Optimizarea Comunicarii Verbale Si Nonverbale din Clasele Primare Prin Jocul Didactic

Argument………………………………………………………………………………………………p 2

Capitolul 1

Importanta jocului didactic in dezvoltarea vorbirii…………………………………………..p 11

Cap 2

Eficientizarea comunicarii didactice

2.1. Criteriii de clasificare a tipurilor de comunicare umana…………………………….p 14

2.2. Comunicarea didactica – definitie, structura- cadru, mecanism, caracteristici……..p 21

2.3. Metode si tehnici de eficientizare a comunicarii didactice………………………………..p 22

Capitolul 3

3.1. Jocul – metoda activa de predare invatare in formarea competentelor de comunicare………………………………………………………………………………………………………p 26

3.2. Caracteristicile jocului didactic……………………………………………………………………p 28

3.3. Clasificarea jocurilor didactice……………………………………………………………………p 43

3.4. Structura jocului didactic…………………………………………………………………………..p 45

Cap 4

Jocul didactic – factor de dezvoltare………………………………………………………………….p 54

Cap 5

Metodologia cercetarii

5.1. Scopul cercetarii…………………………………………………………………………………………p 55

5.2. Obiectivele cercetarii………………………………………………………………………………….p 55

5.3. Ipoteza cercetarii……………………………………………………………………………………….p 55

5.4. Esantionul………………………………………………………………………………………………..p 55

5.5. Metodele cercetarii……………………………………………………………………………………p 57

5.6. Cercetarea psiho – pedagogica…………………………………………………………………p 58

5.7. Planul cercetarii………………………………………………………………………………………p 69

5.8. Rezultatele cercetarii……………………………………………………………………………….p 71

5.9. Concluziile cercetarii………………………………………………………………………………p 72

Concluzii………………………………………………………………………………………………….p 73

Anexe…………………………………………………………………………….p 96

ARGUMENTb#%l!^+a?

Toate viețuitoarele dispun de un material genetic ce generează instincte de adaptare la mediu. În timp ce toate ființele cu excepția omului, se adaptează pasiv la mediu pentru că își rezolvă instinctiv cerințele primare în mediul dat, fără să își propună rațional și în persepctivă modificări intenționate, omul este singura ființă care nu este înzestrată genetic să supraviețuiască fără a cunoaște și fară a transforma mediul după scop și un plan cu finalități măsurabile, dinainte stabilite.

Omului îi este caracteristică atitudinea activă și transformatoare față de mediul natural și social, ca mijloc de adaptare la acesta. Pentru a putea transforma mediul corespunzător unui scop, el trebuie să cunoască caracteristicile mediului. Rezultă că starea afectivă și transformatoare, pe lângă cea cognitivă, sunt trăsături inndispensabile ale ființei umane fără de care nu poate supraviețui.

Prima formă de activitate desfășurată de o ființă este jocul. Dacă pentru adult această activitate este considerată domninat ca formă activă de consumare a timpului și de divertisment, pentru copil ea apare ca o activitate serioasă, care-l transpune în roluri b#%l!^+a?asemănatoare cu ale mediului social al adulților. Iată de ce jocul este pentru copil o necesitate, el dorindu-și să se implice în roluri sociale, se consideră un adult în miniatură să aibă autonomie în decizii și soluții. Pentru copil rolul pe care și-l asumă în joc e un rol social, pe care vrea să îl joace cu simțul răspunderii și de aceea, se implică în eforturi fizice și psihce, uneori până la epuizare.

Copilul se joacă învățând și învată jucandu-se, de aceea la el se întrepund activitățile de joc cu cele de învățare, de muncă și creație. Pentru copil jocul este munca sa, iar adulții nu trebuie să minimalizeze nici această activitate, nici seriozitatea cu care ea este îndeplinită de cei mici. Mai degrabă adultii ar trebui să se bucure că micuții învață făcând efectiv ceva, așa cum spune un proverb:

“Aud și uit, văd și țin minte, fac și înțeleg”.

Jocul este denumit “munca copiilor”, educatorii recunosc puterea jocului în dezvoltarea și în puterea de asimilare a copilui. În joc există libertatea spiritului, care permite copilul să caute și să descopere noi ideii. Copii mici gândesc sincretic. O perioadă mai lungă de joc pregătește copilul pentru intrarea cu succes într-o lume din ce în ce mai complexă. În copilărie învățătura este naturală și spontană. Curiozitatea și gandirea care-l stimulează în joc sunt partea integrantă din placerea sa de a învăta. Copilul învață prin cunoașterea lumii propri. Prin joc se aventurează în necunoscut. Jocul îi da copilului mic “simțul” ideilor importante ce-i vor servi ca “mijloace” cu ajutorul căraora el va cuprinde mai tarziu mai multe concepete complexe, când copilul va dobandi o gândire mai profundă.

Prin joc copilul are posibilitatea de a fi mai degrabă un inițiator, în propria lume, decat o persoană manipulată și disciplinată. Jocul determină creșterea încrederii în sine a copilului, cât și dorința de autodepășire, lăsandu-i la îndemna libera optiune, libera direcționare, fantezia și imaginiația. Jocul îi ajuta pe copiii să-și cunoască corpul și să coordoneze mișcările, să-și dezvolte acuitatea motrică, de pildă în relația văz-mișcare, ochi-mână, mișcări care necesită un efort importanat al universului de joaca al copilului. Tipul repetitiv al multor jocuri ale copiilor le dă acestora posibilitatea de a-și perfecționa prin practică priceperile și cunoștintele sale.

Așadar, fiecare dintre noi trebuie să cunoaștem puterea jocului, și să folosim toate ocaziile, situațile și obeictele de care au nevoie copilul numai să se joace, să acordăm chiar un spațiu într-un mediu înconjurător curat și sigur unde jocul să fie o experiență benefică și sigură, să creem copilului nostru posibilitatea să se joace cu alții, inclusiv cu noi înșine, diversificându-i modurile și modalitățile de joc, să asigurăm un timp suficient din programul nostru zilnic pentru acest aspect important în viață și experiența copilului, să fim o permanentă căutare de modalități prin care să-i facem jocurile pe măsura posibilităților sale, să ne folosim întreaga noastră creativitate pentru a descoperi obiecte și materiale ce îi stimulează și îi lărgeste experiența prin joc.

Capitolul 1b#%l!^+a?

Importanta jocului didactic in dezvoltarea vorbirii

Jocul constituie o modalitate deosebit de valoroasă de modelare a viitoarei personalități, b#%l!^+a?deoarece oferă posibilitatea să cunoaștem copilul și să-l formăm în direcția dorită de noi. În joc, copilul se manifestă spontan, sincer, își dezvăluie tendințele, interesele, contribuind, într-o foarte mare măsură la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului sub aspect fonetic, lexical și gramatical.

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a preșcolarilor. Eficiența jocului didactic față de celelate activități obligatorii constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de gândire și exprimare, dar fără a conștientiza aceasta, considerând că se joacă.

Jocul didactic, ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii realizează una dintre cle mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pe copii o varietate de noțiuni, jucându-se în mod organizat.

Locul jocului didactic la educarea limbajului în procesul educativ

Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor, desfășurat sub conducerea directă a educatoarei, care antenează întreaga grupă de copii. Acesta se desfășoară atât în activitățile obligatorii, cât și în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la liberă alegere.

Din punct de vedere al proiectării didactice se va ține seama de următoarele aspecte:

Sarcina didactică;

Regula de joc;

Acțiunea de joc;

Variante de joc – formă distractivă pe care o păstrează permanent.

Valoarea jocului didactic în educarea limbajului

Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei, a răbdării, a spiritului critic, a stăpânirii de sine („Găsește și taci!” ; „Ce s-a schimbat?”); jocul încheagă colectivul de copii al grupei educându-i pe aceștia să devină disciplinați.

Prin respectarea sarcinilor de joc, a regulilor jocului copiii învață să-și autoregleze propriile activități.

Conținutul jocului didactic pentru educarea limbajului

Varietatea jocurilor didactice pentru educarea limbajului desfășurate în grădinițe impune găsirea unor criterii de clasificare a acestora:

Jocuri didactice pentru educarea limbajului prin care se urmărește formarea unei pronunții clare, a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical:

Grupa mică:

„Focul și vântul”

„Șarpele și albinuța”

„Cocoșul și gâsca”

„Trenul și vântul”

Grupa mijlocie:

„Ghicește ce spun eu!”

„Săculețul fermecat”

„Cine spune mai departe?”

„Repetă ce spun eu!”

Grupa mare:

„Cu ce sunet începe cuvântul?”

„Îndreptă greșeala!”

„Cine spune mai multe cuvinte?”

„Să așezăm cartonașe”

Jocuri didactice pentru dezvoltarea gândirii logice

Grupa mică

„Ce daruri putem oferi lui Radu?”

„Jocul culorilor”

Grupa mijlocie

„Găsește o poză la fel!”

„Ce ne trebuie în casă?”

Grupa mare

„Găsește ce se potrivește!”

„Să facem ordine!”

„Desenează numai ceea ce ți se cere!”

Jocuri didactice pentru însușirea normelor de comportare civilizată

Grupa mică:

„Spune cum te cheamă!”

„La cine se află stegulețul?”

Grupa mijlocie:

„De-a grădinița”

„Știi cine este?”

„Să primim musafiri” b#%l!^+a?

„E ziua mamei”

Grupa mare:

„De-a poștașul”

„Cine te-a chemat la telefon?”

„De-a circulația” b#%l!^+a?

„De-a magazinul universal”

Pregătirea jocului didactic

Inclus în categoria activităților frontale, jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenție pentru a asigura toate condițiile unei bune desfășurări metodice. Cele mai importante măsuri de care considerăm că trebuie să se țină seama sunt:

Planificarea jocului didactic

Jocurile didactice pentru educarea limbajului trebuie proiectate în planurile anuale și calendaristice, respectându-se scopul acestora ( precizarea, verificarea, consolidarea cunoștințelor, corectarea pronunției, însușirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române)

Cunoașterea conținutului acestuia

Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot întebuința, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce.

Se impune studierea jocului didactic de către educatoare, pentru a-l desfășura corect din punct de vedere metodic și în același timp pentru a-i îmbogăți conținutul.

Întocmirea proiectului didactic de activitate

Stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar și corespunzător

Cea mai mare parte a jocurilor didactice se desfășoară cu material didactic, intuitiv, ținând cont de faptul că, la vârsta preșcolară, gândirea copilului este concret-intuitivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp și selecționat potrivit jocului care se organizează.

Pregătirea sălii de grupă și a copiilor în vederea desfășurării în condiții optime a jocului didactic

În funcție de natura jocului, sala de grupă trajului prin care se urmărește formarea unei pronunții clare, a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical:

Grupa mică:

„Focul și vântul”

„Șarpele și albinuța”

„Cocoșul și gâsca”

„Trenul și vântul”

Grupa mijlocie:

„Ghicește ce spun eu!”

„Săculețul fermecat”

„Cine spune mai departe?”

„Repetă ce spun eu!”

Grupa mare:

„Cu ce sunet începe cuvântul?”

„Îndreptă greșeala!”

„Cine spune mai multe cuvinte?”

„Să așezăm cartonașe”

Jocuri didactice pentru dezvoltarea gândirii logice

Grupa mică

„Ce daruri putem oferi lui Radu?”

„Jocul culorilor”

Grupa mijlocie

„Găsește o poză la fel!”

„Ce ne trebuie în casă?”

Grupa mare

„Găsește ce se potrivește!”

„Să facem ordine!”

„Desenează numai ceea ce ți se cere!”

Jocuri didactice pentru însușirea normelor de comportare civilizată

Grupa mică:

„Spune cum te cheamă!”

„La cine se află stegulețul?”

Grupa mijlocie:

„De-a grădinița”

„Știi cine este?”

„Să primim musafiri” b#%l!^+a?

„E ziua mamei”

Grupa mare:

„De-a poștașul”

„Cine te-a chemat la telefon?”

„De-a circulația” b#%l!^+a?

„De-a magazinul universal”

Pregătirea jocului didactic

Inclus în categoria activităților frontale, jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenție pentru a asigura toate condițiile unei bune desfășurări metodice. Cele mai importante măsuri de care considerăm că trebuie să se țină seama sunt:

Planificarea jocului didactic

Jocurile didactice pentru educarea limbajului trebuie proiectate în planurile anuale și calendaristice, respectându-se scopul acestora ( precizarea, verificarea, consolidarea cunoștințelor, corectarea pronunției, însușirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române)

Cunoașterea conținutului acestuia

Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot întebuința, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce.

Se impune studierea jocului didactic de către educatoare, pentru a-l desfășura corect din punct de vedere metodic și în același timp pentru a-i îmbogăți conținutul.

Întocmirea proiectului didactic de activitate

Stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar și corespunzător

Cea mai mare parte a jocurilor didactice se desfășoară cu material didactic, intuitiv, ținând cont de faptul că, la vârsta preșcolară, gândirea copilului este concret-intuitivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp și selecționat potrivit jocului care se organizează.

Pregătirea sălii de grupă și a copiilor în vederea desfășurării în condiții optime a jocului didactic

În funcție de natura jocului, sala de grupă trebuie pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi așezați în formă de semicerc pe scăunele, materialul fiind așezat în fața lor pe măsuță sau pe tablă, în grupuri mici de câte doi sau trei la o masă, atunci când jocul are caracter de competiție; sau în formă de clasă, câte doi la măsuță, când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte necesare unui copil care are sarcina de a grupa.

În concluzie, înțelegerea esenței jocului, planificarea lui judicioasă și pregătirea copiilor în vederea participării lor active și în condiții optime condiționează eficiența jocului didactic.

Conducerea jocului didactic

Organizarea jocului didactic – presupune un complex de măsuri prealabile, cum ar fi: aranjarea mobilierului din sala de grupă, pregătirea materialului didactic necesar și aranjarea copiilor după cerințele jocului

Desfășurarea jocului – cuprinde anumite etape:

Introducerea în activitate:

Organizarea activității

Captarea atenției

Actualizarea cunoștințelor

Analizarea sarcinilor

Dirijarea noii învățări:

Explicarea și demonstrarea jocului

Jocul de probă

Executarea jocului de către copii

Reluarea jocului cu mărirea dificultății sarcinii (obținerea performanței)

Evaluarea activității

Încheierea activității

Pentru realizarea obiectivelor educării limbajului, am desfășurat cu copii jocuri de creație, jocuri didactice prin conținutul cărora contribuim la dezvoltarea limbajului oral.

Astfel prin intermediul jocului didactic se fixează și se activează vocabularul copiilor, se îmbunătățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.

În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, al educatoarelor (la grupa mică și mijlocie), apoi, la grupa mare, nume de localități importante din județ, din țară, ale patriei, ale unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi:

„La cine s-a oprit jucăria?” – recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care face parte;

„Familia mea” – numirea părinților, fraților, surorilor;

„Unde a sosit scrisoarea?” – denumirea corectă a adresei de accasă, de la grădiniță, a unor muzee, uzine, magazine, orașe etc.

Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune care denumesc: obiecte și fenomene percepute direct în natura înconjurătoare și în viața socială, nume de obiecte necesare în viață și activitatea lor, părțile componente ale corpului, b#%l!^+a?obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor etc.

La grupa mare se va acorda prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, b#%l!^+a?norme de comportare, sentimente.

Toate cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric-cantitativă, adăugându-se, pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă. Astfel, despre substantive se discută la grupa mică dar sunt recomandate substantive care denumesc obiecte și fenomene cu care copilul vine în contact direct acasă și la grădiniță, iar la grupa mijlocie, substantive denumind fenomene ale mediului înconjurător, la grupa mare sunt indicate substantive cu un grad sporit de generalizare și abstractizare.

De exemplu, la grupele mare și pregătitoare se organizează jocurile:

„Ce ne terbuie?” – denumirea unor profesii, unelte, acțiuni specifice, produse, utilizarea lor

„Când se întâmplă?” – denumirea anotimpurilor și caracteristicilor lor, fenomene ale naturii, legume, fructe, actvitatea omului;

„Rechizitele școlarului” – denumirea rechizitelor, utilizarea și păstrarea lor.

Jocul este una din activitățile umane fundamentale. El constiutuie o formă specifică omului, de apropiere a realității și de transformare a acesteia în sensul identității persoanei proprii. Jocul este deci acea activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.

Jocul este divertisment, recreere și în același timp nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realității. Cercetatorii au demonstrat că jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui și că prin joc se dezvoltă capacitățiile și competenețele de bază.

Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales, plăcere. Esența jocului este reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracție, ci, prin joc, copilul descoperă și lumea și viața într-un mod accesibil și atractiv, o cercetează, o prelucrează și o transformă în învățare, în experiență personală. De aceea, în timpul jocului, copilul desfășoară o variată activitate de cunoaștere. 

În joc, copilul are posibilitatea și libertatea de a încerca să facă diverse lucruri în felul său personal. De aici putem spune ca jocul este plăcere și satisfacție pentru copil.

Inițiativa, alegerea, decizia acțiunii și continuării ei, modul și suportul jocului, sunt elemente care provoacă dezvoltarea și de aceea este bine ca ele să pornească de la copil, așa cum se întamplă în jocul spontan. Pentru fiecare individ lumea copilăriei exercită o influneță aparte. Ne gândim la ea ca cele mai frumoase clipe. Ele se întipăresc în memoria afectivă, dar și în cea cognitivă. Fiecăruia ne-a plăcut un anume joc sau anumite jucarii. Ceea ce ne aducem precis aminte este că în joc am învățat o mulțime de lucruri. Aceasta pentru că in joc copilul creează lumea lui, în care se mișcă cu siguranță și cu plăcere.

Copii nu pot să cunoască lucrurile abstracte decât trecându-le prin experiența multisenzorială concretă și prin joc. Cand află un copil ce este aceea un măr sau o farfurie? El știe la ce folosesește mărul și farfuria, dacă le-a avut in jurul său și a putut acționa cu ele. De exemplu, un copil de oraș vede merele numai în farfurie sau în punga la magazin. Dar copilul care are în curte un pom cu mere, știe de la vârsta fragedă ce este mărul și unde crește el. Pentru a cunoaște mărul, copilul trebuie să-l țină în mână, să-l miroase, să-l guste. Conceptul de măr se va lega la început de ceea ce înseamnă mărul pentru el și de folosința lui și treptat va intelege că există și alte fructe, din care acesta face parte.

El are nevoie de experiența directă cu obiectele pentru a le cunoaște, a ști la ce se folosesc și a le recunoaște. Activitatea principală a copilului preșcolar este activitatea de joc. În jocurile lui copilul își apropie lucrurile și realitatea, le analizează și le întelege.

Prin activitatea de joc copii:

– desfășuară o activitate în sensul identității personale, urmează cerințele și determinările de bază ale ființei lor;

– rezolvă probleme de viață din mediul lor înconjurător fizic și social;

– experimentează posibilități de adaptare, de a deveni mai flexibili în gandire și în rezolvarea problemelor. Procesul acesta este mai important decat produsul;

– creează soluții diferite, exprimă experiențele lor în simboluri, ceea ce îl va ajuta să gândească abstract;

– comunică cu ceilalți și/sau cu sine vorbesc, folosesc cuvinte multe, se exprimă plastic și învață în general limbajul, ascultă, înteleg;

– folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create, învață utilitatea lucrurilor dar și în altele, devin creativi; b#%l!^+a?

– se concentrează pe ceea ce fac, devin atenți, motivați, și interesați.

Teorii despre joc

Teoria recrerii sau odihnei (R. Lazarus)

b#%l!^+a?

Potrivit acestei teorii funcția jocului ar fi aceea de a relaxa de a detensiona atât copilul, cât și spiritul obosit. Jocul este opus munci, lui findu-i atribuite exclusiv funcții creative. Această idee este nesusținută de Claparede întrucât nu explică de ce copiii preferă să se joace oricând, și nu doar când sunt obosiți.

Teoria surplusului de energie (Fr. Schiller)

Conform acestei teorii surplusul de energie acumulat de copil se descarcă prin joc urmând niște canale create deja de obișnuință. Jocul este o simplă modalitate de cheltuire a surplusului de energie. Aceasta teorie absolutizează anumite valențe ale jocului, neexplicând în totalitate conduitele ludice ale copiilor. Contra argument propus de Claparede se referă la carcaterul involuntar al acțiunilor întreprinse de copii, precum și la categoria de copii care se joacă, deși nu manifestă surplusul de energie.

Teoria exercițiului pregătitor (K. Gross)

Gross a pornit de la insuficiența explicativă a teoriilor anterioare, pledând pentru o reântoarcere la punctul de vedere biologic pentru a explica problematica jocului. El susține existența a multiple jocuri în conformitate cu numarul instinctelor și că niciodată nu o sa vedem în jocurile unei specii animale exerciții instinctive practicate la alte specii. Autorul nu reușeste să identifice prezența sentimentului sau a ficțiunii în jocul copiilor. Claparede apreciază această teorie ca având importanța capitală pentru pedagogie, dar precizează ca ea trebuie completată de o alta, care să considere ca jocul ca pe un agent de dezvoltare de expansiune a personalități.

Teoria atavismului (S. Hall)

Autorul acestei teori susține că jocul este un exercițiu necesar dispariției tuturor funcțiilor rudimentare, devenite inutile (jocul “de-a vânătoarea” ale copilului, care determină o funcție rudimentară nu are drept scop dizpozitive prin istovire, ci exercitarea trecătoarea a unei influențe asupra dezvoltării altor funcții). Claparede consideră ca acele opoziti ale lui Hall sunt ontogenice și susține ca funcția creatoare a jocului

Teoria jocului ca stimulent al creșterii (H. Carr)

Autorul acestei teori a atras atenția asupra rolului pe care jocul îl are în dezvoltarea organismului în special pentru sistemul nervos, dar și pentru sistemulmuscular circulator.

Teoria exercițiului complementar (H. Carr)

Teoria se bazează pe ideea potrivit căreia jocul întreține și împrospătează deprinderile noi dobândite. Astfel, caracterizează mai degrabă jocul adulților, funcția jocului ar fi de exercitiu pregătitor, anterior. Ed. Claparede nu împărtășește punctul de vedere a lui Carr, precizând că un exercițiu de repetare în vederea prefecționări unei deprinderi nu poate fi considerată joc, în al doilea rând daca este vorba de o întărire prin perfecționare a unei funcții încă imperfecte, nu avem de-a face cu un exrcițiu posterior ci unul de perfecționare.

Teoria intregirii (K. Lange)

Potrivit acesteia jocul ar fi un înlocuitor care ar procura animalului , copilul ocaziile pe care nu le găsește în realitate. Prezentarea făcută de Claparede acestei teori vizează sensul cuvântului întregire, care, potrivit autorului trebuie dinamizat. Astfel, funcția jocului nu ar fi atât de complementară, de a satisface trebuințe prezente.

Teoria cathartică

Dupa acestă teorie funcția jocului ar fi aceea de a ne purifica din când în când de tendințele antisociale cu care venim pe lume, dar nu în sensul de a le suprima, ci de ale canaliza spre comportamente acceptate.

b#%l!^+a?

Definirea si caracterizarea jocului

Ed. Claparede “Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecintă poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale”.

J.E. Johnshon și J. Ershler “Jocul poate fi definit drept un comportament motivat intrinsec, liber ales, plăcut pentru copil și orientat către proces.”

F. Foebel “Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece b#%l!^+a?este singura expresie liberă a ceea ce se afla în sufletul unui copil.”

J. Garvey “Jocul implică angajarea activă a celui care se joacă”

F. Foebel “Jocul este principala activitate în copilărie”

Maria Montessori (1996) consideră ca jocul este munca copilului, atrăgand în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc.

J. Piaget (1973) a făcut observații minuțioase și extinse asupra jocului. El consideră că atunci când un copil se joacă, el pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpani și influența realitatea.

E. Erikson (1963) consideră ca jocul este un instrument prin care copiii acționează și scot la lumină sentimente și ideii interioare. Se pot astfel rezolva anumite experiențe traumatice și plăcute, trăite de aceștia. Astfel, copilul câștiga în procesul de joc noi ințelegeri asupra lumii înconjurătoare.

Jocul spontan, inițiat de copil și care îi aduce plăcere prin implicarea sa în activitatea sa de “stăpanire” și transformare a realității este jocul care asigură căi de dezvoltare a personalității copilului.

Din enumerarea acestor definiții reținem ca jocul este activitatea prin care copilul se dezvoltă dar acest lucru este dependent de libera sa alegere, de motivatia intrinsecă, de orientarea către proces și implicarea paticipării active.

Pentru construcția unei pedagogi a vărstelor timpurii aceasta înseamnă atenția către elmentele care îl implică direct pe copil în joc.

Capitolul 2

Eficientizarea comunicarii didactice

2.1. Criterii de clasificare a tipurilor de comunicare umana

Comunicarea reprezinta procesul de transmitere a unui mesaj de catre un emitator intr-o maniera codificata printr-un anumit canal catre un receptor in vederea decodificarii adecvate. Pentru realizarea comunicarii sunt necesare doua conditii fundamentale :

Existenta mesajului

Compatibilitatea codurilor ( sub forma limbajului natural, verbal, nonverbal, simbolurilor concrete sau abstracte)

Comunicarea umană este o modalitate fundamentala de interactiune psihosociala, un schimb continuu de mesaje intre interlocutori, menit sa realizeze o relatie durabila pentru a influenta mentinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup.

Comunicarea interumana se realizeaza cu ajutorul unor limbaje verbale si nonverbale prin care se schimba mesaje pentru a influenta mai ales calitativ comportamentul celuilalt. Comunicarea umana este nu numai activitate psihofizica de punere in relatie a doua sau a mai multor persoane pentru realizarea anumitor obiectiveci un proces psihosocial de influenta,prin limbaje specific, a atitudinilor, comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor.

După statul partenerilor: comunicare verticală si orizontală

– Comunicare verticală are loc între persoane care au statute inegale (elev-profesor, subaltern-sef).

– Comunicare orizontala are loc între persoane care au statute egale (elev-elev, profesor-profesor

După codul folosit: comunicare verbală, paraverbală si nonverbal

Comunicarea verbala. Caracteristici

– Informatia este codificata si transmisa prin cuvant si prin tot ceea ce tine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfosintactic

– Este specific umană

– Este cea mai studiata forma a comunicarii umane

Comunicarea paraverbală. Caracteristici

– Informatia este codificată si transmisă prin elemente prozodice si vocale ce însotesc cuvântul si vorbirea în general si care au semnificatii comunicative aparte.

– În această categorie se înscriu: caracteristicile vocii, particularitătile de pronuntie, intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii, intonatia, pauza.

Comunicarea nonverbală. Caracteristici b#%l!^+a?

– Informatia este codificată si transmisă printr-o diversitate de semne legate direct de postura, miscarea, gesturile, mimica, înfătisarea partenerilor.

– Înlesneste, facilitează exprimarea verbală.

– Se bazează deopotrivă pe elemente înnăscute dar si învătate.

– Dimensiunea nonverbală a comportamentului este puternic implicată în construirea conditiilor interactiunii, în cazul structurării interactiunii, al influentării continuturilor, de cunoastere a partenerului.

b#%l!^+a?

După finalitatea actului de comunicare: comunicare accidentală, subiectivă si instrumentală

Comunicarea accidentală. Caracteristici

– Transmiterea întâmplătoare de informatii, ce nu sunt vizate expres de emitător si care, cu atât mai putin sunt destinate procesului de învătare dezvoltat de receptor. (Exemplu: constatarea lipsei cretei si a buretelui îi prilejuieste profesorului o paranteză prin care îl blamează pe elevul de serviciu. După interventia profesorului, elevul nu ajunge să înteleagă mai bine disciplina X).

Comunicarea subiectivă. Caracteristici

– Exprimă direct (V, NV, PV) starea afectivă a locutorului, din necesitatea descărcării si reechilibrării, în urma acumulării unei tensiuni psihice (pozitive sau negative). (Exemplu: exclamatia surpriză la un răspuns deosebit „Bravo copile!”; elevul îsi răsuceste suvita de păr doar, doar, va da răspunsul corect; copilul care face bucăti creta în timpul răspunsului oral).

Comunicarea instrumentală. Caracteristici

– Focalizarea intentionată si vădită pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai putin partenerilor.

– Urmărirea atingerii lui prin obtinerea unui anumit efect în comportamentul receptorului.

– Capacitatea emitătorului de a-si modifica expunerea/comportamentul, în functie de reactia partenerilor, pentru a-si atinge obiectivul.

În functie de numărul participantilor si tipul relatiei dintre interlocutori

– Comunicare intrapersonală ( comunicarea cu sine, dialogul cu propria persoană ) ;

– Comunicare interpersonal ( între doi parteneri/ participanti) pentru stabilirea si mensinerea de relatii, atitudini, comportamente, de cunoastere, influentare, persuadare,etc.

– Comunicare de grup ( cu mai mult de două persoane /parteneri de interactiune, pezentă în clasa de elevi, grupa de studenti, echipa sportivă, structure preferentiale

– Comunicare publică implică un singur emitător de mesaje si un auditoriu specific sau o multitudine de receptori, manifestată sub formă de alocutiuni informative;

– Comunicare de masă prin care un mijloc mass-media, o institutie sau un gater-keeper produce si transmite meaje pentru publicul larg ori pentru destinatari necunoscutu (sub formă de presă scrisă si audiovizuală, transmisii radio sau televizate);

După “ gradul de activare al conținuturilor”:

– Comunicarea operantă (cuprinde informațiile care se rulează implicit în actul comunicării);

– Comunicarea latentă (cuprinde informațiile potențiale care pot fi activate);

După “capacitatea autoreglării”:

comunicare lateralizată(unidirecțională). Aici intră comunicarea prin film, radio, televizor, etc forme ce nu admit interacțiunea, ci doar acțiunea emițătorului asupra receptorului;

comunicarea nelateralizată, comunicarea bidirecțională, comunicarea multidirecțională;

după “natura conținutului”:

– Comunicare referențială. Vizează un adevăr anumit(științific sau de altă natură);

– Comunicare operațională/metodologică. Vizează înțelegerea acelui adevăr (felul în care trebuie operat pentru ca adevărul transmis să fie admis sau respins);

– Comunicare atitudinală.Valorizează cele transmise, situația comunicării și partenerul.

2.2 Comunicarea didactică. Definitie

Potrivit dictionarului de pedagogie (Sorin Cristea, 2000), comunicarea didactică poate fi considerată …”un principiu axiomatic al activității de educație care presupune un mesaj educațional elaborat de subiectul educației (profesor), capabil să provoace reacția formativă a obiectului educației (școlar), evaluabilă în termen de conexiune inversă externă și internă”.

Comunicarea didactică este nucleul practic și pragmatic al comunicării educaționale, constituind esența însăși și vehiculul secvențelor procesului de învățământ, derulat sub formă de lecții. Comunicarea didactică presupune o perpetuă interacțiune între profesor și elevi, indiferent că este vorba de predare, învățare, evaluare și chiar proiectare didactică.

Elementele comunicării didactice

Dintre elementele comunicării didactice intalnim : b#%l!^+a?

Sursa de informare ( emitătorul);

Transmitătorul

Canalul

Receptorul

Schema generală a comunicării a fost elaborată de Schannon si weaver si este prezentată in fig.1.

b#%l!^+a?

Mesaj Semnal Semnal Mesaj

primit

Sursa ( constituită din personalitatea profesorului) trebuie să îndeplinească două conditii importante : credibilitatea si atractivitatea.

Persoanele si sursele emitătoare de mesaje pentru a fi credibile în rândul receptorilor trebuie să aibă cel putin două caracteristici : competentă si autenticitate. Competenta se referă la capacitatea emitătorului de a fi bine informat, la abilitatea de a comunica si a exprima informatiile în mod clar, coerent , inteligibil si cu empatie destinatarilor.

Informația ca materie primă și argument al comunicării didactice este în mod inevitabil, informație didactică prelucrată în prealabil pentru a fi accesibilă elevilor. În consecință

și mesajul în care sunt asamblate informațiile este un mesaj didactic ce se vrea și trebuie să fie clar, concis structurat, de regulă deductiv.

Codat de către profesor, mesajul didactic trebuie menținut atent pe axa comunicării, atât cât este necesar. Contextul didactic este unul atent și special construit, creat pentru a avea

forță evocatoare, el echivalând cu ceea ce numim „ situație de învățare, experiență de învățare” . Un context didactic care nu ocazionează, nu provoacă și nu dirijează învățarea nu își merită atributul, compromițând însăși predarea.

Canalul comunicării didactice este unul direct, nemijlocit (în învățământul la zi), nefiind vorba de un canal didactic propriu-zis, ci de recurgerea la un canal polivalent al comunicării interumane. Astfel, pe lângă canalul verbal, lingvistic, cel mai utilizat, se recurge și la canalul vocal, mimico-gestual, proximității, contactului direct și clar, canalul teritorialității „ spațiului didactic clasă” etc.

Feedbackul oferit de comunicare în contextul situatiilor comunicării didactice

Feedbackul se manifestă printr-o acțiune inversă dinspre agentul ce suportă acțiunea către agentul declanșator al acesteia. I. Cerghit afirmă ca feedbackul onorează funcții deosebit de importante, precum :

cunoașterea elevilor;

întărirea relațiilor;

semnalarea, identificarea erorilor și depășirea lor;

diagnoza dificultăților;

ameliorarea și inovarea didactică;

stimularea, motivarea învățării la elevi.

Același pedagog susține că există strategii pro-feedback ce includ între altele:

un climat lejer și confortabil de manifestare și relaționare în clasă, la lecții pentru elevi;

afișarea interesului pentru orice spun elevii;

promovarea unui autentic dialog și a dezbaterilor cu elevii;

solicitarea expresă de păreri, opinii personale de la elevi;

crearea sentimentului de luare în seamă la elevi etc

2.3. Metode si tehnici de eficientizare a comunicării didactice. Exemplificări

Pentru eficientizarea comunicării didactice în primul rînd ar trebui să avem în vedere eliminarea pe cît posibil a barierelor de comunicare cum ar fi distorsiunile, inexistența unui repertoriu comun între profesor și elev/student care duce deseori la perturbarea comunicării. Supraîncărcarea informațională sau „bombardamentul informațional” care pune elevul în fața unei abundențe extreme de informație poate duce la dezvoltarea unui refuz față activitatea didactica, la confuzii, epuizare fizică și motivațională. b#%l!^+a?

Blocarea comunicării prin relații reci, birocratice și alte manifestări, de asemenea scad randamentul comunicării și implicit cel școlar.

De aceea, în acest context, a comunica eficient presupune:

să informezi inteligibil și să facilitezi înțelegerea mesajului transmis;

să dezvolți gîndirea, afectivitatea, motivația, voința și personalitatea elevilor și- studenților;

să sesizezi și să conștientizezi reacțiile, atitudinile și manifestările comportamentale ale celor cu care comunici;

să convingi pe cei cu care comunici.

Învățămîntul modern a început să se folosească tot mai mult de metodele interactive și de b#%l!^+a?noile tehnologii.Video-proiecțiile,înregistrările audio sau video au devenit mijloacele favorite folosite la clasă și prilejuri de a interacționa și a comunica mai eficient.

Comunicare și interacțiune

Metodele de intercunoastere sunt căi de organizare a unor grupuri ai căror membrii nu se cunosc. Metodele active de comunicare ușurează motivarea elevilor pentru remedierea lecturii unui text. S-ar putea stabili o tipologie a acestor metode active de comunicare prin care se motivează elevii înremedierea lecturii, urmărindu-se o progresie a însușirii cunoștințelor. După un criteriu al momentului aplicării acestor metode ce facilitează lectura remedială, s-ar putea desprinde următoarele categorii:

– metode de intercunoaștere;

– metode de spargere a gheții

– metode de fixare a cunoștințelor și de evaluare.

Rolul acestor metode este:

– de a înlătura inhibițiile copilului care percepe mediul școlar ca pe ceva străin;

– de a-i oferi încredere în forțele proprii;

– de a-l socializa;

– de a-l face să deprindă mai ușor cunoștințele.

Pentru a crește eficiența colaborării în grup este recomandat :

– să se cunoască și să se respecte individualitatea fiecărui elev;

– să se încurajeze exprimarea unei opiniei personale;

– să se stimuleze creativitatea;

– să se includă în cadrul grupului conducătorul formal (învățătorul).

Exemplificări :

În loc de a nu lua în seamă sentimentele copilului, puteți:

– Să îi oferiți copilului prin fantezie ceea ce nu-i puteți oferi în realitate (“ce grozav ar fi dacă ai avea un creion vrăjit care să se oprească din scris cînd ești gata să greșești!”)

– Să acceptați sentimentele, chiar și când puneți capăt comportamentelor inacceptabile (“Nu e nevoie să lovești cu piciorul în bancă , dar poți să-mi spui ce te necăjește. Sau poți să desenezi, dacă vrei”)

În loc de chestionări și critică, aplică următoarea formulă:

– Descrie problema

– Dă informații

– Oferă o variantă

– Descrie ceea ce simți tu

– Fii glumeț (folosește altă voce sau alt accent)

În loc să ameninți cu o pedeapsă:

– Indică o soluție utilă

– Exprimă o dezaprobare fermă (fără să ataci firea persoanei)

– Spune ce pretenții ai

– Dă sugestii de îmbunătățiri

– Oferă opțiuni

– Lăsa copilul să simtă consecințele purtării lui

În loc să evaluezi, poți:

– Descrie ceea ce vezi sau auzi

– Descrie ceea ce simți

În loc să etichetezi un copil, mai bine:

– Caută prilejul de a-i arăta copilului o nouă imagine despre sine însuși (“Deși mai aveai multe de spus, ai înțeles că trebuie să aibă și ceilalți ocazia să vorbească”)

– Pune-l pe copil în situația de a vedea singur altfel (“Nicu, aș vrea să conduci tu reuniunea și să ai grijă să vină rândul fiecăruia la cuvânt”) b#%l!^+a?

Metode de învățare (octos=cale, drum; Metha=către, spre) reprezintă căile folosite în școală, grădiniță de către educator în a-i sprijini pe copii să descopere viața, natura, lumea, știința. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează și dezvoltă roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea. Dezideratele de modernizare și de perfecționare a metodologiei didactice se înscriu pe direcțile sporirii caracterului formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucționale (e – learning), în suprapunerea problematizării pe fiecare metodă și tehnică de învățare, reușind astfel să se aducă o însemnată contribuție la dezvoltarea întregului potențial al copilului.

Metodele sunt modalități de acțiune, instrumente cu ajutorul cărora copiii, sub îndrumarea cadrului didactic sau în mod independent, însușesc cunoștințe, își formează priceperi și b#%l!^+a?deprinderi, aptitudini, atitudini.

Cerința primordială a educației progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie bazată pe îmbinarea activităților de învățare independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdisciplinară. Dacă dorim să clasificăm metodele și tehnicile interactive de grup după funcția lor didactică obținem următoarea clasificare:

Metode de predare – învățare interactivă în grup

Metoda predării/învățării reciproce

Metoda Jigsaw (mozaicului)

Metoda piramidei

Metoda schimbării perechii

Învățarea dramatizată

TGT – metoda turnurilor între echipe

Cascada

Citirea corespunzătoare

STAD – metoda învățării pe grupuri mici

Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității

brainstorming

explozia stelară

metoda pălăriilor gânditoare

caruselul

multi – voting

masa rotundă

interviu de grup

studiul de caz

incidentul critic

philips 6/6

tehnica6/3/5

controversa creativă

fishbowl

tehnica Focus grup

patru colțuri

sintetica

buzz – broups

metoda Delphi

metoda friaco

Metode de fixare și sistematizare a cunoștințelor și de verificare

harta cognitivă sau harta conceptuală

matricele

lanțurile cognitive

fishbone maps

diagrama cauzelor și a efectului

pânza de păianjen

tehnica florii de nufăr

metoda R.A.I.

Cartonașele luminoase

Metode de cercetare în grup

tema sau proiectul de cercetare în grup

experimentul pe echipe

portofoliu de grup

Metode de comunicare verbal

b#%l!^+a?

Metode de comunicare verbală

Metode de comunicare orală:

Metode expozitive: – povestirea

– explicația

– expunerea cu oponent

– prelegerea

Metode interogative: – conversația clasică

– conversația euristică

– conversația de consolidare și sistematizare a cunoștințelor

– conversația de verificare sau de control

b#%l!^+a?

b) Metode de comuniacre scrisă: instruirea prin lectură, munca cu cartea

c) Metode de comunicare interioară: bazate pe limbajul intern

d) Metode bazate pe acțiune:

– metode de acțiune reală, autentică: exercițiul, studiu de caz, lucrări practice de laborator, lucrări practice de atelier, metoda proiectelor.

– metode de acțiune simultană (fictivă): jocul de rol; jocul de arbitraj; jocul de competiție; jocul de decizie; jocul de conducere; jocul de cooperare; jocul de negociere; învățarea dramatizată; învățarea pe simulatoare.

e) Metode de raționalizare a învățării și predării

– activitatea cu fișele

– metoda algoritmică

– instruirea programată

f) Metode de învățământ folosite pentru însușirea de noi cunoștințe

– metode de expunere orală

– conversație euristică

– demonstrația

– observarea

– problematizarea

– învățarea prin descoperire

– lucrul cu manualul și alte cărți

Capitolul 3 Rolul jocului didactic

3.1. Jocul – metoda activa de predare si invatare in formarea competentelor de b#%l!^+a?comunicare

Jocul activitate specific umană

''Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze.

A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Nu ne putem imagina copilăria fără vârstele și jocurile sale'' .

Copilăria se caracterizează prin joc. Copilul se joacă pentru că este copil. ceea ce pentru adult este munca, activitate utilă, pentru copil este joc.

Nu poate exista copilăriefără joc, jocul fiind ''activitatea specifică umană, dominantă prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur'' .

Jocul este mijlocul de dobândire a experienței, de afirmare prin performanțe de conduită, b#%l!^+a?care răspunde la funcția de socializare și umanizare a copiilor, care satisface nevoia prezentă pregătind viitorul.

În joc se combină direct necesarul cu utilul, armoniosul cu instructivul , latura distractivă cu cea cognitivă.

Jocul ca activitate specific umană și cu precădere ca activitate fundamentală a copilului a fost explicată științific de numeroși teoreticieni, psihopedagogi cum ar fi: Spencer, Eduard Claparede, J.Brunner, Paul Popescu Nedeanu, Ursula Șchiopu.

În lucrările tuturor acestor teoreticieni, jocului i se desprinde o idee comună și anume aceea a conflictului care duce pe plan psihologic, între nevoia copilului de a se adapta la mediu și posibilitățile limitate de care dispune el la vârsta la care se află.

Jocul din punct de vedere pedagogic este privit ca formă de activitate specific umană în care copilul încearcă să acționeze conștient și cu mijloace proprii având ca modele vii întâmplările care au loc în lumea cotidiană și pe care el ajunge să le cunoască.

Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului generată în trebuințe specifice.

De aceea jocul constituie o formă specifică de manifestare întâlnită la copii tuturor popoarelor din cele mai vechi timpuri.

Jucându-se copilul simte satisfacție în tot ceea ce face, se desparte cu foarte mare greutate de joc, chiar dacă uneori în funcție de împrejurările concrete, este nevoie să renunțe la o temă spre a îmbrățișa altă temă de joc.

Jocul este activitatea normalizată, echilibrată a vieții psihice.

Când simte o plăcere, copilul nu obosește ci găsește noi resurse pentru a învinge oboseala psihică sau intelectuală.

Prin joc copilul își pune în acțiune posibilitățile sale intelectuale, morale și fizice. Fără joc, viața copilului este lipsită de sens, de perpectivă.

Jocul constituie o necesitate a organismului în dezvoltare.

Prin joc copilul pătrunde în tainele vieții sociale, prin el cunoaște realitatea.

Copilul se joacă cu părinții și bunicii, de la aceștia învață cum să se joace; în ei își găsește prieteni și îndrumători de joc.

De la apropiați primește explicațiile care-I satisfac interesele de cunoaștere, evocând modelul lor de comportament.

Practicarea jocurilor specifice copilului necesită cunoștințe, priceperi, deprinderi pe care copiii le dobândesc prin efort intelectual, prin exersarea imaginației, a gândirii creative, a spiritului de observație.

Lumea jocului este anticiparea viitoarei profesiuni, jocul fiind o pregătire pentru viață.

De pildă prin jocul ,,De-a mămicile'' copilul dobândește abilități și atitudini necesare în activitățile sale de adult.

Copilul care se joacă știe că deține rolul aadultului și îl copiază pentru că știe că se află în altă lume decât adultul și că în această lume cei mari nu pot interveni în mod real.

Copilul se joacă deci pentru a se transpune în rolul adultului, dar și pentru a fugi de acesta.

Desprinderea copilului de lumea adultului îl transpune într-o lume feerică unde este atotăuternic, poate gândi singur, își poate imagina situații diverse și poate gândi soluții variate de depășire a greutăților. pe plan intelectual, în joc, copilul operează cu simboluri, bățul devine cal, scăunelul- mașina, avion sau casă etc., simbolurile sunt găsite de copil și acesta refuză să i se găsească soluții ,,de-a gata''.

Plăcerea de a se juce este așa de mare încât uită să și mănânce. el vede în joc ceea ce vrea, ceea ce îi place să vadă.

Prin joc își creează o lume nouă, o lume care îi convine, aceasta este creată de el, este o situație imaginară, dar operațiile săvârșite de copil sunt reale. jocul nu-l îndepărtează pe copil de realitate ci dimpotrivă îl introduce în lumea reală, îl ajută să stabilească un echilibru între el și mediu.

În timpul jocului realizarea devine plăcută. prin intermediul jocului copilul învață să-și stăpânească instabilitatea, intelectualitatea, să-și direcționeze atenția. Totodată prin joc învață să se stăpânească înainte de a acționa. b#%l!^+a?

M.Montessori spunea că: ''omul va deveni mai bun în funcțe de relațiile sale cu natura și oamenii din jurul său, cu mediul în care s-a născut și trăiește''.

Treptat copilul își îmbogățește repertoriul ludic, improvizează noi jocuri, în special jocuri cu mulți parteneri în care fapta de viață reflectată îl face să înțeleagă multiplele raportări reale și transferabile în activitatea ludică.

Jocul și munca produc în egală măsură plăcere, dar aceasta nu este cauza jocului: plăcerea în joc, pasiunea copilului pentru joc sunt elemente intrinseci ale jocului la fel ca și plăcerea pe care o resimte adultul în desfășurarea muncii productive.

De asemenea în joc copilul își manifestă grija față de jucării, respectă cerințele și regulile jocului, așa cum adultul manifestă grijă pentru bunul obștesc, pentru gospodăria lui rațională.

Prin această asemănare între joc și muncă este pusă în evidență valoarea educativă a jocului. de aceea, jocurile trebuie să fie foarte bine organizate și îndrumate de către adulți, încât ele să constituie o formă de activitate care să-l apropie pe copil de adevărata muncă.

Prin joc copilul se manifestă liber și poate atinge culmile de cunoaștere în orice domeniu. prin joc se poate reduce pragul care să existe între trecerea copilului de la grădiniță la clasa pregătitoare și pregătindu-l în același timp pentru acțiunile viitoare prin: formarea dragostei pentru școală și de obiectele cu care va veni în contact la școală- cartea. b#%l!^+a?

Totul este posibil atunci când îmbracă forma jocului.

Orice formă de activitate în care trebuie să primeze învățarea sau orice temă prevăzută în programă este susceptibilă de a deveni plăcută copiilor dacă știm când să folosim elementul de joc.

Motivația participării conștiente și active la o asemenea activitate nu poate fi decât de natură ludică.

În creația ludică este suficientă doar informarea generală, empirică, nu lipsită de valoarea sa instrumentală specifică.

Creația ludică se menține în faza acumulării cantitative apropiindu-se mai mult sau mai puțin de saltul calitativ, fără să atingă nici măcar pragul său.

Creația ludică depășeșete cu greu timpul prezent, nu adaugă nimic nou ca bun personal sau colectiv, la experiența socială și de altă natură.

Ea se limitează la satisfacția personală imediată.

Creația ludică este tot o creație, dar una elementară, o improvizație autentică, deoarece improvizația însăși este un act elementar de creație.

În dezvoltarea individuală prin improvizație se ajunge la creație. Improvizând copilul înaintează în creație.

Copilul întotdeauna improvizează sincer și cu bun gust, dar nu ca să rezolve în pripă sarcina, ci ca să ducă sarcina respectivă la bun sfârșit.

Activitățile de dezvoltare a vorbirii câștigă valoric când sunt concepute pe principiul jocului didactic, jos anume gândit ca prin procedee ludice să pună mai multă ordine în cunoașterea empirică, sau să dezvolte prin exerciții anumite capacități intelectuale de analiză și sinteză mentală, de comparație, abstarctizare, generalizare și concretizare.

Jocul este una din variatele activități ale oamenilor, este determinat de celelalte activități și invers, le determină pe toate acestea.

Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, după cum aceasta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență melodică a oricărei ocupașii specifice umane. Indiferent de forma pe care o îmbracă, jocul dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copilului, cultivă sentimentele din cele mai variate, educă voința, pune bazele însușirii personalității încât toate aceste modificări apărute în viața psiho-fizică au acțiune pozitivă asupra desfășurării tot mai eficiente a acțiunilor de învățare.

Jocul este cel ce satisface dorința firească a copilului de manifestare independentă și afirmare. Jocul este prietenul de nedespărțit al copilului și este atât de necesar dezvoltării sale precum lumina soarelui. Jocul a fost, este și trebuie să rămâna forma de activitate conducătoare în dezvoltarea psihicului copilului, rămând joc atâta timp cât produce plăcere.

3.2. Caracteristicile jocului didactic.

Jocul didactic reprezintă una dintre activitățile didactice frecvent utilizate în grădiniță și îndrăgite de copii. Termenul ,,didactic'' asociat celui de joc accentuează partea instructivă a activității, deoarece, indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ cât și formativ al procesului de învățământ.

Spre deosebire de celelalte activități, jocul didactic are acea particularitate esențială de a îmbina armonios partea instructivă și exercițiul cu partea distractivă.

Copilul, prin joc, într-un mod plăcut și distractiv, învață. Îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv conduce la apariția unos stări emotive complexe, care stimulează și exersează procesele de dezvoltare psihică.

Jocul didactic are o serie de caracteristici care-l diferențiază de celelalte jocuri și activități comune din grădiniță:

Scopul didactic- reprezintă o finalitate educativă și se formulează prin raportare la obiectivele specifice; formularea scopului jocului trebuie să fie clară și precisă, asigurând buna organizare a activității. b#%l!^+a?

Sarcina didactică- este formulată în funcție de conținutul jocului și de vârsta copiilor și reprezintă elementul de instruire prin care se exersează operațiile gândirii(recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație).

Conținutul jocului- reprezintă ansamblul cunoștințelor deprinderilor, priceperilor care le achiziționează sau se consolidează; conținutul trebuie prezentat într-o manieră accesibilă și plăcută copiilor.

Elementele de joc- reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice, constituind elemente de realizare a sarcinii de învățare; elementele de joc sunt variate(întrecere, recompensă, aplauze etc.), alegerea lor făcându-se în funcție de conținutul jocului, de vârsta copiilor etc.

Regulile jocului- sunt prestabilite și obligatorii pentru toți copiii; ele reglementează b#%l!^+a?conduita și acțiunile copiilor pe parcursul jocului(ce este și ce nu este permis, succesiunea acțiunilor, cum să se joace, cum să se rezolve problema respectării etc.).

Acțiunea de joc- este componenta prin care se realizează sarcina de joc; ea cuprinde momente de așteptare, surpriză, ghicire, mișcare, întrecere etc.

Materialul didactic- trebuie să fie adecvat conținutului jocului și vârstei copiilor; poate conține jucării, jetoane, cartonașe, medalioane, fișe, materiale din natură etc.

Prin jocul didactic se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative din grădiniță, el având un rol foarte important în dezvoltarea psihică a copiilor. În acest sens, obiectivele urmărite vor fi:

– asimilarea, verificarea și consolidarea cunoștințelor despre lumea înconjunrătoare;

– dezvoltarea gândirii preșcolarilor prin exersarea prin intermediul jocului , a operațiilor intelectuale( analiza, sinteza, comparația, clasificarea, generalizarea);

– exersarea și activizarea vocabularului copiilor;

– exersarea exprimării corecte, a pronunției, însuțirea unor construcții gramaticale;

– formarea percepțiilor corecte despre obiecte și fenomene, formarea percepției spațiale și temporale;

– exersarea memoriei și atenției voluntare;

– exersarea imaginației creatoare, prin diverse elemente de joc;

– educarea spiritului de observație;

– educarea unor trăsături ca: stăpânirea de sine, autocontrolul, spiritul de independență, disciplina conștientă, perseverența etc;

– dezvoltarea spiritului colectiv prin întreținerea unor relații interpersonale corecte între copii, prin colaborare, cooperare și ajutor reciproc;

– formarea unei atitudini pozitive a copilului în raport cu mediul înconjurător și cultural.

3.3. Clasificarea jocurilor didactice.

Clasificarea jocurilor didactice(L.Ezechil,M.Păiși Lăzărescu, 16, pg.154-155) se poate face după cum urmează:

a) după conținut:

jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător.

jocuri didactice pentru educarea limbajului(cuprinde aspecte fonetice, lexical- semantice și gramaticale ale limbii materne sau ale unei limbi străine).

jocuri didactice matematice(vizează capacitatea de formare a unor mulțimi, consolidarea și verificarea numerației, formarea abilităților pentru elaborarea judecăților de valoare prin jocurile logico- matematice).

jocurile didactice pentru însușirea normelor de comportare civilizată.

jocuri didactice pentru însușirea unor norme de circulație rutieră.

b) după prezența sau absența materialului didactic:

jocuri didactice orale.

jocuri didactice cu material ajutător: cu material didactic- jucării, jetoane, jocuri de masă, cuburi etc.; cu material ajutător- diferite obiecte și jucării cu rol auxiliar; cu material suport- imagini,diafilme, diapozitive. b#%l!^+a?

c) după scopul urmărit:

jocuri senzoriale:

pentru dezvoltarea sensibilității vizuale;

pentru dezvoltarea sensibilității auditive;

pentru dezvoltarea sensibilității tactile și kinestezice;

pentru dezvoltarea sensibilității gustativ- olfactive;

jocuri intelectuale:

de stimulare a comunicării orale;

b#%l!^+a?

de exersare a pronunției corecte;

de atenție și orientare spațială;

de analiză și sinteză mentală;

de realizare a comparației mentale;

de realizare a abstractizării și generalizării;

pentru dezvoltarea perspicacității;

pentru dezvoltarea imaginației;

pentru dezvoltarea procesolr de inhibiție voluntară și a autocontrolului;

Varietatea foarte mare a jocurilor cât și optica curentelor și școlilor, care au dezbătut natura ludică, a dus la o mare diversitate de clasificări a jocurilor, mai simple sau mai complexe, după un criteriu sau după mai multe, având la bază scheme de sondaj longitudinal sau transversal.

Querat împarte jocurile în trei categorii :

jocuri cu caracter ereditar (luptă, urmărire, vânătoare);

jocuri de imitație(privind activitățile umane – de la cel cu praștia până la jocul de-a familia, de-a vizita);

jocuri de imaginație.

Această clasificare nu corespunde realității, deoarece este dificil de stabilit dacă un joc oarecare este de imitație sau imaginație sau dacă este ereditar. De exemplu, jocurile numite ereditare sunt preluate prin imitație de copii mai mici de la copiii mari sau chiar adulți.

Karl Gross vine cu o altă clasificare și anume :

– jocuri de experimentare;

– jocuri de funcții generale;

– jocuri senzoriale;

– jocuri motorii;

– jocuri intelectuale;

– jocuri afective;

– jocuri de voință.

Inpirându-se din lucrările lui K. Gross, E. Claparède împarte jocurile în două mari categorii: jocuri ale funcțiilor generale și jocuri ale funcțiilor speciale, considerând că interesează în special direcția lor formativă. Cele două mari categorii le-a împărțit în subgrupe.

În prima categorie a inclus ca subgrupe: jocurile senzoriale, motorii și psihice

Jocurile senzoriale – E. Claparède a grupat toate tipurile de joc care antrenează capacități senzoriale. Copiilor le place, mai ales celor foarte mici, să aibe simple senzații. Îi amuză să guste substanțele cele mai diverse „ca să guste ce gust au ”, să producă sunete folosindu-se de diverse instrumente muzicale, de diverse obiecte care vibrează atunci când sunt lovite, ciupite sau aruncate (lame, elastice, bucăți de tablă, cutii de conserve).

Examinează cu plăcere culorile, folosindu-se de jocuri divers colorate, jetoane, caleidoscopuri.

Jocurile motrice – dezvoltă coordonarea mișcărilor (jocuri de îndemânare : jocurile cu bile, cu b#%l!^+a?mingi, aruncarea de discuri la țintă); dezvoltă forța și promptitudinea (gimnastica, alergarea, săritura, aruncare cu obiecte) cât și vorbirea copiilor.

Jocurile psihice – se împart în jocuri intelectuale și jocuri afective.Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe asociația prin asonanță („ala, bala, portocala”-rime date) pe raționament (șah, lego), gândire sau inventivitate(enigme, ghicitori, rebusuri) pe imaginație creatoare(născocire poveștilor). Ocupând un loc important în viața mintală a omului, imaginația trebuie exercitată foarte de timpuriu, fiind prezentă în toate activitățile copiilor.Curiozitatea ca ultimă categorie de joc intelectual este o nevoie, o dorință și mai curând satisfacerea curiozității constituie un joc al atenției.

Jocurile afective – fac o deosebită plăcere copiilor prin emoțiile plăcute sau dezagreabile pe care le provoacă. Uneori, chiar și durerea amuză cu condiția să fie acceptată de bunăvoie

Jocurile de inhibiție – constând dintr-o oprire voluntară, o reprimare a mișcărilor, au mare importanță prin faptul că preșcolarii trebuie să-și frâneze impulsul, să învețe să se stăpânească b#%l!^+a?înainte de-a acționa. Exercitarea acestei funcții de oprire dă naștere multor jocuri : stăpânirea râsului, a anumitor gesturi reflexe (interzicerea de a închide ochii când apropii mâna de el) stăpânirea unor mișcări voluntare, exerciții de imobilitate(de-a statuia).

Jocurile care exersează unele funcții speciale se împart după E. Claparède în :

– jocuri de luptă;

– jocuri de vânătoare;

– jocuri sociale;

– jocuri familiale;

– jocuri de imitație.

În categoria jocurilor de luptă intră: luptele corporale, luptele spirituale (în întreceri, în discuții). Instinctul de luptă intervine mai toate jocuri, dar nu ca mobil b#%l!^+a?principal, cel puțin ca unul secundar : jocurile fizice sau de îndemânare sunt bazate aproape întotdeauna pe sentimentul că luptăm împotriva cuiva sau că vrem să învingem propria îndemânare, jocurile de noroc care dau naștere acelor sentimente de speranță și risc, într-un mod agreabil, fiind vorba de riscuri fictive, păstrând astfel un caracter pur ludic.

Jocurile de vânătoare – sunt precedate de jocurile de urmărire, „de-a v-ați ascunselea”, urmărind apoi cele ce amintesc de vânătoarea reală : descoperirea cuiburilor, alergarea după muște, fluturi, culesul fructelor sau la florilor. Instinctul de-a aduna, de-a strânge, atât de dezvoltat la speciile animale, se manifestă la copii prin jocul cu colecțiile : de timbre, de insecte, de surprize de la gumele de mestecat, de insigne etc. Copilul colecționează pentru plăcerea de a strânge, de a achiziționa cât mai mult, fără a acorda importanță calității obiectelor colecționate : pietricele, bilete de tramvai, scoici, flori uscate, staniol, dopuri etc.

Jocurilor sociale – intră: camaraderia, plimbările în comun, organizarea taberelor, a micilor societăți de copii cât și toate sporturile colective. De altfel, cele mai multe jocuri contribuie indirect la dezvoltarea instinctelor sociale.

Jocurile familiale – se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie. Locul de cinste ocupându-l în această categorie jocul cu păpușa care activează atât instinctul matern cât și instinctul de dominare și autoritate și pe cel de imitație. Imitația este un auxiliar prețios al jocului de imitație distingându-se prin două nuanțe : jocul de imitație sau imitația – joc în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita(de-a maimuța, de-a cucul) cât și jocul cu imitație – în care imitația are mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea jocului (vor participa la jocuri inspirați de activitatea din ambianța lor apropiată – „de-a dresorii” dacă au participat la un spectacol de circ etc.).

Clasificarea jocurilor după E. Claparède este discutabilă mai ales prin faptul că pe măsură ce copilul crește, modul său de a se juca încorporează într-un singur joc majoritatea categoriilor considerate ca fiind relativ distincte. Pe de altă parte este greu de plasat în această clasificare un joc cu reguli ca, de pildă, cel de abilitate în care sunt antrenate momente de gândire, de tensiune, explozie de sociabilitate.

Charlotte Bühler a împărțit jocurile în cinci grupe, în care delimitează diferențe calitative, dar și unele diferențe specifice :

jocuri funcționale (senzorio-motorii);

jocuri de ficțiune și iluzie;

jocuri receptive(de consum-contemplare, participare pasiva, cum sunt jocurile cu elemente din povești);

jocuri de construcție;

jocuri colective.

Și această clasificare este criticabilă prin faptul că jocurile receptive sunt asimilate la alte categorii de jocuri, iar jocul de construcții este considerat ca fiind un joc ce face trecerea de la conduita ludică la conduitele ocupaționale.

Decrat împarte jocurile în :

jocuri ereditare(luptă, vânătoare, urmărire); b#%l!^+a?

jocuri de imitație(cu arc, prăștii);

jocul de imaginație(în care se mimează și se metamorfozează funcții, obiecte).

Pornind de la faptul că însușirile psihice au cel puțin trei caracteristici: de funcție (se reproduc ori de câte ori este nevoie, voluntar, dar și spontan),caracter stabil(ele putând fi folosite chiar mult timp după formarea lor integral sau parțial, combinat, reintegrat, metamorfozat), au un caracter fizic.

Jean Piaget, grupează jocurile în trei categorii :

– jocuri exerciții;

– jocuri simbolice;

– jocuri cu reguli.

Această clasificare se exprimă evident în etapele inițiale deoarece în etapele tardive ele se pot combina și dezmembra fiind cu greu recunoscute.

Jocurile exerciții pot fi clasificate în jocuri funcționale simple ce pot fi grupate ca pre exerciții, exerciții și post exerciții. Prima categorie este compusă din jocuri senzorio-motorii sau de mânuire, jocuri de exercitare a gândirii (comunicările verbale, discuțiile spirituale).

Jocurile senzorio-motorii se divid în :

a) jocuri exerciții simple – care facilitează însușirea unei conduite ludice(în care se trage, b#%l!^+a?se împinge, se divide și se reconstituie grămezi, se apasă sau se învârt butoane etc.)

b) jocuri de combinații fără scop – caracterizate prin dezmembrarea și reconstituirea de obiecte, reconstituire și combinare de noi mișcări și exerciții funcționale, intrând aici și jocul de distrugere de obiecte fiind socotit la limita dintre activitatea ludică și experimentarea inteligenței animată de curiozitatea propriu-zisă.

c) jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu scopuri(jocurile de exerciții se caracterizează prin faptul că exercită conduite creând plăcerea maximă a acțiunii, a stăpânirii ei). În opinia lui J. Piaget, pot avea o dezvoltare ulterioară ce poate evolua în trei direcții

încorporând în acțiune reprezentări ale imaginației, devin jocuri simbolice;

sociabilizându-se devin jocuri cu reguli;

pot duce la formarea de mișcări utile în adaptarea cotidiană, desprinzându-se în acest caz de conduita ludică.

În categoria jocurilor de exercitare a gândirii intră întrebările repetate(„ce este aceasta ?” sau „de ce ?”) de preșcolari, îndeosebi cei mici, cu condiția să fie convertite în activitate de amuzament, cât și fabulație.

J. Piaget face o clasificare a schemelor simbolice în funcție de complexitatea lor, scheme simbolice ce detașează simbolul ludic de exercițiile senzorio-motorii. Schema de operare cu simboluri denumită tip A1 constă în faptul ă exprimă proiectarea de scheme de acțiuni pe obiecte noi, adică exprimă conduite simbolice în care mișcările sale sunt efectuate pe planul imaginației ludic legate de obiecte și jucării (ursulețul e pus să doarmă, păpușa să mănânce).

Tipul B1 de utilizare de simboluri se caracterizează prin proiectarea de scheme de imitație pe jucării și obiecte(copilul pună păpușa să telefoneze, ursulețul să conducă) transportând acțiunea de la cei din imediata lui apropiere, pe care-i imită, la jucărie.

Schemele A1 și B1 sunt scheme de proiectare.

Schema tip A2 constă în asimilarea caracteristicilor unui obiect oarecare într-o conduită curentă (copilul plimbă degetele pe masă și spune că degetele se plimbă, apoi convertește în simbol mișcarea spunând: „căluțul tropăie !” ).

Schema tip B2 este tot de asimilare și constă în încorporarea evenimentelor trecute și crearea de simboluri de completare(copilul se joacă de-a ascunselea cu un frățior plecat de-o vreme la bunici).

Schema tip A3 este o schemă de combinare simplă care este de fapt o schemă de prelungire a tipurilor A2 și B2 dar cu construcții de scheme întregi în loc de construcții parțiale, este o schemă de combinare (fetița pune păpușa să privească de pe balcon povestindu-i ceea ce vede pe stradă sau spunându-i îndemnuri întocmai ca cele pe care le fac părinți fetiței).

Tipul B3 cuprinde combinații compensatorii (copilul căruia i s-a interzis să se joace cu apă, simulează că ia o găletușă și execută un joc complicat cu apă, umple borcane și sticle).

Tipul C3 este reprezentat prin combinații lichidatoare ți se manifestă în situații penibile în care copilul fie că recurge la compensare feie că le acceptă, le transfigurează simbolic(copilul care se teme de a sta pe un scaun la masă și fiind așeză acolo, după masă jucându-se cu păpușile punându-le în condiții proaste de ședere, le repetă că „este bine ”, „stai cuminte !”).

Există o serie de situații când copilul utilizează forme de anticipări mai mult sau mai puțin extinse.

Tipul D4 reprezintă o formă extremă a simbolisticii ludice pe care J. Piaget o denumește „combinare simbolică, anticipativă”, care cuprinde combinații și elemente de anticipare privind consecințe ale imprudențelor sau ale situațiilor de neascultare ale copiilor(copilul care nu vrea să facă baie povestește că știe el cum odată a fost un copilaș care a făcut baie și era cât pe ce să se înece). b#%l!^+a?

Schemele simbolice caracterizează jocurile simbolice (cu subiect) permițând delimitarea a trei stadii ale acestora :

stadiul I – utilizează scheme simple A1, A2, B1, B2;

stadiul II – dominat de scheme simbolice combinatorii, de debutul simbolici colective în care se instituie jocul cu rol;

stadiul III – reprezentat prin declinul simbolici jocurilor în favoarea jocurilor cu reguli.

Jocurile cu reguli au o evoluție autogenetică, constituindu-se în perioada preșcolară și luând amploare în perioada școlară mică. În cadrul acestui tip de joc întâlnim două categorii de reguli :

spontane;

transmise de la o generație la alta.

Atât în jocurile cu subiect cât și în cadrul jocurilor cu reguli, există o serie de diferențe semnificative între conduita preșcolarilor mici, a preșcolarilor mijloci și a celor b#%l!^+a?mari.

Vârsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică, în care jocul capătă caracteristici noi ce îl apropie de alte feluri de activitate în același timp, însă, jocul se distanțează și mai mult de acestea, intrând în cele mai variate relații cu celelalte feluri de activități de la supra sau subordonare până la diferențierea ți delimitarea netă față de ele. Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsă întreaga experiență despre lume și viață a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesibilă.

Vârsta preșcolară constituie o etapă importantă pentru evoluția jocului datorită faptului că b#%l!^+a?acum apar cele mai complexe, variate și interesante feluri de joc.

O clasificare a tipurilor de joc este evident dificilă dat fiind faptul că jocurile sunt foarte mobile și se transformă unele în altele.

Din punct de vedere al conținutului se poate vorbi de :

jocuri de reproducere a unor mici evenimente(călcatul, îmbrăcatul );

jocul cu subiect simplu(de-a mersul la plimbare cu păpușa);

jocul cu subiect complex(de-a familia).

Jocul cu subiect poate fi întâlnit la copiii de 5-6 ani, chiar când aceștia nu au partener de joc, când unui copil îi revin mai multe roluri succesive, jocul numindu-se de alternanță.

Jocul cu reguli îi permite să-și înscrie perspicacitatea în cadrul regulilor ce nu pot fi încălcate ceea ce imprimă jocului un caracter complex și crează terenul unor emulații colective, al căror gest începe să-l simtă.

În cadrul jocurilor de mișcare întâlnim :

jocul cu un pronunțat caracter sportiv și distractiv desfășurat în aer liber (mers cu tricicleta, cu sania);

jocuri al căror conținut îi formează mișcările de bază cunoscute(mers, alergare, săritură, aruncare, prindere,târâre, cățărare și echilibru);

jocuri cu reguli și roluri (în clasă și în aer liber);

jocuri la aparate și instalații de joc în aer liber;

jocuri de circulație rutieră

dansurile elementare și simple.

Apariția și practicarea intensivă a jocului de creație reprezintă un rezultat al întregii dezvoltări psihice a copilului, în special a formării capacității de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite în viața înconjurătoare.

Jocul de creație la preșcolari îmbracă următoarele forme :

joc de creație cu subiecte din viața cotidiană(de-a mama, de-a frizerul);

joc de creație cu subiecte din povești și basme – dramatizare;

joc de construcții : – corelat cu celelalte jocuri de creație;

de sine stătător;

cu caracter tehnic.

Varietatea jocurilor de construcții este dată și în funcție de materialul folosit(material mărunt, din natură, material recuperabil, de îmbinare, de suprapunere).

Din categoria jocurilor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor fac parte :

jocurile și exercițiile senzoriale;

jocuri cu imagini ți rezolvări de situații problematice(pentru dezvoltarea spiritului de observație, a atenției, a imaginației);

jocuri pentru exersarea vorbirii și comicării;

jocuri logico-matematice.

Jocurile didactice reprezintă forme de activitate ce îmbină în mod armonios sarcinile instructive cu latura distractivă. Ele realizează în practică dezideratul învățării prin joc, prin organizarea unor activități special create de adulți în acest scop.

Jocurile didactice, imbracand o haina atractiva, trezesc interesul scolarului pentru indeplinirea sarcinii didactice si intretin efortul necesar executarii lui. Exercitiile joc sau jocurile didactice pot avea multiple variante. Acestea servesc de obicei efectuarii in diferite forme a exercitiilor atat de necesare consolidarii unor cunostinte (pe plan cognitiv) sau formarii unor deprinderi, ori dezvoltarea unor laturi ale personalitatii (pe plan formativ). b#%l!^+a?

Variantele pot cuprinde sarcini asemanatoare dar prezente in forma diferite sau marind gradul de dificultate in functie de varsta sau nivelul cunostintelor. Trecerea prin grade diferite de dificultate se face si pe cale metodica prin modul de prezentare a sarcinii si de desfasurare a jocului:

–         cu explicatii si exemplificare;

–         cu explicatie, dar fara exemplificare;

–         fara explicatie, cu simpla enuntare a sarcinii.

Jocurile didactice prin marea lor diversitate, prin variantele pe care le poate avea fiecare dintre ele, precum si prin faptul ca pot fi jucate de o clasa intreaga sau grupe de elevi sau chiar individual, constituie un instrument didactic foarte maleabil.

Ele au calitatea de a fi adaptate nivelului de dezvoltare al fiecarui elev (dupa experienta pe care o are, dupa numarul de exercitii similare facute anterior) si de a permite repetarea exercitiilor de atatea ori cat este necesar pentru a se obtine saltul calitativ pe o treapta superioara de dezvoltare a copilului.

Ele permit trecerea de la usor la greu cu pasi marunti in functie de dezvoltarea individuala a copilului. Gradul de dificultate poate fi marit fara a diminua atractivitatea, fara sa devina obositor.

Daca un joc didactic se repeta, trebuie prezentat intr-o alta forma pentru a se elimina monotonia, plictiseala.

Jocul didactic trebuie sa mai respecte urmatoarele conditii:

–         sa se tina seama de particularitatile individuale ale fiecarui elev

–         sa nu se treaca la un continut nou pana ce vechiul continut nu este bine insusit prin alte b#%l!^+a?diferite jocuri, prin variante ale lor sau prin alte mijloace;

–         indemnul de a porni spre ceva nou sau mai greu trebuie facut intr-o forma care sa creeze elevului acea stare afectiva capabila sa-i imobilizeze resursele energetice necesare efectuarii acestui pas. Acea motivatie care sa-i creeze dorinta de a realiza sarcina jocului. Organizate corect, dozat efortul in functie de varsta, de cunostintele existente, de clasa, jocurile pot da rezultate bune.

Jocurile didactice pot fi folosite si ca teste pentru ca educatoarea sa-si dea seama de calitatea cunostintelor pe care le poseda copilul ca un moment dat, de gradul de insusire a unei deprinderi sau de nivelul de dezvoltare a unor procese psihice.

Jocurile pot fi clasificate:

1)      in functie de scopul si sarcina didactica;

2)      in functie efortul lor formativ.

1)      In functie de scopul si sarcina didactica ele pot fi impartite:

a)      Dupa momentul in care se folosesc in cadrul lectiei ca forma de baza a procesului de invatamant:

–         jocuri didactice matematice ca lectii de sine statatoare;

–         jocuri didactice matematice ca momente propriu-zise ale lectiei;

–         jocuri didactice matematice in completarea lectiei, intercalate pe parcursul lectiei sau in final (in special la gradinita si clasa I).

b) Dupa continutul capitolelor de insusit in cadrul obiectului de invatamant (activitati matematice) sau in cadrul grupelor de studii:

–         jocuri matematice pentru aprofundarea insusirii cunostintelor specifice unor capitol sau grup de lectii;

–         jocuri didactice specifice unei varste sau grupe.

Exista si jocuri matematice folosite pentru familiarizarea elevilor cu unele concepte moderne de matematica (cum ar fi cele de multime si relatie), pentru consolidarea reprezentarilor despre unele forme geometrice (triunghi, dreptunghi, patrat, cerc), destinate pregatirii conceptului de numar natural si operatii cu numere naturale, jocuri pentru cultivarea unor abilitati ale gandirii si exersarii unei logice elementare.

In acest sens se utilizeaza jocurile logico-matematice premergatoare operatiilor cu numere:

–         jocuri pentru construirea multimilor;

–         jocuri de aranjare a pieselor intr-un tablou;

–         jocuri de diferentiere;

–         jocuri cu cercuri (operatii cu numere);

–         jocuri de formare a perechilor;

–         jocuri de transformare;

–         jocuri cu multimi echipotente.

Clasificarea jocurilor se poate face si in functie de materialul didactic folosit:

a)      jocuri didactice cu material didactic:

–         standard (confectionat);

–         si natural (din natura).

b)      jocurile didactice pentru dezvoltarea capacitatii de sinteza presupun efectuarea prealabila a unei analize si de aceea necesita dezvoltarea acestei operatii. Exercitiile de sinteza de introduc dupa efectuarea exercitiilor de analiza. Din aceasta grupa putem aminti jocurile numerice predate in cadrul operatiilor cu numere si prezinta marele avantaj ca pot fi dezvoltate in exercitii variate tinand seama de gradul lor de dificultate. Ele cer fantezie, capacitatea de a coordona si a realiza diferite sinteze ale operatiilor cu numere.

Scopul acestor jocuri este de a-l face pe elev sa se gandeasca la modalitati cat mai variate prin care o propozitie deschisa (sau o propozitie cu variabile) poate fi transformata in propozitii b#%l!^+a?adevarate.

c)      jocurile didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua comparatii. In aceste jocuri intre operatia de compare si operatiile de analiza si sinteza exista o stransa legatura.

Pe masura ce capacitatea de operare analitico-sintetica se dezvolta se creeaza si premise pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua comparatii mai complete si mai corecte. In jocul logic „Jocul cu 16 piese”, scopul propus este gruparea pieselor luandu-se in considerare cele patru atribute, fiecare avand cate doua variabile: de exemplu, daca admitem ca perechea a fost alcatuita dintr-un patrat mic, rosu si gros si un patrat mare rosu si subtire, observam ca piesele de mai sus se disting prin marime si grosime, avand identice forma si culoarea.

In acelasi mod trebuie constituite celelalte perechi. Astfel, cercului mare, albastru si subtire trebuie sa-i alaturam tot un disc insa mic, albastru si gros.

d)      jocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii copiilor de a efectua abstractizari si generalizari se organizeaza cand deja se pot face analize, sinteze, comparatii. Exemplu : „Cine stie raspunde”, cu sarcina didactica de a rezolva unele exercitii de compunere a numerelor naturale in limitele 0 – 10, avand regula jocului de a formula exercitii de adunare si scadere cu 1 si 2 al caror rezultat sa fie egal cu numarul dat de conducatorul jocului, intr-un timp limitat.

e)      Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacitatii cuprind sarcini cu un grad mare de dificultate, pentru rezolvarea lor este necesar un bagaj de cunostinte temeinice si o capacitate de efectuare a operatie i gandirii si gandirii logice.

Exemplu : jocul „Cine are acelasi numar” cu urmatoarele obiective: b#%l!^+a?

–         sa stabileasca corect corespondenta dintre numarul de obiecte si cifra corespunzatoare;

–         sa formeze corect sirul 1 – 10 folosind cartonase cu cifrele 1-9 si jetoane cu 1 – 9 figurine.

Valente educationale si functiile jocului

Orice joc îndeplinește simultan mai multe funcții care se resfrâng atât asupra celor care se joacă, cât și a celui care coordonează sau numai supraveghează acțiunea copilului.

Funcția cognitiv-informativă

Jucându-se, de la cele mai fragede vârste, fară a conștientiza neapărat acest lucru, copilul învață, acumulează noi date, informații, își formează și exersează un set de deprinderi, priceperi și obișnuințe, sarcinile jocului orientând procesul cunoașterii.

În cadrul jocului didactic, învățarea ca proces primește atributul dirijării. Coordonarea procesului instructiv își pune nemijlocit amprenta asupra jocului, care este proiectat cu anticipație, organizat în baza anumitor sarcini didactice și evoluat ca atare.

Functia stimulativ-motrică

Prin joc, este stimulat prioritar componenta motorie a personalității copilului, sau de o altă dimensiune a acesteia. De cele mai multe ori, la încheierea unui joc, participanți sunt hotărați să o ia de la capăt, sunt multumiți de ceea ce au relizat și nu resimt oboseala specifică învățarii sau munci având un tonus pozitiv.

Functia formativ-educativă

Aceasta funcție se referă la faptul că jocul contribuie la:

– perfecționarea funcțiilor cognitive ale subiecțiilor care se joacă;

– implicarea motivației intrinseci a acestui joc;

– dezvoltarea afectivă;

– dezvoltarea anumitor aptitudini.

Astfel, spus este vorba despre acele sarcini ale jocului care privesc dezvoltarea însușirilor biopsihice ale copiilor, înarmarea cu tehnici și abilități de muncă intelectuală și aplicative, dezvoltând calități care îi face capabili să se integreze ulterior cu ușurință în activități sociale.

Funcția socială

Fiind prima formă de activitate umană fundamentală, este firesc ca jocul să b#%l!^+a?constituie un factor important de socializare. Cele mai relevante cazuri sunt elevi din clasa I care, nefrecventând grădinița se adaptează mult mai greu și mai tarziu cerințelor impuse de colectivul clasei sociale, indiferent de numărul fraților din familie sau de experiența pozitivă a parinților, bunicilor în creșterea copilului.

Funcția de echilibrare-tonificare

Astăzi e cert faptul că o pasiune, un interes, unele trăsaturi de personalitate, de caracter, atat elocvente în timpul alegeri și desfășurări anumitor jocuri pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin în modificarea aptitudini ale celor care se joacă față de anumite microstructuri ale realități sociale.

Funcția terapeutică

Se utilizează cu succes în cazuri maladive. Se constituie pe seama propreietăților proiective ale jocului precum și pe funcția de integrare în rol prin transfigurarea trăsăturilor de personalitate individuale și a comutării lor în trăsaturile personajelor substituite în joc. Jocul este pentru copil un mijloc natural de autoexprimare, oferindu-i posibilitatea să-și joace sentimentele, preocupările. Prin joc copilul se poate dezvălui, se poate manifesta în voie, avand posibilități să-și manifeste în b#%l!^+a?joc sentimentele acumulate. Tot prin joc se exprimă temerile, fricile și tensiunile copilului.

Funcția catarctică

Prin joc copilul se descarcă de tensiuni, de problemele pe care le are, păstrându-și astfel buna dispoziție, reușind să treacă cu bine peste toate.

3.4. Structura jocului didactic.

Structura jocului didactic ca activitate comună cuprinde următoarele segmente didactice:

– captarea atenției- se realizează prin diverse procedee; se prezintă și se intuiește materialul demonstrativ și distributiv ca o ,,surpriză'';

– enunțarea temei și a obiectivelor- anunțarea titlului jocului și a obiectivelor acestuia; se fac precizări privind organizarea și desfășurarea jocului (conținut, forma de desfășurare);

– reactualizarea cunoștințelor – exerciții – joc de reractualizare a cunoștințelor cu material demonstrativ;

– prezentarea conținutului și dirijarea învățării – explicarea regulilor jocului și modului de desfășurare; executarea jocului demonstrativ de către educatoare; executarea jocului de probă( se b#%l!^+a?fac precizări suplimentare); precizarea criteriilor de reușită;

– obținerea performanței – executarea jocului de către copii;

– asigurarea retenției și a transferului – complicarea jocului (1- 2 variante) prin noi reguli sau noi obiective pe echipe sau individual;

– evaluarea – aprecierea modului de rezolvare a sarcinilor de către copii prin raportare la obiectivele propuse;

Desfășurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerințe de ordin metodologic din care amintesc:

– organizarea jocului, presupune asigurarea unui cadru adecvat în funcție de particularitățile jocului ce urmează să se desfășoare, de materialul didactic utilizat(demonstrativ și/ sau distributiv);

– introducerea în joc constă în captarea atenției copiilor, crearea unei atmosfere favorabile desfășurării jocului; la grupele mici pot fi folosite proceee ca: elemente ,,surpriză'', ghicitori, poezii, personaje din povești, scurt dialog atractiv; la grupele mari jocul poate începe direct printr-o conversație cu rol motivațional sau prin anunțarea titlului și obiectivelor jocului;

– materialul didactic folosit(demonstrativ și/ sau distributiv) trebuie să corespundă temei jocului, să fie accesibil copiilor, să fie clar, atractiv, vizual pentru toți copii, materialul pus la dispoziția copiilor trebuie să fie accesibil acestora, copiii analizându-l, descoperindu-I caracteristicile, familiarizându-se cu acesta; prin intermediul materialului demonstrativ se poate realiza reactualizarea cunoștințelor înainte de începerea jocului; materialul distributiv este așezat pe măsuță în plicuri, coșulețe etc. sau este dat direct copiilor în cazul jetoanelor, medalioanelor; momentul în care copilul primește materialul este ales în funcție de joc, el putând fi distribuit fie la începutul jocului, fie pe parcursul jocului;

– anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia se face scurt și sugestiv;

– familiarizarea copiilor cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru desfășurarea ulterioară a jocului; prin familiarizarea copiilor cu jocul se trezește interesul pentru joc, se creează o atmosferă relaxantă, de bună dispoziție, favorabilă performanțelor și se prezintă sarcina, regulile și elementele de joc; astfel mie îmi revin următoarele sarcini: să-i ajut pe copii să înțeleagă sarcinile pe care le au de rezolvat, să precizez clar regulile jocului, să prezint conținutul jocului și principalele momente de desfășurare, să precizez în ce mod și când se va folosi materialul didactic, să fixez sarcinile conducătorului de joc, să formulez cerințele ce trebuie satisfăcute pentru a câștiga;

– desfășurarea propriu- zisă a jocului este momentul principal al activității; desfășurarea jocului și obținerea performanței de către copii relevă gradul de înțelegere al jocului, nivelul însușirii cunoștințelor vehiculate în joc, capacitățile intelectuale ale copiilor; eu e trebuie să urmăresc: gradul de îndeplinire a sarcinilor, gradul de respectare a regulilor, activizarea tuturor copiilor în funcție de abilitățile lor, îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice(mișcări, aplauze, competiție, etc.), stimularea spiritului de independență a copiilor, asigurarea unei atmosfere relaxante și vioaie; antrenarea unor copii la conducerea jocului;

– eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a 1-2 variante, după ce toți copii au realizat sarcinile din jocul propriu- yis; astfel se pot introduce elemente noi de joc, se poate complica jocul prin sarcini didactice mai complexe, se pot prezenta materiale didactice suplimentare, se introduc reguli noi, se organizează întreceri, competiții;

– în încheierea jocului didactic se fac aprecieri finale asupra desfășurării jocului(modul de realizare a sarcinilor, modul de respectare a regulilor, stabilirea câștigătorilor); se va repeta titlul jocului și scopul său: se pot utiliza procedee ca: utilizarea fișelor de muncă independentă, audierea unui text literal sau cântec; desfășurarea unui joc liber cu materialul didactic folosit, oferirea de surprize, premii pentru câștigători și de pedepse hazlii pentru învinșii etc.

În clasele primare, se pot organiza și jocuri didactice interdisciplinare, în care se îmbină sarcini didactice din diferite domenii de cunoaștere(de obicei 2- 3 domenii). Ele au aceeași b#%l!^+a?structură și respectă aceleași condiții de realizare ca în jocul didactic dintr-un singur domeniu de activitate.

Condiția realizării unor astfel de jocuri o reprezintă restructurarea cunoștințelor din mai multe domenii, aplicarea informațiilor interdisciplinare în acțiuni utilitare, în generalizări și abstractizări, transferul cunoștințelor dintr-un domeniu în altul.

3.4. Structura jocului didactic.

Structura jocului didactic ca activitate comună cuprinde următoarele segmente didactice:

– captarea atenției- se realizează prin diverse procedee; se prezintă și se intuiește materialul demonstrativ și distributiv ca o ,,surpriză'';

– enunțarea temei și a obiectivelor- anunțarea titlului jocului și a obiectivelor acestuia; se fac precizări privind organizarea și desfășurarea jocului(conținut, forma de desfășurare);

– reactualizarea cunoștințelor- exerciții- joc de reractualizare a cunoștințelor cu material demonstrativ;

– prezentarea conținutului și dirijarea învățării- explicarea regulilor jocului și modului de desfășurare; executarea jocului demonstrativ de către educatoare; executarea jocului de probă( se fac precizări suplimentare); precizarea criteriilor de reușită;

– obținerea performanței- executarea jocului de către copii;

– asigurarea retenției și a transferului- complicarea jocului(1- 2 variante) prin noi reguli sau noi obiective pe echipe sau individual; b#%l!^+a?

– evaluarea- aprecierea modului de rezolvare a sarcinilor de către copii prin raportare la obiectivele propuse;

Desfășurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerințe de ordin metodologic din care amintesc:

– organizarea jocului, presupune asigurarea unui cadru adecvat în funcție de particularitățile jocului ce urmează să se desfășoare, de materialul didactic utilizat(demonstrativ și/ sau distributiv);

– introducerea în joc constă în captarea atenției copiilor, crearea unei atmosfere favorabile desfășurării jocului; la grupele mici pot fi folosite proceee ca: elemente ,,surpriză'', ghicitori, poezii, personaje din povești, scurt dialog atractiv; la grupele mari jocul poate începe direct printr-o conversație cu rol motivațional sau prin anunțarea titlului și obiectivelor jocului;

– materialul didactic folosit(demonstrativ și/ sau distributiv) trebuie să corespundă temei jocului, să fie accesibil copiilor, să fie clar, atractiv, vizual pentru toți copii, materialul pus la dispoziția copiilor trebuie să fie accesibil acestora, copiii analizându-l, descoperindu-I caracteristicile, familiarizându-se cu acesta; prin intermediul materialului demonstrativ se poate realiza reactualizarea cunoștințelor înainte de începerea jocului; materialul distributiv este așezat pe măsuță în plicuri, coșulețe etc. sau este dat direct copiilor în cazul jetoanelor, medalioanelor; momentul în care copilul primește materialul este ales în funcție de joc, el putând fi distribuit fie la începutul jocului, fie pe parcursul jocului;

– anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia se face scurt și sugestiv;

– familiarizarea copiilor cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru desfășurarea ulterioară a jocului; prin familiarizarea copiilor cu jocul se trezește interesul pentru joc, se creează o atmosferă relaxantă, de bună dispoziție, favorabilă performanțelor și se prezintă sarcina, regulile și elementele de joc; astfel mie îmi revin următoarele sarcini: să-I ajut pe copii să înțeleagă sarcinile pe care le au de rezolvat, să precizez clar regulile jocului, să prezint conținutul jocului și principalele momente de desfășurare, să precizez în ce mod și când se va folosi materialul didactic, să fixez sarcinile conducătorului de joc, să formulez cerințele ce trebuie satisfăcute pentru a câștiga;

– executarea jocului de probă va fi făcută întâi de mine, educatoarea, apoi de copii și se vor face precizări asupra regulilor succesiunii etapelor jocului, modului de rezolvare a sarcinilor; la grupele mici jocul va fi condus de mine, educatoarea, iar la grupa mare se poate desemna un copil în funcția de conducător de joc;

– desfășurarea propriu- zisă a jocului este momentul principal al activității; desfășurarea jocului și obținerea performanței de către copii relevă gradul de înțelegere al jocului, nivelul însușirii cunoștințelor vehiculate în joc, capacitățile intelectuale ale copiilor; eu educatoarea trebuie să urmăresc: gradul de îndeplinire a sarcinilor, gradul de respectare a regulilor, activizarea tuturor copiilor în funcție de abilitățile lor, îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice(mișcări, aplauze, competiție, etc.), stimularea spiritului de independență a copiilor, asigurarea unei atmosfere relaxante și vioaie; antrenarea unor copii la conducerea jocului;

– eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a 1-2 variante, după ce toți copii au realizat sarcinile din jocul propriu- yis; astfel se pot introduce elemente noi de joc, se poate complica jocul prin sarcini didactice mai complexe, se pot prezenta materiale didactice suplimentare, se introduc reguli noi, se organizează întreceri, competiții;

– în încheierea jocului didactic se fac aprecieri finale asupra desfășurării jocului(modul de realizare a sarcinilor, modul de respectare a regulilor, stabilirea câștigătorilor); se va repeta titlul jocului și scopul său: se pot utiliza procedee ca: utilizarea fișelor de muncă independentă, audierea unui text literal sau cântec; desfășurarea unui joc liber cu materialul didactic folosit, oferirea de surprize, premii pentru câștigători și de pedepse hazlii pentru învinșii etc.

În grădiniță, se pot organiza și jocuri didactice interdisciplinare, în care se îmbină sarcini b#%l!^+a?didactice din diferite domenii de cunoaștere(de obicei 2- 3domenii). Ele au aceeași structură și respectă aceleași condiții de realizare ca în jocul didactic dintr-un singur domeniu de activitate.

Condiția realizării unor astfel de jocuri o reprezintă restructurarea cunoștințelor din mai multe domenii, aplicarea informațiilor interdisciplinare în acțiuni utilitare, în generalizări și abstractizări, transferul cunoștințelor dintr-un domeniu în altul.

Capitolul 4

Joc didactic- Factor de dezvoltare

4.1. Valențele formative ale jocului didactic

Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de către marea majoritate a pedagogilor din lume. Jocul este prin urmare activitatea dominantă a copilăriei.

Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale diferă de la o perioadă de vârstă la alta.

Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplinește mai multe funcții cognitive sau formativ- educative, mai târziu funcțiile sale devin de recreere și reconfortare fizică și psihică.

Trecerea de la o perioadă de dominație a unei activități la alta se realizează în mod treptat într-o perioadă destul de îndelungată de timp și care nu presupune excluderea uneia și includerea bruscă prin alta, ci dimpotrivă, coexistă cele două forme de activitate printr-o armonioasă îmbinare ce înlocuiește de la o etapă la alta fără praguri și obstacole.

Asemenea forme de trecere de la joc la învățătură sunt jocuri didactice după cum forma de trecere de la învățătură la muncă este concretizată în activitatea de pregătire tehnico- aplicativă.

Jocul didactic are un rol bine definit în planul de învățământ al instituțiilor preșcolare, determinat de faptul că pe măsură ce copilul își însușește, pe baza experienței sale de viață, cât și pe alte căi, o serie de cunoștințe, de priceperi și de deprinderi, rolul său crește în vederea acumulării altora superioare.

Prin urmare jocurile didactice au drept scop, pe de o parte instruirea copiilor într-un anumit domeniu, al cunoașterii, iar pe de altă parte, sporirea interesului pentru activitatea respectivă.

Eficiența jocului depinde de cele mai multe ori de modul în care educatoarea știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a copiilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri.

Valoarea jocului nu se restrânge numai la atât. În mare parte jocul didactic influențează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor.

De exemplu prin jocurile, ,spune cum se face?'', ,,cine face așa?'' este antrenat analizatorul auditiv și se contribuie în special la dezvoltarea auzului fonematic.

Prin joc copilul învață cu plăcere, devine mai interesat față de activitatea ce se desfășoară. De exemplu prin jocurile, loto, mozaic, domino, copilul analizează obiectele, diferențiază corect tipurile geometrice, culorile principale și complementare.

Prin alte jocuri învață să cunoască formele și dimensiunile obiectelor: ,,caută obiectele cu aceeași formă'', spune-mi unde pot locui''.

Comparând obiectele după dimensiunile lor, copilul învață să cunoască dimensiunile de lungime, lățime, mărime, grosime. b#%l!^+a?

Jocurile didactice au o importanță deosebită pentru stimularea gândirii preșcolarului, datorită cerințelor de rezolvare independentă și creatoare a problemelor pe care le pun în fața copilului.

Prin sarcina didactică pe care o au de rezolvat copiii sunt supuși unui proces de activizare a gândirii.

Comparând obiectele, copiii trebuie să le grupeze după trăsăturile lor. În timpul jocului copiii sunt ajutați prin întrebări, se exprimă logic, corect, coerent.

În consecință, datorită unor întârzieri sau defecțiuni în vorbirea copiilor, la intrarea lor în grădiniță diferențele semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sensibile.

Așa că unul din obiectivele majore ale învățământului preșcolar în actualele condiții îl constituie acela al omogenizării relative, a dezvoltării limbajului copiilor, în așa fel încât la intrarea lor în școala primară copiii să posede noțiunile strict necesare însușirii cunoștințelor de bază.

Respectarea regulilor jocului educă la copiii simțul de răspundere, onestitate, comportament și atitudinii corecte pentru a nu intra în conflict cu colectivul de copiii.

De asemenea,,primii pași'' în matematica modernă sunt favorizați de utilizarea frecventă în grădiniță a jocului didactic matematic. b#%l!^+a?

Jocurile logico- matematice pot fi folosite cu eficiență în orice moment al programului, dar important este ca ele să-și păstreze caracterul de joc pentru copiii, să trezească interesul pentru munca independentă, să-l facă să lucreze cu plăcere, să producă o stare afectivă deosebită.

Jocurile muzicale se apropie prin structură de jocurile didactice incluzând sarcini specifice. În funcție de conținutul său, de reguli, de desfășurare, jocurile muzicale pot fi grupate astfel:

jocuri muzicale care se desfășoară după versuri ce constau în redarea ritmică a unor sunete, ritmul fiind marcat prin bătăi din palme, tobe sau prin mers asociat cu bătăi din palme;

jocuri muzicale care se desfășoară după o melodie cunoscută, cuprinzând mișcări foarte variate, executate după muzică, în funcție de caracterul acesteia;

jocuri de recunoaștere care constau în identificarea unui cântec, a unui fragment dintr-o melodie sau joc cu cântec și se desfășoară după anumite reguli stabilite dinainte întocmai de jucători;

jocuri muzicale care se desfășoară potrivit sarcinii sau comenzii primite, constând în executarea unei mișcări după muzică în funcție de comanda dată de educatoare;

Majoritatea pedagogilor recunosc rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative, subliniind faptul că această activitate dominantă în copilărie se manifestă diferit pe scara vârstelor. Vârsta preșcolară este vârsta jocului. Din activitatea de fiecare zi a copilului, jocul (din latinescul jocus = glumă, apropiat de ludus = amuzament, joc) ocupă, evident, locul preferat. Jucându-se, el își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitatea înconjurătoare.

Pentru copil, aproape orice activitate este joc. Jocul este munca lui, este binele, este datoria, este idealul vieții. ,,Jocul este singura atmosferă în care ființa psihologică a copilului poate să respire și, în consecință, poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil și nu ne putem imagina copilărie fără râsetele și jocurile sale” (Edouard Claparede, 1976). Jocul, în opinia Ursulei Șchiopu, stimulează creșterea capacității copilului de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, având funcția de mare și complexă școală a vieții.

Jocul didactic este definit ca ansamblu de acțiuni și activități care, pe baza bunei dispoziții și a deconectării, realizează obiective instructiv-educative bine precizate.

Folosirea jocului didactic în procesul de învățământ, face ca orice copil să învețe cu plăcere, să devină interesat de activitatea ce se desfășoară, face ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoși, să capete mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și tenacitate în răspunsuri. Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, cu buna dispoziție și cu bucuria, urmărește obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului. Inclus în activitatea didactică, elementul de joc impune acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietăți activității intelectuale și o stare de bună dispoziție, de divertisment și destindere, ceea ce previne apariția oboselii și plictiselii.

Jocul didactic este un tip de joc prin care cadrul didactic consolidează, precizează și verifică ansamblul de cunoștințe predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor.

Jocurile didactice se realizează în cadrul activităților instructiv-educative din grădiniță și stimulează competitivitatea, dar și lucrul în echipă, dezvoltându-le copiilor spiritul de întrajutorare, de cooperare, dar și de atașament față de echipa din care fac parte. Prin acest tip de jocuri copilul își dezvoltă potențialul biopsihic, își dezvoltă spiritul de observație, își cultivă flexibilitatea gândirii, inventivitatea, inițiativa. Prin caracterul lui practic, jocul mijlocește cunoașterea directă a lumii, și mai b#%l!^+a?ales, contribuie la formarea unor deprinderi trainice, trăsături complexe de caracter, convingeri, intense trăiri emoționale.

Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este faptul că îmbracă învățarea în haina ludicului și asigură un pronunțat caracter formativ. Prin folosirea jocurilor didactice în desfășurarea activităților din grădiniță se realizează importante sarcini formative ale procesului de învățământ :

dezvoltarea spiritului de inițiativă și independență în muncă;

spiritul de echipă;

dezvoltarea spiritului imaginativ, creator și de observație ;

dezvoltarea atenției;

dezvoltarea disciplinei și spiritului de ordine în desfășurarea unei activități;

formarea deprinderilor de lucru corect și rapid;

asigurarea însușirii mai rapide, mai temeinice, mai accesibile și mai plăcute a cunoștințelor.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învățământul condiționează, precizează și chiar verifică cunoștințele copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, le pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Jocul didactic îmbină eficient atât elemente specifice recreerii, cât și elemente de acumulare intelectuală. Cele două obiective prioritare ale învățământului preșcolar – instrucția și educația – se b#%l!^+a?realizează și prin activitatea de joc, care contribuie la atingerea performanțelor formativ-educative. Eficiența jocului este cu atât mai mare cu cât se realizează o concordanță perfectă între procesul de cunoaștere, cel de învățare și acțiunea de joc.

Jocul didactic îndeplinește funcții importante:

Funcția cognitivă – jocul didactic este o cale de acces către cunoașterea adevărurilor științifice și a procedurilor de acțiune. El reprezintă pentru copii un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi cunoștințe, de formare de structuri cognitive și de strategii operatorii.

Funcția motivațională – în măsura în care jocul didactic reușește să facă mai atractivă activitatea instructiv-educativă din grădiniță, reușește să suscite curiozitatea epistemică, să amplifice satisfacțiile, el devine implicit și un factor motivațional foarte util, de potențare a energiilor copilului.

Funcția formativ-educativă – jocurile didactice posedă calități transformatoare în măsura în care supun exersării și dezvoltării diversele funcții psihice ale copiilor, în măsura în care contribuie la formarea unor deprinderi intelectuale și structuri cognitive, a unor noi convingeri și sentimente, aptitudini și atitudini, capacități și comportamente, calități personale și trăsături caracteriale.

Funcția de socializare – A socializa înseamnă a transforma un individ dintr-o ființă asocială într-o ființă socială, inculcându-i moduri de gândire, simțire, acționare. Una dintre consecințele socializării prin jocul didactic este stabilizarea normelor de comportament astfel dobândite. Această interiorizare a normelor și valorilor permite, de asemenea, însușirea regulilor sociale și creșterea solidarității dintre membrii grupului.

Funcția organizatorică – jocurile didactice permit o bună planificare a timpului cadrului didactic și al copilului. În joc toți copiii devin activi, acțiunile fiind jalonate și controlate prin reguli.

Jocul asigură climatul psihologic cel mai favorizant pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. „Atitudinea de joc” sau „spiritul de joc” în concepția lui J. Bruner exercită o influență benefică asupra adaptabilității copilului preșcolar la mediu.

Inserția jocului didactic în activitățile din grădiniță nu este o problemă formală, ci presupune o cunoaștere științifică a problemei, didactic și metodic. De seriozitatea proiectării activității de joc depinde succesul acțiunii de învățare în învățământul preșcolar și chiar școlar. Jocul bine ales stimulează inițiativa, spiritul de organizare, creativitatea.

Jocul didactic este un mijloc de pregătire a copiilor pentru școală, deoarece satisface în mod optim nevoia de activitate a copilului, îi oferă noi cunoștințe, stimulându-i gândirea, memoria, imaginația, atenția, vorbirea, spiritul inventiv. Jocul didactic este una dintre formele jocului și este, totodată, un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la învățare, deoarece îmbină ludicul cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități de cunoaștere. Jocurile didactice oferă un cadru prielnic pentru învățarea activă, participativă, stimulând inițiativa și creativitatea preșcolarului. Obiectivele educaționale vor fi mai bine realizate prin intermediul jocului, deoarece prin natura sa jocul cuprinde o motivație intrinsecă, mobilizând resursele psihice ale copiilor, asigurând participarea, captând interesul, angajând afectiv și atitudinal.

Datorită conținutului și modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregii clase, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează și dezvoltă deprinderi practice elementare și de muncă organizată. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului ca și a spiritului de independență, a perseverenței, a spiritului colectiv și a altor calități de voință și caracter. În joc copiii învață să se ajute unii pe alții, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze obiectiv succesele altora.

Jocul didactic este propus, organizat și condus de către educatoare, în scopul realizării unor sarcini didactice precise. Există o mare varietate de jocuri didactice, inspirate din jocurile spontane ale copiilor, dar urmărind obiective intelectuale, motrice, de socializare, de reactualizare a unor cunoștințe însușite sau de exersare a unor deprinderi.

Jocurile didactice reprezintă o formă de învățământ accesibilă, plăcută și atractivă, ce corespunde particularităților psihice ale copiilor preșcolari. Utilizând jocul ca activitate didactică, educatoarea b#%l!^+a?apare din ce în ce mai puțin ca sursă a cunoașterii și din ce în ce mai mult ca arbitru al activității de cunoaștere și formare a copiilor. Ea nu mai este în fața grupului, ci în interiorul său, face parte din acesta, și are datoria să-i asigure activitatea eficientă. De fapt, adevărata misiune a oricărui educator este aceea de a-l învăța pe copil să se lipsească de el, să se descurce singur. Condiția reușitei ține de corelația conținut-scop, de accesibilitatea sarcinilor, de stabilirea atentă a regulilor. Astfel, copilul este dirijat „miraculos” de la joc la învățătură. Jocul ca formă de activitate instructiv-educativă asigură un cadru organizatoric inedit, asemănător lecției din învățământul primar.

Un joc didactic este alcătuit din:

obiective;

conținut;

sarcina didactică;

elemente de joc;

regulile jocului;

acțiunea de joc. b#%l!^+a?

Ca orice activitate organizată cu copiii, jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenție, pentru a asigura buna lui desfășurare și, mai ales, pentru ne asigura că finalul lui va fi o reușită. Dintre măsurile prealabile luate în acest sens le precizăm pe cele mai importante:

planificarea judicioasă a jocurilor didactice, ținând cont de tematica propusă de programă;

cunoașterea amănunțită a jocului didactic planificat;

raportarea jocului la particularitățile de vâstă și individuale ale copiilor;

întocmirea unei schițe de proiect cu principalele obiective urmărite, precum și cu strategia aleasă;

pregătirea grupului de copii.

Momentele jocului didactic sunt următoarele:

introducerea în joc (discuții pregătitoare);

anunțarea titlului jocului și a obiectivelor urmărite;

prezentarea materialului;

explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

fixarea regulilor (jocul de probă);

executarea jocului de către copii;

complicarea jocului, introducerea unor noi variante;

încheierea jocului (evaluarea conduitei individuale sau de grup).

Educatoarea asigură un climat psihologic și social de manifestare și de dezvoltare a micilor preșcolari pe primele trepte ale școlarității. Această formă de activitate, dominantă în grădiniță, are o încărcătură pedagogică modernă, conferită de ideea jocului pur, dar și de armonizarea cu orientările metodologice noi. Spiritul jocului este promovat în procesul educației. Prins în joc, preșcolarul este obligat să acceadă la metodele și căile accesibile lui de cunoaștere, începând să achiziționeze orice cunoștințe de care are nevoie.

Datorită conținutului și modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregii clase, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează și dezvoltă deprinderi practice elementare și de muncă organizată. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului ca și a spiritului de independență, a perseverenței, a spiritului colectiv și a altor calități de voință și caracter. În joc copiii învață să se ajute unii pe alții, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze obiectiv succesele altora.

Jocul didactic este propus, organizat și condus de către educatoare, în scopul realizării unor sarcini didactice precise. Există o mare varietate de jocuri didactice, inspirate din jocurile spontane ale copiilor, dar urmărind obiective intelectuale, motrice, de socializare, de reactualizare a unor cunoștințe însușite sau de exersare a unor deprinderi.

Jocurile didactice reprezintă o formă de învățământ accesibilă, plăcută și atractivă, ce corespunde particularităților psihice ale copiilor preșcolari. Utilizând jocul ca activitate didactică, educatoarea apare din ce în ce mai puțin ca sursă a cunoașterii și din ce în ce mai mult ca arbitru al activității de cunoaștere și formare a copiilor. Ea nu mai este în fața grupului, ci în interiorul său, face parte din acesta, și are datoria să-i asigure activitatea eficientă. De fapt, adevărata misiune a oricărui educator este aceea de a-l învăța pe copil să se lipsească de el, să se descurce singur

Eficiența jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care educatoarea știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a copiilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri. Rolul și importanța jocului didactic constau în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității elevului. Jocul didactic este un important mijloc de educație care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului.

În concluzie, putem afirma că toate jocurile didactice desfășurate în scoala influențează pozitiv asupra laturii intelectuale, expresia întregii personalități a copilului, fiind unul din mijloacele importante de pregătire a copilului în vederea integrării în școală.

Capitolul 5

Metodologia cercetării

În anul școlar 2013- 2014 am organizat o cercetare practică ameliorativă, care a pus în valoare rolul jocului didactic în formarea competențelor la școlar.

5.1. Scopul cercetării- Identificarea și precizarea locului și rolului jocului didactic în stimularea comunicării orale a școlarilor, ca formă de activitate în grădiniță și ca metodă de predare-învățare-evaluare, găsirea și evidențierea celor mai eficiente strategii didactice de valorificare a valențelor instructiv-formative ale jocului didactic de educare a limbajului.

5.2. Obiectivele cercetării:

O1: evaluarea obiectivă a cunoștințelor, capacităților proceselor cognitive, priceperilor, deprinderilor, abilităților de comunicare dobândite de școlari până la clasa a IV a;

O2: înregistrarea, compararea și interpretarea rezultatelor obținute la probele inițiale, formative și sumative, urmărind evidențierea progresului realizat de școlari; b#%l!^+a?

O3: utilizarea la grupul experimental, în mod constant, a unor strategii variate, atractive, bazate pe jocul didactic, ca factor detrminant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora;

O4: valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare.

5.3 Ipoteza cercetării- Dacă jocul didactic este considerat activitate de bază în stimularea comunicării la clasa 1, fiind integrat și utilizat preponderent în toate tipurile de activități de educare a limbajului (activități comune, alese, pe arii de interes și recreative), atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare-învățare-evaluare, atunci capacitățile de comunicare ale școlarilor mari se formează și se dezvoltă într-un ritm mai rapid, cu o motivație sporită, asigurând îmbunătățirea rezultatelor școlarilor.

5.4 Eșantionul a fost alcătuit din grupa de școlari în număr de 21 copii de la Scoala Nr.2 Rm.Sărat, județul Buzău și părinții acestora.

Copiii au avut vârste cuprinse între 4 și 6-7 ani, iar în ceea ce privește componența, aceasta este următoarea: 12 fete și 9 băieți care provin din medii socio- economice și culturale diferite( 10 copiii au părinții muncitori în confecții, 4 părinți sunt șomeri, 2 sunt șoferi,1 profesor, 4 plecați în străinătate).

5.5. Metodele cercetării

METODA OBSERVAȚIEI – constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului sau grupului în condiții obișnuite cotidiene.

Dintre diversele forme de observație am ales observația participativă care mi-a permis investigarea aspectelor propuse pe parcursul activității mele didactice la clasa atât în cadrul activităților pe domenii experențiale cât și în cadrul jocurilor și activităților alese. Această variantă a conferit demersurilor investigative o mai mare obiectivitate, copiii comportându-se în mod firesc ca în orice activitate.

După conținutul investigat observația a fost una selectivă, întrucât m-au interesat numai comportamentele influențate de joc.

Această metodă a fost utilizată pe pacursul întregii cercetări, atât ca metodă de sine stătătoare cât și ca intervenție în cadrul celorlalte metode.

În general calitatea datelor oferite de observație depinde de precizia și concretețea scopului, de rigozitatea planului, de adecvarea tehnicilor și instrumentelor utilizate, precum și de priceperea cercetătorului de a analiza și sintetiza materialul, de a identifica esențialul, de obiectivitatea lui.

Toate datele au fost înregistrate într-un protocol. Protocolul a inclus următoarele elemente: manifestarea comportamentală sesizată, data și ora în care s-a realizat observația, locul în care s-a manifestat respectivul comportament, starea intelectuală și emoțională a observatorului, concluzii parțiale.

METODA CONVORBIRII . Dintre variantele ei am folosit convorbirea

semistandardizată care pe lângă întrebările fundamentale adresate tuturor copiilor, a inclus și întrebări intermediare generate de contextul respectiv .

Succesiunea întrebărilor a fost una flexibilă. Atitudinea deschisă a cercetătorului, familiaritatea lui față de copil, faptul că școlarii cunoșteau statutul de cadru didactic al cercetătorului a permis acestora să răspundă liber, original la întrebările puse, să exprime stările trăite pe parcursul activităților desfășurate și a convorbirii propiu-zise și chiar să pună intrebări.

Pentru noi au fost importante nu numai răspunsurile la întrebările propuse, ci și reacțiile verbale și nonverbale ale copiilor.

METODA ANALIZEI PRODUSELOR urmărește în general modul în care se concretizează în lucrări practice, mecanismele psihice integrate și integratoare ca și cunoștințele copilului .

Prin această metodă pot fi apreciate deprinderile, imaginația, reprezentările, spiritul de observație, gradul de mobilizare, calitățile psiho-motrice, gustul estetic.

Din varietatea de produse realizate de școlari noi ne-am oprit asupra desenelor, produselor modelate din diferite materiale, și fiselor de evaluare la activitățile de educare a limbajului și activități matematice.

METODA ANCHETEI este folosită în studierea atitudinilor, sentimentelor, convingerilor, opiniilor unui grup de oameni. Se relizează prin chestionar sau prin interviu.

Cercetătorul este interesat atât de răspunsurile semnificative cât si de răspunsurile comune grupului investigat.

În cercetarea noastră am folosit un chestionar pentru părinții care a fost completat individual, acasă, după ce au fost prezentate fiecărui părinte în parte obiectivele urmărite. b#%l!^+a?

Din variantele de chestionare am ales chestionarul în evantai, oferind părinților posibilitatea să aleagă din mai multe variante pe cea care li s-a părut cea mai potrivită.

EXPERIMENTUL reprezintă declanșarea intenționată a unui fenomen în desfășurarea căruia se intervine cu anumite schimbări ale variabilelor.

Se urmărește nu numai observarea modului de desfășurare a fenomenului ci și identificarea interacțiunilor, a factorilor care influențează caracteristicile fenomenului. În pedagogie se folosește experimentul natural realizat în condiții educaționale reale.

În cercetarea mea am optat pentru experimentul pedagogic. Pentru eșantionul

experimental am gândit și aplicat în cadrul fiecărei teme și subteme strategii didactice centrate pe joc. Aceste strategii au fost utilizate la toate activitățile, dar noi am înregistrat și interpretat

rezultatele obținute la activitățile de educare a limbajului și cele cu conținut matematic de sine

stătătoare, precum și la cele integrate care au fost incluse în cele menționate mai sus.

5.6. CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ

“Nu toți educatorii pot să ajungă la calitatea de cercetător în sensul științific al termenului, dar o activitate de căutare a noi soluții pentru activitatea curentă realizează orice dascăl care se respectă”(Rodica Mariana Niculescu)

5.7. Planul cercetării

Cercetarea a cuprins trei etape distincte:

Etapa constatativă- (pretest)- au fost recoltate datele de start, pe bază de observații, probe de control, teste, conturându-se nivelul de cunoștințe și deprinderi, existent în momentul inițierii experimentului, în grupa mare.

Etapa experimentală –etapa fundamentală, cu caracter instructiv/ formativ, în care a fost introdusă variabila independentă/modalitatea nouă de lucru (conținut, metode, tehnici, forme de organizare).

Etapa finală – o etapă de control, în care au fost evaluate rezultatele: datele finale au fost raportate la datele de start, pentru a testa relevanța diferențelor obținute și evoluția copiilor.

5.8. Rezultatele cercetării

Experimentul pedagogic s-a desfășurat în perioada 1.09.2013 – 31.05.2014, fiind implicați copiii de la clasa 1 de la Scoala. Nr.2 Rm.Sărat.

ETAPA CONSTATATIVĂ

Această etapă s-a desfășurat la începutul grupei mare, în perioada 1-30 septembrie 2013, urmărindu-se determinarea nivelului cunoștințelor de limbaj, al capacităților de cunoaștere și comunicare orală ale copiilor incluși în cercetare. Etapa a constat în aplicarea a trei probe de evaluare, cu conținut variat, sub formă de jocuri-exercițiu, orale și scrise, centrate pe următoarele conținuturi:

1.gradul de cunoaștere și operare cu elementele componente ale unor structuri gramaticale: „propoziția”, „cuvântul”, „silaba”, „sunetul”;

2. exprimarea gramaticală corectă;

3. nivelul vocabularului.

Toate probele au precizate unitatea de conținut, obiectivele de referință, operaționale, itemii și descriptorii de performanță.

PROBA DE EVALUARE

UNITATEA DE CONȚINUT: exprimarea gramaticală corectă.

JOC DIDACTIC : ,,Caseta cu surprize’’

Scop:

• consolidarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe și dezvoltarea acuității auditive.

Obiective operaționale:

• să despartă în silabe corect (în gând) cuvântul care denumește obiectul ales;

• să completeze cuvântul cu silaba (silabele) care lipsește (lipsesc);

• să rostească cu voce tare prima silabă a cuvântului;

• să spună și alte cuvinte care încep cu aceeași silabă. b#%l!^+a?

Sarcini didactice:

• alegerea unui jeton reprezentând un obiect și descrierea acestuia, stabilind categoria din care face parte;

• identificarea silabei cu care începe cuvântul care denumește obiectul reprezentat pe jeton;

• ghicirea cuvântului prin completarea silabelor nerostite din cuvânt;

• găsirea cât mai multor cuvinte care încep cu aceeași silabă ca a cuvântului ghicit;

• ghicirea denumirii unui obiect după zgomotul pe care acesta îl face.

Reguli de joc:

• copiii sunt chemați, pe rând, la masă, unde se află cutia numită „Case
ta cu surprize’’, de unde aleg un jeton pe care-l văd numai ei;

• copilul numit de mine descrie obiectul, rostește doar prima silabă, ceilalți copii trebuind să ghicească obiectul descris. Apoi, copiii închid ochii, iar eu scot un obiect din „Caseta cu surprize". Copiii trebuie să ghicească obiectul după zgomotul produs.

Elemente de joc:

• ghicire, surpriză, mișcare.

Material didactic:

• cutie în care se pun diverse obiecte, numită „Caseta cu surprize";

• jetoane pe care sunt desenate lucruri și ființe din diverse categorii: animale, fructe, legume, mobilă, îmbrăcăminte, unelte etc.;

• obiecte ce produc diferite zgomote: chei, clopoțel, sticlă, pahar, hârtie,
tablă;

• fișe de muncă independentă etc.

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt așezați în semicerc în fața „Casetei cu surprize". Îi chem, pe rând, pentru a alege un jeton din „Caseta cu surprize". Copilul desemnat alege un jeton și, fără să-l arate celorlalți, descrie ceea ce vede în imagine, stabilește categoria din care face parte obiectul reprezentat și rostește prima silabă a cuvântului care denumește obiectul. Ceilalți copii trebuie să ghicească cuvântul, completându-lcu restul silabelor (de exemplu: pe jeton este reprezentată o mașină. Copilul o descrie ca mijloc de transport cu patru roți, motor, volan si denumirea începe cu silaba ma-). După ghicirea cuvântului, copiii sunt antrenați să spună și alte cuvinte care încep cu aceeași silabă (de exemplu: ma-să, ma-ca-ra, ma-ză-re, ma-re, ma-ga-zin).

În ultima secvență a jocului, copiii trebuie să închidă ochii, eu produc un zgomot, de exemplu: rup o hârtie sau mototolesc o hârtie, sun un clopoțel sau niște chei, lovesc o sticlă etc. Copiii ghicesc obiectul care a produs zgomotul respectiv.

Variantă:

Copiii ascultă zgomote înregistrate pe casetă audio; trebuie să ghicească obiectele care fac acele zgomote. Apoi trebuie să formuleze o propoziție în care spun ceva despre acele obiecte. Trebuie să despartă în silabe al doilea sau ultimul cuvânt.

În încheierea activității, le distribui copiilor fișe pe care sunt desenate obiectele care au fost folosite, ei trebuind să le coloreze. După terminarea acestei acțiuni, copiii fac un exercițiu de mișcare și reproduc onomatopee (de exemplu: mimează zborul păsărilor și reproduc ciripitul lor).

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

Prezentarea sintetică a rezultatelor evaluării la proba prezentată, în etapa constatativă

ETAPA EXPERIMENTALĂ

În această etapă, am promovat o manieră de lucru agreabilă și atractivă, sub semnul jocului, îmbinând metodele intuitive cu cele verbale, strategii activ-participative, integrând jocurile didactice în activități inter și transdisciplinare, selectând jocuri interesante, atractive.

JOCURI DIDACTICE PENTRU CULTIVAREA EXPRIMĂRII CORECTE

JOC DIDACTIC : ,,Al (a, ai, ale) cui este (sunt)?”

Scop:

• dezvoltarea capacității de a utiliza logic cuvintele.

Obiective operaționale:

• să denumească obiectele reprezentate în imaginea de pe jeton;

• să aleagă și alte imagini de obiecte (ființe si lucruri) care fac parte din aceeași categorie, stabilită anterior;

• să asocieze logic unui cuvânt spus de mine, un alt cuvânt ales de
el;

• să formuleze propoziții corecte cu cele două cuvinte asociate logic.

Sarcini didactice :

• gruparea imaginilor în funcție de categoria din care fac parte;

• asocierea logică a unor cuvinte.

Reguli de joc :

• copiii aleg dintre jetoanele primite pe cele corespunzătoare categoriei

cerute, motivând acțiunea;

• copiii descoperă greșeala de pe fișa primită, eliminând-o (motivează

acțiunea);

• copiii răspund prompt la cerința educatoarei, (medic, profesor, zidar)
găsind denumiri de lucruri asemănătoare.

Elemente de joc :

• surpriză, mișcare, aplauze, ghicire.

Material didactic :

• jetoane cu imagini reprezentând obiecte;

• un panou pentru afișare;

• fișă de muncă independentă;

• creioane;

• minge.

Desfășurarea jocului :

Fiecare copil primește trei-patru jetoane din diferite categorii (de exemplu: foarfecă, mănuși, centimetru). Așez pe panou un jeton. Copiii recunosc imaginea și o denumesc, stabilind și categoria din care face parte obiectul sau ființa reprezentată. La cererea mea, toți copiii care au imagini cu obiecte din categoria stabilită vor ridica jetonul. Pornesc de la noțiuni cu care copiii operează permanent: ciocan, greblă, mănuși, creion, găleată, foarfecă etc., mergând spre noțiuni mai rar folosite și cu sferă mai largă de cuprindere: stetoscop, cancioc, seringă.

Variantă

Copiii lucrează pe fișe individuale. Ei trebuie să descopere si să elimine imaginea care nu face parte din categoria de obiecte dată.

În a doua secvență a activității va avea loc un exercițiu de educare a limbajului. Pronunț un cuvânt (ce poate fi substantiv, verb, adjectiv, adverb), iar copiii îl asociază cu un altul, ales de ei, pe care îl consideră potrivit.

Exemplu

Le cer copiilor să motiveze asocierea făcută și să construiască propoziții cu aceste cuvinte.

În încheierea activității, copiii vor desfășura un joc distractiv denumit ,,Meseriile’’.

b#%l!^+a?

Preșcolarii sunt familiarizați cu unele noțiuni gramaticale, fără a le defini, prin jocuri ca: ,,Eu spun una, tu spui multe’(sau invers), ,,Ieri, azi, mâine”, ,,Băiat – fată”, ,,Cine face, ce face?”, ,,Găsește cuvintele potrivite”, ,,Lanțul însușirilor”, „Completează ce lipsește!”, „Lauda merelor”etc. – numărul substantivelor, timpurile verbului, genurile substantivelor, subiectul și predicatul propoziției, adjectivul, pronumele.

ETAPA FINALĂ

Etapa finală s-a desfășurat în perioada 1-31 mai 2013, și a constat în aplicarea a trei probe de evaluare, pornind de la cele din etapa constatativă, dar adăugând elementele noi de conținut transmise, precum și un grad sporit de dificultate.

PROBA DE EVALUARE

UNITATEA DE CONȚINUT: Aspecte lexicale și sintactice

JOC DIDACTIC: ,,Ce știm despre profesii?’’

Scop:

• dezvoltarea deprinderii de a verbaliza acțiuni caracteristice unor meserii.

Obiective operaționale:

• să recunoască meseriile, prin ghicire, pe baza unei scurte descrieri;

• să asocieze imaginea meseriei cu imaginea uneltelor necesare în desfășurarea ei;

• să spună cuvinte ce exprimă acțiuni (verbe) pe care omul le îndeplinește în meseria respectivă;

• să formuleze propoziții despre meseriile reprezentate în imagini.

• să interpreteze corect un cântec adecvat temei, respectând linia melodica și versurile.

Sarcini didactice:

• denumirea meseriilor pe baza ghicitorilor și așezarea pe panou a imaginii simbol a meseriei;

• asocierea meseriei cu imagini ce reprezintă unelte necesare acestor meserii;

• găsirea cât mai multor cuvinte ce arată acțiunile specifice unei meserii și numirea produselor rezultate din aceste meserii.

Reguli de joc:

• copiii ascultă cu atenție ghicitoarea, apoi la semnul meu copilul indicat denumește meseria despre care este vorba și așază pe panou imaginea simbol;

• alt copil alege imaginile ce reprezintă uneltele necesare și le pune în dreptul imaginii corespunzătoare;

• enumeră cât mai multe acțiuni (verbe) ce se pot executa în meseria respectivă.

Elemente de joc:

• ghicire, surpriză, mișcare.

Material didactic:

• ghicitori;

• jetoane reprezentând diferite meserii și imagini cu uneltele corespunzătoare;

• un panou pentru afișarea jetoanelor.

Desfășurarea jocului:

Jocul se desfășoară în activitățile alese de copii în grupuri mici. În prima secvență a jocului valorific cunoștințele copiilor referitoare la diferite meserii. Pe baza elementelor din ghicitoare, copiii deduc numele meseriei, apoi așează pe panou imaginea simbol. În dreptul acelei imagini, vor așeza imagini cu uneltele corespunzătoare.

Copiii alcătuiesc propoziții refritoare la meseriile indicate, pe baza imaginilor afișate pe panou. Vor mima acțiuni specifice unor activități.

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

Tabel redând frecvența pentru probele de evaluare din etapa finală

Tabel redând frecvența pentru probele de evaluare din etapa constatativă

și etapa finala

5.9. Concluziile cercetării

În urma experimentului desfășurat s-au desprins mai multe concluzii:

• obiectivele cercetării au fost realizate;

• ipoteza conform căreia dacă jocul didactic este integrat și utilizat preponderent în toate tipurile de activități de educare a limbajului (activități comune, alese, pe arii de interes și recreative), atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare-învățare-evaluare, capacitățile de comunicare ale preșcolarilor mari se dezvoltă într-un ritm mai rapid, cu o motivație sporită, asigurând îmbunătățirea rezultatelor școlarilor, a fost pe deplin confirmată.

• limbajul copiilor a înregistrat modificări cantitative și calitative însemnate, atât în ceea ce privește latura instructivă, cât și cea formativă.

Propuneri:

* sintetizarea celor mai interesante poezii-rimate, ghicitori-antonime, poezioare folosite pentru exersarea diverselor sunete etc., utilizate pe parcursul acestui studiu și realizarea unei miniculegeri, adresată colegelor, părinților, pentru „biblioteca grupei” și „minibiblioteca” copiilor.

* publicarea ritmică în revista grădiniței a celor mai interesante probe de evaluare, jocuri didactice aplicate.

Motto:

,,Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învățăm cum să se adapteze “ . (Maria Montessori)

CONCLUZII

În prezenta lucrare am arătat importanța pe care o reprezintă evoluția jocului în activitatea copilului școlar.

Lucrarea a reprezentat un studiu asupra influenței jocului, în dezvoltarea copilului a vârsta preșcolară. Obiectivele urmărite pe tot parcursul lucrării au fost atinse, am venit în întâmpinarea lor atât cu argumente de ordin teoretic cât și metodologic. De asemenea, această lucrare a încercat să ofere o vedere de ansamblu asupra copilăriei.

Jocul ne permite să urmărim multilateral copilul, în același timp în viața sa motorie, afectivă, socială și morală.

În urma acestei cercetări, analizând grupul de copii prin prisma unui test am aflat foarte multe despre fiecare copil în parte ,,cât?, unde?, cum?, ce?, cu cine se joacă?’’. Astfel, cunoscându-i mai bine, atât în ceea ce privesc dorințele cât și nevoile lor, am să încerc în următoarea mea activitate să le îndeplinesc cât este posibil unele dintre doleanțele exprimate de ei în test, să facilitez întemeierea unor relații interpersonale mai trainice și mai puternice și mai ales includerea în grupul de copii și pe acei copiii respinși din diferite motive, iar acest lucru se poate realiza cel mai ușor prin joc.

Perioada de sase-zece ani este foarte importantă în formarea personalității copilului, fiind treapta de bază a ,,eu-lui’’ cognitiv, afectiv-motivațional și volitiv caracterial.

Prin intrarea copilului în scoala, sfera relațiilor interpersonale se extinde, școlarul devine obiectul unor variate influențe, mai complexe și mai bine organizate. Prin conținutul lor, dar și prin formele de organizare, activitățile de toate felurile din scoala au un rol important în b#%l!^+a?dezvoltarea acestor relații bazate pe normele de comportare corespunzătoare.

Între aceste activități, ponderea cea mai mare o au jocurile, deoarece ele dau posibilitatea valorificării modului de înțelegere a relațiilor sociale, a transformărilor și aplicării în forme variate a acestuia în viața de zi cu zi.

Prin joc se îmbunătățește viața afectivă și cognitivă a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se formează priceperi, deprinderi de muncă fizică și intelectuală, se dezvoltă procesele psihice.

Din îmbinarea rațională a jocului cu elemente ale învățării se produc însemnate schimbări în natură și în structura proceselor psihice.

Practicarea jocului în scoala în condiții cât mai bune de timp, spațiu și mai ales de îndrumarea pedagogică, contribuie la finalizarea în mod corespunzător a funcției social -educative a grădiniței.

Jocul este o activitate de tip fundamental, cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate propie copilului, rezultat al interferenței dintre factorii bio-psiho-sociali. Cu ajutorul acestuia am reușit să creez o legătură cât mai strânsă între copil și mediul social.

Consider că prin joc dezvoltarea intelectuală este puternic influențată, în sensul dobândirii de noi cunoștințe pe de o parte și a diversificării acțiunilor mintale pe de altă parte.

Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităților de creeare a unor sisteme de imagini generalizate despre obiecte și fenomene, posibilitatea de a opera mental cu reprezentări după modelul acțiunilor concrete cu obiectele în timpul jocului.

Pătrunderea copiilor în universul raporturilor de conviețuire a oamenilor se realizează tot prin intermediul jocului. Am observat că prin aceste jocuri copiii capătă simțul răspunderii, învață să respecte unele reguli obligatorii, i se formează conștiința, i se educă simțul estetic, se inițiază în tainele frumosului și învață să îl creeze.

Noi, invatatoarele, avem datoria de a încuraja tendința firească a copiilor, de a practica jocurile specifice vârstei lor, să intervină când e cazul și să contribuie la îmbogățirea conținutului lor, să transforme jocurile individuale în jocuri colective și să mențină interesul de a duce la bun sfârșit jocul început.

Pentru că jocul didactic să dea rezultate, una din condițiile esențiale este buna lui pregătire. Deci oricare ar fi tipul de joc (ca activitate organizată, ca moment al unei lecții, ca metodă), această impune propunătorului respectarea unor cerințe metodice specifice jocului: pregătirea și organizarea clasei pentru joc, explicarea și fixarea jocurilor, urmărirea executării lui de către copii, aprecierea rezultatelor.

În această lucrare am încercat să sintetizez într-un mod cât mai eficient jocul didactic care depinde în cele mai multe cazuri de efectul în care propunătorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știu să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare al copiilor prin întrebări, răspunsuri, indicii, explicații, aprecieri.

Unul dintre cele mai importante roluri ale jocului este acela că el realizează trecerea de la o activitate fundamentală de joc prin perioada preprimară la o treaptă superioară – învățarea.

Ca invatatoare am trăit mulțumirea de a colabora eficient cu familia, determinându-i să aprecieze real scoala ca un factor decisiv în formarea copilului ca om.

Îmi doresc să formez generații de copii bogate din punct de vedere afectiv, capabil de fapte bune față de semenii lor, încât peste ani să pot spune :

,,I-am învățat să fie cu roade darnic pom,

I-am învățat să învețe să fie om.’’

b#%l!^+a?

ANEXE

CHESTIONAR COPII

1. Cât iți place să te joci tu, puțin, mult, foarte mult, toată ziua ?

…………………………………………………………………………………………

2. Unde te joci tu mai mult, acasă sau la scoala?

…………………………………………………………………………………………

3. De ce te joci tu mai multa acasă / scoala ?

………………………………………………………………………………………..

4. De ce te joci mai puțin acasă/scoala?

……………………………………………………………………………………….

5. De-a ce te joci tu acasă /scoala?

……………………………………………………………………………………….

6. Cu cine te joci tu mai mult acasă?

……………………………………………………………………………………….

7. Cu cine te joci tu mai mult la scoala?

……………………………………………………………………………………….

8. De-a ce ți-ar plăcea să te joci tu mai mult la scoala?

……………………………………………………………………………………….

b#%l!^+a?

CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI

Cât se joacă copilul dumneavoastră acasă ?

……………………………………………………………………………………………………

Care din membrii familiei participă mai mult la jocul copilului ?

……………………………………………………………………………………………………

Ce jocuri apar cu regularitate în viața copilului de zi cu zi ?

……………………………………………………………………………………………………

PROIECT DE ACTIVITATE

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului

DENUMIREA ACTIVITĂȚII: Memorizare

TIPUL DE ACTIVITATE : Formare de priceperi și deprinderi

TEMA: ,,Toamna’’ de Demostene Botez

SCOP : * formarea și dezvoltarea unei exprimări orale corecte fonetic, lexical și gramatical ;

* dezvoltarea memoriei logice.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

O1. Să memoreze logic și conștient poezia, pe baza modelului educatoarei si a unei ilustrații;

O2. Să recite corect și cât mai expresiv, respectând intonația, ritmul și pauzele.

O3. Să identifice sensul următoarelor cuvinte : ,,zori’’, ,,roade’’, ,,panere’’, pe baza
explicației date.

METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, recitarea model, exercițiul

MATERIAL DIDACTIC: Ilustrația adecvată temei, păpușa-Zâna Toamnei

MATERIAL BIBLIOGRAFIC: poezia ,,Toamna’’ de Demostene Botez.

PROIECT DE ACTIVITATE

CATEGORIA DE ACTIVITATE : Educarea limbajului b#%l!^+a?

DENUMIREA ACTIVITĂȚII: Joc didactic ,,Cine spune mai repede?’’

TIPUL ACTIVITĂȚII: Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor

TEMA: Propoziția, cuvântul

SCOP: *Consolidarea deprinderii de a alcătui propoziții simple și dezvoltate realizând acordul tre părțile de propoziție.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1. Să denumească obiectele reprezentate pe jetoanele extrase din coșulețul de surprize ;

O2. Să formuleze propoziții simple și dezvoltate;

O3. Să delimiteze cuvintele din propozițiile formulate;

O4. Să reprezinte grafic, pe fișă, propoziția și cuvintele care o compun;

O5. Să execute mișcări ritmice pe baza comenzilor date.

METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, jocul de mișcare.

MATERIAL DIDACTIC: Coșulețe cu jetoane ce reprezintă obiecte specifice anotimpului iarna; ilustrații care redau jocuri și sporturi de iarnă, căciuliță cu surprize (ecusoane reprezentând fulgi, zăpadă), fișe, creioane, flanelograf, fișe de evaluare.

PROIECT DE ACTIVITATE

DOMENIUL EXPERIMENTAL : Domeniul limbă și comunicare

CATEGORIA DE ACTIVITATE : Educarea limbajului

DENUMIREA ACTIVITĂȚII : Convorbire

TIPUL ACTIVITĂȚII : Consolidare-verificare

TEMA : ,,Toamna’’

SCOP : *Consolidarea deprinderii de a alcătui propoziții enumerative, exclamative, interogative, simple și dezvoltate, realizând acordul dintre părțile de propoziție și folosind intonația corespunzătoare

OBIECTIVE OPERAȚIONALE : Pe parcursul și la sfârșitul activității, copii vor fi capabili :

O1. Să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate, de două – patru cuvinte, cu și fără suport intuitiv;

O2. Să transforme cel puțin o propoziție enumerativă în propoziție interogativă sau
exclamativă și să folosească intonația corect ;

O3. Să completeze propoziția rostită de educatoare pentru a o transforma în b#%l!^+a?
propoziție dezvoltată;

O4. Să recite expresiv o poezie despre toamnă.

O5. Să interpreteze corect un cântec despre toamnă respectând linia melodică.
METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea,

jocul.

MATERIAL DIDACTIC: – Coșulețul cu jetoane care reprezintă diferite fructe și legume,

flori, cereale, fenomene ale naturii specifice toamnei;

– legume și fructe (naturale) de toamnă, planșe care înfățișează

aspecte ale naturii și ale muncii specifice toamnei ;

– planșa ,,Umbra jucăușă’’;

– mulaje

– medalioane;

– mijloace audio-vizuale.

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRAT

TEMA : ,,LUMEA ANIMALELOR’’

TIPUL DE ACTIVITATE : Consolidare, sistematizare de cunoștințe, priceperi și deprinderi

FORMA DE ORGANIZARE: Frontală, pe grupe

SCOPUL : Consolidarea, sistematizarea cunoștințelor despre animale, priceperilor și deprinderilor de muncă în echipă. Educarea atitudinii grijulii față de animale.

DOMENII EXPERIENȚIALE: Domeniul Știință, Domeniul limbă și comunicare (DS, DLC); OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

Cognitive

• Să identifice și să denumească animalele domestice și sălbatice, aspectul exterior,
foloase, hrană, etc.

• Să recunoască titlurile poveștilor sugerate de imagini, ghicitori;

• Să utilizeze un limbaj corect din punct de vedere gramatical, lexical.

Psihomotrice

• Să mânuiască cu grijă materialul didactic;

Afective b#%l!^+a?

• Să manifeste spirit de echipă, încredere în propiile forțe.

STRATEGII DIDACTICE :

METODE SI PROCEDEE : Conversația euristică, explicația, demonstrația, lotusul, diamantul.

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT : planșe, panouri, ecusoane, flori de lotus, diamantul -confecționat din carton colorat, jetoane, cărți cu povești, buline aurii (recompense).

b#%l!^+a

DIAMANTUL ,,ANIMALELOR’’

b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

BARBU H. – ,,Activități și recreativ distractive’’, Editura didactică și

Pedagogică, Bucureșți, 1994

BRUMER J. – ,,Procesul educației intelectuale’’, Editura Științifică,

București, 1970

CLAPAREDE E. – ,,Psihologia copilului’’, E.D.P. Bucureșți, 1994

CUCOȘ C. – ,,Pedagogie’’, Polirom, Iași, 1999

DEBESSE M. – ,,Psihologia copilului de la naștere la adolescență’’, E.D.P.

București, 1970

ELKONIN B.D. – ,,Psihologia jocului’’, E.D.P, Bucureșți, 1980

GIURGIA MARIA – ,,Funcția majoră a grădiniței. Pregătirea copilului pentru

școală’’ din ,,Educația intelectuală a copiilor preșcolari’’ –

Culegere matematică editată de Revista de Pedagogie

București, 1974

MONTESSORI MARIA – ,,Descoperirea copilului’’, E.D.P. București, 1977

NEVEANU P. – ,,Natura jocului și eficiența lui’’, în ,,Copilul și jocul’’, POPESCU EUGENIA Culegere metodică, editată de Revista de Pedagogie,

București, 1975

PIAGET J. – ,,Psihologie și pedagogie’’, E.D.P. București, 1972

RAFAILĂ ELENA – ,,Pedagogia preșcolară’’, Editura Printencu, 2007

ȘCHIOPU URSULA – ,,Psihologia copilului’’, E.D.P. Bucureșți, 1967

VÂGOTSRI L.S. – ,,Opere psihologice alese. Învățarea la preșcolari’’, E.D.P.

București, 1971

b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

BARBU H. – ,,Activități și recreativ distractive’’, Editura didactică și

Pedagogică, Bucureșți, 1994

BRUMER J. – ,,Procesul educației intelectuale’’, Editura Științifică,

București, 1970

CLAPAREDE E. – ,,Psihologia copilului’’, E.D.P. Bucureșți, 1994

CUCOȘ C. – ,,Pedagogie’’, Polirom, Iași, 1999

DEBESSE M. – ,,Psihologia copilului de la naștere la adolescență’’, E.D.P.

București, 1970

ELKONIN B.D. – ,,Psihologia jocului’’, E.D.P, Bucureșți, 1980

GIURGIA MARIA – ,,Funcția majoră a grădiniței. Pregătirea copilului pentru

școală’’ din ,,Educația intelectuală a copiilor preșcolari’’ –

Culegere matematică editată de Revista de Pedagogie

București, 1974

MONTESSORI MARIA – ,,Descoperirea copilului’’, E.D.P. București, 1977

NEVEANU P. – ,,Natura jocului și eficiența lui’’, în ,,Copilul și jocul’’, POPESCU EUGENIA Culegere metodică, editată de Revista de Pedagogie,

București, 1975

PIAGET J. – ,,Psihologie și pedagogie’’, E.D.P. București, 1972

RAFAILĂ ELENA – ,,Pedagogia preșcolară’’, Editura Printencu, 2007

ȘCHIOPU URSULA – ,,Psihologia copilului’’, E.D.P. Bucureșți, 1967

VÂGOTSRI L.S. – ,,Opere psihologice alese. Învățarea la preșcolari’’, E.D.P.

București, 1971