OPTIMIZAREA LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ PRIN UTILIZAREA MIJLOACELE SPECIFICE JOCULUI DE BASCHET Coordonator științific: Prof.univ. dr. Elena Moldovan… [311402]

LUCRARE DE LICENȚĂ

OPTIMIZAREA LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ PRIN UTILIZAREA MIJLOACELE SPECIFICE JOCULUI DE BASCHET

Coordonator științific:

Prof.univ. dr. Elena Moldovan

Absolvent: [anonimizat]ŐD LESTYÁN

2020

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………….…

Scopul lucrării……………………………………………………………….……

Ipoteza lucrării …………………………………………………………………..

Sarcinile lucrării……………………………………………………………………

Motivația

Capitolul I. Fundamentarea teoretică a lucrării………………………………

Sistemul formelor de organizare a practicării exercițiilor fizice în învățământul

gimnazial ………………………………………………………………………………………………….

1.2. Caracteristici ale lecției de educație fizică și sport în învățământul gimnazial……

1.3. Prevederile programei de educație fizică și sport privind competențele specifice și conținutul jocului de baschet în învățământul gimnazial clasele V – VI……………………………………………………………………

1.4. Aspecte teoretice privind cerințele ce decurg din principalele obiective ale educației

fizice……………………………………………………………………………………………………………………

1.5. Repere metodologice privind inițierea în jocul de baschet la clasele V– VI

1.6. [anonimizat], psihice și motrice ale elevilor din învățământul

gimnazial……………………………………………………………………………………………….

CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Metode și tehnici de cercetare utilizate…………………..………………

2.2. Condițiile de desfășurare a studiului, locul, subiecții, durata………………….

CAPITOLUL 3. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

3.1. Prezentarea rezultatelor măsurătorilor antropometrice……………………..

3.2. Prezentarea rezultatelor valorilor privind dezvoltarea motrică generală a

subiecților cuprinși în experiment………………………………………….

3.3. Prezentarea și interpretarea rezultatelor la probele de control specifice

jocului de baschet………………..…………………………………………

3.4. Prezentarea și interpretarea reperelor de joc………………………………

CONCLUZII……………………………………………………………..…….

[anonimizat]…………………………………

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….

ANEXE ……………………………………………………………………….

[anonimizat], este un fenomen social complex unanim acceptat. [anonimizat], [anonimizat] 10-12 ani.

Principiile jocului de baschet au o [anonimizat], care are o adâncă înrâurire socială explică faptic conceptul de spirit colectiv (echipă), [anonimizat]. Baschetul este în cadrul sportului o [anonimizat] o forță creatoare a unei părți a societății și o creație a acesteia. Tratarea acestui subiect într-o [anonimizat], [anonimizat], au un rol major nu numai în dezvoltarea individualității umane ci și în procesul de socializare a individului. Socializarea reprezintă procesul prin care copilul devine treptat o persoană conștientă de sine, inteligentă integrată în tipul de cultură căreia acesta îi aparține.

Socializarea leagă între ele diferitele generații. Baschetul rămâne o experiență la capătul căruia disciplina, personalitatea, voința, inteligența și spiritul colectiv devin particularități distincte.

La nivelul psihic, practicarea baschetului impune copilului multă disciplină, datorită regulilor complexe de practicare, o cultură a sănătății, o dezvoltare a încrederii în sine, a voinței, a capacităților integrative și adaptative.

O altă calitate importantă a baschetului constă în aceea că deține și o funcție formativă, cerință regăsită și în programele de educație fizică și sportivă școlară în vigoare. S-a ajuns la concluzia că pentru realizarea obiectivelor specifice educației fizice tradiționale, trebuie integrate în aceasta, și anumite sporturi considerate ca mijloace ale educației fizice printre care și baschetul. Astfel, baschetul reprezintă o simbioză între educația fizică și cea sportivă conferindu-i acestuia încadrarea în activitățile ce contribuie la cultura și educația sportivă în rândul celor care se implică în predarea și practicarea acestui sport. Pe lângă faptul că reprezintă un mijloc al educației fizice și sportive baschetul contribuie la integrarea socială a copiilor și tinerilor și la pregătirea multilaterală a acestora prin activitatea fizică specifică practicării lui.

Scopul lucrării

Pornind de la aceste considerente și de la concluzia că marile succese sportive pot fi obținute numai prin depistarea timpurie a elementelor talentate, urmate de o pregătire sistematică a acestora, în conformitate cu cele mai noi descoperiri științifice în domeniu, lucrarea de față și-a propus să scoată în evidență rolul mijloacelor specifice jocului de baschet în lecțiile de educație fizică.

.

Ipoteza: se pleacă de la premisa că prin introducerea în conținutul lecțiilor de educație fizică și sport, a mijloacelor specifice jocului de baschet, efectele pe planul dezvoltării fizice generale și a stării de sănătate pot fi multiple și benefice.

Sarcinile lucrării:

Problematica lucrării, subordonată îndeplinirii obiectivelor și sarcinilor acesteia, a avizat următoarele aspecte principale:

nivelul de abordare a temei în literatura de specialitate;

studierea programei de educație fizică și sport pentru învățământul gimnazial;

studierea a Sistemului Național Școlar de Evaluare la disciplina educație fizică și sport;

însușirea principalelor repere conceptuale și metodologice din noul Curriculum Național;

înțelegerea și aplicarea noii metodologii a proiectării demersului didactic în activitatea de educație fizică și sport;

corelarea conținutului instruirii cu particularitățile de vârstă subiecților din învățământul gimnazial;

studierea și aprofundarea particularităților formelor de organizare și activităților de educație fizică și sport cu accent pe lecțiile de trunchi comun și opționale;

efectuarea măsurătorilor și testărilor inițiale;

testările și măsurătorile finale;

centralizarea și interpretarea datelor;

formularea concluziilor lucrării.

Motivarea alegerii temei

Întărirea sănătății, dezvoltarea calităților motrice, dezvoltarea fizică corectă și armonioasă, educarea spiritului colectiv și competițional, capacitățile de organizare și autoorganizare, reprezintă câteva din obiectivele și funcțiile esențiale ale educației fizice și sportive școlare, ceea ce m-a determinat în alegerea și abordarea acestei teme iar baschetul, sub aspect educațional, ca mijloc al educației fizice și sportive contribuie substanțial la realizarea acestor obiective și funcții.

CAPITOLUL 1

FUNDAMENTAREA TEORETICA A LUCRĂRII

1.1. Sistemul formelor de organizare a practicării exercițiilor fizice în învățământul gimnazial

Formele de organizare a practicării exercițiilor fizice creează cadrul necesar pentru realizarea obiectivelor educației fizice și sportului, la fiecare subsistem specific. De aceea, există suficiente diferențieri, sub aspectele conținutului, metodologiei, tipologiei, în funcție de subsistemele respective.

Formele de organizare a practicării exercițiilor fizice pentru elevi pot fi grupate astfel:

A) Forme de organizare în regimul școlar:

a) Prevăzute în planul de învățământ:

• lecțiile de trunchi comun, adică lecțiile "clasice" de educație
fizică și sport.

b) Neprevăzute în planul de învățământ:

momentul de educație fizice și sport, numit și "minutul de
educație fizică și sport" din cauza duratei, se desfășoară la alte discipline de învățământ, când elevii dau semne de oboseală, plictiseală. Este condus de cadrul didactic care se află la lecția respectivă și cuprinde 3-4 exerciții cu caracter de „înviorare". Poate fi prezent și pe parcursul altor activități extrașcolare, cum ar fi cele de tip cultural-artistic;

recreația organizată, de obicei cea mare, are un conținut bazat
pe jocuri de mișcare, parcursuri și trasee aplicative, ștafete, etc. Se desfășoară numai la nivelul ciclului primar de învățământ iar îndrumarea este asigurată fie de profesori de educație fizică și sport, fie de învățătoare sau învățători, fie de instructori elevi din clasele gimnaziale;

• gimnastica zilnică, introdusă printr-o Hotărâre a Ministerului
Învățământului în 1972 (neabrogată încă) se mai desfășoară doar în puține unități școlare. Se recomandă cu această gimnastică (care nu este de înviorare) să fie realizată înainte de începerea programului școlar sau în recreația mare. Sub aspectul conținutului constă din 5-6 exerciții analitice făcute simultan cu toți elevii (dispuși în curtea școlii). Exercițiile sunt prezentate de un profesor de educație fizică sau de un învățător precum și de elevi instructori din clasele mai mari. Exercițiile exersate trebuie să fie simple și posibil a fi efectuate numai din poziția stând sau derivate ale acesteia, elevii nefiind în echipament sportiv.

• gimnastica compensatorie, prezentă în învățământul
profesional, cam pe aceeași poziție a „gimnasticii zilnice" și a „momentului de educație fizică și sport" pentru celelalte unități școlare, se desfășoară în zilele de practică al elevilor, după două-trei ore de activitate. Este condusă de profesorul îndrumător de practică sau de maistrul-instructor;

B) Forme de organizare în timpul liber al elevilor

a) Activități de educație fizică și sport pentru toți:

• competiționale: campionatul școlii la diferite sporturi,
crosuri, cupe, campionate școlare naționale;

• noncompetiționale: acțiuni turistice (plimbări, excursii,
drumeții) , serbări sportive, tabere de vacanță cu caracter de inițiere în unele ramuri sau probe sportive.

b) Activități sportive de performanță:

realizate în asociații și cluburi sportive școlare;

realizate în alte asociații și cluburi sportive de performanță.

C) Forme de organizare noi – lecțiile din curriculum – ui la decizia
școlii

În concordanța cu noua concepție curriculară, care vizează conținutul planului de învățământ, s-a creat posibilitatea ca o parte a acestuia să fie lăsată la decizia școlii („puterea școlii"), ca expresie a acțiunii de democratizare a învățământului, realizată prin activități de descentralizare a deciziei.

Această măsură dă libertate fiecărei școli de a decide asupra unui segment de curriculum național creându-se astfel posibilitatea realizării unor trasee individuale de pregătire.

Curriculum la decizia școlii pentru disciplina educație fizică și sport îmbracă următoarele forme de organizare (tipuri de lecții):

a) Lecția de extindere

Deși aceasta se organizează cu întreaga clasă deodată, respectând structura și cerințele metodice stabilite pentru lecțiile prevăzute la trunchiul comun, datorită scopului și obiectivelor sale, această lecție are și unele particularități, dintre care menționăm:

se elaborează noi obiective de referință;

se elaborează un alt document de"eșalonare anuală" a ciclurilor tematice diferențiat față de celelalte clase, care nu beneficiază de această lecție;

sporul de lecții permite creșterea numărului de tematici ale unor cicluri
sau creșterea numărului de cicluri tematice pentru unele conținuturi luându-se în considerație și opțiunile elevilor;

conținuturile abordate (suplimentar) sau cele prevăzute în programa
școlară cu asterisc, dar și altele, pe care profesorul le consideră necesare și accesibile față de nivelul de pregătire ale elevilor respectivi;

structura lecției se restrânge sub aspectul numărului și al duratei
situațiilor de instruire, lăsând un spațiu mai mare practicării globale a ramurilor de sport;

dezvoltarea calităților motrice se realizează prioritar, sub forma combinată a acestora, predominând cele specifice ramurilor sportive practicate;

• scala de evaluare va prevedea exigențele crescute, notele care se acordă în înscriu în aceeași rublică, comună cu orele de trunchi comun.

b) Lecția de aprofundare

Acest tip de lecție reprezintă acea formă de C.D.S., căreia i se acordă o oră din plaja orară a clasei respective în locul orei de extindere.

Conținutul acestor lecții vizează aprofundarea unor conținuturi predate la orele din trunchiul comun și neînsușite în mod corespunzător de către elevi în anii precedenți. Dacă acest tip de curriculum are caracter de recuperare, aplicat la un grup de elevi sau la întreaga clasă, care nu au reușit să atingă standardele minimale prevăzute de programă în anii anteriori.

Practicarea acestui tip de C.D.S. implică mai multe operații preliminare, dintre care enumerăm: cunoașterea temeinică a nivelului de pregătire a tuturor elevilor, raportat la conținutul programei școlare din anii anteriori; stabilirea conținuturilor neînsușite din programa trunchiului comun și elaborarea, pe această bază, a unui sistem de planificare și evaluare special conceput pentru asemenea lecții.

Apreciem că, la educație fizică și sport, acest tip de C.D.S. nu prezintă avantaje evidente, mai ales dacă se adresează numai unui grup de elevi, sacrificându-se astfel o oră de extindere de care ar putea beneficia întreaga clasă.

c) Lecțiile opționale

Acest nou tip de curriculum, cu importantă pondere în structura sistemului de învățământ, cuprins în reforma școlară, a fost conceput în ideea de a contribui la dezvoltarea complexă a elevilor, creând cadrul organizatoric necesar pentru valorificarea înclinațiilor și aptitudinilor acestora.

În cadrul acestor lecții, elevii beneficiază de un sistem de pregătire superior, care poate aduce importante contribuții pentru îmbunătățirea capacității motrice generice și instruirea elevilor la ramurile sportive pe care aceștia le îndrăgesc.

Deși este posibil ca lecțiile să se realizeze cu clasa sau pe grupe, apreciem că singura modalitate de a răspunde în mod integral scopului pentru care s-a oferit această parte de curriculum, este organizarea activității pe grupe care permite satisfacerea opțiunilor formulate de elevi potrivit cu interesul, pasiunile și disponibilitățile motrice ale acestora. Lecția are o durată de 50 de secunde, se organizează în cadrul școlar, iar conținutul activității se stabilește prin programe pe ramuri de sport special elaborate de către fiecare profesor.

Sistemul de planificare este particularizat potrivit specificului acestei forme de activitate și cuprinde: „eșalonarea anuală a activității de învățare" și „proiectarea unităților de învățare".

Structura lecției este similară cu cea de antrenament sportiv la grupele de începători. Conținuturile sunt dintr-o singură ramură de sport și cele care se adresează dezvoltării calităților motrice.

d) Lecția de ansamblu sportiv

Deși nu face parte din curriculum-ul național, fiind o formă de activitate specifică numai pentru educație fizică și sport, o tratăm la acest capitol, întrucât aceasta este menționată în planul de învățământ ca o formă de activitate organizată constant cu o oră săptămânal pentru fiecare grupă constituită din 12 elevi.

Lecțiile au caracterul de pregătire într-o ramură de sport la care pot participa elevi din una sau mai multe clase, din același an de studiu sau din anii de studiu apropiați activitatea desfâșurându-se numai în afara orarului școlar, inclusiv în zilele nelucrătoare.

În cadrul acestor ore, elevii își perfecționează cunoștințele și deprinderile dintr-o ramură de sport stabilită în mod opțional și pregătește elevii pentru participarea la diferite categorii de competiții.

Conținutul lecțiilor de pregătire este similar cu cel de antrenament sportiv, prevăzut pentru grupele de începători (avansați) ale cluburilor sportive școlare.

Proiectarea demersului didactic se face în conformitate cu specificul fiecărei ramuri de sport, aplicând programa pe care o elaborează fiecare profesor. La aceste ore frecvența elevilor se înregistrează în caietul profesorului iar o copie cu elevii fiecărei grupe se înaintează la secretariatul școlii, ca document justificativ pentru normarea cadrului didactic respectiv, Elevii nu vor fi evaluați după probele și normele de control stabilite de profesor, dar nu se acordă note care să fie trecute în catalog.

Pentru a-și atinge scopul, este necesar ca grupele constituite să se mențină cu aceiași elevi, pe o perioadă de mai mulți ani școlari consecutivi, fapt ce permite o instruire temeinică a elevilor și constituirea unor formații competitive.

d) Lecția condusă în echipă (cuplu profesor-învățător)

în conformitate cu prevederile legii 109/1999 privind construirea normei didactice la nivelul învățământului primar și educația fizică și spoitul pot fi predate în cuplu format din două cadre didactice (profesor-învățător), fiecare dintre aceștia fiind normați separat.

Fiind o experiență nouă, se impune ca abordarea predării în cuplu să nu rămâne un simplu deziderat, ci să se transforme într-o realitate cu influențe benefice asupra elevilor, în care fiecare din componenții cuplului să aibă bine delimitate atât atribuțiile fiecăruia dintre ei, cât și elementele comune, la realizarea cărora își aduc contribuția ambele cadre didactice.

Cunoscând și aplicând cu măiestrie pedagogică această formă nouă de predare, se poate reforma cu adevărat procesul de învățământ, crescându-i eficiența la cote considerabile.

Fiind o formă de activitate fără o experiență anterioară, apreciem că se impune să facem unele precizări privind conceperea și realizarea acestei activități, în această formă de organizare.

Conceperea planificării se face în comun de către cele două cadre didactice, învățătorul fiind cel care prezintă nivelul de pregătire al clasei și disponibilitățile la efort ale copiilor.

În organizarea și desfășurarea lecției, învățătorul se va ocupa de:

dezechiparea și echiparea elevilor;

conducerea lor la locul de desfășurare a lecției;

supraveghează și corectează exercițiile elevilor la momentele din
lecție unde se impune acest lucru;

ajută profesorul în desfășurarea unor întreceri privind: corectitudinea execuțiilor, înregistrarea rezultatelor, susținerea probelor de evaluare, înregistrarea calificativelor în catalogul clasei procure și distribuie materiale sportive, etc.

Profesorul de educație fizică și sport concepe și conduce lecția (potrivit tematicii stabilite) solicitând, după caz, sprijinul învățătorului.

Prezentarea sistemului formelor de organizare a practicării exercițiilor fizice ridică în mod firesc întrebarea: de ce lecția de educație fizică este – în sistem – formă de bază?

Răspunsul poate fi dat prin nominalizarea următoarelor argumente:

se desfășoară, sub aspectele conținutului și a metodologiei generale,
pe baza unei programe oficiale de specialitate;

este condusă de un specialist cu studii superioare corespunzătoare;

se desfășoară într-un timp bine precizat de de orarul din care fac parte
subiecții (în învățământ durata normală este de 50 de minute);

se desfășoară cu clase de elevi, relativ omogene ca vârstă și
particularități;

fiind cuprinsă în planul de învățământ, este obligatorie atât pentru
profesori cât și pentru elevi;

toate celelalte forme de organizare se pot desfășura datorită
conținutului sau efectelor acesteia. în lecția se învață majoritatea deprinderilor și priceperilor motrice, se însușesc exerciții pentru dezvoltatea fizică, se dezvoltă calitățile motrice, se însușesc principalele reguli de practicare a exercițiilor fizice, se însușesc tehnici de auto organizare – auto conducere- autoevaluare. Toate acesteia se transferă în celelalte forme de organizare, existând și posibilitatea ca unele dintre ele să se și perfecționeze;

în lecție, fiind condusă de un specialist, pe baza programei, este
posibilă respectarea cerințelor didactice fundamentale pentru orice activitate de acest tip:

să aibă teme și obiective precise;

să folosească cele mai eficiente metode, mijloace și formații de
lucru;

să aibă o dozare corespunzătoare a efortului și o dinamică a
acestuia pe aceeași măsură;

să îmbine optim instruirea cu educația;

să valorifice la maxim întregul timp alocat, deci să se realizeze o
densitate bine corelată cu temele și obiectivele;

să formeze deprinderi, individuale și de grup, pentru
autoorganizare – autoconducere – autoevaluare;

să fie înțeleasă, programată și realizată ca făcând parte dintr-un
ciclu tematic de mai multe lecții, în care fiecare se sprijină pe cea
anterioară și o pregătește cu următoarea.

1.2. Caracteristici ale lecției de educație fizică și sport în învățământul gimnazial

Structură:

Structura lecției este dată de succesiunea unor secvențe, în timpul alocat, secvențe diferențiate în privința obiectivelor, conținutului, duratei și metodologiei.

În evoluția sa, lecția de educație fizică și sport a avut mai multe structuri:

lecția de patru părți: organizarea, pregătire, fundamentală și de
încheiere;

lecția pe trei părți: pregătitoare, fundamentală și de încheiere;

lecția pe verigi (situații de instruire), specifică etapei actuale.

Verigile, în totalitatea lor teoretică sunt:

organizarea colectivului de elevi;

pregătirea organismului pentru efort (încălzirea generală a organismului);

influențarea selectivă a aparatului locomotor (optimizarea dezvoltării
fizice);

dezvoltarea/educarea sau verificarea calităților motrice viteza sau
îndemânarea;

însușirea (inițierea"primară"), consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și/sau priceperilor motrice;

dezvoltarea/educarea sau verificarea calităților motrice forța sau
rezistența;

revenirea organismului după efort (liniștirea organismului);

aprecieri și recomandări.

Așadar, lecția de educație fizică și sport, trebuie să cuprindă următoarele secvențe temporale:

organizarea colectivului de elevi;

pregătirea organismului pentru efort;

influențarea selectivă a aparatului locomotor;

veriga tematică sau verigile tematice;

revenirea organismului după efort;

încheierea organizată a lecției.

Conținut:

1.Organizarea colectivului de elevi

Durată: 2-3 minute (ca medie);

Obiective:

disciplinarea colectivului de subiecți, asigurarea unui debut de lecție organizat;

captarea atenției subiecților;

cunoașterea unor variabile de moment: efectiv, echipament, stare de sănătate;

conștientizarea de către elevi a conținutului lecției

c) Conținut și principalele sisteme de acționare:

raport (facultativ la clasele mari);

verificarea echipamentului și a prezenței;

anunțarea temelor lecției;

exerciții de front și formații (dacă este cazul);

jocuri și exerciții de atenție (dacă este cazul).

d) Formații de lucru:

în linie pe 1 sau 2 rânduri;

careu, semicerc etc.

2. Pregătirea organismului pentru efort

Durată: 5-7 minute (ca medie);

Obiective:

stimularea treptată a funcțiunilor organismului;

asigurarea unei stări de excitabilitate corespunzătoare pentru
activitatea care minează;

educarea percepțiilor spațio – temporale.

c) Conținut și principalele sisteme de acționare

exerciții de front și formații;

variante de mers și alergare;

jocuri de mișcare, ștafete și parcursuri aplicative care să
angreneze întreg colectivul;

pași de dans, exerciții ritmice.

d) Formații de lucru:

coloană câte 1 sau 2:

alte formații specifice sistemului de acționare.

3. Influențarea selectivă a aparatului locomotor

Durata: 5-6 minute (în unele situații 7-8 minute);

Obiective:

stimularea tonicității și troficității musculare segmentare;

educarea atitudinii corporale, globale sau parțiale corecte;

prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiențe fizice;

educarea specială a marilor funcțiuni, mai ales a respirației,

c) Conținut și principalele sisteme de acționare:

exerciții (grupate în complexe) libere, cu obiecte, cu partener etc.
(executate simultan sau în ritm propriu);

exerciții pentru educarea actului respirator voluntar.

d) Formații de lucru:

coloană de gimnastică, semicerc, cerc etc.

4. Dezvoltarea calităților motrice VITEZĂ sau ÎNDEMÂNARE

Durată: 7-8 minute (în unele situații 10-12 minute);

Obiective:

• îmbunătățirea indicilor diferitelor forme de manifestarea a vitezei sau îndemânării.

c) Conținut și principalele sisteme de acționare:

exerciții speciale (din deprinderile motrice de bază, utilitar
aplicative, executate"izolat" sau sub formă de parcursuri,
ștafete, jocuri de mișcare);

exerciții sub forma deprinderilor specifice unor ramuri de sport
(atletism, jocuri sportive, gimnastică etc) efectuate în condiții
specifice dezvoltării celor două calități,

d) Formații de lucru:

linie pe 1 – 2 sau mai multe rânduri;

mai multe șiruri, grupe sau echipe.

5. Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și priceperilor motrice

Durata: aproximativ 10 minute (în unele situații 15-20 minute);

Obiective: (depind de "faza" învățării motrice);

formarea reprezentărilor corecte;

inițierea în mecanismul de bază;

formarea stereotipului dinamic;

automatizarea parțială sau totală a deprinderilor motrice;

formarea priceperilor complexe (capacitatea de generalizare);

verificarea nivelului de manifestare, de executare a deprinderilor și priceperilor motrice.

c) Conținut:

exerciții selecționate din „algoritmul specific";

alte modele operaționale eficiente.

d) Formații de lucru:

pe "ateliere", „grupe",dispuse în modalități specifice executării
exercițiilor;

"frontal" (când este posibil);

în perchi;

individual.

6. Dezvoltarea calităților motrice FORȚA sau REZISTENȚA

Durată: 5-7 minute (uneori 10 minute).

Obiective:

• îmbunătățirea indicilor de manifestare a celor două calități.

c) Conținut și principalele sisteme de acționare:

• exerciții speciale (pentru întregul corp sau pentru unele
segmente) subordonate procedeelor metodice folosite;

acțiuni motrice (sub formă de deprinderi și priceperi de bază,

utilitar-aplicative sau sportive) efectuate în condiții specifice
educații calităților respective.

d) Formații de lucru:

• adaptate procedeelor metodice folosite sau specifice fiecărui
sistem de acționare.

7. Revenirea organismului după efort

Durată: 2-3 minute ( ca medie).

Obiective:

revenirea treptată a marilor funcțiuni ale organismului;

întărirea reflexului de postură.

c) Conținut și principalele sisteme de acționare:

exerciții de mers sau alergare ușoară;

exerciții de relaxare musculară;

exerciții respiratorii.

d) Formații de lucru:

coloană câte 1 sau 2;

deplasarea"liberă" (individuală) în spațiul de lucru.

8. Aprecieri și recomandări

Durată: 1-2 minute (ca medie).

Obiective:

conștientizarea modului de participare la lecție a subiecților,
formarea capacității de apreciere sau autoapreciere;

stimularea activității independente din timpul liber.

c) Conținut și principalele sisteme de acționare:

concluzii privind comportamentul la lecție al subiecților;

formularea temei pentru acasă sau a altor recomandări pentru
lecția următoare de educație fizică sau pentru activitatea
independentă;

salutul.

Verigile lecției trebuie realizate în "sistem", durata lor variând în funcție de mai mulți factori. în unele situații pot exista contopiri de două verigi sau chiar absența unora dintre ele. în realitate, în nici o lecție nu pot exista practic toate verigile. Au caracter permanent indiferent de tipul lecției verigile 1, 2, 3, 7 și 8. Verigile 4, 5 și 6 sunt tematice.

Particularități:

predomină ca tipologie lecțiile monosport sau bisport, deci cu teme din
deprinderi specifice dintr-un sport sau din două sporturi;

aceste deprinderi specifice au ca obiective operaționale tematice
elementele de învățare (de însușire primară), urmând ca pondere,
lecțiile mixte în care alături de teme care se învață apar și altele care se
consolidează sau verifică;

structura lecției, indiferent de tipologie, implică toate verigile
(situațiile de instruire) clasice;

procedeele de exersare cele mai eficiente sunt exersarea frontală în
verigile netematice și exersarea pe grupe în verigile tematice;

încep să apară, chiar din primele clase ale ciclului gimnazial,
elementele de autoorganizare – autoconducere – autoevaluare;

în toate lecțiile se va pune accent pe conștientizarea elevilor, anunțarea
temelor lecției se va face numai în prima verigă;

metodele de instruire de tip euristic, mai ales problematizante,
dobândesc o pondere sporită față de ciclul anterior, folosirea întrecerii
sub formă de jocuri de mișcare, ștafete, parcursuri aplicativ-utilitare sau
jocuri bilateral-sportive devenind o dominantă în majoritatea lecțiilor
din acest ciclu;

• crește și ponderea temelor pentru acasă, comparativ cu ciclul primar.

1.3. Prevederile programei de educație fizică și sport privind competențele specifice și conținutul jocului de baschet în învățământul gimnazial , clasele V. – VI.

1.3.1. Clasa a V.-a

Competențe specifice și exemple de activități de învățare:

1. Dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor necesare desfășurării activităților sportive.

2. Asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia.

3. Favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevilor.

Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Conținutul jocului de baschet:

– Procedee tehnice folosite în atac:

prinderea, ținerea și pasarea mingii cu două mâini de la piept, de pe loc și urmată de deplasare;

oprirea într-un timp;

pivotarea prin pășire și întoarcere;

dribling mediu;

aruncarea la coș cu o mână din față;

aruncarea la coș din dribling.

– Procedee tehnice folosite în apărare:

poziția fundamentală în apărare;

deplasările cu pași adăugați;

lucrul de brațe și jocul de picioare

– Acțiuni tactice folosite în atac:

demarcajul

depășirea

– Acțiuni tactice folosite în apărare:

marcajul normal

– Joc de baschet cu aplicarea procedeelor învățate, cu reguli adaptate:

2×2 și 3×3 la un panou;

5×5, la două panouri.

1.3.2 Clasa a VI.-a.

1. Dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor necesare desfășurării activităților sportive.

2. Asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia.

3. Favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevilor.

4. Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Conținutul jocului de baschet:

– Procedee tehnice folosite în atac:

prinderea, ținerea și pasarea mingii cu două mâini de la piept, din
deplasare;

oprirea într-un timp;

pivotarea;

dribling cu variații de ritm;

aruncarea la coș de pe loc cu o mână din față sau cu două mâini de la
piept;

aruncarea la coș din dribling.

– Procedee tehnice folosite în apărare:

deplasări specifice în poziție fundamentală;

lucrul de brațe și jocul de picioare.

– Acțiuni tactice folosite în atac:

demarcajul;

depășirea;

pătrunderea.

– Acțiuni tactice folosite în apărare:

marcajul normal;

marcajul agresiv

– Joc de baschet cu aplicarea procedeelor învățate și respectarea regulilor
fault și dublu dribling:

• 2×2 și 3×3 la un panou;
• 5×5, la două panouri.

1.4. Aspecte teoretice privind cerințele ce decurg din principalele obiective ale educației fizice.

1. Pregătirea fizică urmărește dezvoltarea multilaterală a calităților motrice. Exercițiile vor fi simple și ușoare, evitându-se supunerea organismului copiilor la solicitări intense. Este recomandat să se utilizeze jocurile, în special cele sub formă de întrecere și circuitele.

Dezvoltarea fizică

întărirea musculaturii întregului corp, acționând analitic asupra centurii scapulo-humerale, centurii abdominale, membre superioare și inferioare.

dezvoltarea capacității respiratorii.

creșterea forței statice de menținere a coloanei vertebrale prin tonifierea musculaturii.

Mijloace:

exerciții din diferite poziții cu caracter global și analitic; statice și dinamice (îndoiri, aplecări, răsuciri, arcuiri, balansări, extensii, fandări, etc.).

alergări pe diferite distanțe (600, 800, 1000 m.).

sărituri pe loc și cu deplasare (pe un picior și pe ambele picioare).

exerciții cu obiecte portative: mingi medicinale, bastoane, extensoare, gantere, corzi.

exerciții pe perechi cu învingerea greutății proprii, a rezistenței partenerului, transport de greutăți.

exerciții la scara fixă.

circuite mixte.

Dezvoltarea calităților motrice

Dezvoltarea vitezei cu accent pe viteza de reacție și repetiție în execuția procedeelor tehnice și acțiunilor tactice individuale, urmărind menținerea ritmului susținut în cadrul jocului.

Dezvoltarea îndemânării în efectuarea structurilor tehnice și acțiunilor tactice individuale de atac și apărare.

Întărirea forței întregii musculaturi.

Mărirea capacității de adaptare la efortul de rezistență.

Mijloace:

Viteză

joc de gleznă în ritm rapid, urmat de sprint – 4×20 m.

alergare cu genunchii sus în ritm rapid – 2×20 m.

alergare cu lovirea gambelor de coapsă –2×20 m.

deplasare laterală cu pași adăugați, stânga, dreapta – 4×20 sec.

deplasare înainte, înapoi cu pași adăugați – 4×20 sec.

alergare accelerată pe 10, 15, 20 m.

alergare de viteză la deal – vale, nisip, zăpadă – 4×20 m.

alergare cu opriri și schimbări de direcție – 4×25 m.

ștafete cu opriri, deplasări cu pași adăugați și dribling – 4×20 sec.

concurs de pase sau aruncări la coș – 30-60 sec.

Forță

genuflexiuni pe un picior și pe ambele picioare;

pas sărit, pas săltat;

sărituri repetat pe ambele picioare, cu desprindere de pe loc;

exerciții cu mingi medicinale;

exerciții pe perechi – tracțiuni, împingeri, roaba;

joc de brațe și picioare – 4-6×20 sec.;

cursa într-un picior, lupta cocoșilor.

Îndemânare

dribling, pase și aruncări la coș, cu mâna îndemânatică și neîndemânatică;

dribling cu două mingi, cu mingi de mărimi și greutăți diferite, pe loc și în deplasare;

pase în doi cu două mingi, de aceeași mărime sau de mărimi diferite;

parcursuri și trasee combinate cu alergare, dribling printre jaloane, sărituri peste obstacole, pase, aruncări la coș, etc.;

Rezistență

alergare în tempo uniform pe 400, 600 și 800 m.;

alergare de durată pe teren plat și variat – 5-10 min.;

structuri de exerciții cu desfășurare continuă – 2-4 min.;

deplasări cu pași adăugați lateral, înainte și înapoi, cu lucru de brațe – 3×60 sec.;

circuite mixte.

2. Pregătirea tehnică urmărește inițierea copiilor în procedeele de bază. Elementele de bază vor fi executate în regim de viteză și durată, în condiții analoage jocului, pentru a preîntâmpina starea de dezinteres și plictiseală din partea copiilor. Se va insista asupra formării unor deprinderi corecte, știut fiind că, pentru corectarea deprinderilor greșite, este necesar un timp îndelungat.

Însușirea corectă a tehnicii va permite mai târziu copiilor, perfecționarea ei și rezolvarea creatoare a situațiilor noi create de joc, odată cu sentimentul de satisfacție datorat colaborării cu coechipierii și faptului că este util în joc.

Învățarea procedeelor tehnice fundamentale

Prinderea, ținerea și pasarea mingii cu o mână și cu două mâini de pe loc și din deplasare;

Oprirea, pivotarea, fenta;

Driblingul cu mâna dreaptă și stângă, în viteză, cu variații de tempou, cu schimbări de direcție, cu trecerea mingii prin față, pe la spate și cu piruetă;

Schimbarea de direcție și săriturile;

Deplasarea cu pași adăugați, înainte, înapoi și lateral;

Alergare laterală stânga-dreapta;

Jocul de picioare și lucrul de brațe;

Aruncarea la coș de pe loc cu o mână din față și de deasupra capului;

Aruncarea la coș din dribling, din alergare și din săritură.

Mijloace

dribling pe loc cu mâna dreaptă și stângă;

ștafete cu dribling;

,,leapșa’’ și cursa pe numere în dribling;

aruncări la coș cu o mână de pe loc, din apropierea coșului și cu mărirea distanței de aruncare;

aruncări la coș din dribling;

prinderea și pasarea mingii, cu două mâini de la piept, cu pământul și de deasupra capului;

1.5. Repere metodologice privind inițierea în jocul de baschet la clasele V– VI

Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mișcări specifice pe care le execută un elev în timpul practicării jocului în concordanță cu regulile și sarcinile solicitate de practicarea echipei sale în competiție. Acest ansamblu de mișcări specifice grupează elementele și procedee tehnice și se referă în egală măsură la manevrarea obiectului de joc și la deplasările făcute de elev în vederea realizării acestei manevrări.

Tehnica are o importanță deosebită în procesul de joc și nu trebuie privită ca un factor izolat. între tehnică și ceilalți factori ai conținutului jocului-fizic, tactic, teoretic și psihic există o interdependență și o condiționare reciprocă, fiecare manifestându-se în funcție de ceilalți factori, într-o proporție variabilă. Tehnica are la bază calitățile motrice fără de care elevul nu poate atinge la maximum posibilitățile sale. Aceasta este cea care condiționează tactica și îi este, în același timp, subordonată și se influențează reciproc. Tehnica trebuie conțină mișcări raționale, corespunzătoare aplicării legislațiilor anatomiei, biomecanicii, fiziologiei și a altor științe. Ea trebuie să fie simplă și accesibilă.

Fiecărui elev îi corespund forme generale de mișcare la baza cărora stau elemente tehnice ale acestui joc materializate prin execuția a numeroase procedee în raport cu diferite situații specifice jocului.

Elementul tehnic reprezintă noțiunea de generalizare a execuției mai multor procedee tehnice, având un caracter abstract materializat prin procedee tehnice ca mijloc de realizare.

Procedeul tehnic reprezintă concretizarea și adaptarea în joc a elementelor tehnice având un caracter concret de execuție cu un mecanism complex de mișcări executate conștient într-o succesiune rațională și cu un scop bine definit.

De exemplu, elementul tehnic"pasarea mingii" se poate realiza prin mai multe procedee tehnice ca:

pasa cu două mâini de la piept, de pe loc;

pasa cu două mâini de la umăr, din alergare;

pasa în cârlig etc.

Când însușirea procedeului tehnic se face izolat în afara procesului de joc putem vorbi despre procedeul simplu, iar când numărul procedeelor simple este mai mare (sau în creștere) întâlnim aspectul de complexe de procedee tehnice. Procedeele se execută cu sau fără minge.

Însușirea mecanismului de bază a tehnicii are un caracter individual bine definit în concordanță cu particularitățile psiho-fizice ale fiecărui jucător, particularități care definesc stilul (amprenta personală) fiecărui elev. Așadar, stilul presupune menținerea structuri și formei corecte a mișcării, la care se adaugă nota personală a respectivului jucător.

Tehnica jocului cu minge

Ori de câte ori un atacant primește mingea, el va trebui să acționeze într-o poziție fundamentală specifică, aceasta oferindu-i permanent o situație de avantaj în acțiunea sa împotriva apărătorului direct, putând arunca la coș, pleca în dribling sau pasa. El va avea privirea orientată către coș, ca ține mingea la nivelul bărbiei sau a pieptului, genunchii și gleznele ușor îndoite, corpul având o poziție stabilă și echilibrată. Această poziție reprezintă mijlocul prin care atacantul cu minge realizează "tripla amenințare".

Elementele de tehnică cu minge sunt:

prinderea mingii;

ținerea mingii;

pasarea mingii;

oprirea;

pivotarea;

driblingul;

aruncarea la coș.

Pasarea mingii

Ca urmare a statisticilor efectuate, acest element reprezintă, în medie, între 60-70% din gama elementelor fundamentale folosite în jocul de baschet.

Pasa este elementul care are un rol determinant în rezolvarea scopului jocului; ea asigură caracterul colectiv al jocului prin legătura pe care o face între acțiunile individuale și cele colective. Acest element presupune prezența partenerului, fiind condiționat de poziția și viteza de deplasare a acestuia, de specificul fazei de joc, de plasamentul adversarului etc. Pasa este, deci, condiționată de existența unor jucător care o efectuează și de a altuia căruia i se adresează, implicând astfel doi jucători.

Astfel, jucătorul care pasează trebuie:

să fie atent ca pasa pe care o execută să fie transmisă unui coechipier
demarcat, a cărui acțiune să o anticipeze cât mai repede posibil;

să determină rapid "culoarul" de pasăre spre coechipierul căruia îi
transmite mingea și pe poziția viitoare a acestuia;

să asigure protecția mingii în timpul pasării eliminând posibilitatea de
intercepție din partea adversarilor mai apropiați;

să folosească, în majoritate, pasele scurte;

să lucreze la fel de bine cu ambele mâini (ambidextria constituie o
cerință a jocului modern).

Jucătorul care urmează să primească mingea trebuie:

se demarcă și să dea posibilitatea celui care pasează să-i anticipeze
acțiunea;

să participe la acțiunea "culoarului" de pasare prin obținerea unui
plan mai avansat sau prin ieșiri la minge raportat la adversarul său
direct;

să folosească momentul intrării în posesia mingii ca fază inițială
pentru acțiunea viitoare.

De asemenea, pentru ca o pasă fie eficientă sunt necesare a se respecte o serie de condiții:

să nu provoacă greutăți de prindere celui căruia îi este adresată;

să aibă adâncime și să nu traverseze terenul de la o linie la cealaltă,
acest lucru dând posibilitatea de intercepție;

forța de transmitere să corespundă distanței și direcției de deplasare a
partenerului căruia îi este agresată, precum și distanța la care se află
apărătorul acestuia;

să nu imprime efect (rotație) mingii, acest lucru îngreunând prinderea
ei;

pasa să nu fie "telefonată" pentru ca adversarul să nu poată sesiza
unde și cum el va pasa, dimpotrivă se recomandă a fi precedată de o
fentă și executată cât mai rapid;

procedeul de pasare se corespundă situației tactice din acel moment
al jocului raportat la adversar și parteneri.

Gama bogată de procedee de execuție a paselor determină o clasificare a lor după cum urmează:

A. După felul în care este ținută mingea sunt:

– pase executate cu două mâini:

– fundamentale:

din dreptul pieptului;

de deasupra capului;

din dreptul umărului;

– speciale:

peste umăr;

pe sub axilă;

de jos (din dreptul bazinului)

– pase executate cu o mână:

– fundamentale:

din dreptul pieptului;

din lateral;

de jos;

– speciale:

în cârlig;

în semicârlig;

pe la spate;

prin voleibolare;

din dribling.

B. în funcție de condițiile de execuție:

pase de pe loc;

pase din alergare;

pase din săritură;

pase cu pământul.

Pasa cu două mâini de la piept, de pe loc

Acest procedeu face parte din grupa paselor fundamentale,fiind folosit pentru pasarea mingii la distanțe mici și medii de până la 6-8 merti. Este pasă de bază și specifică jocului de baschet.

Procedeul se execută din poziție fundamentală cu mingea ținută în dreptul pieptului în priza cu două mâini. Se începe mișcarea de extindere a brațelor spre înainte, iar partea finală a execuției dă un ultim impuls mingii prin mișcarea de "biciuire", executată din articulațiile pumnilor și de împingere din degete (mai puțin degetele mari). Datorită impulsului, brațele (în partea finală a execuției) sunt întinse înainte, la înălțimea umerilor, către direcția de pasare, cu palmele orientate în jos, cu degetele răsfirate.

În cazul în care mingea trebuie transmisă la o distanță mai mare (10-12m), mișcarea brațelor va fi însoțită și de o mișcare ajutătoare, de un impuls suplimentar rezultat printr-o pășire spre înainte – ducerea unui picior spre înainte.

Cele mai frecvente greșeli întâlnite în execuția acestui procedeu:

ținerea mingii în priză pasivă;

executarea din articulațiile pumnilor a unor mișcări suplimentare cu
mingea,înainte de execuția propriu-zisă a pasei sau a unei mișcări de
ratare din brațe prin coborârea mingii spre abdomen;

împingerea mingii cu degetele mari;

încrucișarea brațelor după execuția pasei;

depărtarea exagerată a coatelor în lateral în timpzul execuției, ceea
ce duce la anularea forței de pasare și la efectuarea unei mișcări
rigide.

Metodica învățării pasării mingii de pe loc

Etapa condițiilor optime de execuție:

de pe loc, imitarea pasei cu două mâini de la piept, insistând asupra
mișcării finale de "biciuire" din articulațiile pumnilor;

din mers și apoi ușoară alergare, săritură imitând prinderea mingii,
aterizare pe ambele picioare și apoi pasă;

pasarea mingii cu două mâini de la piept între doi elevi aflați la o distanță
de 2-3 metri unul de celălalt. Se va insista asupra mișcării de "biciuire"
efectuată din articulațiile pumnilor;

pasarea mingii.

• în formație:

cu căpitan (figura nr. 1)

Figura nr. 1: Pasarea mingii cu căpitan.

Driblingul

Driblingul este elementul tehnic care dă posibilitatea jucătorului să se deplaseze în teren fără a se abate de la "regula pașilor".

Driblingul poate fi executat prin împingere, rostogolirea sau lovirea mingii. Propriu-zis driblingul constă dintr-o serie de impulsuri imprimate mingii care o fac să ricoșeze din sol în raport cu direcția impulsiei și viteza de deplasare a jucătorului în deplasare, toate acestea fiind determinate de situația tactică impusă de momentul jocului:

driblingul pentru protecția mingii (de așteptare);

driblingul de trecere din terenul de apărare în atac;

dribling de depășire a adversarului.

Palma, cu degetele răsfirate, formând o cupă inversă, ia contact cu mingea încă pe traiectoria sa ascendentă, acoperind o parte din calota superioară a mingii, puțin înapoi. Prin flexia brațului din articulația cotului și a mâinii din cea a pumnului se amortizează forța ascensională a mingii care totodată controlată; imediat, palma imprimă mingii o nouă impulsie pe sol, printr-o mișcare a antebrațului din articulația cotului a pumnului și a degetelor, conducând mingea de această traiectorie descendentă.

Impulsul dat mingii spre sol va fi orientat puțin lateral, oblic și înainte față de jucător, unghiul de contact a mingii cu solul depinzând de viteza de deplasare a jucătorului. Sensul impulsiei este controlat de lucrul din articulațiile pumnului și degetelor, ceea ce determină totodată și înălțimea la care va ricoșa mingea, viteza cu care aceasta va ricoșa din sol, ca și direcția pe care o va căpăta.

Întreg acest ansamblu de mișcări (lucrul brațului, antebrațului și a palmei pe traiectoria ascendentă și descendentă a mingii) este cunoscut sub denumirea de „mișcarea de pompare",

În timpul execuției corpul nu se balansează, lucrul brațului fiind independent de mișcările de celorlalte segmente. Corpul păstrează o poziție ușor aplecată, înclinarea lui fiind raportată la viteza de deplasare a jucătorului: la o viteză de deplasare mai mare, corpul este mai ridicat cu trunchiul mai drept.

Brațul opus celui care se driblează este ușor îndoit din cot și constituie un element de protecție a mingii din lateral. Capul este ușor ridicat cu privirea cuprinzând un câmp vizual cât mai mare.

Greșeli frecvente întâlnite în utilizarea driblingului:

mingea este pleznită sau lovită și nu împinsă prin lucrul brațului și al
palmei;

trunchiul prea aplecat din flexia bazinului micșorează câmpul de
vizibilitate a jucătorului;

corpul se balansează vertical în timpul executării driblingului;

se privește mingea și nu jocul în ansamblul lui.

Învățarea driblingului va trebui abordată ca execuție atât cu mâna îndemânatică cât și cu cealaltă și mai ales pentru a-i învăța pe elevi să se obișnuiască a nu privi direct mingea în timpul execuției.

Exercițiile sub formă de concurs (ștafete) sunt cele mai indicate de a fi folosite în învățarea driblingului.

Metodica învățării driblingului:

1. Etapa condițiilor obișnuite și variante de execuție:
– dribling pe loc

cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;

înalt, mediu, jos.

– dribling din mers și ușoară alergare :

cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;

spre înainte, cu spatele;

înalt, mediu, jos.

– dribling cu variații de ritm la diferite semne și semnale;

– dribling cu deplasare în ghemuit;

– dribling cu ocolire de obstacole (alternativ dreapta-stâng a)

– dribling cu trecerea mingii pe la spate;

– dribling cu trecere mingii printre picioare;

– micul maraton cu dribling.

Aruncarea la coș din deplasare

Aruncările la coș din deplasare sunt formate dintr-un complex de procedee: alergarea sau driblingul în alergare, prinderea mingii, cele două pășiri, desprinderea, zborul și aterizarea. In execuția acestor aruncări trebuie să se țină seama de regula pașilor, deoarece atât prinderea mingii, cât și aruncarea propriu-zisă sunt executate din alergare, jucătorului nepermițându-i-se să facă mai mult de două pășiri regulamentare, cu mingea în mâini.

Aruncarea la coș din dribling.

Din dribling în alergare, jucătorul de un impuls mai puternic mingii la ultima bătaie a acesteia în sol, pentru a avea posibilitatea să efectueze o pășire mai lungă, permite ca mingea să poată fi ușor prinsă cu două mâini și adusă spre piept.

Alergarea este continuată cu a doua pășire pe celălalt picior care ia contact cu solul, pentru că prin rularea călcâiului, tălpii și vârfului, aceasta să fie transformată în forță de ridicare în săritură. Desprinderea de pe sol este ajutată și prin pendularea dinapoi spre înainte și în sus a genunchiului celulilalt picior, cu ducerea coapsei acestuia până la orizontală.

Corpul și piciorul de bătaie se extind, mișcarea de aruncare fiind începută de braț, prin aducerea mingii deasupra capului – în dreptul frunții – brațul formând cu antebrațul un unghi aproape drept.

Din momentul în care mâna care sprijină mingea nu mai are contact cu

acesta, brațul respectiv, flexat din cot și orientat în afară, constituie element de

protecție a mingii în timpul aruncării propriu-zise.

Aruncarea la coș este executată în punctul maxim al săriturii, corpul fiind întins, brațul orientat pe direcția aruncării, mingea părăsind mâna ca urmare a unui ultim impuls dat din flexie palmară a articulației pumnului, aceasta determinând în final, palma, cu degetele întinse și răsfirate, orientate în jos și puțin în afară. Aterizarea se face pe ambele picioare și pe cât posibil, cât mai aproape de locul de desprindere din săritură aceasta pentru ca jucătorul, în caz de nereușită a finalizării, să poată participa la recuperare (eventual la o nouă aruncare).

Pentru însușirea procedeului de aruncare la coș din dribling cu o mână de sus se poate avea în vedere următoarea succesiune metodică:

aterizare pe ambele picioare cât mai aproape de locul de finalizare;

un dribling pe loc, o pășire lungă pe piciorului brațului de aruncare
(dreptul) a doua pășire scurtă cu desprindere pe piciorul stâng prin rulare călcâi-vârf-talpă-înălțare-pendularea piciorului drept la piept ducerea mingii cu o mână deasupra capului-aruncare-aterizare pe două picioare;

driblinguri pe loc-un impuls mai puternic mingii și la ultimul dribling
aruncare la coș;

se mărește distanța față de panou, se aruncă din dribling pe 1/2 teren (7- 10 aruncări minimum în lecție pentru fiecare elev). (figura nr. 2.)

1.6. Particularități somato-funcționale, psihice și motrice ale elevilor din învățământul gimnazial:

a) Particularități somatice

Creșterea în înălțime se accelerează, cu un ritm superior tuturor perioadelor de
vârstă din ontogeneză. Membrele superioară și inferioară cresc mai mult
decât trunchiul, producându-se astfel un dezechilibru care poate căpăta chiar
aspect caricatural.

Greutatea corporală înregistrează, mai ales la băieți, o ușoară încetinire a
ritmului de creștere, față de perioada de vârstă anterioară (7-11 ani).

Sistemul osos este în plin proces de consolidare, semnalându-se o depunere
insuficientă a calciului în oase, fapt care poate favoriza apariția unor deformări
fizice de tipul scoliozelor, lordozelor, cifozelor, piciorului plat etc.

Ligamentele și articulațiile sunt încă insuficient dezvoltate, fapt care determină
o slabă rezistență la tracțiuni și întinderi.

Toracele este îngust și abdomenul supt, iar organele interne din cutia toracică
sunt puțin dezvoltate, fapt care determină dificultăți în privința
adaptării la un efort fizic susținut.

b) Pe plan funcțional

Se manifestă o capacitate încă redusă de adaptare și rezistență a aparatelor
cardio-vascular și respirator la eforturi intense și de lungă durată. Fiindcă
lumenul vaselor este îngust, cordul depune travaliu mare pentru irigarea
organelor și sistemelor, apărând frecvent fenomene de oboseală, amețeli,
tulburări ale ritmului cardiac. Capacitatea aerobă maximă se îmbunătățește.

în sfera vegetativă se produc mari transformări, mai ales sub aspectul
maturizării sexuale (mai devreme la fete decât la băieți).

c) Pe plan psihic

Excitarea corticală predomină față de inhibiție, ceea ce ajută mult în procesul
de formare a stereotipurilor dinamice.

Datorită creșterii eficienței reglării corticale, se îmbunătățește mult
coordonarea și precizia actelor și acțiunilor motrice.

Limbajul, ca funcție a celui de al II-lea sistem de semnalizare, are un rol
deosebit și predominant, în raport cu primul sistem de semnalizare, pentru
procesul de predare-învățare.

Perioada este contradictorie în privința manifestărilor psiho-afective și
comportamentale. De aceea, unii specialiști vorbesc de o „criză juvenilă", în
care anumite manifestări ar putea fi prevenite dacă se asigură o corectă
îndrumare psiho-pedagogică.

Sub aspectul intelectului, școlarii se află sub influența predominantă a
concretului, cu toate că analiza, sinteza, abstractizarea-ca procese ale gândirii se perfecționează.

Sunt legate prietenii puternice în cadrul aceluiași sex. Școlarii se destăinuie mai ales prietenilor, nu părinților

• Se intensifică dorința de afirmare pe multiple planuri, inclusiv cel sportiv.
d) Pe plan motric

Substratul morfo-funcțional al organismului permite o acționare eficientă
pentru dezvoltarea calităților motrice, mai ales a vitezei și îndemânării.

La viteză, rezultate foarte bune se obțin la 12 ani pentru fete și la 13 ani pentru
băieți. La 12 ani, viteza de deplasare a fetelor este mai bună decât a băieților,
urmând ca aceștia să le depășească treptat.

Se remarcă o "stângăcie" în efectuarea actelor și acțiunilor motrice, datorită și
disproporției dintre segmentele corpului. Totuși, această perioadă de vârstă se
mai numește și a "îndemânării", deoarece se pot obține succese remarcabile în
dezvoltarea ei.

Eforturile de rezistență aerobă, cu o intensitate moderată (frecvența cardiacă
nu depășește 120-130 pulsații pe minut) sunt bine suportate. Elevii pot
parcurge prin alergare, într-un tempo convenabil, distanța de 3000-5000m.

Se recomandă să se pună accent pe dezvoltarea foiței musculaturii extensoare.
Se contraindică lucrul cu îngreuieri mari, care suprasolicită mușchii,
articulațiile, tendoanele și ligamentele încă insuficient consolidate la această
vârstă.

Mobilitatea activă și pasivă a coloanei vertebrale se îmbunătățește mai mult la
fete, dar nu în mod suficient. În discordanță cu celelalte calități motrice,
mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12-13 ani pentru fete și 13-14 ani
pentru băieți, cu efecte evidente pe planul amplitudinii actelor și acțiunilor
motrice.

Alergarea este deprinderea motrică de bază cel mai mult folosită în lecția de
educație fizică și sport. În exerciții mai persistă însă unele greșeli din perioada
anterioară de vârstă: insuficiența fazei de zbor, oscilațiile trunchiului în plan
lateral, contact cu suprafața de sprijin pe toată talpa piciorului.

La sărituri, bătaia este de regulă puternică, dar zborul nu este pe măsura
acesteia. Săritura cu bătaie pe un picior se efectuează mai bine decât cea cu
bătaie pe ambele picioare, iar cea în lungime mai ușor ca cea în înălțime.

Aruncarea este accesibilă mai ales băieților, care spre 14-15 ani își însușesc
corect mișcarea de azvârlire. Fetele execută aruncările mai mult prin mișcarea
de împingere.

CAPITOLUL 2

METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Metode și tehnici de cercetare utilizate

Îndeplinirea integrală a sarcinilor acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără utilizarea atentă a metodelor de cercetare, de un real sprijin fiind atât metodele de prelucrare a datelor, cât și cele de elaborare a concluziilor.

O condiție de bază a elaborării lucrării a reprezentat-o documentare, căutarea surselor biografice care tratează tematica lucrării, consemnarea și selecționarea acestor surse, precum și prelucrarea-interpretarea datelor obținute.

Dintre metodele de investigare utilizate, metode care permit contactul direct cu fenomenul instructiv-educativ, au fost de o mare utilitate următoarele: metoda istorică, observația, modelarea, metoda măsurării rezultatelor, metoda testelor și metoda statistico-matematică.

1. Metoda analizei bibliografice este o metodă cu caracter general. Reprezintă un important principiu al cunoașterii devenirii lumii naturale și deci, și o cerință metodologică, care constă din cercetarea și interpretarea fenomenelor realității în procesul apariției, dezvoltării și dispariției lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au determinat.

În științele particulare, o mare parte a studiilor sunt dedicate istoriei acestora istorie primitivă din mai multe puncte de vedere: metodologic, instituțional al personalităților care le-au ilustrat, al importanței sociale în diferite epoci. Cercetătorul oricărui domeniu trebuie să cunoască foarte bine istoria acestuia ca fond de cultură generală și, cu plus, istoria foarte amănunțită a temelor pe care le abordează.

2. Metoda observației este procesul activ prin care sunt urmărite evenimentele și comportarea oamenilor în desfășurarea lor temporală, inclusiv, interrelațiile cu ceilalți.

Fenomenele sunt observate în dinamica lor în raport cu natura celor observate, procesul de investigație poate fi continuu, axându-se cu precădere pe indicatorii cantitativi și calitativi.

Pe fișele de observație utilizate de antrenor pentru a analiza conținutul tehnico-tactic al unui joc, se înregistrează un număr mare de acțiuni. Acestea ar fi insuficiente dacă n-ar fi apreciate și valoric (reușite-nereușite).

În stabilirea indicatorilor calitativi din momentul producerii acțiunii "ochiul format" (experiența și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului) are un rol foarte important. Activitate motrică a subiecților care practică exercițiile fizice poate fi privită atât din punct de vedere biomecanic, cât și din punct de vedere psihologic, pedagogic, sociologic și fiziologic. Putem observa activități, acțiuni, gesturi performanțe, stări psihice reacții fiziologice toate raportate la condiții, organizate și număr de participanți.

Cele mai importante calități ale observatorului sunt:

pregătirea profesională (cu grad înalt de rigurozitate științifică);

stare psihică favorabilă;

exersabilitatea

Pregătirea observației necesită din partea observatorului efectuarea unui studiu pregătitor din punct de vedere teoretic și metodologic, acesta trebuia să se familiarizeze cu fenomenul observat, să facă o observație pilot și să-și pregătească "instrumentele" de observație și de înregistrare.

3.Metoda testelor a avizat cunoașterea obiectivă a influențelor mijloacelor specifice ale jocului de baschet (indici somatici, nivelul dezvoltării calităților motrice, calitatea însușirii si execuției structurilor tehnico-tactice ale jocului).

Metoda statistico-matematică este folosită pentru prelucrarea și
interpretarea datelor. Utilizarea metodei matematice este legată de studiul
cantitativ al lucrurilor și fenomenelor pe care fiecare domeniu le cuprinde.
Această metodă conduce și la studiul aspectelor calitative ale fenomenelor
doctorate relațiilor strânsă ce există între variațiile cantitative și calitative ale
acestora.

Utilizarea matematicii în știința activităților corporale începe prin aspectul ilustrativ, utilizarea diferitelor formule matematice, a graficelor continuând apoi prin tehnici de matematizare ale cercetării cum sunt:

prelucrarea statistică;

construirea modelelor;

utilizarea computerelor.

Indicatorii statistico-matematici uzuali în analiza datelor obținute prin măsurare:

Media aritmetică este indicatorul statistic cel mai des utilizat în interpretarea datelor, oferind în același timp cea mai precisă măsură a tendinței centrale. Există două procedee de calcul al mediei aritmetice pentru două situații:

numărul mare din cazuri;

numărul mic de cazuri (până la 30)

x= ∑X

n

n – numărul de subiecți;

x – media aritmetică;

∑X- suma valorilor individuale.

2.2. Condițiile de desfășurare a studiului, locul, subiecții, durata.

Pentru desfășurarea în bune condiții a cercetării, am avut posibilitatea de a preda la orele de educație fizică și sport prevăzute în trunchiul comun la clasa a VI-a din cadrul Școlii Generale ………………………………………………………………………………

CAPITOLUL 3

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

CONCLUZII

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

BIBLIOGRAFIE

ANASTASIADIS, Mihailidis – Antrenamentul în baschet, Atena 1989

ANASTASIADIS, Mihailidis – Baschet. Teorie și practică, Atena 1995

BOSC, Gerard; GROSGEORGE, Bernard – Guide practique du basket-ball, Vigot Edition, Pris 1982.

BOTA Ioan – Contribuții la programarea și dirijarea dinamicii efortului în pregatirea handbaliștilor, Teză de doctorat, ANEFS, București 1994.

BOTA, Cornelia – Fiziologia educației fizice și sportului, ANEFS, București 1993.

BOTA, Cornelia; PRODESCU Bogdana – Fiziologia educației fizice și sportului. Erofiziologie, Edit. Antim Ivireanu, 1997.

CÂRSTEA, Gheorghe – Educație fizică. Teoria și bazele metodicii, ANEFS, București 1997.

CÂRSTEA, Gheorghe – Teoria și metodica educației fizice și sportului. Edit. Universul, București 1993

CHIRALEU, George; DÂRJAN, Constantin – Concepția de pregătire pentru echipele de seniori și senioare, CNEFS/FRB, București 1989.

COLIBABA – EVULET, Dumitru – Contribuții la optimizarea conceptuală și practică cu metodologia de proiectare a procesului instructiv – educativ în baschet, Teză de doctorat, ANEFS, București 1995.

COUSY, Bob; POWER G, Frank Jr. – Basketball. Concepts and Techniques, Allyn and Bacon Inc., Boston 1970.

DRAGNEA, Adrian – Antrenament sportiv. Teorie și metodologie, Vol. I si II, ANEFS, București 1993.

DRAGNEA, Adrian – Antrenamentul sportiv, Edit. Didactică și Pedagogică, București 1996.

EPURAN, Mihai – Psihologia sportului de performanța. Curs pentru "Studii aprofundate", MI/ANEFS, București 1996.

HRISCA, Aristeia; NEGULESCU, Corneliu – Baschet. Tehnica și tactica individuală. Metodica învățării, Edit. Sport – Turism, București 1981.

KIOMORZDOGLU, Eftimios – Atacul echipei și bazele antrenării ei, Salonic 1995.

MATEEV, L.P.; NOVICOV, A.D. – Teoria și metodica educației fizice, Edit. Stadion, București 1980.

MOLDOVAN, Elena – Baschet, edit univ. Transilvania, Brașov 2004

NEGULESCU, Corneliu – Baschet. Curs pentru "Studii aprofundate", ANEFS, București 1998.

NEGULESCU, Corneliu – Caracteristici actuale ale modelului de joc în baschet, Referat științific, Universitatea de Vest, Timișoara 1994.

NEGULESCU, Corneliu – Orientări și tendințe în conținutul și structura jocului de baschet competițional de mare performanța, Referat științific, ANEFS, București 1992.

NICU, Alexe – Antrenamentul sportiv modern, Edit. Editis, București 1993.

PREDESCU , Teodora – Baschet. Curs de bază, Bucuresti 1999.

PREDESCU , Teodora; NEGULESCU Corneliu – Curs de baschet, specializare IV, ANEFS, București 1998.

PREDESCU , Teodora – Câteva aspecte privind orientarea jocului în baschetul de mare performanța, în: "Rev. EFS" nr.1, București 1977.

PREDESCU , Teodora – Despre așa-zisa tacticizare a jocului de bashet, în: "Rev. EFS" nr.8, București 1994.

PREDESCU , Teodora; NEGULESCU Corneliu – Curs de baschet, specializare III, ANEFS, București 1994.

PREDESCU, Aurel; PREDESCU, Teodora; HRISCA, Aristeia – Contribuții la stabilirea modelului de joc internațional cu implicații asupra direcțiilor de acțiune în forme de pregătire la baschet, în: "Rev. EFS" nr.10, București 1982

PREDESCU, Teodora; NEGULESCU Corneliu – Elaborarea modelului prospectiv de joc în baza evaluarii parametrilor fundamentali manifestați în jocurile susținute de echipele participante la turneul de baschet masculin din cadrul Jocurilor Olimpice – Atlantice, SUA 1996, Comunicare științifică, "Zilele Academice Timișene-ed. a-V-a", Timișoara 1997.

TEODORESCU, Leon – Probleme de teorie și metodica în jocurile sportive, Edit. Sport – Turism, București 1975.

TEODORESCU, Leon; PREDESCU, Teodora; VASILESCU, Lucian – Baschet. Teorie. Tactică. Probleme de metodică, Edit. Sport -Turism, București 1079.

VASILESCU, Lucian – Baschet. Bazele tacticii, Edit. Sport – Turism, București 1983.

VASILESCU, Lucian – Baschet. Curs optional, MEI/IEFS, București 1981.

ANEXE

ANEXE

Anexa 1. Eșalonarea anuală a unităților de învățare.

Clasa a V-a.

Clasa a VI-a.