Optimizarea Performantelor Profesionale Prin Consultanta Si Coaching Cognitiv Comportamental

Tema 1

Proiectarea unei scale de evaluare cu ancore comportamentale – SEAC pentru personalul didactic din specialitatea  cursantului.

SEAC pentru profesor în învățământul preșcolar

Tema 2

Alcătuirea unei  strategii de evaluare a performanțelor în vederea selecției profesionale pentru aceeași specialitate – profesor în învățământul preșcolar.

Organizațiile școlare se confruntă permanent cu problema recrutării, selecției, promovării personalului didactic etc. și de aceea ele manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea unor strategii de evaluare a performanțelor în vederea soluționării și rezolvării acestor probleme, pe cât de importante, pe atât de delicate. În acest demers este nevoie să se plece de la stabilirea (argumentată și justă) a indicatorilor de performanță cuprinși în instrumentele de evaluare. În același timp, profesia didactică este influențată semnificativ de atitudini, valori și convingeri care însoțesc educatoarea în fiecare acțiune educativă întreprinsă, însă acestea sunt aspecte sensibile, destul de greu de surprins în standarde și indicatori de evaluare a competenței sau performanței didactice a educatoarelor (și nu numai a acestora, ci a întregului personal didactic).

Construirea strategiilor și instrumentelor de evaluare a performanțelor didactice a educatoarelor impune cunoașterea setului de competențe asociate profesiei acestora.

Astfel, competențele didactice ale acestora sunt grupate în șase domenii: pregătirea de specialitate, competențe de proiectare a educației, de desfășurare a activității didactice, psihoeducaționale, de management al grupului de copii, de evaluare și de management al carierei, toate se constituie, la nivelul personalității educatoarei, într-un sistem unitar funcțional și eficient.

Dincolo de prescrierea unui set de competențe pentru profesia de educatoare, vocația are o importanță deosebită în performanța didactică a acesteia, contribuind semnificativ la influența umanistă a educației asupra fomării și dezvoltării personalității copiilor. Însă, în același timp, surprinderea măiestriei didactice în criterii și indicatori de performanță este o mare provocare pentru orice sistem educațional modern.

Evaluarea educatoarelor pe baza unor programe și strategii coerente constituie o necesitate atât în vederea selecției profesionale, cât și contextul discuțiilor despre salarizarea cadrelor didactice în funcție de performanțe.

Prin evaluarea performanțelor profesionale ale educatoarei înțelegem stabilitatea și aprecierea măsurii în care aceasta îndeplinește un număr de sarcini profesionale utilizând un ansamblu organizat de cunoștiințe, priceperi, abilități și atitudini în vederea educării copiilor. Evaluarea trebuie să presupună confruntarea educatoarei cu o serie de situații profesionale, în diverse contexte care să-i de posibilitatea să pună în evidență cât mai bine nivelul competențelor sale profesionale.

Deci, alături de evaluarea competenței profesionale, evaluarea performanțelor profesionale constituie o abordare în evaluarea profesionalismului didactic.

Dacă la prima abordare se referă la identifiacrea capacităților de care dispune o persoană pentru a desfășura o anumită activitate, profesie și presupune, pe de o parte evaluarea competențelor, cu accent pe structura informativ-cognitivă, acțională și atitudinală a personalității educatoarei, evaluarea performanțelor profesionale se referă la satisfacția și rezultatele obținute de copii în procesul educațional.

Totuși, subliniem faptul că performanțele profesionale ale educatoarelor sunt condiționate de creșterea competenței profesionale a lor și a managerilor școlari, adică de calitatea selecției, pregătirii profestionale, etc.

Principalele categorii de competențe didactice propuse pentru standardul ocupațional sunt următoarele:

competențe de specialitate (pregătire teoretică);

competențe de proiectare a experiențelor de învățare pentru elevi;

competențe de dezvoltare a elevilor;

competențe de evaluare;

competențe psihoeducațționale;

competențe de management al clasei;

competențe de dezvoltare instituțională;

competențe de management al carierei.

Prin cunoștințe de specialitate se înțelege cunoașterea conținutului domeniilor specifice educării copiilor în învățământul preșcolar, capacitatea de a face legături intra-, inter- și transdiciplinare, promovând aplicarea lor în contexte reale. Competențele legate de proiectarea, organizarea și desfășurarea, respectiv evaluarea procesului educațional se află în relație sistemică unele cu altele, reprezintă nucleul tare al standardului ocupațional el educatoarei și redau esența profesiei didctice. Ele necesită capacitatea de a formula obiective realiste, măsurabile, realizabile, capacitatea de analiză pedagogică a conținuturilor nou introduse în programe, presupun capacitatea de a crea și utiliza resurse informaționale, materiale în activitatea didactică. Dezvoltarea permanentă a acestor competențe reprezintă o condiție necesară pentru realizarea unui învățământ eficient. Competențele psihoeducaționale presupun cunoașterea particularităților de vârstă. individuale și ale grupului de preșcolari, motivarea și stimularea lor în învățare, ele sprijină educatoarea în autocunoașterea, autoevaluare și aprecierea progresului fiecărui copil. Competențele de management al clasei de preșcolari pun accentul pe capacitatea educatoarei de a crea un climat afectiv pozitiv caracterizat prin: încredere, acceptare, toleranță, dorință de învățare în cadrul desfășurării procesului de învățământ. Competențele de dezvoltare instituțională reprezintă cel mai tânăr subdomeniu al competențelor didactice, apărut ca urmare a obligațiilor organizațiiolor școlare de a încheia parteneriate cu alte instituții ale comunității. Competențele de management al carierei arată importanța atitudinii reflexive față de propria activitate a educatoarei, faptul că prin tot ceea ce face, ea respectă și răspunde nevoilor de dezvoltare individuală a copiilor, promovând un sistem de valori culturale, morale și civice.

Astfel, educatoarea ar trebui:

să aibe capacitatea profesională în termeni de cunoștințe și abilități profesionale necesare pentru a îndeplini, în mod optim, sarcinile și atribuțiile specifice postului;

să aibe foarte bune capacități de planificare, organizare, coordonare, motivare, control și evaluare a grupei de preșcolari;

să fie vizionară și să manifeste un spirit creativ, inventiv și novator;

să aibe capacitatea de a rezolva problemele, de a depăși obstacolele sau dificultățile intervenite în activitatea curentă prin identificarea soluțiilor adecvate;

să aibe abilități de comunicare (verbal, nonverbal și scrisă) foarte bune, să vorbească frumos cu copiii și să manifeste disponibilitate în rezolvarea nevoilor și problemelor acestora;

să manifeste un înalt grad de corectitudine, discreție, responsabilitate și loialitate în legătură cu sarcinile de serviciu;

să știe să folosească în mod eficient calculatorul dar și alte mijloace tehnice specifice;

să aibe o foarte bună capacitate de autoperfecționare și disponibilitate de a participa la cursuri de formare profesională.

Având în vedere că strategia reprezintă modalitatea și calea de urmat ca, plecând dintr-un punct și având la dispoziție niște resurse (umane, materiale, informaționale, de timp etc.) să atingi un scop, apreciez că o strategie de evaluare a performanțelor în vedrea selecției profesionale a educatoarelor poate consta în evaluarea următoarelor unități de competență și competență specifice:

În concluzie, apreciem că această strategie este perfectibilă, dar relevă efortul de a conferi programelor de evaluare a educatoarelor valențe formative certe. Este relativ ușor de aplicat, fiind accesibilă tuturor organizațiilor școlare, depășește cadrul structural și funcțional al grupei și activității didactice cu preșcolarii, cuprinzând aspecte care fac trimitere la activități din afara clasei și grădiniței: întocmirea corectă a planificărilor, realizarea activităților extracurriculare, antrenarae comunității etc., surprinde într-o manieră nouă, activitatea de colaborare și dezvoltare profesională la nivelul Comisiei metodice, instanță cu valoare formativă deosebită pentru educatoare.

Tema 3

Elaborarea unui program personal de dezvoltare a performanțelor profesionale specific propriului tip de inteligență socială și emoțională.

1. Introducere

Numeroase preocupări pentru dezvoltarea continuă a performanțelor profesionale au pornit de la necesitatea îmbunătățirii activității cadrelor didactice. Dar pentru a ști ce trebuie îmbunătățit este nevoie de o concepție coerentă despre buna practică a acestei profesiuni, care să permită dezvoltarea unor principii comune de evaluare pentru activitatea cadrelor didactice din învățământul preșcolar și nu numai.

Dezvoltarea profesională este considerată drept un scop deosebit de important al activității cadrelor didactice. Aceasta are o funcție integratoare, în sensul că nu poate fi redusă la un anumit moment din evoluția carierei cadrului didactic. Fiind dirijată sau stimulată de o evaluare de tip predominant formativ, dezvoltarea performanțelor profesionale este capabilă să determine efecte la nivelul altor funcții pe care evaluarea cadrelor didactice le poate îndeplini.

Profesia de cadru didactic implică o serie de responsabilități, roluri, deziderate, calități, competențe, care o fac să se distingă de multe alte profesii al căror „obiect” al muncii este omul. Un aspect esențial în ceea ce privește profesia de cadru didactic îl reprezintă competența profesională care include ansamblul de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, care interacționează cu trăsăturile de personalitate ale profesorului, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei prestații didactice care să asigure realizarea competentelor de către toți copii/elevii; iar performanțele obținute să se situeze aproape de nivelul maxim al potențialului intelectual al fiecăruia.

Un bun program de dezvoltare a performanțelor profesionale trebuie să pornească de la autoevaluarea subiectului (cadrului didactic). Acest lucru ar da utilitate rezultatelor programului, care ar releva eventualele decalaje existente între cerințele standardelor de evaluare și nivelul performanțelor acesteia.

Dincolo de toate încercările instituțioanle de reformare a sistemelor de educație și dezvoltare profesională continuă pentru cadrele didactice se află o datorie morală a acestora de a se forma și perfecționa, în spiritul respectului față de profesiunea ce le cere a învăța preșcolarii. Această datorie morală a dezvoltării prefesionale este esențială și reclamată o dată în plus pentru categoria socio-profesională a cadrelor didactice.

2. Inteligența socială – caracterizare

Inteligența s-a dovedit a fi un fenomen complex care necesită o analiză atentă. Prin urmare, s-a constata că în viața de zi cu zi, atât la nivel intrapersonal și interpersonal, cât și pe plan profesional utilizăm diferite tipuri de inteligență. Astfel s-a introdus în psihologie termenul de inteligență emoțională (EQ), care a fost definit ca fiind abilitatea care implică o relaționare.

Aspectul interpersonal al inteligenței emoționale, s-a conturat sub denumirea de inteligența socială. Temenul de inteligență socială a fost inventat de Edward Lee Thorndike (1920) și se referă la abilitatea individului de a se angaja în interacțiuni sociale cu caracter adaptativ. Inteligența socială cuprinde:

Cunoașterea socială;

Interacțiunea socială.

Din cercetările specialiștilor s-au conturat șase abilități raportate la comportamentul social al indivizilor și necesare cunoașterii sociale:

1. capacitatea de a identifica stările mentale ale indivizilor;

2. capacitatea de grupare a stărilor mentale identificate la alte persoane pe baza similarității;

3. capacitatea de a interpreta conexiunile semnificative ale actelor comportamentale;

4. capacitatea de a analiza succesiunile comportamentelor sociale;

5. capacitatea de a fi flexibil în interpretarea schimbărilor în cadrul comportamentului social;

6. capacitatea de a prevedea ce se poate întâmpla într-o situație personală.

Empatia este un element al inteligenței emoționale și sociale, care are la bază cunoașterea celor din jur. Pentru interacțiunea socială empatia este un construct esențial. Fără această cunoaștere nu se poate realiza acel act de transpunere, de identificare cu trăirile partenerilor. Procesul de comunicare între indivizi ține seama de toate componentele sale psihologice, astfel sfera empatiei cuprinde atât latura cognitiv-afectivă, dar și latura volițională.

În general, inteligența socială este definită ca fiind capacitatea cognitivă superioară de percepere adecvată, de comprehensiune, evaluare și utilizare corespunzătoare a evenimentelor și practicilor sociale.

Inteligența socială include conștientizarea situațiilor și dinamica socială care le guvernează, dar și cunoașterea stilurilor și strategiilor de interacțiune care pot ajuta o persoană să își atingă obiectivele urmărite atât în relația intraindividuală, cât și în cea interindividuală. Inteligența socială, ca parte a inteligenței emoționale implică obligatoriu conștientizarea stărilor interioare și a propriilor percepții și modalități de reacție vis-a-vis de contextul social.

Dezvoltarea inteligenței emoționale și sociale urmărește dezvoltarea unui set unic de competențe:

cunoașterea propriei persoane prin:

identificarea emoțiilor;

responsabilitatea personală;

recunoașterea punctelor tari;

grija față de alții;

luarea deciziilor cu responsabilitate:

managementul emoțiilor;

analizarea situațiilor;

stabilirea scopurilor;

rezolvarea problemelor;

eficiența socială.

Inteligența socială are un rol important în cadrul anumitor profesii, cum este de exemplu profesia de profesor care din totdeauna a fost o profesie socială, deoarece profesorul este și un pedagog social preocupat pentru ridicarea gradului de cultură și civilizație. Capacitatea profesorului de a-i înțelege pe elevi și capacitatea de cultivarea unor relații bune cu elevii săi sunt caracteristici ale nivelului de dezvoltare a propriei inteligențe sociale.

3. Inteligența emoțională – aspecte generale

Termenul de inteligență emoțională (EQ) a fost definit ca fiind abilitatea individului care implică o relaționare (anul 1985).

Componentele inteligenței emoționale datează dinaintea conturării propriu-zise a termenului actual. Socrates, în afirmația „Cunoaște-te pe tine însuți”, a formulat primul element al inteligenței emoționale, referitor la aspectul intrapersonal: conștientizarea propriilor emoții. În Biblie, afirmațiile „Nu fă altuia ce ție nu-ți place” sau „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, dezvăluie aspectul interpersonal al inteligenței emoționale, mai exact relațiile interpersonale.

Elementele componente ale inteligenței emoționale sunt:

Înțelegerea mai bună a propriilor emoții;

Gestionarea eficientă a propriilor emoții și creșterea semnificativă a calității vieții;

Înțelegerea mai bună a celor din jur și o conviețuire cu un grad de confort ridicat;

Crearea de relații mai bune la toate nivelele cu cei din jur și creșterea productivității și a imaginii personale.

Inteligența emoțională presupune în primul rând conștientizare de sine, autodisciplinã și empatie. Reprezentând un set de aptitudini umane, inteligența emoțională se poate dezvolta începând cu vârsta copilăriei și continuând inclusiv și la vârsta adultă, mai exact aceasta poate fi îmbunătățită și cultivată pe toată durata vieții. Dezvoltarea acesteia presupune înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru a crea relații armonioase cu cei din jur.

În cadrul performanțelor profesionale inteligența emoțională joacă un rol important deoarece s-a observat o creștere direct proporțională a performanțelor profesionale cu dezvoltarea inteligenței emoționale.

În concluzie, o inteligență emoțională dezvoltată ne oferă următoarele beneficii:

performanțe mărite;

motivație îmbunătățită;

inovație sporită;

încredere;

leadership și management eficient;

muncă în echipă excelentă.

4. Propriul tip de personalitate – o prezentare succintă

Mă consider o persoană sociabilă, deschisă, prietenoasă și optimistă. Optimismul meu pornește de la crezul „În tot râul stă și-un bine!”. Sunt perseverentă și îmi place să duc la capăt orice acțiune începută. Am o bună adaptabilitate și stăpânire de sine, acționeaz destul de prompt pentru identificarea unor soluții, pentru depășirea dificultăților și a obstacolelor. Mă atrage și sunt receptivă la tot ce e nou, mă acomodez repede la situații diferite și trec relativ destul de repede peste eșecuri și neplăceri, deoarece găsesc partea pozitivă a lucrurilor. Fiind cadrul didactic, iubesc copiii, am multă răbdare și îmi desfășor activitatea cu pasiune. Ca tip de personalitate, mă încadrez stilului sangvinic.

5. Program personal de dezvoltare a performanțelor profesionale

Mică fiind îmi doream să devin cadru didactic, urmând modelul învățătoarei. Pentru a-mi îndeplini visul am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Profesor pentru învățământul primar și preșcolar și, pentru a obține un post didactic, am participat doi ani consecutivi la examenul de titularizare. Din dorința de a-mi continua studiile m-am înscris programul de master Lidership și management organizațional. De asemenea îmi propun să-mi îmbunătățesc și să-mi perfecționez continuu performanțele profesionale prin diverse cursuri de formare continuă a cadrelor didactice.

Tema 4

Elaborarea unui program de Coaching cognitiv comportamental pentru optimizarea performanțelor profesionale ale personalului didactic în specialitatea cursantului, folosind mijloacele multi-media și e-learning.

Programul pe care îl propun constă în desfășurarea activității de coaching online. Pentru aceasta, în colaborare cu MECTS, se va crea un site special (sau platformă) destinat acestui scop, site care să fie mediatizat și cunoscut de majoritatea personalului didatic, astfel încât să fim vizibili, credibili și să se poată intra ușor în legătură cu noi. De asemenea, odată cu aceasta vom iniția demersurile necesare pentru a mediatiza importanța coaching-ului în dezvoltarea și optimizarea performanțelor profesionale ale personalului didactic. Faptul că avem personal înalt calificat și cu rezultate notabile în domeniu, precum și faptul că vor fi respectate cu sfințenie principiile transparenței și discreției profesionale. Pentru a avea succes, a ne atinge obiectivele și, implicit, scopul este necesar să generăm încrdere, care va avea și un rol important în comunicarea dintre coach și coach-ing.

Coordonatele principale ale programului de coaching cognitiv-comportamental pentru optimizarea performanțelor profesionale ale personalului didactic folosind mijloace multi-media și e-learning:

Misiune: optimizarea performanțelor profesionale ale personalului didactic din învățământul preșcolar și primar.

Adresabilitate: cadre didactice din învățământul preșcolar și primar.

Durata programului: 18.07.2015 – 28.08.2015.

Forma de desfășurare: online.

Așa cum știm, calitățile consultantului și coachului sunt: centrarea pe celălalt, ghidarea și comunicarea, iar atitudinile și abilitățile necesare în coaching, în construirea unei relații sunt: acceptarea necondiționată, conguența și colaborarea, aspecte care nu ne vor scăpa nicicum din vedere, încercând cu abstinență să le respectăm.

Având în vedere cele prezentate mai sus, cel care are nevoie de coaching, coach-iul (clientul, subiectul), știind de existența noastră, poate intra ușor în legătură cu noi accesând pagina de site și urmând cu ușurință pașii indicați.

Deci, întotdeauna vom respecta condițiile pentru un coaching de succes: inițiativa voluntară a subiectului (așteptând ca cei ce au nevoie să intre pe site), încrederea între coach-i și coach (fondând-o prin discuții pe intenet și telefon, prin diferite mijloace multi-media și e-learning), transparența și discreția absolută.

Programul va viza acceptarea necondiționată (cea mai importantă atitudine în coaching), congurența (concordanța dintre comportamentul, convingerile, emoțiile și valorile unei persoane) și colaborarea (relația teraeutică are un caracter colaborativ).

În calitate de coach, nu vom da sfaturi, ci vom adresa, în mod special, întrebări care îl vor ajuta pe client să privească altfel problema, să aibă o nouă perspectivă sau mai multe alegeri, acestea având rolul de a susține, de a motiva și de a încuraja coach-iul. Scopul nostru (al coach-ului) este de a-i arăta toate resursele și calitățile coach-iului, pentru a atinge rezultatul dorit de acesta (optimizarea performanțelor profesionale).

Vom încuraja și ghida, vom încerca să înțelegem modul în care gândește, simte și se comportă subiectul pentru a găsi soluții ded optimizare a performanțelor profesionale. Colaborrea se va realiza prin utilizarea întrebărilor deschise care facilitează comunicarea, utilizarea rară a întrebărilor închise (deoarece acestea blochează comunicarea), ascultarea clientului, lipsa moralizării clientului, evitarea întreruperilor, încurajarea vorbirii, lipsa sfaturilor, lipsa judecății – discutarae comportamentelor alternative.

Abilitățile ascultării active sunt: concordanță între limbajul verbal și nonverbal, folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea, formularea întrebărilor, observarea clientului, focalizarea, confruntarea, furnizarea de informații. Toate acestea au un rol important atât în etapa de evaluare, cât și în cea de intervenție și vor presupune discuții online dintre coach și cubiect în mai multe forme, incluziv utilizând camera web, astfel încât să se poată vedea și să se poată permite utilizarea tuturor formelor de comunciare (verbal, nonverbal, etc.).

Astfel, procesul de coaching din cadrul programului nostru de optimizare a performanțelor profesionale ale personalului didactic folosind mijloace multi-media și e-learning va include:

identificarea situației prezente, așa cum este ea percepută de coach-i (cadru didactic), stare prezentă (scris, vorbit, comunicare video), precum și alegerea stării dorite- a obiectivului;

găsirea/construirea unei strategii de atingere a stării dorite;

identificarea resurselor necesare atingerii stării dorite;

alegerea unor tehnici de activarea a resurselor necesare atingerii stării dorite;

însoțirea coach-iului pe tot parcursul drumului de la starea actuală la cea dorită.

În cadrul programului, prin discuțiile purtate, vom urmări să stimulăm un mod de gândire și comportament optimist și constructiv, să ajutăm la înțelegerea transformării problemelor cadrului didactic în obiective performante, vom stabili scopurile care se doresc a fi atinse, vom fi concentrați pe rezultate, pe prezent și pe viitor, vom lucra cu schimbări de gândire și comportament, care conduc spre optimizarea performanțelor profesionale ale cadrelor didactice, vom pune coach-iul într-o lumină pozitivă ( nu există eșec, există doar feed-back), îl vom determina să se autovalorizeze și să se dezvolte, vom genera noi modele de comportament și noi deprinderi și, nu în subsidiar, vom contrui pattern-uri de rezolvare de noi probleme.

Pe lângă optimizarea performanțelor profesionale, coach-ul va ajuta cadrul didactic să identifice obiectivele și să abordeze soluțiile legate de: autocunoaștere, comunicare, stimă de sine, schimbarea unor obiceiuri nefolositoare, a unor pattern-uri dazadaptive de gândire, însușirea și dezvoltarea unor strategii de adaptare sau de reușită, facilitarea învățării unor comportamente sau abilități noi, prevenirea apariției unor probleme și menținerea stării de sănătate mentală.

Tema 5

Justificarea exigențelor de ordin practic pentru a asigura nediscriminarea, diversitatea, egalitatea de șanse și gen pe tipul activității de consultanță și coaching cognitiv-comportamental.

Termenul „discriminare” provine din latinescul „discriminatio” care înseamnă a percepe disctincții între fenomene sau a fi selectiv în judecată față de cineva”. A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau două situații atunci când nu există nicio distincție relevantă sau de a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite. Diferențierile pot lua diverse forme, de la exprimarea prin cuvinte la comportamente, materializate în diferite domenii ale vieții sociale, delimitări între diferite forme, domenii sau nivele fiind uneori neclare, de multe ori acestea suprapunându-se.

Egalitatea de șanse și interzicerea discriminării constituie un principiu fundamental al oricărei democrații care a cunoscut o dezvoltare dinamincă și provoacă dezbateri aprinse în societățile moderne. O sursă importantă a inegalității și a discriminării este reprezentată de pasivitatea cetățenilor. Ca atare, implementarea principiului egalității de șanse și al nediscriminării rămâne o provocare permanentă a oricărei democrații. Crearea unei mase critice a cetățenilor care să promoveze prin comportamentul cotidian toleranța, statul de drept, integrarea, acceptarea și respectarea diferențelor este un proces de lungă durată în orice societate, care presupune o analiză și o recunoaștere a propriilor valori și temeri.

Promovarea constantă, sistematică și concertată a principiului nediscriminării constituie o preocupare majoră pentru comunitatea internațională. De-a lungul timpului au survenit o serie de schimbări în ceea ce privește dreptul privind nediscriminarea, atât în dreptul material, cât și în procedurile de protecție.

Măsurile de protecție prevăzute de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele stipulate de directivele europene în materie sunt obligatorii a fi aplicate, inclusiv de către țara noastră.

Potrivit articolului 148 aliniatul 2 din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au proritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

România a creat un cadru legal complex și complementar în domeniul egalității și al nediscriminării, principiul fiind legiferat în fiecare palier al ierarhiei legilor, începând cu legea fundamentală, legea cadru de prevenire și de sancționare a discriminării, în legile care reglementează domenii de activitate sau relații sociale speciale, respectiv în actele normative care oferă protecție diferitelor categorii de persoane din societate. Cel puțin la nivel legislativ, principiul nediscriminării este parte integrantă a culturii juridice din țara noastră.

Protecția egală a legii se concretizează pe următoarele obligații ale statului român: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și de aplicare a legii, de a interzice și de a sancționa prin lege discriminarea, precum și de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.

Principiul egalității (și interzicerea discriminării) este un drept special, care exprimă un raport între părți: persoana discriminată, persoana comparabilă și statul sau entitatea care face diferența nejustificată. Este un drept fundamental, autonom, dar și o cerință procedurală, o măsură a exercitării drepturilor fundamentale. Principiul trebuie respectat în procedura de exercitare a oricărui drept.

Conceptul de egalitate este greu de definit, dată fiind complexitatea acestuia și dimensiunea sa evolutivă în raport cu schimbările petrecute la nivel politic, economic și social. Astfel, termenul de egalitate poate fi folosit în mai multe moduri: poate însemna egalitate formală sau egalitate de tratament, dar și egalitate substanțială ce cuprinde egalitatea de șanse și egalitatea de rezultate.

Egalitatea formală sau egalitatea de tratament se bazează pe idea aristoteliană că fiecare persoană are dreptul de a fi tratată într-o manieră egală cu orice altă persoană într-o situație similară.

Importanța temei rezidă în faptul că atât judecătorii, cât și procurori, dar și instituțiile implicate în administrarea justiției au obligația de a aplica măsurile de protecție, de a invoca instrumentele de nediscriminare și de a determina legea aplicabilă.

Individul intrat într-un proces de coaching va conștientiza, în primul rând, nivelul la care se află, aceasta fiind linia de start în dezvoltarea lui personală și profesională. Aceasta presupune, în mod necesar, asumare si angajament., la care se adauga si implementarea in toate activitatile sale principiul nondiscriminarii si a egalitatatii de șanse și gen.

Procesul de coaching îl va ghida în sondarea potențialului personal de dezvoltare si va activa acele calități, abilități și resurse latente de care are nevoie pentru a deveni din ce în ce mai bun.

Bibliografie

Ticușan, M., (2015) Suport de curs – “Impactul inteligenței sociale și emoționale asupra performanțelor profesionale”.