Optimizarea Pregatirii Jucatorilor de Fotbal pe Postul de Fundas Central
=== 8dcda76c489e4a3c8c978ee61c0ede47fd0a365f ===
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
DOMENIUL DE STUDIU SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ
Optimizarea pregătirii jucătorilor de fotbal pe postul de fundaș central
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Lect. univ. dr. Stoian Iulian
ABSOLVENT:
Cernejenco Constantin Bogdan
SIBIU
2014
Planul lucrării
Capitolul I. INTRODUCERE 2
I.1. Scurt istoric al fotbalului 2
I.2. Ce înseamnă fotbalul modern 5
Capitolul II. FUNDAMENTARE TEORETICĂ 10
II.1. Particularități de vârstă ale juniorilor B ( 15-16 ani) 10
II.2. Caracteristicile jocului pentru postul de fundaș central 19
II.3. Modelul de joc specific fundașului central la juniori B (15-16 ani) 32
II.4. Mijloace de îmbunătățire a pregatirii fundașilor centrali 41
Capitolul III. METODOLOGIA CERCETĂRII 54
III.1. Ipoteza cercetării 54
III.2. Metode de cercetare folosite 55
III.3. Locul, subiecții și durata cercetarii 56
III.4. Modalități de evaluare 58
Capitolul IV. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR OBȚINUTE 62
CONCLUZII 71
BIBLIOGRAFIE 73
Capitolul I. INTRODUCERE
I.1. Scurt istoric al fotbalului
Jocurile cu mingea au apărut din cele mai vechi timpuri. Există dovezi care atestă folosirea sferei ca accesoriu al exercițiilor fizice la multe dintre popoarele primitive.
La popoarele antice jocurile cu mingea devin mai numeroase și mai variate, apropiindu-se de caracterul sportiv, de întrecere.
În Egipt – mingile întrebuințate aveau un diametru de 10 cm, fiind confecționate din piele sau din pânză subțire, iar in China este atestată practicarea jocului cu mingea de inscripții datate 3400 î. Ch. Documente din anul 2500 î. Ch. atribuie împăratului Huangdi inventarea unui joc cu mingea, parte componentă a antrenamentului războinicilor. Din vremea dinastiei Han, acum 2000 de ani, s-a păstrat o elocventă mărturie documentară, un manual în care este tratată metodica pregătirii militare care cuprinde și jocul cu mingea denumit “Tsuh-Kuh” (minge șutată).
Despre japonezi se afirmă că sunt creatorii celei mai armonioase forme de joc cu mingea a antichității. În jurul secolului al V-lea ei practicau un joc cunoscut sub numele de “Kemari” care era de fapt un ritual cu semnificații religioase, avându-și obârșia în jocul practicat de chinezi.
Dintre toate jocurile cu mingea practicate de popoarele antice, la greci și la romani întâlnim jocuri care se apropie din multe puncte de vedere de jocul de fotbal așa cum este cunoscut el astăzi. La greci în cetatea Atenei se practica cu pasiune “spheromachia” sau partida cu mingea. În palestră, loc rezervat pentru exercițiile corporale, o sală închisă (Sferisterion) era destinată pentru diferite jocuri cu mingea. Cel mai cunoscut purta numele de “sferarpaston” și folosea o minge de mărimea celei obișnuite în fotbalul de azi.
În contactul cu civilizația greacă, romanii au adoptat un program școlar complex, în care exercițiile fizice au fost influențate de cele ale elenilor numai în măsura în care ele răspundeau necesităților pregătirii militare. La romani mingea era denumită “pila”, în timp ce terenurile purtau o denumire de împrumut “sphaeristerium” (de la denumirea grecească). Jocul roman “harpastum” oferă imaginea cea mai apropiată de jocul modern. Jocul se disputa între 2 echipe formate din numeroși jucători care se străduiau să intre în posesia mingii și să o conducă dincolo de o linie trasată în partea de teren care aparținea adversarului.
Toate aceste jocuri cu mingea constituie însă doar niște premise pentru apariția adevăratului joc de fotbal.
Jocul de fotbal este o îmbinare armonioasă între mișcări naturale ca: alergarea, săritura și lovirea mingii cu piciorul, pe de o parte și deprinderi motrice specifice simple, accesibile și atractive, pe de altă parte. Jocul se desfășoară pe un fond de solicitări psihice intense, care au un pronunțat caracter educativ. Din aceste motive, fotbalul este considerat fără rezerve ca un important mijloc al educației fizice, care contribuie pozitiv la rezolvarea sarcinilor acesteia. Jocul de fotbal contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea multilaterală a capacităților fizice și psihice, la însușirea unor deprinderi motrice și a unor cunoștințe speciale de tehnică și tactică.
Ca disciplină sportivă, fotbalul a cunoscut o dezvoltare deosebită, organizându-se în prezent competiții pentru toate categoriile, de la fotbalul de masă până la cel de mare performanță. Paralel cu dezvoltarea sa cantitativă, fotbalul a evoluat foarte mult și sub aspect calitativ, nivelul la care se practică fiind deosebit de ridicat. Specialiștii domeniului, prin experiența lor și studiile efectuate, se preocupă de continua perfecționare a jocului. În acest sens, prin Federația Română de Fotbal, se elaborează periodic concepția de joc și de pregătire corespunzătoare exigențelor jocului, ținându-se seama de tendințele evolutive pe plan internațional, aducându-se îmbunătățirile de rigoare în urma studiilor și cercetărilor efectuate.
Fotbalul fiind un joc de echipă, pentru atingerea scopului propus, îi este proprie o anumită organizare a colectivului, bazată pe răspunderea reciprocă, pe subordonarea intereselor personale celor generale și pe repartizarea judicioasă a sarcinilor ce revin jucătorilor. În aceasta rezidă și marea importanță ce revine fotbalului în educarea spiritului de colectiv, a inițiativei, a perseverenței, a stăpânirii de sine în timpul acțiunilor și a disciplinei conștiente. Fotbalul se practică pe baza regulilor de joc, în spiritul eticii sportive. El contribuie la satisfacerea dorinței de întrecere a tinerilor. În același timp, cei ce asistă la meciuri în calitate de spectatori sau telespectatori trăiesc din plin spontaneitatea și frumusețea fazelor de joc precum și încordarea luptei sportive.
I.2. Ce înseamnă fotbalul modern
Fotbalul începe să fie practicat în cercuri tot mai largi ale tineretului britanic, înrădăcinându-se puternic în școli, colegii și universități. Organizarea suferă, este confuză, căci nu există nicio regulă scrisă. În prima jumătate al sec. al XIX-lea încep să apară bazele celor două jocuri de mai târziu – fotbalul și rugby-ul -care îsi are originile în Anglia.
Primele încercări de organizare ale jocului de fotbal-rugby au fost realizate în anul 1857, de catre Thomas Hughes, autorul primei cărți cu reguli ale acestui joc, care se practica cu mâna și piciorul. Șase ani mai târziu, are loc despărțirea acestui joc în alte doua jocuri: fotbal-rugby și fotbal asociație. Primele jocuri de fotbal se organizează în 1866, iar din anul 1871 s-au desfășurat cu regularitate competiții oficiale.
În anul 1881, în jocul de fotbal își face apariția oficial arbitrul, iar în anul 1885 se legifereaza profesionismul. În anii 1899-1900 se înființează Federația Internațională de Fotbal Asociație (F.I.F.A.), organism la care astăzi sunt afiliate numeroase federații naționale de pe întregul mapamond. Federația Română de Fotbal (F.R.F.) a fost înființată în anul 1930, sub tutela căreia echipa națională de fotbal a României, participând la numeroase competitii internaționale, aducând satisfactii întregii națiuni, prin jocurile prestate și rezultatele înregistrate.
Nu exagerăm dacă spunem că fotbalul a devenit cel mai popular și cel mai raspândit dintre toate sporturile practicate în întreaga lume, milioane de oameni din toate colturile lumii fiind captați de jocul de fotbal, fotbalul fiind un adevărat fenomen de masa. Răspândirea și popularizarea fotbalului rezida, fara îndoială, în deosebita atractivitate, care i-a conferit forța necesară spre a rezista de-a lungul timpului.
Astpzi nu existp regiune de pe glob în care fotbalul sp nu fie învățat, cunoscut și practicat cu pasiune.
Odată cu apariția jocului de fotbal modern a apărut și pregatirea fizică. Ea s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea jocului și și-a îmbogățit conținutul odată cu acesta. In continutul fotbalului modern, veriga fundamentală este constituită de pregatirea tehnico-tactică pe o bază solidă de pregatire fizică și psihologică. Fotbalul modern se desfașoară în condiții de solicitare mare și inegală. El se caracterizează prin eforturi de intensitate variată (maximală, submaximală, medie, minimă) prin lipsa mișcărilor ciclice și prin marea varietate a mișcărilor executate în condiții deosebit de aglomerate, la care se adaugă variația de colaborare, organizarea diferită a jocului și sarcini multilaterale. Toate acestea impun o foarte bună pregătire a tuturor calităților motrice, atât a celor de baza cât și a celor secundare.
Ca și în viată, și în fotbal, conducătorii de joc (căpitanul de echipă) nu sunt exponentii forței sau vitezei, ei fiind aproape totdeauna jucători tehnici, calmi, cu găndire și imaginație. Îndemânarea îi face stăpâni, iar ceea ce încearcă le reușește nu datorită norocului, ci datorită experienței motrice bogate.
Sub tehnica fotbalului înțelegem modul de executare a tuturor mișcărilor necesare în practicarea jocului de fotbal.
Indemânarea reprezintă calitatea de cea mai mare finețe și complexitate în fotbalul de performanță. Ea ne dă acea armonie fină și precisă a mișcărilor care neîncântă ochiul .
Desigur că îndemânarea reprezintă calitatea primordială în fotbal, însa gradul de îndemânare este condiționat și de dezvoltarea celorlalte calități motrice de bază: forță, viteză, rezistență. De o mare importanță este deci raportul dintre îndemanare și celelalte calități motrice, dar mai ales interdependența dintre ele.
Fotbalul se joacă cu piciorul, segment lăsat de la natură mai puțin îndemânatic. De aici poate, falsa impresie că fotbalul nu este un sport al mintii. Insă îndemânarea, măiestria unui mare fotbalist stă mai întâi de toate în gândire, în suplețea și rapiditatea gândirii.
Dezvoltarea și perfecționarea îndemânării duce la o foarte bună stăpânire a tuturor mișcărilor corpului în cele mai dificile mișcări fără minge solicitate pe tot parcursul jocului. Îndemânarea dusă la virtuozitate se reflectă în deprinderi tehnico-tactice executate precis, economic, relaxat cu minim de efort fizic și încordare.
Tehnica reprezintă ansamblul de deprinderi motrice specifice jocului, desfășurate pe baza capacităților fizice ale jucătorilor, în vederea satisfacerii unor cerințe ale tacticii de apărare sau de atac.
Prin tehnica jocului de fotbal se înțelege ansamblul mijloacelor specifice în formă și conținut prin intermediul cărora jucătorii realizează, pe deo parte, acțiunile cu mingea (controlul și circulația acesteia), iar pe de altă parte, manevrele (cu și fără minge) necesare acționării și cooperării eficiente, raționale, în vederea satisfacerii scopului urmărit.
Fotbalul s-a răspândit în toată lumea datorită marii accesibilități și a regulilor relativ ușoare care se adresau tuturor categoriilor de vârstă, ajungând în zilele noastre să fie practicate cu succes chiar și de către femei.
În România, fotbalul a evoluat începând cu primii ani ai secolului XX, care a fost adus de studenții care studiau la Paris, Londra, Berlin, Viena, Budapesta. În acea perioadă, Regiunea Ardealului a cunoscut o creștere considerabilă a fotbalului concretizat prin înființarea mai multor echipe. După primul război, dar mai ales după cel de-al doilea, fotbalul a cunoscut un progres fără precedent, fapt care a dus la creșterea numărului de jucători legitimați și la creșterea numărului de echipe care au format un sistem competițional eșalonat pe cinci divizii. Răspândirea fotbalului a fost atât de vastă încât acesta a fost introdus și în programele de educație fizică și sportivă din școli.
În România zilelor noastre, educația fizică și sportul înglobează totalitatea formelor de activitate care, în decursul timpului, au apărut, s-au dezvoltat și perfecționat ca elemente constitutive ale sistemului național de educație fizică și sport.
Jocul de fotbal este o îmbinare armonioasă între mișcări naturale ca: alergarea, săritura și lovirea mingii cu piciorul, pe de o parte și deprinderi motrice specifice simple, accesibile și atractive, pe de altă parte. Jocul se desfășoară pe un fond de solicitări psihice intense, care au un pronunțat caracter educativ. Din aceste motive, fotbalul este considerat fără rezerve ca un important mijloc al educației fizice, care contribuie pozitiv la rezolvarea sarcinilor acesteia. Jocul de fotbal contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea multilaterală a capacităților fizice și psihice, la însușirea unor deprinderi motrice și a unor cunoștințe speciale de tehnică și tactică.
Datorită calităților sale formative, fotbalul este prevăzut în programele de educație fizică școlară printre disciplinele prioritare, fiind foarte des utilizat în lecția de educație fizică.
Ca disciplină sportivă, fotbalul a cunoscut o dezvoltare deosebită, organizându-se în prezent competiții pentru toate categoriile, de la fotbalul de masă până la cel de mare performanță. În paralel cu dezvoltarea sa cantitativă, fotbalul a evoluat foarte mult și sub aspect calitativ, nivelul la care se practică fiind deosebit de ridicat. Specialiștii domeniului, prin experiența lor și studiile efectuate, se preocupă de continua perfecționare a jocului. În acest sens, prin Federația Română de Fotbal, se elaborează periodic concepția de joc și de pregătire corespunzătoare exigențelor jocului, ținându-se seama de tendințele evolutive pe plan internațional, aducându-se îmbunătățirile de rigoare în urma studiilor și cercetărilor efectuate. Fotbalul fiind un joc de echipă, pentru atingerea scopului propus, îi este proprie o anumită organizare a colectivului, bazată pe răspunderea reciprocă, pe subordonarea intereselor personale, celor generale și pe repartizarea judicioasă a sarcinilor ce revin jucătorilor. În aceasta rezidă și marea importanță ce revine fotbalului în educarea spiritului de colectiv, a inițiativei, a perseverenței, a stăpânirii de sine în timpul acțiunilor și a disciplinei conștiente. Fotbalul se practică pe baza regulilor de joc, în spiritul eticii sportive. El contribuie la satisfacerea dorinței de întrecere a tinerilor. În același timp, cei ce asistă la meciuri în calitate de spectatori sau telespectatori trăiesc din plin spontaneitatea și frumusețea fazelor de joc precum și încordarea luptei sportive.
Capitolul II. FUNDAMENTARE TEORETICĂ
II.1. Particularități de vârstă ale juniorilor B ( 15-16 ani)
Pentru o organizare corectă a activității la nivelul copiilor și juniorilor este necesar să se aibă în vedere caracteristicile fiziologice și psihice specifice fiecărei vârste. Acestea sunt importante nu numai pentru stabilirea programului de desfășurare a instruirii ci și pentru stabilirea de criterii raționale de evaluare și de identificare a talentelor. Cunoașterea diverselor etape de dezvoltare și ordinea acestora permite evitarea greșelilor care s-ar putea face în pregătire.
De la naștere și până la vârsta adultă omul parcurge un proces de transformare atât cantitativ (creștere) cât și calitativ (dezvoltare). Timpul necesar pentru producerea acestor transformări poartă numele de perioadă de dezvoltare.
Studiile din domeniul educației fizice și sportului au pus în evidență existența unor perioade biologice favorabile pentru dezvoltarea capacităților specifice. În literatura de specialitate aceste perioade sunt definite ca etape cheie.
Perioada cea mai bună în care se poate observa un “vârf de dezvoltare” a capacităților de coordonare, este cuprinsă între 7 și 12 ani. Adolescența este etapa finală în care are loc o ultimă accelerație a dezvoltării biologice a organismului, ea fiind de fapt etapa consolidării somatice, a organizării echilibrului biologic maturizat.
Această vârstă este marcată de un interes deosebit al copiilor și elevilor pentru activitatea sportivă, pentru a cunoaște cât mai mult și a prelucra informațiile, dând dovadă că sunt capabili de o participare conștientă și activă la creșterea indicilor de dezvoltare a motricității.
Ritmul creșterii se atenuează treptat, corpul câștigă în înălțime 20–30 cm, iar în greutate câte 4–5 kg. pe an. Această perioadă se caracterizează, în special din punct de vedere somatic, prin creșteri ale perimetrelor și diametrelor segmentare.
Deși sunt mult stabilizați din punct de vedere fizic, ei rămân totuși fragili, incapabili de un efort prelungit.
Din punct de vedere funcțional, structurile de coordonare a sistemului neuro-endocrin se maturizează, fapt semnificativ în echilibrarea efectuării actelor și acțiunilor motrice și în reglarea superioară a acestora.
Răspunsurile motrice devin complexe și nuanțate pe fondul dezvoltării abilităților de a sesiza elementele semnificative pentru o conduită motrică eficientă. În ceea ce privește calitățile motrice, acestea progresează, în special la băieți.
Deprinderile și priceperile motrice, consolidate în aceasta perioada pot fi perfecționate în etapa ce urmează. Motricitatea, cu toate componentele sale, îmbogățește pa – trimoniul biologic și psihologic al adolescentului printr-o acțiune sistematică;
Formarea schemei corporale, a experienței corporale, după Wanek , are trei dimensiuni, astfel:
percepția propriului corp și ceea ce se întâmplă în organism;
acumularea de experiență prin acțiune motrică, corporală;
utilizarea corpului pentru propria exprimare, pentru a crea o imagine de sine sau o stare.
Viteza se dezvoltă în aceeași perioadă aici fiind implicate capacitatea de reacție și frecvența de mișcare în timp ce viteza aciclică și viteza de acțiune ajung la nivel maxim câțiva ani mai târziu.
Se poate vorbi de o etapă cheie pentru forța în regim de viteză și pentru rezistența în regim de forță în jurul vârstei de 9 ani. Pentru dezvoltarea copiilor este important ca rezistența exterioară să fie scăzută astfel încât să fie posibilă creșterea vitezei de execuție. Antrenarea forței maxime începe în prima perioadă de pubertate .
Etapă de varsta a juniorilor ( 15-16 ani) se caracterizează printr-o creștere intensă, prin maturizarea funcțiilor organismului, dezvoltarea motricității și conturarea personalității.
Sistemul nervos se dezvoltă rapid, acum încheindu-se practic, maturizarea ariei corticale a analizatorului motor. Funcția de analiză și sinteză a scoarței se dezvoltă, ca de altfel și procesul inhibiției externe. Pe această bază, viteza de realizare a diferențierilor crește, iar reflexele condiționate formate se sting mai lent. Funcția celui de-al doilea sistem de semnalizare domină în raport cu aceea a primului sistem.
Aparatul locomotor. La această vârstă, oasele se dezvoltă mai ales pe seama creșterii lor în grosime, prin depunerea de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea structurii funcționale intime. Ele devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici de presiune, tracțiune și răsucire, în schimb se reduce elasticitatea lor.
Articulațiile sunt slab dezvoltate iar ligamentele nu asigură în suficientă măsură rezistența la tracțiuni, la răsuciri.
Cordul este voluminos, comparativ cu toracele. Se întâlnesc frecvent la inimă sufluri funcționale, aritmii și crize de hipertensiune. Frecvența cardiacă înregistrează la începutul perioadei pubertare 90-100 pulsații/minut și scade la vârsta de 15 – 16 ani la 75-80 pulsații/minut în ortostatism și la 65-75 pulsații/minut în clinostatism.
Somatometria reprezintă un ansamblu de măsurători antropometrice pe baza cărora, prin calcularea unor indici specifici, se apreciază nivelul de creștere și gradul de dezvoltare fizică.
Biometria este o știință a măsurării cu diverse mijloace a scheletului uman în plan longitudinal. Măsurările se fac pe organismul viu.
Deosebirea dintre biometrie și antropometrie constă în faptul că în cadrul antropometriei măsurările se fac în comparație, pe parcursul mai multor generații de subiecți, și are drept scop depistarea tendințelor evoluției organismului uman și în general a organismelor, pe când cu ajutorul biometriei se pot stabili o serie de parametri care, la rândul lor, servesc pentru depistarea somatotipiei organismului, respectiv tipului de dezvoltare somatică a organismului și, de asemenea, tot prin biometrie putem determina tipul morfologic al organismului.
Din punct de vedere biologic, vârsta de 15-16 ani se încadrează în etapele pubertară și postpubertară, în care procesele de creștere biologică ale organismului sunt neuniforme și imprevizibile.
Specialiștii sunt de păreri diferite în ceea ce privește încadrarea vârstei de 15-16 ani într-o etapă clară – pubertară sau postpubertară.
Greutatea rezultă din suma elementelor organismului uman, respectiv masa scheletului, mușchilor, țesutului adipos, masa organelor interne, cantitatea de apă. Din greutate, scheletul reprezintă 15-20%. Greutatea prezintă variații în timpul zilei. Aceste variații pot fi între 200g/zi la copilul mic și nou născut până la 1 kg 600 la adult, date de gradul de umplere a intestinelor, vezicii urinare, de pierderile de apă din timpul zilei, transpirație, stare de repaus, după efort fizic, mers.
Tabel 2.1.Nivel mijlociu de dezvoltare fizică a băieților 15-16 ani
Evaluarea fiziologica și pshiologică
Întrecerea constituie un element care, bine dirijat, poate asigura desfășurarea unor acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea motricității și a pregătirii fizice.
Vârsta preadolescenței marchează începutul maturizării fizice a individului, fiind o perioadă de intensă formare a personalității, de constituire a conștiinței morale.
Preadolescența este numită și “vârsta dizgrației”din cauza creșterii intense în înălțime, a membrelor, a nasului în raport cu fața. Este un moment caracterizat de stângăcie în mișcări, datorată necoordonărilor pe care sistemul nervos nu le poate stăpâni. În același timp, este însă vârsta înfloririi sentimentelor, a elanului cunoașterii, a descoperirii de sine. Evident că o astfel de restructurare a stărilor calme și relativ stabilizate ale etapei anterioare, care se produce atât pe plan fiziologic cât și psihologic, într-un interval foarte scurt, determină unele perturbări nu numai în viața individului, dar și în atitudinea adulților față de el.
Gândirea devine abstractă și foarte critică, capacitatea de asimilare crește, se dezvoltă spiritul de observație.
Afectivitatea face referire la primele gânduri despre profesiunea viitoare, orientări spre activități sociale. Atitudine și conduită atentă față de sexul opus. Fetele sunt mai precoce și-i privesc de sus pe băieți, în timp ce aceștia se prefac că nu le acordă atenție.
Personalitatea: imaginea despre sine este mai critică, interesele se diversifică, încrederea în forțele proprii depășește posibilitățile reale.
Voința apare în jocuri manifestări de tenacitate, hotărâre, curaj, spirit de sacrificiu individual prin și pentru echipă.
Intelectual, preadolescenții marchează un salt în manifestările gândirii, care devine abstractă și destul de critică. Capacitatea de asimilare crește. Pe plan senzorial-perceptiv cresc mult capacitățile de orientare spațială și temporală. Spiritul de observație se dezvoltă și în legătură cu unele interese și manifestări ale curiozității.
Memorarea se transformă din reproductivă în logică și constă mai ales în tendința de a se reține esențialul. Capacitatea intelectuală este crescută. Limbajul se îmbogățește. În general se poate aprecia că dezvoltarea intelectuală a preadolescenților este stimulată de conținutul procesului de învățământ devenit tot mai complex.
Preadolescentul are o atitudine schimbătoare. Emotivitatea sa se manifestă viu, în expresiile exterioare ale mimicii și pantomimicii, prin treceri de la stări de excitație la închiderea în sine.
Caracterul instabil al sentimentelor se exprimă și în conflictele, protestele, abandonările și retragerile din grup. Totuși el este sensibil la manifestările de afectivitate ale familiei și prietenilor, fiind capabil la rândul său de sacrificii.
Personalitatea, ca expresie a ansamblului vieții psiho-comportamentale, oglindește noua stare a preadolescentului, apropiindu-se de stadiul de relativă stabilizare a trăsăturilor caracteristice.
Capacitatea intelectuală sporită și mai ales rafinată prin dezvoltarea posibilităților de analiză critică, abstractizare, discernământ, la care se adaugă complexul emoțional-sentimental bogat, formează premizele apariției unor trăsături tot mai apropiate de adolescent și apoi de tânăr. Diferitele manifestări discordante ale conduitei nu apar la toți școlarii și nici în condiții educaționale corecte. Sensibilității, aspirațiilor și spiritului critic nu trebuie să li se răspundă cu exces de autoritate sau brutalitate.
Caracteristici ale pregătirii rezultate din specificul vârstei
În procesul instruirii se impune reunirea a trei direcții de preocupări – formativă, metodologică și didactică – pentru a ajuta sportivii să acumuleze cunoștințe și deprinderi tehnico-tactice, să-și valorifice resursele fizice, să-și desăvârșească personalitatea, să participe conștient la maturizarea sportivă.
În cadrul instruirii juniorilor mici trebuie să se urmărească realizarea jucătorului complet și multilateral pregătit, nu neapărat performanța cu echipa. În această etapă încep să se contureze premisele stabilirii definitive a tinerilor sportivi în rândul jucătorilor de fotbal.
Factorii pregătirii vor fi tratați unitar, abordarea lor ținând cont de dominanta pregătirii. La această grupă de vârstă dominanta este pregătirea tehnică în regim de tactică și pregătire fizică superioară.
Factorul fizic presupune în primul rând o dezvoltare armonioasă a organismului împletită cu o bună funcționalitate a aparatelor și organelor și cu dezvoltarea multilaterală a calităților motrice. Dezvoltarea armonioasă a principalelor grupe musculare precum și dezvoltarea treptată a calităților motrice de bază și specifice vor asigura în mare măsură pregătirea fizică multilaterală și creșterea capacității generale de efort a aparatului respirator și circulator. Dezvoltarea indicilor morfologici se va face prin mijloace adecvate, acționând sistematic asupra tuturor grupelor musculare atât analitic cât și global. Acest lucru se recomandă să apară în fiecare lecție de antrenament, asigurând o prelucrare calitativă a musculaturii și articulațiilor. Scopul declarat aș acestui demers îl reprezintă acumulările cantitative și calitative.
În dezvoltarea continuă a calităților motrice de bază și specifice este necesară orientarea treptată spre formele de manifestare a acestora în joc. În ceea ce privește calitățile motrice, acestea se vor trata atât prin metode proprii – specifice, cât și prin mijloacele pregătirii tehnice, tactice și ale jocului. Preocuparea constantă pentru dezvoltarea motrică generală, pentru multilateralitate în pregătirea fizică are loc concomitent cu însușirea, consolidarea și perfecționarea tehnicii corecte. Practica sportivă atestă că nivelul de dezvoltare a calităților motrice determină în mare măsură lărgirea și perfecționarea bagajului tehnic. Este vorba despre o îmbinare cu ponderi diferite a tehnicii cu suportul fizic reclamat de procedeul respectiv. Pe lângă dezvoltarea și perfecționarea calităților motrice trebuie acordată atenție creșterii capacității de manifestare a calităților motrice în execuțiile tehnico-tactice. Ridicarea continuă a pregătirii fizice multilaterale și specifice ajută acum la însușirea mai rapidă a deprinderilor tehnice și la valorificarea lor mai înaltă în jocul competițional. Paralel cu consolidarea deprinderilor motrice, dezvoltarea calităților motrice în mod corespunzător favorizează punerea în evidență a valorii acestora, le ajută să se valorifice în condiții concrete de joc.
Antrenamentul anduranței trebuie să urmărească îmbunătățirea rezistenței de bază, fundamentale și ameliorarea capacității aerobe. Baza capacității de efort o constituie rezistența aerobă. Aceasta se câștigă ușor dar se pierde foarte repede, de aici necesitatea lucrului pe toată durata anului. Rezistența se poate dezvolta în mod deosebit după vârsta de 15 ani. Principalele metode de antrenament sunt alergările de lungă durată și cele cu intervale medii și scurte. Selecționarea mijloacelor, uneori diferențiate, trebuie să corespundă cerințelor psiho-fizice ale vârstei. În antrenarea acestei calități motrice trebuie să se pună accentul pe amplitudine și nu pe intensitate. Caracterul de lucru trebuie să fie pe cât posibil variat, atrăgător.
II.2. Caracteristicile jocului pentru postul de fundaș central
Fotbalul este un fenomen social de mare amploare, care atrage milioane și milioane de oameni datorită magiei jocului, a jucătorilor emblematici și nu în ultimul rând datorită modelelor pe care le prezintă.
Solicitărilor fizice se adaugă cele psihice și cele tehnice, tactice, etc. Caracterul efortului fizic depinde de:
A. Dificultăți impuse de calendarul competițional
durata campionatului (9-10 luni);
ritmicitatea acestuia – săptămânal și cu etape intermediare;
forma sportivă – dobândirea acesteia și menținerea ei pe durata campionatului.
B. Dificultăți impuse de joc:
durata jocului (90-120min.);
dimensiunile terenului (45/90-90/120 m);
numărul mare de jucători (11×11);
condițiile atmosferice în care se desfășoară jocul;
participarea continuă la joc și prezența advesarului;
eforturi diferite ca intensitate, alternant și aciclic (10-12km);
starea terenului (ploaie, zăpadă, căldură, etc) Un jucător poate pierde și 4-5kg.
C. Dificultăți ce țin de jucători și efortul acestora:
caracterul complex al efortului – discontinuu și aciclic;
acțiunile tehnice se execută cu piciorul;
efort aerob și anaerob pe durata jocului.
Caracteristicile tehnicii
accesibilă
evolutivă
începe de timpuriu 8-10 ani
învățare corectă – deprinderi curate din punct de vedere biomecanic
instruirea se face în orice anotimp și orice stare a terenului
precisă, suplă și subtilă
dificultate în însușire și complexitate datorate adversarului și controlul mingii cu piciorul
automatizare
spectaculozitate
raționalitate – atac și apărare
intercondiționare – dependență de pregătirea fizică, tehnică, teoretică și psihică
elasticitate
evolutivitate
Caracteristicile cunoștințelor teoretice
cunoștințe despre jocul propriu – casete video, CD, DVD etc
cunoștințe despre adversar – CD, DVD, Video
contribuția altor științe: psihologia, anatomia, fiziologia, biomecanica
Caracteristicile psihologice
Actul motric, un proces complex de execuție cu ambele picioare sau cu capul, în condiții de echilibru instabil și în luptă cu adversarul, reprezintă specificul pregătirii în procesul de instruire în fotbal.
Caracteristicile actului motric
execuțiile cu piciorul sunt mult mai grosiere decât cu mâna
exersarea trebuie să se facă cu ambele membre superioare sau inferioare – ambilateralitate
antrenarea în toate condițiile meteo și de stare a terenului
Caracteristicile psihice
învățarea inteligentă și învățarea creatoare prilejuiește în rândul jucătorilor colaborări și întrajutorări;
atenție crescută duce la dezvoltarea capacităților de intuire și anticipare;
gândire tactică se poate dezvolta prin învățarea de tip algortimic, mai ales la copii și juniori;
imaginația și gândire creatoare.
Influența factorilor psiho-sociali
popularitatea jocului atrage milioane și milioane de susținători – spectatori și telespectatori (Finala CM Africa de Sud – Spania – Olanda aproximativ 1 miliard de telespectatori);
jucători emblematici care duc prin execuțiile lor duc fotbalul spre sfera spectacolului;
fotbalul a devenit o adevărată industrie care atrage miliarde de dolari anual;
influența politicii asupra sportului;
mass-media prezintă evenimente până în amănunt despre spectacolul fotbalistic.
În fotbal, fundașul este jucătorul care se poziționează în spatele mijlocașilor și care trebuie să ajute portarul. Sarcina sa principală este să oprească echipa adversă să înscrie. Rolul lor este de a lua mingea echipei adverse , cel mai des când atacanții echipei adverse preiau mingea și sprintează spre poartă.
Rolul principal al acestuia este de a-i opri pe jucătorii adverși, mai ales pe atacanți, să marcheze goluri. În faza ofensivă, fundașul central este jucătorul de la care pornește atacul propriei echipe. În fotbalul modern, fundașii centrali urcă des în treimea adversă, mai ales la fazele fixe, pentru a relua mingea prin lovituri de cap, una dintre calitățile necesare unui bun apărător central.
Fundașul central are ca responsabilități marcajul (împiedicarea adversarului să preia balonul), deposedarea, intercepția.
Pentru acestea, un fundaș central are nevoie de o înălțime bună care să-i permită sărituri la cap și forță pentru contactele unu-contra-unu cu adversarii sau pentru degajările puternice.
În zilele noastre, un fundaș bun a ajuns să fie evaluat la un preț echivalent cu cel oferit pe un atacant golgeter. In permanență se continuă disputa dintre apărare și atac, se caută, se nasc diferite metode, principii, reguli și jucători prin care fiecare să-și asigure supremația: apararea să nu primeasca gol, iar atacul dimpotrivă, să înscrie cât mai multe.
De aceea, cred că începând cu copiii și pâna la seniori, fundașilor trebuie să li se dezvolte tehnica defensivă individuală, iar abia apoi aceștia să fie integrați în tactica colectiv defensivă. Adică, înainte de a-i învăța diagonale defensive, acoperire în “T”, dublaj in anticipatie sau alte atribute ale jocului colectiv trebuie să-i învățăm fundamentul jocului defensiv: marcajul și deposedarea.
La un curs al tehnicienilor desfășurat la Bucuresti, celebrul antrenor italian Alberto Zaccheroni, cel care a brevetat sistemul 3-4-3 și ulterior 3-4-1-2 prin introducerea unui mijlocaș cu profil ofensiv în spatele vârfurilor, pe vremea când antrena pe Udinese Calcio SpA, spunea ca, în opinia lui, antrenorii omit sau lucrează prea puțin în ședințele de pregătire marcajul. Perfect adevarat. In câte meciuri nu ați văzut atacantul care inscrie fiind singur în interiorul careului? Acest lucru s-a întâmplat pentru că probabil fundașul în loc să-l marcheze a fost atras de dublajul colegului sau a zonei.
Tehnica defensivă individuală începe cu marcajul om la om. În fotbal câștigarea duelului 1vs1 îți poate aduce victoria sau înfrângerea. De aceea înca de la sectorul juvenil trebuie folosite exercițiile de egalitate, inferioritate sau superioritate numerică de genul: 1vs1; 2vs1; 1vs2 etc. Aceste exerciții vor fi dezvoltate în situații variate pentru a-i crea jucătorului o bază din care să poată alege, la momentul oportun, răspunsul corect pentru rezolvarea situației respective. In timp, prin exersare continuă, aceste reacții vor fi memorate stabilindu-se așa numitele deprinderi sau automatisme.
Pentru câstigarea acestor dueluri punem accent pe antrenarea:
■ atenției, inclusiv a celei distributive;
■ poziției corecte a corpului, fiind permanent în echilibru indiferent de mișcările înșelătoare ale atacantului cu mingea;
■ orientarii corecte, apărătorul aflându-se pe axa adversar cu mingea- propria poarta în așa fel dispus, încât să-i vadă concomitent;
■ atacului corect și pe timpul just pentru recuperarea mingii de la adversar;
■ intercepției;
■ anticipației;
■ responsabilității în rezolvarea sarcinilor și situațiilor de joc;
■ conducerea, dirijarea adversarului cu mingea în zone inactive, lipsite de periculozitate.
Așadar, în mare parte acestea ar fi elementele componente ale tehnicii defensive individuale. Orice antrenor va trebui să le predea, consolideze, perfecționeze dacă dorește să creeze atâț jucători cât și echipe.
Se știe că indiferent de modulul de joc adoptat, cu cât echipa adversă se apropie mai mult de poarta noastră, duelul 1vs1 devine decisiv și de aceea marcajul asupra adversarilor din zonă este foarte strict. În concluzie trebuie să învățăm cum se face acest marcaj, să învățăm jocul om la om pentru a fi capabili să practicăm în competiție jocul în zonă.
Maximum de efort de alergare într-un ciclu săptămânal la această vârstă este 10 – 12 km. Conținutul cel mai complex îl prezintă metoda maraton ce realizează capilarizarea mușchilor care lucrează, îmbunătățind condițiile lor de alimentare și mărind rezervele energetice din mușchi și ficat.
Privită prin prisma caracteristicilor de vârstă, este o perioadă optimă pentru dezvoltarea vitezei. Se consideră că la 14 ani viteza ajunge la 89% din cea a adultului. În lucrul pentru viteză se va folosi:
exerciții speciale “de viteză” (sprinturi, accelerări pe diferite distanțe, variante);
exerciții de dezvoltare generală “pentru viteză” (jocuri, ștafete, concursuri, sporturi complementare).
Viteza se dezvoltă prin metoda repetărilor, cu intensități maxime, cu pauze suficient de mari între eforturi pentru revenirea organismului. Se repetă eforturi specifice, ciclice sau aciclice, identice sau apropiate ca structură de activitatea motrică din fotbal.
Un aspect important al acestei perioade este educarea, perfecționarea și utilizarea variațiilor de ritm (educarea ritmului). Schimbările de ritm în alergările liniare sau asociate cu schimbări de direcție, cu sau fără posesia-manevrarea mingii, devin “arme” tactice extrem de importante în situațiile de adversitate ivite în timpul jocului.
Direcțiile de acțiune în pregătirea de viteză, la această vârstă, sunt:
lucru continuu pe toată durata pregătirii;
stare de excitabilitate corespunzătoare, sistem nervos odihnit, cooperant;
mijloacele speciale derulate întotdeauna cu intensități optime (maxime sau aproape de nivelul vitezei maxime);
pauzele dintre eforturi administrate corect (se adresează atât sistemului muscular cât și sistemului nervos central);
transferul pozitiv, indirect în dezvoltarea vitezei prin educarea detentei și prin execuția structurilor tehnico-tactice în condiții de viteză (raportul tehnică – viteză).
Principala direcție de acțiune în metodica de pregătire ce vizează viteza la această vârstă este folosirea deplină a potențialului de viteză (genetic și ameliorat) al jucătorului în condiții competiționale. Apare astefl noțiunea de “viteză de joc” care însumează:
– viteza de alergare fără minge;
– viteza de deplasare a jucătorului cu mingea;
– viteza de reacție și de execuție;
– forța de transmitere a mingii;
– viteza de opțiune;
– rapiditatea cu care se formează și reformează, devenind operante, rețele de comunicare temporară între cupluri sau grupe de jucători ce participă temporar la derularea secvențelor de joc.
Dintre elementele și procedeele tehnice abordate la această vârstă amintim:
devierile;
lovirile cu șiretul interior;
conducerile cu schimbări de direcție și ritm;
combinarea mișcărilor înșelătoare și integrarea acestora în relațiile de joc;
variante de deposedări (alunecare, fandare);
protejarea mingii concomitent cu deplasarea jucătorului;
centrarea (șutată, cu efect, înapoi);
elemente noi în tehnica portarului (degajări).
Factorii care condiționează progresul tehnic al juniorului mare :
– capacitățile profesionale ale antrenorului;
– bagajul tehnic existent și posibilitățile de progres ale jucătorului;
– baza materială (teren, echipament, mingi, aparatură ajutătoare);
– contactul cu fotbalul dezvoltat (național și internațional).
Factorul tactic – impune ca până la sfârșitul junioratului să fie parcurse și însușite toate aspectele legate de pregătirea tactică. Cerințele tactice există și vor exista și în viitor, fotbalul urmând un proces rapid de înnoire tactică. Prin parcurgerea și asimilarea întregii programe tactice, juniorul mare va putea face față exigențelor impuse de jocul seniorilor, fără a fi respins de ansamblul tactic al echipei de seniori.
Capacitățile tactice reflectă posibilitatea unui jucător de a-și utiliza capacitățile psihice și fizice, respectiv abilitățile tehnice și tactice în diverse situații de joc pentru a rezolva probleme individuale și colective . Acestea includ alegerea unui anumit comportament din mai multe alternative posibile.
De exemplu: șut la poartă în loc de pasă către un coechipier; stoparea balonului în loc de execuția unui voleu; dribling în loc de centrare; pasarea balonului către un alt coechipier decât cel aparent vizat; tatonare în loc de recuperare imediată; fentă și întâlnire cu jucătorul aflat în posesia balonului în loc de fentă și sprint către terenul advers.
Prin urmare, în ceea ce privește luarea unei decizii, după o analiză selectivă a jocului, jucătorul va alege o soluție având anumite caracteristici de execuție (a se vedea abilitățile tactice). Dezvoltarea capacităților tactice este influențată de calitățile native, ca și de experiența locomotorie a jucătorului, fiind astfel în relație cu mai bună funcționare a:
Capacității de percepție – acuitate senzorială, lărgimea câmpului vizual și direcția privirii, identificarea semnalelor;
Proceselor mentale asociative, reproductive și productive (integrarea în experiențele anterioare, imitarea și crearea de noi soluții);
Modelelor probabilistice personale (anticiparea);
Strategiilor flexibile de atenție (concentrarea atenției etc.).
Pe scurt
Cunoștințele tactice reprezintă premizele teoretice realizate prin însușirea unor reguli tactice de bază. Abilitatea tactică presupune punerea în practică a abilităților tehnice conform variabilelor jocului. Capacitatea tactică este capacitatea de a alege cea mai bună dintre soluțiile tehnice.
Obiectivele pregătirii tactice la această vârstă sunt:
aptitudini pentru derularea acțiunilor individuale;
armonizarea intențiilor individuale cu cerințele acțiunii colective;
cultivarea unei autonomii relative și a unor capacități de manifestare tactică spontană prin dezvoltarea unei atitudini creative, care să contribuie la creșterea gradului de oportunitate a diverselor acțiuni tactice (individuale și colective) în contextul jocului;
capacitatea de integrare eficientă în joc prin subordonarea la cerințele tactice ale echipei.
Consolidarea și perfecționarea tacticii la această vârstă se realizează prin structuri tactice simple și prin acțiuni de joc ce conțin elemente ale tacticii individuale și colective. O importantă cerință metodică este perfecționarea structurilor tactice în condiții de adversitate, de solicitare maximă a calităților motrice și chiar în condiții de tensiune psihică. Accentul în pregătirea tactică a juniorului mare se va pune pe depășirea individuală, demarcaj, combinații tactice, construcție dirijată, finalizare.
În antrenament se vor exersa relațiile de joc frecvent utilizate iar exercițiile tactice vor fi cuplate și integrate în faze de joc propriu-zis, așa încât repetarea lor să ducă la cursivitate și automatisme.
Pentru realizarea modelului de joc trebuiesc cunoscute :
– pentru atac:
formele (contraatac, atac rapid, atac pozițional);
folosirea lățimii terenului;
posesia mingii – controlul dirijat al posesiei;
– pentru apărare:
măsurile pentru întârzierea jocului în adâncime;
replierea – retragerea;
așezarea în dispozitivul defensiv;
sistemele de apărare.
Formarea pshiologică corectă de joc (15-16 ani)
La juniori B, categoria de vârstă 15-16 ani, principalul obiectiv în dezvoltarea lor este formarea unei mentalități corecte de joc, ca individ și împreună ca echipă. Acești jucători trebuie să arate tot mai mult intenția de a câștiga. Prin urmare, e nevoie ca ei să realizeze ceea ce ar trebui să facă și ceea ce nu ar trebui să facă. La această vârstă trebuie să înveți să te sacrifici pentru colegii de echipă, următorul pas în înțelegerea propriului rol în echipă. Este momentul pentru mai mult antrenament tactic intenționat, individual și ca echipă. Ce calități specifice se potrivesc pentru sarcinile și reponsabilitățile dintr-o anumită formulă tactică? De ce e nevoie pentru a avansa prin posesie prelungită? Pasa și tehnica lovirii mingii cu capul devin componente foarte importante. Totul devine deliberat, dar nu neapărat impus cu forța.
Juniorilor B li se prezintă ingredientele jocului direct prin discuții și antrenament. Între granițele specifice, ei au libertatea de a acționa din propria înțelegere. Dar dacă el vrea să câștige, trebuie să fie deschis pentru exerciții tactice. Echipa este garantul pentru o performanță optimă în meci. Partea fiecăruia trebuie să fie clară și fiecare trebuie să muncească pentru a și-o îndeplini. El este obligat să muncească pentru colegii săi de echipă și viceversa.
În plus, domeniul în care jucătorul prezintă abilități poate fi lucrat mai intens. Cine se potrivește unui anumit post și anumitor sarcini?
Pentru a concluziona, juniorii B trebuie să învețe să aplice scheme tactice simple. Din nou interpretarea personală a jucătorului are prioritate! La această vârstă totul trebuie făcut împotriva unor adversari mai mari, mai puternici, mai rapizi și mai agresivi. Rezistența de asemenea este crescută. Meciurile competiționale pentru juniorii B devin mai importante în ce privește abilitatea lor de a juca pe un anume post în echipă. Încetul cu încetul devine clar pe care post jucătorul își poate folosi cel mai bine calitățile de bază. La 18 ani acest proces trebuie încheiat.
La 15-16 ani cele mai importante obiective în dezvoltare sunt:
1. Pentru progresul individual
Un mai înalt control al balonului în condiții de viteză, datorită creșterii adversității.
O mai bună înțelegere a jocului și privire de ansamblu mai.
Creșterea abilităților tehnice.
Calități fizice: viteză, forță în dueluri, detentă.
Calitățile de joc, acestea sunt necesare pentru a putea face față unei adversități crescute: agresivitate, capacitatea de a câștiga un duel, curaj, forță în dueluri, disciplină tactică, să învețe să joace în interesul coechipierilor.
2. Pentru continuarea procesului de teambuilding:
Vedem tot mai multă consistență în ce privește sarcinile de joc într-un anumit sistem de joc, relaționat la stilul de joc olandez.
O mai mare putere de conectare în apărare, la construcție și în atac, cu rolurile specifice și suplimentare ce decurg din acestea. Un mai bun plasament și o stringență mai mare pentru combinații de joc mai eficiente. Să devină conștient de liniile tactice generale ale echipei.
Toate exercițiile de antrenament menționate pentru grupa 12 – 14 ani sunt bune și pentru juniori B, cu o mai mare atenție pentru mai bune combinații de joc în meciuri de antrenament 8 contra 8 etc. Antrenamentele pentru 11 contra 11 devin mai tăioase.
Ori de câte ori juniori B au 3 – 4 ședințe de antrenament pe săptămână, este loc pentru „teme de casă”, specifice pentru tehnică, în timpul antrenamentului, de asemenea, și pentru condiție fizică specifică rezistență, viteză și coordonare.
De asemenea, în atenția obiectivelor de dezvoltare pentru 14 – 16 ani, trebuie avut în vedere că anumiți jucători sunt pregătiți pentru antrenamente specifice acestei vârste cu câțiva ani mai devreme.
II.3. Modelul de joc specific fundașului central la juniori B (15-16 ani)
Prin tehnica jocului de fotbal se înțelege ansamblul mijloacelor specifice în formă și conținut prin intermediul cărora jucătorii realizează, pe de o parte, acțiunile cu minge (controlul și circulația acesteia), iar pe de altă parte, manevrele (cu și fără minge) necesare acționării și cooperării eficiente, raționale, în vederea satisfacerii scopului urmărit.
Tehnica de joc este un sistem de mișcări integrate sau o înlănțuire de mișcări parțiale (acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate și automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul și sarcinile de atac și apărare ale jocului.
Analiza tehnicii evidențiază următoarele componente:
1. Elementul tehnic este o structură motrică fundamentală care stă la baza practicării jocului (lovirea mingii cu piciorul, conducerea mingii, preluarea mingii etc.). Elementele tehnice au o definire abstractă, generală și strict delimitată de sarcinile globale ale jocului.
2. Procedeul tehnic desemnează o structură motrică concretă – competiționalizarea crescândă a jocului sau un mod particular de efectuare a elementului tehnic. De exemplu, elementul tehnic “lovirea mingii cu piciorul” poate fi realizat prin procedee ca: lovirea mingii cu latul, lovirea mingii cu șiretul plin, lovirea mingii cu șiretul interior, lovirea mingii cu șpițul etc.
La rândul lor, procedeele tehnice se diversifică și se realizează în funcție de condițiile concrete de execuție în procedee tehnice derivate sau variante de execuție. Aceste variante ale procedeelor tehnice sunt determinate de:
– dinamica jucătorului care se poate afla pe loc, în alergare, în săritură;
– poziția de sosire a mingii: pe sus, la semiînălțime, pe jos;
– traiectoria de transmitere a mingii: pe sus, la semiînălțime, pe jos;
– direcția loviturilor: înainte, oblic, lateral, înapoi.
3. Acțiunea tehnică reprezintă o înlănțuire de elemente și procedee, desfășurate în atac sau în apărare. Caracteristica acțiunilor tehnice o constituie automatizarea ridicată a diferitelor combinații de elemente tehnice, într-o astfel de măsură încât jucătorul să fie capabil să le efectueze fluent, fără întreruperi. Impresia pe care trebuie să o dea execuția unei înlănțuiri de elemente tehnice este aceea a unei singure acțiuni. Acțiunile tehnice reprezintă activități individuale, care luate izolat nu pot satisface decât cerințe parțiale de joc.
4. Acțiunea tehnico-tactică reprezintă executarea unei acțiuni tehnice printr-o colaborare a cel puțin doi jucători, într-o fază de atac sau de apărare. Elementul care definește deci acțiunea tehnico-tactică este colaborarea. Așadar, acest termen caracterizează procesul care corelează acțiunile individuale și se realizează prin mijloace tactice cum sunt : pasa, sprijinul, dublajul, demarcajul etc.
5. Stilul constituie modul particular (amprenta personală) de efectuare a unui procedeu tehnic. El este dat de caracteristici individuale (dimensiuni corporale, calități motrice, atitudini, trăsături de personalitate etc.) care intervin și se impun cu pregnanță în modelul de execuție al procedeului respectiv, respectând totuși mecanismul de bază.
Procedee tehnice de bază în atac
Lovirea mingii cu latul
Majoritatea exercițiilor pentru lovirea mingii cu latul sunt execuții de lovire-pasare. Se va lucra mai mult pentru pase medii și scurte, cu accent pe precizie și mai puțin pentru degajări, respingeri sau finalizări.
Lovirea mingii cu șiretul (interior, plin, exterior)
Lovirea mingii cu șiretul contribuie la realizarea unei bogate palete de acțiuni. Fiind o lovire de forță ridicată vor apare în exercițiile prezentate atât pase lungi; degajări, lansări, deschideri, centrări cât și respingeri sau finalizări prin tras la poartă.
Lovirea mingii cu capul
Conducerea mingii
Vor fi predate și exersate toate procedeele de conducere a mingii (cu șiretul interior, cu șiretul exterior, cu latul etc.) lăsând apoi jucătorilor libertatea de a le folosi în funcție de situația de moment, personalitate sau predispoziții.
Preluarea mingii
Învățarea preluării trebuie să înceapă în prima etapă a instruirii, odată cu procedeele de lovire a mingii. Diferitele procedee de oprire a mingii vor fi folosite la început pentru a ușura exersarea. Treptat se va ajunge la execuții din mișcare, specifice fotbalului actual.
Procedee tehnice de bază în apărare
Deposedarea
Respingerea mingii
Acțiuni tactice în atac
Demarcarea
Joc de urmărire între 2, 3, 4, 5 jucători, pe perechi. Jucătorii care se demarcă, caută să scape de sub urmărirea adversarilor inițial stabiliți.
Jocuri între echipe de 2 la 2, 3 la 3, 4 la 4, fără finalizare. Se urmărește păstrarea mingii și demarcajul continuu.
Joc fără finalizare între două echipe inegale numeric (3 la 2, 4 la 3 etc.). Se urmărește cursivitatea circulației mingii și realizarea demarcajelor eficiente.
Joc la o poartă. Echipa care atacă este în superioritate numerică și are ca temă demarcajul.
Echipa în apărare marchează atacanții și respinge atacurile, fără să atace.
Joc între două echipe, pe întreg terenul de joc. Prima echipă este la minge și circulă liber pe tot terenul, având ca temă demarcajul. Echipa a doua este la urmărire și efectuează (pasiv – activ) marcajul, fără să execute deposedări.
Un-doi-ul (dă și du-te)
Combinația “1 – 2” efectuată pe părțile laterale ale terenului. Jucătorii, pe perechi, plasați la 30 m de poartă, combină la 18 – 20 m de poartă la început cu un adversar semiactiv și apoi activ.
Aceeași acțiune executată în zona centrală a terenului.
Jucătorii sunt dispuși pe două șiruri la interval de 5 – 6 m între ei, pe perechi. De-a lungul terenului, pe mijloc se plasează în linie 3 – 4 jaloane la 15 m între ele. Jucătorii, câte 2 la minge, execută în dreptul fiecărui jalon combinația “un-doi”. În apropierea jalonului jucătorul cu mingea pasează lateral partenerului și sprintează scurt 2 – 3 m. Partenerul transmite mingea direct la întâlnire. După ce depășesc ultimul jalon, partenerii se întorc executând aceleași procedee.
Jucătorii sunt dispuși pe două șiruri la interval de 5 – 6 m distanță, pe perechi. De-a lungul terenului se plasează 3 – 5 jucători (adversari pasivi) la distanță de 20 m între ei. Jucătorii execută din alergare ușoară în dreptul fiecărui adversar pasiv combinația “un-doi”. În dreptul adversarului pasiv jucătorul cu mingea pasează lateral partenerului și sprintează 2 – 3 m. Partenerul o transmite prin spatele adversarului, direct la întâlnire. După ce se depășește prin pasă direct ultimul adversar pasiv se trage la poartă.
Acțiuni tactice în apărare
Marcajul
Exerciții pentru învățarea/consolidarea marcajului
Exerciții de urmărire a adversarilor. 3, 4, 5 jucători se deplasează liber pe o anumită porțiune de teren. Același număr de jucători pleacă în urmărirea lor. Fiecare jucător urmărește numai un adversar. Rolurile se inversează. Jocuri (fără poartă) în 2 (3, 4, 5) contra 2 (3, 4, 5) jucători, pe un spațiu limitat. Jucătorii la minge circulă, executând cât mai multe pase iar adversarii îi urmăresc și-i marchează. Jucătorii care execută marcajul nu deposedează. Rolurile se inversează.
Spațiul din apărare se împarte în 4 – 6 zone egale. Jucătorii apărători îi urmăresc și îi marchează pe atacanții care temporar intră în zona lor. Apărătorii nu urmăresc și în zonele vecine.
Joc atac – apărare. Jucătorii din apărare, dispuși pe posturile lor, urmăresc și marchează pe jucătorii atacanți care circulă spre poartă. Marcajul se efectuează prin urmărirea continuă în toate zonele de apărare a adversarului stabilit inițial.
Jucătorii din apărare (fundași + mijlocași), dispuși în zonă, îi marchează pe atacanții care circulă spre poartă; fundașii marchează în zonă, adică își urmăresc adversarii care intră în zonele lor iar jucătorii mijlocași marchează “om la om”, pe tot terenul.
Lotul de jucători este împărțit în două echipe egale (9 la 9, 10 la 10). Una dintre echipe este la minge într-o circulație liberă pe tot terenul. Cealaltă echipă este la marcaj. Jucătorii echipei la marcaj își aleg câte un adversar pe care îl urmăresc permanent. După un anumit timp, rolurile se schimbă.
Dublajul
3 – 4 – 5 jucători sunt așezați în linie, la intervale de 4 – 7 – 10 m între ei. Antrenorul degajează mingea, de la 30 – 35 m, spre unul dintre jucători. Acesta iese în întâmpinare și respinge mingea. Ceilalți jucători din linie îl dublează pe jucătorul care a ieșit la minge (plasament corect).
Exercițiul continuă cu mingi oferite și celorlalți jucători.
4 – 5 jucători sunt plasați în linie, la intervale mari. Antrenorul pasează continuu de la distanță mare aceluiași jucător, însă mereu în alte locuri. În funcție de ieșirea la pasă a acestui jucător, ceilalți se deplasează și execută dublajul.
4 – 5 jucători sunt plasați în linie în zonele specifice de apărare. Doi jucători sunt așezați în părțile laterale, la mijlocul terenului și pasează între ei. În acest timp, cei 4 – 5 jucători din zonă se deplasează, în funcție de direcția mingii, astfel încât cel care atacă să fie dublat de coechipierul apropiat. Jucătorii care pasează, după ce primesc mingea, o rețin câteva clipe, pentru ca în acest timp apărătorii să realizeze plasamentul corect.
Jucătorii din apărare sunt dispuși în zonele lor. 2 – 3 atacanți circulă cu mingea spre poartă, prin toate zonele. Apărătorii, fără să deposedeze, efectuează, în funcție de poziția atacanților, dublajul.
Pregătirea psihică determină, prin mijloacele antrenamentului și ale acțiunilor educaționale, creșterea capacității psihice pentru a-i permite sportivului desfășurarea unor acțiuni eficiente și obținerea unor rezultate superioare în concursuri.
Acest factor contribuie la formarea personalității sportivului, a capacității de autoconducere și autoreglare, indispensabile valorificării plenare a disponibilităților lui fizice și a bagajului de cunoștințe tehnico-tactice. Capacitatea sportivului de a suporta valorile mari ale volumului și intensității eforturilor din antrenamente prelungite, duritatea meciurilor reprezintă în primul rând consecința pregătirii psihice, cea care îi modelează conștiința, îi fortifică trăsăturile de caracter, îi disciplinează atitudinea și-i mărește motivația. Adaptările lui la stresurile meciurilor și antrenamentelor constituie, în bună măsură, efectul pregătirii psihice, al cărei conținut și metodologie s-au perfecționat neîncetat în acest interval de timp.
Tactica, în ziua de azi a devenit un factor de joc cu continut predominant psihic, având în sfera ei actiuni rezultate din activitați psihonervoase – cum sânt colaborarea, relaționarea. Strategia este direct dependentă de gradul de funcționare a acestora, de calitatea proceselor psihice de bază – percepția, reprezentarea, memoria – de calitatea si promptitudinea gândirii, de nivelul proceselor afective și emoționale, de nivelul și direcția motivațiilor și intereselor, iar declanșarea actului tactic are loc la un anumit stadiu de mobilizare a actelor de voință, perseverență și combativitate.
Totodată, nivelul actului tactic mai depinde și de continutul trasaturilor de caracter și personalitate, de calitatea responsabilității, a atitudinii pe care o are jucatorul față de scopurile imediate și de perspectiva echipei.
Fotbalul reprezentind o activitate comună, actiunile tactice ale jucatorilor sânt determinate și de spiritul colectiv, de capacitatea de integrare a jucătorilor, de sociabilitatea lor în cadrul echipei.
Determinarea tacticii, în general, de către toate procesele psihice, de ansamblul lor funcțional, nu înlatură accentuarea și dezvoltarea rolului pe care îl au motivațiile și interesele, procesele volitive, sfera afectiv-emoțională și trăsăturile sociale ale personalității în mobilizarea resurselor psihice care realizează baza fiziologică a activității nervoase superioare, senzațiile, percepțiile, memoria și reprezentările, în crearea acelei excitabilități corticale optime care să activeze gândirea și să favorizeze declanșarea în mintea jucătorului a actului tactic rational.
De fapt interesele, afectivitatea, emoționalitatea și responsabilitatea sunt strâns corelate, existența uneia provocând și manifestarea celorlalte, toate împreună ducând la elaborarea și dezvăluirea actului volitiv al cărui nivel de forță determină perceptibilitatea tactică, imaginația și creativitatea, profunzimea și rapiditatea raționamentului și gândului tactic, oferind energia psihică necesară transformarii soluției tactice în act motric, în raspuns concret fizic și tehnic la problemele jocului.
Acțiunea voinței asupra gândirii tactice, consecința a unor motivații solide, a unei responsabilități crescute, apare îndeosebi în jocurile de mare miză, când elementele și acțiunile tactice se realizează cu ușurință și promptitudine necunoscute în jocurile obișnuite.
Că angajarea tactică este determinată uneori și de gradul de mobilizare volitivă și afectivă, o dovedesc și acele echipe care, având un nivel sumar de instruire, realizează spontan acțiuni tactice defensive și ofensive, ca dublajul, marcajul, sprijinul, demarcajul, atunci cînd au de susținut jocuri de mare încărcătură emoțională, care le stârnesc ambiția victoriei. Dar acest lucru, deși se poate realiza, nu poate justifica superficialitatea în pregatirea tacticii. Abordarea ei ritmică și serioasă reprezintă o necesitate stringentă a antrenamentului multilateral, menit să dezvolte jucători compleți, în spiritul fotbalului actual care licitează în ultimul timp tot mai mult acest factor de joc.
Abilitățile psihologice pot contribui la îmbunătățirea randamentului echipei sau al jucătorilor luați individual.
II.4. Mijloace de îmbunătățire a pregătirii fundașilor centrali
Pregătirea fizică constituie suportul pentru toate celelalte componente ale antrenamentului, constituind chiar baza de plecare pentru întreg procesul de pregătire. Atât la începători cât și la avansați, pregătirea fizică constituie o bază de plecare și un fundament pentru abordarea celorlalte componente ale antrenamentului.
Fotbalul actual reclamă ca pregătirea să fie desăvârșită în așa măsură, încât jucătorii să suporte în condiții optime și fără repercursiuni eforturile mari ale jocului modern. Realizarea acestei cerințe este posibilă numai în condițiile unei pregătiri fizice superioare, determinate de atingerea unui înalt nivel de dezvoltare a calităților fizice: V Â R F. Fotbalul modern pretinde o desfășurare rapidă a acțiunilor de joc. Aceasta înseamnă că jucătorii trebuie să aibă o dezvoltată viteză în toate formele ei de manifestare (de reacție, de deplasare, de execuție), lucru care ne îndreptățește să afirmăm că viteza constituie una din caracteristicile jocului modern.
Rezistența în regim de viteză a apărut pregnant în ultimele ediții ale turneelor finale ale marilor competiții. Deși jocurile se succedau la intervale scurte, jucătorii aveau resurse mari pentru toate meciurile, chiar și pentru ultimele minute de joc, la capătul unei partide epuizante. Manifestarea forței s-a făcut simțită în dinamica jocului cu ocazia eforturilor de forță propriu-zisă, de viteză – forță sau în regim de îndemânare, deci forța a fost prezentă la baza tuturor celorlalte calități.
Îndemânarea dezvoltată la un nivel superior este prezentă la jucătorii de valoare prin: execuții relaxate, ușurință în execuția celor mai dificile procedee tehnice, din poziții total dezechilibrate, evitarea ciocnirilor în alergările de mare viteză, varietate mare de mișcări înșelătoare.
Sintetizând însemnătatea pregătirii fizice și tehnice putem spune că sunt mijloace de îmbunătățire urmatoarele:
Pregătirea fizică reprezintă baza pe care se sprijină activitatea sportivă.
Jucătorul își valorifică posibilitățile tehnico-tactice, calitățile morale și de voință numai în măsura în care pregătirea îl va ajuta în acest sens.
Cu ajutorul pregătirii fizice se pune în mișcare mecanismul de funcționare al echipei.
Acțiunile jucătorilor fără minge, care reprezintă aproximativ 87 de minute din durata jocului, cât și mișcările cu mingea vor fi executate cu promptitudine, economic, la momentele oportune și în condițiile impuse de necesitățile jocului, în funcție numai de nivelul pregătirii fizice.
Între nivelul pregătirii fizice și legile obținerii și menținerii formei sportive există o legătură reciprocă.
Efortul în jocul de fotbal.
Fotbalul modern este un joc cu discontinuități de mișcare, dar de mare intensitate. Jucătorii execută sprinturi de intensitate ridicată, care alternează cu alergare ușoară, mers, alergare săltată, traversări în alergare în ritm constant, lovirea mingii cu piciorul, sărituri, mișcări rapide și agile, întoarceri. Cu cât jucătorul este de nivel mai înalt, cu atât necesarul de energie și stresul global pe durata jocului sunt mai mari
Distanța acoperită într-un joc este specifică în funcție de postul ocupat în echipă. În jocurile de nivel ridicat jucătorii pot parcurge distanțe de 10 – 12 km. Bineînțeles că modul de deplasare și intensitatea dau aspectul calitativ al efortului. Pe lângă deplasare (alergare) jucătorii mai execută sărituri, atacuri de deposedare la adversar și loviri ale mingii cu piciorul, cu forță variabilă și la diferite distanțe. Intensitatea jocului depinde de nivelul de calificare a jucătorilor. Din totalul distanței acoperite, circa 10% este parcursă în viteză maximă, cu sprinturi care variază de obicei între 20 – 40 m. Pe de altă parte, alergarea în ritm de intensitate crescută se apropie de 2,5 km pe meci.
Intensitatea mare a unui joc este ilustrată și de frecvențele cardiace (FC), măsurate pe durata unei partide cu jucători de nivel înalt. Aceste valori depășesc 180 de bătăi pe minut (b/min). în funcție de ritmul jocului, un jucător intens implicat ar putea avea 12 – 16 situații per joc în care FC să fie între 184 – 186 b/min, demonstrând nivelurile înalte de intensitate la care este expus un jucător de fotbal.
Distanța medie acoperită per joc de jucătorii de fotbal (km), modul de deplasare și solicitarea fiziologică
Sursele de energie
Un jucător de fotbal folosește într-un joc toate cele trei sisteme energetice: anaerob alactacid, anaerob lactacid și aerob.
Jucătorilor de fotbal li se cere să aibă capacitatea de a sprinta cu maximum de viteză pe 20 – 40 m sau ceva mai mult și să poată repeta aceste sprinturi de mai multe ori pe parcursul jocului (viteză-rezistență, putere-rezistență).
Energia folosită de un jucător pe durata unui meci derivă din descompunerea unui compus chimic numit adenozintrifosfat (ATP), care este transformat în energie mecanică, pentru ca jucătorul să poată să efectueze acțiuni fizice, tehnice și tactice. ATP este produs printr-o reacție chimică în condiții anaerobe sau aerobe. Anaerob sau neoxidativ semnifică faptul că reacția are loc în absența oxigenului, pe când aerob sau oxidativ se referă la faptul că aerul inhalat a avut timp să ajungă la mușchii efectori și a luat parte la procesul de ardere a materiilor alimentare și, drept rezultat, se produce energie.
Sistemele neoxidative de energie sunt importante, deoarece ele pot fi activate imediat pentru a determina contracția musculară. Sistemul anaerob se împarte în alactacid și lactacid.
Primul sistem (alactacid) produce energie pentru activități foarte rapide, puternice dar de scurtă durată și fără se rezulte acid lactic. Al doilea sistem (lactacid) asigură energia pentru acțiuni la fel de rapide și de puternice, dar de durată ceva mai mare, 20 – 90 de secunde, eliberând în același timp un produs secundar de uzură denumit acid lactic.
Energia foarte explozivă, necesară pentru tipul de acțiuni specifice jocului de fotbal, rapide, în viteză maximă, dar și cu manifestări notabile de putere și schimbări bruște de direcție, este produsă de sistemul anaerob, neoxidativ, întrucât acest sistem este singurul capabil să asigure cantitatea maximă de energie pentru o perioadă scurtă de timp.
Interacțiunea sistemelor energetice- necesară pentru susținerea efortului fizic: de la cea mai scurtă explozie de energie la lovirea mingii, până la durata celui mai epuizant meci. Înțelegerea acestor sisteme și folosirea lor inspirată poate conduce la îmbunătățirea antrenamentului. Tabelele de mai jos ilustrează relația dintre timpul de performanță și sistemele energetice care furnizează energia.
Antrenorul, in special de copii (15-16 ani), se confruntă cu sarcini delicate deoarece prin „activitatea sa formativă” acționează în mod direct asupra dezvoltării fizice și psihice a subiecților, ca și asupra dezvoltării personalității acestora. El va trebui să scape de activitățile de rutină și de stereotipurile specifice antrenării adulților deoarece acestea pot obstrucționa creativitatea necesară pentru evoluția individuală și de grup. Activitățile propuse trebuie să fie ușor de înțeles și ușor de asimilat, fiind concepute ținându-se cont de nevoile reale ale copiilor și de diversele obiective avute în vedere.
Fiecare antrenament, fiecare exercițiu, fiecare etapă a programului trebuie să aibă ca efect o adaptare pozitivă a comportamentului copiilor, ca și o implicare activă, care să faciliteze dezvoltarea globală a acestora, progresele și dorința de a continua practicarea fotbalului. Copiii trebuie să simtă o satisfacție din ce în ce mai mare în urma capacității crescânde de a conduce balonul, de a ști cum să-l utilizeze pe parcursul jocului, de a înțelege evoluția jocului și de a putea coopera mai eficient cu coechipierii.
Prin respectarea nevoilor normale ale tinerilor jucători, antrenorul le alimentează acestora pasiunea pentru fotbal în modul cel mai natural cu putință. Așa cum un jucător bun știe să găsească o soluție pentru orice situație de joc, un antrenor bun este atent la situațiile care apar pe parcursul unui antrenament. La antrenamente, ca și la competiții, antrenorul trebuie să răspundă în mod adecvat la nevoile elevilor săi.
vârsta jucătorilor. O pondere sporită de lucru analitic pentru învățarea tehnicii este necesară la copii și juniori. În instruirea seniorilor, exersarea analitică se referă îndeosebi la perfecționarea unor procedee și acțiuni specifice postului, zonei de teren sau fazelor fundamentale de atac sau apărare;
perioada de antrenament. Lucru analitic al pregătirii tehnice are o frecvență mai mare în perioadele pregătitoare de iarnă și de vară, urmărind automatizarea unor procedee și acțiuni cu caracter general. În perioadele competiționale exersarea tehnică analitică, adaptându-se cerințelor pregătirii pentru joc, abordează procedee și acțiuni tehnice cerute strict de jocul pe compartimente, posturi, zone etc.
colaborarea dintre jucători.
acțiunile tehnico-tactice în apărare reprezintă activitatea comună a doi sau mai mulți apărători, având ca scop lupta pentru recuperarea mingii și apărarea propriei porți.
combinații, scheme, circulații.
În cadrul lecției de antrenament, acțiunile tehnico-tactice constituie mijloace de bază ale părții fundamentale, atunci când se urmărește aprofundarea și modelarea mijloacelor tehnice și tactice la condițiile jocului și sincronizarea activității grupurilor tactice în atac sau în apărare. Exersarea acțiunilor tehnico-tactice trebuie să se desfășoare după anumite reguli de natură metodică, fiziologică și organizatorică .
jocurile pregătitoare.
exerciții ciclice și aciclice.
exerciții impuse și libere.
Metodica dezvoltării calităților motrice
Fotbalul este un joc sportiv care solicită din partea jucătorilor eforturi diferite. Acestea sunt determinate de sensul acțiunilor de joc și se caracterizează prin alergări cu viteză diferită, cu schimbări de direcție și ritm prin sărituri din poziții neașteptate, accelerări.
În același timp, fotbalul solicită forța necesară unor lovituri puternice a unei detente cât mai mari, precum și lupta pentru posesia mingii.
În aceste solicitări sunt antrenate toate calitățile motrice: VÂRF, dezvoltate într-un anumit raport specific. Aceasta înseamnă că între calitățile motrice există o anumită corelație în sensul că oricare mișcare în fotbal cuprinde toate aceste calități însă una sau mai multe predomină asupra celorlalte.
Deci lucrând pentru dezvoltarea unei calități fizice, solicităm și celelalte calități, fiecare din ele dezvoltându-se în regimul celorlalte. În acest sens, numai pentru a urma înțelegerea teoretică a fiecărei calități fizice și din necesități de ordin metodic tratarea lor se va face separat.
1. VITEZA, forme de manifestare a vitezei:
– viteza de reacție este sinonimă cu timpul de reacție sau perioada latentă a reacției motrice elementare;
– viteza de execuție a unor mișcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mișcare complexă ce caracterizează o ramură sau probă: Ea este declanșată de cele mai multe ori de către un obiect în mișcare (minge, adversar, coechipier), ceea ce reprezintă o îngreunare serioasă a părții aferente a reacției motrice, dar și a analizei centrale a parametrilor temporali și spațiali ai obiectului aflat în mișcare. Studiile de neurofiziologie au arătat că în asemenea cazuri este nevoie de o dublă acomodare vizuală: o acomodare cinetică, obținută prin mișcarea de convergență a celor doi globi oculari și o acomodare dioptrică, la distanță, impusă de lungimea traseului obiect – sportiv.
Exempl: la fotbal, la executarea loviturii de pedeapsă (11m). În cazul în care portarul reacționează doar la mingea lovită și pornită spre poartă, nu are nicio șansă să preîntâmpine marcarea golului, chiar în condițiile în care mingea a fost lovită cu forță medie, dar este bine plasată.
– viteza de repetiție este prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice, de exemplu, frecvența pașilor în unitatea de timp. Se consideră că la om frecvența pașilor poate ajunge la 5 repetări pe secundă.
– viteza de deplasare sau viteza integrală se manifestă de obicei în condițiile specifice unor ramuri sau probe, cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a jucătorului pornit la contraatac;
Exemplu: În proba de 100 m plat, performanța realizată depinde de: viteza de reacție din momentul startului, viteza de execuție a desprinderii din blok – start, a vitezei de avântare a coapselor și a efectuării complete a ciclurilor repetate, viteza de repetiție a pașilor etc.
– viteza de opțiune se manifestată prin alegerea rapidă a variantei optime de răspuns la acțiunile adversarului,prezentă în ramuri de sport ca: box, lupte, judo, tenis și cu pondere însemnată în jocurile sportive.
– viteza de angrenare se caracterizată prin capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă.
Mijloace prin care se dezvoltă viteza generală:
– exerciții de viteză pe distanțe de 15-100 m în linie dreaptă;
– alergări lansate;
– alergări cu pas tropotit sau cu genunchii ridicați;
– întreceri și ștafete 4x60m,4×30 m.
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare și de pornire:
– alergări în viteză pe distanțe de 10-20m cu pornire din poziția “în picioare”;
– porniri de pe loc în viteză maximă începând cu pași mici: la semnal se continuă cu 10-20 m alergare lansată;
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de reacție și de execuție:
– executarea rapidă a lovirii mingii cu piciorul, la perete. Pentru eficiența acestui exercițiu distanța se micșorează și se mărește permanent fără a depăși 5 m;
– jucătorii față în față la 2-3 m unul de altul își pasează mingea fără oprire, se apropie până la un metru și apoi revin;
– jucătorii la 20 m de poartă, stau jos cu spatele la poartă. Antrenorul transmite mingea în diferite locuri ale suprafeței de pedeapsă, numind în același timp jucătorul care să execute lovitura la poartă.
2. FORȚA
Forța musculară este aptitudinea motrică ce permite omului să învingă o rezistență sau să se opună acesteia printr-un efort muscular intens.
Specific fotbalului întâlnim următoarele aspecte:
forța de lovire a mingii determinată de :
– precizia loviturii;
– volumul masei musculare;
– viteza de aplicare;
– corectitudinea tehnicii;
forța de depășire a adversarului determinată de:
– volumul și puterea masei musculare;
– tehnica de efectuare a luptei;
forța de învingere a greutății proprii manifestată în:
– viteza de deplasare;
– detenta;
– schimbarea de direcție.
Mijloace pentru dezvoltarea forței:
Exerciții de pregătire fizică generală. Ele trebuie să constituie baza dezvoltării forței speciale prin exerciții de forță pentru membrele superioare (flotări), exerciții de forță pentru membrele inferioare (genoflexiuni). exerciții de forță pentru trunchi și abdomen, la aparate precum scară fixă, inele, bară fixă, frânghie etc., sărituri, marșuri, cățărări, ascensiuni, mers în zăpadă, urcare pe tribune.
Exerciții cu îngreunare: exerciții cu mingea medicinală (pentru dezvoltarea forței brațelor;pentru dezvoltarea forței trunchiului; pentru dezvoltarea forței picioarelor; (jocuri,întreceri), exerciții cu haltere (haltere mici 2 – 2,5 Kg; haltere de 20 – 30 Kg ; încărcătura să nu depășească 70% din greutatea fotbalistului).
3. REZISTENȚA
Reprezintă aptitudinea motrică ce permite omului să facă față oboselii în eforturile de lungă durată. Ea este determinată de înalta capacitate de lucru a sistemului circulator, respirator, de coordonarea perfectă a aparatului locomotor și a organelor interne, precum și de existența marilor resurse din organism.
Metode pentru dezvoltarea rezistenței:
Acestea pot fi clasificate în trei grupe principale: Metoda contiunuă, Metoda intervalelor și metoda repetărilor.
Metoda continuă este alcătuită din exerciții efectuate cu viteză constantă, cu intensități și durate variabile. În funcție de natura lucrului efectuat se deosebesc trei tipuri:
– lucrul continuu și de lungă durată (minim 1 oră) la care indicatorul cel mai important îl constituie frecvența cardiacă care trebuie să aibă valori reduse 120 – 140 b/min;
– lucrul cu durată intermediară (40 – 60 minute) și frecvență cardiacă ridicată 150 – 170 b/min, caracterizat printr-o intervenție crescândă a procesului anaerob;
– lucrul de scurtă durată, 20 – 30 de minute, cu frecvență cardiacă ridicată (170 b/min) la care pragul aerob este adesea depășit și utilizat în proporție mare procesul lactacid.
Lucrul de tip lung este considerat ca fiind cel mai bun pentru dezvoltarea mecanismului aerob, pentru activarea capilarelor și a adaptărilor musculare.
Lucrul de scurtă este recomandat pentru satisfacerea cerințelor celor două mecanisme, aerob și anaerob, care astfel se consolidează reciproc, favorizând în același timp coordonarea între sistemele organice solicitate (centrale și periferice).
Metoda intervalelor (interval training) Poate avea două aspecte: intensiv sau extensiv, în funcție de durata fazelor de lucru.
Principalele puncte de care trebuie să se țină seama pentru structurarea lucrului cu intervale sunt:
– distanțele și/sau intensitatea;
– numărul de repetări și de intervale;
– durata intervalului de repaus;
– nivelul de activitate în timpul repausului;
– frecvența săptămânală a lecțiilor de antrenament.
Această metodă se bazează pe un timp de refacere cu o durată de maximum 45 – 90 secunde care să nu permită o scădere prea mare a nivelului de activare a funcțiilor. Ca regulă generală, frecvența cardiacă nu ar trebui să coboare niciodată sub 120 b/min.
Metoda repetărilor
Diferența dintre această metodă și cea anterioară ține de faptul că refacerea este aproape completă după fiecare exercițiu. Lucrul se efectuează în principal pe distanțe scurte cu o intensitate ridicată și o refacere completă.
Capitolul III. METODOLOGIA CERCETARII
III.1. Ipoteza cercetarii
Dacă mijloacele utilizate în procesul de antrenament respectă cerințele și standardele modelului jocului de fotbal pentru jucătorii fundași, atunci putem vorbi despre optimizarea pregătirii acestora. Pronind de la această ipoteză, am stabilit următoarele obiective:
determinarea implicațiilor în pregătirea din punct de vedere al importanței finalizării în jocul de fotbal;
observarea, înregistrarea antranamentelor și jocurile oficiale, în ideea stabilirii eficienței finalizării;
determinarea calităților pe care trebuie să le posede jucătorii de fotbal, pentru a finaliza eficient în cadrul unei echipe de performanță.
Premizele lucrării formulate pentru atingerea scopului lucrării au fost următoarele:
l. Analiza și generalizarea literaturii de specialitate privind pregatirea fotbaliștilor juniori, 15-16 ani, în cadrul unităților specializate.
2. Aprecierea nivelului calitativ al pregătirii fizice și tehnico-tactice al fotbaliștilor juniori, vârsta l5-16 ani.
3. Argumentarea teoretică și experimentală a eficacității aplicării metodicii pregătirii fotbaliștilor juniori, vârsta 15-16 ani, în cadrul cluburilor de fotbal.
III.2. Metode de cercetare folosite
Prin metoda modelării am elaborate un program de pregătire pe cât posibil foarte simplu, relevant pentru a constitui obiectul cercetării. Au fost modele operative formate din scheme și exercitii ale caror efect a fost esențial în dezvoltarea capacității de performanță.
Prin metoda observației am desfășurat antrenamentele echipei și am întocmit fișe de observație la meciurile echipei privind încălzirea dinaintea jocului a jucătorilor folosind mijloacele din atletism.
Prin metoda înregistrării am întocmit fișe de observație pentru fiecare jucător
Organizarea experimentului.
Date fiind acțiunile întreprinse de jucători, acțiuni ce reclamă exerciții complexe tehnico-tactice executate în viteză, pregătirea acestora este dificilă. La alcăturirea pregătirii trebuie avute în vedere urmatoarele:
– cunoașterea îndeaproape a capacității jucatorului din punct de vedere fizic, etnic, tactic, moral și de voință;
– calitățile ce urmează să fie perfecționate;
– obiectivele ce trebuie urmărite în perioada respectivă;
– îmbunătătirea celorlalte calități.
III.3. Locul, subiecții si durata cercetarii
Timpul cât a durat cercetarea a fost pe o perioadă de jumatate de an septrembrie 2013 – mai 2014. La începutul pregătirii și la sfârșitul perioadei acestei se vor face controale la probe și norme ce implică calitățile și deprinderile motrice.
Desfasurarea activitatii a avut loc în Sibiu pe baza sportiva Mecanica. La începutul cercetării am efectuat o testare inițială pentru a vedea nivelul de unde am pornit cu jucătorii în cercetare, apoi pe cea finală pentru a observa evoluția jucătorilor în urma folosirii exercitiilor din atletism în pregatirea lor fizică
III.4. Modaltăți de evaluare
Nume: R.I.
Nume: B.A.
Nume: B.I.
Nume: B.A.
Capitolul IV. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR OBȚINUTE
Cercetarea se prezintă ca un ansamblu de activități și rezultatul acestora, desfășurate cu intenție, deliberat și în mod sistematic și evident, pentru acumularea și prelucrarea de date (informații) într-un anumit domeniu al activității și realității și pentru utilizarea concluziilor în vederea realizării unui progres în cunoașterea și practicarea acestui domeniu.
După modul de organizare a activității, considerăm că prezenta cercetare este una de constatare și de verificare.
Cercetarea a avut loc la echipele de juniori 15-16 ani de la F.C.I Sibiu, care a constituit grupa experimentală.
Menționăm că experimentul constatativ, a fost organizat în scopul de a stabili nivelul pregătirii fizice și tehnice a fotbaliștilor juniori 15-16 ani din România în raport cu baremele stabilite de Comisia de specialitate a Federației Române de Fotbal (F.R.F.)
La testare juniorii supusi cercetării, au fost în numar de patru, iar tabelele centralizatoare cuprind rezultatele obținute la testările inițiale și finale ale grupei experimentale.
Cercetarea s-a desfășurat în doua etape.
În prima etapă, in 13.09.2013 și 17.09.2013 în mod special, s-a stabilit direcția de cercetare. Am organizat experimentul constativ cu scopul de a stabili nivelul parametrilor fizici și tehnici la juniorii B.
A doua etapă, in 16.04.2014 si 19.04.2014, s-a realizat experimentului final care a vizat aprecierea nivelului pregătirii fizice și tehnice la final.
Experimentul s-a finalizat prin trecerea probelor și normelor de control, în cadrul testărilor finale și prin evaluarea randamentului competițional în jocurile finale.
În metodologia cercetării, s-a plecat de la ipoteza că dezvoltarea rezistenței specifice în pregătirea fotbaliștilor juniori 15-16 ani va contribui la optimizarea randamentului de joc.
În acest sens, experimentul a fost orientat în două direcții:
verificarea eficienței aplicării exercițiilor pentru dezvoltarea rezistenței specifice în optimizarea factorului fizic-tehnic;
verificarea eficienței aplicării exercițiilor pentru dezvoltarea rezistenței specifice asupra optimizării randamentului competițional.
În cadrul experimentului constatativ, evaluarea nivelului pregătirii fizice și tehnice a juniorilor s-a efectuat conform baremelor si nivelul pregatiri.
.
Atât la începători cât și la avansați, pregătirea fizică constituie o bază de plecare și un fundament pentru abordarea celorlalte componente ale antrenamentului sportiv. Rezultatele pozitive ale antrenamentului sunt obținute când efortul este depus la un nivel potrivit ca intensitate, pentru o perioadă predeterminată, de mai multe ori pe săptămână. Având la bază principul încărcării progresive, dacă efortul este potrivit ca intensitate, durată și frecvență, îmbunătățirea antrenamentului este inevitabilă.
În jocul de fotbal, pregătirea fizică specifică reprezintă modelarea calităților motrice de bază, în vederea dobândirii celor mai înalți indici morfo-funcționali, în concordanță cu cerințele tehnice și tactice ale jocului.
În conținutul pregătirii fizice specifice crește numărul calităților motrice angajate și, ca atare, procesul dezvoltării lor implică un amestec mai bogat și mai complicat. Sistemele de acționare destinate perfecționării pregătirii fizice specifice trebuie să vizeze două direcții: dezvoltarea calităților motrice combinate specifice fotbalului și perfecționarea priceperilor și deprinderilor motrice a actelor motrice, cu sau fără minge, care realizează efectuarea eficientă a acțiunilor tehnico-tactice solicitate de jocul de fotbal.
Lipsurile în pregătirea fizică generală, ca de altfel și subaprecierea importanței acesteia, “reduc capacitatea de efort a jucătorului, îngreunează perfecționarea tehnicii, cauzează apariția greșelilor în executarea elementelor tehnice deja însușite”.
Dupa cum se poate observa, cel mai bine la viteză în regim de rezistență în data de 13.09.2013 a stat B.I cu 2700, la capitolul viteză în regim de forță 50 m a statB.A, cu un timp de 6,55 sec, iar la capitolul viteză în regim de forță 200 m a stat tot B.A. cu 30 sec.
În literatura de specialitate, unii autori utilizează termenul de pregătire tehnică, alți autori utilizează termenul de factorul tehnic, iar alți autori folosesc termenul de tehnică de joc, dând și următoarele sinonime: tehnomotricitate, comportament tehnico-motric, comportament tehnic, capacitate tehnică sau tehnica motrică. Pregătirea tehnică reprezintă totalitatea activităților desfășurate în scopul învățării, consolidării și perfecționării tehnicii de joc.
Tehnica modernă se caracterizează prin următoarele particularități:
– necesită viteză de gândire și realizare, abilitate tehnică în regim de viteză;
– spectaculozitate, dificultate, tehnică mascată;
– se realizează de multe ori pe spații reduse și în criză de timp;
– toate procedeele tehnice se efectuează în scop tactic;
– varietatea și diversitatea procedeelor tehnice;
– eficiența, utilitatea și aplicativitatea execuțiilor;
– precizia, suplețea și finețea execuțiilor;
– subtilitate, spontaneitate și ușurință în execuția procedeelor tehnice;
– perfecțiunea jocului fără minge și simțul dezvoltat al mingii.
În concluzie, nivelul pregătirii tehnice a juniorilor testați în cadrul experimentului constatativ arată că, în majoritatea cazurilor, la sportivii din grupele supuse experimentului se înregistrează valori inferioare baremelor stabilite la acest eșalon de către F.R.F. Acest fapt evidențiază necesitatea creșterii volumului de lucru adecvat pregătirii tehnice a fotbaliștilor juniori.
O pregătire tehnică de calitate presupune continuitate și progresivitate, precum și aplicarea unor metode de lucru corespunzătoare nivelului de vârstă și valoric al colectivului respectiv.
Dupa cum se poate observa, cel mai bine la lovirea mingii cu capul de pe picioare faza de apărare și faza de atatc 3+3 execuții în data de 17.09.2013 a stat B.A., Slalom printre jaloane (5 jal la 2 m distanță, cu plecare la 1 m în spate timp =/sub 11 sec) – B.I. cu 11,94 secunde, iar Duel 1vs1 pe faza de atac și pe faza de apărare (1+1) execuții se poate spune că au fost toți la acelasi nivel.
CONCLUZII
În urma analizei literaturii de specialitate s-a constatat că majoritatea autorilor din domeniul sportului și al fotbalului recunosc importanța pregătirii fizice, considerând-o unul din factorii de bază în antrenamentul sportiv, suportul indispensabil al realizărilor tehnico-tactice, baza pe care se sprijină instruirea sportivă, determinând randamentul în antrenamente și competiții.
Rezultatele înregistrate în urma desfășurării experimentului constatativ au demonstrat că nivelul pregătirii fizice și tehnice a fotbaliștilor juniori 15-16 ani are valori sub baremele stabilite de Comisia tehnică a Federației Române de Fotbal, pentru categoria de vârstă respectivă, fapt ce confirmă necesitatea unor intervenții metodologice pentru optimizarea pregătirii fizice, în special pentru dezvoltarea rezistenței specifice.
În urma experimentului, s-a demonstrat că aceasta a condus la îmbunătățirea rezultatelor, față de testările inițiale.
În urma organizării și desfășurării experimentului pedagogic axat pe dezvoltarea rezistenței specifice a fotbaliștilor juniori, se propun următoarele recomandări practico-metodice:
– Întocmirea unor planificări corespunzătoare prin care să se realizeze o sistematizare și eșalonare optimă a obiectivelor, indicilor, metodelor și mijloacelor de antrenament, concomitent cu procesul de evidență strictă a activității.
– Să se acorde o atenție deosebită în cadrul procesului de antrenament asupra dezvoltării rezistenței specifice a jucătorilor, îmbunătățirea și menținerea acesteia pe parcursul pregătirii sportive devenind un obiectiv prioritar.
– Conștientizarea jucătorilor din punct de vedere teoretic, determinându-i să înțeleagă că orice progres din punct de vedere fizic, implicit în planul rezistenței, sub toate formele ei de manifestare, va conduce la îmbunătățirea randamentului lor în competiție.
– Utilizarea în cadrul procesului de antrenament a unor metode și mijloace care să solicite jucătorilor efectuarea unor eforturi specifice ca durată și intensitate, cu caracter emulativ și atractiv. Selectarea și aplicarea unor sisteme de acționare pentru dezvoltarea rezistenței specifice care cer rezolvarea unor situații concrete, efectuate în regim de joc și în condiții de adversitate.
– Formarea tinerilor fotbaliști, cât și obținerea performanței, să aibă la bază interdependența dintre toți factorii antrenamentului sportiv, nivelul pregătirii fizice, implicit a nivelului de dezvoltare a rezistenței specifice, și a pregătirii tehnico-tactice.
BIBLIOGRAFIE
Chiriac M., C. Ghemigean.,, Aproape totul despre fotbal- Editura Sport-Turism”, București , 1986
C. Teașcă -,, Din nou pe meridianele fotbalului ” – Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1967
Motroc F.,, ÎNDEMANAREA – CALITATE MOTRICĂ DE BAZĂ ÎN JOCUL DE FOTBAL MODERN ”, Universitatea Constantin Brancuși“ din Târgu-Jiu, 2009
A. Niculescu, I. V. Ionescu.,, Fotbal. Metode și mijloace”, Ed. Stadion, 1972
Wanek, M. „Talentele sportive și programarea lor ”, în Sportul de performanță, nr. 195, București, 1983
Giacomini M., ,, Ghid tehnic pentru școlile de fotbal ”, ediția a III-a, traducere FRF, 2009
Scarlat, E., Scarlat, M.,, Educație fizică și sport ”, București, Ed. Didactică și pedagogică, 2002
Ionescu I., Demian M.,, Succesul în football Metodologia antrenamentului între 6 și 19 ani ”, Timișoara, Editura Artpress, 2007.
Motroc I., Cojocaru V.,, Fotbal – Curs de bază, București ”, AEFS, 1991.
M. Epuran, Moldeveci I.,, Concediu de psihologie pentru antrenori ”editura Sport-turism, Bucuresti, 1980
Rădulescu M., Dima M., Fotbal „Pro” Probleme ale antrenorului profesionist ”, Editura Didactică și Pedagogică R. A., 2009
Bompa T. O.,, Performanța în jocurile sportive: Teoria și metodica antrenamentului ”, Școala Națională de Antrenori, Editura Ex Ponto, Constanța, 2003.
Cojocaru V. ,, Fotbal de la 6 la 18 ani. Metodica pregătirii ”, București: F.R.F. 2002. 190 p.
Sanislav M.,, Metodologia cercetării activităților corporale ”, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002, 116 pg.;
Stoian A., Stoian I. ,,Fotbal – Curs de specializare ”, Ed.Mira Design, Sibiu, 2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Optimizarea Pregatirii Jucatorilor de Fotbal pe Postul de Fundas Central (ID: 118869)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.