ORAȘUL JIBOU-STUDIU DE GEOGRAFIE UMANĂ Coordonator științific, Absolvent, Prof.univ.dr. Ciangă Nicolae Daroczi Mihai Iosif Cluj-Napoca, 2012 Aspecte… [307678]

UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI”, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: [anonimizat], Absolvent: [anonimizat].univ.dr. [anonimizat], 2012

Aspecte introductive

Se spune că ,,acasă e acolo unde îți este inima’’. [anonimizat] ’’ acasă ’’. Acel acasă care ține de calitatea specială a unui confort sufletesc resimțit și trăit doar pe acele meleaguri. Orașul Jibou îți poate oferi acea stare privilegiată în care spiritul își regăsește puritatea și statornicia. [anonimizat]. Printre aceste comunități spațiale și culturale se prenumera firește și cea pe care o [anonimizat] a identității lor.

Adlai E. Stevenson spunea că : ,,Patriotismul nu este o [anonimizat] o dăruire liniștită și statornică de o viață‘’. [anonimizat]. De-alungul vieții m-[anonimizat], care mi-a oferit atât de multe și am încercat mereu să îi întorc favoarea. [anonimizat] a-l înțelege mai bine și a reuși să găsim împreună unele modalități de dezvoltare.

[anonimizat] o [anonimizat]: Jiboul la 800 de ani ; Jibou 2002 (monografie) ; Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou 50 – Vârstele școlii ; Școala „Lucian Blaga” Jibou la 30 [anonimizat] ; etc.

Etapele de cercetare necesare în vederea elaborării unei lucrări geografice trebuie să fie respectate cu strictețe. [anonimizat] o funcție bine definită. Procesul de cercetare posedă o [anonimizat] a [anonimizat] a rezultatelor acumulate stadial la concluziile formulate anterior.

În acest sens am început cu formularea subiectului sau a problemei de cercetare în urma unor argumentări prealabile temeinice și a unei motivații solide. Următoarea fază a fost reprezentată de documentarea bibliografică și cartografică. [anonimizat], [anonimizat]-am ales aparatura și echipamentul necesar și am avut un contact preliminar cu terenul prin identificarea trăsăturilor majore, a ariilor de maximă relevanță pentru obținerea de informații utile pentru demersul meu științific.

Etapa de teren a [anonimizat], [anonimizat], îndeplinirera proiectului de cercetare. Cu ajutorul carnetului de teren am reușit să consemnez informații adecvate, să cartografiez fenomenele studiate și să suplimentez informațiile directe cu cele obținute de la localnici. Informațiile provenite de la aceștia au fost foarte utile, însă unele dintre ele au trebuit să fie filtrate critic(informații diverse-modificări climatice, hidrologice, peisagistice, alunecări de teren, fenologice, toponimice-).

Ultima parte a demersului științific a fost reprezentată de etapa de redactare. Aceasta nu se reduce la o simplă transpunere grafică în condiții superioare de exprimare și reprezentare ci are în vedere integrarea logică a rezultatelor cercetării astfel încât acestea să dobândească relevanță științifică și utilitate practică.

În acest scop am întocmit planul de redactare, urmat de redactarea propriu-zisă, întocmirea listei bibliografice și încadrarea materialului faptic.

Lucrarea este structurată în 7 capitole, acestea fiind prefațate de anumite aspecte introductive și urmate de concluzii.

În primul capitol este tratată problematica așezării geografice și istoricul localității. Pe baza unor analize critice a lucrărilor studiate și cu ajutorul softului ArcGis am realizat harta de localizare a orașului Jibou.

Al doilea capitol abordează cadrul natural cu toate componentele sale(structura geologică, relief, climă, rețeaua hidrografică, vegetația și solurile) și cum influențează acestea dezvoltarea orașului Jibou.

Cel de-al treilea capitol abordează calitativ și cantitativ componenta geodemografică, fiind analizate: evoluția populației, dinamica naturală și mobilitatea teritorială, structurile geodemografice, în diverse momente de referință, pe baza datelor de la recensăminte, precum și a altor date statistice. O atenție sporită se acordă transformărilor produse în a doua jumătate a secolului XX.

Componenta de habitat constituie obiectul de studiu al celui de-al patrulea capitol. Pentru a evita căderea într-o abordare deterministă naturală sau socială s-a acordat atenție atât condiționărilor geografico-fizice cât și celor geografico-umane implicate în evoluția așezărilor. Sunt analizate aspecte variate privind forma, dimensiunea, structura, textura așezărilor dar și multe alte elemente. Tot în acest capitol putem regăsi informații despre obiceiurile, datinile și tradițiile oamenilor.

Definirea funcțiilor geografico-umane ale oricărui spațiu geografic nu poate face abstracție de funcția sa economică. Așadar componentele economice ale orașului Jibou sunt tratate în capitolul cinci, urmând succesiunea procesului de industrializate, dezindustrializare și efectele acestora. Acest capitol detaliază activitățile din cele trei sectoare economice, încercând să facă o analiză obieictivă asupra avantajelor și limitelor fiecărui sector.

Capitolul șase are cea mai mare extensiune din lucrare și analizează potențialul turistic al arealului studiat. E cunoscut faptul că turismul joacă un rol extrem de important în economia statelor dezvoltate, iar România, și implicit orașul Jibou dispun de un patrimoniu turistic extrem de bogat însă din păcate nu e valorificat la întreaga capacitate. În acest capitol am încercat să punctez principalele obiective turistice, atât pe cele naturale cât și pe cele antropice în scopul promovării lor.

Capitolul șapte, ultimul din această lucrare analizează posibilitățile de dezvoltare are orașului Jibou. Atât poziționarea geografică și cadrul natural sunt propice dezvoltării, însă pentru a putea vorbi despre dezvoltare trebuie inclus și factorul uman, însă din păcate acesta este principalul vinovat pentru ritmul lent de dezvoltare. Capitolul tratează unele proiecte de dezvoltare cu importanță locală(crearea unor baze sportive, parcuri, patinoare, etc.) dar și unele proiecte cu importanță regională sau chiar națională(Somesul navigabil, centrala nucleară, calea ferată cu viteză de 160 km/h, etc.).

Ca orice altă lucrare științifică, și aceasta se încheie cu o serie de concluzii care au ca scop principal conștientizarea unor elemnte esențiale pentru orașul Jibou, trecerea în revistă a părților pozitive și a celor negative dar și o serie de propuneri menite pentru dezvoltarea orașului.

În ceea ce privește principiile metodologice, cele mai utilizate în lucrarea de față au fost principiul cauzalității, spațialității, cronologic, regionalismului, integrării, etc.

În elaborarea lucrării am folosit atât metode de investigație cât și metode de sistematizare și reprezentare. Din categoria celor de investigație am folosit metoda anchetei, metodă indispensabilă în cercetarea geografică. O altă metodă indispensabilă folosită a fost cea a sintezei, deoarece ea conferă geografiei nota de originalitate, motiv pentru care aceasta este considerată a fi, prin excelență, o știință sintetică întrucât, deși recurge la analiză din necesitățile cunoașterii, ea procedează întotdeauna la refacerea unității obiectului de studiu în integralitatea sa. De asemenea metodele inducției și deducției au fost folosite pentru a ajunge de la singular la general, respectic de la general la particular. Metoda analogiei a fost utilizată în special în capitolul de geodemografie deoarece apar similitudini majore între evoluția numerică a populației în arealul studiat respectiv în toată țara. Alte metode de investigație utilizate în această cercetare și care trebuie menționate ar fi metoda istorică, metoda comparativă dar și cea a modelării.

Metodele de sistematizare a cunoștințelor au un rol deosebit în organizarea informațiilor, pe baza unor criterii logice, într-un sistem conceptual structurat, compatibil cu cerințele procesului de investigație. Cele două metode folosite din această categorie au fost cea a clasificării geografice, respectiv cea a regionalizării. Clasificarea geografică se poate face în funcție de mai multe criterii, cele mai semnificative pentru lucrarea în curs fiind criteriul compoziției(gradul de omogenitate/eterogenitate al geocomponentilor), criteriul funcției(clasificarea așezărilor omenești),criteriul dimensiunii(clasificarea așezărilor omenești după mărimea demografică), criteriul complexității, etc. În ceea ce privește regionarea geografică trebuie să se respectă o serie de procedee cum ar fi: procedeul suprapunerii hărților de regionare specială, procedeul elementului dominant, procedeul analizei terenului, procedeul repetării complexelor caracteristice, etc.

Metodele de reprezentare și investigație reprezintă ultima categorie de metode folosite. Dintre acestea cea mai importantă este metoda cartografică. Cu ajutorul acestei metode am realizat harta de localizare a orașului Jibou, harta generală, și mi-a permis sesizarea mai facilă a relațiilor spațiale, a legăturilor dintre categorii diferite de fenomene, a dinamicii acestora, etc. În acest sens merită a fi amintite cuvintele lui Simion Mehedinți: ” harta este cel de-al doilea ochi al geografului”. Totodată, pe lângă hărți, metoda implică elaborarea de reprezentări grafice diverse, ce nu implică neapărat noțiunea de scară. În acest sens am realizat diagrame, piramida vârstelor, profiluri, etc.

Finalizarea lucrării a fost posibilă cu sprijinul coordonatorului științific profesor universitar doctor, Ciangă Nicolae, unde alături de cadrul organizatoric, asigurat în activitatea de elaborare a licenței, am primit și numeroase informații și sugestii științifice utile în conturarea modului de lucru. Mă bucur acum că am posibilitatea să îi mulțumesc pentru îndemnuri, sfaturi și înțelegere.

Lucrarea este fundamentată pe cercetări bibliografice, date statistice, observații de teren, fiind însoțită de un bogat material grafic și cartografic. În culegerea datelor necesare am beneficiat de sprijinul Direcției Județene de Statistică Sălaj, DADR Sălaj, Primăria orașului Jibou și pe această cale țin să le mulțumesc pentru amabilitatea de care au dat dovadă.

Capitolul 1. Prezentarea orașului Jibou

1.1 Poziția și localizarea geografică

Orașul Jibou face parte din categoria celor mai tinere centre urbane ale țării, fiind așezat în partea de nord-est a județului Sălaj, pe malul stâng al Somesului, la confluența acestuia cu Agrijul. Este străbătut de paralelă de 47° 16' 5" latitudine nordică și de meridianul de 23° 16' 10" longitudine estică, în componența administrativă a orașului Jibou intră și patru sate: Cuceu, Husia, Rona și Var. Ca unitate administrativă, se învecinează cu comunele: Somes Odorhei spre nord, Creaca spre sud, Mirșid spre vest și Surduc spre est.

Se găsește la o distanță de 25 km nord-est de municipiu Zalău, reședința administrativă a județului Sălaj, de care este legat prin drumul național 1H și drumul județean 108 A, precum și de calea ferată. Această poziție geografică, favorizată de intersecția unor importante căi ferate și rutiere, a contribuit și contribuie și astăzi la dezvoltarea sa pe multiple planuri: economic, social, comercial, administrativ, cultural etc. Teritoriul orașului Jibou este așezat în sudul Depresiunii Guruslau. În cea mai mare parte se întinde pe terasă a doua a Somesului, care este de fapt și cea mai mare ca întindere, dar și în lunca Somesului și pe terasă a treia a acestuia. Satele Rona și Husia sunt așezate pe niște poduri de terase, situate pe dreapta Somesului. Satul Cuceu s-a dezvoltat de-a lungul Văii Fânațelor, afluent pe stânga al Văii Sărate, iar satul Var pe terasă a doua și a treia a Somesului, dar o parte și în lunca acestuia.

Fig.1 Harta de localizare a orașului Jibou

1.2 Scurt istoric

Așezarea este străveche, avându-și începuturile cel puțin din epoca fierului. În arealul satului Cuceu a fost descoperit un tezaur monetar de argint, alcătuit dintr-o drahmă(315-285 i en), 487 drenări republicani(209-47 i.en.), 33 tetradrahme, etc., cântărind în total 2,4 kg. În zona ‘’Fânațe ‘’ au fost identificate urmele unei așezări din sec II-IV en.

Orașul Jibou face parte din ținutul Somesului, străvechi ținut românesc, documentele istorice conținând multiple dovezi ale existenței așezării de-a lungul veacurilor. Prima atestare documentară a Jiboului datează încă din anul 1205, sub numele de Chybur. Dintre numeroasele denumiri pe care le-a purtat Jiboul, sunt demne de luat în seamă "Villa" (oraș) în 1219 și "Oppidum" (oraș întărit) în 1564, care atestă importanța localității în acele vremuri. Ca vechime, localitatea Jibou poate fi considerată mai veche decât prima sa atestare documentară, ținând cont de faptul că drumul roman care lega castrul de la Tihau cu cel de la Porolissum, trecea prin hotarul ei. Dezvoltarea localității Jibou a continuat în epoca feudală, dar a avut de suferit de pe urma invaziilor turcești cum au fost cele din 1610 sau 1665.

Un rol important în evoluția Jiboului a avut-o familia Wesselényi, care a construit aici un castel încă în anul 1584, din care în zilele noastre se mai păstrează doar urmele de fundație. Construcția actualului castel în stil baroc, unul din cele mai frumoase din Transilvania, a început în anul 1778 și a durat mai bine de 30 ani. Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii a fost contele Wesselényi Miklós Jr., care a trăit între 1796-1850. A luptat pentru eliberarea iobagilor, fiind considerat liderul opoziției nobiliare maghiare reformatoare, care lupta împotriva conservatorismului monarhiei de Habsburg. În toată această perioadă, pe moșia acestei familii au fost introduse o serie de metode moderne de lucru a pământului, s-au adus vite și cai de rasă, a început furajarea în stabulație a animatelor, s-au ținut concursuri de cai și s-a organizat dresajul câinilor, în urmă foarte bunei organizări a activității de pe moșie, forțele de producție s-au dezvoltat necontenit și s-a extins schimbul de produse cu alte regiuni. Rezultatul acestora a fost introducerea noilor relații de producție capitalistă, atât pe moșie, cât și în așa-zisa industrie formată din atelierele meșteșugărești, câteva fabrici de mici dimensiuni, dintre care cea mai importantă a fost cea de cărămidă și din morile de pe Valea Agrijului.

Inaugurarea căii ferate Dej-Jibou-Zalau în anul 1890, iar peste câțiva ani spre Baia Mare, a făcut ca Jiboul să devină un important centru feroviar. Prin dezvoltarea ramurilor industriale și construirea căii ferate a crescut numărul salariaților și al muncitorilor. Cu toate acestea, agricultura a rămas ramură de bază a economiei, mai ales după introducerea culturilor alternative și folosirea mașinilor agricole. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea în Jibou s-au stabilit și multe familii de evrei, care au făcut să crească rolul de schimb al localității. Ocupația de bază a evreilor fiind comerțul, ei au deschis o serie de magazine.

Locuitorii Jiboului au luptat mereu pentru obținerea unei vieți mai bune. Documentele vremii atestă că locuitorii de aici au participat la Răscoala de la Bobâlna din anul 1437 și la cea condusă de Gheoghe Doja din 1514. Nu au lipsit nici formele de luptă împotriva asupririi prin haiducie și răscoale locale, care au fost semnalate atât în secolul al XVII-lea, cât și în secolul al XVIII-lea. în timpul răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan din anul 1784 și în perioada revoluției de la 1848, iobagii din Jibou au fost alături cu gândul și cu faptele de ceilalți locuitori exploatați din așezările transilvănene, indiferent de naționalitate. La marele act al desăvârșirii statului național unitar român din 1decembrie 1918, au participat și delegați din Jibou, în frunte cu Gheorghe Petruca. În 16 octombrie 1944 intră în Jibou armata româna și eliberează localitatea.

Începând din 1950, Jibou devine reședința de raion, aparținând regiunii Cluj, statut pe care îl pierde în anul 1960, atunci când reședința de raion devine orașul Zalău. În urmă noii organizări administrativ-teritoriale a țării din 1968, Jibou este declarat oraș. În cei peste 30 de ani de viață urbană, Jiboul a cunoscut o dezvoltare pe toate planurile: economic, social, edilitar-gospodaresc etc. Noul statut urban s-a impus în viață și activitatea oamenilor. S-au înălțat numeroase blocuri de locuințe, s-au modernizat principalele căi de acces, s-au amenajat trotuare și spații verzi, s-a reînnoit aproape întregul vesmânt arhitectonic al așezării. La un moment dat, Jiboul a candidat pentru a deveni localitatea de reședință a județului Sălaj. N-a fost să fie așa, dar tot a reușit, cu forțe și resurse proprii să se ridice pe scara dezvoltării sale. Respectând adevărul, saltul, economic și social efectuat este considerabil sub aspectul dimensiunilor și proporțiilor realizate. S-a construit mult pe verticală unei dezvoltări moderne, valorificându-se în cel înalt grad tradiția și specificul zonei. Există o anume spiritualitate caracteristică oamenilor, care s-a conservat firesc în echilibrul devenirii localității, încet, dar sigur, imaginea Jiboului se schimbă continuu, devine mai dinamică, mai atrăgătoare. Face parte, cu siguranță, din orașele cu certă vocație constructivă, pentru care devenirea înseamnă, înainte de toate putere economică, frumusețe morală și spirituală a locuitorilor.(Coste, Gh., Daroczi, I. 2002)

Capitolul 2. Prezentarea cadrului natural

2.1 Structura geologică

Fundamentul este cristalino-mezozoic și apare fragmentat pe falii de tip panonic( paralele Carpaților) și altele perpendicular pe primele(de tip carpatic). Se realizează astfel o serie de horsturi și grabene situate la adâncimi de 1500-3000m. Sedimentele mezozoice sunt mai groase în grabene, iar calcarele carstificate cantonează ape termale, care în foraje sunt ascensionale sau arteziene.

Paleogenul este reprezentat de petice de eocen și strate groase de oligocen( aproximativ 500m). După o lacună, urmează principalele formațiuni de umplutură a depresiunii, compuse din mio-pliocen:

-badenianul(cu care debutează miocenul) se întâlnește la adâncimile 1652-2096m, iar sarmațianul între 964-1090m, indicând faptul că a fost mult erodat

-panonianul se compune din marne nisipoase, cu intercalații de nisip. Grosimea sa este mică acolo unde vine în contact cu cristalinul.

-cuaternarul se extinde atât la zi, cât și în subsolul imediat. Apar argile roșii cu intercalații de loess-uri, având uneori pietrișuri mărunte, dar mai ales concrețiuni feromanganoase.

Din punct de vedere geologic, orașul Jibou se găsește în nord-vestul Depresiunii Transilvaniei, în culoarul Someșului, iar structural aparține anticlinalului Jibou-Someș-Odorhei. Subasmentul este alcătuit din complexul argilos vărgat inferior, de vârstă paleocenă(Ypresian), constituit din argilă roșcată micacee, cu intercalații lenticulare de pietriș și nisip și intercalații de calcare de apă dulce (în zona Grădinii Botanice și în Rona).

Peste complexul argilelor vărgate s-au depus formațiunile aluvionare(de terasă), de vârstă cuaternară, alcătuite din nisipuri și pietrișuri acoperite de depozite prăfoase-argiloase și depozite deluviale în zonele dealurilor. Geologia regiunii conjugată cu morfologia terenului și activitatea umană impune în unele zone de versanți mișcări superficiale, uneori pe suprafețe destul de întinse, iar în partea inferioară, în zona de terasă de luncă, sunt locuri cu depuneri de aluviuni cu grosimi apreciabile cu caracteristici defavorabile. (PUG Jibou, 2000)

2.1.1 Gradul de seismicitate

Conform STAS 11100/1-77 zona orașului Jibou se încadrează în macrozona cu intensitatea seismică de gradul 6. Conform normativului P 100-92, orașul Jibou se găsește în zona seismică de calcul F, cu coeficientul de seismicitate Ks=0,08 și perioada de colț Tc=0,7 (PUG Jibou 2000)

2.2 Relieful

Orașul Jibou este situat în partea de nord-est a platformei Someșene, unitate geografică întinsă, respective în subunitatea acesteia, Platforma Sălăjană, care se caracterizează printr-un relief deluros cu interfluvii teșite, în general joase, cu altitudini medii de 300m, dominate de sâmburi cristalini insulari, cum sunt: Măgura Șimleului cu altitudini de 596m, Măgura Chilioara (420m) și Culmea Vârful Codrului (575m), masive închise ”jugului intracorzotic” ce face legătura între cristalinul Munților Apuseni și cristalinul Munților Rodnei.

Din punct de vedere fizico-geografic, orasul este marginit spre vest de Dealurile Salajului (338 m altitudine în hotarul Cuceului), spre est de Culmea Prisnelului (cu altitudinea de 438 m în Piscul Ronei – Rákóczi), spre sud de Dealul Dumbrava (558 m altitudine), Depresiunea Agrijului si interfluviul Agrij-Almas, iar spre nord de șesul neted al Depresiunii Guruslau. Depresiunea se desfășoară pe o lungime de aproximativ 21 de kilometri și o lățime de 7 kilometri, ca o unitate bine individualizată, încadrată la vest de Culmea Sălajului, la sud și est de abruptul structural al Dealului Dumbrava, respectiv Culmea Prisnelului, iar la nord de masivul Dealul Mare-Prisaca. Morfologia depresiunii este o consecință a activității de eroziune a Someșului. Trăsătura reliefului este dată de prezența a opt nivele de terasă. Terasa de luncă cu altitudinea relativă de 2-3m se dezvoltă pe stânga Someșului, pe această terasă se întinde cea mai mare parte a orașului Jibou, doar câteva străzi urcă pe dealurile care înconjoară orașul din partea vestică.

Zona deluroasă se caracterizează prin:

-Altitudini medii cuprinse între 350-400 m, iar cele maxim ating 558m în vf. Dumbrava, 419m în vf Ronei, 470m în vf Ticla.

-Energia de relief este accentuată

-Versanții au o parte dominantă cu declivități mari

-Fragmentarea reliefului este mare, acesta făcându-se de către o rețea hidrografică densă în teritoriul administrativ al orașului, care se găsește într-o zonă de convergență hidrografică

-Geologic predomină calcarele, mai ales în partea de sud, care au generat și un relief carstic evidențiat în jurul localității Var

-Gresiile care apar pe malul drept al Someșului, cunoscute sub numele de calcarele Rakoczi

-Marnele și argilele ocupă suprafețele cele mai întinse

Versanții din zona vestică a orașului sunt formați din roci argiloase supraconsolidate, de vârstă paleocenă, complexul argilelor vărgate inferioare, constituite din argilă roșcată micacee, cu intercalații lenticulare de pietriș și nisip, de origine lacustră. În urma mișcărilor epirogenetice suprafața inițială a complexului argilos a fost erodată prin sistemul hidrografic, ajungându-se la nivelul actual. Pe toată suprafața acestui relief s-a format un strat de deluviu, din alterarea în loc sau prin spălare pe versant, cu grosime variabilă de 2-10m(mai subțire în partea superioară și mai groasă în partea inferioară a versantului). Îngroșarea stratului alterat în partea inferioară a versantului se datorează mișcărilor de formare a reliefului, care duce la o acumulare a deluviului la partea inferioară a taluzurilor. Aceste mișcări au un caracter lent și cu activități diferite în funcție de intensitatea eroziunii bazale. Eroziunea datorată sistemului hidrografic a condus la o descărcare în regiunea văilor de până la 200m, ceea ce corespunde cu îndepărtarea unei sarcini de 30-30daN/cm2. Astfel, în masa de argilă supraconsolidată, raportul dintre efortul vertical și cel orizontal a scăzut foarte mult. Valoarea efortului orizontal a rămas constant în timp ce efortul vertical a scăzut la valori foarte mici. Astfel, starea de eforturi din masiv este caracterizată printr-un efort deviator foarte mare. Aproape de suprafața terenului, efortul deviator depășește rezistența la forfecare și se produc fenomene de curgere lentă, iar local, în funcție de alte cauze se produc ruperi locale sub formă de alunecări.Astfel de zone în raza orașului Jibou nu sunt însă frecvente, și depind foarte mult de proprietățile locale ale materialului și de activitatea umană.(PUG Jibou 2000)

2.3 Clima

Prin poziția sa, orașul Jibou se încadrează în sectorul cu climă continentală moderată, caracteristic regiunilor vestice și nord-vestice ale țării și este supus unei circulații vestice predominante, în timpul iernii predomină invaziile de natură maritim-polara dinspre nord-vestul continentului, iar vara, aerul cald dinspre sud-vest, în cadrul activității ciclonice nord-mediteraneene deplasate spre nord. Ca urmare, climatul orașului Jibou se caracterizează printr-un potențial termic ridicat, amplitudini termice relativ scăzute și cu precipitații bogate. Vânturile, prin cele două direcții principale au conturat topoclimatele: interfluviilor, cuestelor însorite, versanților umbriți, nordici, mai răcoroși, văilor și luncilor cu frecvențe inversiuni de temperatură.

2.3.1 Caracteristicile climatologice ale zonei

Prima zi cu temperaturi medii zilnice:

>0 Celsius – 1 martie >10 Celsius- 29 aprilie

>5 Celsius – 2 aprilie >15 Celsius- 27 mai

Ultima zi cu temperaturi medii zilnice:

>15 Celsius – 6 septembrie >5 Celsius- 1 noiembrie

>10 Celsius – 3 octombrie >0 Celsius- 4 decembrie

Prima zi cu îngheț – 28 septembrie

Ultima zi cu îngheț – 10 mai

Tabelul 1. Temperaturile medii zilnice la statia Jibou (I. Abrudan, 2004)

Tabelul 2. Numar zile(media) cu cer senin( I. Abrudan, 2004)

Tabelul 3. Valoriile medii multianuale ale precipitatiilor

Tabelul 4 Maxima si minima-lună

Tabelul 5 Precipitații atmosferice

Tabelul 6 Cantitatea maximă de precipitații în 24 de ore

Adâncimea de îngheț, conform STAS 6054-77, în raza orașului Jibou este de 80 cm.

2.4 Rețeaua hidrografică

Rolul apei în dezvoltarea așezării a fost deosebit de complex, în trecut apa se folosea pentru satisfacerea nevoilor de apă potabilă a locuitorilor, pentru dezvoltarea unor activități meșteșugărești, cum au fost topitul inului și a cânepii, dar și pentru transportul unor mărfuri pe plute, mai ales a sării, de la Dej la Satu-Mare încă din anul 1610. Odată cu dezvoltarea economico-socială a orașului Jibou,. dar și a municipiului Zalău, apele Somesului au devenit o sursă importantă pentru alimentarea cu apă a platformelor industriale din cele două orașe. Puțurile situate în lunca Somesului asigură satisfacerea cerințelor de apă potabilă ale locuitorilor Jiboului.

Orașul Jibou este situat într-o zonă de subsidență locală, care a determinat convergența unor râuri, cum ar fi: Almașul, Agrijul, Valea Sărată, unică pe teritoriul județului Sălaj, constituind unul din factorii care au favorizat formarea și dezvoltarea orașului. Izvoarele minerale care se găsesc în partea sud-vestica a orașului sunt cunoscute încă din anul 1906 din Monografia Salajului scrisă de Petry Mór și valorificate din anul 1966.

2.4.1 Apele subterane

Nivelul pânzei freatice este variabil în funcție de anotimp, stratificația terenului și zona orașului, astfel:

Zona de terasă:

Apa subterană apare sub formă de pânză acviferă în depozitele aluvionare în lungul teraselor, găsindu-se la adâncimi variabile între 1,20- 4,80m sub cota terenului natural. Aceste diferențe se datorează neuniformității depozitelor din punct de vedere litologic, formate din alternanțe de roci permeabile și nepermeabile.

Zona de versanți:

Configurația morfologică și litologică a versanților (lentile de nisip și praf, diaclazarea, sau depozite grosiere din conurile de dejecție a torenților) permit infiltrarea și circulația apelor în teren, dar nuse formează pânză freatică continuă, astfel nivelul apei în aceste zone este variabil sau lipsește Apele captive de adâncime se găsesc cantonate în nisipurile și pietrișurile cuaternare.Ele formează două complexe acvifere cu o distribuție neregulată din cauza lentilelor argilo-marnoase, intercalate în formațiunile permeabile. Apele captive prezintă caracter ascensional.

Din punct de vedere chimic, apa subterană prezintă agresivitate foarte variabilă: carbonică, sulfatică sau acidă, de la agresivitate slabă până la foarte intensă. Acest fapt impune conform STAS 3349/1-83, luarea unor măsuri pentru a preveni agresivitatea. (PUG Jibou, 2000)

2.4.2 Apele de suprafață

Cursul principal al zonei este râul Someș și afluenți ai acestuia. Râul Someș în zona orașului primește trei afluenți: Valea Roșie, Valea Firizei (Apa Sărată) și râul Agrij.

Pentru eliminarea efectelor distructive produse de râul Someș și afluenți sunt în curs de execuție lucrări de regularizare și îndiguire.

Calitatea apelor Someșului este de categoria I-a de calitate la regimul de mineralizare și toxic, respectiv de categoria a II-a și a III-a pe baza regimului de oxigen.

În regimul hidrologic al unui rău în cursul unui an se pun în evidență perioade cu ape mari, respectiv perioade cu ape mici. Apele mari apar când scurgerea e maximă, fapt ce se datorează topirii zăpezilor și ploilor abundente. Faza apelor nu este similară cu viitura. Apele mari se desfășoară într-o perioadă de timp, în schimb inundațiile reprezintă o creștere bruscă într-un timp relativ scurt. În general viiturile se produc pe fondul apelor mari. Consecința acestora este ieșirea apelor din albia minoră și inundarea luncii. Pe râul Somes debitele maxime se formează din topirea zăpezilor asociate cu ploi, fiind însă greu de stabilit o limită exactă între viiturile provenite din zăpezi, respectiv ploi, deoarece în zonele montane zăpezile se topesc abia la finele lunii mai.

Viiturile din 1888, 1932,1970 și 1980 s-au format spre sfârșitul primăverii și începutul verii. Viitura cu efectele cele mai catastrofale a fost cea din 12-15 mai 1970, când Somesul a înregistrat un debit maxim istoric de 3342 m3/s. Un rol important în creșterea viituri l-au avut și afluenții Somesului, Almașul respectiv Agrijul. Totuși, debitele maxime ale acestor două râuri s-au înregistrat abia 10 ani mai târziu când Almașul a înregistrat un debit de 538 m3/s, iar Agrijul 247 m3/s. Pentru evitarea producerii pagubelor s-au construit diguri de protecție, iar în amonte au fost construite baraje(pe Someș).

Asadar, în prezent pericolul de inundații este relativ mic, însa mai sunt necesare lucrări de amenajare și regularizare mai ales pe cursurile mici de apă. Terenurile cu exces de umiditate și inundabile la nivelul luncii văii Someșului ocupă suprafețe relativ mici. Este necesară executarea de lucrări de igienizare ale cursurilor de apă pentru îndepărtarea gunoiului și a diferitelor obiecte casnice deteriorate aruncate în albiile minore și majore și luarea de măsuri organizatorice pentru interzicerea depozitării acestor materiale în viitor.

2.5 Vegetația

Din punct de vedere floristic și faunistic, zona orașului Jibou se încadrează în provincia central-europeana carpatică, în repartiția elementelor biotice se remarcă o slabă zonalitate verticală, nota caracteristică fiind dată de intercalarea suprafețelor păduroase cu cele de pajiști secundare și derivate sau cu terenuri agricole. Etajul central-european colinar al carpineto-gorunetelor cuprinde două tipuri de fitocenoze, una situată pe versanții însoriți cuprinzând ”goruneto-carpineto-transilvane”, în substratul cărora se afă o serie de specii herbacee ce au caracter de endemisme carpatine( Lathyrus hallersteinii Melampyrus bihariense, Dentaria glandulosa, etc.) dar și unele specii termofile( Tamus communis, Aristolochia pallida, Limotorum abortivum). Solurile pe care apar aceste păduri, pe văile înguste sunt de tip argiloluvial și brun luvic.

Vegetația antropogenă și antropofilă apare în tăieturile de pădure cât și în porțiunile dintre arealele de fânețe și pășuni, prin pâlcuri de tufișuri secundare, de alun, păducel și porumbar. Dacă în tăieturi omul nu mai intervine, cu timpul în locul acestor tufișuri se vor instala, în câțiva ani, păduri tinere de plop tremurător (Plopus Tremulo) și mesteacăn (Betula verrucosa), cum sunt cele de pe Oroiul Plopilor. Pajiștile secundare sunt în cea mai mare parte de tip mezofil (festuca rubrae- Agrostetum Harv 51) numai pe versanții însoriți apărând pajiști mai termofile, de tip Festucem rupicole, ambele folosite ca fânețe și pășuni.

Vegetația azonală apare doar pe alocuri, sporadic s-au mai păstrat astăzi pădurile idrofile de arin negru, rărite și degradate prin pășunat în substratul herbaceu și răcitișurile( Salicetum albae). Vegetația herbacee hidrofilă și higrofilă este reprezentată prin stufărișuri, pipirigete și pajiști de rogoz. Nu există specii amenințate cu dispariția

Stabilirea în acest loc a populației nu a fost întâmplătoare, ci mai ales rezultatul varietății de specii vegetale și animale necesare atât pentru hrană, cât și pentru activitățile gospodărești ale populației.

2.6 Fauna

Fauna este diferențiată în funcție de vegetație, astfel:

Pădurilor de foioase îi sunt caracteristice:

Mamifere: veverița( Sciorus Vulgaris), vulpea( canis Vulpes), dihorul(Mustela Putoris), căprioara(Capreolus Capreolus), mistrețul( Sus Scrofa)

Păsări: gaița(Garrulus glandarius), coțofana( Pica Pica), mierla( Turdus Filomelos), cucul ( Cuculus Carnorus), păsări răpitoare: uliul porumbar ( Accipiter Gentilis)

Terenurilor arabile și pășunilor sunt caracteristice o serie de rozătoare ca:

Popândăul(Citellus Citellus), hârciogul( Cricetus Cricetus), șoarecele de câmp ( Microtus Arvalis)

Avifauna este reprezentată de o serie de păsări răpitoare, mai ales cele care se hrănesc cu rozătoare: Șorecarul comun(Buteo Buteo), Șorecarul încălțat iarna(Buteo Lagopus),Uliul păsărar. Dintre răpitoarele de noapte: Cucuveaua(Athene noctua), ciuful de pădure (Asio Otus), etc.

2.7 Solurile

Solurile silvestre podzolite brune și brune-gălbui s-au format sub o vegetație de pădure de foioase(stejărete), pe un material parental argilos și marnos. Ele prezintă deficiențe de nutriție datorită spălării excesive si formării de complecși organici cu compuși metalici. Sunt folosite și pentru culturi agricole sau pajiști, mai ales în jurul centrelor populate, dar după corectarea reacției acide, prin amendare cu calcar și fertilizare adecvată.

Solurile silvestre podzolice freatic-umede se formează sub vegetația de pădure de foioase pe roci grosiere sărace în minerale alterabile. Sunt soluri acide, cu o redusă capacitate de schimb cationic(cu excepția orizontului cu materie organică) și un grad de saturație în baze foarte scăzut. Capacitatea de reținere a apei este redusă,datorită texturii grosiere, dar nu se resimte lipsa apei în sol datorită climei și vegetației.

Capitolul 3. Structurile geodemografice

3.1 Evoluția numerică a populației

În istoria scrisă și nescrisă a Transilvaniei numele așezării apare sub diverse forme, cel mai devreme în 1205-1235 Chybur, 1387 Zsibotheleke, 1423 Sybo, 1460 Zybo, 1545 Sibo, 1564 oppido Sibo, 1582 Zsibo, 1733 Dsibo. În anul 1584 domnitorul Bathory Istvan donează satul Jibou lui Wesselenyi Ferenc, ca anexă a cetății Hodod, iar din acest moment istoria orașului se contopește cu cea a acestei familii. Despre populația localității au rămas câteva recensăminte. În anul 1543 au fost impozitate 18 ”porți”, au beneficiat de scutire de impozit un jude, 7 oameni liberi și 4 case noi( circa 380 de locuitori). În 1550, au fost notate 24 de ”porți”(circa 480 de locuitori), în 1553, 14 ”porți” ( 280 de locuitori), în 1570, 22 de ”porți”( circa 440 de locuitori).

Numărul populației înregistrează o scădere după războaiele purtate de Mihai Viteazul, generalul Basta, raidurile purtate de tătari și turci și războiul de independență purtat de Rackozi Ferenc contra Habsburgilor. Astfel, în 1715 se înregistrează o populație de numai 216 locuitori, iar în 1720, de 252 de locuitori. În 1820 s-a organizat un recensământ imperial, după care a rămas mărturie nu numai lista cu numele recensaților, dar și lista nominală a comisiei de recensământ. Recensarea s-a făcut după familiile impozabile (81). Nu au fost luate în calcul preotul, învățătorul, și câteva familii cu case noi. Numărul locuitorilor se estimează la circa 400-450. După anuarul din 1847 numărul locuitorilor era de 909. În 1890 Jibou are 2270 de locuitori, iar în 1910, 3047.

După anul 1945 colectivizarea a avut o influență negativă asupra evoluției populației. Începe migrația tinerilor spre centrele urbane industrializate, căutarea noilor locuri de muncă, etc. Începând din 1968(noua organizare administrativ-terirotială), Jiboul își recapătă statutul de oraș și trece în teritoriul administrativ al reînființatului județ Sălaj. Teritoriul administrativ al orașului este lărgit cu satele Cuceu, Rona, Husia și Var. În 1990, în special datorită industrializării din ultimele două decenii, populația orașului ajunge la 11742 de locuitori. După anul 1990 populația orașului începe să scadă, acest trend fiind vizibil în toată țara.

Evoluția numerică a populației în orașul Jibou respectă cu strictețe patternul la nivel național și mondial. Există 3 faze ale exploziei

demografice la nivel mondial care pot fi observate într-o măsură mai mică sau mai mare și în ceea ce privește urbea de pe malul Somesului. Prima explozie a avut loc în a doua jumătate a secolului XVIII, prin scăderea mortalității infantile, îmbunătățirea bazei alimentare prin ameliorarea terenurilor agricole și introducerea vaccinurilor împotriva variolei(la începutul secolului al XIX-lea). A doua explozie a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea prin progresul biologiei și medicinei, iar cea de-a treia explozie după anul 1945 prin dezvoltarea economică și crearea unui alt stil de viață. După 1989, după căderea comunismului populația a început să scadă an de an. Această cădere este specifică chiar și pentru statele din vest, state care nu au fost comuniste, prin schimbarea stilului de viață, introducerea planningului familial, etc.

Așadar se poate observa o perioadă de stagnare, apoi 3 perioade de creștere a populației urmate de o perioadă de scădere, perioadă care continuă și în ziua de azi.

Tabelul 7 Evoluția numerică a populației în perioada 2002-2007

Se poate observa o scădere evidentă a numărului de locuitori și după anul 2002, însă datele de mai sus nu reflectă realitatea. Acestea sunt doar niște estimări ale Biroului de Evidență a Populației din Jibou, și după cum se poate observa, populația a scăzut cu aproximativ 50 de locuitori pe an. Datele recensământului din 2011 sunt mult mai concludente și indică un adevăr dureros : populația orașului a scăzut la 10120. Practic populația a înregistrat o scădere de 3 ori mai rapidă comparativ cu datele estimative.

3.2 Elementele dinamicii populației

Dinamica naturală a populației este dată de natalitate, mortalitate și sporul natural.

3.2.1 Natalitatea

Natalitatea este un fenomen demografic care are în vedere numărul născuților vii în cadrul unei colectivități umane într-o anumită perioadă de timp stabilită (de regulă un an de zile).

Nu se poate stabili cu exactitate un model anume în ceea ce privește natalitatea, deoarece apar fluctuații atât pozitive cât și negative.

3.2.2 Mortalitatea

Fenomenul demografic cunoscut sub denumirea de mortalitate reprezintă masa deceselor survenite în cadrul populației într-o anumită perioadă de timp(de obicei un an calendaristic).

În ceea ce privește mortalitatea se poate observa o ușoară scădere a acesteia, contrar fenomenului întâlnit în toată țara, cel de creștere datorat îmbătrânirii populației. Cu toate acestea populația orașului e într-o continuă scădere din cauza sporului migrator negativ.

3.2.2.1 Mortalitatea infantilă

Masa deceselor persoanelor în vârstă de 0 ani(maxim 364 de zile), înregistrate într-o anumită periaoda de timp(de obicei un an), formează conținutul fenomenului cunoscut sub denumirea de mortaliate infantilă. Prin importanța pe care o prezintă din punct de vedere social, cât și prin specificul colectivității din care se recrutează, mortalitatea infantilă beneficiază de metode proprii de analiză. Intensitatea mortalității infantile se calculează pe baza raportului dintre numărul de decese( persoane sub un an) și numărul născuților vii în aceeași perioadă de timp.

Tabelul 8. Mortalitatea infantilă în perioada 2002-2006

3.2.2.2 Mortinatalitatea

Mortinatalitatea este fenomenul demografic care exprimă masa născuților morți într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an calendaristic. Evenimentul demografic care face obiectul înregistrării în statistica stării civile este nașterea acelui produs al concepției, a cărui perioadă de sarcină depășește 28 de săptămâni și care, în momentul nașterii, nu prezintă niciun semn de viață. Intensitatea fenomenului se caracterizează cu ajutorul ’’ratei mortinatalitatii’’, mărime relativă de coordonare, care redă într-o formă sintetică numărul de născuți morți la 100 de născuți vii.

Tabelul 9. Mortinatalitatea în perioada 2002-2006

3.2.3. Bilanțul natural

Corelând cei doi indicatori, nu putem observa un anume pattern, existând ani în care sporul natural a fost negativ, dar și ani în care a fost pozitiv.

Tabelul 10. Sporul natural în perioada 2002-2008

Fig.5 Evoluția sporului natural în perioada 2002-2008

3.2.4. Migrațiile

Evoluția în timp a efectivului și structurii populației este rezultatul mișcării naturale și a mișcării migratorii. Importanță acestei mișcări sau mobilități spațiale este relativ mai redusă, dacă avem în considerare procesul reproducerii populației, deoarece, prin intermediul acesteia se realizează numai o deplasare a unor efective de populație dintr-o colectivitate în alta. Dacă în cazul mișcării naturale nu ne putem imagina existența unor colectivități în cadrul cărora intensitatea fenomenelor să fie statistic neglijabilă, în privința mișcării migratorii, mai ales când aceasta se raportează la nivelul unei țări, nu surprinde absența formelor de manifestare specifică, situație în care se vorbește de o “populație de tip închis”.

Navetismul reprezintă o deplasare zilnică a persoanelor din zona de rezidență în cea de producție și respectiv din cea de producție în cea de rezidența. Datorită faptului că Jiboul este un oraș de rang 3, influența să se resimte pe o rază de 15-25 de kilometri. Majoritatea navetiștilor provin din satele și comunele din împrejurimi și care au locul de muncă în oraș : Creaca, Bălan, Băbeni, Năpradea, Someș-Odorhei, Domnin. Comunele Gâlgău Almașului, Letca, Hida și Răstoci oferă și ele forța de muncă orașului Jibou însă într-o măsură mai mică. Numărul mediu de navetiști pe zi este de aproximativ 30% din totalul angajaților din Jibou.

Emigrația contribuie la scăderea populației orașului Jibou. Motivul principal pentru care oamenii aleg să părăsească orașul este cel economic. Dezindustrializarea pe care a înregistrat-o orașul, șomajul ridicat și numărul ridicat al persoanelor sărace sunt alte motive pentru care o parte a populației alege să plece înspre centre urbane mai dezvoltate, sau chiar în străinătate. Principalele târî spre care se îndreaptă majoritatea celor care emigrează sunt Italia, Spania, Germania, Ungaria, S.U.A., Anglia sau Canada. Cea mai mare parte a celor care migrează nu doresc să se stabilească acolo, ci pleacă la muncă lăsându-și familia în țară. Destinațiile lor sunt Italia, Israel, Germania, Ungaria, etc.

În interiorul țării cele mai frecvente deplasări sunt ale tinerilor, care preferă centrele universitare pentru continuarea studiilor. Dintre acestea se detașează municipiul Cluj-Napoca. În ultimii ani, datorită dezvoltării centrelor universitare de la Baia-Mare sau Zalău o parte tot mai semnificativă din absolvenții de liceu aleg să își facă studiile universitare în aceste două orașe prin prisma apropierii față de casă și implicit a cheltuielilor mai reduse. Migrarea spre alte centre universitare cum sunt Oradea, Timișoara, Targu-Mures, București, etc. este redusă și asta din cauza distanței mari față de casă. Cea mai mare parte a absolvenților se întorc în Jibou, însă există și o parte care rămân în orașele în care au studiat.

Imigrația reprezintă populația venită din alte localități și stabilită în Jibou. Cea mai mare parte a imigranților provine din mediul rural și s-au stabilit aici din considerente economice și a locurilor de muncă. Din populația actuală a orașului Jibou aproximativ 40% nu este născută în Jibou.

Tabelul 11. Sporul migrator în perioada 2002-2006

Fig.6 Evoluția sporului migrator în perioada 2002-2006

După cum se poate observa și din graficul de mai sus, sporul migrator este negativ în orașul Jibou. Acest fapt, coroborat cu sporul natural pozitiv(însă cu valori mici) pe anumiți ani, respectiv sporul natural negativ din alți ani duce la scăderea populației orașului.

3.2.5 Bilanțul geodemografic

Bilanțul geodemografic general reprezintă diferența dintre bilanțul natural și bilanțul migrator.

Tabelul 12. Bilanțul geodemografic în perioada 2002-2006

După cum se poate vedea și din tabelul de mai sus, populația orașului Jibou a înregistrat un regres continuu în perioada 2002-2006, regres care a continuat și în anii următori, lucru ce poate fi dovedit de rezultatele recensământului din 2011.

Cu toate că în unii ani sporul natural a fost pozitiv, sporul migrator a fost negativ cu valori mai mari, iar acest fapt a condus la scăderea numărului de locuitori.

3.3. Densitatea populației

Densitatea populației reprezintă numărul de persoane pe unitate de suprafață, măsurându-se în general în persoane pe kilometru pătrat, obținându-se prin împărțirea numărului de locuitori la suprafață în kilometri pătrați.

Deși județul Sălaj se încadrează la județele cu densitate medie a populației, valoarea pentru orașul Jibou se situează sub media pe țara. În anul 2011 populația era de 10120 de locuitori, care raportați la suprafață de 64,66 km2 ocupați de teritoriul administrativ Jibou dau valoarea de 156,51 loc/km2.

Densitatea fiziologică redă numărul de persoane ce revin la 100 de hectare de teren agricol. Suprafața terenului agricol existent în Jibou este de 3647 ha. Valoarea densității agrare este de 277,48 locuitori la 100ha de teren agricol.

3.4. Structura populației

3.4.1 Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

În ceea ce privește structura populației pe sexe, există un echilibru aproape perfect, în 2006 49,3% dintre locuitori erau bărbați, iar 50,7% femei. Nu s-au înregistrat modificări semnificative de la un an la altul, în 2007 erau 49,4% bărbați și 50,6% femei, iar în 2008 ponderea bărbaților era de 49,2% iar cea a femeilor de 50,8%.

Fig.8 Populația orașului Jibou pe grupe de vârstă și sexe, în anul 1992

Fig.9 Populația orasului Jibou pe grupe de vârstă și sexe, în anul 2002

3.4.2.Structura socio-economică

Structura socio-economică este foarte importantă deoarece reprezintă un indicator extrem de important în ceea ce privește nivelul de dezvoltare al unei localități, județ, stat, etc. Arealele în care cea mai mare parte a populației este cuprinsă în sectorul terțiar sunt cele mai dezvoltate, iar cele în care principala ramură de activitate este agricultura sunt cele mai puțin dezvoltate.

În funcție de participarea la viața economică și socială a unei colectivități, prin vârsta și potențialul de muncă, populația se împarte în mai multe categorii(V. Surd, 2003) :

Populația în vârstă de muncă, cuprinde totalitatea persoanelor în limitele vârstei legale de muncă, indiferent dacă participă sau nu la vreo activitate în cadrul diviziunii muncii. Populația aptă de muncă cuprinde toate persoanele având vârsta legală de muncă și care pot să participe la procesul de muncă. Populația activă cuprinde totalitatea persoanelor ocupate în procesul muncii sociale, inclusiv militari în termeni, elevi, studenți și persoanele aflate în curs de schimbare a locului de muncă. Populația activă în Jibou este de 5264 de persoane din care 2831 bărbați și 2433 femei. Populația activă ocupată este mai restrasa, deoarece nu include elevii, studenții, militarii în termen și persoanele în curs de schimbare a locului de muncă. Totalul populației ocupate în Jibou este de 4796 de persoane, dintre care 2202 femei șu 2594 bărbați. Populația inactivă cuprinde persoanele care indiferent de vârstă nu participă la procesul muncii și sunt întreținute : copii, bătrâni, invalizi. Numărul acestora e de 6725 de persoane, din care 3650 de sex feminin și 3075 de sex masculin. Dintre aceștia un număr de 1745 sunt pensionari.

Structura populației pe sectoare de activitate a cunoscut o serie de modificări în a doua jumătate a secolului XX, generate de procesele de colectivizare și industrializare. În acea perioadă a scăzut ponderea populației care activa în agricultură și a crescut cea din industrie. Spre finalul secolului trecut structură pe sectoare a suferit o nouă ‘’mutatie’’ majoră în urma procesului de dezindustrializare. În această perioadă a scăzut ponderea populației care activa industrie în detrimentul sectorului terțiar.

Așadar, la recensământul din 1992, 21,1% din populația orașului era angrenată în agricultură, 50,1% în industrie și 28,8% în servicii. La recensământul din 2002, 31,9% din populația orașului Jibou era angrenată în agricultură, 20,5 % în industrie, iar restul de 47,6 % în servicii.

3.4.3. Structura etnică

În ceea ce privește structura etnică nu putem vorbi despre un “mozaic etnic”. Predomină populația de etnie română, fiind urmată la mare distanță de populația maghiară, respectiv de cea rromă. În rest nu există o minoritate care să aibă o pondere de 0,1%, germanii fiind cei care se apropie cel mai mult de acest prag cu o pondere de 0,06%. Celelalte etnii însumează la un loc a pondere de 0,11%.

Fig.11 Structura etnică în orașul Jibou conform recensământului din 1930

Totusi se pot observa diferențe majore în ceea ce privește structura etnică dacă facem o comparație cu situația din anul 1930.

Fig.12 Structura etnică în orașul Jibou conform recensământului din 2002

3.5.4. Structura confesională

În ceea ce privește structura confesională aceasta se pliază după cum era și normal pe structura etnică. Având în vedere faptul că majoritatea locuitorilor sunt români, predomină religia ortodoxă, însă avem și o populație însemnată care aparțin unor culte protestante precum baptiștii sau penticostalii. În ceea ce privește populația de etnie maghiară cea mai mare parte aparține religiei reformate, însă există și o parte romano-catolică.

3.5.5. Structura lingvistică

Structura lingvistică reprezintă o copie aproape fidelă a structurii etnice, existând doar mici diferențe între cele două. Predomină limba română, urmată la mare distanță de limba maghiară respectiv limba romani. Mai există 3 vorbitori de limba germană, 2 vorbitori de ebraică, câte un vorbitor de italiană, slovacă, săsească și ucraineană, și 3 persoane care au refuzat să își declare limba maternă la recensământul din 2002.

3.6 Nupțialitatea și divorțialitatea

Fenomenul de nupțialitate desemnează masa căsătoriilor, în limita unei perioade de timp determinate, de obicei un an calendaristic.

Prin definiție, fenomenul de divorțialitate caracterizează masa divorțurilor într-o perioadă de timp delimitată. De cele mai multe ori analiza divorțialității încadrează numărul divorțurilor în limitele unui an calendaristic.

Tabelul 13. Nupțialitatea și divorțialitatea în perioada 2002-2011

Capitolul 4. Geografia așezărilor

4.1 Orașul Jibou

Cu toate că satul se constituie ca primă formă de habitat a colectivității umane, orașul reprezintă stadiul superior la care s-a ajuns fie prin dezvoltarea satelor, fie prin dezvoltarea orașelor existente din timpuri vechi. Orașul reprezintă o unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură localitate urbană, fie din mai multe localități, dintre care cel puțin una este localitate urbană. Ca unitate administrativ-teritorială de bază și ca sistem social-economic și geografic orașul are două componente:

-componenta teritorială – intravilanul, care reprezintă suprafața de teren ocupată sau destinată construcțiilor și amenajărilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare, de producție, de circulație, de recreare, de comerț etc.) și extravilanul care reprezintă restul teritoriului administrativ al orașului;

-componenta demografică socio-economică, care constă în grupurile de populație și activitățile economice, sociale și politico-administrative ce se desfășoară pe teritoriul localității.

Vintilă Mihăilescu consideră orașul ca „un spațiu de concentrare, prelucrare, transformare și redistribuire de bunuri și servicii a cărei influența e variabilă”. În majoritatea cazurilor orașele pornesc în dezvoltarea lor de la un nucleu central, în jurul căruia spațiul se ordonează spontan sau dirijat, având diferite funcționalități. Înspre acesta converg principalele axe de circulație și sunt concentrate unitățile administrative și de comerț.

Orașul Jibou s-a dezvoltat inițial de-alungul văii Somesului pe malul stâng al cursului de apă, în aval de confluența cu râul Agrij. Direcția nord-sud inițială s-a păstrat și mai târziu, când orașul s-a extins foarte mult spre vest, direcție datorată necesității apropierii de reședința de județ. În prezent orașul are o structură radiară dezvoltat pe 3 direcții de-a lungul principalelor căi de legătură cu Baia Mare, Dej și Zalău.

Structura radiară se menține și în cazul satelor aparținătoare. Satul Cuceu este pe direcție vestică, satul Var spre sud, satul Rona spre est, iar Husia spre nord-est. Astfel sunt asigurate facilități în ceea ce privește aprovizionarea din oraș, deplasarea la locul de muncă sau școală, rezolvarea unor probleme de interes personal.

În dezvoltarea actualului sistem de așezări un rol important l-a avut Valea Somesului, care s-a constituit într-o adevărată axă de concentrare a populației, oferind condiții de trai și posibilități de dezvoltare. În cadrul orașului se poate observa o etajare a construcțiilor, etajare impusă de condițiile morfologice, orașul fiind situat în lunca Somesului și pe terasele a II-a și a III-a. Orașul se află într-un proces de expansiune, prin extinderea spațiului locuit în defavoarea pădurilor, pășunilor și arabilului. Numărul locuințelor a crescut de la 3846 în anul 1992 la 3907 în 2002, în ciuda faptului că numărul populației este în scădere. Principalele zone unde s-a construit în ultimii ani se află la marginile orașului și anume pe străzile: Traian, Salcâmilor, Orizontului, Izvorului, Plopilor, Ronei, Românilor.

4.2 Forma, dimensiunea, structura și vechimea așezărilor rurale

Așezările rurale presupun coexistența a trei elemente: populație, vatră și moșie, care se intercondiționează pe principii sistemice. Habitatul rural este abordat ca domeniu de interacțiune și convergență dintre vatră și moșie, dintre funcția sa umană și productivă. Această interdependență evidențiază acțiunea favorabilă sau nefavorabilă a condițiilor fizico-geografice ale teritoriului, cât și rolul factorilor socio-economici în exprimarea fizionomiei așezărilor. Vetrele se înscriu în peisajul rural ca și componente expresive rezultate din asocierea teritorială a mai multor gospodării organizate pe principiul vieții sociale. Morfologia vetrelor este mai mult expresia realităților geografico-fizice(geologie, relief, hidrografie, etc.) decât a celor socio-economice(forma de proprietate, căile de comunicație).

Forma așezărilor: Forma și dimensiunile vetrelor cunosc o largă paletă de manifestare teritorială, fiind dictate de un complex de factori, fie singulari, fie concurenți (forma de relief, resursele de apă, calitatea solului, forma de proprietate asupra pământului, rețeaua de drumuri etc.). După forma vetrei sunt umanim acceptate două categorii de așezări rurale:

-sate cu vetre de formă regulată;

-sate cu vetre de formă neregulată(V. Surd, 2004)

Așezările rurale aparținând orașului Jibou au o formă neregulată, fapt ce denotă un mod spontan de ocupare a teritoriului, cu dezvoltare progresivă în timp. Predomină așezările amplasate pe cursul văilor, care au predominant vetre de formă linieara(Var, Cuceu). Așezările rurale cu vetre de formă poligonală apar pe platourile structurale și în Culoarul Somesului(Rona, Husia).

Textura vetrelor : Este rezultatul organizării căilor de comunicație și a construcțiilor în cadrul vetrei. La fel ca în cazul formei, se pot distinge variate tipuri de texturi. Satele Var și Cuceu, cu vetre lineare simple au o textură lineară simplă, respectiv dublă, ca urmare a organizării locuințelor pe două aliniamente. Rona are o textură rectangulară cu străzi ce se intersectează în unghiuri drepte. Acest tip de textură caracterizează așezările amplasate pe terenuri plane(terase, lunci, etc.). Husia are o textură radiară cu străzi convergente spre un punct central. Este specifică localităților cu vetre areolare dar și pentru o serie de localități amplasate pe terase.

Dimensiunea așezărilor: Clasificarea dimensională a așezărilor se realizează în funcție de potențialul demografic dat de numărul de locuitori. Potențialul demografic al unei așezări este o expresie a potențialului său geografic, dar în același timp și un indicator al potențialului economic, al posibilităților de valorificare a resurselor locale. În ierarhizarea așezărilor umane, numărul de locuitori constituie un indicator important, datorită corelației existente între potențialul demografic și cel economic( C. Ciurean, 2008).

Așezările rurale care aparțin de orașul Jibou se împart în două categorii, după mărime: mici și mijlocii. Așezările rurale mici au o populație cuprinsă între 250 și 500 de locuitori iar satele Husia și Rona se încadrează în această categorie. Poziționarea mai favorabilă a celorlalte două sate le-a ajutat să se încadreze în categoria satelor mijlocii, categorie ce cuprinde așezările rurale cu o populație între 501 și 1500 de locuitori.

Structura vetrelor:

Satele aparținătoare sunt de tip adunat, situație impusă de condițiile naturale. Spre deosebire de Cuceu și Var, care se găsesc pe văi, satele Husia și Rona se găsesc pe poduri de terase. Vetrele sunt relativ individualizate, chiar cu o tendință de geometrizare. Periferic se remarcă o tendință de răsfirare. Legat de asigurarea legăturilor cu orașul se poate spune că Varul și Cuceul sunt favorizate de prezența drumurilor naționale și a căilor ferate care le străbat sau care trec pe la extremitățile lor. Celelalte două sate întâmpină dificultăți datorate poziției lor de cealaltă parte a Somesului. Această problemă a fost oarecum rezolvată prin construirea unui pod rutier, care înlocuiește vechiul pod de fier, pietonal, și bacul care era folosit pentru transferarea de pe un mal pe celălalt a căruțelor, mașinilor și chiar a animalelor și oamenilor.

Var este o localitate aparținătoare de administrația orașului Jibou, așezată în partea central estică a județului, aproape de confluent văii Almașului cu Somesul, pe malul stâng al Somesului. În 2002 avea 503 locuitori, 239 de sex feminin, 264 de sex feminin. A fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1469 sub denumirea de Swrmezeu. Alte atestări: 1492 Ew <r> Mezew, 1575 Eormezeo(Petri IV, 173), 1733: Varul, 1750: Ormezo, 1837: Varu, 1854 Ormezo, Varu, 1900 Ormezo, 1930 Văr, 1966 Var.

Toponimul Var s-a format de pe baza apelativelor maghiare „őr”(paznic) și „mező”(câmp) și se înscrie între toponimele de tip gyepű/presaca, kapu/căpuș/poartă/port, őr/strajă, reci/recea. Kurt Horedt, arată Salagean, „a fost cel dintâi care a aplicat în cercetarea istorică românească o metodă de lucru bazată pe studierea toponimiei, care reflectă existența unor forme de fortificare a frontierelor specifice evului mediu timpuriu. El a urmărit deplasarea acestor linii fortificate dinspre nord-vestul către sudul și sud-estul Transilvaniei, reușind astfel să reconstituie în mod credibil principalele etape ale cuceririi Transilvaniei de către maghiari.( Gh.C. Roman, 2006).

Cuceu

Sat așezat în centrul județului Sălaj, aparținând orașului Jibou. În 2002 avea o populație de 506 locuitori, dintre care 249 de sex masculin, 257 de sex feminin.

Atestare documentară: 1388 Kucho, 1450 Kuczo, Kwcho, 1457 Kuchov, 1549 Kuchio, 1533 Kwchoo, 1555 Kucso, Cukhyo, 1570 Kwchyo, 1610 Kuchjo, 1620Kutso, 1750 Kucseu, 1854 Kucső, Cuceu, 1900 Kucsó, 1930 Cuceu, 1966 Cuceu.

În Sălaj(dar și în alte părți din țară) este cunoscut antroponimul Cuceu, ca nume de familie, alături de alte nume precum Cuc, Cuceuan, Cuceoan, Cucevan, Cuciouan, Cuciovan, Cuciureanu, Cucuian. Toate acestea, posibil să provină din aceeași temă, cuc „cuculus canorus”, pasărea binecunoscută, care-și strigă numele începând cu 7 aprilie. Dar tot atât de posibil este că antroponimul Cuceu să fie un derivat de la cucă(”deal”), în calitate de supranume. În popor se spune despre un om supărăcios, atunci când se simte deranjat sau jignit, că „se face cât un deal mare, cât o cucă”, adică nu mai comunică cu nimeni. Din supranume acesta a trecut în categoria numelui de persoană(în special nume de familie) apoi și în toponimie. Dumitru Losonti, în lucrarea „Toponime românești care descriu forme de relief(2000), găsim consemnate o serie întreagă de astfel de nume de locuri( Cucu, Cuca, Cuchita, Cucleu, Cucula, Cuculean, Cuculeanca, Cuculeauca, Cuculeica, Cuculetu, Cuculeu, Cuculei, Cuculeie, Cuculia, Cuculicea, Cuculiu, Cucutu, Cuculetu), dar acesta uită să amintească și toponimele sălăjene: Cuceu și Cuciulat. Într-o discuție cu cercetătorul clujean, acesta neagă că apelativul „cuca” ar fi fost răspândit și în Sălaj, aria lui de circulație fiind „sud-vestul Transilvaniei, Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Maramureș”(Losonti, 2006, pag.56). Ne îndoim că acesta nu ar fi cunoscut și în Sălaj, chiar dacă astăzi a ieșit din uz, deoarece între Maramureș și Sălaj și, în egală măsură, sud-vestul Transilvaniei au existat legături din cele mai vechi timpuri. Unde anume, în care regiune a țării s-a format antroponimul Cuceu este foarte greu de precizat, dacă nu chiar imposibil. Dar acest lucru nu înseamnă că el n-a putut servi de etimon pentru toponimul de față, mai ales că antroponimele nu au stabilitatea toponimelor, deoarece oamenii au circulat și circulă, de multe ori aceștia stabilidu-se în alte locuri decât cele natale. (Gh. C. Roman, 2006)

Rona

Sat așezat pe malul drept al Somesului, la poalele vestice ale dealului numit Piscul Ronei, la est de Jibou. Aparține administrativ de orașul Jibou. În 2002 avea o populație de 371 de locuitori, 179 de sex masculin, 192 de sex feminin.Atestare: 1338 poss Rona(Doc.Rom.C., bIII, pag 440), 1423 villa olachalis Rona, 1548 Ronya, 1584 Rhona(Petri IV, pag 302), 1733 Rokna, 1854 Rona, Rogna, 1900 Rona, 1966 Rona. (Gh. C. Roman, 2006)

Husia

Sat așezat pe un platou, deasupra malului drept al Somesului, la nord-vest de Jibou și de Piscul Ronei. Aparține de administrația orașului Jibou. În 2002 avea 294 de locuitori, 164 de sex masculin, 130 de sex feminin.

Atestare: 1405 Hozywfalu, 1475 Hwzwfalw( Csánki, 556), 1582 Hoszúfalu(Petri IV, 695), 1733 Huszie, 1750 Ujfalu, 1760-1762 Hosszu Ujfalu, Husia, 1835 Huszia, 1850 Husszia, 1854 Hosszú-Ujfalu, Husia, 1900 Hosszúújfalu, 1930 Husia, 1966 Husia.

Trebuie doar să adăugăm că, aici, formatul toponimic este –falu(sat) și mai apare și determinantul uj(nou). Și aici s-a produs etimologia populară, făcându-se confuzia între Hozy-, Hwzw cu hosszu(lung), obținându-se o denumire care nu corespunde realității: Satu-Lung +uj, ar rezulta Satul Lung cel Nou. De la porecla Huș(ul), pe lângă cele două localități din Sălaj(Hușeni și Husia), mai întâlnim Husasău de Criș, Husasău de Tinca(Bihor), Husnicioara(Mehedinți), Huși(Suceava, Vaslui), Husitu(Galați). Ca antroponim găsim consemnate, la Iorgu Iordan următoarele forme : Husau, Huscariu, Husea, Husen, Husăn, Huseanu.(Gh. C. Roman, 2006)

4.3 Gospodăria tradițională

Orașului Jibou este cuprins în zona etnografică a Văii Somesului. Dat fiind faptul că orașul a cunoscut o puternică dezvoltare și o emancipare arhitecturală, casele tradiționale, dar și obiceiurile sunt resimțite mai mult în satele aparținătoare. Chiar și aceste așezări s-au dezvoltat în ultimii ani, unele având alimentare cu gaz sau canalizare. Peisajul tipic rural este înlocuit de case impunătoare și asta datorită creșterii migrației urban-rural. Casa tradițională, cu multiple valențe funcționale și artistice, lucrată de meșteri populari care își transmiteau meseria de la o generație la alta, era atât masura creativității țăranului, cât și a stării materiale a gospodarului. Între timp ea a cunoscut schimbări semnificative, pe masura apariției unor noi materiale de construcții și a creșterii venitului țăranilor, preocupați mereu să aibă o locuință și condiții de trai în familie cât mai bune. Oamenii activau în sectorul primar iar acest fapt și-a pus amprenta asupra aspectului gospodăriilor tradiționale. Acestea erau compuse din spațiul pentru locuit și construcțiile pentru animale. Gospodăriile erau dispuse perpendicular pe axul drumului și cuprindeau case de locuit, în curtea cărora erau așezate șura cu poiata și cotețele pentru animale. În spatele spatiului construit se afla ograda cu grădinuța pentru legume, cartofi și flori. Cel mai vechi tip de casă era monocelular, cu o singură cameră. Odată cu trecerea timpului au apărut casele cu două camere( tinda și casa ) respectiv cu 3 camere(la cele de dinainte adăugându-se camera de oaspeți sau cămară). În fața tindei, sau pe toată lungimea casei era un târnaț, străjuit de stâlpi ornamentați cu figuri geometrice în jumătatea superioară. Obișnuit, ușa de la intrare în casă era la tinda de unde se intra și în celelalte încăperi.

Primele case erau făcute din lemn masiv, de obicei gorun. Baza casei era așezată pe o fundație de bolovani de calcar sau roci metamorfice. De pe talpă(bază) se înălțau schii deasupra cărora se așeza arjaua sau cununa, care erau confecționate din același material. De o parte și de cealaltă a schiilor se prindeau brâie din trunchiuri mai subțiri de gorun, crăpate în două. Spațiul dintre brâie era umplut cu un amestec de lut și pleavă.

După uscare pereții erau lipiți în întregime cu lut în amestec cu baligă, iar apoi văruiți. În loc de tavan, pe grinzi se așezau scânduri jiluite de brad. Acoperișul, la început de paie, iar mai apoi din șindrilă și țiglă, se sprijinea pe „corni” sau „căpriori”, așezați deasupra cununii și grinzilor, prinse printr-un trunchi transversal „meștergrindă”. Pentru a întări rezistența căpriorilor se așezau popi între aceștia și grinzi. Peste căpriori se prindeau transversal, la distanțe mici, rude de lemn, deasupra cărora se așezau paiele de secară într-o tehnică de prindere specifică, pornind de la streșină spre vârful casei. Acoperișul, mai înalt decât partea locuită, era „în patru ape”. Ferestrele erau de dimensiuni mici, de formă pătrată sau dreptunghiulară, cu tocul ornamentat în partea de sus. Multă vreme locul geamului a fost ținut de membrana transparentă obținută de la „bășica de apă” a unor animale mari. Ușile erau făcute din scândură mai groasă și erau prinse în toc cu „țâțâni”.

Interiorul casei era diferențiat, în funcție de numărul încăperilor. La casele cu două sau trei camere, tinda era folosită în sezonul cald ca bucătărie, sufragerie sau dormitor. În sezonul rece se folosea o cameră mai spațioasă care nu avea ușa spre exterior. În sezonul cald sau la casele cu trei camere, încăperea din drum era folosită doar de oaspeți, având rol de depozitare a mobilei și a hainelor. Pentru încălzirea și gătitul hranei se foloseau cuptoarele construite la început din pământ pe un postament de piatră și pământ. Între cuptor și colțul camerei era adeseori un spațiu umplut cu pământ numit vatră, unde, fiind mai cald, în sezonul rece dormeau copii,pisica și se țineau hainele la uscat. Fumul se evacua printr-un horn în podul casei. Pentru iluminat s-a folosit multă vreme opaițul, iar mai târziu lampa și lămpașul cu petrol. Pereții interiori erau văruiți în alb și erau ornamentați cu deosebire în casa de drum cu blide de lut, icoane pe lemn sau sticlă, cu mici buchete de busuioc și o oglindă înrămată, împrejmuite cu șterguri lungi, țesute cu alesătură spre capete, având motive florale și geometrice predominant roșu și o împletitură cu ciucuri sau cipcă(Medve A., 2002).

Gospodăria era împrejmuită de garduri din nuiele de răchită împletite ingenios, acoperite cu un strat de paie. Ceva mai târziu acestea au fost înlocuite cu garduri din leturi, iar în a doua jumătate a secolului al-XX-lea de garduri din beton sau cu plasă de sârmă. Întotdeauna gardurile au fost joase, lăsând trecătorului posibilitatea de a vedea toată curtea gospodarului. Intrarea în curte se făcea printr-o poartă de lemn, în general lipsită de ornamente. În dreptul cărărilor, pentru a trece gardurile ce împrejmuiau grădinile, existau pârlazuri. Materialele de construcție, înfățișarea arhitecturală, compartimentarea și structurară gospodăriei contemporane diferă mult de gospodăria tradițională țărănească, pe cale de dispariție. Locuitorii satelor au fost conștienți mereu de faptul că locul unde-și duc existența, ca expresie a culturii materiale, trebuie să asigure condiții cât mai bune familiei, spațiul acesta de viața zilnică îmbinând utilul cu plăcutul. Gospodăria oglindea bunăstarea și hărnicia oamenilor. (Abrudan I., 2004).

4.4 Portul, graiul, folclorul și obiceiurile tradiționale

Portul popular s-a pierdut aproape în totalitate chiar și în spațiul rural. Nici măcar în zilele de sărbătoare oameni nu mai consideră un gest de mândrie purtarea portului popular. Acesta era specific până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, și avea trăsăturile caracteristice zonei Văii Somesului. Aceeași soartă se pare că le-a avut și folclorul sau obiceiurile tradiționale. Singurul element care încă persistă este graiul specific. Omul a încercat întotdeauna să progreseze, să se dezvolte și să își ușureze viața. Odată cu progresul tehnologiei și cu apariția gadgeturilor viața acestora devenit mai ușoară însă cu cât progresul era mai mare cu atât și efectul asupra obiceiurilor tradiționale era mai distructiv. Dacă acum 100 de ani erai obligat moral să porți costumul popular când ieșeai în sat, acum persoanele se îmbrăca cât mai lejer. Acum se poate pune întrebarea există vreun element tradițional care să nu fie afectat de progres? Răspunsul este graiul popular. Oricât de mult ar progresa știința și tehnologia, impactul acestora asupra graiului va rămâne nesemnificativ. Globalizarea se resimte și la acest nivel, iar cuvinte provenite din limbile engleză, franceză, italiană etc. intră în limbajul curent fără a le înlocui însă pe cele existente deja.

Graiul popular, păstrat încă destul de bine, cu diferențe nesemnificative de la un sat la altul, este similar celui specific așezărilor din nord-vestul României, Transilvaniei în general, chiar dacă în nord se resimt și influențe maramureșene și sătmărene.

În 2003, Ioan Abrudan, în teza sa de doctorat, a cules câțiva termeni lexicali folosiți în vorbirea curentă a țăranilor din zona Dealurilor Silvaniei. În cele ce urmează voi enumera câțiva termeni care sunt folosiți în vorbirea curentă în orașul Jibou și în satele aparținătoare.

Al=acela, a aldui=a binecuvânta, acaț=salcâm, amu=acum, a amuța=a ațâța, a rădica= a ridica, a arăzma= a rezema, astară=aseară, au= ascultă.

Bdirău=primar, botă=băț, baraboi=cartofi, beteag=bolnav, bolund=nebun, bai=necaz, Batăr=măcar, ați bănui= a regreta, blăstămat=neascultător, blid=farfurie, Boconc=bocanc, Bugăt=destul, bumb=nasture.

Cold=prăvălie, cadă=ciubăr, clanetă=clarinet, cucuruy=știulete de porumb, ciurigauă= împletitură din aluat de gogoși, cureți=varyă, coștei=pătul de porumb, ciurdă=ciureadă, călbaj=caltaboș, a căpăta= a primi, cătană=soldat, ceatără=vioară, a celui= a amăgi, cămese=cămașa, ciocuș=cu privirea incurcisata, ciont=os, cipcă=dantelă, ciudă=supărare, a ciufuli= a batjocori, ciuhă=spereietoare, a ciunta=a tăia, ciupă=covată, clop=pălărie, colb=praf, coșarcă=coș mic, cușmă=căciulă, a cota=a căuta, cotătoare=oglindă.

Dărab=bucată, dehămat=neîngrijit, a dumnica=a mărunți, dingă=de lângă, dosoi=prosop, dricar=plapumă din fulgi, drâmboi=bosumflat, duriș=derdeluș, digan=zdravăn, dohan=tutun, dică=25 kg.

Fain=frumos, fideu=capac, a fogădi=a promite, fărină=făină, fodori=încrețituri, fiteu=socă, capac, a fești=a vopsi.

Gujbă=legătură de nuiele, galiță=pasăre de curte, a găta=a termina, găzdac=înstărit, găzdoaie=stăpâna casei, golond=șnur sau șiret, goron=gorun, goz=murdărie, groștior=smântână.

Hudă=gaură, hecelă=darac, horincă sau pălincă=țuică, halău sau valău=uluc pentru adăpat vitele, hăbăuc=zăpăcit, hebereu=care umblă aiurea, hir=veste, hodină=odihnă, a hori=a cânta, hulpe=vulpe, hâd=urât.

Ia!=uite!, imaș=pășune, io=eu, iosag=animale, a îmburda=a răsturna, împtilit=nedezvoltat, a închepe=a închăpea, înholbat=cu ochi mari, a înturna= a întoarce.

Jeb=buzunar, jejete=degete, jerunte=genunche.

Laște=tăiței, lipideu=cearceaf, lităr=litru, laboș=cratiță.

Mălai=porumb, marhă=vacă, mădărit=răsfățat, demăgan=separat, a mere=a merge,

mândru=frumos, mnezunie=răzor, mniere=zahăr, mnierâu=albastru,mintenaș=îndată, mâcioc=motan, mânânțăl=mărunt, moare=zeamă de varză, mol=noroi, moșini=chibrituri, musai=neapărat, merinde=mâncare de drum, maje=100 kg.

Ne!=hai!, nialcoș=gătit frumos, nicări=nicăieri, nime=nimeni.

O=sau, oarice=ceva, a omini=a ospăta.

Pancove=gogoși, pană=floare, pă=pe, păpuc=papuc, păstă=peste, a se păzi=a se grăbi, pe=prea, petrinjel=pătrunjel, ptiroșcă=sârmă, ptită=pâine, ptitoi=ciuperci, piță=carne, pânce=pentru ce, placă=poftim, a pledi=a plivi, poc=pachet, eu poci=eu pot, pogan=zdravăn, poprică=ardei, porodic=roșie, picioică=cartof, poptiruș=hârtie, porțolan=porțelan, a prăbăli=a încerca, primă=panglică, a pușca=a împușca.

Rât=teren cu iarbă, rug=măceș, rudă=prăjină, băț lung, rătișe=plăcintă, rozosin=roz, ruje=floarea soarelui, roștei=portiță.

Sălăriță=solniță, scovargă=clătită, cleder=burghiu pentru lemn, scrije=felie de pâine, staul=adăpost pentru oi, spăcel=camașă femeiască, socăciță=bucătăreasă, sopon=săpun, straiță=traistă, a sufluca=a sufleca, șelată=salată, șuștar=vas pentru muls, șogor=cumnat, ștergură=prosop, sfadă=ceartă, nu-i slobod=nu-i voie, strujac=saltea cu paie, a sudui=a înjura.

Tureac=crac la pantaloni, tină=noroi, a se tămădui=a se vindeca, tărcat=în dungi, tăt=tot, tieglă=cărămidă, temeteu=cimitir, a ticăzî=a curăța, tumna=chiar așa, tomni=a repara, troacă=cutie, ticlăzău=călcător de haine, a tapa=a arunca, a țâpoti=a țipa, țol=țesătură din lână, a țuca=a săruta, a tăgădui=a nu recunoaște, tăntălău=prost.

Oiagă=sticlă, omăt=zăpadă, a se uțuța=a se legăna.

Vraniță=poartă, videre=găleată, vârv=vârf, a vorovi=a vorbi, a vuji=a potrivi,

Zadie=șorț, a zăbădi=a întârzia.

Capitolul 5. Activități

5.1 Industria

Industrializarea târzie are caracteristici sectoriale și de mărime specifice care se regăsesc în economia orașului; promovarea ramurilor noi și întreprinderii de armături industriale din fontă și oțel, sau talia întreprinderilor de textile de in sau de confecții care concentrau fiecare peste 700 de angajați în 1989. Mecanismele prin care industria se difuza în spațiu au fost respectate și în cazul orașului Jibou, trei dintre întreprinderile reprezentative pentru economia orașului, cea de armături industriale din fontă și oțel, de produse ceramice și de țesături de in, au fost generate prin descentralizarea activităților industriale din reședința de județ spre celelalte centre urbane.

Economia orașului poartă amprenta nu numai a politicilor economice promovate în ultimii 30 de ani ai secolului trecut, dar și a caracteristicilor demografice și geografice. Mărimea demografică a orașului, cu o forță de muncă care din punct de vedere cantitativ este în corespondență cu potențialul demografic, este o premisă a dezvoltării unor ramuri industriale care să se adreseze în mare măsură pieței locale, așa se explică de ce din 7 întreprinderi, 5 sunt producătoare de bunuri de consum. De asemenea, localizarea geografică a orașului în sfera de influență a reședinței Zalău limitează capacitatea de polarizare locală a orașului Jibou. De aceea sfera de influență a Jiboului este cea mai redusă dintre toate centrele urbane ale județului Sălaj, înglobând doar 5 comune(Băbeni, Cristolț, Gârbou, Surduc. Someș-Odorhei).

5.1.1 Procesul de industrializare, dezindustrializare și efectele acestora

În 1968, odată cu noua organizare administrativ-terirotială, Jiboul își recapătă statutul de oraș și începe industrializarea orașului, care ia amploare mai ales după anul 1977, fiind caracterizată prin înființarea unor filiale ale întreprinderilor mari din Zalău: armături industriale, integrate de in, dar și prin dezvoltarea unor ramuri deja existente și înainte de 1968 din industria alimentară, a confecțiilor și a lemnului.

De-a lungul timpului, Jiboul și-a păstrat caracterul predominant agricol și meșteșugăresc. Dacă înainte de 1968 avea o singură unitate industrială, "Steaua Rosie", care producea articole de tâmplărie, în anii care au urmat s-au construit și s-au extins: Integrata de În, întreprinderea de Confecții, Topitoria de In, Fabrica de produse lactate, Întreprinderea minieră, Depoul C.F.R., secții ale Întreprinderii de Armături Industriale din fontă și oțel Zalău, Ceramica Zalău, Unitatea forestieră de exploatare și transport, cooperativele meșteșugărești Colectivul Meșteșugarilor și Progresul și altele.

Paralel cu industrializarea, ia amploare și dezvoltarea infrastructurii orașului, fiind construite numeroase blocuri de locuit, școli, creșe, grădinițe, centrală telefonică automată, și infrastructura edilitară necesară funcționării lor: canalizare menajeră cu stație de epurare, alimentare cu apă potabilă, dezvoltarea rețelei de alimentare cu energie electrică și telecomunicații, modernizarea unor străzi, etc.

După anul 1989, industria orașului suferă un declin puternic, în urma căruia s-a redus la jumătate forța de muncă ocupată, reprezentând o descreștere de la 3000 de persoane la 1324 de persoane în perioada 1990-1998. Declinul apărut în industria extractivă a agravat disfuncționalitățile apărute în economia și societatea orașului, fapt ce a condus la includerea lui în zona defavorizată Hida-Surduc-Jibou-Bălan. O serie de întreprinderi consacrate și-au redus activitatea: Integrata de In, Armătura, Fabrica de brânzeturi. Lipsa de fonduri pentru investiții a produs regres și în activitatea de construcții-montaj, cauzând reducerea activității la nivelul unor firme mici, nedotate corespunzător. Construcțiile au devenit ramura cu cea mai mare pondere în activitățiile ”la negru”.

În această perioadă inițiativele private sunt dominate sectorial de cele care activează în comerțul intern, urmate de cele din domeniul serviciilor profesionale, industriei, turismului și agriculturii. Realizările acestora sunt însă foarte modeste, nicidecum suficiente pentru revigorarea vieții orașului. În ultimii ani, aceste unități – ca urmare a restructurãrilor ce au avut loc în economia națională – au disponibilizat personal care deține calificãri și experiențe în diferite domenii (circa 70% din populația activã a orașului). Regresul economic înregistrat după 1989 a cauzat numeroase probleme sociale rezultate din perturbările în ocuparea forței de muncă existente, structura necorespunzătoare a locurilor de muncă față de resursele și nevoile localității:

-șomajul ridicat, de peste 19%

-sărăcirea populației(68% din gospodării sub limita sărăciei)

-migrația populației spre alte zone ale țării, mai dezvoltate sau spre țările din vest(Ungaria, Austria, Italia, Spania, Germania, etc.)

-rata negativă de creștere a populației(-4% în 1999)

În anul 1998 dintr-un total de 4224 de societăți comerciale-persoane juridice-inregistrate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângã Camera de Comerț și Industrie a județul Sălaj, 194 aveau sediul în orașul Jibou. În 1999 numărul lor a crescut la 236 pentru ca în prezent numărul acestora să ajungă la 247. Deși după declararea zonelor defavorizate se aștepta o "explozie" de firme nou înființate, acest lucru nu s-a produs ca urmare a infrastructurii încă precare existente. Majoritatea investiilor s-au orientat tot înspre municipiul Zalãu. Cu toate acestea, se poate vorbi de un reviriment economic al orașului Jibou, după declararea sa ca zonă defavorizată realizându-se unele investiții importante care au determinat o creștere a ponderii cifrei de afaceri a orașului.

5.1.2 Parcul Industrial Jibou

Prin realizarea parcului industrial se creazã infrastructura necesarã dezvoltãrii unui mediu de afaceri compatibil cu nevoile sectorului privat din zonã, mediu care va avea o contribuție importantã în atragerea de noi investitori și implicit în ocuparea forței de muncã disponibilizatã.

Tabelul 14 Analiza SWOT a Parcului Industrial Jibou

Lucrarea este amplasatã pe teritoriul administrativ al orașului Jibou (județul Sălaj), acesta fiind situat în lunca râului Somes, în zona centralã a Regiunii Nord – Vest. Parcul industrial este amplasat pe platforma Ciglentir, situat în partea de sud a orașului Jibou. Amplasamentul propus pentru realizarea obiectivului este un platou situat la o cotã superioară față de localitatea propriu-zisă.
Orașul Jibou beneficiază de o poziție excelentă din punct de vedere logistic, dată fiind proximitatea a 4 orașe mari (Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare), toate aceste orașe având aeroporturi internaționale. De asemenea trebuie menționat că orașul Jibou este un important nod de cale ferată situat în zona centrală a Regiunii Nord Vest.

Date tehnice :

Consiliul Local Jibou a construit un parc industrial unde urmează sã se desfășoare activități industriale nepoluante. Suprafața destinatã acestui parc este de 22 ha aflate în zona de sud a localității, formând un trup intravilan separat, terenul fiind proprietatea orașului Jibou. Conform legislației în vigoare dreptul asupra proprietății este inalienabil, inviolabil și imprescriptibil. Proprietatea administrației publice asupra acestui teren nu este afectatã de cereri de retrocedare asupra terenului conform Legii 1/2000. S-a optat pentru această variantã datoritã poziției favorabile din punct de vedere al posibilităților de acces la cãile de comunicare: cale feratã, drum național, rețele de gaze naturale, rețele electrice, apă industrială și potabilã. Toate aceste componente de infrastructură fizică urmeazã sã fie extinse în zona dezvoltãrii parcului.

Din punct de vedere industrial, orașul Jibou s-a profilat, în timp, pe unele ramuri ale industriei ușoare, de prelucrare a lemnului, alimentară, meșteșugărești și de construcții. Unitățile productive au capacități de producție mici, dar valorifică optim principalele resurse materiale și umane ale zonei. În acest sens pot fi amintite: Confecții S.A, Samtex, Multiprod, Întreprinderea Minieră, Energobit, Arc Grup S.R.L., Ceres Pan , Arcada, Prodfizeș, Cooperativa Progresul, Cooperativa Meșteșugarul, Tipografia Absolut, Clem Impex S.R.L., Calion Prod, Tinca S.R.L., s.a.

Poziția geografică a orașului a favorizat amplasarea unei piețe de desfacere a produselor de origine industrială și agricolă, precum și a unui obor de animale. Există numeroase unități comerciale, care desfac o gamă variată de produse, cum ar fi: Biasel Com SRL, Bujor S.N.C., Alex Comerț și Servicii SRL, Ceres 91 SRL, Petran com SRL, , Comat S.A.,Electrofin SRL, Multicom SRL și unitățile Consumcoop.

5.2 Agricultura

Datorită ritmului lent de privatizare și a sistemului ineficient de subvenționare a agriculturii, precum și a sistării activitățiilor unor întreprinderi prelucrătoare de produse agricole, se observă un regres continuu în ceea ce privește producția agricolă. În urma reformei agrare s-au desființat CAP-urile și fermele de stat, dar nu se remarcă modificări importante în structura modului de utilizare a terenurilor agricole. Suprafața agricolă a înregistrat o ușoară creștere, evoluând în perioada 1990-1998 de la 3389 de ha la 3415ha, dar se observă reducerea suprafeței arabile în dauna pășunilor. În volumul efectivelor de animale s-a înregistrat o descreștere la numărul bovinelor și o creștere a numărului porcinelor și păsărilor, datorită creșterii spetelului în gospodăriile populației. Terenurile fertile din lunca și terasele Somesului au favorizat cultivarea principalelor plante agricole, precum și creșterea animalelor. Alături de suprafețele cultivate, apar și sectoare acoperite cu păduri de foioase, care întregesc peisajul natural al zonei.

La nivel mondial, potențialul de producție al hibrizilor de porumb este de 7-8-10 t/ha fără irigații și de 16-18 t/ha în condiții de irigare. În condiții experimentale și în unele exploatații agricole s-au obținut asemenea producții. Totuși, în unele țări producția medie este de 7-8 t/ha, pe când în România s-a cantonat la circa 4 t/ha. În zona orașului Jibou productivitatea e foarte scăzută(ex. 2,4t/ha la grâu și secară, 2,2t/ha la porumb), aproape la jumătate față de nivelul național.
Această ramură a economiei a cunoscut o dezvoltare majoră după 1989, când au fost eliminate sistemele de tip CAP și IAS, în urma Legii 18/1991 proprietarii primindu-și pământul înapoi. În prezent acțiunea de redare a pământului în folosință proprietarilor de drept s-a încheiat. Suprafața totală a teritoriului administrativ Jibou este de 6466 de hectare din care intravilanul reprezintă doar 548 de hectare, iar extravilanul 5918 hectare

Tabelul 15 Situatia fondului funciar agricol ( OCOTA Sălaj, 2000)

Tabelul 16 Situatia fondului funciar neagricol( OCOTA Sălaj, 2000)

5.3 Serviciile

Serviciile reprezintă sectorul care a înregistrat cea mai mare creștere în ultimii 20 de ani.

5.3.1 Învățământul și cercetarea

Registrele școlii confesionale calvine (reformată) sunt conduse cu începere din 1746, dar instituția este mult mai veche. Învățământul de stat datează din 1895. Conform monografistului Petri Mór, aici a funcționat, către sfârșitul secolului XIX, prima grădiniță de copii din Ardeal, cu Teleki Júlia ca educatoare.

Din orașul Jibou s-au afirmat mai multe personalități, unele ocupând funcții înalte, fapt datorat și instituțiilor de învățământ locale: Liceul Teoretic ,,Ion Agârbiceanu” (înființat în 1 septembrie 1957), Grupul Școlar ,,Octavian Goga” (până în 23 octombrie 2001, a funcționat ca Școala gimnazială nr.1) și Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” (înființat în anul 1978, până în 26 mai 2002 a funcționat ca Școala gimnazială nr.2).

În satele aparținătoare există grădinițe și școli primare. Unitățile de învățământ dispun de săli de clasă, cabinete, laboratoare, biblioteci, săli de sport, precum și de colective de cadre didactice bine pregătite și devotate profesiei de dascăl. În cadrul Centrului de Cercetări Biologice de pe lângă Grădina Botanică se desfășoară activități de cercetare și dezvoltare în domeniul biologiei, educatie-formare-specializare, microprodutie, activități muzeistice și turistice.

5.3.2 Sănătatea

O componentă de bază a activității sociale a orașului o constituie asigurarea sănătății cetățeanului. Acest lucru materializează prin intermediul Spitalului Orășenesc , Policlinicii și dispensarelor medicale, în oraș funcționează și Căminul Spital B.C.N. Necesarul de medicamente este asigurat prin intermediul celor patru farmacii: Farmalex, Paeonia, Panaceea și farmacia spitalului.

Spitalul Orășenesc este o unitate constituită în anul 1900 al cărei obiect de activitate îl reprezintă: asistența medicală spitalicească continuă, activități specifice investigațiilor necesare depistării bolilor, servicii medicale de urgență, curative, preventive și de recuperare a pacienților.

Conform OMSP nr. 579/2008 structura organizatorică a Spitalului Orășenesc Jibou este urmatoatea:

secția medicină internă                                   25 paturi

secția pediatrie                                               25 paturi

secția boli cronice                                           25 paturi

secția pneumologie – pneumoftiziologie       30 paturi

camera de gardă

laborator analize – medicale

TOTAL:  105 paturi

Pe lângă aceste secții structura spitalului include:

camera de gardă, farmacia, laborator de analize medicale, laborator de radiologie și imagistică medicală, dispensar TBC precum și ambulatoriul integrat spitalului cu cabinetele în specialitățile: pediatrie, medicină internă, ORL, obstretica-ginecologie, pneumologie, oftalmologie, dermatovenerologie. recuperare, medicină fizică și balneologie, compartimentul de prevenire și control a infecțiilor nosocomiale

Tabelul 17 : Centralizator Cazuri pe secție 01.11.2009-30.11.2009 si 01.12.2009-31.12.2009

5.3.3 Transporturi și telecomunicații

Jiboul, situându-se într-o zonă de interferență a căilor de comunicații, înlesnește legăturile feroviare și rutiere către Zalău, Baia Mare, Dej, Cluj Napoca și altele. Acestea sunt asigurate de linia ferată magistrală București – Satu Mare și de drumurile naționale și județene. Orașul este situat în partea de nord-est a județului Sălaj, pe drumul național DN 1H, care face legătura între Jibou și Zalău, municipiul situându-se la 25 de kilometri față de Jibou.

Jiboul este un centru polarizator social-economic, în partea de nord-est a județului, care în raport cu valoarea producției globale industriale realizate este al treilea oraș al județului după Zalău și Șimleul Silvaniei. Zona pe care o polarizează orașul cuprinde localitățile Năpradea, Băbeni, Surduc, Mirșid, Someș-Odorhei, Dobrin, etc. Legăturile cu exteriorul sunt asigurate de căile rutiere și feroviare după cum urmează:

-drumul național DN 1H Jibou-Baia Mare

-drumul județean DJ 108A Jibou-Zalău

-drumul comunal DC 20 Jibou-Cuceu

-drumul comunal DC 18A Jibou-Rona, Jibou-Husia

-calea ferată Jibou-Zalău-Carei

-calea ferată Dej-Baia Mare

5.3.4 Sistemul Bancar

Circulația monetară la nivelul orașului, și a împrejurimilor este asigurată de unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni, Băncii Comerciale Române, Băncii Române de Dezvoltare, Trezorerie, Cooperativa de Credit, Băncii Transilvania, Raiffaisen Bank. În domeniul asigurărilor funcționează următoarele unități: Asirom, Unita, Ardaf.

5.3.5 Comerțul

Poziția geografică a orașului a favorizat amplasarea unei piețe de desfacere a produselor de origine industrială și agricolă, precum și a unui obor de animale. Există numeroase unități comerciale, care desfac o gamă variată de produse, cum ar fi: Unicarm, Bujor S.N.C., Balanean, Biasel, Criss sau unitățile Consumcoop.

5.3.6 Cultura

Folcloristul prof. univ. Ioan Taloș a semnalat în zonă existența a două colinde specifice: corânda cu zidari (o versiune inedită a legendei Monastirii Argeșului) și corânda cu fata de maior (o variantă disputată a Mioriței).

Filiala ASTRA din Jibou a fost condusă de Pr. Laurențiu Bran, primul român care a tradus poeziile lui Mihai Eminescu în maghiară. Traducerile au apărut cu începere din 1889, la Șimleu Silvaniei, încă în timpul vieții Poetului.

Casa de cultură s-a mutat într-o clădire nouă, în 1967. Aici a lucrat multă vreme ca director prof. Andrei Mureșan, autorul primei monografii turistice; în prezent, funcția este deținută de profesorul de istorie Mihai Petriș. Alte monografii au fost întocmite de profesorii Eva Ianchiș, Gheorghe Coste, Iosif Daróczi, Ion Ivănescu și Viorel Tăutan.

5.3.7 Activități sportive

În oraș există un stadion și două săli de sport. Aici joacă mai multe echipe de fotbal, juniori și seniori, dar faima a fost adusă de echipa de handbal băieți, care a dat țării pe olimpicul Ștefan Birtalan și pe antrenorul Gheorghe Tadici.

Capitolul 6. Turismul

6.1 Impactul activităților umane asupra mediului

Calitatea unui factor de mediu sau element al mediului se încadrează în raport cu limitele admise în STAS-uri sau Normative de reglementare și se estimează efectele „activității” asupra mediului având la bază „mărimea” care se determină luând în considerare nivelul unor indicatori de calitate ce caracterizează efectele. Așadar în raport cu limitele maxime avem indici de poluare, iar în raport cu mărimea efectelor avem indici de cantitate. Cuantificarea efectelor în mărimi cantitative ne permite agregarea și medierea lor pe o scară de tipul: pozitiv, nul, negativ.

În ceea ce privește impactul produs asupra apelor acesta este redus, uneori având loc infiltrări ale apelor uzate gospodărești provenite din gospodăriile proprii respectiv a dejecțiilor animaliere în stratul freatic al apelor subterane. Sursa de apă este reprezentată de sursa subterană: din lunca râului Someș(sistem centralizat), respectiv de puțuri( așa numitele fântâni țărănești) săpate sau forate în zona localităților unde nu există rețele de apă din sistem centralizat. Calitatea acestor ape variază și în funcție de amplasarea acestora față de grajduri sau alte surse de poluare locală. Analizele făcute de Direcția de Sănătate Publică și Medicină Preventivă a județului Sălaj nu au pus în evidență o poluare generală a apelor freatice din zonă, decât în anumite situații când fântânile nu sunt amplasate corespunzător. Cu toate acestea indicele de calitate are valori negative(-0,5), iar apa este afectată peste limitele admise.

În ceea ce privește impactul produs asupra aerului se știe faptul că atmosfera e cel mai larg vector de propagare a poluării, fiind singura componentă de mediu nelimitată spațial, atât în plan orizontal cât și în plan vertical. Activitățile specifice în orașul Jibou care se constituie în surse de poluare a atmosferei sunt legate pe de o parte de viața de zi cu zi a locuitorilor iar pe de altă parte de profilul economic. Dintre acestea putem aminti: încălzirea spațiilor de locuit, prepararea hranei, producerea unor produse alimentare precum făina, pâinea, preparate din carne, ulei, vin; cultura vegetalelor, culturi pe terenuri agricole, creșterea animalelor și păsărilor, utilizarea îngrășămintelor chimice, pesticidelor și fungicidelor, servicii auto, depozitarea deșeurilor, etc. În ultima perioadă s-a intensificat traficul rutier prin centrul orașului, iar acest lucru corelat cu distrugerea unei suprafețe semnificative de spațiu verde(prin construirea Catedralei Sfântul Gheorghe respectiva Judecătoriei) a condus la o ușoară poluare a aerului prin arderea de carburanți, dar și la o poluare fonică. Cu toate acestea, Indicele de poluare pentru factorul de mediu aer este de 1,78, rezultând faptul că aerul e afectat în limitele admise.

În ceea ce privește impactul asupra vegetației și faunei terestre concentrațiile poluanților în imisie nu depășesc concentrațiile medii anuale și nici media de 30 de minute recomandată ca valori ghid pentru protecția plantelor de către Uniunea Internațională a Organizației pentru Cercetarea Pădurilor. În urma agriculturii și activității practicate de către locuitorii orașului și celor 4 sate aparținătoare nu au fost puse în evidență modificări semnificative în structura solului și subsolului, problema în acest domeniu fiind riscul alunecării terenurilor în zonele prezentate în capitolele anterioare. În ceea ce privește factorul de mediu sol-subsol, indicele de calitate este negativ(-0,25), influențele fiind negative iar mediul este afectat peste limitele admise.

În ceea ce privește impactul produs asupra așezărilor umane s-au luat în calcul o serie de poluați ce pot afecta sănătatea populației. Aceștia sunt: monoxidul de carbon, plumbul, bioxidul de sulf, aerosolii acizi, bioxidul de azot, particulele în suspensie, hidrocarburile aromatice polinucleare și amoniacul. În cadrul orașului Jibou, valoarea concentrațiilor poluanților în imisie la principalii poluanți nu depășesc limitele maxime admise. Cu toate acestea indicele de calitate pentru așezările umane este negativ(-0,5), iar factorul de mediu așezări umane este afectat peste limitele admise.

Interacțiunile spațiale ale dezvoltării și multiplicării activităților umane nu rămân fără consecințe asupra calității mediului , a componentelor ce-l alcătuiesc ori în dinamica proceselor ce-l caracterizează. Organizarea componentelor mediului reflectă relația de schimb între mediul natural și societate. Ramurile economiei și domeniile societății, exercită o presiune asupra mediului care este diferită de la un tip de spațiu la altul, de la o societate la alta, căci nevoile ei sunt cele ce condiționează intensitatea presiunii umane .

Presiunea antropică se face resimțită pe tot cuprinsul orașului Jibou, cu elemente comune în toată Depresiunea Guruslău, având densitate și frecvență diferită în funcție de intensitatea și specificul activităților umane.

În Depresiunea Guruslău domină activitățile agricole și spațiul rural , deci se impune o analiză a interacțiunii acestor activități cu componentele mediului natural pe de o parte și pe de alta, cu mediul înconjurător în ansamblul său. Viața rurală în general , exercită o presiune amplă asupra tuturor componentelor mediului. Efecte vizibile se înregistrează la nivelul potențialului de regenerare biotică , a diversității biologice , a gradului de echilibru al mediului , a resurselor hidrice , de aer și de sol , potențialului de constructibilitate ori resurselor de recreere.

În albia minoră sunt numeroase puncte de exploatare a nisipului și pietrișului. Acestea au mai multe efecte negative cum ar fi coborârea nivelului erozional de bază ceea ce duce la accelerarea eroziunii exercitate de afluenții din amonte și adâncirea albiei propriu-zise care afectează pilonii de susținere a podurilor feroviare și rutiere. Depozitările de deșeuri menajer duc la poluarea și diminuarea dimensiunilor albiilor mărind astfel riscul inundațiilor .

Malurile Someșului , în urma defrișării vegetației arborescente, au devenit vulnerabile surpărilor distrugând imense suprafețe agricole de bună calitate și amenințând căile de transport (Jibou, Rona).

În lunca Someșului și a râurilor adiacente au fost neglijate drenurile care prin colmatare determină ridicarea nivelului freatic și implicit, reapariția tendinței de înmlăștinire a unor sectoare agricole. Prin amplasarea necorespunzătoare a unor obiective economice s-a redus spațiul agricol generând poluarea acestora (stații de sortare și spălare a balastului). Pe versanți presiunea antropică se exercită vizibil prin pășunatul abuziv(versantul vestic al Culmii Prisnelului de la Rona până la Năpradea).Trecerea prin mai multe forme de proprietate a terenurilor agricole din Depresiunea Guruslău , a avut un rol esențial în manifestarea presiunii activităților agricole asupra mediului natural și mai apoi asupra celui antropizat , respectiv înlocuirea în urma reîmproprietăririi locuitorilor , a plantațiilor de pomi și viță de vie cu cereale , lucrările executându-se perpendicular pe curbele de nivel , favorizând eroziunea solului, defrișările masive de pădure având efecte asemănătoare.

Extinderea terenurilor agricole a avut un efect sinergic asupra calității mediului , căci ea s-a proiectat la nivelul componentelor biotice și abiotice ale acestuia .Astfel, au fost afectate direct cuvertura vegetală spontană, cantitatea de humus în sol, stabilitatea agregatelor, capacitatea de stocare a apei în sol etc. Modificarea acestor parametrii ai unor componente ale mediului, provoacă degradarea altora și echilibrarea raporturilor de interacțiune dintre ele , care se traduce inevitabil prin costuri de reabilitare a mediului, costuri ce sunt suportate de comunitățile umane. Impactul extinderii suprafeței agricole actuale are efecte în timp asupra proprietăților fizice ale solului, determinând diminuarea capacității de retenție a apei și indirect reduce stocajul apei în sol, accentuând efectele secetei și mărind costurile de întreținere a culturilor. La baza versanților se fac excavații pentru materiale de construcție (Jibou) subminându-i și cauzând prăbușiri masive. Pentru prevenirea și combaterea acestor fenomene am identificat următoarele soluții: decolmatarea drenurilor; construcția unor praguri deversoare ( perpendicular pe talvegul râurilor ) menite să reducă panta respectiv nivelul de bază erozional local; consolidarea malurilor Someșului; lucrări agricole paralel curbelor de nivel; defrișări controlate prin programe speciale; pășunat rațional.(Studiu de impact asupra mediului, 2000)

Acestea sunt posibile printr-o implicare reală și eficientă a populației și oficialităților în programele de dezvoltare rurală durabilă prin finanțare guvernamentală și comunitară.

6.2 Monumente ale naturii în apropierea orașului Jibou

6.2.1 ,,Calcarele de Rona”

,,Calcarele de Rona’’ reprezintă un monument al naturii de tip geologic situat pe malul râului Someș, la vest de satul Rona, aparținând de orașul Jibou.

Administratorul ariei este Primăria orașului Jibou, terenul fiind în proprietatea publică a acestuia. Aria se află la o altitudine medie de 210 m , suprafața ariei este de 0.50 ha, iar distanța față de așezările urbane este de 1 km până la Jibou și 25 km până la Zalău.

Aceasta se numără printre cele mai mici arii naturale protejate din Sălaj, dar compensează prin valoarea științifică pentru istoria geologică a României, aici aflându-se stratotipul ,,Calcarului de Rona’’. În nord-vestul Bazinului Transilvaniei, peste fundamentul cristalin Precambrian s-au așternut discordant depozitele sedimentare ale ,,Formațiunii de Jibou’’ (denumirea veche era de ,,argilele vărgat inferioare’’), larg dezvoltată între Munții Meseș și Masivul Dealul Mare. Ea este separată în două părți , de către intercalația de depozite sedimentare lacustre și marine denumite ,,stratele de Rona’’. Partea inferioară a formațiunii este alcătuită din pietrișuri, argile și conglomerate de culori diferite.

Acest material a fost adus de apele curgătoare și torențiale din masivele cristaline învecinate (Meseș și Dealul Mare), formând depozite piemontane, adeseori cu o stratificație încrucișată. La nord de satul Cheud, la poalele masivului Dealul Mare, aceste depozite măsoară doar 40 m grosime, la Someș Odorhei ating o grosime de 700m, iar la Jibou au peste 1000 m, fenomenul fiind cauzat de evoluția paleogeografică a zonei.

,,Stratele de Rona’’ sunt alcătuite din depozite predominant lacustre (căci au existat și perioade salmastre și chiar marine) formate din calcare albe-cenușii și bej-ruginii, alternând cu marne cenușii-albăstrui, cu un nivel de ,,pungi’’ cu illit verde și concrețiuni silicolitice (foarte dure, numite septării, cu diametrul variind de la 5-25 cm purtând în interior fosile de nevertebrate), așezate în strate monoclinale, către sud , contrar cursului râului Someș. Geologul Th. Joja (1956) a denumit aceste calcare de apă dulce, cu o faună de Limnea, Paludina și Planorbis, ca fiind ,,calcarul de Rona’’, nume consacrat ulterior în geologia românească. Această lentilă uriașă de calcar are grosimea maximă în zona satului Cuceu (400m), și scade la 250 m la Rona, iar apoi dispare spre nord la Someș Guruslău și spre nord- est la Ileanda.

Mai recent , în stratele ,,Calcarului de Rona’’ s-au identificat numeroase resturi fosile de moluște (Galba și Australobis), ostracode , schelete de pești și reptile. Față de deschiderea clasică a stratelor, situată în amonte de puntea pietonală ce traversează Someșul spre Rona , în partea sud-estică a Grădinii Botanice din Jibou apare o deschidere în care aflorează calcare și marne caracteristice părții inferioare a ,,Calcarului de Rona’’ unde starea de păstrare a fosilelor este mai bună ca în deschiderea clasică.

Partea superioară a ,,Formațiunii de Jibou’’ are o litologie asemănătoare cu partea inferioară , dar cu o colorație mai variată , pachetele roșii , preponderente , alternează cu cele brune , cenușii , albăstrui sau gălbui accentuând aspectul lor vărgat. Grosimea totală a ,,Formațiunii de Jibou’’ este apreciată la circa 1700m , iar vârsta ca fiind paleocen-eocen inferior (Lutetian ).

După depunerea acestor strate a urmat o transgresiune marină când s-au depus stratele ,, Grupului de Racoți’’, cunoscute în literatura geologică mai veche sub numele de ,,seria marină inferioară’’. Acestea sunt formate dintr-o alternantă de gipsuri , marne și gresii , între care se remarcă ,,stratul cu Nummulites perforatus’’ și ,,Gresia de Racoți’’.

Numuliții, având un diametru de câțiva milimetri sau 2-3cm , erau așadar foraminifere uriașe, care trăiau în apele calde ale Paleogenului. Căsuțele mai rezistente au căzut pe fundul acelei mări , rămânând peste vremi singura dovadă a existenței acestor ,,bănuței de piatră’’ dispăruți pentru totdeauna . Milioanele de ,,bănuței’’ sunt dovada unei abundențe deosebite a numuliților în zona mării care acoperea în Eocen partea de nord-vest a Bazinului Transilvaniei.

,,Gresia de Racoți’’ încheie seria ,,Grupului de Rakoczi’’. Ea este vizibilă în partea vestică a Dealului Racoți (Piscuiul Ronei) unde formează o cuestă pe stratul monoclinal , ce are o grosime de 23 m , constituit dintr-o gresie calcaroasă , acest banc constituind stratotipul ,,Gresiei de Racoți’’. Uneori s-a făcut și încă se mai face confuzie între ,,Calcarul de Rona’’ și ,,Gresia de Racoți’’, deoarece dinspre Jibou se vede doar stratul cu ,,Gresia de Racoți’’ din cuesta Piscuiului Ronei.

În regiunea Jibou, din punct de vedere stratigrafic acest monument s-a format în Paleocen și Eocenul Inferior, făcând parte dintr-un complex care în literatura geologică de specialitate figurează sub numele de complex continental lacustru inferior.

Stratele au o grosime de peste 1000 de metri. Aici acest profil geologic este cel mai complet dezvoltat din bazinul Transilvaniei, fiind alcătuit din două orizonturi: orizontul roșu inferior, alcătuit din argile roșii, formate în condiții continentale, și calcarele de Rona, ce sunt calcare de apă dulce cu resturi de Planorbis și Characeae; caracterele litologice ale seriei stratelor vargate inferioare indică o sedimentare într-un mediu lacustru-continental și reprezintă paleocen-ypresianul. Depozitele de această vârsta sunt caracterizate prin culoarea cărămizie, în asociație cu culorile roșu, violet, cenușiu sau verde.

6.2.2.Piscuiul Ronei

Reprezintă un masiv prezent pe lista națională a rezervațiilor naturale, datorită bogăției de fosile provenite în special din sedimente marine terțiare. De altfel, aici au fost descoperite și rămășite mai vechi: coaste și dinți de dinozauri de la sfârșitul Cretacicului.

Abruptul Piscuiului reprezintă porțiunea prăpăstioasă de coastă dinspre râul Someș, care coboară pe sub Crucea lui Ivănescu, din partea de sus a satului Rona către intrarea în satul Turbuța. El este delimitat de o zonă de culoare gălbuie, formată dintr-o succesiune de straturi geologice, înclinate la circa treizeci de grade față de orizontală.

6.2.3 Râul Someș

Râul Someș este al cincilea ca mărime și debit din România și are o lungime de 376 de kilometri. Someșul se formează din unirea, în apropiere de municipiul Dej, a Someșului Mic cu Someșul Mare. Someșul Mic (format prin confluența Someșului Rece cu Someșul Cald) are izvorul în Munții Apuseni, iar Someșul Mare izvorăște din Munții Rodnei. Someșul se

varsă în Tisa pe teritoriul Ungariei.
Valea Someșului, o vale largă, adesea cu terase întinse, cu debit bogat, adunându-și prin afluenții ei apele fie de pe pantele sudice ale Munților Rodnei, fie de pe înălțimile Apusenilor, a constituit, desigur, o atracție pentru om din cele mai vechi timpuri. După unirea la Dej a Someșului Mare și Someșului Mic, Valea Someșului se transformă, totodată, într-o largă poartă de legătură între Bazinul Transilvaniei și Câmpia Tisei (din cadrul unității mai largi a Câmpiei Panonice). Nu este exclus ca și în preistorie, poate chiar în paleolitic, anumite comunități umane să fi pendulat între cele două unități fizico-geografice – Câmpia Panonică și Podișul Transilvaniei- tocmai de-a lungul acestei importante artere de legătură.

6.2.4 Grădina botanică ,,Vasile Fati ” Jibou

Orașul Jibou face parte din categoria așezărilor urbane mici și tinere ale României. Acest lucru nu a reprezentat însă o piedică în calea realizării unui obiectiv deosebit, nu numai la nivel național, dar și mondial.Viața unei instituții, activitatea și destinul ei, se confundă de cele mai multe ori, cu viața și abnegația celor care o slujesc. Se cunosc numeroase exemple care confirmă un adevăr devenit axiomă și anume că omul sfințește locul, pe care apoi îl înnobilează și îi conferă elemente ale personalității sale.

Această simbioză perefectă între creație și creatorul ei este definitorie și în cazul Grădinii Botanice din Jibou. Acolo unde există pasiune și dragoste pentru frumos, nici un efort nu este prea mare. Așa a gândit și a crezut și profesorul doctor Vasile Fati , care a fost un exemplu de pasiune științifică, de muncă neîncetată și generoasă, pentru cei care doresc să-și închine puterea de muncă și de creație în scopul realizării unor lucruri deosebite.

Exemplul profesorului Fati este cu atât mai elocvent cu cât nu de putine ori a fost silit să dea piept cu greutăți și piedici pe care viața le-a pus în față și care au necesitat risipă de timp și energie. În anul 1968, profesorul Fati a fondat Grădina Botanică,în cadrul liceului din localitate. După trei ani de la înființare, perioadă în care a avut o rapidă dezvoltare,aceasta a fost separată de liceu și trecută ca unitate de sine stătătoare.

În perioada 1974-1989 a funcționat sub denumira de Stațiunea Tinerilor Naturaliști, continuând să se dezvolte în cadrul noii forme de organiyare. În anul 1990 se înființează Centrul de Cercetări Biologice din Jibou, a cărui componentă principală este Grădina Botanică, care are în prezent o suprafață de 33 de hectare și este situată în partea de nord-este a orașului, pe terasa a doua a râului Someș. Ea valorifică în mod util vestigiile vechiului parc din apropierea unuia dintre cele mai mari castele medievale transilvănene, construit în stil baroc și aparținând familiei nobiliare Wesselényi.

În data de 7 iunie a anului curent s-a împlinit un an de la trecerea în lumea celor drepți a fondatorului său, ocazie cu care au avut loc ample manifestări. Cea mai importantă se referă la atribuirea numelui de ,,Grădina Botanică Vasile Fati” și dezvelirea bustului celui care a fost părintele acestei instituții, creație a sculptorului sălăjean Sepsi Iosif.

Ea reprezintă un adevărat miracol,ținând cont și de faptul că se găsește într-un oraș fără centru universitar, deci fără o tradiție și o susținere turistică.

Grădina Botanică este organizată pe diferite sectoare, fiecare dintre acestea grupând plantele după anumite puncte de vedere: ornamental, fitogeografic, sistematic, ecologic și genetic, dendrologic, economic, plantele medicinale și complexul de sere.

Colecțiile de plante însumează 5400 specii provenite din cele mai diverse zone geografice ale lumii.

Sectorul ornamental se desfășoară de la intrarea în incinta grădinii botanice până în fața complexului de sere, având o suprafață de peste un hectar.

Numărul mare al plantelor ornamentale anuale, bianuale și perene asigură în fiecare anotimp o priveliște nouă.Iubitorii de  frumos au un bun prilej de a cunoaște plantele ornamentale, de a se iniția în tehnologia de cultivare a lor și în arta aranjărilor florare.

Sectorul fitogeografic are o suprafață de peste 11 hectare și este situat în partea centrală a grădinii, având forme variate de relief. Gruparea plantelor din acest sector se face în funcție de  zonele lor geografice de proveniență.Vizitatorii pot observa marea varietate a vegetației din  diferitele zone geografice și puternicele legături de interdependență ce se stabilesc între plante și condițiile lor de mediu.

Reprezentanții florei din Orientul Îndepărtat se găsesc în jurul unei frumoase Grădini Japoneze. Plante suculente și cactuși provenite din deșerturile din Africa și Mexic pot fi văzute pe stâncărie și platourile nisipoase. Grădina Romană, care aparține tot sectorului fito-geografic, prezintă plante cultivate în trecut în aceste spații.

Sectorul sistematic, situat în partea de nord-est a grădinii, este în curs de finalizare. Are o suprafață de3,5 hectare, în care intră și lacul de acumulare al apei. În această zonă s-a descoperit, mai recent, un afloriment, care conține o bogată faună și floră fosilă. Scopul acestui  sector este ordonarea succesivă a celor mai importante familii de plante ale căror reprezentanți mai de seamă pot crește în condițiile climatice din țara noastră oferind, totodată, posibilitatea de a putea urmări evoluția progresivă a plantelor de la speciile inferioare la cele superioare.

Sectorul ecologic și genetic este situat în apropierea celui fitogeografic și are o întindere de 2 hectare.Acest sector evidențiază vizitatorilor diferite aspecte ale organizării lumii vegetale, ale evoluției plantelor, adaptări ale acestora la condițiile de mediu precum și rolul factorului uman în cadrul procesului de evoluție.

Sectorul dendrologic are forme variate de relief și se desfășoară pe o suprafață de 5 hectare. Păstrează aspectul de pădure naturală, având exemplare monumentale de arbori seculari de stejar și molid. În cadrul lui există și o pepinieră, care produce un bogat sortiment de specii dendrologice.

Sectorul economic este situat în partea sud-estică a Grădinii Botanice și are o suprafață de 2,5 hectare. Terenul respectiv a mecesitat numeroase tehnici moderne de amenajare, cum sunt: terasările. Zidurile de sprijin, drenajele, sistemele automate de udare a plantelor prin aspersie și picurare. Pe terenul amenajat în acest mod a fost plantat un sortiment variat de specii de pomi fructiferi, viță de vie și arbuști, care sunt protejate împotriva brumelor timpurii de toamnă sau târzii de primăvară prin tehnologii speciale.

Sectorul plantelor medicinale are o suprafață de 0,25 hectare și cuprinde colecții de plante medicinale grupate după afecțiunile în ale căror tratare sunt utilizate: ale aparatului digestiv, cardio-vascular, respirator, afecțiuni hepatice, biliare, reumatismale și ale pielii, plante cu acțiune sedativă. Tot în acest sector se găsesc și alte plante, unele utile, altele dăunătoare omului, cum sunt cele condimentare, aromatice, tinctoriale, melifere, oleaginoase, textile, precum și unele plante toxice.

Grădina Botanică are trei complexe de sere având o suprafață totală de 5000 mp. Primul dintre ele este folosit în activitățile de cercetare. Al doilea grup de sere are o suprafață mai mare și este valorificat pentru producerea de flori tăiate și plante ornamentale de apartament.Atracția cea mai mare pentru vizitatori o prezintă complexul de sere care se compune din opt compartimente. În aceste spații sunt cultivate plante tropicale și subtropicale, repartizate pe specific de cultură. Intrarea în sere se face printr-un hol spațios de prezentare și orientare. În cupola mică se găsește acvariul, unde vizitatorii pot vedea numeroase specii de plante specifice ținuturilor ecuatoriale.

În bazinul central, având apă caldă, se cultivă minunatul Lotus Victoria Amazonica. Tot în acest spațiu, dar în vase speciale sau plantate în jardiniere se poate  vedea arborele de cacao, trestia de zahăr, papaia și altele. Cupola mare adăpostește numeroase specii de palmieri, dintre care pot fi recunoscuți cu ușurință Phoenix dactylifera, (curmalul), Phoenix canariensis, Washingtonia, Arcantophoenix,Cocos, Trahycarpus și bananiericare, care se evidențiază prin trăsăturile de vegetație exuberantă, exotică. Atenția vizitatorilor este atrasă, spre partea centrală a serei, de ultimele rămășițe ale  vegetației din era secundară, reprezentate de Cycas, Ceratozamia și Zamia.

În cea de-a treia seră, pe stânga, apare peisajul exotic al orhideelor, care încântă ochii prin florile lor mari, viu colorate și puternic mirositoare. Plantele mediteraneene se găsesc în cea de-a patra seră, situată pe dreapta, unde  se  pot  vedea: portocali, lămâi, măslini, alături de mirt, roșcov ș.a. Ieșind din sera plantelor de origine mediteraneană, în față se găsește sera plantelor australiene, unde pot fi admirate diferite specii de Eucalipt, Araucaria, Ficus, Grevilea, Callistemon. Din sera plantelor australiene se face accesul în alte patru sere. Pe stânga este o seră care adăpostește diferite specii de ferigi, interes mai deosebit prezentând feriga arborescentă Alsophzla australis și interesantele varietăți de Platycerium. Alăturat se află colecțiile de Araceae și Bromeliaceae, care prezintă forme variate de adaptare, având adesea flori viu colorate. Dintre multele specii ale acestor două familii, se evidențiază mai ales speciile de Calla, Monstera, Philodendron, Pistia, Ananas, ș.a

Ultimele două sere etalează peste 750 de specii de cactuși și suculente, care sunt originare din deșerturile africane și mexicane. Semințeria se compune dintr-o seră și laboratorul propriu-zis, unde se asigură selectarea, stocarea și testarea vitalității semințelor, în vederea realizării de schimburi cu unități similare din țară și străinătate. Aceste schimburi se realizează cu ajutorul catalogului de semințe, care se  editează anual. Herbarul, muzeul botanic și biblioteca de specialitate sunt situate la parterul și etajul Institutului botanic, inaugurat la începutul anului 2002.

Herbarul a fost mai recent înființat și cuprinde circa 1500 de coli cu specii de plante de cultura și spontane, o parte colecționate de către personalul grădinii, iar o altă parte fiind donate de specialiști de frunte ai botanicii din țara noastră.

Muzeul are în patrimoniu colecții de semințe, diferite tipuri de fructe uscate sau conservate  în lichid, secțiuni prin tulpină la diferite specii de plante lemnoase, impresiuni de frunze,colecții de minerale și roci. Toate acestea reprezintă materiale demonstrative pentru elevi și studenți, dar  și pentru îmbogățirea cunoștințelor publicului vizitator. An de an se obțin succese importante prin utilizarea tehnicii de calcul în vedera unei evidențe exacte a speciilor de plante și pentru pentru crearea bazei de date a grădinii.

Laboratoarele de cercetare sunt dotate cu aparatură modernă și sunt asigurate toate condițiile pentru ca personalul din acest compartiment să realizeze multiplicarea „in vitro” a unui sortiment variat de plante ornamentale și a unor specii rare sau pe cale de dispariție, care să poată apoi să fie introduse în mediul lor natural. Grădina Botanică este dispusă pentru ca oricând, pe baza unui program stabilit, elevii și studenții să desfășoare activități didactice și de cercetare sub coordonarea și îndrumarea profesorilor lor, în colaborare cu specialiștii unității.

Grădina Botanică este organizatorul a numeroase manifestări științifice, dar participă, în acelați timp, într mod activ la diferite asemenea manifestări în țară și străinătate. Rezultatele activității proprii de cercetare sunt publicate în diferite reviste și publicații de specialitate.

Prin natura activității sale,Grădina Botanică din Jibou este o prezență activă și continuă în procesul instructiv-educativ, reprezentând în același timp un adevărat muzeu de plante vii și o veritabilă școală de ocrotire a mediului înconjurător. Nu întâmplător faza națională  a Olimpiadei de biologie din anul anul 2004 s-a desfășurat din  nou la Jibou, după cea din anul 1974, justificând o stare de lucruri realizate în mulți ani, în domeniul cercetării și învățământului biologic.

Grădina Botanică din Jibou este deja un centru științific recunoscut și pe plan internațional, dar și o instituție cu puternice valențe estetice și educative. Ca urmare a creării pentru plante a unor condiții cât mai asemănătoare de mediul lor natural, publicul larg vizitator înțelege mai ușor necesitățile ecologice ale acestora și căile cele mai eficiente de protecție a lor.

Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că plantele reprezintă nu numai un izvor de frumusețe, dar și o inepuizabilă sursă de hrană, de materii prime în vederea satisfacerii nevoilor mereu crescânde ale umanității. Numărul vizitatorilor crește de la un an la altul, aceștia găsind în Grădina Botanică din Jibou un loc de odihnă, de învățătură și admirație, privind frumusețea nemăsurată a florilor(Medve, A., Daroczi, I., Coste, Gh., 2011).

6.3 Patrimoniul turistic antropic

6.3.1 Castele

Castelul Wesselényi

Unul dintre cele mai mari ansambluri baroce din Transilvania, Castelul Wesselényi este o construcție pe douǎ niveluri, plan rectangular alungit, cu centrul și extremitățile mai proeminente. Două pavilioane, dispuse lateral simetric, delimitează colțurile unei curți de recepție în direcția grădinii. El a fost ridicat între 1778-1830, în mijlocul unui parc  care se întindea la acea vreme pe aproximativ 10 hectare.

În perioada sa de glorie, domeniul Wesselényi a gǎzduit spectacole de teatru, jocuri pǎstorești urmate de ospețe îmbelșugate, întreceri vânătoare etc.

Castelul, în prima sa formă, datează din jurul anului 1584, dar nu mai există decât urmele unor fundații în partea estică a serelor de la Grădina Botanică.

Actualul castel s-a ridicat în apropierea primului, în secolul al XVIII-lea, iar ultimele adăugiri se fac în secolul al XIX-lea. Prima etapă a construcției este datată între anii 1778-1785. Între anii 1785-1789, când Wesselényi a fost închis, lucrările au fost sistate. Între anii 1797-1800 figurează ca zidari ai castelului un șvab, doi din Galații Bistriței și un anume Követsi. Sobele sunt făcute de meșteri din Sibiu. În 1805 sunt pictate scene de vânătoare de Frantz Neuhauser. Interiorul castelului a fost făcut pe la 1807. În 1808 și în anii următori găsim mulți zidari între care Fejer György și Ursui din Jibou, din Galați, Gârbou și Mirșid. După moartea lui Wesselényi Miklós, în 1810, castelul era aproape terminat și mobilat. Văduva lui a continuat și terminat lucrările până la sfârșitul anului 1830. Béla József, cercetătorul barocului din Transilvania, a presupus că inginerul constructor al castelului din Jibou ar fi același cu constructorul palatului Bánffy din Cluj, Zahanum Brauman. Din jurnalul de cheltuieli a lui Cserei Heléna, soția lui Wesselényi Miklós, din anii 1781-1831, ce se afla la biblioteca Liceului din Zalău, nu se poate nici nega nici afirma constatarea făcută de Béla József. Un frumos conac și un grajd important de cai era construit din 1755. Domeniului Wesselényi se întinde în județele Sălaj și Satu Mare. Baronul Wesselényi Miklós a fost membru al Curții Aulice Transilvane și membru al Camerei Magnaților de la Budapesta. În prezent, moștenitorii baronului sunt 4 strănepoți.

După naționalizare, din anul 1948, castelul a fost utilizat ca local de școală generală, de liceu, internat, iar în prezent este utilizat de Clubul Copiilor Jibou.

Castelul Wesselényi, cea mai mare clădire în stil baroc din Transilvania, valora în anul 1997, 280 de milioane de lei. Cel puțin aceasta reiese din hotărârea judecătorească semnată de judecătorul Balázs Árpád, în 16 decembrie 1997. În realitate, în sentință suma este mult mai mică, respectiv 166 de milioane. Castelul valorează, în banii din aceea perioadă, aproximativ 40 de miliarde de lei.

Proprietarul imobilului, strănepoata baronului Wesselényi, încearcă de mai mulți ani să rezolve litigiul cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Castelul Wesselényi aparține domeniului public de interes național. Articolele de lege folosite de Instanța din Zalău pentru a calcula despăgubirile se referă la valoarea apartamenteor naționalizate. După ce nepoata fiicei baronului, Ianicicău Eva, a solicitat restituirea în natură a imobilului, instanțele au stabilit că aceasta să primească despăgubiri apartamentelor nationalizate (Medve, A., Daroczi, I., Coste, Gh., 2011).

Castelul Wesselenyi, Jibou5
Castelul Wesselenyi, Jibou
Castelul Wesselenyi, Jibou4
Castelul Wesselenyi, Jibou
Castelul Wesselenyi, Jibou3
Castelul Wesselenyi, Jibou
Castelul Béldy

Acest castel se găsește într-o frumoasă pădure de stejar, la circa 2-3 km de centrul orașului. Azi adăpostește Căminul spital neuropsihici Jibou. După naționalizarea din 1948 a fost sediul spitalului raional

Jibou.
Castelul monument istoric ce a aparținut grofului maghiar Béldy, situate pe strada Stejarilor, conform unei hotărâri aprobate în cadrul unei ședințe de Consiliu Județean Sălaj, a fost achiziționat, împreună cu anexele, terenul intravilan și extravilan în suprafață de 45.602 m2.

Prețul plătit de județ pentru intrarea în posesia imobilului este de 915.154 lei (9 miliarde de lei vechi). Castelul Béldy este ocupat de ani buni de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Jibou, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sălaj.

În ianuarie 2009, Castelul Béldy a fost retrocedat proprietarului de drept, Vasile Béldy. În 2008, conducerea județului hotăra închiderea CITO Jibou, urmând a se găsi soluții pentru mutarea bolnavilor neuropsihici instituționalizați acolo, lucru realizat până acum, doar parțial.

După retrocedare, DGASPC Sălaj plătea chirie proprietarului pentru spațiile ocupate. Consiliul Județean a decis că e mai bine să cumpere imobilul, în condițiile în care chiria lunară s-a ridicat la 18.729 lei (180 milioane lei vechi), bineînțeles cu acordul proprietarului Vasile Béldy și a soției sale.

6.3.2 Edificii religioase

Catedrala Ortodoxă ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-purtătorul de biruință”

Până la Revoluția din decembrie 1989, în orașul Jibou exista doar o singură biserică ortodoxă, care nu mai putea satisface nevoile de cult religios ale miilor de credincioși locali. Ca urmare, în mintea acestora a încolțit idea ridicării unui nou lăcaș de rugăciune, o veritabilă Catedrală a Domnului.

După decembrie 1989, la Jibou, ca în multe alte locuri din țară, s-a început construirea unui lăcaș de cult. Încă de la începutul anului 1990, s-au convocat Adunările Parohiale ale celor două parohii și s-a hotărât construirea unei noi biserici, membrii Consiliilor Parohiale consemnând cu toți credincioșii ortodocși din Jibou să participe la aceasta.

Demersurile pentru obținerea aprobărilor necesare au fost înaintate de către preotul Longodor Gheorghe, care a transmis hotărârea enoriașilor, prin Protopopiat, Episcopiei Ortodoxe Române a Oradei, care a trimis răspuns favorabil prin Adresa nr.2215/1990.

Piatra de temelie a fost pusă de către Preasfințitul Părinte Dr. Ioan Crișanul, Episcop Vicar al Episcopiei Oradeiei, în ziua de 29 septembrie 1990. În primăvara anului 1992, s-au început lucrările și a fost angajată I.A.C.M. Jibou, care ulterior își va schimba denumirea în S.C. Consomeș S.A.

Catedrala are 36 m lungime, 20 m lățime și 38 m înălțime, la finalizarea deplină putând primii circa 3000 de credincioși.

În anul 1995 s-a ajuns la cota zero, iar în 2004 biserica a fost acoperită. Între timp, la data de 23 aprilie 2002, Preasfințitul Părinte Dr. Petroniu Sălăjanul, Episcop Vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, a târnosit demisolul bisericii și de atunci se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie și celelalte slujbe. Tot la aceea dată a fost instalat și preotul Dregan Dan, actualul părinte protopop.

După anul 2004 s-a tencuit exteriorul și s-a decorat cu tencuială minerală, s-a tencuit și interiorul (aproximativ 3000 m2), pregătindu-se pentru pictură. În anul 2007 s-a început pictarea interiorului bisericii, lucrare deosebit de pretențioasă, migăloasă și, în același timp, costisitoare (50 €/ m2), în momentul de față apropiindu-se finalizarea picturii. Alte lucrări care se execută în prezent sunt :confecționarea iconostasului și a stranelor, din lemn de stejar, placarea pardoselilor, a scărilor interioare și exterioare, cu granit, placarea stâlpilor interiori și exteriori, cu marmură; confecționarea balustradelor din fier forjat, atât la interior, cât și la exterior. După finalizarea acestora, mai urmează efectuarea sistemului de incălzire; dotarea cu candelabre, sistem de iluminare, mobilier și toate cele necesare săvârșirii Sfintelor slujbe.

Lucrările efectuate până în momentul de față s-au realizat prin unele finanțări de la Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județean Sălaj, Primăria orașului Jibou, dar, în cea mai mare parte, prin contribuția credincioșilor din orașul Jibou.

Biserica Ortodoxă ,, Adormirea Maicii Domnului”

Până prin anul 1700, populația română din Jibou era de religie ortodoxă, aparținând de Episcopia Vadului, întemeiată de domnitorul Ștefan cel Mare al Moldovei. După această dată trec la religia greco-catolică, unită cu Roma. Din cauza situației materiale mai slabe, românii nu și-au putut permite să-și construiască o biserică din zid, așa cum au făcut maghiarii reformați și romano-catolici.

Prima biserică a românilor a fost construită pe un teren situat pe Strada Bisericii Vechi, care a fost donat de Vila Bâzului. Ea era din lemn și a fost acoperită pentru început cu scânduri, iar prin anii 1855-1860 cu paie. Acest locaș a servit ca loc de rugăciune timp de circa trei sferturi de veac.

După realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, se depun eforturi pentru realizarea unei biserici de zid și pentru românii din Jibou. Piatra de temelie a Bisericii a fost pusă la 30 septembrie 1928, preot fiind Sima Laurențiu. În anul 1930 s-a făcut sfințirea de către Episcopul Iuliu Hossu.

Construcția bisericii s-a realizat cu ajutorul credincioșilor, prin donații și a câtorva oameni înstăriți din localiatea Jibou. Nu trebuie neglijat sprijinul dat la construcția actualei biserici, de către comunitatea maghiară și evreiască din Jibou, care la acea dată era încă majoritară, lucru deosebit, care denotă faptul că locuitorii acestor meleaguri, indiferent de naționalitate sau religie, au trăit și muncit unii alături de alții, și la bine, și la rău.

Pictura bisericii s-a făcut în anul 1960 de către pictorul Coriolan Munteanu, absolvent al Institutului de Arte Plastice din Cluj Napoca. Clopotele bisericii au fost realizate prin donații făcute de către dr. Valer Ancean, Cristorean Gheorghe și credincioși. După 1986 s-au făcut reparații capitale la exterior, vopsirea tablei de pe acoperiș, s-a realizat acționarea clopotelor prin curent electric, sub îndrumarea preotului Iacob Flore și din donații ale credincioșilor. În anii următori a fost realizată încălzirea prin centrală proprie pe gaz. În anul 2004 s-au făcut reparații capitale în interior, pictura în frescă de către pictorul Bumb Viorel din Cășei ( Dej ), împreună cu trei ucenici. Sfințirea Bisericii s-a făcut de către Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu al Sălajului la data de 19 septembrie 2004.

În anul 2006 s-au făcut terasa din fața bisericii, treptele și bordura de susținere împrejurul bisericii. De asemenea, s-a îmbrăcat biserica cu haină nouă pentru dușumea, refacerea iconostasului și icoanelor, s-au pus candele noi la iconostas, s-a îmbrăcat Sfântul Altar cu trei rânduri de îmbracaminte noi, cruce nouă, candele și toate cărțile de cult noi. În anul 2008 au fost schimbate geamurile vechi ale bisericii cu geamuri termopan, iar în anul 2009 s-au reconstruit cele două abside laterale (care erau afectate prin crăpături) și s-a mărit volumul acestora.

Biserica reformată

Biserica reformată reprezintă cel mai vechi lăcaș de cult din Jibou. Este unica biserică creștină din oraș care este orientată conform vechilor canoane de construcție, cu altarul spre est. Din vechea și mica bazilică catolică, construită prin secolul al XIII-lea în stil gotic, a rămas doar altarul care este încorporat în actuala construcție. Biserica a avut o viață grea, căzând pradă distrugerilor de numeroase ori.Turcii au incendiat-o în anul 1658, iar în urma bătăliei de la Jibou, din 11 noiembrie1705, dintre curuții conduși de principele Rákóczi Ferenc al II-lea și armata austriacă condusă de generalul Herbeville, și rămășițele sale au fost distruse. Actuala biserică reformată, în stil baroc, datează din anul 1749, când din dorința lui Wesselényi István și a soției acestuia, Dániel Polixena, se construiește acest locaș de cult, în care amvonul de forma unui potir și tăblia mesei altarului sunt construite din renumitul alabastru de Jibou. Altarul este de formă octogonală și are 7,10 m lungime și 6,25 m lățime. Lungimea naosului este de 12,40 m, iar lățimea sa 10,10 m. Tavanul bisericii este simplu, fiind format din casete pătrate pictate de un meșter necunoscut. Pictura originală se mai păstrează doar pe caseta mai mare, situată în centrul tavanului, restul casetelor refiind pictate de-a lungul timpului, dar din loc în loc se pot observa culorile picturilor de odinioară. Pereții bisericii sunt zugrăviți în alb, fiind fără icoane, tablouri, fresce sau statui, respectând ideile protestante stipulate în doctrina lui Calvin, care pun accent pe frumusețea sufletului.

La începutul anilor 1800, era deja în biserică o orgă, dar aceasta s-a defectat și a necesitat înlocuirea sa. Acest lucru s-a întâmplat în 11 decembrie 1887. Din păcate, din cauza nevoilor militare, o bună parte din ea a fost dusă la topit în anul 1917, dar prin donații, a fost din nou completată în anul 1923.

Istoria celui mai vechi clopot s-a pierdut în timp, se știe doar atâta că în anul 1805 a fost deja crăpat și a necesitat returnare. Meșterul Nemes Lázár Áron din Reteag, a fost însărcinat cu acest lucru, dar abia la a patra returnare, în anul 1806, a reușit să redea forma și sunetul celui inițial. Acest clopot mare, a chemat credincioșii până în 28 februarie 1917, când a fost topit pentru novoi militare.

Pe lângă clopotul cel mare, exista și unul mai mic, despre care se știe doar că a fost luat în anul 1848 și topit la Târgu Secuiesc, de către cunoscutul fabricant de tunuri, Gábor Áron. În 10 septembrie 1852, enoriașii hotărăsc procurarea altuia, lucru care se realizează în 18 ianuarie 1853, când sunetul său răsună pentru prima dată. Acest clopot există și în prezent, fiind al doilea ca mărime din turnul bisericii. Un al treilea clopot mai mic, a fost realizat în 1898. Sunetul simultan al celor trei clopote s-a auzit pentru ultima dată în dimineața zilei de 17 februarie 1917, când cel mare și cel mic au fost aruncate din clopotniță și duse la topit pentru nevoile armatei. Încă din anul 1918 au început acțiuni de strângere de fonduri pentru realizarea unui nou clopot. Acesta a fost realizat de firma Spireanu din București, are 367 kg și a fost sfințit în 7 decembrie 1922. La realizarea acestuia, pe lângă credincioșii reformați, au participat și ceilalți locuitori ai Jiboului, indiferent de religie. Lipsa clopotului cel mic s-a resimțit doar până în data de 20 mai 1928, când a fost sfințit în prezența unei numeroase asistențe. Acest clopot a fost turnat la Cugir, iar ca ornament are pe părțile de sus și de jos, frunte de viță de vie.

Dar sunetul celor trei clopote nu s-a auzit prea mult, deoarece nevoile celui de-al doilea război mondial au necesitat clopotul cel mare. Din cauza greutăților materiale cu care s-au confruntat credincioșii, nu au existat resurse financiare o perioadă îndelungată pentru procurarea altuia. Acest lucru s-a întâmplat abia în anul 1980. Noul clopot mare are 600 kg și a fost turnat la Târgu Mureș. De atunci și până în ziua de azi, cele trei clopote cheamă, din nou, credincioșii în casa Domnului, fiind acționate electric.

Orologiu a existat din timpuri vechi în turnul bisericii. Acest lucru este dovedit printr-un document datând din anul 1772. Acest prim orologiu s-a defectat și la începutul anilor 1850 nu mai funcționa. Un al doilea orologiu a fost instalat în anul 1853, care după primul război mondial, în anul 1919 a fost înlocuit cu un al treilea. Acesta funcționează și în prezent , dar a suferit numeroase reparații. În urma acestora, nu numai că indică ora, dar la primul sfert de oră bate o dată, la al doilea de două ori, la al treilea de trei ori, iar la al patrulea, bate de atâtea ori cât este ora.

Biserica a suferit reparații mai mari în anii 1772, 1879, 1887. În 1892, acoperișul de șiță a fost schimbat cu unul de tablă. Curentul electric a fost introdus în anul 1931.Ultima dată biserica a fost renovată în 1970 (tencuită și vopsită), iar tabla de pe acoperiș a fost înlocuită în 1979.

Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

Primul lăcas romano-catolic de cult din Jibou a fost o mică biserică ridicată înainte de invazia tătară, probabil în secolele XII-XIII. Ea a fost încorporată în zidurile templului de dimensiuni mai mari construit ulterior, constituind partea care în prezent formează altarul bisericii reformate.

Preotul paroh a fost amintit pentru întâia dată în secolul al XV-lea, cu ocazia unui proces. În înfățișarea din 2 ianuarie 1460, moșierul Kusalyi Jakcs Péter l-a desemnat ca avocat pe „zyboi plebanus”, adică pe părintele Kozma. În 1782, călugărul minorit Komáromi Dávid, capelanul familiei Wesselényi, a încercat s-o îmbuneze pe baroneasa Cserei Heléna, soția lui Wesselényi Miklós senior, cel supranumit „bourul din Jibău”.

Dacă urmărim recensămintele din perioada 1850-1992 și evoluția numărului de credincioși, conform lucrării lui Varga E. Árpád, „Erdély etnikai és felekezeti statisztikája”, vom remarca faptul că o creștere semnificativă a fost atinsă la sfârșitul secolului al XIX-lea, când s-a lucrat la construcția căilor ferate dintre Dej, Baia Mare și Zalău.

Dacă în 1850 s-au declarat 10 romano-catolici, numărul lor a crescut la 110 în 1880 și la 213 în 1890. Cu ajutorul muncitorilor polonezi și italieni, în 1886 a fost terminată biserica catolică și sfințită în 15 august cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Conform celor arătate de inspectorul școlar și poetul Petri Mór în „Szilágy vármegye monographiája”, în 1895, Jiboul găzduia două instituții de învățământ: o școală de stat și o școală confesională catolică. Cu toate acestea, până în 1920, Jiboul a fost o filie a parohiei din Gârcei, sat situat aproape de orașul Zalău.

Crucifixul turnat din beton în grădina bisericii, amplasat lângă peretele din stânga, precum și perechea lui din cimitirul de pe strada Băilor au fost ridicate la începutul anilor '70. Ultima dată, biserica a fost renovată în 1979. Amplasată în interior, pe peretele răsăritean, o cruce mare de lemn semnalează anii când prin Jibou s-au perindat misiunile călugărești, primite cu mult drag de către localnici: 1944 si 2009.

Biserica adăpostește trei altare: un altar principal, o masă de altar pentru ceremonialul liturgic și un altar secundar, amplasat în dreapta, închinat „Inimii lui Isus”. Altarul principal a fost donat de familia Wesselényi, iar perechea de coloane care se înalță și încadrează icoana pictată la Viena în 1884 a fost donată ulterior de familia Merza. Amplasate pe altare, socluri independente ori în nișe, se află mai multe statuete ale Fecioarei Maria (printre care una de la Lourdes și una de la Medjugorje), un Sfânt Iosif și un Sfânt Anton de Padova.

Pereții interiori sunt decorați cu mai multe fresce viu colorate. În stânga și în dreapta altarului principal, se află portretele regilor Sfântul Ladislau (Szent László) și Sfântul Ștefan (Szent István). Pe tavan, sunt reprezentate două scene: Predica de pe Munte și un grup de ingeri care cânta în cor, acompaniați la un armoniu. Arcada care desparte altarul de nava principală este împodobită cu imaginea unui ostensoriu, înconjurat cu trei spice de grâu și o viță de vie cu patru ciorchini de struguri, alți ingeri și ingerași. Interioarele ferestrelor sunt decorate și ele, fiecare, cu motive în lanț. Sus la balcon, în spațiul rezervat corului, se află un armoniu cu 13 registre, în stare de perfectă funcționare, construit de firma lui Hörl Nándor din Budapesta.

În vârful turnului clopotniței se află trei clopote, două mai mari și unul mic. Toate sunt niște rarități în regiune, deoarece prezintă o anumită particularitate constructivă, dovadă că au fost turnate în atelierul lui Novotny Antal din Timișoara. În partea de sus a fiecărui clopot, sunt practicate mai multe deschideri identice, de forma „cheilor” din cutia de rezonanța a viorilor. Inovația meșterului bănățean face ca sunetul clopotelor făurite de el să fie mai plin și mai plăcut auzului. Pe unul dintre clopotele mari se poate citi următorul text:,,Templomunknak Zsibó Róm.Kath.Lakosai.1912”(Pentru biserica noastră locuitorii rom.(ano)-cat.(olici) din Jibou.1912”)

Pe celălalt clopot mare, se află o altă inscripție, destinată să dezvăluie faptul că reprezintă o donație din partea văduvei lui Merza Lázár. Comunitatea romano-catolică a aniversat în anul 2011 un eveniment important din istoria sa, și anume 125 de ani de la sfințirea noii biserici.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din Jibou

După anul 1700, românii din Jibou au trecut de la ortotocși la greco-catolici, unindu-se cu Roma, sperând că astfel Curtea de la Viena îi va ajuta în lupta pentru emanciparea lor socială și națională.

În ciuda trecerii lor la altă religie, ei nu au reușit să aibă o biserică din zid decât după 1927. Până atunci, biserica lor era o casă din chirpici, acoperită cu paie. Slujbele religioase erau ținute până în anul 1918 de preotul Ion Ciobanu din Prodănești.

Vestea revenirii populației românești din Transilvania, Ardeal, Câmpia de Vest și Banat în sânul Bisericii Romei, condiție primordial a redobândirii drepturilor de existență egală celorlalte naționalități, se răspândise rapid în primul sfert de veac al XVIII-lea, în rândul clerului și al credincioșilor români care se opuseseră politicilor decalvinizare și de acceptare a schimbării numelor, precum și a adoptării limbilor socotite oficiale. De bună seamă, românii din Jibou, având statutul de iobagi în proprietatea familiei Wesselényi, în succesiune, au agreat schimbarea.

Numai astfel putem afla din documente că la 1733 aveau biserică, iar un recensământ de la 1750 consemnează existența unui număr de de 705 suflete de români greco-catolici. Cercetând documente de arhivă, învățătorul Dumitru Ilea, revizor școlar, afirmă în lucrarea sa ,,Monografia școalei primare din comuna Jibou ” , că la 1870 trăiau în localitate 271 de români uniți. Pentru anul 1908 există două surse ce alimentează confuzia. Autorul lucrării citate mai sus oferă cifra de 391, consecință a migrării credincioșilor din satele înconjurătoare spre centrul de comună. Iar din cercetările a doi intelectuali șimleuani, dr.Dionisie Stoica și Ioan P. Lazăr, rezultă un număr de 170 de credincioși greco-catolici jibouani care aparțineau parohiei Ciglean, așa cum reiese din lucrarea dumnealor : ,,Schiță monografică a Sălajului ” , editată la Institutul Tipografic și de Cultură din Șimleu Silvaniei, în 1908.

Cert este că, după Marea Unire de la 1918, numărul enoriașilor uniți crește, astfel încât pe proprietatea unuia dintre ei, aflătă pe dealul dinspre sud-vest, unde locuiau doar români ( locație cunoscută azi sub denumirea de strada Bisericii Vechi) se amenajează o capelă din scânduri, acoperită cu paie, unde oficiază preotul Laurențiu Sima, începând din anul 1920. Numărul din ce în ce mai mare al credincioșilor, numeroși fiind veniți din satele de pe văile Someșului, Almașului și Agrijului, se constituie în premisa necesității unei biserici pe măsură. Astfel, în anul 1930 începe construcția celui mai încăpător și mai aspectuos templu, amplasat în centrul localității, după planurile inginerului arhitect Floriansics. De remarcat este solidaritatea cu adevărat ecumenică a tuturor locuitorilor comunei ( la acea vreme) Jibou la edificarea acestei construcții, finalizată și inaugurată în anul 1936 (reformați-calvini, romano-catolici, mozaici, lutherani ), unii prin contribuție financiară, alții prin muncă nemijlocită sau prin mijloace de transport.

Funestrul Decret nr.358 din 1 decembrie 1948, prin care autoritățile comunisto-sovietofile interzice Cultul Greco-Catolic, întregul patrimoniu, cu enoriași cu tot, fiind confiscat și donat Bisericii Ortodoxe Române, a dus la arestarea clericilor uniți, printre care și preotul Costin, care nu acceptau trădarea credinței străbune. După 41 de ani slujiți în catacombe, la 31decembrie 1989, acest decret a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9, creând prin efect de consecință posibilitatea revenirii în legalitate. În Jibou, părintele pensionar Victor Vancu, începe reorganizarea parohiei locale prin oficierea Sfintei Liturghii în capela Mănăstirii Maicii Domnului, situată pe strada Libertății.

În anul 2000, ca urmare a refuzului încrâncenat al ,,fraților” clerici ortodocși de a-i accepta în oficiere alternativă a Slujirilor liturgice, credincioșii greco-catolici îmbrățișează inițiativa familiei consilierului parohial-șef, profesorul Iustin Pop de a construi un nou lăcaș de cult. Primăria orașului Jibou oferă terenul necesar și, cu sprijinul nemijlocit al Monseniorului dr. Claudiu Lucian Pop, s-au derulat și finalizat lucrările de construcție și amenajare, astfel încât la data de 8 septembrie 2008 a avut loc sfințirea bisericii cu hramul ,,Neprihănita Zămislire” de către PSS. Ioan Șișeștean, Episcop de Maramureș, în prezența a numeroși preoți și a sute de credincioși, printre care și cei peste 200 de enoriași ai parohiei locale.

Biserica Baptistă Jibou

În anul 1860, primii care s-au întors la Domnul Înfăptuind botezul pocăinței, au fost fratele Mastan și Mureșan Nastasia, care era soră de corp cu fratele Mastan. Prin fratele Mastan, cuvântul lui Dumnezeu s-a predicat și în satul Brebi, unde s-a întors la Domnul și un tânăr pe nume Bălănean Ioan. În anul 1915 fratele Bălănean Ioan s-a mutat la Jibou, de aici începând istoria Bisericii Baptiste din Jibou. Fratele Bălănean a fost primul slujitor și pastor al bisericii din Jibou, dar în același timp și misionar care a dus vestea evangheliei, umblând pe jos, din sat în sat.

Prima adunare este în casa fratelui Bălănean, pe strada Horea, puțin mai sus de actuala biserică, unde se aduna cu regularitate un mic număr de credincioși. Ulterior, adunarea s-a mutat în casa fratelui Abraham Vasile, pe strada Gării nr.6, unde a funcționat până în anul 1970. În anul 1970, adunarea s-a mutat la actuala adresă, de pe strada Horea nr.7, în casa construită și donată de către fratele Bălănean, special pentru Biserică.

În anul 1968 fratele Bălănean a trecut în veșnicie, lucrarea fiind condusă între anii 1964-1968 de către fratele Pastor Alexa Taloș, din 1968-1972 de către fratele Pastor Coldea Ioan, din 1975-1989 de către fratele Pastor Ilieș Ioan, din 1990-1997 de către un grup de prezbiteri, format din Chiș Vasile, Răuca Petru, Drăgan Ioan, Chiș Ioan, Hosu Ioan, Bălănean Ioan și responsabilul Bisericii Tămaș Valer, iar din 1997 și până în prezent de către fratele Pastor Teofil Mihoc. În anul 1990, pentru două luni, a fost pastor Ioan Brisc, apoi a plecat în S.U.A.

De-a lungul timpului, evoluția numărului de membrii a fost următoarea: în anul 1968-70 persoane, 1972-100 persoane, 1989-150 persoane, 1997-240 persoane, 2000-300 persoane. În anii comunismului lucrarea spirituală a bisericii a înaintat cu greu, dar a avansat constant. În vechea biserică problema foarte dificilă era spațiul, care devenea, în urma creșterii numărului de membrii și persoane ce frecventau biserica, tot mai aglomerat, cu aer greu respirabil și totală stare de inconfort. De fapt aceasta era politica conducerii acelei vremi, bisericile să devină locuri unde datorită aglomerației și inconfortului, oamenii să nu mai meargă acolo. Oricâte demersuri au fost făcute la organele centrale și zonale pentru aprobarea extinderii bisericii, se loveau de același zid voalat: în societatea comunistă biserica trebuia să dispară, nu să se extindă.

În anul 1987 Primarul orașului declara sus și tare, că atâta vreme cât este dânsul primar, „pocăiții nu-și vor construi biserică”. Așa a și fost, numai că dacă oamenii fac istoria, am văzut încă odată că Cel ce conduce este DUMNEZEU. După un an de zile, în 1988, Primarul orașului a fost schimbat pe neașteptate, iar în primăvara anului 1989, Dumnezeu ne-a deschis o ușă discretă în ,,casa Cezarului” și am primit o autorizație de extindere a bisericii cu 4 metri și un accept tacit de a construi o clădire nouă împrejurul celei vechi. A fost un act de curaj și de mare încredere în Dumnezeu, că în plină putere comunistă, care demola biserici, noi să construim una nouă cu o autorizație ce prevedea doar extinderea unei case.

Dumnezeu a fost de partea noastră, la sfârșitul lunii iulie 1989 am început construirea. A fost o minune divină și oamenii care treceau pe stradă nu puteau să creadă că dintr-o zi în alta se scimba așa de mult înfățișarea noii construcții. L-am slăvit pe Dumnezeu pentru îndurarea și Harul său. El ne-a dat biruința! În primăvara anului 1990, prin providență divină, am fost vizitați de un grup de frați din Anglia, conduși de fratele Pastor Peter Birchinal, care ne-au ajutat să finisăm biserica în întregime. A fost din nou mâna și Harul lui Dumnezeu pentru noi!

A urmat în primăvara anului 1991 cel mai mare botez din istoria Bisericii, când peste 30 de persoane au încheiat legământ cu Domnul. O dată cu venirea fratelui pastor Mihoc Teofil, Biserica se organizează și mai bine în vederea plantării de noi Biserci și a construcțiilor de noi case de rugăciune. Lucrarea de misiune și plantare a fost posibilă prin venirea fr. Paul Banu ca pastor în anul 2000, preluând în slujirea pastorală Bisericile: Cuceu, Domnin, Popeni, Prodănești și Cehu Silvaniei. Acest lucru a ajutat ca Biserica din Jibou să privească și înspre alte localități în care nu au existat Biserici Baptiste.

Biserica Penticostală

Biserica Penticostală Jibou este o biserică relativ tânără. În anul 1971 este notificată apariția primului nucleu de creștini penticostali din Jibou, adunările frățești ținându-se în casa fratelui conducător Bălănean ioanpe strada Traian.

În anul 1973 se obține autorizația de funcționare a bisericii, care număra 15-20 membrii și era condusă de fratele Borota Vasile și păstorită de Păstorul Ciupe Avram.

Din anul 1975 până în anul 1976 biserica se mută în casa fratelui Ursan Achim, pe strada Nuferilor, iar din 1976 până în 1979 în casa fratelui Haiduc Isidor, pe strada Cireșilor. În acea perioadă biserica număra 20-25 de membrii. Sub călăuzirea Duhului Sfânt biserica a crescut numeric, fiind nevoie de un lăcaș de cult corespunzător nevoilor, iar în anul 1979 s-a cumpărat un imobil pe strada Cloșca, numărul 20, unde se află și în prezent.

La 10 august 1993 încep lucrările noului locaș de cult și după ani de rugăciune, muncă istovitoare, nopți nedormite, urmate de zile grele și uneori întâmpinând piedici, în 12 septembrie 1999 comunitatea de penticostali din Jibou pășește pragul bisericii cu numele ,,Betania”, încrezători și cu inima plină de bucurie.

În decursul anilor numărul membrilor se mărește, formându-se chiar o orchestră și un grup de tineri care cântă spre slava Domnului. În prezent biserica numără 170 de membrii și aparținători.

Punem și azi o piatră de hotar și spunem: ,,Până aici Domnul ne-a ajutat”, spunem și azi ,, Nu nouă Doamne, ci Numelui Tău Slavă în veci”. Ne închinăm cu mulțumire și adorare și ,,Te rugăm să rămâi cu noi”.

Biserica ,,Oastea Domnului” Jibou

Biserica ,,Oastea Domnului” Jibou își are locația pe Strada Trandafirilor numărul 26/A, în locașul ,,Casei de rugăciune”.

,,Oastea Domnului” a luat ființă în luna ianuarie a anului 1923, când preotul ortodox Iosif Trifa, sub inspirația Duhului Sfânt, a lansat o chemare la ,,luptă” contra păcatelor care întină sufletul omenesc. Scopul declarat de la început al ,,Oastei Domnului” este definit ca o mișcare de regenerare morală și spirituală a poporului român și de înnoire spirituală a Bisericii Ortodoxe. Preotul Iosif Trifa, a definit-o ,,în primul rând și înainte de toate o mișcare de evanghelizare, de întărire și zidire sufletească”.

Principala misiune și preocupare a membrilor ,,Oastei Domnului” este ca toți oamenii să-l cunoască pe Iisus Hristos ca Mântuitor, deoarece Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos a murit pentru toți oamenii pe crucea din Dealul ,,Golgota”, sângele divin spălându-i de toate păcatele iar prin jertfa Sa, Iisus Hristos garantează tuturor iertarea păcatelor omenirii dar si ca Domn, Iisus Hristos să fie la cârma vieții fiecărui om, pentru a-l conduce prin lumea aceasta. El, Iisus Hristos, să controleze, în înțelepciunea sa, toate acțiunile omului spre binele acestuia.

Membrii credincioși ai ,,Oastei Domnului” participă activ la viața de rugăciune și studierea Cuvântului lui Dumnezeu ( Biblia), la ajutorarea familiilor nevoiașe, cercetarea bolnavilor și rugăciune pentru aceștia, sprijină și reintegrarea socială a celor care au suferit diverse condamnări la închisoare, printr-o strânsă colaborare cu ,,Prison Fellowship România”- ( Misiunea Creștină pentru Închisori), în toate aceste activități și acțiuni încercând a se dovedi creștini autentici.

,,Oastea Domnului” are adunări și peste hotare, respectiv în republicile fostei Iugoslavii, Ungaria, Ucraina și S.U.A. Astăzi, în condițiile exodului populației românești spre Occident, adunări ai ,,Oastei Domnului” sunt în număr mare în Italia ( Roma, Milano, Torino), Spania ( Madrid ) și Franța. Numărul total al credincioșilor ,,Oastea Domnului” din România se ridică la circa 350000 de persoane, în județul Sălaj la circa 1500 persoane, iar în orașul Jibou ajungând la 170 persoane.

Centrul Creștin ,,Philadelphia” Jibou

Centrul Creștin „Philadelphia” din Jibou se organizează și funcționează în mod autonom, independent de orice organizație sau cult religios din țară sau din străinatate. CCPH este persoană juridică, în baza unui Statut propriu aprobat de către autoritățile Statului Român, prin Sentința Nr.524/5121977 emisă de Tribunalul Sălaj, cu Avizul Nr.5530/10/97 al Secretariatului de Stat pentru Culte, Cod Fiscal 8637050/19071996. Principiile de credință nu sunt impuse de nici un crez sau mărturisire de credință exterior bisericii. Autoritatea deplină în domeniul credinței este Biblia, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu și infailibil. Biserica Creștină Apostolică Philadelphia din Jibou este evanghelică în spirit, penticostală în mărturie si misionară în viziune.

Biserica Creștină Apostolică „Philadelphia” a luat ființă în ianuarie 1993, din inițiativa unui grup de credincioși penticostali desprinși din cultul penticostal ca urmare a decepției provocate de practicile și metodele necreștinesti dobândite în perioada comunistă de către structurile acestei organizații religioase, practici și metode incompatibile cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Dreptul Civil și cu propriul Statut.

Biserica Creștină Apostolică „Philadelphia” s-a născut din nevoia credincioșilor de a se închina lui Dumnezeu într-un mod liber, sub călăuzirea Duhului Sfânt, conform cu preceptele Cuvântului lui Dumnezeu, găsite pe paginile Sfintelor Scripturi, fără imixtiunea unui for omenesc de dominare, manipulare și control.

Începuturile bisericii au fost modeste. Întrunirile de închinare aveau loc în casa familială a prezbiterului Paul Dumitru ( în primele două luni ), dar începând cu luna martie a anului 1993 întrunirile au avut loc în localul închiriat din Jibou, Str Libertății Nr.9, lângă Poliție. Localul era fostul sediu al Securității raionului Jibou, în care foarte mulți oameni au suferit bătăi și tratamente inumane din partea organelor de represiune comunistă în perioada instalării și consolidării regimului comunist importat din Uniunea Sovietică în țara noastră.

Slujbele religioase care s-au desfășurat în imobilul răscumpărat în acest fel erau pline de prezența lui Dumnezeu și de o bucurie și exaltare în Duhul Sfânt, în așa fel că mulți oameni au fost atrași de abundența vieții spirituale ce se revărsa în biserică. Închinarea în Duh și în Adevăr a bisericii a mișcat multe inimi încât un mare număr de oameni, tineri și bătrâni, bărbați și femei, veneau la biserică și se converteau și cu mare bucurie ieșind din întunericul păcatului intrau în Împărăția lui Dumnezeu. În consecință, au avut loc multe botezuri Nou Testamentale în apă, astfel că biserica a crescut repede în acea perioadă de doar câțiva ani de la începutul bisericii.

Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova“

Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova“ din România este un cult creștin și aparține confesiunii religioase mondiale a Martorilor lui Iehova, care numără peste șapte milioane de membri activi. În România, Martorii lui Iehova își desfășoară activitatea din 1911, iar în prezent numără peste 80.000 de membri și asociați.

Numele de „Martori ai lui Iehova“ are o bază scripturală, conform declarației consemnate în cartea biblică Isaia, capitolul 43, versetul 10, unde se spune: „Voi sunteți marturii mei, dice Iehova …“. – Sănta Scriptură, Iasi, 1874. Asemenea lui Isus Cristos și a creștinilor din secolul I e.n., ,,Martorii lui Iehova » sunt cel mai bine cunoscuți pentru predicare. Ei se simt îndemnați să le predea oamenilor Evanghelia, sau Vestea Bună, și fac aceasta ca o expresie a credinței lor. Acest serviciu creștin este efectuat atât în locuri publice, cât și din casă în casă (Luca 8:1; Faptele apostolilor 20:20). Martorii oferă publicații care explică Biblia și, dacă vreun locatar dorește să aprofundeze învățăturile scripturale, ei se oferă să studieze Biblia împreună cu el, la domiciliul acestuia, în mod gratuit.

,,Martorii lui Iehova » respectă caracterul sacru al vieții și susțin că oamenii au datoria de a face tot ce pot, în mod rezonabil, pentru a-și păstra sănătatea și a rămâne în viață (Psalmul 36:9). Această înțelegere îi determină să ducă o viață echilibrată, să evite excesele și să respingă conduita imorală și viciile (cum ar fi

fumatul și alcoolismul), dar și să apeleze cu regularitate la serviciile medicale disponibile în țara lor.

Totodată, în timp ce încearcă să obțină cea mai bună îngrijire posibilă pentru ei și pentru copiii lor, ei respectă porunca biblică de a se ,,abține de la sânge », evitând astfel riscurile pe care le implică transfuzia de sânge (Faptele apostolilor 15:20, 28, 29).

Cu toate că în timpul celor 40 de ani de totalitarism Martorii lui Iehova au fost scoși în afara legii, ei nu și-au renegat credința și au activat în ilegalitate,respectând principiile biblice din Faptele apostolilor, capitolul 5, versetul 29: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“. Din acest motiv au suferit numeroase persecuții, plătindu-și adeseori libertatea constiinței cu ani grei de închisoare sau chiar cu viața.

La 9 aprilie 1990, Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova“ a redobândit personalitate juridică, bucurându-se din nou de drepturile conferite cultelor religioase. Statutul de cult religios i-a fost reconfirmat prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2657/2003, prin Legea privind libertatea religioasă și regimul

general al cultelor nr. 489/2006 și prin Statutul pentru organizare și funcționare recunoscut prin Hotărârea Guvernului nr. 658/2008.

În Jibou activitatea Martorilor lui Iehova se desfășoară cel puțin din anul 1946, când în localitate existau două Martore ale lui Iehova. În același an, aici a fost organizat un congres, care a fost ținut la Castelul grofului (actuala grădină botanică) și la care au participat circa 2000 de persoane. În pofida condamnărilor la detenție, a persecuțiilor și a arestărilor ordonate de regimul comunist, numărul Martorilor lui Iehova din localitate a crescut de la 20 în 1958, la 30 în 1964, la 40 în 1970, la 68 în 1980 și la 115 în 1990. Din anul 2010, în localitate funcționează trei congregații, compuse dintr-un număr total de circa 260 de membri și asociați. La Comemorarea morții lui Isus Cristos din anul 2010 au asistat 459 de persoane. Lăcasul de cult folosit de cele trei congregații se află pe str. Progresului nr. 2A.

Biserica Creștină Penticostală nr.2 ,, Betel “ Jibou

După Revoluția din 1989, Biserica Penticostală din cartierul rromilor a funcționat ca o grupare disidentă, până în anul 1994.

În data de 6 ianuarie 1994, actualul pastor al bisericii, Beuca Ioan, a vizitat această grupare și a participat la programul ei. A observat că acei credincioși care se adunau acolo aveau o manifestare asemănătoare cu cea a Bisericii Penticostale. Casa în care se adunau era a unui credincios, pe nume Körösi János, la numărul 45. Era o cameră de aproximativ 20 mp, iar numărul celor adunați era aproximativ 50-60 persoane. Văzând condițiile vitrege, s-a gândit să le propună să intre în legalitate, gând care s-a concretizat după o săptămână, pe data de 12 ianuarie, când i-a vizitat din nou. La propunerea pe care le-a făcut-o, credincioșii au acceptat, în unanimitate, să se integreze în cultul penticostal. A urmat pregătirea documentației necesare, care a constat din următoarele acte:cerere de înscriere, tabel nominal cu credincioșii botezați, ca membrii activi și copiii acestora, ca membrii apartinători, declarația proprietarului acelui spațiu că este de acord să funcționeze în camera acestuia Biserica Penticostală pe o perioadă nedeterminată și proces verbal întocmit de pastorul bisericii Beuca Ioan.

În luna aprilie a anului 1994, au demarat lucrările pentru construirea unei case de rugăciune. Biserica nou constituită nu dispunea de fonduri bănești, nici de terenul necesar pentru construcție. Terenul a fost identificat și donat ulterior de către credinciosa Rozmarin Silvia, iar cu fonduri bănești au contribuit mai multe persoane, dintre care pot fi amintiți: Liviu Borota și Rozalia Creț din Statele Unite ale Americii, Tripon Vasile din Germania, Crișan Vasile și Bârle Emil din Baia Mare, Bogoviț Ioan, Pop Iulius Sabin, Beuca Ioan și Voloșen Ioan din Jibou, precum și Biserica Penticostală nr.1 Zalău.

În luna noiembrie 1996 a fost inaugurată noua casă de rugăciune ( Biserică), cu o capacitate de 200 de locuri. La vremea aceea a fost primul locaș de cult din județul Sălaj destinat în mod expres etniei rrome.

Biserica Creștină Penticostală nr.2 ,,Betel”-rromi Jibou, se bucură de pace și părtășie frățească. Se convertesc noi membrii la credință, de exemplu în anul 2010, conform cererilor de adeziune, au fost botezați 21 de persoane, iar la 23 de copii li s-a oficiat actul binecuvântării.

Biserica din Cuceu

Din documentele parohiei, se constată că în dealul bisericii a fost o biserică de lemn micuță, care a fost construită în anul 1500 și care s-a surpat în anul 1953. Noua biserică este construită între anii 1852, când a început lucrarea și 1985, când a fost destinată cultului, nu departe de locul unde a fost cea de lemn. În anul 1882, în urma unui cutremur, zidul bisericii s-a crăpat, amenințând cu surparea. S-au făcut lucrări de reparații și consolidare, dar care se vede, nu au rezistat. Biserica avea tavan din scândură, care a putrezit. Pe tavan erau ceva picturi foarte caraghioase, nesămânând a fi chipuri de Sfinți.

În anul 1979, după terminarea casei parohiale, s-a început reparația capitală, consolidându-se toate crăpăturile din fundație, cu beton armat, ridicându-se cu 4 metri, cu cărămidă și centuri armate, care leagă biserica de jur împejur.S-a făcut acoperiș nou cu boltă, acoperit cu tablă din import, s-au făcut geamuri mari, s-a mărit corul, s-a mai făcut o cameră ( cristie), unde se află biblioteca, actele bisericii, proscomidia, veșmintele etc.

Biserica este împodobită cu pictură tempera frescă, executată cu multă măiestrie de pictorul profesor Nimigeanu Viorel, cu soția sa, lucrare care le face cinste. Exteriorul este pictat de asemenea. Iconostasul este din cărămidă, cu centuri de beton pentru consolidare, iar pictura este identică cu cea de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș,

Reparația capitală a bisericii s-a făcut sub conducerea directă a Înalt Prea Cuviosului Arhimandrit Navcratie, Nicolae Ghindea Făgărășanu, care este trimis la Cuceu de către Prea Sfinția Sa dr. Vasile Coman al Oradei, în 25 septembrie 1971. Arhimandritul administrând și parohia Șoimuș, din anul 1971 până în 1976, reușește pictarea bisericii de aici în tempera grasă, de către pictorul Nicolae Pop din Ceparii de Argeș. A realizat, de asemenea, și un iconostas sculptat și frumos împodobit cu icoane.

Biserica din Cuceu a fost sfințită de către Prea Sfinția Sa dr. Vasile Coman al Oradei, la data de 16 august 1981, care a fost înconjurat de un mare sobor de preoți. Răspunsurile au fost executate de către două coruri: unul din satul natal al preotului, Ucea de Sus-Făgăraș, iar celălalt din parohia Satu Nou de Sus-Maramureș. La slujba de sfințire au asistat mii de credincioși din toată țara și chiar veniți acasă din alte țări.

Biserica din Husia

Având hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, biserica are prima atestare documentară din anul 1815, dar după alte dovezi este mai veche.

Datorită lucrărilor de consolidare efectuate de-a lungul timpului, este greu de stabilită vârsta sa, mai ales că în secolul al XIX-lea a fost tencuită , atât în exterior, cât și în interior.

Planul bisericii este de formă dreptunghiulară, având absida decroșată, poligonală, cu cinci laturi. Ancadramentul intrării situat pe partea de miazăzii, ne arată pe partea sa superioară, tipul istoric al lui Isus, încadrat de un arc în frânghie și un chenar în linii frânte. Această imagine este însoțită de două păsări, care simbolizează sufletele mântuite.

Turnul bisericii dispune de un foișor, fiind deschis pe arcade cioplite, iar acoperișul este din tablă.

Biserica din Rona

Actuala Biserică, zidită între anii 1939-1940, a fost ridicată pe locul bisericii vechi din lemn, pe care, într-o noapte câțiva oameni, în frunte cu preotul Jula, au dărâmat-o, pentru a obține autorizație pentru o biserică din zid și mai încăpătoare.

Este construită după planurile inginerului Florian, fiind o realizată în stil bizantin, cu balcoane exterioare de o parte și alta a turnului principal. Are formă de cruce, o lungime de 32 m, lățime între abside de 15 m, înălțimea turlei fiind de 26 m. S-a pictat întâia dată în anul 1959, în stil frescă, apoi în 1982 în ulei de către pictorul Stoica. Are mobilier în abside, constând în strane simple, iar naosul și pronaosul fiind dotate cu bănci solide. Este electrificată, având două candelabre mari. Biserica este acoperită cu tablă galvanizată, iar exteriorul este placat în material mineral pentru a rezista intemperiilor naturii.

În ultimii ani s-au înlocuit geamurile vechi, simple cu termopan. Interiorul este încălzit cu centrală pe material solid ( lemn din pădure ). Acest lăcaș se mândrește cu o frecvență deosebită din partea localnicilor la slujbele duminicale și de sărbători, lucru ceva mai rar la sate.

Biserica de lemn din Var

Biserica poartă hramul ,,Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, documentele indicând ca perioadă a construcției începutul secolului al XVIII-lea, fiind atestat în 1733. Este situată pe un deal, fiind destul de ascunsă, ca și o mare parte din vechiul sat. Dimensiunile sunt mici, având plan dreptunghiular, cu absida decroșată, pătrată, pereții îmbinându-se în ,,coadă de rândunică”.

Prispa conține o inscripție spre colțul de sud-vest:,,1820 Prin mine popa Damian”, ceea ce indică faptul că ea a fost adăugată ulterior construcției. Acest preot este înmormântat, împreună cu preoteasa Tătina tot în acest spațiu, lucru dovedit de crucea de piatră de pe prispă, lângă altar.

Pictura a fost executată în două etape. Cea mai veche este cea din pronaos, executată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, probabil de către Ioan Pop din Românași. Culorile picturilor au fost vii, roșu deschis spre roz și verde, având calități artistice. Pictura naosului, care este foarte deteriorată, ca și cea a altarului și redă scene din Patimele lui Hristos, cu chipurile sfinților Ierarhi și a fost executată în anul 1861, conform unei însemnări.

.Biserica este acoperită în prezent cu tablă și este electrificată. Din anul 1995, când a fost inaugurată biserica nouă, în ea se mai fac slujbe doar de hram și cu ocazii speciale.

Biserica nouă din Var

Biserica nouă, din zid, este construită în apropierea șoselei Jibou-Surduc și a fost ridicată între anii 1991-1994. Are formă de cruce, lungimea de 28 m și lățimea de 20 m. Are două abside laterale, unde sunt băncile pentru ,,curătorese” și pentru curatori.

Din anul 1995, biserica a intrat în cult, aici săvârșindu-se toate serviciile religioase. Pe parcurs, biserica s-a înveșmântat cu bănci, clopote acționate electric, reglate de un mecanism special și apoi cu pictura în ,,tempera”, executată de pictorul Palade Virgil și Munteanu. Este încălzită cu gaz metan, iar exteriorul este tencuit în terasit.

A fost târnosită (sfințită) în anul 2003 de actualul Episcop Petroniu al Sălajului (pe atunci vicar al Oradei) și de atunci este păstorită de preotul Ciprian Pugna, licențiat și masterand al Facultății de Teologie din Oradea.

6.3.3 Cimitire

Pe teritoriul administrativ al orașului Jibou există în prezent un număr de 12 cimitire, din care 5 în Jibou, 2 în Cuceu, câte unul în Rona și Husia și 3 în Var. Acestea sunt organizate, în general, pe culte.

Suprafața totală a acestora este de 12,90 ha, din care 7,97 ha cele din Jibou, 2,68 ha cele din Cuceu, 0,55 ha în Rona, 0,63 ha în Husia și 1,07 ha cele din Var. Toate cimitirele sunt corespunzătoare ca suprafață și respecta normele de amplasament.

Cimitirul evreiesc este situat în partea de vest a orașului, în apropierea Grădinii Botanice, fiind singurul cimitir din oraș care în prezent este nefuncțional. Acest lucru se datorează faptului că familiile de evrei s-au repatriat, chiar și ultimul semit al urbei a decedat nu demult.

Unii dintre turiștii care vizitează Grădina Botanică, se opresc și la acest cimitir.Ca o dovadă a prosperității de odinioară a comunității de evrei din Jibou, o reprezintă multe din obeliscurile de marmură negră, aduse de peste mări și țări.

Placa Memorială ridicată în cinstirea evreilor uciși în timpul celui de al doilea război mondial, merită a fi vizitată și constituie un punct de atracție mai ales pentru vizitatorii străini, în special din Israel, care anual fac vizite la aceasta placă în număr apreciabil. Placa memorială a fost așezată în curtea bisericii evreiești de pe strada Tudor Vladimirescu, până în anul 1970, când biserica a fost demolată, fiind cu multe avarii din timpul celui de al doilea război mondial de pe urma bombardamentelor și luptelor care s-au dat în zonă, iar pe locul ei s-a ridicat sediul Cooperativei ,,Mesteșugarilor” Jibou. De atunci placa este așezată în cimitirul evreiesc. Pe placă sunt scrise următoarele cuvinte:

"În amintirea evreilor din Jibou și jur, deportați în 3 mai 1944 de autoritățile hortiste-fasciste ungare și uciși în Germania. Transportul I sosit la Auschwitz la 3 iunie 1944. Transportul II sosit la Auschwitz la 6 iunie 1944. Transportul III sosit la Auschwitz la 10 iunie 1944".

6.3.4 Băile curative Jibou

În sectorul numit "Sărătura", pe șoseaua ce duce spre Zalău, la 1,5 km de centrul orașului, pe un teren în suprafața de 1,40 ha se găsește izvorul cu apă minerală sulfuroasă-clorurată. Primele însemnări despre calitățile izvoarelor din Jibou apar încă în 1859, fiind consemnate de către profesorul Török József din Debrecen, care trecea în revistă câteva dintre renumitele izvoare curative din Ardeal. În lucrarea "Izvoarele curative sărate și sulfuroase din Jibou", profesorul descrie poziția izvoarelor "în vestul comunei; la o jumătate de oră de mers pe jos, pe malul râului Firiza, pe o suprafață de 50 de pași lungime și 10 pași lățime, unde izvoresc mai multe izvoare sulfuroase, dintre care, din cauza debitului mai mare, două pot fi numite ca fiind principale". În lucrare se mai consemnează calitățile naturale ale apei, care este "o apă curativă curată, incoloră, străvezie, cu un puternic miros de sulf, ce poate fi adulmecat de la o distanță apreciabilă. Gustul apei este sărat și grețos, dar care le place foarte mult animalelor domestice. Are depuneri bogate de culoare închisă și izvorește la temperatura de 11,5 grade Reaumuir". Primele analize chimice asupra calității terapeutice ale izvorului din Jibou au fost făcute pe la începutul secolului trecut de hidrologii ardeleni Bélteki și Pataki, care au fost confirmate de analizele mai recente. Apa izvoarelor este indicată atât pentru cură internă, cât și pentru cură externă. Sunt benefice în tratarea afecțiunilor hepatobiliare, a bolilor gastrointestinale, constipație și bolile de nutriție, îndeosebi obezitate și la anumite dermatoze cronice. Cel interesat de elementele chimice conținute de apă, va descoperi că ea conține aproape toate elemeritele tabelului lui Mendeleev : clor, brom, iod, compoziții nitrice, nitroase, sulfurice, bicarbonice, tiosulfurice, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fier, mangan și aluminiu.

Locuitorii mai vârstnici ai Jiboului povestesc cu plăcere, din cele reținute la rândul lor de la părinți, despre începuturile stațiunii. La începutul secolului al XX-lea numărul celor care vizitau stațiunea era foarte mare, în special localnici, care veneau pe jos sau cu căruțele. Aceștia aduceau cu ei vănițe, căzi, butoaie și ciubere, își încălzeau apa în cazane și se îmbăiau la fața locului, dar erau și persoane care-și săpau gropi și se bălăceau în apa care umplea spațiul astfel creat.

Dacă în vremurile acelea stațiunea oferea atât de multe posibilități, în ultimele decenii ale secolului trecut mai nimeni nu s-a arătat interesat de stațiune, cu toate că, pe linie curativă, izvoarele au aceleași calități ca binecunoscutele Băi Felix, de lângă Oradea. Încercări de concesionare a băilor au existat chiar prin anii 1991, interesate fiind câteva firme din Germania. Dar, acestea au fost repede alungate cu mult prea repetatul slogan de atunci, "Nu ne vindem țara!". Pe parcursul anilor, concesionarea băilor a fost încercată si de unii oameni de afaceri din oraș, dar n-a fost să fie. Abia în ultimii ani, în urma lucrărilor de investiții realizate de actualul administrator al băilor, se vor putea readuce vremurile de odinioară.

Din anul 1966 s-au amenajat băile curative. Calitatea terapeutică a apelor minerale din Jibou este relevată încă de Petri Mor în "Szilágy vármegye monográfiája" (Monografia județului Sălaj, 6 vol., 1901-1904). În 1936, Institutul de Igienă și Sănătate Publică din Cluj realizează un examen fizic al izvorului de la Băi, în urma căruia utilizarea apelor sulfuroase-clorurate este indicată în tratarea afecțiunilor hepato-biliare, gastro-intestinale și reumatismale. În anul 1962, în urma unui examen fizic mai elaborat al izvorului de la Băi, Dr. E.Cociașu indică apele terapeutice atât în cură internă, cât și în cură externă.

În cura internă este indicată în special în afecțiunile hepato-biliare (congestii ale ficatului, coleciste cronice simple sau litiazice, dischinezii biliare, atonie a veziculei biliare); în bolile gastrointestinale (gastrite cronice, colite cronice, constipație obișnuită, dispersii intestinale); în bolile de nutriție, îndeosebi de obezitate; în anumite dermatoze cronice. În cura externă este recomandată în afecțiunile reumatismale cronice și în afecțiunile nervilor periferici.

Există un număr de 10 cabine cu 21 de vane, iar pentru cură externă cu apă minerală, un izvor în curte, alături de care sunt amenajări pentru helioterapie și acțiuni cu nămol. Băile beneficiază de cale ferată și de șosea modernizată (situată la aproximativ 500 m față de DN 1H. Prezintă interes atât pe plan local, cât și pe plan național. Proveniența turiștilor este îndeosebi din Zalău, dar și din comunele și satele aparținătoare (Someș-Odorhei, Năpradea, Benesat, Gârbou, Românași etc.), dar s-a stabilit de asemenea prezența unui număr, ce-i drept mai redus, de turiști și din județele limitrofe, în special din județele vecine, Maramureș, Cluj.

6.3.5 Edificii culturale

Casa Orășenească de Cultură

Casa de Cultură Jibou este relativ tânără, rădăcinile ei sunt în anul 1948, când a fost înființat Căminul Cultural “Mihail Kogălniceanu” Jibou. Acesta va fi transformat în Casa Raională de Cultură Jibou, pierzându-și numele de “Mihail Kogălniceanu”.

Începând cu data de 1 septembrie 1968 este transformată în Casa Orășenească de Cultură, titulatură cu care rămâne până în prezent. Tot în același an este construit și noul imobil din contribuția voluntară a locuitorilor, în valoare de 700.000 lei. Acest imobil se găsește pe Strada 1 Decembrie 1918 nr. 9, adresă la care își desfășoară activitatea și în prezent.

Localul dispune de o sală mare cu 400 de locuri, o scenă de 102 metri pătrați, două cabine pentru actori, o sală pentru activități de grup, alte anexe și 4 încăperi în care din 1992 funcționează Biblioteca Orășenească Jibou, instituție care a mai funcționat în spațiul Casei de Cultură, o scurtă perioada.

Pe lângă Casa de Cultură își desfășoară activitatea încă 4 așezăminte culturale în satele aparținătoare Jiboului. Este vorba despre Căminele Culturale din Rona, Cuceu și Var. În Husia activitatea se desfășoară pe lângă școala din localitate.

În anul 1971, pe lângă Casa de Cultură, a funcționat o universitate populară cu 120 de cursanți, ajungând în 1973 la cifra de 620 de cursanți. Aceștia au fost cuprinși în 9 secții, pe grupe de interes, în funcție de cursurile oferite: cursuri de cultură generală, cursuri aplicative, de limbi străine, sanitare. etc.

Tot din 1971, în cadrul Casei de Cultură au desfășurat activități culturale o serie de formații cultural-artistice, dintre care amintim: formația corală a cadrelor didactice, compusă din 60 de coriști; grupul vocal din 12 persoane; doua formații de teatru cu 30 de actori amatori; 8 brigăzi artistice cu aproximativ 70-80 persoane, taraful de muzică populară, formația de muzică ușoară, cercul de etnografie și folclor, cercul de dans modern, cercul de limbi moderne etc.

Pragul Casei de Cultură a fost trecut și de o serie de artiști de marcă cum ar fi Florin Piersic,George Motoi, Horațiu Malăiele, Tamara Buciuceanu Botez, Angela Similea, Holograf, Compact, Văru Săndel, Costel Busuioc etc. Au fost organizate numeroase întâlniri cu personalități de marcă ale culturii române, cum ar fi cele cu: scriitorul George Moldovan și redactorul G. Zarafu – în anul 1974, redactorul-șef al revistei “Familia”, Stelian Vasilescu – 1975, scriitorul B. Arghezi – 1973, scriitorul Ioan Alexandru – 1976, redactorii Ed. Dacia – 1976, simpozion susținut de acad. Ștefan Pascu – 1983, dialog cu poeții: Daniel Corbu, Viorel Mureșan,Viorel Tăutan – 1993, întâlnire cu Cenaclul “Silvania”din Zalău, etc

În contextul celor expuse mai sus, rolul și menirea unui așezământ de cultură este astăzi deosebit de important în viața colectivității pe care o deservește, iar obiectivele pe care le are de înfăptuit în etapa care urmează vizează următoarele direcții : organizarea, pe teritoriul orașului și în zonele de influență a arealul geografic în care ființează, de activități cu specific cultural, educativ, de răspândire a științei, legislației, artei și culturii, de cultivare a gustului estetic și de promovare a valorilor artei și științei; cultivarea gustului estetic prin organizarea de expoziții de pictură, sculptură, artă fotografică, grafică; valorificarea, conservarea și transmiterea tradițiilor artistice, estetice, folclorice și în general a culturii tuturor etniilor care conviețuiesc în oraș în diversele lor forme de manifestare; valorificarea potențialului artistic al zonei prin organizarea de cercuri artistice, științifice, tehnice, de formare profesională sau creative, etc.

Pentru realizarea acestor deziderate, Casa Orășenească de Cultură încearcă să organizeze în bune condiții trei festivaluri și să colaboreze și cu alte instituții în realizarea de activități cultural-educative.

Biblioteca Orășenească Jibou

Biblioteca Orășenească a adunat un bogat și variat fond documentar despre istoria și cultura orașului: cărți, fotocopii și materiale în format electronic, scrise de învățătorii și profesorii din localitate, de-a lungul a peste 100 de ani. În capul listei se cuvine să așezăm seculara monografie a lui Petri Mór, „Szilágy vármegye monographiája” (Monografia județului Sălaj), o operă monumentală în 6 tomuri publicate între 1901-1904. Alte informații se găsesc în „Schița monografică a Sălagiului”, întocmită de Dr. Dionisie Stoica și Ioan P. Lazăr, tipărită în 1908, la Șimleu Silvaniei. Ambele cărți au fost fotocopiate de pe originalele puse la dispoziția noastră de profesorul Ion Ivănescu. Învățătorul Dumitru Ilea, fost director de școală, ulterior promovat inspector școlar, a tipărit în 1936 „Monografia școalei primare din comuna Jibou”. Autorul reia și dezvoltă o afirmație a lui Petri Mór, pentru a stabili o prioritate în domeniul învățământului: „Cea dintâi grădină de copii din întreg Ardealul în era ungurească a fost înființată în Jibou.” Mica, dar importanta lucrare a fost fotocopiată de pe originalul aflat în posesia profesorului Ioan Turcu.

Regretatul profesor Andrei Mureșan, fost director al Casei orășenești de cultură, ne-a permis să reproducem pe situl bibliotecii lucrarea „Schiță monografică turistică a zonei în care este situat orașul Jibou privită din punct de vedere instructiv-educațional” (1974). La vremea respectivă, ea a fost utilizată pentru documentare și citată de ziaristul și scriitorul Beke György în volumul „Hepehupás Szilágyság” (Prin hârtoapele Sălajului, 1975), carte prezentă în colecția bibliotecii.

În 1996, cu prilejul bicentenarului Wesselényi Miklós, preotul reformat și profesorul de religie Molnár Endre a tipărit „A zsibói református egyház története” (Istoria bisericii reformate din Jibou). Ulterior, lucrarea a fost reprodusă integral, sub forma unui capitol din volumul „Torony Erdély kapujában. Tanulmányok Zsibó életéből” (Turn la poarta Ardealului, 1996). Autorul a donat câte un exemplar din fiecare, pentru colecția bibliotecii orășenești.

În antologia de texte și studii istorice „Torony Erdély kapujában”, găsim și o cronologie întocmită de profesorul Deák Zoltán, multă vreme director al secției cu predare în limba maghiară. Ea a fost tradusă în românește și e accesibilă în ambele limbi pe internet.

În 2002, la cererea Primăriei și Consiliului Local Jibou, profesorii Iosif Daróczi, Gheorghe Coste, Viorica Daróczi și Daniela Coste au întocmit o mini-monografie, bogat ilustrată cu fotografii de profesorul Marin Grec. Alături de versiunile în limbile română și maghiară, sunt prezente în text paralel traduceri în franceză, engleză și germană, realizate de profesorii Rodica Moga, Marcel Petcu, Iosif Daróczi, Maria Ciocian, Gabriela Cosma, Carmen Banu.

Anul 2005 a oferit prilejul sărbătoririi a 800 de ani de la prima atestare documentară. Cu această ocazie profesorul și publicistul Ion Ivănescu a publicat „Jiboul la 800 de ani”, carte publicată cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Jibou.

Clubul Copiilor Jibou

Este situat pe strada Parcului, nr. 14, în clădirea castelului baroc Wessélenyi, clădire trecută pe lista monumentelor istorice. După naționalizare (1948), castelul a fost utilizat ca local de școală generală, de liceu, internat școlar, iar din 1969 până în prezent este locație pentru Clubul Copiilor.

Scopul activității în această instituție este ocuparea utilă, eficientă și plăcută a timpului liber al copiilor, sub îndrumarea competentă și pasionată a cadrelor didactice. Finanțarea procesului educațional este asigurată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj. Marile manifestări organizate de Clubul Copiilor Jibou, beneficiază și de sprijinul substanțial al comunității locale, precum și de cel al organismelor guvernamentale și nonguvernamentale.

Înființat la 1 decembrie 1969, sub denumirea de Casa Pionierilor, actualul Club al Copiilor a cunoscut o dinamică în ceea ce privește numărul de cercuri, diversitatea lor și numărul copiilor înscriși. La înființare, erau 2,5 norme, 4 cadre didactice, 4 cercuri (biologie-1 normă, cusături-menaj-0,5 normă, desen-0,5 normă, radio-0,5 normă), fiind înscriși 295 copii.

Fig.36. Cartodromul Jibou

În anul școlar 2010-2011, funcționează un număr de 8 cercuri cu profile din domeniile cultural-artistice, tehnico-științifice și tehnico-aplicative. Cercurile sunt conduse de 8 cadre didactice calificate și specializate pentru activitățile de timp libe. Iată care sunt cercurile și coordonatorii acestora: artă populară (Baltă Ioan), dansuri populare (Pintea Veroncuța), muzică (Pintea Victor), metaloplastie (Lazăr Florin), chimie experimentală (Riza Viorica), fizică-aplicată (Maxim Virgil), karting (David Valer), navomodele (Ciatarîș Cornel). Aceste activități se adresează copiilor din grădinițe, școli primare, gimnaziale, profesionale și liceale din orașul Jibou, precum și din localitățile învecinate.

Dezvoltarea unității a fost și este posibilă, pe de o parte, datorită adaptării la opțiunile elevilor, părinților și ale comunițătii locale și, pe de altă parte datorită faptului că participarea la activități este gratuită. Activitățile din cadrul unității noastre se desfășoară, atât dimineața, cât și după-masa (în funcție de programul de școală al elevilor), precum și sâmbăta, duminica și în timpul vacanțelor școlare.

În prezent baza materială se constituie din: 8 săli pentru activitățile de cerc/ateliere,1 sală de calculatoare cu acces la internet,1 sală de festivități (150 locuri),1 kartodrom,1 parc pentru circulație rutieră,1 bazin pentru navomodele,1 sală de sport, spații birouri. Unitatea este dotată cu aparatura și materialele necesare unei bune desfășurări a activității specifice cercurilor.

Manifestări organizate în colaborare cu ISJ Sălaj și comunitatea locală:

-Festivalul județean de interpretare artistică „Voces Primavera”, Concursul județean „Educație Rutieră, Educație pentru Viață” în colaborare cu Poliția Sălaj, „Zâmbet de copil” – 1 iunie „Sosit-a praznicul iară”-concert de colinde, ,,Zilele cetății” – manifestări dedicate Zilelor orașului Jibou (spectacole artistice, expoziții), expoziții locale și județene de pictură, metaloplastie, pirogravură, foto, spectacole folclorice, festivalul „Bucuriile toamnei”, concursuri județene de telegrafie și radiogoniometrie, concursuri județene de navomodele și automodele, concursuri județene de carturi, etc.

6.3.6 Monumente

Monumentul ,,Unității naționale"

Actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a fost unul necesar și obiectiv, la care o contribuție de seamă au adus-o generațiile de români din spațiul carpato-danubiano-pontic. Ea a fost hotărâtă prin voința întregului popor. În ciuda faptului că această unire a fost salutată de majoritatea statelor europene, în Imperiul Austro-Ungar au existat unele forțe care au încercat să oprească acest proces prin forță.

În acele vremuri tulburi, au fost unele lupte între armatele române și trupele imperiale, pe parcursul cărora au căzut la datorie numeroți militari români. În aceste lupte a căzut la datorie, la 20 ianuarie 1919, sergentul Ilie Popa, din Regimentul 15 Războieni, originar din comuna Crăcouani din județul Neamț, care a fost primul militar român, care a apărat cu viața hotărârile Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia și pentru eliberarea Sălajului, decedând în luptele de lângă comuna Crișeni.

Datorită faptului că acest regiment și-a avut cel dintâi cantonament în Jibou, conducerea de atunci a localității, în consens cu voința locuitorilor a hotărât înhumarea aestuia și ridicarea unui monument. Acest edificiu, numit de localnici ,,Monumentul Unității Naționale”, se pare că a fost primul monument din țară ridicat eroilor neamului căzuți la datorie, după realizarea Marii Uniri.

Monumentul a fost realizat din inițiativa Societății ,,Astra”, în frunte cu dr.Aurel Hetco, președintele Filialei Jibou și fost comandant al gărzii naționale. Este realizat după planurile arhitectului Fulian Vicenzio Vecilio, din fier beton, avînd o formă paralelipipedică și 3 m înălțime. Pe el se află două plăci de marmură, pe prima scrie; ,,Mort pentru înfăptuirea României Mari, sergent Ilie Popa, Regimentul 15 infanterie, pe câmpul de onoare la 20 ianuarie 1919”, iar pe cea de-a doua: ,, Ridicat de Astra, prin dr.Aurel Hetco, fost comandant al gardei naționale din Jibou și jur cu concursul tineretului de la sate 1920”

În 15 august 1920 a fost mare sărbătoare pentru localnici, deoarece a avut loc inaugurarea monumentului, la care a participat un mare număr de persoane, inclusiv conducerile județene și locale, o serie de generali ai armatei române. Festivitatea a avut un pronunțat caracter politico-educativ, reprezentând o nouă ocazie de a demonstra unitatea națională a tuturor românilor, de respect și admirație față de eroismul ostașului român căzut la datorie pentru desăvârșirea statului național român. Acest monument a devenit loc de pelerinaj anual și factor de educație patriotică, în zilele de 10 mai și 1 decembrie, până în anul 1940, când partea de nord-vest a Transilvaniei a fost anexată de Ungaria horthistă. Cu toate că în perioada 1940 1944 această parte de țară a fost sub ocupație străină, nu au avut loc manifestări naționaliste și ca atare, monumentul nu a fost distrus.

Pentru o bună perioadă de timp a fost lăsat în paragină și acoperit de vegetație. După revoluția din 1989, Monumentul a redevenit loc de cinstire și pelerinaj, unde din inițiativa cadrelor didactice și a tineretului, mormântul lui Ilie Popa a fost acoperit de jerbe de flori. Se impune mutarea osemintelor și a monumentului în parcul din centrul orașului, pentru a putea deveni din nou locul în care să se omagieze sărbătorile naționale.

Monumentul lui Gelu Voievod

Acest monument, sub forma unui obelisc înalt de 3,5 metri, este format dintr-un semn voievodal, o coroană, o efigie cu chipul lui Gelu și o placă de granit ce conține un încris. La stânga obeliscului s-a construit un perete pe care sunt imprimați în beton 3 oșteni, cu o cruce deasupra.

Acest monument a fost realizat de către profesorul bucureștean Badiu Panait și inaugurat în luna noiembrie a anului 2003. Monumentul are înscris pe o placă de marmură neagră următoarele cuvinte: ,,Voievodului Gelu și oștenilor săi căzuți în urmă cu aproximativ1100 de ani în luptele duse împotriva cuceritorilor apărându-și neamul și vatra stăbună".

De la inaugurarea lui, în fiecare an, cu ocazia aniversării Zilei de 1 Decembie, aici se depun coroane de flori în memoria celor care au contribuit la realizarea Marii Uniri.

Statuia lui Wessélenyi

Statuia lui Wesselényi Miklós a fost realizată de sculptorul Sepsi József, pentru care această creație este prima care înfățișează o personalitate maghiară.

Ideea construirii statuii datează din 2000, iar, într-o primă fază, statuia s-a vrut să fie realizată din marmură. Abia când sculptorul a format prima înfățișare a statuii, din ghips, membrii Fundației Wesselényi au hotărât turnarea ei în bronz. Statuia, în mărime naturală, a necesitat circa 1.800 kilograme de bronz și a fost turnată în Baia Mare. Realizarea proiectului, spun inițiatorii, a fost posibilă doar cu ajutorul tuturor celor care au contribuit cu donații pentru aceasta.

Câteva sute de persoane au fost prezente la Jibou, în data de 14 martie 2004, la sărbătoarea dedicată dezvelirii statuii lui Wesselényi Miklós, personalitate pe care etnicii maghiari din zonă îl consideră un fel de părinte spiritual. Festivitatea a demarat la ora 9.00, cu primirea invitaților la Primăria Jibou, după care, la ora 10.00, a început slujba religioasă dedicată acestei sărbători, în Biserica Reformată Jibou, biserică situată chiar vizavi de clădirea primăriei.

La festivitate au fost prezenți ambasadorul Ungariei la București, Ijgyártó István, consulul Ungariei la Cluj, Szentpéteri István, președintele UDMR, Markó Béla, vicepreședinții Uniunii, Szép Gyula și Kötő József, prefectul si subprefectul de Sălaj, Marc Tiberiu și Csóka Tibór, vicepreședinții Consiliului Județean Sălaj, Fekete András și Gheorghe Pop, primarul Zalăului – președintele PSD Sălaj, Iuliu Nosa, reprezentanți din conducerea UDMR Bihor și Satu Mare, senatori, deputați, președintele UDMR Sălaj, Seres Dénes, primarul Jiboului, Augustin Borz, și mulți alții.

La soclul statuii este înscris următorul text :,,Nunquam Retro "

Crucea de pe Dealul lui Rákoczi ( Piscuiul Ronei)

Profesorul de istorie și apostolul multor generații de elevi, Ion Ivănescu a fost cel care a avut inițiativa de a se realiza o cruce pe acest deal. Fiind originar din Bușteni, de unde se vede renumita ,,Cruce de pe Caraiman ", după revoluția din decembrie 1989, s-a zbătut mult până și-a realizat un vis din copilărie.

Crucea a fost realizată din țeavă groasă de 20 cm, la fosta Întreprindere Minieră Jibou, de către familia inginerului Sabău. Ea are o înălțime de 11 m și o greutate de 1 tonă. Postamentul este realizat din beton și cântărește 1,5 tone. Din cauza greutății sale, crucea a stat pe malul Someșului mai bine de o lună de zile, până când a fost transportată pe vârf, cu sprijinul unui jibouan sufletist, pe nume Péter Jenő.

Materialele necesare postamentului ( piatră, balast, ciment, scânduri pentru cofragi etc.) au fost cărate de elevii Liceului Teoretic Jibou, în mâini, iar apa necesară preparării betonului a fost dusă cu sticle. Lucrările postamentului au început în timpul anului școlar 1993-1994 și s-au finalizat în toamna anului 1994.

6.3.7 Busturi

Vasile Fati

Sâmbătă, 7 iunie 2008 a fost o mare sărbătoare pentru cetățenii orașului Jibou, și nu numai. În aceea zi a fost dezvelit bustul celui care a fost părintele Grădinii Botanice Jibou, profesorul dr. Vasile Fati. Ceremonia a avut loc la un an de la trecerea în lumea celor drepți a celui plecat spre ceruri ,,pentru a înființa o grădină botanică și acolo”. Bustul a fost realizat de sculptorul sălăjean Sepsi Ioan.

Ion Agârbiceanu

A fost dezvelit în luna mai 2002, atunci când scriitorul Ion Agârbiceanu a devenit patronul spiritual al liceului. Tot atunci a fost dezvelită și placa de marmură cu noua denumire.

Octavian Goga

Acest bust este opera sculptorului zălăuan Sepsi Iosif și a fost dezvelit în 23 octombrie a anului 2001, odată cu placa purtând numele școli, cu ocazia atribuirii numelui de Octavian Goga, fostei Școli Gimnaziale nr.1 Jibou.

Lucian Blaga

Bustul ilustrului poet și gânditor Lucian Blaga a fost dezvelit în data de 26 mai 2002, cu ocazia atribuirii acestui nume fostei Școli Gimnaziale nr.2 Jibou. Este opera sculptorului Victor Gaga, cel care a realizat și Monumental de la Guruslău. Tot cu aceea ocazie a fost dezvelită și placa cu numele școlii.

6.3.8.Plăci comemorative

.Placa comemorativă de la Primărie

Această placă comemorativă a fost dezvelită în data de 6 august 2005, cu ocazia aniversării a 800 de ani de la prima atestare documentară a Jiboului, pe ea apărând următoarele cuvinte :

Jibou

800 ani

1205-2005

6.VIII.2005

Placa comemorativă Ștefan Birtalan

În 27 aprilie 2009, la ora prânzului, a avut loc ceremonia de botezare a sălii de sport de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou cu numele marelui handbalist Ștefan Birtalan, unul dintre absolvenții celebri ai instituției de învățământ de pe malul stâng al Someșului.

La eveniment au participat, alături de celebrul fost handbalist, și Cristian Gațu, actualul președinte al Federației Române de Handbal, coleg în echipa de aur a Stelei și a României și Gheorghe Tadici, cunoscutul tehnician al echipelor de handbal H.C.Zalău și Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar și antrenor al echipei naționale a României. Birtalan a fost ultima dată în județul Sălaj în vara anului 2005, când a fost desemnat cetățean de onoare al orașului Jibou.

Descoperit de regretatul profesor de sport, Budu Virgil, pe vremea când era elev la liceul din Jibou, Ștefan Birtalan avea să devină peste ani unul dintre cei mai mari handbaliști ai României și ai lumii. Pentru prima reprezentativă a României a jucat 14 ani, timp în care a îmbrăcat de 231 de ori tricoul echipei naționale.În total a marcat 933 de goluri pentru echipa României, ocupând locul trei în clasamentul all-time, după Vasile Stângă (1414 goluri) și Robert Licu (1054 goluri).

A făcut parte din cea mai bună echipă de handbal din lume, 5 ani de zile nu ne-a învins nimeni. Era o echipă extraordinară, iar noi sălăjenii, și nu numai, putem fi mândrii că Birtalan a făcut parte din această echipă !

6.3.9.Parcuri

În urma realizării proiectului ,,Extindere și reabilitare spații verzi în orașul Jibou", suprafața totală a parcurilor și spațiilor verzi din oraș a ajuns la 11419 mp, cea a aleilor la 2070 mp și au fost realizate 1928 ml de borduri aferente aleilor pavate.

Au fost amplasate 72 de bănci, 37 de stâlpi de iluminat și 36 coșuri ecologice.

Parcul central

În urma lucrărilor realizate are o suprafață de 2787 mp, la care se adaugă 605 mp alei. Au fost amplasate 22 de bănci, 14 stâlpi de iluminat și 13 coșuri ecologice.

Parcul de joacă al copiilor

Este situat pe strada 1 Mai, lângă Judecătorie și are o suprafață de 3230 mp, la care se adaugă 529 mp alei. Au fost amplasate 22 de bănci, 12 stâlpi de iluminat și 10 coșuri ecologice.

În acest parc a fost amplasat în anul 2008, un modul complex de joacă pentru copii, care este format din :

-8 tobogane din polietilenă, după cum urmează : 4 de tip spirală/elicoidale, 2 drepte scurte și 2 tub scurt ; 2 scări acces cu 5 trepte ; 4 scări de acces cu 4 trepte ; 4 pasarele; 4 coturi de trecere la 90o; platforme drepte metalice acoperite cu cauciuc antiderapant cu grosimea de 5 mm; panouri de protecție laterale cu diverse desene înalte de 60-85 cm din polietilenă; panouri de protecție laterale din bare matalice, pentru scările de acces; 3 poduri; 20 platforme drepte de cauciuc; 2 leagăne cu scaune din material de polietilenă, prinse cu lanț de cadrul complexului.

Toate aceste elemente componente sunt dispuse simetric în centrul modulului. Suprafața de contact a complexului de joacă este de 12 m X 10,50 m = 126 m2 și este cuprinsă în suprafața de siguranță de 15 m x 13,50 m = 202,50 m2, iar înălțimea modulului este de maxim 3 m.

Capacitatea de utilizare este pentru 70-80 de copii, iar grupa de vârstă pentru care este destinat complexul este 3-13 ani. Elementele modulului sunt vopsite în culori vii: roșu, galben, albastru, orange și respectă H.G.1102/2002, privind regimul de introducere pe piață și de exploatare a echipamentelor de agrement.

Alte spații verzi

Astfel de spații verzi sunt situate în următoarele locuri: pe strada 1 Mai, având o suprafață de 460 mp, la care se adaugă 350 mp alei, fiind amplasate 6 de bănci, 2 stâlpi de iluminat și 3 coșuri ecologice, Garoafelor bl.T1-S, cu o suprafață de 2246 mp, la care se adaugă 275 mp alei, fiind amplasate 9 de bănci, 2 stâlpi de iluminat și 2 coșuri ecologice, Garoafelor bl.T, cu o suprafață de 989 mp, la care se adaugă 126 mp alei, fiind amplasate 5 de bănci, 3 stâlpi de iluminat și 3 coșuri ecologice, Garoafelor, cu o suprafață de 1085 mp, la care se adaugă 115 mp alei, fiind amplasate 4 de bănci, 2 stâlpi de iluminat și 2 coșuri ecologice și Garoafelor bl.T1-S, cu o suprafață de 622 mp, la care se adaugă 70 mp alei, fiind amplasate 4 de bănci, 2 stâlpi de iluminat și 3 coșuri ecologice.

6.3.10.Baze sportive

Stadionul din Jibou

Este folosit de catre echipa locala, Rapid Jibou, atat la juniori cat si la seniori, care activeaza in liga a IV-a.

Sala de sport de la Liceul Teoretic „Ion Agarbiceanu”

In anul 2002 a fost demarat un proiect guvernamental ce cuprindea constructia a 400 de sali de sport, una dintre acestea fiind construita in orasul Jibou, fiind administrata de Liceul Teoretic „Ion Agarbiceanu”.

Noua bază sportivă de la Rona

Tot la capitolul baze sportive trebuie menționată și investiția cu fonduri de la guvern de la Rona, chiar pe locația fostului teren de fotbal, unde evolua, mai demult, echipa Flacăra Rona. Baza sportivă de acolo va fi una standard, cu vestiare, tribună cu 150 locuri, teren împrejmuit și care ar avea ca destinație sau, am putea să spunem și ca o invitație pentru cei de acolo pentru a reînvia fotbalul. Lucrările au fost începute în toamna anului 2011 și ar trebui să fie finalizate în august 2012.

Cartodromul

Carturile, aceste miniaturi ale mașinilor de curse, atrag elevi de la 8 la 18 ani, grupați pe categorii de vârstă, cu dorința de a cunoaște cât mai mult, dar mai ales de a conduce acest tip de automobil.

Înființat în anul 1969, cercul de carturi s-a bucurat încă de la înființare de o bună frecvență în rândul elevilor. Clubului Copiilor din Jibou, dispune de un modern cartodrom. Cartodromul este situat în curtea interioară a castelului Wesselényi și se întinde pe o suprafață de 0,4 ha. Construcția acestuia a început în anul 1973 și s-a finalizat în toamna anului 1974.

În anul 1995 cartodromul a fost renovat. S-a cimentat întreaga suprafață a pistei, s-au schimbat bordurile și s-au instalat semne de circulație, cartodromul transformându-se într-un adevărat parc de circulație rutieră. Remarcăm faptul că acest cartodrom corespunde standardelor concursurilor naționale de profil. În fiecare an, aici se desfășoară concursuri județene și interjudețene de carting, precum și cele de educație rutieră.

6.4 Activități umane cu funcții turistice

6.4.1 Târguri

Orașul Jibou este cunoscut, încă din cele mai vechi timpuri, ca zonă de convergență a drumurilor, fapt care a favorizat rolul de târg al așezării.

În oraș se ține târgul săptămânal, în fiecare zi de joi a lunii, dar piața agroalimentară funcționează zilnic. Aceasta dispune de un drum de acces asfaltat, apă potabilă din sistem centralizat, este împrejmuită și are în dotare mese pentru expunerea de mărfuri. Dispune, de asemenea, și de laborator sanitar-veterinar, serviciu de închiriere cântare, WC public etc.

Orașul Jibou este vestit în tot județul și nu numai, pentru târgurile de animale, care se țin în prima și a treia miercuri din fiecare lună. Oborul de animale este pe Dealul Ciglentir, în partea de sud-vest a orașului, la 800 de metri de zona de locuit și are o suprafață de 4 ha.

Accesul în zonă se face pe drumul județean 108 A Jibou-Ciucea și mai departe pe un drum de acces de circa 500 m.

Din păcate, nu are asigurat apă, drum de acces în interiorul oborului și rampă pentru încărcarea-descărcarea animalelor.

6.4.2 Festivaluri și competiții artistice

Festivalul Internațional de Folclor și Meșteșuguri Tradiționale ,,Someș-cântecele tale”

Această amplă manifestare artistică a debutat în anul 1986, având caracter național. Din anul 1996, festivalul dobândește caracter internațional, fiind inclus an de an în calendarul activităților educative extrașcolare al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Festivalul este organizat de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar al județului Sălaj, Primăria orășului Jibou, Clubul Copiilor Jibou, fiind sprijinit de către toate unitățile de învățământ și cultură din oraș – Grădina Botanică, Liceul Teoretic „I. Agârbiceanu”, Grupul Școlar „O. Goga”, Școala Gimnazială „L. Blaga”, Grădinița „Prichindelul”, Casa Orășenească de Cultură – precum și de alte instituții care doresc să sponsorizeze festivalul.

În toate edițiile festivalului, performanțele deosebite ale unor formații au constituit o demonstrație elocventă a dragostei și pasiunii cu care copiii se apropie de tradiția populară, a spiritului creator și a seriozității în muncă a tinerilor artiști și a instructorilor. Județul Sălaj este moștenitorul unui tezaur de artă populară de o valoare inestimabilă, a cărui bogăție și frumusețe au sporit continuu, de-a lungul a zeci de generații și a multor secole. Iubind cu ardoare arta tradițională a poporului nostru, stimăm și prețuim în egală măsură folclorul celorlalte popoare.

Această amplă manifestare artistică, care se desfășoară anual în prima săptămână a lunii august, contribuie la intensificarea schimburilor de valori culturale, la descoperirea unui număr mare de copii talentați, ne ajută să ne cunoaștem mai bine unii pe alții – pentru că folclorul și meșteșugurile tradiționale sunt exponenți ai sufletului fiecărei națiuni.

Inițiatorul festivalului a fost profesorul Victor Pintea domnia sa având și calitatea de coordonator artistic al celor XXIV de ediții desfășurate până în prezent.

De-a lungul anilor, la acest festival au participat ansambluri folclorice, formații de datini și obiceiuri populare, formații de dansuri populare, tarafuri și orchestre populare, soliști vocali și instrumentiști, precum și tineri meșteri populari din țară și străinătate.

Festivalul Internațional de Folclor și Meșteșuguri Artistice Tradiționale s-a bucurat, an de an, de prezența unor formații folclorice din

străinătate: Republica Moldova, Spania, Portugalia, Serbia, Croația, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Macedonia, Germania, Franța, Bulgaria, Grecia, Turcia, Israel, Ucraina, Italia, Rusia, Polonia, S.U.A., China.

Prin prezența acestor formații deosebit de valoroase, copiii din Sălaj și nu numai, au reușit să intre în contact direct și nemijlocit cu unele din cele mai frumoase creații ale folclorului românesc și mondial, devenind conștienți odată în plus de „unitatea în diversitate”, a folclorului românesc, cât și de faptul că arta poate mijloci cele mai frumoase și mai stabile punți de legătură între popoare.

La multe din edițiile festivalului au fost prezenți cunoscuți interpreți de muzică populară: Sava Negrean Brudașcu, Nicolae Furdui Iancu, Dumitru Fărcaș, Gheorghe Turda, Dinu Iancu Sălăjanu, Cristian Pomohaci, Frații Petreuș, etc. De asemenea, au fost prezenți dirijori, coregrafi și meșteri populari renumiți, din diferite zone folclorice.

Festivalul de umor popular ,,Cucuruz-mălai de toamnă”

Prima ediție a Festivalului de Umor Popular « Cucuruz, mălai de toamnă » a avut loc în anul 2002, când membrii grupului de umor de la Casa de Cultură Jibou, în urma numeroaselor participări la diferite Festivale Naționale , au avut inspirata idee de a organiza și la Jibou un festival de umor și nu unul oarecare, ci un Festival de Umor Popular.

Festivalul se înscrie printre puținele festivale de gen din țară și este sprijinit de Primăria Orașului Jibou , Consiliul Local Jibou, Consiliul Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Chiar dacă este bienal, Casa de Cultură Jibou, se mândrește cu Festivalul de  Umor Popular « Cucuruz, Mălai de toamnă », festival care a ajuns la ediția a V-a și care se înscrie printre puținele festivale de gen din țară, trei la număr: la Găești, Macea și Jibou.

În cele 5 ediții, festivalul s-a bucurat de prezența unor participanți valoroși din țară, la cele 2 secțiuni. În fiecare ediție, festivalul s-a bucurat de recitalul unor valoroși artisti ai scenei românești : Văru’ Săndel, Florin Piersic, Jean Paler, Aurel Moldoveanu, Vasile Muraru și Nae Lăzărescu, Grupul Vouă sau Dorel Vișan.

De la ediția a III-a, festivalul s-a îmbogățit cu o secțiune-concurs dedicată epigramiștilor amatori. La această secțiune nou apărută, au participat numeroși împătimiți ai genului, secțiunea fiind de un real succes. Având în vedere că vorbim despre un festival, toți participanții sunt premiați cu diplome și sume de bani. Premiile sunt acordate de un juriu bine ales, a cărui președinte este de la prima ediție domnul Cornel Udrea, umorist, scriitor, jurnalist și realizator de emisiuni la Radio Cluj. Festivalul s-a bucurat și de o serie de prieteni și colaboratori, care au apreciat și ajutat această manifestare : Sergiu Vitalian Vaida-realizator de emisiuni radio-tv, Valentin Păcurar, om de afaceri, Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian Contraș și mai apoi Daniel Săuca, directori ai Centrului de Artă și Cultură al Județului Sălaj, Borz Augustin și Bălănean Eugen- primari ai Orașului Jibou. Desigur, nu pot fi omiși Nănașii: Liviu Petriș și Marcel Mureșan, care au fost de altfel cei care au pus bazele acestui festival de prestigiu din România.

Festivalul Național al Teatrelor de Păpuși „Trăistuța cu Povești”

Prima apariție a Festivalul Teatrelor de Păpuși „Trăistuța cu Povești” pe scena activităților culturale ale orașului Jibou a avut loc în anul 1999. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Orașului Jibou și a Consiliului Local al Orașului Jibou.

Festivalul se desfășoară din doi în doi ani și se adresează teatrelor de păpuși amatoare și profesioniste. „Trăistuța cu povești” premiază participanții cu diplome, acest festival nefiind un festival-concurs, drept urmare nu are juriu, singurii care apreciază spectacolele, prin aplauze fiind copiii din orașul Jibou a căror intrare la reprezentații este gratuită.

Acest festival se prezintă ca un maraton al poveștilor, care se întinde pe durata a 3 zile, foarte apreciat de copii. Acest lucru se datorează și prezenței trupelor de teatru care au participat la festival de-a lungul edițiilor: Teatru „Puck”- Cluj Napoca, Trupa de teatru de la Casa de Cultură Dej, Trupa de teatru de la Casa Municipală de Cultură Zalau, Trupa de teatru de la Casa de Cultură Vatra Dornei, Trupa de teatru de la Casa de Cultură Jibou.

Festivalul interjudețean de colinde « In Excelsis Deo »

Este poate cea mai așteptată activitate de către populația orașului Jibou și organizată de către Casa Orășenească de Cultură Jibou. Concertul anual « In Excelsis Deo » este sprijinit de către Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Primăria Orașului Jibou.

Inițiativa acestui festival a aparținut Bisericii Baptiste Jibou, care a organizat primele ediții ale acestui concert, ce s-a dorit a fi un veritabil eveniment de comuniune a tuturor cultelor creștine din oraș, reprezentate de coruri ale bisericilor și coruri ale unităților de învățământ din localitate. Cu timpul concertul s-a transformat într-un festival interjudețean, la acest eveniment dorind să participe numeroase coruri și grupuri vocale din județul Sălaj și din alte județe.

În cele XVI ediții, festivalul a crescut în valoare, sala de spectacole a Casei de Cultură Jibou devenind neîncăpătoare. La editia din 2011 au fost prezenți pe scenă peste 500 de participanți, aplaudați de peste 1000 de spectatori.

6.5 Amenajari turistice. Baza de cazare

Societatea Alex Comerț și Servicii SRL, își are sediul în orașul Jibou și prestează servicii turistice de calitate încă din 1991. Structura Complexului turistic ,,Alex" se concretizează în 2 săli de conferință și restaurantul compus din 2 saloane cu o capacitate de 300 locuri, ce vă oferă preparate specifice bucătăriei românești și internaționale. Trebuie remarcată priceperea gazdelor de a organiza evenimente festive, cu un meniu bogat și variat.

Complexul dispune și de o terasă cu 150 de locuri, un club modern cu 130 locuri, care oferă un ambient confortabil, relaxant, plin de culoare și rafinament și 2 săli de conferință, unul cu 30, celălalt cu 40 de locuri. Complexul dispune, de asemenea, de o cofetărie proprie, de un laborator de cofetărie, de o terasă la Grădina Botanică Jibou și de un nou local de restaurant. Oferă servicii de catering la prețuri mici și la standarde ridicate. Are și o unitate de servicii funerare, dotată cu tot ce este necesar unor asemenea evenimente de grea încercare.

Baza de cazare cuprinde 25 camere modern mobilate ( 10 cu paturi matrimoniale, 13 cu 2 paturi și 2 apartamente), fiecare cameră este dotată cu televizor (cablu), telefon, baie cu duș, încălzire centrală și mini-bar.

În decursul timpului oferta turistică a fost dezvoltată, atât la munte (stațiunea Sinaia, cu un restaurant cu terasă cu 300 locuri și 10 camere pentru cazare ), cât și la mare (stațiunea Costinești, cu un restaurant cu terasă și cu 400 locuri de cazare ), dar și la Zalău, unde are o sală de nunți cu 500 de locuri și o sală de mese lângă Capela ortodoxă. În acest fel încercă să ofere clienților servicii complete de cazare, alimentație publică și agrement.

În speranța că veți alege aceste locații pentru petrecerea vacanței sau pentru un sejur, vă garantăm că veți veni ca turiști și veți pleca ca prieteni.

Pensiunea Eden – “un loc unde te reîntorci mereu cu aceeași plăcere, cu același interes si curiozitate ca prima oara’’.

Băile curative Jibou, microstațiune balneară, sunt cunoscute pentru efectele terapeutice ale apelor sulfuroase, sulfate și clorurate în tratarea afecțiunilor hepato-biliare, gastro-intestinale și reumatismale, toate acestea având calități semnificative.

Pensiunea oferă : cazare, masă, condiții optime pentru relaxare și odihnă. Dotările Pensiunii * Eden * sunt funcționale și moderne. Se poate opta, la alegere, pentru cazare în Pensiune : 6 camere mobilate cu bun gust, aspect deosebit, în funcție de necesități sunt oferite camere cu pat dublu, single, matrimonial, cu trei sau patru paturi, sau, la alegerea dumneavoastră, cazare la căsuțe-camping, mobilate și dotate corespunzător. Fiecare cameră are baie proprie, TV. Sunt respectate standardele europene, astfel încât sunt satisfăute preferințele și necesitățile oricui poposește în acest colț de țară. Restaurantul dispune de o terasa si ofera meniuri tradiționale zona Sălaj, meniuri de comun acord, meniuri diversificate, astfel încât să fie pe toate gusturile;

Pensiune-Restaurant Casa Ando

Situat în localitatea Jibou la ieșirea spre Zalău, restaurantul vă așteaptă să îi călcați cu încredere pragul pentru a beneficia de servicii deosebite. Fie că poposiți doar pentru a lua masa, fie că apelați la serviciile noastre pentru diverse evenimente, vă asigurăm că încrederea dumneavoastră nu va fi înșelată. Cu o capacitate de 300 de locuri, restaurantul poate găzdui atât evenimente restrânse cât și evenimente de talie mare. Nici cazarea nu este o problemă. Puteți să vă odihniți la pensiunea de 3 margarete, aceeasta fiind situată în aceeași locație cu restaurantul. Pentru cei tineri, există ca metodă de relaxare un club de biliard dotat cu mese profesionale.

6.6 Tipuri și forme de turism

’Tipul’’, ca expresie integratoare de nivel superior, va defini esența fenomenului studiat, respectiv condiționările lui fundamentale. El este sinonim unui anumit model la scară căruia procesele ce se desfășoară primesc tente specifice, particulare în raport cu celelalte modele. Tipul apare astfel că un cumul de însușiri și interrelații, desfășurate spațial într-o perioadă de timp determinată.( Cocean, P , Dezsi, S. 2009)

Turismul de recreere

Are ca scop fundamental al practicării sale, satisfacerea nevoilor recreative ale populației antrenată în munci solicitante, cu mare consum de energie fizică și psihică sau locuind în habitate recunoscute prin stresul lor cotidian. ( Cocean, P , Dezsi, S. 2009)

Acest tip de turism nu este foarte dezvoltat, din cauza lipsei unei localități urbane dezvoltate, cu o populație de peste 100.000 de locuitori, acolo unde poluarea fonică, stressul și nu numai sunt la ordinea zilei. Având în vedere faptul că cea mai apropiată așezare urbană față de orașul Jibou este municipiul Zalău, situată de 25 de kilometri, populația din împrejurimi nu alege Jiboul ca punct de recreere. Totuși Grădina Botanică ‘’Vasile Fati’’ reprezintă o adevărată oază de liniște, de recreere, însă dezvoltarea pe care a cunoscut-o în ultimul timp, mai ales prin crearea Centrului de Cercetări Biologice face ca vizitarea acestui obiectiv turistic să fie mai degrabă turism științific sau cultural.

Turismul de îngrijire a sănătății

Poate fi considerat că cel mai vechi tip de practicare a activităților turistice. Necesitățile legate de refacere și tratament au condus oamenii antichității să caute efectele tămăduitoare ale apelor termale și minerale, ale nămolurilor și curei heliomarine. Turismul curativ se adresează unei categorii aparte de persoane, majoritatea aparținând grupei de vârstă bătrână, când degradarea biologică se accentuează ( Cocean, P., Dezsi, S. 2009).

În orașul Jibou acest tip de turism nu este valorificat la întreg potențialul, și asta datorită promovării aproape inexistente. În perioada comunistă băile curative din Jibou erau vizitate de foarte mulți turiști, însă în ultimii 20 de ani au ajuns la un stadiu avansat de degradare. Doar cu câțiva ani în urmă băile au intrat în posesia unui persoane dispuse să investească, iar acestea arată tot mai bine pe zi ce trece. Apa izvoarelor este indicată atât pentru cură internă, cât și pentru cură externă. Sunt benefice în tratarea afecțiunilor hepatobiliare, a bolilor gastrointestinale, constipație și bolile de nutriție, îndeosebi obezitate și la anumite dermatoze cronice. Cel interesat de elementele chimice conținute de apă, va descoperi că ea conține aproape toate elemeritele tabelului lui Mendeleev : clor, brom, iod, compoziții nitrice, nitroase, sulfurice, bicarbonice, tiosulfurice, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fier, mangan și aluminiu.

Turismul cultural

Este numit adesea și turism de vizitare deoarece practicarea sa presupune, invariabil, vizita la un obiectiv sau grupare deobiective sau resurse atractive. Menirea acestui tip de turism este complexă: în  primul rând este intruirea prin îmbogățirea cunoașterii, în al doilea rând este recreerea resimțită pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri șu cunoașterea unor fenomene noi.(Cocean, P. Dezsi, S. 2009). Cea mai importantă formă de turism cultural în Jibou este reprezentată de Grădina Botanică și Centrul de Cercetări Biologice, dar și ’’Calcarele de Rona’’, monument al naturii de tip geologic.

Turism polivalent

Întrunește atributele rezultate din asocierea recreeri cu refacerea fizică și psihică de ordin curativ, sau ale recreeri prin culturalizare, etc. (Cocean, P. Dezsi, S. 2009). O formă de turism polivalent în Jibou este reprezentată de anumite festivaluri precum ‘’Somes, cântecele tale’’, festival care se suprapunea în trecut cu zilele orașului, perioadă în care aveau loc tot felul de activități care atrăgeau în urbea someșeană locuitori din zonele apropiate.

Forme de turism :

Decurg din modalitățile de practicare a tipurilor susmenționate. Ele vor fi definite în funcție de diferite criterii sau factori ce își pun pecetea asupra individualizării și desfășurării fenomenuluin turistic la scara detaliilor sale. Aceste criterii sunt : distanța, durată, provenioenta turiștilor, numărul practicanților, gradul de organizare, modul de desfășurare, mijloacele de transport utilizate, vârsta turiștilor, aportul social, particularitățile regiunii de destinație. Formele respective sunt proprii tuturor tipurilor de turism analizate, însă ponderea lor diferă de la un tip la altul : turismul de lungă durată este prezent atât în cazul recreerii, cât și în cazul recuperării sau culturalizării, dar va predomina în cazul turismului curativ.( Cocean, P. Dezsi, S. 2009).

Distanța : În Jibou predomină turismul de distanță mică. Acesta se limitează la deplasări scurte, de la catyeva ore până la 1-2 zile. Fiind un oraș mic, cu un potențial turistic important doar la nivel local și județean și mai puțin regional, cea mai mare parte a turiștilor vin din zonele apropiate.

Durata : Turismul de scurtă durată(1-3 zile) este definitoriu pentru orașului Jibou. Este specific sfârșitului de săptămână dar și unor mici intervale din concediul anual. Se remarcă totuși și turismul de lungă durată, la o scară mai redusă însă, și asta datorită prezenței băilor curative. Pensionarii vin pentru o perioadă mai îndelungată la băile curative din Jibou pentru ședințe de tratament care pot ajunge la câteva săptămâni.

După zona de proveniență : Turismul intern are o majoritate covârșitoare. Străinii care vizitează Jiboul nu au acest oraș ca obiectiv principal, alegându-l să îl viziteze doar în tranzit.

După numărul participanților : Atât turismul individual cât și turismul în grup este specific orașului sălăjean. Dacă turismul individual se remarcă îndeosebi prin pensionarii care aleg băile curative, turismul în grup este specific pentru Grădina Botanică, săptămânal ajungând zeci de elevi din Sălaj și județele învecinate insostiti de profesori.

După criteriul organizatoric : Predomină turismul neorganizat. Turiștii nu au un program fix deoarece nu vin în Jibou prin intermediul agențiilor de turism. Aceștia au deplină libertate asupra programului lor : ce vor vizita, cât vor sta, unde vor lua masa, unde vor înnopta, etc.

După modul de desfășurare : Este specific turismul de circumstanță. Are o durată relativ scurtă, de la câteva ore la câteva zile și se desfășoară pe toată perioada anului. Motivațiile sunt variate și personale, iar formele de turism rămân la latitudinea călătorului.

După mijloacele de transport : Predomină turismul rutier și feroviar. Cu toate că transportul feroviar înregistrează un declin(excepție fac țările unde acest mijloc de transport au înregistrat îmbunătățiri semnificative, un exemplu fiind trenurile cu levitație magnetică care ajung la viteze de până la 581 de km/h, scurtând foarte mult din timpul de călătorie), faptul că Jiboul este un important nod de cale feroviară în pune amprenta asupra mijloacelor de transport utilizate de către turiști. Turismul rutier este specific persoanelor care vor să călătorească mai confortabil, fără un program anume, dar și a celor care nu au legături directe cu orașul Jibou.

După vârsta turiștilor : Toate cele 3 categorii sunt prezente. Elevii și studenții aleg să viziteze Grădina Botanică, adulții preferă o ieșire din cotidian, sau chiar turismul cultural și științific( Castelul Wesselenyi, Calcarele de Rona, Centrul de Cercetări Biologice), în timp ce persoanele varstice aleg turismul curativ.

După criteriul economico-social : Predomină turismul particular, deoarece instituțiile de asistență socială și sindicatele nu oferă anumite facilități pentru lărgirea accesibilității în rândul populației.

După criteriul regiunii de destinație : Este specific turismul în puncte turistice. Orașul Jibou nu are suficiente obiective turistice, sau mai bine spus resursele turistice din oraș nu sunt valorificate într-o așa măsură încât orașul să fie declarat stațiune turistică sau localitate turistică.

6.7 Circulația turistică

Circulația turistică este una din cele trei componente esențiale (alături de fondul turistic și baza materială) care concură la definirea fenomenului turistic.Fără prezența omului, care să valorifice însușirile recreative ale resurselor, să apeleze laserviciile infrastructurii, turismul ca activitate umană este de neconceput.Iată de ce fluxul turistic are o importanță covârșitoare, intensitatea, ritmurile șiorientarea acestuia fixând parametri ce caracterizează atât procesul în sine, cât și finalitateasocial-economică a acestuia. Din datele avute la dispoziție se poate spune că principalul flux turistic din Culoarul Someșului și Depresiunea Guruslău se îndreaptă se îndreaptă spre Grădina Botanică din Jibou, așa cum reiese din tabelul de mai jos.

Tabelul 18 : Numărul de vizitatori ai Grădinii Botanice din Jibou

Făcând o comparație între anii 2008-2010 se poate observa că numărul vizitatorilor Grădinii Botanice din Jibou a inregistrat o creștere, contribuind în mod pozitiv la fluxul turistic din această zonă. Din aceasta deducem că turiștii sunt mult mai motivați , fie datorită atractivității acestui obiectiv , fie datorită renumelui construit în timp. Din această cauză, cunoașterea motivațiilor turiștilor reprezintă o importanțădeosebită pentru operatorii de turism datorită rolului factorilor psihologici în comportamentulconsumatorilor. Astfel este necesară obținerea informațiilor cu privire la motivațiile care facsă fie cerut un anumit produs turistic , fie să fie preferată o anumită destinație, fie să fie folosit un anumit fel de transport , etc. Cererea turistică este generată de o motivație turistică , aceasta fiind subiectivă , profund personală și determinată de impulsuri endogene (psihologice) și exogene (influențate de mediul înconjurător).

Tabelul 19: Numărul de vizitatori la Băile curative Jibou

Contrar interesului manifestat pentru vizitarea Grădinii Botanice din Jibou , numărul turiștilor care au apelat la servicii de tratament la Băile Jibou este inconstant pe perioada 2008-2010, însă se preconizează o creștere semnificativă după ce se vor încheia lucrările de amenajare ale piscinei și a hotelului.

Capitolul 7. Proiecții de dezvoltare

7.1. Premise ale dezvoltării

După cum bine se știe, Jiboul a fost reședința de raion din anul 1950, funcție pe care a deținut-o timp de 10 ani. În 1960 își pierde acest statut în dauna orașului Zalău, care a devenit ulterior municipiu(1979). Mulți s-au întrebat însă la acea vreme, și mai continuă să se întrebe și acum de ce s-a luat această decizie. La recensământul din 1966, Zalaul avea o populație de 15.144 de locuitori, în timp ce Jiboul avea 7507 locuitori.

După cum se poate observa, diferența care există acum între populația celor două orașe era mult mai mică atunci. Diferența din prezent se explică tocmai prin decizia autorităților de a “muta” reședința la Zalău, oraș care a primit numeroase funcții care l-au ajutat să se dezvolte. Însă să fie oare doar populația ceea ce contează în luarea unei asemenea decizii? Mulți specialiști consideră că Jiboul are o poziție geografică mult mai favorabilă. Urbea e străbătută de un rău important al țării, și anume Somesul, care reprezintă o sursă importantă de apă, element vital în industrie, agricultură și nu numai. De asemenea, una din cele 9 magistrale feroviare din țară trece prin orașul aflat pe malul Somesului. Este vorba de magistrala 400, Brasov-Satu Mare.

Așadar, având o importantă sursă de apă și aflându-se la o răscruce de drumuri, fiind traversată de o magistrală feroviară, nu era oare mai favorizată urbea Someșeană să rămână reședința de raion, iar ulterior de județ? La ce nivel de dezvoltare ar fi ajuns acum orașul dacă lucrul acesta se întâmpla? Zalaul s-a descurcat destul de bine fiind reședința de județ, având condiții mai nefavorabile, iar în aceste condiții probabil că Jiboul ar fi cunoscut o dezvoltare mai puternică decât orașul de la poalele Mesesului.

Dat fiind faptul că timpul nu mai poate fi dat înapoi trebuie să ne concentrăm atenția pe viitor. Se mai poate schimba ceva? Cu siguranță da. O soluție ar fi încercarea de reorganizare, revigorare și eficientizare a economiei orașului și a județului Sălaj. Cum se poate face așa ceva? Pentru început trebuie privit modelul hunedorean. În acel județ funcțiile culturale și administrative au fost localizate în Deva, iar cele industriale în Hunedoara. Acest model poate fi aplicat și pentru județul Sălaj, cu toate că suntem în al 12-lea ceas. Municipiul Zalău ar trebui să se specializeze pe funcțiile administrative și culturale, iar o parte din cele industriale să fie delocalizate la Jibou. Asta nu înseamnă neapărat că secțiile din Zalău ar trebui închise iar oamenii să rămână fără loc de muncă. Companiile care vor să se extindă sau să își deschidă noi filiale o pot face la Jibou, unde vor găsi și forță de muncă. Prin acest lucru ar avea de câștigat nu doar locuitorii orașului Jibou, prin crearea de noi locuri de muncă ci și investitorii. După cum aminteam anterior orașul e străbătut de o magistrală importantă, iar acest lucru poate fi folosit la aducerea materiei prime și la exportul materiilor finite. De asemenea, în cazul în care noile afaceri prevăd un consum mare de apă, au mereu o sursă la îndemână, și anume Somesul.

În 1974, regretatul profesor de geografie, Andrei Mureșan a realizat lucrarea: „Schița monografică turistică a zonei în care este situat orașul Jibou privită din punct de vedere instructiv-educational”. În capitolul 7 al acestei lucrări, autorul vine cu anumite propuneri pentru dezvoltarea orașului Jibou: un ștrand cu apă rece pe Valea Fizeșului lângă băile curative; alături o bază sportivă alcătuită din teren de volei, tenis, handbal, popicărie; o altă bază sportivă pe malul Someșului la Rona cu teren de volei, handbal și o mică bază nautică cu bărci; un parc de distracții, amenajat lângă actualul stadion de sport; organizarea și amenajarea unui patinoar la băile Jibou și pe malul orașului în timpul iernii; organizarea unei expoziții permanente cu evoluția olăritului din satul Tihău, expoziție ce poate fi amenajată ca parte a punctului muzeistic din oraș; amenajarea unor expoziții permanente cu portul popular din zonă, în cadrul punctului muzeistic; continuarea dotărilor muzeistice din oraș.

Băile curative din Jibou, care fac acum parte din cadrul Pensiunii Eden dispun de un bazin, însă este nefolosit de peste 15 ani. De o bază sportivă nici nu poate fi vorba. În oraș există un singur teren de tenis, și acela privat. Terenuri de volei, respectiv handbal găsim doar în curtea unităților de învățământ, și sunt folosite exclusiv de către elevi. În ceea ce privește bază sportivă din Rona, în 2008 s-a aprobat un proiect în acest sens, însă până în anul 2012 nu s-au început lucrările, totul fiind încă la stadiul de licitație. Nu s-a creat niciun parc de distracții lângă stadionul de fotbal, însă s-a construit un parc de joacă pentru copii în centrul orașului. Patinoarul a rămas și el la stadiul de utopie.

Așadar nici după 38 de ani nu s-a făcut mare lucru. Sper ca propunerile cu care o să vin în acest capitol să nu aibă aceeași soartă precum cele ale lui Andrei Mureșan, și anume în 2050, tot după 38 de ani, acestea să fie doar o utopie.

7.2 Modelul dezvoltării policentrice

Planul de dezvoltare județean 2007-2013 prevede un model al dezvoltării policentrice.

Acest model cuprinde 5 microzone denumite convențional Unități Teritoriale de Planificare. In Sălaj, cele 5 Unități Teritoriale de Planificare corespund unor zone cu o identitate culturală comună, caracteristici social- economice. comune, fluxuri de piață, transport și educaționale care gravitează în jurul unui anumit centrul de influență. În cadrul fiecărei U.T.P. au fost identificate 2 tipuri de centre: poli de influentă și poli de dezvoltare.

Polii de influentă sunt acele localități, de regulă centre urbane sau comune mai mari, care „deservesc” cu produse și servicii comunitățile din arealul de influentă atrăgând fluxurile umane și social –economice din zonă. Datorită conjuncturilor diferite de dezvoltare, polii de influentă pot traversa perioade de boom economic sau perioade de recesiune, astfel încât nu-și mențin constant rolul de antrenare și stimulare competitivă a zonei controlate. În acestă accepțiune polul de influentă poate să nu funcționeze întotdeauna sau, pe perioade lungi de referință ca pol de dezvoltare. De aici, necesitatea de a distinge clar între capacitatea unui centru tradițional urban sau rural de a acționa ca pol de influentă sau pol de creștere.

Centrele selectate ca poli de creștere pe teritoriul Județului Sălaj sunt: Zalău, Jibou, Cehu Silvaniei, Nușfalău, Zimbor, ultimele două fiind proiectate cu asemenea funcționalitate pe baza corelării cu traseul Autostrăzii Brasov-Bors, considerat un important ax strategic de creștere și diversificare economică pentru județ și în mod special pentru localitățile care sunt stabilite ca puncte de inserție.

În Planul de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord-Vest, sistemele de așezări din regiune sunt ierarhizate după rangurile de influentă, însemnând diferențierea lor în 11 categorii de centre de polarizare din care 9 cu caracter urban și 2 cu caracter rural. În această clasificare realizată după potențialul de antrenare și arealul de exercitare a influenței, Municipiul Zalău este încadrat (alături de Bistrița) la categoria de centre urbane cu influentă județeană. Orașele Șimleu Silvaniei și Jibou sunt evaluate ca așezări cu influentă locală I, după gradul de ocupare cu dotări urbane vitale, iar orașul Cehu Silvaniei este încadrat ca oraș cu influentă locală II în rândul așezărilor urbane aflate într-o tendință de declin economic vizibil și având un potențial slab de polarizare (în prezent).

Jiboul reprezintă principalul pol de dezvoltare și de influență din Zona Valea Somesului. Acesta polarizează o mare parte din estul județului, mulți oameni depinzând de dotările din oraș.

În continuare, câteva dintre proiectele care au fost aprobate, sau care așteaptă să fie aprobate.

7.3 Viitoarea piscină de la Băi

Este depus un proiect pe fonduri structurale europene, intitulat ,,Amenajarea piscinei cu panouri solare”, care va atrage un număr și mai mare de turiști. Se dorește construirea unei piscine elegante cu panouri solare și un mic hotel cu 14 camere, plus amenajările exterioare: gazon, flori, parcări, alei.

În momentul de față populația orașului Jibou alege ștrandurile de la Boghiș, Simleul SIlvaniei, Tășnad, Cărei, 1 Mai și Băile Felix. După construirea piscinei de la Băile Jibou, o mare parte dintre jibouani vor renunța la stațiunile enumerate mai sus pentru că au posibilitatea de a se relaxa și trata în același timp la ei acasă. Ba mai mult, nu doar jibouanii vor alege Băile curative ci și oamenii din așezările apropiate, orașul de pe malul Somesului putând deveni o mini stațiune turistică.

7.4 Centrala nucleară la Jibou

Nu mai e pentru nimeni o noutate faptul că guvernul vrea să construiască o a doua centrală nucleară în țară, centrală care ar urma să producă aproximativ 35% din totalul energiei electrice. Până în momentul de față nu s-a emis niciun comunicat oficial în ceea ce privește locația acesteia, însă Guvernul analizează câteva variante. Înainte de a intra în mai multe detalii trebuie să ne întoarcem puțin în timp. Inginerul Nicolae Ruja, profesor asociat la Facultatea de Energetică din cadrul Universității Tehnice din Cluj, și fost membru în programul nuclear al României comuniste care s-a ocupat de construcția atomocentralei de la Cernavodă, a spus că Jiboul a fost ales înaintea orașului Cernavodă pentru construcția centralei nucleare. Ulterior însă s-a propus și zona Cernavoda-Harsova, deoarece are nevoie de multă energie pentru combinatul de la Galați, dar și pentru că zona e mai aproape de București, însă nu suficient de aproape în cazul în care se înregistra un dezastru nuclear: „Crescuse foarte mult consumul de energie și s-a luat în discuție locul cel mai bun de amplasare a unei centrale nucleare. Principalele criterii au fost să fie cât mai aproape de un consum mare, să fie într-o zonă mai izolată și să existe o sursă importantă de apă folosită pentru răcire. S-a ajuns la concluzia că cele mai favorabile locuri erau Ileanda-Jibou și Hârșova- Cernavodă“, spune Nicolae Ruja.

În ceea ce privește condițiile necesare unui asemenea amplasament, se pare că acestea erau îndeplinite, iar ceea ce nu era făcut, se putea construi: „Debitul Someșului este suficient pentru a asigura alimentarea cu apă și pentru sistemul de răcire a aburului care intră în turbină la 600-700 de grade și la 50-100 de atmosfere. Debitul Someșului Mic poate fi controlat prin sistemul hidroenergetic din zona Beliș Tarnița, județul Cluj. De la Dej, debitul Someșului Mare este suficient pentru o centrală nucleră“, mai spune Nicolae Ruja.

Pe lângă cele două zone, Jibou-Ileanda, respectiv Cernavodă-Hârșova, s-au mai luat în considerare și alte locații: “În afară de Cernavodă-Hârșova și Ileanda-Jibou, pentru construcția primei centrale nucleară a mai fost luată în discuție și zona Săvârșin, județul Arad. „Mureșul nu are o zonă favorabilă pentru construcția unei centrale nucleare. Era o discuție pentru Săvârșin, dar nu era o locație bună“, a mai spus Ruja. El a exclus și ideea construcției unei centrale nucleare în zona Făgăraș, pentru că debitul Oltului este prea mic în zonă.”, a mai adăugat domnul inginer.

După 30 de ani autoritățile au luat decizia construirii unei noi centrale nucleare, cu toate că nu e terminată nici prima. În stabilirea locației, autoritățile au început să reanalizeze propunerile din anii 1970. Pe lângă locațiile enumerate mai sus, s-au mai propus câteva, cea mai plauzibilă fiind zona Talmaciu-Victoria, pe Olt. În anul 2008, fostul director Nuclearelectrica, Chirica Teodor spunea:” Transilvania este o zonă cu potențial pentru amplasarea ei. Există Mureșul, Someșul, Oltul". Tot atunci, potrivit presei, Chirica a declarat că noua centrală va fi amplasată în Transilvania, în apropiere de localitatea Jibou, județul Sălaj.”

Având în vedere că în ultima perioadă s-au înăsprit cerințele de mediu, în alegerea unei locații trebuie luați în considerare mai mulți factori, în caz contrar lucrarea nu va primi undă verde sau vor apărea procese. Greenpeace chiar a trimis în judecată Ministerul Economiei pentru că nu a emis niciun comunicat în ceea ce privește viitoarea locație. Revenind la factorii ce trebuiesc a fi îndepliniți, dintre aceștia am putea aminti: necesarul mare de apă, care va fi folosită pentru tunurile de răcire, așadar un rău cu un debit mare. O altă cerință e să fie în afară unor zone periculoase din punct de vedere seismic. Nu trebuie ignorate nici circulația curenților de aer, vânturile sau accesul cu utile având gabarit depășit.

Câteva detalii tehnice ale central nucleare:

Putere totală: 2.000 – 2.400 de megawați, cu două grupuri a câte 1.200 de megawați fiecare sau cu patru grupuri de cate 600 de MW fiecare.

Investiție: 7-8 miliarde de euro.

Data de finalizare: după 2020.

Utilitate: va asigura aproximativ 35% din necesarul energetic al României

Tipul de reactor va fi unul de generația a treia, tehnologiile din care se va alege fiind EPR 1600 (European Power Reactor, de 1.600 de megawați, dezvoltat în comun de Franța și Germania – AREVA), APR 1400 (reactor din Coreea de Sud, cu o putere de 1.400 de megawați), ACR 1000 (tehnologie cu o putere instalată de 1.000 MW, AECL-Canada) și AP 1000 (reactor cu apă presurizată care poate genera aproximativ 1.100 de megawati de electricitate, Westinghouse-SUA).

În comparație, centrala nucleară de la Cernavodă produce annual 18% din producția de electricitate a României. Până în momentul de față, se lucrează cu două reactoare.

După cum bine știți, o centrală nucleară are nevoie de uraniu. În localitatea Cuceu, sat aparținător orașului Jibou există un zăcământ bogat din acest minereu, ba mai mult, acesta se găsește și pe Dealul Rakoczi.

Așadar, acest proiect ar face din Jibou un oraș important al țării, mai ales dacă aici s-ar produce 35% din energia electrică necesară.

7.5 Linia de cale ferată convențională cu viteză de până la 160 km/h:

Fig. 45. PATN- Rețele de căi feroviare

Legea numărul 363 din 21 septembrie 2006 propune anumite direcții de dezvoltare pentru secțiunea 1 din Planul de Amenajare a Teritoriului Național. Astfel legea publicată în Monitorul Oficial la data de 26 septembrie 2006 cuprinde direcțiile de dezvoltare a infrastructurii de transport, prevăzute în anexele 1-10.

Principalele direcții vizate sunt rețeaua de căi rutiere(autostrăzi,drumuri express sau cu 4 benzi,poduri), rețeaua de căi feroviare(linii de cale ferată convenționale cu viteze de până la 160 km/h pe trasee existente reabilitate,linii de cale ferată cu viteze de 250 km/h, linii de cale ferată de interes local pe trasee noi, poduri noi), rețeaua de căi navigabile interioare și porturi, rețeaua de aeroporturi(aeroporturi existente la care se vor realiza lucrări de modernizare, aeroporturi noi) și rețeaua de transport combinat.

Legea se referă la întreg teritoriul țării, însă obiectul de studiu al acestei teme de cercetare este orașul Jibou, așadar vom face referire doar la proiectele ce vizează în mod direct urbea de pe malul Somesului. După cum aminteam în capitolele anterioare, orașul Jibou e străbătut de magistrala 400, Bucuresti-Brasov-Satu Mare. Legea numărul 363 din 21 septembrie 2006 propune însă reabilitarea anumitor sectoare, inclusiv sectorul Satu Mare – Baia Mare – Jibou – Dej – Apahida. După cum se poate observa și în schița de mai jos, cu noul proiect de dezvoltare aproape întreg teritoriul României va fi străbătut de linii de cale ferată de mare viteză. Acest lucru va avea un impact major în activitățile umane deoarece va descrește timpul necesar pentru a ajunge dintr-un loc în altul, industria va putea fi mutată de lângă centrele de prelucrare deoarece transportul materiilor prime se va putea face într-un timp mult mai scurt.

Deplasările pentru muncă constituie forma cea mai expresivă sub care orașul își manifestă influența asupra zonei înconjurătoare. Ca urmare a puternicei concentrări a industriei și serviciilor, mase mari de oameni se deplasează zilnic, sub forma navetismului, dinspre sate spre orașe. Deplasarea este puternic influențată de potențialul de comunicație al regiunii, de facilitate legăturilor cu orașul și distanța față de acesta. Navetismul se consideră rezonabil în contextul în care deplasările au loc în limitele izocronei de o oră (1 h). Peste acest prag de timp se reduce sensibil capacitatea de muncă a individului și se prelungește în mod artificial ziua de muncă. Izocronele reprezintă linii imaginare, ce unesc puncte până la care deplasarea se efectuează în aceeași cantitatede timp, de la un punct central, luat ca bază. Rezultă de aici că izocronele sunt funcție de distanță șiviteză. Sub acest aspect, la distanțe egale, izocronele diferă în funcție de tipul și viteza mijlocului detransport utilizat. Punctele centrale luate ca bază pot fi gările, autogările sau locurile de muncă( V. Surd, 2003).

Distanța fevoriară între Jibou și Cluj-Napoca este de 133 de kilometri, iar nouă linie de cale ferată cu viteze de până la 160 de km/h ar plasa orașul Cluj-Napoca sub izocrona de o oră pentru orașul Jibou. Același lucru se aplică și în cazul municipiului Baia Mare, care se află la o distanță feroviară de 58 de kilometri. În acest sens influența celor două mari centre urbane asupra Jiboului va fi mai mare, acesta din urmă putând avea de câștigat.

7.6 Someșul navigabil

Fig. 46 PATN- Rețelele de căi navigabile

O altă direcție de dezvoltare care are impact direct asupra Jiboului este reprezentată de Rețeaua de căi navigabile interioare și porturi. Planul de Amenajare a Teritoriului Național prevede executarea lucrărilor de amenajare pe 10 râuri interioare pentru ca acestea să devină navigabile. În locații cheie se vor construi inclusiv porturi.

Răul Someș este unul dintre cele 10 râuri propuse pentru amenajare(celelalte 9 sunt: Mureș, Bega, Jiu, Olt, Dâmbovița, Argeș, Ialomița, Șiret și Prut). Pe teritoriul României s-a propus amenajarea între Dej și frontieră, cu porturi la Dej, Jibou și Satu Mare.

Acest proiect este unul realizabil, mai ales că nu ar fi pentru prima dată când Somesul ar fi navigabil. În perioada interbelică au existat curse între Satu Mare și Fehergyarmat, Ungaria. Cursele din perioada interbelică nu au fost primele efectuate pe Somes, existând informații conform cărora pe Somes se transporta sare de la Turda, Cojocna sau Dej. Nu se poate afla cu exactitate când a început transportul sării pe Somes deoarece în anul 1241 tătarii au invadat Europa, distrugând o mare parte din documentele care ne-ar fi putut edifica.

Cert este că ocnele de sare de la Turda, Cojocna și Dej au intrat în stăpânirea regelui Ștefan cel Sfânt încă de la începutul mileniului trecut. Nici nu se se putea altcumva, câtă vreme exploatarea sării constituia un monopol regal pretutindeni în lume și o sursă aducătoare de venituri mai mari decât "băile" de argint sau aur. Zice Marco Polo în capitolul CXXXII (Despre birul pe sare) din relatarea călătoriilor sale: "Sarea aduce marelui Han, în fiecare an, optzeci de tomani de aur: și fiecare toman are optzeci de mii de măsuri de aur, adică cu totul șase milioane patru sute de mii de măsuri de aur, iar fiecare măsură de aur prețuiește mai mult decât un fiorin : și acesta e minunat lucru."

Un lucru este cert, plutele sunt amintite încă din 1222 cu ocazia întăririi privilegiului pentru Ordinul Teutonic, înscris care prevedea: "la trecerea pe Olt sau Murăș a corăbiilor cu sare, care se și zic aiurea românește kerep și kurb, nu se va plăti nimic prin țara secuilor sau a românilor" (Nicolae Iorga).

Transportul someșan este amintit puțin mai târziu, într-un pergament emis în 1261, pe vremea unui alt rege care s-a numit Ștefan, unde se arată că: "Primăvara mai întâi și mai ales sarea noastră regală s-o transporte în navele lor adunate, numite curb, în apa amintită (Someș)". Pentru transportul cu plutele mai erau folosite Tisa, Valea Crasnei și a Barcăului, pe care se transporta sărea din marile depozite de la Șimleul Silvaniei, Sălacea, Sătmar spre Ungaria(Cornelia Malutan).

"Navele" ce coborau pe Someș erau niște plute de o construcție specială, numite "kurb", care erau făcute din bușteni de brad tăiați din pădurile Ciceului (fapt atestat din 1243). Plutele someșene "aveau o lungime de 61 coți și o lățime de 8-10 coți, fiind mult mai mari decât cele de Turda", adică cele de pe Mureș. Ele aveau părțile laterale mai ridicate pentru a feri sarea să intre în contact cu apa, de aceea purtau și denumirea mai pretențioasă de "corăbii" (nautae). Constructorii lor, susține Cornelia Măluțan, autoarea studiului "Drumurile sării în Nord-Vestul Transilvaniei medievale", erau organizați în bresle, precum "Kalendabus", amintită într-un document din 1236 prin care Anton Zobo și cei 12 jurați ai orașului Dej le acordau anumite drepturi, întărindu-se și cele vechi: "nimeni nu poate să tulbure pe plutași în vechile lor obiceiuri".

"Corăbierii" sării apar amintiți în documente sub numele de celeriști (celeristae). Pentru a-și putea apăra mai bine interesele, ei s-au organizat într-o breaslă aparte, breasla cârmacilor de nave, denumită "breasla aventurierilor", care avea un statut format din 9 puncte și era condusă de doi decani(Pascu). De exemplu, un privilegiu din 5 noiembrie 1476 prevedea că toți plutașii de sare din Dej erau scutiți de recrutare. Un alt privilegiu prevedea ca bucățile care se sfărâmau în timpul descărcării în "portul de destinație" să revină celeriștilor, peste plata cuvenită lor, care chiar dacă era mai consistentă decât a căruțașilor, nu era excesiv de mare.(Györfi-Deák György)

“Programul acesta, de o sută și ceva de kilometri, are o vechime de un deceniu. Atât a trebuit ca să ajungă, în sfârșit, la stadiul de maturitate. E nevoie de o altă cultură managerială, de o altă viziune a politicii de dezvoltare, și, nu în ultimul rând, e nevoie să creem oportunități pe care să le putem argumenta foarte bine. Noi am făcut o obișnuință din a irosi toate oportunitățile care ni s-au ivit. Acum suntem pe cale să irosim cea mai mare oportunitate care i s-a ivit României de la 1918. Exact așa cum am irosit-o pe cea de atunci, suntem pe cale să o irosim și pe aceasta a aderării la Uniunea Europeană. Dacă asemenea oportunități, care înseamnă și posibilități de finanțare, le irosești, restul rămân planuri. Planurile sunt din secolul al 18-lea, de la împărații Maria Tereza și, mai ales, Iosif al II-lea. Planurile sunt multe, le avem. Au fost dezbateri foarte serioase, mai ales în a doua parte a secolului al 19-lea, când Imperiul Habsburgic punea serios problema integrării spațiului habsburgic. Când a pus această problemă, una dintre chestiuni a fost infrastructura de transport. Cea rutieră, feroviară și hidrografică jucau un rol extraordinar, datorită axei dunărene și datorită afluenților care puneau într-o conexiune diferite regiuni ale imperiului. Ideea în sine este foarte bună. După câte îmi amintesc eu, după 2005-2006 s-a discutat destul de insistent în anumite părți ale Transilvaniei despre acest subiect. Îmi amintesc că cei de la Satu Mare au fost mult mai insistenți și au încheiat niște proiecte, am aflat că peste o lună vor prezenta deja un proiect de amenajare între Satu Mare și Tokai. Există un plan de amenajare teritorială, aprobat chiar și de Parlament, dar, cum suntem noi obișnuiți, luăm strategiile, le punem în rafturi și le lăsăm acolo, uitând de ele. Mi se pare o abordare puțin mecanică. Mi-ar plăcea să existe nu numai o abordare nu neapărat din perspectiva amenajării teritoriale, ci și din perspectiva spațialității pieței, ceea ce în România nu se prea practică. În ceea ce privește Somesul, se discută despre amenajare din perspectiva mediului, despre loisir, transport, eventual turism cultural. Dar încă nu am văzut absolut nicio discuție despre perspectiva dezvoltării acestei piețe, care ar trebui să contribuie la o diminuare a discrepanțelor acestei zone față de alte spații interne ale Uniunii Europene. Dacă ar fi o asemenea abordare, care ar pune problemele economice, teritoriale, de mediu, turism – deci o formulă integrată -, ar avea sorți de izbândă, ar găsi inclusiv finanțare și, după părerea mea, s-ar găsi chiar investitori sau grupuri de investitori.”(Vasile Pușcaș, negociator al României cu UE, despre acest proiect).

Unul dintre principalele dezavantaje îl reprezintă costul ridicat pentru un asemenea proiect. Debitul mediu al Somesului este de 120 metri cubi/s, iar pentru a-l face navigabil sunt necesare investiții majore.

În urma acestui proiect Somesul ar urma să fie folosit atât pentru turism, loisir, dar și pentru călătorii în scopuri personale. Aceasta va reprezenta o alternativă de călătorie pentru turism mai ieftină și mai plăcută. În proiect mai sunt incluse și lucrări de amenajare a malurilor râului Someș, în special cele din orașe.

Prin acest proiect Jiboul va redeveni un punct de atracție turistic, iar călătorii vor putea face un popas pentru a vizita întreg orașul, în special Grădina Botanică. Crearea portului la Jibou va face din acest oraș un punct de staționare pentru turiști, iar cu o bună promovare a orașului aceștia pot fi ademeni să vadă toate frumusețile urbei de pe malul stâng al Somesului. Zona Jiboului nu este prea frecventată de către turiști, și asta nu din cauza lipsei unor obiective turistice, ci din cauza lipsei unui oraș mare, polarizator, care să aibă o populație de peste 100.000 de locuitori. De cele mai multe ori oamenii din astfel de orașe fac ieșiri în împrejurimi pentru a scăpa de aglomerarea și poluarea din oraș.

7.7 Izvorul de apă minerală din Cuceu

În anul 2007, în apropiere de centrul localității Cuceu, sat aparținător de orașul Jibou, s-a descoperit un izvor care s-a dovedit ulterior a avea apă minerală. Izvorul a fost ”descoperit” la începutul anului 2007 de către o firmă specializată în foraje, însă abia după ce s-au făcut investigații pe câteva monstre de apă s-a stabilit că de fapt acesta este un izvor cu apă minerală. Cei mai surprinși au fost chiar localnicii, deoarece ei știau de acest izvor însă nu îl foloseau, crezând că proprietățile carbogazoase ale apei se datorează unor particule de uraniu, minereu existent în zonă. În urma unor cercetări efectuate de SC Foradril SA Baia Mare s-a stabilit că apa minerală are o calitate foarte bună și, surprinzător, lichidul are alte proprietăți decât apa de la Băile Jibou.

Debitul izvorului este de un litru/secundă, iar autoritățile locale jibouane doresc să exploateze sursa de apă printr-o firmă axată pe îmbutelierea apei natural-carbogazoase. Pentru aceasta, însă, trebuie obținut avizul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale(ANRM). Cu toate că debitul nu este unul foarte mare, s-ar putea îmbutelia apa minerală cel puțin pe piața locală și județeană. În acest sens s-ar crea anumite locuri de muncă, oamenii ar consuma apă minerală naturală chiar de sub nasul lor, și mai mult de atât s-ar putea mândri cu un produs local, care în funcție de succesul sau poate să ajungă pe piața regională sau chiar națională.

Concluzii

Orașul Jibou a avut, are și va avea mereu un cuvânt de spus în cadrul județului Sălaj și nu numai. Pentru unii orașul de pe malul Someșului e doar un nod oarecare de cale ferată. Pentru cei mai puțin cunoscători e doar un oraș din România, însă cei care cunosc cu adevărat orașul știu că lucrurile nu stau deloc așa.

Jibouanii au avut mereu un cuvânt de spus, iar în acest sens putem aminti faptul că locuitorii au participat la Răscoala de la Bobâlna din anul 1437, la Răscoală condusă de Gheorghe Doja în 1514, dar și la cea condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Sentimentul de patriotism i-a încercat și în timpul Revoluției de la 1848, dar și în timpul celor două Războaie Mondiale iar oamenii au luptat mereu pentru obținerea unei vieți mai bune.

Dacă orașul are așa oameni de seamă de ce nu a ajuns la un stadiu superior de dezvoltare? Să fie oare din cauza lipsei de resurse? Nicidecum. În cadrul acestei lucrări am încercat să scot în evidență faptul că orașul dispune de numeroase resurse, însă din păcate acestea nu sunt exploatate. În acest sens putem aminti apele curative sărate și sulfuroase de la Băile Jibou, izvorul cu ape minerale din Cuceu, terenurile fertile din lunca Someșului, dar și poziționarea foarte bună. Principala problemă este legată de faptul că oamenii nu conștientizează potențialul ridicat al zonei, fiind complexați de faptul că este un oraș mic, polarizat de Zalău și Cluj-Napoca.

În cadrul acestei lucrări am încercat să menționez câteva proiecții de dezvoltare care ar putea ajuta orașul să se ridice. Cu ajutorul acestor proiecte se vor crea noi locuri de muncă, potențialul agricol, industrial, turistic va fi valorificat iar urbea de pe malul Someșului va ajunge acolo unde îi este locul, și anume între orașele dezvoltate ale țării.

În afara posibilităților de dezvoltare, am tratat problema mutațiilor geodemografice survenite după anul 1989. Între anii 1992 și 2011 populația orașului a scăzut cu aproape 2000 de locuitori, ceea ce reprezintă peste 15% din populația totală. Principalul factor care a condus la această scădere este sporul migrator redus, și nu sporul natural, după cum era de așteptat. Dacă sporul natural are încă valori acceptabile( alternând ani cu spor natural pozitiv cu ani în care sporul natural e negativ), în ceea se privește sporul migrator acesta este negativ și are valori tot mai mari de la un an la altul. Factorul care a condus la această situație nefavorabilă este dezindustrializarea de după 1989, perioadă în care o mare parte din oameni și-au pierdut locul de muncă înregistrându-se o creștere a șomajului. Reconversia profesională a avut un ritm lent deoarece s-au făcut puține investiții iar noile locuri de muncă create nu acopereau nici măcar necesarul pentru oamenii disponibilizați.

Redresarea economiei ar putea veni chiar prin turism, orașul Jibou având un potențial turistic relativ bun, putând să polarizeze sectorul sălăjan al Văii Someșului și nu numai. În acest sens pot fi amintite Grădina Botanică (a doua din țară ca număr de specii), Castelul Wesselenyi, Băile curative, bisericile de lemn și nu numai. Crearea unei rețele navigabile pe râul Somes ar face din Jibou un oraș port, iar acest lucru ar spori numărul de turiști, făcând din Jibou un punct de staționare pe ruta navigabilă Dej-Satu Mare.

Conchid în speranța că această lucrare va trezi spiritul Jibouanilor și nu va mai trece mult timp până ce orașul va avea o nouă față, mai ales într-o perioadă în care există numeroase fonduri UE, singura problemă fiind faptul că nu le accesează nimeni.

Bibliografie :

1. Abrudan, I. (2004), Dealurile Sălajului. Studiu de geografie integrată, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2005.

2. Abrudan, I., Daroczi, I. (2007), Județul Sălaj.Geografie și geografi, Ed. Școala noastră, Zalău

3. Abrudan I., Medve A., (2008), Ghidul ariilor naturale protejate în județul Sălaj, Editura Școala Noastră, Zalău.

4. Beke G., (1975), Hepehupás Szilágyság (Prin hârtoapele Sălajului), Editura Kriterion, București.

5. Benedek, J., (2002), Agricultura de subzistență și dezvoltarea spațiului rural în România, Studia UBB, Geographia, 1, Cluj-Napoca.

6. Beuca, I., (2010), Biserica Creștină Penticostală nr.2 ,, Betel “ Jibou, manuscris;

7. Berindei, I., Iacob, Ersilia (1961), Contribuții la studiul morfologic al Depresiunii Guruslău, Studia UBB, Cluj-Napoca;

8. Bodocan, V., (2004), Resursele umane, în PATR Nord-Vest, coord. Pompei Cocean, Presa Universitară Clujeană, p.46-62.

9. Bitiri, Maria, Carciumaru, M. (1980), Primele dovezi de cultură materială și artă paleolitică în Județul Sălaj, AMP, nr. 4, Zalău;

10. Buta, I. (1967), Bazinul Someșului, Studiu hidrologic, Teză de doctorat, Cluj-Napoca;

11. Ciangă, N. (1979), Rolul stațiunilor balneoclimaterice din Carpați în dezvoltarea turismului, Studia Universitatis, "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca;

12. Ciangă, N. (1997), Turismul în Carpații Orientali-Studiu de geografie umană, Editura PUC, Cluj-Napoca;

13. Ciangă, N., (1998), Turismul rural, factor de conservare, valorificare și dezvoltare a habitatului montan, Studia UBB, nr. 2, Cluj-Napoca;

14. Ciangă, N, (2001), România. Geografia turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

15. Cianga, N., Deszi, St., Gabriela Rotar (2002), Aspecte privind estimarea potențialului turistic și a bazei materiale din Regiunea de Nord-Vest a României, Studia UBB, 2, Cluj-Napoca.

16.Ciangă, N., Cocean, P., Dezsi, Ș., Pop, C., (2007), Potențialul de dezvoltare a turismului în județul Sălaj, Cluj-Napoca.

17. Ciurean, C. (2008), Jugul intracarpatic. Funcțiile geografico-umane, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

18. Chende-Roman, Gh., (2006), Dicționar etimologic al localităților din județul Sălaj, Editura „Caiete Silvane”, Zalău;

19 Cocean, P., Vlăsceanu, A., Negoiescu, B. (2002), Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, București;

20. Cocean, P., (1998), Geografia turismului românesc, Universitatea Ecologică Deva, Deva;

21. Cocean, P., (1999), Geografia turismului, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca;

22.Cocean, P., Dezsi, Șt. (2001), Prospectare și geoinformare turistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

23. Cocean, P., (2007) Strategie de dezvoltare a municipiului Craiova-Etapa a II-a, servicii suplimentare, nr. 328568/12.11.2007,Beneficiar: Primaria municipiului Craiova, 71.542 RON, Șef de Proiect.

24. Daroczi, I., (2009), ,,Grădina Botanică Jibou-Miracol vegetal”, în revista ,,Terra Magazin”, din octombrie 2009, București;

25. Daroczi, I.,Coste Gh., Daroczi, Viorica, Coste, Daniela ( 2002), Jibou.2002.Monografie, Zalău;

26. Daroczi,I.,Coste, Gh., Medve,A.,(2011)- Obiective turistice în nord-estul județului Sălaj, Ed. Școala noastră, Zalău

27. Deák Z., (2004 ), Primăria Jibou păzită de Wesselenyi, Articol apărut în: Magazin sălăjean, nr. 51 (1692) / 15 martie 2004, p.4

28. Dregan, D., (2010), Catedrala Ortodoxă ,, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, manuscris;

29. Filip Sorin, Adina Adridan, (2009), Dezvoltarea urbană între deziderat și realitate. Studiu de caz: areale rezidențiale din municipiul Zalău, în Geography Within the Context of Contemporary Development, Editor: Irimuș I., Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca.

30. Györfi-Deák G., (2010), Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou, în Caiete silvane, Anul VI, Nr. 3 (62) / martie 2010, pag. 40.

31. Györfi-Deák György ( 2010), Biblioteca Orășenescă Jibou, manuscris;

32. Godea,I.,(1996), Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei), București, Editura Meridiane;

33. Grigor, L. și colab. (1978), Ghidul stațiunilor balneoclimaterice din România, Editura Sport Turism, București;

34. Ianchiș, I., ( 2010), Centrul Creștin ,,Philadelphia” Jibou , manuscris;

35. Ielenicz, M. (1992), Dealurile de vest – caracteristici fizico-geografice, Terra, nr. 1-2, București;

36. Ilea, D., (1936), Monografia Școalei primare din comună Jibou, Tipografia ,, Luceafărul", Zalău;

37. Ipatiov, F., (2002), Evoluția numerică a populației Regiunii de Nord-Vest a României în secolul XX, Studia UBB, Geographia, 2, Cluj-Napoca.

38. Irimuș, I.A (2003 ), Geografia Fizică a României, Editura “Casa Cărții de Stiință” Cluj-Napoca,

39. Irimuș, I.A și colab.(2004 ), Perfecționare continuă. Geografie . Cap. Procese

geomorfologice actuale diferențiate pe treptele majore de relief, p.172- 204, Editura Casa Cărții de Stiință Cluj-Napoca.

40. Irimuș, I., A., (2009), Geografia în contextul dezvoltării contemporane, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

41. Ivănescu, I., (2005), Jiboul la 800 de ani, Editura Silvania, Zalău;

42. Lupoian, V., (2010), File de istorie. Biserica Penticostală Jibou, manuscris;

43. Mac, I. Savu, Al. (1972), Relieful județului Sălaj ca factor în distribuția și dezvoltarea așezărilor omenești, Studia Universitatis "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca;

44. Mac, I., Sorocovschi,V. (1979), Forme ale conexiunii geografice în structura Peisajelor Podișului Someșan și a zonelor sale de bordură, Studii și cercetări, Seria Geografie, Editura Academiei, București;

45. Mátyus Éva, Molnár E., (1996), A zsibói református egyház története, Jibou;

46. Moraru, T., Sorocovschi, V. (1972), „Județul Sălaj”, Editura Academiei RSR, București;

47. Neamțu, I., (2010), Biserica Ortodoxă ,, Adormirea Maicii Domnului”, manuscris;

48. Nicoară, L. (1999), Geografia Populației, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca;

49. Petrea D. (2005), Obiect, metodă și cunoaștere geografică, Editura Universității din Oradea.

50. Petrea, Rodica, Petrea, D. (2000), Turism rural, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

51. Petriș, M., (2010), Festivalul de umor popular ,,Cucuruz-mălai de toamnă”, manuscris;

52. Petriș, M., (2010), Festivalul Național al Teatrelor de Păpuși „Trăistuța cu Povești”, manuscris;

53. Petriș, M., (2010), Festivalul interjudețean de colinde « În Excelsis Deo”, manuscris;

54. Petriș, M., (2010), Casa Orășenească de Cultură Jibou, manuscris;

55. Petry, M., (1906), Monografia Județului Sălaj;

56. Pintea, V., (2010), Clubul Copiilor Jibou, manuscris;

57.Pintea, V., (2010), Festivalul Internațional de Folclor și Meșteșuguri Tradiționale ,,Someș-cântecele tale” , manuscris;

58. Pop, C. C.(2003), Dimensiunea geografică a axei Jibou-Zalău-Șimleu Silvaniei-Marghita. Studiu de geografie integrată, Editura Silvania, Zalău;

59. Pop, D. (2000), Cultură și societate în județul Sălaj (1918-1940), Editura Caiete Silvane, Zalău;

60. Pop, D. (2002), Biserică și societate în Sălaj. Protopiatul ortodox Românași, Editura Caiete Silvane, Zalău;

61. Pop, E., Sălăgeanu, M. (1965), Monumente ale naturii din România, Ed. Sport-Turism, București;

62. Pop, I., (2010), Comunitatea (Biserica) ,,Oastea Domnului” Jibou, manuscris;

63. Pop, M., (1976), Obiceiuri și tradiții românești, București;

64. Pop, P. Gr., Bodocan, V., (1999), Orașele Transilvaniei în ultimul secol și jumătate(1850-1999), Studia UBB, Geographia, 2, Cluj-Napoca.

65. Pressat, R.(1969), L`analyse demographique:concepts,methodes,resultats, Ed. Presses Universitaires de France, Paris

66. Pușcaș, Angelica (2009), Ascultări din lumea satului. Introducere în etnografie, Vol.1, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

67. Serban, Gh., Batinas, R.H. (2005) Notiuni practice de hidrologie. Partea I – Hidrogeologie, Potamologie . Edit. Casa Cărții de Stiința, Cluj-Napoca,

68. Sora, V., Hristache, I., Despa, M.,(1983)-Demografie, Ed. Didactică și pedagogică, București

69. Surd, V., (2003), Geografia așezărilor, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

70.Trebici, V., Ghinoiu, I, (1986)-Demografie și etnografie, Ed. Științifică și pedagogică, București

71. ***,(1987), Anuarul Statistic al Republicii Socialiste România 1986, Direcția generală de statistică

72. ***, Bilanț teritorial pe trupuri, 93/1997

73. *** (1980) -Județul Sălaj-Monografie, Ed Sport-turism, București 1980

74. ***, proiect 93/1997, Plan urbanistic al orașului Jibou, Studiu geotehnic

75. ***, PUG orașul Jibou-etapa 2000

76. *** Recensământul populației și locuințelor din 15 martie 1966, Regiunea Cluj, București.

77. ***Recensământul populației și locuințelor din 7 ianuarie 1992, Oficiul județean de Statistică Sălaj, Zalău.

78. ***Recensământul populației și locuințelor din 2002, Oficiul județean de Statistică Sălaj, Zalău

79. *** Regulament local de urbanism aferent planului urbanistic general preliminar al orașului Jibou și al satelor aparținătoare

80. ***, Studiu de impact asupra mediului-2001

Webografie:

http://www.bilet.go.ro/

http://www.citynews.ro/cluj/chestiunea-zilei-15/somesul-navigabil-un-vis-care-ar-putea-deveni-realitate-129630/

http://cjsj.ro/date/pdfuri/Proiecte/dezvoltare2007-2013.pdf

http://cjsj.ro/date/pdfuri/Turism/PotentialTURISM.pdf

http://eufinantare.info/Documente/com2010_2020ro01.pdf

http://gyuri.go.ro/pluta.htm

http://www.lumeasatului.ro/cat-de-mare-poate-fi-productia-de-porumb_481.html

http://www.monitoruljuridic.ro/act/hotarare-nr-201-din-25-martie-1999-privind-declararea-zonei-miniere-hida-surduc-jibou-balan-judetul-salaj-ca-zona-defavorizata-emitent-guvernul-publicat-17528.html

http://www.mt.ro/transparenta/Proiect%20lege%20LB.html

http://www.zalon.ro/stiri_salaj/izvor_de_apa_minerala_la_jibou___salaj_195_314324.html