Optimizarea Fluxurilor Banesti la Intreprinderile Mici Si Medii

C U P R I N S

Y……………………………………………………………………………….…95

CARACTERISTICA GENERALA A TEZEI

Analiza economico-financiara a aparut la sfarsitul secolului XIX-lea, in plina perioada de avant economic , cand spiritul anteprenorial solicita tot mai multe fonduri de investitii , fonduri care erau procurate in principal din sistemul bancar destul de avansat al acelor vremuri.Cum fondurile solicitate pentru afaceri tot mai curajoase erau din ce in ce mai mari, din dorinta de a diminua si chiar elimina riscurileacordarii imprumuturilor, bancherii au inceput sa solicite o serie de informatii despre virtualii debitori , care sa le permita sa faca o evaluare , a garantiilor, pe care acestia le aveau si in baza carorasolicitau imprumuturi.Aceste informatii se refereau in special la patrimoniu, inteles in primul rand sub forma imobilizarilor corporale, apoi treptat s-a trecut la o diversificare informationala, care sa permita o analiza sumara a solvabilitatii si la verificarea anumitor echilibre financiare.

O preocupare constanta a specialistilor din domeniul economic este cunoasterea situatiei patrimoniale si financiara a intreprinderilor, cerinta importanta pentru buna funda-mentare a deciziilor manageriale orientate spre diminuarea si controlul influentelor nefavorabile din mediul intern al firmei sau din mediul extern al firmei.

In acest sens, noile reglementari contabile armonizate cu directivele europene prezinta o metodologie minimala de analiza a pozitiei financiare a intreprinderilor cu ajutorul principalilor indicatori economico-financiari caracteristici la sfarsitul exercitiului financiar. Pentru a se completa insa imaginea economica de ansamblu a firmei sunt necesare si alte informatii din mediul juridic, economic si social al intreprinderii, referitoare la situatia generala a economiei nationale, precum si la informatii sectoriale.

Raspunzand necesitatii obtinerii unei imagini fidele a intreprinderii in ceea ce priveste performantele inregistrate, pozitia financiara, modificarile starii patrimoniale si a nivelului de lichiditati, Ordinul nr. 1.752/2005 imbogateste continutul situatiilor financiare simplificate prevazute de O.M.F.P. nr. 306/2002, care cuprindeau: bilant, cont de profit si pierderi, politici contabile si note explicative, iar optional puteau intocmi situatia fluxurilor de trezorerie.

Trezoreria este elementul esențial al desfășurării oricărei activități economice. Toate operațiile pe care o întreprindere le realizează se regăsesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Menținerea echilibrului fluxurilor de trezorerie este o condiție necesară perenității întreprinderii. O întreprindere poate fi considerată viabilă, numai dacă activitatea sa degajă, în mod permanent, trezorerie.

Trezoreria permite aprecierea performanțelor întreprinderii. Degajarea trezoreriei este dovada poziției strategice a întreprinderii în raport cu produsele sale, piețele sale, concurenții săi și constrângerile exterioare.

Actualitatea lucrarii- prezenta lucrare este in concordanta cu noile reglementari contabile prevazute de Directivele Europene a IV-a si a VII-a , aprobate prin O.M.F.P. nr.1752/2005, cu modificarile si completarile in vigoare, cu Legea Contabilitatii nr.82/1991 actualizata, si Legea Societatilor Comerciale nr.31/1990 actualizata.

Scopul lucrarii este de a face o prezentare generala a gestiunii trezoreriei si de a prezenta mijloace eficiente pentru optimizarea fluxurilor banesti si evitarea unei trezorerii structural negative , asa numitul blocaj financiar.

Ca suport metodologic al studiului au fost utilizate o serie de metode specifice gestiunii disponibilitatilor banesti dar si a instrumentelor de plata.

Ca suport teoretic a fost folosita o paleta variata de monografii si publicatii specifice domeniului abordat.

Lucrarea este structurata in cinci capitole , astfel:

CAPITOLUL I se refera la analiza financiar patrimoniala a intreprinderii , de fapt o scurta prezentare a obiectivelor si problemelor de baza , a metodelor utilizate, a structurii activului si pasivului, analiza lichiditatii si solvabilitatii, a echilibrului financiar, analiza fondului de rulment si a fluxurilor de trezorerie.

CAPITOLUL II trateaza organizarea contabilitatii trezoreriei- strucuri , organizare, elementele de trezorerie.

CAPITOLUL III trateaza gestiunea curenta a trezoreriei, sistemul bugetar al intreprinderii, bugetul de trezorerie, eleborarea bugetului de trezorerie,.

CAPITOLUL IV prezinta tabloul fluxurilor de trezorerie – norma contabila internationala IAS „tabloul fluxurilor de trezorerie”, structura si metodologia intocmirii tabloului fluxului de trezorerie, elemente particulare privind continutul , intocmirea si prezentarea tabloului de trezorerie, consecintele aplicarii normei IAS 7 asupre interpretarii situatiilor financiare.

Anexa – aplicatie privind contabilitatea trezoreriei si completarea tabloului de trezorerie la S.C.EUROTECH SYSTEM S.R.L..

CAPITOLUL I

ANALIZA FINANCIAR PATRIMONIALA A INTERPRINDERII

Obiectivele si problemele de baza ale analizei situatiei financiar-patrimoniale a intreprinderii

Obiectivele analizei financiare deriva din obiectivul fundamental al activitatii intreprinderii. Multi ani a dominat in gandirea economica ca obiectiv fundamental "profitul maxim", care a adus pagube imense omenirii in plan ecologic si social. In prezent formularea cea mai raspandita in tarile cu economie de piata, in legatura cu obiectivul fundamental, este "cresterea valorii firmei", care semnifica cresterea averii actionarilor pentru societatile necotate si a cursului titlurilor pentru societatile cotate. Este evident ca un asemenea obiectiv implica o rentabilitate superioara, dar in acelasi timp si asigurarea lichiditatilor, a solvabilitatii, a echilibrului financiar [19, p. 61-62].

Pentru Romania, in conditiile tranzitiei catre economia de piata, am fixat ca obiectiv fundamental "asigurarea viabilitatii firmei in conditiile dezvoltarii durabile si ale competitiei interne si internationale" .

O asemenea formulare tine seama de conditiile actuale ale economiei romanesti. In perspectiva, cand se va ajunge la o economie de piata functionala, se poate adopta formularea de mai sus privind cresterea valorii firmei, avand in vedere si masurile privind protectia mediului inconjurator.

Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale a intreprinderii pot fi formulate astfel:

– evaluarea eficientei activitatii si a performantelor firmei;

– determinarea sanatatii financiare a firmei, stabilirea punctelor tari si a punctelor slabe, a dezechilibrelor financiare care ar putea periclita continuarea exploatarii;

– determinarea patrimoniului net, respectiv a valorii contabile a avutiei actionarilor (valorii intreprinderii);

– stabilirea lichiditatii si solvabilitatii firmei;

– stabilirea fluxurilor de trezorerie pentru a evidentia flexibilitatea financiara;

– asigurarea unei politici a mixului financiar (fonduri proprii/credite) care sa avantajeze firma (cresterea rentabilitatii financiare);

– elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli si a planurilor de finantare.

Problemele de baza ale analizei situatiei financiare prin care se realizeaza obiectivele de mai sus au fost sintetizate astfel:

Bilantul contabil- sursa informationala de baza a analizei situatiei financiare;

Metode utilizate in analiza situatiei financiare;

Analiza structurii activului;

Analiza structurii pasivului;

Analiza lichiditatii si solvabilitatii;

Analiza echilibrului financiar;

Analiza gestiunii resurselor pe baza vitezei de rotatie;

Analiza fondului de rulment;

Analiza fluxului de trezorerie (cash-flow).

Prin solutionarea acestor probleme, analiza financiara urmareste maximizarea rezultatelor favorabile si minimizarea riscurilor.

1.1. Bilantul contabil – sursa informationala de baza a analizei situatiei financiare

Bilantul contabil- In sistemul contabilitatii, bilantul indeplineste o functie tehnico-contabila, asigurand deschiderea si inchiderea conturilor, precum si prezentarea, la sfarsit de perioada a mijloacelor economice existente cu resursele lor de formare, inclusiv rezultatele activitatii desfasurate.

O data cu trecerea la analiza bilantului si a contului de Profit si pierdere, sfera informatiilor oferite s-a extins. Aceste documente dobandesc atributii economico-financiare cu caracter informational documentar, de control gestionar, de analiza si previziune.

Asigurand un flux informational pertinent, sistematizat si periodic asupra evolutiei mijloacelor economice, a modului de constituire a resurselor financiare si a utilizarii acestora, precum si profitului si pierderii obtinute, bilantul contabil furnizeaza conducerii unitatilor patrimoniale elementele de baza pentru selectarea directiilor de dezvoltare, a modelelor de optimizare a procesului de productie si desfacere, a politicii investitionale etc.

Cadrul informativ al bilantului, vizeaza si raporturi de cauzalitate dintre mijloacele economice asigurate si obligatiile create, dintre utilizarea unor resurse si reproductia acestora, dintre cresterea sau reducerea valorilor patrimoniale si a rezultatelor financiare inregistrate.

Deoarece prezinta starea si miscarea elementelor patrimoniale, bilantul se instituie ca cel mai sistematic model de control gestionar, atat in ceea ce priveste situatia patrimoniala la un moment dat cat si sub raportul schimbarilor intervenite in volumul si structura elementelor componente, in decursul unei perioade de timp.

In vederea respectarii principiului de baza al contabilitatii de imagine fidela a situatiei patrimoniului, la intocmirea bilantului este necesara respectarea urmatoarelor reguli:

– posturile inscrise in bilant trebuie sa concorde cu datele din conturi puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite prin inventariere;

– nu se admit compensari intre conturile ce se inscriu in bilant si nici intre conturile de venituri si cheltuieli din contul de Profit si pierderi;

– dupa intocmire, bilanturile contabile anuale se verifica si certifica asigurandu-se astfel confirmarea autenticitatii, veridicitatii, precum si respectarii normelor de intocmire a acestuia.

Precizarile O.M.F.P. nr. 1.752/2005 cu privire la intocmirea situatiilor financiare,
procesul de normalizare si armonizare a structurilor economico-financiare ale Romaniei cu cele europene, a facut necesara adoptarea cadrului legislativ international si in domeniul contabilitatii.

Pe fondul nevoii furnizarii unor informatii financiare omogene si comparabile, in contextul globalizarii economiilor nationale, s-a impus si in Romania ideea normalizarii contabile la nivel regional prin armonizarea cu Directivele Comunitatii Economice Europene (devenita ulterior Uniunea Europeana), dar si a unei normalizari internationale prin adoptarea Standardelor Internationale de Contabilitate (IAS)/Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS). Ordinul M.F.P. nr. 1.752/2005 stabileste noile reglementari contabile valabile atat pentru intreprinderi mari, cat si pentru intreprinderi mici si mijlocii, incepand cu 1 ianuarie 2006, conforme cu Directiva IV C.E.E. (din 1978) si Directiva VII (din 1983) a C.E.E.

Conform noului ordin, pentru evaluarea reala a mediului economic caracteristic firmelor, se dovedesc necesare informatii mai complexe, incat intreprinderile care depasesc doua dintre criteriile de marime) vor fi obligate sa intocmeasca situatii financiare anuale care trebuie sa cuprinda:

bilantul (anexa 1), care prezinta utilizari, drepturi si obligatii ale intreprinderii la incheierea exercitiului financiar;

contul de profit si pierdere (anexa 2), cuprinde rezultatul fluxurilor economice si financiar;

situatia modificarilor capitalului propriu (anexa 3) evidentiaza: rezultatul net al perioadei ca imagine a rentabilitatii si a noii stari patrimoniale; elementele de venit, cheltuiala si rezultat care contribuie la formarea capitalului propcrise in bilant trebuie sa concorde cu datele din conturi puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite prin inventariere;

– nu se admit compensari intre conturile ce se inscriu in bilant si nici intre conturile de venituri si cheltuieli din contul de Profit si pierderi;

– dupa intocmire, bilanturile contabile anuale se verifica si certifica asigurandu-se astfel confirmarea autenticitatii, veridicitatii, precum si respectarii normelor de intocmire a acestuia.

Precizarile O.M.F.P. nr. 1.752/2005 cu privire la intocmirea situatiilor financiare,
procesul de normalizare si armonizare a structurilor economico-financiare ale Romaniei cu cele europene, a facut necesara adoptarea cadrului legislativ international si in domeniul contabilitatii.

Pe fondul nevoii furnizarii unor informatii financiare omogene si comparabile, in contextul globalizarii economiilor nationale, s-a impus si in Romania ideea normalizarii contabile la nivel regional prin armonizarea cu Directivele Comunitatii Economice Europene (devenita ulterior Uniunea Europeana), dar si a unei normalizari internationale prin adoptarea Standardelor Internationale de Contabilitate (IAS)/Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS). Ordinul M.F.P. nr. 1.752/2005 stabileste noile reglementari contabile valabile atat pentru intreprinderi mari, cat si pentru intreprinderi mici si mijlocii, incepand cu 1 ianuarie 2006, conforme cu Directiva IV C.E.E. (din 1978) si Directiva VII (din 1983) a C.E.E.

Conform noului ordin, pentru evaluarea reala a mediului economic caracteristic firmelor, se dovedesc necesare informatii mai complexe, incat intreprinderile care depasesc doua dintre criteriile de marime) vor fi obligate sa intocmeasca situatii financiare anuale care trebuie sa cuprinda:

bilantul (anexa 1), care prezinta utilizari, drepturi si obligatii ale intreprinderii la incheierea exercitiului financiar;

contul de profit si pierdere (anexa 2), cuprinde rezultatul fluxurilor economice si financiar;

situatia modificarilor capitalului propriu (anexa 3) evidentiaza: rezultatul net al perioadei ca imagine a rentabilitatii si a noii stari patrimoniale; elementele de venit, cheltuiala si rezultat care contribuie la formarea capitalului propriu, efectul cumulat al politicilor contabile;

situatia fluxurilor de trezorerie(anexa 4) care se refera la intrarile si iesirile de lichiditati generate de activitatea intreprinderii si clasificarea dupa conceptia bilantului functional in: fluxuri de trezorerie ale activului de exploatare, ale activitatii de investitii si ale activitatii de finantare;

note explicative (anexa 5), care contin date utile in stabilirea pozitiei financiare si a rentabilitatii.

Persoanele juridice care la data bilantului nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime prevazute de lege intocmesc situatii financiare anuale simplificate care cuprind bilantul prescurtat, contul de profit si pierdere , si notele explicative la situatiile financiare anuale simplificate. Optional,ele pot intocmi situatia modificarilor capitalului propriu si/sau situatia fluxurilor de trezorerie. Notele explicative trebuie intocmite astfel incat prin continutul lor sa prezinte informatii cu privire la reglementarile contabile care stau la baza intocmirii situatiilor financiare a-nuale si la politicile contabile folosite, furnizand totodata informatii suplimentare relevante pentru utilizatori in intelegerea si aprecierea starii financiar-patrimoniala a firmei.

Din punctul de vedere al analizei financiare intra in atentie nota explicativa 4 care face referire directa la aprecierea eficientei activitatii de exploatare si nota explicativa 9 in care se prezinta un grup de indicatori economico-financiari pe baza carora se poate contura situatia si pozitia economico-financiara a firmei. Notele explicative desi existau si in reglementarile din O.M.F.P. nr. 306/2002, in practica erau tratate ca avand mai mult un caracter optional.

Firmele care conform criteriilor de marime trebuie sa intocmeasca situatii financiare anuale, in fapt vor intra sub incidenta Standardelor Internationale Contabile/Standardelor Internationale de Raportare Financiara. Principalul avantaj care decurge de aici este faptul ca documentele de raportare devin inteligibile pentru investitorii straini si se asigura compatibilitatea cu situatiile financiare emise de firme din alte tari.

Situatiile financiare anuale ale Intreprinderilor cuprind:

bilantul contabil;

contul de profit si pierdere;

situatia modificarii capitalurilor proprii;

situatia fluxurilor de trezorerie;

politici contabile si note explicative.

Bilantul contabil este un document de sinteza al contabilitatii in partida dubla, in care se reflecta situatia patrimoniala a firmei si rezultatele financiare ale perioadei de gestiune.

In activul bilantului sunt reprezentate mijloacele (activele) pe care Ie utilizeaza firma pentru realizarea obiectului ei de activitate. Ele se impart in doua mari categorii: imobilizari sau active fixe si active circulante.

In pasivul bilantului sunt prezentate sursele de acoperire sau de formare a activelor. Pasivul reflecta drepturile de proprietate asupra activelor. El contine capitalul propriu si capitalul imprumutat, respectiv datoriile firmei.

Principiul de ordonare a posturilor in activ este cel al lichiditatii, respectiv capacitatea elementelor de activ de a fi transformate In bani. In pasiv, principiul de ordonare posturilor este cel al exigibilitatii, adica al urgentei efectuarii platilor, respectiv stingerii datoriilor.

In contabilitatea romaneasca se aplica inversul acestor doua principii. In activ se incepe cu imobilizarile (care se transforma cel mai greu in bani) si se incheie cu disponibilitatile banesti (respectiv lichiditati). In pasiv se incepe cu capitalul propriu, unde nu se pune problema stingerii unor obligatii, si se incheie cu datoriile pe termen scurt.

In legatura cu conceptia bilantului contabil exista doua teorii fundamentale: bilantul patrimonial (financiar) si bilantul functional.

Bilantul patrimonial (financiar) este construit astfel incat cei interesati, respectiv actionarii si creditorii, sa cunoasca valoarea averii lor, respectiv a drepturilor financiare pe care Ie au. In acest sens se face o delimitare intre nevoile permanente de finantare, ce se acopera in special din capitaluri proprii, si nevoile temporare, care se acopera indeosebi din surse temporare. 0 structura sintetica a bilantului financiar (patrimonial) se prezinta astfel:

Pe bilantul contabil actual se opereaza o serie de corectii, atat in activ, cat si in pasiv, pentru respectarea principiilor si a modelului bilantului financiar (patrimonial). De exemplu, in activ, imobilizarile se diminueaza cu valoarea unor active care nu dau nastere la flux de numerar, cum sunt cheltuielile de constituire, cheltuieli de repartizat asupra exercitiilor financiare viitoare, diferente de conversie de activ, etc. Activele circulante se corecteaza in sensul eliminarii celor care au termen de lichiditate mai mare de un an.

La pasiv se fac corecturi in acord cu cele din activ, astfel incat sa se pastreze egalitatea activ-pasiv.

Bilantul functional este construit pe ideea de a pune in evidenta functiunile principale ale intreprinderii pe cicluri: investitii, exploatare, finantare si trezorerie.

Modelul sintetic al acestui tip de bilant este urmatorul:

Analiza patrimoniului net este una dintre problemele analizei pe baza de bilant, utila pentru a stabili averea firmei (deci si a actionarilor) negrevata de datorii.O asemenea determinare deriva si din obiectivul major al firmei de a-si mari valoarea patrimoniala. Pentru determinarea patrimoniului net se poate proceda astfel:

– din activul total se scad datoriile totale, sau

– se insumeaza elementele capitalului propriu

In structura bilantului pe anu1 2002 s-au operat modificari in sensul:

– determinarii totalului activelor fara datorii curente;

– determinarii capitalurilor proprii.

Rezulta ca totalul active lor minus datorii curente, minus datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an, minus provizioane pentru riscuri si cheltuieli coincide cu totalul capitalurilor proprii.

Pe aceasta baza se reflecta averea firmei negrevata de datorii si se urmareste si obiectivul fundamental al firmei, acela de a-si mari valoarea patrimoniala.

Agentii economici interesati de analiza de bilant sunt:

– managementul firmei, inc1usiv actionarii care vor sa cunoasca mersul afacerilor si rezultatele obtinute;

– actionarii, interesati de dividendele constituite din profit; .

– statuI, interesat de obtinerea drepturilor sale legale sub forma de impozite si taxe;

– bancile, interesate de cunoasterea situatiei economico-financiare a firmei pentru returnarea la termen a creditelor acordate;

– societatile de asigurari sunt interesate de cunoasterea mersului afacerilor in legatura cu plata primelor de asigurare;

– investitorii sunt interesati a cunoaste situatia financiara a firmei in care eventual, pot aloca fonduri, avand in vedere gradul de rentabilitate;

– partenerii de afaceri sunt interesati de situatia financiara a firmei pentru a avea garantia ca fac o afacere reusita;

– institutele de statistica sunt interesate de calculul venitului national.

In general, toti utilizatorii situatiilor financiare iau decizii economice pentru:

– a hotari cand sa cumpere, sa pastreze sau sa vanda o investitie de capital;

– a evalua raspunderea sau gestionarea manageriala;

– a evalua capacitatea intreprinderii de a plati si de a oferi alte beneficii angajatilor sai;

– a evalua garantiile pentru creditele acordate firmelor;

– a determina politicile de impozitare;

– a determina profitul si dividendele ce pot fi distribuite;

– a elabora si a utiliza date statistice privind venitul national;

– a reglementa activitatea intreprinderilor.

1.2. Metode utilizate in analiza situatiei financiare

In analiza bilantului, avand in vedere structura sa si principiile care stau la baza gruparii posturilor in activ si pasiv, se pot folosi: analiza pe verticala, analiza pe orizontala si analiza combinata.

Analiza pe verticala este o analiza de structura, care se poate referi fie la activ (analiza statica a totalului activelor fixe si active lor circulante etc.), fie la pasiv (analiza capitalurilor proprii, imprumutate si atrase).

Analiza pe orizontala se refera la corelarea posturilor de activ cu posturi de pasiv (cum este de exemplu analiza surselor de acoperire a activelor circulante, analiza utilizarii capitalurilor proprii etc.).

Analiza combinata presupune imbinarea celor doua tipuri de analiza (de exemplu analiza surselor de acoperire a active lor circulante si in acelasi timp gruparea activelor si a surselor in dinamica).

O metoda care se utilizeaza prin excelenta in analiza situatiei financiare este metoda ratelor, care exprima raportul dintre doi indicatori care se conditioneaza si au o anumita putere informativa. In cele ce urmeaza va fi utilizata pe scara larga metoda ratelor.

1.3. Analiza structurii activului

Cea mai sintetica grupare a activelor pe baza bilantului este in active imobilizate (fixe) si active circulante. 0 asemenea analiza procentuala, urmarita static si dinamic, pune in evidenta specificul firmei, gradul de dotare tehnica, viteza cu care se prelucreaza materiile prime si materialele, situatia stocurilor etc.

Pentru o analiza aprofundata se utilizeaza si gruparea activelor imobilizate in trei mari categorii, si anume:

imobilizari necorporale;

imobilizari corporale;

imobilizari financiare.

1.4. Analiza structurii pasivului

Analiza structurii pasivului se realizeaza cu o serie de rate care pun in evidenta eficienta structurii pasivului.

Rata stabilitatii financiare (Rsf) reflecta ponderea capitalului permanent (Kp= in capitalul total (Kt) sau in pasivul total (Pt) :

Rsf = Kperm

Kt

In capitalul permanent intra capitalul propriu si capitalul imprumutat pe termen mediu si lung. 0 rata scazuta a acestui indicator pune in pericol stabilitatea financiara a intreprinderii. Capitalul permanent este destinat sa acopere atat activele imobilizate, cat si fondul de rulment. Deci se poate face o corelatie cu aceste elemente ale activului pentru a stabili daca nivelul acestor rate este satisfacator.

Rata autonomiei financiare globale (Rafg) se determina prin raportarea capitalului propriu (Kpr) la capitalul total (Kt):

Rafg = Kpr

Kt

Un nivel al acestei rate cuprins intre 30% si 50% se apreciaza satisfacator pentru asigurarea echilibrului financiar.

Rata autonomiei financiare la termen (Raft) se poate calcula fie in raport capitalul permanent,

Raft = Kpr

Kperm

care se cere a fi mai mare de 50%, fie prin raportarea la datoriile pe termen mediu si lung (DTML),

Raft = Kpr

DTML

in acest caz valoarea ratei trebuind sa fie mai mare de 100%

Rata de indatorare globala (Rig) masoara ponderea datoriilor in totalul capitaluril utilizate de firma. Se calculeaza raportand datoriile totale{Dt) la capitalul total:

Rig = Kpr

Kt

Aceasta rata este complementara ratei autonomiei financiare globale.

Rata de indatorare la termen (Rit) se calculeaza ca raport intre datoriile pe termen mediu si lung si capitalul permanent sau capitalul propriu:

Rit = DTML

Kperm//Kpr

Nivelul sau trebuie sa fie de maximum 50% in primul caz si mai mic de 100% in cel de-al doilea caz, ceea ce semnifica datorii pe termen mediu si lung mai mici decat capitalul propriu. Acest lucru constituie o garantie a rambursarii creditelor primite de la banci.

Pentru o analiza mai detaliata se pot lua in calcul numai creditele bancare si totalul datoriilor.

Rata datoriilor de exploatare (RDe) se calculeaza ca raport intre datoriile care se refera numai la exploatare (De) si nivelul datoriilor totale (DD sau al capitalului total (Kt):

RDt = De

Dt/Kt .

1.5. Analiza lichiditatii si solvabilitatii

Lichiditatea semnifica posibilitatea de a transforma elementele de activ in bani.Solvabilitatea masoara capacitatea firmei de a-si onora la termen obligatiile de plata . Lichiditatea este premergatoare, este o conditie sine qua non a solvabilitatii.

Pe baza faptului ca activele circulante contin trei elemente, si anume: stocuri, creante si disponibilitati banesti , inclusiv investitiile financiare pe termen scurt, se pot construi trei rate de lichiditate patrimoniala.

Lichiditatea generala( Lg) se calculeaza ca raport intre activele circulante (active curente ) si datorii curente (pasive curente) pe termen scurt:

Lg = Active (circulante)curente

Pasive (datorii) curente

Nivelul acestei rate, potrivit uzantelor internationale, trebuie sa fie in jurul cifrei 2( respectiv 200%).

Lichiditatea curenta sau intermediara are in vedere circulatia in plin a titlurilor de credit( cambia si biletul la ordin).

Lc= Active circulante ( curente )- stocuri

Pasive (datorii) curente

Valoarea acestei rate este considerata normala, potrivit uzantelor intemationale, daca este de 0,8-1( sau 80%-100%).

Lichiditatea la vedere (imediata), numita si capacitate de plata, reflecta capacitatea firmei de a achita datoriile exigibile imediat, pe baza disponibilitatilor banesti(inclusiv a titlurilor de valoare):

Lv = Disponibilitati banesti (inclusiv investitii financiare pe termen scurt) .

Datorii exigibile imediat

In conditiile economiei romanesti, cand titlurile de credit (cambia si biletul ordin) nu au o extensie deplina (ca in tarile cu economie de piata functionala), aceasta rata este utila. Se considera ca nivelul acestei rate este normalintre 0,2 si 0,3.

Solvabilitatea exprima capacitatea firmei de a-si onora obligatiile la scadenta din surse proprii.

Solvabilitatea generala se determina astfel:

Sg = Active totale

Datorii totale

Prin acest indicator se masoara securitatea de care se bucura firma fata de banca.si de creditori. In general se considera ca o situatie normala insearnna ca activele totale sa fie.. de doua ori mai mari decat datoriile totale.

Solvabilitatea patrimoniala, numita si autonomie financiara, se determina astfel:

Sp = Capital propriu .

Capital total

Nivelul minim al acestei rate se considera de 30%, iar cel normal este de 50%.

1.6. Analiza echilibrului financiar

Echilibrul financiar se urmareste atat prin rate de structura, cat si prin rate reflecta corelatii activ-pasiv.

1. Ratele autonomiei financiare, care au fost prezentate la structura pasivului, si rate ale echilibrului financiar. Ratele acestea dau posibilitatea firmei de a desfasura procesul economic pe baza capitalului propriu.

2. Rata de finantare a stocurilor se determina astfel:

. Fs = Fond de rulment

Stocuri

sau Fs= Capital permanent – Active imobilizate .

Stocuri

Aceasta rata reflecta partea din fondul de rulment care acopera elementul cu ponderea cea mai mare in activele circulante.

Analiza acestei rate presupune o corelare cu viteza de rotatie a stocurilor,avand in vedere nu numai evolutia situatiei la firma analizata, ci si viteza de rotatie pe ramura si uzantele internationale.

Aceasta modalitate de analiza deriva din necesitatea asigurarii competitivitatii firmei pe plan national si international.

3. Rata capitalului propriu fata de activele imobilizate (Raim) arata in ce proportie activele imobilizate sunt acoperite de capitalul propriu. Un asemenea indicator este util si pentru a stabili cum este divizat capitalul propriu in acoperirea activelor imobilizate si a activelor circulante.

Raim = Capital propriu

Active imobilizate

In urma evaluarii mijloacelor fixe apare deosebit de utila aceasta analiza pentru a preveni decapitalizarea firmelor.

4. Rata datoriilor totale (de indatorare globala) a fost tratata anterior in analiza structurii pasivului. Reprezinta si o rata a echilibrului financiar.

1.7. Analiza gestiunii ( rotatiei activelor si pasivelor)

Cu ajutorul ratelor de gestiune (vitezelor de rotatie) se caracterizeaza modul in care managementul firmei gestioneaza resursele firmei si realizeaza eficienta economico- financiara.

1.Rotatia activului total se refera la toate activele care figureaza in bilantul unei firmei, deci atat la activele imobilizate, cat si la activele circulante. Rata se determina avand in vedere cifra de afaceri:

Rat = Cifra de afaceri(venituri totale)

Active totale

Durata in zile a unei rotatii se stabileste anual, raportand 360 de zile la numarul de rotatii. Acest indicator reflecta viteza cu care se roteste intreg capitalul investit (daca privim din punctul de vedere al pasivului bilantului). Este unul dintre indicatorii cei mai utili folositi pentru a pune in evidenta eficienta cu care o firma isi valorifica toate activele pe care le detine, respectiv eficienta cu care utilizeaza intregul capital.

Conform uzantelor internationale, se considera normal un numar de 2-3 rotatii pe an. Indicatorul poate fi detaliat pe componente ale activului: imobilizari corporale si active circulante.

In legatura cu imobilizarile corporale se mai pot construi si urmatoarele rate:

2. Rata de eficienta a imobilizarilor corporale (Eic):

Eic = Cifra de afaceri .

Imobilizari corporale

3. rata de uzura a imobilizarilor corporale (Ru):

Ru = Amortizari

Imobilizari corporale

4. rata de modernizare a imobilizarilor corporale (Rm):

Rm = Investitii

Imobilizari corporale

Rotatia activelor circulante arata numarul de rotatii (Nr) intr-o perioada (de obicei un an) sau durata in zile a unei rotatii(D) in raport cu cifra de afaceri (respectiv volumul vanzarilor):

Nr = Cifra de afaceri ( CA)

Active circulante

D = 360/Nr = 360/CA/Ac = 360*Ac/CA

Accelerarea vitezei de rotatie (respectiv marirea numarului de rotatii sau reducerea duratei in zile a unei rotatii) semnifica recuperarea mai rapida a capitalului investit in active circulante. Conform uzantelor intemationale, se considera normala o durata a rotatie de 45 de zile (pentru ramuri cu ciclu lung de fabricatie se ajunge la 60 sau 90 de zile).

Rotatia activelor circulante se detaliaza pe stocuri si creante.

1. Rotatia stocurilor (Rs) se determina prin raportarea cifrei de afaceri la stocurile medii:

R s= Citra de afaceri (CA)

Stocurile medii (St )

Durata unei rotatii ( D) = 360/Rs = 360*St/CA

2. Durata medie de recuperare a creantelor indica numarul mediu de zile in care se incaseaza creantele (debite de la clienti) in corelatie cu cifra de afaceri:

Rrc = Cifra de afaceri (CA)

Media creantelor totale (Cr)

Durata unei rotatii (D) = 360/Rrc = 360*Cr/CA

Se considera normala o durata de parra la 30 de zile.

3.Rata de rotatie a obligatiilor (Ro) reflecta numarul de rotatii sau durata unei rotatii a obligatii1or firmei (imprumuturi pe termen scurt, mediu si lung si dobanzile aferente, furnizori sii conturi asimilate, clienti, creditori si alte datorii) in functie de cifra de afaceri:

Ro = Cifra de afaceri ( CA)

Media datoriilor totale( Dt)

Durata unei rotatii (D) = 360/Ro= 360*Dt/CA.

In aceste zile, aceasta rata indica intervalul mediuin care firma are datorii in raport cu cifra de afaceri. Se considera normala o durata de pana la 60zile o rotatie.

1.8. Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment reprezinta partea din capitalul permanent utilizata pentru finantarea activelor circulante , impuse de diferentele dintre sumele de incasat si sumele de platit , precum si de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante in lichiditati si durata medie in care datoriile pe termen scurt devin exigibile [17, p. 93].

Exista mai multe modalitati de calculare a fondului de rulment, desi fiecare induce o serie de dificultati deloc de neglijat:

In conceptia patrimoniala, fondul de rulment (FR) se calculeaza astfel:

a) FR=Kp – Ai

in care:

Kp – capital permanent;

Ai – active imobilizate.

Conform acestei conceptii, fondul de rulment se imparte in:

fondul de rulment propriu (FRp);

fondul de rulment imprumutat (FRi).

Sunt valabile urmatoarele relatii:

FR =FRp +Fri

FRp=Kp-Ai

FRi = Dtml (datorii pe termen mediu si lung)

b) FR =Ac-Dts

in care:

Ac – active circulante;

Dts – datorii pe termen scurt.

In formula b) fondul de rulment reflecta corelatia dintre lichiditatea activelor circulante si exigibilitatea datoriilor pe termen scurt. In aceasta diferenta este remanenta o valoare informativa ridicata, pentru ca asigura legatura dintre doua parti ale bilantului financiar. Prin urmare, fondul de rulment reprezinta cel mai important indicator care caracterizeaza echilibrul financiar, stabilind legatura nemijlocita dintre lichiditate si exigibilitate si permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plata.

Prin nevoia de fond de rulment se intelege, in primul rand, volumul active lor circulante de natura stocurilor si a creantelor nefinantate pe seama obligatiilor pe termen scurt, care reprezinta o sursa atrasa in vederea finantarii activelor circulante (obligatiile fata de furnizori, salariati, bugetul de stat etc. pana la momentul platii).

Nevoia de fond de rulment ofera analizei o cazuistica aparte:

a) daca nevoia de fond de rulment este pozitiva, situatia este considerata normala numai daca se datoreaza unor investitii sustinute pentru finantarea cic1ului de exploatare; in caz contrar, nevoia de fond de rulment va reflecta un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor, creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare;

b) daca nevoia de fond de rulment este negativa, rezulta ca in intreprindere exista un surplus de resurse temporare, comparativ cu nevoile temporare, situatia fiind apreciata drept favorabila doar daca ea a rezultat din accelerarea rotatiei activelor circulante si ale angajarii unor credite cu scadente mai indepartate; in caz contrar, situatia este negativa, deoarece se datoreaza unor intreruperi temporare in aprovizionare si reinnoirea stocurilor sau in activitatea productiva.

Principalii factori care influenteaza marimea nevoii de fond de rulment si asupra carora trebuie sa actioneze factorul managerial in vederea dimensionarii normale a acestuia sunt:

natura activitatii;

durata ciclului de fabricatie;

viteza de rotatie a stocurilor si creantelor;

nivelul de activitate etc.

1.9. Analiza fluxurilor de trezorerie

Trezoreria unei intreprinderi reprezinta fluxurile de incasari si plati care se deruleaza in cadrul intreprinderii intr-o anumita perioada de timp, respectiv fluxul de diferente dintre incasarile si platile efectuate de intreprindere.

Trezoreria evidentiaza rezultatul intregii activitati a intreprinderii si modul de respectare a cerintelor echilibrului financiar. Toate operatiunile pe care intreprinderea le realizeaza se regasesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Mentinerea echilibrului fluxurilor de trezorerie (de incasari si plati) este o conditie necesara a viabilitatii intreprinderii.O intreprindere poate fi viabila numai daca activitatea sa degaja, in mod permanent, trezorerie. Pe de alta parte, trezoreria constituie un instrument de actiune la dispozitia conducatorilor intreprinderii pentru realizarea obiectivelor strategice ale intreprinderii. Astfel, trezoreria poate fi utilizata fie pentru achizitionarea echipamentelor indispensabile cresterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participare care vizeaza cresterea externa.

Organizarea si functiile serviciului trezoreriei intreprinderii

Orice intreprindere este situata intr-un context economic. Scopul sau consta in crearea unei avutii materiale sau intelectuale, in vederea satisfacerii unei necesitati actuale sau viitoare a unei piete, ale consumatorilor.

Intreprinderea este un sistem care la randul ei se caracterizeaza printr-o structura economica, sociala si financiara.In interiorul si exteriorul intreprinderii se nasc o multimede fluxuri. Intre acestea cele banesti detin un rol si loc important.

Aceste fluxuri sunt legate de formarea capitalului si remunerarea acestuia, de sporirea capitalului fie prin cresterea numarului actionarilor, fie prin finantarea externa, fie prin cotatie la bursa.Intreprinderea are nevoie de capital pentru a finanta:

– cheltuielile sale de investitii;

– cheltuielile de functionare,de trezorerie pe toata durata activitatii sale.

Intreprinderile mari isi pot organiza un serviciu distinct de trezorerie fiind o componenta a directiei financiare a intreprinderii.

Serviciul trezoreriei joaca un rol activ asupra pietei financiare printr-un oficiu al sau specializat (sau birou).Un alt birou se ocupa cu gestiunea administrativa trezoreriei, controlul respectarii procedurilor, confirmarea operatiunilor si a pozitiei.

Activitatea de exploatare a unei intreprinderi genereaza o retea de fluxuri si anume:

– fluxuri reale de marfuri, materiale, servicii;

– fluxuri monetare.

La nivelul fluxurilor monetare legatura dintre intrari si iesiri este asigurata de trezorerie.

Trezoreria este imaginea disponibilitatilor monetare aparute din evolutia curenta a incasarilor si platilor, disponibilitati care trebuie sa faca fata scadentelor in mod continuu.

Sarcinile trezoreriei

Principalele sarcini ale trezoreriei constau in:

a) prevederea si asigurarea diferitelor fluxuri de intrare si de iesire in/ din trezorerie ;

b) asigurarea lichiditatii intreprinderii;

c) evaluarea diferitelor tipuri de plasamente si plasarea excedentului de trezorerie;

d) aprecierea, evaluarea diferitelor surse de finantare pe termen scurt;

e) stabililea bugetului trezoreriei si planificarea trezoreriei.

Fluxurile sunt evaluate, previzionate. Prin intermediul nevoilor de fluxuri de iesire si mijloacelor ca fluxuri de intrare se stabileste gradul in care trezoreria face fata unor situatii neprevazute, probabile. Cu alte cuvinte mijloacele se cer a fi superioare nevoilor.

Toate operatiile pe care intreprinderea le desfasoara se regasesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Astfel, o firma isi asigura perenitatea doar daca prin activitatea sa degaja in mod permanent trezorerie.

Trezoreria reprezinta o informatie cheie, care permite aprecierea performantelor intreprinderii, avand si un rol strategic in ceea ce priveste nivelul sau de formare cat si modul de utilizare. Folosirea acestei informatii confera obiectivitate in gestiunea si analiza economico – financiara deoarece spre deosebire de fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si capacitatea de autofinantare, trezoreria nu este un concept dominat de incidenta conventiilor si politicilor contabile.

Existenta trezoreriei reflecta pozitia strategica a firmei in raport cu produsele sale, pietele sale, concurentii sai si factorii externi. De asemenea, aceasta constituie gajul flexibilitatii firmei deoarece permite managerilor sa realizeze obiectivele strategice ale firmei prin achizitii de mijloace fixe sau prin investitii financiare.

Privind practica internationala, primul model de tablou al fluxurilor de trezorerie este propus prin standardul contabil american FAS 95 (1987) si prin aceasta norma , de FASB. Cu cateva diferente , din 1988 acesta este recomandat si in Franta. Apoi, IASC, organismul international de normalizare, emite si pune in aplicare in 1979 norma 7 (IAS7) privind tabloul de finantare. Astfel, din 1994, companiile mari din tarile dezvoltate trebuie sa publice ca o parte componenta a situatiilor lor financiare, un tablou al fluxurilor de trezorerie.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizeaza informatii privind modul in care intreprinderea genereaza si utilizeaza numerarul si echivalentele de numerar. Conform normei internationale IAS 7, fluxurile de trezorerie reprezinta ansamblul intrarilor si iesirilor de lichiditati sau de echivalente de lichiditati.

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII TREZORERIEI

Delimitări și structuri contabile privind trezoreria

Noțiunea de trezoreria a cunoscut diferite accepțiuni, specialiștii atașându-se mai multor definiții. Astfel, prin trezorerie se înțelege ansamblul operațiilor bănești și financiare pe care le efectuează un agent economic în scopul asigurării mijloacelor bănești necesare desfășurării normale a activității sale.

În sens larg, noțiunea de trezorerie cuprinde toate mijloacele de care o unitate dispune pentru a putea face față plăților, cum sunt: disponibilitățile din casierie și din bănci, valorile mobiliare de plasament, efectele comerciale scontate, creditele pe termen scurt.

În sens restrâns, noțiunea de trezorerie cuprinde doar disponibilitățile bănești ale unității economice aflate în casieria unității și la bănci, fie în lei, fie în valută.

Într-o accepțiune globală, trezoreria reprezintă diferența dintre activele și datoriile a căror lichiditate și exigibilitate sunt imediate.

Mai concret, conceptul de trezorerie a căpătat în timp mai multe expresii:

Cea mai restrânsă pune semnul egalității între trezorerie și disponibilități.

O alta, mai extensivă, include alături de disponibilități titlurile de plasament susceptibile de a se transforma în disponibilități.

O a treia, acreditată de Planul Contabil General francez, se apropie de noțiunea de trezorerie netă, dar calculul acesteia presupune numai diferența dintre disponibilități, pe de o parte, și suma dintre creditele bancare pe termen scurt și soldurile creditoare ale conturilor curente, pe de altă parte.

O a patra, acreditată de O.E.C.C.A. (Franța), care extinde conținutul de trezorerie netă adăugând disponibilităților titlurile de plasament, iar ansamblului credite pe termen scurt plus solduri creditoare ale conturilor curente, efectele comerciale scontate, dar neajunse la scadență, precum și creanțele cedate (incluse în categoria angajamentelor în afara bilanțului).

Pentru omul de afaceri, trezoreria poate fi înțeleasă ca totalitate a mijloacelor de care o întreprindere dispune pentru a face față plăților.

O altă definiție practică și în același timp mai completă a trezoreriei poate fi dată de suma elementelor constitutive ale acesteia, ca active și pasive de trezorerie. Elementul de bază în această nouă definire îl reprezintă lichiditățile (disponibilitățile bănești), dar alături de ele apar active financiare de trezorerie, iar în pasiv creditele de trezorerie și cele de scont.(8- curs)

Relația de determinare a trezoreriei este:

TREZORERIA = LICHIDITĂȚI + ACTIVE FINANCIARE DE TREZORERIE – PASIVE DE TREZORERIE

Din această relație rezultă că trezoreria poate fi:

mai mică decât lichiditățile;

egală cu lichiditățile;

mai mare decât lichiditățile.

Componența activelor și pasivelor de trezorerie

Din punct de vedere structural, trezoreria cuprinde:

Mijloacele bănești aflate în casierie, în lei și în devize, și mișcarea acestora ca urmare a încasărilor și plăților. Aceste operații de încasări și plăți derulate prin casă au o pondere redusă în totalul decontărilor. Încasările, în lei și devize, pot să provină din vânzarea de produse din producția proprie, din prestări de servicii, lichidarea unor debitori, ridicarea de numerar de la bancă, aport la capital, etc. Plățile se pot face pentru achitarea drepturilor salariale, plata ajutoarelor materiale din fondul asigurărilor sociale, avansuri spre decontare, cumpărări de bunuri, depuneri de numerar la bancă, etc. Toate operațiile de casă se înscriu de casier în Registrul de casă care constituie evidența operativă pentru asemenea operații. Evidența numerarului în valută se ține tot cu ajutorul unui registru de casă care are coloane atât pentru încasări, plăți, sold în lei cât și pentru operațiile în devize. Toate aceste operații prin casieria unității se efectuează cu respectarea Regulamentului operațiunilor de casă emis de B.N.R. În cadrul casieriilor, agenții economici mai pot păstra și alte valori, categorie care include: timbre fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichete și bilete de călătorie și alte valori.

Mijloacele bănești aflate în conturi curente la bănci (în lei și devize), cecurile și efectele comerciale depuse spre încasare sau scontare la bănci. Disponibilitățile aflate în conturi curente la bănci dețin ponderea cea mai mare în cazul decontărilor între agenții economici. Toate operațiile efectuate prin conturi bancare sunt consemnate de bancă în Extrasul de cont al acesteia, unde se înscriu încasările, plățile și soldul final. Extrasul împreună cu anexele sale (foaie de vărsământ, ordin de încasare, ordin de plată, etc.) stau la baza înregistrărilor din contabilitatea agentului economic. În cazul disponibilităților păstrate în devize, agenții economici au conturi deschise pe fiecare monedă străină, iar băncile reflectă existențele și mișcările de valute străine atât în monedele străine cât și în lei. Relațiile dintre monedele străine și leu se face la cursul valutar al zilei respective,dupa cum precizeaza „Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilitatii nr.82/1991”, astfel:

intrările în valută se convertesc în lei la cursul zilei în care are loc operația.

plățile în devize se fac prin convertirea monedei respective în lei la cursul zilei la care a avut loc operația. La intrarea efectivă a valutei în cont pot apare diferențe de curs valutar favorabile sau nefavorabile.

la închiderea exercițiului, disponibilitățile în devize se evaluează la cursul de schimb la acea dată, diferențele înregistrate se trec în contabilitate fie ca venituri, fie cheltuieli.

Concursurile bancare se delimitează sub forma creditelor de trezorerie (soldul creditor al contului curent), creditelor bancare pe termen scurt acordate prin cont separat pentru nevoi temporare și creditelor de scont (credit acordat de bancă posesorului de credit pentru scontare înainte de scadență).

Valorile de încasat, prin care se înțeleg acele hârtii de valoare, cunoscute sub denumirea de efecte de comerț, aflate în posesia beneficiarului lor pentru a fi încasate, adică transformate în disponibilități bănești. În această categorie se cuprind cecurile de încasat, efectele comerciale de încasat și efectele comerciale remise spre scontare.

Titlurile de plasament denumite și valori mobiliare de plasament, valori pe termen scurt negociabile sau investiții temporare sunt titluri de valoare achiziționate în vederea realizării unui câștig pe termen scurt sau protejării lichidităților, după caz. Ele se identifică cu acțiunile, obligațiunile, bonurile de tezaur sau trezorerie și alte titluri de valoare dobândite pe termen scurt. În situația când unitatea patrimonială dispune temporar de mijloace bănești, ele pot fi antrenate în afaceri financiare pentru a fructifica potențialul lor. Aceste operații speculative sunt cunoscute sub denumirea de plasamente de trezorerie.

Acreditivele și avansurile de trezorerie. Acreditivul, ca modalitate de decontare este, de regulă, impusă de furnizor, asigurând mijloacele bănești pe măsura livrării unor bunuri sau prestări de servicii. Acreditivul se constituie prin virarea unor disponibilități bănești, într-un cont distinct, la dispoziția furnizorului și destinat achitării obligațiilor față de acesta, pe măsura livrării de mărfuri sau prestării de servicii. Deschiderea acreditivului se comunică băncii furnizorului prin intermediul băncii cumpărătorului, odată cu condițiile în care el se realizează.

Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziția administratorilor sau a altor salariați din unitate, în vederea efectuării de plăți în favoarea întreprinderii, cum ar fi:

aprovizionări de materiale și alte bunuri de valori mici;

efectuarea de plăți în cadrul unor acțiuni de protocol, reclamă și publicitate,

cheltuieli de transport, deplasări, detașări;

servicii poștale și taxe de telecomunicații.

După modul de prezentare, trezoreria se poate concretiza în:

bani lichizi;

documente de valoare (efecte de comerț, cecuri cu limită de sumă, alte valori, etc.).

Atât banii lichizi cât și documentele pot fi în lei și/sau devize.

După locul unde se află trezoreria, mijloacele bănești pot fi:

în casieria unității;

în conturi la bănci în țară sau în străinătate;

la terțe unități sau persoane.

2.2. Organizarea contabilității trezoreriei

Organizarea contabilității trezoreriei trebuie să asigure realizarea obiectivelor manageriale de ordin financiar ale unităților patrimoniale, între care este vizată asigurarea capacităților de plată curentă, care are un loc central. O gestiune performantă a întreprinderii presupune atât gestiunea fluxurilor de angajare patrimonială (venituri și cheltuieli), cât și gestiunea trezoreriei, adică a fluxurilor de încasări și plăți. Conform unei definiții,date de Denis Dubois in „Tresorie” in Encyclopedie de gestion , Economica ,Paris 1989 “gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menținerea echilibrului financiar instantaneu al firmei”.

Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea unei trezorerii structural negative, așa numitul blocaj financiar în România. Printr-o minuțioasă gestiune a disponibilităților, dar și a instrumentelor de plată, se realizează obiectivul secundar de rentabilitate, prin care pe de o parte se minimizează costul și volumul de plasare și, pe de altă parte, se optimizează modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe termen scurt.

O dimensiune deloc neglijabilă a gestiunii trezoreriei este reprezentată de gestiunea riscurilor financiare, ceea ce presupune utilizarea unor instrumente de asigurare și de speculație atunci când piețele financiare sunt foarte volatile, cu alte cuvinte, când ratele de schimb și ratele dobânzilor oscilează foarte mult în perioade scurte de timp.

Una din cele mai licitate politici de gestiune a trezoreriei, pe plan mondial, este trezoreria zero. Ea constă în menținerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilități în vederea reducerii costurilor de gestiune a trezoreriei. Evitarea costurilor de finanțare și de oportunitate se poate face prin următoarele acțiuni:

conservarea cât mai puțin posibil a lichidităților neutilizate;

utilizarea fondurilor de credit cel mai puțin costisitoare, în sume cât mai reduse și pe o perioadă cât mai scurtă.

Gestiunea de tip zero întâmpină dificultăți, mai ales în cazul întreprinderilor cu numeroase fluxuri financiare reglate prin cecuri, data de prezentare la bancă neputând fi prevăzută cu exactitate.

Obiectivele organizării întreprinderii sunt următoarele:

evidența și controlul operativ al operațiilor bănești în numerar;

gestiunea și valorificarea disponibilităților bănești în conturi la bănci și a efectelor de primit depuse la bancă;

efectuarea plăților la termenele scadente;

respectarea legislației financiar-bancare și fiscale;

valorificarea disponibilităților bănești prin plasamente de trezorerie;

alegerea și utilizarea celor mai eficiente instrumente de trezorerie și forme de decontare;

fundamentarea bugetului de trezorerie, urmărirea și explicarea fluxului net de trezorerie din operațiile de exploatare, de investiții și financiare prin tablourile de flux și de trezorerie;

utilizarea pe baza unei tactici financiare judicioase a creditelor bancare pe termen scurt pentru reglarea lichidităților și menținerea capacităților de plată continuă.

Instrumentele de plată

Obligațiile bănești între societățile comerciale și alte persoane fizice sau juridice se pot efectua, după caz, în numerar și fără numerar.

Plata/încasarea în numerar se face imediat, fără intermediere, prin mișcarea directă a sumelor bănești.

Operațiile de încasări/plăți fără numerar constau în lichidarea drepturilor bănești drepturilor bănești prin utilizarea unor instrumente și mijloace de plată, fără mișcarea efectivă a sumelor bănești. Din categoria acestor instrumente de plată fac parte: cecul, cambia, biletul la ordin, ordinul de plată, mandatul, trata, warantul.

Documentele primare sunt specifice elementelor de trezorerie și operațiilor efectuate. Astfel:

pentru încasările și plățile în numerar se folosesc cecuri de numerar, chitanțe, dispoziții de încasare-plată în numerar, state de salarii, liste de plată, etc.

pentru operațiile de încasări și plăți fără numerar se utilizează ordine de plată, dispoziții de plată, cecuri cu sau fără limită de sumă, facturi, etc.

pentru titlurile de plasament se pot utiliza chitanțe, facturi, ordine de plată.

pentru alte operații de trezorerie se pot folosi.

extrase de cont, contracte de credit, note contabile ale băncilor, facturi, chitanțe, etc.

Chitanța servește ca document justificativ pentru încasarea unei sume în numerar în casieria societății comerciale. Ca o variantă a chitanței este chitanța pentru operațiuni în valută. Pentru cumpărarea unor produse, lucrări sau servicii în condițiile în care nu se întocmește factură, se completează chitanța fiscală.

Împuternicirea este documentul justificativ prin care se autorizează o persoană membră a familiei sau încadrată în muncă la aceeași unitate pentru a încasa drepturi bănești de la casieriei întreprinderii când titularul nu se poate prezenta pentru acestea.

Borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare este utilizat ca document justificativ, împreună cu anexele, pentru sumele achitate cu cecuri de decontare din carnete cu și fără limită de sumă.

Factura fiscală document pe baza căruia se întocmesc instrumentele de plată a produselor și mărfurilor livrate, lucrărilor executate sau a serviciilor prestate. Se poate folosi și ca document de însoțire pe timpul transportului și de recepție – încasare în gestiunea primitorului.

Cecul este instrumentul de plată, utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibil corespunzător în aceste conturi. Circuitul său se derulează între trei persoane. Instrumentul este creat de trăgător care, în baza disponibilului constituit în prealabil la o societate bancară, dă ordin acesteia, în calitatea sa de tras, să plătească la prezentare, o sumă determinată unei terțe persoane sau însuși trăgătorului, aflat în poziție de beneficiar. Cecul prezentat este plătit numai la vedere, termenele de prezentare fiind de 8 zile, dacă cecul este plătibil în localitatea în care a fost emis și 15 zile în celelalte cazuri. Prezentarea cecului după expirarea termenului legal are ca efect pierderea dreptului legal de acțiune (regres) împotriva giranților anteriori în cazul în care cecul nu a fost plătit. Cecul poate fi fără limită de sumă, adică separarea într-un cont distinct la bancă a sumei ce face obiectul plăților dintr-un carnet de cecuri, constituită din depuneri ale emitentului (trăgătorului) sau credite acordate de bancă (de tras). Cecul poate fi la purtător, cel prezentat mai sus, cec barat, cec certificat și cec de călătorie.

Cecul barat constă în înscrierea a 2 linii paralele orizontale sau oblice pe fața cecului. Bararea indică obligația ca beneficiarul să recurgă la serviciile unei bănci pentru încasarea sumei înscrise pe cec, încasarea în numerar direct de la banca trăgătorului nefiind posibilă.

Cecul certificat prin care banca confirmă pe cec existența și blocarea disponibilului necesar efectuării plății.

Cecul de călătorie prin care trăgătorul poate condiționa plata acestuia de identitatea dintre semnătura persoanei care a primit cecul și semnătura persoanei care încasează cecul la prezentare. O primă semnătură se pune în momentul primirii cecului și a doua în momentul încasării, în prezența funcționarului bancar sau în momentul efectuării unei plăți, în prezența beneficiarului.

Cambia este ordinul dat de o anumită persoană în calitate de creditor unei alte persoane numită debitor de a plăti o anumită sumă la o anumită dată și într-un anumit loc. Persoanele antrenate în operațiile cambiale sunt:

emitentul cambiei, numit trăgător, care indică o altă persoană căreia trebuie să i se adreseze posesorul cambiei pentru a obține plata;

debitorul (trasul), persoana căreia îi este adresat ordinul de a plăti o sumă de bani;

persoana căreia i se va plăti suma este beneficiar. El este primul posesor al cambiei, cel în favoarea căruia este emisă și predată cambia.

Biletul la ordin este un titlu prin care o persoană fizică sau juridică în calitate de debitor se obligă expres și necondiționat să plătească într-un anumit loc și la o dată precis stabilită o sumă de bani datorată. Persoanele antrenate în operațiile reclamate de biletul la ordin sunt subscriptorul (emitentul biletului la ordin, debitorul) și beneficiarul (persoana care încasează suma înscrisă în biletul la ordin).

Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată, dată de către emitentul acesteia unei societăți bancare receptoare de a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani la o anumită dată. Pentru a face plata trebuie să existe lichidități suficiente în contul de la bancă.

Trata este o formă a cambiei utilizată mai ales în decontările internaționale. Reprezintă un ordin scris, necondiționat, emis de trăgător (creditor) de a plăti la vedere (prezentare) sau la un anumit termen o sumă de bani unei alte persoane (beneficiar).

Mandatul este o împuternicire scrisă dată de un mandant unei alte persoane (mandatar) pentru a o reprezenta în anumite operații sau să lucreze în interesul său potrivit indicațiilor date. O formă frecvent folosită a mandatului este mandatul poștal, care servește la expedierea unei sume de bani către o persoană prin intermediul unui oficiu poștal, în schimbul unei taxe poștale.

Warantul este o variantă a biletului la ordin, un titlu de proprietate asupra mărfurilor, eliberat de depozitele în care acestea sunt păstrate. La vânzarea acestor mărfuri, cumpărătorul achită contravaloarea lor și dobândește warantul. Posesia legală a warantului echivalează cu titlul de proprietate asupra mărfurilor respective.

2.3. Evidența operativă a elementelor de trezorerie

Evidența operativă a elementelor de trezorerie se face mai puțin simțită în cazul mijloacelor de trezorerie. Cele mai reprezentative evidențe sunt “Registrul de casă” și “Extrasul de cont”.( 9- O.M.F.1850)

“Registrul de casă” reflectă existentul și mișcarea numerarului din casierie și se întocmește separat pentru moneda națională (lei) și respectiv pentru fiecare monedă străină. Se prezintă format A4, tipărit pe o singură față, în carnete de 100 file. Servește ca:

document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar, efectuate prin casieria unității pe baza actelor justificative;

document de stabilire la sfârșitul zilei a soldului de casă;

document de înregistrare zilnică în contabilitate a operațiilor de casă.

Se întocmește în două exemplare, zilnic de casierul unității sau de altă persoană împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări și plăți. În cazul în care o sumă plătită se referă la două sau trei conturi corespondente, în “Registrul de casă” se trece distinct fiecare operație în parte. Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiilor efectuate și de către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 și a actelor justificative anexe.

Se completează zilnic, în ordinea efectuării operațiilor, fără a lăsa spații libere. La sfârșitul zilei, rândurile neutilizate din formular se barează. Utilizarea formularului se face cu respectarea prevederilor Regulamentului operațiilor de casă.

Soldul de casă al zilei precedente se raportează pe primul rând al “Registrului de casă” pentru ziua în curs. Se înregistrează toate încasările, după care acestea se totalizează (inclusiv soldul de casă raportat al zilei precedente), se înregistrează apoi toate plățile, iar totalul acestora se scade din sumele rezultate din însumarea încasărilor, pentru a se stabili soldul de casă al zilei respective.

“Registrul de casă” circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactității sumelor înscrise și respectarea dispozițiilor legale privitoare la efectuarea operațiilor de casă (exemplarul 2); exemplarul 1 rămâne în carnet. Se arhivează la casierie (exemplarul 1) și la compartimentul financiar contabil (exemplarul 2).

Potrivit noilor reglementări ale Legii de aprobare privind modificarea Ordonanței nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar, cu excepția persoanelor juridice care pot efectua plăți în numerar în următoarele cazuri:

plata salariilor și altor drepturi de numerar;

alte operații de plăți ale persoanelor juridice cu persoane juridice;

plăți către persoane juridice, în limita unui plafon zilnic de maximum 10.000 ron.

Fac excepție de la limita plafonului zilnic prevăzut:

– depunerile în conturile persoanelor juridice, deschise la societăți comerciale bancare, care pot fi făcute și de alte persoane juridice neplafonat;

– cheltuielile de deplasare în interesul serviciului, cheltuielile de protocol ocazionate de organizarea unor conferințe, simpozioane.

În ceea ce privește “Registrul de casă în valută”, acesta servește ca document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în valută (numerar sau cecuri de călătorie) pe baza actelor justificative anexate.

Formularul se întocmește astfel:

în antetul coloanelor se înscrie fiecare fel de valută care se încasează sau se plătește;

în coloanele formularului se înregistrează sumele în valută, iar în ultima coloană echivalentul acestora în lei, la cursul de referință din data efectuării operațiilor din documentele în care s-au consemnat acestea;

valutele care apar în două sau mai multe cursuri se trec în coloane diferite;

pentru cecurile de călătorie se deschid coloane separate;

în cazul în care numărul valutelor efective și al cecurilor de călătorie încasate în cursul unei zile depășește numărul coloanelor existente pe o filă, pentru ziua respectivă se completează atâtea file câte sunt necesare.

Pentru organizarea contabilității mijloacelor bănești prin conturile de la bancă prezintă importanță circuitul și conținutul extraselor de cont ale băncii, împreună cu documentele justificative ale operațiilor din aceste conturi.

“Extrasul de cont” se prezintă format A5, tipărit pe ambele fețe în blocuri a 100 file. Servește la comunicarea și solicitarea de la debitor a sumelor pretinse, rămase neachitate, provenite din relațiile economico-financiare și ca instrumente de conciliere arbitrară.

Se întocmește în trei exemplare de compartimentul financiar-contabil al unității beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analitică.

“Extrasul de cont” circulă:

la conducătorul compartimentului financiar-contabil și conducătorul unității emitente pentru semnare (toate exemplarele);

la unitatea debitoare (exemplarele 1 și 2) care restituie unității emitente exemplarul 2 semnat pe verso de conducătorul unității și conducătorul compartimentului financiar-contabil, pentru confirmarea debitului, în vederea decontării prin poștă sau prin bancă, atunci când se depune ordin de plată. Eventualele obiecții asupra sumelor prevăzute în “Extrasul de cont” se consemnează într-o notă explicativă semnată de conducătorul unității și conducătorul compartimentului financiar-contabil, care se anexează la exemplarul 2 al “Extrasului de cont”.

Se arhivează la:

compartimentul financiar-contabil al unității emitente (exemplarul 3), precum și exemplarul 2, când unitatea debitoare achită suma cu ordin de plată sau mandat poștal;

compartimentul financiar-contabil al unității debitoare (exemplarul 1).

Contabilitatea analitică a trezoreriei se organizează mai ales pentru locurile unde se află elemente de trezorerie și în puține cazuri pe feluri de valori de trezorerie.

Contabilitatea sintetică a trezoreriei se organizează cu ajutorul conturilor din clasa 5 Conturi de trezorerie, din care fac parte mai multe grupe de conturi, a căror nominalizare și ierarhizare a avut în vedere natura elementelor de trezorerie.

2.4.Contabilitatea trezoreriei

2.4.1.Contabilitatea titlurilor de plasament

Caracteristicile, structura și rolul titlurilor de plasament

Titlurile de plasament sunt titluri achiziționate de întreprindere în vederea realizării unui câștig pe termen scurt.

Ele se deosebesc de titlurile imobilizate, deoarece acestea din urmă reprezintă titluri achiziționate de întreprindere cu intenția de a le conserva în mod durabil, pe când titlurile de plasament sunt achiziționate pe termen scurt, fiind o componentă a activului circulant. Spre deosebire de titlurile de participare, titlurile de plasament reprezintă cel mult 10% din capitalul societății emitente, atunci când îmbracă forma acțiunilor, sau 10% din totalul obligațiunilor emise, mai este cunoscut și sub numele de investiție de portofoliu.( 2- pag.449-452).

Pe de altă parte, întreprinderea poate să-și plaseze capitalul în valori mobiliare (titluri), acțiuni sau obligațiuni emise de alte societăți. În acest caz:

plasamentul capitalului poate să fie pe termen lung și atunci are caracter de imobilizare financiară, titlurile achiziționate devenind astfel:

titluri de participare deținute la filiale din cadrul grupului;

titluri de participare deținute la societăți din afara grupului;

imobilizări financiare sub formă de interese de participare .

alte titluri imobilizate .

plasamentul are în vedere folosirea disponibilităților temporare în operațiuni speculative la bursa de valori prin cumpărarea și revânzarea de acțiuni și obligațiuni, în vederea obținerii unor venituri suplimentare din diferențele de curs ale acestora.

Titlurile de plasament prezintă următoarele caracteristici:

formalism – existența înscrisului care prin el însuși conferă anumite drepturi deținătorului;

literalitate – întinderea drepturilor și obligațiilor deținătorilor se precizează în înscris și există numai în această măsură;

caracter autonom al obligației consemnate în titlu;

caracter negociabil – pot fi transmise în mod operativ unor terți.

În structura titlurilor de plasament sunt incluse:

acțiuni (cotate sau necotate);

obligațiuni (cotate sau necotate);

acțiuni și obligațiuni emise și răscumpărate de societate;

alte titluri de plasament și creanțe asimilate (bonuri de tezaur pe termen scurt, titlurile instituțiilor financiare specializate, certificatele de depozit).

Nu se cuprind în categoria titlurilor de plasament, considerate valori mobiliare, părțile sociale, titlurile de creanță negociabile, bonurile de casă. Prin structurile contabile se face distincție între plasamentele care conferă un drept de proprietate (acțiunile) și cele care conferă în drept de creanță. Dacă titlurile de plasament sunt achiziționate de persoane fizice sau juridice cu scopul de a obține venituri, operația în cauză se numește cumpărare. Redobândirea titlurilor de plasament de către emițătorii lor pentru a fi anulate sau revândute poartă denumirea de răscumpărare.

Întreprinderea cumpărătoare de titluri de plasament caută fie utilizarea temporară a unei părți din disponibilitățile sale în vederea conservării valorii de trezorerie, fie rentabilizarea plasamentelor sale prin creșterea veniturilor percepute (dobânzi și dividende) și/sau prin realizarea unui plus de valoarea cu ocazia revânzării.

Achiziția de titluri de plasament nu are ca obiect asigurarea unei influențe asupra societății emitente deoarece aceste plasamente pot fi tranzitorii sau permanente, pot avea sau nu caracter speculativ.

Evaluarea titlurilor de plasament

Ca și în cazul celorlalte elemente patrimoniale, titlurile de plasament sunt evaluate în patru momente:

1. Valoarea de intrare – titlurile de plasament achiziționate cu titlu oneros sunt contabilizate la costul de achiziție, reprezentat fie de prețul de achiziție, fie de valoarea determinată în urma unui contract de achiziție.

De remarcat este faptul că, spre deosebire de multe alte structuri patrimoniale, dar la fel ca și celelalte categorii de titluri, cheltuielile accesorii de cumpărare (comisioanele vărsate și alte cheltuieli similare) nu fac parte din costul de achiziție, ci sunt înregistrate direct în cheltuielile de exploatare ale exercițiului.

2. Valoarea de inventar – titlurile de plasament sunt evaluate la închiderea exercițiului la valoarea lor actuală, adică:

– la valoarea de cotare a acestora din ziua de 31 decembrie, pentru titlurile cotate;

– la valoarea probabilă de vânzare (negociere), pentru titlurile necotate.

Constituie titluri cotate , titlurile înscrise la cota oficială a unei burse de valori sau pe piața extrabursieră.

Spre deosebire de titlurile de participare și titlurile imobilizate în activitatea de portofoliu, dar și la fel ca și alte titluri imobilizate, creșterea și scăderea bursei are în mod necesar o incidență asupra valorii de inventar.

3. Valoarea la închiderea conturilor – impune comparația între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în contextul aplicării principiului prudenței. Plusurile sau minusurile de valoare se stabilesc pe categorii de titluri de aceeași natură și care conferă aceleași drepturi, cu alte cuvinte au un caracter global. Este și motivul pentru care în determinarea eventualelor provizioane pentru depreciere, evaluarea se face la prețul de cumpărare mediu ponderat.

4. Valoarea la ieșirea din patrimoniu – cesiunea titlurilor de plasament presupune intervenția a două operații:

vânzarea titlurilor, caz în care se utilizează un preț de cesiune (de vânzare);

ieșirea bunurilor respective din patrimoniu, caz în care se pune problema anulării valorii lor contabile.

Diferența dintre prețul de cesiune și valoarea contabilă constituie rezultatul cesiunii care îmbracă forma de plusuri sau minusuri de valoare.

Prețul de cesiune este cel indicat în actul de vânzare cumpărare, el nefiind afectat de cheltuielile de vânzare. Ca și în cazul achiziționării, aceste cheltuieli fac obiectul cheltuielilor de exploatare fiind înregistrate prin intermediul contului 627 “Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate”. Valoarea contabilă cu ocazia cesiunii este dată de valoarea brută a titlurilor, neținându-se cont de un eventual provizion pentru depreciere.

2.4.2.Contabilitatea valorilor de încasat

Valorile de încasat sunt hârtii de valoare, denumite generic efecte de comerț, aflate în posesia beneficiarului lor pentru a fi încasate, mai exact transformate în disponibilități bănești.( 2- pag.461).

Categoria valorilor de încasat cuprinde:

cecurile de încasat;

efectele comerciale de încasat;

efectele comerciale remise spre scontare.

Cecurile de încasat, cu sau fără limită de sumă, se folosesc destul de frecvent de furnizorii de bunuri și servicii. Ele se primesc de la cumpărătorii de astfel de bunuri și servicii și se depun la banca unde furnizorul își are deschis contul bancar, pentru ca acesta să intre în posesia contravalorii acestor livrări.

2.4.3 Contabilitatea operațiilor de încasări și plăți efectuate prin conturile de la bănci

Decontările fără numerar

Unitățile patrimoniale, pentru o bună circulație a banilor, sunt interesate să păstreze la diferite bănci disponibilitățile lor bănești și să efectueze operațiile de încasări și plăți în sistemul decontărilor fără numerar, dupa cum precizeaza N.Feleaga si I.Ionascu in” Tratat de contabilitatea financiara „, vol.II, Bucuresti 1998 [2, p.56].

Decontările fără numerar sunt acele operații bancare prin care plățile, respectiv încasările, se fac prin trecerea (virarea) unei sume de bani datorate de debitor (cumpărător sau alt plătitor) din contul său de la bancă în contul de la banca al cărui titular este creditorul (furnizorul sau alt beneficiar de drepturi).

Plățile din contul debitorului se fac cu consimțământul acestuia, cu excepția celor ce reprezintă obligații stabilite prin titluri executorii și în limita disponibilităților bănești din cont și a creditelor contractate.

Întreprinderile își pot deschide mai multe conturi de disponibil la bănci (conturi, subconturi) pe activitate, destinație, unități, etc., astfel încât să poată beneficia de servicii operaționale, de securitatea și valorificarea mijloacelor bănești. La efectuarea operațiilor de încasări și plăți fără numerar, prin bancă, se pot utiliza diferite forme (sisteme) de decontare și instrumente adecvate care să faciliteze cu siguranță și operativitate aceste operații. Aceasta presupune statuarea unor reguli și modalități de operare pe care să le accepte și să le respecte fiecare partener. În acest scop, Banca națională și băncile specializate elaborează norme de efectuare a operațiilor de decontare.

Formele și instrumentele de decontare sunt:

Acceptarea este forma de decontare prin care plățile între unitățile patrimoniale se efectuează pe baza consimțământului debitorului (clientului).

Se poate realiza în două variante:

din inițiativa debitorului;

din inițiativa creditorului.

Compensarea datoriilor între doi sau mai mulți parteneri care, pe lângă operativitate, determină și reducerea volumului banilor din cont necesari operațiilor și numărul acestor operații.

Acreditivul este forma de decontare prin care plățile se efectuează pe măsura realizării livrărilor, lucrărilor sau serviciilor dintr-o sumă rezervată în acest scop de cumpărător (beneficiar) și ținute la dispoziția furnizorului de către unitatea bancară la care acesta își are contul.

Disponibilitățile în lei ale agenților economici sunt păstrate la bancă în conturi deschise pe numele lor. Din ele se fac plăți, în lei, către alte persoane juridice care au, la rândul lor, deschise conturi la bănci, ori se ridică numerar pentru nevoile agentului economic spre a se face plăți prin casieria lui.

Toate operațiile efectuate prin conturile de la bănci sunt consemnate de bancă în “Extrasul de cont” al acesteia, unde se înscriu încasările, plățile și soldul final. Aceasta împreună cu anexele sale stau la baza înregistrărilor din contabilitatea agentului economic.

De menționat că semnificațiile debitului și respectiv creditului din contabilitatea agentului economic sunt de sens contrar față de debitul și creditul din extrasul de cont al băncii. Înscrierea unei sume în debitul contului de disponibilități din contabilitatea agentului economic semnifică o creștere a mijloacelor bănești ale acestuia, pe când extrasul de cont al băncii apare în creditul extrasului de cont, semnificând creșterea obligațiilor băncii față de agentul economic.

Contabilitatea sintetică a disponibilităților în devize

Agenții economici care dispun de devize le pot păstra la bănci, în conturi deschise pe fiecare monedă străină. Unitățile bancare vor reflecta existențele și mișcările de valute străine, atât în monedă străină cât și în lei.

“Operațiile privind disponibilitățile în devize se înregistrează în contabilitate la cursul zilei sau la un curs fix. La închiderea exercițiului financiar, disponibilitățile în devize se evaluează, în contabilitate, la cursul valutar de schimb în vigoare la acea dată, iar diferența de curs rezultată se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare, după caz , asa cum precizeaza Legea Contabilitatii 82/1991:

capitalul social în valută se evaluează la cursul de schimb al pieței valutare, în vigoare la acea dată, iar diferențele de curs valutar aferente acestor disponibilități se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli după caz

diferențele de curs valutar constatate la închiderea exercițiului față de data înregistrării în contabilitate a depozitelor bancare la termen, în valută, reflectate de contul 267 “Creanțe imobilizate”, se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli după caz .

Relația dintre valutele străine și leii românești se face la cursurile valutare ale zilei astfel:

Intrările de valută în contul bancar se transformă în lei la cursul zilei în care are loc operația bancară;

Plata datoriilor în devize se face prin transformarea valutei respective la cursul zilei în care are loc operația. Deoarece la intrarea valutei în cont au putut exista alte cursuri ale valutei decât cele existente la data plății, pot apare:

diferențe de curs favorabile în cazul scăderii cursului valutar, ele reprezentând venituri financiare și care se contabilizează cu ajutorul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”;

diferențe de curs valutar nefavorabile în cazul creșterii cursului valutar, reprezentând cheltuieli financiare care se contabilizează cu ajutorul contului 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.

La închiderea exercițiului, disponibilitățile în devize se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată, comunicat de BNR, diferențele de curs rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare, după caz

Întrucât din conturile de disponibilități, în anumite cazuri, banca poate face plăți fără a exista disponibilități, aceste conturi pot prezenta și sold creditor, care arată creditele acordate prin conturile de disponibilități. Deci, ele pot îndeplini rolul unui cont curent fiind, după sold, conturi bifuncționale.

Pe baza extrasului de cont de la bancă și a documentelor justificative, operațiile de încasări și plăți se înregistrează în fișele de cont sintetice șah, respectiv în jurnalele și situațiile conturilor privind mijloacele bănești de la bancă.

Diferențele din schimbarea cursurilor valutare se determină și se înregistrează în contabilitate:

În cursul exercițiului, la operațiile de trezorerie pentru lichidarea datoriilor și drepturilor:

la plata datoriilor în devize, în cazul scăderii cursului valutar în contul 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”, iar în cazul creșterii cursului

valutar în contul 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”;

la încasarea drepturilor de creanță în devize, în cazul scăderii cursului valutar în contul 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”, iar pentru creșteri de curs în contul 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”;

La sfârșitul exercițiului, cu diferențele rezultate în urma evaluării valutei existente la cursul oficial din ziua de 31.12.200N în conturile de venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.

Sume în curs de decontare

Sunt considerate sume în curs de decontare sumele depuse la bancă și neapărute în extrasul de cont al băncii, sumele virate de către terți și neapărute în extrasul de cont al băncii, sumele depuse la bancă prin mandat poștal de către terți, dar neajunse la bancă și sumele consemnate în conturi separate la bănci pentru cumpărare de valută.

2.4.4. Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt și a dobânzilor privind disponibilitățile bănești și creditele pe termen scurt

Agenții economici care nu au suficiente surse proprii pentru asigurarea desfășurării normale a activității de bază pot apela la credite bancare curente, numite credite de trezorerie sau credite pe termen scurt. Atunci când creditele bancare pe termen scurt se acordă sub formă de plafoane maxime de credite, în cadrul unor linii de creditare, ele apar pe măsura efectuării de plăți pe seama lor în creditul contului 5121 “Conturi la bănci în lei” sau în 5124 “Conturi la bănci în devize”.(6- pag.185)

Prezența creditelor bancare pe termen scurt în cadrul operațiilor de decontare prin conturile bancare este determinată de faptul că aceste credite sunt un element structural al pasivelor de trezorerie.

Contabilitatea dobânzilor privind disponibilitățile bănești și creditele bancare pe termen scurt

Relațiile agenților economici cu băncile se bazează pe calcularea și decontarea unor dobânzi aferente:

Disponibilităților bănești păstrate de unități la bancă, pentru care banca acordă dobânzi agenților economici, considerate dobânzi de primit. Ele se vor considera venituri financiare la unitatea economică și cheltuieli la unitatea bancară;

Creditele bancare pe termen scurt, pentru care banca încasează dobânzi de la agenții economici, considerate pentru aceștia din urmă dobânzi de plătit.

Ele se vor considera venituri la unitatea bancară și cheltuieli financiare la unitatea economică.

2.4.5. Contabilitatea operațiilor bănești în numerar și a altor valori de trezorerie

Încasările și plățile cu numerar în lei și devize

Deși au pondere redusă în totalul mișcărilor de trezorerie, operațiile de plăți și încasări în numerar se caracterizează prin diversitate și frecvență și prin mare rigurozitate în gestiune.

Unitățile patrimoniale efectuează, prin casieriile proprii, următoarele operații principale:

Încasări: facturi pentru livrări de produse, mărfuri, materiale și prestări de servicii cu valori sub plafonul de 10.000 ron; creanțe de la debitori, garanții; numerar ridicat de la bancă;

Plăți: facturi pentru mărfuri, materiale și pentru lucrări și servicii primite de la terți, sub plafonul de 5000 ron, salarii, premii, ajutoare materiale, dividende, avansuri spre decontare, etc.

Sumele în numerar, în lei și în valută, de care dispune o unitate patrimonială sunt păstrate în casieria unității, cu gestionarea lor distinctă.

Potrivit legii, sumele în numerar aflate în casieriile proprii ale persoanelor juridice nu au un plafon stabilit începând cu luna decembrie a anului 2004. Volumul operațiunilor de încasări și plăți și gama acestora, prin casierie, în numerar, sunt restricționate de limitele gestiunii și securității banilor de la agentul economic și de interesele Băncii Naționale pentru asigurarea unei circulații monetare normale.

Orice operație de încasare sau de plată în numerar se efectuează pe bază de documente justificative, între care:

Pentru încasări:

cecul în numerar – pentru ridicarea banilor din contul bancar și depunere în casierie,

chitanța – pentru bani încasați la facturile de lucrări și prestații de servicii;

bonuri și centralizatoare ale caselor de marcat;

centralizatoare monetare pentru vânzări în magazine cu amănuntul.

Pentru plăți:

foaia de vărsământ a numerarului la bancă;

chitanțe pentru plăți (emise de alte unități);

liste de plată (avans, premii etc.);

ștat de plată.

Contabilitatea mijloacelor bănești aflate în casieria unității patrimoniale și a mișcării acestora ca urmare a încasărilor și plăților efectuate în numerar se ține distinct în lei și în devize cu ajutorul contului 531 “Casa”, deschis pe două conturi sintetice de gradul II, 5311 “Casa în lei” și 5314 “Casa în devize” [6, p. 118].

Înregistrarea în contabilitate a operațiilor financiare în lei sau devize se efectuează cu respectarea Regulamentului operațiunilor de casă, a regulamentelor emise de BNR și a altor reglementări.

Se debitează cu sumele încasate în lei sau valută și anume: ridicările de numerar de la bancă; sumele încasate de la clienți; sumele depuse de asociați la capitalul social; încasări anticipate în numerar (chirii, abonamente, asigurări); încasări în numerar reprezentând contravaloarea redevențelor datorate pentru concesiuni, locații de gestiune, pentru folosirea brevetelor, mărcilor și a altor drepturi similare; încasarea dividendelor pentru participarea la capitalul altor societăți comerciale; încasarea veniturilor din cedarea valorilor mobiliare de plasament etc.

Se creditează cu sumele plătite în numerar, pe destinații, prin debitul conturilor care arată natura plăților și anume costul titlurilor de participare, titlurilor de portofoliu și a altor titluri de plasament achiziționate sau răscumpărate; plățile efectuate către furnizori; plata avansurilor din salarii; retribuțiile nete achitate personalului și alte plăți făcute personalului (dividende, ajutoare materiale și protecție socială) sau terților.

Soldul debitor reflectă mijloacele bănești existente în casierie.

Decontările în numerar în lei

Operațiile de încasări și plăți în lei au o pondere redusă în totalul decontărilor. Încasările în lei pot proveni din vânzarea de produse din producție proprie, din vânzarea de mărfuri, prestații de lucrări și servicii, lichidarea unor debitori, ridicarea de numerar de la bancă, aport la capital, etc.

Plățile în lei se pot face pentru achitarea drepturilor salariale, plata ajutoarelor materiale din fondul asigurărilor sociale, avansuri spre decontare, cumpărări de bunuri, servicii, depuneri de numerar la bancă etc.

Asemenea operații se fac prin casieria unității cu respectarea prevederilor legale. Toate operațiile de casă se înscriu de casier în “Registrul de casă” care constituie evidența operativă pentru asemenea operații.

Decontări în numerar în devize

În ce privește operațiunile cu numerar în devize, acestea se contabilizează atât în devize cât și în lei, prin transformarea acestora la cursul zilei sau la un curs fix. Zilnic se întocmește Registrul de casă pentru fiecare deviză în parte, operațiunile de încasări și plăți fiind contabilizate la cursul în vigoare la acea dată.

La închiderea exercițiului, numerarul în valută aflat în casieria unității se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată, conturile utilizate pentru înregistrarea diferențelor de curs valutar fiind 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”, pentru diferențele nefavorabile, și 765 “Venituri din diferențe de curs valutar” pentru diferențe favorabile.

Alte valori păstrate în casierie

În casieriile unităților economice se mai pot păstra și alte valori, categorie în care sunt incluse: timbre fiscale și poștale, bilete de tratament și odihnă, tichete și bilete de călătorie și alte valori.

2.4.6. Contabilitatea acreditivelor și avansurilor de trezorerie

Acreditivul este o modalitate de decontare, de regulă impusă de furnizor, care asigură acestuia mijloacele bănești pe măsura livrării unor bunuri sau prestări servicii. Este utilizat frecvent în decontările internaționale ca o măsură de siguranță pentru încasarea livrărilor la export.

Acreditivul reprezintă disponibilitățile bănești ale cumpărătorului, virate într-un cont distinct la dispoziția furnizorului și destinate achitării obligațiilor față de acesta, pe măsura livrării de mărfuri, executării de lucrări sau prestării de servicii. El poate fi alimentat și din credite bancare pe termen scurt, dacă cumpărătorul nu dispune de lichidități proprii.

Deschiderea acreditivului se comunică băncii furnizorului prin intermediul băncii cumpărătorului, odată cu condițiile în care se realizează.

Pentru încasarea sumelor prevăzute în acreditiv, furnizorul trebuie să prezinte bănci de care aparține, documentele din care să rezulte îndeplinirea condițiilor din acreditiv pentru livrarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executării de lucrări. Acreditivele pot fi deschise în lei sau în valută.

Schema operațiilor de deschidere și plată a datoriilor prin acreditiv

Livrare de mărfuri, prestare de servicii

Deschiderea acreditivului

Aansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziția administratorilor sau a altor salariați din unitate în vederea efectuării unor plăți în favoarea întreprinderii, cum ar fi:

aprovizionări de materiale și alte bunuri de valori mici;

efectuarea de plăți în cadrul unor acțiuni de protocol, reclamă și publicitate;

cheltuieli de transport, deplasări, detașări;

servicii poștale și taxe de telecomunicații.

De menționat că asemenea avansuri de trezorerie pot fi acordate atât în lei cât și în devize. În cazul avansurilor în devize, la decontarea lor pot să apară diferențe favorabile sau nefavorabile de curs valutar.

2.4.7. Particularități privind contabilitatea viramentelor interne

Elementele de trezorerie ale agenților economici pot face obiectul unor transferuri de la un loc de depozitare la altul, și anume:

între conturile bancare deschise la bănci diferite;

între conturile bancare și casieria unității.

Formulele contabile utilizate în aceste cazuri au în vedere folosirea a două conturi de trezorerie, ceea ce provoacă greutate în operarea lor în mai multe registre, deoarece documentele primare sunt aceleași pentru ambele elemente de trezorerie care suferă modificări.

Pentru a oferi posibilitatea înregistrării unor asemenea operații în mod distinct și separat în mai multe registre s-a introdus un cont ajutător care dă posibilitatea ca dintr-o formulă contabilă să se construiască două formule contabile prin intercalarea acestui cont ajutător, contul 581 “Viramente interne”.

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența viramentelor de disponibilități între conturile de trezorerie. În cazul în care elementele de trezorerie au ajuns la destinația stabilită, prin virări interne, contul 581 “Viramente interne” nu trebuie să prezinte sold la finele perioadei. Acest cont după conținutul economic poate un cont de tranzit, asimilat conturilor de plasamente și active bănești, funcția contabilă îndeplinită este aceea de cont de activ.

Se debitează cu sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie.

Se creditează cu sumele intrate dintr-un cont de trezorerie într-un alt cont de trezorerie.

Soldul debitor, dacă apare, reprezintă elemente de trezorerie virate la un alt loc de destinație și neajunse la acesta.

Prin urmare, folosirea contului se explică prin aceea că între momentul depunerii pe bază de borderou la bancă a ordinului de plată și documentelor justificative privind transferul efectiv de sume între conturile de trezorerie și consemnarea lor în extrasul de cont poate interveni un anumit interval de timp. În acest interval de timp, operațiile se înregistrează prin contul 581 “Viramente interne”.

2.4.8. Contabilitatea operațiilor privind deprecierea conturilor de trezorerie

Potrivit Regulamentului privind aplicarea Legii contabilității, provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie se constituie numai pentru titlurile de plasament.

Ele se constituie în cazurile în care, la inventarierea de la sfârșitul exercițiului, valoarea de piață a titlurilor de plasament deținute de unitatea economică (acțiuni, obligațiuni etc.) este inferioară valorii de cumpărare (de intrare) a acestora. Pentru valoarea stabilită în minus, considerată depreciere probabilă, se constituie un provizion pe seama cheltuielilor.

În perioada următoare, dacă titlurile de plasament ies din patrimoniul unității, provizioanele constituite anterior se anulează.

În situația în care titlurile de plasament rămân în exercițiile viitoare în patrimoniul unității, deprecierea lor poate crește sau descrește, situații în care vor avea loc suplimentări de provizioane sau anulări parțiale pentru deprecierea acestora.

Contabilitatea sintetică a provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 59 “Provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie”, conturi de pasiv.

Se creditează cu provizioanele constituite sau suplimentate pentru deprecierea titlurilor de plasament.

Se debitează cu provizioanele pentru deprecierea titlurilor de plasament anulate total sau parțial.

Soldul creditor reprezintă provizioanele constituite pentru deprecierea titlurilor de plasament existente.

CAPITOLUL III

GESTIUNEA CURENTĂ A TREZORERIEI

3.1. Sistemul bugetar al întreprinderii

A planifica, a prevedea necesarul de finanțare și sursele de capital de mobilizat, este esențial pentru viața unei întreprinderi. Întreprinderile occidentale nu întreprind nimic din punct de vedere economic, tehnic, organizatoric etc. fără a face o “bugetare” a acestor acțiuni, indiferent de amploarea și însemnătatea lor în activitatea generală a întreprinderii. Aceste preocupări sunt însoțite, în mod firesc, de cele privind respectarea prevederilor propriului buget, evident până la limita când tocmai bugetul ar putea deveni o restricție în creșterea eficienței [7, p. 14].

A face o gestiune înseamnă a face o gestiune previzională, respectiv a bugeta principalele domenii de activitate ale întreprinderii și a controla respectarea prevederilor bugetare.

Prin bugetare se stabilesc resursele și responsabilitățile pe fiecare centru de activitate. Deci, bugetul reprezintă previziunea cifrată a afectărilor de resurse și de responsabilități pe centre de activități, în vederea realizării cât mai eficiente a obiectivelor strategice ale întreprinderii [12, p. 20].

Bugetele armonizează activitatea tuturor compartimentelor funcționale ale întreprinderii, întrucât toate sunt antrenate în procesul bugetar, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Controlul bugetar urmărește desfășurarea efectivă a gestiunii pentru atingerea obiectivelor fixate, prin controlul bugetar se compară, permanent, rezultatele reale ale gestiunii cu previziunile cifrate în bugete, în scopul stabilirii cauzelor abaterilor, informării conducerii și luării măsurilor corective necesare.

Coerența unui sistem bugetar se asigură prin respectarea unor principii de elaborare și funcționare a acestuia.

Principiul totalității, care impune acoperirea, pe cât posibil, a tuturor activităților întreprinderii într-o coordonare care să asigure echilibrul între diferitele servicii funcționale și operaționale.

Principiul suprapunerii sistemului bugetar pe sistemul de autoritate din întreprindere; un buget este întotdeauna sub autoritatea unui responsabil de activitate.

Principiul menținerii solidarității între departamente și al concordanței cu politica generală a întreprinderii.

Principiul supleței într-un cadru economico-social din ce în ce mai încărcat de constrângeri.

Principiul cuplării cu politica de personal pentru a determina o motivație și o adeziune ale personalului, conforme cu obiectivele strategice urmărite.

Bugetele se elaborează, în general, pentru o perioadă de un an. În țările occidentale există și bugete cu periodicitate mai mare de un an (planul de finanțare), dar și cu periodicitate mai mică de un an (bugetul de trezorerie). Periodicitatea bugetului trebuie să fie superioară celei privind ciclul de activitate analizată. Astfel, trezoreria având un ciclu de rotație semilunar, lunar, maxim 6-12 luni, bugetul se va circumscrie acestei perioade.

Sistemul planificării financiare poate cuprinde trei tipuri de bugete:

Planul financiar de orientare generală pe termen lung (3-5 ani).

Bugetele anuale, specifice diferitelor activități economice ale întreprinderii: aprovizionare, producție, desfacere, publicitate, investiții, administrație etc.

Bugetul de trezorerie, bilanțul și contul de rezultate previzionale – elaborate pentru estimarea situației patrimoniale și monetare, care rezultă din aplicarea bugetelor specifice.

Sistemul bugetelor întreprinderii

Previziunea trezoreriei

Trezoreria este un element esențial și totodată principala restricție a gestiunii financiare a întreprinderii. În ea se concretizează rezultatele modului de realizare a activității și de respectare a cerințelor echilibrului financiar [33, p. 172].

Pentru o gestiune eficientă a trezoreriei, ca premisă pentru prosperitatea întreprinderii, este necesară o politică de trezorerie prin care să se urmărească stăpânirea fluxurilor financiare, sincronizarea încasărilor cu plățile pentru a asigura permanent capacitatea de plată a întreprinderii.

Preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de instabilitate economică atât macro, cât și microeconomică: creșterea inflației, a ratei dobânzii, precum și scăderea ratelor de rentabilitate și a gradului de autofinanțare.

Între obiectivele gestiunii de trezorerie, se cuprind în primul rând, următoarele:

asigurarea disponibilităților de finanțare (creșterea capitalului, credite pe termen lung, mediu și scurt) la cel mai mic cost real al acestora.

creșterea operativității încasării creanțelor întreprinderii fără a afecta politica față de clienți.

eșalonarea echilibrată a scadențelor obligațiilor de plată ale întreprinderii.

asigurarea trezoreriei la nivel “zero” în scopul evitării costurilor de finanțare sau al celor de oportunitate.

plasarea excedentului de trezorerie, cât mai rentabil, cât mai puțin riscant și cu cea mai bună lichiditate.

În fond, gestiunea trezoreriei presupune stabilirea unui optim între costurile mijloacelor de finanțare și veniturile din plasamentele de trezorerie. În plus, o gestiune a trezoreriei presupune ca întreprinderea să dispună la momentul voit de disponibilități suficiente pentru a face față exigibilităților imediate. Pentru aceasta trebuie prevăzută mărimea și data exigibilităților și a disponibilităților instantanee, rezultând din funcționarea întreprinderii. Este deci nevoie de o gestiune previzională a întreprinderii.

Previziunile de trezorerie vizează descrierea evoluției disponibilităților înainte și după mobilizarea creditelor pe termen scurt de care dispune o întreprindere.

Rolul previziunilor de trezorerie este de a contribui la securitatea financiară și la rentabilitatea întreprinderii printr-o reducere a cheltuielilor de natură financiară.

Previziunile de trezorerie sunt caracterizate prin patru elemente:

orizontul previziunii reprezentat de durata la care acesta se referă (un an, mai multe luni, mai multe zile);

“pasul previziunii” adică intervalele de timp la care o previziune se decuplează (se dezvoltă în analitic): pas zilnic, săptămânal, decadal sau chiar lunar; disponibilitățile sunt prevăzute la sfârșitul intervalului reprezentat de pasul ales;

natura soldurilor prevăzute;

nivelul de agregare: previziunea realizată la nivelul unei bănci partenere sau pentru ansamblul băncilor cu care întreprinderea în cauză intră în relație.

Pentru previziunea trezoreriei sunt necesare date statistice privind perioadele anterioare, în scopul de a aprecia ritmul transformării cheltuielilor și veniturilor în fluxuri financiare. În funcție de evoluția fenomenului financiar, seriile de date statistice se conformează unor legi de manifestare a evenimentelor întâmplătoare.

Datele cu un rol crucial în realizarea previziunilor de trezorerie și a gestiunii trezoreriei sunt:

închiderea exercițiului financiar pentru prezentarea prin bilanț a unei situații patrimoniale mai avantajoase din punct de vedere al imaginii întreprinderii în fața terților. În acest sens, trezorierul poate să mobilizeze mai multe efecte comerciale în operația de scontare sau să facă apel la un supliment de credite pe termen scurt, pentru a prezenta o imagine mai atractivă în ceea ce privește conturile de disponibilități. Într-o traducere mai mult literară decât științifică, operația poartă numele de “împodobirea bilanțului”.

sfârșitul de lună, în care ocazie necesarul de trezorerie este, în cele mai dese cazuri, mai ridicat datorită scadenței plății salariilor sau a efectelor comerciale.

scadențele de plată a impozitelor, cotizațiilor privind asigurările sociale, dividendelor cuvenite acționarilor și datoriilor față de diverși creditori.

momentul de plată a investițiilor, datorită disponibilităților uneori uriașe care se dislocă.

momentele de declanșare a operațiilor financiare legate de capitaluri: emisiunea de noi titluri, angajarea de noi credite pe termen lung, rambursarea ratelor scadente la împrumuturi etc.

3.2. Bugetul de trezorerie

Previziunea trezoreriei se concretizează în bugetul de trezorerie, document de gestiune internă.

Potrivit normelor legale în vigoare, Ordinul 596/1997 al Ministerului Finanțelor, unitățile patrimoniale sunt obligate să întocmească anual bugetul de venituri și cheltuieli cu defalcare pe trimestre.

Acest B.V.C. conține o serie de formulare prin care se previzionează activitatea generală a întreprinderii, cât și alte activități, printre care bugetul de trezorerie (formular 03).

În acest formular se face o sinteză a resurselor proprii grupate în funcție de proveniență, precum și destinația resurselor pe principalele activități care generează încasări și plăți.

În totalitatea sistemului bugetar, bugetul trezoreriei are o importanță deosebită, fiind bugetul rezultativ și deci măsura realismului prevederilor în toate celelalte bugete. Dacă la nivelul acestui buget nu se realizează echilibru între încasări și plăți, atunci el determină corecții asupra prevederilor din celelalte bugete. Bugetul trezoreriei, fiind consecința tuturor bugetelor, constituie o restricție în procesul de planificare financiară, restricție datorată necesității de asigurare permanentă a capacității de plată a întreprinderii.

Bugetul de trezorerie se înscrie pe orizontul gestiunii bugetare, în cadrul procedurii de stabilire a celorlalte bugete anuale ale întreprinderii (bugetul vânzărilor, bugetul aprovizionărilor, bugetul de producție etc.).

Obiectivul unei politici de trezorerie este stăpânirea fluxurilor financiare, sincronizarea încasărilor cu plățile, pentru a asigura permanent capacitatea de plată a întreprinderii. Nerealizarea acestui obiectiv, în condiții acceptabile (gradul crescut de îndatorare, descoperirea față de risc etc.), determină modificări în ansamblul bugetelor anuale, în ritmul investițiilor, politica creditelor pentru clienți.

În funcție de linia de evoluție a soldurilor conturilor de disponibilități, prin bugetul de trezorerie se stabilesc liniile de credit pe termen scurt care trebuie negociate cu piața financiară și în special cu sistemul bancar. Totodată, prin acest buget, întreprinderea poate să verifice măsura fezabilității planului de investiții, să calculeze cheltuielile financiare, contribuind astfel la calculul rezultatului previzional, să ofere bancherilor, la cererea acestora, o serie de date utile analizelor financiare.

Introducerea microinformaticii permite actualizarea rapidă și simularea bugetelor de trezorerie mai ales atunci când este definită o paletă largă de variabile: existența sau inexistența taxelor vamale, termene variabile privind decontarea cu furnizorii și clienții .

Bugetul de trezorerie are ca funcțiune previziunea încasărilor și a plăților, pornind de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (amortizările și provizioanele calculate) și de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile (respectiv producția stocată, vânzările pe credit etc.). Astfel, încasările vor cuprinde:

vânzările cu plata imediată,

încasarea vânzărilor pe credit (din perioada curentă);

vânzările de valori mobiliare;

vânzările de imobilizări;

obținerea unui împrumut sau vânzarea unei noi emisiuni de titluri;

încasarea chiriilor, dobânzilor, dividendelor și a altor venituri.

Plățile vor cuprinde achitarea previzibilă a următoarelor datorii:

plata cumpărărilor la vedere și pe credit (din perioada anterioară);

plata salariilor și a premiilor,

plata cheltuielilor de exploatare, de administrație și de desfacere,

vărsarea impozitelor și taxelor la bugetul statului;

achizițiile de imobilizări;

plata dobânzilor și a ratelor scadente;

răscumpărarea titlurilor emise de întreprindere;

vărsarea dividendelor către acționari sau a retragerilor de fonduri de către proprietari.

În funcție de datele disponibile și de interesele gestiunii financiare se pot face previziuni ale trezoreriei în bugete lunare, trimestriale, semestriale sau anuale. Se înțelege că exactitatea estimărilor este mai mică pentru orizonturi de timp mai mari (an, semestru).

În funcție de modalitatea de luare în calcul a încasărilor și plăților, se pot distinge:

buget brut de trezorerie, cuprinzând toate încasările și plățile perioadei;

buget net de trezorerie, obținut prin ajustarea profitului net cu veniturile și cheltuielile, care nu antrenează încasări, respectiv plăți, rezultând evoluția previzibilă a situației financiare a întreprinderii.

3.3.Elaborarea bugetului de trezorerie

Elaborarea bugetului de trezorerie constituie o activitate deosebit de complexă și dificil de realizat pentru că presupune colectarea numeroaselor previziuni și informații necesare acestui scop. Trebuie să se cunoască gestiunea întreprinderii pentru a se putea dispune de informațiile necesare. Se are în vedere atât experiența celor care elaborează acest buget cât și datele din perioadele precedente cu privire la necesarul de trezorerie ce se extrapolează la volumul activității întreprinderii din perioada pentru care se întocmește bugetul.

Pentru elaborarea bugetului de trezorerie se pot utiliza două metode:

A. Metoda încasărilor și plăților;

B. Metoda bilanțurilor sau a termenelor de rotație.

A. Metoda încasărilor și plăților este agreată cu predilecție de specialiștii contabili, ea permițând compatibilitatea între diferitele niveluri de previziune, precum și între indicatori bugetați și realizați.

Conform acestei metode, în elaborarea bugetului de trezorerie, două faze sunt mai importante:

1. previziunea încasărilor și plăților;

2. determinarea și acoperirea soldurilor de trezorerie rezultate din compararea încasărilor cu plățile.

Prin această metodă se realizează o structurare a fluxurilor după natură:

fluxuri de cheltuieli;

fluxuri de venituri.

După obiectul lor, fluxurile de încasări și plăți pot fi grupate în 4 mari categorii:

Fluxuri de exploatare generate de operații curente care includ încasările din activitatea de exploatare (încasări din activitatea de bază, cât și din alte activități, subvenții de exploatare, alte încasări din exploatare) și plățile pentru activitatea de exploatare (cumpărări de materii prime și materiale, impozite și taxe, cheltuieli salariale și alte cheltuieli de exploatare).

Fluxuri de trezorerie în afara exploatării includ încasările și plățile nelegate directe de activitatea de exploatare. Plățile în afara exploatării includ și fluxurile anuale de repartizare a profitului întreprinderii între participanții direcți la viața economică a acesteia: stat (impozit pe profit), salariați (participarea la profit) și acționari sau asociați (dividende).

Fluxuri pur financiare legate de operații privind împrumuturile întreprinderii pe termen lung și aportul acționarilor sau asociaților la creșterea capitalului social.

Fluxuri de investire și dezinvestire ce cuprind încasările din vânzările activelor imobilizate și plățile pentru achiziționarea activelor fixe sau pentru cumpărarea titlurilor financiare.

Toate aceste fluxuri modifică zilnic nivelul conturilor bancare ale întreprinderii, antrenând o serie de decizii ale trezorierului întreprinderii.

Previziunea încasărilor, fiind fundamentată pe cifra vânzărilor, trebuie să țină cont în permanență de repartizarea acestora pe luni cât și de modificările ce vor avea loc în structura vânzărilor și în gradul de solvabilitate al clienților întreprinderii care vor influența decalajul între termenele lucrărilor și cele ale încasărilor. În funcție de ramura economică, între momentul vânzării și cel al încasărilor corespunzătoare există un decalaj de la 30 la 90 de zile. Acest decalaj determină o eșalonare în timp a încasării veniturilor lunare ce se vor înscrie în bugetul de trezorerie.

Previziunea plăților se face pornind de la previziunea cheltuielilor anuale și de la eșalonarea previzibilă a plăților aferente acestor cheltuieli. În principiu, previziunea plăților se face asemănător cu cea a încasărilor, ținându-se cont de natura diferită a cheltuielilor care vor determina o serie de particularități, atât în privința previziunii mărimii lor anuale, cât și a eșalonării scadențelor de plăți.

De exemplu, aprovizionările cu materiale se planifică în corelație cu stocurile existente și cu previziunea aprovizionărilor din programul de fabricație sau de comercializare a mărfurilor. Scadența la plată a acestor aprovizionări se face într-un mod similar cu previziunea eșalonării încasărilor.

Cheltuielile de personal (salarii și cheltuieli sociale) se planifică în funcție de politica întreprinderii privind forța de muncă, în contextul obiectivelor financiare urmărite. Scadența la plată a salariilor nete este, de regulă, chenzinală, în timp ce plata cheltuielilor sociale este lunară.

Impozitele și taxele se determină în funcție de mărimea veniturilor, respectiv a profitului întreprinderii. Termenele de plată sunt fixe și adesea lunare.

În previziunea plăților se va ține cont și de scadențele previzibile ale plăților din celelalte bugete (bugetul investițiilor, bugetul producției etc.).

A doua fază a elaborării bugetului de trezorerie cuprinde următoarele operații:

– determinarea soldurilor de trezorerie, înainte de acoperire;

– acoperirea, prin credite, a deficitului de trezorerie sau plasarea excedentului de trezorerie;

– elaborarea bugetului definitiv de trezorerie.

Soldul trezoreriei, rezultat din compararea încasărilor cu plățile poate fi deficitar sau excedentar.

Deficitul previzional al trezoreriei urmează a fi acoperit din credite noi de trezorerie sau de scont, selectate în funcție de mărimea costului real al acestora [25, p. 64].

Înainte de apelarea la credite noi se impun a fi luate unele măsuri printre care: avansarea unor încasări (reducerea volumului și/sau a duratei creditelor comerciale acordate clienților sau prin solicitarea încasării în avans a unor vânzări) și amânarea legală a unor plăți (prelungirea creditelor-furnizor); renunțarea, pentru moment la efectuarea unor cheltuieli (investiții, dividende etc.); realizarea unor încasări din activitatea excepțională (vânzarea unor active fixe sau circulante disponibile etc.).

Excedentul previzional al trezoreriei poate fi consecința unui fond de rulment prea mare determinat de angajarea unor datorii pe termen lung fără o întrebuințare imediată (fiind, în principiu, interzisă atragerea de capital pe termen lung pentru a fi plasat pe termen scurt). În al II-lea rând, excedentul de trezorerie poate proveni dintr-o nevoie de fond de rulment mai mică decât fondul de rulment. Această nevoie este determinată de scadența mult mai mare a plăților generate de activitatea de exploatare, decât cea a încasărilor (cazul societăților cu activitate de comerț). Trezorierul întreprinderii va urmări un plasament al excedentului de trezorerie în condiții de rentabilitate ridicată, risc redus și lichiditate crescută.

Costul creditelor angajate pentru acoperirea soldului deficitar al trezoreriei generează plăți suplimentare care majorează necesarul de finanțat, iar plasamentele de trezorerie sunt aducătoare de venituri care majorează încasările. De aceea, la determinarea soldului final de trezorerie se vor avea în vedere și aceste ultime influențe.

Schema de elaborare a bugetului de trezorerie

Bugetul de trezorerie se elaborează pa baza a trei documente de evidență și previziune, respectiv: bilanțul exercițiului încheiat, care reprezintă bilanțul de deschidere al perioadei de previziune, contul de rezultate previzional și bilanțul previzional.

Trezoreria va fi determinată de fluxurile financiare ale perioadei de previziune (venituri + cheltuieli din conturile de rezultate) și de modificarea soldurilor creanțelor și datoriilor de la începutul și sfârșitul perioadei (bilanț de deschidere și bilanț previzional) conform relațiilor:

Încasările perioadei = Creanțe + Venituri planificate – Creanțe

inițiale ale perioadei finale

Plățile perioadei = Datorii + Cheltuieli planificate – Datorii

inițiale ale perioadei finale

Bugetul de trezorerie Bilanț de Contul de rezultate Bilanțul

deschidere previzional previzional

Orizontul de previziune al trezoreriei diferă, în funcție de obiectivele urmărite de gestiunea financiară și în funcție de scadențele încasărilor și plăților întreprinderii. Astfel, dacă încasările și plățile sunt trimestriale, și întreprinderea urmărește soldul anual al trezoreriei, periodicitatea bugetului poate fi un an. Dacă scadența încasărilor și plăților este lunară și întreprinderea urmărește optimizarea structurii de finanțare pe termen scurt, orizontul de previziune poate fi de câteva luni. În fine, cel mai frecvent, orizontul de timp este de ordinul zilelor până la o lună, întocmindu-se, în acest caz, graficul zilnic al încasărilor și plăților cu scadențe semidecale, decadale și chenzinale.

O previziune realistă a trezoreriei presupune întocmirea unui buget anual cu defalcare pe luni și cu o detaliere pe săptămâni pentru primele două sau trei luni ale anului. Această previziune va fi actualizată în permanență în cursul anului și detaliată după necesitățile întreprinderii.

În mod concret, construcția bugetului de trezorerie urmărește succesiv, pe fiecare perioadă de previziune (lună, trimestru, semestru) fazele enunțate mai sus.

B. Metoda bilanțurilor sau a termenelor de rotație, bazată pe o abordare bugetară și analitică foarte precisă, aproximează evoluția soldurilor previzionale pe baza unei abordări sintetice a trezoreriei, concentrată în relația:

Trezorerie = Fond de rulment – Necesar de finanțare

Această metodă este recomandată în cadrul întreprinderilor în care apar adesea dificultăți în realizarea echilibrelor de trezorerie, informația contabilă insuficientă nepermițând o abordare încasări-plăți la termene suficient de scurte. De asemenea, metoda se pretează întreprinderilor mari pentru care cele trei agregate care compun relația de mai sus sunt evaluate cu mai multă ușurință decât oricare din fluxuri luat în mod distinct.

În schimb, metoda bilanțieră este inadecvată întreprinderilor cu puternice variații sezoniere de activitate datorită dificultăților întâmpinate în realizarea statisticilor care integrează fluctuațiile de volum privind vânzările și cumpărările, precum și pe acelea referitoare la termenele de plată.

Variația fondului de rulment (FR) se determină plecând de la calculul marjei lunare de autofinanțare la care se adaugă câteva modificări generate de operațiile financiare și de investiții.

Variațiile necesarului de finanțare a exploatării se calculează având la bază termenele medii de rotație ale principalelor componente ale activului circulant și ale datoriilor din exploatare pe termen scurt, determinate pe cale statistică plecând de la ratele de rotație aferente ultimelor luni.

CAPITOLUL IV

TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Norma contabilă internațională IAS 7 “Tabloul fluxurilor de trezorerie”

Prezenta normă contabilă internațională IAS 7 revizuită anulează și înlocuiește fosta normă IAS 7 “Tabloul de finanțare”(Statement of Changes in Financial Position), aprobată de consiliul IASC în octombrie 1977. Prezenta normă revizuită a intrat în vigoare pentru situațiile financiare ale exercițiilor deschise începând cu 1 ianuarie 1994 [21, p. 67]

Informațiile ce vizează fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi sunt folositoare utilizatorilor situațiilor financiare, ele oferind acestora o bază de evaluare a capacității întreprinderii de a genera elemente de trezorerie și echivalente de trezorerie, cât și nevoile de utilizare a acestor elemente de către întreprindere. Deciziile economice pe care le iau utilizatorii impun evaluarea acestor capacități, cât și cunoașterea scadențelor și asigurarea concretizării elementelor de trezorerie.

Obiectivul normei IAS 7 este de a impune furnizarea unei informări asupra istoricului evoluțiilor trezoreriei și echivalentelor de trezorerie ale unei întreprinderi, prin intermediul unui tablou al fluxurilor de trezorerie.

Întreprinderile au nevoie de elemente de trezorerie indiferent care este activitatea principală generatoare de venituri. Ele au nevoie de aceste elemente pentru a-și conduce activitățile, a achita obligațiile lor și a asigura o rentabilitate pentru investitorii lor. Ca atare, norma IAS7 impune ca toate întreprinderile să prezinte un tablou al fluxurilor de trezorerie.

Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situațiilor financiare:

să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități;

să determine necesitățile de lichidități;

să prevadă scadențele și riscul încasărilor viitoare;

să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor metode contabile pentru aceleași operații și evenimente.

Deși IASC nu definește conceptul de trezorerie, se consideră că e vorba despre ansamblul lichidităților și echivalentelor de lichidități [31, p. 82].

Conform normei IAS 7, expresia fluxuri de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor și ieșirilor de lichidități sau de echivalente de lichidități. Lichiditățile se referă la fondurile disponibile și la depozitele la vedere. Echivalentele de lichidități sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurință într-o mărime determinată de lichidități și a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ.

Scopul deținerii echivalentelor de lichidități este de a face față angajamentelor de trezorerie pe termen scurt, scadența lor fiind apropiată, de regulă sub 3 luni. Deținerea de echivalente de lichidități nu se face în scopul realizării unor obiective de plasament.

Titlurile care reprezintă capitaluri proprii sunt excluse din echivalentele de lichidități. Fac excepție acțiunile privilegiate achiziționate cu puțin timp înaintea scadenței lor și care au o dată de rambursare determinată.

Dacă împrumuturile bancare sunt, în principal, elemente ale activităților de finanțare, împrumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente, sunt incluse, în unele țări, în categoria lichidităților și echivalentelor de lichidități.

Fluxurile de trezorerie nu cuprind mișcările între elemente care constituie lichidități sau echivalente de lichidități, pentru că aceste componente fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. Or, un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare. Cât privește gestiunea trezoreriei, acesta cuprinde plasamentul excedentelor de lichidități în echivalente de lichidități.

Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri ale exercițiului, clasificate în:

fluxuri generate de activitățile de exploatare;

fluxuri generate de activitățile de investiții;

fluxuri generate de activitățile de finanțare.

Cu alte cuvinte, tabloul se bazează pe o clasificare funcțională a fluxurilor întreprinderii [1, p. 97].

Soldul fluxurilor fiecărei categorii relevă mărimea contribuției fiecărei funcții la variația trezoreriei întreprinderii. Mișcările de trezorerie legate de activitățile de exploatare, investiții și finanțare sunt relativ diferite de la sector la sector de activitate.

Informațiile furnizate de tablou pot servi, de asemenea, la evaluarea relațiilor între cele trei genuri de activități. Una și aceeași operație poate să presupună mișcări de trezorerie incluse în categorii diferite. Astfel, atunci când rambursarea unui împrumut se referă atât la dobânzi cât și la capital, partea corespunzătoare dobânzilor poate fi clasificată în categoria fluxurilor aferente activității de exploatare, în timp ce partea aferentă capitalului corespunde fluxurilor activității de finanțare.

4.2. Structura și metodologia întocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie

Fluxurile de trezorerie ale activităților de exploatare

Activitățile de exploatare sunt principalele activități generatoare de venituri și orice alte activități cu excepția celor definite ca fiind activități de investiții sau de finanțare.( 3- pag.69)

Mărimea mișcărilor de trezorerie legate de exploatare este un indicator cheie al măsurii în care întreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa împrumuturile sale, a menține capacitatea sa de exploatare, a vărsa dividende și a realiza noi investiții, fără să recurgă la alte surse externe de finanțare. De asemenea, utilizate cu alte informații, informațiile privind diferitele categorii de fluxuri istorice de trezorerie legate de exploatare pot să fie utile pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie aferente exploatării.

Fluxurile de trezorerie ale activităților de exploatare sunt, în mod esențial, consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii. Ca urmare, ele sunt, în general, rezultatul operațiilor și evenimentelor care concură la formarea rezultatului net [5, p. 91].

Conform IAS 7, constituie fluxuri de trezorerie ale exploatării, cu predilecție:

încasări din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii,

încasări provenind din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

plățile către furnizorii de bunuri și servicii;

plățile către și în numele angajaților;

plățile de impozite, doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu activitățile de investiții și de finanțare.

O întreprindere poate să dețină titluri în scopuri comerciale, caz în care acestea sunt asemănătoare stocurilor achiziționate pentru a fi vândute. Ca atare, fluxurile de trezorerie care provin din achiziționarea și cesiunea de titluri deținute în scopuri comerciale, sunt incluse în categoria activităților de exploatare. În mod asemănător, avansurile de casă și împrumuturile acordate de instituțiile financiare sunt clasificate, în general, în categoria activităților de exploatare, ele referindu-se la principala activitate generatoare de venituri a acestui tip de unități.

Unele operații, precum cesiunea unei imobilizări de tipul instalațiilor de producție, pot să genereze un plus sau un minus de valoare, care afectează rezultatul net. Fluxurile de trezorerie legate de astfel de operații nu aparțin, totuși, exploatării, deoarece astfel de operații intră sub incidența activităților de investiții.

O întreprindere trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie aferente activității de exploatare utilizând:

fie metoda directă, conform căreia informațiile furnizate se referă la încasări și plăți (intrări și ieșiri de fonduri) brute;

fie metoda indirectă, conform căreia rezultatul net este corectat, pentru a ține cont de: (a) influența operațiilor care nu au un caracter monetar; (b) orice report sau regularizare a încasărilor sau plăților trecute sau viitoare, presupuse de exploatare; (c) elementele de venituri sau de cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie care vizează investițiile sau finanțarea.

IAS 7 recomandă întreprinderilor utilizarea metodei directe pentru că această metodă permite obținerea de informații care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, fapt ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.

Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în diferite categorii de încasări și plăți [3, p. 99].

Norma internațională nu face referire la categoriile ce trebuie constituite. Pe baza exemplelor sale, se poate ajunge, totuși, la următoarea prezentare tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare (metoda directă)

Fluxurile reprezentând dobânzi și dividende plătite ar putea fi incluse în categoria fluxurilor de finanțare, iar fluxurile reprezentând plăți de impozite asupra beneficiilor ar putea fi împărțite între activitățile de exploatare, cele de investiții și cele de finanțare.

Conform metodei directe, informațiile privind principalele categorii de intrări și ieșiri de fonduri brute pot fi obținute: [11, p. 7-22]

fie pe baza înregistrărilor contabile ale întreprinderii;

fie prin ajustarea vânzărilor, costului vânzărilor (sau dobânzilor și veniturilor asimilate și dobânzilor debitoare și cheltuielilor asimilate, pentru o instituție financiară) și celelalte elemente ale contului de profit și pierdere în funcție de:

variațiile intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare;

celelalte elemente fără incidențe monetare;

celelalte elemente pentru care incidențele monetare constau în fluxuri de investiții sau de finanțare.

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare (metoda indirectă) [8, p. 66]:

Fluxurile reprezentând dobânzi și dividende plătite ar putea fi incluse, de asemenea, în categoria fluxurilor de finanțare, iar fluxurile reprezentând plăți de impozite asupra beneficiilor ar putea fi împărțite între activitățile de exploatare, cele de investiții și cele de finanțare.

Conform metodei indirecte, fluxul net de trezorerie care provine din activitățile de exploatare se determină prin ajustarea rezultatului net, ținând cont de incidența:

– variațiilor intervenite în cursul exercițiului, în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare;

– altor elemente care nu comportă nici încasări, nici plăți, precum amortizările, provizioanele, impozitele amânate, câștigurile sau pierderile din schimb nerealizate, beneficiile nedistribuite ale societăților asociate și interesele minoritare (în contextul conturilor consolidate);

– altor elemente pentru care incidența asupra trezoreriei se realizează prin fluxurile de investiții și cele de finanțare.

O altă soluție de prezentare a fluxului net de trezorerie, care provine din activitățile de exploatare, pe baza metodei indirecte constă în reliefarea veniturilor și cheltuielilor aferente contului de profit și pierdere și a variațiilor intervenite în cursul exercițiului în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare.

Fluxurile de trezorerie ale activităților de investiții

IASC reamintește că fluxurile care rezultă din activități de investiții indică în ce măsură plățile au fost efectuate pentru achiziționarea de active destinate să genereze venituri și fluxuri de trezorerie viitoare [38, p. 121].

Fluxurile de trezorerie ale activităților de investiții oferă informații privind maniera în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea. Ele se referă la:

plăți efectuate pentru achiziționarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate și plățile implicate de imobilizările produse de întreprindere pentru sine;

încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale, precum și a altor active pe termen lung;

plăți efectuate pentru achiziționarea de titluri de participare și de titluri de creanță ale altor întreprinderi, precum și plăți efectuate pentru achiziționarea de participații în întreprinderi de tip joint-venture (altele decât plățile efectuate pentru instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale);

încasări relative la vânzarea de titluri de participare și de titluri de creanță ale altor întreprinderi, precum și încasări relative la vânzarea de participații în întreprinderi de tip joint-venture (altele decât încasările generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de lichidități sau cele deținute în scopuri comerciale);

avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară);

încasări care decurg din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate altor părți (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară).

IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare acestor fluxuri. Totuși, exemplele furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare-tip: [24, p. 88].

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de investiții:

Fluxurile de trezorerie ale activităților de finanțare

Activitățile de finanțare sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și capitalurilor împrumutate ale întreprinderii.

Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de posibilitatea utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.

Mișcările de trezorerie generate de activitățile de finanțare se referă la:

încasările din emisiunea de acțiuni și de alte instrumente ale capitalurilor proprii;

vărsăminte efectuate acționarilor pentru achiziționarea sau răscumpărarea acțiunilor întreprinderii;

rambursarea sub formă de lichidități a sumelor împrumutate;

vărsăminte efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract de locație-finanțare.

IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare. Totuși, exemplele furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de finanțare

Fluxurile reprezentând dobânzi și dividende plătite ar putea să fie incluse, de asemenea, în categoria fluxurilor de exploatare.

4.3. Elemente particulare privind conținutul, întocmirea și prezentarea tabloului fluxurilor de trezorerie

Prezentarea unor fluxuri de trezorerie, în mărime netă

În principiu, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate la nivelul mărimii lor brute. Ca atare, nu este posibil să se compenseze încasările și plățile din aceeași categorie și chiar din categorii diferite [18, p. 27].

IAS 7 admite, totuși, două excepții de la acest principiu. Astfel, unele fluxuri de trezorerie care provin din operații de exploatare, de investiții sau de finanțare pot fi prezentate, fără a fi o obligație, în mărime netă. Este vorba de:

încasări și plăți în contul clienților, atunci când fluxurile de trezorerie nu decurg din activitățile întreprinderii, ci din cele ale clientului;

încasările și plățile referitoare la elemente ce au un ritm de rotație rapid, o valoare mare și scadențe scurte;

În cazul instituțiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate în mărime netă, în cazul:

încasărilor și plăților legate de acceptarea și de rambursarea de depozite cu scadență determinată;

plasării de depozite la alte instituții financiare și retragerii acestor depozite;

împrumuturilor acordate și avansurilor consimțite în favoarea clienților și rambursării acestor împrumuturi și avansuri.

Fluxurile în monedă străină

Toate fluxurile de trezorerie în monede străine sunt convertibile la cursul zilei plății sau încasării. Există totuși posibilitatea utilizării unui curs mediu ponderat pentru ansamblul fluxurilor aferente unei perioade.

Lichiditățile și echivalentele de lichidități în monede străine, existente la sfârșitul exercițiului, sunt convertite la cursul de închidere.

Câștigurile și pierderile nerealizate, ce rezultă din variația cursului între data fluxurilor și data închiderii exercițiilor, nu constituie fluxuri monetare. Totuși, efectul variațiilor cursurilor lichidităților deținute sau datorate este prezentat în tabloul fluxurilor de trezorerie, pentru a permite compararea între lichiditățile aferente deschiderii și închiderii exercițiului. Prezentarea se face separat de fluxurile de trezorerie ale activităților de exploatare, de investiții și de finanțare.

Dobânzile și dividendele

Fluxurile de trezorerie care provin din dobânzi și dividende încasate trebuie să fie prezentate separat de cele care sunt generate de dobânzile și dividendele plătite. Totodată, ele trebuie să fie delimitate pe cele trei categorii de activități, iar apartenența lor la una sau alta dintre categorii trebuie să fie păstrată de la un exercițiu la altul.

Pentru instituțiile financiare, dobânzile și dividendele încasate și vărsate constituie fluxuri de exploatare. Pentru ceilalți agenți economici, soluția delimitării este mai puțin evidentă.

În cazul dobânzilor și dividendelor plătite există două interpretări posibile. Unii le consideră o consecință a politicii de finanțare alese și le clasifică, deci, în categoria fluxurilor de finanțare. Alții estimează că, de fapt, cel mai important lucru este să se pună în evidență capacitatea întreprinderii de a degaja, prin activitatea sa, activele necesare finanțării sale. Ca atare, aceste plăți sunt catalogate în categoria fluxurilor din exploatare.

Aceeași problemă duală apare și în cazul dobânzilor și dividendelor încasate. Bazându-se pe faptul că este vorba despre remunerarea plasamentelor efectuate, unii le consideră fluxuri de investiții. Alții, în schimb, le cataloghează în categoria fluxurilor din exploatare.

Absența unui consens a determinat IASC să nu se pronunțe în favoarea unei soluții sau alteia.

Impozitele asupra beneficiilor

Cum impozitul se calculează asupra rezultatului întreprinderii, rezultat care provine atât din operațiile de exploatare cât și din activitățile de investiții și cele de finanțare, în mod ideal, acest impozit ar trebui să fie delimitat pe cele trei componente. Dar, dacă este ușor să se impute cheltuiala fiscală unei activități de investiții sau de finanțare, este, în schimb, adesea, imposibil să se identifice fluxurile de trezorerie care rezultă din impozitare, acestea putând să se producă în cursul unui alt exercițiu decât în cel în care fluxurile de trezorerie ale operației generatoare au survenit. Ca atare, plățile privind impozitul asupra beneficiilor trebuie să fie clasificate în categoria fluxurilor de trezorerie care provin din activități de exploatare. Totuși, atunci când este posibil să se conecteze fluxul generat de impozit la o operație ce dă naștere unui flux de trezorerie clasificat în categoria activităților de investiții sau de finanțare, acest flux va fi prezentat, după caz, în rubricile activităților de investiții, respectiv de finanțare.

Chiar dacă fluxurile de trezorerie care rezultă din impozitare sunt delimitate și prezentate pe mai multe activități, tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte și mărimea totală.

În concluzie, IAS 7 precizează că plățile, sau eventual recuperările de impozit asupra beneficiilor sunt clasificabile în categoria fluxurilor din exploatare, exceptând situația în care ele ar putea să fie clar identificabile în activitățile de investiții sau de finanțare.

Elementele extraordinare

Fluxurile implicate de elementele extraordinare nu implică o rubrică particulară, distinctă de cele trei categorii de fluxuri ale tabloului de trezorerie. Ele trebuie însă să fie prezentate separat, în cadrul fluxurilor din exploatare, de investiții și de finanțare, pentru a permite utilizatorilor să înțeleagă natura și incidența lor asupra mișcărilor de trezorerie actuale și viitoare ale întreprinderii.

Participațiile în filiale, întreprinderi asociate și întreprinderi de tip joint-venture

Cu ocazia contabilizării unei participații într-o întreprindere asociată sau unei filiale, pe baza metodei de punere în echivalență sau la cost, un investitor limitează informațiile sale în tabloul fluxurilor de trezorerie la nivelul fluxurilor de trezorerie intervenite între el și întreprinderea deținută (de exemplu, dividendele și avansurile).

O întreprindere care prezintă participarea sa într-o entitate controlată în mod conjunctiv, pe baza metodei integrării proporționale înscrie în tabloul consolidat al fluxurilor de trezorerie cota sa parte din fluxurile de trezorerie ale entității controlate conjunctiv. O întreprindere care prezintă aceeași participare, pe baza metodei de punere în echivalență, înscrie în tabloul său fluxurile legate de participații în întreprinderea de tip joint-venture, de distribuții și de alte intrări sau ieșiri de trezorerie între ea și entitatea controlată în mod conjunctiv.

Achizițiile și cesiunile de filiale și de alte unități operaționale

Ansamblul fluxurilor de trezorerie ce provin din achiziții și din cesiuni de filiale sau de la alte unități operaționale trebuie să fie prezentate separat și clasificate în categoria activităților de investiții [30, p. 41].

O întreprindere trebuie să indice în mod global, pentru achiziții și cesiuni de filiale sau de alte unități operaționale, efectuate în cursul exercițiului, fiecare din următoarele elemente:

prețul total de cumpărare sau de cesiune;

partea din prețul de cumpărare sau de cesiune, plătită sub formă de elemente de trezorerie sau de echivalente de trezorerie;

mărimea elementelor de trezorerie și de echivalente de trezorerie de care dispune filiala sau unitatea de exploatare achiziționată sau cesionată;

valoarea altor active și datorii decât cele aferente trezoreriei și echivalentelor de trezorerie, valoarea filialei sau a unității operaționale achiziționate sau cesionate, grupate în mari categorii.

Prezentarea separată, în rubrici specifice, a fluxurilor de trezorerie privind achizițiile și cesiunile de filiale și de alte unități operaționale, în același timp cu prezentarea separată a mărimilor activelor și pasivelor achiziționate sau cesionate, permite să se distingă aceste fluxuri de trezorerie ce provin din alte activități operaționale, de investiții și de finanțare. Fluxurile de trezorerie legate de cesiuni nu sunt deduse din cele privind achizițiile.

Mărimea globală a trezoreriei vărsată sau încasată cu ocazia cumpărării sau vânzării este înscrisă în tabloul fluxurilor de trezorerie, după deducerea mărimii trezoreriei și echivalentelor de trezorerie, achiziționată sau cedată.

Tranzacții fără contrapartidă în trezorerie

Numeroase activități de investiții și de finanțare nu au efect direct asupra fluxurilor curente de trezorerie, cu toate că ele influențează asupra structurii capitalului și activului întreprinderii. Excluderea tranzacțiilor fără efect asupra trezoreriei din tabloul fluxurilor de trezorerie este în coerență cu obiectivul unui tablou al fluxurilor de trezorerie, deoarece aceste elemente nu antrenează fluxuri de trezorerie în cursul exercițiului.

Norma IAS 7 furnizează câteva exemple de tranzacții fără efect asupra trezoreriei:

– achiziționarea de active prin preluarea concomitentă de datorii legate direct de acestea sau printr-un contract de locație-finanțare;

– achiziționarea unei întreprinderi prin intermediul unei emisiuni de acțiuni;

– conversia de datorii în capitaluri proprii.

Componentele trezoreriei și echivalentelor de trezorerie

Întreprinderea trebuie să indice componentele trezoreriei și echivalentelor de trezorerie și trebuie să prezinte relația dintre mărimile tabloului fluxurilor de trezorerie și elementele echivalentelor prezentate în bilanț [41, p. 32-35).

Având în vedere diversitatea metodelor de gestiune a trezoreriei și practicilor bancare, la nivel mondial, și pentru a fi în conformitate cu normele contabile internaționale, o întreprindere indică metoda pe care o adoptă, pentru determinarea compoziției trezoreriei și echivalentelor de trezorerie.

4.4. Consecințele aplicării normei IAS 7 asupra interpretării situațiilor financiare

Tabloul fluxurilor de trezorerie este situația ce permite urmărirea și interpretarea evoluției poziției financiare a întreprinderilor. El este singura situație financiară ce permite să se prezinte proveniența resurselor (elementelor de trezorerie) întreprinderii și utilizarea lor. Acest document nu poate fi întocmit de utilizatorul extern numai cu ajutorul bilanțurilor și contului de profit și pierdere, deoarece o comparație între mărimile ce figurează în două bilanțuri succesive arată variațiile nete, dar nu și cele brute. Ca atare, faptul că IASC impune întocmirea unui tablou al fluxurilor de trezorerie este un aspect extrem de pozitiv, din punctul de vedere al analistului [9, p. 35-47].

Dacă unii specialiști regretă faptul că IASC nu impune un model de tablou, și se mulțumește numai de a furniza exemple de tablouri ale fluxurilor de trezorerie, alți specialiști sunt de acord cu această “flexibilitate”, care le permite să adapteze tabloul la caracteristicile fiecărei întreprinderi.

Arhitectura tabloului fluxurilor de trezorerie a fost influențată, în mod implicit, de cercetarea generată o dată cu proliferarea piețelor financiare și mai ales de:

modelul de luare a deciziei de către investitor;

modelul de evaluare a întreprinderii, adoptat în teoria financiară;

ipoteza de eficiență a piețelor de capitaluri.

Cercetările și practica bursieră au dovedit că interesul investitorului se regăsește, mai degrabă, în fluxurile monetare, decât în beneficiile contabile sau indicatorii derivați. Tabloul fluxurilor de trezorerie permite să se stabilească un raport între informațiile contabile și procesul de luare a deciziilor de către investitor, unul dintre obiectivele acestui model fiind de a ajuta investitorul în aprecierea capacității întreprinderii de a plăti dividende.

Fiind utile investitorilor, informațiile furnizate de tablou contribuie la asigurarea eficienței piețelor financiare. Pe o piață eficientă, prețul unui activ financiar este rezultatul unei estimări corecte a valorii actualizate a fluxurilor viitoare de venituri generate de deținerea acestuia.

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă informații istorice referitoare la fluxurile monetare, dar aceste informații stau la baza previziunilor de fluxuri. Se creează astfel, premisele pentru estimarea valorii întreprinderii.

Fluxul de trezorerie generat de activitățile de exploatare este indicatorul central al analizei situației unei întreprinderi, fiind utilizat și pentru aprecierea performanțelor acesteia pe o perioadă medie. Fluxul de trezorerie din exploatare corespunde capacității de autofinanțare încasate.

În ceea ce privește prezentarea fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de exploatare, utilizatorii preferă metoda directă, deoarece ea le permite reliefarea totalității mișcărilor de trezorerie, în timp ce metoda indirectă nu reia decât variația netă a activelor și datoriilor din exploatare. Preparatorii de conturi, bazându-se pe contabilitatea de angajamente, preferă să reconstituie fluxurile de trezorerie, plecând de la rezultat. Este și motivul pentru care IASC nu a impus metoda directă.

IASC, prin norma IAS 7, distinge în mod precis cele trei categorii de fluxuri, exceptând dobânzile, dividendele și impozitele asupra rezultatului. Din acest ultim considerent, utilizatorul trebuie să fie precaut, deoarece comparațiile între întreprinderi sunt discutabile.

Practica de a afecta impozitele pe rezultat fluxurilor activității de exploatare se explică prin dificultatea descompunerii fluxului monetar al impozitelor pe cele trei categorii, dar și prin faptul că plata impozitelor nu intervine, în general, în cursul aceluiași exercițiu în care au avut loc operațiile care le-au generat. Practica introduce o diferență de prelucrare între un flux și incidența sa fiscală, în mod concret, conducând la subevaluarea sistematică a fluxurilor de trezorerie aferente activității de exploatare și, implicit, la supraevaluarea celor aferente activităților de investiții și finanțare.

De asemenea, comparațiile în timp devin și ele discutabile, în cazul cesiunilor importante de active, deoarece fluxurile din exploatare ale exercițiului în care a avut loc vânzarea, sunt diminuate cu impozitul asupra câștigurilor realizate.

Comparațiile între întreprinderi devin dificile, atunci când unele dintre acestea au recurs la împrumuturi, de unde un flux de trezorerie majorat, ca urmare a economiei de impozit asupra dobânzilor.

Aprecierea evoluției situației financiare a unei întreprinderi prezintă și ea unele limite. Prin acest tablou, nu sunt luate în considerație o serie de operații care au o incidență asupra structurii capitalurilor și angajamentelor întreprinderii, dar care au o influență directă asupra trezoreriei. Astfel de operații, în special cale care sunt incluse în categoria angajamentelor financiare în afara bilanțului, tind să se prolifereze sub influența dezvoltării tehnicilor de inginerie financiară sau a contabilității creative.

4.5.Instrumentele financiare în lucrările contabile internaționale

Norma IAS 25 “Contabilizarea plasamentelor” (Accounting for Investments)

Prezenta normă contabilă internațională perfecționată anulează și înlocuiește norma aprobată inițial, în octombrie 1985, de către Consiliul IASC. Norma IAS 39 “Instrumentele financiare: contabilizare și evaluare” anulează și înlocuiește părțile din norma IAS 25 care tratează contabilizarea plasamentelor sub forma titlurilor privind împrumuturile sau capitalurile proprii și alte instrumente financiare. Norma IAS 25 rămâne în vigoare pentru imobilele de plasamente și alte plasamente nefinanciare, care sunt excluse din câmpul de aplicare al normei IAS 39.

Norma IAS 25 trebuie să fie aplicată contabilizării plasamentelor și informațiilor de furnizat. Întreprinderile trebuie să contabilizeze plasamentele conform textelor acestei norme, cu excepția întreprinderilor specializate în plasamente care sunt regizate de un text distinct.

Comisia Internațională a Standardelor Contabile definește în norma IAS 25 următorii termeni:

Un plasament este un activ deținut de o întreprindere pentru a realiza creșterea bogăției sale, prin distribuiri (dobânzi, redevențe, dividende și chirii), pentru a realiza profituri în capital, sau pentru alte avantaje în favoarea întreprinderii care investește, asemănătoare celor obținute prin relații comerciale [13, p. 123].

Plasamentul curent este plasamentul care, prin natura sa, este imediat realizabil și care nu este destinat să fie deținut mai mult de un an.

Plasamentul pe termen lung este un alt plasament decât cel curent.

Valoarea justă este mărimea pentru care un activ ar putea să fie schimbat între un cumpărător și un vânzător bine informați, ambii acționând în condiții de concurență normală.

Valoarea de piață este mărimea care poate fi obținută din vânzarea unui plasament, pe o piață activă.

Întreprinderile dețin plasamente pentru motive diferite. Unele dețin plasamente ca utilizări ale trezoreriei excedentare, altele efectuează plasamente excedentare pentru a consolida o relație comercială sau pentru a stabili un avantaj comercial.

Unele plasamente sunt reprezentate de titluri sau documente similare; după natură, un plasament poate să fie o creanță, alta decât o creanță comercială pe termen scurt sau lung, ce reprezintă o sumă monetară datorată purtătorului și care este, de obicei, purtătoare de dobândă; de asemenea poate să reprezinte un interes în rezultatele unei întreprinderi, ca de exemplu o acțiune. Majoritatea plasamentelor sunt reprezentate de drepturi financiare, dar unele sunt și elemente corporale (plasamente în terenuri sau în imobile).

Costul unui plasament include costurile de achiziție: comisioanele intermediarilor, onorariile, taxele, cheltuielile bancare etc.

Dacă un plasament este achiziționat, sau parțial achiziționat prin emisiunea de titluri, costul de achiziție este valoarea justă a titlurilor emise și nu valoarea lor nominală. Dacă un plasament este achiziționat în schimbul unui alt activ, costul de achiziție al plasamentului este determinat prin referire la valoarea justă a activului dat în schimb. Poate să se ia în considerare valoarea justă a plasamentului achiziționat, dacă este mai ușor de stabilit.

Dobânzile, redevențele, dividendele și chiriile de primit dintr-un plasament sunt considerate, în general, venituri, deoarece ele reprezintă randamentul plasamentului.

Diferența între costul de achiziție și valoarea de rambursare a unui plasament în titluri de împrumut este amortizată, în mod obișnuit, de către investitor, pe perioada între achiziție și scadența de rambursare, astfel încât să fie obținut un randament constant prin plasament. Amortizarea diferenței este creditată sau debitată la rezultate, ca și cum este vorba de o dobândă și adăugată sau scăzută din valoarea contabilă a titlului. Valoarea contabilă ce rezultă devine atunci egală cu costul [22, p. 88].

O întreprindere care face distincția între activele curente și activele pe termen lung, în situațiile sale financiare, trebuie să prezinte plasamentele curente, în categoria activelor curente, și plasamentele pe termen lung, în categoria activelor pe termen lung.

Întreprinderile care nu fac distincție, în bilanțul lor, între plasamentele curente și plasamentele pe termen lung, trebuie, totuși, să facă o distincție în scopuri de evaluare și determinare a valorii contabile a plasamentului.

Plasamentele curente – plasamentele clasificate ca active curente trebuie să fie contabilizate în bilanț:

fie la valoarea de piață;

fie la cea mai mică valoare dintre cost și prețul de piață.

Dacă plasamentele curente sunt contabilizate la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea de piață, valoarea contabilă trebuie să fie determinată fie pe baza unui portofoliu global, în totalitate sau pe categorie de plasamente, fie pe o bază individuală.

În general, întreprinderea este vizată de valoarea totală a portofoliului său de plasamente curente și nu de valoarea fiecărui plasament individual. Astfel, plasamentele contabilizate la valoarea cea mai mică valoare dintre cost și valoarea de piață sunt evaluate pe baza unui portofoliu global, în totalitate sau pe categorii de plasamente, și nu pe o bază individuală. Totuși, unii specialiști obiectează asupra faptului că evaluarea pe baza unui portofoliu permite să se compenseze pierderile prin profituri latente.

Plasamentele pe termen lung – plasamentele clasificate ca active pe termen lung trebuie să fie contabilizate în bilanț:

fie la nivelul costului,

fie la nivelul mărimilor reevaluate;

fie, în cazul titlurilor de capitaluri proprii, negociabile pe o piață, la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea de piață determinată pe o bază de portofoliu.

Dacă sunt utilizate mărimile reevaluate, trebuie să fie adoptată o politică referitoare la frecvența reevaluărilor și trebuie să fie reevaluată, în același timp, o întreagă categorie de plasamente pe termen lung.

Pentru a realiza o reducere diferită de cea temporară, trebuie să fie micșorată valoarea contabilă a tuturor plasamentelor pe termen lung, astfel de diminuări fiind determinate și realizate în mod individual pentru fiecare plasament.

Plasamentele pe termen lung sunt contabilizate, de obicei, la nivelul costului. Totuși, dacă apare o scădere care nu are caracter temporar în valoarea unui plasament pe termen lung, pentru contabilizarea diminuării este redusă valoarea contabilă.

Uneori, plasamentele pe termen lung sunt reevaluate la valoarea justă. Pentru a asigura coerența, este adoptată o politică ce fixează frecvența reevaluărilor și toate plasamentele pe termen lung sunt reevaluate în același timp sau, cel puțin, o categorie dintre acestea.

Ieșirile de plasamente – cu ocazia ieșirii unui plasament, diferența între veniturile nete din cesiune și valoarea contabilă trebuie să fie contabilizată ca venit sau cheltuială. Dacă plasamentul era un activ curent contabilizat pe o bază de portofoliu, la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea de piață, profitul sau pierderea privind vânzarea trebuie să fie bazată pe cost. Dacă, anterior, plasamentul fusese reevaluat sau contabilizat la valoarea de piață, cu o creștere a valorii contabile transferate la diferențe din reevaluare, întreprinderea trebuie să adopte o metodă care constă fie în a credita mărimea fiecărei diferențe din reevaluare corespunzătoare rămase, la venituri, fie în a o transfera la rezultate nedistribuite.

Evaluarea plasamentelor în conformitate cu reglementările normei IAS 25 conduce la mărimi care pot fi foarte diferite, în funcție de metoda și opțiunile utilizate. În aplicare acestei norme apar probleme legate de distincția curent/termen lung, precum și de evaluarea plasamentelor curente și pe termen lung.

Distincția între plasamentele curente și cele pe termen lung se bazează pe posibilitatea de a le realiza imediat și pe durata de deținere prevăzută de întreprindere. O întreprindere care dorește să majoreze indicatorii săi de lichiditate va avea dreptul să considere majoritatea elementelor din portofoliul său ca fiind plasamente curente, pretinzând că nu are intenția de a le conserva mai mult de un an. Alegerea poate să depindă, de asemenea, de valoarea care se dorește să fie reținută, metodele de evaluare utilizabile depinzând de durata de deținere prevăzută. Astfel, o întreprindere ce dorește să atribuie plasamentelor sale o valoare mai mare decât valoarea de piață va trebui să le includă în categoria plasamentelor pe termen lung.

Norma IAS 32 “Instrumentele financiare: informare și prezentare” (Financial instruments: disclosure and presentation)

Norma IAS 32 a fost aprobată de Consiliul IASC în martie 1997 și dispozițiile sale se aplică situațiilor financiare ale exercițiilor deschise cu 1 ianuarie 1996 [4, p. 105-109].

Obiectivul normei IAS 32 este de a ajuta utilizatorii de situații financiare să înțeleagă instrumentele financiare ce apar în bilanț și în afara bilanțului, precum și semnificația acestora în raport cu poziția financiară a unei întreprinderi, performanța și fluxurile ei de trezorerie.

Norma IAS 32 conține dispoziții în privința prezentării instrumentelor financiare în bilanț și informațiile care trebuie furnizate, informații referitoare la instrumentele financiare înscrise în bilanț și cele din afara bilanțului.

Dispozițiile normative legate de prezentare tratează clasificarea instrumentelor financiare în pasiv (pasivul extern) și în capitaluri proprii, clasificarea dobânzilor, dividendelor, profiturilor și pierderilor legate de aceste instrumente, precum și circumstanțele în care activele și pasivele financiare trebuie compensate.

Dispozițiile normative legate de informare vizează factorii care influențează mărimea, scadența și gradul de certitudine privind fluxurile de trezorerie viitoare ale unei întreprinderi, relative la instrumentele financiare, precum și principiile contabile aplicate acestor instrumente.

Norma IAS 32 cuprinde o serie de definiții a următorilor termeni:

Un instrument financiar este orice contract care dă naștere atât la un activ financiar al unei întreprinderi cât și unui pasiv financiar sau unui instrument de capitaluri proprii ale unei alte întreprinderi.

Un activ financiar este orice activ sub formă:

de elemente de trezorerie;

de drept contractual de a primi de la o altă întreprindere disponibilități sau un alt activ financiar;

de drept contractual de a schimba instrumente financiare cu o altă întreprindere, în condiții potențial favorabile;

de instrument de capitaluri proprii ale unei alte întreprinderi.

Un pasiv financiar este orice pasiv (extern) care reprezintă o obligație contractuală:

– de a da unei alte întreprinderi disponibilități sau un alt activ financiar;

– de a schimba instrumente financiare cu o altă întreprindere, în condiții potențial nefavorabile.

Un instrument de capitaluri proprii este orice contract ce pune în evidență un interes rezidual în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor pasivelor.

Valoarea justă este valoarea pentru care un activ ar putea fi schimbat sau un pasiv (extern) stins, între părți bine informate în cadrul unei tranzacții efectuate în condiții de concurență normală.

Valoarea de piață este valoarea care ar putea fi obținută din vânzarea sau care ar fi datorată pentru achiziționarea unui instrument financiar, pe o piață activă.

Termenul întreprindere înglobează persoane fizice, asocieri, persoane juridice și organisme publice.

Prezentarea instrumentelor financiare

Un instrument trebuie să fie clasificat în datorii sau în capitaluri proprii în funcție de fondul acordului contractual, și nu de forma sa juridică. Inovațiile financiare care au caracterizat economiile diferitelor țări, în ultimul deceniu, au generat titluri ce combină unele caracteristici ale celor două categorii. În acest caz, elementul esențial de luat în considerare este existența sau nu a unei obligații pentru emitent de a efectua vărsăminte sub formă de lichidități sau de alte active financiare sau de a schimba titlul cu un alt instrument, în condiții care îi sunt potențial nefavorabile. Atunci când o astfel de obligație există, instrumentul financiar în cauză constituie un pasiv financiar, în caz contrar, el este un instrument de capitaluri proprii.

Prelucrarea contabilă a dobânzilor, dividendelor, pierderilor și câștigurilor realizate privind un instrument financiar depinde de clasificarea efectuată în momentul emisiunii acestui instrument.

Remunerarea și plusurile de valoare, relative la un pasiv financiar, sunt contabilizate la emitent, la cheltuieli sau la venituri, în timp ce aceleași elemente, relative la un instrument de capitaluri proprii, sunt înregistrate, direct, la capitaluri proprii.

Informațiile de furnizat

În afara informațiilor specifice privind soldurile și tranzacțiile referitoare la instrumentele financiare particulare, întreprinderile sunt încurajate să comenteze gradul de utilizare a instrumentelor financiare, riscurile asociate și obiectivele urmărite.

Tranzacțiile privind instrumentele financiare pot să aibă drept consecință asumarea de către o întreprindere sau transferarea la un terț a unui risc financiar sau mai multe:

a) Riscul de preț – există trei tipuri de risc de preț:

risc de curs – riscul prin care valoarea unui instrument financiar fluctuează, ca urmare a variațiilor cursurilor monedelor străine;

risc de rată a dobânzii – riscul prin care valoarea unui instrument financiar fluctuează ca urmare a variațiilor ratelor dobânzii pe piață;

risc de piață: riscul prin care valoarea unui instrument financiar fluctuează ca urmare a variațiilor prețurilor pieței.

b) Riscul de credit – riscul ca uneia din părțile unui instrument financiar să-I lipsească una din obligațiile sale și să conducă la suportarea unei pierderi financiare de către cealaltă parte.

c) Riscul de lichiditate, numit și risc de finanțare, este riscul ca o întreprindere să întâmpine dificultăți pentru a aduna fonduri în vederea onorării angajamentelor legate de instrumentele financiare.

d) Riscul de flux de trezorerie – riscul de fluctuație a mărimii fluxurilor de trezorerie viitoare asociate unui instrument financiar monetar.

O întreprindere trebuie să descrie obiectivele sale și politica sa în materie de gestiune a riscurilor financiare, precum și politica sa de asigurare pentru fiecare tip de tranzacție prevăzută, pentru care ea utilizează contabilitatea de asigurare.

Pentru fiecare categorie de active financiare, de pasive financiare și de instrumente de capitaluri proprii, contabilizate sau nu, întreprinderea trebuie să furnizeze:

informații ce vizează amploarea și natura instrumentelor financiare, inclusiv termenele și condițiile importante susceptibile să afecteze mărimea, scadențarul și gradul de certitudine a fluxurilor de trezorerie viitoare;

principiile și metodele contabile adoptate, inclusiv criteriile de contabilizare și bazele de evaluare utilizate.

Pentru instrumentele financiare destinate să garanteze tranzacțiile viitoare, întreprinderea trebuie să furnizeze o descriere a acestor instrumente și a tranzacțiilor așteptate, mărimea câștigului sau a pierderii latente sau necontabilizate și data sa prevăzută de contabilizare.

Norma IAS 32 se aplică la ansamblul instrumentelor financiare, indiferent că ele apar sau nu în bilanț, fapt pozitiv pentru analiza financiară, ținând cont de dezvoltarea considerabilă a acestui gen de instrumente. Astfel, tendința întreprinderilor de a utiliza finanțări ce nu apar în bilanț riscă să se reducă.

Norma IAS 32 permite să se regleze definitiv problema clasificării instrumentelor hibride, diferitele lor componente sunt distinse și contabilizate separat, la datorii și capitaluri proprii.

Distincția între datorii și capitaluri proprii reglează problema naturii contabile a remunerării diverselor instrumente financiare. În contul de profit și pierdere sunt contabilizate numai veniturile, cheltuielile, câștigurile sau pierderile, relative la aceste datorii; celelalte sunt înscrise direct la capitaluri proprii, în bilanț.

Contribuția esențială a normei IAS 32 este de a face obligatorie furnizarea de informații relative la diversele riscuri financiare la care întreprinderea este supusă. Astfel, utilizatorii, consultând anexa, își pot face o imagine precisă asupra expunerii la riscul de piață, la riscul de rată a dobânzii sau la riscul de credit.

Norma IAS 39 “Instrumentele financiare: contabilizare și evaluare” (Financial instruments: recognition and measurement)

Norma IAS 39 stabilește principiile de contabilizare (constatare), de evaluare, precum și informațiile de furnizat ce vizează activele financiare și datoriile financiare ale unei întreprinderi. Norma IAS 39 anulează și înlocuiește părțile din norma IAS 25 “Contabilizarea plasamentelor” care tratează contabilizarea plasamentelor sub forma titlurilor privind împrumuturile sau capitalurile proprii și alte instrumente financiare și, de asemenea, completează dispozițiile în materie de informare tratate de norma IAS 32 “Instrumentele financiare: informații de furnizat și prezentare”.(3- pag.234-245)

Această normă este aplicabilă situațiilor financiare ale exercițiilor deschise începând cu 1 ianuarie 2001.

Norma IAS 39 prezintă mai multe categorii de definiții:

definiții ale termenilor conținuți de norma IAS 32 (instrumentul financiar, activul financiar, datoria financiară, instrumentul de capitaluri proprii și valoarea justă);

definiții complementare:

– un derivat este un instrument financiar: (a) a cărui valoare fluctuează în funcție de evoluția unei rate a dobânzii, prețului unui titlu, unui curs de schimb, unui indice de preț sau de curs sau oricărei variabile specificate; (b) care nu solicită nici un plasament net inițial sau solicită un plasament inițial net de mică valoare; (c) care este decontat la o dată mică;

– un activ sau o datorie financiară deținută pentru realizarea de tranzacții este un activ care a fost achiziționat sau o datorie care a fost asumată cu scopul principal de a degaja un beneficiu din fluctuațiile pe termen scurt ale prețului său;

– plasamentele deținute până la scadența lor sunt alte active financiare cu plăți și scadențe fixate decât împrumuturile acordate și creanțele emise de întreprindere pe care aceasta are intenția și capacitatea de a le conserva până la scadența lor;

– împrumuturile acordate și creanțele emise de întreprindere sunt alte active financiare emise de întreprindere, ca urmare a acordării directe, în favoarea unui debitor, a unei sume de bani, a furnizării de bunuri sau a prestării de servicii, decât activele financiare emise cu intenția de a fi vândute imediat sau pe termen scurt;

– activele financiare disponibile vânzării sunt alte active financiare decât (a) împrumuturile acordate și creanțele emise de întreprindere, (b) plasamentele deținute până la scadența lor, (c) activele financiare deținute în scopuri tranzacționale;

definiții referitoare la contabilizare și evaluare:

– costul amortizat al unui activ sau al unei datorii financiare este mărimea la care a fost evaluat activul sau datoria financiară cu ocazia contabilizării sale inițiale, diminuată cu rambursările de capital, majorată sau diminuată cu amortizarea cumulată a diferenței dintre această mărime inițială și mărimea la scadență, și diminuată cu orice reducere de depreciere sau nerecuperabilă;

– metoda ratei efective a dobânzii este o metodă de calcul al amortizării cu ajutorul ratei efective a dobânzii aferente unui activ sau unei datorii financiare;

– costurile tranzacției sunt costurile marginale direct imputabile achiziției sau ieșirii unui activ financiar sau unei datorii financiare;

– decontabilizarea reprezintă ieșirea din bilanțul unei întreprinderi a unui activ sau a unui pasiv ori a unei părți a acestora;

definiții relative la contabilitatea de asigurare;

alte definiții.

Conform normei IAS 39, toate activele și datoriile financiare, inclusiv derivatele, trebuie să fie contabilizate în bilanț. Inițial, ele trebuie evaluate la nivelul costului, care este valoarea justă a contrapartidei oferite sau primite pentru a achiziționa activul sau datoria financiară.

După contabilizarea inițială, toate activele financiare trebuie reevaluate la valoarea justă. Excepție fac următoarele active care trebuie contabilizate la nivelul costului amortizat:

împrumuturile acordate și creanțele emise de întreprindere care nu sunt deținute în scopuri tranzacționale;

celelalte plasamente cu scadență fixată pe care întreprinderea are intenția și capacitatea de a le deține până la scadența lor,

activele financiare a căror valoare nu poate să fie măsurată în mod fiabil.

După achiziționare, majoritatea datoriilor financiare trebuie să fie evaluate la nivelul mărimii lor contabilizate inițial, diminuată cu amortizările și rambursările mărimii capitalului. Numai derivatele și datoriile deținute în scopuri tranzacționale trebuie să fie reevaluate la valoarea justă.

Norma IAS 39, la fel ca și norma IAS 32 sunt două poziții oficiale importante ale IASC, referitoare la același subiect – instrumentele financiare, contribuind semnificativ la ameliorarea contabilizării, evaluării și prezentării instrumentelor financiare.

Comisia internațională a standardelor contabile recunoaște necesitatea unei noi dezvoltări și, ca urmare, a însărcinat un grup de lucru să elaboreze o normă contabilă armonizată referitoare la instrumentele financiare, normă aflată în lucru în cursul anului 2000.

STUDIU DE CAZ

APLICATIE PRIVIND CONTABILITATEA TREZORERIEI SI COMPLETAREA TABLOULUI DE TREZORERIE LA

S.C.EUROTECH SYSYTEM S.R.L.

A. DATE DE INDENTIFICARE A SOCIETATII COMERCIALE

Numele firmei: EUROTECH SYSTEM SRL

Sediul firmei (adresa,):Constanta,bd.Tomis, nr.307

Cod Unic de Inregistrare: RO 15256385

Numar si data inregistrarii la Oficiul Registrului Comertului: J13/1028/1994

Forma juridica de constituire; Societate Comerciala cu Raspundere Limitata

Tipul activitatii potrivit obiectului de activitate:

Cod Caen 7250 –Intretinerea si repararea masinilor de birou, de contabilizat si a calculatoarelor

Natura capitalului social si valoarea:capitalul romanesc, integral privat – 3.300.000 lei divizat in 100 de parti sociale, impartite intre cei 3 asociati dupa cum urmeaza:

B. PERSONALUL

NUMAR DE ANGAJATI: Colectivul societatii EUROTECH SYSTEM Srl este alcatuit din 16 angajati permanenti, carora li se aduga alte 2 persoane angajate cu norma de 4 ore/zi.Din cei 16 angajati, 3 detin functii administrative, ceilalti angajati sunt direct productivi.

C. ACTIVITATEA ACTUALA A FIRMEI

Istoric

1994- Societatea a luat fiinta in anul 1994, avand ca obiect de activitate comercializarea de calculatoare, imprimante, masini de calcul, birotica. La acel moment, societatea functiona cu 4 angajati.

In perioada 1995-1999, urmare a extinderii activitatii au mai fost angajate 3 persoane, conditii in care spatiul in care societatea isi desfasura activitatea nu a mai fost suficient.

2000- Conducerea societatii ia decizia achizitionarii unui nou sediu care permite extinderea afacerii si angajarea de personal nou, in numar de 7. Noul sediu se afla situat in strada Fulgerului.6, Constanta, imobil alcatuit din 7 camere, a caror suprafata utila este de 180 mp, in care isi desfasoara activitatea atat personalul administrativ cat si cel de executie. Pentru achizitionarea acestuia, conducerea societatii a contractat un imprumut bancar de la banca Romaneasca, in suma de 28.000 $.Creditul a fost angajat pentru o perioada 3 ani si a fost rambursat la termenele stabilite de banca, fara a inregistra nici o intarziere.

2002- Conducerea societatii hotareste ca este momentul oportun pentru demararea unei noi activitati constand in achizitionarea si montarea de aparate de climatizare a aerului. Initierea acestei noi activitati a facut necesara angajarea altor 4 persoane.

Tot acum este achizitionat un nou imobil (apartament cu 3 camere, avand o suprafata utila de 67 mp- situat in strada Stefan Cel Mare, nr.31, ) destinat desfasurarii acestei noi activitati.

Evolutia pozitiva a activitatii societatii (preturi neactualizate) este ilustrata prin cresterile constante ale cifrei de afaceri inregistrata in ultimii 3 ani:

2003- 9.411 milioane lei

2004- 11.022 milioane lei

2005- 21.690 milioane lei

2005- pentru eficientizarea deplasarilor catre furnizori si clienti, conducerea societatii decide ca este necesara marirea parcului auto si in acest sens achizitioneaza in sistem de leasing un numar de 3 autoturisme si o autoutilitara marca Dacia pick-up 1305.

2006- Activitatea societatii se inscrie in continuare pe o traiectorie ascendenta, reflectata in situatiile financiare ale primului trimestru, cifra de afaceri in trim I 2006 este de – 6.300 milioane lei.

Extinderea activitatii de prestari servicii adresate unor clienti situati in afara orasului Constanta, a facut necesara marirea parcului auto al societatii, cu un nou autoturism, achizitionat tot in sistem leasing.

Intrucat la acest moment numarul comenzilor depaseste cu mult posibilitatile tehnice ale firmei, limitate la spatiul pe care-l detine, dar si posibila initiere a unei noi activitati, constand in prestarea de servicii de automatizari industriale, face imperios necesara atat achizitionarea unui nou spatiu precum si angajarea unui numar de 10 –15 persoane.

1. Produsele/serviciile oferite

Societatea desfasoara mai multe activitati, precum:

Comercializare de monitoare, calculatoare, subansamble ale acestora, laptop-uri, imprimante, copiatoare, masini de calcul, consumabile (toner, cartdrige, riboane, hartie de scris si copiat,etc);

Comercializare de componente hardware si software- pentru care societatea detine licente de distrubutie, precum – Microsoft office, XP Professional, XP Home Edition, Linux, STB 2003, etc;

Comercializarea si montarea aparatelor de climatizare a aerului;

Service de intretinere si reparatii -a calculatoarelor, laptop-urilor, imprimantelor, copiatoarelor, calculatoarelor de birou, dar si a partilor componente ale acestora;

Serviciile oferite sunt adresate in principal persoanelor juridice fara a le exclude pe cele fizice, a caror atentie este indreptata cu predilectie spre achizitionarea de calculatoare, imprimante, consumabile.

In totalul cifrei de afaceri inregistrate in anul 2005, in suma de 21.690 milioane lei, 29% o reprezinta activitatea de prestari servicii iar 71% cea de comert.

2. Descriere proces tehnologic

Desi nu poate fi vorba de un flux tehnologic in sensul clasic al cuvantului, activitatea de comert se realizeaza pe baza solicitarilor clientilor care comanda produsele avand configuratia tehnica solicitata de acestia.

Produsele comercializate sunt insotite de certificate de garantie, a caror durata de valabilitate este diferentiata in functie de tipul de produs cumparat. Pe durata garantiei, interventiile facute asupra produselor cumparate se face gratuit. Dupa expirarea acestei perioade, la solicitarea clientilor, societatea incheie contracte de service postgarantie, prin care asigura intretinerea si repararea acestora.

Aceasta ultima activitate, in functie de produsul in cauza si complexitatea lucrarilor ce trebuiesc executate, se desfasoara fie la sediul clientilor fie la sediul societatii Eurotech System Srl. In mod obisnuit, reparatiile se realizeaza la sediul societatii Eurotech System Srl, in timp ce activitatea de intretinere a echipamentelor IT se desfasoara la sediile clientilor. Durata de executie a reparatiilor realizate este cuprinsa intre cateva ore si cateva zile.

3. Principalii furnizori

Pentru buna desfasurare a activitatii, societatea Eurotech System Srl colaboreaza cu furnizori de Consumabile – hartie, riboane, cartuse toner, cilindru imprimanta, principalii furnizori sunt:

– S.C. FORTE SYSTEM, SRL

– S.C.TORENT COMPUTERS SRL

– S.C.DIVERTA SRL

– Alti furnizori-

Piese schimb pentru efectuarea reparatiilor la monitoare (circuite integrate, rezistente, tranzistori, condensatori, diode, etc)

S.C. FORTE SYSTEM S.R.L.

Diversi –

Componente hardware si software

S.C.TORENT COMPUTERS

S.C.ULTRA PRO COMPUTERS

Diversi-

Asa dupa cum se vede si din datele de mai sus, conducerea firmei a decis ca pentru fiecare produs sa aiba un portofoliu de cel putin 3 furnizori, evitand orice neajunsuri cauzate de disfunctionalitatile aparute la acestia din urma. Intr-o astfel de situatie, EUROTECH SYSTEM SRL ar avea optiunea alegerii altui furnizor pentru produsul in discutie. Aprovizionarea se face zilnic si in functie de stocurile existente in societate, de solicitarile clientilor si de activitatile de intretinere care se vor desfasura, se stabileste necesarul de aprovizionat.

Gama de produse solicitate furnizorilor, este mare, in schimb stocurile sunt mici, intrucat este dificil de prevazut genul de marfa care va fi solicitat de catre clienti , cat si tipul reparatii ce vor fi executate in cazul activitatii de service/intretinere.

c) Impactul asupra mediului:

Activitatea firmei nu este de natura sa aduca prejudicii mediului.

D. PIATA ACTUALA

4. Principalii clienti

Atat pentru activitatea de comert cat si pentru cea de service si reparatii, clientii firmei sunt aceiasi. S.C. EUROTECH SYSTEM Srl asigura atat produsele pe care clientii si le doresc (respecatant parametri si configuratiile tehnice dorite de acestia) dar si intretinerea acestora pe perioada de garantie si ulterior prin incheierea de contracte de prestari servicii (intretinere si eventual reparatia acestora). Clientii firmei sunt in mod covarsitor reprezentanti de persoane juridice (95%) si intr-o masura mult mai mica de persoanele fizice interesate fie in achizitia de echipamente IT sau de intretinerea si uneori de repararea acestora. Clientii firmei atat pentru activitatea de comert dar si pentru activitatea de service si intretinere sunt reprezentate de firme de marimi variabile ( de la mari pana la mici) si care activeaza in cele mai diverse domenii (ex- productia de lacuri si vopseluri, transport feroviar, servicii medicale, mass media, servicii de paza si protectie). Dintre clientii fideli ai societatii EUROTECH SYSTEM Srl putem mentiona:

Impact S.A. – 15%

Policolor S.A.- 15%

SNTCFR- 10%

Medicover Rombell-15%

Konica Minolta Business

LAROFARM S.A.

Unitati militare

RATC S.A.

RATC S.A. este singurul client din portofoliul de clienti ai S.C. EUROTECH SYSTEM pentru care se presteaza doar serviciu de intretinere si reparatii a echipamentelor IT.

Se impune mentiunea ca pentru reparatii de mare complexitate, apeleaza la serviciile societatii noastre chiar si firme care in mod obisnuit sunt firme concurente.

5. Distributia

Relatia cu clientii este directa, fara a folosi intermediari. Serviciile se presteaza atat la sediul firmei si al punctului de lucru care este situat in strada Stefan Cel Mare nr.31, dar si la cel al clientului atanci cand aceasta solutie este posibila.

6. Concurenta

Conducerea complexului a analizat si urmarit atent si activitatea desfasurata de societatile care desfasoara activitati similare si anume:

Quartz Computer srl

Tornado Sistem

Shark industries srl

Avantajul competitiv al societatii EUROTECH SYSTEM Srl, fata de firmele concurente, este dat de

Flexibilitatea manifestata de societate in relatia cu clientii,

Complexitatea deosebita a lucrarilor care se executa, societatea are capacitatea de a repara componentele IT si nu doar de a le inlocui

Raportul just intre pret si calitatea serviciilor oferite

Gama larga de servicii oferite

Timpul redus de solutionare a problemelor clientilor

Acordarea de reduceri de pret clientilor fideli

Transport gratuit a echipamentelor aduse spre a fi reparate

Potrivit aprecierilor conducerii societatii, tarifele percepute sunt relativ mai mari dar calitatea serviciilor oferite este net superioara, decat cea oferita de competitori. Calitatea deosebita marfurilor vandute si a servicilor oferite este confirmata de faptul ca in portofoliul de clienti ai societatii se numara firme care activeaza in judete precum Braila, Vrancea, Tulcea, Calarasi si care solicita serviciile firmei noastre pentru solutionarea problemelor lor legate de echipamentele IT din dotare, chiar daca acest lucru este mai costisitor implicand si cheltuieli de transport suplimentare.

E. INFORMATII FINANCIARE PRIVIND ACTIVITATEA TRECUTA

Mii lei

F. PROIECTUL DE INVESTITII

1. Descrierea proiectului si scopul pentru care se solicita creditul

In strategia de dezvoltare viitoare a firmei, se are in vedere cresterea semnificativa a ponderii activitatii de prestari servicii (Intretinerea si repararea masinilor de birou, de contabilizat si a calculatoarelor ), domeniul recunoscut pentru valoarea adaugata mare.

Cresterea permanenta a numarului solicitarilor clientilor face ca actualele spatii in care se desfasoara activitatea personalului de interventie, sa nu fie suficiente. Limitele societatii in acceptarea comenzilor fiind determinate de lipsa spatiului de depozitare si lucru. In vederea solutionarii acestei probleme s-au identificat mai multe posibile solutii, si anume:

Inchirierea spatiilor necesare

Construirea unui sediu (incluzind cumparare teren, elaborare proiect arhitectural, realizarea constructiei in sine, etc)

Identificarea unui imobil disponibil pentru vanzare a carui arhitectura sa permita amenajarea spatiilor dorite, cu precadere a noilor laboratoare de service.

In urma analizarii atente a tutoror acestor posibilitati, optiunea conduceri societati a fost pentru cumpararea unui imobil existent, situat foarte aproape de actualele spatii detinute, optiune detetrminata de:

Reducerea semnificativa a timpului necesar amenajarii acestuia pentru a fi dat in exploatare

Preturile constructiilor din Constanta sunt in crestere iar realizare unor constructii noi ar face greu previzibil costul lucrarii pana la momentul finalizarii, iar administrarea curenta a afacerii nu ar lasa timp suficient conducerii si pentru supravegherea in de aproape a lucrarilor de constructii, cu atat mai mult cu cat aceasta nu are nici cunostinte de specialitate.

Evident, ca si achizitionarea imobilului situat in strada Fulgerului nr. 26, va implica un efort financiar semnificativ din partea firmei, dar pe termen lung aceasta investitie se justifica, intrucat va permite extinderea activitatii firmei si consolidarea pozitiei sale pe piata furnizorilor de servicii de reparatie IT, eliminandu-se eventualele cheltuieli de inchiriere care sunt deosebit de ridicate. Pretul de vanzare al imobilului care se doreste a fi cumparat este de 330.000 Euro.

Amanarea realizarii acestei investitii ar afecta direct cota de piata detinuta de firma, intrucat aceasta ar fi in situatia de a refuza executarea de intervetii care-i depasesc capacitatea tehnica si umana.

Desi rezultatele economice ale firmei au fost foarte bune, firma nu detine in totalitate suma solicitata de vanzator. Mai mult, dupa achizitionare vor trebui executate lucrari de recompartimentare dar si lucrari de igienizare a imobilului, motiv pentru care conducerea societatii a analizat posibilitatea contractarii atat a unui imprumut bancar de completare a diferentei neacoperite pentru achizitia imobilului ( 247.500 Euro) dar si a unei linii de credit (3.000 mii lei) pentru asigurarea bunei desfasurari a activitatii curente si inlaturarea eventualelor sincope in activitatea firmei, datorate blocajului financiar.

Achizitionarea noi cladiri nu va conduce la instrainarea celor detinute in prezent, dar acestea vor primi noi intrebuintari cu precadere vor fi folosite pentru depozitarea produselor care necesita reparatii, stocarii componentelor si a produselor aprovizionate de la furnizori.

Scopul proiectului

Prin acest proiect, se doreste dezvoltarea activitatii firmei si in mod deosebit a celei de prestari servicii, prin realizarea unei investitii constand in achizitionarea unui imobil in vederea amenajarii de noi laboratoare pentru executarea lucrarilor de reparatii dar si a unui nou sediu social.

Atingerea acestui scop, a necesitat atat:

Activitate intensa de identificare a imobilului care sa raspunda acestor cerinte, dar si

Executare de lucrari de amenajari si recompartimentari care sa raspunda nevoilor firmei

Conducerea societatii a hotarat sa incredinteze rezolvarea problemei, unei agentii imobiliare a carei sarcina a fost aceia de a identifica un imobil care sa raspunda intr-o masura cat mai mare cerintelor societatii .

In urma cautarilor efectuate de agentia imobiliara, a fost identificat imobilul situat in strada Fulgerului nr 26, Constanta, imobil aflat in proprietatea unei persoane fizice.

Constructia este realizata in anul 1997 si este alcatuita din doua corpuri de cladire si un garaj care permite parcarea in siguranta a unei parti din parcul auto detinut de societate.

Corpul A alcatuit din

Demisol+P+Etaj+Mansarda-suprafata utila este de 350 mp

Corpul B

– Parter+ Etaj –suprafata utila de 100 mp

Cladirea este racordata la sistemul de alimentare cu apa, gaz metan si energie a orasului, cat si la sistem de colectare a apelor reziduale ale orasului. Imobilul are in dotare propria centrala de incalzire care poate functiona atat pe motorina cat si pe gaz metan.

2. Efectul proiectului

Efectele estimate de catre conducerea firmei EUROTECH SYSTEM srl, ca urmare a realizarii acestui proiect sunt:

Extinderea activitatii societatii prin dezvoltarea cu precadere a activitatii de prestari servicii (intretinere si reparatii IT), serviciu recunoscut pentru valoarea sa adaugata mare.

Cresterea semnificativa a valorii de piata a activelor imobilizate, cu implicatii directe asupra imbunatatirii situatiei patrimoniale a firmei EUROTECH SYSTEM Srl

Cresterea cifrei de afaceri inregistrata de societate

Cresterea cotei de piata detinute pe piata furnizorilor de servicii de acest gen din Constanta

Cresterea profitului firmei

Cresterea numarului de clienti deserviti

Cresterea schemei de personal, intrucat in urma realizarii acestui proiect se va mai angaja personal nou – 10-15 persoane ( de executie si administrativ)

3.Impactul asupra mediului

Realizarea proiectului nu este de natura sa aduca atingeri mediului.

4.Descrierea procesului tehnologic

Este acelasi cu cel descris la activitatea curente Capitolul C- punctul 2.

Imobilul este racordat la sistemul de alimentare cu apa , canalizare , ebergie electrica. Agentul termic va fi furnizat in regie proprie, intrucat imobilul detrine centrala termica care utilizeaza drept combustibil atat gazul metan cat si motorina.

Costul total al proiectului de investitii si planul de finantare

Euro

Din valoarea totala a imobilului, de 330.000 Euro, contributia firmei va fi de 82.500 reprezentand 25%, iar a bancii de 247.500 Euro, sub forma unui credit bancar, in suma de 247.500 Euro reprezentand 75 %.

Perioada pentru care se solicita creditul este de 6 ani si include o perioada de gratie de 6 luni. Data estimativa pentru terminarea lucrailor de amenajare a imobilului este 1.11.2006 moment din care se asteapta ca investitia sa fie operationala, sa genereze venituri suficiente, pentru rambursarea dobanziilor iar dupa 6 luni si a ratelor de credit.

6.Furnizorii pentru proiectul de investitii

Imobilul care urmeaza a fi achizitionat apeland la acest credit apartine unei persone fizice, care-l detine in nume propriu.

7.Termenul final de punere in functiune a investitiei va fi – 1.11.2007

Potrivit aprecierilor conducerii, timpul necesar executarii lucrarilor care vor transforma imobilul in spatii perfect functinale este estimat la 3-4 luni.

8.Modificarile necesare la echipamente, cladiri existente:

Amenajarea noului imobil potrivit nevoilor firmei incluzand si laboratoarele pentru desfasurarea lucrarilor de reparatii, va presupune executarea unor lucrari de recompartimentare, igienizare si amenajare.

9. Modificarile necesare în structura și numarul personalului angajat:

In urma realizarii proiectului de investitii propus , vor fi angajati un numar suplimentar de 10-15 persoane.

G. DATE PRIVIND PIAȚA SI PROMOVAREA PRODUSULUI / SERVICIULUI:

1. Clientii potențiali:

Societatetea va desfasura aceiasi activitatea ca si pana acum, diferenta va consta in faptul ca in viitor se va schimba raportul existent intre veniturile generate de activiatea de comert si cea de servicii. Se urmareste o schimbare calitativa determinata de cresterea ponderii activitatii de prestarii servicii in totalul cifrei de afaceri. In afara clientilor actuali, clientii potentiali sunt reprezentatii de detinatori de echipamente IT de pe raza municipiului Constanta si nu numai, piata care datorita avantului luat de industria IT este intr-o crestere exploziva.

2. Concurentii potentiali (nume, date cunoscute cu privire la acestia):

Intrucat va desfasura aceiasi activitate , concurenta este reprezentata de aceleasi firme ca si pana acum. In continuare conducerea societatii considera ca firmele care ofera servicii similare pe aceiasi piata sunt reprezentate de

Quartz Computer SRL

Tornado Sistem SRL

Shark industries SRL

Potrivit opiniei conducerii societati, actualele avanatje competitive se vor pastra si se vor mai putea adauga unele noi precum marirea capacitatii firmei de onorare a mai multor comenzi simultan si de reducere a timpului de solutionare a interventiilor.

3. Modalitați de desfacere a serviciilor oferite:

Pondere in total vanzari: 100 %

– persoane juridice 95 %

– persoane fizice fizice 5%

4. Activitati de promovare

Societatea exista pe aceasta piata de 11 ani si deja si-a facut un nume , instrumentul utilizat este promovarea facuta chiar de beneficiarii serviciilor (clientii multumiti) care vor impartasi experienta lor placuta rudelor, prietenilor, colegilor.O alta modalitate o constituie informarea clientilor actuali despre ultimile produse IT realizate in domeniu.

H.MONOGRAFIE PRIVIND CONTABILITATEA TREZORERIEI LA SC EUROTECH SYSYTEM S.R.L.

Reflectarea în contabilitate a operațiilor privind trezoreria societății comerciale EUROTECH SYSYTEM S.R.L. din perioada exercițiul financiar 2006 se prezintă astfel:

Plata unui furnizor de materii prime prin contul de la bancă în valoare de 12550 lei.

401 Furnizori = 5121 Conturi la bănci în lei 12550

Se achită în numerar contravaloarea mobilierului de birou achiziționată de la un furnizor în valoare de 1580lei.

404 Furnizori de imobilizări = 5311 Casa în lei 1580

Se ridică de la bancă numerar în sumă de 9000 lei.

581 Viramente interne = 5121 Conturi la bănci în lei 9000

5311 Casa în lei = 581 Viramente interne 9000

Se constată plusuri la inventarierea casieriei în valoare de 230 lei.

5311 Casa în lei = 758 230

Se încasează în contul de la bancă contravaloarea unui mijloc fix vândut la licitație în valoarea de 4500 lei.

5121 Conturi la bănci în lei = 461 Debitori diverși 4500

Se plătesc prin contul de la bancă obligațiile față de furnizorul de tehnică de calcul și soft în valoare de 1850lei.

404 Furnizori de imobilizări = 5121 Conturi la bănci în lei 1850

Se încasează prin contul de la bancă suma de 4282 lei reprezentând alte venituri din exploatare.

5121 Conturi la bănci în lei = 758 Alte venituri din exploatare 4282

Acordarea unui avans de trezorerie pentru achiziția unor materiale de valori mici în valoare de 500 lei.

542 Avansuri de trezorerie = 5311 Casa în lei 500

Se deschide un acreditiv la dispoziția unui furnizor de materiale în valoare de 6750 lei.

581 Viramente interne = 5121 Conturi la bănci în lei 6750

5411 Acreditive în lei = 581 Viramente interne 6750

Se achită obligațiile câtre un furnizor de licență prin contul de la bancă în valoare de 2215 lei.

205 Concesiuni, brevete și alte = 5121 Conturi la bănci în lei 2215

drepturi și valori similare

Încasarea contravalorii unui contract pentru lucrări executate în valoare de 61245 lei.

5121 Conturi la bănci în lei = 411 Clienți 61245

Plata pentru lichidarea unor creditori diverși ca urmare a unei sentințe judecătorești definitive prin contul de la bancă în valoare de 8456 lei.

462 Creditori diverși = 5121 Conturi la bănci în lei 8456

Sume încasate în avans prin contul de la bancă în valoare de 3875 lei.

5121 Conturi la bănci în lei = 472 Venituri înregistrate 3875

în avans

Achitarea prin contul de la bancă a unor prime de asigurare în valoare de 2540 lei.

613 Cheltuieli cu primele de asigurare =5121 Conturi la bănci în lei 2540

Se achită din avansuri de trezorerie cheltuielile cu serviciile poștale în valoare de 423 lei.

626 Cheltuieli poștale și taxe de = 542 Avansuri de trezorerie 423

telecomunicații

Se depune numerar în contul de la bancă în valoare de 1400 lei.

581 Viramente interne = 5311 Casa în lei 1400

5121 Conturi la bănci în lei = 581 Viramente interne 1400

Încasarea unei creanțe de la clienți prin contul de la bancă pentru servicii prestate în valoare de 48400 lei.

5121 Conturi la bănci în lei = 411 Clienți 48400

Restituirea în numerar a unor avansuri de trezorerie neutilizate în valoare de 210 lei.

5311 Casa în lei = 542 Avansuri de trezorerie 210

Se încasează un avans în valoare de 30.000 lei pentru lucrări ce se vor executa în exercițiul financiar următor.

5121 Conturi la bănci în lei = 472 Venituri înregistrate 30.000

în avans

I. INFORMATII PRIVIND ACTIVITATEA VIITOARE A FIRMEI

ESTIMAREA VENITURILOR SI CHELTUIELILOR CORESPUNZATOARE PROIECTULUI

A. Venituri

Analiza a fost efectuata in prețuri constante, costurile sunt evaluate la maximum posibil in timp ce veniturile sunt prevazute la nivel minim in conditiile pietei.

Mai mult, s-au luat masuri rezonabile de eliminare a eventualelor erori de apreciere sau interpretare a datelor de intrare pentru analiza.Estimarea veniturilor si acheltuielilor a fost facuta in Euro, iar pentru convertirea monedei nationale in Euro s-a utilizat o rata de schimb de 36.200 Lei la 1 Euro.

Fundamentarea calculului veniturilor

Venituri din exploatare

In vederea stabilirii veniturilor pe care firma le va obtine din activitatea pe care o va desfasura s-a avut in vedere actualele realizari dar si o potentiala crestere de activitate ca urmare a amenajarii noilor laboratoare de reparatii.

Cifra de afaceri realizata in anii 2005 de 600.000 Euro si respectiv de 175.000 Euro pe trim I 2006 (realizarile firmei sunt relativ constante), indreptatesc conducerea societatii sa estimeze ca veniturile anului 2006 vor fi de 750.000 Euro. Efectele proiectului se vor resimti incepund cu anul 2007, cand cifra de afaceri se asteapta sa creasca la 800.000 Euro, la 830.000 Euro in 2008 ca in 2012 sa fie de aproximativ 1.200.000 Euro. Cresterea cifrei de afaceri viitoare se va baza pe exstenderea activitatii de prestari servicii, activitatea generatoare de valoare adaugata mare. Fata de anul 2005, cifra estimata a fi realizata la finele perioadei de creditare se dubleaza.

Veniturile financiare

Estimarea s-a facut intr-o maniera prudenta si din acest motiv la capitalul Venituri financiare datorita incertitudini obtinerii lor nu au fost prevazute.

Venituri exceptionale

Nu s-a prevazut obtinerea unor astfel de venituri.

Cheltuieli

Costul marfurilor vandute

Avand in vedere ca, costul marfurilor vandute reprezinta 80% din veniturile acestei activitati, acelasi raport a fost mentinut si pentru estimarae cheltuielilor cu marfurile viitoare. Aplicand acest procent la a veniturile din activitatea de comert ce vor fi realizate in viitor , a rezultat ca aceasta este de 440.000 Euro in anul 2006, 450.000 Euro in 2007 ca in anul 2012 aceata sa ajunga la 580.000 Euro.

Cheltuieli cu materiile prime

In estimarea acestor cheltuieli s-a procedat la fel ca la capitolul anterior, ponderea acestora este de ~ 40 %in totalul veniturilor, cea ce face ca in anul 2006 acestea sa fie estimate la 80.000 Euro, 80.000 Euro in 2007 si la 125.000 Euro in anul 2012.

Cheltuielile cu materiale consumabile, energie si apa.

Aceste cheltuieli nu sunt influentate de realizarea acestui proiect, motiv pentru care sumele prevazute in viitor cunosc o crestere foarte mica fata de nivelul actual.

Cheltuieli cu lucrari si servicii executate de terti

Pentru anul 2006, acestea au fost prevazute la nivelul a 34.000 Euro cuprinzand cheltuileli cu prestatorii de servicii pentru activitatea curenta cat si cheltuielile ocazionate de amenajarile minime necesare asigurarii functionalitatii imobilului achizitionat( recompartimentari, igienizare, etc -12.000 Euro). Tot aici sunt cuprinse si cheltuielile cu asigurarile autoturuismelor luate in leasing si a imobilului din strada Fulgerului nr. 26.

Intrucat cheltuillile de amenajare vor avea un caracter singular, pentru anii urmatori acestea cuprind prestatorii de servicii pentru activitatea curenta si sunt estimate la 22.000 Euro/an.

Cheltuieli cu taxe si impozite

Aici au fost incluse cheltuielile ocazionate de plata taxelor locale pentru imobilele detinute in proprietate cat si pentru parcul auto. Aceste taxe insumeaza 3.500 Euro pentru anul 2006, suma in care a fost inclusa si impozitul de 1% din valoarea de achizitie a noului imobil (pentru 6 luni).

Cheltuieli cu personalul si cheltuieli cu asigurarile sociale

Sumele inscrise la aceste linii bugetare, pentru anul 2006, au fost stabilite pe baza statelor de plata actuale, iar pentru anii viitor acestea sunt mai mari intrucat includ salariile si contributiile sociale aferente personalului ce va fi angajat. In perioada de creditare se are in vedere crearea unui numar de aproximativ de 10-15 locuri de munca, care se vor crea treptat pe durata celor 6 ani. In acest numar sunt incluse si 3 posturi administrative (contabil, personal intretinere curatenie, asistent manager). Cresterea deosebita inregistrata de acest capitol, este determinata de faptul ca se are in vedere angajarea de personal specializat in IT si service automatizari, care va trebui motivat material.

Alte cheltuieli de exploatare

La acesta linie bugetara au fost incluse cheltuileli ocazionate de analiza dosarului de creditare, acordarea si ulterior cheltuieli de administrare, etc)- calculate a fi in suma de 1.500 Euro/an la nivelul unui credit de 250.000 Euro.

Cheltuieli cu amortizari si provizioane

Aici au fost incluse cheltuielile cu amotizarea mijloacelor fixe existente dar si a noului imobil (metoda de amortizare folosita –liniara). Sumele inscrise variaza pe perioada de creditare intrucat unele din mijloacele fixe detinute se vor amortiza integral si vor fi inlocuite cu altele noi.

Cheltuieli cu dobanzile

Aici au fost incluse cheltuielile ocazionate de plata dobanzilor datorate bancii in urma acordarii acestui credit si o dobanzilor aferente ratelor de leasing din contractele aflate in derulare.

Din analiza bugetului de Venituri si Cheltuieli previzionat a fi realizat in perioada 2006-2012, arata ca societatea va trebui sa faca un efort financiar deosebit (deteminat de marimea investitiei) ilustrat de scaderea cel putin in anul 2006 , 2007 a rentabilitatii ca urmare a cresterii semnificative a cheltielilor, situatie care se redreseaza catre sfarsitul perioadei de creditare, cand cifra de afaceri va atinge niveluri care demonstreaza eficienta proiectului de investitii propus.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

O preocupare constanta a specialistilor din domeniul economic este cunoasterea situatiei patrimoniale si financiara a intreprinderilor, cerinta importanta pentru buna fundamentare a deciziilor manageriale orientate spre diminuarea si controlul influentelor nefavorabile din mediul intern sau extern firmei.

In acest sens, noile reglementari contabile armonizate cu directivele europene prezinta o metodologie minimala de analiza a pozitiei financiare a intreprinderilor cu ajutorul principalilor indicatori economico-financiari caracteristici la sfarsitul exercitiului financiar. Pentru a se completa insa imaginea economica de ansamblu a firmei sunt necesare si alte informatii din mediul juridic, economic si social al intreprinderii, referitoare la situatia generala a economiei nationale (conjunctura economica, politica monetara si fiscala etc.), precum si informatii sectoriale.

Raspunzand necesitatii obtinerii unei imagini fidele a intreprinderii in ceea ce priveste performantele inregistrate, pozitia financiara, modificarile starii patrimoniale si a nivelului de lichiditati, Ordinul nr. 1.752/2005 imbogateste continutul situatiilor financiare simplificate prevazute de O.M.F.P. nr. 306/2002, care cuprindeau: bilant, cont de profit si pierderi, politici contabile si note explicative, iar optional puteau intocmi situatia fluxurilor de trezorerie.
Trezoreria este elementul esențial al desfășurării oricărei activități economice. Toate operațiile pe care o întreprindere le realizează se regăsesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Menținerea echilibrului fluxurilor de trezorerie este o condiție necesară perenității întreprinderii. O întreprindere poate fi considerată viabilă, numai dacă activitatea sa degajă, în mod permanent, trezorerie.

Trezoreria permite aprecierea performanțelor întreprinderii. Degajarea trezoreriei este dovada poziției strategice a întreprinderii în raport cu produsele sale, piețele sale, concurenții săi și constrângerile exterioare.

La rândul lor, investitorii, pentru a-și plasa capitalurile, au nevoie de informații pentru fundamentarea deciziilor lor. Aceste informații se referă, în primul rând, la capacitatea întreprinderii de a genera elemente de trezorerie și echivalente de trezorerie, la relația dintre rentabilitate și fluxurile de trezorerie netă, la gradul de certitudine privind fluxurile de trezorerie viitoare.

Astfel, trezoreria devine o sursă extrem de importantă de informații utile investitorilor interesați în plasarea capitalurilor lor. Dar pentru că investitorul extern nu își poate fundamenta deciziile doar pe baza bilanțurilor și conturilor de profit și pierdere, a apărut necesitatea unui document pentru analiza fluxurilor financiare. Acest document s-a concretizat în tabloul fluxurilor de trezorerie, singura situație financiară ce permite să se prezinte proveniența resurselor întreprinderii și utilizarea lor.

Rolul pasiv pe care trezoreria l-a jucat, până acum, în România, încetează pe măsură ce procesul de internaționalizare a contabilității românești își urmează cursul. Intrarea României în Uniunea Europeană presupune, printre numeroase alte condiții, și implementarea unui sistem contabil performant. Acest sistem bazat pe norme, directive europene și reglementări naționale va trebui să promoveze în întreprinderile românești un limbaj contabil inteligibil la nivel internațional, un limbaj accesibil tuturor utilizatorilor de informații contabile.

În sens larg, noțiunea de trezorerie cuprinde toate mijloacele de care o unitate dispune pentru a putea face față plăților, cum sunt: disponibilitățile din casierie și din bănci, valorile mobiliare de plasament, efectele comerciale scontate, creditele pe termen scurt.

În sens restrâns, noțiunea de trezorerie cuprinde doar disponibilitățile bănești ale unității economice aflate în casieria unității și la bănci, fie în lei, fie în valută.

Într-o accepțiune globală, trezoreria reprezintă diferența dintre activele și datoriile a căror lichiditate și exigibilitate sunt imediate.

Organizarea contabilității trezoreriei trebuie să asigure realizarea obiectivelor manageriale de ordin financiar ale unităților patrimoniale, între care este vizată asigurarea capacităților de plată curentă, care are un loc central. O gestiune performantă a întreprinderii presupune atât gestiunea fluxurilor de angajare patrimonială (venituri și cheltuieli), cât și gestiunea trezoreriei, adică a fluxurilor de încasări și plăți.

Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea unei trezorerii structural negative, așa numitul blocaj financiar în România. Printr-o minuțioasă gestiune a disponibilităților, dar și a instrumentelor de plată, se realizează obiectivul secundar de rentabilitate, prin care pe de o parte se minimizează costul și volumul de plasare și, pe de altă parte, se optimizează modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe termen scurt.

Lucrarea de fata prezinta structura contabila privind trezoreria, organizarea contabilitatii trezoreriei, evidenta operativa a elementelor de trezorerie. Contabilitatea trezoreriei se imparte in : contabilitatea titlurilor de plasament, contabilitatea valorilor de incasat, contabilitatea operatiunilor de incasari si plati efectuate prin conturile de la banci., in numerar si a altor valori de trezorerie, a acreditivelor si avansurilor de trezorerie.Gestiunea curenta a trezoreriei se refera la sistemul bugetar al intreprinderii, bugetul de trezorerie, eleborarea bugetului de trezorerie, tabloul fluxurilor de trezorerie, structura si metoda intocmirii tabloului fluxului de trezorerie, continutul , intocmirea si prezentarea tabloului fluxurilor de trezorerie.

Lucrarea prezinta succint IAS 7 si consecintele aplicarii normei asupra interpretarii situatiilor financiare.

Lucrarea se incheie cu studiu de caz asupra contabilitatii de trezorerie si completarea tabloului de trezorerie la S.C.EUROTECH SYSYTEM S.R.L.

Analiza efectuată la societatea analizată , poate fi finalizată prin următoarele concluzii:

Din analiza bilanțului funcțional rezultă că resursele stabile depășesc utilizările stabile, fondul de rulment obținut fiind utilizat pentru acoperirea excedentului utilizărilor de exploatare asupra resurselor de exploatare.

Profitul net este susținut de existența unor disponibilități reale, astfel că el nu rămâne doar un potențial de finanțare și el va fi distribuit sub formă de dividende sau/și va fi reinvestit în întreprindere.

Societatea și-a asigurat echilibrul financiar, deoarece activul exigibil este superior datoriilor pe termen scurt, adică datoriile pe termen mediu și lung au finanțat cel puțin utilizările stabile (mai mari de 1 an).

Gradul de îndatorare înregistrează o situație bună, societatea trebuind să urmărească achitarea în termen a obligațiilor sale, în scopul diminuării penalizărilor pentru întârzierile calculate de creditorii săi, care diminuează profitul și implicit posibilitatea de dezvoltare, retehnologizare și stimulare a salariaților societății.

Indicatorii de profitabilitate economică au valori foarte bune, indicând o profitabilitate mare a societății în perioada analizată.

Indicatorii de rentabilitate financiară dovedesc o utilizare eficientă a resurselor utilizate de către societate.

Indicatorii de lichiditate imediată înregistrează o dinamică pozitivă, diferența dintre activele și pasivele patrimoniale fiind mai mare de la an la an .

BIBLIOGRAFIE

Badea Florica – “Strategii ale întreprinderilor industriale”, Ed. All Beck, București, 1999, p. 97;

Bran Paul – “Finanțele întreprinderii”, Ed. Economică, București, 1997, p. 56;

Brezeanu Petre – “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Cavallioti, București, 2002, p. 99;

Cabariu, L. – “Analiza și evaluarea societăților comerciale”, Ed. Expres, București, 2002, p. 105-109;

Cărpărescu Gheorghe – “Organizarea structurală a firmei”, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1992, p. 91;

Brezeanu Petre – “Managementul financiar (vol. II). Managementul financiar al riscului”, Ed. Cartea Universitară, București, 2005, p. 118;

Dragotă Victor; Dumitrescu, Daliana – “Evaluarea întreprinderii”, București, Ed. ASE, 1999, p. 14;

Feleagă N., – “Contabilitate aprofundată”, Editura Economică, București, 1996, p. 60, 66;

Feleagă N., Ionașcu I. – “Tratat de contabilitate financiară”, vol. I și II, Editura Economica, București, 1998, p. 35-47;

Feleagă N. – “Sisteme contabile comparate”, vol. II si III, Editura Economică, București, 2000, p. 59-66,69-79;

Gheorghiu Alexandru.- „Analiza economico-financiara la nivel microeconomic”-Editura Economica 2004, p. 7-22;

Isfanescu, Aurel; Robu, Vasile, Hristea, Aura Maria; Vasilescu, Camelia- „Analiza economico-financiara”-Editura Economica , p. 20;

Manolescu Gheorghe, – “Managementul financiar”, ed. Economică, bucurești, 1997, p. 123;

Mărgulescu Dumitru, Niculescu Maria, Robu Vasile, – “Diagnostic economico-financiar”, Ed. Romcart, București, 1994, p. 33;

Mihuț, Ion – “Bazele conducerii întreprinderii”, Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1989, p. 98;

Munteanu V. – “Contabilitatea financiară a întreprinderii”, vol. II, Editura Lucman Serv, București, 1998, p. 81;

Muth Lloyd – “Evaluare și preț”, Ed. expert, București, 1996, p. 93;

Negoescu Gheorghe – “Risc și incertitudine în economia contemporană”, Galați, Ed. Alter – Ego, 1995, p. 27;

Nicolae T. – “Contabilitatea întreprinderii”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2000, p. 61,62;

Nicolescu, Ovidiu – “Strategii manageriale de firmă”, București, Ed. Economică, 1969, p. 77;

Nicolescu Ovidiu, – “Economia și conducerea întreprinderii industriale”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980, p. 67;

Niculescu M., – “Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, București, 1997, p. 47;

Petrescu, Petre; Gherasim, T., – “Elemente de analiza valorii”, Ed. Academiei RSR, Buc., 1981, p. 55;

Popescu-Bogdănești C. – “Resursele de competitivitate ale întreprinderii”, Ed. Tribuna economică, București, 2000, p. 88;

Popescu Stere – “Politica și strategia economico-financiară a firmelor”, Ed. Lumina Lex, București, 1994, p. 64;

Possler L., Lambru Gh., Cucui N. – “Sistemul contabil al agenților economici – îndrumar practic”, Constanța, 1999, p. 41, 43;

Russu C., – “Management strategic”, Ed. All Beck, București, 1999, p. 89;

Stancu I., – “Finanțe”, București, Ed. Economică, 1996, p. 211;

Stancu I. – “Finanțe, Teoria piețelor financiare, Finanțele întreprinderilor, Analiza și gestiunea financiară”, Editura Economică, București, 1997, p. 48-58;

Silion C., Ghercu, M., – “Obligațiile financiare ale unităților economice”, București, Ed. Artcop, 1995, p. 41;

Spataru L.- „Analiza economico- financiara – Instrument al managementului intreprinderilor” –Editura Economica, p. 82;

Stroe Radu – “Modele și soluții pentru unele probleme financiare”, București, ASCCR, 1998, p. 72;

Stroe Radu – “Active financiare derivate”, București, Ed. Economică, 2001, p. 172;

Stroe Radu – “Modelarea deciziei financiare”, București, Ed. ASE, 2000, p. 108;

Toffler, A. – “Corporația adaptabilă”, Ed. Antet, 1996, p. 25;

Toma Marin; Chivulescu Mihai; ș.a. – “Ghid pentru diagnostic și evaluare a întreprinderii”, București, CECCAR, 1994, p. 71;

Topciu Constantin; Vâșcu Teodora – “Fiscalitate”, București, Ed. SECOREX, 1995, p. 102;

Vâscu Barbu Teodora – “Bugetul statului și agenții economici”, București, EDP, 1997, p. 121;

Vintilă G. –“Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1997, p. 26-32;

Voiculescu Dan – “Competiție și competitivitate”, Ed. Economică, București, 2001, p. 115;

Ministerul Finanțelor –Ordinul 1850/2004- “Norme metodologice pentru întocmirea și utilizarea formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și modelele acestora”, Editura Economică, București, 1997, p. 32-35;

**** Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicata;

**** Legea contabilității nr. 82/1991, republicată;

**** Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene , cu modificarile si completarile in vigoare;

***Ministrului Finanțelor Publice – Reglementări contabile pentru agenții economici, Editura Economică, 2002;

***CECCAR- Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) incluzand si Standardele Internationale de Contabilitate (IAS) si interpretarile lor de la 1 ianuarie 2006, p. 8.

SUMMARY

A constant specialist preoccupation from the economics field is the knowledge of the patrimonial and the financial situation of the enterprises, an important demand for the good fundament of the managerial decisions oriented towards the diminishing and control of the auspicious influences from the internal or external surroundings of the firm.

In this meaning, the new bookkeeping settlement with the European briefing present a minimal methodology of the financial enterprise position analysis with the help of the characteristic economical-financial indicators at the end of the financial exercise.

But, to complete the general economic image, other information from the judicial, economical and social field referring to the general situation of the national economics ( the economics conjuncture, the monetary and fiscal politics) are needed together with sectorial information.

Responding to the necessity of obtaining an exact image of the enterprise concerning the level of performance, the financial position , the patrimonial state modification and the liquidity level, the Order nr.1752/2005 enriches a simplified content of the financial situation scheduled by O.M.P.F. nr.306/2002 which includes balance sheets, profit and loss accounts, bookkeeping politics and explanatory notes and, optional situation of the cash- flow.

The maintaining of cash flow balance is a necessary condition for the survival of the enterprise. An enterprise can be considered viable only if it’s activity emits permanently treasury.

The treasury allows the performance of the enterprise to be appreciated. The evolution of the treasury is the proof of the strategic position of the enterprise in rapport to its products, its markets, its competitors and the exterior constraint. At their turn, to place their capitals, the investors need information for the substantiation of their decisions. These information refer firstly to the capacity of the enterprise to generate treasury elements and equivalents, at the relationship between profitableness and the net treasury, at the degree of certitude concerning future cash flows.

Thus, the treasury becomes an extremely important source of useful information for the investors interested in placing their capitals. But because the external investors can not substantiate their decisions based only on the balance sheets and profit and loss account, the necessity of a document to analyze the financial flow turned up.

This document materialized in the cash flow panel, the only financial situation which allows the resources’ origin of the enterprise and their use to be presented. The passive role, which the treasury played until now in Romania, stops as the internationalization of the Romanian bookkeeping follows its course. Romania’s entry into the European Union also requires, among numerous other conditions, the introduction of a performant accountant system. This system, based on standards, European directives and national regulations, will have to promote an intelligible accountant language at an international level of Romanian enterprises, an accessible language to all accountant information users.

In a wider meaning, the notion of treasury includes all the means a unit disposes of to be able to handle payments as: pay office and bank availability’s, placing value goods, the bankable commercial effects and short term credits.

In a limited meaning the treasury notion includes only pecuniary availabilities of the economic unit within the pay office of the unit and in banks, either in lei.

In a global acceptation, the treasury represents the difference between the assets and the debts whom’s liquidity and performance are immediate.

The organization of the treasury’s bookkeeping must ensure the managerial objectives achievement of financial order of the patrimonial units, where the insurance of the current payment capacity is aimed, insurance that occupies a central place.

A preferment administration of the enterprise requires the administration of the patrimonial engagement (incomes and expenses), as well as the administration of the treasury meaning the cash flow and payments.

The primary objective of the administration of the treasury is avoiding a structural negative treasury, also called financial blocking in Romania.

By a minutely administration of the availabilities and also the payment instruments, the secondary objective of profitableness is achieved, through which, on one side, the cost and the selling volume is minimized, and on the other side the selling method of the treasury surplus on short term is optimized.

The present paper presents the accountant structure concerning the treasury, the organization of treasury bookkeeping, the operative evidence of treasury elements.

The treasury bookkeeping divides into: the bookkeeping of selling titles, the bookkeeping of cashing values, the bookkeeping of cashing operations and made payments through bank accounts in cash and other treasury values, of accreditives and treasury advances. The current administration of the treasury refers to the budgetary systems of the enterprise, the treasury budget, the treasury budget elaboration, the treasury flow panel, the structure and method of drawing it up, the content, the drawing up and the presentation of the panel.

The paper concisely presents IAS 7 and the consequences of applying the standard on the interpretation of the financial situations.

The paper closes with a case study on the treasury bookkeeping and the completing of the treasury panel at S.C. EUROTECH SYSTEMS S.R.L.