. Oracolele Robului Domnului DIN Cartea Isaia

Cuprins:

Abrevieri ………………………………………………………………………………………………………………… p. 3

I. Introducere …………………………………………………………………………………………………………… p. 4

II. Contextul cărții Isaia și a „Oracolelor Robului” ………………………………………………………. p. 5

1. Scurtă prezentare a contextului și conținutului cărții Isaia …………………………………………. p. 5

1.1. Contextul literar ………………………………………………………………………………………………… p. 5

1.2. Contextul istoric ………………………………………………………………………………………………… p. 6

1.3. Contextul teologic ……………………………………………………………………………………………… p. 7

2. Delimitarea „Oracolelor Robului” ………………………………………………………………………….. p. 9

III. Analiza „Oracolelor” ……………………………………………………………………………………….. p. 13

1. Isaia 42:1-9 ……………………………………………………………………………………………………….. p. 13

2. Isaia 49:1-13 ……………………………………………………………………………………………………… p. 25

3. Isaia 50:4-11 ……………………………………………………………………………………………………… p. 36

4. Isaia 52:13-53:12 ……………………………………………………………………………………………….. p. 45

IV. Teologia „Robului Domnului” …………………………………………………………………………… p. 60

1. Tema generală: „Robul” ……………………………………………………………………………………… p. 60

2. Lucrarea „Robului” ……………………………………………………………………………………………. p. 62

3. Schița „Oracolelor Robului” ……………………………………………………………………………….. p. 62

V. Interpretările „Robului Domnului” ……………………………………………………………… …….. p. 63

1. Interpretări iudaice …………………………………………………………………………………………….. p. 64

2. Interpretări creștine ……………………………………………………………………………………………. p. 66

2.1. Interpretări colective ……………………………………………………………………………………….. p. 67

2.2. Teorii individuale ……………………………………………………………………………………………. p. 69

VI. Concluzii generale …………………………………………………………………………………………… p. 73

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………….. p. 74

Abrevieri:

Publicații:

ABD – The Anchor Bible Dictionary

EDBT – Evangelical Dictionary of Biblical Thelogy

ISBE – The International Standard Bible Encyclopedia

NDBT – New Dictionary of Biblical Theology

NIDOTTE – The New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis

TDOT – Theological Dictionary of the Old Testament

TWOT – Theological Wordbook of the Old Testament

BHS – Biblia Hebraica Stuttgartensia.

Prescurtări pentru versiuni de texte și manuscrise:

VT – Vechiul Testament

NT – Noul Testamnet

ms – Manuscris

TM – Textul masoretic

LXX – Septuaginta

MQIsa – Manuscrisele de la Qumran (Isaia)

1QIsa – Manuscrisul Isaia 1 de la Qumran

1QIsb – Manuscrisul Isaia 2 de la Qumran

Sir. – Traducerea Siriacă (Peșitha)

Vg. – Vulgata

Tg. – Targum

Akk. – Akadiană

hap. leg. – hapax legomenon

I. Introducere

Această lucrare își propune să prezinte o cercetare exegetică a „Oracolelor Robului Domnului” din cartea Isaia pentru a descoperi și analiza ce afirmă aceste pasaje despre „Robul Domnului”. De-a lungul istoriei, deși au existat o multitudine de interpretări cu privire la identitatea și misiunea acestui personaj anonim din „Oracolele Robului Domnului”, nici o părere nu a câștigat o acceptare deplin recunoscută.

Metodologia de studiu:

Lucrarea de față este bazată pe exegeză și sinteză teologică, pornind de la încercarea de a înțelege „Oracolele Robului Domnului” din perspectiva iudaică, a contemporanilor lui Isaia. Ulterior se va face o prezentare a diferitelor interpretări iudaice și creștine ale „Robului” din aceste pasaje.

Relevanța unui astfel de studiu

Prezicerile despre Mesia în profețiile VT constituie o temă controversată în lumea iudaică. Pasajele prezentate în acest studiu, poate mai mult ca oricare altele din VT, reprezintă sursa unor dezbateri teologice atât între creștini și evrei, cât și în cadrul creștinismului conservator și liberal.

Acest studiu este relevant pentru o înțelegere mai temeinică a Teologiei VT din perspectiva prezicerilor mesianice. Personajul ciudat și necunoscut al „Oracolelor Robului” reprezintă o atracție încă din vremea NT (vezi Fapte 8:28). Dezbaterile legate de persoana „Robului Domnului” au ajuns să cunoască o multitudine de interpretări în primele decade ale secolului al XX-lea, o dată cu apariția comentariilor liberale care contestau perspectiva tradițională mesianică a interpretării „Robului”.

„Oracolele Robului Domnului” din cartea Isaia, deși au constituit un interes major pentru lumea teologică din secolul XX, sunt relevante și azi întrucât mesajele profetice din aceste pasaje au implicații atemporale. Ele reprezintă un interes comun pentru lumea creștină și iudaică.

II. Contextul cărții Isaia și al „Oracolelor Robului”

1. Scurtă prezentare a contextului și conținutului cărții Isaia

1.1. Contextul literar

Cartea Isaia face parte din colecția „Profeților Mari”. Structura literară a cărții se aseamănă cu cea a cărților Ezechiel, Țefania, Ioel. Prima parte a cărții Isaia tratează aspecte legate de prezentul imediat, în care judecata lui Israel este amânată (cap. 1-12). Se continuă apoi cu o serie extinsă de oracole care vizează judecata națiunilor învecinate (13-35). Capitolele următoare (36-39) conțin o tranziție narativă, iar restul cărții poate fi prezentat ca binecuvântarea viitoare a poporului lui Dumnezeu (cap. 40-66).

W. H. Brownlee (1964) afirmă că forma cărții Isaia a fost rezultatul unui efort deliberat de a aranja cartea în două părți: cap. 1-33 sunt o paralelă la cap. 34-66. Afirmația sa se bazează pe prezența unei distanțe de trei rânduri între cap. 33 și 34 în sulul lui Isaia, descoperit la Qumran (1QIsa). Această structură literară a cărții a fost acceptată și de R. K. Harrison (1969) și C. A. Evans (1988). Iată un sumar al acestei abordări:

„Oracolele Robului Domnului” fac parte din a doua secțiune a cărții în care se prezintă instrumentul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru izbăvirea poporului Israel și a lumii întregi. Aceste poeme ocupă un loc important în textul isaianic, deoarece formează o temă distinctă a cărții: tema „Robului Domnului”. Două poeme sunt rostite însuși de „Rob” (cap. 49, 50), iar celelalte două sunt rostite de Iahve cu privire la „Rob”. Aceste oracole sunt compuse sub forma unei poezii, ca și majoritatea cărții; folosirea termenilor: „cântări”, „imnuri” sau „poeme” desemnează în mod convențional „Oracolele Robului”.

Contextul istoric

Isaia, fiul lui Amoț, a fost profet în Iuda într-un moment critic din istoria poporului Israel. Primul verset al cărții oferă detalii despre contextul istoric în care a profețit Isaia, în timpul împăraților lui Iuda: Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia.

Profetul Isaia a fost chemat în lucrare în anul morții împăratului Ozia, aproximativ în 740 î.H.. Ozia a fost un rege după voia lui Dumnezeu, care a adus prosperitate și pace peste țară. Iotam, fiul lui Ozia, (742-735 î.H.) a continuat să conducă împărăția lui Iuda după principiile tatălui său, astfel că binecuvântarea lui Dumnezeu a continuat și în timpul domniei sale. Următorul rege, Ahaz (735-716 î.H.), s-a îndepărtat de Dumnezeu, fiind un rege idolatru. În consecință, Dumnezeu a adus război împotriva lui. Edomiții s-au revoltat, nefiind dispuși să mai plătească birul din timpul domniei lui Iotam. Domnia lui Ezechia (716-687 î.H.) a fost caracterizată de o reformă religioasă care a produs vindecare spirituală în popor. Ezechia a fost un împărat care s-a încrezut în Dumnezeu. Când trupele armate ale lui Sanherib au ajuns lângă Ierusalim, Ezechia a apelat la profetul Isaia pentru a afla voia lui Dumnezeu cu privire la cetatea Ierusalimului și cu privire la viața sa. Manase, fiul lui Ezechia, a fost un rege idolatru, o antiteză spirituală a tatălui său. El a condus poporul lui Iuda în păcat și în răzvrătire față de Dumnezeul.

Pe plan mondial, perioada în care a profețit Isaia a fost marcată de conflicte armate. Sub conducerea lui Tiglat Pileser III (745-727 î.H.), Asiria s-a remarcat tot mai mult ca o națiune cuceritoare (2 Regi 15:19, 29). După moartea lui Tiglat Pileser III, Salmaneser și Sargon au distrus Samaria și au deportat populația țării în Asiria în anul 722 î.H.. După moartea lui Sargon în 705 î.H., Sanherib, noul împărat al Asiriei, a întâmpinat o împotrivire din partea statului siro-palestinian și babilonian. În 701 î.H., el se îndrepta spre Iuda pentru a cuceri Ierusalimul. Ezechia, împăratul lui Iuda, este salvat de la distrugere, dar plătește tribut Asiriei (Isa. 36-39).

Pe plan spiritual, poporul manifesta necredincioșie față de Dumnezeu. De fapt, Isaia a fost conștientizat de Dumnezeu că puțini din vremea lui vor asculta mesajul său (Isa. 6: 9,10). Poporul ajunge să trăiască o viață duplicitară: Îl cinsteau pe Dumnezeu cu gura, dar nu-L ascultau din adâncul inimii lor. Ei uneau sărbătoarea cu nelegiuirea și de aceea Dumnezeu nu găsea nici o plăcere în jertfele lor (1:13-15), pentru că poporul săvârșea nedreptăți sociale sub acoperirea legii (10:1-2). În contextul infidelității față de Iahve, Isaia este nevoit să anunțe judecata lui Dumnezeu pentru întreaga națiune (1:20). Totuși, chiar dacă națiunea comitea nelegiuiri și nu se întorcea de la căile ei rele, Dumnezeu promite că nu o va nimici de tot, ci îi va lăsa o mică rămășiță din care se va naște „o sămânță sfântă” (1:9; 6:13). Vocea profetică a lui Isaia a răsunat în tot ținutul lui Iuda, aducând poporului speranța mântuirii și restaurării sale.

Contextul teologic

Tema generală a mesajul lui Dumnezeu transmis prin profetul Isaia este anunțarea judecății, dar în același timp și izbăvirii pentru poporul Israel. Problema teologică majoră din textul isaianic este reprezentată de conflictul aparent între Dumnezeu ca Judecător și Izbăvitor, între dreptatea și credincioșia Sa. Totuși, Dumnezeu nu are de ales între două opțiuni: judecată sau izbăvire, ci combină cele două elemente, folosind judecata ca mijloc al izbăvirii. În explorarea acestei teme, profetul Isaia înfățișează caracterul lui Dumnezeu sub diferite aspecte sau subteme care predomină în întreaga carte:

Sfântul lui Israel. Chiar de la începutul lucrării sale, Isaia a primit o viziune a slavei lui Dumnezeu care stătea pe scaunul Său de domnie, iar serafimii din jurul Lui strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul atotputernic” (Isa. 6:1-4). Isaia este primul scriitor al VT care folosește pentru Iahve titlu cheie de „Sfântul lui Israel”. El este folosit de 26 de ori în cartea Isaia și numai de 5 de ori în tot restul VT.

Răscumpărătorul. Sfințenia lui Dumnezeu implică, de asemenea, faptul că El Își ține promisiunile. El nu va abandona pe Israel, ci va fi Salvatorul lui. Însuși numele lui Isaia („Iahve va mântecare spirituală în popor. Ezechia a fost un împărat care s-a încrezut în Dumnezeu. Când trupele armate ale lui Sanherib au ajuns lângă Ierusalim, Ezechia a apelat la profetul Isaia pentru a afla voia lui Dumnezeu cu privire la cetatea Ierusalimului și cu privire la viața sa. Manase, fiul lui Ezechia, a fost un rege idolatru, o antiteză spirituală a tatălui său. El a condus poporul lui Iuda în păcat și în răzvrătire față de Dumnezeul.

Contextul teologic

Răscumpărătorul. Sfințenia lui Dumnezeu implică, de asemenea, faptul că El Își ține promisiunile. El nu va abandona pe Israel, ci va fi Salvatorul lui. Însuși numele lui Isaia („Iahve va mântui” sau „Iahve este mântuire”) reflectă acest aspect al caracterului lui Dumnezeu. Isaia a întreținut întotdeauna nădăjdea că națiunea se va întoarce la „Răscumpărătorul” ei și astfel va fi cruțată de pedeapsa severă pe care o merita.

Rămășiță. Preocuparea lui Isaia de a-L prezenta pe Dumnezeu ca fiind „Sfântul lui Israel” și, în același timp, „Răscumpărătorul” poporului crează o tensiune profundă în cadrul cărții. În VT, tensiunea teologică dintre sfințenia lui Dumnezeu, care pedepsește păcatul, și harul divin este descrisă de cele mai multe ori prin tema „rămășiței”. Mesajul pedepsei și restaurării este repetat mereu în cartea Isaia, subliniind faptul că doar o rămășiță din popor va fi izbăvită (Isa. 28:5,16,23-29; 35:10; 37:32-35; 44:28 – 45:13). Ideea unei „rămășițe” trebuie să fi fost un concept teologic nou pentru națiunea lui Israel.

Noțiunea de Mesia în cartea Isaia gravitează în jurul a doi poli: „Regele davidic” și „Robul suferind”. S-a sugerat că aceste două figuri sunt incompatibile, dar o examinare mai atentă a lor arată că cele două se suprapun. În capitolele 1-39, conceptul de „Mesia” este prezentat ca „Rege davidic”. Această ipostază provine din necesitatea lui Israel de a avea un rege care să restaureze țara și să aducă prosperitate și glorie poporului. În cap. 40-66, „Mesia” e prezentat ca „Robul suferind” prin care națiunile vor ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. „Robul” este răspunsul Domnului la eșecul poporului Israel de a fi lumină între națiuni. „Robul” va fi lumina neamurilor (42:6; 49:6). Faptul că acest „Rob” va aduce judecata pentru națiuni (42:1; 49:6), o sarcină specifică „regelui”, face clar faptul că există o continuitate esențială între cele două figuri: „Rege” și „Rob”.

Duhul Domnului. În majoritatea VT și în particular în cărțile profetice, Duhul Domnului este Cel care a inspirat și a înzestrat profeții. Aceast lucru este evidențiat și în cartea Isaia: Duhul Domnului dă înțelepciune și pricepere (11:2); „Robul Domnului” este uns cu Duhul lui Dumnezeu (42:1); Duhul Domnului face posibilă anunțarea scopurilor lui Dumnezeu (48:16).

Din studiul temelor majore prezente în cartea Isaia se poate observa că Iahve este suveran peste istorie, peste poporul Israel și peste întreaga lume. Dumezeu a pregătit mijlocul de restaurare a umanității prin agentul Său special: „Robul Domnului”.

2. Delimitarea „Oracolelor Robului”

În anul 1892, Bernhardt Duhm a izolat patru pasaje (42:1-4; 49:1-6; 50:4-9; 52:13-53:12) de restul cărții Isaia, în care „Robul Domnului” este prezentat ca națiunea Israel. Duhm a numit aceste pasaje „Poemele” sau „Oracolele Robului”, termeni care vor fi preluați și în această lucrare. Pe lângă aceste pasaje, mai există poeme suplimentare care vorbesc despre „rob” sau „robi”, însă diferența semnificativă între ele și „Poemele Robului” este că ultimele prezintă un „Rob” foarte individualizat și dedicat sarcinii sale, în timp ce Israel este prezentat în 42:19-22 ca „Robul” necredincios și orb propriei misiuni. Datorită acestei discrepanțe în portretistică și variații de stil, Duhm a separat poemele ca pe o lucrare a unui alt poet. El credea că aceste pasaje nu sunt ale lui Deutero-Isaia, ci că au fost scrise la o dată considerabil mai târzie (sec. IV) și adăugate la cartea Isaia.

În aceste patru locuri, textul prezintă o schimbare de atmosferă. E dificil să definești schimbarea, totuși ea este ușor sesizabilă. Limbajul devine mai exaltant și impetuos; „Robul” fie e lăsat nedefinit, fie identificat în cei mai largi termeni; descrierile tind să fie grafice și detaliate, existând o accentuare unică asupra a ceea ce va face „Robul” în lume.

În 1940 s-a remarcat o tendință de a se căuta tot mai mult o legătură între aceste pasaje și contextul cap. 40-55. Unii cercetători au mers însă mai departe considerând că ele nu pot fi separate de context sub nici o formă. Aceste pasaje prezintă imaginea „Robului” într-o lumină specială și, din această cauză, este mai ușor să se afirme că formează un grup de texte independent.

Cu toate că cercetătorii biblici au acceptat faptul că „Oracolele Robului” sunt piese separate, s-au înțeles prea puțin asupra delimitării, originii și interpretării pasajelor. Ei au propus o multitudine de variante pentru delimitarea „Oracolele Robului” și de aceea este necesar ca prezenta lucrare să evalueze variantele propuse și să stabilească un mod de analiză a lor.

Tabel sinoptic cu diferite variante propuse de specialiști:

Nu toți specialiștii au recurs la argumente în favoarea opțiunii lor în ce privește delimitarea pasajelor, iar cei care le-au menționat au dat explicații sumare pentru susținerea alegerii făcute. Iată câteva dintre ele:

David N. Freeman preia clasificarea făcută de B. Duhm în 1922 (Isa. 42:1-4; 49:1-6; 50:4-9; 52:13-53:12).

H. E. Freeman doar menționează pasajele: Isa. 42:1-9; 49:1-9; 50:4-9; 52:13-53:12, fără a-și argumenta alegerea.

J. A Alexander consideră că primul „Oracol al Robului” este Isa. 42:1-4 și arată modul de operare a „Robului”, iar v. 6-9 prezintă efectele lucrării „Robului”; al doilea „Oracol” este 49:1-9 și constituie o descriere a lui Mesia și a poporului său, iar v. 10-13 conțin promisiunea protecției divine – o revoluție bucuroasă în toată lumea; „Oracolul al treilea” este 50:4-9 și prezintă misiunea „Robului”, calificarea pentru ea, suferința și reproșul opoziției, iar v. 10, 11 expune modul izbăvirii și certitudinea întunericului pentru cei care neglijează unica izbăvire; „Oracolul al patrulea” 52:13-53:12 îl prezintă pe Mesia, marele lider, ca „Rob al Domnului”.

E. J. Young prezintă „Poemele” foarte succint: Isa. 42:1-4; 49:1-6; 50:1-11, v. 9 fiind concluzia pasajului, iar v. 10-11 fiind concluzia profetului. Ultimul „poem” este 52:13-53:12.

Claus Westermann consideră că „Oracolele” au fost scrise de Deutero-Isaia și de aceea primul poem este Isa. 42:1-4, iar v. 5-9 sunt o adăugire ulterioară la poem, făcută de un alt autor; la fel, 49:1-6 și 7-13; 50:4-9 și 10-11. Ultimul „Oracol al Robului”, Isa. 52:13-53-12, a fost scris de un ucenic al lui Deutero-Isaia.

C. R. North prezintă „Poemele Robului” astfel: „Primul imn” este Isa. 42:1-4, dar unii adaugă și v. 5-9 ca fiind inseparabile de pasajul anterior. Un argument în favoarea împărțirii pasajului 42:1-9 în 42:1-4 și 42:5-9 este faptul că v. 5 conține expresia „Așa vorbește Domnul”, care indică un nou început, iar persoana care vorbește este alta. „Imnul al doilea” este 49:1-6, deoarece în v. 7 apare din nou expresia „Așa vorbește Domnul”. „Al treilea imn” se găsește în textul din 50:4-9, deși cuvântul „rob” nu este menționat. „Al patrulea imn” este considerat Isa. 52:13-53:12.

J. L. McKenzie preia argumentația lui B. Duhm, grupând pasajele care poartă numele de „Cântările Robului” în felul următor: Isa. 42:1-4; 49:1-6; 50:4-9; 52:13-53:12. Poemele nu sunt relaționate la context, cu excepția răspunsului care urmează în primele trei poeme (42:5-9; 49:7-13; 50:10-11). Poemele și răspunsurile lor pot fi scoase din context fără ca textul să fie întrerupt. Ar fi extrem de dificil să găsești patru pasaje împrăștiate care, puse alături, să prezinte un subiect și un ton comun, ca „Poemele Robului”. Totuși trebuie remarcat faptul că cele patru poeme nu formează singure o unitate literară. Ele sunt detașate de context, dar și unele față de altele. Cineva s-ar putea întreba dacă vreun poem presupune pe un altul sau pe toate celelalte, însă o asemenea presupunere nu apare. Se poate trasa o progresie în cele patru poeme (și majoritatea interpreților o fac), dar fiecare cântec este inteligibil (sau dificil) în el însuși. Opinia că răspunsurile la poeme (42:5-9; 49:7-13; 50:10-11) sunt lucrarea unui alt autor este subiectivă. Diferențele de stil și vocabular nu sunt suficiente pentru a dovedi diversitatea originii dincolo de orice îndoială. În răspunsul la poemul al treilea, în mod special, există ecouri ale limbajelor și temelor din Trito-Isaia. Există o continuitate clară de limbaj și gândire între primul și al doilea răspuns. Al treilea răspuns reflectă dualitatea lui Israel, care e caracteristică în Trito-Isaia.

H. M. Wolf prezintă „Poemele” ca fiind următoarele: Isa. 42:1-7; 49:1-7; 50:4-11; 52:13-53:12.

J. Alec Motyer abordează „Cântările Robului” astfel: Primul pasaj: Isa. 42:1-4 – biografie, sarcina „Robului” înzestrat cu Duhul Domnului și cu Cuvânt, v. 5-9 sunt partea finală a poemului; Al doilea pasaj: 49:1-6 – autobiografie, sarcina „Robului” înzestrat cu Cuvânt, experimentează deznădejdea, iar v. 7-13 reprezintă partea finală; Al treilea pasaj: 50:4-9 – biografie, dedicarea „Robului” înzestrat cu Cuvânt, experimentează suferința, iar v. 10-11 sunt o invitație la încredere în Dumnezeu; Al patrulea pasaj: 52:13-53:12 – bibliografie, înfăptuirea sarcinii „Robului”, experimentarea suferinței, iar 54:1-55:13 reprezină o invitație la bucurie. Fiecare „Poem al Robului” e urmat de un comentariu confirmativ (42:5-9; 49:7-13; 50:10-11; 54:1-55:13). Prin formula „Așa vorbește Domnul”, „Robul” e confirmat (42:5-9; 49:7-13). Finalul al treilea (50:10-11) indică vorbitorul, deoarece „Poemul al treilea” nu conține cuvântul „rob”. În urma lucrării salvifice a „Robului” din Isa. 52:13-53-12 există o invitație la răspuns: cântă pentru ceea ce altcineva a făcut (54:1), bucură-te pentru ceea ce altcineva a plătit (55:1).

John N. Oswalt menține împărțirea lui Duhm, deși nu consideră că aceste pasaje au fost introduse ulterior în cartea Isaia. Isa. 42:1-4 (și poate v. 5-9) este primul „Poem al Robului”. Celelalte sunt 49:1-6; 50:4-9; 52:13-53:12.

Criterii proprii de delimitare a „Oracolelor Robului”:

Scopul delimitării pasajelor este acela de a clarifica limitele studiului, fiind, în același timp, o unealtă necesară în încercarea de a răspunde întrebării referitoare la identitatea și lucrarea „Robului”. Astfel, elemente care determină limitele acestor pasaje sunt: prezența cuvântului „rob”, schimbarea de stil și limbaj în textul profeției, schimbarea vorbitorului (Dumnezeu, „Robul”, Profetul).

Lucrarea de față își propune să analizeze pasajele grupate de Duhm ca fiind „Poemele Robului” (42:1-4; 49:1-6; 50:4-9; 52:13-53:12), însă pentru a contura mai bine personajul prezentat în ele, este nevoie să se includă și comentariile lui Dumnezeu sau ale profetului față de „Rob” (42:5-9; 49:7-13; 50:10-11). Astfel, în analiza „Oracolelor” se va avea în vedere atât poemele, cât și răspunsul dat la aceste poeme.

III. Analiza „Oracolelor”

1. Exegeza pasajului Isa. 42:1-9

Traducere și diagramare

AB-%m't.a, yDIb.[; !he 1

yvip.n: ht'c.r' yrIyxiB.

wyl'[' yxiWr yTit;n"

`ayciAy ~yIAGl; jP'v.mi

hw"hy> laeh' rm;a'-hKo 5

qd,c,b .^ytiar'q. hw"hy> ynIa] 6

^d,y"B. qzEx.a;w>

^r>C'a,w>

~[' tyrIb.li ^n>T,a,w>

`~yIAG rAal.

ymiv. aWh hw"hy> ynIa] 8

1.2. Critica textuală

Pasajul conține puține probleme de critică textuală. Totuși, el suferă câteva modificări prin traducere sau copiere, variante care necesită o decizie exegetică.

O primă diferență se află în v. 1, unde LXX conține două inserții față de textul masoretic: prima este cuvântul „Iacov”, iar a doua, „Israel”: Iakwb o` pai/j mou avntilh,myomai auvtou/ Israhl o` evklekto,j mou. În capitolul 41 se vorbește explicit despre Israel ca fiind „Robul Domnului” (41:8). Întrucât există o asemănare de expresii între versetele 41:8 și 42:1; 41:13 și 42:6, inserția din LXX poate fi justificată dacă se consideră că acest pasaj se adresează lui Israel, cele două cuvinte („Iacov”, „Israel”) reprezentând o adăugire. Totuși, textul original trebuie lăsat să „vorbească”, iar interpretările ulterioare trebuie înlăturate pentru a ajunge la interpretarea corectă. Textul mai vechi este cel valabil (TM).

O altă diferență în v. 1 este între jPvm („judecată”) din TM și wjPvmw („judecata sa”) din 1QIsa. Vatianta TM este sprijinită de LXX, Sir. și Vg. „Robul” a venit să vestească judecata națiunilor, nu „judecata sa”. În 1QIsa forma wjPvmw este menținută și în v. 3-4.

În v. 3 un sub-grup LXX ms adaugă după hhK („trestia frântă”) thn (twn) Ioudaiwn asqeveian („slăbiciunea lui Iuda”), iar Tg. interpretează: „cei smeriți care sunt ca o trestie frântă”.

1.3. Contextul pasajului în cadrul cărții Isaia

Primul „Oracol al Robului” este rostit în contextul unei dispute, al unei judecăți între Dumnezeul lui Israel și dumnezeii falși. Capitolul anterior (Isa. 41) inițiază această dezbatere la care sunt invitate să participe ostroavele și popoarele. Israel este rugat să ia aminte și să se încreadă în singurul Dumnezeu (41:8-16). În contextul în care nici unul din idolii neamurilor nu pot să spună viitorul, Dumnezeu, care cunoaște viitorul, are un mesaj deopotrivă pentru Israel și pentru națiuni: „Robul Său.”

Oracolul întâi se încheie cu mențiunea că Dumnezeu are încă lucruri noi de vestit și le va spune înainte ca ele să se întâmple (42:9).

1.4. Structura pasajului

Structura primului poem este simplă: în primele patru versete, „Robul” este prezentat întregii lumi ca unul care va stabili dreptatea pe pământ, iar în următoarele cinci versete „Robul” primește un mesaj de confirmare din partea lui Dumnezeu pentru slujba la care l-a chemat. Cheia acestui pasaj este dată de cuvintele: „Iată, Robul Meu” sau „Acesta e Robul Meu”. Dumnezeu arată spre cineva și îl desemnează ca „Rob” al Său. Cântecul este astfel o descriere a „Robului Domnului” și a sarcinii sale: el este ales și echipat pentru a instaura dreptatea pe pământ. Prima parte a poemului se încheie cu afirmația că „insulele” așteaptă legea Lui.

Structura primei părți a poemului (v. 1-4) poate fi prezentată astfel:

A1 Lucrarea Robului despre adevăr: relația divină și înzestrarea pe care se bazează; scopul ei care cuprinde întreaga lume (v. 1)

B Lucrarea Robului către oameni: stilul și obiectivele ei (v. 2-3)

A2 Lucrarea robului despre adevăr: credincios, fără greșeli, plin de succes, întâmpinând nevoile lumii (v. 3c-4).

Formula introductivă a mesagerului din v. 5 este urmată de o serie de propoziții subordonate ce fac referire la „Domnul Dumnezeu”. El este creatorul cerurilor, al pământului și al omenirii, expresii folosite deseori de profet. Westermann e de părere că v. 6-7 nu vorbesc despre aceeași persoană descrisă în v. 1-4, ci despre un anonim, dar pe care Dumnezeu intenționează să-l facă „legământ al poporului” și „lumina neamurilor” (v. 6).

Structura părții a doua a poemului este centrată pe persoana Domnului:

A Domnul Creației: Domnul ca Dumnezeu, Creator și Dădător al vieții (v. 5);

B Domnul „Robului”: Scopul larg al legământului cu Domnul, lumină și liberate (v. 6-7);

C Domnul zeilor falși: Domnul conduce istoria, trecutul și viitorul (v. 8-9).

Viziunea lucrării pe care o va face Dumnezeu prin „Robul” Său este atât de emoționantă, încât „Isaia izbucnește într-un imn de laudă” (v. 10-13).

Analiza cuvintelor cheie

Alesul Meu yrIyxiB. (behîrî)

Primul verset al acestui „Oracol al Robului” descrie relația „Robului” cu voia lui Dumnezeu. „Robul” s-a dedicat pe sine pe deplin pentru a fi folosit ca un instrument în împlinirea scopurilor lui Dumnezeu. Totuși, accentul nu cade atât de mult pe ascultarea „Robului”, cât pe faptul că el este obiectul alegerii divine. Trei expresii din v. 1 sunt folosite pentru a înțelege această idee: „Robul” este „sprijinit” de Dumnezeu; el este „alesul” lui Dumnezeu; și el este cel în care Domnul „se va desfăta”.

Toate aceste expresii atrag atenția asupra legăturii dintre alegere și dragoste. „Robul” nu este ales doar să înfăptuiască o sarcină specifică, ci este pus deoparte ca preaiubit al Domnului. Alegerea este legată de darul Duhului. Domnul spune despre „Rob”: „Am pus Duhul Meu peste el.” Aceasta arată din nou dependența „Robului” de Dumnezeu în tot ceea ce va face, precum și strânsa legătură care există între Dumnezeu și „Rob”.

„Robul” are o relație unică cu Dumnezeu în tot VT. El este „alesul” și „plăcerea Lui” (42:1). El este cel în care Domnul se va slăvi (49:3), mântuirea lui Dumnezeu, care va ajunge până la marginile pământului (49:6). Nici un alt personaj din VT nu este prezentat într-o astfel de relație cu Iahve.

Dreptate jP'v.mi (mišpāt)

Sarcina „Robului” este definită prin trei afirmații: (1.) el „va vesti neamurilor judecata” (v. 1c); (2.) „va vesti judecata după adevăr” (v. 3c) și (3) „va așeza dreptatea pe pământ” (v. 4b). Aceste câteva cuvinte descriu slujba „Robului”. Trebuie remarcat faptul că toate cele trei afirmații conțin cuvântul jP'v.mi („dreptate”). Prin urmare, acest cuvânt joacă un rol important în înțelegerea sarcinii „Robului Domnului”.

Termenul jP'v.mi are mai multe înțelesuri în VT, dar sensul lui este clar în acest pasaj. În contextul scenei curții de justiție ce a avut loc între Dumnezeu și idoli, termenul trebuie să își mențină sensul de „judecată după lege”. Westermann susține același lucru considerând că sensul lui este dat de contextul judecății dintre Iahve și zeii falși:

Înțelesul de bază al acestui cuvânt este „judecată” sau „dreptate” și acest sens este folosit cu o frecvență foarte mare. Dacă analizăm de exemplu mišpāt în Deutero-Isaia cu referire la neamuri, îl vom găsi în „vorbirea forenzică” (vezi, de asemenea, 41:1-5 și 21-29), care prezintă un proces legal între Iahve și neamuri. Acesta poate foarte bine să fie înțelesul lui mišpāt în 42:1-4. Slujba „Robului”, conform cu 42:1-4, ar fi să aducă judecata pentru neamuri. Cu privire la acest lucru, v. 2-4 ne oferă doar o mică aluzie: când Robul va aduce judecata, el nu va urma obiceiul și nu va striga tare în public.[…] Modul în care Robul va aduce judecata și o va stabili este exact opusul acesteia. Acest mod contrazice legile grăbite ale lumii, care spune că ceea ce e distrus și care abia arde va pieri inevitabil.[…] Aceasta este subliniat în cuvintele finale ale v. 3: „Va vesti judecata după adevăr”.

Totuși, conceptul de jP'v.mi (v. 2-4) nu poate fi tradus printr-un singur cuvânt. El poate cunoaște variații chiar în cadrul cărții Isaia. Termenul se poate referi la „verdict”, deși, neavând articol, ar putea însemna „dreptate. Alăturarea termenilor jP'v.mi („dreptate”) și hr'wOT („Lege”) din v. 4 formează împreună ideea de revelație. „Robul” este mediatorul revelației lui Iahve, el transmite revelația divină.

„Robul” va stabili dreptatea pe pământ. Aceasta exprimă punctul culminant al celor trei afirmații despre dreptate: el o „va vesti” (v. 1); el o „va vesti după adevăr” (v. 3); și el o „va stabili” (v. 4). Dreptatea nu va fi doar prezentată sau oferită ca o posibilitate, ci ea va fi stabilită pe pământ. Ea va funcționa, chiar dacă în îndeplinirea acestei lucrări „Robul” va întâmpina împotrivire (v. 4).

Ebraicul jP'v.mi însemnă mai mult decât echitate juridică (deși unii cercetători susțin că nu are sens juridic), el este „mântuirea lui Dumnezeu, definită în termeni largi”.

Tora hr'wOT (tôrâ)

Pentru a înțelege expresia hr'wOT din VT, este important să se observe câteva modalități în care ea este folosită. Vorbind la modul general, hr'wOT desemnează un standard divin de conduită pentru poporul lui Dumnezeu. North este de părere că înțelesul primar al cuvântului ebraic pentru lege (tôrâ) este acela de „instrucție” și sensul mai restrâns al legii sau poruncii este derivat din acesta. Aici cuvântul înseamnă mai degrabă învățătură sau instrucție, decât „Legea” reprezentată prin Pentateuh. Pentru alți comentatori înțelesul lui hr'wOT pare să fie mai larg, aproape echivalent cu „revelație”. Sarcina „Robului” e să stabilească dreptatea pe pământ. Datorită acestui fapt, neamurile vor aștepta hr'wOT sa, legea sa.

Oswalt se întreabă dacă nu cumva această hr'wOT aparține „Robului”. Și dacă da, cu ce drept acest „Rob” ia locul lui Moise sau chiar al lui Dumnezeu? Pe ce bază ar trebui neamurile să aștepte legea sa? Oswalt încearcă să răspundă acestor întrebări pe baza aluziei din Isa. 2:3 (popoarele vor zice: „Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările Lui.”), susținând că „Robul” vorbește din partea lui Dumnezeu (42:1) și are o lucrare de izbăvire pentru neamuri (42:6). El nu poate fi națiunea Israel, deoarece „Robul” este desemnat să învețe pe neamuri să umble în calea Domnului (42:4), lucru pe care Israel nu a reușit să-l realizeze (42:19, 20).

Legământ al poporului ~[' tyrIb. (běrît ‘ām)

Experții biblici au acordat o mare atenție expresiei ~[' tyrIb. (literal „un legământ al poporului”) în încercarea de a înțelege despre ce popor este vorba și ce înseamnă această expresie. Ea prezintă neclarități prin faptul că această expresie se compune din două cuvinte cheie (legământ și popor) de a căror interpretare depinde înțelegerea întregului pasaj. Explicarea lor este îngreunată și de faptul că expresia „a da ca tyrIb.” nu mai apare nicăieri în VT.

Studiul lui Delbert Hiller pe Is 42:6 încercă să explice atât sensul, cât și unicitatea expresiei ~[' tyrIb. („legământ al poporului”). Soluțiile propuse au fost de două feluri: cei care acceptau sensul de bază al termenului tyrIb. ca legământ, și cei care încercau să ofere un nou înțeles cuvântului.

(1) Cei bazați pe presupunerea că înțelesul lui běrît în acest context înseamnă „legământ” au propus trei traduceri: (a)„legământ al poporului” (sau „popor-legământ”, făcându-se referire la Israel); (b)„legământ cu poporul” (poporul fiind Israel) și (c)„legământ al popoarelor” (legământul fiind Israel, iar popoarele, toată umanitatea). În prima sugestie, se consideră că běrît ‘ām este un genitiv subjunctiv și expresia însemnă „popor-legământ”. A doua și a treia traducere interpretează expresia ca un genitiv obiectiv și aceasta implică un mediator al legământului cu poporul sau popoarele. (2) Câțiva cercetători biblici nesatisfăcuți de aceste traduceri au încercat să găsească un nou înțeles pentru běrît ‘ām: H. Torczyner propune „splendoarea (sau viziunea) poporului”, E. Kutsch „obligația poporului” și Hillers „eliberarea poporului”.

Fiecare nouă sugestie are neajunsurile ei, întrucât nu se potrivește cu contextul utilizării expresiei. tyrIb. apare menționat de 300 de ori ca „legământ” și aceasta exclude posibilitate ca cei de pe vremea lui Isaia să înțeleagă termenul ca „viziune”. Celelalte două abordări ale lui ~[' tyrIb. au tendința de a izola expresia de contextul ei imediat și de restul cărții Isaia.

Un studiu al termenului „legământ” în Isaia cap. 40-55 aduce o nouă interpretare a expresiei ~[' tyrIb., punând-o în relație cu ~l'[O tyrIb. („legământ veșnic”). Această abordare recunoaște în final pericolul eisegezei, întrucât nu se poate ști cu siguranță dacă în mintea autorului a existat vreo legătură între ~[' tyrIb. și ~l'[O tyrIb..

Isaia ne reamintește de expresia běrît ‘ām în teologia regală veche, caracterizată în special de „Ultimele cuvinte ale lui David” în 2 Sam. 23:1-7. Acolo běrît ôlām reprezintă promisiunea necondiționată că un reprezentant al familiei lui David va sta pe tron și va domni peste națiuni. Sloganul vechii dinastii este běrît ôlām, în timp ce al celei noi este běrît ‘ām.

Considerând că termenul tyrIb. se referă la „legământ”, se poate face o distincție între cercetătorii care interpretează expresia ~[' („popor”) ca „poporul Israel” sau ca „popoare”, „națiuni”. Această diferență este dată de interpretarea lor cu privire la „Rob”. Majoritatea celor care-l privesc pe „Rob” ca un individ identifică „poporul” cu Israel, iar cei care-l consideră pe „Rob” ca fiind Israel identifică „poporul” cu umanitatea. Există totuși câțiva cercetători care fac excepție de la această clasificare, interpretând „Robul” ca un individ, iar ~[' ca umanitate – fiind un termen paralel pentru expresia „lumina popoarelor”. Pentru această perspectivă se apelează la evidența din 49:5-6, unde pare incontestabil faptul că „Robul” a fost născut pentru a avea o misiune pentru Israel. Astfel, afirmația din 49:6 care începe cu restaurarea lui Iacov și continuă cu lumina națiunilor oferă o paralelă precisă afirmației din 42:6.

Există câteva obiecții cu privire la identificarea lui ~[' cu Israel:

(1) Același cuvânt, în v. 5 se referă la umanitate; (2) Când acest cuvânt se referă la Israel, aproape fără excepție are articol; (3) Structura propoziției este un paralelism sinonimic, de aceea înțelesul lui ‘ām ar trebui să fie sinonim cu membrul paralel, gōyim, națiuni. Dar aceste probleme sunt dificile: contextul v. 5 este diferit de cel din v. 6; prezența sau absența unui articol în poezie este foarte posibilă; studii recente de paralelism au arătat că până și paralelismele sinonimice au o progresie de la primul element la al doilea (cf. R. Alter, The Art of Biblical Poetry, New York, Basic, 1985, pp. 62-63). La întrebările gramaticale și literare nu se pot găsi răspunsuri conclusive.

Scopul universal al misiunii „Robului” are un cuvânt de spus în încercarea de definire a unei expresii dificile – ~[' tyrIb.: „Robul” este numit un „legământ”; forța acestei figuri exprimă faptul că el mediază între Iahve și popoare, „Robul” devine o legătură a uniunii. „Legământ al poporului” înseamnă „popor-legământ”, un legământ suficient de larg pentru a-i conține pe oameni. În ciuda singularului de aici, ~[' („popor”) nu se referă la poporul Israel, ci la toate popoarele. De asemenea, E. Young este de acord că un astfel de limbaj nu se poate aplica lui Israel, ci doar Celui care a desemnat cu adevărat legământul – Isus Hristos. „Robul” reprezintă legământul așa cum Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (Ioan 14:6).

Lumina neamurilor ~yIAG rAa (’ôr gôim)

Expresia ~yIAG rAa („lumina neamurilor”) trebuie privită în strânsă legătură cu expresia ~[' tyrIb. („legământ al poporului”), întrucât cele două se explică reciproc și depind una de alta. Isaia nu spune că „Robul” va fi un legământ pentru evrei și o lumină pentru neamuri, ci că el va fi legământ și lumină atât pentru iudei, cât și pentru neamuri. Cei care primesc legământul primesc și lumina, iar cei care primesc lumina participă la binecuvântarea legământului. Când „Robul” devine împlinirea legământului pentru oameni, el este, în parte, un proclamator al continuității legământului de dragoste al lui Dumnezeu cu poporul Său. (De observat accentuarea ideii de continuitate a legământului în 54:10 și 55: 3, 4 în urma lucrării „Robului”, descrisă în cap. 53).

„O lumină pentru națiuni” desemnează izbăvirea adusă omenirii prin acțiunea „Robului” din v. 7: înlăturarea suferinței în general, deschiderea ochilor orbilor și eliberarea prizonierilor. Acestea reprezintă suferința umană: prima – suferința cauzată de statutul uman de a fi creat, a doua – cea la îndemâna altor oameni. Prin această lucrare a „Robului”, Dumnezeu va izbăvi oamenii de pe pământ din acea „întunecime teologică” în care sunt legați. Orbirea și captivitatea, în perspectiva contextului general, trebuie înțelese figurativ ca necunoașterea lui Iahve și slujirea dumnezeilor falși. Acesta este întunericul și robia în care trăiește întreaga lume. Închisoarea întunecoasă nu este aici o figură a exilului, ci mai degrabă întunecimea și robia păcatului, așa cum indică contextul cap. 40-41. Lumina din 42:10-13 este descrisă ca fiind lumina bucuriei și izbăvirii.

Expresia „lumina neamurilor” din Isa. 49:6 arată că misiunea „Robului” va fi direcționată spre Israel și spre păgâni deopotrivă (cf. 49:5f.). Ambele misiuni ale „Robului” [„legământ al poporului” și „lumina neamurilor”] sunt împlinite de Isus (Lc. 2:32). Este interesant de observat faptul că expresia „lumina neamurilor”, nu mai apare ca o paralelă pentru expresia „legământ al poporului” în Isa. 49:8, unde se vorbește despre faptul că „Robul” va face „legământ cu poporul”. Oare absența expresiei „lumina neamurilor” marchează faptul că toți oamenii au posibilitatea să devină parte a „poporului” în noul legământ?

Substantivul r/a („lumină”) se referă în mod fundamental la o calitate divină. Lumina vine prin intermediul legământului.

Cele două expresii paralele („legământ al poporului” și „lumina neamurilor”) pot fi compilate în „Eu te voi face legământul salvator (care este mântuirea dată prin legământ) pentru toată lumea.”

1.6. Pasajul în contextul Scripturii

Pasajul din Isaia 42:1-9 mai apare în alte părți ale Scripturii, în Vechiul și Noul Testament:

Isa. 42:1-3 în Isa. 61:1-3;

Isa. 42:1-3 în Mt. 12:18-20

Isa. 42:4 LXX în Mt. 12:21.

1.7. Portretul „Robului” în acest pasaj

Tema teologică a acestui pasaj este dată de chemarea și confirmarea în lucrare a „Robului”. În v. 1-4, Domnul vorbește despre „Robul” Său, descriind chemarea și sarcina acestuia, iar în v. 5-9 El vorbește către „Robul” Său, confirmându-i sarcina.

La acest moment nu se ridică problema identității „Robului”, atenția fiind limitată la ceea ce are el de făcut. Drept urmare, așa cum sugerează Westermann, întrebarea călăuzitoare la acest punct nu ar trebui să fie „Cine este « Robul »?”, ci „Care este lucrul pe care-l spune textul despre relația dintre Dumnezeu și « Rob »”? și „Cine sunt beneficiarii lucrării « Robului »?”

Privitor la relația dintre „Rob” și Dumnezeu, se poate observa faptul că „Robul” beneficiază de o atenție specială a lui Dumnezeu. El este sprijinit de Iahve în lucrarea sa, fiind numit „Alesul Meu”. Aceste cuvinte exprimă o relație foarte puternică între „Rob” și Dumnezeul lui Israel, fapt ce-i oferă un statut special pe paginile VT.

Prima grijă a lui Isaia este descrierea sarcinii „Robului”. El este chemat de Dumnezeu să aducă dreptatea pe pământ (v. 3, 4) și să fie „legământ al poporului” și „lumina națiunilor” (v. 6). Modalitatea în care el va instaura dreptatea pe pământ este descrisă prin verbe la forma negativă („nu va striga”, „nu va rupe”, etc. (v. 2, 3)).

H. Blocher observă că misiunea „Robului” este asemănătoare cu cea a lui Moise, deoarece ambele au de-a face cu dreptatea și legea lui Dumnezeu. Dumnezeu a promis poporului Israel că va ridica un profet la fel ca Moise (Deut. 18:15). Totuși, lucrarea „Robului” se diferențiază de cea a lui Moise: „Robul” nu va fi doar un mijlocitor (legământ) între Dumnezeu și poporul Israel, ci și o „lumină pentru națiuni” (neamurile vor aștepta tôrâ sa v. 4). Lucrarea „Robului” va avea implicații universale.

Limbajul criptic este folosit aici în mod intenționat, ca de altfel în toate celelalte „Oracole ale Robului”. O mare parte din înțelesul acestui pasaj a fost intenționat să rămână ascuns chiar și pentru ascultătorii lui originari.

1.9. Aplicații și concluzii

Chemarea „Robului” pentru o lucrare specifică nu va fi lipsită de împotrivire și opoziție, totuși perseverența și ascultarea „Robului” vor da rezultate, iar lucrarea va fi înfăptuită. Există în acest poem un paradox legat de împlinirea misiunii „Robului”: felul în care va reuși el să „vestească dreptatea după adevăr”(v. 1), „să așeze dreptatea pe pământ” (v. 4) fără să folosească forța și autoritatea pe care o are (v. 2)? La acest punct textul nu dă un răspuns clar; va face, însă, acest lucru în poemele următoare (49:6; 50:8; 52:15). Misiunea „Robului” va reuși pentru că ea este sprijinită de Iahve care este alături de „Rob” ca să-l țină de mână și să-l păzească (42:6). Lucrarea de slujire a Domnului nu este ușoară, dar este însoțită de prezența și de sprijinul Său.

„Robul” din acest pasaj are un statut special înaintea lui Dumnezeu. El este „alesul Său”, „cel în care Își găsește plăcerea”; El este mediatorul legământului cu poporul Israel și cel care aduce lumina cunoștinței lui Dumnezeu printre națiuni.

2. Exegeza pasajului Isa. 49:1-13

2.1. Traducere și diagramare

yl;ae ~yYIai W[m.vi 1

qAxr'me ~yMiaul. Wbyviq.h;w>

ynIa'r'q. hw"hy>

br,x,K. yPi ~f,Y"w: 2

#xel. ynImeyfiy>w:

laer'f.yI hT'a'-yDIb.[; yli rm,aYOw: 3

Whtol. yTi[.g:y" qyrIl. yTir>m;a' ynIa]w: 4

ytiyLeki yxiKo lb,h,w>

hw"hy> rm;a' hT'[;w> 5

bqo[]y: yjeb.vi-ta, ~yqih'l. db,[, yli ^t.Ayh.mi lqen" rm,aYOw: 6

byvih'l. laer'f.yI ÎyreWcn>WÐ ¿yreycin>WÀ

~yIAG rAal. ^yTit;n>W

s `#r,a'h' hceq.-d[; yti['Wvy> tAyh.l

hw"hy>-rm;a' hKo 7

yAG b[et'm.li vp,n<-hzOb.li

~yliv.mo db,[,l.

hw"hy> rm;a' hKo 8

^yTir>z:[].

^r>C'a,w>

~[' tyrIb.li ^n>T,a,w>

#r,a, ~yqih'l.

`tAmmevo tAlx'n> lyxin>h;l.

~yIm;v' WNr' 13

#r,a' yliygIw>

2.2. Critica textuală

În v. 3, cuvântul larcy („Israel”) lipsește dintr-un manuscris ebraic (Kenn 96). Dar MQIsa, LXX, Tg. și Vg. susțin varianta TM, astfel că evidențele textuale nu sunt suficient de puternice pentru a susține eliminarea lui.

În v. 4 lbhw, („ fără scop”), din TM este prezentă în MQIsa ca lbhlw, unde se repetă prepoziția l, care este presupusă în TM.

V. 5 prezintă o traducere diferită a lui @say („a fi adunat”) din TM. Peșitha și Traducerea arabă sugerează @sal („a aduna”), iar LXX sunacqhvsomai („eu voi fi strâns”) și îl leagă de versul următor. MQIsa, Tg. și Vg. susțin TM, deci varianta corectă rămâne TM.

Negația al („nu”) din același verset este urmată de wl („la el”) în Vg., MQIsa, LXX și Tg. Sintaxa normală a propoziției cere particula wl , chiar dacă TM nu o conține.

Relația construită vpn-hzObl („disprețuiește sufletul”) din v. 7 este tradusă de LXX și Sir. prin („care își disprețuiește sufletul lui”) adăugând sufixul masc. 3 sg. MQIsa susține sufixul 3 masc. sg., schimbând verbul „care te disprețuiește” cu „care te-a izbăvit”. Driver îl traduce prin „la el care își disprețuiește sufletul” și se referă la v. 4, însă acțiunea de aici nu este reflexivă, ci pasivă și de aceea traducerea corectă ar fi „către cel disprețuit”.

În v. 9 MQIsa menționează µyrh lwk („toți munții”). LXX traduce ejn pavsai" taiµ" oJdoi`" („pe toate drumurile”), dar citește versul următor ca ejn pavsai" tai`" trivboi" („în toate căile”). BHS sugerează citirea lui lk ca „toți”. Toate aceste încercări exprimă un paralelism mai exact, care doar arată acuratețea TM.

În v. 11 LXX (o[ro"), Sir. ( și Tg. ayrwf sunt diferite de TM, întrucât elimină pronumele genitival pers. 1. Toate celelalte versiuni (inclusiv Vg.) susțin TM, care se păstrează și în acest caz.

În v. 12 TM menționează cuvântul µynys care a fost o problemă pentru interpreți. Deseori el s-a tradus prin „chinezi” (Delitzsch și Alexander). MQIsa µyynws sprijină sugestia lui Cheyne și Michaelis pentru a citi µynws „Siniți” din orașul modern Aswan (Ezec. 29:10; 30:6), situat la granița Egiptului cu Etiopia. Chiar și traducătorii versiunilor clasice ale VT întâmpină dificultăți în traducerea acestui cuvânt: LXX Persw`n („Perși”) și Tg. amwrd („sud”).

2.3. Contextul pasajului în cadrul cărții Isaia

Segmentul mai mare (49:1-52:12) din care face parte al doilea „Oracol al Robului” conține o notă de anticipare, provocările de a crede în Dumnezeu și în cuvântul „Robului” Său cresc în intensitate; posibilitatea unei relații restaurate între popor și Iahve este descrisă tot mai clar; imaginea izbăvirii primește o notă cosmică. După capitolul 48, nu mai apare nici o referință la Cir, împăratul persan care-l va izbăvi pe Israel din captivitatea babiloniană. Cap. 49-52 îl prezintă pe Marele Eliberator, „Robul Domnului” care va aduce izbăvire omenirii (cf. cap. 42). Mesajul de izbăvire a lui Israel, transmis în 48:20, este adresat marginilor pământului. Al doilea „Oracol al Robului” (Isa. 49:1-13) prezintă natura acestui mesaj axat pe chemarea la slujire și lucrarea „Robului”. Aici, natura, caracterul și funcția „Robului” sunt repetate și întărite, așa cum au fost revelate prima dată în Isa. 42:1-9.

2.4. Structura pasajului

Pasajul din Isa. 49:1-13 este compus din două elemente, cu un al treilea funcționând ca tranziție între cele două părți: v. 1-6, 7, 8-13. Elementul tranzitoriu, reprezentat de v. 7, este asociat de obicei cu a doua parte a poemului (v. 8-13) datorită faptului că referințele la persoana întâi din v. 1-6 nu mai sunt întâlnite în v. 7.

Prima parte a poemului este o relatare a cuvintelor „Robului”, la persoana întâi singular – un discurs unic în toată cartea Isaia, cu excepția cap. 50:4-11 și 61. Înțelegerea întregului pasaj este bazată pe expoziția poemului care conține un îndemn adresat națiunilor străine. Prima parte a poemlui (49:1-6) este clădită pe trei afirmații:

„Ascultați-mă, ostroavelor” (v.1)

„Am lucrat în zadar” (v. 4)

„Te voi da ca [să fii] lumina națiunilor” (v. 6)

Aceste afirmații oferă și structura primei părți a celui de-al doilea „Oracol al Robului”:

Alegerea, chemarea și echiparea „Robului” (v. 1-3)

Plângerea sa (v. 4)

Noua sa sarcină (v. 5-6)

A doua parte a poemului prezintă cuvintele lui Iahve, prin care Israel primește făgăduința întoarcerii sale în țara Canaanului. „Robul” îi va conduce ca un păstor printre dealuri și pășuni cu izvoare de apă (v. 7-12). Această acțiune de izbăvire are implicații universale – o bucurie mondială (v. 13).

Structura părții a doua a poemului poate fi prezentată în felul următor:

A Eficacitatea mondială (v. 7-9b)

a1 Recunoașterea „Robului” și a neamurilor (v. 7)

b1 „Robul” și legământul cu Israel (v. 8-9b)

B Strângerea mondială (v. 9c-12)

b2 O călătorie a exodului (v. 9c-10)

a2 Strângerea din toată lumea (v. 11-12)

C Bucuria mondială (v. 13)

Secțiunile a1 și b1 au aceeași formulă introductivă; iar în b2 și a2 versurile de început („pe lângă drumuri” (v. 9c) și „în drumuri” (v. 11)) se potrivesc ca idei ce descrie tema călătoriei. Tema bucuriei din 42:10 este reiterată în concluzia celui de-al doilea „Oracol” (49:13).

Analiza cuvintelor cheie

Națiuni ~yMiaul. (leummîm)

Națiunile sunt menționate de obicei în VT prin cuvântul y/G, care se referă strict la popoare păgâne, la neamuri, însă termenul său paralel µ[' („popor”) cunoaște o varietate mai largă de sensuri, fiind folosit cu o frecvență mai mare decât y/G. Înțelesul de bază al termenului µ[' ar fi apropiat de „colonie”, „turmă” sau „populație”, identificând un grup obișnuit de oameni.

Națiunile străine sunt asociate în „Oracolele Robului” (42:4, 49:1) cu „ostroavele” sau „țărmurile”, menționate ca margini ale lumii cunoscute de către israeliți în acele timpuri (vezi 40:15). Neamurile sunt primul grup de ascultători cărora li se adresează „Robul” chiar de la începutul poemului (v. 1). Mai târziu, în v. 6, Domnul îi spune „Robului”: „este prea puțin lucru să fii Robul Meu pentru a ridica semințiile lui Iacov” – ceea ce indică faptul că nu este suficient ca lucrarea „Robului” să se îndrepte doar spre poporul Israel – „te voi pune să fii lumina neamurilor, să duci mântuirea până la marginile pământului”. Lucrarea „Robului” se va extinde la toate națiunile pământului. VT conține precizarea că Dumnezeu este preocupat de mântuirea națiunilor și a plănuit chiar de la început binele lor.

Mamă µae (’ēm)

Întotdeauna (cu o singură excepție) cuvântul µae înseamnă „mamă”. Faptul că „Robul” a fost chemat „din pântecele mamei” indică ideea că aceasta este o menționare tipică a chemării unor indivizi la o lucrare specifică prin har. Limbajul chemării este asemănător cu chemarea unui profet (cf. Ier. 1:5; Gal. 1:15). Această mențiune poate fi de folos în determinarea identității „Robului”. Delitzsch și Westermann arată că asumarea unui nume din pântecele mamei este un argument puternic împotriva oricărei idei colective. În mod particular, Delitzsch evidențiază proeminența mamei în multe din promisiunile mesianice (Gen. 3:15; Isa. 7:14; Mic. 5:2 și Ps. 22:11). Când această perspectivă este cuplată cu ideea de Mesia, care este numit înainte de nașterea sa (Isa. 7:14), se poate distinge că „Robul” nu este Israel care cheamă națiunile să asculte de mesajul său, ci altcineva.

Sabie br<j&, (hereb) & săgeată 6je (hēs)

Cuvântul ebraic primar pentru „sabie” este br<j&,. El apare de peste 400 de ori în VT și atestă importanța utilizării acestei arme în poporului Israel. În VT deseori se spune „încinge-ți sabia”. Când Dumnezeu își „încinge sabia”, ea este direcționată fie împotriva dușmanilor lui Israel, fie împotriva lui Israel care trebuie pedepsit datorită nelegiuirilor sale. „Sabia” este menționată ca un element al judecății divine alături de „foamete” și „ciumă” (Ier. 14:12).

Termenul 6je („săgeată”) este folosit în multe contexte desemnând o unealtă de război, însă el poate avea și sens metaforic.

„Robul” are rolul de a fi instrumentul lui Dumnezeu. El poate fi considerat arma lui Dumnezeu, având gura ca „o sabie ascuțită” și „o săgeată lustruită”. Din moment ce lucrarea lui va implica lucrarea prin cuvânt (vezi de asemenea Isa. 50:4), Dumnezeu a înzestrat cuvântul „Robului” cu capacitatea de a penetra ca „o sabie ascuțită” și de a ajunge departe ca „o săgeată lustruită”. Lucrarea „Robului” se aseamănă cu slujba profetică și reprezintă un viitor punct de contact între el și profeți. „Sabia” și „săgeata” sunt arme de atac, ceea ce arată spre faptul că lucrarea „Robului” prin cuvânt este, într-un anumit sens, agresivă. Totuși, „Robul” va împlini voia lui Dumnezeu prin revelația Cuvântului divin, nu prin forța militară.

Lucrul ciudat este că atât „sabia” cât și „săgeata” sunt ascunse. „Săgeata” este în tolbă, iar „sabia” este acoperită de umbra mâinii lui Dumnezeu. Comentatorii și-au împărțit părerile în ce privește implicațiile acestei idei: unii au subliniat „elementul protecției”, în timp ce alții au subliniat „faptul de a fi ascuns”. În situația „Robului” atât „protecția” cât și „ascunderea” pot fi valabile. „A fi ascuns de Dumnezeu la umbra mâinii Sale” face parte din echiparea și protecția „Robului”, iar lucrarea „Robului” va rămâne ascunsă până la momentul ales de Dumnezeu („la vremea îndurării” v. 8). Atunci, Dumnezeu va scoate „sabia” și va trage cu „săgeata” pentru a înfrânge dușmanul, și astfel El să fie glorificat prin „Robul” Său (v. 3).

Israel laer'f.yI (yiśrā’ēl)

Menționarea „Robului” în v. 3 prin numele „Israel” este centrul controversei acestui poem. Sugestia identificării „Robului” cu Israel pare să pună capăt oricărei interpretări individuale a „Robului Domnului”.

Există două opinii majore cu privire la prezența cuvântului „Israel” în textul ebraic original: unii cercetători caută să-l elimine, iar alții argumentează pentru menținerea lui.

Ipoteza că termenul „Israel” a fost introdus ulterior în text se sprijină pe câteva argumente: (a) Contextul – în care „Robul” are o misiune pentru Israel, în v. 5, (b) Gramatica și măsura versului – care este ambiguă, (c) Variațiile textuale – un manuscris ebraic (Kenn 96) nu conține termenul, (d) Existența unor interpretări asemănătoare cunoscute ca inserții în text: „Iacov” și „Israel” în Isa. 42:1 LXX, (e) Faptul că Isaia (cap. 40-55), în afară de 49:3, nu folosește cuvântul „Israel” decât în paralel cu „Iacov”, (f) Anonimatul „Robului” – caracteristic tuturor „Oracolelor”; termenul db,[&, („rob”) nu primește niciodată vreun nume.

Inserția lui „Israel” este justificată dacă se consideră că într-un context diferit (44:23), Isaia spune că Dumnezeu este glorificat în Israel. Isaia 49:3 este unul din cazurile în care prezența lui „Israel” ar putea fi socotită ca o adăugire.

C. C. Torrey consideră încercarea lui Duhm de a elimina cuvântul „Israel” din v. 3 un exemplu de „exegeză perversă”, care nu a fost urmată nici măcar de Marti, ucenicul lui Duhm. Prezența termenului „Israel” în textul ebraic este susținută de două motive: (1) „Israel” este folosit mai mult ca o paralelă la termenul „rob”, decât ca un nume. Este ca și cum Domnul ar zice „Tu ești Israelul Meu, în care mă voi slăvi”, subliniind astfel funcția lui Israel, nu identitatea. Acest „Rob” va funcționa ca Israel. (2) Existența termenului „Israel” conduce spre înțelegerea că profetul s-a identificat pe sine cu Israel. Totuși, nici unul din profeți nu ar fi gândit despre ei că sunt Israelul ideal și nici nu ar fi desemnat acest rol unui alt om, fiind un concept prea măreț. Astfel când acest gând este combinat cu rolul măreț atribuit „Robului” în v. 5-6 este evident că această persoană nu este doar un individ uman.

Disprețuit hz:B; (bāzâ)

Formele verbale ale lui hz:B; apar de 43 de ori în VT și înseamnă „a subestima ceva sau pe cineva”, „a considera lipsit de valoare”. Cel care disprețuiește (hz:B;) ceva sau pe cineva tratează acel lucru cu ireverență și respingere. Deși hz:B; denotă o atitudine interioară, el are un impact în relațiile cu ceilalți.

Expresia vp,n<-hzOb.l („către cel disprețuit”) din 49:7 prezintă imaginea modestiei, a lipsei de valoare și neajutorării, deși înțelesul precis al lui vp,n< în acest loc este incert. Aproape toate cele patru „Oracole ale Robului” conțin mențiunea că „Robul” este disconsiderat de popor și tratat în mod abuziv. El este „lipsit de valoare” în 49:7; „lovit” în 50:6; „disprețuit și respins” în 53:3.

Dacă contrastul dintre domnitor și „Rob” este mare în expresia „Robul domnitorilor” folosită în 49:7, tot așa este și contrastul dintre statutul anterior și cel ulterior al „Robului” („Regii se vor ridica, prinții [ți] se vor proșterne”). Disprețul și ocara însoțesc lucrarea „Robului” însă în final ele vor înlăturate și înlocuite cu slava și gloria de care „Robul” va avea parte (în special Isa. 52:13-53:12). Această remarcă nu se referă la vreun profet uman, deoarece „Robul” primește o slavă universală.

Deși există o asemănare în faptul că atât Israel cât și „Robul” experimentează disprețul și batjocura altora, Israel spre deosebire de „Rob” este disprețuit pe drept, datorită neascultării sale de Dumnezeu (50:1, 11).

Pasajul în contextul Scripturii

Folosirea textului în alte pasaje din Biblie:

Isa. 49:6 în Fapte 13:47

Isa. 49:8 în 2 Cor. 6:2

Portretul „Robului” în acest pasaj

Tema dominantă în acest pasaj este tema „Robului” care va fi unealta de izbăvire a lui Dumnezeu pentru poporul Israel și pentru lumea întreagă.

„Robul” prezentat în 49:1-13 este același cu cel din 42:1-9, însă de această dată el este vorbitorul și se adresează neamurilor (49:1). El nu mai este „Robul” pasiv din cap. 40-48 a cărui existență este evidențiată prin neputința zeilor. Chemarea (49:1), echiparea (49:2) și instalarea în lucrare (49:3) a „Robului” se aseamănă mult cu cea a unui profet. Totuși sarcina lui implică mai mult decât o lucrare profetică: el va fi mijlocitorul legământului de izbăvire al lui Iahve pentru Israel și națiuni. Toate versiunile confirmă această înțelegere. „A duce mântuirea până la capetele pământului” conferă ideea că „Robul” nu este doar agentul comunicării mântuirii, ci mântuirea și lumina de care lumea are nevoie.

Dacă „Robul” este supraom, el nu este lipsit de aspectul uman, deoarece în acest pasaj el este umil și smerit, la fel ca în prezentarea lui în 42:2, 3. Frustrarea și sentimentele de zădărnicie, toate foarte familiare celor care trăiesc în trup, sunt parte a poverii pe care el o duce. „Robul” este disprețuit și cuprins de sentimentul deznădejdii și al eșecului, însă Dumnezeu este ajutorul său (v. 4).

Ca întrupare a legământului, „Robul” va face următoarele lucruri: va restaura țara, va împărți moștenirile și va elibera prizonierii (v. 9) – acesta este limbajul Jubileului, al anului de veselie. Eliberarea celor din închisoare amintește cititorului de imaginea orbirii spirituale, care merge dincolo de eliberarea fizică. Lucrarea „Robului” este să aducă izbăvirea din păcat pentru Israel și națiuni, și să-i conducă spre prezența lui Dumnezeu. Întoarcerea în țara lui Dumnezeu va fi făcută posibilă prin „Rob”. Sunt folosite trei sau patru imagini obișnuite: turme care pasc în siguranță, proviziile exodului, un drum ușor. Toate acestea răspund la întrebarea: „Cum se va ajunge la restaurarea lui Israel?” Dumnezeu, prin „Robul” Său, va purta de grijă de orice nevoie.

2.8. Aplicații și concluzii

Sarcina lui Israel așa cum indicată întreaga carte începând cu cap. 2 este să fie mijlocul prin care națiunile vor putea veni la Dumnezeu. Dar cum ar putea o națiune, care nu și-a găsit propriul drum spre Dumnezeu, care este oarbă, surdă și rebelă, să conducă pe alții la Dumnezeu? Răspunsul la această dilemă este „Robul Domnului” care va fi pentru Israel și pentru națiuni mijlocul prin care acestea se vor întoarce la Dumnezeu.

În lucrarea de restaurare a poporului Israel către Dumnezeu, „Robul Domnului” s-a descurajat, crezând că și-a irosit puterea fără rost (v. 4). Totuși, el este chemat să lucreze cu credincioșie în această lucrare, întrucât răsplata sa este la Domnul și partea sa, la Dumnezeul pe care-L slujește. În urma descurajării experimentate de „Rob”, Domnul îi lărgește misiunea: „Robul” nu va restaura doar triburile lui Iacov, ci va fi mântuirea lui Dumnezeu până la marginile pământului. Această mențiune constituie o dificultate severă pentru cei care susțin orice înțelegere colectivă a „Robului”: Israel nu poate să-l restaureze pe Israel într-o relație corectă cu Dumnezeu. Problema reală a lui Israel nu era captivitatea babiloniană, ci înstrăinarea lui de Dumnezeu.

Întoarcerea poporului Israel nu este văzută doar ca o întoarcere a iudeilor exilați din Babilon, ci această întoarcere implică oameni din fiecare colț al pământului (vezi de asemenea 43:6; 49:22). Tot în sprijinul acestei idei, la începutul poemului, „Robul” cheamă toate popoarele să asculte cuvântul său (49:1). Chemarea sa are implicații universale. Întoarcerea iudeilor din Babilon este doar o exersare a întoarcerii la Dumnezeu din fiecare trib, limbă și națiune de pe pământ.

„Robul” primește sarcina restaurării unei lumi înstrăinate, împreună cu Israelul înstrăinat, către Dumnezeu. În mod clar, nici unui israelit sau profet, fie înainte, fie după aceasta, nu i s-a mai dat misiunea de a salva lumea. Prin urmare, aceste versete nu vorbesc despre Israel, nici despre profetul Isaia sau vreun alt om.

3. Exegeza pasajului Isa. 50:4-11

3.1. Traducerea și diagramarea textului

~ydIWMli !Avl. yli !t;n" hAihy> yn"doa] 4

`~ydIWMLiK; [;mov.li !z<ao yli

!z<ao yli-xt;P' hwIhy> yn"doa] 5

yli-rz"[]y: hwIhy> yn"doaw: 7

yTiai byrIy"-ymi 8

yjiP'v.mi l[;b;-ymi

yli-rz"[]y: hwIhy> yn"doa] !he 9

ynI[eyvir>y: aWh-ymi

hw"hy> arey> ~k,b' ymi 10

vae yxed>qo ~k,L.Ku !he 11

taZO-ht'y>h' ydIY"mi

3.2. Critica textuală

Acest pasaj conține câteva elemente de critică textuală din care se va lua în considerare cele mai importante situații:

În v. 4 µydwml din TM este tradus în mod literal prin „cei care sunt învățați”. Tg. îi menționează pe „cei care îi învață pe alții”, însă variantă corectă rămâne TM.

În v. 5 expresia hwhy yndoa („Domnul Dumnezeu”) din TM apare modificată în 1QIsa ca ~yhla yndoa („Dumnezeu Dumnezeu”). Sintagma hwhy yndoa mai apare și în v. 4 și v. 7, dar în aceste locuri 1QIsa o lasă nemodificată. LXX traduce foarte liber și nu susține TM, totuși varianta corectă rămâne TM.

V. 6 care conține cuvântul ytrtsx („ascund”) în TM care este sprijinit de Tg. 1QIsa are forma de hifil perf. ytwrysx din rădăcina rws care înseamnă („a se întoarce”) și este întâlnită în LXX ajpevstreya, Sir. și Vg. Varianta corectă este TM, pentru că este cel mai dificil de citit.

În v. 11 pentru yrZam din TM piel participiu construit de la rza („a încinge”) LXX are katiscuvete („tu hrănești”). Tg. brx ypqtm („a încinge”) [o sabie], Sir. [și scânteile] („aprinderii lui”), Vg. („înconjurat”) [de flăcări]. Astfel Tg. și Vg. susțin TM în timp ce LXX și Sir. se îndreaptă în direcții diferite. Cea mai bună variantă rămâne TM.

Contextul pasajului în cadrul cărții Isaia

Segmentul Isa. 49:1-50:3, care anunță izbăvirea lui Israel, oferă cheia înțelegerii „Robului” din al treilea „Oracol”. Mesajul de izbăvire este privit cu neîncredere de către popor care consideră că Dumnezeu l-a uitat și l-a părăsit (49:14, 24). Totuși, Iahve insistă asupra faptului că El poate și chiar va izbăvi pe Israel de asupritorii săi (49:15-50:3). În Isa. 50:1 Dumnezeu îi arată lui Israel că merită toată pedeapsa care a venit peste el, însă din 50:4-11 „Robul” intră pe scenă prezentându-și misiunea sa în ascultare de Dumnezeu. Isa. 50:11 se încheie cu reiterarea faptului că păcatele poporului i-au adus nenorocirea, dar în capitolul următor Domnul anunță izbăvirea poporului adusă prin puterea brațului Său (51:9).

Structura pasajului

În al treilea „Oracol” (50:4-11) cuvântul „rob” nu apare decât în final (v. 10-11) pentru a explica cine este cel care a vorbit în v. 4-9. Totuși, chiar dacă nu ar fi apărut deloc, pasajul prezintă asemănări cu celelalte „Oracole ale Robului”.

Structura acestui poem se poate distinge pe baza afirmațiilor „Robului” despre ceea ce „Domnul Dumnezeu” a făcut sau va face în relație cu el (v. 4, 5, 7, 9) și pe încrederea „Robului” că Cel care l-a chemat la lucrare îl va ajuta și-l va îndreptăți în fața dușmaninlor săi (v. 8, 9).

Versetele din Isa. 50:10-11 se deosebesc de 42:5-9 și 49:8-13 prin faptul că ele nu sunt o continuare a temei anterioare, ci un îndemn cu privire la învățătura „Robului”. Ele funcționează ca un segment de tranziție. Deși aceste versete nu continuă genul celor anterioare (v. 4-9), iar vorbitorul se schimbă de la „Rob” la Domnul, ele conțin o explicație a primei părți a poemului și se leagă de prima parte prin expresia ymi…!he („cine”… „iată”). Aceste versete conțin elemente din versetele de dinainte și din cele ce urmează: „glasul Robului Său” (50:10) arată spre 50:4, în timp ce „frica de Domnul” (50:10) arată spre 51:1 „voi cei care căutați pe Domnul” și 51:7 „voi cei care cunoașteți neprihănirea”.

Analiza cuvintelor cheie

Domnul Dumnezeu hwhy yn:doa} (’adōnāy yhwh)

Antropomorfismul hwhy yn:doa} se compune din două cuvinte yn:doa} și hwhy care descriu suveranitatea și controlul lui Dumnezeu asupra celorlalte națiuni precum și relația de legământ cu poporul Israel. Expresia mai apare în câteva locuri din cartea Isaia, însă acesta este singurul „Oracol al Robului” în care expresia este menționată de patru ori (v. 4, 5, 7, 9). Se poate concluziona că folosirea ei este intenționată de autor. Posibil ca să funcționeze aici nu doar ca un mijloc de a impresiona cititorul prin asocierea intimă a „Robului” și a Domnitorului universului, ci și pentru a sublinia seriozitatea chemării și siguranța izbăvirii. Domnul Atotputernic este Cel ce cheamă de aceea misiunea „Robului” nu poate eșua.

Ucenici ~ydIWMLi; (limmud)

Misiunea „Robului” în acest pasaj este descrisă de complexul de cuvinte: ucenic – limbă – ureche. Cuvântul ucenic (dMul) apare în carte în contextul celui care învață de la stăpânul său printr-o relație intimă. Luată în acest sens expresia „limba unui ucenic” arată spre unul care vorbește din experiența asocierii intime cu Domnul. Cunoștința dobândită nu este pentru delectarea personală, ci pentru a fi transmisă și declarată. Datorită uceniciei „Robului”, el știe ce să spună pentru a ajuta pe cel obosit și trudit (v. 4). În Isa. 49:2 s-a menționat puterea Cuvântului lui Dumnezeu în „Rob”, dar funcția lui n-a fost dezvăluită până acum (50:4).

„Robului” i sa dat o limbă iscusită. Aceasta arată că el are o misiune profetică: el trebuie să declare cuvântul lui Dumnezeu pentru lume. Dumnezeu nu i-a dat doar o limbă iscusită ca pe un dar, ci i-a dat prin aceasta și o sarcină. Slujba profetică poate fi descrisă „ca un ucenic” care aude și vorbește de la Dumnezeu. limmud („ucenic”) trebuie înțeles „în sensul unei persoane de la școală”. Inabilitatea profetului de a avea control asupra primirii și transmiterii cuvântului lui Dumnezeu este aici exprimată ca o caracteristică de bază a slujbei profetice a cuvântului. În alt loc în VT, limmud desemnează doar pe cel care este ucenicul unui învățător sau unui stăpân uman. Folosirea lui cu referire la receptivitate față de Dumnezeu îi conferă unicitate. Este interesant de observat că în Isa. 50:4-9 termenul ’ebed („rob”) nu apare, el este înlocuit cu limmud („ucenic”). „Robul Domnului” este descris aici ca „Ucenicul Domnului”. Implicația este aceasta: termenul limmud nu spune tot ce s-ar putea spune despre „Rob”, ceea ce oferă o imagine incompletă „Robului”. El este mai mult decât un limmud.

Urechea „Robului” se referă la modul de primire a mesajelor din partea lui Dumnezeu. „A trezi urechea” înseamnă că urechea este gata să primească cuvântul lui Dumnezeu; aceasta este caracteristica oricărui ucenic care primește instrucțiuni. Sabia cu două tăișuri și săgeata lustruită nu sunt produsul întâmplării, ci al atenției descrisă aici prin întâlnirea „dimineață de dimineață” cu Dumnezeu. Nu „Robul” și-a impus autodisciplina, ci Domnul venea în fiecare dimineață să stea de vorbă cu el. Întâlnirea cu Dumnezeu „dimineață de dimineață” nu este o provizie specială pentru „Rob”, ci un curriculum standard pentru toți ucenicii. Inspirația profetică a „Robului” este diferită de vise sau viziuni extatice; ea vine în fiecare dimineață printr-o intreracțiune rațională și personală. „Robul” poate vorbi cu gura unui ucenic pentru că el a ascultat cu urechia unui ucenic. V. 5 sugerează și o altă posibilitate de interpretare a deschiderii urechii care are de-a face cu ascultarea. Aceasta devine mai clar când se reamintește faptul că în VT „a auzi” este sinonim cu „a se supune”. Un ucenic vorbește ceea ce a învățat printr-o viață de ascultare și supunere perfectă. „Robul” a ascultat întotdeauna de ceea ce Dumnezeu i-a spus să facă, fără nici o împotrivire. Acest ucenic nu poate fi Israel sau vreunul din profeții umani. Doar un singur profet în istoria poporului Israel a putut să mărturisească o ascultare perfectă de Iahve: Isus bar-Iosif (Evanghelia după Ioan 8:29). Alexander încheie comentariul său cu privire la termenul „ucenic” spunând că acest titlu, aplicat la Hristos, descrie puterea de convingere a învățăturilor Mântuitorului.

Ocară tAMliK. (kelimműt)

Substantivul tWMliK] („ocară”) apare deseori în scrieri profetice. La o primă vedere ar părea straniu că ascultarea „Robului” este răsplătită cu umilință și abuz. Dar la o cercetare mai atentă, dacă lucrarea „Robului” era una profetică, atunci rezultatul nu mai pare ciudat. Să fii profet în Israel era sinonim cu umilința și abuzul. Profetul confrunta poporul cu acțiunile lor păcătoase și îi chema la pocăință. Acest tip de mesaj nu era niciodată bine primit. Ascultarea „Robului” implica în mod natural respingerea din partea poporului. El trebuia să-și dea spatele celor ce-l băteau și obrajii celor ce-i smulgeau barba; și să nu-și ascundă fața de rușine și scuipări. Toate acestea nu reprezentau o parte secundară a propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu în ascultare, ci făcea parte din ascultarea „Robului”. Totuși această persoană declară că nu a făcut nici un lucru rău. Greutățile prin care trece „Robul” nu sunt o urmare a neascultării, ci a ascultării sale de Dumnezeu și de aceea el poate fi încrezător în ajutorul divin (v. 8). Pentru că știa că a făcut alegerea corectă, el putea să se îndrepte spre umilință și abuz cu o față de cremene (v. 7). Deși unii îl consideră nebun, el știe că în final va fi descoperit fără vină (v. 8, 9).

A ajuta rz"[; (‘āzar)

Verbul rz"a; apare în Isa. 41:10- 50:9 de șapte ori, din care de patru se adresează națiunii lui Israel. Celelalte trei apariții ale termenului îl are care ca obiect pe „Robul Domnului” (49:8; 50:7, 9). El este prezentat ca într-o curte judecătorească în care își prezintă nevinovăția și îndeamnă pe cei care l-au bătut și l-au scuipat să participe la proces pentru a-l dovedi vinovat. În situația în care cei care-l acuză nu văd nici o speranță de îndreptățire din partea „Robului”, cuvintele „Domnul mă ajută” (v. 8, 9) au o mare valoare pentru „Rob”. El este convins că Domnul Dumnezeu este de partea lui ca să-l ajute și nimeni nu-l putea condamna. „Cel care-i face dreptate” (v. 8) și „cei care-l osândesc” (v. 9) sunt în antiteză, foarte asemănător cu „avocatul apărării” și „avocatul acuzării”. În poemul următor (52:13-53:12), adversarii „Robului” consideră că el merita umilința și abuzul de care a avut parte (vezi 53:4), dar din nou Dumnezeu va fi martorul „Robului” astfel încât nici o acuzare nu va fi validă. „Robul” este încrezător că datorită ajutorului obținut din partea „avocatului Său de apărare”, nu va exista nici un „avocat de acuzare. Ajutorul Domnului este cel care-i dă curaj și tărie; de aceea, „Robul” și-a făcut fața ca o cremene și a putut să stea în fața acuzatorilor săi.

Întunecimi ~ykivex (hšěkim)

Substantivul Ëv,j&o („întuneric”, „obscuritate”) apare de 80 de ori în VT, de obicei cu referire la întuneric literal sau figurativ. El este folosit în cazul din Isa. 50:10 ca un antonim la Hg"n‡O, („strălucire”).

„Încredere în întuneric” (v. 10) exprimă ideea de a te aventura cu credință în Dumnezeu spre necunoscut. Însă cei care sunt lor înșiși suficienți în a lumina întunericul, nu cunosc o astfel de încredere. Întunericul se referă la zilele de nenorocire și necredință când oamenii vor „aprinde un foc” (v. 11) pentru a scăpa din întuneric cu ajutorul propriilor puteri. Accentul în această acțiune este pus pe cei care aprind focul („focul vostru”). Acțiunea de a face lumină este o încercare de auto-suficiență umană care are schemele și dumnezeii ei. Deoarece au respins lumina Cuvântului lui Dumnezeu ei vor suferi pedeapsa aspră a lui Dumnezeu.

Întuneric – lumină prezintă două modele de viață: cei care-l au ca model pe „Rob” (v. 10) și cei care umblă pe calea auto-suficienței (v. 11). Primii nu au lumină (v. 10d), însă întunericul în care umblă cei care se tem de Domnul nu poate fi nenorocire, nici ignoranță spirituală; iar ceilalți sunt înconjurați de torțele pe care și le-au aprins (v. 11bd). Primii se sprijină pe Dumnezeu, ceilalți pe propriile puteri sfârșind în pedeapsă.

Pasajul în contextul Scripturii

Pasajul nu este citat în alt loc în Biblie

Portretul „Robului” în acest pasaj

„Robul” apare în acest poem ca un ucenic al Domnului. El stă și ascultă cuvintele Stăpânului în fiecare dimineață pentru a putea duce un mesaj din partea lui Dumnezeu. Misiunea „Robului” este în acest sens asemănătoare cu misiunea profetică de a transmite un mesaj de la Iahve spre popor. Poporul disprețuiește și batjocorește mesagerul, bătându-l în mod fizic (v. 6).

Lucrarea „Robului” în cel de-al treilea „Poem” a devenit în mod clar riscantă și hazarduasă. O notă sobră în Isa. 49:7 anticipa aceasta, când „Robul” este disprețuit de națiuni și de domnitorii lor. Misiunea sa este centrată pe proclamarea cuvântului lui Dumnezeu. În 50:6, „Robul” este persecutat de popor, însă el interpretează această respingere ca parte a misiunii sale. Această înțelegere a misiunii îl face capabil să reziste suferința; „Robul” nu încearcă să se retragă din lucrare (v. 5). Suferința sa nu este un semn al slăbiciunii, ci rodul auzirii și transmiterii cuvântului lui Dumnezeu (v. 4). „Robul” este ascultător și credincioas lucrării sale. Deși se află în necaz, este deplin încredințat de chemarea divină și reabilitarea sa finală.

Încrederea „Robului” este în Dumnezeu care i-a dat această vocație și care îl va izbăvi de acuzatorii săi (v. 8). Declarația din partea lui Dumnezeu că el este „inocent” va închide gura celor care îl considerau vinovat. Aceste rânduri anticipă evenimentele din 53:7-9. Ultimele versete (v. 10-11) îndeamnă la încredere în Dumnezeu și ascultare de cuvintele „Robului”. Aceasta înseamnă că „Robul” este un model pentru toți cei care sunt în întuneric, deznădejde și suferință. Dumnezeu a fost alături de „Rob” pentru că era nevinovat și în final toți vor cunoaște că el a fost îndreptățit de Stăpânul său.

Viața „Robului” descrisă în acest pasaj este o expresie a ascultării și dedicării față de proclamarea cuvântului lui Dumnezeu. Această dedicare îl determină pe „Rob” să treacă cu răbdare și încredere prin respingere și umilință, pentru că Domnul este ajutorul lui și El îl va îndreptăți înaintea potrivnicilor săi.

Aplicații și concluzii

Descrierea „Robului” din acest pasaj este și mai individualizată, comparativ cu primele două „Poeme ale Robului”. Unii comentatori l-au identificat cu însuși profetul Isaia care este batjocorit pentru slujba sa, datorită împietririi poporului Israel care respingea mesajul din partea Domnului.

Alți critici consideră că „Robul” este poporul Israel umilit, disprețuit și asuprit fizic de celelalte națiuni. În ciuda acestei opinii, pasajul conține cele mai mari dificultăți în încercarea de echivalare a „Robului” cu Israel. „Robul” vorbește în mod direct prezentându-și misiunea sa în ascultare de Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus lui Israel (50:1) că el merită toată pedeapsa care a venit peste el. În acest caz, nici Israel, nici vreo rămășiță neprihănită nu ar putea spune că l-a ascultat pe Dumnezeu întotdeauna. „Robul” din acest pasaj nu are cum să fie recipientul izbăvirii lui Dumnezeu [Israel], ci agentul izbăvirii pentru Israel. Tot pe baza acestei afirmații, se poate deduce că profetul Isaia nu ar putea să-l izbăvească pe Israel.

4. Exegeza pasajului Isa. 52:12-53:12

4.1. Traducerea și diagramarea textului

~Wry" yDIb.[; lyKif.y: hNEhi 13

aF'nIw>

`daom. Hb;g"w>

Whaer>m; vyaime tx;v.mi-!Ke ~yBir;; 14

wyl'['~yBir; ~yIAG hZ<y: !Ke 15

hw"hy> [;Arz>W Wnte['muv.li !ymia/h, ymi 1

`ht'l'g>nI ymi-l[;

wyn"p'l. qnEAYK; l[;Y:w: 2

{ hY"ci #r,a,me vr,Vok;w>

hz<b.nI 3

~yviyai ld;x]w:

tAbaok.m; vyai

ylixo [;WdywI

af'n" aWh WnyEl'x\ !kea' 4

~yhil{a/ hKemu [;Wgn" WhnUb.v;x] Wnx.n:a]w

`hN<[um.W

Wn[ev'P.mi ll'xom. aWhw> 5

Wny[iT' !aCoK; WnL'Ku 6

`WnL'Ku !wO[] tae AB [;yGIp.hi hw"hyw:

ylix/h, AaK.D; #pex' hw"hyw: 10

ha,r>yI Avp.n: lm;[]m 11

[B'f.yI

~yBir;b' Al-qL,x;a] !kel 12

qLex;y> ~ymiWc[]-ta,w>

4.2. Critica textuală

În v. 13 Tg. adaugă după sintagma „Iată Robul Meu” cuvântul „Mesia”, însă toate versiunile sprijină TM.

Tot în același verset 13, LXX omite să traducă ~Wry („se va ridica”), iar MQIsa adaugă („și el se va ridica”), însă varianta corectă este TM.

Două ms ebraice, Sir. și Tg. citesc wyl[ („despre el”), însă MQIsa (hkyl[), LXX (ejpi; se;) și Vg. (super te) sprijină TM ^yl[ („despre tine”), fiind și cel mai dificil text. Varianta corectă este TM.

În v. 14 tjvm „desfigurat” din TM este un hap. leg., dar este clar că arată spre un substantiv asemănător cu tjv („a merge spre ruină”). 1QIsa adaugă un yod final (ytjvm) forma de pf. de la jvm („eu am uns”). Tradiția babiloniană arată spre tjvm („ruinat”) un hof. ptcp. de la tjv, la fel ca un MS tjvwm. LXX traduce și interpretează ajdoxhvsei („el va fi fără slavă”), Vg. Tg. pwjx („a fost naufragiat”) poate duce cu gândul la rădăcina jwv („a scufunda”). Sir. sprijină TM. Cu atât de multe rădăcini posibile, cuvântul ebraic este dificil de tradus. TM probabil este la fel de bun ca celelalte variante, cu excepția 1QIsa care interpretează ca „ungere” a „Robului”.

În v. 15 y"hZ din TM poate fi de la rădăcina hzn („a stropi”); Vg. și MQIsa traduce la fel; Sir. („a purifica”); LXX qaumavsontai („a produce uimire”); Tg. rdby („el va împrăștia”). BHS sugerează yIZWÖyhZ („el/ei vor stropi”) sau wzgry („ei sunt agitați”) sau whzby („ei disprețuiesc”). Cea mai bună alternativă propusă pentru y"hZ este un hap. leg. de la o rădăcină identică cu Arab. („a speria”, „a tresări”). Traducerea corectă are sensul de „spaimă”, „uimire”.

În v. 3 TM hzbn („disprețuit”) este nif. ptcp. de la rădăcina hzb. 1QIsa (dar nu și 1QIsb) conține whzwbnw („și noi l-am jefuit”) un qal impf. de la zzb. Celelalte versiuni LXX, Tg. sprijină TM.

În v. 4 câteva ms ebraice și Sir. Vg. inserează awh („el”) [a purtat durerile noastre], însă nu este necesar, deoarece pronumele este subînțeles.

În TM v. 8 avem wrwd („generația sa”). Dar G. R. Driver compară cu Akk și Arab dauru(n) pentru a traduce „starea sa permanentă”, „schimbarea averii”. Textul corect este TM. Tot în v. 8 există o diferență cu privire la yM[ („poporul meu”) unde MQIsa are wm[ („poporul său”). LXX și Tg. susține TM. O altă diferență a v. 8 este substantivul [gn („lovitură”) din TM. LXX și Tg. parafrazează h[cqh („el a fost condus”); yfmy („el va transfera”). TM este varianta mai dificilă, de aceea trebuie păstrat. Ultimul cuvânt din v. 8 wml trebuie menționat la critica textuală a versetului. Traducerea literală din TM înseamnă că [„lovitura”] aparține „lor”, deși mulți argumentează că situația este identică cu wl („lui”). Tg. menționează „lor”. LXX traduce [h[cqh] eij" qavnaton [el a fost condus] „la moarte” din presupusul twml (vezi BHS). 1QIsa sprijină TM. Se va citi TM, cu înțelesul de [lovitura] „lui”.

În v. 9 termenul wyt;moB din TM poate fi tradus prin „în morțile lui” de la twm sau „pământ funerar”, „locul funerar” de la hmb (1QIsa). Toate versiunile (LXX, Sir., Tg., Vg.) sprijină rădăcina twm, citind („în moartea lui”).

În v. 10 TM citim yljh „el a fost bolnav”. 1QISa are whlljyw („ca el să-l străpungă”). LXX și Tg. parafrazează. Driver se alătură Sir. pentru a corecta TM Aµa yljh ca să citească wmayljhw („și l-a făcut să sufere”). Vg. traduce prin in infirmitate „în boală”. Rămâne corectă varianta TM.

Acest verset mai prezintă și alte inconsistențe observate de M. Dahood și alți cercetători care au încercat să corecteze TM ~yfT-~a în ~yviyi'-~ai, cum traduce Vg. („dacă se dă”). Inconsistența constă în folosirea sufixului persoanei a treia masc. sg. A în Avpn („suflet”) care este în neconcordanță cu verbul ~yfT („a da”) la persoana a doua masc. sg. M. Dahood sugerează o reîmpărțire a literelor ~yfT-~a în ~f tma [Avpn ~va] („cu adevărat, el s-a făcut pe sine [jertfă pentru păcat]”). Perspectiva de împărțire a lui Dahood este sprijinită și de 1QIsa și sugerată de context.

În v. 11 1QIsa adaugă după hary Avpn lm[m („va vedea lucrarea sufletului său”) substantivul rwa („lumină”) așa cum face și LXX dei`xai … fw`" („a arăta lumina”). Dar această inserție schimbă în mod intenționat înțelesul textului. TM este sprijinit de traducerile Sir. Tg. Vg.

Tot în v. 11, BHS sugereză plasarea lui qyDcy („cel drept”) după AT[dB („cunoștința sa”), dar MQIsa sprijină ordinea din TM. Unii cercetători au argumentat eliminarea lui qyDIc.y: deoarece urmează înaintea verbului qyDc („a justifica”), însă el este existent în toate versiunile.

V. 12 conține ~y[vPol („pentru rebeli”). MQIsa conține hmhy[vpl („pentru păcatele lor”) corectând pentru a avea paralelism cu prima linie. LXX schimbă sensul prin kai; dia; ta;" aJmartiva" aujtwsn paradovqh („și datorită păcatelor lor el a fost izbăvit”). Tg., Sir., și Vg. susțin varianta TM.

Contextul pasajului în cadrul cărții Isaia

Pasajul din 52:13-53:12 poate fi înțeles doar în strânsă legătură cu capitolele anterioare, în special cap. 49-52. Aceste capitole prezintă înstrăinarea lui Israel de Dumnezeu și insistența lui Dumnezeu că Israel va fi întors la Sine. Dumnezeu își prezintă puterea Sa în împlinirea planului de izbăvire pentru poporul Său dacă acesta va crede în El (51:9-52:12): „Brațul Domnului” (50:2; 51:5,9; 52:10). Acum brațul de izbăvire este descoperit ca toți să-l poată vedea. Acest poem (52:13-53:12) prezintă puterea „brațului Domnului” – singurul mijloc prin care poporul lui Dumnezeu ajunge la victorie – suferința „Robului Domnului”. Este surprinzător faptul că limbajul folosit pentru descrierea puterii lui Dumnezeu de a izbăvi și de a înfrânge dușmanii poporului Său, nu este prezentat în termenii puterii și tăriei, ci „brațul Domnului” este descris prin persoana „Robului”.

Structura pasajului

Poemul conține evidența unei construcții literare îngrijite. El conține cinci versuri de câte trei versete (52:13-15; 53:1-3, 4-6, 7-9, 10-12). Poemnul are o prezentare echilibrată:

A1 Enigmă: înălțare și umilire (52:13-15)

B Revelație: mărturia umană bazată pe revelația divină (53:1-9)

A2 Soluția: înălțare prin suferința înlocuitoare a „Robului” (53:10-12)

Iudeii medievali separau 52:13-15 de 53:1-12 pe motiv că prima secțiune vorbește despre Mesia, iar a doua nu, însă majoritatea cercetătorilor consideră că 52:13-53:12 nu trebuie divizat.

Versetele din Isa. 52:13-15 conțin într-o formă schițată cele douăsprezece versete ale cap. 53: lucrarea completă a „Robului”, moartea, învierea și izbăvirea sa. Primul și ultimul vers din cele cinci conțin elogierea „Robului” prin vocea lui Dumnezeu, pe când cele trei versuri din mijloc vorbesc despre umilința și suferința „Robului”.

O trăsătură caracteristică a acestui poem este contrastul realizat prin repetarea unor cuvinte cheie: din care cincisprezece apar în expresii care au același înțeles sau exprimă o idee similară, de exemplu „el a purtat durerile noastre” (53:4) „și nelegiuirile noastre le-a purtat” (53:11); iar nouăsprezece subliniază importanța a două contraste tematice: contrastului dintre umilința „Robului” și înălțarea lui și contrastul dintre ceea ce au înțeles vorbitorii în mod greșit și ceea ce era de fapt adevărat cu privire la „Rob”.

Analiza cuvintelor cheie

Brațul Domnului hw"hy> ['/rz“ (zerôa‘ yehwa )

Termenul [r"oz“ („braț”) este folosit în cartea Isaia de cele mai multe ori cu sens metaforic, desemnând puterea lui Dumnezeu de a judeca și mântui. Referința la „brațul Domnului” din Is 53:1 arată legătura directă a acestui poem cu secțiunea care-l precede.

Dumnezeu a promis restaurarea lui Israel către Sine prin puterea brațului Său (40:10; 48:14; 51:5; 52:10). Același „braț” va fi mijlocul prin care națiunile vor putea beneficia de împăcarea cu Dumnezeu, aceeași împăcare de care Israel va avea parte. Acum „brațul Domnului” este descoperit și rezultatele acestei descoperiri sunt uimitoare: puterea brațului Domnului nu este puterea de a zdrobi dușmanul (păcatul), ci puterea, ca după ce dușmanul l-a frânt pe „Rob”, să poată oferi în schimb dragoste și milă. „Robul” ia păcatul lui Israel și a lumii întregi. Chiar și Whybray și Orlinsky care resping elementul substitutiv al suferinței Robului, admit că „Robul” suferă pe nedrept pentru păcatul omului. Această suferință nemeritată poate fi doar o descoperire a brațului de izbăvire a Domnului, a abilității Sale de a restaura poporul Său la comuniunea cu Sine.

Noi

Poemul conține elemente criptice când se referă la expresia „noi”. Identificarea elementului „noi” a constituit o sursă de controverse, întrucât cei care au auzit relatarea despre „Rob” (în 53:1) și nu a băgat-o în seamă, dar care totuși au ajuns la cunoștința că „Robul” „a purtat suferințele noastre” (în 53:4) se poate referi la: (1) profetul Isaia; (2) ucenicii profetului; (3) poporul Israel (4) „neamurile” sau „regii” (în 52:15).

Desigur fiecare opinie se bazează pe argumentele sale, însă este necesar ca acesta argumente să fie evaluate corect. Din cele trei propuneri de bază pentru „noi” identificate de Oswalt în 53:1 (1. neamurile, 2. Israel, 3. vocea colectivă a profeților), ultima variantă, vocea colectivă a profeților, este cel mai ușor de respins întrucât, deși se potrivește în acest verset, ea nu se potrivește cu contextul din 53:3-6. Celelalte două opțiuni tind să reflecte concluziile la care au ajuns comentatorii cu privire la identitatea „Robului”. Dacă „Robul” este Israel, atunci, „noi” se referă la neamuri care se uită cu uimire la suferința lui Israel pentru ei. Dar dacă „Robul” nu este Israel, așa cum pare evident, „noi” este cel mai probabil să fie Israel, care nu recunoaște „brațul Domnului” când acesta i se descopere. Delitzsch arată că această interpretare folosește în mod normal expresia „noi” de-a lungul cărții (16:6; 24:16; 42:24; 64:4-5).

Jertfă pentru păcat µv;a; (’āšām)

Termenul µv;a; tradus prin „jertfă pentru păcat” sau „jertfă (pentru repararea) vinei” este un concept întâlnit în sistemul de jertfele al poporului Israel, în special în cărțile Lev. și Num. Din cele 46 de apariții ale lui µv;a; în VT, 30 sunt folosite pentru a desemna un termen tehnic ce descrie o jertfă prin care persoana vinovată încerca să fie absolvită de fărădelegea ei, prin restituirea unui bun. µv;a; era o datorie plătită în forma unui sacrificiu oferit lui Dumnezeu. Scopul primar al „jertfei pentru păcat” era curățirea, deși motivele pentru care se aducea această jertfă puteau fi foarte variate.

Faptul că „Robul Domnului” este privit ca un µv;a; în Isa. 53:10 a intrigat pe mulți cercetători biblici. Datorită naturii variate a acestui verset și a referințelor anterioare la viața unui om ca „jertfă de reparare”, diferiți cercetători au privit cuvântul µv;a; ca o interpolare ulterioară, eliminând termenul din verset, însă alții au susținut că nesiguranța versetului certifică folosirea termenului ca un argument că „Robul” a experimentat o moarte înlocuitoare.

Indiferent dacă „Robul” este considerat subiect al verbului („dar după ce își va da viața ca jertfă pentru păcat”) sau complement („Domnul îi face viața o jertfă pentru păcat”), descrierea „Robului” prin termenul µv;a; și înțelesul acestei expresii este neclară. Există câteva dimensiuni ale motivației folosirii acestui termen de către Isaia:

Hartley sugerează că Isaia alege să descrie moartea sacrificială a Robului (Hristos) µv;a; din două motive: În primul rând ea subliniază că moartea „Robului” L-a compensat pe deplin pe Dumnezeu pentru daunele produse de păcatele omenirii. În al doilea rând, moartea sa oferă izbăvirea de toate păcatele cu voia sau fără voia. Este posibil, de asemenea, ca termenul µv;a; să fi fost folosit aici în mod precis datorită națiunii sfinte care a fost eliminată din țară (i.e. desacralizată). Dacă aceasta este adevărat, în acest context scopul ispășitor al sacrificiului „Robului” a fost să restaureze poporul în țara sa și către Dumnezeul său.

Aceasta este o paralelă la restaurarea leprei din Lev. 14. Mai mult, în Isa. 53 există o mulțime de referințe la boală, sugerând o legătură între „Robul” și bolile groaznice care ar fi putut cauza eliminarea unei persoane din comunitatea credinței.

Deși înțelesul acestei expresii este neclar, µv;a; arată spre caracterul sacrificial al suferinței „Robului” prin care face ispășire pentru popor.

4.5.4. Moarte tw<m&; (māwet)

Nici măcar o întrebare atât de crucială pentru interpretarea poemului ca cea referitoare la moartea „Robului” nu poate admite un răspuns unanim. Majoritatea răspunsurilor sunt afirmative, în ciuda lui E Sellin și W. Staerk care consideră că „Robul” din acest pasaj este Ioiachim. Verbul „a muri” nu este folosit în mod explicit în TM, astfel că se poate vorbi de „Rob” care a fost adus aproape de moarte, dar nu a murit. Câțiva cercetători (H. M. Orlinsky, G. R. Driver, R. N. Whybray și J.A. Soggin) s-au declarat îndoielnici cu privire la perspectiva tradițională care afirmă moartea „Robului”, considerând toate expresiile referitoare la moarte ca fiind neclare.

Substantivul tw<m; („moarte”) apare de 161 de ori în VT pentru a prezenta probleme legate de locul, natura și condiția morții, cât și conceptul de moarte în sine. El apare o singură dată în „Oracolele Robului” în textul din 53:12. Pe lângă acest cuvânt, mai există și alte expresii care sugerează moartea: „ca un miel pe care-l duci la măcelărie” (53:6), „a fi tăiat din pământul celor vii” (53:8), „lovitura lui” din (53:8), „i-au făcut mormântul cu cel bogat” (53:9).

Chiar dacă moartea „Robului” nu este determinată fără greutăți există suficiente motive pentru a trage concluzia că ea a fost probabilă.

A îndreptăți qd"x; (sādaq)

Folosirea cuvântului qd"x; în cărților profetice face referire la menținerea relației dintre Dumnezeu și poporul Său. În cartea Isaia, termenul qd"x; are o întreagă gamă de nuanțe. La fel ca Amos, Isaia insistă pe relaționarea lui qd"x; cu justiția socială și a nevoilor celor oprimați. Acest sens este găsit în Isa. 1:21; 1:26-27; cf. 11:4-5; 28:17. O asociație distinctă a termenului, întâlnită în Psalmi este legătura dintre hq;d:x] și µ/lv; („pace”) care se găsește și în Isaia. Prezența lui hq;d:x] rezultă în µ/lv; (9:2-7; 32:16-17; 48:18; 60:17).

În cap. 40-66 din Isaia, folosirea distinctivă a lui qd"x; a fost observată în articolele lui J. J. Scullion și C. F. Whitely care au apărut la începutul anilor 1970.

Scullion a afirmat că „sensul salvific” prezent în cap. 40-55 continuă și în cap. 56-66. Exegeza lui Scullion în textul lui „Trito-Isaia” (în special 56:1; 58:2, 8; 59:4, 9-17; 60:17; 61:3, 10-11; 62:1-2; 63:1; 64:5) poartă această convingere, cel puțin suficient ca să-i atribuie sensul major. În al doilea rând, Scullion are un argument negativ: „nu există nici o evidență că hq'd:x]Aqd<x&, are un sens nomistic sau legalist, nici că aceste cuvinte exprimă vreo „normă obiectivă” pe care Dumnezeu și poporul Său să o urmeze.

Whitely are o perspectivă deosebită când încearcă să demonstreze că termenul qd"x; din Deutero-Isaia are o gamă largă de înțelesuri. Whitely își argumentează poziția prin apelul la paralele dintre textele din orientul apropiat și anumite pasaje VT, în afară de Isaia. În mod particular el susține monoteismul din Deutero-Isaia dictat de qd"x; care trebuie înțeles „funcțional” și astfel „potrivindu-se” cu personalitatea lui Iahve, qd<x&, echivalează cu „planul” divin (41:2; 45:13). În timp ce Whitley are dreptate când pretinde că „qd<x&, primește o semnificație teologică” în Deutero-Isaia, propunerea sa, în cele mai multe cazuri nu a fost acceptată.

Mai recent, folosirea lui qd"x; în Isaia a fost cercetată de R. Rendtorff ca o evidență pentru combinația editorială a celor trei secțiuni ale cărții. Rendtorff consideră cap. 40-55 segmentul central spre care arată cap. 1-39 și 56-66: prima și a doua secțiune formează blocuri independente de text; a treia secțiune nu a existat independent de restul tradiției isaianice. Cineva poate spune că, pentru Rendtorff, cap. 1-39 și 40-55 sunt alipite, iar cap. 40-55 și 56-66 sunt țesute împreună. El arată folosirea distinctivă a lui qd"x; pentru a-și susține cazul: Isa. 1-39, leagă qd<x&, / hq;d:x] predominat cu fP;v]mi, subliniind comportamentul uman; pe de altă parte, Isa. 40-55 folosește qd"x; în legătură cu [v'y: („izbăvire”) sau cu µ/lv; („pace”), pentru a descrie acțiunea lui Dumnezeu față de poporul Său. Pentru Rendtorff, 56:1, în care ambele caracteristici ale folosirii lui qd"x; apar, semnalează amestecarea acestor nuanțe în partea a treia a cărții. Pentru majoritatea cazurilor această generalizare este corectă.

Mulți µyBir" (rabbim)

µyBir" provine de la rădăcina adjectivului br" care apare în VT de peste 400 de ori și înseamnă „mult”, „numeros”, „abundent”, etc. (Deut. 15:6; Ios. 11:4; 1 Sam. 26:13; 2 Cron. 21:3).

„Mulți” este un termen teologic care se referă la întreaga companie a celor care beneficiază pe urma lucrării „Robului” (15a, 11c, 12ae). „Mulți” care vor fi făcuți neprihăniți din v. 11, 12 include multe națiuni și popoare păgâne din 52:15. Aceasta pregătește calea pentru cei „mulți” din Sion (54:1), și un mare număr de alții care sunt adăugați la poporul lui Dumnezeu 56:8. Moartea „Robului” nu a fost zadarnică.

Lucrarea pe care o face Dumnezeu prin „Rob” este plină de surprize. Cei mulți consideră că „Robul” merită pedeapsa lui Dumnezeu, însă după ce realizează că el a suferit pe nedrept și că mai apoi a fost înălțat și izbăvit, ajung să-și dea seama de propria vinovăție și lipsă de valoare. Și în același timp – și aceasta este miracolul – ei se găsesc înaintea lui Dumnezeu, o stare de plinătate (v. 5) și neprihănire (v. 11), adusă în mod sigur de ascultarea „Robului”.

Analiza pasajului în contextul Scripturii

Acest poem al „Robului Domnului” este cel mai citat pasaj din tot VT. El este folosit în NT ca citat sau aluzii din LXX sau TM:

Isa. 52:15 LXX în Rom. 15:21

Isa. 53:1 LXX în Ioan 12:38

și în Rom. 10:16

Isa. 53:4 TM în Rom. 8:17

Isa. 53:7-8 LXX în Fapte 8:32-33

Isa. 53:9 în 1 Pet. 2:22

Isa. 53:12 în Lc. 22:37

Portretul „Robului” în acest pasaj

Portretul „Robului” în acest pasaj poate fi descris prin două cuvinte: suferință și înălțare. Acestea apar într-o succesiune normală, deoarece „Robul” sufere și moare pentru alții, drept urmare, pentru credincioșia și nevinovăția lui, „Robul” primește cinste și înălțare.

Tema teologică a pasajului este puterea brațului Domnului care nu se manifestată prin puterea de a distruge dușmanul (păcatul), ci prin puterea de a oferi dragoste și milă după ce dușmanul l-a răpus pe „Rob”. „Robul” ia asupra lui păcatul lui Israel și a întregii lumi pentru a le depărta de le ei. „Robul” nu mijlocește pentru sine, ci pentru alții, întrucât el este fără vină. Această suferință nemeritată nu poate fi decât o revelație a izbăvirii brațului Domnului, a abilității lui de a restaura poporul Său la părtășia cu El.

Vorbirea lui Iahve din finalul poemului introduce un concept important în descrierea lucrării salvifice a „Robului” – el „va justifica pe mulți”, i.e. el îi va aduce într-o relație corectă cu Dumnezeu și va realiza acest lucru prin „înlăturarea vinei lor”. La fel ca în cazul suferinței, funcția salvifică a „Robului” este descrisă prin câteva moduri – el „curăță” (hzh), el „poartă boala” (a[n), „poartă durerea” (lbs), „pedeapsa este asupra lui” (wyl[ rswm), își oferă viața (hr[h), acționează în mod substitutiv ([ygph).

Este important de observat faptul că viața, suferința și moartea „Robului” a adus ispășirea pentru oameni – relaționarea lor corectă față de Dumnezeu. Ceea ce a fost și ceea ce a făcut el când a murit a produs întreaga schimbare. Doar atunci când lucrarea specială a „Robului” și mesajul său profetic au fost acceptate și recunoscute de alții (incluzând pe cei responsabili de moartea sa), a urmat posibilitatea unei relații corecte cu Dumnezeu. Această relație implică cunoaștere, dedicare și credință.

Portretul „Robului” din acest pasaj reprezintă punctul culminant al descrierii „Robului”. Această prezentare răspunde la multe din întrebările primelor „Oracole ale Robului” referitoare la modul în care „Robul” va face dreptate, va fi „un legământ pentru popor” și „o lumină pentru națiuni”. Sarcina „Robului” este realizată prin suferința și moartea sa înlocuitoare pentru toți oamenii.

Aplicații și concluzii

O trecere în revistă a istoriei interpretării poemului sugerează două observații: (1) există o cantitate mare de comentarii care s-au scris pe acest pasaj; (2) există puțină înțelegere în opiniile comentatorilor referitoare la problemele ridicate de acest poem. D. Clines sugerează că există o „opacitate” și o ambiguitate intenționată în acest text.

Chiar dacă textul este capabil de mai multe aplicații, despre care nu știm cine și când le va împlini, caracterul și slujba „Robului” se poate descrie în detalii foarte clare. Deși unii cercetători consideră că acest text îl portretizează pe poporul Israel destinat să trăiască dincolo de orice amărăciune și să urce pe culmile gloriei, poemul este o descriere a suferinței unui individ. Critica teoriei moderne evanghelice susține că această imagine a VT poartă o impresionantă asemănare cu Hristos și își găsește deplina împlinire în El. Este clar faptul că acest poem nu ar fi fost scris dacă Hristos nu ar fi venit în lume.

IV. Teologia „Robului Domnului”

1. Tema generală: „Robul”

Elementul unificator în „Oracolele Robului” îl constituie prezența cuvântului db,[&, („rob”). El apare în Biblia ebraică de 800 de ori și este folosit pentru a descrie o relație dinamică între doi indivizi. Uzanța teologică a termenului db,[&, este „Robul lui Dumnezeu”.

Aproape o treime din referințele VT la db,[&, sunt de natură religioasă, descriind un individ sau națiunea ca „Rob al lui Dumnezeu”. Deși sintagma „Robul/robii Domnlui” sau „Robul lui Dumnezeu” cunoaște o conotație specială, ea nu poate fi separată de celelalte expresii care descriu relația umană dintre un rob și stăpânul său.

Termenul db,[&, apare de 39 de ori în cartea Isaia, și doar de șase ori poate fi caracterizat ca neteologic cu sensul de „slugă” sau „sclav” (14:2; 24:2; 36:9, 11; 37:5, 24). În Isaia cap. 1-39, profetul Isaia (20:3), administratorul palatului Eliachim (22:20), și David (37:35) sunt denumiți fiecare ca „rob” al lui Dumnezeu.

În Isaia cap. 40-53, db,[&, este folosit de 19 de ori la singular (14x cu pronumele „Meu”, 3x cu „Său”, 1x „Robul Domnului”, 1x „robul domnitorilor”), descriind pe de o parte națiunea Israel, asemănată cu un „Rob” care este orb și iresponsabil în împlinirea sarcinilor sale; și pe de altă parte un individ care îl slujește pe Domnul cu succes și credincioșie, purtând vina națiunii și aducând restaurarea ei. Inevitabil urmând descrierea morții substitutive a „Robului neprihănit”, care va îndreptăți pe mulți (53:11), o schimbare remarcabilă apare în această temă: în Isaia cap. 54-66, db,[&, este folosit în mod exclusiv la pl. (de 11x), pentru a se referi întotdeauna la Israel, prin naștere sau prin adopție (6x „robii Mei,” 3x „robii Lui,” 1x „robii Tăi,” 1x „robii Domnului”). În termenii unei dezvoltări tematice în cadrul cărții Isaia, lucrarea „Robului” individual restaurează slujirea națională astfel încât indivizii din Israel ajung să-I slujească din nou lui Dumnezeu. Acest nou început rezultă în „democratizarea” temei „Robului”. Binecuvântarea experimentată de „robii Domnului” apare ca o temă majoră în restul cărții; mânia divină momentană este înlocuită cu bunătatea și mila eternă (54:8). Instrucțiunea divină (54:13), neprihănirea și siguranța (54:14) vor fi „moștenirea” „robilor Domnului” (54:17). Mai surprinzător, chiar străinii pot deveni acum „robi ai Domnului” (56:6). Ca răspuns la plângerea „robilor” Săi (63:17), Dumnezeu anunță izbăvirea și judecata Sa (cap. 65-66), care va face distincție între „robii” Săi (65:8, 9, 13, 14, 15), între dușmanii Săi (66:14) și între națiunea idolatră ca întreg (65:1-7). Doar în contextul dezvoltării tematice a cărții Isaia ca întreg, identitatea și lucrarea „Robului Domnului” poate fi înțeleasă corect.

2. Lucrarea „Robului”

„Robul” este chemat de către Dumnezeul lui Israel la o lucrare specifică, astfel că întreaga sa viață este afectată de chemare divină (cf. 42:1a). Misiunea „Robului” cunoaște mai multe aspecte, dintre care două au o proeminență deosebită. Primul aspect descrie misiunea „Robului” pentru Israel (49:5) – întoarcerea la Dumnezeu și restaurea țării; „Robul” este descris ca un „legământ al poporului” (42:6; 49:8) prin care Israel va fi adus într-o relație corectă cu Dumnezeu. O a doua caracteristică a lucrării „Robului” este să restaurea tuturor națiunilor, prin înlăturarea păcatului umanității. De două ori „Robul” este desemnat ca „lumina neamurilor” (42:6; 49:6) și lumina întotdeauna a mers în paralel cu „mântuirea”.

Mijlocul prin care „Robul” își va duce la îndeplinire misiunea este suferința. În fiecare „Oracol” este specificat faptul că „Robul” a întâmpinat rezistență, împotrivire și suferință (42:4; 49:4,7; 50:5,6; 53), iar mai apoi suferința culminează cu moartea sa (53:10). Dacă suferința „Robului” este meritată, ea trebuie să fie datorită propriei nelegiuiri; dar dacă ea este nemeritată, atunci acest fel de substituție pe care pasajul (50, 53) o atribuie „Robului” este posibilă: El și-a dat viața ca jertfă pentru păcat, suferind pedeapsa pentru alții.

Dumnezeu l-a desemnat pe „Rob” pentru o sarcină specifică, și ca rezultat al lucrării sale, Iahve va fi văzut în toată frumusețea Sa (cf. Isa. 4:2; 44:23; 60:21; 61:3). Conceptul de slujire apare foarte clar în toate aceste pasaje.

3. Schița „Oracolelor Robului”

Portretul „Robului” se desfășoară cu o putere cumulativă. Oricare ar fi originea poemelor, ele au fost plasate într-o ordine psihologică convingătoare cu o progresivitate fermă de la chemarea „Robului” până la moartea și izbăvirea sa.

Teologia „Robului Domnului” din Isaia, descrisă în cele patru „Oracole” poate fi sintetizată în funcție de natura și caracteristicile „Robului” precum și de scopul lucrării sale:

V. Interpretările „Robului Domnului”

Una din cele mai dezbătute probleme în studiul VT este întrebarea: „Cine este « Robul Domnului » din cartea Isaia?” Disputa legată de expresia „Robul Domnului” poate fi sumarizată în felul următor: în ciuda faptului că aparițiile lui db,[&, în Isaia cap.40-55 se referă în mod clar la Israel (41:8), altele par să vorbească despre un individ (53:11). Identitatea acestui „Robului” a fost controversată de-a lugul istoriei, însă a devenit și mai controversată după ce B. Duhm a separat „Poemele Robului” ca un grup de texte care se referă la „Rob” ca la o persoană individuală.

Teoriile identificării personajului anonim din „Oracole” se împart în două grupe generale: cei care consideră că „Robul” este o descriere a lui Israel sau a unei rămășițe pioase din cadrul națiunii (interpretarea colectivă) și cei care privesc „Robul” ca pe un individ (interpretarea individuală).

Prezenta lucrare își propune să claseze teoriile în funcție de proveniența lor, pe filon iudaic sau creștin, deși nu se poate vorbi de o interpretare unanimă în cadrul iudaismului sau creștinismului. Ambele tabere au susținut, așa cum se va vedea, atât interpretarea colectivă, cât și cea individuală.

1. Interpretări iudaice

Examinarea diferitelor propuneri iudaice legate de identitatea „Robului”, de la origini și până în prezent, arată lipsa unei expuneri general acceptate de către toți cercetătorii. David Kimhi (sec. XII) este un exemplu foarte grăitor în acest sens.

Literatura apocrifă și pseudoapocrifă conține cea mai veche aluzie la „Robul” din Isaia în Înțelepciunea lui Isus ben Sirac (Eclesiastul) care este datată în general între anii 180-190 î. H. și este de origine palestiniană. În Sirac 48:10, „Robul” a fost privit ca o persoană care va aduce binecuvântarea în viitor. Pe baza acestei interpretări se poate observa că autorul adoptă o interpretare individuală, și asociază „Robul” cu o figură escatologică, mai degrabă decât cu una istorică.

Înțelepciunea lui Solomon este o lucrare apocrifă produsă în cadrul iudaismului elenist între anii 100 î.H. și 45 d.H. Descrierea „Omului Neprihănit” din cap. 2:10-5:23 abundă în aluzii la Isaia care oferă o interpretare colectivă „Robului”.

Parabolele lui Enoh constituie o altă sursă iudaică scrisă probabil în primul secol al erei creștine. Figura dominantă din Parabole este „Cel Neprihănit”, „Cel Ales”, „Fiul Omului”, „Unsul Domnului”. În 1 Enoh 71:14-17 acest personaj mesianic este prezentat ca Enoh însuși. „Cel Neprihănit” și „Cel Ales” sunt descriși prin termeni atribuiți „Robului”. Ambii sunt descriși ca „Lumina neamurilor” (1 Enoh 48:4; Isa. 42:6). În 47:1-4 „Fiul Omului” este prezentat ca „dând-și sângele pentru cei drepți”, o identificare cu „Robul” care moare, deși nu se pot trage concluzii prea clare în această privință. Autorul Parabolelor conferă o interpretare individuală „Robului” din Isaia.

O referință la Mesia care moare este găsită în 2 Ezra 7:28-29. Aici avem prima mențiune despre o evidență a credinței iudaice într-un Mesia care moare. Nu există vreo sugestie că moartea lui Mesia ar avea vreo semnificație ispășitoare, nici nu există vreo bază că „Robul suferind” din Isaia a fost modelul care a stat la baza acestei prezentări.

Textele de la Qumran constituie o contribuție substanțială la identificarea „Robului”. Membrii comunității din Qumran a văzut în „Poemele Robului”, incluzând Isa. 53, o descriere a misiunii lor și a liderilor lor, dar este puțin probabil că ele se aplică și unei figuri mesianice. Interpretarea lor este una colectivă.

Imnele de mulțumire 1QH 7:10 și 8:35, 36 fac referire la Isa. 50:4, iar 1QH 8:26, 27 la Isa. 53:3, 4. „Locuința mea este boala și locul meu de odihnă este printre cei zdrobiți; și eu sunt ca un părăsit”.

Regula Comunității (cap. 8 din 1QS) prezintă suferința conciliului comunității în termenii reminiscenței „Robului”, suferință care are o valoare ispășitoare.

Versiunile VT. Traducerea în mod inevitabil înseamnă interpretare și de aceea examinarea traducerilor antice ale VT vor revela ceva din felul în care „Robul” a fost interpretat.

Este bine cunoscut că LXX propune o interpretare colectivă a „Robului”, pentru că în Isa. 42:1 adaugă cuvântul „Iacov”, ca apoziție la „Robul Meu” și „Israel” ca apoziție la „Alesul Meu”. Totuși, interpretarea colectivă nu se aplică tuturor pasajelor din LXX, dovadă fiind folosirea timpului viitor în Isa. 52:14 și a timpului prezent în Isa. 53:2, 4, 8, înțeles ca un trecut profetic.

Traducerile în greacă Aqiula, Teodotion și Symachus sunt post-creștine (sec. II d.C.). Așa cum ar fi de așteptat, Symachus care era creștin interpretează Isa. 53 ca o profeție mesianică referindu-se la Isus, însă și Aquila și Teodotion, care erau evrei, interpretează acest pasaj tot mesianic.

Targumul Profeților numit Targumul lui Ionatan ben Uziel conține o interpretare particulară fascinantă a lui Isa. 53. „Robul” este identificat în mod explicit cu Mesia în Isa. 42:1; 43:10; 52:13 ; 53:10. Nu există nici o îndoială că targumistul a văzut în al patrulea „Oracol” o descriere a lui Mesia, dar în mod radical el a transformat înțelesul original al limbii ebraice transferând suferința „Robului” din textul ebraic – națiunii iudaice (52:14; 53:3,4,8,10), templului 53:5, neamurilor (53:3,7,8) și celor răi în general (53:9). Conceptul de Mesia care suferă se pare că a originat în prezentul text din Targum, dar această presupunere nu este foarte clar dovedită. Faptul că „Robul” este disprețuit, aceasta nu implică în mod necesar doctrina lui Mesia care suferă.

Argumentul versiunilor este suficient de ambiguu, astfel că nu pot stabili cu exactitate faptul că al patrulea „Poem al Robului” a fost interpretat mesianic înainte de Hristos, deși câteva caracteristici ale traducerilor arată înspre acest lucru. Traducerile luate în mod individual oferă un suport redus, dar cumulate ele au o semnificație mai amplă pentru a susține că „Robul” a fost interpretat mesianic în iudaismul pre-creștin.

Literatura rabinică a fost scrisă în întregime în era creștină, însă ea conține și păstrează multe tradiții vechi. La începutul sec. II și III d.H., Isa. 53 a fost interpretat mesianic. Aceste evidențe par să favorizeze posibilitatea ca înțelegerea mesianică lui Isa. 53 să origineze înainte de identificarea creștină a lui Isus cu Mesia.

Lipsa unei interpretări iudaice unanim acceptată în perioada inter-testamentară conduce spre posibilitatea existenței unor interpretări individuale, în mod special perspectiva mesianică, dar și a interpretării colective a „Robului” (vezi LXX, Qumran). Din moment ce așteptarea mesianică iudaică nu conținea elementul suferinței lui Mesia (cf. Matei 16:21-22) și mai mult ca o reacție la pretenția creștină că „Robul” este Isus, poziția generală iudaică a favorizat interpretarea „Robului” ca națiunea Israel. Spre deosebire de creștinism, acesete profeții nu au jucat niciodată un rol central în teologia iudaică.

2. Interpretări creștine

De la început, Biserica creștină a interpretat Isa. 53 ca o profeție despre Hristos (Fapte 8:27-39; 1Cor.15:3; 1 Pet. 2:22-25). Există o mărturie abundentă în NT cu privire la faptul că Isus a citit pasajul făcând referire la Sine (Mc. 1:11; 10:45; Lc. 22:37; 24:45-47). Până la finele secolului al XVIII-lea nu a existat abateri de la această interpretare; singura excepție notabilă este cercetătorul german Grotius, care a afirmat că Isa. 52:13-5312 se referă la Ieremia, „ca o imagine a lui Hristos”.

2.1. Interpretarea colectivă

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, când s-a detașat cap. 40-55 de 1-39 și au fost atribuite unui profet din exil, profeția despre „Rob” nu a mai fost considerată o prezicere. Un număr tot mai mare de comentatori creștini au adoptat perspectiva iudaică că „Robul” este națiunea Israel. Aceasta părea rezonabil deoarece în unele pasaje din contextul Oracolelor, Israel este numit „Robul Domnului” (41:8-10; 42:18-25 etc.) Primul oracol (Isa. 42.1-9) nu prezintă probleme în înțelegerea „Robului” ca Israel, însă celelate prezintă „Robul” ca un mijloc de restaurare a lui Israel.

Alte câteva contra-argumente pentru interpretarea colectivă: (1) „Robul” care suferă este descris ca o jertfă substitutivă; ca unul fără păcat care suferă pentru alții, iar Israel nu se încadrează aici, (2) Interpretarea „Robului” în NT este în exclusivitate atribuită lui Isus Hristos, (3) Răbdarea cu care „Robul” a suferit nedreptatea sunt într-un viu contrast cu certărețul Israel (40:27; 49:14; 50:1-3). Datorită acestor nepotriviri „teoria interpretării deplin colective” a fost respinsă.

Această dificultate a fost minimalizată prin identificarea „Robului” cu o rămășiță pioasă din Israel sau cu ordinul profetic.

O altă sugestie a fost echivalarea „Robului” cu Israelul „ideal”, diferit de cel „real” (istoric). În acest sens, perspectiva lui Otto Eissfeldt susține că unitatea a apărut, în gândirea iudaică, înaintea pluralității și societatea înaintea individului. Acest lucru se poate vedea exprimat în cuvintele „Iacov” și „Israel” care reprezintă națiunea, iar când termenul db,[&, („rob”) este asociat cu aceste titluri, referința se face la entitatea ideală, nu la cea actuală a lui Israel, și astfel acest „Israelul ideal” are o sarcină pentru „Israelul real”.

Interpretările colective au în comun faptul că „Robul” nu este înțeles ca un individ, ci ca o personificare a unui grup. În ciuda atractivității acestei teorii, ea cauzează mai multe probleme decât rezolvă. Nici una din aceste încercări nu a fost satisfăcătoare. Suferințele exilului a venit peste toți israeliții deopotrivă; nu a fost o minoritate care suferă pentru ceilalți, în timp ce restul scapă. Cât despre „Israelul ideal”, VT cunoaște foarte puțin despre distincția „ideal” și „real”, și este dificil să vezi cum un „Israel ideal” poate să sufere. Relația „Robului” cu Israel, așa cum o prezintă Isaia, nu este mai mult decât simpla apartenență la comunitatea israelită.

Cea mai atractivă teorie colectivă este asociată cu numele lui H. Wheeler Robinson, care a accentuat importanța unei „personalități corporate” pentru înțelegerea VT. Prin acesta se înțelege că în mintea lui Isaia exista o expansiune și o contracție a ideii de „Rob”. În vreme ce Isaia s-a gândit la „Rob” în mod special ca Israel, „Robul” efectiv putea să se restrângă la un individ, la profetul însuși. Conform cu această teorie, conceptul „personalității corporate” a „Robului” poate trece foarte ușor și natural de la comunitate la individ și vice versa. În această situație, „Robul” este atât profetul însuși cât și națiunea. Totuși este greu de imaginat că profetul se gândește pe sine în termenii „Robului” din Oracole, mai ales în ultimul pasaj.

Din perspectiva „personalității corpotrate”, „Robul” nu este în mod exclusiv poporul Israel, nici o rămășiță pioasă, nici clasa profeților, nici vreun individ, ci toate acestea. Imaginea „Robului” nu este înțepenită într-o singură formă. Uneori profetul vede poporul Israel dintr-o perspectivă ideală, alteori pur poetică, personificând personajul ideal al lui Israel. „Robul” întruchipează cele mai înalte idealuri ale calității lui Israel – el nu este doar un termen colectiv. „Robul” este o progresie de la Israel la „Robul” individual par excellence, fără a abandona gândul că Israel este încă „Robul”.

Interpretarea colectivă, chiar în forma „personalității corporate”, este supusă unor dificultăți. De ce „Robul” în afara „Oracolelor Robului” este numit Israel-Iacov, în timp ce în „Oracole” (cu excepția lui 49:3) este un anonim? Mai mult, anonimatul „Robului” în „Oracole” este însoțit de o individualizare a portretului său, încât este dificil să se considere că profetul nu avea în minte un individ în al patrulea „Poem”. De asemenea, caracterul „Robului” descris în „Oracole” este diferit cel al lui Israel în majoritatea profeției lui Isaia.

Teoriile istorice individuale

Identificarea „Robului” cu un individ care a trăit în trecutul apropiat sau îndepărtat

O serie de indivizi ca Zorobabel, Ioiachim, Ieremia, Moise, Mesia davidic, un învățător al legii necunosut, un profet eliberat din exilul Babilonian, Ezechia, Ozia, Isaia, Meshullam fiul lui Zorobabel (1 Cron. 3:19) și Cir au fost identificați cu „Robul Domnlui” din Isaia. Dintre toate aceste teorii speculative, cea mai atractivă este modelul lui Ieremia ca „Rob”. Există asemănare foarte mare între caracteristicile „Robului” și profetul Ieremia (49:1; 53:7), dar ultimul, deși a avut parte de multă suferință, nu a suferit cu răbdare. Mai mult, „Robul” nu sufere ca o consecință a misiunii sale; ci suferința este mijlocul prin care el își duce la îndeplinire misiunea.

Este suficient să se observe că aceste teorii axate pe diverși indivizi, foarte diferiți în caracter și chemare, se anulează una pe alta.

Teoria istorico-mesianică

S-a sugerat faptul că „Robul” este un profet contemporan anonim, care a fost destinat să fie Mesia. Profetul Isaia l-a „descoperit” și l-a încurajat să înceapă restaurarea politică a lui Israel, acțiune care l-a pus în conflict cu autoritățile babiloniene și în final a rezultat în moartea sa violentă. Această teorie deviază „Robul” de la o vocația sa spirituală la una politică.

Teoria autobiografică

Prin anii 1930 s-a propus cu toată seriozitatea teoria că „Robul” este nimeni altul decât Deutero-Isaia, un profet al exilului babilonian, care a scris cap. 40-55 din Isaia. Sigismund Mowinkel a scris un articol în 1921, în care a susținut cel mai mult opinia că „Robul” este Deutero-Isaia, însă în 1931 a abandonat această perspectivă.

Obiecția la această teorie este că ea implică faptul că „Robul-profet” și-ar fi compus propriul necrolog. O modificare a teoriei este că ultimul „Oracol” a fost compus de un ucenic al profetului (Trito-Isaia) ca un cântec funebru despre martirizarea sa. Este un lucru să se afirme că portretul „Robului” conține trăsături asemănătoare cu ale profetului, afirmație care este adevărată; și cu totul alt lucru este afirmația că profetul Isaia a intenționat ca „Oracolele Robului” să-i fie un autoportret.

2.3. Interpretarea mitologică

Interpretarea „Robului” prin prisma cultului Tammuz este bazată pe cântecele de înmormântare și înviere a zeului, care fac referire în mod special la Isa. 53. Această perspectivă a fost propusă de H. S. Nyberg în anul 1942.

Obiecția evidentă este că Tammuz era un zeu al naturii, și că moartea lui nu a avut o implicație ispășitoare. Faptul că există asemănări ocazionale în portretul „Robului” și Tammuz este un lucru clar (în special 53:2, 10ff.), însă poziția care susține că „Robul” este Tammuz sau vreo altă figură mitologică este greșită. Moartea „Robului” nu a fost un ritual al morții, ci un act real. Este prea puțin probabil ca Isaia să introducă cântece rituale păgâne, din moment ce în profeție se spune că Iahve este singurul Dumnezeu, iar idolii nu sunt decât o bucată de metal, piatră sau lemn.

2.4. Interpretarea mesianică

Aceasta poate lua diferite forme. Chiar de la sfârșitul sec. al XVIII-lea au fost cercetători biblici care au menținut interpretarea mesianică tradițională. Cel mai adesea ei erau „fundamentaliști” care insistau pe unitatea cărții Isaia. Pe la sfârșitul sec. al XIX-lea, au fost unii care au susținut că Isa. 40-55 au fost scrise în sec. al IV-lea î.H., dar care totuși au văzut în „Rob” o figură individuală pe care profetul o aștepta să vină. Alții l-au identificat cu regele mesianic pe linia lui David, alții l-au privit ca figură mai degrabă soteriologică decât regală, un „Mesia al exilului”, mai mult decât un „Mesia politic”. Ultima formă a interpretării mesianice este una care relaționează suferințele „Robului” cu anumite ritualuri de „suferințe” sau penitențe ale regelui davidic. Regele sau un substitut al acestuia, era adus ca jertfă pentru înnoirea puterii divinității și înlăturarea mâniei de la popor.

Reprezentanții interpretării tradiționale mesianice susțin că „Robul” nu este nimeni altul decât Isus Hristos. Obiecția acestei interpretări este că referințele la suferința și moartea „Robului” nu sunt predictive, întrucât ele sunt prezentate la timpul trecut (49:4; 50:6; 52:14; 53:2-9), iar restaurarea și învierea sa sunt prezentate ca fiind în viitor (50:9; 52:15; 53:10-12). Obiecția fundamentală a teoriei mesianice în perspectiva lui R. C. North este doctrina inspirației folosită prea mecanic. Totuși același autor va afirma că „oricine ar fi „Robul” inițial, nimeni cu excepția lui Hristos nu a fost împlinirea lui.”

Oricare ar fi natura interpretării acestor pasaje enigmatice din Isaia, se poate observa că misiunea „Robului” a primit expresia cea mai plenară și distinctivă în ispășirea săvârșită de Hristos pe Calvar. Este important să se realizeze faptul că identitatea și misiunea „Robului” nu a fost cunoscută profetului Isaia, nici poporului din vremea aceea (1Pet.1:10-12; 1Cor.2:6-9). Venirea lui Hristos a adus lumină asupra acestei probleme.

VI. Concluzii generale

Conceptul „Robului Domnului” din cartea Isaia ocupă un loc important în teologia VT datorită unicității acestui personaj. El este unic prin lucrarea pe care o face și prin natura relației sale cu Dumnezeul lui Israel. În același timp, „Robul” este un personaj anonim și enigmatic, fapt care a stârnit și mai mult interesul și curiozitatea comentatorilor biblici.

Considerând că Isaia și cei din vremea lui nu au cunoscut cine este „Robul” (1Pet.1:10-12; 1Cor.2:6-9), se poate spune că profetul a fost lipsit de relevanță pentru ascultătorii săi primari. Isaia nu dă nici un răspuns conclusiv cu privire la identitatea „Robului”. Este posibil să se identifice „Robul Domnului” acolo unde Isaia îl lasă neidentificat?

Textul isaianic conține o dezvoltare a ideii de „rob” pornind de la națiunea Israel, la „Robul care suferă” pe nedrept, iar în final, la „robii Domnului” care sunt din poporul Israel și din alte națiuni. Posibilitatea ca toate națiunile pământului să slujească lui Dumnezeu ca „robi ai Domnului” este realizată prin lucrarea „Robului” prezentat în Isa. 42:1-9; 49:1-13; 50:4-11; 52:13-53:12. Cea mai mare dintre lucrările săvârșite de „Rob” este dăruirea sa ca jertfă pentru păcat, act prin care face ispășire pentru întreaga umanitate (Isa. 53:10).

Pentru comentatorii evrei și protestanții liberali, interpretarea „Oracolelor Robului” constituie o dificultate majoră, întrucât nici o opinie nu a primit o acceptare deplină. O teologie acreditată corect de VT trebuie bazată ferm pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe un comentariu bazat pe opinia sau cunoașterea unui autor particular. Înțelegerea corectă a acestor pasaje se poate realiza doar prin acceptarea revelației venite de la Dumnezeu și nu prin presupoziții omenești.

Profeții care au vorbit de la Dumnezeu au comunicat mesajul divin în primul rând generației și contextului în care au trăit ei, dar în același timp au descris idealuri și portrete care nu au fost niciodată împlinite decât la venirea lui Hristos. În toate cele patru „Poeme ale Robului” interpretarea tradițională mesianică se potrivește cel mai bine. Isus Hristos Însuși a mărturisit că aceste pasaje vorbesc despre El (Mc. 1:11; 10:45; Lc. 22:37; 24:45-47). Hristos este mesajul central al profeției și istoriei VT (cf. Luc. 24:27).

Se poate concluziona că tema „Robului Domnului” constituie un exemplu de revelație progresivă în Scriptură, care originează în VT, însă ajunge la climaxul manifestării ei în persoana și lucrarea lui Isus Hristos.

Bibliografie:

Biblia Hebraica Stuttgartensia, editori: K. Elliger și W. Rudolph. Stuttgart, Germania: Deutsche Bibelstiftung, 1966-77.

Dicționare:

Evangelical Dictionary of Biblical Thelogy, editor general: Walter A. Elwell, Baker Books, Michigan, 1996

New Dictionary of Biblical Theology, editor general: T. Desmond Alexander, Inter-Varsity Press, Leicester, 2000

New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis, vol. 1-4, editor general: Willem A. VanGemeren, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, 1996

The Anchor Bible Dictionary, editor general: David Noel Freeman, vol. 3, Doubleday, New York, 1992

The International Standard Bible Encyclopedia, vol. 1-4, editor general: Geoffrey W. Bomiley, Eerdmans, Grang Rapids, Michigan, 1982

Theological Dictionary of the Old Testament, Editori: G. Johannes Botterweck & Helmer Ringgren, vol. 1-6, Eerdmans, Grand Rapids, Michigan, 1990

Theological Wordbook of the Old Testament, editor general: R. Laird Harris, vol. 1-2, Moody Press, Chicago, 1980

Comentarii:

Aebi, Ernest, Scurtă introducere biblică

Alexander, J. A, The Prophecy of Isaiah, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 1978

Allis, Oswald T., The Unity of Isaiah, A Study in Prophecy, The Presbyterian and Reformend Publishing Company, Philadelphia, 1990

Aston, Frederick Alfred, The Challenge of the Ags, New Light on Isaiah 53, Published by the Author, N.Y., 1965

Beecher, Willis J., The Prophets and the Promise, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, 1975

Blank, Sheldon H., Prophetic Faith in Isaiah, Adam and Charles Black, London, 1958

Blocher, Henri, Songs of Servant, Inter-Varsity Press, London, 1975

Brich, Bruce C., Singing the Lord’s Songs, General Board of Global Ministries, The United Metodist Church, Ohio, 1981

Cheyne, T.K., The Prophecies of Isaiah, vol. II, Kegan Paul, Trench & CO., Paternoster Square, London, 1889

Clines, David J. A., I, He, We & They, A Literary Approach to Isaiah 53, JSOTSup1, Sheffield: JOST Press, 1976

Clinton, Bruce D., The Glory of Israel, The Theology and Provenience of Isaiah Targum, JSOTSup23, Sheffield JOST Press, 1983

Coppas, B. A., Isaiah Prince of Old Testament Prophets, Broadman Press, Nashville Tennessee, 1947

Dillard, Raymond B. & Longman III, Tremper, An Introduction to the Old Testament, Apollos, Leicester, 1995

Freeman, Hobart E., An Introduction to the Old Testament Prophets, Moody Press, Chicago, 1972

Gottwald, Norman K., A Light to the Nations, An Introduction to the Old Testament, Harper & Brothers, Publishers, New York, 1959

Harrison, Roland Kenneth, Introduction to the Old Testament, Eerdmans Publishing, Grand Rapids, Michigan, 1975

Henshaw, T., The Latter Prophets, Ruskin House, George Allen & Unwin LTD, London, 1958

Holmann, A. J. Company, Psalm – Malachi, Daily Bible Commentary, Scripture Union, 1973

Leopold, H. C., Exposition of Isaiah, Evangelical Press, London, 1974

Maclaren, Alexander, The Books of Isaiah and Jeremiah, Isaiah Chapters XLIX to LXVI, Jeremiah, Hodder & Stoughton, New York

McKenzie, John L., Second Isaiah, Doubleday & Company, New York, 1986

Mills, Sanford C., A Hebrew Christian look at Isaiah 53, American Board of Mission to Jews, NY, 1971

Miscall, Peter D., Isaiah, JSOT Press, 1993

Motyer, J. Alec, The Prophecy of Isaiah, An Introduction & Commentary, Intervarsity Press, Illionis, 1993

North, C. R., Isaiah 40-55, SCM Press LTD, London, 1964 second edition

Oswalt, John N., The Book of Isaiah, Chapters 40-66, Eerdmans, Grand Rapids Michigan, 1998

Otteley, R. L., The Hebrew Prophets, Rivingtons, London, 1929

Rowley, H. H., The Servant of the Lord and Other Essays on the Old Testament, Lutterworth Press, London, 1952

Schultz, Samuel J., Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2001

Sellin, Ernst – Fohrer, Georg, Introduction to the Old Testament, Abingdon, Nashville, 1978

Simon, Ulrich E., A Theology of Salvation, A Commentary on Isaiah 40-55, London, S.P.C.K., 1953

Smith, Sidney, Isaiah Chapters Xl-LX, Library Criticism & History, Oxford University Press, London, 1944

Torrey, Charles Cutler, The Second Isaiah, A New Interpretation, New York, Chambe’s Sons Press, 1928

VanGemeren, Willem A., Interpreting the Prophetic Word, An Introduction to the Prophetic Literature of the Old Testament, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 1990

von Rad, Gerhard, Old Testament Theology, vol. 2, Harper & Row Publishers, New York, 1965

Wade, G. W., The Book of The Prophet Isaiah, Methuen & Co. LTD, London, 1911

Ward, James M., Thus Says The Lord, The Message of the Prophets, Abingdon Press, 1993

Watts, John D. J, Isaiah 34-66, Word Biblical Commentary, vol. 25, Dallas, Word Books Publisher, 1987

Westermann, Claus, Isaiah 40-66, A Commentary, SCM Press LTD, London, 1990

Whybray, R. N., Thankgiving for a Liberated Prophet, An Interpretation of Isaiah Chapter 53, JOTS Press, JOTSSup 4, 1978

Whybray, R. N., The Second Isaiah, JOTS Press, Sheffield, 1983

Wolf, Herbert M., Interpreting Isaiah, The Suffering and Glory of the Messiah, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 1985

Wright, G. Ernest, The Book of Isaiah, The Layman’s Bible Commentary, vol. 11, John Knox Press, Atlanta, 1974

Young, Edward J., The Book of Isaiah, vol. 3, Eerdmans, Grand Rapids, Michigan, 1974

Youngblood, Ronald F., The Book of Isaiah, An Introductory Commentary, Baker Books, Grand Rapids, Michigan, Second Edition 1993

Articole de jurnal:

Battenfield, James R., “Isaiah 53: Taking an ‘if’ out of The Sacrifice of The Servant”, Vetus Testamentum 32 (October 1980)

Beuken, W. A. M., “MIŠPAT: The First Servant Song and its Context”, Vetus Testamentum 22 (January 1972)

Curtiss, Samuel Ives, “Servant of Jehovah in Isaiah 52:13-53”, Biblical Word 8 (1896)

Ginsberg, Harold Louis, “The Oldest Interpretation of The Suffering Servant (Isa. 52-53)”, Vetus Testamnetm 3 (October 1953)

Page, Sydney H. T., “The Suffering Servant Between the Testaments”, New Testament Studies 31 (October 1985), nr. 4

Payne, D. F., “Servant of the Lord; Language and Interpretation”, Evangelical Quarterly 43 (July-September 1971)

Raabe, P., “The Effect of Repetition in the Suffering Servant Songs”, Journal of Biblical Literature 103 (1984)

Rosenberg, Roy A., “Jesus, Isaac, and the ‘The Suffering Servant’”, Journal of Biblical Literature 84 (December 1965)

Roth, W. M. W., “The Anonymity of the Suffering Servant”, Journal of Biblical Literature 83/2 (June 1964)

Smith, Mark S., “Běrît ‘ām / Běrît ôlām: A New Proposal for the Crux of Isa. 42:6”, Journal of Biblical Literature 100/2 (1981)

Wyngaarden, Martin J., “The Servant of Jehovah in Isaiah and the Dead Sea Scrolls”, Bulletin of Evangelical Theological Society 1 (1958)

Young, Edward J., “Of Whom Speaketh the Prophet This” Westminster Theological Journal 11 (May 1949)

Young, Edward J., “The Interpretation of ‘yzn’ in Isaiah 52:15”, Westminster Theological Journal 3 (1941)

Young, Edward J., “The Origin of the Suffering Servant Idea”, The Westminster Theological Journal 13 (May 1951)

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Oracolele Robului Domnului DIN Cartea Isaia (ID: 167367)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Oracolele Robului Domnului DIN Cartea Isaia

Copyright Notice

Moartea Si Nimicirea In Anxietatea Existentiala

Hristos In Mijlocul Nostru, Liturghie Si Comuniune

Rugaciunea Lui Iisus Sinteza A Marturisirii

Dragoste, Datorie Si Responsabilitate Fata de Cei Repausati

Mitropolitul Veniamin Costachi Si Ocupatia Ruseasca (1828 1834)

Liturghia Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului (374 397)

Copyright Notice

Similar Posts