Orase Mici In Tranzitie. Studiu DE Caz

ORAȘE MICI ÎN TRANZIȚIE. STUDIU DE CAZ MUNICIPIUL FĂLTICENI

CUPRINS

Cuprins……………………………………………………………………3

Introducere……………………………………………………………….4

I. TRANZIȚIA ȘI RECONSTRUCȚIA MODERNITĂȚII

I.1 Conceptul de tranziție………………………………………………5

I.2 Tranziția în România……………………………………………….7

II. COMPORTAMENTUL SPAȚIAL AL ORAȘELOR MICI DIN ROMÂNIA DUPĂ 1990

II.1 Evoluția fenomenului urban românesc în perioada de tranziție.Problematica orașelor mici……………………………………12

II.2 Analiza demografică și economică.Rolul teritorial al orașelor mici……………………………………………………………………………..22

III. DINAMICA INTERNĂ A ORGANIZĂRII SPAȚIALE…………

III.1 Fălticenii de ieri………………………………………………..27

Origine și evoluție………………………………………..27

III.2 Fălticenii de astăzi…………………………………………….30

a. Modificările din structura economică……………….30

b. Modificările din structura habitatului………………40

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………….49

Introducere

Orașele mici din România,victime ale istoriei și politicianismului actual,luptă de zeci de ani să-și creeze o identitate teritorială și să-și facă loc printr-un amalgam haotic de decizii ce le-au dirijat dezvoltarea.Tranziția a provocat mari transformări pe toate planurile.

În municipiul Fălticeni,amploarea transformărilor care au marcat orașul după 1989,au imprimat o evoluție particulară organismului urban,făcând absolut necesar un studiu care să surprindă aceste aspecte.Analiza ansamblului urban s-a realizat cu scopul de o abserva dinamica internă a organizării orașului.Atingerea acestui obiectiv a fost posibilă prin analiza modificărilor din structura economică și din strucura habitatului orașului Fălticeni.Informațiile necesare au fost procurate de la Primăria Fălticeni,de pe Internet și din bibliografia de specialitate.

Capitolul I. TRANZIȚIA ȘI RECONSTRUCȚIA MODERNITĂȚII

I.1 Conceptul de tranziție

Noțiunea de „tranziție” reprezintă un proces de trecere de la un context la altul,un proces în care au loc transformări atât pozitive cât și negative.Transformările sistemului în cadrul tranziției au loc în contextul în care sunt specificate exact punctul de plecare și cel de destinație,cunoaștem exact starea sistemului la începutul procesului și starea care ar trebui să caracterizeze sistemul la sfârșitul procesului de tranziție.Starea de sosire a sistemului este predefinită la începutul transformării.Corelativ acestui aspect este faptul că,se cunoaște precis momentul de start al transformării,acesta neavând doar o semnificație convențională ci și una de „declanșator” al schimbării.

Tranziția are un caracter planificat,are cauze exogene,presupune întotdeauna o componență explicit acțională;are ca obiect sistemul în ansamblul său,este întotdeauna temporală.

Conceptul de tranziție socială desemnează de regulă procesele de trecere de la o societate la alta, de la un sistem social la altul. Stadiile de tranziție socială apar ca o adevarată punte între două tipuri de societăti. Astfel tranziția de la feudalism la capitalism se întinde pe o durată lungă, cuprinzând, pentru câteva societăți occidentale, perioada dintre secolele XVI și XVII, adică cea a dezvoltării economiei de piață dominată de capitalul comercial și bancar, de accensiunea burgheziei comerciale și de monarhiile absolute. După cum aceeași epocă de tranziție include stadiul revoluțiilor politice burgheze, al transformărilor ce fac din burghezie o clasă conducătoare în plan politic, al formării capitalismului industrial și extinderii structurilor sale specifice.

Așa numita tranziție de la capitalism la socialism din secolul nostru din spațiul est-european nu poate fi analizată în același context, chiar dacă ea a fost astfel descrisă de o parte a gândirii marxiste socialiste, din cauza decalajului, a diferenței radicale dintre protecția concepută și societatea realizată.În estul Europei nu existau condițiile și premisele unei treceri imediate la socialism, care a fost folosit ca o invocație ideologică în politica partidelor comuniste și nu ca un scop real configurat ca un asamblu social superior față de capitalism. În practica istorică s-au constituit niște societăți necapitaliste despotice și opresoare care au intreprins propria lor modernizare industrială, proces întrerupt de o acută criză ce le-a provocat și dezintegrarea de la sfârșitul anilor ’80.

Într-o analiză retrospectivă, astăzi se poate afirma că insuficienta cunoaștere a modernizării economice și sociale, ca proces complex de dezvoltare a capitalismului, a contribuit la inițierea și desfășurarea unei experiențe sociale hazardate. Nu s-a luat în considerare impactul decisiv pentru o tranziție postcapitalistă a unor premise economice și politice de felul dezvoltării industriale mature, prezența unei democrații cu participarea clasei muncitoare, ca și a unei societăți civile autonome.

S-a crezut că ele pot fi total sau parțial legate în deschiderea tranziției spre o societate socialistă, în profida faptului ca unii autori au conceput-o întotdeauna ca acea treapta menită să valorifice principalele dimensiuni și disponibilități ale civilizației moderne. Nu s-a abservat că evoluția civilizației moderne nu admite orice fel de ruptură interioară. Asa a fost posibil ca sub incidența circumstanțelor crizei din primul război mondial să-și facă loc în ideea renunțării la economia de marfă și la democrația parlamentară, două dintre partițiile principale ale dinamismului modernității, nu numai ale capitalismului.

Societatea capitalistă se caractezizează,printr-o constantă schimbare asimetrică a componentelor, a structurilor, instituțiilor și a diverselor sale operații de reproducere. Dinamismul ei interior a generat trepte succesive ale modernizării sale, care reprezintă multe dintre ele tot atâtea stadii de tranziții parțiale în cadrul sistemului global. Fiecare dintre ele a introdus modificări de un fel sau altul în articulațiile și procesele sistemului chiar dacă mecanismul principal al reproducerii acestuia nu s-a schimbat.

Tranziția a devenit astfel o dimensiune permanentă a societății capitaliste și a civilizației moderne, implicată în dezvoltarea lor.

De aceea la acceptia cunoscută a conceptului de tranziție socială, ca fiind trecerea de la un sistem la altul, trebuie adăugată una nouă, aceea proprie procesului modernizării, dezvoltării modernității.Cum se va vedea tranzițiile proprii modernizării sunt de mare diversitate, dar și de mare conflictualitate, asigură continuitatea dezvoltării, dar provoacă,dacă nu sunt dirijate în mod adecvat, dezastre social-politice care pot fi distrugătoare.

Dar tranzițiile sunt manifestarea dinamismului civilizației moderne, care a dezvoltat-o și a schimbat numeroase din fațetele ei în ultimele două veacuri.

I.2 Tranziția în România

În țările foste comuniste tranziția reprezintă un proces deosebit de complex.Derularea acestui proces este determinată de acțiunea unor forțe motrice contradictorii în toate domeniile vieții economico-sociale.De regulă,forțele ce acționează în cursul tranziției postsocialiste generează efecte diferite,chiar opuse cu privire la sensul și intensitatea transormărilor realizate în viața economico socială.Pentru ca tranziția să aibă efecte preponderent favorabile,se impune promovarea unei strategii adecvate,inclusiv prin amplificarea forțelor generatoare de efecte pozitive și limitarea celor cu efecte negative pentru societate.

Este deja cunoscut  faptul că în România s-au înregistrat puternice dezechilibre care au dominat și au întârziat procesele de transformare economică. Chiar dacă la începutul tranziției, țările din Est continuau să împartă o moștenire comună, în mare parte, în același timp, prezentau diferențe notabile. Chiar aceste diferențe au determinat condițiile inegale de începere a reformei, au influențat decisiv în viabilitatea strategiilor de transformare sistemică și au marcat vulnerabilitatea economiilor, acțiunea politicilor economice sau structurile și interesele grupurilor sociale recent apărute.

După decembrie 1989, deși toți sperau într-un reviriment al economiei, transformările care au avut loc au fost distructive, cu imense pierderi spirituale și materiale în toate ramurile economiei, mai cu seama în industria de stat. Întârzierea privatizării a avut ca urmare nu numai distrugerea bazei materiale a întreprinderilor de stat, ci mai ales a numeroase colective de ingineri proiectanți și cercetători.Dacă în anul 1990, afirmatia ca “industria românească este un depozit de fiare vechi” a fost ireală si iresponsabilă, în timp ea a devenit o realitate tristă. Numeroase secții din marile întreprinderi au devenit “depozite de fiare vechi” prin furtul de utilaje, subansambluri si componente, valorificate pe piața de vechituri. Ca urmare, multe sectii din marile întreprinderi de stat au devenit nefuncționale, și în consecință vândute cu prețuri de nimic.

Diferitele scheme și planuri reformiste au fost ingenue, deoarece și-au imaginat că înlocuirea cadrului juridic sovietic cu unul analog al națiunilor occidentale ar conduce în scurt timp, la extinderea relațiilor mercantile și la înflorirea unui sector privat. Spre deosebire de pasul dat de la piața la plan, care fusese realizat sub impulsul Statului, acum tranzitul invers trebuia să fie protagonizat de anumiți agenți economici privați care erau inexistenți în România. În același timp, volumul minim de economie în mâinile particularilor, absența unei clase manageriale și atractivul redus pe care îl oferea țara investitorilor străini, constituiau limitări severe pentru a restructura sistemul economic. În ciuda faptului că guvernanții au încercat să ia ca punct de referință (începand cu 1996-1997) modelul capitalist în vigoare în tările dezvoltate, atingerea scopului și conținutul reformelor încă se lasă aăteptate. În anii de tranziție la economia de piață, aceasta țară nu a reușit să redea, să exprime un compromis clar pe calea capitalistă în strategiile convingătoare de transformare. Acest lucru a afectat  aspectele de baza din funcționarea economiei: conținutul politicilor de privatizare, configurația sistemului financiar, tratamentului dat capitalelor străine sau  politicile de tipuri de schimb. Au existat diferite episoade de inflație, care au putut fi controlate doar de o reîntoarcere la aplicarea politicilor drastice de austeritate și a costurilor productive și sociale corespunzătoare. Faptul că evoluția prețurilor a depins în mare măsură de controlul strict al cererii adaăgate, scoate în evidentă debilitatea reformelor structurale și crearea unei piețe neregulate, cu o competență redusă, și ceea ce e și mai rău, incapabilă de a genera stimulente pentru îmbunaătățirea infrastructurii, impulsionarea productivității, favorizarea acumulării sau caștigarea competitivității. Consecința este ca piața nu poate compatibiliza controlul inflației, cu creșterea economică suficientă și dezechilibrele externe.

În ceea ce priveste impactul tranziției în România, creșterea ratei șomajului, inegalitatea și sărăcia au depășit previziunile cele mai pesimiste făcute după revoluție.Chiar dacă una dintre reușitele demne de menționat a fost dispariția cozilor la produsele alimentare, cu o oferta mai amplă de produse și cu accesul populației la bunuri provenite din exterior, curînd s-a observat reducerea puterii de achiziție a familiilor, și a nivelului de viață al oamenilor. Reducerea locurilor de muncă a atins limita, chiar dacă, industria continua să piardă din importanță în favoarea unei dezvoltări rap politicile de tipuri de schimb. Au existat diferite episoade de inflație, care au putut fi controlate doar de o reîntoarcere la aplicarea politicilor drastice de austeritate și a costurilor productive și sociale corespunzătoare. Faptul că evoluția prețurilor a depins în mare măsură de controlul strict al cererii adaăgate, scoate în evidentă debilitatea reformelor structurale și crearea unei piețe neregulate, cu o competență redusă, și ceea ce e și mai rău, incapabilă de a genera stimulente pentru îmbunaătățirea infrastructurii, impulsionarea productivității, favorizarea acumulării sau caștigarea competitivității. Consecința este ca piața nu poate compatibiliza controlul inflației, cu creșterea economică suficientă și dezechilibrele externe.

În ceea ce priveste impactul tranziției în România, creșterea ratei șomajului, inegalitatea și sărăcia au depășit previziunile cele mai pesimiste făcute după revoluție.Chiar dacă una dintre reușitele demne de menționat a fost dispariția cozilor la produsele alimentare, cu o oferta mai amplă de produse și cu accesul populației la bunuri provenite din exterior, curînd s-a observat reducerea puterii de achiziție a familiilor, și a nivelului de viață al oamenilor. Reducerea locurilor de muncă a atins limita, chiar dacă, industria continua să piardă din importanță în favoarea unei dezvoltări rapide a sectorului de servicii, și a intrării pe drumul creșterii economice. În acest nou model economic, creșterea, atît de vitală pentru țară, este mâna în mână cu schimbarea structurală continuă și cu creșterea productivității muncii, și care nu lasă prea mult loc pentru sporirea locurilor de muncă. Deci, inegalitățile distributive, și precaritatea locurilor de muncă sunt tovarăși de călătorie inseparabili în Romania. Un indicator important al efectelor sociale ale tranziției îl reprezintă schimbările care s-au produs în distribuirea veniturilor și în gradul de inegalitate în această distribuire.În mediul educațional se produce înrăutățirea educației publice superioare, datorită reducerii cheltuielilor publice care au afectat menținerea instalațiilor, remunerația profesorilor, bursele pentru studenți. S-a extins în schimb educația privată finanțată în cea mai mare parte, de organismele internaționale prin programe de asistență tehnică. Pensionarii,constituie unul dintre grupurile cele mai sensibile, din tot acest proces de tranzitie către economia capitalistă. Trecerea de la protecția statală la un stat minim cu funcții din ce în ce mai reduse, marginalizează pe cei care, nu  mai pot să se confrunte cu exigențele tranziției. Proporția de persoane în această situație este destul de mare și tinde să crească mai mult în viitorul apropiat.

Deci, se poate afirma că efectele sociale negative care apar reprezintă consecința tranziției defectuoase care se realizează.Degradarea condițiilor de viață a unui segment important al populației scoate în relief incapacitatea pieții și a politicilor economice aplicate de a promova o îmbunătățire a bunăstării populației.

„În România,modernitatea socialistă impusă de sus și din exterior a eșuat,țara noastră aflându-se în căutarea unei alte căi spre modernitate,schimbare explicată printr-o ameliorare a nivelului de trai.Această modernitate trebuie să fie mai mult expresia dinamicii strategiilor interne decât a celor externe.Problemele cele mai importante ale acestei tranziții sunt:economia de piață,privatizarea si sistemul politic.”

România,se afla departe de traseul linistit spre o societate. dezvoltată,asteptată după perioada socilalistă și de aceea termenul de „tranziție” este explicat ca o întoarcere mai mult sau mai puțin rapidă la o societate democratică.Anii imediat următori după revoluție au fost plini de instabilitate,dând un aspect de haos societății românești. (Groza,Octavian-Atlasul României,Enciclopedia Rao 2007,p.131)

În prezent tendința generală este de ameliorare.Cele trei dimensiuni ale acestor transformări sistemice sunt:apariția unei societăți democratice și a unei economii de piață concurențiale,apariția unei organizări și a unei administrări teritoriale asumate de autoritățile locale și regionale și nu dictate de la centru.Integrarea României în U.E la 1 ianuarie 2007 este considerată ca fiind sfârșitul acestei lungi perioade de trantiție,iar ameliorările sunt vizibile pe toate planurile,țara noastră se integrează treptat în rândul țărilor capitaliste.

Capitolul II. COMPORTAMENTUL SPAȚIAL AL ORAȘELOR MICI DIN ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1990

I.1 Evoluția fenomenului urban românesc în perioada de tranziție.Problematica orașelor mici

Distribuția orașelor în teritoriul românesc a evoluat în timp,pe regiuni diferite,în perioade diferite.Urbanizarea se localizează mai întâi în tîrgurile din Moldova,Crișana și Oltenia (perioada 1912-1930) apoi atinge tot vestul țării,în special Transilvania (perioada 1930-1966).După 1966 începe urbanizarea zonelor rurale,din 1999 până în 2007 fiind declarate orașe peste 60 de localități rurale.

Morfologia actuală a sistemului urban românesc este marcată de perioada socialistă,care dorea cu orice preț echilibrarea în teritoriu prin urbanizarea „în situ” a unor așezări rurale.Sistemul urban romanesc a fost construit după moda vremii,având un caracter rigid,monocentric,datorită dorinței de centralizare specifică socialismului.Momentul ’89 care a fost urmat de căderea sectorului industrial și creșterea importanței sectorului terțiar,a afectat foarte mult sistemul de așezări din România.Orașele românești intră într-o fază de regres demografic determinat mai ales de fenomenul de periurbanizare.

Primele modificări în sistemul urban provovate de tranziția post-socialistă,se desfășoară sub dependența ierarhiei de tip urban.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.1 Clasificarea orașelor din România după data obținerii statutului urban

Ierarhia urbană este unul din conceptele esențiale în analiza fenomenului urban romanesc și presupune distribuirea orașelor după mărime într-un teritoriu oarecare.Din acest punct de vedere între așezările urbane românești se crează un ecart mare ajungând la sute de mii de locuitori,în fruntea ierarhiei detașandu-se capitala București. Indiferent de scara de analiză,relevant este faptul că-numărul orașelor este invers proporțional cu talia lor.Această relație rang-talie,surprinde și descrie gradul de ierarhizare din cadrul unui sistem de așezări urbane.În cadrul acestui sistem,fiecare oraș are o poziție și se află în relații de interdependență cu celelalte orașe.

Dacă aplicăm legea rang-talie sistemului urban românesc putem observa principalele caracteristici ale sistemului urban și mai ales evoluția sa de la un sistem schițat la un sistem matur.Sistemul urban românesc este dominat de orașele care,de-a lungul timpului au avut o importanță deosebită din punct de vedere politico-administrativ,sau orașe care au beneficiat de diverse condiții favorabile care le-au conferit o importanță deosebită pe plan regional,național sau internațional.

Conform clasificării din 1967 a lui C.Cark,sistemul urban romanesc poate fi încadrat în categoria sistemelor primordiale,specifice stadiilor de tinerețe a organizării urbanului.Pe teritoriul țării noastre,talia orașelor mari este una dispropoționată,eșalonul superior fiind alcătuit dintr-un număr relativ mic de 10 orașe,urmat de o rețea puternică inferior ierarhice,alcătuit din orașele mijlocii,care au anihilat evoluția orașelor mici.

Această tendință de predominare a orașelor de talie mijlocie este explicată de faptul că aceste centre urbane s-au constituit în jurul unui puternic nucleu politico-administrativ.

Prin funcționarea lor spațială,orașele mijlocii reduc importanța orașelor mici,astfel explicandu-se această tendință primordială pe plan național.

Unii autori pun acest tip de distribuție teritorială a orașelor pe seama unei organizări teritoriale planificate și a unui sistem economic planificat. Principalul scop al regimului comunist era de a echilibra trama urbană la nivel de teritoriu. Nici măcar acești 17 ani de tranziție desfășurați în condițiile unei economii de piață nu au reușit să înlăture vechile atribute ale sistemului urban românesc.

Pentru a aduce sistemul urban românesc la maturitate este necesar să se ajungă la forma ideală a modelului rang-talie,ajustându-se distribuția orașelor în teritoriu.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.2 Rețeaua de orașe de pe teritoriul României în anul 1977

În harta de mai sus se poate observa nivelul urbanizării de pe teritoriul României,înainte de perioada de tranziție.În perioada 1966-1977 în țara noastră se practica o politică de industrializare și urbanizare puternică,însă echilibrată și bine articulată spațial.Această politică a dus la creșterea decalajului categoriilor de talie (dimensiune demografică) dintre orașe,neafectând însă procesul de perfecționare a sistemului urban în teritoriu.Acest echilibru se datorează faptului că eșalonul orașelor mici și mijlocii are un comportament unitar.În anii ’80 se deranjează din nou ierarhia urbană,creându-se iar o îndepărtare de modelul rang-talie,datorită fenomenului de industrializare și urbanizare intensă,uneori chiar forțată.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.3 Relația rang-talie-1977

În harta de mai jos se poate observa starea urbanizării de pe teritoriul României după revoluție,la începutul procesului de tranziție instaurat pe teritoriul țării.În 1989 s-a declanșat o criză structurală care are ca efect creșterea în prima fază a numărului de locuitori din orașele mijlocii și mari,iar în faza a doua se realizează redistribuirea populației între orașe,și apoi între orașe și mediul rural.Se poate observa ca în anul 1992,noile structuri urbane de pe teritoriul țării au ajuns la un stadiu timid de maturizare.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.4 Rețeaua de orașe de pe teritoriul României în anul 1992

În ceea ce privește modelul rang-talie,se observă detașarea orașului primat-București,care domină net cele 10 orașe din eșantionul următor..Această detașare a orașul de prim rang-București este rezultatul unor politici voluntariste și se face mai degrabă prin număr și nu prin funcție.Potrivit dreptei de regresie Bucureștiul ar fi trebuit să dețină peste 3 milioane de locuitori în 1992,însă nu se întâmplă deloc așa.Același lucru se întâmplă și în cazul orașelor din eșantionul următor,orașe precum Iași,Constanța sau Cluj care aspiră la statutul de metropole regionale,însă aici fenomenul de subpopulare este mult mai evident.Eșantionul descris de cele 10 orașe arată că,acestea sunt subreprezentate față de numărul oașelor mici și mijlocii,mult mai bine reprezentate pe teritoriul țării.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.5 Relația rang-talie-1992

În 2007 situația sistemului urban românesc este asemănătoare,în continuare eșalonul intermediar (50 mii locuitor) și cel superior (200 mii locuitori) rămâne neschimbat.În perioada 1992-2007 se observă apariția celor mai multe localități cu statut urban,un număr de 60 de localități rurale devenind urbane,suplimentându-se astfel numărul orașelor mici și mijlocii.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.6 Rețeaua de orașe de pe teritoriul României în anul 2007

În prezent sistemul urban românesc se află încă într-un proces lung de devenire,de maturizare,sistem în care orașele mici tind să echilibreze treptat ecartul de pe dreapta de regresie.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.7 Relația rang-talie-2007

Orașele mici au devenit elemente esențiale ale procesului de maturizare si dezvoltare economico-socială,iar ariile lor de influență constituie repere în ansamblul dezvoltării sistemului urban la nivel național.Orașele mici acoperă niște „goluri” din ansamblul urban românesc.

Aceste orașe au fost afectate nemijlocit de această trecere la capitalism, deoarece noile realități nu le mai asigurau legitimitatea noțiunii de oraș. Statul nu a ținut cont de aceste probleme și a început o amplă campanie de înmulțire și de ridicare în rang a citadelelor,în loc să ajute orașele, care stăteau să se prabușească, să-și rezolve neajunsurile. Așa s-a întâmplat ca, la început de mileniu se înființau orașe pe bandă rulantă,în lipsa unor reguli stricte de atribuire a statutului urban,se imprimă acestei acțiuni o doză apreciabilă de subiectivitate.

În general, apariția unui oraș este generată în mod firesc de contextul economico-social favorabil. De fapt, astfel s-au înființat orașele în Occident. În Romania însă, s-a întamplat exact invers, iar ideea formei fără fond, argumentată pentru prima dată de Titu Maiorescu în secolul al XIX-lea, și-a demonstrat încă o dată valabilitatea. Creșterea cifrei de urbanizare la nivelul țării mulțumea Bruxelles-ul și guvernanții, deoarece încă o normă impusă de UE era atinsă. Numai că, aceste mulțumiri erau de ordinul statisticii și nu țineau cont de aspectul jalnic al orașelor romanești, care nu dispuneau deloc de resursele necesare noului statut.

Numeroase sate reședință comune s-au vazut peste noapte ridicate la rangul de oraș, fară a avea însă susținerea financiară necesară implicării în proiecte de urbanizare. În multe dintre noile orașe calitatea vieții locuitorilor a scăzut.Din cauza diminuării fondurilor în bugetele locale o parte dintre primării au fost nevoite să-si restrângă investițiile publice și să se plaseze pe domeniile strict prioritare, de multe ori de dimensiuni mici, iar o mare parte dintre finantările acordate de diferite organisme nu au mai fost atrase din cauza lipsei sumelor de bani pentru cofinanțare.

În multe dintre orașele mici ale țării,foste localități rurale,se întărește ideea că revenirea la statutul anterior poate fi o soluție de rezolvare a dificultăților ce le întâmpină în prezent. Evident, mirajul fondurilor europene și reducerea numărului taxelor reprezintă un argument, însă insuficient. În țară s-au constatat mai multe cazuri în care micile orașe au decis să renunte la statutul lor, fapt neconcretizat până la urmă.

Într-o anumită măsură acest lucru e regretabil, deoarece revenirea la statutul de sat reședință de comună ar bulversa și mai mult locuitorii. Majoritatea nu doresc realizarea unui nou referendum și cheltuirea în zadar a banilor publici, acestia mizează pe îmbunătățirea calității serviciilor și doresc rezultate.
Astfel, este necesar ca toți factorii, instituționali, guvernamentali, economici etc., să se angajeze pentru a contribui împreună la ameliorarea vieții locuitorilor.Dacă nu există resurse fincanciare, atunci ele pot fi aduse prin intermediul diverselor programelor de dezvoltare oferite de fondurile europene, sau băncile internaționale.

Cu scopul obținerii acestor fonduri primăriile trebuie să dispună de un aparat specializat,constituit dintr-o echipă puternică care să se ocupe de atragerea și implementarea proiectelor finanțate de stăini.
Dezvoltarea și relansarea orașelor românesti de categorie mică depind în mare masură de valorificarea corespunzătoare a resurselor locale, precum și de urmărirea obiectivelor de dezvoltare, așa cum au fost formulate în strategia de dezvoltare locală proprie. Niciodata în istorie, aceste localități nu au avut un context atat de favorabil dezvoltării. Așadar, orașele sunt încurajate constant să se implice în proiecte europene, care le oferă ocazia schimbului de experiență, dar și posibilitatea identificării unor surse de finanțare.

Unul dintre cele mai importante proiecte la nivel legislativ este cel legat de conceptul oraș-centru de dezvoltare zonală. În acest sens, AOR readuce în discuție dezvoltarea policentrică, aceasta reprezentand un vector al diminuării disparităților regionale. Proiectul vizează realizarea unei infrastructuri instituționale, la nivelul localităților urbane mici, capabile să raspundă nevoilor cetățenilor.

La ora actuală orașele mici se află pe drumul cel bun în lupta ce o duc pentru a-și crea un loc în amalgamul haotic din sistemul urban românesc.

II.2. Analiza demografică și economică,rolul teritorial.

În România tranziția demografică a avut o evoluție foarte rapidă comparativ cu alte țări europene.În aproape 80 de ani țara noastră a trecut prin trei faze: declanșare,expansiune și declin evoluție ar fi fost mult mai rapidă dacă ar fi existat mai multe măsuri nataliste.În perioada 1967-1982 s-au aplicat niște măsuri extreme-interzicerea întreruperilor de sarcină,acumulându-se o generație numeroasă,fără de care situația natalității din pretent ar fi fost dezastruoasă.Această perioadă a determinat evoluția temporară în zig-zag.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.8 Populația totală a României

După 1990 se accentuează declinul natalității,dar este însă mai moderat față de alte state est-europene,acest fapt se datorează poate măsurilor drastice din perioada 1967-1982.În lipsa politicilor nataliste,acest declin se accentuează,capitalul uman fiind poate cel mai afectat de efectele tranziției.Fenomenul de migrație masivă a populației a contribuit si el mult la acest declin.În ultimul deceniu se remarcă modificarea evoluției populației rurale în urma unui masiv exod rural.Și în rândul populației urbane se observă modificări,înregistrându-se un declin,datorat atât replierii rurale cât și începuturile fenomenului de periurbanizare.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.9 Evoluția populației orașelor din România

În ceea ce privește orașele mici este valabil și aici acest declin general,numărul populației scăzând drastic,fenomenul migrației externe aici luând proporții îngrijorătoare.După 1990,majoritatea rămânând șomeri,locuitorii de aici nu au multe alternative,mai ales dacă în economia locală nu au avut loc prea multe schimbări,locurile de muncă fiind puține si majoritatea prost plătite. Mulți dintre ei iau calea străinătății, stabilindu-se chiar definitiv acolo,cu tot cu familii.

În prezent capitalul uman românesc se află într-un proces general de îmbătrânire accentuat de migrația internațională.

Economia românească,după 1989,a suferit numeroase transformări,majoritatea distructive.Dintre toate ramurile economice,industria a înregistrat cel mai mare declin,cu imense pierderi materiale,induse în mare parte de întârzierea privatizării.

Industria,care atinsese în 1989 cel mai înalt grad de evoluție,trebuie să înfrunte o perioadă în care toată logica organizării socialiste anterioare era răsturnată.

În orașele mici din România,unde industria era poate singura ramură economică prosperă,decăderea platformelor industriale a însemnat,pentru mulți dintre locuitori,pierderea locurilor de muncă, rata șomajului crescând simțitor.Consecințele imediate ale restructurării industriei sunt: crește numărul șomerilor,scade fenomenul navetismului,aria de atracție a orașelor se restrânge,scade numărul populației, și mai târziu apare fenomenul migrației externe.

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.10 Numărul șomerilor din populația activă în 1992

După cum putem observa în harta de mai sus,situația șomajului în România este îngrijorătoare.Doar 7 județe ale țării și București au o rată a șomajului mai scăzută,între 2-6 %.Se observă că Moldova înfruntă problemele cele mai mari,toate județele având ponderi peste 9%.Cele mai afectate județe sunt Bistrița-Năsăud și Tulcea (rata șomajului este mai mare de 16%).

Sursa hărții:Atlasul României on-line

Fig.11 Numărul șomerilor din populația activă în 2004

În 2004 situația șomerilor din România se schimbă.Se poate observa că numărul șomerilor scade simțitor pe întreg teritoriul țării,nu mai există județe cu rata peste 12 %.Situația Moldovei s-a îmbunătățit simțitor,doar județul Vaslui mai întâmpină încă probleme din acest punct de vedere.În ceea ce privește orașele mici numărul șomerilor de acolo este cu mult mai mare,datorită faptului că economia lor era fragilă.De cele mai multe ori economia locală era bazată pe activități minoindustriale,iar închiderea fabcricii din oraș lăsa majoritatea locuitorilor fară loc de muncă.

Din punct de vedere al rolului teritorial,orașele mici sunt menite să umple golurile existente în sistemul urban românesc,au rol de a echilibra ecartul mare din ierarhia urbană.Acestea sunt ca niște „punți” de trecere între spațiile rurale și localitatea reședință de județ.

Pentru spațiile rurale din vecinătate,orașele mici sunt ca niște „magneți”.Locuitorii de aici sunt nevoiți să vină la oraș pentru anumite servicii specializate (servicii bancare,notariale,sanitare,educaționale,etc), care nu le găsesc în localitatea lor de reședință.Orașele mici au mai mult o importanță locală și mai puțin regională.Reședința de județ reprezintă localitatea cea mai importantă la nivel regional.Pentru serviciile mai complexe,cum ar fi:univerșități,spitale județene,locuitorii din mediul rural trebuie să se deplaseze în localitatea reședință de județ.

Capitolul III. DINAMICA INTERNĂ A ORGANIZĂRII SPAȚIALE

III.1 Fălticenii de ieri….

Origine și evoluție

Municipiul Fălticeni este situat în partea central-vestică a Podișului Sucevei,în bazinul mijlociu al Șomuzului Mare.Se află la contactul Podișului Fălticeni,Depresiunea Liteni,Culoarul Moldovei la o distanță relativ mică de munte.Cu toate că are o poziție geografică avantajosă,inițial orașul era în afara marilor drumuri comerciale ale țării,cu care era legat doar prin artere secundare. Municipiul este străbătut de șoseaua europeană E85 (București-Suceava),fiind situat la 25 km de municipiul suceava-centrul administrativ al județului,120 km de Vatra Dornei,125 km de Iași și 420 km de București.La Fălticeni se poate ajunge și prin magistrala feroviară București-Suceava-Vicșani,pe tronsonul de cale ferată secundară Dolhasca-Fălticeni,în lungime de 25 km,care asigură legătura cu localitățile importante din țară.aeroportul cel mai apropiat se află la Salcea (localitate situată la 12 km față de municipiul Suceava și la 37 km față de Fălticeni).

Despre orașul Fălticeni se spune în "Marele Dicționar Geografic al României" că este întemeiat de Ioniță Bașotă în anul 1780, prin hrisovul domnitorului Constantin Moruzi, din 8 august, și că îndată după întemeiere, tîrgul Șoldănești, adică Fălticenii de astăzi, s-a populat cu locuitori din satul Baia, refugiați aici în urma unei mari inundații a râului Moldova.

Din anumite cercetări se spune că orașul a existat înainte de data hrisovului domnesc din 8 august 1780. Satul Folticeni este menționat în documente din 1490 și 1550, când voievodul Alexandru Lăpușneanu scrie că satul și terenul aferent aparțin mănăstirii Moldovița. La 15 martie 1490,într-un hrisov scris în cancelaria Sucevei,capitala de atunci a Moldovei,se vorbește clar despre ”un sat pe Șomuz,anume „Fulticeanii”.Oficial actul de naștere al targului datează din 1780,cand domnitorul Moldovei,Constantin Moruzi a poruncit ”să se facă un targ nou,la ținutul Sucevei”.

Fălticenii sunt o transformare în oraș a unor sate existente încă de pe la 1400 și mai devreme. Numele s-a schimbat din Șoldănești în Fălticeni în anul 1836 după numele satului și moșiei Fălticenii Vechi. În perioada interbelică a fost reședința județului Baia.

Avantul forțelor de producție și creșterea schimbului de mărfuri au determinat, în a doua jumătate a secolului XVIII stabilirea unui tîrg periodic la Fălticeni. Tîrgul (iarmarocul) de la 20 iulie de Sfântul Ilie a jucat un rol important în geneza orașului Fălticeni. Cronicile anilor 1850 spuneau că tîrgul de la Fălticeni este, după cel de la Leipzig, unul dintre cele mai însemnate din Europa.

Populația orașului, formată în principal din negustori și agricultori, a evoluat numeric în funcție de activitatea comercială, de viața economică și de implicațiile unor evenimente.

Orașul era constituit dintr-un grup restrâns de privilegiați-proprietari de pământuri,negustori,cămătari,patroni de prăvălii,câțiva funcționari înstăriți,iar restul populației,majoritatea,era format din „calicime”:zilieri,căruțași,hamali,salahori,birjari,ucenici,negustori și țărani.Viața fălticenenilor se învârtea în jurul tîrgul de aici,al 2-lea din Europa . În 1803 tîrgul avea 400 de locuitori, în 1830 – 2300 de locuitori, iar în 1859 numărul acestora urca la 12584. Populația a scăzut în 1890 la 9000 de locuitori. Cauza declinului demografic a fost decăderea importanței iarmarocului prin modernizarea capitalistă a schimburilor economice, ceea ce a dus la scăderea funcției comerciale a orașului.
Atestarea oficială ca așezare urbană și dezvoltarea modernă ulterioară a municipiului Fălticeni își au sursa în aportul economic definitoriu al comunității evreilor. La jumătatea secolului al XIX-lea,localitatea avea peste 10.000 de locuitori,4 școli particulare,o școală publică,mai multe tipografii unde se tipăreau gazete și reviste locale sau zonale.

După cum se poate observa și în graficul de mai jos,etapele de evoluție ale așezării sunt oglindite și de curba numărului populației,care surprinde fazele de prosperitate,stagnare sau regres economic și reliefează foarte bine consecințele nefaste ale celor doua razboaie mondiale (1912-11.394 locuitori,1930-11.894 locuitori,1941-13.180 locuitori,1956-13.904 locuitori).Astăzi Fălticenii au depășit aceste valori.

Fig.11 Evoluția populației în perioada 1912-2002

Potrivit recensământului din 2002,populația municipiului este de 30.157 locuitori,numarul scăzand fată de 1990 (33.104 locuitori).

Asemenea altor orașe mici din România, și în Fălticeni populația a crescut exploziv începand cu anii ’50-’60 ai secolului trecut ca urmare a industrializării forțate,a coperativizării agriculturii și a politicii de creștere a natalității.Orașul Fălticeni a atras astfel un număr mare de locuitori de varstă tanără,proveniți din zonele rurale învecinate.

Populația a crescut ușor și după anul 1990,atingând valoarea maximă în 1998 (33.655 locuitori),an din care a început declinul numeric.Acesta s-a datorat în primul rand creșterii migrației către zonele rurale înconjurătoare a populației disponibilizate în urma restructurării industriale(industria chimică,industria de prelucrare a lemnului,alimentară,textilă,etc.).Un rol important l-au avut și plecările în străinătate,din care multe cu caracter permanent.De asemenea scăderea numerică a populației s-a datorat și scăderii natalității în ultimul deceniu.

III.1 Fălticenii de astăzi

a. Modificările din structura economică

Anii tranziției au reprezentat o perioadă în care orașele mici ale României încercau să-și găsească o identitate teritorială.Această criză este pe cale de a fi depășită prin încercările de redefinire economică și spațială,sectorul terțiar dezvoltandu-se rapid,lasând în urmă sectorul secundar,cu industria care era altădată stăpână la toate nivelele.Decăderea platformelor industriale a lăsat mulți oameni pe drumuri,dar a adus după sine dezvoltarea altor ramuri economice (serviciile),angajând noi forțe de muncă.

Fălticeniul a jucat un rol administrativ în regiune fiind, până după cel de-al doilea Razboi Mondial, reședința județului Baia.În paralel cu activitatea comercială se conturează și funcția meșteșugărească,dar o industrie propriu-zisă nu apare decât după 1944 ;majoritatea «fabricilor » erau defapt simple ateliere.

Până în anul 1989 Fălticeniul a avut o economie puternică,reprezentată prin unități industriale din ramurile textilă ,chimică, prelucrarea și industrializarea lemnului,confecții,tricotaje,alimentară,sticlărie-menaj,precum și unități de prestări servicii și construcții civile.Filatura Fălticeni,era a doua din Europa ca producție,și singura din țară care producea atât in cât și cânepă.Și platforma chimică de la Șoldănești era printre cele mai cunoscute din țară.După revoluție,procesul de restructurare desfășurat în economia românească,a dus la declinul activităților industriale din Fălticeni,la diminuarea veniturilor populației și bugetelor locale.

După 17 ani de tranziție,producțiile industriale și agricole sunt încă în regres față de 1989,dar în ușoară creștere față de anul 1997.

La sfârșitul anului 2002,în Municipiul Fălticeni erau înregistrați 1.623 agenți economici.Ponderea cea mai mare o deține sectorul comercial cu 1.239 agenți economici,reprezentand peste 55% din total.În ordinea descrescătoare a numărului operatorilor de piață,servicile și turismul dețin o pondere de 16,9%,sectorul industrial 5%,construcțiile și agricultura avand o pondere relativ egală de 0,8%.

Fig.13 Cifra de afaceri pe ramuri economice înregistrată în anul 2002 în Fălticeni

Dezvoltarea micilor afaceri este esențială pentru economia municipiului,deoarece starea economică și socială se află în stransă dependența cou succesul afacerilor întreprinzătorilor particulari,care contribuie la dezvoltarea economiei locale,oferind și noi locuri de muncă.

După o perioadă de stagnare de la începutul anilor ’90,dinamica economică a municipiului a urmat o tendință generală,ascendentă.

Schimbările din industrie și agricultură au bulversat profund atât viața orașului cât și viața spațiilor rurale periurbane.Fiind marcate de șomajul industrial,trecând de la o agricultură intensivă la una de subzistență,aceste localități vecine își schimbă complet fizionomia,la fel și profilul socio-economic cât și cel demografic.Este vorba aici de succesiunea mai multor faze de evoluție periurbană în care se constituie noi sisteme și structuri spațiale.Acestea se datorează în mare parte schimbărilor care au avut loc la nivel național și regional:descentralizarea serviciilor, dezvoltarea transporturilor,extinderea haotică și rapidă a limitelor urbanului,lipsa planificărilor teritoriale coerente,etc.

În prezent situația economică a orașului a suferit schimbări clare.Se observă creșterea ponderii sectorului terțiar,economia locală este dominată de comerț,activitate ce deține 55% din totalul cifrei de afaceri deoarece aria de polarizare a municipiului se suprapune pe unitatea administrativă a fostului raion Fălticeni,iar sectorul este în totalitate în proprietate privată.

Comerțului fălticenean are în prezent o nouă „față”,nimic din ce era înainte nu s-a mai păstrat.Primul pas făcut este reprezentat de privatizare,cooperativa meșteșugărescă este doar o urmă din trecut,iar cozile interminabile pentru alimente și nu numai sunt doar o tristă amintire.Când vorbesc despre schimbare nu mă refer numai la aspectul interior sau exterior al spațiilor comerciale ci și la distribuirea lor în spațiu.Pană nu demult majoritatea spațiilor comerciale erau concentrate în zona centrală,motiv pentru care centrul era considerat un spațiu repulsiv pentru oamenii de la periferie.În prezent,ținând cont de „principiul minimului efort”,agenții comerciali se orienteză în spațiu atunci când vor să construiască un magazin sau un centru comercial.Acum pentru a cumpăra o pâine nu trebuie să mai mergi până la magazinul din centru pentru că există unul chiar în spatele blocului.

Rețeaua de spații comerciale este mult mai diversificată în prezent,constă în 5 minimarketuri,1 supermarket (FIDELIO) ,5 magazine de electronice și electrocasnice (ALTEX,FLANCO,etc),3 cofetării,3 patiserii,3 magazine de încălțăminte (LEONARDO,DENIS,MARELBO),8 magazine de îmbrăcăminte,etc.

Treptat,întreg teritoriul orașului va fi acoperit de o rețea de magazine și spații comerciale repartizate uniform.La periferia orașului se are în vedere construirea un supermarket mare („PLUS”) pentru ca locuitorii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze în localitatea reședință de județ-Suceava pentru a face cumpărături de la mahazine mari precum METRO.

Cifra de afaceri înregistrează o evoluție ascendentă,datorată în mare parte măririi fluxurilor financiare intrate în oraș (inclusiv prin trimiterea de valută a celor care lucrează în străinătate),diversificării activităților de comerț,creșterii vanzărilor de mărfuri industriale,materiale de construcții și prin creșterea puterii de cumpărare a populației.În ultimii anii se remarcă o îmbunătățire a esteticii unitătilor prin utilizarea la scara largă a tamplăriei PVC și remodelarea fațadelor.

După perioada de tranziție,producția industrială este încă în regres față de 1989,dar în usoară și continuă creștere față de anul 1997.

Industria din municipiul Fălticeni a reprezentat activitatea de baza până în 1997,numărul de salariați care lucrau în această ramură depășeau un procent de 65,5% din totalul forței de muncă angajate.Decăderea acestui sector s-a realizat mai tarziu,cifra de afaceri realizată în industrie la sfarșitul anului 2002 a fost mult mai mică,reprezentand 32% din total.Explicația acestui fapt,este și distrugerea sau falimentul fabricilor din oraș,dar în același timp și dezvoltarea rapidă a sectorului terțiar,care oferă mai multe locuri de muncă și salarii mai bune.Industria textilă,industria alimentară și industria lemnului sunt principalele subramuri industriale productive în prezent.

Subramurile industriale existente în Fălticeni:

Industria chimica:produse chimice,farmaceutice,vopsele,detergenți și produse de întretinere și articole din material plastic;

Industria băuturilor:băuturi alcoolice distilate și nealcoolice;

Industria textilă-confecții și tricotaje;

Industria lemnului (prelucrarea brută a lemnului și împregnarea lemnului,producția de mobilier);

Industria materialelor de construcție:sticlă,BCA,căramidă,pavele;

Industria constructoare de mașini:utilaje agricole si forestiere,construcții metalice;

Industria alimentară:fabricarea produselor de panificație și patiserie,produse pe baza de carne,fabricarea produselor lactate și prelucrarea și conservarea legumelor și fructelor,prelucrarea și conservarea peștelui și produselor din pește;

Agicultura,altădată una din ramurile principale ale economiei naționale,în prezent a decăzut mai mult decât industria.Fălticeniul era cunoscut pe plan național ca un important bazin pomicol,suprafețele cu livezi erau de sute de hectare.Astăzi,agricultura deține o pondere mică în totalul cifrei de afacere a economiei municipiului (2%).Suprafața agricolă a municipiului Fălticeni este de 1.865 ha,din care :

Fig.12 Suprafața agricolă a municipiului Fălticeni

Sectorul agricol de stat este reprezentat de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare petru Pomicultură Fălticeni,care administreaza o suprafață de 504 ha livezi.

Sectorul agricol privat este reprezentat de 16 societăți comerciale și 3.406 producători privați care însumează circa 1.300 ha teren agricol,din care circa 1.000 ha livezi (dobândite de la fostele IAS Fălticeni,precum și de la Stațiunea Pomicolă Fălticeni).

Lucrările agricole se efectuează cu utilaje ce au un grad ridicat de uzură,durata de funcționare a multora fiind de mult depășită.Creșterea animalelor este bine reprezentată în zonă,dovadă fiind numărul relativ mare al societăților comerciale axate procesarea cărnii și a laptelui.Venituri importante se obțin și din piscicultură (PISCICOLA S.A ),de pe cele 600 ha luciu de apă,recoltatandu-se anual peste 300 tone de pește.

Analiza fondului funciar evidențiază faptul că suprafața agricolă reprezintă 68,3 % din suprafața totală a unității administrative,preponderente fiind terenurile arabile și livezile.În ciuda creșterii generale,evoluția cifrei de afaceri înregistrate de agenții economici din agricultură a fost oscilatorie ( a scazut în anul 2001 față de 2000),dar a crescut din nou începand cu 2002.

Sectorul serviciilor a cunoscut o diversificare a activităților după anul 1990,prin înființarea unui număr mare de societăți comerciale care oferă o gamă largă de servicii și în același timp numeroase locuri de muncă.Dacă în perioada socialistă serviciile erau concentrate de obicei în centrul orașului,după 1990 se observă o difuzie spațială spre periferie.În prezent,serviciile specializate sunt dispersate în spațiu.

Serviciile financiar-bancare prezintă cea mai rapidă evoluție de după ’90,în prezent activand un număr de 5 sucursale de bănci (BCR,BRD,Raiffeisen Bank,Banca Carpatica,Banca Transilvania) și Agenția C.E.C.Paleta de produse și servicii bancare oferite clienților s-a diversificat și modernizat foarte mult,concomitent cu o îmbunătățire sunstanțială a calității serviciilor prestate.

Turismul este una din activitățile economice foarte importante la ora actuală.Se investește mult capital atât provenit de la stat cât și străin în dezvoltarea infrastructurilor de alimentație,cazare și divertisment.

Aflat la intersecția drumului european 85 cu drumurile de interes turistic Tîrgu Neamț-Boroaia-Fălticeni și Păltinoasa Fălticeni,municipiul ofera posibilitatea unor incursiuni turistice spre mănăstirile din împrejurimi,Probota,Slatina,Rașca,dar și spre alte obiective cum ar fi Cetatea de la Baia(monument de arhitecură medievală din secolele XIV-XV) sau Casa Memorială Nicolae Labiș de la Mălini.

Zona are un cadru natural bogat în rețele hidrografice,o vegetație abundentă,ce oferă oportunități pentru desfășurarea acțiunilor de pescuit sportiv sau vânătoare.

Lacul Șomuz II este folosit ca bază de antrenament pentru echipele de canotaj ale municipiului Fălticeni și Suceava.Baza turistică „Nada Florilor” face parte dintr-un program de reintroducere în circuitul turistic național.

Turismul fălticenean necesită o popularizare mai eficientă prin materiale promoționale diversificate.Trebuie avută în vedere de asemenea si diversificarea serviciilor și prestațiilor pentru turiști.

Proiecte turstice:

Circuitul turistic ’’Mihail Sadoveanu’’ ;

Circuitul turistic ’’Axa Baia Fălticeni’’ ;

Concursul’’Regata Fălticeni’’ ;

Sărbatoarea mărului;

Concursul cinegetic ’’Codrii seculari Slătioara’’ ;

Traseul cultural al municipiului Fălticeni ;

Traseul turistic ’’Vitoria Lipan’’ ;

Traseul turistic –turul mănăstirilor din Nordul Moldovei;

Schimbările față de anii ’90 sunt observabile,însă cifra de afaceri din acest domeniu,deși este în creștere,rămâne infimă față de potențialul turistic oferit de zonă:128 de locuri și case memoriale,4 muzee din care 2 de importanță națională,colecții de artă,apropierea de mănăstirile din Nordul Moldovei,zone de belvedere,terenuri de vanătoare și pescuit sportiv.

Domeniul construcțiilor a cunoscut o dezvoltare bruscă cifra de afaceri crescand de aproape 3 ori față de perioada 1990-1998.Această creștere se datoreză atat volumului ridicat al activităților de construcții-reparații din domeniul privat și public,dar și creșterii prețurilor materialelor de construcții.

Printre construcțiile mai recente din oraș,se remarcă noul sediu al BCR-sucursala Fălticeni,lucrările demarate la catadrala din centrul orașului și la așezăamantul de bătrani,reamenajarea sediului adminsitrativ al METADET S.A. în unitate de locuințe sociale,noul sediu al Poliției,precum și foarte multe edificii particulare,comerciale,de locuit sau mixte.

În ceea privește șomajul,una din marile probleme cu care s-a confruntat orașul pe perioada tranziției,cunoaște astăzi o amelioare.La sfârșitul anului 2000,rata șomajului în Fălticeni era de 57 %,o cifră îngrijorătoare,provocată și de migrarea în masă a populației.În prezent această cifră a mai scăzut cu 15 procente,făcându-se eforturi mari în acest sens.

În perioada 2000-2002,prin Agenția Locală Fălticeni a AJOFM Suceava au fost consiliați 3.376 de șomeri indemnizabili,care au fost cuprinși în cursurile de calificare sau au beneficiat de ofertele prezentate de agenții economici în cadrul Bursei locurilor de muncă.S-au desfășurat 4 cursuri de calificare-recalificare prin parteneriat cu USAD-Programul DEL,care au cuprins un număr de 100 șomeri,mare parte fiind angajați în urma absolvirii cursurilor.În anul 2003 s-au desfășurat 3 ediții ale Bursei locurilor de muncă,în urma cărora au fost angajate un număr de 567 persoane.În Fălticeni au fost încadrate de la începutul anului 2003 un număr de 766 persoane din totalul de 2.306 pe întreaga zonă(568 de unități de stat și 1.737 în unități cou capital privat).

În ceea ce privește formarea profesională s-a avut în vedere sporirea capacității de informare a cetațenilor,prin difuzarea în mass-media locală a informațiilor privind cursurile organizate de Agenția Locală de Ocupare și Formare Profesională a Forței de Muncă,precum și prin contactarea directă a agenților economici care vor să califice și să încadreze șomeri.

În prezent,economia locală se poate spune că a recăpătat un pic din vigoarea de altădată.

III.3 Modificările din structura habitatului

Peisajul urban romanesc construit în perioada socialistă marcat de industrializarea excesivă,dorea transformarea teritoriului în spații mono-funcționale,locuințe colective-numite și „blocurile gri”.După 1990,această gândire idelologică specifică comunismului,a suferit numeroase schimbări,spațiul urban actual din România a căpătat un aspect diferit,toate aceste lucruri contribuind la bunăstarea populației.

Actualul oraș din nordul Moldovei,s-a dezvoltat pornind de la o așezare rurală apărută într-o regiune care avea să cunoască o urbanizare timpurie.Transformarea sa în așezare urbană a fost rezultatul unui proces gradual,desfășurat pe parcursul secolului al-XVII-lea.Printre factorii care au determinat și impulsionat transformarea așezării rurale în oraș au fost considerați poziția geografică favorabilă,prezența colonistilor străini,apropierea de fosta capitală a Moldovei (Baia),etc.Orașul s-a născut,întocmai ca și Ștefănești,Vlădeni,Herța,Adjud etc.în condițiile destrămării feudale și ale trecerii spre capitalism.

În evoluția așezării urbane de astăzi au existat numeroase dificultăți.Dar încet,încet,tîrgul s-a populat și dezvoltat.Rând pe rând au fost cuprinse în hotarele așezării,în întregime sau în parte,teritoriile unor sate mici de lângă Fălticeni:Costești,Broșteni,Pădureni,Buciumeni,Oprișeni,Tâmpești,Șoldănești,etc.

La început așezarea medievală avea o suprafață mică (mai puțin de 10 ha), cea mai densitate a populației și locuințelor se concentra în jurul nucleului orașului- „ulița mare”.

O caracteristică dominantă a genezei și evoluției Fălticeniului în prima sa fază a constituit-o activitatea aproape exclusiv comercială. Aspectul așezării era de tîrg meșteșugăresc,cu case și prăvălii din lemn acoperite cu șindrilă.Majoritatea polulației era alcătuită din evrei și greci (mari negustori) ,care au avut un rol foarte important în dezvoltarea așezării de astăzi.

Cu toate că aici se încheiau afaceri bănoase în zilele iarmarocului,înfățișarea tîrgului,viața oamenilor de aici și condițiile lor de muncă s-au menținut multă vreme sărăcăcioase.Poetul Dimitrie Bolintineanu,în drum spre Baia constata că „orașul are o fizionomie de mizerie”. Mihail Sadoveanu spunea despre Fălticeni „de-o parte stau îmbulzite dughenele,maghernițele și hudițele vremii-adevărat gheto oriental,nefericit și sărac-de alta,pe culmea dinspre Buciumeni și Rădașeni,în lărgime și curățenie,livezile și grădinile vechilor băștinași.De vale e Broscăraia,ferefeul,heigheșul,la deal lumină și pace;și sub cerul primăverii,miresme de grădini înflorite și viers de privighetori”.

Primele măsuri pentru modernizarea orașului s-au luat în anul 1860 când s-au făcut primele captări de izvoare și s-ai instalat primele conducte de alimentare cu apă potabilă.Între 1864-1866 s-au amenajat primele porțiuni de trotuare,iluminatul electric realizându-se mai târziu,în 1913.

Ulterior,stabilirea capitalei Moldovei la Baia,și noua funcție de reședință de județ a Fălticeniului au determinat o extindere teritorială importantă,evoluție ce a stagnat apoi,odată cu pierderea acestor atuuri.Perioada de maximă extindere a fost între anii 1944-1989,ca urmare a creșterii populației,care ajunge aproape la 30 de mii de locuitori și datorită dezvoltării funcției industriale.Noile zone industriale au fost amplasate la periferia orașului,schimbând peisajul urban.Pentru a oferi locuințe celor sosiți să lucreze în industrie,autoritățile au mofificat profund aspectul vechiului oraș.În anul 1977,autoritățile au dărâmat majoritatea caselor,pentru a face loc noilor construcții.Pe de o parte au fost construite cartiere noi de locuințe colective,ce au contribui la extinderea orașului spre vest și nord-vest;pe de altă parte zona centrală,orașul vechi,a fost modificată prin construirea ansamblurilor Maior Ioan(primul cartier de blocuri din Fălticeni) și 2 Grăniceri;s-a schimbat mult „aerul de altădată”.Orașul a căpătat un alt aspect,blocurile ocupând aproape întreg teritoriul;au mai rămas case doar la periferia orașului,pe strada Ion Creangă,Mihail Sadoveanu,o parte din Sucevei,Ion Dragoslav,Broșteni etc. Mai tărziu,prin anii ’80 s-au remodelat zonele cuprinse între străzile Ana Ipătescu și Victoriei,Maior Ioan și Sucevei,în urma căreia au rezultat noi ansambluri păstrate până astăzi.

După 1990,orașul Fălticeni se afla într-o criză de identitate teritorială specifică majorității orașelor românești mici.În încercarea de a-și recăpăta identitatea, Fălticeniul trece printr-o serie de transformări menite să creeze echilibru pe toate planurile.

Dinamica spațială a municipiului a avut o evoluție ascendentă în anii următori. Suținută de fenomenul de periurbanizare,extinderea limitelor orașului continuă într-un ritm alert în lungul căilor de comunicație,tinzând să se unească cu localitățile din vecinătate.Intensitatea creșterii în spațiu este direct proporțională cu importanța axelor de transport și cu gradul de favorabilitate al terenurilor pentru construcții.În restul teritoriului și în special în lungul axelor secundare,putem vorbi de zone de stagnare a limitelor urbane.

Zonarea funcțională a municipiului conform P.U.G. :

Zona centrală ;

Zona rezinențială (locuințe P,P+1,P+2) ;

Zona de instituții publice și servicii ;

Zona unități industriale ;

Zona unități agricole ;

Zona de parcuri,complexe sportive,recreere,turism,perdele de protecție ;

Monumente,situri cu valoare culturală ;

Zona de gospodărie comunală ;

Zona pentru echipamente tehnico-edilitare ;

Zona pentru căi de comunicație și construcții aferente ;

Zona de destinație specială ;

Zona terenuri cu riscuri naturale previzibile.

Teritoriul orașului s-a extins față de anii ’90,peisajul urban fălticenean a suferit numeroase schimbări.Creșterea densității de locuințe în interiorul orașului este datorată și creșterii numărului de autorizații pentru construcții autorizate de primărie,acestea fiind fie individuale,fie blocuri A.N.L.Chiar și „blocurile gri” capătă treptat un alt aspect-se modernizează,schimbăndu-se fațadele,se izolează și se mansardează.

Extinderea înafara vetrei locuibile s-a realizat prin locuințe individuale (cartiere de vile) amplasate în zone ca:Mihail Sadoveanu,Ion Creangă,Broșteni,Ion Dragoslav,Sucevei,etc.În prezent,în Fălticeni există un proiect de mare anvergură,înițiat de o firmă italiană,aprobat de primărie,ce presupune extinderea orașului înafara intravilanului prin construirea unui cartier mare de vile în zona Buciumeni.

BIBLIOGRAFIE

Chiribucă,D.(2004)-Tranziția postcomunistă și reconstrucția modernității în România,Editura Dacia,Iași

Belli,N.(2001)-Tranziția mai grea decât un război.România 1990-2000,Editura Expert,Bucuresti

Adumitrăcesei,I.D.,Niculescu,N.G (1997)-Tranziția României,de la ce?Spre ce?Învățând din istorie,românii ar progresa mai rapid,Editura Ankarom,Iasi

Groza,Octavian (2007)- Atlasul României,Enciclopedia RAO,București

Groza, Octavian (1994) – Sistemul urban din România :devenire și turbulență (1930-1992) (Le système urbain de Roumanie: évolution et turbulence) (1930-1992), in Revista Științifica « Vasile Adamachi », Ed. Universității « Al.I.Cuza » Iași, vol.2, no.1 (serie nouă), ianuarie-martie

Groza,Octavian (1995) –

Iacobescu,M.,Iosep,I. (1978)–Fălticeni.Mic îndreptar turistic,Editura Sport-Turism,București.

Ilisei,G.

Ilisei,G. (2007) –Fălticeni. Editura Omnia,Iasi

Popp,N.,Iosep,I.,Păulencu,D. (1973) –Județul Suceava.Județele Patriei,București