Optimizarea Colectarii Si Transporturilor Deseurilor Menajere

CUPRINS:

INTRODUCERE

Dezvoltarea urbanistică și industrială în ritmuri tot mai înalte și odată cu aceasta creșterea populației, ridicarea nivelului de civilizație și asigurarea nevoilor de consum din ce în ce mai mari conduc la diminuarea și epuizarea surselor și rezervelor naturale de materii prime, materiale și combustibili, energie, cu consecințele penuriei pe piața mondială.

Pe de altă parte se constată influențarea negativă a echilibrului ecologic prin care, asigurându-se și așa-zisele "deșeuri" ce rezultă din toate activitățile vieții cotidiene, se accentuează pericolul poluării mediului ambiant.

O gestionare adecvată a deșeurilor solide în zilele noastre, este foarte importantă atât la nivel național cât și internațional. Sunt generate volume de deșeuri din ce în ce mai mari, iar în ceea ce privește practicile tradiționale de gestionare a deșeurilor se observă o limitare în utilizarea acestora. Pe de o parte se observă o creștere continuă a volumului de deșeuri solide, iar pe de altă parte se înregistrează o scădere a capacității de manevrare a acestora.

Cu toate că deșeurile solide menajere constituie doar a parte a deșeurilor solide fatale, viteza cu care acestea sunt generate este în permanență creștere.

La modul general, deșeurile sunt un rezultat inevitabil al activităților și evoluției umane, iar cauzele principale ale genezei lor sunt:

– biologice -rezultat al ciclurilor vitale în lumea plantelor, animalelor și a omului;

– chimice -toate reacțiile chimice sunt guvernate de principiul conservării materiei, rezultând în final un produs utilizabil dar și elemente neutilizabile. Chiar și energia pierdută prin căldură, vibrații, zgomote, produce poluare, chiar dacă nu este luată în considerare ca deșeu;

– tehnologice – din procesele de prelucrare și transformare a materiilor prime și materialelor;

– economice – toate produsele au o durată fizică limitată;

– comerciale – atractivitatea unor noi produse le elimină pe cele vechi, iar ambalajele joacă uneori un rol hotărâtor în reclamă și marketing, devenind rapid deșeuri;

– accidentale – în cadrul inevitabilelor disfuncționalități ale sistemelor de producție și a riscurilor tehnologice și naturale majore;

– ecologice – întrucât chiar activitățile de depoluare creează deșeuri.

Dat fiind faptul că în așezările omenești se desfășoară multiple activități, deșeurile sunt de diverse sorginți:

– menajere propriu -zise din activitatea gospodărească a omului, sau din meseriile pe care le exercită la locuința sa, și care pot fi lichide sau solide;

– stradale urbane, normale sau sălbatice, rezultat al unor deversări sau depozitări necontrolate;

– industriale de orice gen;

– comerciale în special ambalaje mari;

– din administrație, edituri, ziare, școli, etc. în special sub formă de hârtie și cartoane;

– sanitare, spitalicești;

– din construcții sub formă de moloz și alte detritusuri minerale;

– speciale, nocive, explozive sau radioactive;

– materiale combustibile: hârtie, cartoane, lemn, mase plastice, cauciuc, textile;

– materiale organice în general fermentabile, resturi alimentare, carne, fructe, legume, lactate, cadavre animale;

– materiale inerte: metale, sticlă, ceramică, deșeuri din construcții;

– materiale pulverulente, cenuși , praf industrial, zgură, moloz, azbest. [1]

Termenul de “deșeuri menajere” face referință doar la deșeurile provenite din activități casnice sau asimilabile cu acestea, colectate în amestec sau selectiv, dar și cele asimilabile cu acestea (care prezintă compoziție și proprietăți similare) generate în instituții, industrie, comerț, sectorul public sau administrativ.

Odată cu evoluția familiei, a creșterii populației și a gradului de civilizație, resturile rezultate de la menajul propriu-zis, adică de la prepararea hranei, la care se mai adaugă și o cantitate însemnată de materiale provenite de la ambalarea alimentelor, și chiar o serie de obiecte de uz casnic sau personal, deteriorate, nu mai sunt niște gunoaie de aruncat ci o adevărată resursă secundară de materii prime și materiale refolosibile. Și din literatura de specialitate curentă, reiese ideea că lada de gunoi constiuie un bogat și inepuizabil zăcământ.

Deșeul: material sau obiect care prin el însuși, fără a fi suspus unei transformări, nu mai poate fi utilizat.

După destinație, deșeurile constituie două subgrupe: recuperabile și irecuparabile (care se elimină), iar după origine pot fi grupate, de asemenea, în două subgrupe: rebuturi și reziduuri.

Rebutul: o mașină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct.

Materialele introduse în procesul de fabricație echivalează cu: produse+reziduuri+pierderi.

Produsele, la rândul lor, la faza de control tehnic se separă în produse bune pentru folosință și rebuturi care nu mai pot fi folosite direct.

Reziduurile: materii prime, materiale sau produse care sunt respinse în cursul unor procese de fabricație sau a unor activități umane (menaj, comert etc.).

Deci, în această noțiune, sunt incluse și rebuturile ca fiind produse respinse. Rezidurile pot fi specifice sau curente:

– Rezidurile specifice sunt cele caracteristice unei anume prelucrări, ca de exemplu: așchiile de metal și lichidul de răcire pentru atelierele mecanice, nisipul și bavurile pentru turnătorii etc.

– Rezidurile curente nu sunt caracteristice în mod net unei producții. Exemple: hârtiile, ambalajele, cauciucurile, plasticul, sticla și altele, care se găsesc în mod curent în diferite industrii dar nu sunt specifice cu natura acestoare.

Unele reziduuri “specifice” într-o industrie pot fi “curente”, în altele (de exemplu, sticla este specifică în industria sticlei și curentă în industia de vagoane).

Rebuturile, care nu mai pot fi refolosite în procesul intern al fabricației din care provin, și deșeurile irecuperabile, se include tot în reziduurile care se colectază și urmează diverse căi de valorificare ca materii prime și materiale refolosibile sau sub o formă de energie, cum ar fi energia termică rezultată prin incinerarea acestora.

Rezultă deci că noțiunea de reziduuri are un înțeles mai larg, cuprinzând toate ramurile industriale, agro-alimentare, comerciale și alte activități publice (menaj, întreținere și curățarea imobileleor, căilor publice etc.). Ca aspect fizic, reziduurile se regăsesc în toate cele trei stari fizice: lichide, solide și gazoase. [2]

Scopul acestui proiect este optimizarea aspectelor privind colectarea și transportul deșeurilor menajere. Acesta va fi bazat pe reducerea impactului asupra mediului prin colectarea selectivă și transportul deșeurilor menajere ( reciclabile și nereciclabile ). Se vor pune în practică tehnologii moderne și ecologice de colectare și transport a acestora. De asemenea, proiectul urmărește reducerea formării deșeurilor menajere.

Se va urmări:

– punerea în funcțiune și îmbunătățirea sistemului de colectare selectivă și transport a deșeurilor menajere;

– colectarea selectivă și transportul deșeurilor menajere și reducerea impactului produs asupra factorilor de mediu;

– colectarea și valorificarea deșeurilor neatractive economic dar cu impact major asupra mediului: PET-uri, mase plastice.

Aceste lucruri vor fi susținute prin:

stabilirea operatorilor de colectare si transport a deșeurilor menajere;

conștientizarea și educarea populației privind colectarea selectivă a deșeurilor;

acordarea de bonificații, training;

achiziționarea și dotarea localităților cu recipienți pentru colectarea selectivă;

asigurarea finanțelor interne și externe;

îmbunătățirea mijloacelor de transport specializate și utilaje pentru deșeurile menajere;

Necesitatea reciclării tuturor materialelor refolosibile este determinată atât de faptul că orice material pe care-l aruncăm își are prețul său, nu numai pentru noi, ci și pentru generațiile viitoare, cât și de conștientizarea faptului că există limite la cât de mult ne poate oferi pământul și la cât de mult poate absorbi el poluarea.[1]

CAPITOLUL 1

LEGISLAȚIE

În acest capitol sunt prezentate principalele reglementări legate de gestionarea deșeurilor, atât europene cât și românești, a principalelor prevederi ale acestora. De asemenea, este reprezentată și legislația conexă.

Legislația europeană

[NUME_REDACTAT] privind deșeurile nr. 75/442/EEC, amendată de Directiva nr.91/156/EEC.

Legislația românească

Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 78/2001 privind regimul deșeurilor;

Hotărârea de Guvern 123/2003 privind aprobarea [NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor.

Prevederi legale

Reglementează activitățile de gestionare a deșeurilor în condiții de protecție a sănătății populației și a mediului;

Se referă la aprobarea [NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor – plan de etapă.

Atribuții ale altor autorități competente

[NUME_REDACTAT] – evaluează impactul produs de deșeuri asupra sănătății populației;

[NUME_REDACTAT] Publice urmărește și asigură transpunerea de către autoritățile publice locale a strategiilor și programelor privind gestionarea deșeurilor.

Legislația europeană

Directiva nr. 91/689/EEC privind deșeurile periculoase.

Legislația românească

Legea nr.426/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr.78/2000 privind regimul deșeurilor.

Prevederi legale

Reglementează activitățile de gestionare a deșeurilor periculoase în condiții de protecție a sănătății populației și mediului.

Atribuții ale altor autorități competente

[NUME_REDACTAT] Publice, Transporturilor și Locuinței participă la elaborarea reglementărilor specifice gestionării deșeurilor;

[NUME_REDACTAT] Publice -participă la elaborarea planurilor de gestionare a deșeurilor în domeniul serviciilor publice de gospodărie comunală și urmărește îndeplinirea obiectivelor din [NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor.

Legislația europeană

Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deșeurilor.

Legislația românească

Hotărârea de Guvern nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor.

Ordinul 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare și procedurilor preliminare de acceptare a deșeurilor la depozitare și lista națională de deșeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deșeuri;

[NUME_REDACTAT] Mediului și [NUME_REDACTAT] nr.757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor.

Prevederi legale

Stabilește cadrul legal pentru desfășurarea activității de depozitare a deșeurilor, atât pentru realizarea, exploatarea, monitorizarea, închiderea și urmărirea postînchidere a depozitelor existente;

Aprobă procedurile preliminare pentru acceptarea deșeurilor la depozitare, criteriile pentru acceptarea deșeurilor la depozitare și lista națională de deșeuri acceptată în fiecare clasă de depozit de deșeuri;

[NUME_REDACTAT] Tehnic privind depozitarea deșeurilor-construirea, exploatarea, monitorizarea și închiderea depozitelor de deșeuri.

Atribuții ale altor autorități competente

Autoritățile administrației publice locale vor iniția acțiuni pentru deschiderea unui nou depozit în situația în care depozitul existent atinge 75% din capacitatea proiectată.

Legislația europeană

Directiva nr. 2000/76/EC privind incinerarea deșeurilor.

Legislația românească

Hotărârea de Guvern nr.128/2002 privind incinerarea deșeurilor;

Hotărârea de Guvern 268/2005 modifică și completează HG 128/2002 privind incinerarea deșeurilor;

Ordin 756/2004 pentru aprobarea [NUME_REDACTAT] privind incinerarea deșeurilor.

Prevederi legale

Reglementează activitățile de incinerare și coincinerare și măsurile de control și urmărire a instalațiilor de incinerare și coincinerare;

[NUME_REDACTAT] Tehnic privind incinerarea deșeurilor.

Legislația europeană

Directiva nr. 94/62/EC, modificată prin Directiva 2004/12/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.

Legislația românească

Hotărârea de Guvern nr.349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje;

Hotărârea nr. 899/2004 pentru modificare si completarea [NUME_REDACTAT] nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje.

Prevederi legale

Reglementează gestionarea ambalajelor si a deșeurilor de ambalaje;

Aproba procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deșeuri de ambalaje.

Atribuții ale altor autorități competente

[NUME_REDACTAT] și Resurselor propune programe de cercetare având ca obiect fabricarea și compoziția ambalajului.

Legislația europeană

Decizia nr. 2000/532/CE, amendată de Decizia nr.2001/119 privind lista deșeurilor, (ce înlocuiește Decizia nr.94/3/CE privind lista deșeurilor și Decizia nr.94/904/CE privind lista deșeurilor periculoase).

Legislația românească

Ordin 95/2005 privind evidența gestionării deșeurilor și aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.

Prevederi legale

Reglementează evidența gestionării deșeurilor colectate, transportate, depozitate temporar, reciclate și eliminate

Legislația europeană

Regulamentul nr.259/93 privind controlul transportului deșeurilor în, dinspre și înspre [NUME_REDACTAT].

Legislația românească

Hotărârea de Guvern nr.1357/2002 pentru stabilirea autorităților publice responsabile de controlul și supravegherea importului, exportului și tranzitului de deșeuri;

Hotărârea de Guvern nr.228/2004 privind controlul introducerii în țară a deșeurilor nepericuloase în vederea importului, perfecționării active și a tranzitului;

Legea 6/1991 pentru aderarea României la Convenția de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora.;

Legea 265/2002 pentru acceptarea amendamentelor la Convenția de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase;

Ordinul MAPAM nr.2/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare și control al transportului deșeurilor pe teritoriul României.

Prevederi legale

Reglementează controlul și supravegherea importului, exportului și tranzitului de deșeuri;

Reglementează controlul introducerii în țară a deșeurilor nepericuloase în vederea importului, perfecționării active și a tranzitului;

Reglementează transportul peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora.

Adoptă amendamente la Convenția de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase;

[NUME_REDACTAT] de reglementare și control a transportului deșeurilor pe teritoriul [NUME_REDACTAT] ale altor autorități competente

[NUME_REDACTAT] și Resurselor autorizează agenții economici pentru a realiza operațiuni de import a deșeurilor și de reciclare a acestora;

[NUME_REDACTAT] permite introducerea în țară a mijloacelor de transport încărcate cu deșeuri nepericuloase. [3,4]

Directiva 2004/12/CE stabilește măsuri care au ca scop în primul rând:

a) prevenirea producerii de deșeuri de ambalaje,

b) creșterea gradului de reutilizare a ambalajelor;

c) creșterea gradului de reciclare a deșeurilor de ambalaje;

d) creșterea gradului de valorificare a acestor deșeuri.

Aceste măsuri includ cerințe esențiale pentru materialele din care sunt produse ambalajele și obiective pentru valorificarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

[NUME_REDACTAT] 2004/12/CE este de a armoniza măsurile naționale privind managementul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje în vederea prevenirii sau minimizării impactului asupra mediului. Directiva urmărește, de asemenea, eliminarea barierelor în calea liberei concurente pe piața unică europeană. Având în vedere perspectiva redusă valorificării energetice pe termen mediu și faptul că cea mai mare parte a deșeurilor de ambalaje se regăsește în deșeurile menajere, atingerea obiectivului de valorificare de 50 %, stabilit prin directivă trebuie să se bazeze pe o evoluție foarte importantă a colectării selective a deșeurilor de ambalaje de la populație. Reușita colectării selective are la baza, înainte de orice, modul de comportare al fiecărui cetățean. Eficiența invesțiilor realizate depinde de sensibilizarea întregii populații referitor la necesitatea colectării selective. Cu toate că experiențele europene arată că sortarea la sursă este mai degrabă o reușită, termenele de realizare și de conștientizare de către cetățeni sunt foarte diverse, legate de nivelul de cultură, de istoria și de obiceiurile fiecărei țări. În cazul României, colectarea deșeurilor nu este încă generalizată. Pentru mediul urban dens (>50.000 locuitori), în prezent coeficientul de colectare a deșeurilor se consideră 100 %. Pentru mediul urban (>3.000 locuitori), în prezent coeficientul de colectare este de 90 %, care se estimează că va rămâne constant până în 2007, după care creșterea va fi de 2 %/an până în anul 2012, când se va ajunge la colectare 100 %. Pentru mediu rural, coeficientul de colectare în prezent este de circa 10 %, estimându-se o creștere de 1 %/an până în 2007 și de 7-8 % până în 2012, după care 10 %/an până în 2017, moment în care se va ajunge la 100 %. Din anul 2007 se va realiza extinderea implementării sistemului de colectare selectiva la nivelul întregii țări. Implementarea colectării selective se va realiza deseori concomitent cu introducerea sau modernizarea serviciului de colectare. Deci, informarea și conștientizarea cetățenilor va fi cu atât mai importantă. În perioada 2004-2007, accentul se pune pe activități de conștientizare și informare a publicului, concomitent cu extinderea proiectelor pilot privind colectarea selectivă și implementarea efectivă în anumite zone din țară. Aceste activități se realizează în principal în cadrul proiectelor privind gestionarea deșeurilor la nivel zonal, utilizând instrumente de preaderare.

Proiectele privind colectarea selectivă, reciclarea și tratarea deșeurilor reprezintă acțiuni prioritare prevăzute în [NUME_REDACTAT] de Gestionare a Deșeurilor . Astfel, în octombrie 2003 a fost amendată Legea privind Fondul pentru mediu (OUG nr.86/2003), în sensul acordării prioritare de credite pentru aceste tipuri de proiecte. De asemenea, în perioada 2004-2006 sunt finanțate proiecte privind gestionarea deșeurilor prin programul PHARE [NUME_REDACTAT] și Socială 2004-2006. Sistemul de colectare selectivă, adaptat la diferite zone, va cuprinde:

– colectare specializată a deșeurilor de ambalaje, în cea mai mare parte prin depunerea voluntară a ambalajelor menajere, cu separarea celor din sticlă (din motive tehnice, sticla va fi colectata exclusiv prin aport voluntar);

– colectare specializată a deșeurilor biodegradabile, cu excepția celor din mediul rural;

– colectare clasica (reziduuri menajere).

Colectarea separata a deșeurilor de ambalaje se va realiza:

-“din ușă în ușă” – pubele sau saci;

– prin aport voluntar – puncte de colectare.

Deșeurile de ambalaje colectate separat vor fi tratate în stații de sortare.

Implementarea sistemului de colectare selectivă se va realiza după cum urmează:

– mediu urban dens – în anul 2008 coeficientul de creștere a colectării selective va fi de circa 7 %, creșterea urmând a fi de 7 %/an până în anul 2011, de 9 %/an în perioada 2012- 2017 și de 2%/an în perioada 2017-2022, când se va atinge un coeficient de colectare selectiva de 90 %;

– mediu urban – în anul 2008 coeficientul de creștere a colectării selective va fi 8 %, creșterea urmând a fi de 8%/an până în anul 2011 și de 10 %/an în perioada 2012-2017, când se atinge un coeficient de 90 %, care va rămâne constant până în anul 2022;

– mediu rural – în anul 2008 coeficientul de creștere a colectării selective va fi 6 %, creșterea urmând a fi de 6%/an până în anul 2011 si de 12 %/an în perioada 2012-2017, când se atinge un coeficient de 90 %, care va rămâne constant până în anul 2022.

Implementarea colectării selective se preconizează să fie abordata pe trei perioade:

– 2004 – 2006: experimentare (proiecte pilot), conștientizare populație;

– 2007 – 2017: extinderea colectării selective la nivel național;

2017 – 2022: implementarea colectării selective în zone mai dificile (locuințe colective, mediu rural dispersat, zone montane). Aceasta creștere, în același timp rațională și graduală, a colectării selective pare cu atât mai justificată cu cât permite:

– desfășurarea în timp a investițiilor de asigurat, evitându-se astfel o creștere prea mare și rapidă a costurilor gestionării deșeurilor față de capacitatea de suportabilitate a populației;

– consolidarea și extinderea capacităților de reciclare, care pot astfel să urmărească mai bine evoluția cantităților colectate, contribuind la o valorificare optimă, dezvoltarea industriei de reciclare și o reducere semnificativă a cantităților de materii prime importate. [4, 5]

Evoluția în timp a cantităților de deșeuri de ambalaje colectate separat este prezentată în

figura următoare:

Figura 1.1. Evoluția cantității de deșeuri de ambalaje colectate separat (menajere)

CAPITOLUL 2

SCURTĂ PREZENTARE A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

AȘEZARE: Reședința județului Prahova este [NUME_REDACTAT], situat la 60 km nord de București, ce ocupă o suprafață de 5828 ha și are o populație de aproximativ 232000 locuitori, fiind traversat de meridianul de 260E și de paralela 44055’ N. [NUME_REDACTAT] este așezat la sud de zona colinară pericarpatică și la nord-vest de confluența celor două râuri principale, care străbat zona: Prahova și Teleajen.

RELIEF: Municipiul este așezat în câmpia piemontană a Ploieștilor, între altitudinile de 140 și 180 m față de nivelul mării.

CLIMĂ: Caracterizat prin mari amplitudini termice determinate de răcirile puternice din timpul iernii și de încălzirile excesive ce au loc vara, municipiul Ploiești se încadrează în sectorul cu climă continental temperată:

– temperatura medie anuală este de 10 -110C;

– temperatura maximă absolută nu depășește 400C;

– temperatura minimă absolută nu a coborât sub 300C;

Precipitațiile atmosferice se caracterizează printr-o mare variabilitate în ceea ce privește frecvența, intensitatea și durata. Cantitățile medii anuale se situează între 586-616 ml/mp.

ISTORIC: [NUME_REDACTAT] a fost atestat documentar din anul 1503 și a fost declarat oraș, în 1601, de către [NUME_REDACTAT].

Din cele mai vechi timpuri Ploiești s-a dezvoltat datorită poziției geografice și bogăției județului, mai cu seama în țiței. Aici petrolul a fost prelucrat pentru întâia dată într-o rafinărie în 1857.

În prezent municipiul Ploiești este un centru industrial puternic ce concentrează aproape toata industria petrolieră, fiind cunoscut ca și capitală a petrolului.

Cele mai multe unități industriale sunt privatizate, societățile nou înființate întrunind condițiile cerute de standardele actuale.

Principalele ramuri industriale reprezentate in municipiul Ploiești sunt:

Industria petrolieră:

rafinare: S.C. PETROBRAZI S.A. Brazi, S.C. PETROTEL-LUKOIL S.A. Ploiești, S.C. ASTRA ROMANA S.A. Ploiești, S.C. VEGA S.A. Ploiești;

transport țiței și produse petroliere finite prin conducte: S.C. CONPET S.A Ploiești, S.C. PETROTRANS S.A. Ploiești;

utilaje de extracție, foraj, chimic și petrochimic: S.C. UPETROM S.A. Ploiești, S.C. UZTEL S.A. Ploiești, UZUC S.A. Ploiești;

construcție de pompe și conducte de petrol: S.C. CIPROM S.A. Ploiești, INSPET S.A Ploiești;

cercetare și proiectare în domeniul petrolier: IPIP S.A. Ploiești, ICERP S.A. Ploiești, PETROSTAR S.A. Ploiești, IPCUP Ploiești.

Industria constructoare de mașini:

mașini unelte: S.C. UPETROM S.A. Ploiești;

rulmenți: S.C. TIMKEN S.A. Ploiești;

echipament tehnologic, de ridicat, echipament de construcție: S.C. UBEMAR S.A. Ploiești, "24 IANUARIE" S.A Ploiești, S.C. TROMET S.A. Ploiești, UZINA MECANICA Ploiești;

echipamente de automatizare: AMPLO S.A. Ploiești.

Industria constructoare de mașini:

S.C. MATIZOL S.A. Berceni, S.C. SOCERAM S.A. Bucov, S.C. FEROEMAIL S.A. Ploiești.

Industria de exploatare si prelucrare a lemnului:

S.C. ANTECO S.A Ploiești, S.C. ANCOSTAR S.A. [NUME_REDACTAT] chimica:

detergenți: UNILEVER ROMANIA Filiala DERO-LEVER Ploiești.

materiale plastice: S.C. ARPACOR S.A. Bucov.

alte produse: S.C. PROGRESUL S.A. Ploiești.

Industria textila:

S.C. DOROBANTUL S.A. Ploiești.

Managementul deșeurilor

Până la sfârșitul anului 2001, deșeurile menajere produse în Ploiești erau depozitate pe rampa existentă în nord-estul municipiului, pe malul râului Teleajen – amplasament total necorespunzător și lipsit de orice dotare tehnică sau edilitară. Din aceste motive, autoritățile locale prahovene, pe baza unui parteneriat, au construit prima rampă ecologică de deșeuri menajere și deșeuri asimilate acestora din județ, amplasată în zona orașului Boldești-Scăieni; vechea rampă rămâne închisă. Rampa ecologică deservește, pe lângă locuitorii municipiului Ploiești, și pe cei din comunele Măgurele, Lipănești, Blejoi, Berceni, Bucov și Plopu.

Rampa îndeplinește criteriile de ecologizare: montarea de membrane geosintetice și realizarea lucrărilor de drenare și colectare a exfiltrațiilor. Pentru a oferi posibilitatea reciclării deșeurilor, au fost construite unități auxiliare care se vor folosi în timpul explorării rampei.

Capacitatea totală de depozitare a rampei este de 2 milioane tone, estimându-se că vor fi procesate anual aproximativ 80.000 tone de deșeuri. Durata de funcționare a depozitului este de 25 ani, urmând ca la închiderea sa, terenul respectiv să fie redat circuitului natural.

Disfuncționalități:

– unele deșeuri provenite din industrie (solide și lichide) sunt depozitate ilegal în nord-estul și sud-estul municipiului;

– o parte din deșeuri sunt aruncate sau deversate în albiile râurilor Teleajen și Dâmbu;

– deșeurile, în special cele menajere, sunt aruncate uneori în locuri neamenajate, constituind surse de infecții. [6,7]

CAPITOLUL 3

GESTIONAREA DEȘEURILOR

Dezvoltarea urbană și industrială din ultimele decenii, apariția marilor aglomerări urbane, dar și situația economico-socială a societății au avut ca rezultat, printre altele, creșterea cantităților de deșeuri, acumulându-se astfel volume mari de reziduuri în zonele de depozitare a acestora. Capacitățile insuficiente pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere au determinat apariția de zone urbane sau periurbane în care se stochează deșeuri, punând în pericol sănătatea populației și calitatea mediului și afectând în mod negativ peisajul.

Deșeurile urbane (orășenești, municipale) reprezintă totalitatea reziduurilor colectate din aglomerările urbane și cuprind deșeuri menajere (produse de către populație, dar și deșeuri similare generate de agenții economici industriali sau agenții comerciali), deșeuri stradale și din locuri publice și de la îngrijirea spațiilor verzi, deșeuri industriale și medicale nepericuloase, nămoluri de la epurarea apelor uzate orășenești, deșeuri din construcții și demolări, alte tipuri de deșeuri inerte și/sau nepericuloase.

Deșeurile menajere din zonele urbane variază între 0,5-0,9 kg/locuitor zi, rezultând o cantitate medie de 8 700t/zi, care în prezent sunt incinerate în proporție de 5%, restul fiind depozitate de rampe de gunoi care nu sunt prevăzute cu sisteme de protecție a mediului.

Din punct de vedere cantitativ, deșeurile menajere reprezintă cea mai mare parte a deșeurilor urbane. Aceste tipuri de deșeuri pun în pericol calitatea mediului urban și sănătatea publică deoarece, în România, deșeurile sunt depozitate necontrolat și ca urmare nu sunt prevăzute amenajări speciale pentru protecția mediului.

Gospodărirea deșeurilor urbane (precolectare, colectare, transport, depozitare) este asigurată de către serviciile de salubritate urbană, aflate sub controlul autorităților locale (primării, consilii locale) și organizate pe localități. Există municipii în România (orașe mari) în care activează mai mulți agenți de salubritate. O mai mare parte s-au privatizat (13%), având capital privat autohton, străin sau mixt. [8]

Lista agenților colectori, valorificatori și reciclatori de hârtie si carton din PRAHOVA

SC Alsante S.A. – Păulești: Str. Școlii nr.219, tel. 224024

SC [NUME_REDACTAT] SRL – Ploiești: Str. [NUME_REDACTAT] nr. 29, tel. 594843

SC Cahiro S.A. – Boldești-Scăieni: Str. [NUME_REDACTAT] 9, tel. 211376, e-mail: office@cahiro.ro

SC [NUME_REDACTAT] SRL – Ploiești: Str. Cuptoarelor nr. 4

SC Matizol S.A. – Berceni: Sos. [NUME_REDACTAT] Est, tel. 525400, 522612

SC [NUME_REDACTAT] Recycling SRL – Pleașa: com. Bucov, tel. 279532

SC [NUME_REDACTAT] Impex SRL – Câmpina: Str. B.P. Hașdeu nr. 89, tel. 331514

SC [NUME_REDACTAT] S.A. – Bușteni: B-dul Libertății nr. 90, tel. 320091,320229

Lista agenților colectori, valorificatori si reciclatori PET și materiale plastice din PRAHOVA

SC Danicom SRL – Ploiești: Str. Crăițelor nr. 12

SC [NUME_REDACTAT] SNC – Ploiești: Str. Poligonului nr. 1

SC [NUME_REDACTAT] SA – Sinaia: Str. [NUME_REDACTAT] nr. 4, tel. 310633

SC [NUME_REDACTAT] SRL – Filipeștii de Pădure: [NUME_REDACTAT], tel.387713, 387714

SC [NUME_REDACTAT] Impex SRL – Câmpina: Str. Griviței nr. 35, tel. 333612– inclusiv procesare

SC Remat SA – Ploiești: Str. Muzelor nr. 38, tel. 523182

SC Remprod SRL Câmpina – Str. Petrolistului nr. 10, tel. 332602, 0745858233

Lista agenților colectori, valorificatori și reciclatori deșeuri sticlă din PRAHOVA

SC Flabor LicsProd SRL – Blejoi, tel 0745265609 [7]

Dezvoltarea urbanistică și industrială a localităților precum și creșterea generală a nivelului de trai al populației antrenează producerea unor cantități din ce în ce mai mari de deșeuri menajere, stradale și industriale care, prin varietatea substanțelor organice și anorganice conținute de deșeurile solide, face ca procesul degradării aerobe și anaerobe de către microorganisme să fie dificil de condus provocând – în cazul evacuării și depozitării necontrolate -poluarea aerului și apei.

Gospodărirea deșeurilor orășenești este una din problemele de mediu majore cu care se confruntă autoritățile locale. Oricât de grea ar fi rezolvarea sa, problema impune un înalt nivel de cooperare din partea locuitorilor atât în ceea ce privește alegerea sistemului cât și modul practic de realizare.[1]

[NUME_REDACTAT] Europeana a dispus de o politică comunitară de gospodărire a deșeurilor începând din 1975, ceea ce s-a concretizat în diverse reglementări și programe de cercetare-dezvoltare. [9].

[NUME_REDACTAT] vizează în special [10]:

– Reducerea volumului deșeurilor;

– Valorificarea deșeurilor;

– Optimizarea evacuării finale.

a) Reducerea volumului deșeurilor:

Prevenirea producerii de deșeuri poate avea diverse aspecte:

– dezvoltarea de tehnologii "curate" adecvate. Tehnologiile curate sunt procese de fabricație care permit o reducere a emisiilor de poluanți în mediu.

– folosirea de produse "curate". O astfel de măsură îi vizează pe consumatorii care, în general, sunt cei care generează deșeurile, dar ea ar trebui sa aibă pe termen lung un impact în semnat asupra compoziției cantității de gunoi menajer care trebuie îndepărtat de către autoritățile locale.

– raționalizarea sistemelor de producție și consum existente prin reducerea, de exemplu, a consumului de materii prime, prin dezvoltarea reciclării interne, prin prelungirea duratei utile de serviciu a produselor.

b) Valorificarea deșeurilor:

Odată ce un reziduu (deșeu) a fost produs, cea mai bună cale de a reduce sau elimina impactul său asupra mediului este revalorificarea sa. În cazul gunoiului menajer, valorificarea diverselor tipuri de resturi implică sortarea, fie:

– în gospodării, adică sortarea la sursă prin organizarea colectării selective ori prevederea de recipienți sau de centre de colectare;

– de către autoritățile locale, prin folosirea de benzi transportoare mecanice pentru separarea diferitelor tipuri de produse (deșeuri de metale, hârtie, materiale plastice, material organic, etc.).

În cazul valorificării energetice, incinerarea cu recuperare de energie sau producerea de metan, sortarea este de asemenea necesară în anumite cazuri. După separarea din gunoiul menajer aceste deșeuri trebuie trimise la reciclare. Atât în organizarea sistemelor de sortare cat și în restituirea produselor spre recirculare, este esențială cooperarea cu industria.

c) Optimizarea evacuării finale:

Deșeurile nevalorificabile trebuie îndepărtate; este vorba de deșeuri formate în urma valorificării (resturi de la incinerare, etc.). Deșeurile de acest fel necesită uneori prelucrare suplimentară pentru a le face mai puțin vătămătoare sau a le reduce volumul și sunt dirijate spre depozitele de deșeuri.

Depozitele de deșeuri trebuie să îndeplinească condiții stricte în ceea ce privește:

– Alegerea amplasamentului;

– Modul de pregătire al amplasamentului;

– Exploatarea amplasamentului;

– Prelucrarea prealabilă a deșeurilor;

-Tipul de deșeuri care pot fi admise în depozit;

– Monitorizarea după închiderea amplasamentului.

Gospodărirea gunoaielor orășenești este supusă în prezent unor schimbări rapide atât în ceea ce privește modul de percepție al populației cât și în privința aspectelor tehnologice și de reglementare.

În deceniile trecute rezolvarea cea mai ieftină a problemei deșeurilor a fost cea a depozitării în gropi de gunoi. Actual, nu mai este admisă abordarea singulară a gospodăririi deșeurilor solide. Gropile de gunoi vor rămâne și în viitor un mijloc de depozitare a deșeurilor, dar pentru a prezerva spațiul insuficient al acestora, a salva resursele naturale, a reduce costurile și a câștiga suportul publicului, se caută soluții mixte în procesul de rezolvare a problemei deșeurilor.

Această nouă abordare este cunoscuta sub numele de [NUME_REDACTAT] a Deșeurilor (G.I.D.) [9, 11, 12].

Ierarhia G.I.D. direcționează comunitățile spre o rezolvare a problemelor de gestionare a deșeurilor în următoarea ordine de priorități:

minimizarea deșeurilor;

reciclarea și compostarea;

recuperarea de energie și reducerea volumului deșeurilor prin incnerare;

depozitarea în depozite ecologice.

Aceste elemente componente ale G. l .D. sunt toate părți constituente ale unei abordări integrale pentru furnizarea de soluții în rezolvarea problemelor deșeurilor în diferite comunități. Procesul de proiectare a sistemului G.I.D. asistă comunitățile în identificarea oportunităților furnizate de fiecare opțiune și în selectarea combinației de opțiuni care deservește cel mai corespunzător interesele și nevoile pe termen lung ale comunităților.

1) Minimizarea deșeurilor: aceasta se realizează prin schimbări în procesele de producție a bunurilor, în practicile de cumpărare a consumatorilor, în diferite activități rezidențiale și industriale/comerciale din care să rezulte o reducere a cantității de deșeuri generate.

Minimizarea deșeurilor cuprinde cel puțin patru elemente:

folosirea de mai puține resurse per produs;

creșterea vieții produsului;

refolosirea și repararea produselor;

reducerea consumului.

Multe aspecte ale minimalizării deșeurilor depășesc autoritatea autorităților locale și pot necesita o legislație națională. Cu toate acestea, tehnici ca în formarea eficace a publicului și programe de educare, practici de procurare de instalații de tratare a deșeurilor și interziceri de depozitare pot fi eficiente în reducerea cantității de deșeuri.

2) Reciclarea: este un proces care include separarea materialelor din volumul de deșeuri (la sursă sau la o stație centralizată), colectarea și transportul materialelor, procesarea materialelor în vederea valorificării superioare a lor, marketing (identificarea cumpărătorilor, negocierea prețului și transportul materialelor) și producerea de noi produse reconfigurare (manufacturarea de produse cu materiale reciclate) în vederea vânzării la consumatori.

3) Compostarea: implică descompunerea (putrezirea) controlata a deșeurilor organice într-un material tip humus (sol fertil, pământ vegetal). Deșeuri potențial compostabile include deșeurile de gradină, resturile alimentare, bălegarul, hârtia de împachetat contaminată cu substanțe organice. Compostarea se poate realiza și la diferite scări, de la compostare de grădină până la stații uriașe care deservesc un oraș, județ sau chiar o regiune. Programele de compostare de succes prevăd ca acest compost, cerut pe piață, să fie corelat cu oferta de material finit.

4) Recuperarea de energie și reducerea de volum prin incinerare: incinerând deșeuri solide se poate reduce volumul acestora cu cca. 60 – 90%, generând căldură și electricitate în același timp (cu ajutorul unor instalații specializate în acest sens). Tehnologiile de incinerare diferă în funcție de natura materiei prime. Într-un sistem de G.I.D. cel mai des utilizate opțiuni sunt incinerarea în masă și incinerarea utilizând combustibil din deșeuri (prin fermentarea lor).

5) Depozitarea în depozite ecologice: este o componentă critică a G.I.D., pentru că probabil tot timpul vor exista deșeuri care nu se pot recicla sau composta și cenușă de la incineratoare. Este aproape imposibil ca depozitele de deșeuri să fie proiectate, construite, operate și închise într-o manieră în care impactul asupra mediului să fie minim. Noi restricții de proiectare și întreținere a depozitelor cer asigurarea unei operări ecologice – ca de exemplu: controlul infiltrațiilor și gazelor, întreținerea la închidere și după închiderea depozitului de deșeuri, monitorizarea apelor subterane – au ca efect scumpirea construcției și operării depozitelor.

CAPITOLUL 4

SURSE ȘI CATEGORII DE DEȘEURI

Aproape toate activitățile umane generează deșeuri. Ele sunt denumite după sursă: municipal – menajere, industriale, agricole, toxico – chimice și nucleare. [10, 13, 14].

De asemenea, deșeurile pot fi:

biodegradabile, care sunt descompuse de bacteriile aerobe și anaerobe;

nonbiodegradabile, care nu sunt afectate de procesele biologice.

Cantitatea și sursele de deșeuri diferă de la o țară la alta. În S.U.A. 72% sunt deșeuri industriale (din care 63% din industria minieră), 22% deșeuri agricole, 5% deșeuri menajere (cca. 250 mil. tone) și 1% reziduuri din apele uzate; în Franța 69% reprezintă deșeuri agricole, 26% deșeuri industriale și 5% deșeuri menajere (cca. 30 mil. tone); în Anglia 75% sunt deșeuri menajere și comerciale, etc.

Deșeurile industriale:

Acestea includ resturi din extracție și prelucrare, de regulă steril minier și uzinal. Cantitățile sunt de 40 de ori mai mari decât cele produse de industria prelucrătoare și municipalitate.

Deșeuri agricole:

Deșeurile agricole se produc într-un ritm de 6,5 ori mai mare decât cele municipal -menajere. Dintre acestea 75% sunt dejecții animale, reziduuri de recoltă și subproduse ale industriei alimentare.

Deșeurile agricole sunt în majoritatea lor biodegradabile și în cea mai mare parte sunt utilizate ca îngrășăminte organice sau pentru producerea de biogaz. Pentru ca aceste deșeuri să nu devină o problemă greu de stăpânit și valorificarea lor neavantajoasă, de regulă marile combinate de creștere a animalelor sunt amplasate în zone agricole care pot asigura și hrană animalelor, dar și preluarea dejecțiilor ca și îngrășământ.

Deșeurile toxice și periculoase:

Acestea sunt deșeurile care amenință viața, inclusiv sănătatea omului. În general, vechile gropi de gunoi au fost amplasate greșit, constatându-se ca acestea conțin și substanțe toxice. Anual se produc 30 – 40 milioane tone deșeuri periculoase (exclusiv cele radioactive). Aproximativ 15% din deșeurile industriale reprezintă o gamă largă de substanțe toxice, 1 din 4 metale utilizate este periculos (Pb, Zn, Cd, As, P, etc). Industria chimicalelor organice (pesticide) produce mii de tone deșeuri, la care se adaugă solvenții inflamabili și neinflamabili, explozivi și alte chimicale.

Deșeurile radioactive:

Din extracția minereurilor radioactive, din prelucrarea combustibilului nuclear și din reprocesarea combustibilului rezultă deșeuri radioactive care se pot împărți în trei categorii:

a) deșeuri cu activitate scăzută;

b) deșeuri cu activitate medie;

c) deșeuri cu activitate ridicată.

a) Deșeurile cu activitate scazută – constau în obiecte ca hârtia, îmbrăcămintea și echipamentul de laborator folosite în spațiile în care se manipulează materiale radioactive, la care se mai adaugă pământ și moloz rezultate din demolarea construcțiilor în care s-au manipulat produse radioactive.

b) Deșeurile cu activitate mică și intermediară: – provin din centralele nucleare, spitale, laboratoare de cercetare, industria agroalimentară, etc.

c) Deșeurile cu activitate ridicată: – rezultă din reprocesarea combustibilului uzat și conțin produse de fisiune și actinide din ciclul combustibilului. Au o masă solidă mică și un conținut ridicat de energie termică.

Aceste deșeuri trebuie depozitate timp de secole, cu asigurarea unei răciri corespunzătoare, supraveghere și renovare periodică a spațiilor de depozitare.

Deșeurile municipal menajere:

Fiecare persoană generează aproximativ 3 kg deșeuri menajere pe zi. Din acestea 1,7 kg sunt colectate de municipalitate, restul sunt transformate prin alte mijloace (ardere în gospodării).

Producția "mondială" de deșeuri municipal -menajere este de peste 18 mil. tone/zi, respectiv de peste 6,5 miliarde tone/an, o cantitate imensă. Pentru colectarea și prelucrarea acestor cantități mari de deșeuri comunitățile au cheltuieli foarte mari.

Deșeurile menajere sunt deșeurile provenite din sectorul casnic sau sectoare asimilate cu acesta, care pot fi preluate cu sistemele curente de precolectare sau colectare. Ele constau din deșeuri de dimensiuni reduse, prezentate serviciului de colectare în recipiente destinate acestui scop după cum urmează, [1]:

a) deșeurile provenind de la prepararea mâncării și de la curățenia locuințelor și a birourilor, cenuși reci, frunze, cârpe, etc.;

b) deșeurile stradale rezultate din curățirea căilor publice, a scuarurilor, parcurilor, spațiilor de sărbători publice, adunate în vederea evacuării lor;

c) produsele rezultate în urma curățirii halelor, târgurilor, piețelor alimentare, cimitirelor, adunate în vederea evacuării lor;

d) deșeurile provenind de la instituții publice ( instituții de învățământ, cantine școlare, cazărmi, spitale, etc.) și de la anumite instituții private (școli, cămine de bătrâni, etc.), care pot fi eliminate în aceleași condiții ca și deșeurile de menaj;

e) o parte a deșeurilor provenite din curățirea curților și a grădinilor private în cazul în care sunt depuse în recipiente utilizate la colectarea deșeurilor de menaj;

f) deșeurile voluminoase sunt deșeurile solide de diferite proveniențe, care datorită dimensiunilor lor mari nu pot fi preluate cu sistemul obișnuit de precolectare sau colectare și necesită o tratare deosebită față de acestea;

g) dacă apare situația, toate deșeurile mai sus citate, abandonate pe căile publice.

CAPITOLUL 5

CARACTERISTICILE DEȘEURILOR MENAJERE

În literatura de specialitate noțiunea de deșeu se prezintă sub diverse denumiri ca: deșeuri solide urbane și industriale, deșeuri organice sau anorganice, reziduuri menajere, stradale și industriale, rebuturi, refuzuri, gunoi menajer și stradal, etc.

Pentru a analiza caracteristicile deșeurilor menajere, [NUME_REDACTAT] de Mediu (din fiecare țară) au întreprins numeroase studii pentru a determina greutatea, volumul, caracteristicile și metodele de gestionare ale deșeurilor

Definiția deșeurilor solide urbane conform [NUME_REDACTAT] de Mediu menționează proveniența acestora care poate fi din zone rezidențiale, comerciale, instituționale, și surse industriale, incluzând bunuri de lungă folosință sau nu, materiale de împachetat și contenitori, resturi alimentare, deșeuri gospodărești, precum și diferite resturi anorganice. Exemple de deșeuri din aceste categorii sunt: produse electrocasnice, ziare, haine, resturi metalice, cutii, scutece de unica folosință, vase din porțelan, hârtie uzată de birou, produse de lemn, precum și resturi alimentare.

Diferitele materiale din DSU intră în compoziția multor produse individuale, care alcătuiesc fluxul de DSU. Produsele generate în greutate în DSU, grupate în categorii de produse, sunt prezentate în tabelul următor. [1]

TabeluI 5.1. Produse generate în deșeurile solide urbane (DSU) -în greutate

Figura 5.1. Tipurile de produse generate în DSU- în greutate

Din tabelul 5.1. și figura 5.1. rezultă faptul că cea mai mare pondere o reprezintă categoria contenitorilor și a produselor de împachetat cu un procent de 32% în greutate din totalul DSU, iar bunurile care sunt consumabile – cum ar fi ziarele, scutecele de unică folosință, vasele de porțelan -reprezintă a doua mare categorie cu aproximativ 28% din total.

Deși sunt caracterizate de greutate, informațiile despre volumul deșeurilor solide sunt importante în vederea determinării capacității totale a unui depozit ecologic [1, 9, 12]. Estimarea volume lor din DSU sunt mult mai greu de estimat decât greutatea acestora. Deșeurile în stare naturală pot cântări între 59,327 și 142,386 kg/m3, iar deșeurile compactate într-un depozit de deșeuri pot cântări între 415,293 și 741,595 kg/m3 în funcție de metoda de compactare utilizată. Din estimările efectuate asupra volumului acestor materiale, așa cum s-ar regăsi ele într-un depozit ecologic, după realizarea unei compactări adecvate – aceste estimări fiind bazate pe date empirice, care au fost utilizate pentru evaluarea factorilor de densitate, în corelare cu studiile actuale existente – au rezultat datele prezentate în tabelul 5.2 și figurile 5.2 și 5.3.

Materialele abandonate în DSU sunt acelea care rezultă după ce a avut loc reciclarea și compostarea unora dintre ele. Hârtia și cartonul se clasează pe primul loc, atât la greutate, cat și la volum, și reprezintă aproximativ 34% din totalul materialelor abandonate, iar cele din plastic se află pe locul doi ca volum. Patru tipuri de materiale se constituie în proporții semnificative în volum mai mari decât procentele în greutate: plasticul, cauciucul și pielea, textilele și aluminiul. La polul opus se află trei categorii de materiale, la care proporția în volum este semnificativ mai mică decât cea în greutate: deșeurile gospodărești, alimentele și sticla. Cele patru tipuri de materiale care mai ramân și anume hârtia și cartonul, metalele feroase, lemnul și diferite alte deșeuri prezintă aproximativ aceeași proporție în volum și în greutate, din DSU rămase pentru depozitare.

Tabelul 5.2. Greutatea și volumul materialelor existente în DSU

Figura 5.2. Repartiția deșeurilor solide (% din totalul DSU depozitate)

Figura 5.3. Volumul deșeurilor solide (% din totalul DSU depozitate)

COMPOZIȚIA DEȘEURILOR MENAJERE

După destinație, deșeurile se constituie în două subgrupe: recuperabile și irecuperabile (care se elimină), iar după origine pot fi grupate, tot în două subgrupe: rebuturi și reziduuri.

a) După natura fizică componența deșeurilor urbane este eterogenă și variază în funcție de nivelul de trai, tehnico-științific și de civilizație al populației, precum și de specificul regiunilor geografice.

Principalele componente ale deșeurilor sunt: metale, hârtie, materiale plastice, cauciuc, textile, piele, resturi alimentare, veselă spartă, sticlă și geamuri sparte, moloz de la reparații interioare, frunziș, cenușă, ș.a.

b) Din punct de vedere chimic, deșeurile se împart în :

– deșeuri organice;

– deșeuri anorganice.

Principalele substanțe care intră în componența deșeurilor menajere sunt:

substanțe celulozice;

substanțe albuminoide și proteice;

substanțe grase;

substanțe minerale;

materiale plastice, ș.a.

Proporția medie a acestor grupe de substante în totalul reziduurilor menajere, este aproximativ cea din următorul tabel:

Tabelul 5.3. Compoziția reziduurilor menajere pe grupe de substante chimice

În tabelul 5.4. este redată compoziția chimică a reziduurilor menajere:

Tabelul 5.4. Compoziția chimică a reziduurilor menajere

Pentru determinarea compoziției deșeurilor menajere se face mai întâi o prelevare a probelor brute – medii – din reziduurile ce se analizează. Dacă acestea sunt depozitate la diferite rampe, probele se prelevează de la diferite distanțe și adâncimi, în funcție de succesiunea și stratificația reziduurilor.

Unitatea de bază pentru o probă este de 100…200 kg deșeu brut. în funcție de natura analizelor de efectuat, se pregătesc 2-4 astfel de probe de bază din deșeuri brute.

După omogenizare și reducere prin metoda con-inel, proba brută se usucă în etuvă la 105°C. Se formează cca 10 -20 grămezi mai mici și din acestea se iau cca. 1-2 kg probă care se introduc în pungi de plastic etanșe. Amestecurile omogene astfel obținute constituie proba brută.

Dacă se urmărește a se analiza compoziția deșeurilor orășenești care sunt în curs de colectare, atunci în practica curentă, prelevarea probelor medii se face astfel:

– se fixează itinerariile pentru colectarea deșeurilor astfel încât proba să fie reprezentativă pentru o anumită categorie de clădiri, zone de locuințe, piețe, etc.;

– cantitatea de deșeuri colectate pentru probele medii trebuie să fie de cca 2 – 4% din cantitatea zilnică produsă în zona respectivă;

– reziduurile menajere ce se vor colecta pentru probele medii vor fi din cele produse în ultimele 24 ore, pentru a preîntâmpina intrarea în fermentație a acestora și deci de a nu deforma rezultatul analizei;

– colectarea se va face în vehicule compactoare, pentru a păstra pe cât posibilă greutatea specifică inițială stabilită în stare afânată.

Rezultatele analizelor de laborator se consideră bune dacă nu diferă mai mult cu 2%.

În cadrul analizelor chimice se fac următoarele determinări:

– determinări de substanțe organice;

– determinarea azotului și fosforului total;

– determinarea spectro – fotometrică a sodiului, potasiului și calciului;

– determinarea complexometrică a Ca, Mg și Fe;

determinarea carbonaților;

determinarea pH-ului;

– determinarea clorului și al clorurilor: clor total, cloruri anorganice;

determinarea sulfului total.

În afara acestor analize chimice mai sunt unele probe ca:

probe microbiologice; probe de autoîncălzire;

probe cu plante; încălzirea plantelor

Principalele metode de determinare specifică a compoziței deșeurilor orășenești sunt următoarele:

– determinarea substanțelor organice în procente de greutate care se mai numește – determinarea pierderii la roșu (PR);

– determinarea substanțelor degradabile (SOD);

– determinarea substanțelor organice rezistente ( SOR);

– determinarea celulozei și substanțelor similare;

– determinarea numărului Chaetomium (testul de creștere al ciupercilor Chaetomium gracile);

– proba de autoîncălzire (încingere);

– proba de compostare;

– proba cu plante.

c) După caracteristicile principalilor constituenți deșeurile pot fi:

De obicei, materialele componente ale reziduurilor menajere sunt grupate după caracteristicile lor principale astfel:

– deșeuri combustibile (hârtie, mase plastice, cauciuc, textile, lemn, etc.);

– deșeuri fermentabile (resturi alimentare, legume, fructe, etc.);

– deșeuri inerte (metale, sticlă, ceramice, etc.);

– deșeuri fine (cenușă, zgură, pământ, etc.).

O astfel de grupare a părților componente ale deșeurilor orășenești dă posibilitatea ca pe baza ponderii cu care intervine fiecare categorie să se stabilească direcțiile către care trebuie îndreptate eforturile în vederea valorificării superioare a acestora. Trebuie să se țină seama în mod deosebit și de schimbarea în timp a componenței deșeurilor, care poate avea de la un an la altul alte valori. [1]

În componența deșeurilor menajere cum ar fi hârtia, sticla, masele plastice intră:

[NUME_REDACTAT] ondulat care de obicei este compus din trei straturi, asemenea unui „sandwich”. Stratul ondulat din centru este plasat între doua straturi exterioare. Straturile nu conțin ceară înăuntru sau pe afară. Exemplu: această categorie include containere din carton ondulat, ambalaj pentru computere etc. acest tip de deșeu nu include scânduri.

Pungi din hârtie sunt produse manual din hârtie (made from kraft paper). Exemplu: această categorie include pungi și coli din hârtie pentru produse alimentare, ambalaj pentru „fast-food, hârtie de ambalare din centrele comerciale, așa numita hârtie „brown” (reciclată).

Ziarele sunt tipărite pe hârtie specială pentru ziare. Exemplu: această categorie cuprinde ziare și alte publicații pe bază hârtie pentru ziare așa ca scuturi publicitare distribuite pe gratis, buletine și publicitate electorală.

Hârtie pentru computer este utilizată pentru imprimare. Exemplu: această categorie este utilizată în oficii, include hârtia utilizată pentru copiere.

Altă hârtie de birou include diverse tipuri de hârtie utilizată în oficii. Exemplu; această categorie cuprinde plicuri, hârtie pentru notițe, cartele de identitate.

Jurnale și cataloage sunt articole din hârtie lucioasă. Această hârtie de obicei este lucioasă, netedă la pipăit și reflectă lumina. Exemplu: această categorie include jurnale lucioase, cataloage, broșuri și pamflete.

Compozit din hârtie sunt articole din hârtie în adaos cu alte componente așa ca ceară, plastic, lipici, folie, resturi alimentare și umezeală. Exemplu: această categorie cuprinde ambalaj pentru produse lactate, șervetele, hârtie de notițe cu lipici, fotografii.

[NUME_REDACTAT] și vase din sticlă transparentă sunt ambalaje pentru băututi și containere pentru produse cu sau fără etichetă. Exemplu: această categorie include sticle întregi sau sparte utilizate pentru băuturi, conserve, gemuri și maioneză.

Containere și vase din sticlă verde ambalaje pentru băuturi și containere pentru produse cu sau fără etichetă. Exemplu: această categorie include sticle întregi sau sparte de culoare verde, utilizate pentru ambalarea produselor.

Containere și vase din sticlă brună sunt ambalaje pentru băuturi și containere pentru produse cu sau fără etichetă. Exemplu: această categorie include sticle întregi sau sparte de culoare brună, utilizate pentru ambalarea produselor.

Containere și vase din sticlă colorată sunt ambalaje pentru băuturi și containere pentru produse cu sau fără etichetă. Exemplu: această categorie include sticle întregi sau sparte de altă culoare de cât verde sau brună, utilizate pentru ambalarea produselor.

Sticlă plată este sticlă transparentă sau colorată care este de formă plată. Exemplu; această categorie include sticlă utilizată la gemuri, uși în încăperi, mașini (sticle laterale), construcție. Această categorie nu include sticla laminată, ondulaă sau parbrize.

Compozit din sticlă este sticlă care nu poate fi atribuită la una din categoriile specificate mai sus. Exemplu: aceasta include de obicei sticlă în combinație cu alte materiale: oglinzi, cristal, parbrize, table din sticlă.

Mase plastice

PET containere sunt containere color sau incolore, fabricate din PET (tereftalat de polietilenă). Pentru identificare se marchează cu numărul „1”, plasat în centrul triunghiului- simbolul reciclării, de asemenea pot fi înscrise și literele „PET” sau „PETE”. Culoarea de obicei este transparentă sau verde. Exemplu: această categorie include sticle pentru băuturi, inclusiv apă.

HDPE containere sunt articole fabricate din HDPE (polietilenă de înaltă densitate) natural sau color. Acest plastic este de obicei incolor și permite luminii să treacă prin el (natural), sau color care nu permite trecerea luminii prin el. Pentru identificare sunt marcate cu numărul „2”, plasat în centrul triunghiului – simbolul reciclării. Exemplu: această categorie include ulcioare pentru lapte sau apă, sticle pentru detergenți, vase pentru soluții cosmetice, sticle goale de ulei tehnic sau antigel sau alte containere goale de sub diverse lichide tehnice.

Containere din diverse plastice sunt altele decât cele fabricate din PET sau HDPE. Aceste articole sunt produse din PVC (policlorură de vinil), PP (polipropilenă) sau PS (polistiren). Pentru identificare sunt marcate respectiv cu numerele „3”, „4”, „5”, „6”, „7”, plasate în centrul triunghiului- simbolul reciclării. Exemplu: această categorie include sticle pentru ulei vegetal, diverse siropuri, containere pentru iaurt, margarină, tăvi pentru cuptor cu microunde, containere pentru „fast-food”. De asemenea această categorie include containere pentru șampon și vitamine.

Filme sunt pelicule din plastic flexibil, care sunt fabricate din rășini de HDPE și LDPE (polietilenă de densitate joasă). Exemplu: această categorie include pungi pentru deșeuri, pungi pentru produse alimentare, pelicule pentru ambalare. Această categorie nu include baloane rigide din plastic pentru ambalare.

Articole din plastic durabil sunt obiecte di plastic, altele decât containerele și pelicule de film. Această categorie include obiecte altele decât containerele și filmele marcate cu numerele „1-7”. Aceste articole de obicei sunt utilizate de mai multe ori. Exemple: această categorie include furnitura pentru uși din afară, jucării și echipament pentru sport, articole de uz casnic. De asemenea această categorie include materiale de construcție așa ca rame pentru geamuri, carcase computere și alte aparate electronice, televizoare, radiouri, țevi și accesorii din plastic.

Compozit din plastic sunt obiecte din plastic care nu pot fi atribuite la categoriile menționate mai sus. Această categorie conține articole fabricate din plastic în combinație cu alte materiale. Exemplu: această categorie include părți separate fabricate din plastic și atașate din piese metalice, paie plastice pentru băuturi, containere pentru ouă, tăvi pentru biscuiți. [16]

CAPITOLUL 6

COLECTAREA ȘI TRANSPORTUL DEȘEURILOR MENAJERE DIN MUNICIPIUL PLOIEȘTI

Deșeurile menajere și mai ales colectarea acestora constituie o problema de o deosebită actualitate datorită faptului ca volumul lor crește direct proporțional cu creșterea numărului populației și al nivelului său de trai; odată cu acestea crește și pericolul degradării mediului înconjurător.

Varietatea compoziției deșeurilor face ca procesul de degradare aeroba și anaerobă sa fie rapid și dificil de urmărit, provocând în cazul unei colectări întârziate și neigienice, poluarea aerului și a apei.

Prin operațiunea de colectare a deșeurilor se înțelege efectuarea operațiilor de strângere, prelucrare și transport a acestora în vederea neutralizării sau a valorificării lor [13].

Premergătoare operației de colectare a deșeurilor menajere, care se realizează de către unități specializate, mai exista o fază care poate fi considerata "precolectare" și care se realizează de către locatarii sau personalul de servicii al instituțiilor și localurilor publice, magazinelor, etc .

Precolectarea este operația de strângere și depozitare pe timp limitat al reziduurilor menajere din cadrul apartamentelor, locuințelor; instituțiilor; etc. Ea poate fi:

Precolectare primară: care constă din strângerea reziduurilor și depozitarea lor în recipienți relativ mici (cutii, găleți, coșuri, etc.) la locul de producere;

Precolectarea secundară: care constă în adunarea deșeurilor în containere (pubele);

Colectarea propriu-zisă: este operația de ridicare a deșeurilor de la punctele de precolectare secundară și transportul lor la platformele de depozitare, neutralizare sau la instalațiile de valorificare. [17]

Camera de precolectare este o încăpere amplasată la parterul, sau în mod excepțional la subsolul blocurilor de locuințe și este câte una la fiecare tronson; de dorit ar fi ca aceasta să fie cu ieșirea în spatele blocului.

Tubul pentru transportul reziduurilor menajere din interiorul clădirilor este o instalație tubulară cu secțiune circulară, construit în blocurile de locuințe cu peste 4 nivele.

Pubela este un vas tipizat a cărui denumire provine de la numele celui care a conceput-o pe timpul când era primar al Parisului.

Pubela se utilizează numai pentru depozitarea pe termen scurt a reziduurilor rezultate din apartamente, locuințe, blocuri de locuințe, instalații publice etc.

În prezent, pubelele sunt construite din tablă galvanizată și, in lipsa acesteia din tablă neagră vopsită, precum și din materiale plastice. Ele au o formă tronconică cu capac articulate la baza mare de sus.

Prin construcție, pubelele sunt prevăzute a fi de două dimensiuni:

pubele mici de apartament din tablă sau din material plastic cu capacitate de 15 l;

pubele mari de bloc cu capacitatea de 110 1, deși după reparații repetate ajung cu capacitatea la jumătate, se tot scurtează la partea de jos unde se distrug datorită ruginei și translatării până la mașina în care se golesc. [2]

Precolectarea reziduurilor menajere în locuințe

În apartamente, unde precolectarea se face de către locatari, ar trebui să existe pubele tip cu o capacitate de cca. 15 l și să fie folosite în mod obligatoriu, indiferent dacă construcția are sau nu tub vertical pentru transportul reziduurilor.

Materialele din care se construiesc tuburile sunt netede, se spală ușor și nu transmit zgomotul în timpul folosirii.

Tubul este format din tronsoane încheiate astfel că tronsonul superior să se poată introdu-ce în partea superioara a tronsonului inferior și uneori prin îmbinare cap la cap, în așa fel.ca să nu permită ieșirea afară a particulelor mici și a mirosurilor din reziduuri. Ultimul tronson al tubului ce se montează în camera de precolectare, la parter, are capătul terminal situat la 350 mm de partea superioară a pubelei sau la 600 mm în cazul în care pentru precolectare se folosesc containere. Tubul se construiește de regulă, fără coturi. În cazul când totuși tubul va trebui să fie cotit, se vor respecta următoarele norme:

nu se admite decât un singur cot la un tub;

unghiul format la intersecția axelor longitudinale ale tronsoanelor drepte nu va depăși zece grade;

cotul va fi făcut la o distanță de minimum 1,5 m de la gura superioară de încărcare și de minimum 1,0 m față de gura inferioară;

raza de racordare va fi de minimum 5 m;

pe porțiunea înclinată nu se vor prevedea guri de încărcare.

Capătul inferior al tubului pentru transportat reziduuri va pătrunde în camera de precolectare, păstrându-se o distanță de minimum 0,450 m față de perete până la axul tubului și asigurându-se circulația pubelelor în interiorul camerei de precolectare. Este bine dacă așezarea acestor pubele sau containere se face pe un sistem de tip carusel, format din șine și profile metalice.

Pentru asigurarea ventilației naturale, tubul este prelungit peste acoperișul clădirii. Gurile de încărcare a tubului sunt în dreptul fiecărui nivel și uneori din două în două nivele dacă tubul este așezat pe podeste intermediare. Aceste guri de descărcare trebuie amplasate la o înălțime de 1,00 — 1,10 m afară de nivelul pardoselii palierului, măsurat pe partea inferioara a gurii de încărcare.

Distanța maximă în planul orizontal între două guri de încărcare alăturate, aplicate la același nivel, pentru cazul blocurilor de locuințe cu coridoare lungi, nu va fi mai mare de 70m. În cazul coridoarelor de capăt, gura de încărcare cea mai îndepărtată de capătul coridorului, respectiv de ultimul apartament, nu va fi mai departe de 55m.

Camera de precolectare, care este amplasată de regulă la parterul fiecărui tronson al blocului, dar nu spre fațada principală și numai în cazuri excepționale la subsol, cu ieșirea în spatele blocului, are dimensiuni variabile în funcție de numărul de pubele sau containere pe care trebuie să le cuprindă.

Numărul pubelelor sau containere lor se determină cu relația:

n = 2Nz : cv

în care:

n – numărul pubelelor sau containerelor necesare;

N – nr. populației aferenta tubului de precolectare;

2 – l/om.zi -cantitatea specifică de reziduuri produsă de fiecare locatar;

z – intervalul maxim între două colectări în zile;

v – volumul pubelei sau containerului în l;

c – 0,8 – coeficientul de umplere a pubelei sau containerului

n=2*80*14:0,8*2*1100=2240:2200=1.018

Precolectarea reziduurilor în magazine și unități de alimentație publică

Aici intervin în plus ambalajele din care unele recuperabile și altele

nerecuperabile. La o parte din aceste unități ambalajele recuperabile sunt în unele

cazuri infectate, lucru care trebuie avut în vedere chiar din faza de proiectare a imobilului pentru a se asigura condițiile de dezinfectare și de salubrizare a unității.

Pentru fiecare magazin și depozit cu suprafața utilă mai mare de cincizeci de metri pătrați suprafață utilă, se va prevedea câte o cameră cu precolectare a reziduurilor rezultate precum și pentru precolectarea ambalajelor nerecuperabile. Pentru magazinele mai mici de cinci zeci de metri pătrați suprafața utilă, se va prevedea câte o nișă de precolectare proprie.

În cazul când magazinele sau depozitele sunt situate la parterul blocurilor de locuit, camera de precolectare va fi separată de camera de precolectare destinată locuințelor.

Depozitarea reziduurilor se face în pubele sau containere. Camera de precolectare pentru magazine trebuie din proiectare, să respecte toate condițiile impuse camerei de precolectare la bloc.

Beneficiarul va preciza dacă este cazul să se prevadă și o cameră sau o platformă de spălare și dezinfectare a ambalajelor nerecuperabile, care va fi amplasată în concordanță cu circuitul mărfurilor , ambalajelor și reziduurilor de la depozit la magazine și de la magazine la camera de depozitare și de spălare.

Transportul reziduurilor nerecuperabile solide, depuse în camera de precolectare a magazinului, va fi efectuat prin grija personalului de serviciu sau a lucrătorilor magazinului.

Reziduurile produse în instalații sau săli de spectacol ca: teatru, cinematografe, săli de concert etc, urmează cursul obișnuit în ceea ce privește precolectarea, ca și în cazul instalațiilor publice obișnuite, al magazinelor și al apartamentelor de locuințe.

Precolectarea reziduurilor menajere în spitale, dispensare și policlinici

Precolectarea și depozitarea reziduurilor specifice provenite din sălile de consultație, operații, staționare, laboratoare etc., vor face obiectul unor studii speciale, în funcție de specificul noxelor ce se se degajă, de pericolul de infecție al acestora etc., funcție de care se vor stabili și soluțiile de colectare și neutralizare. [2]

Precolectarea diferențiată

În ultimul timp, datorită penuriei de materii prime sau a costurilor relativ ridicate de obținere a acestora, se încearcă tot mai mult o precolectare diferențiată a deșeurilor menajere care necesită mai mulți recipienți de apartament sau de bloc: saci pentru hârtie și textile, recipienți metalici sau de plastic pentru resturi alimentare, pentru cioburi de sticlă sau pentru metale.

Natura materialelor recuperabile depinde de domeniul în care au fost consumate produsele, de prețul oferit și de condiții locale foarte variabile pe teritoriul țării. Cantitatea de materiale recuperabile prin colectare selectivă depinde de obiceiurile locale de consum, de modul de organizare a colectării selective (prin deplasarea colectorilor la fiecare consumator, prin puncte de colectare de la populație, prin aport voluntar, centre de colectare), intensitatea campaniei de propagandă pentru recuperare, etc.

Principalele materiale recuperabile de la consumatorii urbani, în general de la populație, sunt următoarele:

Produsele din sticlă (butelii de diferite capacități, borcane, geamuri sparte, ș.a.) recuperate în stare bună, când sunt dirijate pentru refolosire după igienizarea care se impune funcție de domeniul de utilizare; sticla spartă este dirijată la producerea geamurilor sau buteliilor de culoare închisa, în amestec cu materia primă, nisipul cuarțos. Cantitatea de sticlă recuperată selectiv depinde de condițiile locale și de cerințele utilizatorilor de astfel de produse.

Materialele plastice sunt dificil de reciclat sub formă de amestec, datorită compoziției lor diverse. Sunt încercări de reutilizare a PVC -ului singur, deoarece prezinta o fracțiune importantă, mai ales sub formă de butelii pentru apă minerală. Pentru regenerarea PVC -ului astfel recuperat, acesta este procesat în amestec cu rășina proaspăt produsă pentru fabricarea unor produse diverse (tuburi, suporturi din plastic, rame etc), este încorporat în diferite îmbrăcăminți rutiere pentru ameliorarea performanțelor, sau prin amestecuri adecvate se obțin produse de substituție a lemnului în tâmplăria industriala.

Hârtia și cartoanele sunt constituente de bază pentru industria celulozei. Proveniența lor poate fi sub formă "de hârtie grafică (ziare, cărți, imprimate), hârtie și cartoane de la ambalaje, hârtie industrială specială (foi de țigarete, hârtie foto, hârtie igienică). Produsele colectate sunt transformate în pastă prin procedee de degradare mecanică și apoi presate cu adaus de liant pentru fabricarea hârtiei sau cartonului plat, ondulat sau presat. La colectarea selectivă, calitatea produsului recuperat depinde de prezenta produselor contaminante pentru tehnologia de reciclare: agrafe, plastice, sfori de legare din fire metalice, adezivi .

Textilele uzate provin mai ales de la populație sub formă de îmbrăcăminte, lenjerie sub formă de fibre naturale (lână, bumbac, in), sau fibre sintetice. Ele sunt recuperate pentru diverse reutilizări: comerț cu haine vechi, materiale de șters praful și pentru spălat dușumeaua, pentru fabricarea pastei de hârtie, fabricarea de material izolant fonic, materiale de umplere după destrămare – scămoșare, etc. Proprietățile acestor produse (tip de fibră, de țesătură, culoare, dimensiunea piesei, aspectul nou sau uzat, etc.) sunt importante pentru o triere riguroasă.

Metalele provin din ambalajele sub formă de cutii de conserve agro-alimentare, articole pentru prepararea hranei și menaj (cratițe, oale, tacâmuri, aragaze, frigidere etc.), aparatură electro-casnică, sobe metalice de încalzit, componente electronice din aparatura radio -TV și informatică, ș.a. Metalele feroase sunt reciclate în siderurgie, după separarea magnetică dintre acestea și cele neferoase care sunt returnate rafinăriilor din metalurgia neferoasă. Dintre formele de recuperare pentru cantități mici de deșeuri metalice, amintim: procedeele electrochimice care permit de exemplu recuperarea argintului conținut în băile de developare a fotografiilor sau de la tratamentele pentru acoperiri metalice; separarea prin sfărâmare și apoi în pat fluidizat permite recuperarea metalelor din materialele compozite prezente în cablurile electrice.

Recuperarea metalelor prețioase din componentele electronice ale ordinatoarelor și a materialelor telefonice declasate se face după demontarea acestora, prin tratarea compozitelor purtătoare de aur sau a contactoarelor argint – paladiu.

Industria de fotogravură, industria și laboratoarele fotografice și cinematografice, cele de radiologie medicală și industrială, produc deșeuri care conțin argint care prezintă toxicitate pentru mediul ambiant. Sunt unități specializate în recuperarea acestui metal folosind aparatura adecvată. Din atelierele de tratament a suprafețelor rezultă soluții uzate cu componente metalice care pot fi recuperate prin electroliză; nichelul, prin transfer chimic și recristalizare; alte metale sunt reintroduse în circuitul de valorificare prin electrodializă. [17]

Platformele de colectare

Deși platformele de precolectare reprezentau o soluție care trebuia aplicată in mod cu totul excepțional și numai cu aprobarea Inspectorului de Stat pentru Protecția și [NUME_REDACTAT] la grupurile le locuințe și la blocurile fără tub de precolectare, în prezent aceste platforme au devenit o soluție mult răspândită.

Dacă la început aveau din proiectare și construcție unele forme reușite din punct de vedere arhitectural și îndeplineau unele condiții de amplasare (distanța, semicamuflare etc.), cu timpul acestea s-au deteriorat, terenurile sau mai aglomerat fapt pentru care multe trebuie refăcute și reamplasate.

Printre condițiile de care trebuie să se țină seama la construcția acestor platforme de precolectare, mai ales că în locul celor ce s-au deteriorat se construiesc altele de către asociațiile de locatari, se menționează următoarele:

platformele de precolectare să fie asociate cu alte spații de bătut covoare, garaje, containere de colectat (cioburi de sticlă și alte materiale refolosibile);

pe cât posibil în jurul lor să se sădească arbori stufoși care să le camufleze și totodată să mai oprească din mirosul neplăcut degajat mai ales vara când este căldură.

Din literatura de specialitate și din constatările făcute pe unicate de către Întreprinderile de Salubritate din București și din Brașov, cea mai bună, mai eficientă și mai igienică metodă de precolectare s-a dovedit a fi cea care folosește containere cu roți mici de cauciuc, cu capacitatea de 1 100 l, care se ridică și se descarcă în autogunoiere compactoare.

În figura 6.1. este prezentată schița unui container cu roți pivotanți prevăzut cu butoni laterali de care este prins cu dispozitivul hidraulic atașat pe autogunoiera compactoare și ridicat și coborât mecanic.

Descărcarea se face prin basculare în gura benei autogunoierei, de unde reziduurile sunt preluate și compactate în autogunoieră. În timpul basculării containerului pentru descărcare, capacul acestuia se deschide și se închide la loc numai când containerul revine în poziție verticală, fiind redus la poziția „închis” de un resort corespunzător dimensionat.

Avantajele acestor containere sunt incontestabile față de celelalte deoarece nu se mai transportă în gol, se manevrează ușor având roți pivotante, nu necesită un spațiu special autotransportului de containere care lucrează într-o poziție perpendiculară pe axa containerului, este cu mult mai igienic pentru ca fiind mai mic se umple și se golește mai repede, stă continuu închis datorită resortului în care se închide capacul basculant și nu este purtat prin oraș cu autotransportorul de containere. Este mai economic pentru că, descărcându-se mecanic în autogunoieră basculantă, reziduurile se compactează într-un raport de 3:1, iar autoșasiul autogunoierei are o forță portantă mai mare decât autoșasiul autotransportului de containere și deci poate transporta o cantitate mult mai mare.

Figura 6.1. Container de 1100 l capacitate

Colectarea deșeurilor menajere

Colectarea propriu-zisă a reziduurilor menajere, care urmează fazei de precolectare înseamnă ridicarea acestor reziduuri de la platformele de precolectare și transportarea lor fie la rampele de neutralizare, fie la stațiile de prelucrare pentru neutralizarea și valorificarea materialelor refolosibile pe care le conțin.

Există mai multe sisteme de colectare adoptate atât în funcție de specificul localității (cu blocuri înalte joase, cu locuri virane împrejur, la loc de deal sau de câmpie etc) cât și datorită modului de gândire avut inițial de edilii localității respective, sisteme care odată intrate în obișnuință greu se mai schimbă cu un altul nou, chiar dacă în alte localități sau țări există și sisteme mai bune. După modul în care sunt transportate reziduurile există următoarele sisteme de colectare:

colectarea deschisă este aceea în care descărcarea reziduurilor se face în autovehicule de transportat deschise, prin golirea recipienților -în general și aceștia sunt deschiși sau fără capac. Acest sistem, care se mai practică în țara noastră, poluează mediul înconjurător și ar trebui abandonat;

colectarea închisă sau ermetică se face cu ajutorul recipienților (pubele, containere) închiși prevăzuți cu capac, prin descărcare direct în autogunoiere care, la rândul lor sunt dotate cu sisteme mecanice de ridicare și golire a acestora în bene închise. Este sistemul cel mai igienic și mai eficient și care merită să fie extins;

colectarea prin schimb de recipienți care constă în schimbarea recipienților plini, din punctele (platformele) de precolectare cu alții goi. Este de fapt sistemul cu containere cu capacitatea de 3 și 4 metri cubi care se aplică la noi în țară descris pe larg în cadrul precolectării.

colectarea în saci constă de fapt tot în schimb de recipienți cu deosebirea că sacii pot fi închiși și nu mai sunt recuperate (mai igienic și în același timp mai economic) existând posibilitatea ca precolectarea să se facă diferențiat direct de către locatari – la locul de producere – separându-se de gunoiul menajer propriu-zis materialele refolosibile (hârtie, textile, plastic, metale etc.) [2]

    Pentru planificarea sistemelor tehnice de colectare a deșeurilor, trebuie să ia în considerare:

tipurile de structuri rezidențiale;

tipurile de locuințe;

accesul rutier pentru vehiculele de colectare;

acceptarea de către populație a noilor sisteme de colectare.

În ceea ce privește colectarea selectivă, prima acțiune necesară este identificarea tipurilor de containere utilizabile pentru colectarea selectivă la surse a deșeurilor (ambalaje, deșeuri organice și restul deșeurilor menajere) și, de asemenea, a modului de etichetare sau marcare a acestora. Se va avea în vedere asigurarea volumului și numărului suficient de containere pentru diferitele tipuri de clădiri, funcție de numărul de locuitori.

Alegerea tipurilor de containere pentru colectarea deșeurilor trebuie să se realizeze în așa fel încât să se evite depășirea capacităților optime de colectare, respectând în același timp normele de igienă. containerele trebuie selectate astfel încât:

să poată fi ușor umplute de către populație;

să poată fi ușor accesate și golite de către cei ce asigură serviciul de salubrizare;

să poată fi menținute în condiții satisfăcătoare de igienă.

golirea containerelor trebuie să se realizeze în funcție de:

gradul de umplere a acestora de către populație;

variațiile de temperatura (vara, datorită temperaturii ridicate frecvența de colectare a deșeurilor va fi mai mare).

În prezent, în România este disponibilă întreaga gamă de containere UE, respectiv:

containere de plastic de 80 l;

containere de plastic de 120 l;

containere de plastic de 240 l;

containere de 1,1 mc pentru clădiri cu mai mult de 5 nivele;

containere de 2,2 mc pentru clădiri cu mai mult de 5 nivele.

În condiții speciale, pot fi utilizați saci de plastic, în special pentru colectarea materialelor reciclabile.

Containerele mari nu trebuie utilizate pentru deșeurile menajere, ci pentru cele din comerț (magazine, centre comerciale mari). Centrele comerciale vor selecta tipul de containere necesar, respectiv cu/fără sisteme de compactare în funcție de necesitățile lor specifice.

Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile nemetalice (hârtie, sticlă, mase plastice, textile, cauciuc, etc.) și a deșeurilor speciale

Dintre materialele nemetalice mai importante se pot menționa: hârtia, textilele, masele plastice, cauciucul, sticla, a căror colectare și refolosire prezintă avantaje economice deosebite.

1.Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din hârtie

1.1) Avantajele colectării materialelor refolosibile din hârtie:

Pe plan mondial, ca și în țara noastră, există o mare risipă de hârtie, care sporește în fiecare an.

O tonă de hârtie recuperată înlocuiește o tonă de celuloză sau 4 m3 de masă lemnoasă, 800 KWh energie electrică și 250 kg combustibil convențional. Pe suprafața Pământului sunt cca. 4 miliarde hectare de păduri și în fiecare an exploatările de masă lemnoasă se fac pe o suprafață de cca. 24 milioane hectare – aproximativ cât suprafața țării noastre. Prin tăierea unui copac se distruge un lucru cu o valoare estetică și biologică, deoarece acesta asigură hrana solului și ajută la regenerarea aerului pe care-I respirăm. Un singur hectar de conifere reține anual 40 mii kg praf din natură.

Pentru a produce o tonă de hârtie sunt tăiați cinci arbori maturi (80 -100 ani). Aceștia produc în fiecare oră oxigenul necesar pentru 320 oameni și purifică 24 mii m3 aer [3, 9].

Aceștia pot fi salvați colectând și valorificând maculatură, pentru că, dintr-o tonă de maculatură se obține o tonă de celuloză, materie primă suficientă pentru a produce 2.500 de caiete școlare sau 12.300 ziare.

Hârtia reciclată poate fi destinată fie fabricării din nou a hârtiei (valorificare optimă), fie a cartoanelor și mucavalelor (valorificare inferioară). Condiția care determină opțiunea o reprezintă tehnologia de decernelizare care, cel puțin în țara noastră, în prezent, nu este încă pusă la punct.

Exemplul hârtiei ne permite să discutăm și o altă problemă, de cea mai mare importanță în acțiunea complexă de recuperare, reciclare și refolosire, anume aceea a redistribuirii materialelor refolosibile între sectoarele care le generează și cele care le pot folosi în modul cel mai eficient, întrucât nu este întotdeauna evident care materiale recuperate trebuie neapărat să revină în fluxul tehnologic care le-a generat. Astfel, la obținerea de hârtie și cartoane se pot folosi cu succes și deșeuri textile, într-o pondere care atinge 12 – 14% din totalul materiilor prime. Pe de altă parte, reciclarea hârtiei se poate face doar de 6 … 10 ori, deoarece la fiecare reciclare lungimea fibrei de celuloză scade, conducând la o scădere a rezistenței mecanice și a calității (aspect, culoare) a hârtiei nou fabricate, la reducerea productivității muncii în fabrica de hârtie și la creșterea pierderilor tehnologice.

La încheierea acestui număr de cicluri, însă, hârtia inferioară calitativ poate fi utilizată cu succes într-o altă ramură industrială (ex: in industria construcțiilor, ca izolant termic în panourile prefabricate). Studii efectuate în țara noastră arată că, din totalul de materiale reciclate provenite din industria bumbacului, 62,2% revin la procesul tehnologic care le-a generat, 17,1 % pot fi dirijate către alte întreprinderi ale industriei ușoare, iar 20,7% își găsesc valorificarea în cu totul alte ramuri industriale. Pentru produsele provenite din industria lânii, procentele sunt, respectiv, 83,2%, 2,3% și 14,5%. [1, 18]

Schema recuperărilor dintr-o tonă de maculatură colectată din reziduuri menajere este prezentată în figura următoare:

Figura 6.2. Posibilități de reutilizare a hârtiei

1.2) Condiții și reglementări privind colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din hârtie:

După modul de întrebuințare, materialele refolosibile din hârtie, sunt cuprinse în două mari grupe și anume:

a. Materiale refolosibile din hârtie și carton destinate producerii pastei ca materie primă pentru fabricarea hârtiei, cartonului, mucavalei și cartonului cu suport bituminat -materialele refolosibile din acesta grupă sunt constituite din: hârtie, cartoane și mucavale folosite sau scoase din uz, precum și resturi tehnologice de la activitățile de confecții și imprimare a hârtiei, cartoanelor și mucavalei, care nu pot fi folosite ca atare. (STAS 4527/1-81);

b.Materiale refolosibile din hârtie, carton și mucava rezultate de la finisarea și prelucrarea hârtiei, cartoanelor și mucavalei, destinate a fi utilizate ca atare sau cu mici prelucrări, în vederea înlocuirii materialelor noi – materialele refolosibile ca atare sunt constituite din: hârtie, carton și mucava, rezultate din procesul de finisare al acestora, din procesul de confecționare a ambalajelor și a confecțiilor de papetârie, precum și din ambalaje scoase din uz.(STAS 4527/2-81).

Materialele refolosibile din hârtie destinate a fi folosite ca materie primă la fabricile de hârtie se colectează, sortează și livrează pe sorturi, (tabelul 1.5.). [12, 13]

Tabelul 6.1. Sortul, denumirea, caracteristicile și destinația materialele refolosibile din hârtie

1.3) Condiții tehnice de calitate:

În tabelul 6.2. sunt prezentate condițiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească materialele refolosibile din hârtie, ce se folosesc ca materie primă [1, 13].

Tabelul 6.2. Condițiile de calitate ce trebuie îndeplinite de materialele refolosibile din hârtie

Caracteristicile fizico – mecanice funcționale pentru fiecare domeniu de utilizare au valorile prescrise în documentele tehnice normative care definesc calitatea sortimentelor din care provin, admițându-se o abatere limitată de max. 10% față de valoarea prescrisă în acestea.

1.4) Reguli pentru verificarea calității:

Calitatea materialelor refolosibile din hârtie folosită ca materie primă sau ca atare se verifică pe loturi.

Prin lot se înțelege o cantitate maximă de 10 000 kg materiale refolosibile din același sortiment. Verificarea calității unui lot se face pe baza unei probe constituită din baloturi, luate la întâmplare (în mod obiectiv) din lot. Numărul de baloturi care formează proba este în funcție de mărimea lotului, conform datelor din tabelul 6.3. [13]

Tabelul 6.3. Mărimea loturilor de hârtie

n = numărul baloturilor care formează lotul

Baloturile cu materiale refolosibile care se aleg pentru probare se desfac și se verifică dacă conținutul lor corespunde condițiilor tehnice de calitate.

Pentru verificarea umidității din diferite locuri (margini și mijloc) ale fiecărui balot al probei se iau probe elementare, formându-se o probă de cca. 3 kg materiale și se introduc imediat într-un ambalaj etanș, care se etichetează și se sigilează. Pentru verificarea conținutului de praf, nisip, pământ, ciment, negru de fum, pigmenți, coloranți se iau din probă 1/5 din numărul baloturilor, dar nu mai puțin de un balot. Dacă probele verificate nu îndeplinesc condițiile prevăzute în standard, lotul se consideră necorespunzător.

1.5) Livrare, ambalare, marcare, depozitare, transport și documente:

Livrarea se face în baloturi sau legături (cazul sortului III – tabelul 6.1.), cu masa cuprinsă între 50 – 200 kg sau cu alte mase (când există o înțelegere între părți), ex. 10 kg.

Baloturile se presează bine și se leagă cu minim două legături în cruce – cu un material rezistent pentru a se asigura integritatea balotului în timpul manipulării și transportului.

De legătura fiecărui balot este prinsă o etichetă cu sârmă, pe care se marchează cu tuș sau vopsea următoarele: denumirea furnizorului, sortul, masa brută (kg), STAS 4527/1 – 81.

Depozitarea baloturilor se face în încăperi închise sau șoproane în stive acoperite.

Transportul materialelor refolosibile se face cu mijloace de transport acoperite sau protejate împotriva intemperiilor. În fiecare mijloc de transport se pot introduce maxim două sorturi – separate între ele.

Manipularea baloturilor se face cu grijă astfel încât legăturile de prindere a etichetelor să nu se rupă.

Fiecare lot de livrare trebuie să fie însoțit de documentul de certificare a calității întocmit conform dispozițiilor legale în vigoare. [1]

2. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din sticlă

2.1) Avantajele colectării materialelor refolosibile din sticlă:

"Spărturile din sticlă" se folosesc la fabricile de sticlă ca materie primă, denumită material de adăugire în procesul de fabricație, în proporție de 15 -20 %, iar în ultimul timp chiar până la 100%. Sticla este un material dintre cele mai energointensive întrucât consumă în procesul de elaborare în proporții considerabile sodă, precum și importante cantități de gaz metan.

Cu o tonă de spărturi de sticlă se pot economisi 630 kg nisip cuarțos, 40 kg feldspat, 112 kg calcar (care nu mai trebuie exploatat, transportat, preparat), 180 kg sodă calcinată și 700m3 gaz metan, fără a mai lua în calcul și reintroducerea în circuit a recipienților din sticlă obișnuiți.

Dintr-o tona de cioburi se pot fabrica 3500 borcane alimentare (250 ml) sau 2000 sticle diferite (în tabelul 6.4. se prezintă economia de energie rezultată prin utilizarea cioburilor de sticlă).

Tabelul 6.4. Economia de energie prin utilizarea sticlei "vechi”

Schematic o instalație de prelucrare a deșeurilor din sticlă se prezintă în figura următoare:

Figura 6.3. Schema de principiu a unui cuptor de topire a cioburilor de sticlă

Deși sursa spărturilor de sticla este practic inepuizabilă, cantitățile colectate de la populație sunt extrem de mici în comparație cu necesarul pentru fabricile de sticlă.

2.2) Condiții și reglementări privind colectarea și recuperarea materialelor din sticlă:

Condițiile tehnice de calitate ale materialelor refolosibile din sticlă sub formă de spărturi (cioburi) provenite de la fabricarea sticlei, de la unitățile producătoare de medicamente, cosmetice, alimentare, de la centrele de achiziții ale sticlelor și borcanelor, alte instituții și de la populație sunt prevăzute în norme interne departamentale.

Spărturile din sticlă colectate sunt destinate reintroducerii în procesul de fabricație a sticlei după eliminarea impurităților, care nu sunt admise în tehnologia de fabricație.

2.3) Condiții tehnice de calitate:

Spărturile de sticlă, în funcție de domeniul de proveniență și destinație, se clasifică pe sorturi ce sunt prezentate în tabelul 6.5. [1, 13].

Tabelul 6.5. Clasele și sorturile de sticlă

Umiditatea de referință este de 3%, dar la înțelegere între părți ea poate diferi, în funcție de aceasta stabilindu-se greutatea efectivă.

Nu sunt admise bucăți de metal, pietre, beton, resturi alimentare de la fabricile de conserve, cauciuc, materiale plastice, sfoară, cartoane, ș.a. Prin conținutul de impuritate se înțelege pământ, praf sau alte substanțe care nu sunt specificate mai sus. De asemenea nu sunt admise cioburile de la ambalarea produselor toxice și explozive.

Cioburile din grupa A și B se livrează pe culori, granulate sau negranulate. Dimensiunile bulgărilor de sticlă proveniți de la scurgerea cuptoarelor trebuie sa fie cuprinse între 30 -300 mm.

2.4) Reguli pentru verificarea calității:

Verificarea calității cioburilor se efectuează pe loturi între o tonă și 30 tone.

Verificarea lotului constă din:

– verificarea culorii;

– verificarea conținutului de impurități și alte corpuri străine;

– verificarea umidității.

Prelevarea probelor care se supun verificării se efectuează în felul următor: din zece în zece tone se iau 5 probe elementare de cca. 1 kg din loturi diferite care reunite formează proba pentru determinarea impurităților și a umidității.

2.5) Metode de verificare:

Verificarea culorii și sortului de cioburi se efectuează vizual.

Umiditatea se determină pe cca 1 kg din proba constituită ca în cazul hârtiei. Determinarea impurităților și corpurilor străine se efectuează pe o probă de cca 4 kg, căreia dupa cântărire i se îndepărtează corpurile straine, apoi se spală cu un jet de apă și se usucă până la obținerea greutății constante:

în care: m2 – este masa inițială a probei, exprimată în grame;

m3 – masa probei după spălare, uscare și eliminarea corpurilor străine, exprimată în grame.

2.6) Depozitare, transport și expediere:

Cioburile de sticlă se livrează în camioane deschise sau vagoane.

Cioburile de sticlă se repartizează și se transportă pe sorturi.

Expedierea se face prin autorecepție, însoțită de datele:

– sortul de cioburi și culoarea;

– cantitatea de impurități și corpuri străine.

3. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din mase plastice

3.1) Avantajele colectării materialelor plastice:

Colectarea și recuperarea maselor plastice prezintă avantaje atât de ordin economic cât și ecologic.

[NUME_REDACTAT], la cca. 2 m3 de reziduuri menajere se găsesc în medie 4 kg resturi de polietilenă. O tonă de polietilenă recuperată economisește cca. 8t de petrol. Din această tonă recuperată se pot fabrica 6.000 m2 de folie polietilena netransparentă sau 3.000 saci pentru ambalaj.

Recuperarea maselor plastice prezintă dificultăți mai ales la sortarea lor pe categorii, sortare care se face în funcție de densitate. În plus nici tehnologiile de valorificare nu sunt în totalitate definitivate și astfel produsele obținute sunt de calitate inferioară celor obținute direct din materii prime.

În principiu instalațiile de reciclare a deșeurilor din materiale plastice se bazează pe obținerea unor pelete de plastic, care sunt livrate instalațiilor de profil.

În privința poluării, problema care se pune este nu numai că poluarea devine mai mare, ci că ea se manifestă permanent, pentru ca majoritatea maselor plastice, spre deosebire de alte materiale, nu se degradează cu trecerea timpului.

3.2) Condiții și reglementări privind colectarea și recuperarea materialelor plastice:

Materialele refolosibile din polietilenă de joasă și înaltă densitate, care se colectează, sunt următoarele:

a) Folie, saci, sacoșe din polietilenă de joasă și înaltă densitate de la:

– ambalajele produselor textile;

– ambalajele produselor alimentare;

– ambalajele produselor chimice, care nu sunt toxice și se dizolvă în apă;

– folii care nu au fast expuse radiațiilor.

b) Folii din polietilenă de joasă și înaltă densitate provenite de la sere și solarii, care au fost expuse radiațiilor solare;

c) Folii, saci, pungi, sacoșe care au fost fabricate din materiale recuperate marcate sau colorate în mod specific.

Alte produse din polietilenă de înaltă densitate sunt:

a. Navete compartimentate și necompartimentate;

b. Butoaie, canistre, flacoane, butelii;

c. Materiale refolosibile din polietilenă de înaltă densitate de la fabricarea calapoadelor sau alte produse din polietilenă de înaltă densitate.

Ambalajele care au continut produse toxice se recupereaza numai de către unitățile producătoare de specialitate.

3.3) Condiții tehnice de calitate:

Materialele refolosibile de joasă și înaltă densitate trebuie să fie lipsite de impurități ca: piatră, lemn, hârtie, sfoară, cârpe, paie, nisip, corpuri metalice. Impuritățile de praf se admit de până la maximum 1 % din greutate.

Materialele refolosibile colectate vor fi livrate și spălate cu apă sau cu soluții chimice.

Livrarea se va face pe sorturi, acestea fiind transportate în mijloace de transport cu un singur produs (articol) din aceeași categorie de polietilenă. Cele de gabarit mare vor fi livrate, tăiate în bucăți, măcinate sau granulate, de comun acord cu beneficiarul.

3.4) Reguli pentru verificarea calității:

Calitatea materialelor refolosibile din polietilenă de joasă și înaltă densitate se determină pe loturi. Prin lot se întelege cantitatea colectată sau livrată într-un mijloc de transport.

Pentru baloții de folie, saci, sacoșe, huse, etc. verificarea se face pe baza unei probe vizuale, după desfacerea baloturilor.

Conținutul de praf pentru toate felurile de materiale refolosibile din polietilenă se determină prin prelevarea unor mostre din loturile cu cea mai mare impurificare, de câte 0,5 kg fiecare până la formarea unei probe totale de 4 kg. Din proba de 4 kg se formează 2 mostre de 2 kg fiecare, care se introduc într-un ambalaj de polietilenă și se etichetează – sigilează.

Una din mostrele de 2 kg se scutură bine pe o foaie de hârtie curată. Praful rezultat se adună într-un recipient. Conținutul de impurități se stabilește cu formula:

în care:

I = conținutul de impurități, în procente;

mi = masa impurităților cântărite, în grame;

mp = masa inițială a probei, în grame.

3.5) Depozitare, transport și expediere:

Materialele refolosibile din plastic se depozitează pe platforme curate, separate pe sorturi sau articole. Transportul se efectuează cu mijloace de transport adecvate, câte un sort în mijlocul de transport respectiv.

Livrarea se face în vrac sau în baloturi. Materialele refolosibile marunțite, măcinate, sau granulate se vor livra în saci etichetări cu denumirea produsului, grupa de clasificare, tipul materialului și greutatea.

FLUXUL DEȘEURILOR PET [19]

Figura 6.4. Fluxul deșeurilor PET

Depozitare și sortare deșeuri PET

Figura 6.5. Depozitarea și sortarea deșeurilor PET

Figura 6.6. Depozit de deșeuri PET înainte de sortare

Fazele procesului de reciclare

Figura 6.7. Fazele procesului de reciclare

Figura 6.8. PET-uri măcinate

Produse obținute din PET reciclat

Figura 6.9. Produse obținute din PET reciclat

4. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din textile

4.1) Avantajele colectării materialelor refolosibile din textile:

Colectarea materialelor refolosibile din textile este la fel de importantă ca și a celorlalte materiale refolosibile, însă este mai pretențioasă, mai ales în cazul celor colectate de la populație, pentru că trebuie ca aceasta să se facă separat, nu numai pe tipuri de materiale (lână, bumbac, mătase etc.), ci și pe grupe de culori (deschise, medii, închise).

Prin materiale textile refolosibile se înțeleg produsele țesute sau nețesute, tricotajele, din orice materie prima textilă, scoase din uz, provenite din gospodării individuale, unități militare, spitale, internate, etc., folosite în industrie și în alte domenii.

În afara acestor materiale refolosibile din textile care nu provin din reziduurile industriaIe, (deșeuri, resturi, refuzuri, rebuturi ale proceselor industriale) mai există următoarele feluri de materiale refolosibile din textile: => materiaIe textile refolosibile din lână și tip lână;

=> materiale textile refolosibile liberiene și tip liberiene;

=> materiale textile refolosibile din bumbac și tip bumbac;

=> materiaIe textile refolosibile din mătase și tip mătase;

=> materiale provenite din reziduurile industriale ca: deșeuri și ramașițe de fibre și fire, petice de țesături rezultate din procesele tehnologice de filare, țesere, finisare, tricotare și confecționare.

Materialele refolosibile din textile, (de tot felul, numai cele care fac obiectul colectărilor din afara industriilor de profil), pentru a fi cunoscute de masă mare de colectori angajați sau particulari, se cataloghează în funcție de textura firelor ce intră în componența lor.

După compoziția fibroasă materialele textile refolosibile se clasifică în următoarele grupe:

a) materiale textile refolosibile din lâna și tip lână;

b) materiaIe textile refolosibile din bumbac și tip bumbac;

c) materiale textile refolosibile din fibre liberiene și tip liberiene;

d) materiale textile refolosibile din mătase și tip mătase;

e) materiaIe textile refolosibile din fibre sintetice 100%;

f) materiale textile refolosibile cu uzură mare, din diverse amestecuri fibroase. Fiecare grupă se colectează, sortează și livrează conform caracteristicilor grupei respective, în funcție de: categoria materialului colectat; tipul materialului refolosibil; culoarea materialelor și dimensiuni (unde este cazul). [1]

Materialele textile refolosibile trebuie ca odată cu colectarea sau după aceea, să fie sortate și livrate pe culori sau grupe de culori. Prin grupe de culori se înțelege:

– culori deschise: gri deschis, bej, roz, bleu, galben; culori medii: roșu, albastru, verde, kaki;

– culori închise: maro, bleumarin, violet, negru.

Materialele textile refolosibile provenite din colectarea confecțiilor cu căptușeală și vatelină destinate valorificării in industria textilă se sortează și livrează separând căptușelile și vatelina de țesăturile ce intră în componența lor.

Există șase grupe de materiale textile refolosibile la care se specifică (conform standardelor în vigoare) categoria, tipul, și culoarea fiecărui fel de material textil refolosibil, de care trebuie să se țină seama la colectarea, dar mai ales la separarea lor în vederea livrării și valorificării in industria textilă.

4.2) Condiții tehnice de calitate:

Materialele textile refolosibile nu trebuie să conțină următoarele impurități: -bucăți de țesătură putredă, mucegăită, mâncată de molii sau rozătoare;

– corpuri străine (lemn, carton, cauciuc, metal, sticlă);

– materiale care se întăresc în contact cu apa (var, ciment, ipsos, făină, mălai, etc.);

– urme de ulei, ceară, bitum, vopsea, etc., care nu ies la spălat.

Materialele textile refolosibile se pot colecta cu sau fără nasturi, catarame, capse, fermoare etc., dar se livrează beneficiarilor fără astfel de accesorii.

Conținutul de praf admis pentru fiecare grupă de materiale textile refofosibile este următorul:

– materiale textile refolosibile din lâne și tip lână, cu excepția celor de sub darac -maxim 3%;

– materiale textile refolosibile din bumbac și tip bumbac, din fibre liberiene și tip liberiene, din mătase și tip mătase, din fibre sintetice 100%, de maximum 5%;

– materiaIe textile refolosibile cu uzură mare din diverse amestecuri fibroase și fibre de lâne și tip lane de sub darac, de maximum 12%.

Umiditatea maximă admisă la livrarea materialelor textile refolosibile trebuie să fie de:

– 15% pentru materiale din lână și tip lină;

– 8% pentru materiale din bumbac și tip bumbac;

– 16% pentru materiale din fibre liberiene și tip liberiene;

– 10% pentru materiale din mătase și tip matase;

– 5% pentru materiaIe din fibre sintetice 100%,

– 10% pentru materiale cu uzură mare din diverse amestecuri fibroase.

Materialele textile refolosibile trebuie să fie dezinsectizate înainte de ambalare.

Tipul, dimensiunile (unde este cazul) și culoarea trebuie să corespundă categoriilor impuse prin STAS.

4.3) Reguli pentru verificarea calității:

Verificarea calității materialelor textile refolosibile se face pe loturi.

Lotul este constituit din cantitatea prezentată deodată la verificare din aceeași grupă, categorie, tip, culoare (conform STAS).

Proba medie se ia dintr -o cantitate egală cu 10% din numărul baloturilor care formează lotul, dar nu din mai puțin de 2 baloturi. Fiecare balot luat se desface apoi se

scoate din trei locuri diferite cate o probă elementară în cantități aproximativ egale.

Probele elementare astfel luate se amestecă bine, făcându-se o probă medie de cca. 50 kg.

Pe această probă se verifică: grupa, categoria, tipul, culoarea, impuritațile, conținutul de praf și dimensiunile (unde este cazul).

Pentru celelalte caracteristici, din proba medie se iau probe pentru analiză, introducând câte cca. 0,5 kg în pungi de polietilenă, care se închid ermetic și se sigilează, având următoarele destinații:

– proba pentru producător;

– proba pentru beneficiar;

– proba pentru litigiu.

Proba pentru litigiu poate fi folosită numai în cazul în care a fost luată în prezența beneficiarului și a fost sigilată de acesta. [13]

În cazul în care se constată că grupa, categoria, tipul, conținutul de praf, umiditatea și culoarea nu corespund, se repetă determinarea pe altă probă medie. Dacă și în acest caz rezultatele sunt necorespunzatoare lotul se respinge pentru resortare și prezentare la o nouă verificare.

4.4) Metode de verificare:

Verificarea grupei, categoriei, tipului, culorii și a impurităților se verifică vizual sau cu ajutorul unui microscop (acolo unde este cazul).

Verificarea dimensiunilor: se măsoară cu rigla gradată, urmărindu-se dimensiunea cea mai mică a fibrelor.

Determinarea conținutului de praf: proba de circa 50 kg se cântărește cu o balanță cu precizie de 0,2% și se scutură sau se trece printr-un desprăfuitor până nu mai iese praf.

Apoi se cântărește din nou cu aceeași precizie.

Conținutul de praf se exprimă în procente și se calculează cu formula:

în care:

– m1 este masa inițială a probei, în grame;

– m2 este masa probei după desprăfuire, în kg.

Verificarea dezinfecției și dezinsecției se fac pe baza metodelor stabilite de organele medicale abilitate,

4.5) Ambalare, depozitare și transport:

Ambalarea materialelor textile refolosibile se face pe grupă, categorie, tip și culoare, în baloturi bine presate, cu masa de la 50 la 150 kg, legate cu sârmă, asigurându-se integritatea cantitativă și calitativă a conținutului acestora; [13]

Materialele: folosite pentru ambalare nu trebuie să depășească 5% din masa materialelor refolosibile ambalate.

Depozitarea se face în magazii curate, aerisite, uscate, ferite de umezeală și lipsite de rozătoare.

Transportul baloturilor se face cu mijloace de transport acoperite.

5. Colectarea și recuperarea materialelor refolosibile din cauciuc

5.1) Avantajele colectării materialelor refolosibile din cauciuc:

Cauciucul, un material energointensiv, este supus uzurii, indiferent unde este folosit: anvelope, benzi elastice, tuburi, garnituri, etc. în prezent, anvelopele uzate dețin ponderea cea mai mare în cantitatea totală de cauciuc potențial reciclabil, soluțiile tehnologice utilizabile vizează, de regulă, revenirea lor în circuitul economic într-un număr de cicluri limitat. [18]

Materialele refolosibile din cauciuc care intră în obligațiile de colectare de la fabrici și de la populație sunt compuse în general din anvelope și camere de aer uzate sau sparte. [13]

Materialele refolosibile provenite din reziduurile industriale din unitățile de fabricație a produselor, obiectelor și articolelor din cauciuc au caracter de materiale circulante pentru care există normative de recuperare cu circuit închis.

Condițiile generale de calitate pe care trebuie să le îndeplinească anvelopele uzate destinate pentru reeșapare și regenerare în vederea reciclării acestora, ce se colectează de la societățile comerciale publice sau private și de la populație, pentru unitățile de reeșapare, sunt precizate în [NUME_REDACTAT] Departamentală.

Prin reeșapare se înțelege procesul tehnologic de aplicare a unei benzi de rulare noi pe o coroană de anvelopă uzată pregătită în prealabil, urmată de vulcanizare, prin care se reface parțial potențialul de rulaj al anvelopei.

Anvelopele uzate pun probleme chiar și pentru cele mai sofisticate sisteme de GDSO. Anvelopele sunt constituite din materiale polimerice complexe cu un adaos mare de diferite alte produse; recuperarea acestei valori adaugate sub orice formă, este mare consumatoare de energie și totodată periculoasă. Haldele de anvelope pot crește ușor și rapid, creând nu numai probleme de folosire a terenului dar și pericole pentru mediu. Haldele se pot autoaprinde provocând incendii de lungă durată, cu efecte negative asupra sănătății oamenilor.

Când anvelopele uzate sunt depuse în gropi de gunoi, ele se ridică adesea la suprafață și fac dificilă menținerea învelișului de sol de deasupra deșeurilor.

Recondiționarea prin reeșapare este universală, iar în țările dezvoltate se, valorifică prin această metodă peste 25% din producția de anvelope. Cu o anvelopă reeșapată se poate parcurge în medie o distanță care reprezintă jumătate din rulajul uneia noi, dar prețul ei este de aproximativ 3 ori mai mic. Prin reeșapare se înlocuiește doar banda exterioară de rulare, care reprezintă cca. 1/3 din cantitatea de cauciuc înglobată în produs. În figura 6.10. sunt reprezentate economiile ce se realizează prin reeșaparea anvelopelor uzate. [18]

Figura 6.10. Economii realizate prin reeșapare

RECIPIENȚI ȘI VEHICULE ALE TRANSFERULUI

Transferul se referă la mutarea deșeurilor sau a materialelor din vehiculul primar de colectare într-unul secundar, de obicei mai mare și mai eficient. [1, 11, 12, 13]

Noțiunea de transport al deșeurilor include deplasarea deșeurilor, cu mijloace specializate, de la locurile de producere sau de colectare, la locurile de depozitare intermediară, de valorificare, sau la cele de depozitare finală.

În timp ce toate sistemele de gestionare a deșeurilor au componentă de colectare, nu toate au sisteme de transfer.

Deșeurile menajere generate de către populație sunt stocate temporar în spații special amenajate în acest scop, în recipienți de diferite capacități. Aceste spații (platforme de precolectare) sunt amplasate în imediata apropiere a locuințelor sau la parterul blocurilor, fiind construite pentru a stoca recipienții de precolectare a deșeurilor menajere și pentru a permite accesul vehiculelor colectoare.

Din datele furnizate e Baza de date pentru deșeuri reiese că administrațiile de locatari, locuințele particulare și firmele de salubritate dețineau în 2 000 un număr de peste 320 000 de recipienți pentru deșeuri menajere, situație prezentată în tabelul următor.

Tabelul 6.6. Situația recipienților de colectare pentru deșeuri menajere (2000)

Calculele demonstrează că în țară există o capacitate de colectare a deșeurilor menajere de aproximativ 90 000 tone/săptămână, ceea ce reprezintă o capacitate anuală de peste 4 600 000 tone.

Colectarea deșeurilor menajere de pe platformele de precolectare este efectuată de către firmele care asigură salubrizarea orașelor. Frecvența de colectare a deșeurilor menajere este următoarea:

zilnic pentru deșeurile menajere de la spitale, clinici, creșe, hoteluri, piețe și alte colectivități;

de două ori pe săptămână pentru deșeurile menajere de la blocurile cu 10 etaje și obiectivele din zonele centrale;

săptămânal pentru deșeurile menajere de la blocurile cu mai puțin de 10 etaje;

la 10 zile pentru deșeurile menajere de la case.

Firmele de salubritate încheie contracte pentru colectarea deșeurilor și cu agenții economici de la care ridica deșeuri industriale nepericuloase. [1,11, 12, 13]

Principiile de alegere a tipului de container:

O practică sănătoasă are la bază un set de principii și pentru alegerea sau proiectarea tipului de containere. Astfel se vor alege:

Containere confecționate din materiale reciclate sau ușor accesibile;

Containere ușor de identificat: fie după formă, fie dupa culoare sau dupa inscripționări speciale;

Containerele au culori vii, care contrastează cu mediul înconjurător .

Containerele nu trebuie să fie prea atrăgatoare, deoarece ar putea fi furate pentru aIte utilități gospodarești;

Ex.: folosirea de containere albastre în America de Nord a stimulat cu succes o mai bună percepție a reciclării și a mărit în anumite zone proporția de recuperare de la 20% la 75%;

Containere robuste și/sau ușor de reparat și de inlocuit: -esențiale pentru viabilitatea pe termen lung a unui sistem de colectare;

Containere potrivite pentru obiectivele colectării: ușor de deschis și de golit; suficient de mari pentru stocarea materialelor între zilele de colectare; suficient de mici pentru încărcarea manuală la nevoie;

Containere adaptate terenului: pe roți (trasee lungi), impermeabile (acolo unde plouă mult), grele (acolo unde sunt vânturi puternice); [1, 20]

Tipuri de recipienți pentru colectarea deșeurilor menajere [22]

Principii de alegere a vehiculelor de colectare:

Alegerea unui vehicul ca bază a unui sistem de colectare implică urmatoarele condiții:

se vor alege vehicule care consumă o cantitate minimă de energie, dar cu o complexitate tehnică necesară pentru a colecta în mod eficient materialele vizate (trebuie ținut cont de faptul că operațiile de colectare și transport au costuri relativ ridicate);

vor fi preferate echipamente fabricate local, cu o conceptie traditionala a vehiculelor și cu calificare locala, ori de câte ori este posibil, completate la nevoie cu asistența experților naționali și internaționali (utilizarea de vehicule adaptate la condițiile concrete de climă);

se vor alege utilaje care pot fi întreținute și reparate local și pentru care sunt disponibile pe plan local piese de schimb;

în zonele deluroase sau aglomerate se vor alege vehicule acționate manual, tractate de animale sau vehicule mecanice ușoare; se vor alege vehicule făra compactoare, remorci, basculante sau dube în zonele unde populația este dispersată sau deșeurile sunt deja dense; acestea sunt mai eficiente în ceea ce privește consumul de carburanți, exploatarea și întreținerea lor;

vor fi avute în vedere, după caz avantajele sistemelor hibride: vehicule mici- satelit acționate manual, electric sau cu propan, care alimentează un vehicul mai mare staționar sau cu mișcare lentă (vehicul cu compactare sau un autocontainer);

vor fi avute în vedere, în zonele urbane industrializate, vehicule cu compactare (atunci când pe traseele de colectare sunt mulți generatori, dar deșeurile nu sunt prea dense sau prea umede);

utilizarea vehiculelor cu colectare automată – atunci când este posibilă aducerea pe roți a containerelor (cu capacități de cca. 120 -240 litri) din gospodării la punctele de colectare;

În zonele industrializate, unde colectarea separată a deșeurilor organice și a altor materiale reciclabile este o prioritate, se vor alege vehicule mixte: cu două compartimente pentru colectarea eficientă a două fluxuri de materiale.

Pentru colectarea materialelor reciclabile amestecate se vor alege vehicule specializate în reciclare: care pot asigura compactarea materialelor plastice, stocarea uscată a hârtiei, colectarea sticlei pe culori și calități separate, a metalelor și nemetalelor. [1, 20]

Transportul deșeurilor menajere

Una dintre operațiile, poate cea mai importantă din activitatea de colectare a reziduurilor menajere, care trebuie să țină seama atât de condițiile impuse de mediul înconjurător cât și de aspectul economic în care se include un consum apreciabil de carburanți, o reprezintă transportarea acestora de la rampele de precolectare la rampele de neutralizare sau la instalațiile de prelucrare și valorificare materiilor refolosibile pe care le conțin.

România este conștientă de faptul că în viitor transportul deșeurilor și a produselor derivate din acestea se va intensifica. Deșeurile trebuie transportate:

de la surse la stații de pretratare;

de la punctele de colectare separată la stații de procesare și sortare;

de la stații de sortare și reprocesare la instalațiile de reciclare finală;

de la surse la depozite sau stații de incinerare regionale.

Pentru minimizarea costurilor și a impactului ecologic, în special asupra populației va fi necesară optimizarea activităților de transport cât mai mult posibil.

Măsuri pentru optimizarea condițiilor de transport a deșeurilor:

selectarea locațiilor pentru stațiile de sortare, procesare și pretratare în “centrul” zonelor de generare a deșeurilor;

amplasarea stațiilor de procesare a deșeurilor (stații de tratare mecano-biologică) cât mai aproape de depozitele finale;

utilizarea pentru colectarea deșeurilor a unor vehicule de colectare cu emisii reduse de noxe (zgomot și gaze de eșapament);

adaptarea autovehiculelor de colectare și transport în funcție de condițiile de drum, structura localităților și structura arhitecturală a diferitelor clădiri;

optimizarea distanțelor de transport pentru utilizarea la maxim a capacității autovehiculelor de transport;

minimizarea distanțelor de transport prin utilizarea stațiilor de transfer;

dacă distanțele de transport lungi nu pot fi evitate este indicat să se utilizeze căile ferate sau navale (exemplu, Dunărea)

În vederea eficientizării activității au fost introduse sisteme de colectare All – In – One – fiecare format din 3 autogunoiere compactoare, pe șasiu MAN, ce încarcă deșeurile menajere din teren într-o benă de 24 mc și o autospecială care transportă câte doua bene, preluate din locuri special amenajate. [21]

Un avantaj al autogunoierii compactoare este că, datorită transportului reziduurilor compactate într-o benă închisă, se respectă condițiile impuse de igienă și de aspectul estetic, fără a se vedea gunoiul și a se împrăștia mirosul urât al acestuia, mai ales în anotimpurile calde.

Reziduurile menajere sunt aduse până la containerele pe roți de 1100 l, care sunt descărcate mecanic cu un dispozitiv acținat hidraulic. Gradul de compactare fiind de 3,5:1, se poate transporta într-o singură cursa cantitatea de 24 metri cubi, care reprezintă încarcătura unui numar de 21-22 containere de 1,1 metri cubi sau a unui număr de cca. 210 pubele de 110 l.

Toate etapele de la colectarea deșeurilor, manipulare, presortare, depozitare, expediere la consumatori a deșeurilor reciclabile, incinerare, depozitare finală, au importanță lor, iar neglijarea în abordare a oricăreia dintre acestea poate aduce prejudicii mai mici sau mai mari factorilor de mediu (cu precădere solurilor și apelor subterane). Efectul este resimțit în reducerea eficienței activității serviciului de salubritate și compromiterea calității mediului. [17]

Randamentul colectării selective și bilanțul economic

Randamentul colectării selective, este cuprins în general între 15-30%; doar în cazuri favorabile, acesta depășește 50%.

Creșterea acestui indicator depinde de modul de funcționare al serviciilor publice din localitate, de modul de colectare selectivă și mai ales de informarea și sensibilizarea locuitorilor privind aceste activități. Pentru hârtie de exemplu, cantitatea colectată este sub 1 kg/locuitor/lună, depășind rareori 1,5 kg/locuitor/lună, față de estimările că populația produce lunar între 5 -10 kg/locuitor/lună deșeuri de hârtie și cartoane.

Cunoașterea cantităților colectate permit determinarea posibilităților de recuperare, de dezvoltare pe plan local a unor activități eficiente economic și ecologic în direcțiile menționate anterior. Stabilirea unui bilanț permite colectivității locale să aprecieze oportunitatea organizării sau reorganizării operațiunilor de colectare selectivă , în contextul oportunităților pe plan național de preluare și reintroducere în circuitul economic a unor materiale de acest tip, cu efecte la economisirea devizelor, a resurselor energetice și de materii prime.

Pentru evaluarea interesului economic al operațiunilor de colectare selectivă este întocmit un bilanț economic de previziune.

El este constituit dintr-un tabel cu două coloane: lista din coloana din stânga – cheltuielile anuale cu materialele colectabile, iar cea din dreapta – estimarea sumei de încasat anual din valorificarea acestor deșeuri. Diferența dintre încasări și cheltuieli sunt folosite la adoptarea actului decizional.

Surse de finanțare

La nivel național există un fond pentru mediu, dar sunt disponibile și programe de finanțare europene pentru protecția mediului.

Fondul pentru mediu este constituit și gestionat în baza Legii 73/2000 și gestionat de [NUME_REDACTAT] pentru Mediu din cadrul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Principiile europene pe care se bazează constituirea fondului sunt: “Poluatorul plătește” și “Responsabilitatea producătorului”.

[NUME_REDACTAT] pentru mediu se constituie din:

3% din veniturile din vanzarea deșeurilor feroase și neferoase;

5.000 lei/kg de ambalaj introdus pe piață de producatorii și importatorii de produse ambalate;

2% din valoarea substanțelor chimice periculoase comercializate;

0,5% din valoarea substanțelor chimice periculoase utilizate în agricultură;

3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase;

10.000 lei/kg anvelope noi și uzate introduse pe piață;

taxe pentru emisii de poluanți în atmosferă și pentru utilizarea de terenuri pentru depozitarea de deșeuri valorificabile.

Proiectele eligibile pentru finanțare din acest fond se referă la controlul și reducerea poluării aerului, apei și solului prin utilizarea unor tehnologii curate, protecția resurselor naturale, gestionarea deșeurilor, conservarea biodiversității.

Începând cu iulie 2004 au fost finanțate proiecte referitoare la dezvoltarea sistemului de colectare a deșeurilor de ambalaje PET postconsum în vederea reciclării.

Finanțările nerambursabile acoperă un procent de maximum 60% din valoarea unui proiect și au o durată a contractului de maximum 26 de luni.

Finanțările rambursabile se acordă pe o perioadă de maximum 5 ani, cu o dobândă de 8% pe an, maximum 80% din valoarea proiectului și o perioadă de grație de maximum 12 luni de la finalizarea proiectului.

Perioada de realizare a unui proiect este de maximum 2 ani, iar rambursarea creditului trebuie să se facătot în maximum 2 ani.

În perioada de pre-aderare, investițiile majore în infrastructura de transport și de mediu sunt finanțate prin programele ISPA prin care s-au alocat 240-270 Meur/an în perioada 2000-2006.

Domeniile prioritare pentru ISPA-Mediu sunt:

1. protectia calității apei (alimentare cu apă, epurarea apelor uzate, canalizare);

2. managementul deșeurilor (rampe ecologice, sisteme de colectare selectivă, reciclarea și valorificarea deșeurilor );

3. protecția calității aerului (creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de poluanți);

4. proiectele majore de prevenire a inundațiilor, îndiguiri și regularizări de cursuri de ape.

Există însă și alte alternative:

5. îmbunatatirea rețelelor de infrastructură regională, inclusiv prin proiecte de mediu, finanțatăprin Phare 2003 investitii;

6. modernizarea serviciilor de apă-canal din orașele mici și mijlocii și crearea de operatori regionali de apă prin programul Samtid;

7. protecția mediului la nivel regional (managementul deșeurilor, proiecte de mediu) prin Phare CES 2004-2006;

8. programe de cooperare transfrontaliera în domeniul mediului prin Phare CBC 2004-2006 cu Bulgaria și Ungaria și programele de vecinătate cu Serbia-Muntenegru, Ucraina și Moldova;

9. protecția mediului în mediul rural prin programul de infrastructură rurală Sapard;

10. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] pentru introducerea de tehnologii curate și conservarea habitatelor naturale.

CAPITOLUL 7

SITUAȚIA ACTUALĂ A DEȘEURILOR MENAJERE DIN MUNICIPIUL PLOIEȘTI

Cantitatea și calitatea de reziduuri au o mare importanță pentru determinarea capacității unităților de salubrizare precum și în stabilirea soluțiilor tehnologice de colectare, neutralizare valorificare a acestora.

Evaluarea cantitativă a deșeurilor urbane în [NUME_REDACTAT]

Determinarea cantității zilnice de deșeuri menajere (Qmed)

Reziduurile menajere fiind strâns legate de viața casnică a oamenilor, cantitatea lor variază după numărul populației, după standardul de viață, după felul de hrană, după condițiile climatice, după anotimpurile anului. Astfel ca și cantitățile de reziduuri menajere urbane prezintă varietăți importante de la o țară la alta, de la un oraș la altul, în funcție de climă, modul de viață al locuitorilor, caracterul localităților-industriale, agrare, administrative iar, în cadrul aceleiași localități, în funcție de anotimp, zi din săptămână etc.

Pentru determinarea cantităților de reziduuri menajere se folosesc următoarele metode:

metoda indicelui mediu de producere a reziduurilor menajere pe cap de locuitor și care rezultă din determinarea cantitaților de reziduuri menajere produse de către un locuitor pe zi, din diferite zone caracteristice ale localităților; [1,17]

metoda gravimetrică directă care are la bază determinarea zilnică de eziduuri menajere produse și componentele acestora.

Determinarea cantității medii zilnice de deșeuri menajere Qmed, se face cu relația:

Qmed/zi = N x Imed x 0,001 (t/zi)

în care:

Qmedlzi = cantitatea medie zilnică de reziduuri menajere, [t/zi];

N = numărul de locuitori;

Imed = indicele mediu de producere a deșeurilor menajere, [kg/loc.zi];

Imed = 0,5 – 0,8

de unde rezultă:

Qmed/zi = 232000 x 0,8 x 0,001 = 185,6 t/zi

Variația foarte mare a cantității specifice de deșeuri urbane face ca valorile respective existente să aibă un caracter informativ.

Limitele normale ale indicelui de producere a reziduurilor menajere sunt cuprinse între 0,3 -1,3 kg/loc.zi și uneori chiar mai largi de 1,5 kg/loc.zi în marile metropole și sub 0,3 kg/loc.zi în țările subdezvoltate. În țara noastră limitele indicelui de producere a deșeurilor urbane sunt cuprinse între 0,78 -1,03 kg/loc.zi și cu tendința de creștere către valorile 1,0 -1,2 kg/loc.zi în mediu urban, respectiv 0,5 – 0,7 kg/loc.zi în mediu rural.

CALITATEA DEȘEURILOR URBANE:

Calitatea unui deșeu este factorul principal care stă la baza stabilirii procedeelor și tehnologiilor optime de neutralizare și valorificare a acestuia. Parametrul de bază care determină calitatea reziduurilor este, în primul rând, componența structurală (fizică și chimică) precum și alți factori ca: puterea calorică, conținutul de cenușă, umiditatea, raportul carbon / azot etc.

SALUBRIZAREA MENAJERĂ DIN MUNICIPIUL PLOIEȘTI

Cuprinde precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor menajere și industriale nepericuloase de la populație și agenți economici la depozitele ecologice.

 Înființată în anul 1997, din fosta [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] București și grupul german de firme RWE – Entsorgung AG, S.C. REBU S.A. este la ora actuală unul dintre importanții prestatori de servicii de salubritate din țară, cu un [NUME_REDACTAT] la data înființării de peste 7 mil. USD și cu o cifră de afaceri de cca. 16 mil. EURO.

Având toate licențele și autorizațiile necesare desfășurării Serviciului public de salubrizare al localităților și dispunând de un număr de cca. 1.500 de angajați și de un parc auto de peste 290 de utilaje, din care multe de mare performanță, din Germania, societatea are ca obiect de activitate :

Serviciul public de salubrizare stradală;

Precolectare, colectare, transport și depozitare deșeuri solide de la populație și agenți economici;

Măturat și spălat căi publice, întreținere spații verzi și parcuri;

Curățare și transport zapadă de pe căile publice și menținere în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț;

Preselectarea și organizarea reciclării reziduurilor;

Respectând legislația în vigoare, principiile esențiale care stau la bază serviciile S.C. RER ECOLOGIC SERVICE REBU BUCUREȘTI S.A. sunt:

a) continuitate din punct de vedere cantitativ și calitativ;

b) adaptabilitate la cerințele consumatorilor;

c) accesibilitate egală la serviciul public;

d) asigurarea sănătății publice și a calității vieții.

În acest sens societatea are un număr de cca. 80.300 contracte, în care sunt incluse peste 513.000 persoane și cca. 15.000 contracte cu agenți economici.

Precolectarea deșeurilor de către populație se face în europubele de 120 l, 240 l, 260 l și unde este cazul, în eurocontainere de 1,1 mc sau 4 mc, toate fiind puse la dispoziție cu contract de comodat de către societate. În baza contractelor de prestări servicii încheiate au fost distribuite peste 82.000 buc. europubele și mai mult de 1.180 de eurocontainere.

Colectarea deșeurilor menajere de la populație se face pe baza de contract cu o durată minimă de 1 an, pentru agentii economici acestea fiind flexibile, în funcție de solicitări. Pentru alte tipuri de deșeuri în afara celor menajere (de construcții, voluminoase etc.), se pot încheia contracte separate. Politica prețurilor este dictată de către piața serviciilor de acest gen și de prețul depunerii deșeurilor la rampele ecologice. Tarifele practicate pentru agenții economici sunt în funcție de cantitatea de deșeuri pe care o produc.

 Pentru agenții economici, dar și pentru contracte speciale (cantități mari de deșeuri, deșeuri voluminoase etc.) societatea dispune de un număr de peste 700 containere, cu volume diferite între 4 mc și 36 mc, inclusiv prescontainere speciale pentru colectarea hârtiei.

Ridicarea deșeurilor de la populație se face în baza unor programe special întocmite, cu utilaje adecvate, respectându-se prevederile legale în vigoare. Ritmul de ridicare al deșeurilor de la agenții economici se stabilește prin contract.

Colectarea deșeurilor de la populație se face de regula ziua, în cursul dimineții. În zonele foarte aglomerate datorită imposibilității de acces, se preferă ridicarea deșeurilor în cursul nopții.

Pentru o bună monitorizare, la fiecare preluare a deșeurilor de la asociațiile de locatari și agenții economici, se întocmesc bonuri de confirmare în baza cărora se emite factura lunară.

Lunar se colectează de la beneficiari cca. 16.000t deșeuri menajere și asimilabile acestora.

Pentru ca REBU întelege foarte bine perioada dificilă de tranziție prin care trece populația, dar și nevoia acesteia de servicii de salubritate, care se doresc la standarde internationale, societatea a introdus mai multe facilități pentru anumite categorii de abonați, astfel:

•  pentru abonații casnici sau asociațiile de locatari/proprietari, aflate temporar în dificultate financiară, există posibilitatea eșalonării datoriilor către societatea noastră pe o perioadă de 10 pâna la 12 luni;

•  în zonele defavorizate, în care locuiesc preponderent persoane aflate în somaj sau fără surse de venit, care nu au nici măcar posibilitatea achitării unor rate reeșalonate, pentru evitarea apariției unor focare de infecție, se face salubrizarea gratuită a zonei de 2 ori pe lună;

•  ridicarea deșeurilor colectate diferențiat se face gratuit.

Din dorința de a veni în întâmpinarea necesităților clienților săi, societatea și-a diversificat serviciile, existând astfel și posibilitatea beneficierii de servicii suplimentare pe bază de contract:

–  servicii de salubrizare interioară și exterioară a blocului;

–  servicii de salubrizare a subsolului, în cazul în care acesta nu este inundat. Pentru cei care au încheiat un contract de salubrizare interioară a blocului, acest serviciu este gratuit;

–  înlocuirea gratuită a recipientelor de precolectare deteriorate;

–  montarea gratuită de coșuri de gunoi la intrările în scară;

–  amplasarea gratuită a 2 containere de 4 mc pe an, pentru curățenia generală de primavară și toamnă;

–  eradicarea și îngrădirea locurilor de formare a maidanelor;

–  executarea unor operațiuni pentru amenajarea de spații de joacă pentru copii;

–  confecționarea și montarea de băncuțe în zonele adiacente blocului.

  Ca o noutate, având în vedere noua legislație cât și pentru reducerea volumului de deșeuri și reciclarea materialelor refolosibile, S.C. REBU S.A. a introdus un program pilot de colectare selectivă a deșeurilor, punând gratuit la dispoziția celor interesați recipiente de precolectare și saci, inscriptionați adecvat.

   Programul societății de colectare diferențiată a deșeurilor pe categorii de produse este abia la început, fiind greu de luptat cu concepțiile vechi și cu obișnuința, dar se vede un tot mai mare interes pentru păstrarea unui mediu curat și implicit pentru o selectare a deșeurilor . Aceasta presupune o muncă asidua, de informare și sensibilizare a opiniei publice asupra a ceea ce înseamna o preselectare a deșeurilor, precum și implicațiile acesteia asupra mediului înconjurator.

În acest sens exista mai multe programe educative care se adreseaza:

Pogramul „Verde curat”     

•  copiilor de vârstă școlară  

   – este conceput pe două planuri:

•  un program de informare și conștientizare asupra necesității colectării selective, finalizat cu concursuri cu premii,

•  un program efectiv de colectare diferențiată a deșeurilor de hârtie, plastic si menajere.

Programul „ Sa colectam selectiv în gospodarie”

•  populației adulte

•  participă în cadrul programului 25 de asociații

 Pentru motivarea implicării în aceste programe, asociațiilor înscrise li se acorda facilități:

•  amplasare gratuită de containere inscripționate adecvat;

•  distribuirea gratuită de saci inscriptionați ;

•  ridicarea gratuită a acestor deșeuri.

Programul adresat agenților economici mari

•  au înțeles necesitatea colectării diferențiate și au încheiat contracte separate de colectare selectivă ;

•  se colectează hârtie, ambalaje tip PET și folie plastic.

Pentru rentabilizarea activităților de reciclare s-au achiziționat prese speciale și containere de transport, iar în cadrul firmei funcționează o mașina specială de tocat ambalaje tip PET. [21]

Românii vor fi obligați să sorteze deșeurile în funcție de tipul acestora: plastic, textile, hârtie sau resturi menajere. Cei care nu se vor conforma legii și vor amesteca în continuare gunoaiele vor fi amendați cu până la 10 milioane de lei vechi.

Faptul că nu vom mai avea voie să aruncăm gunoiul "la grămadă" face parte din obligațiile pe care trebuie sa le îndeplinim în vederea aderării la UE, măsura fiind reglementată și prin lege. Introducerea colectării selective a deșeurilor se va face etapizat și va fi precedată de o amplă campanie de conștientizare a populației. Firmele de salubritate vor împărți saci de gunoi fiecărei asociații, fiecare recipient fiind inscripționat corespunzător tipului de deșeu (menajer, PET, hârtie). La blocuri, acolo unde ghena permite, vor fi amplasate containere speciale pentru colectarea selectiva a deșeurilor . De asemenea, firmele de salubrizare vor fi obligate să monteze pe străzi coșuri de gunoi compartimentate, pentru colectarea fiecărui tip de deșeu.

Aceste măsuri s-au luat în urma hotărârii Guvernului cu privire la gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje. Conform deciziei executivului atât producătorii cât și importatorii sunt responsabili de îndeplinirea obiectivelor de colectare și reciclare a deșeurilor rezultate din produsele aruncate pe piață. Neascultătorii vor plăti la Fondul de Mediu 5.000 lei pentru un kilogram de ambalaje și 10.000 lei pentru kilogramul de anvelope, pentru cantitățile care nu sunt colectate, reciclate și valorificate. Agenții economici care introduc pe piață produse în ambalaje reutilizabile au obligația de a informa cetățenii despre încetarea reutilizării unui anumit tip de ambalaj. De asemenea, au obligația de a asigura preluarea acestora încă șase luni de la data încetării utilizării. Tot ei trebuie să asigure valorificarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje prin mijloace proprii sau prin predarea acestora către firmele autorizate.

Sancțiuni. Amenda pentru agenții economici care nu raportează autorităților locale cantitățile de deșeuri de ambalaje gestionate variază de la 20 la 40 milioane de lei. De asemenea, instituțiile publice, asociațiile și fundațiile care încalcă aceste prevederi vor plăti amenzi cuprinse între 25- 50 de milioane de lei, iar persoanele care "amestecă" gunoaiele vor fi sancționate cu 10 milioane de lei. Pentru comercianții care nu vor să ramburseze cumpărătorului valoarea ambalajului restituit, amenda este de la 30-60 de milioane de lei.

Deșeuri colectate

În 2004 s-a colectat 6 milioane de tone de deseuri, de la populație provenind aproape jumătate din cantitate. Pentru un kg de deșeuri metalice feroase se plătea anul trecut 4.100- 4.300 de lei, pentru cele de hârtii- cartoane se plătea 1.400- 1.600 de lei, iar pe deșeurile de mase plastice s-a plătit 4.200 de lei kg, la care s-a adăugat subvenția de la Fondul de mediu, adică 9.600 de lei, numai pentru populație, potrivit [NUME_REDACTAT] nr. 166/2004

pentru butelii PET. În prezent, Fondul de mediu nu mai acordă această subvenție, astfel încât cetățeanul nu mai este stimulat să meargă la centrele de reciclare.[23]

De anul acesta, locuitorii Ploieștiului vor fi obligați să colecteze selectiv deșeurile de ambalaje, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 621/2005 și [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] nr. 110/2004. Acesta este un prim pas pentru ca România să ajungă din urmă țările civilizate, unde colectarea selectivă a gunoaielor este deja o obișnuință. Ploieștenii vor trebui să arunce gunoiul separat: hârtia într-un loc, plasticul și PET-urile în alt recipient și resturile menajere separat.

Începând cu luna decembrie 2005, ploieștenii din cartierul de sud beneficiază de programul pilot de colectare selectivă a deșeurilor de hârtie/carton și plastic. Inițiativa aparține S.C. [NUME_REDACTAT] București S.A. și a partenerului [NUME_REDACTAT], în colaborare cu [NUME_REDACTAT] Ploiești.

Programul se numește ERACOLECT și este un program pilot de colectare selectivă a deșeurilor din mase plastice, hârtie și carton.

Programul se desfășoară sub egida [NUME_REDACTAT] pe o perioadă de un an de zile.

Rezultatele prezentului program, vor constitui baza extinderii proiectului și în alte cartiere ale municipiului. [24]

Evoluția cantităților de deșeuri menajere, a hârtiei+carton și a maselor plastice din municipiul Ploiești, în perioada 2003-2005 (exprimate în tone)

Tabelul 7.1. Evoluția cantității de deșeuri, în anul 2003

Tabelul 7.2. Evoluția cantității de deșeuri, în anul 2004

Tabelul 7.3. Evoluția cantității de deșeuri, în anul 2005

Tabelul 7.4. Evoluția cantității de deșeuri, în perioada 2003 – 2005

Tabelul 7.5. Evoluția cantității totale de deșeuri, în perioada 2003 – 2005

Figura 7.19. Variatia cantitatii totale de deseuri

(menajere, hârtie+carton și mase plastice) in perioada 2003-2005, in municipiul [NUME_REDACTAT] 7.20. Variatia cantitatii totale de deseuri (hărtie +carton și mase plastice) in perioada 2003-2005, in municipiul [NUME_REDACTAT] și posibilitățile de îmbunătățire a productivității colectării deșeurilor menajere

Cele mai clare și mai evidente posibilități de mărire a productivității muncii în activitatea e colectare a reziduurilor menajere, ca de altfel în toate ramurile productive, constau în mecanizarea operațiilor de încărcare și monitorizarea utilajelor, prin înlocuirea celor cu uzură fizică și morală avansată, cu utilaje moderne de mare capacitate și cu productivitate ridicata.

La colectarea reziduurilor menajere se urmărește productivitatea de diferite nivele, determinate în principal de trei factori:

„Frecvența ridicată” variază de obicei zilnic (vara și în anumite cartiere). Ridicarea de două ori pe săptămână, care se aplică în București în proporție de cca. 45%, poate fi considerată cu 30 mai mult decât ridicarea o dată pe săptămână, asigurarea în proporție de cca. 45% în cartierele din afara centrelor orașelor și mai des iarna.

„Punctul de ridicare” este situat diferit, cum ar fi: în spatele blocurilor, pe trotuar, în curți, în locuri amenajate unde au acces autovehiculele, sau se aduc pubele, etc.

„Felul materialului” poate varia și el serviciul de colectare poate să includă sau nu ridicarea frunzelor, a crengilor, a unor obiecte de uz casnic inutilizabile, sau poate reveni fiecărui locatar obligația să le separeu ca materiale refolosibile și să le predea centrelor de colectare.

Determinarea productivității muncii în activitatea de colectare a reziduurilor menajere

Pentru îmbunătățirea activității de colectare sunt necesare informații pentru:

a se compara eficiența sistemului aplicat cu altele similare;

a se urmări în timp rezultatele și procesul sistemului aplicat;

a se indica și a se analiza sferele cu probleme cheie care trebuie rezolvate.

Cinci măsuri simple de calcul pentru a avea suficiente date , respectiv informații pentru analizarea productivității activităților unității:

totalul ore colectate/ore de colectare;

numărul total de locuințe sau clădiri / ora de colectare;

cheltuieli în lei/tonă colectată;

costuri în lei/opriri;

numărul de cetățeni deserviți/autovehicul.

Probleme privind coordonarea activității de colectare a reziduurilor menajere în vederea creșterii productivității

Sunt unele probleme curente care ar putea provoca stagnarea pe moment sau diminuarea activității colectării reziduurilor menajere. Ele pot fi depășite prin acțiuni eficiente ale conducerii acestui proces de colectare.

Componența (dimensiunea) echipei de lucru, este determinată de tipul și dimensiunea recipientului de precolectare și de sistemul de încărcare (dacă este mecanic sau manual).

Traseul de colectare nu întotdeauna este dispus economic iar, în consecință, pentru parcurgerea acestuia se consumă timp prețios.

Un traseu necorespunzător are la bază trei inconveniente:

mărește timpul de colectare, respectiv la transport între platformele de precolectare și locul de descărcare;

sarcinile nu sunt împărțite corect pe încărcături;

traseele nu mai sunt cele proiectate pentru a constitui platforma cea mai economică a echipei de lucru.

Timpul de nefuncționare a autovehiculului este determinat de următoarele cauze:

echipamentul este necorespunzător (aici ar trebui o mai strânsă legătură cu întreprinderile constructoare de mașini pentru îmbunătățirea calității acestora);

vechimea autovehiculeleor.

Recipienți de precolectare, joacă un rol important în mărirea productivității colectării. Dacă aceștia sunt bine proiectați ei contribuie la economia de energie și de forță de muncă, pot mări viteza de precolectare și pot reduce numărul de muncitori din echipa de lucru.

Administrația forței de muncă și relațiile de muncă. Trebuie asigurate condiții optime de lucru întrucât în activitatea de colectare, mâna de lucru influențează foarte mult creșterea productivității și eficienței activității, fără a mai sublinia că de aceasta depinde calitatea operației. [2]

CAPITOLUL 8

DEPOZITAREA ȘI VALORIFICAREA DEȘEURILOR MENAJERE

Depozitarea simplǎ și controlatǎ a deșeurilor

Depozitele de deșeuri sunt spații de cantonare igienică și ecologică detinitivă ale reziduurilor ce nu mai pot fi reciclate sau incinerate, deci spații nepoluante pentru zonele adiacente locului de amplasare.

Depozitarea simplă constă în descărcarea simplă, neorganizată a deșeurilor menajere pe maidane, în diverse gropi foste cariere sau pe alte terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale pentru protecția mediului înconjurător. Acest sistem de depozitare este unanim recunoscut ca periculos pentru igiena publică (substanțele organice existente în componența deșeurilor constituie locul prielnic de adapostire și înmultire a insectelor și rozătoarelor), este inestetic și răspândește mirosuri neplăcute.

Gropile de gunoi sunt o componentă vitală a oricărui sistem bine proiectat de G.D.S.O. (Gospodărire a [NUME_REDACTAT] Orășenești). Ele sunt ultimul loc de, depozitare a D.S.O. ([NUME_REDACTAT] Orășenești) după ce au fost aplicate toate celelalte variante de G.D.S.O. În multe cazuri, groapa este ultima variantă aflată la dispoziție după colectarea D.S.O. Exploatarea sigură și eficientă a gropilor de gunoi depinde de proiectarea, administrarea și gospodărirea sănătoasă a întregului sistem de G.D.S.O. Acesta începe cu un mediu instituțional și de politică care privește G.D.S.O. ca pe o componentă importantă a planurilor de dezvoltare durabilă a unui oraș sau a unei țări. Acest sistem trebuie să asigure un serviciu public vital fără compromiterea sănătăți umane și a mediului.

Factorii principali care trebuie avuți în vedere la proiectarea unei gropi de gunoi sunt capacitatea instalației, sindromul NIMBY (not in my back yard = "nu în ograda mea"), hidrogeologia amplasamentului propus, costul amenajării și folosirea terenului după închiderea gropii.

Capacitatea se referă la volum și suprafață în decursul duratei de serviciu a amenajării. Ea depinde de ritmul preconizat de generare a deșeurilor, ritmul de creștere a populației în zona deservită de groapă de gunoi, densitatea la care sunt compactate deșeurile în groapă și elevația locală maximă permisă a deșeurilor și a materialului de acoperire în amplasament.

NIMBY se referă la opoziția comunității față de amplasarea și exploatarea amenajărilor de gospodărire a deșeurilor în apropierea cartierului lor. Rezidenții exprimă o serie de îngrijorări față de prezența unor astfel de amenajări în vecinatatea lor. Aceste ingrijorări se referă la:

riscurile pentru sănătate și pentru mediu create de amenajare;

impactul negativ asupra esteticii zonei și mirosurile neplăcute;

efectul de reducere a valorii proprietăților;

traficul sporit, zgomotul și praful specifice amenajării;

inechitatea produsă prin depozitarea deșeurilor altora în vecinătatea lor.

Hidrogeologia reunește factorii hidrologici, geologici și climatici. Aceasta înseamnă nivelul apelor subterane, conductivitatea hidrologică a solului, caracteristicile apelor de suprafață, prezența zonelor umede și a terenurilor inundabile, precipitațiile anuale, prezența faliilor geologice și gradul de activitate seismică din zonă.

În mod ideal, groapa de gunoi trebuie amplasată într-o zonă cu conductivitate geologică redusă, cu un nivel scăzut al pânzei freatice, care la punctul sau sezonier maxim nu amenință să atingă fundul unei gropi noi. Practica sănătoasă recomandă ca gropile de gunoi să nu fie amplasate pe zone umede pentru a evita poluarea unor astfel de zone sensibile ecologic. De asemenea, gropile de gunoi nu trebuie amplasate în terenuri inundabile pentru a minimiza riscul spălării (antrenării) deșeurilor îngropate în timpul inundațiilor. Un astfel de eveniment poate crea pericole semnificative pentru sănătatea publică. Considerente asemănătoare de securitate și sănătate exclud amplasarea gropilor de gunoi în zone sensibile seismic.

Costurile sunt, legate de toate etapele existenței gropii de gunoi, începând cu amplasarea inițială și proiectarea, până la exploatare și închidere finală. Aceste costuri pot fi împărțite în costuri de investiții și costuri de exploatare.

Costurile de investiții sunt cele care determină de obicei tipul de amenajare care poate fi Construită. Odată realizată, există o varietate de mecanisme prin care pot fi recuperate costurile de exploatare ale amenajării.

La proiectarea unei gropi de gunoi este important să se aibă în vedere folosirea terenului prevăzută după închiderea gropii.

Folosirea după închidere va avea un impact asupra modului în care este amenajat terenul în timpul folosirii ca groapă de gunoi. Astfel, planificarea după închiderea gropii a unor construcții grele, va impune folosirea de utilaje de compactare la densitate mare și amplasarea de ancoraje pe amplasament în vederea acestei amenajări. Dacă se preconizează utilizari de agrement, cum ar fi terenuri de golf sau parcuri, atunci terenul trebuie nivelat în acest scop, iar pe zonele închise ale amenajarii se va replanta vegetație.

Depozitarea controlată este folosită din ce în ce mai mult în lume și rămâne încă sistemul principal de depozitare și neutralizare a deșeurilor menajere până când, sistemele de prelucrare a deșeurilor menajere, în scopul selectării și valorificării materialelor și a energiei potențiale, se vor dezvolta și vor câștiga prioritate în aplicarea lor.

Orice depozit de deșeuri trebuie să asigure:

– Fluxuri tehnologice bine organizate și igienice, atât în interior cât și în afara amplasamentului;

– Colectarea / drenarea infiltrațiilor provenite din umiditatea proprie și a precipitațiilor atmosferice pentru a impiedica pătrunderea lor în pânzele freatice;

– Colectarea și arderea gazelor rezultate din procesul de descompunere a deșeurilor cu pondere de materiale organice;

Dacă suprafața depozitului permite să vă asigure preluarea și evacuarea precipitațiilor la nivelul părții superioare a depozitului (acoperișului), evitându- se creșterea volumului de infiltrații către corpul depozitului;

Încadrarea civilizată în contextul general al mediului ambiant.

Aceste cerințe sunt posibil de îndeplinit dacă se realizează o exploatare corectă a depozitului și sunt asigurate materialele hidroizolante speciale, ușor adaptabile și rezistente la acțiunea unor condiții specifice (agresivitate chimică, umiditate și temperaturi variabile, procese biochimice anaerobe, tasări inegale etc,). Exploatarea sigură și eficientă a depozitelor de deșeuri depinde de proiectarea, administrarea sănătoasă a întregului sistem de gospodărire a acestora. [1, 17]

Politica de pre-prelucrare și atitudinea față de culegătorii de deșeuri

Groapa de gunoi este varianta cea mai puțin eficientă de recuperare a materialelor, întrucât deșeurile sunt de obicei bine amestecate în momentul sosirii acolo, iar costul transportului materialului la groapă a fost deja asumat. În orice caz, dacă este de dorit compostarea la groapă și/sau este permisă activitatea de culegere a deșeurilor, sortarea deșeurilor trebuie să aibă loc în zona din apropierea porții, sau a celei de descarcare și nu lângă celula în funcțiune. Aceasta reduce riscurile create de utilaje pentru culegători. De asemenea, în acest fel se reduce cantitatea de material depus în groapă și se prelungește durata de serviciu a amenajării.

Acolo unde culegerea deșeurilor face parte din politica adoptată, procesul poate fi gestionat cel mai bine prin acordarea de autorizații pentru recuperarea de materiale sau pentru realizarea operațiilor de compostare la fața locului. Astfel de autorizații vor facilita un control mai bun al activității culegătorilor de deșeuri și a obligațiilor acestora față de proprietarul amenajării.

Acolo unde sunt folosite utilaje mecanice (compactoare, buldozere), în exploatarea gropii, activitatea de culegere a deșeurilor trebuie restrânsă la amenajări de separare pentru recuperarea materialelor reciclabile sau trebuie interzisă complet în amplasament.

Politica de recuperare a deșeurilor trebuie stabilită în faza de proiectare a amenajării, astfel încât să se poată asigura alternative pentru muncitorii care sunt dislocați și impiedicați să-și desfășoare activitatea de recuperare și să se stabilească proceduri de exploatare sigură a operațiilor de la groapa de gunoi.

Monitorizarea mediului

Este necesară monitorizarea scurgerilor și a migrării gazelor de la groapa de gunoi pentru a determina impactul lor asupra calității apelor subterane și de suprafață, respectiv asupra calității aerului.

Operatorul gropii de gunoi trebuie să monitorizeze prezența metalelor grele în suprafață potențial afectată și în apele subterane. Dacă acestea ating valori neacceptabile (determinate prin evaluarea riscului pentru mediu), peste concentrațiile de fond, sursa problemei o pot constitui scurgerile din groapă. La gropile amenajate, simpla prelevare și analiză a probelor din foraje săpate la 5, 1 0 și 15 m de la amplasament, pe direcția de curgere a apelor subterane, poate da profilul poluării apelor subterane și măsura atenuării acesteia prin procese naturale.

Operatorul gropii trebuie să monitorizeze în amplasament și gazul de groapă. Dacă sunt prezente concentrații periculoase, aceste gaze, în cazul în care nu sunt folosite, trebuie eșapate sau arse în faclă. La depozitele controlate, aerisirile de control pot fi instalate în colțurile de nord, est, sud și vest ale amenajării, în zona tampon. Acestea pot constitui un mod de verificare puțin costisitor al migrării din amplasament a gazului de groapă.

În cazul gropilor de gunoi amenajate, în procesul de autorizare se specifică în general un program de monitorizare mai detaliat. Acolo unde prevederile de acest fel lipsesc, proprietarul amenajării trebuie să instaleze un sistem de siguranță bazat pe resursele disponibile. Aceasta va permite operatorului să reacționeze la probleme, pe măsură ce acestea apar, și să reducă riscul de daune sau de pagube determinate de scăpările de gaz sau de poluarea cu scurgeri [1,12]

Tehnologia depozitării controlate a deșeurilor menajere

Tehnologia unei bune depozitări controlate a deșeurilor trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:

– deșeurile menajere descărcate din autogunoiere să se depoziteze în straturi cu o grosime medie de cca 1,5 -2,0 m;

– straturile noi de reziduuri nu vor fi depuse decât după ce temperatura stratului precedent, rezultată din fermentația aerobă, a scăzut până la valoarea temperaturii solului natural;

– deșeurile menajere vor trebui să fie suficient de compactate pentru a evita golurile mari de aer, care favorizează autoaprinderea și deci riscul incendierii rampei de depozitare;

– compactarea trebuie făcută încât să permită totuși aerarea reziduurilor și deci să asigure fermentarea aeroba;

– este preferabil ca structurile de deșeuri menajere să fie acoperite zilnic, cu un strat de 10 – 30 cm pământ, nisip sau alte materiale inerte.

Aplicandu-se această tehnologie, rampa de deșeuri menajere nu mai emite mirosuri urâte, iar, datorită cantității insuficiente de aer și temperaturii de fermentare, e cca 60 -70°C, larvele de muște încep să dispară, șobolanii nu se mai pot lezvolta, microbii nu se mai împrăștie și deci se evită maladiile microbiene și infecțioase și se evită poluarea mediului înconjurător. [9, 11, 12, 15, 18]

Procedee și instalatii pentru selectarea și valorificarea complexă a deșeurilor menajere. Piroliza deșeurilor menajere. Reducerea chimica și biologică a deșeurilor menajere.

Piroliza (degazarea), ca și incinerarea, reprezintă un proces termic de tratare a deșeurilor menajere.

Prin piroliză se obține o descompunere termică a produșilor chimici și în special a compușilor organici la o temperatură ridicată și în absența oxigenului.

În practică acest procedeu este denumit și degazare. Sub efectul temperaturii ridicate se produce o sciziune și o structurare diferită a moleculelor organice, ceea ce face ca, după piroliză deșeurilor acestea să se găsească în substanțe combustibile gazoase, lichide și solide.

Din punct de vedere energetic, reacțiile de piroliză sunt în ansamblu endoterme și au ca efect:

eliminarea și transformarea (neutralizarea) deșeurilor menajere și a altor deșeuri, ținând seama de condițiile mediului înconjurător;

reducerea în volum și în greutate a deșeurilor ce se tratează;

producția de combustibili gazoși și lichizi.

Procesul tehnologic al pirolizei se efectuează în așa fel încât deșeurile să fie descompuse într-un reactor într-o durată de timp relativ îndelungată (până la câteva ore), la o temperatură cuprinsă între 500 -1000 DC. În cursul acestui proces se formează, pe de o parte, gaze de piroliză (cu o putere calorică mai mică de 3.000 kcal/kg) ca: hidrogen, bioxid de carbon, oxid de carbon, acid sulfuric, amoniac și alți produși, iar pe de altă parte zguri (cu puteri calorifice de cca 500 Kcal/kg) care canțin componente nedegazabile cum este cocsul de piroliză. Se formează în plus substanțe lichide precum apa și hidrocarburile.

Acest procedeu se deosebește net de incinerare, prin prezența în zgură a metalelor sub formă neoxidată și prin producerea unor cantități mai mari de deșeuri solide.

Caracteristicile procedeului de piroliză sunt următoarele:

Se reduce volumul deșeurilor la 40%, față de 10 -30% în cazul incinerării; Proporția gazelor de piroliză este de 10 -20% din cantitatea gazelor care rezultă la incinerarea deșeurilor, ceea ce este foarte important pentru epurarea gazelor;

Din capacitatea energetică a deșeurIlor 2/3 (cca. 2000 Kcal/kg) este folosită pentru funcționarea instalațiilor, iar restul de 1/3 este disponibilă pentru utilizări ulterioare.

În ceea ce privește protecția mediului ambiant trebuie analizate produsele obținute, adică zgura și gazele. În privința deșeurilor solide este necesară cunoașterea mai profundă a compoziției zgurii. Gazele care se formează în timpul pirolizei sunt supuse unei spălări în atmosfera umedă, în scopul eliminării parțiale a componentelor gazelor toxice. În acest scop se pot aplică tehnologiile folosite la producerea de gaze în cocserii, care nu ridică probleme de protecție a mediului înconjurător, cu excepția probabil a mirosurilor.

Apele de spalare trebuie însă supuse unei tratări suplimentare. Deci prin piroliză, ca și prin incinerare se realizează un proces termic prin care se distrug reziduurile. Dar, în timp ce prin incinerare se efectuează o exploatare termică, utilizarea energiei reprezentând un scop ulterior, prin piroliză se urmărește mai cu seamă extracția de combustibil gazos și lichid. Ambele procedee trebuie să țină seama de cerințele mediului înconjurător, ca o primă condiție.

Piroliza are avantajul că produsele obținute pot fi stocate, deși combustibilii gazoși au anumite limite de înmagazinare.

Întrucât și incinerarea și piroliza prelucrează aceleași produse cu conținut identic, in ambele cazuri produșii finali de combustie sunt dioxidul de carbon și apă. Lanțul chimic al celor două procedee se diferențiază prin parcursul efectuat, datorită căruia plecând de la un punct dat se ajunge la un scop determinat. Randamentul global, al procedeului în întregime, și va trebui să permită determinarea sistemului care prezintă cele mai mari avantaje, ținându-se seama și de construcția instalațiilor.

Deșeurile menajere au devenit un combustibil valoros; astfel, incinerarea fără folosirea căldurii nu mai corespunde concepțiilor energetice actuale. În cazul incinerării cu folosirea căldurii, este dificil de apreciat care din cele două procedee este mai avantajos. Din cauza nivelului diferit de dezvoltare al incinerării și al pirolizei, este încă foarte greu să se facă o evaluare practică, precisă și obiectivă a celor două procedee.

Ca metodă de valorificare a deșeurilor menajere, piroliza este încă în faza inițială de aplicare. În S.U.A. și în Japonia s-au construit instalații de piroliză în care se încălzesc deșeurile la cca 700°C într-un recipient ermetic spre a se obține următorii patru compuși [27]:

– gaz comparabil cu gazul de iluminat;

– o parte condensabilă în hidrocarburi;

– cărbune solid, din care se pot extrage uleiuri;

– metale și sticlă, fără alterări însemnate care pot fi recuperate.

Reducerea chimică și biologică a deșeurilor:

Reducerea chimică și biologică a deșeurilor menajere sau conversia în energie a acestora se află actual în faza de studiu, cercetări și experimentări, nefiind încă aplicată și extinsă industrial.

Din publicațiile de specialitate apărute în Italia și Elveția, rezultă că conversia deșeurilor menajere prin alte procedee decât incinerarea și piroliza este în experimentarea pe instalații pilot și aceasta constă în conversia chimică și biologică a deșeurilor menajere în etanol. De asemenea, există descompunerea anaeroba a

deșeurilor menajere amestecate cu nămoluri de la stațiile de epurare a apelor reziduale (uzate) pentru a fi transformate în metan.

Din calculele efectuate în urma experientelor rezultă că reziduurile menajere produse într-un oraș cu o populație de 2 milioane locuitori ar putea alimenta o centrală electrică de 1000 MW, dacă acestea ar fi transformate prin procedee biologice. Procedeele biologice se bazează pe procedeele de conversie fotobiologică și fotochimică și sunt similare cu o conversie a energiei solare de către plante.

Datorită simplității tehnologice de bază se apreciază ca într-un viitor apropiat prin conversia materiilor biologice (alge) și a deșeurilor organice se vor putea alimenta centrale electrice cu puteri cuprinse între 100 -1.000 MW.

În acest scop [NUME_REDACTAT] Europeana efectuează studii și experimentări în scopul găsirii de noi metode de producție a substanțelor chimice prin procedee fotochimice și fotobiologice, precum și sisteme sintetice bazate pe cunoașterea aprofundată a proceselor biologice de fotosinteză. Este important de a se putea stabili care din cele patru procedee (incinerarea, fermentarea, piroliza și reducerea chimică) vor sta la baza înființării unor unități industriale capabile de a trata, în condiții ecologice și de eficiență economică 500 -1000 t/zi de materii organice solide.

În ultimul timp, ținându-se seama de particularitățile fiecărui procedeu, s-a trecut și la aplicarea combinata a acestora, constituindu-se instalații complexe de reciclare a deșeurilor menajere. [1, 13, 17]

CAPITOLUL 9

CĂI DE REDUCERE A DEȘEURILOR SOLIDE URBANE

Agenda 21, acordul realizat între țările participante la [NUME_REDACTAT] Unite asupra Mediului și Dezvoltării de la Rio de Janeiro din 1992 (capitolul21), accentuează faptul că reducerea deșeurilor și maximizarea refolosirii deșeurilor fără a dăuna mediului trebuie să constituie primii pași în gospodărirea deșeurilor. Beneficiile pentru mediu, sociale și economice ale integrării practicilor de reducere a deșeurilor în GDSO, reprezintă bazele unui program în curs de dezvoltare la scară mondială pentru gospodărirea deșeurilor solide. Acțiunea de reducere a deșeurilor poate avea loc atât la nivel național cât și la nivel local:

la nivel național principalele căi de reducere a deșeurilor sunt:

– reproiectarea produselor sau ambalajelor;

– ridicarea conștiinței consumatorului;

– sporirea răspunderii producătorului pentru deșeurile ce rezultă în urma consumului;

la nivel local principalele mijloace de reducere a deșeurilor sunt:

– eliminarea materialelor din fluxul principal de tratare a deșeurilor prin separare la sursă și comercializare;

– recuperarea de materiale din deșeuri amestecate;

– exercitarea de presiuni asupra administrațiilor naționale sau locale pentru promovarea legislației privind reproiectarea ambalajelor sau produselor;

– încurajarea compostării, fie centralizată fie la scară mică.

În țările industrializate motivația principală, din punct de vedere al autorităților, este de a reduce deșeurile care trebuie depozitate în gropi ecologice ca urmare a insuficienței de spațiu (necesitatea exproprierilor de teren). Acordurile încheiate atribuie industriei responsabilitatea de a atinge pâna în anul 2002 nivele de reducere a ambalajelor de 75% sau mai mari. [11, 12]

Componentele tipice ale sistemelor municipale de separare la sursă și de recuperare a materialelor în aceste țări sunt:

– separarea la sursă a diferitelor categorii de deșeuri este subvenționată de către administrație sau industriile private;

– colectarea separată a materiilor organice în vederea compostării la scara mare;

– promovarea compostării în gospodorie prin programe de educatie;

– subvenționarea publică a unor campanii educative extinse și variate pentru a sprijini participarea populației la toate aspectele reducerii deșeurilor.

Principalele instrumente care trebuie folosite pentru promovarea reducerii deșeurilor și recuperarea materialelor:

1. Promovarea campaniilor educative pentru:

a) Sprijinul public la reducerea și reciclarea deșeurilor (mai ales pe măsura scăderii stimulentelor economice individuale);

b) Reducerea stigmatului care însoțește activitatea de gestionare a deșeurilor;

2. Studiul fluxurilor de deșeuri (cantități și analize ale compoziției) , sistemelor de recuperare / reciclare, piețelor pentru materiale reciclabile și problemelor practicilor existente pentru a decide unde ar putea avea autoritatea municipală un rol de stimulare / reglementare;

3. Sprijinirea separării la sursă, recuperării și rețelelor de comercializare prin difuzarea de informații (în special informații despre piață) și prin forumurile acționarilor;

4. Încurajarea întreprinderilor mici și a parteneriatului între sectorul public – privat prin reglementări noi sau îmbunătățite pentru asocieri, împrumuturi acordate afacerilor la scară mică, amendarea reglementărilor de zonare interzisă și control, spații cu chirie redusă pentru depozitarea de halde, etc.;

5. Sprijinirea colectorilor de deșeuri în demersul de a parăsi colectarea manuală, și prin instituirea de programe de recalificare sau prin subvenționarea centrelor de sortare răscumparare, împiedicarea hărțuirii de către poliție a cumpărătorilor itinerați și a negustorilor de deșeuri;

6. După consultarea acționarilor principali, recomandarea, unde este cazul, a unei legislații de reducere selectivă a deșeurilor, prin reducerea ambalajelor, reproiectarea produselor și codificarea materialelor plastice;

7. Exportarea reciclabilelor, dacă există cerere mare în țările învecinate și dacă se asigură lipsa toxicitătii;

8. Promovarea activității de inovare pentru crearea de noi utilizări ale bunurilor și materialelor care altfel ar fi aruncate dupa o primă utilizare.

În tabelul 9.1. sunt prezentate în sinteză principalele modalități de stimulare a reducerii deșeurilor cu marcarea strategiilor abordate, respectiv stimularea sau sortarea selectivă.

Tabelul 9.1. Modalități de stimulare sau sortare selectivă a reducerii deșeurilor

CAPITOLUL 10

IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ȘI SĂNĂTĂȚII POPULAȚIEI

Dintre numeroasele probleme de mediu care amenință planeta noastra, o problema majoră o constituie, fără nici o îndoială, deșeurile.

Fiecare dintre noi, mic sau mare, aruncă zilnic în pubela sa obiecte care nu ne mai servesc, care sunt goale sparte sau uzate.

Serviciul de salubrizare actionează o singură dată pe saptamână, golind pubela care adesea depășește marginile și le depozitează în afara orașului, în locurile numite "gropi de gunoi".

Depozitarea deșeurilor, pe lânga faptul că este un proces tehnologic destul de scump, mai prezinta un dezavantaj: polueaza mediul.

Soluția nu consta în depozitarea acestora pe locuri virane, pe spațiile verzi sau în parcuri, ci în colectarea selectivă și reciclarea lor.

Această metodă de colectare selectivă și reciclare permite recuperarea substanțelor valoroase.

Fiecare dintre noi, ca reprezentat al comunității, are puterea și obligația de a influența procesul de ecologizare a propriului oraș sau a zonei unde își petrece vacanța.. Soluția este la îndemâna noastră și constă în depozitarea selectiva a deșeurilor. Mai precis, trebuie să depozităm deșeurile în locurile special amenajate și, pe cât posibil, pe următoarele categorii:

hârtie și cartoane (ziare, reviste, tipărituri, cutii de detergenți, de cereale etc.), ce pot fi vândute la tonetele special amenajate ;

sticle PET și alte materiale plastice (pungi, folii, cutii de iaurt, butelii de la produse cosmetice și de curățenie etc.), ce pot fi reciclate;

sticle și cioburi, vânzarea ambalajelor din sticlă la centrele care se ocupă cu achizitionarea acestora;

deșeuri feroase (fier, tablă ș.a) și doze metalice, ce pot fi valorificate la punctele "REMAT";

deșeuri umede (resturi vegetale, animale etc.)

Metode non formale

Metodele non formale de participare publică sunt non legale (nu ilegale). De exmplu:

educaționale (de ex.: publicarea de buletine informative, organizarea de ateliere de lucru, competiții, tabere, expoziții, lucrul în școli, tururi pe biciclete, seminarii, campanii etc.);

presiuni directe (de ex: trimiterea de petiții, plângeri, colectare de semnături, demonstrații, folosirea mass-mediei);

lobby (de ex: organizarea de audieri publice, consultări, mese rotunde, elaborarea de politici alternative, influentarea oamenilor de decizie) servicii (de ex: promovarea participării publice sau acțiuni ale altor organizații, instruiri, hot-lines, telefoane verzi, centre de informare, coaliții etc.);

metode complementare / semi-legale (dezvoltarea de proceduri alternative ca de ex. pichetarea voluntară , audieri, monitorizări post proiect, comitete ale cetățenilor pentru a controla procesul de autorizare etc.).

Deșeurile din hârtie și carton

Resturile din hârtie și carton se pot revalorifica cel mai usor. Dacă avem adunate 250 de kg de hârtie putem beneficia de o mașina care să fie gratuit trimisă de REMAT pentru a ridica maculatura de la noi de acasă. De aceea este păcat ca multi dintre noi să renuntam la niste bani, aruncând, fără să ne gândim, totul la gunoi.

Cu cât gunoiul va fi mai greu cu atât vom plati mai mult. Nu doar din motive financiare trebuie să separăm deșeurile din hârtie și carton de restul gunoiului. Pentru producția de hârtie se taie suprafețe imense de pădure. Mai ales în ultimii 100 de ani, producția de hârtie a crescut în mod exploziv. Pe pământ se consumă zilnic în jur de 200 de milioane de tone de hârtie. Pentru aceasta, se taie cantități uriașe de arbori. De exemplu, numai pentru ediția de duminicã a ziarului american "[NUME_REDACTAT] Times" se folosesc 3.000 de metri cubi de lemn, sau, altfel spus, 1.500 de arbori, ceea ce înseamnă aproximativ două hectare de pădure.

Dacă ne gândim la câtă hârtie se folosește doar într-o singură zi în lume pentru toate ziarele, cărțile, caietele, agendele, ambalajele care se produc, începem să întelegem că pădurile pamântului sunt grav amenințate. Și, să nu uităm, nu doar producătorii de hârtie consuma lemnul pădurilor ci și întreprinderile de mobilă ori de construcții, la care se adaugă și necesarul de lemn pentru încălzire sau pentru producția de textile. În locul arborilor tăiați se plantează puieți, dar aceștia au nevoie de 50 de ani până se dezvoltă complet. Deoarece pădurea este cel mai important scut pe care îl avem împotriva poluării, este important, pentru noi toți, să protejam pădurile prin metoda separării maculaturii de gunoi și valorificarea ei. Din maculatură se poate produce altă hârtie. Este bine de știut că dintr-o tonă de maculatură (hârtie veche) se poate fabrica o tonă de celuloză, ceea ce înseamna 2.500 de caiete.

Deșeurile din plastic

Deșeurile din plastic devin pe zi ce trece tot mai numeroase. Din cauza materialelor din care sunt produse, nu sunt biodegradabile. Din studiile facute pâna acum s-a constatat ca nici 500 de ani nu sunt de ajuns pentru ca plasticul să reintre în circuitul naturii.

Pentru a scăpa de deșeurile din plastic, cum sunt de exemplu sticlele de suc sau ulei ori cutiile de margarină și iaurt, mulți oameni, mai ales în sate, le ard.

Prin arderea plasticului se elimina substanțe care produc boli de plămâni și în timp mai lung pot îmbolnăvi ficatul, rinichii și sângele. Mai mult decât atât, materialele plastice mai complexe cum sunt vinilinul, ebonita, bachelita ori cauciucurile, emană prin ardere substanțe care produc cancer, atacând în primul rând sângele, care în timp poate îmbolnavi toate organele corpului.

Există astazi tehnologii care, respectând normele de protectia mediului, sunt capabile să retopească și să reprelucreze deșeurile din plastic. Există firme românești care adună ambalajale din plastic, le măruntesc și le exportă fabricilor din strainatate care dispun de instalațiile necesare reciclării lor.

Pentru a contribui la revalorificarea deșeurilor din plastic, fiecare poate separa aceste ambalaje de restul gunoiului. Apoi, sticlele, de exemplu, pot fi turtite și predate separat celor care le colectează. Este important ca ele să fie turtite pentru că atunci vor ocupa mai putin loc și va crește numărul de sticle care încap într-un coș de gunoi, container sau mijloc de transport.

Deșeurile din sticlă

[NUME_REDACTAT], foarte puține dintre fabricile de sticlă mai folosesc în producție deșeuri din sticlă. Producătorii susțin că este mult mai scump să recicleze decât să producă sticla din materie primă. Și totuși, este bine cunoscut faptul că cioburile de sticlă sunt un ingredient important în fabricarea sticlei, deoarece ajuta la scăderea punctului de topire și astfel se economisește atât energie cât și materie primă. Mai mult decât atât, poluarea aerului și a apei este mai mică în cazul reciclării sticlei.

Sticla nu este toată la fel. Ea se produce în funcție de scopul pentru care urmează să fie folosită, după rețete diverse. De aceea, pentru ca deșeurile din sticlă să fie trimise direct acolo unde este nevoie de ele, acest tip de deșeuri se colectează separat de către fiecare cetățean atât în funcție de culoare cât și în funcție de scopul pentru care a fost folosită.

Reciclarea deșeurilor și materialelor

Obligația de a evita formarea deșeurilor este formulată în Legea 426/2001, privind aprobarea și modificarea Ordonanței de Guvern 78/2000 privind regimul deșeurilor: "nu trebuie să ne ocupăm numai de o valorificare responsabilă și o înlăturare a deșeurilor, ci trebuie să luăm și măsurile necesare pentru a limita formarea deșeurilor". Acest obiectiv poate fi atins prin "încurajarea tehnologiilor curate și a produselor revalorificabile și reutifizabile".

Asigurarea posibilităților de vânzare a materialelor din deșeurile valorificabile trebuie luată în considerare, ca o altă trăsătură specifică a politicii deșeurilor. Reintroducerea în circuitul economic și reutilizarea deșeurilor ca materii prime este un mediu care trebuie stimulat, fapt pentru care trebuie elaborate prescriptii speciale.

Stații de reciclare a materialelor

După cum este cunoscut, resursele naturale mondiale sunt limitate – a contribui la conservarea și refolosirea resurselor existente este mai mult decat o bună politică civică, este exact ceea ce trebuie făcut. Prin transformarea reziduurilor în resurse utilizabile, reciclarea oferă o modalitate de administrare a reziduurilor solide reducând poluarea, conservă energia, creează locuri de muncă și dezvoltă industrii manufacturiere mai competitive.

La fel ca și deversarea deșeurilor în zone special amenajate sau arderea lor in incineratoare, reciclarea costa și ea bani. Cointeresarea societății pentru reciclare presupune o conștientizare deplină a beneficiilor și costurilor economice și de mediu ale reciclării, comparativ cu consumurile unilaterale de resurse și stocarea produselor uzate în zone special amenajate sau tratarea lor prin diferite metode. Când se iau în considerare toți acești factori, devin evidente avantajele reciclării.

Reciclarea elimină poluarea și conservă resursele naturale: Cel mai mare beneficiu de mediu al reciclării este legat nu de depozitarea reziduurilor, ci de conservarea energiei și a resurselor naturale, de prevenirea poluării prin utilizarea, în procesele de fabricație, a materialelor rezultate din reciclare și mai puțin a celor primare. Materialele recuperate au fost deja purificate și prelucrate anterior, astfel încât utilizarea lor în procesele de fabricație presupune o activitate mai curată și un consum mai mic de energie. Analize detaliate au evidențiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente decât orice alte acțiuni de protejare a mediului.

Reciclarea conservă energia: Mult mai puțină energie este necesară pentru a transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producția cu materiale primare, brute. Prin reciclarea unei tone de materiale într-un program obișnuit de reciclare, sunt economisiți cel puțin 187 USD prin realizarea de economii la electricitate, petrol, gaze naturale și carbune, chiar în condițiile în care se ține cont de consumurile datorate colectării și transportului materialelor.

Reciclarea elimină costurile depozitării reziduurilor sau a tratării lor: Costurile reciclării sunt parțial amortizate prin evitarea cheituielilor de depozitare sau incinerare / piroliză / compostare și prin vinderea materialelor rezultate. Prețurile de depozitare variază foarte mult în funcție de zona unde se dorește a se desfașura aceasta, în concordanță cu faptul ca piața materialelor reciclate este într-o creștere explozivă.

Reciclarea creează noi locuri de muncă și crește competitivitatea industriei manufacturiere: Reciclarea oferă industriei manufacturiere resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se translatează în valoare pentru consumatorii care cheltuiesc mai puțin pe produse și ambalaje. Efectele reciclării asupra dezvoltării industriaIe sunt semnificative. Anumite fracții ale deșeurilor nu sunt incluse în sistemul de colectare a lor, cum ar fi: piese de mobilier, echipamente electrice, anvelope și deșeuri periculoase. Pentru colectarea și livrarea ulterioară a acestor fracții, la facilități disponibile pentru valorificare sau eliminare finală trebuie să fie dirijate direct spre un centru de reciclare. În acest scop, stația de reciclare va avea diferite containere, corespunzătoare tipurilor de deșeuri, inclusiv deșeuri periculoase de proveniență casnică.

Programele de reciclare proiectate adecvat și implementate complet pot fi deplin competitive cu depozitarea sau tratarea deșeurilor: În prezent sunt disponibile numeroase tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind în curs de testare și implementare. [1,17, 25]

Principalul avantaj al reciclarii:

Prin reciclarea materialelor refolosibile se reduce consumul resurselor naturale (petrol, apa, energie), precum și emisiilor nocive în aer.

Câteva exemple:

Hârtia – materie refolosibilă.

Materia prima utilizata pentru fabricarea hartiei sunt: lemnul, celuloza, hârtia veche.

Hârtia reciclata permite economisirea aproximativ a un sfert de electricitate în raport cu hârtia alba, 90% din cantitatea de apa necesara pentru producerea a 1 kg. de hârtie alba (300 l apa).

De asemenea, prin reciclarea deșeurilor de hârtiei, se elimina clorul toxic necesar producerii hârtiei albe.

Sticla – materie refolosibilă.

Sticla se produce folosind urmatoarele materii prime: nisipul de cuart, calcarul, soda (produs poluant) ș.a.

Reciclarea sticlei menajează mediul și economisește în timp bogățiile naturale, apa și electricitatea.

Ambalajele PET – o problemă pentru mediul înconjurator

PET este prescurtarea de la polietilen tereftalat și se prezintă sub forma unei rășini (o forma de poliester). Mai precis, polietilenul tereftalat este o combinație a doua monomere: etilen glicol modificat și acid tereftalic purificat.

Acesta a devenit un material foarte răspândit în industria alimentară (îmbuteliere de băuturi răcoritoare, apa, lactate, ulei, oțet) și nu numai, fiind ieftin, ușor, rezistent la socuri, reciclabil.

Posibilitati de reciclare

Ambalajele PET, ca dealtfel toate materialele plastice, nu sunt biodegradabile.

Creșterea consumului acestora, mai ales în ultimii 10 ani, a dus la sporirea alarmantă a numărului de sticle depozitate necorespunzător în natură. Prin colectarea ăi reciclarea acestora, se stopează practic impactul negativ asupra mediului înconjurator.

Polietilenului tereftalat reciclat (RPET) poate fi folosit pentru:

fibre de poliester (75%) folosite la rândul lor ca materie prima pentru covoare, tapițerii, jucării, pâsle pentru industria textilă, ca izolație la paltoane, saci de dormit, industria auto ș.a.;

folie industrială;

chingi și benzi;

noi ambalaje PET alimentare și nealimentare (ex.: cartoane pentru ouă, obiecte de uz casnic etc).

Un alt aspect pozitiv al reciclarii PET-urilor constă în reducerea cantităților de deșeuri ce merg spre gropile de gunoi, ponderea acestora crescând înfiorator în ultimii ani, ajungând pâna la 30% din volumul total.

Sticla, hârtia, materialele plastice și metalele nu pot fi reciclate decât prin procese tehnologice, ceea ce înseamna ca nu este indicat să depozitam deșeurile la întâmplare (pe potecile turistice, în locurile unde am pus corturile, pe malul râurilor și al lacurilor etc.)

Depozitarea neglijentă a acestora duce la formarea unor mormane de deșeuri ce poluează mediul în care venim să ne recreem, să ne plimbăm cu copiii sau să facem sport.

Mediul ambiant și dezvoltarea durabila

De-a lungul ultimilor ani, s-a petrecut o mutare a centrului de greutate al preocupărilor ecologice, de la problemele vizibile și demonstrabile, la probleme potențiale și în mare parte invizibile. Această mutare a accentului a schimbat modul în care știința este implicată în abordarea aspectelor practice legate de ocrotirea sănătății omului și de regulamentele privind ocrotirea riscurilor cronice, prin intermediul instituțiilor libere și democratice.

Societatea industrială în ansamblul ei este dăunătoare sănătății sistemelor naturale de care depinde în ultimă instanță viața și nu acceptă faptul că există limite ale capacității planetei de a furniza resurse și de a absorbi reziduuri industriale.

Nevoia de hrană și de alte bunuri de consum, extinderea agriculturii pe seama altor structuri de mare stabilitate ecologică, exploatarea mărilor, oceanelor și uscatului, în măsură mai mare decât ar fi potrivit, reprezintă realități cărora omul a trebuit să le facă față, fără a le putea ignora. Numai păstrând echilibrul între natural și artificial, între ce poate da și ce poate lua din natură, între creștere și descreștere, se putea evita actuala situație de criză, care, dacă se continuă, va pune sub semnul întrebării însăși existența omului pe Pământ. Avem, de fapt, nevoie de o analiză ecologică a fiecărui aspect principal al produției, folosirii și evacuării bunurilor materiale, luând în considerație, circuitul global al resurselor în natură.

Figura 10.1. Schema simplificată a circuitului resurselor [1, 17]

Activitatea industrială intensă din ultimele decenii a fost însoțită de fenomene de poluare, datorită în mare parte lipsei de previziune pe termen lung, dar mai ales faptului că realizarea producției industriale are drept consecință pierderi necontrolate de materiale în diverse stări de agregare.

Creșterea poluării în diferite zone ale globului nu depinde în principal de caracterul orânduirii sociale, deși aceasta din urmă poate determina, printr-o gospodărire chibzuită a resurselor și printr-o legislație adecvată, o oarecare scădere a gradului de poluare. Creșterea poluării trebuie privită drept o consecință a celui de- al doilea principiu al termodinamicii, o creștere a entropiei corelată pătratic cu cantitatea de energie cheltuită.

Mediul înconjurator cade victimă nevoii de industrializare a acestor țări, fiindcă ele nu posedă mijloacele de a controla felul în care acesta este afectat. În plus, țările dezvoltate iși promovează uneori cele mai nocive industrii tocmai pe teritoriul țărilor în curs de dezvoltare, ori alteori iși transportă acolo cele mai periculoase deșeuri.

Industria produce probleme mediului, oriunde pe glob. Ea consumă 37% din energia planetei și emite 50% din dioxidul de carbon mondial, 90% din oxizii de sulf și toate chimicalele care afectează acum stratul de ozon. În fiecare an, industria este și producătoare a 2,1 miliarde tone de deșeuri solide și 338 milioane tone de deșeuri periculoase. În țările dezvoltate, industria a început să accepte ideea că protejarea mediului trebuie luată în seamă, măcar din motive fiscale, contribuind uneori chiar la îmbunătățirea productivității.

După unele păreri, pentru ca lumea să revină într-o stare de echilibru ambiental, țările avansate vor trebui să folosească mai puțin produse sintetice, costisitoare din punct de vedere ecologic, recurgând tot mai mult la bunuri obținute din produse naturale – un proces care, pe temeiuri atât ecologice, cât și economice, ar trebui să se concentreze și în regiunile în curs de dezvoltare.

Recuperarea și reintroducerea în circuitul economic a resurselor materiale trebuie considerate ca fiind părți componente ale strategiilor de armonizare a relațiilor dintre creșterea economică, consumul de resurse și protecția mediului natural de existență a sistemului economico-social.

La scară globală, sunt evidente o serie de restricții în privința resurselor materiale, ceea ce a făcut ca reciclarea acestora să devină o necesitate obiectivă. Chiar dacă nu se poate vorbi de o epuizare absolută a resurselor minerale și energetice, trebuie luată în considerare tendința evidentă de reducere a conținutului util al rezervelor și de creștere, din această cauză, a eforturilor financiare, energetice și tehnologice pentru introducerea acestora în circuitul economic.

Importanța acestei activități a crescut în ultimul timp, datorită dificultăților crescânde de procurare a resurselor naturale și energetice, precum și manifestării unor grave dezechilibre ecologice.

Reciclarea trebuie considerată ca fiind ansamblul fluxurilor materiale de revenire de mai multe ori, în ciclul producție -consum, a tuturor resurselor încorporate în bunuri scoase din uz. În componențe ale acestora sau diferite reziduuri provenite din procesele de prelucrare și de consum individual.

Din punct de vedere tehnic, noțiunea de reciclare semnifică acțiunea de reintroducere, într-o fracțiune de circuit sau într-un ciclu de tratare a unor materiale, care au mai parcurs, anterior, ciclul respectiv; deci, reciclarea înseamnă atât recuperarea, cât și reintroducerea materialelor într-un circuit de utilizare.

În urma acestor procese de recuperare, reziduurile care apar sunt considerabile mai reduse cantitativ, decât cele generate în etapele anterioare ale fluxului tehnologic integral: același lucru se poate spune și despre cantitățile de materii prime și energie consumate în fazele de recuperare, reciclare și refolosire.

Avantajele recuperării și reciclării substanțelor utile din deșeurile lor industriale au determinat țările dezvoltate să inducă această activitate în strategia dezvoltării economice.

Statisticile ne evidențiază tendința de reciclare a resurselor dintr-o serie de țări puternic industrializate.

Se poate concluziona faptul că impactul unui produs asupra mediului înconjurător nu se reduce la o singură dimensiune, cum ar fi poluarea cu produsul uzat, ci implică o viziune globală de-a lungul ciclului de viață al produsului – extracția materiilor prime, fabricarea, desfacerea, utilizarea – care poate da o imagine reală a impactului asupra mediului.

Managementul în sfera valorificării deșeurilor

Politica economică a oricărei țări trebuie să includă și să prevadă, pentru protecția mediului, o organizare pe principii manageriale, cu o temeinică fundamentare legislativă, instituțională, administrativă, tehnologică și financiară, care să acționeze atât în direcția combaterii și prevenirii poluării, cât și în direcția integrării deșeurilor în structura ecologică a biosferei.

Managementul deșeurilor are un scop dublu:

– valorificarea optimă prin integrare a deșeurilor, pornind de la obiectivul esențial de protecție a mediului -neutralizarea efectelor negative asupra mediului ambiant,

conservarea maximă a resurselor neregenerabile.

Valorificarea deșeurilor se realizează pe baza managerială printr-un sistem de măsuri, de acțiuni și de activități viabile, prin intermediul unor pârghii juridice și administrative susținute financiar pe termen lung.

În etapa de dezvoltare pe care o traversează țara noastră, se simte necesitatea unui cadru legislativ specific reciclării deșeurilor, care să permită societăților comerciale și regiilor autonome, pe baza principiului autonomiei administrative, să trateze deșeurile în contextul mecanisme lor economiei de piață, cu liberalizarea prețurilor conform cererii și ofertei. Conform acțiunii acestor mecanisme se estimează efecte notabile în reducerea proporției deșeurilor, prin reciclarea lor, în favoarea producției și a conservării resurselor materiale și energetice.

Măsurile generale de protecție a mediului, inclusiv politică în domeniul gestionării deșeurilor, au fast reglementate de Ordonanța de Urgență cadru cu privire la Protecția mediului înconjurător. [NUME_REDACTAT] aliniază țara noastră la recomandările și practicile internaționale cu privire la gestionarea, depozitarea și valorificarea deșeurilor.

Deosebit de important ar fi inițierea unor acțiuni specifice, pe plan local și național, aliniate la practicile internaționale, cum ar fi:

– pretratarea industrială a apelor reziduale;

– separarea apelor reziduale menajere de apele reziduale industriale și reciclarea nămolurilor;

producerea biogazului cu valorificarea rezidiilor ca îngrășăminte agricole;

statul să dețină informații complete privind protecția, transportul, tratarea și depozitarea deșeurilor toxice periculoase;

– statul să reglementeze domeniile de interes național și să acționeze prin lege pentru eliminarea unor deșeuri deosebit de periculoase;

– aplicarea sancțiunilor, stabilite conform acordurilor la care și țara noastră a aderat;

– să se organizeze colectarea separată a hârtiei, cioburilor, metalelor, textilelor și maselor plastice din deșeurile menajere și stradale;

– organizarea eficientă a fluxurilor de recirclare a deșeurilor, conform practicilor mondiale: reciclarea deșeurilor în cadrul firmei în care au rezultat, circulația directă a deșeurilor prin vânzare – cumparare, cu valorificarea în unități specializate, organizarea unei rețeIe de mici intreprinzători care colectează și vând deșeuri, specializată pe dezmembrarea utilajelor grele casate, unităti specializate în prelucrarea anumitor tipuri de deșeuri, etc.;

– formarea de specialiști în domeniu;

– educația ecologică, în sensul eliminării deșeurilor conform standardelor de reglementare a protecției mediului;

– cooperarea internațională în domeniul reciclării deșeurilor și protecția mediului contra poluării prin deșeuri.

Deși dificilă și costisitoare, eliminarea și valorificarea deșeurilor rămâne problema centrală a strategiei în sfera industriei reciclării deșeurilor și, implicit în sfera protecției mediului.

O problemă aparte o constituie aspectele strict economice ale procesului de recuperare – reciclare, nu numai a produselor uzate, dar și a deșeurilor și rezidiilor ce provin din diferite procese tehnologice.

Este desigur necesar ca, în costul unui produs realizat prin reciclare, materiile prime reciclate să intre cu o valoare cel mult egală cu cea a materiilor prime naturale și a energiilor substituite. Pe de altă parte, însă, trebuie ca în costuri să se reflecte corect eforturile impuse de activitățile de colectare, sortare, stocare și redistribuire a resurselor reciclabile, permițând și o cotă de rentabilitate stimulativă pentru intreprinderile specializate în aceste activități. Generatorii de resurse reciclabile (atât întreprinderile, cât și populația) trebuie stimulați pentru predarea efectivă a acestor resurse, prin prețuri de achiziție interesante.

Dacă elementele de cost enumerate mai sus pot fi calculate și echilibrate mai mult sau mai puțin simplu, un al patrulea element ridică dificultăți considerabile, anume calculul efectelor asupra mediului ambiant. Astfel, operația de reciclare, atât prin faptul că nu generează noi agenți poluanți, cât și prin aceea că permite o reducere a exploatării resurselor naturale poate deveni rentabilă din punct de vedere al politicii economice naționale în ansamblu, deși costurile de achiziție și cheltuielile întreprinderilor ce asigură reciclarea depășesc în unele cazuri valoarea materiilor prime naturale și a energiilor substituite.

Acoperirea costurilor – serviciilor specifice de eliminare a deșeurilor, se face în țările cu economie de piață și printr-un sistem de impozite și taxe locale. Există două tipuri de impozite care prezintă interes în acest sens:

– impozitul pe proprietate,

– impozitul pe vânzări.

Impozitul pe proprietate, proporțional cu mărimea proprietății, se aplică pentru deșeurile necolectate care afectează valoarea proprietății; se asigură în felul acesta contribuția firmelor sau gospodăriilor la serviciile locale de eliminare a deșeurilor.

Impozitul pe vânzare constă în acoperirea costurilor de eliminare a deșeurilor ca parte din valoarea de vânzare a produsului.

În general, evoluția duratei de reciclare a deșeurilor în ansamblu este determinată de evoluția costurilor de obținere a produsului din materii prime naturale și evoluția costurilor la produsul obținut în urma recuperării -reciclării (când se iau în considerare cheltuielile de investiții suplimentare pentru recuperare – reciclare și efectele negative provocate de acumularea deșeurilor/reziduurilor).

Deși reciclarea materialelor oferă avantaje remarcabile, această activitate nu se poate extinde peste anumite limite.

Atâta timp cât abundența de resurse exploatabile asigură costuri de producție mult mai scăzute decât cele asigurate prin utilizarea deșeurilor, iar influențele negative ale evacuării acestora în natură, asupra factorilor de mediu, nu sunt evidente, reciclarea nu prezintă interes practic nici din punct de vedere economic, nici ecologic.

Reciclarea materialelor reprezintă o operațiune importantă, deoarece natura și volumul materiilor prime de care are nevoie economia depind de mijloacele de producție și tehnologiile utilizate.

În general, rata de reciclare a deșeurilor depinde de nivelul de dezvoltare economică a unei țări, gradul de dezvoltare a unor ramuri industriale producătoare de deșeuri și reziduuri, caracterul deficitar al resurselor (raport cerere – ofertă) pe plan mondial.

În acest gens, s-au dezvoltat tehnologiile neconvenționale, care urmăresc obținerea unor produse cu calități superioare cu cât mai puțină materie prima și energie, precum și înlocuirea unor materii prime deficitare.

În țările dezvoltate, puternic industrializate și cu preocupări constante în protecția mediului ambiant, nivelul cheltuielilor în sfera industriei de reciclare a deșeurilor este de 20 -25% din cheltuielile totale pentru protecția mediului (1-2% din PIB), restul de 75 -80% reprezentând cheltuieli pentru eliminarea și/sau depozitarea deșeurilor nevalorificabile economic.

Putem spune că mărirea eficienței produselor de recuperare și reutilizare în circuitul economic al resurselor, devine una din căile prin care progresul tehnico – economic devine și progres ecologic.

Problema deșeurilor menajere, depozitate necorespunzător (în gropi nebetonate, neacoperite) constituie adevărate focare de infestare a mediului, prin acumularea de germeni patogeni, insecte, rozătoare, produse de degradare naturală care ajung în aer, apă, sol.

Pentru prevenirea poluării sunt necesare activități de colectare, sortare și anihilare, deoarece resturile menajere canțin și deșeuri nealimentare (cca. 70-75%: sticlă, carton, hartie, materiale plastice, metale) unele neregenerabile.

Pe plan mondial, se conturează câteva tendințe de anihilare/reciclare a deșeurilor menajere și de protecție a mediului contra poluării:

– selectarea substanțelor utile la sursele de producere și depunere pe halde nu numai a resturilor vegetale, ci și a altor produse neselectabile, valorificabile drept compost (îngrășământ organic) produs cu valoare nutritivă pentru plante (în instalații de felul celor de la tratarea nămolurilor de la stațiile de epurare a apelor reziduale menajere), sau care se ard, cu producerea de energie termică;

– valorificarea prin prelucrarea industrială a deșeurilor neselectate; arderea cu producere de energie termică și separarea din cenușă a substanțelor necombustibile.

Piroliză, adică descompunerea termică în absența aerului necesită cheltuieli e investiție mari, dar prezintă o serie de avantaje, dat fiind că se pot prelucra tot felul de deșeuri (inclusiv frunze uscate, anvelope uzate, deșeuri de mase plastice); ca rezultat apare în reziduu solid din care se pot recupera metalele și sticla; consumul de combustibil este infim, jar gazele și gudroanele rezultate pot fi arse pentru recuperarea căldurii.

0 altă soluție o constituie incinerarea în scopul recuperării energiei. Prima instalație de acest fel a fost dată în folosință în Anglia, în 1866, apoi în Germania și la București (Grozăvești) înainte de primul război mondial. În țara noastră, deșeurile menajere au putere calorifică mică (datorită umidității ridicate), de cca. 500 kcal/kg fața de 2.000 kcal/kg în țările avansate (unde se inregistrează un exces de ambalaje). Incinerarea nu este rentabilă, dat fiind că deșeurile nu ard fără consum mare de combustibil suplimentar. În plus, apare riscul poluării atmosferice și o serie de alte probleme tehnice (de exemplu, prin incinerarea deșeurilor de PVC rezultă acid clorhidric, care este, de asemenea, poluant și coroziv)

În mediul urban din țara noastră ar trebuie să se opteze, în principiu, pentru prima variantă de preselectare la domiciliu a substanțelor utile, care asigură o recuperare revalorificare maximă și care ar reduce volumul de transport și poluare a mediului. Aceasta presupune crearea unui sistem de stimulente materiale, dar și penalități pentru populație, sistem inexistent la ora actuală.

SUGESTII

Fiecare dintre noi poate micșora cantitatea de gunoi menajer pe care o produce dacă este atent la felul în care își face cumpărăturile. De aceea:

evitați să cumpărați produse care sunt inutil împachetate (oua, fructe și altele asemenea în pungi de nylon);

evitați să cumpărati produse care au mai multe ambalaje (pasta de dinți în tub și apoi în cutie);

atunci când este posibil aduceți de acasă ambalaje pentru produse pe care le puteți cumpăra neambalate (smântâna, ouă);

folosiți pentru cumpărături coșuri sau sacoșe care pot fi folosite de mai multe ori, cum sunt cele din pânză sau rafie;

cumpărați în cantități mai mari produse cum sunt sucurile, cosmeti-cele sau altele asemenea ambalate în plastic. Astfel veti reduce numarul ambalaje-lor care oricum ar ajunge la gunoi;

cumpărati becuri care au un timp de funcționare mai îndelungat (nr. ore de funcționare). Sunt, poate, ceva mai scumpe, dar durează mai mult si consumă mai puțina electricitate;

utilizați batiste și servetele de masă confecționate din pânză, care pot fi folosite în mod repetat;

cumpărați, pe cât posibil, baterii reîncarcabile (acumulatori), nu baterii de unică folosință;

evitați să cumpărați lucruri de care nu aveți absolută nevoie (coperțile pentru caiete sunt inutile deoarece caietele au oricum coperți suficient de groase) ;

încercați să cumpărați produse în sticle returnabile sau care se pot refolosi.

Cumpărati produse care nu afectează mediul.

Mediul înconjurator are de suferit din cauza diferitelor mărfuri pe care noi le cumpăram, din cauza efectelor pe care le produc direct sau indirect prin depozitarea lor ulterioara la haldele de deșeuri. De aceea putem contribui fiecare la protejarea mediului înconjurator și prin felul în care ne facem cumpăraturile, așadar:

alegeți produse care sunt ambalate în materiale biodegradabile, cum este hârtia sau cartonul (săpun);

când cumpărați produse de cosmetică sau pentru curățenie sub forma de spray-uri verificați ca acestea să nu conțina substanțe care afectează stratul de ozon din atmosferă. Astfel, sunt de evitat cele care conțin substanța însemnata cu CFC;

alegeți produse confecționate din materiale naturale. Este de preferat un penar din piele unuia din plastic, creioanele colorate – cariocilor, stiloul cu cerneală – pixurilor, încălțămintea din piele sau textile – celei din materiale sintetice.

Gândiți-vă de doua ori înainte să aruncați ceva la gunoi.

Aproape orice poate fi refolosit. Foarte puține dintre resturile din casă trebuie într-adevar să fie predate gunoierilor.

Dacă știm să folosim eficient tot ce avem în gospodăriile noastre vom putea să facem economii plătind mai puțin la serviciile de salubritate.

Vă propun câteva idei pe care le puteti aplica:

Cutiile de plastic, cum sunt cele de la margarină sau brânzeturi, pot fi refolosite pentru mâncarea pe care o luăm la serviciu, pentru păstrarea diverselor alimente în frigider, pentru răsaduri. sau păstrarea cuielor sau a șuruburilor;

Sticlele din plastic pot fi de asemenea refolosite pentru păstrarea altor lichide din gospodărie sau se pot taia și utiliza la protejarea plantelor (trandafiri) în timpul iernii;

Cutiile de conserve pot fi taiate si se pot confectiona jucarii pentru cei mici, decupând bucatile dorite, lipindu-le cu cositor si acoperindu-le apoi cu hârtie colorata;

Resturile de textile pot fi folosite, pentru confecționarea unor "dulapuri" colorate pentru camera copiilor, în care aceștia își pot păstra jucăriile sau diferite obiecte de îmbrăcăminte;

Lenjeria de pat veche sau alte materiale care nu va mai sunt utile pentru scopul inițial, le puteți transforma în cârpe de șters praful sau de șters pe jos în casă, ori pentru garaj;

Jucăriile, hainele, mobila, mocheta sau covoarele, uneltele, cărțile, vesela, revistele, calculatoarele, încalțămintea și alte lucruri pe care nu le mai folosiți dar sunt într-o stare suficient de bună, le puteți dona unor instituții cum sunt orfelinatele, școlile, căminele de bătrâni, anticariatele, sălile de așteptare ale cabinetelor medicale sau de cosmetica, organizațiile neguvernamentale;

Vopselele, felicitările, cofrajele de ouă își pot găsi o bună utilizare la grădinițe.

CONCLUZII

Problema deșeurilor menajere, depozitate necorespunzător (în gropi nebetonate, neacoperite) constituie adevărate focare de infestare a mediului, prin acumularea de germeni patogeni, insecte, rozătoare, produse de degradare naturală care ajung în aer, apă, sol.

Pentru prevenirea poluării sunt necesare activități de colectare, sortare și anihilare, deoarece resturile menajere conțin și deșeuri nealimentare (cca. 70-75%: sticlă, carton, hârtie, materiale plastice, metale) unele neregenerabile.

Toate etapele de la colectarea deșeurilor, manipulare, presortare, depozitare, expediere la consumatori a deșeurilor reciclabile, incinerare, depozitare finală, au importanță lor, iar neglijarea în abordare a oricăreia dintre acestea poate aduce prejudicii mai mici sau mai mari factorilor de mediu (cu precădere solurilor și apelor subterane). Efectul este resimțit în reducerea eficienței activității serviciului de salubritate și compromiterea calității mediului.

Programul societății de colectare diferențiată a deșeurilor pe categorii de produse este abia la început, fiind greu de luptat cu concepțiile vechi și cu obișnuința, dar se vede un tot mai mare interes pentru păstrarea unui mediu curat și implicit pentru o selectare a deșeurilor. Aceasta presupune o muncă asiduă, de informare și sensibilizare a opiniei publice asupra a ceea ce înseamnă o preselectare a deșeurilor, precum și implicațiile acesteia asupra mediului înconjurător.

În ceea ce privește colectarea deșeurilor din municipiul Ploiești, în zona de sud, S.C. REBU S.A. a introdus un program pilot de colectare selectivă a deseurilor punând gratuit la dispoziția celor interesați recipiente de precolectare și saci inscripționațe adecvat.

Programul pilot a fost introdus sub egida [NUME_REDACTAT] pe o perioadă de un an de zile, în vederea extinderii acestui proiect și la alte cartiere. Faptul ca nu vom mai avea voie să aruncă gunoiul „la grămadă” face parte din obligațiile pe care trebuie să le îndeplinim în vederea aderării la UE.

În municipiul Ploiești în anul 2003 s-a făcut o colectare selectivă în ceea ce priveste deșeurile de hârtie și carton și deșeurile de mase plastice.

Ponderea cea mai mare a deșeurilor menajere colectate în anul 2003 este în luna martie (6 070 tone), iar a celor de hârtie și carton fiind în luna octombrie (43,77 tone).

În ceea ce priveste masele plastice o colectare separată a acestora este făcută numai în luna mai, cantitatea acestora fiind de 2,25 tone.

Privind evoluția cantităților de deșeuri în anul 2004, ponderea cea mai mare a deșeurilor menajere este în luna august (6 448,76 tone). În acest an s-a făcut o colectare a hârtiei și cartonului în toate lunile, iar ponderea cea mai mare fiind în luna iunie. Și în acest an în ceea ce privește colectarea separata a deșeurilor de mase plastice nu s-a efectuat în toate lunile, dar comparativ cu anul 2003 unde a a vut loc o singură colectare în luna mai, în acest an s-au colectat deșeuri de mase plastice începând cu luna iulie, ponderea cea mai mare fiind în decembrie (1,46 tone).

În anul 2005 cantitatea cea mai mare de deșeuri menajere colectară este în luna augus (6 673,04 tone), iar a hârtiei și cartonului în luna decembrie (64,04 tone).

În acest an s-a efectuat o colectare în toate lunile în ceea ce piveste deșeurile de mase plastice. Ponderea cea mai mare fiind în luna iunie (2,59 tone).

Comparativ privind cantitatea totală de deșeuri menajere, hârtia și cartonul și masele plastice colectate din 2003-2005, se vede o creștere semnificativă, mai ales la deșeurile de mase plastice.

Acest lucru însemnând o conștientizare a populației în cee ce privește implicațiile pe care le au deșeurile asupra mediului.

În mediul urban din țara noastră ar trebuie să se opteze, în principiu, pentru preselectare la domiciliu a substanțelor utile, care asigură o recuperare, revalorificare maximă și care ar reduce volumul de transport și poluare a mediului. Aceasta presupune crearea unui sistem de stimulente materiale, dar și penalități pentru populație, sistem inexistent la ora actuală.

Deși dificilă și costisitoare, eliminarea și valorificarea deșeurilor rămâne problema centrală a strategiei în sfera industriei reciclării deșeurilor și, implicit în sfera protecției mediului.

Este desigur necesar ca, în costul unui produs realizat prin reciclare, materiile prime reciclate să intre cu o valoare cel mult egală cu cea a materiilor prime naturale și a energiilor substituite. Pe de altă parte, însă, trebuie ca în costuri să se reflecte corect eforturile impuse de activitățile de colectare, sortare, stocare și redistribuire a resurselor reciclabile, permițând și o cotă de rentabilitate stimulativă pentru întreprinderile specializate în aceste activități. Generatorii de resurse reciclabile (atât întreprinderile, cât și populația) trebuie stimulați pentru predarea efectivă a acestor resurse, prin prețuri de achiziție interesante.

Atâta timp cât abundența de resurse exploatabile asigură costuri de producție mult mai scăzute decât cele asigurate prin utilizarea deșeurilor, iar influențele negative ale evacuării acestora în natură, asupra factorilor de mediu, nu sunt evidente, reciclarea nu prezintă interes practic nici din punct de vedere economic, nici ecologic.

BIBLIOGRAFIE

Bold O.V., Mărăcineanu, G.A. „Managementul deșeurilor solide urbane și industriale” Editura MATRIX ROM București, 2003;

[NUME_REDACTAT] „Problema materialelor refolosibile sub aspect ecologic și economic” Îndrumar tehnic necesar orelor de C.D.L. – C.D.S., Colegiul „[NUME_REDACTAT]” Ploiești;

*** Planul regional de gestionare a deseurilor-regiunea sud muntenia-(draft);

***http://www.mie.ro/Negocieri/Romana/protectie_mediu/5_Managementul%20deseurilor%20periculoase.ppt;

*** Planul de Implementare pentru Directiva 94/62/CE privind ambalajele si deseurile de ambalaje, amendata prin Directiva 2004/12/CE;

*** Primăria municipiului Ploiești agenda localã 21 – planul local de dezvoltare durabilã a municipiului Ploiești 2002;

*** http://www.apmph.ro

Păunescu, I., Atudorei, A. „[NUME_REDACTAT] urbane” Editura MATRIX ROM București, 2002;

Nălucă (Brândușean), C. „Situația actuală pe plan mondial și în România privind deșeurile solide menajere”, Referat susținere doctorat, Petroșani, 2001;

Ordonanță de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului; Publicat în [NUME_REDACTAT] cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005;

*** Buletin de informare/Documentare, Gospodărirea deșeurilor – Ghid pentru gospodărirea deșeurilor solide urbane, [NUME_REDACTAT] România, 1998;

Bold, O.V. „Depozitarea, tratarea și reciclarea deșeurilor”- Ghid informativ, Petroșani;

Bularda, Gh, Bularda, D. „[NUME_REDACTAT], Stradale și Industriale” [NUME_REDACTAT], București, 1992;

*** Buletin de Documentare, Gospodărirea deșeurilor solide orășenești – Manual de practici sănătoase, [NUME_REDACTAT] România, 2000;

Wehry, A. Orlescu, M. „Reciclarea și depozitarea ecologică a deșeurilor”, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2000;

***http://www.utm.md/master/curs/man_deseuri.html ;

Bold, O.V., Mărăcineanu, A. G. ” Depozitarea, tratarea și reciclarea deșeurilor și materialelor ” MATRIX ROM București, 2004;

Angelescu, A. „Mediul ambiant și dezvoltarea durabilă”, Academia de [NUME_REDACTAT] București, România, 1999.

S.C. GreenTech S.A. –[NUME_REDACTAT] -“Soluția pentru o lume mai curatã!”

*** Buletin de Documentare, Gospodărirea deșeurilor solide orășenești – Manual de practici sănătoase, [NUME_REDACTAT] România, 2000.

*** http://www.rebu.ro

*** http://www.gradinariu-mevatec.ro

*** www.jurnalul.ro -2005-07-26 10:58:24

*** http://www.ploiesti.ro

*** http://www.protectia-mediului.ro/reciclare/

CUPRINS

BIBLIOGRAFIE

Bold O.V., Mărăcineanu, G.A. „Managementul deșeurilor solide urbane și industriale” Editura MATRIX ROM București, 2003;

[NUME_REDACTAT] „Problema materialelor refolosibile sub aspect ecologic și economic” Îndrumar tehnic necesar orelor de C.D.L. – C.D.S., Colegiul „[NUME_REDACTAT]” Ploiești;

*** Planul regional de gestionare a deseurilor-regiunea sud muntenia-(draft);

***http://www.mie.ro/Negocieri/Romana/protectie_mediu/5_Managementul%20deseurilor%20periculoase.ppt;

*** Planul de Implementare pentru Directiva 94/62/CE privind ambalajele si deseurile de ambalaje, amendata prin Directiva 2004/12/CE;

*** Primăria municipiului Ploiești agenda localã 21 – planul local de dezvoltare durabilã a municipiului Ploiești 2002;

*** http://www.apmph.ro

Păunescu, I., Atudorei, A. „[NUME_REDACTAT] urbane” Editura MATRIX ROM București, 2002;

Nălucă (Brândușean), C. „Situația actuală pe plan mondial și în România privind deșeurile solide menajere”, Referat susținere doctorat, Petroșani, 2001;

Ordonanță de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului; Publicat în [NUME_REDACTAT] cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005;

*** Buletin de informare/Documentare, Gospodărirea deșeurilor – Ghid pentru gospodărirea deșeurilor solide urbane, [NUME_REDACTAT] România, 1998;

Bold, O.V. „Depozitarea, tratarea și reciclarea deșeurilor”- Ghid informativ, Petroșani;

Bularda, Gh, Bularda, D. „[NUME_REDACTAT], Stradale și Industriale” [NUME_REDACTAT], București, 1992;

*** Buletin de Documentare, Gospodărirea deșeurilor solide orășenești – Manual de practici sănătoase, [NUME_REDACTAT] România, 2000;

Wehry, A. Orlescu, M. „Reciclarea și depozitarea ecologică a deșeurilor”, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2000;

***http://www.utm.md/master/curs/man_deseuri.html ;

Bold, O.V., Mărăcineanu, A. G. ” Depozitarea, tratarea și reciclarea deșeurilor și materialelor ” MATRIX ROM București, 2004;

Angelescu, A. „Mediul ambiant și dezvoltarea durabilă”, Academia de [NUME_REDACTAT] București, România, 1999.

S.C. GreenTech S.A. –[NUME_REDACTAT] -“Soluția pentru o lume mai curatã!”

*** Buletin de Documentare, Gospodărirea deșeurilor solide orășenești – Manual de practici sănătoase, [NUME_REDACTAT] România, 2000.

*** http://www.rebu.ro

*** http://www.gradinariu-mevatec.ro

*** www.jurnalul.ro -2005-07-26 10:58:24

*** http://www.ploiesti.ro

*** http://www.protectia-mediului.ro/reciclare/