Optimizarea Functionala a Sistemului de Intelligence In Conditiile Provocarilor Secolului Xxi
TEZĂ DE DOCTORAT
Tema: OPTIMIZAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI DE INTELLIGENCE ÎN CONDIȚIILE PROVOCĂRILOR SECOLULUI XXI
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
SISTEMUL DE INTELLIGENCE: EVOLUȚIE, ACTUALITATE, PERSPECTIVE
1.1. Conceptul de informație
1.2. Importanța informației în dinamica mediului de conflict la începutul secolului XXI
2.1. LOCUL ȘI ROLUL INFORMAȚIEI ÎN DINAMICA MEDIULUI STRATEGIC DE SECURITATE
2.2.1. Locul și rolul informației în mediul de securitate
2.2.2. Scopurile sprijinului cu informații în mediul strategic de securitate
2.2.3. Considerații generale privind managementul informațiilor
2.2.4. Planificarea și direcționarea sprijinului cu informații
2.2.5. Culegerea datelor și informațiilor
2.2.6. Prelucrarea datelor și informațiilor
2.2.7. Difuzarea datelor și informațiilor
2.2.8. Evaluarea și conexiunea inversă
CAPITOLUL II
FUNCȚIONALITATEA SISTEMULUI DE INTELLIGENCE
2.1. ACTIVITATEA STRUCTURILOR DE INFORMAȚII MILITARE LA NIVEL STRATEGIC ÎN CADRUL CICLULUI INFORMAȚIONAL ÎN ARMATA ROMÂNIEI
2.1.1. Structuri de informații militare de nivel strategic din Armata României
2.1.2. Ciclul informațional al activității de informații militare la nivel strategic
2.2. METODE ȘI TEHNICI MODERNE DE ANALIZĂ A DATELOR ȘI INFORMAȚIILOR UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE INFORMAȚII MILITARE
2.2.1. Metode moderne de analiză a datelor și informațiilor utilizate în activitatea de informații militare
2.2.2. Tehnici moderne de analiză a datelor și informațiilor utilizate în activitatea de informații militare
2.2.3. Aplicarea metodelor și tehnicilor de analiză la produsele și serviciile specifice activității de informații
2.3. OPTIMIZAREA PROCESULUI DE PRELUCRARE (PRODUCERE) A DATELOR ȘI INFORMAȚIILOR MILITARE
2.3.1. Creșterea eficienței componentei IT (de tehnologie a informației) în cadrul procesului de prelucrare (producere) a datelor și informațiilor militare
2.3.2. Optimizarea resursei umane destinate prelucrării (producerii) de date și informații militare
2.3.3. Optimizarea etapelor procesului de prelucrare (producere) a datelor și informațiilor militare
2.3.4. Optimizarea calității datelor și informațiilor
OPTIMIZAREA ȘI PERSPECTIVA SISTEMULUI DE INTELLIGENCE
3.1. CONSIDERAȚII PRIVIND AGRESIUNILE INFORMAȚIONALE
3.1.1. Explorarea viitorilor posibili ai agresiunilor informaționale în orizonturile active
3.1.2. Explorarea viitorilor posibili ai agresiunilor informaționale în orizontul informațional propus de modelul procesual-organic al procesualității sociale
3.2. ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE STRATEGIILOR DE CONTRACARARE A AGRESIUNILOR INFORMAȚIONALE
3.2.1. Considerații privind conceptul de contracarare
3.2.1.1. Interpretări în orizontul informațional generat de științele socio-umane
3.2.1.2. Interpretarea posibilă în paradigma procesual-organică
3.2.2. Analize comparative ale posibilităților teoretice și metodologice deschise contracarării de cercetările teoretice
3.2.2.1. Posibilități teoretice și metodologice deschise contracarării de științele socio-umane
3.2.2.2. Posibilități teoretice și metodologice deschise contracarării de antropologia procesual-organică
3.2.3. Repere metodologice ale unei strategii de contracarare a agresiunilor informaționale
3.2.3.1. Definirea agresorului (potențial sau real)
3.2.3.2. Direcțiile strategice de contracarare
3.2.3.3. Misiunile contracarării
3.2.3.4. Temele principale
3.2.3.5. Resursele strategiei de contracarare
3.2.3.6. Restricții în proiectarea strategiilor de contracarare
3.3. FORME, METODE ȘI MIJLOACE DE CONTRACARARE A AGRESIUNII INFORMAȚIONALE
3.3.1.Formele de desfășurare a activităților de contracarare a influențelor psihologice ale inamicului
3.3.1.1. Forme propagandistice
3.3.1.2. Alte forme utilizate în activitatea de contracarare
3.3.2. Dezinformarea
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LISTA DE ABREVIERI
INTRODUCERE
Dezvoltarea umană a cunoscut numeroase salturi de-a lungul istoriei, fiecare din acestea fiind determinat de o descoperire importantă. De cele mai multe ori, aceasta a fost de natură materială: uneltele din piatră, apoi cele din bronz, din fier, descoperirea prafului de pușcă. Ar fi greu de aflat, totuși, și totodată interesant, când anume în istoria umană conceptul de informație a căpătat valoare intrinsecă și a fost recunoscut ca atare în societatea omenească.
Desigur, totul este informație în lumea animală sau vegetală. La marea majoritate a speciilor însă aceasta este transmisă genetic și are rolul de a asigura funcțiile de bază ale individului respectiv. Abia atunci când discutăm despre animale care au capacitatea de învățare putem însă vedea cu adevărat valoarea informației acumulate și folosite. Desigur, nu ne referim aici la oameni, ci la celelalte viețuitoare care pot observa o anumită întâmplare pentru ca apoi să reproducă acțiunea ce a dus la deznodământul dorit. La ființele umane însă apare folosirea informațiilor la nivel ideatic, nu neapărat cu un rezultat practic imediat.
„Cunoașterea înseamnă putere”. Am auzit de nenumărate ori această expresie, dar rareori realizăm cât de mult înseamnă aceasta în viața noastră de zi cu zi. Pentru majoritatea dintre noi, înseamnă știință de carte, experiența dobândită în meseria pe care o practicăm sau, în unele cazuri aflate la marginea socialului, „pe cine cunoaștem”. Asta e ceea ce credem sau ceea ce suntem făcuți să credem. Pentru o mică parte a oamenilor însă, cei care dețin cu adevărat puterea, cunoașterea este și ea pe măsura puterii deținute.
Spionajul industrial, de exemplu, poate aduce miliarde de dolari fără o investiție în cercetare, desigur în detrimentul companiilor care au făcut această investiție. Este evident, chiar și numai citind știrile zilei, că nici o entitate nu deține exclusivitatea unei noutăți pentru prea multă vreme. De multe ori, din cunoașterea faptului că mai devreme sau mai târziu cunoștințele respective vor fi aflate de părțile concurente, se ajunge la soluția vânzării patentelor pentru unele invenții, pentru minimizarea pierderilor. Chiar și în aceste condiții, numeroși alți concurenți vor obține și vor folosi patentele respective fără a plăti pentru ele. Este suficient să amintim aici despre China, fără a o singulariza, care ani de zile a copiat pur și simplu tot ceea ce se putea în domeniul industriei și tehnologiei, cu beneficii majore. Putem spune chiar că acesta a fost un factor de bază în devenirea Chinei în ceea ce a ajuns acum.
Cel mai periculos caz în care se face trecerea informațiilor dintr-o tabără în alta este, fără îndoială, domeniul militar. Aici deja nu mai este vorba despre valori materiale, ci despre viețile a zeci sau sute de mii de oameni și destinele altor sute de milioane. Fiecare parte interesată în obținerea supremației militare își dezvoltă propriile sisteme de culegere a informațiilor, dar la fel de importante sunt sistemele de prevenire a trecerii informațiilor în mâna adversarului. Astfel a luat naștere noțiunea de intelligence, folosită curent în sintagma military intelligence, respectiv military counter-intelligence pentru a defini partea de contracarare a acțiunilor de inteligence ale adversarului.
Evoluția tehnologiei la sfârșitul secolului al XX-lea și mai ales la începutul acestui secol a făcut ca mijloacele tehnice folosite pentru obținerea informațiilor să devină atât de sofisticate încât de cele mai multe ori nu se mai pune problema dacă o anumită informație va fi compromisă ci când. Astfel, lupta sistemelor de intelligence și counter-intelligence se transformă într-o cursă contra cronometru pentru obținerea sau protejarea informațiilor.
Influența succeselor sau eșecurilor intelligence asupra societății, recunoașterea socială a utilității serviciilor de intelligence, relația producător-beneficiar în ciclul informațional, găsirea unei definiții unanim acceptate a intelligence-ului, legătura dintre intelligence și relațiile internaționale, intelligence și politica internă sau mai noul concept de homeland security, ponderea surselor deschise și efectul noilor tehnologii informaționale asupra activității de intelligence, concepțiile moderne de abordare a lucrului cu agenții și modificarea politicilor de recrutare a personalului serviciilor secrete, sunt numai câteva dintre aspectele spre care trebuie să ne îndreptăm atenția în abordările privind intelligence-ul.
De-a lungul secolelor orice lucrare de istorie, sociologie politică, guvernare, chiar filozofie politică de , Machiaveli sau Hobbes și până în zilele noastre a tratat problema intelligence ca subiect conex ariei de studiu, considerând intelligence-ul „informație destinată acțiunii“.
Preocuparea pentru studiul intelligence nu a fost, parcă, niciodată atât de pregnantă cum este acum, la începutul secolului XXI. Declasificarea arhivelor din perioada Războiului Rece, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și 11 martie 2004, scandalurile mediatice ale Războiului din Golf și intervențiile militare din Afganistan și Irak, schimbarea de paradigme în domeniul securității naționale și internaționale, au produs modificări majore în modul de studiu academic al problematicii intelligence.
Intelligence, informația sub orice formă a ei, face parte din arsenalul noilor conflicte asimetrice. Deținerea, puterea și utilitatea intelligence reprezintă miza conflictului asimetric.
Modelându-se după noile caracteristici ale societății informaționale, serviciile de intelligence trebuie să-și redefinească obiectivele, strategiile, doctrinele, să identifice noile forme de amenințări și modalitățile de prevenire a acestora.
Securitatea nu mai este definită cu ajutorul parametrilor militari. Securitatea unei națiuni se referă astăzi, la securitatea democratică, securitatea economică, securitatea infrastructurilor informaționale, securitatea individuală.
Efectul imediat al schimbării paradigmei de securitate în plan intern și internațional, a fost transformarea rolului și ponderii intelligence în procesul decizional, acțiunea politică bazându-se din ce în ce mai mult pe cantitatea și calitatea produselor de intelligence.
Ne-am propus ca în prezenta teză de doctorat să facem o scurtă trecere în revistă a folosirii informației în domeniul militar de-a lungul timpului, apoi să prezentăm stadiul folosirii sistemelor de intelligence de către principalii actori mondiali și modul în care sistemul de intelligence poate fi optimizat pentru a fi adaptat provocărilor secolului XXI.
CAPITOLUL I
SISTEMUL DE INTELLIGENCE: EVOLUȚIE, ACTUALITATE, PERSPECTIVE
În condițiile în care societatea umană, în ansamblul său, tinde să devină, tot mai pregnant, o societate informațională, este firesc ca această tendință să caracterizeze și evoluția fenomenului militar, știut fiind faptul că instituția militară s-a folosit întotdeauna de cele mai moderne instrumente pe care știința fiecărei epoci le-a oferit.
Societatea de tip informațional nu va exclude războiul ci, dimpotrivă, îl va aduce în noi parametri de confruntare. Este posibil ca războiul viitorului să fie din ce în ce mai puțin un război al unui stat împotriva altui stat și din ce în ce mai mult un război al societății omenești împotriva propriilor riscuri și vulnerabilități, precum și împotriva unor amenințări, unele cunoscute, altele previzibile, dar cele mai multe probabil greu de prevăzut, sau chiar de imaginat. Un astfel de război capătă noi dimensiuni prin faptul că beneficiază nu numai de informație și de capacitatea sistemului de diseminare a acesteia în timp real, dar și de un arsenal extrem de diversificat și de specializat, de la senzori de date și imagini amplasați în întreg spațiul terestru, aerian și maritim, în cosmos și în cyberspațiu, la sisteme adaptate nu atât pentru distrugere, cât mai ales pentru prevenire, descurajare și protecție, conștientizându-se tot mai clar că: “Scopul lui principal nu va mai fi uciderea sau supunerea celuilalt, ci protecția societății, adică a valorilor și centrelor vitale ale acesteia”.
1.1. Conceptul de informație
Informațiare trebuie să ne îndreptăm atenția în abordările privind intelligence-ul.
De-a lungul secolelor orice lucrare de istorie, sociologie politică, guvernare, chiar filozofie politică de , Machiaveli sau Hobbes și până în zilele noastre a tratat problema intelligence ca subiect conex ariei de studiu, considerând intelligence-ul „informație destinată acțiunii“.
Preocuparea pentru studiul intelligence nu a fost, parcă, niciodată atât de pregnantă cum este acum, la începutul secolului XXI. Declasificarea arhivelor din perioada Războiului Rece, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și 11 martie 2004, scandalurile mediatice ale Războiului din Golf și intervențiile militare din Afganistan și Irak, schimbarea de paradigme în domeniul securității naționale și internaționale, au produs modificări majore în modul de studiu academic al problematicii intelligence.
Intelligence, informația sub orice formă a ei, face parte din arsenalul noilor conflicte asimetrice. Deținerea, puterea și utilitatea intelligence reprezintă miza conflictului asimetric.
Modelându-se după noile caracteristici ale societății informaționale, serviciile de intelligence trebuie să-și redefinească obiectivele, strategiile, doctrinele, să identifice noile forme de amenințări și modalitățile de prevenire a acestora.
Securitatea nu mai este definită cu ajutorul parametrilor militari. Securitatea unei națiuni se referă astăzi, la securitatea democratică, securitatea economică, securitatea infrastructurilor informaționale, securitatea individuală.
Efectul imediat al schimbării paradigmei de securitate în plan intern și internațional, a fost transformarea rolului și ponderii intelligence în procesul decizional, acțiunea politică bazându-se din ce în ce mai mult pe cantitatea și calitatea produselor de intelligence.
Ne-am propus ca în prezenta teză de doctorat să facem o scurtă trecere în revistă a folosirii informației în domeniul militar de-a lungul timpului, apoi să prezentăm stadiul folosirii sistemelor de intelligence de către principalii actori mondiali și modul în care sistemul de intelligence poate fi optimizat pentru a fi adaptat provocărilor secolului XXI.
CAPITOLUL I
SISTEMUL DE INTELLIGENCE: EVOLUȚIE, ACTUALITATE, PERSPECTIVE
În condițiile în care societatea umană, în ansamblul său, tinde să devină, tot mai pregnant, o societate informațională, este firesc ca această tendință să caracterizeze și evoluția fenomenului militar, știut fiind faptul că instituția militară s-a folosit întotdeauna de cele mai moderne instrumente pe care știința fiecărei epoci le-a oferit.
Societatea de tip informațional nu va exclude războiul ci, dimpotrivă, îl va aduce în noi parametri de confruntare. Este posibil ca războiul viitorului să fie din ce în ce mai puțin un război al unui stat împotriva altui stat și din ce în ce mai mult un război al societății omenești împotriva propriilor riscuri și vulnerabilități, precum și împotriva unor amenințări, unele cunoscute, altele previzibile, dar cele mai multe probabil greu de prevăzut, sau chiar de imaginat. Un astfel de război capătă noi dimensiuni prin faptul că beneficiază nu numai de informație și de capacitatea sistemului de diseminare a acesteia în timp real, dar și de un arsenal extrem de diversificat și de specializat, de la senzori de date și imagini amplasați în întreg spațiul terestru, aerian și maritim, în cosmos și în cyberspațiu, la sisteme adaptate nu atât pentru distrugere, cât mai ales pentru prevenire, descurajare și protecție, conștientizându-se tot mai clar că: “Scopul lui principal nu va mai fi uciderea sau supunerea celuilalt, ci protecția societății, adică a valorilor și centrelor vitale ale acesteia”.
1.1. Conceptul de informație
Informația reprezintă fundamentul cunoașterii, iar aceasta din urmă înseamnă putere. „Nici un geniu al trecutului – nici Sun Tzu, nici Machiavelli, și nici Bacon însuși – nu și-ar fi putut imagina cel mai puternic powershift, cel din zilele noastre: uluitoarea proporție în care atât forța cât și bogăția însele au ajuns, în prezent, să depindă de cunoaștere.”
Informația însoțește toate activitățile umane, nefiind posibil nici un sistem social fără schimb de informații, atât între el și alte sisteme din spațiul exterior, cât și în interiorul său, între componentele acestuia.
Există o multitudine de niveluri științifice care studiază rolul informației: teoria informației, teoria cunoașterii, teoria deciziei, teoria comunicării, cibernetica, informatica, logica, semantica etc. Întâlnim, adesea, aserțiuni în legătură cu funcția cognitivă, reglatoare, de programare a informației, cât și numeroase asociații de cuvinte care, până de curând, păreau insolite (comportament informațional, univers informațional). De fapt, suntem martorii unui fenomen care influențează, mai mult sau mai puțin discret, acțiunea umană și anume ceea ce numim generic explozie informațională. Individul se găsește și se regăsește într-un puternic câmp informațional, supus unui flux informațional din toate direcțiile și din toate sensurile, pe verticală și orizontală, oficial și neoficial, cu tendințe sau fără.
Privită în sens larg, noțiunea de informație poate fi considerată ca ceea ce se comunică, deci este indisolubil legată de comunicare. Comunicarea, după Claude Elwood Shannon, constă în acțiunea de „«a reproduce într-un punct dat, în mod exact sau aproximativ, un mesaj selecționat într-un alt punct». În această schemă lineară, comunicarea se bazează pe următorii constituenți: sursa (de informație) care produce un mesaj (informație), emițătorul sau encoder-ul, care transformă mesajul în semnale, cu scopul de a-l face transmisibil, canalul, care este mijlocul utilizat pentru transportarea semnalelor, și destinația, care este persoana sau lucrul căruia i se transmite mesajul.”
Circulația informației poate avea loc în sens unic, sau poate fi bidirecțională. Preluarea sau receptarea informației nu încheie comunicarea, aceasta putând exercita o influență efectivă asupra celor ce o receptează, proces cunoscut sub numele de efect al comunicării, care este un proces intențional, emitentul având intenția de a provoca receptorului un efect oarecare.
Codarea, decodarea și zgomotul de fond sunt alte elemente fundamentale ale comunicării. Prin urmare, modelul fundamental al comunicării cuprinde următorul flux: dacă emițătorul dorește să transmită o informație unui receptor, aceasta trebuie să fie inteligibilă. Pentru a se face înțeles, el trebuie să codeze mesajul.
Odată codat, mesajul este transpus în semnale care pot străbate canalul spre receptor. Receptorul trebuie să decodeze mesajul și să-l interpreteze. Însă comunicarea poate fi îngreunată de un surplus irelevant de informații sau de zgomotul de fond. Succesul actului de comunicare, în sens restrâns, implică, într-o măsură oarecare, izomorfismul dintre emițător și receptor, care presupune acordarea aceleiași semnificații mesajului de către ambii. Totodată, erorile de codare sau decodare, zgomotul de fond sau alți factori perturbatori, pot fi impedimente în realizarea izomorfismului (figura nr. 1.1).
(După Cuilenburg J.J. van, Scholten O., Noomen G.W., „Știința comunicării”)
În știința comunicării, informația reprezintă „ceea ce se comunică într-unul sau altul din limbajele disponibile.” Cu alte cuvinte, informația trebuie considerată ca o combinație de semnale și simboluri. Semnalele pot fi undele sonore emise în actul vorbirii, undele radio sau cele de televiziune etc.
„Prin caracterul său, o informație în mare măsură reprezintă o compilare”. Prin urmare, într-o informație se adună o multitudine de fapte care interesează pe cineva anume, puse într-o anumită ordine din punct de vedere logic.
De asemenea, informația poate fi definită ca „o comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație; lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri”, așa cum este definită de Dicționarul explicativ al limbii române.
Carl von Clausewitz definește informațiile din punct de vedere militar ca „…totalitatea cunoștințelor pe care le avem despre inamic și țara lui, adică baza tuturor propriilor noastre idei și acțiuni”. Se poate afirma că, în acest domeniu, informația reprezintă acel element de noutate ce apare în raport cu datele, veștile, cunoștințele, lămuririle și comunicările anterioare, ca rezultat al cercetării informative aflată în legătură directă cu riscurile și amenințările interne și internaționale, prezente sau viitoare, la adresa siguranței și protecției forțelor armate (la pace) și acțiunilor militare și trupelor (la război).
După trecerea în revistă a diferitelor opinii care privesc definițiile date informației, este necesară o delimitare clară între dată, știre și informație, deoarece nu în puține cazuri (chiar în dicționarele explicative ale limbii române) nu există o delimitare strictă între sensurile acestor cuvinte, fiind, de regulă, exprimate toate prin cuvântul informație. Acest fapt poate genera confuzii. În limba engleză sunt două cuvinte ce fac diferențierea între ele: „information” și „intelligence”. În această idee, se poate afirma că data poate consta dintr-un fapt sau o serie, sau grupuri de fapte, evenimente sau întâmplări. Ea reprezintă descrierea unei stări de luptă care există, sau a existat, într-un anumit moment, în timp și spațiu. Are o natură neechivocă și poate fi legată de evenimente din trecut ori prezent, fiind istorică sau curentă.
Data este definită, în Glosarul de termeni și definiții NATO, ca „elemente neprocesate din fiecare descriere care pot fi folosite în producerea de informații”. În Allied Joint Intelligence, Counter Intelligence and Security Doctrine (Doctrina aliată, întrunită, de informații, contra – informații și securitate), se stipulează că „o dată, un eveniment sau un fapt izolat este doar o dată. Dar când este legată de alte date deja cunoscute, și este interpretată prin prisma experienței acumulate, va da naștere unui nou set de date numite informație. Această informație diferă de date prin faptul că, fiind rezultatul unui proces de judecată obiectiv, nu este precisă și este deschisă întrebărilor. Legarea unui set de date de altul, sau judecarea acestuia având ca fundament o bază de date ce conțin cunoștințe deja acumulate, reprezintă procesul de analiză ce se constituie în rădăcina procesului de transformare a datelor în informații”. Informația este definită în același AAP – 6, ca fiind „produsul rezultat din procesarea datelor referitoare la națiuni străine, forțe sau elemente ostile, sau arii de operațiuni actuale sau potențiale”.
De asemenea, data, în evoluția sa ca informație primară, ar putea fi definită ca produsul rezultat din colectarea (culegerea), evaluarea, analiza, integrarea și interpretarea tuturor datelor, faptelor disponibile care privesc unul sau mai multe aspecte ale altor națiuni sau zone de operații (de acțiune), care sunt imediat sau potențial importante pentru planificarea unor activități imediate sau ulterioare.
Data, știrea, pe care o putem numi și informație primară este, de fapt, un material brut, neprelucrat și neevaluat, provenind din orice fel de surse, din care rezultă, în final, informații ca produs. Puține date sau informații primare sunt semnificative prin ele însele. Ele urmează să fie combinate, comparate cu alte date sau informații, analizate, evaluate, și, în final, se obține produsul inteligibil care poate fi exploatat în scop operativ. Ca atare, informațiile reprezintă produsul prelucrării, interpretării, analizei și sintezei în procesul cunoașterii. Rezultatul final nu este mai multă informație, ci mai multă cunoaștere, în baza căreia se pot face estimări și avertizări semnificative, în cunoștință de cauză asupra situației date.
Concluzionând, se poate afirma că, din punct de vedere al conținutului intrinsec, informația reprezintă o veste, o știre, o lămurire, un element nou care se referă la anumite fapte, fenomene, unele evenimente și acțiuni întâmplătoare sau provocate anume, și chiar creații spirituale, elemente și tendințe până în momentul în care un anumit subiect o recepționează. Din această perspectivă, este unanim acceptat că ea constituie o materie primă a acțiunii umane, ca orice altă resursă.
Iată, așadar, că nu orice știre reprezintă o informație, ci numai aceea care înlătură o stare de incertitudine, de necunoaștere, o nedeterminare. Prin urmare, constituie informații numai acele comunicări, știri (mesaje scrise sau verbale), imagini plastice etc. care aduc ceva nou, care înlătură necunoașterea.
Este cunoscut faptul că, nu întotdeauna, rezultatele producerii unor evenimente pot fi exprimate cu siguranță. De aceea există exprimări de genul: probabil; mai puțin probabil; foarte probabil. Dacă maniera de producere a unui eveniment nu este întâmplătoare, ci absolut certă, știrea respectivă nu aduce nimic nou, și ca atare nu constituie informație.
Analiza informației trebuie să aibă în vedere momentele distincte ale existenței sale: generarea, conversia, transmiterea, redarea, recepționarea, valorificarea și stocarea. În succesiunea acestor momente se constată o îngustare a sferei de cuprindere a informației. Important este ca adevărata semnificație a acesteia să nu fie afectată. Aceasta se datorează faptului că, în cuprinsul său, conceptul de informație include mai multe aspecte.
Primul aspect îl constituie cel sintactic. Este problema modului prin care un anumit subiect vine în contact cu o anumită informație. Aceasta se realizează prin intermediul datelor, care se constituie în anumite sisteme ce definesc limbajele informaționale. Unitatea lor structurală, la nivel inferior, este simbolul (sunetul, semnul, imaginea etc.) și litera de alfabet. Aspectul sintactic reprezintă tocmai succesiunea impusă semnelor grafice, auditive sau electrice pe care le impune emițătorul.
Al doilea aspect este cel semantic. El este dat de semnificația care le este acordată semnalelor pe baza convențiilor sociale. Ca o informație să fie comunicată de la un subiect la altul, printr-un anumit limbaj, există o condiție indispensabilă, aceea ca el să aibă un înțeles univoc. Dar, din mai multe cauze, semnificația nu are cum să fie absolut identică pentru toți cei ce participă la actul comunicativ. De aceea, este important să facem distincție între informația semantică intenționată (informația pe care emițătorul vrea să o transmită) și informația semantică realizată (acea informație pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat). Latura semantică cuprinde, în cele din urmă, transmiterea unui orizont de cunoaștere, un mesaj despre existență.
Aspectul pragmatic reprezintă ceea ce se întâmplă cu informația primită sau efectul acesteia asupra receptorului. Comunicarea începe de la emițătorul care intenționează să transmită informația și care, pentru a-și atinge scopul, folosește coduri. Actul comunicării se încheie cu implicațiile pragmatice pentru receptor, etapa finală a transferului de informație.
Mai există un aspect de care trebuie ținut seama, anume acela că expresiile de mărime a informațiilor și a datelor sunt distincte. Ca urmare, se poate vorbi de o cantitate de informații și de un volum de date (adică numărul purtătorilor elementari de informații, în ordinea – litere, semne, imagini, cuvinte, documente etc.). Ele sunt într-un anumit raport de dependență, în sensul că un volum mai mare de date poate să conțină o cantitate mică de informații pentru subiectul destinatar, precum este posibil ca un volum redus de date să conțină o mare cantitate de informații. Cantitatea de informații dă valoarea informativă a acesteia. Cea mai importantă teorie, referitoare la acest aspect, aparține lui Shannon și Warren Weaver care, punându-se în postura receptorului și împrumutându-i incertitudinile în ceea ce privește capacitatea mesajului de a-i spune ceva cu claritate, ajung la concluzia că valoarea informației reprezintă o mărime ce caracterizează înlăturarea nedeterminării prin transmiterea și recepționarea mesajului. Așadar, cu cât incertitudinea receptorului privind mesajul despre o anumită situație este mai mare, înainte ca situația să se fi produs, cu atât mai mare este valoarea informativă a mesajului care reușește, ulterior, să elimine incertitudinea inițială. Dubiile receptorului în legătură cu situația propriu-zisă, depind de gradul său de cunoaștere. Cunoașterea și incertitudinea sunt, în această concepție, invers proporționale. Cu cât cunoașterea unei situații este mai largă, cu atât incertitudinea legată de această situație este mai redusă. Aici este vorba de cunoaștere într-un sens relativ, de cantitatea de cunoștințe privind „extensia” și „adâncimea” situației vizate.
Valoarea semantică a informației, adică valoarea semnificației pe care mesajul o transmite, este complementară valorii informative a acesteia. În comparație cu valoarea informativă care este formală, lipsită de semnificație, care nu ține cont de conținutul sau semnificația rezultatului, fiind determinată de numărul de rezultate pe care le presupune ieșirea dint-o anumită situație, valoarea semantică presupune o operație de evaluare mult mai complexă. Complexitatea mesajului este subliniată prin teoria lexicală a valorii informative, potrivit căreia, cu cât incertitudinea anterioară este mai mare, cu atât este mai mare valoarea informativă a mesajului care elimină această incertitudine. Ca atare, frecvența cuvintelor în mesaj este măsurabilă. Valoarea semantică este invers proporțională cu frecvența cuvintelor într-un mesaj, iar valoarea informativă este mai mare cu cât frecvența cuvintelor rare, dificile sau mai rar întrebuințate este mai mare. Dar această valoare este dependentă de nivelul social sau de situația în care se află sursa.
De asemenea, valoarea pragmatică a informației evidențiază gradul de interes pe care îl are receptorul asupra efectului informației. Valoarea pragmatică este dată de gradul de improbabilitate, cu alte cuvinte cu cât un eveniment este mai improbabil de a se întâmpla, cu atât valoarea sa pragmatică este mai mare.
Faptul că informația este indispensabilă acțiunii umane, nu o absolvă de anumite cerințe pe care trebuie să le îndeplinească, cerințe ce evidențiază aspectul că, celui ce vine în contact cu ea nu îi este indiferent cum, când și în ce formă o recepționează. Prin urmare, pentru a fi utilă, informația trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a) să fie necesară, în sensul de a a avea utilitate pentru cel căruia îi este adresată, atât în momentul contactului cu ea, cât și în perspectivă;
b) să fie autentică, adică să prezinte fenomene, stări și tendințe care să determine manifestarea unei anumite atitudini în cunoștință de cauză;
c) să fie exactă, lipsită de ambiguități, fapt ce elimină anumite neînțelegeri și oscilații. Deoarece informațiile nu pot fi precise până la ultimul element al său, decidentul trebuie să poată aprecia valabilitatea lor;
d) să fie completă, dar, totodată, concentrată și relevantă, pentru a nu determina alte căutări de informații;
e) să fie oportună, în sensul de a ajunge la beneficiar în timp util, altfel ceea ce urmează a se întreprinde ar fi tardiv. Referitor la această cerință, se evidențiază procesul de îmbătrânire a informației. În vederea reducerii la maximum a acestui proces și a efectelor lui, managementul trebuie să asigure condiții pentru o scurtare a ciclului producere – prelucrare – transmitere – recepționare – utilizare a informației. Oportunitatea informației influențează utilitatea ei dacă, după ce a fost colectată și analizată, nu a fost comunicată la timp. Sun Tzu afirmă : „…dacă prințul luminat și generalul avizat înving inamicul de câte ori trec la acțiune, dacă rezultatele lor depășesc pe cele obișnuite, aceasta se datorește informării prealabile”;
f) să aibă o vârstă cât mai mică, în sensul de a reduce cât mai mult posibil durata scursă de la producerea unui anumit fenomen la care se referă respectiva informație, până în momentul receptării ei de către beneficiar în scopul exploatării în întreprinderea reacției. Unele informații sunt mult mai strâns legate de timp, sunt mai perisabile decât altele; această cerință este în strânsă legătură cu cea anterioară;
g) să parvină celor ce îi este adresată cu o frecvență rațională care să genereze atitudini și acțiuni în cunoștință de cauză. Frecvența reprezintă viteza cu care informația parcurge cele trei niveluri: operațional, informațional și decizional. Viteza de circulație a informației este în relație cu timpul de obținere a acesteia și nu cu cel de reacție. Creșterea timpilor duce la scăderea frecvenței informaționale, generând o lipsă de informații și o scădere a posibilităților decidentului în luarea măsurilor adecvate, care să fie transmise organelor de execuție;
h) să aibă fiabilitatea corespunzătoare, fapt ce evită alterarea ei în cursul culegerii, transmiterii și prelucrării succesive;
i) să aibă un dublu caracter: obiectiv, exprimat prin conținutul intrinsec al mesajelor informaționale; subiectiv, determinat de valoarea ei pentru cel ce o receptează.
Aceste cerințe calitative trebuie îndeplinite atât de informațiile primare, cât și de cele sintetice. Informațiile primare semnalează, de regulă, situații, fapte ori evenimente culese direct de la sursă, fără nici o intervenție, pe când informațiile sintetice sunt rezultatul confruntării cu alte informații, combinări, generalizări și interpretări ale informațiilor primare. Aceste cerințe nu se pot realiza permanent și cumulativ. De cele mai multe ori, atât datele, informațiile primare cât și cele rezultate ca produs sunt perisabile dacă nu sunt utilizate la timp. În acest caz, informația va fi întotdeauna incompletă, confuză și adeseori contradictorie. Nu toate informațiile pot fi importante sau relevante, multe dintre ele pot fi inexacte sau pot ascunde erori. Prea multe informații (pletorice) pot fi nocive ca și atunci când sunt insuficiente (eliptice de date).
Având în vedere complexitatea, importanța și consecințele informațiilor, este indispensabil ca ele să răspundă tuturor cerințelor enunțate mai sus. Incompatibilitatea cu una din aceste cerințe îngreunează procesul decizional, mai mult, poate conduce la o atitudine și/sau acțiune eronată cu consecințe imprevizibile.
1.2. Importanța informației în dinamica mediului de conflict la începutul secolului XXI
Foarte importante în activitatea de informații sunt acțiunile de transmitere oportună și operativă a datelor și informațiilor și devansarea inamicului în transmiterea lor, coroborată cu împiedicarea adversarului în procurarea și valorificarea acestora.
Istoria transmiterii datelor și produselor informative este legată intrinsec de istoria războaielor, în speță de evoluția armatelor, dialogul militar fiind unul specific, în care orice locutor este și interlocutor atunci când se produce feedback- ul.
Originea transmiterii la distanță și într-un timp cât mai scurt a știrilor este veche și a cunoscut o diversitate de mijloace, de la popor la popor și de la o civilizație la alta. De pildă, cele mai vechi faruri pentru orientarea corabiilor pe timp de noapte au fost construite cu mult înainte de secolul al VIII-lea î.Hr. în Egiptul de Jos.
De din Sicilia (80-21 î.Hr.) se știe că perșii dispuneau de un sistem de transmitere a știrilor foarte bine pus la punct, fiind asigurat de santinelele eșalonate între principalele orașe ale Persiei. În timpul expedițiilor din Grecia (secolul al V-lea), știrile parveneau în acest mod, de la mii de kilometri, în numai 48 de ore.
Navigatorii greci au folosit vârfurile munților, unde își aveau organizate servicii speciale de semnalizare, cât și numeroase turnuri de foc, construite în acest scop.
Armata cartagineză a acordat o mare atenție semnalizărilor luminoase la distanță. De altfel, armata cartagineză, în timpul lui Hanibal (247-183 î.Hr.), era dotată chiar cu un corp de semnalizatori bine instruiți. Aceștia aveau observatori cu oglinzi dispuși pe vârfurile dealurilor pentru a-și anunța comandanții despre manevrele trupelor romane. Acest sistem de comunicații a contribuit în mod substanțial la obținerea unor victorii răsunătoare ale cartaginezilor împotriva romanilor într-o perioadă de 16 ani.
Romanii, buni organizatori ai teritoriilor, dispuneau de o rețea complexă de turnuri cu focuri, iar semnalele se dădeau cu torțe incandescente care, în funcție de natura și conținutul mesajului, erau plasate în diferite puncte ale turnului de pază.
Alt sistem de comunicare era cel al fanioanelor colorate, folosite și astăzi în marină. De asemenea, celebrul Timur Lenk (1336 – 1405) folosea destul de des fanioanele parlamentare de culoare albă, roșie și neagră. În 1684, Robert Hooke (1635 – 1703), introduce sistemul de semnalizare cu ajutorul planșelor colorate.
Se consideră că primul telegraf optic este realizat, în anul 1791, de către Claude Chappe (1763 – 1805), sistem care a fost aplicat mai întâi între Paris și Rouen, apoi, în 1794, de către SUA. În 1774, , George Louis Lesage (1724 – 1830) inventează aparatul de telegrafie electric, perfecționat, în 1811, de către germanul S.Th. von Soemering (1755-1830).
De la aceste date, descoperirile în telegrafie se dezvoltă vertiginos, printre cele mai importante fiind: în 1820, introducerea acului electromagnetic de către Andre Marie Ampere (1775-1836); inventarea, în alfabetului telegrafic de către Samuel Finely Bresse Morse (1791 – 1872); construirea, în unui aparat înregistrator pe bandă de hârtie de către Karl A. Steinheil (1801-1837); introducerea, în telegrafului electromagnetic de către Charles Cooke (1826-1879); descoperirea, în același an, a pantelegrafului de către Givanni Caselli (1815-1891).
O dată cu perfecționarea aparaturii s-a îmbunătățit și extins și sistemul de telegrafie în toată lumea.
În 1876, profesorul de canto Alexander Graham Bell a inventat primul telefon care a permis comunicarea verbală care a dat posibilitatea transmiterii a mult mai multor informații, prin intermediul intonației, inflexiunilor și accentului, decât ar fi permis codul Morse.
Apariția aparatului de radio, cu posibilitățile sale deosebite de a transmite la distanțe tot mai mari și cu tot mai mare acuratețe informațiile, a determinat introducerea acestuia și-n domeniul militar. Contracararea acestuia sau exploatarea slăbiciunilor sale, era doar o problemă de timp. Astfel, au existat preocupări destul de timpurii de introducere a cercetării radio, preocupări care s-au dovedit extrem de eficiente în diferitele conflicte ce au avut loc pe glob. Pe timpul războiului ruso-japonez din 1904-1905, au avut loc primele acțiuni ale cercetării radio. Amiralul rus K. Macarov a dat prima dispoziție de contraacțiune radio, la 07 martie 1904, prin care se cerea comandanților de nave să urmărească, cu ajutorul receptoarelor radio proprii, legăturile radio dintre navele japoneze pentru a le determina poziția. În același an, la 15 aprilie, crucișătoarele japoneze executau un puternic bombardament de artilerie asupra instalațiilor portuare și flotei ruse de , corectarea focului făcându-se prin radio. Legăturile radio japoneze au fost însă interceptate și neutralizate, prin bruiaj radio, de către o stație radio rusă aflată pe Muntele de Aur și un cuirasat.
Părțile beligerante, din timpul primului război mondial, au avut ca obiectiv permanent descoperirea legăturilor radio în scopul interceptării și analizei mesajelor conținute. Pe baza acestora, se formulau concluzii asupra activităților desfășurate de adversar, fapt ce s-a repercutat asupra finalului unor bătălii importante.
Odată cu scufundarea unui cuirasat german în Golful Finic, în anul 1914, armata țaristă a reușit să captureze codul și cifrul german, fapt ce a permis decodificarea radiogramelor inamice interceptate, obținându-se date precise asupra planurilor operative ale acestuia.
În acest domeniu, și germanii au obținut succese. Se poate aminti că, datorită lipsei măsurilor de secretizare din armata rusă, mesajele radio dintre statele sale majore au fost descoperite și interceptate de către armata germană. Acest succes a constituit cu certitudine una din cauzele înfrângerilor suferite de armatele ruse în Prusia Orientală în operațiile desfășurate în anul 1916. Interceptarea radiogramelor armatelor Antantei de către serviciul german de ascultare radio, a permis furnizarea către propriul stat major a unor date și informații oportune și veridice cu privire la pregătirea, intențiile și modul de desfășurare a acțiunilor militare, inclusiv de pe alte teatre de operații.
Pe frontul românesc, în 1916, Armata 9 germană, prin activitatea de urmărire a traficului radio, a obținut date și informații privind dispunerea punctelor de comandă, deplasările trupelor, caracterul și modul de pregătire și ducere a acțiunilor de luptă. Este interesant de menționat că, în 1918, pe frontul Siretului, capturându-se registrul unei stații de interceptare germane, apar consemnate 72.221 convorbiri.
Deși cercetarea radio a avut succese notabile pe timpul desfășurării primului război mondial, nu putem vorbi de o adevărată măsură de asigurare a acțiunilor și protecție a trupelor deoarece ea nu era organizată permanent, în baza unei concepții unice și în concordanță cu planurile de ducere a operațiilor, desfășurându-se pe spații reduse și cu mijloace simple.
În perioada interbelică, când succesele științifico-tehnice în domeniul radioelectronicii au cunoscut o mare extindere, cercetarea radio a devenit un adevărat procedeu de asigurare a acțiunilor și protecție a trupelor, extinzându-și considerabil aria și importanța, fiind organizată, planificată și executată potrivit concepției și planurilor operațiilor.
Încă din anul 1940, când armata germană domina operațiile din Oceanul Atlantic, un mare succes l-a constituit detectarea și localizarea mijloacelor radioelectronice de pe uscat și de la bordul navelor și submarinelor germane prin intermediul unei vaste rețele de stații de radiogoniometrare. Datele obținute au fost de un real folos în organizarea și executarea acțiunilor de nimicire sau neutralizare a unor obiective de mare importanță, prin folosirea aviației, artileriei, subunităților de cercetare-diversiune, sau a detașamentelor de partizani, în locurile și la timpul potrivit.
Un exemplu, în acest sens, îl reprezintă succesul specialiștilor englezi care, în anii 1942 – 1943, au reușit perfecționarea radarului propriu și a metodei de contracarare a efectelor radarelor germane de la sol și de la bordul avioanelor „Me . De asemenea, în scopul îmbunătățirii navigației, în februarie 1942, este pus la punct sistemul „Gee” prin care avioanele engleze vor fi ghidate spre obiective printr-un sistem de unde. Începând cu anul 1943, „H 2 S”, un sistem asemănător radarului, instalat la bordul avionului, permite obținerea în carlingă a imaginii terenului survolat și, deci, și a țintei. Aceste realizări tehnice au permis efectuarea bombardamentelor masive asupra obiectivelor din Germania.
În perioada postbelică, toate statele, în funcție de nivelul potențialului tehnico-științific sau financiar, și-au dezvoltat categoriile de forțe și mijloace de luptă, inclusiv cele radioelectronice, rolul acestora crescând din ce în ce mai mult. Dacă la început, acestea au fost folosite pe câmpul de luptă doar pentru asigurarea comunicațiilor între punctele de comandă, iar, pe parcurs, s-a extins aria de întrebuințare, astăzi, ele constituie un element indispensabil în executarea acțiunilor de informații, asigurând posibilitatea culegerii, transmiterii, stocării, diseminării și valorificării informațiilor despre adversar.
Studiile recente asupra aspectelor sociologice ale tehnologiei au oferit un cadru pentru analiza semnificației tehnologiei în lumea modernă, lăsând în urmă o bună parte a abordării teoretice primitive într-o manieră deterministă. În locul acestei abordări, accentul se pune pe ceea ce reprezintă producerea și consumul tehnologiei care este puternic implantată în matricea socială, culturală și politică a societății industriale. Efectele tehnologiei care, în multe situații, pot apărea ca determinante pentru alte aspecte ale vieții sociale, nu sunt simple sau doar pur tehnologice. „Tehnologiile, la rândul lor, sunt efectele structurilor și circumstanțelor sociale, economice și politice ale acțiunilor și deciziilor.” Ele definesc, în evoluția, implementarea, și utilizarea lor, semnificațiile și forța tehnologiei.
Din perspectiva acestei abordări, tehnologia nu reprezintă doar un simplu obiect, ci o componentă inseparabilă de instituțiile sociale care îi dau naștere și o consumă. De pildă, atracția exercitată de Internet, ca și de alte tehnologii moderne ale acestei perioade de dezvoltare, determină nu doar acceptarea unor obiecte simple, care, într-un fel sau altul, sunt considerate a fi dezirabile sub aspect funcțional sau simbolic, ci un sistem de valori, practici politice, care, cu siguranță, vor schimba viețile multor oameni.
Tehnologia reprezintă, așadar, cadrul în care se duce (deși de multe ori din poziții inegale) lupta pentru control, pentru controlul semnificațiilor și al puterii sale. „Ceea ce ni se dezvoltă prin tehnologia modernă este un fel de declanșare, un fel de continuă provocare. Această provocare are loc prin faptul că energia ascunsă în natură este lăsată liberă. Ceea ce este lăsat liber se transformă, ceea ce se transformă se stochează și, la rândul său, este distribuit, iar ceea ce este distribuit se întoarce din nou de unde a plecat. A lăsa frâu liber, a transforma, a stoca, a distribui și a întoarce un lucru de unde a plecat, sunt moduri de a dezvălui, iar dezvăluirea nu ajunge niciodată la un sfârșit.”
„Tehne” se referă la întreaga artă și pricepere care sunt încorporate în producerea tehnologiei, iar „poesis” este văzută ca o scoatere la lumină, o descoperire și o provocare a realității. Astfel, „tehnologia fructifică cunoașterea științifică și exploatează știința pentru noi unelte, dar ea nu este sursa unei viziuni asupra lumii care să devanseze transformările pe care ea însăși le aduce. Numai știința și tehnologia pot oferi o asemenea viziune.”
Tehnologia nu devine, așadar, doar un simplu hardware , ci implică o serie de activități umane și de cunoștințe. Aceste cunoștințe sunt de natură tehnică, în sensul că tehnicile la care se referă sunt „modalități de a proteja un anumit rezultat dorit”. Spre exemplu, obiectele devin procese, hardware-ul devine software , semnificațiile simple – efecte, cauza se subordonează controlului și viziunii umane, iar tehnologia devine o chestiune de descătușare, transformare, distribuție și reglare a cunoștințelor și practicilor.
O asemenea conceptualizare a tehnologiei comportă riscul de a nu se face distincție între tehnologie și cunoștințe ca atare, deoarece conceptualizarea, în sine, poate fi văzută ca tehnică, dacă respectăm întocmai definiția de mai sus. Totuși, această lipsă de delimitare în jurul ideii de tehnologie este paradoxală, fiind aspectul cel mai important, deoarece se are în vedere vulnerabilitățile tehnologiei și variatele ei conceptualizări datorită diferențierii sociale și istorice.
Ceea ce numim generic „tehnologii” sunt modalități de a construi ordinea în lumea noastră. Multe sisteme și echipamente tehnice, importante pentru viața noastră cotidiană, oferă posibilitatea de a ordona activitatea umană în multiple feluri. În mod conștient sau nu, deliberat sau neintenționat, societatea alege structuri tehnologice care vor influența modul în care vor munci, vor călători, vor consuma etc. pentru o lungă perioadă de timp. În procesul de adoptare a deciziilor privind structurarea, oamenii se situează pe poziții diferite și posedă grade diferite de putere, cât și niveluri diferite de conștientizare.
Dezvoltarea explozivă din ultimele trei decenii a noilor tehnologii, bazate pe descoperirile științifice epocale din științele naturii, în special din domeniile microelectronicii, roboticii, biologiei, atomului, industriei calculatoarelor, a dat o nouă referință procesului producerii și reconfigurării cunoașterii științifice, ca sursă de performanță economică și ca potențial de schimbare socială.
În centrul acestui proces se află informația, „elementul cunoașterii ce poate fi codificat, în scopul conservării, prelucrării sau comunicării”, și ”informatica, știința prelucrării automate și raționale a informației, ca suport al cunoștințelor și comunicării.” Aceasta poate apare sub următoarele forme: informatica teoretică, ce se ocupă de analiza numerică, teoria informației, limbaje și reguli gramaticale etc.; informatica metodologică, ce are drept obiect programele (software) echipamentelor de prelucrare a informațiilor: compilare, limbaje, tehnici de exploatare, analiză, programare structurală; informatica aplicată, ce tratează realizările în domeniul calculatoarelor și al prelucrării automate a informației.
Informația și comunicarea sunt de aceeași vârstă cu omenirea. ceea ce s-a schimbat de-a lungul secolelor și, în special, în ultimele decenii, sunt modalitățile și amploarea cu care informația este produsă, colectată, prelucrată, păstrată și difuzată. La toate acestea se adaugă „mariajul” dintre calculator și telecomunicație, conlucrare determinantă pentru dezvoltarea comunicării. Cele două tehnologii (cea a calculatoarelor și tehnologia telecomunicațiilor), luate împreună, sunt denumite telematică ori, mai simplu, tehnologie informațională (TI). Acestea reflectă fuziunea a două schimbări tehnologice fundamentale: dezvoltarea capacității de reprezentare simbolică a unor entități din lumea înconjurătoare (texte, date, informări sonore și vizuale) și a capacității de transmitere a acestor reprezentări simbolice prin rețelele de telecomunicații. Prin asocierea echipamentelor informaționale (calculatoarelor) cu echipamentele de telecomunicații, TI oferă posibilitatea accesării unor informații stocate sau în timp real, și efectuării unui număr extraordinar de mare de operațiuni legate de procurarea și transmiterea informației.
Se numesc tehnologii informaționale pentru că nu se prezintă o singură tehnologie, ci sisteme de tehnologii interactive folosite pentru procesarea informației. Practic, există sute de produse comerciale, de la telefoane până la calculatoare de mare performanță, ce interacționează într-un asemenea sistem. Cu toate că funcțiile diferite ale acestor produse fac greu de definit granițele tehnologiilor informaționale, în literatura de specialitate, acestea sunt grupate în patru elemente tehnologice fundamentale pentru procesarea informației: a) instrumente de accesare a informației; b) legături pentru telecomunicații (inclusiv rețele); c) echipamente de procesare a informațiilor (hardware) și programe informaționale (software); d) mijloace de stocare.
Răspândirea rapidă a tehnologiilor informaționale, în societatea și economia de la începutul anilor fost încurajată de progresele tehnice epocale în performanța calculatoarelor (măsurată în milioane de instrucțiuni pe secundă) și de reducerea costurilor unora din echipamentele informaționale.
Mihai Drăgănescu face următoarea afirmație în una din lucrările sale: „Dacă în anii ,70 sintagma predominantă era cea de societate informatică, preocuparea noastră principală fiind realizarea unui sistem informatic…, treptat, conceptul de societate informațională a câștigat tot mai mult teren și a devenit o realitate din momentul exploziei Internet-ului, principalul vector al acestei societăți. Acest lucru s-a petrecut în ultimul deceniu al secolului XX. Pentru prima dată în secolul XXI se pune problema societății cunoașterii.”
Se poate aprecia că, cel mai mare eveniment tehnologic și social, în același timp, al secolului XX a fost apariția Internet-ului, „acea rețea de rețele de calculatoare interconectate, răspândită în întreaga lume.”
În domeniul științei și tehnologiei informației, mari evenimente tehnologice, cu importante consecințe sociale, au fost descoperirea tranzistorului integrat și a calculatorului electronic. Internet-ul nu este numai un fenomen tehnologic, ci și unul social, prin participarea utilizatorilor din ce în ce mai numeroși la structurarea lui actuală. Dezvoltarea Internet-ului a depins, evident, de tehnologie, dar în o egală măsură de factorii sociali, care s-au îmbinat cu cei tehnologici pentru ca acesta să devină ceea ce a devenit astăzi. Odată instaurat în fibrele societății, Internet-ul a produs și produce consecințe noi pentru societate. Cel mai important dintre acestea este procesul de globalizare, proces cu puternice influențe și în domeniul militar. De fapt, consacrarea acestui termen, apărut dintr-o concepție managerială a organizării economiei mondiale, coincide cu procesul de dereglare și privatizare a rețelelor de comunicații, în 1984 și, de atunci, a dobândit dimensiuni planetare, atingând sectoarele de activitate economică cele mai diverse. Această dereglare a însemnat deplasarea centrului de gravitație al societății către piață. Piața devine principalul factor de reglare. Modelul antreprenorial al comunicării a fost promovat ca o tehnologie a gestiunii raporturilor sociale și s-a impus ca singurul mod „performant” de stabilire a legăturii cu diferitele componente ale societății.
1.2.1. Complexitatea
Astăzi, o forță militară desfășurată într-un teatru de operații are de a face cu mulți adversari dincolo de oponenții tradiționali, forțele armate regulate ale statelor. Aceștia includ insurgenți, teroriști, organizații criminale și multe alte elemente. Evenimentele de astăzi din Irak și Afghanistan reflectă această realitate, dar toate conflictele, începând cu sfârșitul Războiului Rece, au confruntat forțele regulate simultan cu o varietate de oponenți. Aceasta creează un mediu de conflict multilateral și neclar.
În plus, forțele militare ale unui stat operează în cadrul unor grupări complexe de elemente prietene. Acestea includ aliații, partenerii de coaliție, elementele de impunere a legii, serviciile de informații, alte agenții guvernamentale și populația locală. Voința politică, opinia publică și elementele puterii naționale sunt în acest fel, caracteristicile centrale ale operațiilor militare. Aceste elemente interacționează cu forțele militare în diferite moduri și la diferite niveluri, complicând planificarea, luarea deciziilor și execuția, făcând lupta armată extrem de complexă. Aceasta a fost din totdeauna așa, dar progresele în tehnologia informației și comunicațiilor a determinat ca această interacțiune să aibă loc aproape în timp real, cu efecte care se complică imediat asupra operațiilor curente.
Mai mult decât atât, globalizarea comunicațiilor generează numeroși spectatori, elemente neutre, comentatori și critici. In acest sens, mass-media internațională este cea mai proeminentă, dar interesele de afaceri, organizațiile internaționale cum sunt ONU, grupurile de anturaj, agențiile legale, forțele neutre, populația și mulțimea adversarilor în sine sunt, de asemenea, jucători principali.
Complexitatea terenului. Īn plus, terenul unde acționează forțele este foarte complex. Complexitatea terenului este dată în principal de trei elemente: caracteristicile fizice, populație și mediul informațional.
a. Caracteristicile fizice ale terenului. Exemplele de teren complex din punct de vedere fizic includ zonele urbanizate, regiunile muntoase, zonele împădurite, regiunile de litoral, zonele cultivate, mlaștinile și estuarele, junglele, etc. De remarcat că mai mult de 75% din populația globului trăiește în zone cu un teren complex din punct de vedere fizic. Asemenea terenuri cuprind în mod tipic un mozaic de spații largi și deschise care favorizează manevra, zone de teren compartimentat unde coridoarele de mobilitate canalizează acțiunile pe anumite direcții și porțiuni de teren restrictiv care împiedică deplasarea, limitează acțiunile și îngreunează observarea. Aceasta înseamnă că forțele pot fi atrase într-o luptă apropiată în contact nemijlocit mai rapid. În terenurile deschise, o forță ar putea detecta inamicul de la o distanță îndepărtată și l-ar evita sau l-ar angaja numai în termeni favorabili, copleșitori. Într-un teren complex, abilitatea de a detecta inamicul de la mare distanță este mai redusă, însemnând că forțele pot să intre în lupta apropiată fără avertizare.
b. Populația. Terenul cu populație complexă se întâlnește acolo unde coexistă numeroase grupuri de populație în același spațiu fizic – adesea un oraș sau alte zone urbanizate. Acestea ar putea include grupuri etnico – lingvistice, facțiuni politice, triburi sau clanuri, secte religioase sau mișcări ideologice. Aceste grupuri este posibil să coexiste pașnic, ignorându-se unele pe altele sau să rivalizeze, cu sau fără violență.
Atunci când forțele militare operează în acest teren, realizarea unei distincții clare între grupurile de populație este extrem de dificilă și necesită înțelegere lingvistică și culturală complexă. Atunci când unul sau mai multe grupuri sunt ostile, apar dificultăți extreme în prevenirea producerii pagubelor colaterale, vătămării necombatanților sau celor neimplicați în acțiuni. Aplicarea forței fizice în acest mediu atrage asupra sa un risc ridicat al consecințelor involuntare contra-productive.
c. Mediul informațional complex. Se poate vorbi de un mediu informațional complex, atunci când, sursele multiple sau căile de transmitere prin mijloace de comunicații, date sau informații, inclusiv știrile mass-media există într-un mediu operațional. O forță care desfășoară acțiuni militare într-un astfel de mediu va fi incapabilă să controleze fluxul de informații în zona sa de operații. Acest lucru, cel mai adesea, se întâmplă în terenurile urbanizate, unde toate părțile implicate în conflict este posibil să folosească același dispozitiv de recepție-transmisie automată a convorbirilor efectuate cu ajutorul telefoanelor mobile sau terminalelor de satelit, și să obțină informații tactice de la mass-media care operează în aceeași zonă fizică, naturală.
Terenul complex este, așadar, compus din elemente fizice, umane și informaționale care interacționează într-o manieră de consolidare și sprijin reciproc, conducând la medii de operare cu densitate extremă și fricțiune enormă asupra operațiilor militare. Astfel, asemenea operații tind să devină rapid împotmolite și aduse în impas.
1.2.2. Diversitatea
Mediul de conflict a inclus întotdeauna teroriști, gherile rurale, bandiți, elemente criminale, luptători tribali și mercenari. Dar astăzi, de asemenea, include traficanți de droguri, corporații multinaționale, companii de securitate private, protestatari neînarmați, grupuri de anturaj, hackeri de calculatoare, insurgenți, elemente turbulente, miliții, traficanți de oameni, pirați, secte religioase, gherile urbane, mass-media și alianțe diplomatice.
Multe din aceste grupuri nu reprezintă „amenințări” în sensul opoziției armate, iar aplicarea forței militare împotriva multora dintre ele ar putea fi problematică în termeni de legalitate, morali sau tehnici. Cea mai evidentă amenințare a zilelor noastre este reprezentată de rețelele teroriste transnaționale cu arme de distrugere în masă. Dar celelalte amenințări – inclusiv forțele armate ale statelor naționale – rămân și trebuie să fie abordate în mod concomitent.
Prin contrast, forțele armate ale unui stat suveran, democratic și membru responsabil al comunității internaționale sunt constituite în mod legal. Acțiunile forțelor armate ale acestor state vor fi caracterizate de supremația civilă, primatul legii, valorile democratice, respect pentru viața și demnitatea umană și necesitatea de a apăra o societate deschisă. Aceasta înseamnă că forțele armate ale statelor membre vor diferi considerabil de cele ale adversarilor lor și de cele ale multor parteneri de alianță/coaliție. În anumite domenii, cum este cel al regulilor de angajare, este posibil să existe de asemenea diferențe între forțele armate ale unui stat și partenerii săi tradiționali.
Împreună cu descrierea comportamentului de evitare asimetrică prezentat mai devreme, diversitatea este o cauză majoră a conflictelor militare asimetrice. Deoarece există numeroși actori diferiți, diversitatea creează asimetrie – o incompatibilitate a capabilităților, culturilor, tehnologiei, obiectivelor sau voințelor. Asimetria, în schimb, exploatează o incompatibilitate în capabilitățile de înfrângere ale adversarului. Forțele armate convenționale tind să aibă capabilități puternice de a învinge la nivel tactic, fiind greu de înfrânt într-o luptă armată tradițională. Totuși, capabilitățile lor de a învinge la nivel strategic pot fi mai scăzute decât capabilitățile lor tactice, de aceea ele pot fi vulnerabile la schimbările în opinia publică, voința politică și aversiunea față de pierderile de vieți omenești. În schimb, mulți adversari potențiali au capabilități scăzute de a învinge la nivel tactic, fiind mai ușor de înfrânt în lupta tradițională modernă (de exemplul: Irak și Afghanistan). Dar pentru că acești adversari sunt adesea nonstatali, semiautonomi, organizați în grupuri mici, au o invulnerabilitate relativă la schimbările în voința politică, sprijinul comunității sau opinia publică, așadar ei au capabilități superioare de a învinge la nivel strategic. Aceasta înseamnă că modul în care operează forțele este la fel de important ca și câștigarea luptelor individuale, deoarece un eșec tactic minor sau pierderile semnificative de vieți pot să aibă un efect strategic disproporționat. În schimb, aceasta înseamnă că ridicarea capabilităților de înfrângere strategică a forțelor este un factor important în pregătirea pentru conflictul contemporan.
Lupta de din 3 – 4 octombrie 1993 este un exemplu de neconcordanță a capabilităților de înfrângere. Forțele SUA au etalat o superioritate tactică impresionantă. Ele au îndeplinit misiunea, menținând controlul câmpului de luptă, și au ucis mai mult de 1000 de somalezi cu pierderea a numai 17 americani. În termeni pur și simplu tactici, aceasta a fost o victorie a SUA. Dar din punct de vedere strategic, pierderea vieților soldaților americani, victimele în rândul populației civile somaleze, în ceea ce a fost în mod oficial o operație de pace și percepția negativă a mass-mediei cu privire la performanța SUA a generat o pierdere a controlului la nivel strategic pentru SUA, care s-au retras aproape imediat din Somalia.
Un element cheie în gestionarea diversității, care are drept rezultat incompatibilitatea capabilităților de înfrângere, este stăpânirea difuziei – următorul factor analizat.
1.2.3. Difuzia
Mediul globalizat presupune o difuzie a conflictului, astfel încât el nu se mai încadrează în granițele conceptului tradițional. Exemplele sunt după cum urmează:
a. Nivelurile acțiunilor militare. Lupta armată a difuzat la toate nivelurile de desfășurare a acțiunilor militare, strategic, operativ și tactic, astfel încât acțiunile la un nivel au un efect direct asupra altuia. Aceasta a fost întotdeauna posibil, dar acum s-a generalizat devenind normă. Acțiunile de luptă ale structurilor de la eșaloanele mici (echipă, grupă, pluton) sau comportamentul militarilor care desfășoară misiuni individuale în operațiile umanitare, pot fi transmise de mass-media internațională și pot afecta cursul unei operații în interval de câteva minute. Aceasta înseamnă că nivelurile strategic, operativ și tactic ale acțiunilor militare sunt comprimate și se întrepătrund. De aceea, nivelul operativ al acțiunilor militare este posibil să dispară treptat, presat de interacțiunea directă a acțiunilor tactice cu efecte strategice.
b. Actorii state /actori nonstatali. Actorii nonstatali au fost întotdeauna parte a acțiunilor de luptă. Totuși, caracteristicile actorilor state și nonstatali devin din ce în ce mai mult similare. Actorii nonstatali operează acum cu sisteme de armament sofisticate, pot controla teritorii și populații și dețin tehnologie letală și sofisticată care odată țineau numai de domeniul apărării și forțelor armate regulate.
c. Operațiile convenționale /operațiile speciale. Capabilitățile care cândva aparțineau de Forțele pentru Operații Speciale se răspândesc către forțele luptătoare convenționale. Fiecare militar parte în conflictul contemporan are nevoie de abilități și deprinderi cum sunt inițiativă individuală, sensibilitate culturală, competență lingvistică, cunoașterea și stăpânirea desăvârșită a armelor și senzorilor sofisticați și o capacitate pentru operații independente în cadrul grupurilor mici, caracteristici asociate în mod tradițional cu Forțele Speciale. Între timp, Forțele pentru Operații Speciale desfășoară misiuni convenționale de apărare și atac la scară mare, simultan cu dezvoltarea mai multor capabilități neconvenționale. Operațiile speciale și convenționale devin tot mai mult integrate, desfășurându-se pe același teren și bazându-se pe cooperarea profundă dintre forțele convenționale, forțele pentru operații speciale și elementele interagenții. În plus, deși misiunile forțelor convenționale sunt diferite de misiunile forțelor speciale, toți militarii au nevoie de flexibilitate, rezistență fizică și psihică, încredere în propriile mijloace și deprinderi tehnice care să le permită să fie extrem de eficienți într-o multitudine mai largă de misiuni.
d. Teatrele de operații virtuale. Īn timpul războiului din Afghanistan în 2002, operatorii CIA din Langley Virginia au teleghidat zborul avionului fără pilot, Predator, înzestrat cu rachete Hellfire, împotriva țintelor talibane. După definiția tradițională, Virginia nu este parte a teatrului de operații Afghanistan. Dar cu comunicații globalizate, un operator în Langley poate participa în operații la fel de eficient ca un soldat în Kabul. Langley este astfel „în mod virtual” în teatrul de operații. Operatorul Predatorului este în relație de comandă și control cu structurile de comandă din teatrul de operații, contribuie cu putere de luptă semnificativă la operație și ar putea fi considerat o țintă talibană justificată iar din acest motiv necesită protecția forței. Pornind de la aceasta, o Zonă de Operații ar putea fi considerată și zona unde se resimt efectele unei operații, nu în mod necesar numai zona unde forțele care desfășoară o operație sunt localizate fizic. Forțele care contribuie la efecte, dar nu sunt fizic în cadrul teatrului de operații, constituie parte a unui „teatru virtual”. Aceasta înseamnă că este posibil ca forțele noastre armate să trebuiască să fie desfășurate oriunde în lume, pentru a realiza efecte în imediata noastră vecinătate sau în interiorul României însăși.
e. Implicațiile „teatrelor virtuale”. Teatrele de operații virtuale decurg din sistemele de comunicații globalizate, care permit comanda și controlul la distanțe foarte mari. Aceste sisteme, multe din ele disponibile în mod comercial, pot fi de folos atât forțelor destinate operației cât și adversarilor. De exemplu, liderii Al Qa’eda au condus activitatea în diferite regiuni, în timp ce din punct de vedere fizic ei erau localizați în Asia Centrală. În timp ce se aflau în afara regiunii, ei au controlat un „teatru virtual” care include Afghanistanul, Irakul și alte zone din lume.
De aceea, zonele din afara teritoriului unui stat, definite în mod geografic „zona de interes militar direct” este posibil să fie folosite de un adversar ca baze sau canale pentru atacuri asupra statului respectiv sau asupra intereselor sale importante.
Înfrângerea sau prevenirea unor astfel de atacuri este posibil să necesite ca forțele terestre să opereze într-o varietate largă de terenuri și tipuri de climă, zone geografice și situații tactice, pentru a genera efectele resimțite pe teritoriul propriu sau vecinătatea imediată. Configurarea și construcția structurilor militare numai pentru operații în interiorul statului respectiv sau regiunea imediată sunt prin urmare neviabile deoarece există vulnerabilități la atacurile din „teatrele virtuale”.
f. Efectele confruntării la nivel strategic național. Multe acțiuni sunt duse nu pentru avantaje tactice locale, ci în mod direct pentru a obține efectele strategice acasă. Pentru statele, cu capabilități mai scăzute de înfrângere la nivel strategic decât ale unor adversari, efectele strategice resimțite acasă sunt o preocupare principală. Deoarece forțele sunt desfășurate pentru a realiza un efect într-un teatru de operații, efectul lor acasă este justificat ca vital. În mod similar, cu cât se recurge la efectele asupra întregii națiuni, cu atât mai mult adversarii este probabil să considere întreaga națiune ca o țintă justificată.
g. Combatanți /necombatanți. Distincția dintre combatanți și necombatanți tinde să se erodeze. Folosirea contractorilor civili în spațiul de luptă și aplicarea abordării bazate pe efectele la nivel național în cadrul luptei armate, înseamnă că civilii care nu angajează în mod direct inamicul generează totuși efecte importante asupra câștigării conflictului. Inamicii împotriva cărora se acționează în mod obișnuit privesc acești „necombatanți” ca ținte justificate. Multiplele incidente în care au fost implicate companii civile, în special de aprovizionare, în Irak și Afghanistan confirmă acest trend. În orice caz, distincția tradițională dintre combatanți și necombatanți se estompează.
h. Perioada de război /perioada de pace. Una din întrebările analiștilor militari, sociologilor și analiștilor politici este referitoare la faptul dacă războiul a difuzat în perioada de pace? Statele nu mai declară război în mod oficial iar idei precum „războiul total” nu se mai aplică la conflictele contemporane. Un stat care participă cu forțe militare la conflictele din Afghanistan și Irak este în mod continuu în război începând cu data desfășurării primelor trupe? Participă statul la două războaie separate în Afghanistan și Irak? Este statul respectiv într-o situație de pace în timp ce trimite forțe expediționare în diferite teatre de operații? Oricare ar fi răspunsul, distincția dintre pace și război, deși în continuare importantă din punct de vedere legal, este pusă sub semnul întrebării cu privire la relevanța practică scăzută pentru desfășurarea operațiilor.
i. Elementele puterii naționale. În mod tradițional, puterea națională a fost definită în termeni ai puterii politice, militare, economice, sociale, informaționale și industriale, iar responsabilitatea factorului militar a fost de a asigura latura militară a puterii naționale iar într-o societate democratică, în mod deliberat, să nu se implice în alte aspecte. Astăzi, această abordare nu mai este valabilă – toate elementele puterii naționale sunt coordonate și integrate de guvern într-un singur efort național, iar forțele militare nu mai gestionează singure războiul, mai curând ele sunt o componentă într-un răspuns național.
j. Spațiul de luptă fragmentat. Într-un teren complex, în fața amenințărilor versatile multiple, noțiunea tradițională de „spațiu de luptă” are nevoie de perfecționare. În acest sens, unii specialiști militari avansează ideea unui nou concept, cel al „spațiului de misiune” al forței.
Chiar și împotriva unui inamic convențional, efectul terenului complex va trebui să creeze o serie de „lupte la scară mică” între indivizi sau structuri semiautonome mici. Spațiul geografic dintre aceste spații de luptă nu este gol, el conține necombatanți, potențiali combatanți neangajați, elemente neutre, precum și elemente de infrastructură cheie pentru susținerea populației. De aici rezultă importanța din ce în ce mai mare a capabilităților de luptă individuale și ale structurilor de luptă mici. Mai mult decât atât, nu este suficient ca întreaga forță să posede capabilități cheie, ci ea trebuie să fie capabilă să le aducă pentru a susține în locurile critice angajarea unei structuri de luptă mici, în teren complex și la momentul oportun cum ar fi de exemplu angajarea unei lupte de scurtă durată, neașteptată. Într-un spațiu de luptă fragmentat, acest factor generează o necesitate de a prolifera capabilitățile și de a controla indivizii și structurile de luptă semiautonome.
k. Geografia militară /topografia militară. Geografia militară abordată la nivel strategic, în conflictul contemporan, a devenit mai puțin importantă decât topografia militară care vizează nivelul tactic. Aceasta a apărut într-o oarecare măsură datorită fenomenului „teatrelor virtuale”. Geografia militară este încă importantă din punct de vedere strategic în alocarea priorităților la nivelul teatrelor de operații, dar este mai puțin influențabilă în stabilirea locurilor unde forțele armate ale unei alianțe, coaliții sau ale unui stat desfășoară acțiuni militare. Într-o lume unde rețelele teroriste au întinderi intercontinentale iar distrugeri și pagube serioase pot fi cauzate asupra unei țări fără nici o invazie convențională, barierele geografice asigură puțină protecție. În consecință, dată fiind mobilitatea la nivel strategic, efectul tactic al unui mediu complex este mai important decât continentul pe care acel mediu complex se întâmplă să fie localizat.
1.2.4. Letalitatea
În mod tradițional, armatele s-au concentrat pe armele convenționale folosite în spațiul de luptă de forțele armate regulate. Astăzi, proliferează o multitudine vastă de arme noi, foarte letale. Acestea includ lasere care afectează ochii, arme chimice, arme biologice, arme nucleare și radiologice, termobarice, atacuri electronice și ale rețelelor de computere, arme cu energie direcționată și multe altele (anexa nr. 1). Între timp, grupurile de gherilă operează cu anumite forme de vehicule blindate în regiuni mari din lume, în timp ce multe forțe regionale au sisteme de lansare multiplă a rachetelor, rachete antiaeriene capabile și arme antitanc sofisticate. Cel mai proeminent subiect cu privire la letalitate rămâne amenințarea rețelelor teroriste globale înarmate cu arme de distrugere în masă.
Este important de subliniat faptul că multe din aceste arme pot fi transportate, ascunse și mânuite de o singură persoană. Aceasta înseamnă că niveluri fără precedent de letalitate sunt acum disponibile mai curând indivizilor decât organizațiilor mari. De acum încolo, nivelurile cele mai înalte de letalitate nu se mai limitează la statele națiuni sau forțele armate regulate. Mai mult decât atât, letalitatea înaltă nu mai este însoțită în mod necesar de o „semnătură tactică” detectabilă. Aceasta înseamnă că forțele terestre se pot confrunta cu indivizi care posedă arme cu o letalitate înaltă, extremă, fără avertizare, în orice tip de operație.
Spectrul conflictului tradițional, se întinde de la operațiile umanitare, de menținere a păcii, de contra-insurgență, la conflictele limitate și războiul pe scară mare. Capătul de joasă intensitate al spectrului necesită putere de luptă limitată, în timp ce capătul de mare intensitate reclamă capabilități specifice luptei armate. În mediul de conflict actual acest lucru nu se mai aplică. „Nivelul de intensitate” al unei operații militare descrie acum cât de des forțele se confruntă cu letalitate mare și nu dacă ele se confruntă cu letalitatea sau nu. În lupta armată de intensitate mare, folosirea forței letale este frecventă sau continuă. În operațiile militare de joasă intensitate, lupta armată este mai puțin frecventă dar nivelul de letalitate real este încă extrem de ridicat. Deoarece indivizii cu arme cu letalitate mare, care pot fi ascunse ușor, au o semnătură tactică mică și pot fi întâlniți într-o varietate de scenarii, evaluarea nivelului de letalitate pe timpul operațiilor devine problematic. Acest lucru are implicații majore deoarece înseamnă că fiecare angajament individual – chiar într-o presupusă operație militară de joasă intensitate – poate produce o situație cu victime în masă cu implicații strategice.
Într-un singur angajament, un inamic specific bine înarmat poate produce o înfrângere strategică, în afară de cazul în care forțele terestre pot rezista unei prime lovituri prin surprindere și pot să răspundă în mod eficient pentru a învinge inamicul. Cunoașterea situației și capacitatea de a deosebi detaliile la nivelul structurilor de luptă mici este, de asemenea, importantă pentru evitarea angajamentului prin surprindere. Astfel protecția, puterea de foc și mobilitatea, plus cunoașterea situației și procedeele de inducere în eroare sunt cruciale pentru forțele care acționează în mediul de conflict complex, actual.
Letalitatea în creștere contribuie la o reducere în densitatea de forțe în spațiul de luptă. Această tendință a fost evidentă începând cu revoluția industrială, dar acum este accelerată. Armele ușoare, ieftine și mai letale permit structurilor de luptă mai mici, mai dispersate să genereze efecte pe câmpul de luptă care cândva necesitau un număr mare de trupe. Companiile îndeplinesc acum aceleași misiuni și au capacitate de luptă letală echivalentă cu cea a batalioanelor de acum 50 de ani sau a brigăzilor de la începutul secolului XXI. Într-o manieră contrară riscul crescut cu privire la desfășurarea forțelor creează o necesitate imperativă de a limita numărul de trupe expuse, micșorând densitatea de forțe pe câmpul de luptă. Pe deasupra, bătaia și capacitatea de lovire a sistemelor de arme s-au mărit, crescând zona care poate fi dominată de un număr specific de trupe desfășurate și mai departe reducând densitatea forțelor.
1.2.5. Concluzii din analiza mediului de conflict
Concluziile principale care se desprind din această succintă trecere în revistă a mediului de conflict sunt după cum urmează:
a. Din complexitate, deducem că forțele terestre trebuie să devină mai bune în orchestrarea efectelor într-un mod agil de la un capăt la celălalt al întregii game de operații militare în teren complex.
b. Din diversitate, deducem că există o cerință de a ridica capabilitățile de înfrângere la nivel strategic pentru forțele terestre desfășurate, și de a deveni mai adaptabile și agile în execuție și tranziția dintre o gamă largă de misiuni și medii.
c. Din letalitate, deducem necesitatea de a îmbunătăți protecția forței prin accesul imediat la puterea de foc, protecție și mobilitate, cunoașterea situației și procedeele secrete.
d. Din difuzie, deducem nevoia de a pregăti indivizii și structurile mici pentru un spațiu de luptă fragmentat, ambiguu, letal și foarte complex.
2.1. LOCUL ȘI ROLUL INFORMAȚIEI ÎN DINAMICA MEDIULUI STRATEGIC DE SECURITATE
Evoluția evenimentelor ultimilor ani demonstrează cu certitudine că asistăm la „materializarea” unui tip deosebit de agresiune, a unui nou tip de război, un război invizibil ale cărui caracteristici și forme de manifestare subtile și eficiente le depășesc cu mult pe cele tradiționale, clasice. În afară de acestea, războiul informațional este destul de ieftin în comparație cu alte tipuri de războaie, permițând statelor dezvoltate precum și grupărilor teroriste interesate, să achiziționeze capabilități în acest domeniu și să le folosească potrivit scopurilor propuse.
Activitatea de informații militare reprezintă „un ansamblu de elemente interrelaționate – forțe și mijloace, acțiuni și măsuri – conceput într-o idee unitară, în scopul asigurării cu informații, în condiții de eficacitate a sistemului conducerii politice, politico – militare și militare, în vederea evitării surprinderii de orice gen și desfășurării tuturor proceselor decizionale și activităților circumscrise domeniului securității naționale și aliate pe timp de pace, în situații de criză și la război”.
Managementul cerințelor de informații militare grupează informațiile pe trei niveluri, astfel:
informații de nivel strategic – sunt informațiile solicitate pentru fundamentarea planurilor și politicilor în domeniul securității naționale și a Alianței Nord- Atlantice. Informațiile de nivel strategic răspund cerințelor autorităților naționale privind întreg spectru militar, diplomatic, politic, social, economic, cultural etc., național și internațional;
informații de nivel operativ – sunt informațiile solicitate de către comandantul comandamentului operațional întrunit pentru planificarea și conducerea operațiilor în scopul de a îndeplini obiective strategice în teatru sau zona de operații respectivă. Acestea acoperă, cu precădere, informațiile produse în zona geografică a teatrului de operații.
informațiile de nivel tactic – sunt informațiile solicitate de către comandanții marilor unități în jos prin structuri de informații proprii necesare planificării și ducerii luptei în zona lor de responsabilitate.
2.2.1. Locul și rolul informației în mediul de securitate
Securitatea națională reprezintă „starea națiunii, a comunităților sociale, a cetățenilor și a statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate, echilibru și stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept și asigurată prin acțiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informațională și de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților cetățenești, manifestării depline a libertății de decizie și acțiune a statului, a atributelor sale fundamentale și a calității de subiect de drept internațional”.
Informația în domeniul securității „reprezintă acel element de noutate ce apare în raport cu datele, veștile, cunoștințele, lămuririle și comunicările anterioare, ca rezultat al cercetării informative aflată în legătură directă cu riscurile și amenințările interne și internaționale, prezente sau viitoare, la adresa siguranței și protecției forțelor armate (la pace) și acțiunilor militare și trupelor (la război)”.
Considerăm necesară clarificarea acestor termeni având în vedere folosirea în prezenta lucrare a unor documente și publicații NATO, dar și pentru a clarifica confuziile inerente din traducerea termenilor în limba română. Se impune, în opinia noastră, introducerea sintagmei „informații militare” care să definească astfel termenul din limba engleză „intelligence”, prin care se înțelege acea entitate obținută prin colectarea, verificarea și procesarea datelor, structurată în așa fel încât să fie stocată și utilizabilă, la dispoziția personalului autorizat a avea acces la ea”.
O bună înțelegere a procesului informațional mai presupune să facem și o distincție clară între ,,date”, ,,informații” și ,,informațiile militare”.
,,Datele și informațiile sunt acele elemente culese, care nu au trecut prin procesul de analiză și nu au fost corelate cu alte date și informații. Procesul de analiză transformă datele si informațiile în informații militare (în unele publicații mai sunt denumite și informații de luptă). În orice situație, atât datele și informațiile dar mai ales informațiile militare sunt importante, ele putând coexista în diferite forme nefiind identice, ele au conotații, aplicabilitate și credibilitate diferite”.
În domeniul militar, informațiile trebuie să îndeplinească anumite cerințe: continuitate; oportunitate; caracter activ și neîntrerupt; autenticitate.
Față de aceste cerințe, în mai multe lucrări de specialitate, teoreticienii militari extind aria acestora, le rearanjează și le redefinesc astfel încât se consideră că o informație trebuie să fie: necesară, autentică, exactă, lipsită de ambiguități, completă, concentrată, relevantă, oportună, și să aibă o frecvență rațională și fiabilitate corespunzătoare.
Decidenții de la toate nivelurile trebuie să considere informațiile militare ca parte inseparabilă de operații, deoarece asigură elemente esențiale în luarea hotărârilor, planificarea operațiilor.
O cerință esențială pentru informațiile în domeniul securității este abilitatea de a schimba date și informații între departamente(compartimente) de informații ale structurilor care asigură securitatea națională, a tuturor celulelor informative și câteodată a supravegherii individuale și a sistemelor de descoperire a riscurilor și vulnerabilității acestora.
O mare parte din informațiile pe timp de pace este realizată de multe surse secrete și nesecrete.
Sursele de informații sunt reprezentate de „persoane, forțe specializate, instituții, lucruri (obiecte, documente, mijloace, echipamente, senzori, sisteme), locuri, medii și activități (acțiuni, evenimente) care culeg (de la care provin) date și informații”.
Sursele de informații sunt diferite prin natura și durata de manifestare. Acestea au valoare și importanță diferite și un randament variabil. Nici o sursă de informații nu trebuie neglijată și toate trebuie să fie exploatate în timp oportun.
Sursele de informații sunt diferite prin natura și durata de manifestare. Acestea au valoare și importanță diferite, un randament variabil. Nici o sursă de informații nu trebuie neglijată și toate trebuie să fie exploatate în timp oportun. În activitatea de căutare, culegere și verificare a informațiilor militare se folosesc:
– surse deschise OSINT – OPEN SOURCE INTELLIGENCE – publice și oficiale, oferă o multitudine de date în legătură cu subiecte de interes, ușor de cules și, de cele mai multe ori, valoroase. Sursele acestei componente sunt în special mass-media, cărți, publicații, manifestări științifice, INTERNETUL, etc. Informațiile culese pe aceste căi trebuie, în mod obligatoriu, verificate și confruntate prin alte surse (mijloace) și analizate comparativ cu datele obținute de la alte surse.
Informațiile obținute din surse deschise reprezintă informații neclasificate, descoperite în mod deliberat, selectate și transmise către un personal specializat pentru a analiza o anumită problemă. OSINT oferă o bază foarte puternică pentru alte discipline ce lucrează în sistemul informațional.
Fiind utilizate în mod sistematic, documentele OSINT pot reduce cererile de resurse informaționale clasificate, limitându-se cererile de informație, căutându-se doar probleme care nu pot fi soluționate sau întrebările la care nu se poate răspunde prin informațiile furnizate de sursele deschise.
Concentrându-și atenția și interesul asupra surselor de informații deschise, neclasificate, OSINT asigură mijloacele necesare obținerii de documente informaționale valoroase și demne de încredere pentru operațiuni informaționale.
Deoarece informațiile militare au nevoie de varietate funcție de cerințele misiunii, aproape că este imposibil să se mențină o evidență viabilă a materialelor obținute din surse deschise care să se refere imediat la toate necesitățile informaționale. Atenție ar trebui acordată asupra evidenței de surse, nu de informații.
– surse umane secrete – persoane fizice care consimt să caute și să furnizeze informații pe o bază confidențială, garantându-li-se protecția identității și a secretului relației stabilite cu serviciul de informații sau cu structura departamentală.
– surse tehnice secrete – sisteme independente ori integrate constituite din mijloace tehnice, electronice, optice, fizico-chimice, mecanice, audio, foto, video, sau rezultate din combinarea acestora, utilizate pentru interceptarea/captarea/procesarea sunetelor, imaginilor sau oricărui tip de semnal sau suport purtător de informație.
Doctrinele de specialitate fac, de asemenea, o clasificare a intelligence (figura 1.2) în funcție de tipul sursei de la care provine:
HUMINT: intelligence provenit de la sursele umane sau agențiile de orice tip; aceasta implică folosirea unei game foarte variate de surse și agenții, acționându-se la toate nivelele (tactic, operativ și strategic);
IMINT: intelligence provenit din exploatarea imaginilor fotografice, radar, electro-optice, în infraroșu, termice sau multispectrale; o serie de astfel de imagini se constituie în baze de date și pot fi obținute prin mijloace proprii sau prin cereri de informații de la partenerii de coaliție;
SIGINT: intelligence provenit din comunicații (COMINT) și non-comunicații (ELINT);
MASINT: intelligence care oferă date despre caracteristicile tehnico-tactice și de funcționare a aparaturii și mijloacelor tehnice ale adversarului, identifică prezența lor în zona de operații și descoperă indicii care arată folosirea acestora; această categorie de intelligence semnalează prezența senzorilor de diferite tipuri și supraveghează, din punct de vedere tehnic – nu al conținutului, spectrul de comunicații (prin satelit, telefonie mobilă, transmiteri de date etc.);
OSINT: intelligence provenit din surse deschise, accesibile publicului larg – internet, televiziune, cărți, reviste etc.; se pot obține foarte multe informații valoroase cu eforturi reduse, însă produsele obținute trebuie verificate pentru a nu fi victima dezinformării.
Sursele prezentate mai sus sunt precizate în Doctrina pentru sprijinul cu informații al operațiilor întrunite. Doctrina NATO le clasifică în numai patru categorii: SIGINT, IMINT, HUMINT și OSINT, iar alte lucrări de specialitate adaugă CYBERINT, NUCINT etc. Mai important este ca, la proiectarea și operaționalizarea sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ, să se încerce realizarea cât mai multor capabilități iar gruparea de forțe să beneficieze de intelligence provenit dintr-un număr cât mai mare și mai variat de surse.
În anexa 2 sunt detaliate toate categoriile de surse și informațiile prelevate de acestea, conform Doctrinei naționale a informațiilor pentru securitate.
Informațiile militare de bază cerute de NATO sunt în principal asigurate de către sistemele de informații ale națiunilor membre individuale, deseori ca răspuns la cererea statelor majore NATO. Aceste informații de bază reprezintă cadrul și conținutul de referință general pentru operații în război, în timp ce informațiile curente se ocupă de situația existentă de la nivelul strategic la nivelul tactic.
2.2.2. Scopurile sprijinului cu informații în mediul strategic de securitate
Sprijinul cu informații reprezintă ”ansamblul de măsuri și acțiuni executate într-o concepție și după un plan unice, continuu și în orice condiții geoclimatice, de către structurile, forțele și mijloacele de informații în scopul asigurării produselor de informații necesare pregătirii și desfășurării operațiilor întrunite”.
Informații militare de nivel operativ se axează pe capacitățile, posibilitățile și intențiile inamicului și pe efectele spațiului de luptă asupra operațiilor forțelor adversarului și ale celor proprii. Rolul structurii de informații este de a monitoriza evenimentele din zona de interes și de a sprijini cu informații planificarea și desfășurarea operației.
La nivel operativ informațiile militare sprijină toate etapele operațiilor militare, de la dislocare până la angajare, menținere și redislocare (extracția forțelor). În cadrul zonei de operații, informațiile abordează toată gama de operații militare ce se desfășoară.
Putem afirma că punctul de plecare pentru întregul proces informațional constă în stabilirea de către structura de informații militare a cerințelor esențiale de informații necesare luării celei mai bune decizii de către decident, realizării și executării planului său. El va trebui să corecteze și să dezvolte aceste cerințe pe măsura desfășurării planului. Acesta este un proces continuu, ciclic, care stă în atenția specială a comandantului. Această cerință este transformată de către compartimentul de informații în planul de culegere, care este transmis pentru a obține, fie informație brută, fie prelucrată pe care statul major o poate modela în informație elaborată/prelucrată pentru comandant.
Cerințele de informații impuse de decident trebuie clar înțelese de către toți membrii statului sau major, pentru a profita oportun de situațiile neprevăzute, de exploatare a surselor ce pot sprijini cerințele acestuia. Pentru a fi eficient, departamentul (compartimentul) informații trebuie să furnizeze decidentului ceea ce acesta are nevoie. Pentru a asigura o funcție eficientă, compartimentul informații trebuie condus adecvat și obiectivele sale trebuie clar definite.
Odată ce culegerea și prelucrarea datelor au fost îndeplinite corespunzător nevoilor decidentului și a fost obținută o imagine clară a situației și posibilităților adversarului, evaluarea poate fi completată. Evaluarea este aprecierea posibilităților unui potențial adversar sau a unei forțe străine, intenției acestora și cursul probabil al acțiunii.
Structurile de informații trebuie să aibă permanent în atenție scopurile fundamentale ale activității de sprijin cu informații al operațiilor întrunite, astfel:
sprijinul decidentului și a comandamentelor;
identificarea, definirea și nominalizarea obiectivelor;
planificarea și desfășurarea de acțiuni în sprijinul scopurilor și obiectivelor stabilite de decident;
asigurarea securității acțiunilor – evitarea inducerii în eroare de către adversar și realizarea surprinderii de către acesta;
evaluarea efectelor acțiunilor desfășurate.
Structurile de informații sprijină activitatea decidenților și comandamentelor în stabilirea obiectivelor, planificarea și conducerea operațiilor și evaluarea efectelor acestor operații. Totodată, acestea participă la elaborarea directivei politico-militare.
Identificarea, definirea și nominalizarea obiectivelor directivei politico-militare reprezintă un prim scop în realizarea sprijinului cu informații. În procesul de identificare și nominalizare a obiectivelor directivei politico-militare trebuie avute în vedere următoarele:
responsabilitățile reieșite din misiunea primită sau dedusă;
intenția comandantului;
forțele și mijloacele la dispoziție;
valoarea și capacitatea forțelor adversarului;
condițiile geoclimatice ale zonei în care se vor desfășura operațiile.
După stabilirea obiectivelor, naturii și scopului directivei politico-militare, structurile de informații, de la toate nivelurile, planifică, organizează și coordonează activitățile și acțiunile de culegere a datelor și informațiilor. Aceste informații sunt vitale pentru identificarea și selectarea obiectivelor specifice, mijloacelor, procedeelor și formelor de acțiune ce se vor aplica în scopul îndeplinirii misiunilor de către forțele proprii, precum și riscurile pe care și le poate asuma în scopul obținerii succesului.
Structura de informații sprijină cu informații punerea în aplicare a planului de operații/acțiune și susține acțiunile forțelor proprii pentru îndeplinirea obiectivelor. În scopul menținerii inițiativei, structura de informații asigură informații comandantului forței întrunite și comandamentelor operaționale pentru a putea răspunde oportun la situațiile care apar și a devansa în acțiune inamicul.
Modul în care personalul din cadrul structurii de informații realizează culegerea, prelucrarea și difuzarea informațiilor, influențează într-o mare măsură gradul de vulnerabilitate al forțelor proprii la acțiunile inamicului de inducere în eroare și realizare a surprinderii. În această idee trebuie luată în calcul și analizată orice ipoteză referitoare la posibilitățile de acțiune ale inamicului pentru influențare și realizarea surprinderii, precum și riscurile pe care și le poate asuma în scopul obținerii succesului.
Planificarea și desfășurarea activităților și acțiunilor, în scopul inducerii în eroare a inamicului și creării unei stări de nesiguranță acestuia, contribuie la asigurarea securității operațiilor. Informațiile asigură cele două componente fundamentale ce contribuie la îndeplinirea scopurilor operației. Prima componentă constă în analiza gradului de susceptibilitate a inamicului la acțiunile desfășurate pentru inducerea în eroare și realizarea surprinderii. A doua componentă este feedback-ul acțiunilor desfășurate și determinarea eficienței acestora. Procesul identificării obiectivelor necesare a fi realizate pentru inducerea în eroare a inamicului și completării celor deja stabilite este continuu, iar în cadrul acestuia, structura de informații are un rol deosebit de important fiind structura specializată care ajută comandantul și comandamentul să realizeze o imagine cât mai fidelă a capacității forțelor inamicului.
2.2.3. Considerații generale privind managementul informațiilor
Managementul este definit ca “activitatea și arta de a conduce”, “ansamblul activităților de organizare, de conducere și de gestiune a întreprinderilor” sau “știința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi”.
Într-o accepțiune mai detaliată, managementul este văzut ca o “modalitate de a conduce rațional o organizație, de a organiza activitățile, de a fixa scopurile și obiectivele, de a construi strategia acesteia. Aceasta necesită utilizarea mai bună a oamenilor, a tehnologiilor și resurselor materiale, urmărind creșterea rentabilității și eficienței. Managementul caută să facă convergența dintre interesele personale și interesul general. El nu va putea să facă altfel din cauza aspectului uman… să conduci oamenii și să dai la fiecare ce este mai bun face parte din arta managementului”.
Despre management s-a mai spus că este “procesul de coordonare a resurselor umane, informaționale, fizice și financiare în vederea realizării scopurilor organizației” sau “procesul de obținere și combinare a resurselor umane, financiare și fizice în vederea îndeplinirii scopului primar al organizației – obținerea de produse și servicii dorite de un anumit segment al societății”.
Pentru că activitatea economică a fost guvernată din totdeauna de nevoia de eficiență, managementul a fost aprofundat, teoretic și practic, cu deosebire în domeniul economic, detaliindu-se la nivelul unității de referință – firma. Implicit, multe aspecte ale managementului vor face referiri la firmă.
Astfel, managementul firmelor este văzut ca studiul proceselor și relațiilor de management din cadrul lor, în vederea descoperirii legităților și principiilor care le guvernează, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici și modalități de conducere, de natură să asigure obținerea și creșterea competitivității.
Managementul se aplică structurilor economice dar și celor militare. Întâlnim managementul firmei, managementul resurselor umane, managementul conducerii militare (la diferite eșaloane), managementul sistemului informațional etc.
Tot în domeniul militar, se teoretizează managementul informației, văzut ca un proces de cunoaștere, direcționare și comandă, influență și acțiune, capabil să stabilească direcțiile de efort și să planifice activitățile în domeniile:
informare și comandă: culegerea, prelucrarea și valorificarea informațiilor, adaptarea unor strategii de influențare, dispunerea de mijloace autonome de comunicații, de criptologie și de exploatare a informațiilor, asigurarea cu elemente de anticipare, simulare și prognoză;
acțiuni în câmpul de luptă și în cel al comunicațiilor: se urmărește neutralizarea sau distrugerea rețelelor de comunicații, centrelor de comandă și capacităților de informare ale adversarului, în același timp cu asigurarea și menținerea integrității fizice și funcționale a sistemelor echivalente proprii;
acțiuni în mediul psihologic: constau în măsuri ce întăresc moralul trupelor proprii, îl slăbesc pe cel al inamicului și creează un climat de acceptare a acțiunilor militare de către tabăra adversă și de către alte grupuri implicate sau neutre;
activități de informații și relații publice: asigură furnizarea informațiilor despre acțiunile/operațiile militare către toți cei interesați, de la mass-media la organizații neguvernamentale. Asigură combaterea zvonurilor, dezinformării și manipulării prin mass-media dar și fluidizarea comunicării în interiorul sistemului militar.
Ținând cont de aprofundările teoretice în domeniul managementului, propunem o definiție pentru o particularizare a managementului unui sistem informațional constituit la nivel de grupare de forțe de nivel operativ.
Din punctul nostru de vedere managementul informațiilor grupării de forțe de nivel operativ constă în totalitatea proceselor și relațiilor de management care urmăresc constituirea, aplicarea și perfecționarea unor sisteme, metode, tehnici și modalități de conducere în scopul asigurării informațiilor și intelligence-ului necesar factorilor de decizie, cu un consum redus de resurse (umane, materiale, financiare, timp etc.).
Există o relație strânsă între sistemul informațional al grupării de forțe de nivel operativ și managementul acestui sistem. Dacă primul este un ansamblu de componente, al doilea este veriga care face ca toate elementele componente să interacționeze închegat și eficient. De asemenea, pentru că esența sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ o reprezintă informația, managementul informației este inclus în managementul sistemului informațional grupării de forțe de nivel operativ.
Din definiția managementului sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ, rezultă că elementele specifice acestui domeniu sunt procesele și relațiile de management. Prin studiul acestora se descoperă principiile, legitățile și celelalte componente care explică dinamica și conținutul managementului.
Managementului informațiilor grupării de forțe de nivel operativ are un puternic caracter practic-aplicativ datorită faptului că, menținut la stadiul de teorie, nu-și poate atinge obiectivul central: obținerea produselor competitive de intelligence, folosind resurse cât mai mici și chiar limitate. Caracterul practic-aplicativ se manifestă în conceperea a noi sisteme, metode, tehnici, proceduri de management ale sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ în întregul său ori la nivelul componentelor sale majore. Se creează, astfel, un set de unelte ce pot fi folosite de către decidenții sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ pentru a eficientiza activitatea desfășurată.
Procesul de management în sistemul informațional al grupării de forțe de nivel operativ constă în ansamblul fazelor și proceselor (prin care se determină obiectivele acestuia la nivel întreg sau pe componente), resurselor și proceselor informaționale necesare realizării lor, personalului implicat în aceste activități, prin care se integrează și controlează misiunile subordonaților, folosind un complex de metode și tehnici, în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a sarcinilor ordonate sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ.
Procesele informaționale amintite anterior se compun din procese de execuție și procese ale managementului. Procesele de execuție sunt desfășurate de personalul subordonat la nivel de componentă a sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ, care folosește mijloace și tehnică din dotare pentru a obține date, informații și intelligence. Procesele de management, în schimb, sunt folosite de către decidenții de la diferite niveluri ale sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ pentru a acționa asupra personalului subordonat, urmărind obținerea eficienței. Procesele de management sunt cele care fac posibilă interacțiunea dintre factorul de decizie și factorul de execuție.
Din perspectiva prezentei lucrări, corelația ce se poate face între timp și domeniul informațional îmbracă două aspecte:
primul aspect este legat de timpul de conducere, care reprezintă timpul la dispoziția comandantului și a statului major pentru desfășurarea proceselor decizionale și de planificare a acțiunilor. Existența tuturor informațiilor necesare determină reducerea duratei timpului decizional și ca urmare a timpului de conducere. Aceasta va permite executanților să-și pregătească minuțios acțiunea, sesizând eventualele deficiențe de planificare și corectându-le. Pentru nivelurile strategic și operativ va exista posibilitatea unei simulări a deciziei care va confirma sau va infirma cursul de acțiune ales. Pentru nivelul tactic, timpul este resursă critică ce influențează amploarea misiunilor și sarcinilor, prin restricții în inițierea și în menținerea fluxurilor informaționale;
cel de-al doilea aspect este cel legat de timpul de acțiune, procesul de conducere al acțiunii militare cuprinzând adoptarea și aplicarea unui set de decizii tactice și subtactice care sunt consecințe directe ale informațiilor operaționale.
În literatura de specialitate, managementul are mai multe accepțiuni, cum ar fi:
procesul prin care se asigură utilizarea eficientă a resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor;
activitatea de echipă prin care se dirijează utilizarea resurselor în condiții de eficiență;
știința care studiază fenomenele și procesele pe care managerul sau echipa de management trebuie să le cunoască și să le stăpânească, independent de acțiune. Îmbinarea celor trei accepțiuni este reprezentată grafic în anexa nr. 12.
În cadrul unui proces managerial, operatorii enumerați sunt obiectul unor activități, denumite funcții de unii autori: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul. În sistemul militar, procesele manageriale au ca scop dirijarea acțiunilor acestuia, în contextul unui mediu dinamic, în vederea unei funcționări eficiente, pentru îndeplinirea obiectivelor specifice, activitățile fiind responsabilitatea comandamentelor: „Comandamentul este elementul de structură al unității militare, organizat pentru exercitarea actului de comandă și învestit, prin acte normative, cu competențe specifice în domeniul acțiunilor militare. Acesta exercită actul de comandă a tuturor elementelor structurii unității, desfășurând activități de prevedere (prognoză, planificare, programare), organizare, coordonare și control”.
Prevederea este activitatea prin care se încearcă „construirea” viitorului pe baza deciziilor proprii. Componentele acesteia sunt: prognoza, planificarea și programarea.
prin prognoză se înțelege evaluarea științifică a evoluției viitoare: tendințele, anticiparea unor procese și fenomene, estimarea unor stări, precum și asocierea probabilităților de producere a lor;
planificarea are ca scop stabilirea obiectivelor în raport cu intențiile proprii și cu rezultatele prognozei;
programarea reprezintă defalcarea obiectivelor și asocierea unor repere temporale și spațiale acestora pentru a se asigura măsurabilitatea lor.
Organizarea reprezintă stabilirea principalelor categorii de activități necesare pentru atingerea obiectivelor și repartizarea forțelor și mijloacelor necesare pentru aceasta.
Managementul informațiilor presupune o succesiune de activități, operații, proceduri și stări intermediare, înlănțuite între ele, care îndeplinește funcția de producere a informațiilor necesare pentru exercitarea conducerii.
Apreciem că procesul informațional pornește de la cel puțin o intrare a sistemului și prin derularea sa adaugă valoare intrărilor acesteia pe timpul tranziției către o ieșire stabilită, iar gestionarea sa presupune existența următoarelor elemente: intrări, ieșiri / rezultate, resurse, limite, sistem de control.
Arhitectura de informații a comandamentului forței întrunite reprezintă un demers complex pentru transformarea datelor și informațiilor în vederea utilizării acestora în procesele manageriale (culegerea, formalizarea și stocarea datelor, analiza, interpretarea și prelucrarea datelor pentru obținerea informațiilor, recepția și asimilarea informațiilor obținute în procese paralele, stocarea și distribuirea informațiilor). Executarea unei activități implică intervenția simultană sau succesivă a omului și a mijloacelor de tratare a datelor și informațiilor.
De asemenea structura de informații a comandamentului operațional întrunit asigură, în timp oportun, fluxul de informații critice și produse de informații, pe verticală și orizontală, atât în interiorul cât și în exteriorul forței întrunite.
Informațiile au o importanță crucială pentru comandantul forței întrunite de nivel operativ, acestuia trebuie să-i fie clar ce nevoi de informații are și când are nevoie de ele. El trebuie să-i stabilească și pe ceilalți beneficiari ai informațiilor și să se asigure că aceștia vor primi informațiile în timp util, realizând concordanța între fluxurile informaționale și nivelurile de luare a deciziei, conform principiului ”necesității de a cunoaște”.
2.2.4. Planificarea și direcționarea sprijinului cu informații
În vederea lucrului cu toate informațiile disponibile, pentru identificarea informațiilor relevante și eliminarea celor care nu mai sunt valabile, pentru procesarea adecvată a datelor și informațiilor în informații prelucrate și pentru diseminarea acestora în timp oportun, se impune respectarea unei succesiuni logice de operații structurate sistematic, ce poartă denumirea de ciclu informațional.
Ciclul informațional urmează patru etape: direcționarea, culegerea, procesarea și diseminarea. Natura ciclică a acestora rezultă din cerința ca informația prelucrată să fie actualizată și reevaluată, în vederea menținerii oportunității și relevanței acesteia. Deși etapele sunt distincte, pe măsura derulării fluxului informațional, acestea se vor suprapune și vor coincide, astfel încât, se vor desfășura concurent și continuu, mai mult decât secvențial.
În Doctrina pentru Sprijinul cu Informații al Operațiilor Întrunite ciclul informațional are următoarele faze, fig.3.1. Considerăm că această etapizare a ciclului informațional este mai bine detaliată.
Figura 2.2. Fazele ciclului informațional
O bună înțelegere a ciclului informațional în cadrul grupării de forțe de nivel operativ presupune să facem o distincție clară între “date” și “informații”. Datele sunt acele elemente culese, care nu au trecut prin procesul analiză și nu au fost corelate cu alte date sau informații. Procesul de analiză transformă datele în informații. În orice situație, atât datele și mai ales informațiile sunt importante, ele putând coexista în forme diverse. Nefiind identice, ele au conotații, aplicabilitate și credibilitate diferite.
2.2.4.1. Identificarea și stabilirea cerințelor sistemului informațional al structurilor de securitate
Procesul cerințelor de informații și coordonarea culegerii / collection coordination and intelligence requirements management – CCIRM se referă la activitățile desfășurate de structurile de informații / cercetare, pentru punerea eficientă în practică a etapelor ciclului informațional, astfel încât acesta să răspundă cerințelor de informații al grupării de forțe. Acesta asigură desfășurarea optimă a activităților, pornind de la coordonarea efortului de culegere a informațiilor până la finalizarea produselor informative.
CCIRM este definit ca fiind procesul de transformare a cerințelor de informații în cerințe de culegere, de stabilire a misiunilor și de coordonare a elementelor și resurselor de culegere, de monitorizare a rezultatelor și de reformulare a misiunilor, atunci când este necesar, și este alcătuit din două componente majore:
managementul cerințelor de informații;
coordonarea efortului de culegere a informațiilor.
Managementul cerințelor de informații decurge din operații și misiuni și pornește de la cerințele critice de informații ale comandantului/commander critical intelligence requirements – CCIR. Acestea sunt întrebări formulate de comandant pe timpul planificării operației și vizează câteva domenii astfel:
pentru structura de personal: efectivele, situația pierderilor și starea moralului trupelor proprii;
pentru structura de informații: compunerea, forța de lovire, dispunerea, echipamentul, capacitatea de luptă, posibilitățile și intențiile inamicului;
pentru structura de operații: dispunerea și capacitatea de luptă a trupelor proprii;
pentru structura de logistică: echipamentul și sustenabilitatea trupelor proprii;
pentru structura de planificare strategică – numai la anumite eșaloane: structura de forțe planificată și planificarea strategică a forțelor angajate,
pentru structura de instrucție – numai la anumite eșaloane: starea de pregătire pentru luptă a forțelor proprii.
Multe din aceste întrebări cer simple stări de fapt, iar răspunsurile pot fi date prin culegere și diseminare. Altele trebuie dezvoltate dincolo de enunțul comandantului și răspunsurile trebuie descoperite. Exemplul cel mai bun se referă la intențiile inamicului, la care răspunsul cere o evaluare a capacității operaționale a acestuia. O astfel de evaluare nu poate fi făcută prin simpla identificare a datelor. Ea necesită o analiză a datelor și informațiilor primare, pentru a fi transformate în informații prelucrate, care să răspundă la întrebările inițiale. Datorită importanței acestui tip de informații pentru procesul de stabilire a cursului optim de acțiune, ele sunt numite cerințe prioritare de informații / priority intelligence requirements – PIR și sunt formulate în numele comandantului, de compartimentele informații și operații. Acestea constituie întrebările cheie, la care factorii de conducere trebuie să aibă răspunsuri pentru a lua o decizie sau pentru a întocmi planul de operații. Lor li se adaugă întrebările formulate de statul major pe timpul planificării și ducerii operației, care se numesc cerințe de informații / intelligence requirements – IR.
CCIR, PIR și IR sunt condiționate de nivelul și numărul eșaloanelor pe care le deservește compartimentul de informații militare și se încadrează în Zona de Responsabilitate Informativă / Area of Intelligence Responsibility – AIR și în Zona de Interes Informativ / Area of Intelligence Interest – AII, stabilite în conformitate cu Zona de Operații a comandantului sau a beneficiarului de informații. Ele vor fi dezvoltate continuu pe timpul procesului de planificare și luare a deciziei, ca urmare a modificării permanente a situației curente.
Din CCIR, PIR și IR rezultă misiunile de culegere care vor fi cuprinse în Planul de culegere a informațiilor.
Procesul de elaborare a PIR și IR are următoarele etape:
determinarea cerințelor prioritare de informații PIR, prin identificarea problemelor informative, din cerințele critice de informații ale comandantului;
transformarea PIR și IR în cerințe de culegere, constând în întrebări specifice puse elementelor de culegere din organică;
planificarea culegerii, prin întocmirea Planului de culegere a informațiilor, corespunzător atribuțiilor specifice ale fiecărei structuri de culegere;
emiterea ordinelor către structurile de culegere.
Planul de culegere a informațiilor stabilește ce informații trebuie culese pentru a răspunde la cerințele de informații. El este documentul de conducere prin care, cerințele de informații sunt convertite în misiuni și prin care se asigură coordonarea și controlul efortului de culegere a informațiilor așa cum este prezentat în figura 3.2
Când în organică nu se dispune de elemente specifice de culegere sau acestea nu sunt disponibile, cerințele de informații sunt transmise sub formă de Cerere de Informații / Request for Informations – RFI la structurile de informații, de la alte niveluri ierarhice.
Figura nr. 2.3. – Managementul cerințelor de informații
În ceea ce privește cererea de informații, sunt câteva aspecte care trebuie analizate mai detaliat. Este foarte posibil ca solicitantul (beneficiarul sau consumatorul) să cunoască foarte precis ceea ce are nevoie, precum și cum trebuie să arate produsul de intelligence finit, însă la fel de bine, se poate ca acesta să nu cunoască aceste aspecte. De aceea, este extrem de important ca pe întreg parcursul acestui proces să existe interacțiunea (comunicarea), cea mai reală între utilizatorul final și producătorul principal (analistul).
Acest lucru este de cele mai multe ori un proces extrem de dificil, datorită unor factori precum timpul, distanța, unor impedimente de natură birocratică, precum și datorită dificultăților legate de raportul existent între utilizator și producător(pregătire, cultură, personalitate, relație ierarhică, etc.).
În orice caz, cererea de informații, în special în cazul în care este complexă și perisabilă, impune un anumit tip de interpretare(traducere) la punctul de intrare în structura de informații(intelligence). În acest punct al ciclului intelligence se prelucrează cererea de informații într-o formă care respectă condițiile legate de formă și conținut ale structurii de informații/intelligence.
2.2.4.2. Planificarea sprijinului cu informații
Apreciem că planificarea acțiunilor grupării de forțe de nivel operativ în scopul realizării sprijinului cu informații al operațiilor întrunite este un proces complex de analiză și evaluare desfășurat de structurile de informații/cercetare pentru elaborarea concepției de îndeplinire a obiectivelor stabilite de comandantul forței întrunite.
Procesul de planificare a acțiunilor de sprijin cu informații trebuie să asigure: identificarea și evaluarea amenințării, cunoașterea situației, elaborarea cursurilor acțiunii și selectarea celui optim, elaborarea planificării acțiunilor forțelor și mijloacelor pentru culegerea informațiilor, implementarea planului informațiilor, desfășurarea acțiunilor de culegere a informațiilor.
Planificarea acțiunilor de informații/cercetare poate fi declanșată pe baza Directivei/ordinului de acțiune sau la ordinul comandantului comandamentului operațional întrunit când acesta inițiază planificarea din proprie inițiativă.
La inițierea planificării acțiunilor de informații/cercetare se au în vedere:
misiunea și obiectivele stabilite;
forțele și mijloacele la dispoziție;
acțiunile de informații/cercetare prioritare;
nevoile imediate de susținere logistică/sprijin logistic;
riscurile.
Pe timpul inițierii și în general pe timpul planificării acțiunilor militare, baza pentru identificarea/determinarea misiunilor de informații/cercetare o constituie cerințele esențiale de informații ale comandantului forței multinaționale. Pe baza acestora, șeful structurii de informații/cercetare identifică cerințele de informații și elaborează “Planul de culegere a informațiilor” ca bază pentru declanșarea unor acțiuni de cercetare viitoare. În planificarea acțiunilor trebuie precizat clar: cine execută?, ce execută?, când se desfășoară?, unde va avea loc?, de ce se execută?.
Analiza misiunii include: cerințele de informații pentru sprijinul intenției comandantului, ipotezele de acțiune ale inamicului, gruparea de forțe a inamicului – centrul de greutate, punctele decisive și vulnerabile ale forțelor adverse, obiectivele operației și sarcinile ce revin structurii de informații/cercetare pentru îndeplinirea lor.
Elaborarea concepției. Această activitate se bazează pe analiza cuprinzătoare și logică a situației și pe analiza comparativă a unui număr de cursuri de acțiune probabile, verosimile și elaborarea estimării.
În cadrul analizei situației șeful structurii de informații/ cercetare al grupării de forțe de nivel operativ evaluează: terenul, inamicul, forțele participante la operația întrunită.
La analiza situației, șeful structurii de informații/cercetare prezintă comandantului, sub forma unei informări, aspectele referitoare la inamic și zona de operații, precum și cele ce necesită orientarea/ direcționarea din partea sa pentru continuarea activităților de planificare. În cadrul acestei activități șeful structurii de informații/ cercetare evaluează cursurile de acțiune probabile ale inamicului care cuprinde:
descrierea generală a variantelor;
încadrarea în timp a acțiunilor potențiale;
analiza avantajelor și dezavantajelor pentru fiecare variantă;
estimarea cursurilor: „cel mai probabil”, „cel mai periculos”, alte cursuri;
identificarea cerințelor noi de informații.
În finalul activității de evaluare a cursurilor acțiunii se realizează situația evenimentelor. Pe baza acestui document se determină cel mai probabil curs al acțiunii inamicului, iar ciclul informațiilor se continuă pentru a oferi elementele necesare confirmării cursului de acțiune selectat sau modificării acestuia.
Elaborarea planului de operații. În această etapă structura de informații/cercetare elaborează Planul informațiilor. La elaborarea acestui document sunt luate în calcul informațiile înscrise într-un document unic de evidență, pe toată durata planificării, respectiv „Registrul cu evidența informațiilor”.
Planificarea acțiunii forțelor pentru culegerea informațiilor este o activitate complexă care necesită o coordonare strictă încă din faza inițială a procesului de planificare. Planul informațiilor constituie anexă de operație și intră în vigoare numai după avizarea/aprobarea de către comandant.
Revederea permanentă a planului informațiilor este o activitate ce se desfășoară continuu, în scopul asigurării informațiilor necesare și în concordanță cu schimbările de situație survenite.
Revederea periodică a planului informațiilor – impune o analiză în detaliu a elementelor acestuia, pornind de la cerințele de informații și gradul de acoperire al acestora. Dacă situația impune poate fi operată o reorientare a sistemului informațional pentru culegerea și prelucrarea altor date și informații.
2.2.5. Culegerea datelor și informațiilor
Culegerea datelor și informațiilor militare este cea de-a doua etapă a ciclului informațional. Aceasta reprezintă exploatarea surselor de către agenții și agențiile de colectare și furnizarea datelor obținute unităților de procesare specializate în vederea obținerii intelligence-ului. Culegerea este procesul în care datele și informațiile primare, precum și cele prelucrate sunt colectate în vederea satisfacerii cerințelor informaționale ale comandantului (beneficiarului). Funcția de culegere de informații se bazează pe cerere, pe adaptarea obiectivelor validate de intelligence la sursele disponibile de informații, rezultatele culegerii fiind transformate în produse de intelligence.
2.2.5.1. Managementul culegerii datelor și informațiilor
Culegerea informațiilor cuprinde activitățile prin care sunt obținute date și informații despre inamic și activitățile prin care acestea sunt furnizate elementelor de procesare și exploatare.
Managementul culegerii informațiilor în cadrul grupării de forțe de nivel operativ se execută la toate nivelurile de comandă și constă în transformarea cerințelor de informații în cerințe de culegere, stabilirea misiunilor, coordonarea efortului elementelor și resurselor de culegere, monitorizarea rezultatelor și reformularea misiunilor, dacă este necesar.
Primul deziderat al managementului culegerii informațiilor este să maximizeze eficiența elementelor și resurselor de culegere, care întotdeauna sunt limitate, în concordanță cu constrângerile impuse de timpul scurt avut la dispoziție în situații de criză sau în timp de război. În acest context, este necesară clarificarea termenilor de „elemente de culegere” și „resurse de culegere”, pentru o înțelegere corespunzătoare a procesului de management al culegerii de informații și a procedurilor de stabilire a misiunilor.
Un element sau o resursă de culegere reprezintă un sistem sau o platformă cu capacități de culegere.
Un element de culegere este subordonat eșalonului care a inițiat planul, în timp ce resursa de culegere nu este subordonată.
Cererile pentru resurse de culegere suplimentare trebuie coordonate, pe cale ierarhică, cu eșalonul care conduce și coordonează elementele de culegere din organică.
Pentru a răspunde cerințelor de informații formulate, managementul culegerii informațiilor grupării de forțe de nivel operativ trebuie să asigure :
integrarea cerințelor de informații cu caracteristicile țintelor;
concordanța între Planul de culegere a informațiilor și capacitățile de culegere ale elementelor din organica eșalonului la care se întocmește;
dezvoltarea acelei strategii de culegere care să optimizeze capacitatea și disponibilitatea elementelor de culegere;
stabilirea, împreună cu compartimentul operații, a viitoarelor misiuni de culegere pentru elementele de culegere și supraveghere aflate sub controlul operativ al eșalonului care întocmește planul;
identificarea cerințelor de culegere care nu pot fi îndeplinite cu elementele de culegere din organică și trimiterea acestora, pe cale ierarhică, pentru a fi trecute în sarcina altor resurse de culegere. În această situație, cererile trebuie coordonate cu compartimentul operații;
procesarea și diseminarea datelor și informațiilor culese.
Culegerea informațiilor trebuie să urmeze patru principii de bază:
identificarea timpurie a cerințelor de culegere – pentru a asigura îndeplinirea la timp a misiunilor;
stabilirea ordinii de priorități a cerințelor – pentru a asigura angajarea elementelor și resurselor de culegere în rezolvarea celor mai critice cerințe;
abordarea mutidisciplinară – pentru a asigura flexibilitate în culegere și pentru evitarea înșelării. Verificarea informației trebuie făcută prin mai multe categorii de surse (HUMINT, IMINT, SIGINT, MASINT și OSINT);
stabilirea și darea misiunilor pentru elementele de culegere din organică, în concordanță cu capacitatea de culegere a acestora – pentru a acoperi cerințele de culegere din plan și cererile de informații de la eșaloanele subordonate.
Evaluarea acestei etape se face pe baza rapoartelor primite de la elementele / resursele de culegere, luându-se în considerare :
gradul în care rapoartele răspund cerințelor formulate;
utilitatea informațiilor furnizate;
oportunitatea informațiilor furnizate.
Analiza cu succes a necesarului de informații despre obiectivul vizat, poate stabili: sursele de culegere, procedeele și metodele care vor permite detectarea și culegerea de informații de interes relevante; datele și informațiile esențiale care pot fi culese și prioritatea de culegere a acestora; aspecte relevante din totalitatea informațiilor vehiculate; dacă structura de informații/cercetare a comandamentului operațional întrunit are capacitățile, timpul, resursele umane, tehnice și financiare, precum și autorizația de a colecta date și informații necesare rezolvării sarcinii informative ordonate.
Etapa de culegere din cadrul ciclului informațional al grupării de forțe de nivel operativ implică patru subetape distincte, și anume: concretizarea nevoii de intelligence într-o cerință de culegere de informații; definirea unei strategii de culegere de informații; selectarea surselor de culegere și culegere propriu-zisă a datelor și informațiilor de interes.
Informația colectată trece, de cele mai multe ori, printr-un proces de prelucrare și evaluare primară, înainte de a ajunge în faza de analiză propriu-zisă, din care să rezulte produse de intelligence finite. Prelucrarea sau evaluarea primară (pre-analiza) este necesară pentru a face informația inteligibilă unui analist multi-sursă.
Culegerea datelor și informațiilor constituie o activitate permanentă, începută pe timp de pace, prin constituirea de baze de date. Pe timpul acestei faze, sursele de informații, identificate în planul de culegere a informațiilor, culeg date și informații despre cadrul general al zonei de operații și despre inamic. Culegerea datelor și informațiilor implică exploatarea tuturor surselor de informații, Se desfășoară în cadrul unui sistem unitar și planificat. Structura de informații/cercetare a grupării de forțe de nivel operativ trebuie să aibă suficiente cunoștințe despre posibilitățile și limitele acționale ale acestora, pentru a fi în măsură , nu numai să selecteze cea mai bună sursă, dar și pentru a menține un control corespunzător asupra productivității ei.
Datele și informațiile culese de sursele de informații sunt difuzate prin mijloace de comunicații protejate către compartimentele care asigură managementul culegerii. Aceste date și informații sunt dirijate spre compartimentele specializate de procesare și direcționare.
Considerăm că procedeele de culegere a datelor și informațiilor cele mai des folosite în operațiile întrunite și care pot fi folosite de gruparea de forțe de nivel operativ sunt: observarea; ascultarea; investigația.
Observarea constă în supravegherea nemijlocită cu ochiul liber sau cu tehnica destinată acestui scop a obiectivului de studiat, ziua și noaptea în scopul procurării datelor de interes. Folosirea acestui procedeu depinde de:
natura misiuni primite;
condițiile concrete de situație locală;
posibilitățile reale ale culegătorului.
Apreciem că datele și informațiile ce se pot obține prin procedeul de observare trebuie să răspundă la următoarele întrebări: ce trebuie observat?, când observăm?, cum observăm?
Datele și informațiile obținute se referă în principal la următoarele: dislocarea și dispunerea în teren a comandamentelor marilor unități și unități, baze militare, depozite; organizarea, înzestrarea și compunerea marilor unități și unități; natura obiectivelor militare; caracteristicile tehnicii de luptă; tehnică de luptă nouă introdusă în unități; cifre orientative privind numărul obiectivelor observate; pregătirea de luptă a unităților și marilor unități din zona de interes informativ; mobilizarea, concentrarea de trupe, raioane de dislocare; indici cu privire la pregătirea specifică de agresiune sau de creștere a tensiunii; transportul de tehnică și efective militare; starea de spirit a populației, caracteristici și indici în preajma unei activități importante (zile naționale, zile religioase, comemorări); măsuri de securitate adoptate de instituțiile statului, respectiv în preajma unor evenimente; date referitoare la pregătirea și desfășurarea aplicațiilor, trageri de luptă; pregătirea teritoriului; modul de organizare și dispunere a sistemului de fortificații, adăposturi; caracteristicile căilor de comunicații rutiere, feroviare, lucrări de artă; sisteme de conducte, natură, caracteristici; principalele direcții operative și strategice, descrierea geografico-militară a acestora, capacități ale unei direcții operative; caracterul general al terenului; obiective cu caracter economico-militar; institute și centre de cercetare științifice, poligoane experimentale de armament și muniții; obiective economice civile ce prezintă interes.
Pregătirea în vederea observării presupune: studiul preliminar, pregătirea nemijlocită, pregătirea materialelor și tehnicii de observare, definitivarea planului de acțiune.
Ascultarea este un procedeu pasiv de culegere de date și informații folosind direct aparatul auditiv sau mijloacele de ascultare. Se folosește pentru cunoașterea discuțiilor de la care se pot obține date de interes. O condiție necesară a acestui procedeu constă în cunoașterea limbii teatrului de acțiuni militare în care gruparea de forțe desfășoară operații militare. Avantajele acestui procedeu asigură faptul că datele și informațiile de asigură direct de la persoane care au cunoștință despre aspectele de interes din obiectivul de studiat. Fiind un procedeu pasiv nu trezește suspiciune. Dezavantajele acestui procedeu constau în faptul că se ia la cunoștință de informații pe care persoana de față dorește să le impună, dacă se folosește tehnică de ascultare poate trezii suspiciune și atenție din partea organelor statului respectiv.
Investigația este o metodă activă de culegere de date și informații bazate pe discuții temeinic legendate pe care culegătorul obține informații de la persoane care cunosc sau au acces la informații.
Acțiunile, desfășurate în scopul culegerii de date și informații, vor viza:
activitățile de mobilizare/completare desfășurate de inamic și modificările survenite în compunerea marilor unități și a capacităților militare ale acestuia;
doctrina operațională a inamicului, concepția de întrebuințare în luptă a marilor unități și unităților, înzestrarea și caracteristicile tehnico-tactice ale sistemelor de armamente ale acestuia, ultimele modificări survenite în cadrul doctrinei, precum și noile categorii de armament, tehnică militară și procedee de acțiune;
cunoașterea structurile informative ale inamicului;
sistemul informativ și planurile aflate la dispoziția inamicului;
vulnerabilitățile forțelor proprii față de capacitățile sistemului informativ al inamicului;
succesele în activitatea informativă a inamicului;
mijloacele de întrebuințare a armelor de distrugere în masă nucleare, biologice și chimice (ADMNBC) și pregătirile ce se execută în vederea folosirii lor;
activitățile elementelor sistemului logistic (mari unități și unități logistice, centre și puncte de aprovizionare cu armament, muniții și alte materiale);
raioanele de dispunere ale punctelor de comandă, centrelor de comunicații și direcțiile de deplasare ale acestora;
elementele sistemelor de cercetare – lovire de înaltă precizie și ale sistemelor radioelectronice;
raioanele de dispunere ale marilor unități și unităților, îndeosebi a celor mecanizate, de tancuri, de artilerie și rachete și ale elementelor sistemului de apărare aeriană;
stadiul pregătirilor pentru trecerea la agresiune aeriană, navală și terestră;
valoarea, compunerea, direcțiile de deplasare, aliniamentele de desfășurare ale rezervelor operative (tactice) pentru executarea contraloviturii (contraatacurilor) și noile aliniamente sau raioane pe care le ocupă;
volumul și caracterul lucrărilor genistice executate în adâncime și la contact, suprafețele de teren, fluviu sau litoral minate, precum și obiectivele și lucrările de artă pregătite pentru distrugere;
activitățile desfășurate pe aerodromuri, în porturi, în raioane maritime și fluviale, precum și obiectivele amplasate în zona de litoral;
raioanele de staționare și activitățile trupelor de desant aerian (maritim), aeromobile și de cercetare – diversiune;
raioanele de manevră ale forțelor marinei militare și ale grupărilor de sprijin naval în cazul (situația) acțiunilor la litoral;
dispunerea unităților (subunităților) de elicoptere de luptă, direcțiile și aliniamentele lor de acțiune;
manevrele de forțe și mijloace executate în adâncimea strategică și operativă;
apariția unor noi categorii de forțe, tipuri de armament, tehnică militară și procedee de acțiune;
măsurile de ordin administrativ întreprinse de inamic în teritoriul ocupat temporar;
evoluția stării moralului populației și a forțelor inamicului.
Odată ce activitatea de culegere a fost finalizată, „rezultatul” acestui proces este expediat prin mijloace specifice către structurile de analiză. Considerăm faptul că analiștii nu așteaptă pasivi încheierea procesului de culegere pentru a începe analiza propriu-zisă.
2.2.5.2. Sursele de informații
Sursele de informații sunt reprezentate de persoane, forțe specializate, instituții, lucruri (obiecte, documente, mijloace, echipamente, senzori, sisteme), locuri, medii și activități (acțiuni, evenimente) care culeg (de la care provin) date și informații.
Sursele de informații sunt diferite prin natura și durata de manifestare. Acestea au valoare și importanță diferite și un randament variabil. Nici o sursă de informații nu trebuie neglijată și toate trebuie să fie exploatate în timp oportun.
Datele și informațiile se obțin de la: sursele de informații proprii; sursele celorlalte compartimente (centre, module) din comandament; eșalonul superior; structurile cu care se cooperează; structurile vecine; personalul militar advers – prizonieri, dezertori, răniți, morți și transfugi; populația locală din zona de acțiune; organele administrației publice centrale și locale; structurile Ministerului Administrației și Internelor; serviciile de informații ale statului; sursele aliaților; documentele, armamentul și tehnica de luptă provenite de la inamic; bazele de date proprii; mass-media.
O mare parte din informațiile pe timp de pace este realizată de multe surse secrete și nesecrete.
Sursele de informații sunt reprezentate de „persoane, forțe specializate, instituții, lucruri (obiecte, documente, mijloace, echipamente, senzori, sisteme), locuri, medii și activități (acțiuni, evenimente) care culeg (de la care provin) date și informații”.
Sursele de informații sunt diferite prin natura și durata de manifestare. Acestea au valoare și importanță diferite, un randament variabil. Nici o sursă de informații nu trebuie neglijată și toate trebuie să fie exploatate în timp oportun. În activitatea de căutare, culegere și verificare a informațiilor militare se folosesc:
surse deschise OSINT – OPEN SOURCE INTELLIGENCE – publice și oficiale, oferă o multitudine de date în legătură cu subiecte de interes, ușor de cules și, de cele mai multe ori, valoroase. Sursele acestei componente sunt în special mass-media, cărți, publicații, manifestări științifice, INTERNETUL, etc. Informațiile culese pe aceste căi trebuie, în mod obligatoriu, verificate și confruntate prin alte surse (mijloace) și analizate comparativ cu datele obținute de la alte surse.
Informațiile obținute din surse deschise reprezintă informații neclasificate, descoperite în mod deliberat, selectate și transmise către un personal specializat pentru a analiza o anumită problemă. OSINT oferă o bază foarte puternică pentru alte discipline ce lucrează în sistemul informațional.
Fiind utilizate în mod sistematic, documentele OSINT pot reduce cererile de resurse informaționale clasificate, limitându-se cererile de informație, căutându-se doar probleme care nu pot fi soluționate sau întrebările la care nu se poate răspunde prin informațiile furnizate de sursele deschise.
Concentrându-și atenția și interesul asupra surselor de informații deschise, neclasificate, OSINT asigură mijloacele necesare obținerii de documente informaționale valoroase și demne de încredere pentru operațiuni informaționale.
Deoarece informațiile militare au nevoie de varietate funcție de cerințele misiunii, aproape că este imposibil să se mențină o evidență viabilă a materialelor obținute din surse deschise care să se refere imediat la toate necesitățile informaționale. Atenție ar trebui acordată asupra evidenței de surse, nu de informații.
– surse umane secrete – persoane fizice care consimt să caute și să furnizeze informații pe o bază confidențială, garantându-li-se protecția identității și a secretului relației stabilite cu serviciul de informații sau cu structura departamentală.
– surse tehnice secrete – sisteme independente ori integrate constituite din mijloace tehnice, electronice, optice, fizico-chimice, mecanice, audio, foto, video, sau rezultate din combinarea acestora, utilizate pentru interceptarea/ captarea/ procesarea sunetelor , imaginilor sau oricărui tip de semnal sau suport purtător de informație.
Doctrinele de specialitate fac, de asemenea, o clasificare a intelligence (figura nr. 1.3) în funcție de tipul sursei de la care provine:
HUMINT (Human Intelligence): intelligence provenit de la sursele umane sau agențiile de orice tip; aceasta implică folosirea unei game foarte variate de surse și agenții, acționându-se la toate nivelele (tactic, operativ și strategic);
IMINT (Imagery Intelligence): intelligence provenit din exploatarea imaginilor fotografice, radar, electro-optice, în infraroșu, termice sau multispectrale; o serie de astfel de imagini se constituie în baze de date și pot fi obținute prin mijloace proprii sau prin cereri de informații de la partenerii de coaliție;
SIGINT (Signal Intelligence): intelligence provenit din comunicații (COMINT) și non-comunicații (ELINT);
MASINT (Measurement and Sensors Intelligence): intelligence care oferă date despre caracteristicile tehnico-tactice și de funcționare a aparaturii și mijloacelor tehnice ale adversarului, identifică prezența lor în zona de operații și descoperă indicii care arată folosirea acestora; această categorie de intelligence semnalează prezența senzorilor de diferite tipuri și supraveghează, din punct de vedere tehnic – nu al conținutului, spectrul de comunicații (prin satelit, telefonie mobilă, transmiteri de date etc.);
OSINT (Open Sources Intelligence): intelligence provenit din surse deschise, accesibile publicului larg – internet, televiziune, cărți, reviste etc.; se pot obține foarte multe informații valoroase cu eforturi reduse, însă produsele obținute trebuie verificate pentru a nu fi victima dezinformării.
Figura 2.3. Surse de informații
Sursele prezentate mai sus sunt precizate în Doctrina pentru sprijinul cu informații al operațiilor întrunite. Doctrina NATO AJP 2.0, le clasifică în numai patru categorii: SIGINT (Signal Intelligence), IMINT (Imagery Intelligence), HUMINT (Human Intelligence) și OSINT (Open Sources Intelligence), iar alte lucrări de specialitate adaugă CYBERINT (Cyber Intelligence)), NUCINT (Nuclear Intelligence) etc. Mai important este ca, la proiectarea și operaționalizarea sistemului informațional al grupării de forțe de nivel operativ, să se încerce realizarea cât mai multor capabilități iar gruparea de forțe să beneficieze de intelligence provenit dintr-un număr cât mai mare și mai variat de surse.
Credibilitatea, calitatea, valoarea surselor și a informațiilor este prezentată în tabelul 2.1.
Tabelul nr. 2.1 Calitatea și valoarea surselor și informațiilor
Evaluarea sursei :
A – complet credibilă (nu sunt dubii cu privire la autenticitate, încredere, integritate, competență sau, în trecut, informațiile au fost complet reale);
B – de regulă credibilă (există unele dubii cu privire la autenticitate, încredere, integritate sau competență – odată întâlnite; în trecut, în general credibilă);
C- uneori credibilă (există dubii cu privire la autenticitate, încredere, integritate sau competență – de două ori sau mai mult; în trecut, periodic credibilă);
D – de regulă necredibilă (există dubii cu privire la autenticitate, integritate, competență, în trecut doar ocazional credibilă);
E – falsă, necredibilă (există dubii clare cu privire la autenticitate, integritate, competență, în trecut nu a avut credibilitate);
F – nu poate fi evaluată.
Evaluarea datelor și informațiilor
1 – confirmată (confirmată de surse independente, are logică și poate fi corelată cu alte informații cu privire la subiect);
2 – probabil adevărată (nu este confirmată de surse independente, are logică și poate fi corelată cu alte informații cu privire la subiect);
3 – posibil adevărată (nu este confirmată, are logică și este corelată cu unele informații cu privire la subiect);
4 – puțin probabil adevărată (nu este confirmată, este logică dar nu este credibilă dacă se iau în calcul și alte posibilități);
5 – improbabilă (confirmarea valabilității contrariului, nu este logică și este în contradicție cu alte informații referitoare la subiect);
6 – nu poate fi evaluată.
La ora actuală, unele puteri militare pot asigura circulația datelor între senzor (sursă) și terminal (organ de cercetare-mijloc de lovire) în timp real. Este o adaptare extrem de importantă la dinamica acțiunilor militare, în mod deosebit în mediul aerian.
Fiecare categorie de surse SIGINT (cercetarea radio), IMINT (cercetarea imaginistică), HUMINT (elementele de cercetare umane și organe de informații) și ACOUSTINT (cercetare prin sunet) au propriile limite. Atunci când sunt coordonate de un personal bine pregătit în domeniul informațiilor și direcționate de către comandant, acestea trebuie și pot să acopere în mod eficient zona de responsabilitate informativă. Înacelași timp este necesar să existe o cooperare strânsă între compartimentul informații și operații.
2.2.6. Prelucrarea datelor și informațiilor
Odată ce activitatea de culegere a fost finalizată, „rezultatul” acestui proces este expediat prin mijloace specifice către structura de analiză a comandamentului operațional întrunit. Trebuie înțeles faptul că analiștii nu așteaptă pasivi la încheierea procesului de culegere pentru a începe analiza propriu-zisă. Structura de analiză este aceea care, până la sosirea datelor și informațiilor de la compartimentele specializate în culegerea proprii, cât și de la categoriile de forțe participante la operația întrunită, încearcă, utilizând o serie de procedee și tehnici (extrapolare, comparare, integrare etc.), să soluționeze cererea de informații, apelând la datele și informațiile avute la dispoziție în bazele de date proprii.
Cantitatea de informații primită de la compartimentele de culegere de date și informații poate fi nesemnificativă, ceea ce face ca procesul de analiză completă să fie ori prea dificil, ori foarte lung, ca durată, ceea ce implică un efort suplimentar în interpretarea, selectarea, clasificarea și analiza propriu-zisă.
Prelucrarea datelor și informațiilor în cadrul grupării de forțe de nivel operativ cuprinde următoarele etape: procesarea și direcționarea, analiza și elaborarea (producția) informațiilor.
2.2.6.1. Procesarea și direcționarea informațiilor
În această etapă, datele și informațiile neprelucrate sunt adaptate la forme care pot fi folosite ușor de către analiștii de informații. Procesarea și direcționarea cuprinde procedurile de primire, decodare (desecretizare), descifrare de mesaje, traducere, interpretare de imagini, gruparea pe categorii de forțe, mijloace sau obiective, stocarea pe bandă (casetă, film), înscrierea în “Registrul de evidență a informațiilor”, precum și raportarea rezultatelor acestor acțiuni la compartimentele de analiză pentru elaborarea (producția) informațiilor.
Procesarea și direcționarea poate fi influențată de o serie de factori, respectiv: standardizarea; prezentarea vizuală; gradul de urgență a cererilor de informații; restricțiile sistemului automatizat privind volumul înregistrărilor; efectivul structurii de informații – J2 disponibil pentru operarea sistemului; natura și tempo-ul operațiilor; capacitatea echipamentului de înregistrare; capacitatea sistemului de depozitare și căutare ulterioară a datelor și informațiilor; spațiul disponibil pentru colaționare în biroul de informații sau în celulă; dimensiunea și sfera sarcinilor de intelligence ordonate.
2.2.6.2. Analiza și elaborarea (producția) informațiilor
Pe timpul etapei de analiză și elaborare a informațiilor, toate datele și informațiile culese sunt studiate, comparate, revizuite, verificate, integrate, interpretate pentru a crea produse care vor satisface cerințele de informații sau cererile de informații. Analiza și elaborarea informațiilor constituie cea mai importantă și laborioasă parte a activității de elaborare a produselor informative ale grupării de forțe întrunite, fapt pentru care trebuie să se apeleze extensiv la facilitățile oferite de prelucrare automată a informațiilor.
Diferențierea misiunilor (acțiunilor) grupării operative, a locurilor de desfășurare și a situațiilor impune numeroase și variate cerințe structurii de informații în producerea de informații. Structura de informații trebuie să folosească tehnicile și procedurile de analiză colaborativă care nivelează capacitatea producerii de informații a eșaloanelor superioare și subordonate pentru a răspunde acestor cerințe. Îndemânarea în folosirii acestor tehnici și proceduri va permite structurii de informații să răspundă cerințelor comandantului și statului major indiferent de misiune, loc și situație.
Producerea și analiza informațiilor de către structura de informații cu privire la amenințare și mediul de desfășurare, vin în sprijinul planificării, pregătirii, executării și evaluării operațiilor.
Timpul la dispoziție și cererile câmpului de luptă modern tind să facă faza de prelucrare și producere a informației, particulară pentru fiecare eșalon. În faza de prelucrare structura de informații exploatează și transformă data colecționată în produse care pot fi utilizate ușor în analiza și producerea informației. În faza de producere structura de informații integrează informația evaluată, analizată și interpretată dintr-una sau mai multe surse și discipline în produse finale de informații.
Ca și în operațiile de colectare structura informații trebuie să se asigure că producerea și prelucrarea datelor și informațiilor sunt prioritare și sincronizate cu cererile prioritare de informații ale comandantului.
În faza de prelucrare, structura informații se bazează pe suportul direct al unităților de cercetare și pe mijloacele de sprijin ISR (Informații, Supraveghere și Recunoaștere) pentru prelucrarea datele colectate de către unitățile și subunitățile aflate în organica structurii operative. Structura informații prelucrează imaginile oferite de UAV (avioane de cercetare fără pilot), imaginile radar și rapoartele SIGINT (informații prin cercetare radio). Ofițerii de informații din unitățile de cercetare se ocupă de evoluția produselor informative care reflectă situația și sprijină producția de informații a structurii de informații și cerințele de planificare ale procesului ISR (informații, supraveghere și recunoaștere).
Structura de informații dezvoltă și menține o bază de date despre potențialele forțe și medii amenințătoare bazate pe CONPLAN-uri (planurile pentru situații neprevăzute) și îndrumarea comandantului. Ca o componentă esențială a promptitudinii informațiilor, această bază de date sprijină planificarea, pregătirea și punerea în aplicare a exercițiilor și operațiilor în câmp real. Structura de informații prin compartimentele sale pregătește și actualizează baza de date în timp ce își îndeplinește cele patru atribuții fundamentale pentru producerea informațiilor:
pregătirea din punct de vedere informativ a câmpului de luptă;
evoluția situației;
evoluția țintei;
evaluarea pierderilor.
Aplicarea procesului IPB (Intelligence Preparation of the Battlefield) ajută structura de informații să sprijine comandantul în aplicarea selectivă și maximizarea puterii combative în punctele critice în timp și spațiu pe câmpul de luptă prin:
determinarea cursurilor probabile de acțiune ale inamicului;
descrierea mediului de luptă în care se operează și a efectelor acestuia asupra operației.
Structura de informații desfășoară procesul IPB analizat de noi atât înainte cât și în timpul planificării grupării operative pentru operație.
Evoluția situației este un proces de producere a informațiilor curente despre situația amenințării într-o zonă specifică. Acesta depinde de produsele dezvoltate în timpul IPB și monitorizării continue a evenimentelor și activităților specifice în zona de operații și zona de interes. Procesul ajută structura de informații să confirme cursurile probabile ale amenințării, explică relația activității de amenințare față de zona și operația forțelor proprii, și identifică lipsurile de informații.
Un proces de dezvoltare a situației cuprinde patru pași:
înregistrarea informației;
evaluarea informației;
analiza informației;
actualizarea informațiilor curente.
Produsele informațiilor curente dezvoltate prin procesul de dezvoltare a situației îl ajută pe comandant să înțeleagă situația curentă a amenințării și să ia decizii asupra operațiilor curente și viitoare. Structura de informații conduce dezvoltarea situației pe timpul pregătirii și executării operațiilor.
Evoluția situației este un proces liniar care ajută structura de informații și analiștii să înțeleagă pașii mentali de producere a informațiilor curente. Secvența pașilor variază funcție de natura și urgența informațiilor colectate. Informația care nu are valoare imediată urmează pașii procesului de dezvoltare a situației înainte de a fi distribuită. Dacă o informație contribuie la dezvoltarea unei situații critice și sensibile din punct de vedere al timpului este înregistrată simultan, în timpul, sau după evaluarea și analizarea ei.
Harta reprezentând situația la un moment dat este instrumentul analitic principal al structurii de informații în procesul de evoluție a situației. Harta furnizează structurii de informații o reprezentare grafică a activității amenințării în zona de operații și zona de interes. Aceasta servește la analiza informației și distribuirea imaginii informației curente. Graficul situației permite structurii de informații să sprijine cunoașterea situației curente de către comandament și subordonații săi.
Unele dintre utilizările specifice ale hărții cu situația sunt:
evaluarea și integrarea datelor și informațiilor din surse multiple;
urmărirea amplasărilor și mișcărilor forțelor adversare;
izolarea indicilor cursurilor de acțiune a amenințării, intențiilor și obiectivelor;
identificarea informațiilor noi care pot afecta operațiile forțelor proprii.
Înregistrarea informației reprezintă transpunerea informației în format text sau grafic și aranjarea acestei informații pe grupuri de informații. Recepționarea informației curente de către structura de informații se poate face direct de la gruparea de forțe operativă sau prin eșaloanele comunității de informații. Această informație poate fi alcătuită din: mesaje despre evenimente militare și politice care interesează gruparea operativă; rapoarte în timp real a situației operative a unităților și marilor unități subordonate și informări de la eșaloanele superioare.
Structura de informații înregistrează informațiile în baza de date pentru a facilita regăsirea, corelarea și afișarea datelor spre evaluare, analiză și diseminare. Mijloacele tradiționale de înregistrare a informațiilor (analog și digital) includ: fișierele de informații; harta cu situația; manualul (ghidul) de informații; înregistrările ordinelor de luptă.
În faza de evaluare a informațiilor trebuie să se stabilească cât de relevantă este o informație pentru operație, încrederea acordată sursei sau agenției și acuratețea informației. Evaluarea informațiilor la nivelul eșalonului inferior poate fi un simplu pas în comparație cu procedurile folosite de eșaloanele superioare. La nivelul structurii de informații, o informație, care se referă la zona de operații și zona de interes informativ, poate fi relevantă iar cea care se referă la zone din afara zonei de interes informativ poate sau nu să fie relevantă.
Diferența dintre eșaloane este dată și de faptul că informația de la eșaloanele operative trebuie în mod normal evaluată și analizată în timp ce informația strânsă în sfera zonei de operații la nivel tactic este dobândită prin observare directă sau contact direct.
Este necesar ca evaluarea relevanței informației de către structura de informații să se facă prin compararea acesteia cu următoarele criterii fundamentale:
informația se referă la zona de operații sau zona de interes informativ?
informația răspunde la cerințe și ordine specifice sau cerințe specifice de informații?
informația este oportună?
Procesul de evaluare a credibilității informației, presupune ca structura de informații să cerceteze atât informația cât și sursa de informații. Baza fundamentală de judecare a credibilității unei surse sau agenții o reprezintă experiența anterioară cu sursa sau agenția. Criteriile structurii de informații pentru evaluarea informației de la subordonați și sursele de sprijin pentru informații, supraveghere și recunoaștere provin din cunoașterea procesului de pregătire a acestora.
Acuratețea se referă la credibilitatea sau adevărul probabil al informației. Tehnica cea mai de încredere pentru stabilirea acurateței unei informații se face prin compararea ei cu o informație similară disponibilă în baza de date. Atunci când este posibil structura de informații obține confirmarea sau infirmarea informației de la eșaloanele superioare, diferite agenții și alte surse (sau discipline de informații). În general structura de informații evaluează acuratețea unei informații raportate pe baza răspunsurilor la următoarele întrebări fundamentale:
este posibil ca evenimentul sau faptul raportat să se fi întâmplat ?
raportul informativ este conform cu realitatea ?
raportul este confirmat sau se coroborează cu informația de la o altă sursă sau agenție ?
raportul confirmă sau infirmă alte informații aflate la dispoziție ?
dacă raportul infirmă alte informații, atunci care sunt cele mai probabil adevărate ?
Etapa de analiză a informației, presupune ca structura de informații să tragă concluziile cu privire la sensul probabil al informației evaluate și să stabilească importanța sa relativă pentru cursurile de acțiune și pentru cerințele prioritare de informații ale comandantului.
Structura de informații trebuie să încerce să identifice activitatea sau tendințele care imprimă indicațiile și avertismentele inițierii, schimbării sau escaladării acțiunilor de amenințare și care reprezintă oportunități sau riscuri pentru forțele proprii. Folosirea de către aceasta a unor indicatori pentru fiecare curs de acțiune și cerință prioritară de informații în timpul procesului de luare a deciziei constituie bază pentru analiza și concluziile sale.
Evaluarea indicatorilor ce reflectă capacitatea, dispunerea și intențiile amenințării (inamicului) reprezintă filtrarea și sortarea informației evaluate pentru a actualiza situația curentă ținând cont de misiunea și operațiile grupării. Ea începe cu o înțelegere clară a misiunii grupării și a intenției comandantului. Informația colectată este privită din perspectiva a ceea ce dorește să realizeze și cum este ea în relație cu cerințele prioritare de informații și cerințele de informații. Evaluarea necesită o judecată și o cunoaștere completă a:
operațiilor militare ale forțelor proprii;
caracteristicilor zonei de operații și zonei de interes informativ;
situația, doctrina și experiențele trecute ale inamicului.
Structura de informații probează acuratețea și probabilitatea cursului de acțiune al inamicului sau răspunsul la o cerință de informație prioritară. Testarea include verificarea existenței sau a inexistenței indicatorilor în limitele impuse de timp și mijloace. Lipsa de informații cu privire la indicatorii specifici poate să indice dacă un curs de acțiune este incorect sau cerința nu este satisfăcută. Lipsa de informații sau de rapoarte informative poate să indice și, un gol informativ care privește unul sau mai mulți indicatori, sau efortul de inducere în eroare a inamicului. Dacă structura de informații identifică un gol de informații, atunci trebuie să ia în considerare modificarea eforturilor de culegere de informații pentru a umple golul informativ.
În final, structura de informații determină importanța informației cu privire la inamic prin următoarele întrebări fundamentale:
informația confirmă sau infirmă cursurile de acțiune prevăzute ale inamicului ?
informația confirmă sau infirmă obiectivele prevăzute ale inamicului ?
informația identifică noi cursuri de acțiune ale inamicului și obiective ?
informația răspunde cerințelor prioritare de informații ?
Actualizarea informațiilor curente implică actualizarea informațiilor atât pentru comandant și statul major cât și pentru eșaloanele superioare și inferioare. Cunoașterea situației și deciziile nu pot aștepta întotdeauna o informare oficială, așa că metoda primară a structurii de informații de punere la curent a comandantului și a statului major trebuie să fie interacțiunea umană. În paralel, structura de informații trebuie să îndeplinească următoarele atribuții: actualizează graficul situației inamicului; actualizează baza de date cu privire la inamic; recomandă schimbări ale planului ISR.
2.2.6.3. Interpretarea datelor și informațiilor
Informațiile sunt valorificate atât de comandanți (comandamente) pentru fundamentarea deciziilor, planificarea și conducerea acțiunilor militare întrunite, cât și de structurile de informații/cercetare pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor de informații/cercetare.
Informațiile trebuie să fie valorificate oportun și eficient. Informațiile trebuie să ajungă în timp oportun la beneficiari, pentru a-și menține încărcătura informațională nealterată. Cele mai exacte și credibile informații sunt fără valoare dacă ajung târziu la beneficiari. Se vor utiliza informațiile de la foarte importante la cele nesemnificative. Datele și informațiile nesemnificative se vor centraliza, existând posibilitatea valorificării lor într-un alt context, prin sporirea gradului încărcăturii informaționale al acestora.
Verificarea este procedura pentru stabilirea exactității informațiilor, gradului de încredere în sursă și a gradului de credibilitate al informației. În procesul de verificare, trebuie avut în vedere și situațiile în care, datorită unor împrejurări, informațiile considerate la prima vedere false, se confirmă prin alte surse, unele având o mare valoare informativă. Informația se consideră că are valoare dacă poate să răspundă la următoarele întrebări: cine, ce, când, unde, cum, astfel:
CINE? – Sursa;
CE? – Descrierea evenimentului/acțiunii;
CÂND? – Perioada de producere a evenimentului/acțiunii;
UNDE? – Locul evenimentului/acțiunii;
CUM? – Modul cum a fost obținută informația.
2.2.7. Difuzarea datelor și informațiilor
Difuzarea informațiilor reprezintă, de asemenea, o etapă deosebit de importantă a ciclului informațional, deoarece ea implică transmiterea datelor și informațiilor către utilizatorii care au nevoie de ele. Această importanță solicită ca datele și informațiile trebuie: să fie primite în timp util de către destinatar/consumator deoarece sunt foarte ușor perisabile, să fie concise și exacte, în format standard, pe care utilizatorul îl poate folosi, utilizate în condiții de securitate și înregistrate, astfel încât să se cunoască ce anume a fost transmis. Transmiterea informației către solicitant cât mai repede posibil este cheia succesului managementului informației în operațiile întrunite.
În cadrul centrului întrunit de colectare și analiză a informațiilor al grupării de forțe de nivel operativ, din structura punctului de comandă al grupării de forțe întrunite, trebuie să existe un compartiment de management al colectării. Acesta are, ca atribuție principală, stabilirea informațiilor ce trebuie să fie transmise direct la solicitanți, fără a mai urma filiera ierarhică, prin eșalon. Astfel, timpul de satisfacere a nevoilor de informații se scurtează mult, iar informația are valoare maximă. Se impune acordarea unei mari atenții în selectarea acestora pentru a nu se realiza o supraîncărcare cu informații a unităților. În opinia noastră, trebuie să se aplice următorul algoritm: să se stabilească cui și cum va difuza informațiile direct; să se determine gradul de perisabilitate a informației; să se stabilească volumul de informații ce fac obiectul transmiterii directe; să se identifice mijloacele de răspândire; să se distribuie informațiile.
În cadrul primului pas, este indicat să se facă o ierarhizare a priorităților unităților pe baza statului cererilor de informații. De regulă, prioritate sunt unitățile de sprijin cu foc și compartimentele de identificare a țintelor (Targeting). Metoda cea mai indicată și rapidă o constituie copierea informațiilor. Prin aceasta se realizează creșterea vitezei și acurateței procedurii și, în final, succesul procesului de colectate a informațiilor.
Determinarea gradului de perisabilitate a informației se poate executa prin evaluarea sensibilității la factorul timp al fiecărei date/ raport de informații. În acest scop, este necesară realizarea și menținerea unei coordonări permanente cu structura de identificare a țintelor, cu cea pentru analiza informațiilor procurate de la toate sursele și agențiile disponibile (ASINT) și cu cele de operații ( conducere, planificare operații curente și viitoare). Totodată, se impune verificarea permanentă a cererilor de informații nerezolvate, întrucât își pot schimba gradul de importanță. În final, este necesar să se evalueze dacă raportul satisface solicitările și altor consumatori, fapt ce poate determina răspândirea acestuia prin rețea.
Pentru stabilirea volumului de informații, se impune determinarea cantității cerute de fiecare consumator, precum și cunoașterea tipurilor de informații și a nivelului de clasificare la care fiecare beneficiar are acces. Produsele informative trebuie create în așa fel încât să satisfacă cerințele de informații ale comandanților din subordine.
Graficele, textele și vocea sunt principalele mijloace de diseminare a informațiilor. În opinia noastră, adoptarea conferinței cu folosirea graficelor și textelor reprezintă modalitatea optimă. Apreciem că vocea este cea mai indicată când se impune o viteză mare de transmitere a unor cantități reduse de informații. Graficele sunt preferabile pentru informațiile privind dispunerea și compunerea forțelor, iar textele pentru ordine de luptă. Sintetizând, se poate afirma că ultimele două sunt mai indicate pentru mesajele lungi. O altă variantă o reprezintă baza de date în format digital, propice pentru răspândirea instantanee a unei mari cantități de date, în special în cadrul compartimentelor de informații ale punctului de comandă, dar și pentru satisfacerea imediată a cererilor de informații.
Modalitățile de transmitere a informațiilor sunt diverse, ca atare, distribuția informațiilor implică folosirea următoarelor tehnici: comunicarea orală, prin mesajele în rețeaua radio sau prin conferințe față-în-față, aplicând graficele și textele, transferul de dosare, faxul sau mesageria. Variantele și combinațiile acestor tehnici sunt numeroase iar avantajele și dezavantajele fiecăreia sunt clare. Este foarte important ca tehnica aleasă să respecte criteriile menționate anterior. Apreciem că informările verbale trebuie să fie informări rapide, neașteptate, când comandantul dorește să cunoască informații de ultimă oră, prezentări pregătite din timp sau video-teleconferințe. Informările scrise au formatul și periodicitatea reglementate prin SOP-uri (instrucțiuni/standard cu caracter permanent). Difuzarea informațiilor se execută în cadrul punctului de comandă prin rapoarte de tipul evaluării informative (pe timpul planificării acțiunii) și estimării informative (pe timpul ducerii acțiunii) și spre eșaloanele superioare, subordonate sau cu care se cooperează.
2.2.8. Evaluarea și conexiunea inversă
Prin evaluare și conexiune inversă (feedback-ul), structura de informații trebuie să aprecieze calitatea execuției fiecărei faze a ciclului informațional, să determine cât de bine sistemul de management informațional satisface cerințele de informații ale comandantului. În această etapă, se urmărește dacă toate ordinele specifice sunt îndeplinite la timp și dacă sistemul informațional este perfect sincronizat. Comandanții și compartimentele comandamentelor trebuie să asigure conexiunea inversă pentru a permite efectuarea oportună a ajustărilor necesare în scopul satisfacerii cerințelor de informații critice, prioritare și a cererilor de informații cuprinse în planul de culegere a informațiilor sau solicitate pe parcursul derulării acțiunilor militare întrunite. Este esențial să se depisteze neajunsurile apărute și să se identifice soluțiile necesare pentru depășirea acestora.
Eficacitatea îndeplinirii planului de culegere a informațiilor este evaluată continuu, pe toată durata desfășurării activităților de planificare și ducere a acțiunilor militare întrunite de către gruparea de forțe de nivel operativ.
CAPITOLUL II
FUNCȚIONALITATEA SISTEMULUI DE INTELLIGENCE
2.1. ACTIVITATEA STRUCTURILOR DE INFORMAȚII MILITARE LA NIVEL STRATEGIC ÎN CADRUL CICLULUI INFORMAȚIONAL ÎN ARMATA ROMÂNIEI
Activitatea structurilor de informații la nivel strategic în cadrul ciclului informațional din Forțele Armate ale României reprezintă un ansamblu de elemente inter-relaționate – forțe, mijloace, acțiuni și măsuri – conceput într-o idee unitară, în scopul asigurării cu informații, în condiții de eficacitate, a sistemului conducerii politice, politico-militare și militare, în vederea evitării surprinderii de orice gen și desfășurării tuturor proceselor decizionale și activităților circumscrise domeniilor securității naționale și aliate, pe timp de pace, în situații de criză și la război.
Principiul de bază al activității de informații militare este cel al asigurării superiorității informaționale. La nivel strategic, pentru realizarea acestui deziderat, sunt identificate și folosite toate resursele necesare, formele, procedurile, metodele și căile specifice și nu în ultimul rând sunt utilizate eficient aceste resurse multiple, în cadrul ciclului informațional.
2.1.1. Structuri de informații militare de nivel strategic din Armata României
Direcția Informații Militare (DIM) constituie elementul cheie al procesului de asigurare informațională a organelor strategice de decizie (conducere militară și politico-militară) a statului și de execuție (organe centrale ale Ministerului Apărării, Statul Major General, state majore ale categoriilor de forțe ale armatei, mari unități).
În cadrul Armatei României structurile de informații militare organizate în cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA) asigură identificarea riscurilor interne și externe militare și non-militare, precum și a amenințărilor la adresa intereselor fundamentale ale României pentru evitarea surprinderii de orice gen și în special a celei strategice.
Informațiile din zonele de operații constituie un factor esențial pentru protecția forțelor naționale și aliate și sunt culese în principal de către subunitățile de informații din teatrele de operații. Elementul principal al acestor structuri, în folosul căruia activează toate celelalte este Direcția de Informații Militare(DIM), care are o legătură de subordonare față de DGIA și mai multe legături de asigurare cu date și informații militare, cu toate celelalte componente. La fel ca orice serviciu modern de informații militare, în privința informațiilor militare strategice, DIM își reașează activitatea și materializează treptat o nouă abordare bazată pe următoarele direcții principale de acțiune, astfel: cunoașterea foarte bună a lecțiilor istoriei; dezvoltarea mijloacelor de culegere a informațiilor din surse deschise, în vederea realizării unei cuprinderi (acoperiri) informative globale; exploatarea tuturor capabilităților naționale de informații, prin aplicarea principiului “all sources intelligence”; dezvoltarea caracterului de proactivitate a DIM la evenimentele de interes; creșterea gradului de modernizare și integrare a capabilităților proprii serviciului, cu serviciile militare din statele membre NATO.
Constituirea Comunității Naționale de Informații (CNI) este abordată de Strategia Națională de Securitate în cadrul secțiunii dedicate serviciilor speciale. Conform deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 18 noiembrie 2005, CNI reprezintă rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securității naționale bazată pe unitatea de scop, obiective și strategie, asigurată prin informațiile furnizate de următoarele structuri componente ale CNI: Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE), Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (fig. 1.2).
Legendă: CCCNI – Comitetul Coordonator al Comunității Naționale de Informații;
CCsCNI – Comitetul Consultativ al Comunității Naționale de Informații;
COpCNI – Comitetul Operativ al Comunității Naționale de Informații;
OII – Oficiul pentru Informații Integrate.
Comitetul Coordonator al Comunității Naționale de Informații (CCCNI), care are următoarea componență:
a) Consilierul prezidențial pentru securitate națională;
b) Directorul Serviciului Român de Informații;
c) Directorul Serviciului de Informații Externe;
d) Ministrul Apărării;
e) Ministrul Afacerilor Externe;
f) Ministrul Internelor și Reformei Administrative;
g) Ministrul Justiției;
h) Consilierul primului ministru pentru probleme de securitate.
Consiliul Consultativ al Comunității Naționale de Informații (CCs CNI), se compune din președinți ai comisiilor parlamentare, reprezentanți ai ministerelor și serviciilor cu atribuții în domeniu și care nu sunt reprezentate în CSAT, ai agențiilor guvernamentale și altor autorități care pot sprijini realizarea securității naționale.
Consiliul Operativ al Comunității Naționale de Informații (COp CNI) este condus de consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională și funcționează sub autoritatea Comitetului Coordonator având următoarea componență:
Consilierul primului ministru pentru probleme de securitate;
Adjunctul directorului Serviciului Român de Informații;
Adjunctul directorului Serviciului de Informații Externe;
Directorul general al Direcției Generale de Informații a Apărării;
Directorul general al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Oficiul pentru Informații Integrate (OII) este condus de consilierul de stat din cadrul Departamentului pentru securitate națională al Administrației Prezidențiale, ajutat de doi adjuncți, desemnați de directorii SRI și SIE, cu avizul CSAT. În cadrul Oficiului lucrează personal desemnat de instituțiile reprezentate în Consiliul operativ și, în raport de nevoi, specialiști și experți din alte domenii de activitate. Organizarea și funcționarea CNI se bazează pe integrarea datelor și informațiilor furnizate de componentele acesteia și de responsabilitatea fiecăreia pentru produsele informative furnizate. CNI își desfășoară activitatea pe baza următoarelor principii: al legalității, obiectivității, neutralității și echidistanței, oportunității informării, planificării, anticipării și previziunii, cooperării și colaborării, transparenței, și nu în ultimul rând, cel al protecției surselor și mijloacelor.
CNI funcționează în cadrul CSAT, care este autoritatea administrativă autonomă, învestită, potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională.
Prin informațiile militare și politico-militare asigurate factorilor de decizie în cadrul sistemului de securitate națională, DIM (ca structură a DGIA) reprezintă o componentă esențială în prevenirea riscurilor și pentru avertizarea oportună asupra amenințărilor la adresa securității și intereselor naționale, inclusiv a celor transnaționale și teroriste. Având în vedere rolul important al DIM pe plan național și în cadrul NATO, dar și interesele strategice de securitate ale României și ale Alianței Nord Atlantice, Ministerul Apărării derulează mai multe proiecte de dezvoltare a capacităților de informații militare, printre care: operaționalizarea Batalionului de Informații Militare din cadrul DIM, extinderea capacităților de Imagery Intelligence (IMINT – date și informații obținute prin intermediul imaginilor) peste nivelul celor două escadrile de UAV-uri din dotare, înzestrarea cu un sistem de monitorizare a comunicațiilor radio în gama undelor scurte (US) și nu în ultimul rând realizarea unui sistem de monitorizare a comunicațiilor transmise prin satelit (proiectul MONSAT), care poate fi primul proiect comun al DGIA cu SRI și SIE.
2.1.2. Ciclul informațional al activității de informații militare la nivel strategic
Activitatea de informații se materializează prin parcurgerea unor etape distincte, concomitent cu respectarea unei succesiuni logice de operații. Necesitatea acestei succesiuni este dată de principiul întrebuințării tuturor datelor și informațiilor disponibile, pentru identificarea celor relevante, pentru eliminarea celor care nu mai sunt valabile și apoi transformarea numai a celor adecvate în informații prelucrate, înainte de diseminarea acestora către beneficiari.
Ciclul informațional a fost definit în diverse moduri, în lucrări de specialitate, regulamente, sesiuni de comunicări științifice, ca fiind metodă secvențială, cadru de lucru și chiar proces fundamental al domeniului informațiilor militare.
Considerăm că ciclul informațional este un proces deoarece, la modul general, acesta reprezintă o succesiune de operații prin care se produce o transformare, o dezvoltare, în cazul studiat fiind vorba de transformarea datelor și informațiilor în informații prelucrate, denumite în mediul anglo-saxon ca intelligence.
Datele sunt informații neprelucrate de orice natură, cu caracter neechivoc, utilizate pentru elaborarea informațiilor prelucrate. Informația prelucrată (intelligence) reprezintă produsul rezultat din procesarea analitică a datelor (informațiilor neprelucrate). Informațiile sub diferite forme reprezintă suportul de aplicare și operaționalizare a ciclului informațional.
Așa cum este prezentat în Doctrina de Informații, Contrainformații și Securitate ale Forțelor Armate ale României (IPS 3) și cea a NATO (AJP 2.0), ciclul informațional are patru etape distincte (anexa 1) care se derulează atât consecutiv cât și în paralel, și anume direcționarea, culegerea, prelucrarea și diseminarea informațiilor militare, față de SUA în care ciclul informațional are mai multe etape.
Dacă necesarul inițial de informații nu este satisfăcut, sau dacă apar noi cereri de informații, ciclul informațional este reactivat conform algoritmului ciclului informațional. În fond, întreaga activitate a unui serviciu de informații este materializată într-o mulțime de cicluri informaționale aflate în diferite stadii de desfășurare (derulare). Datorită intensității acțiunilor militare și a necesarului de informații în creștere bruscă, în anumite momente ale confruntării armate, etapele ciclului informațional se pot suprapune în timp, astfel încât se desfășoară mai mult concurent și continuu, decât secvențial.
Același IPS 3 definește ciclul informațional ca fiind succesiunea logică de lucru în care se desfășoară activitatea de informații militare, începând cu planificarea și direcționarea activității și terminând cu diseminarea informațiilor factorilor de decizie și altor beneficiari, în părțile ce-i privesc. Acesta are o natură ciclică datorită cerinței ca informația să fie oportună, reevaluată și actualizată permanent, pentru a satisface nevoile comandantului.
În concluzie, apreciem că ciclul informațional este definit ca fiind procesul de culegere și transformare în etape, a datelor și informațiilor primare (neevaluate și neexploatate) în intelligence și transmiterea acestuia decidentului (beneficiarului) într-un format adecvat înțelegerii și din timp, suficient pentru pregătirea și luarea deciziei. Efortul de producere a intelligence-ului este împărțit între etape, respectându-se principiul corelației dintre culegere și prelucrare (producere). Conform acestuia, cu cât efortul de culegere este mai mare cu atât acel de prelucrare (producere) este mai mic și invers. Distribuția resurselor în cadrul ciclului informațional depinde și de eșalonul pentru care se asigură informațiile, astfel încât la nivelurile tactic și operativ (unități, mari unități, categorii de forțe ale Armatei), unde se prelucrează preponderent informații militare, repartiția optimă pe cele patru etape ar putea fi: orientarea – 15%, culegerea – 40%, prelucrarea – 30% și diseminarea – 15% din totalul resurselor, în timp ce la nivelul strategic (DIM) dedicat informațiilor militare, politice și economice, repartiția se transformă în 10%, 25%, 50% și, respectiv 15%.
Ciclul informațional, realizat conform principiilor activității de informații militare, constituie inima procesului informațional. Acesta reprezintă, de asemenea, fundația proceselor ISTAR (informații, supraveghere, selectarea țintelor și recunoaștere) și IPB (pregătirea informativă a câmpului de luptă) – ale căror componente sunt în legătură directă cu etapele ciclului informațional. ISTAR asigură vitalizarea ciclului informațional pentru producerea informațiilor necesare eșaloanelor tactice și operative, pentru înțelegerea situației, selectarea țintelor și luarea măsurilor de protecție a surselor proprii prin interconectarea sistemelor de informații, supraveghere, selectare a țintelor și recunoaștere precum și senzorii aferenți acestora, în vederea potențării la maxim a capacităților de lovire și manevră ale forțelor proprii prin transferul oportun al informațiilor critice. IPB-ul realizează o analiză complexă integrată a adversarului și mediului aferent câmpului de luptă și prezintă influența acestora asupra capacităților operaționale proprii.
2.1.2.1 Direcționarea datelor și informațiilor, etapa de inițiere a ciclului informațional
Conform AJP 2.0, direcționarea reprezintă prima etapă din cadrul ciclului informațional și constă în determinarea cerințelor de informații prelucrate, planificarea culegerii de informații, emiterea de ordine și cerințe către agențiile de culegere și menținerea unei verificări continue a productivității acestor agenții.
Principalele elemente componente ale direcționării sunt planificarea și orientarea informațiilor care împreună reprezintă ansamblul activităților prin care se stabilesc modalitățile concrete, în timp și spațiu, de aducere la îndeplinire a deciziei adoptate în legătură cu obținerea, gestionarea și valorificarea resurselor informaționale utilizate pentru producerea informațiilor și produselor informative cu conținut militar, politico-militar, economico-militar, tehnico-militar etc.
Planificarea și orientarea detaliază obiectivele și stabilesc modalitățile concrete de desfășurare a activităților și acțiunilor specifice domeniilor de realizare a informării, pe etape și termene de realizare, metodele, forțele, mijloacele și responsabilitățile de conducere și execuție a proceselor de obținere, verificare, prelucrare, comunicare și valorificare a informațiilor cu relevanță pentru beneficiarii din Ministerul Apărării și cei nominalizați de conducerea armatei.
Pe linia direcționării datelor și informațiilor militare sunt folosite diferite forțe și mijloace. Una din cele mai solide motivări a aplicării ciclului informațional este reprezentată cele două situații diametral opuse cu care se confruntă statele majore, comandamentele operaționale și structurile de informații din cadrul acestora, atât în timp de pace, dar mai ales pe timp de război, din punct de vedere al asigurării informaționale, și anume: lipsa de date și informații și sufocarea informațională.
Atunci când numărul de informații primite crește exagerat față de cel considerat a fi necesar pentru luarea unei decizii, se creează un blocaj informațional sau o sufocare cu informații.
Sufocarea informațională este cauzată de așa numitul stres al lipsei de contact direct al analistului cu realitatea și de neîncrederea în contactul informațional realizat de sistem (agenție). De aici derivă și dorința de „a ști tot”, irelevantă pentru conducerea modernă și eficientă.
Acum, un comandant „trebuie să știe ce trebuie să știe” și, mai ales, „când trebuie să știe”, adică să beneficieze de intelligence-ul solicitat, în timpul util luării deciziei. Managementul informației este sarcina șefului /comandantului și nu poate fi transmisă experților. Comandanții răspund pentru definirea cerințelor prioritare și critice de informații iar experții oferă soluții pentru satisfacerea acestora.
Elementele de planificare și direcționare, ca etapă inițială a ciclului informațional, sunt realizate la nivel strategic în cadrul Armatei României, de către Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA), prin directorul general al acesteia,care aprobă Planul General de Informații al DGIA (PGI) și Directiva DGIA privind obiectivele, domeniile și prioritățile activității informative pentru perioada următoare. Pe baza celor două documente de planificare/direcționare enunțate mai sus, DIM elaborează „Planul de Informații” pentru structura proprie, pentru o perioada de doi ani, cu actualizarea anuală a acestuia. Planurile de informații sunt structurate pe direcții de muncă, tematica informațiilor, obiective, probleme, locuri și medii de interes informativ și cuprind activitățile, termenele de execuție, responsabilitățile, conducerea și modul de raportare, mijloacele aflate la dispoziție, restricțiile ce trebuie respectate, precum și procedeele și metodele folosite. Tot la nivelul DIM, structurile de culegere întocmesc, pe baza extraselor din planurile de informații, „Planuri de Culegere a Informațiilor" detaliate și adaptate pe fiecare post/element de culegere a informațiilor, iar structurile de analiză-sinteză întocmesc „Planuri de Producție" care trebuie să răspundă cerințelor din PGI. Actualizarea planurilor de informații se face, după întocmire și aprobare, de fiecare dată când se primesc noi solicitări de informații de la beneficiarii de informații din Ministerul Apărării, sau de la alți beneficiari. La nivel național, DIM produce și diseminează intelligence-ul strategic militar și pe cel care are legătură cu acesta, respectiv cel politico-militar și economico-militar. Intelligence-ul strategic (fig. 1.2) cuprinde informații despre zonele de responsabilitate și interes pentru guvernele naționale, acoperind întreg spectrul problemelor naționale și internaționale de natură militară, diplomatică, politică și economică, care au legătură cu forțele armate.
Intelligence-ul forțelor armate se referă la:
– starea forțelor armate (baza constituțională și legală de funcționare
, gradul în care armata influențează deciziile politice, tradițiile militare ale națiunii și atitudinea poporului față de armată);
– factorii strategici ai forțelor armate respectiv: strategia militară, concepția operațiilor, variantele de mobilizare, logistica și infrastructura, structura și dispunerea forțelor, tehnologiile înglobate în armamente, pregătirea și coeziunea unităților militare, doctrinele operaționale, absorbția tehnologiilor, gradul de avertizare și reacție, procedurile de operare standard, performanțele sistemelor C4I, performanțele militare naționale, eficiența forțelor de reacție rapidă, reacția și modul de acțiune împotriva amenințărilor și atacurilor teroriste.
Intelligence-ul biografic – se concentrează asupra personalităților politice și politico-militare străine, de o mare importanță curentă sau potențială.
Intelligence-ul economic – se referă la resursele naturale și umane, la economiile naționale și la relațiile economice între țări, care au legătură cu domeniul militar sau potențialul militar și are ca scop: estimarea puterii economice relative a altor state pentru următorii ani, descoperirea indicatorilor și a elementelor de avertizare asupra intențiilor ostile ale oricărui stat potențial inamic și estimarea magnitudinii amenințărilor militare, economice sau de altă natură.
Intelligence-ul geografic – reflectă dispunerea spațială a surselor puterii naționale și evaluează toate aspectele mediului fizic (poziție, formă, limite, climat, configurația suprafeței) și artificial (obiective create de om) care pot influența operațiunile militare.
Intelligence-ul politic evaluează dinamica politicii interne a unei țări și cuprinde: distribuirea puterii politice (democrație, oligarhie, dictatură), principiile de bază ale guvernării (sistemul constituțional și legislativ, separarea puterilor în stat, drepturile civile și religioase) și acțiunile guvernului (ineficiență, corupție, restricționarea procesului electoral).
Intelligence-ul științific și tehnic reprezintă studiul capacităților științifice și tehnice ale unei țări și vizează, în special, activitățile de cercetare și dezvoltare în domeniul militar, respectiv: capacitatea științifică și tehnică, noi arme și echipamente militare și fondurile alocate pentru acestea.
Intelligence-ul sociologic cuprinde: populația (repartizare geografică, structură vârstă/sex, spor natural, potențialul de forță de muncă, migrație etc.); caracteristicile sociale (structură etnică, stratificare socială, organizații formale/informale, mobilitate socială); opinia publică (percepțiile asupra guvernului și situației internaționale, formatorii de opinie și mass-media) și educația (nivelul educațional, durata educației, fondurile alocate educației, relația dintre educație și alte domenii sociale și politice).
Intelligence-ul transporturilor și telecomunicațiilor se referă la: facilitățile și sistemele de transport militare și civile (terestre, maritime, fluviale și aeriene); facilitățile și sistemele de telecomunicații militare și civile (radio-tv, telefon, telegraf, sateliți, rețele computerizate) și identificarea capacităților și vulnerabilităților acestor sisteme.
În vederea derulării în bune condiții a etapei de orientare și pentru concentrarea efortului informațional, DIM are în vedere trei arii (zone) de acțiune informativă enumerate în ordinea conținutului, de la cea mai restrânsă la cea mai extinsă (fig. 1.3), respectiv aria de operații (AO), aria de responsabilitate informativă (ARI) și aria de interes informativ (AII). AO cuprinde zonele de pe glob în care forțe operaționale și structuri de informații din cadrul Armatei României își desfășoară activitatea specifică. Aceste zone se confundă cu principalele teatre de operațiuni militare existente pe glob, și anume Irak, Afganistan, Kosovo, Bosnia-Herțegovina și Ciad. ARI este mai extinsă decât AO și reprezintă zona alocată DIM pentru care acesta este responsabil din punct de vedere informativ, în limita mijloacelor aflate la dispoziție. Amploarea responsabilității informative a DIM este dictată atât de factorii de risc la adresa securității naționale cât și de sarcinile specifice pe care România le are în cadrul NATO și UE. AII este cea mai extinsă dintre cele trei arii și se confundă aproape cu aria de interes informativ a NATO, având în vedere că, în conformitate cu articolul 5, interesele oricărui stat din Alianță vor fi apărate de către toate statele membre, oriunde pe glob. În ultimii ani, în cercurile de conducere a NATO, se discută tot mai mult că interesele organizației nu pot fi restrânse la o anumită arie delimitată, ci acestea se manifestă pe tot globul.
Determinarea cerințelor de DI prelucrate are la bază conceptul CCIRM (Coordonarea Culegerii și Managementul Cerințelor de Informații), care trebuie să stabilească Cerințele de Informații Prioritare (CIP) și Cerințele de Informații Critice (CIC). Astfel, în etapa actuală, cerințele de informații prioritare ale DIM sunt:
– evenimente, fenomene și tendințe geopolitice, economice, sociale și de altă natură cu caracter transnațional care au relevanță pentru domeniul securității naționale, care se manifestă în zone de interes strategic pentru România și pentru țările aliate, partenere sau prietene;
– apariția și dezvoltarea activităților teroriste, proliferarea armelor de distrugere în masă și alte tehnologii sau concepte relevante pentru securitatea națională, sau care ar putea constitui amenințări pentru securitatea României sau statelor aliate;
– situații conflictuale, tensiuni și alte acțiuni care ar putea constitui amenințări la adresa intereselor de securitate ale României sau ale statelor aliate;
– activitatea informativă, contrainformativă și de securitate a forțelor militare naționale aflate în teatrele de operații;
– sprijinul măsurilor de descurajare strategică adoptate în cadrul organizațiilor și alianțelor din care România face parte.
DIM are ca principală misiune strategică la pace, evitarea surprinderii de orice natură, în special a celei strategice, de către un stat sau alianță de state inamice.
La nivel strategic, CIC se referă la intelligence și indicii de avertizare privind pregătirea unui stat sau grup de state/forțe operaționale, pentru declanșarea agresiunii, informații critice în domeniile politico-social, militar și economic, și anume:
intelligence și indicii de avertizare de natură politico-socială;
intelligence și indicii de avertizare de natură militară;
intelligence și indicii de avertizare cu caracter economic.
1. Intelligence și indicii de avertizare de natură politico-socială vizează:
a. pe plan intern în statul țintă (posibil adversar): intensificarea propagandei de război prin mijloacele mass-media; intensificarea criticilor publice cu privire la capacitatea militară a țării inamice; radicalizarea poziției guvernului cu privire la inamicul potențial; apropierea punctelor de vedere ale partidelor politice privind poziția față de statul inamic; remanieri guvernamentale, sau chiar schimbări din funcții, pentru promovarea persoanelor care susțin războiul; intensificarea acțiunilor paramilitare și a unor noi organizații; militarizarea aparatului de stat.
pe plan extern: încheierea unor acorduri politico-militare bilaterale sau multilaterale; intensificarea acțiunilor pentru obținerea de facilități militare în statele situate în zona de interes; intensificarea comerțului cu armament; întreruperea unor negocieri și „ruperea" unor tratate; internaționalizarea unor situații de securitate complexe; sprijinirea unor forțe politice sau mișcări antiguvernamentale din statul potențial inamic; crearea de pretexte pentru utilizarea amenințării cu forța.
2. Intelligence și indicii de avertizare de natură militară cuprind: intensificarea acțiunilor comandamentelor militare și statelor majore; creșterea numărului de exerciții și aplicații cu trupe; intensificarea activităților la depozitele militare și fabricile de armament; limitarea răspândirilor; mobilizarea parțială și completarea unităților și marilor unități militare până la prevederile statelor de război; efectuarea de schimbări în organizarea și încadrarea unor comandamente; măsuri de redislocare sau redispunere a forțelor; măsuri suplimentare de amenajare a terenului; introducerea cenzurii militare; creșterea numărului exercițiilor și alarmărilor de apărare civilă.
3. Intelligence și indicii de avertizare cu caracter economic se referă la: blocarea furnizării de materii prime strategice către statul potențial inamic; creșterea importului la anumite produse; diminuarea sau dispariția de pe piață a unor produse de larg consum; creșterea producției materialelor destinate sectorului militar; amânarea sau chiar sistarea livrării la export a unor produse; apariția unor elemente noi în sistemul financiar-bancar; diminuarea transportului către inamicul potențial; rechiziționarea unor mijloace de transport; evacuarea unor obiective economice și a populației din anumite zone.
Pe timpul desfășurării conflictului armat Cerințele de Informații Critice (CIC) se referă la cele mai importante date și informații prelucrate despre capacitatea operațională de moment a forțelor armate proprii și ale adversarului și cuprind: forța de lovire, situația pierderilor și starea moralului trupelor proprii; localizarea, forța de lovire, echipamentul, posibilitățile și intențiile inamicului; dislocarea (dispunerea) și starea de pregătire pentru luptă a forțelor proprii; starea echipamentului și starea de aprovizionare a forțelor proprii.
2.1.2.2. Culegerea datelor și informațiilor militare
Culegerea datelor și informațiilor militare este cea de-a doua etapă a ciclului informațional. Aceasta reprezintă exploatarea surselor de către agenții și agențiile de colectare și furnizarea datelor obținute unităților de procesare specializate în vederea obținerii intelligence-ului. Culegerea este procesul în care datelele și informațiile primare, precum și cele prelucrate sunt colectate în vederea satisfacerii cerințelor informaționale ale comandantului (beneficiarului). Funcția de culegere de informații se bazează pe cerere, pe adaptarea obiectivelor validate de intelligence la sursele disponibile de informații, rezultatele culegerii fiind transformate în produse de intelligence.
Analiza cu succes a necesarului de informații despre obiectivul vizat, poate stabili: sursele de culegere, procedeele și metodele care vor permite detectarea și culegerea de informații de interes relevante; datele și informațiile esențiale care pot fi culese și prioritatea de culegere a acestora; aspecte relevante din totalitatea informațiilor vehiculate; dacă DIM are capacitățile, timpul, resursele umane, tehnice și financiare, precum și autorizația de a colecta date și informații necesare rezolvării sarcinii informative ordonate.
Etapa de culegere din cadrul ciclului informațional implică patru subetape distincte, și anume: concretizarea nevoii de intelligence într-o cerință de culegere de informații; definirea unei strategii de culegere de informații; selectarea surselor de culegere și culegere propriu-zisă a datelor și informațiilor de interes.
Informația colectată trece, de cele mai multe ori, printr-un proces de prelucrare și evaluare primară, înainte de a ajunge în faza de analiză propriu-zisă, din care să rezulte produse de intelligence finite. Prelucrarea sau evaluarea primară (pre-analiza) este necesară pentru a face informația inteligibilă unui analist multi-sursă.
Câteva exemple de pre-analiză sunt:
analiștii structurilor de culegere IMINT care oferă informații de bază și date referitoare la imagini și care au suferit deja un proces de pre-analiză, în faza de culegere a ciclului informațional;
misiunile în limbi străine ce trebuie traduse de lingviști și analizate de alți specialiști în științele sociale pentru elucidarea contextului lingvistic;
semnalele electronice ce presupun selectarea și interpretarea pentru a fi inteligibile analiștilor multi-sursă;
rapoartele agenților care trebuie traduse literal și, uneori, comentate din punctul de vedere al accesului, contextului și veridicității presupuse sau dovedite.
În activitatea de informații militare, domeniile de intelligence pot fi clasificate în raport cu tipul surselor și modalitățile de culegere (anexa 2). Principalele domenii de intelligence sunt:
1. HUMINT (Human Intelligence) – Definiția NATO pentru HUMINT este foarte largă: “o categorie de informații provenită din date colectate și furnizate prin intermediul surselor umane”. Platforma prin intermediul căreia sunt culese datele și informațiile din surse umane este reprezentată de mediile cu valoare informativă. Sintagma mediu cu valoare informativă derivă, în mare parte, din conceptul de grup uman, folosit în investigația sociologică. Căutarea, identificarea și studiul mediilor cu valoare informativă reprezintă unele dintre principalele componente ale activității elementelor HUMINT sau a ofițerilor de informații sub diferite acoperiri. Scopul căutării este identificarea unor persoane, care prezintă interes pentru serviciul de informații militare propriu. Din punct de vedere teoretic se poate admite că obiectivele de interes studiate constituie infrastructura unde (în jurul căreia) acționează grupuri de oameni, constituite în medii cu valoare informativă. Succesiunea activităților în mediile cu valoare informativă constă în căutarea, identificarea, cunoașterea mediilor, atragerea la colaborare și după caz recrutarea persoanelor de interes informativ.
Principalele medii cu valoare informativă și caracteristicile acestora sunt:
Mediul militar este considerat un grup uman formal, de apartenență profesională, puternic individualizat prin conformitate și coeziune, cu reguli de conduită impuse și care se caracterizează prin următoarele: funcționează în practică pe subgrupuri, potrivit organigramei armatei; structurile unei armate se găsesc dispuse în localitățile urbane, în apropierea acestora, sau izolate, în afara căilor de acces pentru străini; majoritatea membrilor ce-l compun au un nivel ridicat de pregătire contrainformativă, comparativ cu alte medii; funcție de specificul fiecărei țări, aproape toate contactele militarilor cu străinii sunt monitorizate de organele contrainformative locale; pătrunderea în mediu este dificilă și depinde de acoperirea sub care acționează ofițerul de informații.
Mediul politic ca mediu cu valoare informativă este caracterizat printr-o serie de trăsături, astfel: politicienii au fost și rămân în atenția serviciilor de informații, nu atât prin valoarea informațiilor ce pot fi obținute de la aceștia, cât prin influența ce o au în țara, regimul, partidul de care aparțin; politicienii pot fi agenți de influență cu valoare informativă; mediul politicienilor este structurat după convingerile politice (conservatori, liberali, creștini-democrați, social-democrați, ecologiști, monarhiști etc.); cercetarea informativă trebuie canalizată spre acele partide cu pondere în viața politică a statului, reprezentate parlamentar, indiferent că se află la conducere sau în opoziție, către politicienii “de cursă lungă”, cu poziție cheie în sferele înalte ale organismelor centrale ale statului; diplomații din sfera economicului și reprezentanții unor firme și societăți de afaceri pot contacta cu ușurință politicienii responsabili cu problemele economice generale ale statului studiat.
Mediul diplomatic este cel mai bine informat dintre toate mediile informative. Între diplomați circulă cele mai confidențiale informații, atât despre statul de acreditare, cât și despre alte țări și zone ale lumii. Accesul în mediu este facil datorită activităților protocolare (ziua națională, ziua forțelor armate, simpozioane pe teme economice, culturale etc.), iar abordarea diplomaților se realizează în funcție de poziția ocupată în cadrul misiunii diplomatice, preocupări și pasiuni. Dezavantajul major care se manifestă în conlucrarea cu persoane din mediul diplomatic se datorează faptului că durata de acreditare este relativ scurtă și trebuie conlucrat cu cel care l-a înlocuit la post pe diplomatul exploatat informativ.
Alte medii importante cu valoare informativă sunt: mediul oamenilor de afaceri, mediul oamenilor de știință, mediul mass-media, instituțiile creatoare de opinii, cluburile, cercurile și rețele de influență și mediul imigranților. Metodologia orientativă de abordare a mediilor cu valoare informativă cuprinde: stabilirea cu precizie a grupurilor și subgrupurilor componente și a legăturilor pe verticală/orizontală; studierea documentelor care reglementează activitatea grupului de interes; determinarea posibilităților de acces în medii, de contactare a persoanelor din mediu; determinarea locurilor frecventate de majoritatea membrilor grupului de interes: cluburi, restaurante, baze sportive, biblioteci; determinarea posibilităților informativ-operative ale grupului, în general, și a grupului de persoane vizate, în special și selectarea persoanelor vizate pentru începerea studiului de cunoaștere.
Principalele procedee (fig. 1.4) utilizate de către culegătorii de date și informații sunt observarea, ascultarea și investigația, folosite separat sau combinat, inclusiv cu utilizarea tehnicii operative. Pe timpul desfășurării acțiunilor militare, culegerea se mai poate realiza prin: raiduri, incursiuni, cercetare prin luptă, interogarea prizonierilor de război și prin exploatarea informativă a dezertorilor.
Observarea este procedeul de culegere care constă în supravegherea, examinarea și studierea nemijlocită, cu ochiul liber sau cu ajutorul aparaturii optice, a obiectivelor de interes. Acest procedeu se folosește în toate situațiile și se execută prin: deplasarea pe jos, deplasarea cu mijloace de transport, observarea din puncte fixe și prin combinarea procedeelor menționate mai sus.
Observarea ca procedeu de culegere a datelor și informațiilor are avantajul că asigură autenticitatea datelor și informațiilor culese întrucât observarea se execută personal, neexistând intermediar între obiectiv și observator, că este accesibilă oricărui culegător de informații, fără a necesita o pregătire specială, suplimentară și permite verificarea în teren a unor date și informații culese anterior. De asemenea pot fi descoperite obiective și detalii necunoscute înainte.
Importanța folosirii observării crește în mod deosebit în perioada de tensiune, premergătoare declanșării acțiunilor militare sau pe timpul desfășurării acestora, în cadrul unor manevre și exerciții militare, când numărul obiectivelor militare de interes crește, iar ascunderea și mascarea acestora nu se pot realiza în totalitate.
Observarea are și dezavantaje precum:
observarea nu permite decât studiul obiectivelor vizibile și numai în părțile accesibile vederii sau posibilităților aparaturii tehnice de observare întrebuințate;
pătrunderea în zona obiectivelor de studiat presupune și riscuri, întrucât acestea sunt dispuse, de regulă, în zone interzise sau cu acces limitat străinilor;
deplasarea spre zona obiectivelor impune, în unele situații, parcurgerea unor distanțe mari, crescând posibilitatea de descoperire a ofițerului de informații de către organele contrainformative locale, inclusiv a intențiilor acestuia, atunci când deplasarea se execută în mod repetat.
Ascultarea reprezintă procedeul de culegere de informații care constă în obținerea datelor de interes prin urmărirea directă a conversațiilor purtate sau prin intermediul aparaturii moderne de ascultare. Ascultarea nu presupune interceptarea comunicațiilor.
Avantajele ascultării sunt:
datele și informațiile se obțin direct de la subiecții care au cunoștință despre aspectele de interes din obiectivele studiate;
nu necesită o pregătire de specialitate suplimentară;
fiind un procedeu pasiv, utilizatorul nu poate fi acuzat de organele contrainformative întrucât nu intervine asupra celor ascultați.
Dezavantajele acestui procedeu sunt:
se recepționează numai datele rezultate în urma discuțiilor purtate;
necunoașterea limbii folosite de către cei ascultați elimină folosirea acestui procedeu;
valoarea datelor și informațiilor culese depinde în totalitate de persoanele ascultate, inclusiv de pregătirea contrainformativă a acestora;
datele și informațiile trebuie verificate și completate cu cele obținute prin alte procedee;
folosirea tehnicii operative poate atrage atenția organelor contrainformative și a persoanelor supuse ascultării.
Investigația este un procedeu activ de culegere de informații, care constă în organizarea și desfășurarea de discuții dirijate, temeinic legendate, cu persoane care au valoare informativă, în scopul obținerii datelor de interes pentru activitatea desfășurată, fără ca persoanele în cauză să sesizeze interesul real al culegătorului de informații. Procedeul se mai numește și exploatarea în necunoștință de cauză sau Elicitation în Armata SUA și în NATO .
Modul de antamare a discuțiilor poate conduce la succesul sau insuccesul acțiunii de investigare. Printre modalitățile de purtare a discuțiilor, se pot enumera: adresarea unor întrebări de ordin general, în scop de tatonare; exprimarea unor păreri contrare față de cele ale partenerilor de discuție; adresarea de întrebări directe, dar nu referitoare la problemele de interes, cu condiția să fie cunoscute unele fapte și date reale ce privesc tema abordată, dar care nu trezesc suspiciuni; întrebări și afirmații cu scop de canalizare și dirijare a discuțiilor către problemele de interes; aprecieri laudative privind calitățile personale ale celor care „pălăvrăgesc”, manifestă frustrare sau susțin unele formațiuni politice, personalități politico-militare etc.
Avantajele investigației constau în faptul că asigură:
implicarea directă a ofițerului de informații în dirijarea discuțiilor;
posibilitatea culegerii de informații din toate domeniile, în timp scurt, în mod continuu și direct de la oameni care lucrează în obiective de interes, sau dețin date și informații despre aceste obiective;
depistarea de noi obiective de interes, verificarea și completarea datelor și informațiilor despre obiectivele deja luate în studiu, culese prin alte procedee.
Dezavantajele investigației implică următoarele aspecte:
datele și informațiile culese pot fi incomplete;
unele informații pot conține exagerări, denaturări sau omisiuni, generate de subiectivism;
dialogul dintre ofițerul de informații și persoanele investigate poate trezi reacția organelor contrainformative sau a persoanelor în cauză, atunci când întrebările devin indiscrete.
Serviciile de informații folosesc, în general, următoarea tehnică operativă:
pentru observare: binoclul, luneta, aparatura de fotografiat și filmat simplă sau cu teleobiectiv, aparatura miniaturizată, dispozitive de vedere pentru vizibilitate redusă, mijloace de fotografiere și supraveghere video pe timp de noapte etc;
pentru ascultare și înregistrare: capsule microfonice miniaturizate, microemițătoare radio, reportofoane, telefoane mobile, magnetofoane și minifoane, stații radio pentru recepționarea, transmiterea și înregistrarea convorbirilor, aparate speciale de ascultare de la distanță, senzori cu destinație specială, casetofoane, videocasetofoane, videotelefoane etc.
Structura și funcționarea mecanismului HUMINT într-un teatru de operațiuni militare cuprind:
a. Subunități de execuție:
– HIC – operatorul HUMINT (Human Intelligence Collector);
– grupul/echipa HUMINT-THT (Tactical Humint Team) sau FHT (Field Humint Team);
b. Elemente de coordonare și conducere:
echipa de management/coordonare a operațiunilor HUMINT-OMT (Operational Management Team);
celula de operații HUMINT-HOC ( Humint Operations Cell);
compartimentul J2X – funcționează în cadrul compartimentului J2- Informații (exemplu: CJ2, compartimentul informații a grupării de forțe). CJ2X este parte componentă a CJ2 și răspunde de coordonarea subunităților de tip Humint, CI și Security.
c. Surse și contacte HUMINT pot fi orice persoană de la care se obține o informație sau care stă la originea informației. Potențialele surse sau contacte HUMINT din teatrele de operațiuni militare includ personal militar sau civil neutru, prieten sau chiar inamic, persoane de orice ocupație, etnie, religie, clasă economică, orientare politică și de orice vârstă.
Exemple de surse și contacte în teatrele de operații sunt: agenți recrutați sub controlul unor operatori pregătiți în acest sens și care pot fi însărcinați să culeagă anumite informații (sursele de acest tip cunosc organizația sau cel puțin țara pentru care lucrează); informatori sau contacte care oferă informațiile în mod voluntar, din obligație morală sau pentru o formă sau alta de remunerație; oficiali/oameni de legătură neoficiali din unități proprii sau ai unor țări prietene; oficiali/oameni de legătură neoficiali ai unor agenții și organizații civile; posturi de observare/ascultare; elemente de cercetare și cercetare în dispozitiv; personal din unitățile de manevră (inclusiv aviație); personal din unitățile de sprijin și sprijin de luptă (șoferi etc); exploatarea fotografiilor, documentelor, a produselor multimedia capturate de la inamic; prizonieri de război, deținuți, refugiați și alte persoane dislocate în teatru; interpreți, translatori și contractori civili.
Există o serie de subunități/entități HUMINT însărcinate cu culegerea de informații. Deși intră în posesia produselor acestor tipuri de colectori, comandanții formațiunilor tactice au contact direct cu personalul care culege informații HUMINT la nivel strategic. În operațiunile de menținere a păcii/stabilitate (contingency operations) personalul J2X poate fi pus în situația de a coordona activitatea următoarelor subunități de culegere de informații: grupuri/echipe TAC HUMINT compuse din operatori HUMINT, agenți speciali de CI si lingviști (angajați temporar sau militari de carieră, cu sau fără certificarea accesului la informații – Security Clearance); grupuri/echipe HUMINT din formațiunile aliate sau ale coaliției; echipe TSCM (Technical Surveillance Control Measures – măsuri de control/depistare a supravegherii tehnice); echipe TECHINT (Techical Intelligence); echipe de evaluare/ interogare/ debriefing; grupuri/echipe HUMINT ale altor servicii din cadrul forțelor armate; grupuri/echipe HUMINT de nivel operativ și strategic; echipe DHS (Defense HUMINT Service – Serviciul HUMINT al forțelor armate S.U.A.); personal din serviciile naționale de HUMINT (pot fi din mai multe țări); echipe de sprijin ale țării gazdă; celula de exploatare a documentelor.
Grupul HUMINT trebuie să fie capabil să se angajeze în cel puțin 4 din următoarele activități/tactici HUMINT:
debriefing – întrebări formale și detaliate ale persoanelor care au aprobare;
operații sursă – de la colectarea din surse de nivel scăzut (contacte întâmplătoare) către operații mult mai sensibile și avansate unde sunt vizate persoane ce se presupune că au acces la date și informații de valoare mare;
interogarea – chestionarea sistematică și formală a persoanelor străine, într-un mediu controlat;
legătura informativă – contact deschis al operatorilor HUMINT cu membrii organizațiilor de interes informativ, care au acces la informații folositoare prin poziția oficială deținută în cadrul respectivelor organizații;
recunoașterea mobilă – folosirea grupului HUMINT pentru a realiza recunoașterea mobilă afară din zona de operații cea mai apropiată, în scopul îndeplinirii cerințelor specifice de informații;
supraveghere pasivă ascunsă – monitorizarea sistematică, ascunsă a unei persoane, loc sau obiect pentru a culege sau a exploata date și informații.
2. OSINT (Open Sources Intelligence) reprezintă ansamblul informațiilor neclasificate care au fost identificate, colectate, procesate și diseminate în mod deliberat pentru anumiți beneficiari pe o problemă specifică. Aplicate în mod sistematic, produsele OSINT pot reduce numărul cererilor de informații din surse clasificate. Aceste cereri se pot limita doar la informațiile care nu pot fi culese din surse deschise. OSINT constituie o bază foarte puternică pentru operațiile întrunite (de la operațiile de asistență umanitară până la războiul total).
Principalele categorii de OSINT în literatura de specialitate sunt:
OSD – reprezintă date brute din presa scrisă, televiziune și din alte surse (fotografii, înregistrări, imagini comerciale din/prin satelit, corespondență etc);
OSIF – reprezintă informațiile generice diseminate în surse cotidiene (ziare, emisiuni tematice, rapoarte zilnice etc) și care pot fi corelate;
OSINT-V – reprezintă informațiile cu un grad foarte mare de certitudine. Acesta poate fi produs de către profesioniștii de intelligence care au acces la sursele secrete. Un alt exemplu de OSINT-V îl reprezintă informațiile asupra cărora nu se poate ridica nici un semn de întrebare (imaginea unei aeronave aterizând pe un aeroport transmisă de toate canalele Media).
În operațiile întrunite sunt exploatate mai multe surse deschise precum:
sursele tradiționale – care au fost consacrate ca principalele surse până la apariția și explozia INTERNET-ului și includ presa scrisă și emisiunile radio-TV;
INTERNET- ul – care prin apariția și explozia lui (400 milioane de utilizatori în noiembrie 2000, creșterea fiind estimată la 3,5 miliarde în anul 2015) a condus la modificarea manierei de culegere și obținere a informațiilor;
sursele on-line comerciale – informațiile obținute din astfel de surse sunt produse de antreprize și subiecți care au făcut un studiu de piață. Unele dintre cele mai cunoscute surse guvernamentale și ale marilor corporații sunt Factiva, Lexis-Nexis și Dialog;
literatura gri – se constituie în surse disponibile legal și etic, culegerea realizându-se prin canale specializate, sau prin acces direct. Literatura gri cuprinde lucrări de cercetare, manuscrise, rapoarte și documentare tehnice, fotografii comerciale, discursuri etc;
surse umane – sunt reprezentate de experți și observatori cu experiență. Chiar și în condițiile existenței resurselor financiare și de timp, sunt zone, locuri de unde nu se pot obține informații publicate, în această situație, experții reprezentând alternative mai scumpe, dar eficiente;
imagini obținute prin sateliți comerciali – industria imaginii comerciale s-a dezvoltat în ultimii ani prin lansarea unor sateliți care oferă capabilități semnificative din punct de vedere militar. În prezent rezoluția eloctrono-optică este de sub 1 metru. Produsele obținute prin sateliți comerciali îi sunt disponibile oricui are un card bancar, iar acest fapt constituie o oportunitate pentru structurile de intelligence.
Utilizatorii de OSINT au, în prezent, la dispoziție, următoarele servicii:
de colectare: navigatorii pe INTERNET, intermediatorii surselor comerciale on-line, achizitorii de documente de literatură gri, supraveghetorii de telefoane, detectivii particulari, agenții din teren, serviciile de supraveghere și recunoaștere aeriană;
de procesare: conversia datelor din sistem hard-copy sau analog în sistem digital; indexarea și condensarea informațiilor sau a imaginilor; descrierea imaginilor sau a semnalelor; realizarea bazelor de date;
de analiză și producție – sunt oferite de multe organizații comerciale și academice. Experții fără contracte au, adesea, o bună valoare, de aceea și pretinzând costuri substanțiale;
de acces la surse – având în vedere riscurile asociate INTERNET-ului, este mult mai greu de plasat întreaga informație într-o bază de date. Multe dintre sursele gazdă pretind o licență care să permită accesul la informații iar plasarea informației fără consimțământul furnizorilor reprezintă o violare a legilor copyright-ului.
În conformitate cu cerințele beneficiarilor, prin exploatarea surselor deschise rezultă o gamă largă de produse informative de evaluare a mediului de securitate, diferențiate în funcție de destinație și sfera de cuprindere.
După destinație produsele informative sunt categorisite astfel:
produse de avertizare – sprijină factorii de decizie în situații de urgență ce implică politici adecvate de reacție imediată;
produse curente – au în vedere evenimentele zilnice. Scopul lor este de a face cunoscute factorilor de decizie noile evoluții din spațiile de interes și de a le furniza analiza semnificațiilor acestora (ex: buletine informative zilnice);
produse estimativ-prospective – au în vedere ceea ce s-ar putea întâmpla și pot sprijini factorii de decizie în realizarea conexiunilor între faptele cunoscute sau în estimarea probabilității de apariție a unor anumite rezultate, prin realizarea unor scenarii de amenințări sau de „oportunitate” (exemple: prognoze și alte analize prospective pentru evenimente și procese politico-militare importante);
produse operaționale – încorporează toate tipurile de informații, necesare planificatorilor și executanților unei anumite activități sau operațiuni militare;
produse monografice – oferă rezumate și lucrări de sinteză structurate după aspecte geografice, demografice, militare și politice etc. (exemple: studii de situație locală pentru zone, țări, regiuni, localități și obiective);
produse științifico-tehnice – provin din analiza datelor fizice sau funcționale furnizate de obiecte, evenimente, tehnologii sau procese specifice pe care le presupun experimentele științifice (ex: informări privind noile tendințe în evoluția tehnicii și echipamentelor de luptă, aparatura utilizată în domeniul securității).
După sfera de cuprindere produsele informative sunt:
informațiile biografice – privind activitatea și poziția personalităților de importanță curentă sau potențială (principalii lideri politico-militari în plan intern și extern, membri ai organizațiilor teroriste, personalități din domeniul apărării);
informațiile economice – privind folosirea mijloacelor materiale, producția și distribuția acesteia, studii despre economia națională și a altor țări;
informațiile politice – privind poziția politică a unei țări în plan național și internațional, conducerea, stabilitatea internă, puterea și fidelitatea aliaților etc;
informațiile militare – privind organizarea forțelor armate naționale și ale altor state, dislocarea lor în teritoriu (localitatea de dislocare la pace), inamici și aliați, intenții, obiective etc;
informațiile științifice și tehnice, geografice, sociologice și informații despre transporturi și telecomunicații.
O tipologie a produselor informative realizate din surse deschise este prezentată în fig. 1.5.
Figura 1.5. O tipologie a produselor informative realizate din surse deschise
3. IMINT (Imagery Intelligence)
În prezent România participă cu forțe în teatrele de operații din Irak, Afganistan, Ciad și Balcani, cu o componentă importantă constituită din structuri militare de informații (HUMINT, SIGINT, IMINT). Atât îndeplinirea angajamentelor asumate, privind participarea cu forțe la misiuni în teatrele de operații, cât și noile provocări de natură internă impun identificarea de noi soluții în domeniul IMINT. Creșterea continuă a nevoilor de culegere a datelor și informațiilor cu diferite tipuri de senzori ca și transmitere oportună, în volum complet, sigură, stabilă și eficientă a acestora de la unitățile subordonate specializate la structuri centrale abilitate (DGIA, CNI) impune modernizarea accelerată a mijloacelor aeropurtate de culegere a datelor și informațiilor (un subsistem de tip IMINT este prezentat în fig. 1.6), precum și o creștere a numărului acestora.
Figura 1.6. Modelul unui subsistem de tip IMINT
Extragerea și gestionarea informațiilor IMINT pe baza fotointerpretării și analizei imaginilor aero-spațiale (avioane fără pilot – UAV, avioane pilotate, sateliți etc.) și terestre, se realizează pentru următoarele tipuri de misiuni operaționale: cercetarea elementelor de dispozitiv ale adversarului; monitorizarea situației frontaliere și a focarelor de criză; supravegherea temporară sau permanentă a unor raioane; detectarea, localizarea și indicarea țintelor (confirmare/interzicere) pentru toate categoriile de armament de lovire; evaluarea rezultatelor loviturilor executate; furnizarea datelor necesare acțiunilor de salvare/evacuare; cercetarea gradului de mascare și realizare a dispozitivului operativ și de luptă a forțelor proprii; prevenirea riscurilor naturale și industriale, studii de impact, poluare; sprijin pentru operațiuni umanitare (supravegherea zonelor de interes și colectarea informațiilor tehnice).
Principalele atribuțiile ale structurii de analiză și interpretare IMINT sunt:
procesarea geometrică și radiometrică a imaginilor aeriene pentru extragerea și georeferențierea informațiilor IMINT;
clasificarea și compararea imaginilor multitemporale și multisenzor pentru detectarea schimbărilor;
elaborarea/actualizarea produselor cartografice 2D și 3D digitale, necesare analizei terenului (studiul vizibilității, vizualizarea datelor);
întocmirea rapoartelor IMINT (RECCEXREP);
generarea și exploatarea datelor cartografice 2D și 3D necesare planificării/simulării misiunilor terestre, aeriene sau navale.
Exploatarea IMINT se realizează, de regulă, în timp real și dinamic, iar rezultatele se comunică pe canale protejate de transmisii de date. Pentru a maximiza eficiența activității, distribuția video trebuie realizată în timp real atît către stația de control la sol, cât și către centrul de comandă care a solicitat misiunea UAV. Astfel se poate realiza o adaptare dinamică a căutării, identificării și localizării țintelor.
Rapoartele IMINT (RECCEXREP) se întocmesc pe baza datelor și informațiilor transmise de platforme UAV. Astfel, elementele esențiale de informație obținute prin fotointerpretarea și analiza datelor imagine furnizate de platformele UAV, sunt structurate și ierarhizate sub forma rapoartelor de exploatare a fotointerpretării, denumite în limba engleză Reconnaissance Exploitation Report (RECCEXREP), conform standardelor NATO în vigoare (STANAG 3596).
Raportul trebuie să răspundă clar, precis, complet, concis și comprehensibil cerințelor de analiză formulate de beneficiarul care a ordonat misiunea de cercetare UAV. De asemenea el trebuie transmis beneficiarului în timp util, pe căi de comunicație securizate. Analistul de imagine va raporta numai ce vede și poate interpreta cu un grad de probabilitate ridicat: un RECCEXREP nu este o analiză tactică! În aceeași măsură, beneficiarul trebuie să indice țintele în mod realist, fără posibilitate de confuzie și să-și formuleze cerințele IMINT foarte exact, chiar și pentru un raport general. O cerere pertinentă înseamnă un răspuns adecvat: nu este posibil ca din analiza unei imagini să se obțină toate informațiile posibile. Anumite date EEI evidențiate în RECCEXREP se pot adnota, funcție de cererea beneficiarului, pe imagini statice de joasă rezoluție obținute prin captura digitală a datelor video originale.
În raportul RECCEXREP se prezintă obligatoriu următoarele informații: unitatea/ subunitatea UAV; numărul misiunii UAV (Recce Mission Request); numele sau tipul țintei; localizarea țintei în coordonate geografice (latitudine/ longitudine) sau în proiecție cartografică UTM/MGRS pe elipsoid WGS 84; data achiziției; senzorul utilizat (EO/IR/SAR); timpul efectiv deasupra țintei ( Time Over Target – TOT); EEI (unde/cine/ce/cum se vede, stare, condiții, activități, pericole, modificări temporale); lista echipamentelor detectate; date tehnice: gradul de acoperire/supraveghere a țintei (%), gradul de acoperire noroasă, nivelul NIIRS de interpretabilitate a imaginii analizate. În mod obligatoriu, în antetul și subsolul raportului se va menționa nivelul de clasificare al documentului (de ex. SECRET//REL TO RO MCFI).
4. SIGINT (Signal Intelligence)
Conform Doctrinei de Informații, Contrainformații și Securitate a Armatei, domeniul SIGINT este o componentă a sistemului de informații pentru apărare și cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor ce se întreprind cu forțe și mijloace specializate pentru obținerea, analiza, centralizarea și exploatarea informațiilor prin monitorizarea spectrului electromagnetic.
Sursele SIGINT sunt semnale radio ale emițătoarelor radio, din diferite sisteme tehnice, purtătoare sau nepurtătoare de mesaje. După descoperire și prelucrare/analiză, se stabilește care din aceste semnale prezintă interes în vederea exploatării. O clasificare generală a acestora le grupează în: comunicații radio în gamele undelor lungi, medii, scurte și ultrascurte; comunicații radioreleu; comunicații transmise prin sateliți de telecomunicații; comunicații troposferice și alte tipuri de semnale electromagnetice (noncomunicații).
Semnalele electromagnetice reprezintă suportul fizic pentru transmiterea de mesaje la distanță. În funcție de destinația utilizării semnalelor electromagnetice, SIGINT cuprinde două subcategorii de intelligence, respectiv COMINT (intelligence în comunicații) și ELINT (intelligence în domeniul emisiilor electromagnetice).
Cele mai răspândite și cele mai cunoscute activități SIGINT sunt cele din categoria COMINT, care cuprind interceptarea în ascuns a comunicațiilor străine și este executată de toate națiunile dezvoltate. Este o activitate de largă extindere și mare intensitate ce furnizează factorilor de decizie informații militare, diplomatice, economice, științifice etc. Capabilitățile COMINT, chiar în condițiile limitărilor generate de considerente tehnologice, operaționale sau de costuri, o califică printre cele mai valoroase dintre componentele sistemului de informații pentru apărare. Este un contributor de bază pentru satisfacerea nevoilor de informații care să asigure realizarea și menținerea superiorității informaționale, în scopul creșterii eficienței și eficacității în luarea deciziilor politico-militare și militare, precum și în întrebuințarea forțelor proprii pentru atingerea obiectivelor propuse.
La modul general, activitățile SIGINT vizează toate tipurile de semnale electromagnetice, purtătoare de mesaje comunicaționale sau semnale non-comunicaționale, utilizate de reprezentanți a două medii de interes:
– mediul informațional global, care cuprinde personalitățile, organizațiile, sistemele etc, multe dintre ele în afara controlului militar sau al autorităților naționale de conducere care colectează, prelucrează și distribuie informații. Toate operațiile militare au loc în interiorul acestui mediu care este, prin prezența sa, interactiv și global. Tehnologiile de comunicație în uz, permit ca orice aspect al operațiilor militare să fie adus la cunoștința opiniei publice mondiale în timp aproape real și fără posibilitatea de a fi filtrat. Ca urmare accesul la rețelele informaționale care utilizează segmente radio, reținerea datelor, controlul, cenzurarea sau limitarea răspândirii informațiilor este realizabil și de dorit. Diverse organizații și agenții care aparțin mediului militar pot pătrunde în mediul informațional global influențând, prin operații informaționale, imaginea tradițională a conflictului militar.
– mediul informațional militar cuprinde sistemele informaționale și structurile organizatorice proprii și ale adversarului, militare și de alte categorii, care sprijină sau influențează în mod semnificativ operațiile militare. Sistemele informaționale militare cuprind infrastructura, structurile organizatorice, personalul și componentele care colectează, prelucrează, stochează, transmit, afișează, distribuie și acționează în conformitate cu informațiile obținute.
Importanța informațiilor SIGINT își are originea în misiunea fundamentală pe care acesta o îndeplinește: evaluarea factorilor de risc și amenințare externi (militari și nonmilitari) din zona de interes militar strategic a României, prin monitorizarea spectrului electromagnetic
Procedeele de bază ale culegerii de date și informații prin SIGINT sunt: căutarea, supravegherea, interceptarea și goniometrarea radio.
Căutarea este procedeul de explorare a gamelor de frecvențe radio în scopul descoperirii emisiunilor radio ale inamicului care prezintă interes. După descoperirea emisiunilor se execută identificarea, interceptarea și goniometrarea acestora. Căutarea se execută în mod organizat, permanent, în toate formele și etapele acțiunilor militare. Pe timpul căutării, în funcție de posibilități, se face și analiza tehnico-criptografică a emisiunilor radio în vederea stabilirii indiciilor de recunoaștere și a metodelor optime de interceptare a emisiunilor radio ale inamicului. În funcție de misiunile primite, de forțele și mijloacele la dispoziție, căutarea radio se execută în bandă continuă sau în benzi limitate. Obiectivul principal al căutării este descoperirea de emisiuni radio noi, precum și redescoperirea celor care își schimbă frecvent și aleator caracteristicile de lucru. Emisiunile radio descoperite în procesul de căutare, dar neprelucrabile în sensul dificultății, se interceptează și goniometrează în vederea analizării de către compartimentul de analiză și prelucrare.
În funcție de importanța pe care o prezintă ca valoare informativă, se dau misiuni pentru interceptarea mesajelor și goniometrarea în continuare a stațiilor din compunerea rețelei (direcției) radio descoperite. La identificarea apartenenței stației, rețelei (direcției) radio trebuie să se precizeze: cărei armate naționale și categorii de forțe ale armatei îi aparține; eșalonul și comandamentul pe care îl deservește.
Procesul de căutare trebuie să se realizeze coordonat, pe timp de zi sau noapte, astfel încât întreaga gamă de frecvențe să fie acoperită. Cele mai potrivite receptoare radio care pot fi utilizate în acest procedeu sunt cele cu scanare automată a benzii (cu memorarea frecvențelor descoperite). Compartimentul de prelucrare și analiză a informațiilor trebuie să analizeze permanent activitatea de căutare pentru a stabili asupra cărora din emisiunile descoperite trebuie să se intensifice activitatea de monitorizare radio.
Supravegherea, este procedeul prin care se urmăresc, periodic sau continuu, una sau mai multe frecvențe (benzi de frecvențe), în așteptarea intrării în lucru a stațiilor radio ale inamicului. Supravegherea se realizează prin ascultare, înregistrare sau vizualizare panoramică și se execută automat sau manual, la ordin sau din inițiativa operatorilor radio.
Interceptarea este procedeul de bază prin care se obțin date și informații despre inamic și constă în recepționarea și înregistrarea (manuală sau automată) a transmiterilor radio în vederea redării, analizei și interpretării conținutului mesajelor.
Spre deosebire de supraveghere, interceptarea radio trebuie să se execute cu aparatură de recepție compatibilă cu cea de emisie folosită în sistemele de legături radio cercetate. Interceptarea radio se execută în funcție de: importanța obiectivelor cercetate; numărul legăturilor radio urmărite în cadrul acestora; intensitatea traficului executat; forțele și mijloacele SIGINT la dispoziție.
Goniometrarea radio este procedeul prin care se obțin date și informații despre inamic prin determinarea locului de dislocare și a itinerarului de deplasare a emițătoarelor din sistemele de legături ale acestuia. Pentru determinarea locului de dislocare a emițătoarelor radio ale inamicului, senzorii de goniometrare se dispun în baze de goniometrare radio, astfel încât să se asigure zone de goniometrare cât mai mari. Zona de goniometrare radio reprezintă suprafața de teren delimitată de arcul de cerc a cărui rază este egală cu distanța dintre punctele de goniometrare și ale cărei extremități se sprijină pe locurile de dispunere a acestora. Zona de goniometrare radio se stabilește astfel încât să cuprindă între limita sa inferioară și superioară obiectivele de cercetat. Condițiile optime de goniometrare se asigură atunci când liniile unghiurilor gonio de la două puncte de goniometrare se intersectează sub un unghi cât mai apropiat de 900. Locurile de dislocare a senzorilor de goniometrare radio se stabilesc astfel încât zonele optime de goniometrare să fie cât mai mari, iar zonele de nedeterminare cât mai mici. Tot în etapa de colectare are loc procesarea datelor, care implică transformarea datelor generate prin interceptarea unui semnal radio în rapoarte scrise sau verbale, mesaje automate, reprezentări grafice, înregistrări și alte forme corespunzătoare utilizării în cadrul etapei de analiză și evaluare. Deoarece SIGINT execută monitorizarea comunicațiilor radio ale altor state, procesarea include și traducerea mesajelor interceptate. Datorită complexității sistemelor SIGINT, se poate realiza o procesare automatizată înainte ca un operator uman să acceseze datele și informațiile recepționate.
Sistemul de culegere de date și informații militare este dimensionat pe mai multe subsisteme acționale, respectiv:
atașatura militară;
structurile de informații militare dislocate în afara teritoriului național;
ofițeri de informații care își desfășoară activitatea în străinătate, sub diferite acoperiri;
structurile militare operaționale dislocate în afara teritoriului național;
personalul militar dislocat în diferite comandamente și state majore;
subsistemul de raportare a activității desfășurate în misiuni de diferite genuri în străinătate (delegații, conferințe, cursuri etc.);
subsistemul de informații la schimb cu servicii de informații partenere, în baza principiului „need to share”.
Atașatura militară – în anul 2006 funcționau 42 de birouri ale atașaților apărării deschise în 42 de state de acreditare, astfel: Europa – 23 state, CSI – 5, Orientul Mijlociu – 5, Asia – 3, Africa – 4 și America – 2 state. În unele state se aplică principiul extinderii de acreditare.
Structurile de informații militare dislocate în afara teritoriului național – (celule naționale de informații RO-NIC, detașamente de informații, celule de conducere a informațiilor, grupuri/echipe de informații), sunt:
Comandamentul EUFOR – Bosnia Herțegovina – o structură de informații militare cu 5 militari;
Grupul de Luptă Multinațional de Nord-Vest – Bosnia Herțegovina – o structură de informații militare cu 20 militari;
Comandamentul KFOR – KOSOVO – o structură de informații militare cu 4 militari;
Grupul de Luptă Multinațional de Est – Kosovo – o structură de informații militare cu 30 militari;
ISAF – Afganistan – 2 structuri de informații militare cu 30 militari;
Iraqi Freedom – Irak – 1 structură de informații militare cu 56 militari.
Structurile militare operaționale dislocate în afara teritoriului național (în teatrele de operațiuni militare din Irak, Afganistan, Kosovo, Bosnia-Herțegovina și Ciad) sunt reprezentate de batalioane, companii și detașamente de infanterie, poliție militară, geniu, medicale și alte specialități. Aceste structuri, deși nu au sarcini de culegere a datelor și informațiilor, contribuie pe linia specialităților acestora la efortul de culegere și activitatea informativă a DIM;
Personal militar dislocat în diferite comandamente și state majore – ofițeri de legătură, de stat major, instructori și alte specialități în comandamente sau state majore sub egida ONU, NATO, UE și OSCE în Republica Democrată Congo, Kosovo, Coasta de Fildeș, Burundi, Afganistan, Ciad, Liberia, Georgia și Sudan. Personalul de mai sus acumulează un bagaj important de informații privind țara, zona sau teatrul de operațiuni militare în care sunt detașați, și poate fi solicitat pentru întocmirea unor materiale informative sau pentru completarea bazelor de date;
Subsistemul de raportare a activității desfășurate în misiuni de diferite genuri în străinătate (delegații, conferințe, cursuri etc). Rapoartele întocmite de către fiecare delegație care desfășoară misiuni în străinătate cuprind, de obicei, pe lângă date administrative, o parte distinctă în care se tratează probleme și aspecte de ordin informativ care au reieșit în urma misiunii. Valorificarea acestor aspecte informative de către DIM aduce serviciului avantaje importante, deoarece datele și informațiile au fost culese în contact direct cu reprezentanți oficiali, ofițeri, cadre de comandă, responsabili din diferite domenii de activitate, și au de cele mai multe ori un grad ridicat de veridicitate;
Subsistemul de informații la schimb cu servicii de informații partenere, în baza principiului „need to share”. Serviciile de informații militare cooperează pe linie informativă sub formă de parteneriate. Prin aceste parteneriate, structurile de informații își completează necesarul informativ, își verifică anumite date și informații, sau doar își completează bazele de date.
1.2.3. Prelucrarea (producerea) datelor și informațiilor militare, cea mai importantă etapă a ciclului informațional
Prelucrarea (producerea) informațiilor reprezintă acea parte a ciclului informațional în care informațiile, care au fost culese ca răspuns la orientarea dată de comandant, sunt convertite în intelligence. Prelucrarea implică o serie de acțiuni structurate care, deși au fost stabilite succesiv, pot avea loc simultan. În raport cu elementele sale componente, prelucrarea este definită ca fiind producerea de informații prin colaționarea, evaluarea, analiza, integrarea și interpretarea informațiilor.
Producerea poate cuprinde de la prelucrarea inițială, realizată în cadrul agenției de culegere care, de obicei, nu implică altceva decât transformarea datelor brute într-o formă inteligibilă, până la prelucrarea informațiilor care sunt transmise în sus pe lanțul de comandă până la nivelul strategic, unde sunt exploatate. Fiecare nouă prelucrare face legătura între informații și fapte care nu erau disponibile la nivelul de prelucrare anterior, aceasta permițând determinarea unui nou intelligence.
Prelucrarea sistematică a informațiilor în cadrul colaționării, evaluării, analizei, integrării și interpretării constituie o combinație de transmitere a ordinului/solicitării pentru aducere la cunoștință și înregistrare a informației, și de aplicare a logicii și metodei procesului mental de transformare a informației în intelligence.
Procesul mental, în sine, constă într-o cunoaștere largă a organizării, echipamentului și tacticii inamicului, o experiență tactică profundă a analistului precum și abilitatea de a face deducții logice. Raționamentul omului și intuiția acestuia sunt vitale pentru succesul procesului analitic, care este „motorul” prelucrării. Aceste abilități sunt dobândite și sunt produsul practicii și experienței pe parcursul mai multor ani, fiind esențiale pentru natura predictivă a intelligence-ului. Prelucrarea (producerea) informațiilor militare cuprinde mai multe etape (fig. 1.7).
Colaționarea datelor și informațiilor militare este definită ca fiind „primul pas în etapa de prelucrare a ciclului informațional, în care gruparea împreună a informațiilor care au legătură unele cu altele, oferă o înregistrare a evenimentelor și facilitează prelucrarea ulterioară”. În practică, colaționarea cuprinde procedurile pentru primirea, gruparea și înregistrarea tuturor rapoartelor care sosesc într-un birou de informații la orice nivel, și care implică:
alocarea unui număr de identificare și de înregistrare a fiecărui fragment de informație primit;
plasarea informației în categoria sau grupul corespunzător, prin însemnarea sau marcarea pe o hartă sau schiță, clasarea, fișarea, sau introducerea într-o bază electronică de date a fiecărei informații sau întreținerea unui sistem pentru conducerea acestor operații care este proiectat astfel încât orice membru al echipei de intelligence să poată opera cu acesta în mod rapid și eficient.
În timp ce la nivelele inferioare de comandă, colaționarea implică doar consemnarea și marcarea informațiilor pe o hartă sau schiță, la nivelul operativ și mai ales la cel strategic, sistemul de colaționare este înalt automatizat, implicând sisteme IT, afișări vizuale, sisteme de briefing CCTV (camere de televiziune cu circuit închis), baze electronice de date și transmisii de date automate și de mare viteză.
Colaționarea poate fi influențată de o serie de factori, respectiv: standardizarea; prezentarea vizuală; gradul de urgență a cererilor de informații; restricțiile sistemului automatizat privind volumul înregistrărilor; efectivul echipei de intelligence disponibil pentru operarea sistemului; natura și tempo-ul operațiilor; capacitatea echipamentului de înregistrare; capacitatea sistemului de depozitare și căutare ulterioară a datelor și informațiilor; spațiul disponibil pentru colaționare în biroul de informații sau în celulă; dimensiunea și sfera sarcinilor de intelligence ordonate.
Evaluarea datelor și informațiilor reprezintă verificarea (estimarea) unei informații în ceea ce privește autenticitatea sursei și credibilitatea informației. Prin evaluare se alocă un rating (scor) alfanumeric fiecărei informații, care indică gradul de încredere acordat.
Alocarea acestui rating este bazată parțial pe o judecată subiectivă a evaluatorului, pe experiența unor alte informații din aceeași sursă sau în cazul unei informații produsă de un senzor, pe gradul de acuratețe al acelui sistem de senzori. Autenticitatea sursei și credibilitatea informației trebuie considerate independent una de alta pentru că ratingul alocat pentru autenticitatea sursei nu influențează pe cel acordat pentru credibilitatea informației și invers.
Fiecare informație produsă de o sursă foarte bună nu este obligatoriu corectă și nici o informație care se poate demonstra că este adevărată nu indică neapărat faptul că sursa este absolut autentică.
Valorile standardizate aceptate pentru ratingurile de autenticitate a sursei și de credibilitate a informației sunt prezentate în tabelul 1.1.
Ratingurile de autenticitate a surselor și de credibilitate a informației Tabelul 1.1.
Analiza și integrarea sunt definite separat și înseamnă: “analiza este pasul din faza de prelucrare (producere) a ciclului de intelligence în care informația este supusă unei analize pentru a se identifica faptele semnificative pentru o interpretare ulterioară” și, respectiv, “integrarea reprezintă acea subetapă din aceeași fază a ciclului de intelligence în care informațiile sunt supuse unei selecții și combinări într-un anumit format, concomitent cu producerea unui alt intelligence”.
În analiză, informația colaționată și evaluată este scanată pentru relevarea faptelor semnificative. Acestea sunt apoi relaționate cu alte fapte care sunt deja cunoscute și se fac deducții prin comparări. Integrarea presupune combinarea tuturor deducerilor și identificarea unei structuri de model de intelligence, o secvență aproape în totalitate bazată pe gândire și este un punct hotărâtor în ciclul de intelligence, o secvență de evenimente sau o descriere a unui individ.
Acest aspect al prelucrării (producerii) este necunoscut, deoarece până în prezent nu există un substitut pentru experiența și judecata analistului.
Din acest motiv, nu există reguli și metode stabilite care să conducă sau ajute analistul în sarcina sa. Totuși, în comun cu multe alte procese de rutină care implică judecata personală, abilitățile analistului se îmbunătățesc prin experiență.
Analiza este dificilă pentru că problema fundamentală cu care se confruntă analiștii este ambiguitatea inerentă a informațiilor. Majoritatea datelor brute despre lumea înconjurătoare ajung la noi fără nici o indicație privind importanța acestora, sensul intrinsec sau ceea ce prevestesc că se va întâmpla în viitor.
Este o provocare pentru analiști plasarea acestor informații în contextul lor istoric, al evenimentelor curente sau într-un context analitic corespunzător care să releve sensul și semnificația datelor astfel încât factorii de decizie politici și militari să poată răspunde adecvat.
Uneori analiștilor le lipsește cadrul teoretic și istoric pentru a identifica semnale, le lipsesc informațiile precise despre ceea ce este gata să se întâmple, și trebuie să lucreze cu informații amăgitoare, afectate de „zgomote” sau superflue despre evenimentele viitoare. Impresia dominantă în rândurile observatorilor este că eșecurile intelligence-ului sunt inevitabile și când acestea se produc, semnale importante sunt întotdeauna găsite în fluxul de intelligence care îi afectează pe analiști și le îngreunează activitatea.
Analiza are la bază gândirea creativă. Gândirea creativă nu se supune unor reguli, nu este disciplină, nu poate fi analizată și, prin natura ei, este expansivă. Gândirea creativă cuprinde patru etape (fig. 1.8), astfel: acumularea, geneza (incubarea), iluminarea și verificarea.
Acumularea este stadiul pe durata căruia analistul strânge toate informațiile brute referitoare la sarcina informativă ordonată. Stadiul reprezintă suma nivelului de pregătire profesională anterioară a analistului, a prejudecăților, ideilor, conceptelor, a valorilor și experienței sale. Informațiile sunt mental stocate și organizate.
Geneza (denumită și „incubare”) este stadiul pe durata căruia informațiile brute stocate „fermentează” în mintea analistului. Geneza productivă apare când: analistul manifestă mult interes pentru subiectul considerat și dorește realmente să găsească o soluție; analistul nu are probleme, care să-i distragă atenția; informațiile brute au fost stocate în memorie într-o formă organizată; analistul este destins și nu trăiește momente de stres.
Iluminarea este etapa în care răspunsul creativ la problemă apare în mintea analistului. Pentru ca iluminarea să se producă, analistul trebuie să fie relaxat și să nu fie întrerupt în procesul de gândire.
În cazul analizei informațiilor militare, produsul creativ este informația finită, subiectul creator este analistul, activitatea creatoare este analiza, iar condițiile de mediu sunt regulile specifice de muncă ale domeniului.
Perfecționarea condițiilor de mediu, permit subiectului să exploreze domenii de care este atras, care să admită riscul de a greși și care să crească interesul și receptivitatea față de nou.
În procesul de analiză una din cele mai importante probleme întâmpinată de specialiștii din domeniu este lipsa parțială sau în mare măsură a datelor și informațiilor necesare realizării produsului final.
Astfel s-a determinat că gradul de asigurare cu date și informații a dus la clasificarea problemelor (subiectelor) de analiză pe o paletă a complexității ce pornește de la probleme simple (ex. confruntarea necesarului de date și informații cu necesarul, sau completarea bazei de date cu date și informații de bază) până la probleme de previziune în care scenariile joacă un rol important.
Tabelul 1.2. prezintă o clasificare a problemelor de analiză cu care se întâlnesc analiștii DIM, clasificare realizată în funcție de complexitatea problemei de analiză și de disponibilul în date și informații necesare rezolvării acesteia.
O tipologie a problemelor (topicilor) de analiză Tabelul 1.2.
.
Analiza de fond presupune selectarea și studierea informațiilor intrate în baza de date, urmată de stabilirea concluziilor cu caracter de generalizare referitoare la probleme și fenomene de interes.
Analiza de fond trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
să fie direcționată – presupune desfășurarea în conformitate cu planurile de muncă întocmite pe baza solicitărilor de informații inițiale sau ulterioare ale beneficiarilor. Există și situații când unele documente care implică analiza de fond să fie întocmite deliberat, atunci când sunt sesizate procese și fenomene care ar putea prezenta interes pentru beneficiari;
să conțină informații veridice – presupune ca în materialul informativ elaborat să fie cuprinse informații care sunt verificate din mai multe surse și de la posturi de culegere diferite. În situația că acest fapt nu este realizabil se pot solicita date suplimentare de la structurile de culegere, prin cereri de informații. Există, de asemenea, situația când veridicitatea informațiilor primite la Centru poate fi viciată de dezinformare. În acest caz, se impune ca analistul să studieze un volum cât mai mare de informații și materiale informative care se referă la problematica în cauză și să facă toate conexiunile posibile prin care să ia în considerație valoarea surselor și cauzele care au determinat evoluția fenomenului într-un anumit sens;
să fie realizată în timp oportun – planificarea timpului să fie de o astfel de manieră încât produsul final să fie înaintat către beneficiar la termenul solicitat de acesta. În cazul în care se întocmesc documente informative din inițiativa analistului, atunci oportunitatea este impusă de necesitatea ca informațiile transmise prin documentul elaborat să nu se periseze;
să fie concretă și completă – a fi concretă presupune referirea numai la problema sau grupajul de probleme stabilit prin tematică, să nu se repete elementele de conținut care s-au regăsit în documentele informative furnizate anterior aceluiași beneficiar și să nu conțină date sau trimiteri irelevante. De asemenea, este de dorit ca documentul informativ elaborat să trateze problema (grupul de probleme) abordată sub toate aspectele și interdependențele dintre acestea. În sprijinul ideilor din document pot fi prezentate diverse anexe explicative: scheme, grafice, hărți etc;
să se desfășoare sistematic – analiza de fond este un proces continuu, în cadrul căruia alternează momentele de triere și sistematizare a informațiilor cu cele de interpretare a acestora. De asemenea, în cadrul unei analize unele concluzii generale rezultate din alte analize pot fi utilizate ca elemente pentru formularea de concluzii particulare, la fel cum concluziile particulare rezultate din analiza în cauză pot fi utilizate pentru formularea de concluzii generale. Prin urmare, se poate aprecia că analiza de fond presupune realizarea unor grupaje de probleme anterior producerii fenomenului, pe timpul derulării acestuia și după încheiere;
să fie accesibilă – accesibilitatea se referă în primul rând la documentele informative elaborate a căror structură, limbaj utilizat, profunzime și detaliere trebuie să țină cont de particularitățile beneficiarilor;
să asigure protecția surselor – aceasta impune ca în documentele informative elaborate nu trebuie să se facă referiri la surse, cu excepția celor deschise.
Analiza de fond a informațiilor se desfășoară după o metodologie proprie fiecărui analist. În raport de informația pe care o are, analistul poate să aplice diverse metode de analiză cu întrebuințare într-o mai mică sau mai mare măsură a computerului. În orice caz, indiferent de metodologia care se utilizează, sunt etape care trebuie parcurse obligatoriu.
O variantă de metodologie privind analiza de fond ar putea cuprinde următoarele etape:
– primirea (stabilirea) temei și înțelegerea acesteia. Este o etapă importantă avându-se în vedere că în acest moment se clarifică ce se dorește realizat. De cele mai multe ori beneficiarul nu dă detalii suplimentare asupra a ceea ce trebuie să cuprindă documentul informativ solicitat. În situații care îi permit, analistul poate solicita detaliile respective;
– luarea deciziei privind tipul documentului informativ de elaborat și stabilirea structurii acestuia. Tipul documentului informativ poate fi impus de beneficiar sau poate fi lăsat la aprecierea analistului. În raport de tipul documentului informativ se stabilește structura acestuia. Stabilirea structurii (a planului documentului) poate fi un act propriu analistului sau poate fi un rezultat al colaborării acestuia cu șeful nemijlocit sau chiar cu beneficiarul;
– consultarea bazei de date și selectarea informațiilor, documentelor informative, materialelor cu valoare informativă și a tuturor documentelor care pot fi utilizate pentru elaborarea documentului informativ;
– studierea documentelor selectate și stabilirea necesităților de informații suplimentare și formularea de cereri de informații;
– elaborarea și redactarea documentului informativ. De regulă, acesta cuprinde o parte introductivă, una descriptivă, una cu concluzii și propuneri.
Principalele metode de analiză din activitatea de informații militare sunt:
Analiza de oportunitate este utilizată pentru a identifica și prezenta liderilor politico-militari oportunitățile și vulnerabilitățile implicate de aplicarea unei politici sau decizii. Analiștii și șefii acestora în ierarhie trebuie să gândească asemeni unui factor de decizie, pentru a identifica problemele care pot fi utile, dar în primul rând trebuie să acționeze ca producător de intelligence.
Analiza tip „Linchpin” desemnează previziunea structurată, fiind un instrument de ancorare care caută să reducă hazardul propriilor erori de intelligence, precum și erorile de interpretare ale factorilor de decizie; ea reprezintă un mod de a arăta managerilor de intelligence și liderilor politico-militari că toate punctele esențiale ale problemei analizate au fost atinse.
Analogia se bazează pe similaritățile reale sau presupuse dintre procese, fenomene, lucruri. Forța unei astfel de analogii depinde de forța conexiunii dintre o anumită condiție și rezultatul specificat. În plus, analistul trebuie să ia în considerare caracteristicile care nu sunt similare între fenomenele studiate. Diferențele pot fi uneori atât de mari, încât similaritățile să devină irelevante. Realizarea de generalizări este cheia pentru utilizarea efectivă a analogiei, unul din cele mai folosite instrumente în analizele de intelligence, servind drept bază pentru cele mai multe ipoteze și fundamentează multe generalizări despre comportamentul actorilor avuți în atenție.
Analiza genetico-cauzală ajută la descoperirea relațiilor genetice între mai multe evenimente care se succed în zona cercetată și proiectarea lor ca tendințe.
Metoda scenariilor – Scenariul este o povestire despre viitor scrisă cu scopul de a informa factorii politici și militari în luarea unor decizii. Crearea de scenarii este utilizată din ce în ce mai mult și în structurile de informații pentru imaginarea unui viitor plauzibil și efectele pe care acesta le poate produce. Un scenariu solid se elaborează în 12-18 luni, din care jumătate din timp este necesar construirii bazei de date. Acesta descrie un viitor potențial și secvențele intermediare.
Tehnici de analiză a informațiilor – În analiza informațiilor militare se aplică următoarele tehnici principale, și anume: deducția, inducția, analiza științifică, reducerea la absurd, logica situațională, teoria aplicată, analiza orientată pe date, analiza orientată pe concepte, tehnicile Delphi, Brainstorming, MACTOR și SWOT.
Interpretarea datelor și informațiilor militare este definită ca fiind „ultimul pas în etapa de prelucrare (producere) din cadrul ciclului activității de intelligence, în care importanța datelor și informațiilor este apreciată în raport cu volumul actual al cunoștințelor”. Aceasta este faza finală a prelucrării, în care informațiile care au fost colaționate, evaluate, analizate și integrate trebuie, în final, interpretate pentru a se încheia procesul de conversie a datelor și informațiilor militare în intelligence.
Interpretarea este un proces mental obiectiv de comparare și deducere, bazat pe judecata sănătoasă, experiența de viață, cunoștințele militare despre forțele inamice și prietene, informațiile și intelligence-ul existente. În acest proces, noile informații sunt comparate sau adăugate la cele deja existente, rezultând informații noi. Acest proces mental poate fi împărțit într-o succesiune de trei întrebări principale care trebuie puse în legătură cu informația luată în considerare:
– identificarea problemei de analizat – Cine este acesta? Ce este acesta? De exemplu, identificarea nu se rezumă la găsirea identității unei unități sau a numelui unui echipament, ci la luarea în considerare a tuturor implicațiilor legate de prezența unei unități sau părți dintr-un echipament într-un anumit punct din timp și spațiu;
– activitatea – Ce face acesta? Importanța activității desfășurate trebuie să fie întotdeauna comparată cu informațiile despre activități anterioare pentru a descoperi dacă există vreo schimbare în tipar;
– importanța – La ce se referă răspunsurile la primele două întrebări? Care este semnificația acestora? Au acestea vreo relevanță față de indicatorii de luptă care au fost stabiliți? Pentru a răspunde la ultima întrebare, analistul trebuie să fie sigur că informația a fost curățată de toate deducțiile posibile. Una din modalitățile de realizare a acestui lucru este ca, indiferent când s-a ajuns la o deducție, analistul să-și pună întrebarea:” Și ce-i cu asta?”, iar când a răspuns la această întrebare, să se întrebe din nou „Și ce-i cu asta?”. Numai atunci când nu va mai găsi răspuns la această întrebare, înseamnă că faptul a fost curățat de toate deducțiile sale. Personalul structurilor de informații reprezintă o primă țintă pentru dezinformare. De aceea, analistul trebuie să fie suspicios prin firea sa, nu trebuie să tragă imediat concluzii și trebuie să caute confirmare chiar și la cea mai credibilă informație de la cea mai de încredere sursă. Istoria ne-a arătat că dezinformarea aduce beneficii dezinformatorului și reprezintă o componentă puternică și eficientă a războiului de comandă și control (C2W). La sfârșitul procesului mental, deducțiile și concluziile rezultate vor fi aranjate într-un tablou intelligence. Oricum, aproape în fiecare caz, produsul informativ nu va fi definitiv/final și vor mai exista solicitări pentru obținerea de alte informații care să confirme sau să dezmintă. Nevoia pentru aceste noi solicitări determină caracterul ciclic al activității de informații și natura repetitivă a Planului de Culegere a Informațiilor.
Pe durata analizei, din cauza unor factori diverși, analiștii pot fi supuși unor presiuni de natură informațională și psihică a căror combinare conduce la situații de interpretare eronată a datelor și informațiilor supuse analizei. În plus prejudecățile specifice fiecărui analist în parte pot crea un tablou negativ care afectează activitatea de analiză a datelor și informațiilor militare. Principalele interpretări eronate și prejudecăți pe care le-am identificat în activitatea din domeniul analizei militare sunt:
– raționament evocativ – informația și preocupările care domină gândirea unei persoane, bazate pe experiență. Se tinde spre stabilirea unei legături între noua informație și evenimente mai vechi sau între noua informație și preocupările dominate prezente;
– păreri și interpretări premature – pornesc de la o dorință pentru stabilitate și simplitate și conduc la o concluzionare prematură în rezolvarea problemei;
– presupunerea că datele care confirmă o ipoteză le infirmă pe celelalte – în conformitate cu părerile preexistente, informațiile pot infirma părerile altora;
– analogii nepotrivite – percepția că un eveniment este analog cu alte evenimente mai vechi, bazată pe interpretarea neadecvată a conceptelor sau faptelor, ori pe criterii nerelevante;
– lecții superficiale din trecut – analize superficiale ale conceptelor sau evenimentelor, cauzalității superficiale, suprageneralizarea unor factori evidenți, extrapolări neadecvate ale unor succese sau eșecuri din trecut;
– prezumția unei acțiuni unitare a structurilor și percepția potrivit căreia comportamentul celorlalți este mai bine planificat, centralizat și coordonat decât este el în realitate; acest lucru poate conduce la disfuncții în procesul informativ. De aceea, aceasta este considerată drept o eroare fundamentală de atribuire, cauzată probabil, de prejudecăți culturale;
– stereotipie organizațională – concentrarea selectivă sau aderență rigidă la raționamente anterioare bazate pe norme sau loialități organizaționale. Aceasta poate rezulta din specializarea funcțională, din gândirea de grup sau stereotipă;
– secretomanie (compartimentare exagerată) – încrederea excesivă în informații selectate. Această atitudine este bazată pe preocuparea pentru securitatea operațională și implică o considerare redusă a părerilor alternative; poate rezulta din, sau poate cauza stereotipie organizațională;
– etnocentrism – proiectarea propriei culturi, credințe ideologice, doctrine sau așteptări asupra altora. Exagerarea semnificației cauzale a acțiunii proprii. Poate conduce la autoreflectare și optimism exagerat;
– lipsa de empatie – capacități subdezvoltate de a înțelege percepțiile celorlalți, concepția asupra rolului lor în lume și definirea intereselor lor. Acest lucru are drept cauză diferențe în ceea ce privește contextele cognitive;
– auto-reflectare – perceperea celorlalți prin prisma propriilor atribute și convingeri. Baza sa este etnocentrismul, facilitat de sistemele închise și stereotipe;
– ignoranță – lipsă de cunoștințe. Poate rezulta din priorități anterioare limitate sau lipsă de curiozitate și se fundamentează pe etnocentrism, stereotipie, respingerea realității și a ipotezelor raționale;
– ipoteza raționalității – presupunerea că ceilalți vor acționa într-o manieră rațională, bazată pe sistemul propriu de referință rațională. Aceasta rezultă din etnocentrism, autoreflectare sau ignoranță;
– negarea raționalității – atribuirea de aspecte iraționale celorlalți, care sunt percepuți ca acționând în afara limitelor propriului standard de comportament sau de luare a deciziilor. Acest lucru se situează în opoziție cu ipoteza raționalității și poate rezulta din ignoranță, auto-reflectare, stereotipie sau etnocentrism;
– prejudecata proporționalității – așteptarea ca adversarul să-și extindă eforturile proporțional cu rezultatul așteptat și concluzionarea asupra intențiilor cuiva pornind de la costurile și consecințele acțiunilor inițiate;
– eliminarea conștientă a noilor dovezi – respingerea informațiilor care vin în contradicție cu credințele proprii. Aceasta rezultă din angajamente politice anterioare și/sau din urmărirea excesivă a rigorii;
– evitarea defensivă – refuzul de a percepe și înțelege amenințările extreme. Cauza acestei erori este nevoia de a evita alegeri dificile și conduce la o gândire exagerat optimistă;
– încrederea excesivă în estimări subiective – stereotipuri optimiste în evaluări. Eroarea poate rezulta din închiderea rapidă sau prematură a tratării problemei sau din ignoranță;
– gândirea exagerat optimistă (complexul Pollyanna) – super-credulitate, optimism excesiv, născut dintr-un sentiment de supraîncredere;
– conservatorism în estimarea probabilităților – din dorința de evitare a riscului, se manifestă tendința de eliminare a probabilităților extrem de mari sau extrem de scăzute. Eroarea se bazează pe o gândire de tip rutinier și pe înclinarea spre analizarea noilor fenomene în lumina experiențelor trecute;
– analiza centrată pe cazul cel mai rău (complexul Cassandra) – scepticism excesiv. Reflectă pesimism și prevedere excesivă.
1.2.4. Diseminarea informațiilor militare
Diseminarea constituie activitatea specializată de transmitere a informațiilor către beneficiari/utilizatori legal abilitați, cu competențe în domeniul securității naționale și relația permanentă, continuă, între emitent/producător și beneficiar/utilizator. La nivel strategic, DIM diseminează informațiile militare în cadrul sistemului securității naționale, prin intermediul rețelelor, mijloacelor, canalelor și codurilor de comunicare, care definesc modul de distribuire a relațiilor intra și inter instituționale de comunicare, densitatea și consistența lor, tipurile de informații vehiculate și efectele lor asupra organizării și funcționării structurilor informative specializate.
Modalitatea de diseminare a produselor de intelligence este strâns legată de relația producător-beneficiar. Capacitatea de a livra diferite tipuri de produse beneficiarilor interni sau externi depinde de infrastructura și de resursele disponibile (linii de telecomunicații, transport, echipament media). De la caz la caz, există diverse politici care stabilesc dacă produsul informativ finit va fi livrat direct de analist beneficiarului sau printr-un lanț de comandă. În cadrul serviciului de informații militare, de cele mai multe ori este utilizat lanțul ierarhic, care nu presupune relația directă între analist și beneficiar.
Numărul de destinatari este determinat de importanța problematicii informative cuprinse în produs. Dacă gradul de confidențialitate este foarte ridicat, produsul este diseminat doar beneficiarilor direct implicați. Dacă este vorba de un raport de rutină, acesta poate fi distribuit unei game largi de beneficiari. Din aceste motive, alegerea metodei de distribuție este în principal o decizie de marketing. Livrarea cu succes a unui produs informativ finit cu adevărat util către un anumit beneficiar depinde de comunicarea și colaborarea dintre toate părțile implicate și de gradul de personalizare a materialului informativ respectiv.
Orice produs de intelligence trebuie distribuit la toate persoanele care ar putea beneficia de pe urma lui. Un raport cerut de un anumit departament nu trebuie remis neapărat numai acelui departament ci și altor departamente cărora le este folositor. Pentru aceasta este necesară cunoașterea cererilor de informații și a atribuțiunilor departamentelor guvernamentale, precum și capacitatea de înțelegere profundă a utilității unui raport, indiferent de cine l-a solicitat inițial.
Forma în care produsul este diseminat va depinde, în fiecare caz, de urgența, mărimea, clasificarea (secret/nesecret), cererile utilizatorilor cărora se adresează și numărul de copii cerute. Forma lui va fi influențată și de utilizarea imaginilor sau a formelor grafice de prezentare.
Gradul de detaliere va depinde de circumstanțe și de cerințele utilizatorului. Presiunea timpului determină adeseori nivelul de detaliere. În cazul unui subiect oarecare poate exista un volum de date atât de mare încât analistul să aibă nevoie de o lună pentru a face o analiză detaliată, dar urgența cererii poate fi atât de mare încât să fie obligat să realizeze, în doar două zile, o prezentare scurtă, mult mai valoroasă. Este important de reținut că mulți utilizatori ai analizelor nu au nici timpul, nici răbdarea să citească complet un studiu voluminos, oricât de bun ar fi, și ar prefera să știe doar elementele esențiale, prezentate în doar câteva paragrafe. Oricum, atunci când unii beneficiari cer detalii, acestea le sunt prezentate în forma dorită. Unele subiecte cer o distribuție periodică și sistematică a produselor de intelligence. Rapoartele sau sintezele ar trebui diseminate la intervale date, pentru a ține informați utilizatorii asupra problemelor de interes permanent.
Este de dorit ca utilizatorii să fie informați la perioade regulate de timp că nu este nimic nou de raportat, astfel încât aceștia să știe că ultimele rapoarte diseminate sunt încă valabile. Când rapoartele de intelligence sunt invalidate de informații recente, utilizatorii trebuie informați imediat. Toate produsele de intelligence trebuie să poarte data diseminării, astfel încât utilizatorii să știe, pentru un subiect dat, care dintre rapoarte este ultimul.
Clasificarea de securitate a fiecărui raport de intelligence trebuie să fie cea mai redusă posibil, în conformitate cu regulile de securitate și alte instrucțiuni. Cu cât gradul de clasificare este mai redus, cu atât mai mare este gradul de utilizare a raportului.
Clasificarea excesivă a unui raport îi complică utilizarea și circulația în cadru departamentelor beneficiare. Uneori este util să se clasifice anumite părți sau paragrafe ale unui raport pentru a facilita distribuția ulterioară a unor extrase în interiorul organizației destinatare.
Beneficiarii produselor DIM sunt de cele mai multe ori și decidenți, împărțiți în mai mai multe categorii, după cum urmează:
1. Decidenți politico-militari: Președinția, Cabinetul primului ministru, Consiliul Suprem de Apărare al Țării, Ministerul Afacerilor Externe, Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a Senatului, Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a Camerei Deputaților, Ministerul Apărării.
2. Decidenți militari: Șeful SMG, Locțiitorul Șefului SMG, Directorul SMG, Directorul General al DGIA, Șeful SMFT, Șeful SMFA, Șeful SMFN, Șefii direcțiilor din cadrul SMG și CNMC.
3. Servicii și structuri de informații: CNI, servicii naționale sau departamentale de informații (SIE, SRI, DGIPI), NATO (Divizia de Informații/comandamente) și servicii de informații ale țărilor partenere. Pentru ca produsul de intelligence să fie cu adevărat util pentru luarea deciziilor politico-militare și de comandă, diseminarea trebuie să implice și feedback -ul. Furnizorii de informații finite au nevoie de feedback de la utilizatorul final.
Procedurile interne de control și îndrumare, care se focalizează pe formatul și stilul produselor informative, nu sunt suficiente producătorului pentru auto-evaluarea performanței. În funcție de feedback-ul primit, producătorul își poate modifica metodele și tehnicile pentru realizarea produselor informative utile beneficiarului și eliminarea celor inutile. Procedurile de feedback trebuie să cuprindă cel puțin următoarele întrebări: produsul informativ a fost oportun?; a răspuns efectiv la cererea beneficiarului?; s-a ridicat la așteptările beneficiarului?, dacă nu, din ce motive?; noi cereri de produse informative necesare susținerii deciziei.
Răspunsurile la aceste întrebări vor conduce la îmbunătățirea procesului de producție, la o utilizare mai bună a produsului informativ de către factorii de decizie și la un alt feedback. În plus, prin acest proces repetitiv, producția de informații generează noi cerințe. Pe lângă feedback-ul provenit din exterior, producătorii își pot dezvolta un sistem propriu de evaluare inițială a produselor informative, pe baza unui set de indicatori cuprinși în tabelul 1.3.
Set de indicatori pentru evaluarea produselor informative Tabelul 1.3
În același timp, producătorii (analiștii) au nevoie de un feedback din partea superiorilor. Aspecte utile ale acestui proces intern de evaluare se referă la adecvarea rezultatului la condițiile stabilite în cerințele informative oficiale, de către beneficiar și producător (dacă produsul a fost sau nu utilizat și dacă produsul prezintă un nivel analitic calitativ ridicat). Pentru a stabili un proces intern oficial de evaluare în vederea monitorizării calității analizelor cuprinse în produsele informative, șefii pot selecta un grup de analiști experimentați care, prin rotație, să evalueze, pe de o parte, aspectele referitoare la influențele generate de incertitudinea și de structura mentală a analiștilor, iar pe de altă parte, utilitatea produselor informative pentru luarea deciziilor în domeniul militar. În mod formal, intelligence-ul poate fi diseminat sub mai multe forme, respectiv : verbal, în scris, sub formă grafică și în format electronic.
Tipologia documentelor scrise produse în cadrul DIM cuprinde:
– telegrame sau rapoarte informative urgente, care conțin informații perisabile, critice, foarte importante factorului de decizie ori forțelor luptătoare, fie date despre o situație punctuală, limitată în timp și în spațiu, solicitate prin cererile de informații, transmise sub forma în care au fost obținute, cu o prelucrare minimă;
– rapoarte periodice conțin DI colectate într-o anumită perioadă de timp;
– note informative conțin datele și informațiile aflate la dispoziție în legătură cu o anumită problemă sau temă (eveniment), care interesează un anumit beneficiar. De regulă, o notă informativă are maximum 2-4 pagini, și cuprinde: specificarea în titlu a evenimentului la care se referă nota informativă; perioada și locul începerii derulării evenimentului; împrejurările producerii evenimentului, participanții sau protagoniștii; derularea evenimentului până la data elaborării notei informative, prezentată cu sintetizare maximă; perspective de evoluție a situației (se poate utiliza și varianta scenariilor); concluzii referitoare la implicațiile posibile asupra intereselor beneficiarului; propuneri de măsuri (eventual).
– analizele informative (militare, politico-militare, tehnico-militare etc.) analizează una sau mai multe probleme de interes. Structura acestora este similară cu cea a notelor informative, dar detalierea și volumul sunt mai ample. Analizele pot fi însoțite de anexe explicative constând în grafice, tabele, hărți, scheme etc.;
– informări care conțin DI despre un domeniu de activitate (ex: comunicații) care s-au petrecut într-o perioadă de timp și care răspund la anumite cereri sau întrebări ale beneficiarului sau clarifică unele probleme din documentele elaborate anterior;
– buletine informative conțin date și informații specifice unui domeniu mai larg de activitate, unor anumite situații (de criză, de conflict armat sau post conflict), care au avut loc într-o unitate fixă de timp (zilnice, săptămânale, lunare) și includ aprecieri sau opinii ale analistului asupra evoluției viitoare a situației;
– sinteze care conțin pe lângă datele și informațiile cele mai semnificative, punctul de vedere și aprecierile autorului, cu referiri la evoluțiile care au avut loc într-un domeniu, într-o anumită perioadă de timp;
– studii sau documentare se referă la probleme mai largi, pe teme separate și prezintă modul de evoluție a unei situații într-o perioadă mai lungă de timp sau starea unui sistem la o anumită dată, cu detaliile corespunzătoare;
– lucrări informative generale sunt documente informative de o amploare mai mare, care se elaborează periodic prin sintetizarea datelor acumulate între două apariții. Acestea sunt destinate unui număr mai mare de beneficiari și se prezintă sub denumirea de „buletine informative”, printre care se pot enumera: Buletinul informativ zilnic; Buletinul de cunoaștere a armatelor moderne; Buletinul privind bugetele și cheltuielile militare ale unor state; Buletinul privind comerțul cu arme; Buletinul privind noutățile în domeniul tehnico-militar. În anexa 7 sunt prezentate titlurile unor rapoarte de Intelligence la nivel strategic cele mai des întocmite la nivelul Comunității de Informații a SUA, în perioada Războiului Rece.
Ca o concluzie a primului capitol remarcăm faptul că activitatea structurilor de informații la nivel strategic în Armata României este strict legată și condiționată de ciclul informațional, și anume că realizarea unui ciclu informațional eficient conduce la rezultate foarte bune pentru întreg serviciul de informații militare. Astfel, principalele documente programatice ale serviciului de informații pe perioada unui an de instrucție (planul de culegere și planul de producție) se raportează la cele două etape principale ale ciclului, culegerea și, respectiv analiza (producția). Ciclul informațional are un caracter iterativ (repetitiv), în condițiile în care luarea deciziei și exercițiul de comandă bazat pe intelligence generează, în mod natural, solicitări multiple și repetate de date și informații. Desfășurarea activității informative în raport cu elementele de normă ale ciclului informațional face ca aceasta să se desfășoare după principii științifice, având la îndemână multiple componente de autocontrol și eficientizare, date de propriile elemente de control ale ciclului informațional.
CAPITOLUL 2
2.2. METODE ȘI TEHNICI MODERNE DE ANALIZĂ A DATELOR ȘI INFORMAȚIILOR UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE INFORMAȚII MILITARE
Prelucrarea (producerea) informațiilor reprezintă acea parte a ciclului informațional în care informațiile, care au fost culese ca răspuns la orientarea dată de comandant, sunt convertite în intelligence. Fiecare nouă prelucrare face legătura între informații și fapte care nu erau disponibile la nivelul de prelucrare anterior, acest fapt permițând realizarea unui nou produs de intelligence. Prelucrarea (producerea) informațiilor militare cuprinde mai multe etape, respectiv, colaționarea, evaluarea, analiza, integrarea și interpretarea datelor și informațiilor militare.
Raționamentul analistului și intuiția acestuia sunt vitale pentru succesul procesului analitic, care este „motorul” prelucrării. Aceste abilități sunt dobândite și sunt produsul practicii și experienței pe parcursul mai multor ani, fiind esențiale pentru natura predictivă a intelligence-ului.
Principalele elemente ale analizei la care se raportează metodele și tehnicile folosite sunt ipotezele, datele și argumentele. Ipotezele sunt adevăruri posibile, dar nedovedite, datele sunt semne sau indicii considerate de analist ca fiind relevante în raport cu ipotezele generate, iar argumentele constituie liantul dintre evidențe și ipoteze.
Procesul de analiză în domeniul informațiilor militare cuprinde o gamă largă de tratare a unui subiect distinct, dar cele mai importante abordări sunt două, respectiv activitățile mentale bazate pe concepte și orientarea spre algoritmi, instrumente, tehnici și proceduri. Se poate spune că analiza reprezintă atât un proces cognitiv, cât și un set de tehnici specifice de lucru.
Cea mai grea și „neiertătoare” sarcină (etapă) în cadrul ciclului de intelligence este analiza. Aceasta este dificilă pentru că problema fundamentală cu care se confruntă analiștii este ambiguitatea inerentă a informațiilor. Majoritatea datelor brute despre lumea înconjurătoare ajung la analiști fără nici o indicație privind importanța acestora, sensul intrinsec sau ceea ce prevestesc că se va întâmpla în viitor. Este o provocare pentru analiști plasarea acestor informații în contextul lor istoric, al evenimentelor curente sau într-un context analitic corespunzător care să releve sensul și semnificația datelor astfel încât factorii de decizie politici și militari să poată răspunde adecvat.
Pentru proiectarea evoluției unor evenimente militare, politice, economice, sau a unui eveniment care le include pe toate cele trei este necesar, pe de o parte, să se cuantifice factorii care le influențează evoluțiile, iar pe de altă parte, să se analizeze transformările calitative care au loc. În vederea realizării acestei sarcini, se utilizează diverse metode și tehnice de previziune. Deși activitatea de informații, în sensul de intelligence, este foarte veche, nu se poate spune că s-a dezvoltat o știință în acest domeniu. Sunt utilizate metode și tehnici aplicate în cadrul altor discipline științifice precum: matematica, științele sociale și economice, sociologia etc.
Analiza informațiilor militare cuprinde trei mari paliere, respectiv informarea operativă, analiza curentă și analiza de previziune.
Metoda previzională reprezintă un mod de cercetare și cunoaștere a realității destinat pentru a anticipa o acțiune, pe baza unor criterii de raționalitate. Ansamblul metodelor folosite în domeniul previziunii, integrate într-o concepție generală unitară, constituie metodologia previzională.
Metodologia previzională apelează la o serie de tehnici de analiză, printre care relații de definiție și relații econometrice, funcții, relații de echilibru și tendință etc. Tehnicile sunt în strânsă interdependență cu metodele. Deși metodologiile utilizate pentru anticiparea evoluțiilor politice, economice, militare sau de altă natură variază, în funcție de problema/subiectul supus analizei, ele trebuie să îndeplinească unele cerințe obligatorii.
Principalele cerințe ale metodologiei de previziune sunt: cunoașterea temeinică a realității; utilizarea unei game largi de metode de previziune și utilizarea instrumentelor și modelelor moderne de previziune.
Având în vedere că previziunea, în domeniul informațiilor, se desfășoară în majoritatea cazurilor sub presiunea factorului timp, este dificil de utilizat mai multe tehnici și metode iar ulterior să se compare rezultatele și să se aleagă varianta cea mai probabilă. Înlăturarea acestui neajuns se poate face prin utilizarea unor instrumente de previziune bazate pe tehnologia informației.
Metodele de analiză utilizate în activitatea de informații militare se împart în cele pentru analiza curentă și, respectiv, pentru analiza de previziune. Pentru analiza curentă sunt folosite analiza de oportunitate, analiza de tip „Linchpin” și analogia. Aceste metode de analiză poartă elementul distinct al analizei la care se referă tratând aspecte situaționale în derulare, și care prezintă liderilor politico-militari oportunitățile și vulnerabilitățile implicate de aplicarea unei politici sau decizii. Analiza curentă este determinată de caracterul continuu și oportun al activității de informații militare iar valoarea materialelor informative elaborate pe baza acesteia este condiționată de cantitatea de date și informații avute la dispoziție și de posibilitățile de confirmare multiplă a acestora.
Metodele analizei de previziune (metoda scenariilor și analiza genetico- cauzală) au un caracter prospectiv, reprezintă studii modulare asupra viitorului și prognozează efectele posibile într-o arie spațio-temporală.
Principalele tehnici de analiză aplicate în activitatea de informații militare (inducția, deducția, reducerea la absurd, logica situațională, teoria aplicată, comparația, analiză orientată pe date, analiza orientată pe concepte, tehnicile Delphi, Brainstorming, MACTOR, SWOT – Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats) reprezintă aparatul ajutător de aplicare a metodelor de analiză și suportul efectiv de realizare a produselor finale de intelligence.
Alte tehnici de analiză care mai pot fi folosite de analiștii din domeniul informațiilor militare sunt: tehnica gândirii laterale, analiza liniilor temporale, analiza demografică, analiza imaginii, analiza rețelei sociale și analiza curentului sau a tendințelor.
Fiecare din metodele și tehnicile de analiză enunțate anterior au anumite limite dar, ca oricare alt instrument de cercetare, utilizarea lor complementară în cazuri particulare (situații operative, analiza unor fenomene, întocmirea documentelor de informare a decidenților), nu poate decât să sporească valoarea de ansamblu a activității de analiză. Totodată, aceste metode sunt utile analistului sau echipei de analiști, dar nu pot suplini anumite calități pe care aceștia trebuie să le dețină, și anume: experiență profesională, capacitate de sinteză, fler, intuiție etc.
2.2.1. Metode moderne de analiză a datelor și informațiilor utilizate în activitatea de informații militare
Metodele de analiză a datelor și informațiilor utilizate în activitatea de informații militare (fig. 2.1), deși utilizate cu precădere în domenii precum psihologia, economia și chiar științele umane, și-au găsit utilitatea și în domeniul informațiilor militare, datorită faptului că majoritatea evenimentelor care se manifestă în domeniile militar și cel al securității naționale sunt înțelese în termeni de cauză și efect.
Utilizarea metodelor de analiză este utilă atât din punct de vedere pragmatic (al metodologiei de realizare a unei analize – parcurgerea algoritmului simplificat cauze – efecte – concluzii – previziuni), cât și din punctul de vedere al eliminării prejudecăților analiștilor și a interpretărilor eronate ce pot apărea pe timpul analizei datelor și informațiilor militare. Astfel, când explică sau prognozează un eveniment, analiștii fac judecăți bazate pe evaluarea evidențelor de care dispun. Pentru majoritatea analiștilor, evaluarea evidențelor este un lucru atât de banal încât se ,,scapă din vedere” procesul în sine. Din nefericire oricât de mari ar fi eforturile în acest sens, este aproape imposibil să se efectueze judecăți imparțiale, deoarece, așa cum evidențiază studiile în domeniu, absolut toți analiștii sunt marcați de anumite influențe analitice și instituționale. În acest sens, influențele sunt predispoziții, înclinații sau predilecții mentale subconștiente care devin evidente în procesul și rezultatele analizei, indiferent de voia analistului.
Analiza de oportunitate este utilizată pentru a identifica și prezenta liderilor politico-militari oportunitățile și vulnerabilitățile implicate de aplicarea unei politici sau decizii. Analiștii și șefii acestora trebuie să gândească asemeni unui factor de decizie, pentru a identifica problemele care pot fi utile, dar în primul rând trebuie să acționeze ca un producător de intelligence. Primul pas în realizarea unei analize de oportunitate eficiente este redefinirea unei probleme de intelligence în termenii unui factor de decizie. Este necesar ca analiștii să recunoască tendința oficialilor politico-militari de „a risca pentru a câștiga”. Analiza de oportunitate bine realizată pune accent în special pe informații și posibilități, și nu pe predicții.
Analiza tip „Linchpin” desemnează previziunea structurată, fiind un instrument de ancorare care caută să reducă hazardul propriilor erori de intelligence, precum și erorile de interpretare ale factorilor de decizie. Analiza tip „Linchpin” reprezintă un mod de a arăta managerilor de intelligence și liderilor politico-militari că toate punctele esențiale ale problemei analizate au fost atinse. La nivel minim, conceptul promovează rigoarea printr-o serie de verificări intermediare, astfel: identificarea principalilor factori și a variabilelor cheie care pot conduce la un rezultat, îndreptând sistematic atenția către numărul și relațiile dintre actorii implicați; determinarea premiselor esențiale sau a presupunerilor – acestea încurajează testarea principalelor raționamente colaterale care susțin concluzia estimată; ierarhizarea, în cadrul dezbaterilor, a concluziilor și raționamentelor în sprijinul „punctelor esențiale”, văzute ca premise care garantează concluzia; exprimarea circumstanțelor în care pot apărea anumite evoluții neașteptate; ce indicatori sau modele de dezvoltare pot apărea pentru a semnala faptul că „punctele esențiale„ nu sunt relevante și ce „declanșatori” sau evenimente dramatice interne ori externe pot modifica evenimentul așteptat?;
Analogia se bazează pe similaritățile reale sau presupuse dintre procese, fenomene, lucruri. Forța unei astfel de analogii depinde de forța conexiunii dintre o anumită condiție și rezultatul specificat. În plus, analistul trebuie să ia în considerare caracteristicile care nu sunt similare, între fenomenele studiate. Diferențele pot fi uneori atât de mari, încât similaritățile să devină irelevante. Realizarea de generalizări este cheia pentru utilizarea efectivă a analogiei, care reprezintă unul din cele mai folosite metode în analizele de intelligence, servind drept bază pentru cele mai multe ipoteze și care fundamentează multe generalizări despre comportamentul actorilor avuți în atenție.
Analogia vizează investigarea similitudinilor și îi ajută pe analiști să folosească în mod creativ asemănările existente în structurarea problemelor. Analogia se bazează pe supoziția că înțelegerea relațiilor identice sau similare dintre probleme poate crește foarte mult capacitățile analiștilor de rezolvare a problemelor specifice de analiză.
În practica analitică au fost identificate mai multe tipuri de analogii, după cum urmează:
analogii personale – în care analistul încearcă să se imagineze în postura unora dintre actorii situației problemă;
analogii directe – analistul caută relații similare între două sau mai multe probleme analizate;
analogii simbolice – analistul încearcă să descopere raporturi similare între o problemă dată și anumite procese simbolice. De exemplu , analogii simbolice se fac adesea între diverse tipuri de servo-mecanisme (pilot automat) și procesele politice. În ambele cazuri, procesele analoge de adaptare sunt considerate consecințe a unui feed-back continuu din mediu;
analogii fanteziste – analistul este absolut liber să exploateze similitudinile între o problemă și o stare de fapt imaginară (de exemplu, uneori s-au folosit analogii fanteziste pentru a structura problemele de apărare împotriva unui atac nuclear).
Metoda scenariilor. Scenariul este o povestire despre viitor scrisă cu scopul de a informa factorii politici și militari în luarea unor decizii. Crearea de scenarii este utilizată din ce în ce mai mult și în structurile de informații, pentru imaginarea unui viitor plauzibil și efectele pe care acesta le poate produce. Structurile de evaluări strategice din cadrul serviciilor de informații militare utilizează metoda generării de scenarii pentru un studiu de analiză pe termen lung (produse care au un timp de previziune de până la 20 ani sau mai mult) ca parte a elaborării unor funcțiuni analitice alternative, în colaborare cu alte structuri (militare sau civile) membre ale CNI. Aplicarea acestei metode va face ca indicii de avertizare să fie mai ușor de recunoscut și va permite factorilor de decizie politici și militari să gândească strategii care să optimizeze acțiunile, în situația în care scenariul ar deveni realitate. Principalele avantaje ale utilizării metodei scenariilor rezidă din faptul că provoacă gândirea stereotipă să devină logică și poate fi utilizată pe orice scală a timpului, depinzând numai de prioritatea scopului în care este folosită. Un scenariu solid se elaborează în 12-18 luni, din care jumătate din timp este necesar construirii bazei de date. Acesta descrie un viitor potențial și secvențele intermediare.
Scenariile sunt de 3 tipuri: referențiale – scenariul cel mai probabil, lipsit de surprize; tendențiale – care extrapolează tendințele actuale, o proiecție în viitor; contrastante – constă în exploatarea unei situații extreme, imaginarea unei situații radical diferită de cea prezentă, uneori chiar o situație opusă. Obiectivele unui scenariu sunt: de a detecta problemele cheie (variabilele) ale studiului și mijloacele prin care se pot îndeplini; descrierea evoluției sistemului studiat, ținând cont de cea mai probabilă evoluție a variabilelor cheie.
Fazele construirii unui scenariu, de regulă, cuprind:
construirea bazei de date – baza de date trebuie să fie detaliată și completă, să fie diversă, dinamică și explicativă. Construirea unei baze de date se realizează în 3 etape, respectiv: delimitarea sistemului studiat și descrierea mediului, identificarea variabilelor cheie, pe baza analizei structurale și analiza strategiei actorilor;
identificarea variabilelor-cheie – presupune listarea tuturor variabilelor, determinarea relațiilor dintre variabile, în cadrul unei matrici de analiză și căutarea variabilelor-cheie;
identificarea actorilor principali și a strategiilor lor – după identificarea actorilor, baza de date poate fi îmbogățită prin interviuri calitative realizate cu actorii, din care ar putea reieși interesele acestora, balanța de putere dintre ei etc. Se alcătuiește apoi o matrice actori-obiective pentru determinarea strategiei actorilor. Informațiile care lipsesc se pot completa pe baza discuțiilor cu experți reprezentativi pentru fiecare grup de actori;
formularea ipotezelor;
identificarea unor variante.
Analiza genetico-cauzală descoperă relațiile genetice între mai multe evenimente care se succed în zona cercetată și proiectarea lor sub forma de tendințe. Algoritmul operațiilor metodei (fig. 2.2) cuprinde: stabilirea ariei de interes; formularea ipotezelor referitoare la aria de interes; delimitarea unui spațiu (zone) geopolitic de referință, pe baza posibilelor implicații pe care le-ar avea asupra ariei de interes; radiografierea zonei de referință, prin urmărirea raporturilor dintre fluxurile de trebuințe și centrele de putere, în scopul descoperirii sensului determinărilor cauzale.
Exemplu (o variantă):
selectarea celei mai importante trăsături care este esențială (nota dominantă a zonei de referință – NDzr) pentru caracterizarea stării zonei de referință la momentul ales (prezent);
identificarea fluxului de trebuințe constituite în jurul notei definitorii (T1, T2,…Tn);
stabilirea structurii sistemului raporturilor de putere, determinată de fluxurile de trebuință;
operaționalizarea structurii de putere și selectarea acelor variabile care prezintă interes pentru analiză în funcție de legătura pe care se presupune că o au cu zona de putere P1,…..Pn);
identificarea fluxurilor de trebuințe, care se constituie dependent de raporturile dintre centrele de putere selectate (T’1, T’2,…..T’n);
stabilirea acelui flux de trebuințe, dintre cele identificate, care se manifestă ca predominant (Tp), prin faptul că exprimă în cel mai înalt grad raporturile între centrele de putere; pe baza lui Tp se stabilește sensul de evoluție a evenimentelor în zona de referință;
descoperirea și constatarea noii structuri de putere ce ar urma să se constituie legat de acțiunea trebuinței predominante (P’1, P’2, P’3…..P’n);
identificarea și selectarea acelor centre de putere implicate în zona de interes care ar trebui să suporte modificări în sensul cerut de Tp (ex. P’1, P’3, P’5);
determinarea fluxurilor de trebuințe care impun modificări în centri de putere selectați că ar prezenta interes pentru aria cercetată (T’’1, T’’2,…..T’’n).
unde:
NDzr – nota dominantă a zonei de referință;
NDai – nota dominantă a ariei de interes;
T1…..Tn – sistemul de trebuințe ce configurează NDzr și NDai;
SRP – sistemul raporturilor de putere constituit pe fluxurile anterioare de trebuințe;
P1……Pn – puterile care configurează sistemul raporturilor de putere;
Pi – puterea cu șanse de instituire (prin accederea la putere);
Tp- trebuința predominantă, fluxul principal (tendința) în serviciul căreia se află Pi;
T’1…..T’n – sistemul noilor trebuințe apărut în urma satisfacerii Tp;
T’p – noua tendință exprimată sub forma fluxului de trebuințe predominant în noua etapă;
P’1…..P’n – puterile determinate de noul sistem al trebuințelor configurat într-o altă structură a raporturilor de putere; SRP’ – noul sistem al raporturilor de putere;
P’i – noua putere cu șanse de instituire, ca expresie a manifestării fluxului predominant (tendința de trebuințe T’p).
2.2.2. Tehnici moderne de analiză a datelor și informațiilor utilizate în activitatea de informații militare
Dacă metodele de analiză se referă la modalitatea prin care se realizează analiza, tehnicile de analiză reprezintă mijlocul prin care se materializează aceasta. Tehnicile sunt diferite, în principal datorită modului de abordare a analizei și a suportului de realizare a acesteia.
Din punctul de vedere al modului de abordare se diferențiază tehnicile de analiză inductive, deductive, teoretice, situaționale, de dialog, bazate pe gândirea creativă sau pe brainstorming, în timp ce suportul de realizare a analizei împarte tehnicile de analiză în cele orientate pe date și cele pe concepte.
O caracteristică distinctă o prezintă tehnica de analiza orientată pe date. Această presupune o abordare predominant cantitativă a analizei, în urma căreia rezultă concluzii de ordin calitativ în privința unui fenomen sau obiect al analizei de informații militare. În ultima perioadă, în activitatea de analiză a informațiilor și-au făcut simțită prezența și abordările matematice și probabilistice, care ajută analistul să suplinească lipsa unor date și informații sau să-l încurajeze în luarea unor decizii importante. Abordarea matematică și probabilistică se realizează printr-un aparat de instrumente de analiză, tratat detaliat în anexe. Dezvoltarea acestui aparat de instrumente de analiză constituie subiect de dispută, cu puncte de vedere diferite între teoreticieni ai serviciilor de informații militare de pe mapamond.
Problema esențială care determină abordările diferite se referă la procentajul pe care trebuie să îl reprezinte în cadrul analizei aceste tehnici și instrumente matematice și de probabilitate, existând puncte de vedere care diferă esențial, de la eliminarea acestor tehnici și instrumente, până la obligativitatea ca fiecare analist să le folosească în activitatea curentă. Considerăm că o abordare de mijloc ar fi adecvată, existând probleme de analiză care necesită obligatoriu folosirea acestor tehnici și instrumente de analiză, respectiv cele orientate spre palierul cantitativ al analizei (raportul de forțe, starea de operativitate a unei structuri militare, unele probleme de previziune).
Inducția, care mai este denumită și „raționament plauzibil”, reprezintă tipul de raționament utilizat pentru a stabili sau verifica generalizările. Inducția este procesul intelectual de realizare a unei generalizări, pe baza observațiilor sau a altor probe. Inducția se aplică atunci când o persoană învață din experiență. Procesul de inducție este unul de descoperire a relațiilor dintre fenomenele studiate. Cunoștințele și experiența sunt importante pentru judecata inductivă, dar există anumite calități personale ale analistului, cum ar fi capacitatea de a raționa corect, imaginația și scepticismul, care dezvoltă judecata inductivă. În situațiile în care informațiile sprijină două generalizări diferite, este mai probabil ca generalizarea cea mai simplă să fie adevărată. Aceasta este o judecată empirică, bazată mai degrabă pe experiență decât pe demonstrații.
Deducția este procesul de gândire prin care se ajunge de la reguli generale la cazuri particulare. Deducția lucrează cel mai bine în sistemele închise, ca matematica și logica formală, sau în cazul anumitor jocuri (șahul) în care regulile sunt clar stabilite. Analiza de informații militare lucrează rareori cu sisteme închise. Pot exista situații în care concluziile pot fi deduse incorect din premize care au fost acceptate ca fiind valide, dar care, de fapt, nu mai sunt adevărate. De exemplu, un analist a observat că în țara A un anume mod de derulare a evenimentelor (zboruri ale avioanelor de cercetare, activități de mascare a site-urilor nucleare, activități complexe de monitorizare meteorologică în anumite zone etc.) precede întotdeauna un test nuclear și acceptă aceasta ca o regulă generală. Dacă analistul aflat în discuție primește rapoarte că acest model apare din nou, el va trage concluzia că țara A este pe cale să realizeze un test nuclear. Dar dacă țara A bănuiește că testele ei nucleare sunt monitorizate și, din motive strategice, vrea să le țină secrete, ea poate desfășura un program de înșelare care va invalida premiza că modul de acțiune observat anterior precede întotdeauna testele nucleare. De aceea, în analiza de informații metoda deductivă trebuie utilizată cu prudență și cu conștiința unor potențialele erori care pot apărea când se acceptă generalizările. În fig. 2.3. am prezentat abordarea deductivă în dezvoltarea ipotezelor, iar în tabelul 2.1. o analiză comparativă a raționamentului deductiv versus celui inductiv.
Analiză comparativă a raționamentului deductiv vs. celui inductiv Tabelul 2.1
Reducerea la absurd este tehnica de analiză prin care se generează o nouă ipoteză pentru explicarea unor dovezi clare, care nu sugerează direct o explicație familiară. Acest proces diferă de inducție prin ceea ce aduce un plus la setul de ipoteze disponibile analistului. În motivarea inductivă, relația presupusă dintre elemente este considerată a fi deja existentă, având nevoie doar de a fi percepută și enunțată de către analist. În reducerea la absurd, analistul generează în mod creativ o ipoteză, apoi o analizează pentru a vedea dacă informațiile disponibile conduc fără echivoc la o nouă concluzie. Ultimul pas (testarea dovezii) este un proces deductiv. Motivarea prin reducerea la absurd poate fi numită și intuiție sau inspirație. Ea caracterizează abilitatea ocazională a analistului de a ajunge în mod spontan la o concluzie, de multe ori fără a parcurge în mod conștient anumite etape.
Cercetarea predictivă și cea deductivă sunt însumate într-o tehnică de analiză cunoscută ca analiza științifică. În modul cel mai simplu de realizare a analizei științifice, analistul utilizează informațiile pentru a formula o ipoteză sau un model, reprezentând fenomenul studiat. Ipotezele sunt apoi testate prin desfășurarea de experimente și compararea rezultatelor acestor experimente, cu cele prezise de către ipoteze. Dacă comparația este favorabilă, ipotezele sunt validate; dacă nu, analistul revizuiește ipotezele. De obicei, analiza începe când analistul a colaționat informațiile sale. Spre deosebire de omul de știință, care poate observa direct problema de studiu, analistul obține informațiile în mod indirect, prin intermediul sistemului de culegere.
Pe baza acestor informații, analistul emite variante de explicare a evenimentelor care au avut loc. Aceste variante se numesc ipoteze de lucru, care sunt examinate din punctul de vedere al plauzibilității, iar cele care sunt cele mai plauzibile sunt reținute pentru o viitoare validare. Ele sunt verificate prin comparare cu informațiile nou achiziționate, ipotezele care sunt confirmate în măsura cea mai mare de noile intrări, devenind de bază pentru concluziile analistului. Validarea unei ipoteze, sau model, în analiza de informații diferă de cea științifică, în sensul în care mai multe ipoteze sunt verificate în același timp (analistul lucrează aproape întotdeauna sub presiunea timpului). Mai mult, analistul poate rareori să controleze variabilele în modul în care omul de știință o face. Pentru cea mai mare parte a muncii sale, analistul trebuie să caute condițiile și evenimentele care îi permit să-și testeze ipotezele; omul de știință poate, în cea mai mare parte din timp, să creeze condițiile necesare testării teoriei. Conexiunea dintre judecata inductivă, respectiv deductivă și metoda științifică este aceea că inducția este utilizată să dezvolte ipoteze, iar deducția să le testeze. Nu trebuie presupus că orice problemă de intelligence va cere ambele procedee de judecată. Anumite tipuri de probleme de intelligence vor necesita numai adăugarea de informații noi iar în alte cazuri o ipoteză poate fi dată analistului pentru testare.
Logica situațională este cea mai comună tehnică de analiză. Aceasta implică generarea diferitelor ipoteze bazate pe luarea în considerare a elementelor concrete ale situației reale, iar generalizările globale, exhaustive, sunt evitate. Fiecare situație este tratată ca un specimen, pentru a fi înțeleasă în termenii logicii specifice. O singură țară este privită prin multitudinea problemelor interconectate, iar apoi analistul caută să identifice antecedentele logice și consecințele posibile ale situației. În mod uzual, logica situațională este cunoscută sub apelativul de „construcția unui scenariu”, iar analistul poate merge înapoi, abordând aspecte petrecute deja, pentru a explica originile situației prezente, sau se poate “duce” în viitor pentru a estima situația viitoare. Logica situațională este logica “cauză-efect”, bazată pe extrapolare și supoziții raționale. Analistul identifică scopurile urmărite de către “actorul” studiat și explică de ce acesta crede că, prin metodele respective, va obține o clarificare a situației analizate.
O altă tehnică utilizată în analiza de informații militare o reprezintă teoria aplicată numită, uneori, abordarea socială. Modelul se bazează pe generalizări sugerate de studierea multor exemple concrete. Teoria aplicată permite analistului să vadă dincolo de evoluții, să depisteze care tendințe sunt superficiale și care sunt semnificative. Spre exemplu, presupunem că anumite evenimente se petrec în țara X. Analistul va considera ceea ce el cunoaște despre evoluțiile înregistrate în statele aflate în poziții sensibile în relația cu țara X și va prevedea modul în care aceasta va reacționa militar, politic și din alte puncte de vedere.
Uneori, logica situațională și teoria aplicată vin în contradicție una cu cealaltă. Să considerăm, spre exemplu, Arabia Saudită. O abordare teoretică aplicată ar pune în practică ideea potrivit căreia dezvoltarea economică și infuzia masivă de ideologie străină ar putea conduce la o instabilitate politică în această țară, dacă se iau în considerare aspectele culturale specifice ale acesteia. Această idee ar sugera că zilele monarhiei saudite sunt numărate, deși, folosind abordarea logicii situaționale, analiștii ar concluziona că nu există asemenea amenințări pentru familia regală saudită.
O a treia abordare o reprezintă apelul la comparație. În această abordare analistul urmărește să înțeleagă evenimentele actuale dintr-o zonă, prin compararea acestora cu precedente istorice din aceeași țară sau cu evenimente similare din alte țări. Comparația diferă de teoria aplicată, în care concluziile rezultă pe baza unui număr de situații distincte. Această abordare este folositoare atunci când se analizează o situație ambiguă, deoarece arată modalitatea prin care țara a gestionat situații similare în trecut sau modalitatea prin care alte țări au gestionat situații asemănătoare. În general, precedentul istoric influențează evoluția unui proces social actual, dar folosirea analogiilor cu trecutul trebuie gestionată cu atenție.
Analiștii din domeniul informațiilor militare trebuie să dezvolte raționamente și abia după aceea să treacă la analogii. Ei au tendința de a fi buni istorici, cunoscând un număr important de precedente, și în loc să apeleze la prima analogie apărută, este mai indicat să înțeleagă diferențele și similitudinile existente între evenimentele petrecute și cele prezente. Cea mai productivă folosire a abordării comparative implică ipoteze sugestive, evidențierea diferențelor și nu elaborarea de concluzii ferme.
Analiza începe în momentul în care încetează procesul de absorbție al informațiilor. Analiștii se implică personal în procesul de selecție, sortare și structurare a informațiilor și uneori chiar în cel de culegere. Ei aduc procesului de analiză evaluările și prejudecățile proprii. Analiștii instruiți în studiile zonale au tendința de a prefera logica situațională. Analiștii cu o pregătire în abordarea socială sunt mai apropiați de tehnicile comparative și teoretice. În general, se acceptă că familia structurilor de analiză este, de departe, mai puternică în logica situațională decât în teoria aplicată. În opoziție, mediul academic se bazează preponderent pe teorie și pe generalizarea intensă.
Conceptul de “diagnosticarea probei” se referă la faptul că fiecare element de informații contribuie la stabilirea veridicității unei ipoteze. Informația are valoare în diagnoză, dacă ea confirmă cel puțin câteva ipoteze alternative. Spre exemplu, o temperatură ridicată indică unui medic faptul că pacientul este bolnav, dar aceasta are o valoare redusă de diagnosticare deoarece susține numeroase posibile ipoteze privind cauza bolii pacientului. În același fel, munca de informații de calitate implică analize pentru confirmarea/infirmarea probelor. În acest sens, în situația în care se observă faptul că o secvență de evenimente este reprezentată de succesiunea 1-2-3, un bun analist de informații va încerca să verifice dacă și secvența 2-1-3 se potrivește modelului în teorie sau în logică.
Punctul la care un analist de informații se oprește și realizează că are informații suficiente, este atunci când el simte că deține minimum de informație necesară pentru a face o judecată corectă. În general, acesta este punctul în care informațiile suplimentare nu mai îmbunătățesc acuratețea estimării. Aceasta este o problemă de încredere, dar nu una necondiționată, în raționamentul cuiva. De fapt, aceasta reprezintă o combinație între cantitatea de informație, acuratețea și încrederea analistului în informația deținută. Nu trebuie trecut sub tăcere nici riscul prezent la analiștii tineri, mai ales, de a formula timpuriu propuneri de decizii, dar nici capcana de a întârzia propunerea de decizie, prezentă la analiștii experimentați (caracterizați de un perfecționism exagerat).
În ultima perioadă, în activitatea de analiză a informațiilor și-au făcut simțită prezența și abordările matematice și probabilistice. În general apelul la un model matematic sau empiric este util în procesele în care analiștii cântăresc și combină informațiile pe baza unor variabile relevante. Invariabil, aceste studii au arătat că modelele statistice, construite pe analize regresive, sunt net superioare modelelor conceptuale construite pe încercarea unui analist de a descrie în cuvinte cum funcționează un model. Cu toate acestea, odată ce ai construit un model matematic, acuratețea judecății analitice va fi determinată, mai ales, de acuratețea și gradul de completare cu date și informații. Această tehnică este denumită analiză orientată pe date și este potrivită doar pentru anumite cazuri, nu pentru toate. Un exemplu de întrebuințare potrivită în domeniul informațiilor militare, este estimarea stării de operativitate a forțelor. În această situație, regulile și procedurile pentru estimarea stării de operativitate sunt relativ bine stabilite, astfel că un model matematic poate veni în sprijinul unor judecăți corecte, depinzând de nivelul calității datelor și informațiilor inițiale.
În același timp folosirea instrumentelor matematice, de probabilitate și empirice nu exclud analiza în sensul clasic al acesteia (având la bază în principal raționamentul analistului), ci reprezintă mai mult o completare a acesteia și un sprijin atunci când analistul trebuie să ia o decizie dificilă de a alege între o variantă sau alta. Deși literatura de specialitate cuprinde o gamă relativ mare de instrumente matematice, probabilistice și empirice de suport a analizei militare propriu-zise, prezentăm o parte a acestora, pe care am considerat-o mai importantă, astfel: matricea decizională; ipotezele concurente; teoria Bayes de calcul a probabilității de desfășurare a unui eveniment; diagramele de legături și curba de tip “cuvă”.
Analiza orientată pe concepte ca tehnică de analiză nu se bazează pe nici o schemă. Analiștii sunt lăsați să urmeze propriile concepții, în care rolul imaginației este esențial. Dezvoltarea analizei va respecta un model existent în mintea analistului referitor la cum și de ce s-au produs evenimente în țara studiată. Acuratețea judecății depinde, aproape exclusiv, de acuratețea modelului mental și mai puțin de datele și informațiile avute la dispoziție.
Modelul mental nu poate lipsi chiar dacă acesta este bun ori rău. Deseori, când informația lipsește, analiștii nu au altă alternativă decât de a se baza pe modelele mentale. Ei trebuie să rămână deschiși la ideile noi și să evite blocajele mentale. Uneori, serviciile de informații realizează rapoarte în care cel puțin unul dintre raportori nu face parte din structura care a generat produsul inițial, sau este solicitat să joace rolul de „avocat al diavolului”.
Modul de gândire „în oglindă” („dacă aș fi un ofițer de informații militare rus…”) este, de asemenea, folositor, dar periculos. Oamenii aparținând altor culturi nu gândesc în modul în care o fac cei din tabăra opusă, decât în cazul în care este însușită perfect matricea culturală a acestora. În același timp, trebuie evitată capcana potrivit căreia am împrumutat adversarului modul nostru de gândire, și să considerăm cu certitudine că acesta și l-a însușit.
O altă tehnică creativă este „globul de cristal” în care analistul își imaginează că o anumită sursă de informații perfectă te-a informat că o estimare de-a ta este greșită. Dacă ești în măsură să dezvolți un scenariu alternativ plauzibil înseamnă că estimarea ta inițială suportă anumite întrebări. Acest joc al simulării servește, de asemenea, îmbunătățirii spiritului creativ.
Analiștii trebuie să țină o evidență a evenimentelor neașteptate și să gândească profund la semnificațiile pe care acestea le-ar putea avea, fără să evite, pe cât posibil, nici o variantă. Ei trebuie să acorde atenție oricărei evoluții neprevăzute, care ar putea să reprezinte un semnal în ceea ce privește un eveniment viitor. Orice indiciu tactic care nu se „potrivește” estimărilor strategice ar trebui să inițieze creșterea gradului de alertă.
Tehnica de analiză Delphi, bazându-se pe runde de dialoguri între experți, poate fi utilizată într-o gamă largă de domenii, cum ar fi: elaborarea unei liste cât mai complexe de evenimente viitoare posibile; estimarea datei probabile de apariție a unui nou eveniment; evidențierea structurii nevoilor și a resurselor, ce pot apărea în viitor.
Ancheta Delphi se desfășoară în 4 până la 6 runde (sau până la atingerea unui anumit grad de convergență a opiniilor). Elementul metodologic al tehnicii de analiză Delphi îl reprezintă reinformarea permanentă a experților, chestionarele fiind astfel concepute încât să exercite o retroinfluență asupra rezultatelor obținute din etapa anterioară. În acest fel tehnica Delphi presupune un proces permanent de autocorecție realizat prin schimb de idei. Valorificarea rezultatelor obținute cu ajutorul acestei tehnici constă în primul rând în analiza evoluțiilor pe care le-au suferit răspunsurile după fiecare chestionar. În al doilea rând se pune problema alegerii unui model cantitativ ce poate fi formulat prin evidențierea principalelor elemente. O caracteristică importantă a tehnicii Delphi o reprezintă faptul că părerea majorității participanților nu trebuie argumentată, dar există riscul transformării opiniei majoritare într-un tabu.
Tehnica de analiză tip brainstorming este un produs al gândirii creative. O ședință de brainstorming se desfășoară conform unei metodologii prestabilite. La început se anunță tema discuției (problema de analizat). Pe parcursul a 10-15 minute, participanții sunt rugați să exprime cât mai multe idei despre tema investigată, bazându-se pe experiența personală. Orice idee este acceptată, încurajată, dar nu este analizată. Formatorul (persoana care conduce discuțiile) notează toate ideile generate. După expirarea celor 15 minute, se realizează o trecere în revistă a ideilor notate, fără a omite niciuna.
Informația colectată este discutată și analizată de grup. Se clarifică punctele de vedere care nu au fost bine înțelese. Ideile mai puțin utilizabile, dar bune pot fi îmbinate pentru a evita respingerea ideilor mai slabe. Se stabilesc prioritățile prin consens, vot sau compromis. Pe parcursul procesului, formatorul ajută participanții în identificarea ideilor cheie, pe baza cărora să poată continua activitatea.
Tehnica MACTOR
Etapele tehnicii MACTOR (Matrix of Alliance and Conflicts, Tactics, Objectives and Recommendations) sunt:
notarea planurilor, motivațiilor, mijloacelor de acțiune ale fiecărui actor (construirea unui tabel de strategie a actorilor) ;
identificarea problemelor strategice, precum și a obiectivelor asociate lor;
notarea convergențelor și divergențelor dintre actori și strategii;
ierarhizarea obiectivelor pentru fiecare actor și evaluarea tacticilor posibile în termeni de prioritate a obiectivelor;
evaluarea relațiilor de putere și formularea de recomandări strategice pentru fiecare actor, ținând cont de priorități, dar și de resursele disponibile;
formularea unor ipoteze despre viitor.
Tehnica SWOT (puncte forte, puncte slabe, oportunități, amenințări) este o tehnică de analiză utilă pentru desfășurarea unei scanări a mediului, în scopul stabilirii situației interne și externe a unei organizații (instituții). Tehnica SWOT vine în sprijinul strategilor în a se concentra pe problemele principale pe care trebuie să le rezolve, pentru a spori succesul instituției.
Aspectele interne ale unei analize SWOT sunt punctele forte și punctele slabe din cadrul unei entități, în timp ce aspectele externe țin de oportunitățile și amenințările din afara entității. Strategiile folosesc adesea informațiile obținute din acest tip de analiză pentru a oferi recomandări care duc la îmbunătățirea performanțelor.
2.2.3. Aplicarea metodelor și tehnicilor de analiză la produsele și serviciile specifice activității de informații
Produsele de informare curentă sunt cele mai frecvente și mai comune produse de intelligence. Pentru cei mai mulți consumatori, aceste pot fi singurele produse intelligence la care au acces. Deoarece aceste produse se bazează pe rapoarte inițiale, fragmentare, referitoare la ultimele evenimente, informațiile curente pot conține anumite inexactități sau incertitudini care vor trebui să fie rezolvate de rapoarte și evaluări ulterioare.
Informarea curentă se raportează, în principal, la evenimentele curente, sau la schimbările produse în ultimele 24 de ore. În cele mai multe dintre cazuri, aceste produse de intelligence sunt editate în două sau mai multe ediții, cu diferite nivele de clasificare. Numai beneficiarii de înalt rang primesc cele mai sensibile versiuni, în timp ce ceilalți consumatori, inclusiv comandanții militari din teatrele de operațiuni, primesc variante din care au fost extrase acele elemente considerate sensibile.
În general, informarea curentă îmbracă forma unor scurte briefinguri, în special în cadrul comandamentelor militare, sau a unor documente întocmite după un anumit tipar care le permite să fie citite și distribuite în cadrul și între agențiile de intelligence.
Informarea curentă are de rezolvat, de cele mai multe ori, probleme cu grad mare de incertitudine. Aceste probleme nu au toate răspunsurile posibile disponibile în bazele de date. În acest tip de problemă, raționamentele deductiv și cel inductiv joacă un rol mai mare decât datele și informațiile disponibile. Prognozarea strategiei de luptă a adversarului exemplifică cel mai bine acest tip de problemă. Se poate cunoaște strategia militară a unei țări, la modul general, dar nu cum va acționa un anume comandant în luptă. De asemenea se cunoaște linia politică generală a unei țări sau organizații importante, dar este greu de identificat cu precizie modul de acțiune a acestora la un moment dat, deși în practica politică și de securitate actuale la nivel mondial principiul predictibilității este apreciat din ce în ce mai mult. Metoda cea mai des utilizată în informarea curentă este cea a analizei de oportunitate, iar ca tehnici de analiză atât inducția cât și deducția. Analiza, în informarea curentă, mai folosește ca instrumente analitice jocurile de război (teoria jocurilor strategice).
Denumită uneori “cercetare/investigare”, analiza primară constituie elementul fundamental în cadrul ciclului intelligence. Aceasta reprezintă un efort continuu al unei echipe de analiști ce au ca misiune selectarea și analizarea a datelor, imaginilor, rapoartelor și publicațiilor.
Analiștii extrag și stochează în baze de date o cantitate impresionantă de informații ce constituie, ulterior, sursa produselor lor de intelligence. Doar o mică parte din aceste informații merg direct către consumator, cele mai multe fiind sortate și „depozitate” într-o bază de date de intelligence.
Informarea realizată prin intermediul analizei primare, care stă la baza inițiativelor viitoare de politică externă, constituie un proces ce presupune colectarea și stocarea permanentă a datelor și informațiilor. Analiza primară include date și informații de toate tipurile și din toate sursele: ordinea de bătaie a unei subunități/unități militare, date tehnice referitoare la performanțele sistemelor de armament, detalii referitoare la rețelele de transport și logistică, informații de bază politice și economice, date referitoare la schimburi comerciale internaționale, informații biografice despre lideri străini etc.
Aceste produse sunt concepute și diseminate într-o multitudine de rapoarte speciale, publicații cu analize de profunzime pe teme specifice (producția de petrol la nivel mondial, infrastructura nucleară iraniană, forțele armate filipineze etc.). Analiza primară lucrează, de obicei, cu probleme cu grad moderat de incertitudine. Aceste probleme au mai multe date disponibile, pentru care există mai multe răspunsuri posibile. Prevederea rezultatelor alegerilor politice este un exemplu bun al acestui tip de problemă. De regulă, se cunosc toți candidații care intră în alegeri, dar nu se cunoaște câștigătorul. Aici ajungem la soluție utilizând proporții egale de fapte și judecată analitică. Metoda cea mai uzitată în analiza primară este analogia. Pentru găsirea soluțiilor la acest tip de problemă se apelează, de regulă, la instrumentul de analiză al matricei decizionale.
Analiștii din compartimentul care se ocupă cu informații tehnico-științifice au o înaltă specializare în domeniu, sunt oameni de știință și ingineri. Misiunea de bază a acestora este de a urmări ultimele evoluții în știință, tehnologie militară și industrie. Analiștii din domeniul tehnico-științific se confruntă cu probleme precise, care au aproape toate datele necesare disponibile, dar soluțiile cer crearea unor modele sofisticate. Ei trebuie să ia în considerare date disponibile despre o piesă sau echipament și să obțină prin deducție capabilitățile echipamentului, punând datele în ecuații care trebuie rezolvate. Această tehnică de analiză poartă denumirea generică de cuantificare, în care faptele joacă rolul cel mai important, urmate de judecată, cu un rol mai puțin important. Principala metodă aplicată în domeniul analizei tehnico-științifice este analiza de tip “Linchpin”, în timp ce tehnicile de analiză indicate sunt analiza orientată pe date și deducția.
Avertizarea timpurie este una dintre cele mai importante funcții ale intelligence – ului. Principalul obiectiv al acesteia este de a detecta și de a furniza cu anticipație avertizări referitoare la posibile amenințări. Această funcție este îndeplinită de toate compartimentele ciclului intelligence, însă sunt și specialiști care o îndeplinesc exclusiv. Misiunea acestor specialiști este de a urmări toate informațiile care sosesc, de a se consulta cu fiecare dintre compartimentele intelligence când sunt elemente care trezesc anumite suspiciuni și să îi informeze permanent pe decidenți privind aspectele de avertizare timpurie și de evitare a surprinderii, sub toate aspectele acesteia. Amenințările potențiale, în măsura în care este posibil, sunt identificate și studiate cu anticipație. Principala metodă de analiză utilizată în sistemul de avertizare timpurie este metoda analizei de oportunitate, iar ca instrumente analitice, managementul de risc și teoria riscului.
În timp ce aproximativ toate rapoartele și produsele intelligence conțin anumite comentarii analitice, estimările sunt special concepute pentru a oferi predicții, adesea pe termen lung.
Estimările sunt considerate produsele de intelligence cele mai importante. Acestea sunt produsul a celor mai bune judecăți ale celor mai buni analiști din toate compartimentele de intelligence. Estimările răspund de obicei la probleme de intelligence nedeterminate care au cea mai puțină cantitate de date disponibile și cer maximum de analiză și predicție. Spre exemplu, prezicerea scopului și capabilității unei țări, în douăzeci de ani, pentru proiectarea forței, este o problemă nedeterminată. Tehnica de analiză Delphi este deseori folosită pentru a rezolva astfel de probleme. Prin această tehnică analiștii și experții încearcă să formeze consensul. Rezultatul, ca răspuns la problemă, este deseori materializat sub forma unei liste de ipoteze probabile.
Ca metode de analiză în estimări sunt folosite analiza genetico-cauzală și metoda scenariilor, iar ca instrument de analiză, ipotezele concurente.
În cadrul comandamentelor militare, informațiile operaționale și cele pentru selectarea țintelor sunt pe timpul conflictelor militare principalele produse de intelligence militar. Informațiile operaționale și cele pentru selectarea țintelor constituie baza de documentare pentru anexele ce însoțesc planurile de urgență, fiind o componentă principală în cadrul celulelor de răspuns la criză sau a grupurilor de lucru, precum și în cazul exercițiilor militare și a documentelor de fundamentare pentru elaborarea bugetelor. Aceste tipuri de informații sunt folosite în cadrul briefingurilor cu personalul navigant și a altor structuri militare înaintea unor misiuni de luptă și debriefinguri la întoarcerea din misiune. Metodele de analiză folosite sunt analogia și analiza tip “Linchpin”, iar ca tehnică de analiză analiza orientată pe date.
Metodele, tehnicile și instrumentele de analiză pe care le-am prezentat în acest capitol sunt utile în primul rând analizei din domeniul informațiilor militare. Deși, cele mai multe dintre acestea își au originea în teoriile economică și socială, utilizând elementele specifice ale acestor domenii, prin practică (a majorității serviciilor de informații militare) s-a demonstrat că pot fi utilizate și în domeniul militar.
Deoarece activitatea de informații militare la nivel strategic se realizează într-o arie extinsă și are obiective multiple și complexe, cele mai “pretabile” metode, care pot ajuta în mod efectiv analiza din domeniul informațiilor militare la nivel strategic sunt cele de previziune și cele estimative (metoda scenariilor și analiza genetico-cauzală), acestea două deoarece au caracter prospectiv, sunt studii modulare asupra viitorului și prognozează efecte posibile într-o arie spațio-temporală extinsă.
Tehnicile de analiză (ca aparat ajutător de aplicare a metodelor de analiză și suport de realizare a produselor finale de intelligence) cele mai bune pentru aplicarea metodelor de analiză prezentate sunt logica situațională, analiza orientată pe date și tehnicile Delphi și SWOT.
Analiza la nivelul informațiilor strategice este un proces proactiv, prin care se realizează prognoze pe baza experienței și a cunoștințelor analiștilor și prin modelarea evidenței.
Diferitele niveluri de competență cerute pentru diferitele niveluri de analiză au implicații profunde în selecționarea analiștilor. Este obligatoriu ca la nivelul strategic analiștii trebuie să fie de vârf, cu un grad ridicat de profesionalism.
2.3. OPTIMIZAREA PROCESULUI DE PRELUCRARE (PRODUCERE) A DATELOR ȘI INFORMAȚIILOR MILITARE
Prelucrarea (producerea) informațiilor cuprinde mai multe etape, respectiv, evaluarea, colaționarea și interpretarea DI. Importanța deosebită a producerii informațiilor este dată de interesul majorității serviciilor de informații pentru dezvoltarea cu preponderență a structurilor de producție în detrimentul altor sectoare. În conformitate cu noile tendințe din domeniu, resursa umană alocată structurilor de producție a devenit superioară numeric față de cea din structurile de culegere. Această tendință de supradimensionare a compartimentelor de producție se datorează printre altele globalizării, internetului, dezvoltării tehnicii de comunicații, progresului fără precedent al mijloacelor mass-media și, nu în ultimul rând, creșterii cerințelor de calitate din partea beneficiarilor de intelligence.
Consumul mare de resurse umane, tehnice și bănești pe care le presupune prelucrarea (producerea) informațiilor, la care se adaugă nevoia de încadrare strictă în timpul în care produsele de intelligence pot fi utile decidenților, face ca această etapă importantă a ciclului informațional să necesite procese de creștere a eficienței și chiar optimizare.
Optimizarea poate fi definită ca “știința determinării celei mai bune soluții la anumite probleme matematice, care sunt adesea modele ale realității’’. Deoarece problemele lumii reale devin extrem de complicate (inclusiv fenomenul militar și cel politico-militar, precum și procesele de monitorizare și analiză a acestora) este necesar să se facă o abstractizare și o simplificare a realității într-un model.
Modelul de optimizare este o construcție matematică ce operează cu un sistem de variabile supuse unor restricții (egalități și/sau inegalități) urmărindu-se obținerea celei mai bune soluții, după criteriul optimizării unei funcții obiectiv (minimizarea sau maximizarea valorii unui indicator).
Metodele de optimizare au o largă aplicabilitate în aproape orice activitate în care sunt prelucrate informații numerice, respectiv știință, inginerie, matematică, economie, comerț etc. Optimizarea implică studiul criteriilor de optim pentru probleme, determinarea soluției cu metode algoritmice, studiul structurii acestor metode și experimentarea pe calculator a metodelor cu date experimentale și date reale.
Un aspect important al procesului de optimizare este găsirea celor mai buni indicatori de optimizare, care, în cazul producerii de intelligence, ar putea fi: timpul de producere a produsului de intelligence (calculat din momentul intrării DI și până în cel al ieșirii intelligence-ului din structura de producere), raportul dintre volumele de DI primite și cele folosite pentru realizarea unui produs de intelligence, costul producerii DI, calitatea DI etc. Algoritmii de optimizare pot fi aplicați unei anumite tipologii de probleme, care includ problemele de transport, de utilizare optimă a resurselor sau de teorie a stocurilor, probleme în care se pot cuantifica relativ ușor mărimile de intrare. A cuantifica producerea de intelligence în ansamblu ei este o acțiune, dacă nu imposibilă, cel puțin neeficientă, deoarece în cele mai multe din cazuri, beneficiarii nu își doresc o măsură cantitativă a DI, ci un nivel de calitate și oportunism al acestora care să le rezolve problema de informare și decizie. Totuși, există unii indicatori caracteristici producerii informațiilor militare care ar putea fi cuantificați, printre care costul acesteia. Costul, însă, nu se justifică în toate cazurile a fi optimizat (în sensul minimizării acestuia), deoarece importanța unor informații este atât de mare, încât producerea acestora poate neglija aspectul cost.
În concluzie, nu vom încerca un exercițiu de optimizare strict matematic a procesului de prelucrare (producere) a informațiilor militare, ci vom scoate în relief măsurile necesare pentru creșterea eficienței etapelor acestui proces, care în ansamblu ar putea conduce la optimizare.
2.3.1. Creșterea eficienței componentei IT (de tehnologie a informației) în cadrul procesului de prelucrare (producere) a datelor și informațiilor militare
Creșterea eficienței componentei IT se poate realiza prin folosirea pe scară largă a bazelor și megabazelor de date, a motoarelor de căutare, a portalurilor de informații și, nu în ultimul rând, a soluțiilor software. Principalele avantajele ale introducerii soluțiilor software în producerea DI constau în culegerea și prelucrarea rapidă a unui volum mare de date, viteza mare de procesare și utilizarea metodelor și modelelor economico-matematice riguroase în analiza și interpretarea DI.
Limitele acestor soluții software țin de imposibilitatea de a substitui complet și perfect raționamentul uman, de gradul redus în care iau în considerare toate componentele mediului analizat și, nu în ultimul rând, de dependența dintre performanțele acestora și a sistemelor de calcul pe care sunt implementate (hardware). De asemenea, un alt impediment important în utilizarea pe scară largă a soluțiilor software este prețul relativ mare al acestora.
Sistemul informațional al procesului producerii DI la nivelul DIM trebuie să dispună obligatoriu de terminale la principalele rețele folosite de NATO sau statele din coaliția multinațională: NATO Secret, ISAF Secret, CENTRIX, NIPRNET, SIPRNET etc. Partea de soft include programe specifice tip Office, programe de securitate a datelor și rețelei, programe de gestionare a bazelor de date (ACCES, SQL etc.) dar și interfețe pentru relația cu bazele de date (CIDNE, ANALYST, DESKTOP, PATHFINDER etc.)
În vederea creșterii eficienței și calității producerii de DI, DIM trebuie să implementeze unele din soluțiile software dezvoltate de domeniul intelligence-ului competitiv (IC). Aceste soluții sunt folosite preponderent de companiile civile pentru sprijinul analizei economice de piață și luarea deciziilor optime în mediul concurențial. Aplicațiile software amintite sunt eficiente în domeniul producerii de DI militare, în special în analizele cantitative, informarea curentă, dar și în domeniile analizei strategice și de previziune. Precizăm că aceste soluții IT nu înlocuiesc analiza realizată de om, ci reprezintă un suport tehnic și un sprijin nemijlocit al acesteia. Soluțiile software au aplicații în toate etapele ciclului informațional, dar în acest subcapitol analizăm exclusiv beneficiile pe care acestea le aduc producerii de DI, în special în colaționare și analiză. Soluțiile software sunt eficiente și cresc calitatea colaționării prin:
filtrarea automată a DI colectate, pe baza unor criterii prestabilite;
clasificarea și validarea DI rezultate în urma procesului de culegere;
realizarea de rezumate ale articolelor și documentelor pe bază de criterii prestabilite;
categorisirea automată a DI;
posibilitatea arhivării DI atât manual, cât și automat;
un diversificat sistem automat de modele de produse standardizate, sau realizate în funcție de nevoile beneficiarilor;
înaltă capacitate de a face legătura, a importa sau exporta DI în format Microsoft Office, CorelDraw, PDF, format multimedia, alte baze de date decât cea proprie, intranet, internet, e-mail, și/sau surse wireless.
Considerăm că o analiză eficientă se realizează și prin capacitățile acestor soluții software de: realizare a interfeței dintre DI culese și produsul de intelligence nou creat, în timpul producerii acestuia; relaționare automată a produsului de intelligence la sursele de DI folosite; prezentare grafică a multiplelor modele vizuale care facilitează analiza propriu-zisă și producția de DI (ex: analiza SWOT, modelul “celor 5 forțe” al lui Porter); afișare a DI în ordine cronologică; individualizare și prezentare a conexiunilor și relațiilor dintre persoane, locuri, date, evenimente etc.; aplicare a tehnicilor de “text-mining”, pentru localizarea și extragerea unor variabile precomandate de analist; relaționare a analizelor cu DI cantitative.
Capacitățile soluțiilor software în domeniile colaționării și analizei, prezentate anterior, sunt și criteriile tehnice folosite de compania americană de producție software FULD, cu sediul în Cambridge, Massachusetts, pentru a realiza clasamentul celor mai bune soluții software produse pe glob în perioada 2006-2007.
Alte criterii care mai pot fi utilizate pentru clasificarea valorii soluțiilor software sunt legate de prețul de achiziție, costul mentenanței și costul upgrade-ului. Anexa nr. 14 cuprinde clasamentul soluțiilor software, realizat numai după criteriile tehnice ale producerii de DI, mai sus menționate.
DIM poate achiziționa astfel de soluții software, care cresc calitatea nu numai a procesului de producere a DI, dar și a culegerii și diseminării acestora. Piața românească de soluții software pentru activitatea de informații este în continuu progres, achiziționarea soft-ului putând fi însoțită de cumpărarea chiar și a unor aplicații complexe hardware de genul portalurilor de informații, care conduc la reduceri importante de preț sau de clauze avantajoase pentru DIM, în ceea ce privește mentenanța și reparațiile.
Datele și informațiile, structurate pe necesități și domenii de utilizare, sunt păstrate în baze de date informatizate sau în depozite de date – Data Warehouse.
Bazele de date informative concură în mod eficient la reducerea semnificativă a duratei procesului de producere a DI. Totodată, acestea reprezintă un real sprijin în optimizarea etapelor ciclului informațional (și a acestuia în ansamblu) de către managerul informațiilor. În constituirea bazelor de date informatizate se are în vedere interacțiunea om-tehnologie IT, astfel încât DI să aibă același înțeles pentru ambele părți, în acest sens cooperarea dintre informaticieni și producătorii de DI fiind esențială. Realizarea bazelor de date la nivelul grupării de forțe ce desfășoară acțiuni militare întrunite trebuie să aibă în vedere: sursele de informații existente pe timp de pace, în situații de criză și la război; fluxurile de DI generate de fiecare sursă și agent, modul de transmitere a DI, structura și conținutul documentelor/mesajelor standardizate; capacitatea de transmitere a DI de către sistemul de comunicații al grupării de forțe și al structurilor de informații integrate; modalitățile de asigurare a protecției pentru evitarea deteriorării conținutului acestora, distrugerii, dezinformării, sau intoxicării informaționale prin introducerea de date false, incomplete sau denaturate. Valoarea și oportunitatea DI din bazele de date sunt influențate de diferența în timp dintre momentul în care se obțin și momentul în care se utilizează.
În fig. 3.1. se observă că diferența dintre valorile actualizării DI înregistrate în baze de date și lumea reală se accentuează foarte mult în timp. Astfel, este strict necesară o actualizare permanentă a DI în funcție de contextul utilizării. Mai mult decât atât, comandanții (managerii) au nevoie deseori de un sistem informatic în timp real, în care datele și informațiile sunt transmise on-line, adică datele și informațiile sunt transpuse direct în calculator pe măsură ce sunt primite. Datele și informațiile sunt prelucrate (produse) și trimise destinatarului într-un timp suficient de scurt pentru a putea schimba sau controla întregul mediu operațional.
Pentru a evalua riscul utilizării unor DI neactualizate se introduc priorități de actualizare. Riscul este funcție de intervalul de timp care a trecut de la culegerea DI sau de la ultima actualizare, până la utilizarea ei, și de perisabilitatea DI.
Astfel, R=f(t, p), unde R = riscul utilizării unor DI neactualizate, t = intervalul de timp care a trecut de la culegerea DI, sau de la ultima actualizare și p = gradul de perisabilitate a DI. În funcție de gradul de risc al DI se stabilesc și se clasifică prioritățile de actualizare. În acest fel se realizează o actualizare eficientă, din punct de vedere al costurilor, eliminându-se cele inutile.
Un alt aspect important îl reprezintă dimensionarea bazelor de date. Dimensionarea este funcție de necesarul de DI, iar stabilirea acestuia, atât cantitativ, cât și calitativ, este una din responsabilitățile de bază ale managementului de intelligence.
Creșterea explozivă a cantității de DI face din ce în ce mai complexă și mai costisitoare gestionarea acestora. Cunoscând obiectivul organizației, conducerea se va orienta spre acele aplicații informatice care răspund cel mai bine obiectivului stabilit.
Așa după cum se prezintă schematic în fig. 3.2, prin stabilirea unui proces eficient de culegere a DI relevante (3), în funcție de necesitățile DIM – DI necesare (2), se evită atât culegerea de DI inutile (1), cât și lipsa acelora necesare unei bune desfășurări a activităților – DI indisponibile – care nu pot fi procurate la un moment dat – (4).
Este necesar, de asemenea, ca procesul de colectare să furnizeze DI complete și corecte. DI corecte și complete constituie una din condițiile de bază pentru obținerea unor produse informative corecte și complete.
Tehnicile ‚,Data Mining” reprezintă modalități importante de reducere a duratei procesului de producere a DI. Prin acestea se exploatează DI anterioare ,,date istorice”, realizându-se șabloane sau modele predictive care pot fi aplicate situațiilor noi, de același tip cu cele cunoscute. Aceste tehnici și procedee pot fi aplicate eficient pe baze de date de mari dimensiuni.
Utilizarea “Data Mining” presupune parcurgerea unui ciclu sau proces repetitiv, care cuprinde patru etape fundamentale: definirea DI de bază necesare producerii de noi informații, obținerea acestora din bazele de date, producerea noilor DI și cuantificarea cât mai corectă a rezultatelor producerii de DI, pentru a identifica și alte căi de exploatare eficientă a DI existente în bazele de date.
Principalele tehnici “Data Mining” sunt: analiza de cluster (legături), cel mai apropiat vecin, rețele de tip neuronal, tehnica Bayes și arborii de decizie.
Analiza de cluster este o tehnică de identificare a relațiilor care există între articole, pe baza asemănărilor și deosebirilor dintre ele. Un algoritm verifică grupările potențiale din mulțimea DI și încearcă să obțină o delimitare optimă a articolelor bazându-se pe acele grupări. Clusterele sunt de obicei plasate în jurul unui centru sau valoare medie. Modul inițial de definire și reglare a centrelor variază de la algoritm la algoritm. O metodă este de a începe cu o mulțime aleatoare de centre, care sunt apoi reglate, adăugate și eliminate, pe măsură ce analiza avansează.
Cel mai apropiat vecin reprezintă o tehnică ,,Data Mining” de previziune adaptată pentru modelele de clasificare. Spre deosebire de alți algoritmi predictivi, datele de antrenare nu sunt scanate sau procesate pentru crearea unui model. În schimb, datele de antrenare reprezintă modelul. Când se prezintă un nou caz sau instanța modelului, algoritmul caută în toate DI pentru a găsi o submulțime de cazuri care se aseamănă cel mai mult, și o folosește pentru a prezice consecința.
Rețele de tip neuronal operează numai pe numere. Inima unui algoritm bazat pe rețele de tip neuronal implică o serie de operații matematice care folosesc ponderile pentru a calcula o sumă ponderată a intrărilor la fiecare nod. În plus, fiecare nod are de asemenea, o funcție de comprimare care transformă suma ponderată a intrărilor într-o valoare de ieșire.
Bayes este o tehnică ,,Data Mining” de clasificare care este atât predictivă cât și descriptivă. Ea analizează relația dintre fiecare variabilă independentă și variabilă dependentă pentru a deriva o probabilitate condițională pentru fiecare relație. Tehnica necesită o singură parcurgere a setului de învățare pentru a genera un model de clasificare, ceea ce o face să fie cea mai eficientă tehnică ,,Data Mining”. Însă tehnica Bayes nu operează cu date continue, așa că orice variabilă, independentă sau dependentă, care conține valori continue trebuie să fie ,,încapsulată”. De exemplu, dacă una din variabilele independente este vârsta, valorile trebuie transformate din valori specificate în categorii, cum ar fi : până în 20 de ani, între 21 și 30 de ani, peste 60 de ani etc.
Tehnica arborilor de decizie reprezintă una din cele mai folosite tehnici ,,Data Mining”. Este ușor de folosit, rezultatele sunt inteligibile de către un utilizator obișnuit, se adresează unei game largi de probleme de clasificare și este eficientă în prelucrarea unui volum mare de date. Un algoritm pe bază de arbori de decizie împarte setul de date cu scopul de a construi un model care clasifică fiecare înregistrare în termeni de câmp țintă sau variabilă. Un exemplu este un arbore de decizie care împarte un set de date, după cum clienții au cumpărat sau nu un anumit produs.
Calitatea organizării și gestionării DI crește considerabil prin implementarea unor software și a unor aplicații IT complexe dedicate, de genul portalurilor de informații. Portalurile de informații reprezintă un set de aplicații IT complexe care, deși destinate în principal diseminării și feedback-ului datelor și informațiilor (DI), concură și la optimizarea producerii informațiilor prin: gradul înalt de accesibilitate a DI; o taxonomie comună structurilor de informații; posibilitatea primirii feedback-ului de la beneficiari; managementul integrat al informației și, nu în ultimul rând, datorită lucrului colaborativ.
Totodată, aceste portaluri prezintă și anumite funcționalități utile producerii de DI, dintre care cele mai importante sunt: conținutul structurat; clasificarea automată; alerte pe tematică dată; bază de date cu experți și forumuri de discuții. Deși implementate mai mult în instituții civile (Guvern, Parlament, societăți economice, ONG-uri), portalurile de informații pot fi introduse cu eficiență și în cadrul DIM, cu respectarea principiilor de compartimentare și de acces partajat la DI (need to know & need to share).
Portalul ASAS – All Sources Analysis Sistem a fost întrebuințat pentru prima dată în cadrul Forțelor Terestre ale SUA, ultima variantă ASAS 3 fiind testată în anul 2003. ASAS este un sistem automatizat de procesare și analiză a informațiilor din toate sursele disponibile.
Din punct de vedere tehnic, sistemul are 3 componente principale și anume: senzorii, tehnica de prelucrare (inclusiv analiză computerizată) și sistemul de comunicații. Produsul este foarte util comandanților din câmpul de luptă prin scurtarea procesului de decizie, prezentarea informativă a câmpului de luptă aproape în timp real și o foarte precisă selecție a țintelor.
Deși este foarte util la nivel tactic și chiar operativ, produsul nu mai poate fi întrebuințat cu aceeași utilitate la nivel strategic, deoarece aici gama informațională se diversifică, iar DI provenite din câmpul de luptă reprezintă doar o parte din totalul celor procesate și transformate în intelligence. În prezent, numai Divizia 4 Infanterie a SUA dispune de un sistem complet ASAS, realizat pe toată linia de comandă și care este complet operaționalizat.
2.3.2. Optimizarea resursei umane destinate prelucrării (producerii) de date și informații militare
Serviciile de informații militare din lume au fost obligate în ultimii ani să urmeze tendința manifestată în cadrul forțelor armate, respectiv restructurarea și reducerea personalului. Astfel, se poate afirma că majoritatea serviciilor de informații militare au un personal redus față de cel din perioada Războiului Rece.
Această tendință de reducere a personalului din serviciile de informații în general și a celui din serviciile de informații militare, în particular, a fost încetinită și pe alocuri oprită de evenimentele petrecute în septembrie 2001 în SUA.
Amenințarea permanentă a terorismului, la care se adaugă și alte noi priorități ale ultimilor ani (una din acestea este securitatea energetică) a făcut ca personalul acestor structuri nu numai să nu scadă, dar pe anumite paliere, chiar să crească.
Optimizarea resursei umane se referă în special la următoarele aspecte:
1. Numărul optim de personal destinat prelucrării (producerii) de date și informații militare;
2. Formarea, pregătirea și încadrarea resursei umane.
Statele își dimensionează personalul din serviciul de informații militare în funcție de nivelul propriilor interese strategice pe glob, de evitarea surprinderii strategice, de alianțele politico-militare la care sunt parte, de amenințările directe asupra securității naționale și nu în ultimul timp de amenințările teroriste.
În ceea ce privește personalul destinat producerii de DI, serviciile de informații militare alocă în medie 15-25% din totalul resurselor umane, iar la sediul central, unde sunt finalizate produsele serviciului, acestea încadrează între 25-50% din personalul destinat producerii de DI, respectiv 5-15% din totalul personalul serviciului de informații militare.
Având în vedere că România nu este amenințată pe termen scurt și mediu de vreun atac armat asupra teritoriului național, dar și ținând cont că țara noastră este la granița de est a NATO și reprezintă o punte către statele din fostul spațiu sovietic, efectivele de producție DI ale DIM de la structura centrală s-ar putea situa la un procentaj optim de 10% din totalul personalului, respectiv un număr de aproximativ 200 funcții.
Raportul militari/civili din cadrul structurilor de producere a DI la nivelul central al DIM, ar putea fi optimizat printr-o valoare de (50/50)%, în prezent acesta fiind favorabil militarilor. Principalul motiv pentru care numărul analiștilor civili ar trebui să crească și să fie egal cu cel al analiștilor militari este că personalul militar poate fi fluctuant pe funcții datorită prevederilor restrictive de management a resurselor umane militare (ex. menținerea cel mult 4 ani pe o funcție, limite de vârstă în grad, cursuri obligatorii în carieră pentru grade și funcții, ocuparea unor posturi de atașați ai apărării sau la diferite comandamente operaționale). De asemenea, personalul civil este mai stabil pe funcții, are o diversificată expertiză academică și joacă rolul de liant al personalului.
Un alt aspect important al încadrării în structurile de producere a DI îl reprezintă detașările analiștilor în teatrele de operații militare și misiunile de atașatură sau la comandamente militare NATO, misiuni ONU, UE etc. Aceste detașări sunt eficiente pentru experiența analiștilor, dar dacă se repetă de mai multe ori în carieră conduc la afectarea expertizei analitice pe un anumit sector sau problematică. În plus șefii compartimentelor de analiză/producție de DI trebuie să repartizeze în responsabilitate mai multe sectoare sau problematici unui singur analist, cu efecte negative pentru eficiența și valoarea produselor analitice ale DIM.
Formarea unui analist militar care să-și desfășoare activitatea la structura centrală a DIM este un proces complex, care cuprinde multiple alternanțe teorie-practică și poate avea o durată medie de 5 ani. În concepția Serviciului de informații militare al SUA, un analist poate atinge experiența și maturitatea deplină în analiză și sinteză după o perioadă de 7 ani, urmând să treacă de la palierul de execuție la cel de conducere, în medie după 10 ani. Importanța resursei umane alocate analizei și producerii DI reiese atât din stadiile de pregătire și formare prezentate mai sus (care sunt relativ îndelungate), cât și din calitățile și criteriile de performanță minime pe care trebuie să le aibă o persoană, atunci când își începe cariera de analist în domeniul informațiilor militare.
Pentru a se realiza condițiile de optim, calitățile și criteriile de performanță trebuie să includă:
studii superioare militare de lungă durată (Academiile Categoriilor de Forțe ale Armatei, Academia Tehnică Militară și Universitatea Națională de Apărare, precum și instituții similare din străinătate) sau studii superioare civile de lungă durată;
cunoașterea la un nivel foarte bun a minim două limbi străine, prima fiind engleza iar a doua franceza, germana, araba sau o altă limbă de interes pentru serviciul de informații;
o foarte bună pregătire academică în domenii de interes (drept, economie, geografie, istorie etc.);
experiența a minim unui teatru de acțiuni militare în funcții de analist sau lucrător în compartimente de prelucrare (producere) de DI;
absolvirea, pe cât posibil a unui curs de analiză politico-militară.
După intrarea în serviciul de informații militare, analiștii trebuie să dezvolte un set de competențe individuale necesare pentru managementul informațiilor, și care, printre altele, cuprinde:
perceperea și înțelegerea informațiilor din mediu pe baza unor filtre mentale prestabilite, din perspectiva alinierii la strategia și obiectivele DIM;
partajarea oportună și cu integritate a informațiilor de interes pentru colegii analiști și pentru decidenți (creșterea nejustificată a gradului de compartimentare a DI poate conduce la limitarea accesului analiștilor la informațiile de interes);
organizarea DI în hărți mentale vizuale și taxonomii;
generarea de intelligence acționabil, în termeni de consecințe și recomandări pentru decidenți;
protejarea patrimoniului informațional al DIM și recunoașterea acțiunilor de culegere de informații;
aplicarea unor principii de tip “arta războiului/păcii” în activitatea de analiză;
gândire în 3 pași în acțiunile curente: acțiune, contraacțiune, contra-contraacțiune;
utilizarea de scenarii și jocuri de război în activitatea de analiză;
integrarea creativă în activitatea analitică a unor concepte relevante (avertizare timpurie, management de risc, operații informaționale), pentru un comportament agil, proactiv și persuasiv;
predicția corectă a comportamentului și strategiilor comportamentale ale unor factori de decizie.
Este necesar ca după perioada de acumulare a experienței ca analist (5 ani) personalul din domeniul producerii de DI să urmeze Cursul postuniversitar de conducere a activității de informații militare, pentru a trece din domeniul funcțiilor de execuție în cel al funcțiilor de conducere.
Pe de altă parte, printre principalele măsuri necesare optimizării formării și pregătirii resursei umane destinate producției de DI se pot enumera:
creșterea numărului de analiști participanți la cursuri de specialitate în țară și în străinătate;
intensificarea cursurilor de perfecționare în mediul civil intern;
atragerea specialiștilor civili în mediul militar;
intensificarea schimburilor de experiență cu structuri militare similare de producere a DI din țări NATO și UE;
constituirea și operaționalizarea în cadrul structurii de formare și pregătire a resursei umane din DIM a unui curs distinct de analiză și producere a DI;
perfecționarea culturii informatice a personalului.
Abilitățile cognitive constituie un domeniu important al formării analiștilor din domeniul informațiilor militare. Principalele abilități cognitive necesare analiștilor din domeniul informațiilor militare sunt: cunoașterea limbii române la nivelul specializat al serviciilor de informații; exprimarea în scris – reprezintă capacitatea analistului de a utiliza cuvinte și propoziții în scris, pe care ceilalți să le înțeleagă. Presupune cunoașterea regulilor gramaticale și capacitatea de a alcătui propoziții, fraze și paragrafe; înțelegerea textului citit – capacitatea de a citi și a înțelege propoziții și paragrafe scrise; raționament inductiv – capacitatea de a combina DI separate, sau anumite răspunsuri la probleme cu scopul de a alcătui reguli și concluzii generale. Presupune capacitatea de a considera cauzele posibile pentru care situațiile se potrivesc/îmbină. De asemenea presupune producerea unei explicații logice pentru o serie de evenimente aparent nerelevante; raționament deductiv – capacitatea de a aplica reguli generale la probleme specifice și de a extrage soluții logice; recunoașterea tiparelor – abilitatea de a identifica sau detecta tipare cunoscute (un cuvânt, o schemă sau un obiect) care sunt ,,ascunse” în diferite materiale; înțelegerea mesajului verbal – abilitatea de a asculta și înțelege cuvinte și propoziții vorbite; ordonarea și gruparea DI – abilitatea de a folosi o regulă sau set de reguli date, pentru a ordona acțiuni sau lucruri într-o secvență logică și utilă. Acțiunile și lucrurile pot cuprinde cifre, litere, cuvinte, desene, propoziții, proceduri și operațiuni logice sau matematice.
Pe diferite trepte ale experienței analitice, analiștii percep diferit importanța abilităților cognitive, acționând pentru dezvoltarea unora dintre acestea și menținerea la un nivel redus a altora. Pentru eficientizarea activității de producere a DI, precum și pentru o bună dezvoltare a abilităților cognitive ale analiștilor este necesară cunoașterea celor considerate mai puțin importante și dezvoltate superior. În acest sens, Direcția de Informații a Apărării SUA (DIA) a organizat în anul 1999 un studiu la care a participat un număr de 41 analiști, care au avut sarcina evaluării conform propriilor percepții a importanței unor abilități cognitive. Într-un experiment, grupul 1 compus din 23 de analiști juniori (cu mai puțin de 7 ani experiență în analiza de intelligence) a considerat exprimarea scrisă și raționamentul inductiv ca fiind cele mai importante abilități cognitive iar pentru grupul 2, compus din 18 de analiști seniori (cu 19 ani media experienței), cele mai importante abilități cognitive au fost înțelegerea textului citit și recunoașterea tiparelor.
În acest caz, una din problemele de optimizare a pregătirii resursei umane din domeniul producerii DI este și dezvoltarea acelor abilități cognitive considerate de o parte din analiști mai puțin importante, adică înțelegerea textului citit și recunoașterea tiparelor la analiștii juniori, respectiv exprimarea scrisă și raționamentul inductiv la analiștii seniori. Aceste abilități cognitive amintite mai sus pot fi dezvoltate prin exercițiu zilnic al analiștilor, prin urmarea unor cursuri de specialitate sau chiar desfășurarea unor sesiuni de comunicări științifice, workshop-uri sau chiar a unor ședințe de brainstorming.
Modul de alocare a resursei umane constituie un criteriu important pentru creșterea calității producției de DI. Datorită complexității problemelor de gestionat, pentru a utiliza eficient personalul destinat producției de DI este indicată repartizarea a mai mult de un analist pe o arie geografică (spațiu sau sector), respectiv a 3 analiști, din care unul specializat în probleme militare și de securitate, unul în probleme politice și economice iar al treilea în rolul de integrator și analist șef de spațiu. Numărul de 3 analiști pe un spațiu de interes informativ poate fi optim deoarece îmbină eficient asigurarea nevoilor informative cu volumul cheltuielilor de personal necesar producerii DI. În prezent, serviciile militare de informații alocă începând de la un analist pentru 1-5 spații, până la 5-7 analiști pe un spațiu, caz în care specializarea este foarte mare, un analist putând fi responsabil, de exemplu, de logistica și transportul strategic al unei mari puteri militare.
Nivelul de cunoaștere a problematicii sectorului de către analiștii responsabili ar putea crește considerabil dacă analistul este cunoscător al limbii vorbite în sectorul de responsabilitate, dacă este licențiat în istoria țării (țărilor) din sector și dacă beneficiază de minim o deplasare de studii în sectorul de responsabilitate de 1-2 săptămâni, la fiecare 2 ani. Creșterea expertizei analistului pe un sector, se poate realiza și prin stabilitatea acestuia pe problematica sectorului. Astfel, este recomandată reducerea cât mai mult posibil a trimiterii analiștilor de la structurile centrale de analiză a DIM în teatrele de operații, care dacă îndeplinesc o funcție de analiză propriu-zisă se limitează la expertiza analitică a teatrului de operații respectiv, iar dacă îndeplinesc funcții de analiză primară în cadrul structurilor naționale de intelligence (RO-NIC – Romanian National Intelligence Cell), cu atât mai puțin își vor dezvolta expertiza strategică și analiza de previziune, necesară unui analist din cadrul structurilor centrale de analiză ale SNIM.
2.3.3. Optimizarea etapelor procesului de prelucrare (producere) a datelor și informațiilor militare
Procedurile de elaborare precum și capacitatea structurilor de prelucrare (producere) a DI sunt reduse, în general, din cauza relativei insuficiențe a personalului de specialitate. Această stare de fapt determină limitarea eficienței în activitatea de informații, în special în ceea ce privește elaborarea analizelor și evaluărilor multisursă.
Colectarea DI nu mai reprezintă o problemă. Există acum o abundență a informațiilor care poate avea ca efect ignorarea informațiilor relevante. De aceea problema actuală a serviciilor de informații militare o reprezintă prelucrarea (producerea) informațiilor relevante într-o asemenea manieră, încât să asigure beneficiarilor intelligence-ul necesar luării deciziilor.
Etapele procesului de prelucrare (producere) a DI sunt evaluarea, analiza, colaționarea și interpretarea și integrarea. Pentru evaluarea și interpretarea cu eficiență a DI, dar mai ales pentru elaborarea unor produse informative de calitate DIM trebuie să dispună de un sistem de stocare și regăsire a tuturor informațiilor disponibile, numit și un sistem de colaționare și înregistrare, care asigură recepția, sortarea, gruparea și înregistrarea DI în bazele de date, astfel încât părți de informație care se referă la un subiect distinct să poată fi regăsite, comparate, evaluate, analizate și extrase în forma dorită pentru a fi incluse în produsele informative. Pentru eficientizarea producerii de DI este necesară implementarea pe scară largă în cadrul DIM a standardelor și procedurilor NATO, ca și folosirea extensivă a sistemelor informatice și de criptare puse la dispoziție de Alianță-Battlefield Information Collection & Exploitation System (BICES). Colaționarea DI are loc după parcurgerea totală sau parțială a fazelor de evaluare și se desfășoară în mod automat pe baza datelor din partea tipizată a purtătorilor de DI expediați de organele de culegere.
Înregistrarea informațiilor în bazele de date contribuie esențial la eficiența și corectitudinea evaluării și interpretării acestora, facilitând elaborarea oportună a produselor informative, prin extragerea din bazele de date a tuturor DI despre un subiect dat. Metodele și tehnicile de înregistrare trebuie să asigure gestionarea tuturor informațiilor DIM, concomitent cu distribuirea produselor informative către beneficiar.
Pentru elaborarea produselor informative, etapele de evaluare și colaționare nu sunt suficiente și este necesară parcurgerea unei activități mai profunde, de transformare a DI primare în informații prelucrate, ce are loc în etapa de interpretare, prin care se dă sens informațiilor primare și se elaborează concluzii cu ajutorul conexiunilor cu DI existente în bazele de date și cu ipotezele formulate în timpul aprecierii informative.
A. Măsuri de optimizarea a evaluării DI
Evaluarea constă în determinarea valorii totale a unei anumite informații pe baza experienței anterioare, a cunoștințelor, a informațiilor primar-prelucrate disponibile, a informațiilor prelucrate precum și a posibilei evoluții viitoare a evenimentului. Informația trebuie evaluată în conformitate cu urgența și aplicabilitatea sa pentru o situație dată. Aplicabilitatea și urgența informațiilor sunt determinate de cererile informative și de aprecierea informativă.
Credibilitatea sursei este apreciată cu grade de credibilitate de la A la F, iar acuratețea informației de la 1 la 6.
Evaluarea reprezintă baza succesului colaționării și interpretării. Analiștii trebuie să conștientizeze valoarea unui proces de evaluare riguros, în caz contrar, prin culegerea și stocarea de informații fără valoare, va rezulta o bază de date supraîncărcată, greu exploatabilă. Totodată, rezultatul unui slab proces de evaluare va fi o interpretare superficială, incapabilă să prevadă evoluțiile viitoare.
Pentru a maximiza calitatea evaluării, procesul trebuie să țină cont obligatoriu de următoarele considerente:
relevanța – noua informație trebuie să fie relevantă scopului pentru care a fost culeasă. Ea trebuie să răspundă cerințelor informaționale și să rezolve problema informațională. De asemenea, noua informație trebuie să fie logic conectată cu informația deja existentă în baza de date;
credibilitatea – unei informații se determină prin compararea acesteia cu cea existentă. De regulă, informația care coincide cu cea disponibilă sau existentă este credibilă;
confirmarea informației – informația poate fi confirmată numai dacă este relevantă și dacă credibilitatea sa poate fi atestată de două sau mai multe surse independente;
confirmarea faptică (reală) – este cazul informației care este exact aceeași cu informația deja familiară și confirmată, sau se constituie într-o dovadă directă a celei din urmă;
informația suplimentară – poate confirma că informația existentă este utilă dacă:
informația prelucrată anulează toate celelalte deducții;
o anumită deducție, bazată pe informații noi, este realizată în conjuncție cu toate informațiile prelucrate cunoscute.
evaluarea prin mijloacele specializate – informația nouă trebuie să fie evaluată numai de către un specialist în domeniul respectiv.
B. Măsuri de optimizare a colaționării DI
Eficiența procesului de colaționare presupune ca toate DI primar-prelucrate sau prelucrate despre un eveniment sau subiect să fie disponibile într-o formă convenabilă analistului. Neglijarea colaționării poate conduce la situații în care, deși stocate în bazele de date, părți importante de informație nu au fost disponibile analiștilor, deoarece formatul acestora a fost diferit și astfel nu au răspuns cererilor de informație transmise de analiști în sistemul de baze de date, prin facilitățile de colaționare automată.
Un aspect important de eficiență în colaționare îl reprezintă folosirea combinată a sistemului de colaționare manual cu cel computerizat. În sistemul manual DI vor fi prezentate cronologic și în conformitate cu datele de pe formularul de lucru, iar în sistemul computerizat, acestea vor fi sortate și afișate pe ecran sau listate la imprimantă în conformitate cu criteriile de selecție, în ordinea relevanței lor, conform interogării analistului (după principiul motoarelor de căutare). Pentru reducerea timpului de accesare a DI, precum și pentru completitudinea acestora, sistemul de colaționare trebuie să fie caracterizat printr-un înalt grad de standardizare. Este necesar ca termenii index să fie sub un strict control, pentru a se evita redundanța și îngreunarea exploatării sistemului.
Sistemul de colaționare trebuie să asigure facilități de referință care să facă legătura cu informația originală sau cu alte DI similare.
Colaționarea trebuie să se realizeze în două sisteme operaționale distincte și anume un sistem natural sau funcțional (informația este înregistrată în conformitate cu anumite caracteristici ale sale – format, suport de transmitere și utilizare, grad de prelucrare etc.) și un sistem artificial sau forțat (în care sunt reflectate cererile utilizatorilor). Aceste două aspecte operaționale trebuie să fie armonizate și să nu impună unul celuilalt obstacole sau obligații.
Pentru reducerea considerabilă a timpului pe întreg ciclul informațional, sistemul de colaționare trebuie să fie compatibil cu cel de diseminare.
Eficiența sistemului de colaționare presupune reutilizarea și partajarea informațiilor deja colectate, organizate și procesate, astfel încât resursele alocate procesului de culegere de noi DI să fie valorificate optim în sprijinul beneficiarilor. Procesele și procedurile de colaționare precum și cele de reactualizare a bazelor de date trebuie să se producă prin sisteme de operare automată. Soluțiile IT de tipul portalurilor de intelligence permit, printre altele, observarea eventualelor modificări operate asupra bazelor de date și a documentelor, autorul modificărilor și numărul accesărilor unui document. Nevoia de reactualizare permanentă a DI și nerespectarea acestei cerințe face ca de multe ori analiștii să fie neîncrezători în acuratețea DI disponibile.
O colaționare optimă mai presupune:
stabilirea celor mai bune criterii de organizare a informației (taxonomie);
asigurarea disponibilității DI în cadrul unei baze de date și a unei rețele interne (Intranet);
o minimă analiză primară a DI pentru a fi repartizate eficient în bazele de date și a fi regăsite ulterior cu ușurință;
eliminarea DI perimate (depășite) pe durata actualizării bazelor de date, reducându-se astfel riscul aglomerării și chiar ,,sufocării informaționale”, existând totodată certitudinea că analiștii utilizează cele mai bune informații, dintre toate cele pe care le au la dispoziție;
elaborarea unor algoritmi de exploatare a bazelor de date, care trebuie să fie respectați de toți operatorii, în special de către cei care le actualizează sau le îmbunătățesc;
evitarea redundanței și a supraîncărcării informaționale. Redundanța este provocată de existența unui mare număr de informații care sunt, în esență, purtătoarele aceluiași mesaj și care multiplică activitățile din cadrul compartimentului de producere a DI, afectându-i eficiența. Redundanța informațională este rezultatul absenței coordonării sau a unei coordonări defectuoase a unor elemente ale sistemului producerii de DI.
Supraîncărcarea informațională este dată de vehicularea unor fluxuri informaționale mai mari decât capacitatea proiectată pentru circuitele informaționale respective și are ca rezultat blocarea ori întârzierea activităților de producere a DI.
C. Măsuri de optimizare a interpretării DI
Interpretarea DI este cea mai importantă etapă a procesului de producere a DI și implică, printre altele, testarea ipotezelor/acțiunilor inamicului și, prin urmare, testarea valabilității, respingerea sau modificarea acestora.
O interpretare eficientă începe deja în timpul fazelor de evaluare și colaționare. Astfel, părți elementare de informații pot fi interpretate imediat ce satisfac criteriile de evaluare și, de asemenea, înainte să fi fost colaționate în mod normal.
Interpretarea cuprinde analiza și integrarea. Ca parte a interpretării, analiza trebuie să aibă un caracter sistematizat și să se desfășoare prin aplicarea tehnicilor, metodelor și instrumentelor de analiză specifice. Analiza realizată în mod optim trebuie să ofere ofițerului de informații analist următoarele avantaje: pot fi identificate și investigate tendințe de evoluție a fenomenului analizat; se pot identifica întrebările fără răspuns; se pot elabora diverse teorii; forțează disciplinarea ideilor; dezvoltă intuiția și discernământul.
Analiza trebuie să evite fenomenul ,,gândirii de grup”. Serviciile de informații militare trebuie să păstreze o balanță corectă între analiza (informarea) curentă și estimarea (analiza) pe termen mediu și lung. În ultimii ani, CIA a acordat o mai mare atenție analizei pe termen mediu și lung, dar în prezent accentul se pune pe informarea curentă.
Pentru a-i crește eficiența și valoarea, procesul de analiză trebuie să se orienteze preponderent spre creșterea gradului de anticipare și prevenire a riscurilor și amenințărilor atât la adresa securității naționale, cât și a NATO.
Un alt aspect care favorizează analiza și oferă un grad mare de verificare a valorii produselor informative, îl reprezintă utilizarea sistemului NATO de tip BICES, ca sistem standard pentru schimburile de informații. Sistemul înalt securizat de tip BICES permite atât schimburile de intelligence între națiunile membre ale Alianței, cât și între statele partenere care fac parte din rețea.
Pe măsură ce aceste sisteme informatice se vor dezvolta în teatrele de operații, acestea vor trebui modernizate prin adăugarea unor capabilități de translație, filtrare, organizare și de analiză a informațiilor.
Procesul de analiză poate crește în calitate dacă analiștii au în vedere în procesul de producere a DI următoarele:
căutarea sistematică a DI în toate sursele deschise și exploatarea lor în toate tipurile de produse analitice;
instrumentele analitice au rolul de sprijini analistul și nu de a suplini efortul acestuia;
nu trebuie stabilită o ierarhie a surselor (unele mai privilegiate decât altele), sau a metodelor analitice; analiștii trebuie să utilizeze, în mod constant, o gamă variată de instrumente, metode și tehnici de analiză și niciuna dintre acestea nu trebuie privită ca excepțională sau alternativă;
metodele bazate pe formularea ipotezelor trebuie utilizate frecvent, pe lângă abordările tradițional-inductive bazate pe evidențe;
utilizarea mai largă a testelor de diagnoză a evidențelor, prin aceasta analiștii îmbunătățindu-și abilitatea de a confirma sau a nega ipoteze;
colaborarea trebuie privită ca o activitate de rutină și nu una excepțională, iar repartizarea sarcinilor este un atribut esențial al managerilor de la primul nivel al analizei ,,intelligence”. Un nivel scăzut al sarcinilor pentru un analist conduce la subutilizarea acestuia (cu efecte negative asupra atitudinii ulterioare a acestuia față de muncă), iar un nivel prea ridicat al solicitării acestuia poate avea consecințe negative atât pentru analist cât și pentru DIM (atunci când se confruntă cu un volum mare de sarcini, analistul este lipsit de timpul necesar pentru căutarea DI, stocarea și înțelegerea acestora pentru testarea diferitelor ipoteze, validarea sau negarea acestora, rezultatul putând conduce la interpretări și evaluări eronate);
analiza și evaluarea trebuie să se realizeze permanent, nu numai după producerea evenimentului;
editarea nu trebuie să reprezinte un simplu mod de transmitere a DI.
Totodată, o analiză eficientă nu se poate realiza fără promovarea la analiști a gândirii critice, unele dintre principalele modalități fiind:
proiectarea unui mecanism pentru identificarea celor mai adecvate practici de analiză în activitatea de informații militare;
articularea unui plan cuprinzător, care să aibă ca scop îmbunătățirea analizei alternative, care face legătura dintre priorități și scopuri specifice;
verificarea periodică și îmbunătățirea suportului metodologic al analizei;
implementarea unui curriculum de instruire, care să asigure expunerea în profunzime a instrumentelor de analiză alternativă și a tehnicilor de prezentare, concentrându-se mai întâi asupra instruirii comandanților (managerilor);
utilizarea intensă a unor tehnici precum echipa roșie (rolul adversarului), avocatul diavolului – (provocarea deliberată a analiștilor asupra unui punct de vedere care, îndeobște, pare de necombătut), analiza bazată pe evaluări competitive (echipa A versus echipa B).
Integrarea presupune îmbinarea elementelor semnificative care au fost izolate în timpul analizei noii informații primar-prelucrate, cu cele obținute din DI deja cunoscute. Integrarea presupune 4 subetape (identificarea, activitatea, semnificația și formularea concluziilor) distincte, deși în practică este dificil a se realiza separarea între acestea. În producerea DI, DIM trebuie să aplice principiul prevenției informative, respectiv să-și îndrepte eforturile informaționale spre mediile (locurile) unde se estimează că se vor desfășura evenimente de interes sau unde acestea sunt în curs de desfășurare. Cererile de informații despre o acțiune încheiată sunt tardive și înclină balanța de la „pro-activ” la „reactiv” sau de la „oportunitate” la „istoric”.
2.3.4. Optimizarea calității datelor și informațiilor
Creșterea calității datelor și informațiilor culese, precum și optimizarea calității produselor de intelligence reprezintă cea mai importantă sarcină a structurilor de culegere și a celor de prelucrare (producere) a DI din cadrul oricărui serviciu de informații militare. Prin creșterea calității DI, DIM poate să răspundă mai bine cerințelor informative ale beneficiarilor utilizându-și, în același timp, mai eficient resursa umană specializată. Optimizarea calității DI necesită alocarea de resurse variate (umane, financiare, tehnice) și are ca element de control feeedback-ul transmis de beneficiarii produselor informative.
Conform IPS 3 – Doctrina de Informații, Contrainformații și de Securitate a Armatei României, datele sunt informații neprelucrate de orice natură, cu caracter neechivoc, utilizate pentru elaborarea informațiilor prelucrate. Același document definește informațiile (intelligence) ca fiind informațiile prelucrate ca produs rezultat din procesarea analitică a datelor referitoare la state/națiuni străine, forțe/elemente ostile sau potențial ostile și zone de operații.
Datele sunt fapte reprezentate ca un eveniment în afara contextului și fără relații cu alte lucruri. Datele prin ele însele au obiective și înțelesuri reduse.
Informațiile sunt date care au înțeles și obiectiv. Modalități de a adăuga valoare datelor sunt:
contextualizare – scopul pentru care datele au fost culese;
clasificare – unitățile de analiză sau componentele cheie ale datelor;
efectuarea de calcule – analiza matematică sau statistică;
corectare – eliminarea erorilor;
condensare – aranjarea într-o formă concisă.
Informațiile se obțin din date prin adăugare de structuri, categorii și procese, incluzând modele de date, transformări funcționale, întrebări și reprezentări – într-un proces care generează creșterea obiectivității, utilizabilității și certitudinii. Fiecare din aceste dimensiuni este descompusă mai departe. Obiectivitatea include aspecte ca acuratețe, existență, cauzalitate, consistență, oportunitate, completitudine, lipsa ambiguității și securitate. Utilizabilitatea include ușurința interpretării, disponibilitate și securitate. Veridicitatea include credibilitate, încredere și învățămintele acumulate din experiență.
Transformarea datelor în informații este o activitate dificilă atât ascendentă, cât și descendentă din cauză că impactul asupra calității informației este evaluat numai prin includerea ambelor părți ale interfeței. Astfel, calitatea informației este îmbunătățită. Structurarea datelor astfel încât să se reducă incertitudinea, le conferă valoare și astfel acestea devin informație.
Etapa superioară pe scara cunoașterii după informații este reprezentată de cunoștințe, definite ca fiind „totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”.
Piesa de bază în construirea cunoștințelor o reprezintă data. Informațiile adaugă contextul prin relațiile dintre date și alte informații. A avea cunoștințe presupune îmbinarea de informații cu exemple între date, informații și alte cunoștințe cuplate cu înțelegere și cunoaștere. Pasul final înseamnă trecerea de la cunoștințe la înțelegere. Înțelegerea este definită ca fiind cunoștințe aplicate. Cunoștințele sunt deținute de persoane, nu de tehnologii și astfel vor cere un efort uman masiv. Tehnologia ajută la captarea informațiilor, dar ea nu creează cunoștințe. Tehnologiile utile includ motoare de căutare, aparate de scanare, software de recunoaștere a vocii și a caracterelor optice, agenți inteligenți, sisteme pentru managementul bazelor de date și depozite de date. După ce informația este identificată, colectată și gestionată este transformată în cunoștințe. Acest proces reclamă clasificare, analiză și sinteză, necesitând intervenția umană. Cunoștințele nu se creează prin tehnologii. Numai ființa umană exprimă informația într-un format care face transformarea cu ușurință a acesteia în cunoștințe. Tehnologiile utile pentru această fază a procesului de management al informațiilor includ software de analiză statistică, instrumente de înțelegere a datelor și sisteme de suport decizii, inteligența artificială și instrumente de vizualizare a datelor.
Spre deosebire de materia primă fizică, datele și informațiile nu se consumă și se utilizează repetat în scopuri variate. Valoarea materiilor prime într-o organizație este clară, cel puțin din perspectivă contabilă. Prin contrast, valoarea datelor depinde aproape în întregime de utilizarea lor, valoare care nu este cunoscută niciodată în întregime.
Datele, informațiile și cunoștințele se află într-o strânsă interdependență, relațiile dintre ele fiind în ambele sensuri. Dacă datele se colectează, devin informații după anumite prelucrări, iar în continuare informațiile se transformă în cunoștințe, relația are loc și în sens invers. În vederea îndeplinirii anumitor obiective este necesară dezvoltarea cunoștințelor prin adăugarea de noi informații, informații care se obțin prin culegerea de noi date. Astfel, posesorul unui anumit nivel de cunoaștere are capacitatea de a căuta noi date în vederea dezvoltării cunoașterii în domeniul respectiv.
Indicatorii de calitate a DI se împart în trei categorii, respectiv indicatori de calitate intrinseci, contextuali și de reprezentare.
Indicatorii de calitate intrinseci descriu DI în orice context și reprezintă dimensiunea valorică a calității: acuratețe/exactitate, obiectivitate, credibilitate, reputație.
Acuratețea consideră DI ca fiind corecte sau incorecte și definește un indicator de acuratețe, Ia, în modul următor:
, unde: (3.1)
Ndic – numărul de DI corecte;
Ndii – numărul de DI incorecte.
Corectitudinea este dată de măsura în care DI culese de un sistem informațional reflectă situația din lumea reală, pe care intenționează să o reprezinte.
Obiectivitatea este gradul în care DI sunt neprejudiciate și imparțiale.
Credibilitatea este dată de gradul în care DI sunt acceptate sau privite ca adevărate și reale.
Actualitatea este un aspect foarte important al calității DI, deoarece valorile datelor se modifică în timp. Intervalul de timp dintre momentul în care o valoare a unor DI se modifică și momentul actualizării lor este inerent. Actualitatea se referă la gradul în care o DI este „la zi”. A fi la zi și actualitatea sunt cazuri speciale ale corectitudinii și respectiv acurateței. Situația în care o DI este depășită reprezintă un tip de inacuratețe și anume aceea din punct de vedere al timpului.
Reputația este gradul în care DI sunt apreciate din punct de vedere al sursei sau conținutului lor.
Indicatorii de calitate contextuali se referă la modul în care utilizatorii privesc DI pe care le folosesc și ce așteptări au în cazul utilizării lor. Cele mai importante dimensiuni contextuale sunt: relevanța, valoarea adăugată, oportunitatea, completitudinea, volumul și ortogonalitatea.
Relevanța se referă la faptul că DI furnizate sunt necesare aplicației căreia i-au fost furnizate.
Valoarea adăugată este gradul în care DI aduc beneficii și furnizează avantaje prin folosirea lor.
Oportunitatea constă în gradul în care vechimea DI este adecvată pentru activitatea de realizat.
Volumul reprezintă gradul în care cantitatea sau volumul DI este adecvat.
Completitudinea se definește ca fiind situația când toate stările lumii reale care se doresc a fi modelate sunt surprinse în sistemul informațional care le reprezintă.
Indicatorii de reprezentare conțin dimensiunile care se referă la forma în care DI sunt reprezentate în vederea utilizării, respectiv:
Concizia reprezintă gradul în care DI sunt reprezentate compact și în volum adecvat. Concizia presupune, de exemplu, prezentări scurte, complete și la obiect.
Ușurința înțelegerii reprezintă măsura în care DI sunt clare și fără ambiguități.
Cantitate suficientă de DI se referă la gradul în care cantitatea sau volumul de DI sunt adecvate scopului pentru care acestea au fost colectate.
Indicatorii de reprezentare includ accesibilitatea și securitatea accesului.
Accesibilitatea presupune ca DI să fie disponibile ușor și în timp scurt, iar algoritmii de căutare și regăsire să se încheie cu succes folosind criterii dintre cele mai variate, inclusiv definiri incomplete de chei de căutare.
Securitatea accesului reprezintă gradul în care accesul la DI este restricționat și, astfel, protejat. Cele două dimensiuni ale calității se află în conflict. Asigurarea securității ridică unele bariere în calea accesibilității. Din aceste considerente este necesar să se realizeze unui echilibru între cele două dimensiuni. La proiectarea, dezvoltarea și implementarea aplicațiilor informatice se iau în considerație factorii care influențează accesibilitatea DI. Aceștia variază și în funcție de alte considerente, respectiv:
resursele de calcul insuficiente determină o accesibilitate redusă;
confidențialitatea și izolarea asigură securitatea accesului;
analiza și computerizarea datelor:
interpretabilitatea și înțelegerea – DI computerizate sunt inaccesibile deoarece necesită un număr mare de specialiști pentru interpretare;
reprezentarea consistentă și concisă – tehnologia avansată permite stocarea datelor text și imagine, date inaccesibile din cauza capacității reduse de combinare imagini și texte;
volumul – influențează viteza de prelucrare, iar procesarea lentă din cauza volumului mare de DI influențează oportunitatea, unele DI fiind inaccesibile la nevoie.
Elementele de cuantificare a datelor și informațiilor sunt prezentate mai jos:
Gradul de veridicitate a DI (Gv) se poate defini prin relația (3.2), unde:
v – volumul de DI utile conținute în mesaj v ≤ R;
R – volumul de DI necesar descrierii complete a evenimentului în cauză;
P – probabilitatea interpretării reale de către oganele de culegere a DI care au stat la baza întocmirii mesajului (0≤ p≤1). Această probabilitate se alocă de către ofițerul-analist pe baza experienței anterioare în lucrul cu organul de culegere.
Gradul de oportunitate a DI (Go), definit prin următoarea relație:
unde:
Th=timpul în care DI sunt necesare factorului de decizie;
Td=timpul necesar transmiterii DI de la sursă, via organul de culegere, la compartimentul de analiză și producere a DI;
Tp=timpul de prelucrare a DI în cadrul compartimentelor de analiză și producere;
To= durata de valabilitate a informației.
Gradul de accesibilitate a DI (Gs), reprezintă măsura în care informațiile dintr-un mesaj informativ pot fi înțelese, utilizate și acceptate ca relevante unei probleme informative.
, unde: (3.4)
v= volumul de informații utile din mesaj v ≤ V;
V= volumul informațiilor culese.
Calitatea DI (Ci), care pe baza credibilității, oportunității și accesibilității, poate fi exprimată astfel:
(3.5)
Costul securității DI (Csdi) – resursele alocate protecției DI cuprind următoarele costuri: costurile echipamentelor de protecție, care includ și cheltuielile de instalare, întreținere, pregătire, uzură etc.; costurile de personal, respectiv cheltuielile privind salariile, primele, asigurările și serviciile pentru personal etc.; costurile de regie, nepredictibile, dar strict necesare pentru protecție; costul oportunității și potențialele economii în funcție de varianta de protecție aleasă, respectiv eficiența securității și riscul asumat. Astfel costul asigurării protecției DI (Csdi) include prețul sistemului de securitate, al manoperei, al implementării și al funcționării acestuia. Dacă la aceste costuri se mai adaugă și cel al insecurității, rezultă o imagine completă a resurselor care trebuie alocate pentru protecția DI.
Costul insecurității (Cisdi) poate fi estimat ca fiind suma dintre:
costurile primare (Cp), reprezintă costul DI (Cdi) pierdute prin evenimentul de securitate produs și a erorii de asigurare a protecției;
costurile adiacente (Ca), respectiv costul reparațiilor sau de înlocuire a echipamentelor distruse, mai mari decât cele primare. De regulă, potrivit statisticilor, acestea sunt de cel puțin zece ori mai mari decât costurile primare, astfel:
Cisdi = Cp+Ca=~11Cp.
Din experiență practică, în general, costurile de securitate reprezintă 15-20% din costurile primare:
Csdi = (0,15-0,20) × Cp
Reiese că raportul dintre pierderile cauzate de insecuritate și costurile de securitate este de la 11/0,2 la 11/0,15, respectiv de la 55 la 73. Așadar, prin investirea unei sume de 10.000 USD pentru securitatea informațiilor, se poate evita o pierdere de la 550.000 la 730.000 USD. Investițiile (resursele) alocate pentru protecție într-un sistem informațional trebuie să fie proporționale cu valoarea DI care se doresc a fi protejate, cu riscul acceptat și cu costul posibil de suportat. Indicatorul de ,,calitate” a DI (Ci) este direct proporțional cu veridicitatea, oportunitatea și accesibilitatea DI respective. Din formula gradului de accesibilitate (Gs), se observă că volumul DI utile din mesaj grevează asupra calității informației și, implicit, asupra calității și operativității activității informative.
Astfel, pentru a avea un grad superior de accesibilitate al DI este necesar ca DIM să reducă din totalul informațiilor culese procentajul celor exclusiv din surse deschise și să crească corespunzător volumul DI din celelalte tipuri de surse dintre care cele HUMINT au o importanță deosebită. În plus, raportul dintre calitatea și volumul informațiilor primite de la structurile de culegere trebuie privit în strânsă legătură cu posibilitățile DIM de evaluare, colaționare și interpretare. Nu puține au fost cazurile când servicii de informații valoroase s-au confruntat cu situații de surplus de informații, care duc la neprocesarea întregului volum de DI la dispoziție și, cel mai grav, la neconsiderarea celor mai importante și relevante DI, datorită aglomerării și chiar sufocării informaționale. Luând în considerare posibilitățile moderne de prelucrare a DI, care măresc considerabil gradul de veridicitate (prin evaluare, interpretare și comparații logice), gradul de oportunitate (prin mărirea vitezei de transmitere, de evaluare, de colaționare și de interpretare) și gradul de accesibilitate (diferite forme de reprezentare, posibilități de accesare a unui volum mare de DI), valoarea lui Ci se apropie tot mai mult de 1, adică de zona utilității maxime, ceea ce reprezintă un deziderat major al serviciilor de informații militare moderne. Având în vedere posibilitățile actuale ale DIM, situarea Ci în plaja dintre 0,7 și 0,75 este normală. Creșterea finanțării DIM la sume cuprinse între 70-80 milioane Euro ar putea aduce Ci chiar la o valoare de 0,80-0,85, ceea ce reprezintă o performanță chiar la nivel mondial. Odată cu creșterea finanțării trebuie să se mențină o proporție balansată între investiția în tehnica modernă și cea în pregătirea resursei umane, existând în ultima perioadă o tendință de favorizare a primei.
CAPITOLUL III
OPTIMIZAREA ȘI PERSPECTIVA SISTEMULUI DE INTELLIGENCE
3.1. CONSIDERAȚII PRIVIND AGRESIUNILE INFORMAȚIONALE
Pentru respectarea cerințelor paradigmei procesual-organice de investigare a agresiunilor informaționale, în acest capitol îmi propun să pun în evidență o modalitate de explorare a viitorilor posibili ai acestui tip de agresiune, atât în orizonturile active, cât și în cazul în care se adoptă orizontul informațional generat de modelul procesual-organic.
3.1.1. Explorarea viitorilor posibili ai agresiunilor informaționale în orizonturile active
Explorările viitorologice se pronunță asupra posibililor sociali pe care interpretorii activi îi fac posibili în condițiile sociale date de realii ce funcționează ca sisteme de referință. Ele sunt posibile în măsura în care sunt realizate studii istoriografice care au nuanțat ontologiile ce întrețin fiecare orizont interpretativ, respectiv informații nu numai despre realii sociali care se succed, ci și despre orizonturile informaționale în care oamenii au acționat, despre genurile de procese pe care ele le-au făcut posibile, despre succesiunea lor.
În cazul studiului agresiunilor informaționale ontologia procesual-organică dezvăluie existența procesorilor de informații, reconstrucția lor succesivă și capacitatea acestora de a genera agresiuni, iar studiile istoriografice relevă dependența evoluției agresiunilor, a modalităților de exprimare a acestora, de orizonturile informaționale în care oamenii se manifestă. Concluzia care se desprinde este că fiecare orizont informațional deschide alți posibili agresiunilor, că acestea sunt actualizate treptat, în măsura în care oamenii devin capabili să proceseze efectiv informații folosind resursele procesorilor sociali.
Rolul studiilor viitorologice este ca, prin folosirea sistematică a produselor modelărilor ontologice și istoriografice, să identifice viitorii posibili pe care orizonturile active le deschid agresiunilor informaționale. Rezultatele obținute se constituie în repere utile pentru investigarea praxiologică în procesul proiectării, desfășurării și evaluării urmărilor agresiunilor de acest tip, precum și pentru contracararea lor.
Considerăm că elementele de care dispunem ne permit să facem estimări asupra posibililor agresiunilor informaționale în acest orizont interpretativ pornind de la realii existenți și posibilitățile lor de evoluție. În acest sens, relevante sunt următoarele repere:
a) Concomitent cu încetarea confruntării globale și cu schimbarea repartizării forțelor politico-militare, un război mondial pare a fi puțin posibil; crește însă pericolul declanșării războaielor locale, de mică intensitate, însoțite de intense agresiuni psihologice în care nu vor mai fi implicate state. În acest sens sunt sugestive restructurările care se produc în organismele militare: reducerea efectivelor, creșterea profesionalizării, scăderea rolului armamentului nuclear, care se transformă într-un mijloc de ponderare strategică, creșterea performanțelor armamentului clasic, constituirea unor structuri specializate pentru agresiuni psihologice.
b) În corelație directă cu cele relevate mai sus se constată schimbarea raportului între strategia directă și strategia indirectă. Importanța acțiunilor indirecte (influențarea politică, economică, psihomorală, etnică, religioasă, informațională ș.a.) crește în mod constant în defavoarea unor confruntări sângeroase cu uriașe pierderi umane, materiale și financiare. În războiul din zona Golfului Persic și în cel din spațiul Iugoslaviei se pot observa deja combinații între modalități convenționale de luptă și elemente conturate abia în germene, care prefigurează viitorul război, cel puțin sub aspectul tehnicilor sofisticate și al rolului important al informației militare.
e) Pe măsură ce folosirea armelor în rezolvarea problemelor litigioase devine o variantă limitată substanțial se dezvoltă și se diversifică arsenalul de desfășurare a agresiunilor informaționale, induse pe teritoriul țintelor vizate prin tehnicile specifice subversiunii. In legătură cu acest aspect, în urma restructurărilor și reconsiderărilor conceptuale, încă în curs de desfășurare, tendința este de a se impune sintagma de “război (luptă) informațional(ă)”. Acesta este produsul erei informaționale și include o plajă mare de acțiuni și de mijloace care îi imprimă însă un caracter eterogen și dezarticulat întrucât scopul propus, respectiv “țintirea” informațiilor și a funcțiilor de informare ale inamicului, precum și protejarea celor proprii, mijloacele preconizate, respectiv operațiile psihologice, războiul electronic, inducerea în eroare, atacul fizic, diferitele măsuri de securitate și diversitatea teoriilor care le fundamentează, în orizontul informațional generat de științele particulare sunt genuri de manifestări sociale care nu sunt numai diferite, ci și incompatibile (de ex. operațiile psihologice și războiul electronic).
Acceptarea conceptului în varianta lui unificatoare, dacă acordăm informației acest rol (este considerată de tot mai mulți specialiști al cincilea mediu distinct de confruntare), este impusă de evoluțiile care au loc în societate, ca urmare a progreselor în tehnologiile informaționale.
Astăzi nu mai reprezintă un secret și nici nu mai miră pe nimeni faptul că, în strategiile de securitate, marile puteri își propun ca scop fundamental cucerirea și menținerea superiorității/supremației informaționale. Informația a căpătat importanță strategică, ea însemnând putere pentru cel care o deține. Aceasta nu este însă suficient. Pentru a o valorifica satisfăcător este necesar să se dispună de capacități de procesare adecvate, lucru mai greu de realizat în condițiile în care coexistă numeroase teorii și metodologii, care pot fi folosite de oponenți, situații în care pentru a deveni compatibil este nevoie, fie să le identifici pe cele ale inamicului, fie să dispui de o teorie transdisciplinară (cum este, de exemplu, modelul procesual-organic) cu un grad de generalitate suficient de larg pentru a permite abordarea unitară a domeniilor în atenție.
d)Teoretizările care se fac se încadrează în două tendințe: prima, bazându-se pe ideea existenței armei informaționale îi restrânge acesteia domeniul la așa numita luptă a computerelor; a doua se fundamentează pe trei condiții principale și anume: lupta informațională privită ca un fenomen cu caracter permanent, specific societății omenești de la apariția ei; creșterea considerabilă a eficienței luptei informaționale, ca urmare a creării spațiului informațional transnațional, determinând globalizarea lui; teoria luptei informaționale este privită ca știință care acumulează cunoștințele omenești cu privire la legitățile, principiile, formele, procedeele și mijloacele de obținere a superiorității informaționale asupra inamicului, inclusiv cu ajutorul luptei informaționale.
Teoretizările care se realizează vizează includerea nu numai a cunoștințelor empirice și construcțiilor teoretice referitoare la lupta radioelectronică și informațională ci și procedeele de ducere a acestora în conflictele contemporane, precum și bogata experiență istorico-militară generalizată cu privire la organizarea și ducerea luptei informaționale (se explorează și se valorifică, pentru a fi perfecționate, toată experiența și problematica circumscrise de ceea ce se numește acum acțiune psihologică).
Concluzionând, în orizontul informațional activ modelarea viitorologică evidențiază că tendința dezvoltării și evoluției agresiunilor informaționale au la bază, în continuare, deschiderile pe care le fac științele particulare a căror limite au fost supuse atenției în capitolul al III-lea. Prin folosirea sintagmei “război (luptă) informațional(ă)” se constată tendința de a reuni într-o teorie aparent unitară (caracteristică imprimată de folosirea termenului informație) concepții și metodologii care aparțin unor științe ce abordează aspecte diferite ale realului, ele însele conținând numeroase puncte de vedere, care se contrapun sau sunt limitative.
Acest aspect, precum și faptul că mijloacele prin care se desfășoară aparțin celor actuale, face ca unificările și utilizarea unitară să fie inoperante sau deosebit de dificile (numeroase specializări, forme, metode și tehnici diferite, de la un mijloc la altul etc.).
3.1.2. Explorarea viitorilor posibili ai agresiunilor informaționale în orizontul informațional propus de modelul procesual-organic al procesualității sociale
În situația enunțată studiile viitorologice explorează posibilitățile deschise de modelele procesual-organice ale celor trei mega-procesualități (abiotic, biotic și social). Viitorii sociali posibili generați de paradigma procesual-organică pot fi explorați dacă se acceptă ca interpretare-cadru sociologia procesual-organică. Acești posibili sunt cei care decurg din acceptarea distincției dintre bio-procesori și interpretori, din acceptarea schemei conexiunilor dintre homo-interpretori și socio-interpretori, din descoperirea posibilităților ca oamenii să se situeze deliberat în mai multe stări funcționale și să realizeze interpretări simbolice și analitice cu privire la situația lor socială și a organizărilor sociale care îi înglobează.
Deschiderile oferite de ontologia procesual-organică și sociologia pe care o face posibilă duc la conturarea unor posibilități de acțiune, atât pentru oameni, cât și pentru socio-organizări, care sunt nu numai inaccesibile altor orizonturi informaționale, ci și incompatibile cu unele dintre ele.
În orizontul informațional propus de model, viitorii posibili ai agresiunilor informaționale sunt determinați de dezvoltările care au loc în capacitatea interogativă a oamenilor și socio-organizărilor. Aceasta este cea care face posibile și, în același timp, limitează agresiunile militare de amploare, ca urmare a consecințelor lor distructive și conțin, ca alternativă, cu o pondere tot mai mare, agresiunile informaționale, ascunse și reci, promovate prin intermediul unor strategii sociale (politice, economice etc.), aparent favorabile pentru cei vizați, în realitate ele slujind intereselor expansioniste ale inițiatorilor.
Explorările viitorologice ale posibililor agresiunii informaționale în orizontul deschis de modelul procesual-organic pune în vedere următoarele aspecte care influențează în mod direct exprimările și urmările acestora:
a) Creșterea capacității interogative face posibile construcții simbolice și conceptuale tot mai nuanțate, suficient de elaborate, care favorizează conceperea strategiilor de tip expansionist, pentru a provoca agresiuni tot mai dificil de identificat.
b) Modelul aduce în prim plan procesorii de informații și orizonturile interpretative pe care ei le întrețin. Agresiunile informaționale devin mult mai probabile deoarece produsele procesării interogative fac procesorii de informații ai părții adverse modelabili, deci transparenți și vulnerabili, situație în care este favorizată, explorarea posibilităților de intervenție în interpretori și bio-procesori, în vederea disfuncționalizării și dezorganizării capacității acestora de a procesa informații, până la patologizare.
c) Creșterea decalajelor și, ca urmare, dezvoltarea neechivalentă a capacităților interogative a oamenilor și socio-organizărilor, a națiunilor (generațiile de teorii folosite, ponderea produselor interogative simbolice sau conceptuale, tehnologii de stocare și procesare a informațiilor), le încurajează pe cele mai performante să acționeze deliberat pentru a anihila capacitatea de gestionare a altor socio-organizări, îndeosebi a celor ce nu sunt încă în măsură să fructifice rezultate ale procesării interogative conceptuale.
d) Dezvoltarea teoriilor despre om și organizații, a științelor socio-umane, ale comunicării și ale telecomunicațiilor, a tehnologiilor de stocare și procesare a informațiilor fac posibile proiecte de modelare a proceselor macro-sociale, de diagnosticare a centrelor de putere (politică, economică, militară, religioasă etc.), a raporturilor și relațiilor dintre ele, care pot fi folosite sistematic pentru a concepe și desfășura agresiuni informaționale.
În concluzie, explorarea viitorologică dezvăluie posibilități care decurg din valorificarea paradigmei procesual-organice și a produselor interogărilor pe care le fac posibile. In acest sens, modelările viitorologice ale agresiunilor informaționale oferă suficiente indicii asupra acelor posibilități care pot să devină reali, astfel:
– agresiunile energetice și informaționale sunt posibile, în continuare, atât timp cât nu se clarifică situația națiunilor în procesualitatea socială și cât timp nu se transcende modalitatea ideologică de raportare la social;
– agresiunile informaționale tind să devină principala forță a agresării, întrucât elimină neajunsurile agresiunilor energetice (pierderi uriașe, îndeosebi cele umane; cheltuieli uriașe etc.), sunt invizibile sau foarte greu de identificat și, ca urmare, pot fi promovate în interiorul unor strategii sociale, ceea ce le amplifică posibilitățile de agresare, le face mai subtile și mai performante;
– viitorii posibili ai agresiunilor informaționale, în orizontul generat de modelul procesual-organic, reprezintă un pericol mai mare pentru oameni, organizații și socio-organizări, întrucât pentru proiectarea și desfășurarea lor se folosesc teorii și tehnologii performante, prin care se realizează ample dezinformări, manipulări simbolice, strategii de abrutizare și uniformizare a oamenilor, care înlesnesc, spre deosebire de agresiunile militare, controlul social complet al “țintei”, într-un cadru de aparentă democrație, de aparentă libertate a ființei umane (de fapt cele mai sofisticate și importante acțiuni specifice agresiunilor informaționale sunt purtate fără ca adversarul să afle vreodată că a fost “înfrânt”);
– explorarea viitorologică înlesnește și studii care să ofere indicii pentru identificarea evoluțiilor periculoase și evaluarea consecințelor viitorilor posibili ai agresiunilor informaționale, precum și pentru găsirea unor soluții realmente benefice cu ajutorul cărora să se protejeze oamenii, organizațiile și socio-organizările, să se asigure prevenirea și descoperirea agresiunilor de acest tip, iar dacă se produc să fie contracarate eficient.
Explorările viitorologice ne atenționează că agresiunile informaționale devin preponderente. Ca urmare, dincolo de măsurile de protecție a fiecărei națiuni se cer efectuate presiuni pentru a se bloca acest tip de agresiune la nivel global, îndeosebi prin măsuri legislative, dar și prin instituirea unor centre de cercetare care să supravegheze și să semnaleze agresiunile informaționale promovate prin mass-media sau alte modalități, mai mult sau mai puțin subversive.
3.2. ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE STRATEGIILOR DE CONTRACARARE A AGRESIUNILOR INFORMAȚIONALE
Specialiștii militari apreciază că “blindajul” cel mai eficace împotriva agresiunilor de acest tip se confecționează din timp. El constă din activitățile și măsurile întreprinse pentru a împiedica (anihila, zădărnici) planurile, mijloacele, intențiile și acțiunile inamicului. Ca urmare, se elaborează planuri care să fie opuse planurilor, se imaginează teme (idei) care să fie opuse temelor (ideilor), se organizează acțiuni pentru a descuraja, împiedica sau anihila acțiunile inamicului.
Pentru ca acestea să fie eficiente, este necesar să se dispună de modele teoretice și metodologice care să ofere interpretări-cadru compatibile cu cele ale agresorului și să permită identificarea soluțiilor corecte de intervenție pentru menținerea echilibrului funcțional al oamenilor și organizărilor sociale în situații limită.
În cadrul acestui capitol îmi propun să formulez o problematică de studiu a conceptului de contracarare, să întreprind o analiză comparativă a posibilităților deschise contracarării de psihologii și să schițez o variantă de soluție din perspectiva procesual-organică.
3.2.1. Considerații privind conceptul de contracarare
3.2.1.1. Interpretări în orizontul informațional generat de științele socio-umane
În lucrarea “Protecția împotriva agresiunii psihologice” Constantin Hariuc a realizat un studiu aprofundat asupra conceptului de contracarare. Deși a operat cu sintagma “protecție psihologică” conținutul este același, întrucât înlocuirea conceptului de “protecție psihologică” cu cel de contracarare a fost generată de conjuncturi de ordin formal (schimbarea denumirii structurii specializate de la nivel central; cerințe ale realizării interoperabilității cu NATO) și nu ca urmare a unor reorientări teoretice.
Studiul întreprins, realizat în orizontul informațional generat de științele socio-umane, pune în evidență următoarele aspecte mai principale:
a) În literatura de specialitate conceptul care circumscrie, în general, activitățile de acest tip au denumiri diverse, respectiv, contrapropagandă, consolidare psiho-morală, protejare sau protecție psihologică, contracarare (în continuare vom opera cu această denumire) ș.a., în funcție de orientarea sursei organizatoare, de interpretările și accepțiile doctrinare ale armatelor în legătură cu domeniul în cauză. Indiferent însă de denumirea acceptată, pozițiile specialiștilor privind conținutul conceptului sunt grupate astfel: unii îl limitează la “răspunsul concret dat acțiunilor de influențare psihologică ale adversarului; alții (punct de vedere la care autorul a subscris) includ întregul complex de măsuri și de acțiuni cu caracter profilactic și de remediu. Scopul acestor acțiuni, în ambele cazuri, este același: “protecția trupelor proprii și a populației împotriva acțiunilor de influențare psihologică desfășurate de agresor”.
b) Definirea conceptului de contracarare este făcută în modalități diferite. Cei mai mulți autori rezolvă acest lucru prin înșiruirea principalelor activități pe care aceasta le presupune. Astfel, în concepția teoreticienilor pentru care propaganda este reductibilă la războiul psihologic, oricărei propagande i se opune o contrapropagandă. Pentru J.M. Domenach, momentele unei acțiuni de contrapropagandă sunt: repetarea temelor adversarului, demontate și despuiate de întregul lor aparat logic și simbolic, în scopul de a le face vulnerabile și inconsistente; atacarea susținută a punctelor și verigilor slabe ale tezelor adversarului; evitarea atacului frontal, când propaganda adversă este puternică; desconsiderarea și discreditarea cu orice preț a adversarului; punerea propagandei adverse în contradicție cu faptele; ridiculizarea adversarului; predominanța unei atitudini de superioritate asupra adversarului.
Specialiștii din fosta armată sovietică considerau contracararea războiului psihologic o acțiune complexă cuprinzând măsuri ideologice și organizatorice, printre care: interceptarea canalelor posibile de influențare dușmănoasă; demascarea diversiunilor ideologice și psihologice; explicarea esenței reale a evenimentelor vieții internaționale și interne, a cauzelor acestora. Măsurile arătate erau incluse în acțiunile de contrapropagandă internă, menite să apere trupele armatei și populația de influențele străine, să le dezvolte capacitatea de a le respinge și să le activeze în deplin consens cu valorile fundamentale ale societății.
Preocupări pentru definirea contracarării acțiunilor psihologice ale inamicului au fost și în armata noastră. Considerând-o componentă primordială a apărării psihologice, aceasta cuprinde o mare diversitate de acțiuni, cum ar fi: discreditarea propagandei inamicului și, pe această cale, scăderea influenței acesteia; limitarea posibilităților de pătrundere la obiectiv a mesajelor propagandistice ostile; înlăturarea efectelor acțiunilor psihologice executate de organele specializate ale forțelor invadatoare, prin măsuri de contrapropagandă și prin activități educative adecvate.
c) Exemplele relevate și altele au pus în evidență cu pregnanță că o inventariere exhaustivă a acțiunilor specifice acestei activități nu este doar greu de realizat, ci și neoperantă, fără utilitate practică. Ca urmare, autorul a considerat că mai indicată este realizarea unei sinteze care să cuprindă elementele cu semnificație definitorie, ale acestei activități, să elimine ambiguitatea și interpretările simpliste. De altfel, și cea mai simplă analiză a modalităților de definire supuse atenției a relevat eclectismul asocierilor dintre obiective posibile, funcții, acțiuni specifice, etc., faptul că aceste elemente nu epuizează conținutul activității și nu ne oferă o imagine integratoare a acesteia, ceea ce generează confuzii.
In consecință, a rezultat un alt mod de abordare care să conducă la o viziune mai clară asupra domeniului de care ne ocupăm.
În acest sens punctul de plecare l-a constituit opinia celor mai mulți specialiști, care includ acțiuni de propagandă și contrapropagandă, educative și culturale, de instruire și pregătire specială, de neutralizare fizică a mijloacelor de propagandă ale adversarului, precum și de altă natură. Prin desfășurarea unor asemenea acțiuni, contracararea rezolvă parte din cerințele de bază ale sprijinului psihologic al luptei, ca parte componentă a acesteia.
Având în vedere cele subliniate, totuși, autorul a apreciat că activitatea de contracarare se delimitează de activitatea educativă sau culturală, prin scopul său strict limitat și specializat, a cărui îndeplinire implică existența unor mijloace, forme și procedee specifice. Totodată, contracararea nu poate fi considerată nici o subdiviziune a activității educative și culturale, întrucât ea nu se rezumă, în exclusivitate, la activități cu acest caracter, ci cuprinde și acțiuni de altă natură (cointeresare materială, stimulente afective etc.). Deci, contracararea întrebuințează o gamă largă de influențe (educative, culturale, psihologice, administrative, coercitive ș.a.), apte să reducă la maximum penetrabilitatea și efectele acțiunilor psihologice ale adversarului.
Contracararea îndeplinește funcții esențiale în menținerea stabilității și rezistenței psihomorale a indivizilor și grupurilor. Din această perspectivă autorul a subliniat contribuția contracarării la dezvoltarea capacității individului de a identifica și respinge propaganda ostilă și alte acțiuni de influențare psihologică ale inamicului, de a analiza și aprecia corect fenomenele și faptele politico-militare, precum și sensul acțiunilor în care sunt angajați. Prin activitatea de contracarare se asigură stabilitatea convingerilor, opiniilor, atitudinilor și comportamentului individului, indiferent de dificultățile situației căreia trebuie să-i facă față.
Contracararea nu vizează formarea trăsăturilor de personalitate care să-i permită omului să se orienteze conform așteptărilor în diferite ipostaze, chiar și atunci când asupra lui se exercită intense presiuni psihologice. Prin acțiunile de contracarare se asigură fortificarea și potențarea trăsăturilor de personalitate astfel încât și în situațiile “limită” aceste trăsături, prin stabilitatea lor, să determine echilibrul necesar individului în îndeplinirea optimă a sarcinii (funcțiunii). Contracararea influențelor psihologice ale inamicului se bazează, deci, pe trăsăturile de personalitate deja formate în procesul învățării sociale și prin acțiunile educative desfășurate anterior.
Și, în sfârșit, dar nu mai puțin important, prin întregul sistem de măsuri și acțiuni specifice se asigură protecția principiilor, normelor și valorilor fundamentale, definitorii pentru tipul relațiilor statornicite în cadrul societății și în armată, care reprezintă componente esențiale ale sistemului de referință al indivizilor, cu rol determinant în formarea convingerilor, atitudinilor și comportamentului. Acestea sunt elementele pe care agresorul va urmări să le compromită, să le destabilizeze (dezorganizeze), cu scopul de a crea confuzii, derută, nesiguranță, panică și a ușura astfel ducerea acțiunilor militare.
În urma acestui demers autorul a definit contracararea acțiunilor de influențare psihologică a inamicului ca fiind o componentă de bază a protecției informaționale și că reprezintă, în esență, un complex de măsuri și acțiuni cu caracter educativ, cultural, moral, psihologic și de interdicție ce se întreprind încă din timp de pace și continuă pe timp de război pentru a asigura efectivelor armatei și populației stabilitate și rezistență psihomorală, imunitate, capacitatea de a se împotrivi propagandei străine, de a respinge, din convingeri și motivații interioare profunde orice încercare a agresorului de a submina starea psihomorală și de a modifica, în direcția dorită de el, atitudinile, convingerile și comportamentul luptătorilor.
3.2.1.2. Interpretarea posibilă în paradigma procesual-organică
Analiza întreprinsă, considerațiile, concluziile și finalitatea acesteia, constând în realizarea unei interpretări a conținutului conceptului de contracarare are la bază reperele oferite de științele socio-umane (psihologie, sociologie, comunicare, antropologie) ale căror limite în surprinderea specificului și complexității domeniului abordat le-am evidențiat în capitolul al II-lea. Este indubitabil că inconsistența, inconsecvențele și vulnerabilitățile acestor teorii scad posibilitățile explicative și aplicative ale modelului expus, întrucât aprecierile generează înțelegeri diferite ce nu surprind toate aspectele pe care le implică contracararea și ca urmare fac posibilă proiectarea unor strategii eronate de intervenție în social.
În consecință, pentru depășirea acestor neajunsuri am ajuns la concluzia că explicarea conceptului de contracarare trebuie făcută într-un orizont informațional mai performant. Acesta este, ca și în cazul analizei agresiunilor de tip informațional, modelul procesual-organic al procesării sociale a informației care, dacă îl acceptăm ca interpretare-cadru, poate oferi reperele teoretice și metodologice satisfăcătoare intreprinderii unor studii aprofundate ale conceptului de contracarare.
În acest sens, pentru interpretarea conceptului de contracarare consider relevante următoarele aspecte:
a. Contracararea este un complex de măsuri și acțiuni de natură informațională și energetică menit să prevină, să limiteze și să elimine urmările agresiunilor de tip informațional. Ca urmare, la fel ca și în cazul agresiunii informaționale este un demers în care țintele vizate sunt tot procesori de informații, respectiv oameni, organizații și comunități umane, care aparțin însă trupelor și populației proprii.
Contracararea poate fi interpretată în sens restrâns, când se are în vedere numai combaterea acțiunilor de agresiune informațională identificate cu certitudine. În această situație țintele vizate și conținutul informațional-energetic al acțiunilor agresorului se cunosc, iar contracararea cuprinde doar acele măsuri și acțiuni pentru protecția procesorilor agresați sau pentru anihilarea mijloacelor de difuzare a informațiilor ale agresorului.
Contracararea poate fi interpretată în sens larg atunci când cuprinde și acțiunile cu caracter preventiv, care au rolul de a forma și dezvolta capacitatea procesorilor oamenilor și organizărilor sociale de a discerne informațiile corecte de cele false sau trunchiate, de a asigura informațiile necesare stării de normalitate a procesorilor de informații, precum și de a gestiona produsele conștientizărilor procesorilor care concură la formarea imaginii sociale a propriei ființări și a organizărilor sociale înglobante.
b. Contracararea cuprinde acțiunile și măsurile deliberate pentru acționarea și menținerea în stare de vigilență a structurilor informaționale ale indivizilor și colectivităților, a capacității acestora de a procesa pertinent informații și de a avea reacții coerente și adecvate în situațiile limită cu care se confruntă.
Conceptul de contracarare circumscrie și acele acțiuni prin care se identifică și se reduce, atunci când există, decalajele dintre capacitatea proprie de procesare socială a informației, față de cea a adversarilor probabili, prin înlesnirea accesului la modelele teoretice și tehnologice (de stocare, procesare și vehiculare a informației) performante în vederea construirii competențelor de procesare a informațiilor, care să facă posibile interpretări satisfăcătoare, atât ale propriei ființări, cât și ale organizărilor sociale înglobante, utile pentru a se apăra și gestiona, precum și pentru realizarea unor reglări eficiente.
Totodată, conceptul analizat înglobează și acțiunile care asigură protecția codului informațional al națiunilor (matricile simbolice și conceptuale), care exprimă specificitatea existențială într-o anume spațio-temporalitate a indivizilor și a organizărilor sociale.
c. Conceptului de contracarare îi sunt circumscrise și acțiunile prin care se urmărește consolidarea bazei înțelegerii comune, reprezentată de informații, prin structurarea corespunzătoare a propriului flux de informații și infuzia permanentă a acestuia cu informații certe și adevărate și prin controlul asupra fluxului informațional al agresorului.
3.2.2. Analize comparative ale posibilităților teoretice și metodologice deschise contracarării de cercetările teoretice
3.2.2.1. Posibilități teoretice și metodologice deschise contracarării de științele socio-umane
Așa cum deja am precizat, contracararea este considerată tot o formă de influențare psihologică/socială. Abordările pentru fundamentarea ei folosesc reperele teoretice și metodologice oferite de psihologii, sociologii, comunicare și antropologii. Aceste științe deschid numeroase posibilități de studiu pentru delimitarea bazelor teoretice, identificarea principiilor și regulilor de organizare și desfășurare a contracarării, necesare stabilirii unor strategii coerente și credibile.
Constituirea domeniului acțiunilor psihologice în armata noastră a implicat și un asemenea demers materializat într-o concepție ale cărei coordonate dimensionează teoretic și practic conceptul de contracarare. Principalele considerente care au decurs din analiza întreprinsă au fost structurate de autor în lucrarea menționată, în două grupuri de condiționări: rezistența psihică și sistemul de referință al individului (grupului). Acestea circumscriu elementele de natură psihologică, sociologică, antropologică și de comunicare, cu incidență asupra disponibilităților comportamentale ale indivizilor (grupurilor) în diverse situații.
Rezistența psihică reprezintă capacitatea de menținere a echilibrului psihic (situarea proceselor psihice în limitele parametrilor de normalitate) în fața unor suprasolicitări. Ea este condiționată, îndeosebi, de limitele psiho-fiziologice ale organismului uman, de calitatea proceselor cognitiv-informaționale (capacitatea de receptare, stocare și prelucrare a informațiilor), de activismul structurilor motivațional-afective și volitive, de măsura în care acestea din urmă asigură mobilizarea resurselor psiho-energetice ale individului.
Cercetările au stabilit că pregătirea fizică foarte bună îl menține pe luptător în picioare, însă asta nu este suficient pentru a duce acțiuni eficiente, întrucât stresul intens, de care nu știe să se apere, îi provoacă halucinații, apatii, incapacitatea de a interpreta ordinele, de a citi o hartă, de a executa o activitate secvențională. Or, creșterea complexității armamentului și tehnicii, a pericolelor pe care le implică întrebuințarea lor în luptă, intensul proces de intelectualizare a războiului sunt, mai ales, generatori de factori stresanți care cresc intensitatea și efectele negative ale presiunilor psihice ale câmpului de luptă.
Pornind de la aceste aspecte, din analiza impactului acțiunilor de influențare psihologică asupra rezistenței psihice au rezultat următoarele concluzii:
a) Acțiunile de influențare psihologică ale agresorului, ca de altfel și cele de contracarare reprezintă stimuli sau complexe de stimuli construiți special și dirijați deliberat spre țintă de către o sursă specializată, cu scopul de a produce modificări în procesele psihice ale individului, materializate în schimbări de comportament, în sensul urmărit sau în menținerea stabilității comportamentului.
b) Omul acționează într-un anumit fel în urma prelucrării stimulilor din mediu, care pot fi construiți și dirijați deliberat spre el sau spontani. Prin prelucrarea stimulilor, individul construiește (conștient sau nu) reacții de răspuns prin care își adaptează comportamentul la solicitările acestora. Reacțiile pot fi imediate, ca în cazul unui mesaj imperativ – ordin, comandă, pericol -, sau pe termen lung, situație în care modificările în comportamentul psihic al individului se realizează treptat, într-o anumită perioadă.
c) Schimbările preconizate se pot obține imediat prin folosirea unor stimuli de mare intensitate, puternic afectogeni și într-un volum care să determine supraaglomerarea și suprasaturarea procesului de prelucrare psihică și de construire a reacției de răspuns. Aceasta duce la un consum mare de energie psihică, apariția unor dereglări ale prelucrării psihice, elaborarea unor reacții de răspuns lente sau eronate, ori chiar incapacitatea de a mai reacționa (blocaj psihic).
d) Psihicul uman este susceptibil de a fi influențat în grade diferite, având reacții și rezistențe diferite la asemenea acțiuni. Fiecare individ întâmpină acțiunile de influențare în felul lui și se apără împotriva lor în mod specific. Particularitățile psihice ale persoanei își pun amprenta asupra modului în care acțiunile de influențare penetrează una sau alta din dimensiunile vieții ei, inducând o notă specifică atitudinilor față de acțiunea de influențare, în funcție de faptul dacă persoana poate sau nu să controleze conștient fluxul informației (stimulilor) primite, dacă are sau nu posibilitatea de a iniția o retroacțiune, dacă poate sau nu să inițieze o contrainfluență. S. Tchakhotine apreciază că din totalul unei populații date, procentul aproximativ al celor care cedează la sugestia propagandei (stimul extern de influențare psihologică), este de 90 %, iar al celor care rezistă este de 10 %. Studii de sociologie și psihologie au pus în evidență diferențieri și în cadrul celor care cedează la sugestiile propagandei, și anume: există persoane care nu știu dacă se exercită influențe asupra lor, dar nici nu le preocupă; altele știu că sunt influențate, dar nu se opun din comoditate sau consideră inutil orice efort în acest sens; sunt oameni care se lasă influențați, situație pe care o acceptă benevol, ca fiind ceva normal, de la care nu se pot sustrage. Deocamdată, deși au avut loc numeroase căutări, nu s-au stabilit încă criterii științifice pentru identificarea persoanelor din cele două grupe, în vederea planificării și defășurării unor activități diferențiate. Totuși, sunt interesante, din această perspectivă, preocupările unor specialiști (Bales, Kretschemer, Viola, Pende, Scheldon, Spranger ș.a.) care în urma unor cercetări intense, au ajuns la concluzia că există legături strânse între ansamblul factorilor de personalitate și deschiderea omului la influență, configurând la un pol portretul unei persoane dependente, “slabe”, conformiste, puțin rezistentă la influențe și la alt pol portretul personalității autonome, puternice, independente, capabile să refuze influențe. Punctul de vedere al derivării deschiderii omului la influență, nemijlocit din fondul trăsăturilor sale psihotipologice susține că permeabilitatea sau rezistența la influență este în funcție de gradul dependenței sau autonomiei persoanei în raport cu ceilalți. Adică, dacă o persoană are îndoieli față de simțurile și inteligența sa, nu este în stare să-și valideze singură exactitatea propriilor judecăți asupra fenomenelor și face apel la judecățile altora, realizând astfel, prin intermediul lor, dependența la ambianță; ea nu va fi capabilă să reziste și “va deschide larg poarta influențării”. In aceste condiții individul este mai înclinat să fie influențat de cuvintele, acțiunile sau comunicările diverse ale altor persoane, ale altor grupuri sau de cele emise de mass-media.
e) Războiului sau stărilor de criză le sunt specifice fenomene care măresc sau micșorează procentele celor două categorii de indivizi. Acest aspect este rezultatul confruntării militare directe sau al amenințării acesteia, al densității sporite, lipsei sau circulației greoaie a informațiilor, alegerii momentului de executare a acțiunilor de război psihologic în situații de incertitudine, derută sau confuzie, când șansele de a produce modificări în modul de a gândi și în comportamentul luptătorilor cresc, în avantajul celui care deține inițiativa.
f) Concluzionând asupra celor prezentate reținem că: fundamentarea contracarării influențelor psihologice ale agresorului se face pornind de la existența unor elemente dependente de individ, care, aflat în situație limită, întâmpină acțiunile inamicului prin intermediul structurilor psihofiziologice activate la maximum; mesajul emoțional-informațional poate fi admis sau poate fi respins – în totalitate sau doar parțial – omul având posibilitatea să acționeze ca ființă relativ autonomă și independentă, care poate nu numai să accepte, dar să se și raporteze critic la influențe, să li se împotrivească, să nu le preia; faptul că persoana nu se subsumează automat influenței determină ca efectele finale ale acesteia să îmbrace forme diferite, astfel: obținerea efectului scontat, potențarea, diminuarea sau anularea unor efecte deja existente; obținerea unui alt efect decât cel scontat sau contrar lui; lipsa oricărui efect.
Privind sistemul de referință, concluziile studiului realizat pornesc de la premisa că fundamentarea contracarării influențelor psihologice ostile trebuie să aibă în vedere omul sau grupul concret, care acționează într-un anumit context politico-militar, economic și social și care are un comportament “așteptat” în situațiile cu care se confruntă.
a) Cercetările pun în evidență faptul că indivizii (grupurile) au un comportament “așteptat” ca rezultat al cunoștințelor și deprinderilor acumulate în decursul vieții și fixate în memorie, al experiențelor trăite, prejudecăților și credințelor derivate din normele și principiile statornicite în societate. Acestea determină un anumit mod de exprimare socială care, alături de zestrea naturală și biopsihică, formează sitemul de referință al individului (grupului). Sociologul francez A. Moles consideră că acest sistem de referință poate fi asemuit unui “ecran” pe care se reflectă fenomenele exterioare, informațiile sau deciziile cu care sunt confruntați oamenii sau grupurile umane. Acest “ecran” este mai mult sau mai puțin dens, mai ordonat sau mai puțin ordonat, mai bogat sau mai sărac, în funcție de cunoștințele, de nivelul intelectual, de gradul de cultură și de experiența individului. Sisteme de referință au și micro și macro grupurile umane, sisteme care ne permit să le diferențiem pe unele de altele. Sistemul de referință colectiv reunește elemente comune grupului (opinii, atitudini, gesturi, norme, valori, convingeri ș.a.).
b) În momentul confruntării cu o situație-stimul, aceasta se reflectă în sistemul propriu de referință; în urma prelucrării ei, rezultă o opinie, o atitudine sau o acțiune. La acest proces participă două categorii de factori: cei interni, determinați de sistemul propriu de referință și de caracteristicile proprii unei persoane (modele, scheme mentale, construcții personale cu care individul se raportează la realitate) și cei externi, respectiv informațiile noi privind situația concretă.
c) Sistemul de referință poate fi penetrat cu argumente solide și pertinente, precum și cu formule șoc (sloganuri) – elemente afectogene puternic emoționale. Aceste elemente de penetrare sau chiar de construire, în timp, a unor noi sisteme de referință – dorite de sursa de contracarare (influențare) – fac obiectul atenției specialiștilor în domeniul acțiunilor psihologice. Sistemelor de referință li se adresează însă numai acele tehnici de influență propagandistică în care stimulul lansat asupra individului este un mesaj cu sens și semnificații și care, deci, declanșează procese de prelucrare psihică conștientă ce se raportează la sisteme adecvate de referință: comparare, analiză, sinteză, evaluare, decizie.
d) Propaganda influențează opiniile și atitudinile la nivelul mecanismului mental prin intermediul mesajelor simbolice, al informațiilor privind aspectele realității concretizate în idei și valori. Acestea pătrund în conștiința subiecților supuși influențării, se atașează unui sistem intim de idei, valori și credințe (sistemul de referință) existent la nivelul conștiinței lor, obiectivându-se, în cele din urmă într-o opinie, atitudine sau într-un comportament. Deci traiectul propagandei urmează un curs al proceselor mentale, în care conștientul și inconștientul se întrepătrund, generând dintr-un set de opinii o atitudine, iar dintr-o atitudine o conduită acțională. Procesul influenței propagandistice ne apare astfel, din punct de vedere psihologic, ca o succesiune de procese particulare ce-și au sediul în planul mental individual, de-a lungul cărora ideea, odată difuzată este reținută, accentuată și fixată ferm. Ideea se fixează cu atât mai mult când este confirmată ori împărtășită de un colectiv sau de persoane cu care individul se simte solidar și cu care se află în comuniune de idei. Acest fapt de psihologie socială este baza procesului mental global de persuasiune prin care ideea se transformă în convingere.
e) În război, dar și în timp de pace, spre individ sunt îndreptate concomitent acțiuni propagandistice ale căror mesaje vizează fie consolidarea sistemului de referință, prin racordarea permanentă a acestuia la parametrii evoluției realității, sporindu-se în acest fel rezistența sistemului la încercările de a-l dezorganiza, fie penetrarea lui în vederea schimbării calității sale și producerii unor perturbații în desfășurarea proceselor psihice fundamentale, care să determine modificări în orientarea generală a indivizilor, încetiniri, alterări (erori) sau chiar blocaje ale reacțiilor comportamentale.
f) Mecanismul contracarării (de fapt, tot un proces de influențare) constă în infuzia de elemente noi care împrospătează și fortifică structurile sistemului de referință și imprimă acestora un indice de elasticitate exprimat în descreșterea permeabilității (creșterea rezistenței) la influență – printr-un efect de acumulare, internalizare și solidificare a modificărilor induse – , modificări care vor funcționa în continuare, ca niște grile subiective de receptare preferențială a mesajelor. Lipsa acțiunilor de contracarare are ca rezultat deficitul de informații, nesiguranța conștiințelor, confuziile care se materializează în instalarea stării de incertitudine, sugestibilitate și vulnerabilitate psihologică și socială.
g) Cunoașterea elementelor psihologice și sociale esențiale ale sistemului de referință al militarilor și colectivelor militare reprezintă condiția fundamentării unor acțiuni de contracarare eficiente.
3.2.2.2. Posibilități teoretice și metodologice deschise contracarării de antropologia procesual-organică
Studiul întreprins, ale cărui rezultate au fost relevate, nu ne mai satisface întrucât, așa cum am precizat științele care au furnizat modelul sunt vulnerabile teoretic și metodologic, ca urmare a relativității abordărilor, a incompatibilității unor premise și ipoteze, situații generate de faptul că aceste științe studiază aspecte disparate, concepute din perspective unilaterale, dependente de anumite spațio-temporalități sociale particulare. În consecință, se operează cu termeni vagi care nu dezvăluie toate nuanțele, toate determinările, care nu pot oferi modalități de raportare satisfăcătoare la realitate, întrucât fac accesibile numai “anumite genuri de procese sociale, genuri care sunt interpretate în modalități care induc simplificări deformatoare și generalizări pripite”. Ca urmare, deschiderile pe care le permit științele amintite sunt interpretări care se dovedesc eronate sau care nu conțin explicații complete, deoarece sunt rezultatul unor studii situate în orizonturi informaționale nesatisfăcătoare. Ele nu conțin interpretări-cadru unitare care să ofere repere teoretice și metodologice necesare unor investigări pertinente a problematicii în atenție.
Pentru depășirea acestor neajunsuri trebuie să ne situăm într-un orizont informațional mai performant. Așa cum am mai apreciat acesta este generat de modelul procesual-organic al procesualității sociale întrucât face posibilă transcenderea abordărilor dependente de o anume disciplină teoretică și conturarea interogării transdisciplinare. Totodată, permite conștientizarea limitelor modalităților în care omul a interogat existența până acum și desprinderea de interpretările care s-au dovedit eronate.
In cazul concret al analizei pe care o intreprind, în legătură cu fundamentele contracarării, paradigma procesual-organică face posibilă detașarea critică de teoriile actuale despre om și organizări sociale (psihologii, sociologii, comunicare, antropologii), care acceptă ca premiză funcționarea psihicului și, în acest fel, desprinderea de reprezentările empirice dependente de situații particulare și particularizante.
Alternativele la aceste teorii sunt antropologia procesual-organică și sociologia procesual-organică. Acestea permit interogarea transdisciplinară a problematicii omului, dintr-o perspectivă ce transcende orizonturile în care se realizează interogarea psihologică. Astfel, antropologia procesual-organică este un program de investigare care poate să producă o interpretare unitară a situației sociale a oamenilor, oriunde ar fi ei localizați în spațio-temporalitatea socială, iar sociologia procesual-organică face posibilă o strategie de investigare a procesualității sociale. Premisa de la care pornesc este că nici un fapt social, nici un aspect al procesualității sociale nu poate fi corect abordat făcându-se abstracție de procesarea socială a informației, de localizarea sa în anumite organizări sociale în spațio-temporalitatea proprie procesualității sociale. În acest mod, antropologia procesual-organică și sociologia procesual-organică oferă modalități de raportare la social și de interpretare a acestuia pe care alte construcții teoretice nu le fac posibile, care permit aprecierea corectă a situațiilor, estimarea consecințelor acestora și adoptarea acelor decizii de intervenție în social care să facă existența socială favorabilă și securizantă oamenilor și organizărilor sociale.
Aceste capacități pot fi însă diminuate și chiar compromise. Am argumentat în capitolul al IV-lea că agresiunile informaționale, prin intermediul unor modalități specifice, viciază capacitatea de procesare a informației cu scopul de a controla, de a dezorganiza sau de a asimila procesori de informații care pot fi oameni, organizații și comunități umane; este afectată structura informațională a acestora, capacitatea lor de a mai procesa pertinent informații și de a avea reacții coerente și adecvate situației cu care se confruntă.
Contracararea agresiunilor informaționale este strategia prin care se oferă oamenilor și organizațiilor sociale posibilitățile necesare pentru a-și interpreta corect propria ființare, de a distinge între situațiile favorabile sau nefavorabile și de a se raporta la realitatea cu care se confruntă prin comportamente dezirabile (“așteptate”).
Fundamentele teoretice și metodologice ale contracarării, în orizontul informațional generat de paradigma procesual-organică sunt oferite și de antropologia procesual-organică și de sociologia procesual-organică. Acestea dispun de interpretări-cadru ce pot fi folosite ca sisteme de referință în realizarea unor studii complexe despre om și organizările sociale, din perspectiva nevoilor contracarării, al căror scop fundamental este obținerea și menținerea unor comportamente adecvate situațiilor cu care oamenii și organizările sociale se confruntă.
Modelul procesual-organic definește comportamentul omului ca “o expresie sinergică a conexiunilor dintre procesori, dar și o expresie a finalității acestor conexiuni, a capacități lor de a conlucra întru obținerea unei anume finalități”. Deci, mecanismul contracarării se realizează, ca și în cazul agresiunii informaționale, tot la nivelul bio-procesorilor și interpretorilor, a homo-interpretorilor și socio-interpretorilor; aceștia procesează informațiile induse de sursa de contracarare și astfel previn/elimină interpretările deformatoare ale realității și, în consecință, comportamentele indezirabile. Este de la sine înțeles că modelând nu psihicul, ci bio-procesorii în conexiune cu homo-interpretorii, raportându-ne la om ca la o rezultantă a conexiunilor dintre bio-procesori și interpretori devine posibilă distingerea între normalitatea comportamentului și manifestările disfuncționale ale acestuia. Ca urmare investigațiile necesare identificării fundamentelor teoretice și metodologice ale contracarării, pentru a fi demersuri pertinente, trebuie concepute “în modalități care permit identificarea procesorilor de informații implicați, localizarea lor în socio-organizările înglobante și a acestora în procesualitatea socială”
Succesul unui asemenea demers depinde de existența unor interpretări-cadru satisfăcătoare ale procesorilor de informații, îndeosebi cele care privesc modul lor de constituire, principiile și mecanismul de funcționare în orientarea manifestărilor oamenilor și organizărilor sociale, precum și condițiile de normalitate și anormalitate.
Antropologia procesual-organică conține reperele principale ale acestor interpretări-cadru și oferă astfel modelul teoretic care deschide posibilități și, în același timp, condiționează contracararea agresiunilor informaționale.
a) Bio-procesorii sunt construcții de natură biotică ale programelor genetice și emerg ca produse și expresii ale proceselor informațional-energetice care întrețin organismele ca organizări active. Ei funcționează ca selectori de informații, ca programatori ai unor procese energetice și ca emițători de informații prin care acționează, orientează și protejează organismul în așa fel încât să se realizeze finalitățile ce-i sunt proprii. Bio-procesorii pot fi activați de stimuli externi, care produc procesări de tip atracție-respingere și căutare-evitare, de stimuli generați de bio-procesări din organism, care produc procesări de tip mobilizare-blocare; se pot însă și auto-activa din nevoi proprii pentru a menține o anumită stare de vigilență a organismului, între anumite limite.
Procesarea bio-informațională se produce ca procesare expresivă, care exteriorizează și exprimă sări și reacții, în anumite situații, în funcție de relevanța lor pentru bio-procesările organismului și procesări operaționale, controlate (activate, blocate) de cele de tip expresiv, care orientează organismul în mediul exterior lui, care ține să-i satisfacă anumite nevoi prin manifestări reglate de anumiți algoritmi.
Funcționarea coerentă a omului este asigurată de ansambluri specializate și ierarhizate de bio-procesori cuplatori și bio-procesori înglobați funcțional, a căror coființare, corelată și conexată, face posibile atât procese ce întrețin interioritatea organismului uman, cât și deschiderea lui selectivă către mediul exterior.
Bio-procesorii reglează manifestările estetice, afective, sexuale și de tip operațional ale omului, în prezența altor oameni și provoacă procese prin care cei prezenți își diferențiază poziția și realizează conexiuni ce corespund propriilor trăiri estetice, afective sau sexuale.
În acest fel bio-procesarea informațională participă la conturarea caracteristicilor primare ale comportamentului care includ procesele de departajare sexuală și cele care departajează vârstele, posibilitatea de a întreține stările organismului, capacitatea de relaționare senzorială și extrasenzorială cu mediul, capacitatea de activare și orientare a manifestărilor în funcție de necesitățile receptate ca nevoi bio-informaționale și bio-energetice, particularitățile funcționale ale receptorilor și efectorilor (înclinații artistice, profesionale, sportive etc.).
Bio-procesorii sunt astfel constituiți încât nu-și pot modifica principiile funcționale deoarece programele ce le reglează funcționarea sunt nemodificabile. Ca urmare bio-procesorii au caracteristici informațional-energetice relativ stabile care se concretizează în modalități relativ constante de manifestare în anumite genuri de situații. Modificarea caracteristicilor bio-procesorilor are totuși loc ca urmare a presiunilor generate de maturizarea organismului, de îmbolnăvirea lui și de dezorganizările interne patologizante. Totodată, aceste caraceristici se diferențiază și în funcție de proprietățile indivizilor, de condițiile bio-fizice oferite de biotopurile în care se reproduc, de influențele exercitate de interpretări, de procesualitatea socială.
Modificările și diferențierile caracteriale influențează limitele funcționalității bio-procesorilor. Aceștia se pot afla în stare de normalitate care face posibilă procesarea normală a informațiilor și menținerea organismului în stări funcționale și în stare de anormalitate când procesarea informațiilor se situează în afara limitelor de normalitate, situație care produce oamenilor vulnerabilități de o mare diversitate.
Funcționarea anormală a bio-procesorilor poate fi determinată și de alte situații. Astfel, suprasolicitarea peste limitele specifice funcționării bio-procesorilor, fără a se asigura refacerea specifică, duce la procesări eronate, cu greșeli sau la blocări având drept consecință alterarea percepției bioticului și chiar periclitarea bio-procesorilor. Aceștia pot fi, totodată, agresați îndeosebi prin modificarea ambianței oamenilor; se creează presiuni prin variații informațional-energeice (dizarmonii cromatice sau sonore, mirosuri ofensive, unde vibratoare ș.a.), care depășesc anumite praguri – praguri ce decurg din nevoile efective de informații și energie pentru ca organismul să se poată reproduce și funcționa – care scad performanțele bio-procesorilor, diminuează capacitatea de reacție și de acomodare în timp real sau pot genera situații critice, insecurizante pentru ființare.
Înțelegerea modului de constituire și a principiilor de funcționare în condiții de normalitate sau de anormalitate a bio-procesorilor orientează acțiunile și misiunile de contracarare necesare pentru protecția lor în situațiile când se exercită presiuni care determină modificări ale caracteristicilor bio-procesorilor cuplatori, deci și a rezultatelor bio-procesării informațional-energetice. Atunci când presiunile sunt generate de cauze naturale modificările pot fi determinate și corectate cu ajutorul unor elemente care să readucă procesarea bio-informațională a bio-procesorilor afectați în limitele normalității.
În război sau în situații de criză aceste presiuni, însă, sunt rezultatul acțiunilor oamenilor care fie că își suprasolicită bio-procesorii cuplatori peste limitele funcționale, fie că folosesc stimuli care determină disfuncționalități în bio-procesarea informației adversarilor. Rezultatul acestor acțiuni constă și într-un caz și în celălalt, în alterarea percepției bioticului.
Măsurile și acțiunile de contracarare au atât componente informaționale, cât și energetice și vizează, în primul rând, să determine modificarea atitudinilor oamenilor față de proprii bio-procesori, astfel încât acțiunile lor să nu mai fie sursa unor agresări, ci să acționeze deliberat în scopul menținerii lor în stare funcțională. Mai mult, bio-procesorii se cultivă prin exersare în limitele posibilităților lor funcționale cu scopul de a le valorifica, de a da omului posibilități mai mari de acțiune. In al doilea rând, măsurile și acțiunile de contracarare vizează asigurarea protecției bio-procesorilor împotriva acțiunilor perturbatoare ale agresorului.
Măsurile și acțiunile de contracarare urmăresc asigurarea satisfacerii anumitor genuri de necesități informaționale ale bio-procesorilor oamenilor astfel ca mecanismele de reglare a necesităților biotice în bio-procesori să se situeze între pragurile de funcționalitate normală. Aceste mecanisme sunt: estetice, afective, sexuale și operaționale.
Necesitățile estetice ale bio-procesorilor includ preferințe cromatice, alegerea sau crearea anumitor forme, căutarea sau producerea anumitor armonii sonore, modalități de amenajare a spațiilor, precum și de interacțiune între oameni. Necesitățile estetice au funcții organizante și terapeutice; satisfacerea lor prin realizarea unor contexte estetice este benefică organismului întrucât se refac echilibre informaționale în bio-procesori și au rolul de a induce comportamente selective atunci când agresorul crează contexte dizarmonice (cromatice, sonore sau spațiale)
Satisfacerea necesităților de natură afectivă vine în sprijinul mecanismului de ameliorare funcțională a bio-procesorilor prin activarea anumitor stări funcționale și adecvarea lor la situații contextuale. În război și în situații de criză trăirile afective trebuie stimulate pentru a permite omului să identifice și să folosească situațiile favorabile și, totodată să identifice primejdiile și să se mobilizeze pentru a le face față. O mare importanță are funcția normatoare a trăirilor afective întrucât acestea generează și întrețin procese organizante în grupuri ce presupun atât componenta informațională cât și, mai ales, componenta energetică. Satisfacerea necesităților afective, prin măsuri și acțiuni specifice, realizează mobilizări energetice și sunt o cale de refacere a echilibrelor energetice ale organismului produse de situațiile generate de război și criză.
Manifestările de natură sexuală presupun măsuri și acțiuni care întrunesc cerințe estetice, afective și de altă natură (operaționale de exemplu) în vederea obținerii unor finalități specifice. Satisfacerea necesităților sexuale, îndeosebi pentru participanții la acțiunile militare, reprezintă o cale care duce la eliminarea unei surse perturbatoare pentru bio-procesarea informațională.
Asigurarea manifestărilor de natură operațională constă în diverse înlesniri care să favorizeze militarii în rezolvarea unor situații-problemă, cu care se confruntă în luptă (procurare de hrană, protecție termică, construire de adăposturi, modalități de respingere a agresiunilor ș.a.).
b) În abordarea interpretorilor trebuie să se facă distincția între interpretorii ce se construiesc în structurile neo-corticale ale omului, respectiv homo-interpretorii și interpretorii ce se constituie în socio-organizări, respectiv socio-interpretorii.
b.1. Homo-interpretorii emerg în neo-cortex, din rațiuni funcționale, sub presiunea mesajelor produse de bio-cuplatori, ca procesori de informații cu proprietăți ce-i fac nereductibili la bio-procesori, dar care funcționează în prelungirea și cu concursul acestora, pentru a soluționa diverse situații problematice.
Homo-interpretorii realizează un nou tip de procesare deoarece prelucrează alt gen de informații decît bio-procesorii cuplatori, respectiv produse ale acestora. Posibiliatea realizării acestei procesări, materializată în interpretări, decurge din multiplele asocieri ce se pot realiza între bio-informațiile disponibile, îndeosebi acele informații codificate de bio-cuplatori ce se referă la situații existențiale, la manifestări ale oamenilor și unele din consecințele acestora, așa cum pot fi ele codificate, pe care bio-procesorii le conștientizează în modalități ce le sunt specifice. Noii procesori fac posibile procese care disting între situații favorabile sau dăunătoare, acțiuni eficiente sau ineficiente, obiecte din mediu utile sau vătămătoare, periculoase sau dezirabile. Datorită acestui tip de procesare oamenii pot avea “păreri”, sunt posibile “confruntările între opinii”, se pot concepe soluții ș.a.
Procesele interpretative se realizează în prelungirea bio-procesorilor și, în consecință, ele sunt posibile în modalități expresiv-simbolice și operațional-analitice (manifestările bio-expresive se prelungesc în interpretări de tip simbolic, iar cele bio-operaționale fac posibile interpretări operațional-analitice), în variante figurative, verbale sau armonice. Domeniul de referință al unei interpretări (obiect, situație, proces) este unul semnalat codificat de bio-procesări sau de alte interpretări (nu mai sunt dependente numai de bio-procesări, ci sunt tot mai mult dependente de interpretările ce s-au produs în comunități). Interpretatul poate fi un proces energetic sau informațional ce poate să aparțină unor spațio-temporalități diferite, care ființează realmente (au un corespondent în onticul informațional-energetic) sau aparțin numai spațio-temporalității informaționale, întreținută de procesarea interpretativă sau este o emergeță a acestei soațio-temporalități.
Din această perspectivă sunt foarte importante următoarele aspecte: în funcție de proprietățile și starea homo-interpretorilor, precum și de informațiile care fac obiectul procesării, de relevanța și suficiența lor, interpretărilor pot să le corespundă, să le corespundă vag și/sau parțial sau să nu le corespundă ceva din ființarea propriului spațiu interpretativ; în raport cu gradul de corespondență ne putem confrunta cu două situații: atunci când este subunitar, se pot manifesta erori neidentificate sau chiar neindentificabile în spațiul interpretativ respectiv, iar atunci când este satisfăcător se reușește dezvăluirea proprietăților și conexiunilor relevante, suficiente pentru orientarea proceselor informațional-energetice, astfel încât să nu se genereze consecințe impredictibile.
Din cele relevate se desprinde, de asemenea, o concluzie foarte importantă: oamenii (interpretorii lor), inițial “nu pot interpreta corect problematica enunțată, nu pot distinge între domeniile de corespondență ale interpretorilor pe care le receptează sau efectuează, între modalitățile de concretizare a corespondențelor, iar gradul de corespondență al interpretărilor nu poate fi satisfăcător”.
Ameliorarea performanțelor este posibilă prin reconstrucția succesivă a procesualității interpretative. Această capacitate decurge din emergența în noile bio-harduri (neo-cortex) a unor semne pentru a indica informații dintre cele furnizate de bio-procesori, a unor criterii și reguli de procesare a semnelor și a unor memorii asociate. De altfel, ireductibilitatea noilor procesori la procesările realizate de bio-cuplatori decurge din felul în care se poate opera cu semnele; lor nu le corespund informații standard, stereotipe ca în cazul bio-procesorilor. Ca urmare, noii procesori nu pot fi stabili, deoarece procesarea își produce condițiile modificării ei în cel puțin două modalități:
– prin extinderi ce modifică posibilitățile de procesare determinate de introducerea unor noi criterii și reguli de procesare, precum și a unor noi semnale, pe măsură ce se efectuează noi procesări și sub impacul conlucrării și comunicării dintre oameni;
– prin presiunile pe care consecințele acțiunilor reglate de procesări exercită consecințe ce pot să genereze rezerve față de anumite rezultate ale procesărilor anterioare, să indice alternative preferabile, să facă posibile noi procesări (aceeași informație furnizată de bio-cuplatori poate fi procesată în modalități diferite).
Practic, homo-interpretorii, spre deosebire de bio-procesori, își pot modifica posibilitățile funcționale în sensuri care conduc la amplificarea și/sau ameliorarea posibilităților de acțiune sub presiuni ale proceselor pe care le efectuează, ale produselor lor și ale informațiilor pe care le pot obține, privind consecințele manifestărilor pe care le reglează. Întrucât se pot genera noi semne, criterii și reguli de procesare a informațiilor, se pot modifica semnificațiile acordate semnelor, relațiilor dintre criteriile și regulile ce întrețin un homo-interpretor, anumite criterii sau reguli dintre cele constituite anterior pot să fie anulate. In consecință, homo-interpretorii devin capabili să folosească informații noi, să acorde noi interpretări informațiilor utilizate anterior, să facă conexiuni anterior nerealizabile, să sporească posibilitățile de stocare a informațiilor. De altfel, principala caracteristică a interpretărilor este capacitatea de reconstrucție a procesărilor, ca și dependența procesărilor de semne, criterii, reguli și informații modificabile.
Această caracteristică face posibilă reproducerea în modalități tot mai performante a procesării interpretative însă, în același timp, induce și unele “slăbiciuni” care pot determina funcționarea cu erori a homo-interpretorilor. Ele decurg din pragurile de performanță ale homo-interpretorilor care, deși fac posibile interpretări între limite foarte largi, pot fi îngustate prin modalitățile neadecvate de acțiune ale oamenilor sau prin agresare, ceea ce duce la dereglări ale organismului, care afectează funcționarea coerentă a homo-interpretorilor și au drept consecință scăderea capacității de reacție și de adaptare/acomodare a oamenilor în timp real și cu comportamente adecvate la situația creată.
Vulnerabilități decurg din proprietățile interpretorilor, din competențele ce decurg din ele. Interpretorii îi diferențiază pe oameni, îi fac neechivalenți ca posibilități interpretative și, ca urmare, pozițiile lor nu numai în socio-organizări, ci și față de situațiile cu care se confruntă sunt diferite. Dacă construcțiile interpretative adoptate ca interpretări-cadru sunt nesatisfăcătoare, oamenii consideră relevante informații care în fapt nu dau posibilitatea înțelegerii corecte, cuprinzătoare și nuanțate a domeniilor în care se implică. Aceste limite fac ca acțiunile oamenilor să declanșeze procese sociale diferite de cele așteptate, procese care pot induce consecințe contradictorii, chiar insecurizante pentru om. Inițial omul nu le conștientizează; aceasta se poate întâmpla ulterior, sub presiunea disfuncționalităților, ca urmare a realizării unor interpretări mai performante, posibile însă în alte orizonturi informaționale.
Consecințele disfuncționale, uneori dezorganizante sunt mascate de ritmurile proceselor induse și de limitele capacității de a le recepta, interpreta, utiliza și evalua cuprinzător. Disfuncțiile și dezorganizările provocate de limitele capacității interpretative sunt dificil de receptat în timp real, îndeosebi pe termen scurt și pentru că evaluările se realizează de procesori ce aparțin, de regulă, aceluiași spațiu interpretativ.
Decalajele semnalate încurajează manipularea informațională prin folosirea deliberată a unor construcții care modelează vag și parțial anumite aspecte ale procesorilor sau a unor procesări de tip interogativ în scopuri distructive, pentru a controla sau anihila capacitățile interpretative ale adversarilor. Lipsind interpretarea satisfăcătoare a procesualității sociale, se pot conștientiza doar anumite secvențe disfuncționale și dezorganizante locale și acestea doar parțial și în variante ce conțin erori.
Din cele relevate, referitor la homo-interpretori, consider că sunt două situații cu impact asupra capacității oamenilor de a procesa informația, unde este necesar să se intervină cu măsuri și acțiuni specifice pentru a menține procesarea în parametri acceptabili. Am în vedere, în primul rând, starea de funcționalitate a bio-hardului (neo-cortexului) în care sunt localizați homo-interpretorii, care este limitată între niște praguri biotice și, în al doilea rând, vulnerabilitățile generate de procesualitatea interpretativă, puse în evidență mai sus.
Desigur, în prima situație, măsurile și acțiunile care se întreprind vizează, ca și în cazul bio-procesorilor, modificarea atitudinii oamenilor față de proprii procesori, astfel încât acțiunile lor să nu mai fie sursa unor agresări, ci să aibă ca scop menținerea lor în stare funcțională (evitarea suprasolicitării, igiena organizării și desfășurării diferitelor procese interpretative, asigurarea refacerii specifice a interpretorilor etc.).
În cea de a doua situație măsurile și acțiunile de contracarare vizează atât menținerea capacității de procesare a homo-interpretorilor prin oferirea unor interpretări satisfăcătoare cu privire la procesele sociale, în derulare sau posibile, în așa fel încât oamenii să intervină competent în ele (am în vedere acțiunile preventive), cât și identificarea, dezvăluirea și combaterea acțiunilor concrete de manipulare sau dezinformare desfășurate de către un eventual agresor.
Măsurile și acțiunile de contracarare preventive includ acele procese formatoare, cu scopuri benefice omului, pentru a-i ameliora sau spori capacitățile funcționale, pentru a-l face mai performant. Prin intermediul acestora omul își însușește anumite modalități de procesare a informațiilor, își formează anumite competențe în adoptarea unor atitudini față de realitatea socială în general și cea militară în particular; se obțin noi competențe informaționale și/sau acționale. Prin intermediul acțiunilor de contracarare preventive se urmărește asimilarea unor criterii, reguli și semne care fac posibilă receptarea și interpretarea unumitor genuri de informații, cu o anume finalitate, ca și producerea în interpretori a unor interpretări care să poată funcționa ca interpretări-cadru pentru interpretările specifice competenței scontate prin acțiunile de contracarare. Ca urmare se produc noi interpretori sau se modifică interpretările constituite anterior, astfel încât omul devine capabil să producă și să folosească un anumit gen de informații.
Contracararea acțiunilor concrete de manipulare și dezinformare ale agresorului pornește de la premisa că interpretorii, ca procesori de informații, se modifică sub presiunea informațiilor recepționate. Se pot genera noi criterii și reguli de procesare a informațiilor, se pot modifica relațiile dintre criteriile și regulile ce întrețin un interpretor. Ca urmare, interpretorii devin capabili să folosească informații noi, să acorde noi interpretări informațiilor utilizate anterior, să facă conexiuni anterior nerealizabile.
Ce se întâmplă dacă aceste informații sunt furnizate de agresor? Dacă țintele vizate nu dispun de interpretări satisfăcătoare atunci este posibilă manipularea lor. În consecință rolul acțiunilor de contracarare este de a identifica asemenea procese și de a oferi, în modalități specifice, interpretări care să orienteze procesările și manifestările oamenilor, să le întărească discernământul în așa fel ca aceștia să nu accepte necritic realitatea socială (militară), să mențină dimensiunile corecte ale proceselor informaționale și energetice despre propria ființare și a organizărilor sociale înglobante și de a reface echilibrele procesorilor.
b.2. Socio-interpretorii emerg, din rațiuni funcționale, ca o competență informațională colectivă, care transcende competența fiecărui membru. Sunt rezultanți și se mențin prin procesările realizate de procesorii înglobați (atât bio-procesorii cuplatori, cât și homo-interpretorii), “se concretizează în rețele de natură informațională ce conexează oamenii în modalități specifice”, pentru conlucrarea în realizarea unor procese interpretative, pentru orientarea lor astfel încât să permită soluționarea unor situații problematice ale colectivităților.
Pentru constituirea socio-interpretorilor este necesară îndeplinirea unor condiții, astfel: anumite finalități, resimțite ca nevoi și aspirații, să exercite presiuni asupra oamenilor; presiunile să genereze mai mulți homo-interpretori care să concure la satisfacerea aceluiași gen de nevoi și aspirații; homo-interpretorii, asfel generați, să se constituie în modalități ce presupun conlucrarea lor și conexarea lor în modalități cu un minim de stabilitate; specializarea interpretorilor să determine acțiuni ale oamenilor, percepute ca utile, pentru a satisface finalitatea ce le stimulează și orientează. Totodată, pentru a fi funcționali socio-interpretorii trebuie să conțină cel puțin: “homo-interpretori specializați conexați care să genereze o capacitate funcțională ireductibilă la cea a oamenilor; seturi de interpretări obiectivate în semne utilizabile de homo-interpretori ce întrețin socio-interpretori (conținut lexical); anumite interpretări obiectivate care să funcționeze ca sisteme de referință (interpretări-cadru); conexiuni între homo-interpretorii implicați, între grupuri de astfel de homo-interpretori, care să fixeze anumite specializări (ceea ce numim statusuri și roluri sociale); produse ale activităților informațional-energetice, receptate ca rezultate pozitive, utile ale conlucrării”.
Socio-interpretorii se diferențiază în funcție de modalitățile în care se efectuează interpretările, de semnele utilizate în procesele interpretării, în comunicarea și conlucrarea dintre oameni; ei pot fi figurativi, verbali și muzicali. De asemenea, au capacitatea de a-și modifica posibilitățile funcționale de a se reconstrui, de a-și amplifica competențele ca urmare a unor tipuri de presiuni interne și externe socio-interpretorilor.
Procesele informative sunt de tip interpretativ. Produsele lor se obiectivează în construcții interpretative care, prin conținutul lor și prin relevanța acestui conținut pentru homo-interpretori, pot deveni interpretări-cadru pentru oamenii ce tind să constituie prin specializare și conlucrare un procesor socio-interpretativ. Aceste interpretări-cadru decurg atât din construcții de tip simbolic, cât și din construcții de tip analitic; ele se pot constitui în rețele care alcătuiesc matrici informaționale, simbolice și analitice, ale socio-interpretorilor.
Caracteristicile interpretărilor-cadru condiționează menținerea și funcționarea socio-inerpretorilor dacă sunt compatibile, dacă utilizarea lor ca sisteme de referință generează consecințe preponderent pozitive și dacă au funcții convergente în homo-interpretori. În acest fel interpretările-cadru contribuie la orientarea proceselor interpretative în socio-interpretori însă în modalități ce nu se află de la început sub controlul oamenilor; competențele pentru a le percepe se formează sub presiunile consecințelor lor.
Interpretările-cadru asigură coeziunea socio-interpretorilor dacă interpretările pe care le generează nu induc manifestări preponderent divergente și nu se modifică cu o mare frecvență sau chiar la întâmplare. Interpretările-cadru în socio-interpretori au funcția de a induce evoluții convergente în homo-interpretori astfel încât să se întâmpine rezistență în cazul în care se încearcă înlocuirea unor interpretări-cadru care sunt percepute ca fiind funcționale. De altfel, presiunile pentru introducerea unor noi interpretări-cadru sociale, incompatibile cu interpretările-cadru ce ființează într-un socio-interpretor, pot să genereze rezistențe și respingeri.
Starea funcțională a socio-interpretorilor depinde de caracteristici ale homo-interpretorilor și de stadiul procesualității interpretative. Ca urmare, socio-interpretorii nu pot fi receptați de la început; ulterior, când percepția lor devine posibilă interpretărilor ce se dau naturii, funcțiilor și caracteristicilor socio-interpretorilor sunt eronate, dependente de informații insuficiente și nerelevante. Totodată, se manifestă o insuficientă transparență a interpretărilor ce se asociază semnelor utilizate, care se modifică pe măsură ce intervin modificări în criteriile și regulile de procesare. Toate acestea se constituie în surse constante “de confuzii, de interpretări eronate și de dificultăți în conlucrarea interpretativă, chiar de stări de incompatibilitate în interiorul socio-interpretorilor”.
În legătură cu capacitatea funcțională a socio-interpretorilor este important să fie identificate și evaluate posibilitățile lor acționale, în raport cu situațiile existențiale cu care se pot confrunta. În acest sens trebuie să avem în vedere aspecte cum sunt:
– orice socio-interpretor aparține unei socio-organizări pe care o constituie și o întreține, fiindu-i componentă informațională;
– socio-interpretorii fac posibile comportamente de grup, atitudini interpretative colective;
– de caracteristicile socio-interpretorilor depind eficacitatea acțiunilor colective, forma și gradul de coeziune a grupurilor, ființarea socio-organizărilor și capacitatea lor de reproducere;
– capacitatea funcțională a socio-interpretorilor nu decurge din situații disparate sau limită, ci “din ansamblul proceselor socio-interpretative, în conexiunea lor, într-o durată ce depinde de caracteristici ale fluxurilor specifice, pe care peocesările socio-interpretative le induc în socio-organizări”;
– capacitatea funcțională a socio-interpretorilor depinde și de orientarea finalităților lor în raport cu oamenii și socio-organizările.
În funcționarea socio-interpretorilor sunt posibile disfuncționalități generate de modalitățile în care se construiesc, de evoluția procesualității interpretative, precum și prin acțiuni deliberate insinuate în fluxurile și în rețelele matricilor informaționale, simbolice și analitice, în vederea erodării, destabilizării sau destructurării lor. Aceste disfuncțiuni sunt posibile, îndeosebi ca urmare a faptului că în socio-interpretori se produce un mare număr de procesări informaționale și energetice pe care homo-interpretorii nu le pot identifica și, în consecință, în multe situații aceștia nu satisfac cerințele funcționale ale fluxurilor și matricilor în care sunt înglobați și, ca urmare, acționează disfuncțional în interiorul socio-interpretorilor. Existența unor interpretări vagi determină competențe insuficiente pentru a se realiza aprecieri nuanțate și ca urmare scade capacitatea oamenilor de a se localiza în social, de a se raporta la situațiile sociale problematice, de a evalua așteptările de la propria ființare și de la organizările sociale în care funcționează. Acestea influențează socializarea oamenilor care, inițial, se manifestă ca “adeziuni sau respingeri grosiere, atitudini instabile sau rigide”, fapt ce afectează coeziunea socio-interpretorilor și implicarea competentă a oamenilor în procesele sociale.
Limitele semnalate fac ca oamenii și socio-organizările să fie vulnerabile la manipulare. Din această perspectivă riscurile cresc pe măsură ce posibilitățile informaționale ale oamenilor se diferențiază și se accentuează decalajele dintre capacitățile lor interpretorii.
Principalele probleme pe care le presupune contracararea dificultăților și vulnerabilităților semnalate sunt legate de faptul că, de regulă, colectivele militare au unele particularități generate de modul de constituire și ambianța în care își desfășoară activiățile. Sunt multe intrări și ieșiri, care influențează nivelul coeziunii, iar exigențele câmpului de luptă modern induc disfuncțiuni în procesarea informațiilor.
Nu voi face referiri la problemele care țin de om și de interpretorii săi care influențează procesarea informațională în socio-interpretori întrucât ele au fost relevate când am abordat homo-interpretorii; în continuare evidențiez numai acele probleme care au în vedere socio-interpretorii, ca interpretori ai socio-organizărilor. In această situație contracararea cuprinde acțiuni și măsuri prin care este vizată întărirea rețelelor și matricilor informaționale (simbolice și analitice) ale socio-interpretorilor, astfel încât acestea să reziste, să-și păstreze funcționalitatea și în condițiile în care sunt induși “viruși” în socio-interpretori, care pot provoca ample consecințe dezorganizante.
Prin acțiuni și măsuri specifice se intervine în socio-interpretori cu scopuri formatoare, în vederea reconstrucției capacității interpretative, în caz că aceasta a fost afectată; se oferă interpretări noi și sisteme de referință, se explicitează criteriile, regulile și semnele de procesare a informațiilor generate de siuațiile noi induse prin manipulare, care pot crea ambiguitate și confuzie socială. Totodată, se asigură informațiile necesare care să permită interpretarea corectă a situațiilor cu care oamenii se confruntă și față de care trebuie să adopte o anumită poziție, care poate duce fie la rezolvarea dezirabilă, fie la compromiterea acțiunii. Un rol foarte important în acest sens îl are dezvoltarea discernământului oamenilor, al centrilor de decizie și chiar al organizărilor sociale, respectiv capacitatea acestora de a distinge între rău și bine, între favorabil și nefavorabil, între informațiile corecte, trunchiate și false.
În acest context, o atenție deosebită se acordă sporirii capacităților de protecție a reprezentărilor și imaginilor. Acestea sunt interpretări-cadru implicite (acea interpretare-cadru care se formează de la sine, pe baza credințelor, mentalităților, elementelor socio-culturale), care, odată constituite, devin sisteme de referință, devin realitate obiectivă pentru oameni, organizații și socio-organizări. Sunt reprezentări și imagini de bază care orientează procesele informaționale și manifestările (reprezentările și imaginile de sine, despre țară, despre organizații și socio-organizări, despre inamic etc.); ele sunt de regulă agresate cu perseverență, prin campanii de manipulare bine orchestrate.
Prin acțiuni și măsuri specifice contracararea contribuie la adâncirea socializării, aceasta fiind calea creșterii omogenității și coeziunii organizărilor militare; oamenii pot conștientiza ființarea în socio-organizarea înglobantă și se pot raporta la situații sociale (militare) de pe poziții informaționale ce decurg din apartenența lor la organizarea socială respectivă. De altfel, din antropologia procesual-organică rezultă că, în ultimă instanță, protecția informațională presupune acțiuni adecvate pentru socializarea oamenilor încât ei să devină cetățeni cu competență politică, juridică, economică, militară etc., cu responsabilități și loialitate față de națiune, organizații și socio-organizări înglobante.
Și, nu în ultimul rând, prin măsurile și acțiunile de contracarare se oferă informații și chiar interpretări-cadru privind modalitatea de realizare a agresiunilor informaționale, și modelele teoretice despre oameni și organizările sociale similare cu cele folosite de eventuali agresori.
3.2.3. Repere metodologice ale unei strategii de contracarare a agresiunilor informaționale
Din cele prezentate până aici, se poate aprecia că acțiunea deliberată menită să refacă echilibrele procesorilor de informații, să aducă procesualitatea socială într-un stadiu care să nu agreseze acești procesori, în care agresiunile informaționale pot fi identificate, descurajate și combătute sunt nu numai posibile ci și necesare. Ca urmare, concomitent cu măsurile și acțiunile de prevenire a agresiunilor de orice fel, pot fi simulate studii ce decurg din modelul procesual-organic, astfel încât organizările sociale să dispună de strategii unitare de reconstrucție a capacității interpretative care să le creeze posibilități de descurajare, de identificare și contracarare a agresiunilor ascunse.
Producerea unor noi competențe informaționale, conexiunile dintre interpretori, inclusiv dintre cei care aparțin unor genuri de finalități distincte, fac ca activitățile de concepere a măsurilor și acțiunilor de contracarare să fie complicate, să necesite elaborarea unor strategii de contracarare. Acestea ar trebui concepute pe mai multe direcții, corelate și eșalonate, în care se pot introduce corecții în raport cu evaluările planificate a se efectua pe parcursul realizării proiectului.
Elaborarea strategiilor face parte dintr-un proces mai larg, respectiv proiectarea contracarării agresiunilor de tip informațional, care cuprinde, de regulă, stabilirea sursei, strategiei, procesului și țintei. Elaborarea strategiei reprezintă elementul central al contracarării și presupune: definirea agresorului, stabilirea direcțiilor, misiunilor, temelor principale, resurselor și restricțiilor.
3.2.3.1. Definirea agresorului (potențial sau real)
Definirea agresorului cuprinde acele activități prin care, acțiunile, intențiile, interpretările etc. sursei agresorului se raportează la principiile, normele, valorile apărate de organizarea socială țintă și înscrise în sistemul de referință (interpretarea-cadru) al sursei de contracarare. Dacă aceste interpretări, acțiuni, intenții au un sens vizibil opus (agresiv) principiilor normelor și valorilor promovate și apărate ori se prelimină că, prin punerea lor în aplicare, sunt afectate respectivele principii, norme și valori, atunci sursa de influențare este agresoare.
În cadrul activităților de definire a agresorului potențial sau real se impune, dacă situația permite, stabilirea cu suficientă precizie a misiunilor, interpretărilor (cele cărora uzual le spunem teme), formelor, metodelor și mijloacelor cu probabilitatea cea mai mare de a fi întrebuințate de către inamic. Atunci când se definește agresorul potențial, în raport cu contextul internațional și informațiile existente, aceste elemente vor fi elaborate integral (în mai multe variante, fiecare cu probabilitatea ei). Pe timpul ducerii războiului, când agresorul este cunoscut, declanșarea acțiunilor de contracarare se face în urma identificării reale fie a întregului sistem, fie doar a unor elemente ale agresiunii informaționale desfășurată de inamic. Uneori aceste elemente pot fi identificate în urma sesizării unor modificări apărute în comportamentul luptătorilor sau chiar al subunităților.
3.2.3.2. Direcțiile strategice de contracarare
Direcțiile strategice de contracarare se stabilesc în funcție de numeroase variabile: contextul în care se organizează (în timp de pace, de criză sau de război), eșalonul ierarhic, calitatea și specificul (capacitatea de procesare a informației) țintei, tipurile de procesori informaționali protejați (bio-procesori cuplatori, homo-interpretori, socio-interpretori), elemente ale agresiunii informaționale (sursa, strategia, procesul, produsul, feed-beck-ul), precum și unele domenii mai largi (armata, categorii de personal, etape ale acțiunilor militare, populația din zona operațiilor etc.), pentru a căror rezolvare este nevoie să se stabilească mai multe misiuni. Atunci când acțiunile au un caracter limitat (lupta în încercuire sau izolat, pe o direcție sau pentru un obiectiv secundar), ori sunt duse de formațiuni mici sau realizate “ad-hoc” nu se mai operează cu direcții de contracarare, activitatea fiind acoperită suficient de caracterul integrator al misiunilor.
3.2.3.3. Misiunile contracarării
Misiunile contracarării pot fi stabilite pe direcții (atunci când vizează elemente ale agresiunii informaționale) sau printr-o exprimare sintetică a destinației acțiunilor de contracarare. Când se folosește primul criteriu, numărul misiunilor stabilite este mare, apar suprapuneri, paralelisme, confuzii, iar lucrul cu acestea este greoi. Prin aplicarea celui de-al doilea criteriu se elimină neajunsurile semnalate. Folosind cel de-al doilea criteriu, autorul a stabilit, în lucrarea amintită, patru misiuni:
– consolidarea încrederii militarilor în conducerea politico-militară supremă a țării, în comandanți și în armamenul din dotare, în capacitatea armatei de a învinge agresorul;
– diminuarea și lichidarea influenței campaniei de dezinformare dusă de agresor;
– prevenirea și combaterea defetismului, descurajării și demobilizării psiho-morale a trupelor proprii;
– prevenirea și combaterea stărilor de nesiguranță, frică și panică.
Atunci când, în urma unui studiu riguros, am formulat aceste misiuni, am avut ca premise nevoile de contracarare ale acțiunilor inamicului și de pregătire psiho-morală a efectivelor proprii, iar esența lor a vizat preîntâmpinarea producerii de “fisuri” în moralul și rezistența psihică a luptătorului, limitarea efectelor acestora când apar și restabilirea capaciății psiho-morale a celor afectați.
Analiza lor atentă ne conduce spre aceleași concluzii în legătură cu baza teoretică ce le-a făcut posibile. In această formă nu mai satisfac întrucât pot fi și altele decât acestea și ca urmare este posibil ca probabilitatea insuficienței lor să fie foarte ridicată.
Folosind modelul procesual-organic al procesualității sociale, modelările pe care le face posibile, se pot obține interpretări mai performante despre contracarare, țintele acesteia și obiectivele urmărite. In subcapitolul anterior am abordat aceste aspecte care, în esență, pun în evidență că: acțiunile de contracarare au ca țintă procesorii de informații, fluxurile, rețelele și matricile informaționale pe care le fac posibile și își propun asigurarea normalității mecanismelor de reglare a necesităților biotice și reconstrucția capacității interpretative afectate.
În consecință, misiunile contracarării vor avea drept conținut acele măsuri și acțiuni pentru protecția bio-procesorilor, homo-interpretorilor și socio-interpretorilor împotriva acțiunilor agresorilor informaționali care, prin procesările specifice, activează și orientează comportamentul oamenilor și organizărilor sociale în situațiile cu care se confruntă. Pe baza condiționărilor și a posibilităților deschise de antropologia procesual-organică aceste misiuni pot fi nuanțate prin modelări succesive, în funcție de mai multe criterii.
3.2.3.4. Temele principale
Temele principale sunt interpretările pe care se construiește strategia de contracarare. Aceste inerpretări sunt procesări ce devin posibile ca urmare a proprietăților bio-procesorilor și neo-cortexului, dar care se constituie și funcționează efectiv în modalități ce decurg și din coființarea oamenilor în anumite spații geo-fizice, din proprietăți ale interpretărilor lor și ale socio-interpretorilor pe care coființarea oamenilor îi fac posibili.
Interpretările au rolul de a activa și orienta comportamentul (atitudinile) oamenilor și organizărilor sociale în concordanță cu interesele majore ale armatei și societății. Ele vizează aspecte diverse ale mediului militar (propriu și al inamicului) și social. În legătură cu mediul militar propriu relevanță au unele probleme cum sunt: competența conducerii la toate nivelurile; justețea concepției de ducere a războiului de apărare (de rezolvare a crizei); fiabilitatea structurilor militare; calitatea armamentului și tehnicii din dotare; nivelul ridicat al pregătirii pentru luptă; legitimitatea războiului de apărare; formele și mijloacele eficiente de luptă cu un inamic dotat superior etc. Privind interpretările care îl vizează pe inamic reținem: ilegitimitatea agresiunii; concepția inamicului de ducere a războiului; forțele și mijloacele din dotarea acestuia și vulnerabilitatea lor; caracterul ostil al acțiunilor de agresiune informațională etc. Si, nu în ultimul rând, un rol important îl au interpretările care se referă la: adevărurile fundamentale ale istoriei naționale și legitimitatea drepturilor în spațiul geo-fizic în care ființează; datoria sacră de apărare a țării; valorile naționale fundamentale – independența, unitatea, integritatea teritorială a statului; ospitalitatea, toleranța și omenia caracteristice oamenilor și socio-organizărilor Pământului.
3.2.3.5. Resursele strategiei de contracarare
Resursele informaționale și energetice disponibile condiționează orice strategie de contracarare. Resursele umane vizează sursele de proiectare și modelare a strategiilor de contracarare, cadrele militare cu atribuții în acest sens în comandamente, mari unități și unități și cele cu pregătire adecvată din afara armatei care pot fi angrenate în condițiile stabilite de lege, cu sarcini și responsabilități specifice.
Proiectarea resurselor energetice se face în funcție de formele acțiunilor de contracarare, situația concretă, posibilitățile existente la nivelul armatei și pe plan local.
3.2.3.6. Restricții în proiectarea strategiilor de contracarare
Restricțiile cuprind normele internaționale și naționale care trebuie respectate în proiectarea strategiei de contracarare, precum și anumite limite impuse de lipsa unor resurse energetice, de existența unor modele teoretice neadecvate, de anumite comportamente religioase etc.
3.3. FORME, METODE ȘI MIJLOACE DE CONTRACARARE A AGRESIUNII INFORMAȚIONALE
În orizontul informațional generat de științele particulare modelele teoretice au făcut posibile atât identificarea unor metodologii constând în forme, metode, procedee și tehnici adecvate, cât și realizarea mijloacelor tehnice necesare pentru îndeplinirea scopurilor specifice urmărite.
Principial, acțiunile de contracarare utilizează formele, metodele și mijloacele de vehiculare a ideii, de comunicare, însă cu anumite particularități.
Înainte de a prezenta unele din aceste particularități se impun câteva precizări care să permită mai buna înțelegere a principiilor și regulilor instituite în acest domeniu.
În primul rând, comunicarea are un caracter unidirecțional de la sursa de contracarare la țintă (individ, grup). Demersul sursei de contracarare abilitate este mediat prin forțe și mijloace specializate, dar are loc și direct, prin intermediul comandanților și al altor cadre cu răspundere în unități și mari unități. Conținutul comunicării este strict determinat de necesitățile activității de contracarare și este construit respectându-se regulile specializate ale alcătuirii mesajului.
În al doilea rând, sistemul de argumentare nu se supune regulilor cunoscute, discursul având o construcție simplă, uneori mesajul purtând un singur argument (contraargument) sau foarte puține, astfel încât efortul intelectual depus de militar, pentru a înțelege situația, să fie minim. Pentru a se ajunge la situația optimă se evită problematizările, dezbaterile etc. făcându-se apel la formulările directe, chiar nude, ilustrate cu fapte concrete, credibile, verificabile. Chiar și atunci când demersul este adresat structurilor afective, se întrebuințează exprimările scurte, dar cu semnificație pentru cel vizat: anumite simboluri, sloganuri leitmotiv, înregistrări muzicale etc.
În al treilea rând, se folosesc acele forme, metode și mijloace care sugerează apropierea de om, de frământările, grijile și temerile sale. Luptătorul trebuie să vadă în cel care i se adresează prietenii, sfătuitorii și protectorii săi, cărora poate să le ceară cu încrederea că le vor fi satisfăcute necesitățile de informare.
Și, în al patrulea rând, formele, metodele și mijloacele alese trebuie să asigure informațiile oportun, pentru a se preveni fenomenul de “foame internațională”, situație care determină scăderea puterii de discernământ în selectarea știrilor, cu urmări defavorabile asupra înțelegerii corecte de către militari a ambianței în care se duce acțiunile de luptă.
3.3.1.Formele de desfășurare a activităților de contracarare a influențelor psihologice ale inamicului
Majoritatea specialiștilor care se ocupă de domeniul influențării psihologice (un tip special de influențare este și contracararea) grupează formele de desfășurare a acestor activități în două categorii: propagandistice și alte forme. Sunt însă și alte puncte de vedere, care operează cu alte modalități de categorisire. Între acestea, întâlnit și la unii dintre specialiștii noștrii, este cel care împarte formele de desfășurare a activităților de contracarare în: propagandistice și de influențare psihologică. Apreciem ca neoperantă această categorisire, întrucât și propaganda este tot o modalitate de influențare a psihicului uman.
3.3.1.1. Forme propagandistice
În cadrul războiului special, propaganda reprezintă o activitate bine conturată, fiind folosită în mod curent ca o veritabilă armă de luptă. De altfel, așa cum evidențiază unele studii, războiul a servit drept câmp experimental pentru propagandă, aceasta fiind legată de război pînă la a-l substitui, devenind ea însăși teatru de război (War propaganda). Acest fapt avea să-l determine pe J.M.Domenach să afirme, parafrazându-l pe Clausewitz: propraganda este războiul urmărit cu alte mijloace. Continuând în spiritul acestor aprecieri, relevăm și concluzia specialiștilor aliați, după cel de-al doilea război mondial, potrivit căreia propaganda a fost considerată ca fiind “a patra armă” de luptă, în conflictul cu cel de al treilea Reich, celelalte fiind flota, trupele de uscat și aviația.
În timp de război, propaganda are o misiune dublă: ea trebuie, pe de o parte, să mențină constant ridicată starea psiho-morală a armatei și populației proprii, să le mobilizeze pentru luptă, să le protejeze împotriva influenței propagandei inamice, să stimuleze mișcarea de rezistență în teritoriul vremelnic ocupat; pe de altă parte, ea trebuie să slăbească rezistența adversarului, prin demoralizarea forțelor armate și a populației acestuia, să mențină alianțele vechi și să câștige noi alianțe, să determine la nivelul statelor neutre o atitudine favorabilă țării proprii.
Evident, în atenție, este primul aspect relevat, în concepția (accepția) noastră acesta fiind circumscris activității de contracarare a acțiunilor de influențare psihologică a efectivelor proprii și populației, ceea ce reprezintă însăși tema studiului nostru. În continuare, supunem atenției câteva particularități ale întrebuințării propagandei în cadrul contracarării.
Propaganda se defășoară atât pe verticală, cât și pe orizontală și se caracterizează, îndeosebi, prin raționalitate. Aceasta nu înseamnă că nu sunt situații în care să fie folosită și propaganda irațională sau “sentimentală”, fără a contrapune însă în mod abuziv, subconștientul conștiinței critice și analitice a realității.
Propaganda verticală este mediată prin diferite mijloace, canale sau rețele de comunicare (îndeosebi mass-media) și presupune, în principiu, o influență univocă. Informațiile (ideile) care se transmit sunt recepționate de către auditoriu, mai mult sau mai puțin pasiv, fiind necesar ca acest tip de propagandă să fie întărit prin repetare sau completat cu alte modalități de acțiune.
Avalanșa de informații și comunicări eterogene, provenind prin toate canalele mass-media (proprii și cele ale inamicului), suprasolicită militarii, fapt ce determină apariția unor disfuncționalități în fixarea – în sistemul de idei, valori și mobiluri (sistemul de referință) – informațiilor și comunicărilor respective. În această situație, se impune existența unui mediator și traducător de semnificații, un ghid al auditoriului, care să personalizeze mesajele impersonale și anonime difuzate prin mass-media. Acesta este liderul de opinie – oricare dintre comandanți (șefi), alte cadre cu funcții de răspundere – a cărui influență personală este mai puternică decât cea a diverselor mijloace de comunicare în masă.
Propaganda orizontală se bazează pe deplina egalitate între membrii grupului: fiecare desfășoară acțiuni de propagandă, dar este, totodată, expus propagandei desfășurată de alții. Principala ei formă de exprimare o reprezintă propaganda “de la om la om”, căreia îi este caracteristică împletirea organică a convingerii cu autoconvingerea și a educării cu autoeducarea. Propaganda “de la om la om” este o formă directă și de mare eficiență în înrâurirea atitudinilor și comportamentelor, se desfășoară, de regulă, în cadrul grupurilor mici și facilitează cunoașterea (autocunoașterea) militarilor, crează un climat favorabil îndeplinirii cu succes a misiunilor, relații apropiate, de înțelegere, colaborare și întrajutorare în cadrul subunității, stimulează forța opiniei colective și conținutul ei.
Formele de exprimare a propagandei verticale și orizontale se combină în raport cu nevoile reale impuse de evoluția situațiilor de pe câmpul de luptă (apărare, ofensivă etc.), cu forța propagandei inamicului (poate fi blocată frontal sau nu), precum și cu posibilitățile de percepție ale efectivelor proprii (categorie de auditoriu, gradul de oboseală psihică și fizică, coordonatele spațio-temporale, mediu, grad de cultură etc.). În cadrul combinației amintite produsul propagandei verticale, realizată prin radioemisie, amplificare și televiziune este variabilă, deoarece aceste mijloace sunt utilizate și pentru influențarea psihologică a inamicului.
În unele lucrări se operează cu conceptul de “propagandă de confirmare”, atunci când este vizată întărirea structurilor sistemului de referință existent, și conceptul de “propagandă de transformare”, atunci când se urmărește modificarea treptată și restructurarea definitivă a acestuia.
În cadrul contracarării, preponderentă va fi propaganda “de confirmare”, care va cuprinde atât acțiuni personalizate, cât și acțiuni cu caracter impersonal, adresate atât intelectului, cât și afectelor militarilor.
Scopul general al acțiunilor propagandistice desfășurate în vederea protecției psihologice este menținerea stabilității convingerilor și atitudinilor militarilor, astfel ca aceștia să se comporte în luptă conform așteptărilor. Demersul propagandistic vizează însă menținerea sau asigurarea stabilității unor convingeri și atitudini preexistente, formate anterior. Din acest motiv, mesajul trebuie să fie construit de o asemenea manieră, încât el să nu contravină aspirațiilor și idealurilor deja formate și să aibă semnificație pentru individul vizat. De aici rezultă cerința ca sursa de contracarare să cunoască structura psihică a “câmpului receptor”, structurile de gândire și mentalitate, interesele, nevoile și așteptările militarilor.
În organizarea și producerea actului propagandistic prevalează funcțiile informativ-interpretativă, persuasivă, de convingere și acțională, întrucât acestea asigură satisfacerea unor cerințe specifice activităților de contracarare, între care relevăm: difuzarea unui volum suficient și diversificat de date, fapte și idei, care să permită interpretarea corectă a evenimentelor și situațiilor; conștientizarea adecvată a mobilurilor și temeiurilor reale ale luptei; menținerea convingerilor, atitudinilor și comportamentului dezirabil, individual și colectiv; potențarea capacităților psihice și fizice și convertirea lor în acțiuni eficiente ș.a.
Între trăsăturile propagandei, dominant este caracterul unitar, centralizat, ofensiv și atotcuprinzător al acțiunilor. Temele principale, mijloacele de comunicare de mare putere și cuprindere, auditoriul, momentul potrivit de producere a actului propagandistic sunt stabilite, potrivit unei concepții unitare, de structurile abilitate în acest sens existente la nivelurile la care se adoptă principalele decizii privind ducerea războiului și se desfășoară sub un control și o îndrumare calificate.
Eficiența demersului propagandistic, ca formă principală de îndeplinire a misiunilor contracarării, se bazează, mai ales, pe respectarea principiilor cu caracter general ale propagandei, între care: satisfacerea nevoilor reale de informare; oportunitatea și actualitatea acțiunilor; diferențierea și individualizarea activităților; respectul pentru adevărul, autenticitatea și credibilitatea informațiilor; legătura nemijlocită cu realitatea, cu preocupările și trăirile psihice ale luptătorilor; echilibru și moderație în solicitarea, deopotrivă, a componentei raționale, logice și a celei afectiv-emoționale ale psihicului uman.
Conținutul și regulile de aplicare a acestor principii, în cazul acțiunilor de contracarare, întrunesc unele particularități determinate de caracterul special al factorilor care participă la emiterea și receptarea mesajelor pe timpul ducerii luptelor, precum și de specificul comunicării în cadrul structurilor militare.
Subliniem, mai întâi, faptul că în majoritatea situațiilor prevalează caracterul informativ al acțiunilor. Atunci când există pericolul apariției unor comentarii nefavorabile sau interpretări eronate asupra evenimentelor și situațiilor, ca urmare a zvonurilor, știrilor contradictorii, confuziilor, a informațiilor insuficiente, false sau trunchiate, principiile autenticității, credibilității, oportunității și actualității devin esențiale în fundamentarea comunicării. Principiul diferențierii activităților se realizează, de regulă, în cadrul grupurilor mici, atunci când se dispune de timp și există suficiente date pentru definirea situației psihice existente.
În al doilea rând, eficiența acțiunilor de propagandă depinde, ca și în cazul propagandei în întregul său, de respectarea unor reguli de organizare și desfășurare, cum sunt : să se adreseze atât masei, cât și individului ca membru al unui grup și nu izolat; să fie totală, adică să utilizeze simultan toate mijloacele, canalele și rețelele de comunicare; să aibă continuitate, să nu lase pauze sau “spații albe” și să depășească atenționarea episodică a militarilor; să fie temeinic organizată, planificată și coordonată; să fie personalizată în toate cazurile de producere a actului propagandistic.
Eficiența acțiunilor de propagandă depinde, în al treilea rând, de măsura în care sursa de contracarare, toți cei cu răspunderi în acest domeniu asigură: conținut semnificativ, claritate și precizie ideilor; argumente teoretice și, îndeosebi, faptice convingătoare; transmiterea/expunerea mesajelor folosind un limbaj sugestiv, atractiv, mobilizator și optimist; spirit ofensiv (deținerea inițiativei în declanșarea acțiunilor); stimularea gândirii independente; conciziunea și expresivitatea mesajelor.
În al patrulea rând, pentru ca demersul propagandistic să fie eficient este necesar ca cei care-l întreprind să fie persoane cu statut adecvat și capacitate de influențare, să posede o bună “calificare” (competențe, abilitări). Doar în acest fel, persoanele cu responsabilități în domeniu pot să creeze un “câmp psihologic” pozitiv, care să declanșeze procese psihice favorabile însușirii ideilor (informațiilor), înțelegerii argumentelor, asocierii la concluziile prezentate, menținerii (asigurării stabilității) convingerilor și atitudinilor generatoare de comportamente dezirabile. În afara unei temeinice pregătiri de specialitate, acestea mai trebuie să cunoască conceptele, regulile, metodele și procedeele de elaborare, de argumentare, difuzare și percepere a mesajelor puse la dispoziție de logică, psihologie, sociologie, retorică și alte ramuri ale științelor socio-umane. De asemenea, persoanele abilitate să aibă deprinderi de a lucra cu omul, cu psihicul acestuia, cu ideile și sentimentele oamenilor și motivațiile lor complexe, să fie capabile de a produce mutații psihologice și psihosociale, să influențeze activ și profund concepțiile, atitudinile, opiniile unor oameni foarte diferiți, să le formeze convingeri ferme și, prin ele, să orienteze comportamentele.
Un loc aparte în producerea actului propagandistic îl are reporterul. Acesta, aflat permanent în căutarea unei surse noi de informații pe care știe să o găsească, riscându-și pentru aceasta viața, ne ține cuplați la realitatea care ne interesează și pe care, de multe ori, o imaginăm prin intermediul lui. Ascuțitul fler al noutății îi permite să detașeze cu pricepere din multele întâmplări fără semnificație ceea ce este cu adevărat ilustrativ, demn de reținut. Toate acestea fac din reporter o persoană marcantă, așteptată cu nerăbdare în presă, la radio sau televizoare de luptătorii avizi de informație, dornici să cunoască mai multe despre evoluția situațiilor de pe câmpul de luptă, din țară și din afara ei.
Și, în al cincilea, dar nu în ultimul rând, cei care întreprind demersul propagandistic trebuie să fie în măsură să-i aprecieze eficiența. În acest sens, pentru a desprinde concluziile cele mai semnificative, considerăm relevanți indicatori cum sunt: măsura în care militarii reușesc să estimeze corect evenimentele politico-militare care au loc, precum și tendințele evoluției lor; capacitatea militarilor de a adopta comportamentul așteptat (dezirabil) în confruntarea cu dificultățile situațiilor de luptă; intransigența/toleranța față de temele propagandistice ale inamicului; adeziunea la valorile promovate de societate și armată; starea psihologică a subunităților și statelor-majore (ca grupuri mici); nivelul integrării spirituale a militarilor în structurile constituite în vedere ducerii luptei ș.a.
În literatura de specialitate există mai multe opinii în legătură cu formele de realizare a propagandei: de la propaganda directă, care tine să modifice opiniile și atitudinile la una lentă, care urmărește să creeze un climat și preatitudini (sau chiar atitudini) favorabile scopului urmărit, până la propaganda orală, scrisă, mascată (închisă). În rândul specialiștilor din domeniul războiului special există totuși un anumit consens în aprecierea propagandei, ca putând fi: orală, scrisă și combinată.
Propaganda orală este directă și se realizează prin chemări, comunicate, interviuri, reportaje, știri, declarații ale prizonierilor etc.
Propaganda scrisă include inscripții, apeluri, declarații, scrisori deschise, articole de presă, pamflete, caricaturi, epigrame, afișe, lucrări literare, de artă și de altă natură etc.
Propaganda combinată este mediată și se realizează oprin îmbinarea mai multor forme de exprimare: orală-vizuală; scrisă-vizuală; orală-scrisă-vizuală. Astfel de combinații se pot obține prin emisiuni Tv., proiecții cinematografice și video, spectacole etc.
3.3.1.2. Alte forme utilizate în activitatea de contracarare
Cointeresarea materială se întrebuințează în situații speciale, atunci când luptătorii realizează fapte de excepție (deosebite), precum și pentru rezolvarea unor necesități imediate ale acestora. Ea constă în acordarea de recompense în bani și diverse cadouri celor care s-au distins în luptă, precum și ajutoare materiale și financiare răniților, familiilor acestora sau ale celor care au căzut pe câmpul de luptă.
Stimulentele moral-afective urmăresc încurajarea comportamentului favorabil îndeplinirii misiunilor de luptă. Se acordă celor care se disting prin curaj și devotament în confruntarea cu agresorul și constau în diferite distincții, decorații, avansări, citarea prin ordine de zi, acordarea de obiecte cu semnificație simbolică, popularizarea faptelor de eroism în cadrul unor activități, în emisiunile radio și Tv. etc.
Metode și mijloace întrebuințate în activitatea de contracarare a influențelor psihologice ale inamicului
La dispoziția comandanților și structurilor specializate în contracarare există o gamă largă de metode și mijloace, care se folosesc în funcție de situația concretă,
de scopul urmărit, de strategia de contracarare elaborată de eșaloanele superioare.
Mijloacele (canalele) de transmitere sunt grupate după mai multe criterii care, de regulă, vizează fie modul cum mesajul ajunge la receptor, fie rolul și funcțiile pe care acestea le îndeplinesc în transmiterea mesajului. De regulă, sunt clasificate în: mijloace directe, care pot fi orale (expunerea, convorbirea, povestirea, informarea etc.) și scrise (afișul, lozinca, ziarul, revista, cartea etc.), mijloace indirecte (epiproiectorul, epidiaproiectorul, diaproiectorul, retroproiectorul, picupul, magnetofonul, casetofonul etc.) și mijloace cu rază mare de acțiune (aparatul cinematografic, receptorul radio, telereceptorul etc.). Sunt specialiști care categorisesc aceste mijloace în : principale (purtătoare ale mesajului de transmis) și de sprijin (ajutătoare). În primul grup sunt cuprinse: mijloacele de transmitere a mesajului oral; materialele tipărite; mijloacele vizuale și audio-vizuale; mijloacele materiale și financiare; mijloace de anihilare a tehnicii adversarului. În al doilea grup (ajutătoare) se include instalațiile, mijloacele de transport, muniția etc., care fac posibilă ajungerea diferitelor mesaje la ținta vizată.
Este posibilă și altă modalitate de grupare a mijloacelor de transmitere a mesajelor, astfel: mijloacele orale; mass-media; mijloace cu acțiune restrânsă; mijloace materiale și financiare; mijloace ajutătoare. Subliniem, în continuare, câteva aprecieri în legătură cu mass-media și mijloacele cu acțiune restrânsă.
Mass-media – televiziunea, radioul, cinematograful, cartea, marea presă, discul, afișul, foaia volantă etc. – are un rol însemnat în îndeplinirea misiunilor contracarării și cuprinde tehnologii specifice, în funcție de canalul de comunicare utilizat (în sensul că, de pildă, pentru realizarea unei emisiuni Tv. nu se folosește aceeași aparatură ca în cazul realizării unui film) și în funcție de etapele comunicării. Comunicarea se realizează în etape, iar fiecărei etape îi corespund tehnologii specifice, astfel : tehnologiile de elaborare și producere a mesajelor (camera de luat vederi, banda de înregistrat); mesajele purtătoare de informații (imaginile, sunetele); tehnologiile de receptare a mesajelor de către public (radioul, televizorul, casetofonul, magnetofonul etc.).
Canalele de comunicare în masă pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii. După modul de structurare a mesajului, A. Moles și W.Schromm le clasifică în: canale organizate spațial (materialele tipărite), canale organizate temporar (radioul) și canale organizate spațio-temporal (cinematograful și televiziunea). În funcție de complexitatea mesajelor difuzate există canale de comunicare care transmit mesaje simple (auditive – radioul; vizuale – presa, cartea) și canale de comunicare care transmit mesaje multiple (televiziunea, cinematoigraful). După criteriul participării individului, Allport, propune gruparea canalelor de comunicare în: canale care solicită o participare redusă (radioul, presa), canale care servesc mai mult pentru comunicarea informativă, mai rapidă dar mai puțin profundă; canale care solicită o participare mare (cartea), cu rol important în formarea de opinii, concepte, modele. În funcție de viteza de difuzare a informațiilor există canale rapide – televiziunea, radioul; medii – presa; încete – revistele, filmele, cărțile.
În grupa mijloacelor de comunicare cu acțiune restrânsă sunt cuprinse aparatele de proiecție cu posibilități limitate (din punctul de vedere al auditoriului) în răspândirea mesajelor, așa cum sunt diascopul, aspectomatul, retroproiectorul, epidiascopul etc. Acestea sunt folosite, de regulă, pe timpul pregătirii luptei și când trupele se găsesc în afara contactului cu inamicul. Inconvenientul în folosirea lor este că necesită surse electrice de alimentare.
În funcție de mijloacele avute la dispoziție și de obiectivele urmărite, pentru desfășurarea acțiunilor de contracarare a influențelor psihologice desfășurate de agresor se utilizează metode (modalității) adecvate.
O variantă a raporturilor dintre mijloacele de comunicare și metodele de contracarare întrebuințate este redată în tabelul următor:
Ponderea pe care o dețin diversele mijloace și metode utilizate în activitatea de contracarare este diferită, aflându-se în relație directă cu existentul în mijloace, gradul lor de cuprindere și de penetrație la țintă, scopul urmărit, condițiile concrete ale situației de luptă etc. Așa, de exemplu, mijloacele tehnice de mare cuprindere și penetrație (radio, Tv., amplificare, materiale tipărite etc.) se întrebuințează cu prioritate pentru influențarea psihologică a agresorului, dar se utilizează și în activitatea de contracarare a influențelor psihologice desfășurate împotriva trupelor proprii. Când la nivelul unităților (marilor unități) există un deficit în astfel de mijloace, acesta poate fi compensat, într-o oarecare măsură, cu mijloacele tehnice existente pe plan local, în raionul acțiunilor de luptă. De asemenea, trebuie să se țină seama de faptul că o eficiență mai ridicată au mijloacele și metodele prin care ne adresăm luptătorilor direct, acestea facilitând valorificarea superioară a caracteristicilor colectivelor ostășești – coeziune, climat, stare de spirit, opinie de grup. De altfel, unii specialiști afirmă că însăși activitatea de propagandă trebuie să fie o activitate de grup, care să aibă în vedere aceste caracteristici ale colectivului și să le pună în valoare.
În legătură cu formele, metodele și mijloacele utilizate în activitatea de contracarare pot fi formulate mai multe concluzii.
1. În centrul atenției compartimentelor abilitate să organizeze contracararea trebuie să se afle demersul direct (oral, scris), a cărui eficiență este cea mai mare. Aceasta presupune adoptarea, la toate nivelurile, a unui amplu sistem de măsuri organizatorice între care o importanță mare, chiar determinantă, o are pregătirea în acest scop a comandanților de subunități (șefilor de colective).
La subunitate ajung toate mijloacele destinate militarilor (temele de abordat, materialele scrise – foi volante, ziare, gazete, caricaturi, cărți etc. -, imaginile cu diferite semnificații – fotografii, picturi, grafice etc.), unele fiind însoțite de instrucțiuni privind întrebuințarea lor, iar altele nu, folosirea lor corectă fiind asigurată fie prin instrucția anterioară, fie printr-o scurtă pregătire specială. În cadrul acestei pregătiri, comandantului de subunitate i se fac precizări referitoare la conținutul demersului, metodele de lucru, restricțiile ce se impun (momentul desfășurării, ordinea prezentării argumentelor, trăsăturile caracteriale ale militarilor etc.) și alte elemente prin care comandantului i se întărește statutul de lider de opinie. Acest statut este esențial pentru credibilitatea lui în fața subordonaților, mai ales în legătură cu autenticitatea informațiilor despre evenimentele de război, schimbările de pe front, scopurile urmărite de agresor, dramatismul situațiilor cu care se confruntă etc.
Materialele tipărite folosite cu preponderență în activitatea de protecție psihologică a trupelor sunt presa, cartea, afișul și foile volante.
Cartea favorizează formarea opiniilor și a unor modele de gândire, pune cititorul în relație directă cu experiența câștigată de generațiile trecute sau de contemporanii săi, contribuie la formarea unei atitudini critice și constituie chiar un imbold către descoperire și creație. Acestea reprezintă argumente în susținerea necesității de a-i determina pe militari să citească și lucrări (cărți) care să le stimuleze sentimentele patriotice, hotărârea, curajul, încrederea în propriile forțe, să le dezvolte simțul frumosului, al umorului.
Presa, ca mijloc de comunicare în masă, “este o scriere interpretativă”, mai consistentă a evenimentelor, care le permite satisfacerea nevoii de a ști orice și de oriunde, de a afla despre ceilalți, de a fi informat. Presa scrisă oferă posibilitatea lărgirii câmpului investigațiilor, al intervențiilor în toate domeniile și permite relecturarea, referințele, documentația, reflexia. De altfel, statisticile sugerează că ce se citește lasă o impresie mult mai puternică decât radioul sau televiziunea, oamenii simțind nevoia să-și confirme, prin lectură, ceea ce au auzit ori au văzut. Tot statisticile consemnează că cei mai fervenți cititori ai presei sunt și mari amatori de emisiuni Tv.
În campanie, în presa scrisă (ziar, gazetă, revistă, foaie volantă etc.) predomină știrile de pe front și în legătură cu frontul. Informațiile nude, comentariile, portretele, documentele oficiale, reportajele, imaginile, benzile desenate și caricaturile au o influență puternică asupra luptătorilor întrucât, prin acestea, se realizează informarea, dar și dezvoltarea argumentată a informației. Atractivitatea așezării în pagină, permanentizarea unor rubrici cu largă audiență la cititori, identificarea în ziarist a omului care aduce militarului la cunoștință fapte, evenimente, întâmplări etc. sunt tot atâtea condiții de eficacitate a materialelor scrise.
Pentru desfășurarea activității de contracarare, în cele mai multe situații, nu se acordă un timp special, îndeosebi în desfășurarea luptei (operației). Pentru ca activitățile să se desfășoare oportun și eficient este necesar ca sursa de contracarare, comandanții de la toate nivelurile, să fie convinși de utilitatea lor, să le organizeze și să le conducă cu toată răspunderea. În caz contrar, se poate întâmpla ca în războiul din Vietnam, unde acțiunile psihologice nu și-au atins pe deplin scopul – au apreciat specialiștii americani – ca urmare a insuficientei încrederi manifestate de comandanți în eficiența acestora, care au neglijat mijloacele și au folosit forțele destinate acestui domeniu la activități administrative.
2. O altă concluzie care poate fi reținută se referă la faptul că, emisiunile radio și de televiziune se desfășoară, îndeosebi, în perioada de pregătire a luptei (operației). Pe timpul ducerii acțiunilor militare, ele se adresează mai ales eșaloanelor doi (rezervelor) aflate în raioane de concentrare (așteptare). Emisiunile radio și televiziune au un rol însemnat în asigurarea operativității informațiilor, deoarece sunt pregătite și se transmit de personal specializat, se adresează concomitent unui mare număr de indivizi, atât militari cât și civili.
Radioul și televiziunea promovează limbajul de comunicare cu o capacitate mai mare de persuasiune decât limbajul scris. Radioul utilizează cuvântul vorbit, deopotrivă accesibil, sugestiv și inspirat, care, prin acesta, solicită o participare directă. Totodată, acest mijloc realizează o informare rapidă, o pseudoparticipare la evenimentele de pretutindeni și un fond sonor pentru alte activități. La rândul ei, televiziunea folosește cu preponderență limbajul imaginilor, ale cărei caracteristici principale sunt universalitatea (nu comportă traducerea într-un alt limbaj), informarea rapidă, uneori instantanee, gradul ridicat de participare a personalului, cel puțin la nivel perceptiv.
Radioul și televiziunea, prin natura mijloacelor de care se servesc, au acces rapid la noutățile de ultimă oră, pe care le pot oferi imediat, prin transmisiile directe.
Folosirea televiziunii se bazează pe forța de atracție a imaginii ca modalitate de receptare a realității, mai puțin contestabilă (camerele de luat vederi surprind o mai cuprinzătoare imagine a evenimentelor), întrucât oamenii cred în adevărul celor văzute.
Audiția radiofonică s-a lărgit ca urmare a creșterii numărului centrelor de emisie, a costurilor generale reduse, a producerii tranzistoarelor ieftine și independente de sursele de electricitate, dar, mai ales, ca urmare a avantajelor sale: transmiterea de reportaje improvizate, sonorizatoare, flashuri, a tot ceea ce pentru ureche este mai sugestiv decât pentru ochi.
Specialiștii afirmă că radioul este instrumentul esențial al propagandei “strategice,” în special în perioada de criză, când stațiile mari de emisie nu pot fi lovite întrucât nu au început încă ostilitățile. După declanșarea agresiunii se pune în funcțiune o gamă diversificată de autostații de radioemisie, care satisfac și nevoile de ordin operativ. În condițiile dinamismului ridicat al acțiunilor de luptă, eficiența acestora este ridicată când: emisiunile sunt scurte dar concludente; punctul de maxim interes este plasat la începutul emisiunii; dezbracă faptele de vorbe inutile și utilizează un limbaj simplificat, concis și clar; se evită folosirea cifrelor etc.
Utilizarea acestor mijloace, mai ales a radioului, prezintă însă și unele inconveniente. Între acestea enumerăm: stabilirea cu rigurozitate a orarului emisiunilor; este dependentă de condițiile de propagare a undelor (necesită previziuni ionosferice); posibilul efect de “bumerang” al unor informații asupra populației din țările prietene sau neutre; există posibilitatea de interferență cu rețelele inamicului, a bruiajului și folosirii unor stații de emisie clandestine. Transmisia radio este ireversibilă în timp și, ca urmare, nu permite revenirea receptorului la același mesaj, iar imaginea este mai puțin selectivă și critică.
Una din condițiile importante ale utilizării cu succes a emisiunilor radio și de televiziune o constituie “personalizarea” mesajului transmis. Deși, aceste mesaje se adresează unui public larg, emisiunile trebuie să vizeze fiecare individ, dându-i-se impresia că i se vorbește chiar lui. Această calitate se asigură prin talentul realizatorilor de programe, prin știința “adresabilității” crainicilor (monologul obiectiv-informativ, detașarea persuasivă, improvizația, evitarea repetărilor monotone și a stereotipurilor abstracte), prin agitația stimulatoare a reporterului și spontaneitatea lui, prin familiaritatea celui care conduce o dezbatere etc.
3. Emisiunile la stațiile de amplificare se folosesc, îndeosebi acolo și atunci când transmisiile radio și de televiziune nu sunt eficiente sau posibil de realizat (pentru subunitățile sau unitățile din contact, pe timpul ducerii luptei), cât și pentru lărgirea sferei de cuprindere a radioului și Tv., mai ales când acestea sunt utilizate cu preponderență pentru influențarea psihologică a agresorului. Pentru influențarea psihologică a trupelor noastre din contact inamicul folosește, de regulă, mijloace sonore și diverse materiale tipărite. În acest caz, informațiile despre situația reală, absolut necesare pentru ținerea efectivelor proprii la “curent”, pot fi transmise oportun prin mijloacele de amplificare, urmând ca, ulterior, acestea să fie întărite prin alte canale.
4. Proiecțiile cinematografice (video) și spectacolele reprezintă acțiuni de natură estetico-emoțională cu rol însemnat în reglarea comportamentului militarilor și al populației.
Specialiștii afirmă că un film vizionat în sala de cinema oferă mai multe satisfacții decât cel urmărit pe micul ecran. Proiecțiile cinematografice (video) sunt folosite numai în anumite perioade (pe timpul pregătirii luptei) și pentru elemente din adâncimea dispozitivului trupelor. Sunt utilizate cu preponderență filmele de actualitate și cele istorice, care au o influență puternică asupra comportamentului luptătorilor.
Spectacolele, așa cum experiența a dovedit-o, sunt axate, de regulă, pe probleme de viață, altele decât cele generate de starea de război.
În ultima vreme, mijloacele tehnice de comunicare a informațiilor au cunoscut o reală revoluție, mai ales în ceea ce privește viteza și volumul transmisiilor. Calculatorul, faxul, fibrele optice sau tuburile luminoase, cablurile coaxiale de mare capacitate, transmisiile prin microunde, maserii, laserii, radiotelefoanele, radiotelegrafia, foto-offsetul, telecopierea ziarelor și revistelor prin telefon sau satelit etc. reprezintă tot atâtea mijloace și tehnologii care facilitează conducerea trupelor în luptă (operație), dar care pot fi utilizate și pentru rezolvarea problemelor tot mai complexe ale contracarării, fără însă a înlocui mijloacele tradiționale.
3.3.2. Dezinformarea
Dezinformarea este, in general, numită acea arta de a induce în eroare, ce este întotdeauna deliberată, iar decizia de a recurge la ea relevă o stare de spirit ale cărei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictata de necesitate, având in vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntări deschise, relevând astfel slăbiciune sau frica. Poate fi de asemenea o acțiune premeditata pentru a obține succesul cu minim de forte, deoarece agresorul crede ca influențarea conștiințelor este mai puțin riscantă decât violența fizică.
Pentru prima data, noțiunea de dezinformare a fost folosita in mediul sovietic inca din anii 1920 și desemna „un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influențării guvernelor străine, discreditării opozanților politici, in special emigranți, suprimării încrederii intre aliații ostili Uniunii Sovietice falsificării aprecierilor adversarilor privind realitatea.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Romane, a dezinforma înseamnă „a informa greșit, in mod intenționat, tendențios; a induce în eroare”. După Vladimir Volkoff, dezinformarea este o „tehnică ce permite furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori”.
Dezinformarea nu se rezumă doar la falsificarea conștiințelor, ea se dovedește a fi și o puternică pârghie de acționare psihologică, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor și ideilor, a stărilor sufletești și a comportamentelor umane.
Se dezinformează mai puțin pentru a convinge, cât pentru a conduce către un țel, de obicei ascuns. Din aceasta cauză, în unele armate străine, și nu numai, dezinformarea este considerată „arma de război modern” și s-a constatat amploarea formidabilă a forțelor acesteia, importanța tot mai mare pe care i-o acordă numeroase guverne. Este forma psihologica a subversiunii; ea poate viza destabilizarea unui stat sau a unei societati. Ea transpune in practica plăcerea pentru disimulare si secret, dorința de a exercita o putere oculta asupra unui adversar pe care încerci sa-l inseli.
Este important a nu se confunda minciuna cu eroarea. Eroarea se opune realității. Minciuna se opune adevărului, care, in majoritatea cazurilor, nu este decât o noțiune relativa. Dezinformatorul nu recurge la minciuna decât daca ii permite sa deformeze mai mult realitatea, ceea ce constituie telul sau principal.
Dezinformarea se prezintă sub mai multe forme: distorsiunea; filtrajul; scurtcircuitarea; redundanta; supraîncărcarea canalelor de comunicare.
Daca informația apare ca o necesitate vitala a existentei umane si organizaționale, ea poate fi, in același timp, sursa unor pericole in cazul mânuirii incorecte si iresponsabile.
Trebuie analizate trucajele posibile, profitând de necunoștința de cauză a publicului1:
– negarea faptelor – dacă publicul nu are nici o cale de a-și confirma ce s-a întâmplat în realitate, se pot, pur și simplu, nega faptele;
– inversarea faptelor – susținerea cu tărie a unui fapt care nu s-a petrecut, ireal;
– amestecul între adevăr și minciună – pornind de la ideea că publicul este mai mult sau mai puțin informat se încearcă să se mintă în proporție de 100%;
– modificarea motivului – schimbarea poziției „după cum bate vântul”;
– modificarea circumstanțelor – se face prin modificarea proporțiilor în forțele prezente;
– estomparea – suprainformarea cu rol de a capta interesul publicului;
– camuflajul – forma superioara a estompării, se prezintă in detaliu cele afirmate;
– interpretarea – fără a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele se pot prezenta și comenta într-un mod favorabil sau nefavorabil;
– generalizarea;
– ilustrarea – se pleacă de la particular la general, dar și invers.
Concluzionând, s-ar putea propune o definiție a dezinformării, astfel: „Dezinformarea reprezintă ansamblul procedeelor puse in joc in mod intenționat pentru a reuși manipularea persoanelor, grupurilor sau a unei întregi societati, in scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gândirea sau chiar de a le subjuga”. Ea presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intenția de a face rău, printr-o reprezentare deformata sau printr-o interpretare tendențioasa a realității. Este o formă de agresiune care caută sa treacă neobservata, înscriindu-se in rândul acțiunilor psihologice subversive
Deci, conform teoriei sale, ea presupune trei elemente:
– o manipulare a opiniei publice, altfel ar fi propagandă;
– mijloace deturnate, altfel ar fi intoxicare;
– scopuri politice, interne sau externe, altfel ar fi publicitate.
Dezinformarea se poate înțelege într-un sens foarte larg sau foarte restrâns; unii o echivalează cu minciuna sau cu orice informație falsă, alții o limitează mai strict, dar este foarte clar că se apropie de trei (serie) tehnici cum ar fi propaganda, publicitatea, intoxicarea de care trebuie să o delimităm.
Principala deosebire între propagandă și dezinformare este că propaganda se prezintă cu fața descoperită (nu are intenții ascunse), iar când folosește neadevăruri, o face în slujba unui scop asupra căruia nu are nimic de ascuns.
Publicitatea are ca scop influențarea, de regulă, în sfera comercialului. Propaganda simulează intenția de a convinge, publicitatea nu caută decât să seducă. Publicitatea, chiar și mincinoasă, nu este dezinformare.
Intoxicarea vizează adversarul și consta în a-i furniza informații eronate, care îl fac să ia decizii dezavantajoase pentru el și favorabile pentru noi. Intoxicarea vizează un grup restrâns de decizie, pe când dezinformarea se adresează opiniei publice.
Dar manipularea ce este? Cei mai mulți specialiști susțin că este obiectivul sau rezultatul unui proces care utilizează procedee specifice – semantice, tehnice, psihologice sau temperamentale – pentru a induce in eroare, a dezinforma, a influența, a convinge sau a controla un obiect (sistem) fie concret, fie abstract, de regulă, pentru a obține un avantaj. Se realizează prin mijloace de ordin informațional, psihologic, tehnic, semantic, retoric, atitudinal și comportamental, prin tehnici (procedee) de dezinformare, propagare, dezorientare și dezbinare, intoxicare și intimidare, izolare psihologică.
Dezinformarea, deși seamănă izbitor cu zvonul*, este considerată ca fiind „o comunicare de tip special între dezinformator și ținta sa, printr-un fel de mesaj, mai mult sau mai puțin explicit”. Ea presupune premeditare. Inițial, dezinformarea a fost întrebuințată în domeniul militar cu scopul de a induce în eroare inamicul, de a ascunde unele acțiuni planificate sau în curs de desfășurare, de cele mai multe ori pentru slăbirea moralului acestuia. În prezent, acțiunile de dezinformare s-au extins, având tot mai mult un pronunțat conținut politic, economic, științific și militar. Unde se termină dezinformarea și unde începe adevărul; este o întrebare la care se poate răspunde cu mare dificultate.
Dezinformarea este nu numai un derivat vicios al informării, ci și un substitut sistematic al acesteia.
Revenind la interferențele dintre zvon și dezinformare trebuie arătat că, odată stăpânită tehnica lansării unui zvon pe piața neagră a informațiilor, a cunoașterii canalelor de transmitere și recepție a acestuia, specialiștii dezinformatori mai au de ales una din cele 10 rețete de realizare a informațiilor tendențioase.
1. Dozajul savant cu jumătăți de adevăr și jumătăți de minciună;
2. Minciuna absolută, adesea eficace datorită enormității sale, poate seduce spiritele paradoxale (ex. zvonul născut în timpul războiului, potrivit căruia margarina ar fi fabricată din deșeuri de seu și din oase colectate, continuă să circule și astăzi în ciuda reglementărilor stricte în materie și a efortului fabricanților de a combate această deformare grosolană);
3. Contraadevărul neverificat datorită lipsei de martori (număr diminuat de astronauți decedați în timpul misiunilor în spațiul extraterestru);
4. Minciuna prin omisiune, în special aceea care neglijează de a prezenta informația în contextul ei;
5. Valorificarea accesoriilor, a faptului întâmplător, în detrimentul esențialului, estompat în mod savant;
6. Amestecarea faptelor, a opiniilor sau a persoanelor;
7. Reminiscențe false sau comparații nejustificate;
8. Minciuna înecată într-un noian de informații;
9. Citate aproximative sau trunchiate;
10. Aprecierile exprimate pe un ton angelic, dezinvolt sau inteligent.
Se mai pot adăuga și alte câteva metode de dezinformare:
a) exagerarea apocaliptică a unui fapt accesoriu, în numele unor principii morale;
b) slăbirea adevărului prin persiflare sau prezentare sarcastică;
c) etichetarea adversarului, atribuindu-i o pretinsă apartenență la un anumit sistem de idei care, ulterior, poate fi respins (naționaliști, fasciști, comuniști nostalgici, criptocomuniști).
Așadar, dezinformarea se bazează pe o profundă cunoaștere a mecanismelor psihosociologice de funcționare a comportamentului individual, a relațiilor sociale și a colectivităților umane. Dezinformarea nu se limitează doar la deturnarea conștiințelor, ci acționează, folosind legitățile psihicului uman, pentru conducerea indivizilor, modificarea și dirijarea opiniilor și comportamentelor individuale și de grup. Ea vizează substituirea în conștiință și, mai ales, în subconștientul populației țintă a acelor idei considerate ca „bune” de către dezinformator cu altele considerate rele.
Principalele procedee de dezinformare: zvonurile; falsurile; minciuna; amplificarea sau diminuarea voită a semnificației unei fapte, a consecințelor unei acțiuni.
Dezinformarea poate fi considerată o formă de agresiune mascată, care presupune disimularea surselor și scopurilor reale, oferind imagini deformate și interpretări tendențioase a realității pentru a ascunde acțiuni, a discredita personalități, a genera conflicte sau a câștiga încrederea unor factori de decizie. De regulă, aceasta își propune obiective cu caracter ofensiv, dar poate servi la fel de bine ca mijloc de apărare (contracarare) împotriva acțiunilor adversarului.
Analiza procesului dezinformării evidențiază mai multe componente structurale:
1. Sursele acțiunilor de dezinformare/COMANDITARII :
– factorii de decizie (guvern, state majore, organisme specializate), care conduc operaționale de dezinformare in cadrul unei strategii precise ;
– grupurile de presiune, care caută sa orienteze conform propriilor puncte de vedere fie o tendința politica generala, sau sa formeze atitudini favorizante acțiunilor ostile.
2. Specialiștii de dezinformare – se afla in subordinea directa a “comanditarilor” si in funcție de natura activității desfășurate au fost numiți:
– planificatori – formulează obiectivele, studiază țintele, elaborează mesajele si stabilesc canalele de difuzare;
– controlori – constituie și verifică, în teren, rețeaua de difuzare a mesajelor, aparținând, de regula, serviciilor secrete;
– agenți de influenta – persoane recrutate de către serviciile de dezinformare. Ei pot fi ziariști, persoane publice in domeniul artei, științei, invatamantului, magistrați, oameni de afaceri, lideri sindicali sau ai tineretului si fac parte din rețeaua agenților de informare a populației-ținta, fiind identificați cu discreție de agresor inca din perioada de planificare a acțiunii.
Strategia dezinformării – un ansamblu de procedee validate ca eficace în aceste acțiuni, precum și modul de utilizare a acestora în timp și spațiu pentru atingerea obiectivelor propuse. În cadrul general, chiar dacă sunt reunite procedee diferite având și obiective intermediare, concepția și conducerea acțiunilor de dezinformare trebuie să rămână centralizate la nivelul unui organism specializat, subordonat conducerii superioare.
– Pagină albă –
CONCLUZII
1. Evoluțiile care au loc în lume sunt deosebit de dinamice; ele cuprind nu numai organizările sociale. Se modifică tot mai profund și cu viteze tot mai mari și modalitățile sociale de procesare a informației
Orizonturile informaționale generate de diversele științe particulare nu mai satisfac; ele produc explicații și soluții incompatibile, sunt surse ale decalajelor funcționale dintre națiuni, întrețin situații informaționale care favorizează raporturile de putere. Sesizarea dependenței capacităților funcționale de decalajele informaționale produce preocuparea pentru amplificarea lor; această poziție pare normală dacă se gândește pe termen scurt și de pe poziții egoiste. O astfel de abordare nu poate fi însă cea aptă să producă buna globalizare, ea este sursa unor noi genuri de situații sociale insecurizante, mai periculoase ca cele anterioare.
Numai o interpretare-cadru pertinentă, poate produce studii aplicative în vederea înțelegerii socialului și proiectării soluțiilor corecte, care să permită rezolvarea problemelor cu care se confruntă omenirea. Sunt necesare investigații pentru a identifica orizonturi informaționale mai performante, care să ofere modele teoretice în măsură să facă posibile raportări satisfăcătoare la social și, în consecință, intervenții eficiente pentru înlăturarea situațiilor insecurizante.
Astfel de studii sunt orientate însă și de aspirații expansioniste, agresive. Este deja de domeniul evidenței, că se proiectează tehnologii și metodologii pentru a face posibile agresiuni “indirecte”, “ascunse”; ele sunt preferate agresiunilor militare nu numai ca urmare a presiunilor exercitate de societatea civilă, ci și pentru că sunt mai eficiente. Este adevărat, în legătură cu acceptarea și promovarea cerințelor acestei orientări se manifestă încă mult conservatorism, îndeosebi pentru că se periclitează structurile militare tradiționale. Aceste rețineri lipsesc însă la nivelul deciziilor politico-militare. Centrele de putere expansioniste construiesc în organizațiile militare structuri specializate pentru dezvoltarea, diversificarea și perfecționarea capacităților de a planifica și desfășura agresiuni informaționale.
Despre rezultatele obținute și tendințele care pot fi cât de cât identificate am prezentat suficiente aspecte încât cititorul să poată obține o interpretare corectă. Acestea sunt însă doar interpretări realizate pe baza unor informații publicate de specialiști ai domeniului, precum și a celor rezultate din propriile studii și analize asupra acestei problematici. Este posibil ca, în laboratoarele specializate, cercetările să fi ajuns în stadii pe care nici nu le bănuim și, ca urmare, ceea ce susținem acum să facă parte deja din trecutul acestor acțiuni. De altfel, unele evoluții ciudate ale evenimentelor din diferite țări, alocarea nedisimulată a unor resurse substanțiale pentru dezvoltarea domeniului, precum și reorientarea teoretizărilor spre noi dimensiuni ale confruntării informaționale constituie indicii că marile puteri și centrele de putere trans-naționale schimbă sensul cursei înarmărilor și al strategiilor expansioniste.
2. Așa cum am mai precizat, pentru contracararea eficientă a acestor agresiuni trebuie să se identifice teoriile și metodologiile întrebuințate de adversar sau să se dispună de un model teoretic transdisciplinar, situat într-un orizont informațional mai performant, care să conțină reperele necesare realizării unor studii pertinente în vederea găsirii soluțiilor adecvate.
Am identificat modelul teoretic apt să răspundă cerințelor studierii agresiunilor informaționale și contracarării acestora; paradigma procesual-organică, acceptând ca interpretare-cadru modelul procesării sociale a informațiilor, face posibilă depășirea consecințelor interogărilor efectuate în contexte teoretice ce pun între paranteze numeroase variabile implicate în agresiunile informaționale.
3. În cadrul acestei lucrări aducem în prim plan problemele destul de dificile privind baza teoretico-metodologică a agresiunilor informaționale și a contracarării lor, difuză și contradictorie în orizontul informațional al științelor socio-umane, schematică și insuficient de explicită (uneori ermetică) în orizontul informațional al modelului procesual-organic al procesualității sociale. Totuși, se poate constata că deschiderile pe care le permite noul orizont informațional sunt mult mai favorabile realizării unor interpretări-cadru satisfăcătoare care să înlesnească studii aprofundate asupra agresiunilor informaționale, atât teoretico-metodologice, cât și cu finalități aplicative. Acestea decurg din posibilitatea reconstrucției succesive a procesualității interpretative, până la obținerea interpretării satisfăcătoare, care oferă oamenilor repere tot mai bune pentru a se implica responsabil și cu competență în derularea proceselor sociale, fructificând astfel resursele teoretice, metodologice și aplicative ale modelului.
Din această perspectivă, actualul studiu constituie doar o introducere în problematică; sunt necesare interogări succesive, aprofundarea analizelor în vederea apropierii de interpretarea satisfăcătoare a agresiunilor informaționale. Ea va face posibilă proiectarea strategiilor adecvate pentru identificarea acțiunilor de acest tip și contracararea lor, dar și descurajarea unor asemenea agresiuni.
Interpretările obținute în acest stadiu sunt schematice, întrucât modelul nu este încă suficient de nuanțat, nu sunt deschise toate posibilitățile teoretice și metodologice, acestea urmând să fie explorate în continuare cu participarea și a altor cercetători.
4. Demersul întreprins pentru investigarea agresiunilor informaționale m-a pus în fața unor situații de a căror rezolvare depinde eficiența oricărui sistem instituit pentru a identifica și contracara acțiunile specifice acestui tip de agresiune.
a) Structurile specializate pentru protecția națiunii, economiei și statului față de noile forme de agresiuni ar trebui să dispună de un model teoretic performant, cu metodologii adecvate, precum și de specialiști pregătiți în acest sens. Ceea ce se întâmplă cu imaginea României în lume și evoluțiile din interiorul țării ne fac să credem: fie nu dispunem de capacități specializate, ca urmare a preocupării scăzute pentru protecția informațională a țării, fie dispunem de asemenea capacități dar ele nu lucrează eficient, ca urmare a orizonturilor informaționale teoretice folosite sau, ceea ce ar fi mai grav, sunt blocate de decizii ale puterii politice.
b) Considerăm păgubitoare mentalitățile dominante în societatea românească cu privire la acest tip de agresiune. Cei mai mulți consideră că asemenea acțiuni se desfășoară, că România este supusă unui “bombardament” continuu și că ceea ce se întâmplă în țară este în mare parte cauzat de agresiuni informaționale. Este însă doar aspectul superficial, ceea ce se remarcă la prima vedere. În realitate, atunci când se ajunge la esența problemei, se constată:
– se consideră că oricine poate fi manipulat, nu însă și persoana în cauză;
– este vehiculată o părere vulgarizatoare despre agresiunile informaționale, în sensul că sunt reduse la simțul comun: toată lumea știe, toată lumea vorbește despre ele, toată lumea se pricepe;
– nu se admite aducerea în discuție a implicării unor centre de decizie din occident în acțiuni agresive în detrimentul națiunii și statului român.
În condițiile menționate, societatea românească parcurge o etapă periculoasă, întrucât nu este în măsură să sesizeze pericolele la adresa propriei securități și, ca urmare, lipsesc măsurile pentru a le contracara; cei care ar trebui să conștientizeze acest lucru nu o fac întrucât sunt cuprinși în mrejele politicianismului românesc, în detrimentul intereselor naționale.
Apreciem că este timpul ca factorii de decizie politico-militară să-și reconsidere poziția față de această problemă și să instituie un program național, nu numai pentru identificarea agresiunilor de acest tip, ci și pentru contracararea lor eficientă. Totodată, este necesar să se elaboreze un program de pregătire a națiunii pentru a fi în măsură să recunoască și să respingă asemenea acțiuni.
c)Pe timpul documentărilor am simțit lipsa unor studii cu privire la specificul național, mai ales din perspectiva relevării acelor trăsături considerate vulnerabilități care, de regulă, reprezintă țintele agresiunilor informaționale. La realizarea unor asemenea studii pot să participe toate instituțiile statului care au potențial științific adecvat și puterea de decizie necesară pentru inițierea unor măsuri specifice încât să se evite involuțiile sociale, să se descurajeze acțiunile prin care se încearcă dezorganizarea națiunii și statului român. Consider util studiul temeinic al specificului național, îndeosebi pentru satisfacerea nevoilor de contracarare a agresiunilor informaționale.
Paradigma procesual-organică oferă repere adecvate pentru conceperea studiilor atât despre inamic, cât și despre populația proprie. În cadrul studiului, soluțiile sunt schițate în orizontul informațional generat de paradigma procesual-organică. Dacă soluțiile sunt corecte, înseamnă că modelul răspunde nevoilor de cercetare, satisface dezideratul transdisciplinarității și face posibile intervenții pertinente în procesele sociale, oricare ar fi acestea.
Apreciem însă că, pentru a deveni operațional, mai sunt necesare unele aprofundări, îndeosebi din perspectivă metodologică, care să înlesnească studii corecte asupra realilor sociali și atunci când nu se dispune de suficiente informații pentru a-i identifica și delimita în diverse procesualități. Din această perspectivă, soluțiile propuse pot fi considerate studii aplicative ale problematicii agresiunilor informaționale în orizontul procesual-organic și o contribuție la nuanțarea și valorificarea modelului.
– Pagină albă –
ANEXA NR. 1
– Pagină albă –
ANEXE
ANEXA NR. 2
DOMENIILE ACTIVITĂȚII DE INTELLIGENCE
HUMINT (Human Intelligence) – informații obținute din surse umane prin agenți de culegere de informații;
IMINT (Imagery Intelligence) – informații obținute (derivate) din imaginile primite de la senzori în spectrul vizibil, în infraroșu, optoelectronici, radar, termici sau multispectrali;
MASINT (Measurement Intelligence)- informații științifice și tehnice obținute din analiza cantitativă și calitativă a datelor derivate din senzori tehnici specifici, în scopul de a evidenția caracteristicile specifice sursei sau emițătorului și de a facilita identificarea ulterioară și/sau măsurarea respectivei surse;
OSINT (Open Sources Intelligence) – informații obținute din surse deschise (mass-media, cărți, Internet etc);
SIGINT (Signal Intelligence) – informații obținute din interceptarea comunicațiilor – COMINT (Communication Intelligence), sau a altor emisii electromagnetice – ELINT (Electronic Intelligence);
Pe lângă domeniile enunțate anterior, literatura de specialitate intelligence militar cuprinde un număr mai mare domenii și subdomenii de intelligence, după cum urmează:
ACINT (Acoustic Intelligence) – informații obținute din domeniul undelor acustice;
ASINT (All Sources Intelligence) – informații obținute din exploatarea tuturor surselor disponibile unui serviciu de informații militare, la un moment dat;
CBINT (Chemical and Biological Intelligence) – informații din domeniul armelor biologice și chimice, precum și chimiei aplicate în domeniul militar;
GEOINT (Geospacial Intelligence) – informații și imagini geospațiale;
CYBERINT (Cybernethical Intelligence) – reprezintă informații obținute din spațiul virtual, având ca scop evaluarea și anticiparea comportamentelor celor care utilizează acest mediu, și impactul posibil al acestora asupra mediului de securitate;
DEWINT (Directed Energy Weapons Intelligence) – informații din domeniul armamentului și muniției cu energie dirijată;
ELECTRO-OPTINT (Electro-Optical Intelligence) – informații obținute din domeniul electrono-optic;
FISINT (Foreign Instrumentation Signals Intelligence) – informații culese prin interceptarea emisiilor electromagnetice străine asociate cu testarea și evoluția operațională a sistemelor aerospațiale, terestre sau navale; – IRINT (Infrared Intelligence) – informații din spectrul infraroșu; – LASINT (Laser Intelligence) – informații privind utilizările laserului în domeniul militar;
NUCINT (Nuclear Intelligence) – informații din domeniul nuclear;
MEDINT (Medical Intelligence) – informații din domeniul medical, aplicat în operațiunile militare;
PHOTOINT (Photography Intelligence) – supravegherea foto-video utilizată pentru obținerea informațiilor, prin intermediul avioanelor cu sau fără pilot, baloane, proiectile dotate special etc;
RADINT (Radiation Intelligence) – informații derivate din analiza semnalelor radar;
SATINT (Sattelite Intelligence ) – informații obținute pe suport satelitar;
TECHINT (Technical Intelligence) – informații obținute cu ajutorul tehnicii de ascultare/ înregistrare;
TELINT (Telemetry Intelligence) – informații obținute prin interceptarea semnalelor telemetrice;
URINT (Unintentional Radiation Intelligence) – informații derivate din analiza radiației emise în mod neintenționat;
MASINT-ul cuprinde cele mai multe din subdomeniile de intelligence enumerate și anume RADINT, ACINT, NUCINT, RF/EMPINT, ELECTRO-OPTINT, LASINT, CBINT, DEWINT și IRINT.
ANEXE
ANEXA NR. 2
DOMENIILE ACTIVITĂȚII DE INTELLIGENCE
HUMINT (Human Intelligence) – informații obținute din surse umane prin agenți de culegere de informații;
IMINT (Imagery Intelligence) – informații obținute (derivate) din imaginile primite de la senzori în spectrul vizibil, în infraroșu, optoelectronici, radar, termici sau multispectrali;
MASINT (Measurement Intelligence)- informații științifice și tehnice obținute din analiza cantitativă și calitativă a datelor derivate din senzori tehnici specifici, în scopul de a evidenția caracteristicile specifice sursei sau emițătorului și de a facilita identificarea ulterioară și/sau măsurarea respectivei surse;
OSINT (Open Sources Intelligence) – informații obținute din surse deschise (mass-media, cărți, Internet etc);
SIGINT (Signal Intelligence) – informații obținute din interceptarea comunicațiilor – COMINT (Communication Intelligence), sau a altor emisii electromagnetice – ELINT (Electronic Intelligence);
Pe lângă domeniile enunțate anterior, literatura de specialitate intelligence militar cuprinde un număr mai mare domenii și subdomenii de intelligence, după cum urmează:
ACINT (Acoustic Intelligence) – informații obținute din domeniul undelor acustice;
ASINT (All Sources Intelligence) – informații obținute din exploatarea tuturor surselor disponibile unui serviciu de informații militare, la un moment dat;
CBINT (Chemical and Biological Intelligence) – informații din domeniul armelor biologice și chimice, precum și chimiei aplicate în domeniul militar;
GEOINT (Geospacial Intelligence) – informații și imagini geospațiale;
CYBERINT (Cybernethical Intelligence) – reprezintă informații obținute din spațiul virtual, având ca scop evaluarea și anticiparea comportamentelor celor care utilizează acest mediu, și impactul posibil al acestora asupra mediului de securitate;
DEWINT (Directed Energy Weapons Intelligence) – informații din domeniul armamentului și muniției cu energie dirijată;
ELECTRO-OPTINT (Electro-Optical Intelligence) – informații obținute din domeniul electrono-optic;
FISINT (Foreign Instrumentation Signals Intelligence) – informații culese prin interceptarea emisiilor electromagnetice străine asociate cu testarea și evoluția operațională a sistemelor aerospațiale, terestre sau navale; – IRINT (Infrared Intelligence) – informații din spectrul infraroșu; – LASINT (Laser Intelligence) – informații privind utilizările laserului în domeniul militar;
NUCINT (Nuclear Intelligence) – informații din domeniul nuclear;
MEDINT (Medical Intelligence) – informații din domeniul medical, aplicat în operațiunile militare;
PHOTOINT (Photography Intelligence) – supravegherea foto-video utilizată pentru obținerea informațiilor, prin intermediul avioanelor cu sau fără pilot, baloane, proiectile dotate special etc;
RADINT (Radiation Intelligence) – informații derivate din analiza semnalelor radar;
SATINT (Sattelite Intelligence ) – informații obținute pe suport satelitar;
TECHINT (Technical Intelligence) – informații obținute cu ajutorul tehnicii de ascultare/ înregistrare;
TELINT (Telemetry Intelligence) – informații obținute prin interceptarea semnalelor telemetrice;
URINT (Unintentional Radiation Intelligence) – informații derivate din analiza radiației emise în mod neintenționat;
MASINT-ul cuprinde cele mai multe din subdomeniile de intelligence enumerate și anume RADINT, ACINT, NUCINT, RF/EMPINT, ELECTRO-OPTINT, LASINT, CBINT, DEWINT și IRINT.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Optimizarea Functionala a Sistemului de Intelligence In Conditiile Provocarilor Secolului Xxi (ID: 122665)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.