunilor aparatului locomotor, afecțiunilor reumatismale și posttraumatice, afecțiunilor sistemului nervos central și periferic, cardio-vasculare și ginecologice. Sezonul balnear durează între 1 mai – 39 octombrie. Stațiunea dispune de 21 cabine de băi calde, două lacuri / cel mic cu nămol sapropelic /, plaje, cabinet medical, dușuri, vestiar, tonete alimentare, artizanat. Peluzele cu iarbă dintre aleile betonate, arbuști tunși, sălcile și plopii conferă stațiunii un aspect plăcut. Lângă băi se află un restaurant, o discotecă, 10 căsuțe pentru cazare, locuri pentru corturi. Anual, vin la tratament și agrement cca. 60.000 persoane. Există un proiect pentru realizarea unui hotel cu o capacitate de 150 locuri, un bazin de înot acoperit și acoperirea bazinului de nămol sapropelic.

c. În partea centrală a orașului se află vestigii legate de numele Cleopatrei Trubetkoi înzestrată de unchiul său, domnitorul Alexandru Ghica cu moșia Băicoi. Curtea prințesei se întindea în partea cea mai înaltă a Băicoiului. Din conacul boieresc, valoros arhitectonic (stil neoclasic) se mai păstrează două pavilioane în prezent ocupate de Clubul Elevilor.

Foto 60. Ruinele capelei principesei Cleopatra Trubețkoi

Viața spirituală a orașului Băicoi

a. Interesantă din punct de vedere turistic, este Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena ” prin faptul că a fost prima biserică pictată de Nicolae Grigorescu la vârsta de 15 ani. Biserica a fost ctitorită de Cleopatra Trubetkoi și Costache Călinescu, între anii 1850 – 1853. Ceea ce o face de neuitat pe prințesă și dă o faimă anume acestui edificiu este faptul că ursitoarea acestei Case a Domnului, Cleopatra, este cea care îl descoperă pe Nicolae Grigorescu și care în 1853 îl cheamă să îi zugrăvească biserica. Barbu Brezoianu în monografia sa despre “Nicolae Grigorescu” (Editura Tineretului, București, 1959, p.21-22), conturează evenimetul:

Foto 61. Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena” Băicoi

“O fericită întâmplare făcuse, cu câțiva ani în urmă ca una dintre cele mai izbutite iconițe să ajungă în mâinile Cleopatrei Trubetkoi. Surprinsă de trăsăturile frumoase ale Fecioarei dar mai cu seamă de că fusese zugrăvită de către un flăcău de mai puțin de patrusprezece ani, principesa, necrezându-și ochilor, îl cheamă, vrând să vadă pe autor. Băiatul îl inspiră atâta încredere, încât se hotărâ să-l tocmească pentru pictarea bisericii zidită pe moșia sa de la Băicoi”.

Moment de arhitectură (cuprins în Lista monumentelor … la poziția 237) are formă de navă cu o singură turlă, pe pronaos, despărțit – la rândul său – de naos prin cei doi stâlpi de susținere a trei arcade semicirculare.

Între 1896 – 1899 sunt efectuate reparații și îmbunătățiri în urma cărora biserica a căpătat aspectul de azi. Cel mai vechi document, este pisania preotului Gh. Mihail, ea datând din 1902.

Pereții exteriori văruiți în alb au ornamentație sobră. Intrarea se face printr-un mic pridvor cu arcade semicirculare. În interior tavanul este boltit, iar peretele dintre pronaos și naos este format din doi stâlpi pe care se sprijină trei arcade semicirculare. Tâmpla este din lemn de stejar și are o frumoasă ornamentație. Ea înlocuiește din 1889 tâmpla originală din zid și a fost sculptată de Costache Dumitrescu și de fiul său Vasile, din Ploiești. După reparațiile de la sfârșitul secolului trecut, pictura originală a fost refăcută de Toma Vintilescu în anul 1902, care a revenit colorând și reparând stricăciunile și păstrând liniile compoziției.

Tavanul a fost pictat de Marquetti. Dacă pictura murală a lui Grigorescu nu s-a păstrat, în pronaos pot fi văzute șase icoane mari între care cea din dreapta înfățișând pe Sf. Gheorghe conține textul: “nicu Grigorescu și Nicu Popiascu – zugravi”, iar în altar se află o icoană a lui Isus și 12 praznicare pictate pe ambele fețe de către marele pictor. S-au păstrat și picturi de vechea catapeteasmă care în urma expertizei s-au dovedit că aparțin tot lui Nicolae Grigorescu. O parte din ele se găsesc expuse pe pronaos iar ușile împărătești se găsesc expuse din naos. Picturile din Băicoi, Zanfira și Pucheni sunt reprezentative pentru formare marelui pictor, marcând prima s-a perioadă dedicată picturii bisericești. În figurile sfințiilor transpar trăsăturile sătenilor. Mai târziu când Nicolae Iorga a văzut această lucrare de început el a fost mișcat prețuind mâna acestui “tinerel” zugrav de icoane de 16 ani care; deși n-o călăuzise nici învățătura și nici sfaturile a fost totuși în stare să înfățișeze cu deplină siguranță, în preajma sfinților stâlciți ai bizantinului corcit de deunăzi, scena izvorului tămăduirii, imaginea Maicii Domnului de sus, sfinții de lângă Dânsa, cutare chip de împărat bătrân sau de femeie” (Barbu Brezianu “Nicolae Grigorescu – monografie”, Editura Tineretului, București, 1959, p.24). După reparațiile de la sfârșitul secolului trecut, după refacerea picturii din anul 1902, monumentului i se aplică o nouă restaurare în anul 1922. În curtea bisericii lângă scurta alee mărginită cândva de câțiva tei s-a ridicat o cruce de lemn în memoria băicoienilor căzuți în primul război mondial. Dintre preoții care au slujit această biserică amintim: Ghoerghe Mihail, Ghiță M., Gheorghe Nicolae, Iarca Daniel, Bozieru Emil, Ștefănică Gheorghe.

Prin valoarea sa, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, rămâne cel mai interesant obiectiv turistic din orașul Băicoi.

b. Pe strada Unirii nr. 17 peste drum de conacul boieresc (cele două pavilioane) amintit anterior, pe un teren terasat sunt ruinele Capelei principesei Tubertkoi, o construcție cu influențe neogotice. Lăcașul de rugă a fost înălțat în anii 1838-1845, iar ca, caracteristici arhitecturale se remarcă frontonul triunghiular al zidului de vest cu trei ferestre rotunde, portalurile, ferestrele originale, și contraforturile de susținere. La trecerea în neființă principesa Tubertkoi a fost înmormântată în capelă iar soțul Costache Călinescu în curtea lăcașului. Importanța acestui monument este cu atât mai mare cu cât este singurul monument negotic din țara noastră din secolul trecut.

c. în cartierul Dâmbu la poalele dealului Pețoaica se găsește Biserica “Cioara” (după numele unei fecioare – domnița Cioara care ar fi ridicat-o în anul 1790). Biserica este un monument istoric.

Foto 62. Biserica “Cioara” – Dâmbu

Nu se cunoaște data exactă a construcției deoarece nu există nici un document (biserica nu are pisanie) sau însemnări pe zidul edificiului, înăuntru sau afară. Totuși pe icoana “Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”, icoană așezată în dreapta ușii de miazăzi, la catapeteasma bisericii, se poate vedea scris: 1790, iulie 30.

Biserica poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și are formă de corabie. Este construită din bârne, peste care s-a încărcat tencuială, iar peste tencuială s-a executat pictura. Biserica a fost acoperită cu șindrilă, iar în prezent este învelită cu tablă zincată, având o singură turlă. Sfântul Altar este despărțit de restul bisericii de tâmpla de lemn, ușile împărătești fiind din stejar. Altarul și întreaga biserică este pavată cu lespezi de piatră. Toate icoanele sunt pictate pe lemn. La intrarea în biserică se află o verandă închisă, pe pereții exteriori fiind pictați diferiți sfinți. Întreaga pictură a bisericii este în stil românesc.

Cine a pictat biserica, tâmpla bisericii, icoanele, e greu de dezlegat, negăsindu-se nici o informație.

d. Biserica “Duminica Tuturor Sfinților” din cartierul Țintea

Foto 63. Biserica “Duminica Tuturor Sfinților” din cartierul Țintea

Cea mai veche biserică din oraș a fost cea din dealul Brașoveanului (dealul Țintea) la cota 404 m, construită pe la 1200. Distrusă, ea a fost reconstruită pe vremea lui Vlad Țepeș. Accesul fiind dificil, în anul 1853 s-a creat biserica actuală. Distrusă în urma unui cutremur este reconstruită pe un amplasament foarte apropiat celui vechi. A fost sfințită în anul 1914 și are hramul: “Duminica Tuturor Sfiiților”. Preoții care au slujit la această Biserică au fost Nicolae și Ion Popescu, Petre Dudău, Gheorghe Turcu, Mihai Andrieș, Daschievici Gorfini, Papuc Constantin.

e. Biserica “Sfântul Nicolae” din cartierul Liliești

Pisania arată că “această sfântă și duhovnicească biserică este ridicată din temelie de jupân Ion Stroilescu, logofătul Ștefănică și Vasile Sonea în zilele prealuminatului Domn, Ion Alexandru Ghica și a prea sfântului ierarh Constantie.” A fost sfințită în anul 1835 și are hramul “Sfântul Nicolae”.

Foto 64. Biserica “Sfântul Nicolae” Liliești

f. Biserica “Sfântul Nicolae” din cartierul Băicoi

Biserica este construită în 1872, are formă de cruce cu două turle înalte. În prima a fost așezat clopotul, dar reprezentând un pericol datorită greutății, în anul 1926 a fost scos și așezat pe un trepied în fața bisericii, iar în anul 1940 a fost așezat în clopotniță. Pictura a fost executată de R. Vintilescu din Ploiești în anul 1872. Două icoane din naos au fost pictate în anul 1910 de către pictorul Alexandru Vaida din Ploiești. În același an 1910, șindrila de pe acoperiș este acoperită cu tablă.

În 1924, pictorul Mihai Nițescu din București execută lucrări de refacere a picturii. Tot în anul 1924, Biserica este conectată la rețeaua de electricitate, în 1931 cele 35 de strane vechi sunt înlocuite cu altele noi în număr de 42, iar în 1950 lăcașul este conectat și la rețeaua de gaze.

Recent pictorul Căzilă Ioan și soția, din Sibiu, au refăcut pictura Bisericii. Preoții care au slujit la această biserică au fost: Celăreanu Ion, Zaharia Petre, Negoiță Ioan și Andrei Constantin.

Foto 65. Biserica “Sfântul Nicolae” Băicoi

g. Biserica “Nașterea și Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Tufeni.

În anul 1993 din inițiativa preotului Iarca Daniel și cu sprijinul financiar al autorităților locale și al enoriașilor, au demarat lucrările de construcție a unei noi biserici amplasată în cartierul Tufeni. În anul 1997 biserica a fost sfințită și are hramul “Nașterea și Adormirea Maicii Domnului”

Foto 66. Biserica “Nașterea și Adormirea Maicii Domnului” – Tufeni

h. Adventiști au o casă de rugăciune, în cartierul Băicoi, ridicată în anul 1903 și renovată în anul 1972.

CAPITOLUL XIV
OPTIMIZAREA SPAȚIULUI GEOGRAFIC

Organizarea teritoriului apare ca o integralitate indivizibilă dată de tripla semnificație a problemelor abordate:

tehnico economice legat de utilizarea completă a terenurilor (agricol)

ecologică – crearea unui echilibru natură – amenajări

social politică

Pornindu-se de la concepția unicității teritoriului s-a acreditat o concepție globală de evaluare, planificare, organizare și folosire optimă a resurselor financiare, dotărilor și resurselor umane. Pentru fiecare categorie de folosință s-au delimitat acele părți ale căror sol, relief, microclimat, regim al apei, caracteristici biologice ale plantelor corespund cerințelor fiecărei folosințe.

A. Organizarea terenurilor arabile

Terenurile arabile dețin 48% din suprafața localității și organizarea lor a avut în vedere calitatea și favorabilitatea solurilor pentru diferite culturi de bază, a restructurării folosințelor și delimitărilor mașinilor de asolament, amplasarea solelor, parcelelor, drumurilor de exploatare pentru folosirea completă a pământului, lucrărilor de îmbunătățiri funciare, a efectuării raționale a lucrărilor agricole mecanizate, a transportului cu efect maxim.

Cea mai mare parte a solurilor este ocupată de rendizinele cu caracter branciog, brune tipice pseudogleizate, brune roșcate luvice, brune luvice, aluvial cambice și aluvial gleizate cu potențial fertil redus. Adâncimea de apariție a pietrișurilor este mai mare de 150 cm la cele brune roșcate luvice, în timp ce la rendzine apar la 20-100 cm. Apa freatică apare la mai mult de 10 m adâncime și are o mineralizare scăzută, încadrându-se în categoria apei dulci. În lunca râului Dâmbu, apare și la 1,5 până la 2 m. Predomină textura mijlocie, mijlocie-ușoară și mijlocie-grea. Din totalul solurilor, 3% sunt puternic acide și foarte slab aprovizionate cu P2O5 și K2O, acid de 39% slab aprovizionate cu P2O5 și K2 slab acide 33% și neutre 4% mijlociu aprovizionate cu P2O5 și K2O. Pe solurile acide și slab acide se utilizează nitrocalcarul sau urea. În ceea ce privește conținutul de humus, acesta este în general egal cu cel de azot (exceptând teritoriile acide), 68% slab aprovizionate și 32 mediu aprovizionate. Principalii factori limitativi constau în faptul că majoritatea suprafeței este ocupată cu soluri litice cu un volum edafic util redus datorită scheletului la mică adâncime porozității excesive și adâncimea mare a apei freatice. La baza bonitării, au stat unitățile de teritoriu ecologic omogene. Notele de bonitare se înscriu în clasele a V-a (41-50), a VI-a (41-50) și a VII-a (31-40). Cea mai mare notă de bonitare 65 este pentru porumb la ferma 9 a S.C. Pomicola S.A. în regim de irigații și însumează 4875 kg/hectar. La grâu maximul natural este de 58 de puncte de bonitare ceea ce înseamnă 3480 kg/hectar. Prin potența notelor de bonitare (îmbunătățiri funciare, tehnologii ameliorative, irigații, amendamente) se obțin recolte scontate.

Se recomandă extinderea suprafețelor irigate, a căror eficiență este evidențiată la porumb, fiind necesare norme de udare mijlocii și udări dese neexistând pericolul băltirii apei.

Potențarea la grâu scade nota de bonitare, relevând ineficiența irigației în condiții normale, fiind utilă numai în anii secetoși.

S-au realizat în acest sens desțeleniri, defrișări, nivelări.

S-a urmărit realizarea unei împărțiri adecvate a solamentelor nu sole unitare ca dimensiuni, relief, amenajare și potențial productiv pentru realizarea rațională a teritoriului, rotației culturilor, aplicării diferențiat a măsurilor agropedo-ameliorative și exploatării eficiente.

B. Organizarea terenurilor pomicole.

Terenurile pomicole ocupă 20% din suprafața localității și organizarea lor constituie o latură importantă a spațiului agrar. Suprafețele pomicole, constituie obiectivul activității S.C. Pomicola S.A. (fermele 4 Sediu, Tufeni 3, Tufeni 4, Valea Largă, Bordeni, Dâmbu).

Plantațiile de pe raza orașului alcătuiesc masivul V și acesta include trupurile IX (Tufeni 3, 4, Valea Largă, Dâmbu, Bordeni) și VII – Ferma IV Sediu.

Fiecare trup dispune de tarlale – unități teritoriale de lucru pentru mijloace mecanice și manuale. Forma tarlalelor diferă mult de la cele regulate la Dâmbu și Tufeni la cele neregulate.

Pe terenurile în pantă de la Valea Largă, latura lungă a tarlalei este paralelă față de curbele de nivel, iar ravenele văile ogașele sunt limite. Pentru delimitarea soiurilor din tarlale apar parcelele. Drumurile de plantație însumează 29 ha și sunt principale cu 5-6 m lățime, secundare 4 m lățime și constituie de obicei limitelor tarlalelor.

La plantațiile clasice Valea Largă, Bordeni pomii sunt plantați la 10-12 m între rânduri și 5-6 m pe rând, fără amenajări anterioare. În plantațiile intensive, Dâmbu, sunt 500-900 pomi/ha, față de numai 130-300 la cele clasice.

Plantațiile intensive și superintensive (Tufeni 4 parțial și Tufeni 3), cuprind pomii de talie mică și coroana condusă sub formă de palmetă, ceea ce face ca distanța dintre rânduri și pe rând să se micșoreze mult, rezultând un număr mare de pomi pe unitate de suprafață – 990.

Restul suprafețelor pomicole și în special, cele dintre rânduri, se folosesc drept fânețe. Centrele de producție, sunt amplasate pe drumurile principali și cuprind birouri, dormitoare, bloc de locuințe, sala de sortare, copertine, platforme de mașini și ambalaje.

C. Organizarea spațiului forestier

Spațiul forestier ocupă 41% din suprafața orașului. Pădurea aparține Ocolului Silvic Câmpina – Unitatea de producție Doftăneț XII și este compusă dintr-un canton silvic. Constituie o singură subunitate de producție. Pădurea este împărțită în 12 parcele delimitate prin detaliile de relief sau terenurile agricole. Trupul Băicoi, La Drum, Dâmbu, Lui Ion, Lui Vasiel, Schelă, Țintea și Plopeni. Sunt 12 parcele cu o suprafață medie de 13,8 ha. Până în anul 1948 au fost în proprietate particulară iar după naționalizarea a trecut în proprietatea statului.

În anul 1961 s-a făcut primul amenajament. Are regim de crâng cu ciclu de 30 ani și este alcătuit din următoarele specii: 80% stejar, 10% diverse moi, 8% diverse tari, 1% gorun și 1% carpen.

Pădurea este situată pe terenuri în pantă (69%). Climatul tropicitatea solurilor asigură condiții bune de vegetație speciei de bază, stejarul (34% sunt arborete naturale fundamentale, 46% derivate, 17% artificiale, 1% neproductive, 1% poiene).

În funcție de situare, sunt stejărete de coastă cu productivitate mijlocie 56% și stejărete normale de terasă 44%.

Vârsta medie este de 24 ani, clasa III 0, consistența 0,90, volumul mediu la ha 93 m3, creșterea medie este de 6,1 m3/an și /ha. Față de amenajamentul din 1973 se constată mărirea clasei de producție de la III 5 la III 0.

mărirea creșterii medii de la 2,6 m3 la 6,1 m2/ha/an

mărirea venitului de la ha de la 32 m3 la 90 m3

creșterea vârstei medii de la 17-24 ani

În deceniul trecut au fost create arborete mai bune și nu au fost exploatate toate arboretele, prevăzute în amenajamentul anterior. Starea sanitară a pădurii este bună. Sunt încadrate grupei a II-a funcționale, având în principal funcția de producție și secundar funcția de protecția.

Crângul beneficiază de tăieri în crâng, curățiri, rărituri și tăieri de igienă. Indicele de recoltare este de 4,9 m3/an/ha iar cel de creștere 6,1m3/an/ha.

D. Organizarea pășunilor

Pășunile dețin 7% din suprafața localității, însumând 293 ha din care 137 ha în administrația consiliului local și 156 ha repartizate cetățenilor. Acestea se concentrează pe Dealul Țintea, Dâmbu și Bobeica. Solurile sunt brune de pădure foarte puternic erodate, soluri de pante, brune de pădure podzolite și brun roșcate de pădure. Terenul este străbătut de văi împădurite. Pe Dealul Țintea se află cea mai compactă suprafață de pășunat. Consiliul local 137 ha dintre care 41 ha. Livede, 32 ha Tufeni, 25 ha Schelă, 39 ha Țintea.

Prezentăm în continuare organizarea pășuni Țintea cu o suprafață de 60 ha (39 ha pășune, 21 ha pomi și fâneață).

Pajiștea este în cea mai mare parte îmbătrânită prin evoluția biologică firească, stabilită prin încărcătura mare de animale și neefectuarea lucrărilor de îngrijire și întreținere, ajungând să furnizeze acum cantități insuficiente de masă verde. Pășunatul rațional pe tarlale asigură o producție sporită de masă verde 20-25% față de producțiile ce se obțin de pe suprafețele unde pășunatul se efectuează de-a valma.

Având stabilită durata de refacere a ierburilor (30 zile) de la un ciclu de pășunat la altul, numărul de zile cât se pășunează pe o tarla, 5 și numărul tarlalelor ce se lasă libere, dacă se calculează numărul tarlalelor, s-a determinat că parcelarea optimă ar fi: 7 tarlale de pășune ce vor fi pășunate anual și două de fâneață libere pentru refacerea covorului ierbos. Dimensiunile variază de la 5,75 ha la 21,3 ha, în funcție de existența drumurilor de exploatare ale M.M.P.G. bine întreținute (DE-590 lat de 6 cm ce permite transportul hipo și auto și asigură accesul animalelor la tarlale).

Tarlalele sunt delimitate de drumuri și gard de sârmă ghimpată la 3 rânduri, pe bulamaci de lemn. Încărcătura maximă este 226 capete/ha. Se vor face nivelări și se va asigura curățirea pășunii și fânețelor de materialul dăunător și nefolositor. Tot pentru combaterea eroziunii solului de suprafață și adâncime se vor executa: cleionaje simple – împletituri de nuiele și pari de lemn bătuți pe un singur rând, plantații silvice cu salcâmi 1/1 m la 2,11 ha unde sunt alunecările active, ce nu pot fi menținute ca pășuni. Se vor întreprinde apoi lucrări pentru refacerea covorului vegetal.

Tarlaua 6 cu teren degradat expus alunecării pe firul de vale, cu iarbă degradată și sărată și tarlaua 9 cu pante 35˚, vor fi transportate în fânețe. La acestea se adaugă parcelele la care se ajunge greu cu turma. E necesară supraînsămânțarea cu 33 kg de semințe la ha pe Dealul Țintea și Schelă în următoarea proporție: golomăț 18 kg/ha, festuca pratensis 8 kg/ha, festuca rubra 3 kg/ha și trifoi 4 kg/ha. Se va efectua însămânțarea suprafețelor de 18,74 ha.

După însămânțare și supraînsămânțare se va face reînsămânțarea a ½ din pășunea rămasă (27,62 ha cu 16,5 kg semințe/ha). Se va proceda la aplicarea îngrășămintelor cca. 150 kg azotat și 300 kg superfosfat la ha la sfârșitul ciclului de pășunat. S-au prevăzut locuri de adăpat lângă Parcul Astra, “Compresoare 14” și Sonda 122. Taberele de vară permit folosirea combinată a nutrețurilor.

Localitatea Băicoi se va dezvolta în viitor ca un oraș cu funcțiune mixtă: industrială, agrozootehnică – pomicolă, și centre de cazare pentru forța de muncă din Florești, Plopeni, Ploiești și Câmpina. Prezența mai multor funcții în aceeași așezare este o caracteristică a orașelor.

Formarea zonelor funcționale, a fost rezultatul unei dezvoltări spontane în perioada de început a orașului, în timp ce în ultima perioadă s-a obținut exclusiv pe calea unui urbanism dirijat.

Zona schelă de cca. 18 ha, a fost introdusă în perimetrul construibil datorită existenței aici a unor clădiri în stare bună și foarte bună, dotate edilitar și unde nu se mai poate practica agricultura.

În ceea ce privește dezvoltarea în perspectivă a zonei rezidențială schița de sistematizare prevede noi construcții de locuințe în zona Hagia – Liliești, de importanță majoră în renovarea urbanistică. Construcțiile de locuințe prevăzute vin să răspundă unor cerințe importante: amplasarea lor în apropierea locurilor de muncă, compactizarea fondului de locuințe prin crearea de noi ansambluri de locuit, crearea unei densități mai mari în intravilan și ocuparea mai judicioasă a spațiilor libere.

În centrul civic al orașului se vor realiza 1200 apartamente, iar în Tufeni și Țintea se vor realiza conform detaliilor de sistematizare.

În ceea ce privește dotările culturale, prin sistematizare se urmărește gruparea lor în Centrul Civic dar și în Țintea și în zona industrială.

Una din problemele majore ale sistematizării de perspectivă, este aceea de a crea un sistem coerent de circulație, care să stimuleze relațiile dintre zonele funcționale.

Fluxurile interne ale populației, la care se adaugă cei 3000 de navetiști, trebuie preluate de mijloace de transport în comun.

Sunt prevăzute în acest sens, o serie de îmbunătățiri în rețeaua transportului în comun. Se au în vedere introducerea transportului în comun pe strada Unirii, Baicului, Dâmboviței și 11 Iunie. Parcările Liliești și Valea Stelii sunt insuficiente, ceea ce a dus la realizarea uneia noi în cartierul Băicoi. Sunt prevăzute de asemenea întreținerea și repararea DJ 102B, lărgirea podețului de pe strada Dorobanți, crearea de alveole în stații. Toate acestea se vor realiza în perspectivă , în mod optim, legăturile dintre zonele orașului. Zonele funcționale ale orașului pot fi grupate astfel:

1. Zona rezidențială, în partea centrală Liliești care însumează 34,7 ha. Aici s-au construit peste 1160 apartamente în formula P+4 și sunt cuprinse principalele dotări de interes orășenesc (Casă culturală, cinematograf, piațăm agroalimentară, poliția, P.T.T.R., școală, grădiniță, dispensar, locuințe). Zona de locuit propriu-zisă cuprinde cartierele Băicoi, Liliești, Țintea legate organic și dezvoltate de-a lungul drumului județean 102B. Cartierul Dâmbu și Tufeni s-au dezvoltat împrăștiat.

2. Zona industrială a localității însumează 18,8 ha și este divizată în două: 8 ha în vest – S.C. CAMEXIP S.A., F.E.H.S. și Schela de Petrol, care prin includerea cartierului Schela în perimetrul construibil capătă o poziție la marginea teritoriului de locuit la fel ca și cea petrolieră din sudul orașului care include Schela Forson și Șantierul Energo.

3. Zona complexelor agrozootehnice și a fermelor agricole însumează 65,5 ha situate periferic, cu incinte utilate corespunzător.

4. Zona spațiilor verzi și sportive cuprinde Parcul Tineretului și Stadioanele “Petrolul”, “Metalul” și “Vulturul”.

Pentru extinderea acestora se are în vedere amenajarea în nordul orașului pe un teren impropriu a unui parc de 16 ha cu plantații de arbori, alei pavate, fântâni, statui. În viitor se poate amenaja pentru agrement și lacul din zona Hale.

5. Zona de gospodărie comunală reprezentată prin stația de epurare, zona căminelor de rupere în pantă pe traseul aducțiunii Paltinu și rampa de gunoi de la Valea lui Dan.

6. Zona balneară valea Stelii însumează 11 ha și este situată în țintea. Se precizează necesitatea preluării de către ministerul turismului sau Ministerul Sănătății în vederea unei dotări corespunzătoare cu pavilioane de tratament, sală de sport medicală, hotel de 150 locuri, pentru a pune în valoare calitatea nămolurilor sapropelice.

În concluzie, se poate remarca faptul că orașul a ajuns la un grad mediu de diferențiere funcțională internă, deci funcția industrială s-a conturat recent. Dintre particularitățile fizionomice, cele mai caracteristice se referă la trama stradală neregulată, consecință a dezvoltării spontane, ce duce la o densitate mare a rețelei de străzi (9,5 km/ha) și impune o remodelare a acestuia în sensul restrângerii. Problemele edilitare au fost rezolvate diferențiat, cele mai avansate fiind de electrificare generalizată urmând, în ordine, alimentarea cu apă și energia termică.

Dotarea cu spații verzi, deficitară în prezent, se va îmbunătății prin realizarea parcului din nordul orașului.

Transportul urban de pasageri a fost adus la un nivel modern și se bazează pe transportul cu autobuzul. Analizând complexul de relații oraș-cadru natural înconjurător, reiese existența reală a zonei de influență apropiată (regională în cadrul căreia se desfășoară cele mai semnificative relații de natură umană, industrială, agricolă, comercială, școlară, sanitară). Ținând seama de perspectiva evoluției urbanizării, în ultima parte a secolului XX-lea, de creștere a populației și de necesitatea sistematizării, localitatea Băicoi, caracterizată printr-o evoluție ascendentă, se va transforma într-un oraș modern, cu specific local, inclus spațiului geografic central muntenesc.

Locul și rolul orașului Băicoi pe plan local și în spațiul geografic central muntenesc

Între orașul Băicoi și zonele învecinate, se stabilesc numeroase relații de natură economică, demografică, politică, comercială, social culturală și de recreare. Relațiile economice, sunt stabilite cu principalele centre industriale din apropiere Ploiești (S.P.P. Comexip), Florești (Comexip), Plopeni (F.E.H.S.) și Câmpina (Comexip).

Relațiile demografice sunt mai puțin intense. În perioada 1977-1980 când cererea de forță de muncă era mai mare, a existat o migrație spre oraș. După anul 1990, s-a înregistrat o mișcare inversă, prin plecări definitive spre zonele rurale.

Relațiile politico-administrative, de subordonare sunt stabilite cu municipiul – reședință de județ Ploiești aflat la 19 km sud-est de Băicoi. Aici se află Consiliul județean, Prefectura, Tribunalul, Poliția județeană etc. Orașul este arondat judecătoriei Câmpina, municipiu situat la 14 km nord-vest.

Relațiile comerciale sunt bine evidențiate de Târgul săptămânal cu veche tradiție (1792), devenit unul din cele mai importante din județ.

Relațiile social-economice și de recreare reflectă atracția orașului în domeniul învățământului, culturii, sănătății, sportului. Evoluția, în viitor va ține seama de factorii social-economici și demografici. În secolul al XX-lea industria extractivă a petrolului a constituit motorul dezvoltării orașului. Prin tehnologii neeficiente, erupții naturale, sabotaje, bombardamente, o bună parte din acesta s-a pierdut. După anul 1980, s-a constat o scădere continuă a producției de țiței, datorită epuizării zăcămintelor. În 15-20 de ani este posibilă încetarea activității petroliere, în cazul în care acesta ar deveni neprofitabilă prin costuri mari de exploatare. Sunt indicații că rezervele de gaze sunt mai mari.

Industria constructoare de mașini, față de cea a petrolului aflată și ea în regres după anul 1990, are șansa redresării deoarece se află numai într-o criză conjucturală, datorită perioadei de tranziție prin care trece economia. Șansele ar fi retehnologizarea, informatizarea, restructurările de personal, managementul eficient, privatizarea. Această ramură reprezentată F.E.H.S. și CAMEXIP ar putea deveni activitatea de bază a secolului XXI. O reală perspectivă o au unitățile industriale mici și artizanale și cele de industrie ușoară (alimentară, textilă), cele mai multe cu capital privat și rata cea mai mare a creșterii economiei, deosebind personalul disponibilizat.

În agricultură, orașul va valorifica potențialul natural deosebit, șesurile din sud pentru cereale și dealurile din nord pentru pomicultură, viticultură și pășuni. Îndeosebi pomicultura, o ramură foarte rentabilă, poate aduce venituri importante. Creșterea animalelor ar putea deveni rentabilă prin privatizarea fostelor ferme avicole și de bovine.

În cazul transporturilor se vor continua lucrările de importanță locală (modernizarea drumurilor) și a celor de importanță națională (E60).

Comerțul va satisface nevoile cetățenilor, prin diversificarea profilului unităților existente, în majoritate private și creșterea importanței târgului local.

Turismul este un sector nevalorificat integral, care ar aduce venituri importante, ținând cont de potențialul natural (apa sărată și nămolul sapropelic de la Valea Stelii) și antropic (Biserica “Cioară”, ruinele neogotice ale capelei principesei Trubetkoi, picturile lui Grigorescu din Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena”). Se vor avea în vedere, modernizarea, bazei turistice și promovarea unor acțiuni de publicitate.

În funcție de factorii social-economici, poate fi apreciat factorul demografic. După această perioadă de tranziție în care indicatorii demografici au stagnat sau au evoluat negativ, se poate anticipa o creștere până la 30.000 de locuitori în anul 2010, în condițiile economice.

Conceptul tot mai mult ca un sistem, cu un anumit conținut, structură și organizare spațială, orașul este o manifestare concretă a interacțiunilor spațiilor demografici sociale și economice, proiectate în spațiul fizic. Este totodată și unul dintre cele mai adaptabile sisteme geografice datorită capacității sale de autoreglare, îmbunătățindu-și permanent gradul de organizare internă pentru a stăpânii factorii de mediu și a servi o arie rurală mai extinsă.

Trecând în revistă existența localității Băicoi, apreciem câteva etape distincte:

a. Prima etapă al cărui etapă se pierde în negura vremurilor și care a durat până în anul 1895, când a început exploatarea industrială a petrolului.

b. După anul 1895 începe etapa a doua a dezvoltării sale, datorită exploatării moderne a petrolului, perioadă care se va încheia la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Este etapa petrolieră, care a avut un rol primordial în industrializarea orașului. Reamintim că în anul 1940 Schela Băicoi a obținut locul I pe țară la producția de petrol, cuprinzând 1/7 din angajații respectivei industriei. Acest fapt a determinat înscrierea localității în categoria orașelor în anul 1956. La reorganizarea administrativ teritorială din anul 1968, orașul a inclus și comuna Țintea.

c. Etapa a treia, contemporană, a adus transformării profunde prin amplasarea aici a unor obiective ale industriei constructoare de mașini, S.C. CAMEXIP S.A. (Societatea comercială de calandre, malaxoare pentru industria petrochimică) și F.E.H.S. (Fabrica de echipamente hidraulice speciale).

Forța de muncă a orașului se îndreaptă până atunci spre Plopeni, Câmpina și Ploiești. La acțiunea stimulului s-au declanșat reacții: limitarea navetismului, necesitatea unor obiective social culturale, edilitare. În prezent se tinde spre un nou echilibru, dar pe plan superior.

În ceea ce privește populația, cu cei 20.676 locuitori ai săi, orașul Băicoi se înscrie la limita superioară a orașelor mici (considerat de Vasile Cucu oraș mijlociu-mic) ale țării realizând legătura dintre rețeaua urbană și cea rurală. Aparține orașelor întemeiate pe baza resurselor primare, fiind centru de influență locală.

Orașul Băcoi ocupă în județul Prahova locul al III-lea în ceea ce privește numărul locuitorilor și locul al IX-lea în privința producției industriale.

În rețeaua urbană a județului prahova care cuprinde un oraș de rangul I, Ploiești, trei orașe de rangul al V-lea, Câmpina, Sinaia și Vălenii de Munte și zece orașe de rangul al VI-lea, orașul Băicoi (rangul al VI-lea) are rolul unui releu în caracteristicilor urbane, spre spațiile rurale înconjurătoare Florești, Scorțene, Cocorăști Mislii, iar aria sa de influență este inclusă ariei orașului Ploiești.

În sistemul național de orașe, este inclus spațiului geografic central-muntenesc, polarizat de Capitală, și ocupă locul 105 după numărul de locuitori între cele 262 orașe din România.

Schemă generală a unui sistem integrat privind amenajarea șu utilizarea rațională a terenurilor supuse eroziunii (după Mircea Moțoc, 1991)

Bibliografie

Baranovschi N., Ștefănescu I., (1965), Evoluția numerică și teritorială a populației din Subcarpații dintre Slănicul Buzăului și Dâmbovița între anii 1835-1964 – Studii și cercetări geologice, geofizice, geografice

Bărăganu P. (1979), Metodica predării geografiei, curs litografiat, București

Baejeu Garnier J., Chabot G., (1971), Geografia urbană, Ed. Științifică, București

Bold I. E., Popescu R., (1986), Asolamentul – dimensionarea optimă a solelor și parcelelor și gradul de ocupare cu drumuri agricole, Redacția de propagandă și tehnică agricolă, București.

Baicu Șt. I., Popescu P., (1977), Istoria Prahovei în date, partea I., Ploiești.

Boncu C., (1971), Contribuții la istoria petrolului românesc, Ed. Academiei, București.

Bleahu M., (1983), Tectonica globală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.

Cernovodeanu P., (1996), Români și ruși, Magazin istoric, pg. 65.

Coteț P., (1973), Geomorfologia României, Ed. Tehnică, București.

Cucu V., (1970), Orașele României, Ed. Științifică, București.

Cucu V., (1981), Geografia populației și așezărilor umane, Ed. Didactică și Pedagogică, București

CucuV., Ureche V., (1970); Aspecte geografice actuale ale urbanizării României, Terra, nr.5.

Florea N., (1968) și colaboratori, Geografia solurilor României, Ed. Științifică, București.

Filitti I.C., (1932), Arenda moșiilor în Muntenia

Giurăscu M., (1976), Determinarea valorii pantelor terenului pe planuri și hărți topografice, Universitatea București, Facultatea Geografie – Geologie.

Gâștescu P. (1971), Lacurile din România (Limnologie regională), Ed. Academiei, București.

Gugui Alexandrina, Moroiță Ana, (1995), Micromonografia liceului “Constantin Cantacuzino” – Băicoi.

Grigoraș N., (1961), Geologia zăcămintelor de petrol și gaze, Ed. Tehnică, București

Ianoș I., (1987), Orașul și organizarea spațiului geografic, Ed. Academiei, București.

Lakovary G., (1898), Marele dicționar geografic al României, I.S.G.R., vol.2, pg. 275.

Laurian R., (1965), Urbanism, Ed. Tehnică, București

Meteș Șt., (1921), Relațiile comerciale ale Terii Românești cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea, Sighișoara.

Mihăilescu V., (1963), Dealurile și câmpiile României, Ed. Științifică, București.

Micalevich – Velcea Valeria, (1963), Studiu fizico-geografic al alunecărilor de teren, Revista Natura, nr.1, sera geografie – geologie.

Moisin A., (1966), Istoria exploatărilor petrolifere, Băicoi – Țintea – Dâmbu de la începuturi până în prezent, Lucrare de doctorat, mansuscris.

Niculescu Gh., (1963), Terasele Teleajenului în zona subcarpatică cu privire specială asupra mișcărilor neotectonice cuaternare – probleme de geografie, vol. IX.

Niculescu Gh., Velcea I., (1973), Județul Prahova, Ed. Sport – Turism. București.

Niculescu Gh., (1984), Valea Prahovei, Ed. Sport –Turism, București.

Panaite L., (1974), Metodica cercetărilor economico-geografice, C.M.U. București.

Petrovici E., (1970), Studii de dialectologie și toponomie, Ed. Academiei, București.

Pișotă I., Nedelcu A., (1995), Analele școlii prahovene, Ed. prahova, Ploiești.

Popescu Gh., (1945), Țintea, Topografia de artă C. Mircescu

Popescu P., (1985),Ghid de oraș – Ploiești, Ed. Sport – Turism, București.

Popp N., (1939), Subcarpații dintre Dâmbovița și Prahova, B.S.G.R., București

Ravaș Gh., (1965), Din istoria petrolului românesc E.S.P.L.P.

Rădulescu Al., Velcea I., Petrescu N., (1968), Geografia agriculturii României, Ed. Științifică, București.

Rădulescu Cornelia, (1995), Analele școlii prahovene, Ed. Prahova, Ploiești.

Roșu Al., (1973), Geografia fizică a României, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Sevastos N., (1937), Monografia orașului Ploiești, București

Șerbu Maria, (1977), Procese actuale de degradare a terenurilor din dealurile subcarpatice Țintea – Băicoi, lucrare de radul I, manuscris.

Ștefan Al., Ștefan Steluța, (1981), Memoria comunei Țintea.

Țimariu Gh. Bold I.E., Popescu E. R., (1964), Sistematizarea și organizarea teritoriului, Ed. Agro – Silvică, București.

Tufescu V., (1966), Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei, Ed. Științifică, București.

Ujvari I., (1972), Geografia apelor României, Ed. Științifică, București.

Vâlsau G., (1915), Câmpia Română, B.S.G.T. XXXVI

Valeria Velcea, Velcea I., (1966), Valea Prahovei, Ed. Științifică, București.

Valeria Velcea, Savu Al., (1992), Geografia Carpaților și Subcarpaților Românești, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu.

Velcea Valeria, (1996), Riscuri naturale și tehnogene, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu.

Velcea Valeria, (1992), Geomorfologie generală, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu

Zagoritz Gh., (1914), Târguri și orașe între Buzău, Târgoviște și București.

Altă documentație

(1953), Documentele privind istoria României – veacurile XIII, XIV și XV, Țara Românească (1247 – 1500), Ed. Academiei, București.

(1957), Studii geologice privind analiza zăcămintelor de hidrocarburi de pe structura Țintea-Băicoi.

(1964), Memoriu agropedologic al teritoriului comunal Băicoi, I.G.F.C.O.T.

(1964), Memoriu agropedologic al teritoriului comunal Țintea, I.G.F.C.O.T.

(1966), Atlasul climatologic, Ed. Științifică, București

(1971), Râurile României, Monografie hidrologică, I.M.H. București.

(1973), Amenajarea pădurii comunale Băicoi, ocolul silvic Câmpina, București.

(1974), Proict de organizare, combaterea eroziunii solului și amenajarea pășunii Țintea D.G.A.I.A. – Oficiul de cadastru și organizarea teritoriului Prahova.

(1982), Amenajamentul pădurii comunale Băicoi, ocolul silvic Câmpina, București.

(1983) Geografia României, vol. I, Geografie fizică, Ed. Academiei, București.

Cuprins

TOC \o 1-2

INTRODUCERE PAGEREF _Toc \h 1

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI PAGEREF _Toc1 \h 3

PARTEA I PAGEREF _Toc2 \h 5

CAPITOLUL I
POZIȚIA ȘI LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ PAGEREF _Toc3 \h 6

CAPITOLUL II
ISTORICUL CERCETĂRILOR PAGEREF _Toc4 \h 7

PARTEA A II-A PAGEREF _Toc5 \h 12

CAPITOLUL III
ELEMENTELE GEOLOGICE ȘI IMPACTUL LOR ÎN PEISAJ PAGEREF _Toc6 \h 12

CAPITOLUL IV
RELIEFUL COMPONENT DE BAZĂ AL PEISAJULUI PAGEREF _Toc7 \h 14

Influența factorului social-economic PAGEREF _Toc8 \h 21

CAPITOLUL V
ANALIZA CLIMATICĂ PAGEREF _Toc9 \h 23

CAPITOLUL VI
RESURSELE DE APĂ PAGEREF _Toc10 \h 25

CAPITOLUL VII
ANALIZA BIOGEOGRAFICĂ PAGEREF _Toc11 \h 29

CAPITOLUL VIII
SOLURILE PAGEREF _Toc12 \h 30

PARTEA A III-A PAGEREF _Toc13 \h 33

CAPITOLUL IX
GEOGRAFIA POPULAȚIEI PAGEREF _Toc14 \h 33

CAPITOLUL X
AȘEZĂRILE UMANE PAGEREF _Toc15 \h 45

Evoluția spațială și funcțională a orașului PAGEREF _Toc16 \h 45

PARTEA A-IV-A PAGEREF _Toc17 \h 63

CAPITOLUL XI
FUNCȚIILE ECONOMICE ȘI CULTURAL-ȘTIINȚIFICE PAGEREF _Toc18 \h 63

Criterii folosite în determinarea funcțiilor actuale ale orașului PAGEREF _Toc19 \h 63

Crearea bazei economice PAGEREF _Toc20 \h 64

A. Funcția industrială PAGEREF _Toc21 \h 67

1. Industria petrolieră PAGEREF _Toc22 \h 68

2. Industria constructoare de mașini. PAGEREF _Toc23 \h 79

3. Industria alimentară PAGEREF _Toc24 \h 81

4. Mica industrie PAGEREF _Toc25 \h 83

B. Funcția agricolă PAGEREF _Toc26 \h 83

Creșterea animalelor PAGEREF _Toc27 \h 88

C. Funcția comercială PAGEREF _Toc28 \h 90

D. Funcția rezidențială PAGEREF _Toc29 \h 95

E. Funcția de învățământ PAGEREF _Toc30 \h 97

F. Funcțiile cultural – științifice PAGEREF _Toc31 \h 102

Sportul PAGEREF _Toc32 \h 104

G. Funcția sanitară PAGEREF _Toc33 \h 105

H. Funcția administrativă PAGEREF _Toc34 \h 109

CAPITOLUL XII
CĂILE DE COMUNICAȚII ȘI TRANSPORT PAGEREF _Toc35 \h 111

CAPITOLUL XIII
TURISMUL PAGEREF _Toc36 \h 116

Viața spirituală a orașului Băicoi PAGEREF _Toc37 \h 118

CAPITOLUL XIV
OPTIMIZAREA SPAȚIULUI GEOGRAFIC PAGEREF _Toc38 \h 124

Locul și rolul orașului Băicoi pe plan local și în spațiul geografic central muntenesc PAGEREF _Toc39 \h 131

Bibliografie PAGEREF _Toc40 \h 136

Altă documentație PAGEREF _Toc41 \h 138

Cuprins PAGEREF _Toc42 \h 139

Bibliografie

Baranovschi N., Ștefănescu I., (1965), Evoluția numerică și teritorială a populației din Subcarpații dintre Slănicul Buzăului și Dâmbovița între anii 1835-1964 – Studii și cercetări geologice, geofizice, geografice

Bărăganu P. (1979), Metodica predării geografiei, curs litografiat, București

Baejeu Garnier J., Chabot G., (1971), Geografia urbană, Ed. Științifică, București

Bold I. E., Popescu R., (1986), Asolamentul – dimensionarea optimă a solelor și parcelelor și gradul de ocupare cu drumuri agricole, Redacția de propagandă și tehnică agricolă, București.

Baicu Șt. I., Popescu P., (1977), Istoria Prahovei în date, partea I., Ploiești.

Boncu C., (1971), Contribuții la istoria petrolului românesc, Ed. Academiei, București.

Bleahu M., (1983), Tectonica globală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.

Cernovodeanu P., (1996), Români și ruși, Magazin istoric, pg. 65.

Coteț P., (1973), Geomorfologia României, Ed. Tehnică, București.

Cucu V., (1970), Orașele României, Ed. Științifică, București.

Cucu V., (1981), Geografia populației și așezărilor umane, Ed. Didactică și Pedagogică, București

CucuV., Ureche V., (1970); Aspecte geografice actuale ale urbanizării României, Terra, nr.5.

Florea N., (1968) și colaboratori, Geografia solurilor României, Ed. Științifică, București.

Filitti I.C., (1932), Arenda moșiilor în Muntenia

Giurăscu M., (1976), Determinarea valorii pantelor terenului pe planuri și hărți topografice, Universitatea București, Facultatea Geografie – Geologie.

Gâștescu P. (1971), Lacurile din România (Limnologie regională), Ed. Academiei, București.

Gugui Alexandrina, Moroiță Ana, (1995), Micromonografia liceului “Constantin Cantacuzino” – Băicoi.

Grigoraș N., (1961), Geologia zăcămintelor de petrol și gaze, Ed. Tehnică, București

Ianoș I., (1987), Orașul și organizarea spațiului geografic, Ed. Academiei, București.

Lakovary G., (1898), Marele dicționar geografic al României, I.S.G.R., vol.2, pg. 275.

Laurian R., (1965), Urbanism, Ed. Tehnică, București

Meteș Șt., (1921), Relațiile comerciale ale Terii Românești cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea, Sighișoara.

Mihăilescu V., (1963), Dealurile și câmpiile României, Ed. Științifică, București.

Micalevich – Velcea Valeria, (1963), Studiu fizico-geografic al alunecărilor de teren, Revista Natura, nr.1, sera geografie – geologie.

Moisin A., (1966), Istoria exploatărilor petrolifere, Băicoi – Țintea – Dâmbu de la începuturi până în prezent, Lucrare de doctorat, mansuscris.

Niculescu Gh., (1963), Terasele Teleajenului în zona subcarpatică cu privire specială asupra mișcărilor neotectonice cuaternare – probleme de geografie, vol. IX.

Niculescu Gh., Velcea I., (1973), Județul Prahova, Ed. Sport – Turism. București.

Niculescu Gh., (1984), Valea Prahovei, Ed. Sport –Turism, București.

Panaite L., (1974), Metodica cercetărilor economico-geografice, C.M.U. București.

Petrovici E., (1970), Studii de dialectologie și toponomie, Ed. Academiei, București.

Pișotă I., Nedelcu A., (1995), Analele școlii prahovene, Ed. prahova, Ploiești.

Popescu Gh., (1945), Țintea, Topografia de artă C. Mircescu

Popescu P., (1985),Ghid de oraș – Ploiești, Ed. Sport – Turism, București.

Popp N., (1939), Subcarpații dintre Dâmbovița și Prahova, B.S.G.R., București

Ravaș Gh., (1965), Din istoria petrolului românesc E.S.P.L.P.

Rădulescu Al., Velcea I., Petrescu N., (1968), Geografia agriculturii României, Ed. Științifică, București.

Rădulescu Cornelia, (1995), Analele școlii prahovene, Ed. Prahova, Ploiești.

Roșu Al., (1973), Geografia fizică a României, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Sevastos N., (1937), Monografia orașului Ploiești, București

Șerbu Maria, (1977), Procese actuale de degradare a terenurilor din dealurile subcarpatice Țintea – Băicoi, lucrare de radul I, manuscris.

Ștefan Al., Ștefan Steluța, (1981), Memoria comunei Țintea.

Țimariu Gh. Bold I.E., Popescu E. R., (1964), Sistematizarea și organizarea teritoriului, Ed. Agro – Silvică, București.

Tufescu V., (1966), Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei, Ed. Științifică, București.

Ujvari I., (1972), Geografia apelor României, Ed. Științifică, București.

Vâlsau G., (1915), Câmpia Română, B.S.G.T. XXXVI

Valeria Velcea, Velcea I., (1966), Valea Prahovei, Ed. Științifică, București.

Valeria Velcea, Savu Al., (1992), Geografia Carpaților și Subcarpaților Românești, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu.

Velcea Valeria, (1996), Riscuri naturale și tehnogene, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu.

Velcea Valeria, (1992), Geomorfologie generală, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu

Zagoritz Gh., (1914), Târguri și orașe între Buzău, Târgoviște și București.

Altă documentație

(1953), Documentele privind istoria României – veacurile XIII, XIV și XV, Țara Românească (1247 – 1500), Ed. Academiei, București.

(1957), Studii geologice privind analiza zăcămintelor de hidrocarburi de pe structura Țintea-Băicoi.

(1964), Memoriu agropedologic al teritoriului comunal Băicoi, I.G.F.C.O.T.

(1964), Memoriu agropedologic al teritoriului comunal Țintea, I.G.F.C.O.T.

(1966), Atlasul climatologic, Ed. Științifică, București

(1971), Râurile României, Monografie hidrologică, I.M.H. București.

(1973), Amenajarea pădurii comunale Băicoi, ocolul silvic Câmpina, București.

(1974), Proict de organizare, combaterea eroziunii solului și amenajarea pășunii Țintea D.G.A.I.A. – Oficiul de cadastru și organizarea teritoriului Prahova.

(1982), Amenajamentul pădurii comunale Băicoi, ocolul silvic Câmpina, București.

(1983) Geografia României, vol. I, Geografie fizică, Ed. Academiei, București.