Optimizarea Aplicatiilor Informatice In Domeniul Financiar Bancar
CUPRINS
CAPITOLUL I SISTEMUL BANCAR AL ROMANIEI
1.1.Rolul si functiile BNR in cadrul sistemului bancar romanesc
1.2.Bancile comerciale – veriga importanta a sistemului bancar romanesc
CAPITOLUL II ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA UNUI SISTEM INFORMATIC FINANCIAR BANCAR
2.1 Informația- resursă strategică a societăților financiar bancare
2.2 Managementul informației
2.3 Arhitectura unui sistem informatic financiar bancar
CAPITOLUL III ANALIZA SISTEMULUI INFORMATIC BANCAR
3.1 Particularitățile sistemului informațional bancar
3.2 Evaluarea bazei informaționale
3.3 Optimizarea aplicatiei informatice
Bibliografie
INTRODUCERE
In ultimul deceniu , Internetul a evoluat intr-o unealta formidabila avand un impact major in toate aspectele vietii . La fiecare jumatate de an apar schimbari asa de importante incat este imposibil de prevazut unde se va ajunge in urmatorii 10 ani .
Nici o alta dezvoltare tehnologica nu a avut un impact atat de profund asupra lumii afacerilor ca Internetul. Utilizarea inteligenta a tehnologiei Internet in procesele de afaceri se transforma intr-un factor esential de succes pentru multe companii.
Internet-ul si Web-ul ca si alte multe tehnologii anterioare, se prezinta acum, cu un set nou de opotunitati si avantaje, cu noi propuneri si deschideri indraznete, indreptandu-se incetul cu incetul spre domenii care, nu cu mult timp in urma erau irealizabile, sau de neimaginat, unul dintre acestea fiind si comertul electronic. Inceputul noului mileniu, este dominat de revolutia tehnico-informatica, de noua era a Internet-ului si de noile posibilitati de comunicatie, in care informatia circula cu viteze ametitoare, provocand din ce in ce mai mult, atat dezvoltatorii cat si intreprinzatorii si fortandu-i sa schimbe radical modul in care gandesc, concep si privesc afacerile.
Viteza cu care evolueaza tehnologia Internet-ului este impresionanta. Daca acum se apreciaza ca exista cateva milioane de oameni care folosesc serviciile Internet in fiecare moment, numarul lor va creste exponential in anii urmatorii.
Vrand, nevrand Internet-ul ne schimba modul in care vom realiza afacerile in viitorii ani. Pentru a veni in intampinarea acestei schimbari, inca de pe acum, se simte o sete pentru aplicatiile de comert electronic. Realizarea lor cu mijloace modeste ar insemna insa, nu numai o munca in plus, dar si una consumatoare de mult timp, timp in care cerintele poate s-ar dubla sau tripla, fara a le mai putea face fata. Iata de ce, noi tehnologii pentru programarea destinata Internet-ului, care sa simplifice extrem programarea, sunt indispensabile. Astfel se incearca realizarea urmatoarelor caracteristici:
Construirea de sisteme care sa suporte cat mai multi clienti
Cresterea calitatii aplicatiilor
Realizarea aplicatiilor cu cat mai putine resurse
Posibilitatea dezvoltarii rapide a aplicatiilor
Explorarea noilor tehnologii pentru un avantaj competitiv
Cresterea portabilitatii si a interconectivitatii aplicatiilor si construirea de sisteme capabile de a lucra cu procese si date mai vechi.
Utilizata pana in prezent mai mult ca sursa de informatii, reteaua Internet se indreapta incetul cu incetul si spre un alt domeniu, acela al comertului electronic. Deja puteti cumpara prin Internet ultima aplicatie lansata de o anumita firma sau puteti chiar sa va faceti cumparaturile. Comertul electonic reprezinta in zilele noastre unul din factorii cheie a infrastructurii informationale globale, venind in intampinarea consumatorului prin crearea de posibilitati de cumparare si alegere dintr-o gama larga de oferte.
CAPITOLUL 1
SISTEMUL BANCAR AL ROMANIEI
1.1.Rolul si functiile BNR in cadrul sistemului bancar romanesc
În economia de piață, sectorul bancar coordonat de B.N.R are un rol major, el acționând în promovarea reformei și manifestarea concretă a mecanismului autoreglării economice. În manifestarea lui permanentă, sectorul bancar este o componentă de bază a sistemului financiar-monetar.
În înțelegerea conceptului de „ întreprindere bancară”, Banca Națională a României ocupă un loc deosebit, ea fiind garantul stabilității monedei naționale și promotor al politicilor monetare și de credit.
Având în vedere rolul pe care îl au băncile pentru buna funcționare a unităților economice și a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada tranziției la economia de piață să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de un nivel calitativ superior, care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici din economia de piață.
În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziție, în activitatea bancară din România s-au produs schimbări esențiale.
Pentru menținerea circulației bănești la nivelul corespunzător, B.N.R. asigură legătura dintre dimensiunile creditului și volumul masei monetare în circulație.
Supravegherea activității bancare de către B.N.R. , în condițiile economiei de piață, nu a avut în vedere măsuri de comandă, ci de reglementări-cadru, de orientare profesională în activitățile bancare: creditul bancar, decontările, etc.
Restructurarea sectorului bancar a avut în vedere următoarele aspecte: Desființarea monopolului statului asupra sectorului bancar; Reorganizarea băncilor de stat ca societăți pe acțiuni; Capitalizarea băncilor; Privatizarea băncilor de stat cu capital majoritar de stat; Înființarea unui număr mare de bănci; Diversificarea tipurilor de bănci; Diversificarea produselor și serviciilor bancare; Extinderea rețelei teritoriale; Realizarea unui management performant, participativ și eficient; Desfășurarea activității bancare după strategii și statute proprii fiecărei bănci; Deschiderea către colaborarea cu băncile străine;
Banca Națională a României este o bancă cu capital integral de stat. În Legea privind activitatea bancară nr 58/1998 este stipulat:“Ea este organul de emisiune al statului și stabilește reglementările în domeniul monetar, de credit, valutar și de preț. Banca Națională a României refinanțează societățile bancare și asigură lichidități sistemului bancar. Banca Națională a României asigură supravegherea activității tuturor societăților bancare”.
Capitalul propriu al Băncii Naționale a României aparține în întregime statului. Fondul de rezervă al Băncii Naționale se constituie din profitul evidențiat în bilanțul anual, după acoperirea altor destinații.
Banca Națională a României elaborează balanța de plăți externe, balanța creanțelor și angajamentelor externe, stabilește cursurile de schimb valutar, păstrează și gestionează rezervele internaționale ale statului.
Activitatea Băncii Naționale a României a fost perfecționată permanent, ca urmare a schimbărilor petrecute în economie și societate. Ca urmare a fost necesară înlocuirea Statutului BNR adoptat prin Legea nr 34/1991 cu noul Statut adoptat prin Legea nr 101/1998. În acest document de mare însemnătate sunt precizate atribuțiile BNR ca factor de stabilitate monetară și economică.
Rolul Băncii Naționale a României
Banca Națională a României acționează ca instituție, din partea statului, pentru a stabilii și coordona politica monetară și de credit a economiei. Banca Națională a României are un rol deosebit în menținerea stabilității monedei naționale și a încrederii publicului în bănci.
Rolul Băncii Naționale a României este acela de a stabilii și implementa politica monetară și de credit, emisiunea monetară, monitorizarea cursurilor valutare, administrarea rezervelor valutare, supravegherea instituțiilor financiar bancare, asigurarea de fonduri pentru stat, asigurarea legăturii cu organizații financiar bancare internaționale, analist al condițiilor monetare și economice.
Fig. 1.1.Rolul BNR in economia Romaneasca
Sursa: Ilie Mihai, Tehnica si managementul operatiunilor bancare- Ed. Expert, 2003
În plus, Banca Națională a României are atribuții speciale, legate și de perioada de tranziție de la o economie centralizată la economia de piață. Acestea sunt:
Asigurarea unei concurențe loiale între bănci;
Încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte, care să sprijine dezvoltarea unui sector privat sănătos.
Banca Națională a României decide care entități pot opera ca bănci și stabilește reguli de emitere a autorizațiilor de funcționare a băncilor. Ea monitorizează activitatea băncilor comerciale, de pe o parte cerându-le periodic rapoarte financiare și statistice, iar pe de altă parte, prin efectuarea de controale la sediul acestora.
Băncile care au probleme financiare intră în supravegherea specială a bănci centrale. Dacă împrejurările o cer, ea va asigura un „portofoliu de salvare”, pentru ca publicul să nu-și piardă încrederea în sistemul bancar.
Banca Națională a României, are rolul de a controla nivelul masei monetare și ratele dobânzii în economie, ca parte a politicii generale.
Rolul deosebit de important în cadrul economiei a Băncii Naționale a României, este susținut de argumente legate de:
Natura banilor că bun public;
Necesitatea de a controla activitatea băncilor;
Controlul masei monetare;
Rolul sistemului bancar în sprijinirea economiei.
Banca Națională a României joacă un rol important în tranziția economică, încurajând dezvoltarea operațiunilor bancare și reglementând concurența în sistemul bancar.
Funcțiile Băncii Naționale a României
În cadrul sistemului bancar, banca de emisiune are un rol major. Prin funcțiile îndeplinite, prin legăturile multilaterale cu celelalte, și prin acestea cu economia, banca de emisiune reprezintă o placă turnată a sistemului bancar afirmându-și pe deplin denumirea de bancă centrală.
Implicată amplu în emisiunea monetară, în procesele de creditare li de dirijare prin credit și monedă a economiei, în operațiunile valutare și în alte operațiuni importante din punct de vedere monetar și al creditului banca de emisiune a fost deja în atenția multor publicații.
Substanța funcționalității bănci de emisiune se manifestă pr câteva funcții principale:
-funcția de emisiune și de creditare;
-funcția de centru valutar;
-funcția de bancă a băncilor
-funcția de bancă a statului;
-funcția de realizare a politicii monetare.
Fig. 1.2. Functiile BNR
Sursa: Ilie Mihai, Tehnica si managementul operatiunilor bancare- Ed. Expert, 2003
Funcția de emisiune
Banca Centrală emite bancnote a căror curs este legal și puterea liberatorie nelimitată. În acest sens, bancnotele trebuie să fie rezistente și dificil de imitat, iar volumul emisiunii să fie proporționat nevoilor economice : o insuficiență de emisiune provocând un risc deflaționist, un exces , un risc inflaționist.
Cât timp bancnotele au fost convertibile în moneda de aur sau lingouri, volumul emisiunii a fost reglat în funcție de încasări.
Treptat volumul emisiunii s-a stabilit ca un multiplicator al volumului încasărilor, în prezent neexistând alte limite ale volumului emisiunii decât acelea fixate de către banca de emisiune, în acord cu autoritățile publice, pentru a furniza economiei volumul necesar de lichiditate. De fapt având o pondere din ce în ce mai redusă în lichiditatea monetară, volumul bancnotelor nu depinde decât de preferințele subiecților economici, deci de obișnuințele acestora de ați regla plățile în numerar.
Bancnotele emise precum și depozitele la banca de emisiune numite și dețineri de monedă centrală, reprezintă „baza” circulației monetare.
În legătură cu exercitarea funcției de emisiune Banca Centrală devine, patrimonial, deținătoarea stocului de aur monetar și titulatura rezervelor monetare ale țării.
Funcția de creditare
Banca Centrală participă la creația monetară nu numai sub formă de bancnote, ci și sub forma activelor scripturale în conturi deschise în cartotecile sale, acordând împrumuturi pe următoarele căi:
-creditarea Trezoreriei publice, sursă importantă de emisiune monetară în trecut;
– intervențiile pe piețele valutare.
Refinanțarea creditelor, acceptate de către bănci de către Banca Centrală se poate face prin două tehnici:
1)re
În legătură cu exercitarea funcției de emisiune Banca Centrală devine, patrimonial, deținătoarea stocului de aur monetar și titulatura rezervelor monetare ale țării.
Funcția de creditare
Banca Centrală participă la creația monetară nu numai sub formă de bancnote, ci și sub forma activelor scripturale în conturi deschise în cartotecile sale, acordând împrumuturi pe următoarele căi:
-creditarea Trezoreriei publice, sursă importantă de emisiune monetară în trecut;
– intervențiile pe piețele valutare.
Refinanțarea creditelor, acceptate de către bănci de către Banca Centrală se poate face prin două tehnici:
1)rescontul, adică scontarea de către Banca Centrală a efectelor de ținute de către bănci, la o rată a dobânzii fixă, care constituie rata dobânzi directoare în economie. În prezent această tehnică este utilizată foarte restrictiv;
2)intervențiile pe piața monetară constituie mijlocul principală de refinanțare a creditelor, fie sub forma pensiunilor pe piața interbancară, fie sub forma operațiunilor de cumpărare+vânzare de bonuri de tezaur sau obligațiuni.
Această funcție de creditare ultimă conferă Băncii Centrale un rol esențial în sistemul monetar și de credit, permițându-i să exercite controlul asupra creației monetare și să orienteze distribuirea creditelor în funcție de nevoile economiei. Realizând această funcție Banca Centrală se afirmă că bancă a băncilor.
1.2.Bancile comerciale- veriga importanta a sistemului bancar romanesc
Locul și rolul băncilor în mediul economic, structura lor este determinată și de creația monetară, factor specific al funcționalității în economie. Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, ca intermediar financiar, a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor însele, care sporesc masa mijloacelor de plată și volumul circulației monetare.
Rolul băncilor în economie este evidențiat de funcțiile îndeplinite de acestea că agenți economici și ca factori de modelare economică:
Atragerea disponibilităților monetare, temporar disponibile ale diferiților agenți economici prin oferta de titluri secundare și condiții de depozitare avantajoase din punct de vedere al remunerării, lichidității, siguranței;
Acordarea și distribuirea de mijloace bănești suplimentare diferiților agenți economici în vederea completării capitalurilor proprii;
Crearea instrumentelor de credit ale circulației monetare;
Sporirea și diversificarea ofertei de servicii financiare pentru clienți (persoane fizice sau juridice).
O altă funcție a băncilor este aceea a creației economice. Această funcție se manifestă pe plan financiar și pe plan tehnic.
Funcțiile bănciilor comerciale în economie
Funcțiile unei bănci rezultă atât din obiectul activității pe care care o desfășoară cât și din caracterul complex al rolului pe care aceasta îl are în economie, atât din punct de vedere al serviciilor pe care le efectuează, cât și din punct de vedere al relațiilor în spațiul geografic. În principal, o bancă îndeplinește următoarele funcții:
Funcția de depozit – constă în:
Efectuarea de operațiuni de depozit la vedere și la termen, în cont, cu numerar și cu titluri, constând în atragerea resurselor bănești de la persoane fizice și juridice, în vederea păstrării și fructificării lor;
Efectuarea de operațiuni de depozitare și trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în propietatea persoanelor fizice și juridice.
Depozitele sunt principala sursă de constituire a fondurilor băncii ele reprezentând o importantă parte din disponibilitățile acesteia. Prin funcția de depozit însă, băncile asigură totodată și un serviciu deosebit de important tuturor sectoarelor din economie, oferind posibilitatea efectuării de economii de către cei care dispun de disponibilități în condițiile recompensării depunătorului prin dobânzi și având o formă foarte lichidă în funcție de felul depozitului. Aceste fonduri atrase sunt puse de către bancă la dispoziția agenților economici care au nevoie și le pot folosi pentru extinderea capacității de producție sau la dispoziția consumatorilor pentru achizițonarea/construirea de locuințe sau alte bunuri de consum îndelungat.
De asemenea, păstrarea obiectelor de valoare este cel mai vechi serviciu prestat de bănci. Protecția obiectelor de valoare intră în componența a două departamente: cutii de depozit și păstrarea în custodie a acetora. În primul caz, clientul închiriază o astfel de cutie putând avea controlul asupra valorilor deținute și depozitate tot timpul.
Banca controlează doar accesul la această cutie, asigurând normele de securitate promise. Procedurile constau în identificarea corespunzătoare a persoanelor autorizate să aibe acces, încuietori duble și o atentă supraveghere împotriva atentatelor de furt, spargere, etc.
În cel de-al doilea caz este vorba de păstrarea în custodia băncii a obiectelor de valoare, astfel încât banca se comportă ca un agent în slujba clientului. Acest serviciu se prestează în principal la păstrarea acțiunilor și obligațiunilor. Pe lângă păstrarea lor, banca poate fi însărcinată de către client și în încasarea cupoanelor sau a dividentelor în contul acestuia pe perioada de timp în care acesta este plecat, sumele respective urmând a fi depuse în contul său.
Funcția de investiții – constă în:
1)Acordarea de credite în lei în valută persoanelor fizice și juridice din țară și străinătate;
2)Participarea la tranzacții internaționale de credit;
3)Participă în calitate de acționar la înființarea unor instituții bancare sau nebancare în țară sau în străinătate;
4)Achiziționează active financiare în nume propriu.
Funcția de investiții include și o funcție de credit prin intermediul căreia se reflectă funcția de creație monetară. Aceasta este una din cele mai importante funcții ale unei bănci și care totodată le distinge de alte instituții financiare. Puterea sistemului bancar de a crea bani este de o mare importanță economică. Rezultatele sale în sistemul de credit elastic sunt necesare pentru progresul economic și o rată de creștere relativ stabilă. Dacă creditarea (crearea banilor în acest scop) nu ar fi fost posibilă, expansiunea operațiilor și facilităților pentru ramura productivă ar fi fost limitată. În aceste condiții, unitățile productive ar fi forțate să păstreze sume mari de bani pe anumite perioade pentru a-și acoperi nevoile de fonduri diferite de la o perioadă la alta. Cum această procedură ar fi neeconomică, avem nevoie de un surplus de bani adecvat dar nu excesiv în economie.
Deși activitatea de investiții este de obicei considerată separat de cea de creditare, efectele economice și rezultale sociale sunt aceleași. Prin cumpărarea de titluri de stat, băncile oferă de fapt posibilitatea acestuia de a-și procura fondurile necesare finanțării unor obiective de importanță națională precum construirea de scoli sau autostrăzi, spitale etc.
Funcția comercială – constă în:
Realizarea de încasări și plăți, în valută și în lei, generate de activități de export, import, prestări servicii și turism intern și internațional, etc;
Emiterea, cumpărarea și vinderea de efecte de comerț (cambii, bilete la ordin sau trate, cecuri) și cumpărarea și vinderea de aur și metale prețioase;
Participarea la tranzacții externe financiare de plăți;
Operații de arbitrajare pe piețele monetare internaționale pe cont propriu sau în numele clienților;
Operațiuni de vânzare – cumpărare și alte operațiuni cu titluri emise de stat, organizarea lansării de obligațiuni;
Servicii bancare de expertiză a diferitelor proiecte, consultanță și asistență în probleme de gestiune financiară și evaluare.
Asigurarea unui mecanism de plăți și transfer de fonduri este de asemenea una dintre funcțiile importante ale unei bănci. Aceasta trebuie să asigure clientului nu numai siguranța depozitului ci și a transferului intrabancar. De asemenea se impune existența la nivel național a unui sistem de plăți fără numerar, administrat de banca centrală care să elimine riscul la care sunt supuși clienții datorat lanțului decontărilor, și care să asigure o plată rapidă și mai ieftină.
Activitățile comerciale conexe cum sunt organizarea de case de schimb valutar ca și cele de efectuare a expertizelor de către experți din interiorul băncii, nu fac decât să fluidizeze activitatea bancară oferind nu numai un plus de siguranță dar și o mai eficientă organizare și un plus de venit.
Băncile se pot clasifica luând în considerare mai multe criterii, fiecare țară stabilind prin reglementările interne tipurile de bănci autorizate să funcționeze. Deși criteriile sunt diferite de la un stat la altul, putem stabili totuși trei criterii în care să se încadreze tipurile de bănci care funcționează pe plan internațional.
A) După forma de propietate:
1) Bănci private – sunt bănci al căror capital aparține unei persoane sau grup de persoane, și îmbracă în general forma de societate pe acțiuni. Deciziile privind alegerea administratorilor și cenzorilor, aprobarea sau nu a bilanțului, fixarea dividendelor, mărimea capitalului, fuziunea, majorarea capitalului se iau de către adunările generale ordinare sau extraordinare ale acționarilor.
2) Bănci de stat – sunt caracterizate prin faptul că statul pe teritariul căreia se află deține întregul capital. De cele mai multe ori acestea îmbracă forma unor bănci specializate și deși se bucură de o anumită autonomie, datorită intervenției statului ele au o rentabilitate mai scăzută comparativ cu cea a băncilor private. Pot funcționa și ele sub forma societăților pe acțiuni, caz în care acționar unic este statul.
3) Bănci mixte – funcționează și ele sub forma societăților pe acțiuni, unul dintre acționari fiind statul, caracteristicile lor variind în funcție de ponderea acțiunilor deținute de către stat.
B) După apartenența națională:
1) Bănci autohtone – capitalul lor aparține persoanelor fizice sau jurice din statul unde acestea funcționează. Ele sunt componentele sistemului bancar național, funcționând sub supravegherea Băncii Centrale a statului respectiv.
2) Bănci multinaționale – din această categorie fac parte Organismele Monetare și Financiare Internaționale care au capitalul prin subscrierea Băncilor Centrale din țările membre, acordă asistență și credite țărilor membre, supraveghează funcționarea piețelor financiar-bancare internaționale iar managementul lor este asigurat de guvernatorii țărilor membre.
3) Bănci mixte – sunt constituite prin aportul de capital a doi sau mai mulți parteneri din țări diferite, și se supun legilației și supravegherii băncii centrale din țara pe teritoriul căreia își are sediul.
C) După rolul pe care îl joacă în sistemul bancar național
1) Bănci centrale – sunt instituții guvernamentale care asigură funcționarea și supravegherea sistemului bancar la nivel național prin puterile și responsabilitățile dobândite prin actul lor de înființare.
2) Sunt două căile prin care s-au dezvoltat băncile centrale: au fost bănci comerciale care au căpătat pe parcurs puteri și responsabilități care le-au transformat în bănci centrale cum este cazul Băncii Angliei și Băncii Franței, fie au avut rol de bănci centrale prin actul de înființare cum este și cazul Băncii Naționale a României și a Sistemului Federal de Rezerve al S.U.A. Indiferent de natura capitalului lor, care poate fi de stat, privat autohton sau mixt, băncile centrale operează ca instituții publice ale statului.
CAPITOLUL II – ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA UNUI SISTEM INFORMATIC FINANCIAR BANCAR
2.1 Informația- resursă strategică a societăților financiar bancare
Experiența mondială a demonstrat că principalii factori care condiționează obținerea succeselor economice sau de altă natură și care separă, după performanțele lor, țări, ramuri de activitate, societăți comerciale și alte organisme sunt în principal managementul, tehnologiile și capacitatea de a folosi inteligent resursele informaționale și umane.
Noțiunea de informație este vastă și se întâlnește în absolut toate domeniile activității umane și în univers. Nici un sistem natural sau social nu este posibil a exista fără un schimb de informații, atât în interiorul sistemului, între componentele acestuia dar și între sistemul respectiv și alte organisme externe.
Conviețuirea în “revoluția informației” constă în abilitatea de a accesa și a gestiona toate cele necesare vieții de zi cu zi. Informația este considerată o “resursă a resurselor” fiind inepuizabilă, dar are un caracter perisabil. Degradarea informației în timp este influențată de cel puțin doi factori: fizic (pierdere, eroziune, distrugere);
Mecanismul de funcționare a economiei de piață obligă toți participanții la“competiție” să respecte „regulile de joc” specifice. Aceasta înseamnă că activitățile desfășurate de agenții de plată sunt supuse unui examen foarte serios, un examen riguros al pieței, examen în urma căruia sunt răsplătite (recompensate sau sancționate) eforturile depuse de fiecare asemenea agent, singurul criteriu cu care se operează fiind cel al eficienței, al concordantei a ceea ce s-a produs cu nevoile efective ale societății. Desigur, piața înseamnă atât oportunități, cât și constrângeri, eficienta fiecărui agent economic participant la „jocul” pieței depinzând de modul în care acesta se integrează în relațiile de piața, cum se confruntă cu cerințele pieței.
Pe de altă parte, ca o consecință firească a civilizației, au loc profunde schimbări în comportamentul consumatorilor, aceștia devenind tot mai exigenți. În același timp, au apărut modificări demografice de amploare și cu consecințe puternice, astfel încât agenții economici, fie ei producători, fie comercianți, trebuie să tină seama de procese și fenomene precum acelea ale imigrației populației (sub toate formele acesteia), îmbătrânirii populație, creșterii duratei de viață, modificărilor din numărul și structura familiilor(sa diminuat numărul de membri ai familiei medii, crescând numărul de gospodării cu un singur membru), dar, mai ales, de creșterea veniturilor familiilor și ale fiecărui individ în parte și, nu în ultimul rând, de „creșterea costului” timpului fiecărui individ în parte.
În același timp, creșterea complexității vieții economico-sociale actuale, dinamismul mediului extern în care acționează agenții economici, creșterea exigentelor pieței, impun participanți la activitatea de piață modalități noi, modalități eficiente de implicare în mecanismele pieței, fiind obligați să-și restructureze radical strategiile de piață și poate chiar obiectul de activitate. Sunt necesare o nouă viziune de piață, o receptivitate adecvată la semnalele acesteia, la cerințele mediului exterior, o investigare continuă a pieței dar, mai ales, o capacitate crescândă de adaptare la aceste schimbări, dar și de influențare a pieței și, pe cât posibil, de direcționare a acesteia.
Majoritatea oamenilor și mai ales a celor cu oarece preocupări în domeniul economic, sunt convinși că știu ce este marketingul și care sunt domeniile acestuia. Ei consideră, în mod cu totul simplist, că a face marketing înseamnă exclusiv a cerceta piață sau, în cel mai bun caz, privesc marketingul ca ceva sinonim cu metodele folosite de agenții economici pentru atragerea cumpărătorilor și convingerea acestora să achiziționeze produsele și serviciile proprii. Acest lucru, deși parțial adevărat, este totuși incomplet.
Marketingul este de fapt „o filosofie a afacerilor, care vede în satisfacerea cerințelor clienților cheia succesului în afaceri și recomandă utilizarea practicilor manageriale, care ajută la identificarea și rezolvarea cerințelor clienților”.
Literatura de specialitate, ca de altfel și practica economică, vehiculează mai multe accepțiuni ale termenului de marketing, deosebirile dintre acestea vizând mai ales conținutul concret ce acoperă un asemenea concept, dar și modul de abordare, perspectivă din care acesta este privit. Cu toate aceste deosebiri privind accepțiunea termenului de marketing, este de reținut însă faptul că, prin prisma rezultatelor obținute atât în activitățile practice, cât și pe plan teoretic, conceptul de marketing și-a dobândit un statut științific respectabil, acesta înscriindu-se desigur în familia științelor economice.
Termenul de marketing este de origine anglo-saxonă, dar odată cu răspândirea practicilor sale, a fost preluat în diverse limbi în mod direct, fără traducere, de altfel fiind destul de dificil de găsit un altul care să răspundă încărcăturii de semnificații pe care le implică un asemenea concept. De fapt, prin termenul de „marketing” sunt desemnate, deopotrivă, un domeniu bine determinat al științei economice, o anumită disciplină, un demers, o activitate practică, o funcție a firmei etc.
În același timp, conceptul de marketing sugerează un anumit mod de gândire, dar și unul de acțiune, ambele laturi aflate într-o simbioză aproape perfectă. Desigur, înainte de toate, marketingul este un produs al practicii, dobândind însă un loc tot mai sigur și un rol important în gândirea și în doctrina economică. Definirea marketingului și recunoașterea faptului că acesta este o disciplină integratoare, ce plasează consumatorul în centrul activităților desfășurate, a afacerii, au condus la dezvoltarea conceptului ca atare, acesta subliniind importanta a trei trăsături cheie, ce trebuie să stea la baza activității oricărui agent economic care se dorește a fi viabil:
-orientarea spre client,
-cunoașterea nevoilor acestuia înainte de a decide ce să producă, integrarea eforturilor sale spre activitatea de marketing
-focalizarea obiectivelor, a scopurilor organizației.
În contextul celor prezentate, vom remarca faptul că, pornind de la diferitele accepțiuni atașate noțiunii de marketing, în literatura de specialitate, ca de altfel și în practica economică, se vehiculează mai multe definiții date marketingului. În esența însă, definirea marketingului va trebui să aibă în vedere, în principal, următoarele trei elemente:
A) înainte de toate, marketingul reprezintă o nouă viziune, o nouă concepție, una modernă, asupra orientării, organizării și desfășurării activității economice. Nouă viziune înseamnă orientarea agentului economic spre exterior, spre piață, spre consumator, aceasta presupunând cercetarea nevoilor de consum, raportarea întregii activități la aceste nevoi. Dacă într-o optică mai veche întreprinderea producea fără a ține seama de cerințele pieței, încercând apoi să impună acesteia produsele și serviciile sale, în viziunea marketingului întreprinderea trebuie mai întâi să cunoască bine cerințele pieței, să anticipeze evoluția viitoare a mediului, iar apoi, să aibă capacitatea de adaptare permanentă la acesta. În aceste condiții, finalizarea activității desfășurate nu se va limita doar la vânzarea produselor și serviciilor agentului economic, ci va include și urmărirea comportării acestora în consum sau în procesul de utilizare, urmărirea gradului de satisfacere a nevoilor pentru care au fost create. Altfel spus, trebuie avute în vedere în permanentă „perfecționarea raporturilor firmei cu mediul său ambiant, orientarea acesteia către exterior, sincronizarea activității ei cu dinamismul, direcțiile și formele evoluției acestui mediu”.
Desigur, nouă viziune a marketingului nu are în vedere un agent economic „pasiv” în relațiile sale cu mediul, acesta nu se poate rezuma la o politică defensivă, de așteptare în activitatea desfășurată. În nici un caz agentul economic nu se va situa în afara mediului și, cu atât mai puțin în opoziție cu evoluția, cu trendul acestuia. Dimpotrivă, că principală componentă a mediului, firmă va avea un rol activ, un rol ofensiv în a influența acest mediu. Pe de altă parte, vom reaminti faptul că nici mediul nu este în mod necesar și întotdeauna ostil firmei. În aceste condiții, și obligată să tină seama de mediu, firmă va exercita o anumită influentă, uneori hotărâtoare, asupra acestuia, direcționându-i chiar evoluția.
B) în al doilea rând, marketingul reprezintă un ansamblu de activități practice, în cadrul cărora se materializează nouă orientare a firmei moderne. Activitățile în cauză au în vedere utilizarea eficientă a resurselor disponibile, cu o anumită finalitate economică.
Promovarea noii optici de marketing în activitatea practică a întreprinderii va determină apariția și dezvoltarea unor activități specifice, precum: investigarea pieței și a consumului, desfășurarea de acțiuni promoționale specifice, testarea accesibilității produselor, urmărirea comportamentului acestora în consum și în procesul de utilizare etc.
Completând operațiunile și procesele tradiționale cu altele noi, marketingul aduce schimbări radicale în privința raporturilor dintre acestea și, drept urmare, funcția comercială a firmei trece pe un loc central în raport cu celelalte.
Mai mult, marketingul presupune și un mod nou de conducere, o conducere care să asigure coordonarea unor activități distincte, aparent izolate și orientarea acestora către un scop precis.
C) în sfârșit, nouă viziune presupune utilizarea unui instrumentar de marketing științific, un instrumentar adecvat pentru cercetarea nevoilor de consum, investigarea pieței, optimizarea acțiunilor practice, pentru fundamentarea deciziilor de marketing și transpunerea acestora în practică într-un mod cât mai eficient. Asemenea procedee și tehnici moderne, științifice, ce poartă girul unor discipline științifice, iau locul empirismului, intuiției și rutinei. Un asemenea instrumentar este necesar pentru colectarea și transmiterea informațiilor, pentru prelucrarea și interpretarea acestora, în vederea menținerii unor fluxuri continue de informații între întreprindere și mediul acesteia, dar și invers. În al doilea rând, un astfel de instrumentar este absolut necesar pentru adoptarea și fundamentarea deciziilor de marketing.un instrumentar care presupune utilizarea unor metode cantitative furnizate de științe exacte, precum matematica, cercetările operaționale și statistică, dar și a unor analize calitative eficiente.
Desigur, un asemenea instrumentar nu este creația exclusivă a marketingului, chiar dacă în activitatea practică sau uneori în literatura de specialitate este întâlnit mai ales sub denumirea de instrumentar „de marketing”, un asemenea atribut referindu-se mai ales la frecventa ridicată a utilizării lui în activitățile practice de cercetare a pieței, de marketing în același timp, vom menționa faptul că orientarea de marketing a activității firmelor moderne va scoate în evidentă trăsăturile caracteristice ale acestuia, respectiv:
• receptivitate fată de cerințele societății, ale pieței;
• cunoașterea riguroasă a acestor cerințe, urmărirea lor sistematică și, pe cât posibil, anticiparea acestora;
• o înaltă capacitate de adaptare a activității desfășurate la evoluția cerințelor de consum, la dinamica pieței, flexibilitate în funcționarea firmelor;
• inventivitate, spirit creator, preocupări pentru înnoire și modernizare;
• viziune largă, unitară asupra șirului de activități care alcătuiesc ciclul de viața complet al bunurilor și serviciilor, din momentul conceperii și până în momentul intrării lor efective în consum;
• eficientă maximă, eficientă privită în toată complexitatea sa, și având în vedere toate laturile acesteia: economică, socială și ecologică, eficientă obținuta ca rezultat al orientării efective a activității desfășurate către nevoile reale de consum, către cerințele pieței.
Coordonatele și trăsăturile marketingului fixează imaginea acestuia în general, neraportată la un anumit tip de economie, stadiu de dezvoltare său domeniu concret de activitate. O imagine model, la care se pot face raportări pentru a delimita marketingul de modalitățile clasice de abordare a activității economice.
Lărgirea ariei de pătrundere a viziunii și practicilor de marketing este strâns legată de importanta funcțiilor pe care acesta le îndeplinește în economie, în general, în viață și activitatea agenților economici, în particular, de rolul ce-i revine marketingului în cadrul mecanismului de funcționare a economiei.
Rolul ce revine marketingului se concretizează sub forma următoarelor funcții generale, comune ale marketingului:
A) investigarea pieței, a necesitaților de consum, urmărindu-se obținerea de informații precise și mai ales pertinente, atât asupra piețelor prezente, cât și asupra celor potențiale, informații referitoare la ansamblul nevoilor de consum, solvabile sau nu, la motivația acestora, la comportamentul consumatorilor etc. Investigațiile se extind și la alte componente ale mediului extern firmei, asupra acelor factori care își prelungesc acțiunea până în sferele pieței (factori demografici, sociali, culturali, politici sau de altă natură). Desigur, funcția de investigare a pieței, a necesitaților de consum are un caracter permanent, precedând celelalte funcții ale marketingului și pregătindu-le condițiile de realizare.
B) conectarea dinamică a firmei la mediul economico-social, funcție ce reflectă de fapt nouă viziune a marketingului asupra relației firmă-mediu, o viziune potrivit căreia întreaga activitate a întreprinderii trebuie raportată la fizionomia și cerințele mediului.
Realizarea unei asemenea funcții presupune promovarea spiritului novator în întreaga activitate desfășurată de firmă, altfel spus, înnoirea permanentă a ofertei de produse și servicii, perfecționarea formelor de distribuție, diversificarea acțiunilor promoționale etc.
În același timp, funcția analizată presupune creșterea capacității de mobilizare a tuturor resurselor firmei, astfel încât să se realizeze adaptarea la mediu, dar și o prezentă activă pe piață. Pe de altă parte însă, funcția de conectare a firmei la mediul economico-social presupune o atitudine activă a acesteia, fructificarea oportunităților apărute, chiar influențarea mediului, prin contracararea sau stimularea unor tendințe din evoluția acestuia.
C) satisfacerea în condiții superioare a nevoilor consumatorilor este funcția care asigură de fapt finalitatea activității firmei, recunoașterea socială de facto a concordantei dintre ceea ce s-a produs și cerințele reale ale pieței. De fapt, această funcție se materializează într-o serie de măsuri ce vizează producerea numai a acelor bunuri sau servicii care sunt cerute pe piață, distribuția acestora în condiții optime, asigurarea unor posibilități largi de alegere, potrivit gusturilor și preferințelor, lărgirea gamei de servicii comerciale, informarea consumatorilor asupra modalităților de utilizare a produselor etc.
2.2 Managementul informației
Gestiunea bancară este un concept complex integrat managementului bancar, proces organizat la nivelul centralei bancare, și recunoscut în esență, prin trei ipostaze:
a) gestiunea riscurilor;
b) gestiunea activului și pasivului bancar;
c) asigurarea transparenței informațiilor destinate publicului.
Gestiunea presupune existența unui patrimoniu, iar administrarea acestuia se reflectă în nivelul indicatorilor bilanțului bancar. Gestiunea bancară prezintă aceleași funcții de bază ca și gestiunea unei societăți comerciale cu profil nebancar, respectiv:
– administrarea patrimoniului;
– organizarea activității în sensul optimizării evoluției patrimoniului și obținerii de profit;
– controlul activităților desfășurate;
– controlul procesului de optimizare;
– asigurarea de informații necesare.
Managementul bancar impune o anumită politică de comportament și orientare a acțiunilor umane pentru dezvoltarea optimă și legală a afacerilor bancare, într-un climat de stabilitate și creștere a valorii propriei societăti bancare, reflectată de creșterea activelor și a încrederii publicului în bancă.
Diversitatea riscurilor cu care se confruntă o bancă în activitatea ei zilnică, precum și diversitatea situațiilor care conduc la aceste riscuri, conduc la ideea că nu este posibilă o clasificare unică. În cele ce urmează, se va incerca o clasificare după mai multe criterii selectate din literatura de specialitate.
În funcție de piața care determină apariția riscului, există 2 categorii: riscuri determinate de piața produsului și riscuri determinate de piața capitalului.
Riscurile de pe piața produsului. Această categorie de riscuri se referă la aspectele strategice și operaționale ale gestiunii veniturilor și cheltuielilor de exploatare. Riscurile de pe piața produsului cuprind:
1 – Riscul de creditare: este riscul cel mai important dintre cele de pe piața produsului, el datorându-se deperecierii valorii, ca o consecință a falimentului sau nerambursării împrumutului.
Băncile gestionează acest risc prin:
decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect apreciat;
asigurarea unor debitori diverși, așa încât pierderile să nu fie concentrate în timp;
cumpărarea de garanții de la terțe părți (asigurarea creditelor astfel ca riscul de faliment să fie total sau parțial transferat de la creditori).
În asumarea unui risc acceptabil, precum și a unei datorii acceptabile, este important să se înțeleagă modul în care acest risc poate fi micșorat la maximum. Această presupune utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, care pot fi împărțite în două categorii:
riscul tranzacției – se referă la diferite aspecte funcționale ale riscului afacerii;
riscul de credit – se referă la profitabilitatea afacerii.
Cele 2 categorii de risc se află într-o strânsă legătură și ele trebuie să fie cunoscute pentru aprecierea riscului de ansamblu pe care îl implică creditul respectiv.
Riscul tranzacției acoperă nu numai natura, structura și perioada de risc, dar și implicațiile jurudice, politice, economice și practice față de ccel împrumutat.
Riscul de credit presupune asumarea de către bancă a riscului ca la data scadenței clientul nu va putea sa își achite obligațiile pe care le are față de bancă.
Banca trebuie să evalueze toate componentele relativ la clientul său, precum și activitatea desfășurată de acesta, în vederea stabilirii unei opinii prudente vizând posibilitatea de rambursare a creditului. Acestă opinie va trebui să ia în considerare nu numai o primă rambursare pentru plata obligației, ci și o posibilă sursă secundară de plată.
Banca urmărește cuantificarea riscului, utilizând metode, proceduri și tehnici cunoscute pe plan internațional, luând în considerare elemente principale cum ar fi: performanța financiară a clientului; structura tranzacției; calitatea și structura sursei de rambursare; calitatea și structura garanțiilor.
Garanțiile reprezintă sursa de rambursare a creitului și sunt utilizate numai în cazul în care nu mai există și alte posibilități de rambursare a acestuia și a plății dobânzii.
Banca va căuta să evite riscul împrumuturilor mari, care sunt determinate ca nivel de unele reglementări în vigoare, repectând standardul după care suma totală a împrumuturilor nu poate depăși de 8 ori nivelul capitalului propriu, iar sumele acosrdate unui singur debitor nu pot depăși 20% din fondurile proprii ale băncii.
O preocupare permanentă pentru asigurarea unui control eficient al riscului de credit va fi monitorizarea volumului creditelor, a structurii și calității acestuia, evidențiindu-se în dinamică și cauzalitatea creditelor restante.
2 – Riscul de strategie (de afaceri). Este riscul ca întreaga linie de afaceri să sucombe datorită competiției sau uzurii morale. Un exemplu îl poate constitui dispariția relativă a pieței tradiționale de credite mari cu risc scăzut pentru corporații, acestea fiind înlocuite cu hârtii comerciale.
Un alt exemplu de risc de strategie este acela în care o bancă nu este pregătită sau nu este capabilă să devină competitivă într-o nouă activitate. Astfel, în activitatea de emitere a cardurilor, unele bănci au amânat această acțiune, ele nemaiputând obține un avantaj competitiv în acest domeniu. Acestă atitudine conservatoare de a aștepta piața să se dezvolte reprezintă ea însăți un risc.
3 – Riscul datorat reglementărilor bancare. Instituțiile financiare funcționează ca centre de profit în baza unor licențe care pot fi revocate, ceea ce poate să ducă la pierderea unor investiții importante. Astfel, în SUA, în ultimele decenii au avut loc naionalizări de bănci. În România poate fi explicată în acest sens retragerea licenței de funcționare a unor bănci care, deși erau neoperaționale, angajaseră investiții importnte pentru sedii și echipamente în momentul retragerii. De asemenea, un alt risc de reglementare poate fi retragerea licențelor de dealer de pe piața valutară interbancară românească a mai multor bănci românești și străine.
Riscul de reglementare poate fi întâlnit și când o bancă specializată într-un anumit domeniu se transformă într-o bancă universală, urmând astfel să concureze cu celelalte bănci care acționează și ele pe același domenii.
4 – Riscul de operare. Este un risc semnificativ pe piața produsului, el neputând fi ignorat de nici o instituție financiară, și constă în riscul ca sistemele de calcul să nu funcționeze corect.
5 – Riscul de marfă. Prețurile mărfurilor pot să afecteze uneori imprevizibil bancile, precum și alți creditori, având impact general atât asupra economiilor, cât și asupra debitorilor. De exemplu, creșterea prețului energiei poate să acționeze asupra inflației, contribuind la creșterea ratelor dobânzii și, în continuare, efectul propagându-se asupra unor active financiare bazate pe o rată fixă a dobânzii.
6 – Riscul resurselor umane. Reprezintă forma de risc cea mai subtilă, foarte dificil de măsurat, care rezultă din politica de personal: recrutarea, pregătirea, motivarea și menținerea specialiștilor.
Plecarea unui foarte bun specialist poate duce la compromiterea unei activități sau a unui sistem de lucru. Motivarea inadecvată a salariațiilor, care în unele situații poate avea efecte mari; se referă l absența stimulentlor sau acordarea greșită a acestora.
7 – Riscul legal. Acest risc îmbracă două forme, anume:
responsabilitatea creditorilor atunci când debitorii au preteția că falimentul lor a fost cauzat de faptul că banca a promis că nu va retrage creditul sau că va acorda credite suplimentare;
litigii legate de deșeuri toxice depozitate pe terenul deposedat, care inițial a stat la baza acordării de credite ca garanție. După deposedarea acestui teren, prin efectul leii, trebuie făcute cheltuieli mai mari decât valoarea lui, pentru a realiza neutralizarea efectului radioactivității sau chiar interdicția de înstrăinare sai folosire a acestuia.
8 – Riscul de produs. Acesta se referă la marele risc ca produsele oferite de către o instituție financiară să se uzeze și să devină necompetitive. Un astfel de risc poate fi întâlnit la ATM-uri. O bancă poate să investească și să-și dezvolte o rețea de ATM-uri la un moment dat, care este competitivă. În paralel, furnizorii de ATM-uri dezvoltă propriile produse și le oferă altor clienți. Produsele oferite se dovedesc a fi superioare tehnologiei băncii, astfel că investiția ei poate deveni pierdere.
Riscuri determinate de piața de capital. În general, piețele de capital și riscurile lor afectează valoric toate companiiile, semnificative fiind însă instituțiile financiare, în cazul cărora este greu de făcut o distincție clară între riscul pieței produsului și al pieței de capital.
De exemplu, riscul ratei dobânzii, în cazul creditelor cu rată fixă, este un risc al pieței de capital, în același timp riscul creditelor cu rată fixă poate determina falimentul unui debitor slab și, astfel, riscul ratei dobânzii se transformă în risc de creditare, care este de fapt un risc al pieței produsului.
Din punct de vedere al pieței de capital, există următoarele tipuri de risc:
1 – Riscul ratei dobânzii este reprezentat de senibilitatea fluxului de numerar la schimbările ratelor dobânzii. Fluctuația prețurilor activelor financiare și pasivelor datorită schimbării ratei dobânzii într-o perioadă de timp poate transforma diversele riscuri (ex. Riscul de creditare) într-o amenințare majoră la adresa unei bănci.
De aceea este necesară o prognozare, bazată pe criterii riguros acceptate, a modificărilor ce pot interveni în nivelul și structura ratei dobânzilor, aceasta corelată și cu evoluția indicatorilor macroeconomici.
Se urmărește o minimalizare a riscului ratei dobânzii în funcție de raportul dintre activele purtătoare de dobânzi și pasivele purtătoare de dobânzi. Valoarea raportului trebuie să fie cât mai aproape de unu.
2 – Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieței de capital și el constă în aceea că o bancă nu dispune de lichidități corespunzătoare pentru a acoperi obligațiile financiare la un moment dat. Riscul lichidității este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi împrumuturi sau retragerile de depozite și când nu are acces la noi surse de numerar.
Pentru asigurarea nevoilor de lichiditate, se pot folosi atât active, cât și pasive. Sursa tradițională de lichiditate o reprezintă activele lichide. Este interesantă abilitatea unui deținător de active de a preschimba activul cu pierderi minime, având în vedere deprecierea prețului. Pentru a răspunde cerințelor de lichiditate, unele bănci dețin active care pot fi vîndute imediat, aproape de valoarea nominală.
Pasivele băncilor pot fi și ele transformate în lichiditate, în sensul că se pot emite cu ușurință titluri de împrumut pentru a obține numerar la costuri rezonabile.
3 – Riscul valutar. Riscul valutar sau riscul ratei de curs apare la orice cumpărare sau vânzare de monedă, alta decât cea în care se evidențiază în contabilitate.
Riscul cursului de schimb afectează atât piața produselor, cât și piața de capital. Volatilitatea cursurilor de valutare poate influența capacitatea debitorilor de
a-și rambursa împrumuturile.
Modalități de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piața derivatelor, prin utilizarea unor instrumente de hedging (de neutralizare, compensare a riscului).
Instrumentele derivate sunt din ce în ce mai mult utilizate pe piața vlutară de către băncile comerciale. Pentru acoperirea riscului valutar sunt utilizate:
contractele forward (contracte clasice la orice dată în viitor, orice valută, la un anumit termen);
operațiuni swap – asigură infuzie de lichiditate în moneda necesară, acoperă poziția valutară.
4 – Riscul de decontare este o formă particulară a riscului de eroare, care presupune implicarea competitorilor băncii. Se referă la transferul de sume între băncile locale și cele internaționale. Acest risc este administrat atent prin intermediul unor tehnologii sofisticate de urmărire a plăților. Astfel, prin acest sistem se efectuează o singură plată la sfârșitul zilei, în locul a nenumărate plăți prin tranzacțiile individuale.
5 – Riscul de bază este o varietate a riscului ratei dobânzii. Pentru protecția împotriva ratei dobânzii, se pot utiliza combinații de tranzacții având diferite active de bază și urmărindu-se în mod special relația existentă și previzibilă dintre activele de bază. Pot fi utilizate ca instrumente de hedging contractele futures.
Este evident că instituțiile financiare, respectiv băncile comerciale, în activitatea lor de prestatoare de servicii fnanciare, își gestionează riscurile proprii, dar ele pot să își transfere riscul prin tranzacții de hedging. Dacă riscul pentru bancă este inevitabil, povara lui și, respectiv, costurile pe care le determină sunt ambele administrabile, transferabile.
Se remarcă o creștere rapidă a riscului ăn serviciile financirae atât pe piața produselor, cât și pe piața de capital și, odată cu aceasta, creșterea preocupării pentru protecția împotriva riscurilor. În acest sens, derivatele reprezintă un mod de a evita riscurile pe piața de capital. Swap-urile, opțiunile, contractele futures sunt modalități de transferare a riscului.
Expunerea la risc a unei societăți bancare este generată atât de ansamblul activității sale, cât și de fiecare tip de operațiune (tranzacție) efectuată. Astfel, este delimitată strict expunerea pură la risc (riscuri pure) și cea suplimentară (riscuri lucrative).
În acest context, se poate face clasificarea riscurilor după criteriul activității bancare în: riscuri pure și riscuri lucrative.
1) Riscuri pure sunt cele care apar ca urmare a activității bancare curente, de fiecare zi. Aceste riscuri pot fi diferențiate în:
riscuri fizice – ce constau în distrugeri sau avarieri de clădiri, deteriorări a liniilor de telecomunicații, accidente de circulație, etc;
riscuri financiare – ce pot apare ca urmare în pierderi de date, de cecuri și în general de documente, distrugerea arhivelor, etc.;
riscuri criminale și frauduloase – cum ar fi: pătrunderea în bazele de date, utilizarea frauduloasă a mijoacelor de plată, contrafacerea cardurilor și cecurilor, efectuarea unor operații incorecte de către salariați, întocmirea unui dosar de credit pe bază de falsuri, deturnări de fonduri, existența unor bancnote false, etc.
riscuri de răspundere – ca de exemplu: nerespectarea normelor privind deschiderea de conturi, erori în gestiunea conturilor și serviciilor de fructificare a economiilor, erori de ordin bursier în operațiile cu titluri, acordări abuzive de credite, greșeli de consultanță în ingineria financiară, nerespectarea actelor normative în vigoare, a normelor și circularelor băncii, etc.
2) Riscuri lucrative (speculative) generate de tendința realizării unui profit mai ridicat prin activități ce au drept consecință cheltuieli suplimentare, deci și posibile pierderi mai mari. Aceste cheltuieli pot rezulta din credite nerambursabile la scadență, pierderi din portofoliul de titluri, sau o structură defectuoasă a activelor bancare.
În funcție de caracteristicile bancare riscurile se grupează astfel: riscuri financiare, riscuri de prestare și riscuri ambientale.
1) Riscurile financiare sunt cele mai importante riscuri din această categorie. De fapt, a gestiona incorect riscurile financiare înseamnă a falimenta treptat o societate bancară.
Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societăți bancare sunt: riscul de lichiditate (de finanțare) și riscul de faliment (de capital).
Aceste două tipuri de risc pot fi analizate sistemic, în strânsa lor interdependență. Astfel, un risc sporit de creditare generează riscul de lichiditate, iar în condițiile în care societatea bancară în cauză nu poate atrage rapid de pe piață resurse, apare riscul de faliment (de capital). O politică excesivă de creditare, corelată cu o lichiditate inadecvată, reprezintă o cauză fosrte frecventă a falimentului bancar.
Riscul de lichiditate sau de finanțare exprimă probabilitatea finanțării efective a operațiunilor bancare.
2) Riscurile de prestare sunt cele care afectează sfera serviciilor bancare. Acestea pot fi:
risc operațional, respectiv incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă a clienților;
riscuri geneate de introducerea de noi produse bancare;
riscul tehnologic, asociat structurii ofertei de produse financiare;
riscul strategic, determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optimă perioadei și condițiilor date (economice, monetare, financiar-bancare, valutare, sociale, politice).
3) Riscurile ambientale cuprind acea clasă a riscurilor care este considerată ca având un puternic impact asupra performanței bancare, dar asupra cărora societatea bancară are un control limitat. Acestă grupă de riscuri cuprinde:
riscul de fraudă (de ordin intern și extern);
riscul economic, determinat de evoluția mediului economic în care funcționează atât întregul sistem bacar, cât și clienții;
riscul concurențial, datorat în special modificării condițiilor de pe piață, generând schimbarea raportului de forțe între bănci;
riscul legal se referă la faptul că activitatea oricărei societăți bancare trebuie să se desfășoare în condiții de deplină legalitate (acest risc se manifestă atât în ceea ce privește incertitudinea evoluției viitoare a cadrului normativ, cât și explozia informațiilor în acest domeniu).
O altă clasificare este cea dată de Banca Reglementelor Internaționale, astfel:
Riscuri financiare
riscul ratei dobânzii (sensibilitatea rezultatelor financiare la variația nivelului ratelor dobânzii);
riscul cursului de schimb (diminuarea profitului net bancar și/sau modificarea marjei dobânzii bancare, datorită variației cursului valutar pe piață);
riscul de lichiditate (incapacitatea societății bancare de a-și finanța operațiunile curente, datorită necorelării scadențelor operațiunilor de pasiv cu plasamentele sub forma creditelor);
riscul titlurilor cu venit variabil (apărut în urma tranzacționării titlurilor pe piețele financiar-bacare).
Riscuri legate de parteneri
riscul clientelei (probabilitatea ca, în timp, clientul să devină insolvabil sau să nu-și poatăonora obligațiile către bancă);
riscul apărut pe piața interbancară (în operațiunile pe piața monetară, ca urmare a variaței ratelor dobânzilor);
riscul de țară (posibilitatea ca un stat să nu dorească sau să nu-și poată onora obligațiile financiare față de un alt stat sau față de instituțiile financiar-bancare internaționale);
riscul de credit (furnizor, piață).
Riscuri comerciale
riscul de produse (care poate apărea atât din punctul de vedere al producției, transportului, livrării, dar și din cel al prețului);
riscul serviciilor (atât din punctul de vedere al prestării serviciului în cauză și/sau din cel al tarifelor);
riscul de plată (riscul ratelor dobânzilor, al prețurilor, al cursului de schimb);
riscul de imagine (care apare atunci când o societate bancară este implicată fie într-un scandal mass-media, fie se află în criză de lichiditate sau este insolvabilă);
Riscuri legate de forța de muncă )ca număr, structură ori ca pregătire profesională, eficiență, imagine).
Riscuri operaționale și tehnice, legate de calitatea operațiunilor, de nivelul de informatizare, etc.
Riscuri ale gestiunii interne:
riscul de reglementare (asemănător celui legal, dar cu incidență numai asupra reglementărilor interne proprii societății bancare în cauză);
riscul de deontologie (al personalului);
riscul de strategie (alegerea unei strategii inadecvate momentului);
riscul de insuficiență funcțională;
riscul resurselor umane (număr, componență, pregătire profesională, educație)
riscul de comunicare (comunicarea internă a societății bancare și comunicarea externă);
riscul controlului intern total și financiar.
În funcție de elementele afectate de producerea riscului, literatura de specialitate deosebește:
1) Riscuri financiare, de lichidități (afectează elemente de activ și pasiv):
riscul de credit;
riscul titlurilor guvernamentale;
riscul de schimb valutar;
riscul ratei dobânzii;
riscul de preț;
riscul de lichiditate a pieței;
riscuri tehnice, organizatorice (afectează fluxul de numerar).
2) Riscul tranzacțional:
riscul tranzacțional în cazul vânzărilor făcute în monedă străină;
rt în cazul obligațiilor de plată în monedă străină;
rt al contractelor în monedă străină;
rt în cazul primirii de credite sau investiții în monedă străină.
Riscuri bancare funcție de reflectarea lor în bilanțul contabil:
riscuri referitoare la pozițiile bilanțiere (de lichiditate, ratei dobânzii, de schimb valutar, de portofoliu, de țară, riscul decontării, profitabilității, structurii bilanțului, indicilor de solvabilitate, etc.);
riscuri în afara bilațului (contracte la termen, acreditive, futures, options, swaps, etc.);
alte tipuri de risc(risc de tendință, de strategie, de producție, de investiție, al concurenței).
O interesantă clasificare a riscurilor bancare oferă francezii Michael Rouch și Gerard Naullen, potrivit cărora băncile se pot confrunta cu:
1) Riscuri financiare. Caracterizează cel mai bine activitatea bancară și financiară și multe din aceste riscuri fac obiectul supravegherii reglementate.
Riscul ratei dobânzii exprimă riscurile de pierdere sau de lipsă a câștigului, legate de evoluția diferitelor rate ale dobânzii. Este specific operațiunilor de credit, unde riscul ratei dobânzii poate să apară în fenomenele de rambursare anticipate, în structura portofoliului de credite, în neconcordanța dintre angajamentele și resursele cu dobânzi variabile.
Riscul de schimb poate fi definit ca pierderea antrenată de variația cursului creanțelor sau datoriilor exprimate în devize în raport cu moneda de referință a băncii.
Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea de încetare a plăților, care, pentru o instituție bancară, este în general legată de o imposibilitate de a se refinanța sau de condiții de refinanțare ce antrenează automat pierderi.
Riscul titlurilor cu venit variabil corespondente pierderii sau lipsei de câștig ce poate rezulta din variația valorii acțiunilor deținute de o instituție. Acest tip de risc se mai numește și risc de emidie sau risc de tranzacționare.
2) Riscurile de contrapartidă.
Riscul de clientelă poate fi definit drept riscul pe care îl incumbă falimentul unei societăți nefinanciare sau al unui particular. Nefiind specific instituțiilor bancare și financiare, el este evidențiat totuși de mult timp sub mai multe denumiri, cum sunt: riscul de credit, de faliment al clienților sau riscul contencios.
Riscul interbancar exprimă riscul specific apărut ca urmare a falimentului unei instituții de credit client. Versiunea macroeconomică a acestui tip de risc este denumită risc de poziție, acesta fiind riscul de faliment general al unei comunități financiare.
Riscul de țară este legat de probabilitatea de neplată a creanțelor de către debitorii rezidenți în țara supusă riscurilor. Sunt, în general, calificate ca fiind supuse riscurilor țările în situație de război declarat sau iminent, țările în situație politică sau economică delicată, țările victime ale catastrofelor naturale.
Riscurile comerciale. Se califică aici riscul de inadecvare a produsului sau a serviciului pe piață ca fiind riscul de produs/serviciu sau ca risc concurențial. Acest tip de risc este legat de calitatea poziției concurențiale a unui produs sau a unui serviciu anume, identificat în termeni de definiție, de montaj, de comunicare, de tarifare, de motivare sau de formare a echipelor comerciale.
Riscul de piață reprezintă riscul legat de gradul de dependență sectorială a unei instituții bancare. Daca acestă instituție nu are o activitate diversificată pe mai multe piețe sau sectoare de activitate, rentabilitatea sa este direct dependentă de reușita sa pe singura sa piață strategică și de ciclul eventual al pieței. Acest tip de risc este deplin suportat/asumat de către instituțiile specializate în sectorul respectiv.
4) Riscurile asupra bunurilor și personalului. Se disting două tipuri de riscuri asupra bunurilor și personalului: risc accidental și riscul delictual.
Riscul accidental este definit ca risc legat de realizarea unor evenimente nemenționate, afectând securitatea fizică a bunurilor și persoanelor. Pentru acest tip de risc, prejudiciul potențial se poate evalua prin costul de autoasigurare, costul de ajutor sau de indemnizații date personalului în caz de accident sau de costul de înlocuire a bunurilor și materialelor. Evaluarea acestui prejudiciu potențial poate contribui la calcularea costului de oportunitate a contractelor de asigurare, dar și al operațiunilor de prevenire bazate pe punerea în aplicare a normelor de securitate și a sistemelor de detecție a incidentelor.
Riscul delictual este definit ca risc legat de realizarea unor eveniment intenționat-delictuale, punând în pericol securitate fizică a bunurilor și a persoanelor. Acest risc este important pentru bănci, care sunt, prin activitatea lor, expuse la deturnarea de fonduri, furturi și atacuri armate. Paguba financiară potențială se poate evalua prin costul de autoasigurare, prin suma valorilor materiale din casă, prin costul legat de back-up-ul compartimentului de informare, prin costul indemnizațiilor de vărsat personalului sau prin diferențele găsite la inventarul material sau al casei.
5) Riscul operațional sau tehnic. Riscurile legate de tratamentul administrativ și contabil al operațiunilor fac obiectul unor calificative diverse: riscul operațional, riscul administrativ, riscul de procedură în tratament/contabilizare sau riscul de back-office. Este vorba de riscurile cotidiene, fără caracter excepțional: întreruperea activității bursei, greșeli de operare cu clienții, pierderi pe parcurs poștal, etc. Prejudiciul potențial poate fi evluat pornind de la despăgubirile vărsate clienților (dobânzi de întârziere), de la pierderea de rezultat datorată acestor erori și, eventual, de la pierderea de imagine comercială.
Datorită rolului informaticii în activitatea bancară, riscurile aferente activității informatice pot face obiectul unei clasificări pe trei niveluri.
a) riscul informatic 1, categoria de riscuri legate de studiile informatice. Este vorba de riscul legat de probabilitatea unor erori în conceperea programelor informatice, denumite și risc de securitate logică.
Acesta poate avea la origine o eroare de înțelegere datorată unei analize prealabile necorespuzătoare a domeniului informatizat sau unei intervenții inoportune de programare ce afectează un alt program. În mod legal, se atașează la această categorie riscul de divulgare a unor informații confidențiale în afara instituției.
b) riscul informatic 2 este acela legat de tratamentele informatice care pot avea ca origine probleme de funcționare a aplicațiilor în producție sau a softurilor. Acestea pot fi localizate în centrele informatice, la administratorii aplicațiilor sau la utiliztori.
c) riscul informatic 3 privește telecomunicațiile. Este vorba de pericolele legate de probabilitatea unor erori, pierderi sau alterări ale datelor și informațiilor transmise prin telefon, fax, poștă și bazele de date. O eroare de destinație, o citire greșită a unei teletransmisii de la client sau utilizarea frauduloasă a unei rețele pot conduce la prejudicii importante.
6) Riscurile gestiunii interne. Această categorie regrupează o gamă eterogenă de riscuri, dificil de măsurat, dar formalizarea și difuzarea lor pot fi totuși efectuate de către serviciile de control de gestiune și de audit intern.
Riscul reglementar, desemnează riscul legat de neaplicarea dispozițiilor legale sau a reglementărilor proprii activității sau profesiunii. El paote fi divizat în sub-categorii mai precise: riscul fiscal, riscul penal. Se poate astfel lua exemplul neaplicării ratei de solvbilitate pentru instituția bancară. Aceasta poate continua o intervenție a comisiei bancare, cum ar fi, în caz extrem, retragerea autorizației acestei instituții. În acest caz, prejudiciul este total, pentru că existența însăși a instituției este pusă sub semnul întrebării.
Riscul deontologic – categorie de risc devenită importantă, este definit drept naplicare aprincipiilor deontologice definite în interiorul instituției sau al profesiunii. Delictul de inițiere și cel de divulgare a secretelor bancare aparțin și ele riscului deontologic propriu profesiunii bancare. Pierderile financiare sunt dificil de sesizat, ele privesc în principal efectel pierderii imaginii comerciale, pierderi de clientelă, sau chiar sancțiuni financiare impuse de autoritățile financiare.
Riscul strategic (de politică globală, de management) – riscul legat de absența unei startgii a întreprinderii sau de definirea unor strategii nepertinente. Acest risc poate fi atenuat printr-o startegie de diversificare a ofertei sau printr-o implicare în participații strategice în alte întreprinderi, avînd în vedere și oportunitățile de dezvoltare. Nu există o măsurare precisă directă a prejudiciului potențial legat de riscul strategic, dar revine serviciului de control de gestiune sarcina să semnaleze conducerea, prezentând evoluția portofoliului, repartizarea veniturilor pe produs/piață, proporția angajamentelor în sectorul respectiv, etc.
Riscul de subtratare, reprezintă gradul de dependență al instituției față de utilizarea prestatorilor de servicii externe. Acest risc tide să se extindă în majoritatea băncilor odată cu dezvoltarea informaticii delegate, gestiunea dosarelor de credit pentru contul unui terț, etc.
Riscul de comunicare externă exprimă riscul specific prin care o activitate de relații publice poate fi percepută negtiv de către clientela institușiei. Acest tip de risc este generat ori la prezentare rezultatelor către comunitatea financiară, ori la o shimbare ce afecteză instituția comercială, sau al anunțarea unei schimbări substanțiale a condițiilor contractale ale operațiunilor.
Clasificare riscurilor bancare este subiectivă, analiștii care abordeză această problemă se implică mult asupra teoretizării ei. Astfel, în litertura de specilitate se identifică între trei și zece categorii principale de risc în funcție de anumite caracteristici alese ca fiind primare sau secundare. Așa se explică și clasificarea prezentată a riscurilor în raport cu diverse criterii, același tip de risc încadrându-se în același timp într-o categorie sau alta.
2.3 Arhitectura unui sistem informatic financiar bancar
Pentru a construi un sistem de e-commerce, din punct de vedere arhitectural este nevoie de colaborarea a patru componente (subsisteme electonice/informatice) corespunzatoare urmatoarelor roluri:
Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct (via un ISP) sau indirect (o retea a unei corporatii) la Internet. Cumparatorul foloseste acest echipament pentru a naviga si a face cumparaturi.
Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de regula la sediul comerciantului, care gazduieste si actualizeaza catalogul electronic de produse disponibile a fi comandate on-line pe Internet.
Sistemul tranzactional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea comenzilor, initierea platilor, evidenta inregistrarilor si a altor aspecte de business implicate in procesul de tranzactionare.
Dispecer plati. (Payment Gateway). Sistem informatic responsabil cu rutarea instructiunilor de plata in interiorul retelelor financiar-bancare, cu verificarea cartilor de credit si autorizarea platilor; acest sistem joaca rolul unei porti care face legatura dintre reteaua globala Internet si subreteaua financiar-bancara (supusa unor cerinte de securitate sporite), poarta prin care accesul este controlat de un "portar" (gatekeeper). Pe baza informatiilor specifice cartii de credit (tip card, numar card) din instructiunile de plata "portarul" redirecteaza informatia catre un centru de carduri (CC – un server certificat in acest scop si agreat de banca emitenta). In acest loc este identificata banca care a emis cardul iar instructiunile de plata sunt trimise mai departe catre serverul acestei banci conectat in reteaua interbancara. Odata informatiile ajunse in reteaua bancii cu care lucreaza cumparatorul, sunt efectuate (automat) o serie de verificari privind autenticitatea si soldul disponibil in contul cardului implicat in tranzactie.
In functie de rezultatul acestor verificari, banca decide fie efectuarea platii (transfer bancar – catre contul comerciantului care poate fi deschis la orice alta banca), fie refuza sa faca aceasta plata. In ambele cazuri, rezultatul deciziei (confimare plata sau refuz) este trimis in timp real, parcurgand acest lant de servere in sens invers, catre client. Cu alte cuvinte, in cateva secunde cumparatorul afla daca banca sa a operat plata sau nu.
Sistemul informatic evoluat caută să răspundă exigențelor diverselor categorii de utilizatori: productivi, specialiștii informaticieni, decidenții de la diferite nivele.
Conducerea va urmări comunicarea "informatică" așteptând de la aceasta rapiditate, securitate și comoditate. Majoritatea întreprinderilor dispune de echipamente informatice formate din desktop-uri, laptop-uri eventual conectate la INTERNET care utilizează soft-uri minimale adresate procesării textelor, tabelelor realizării graficelor și accesării serviciilor de comunicare la distanță.
Remarc existența sistemelor de asistare a deciziei care vine în sprijinul societăților cu acumulări semnificative de date prin intermediul sistemelor informatice eterogene.
Orientate spre exploatarea inteligentă a acestui potențial noile tehnologii de stocare și procesare a datelor se impun pe trei direcții principale: „DataWarehouse – tehnologie de centralizare consolidare reorganizare și stocare a volumelor mari de date…; OLAP– On-line Analytical Processing-tehnologie de agregare a datelor stocate în depozite abordate multidimensional…; Data Mining – tehnologie de exploatarea datelor stocate în depozite în încercarea de a descoperi aspecte noi ale activității desfășurate..”.
Un "produs" special legat de inteligența artificială care prelucrează cunoștințele în mod complex este sistemul expert. Acesta „constituie o clasă particulară de sisteme informatice bazate pe inteligența artificială având drept scop reproducerea cu ajutorul calculatorului a cunoștințelor și raționamentelor experților umani. Un asemenea sistem este capabil să colecteze și să stocheze expertiza acumulată de persoane cu calificare superioară și experiență vastă și să o difuzeze în cadrul întreprinderii sau să o încorporeze în sisteme informatice de asistare a deciziilor”.
Performanțele firmei sunt influențate în prezent de tehnologii informatice Intra și Internet și se sistemele expert.
Performanțele firmei sunt influențate în prezent de tehnologii informatice Intra și Internet și se sistemele expert.
Apariția unor forme adecvate de "reprezentare a cunoștințelor" este fundamentul dezvoltării de sisteme bazate pe inteligență artificială. Se remarcă reprezentările simbolice care folosesc tehnici bazate pe reguli logice fiind domeniul sistemelor expert și reprezentări subsimbolice specifice prelucrării prin intermediul rețelelor neuronale.
Remarc apariția în asistarea decidenților a două clase: simulatoarele și instrumentele de diagnosticare. Deoarece în domeniul contabilității financiare este obligatorie normalizarea impusă de: Planului de Conturi; instrucțiunilor de aplicare a IAS-urilor, consider că se pot constitui baze de cunoștințe universale prin intermediul "auditorilor electronici".
CAPITOLUL III ANALIZA SISTEMULUI INFORMATIC BANCAR
3.1 Particularitățile sistemului informațional bancar
Sistemul informational bancar e constituit din anasamblul mijloacelor si metodelor prin care se realizeaza colectarea, prelucrarea si transmiterea informatiilor, reprezentand o premise a unei bune organizari, atat a activitatii de conducere, coordonare so control, cat si a celei operative.
Calitatea activitatii bancare e influentata direct de organizarea si functionarea sistemului informational, de operativitatea, precizia si calitatea informatiilor culese, prelucrate si transmise, precum si fundamentarea stiintifica a deciziilor.
Datele ce stau la baza sistemului informational bancar au ca support, atat evidenta contabila, operative si statistica propire bancilor, cat si informatii ale clientilor in calitate de titulari de conturi.
Informatiile bancare preluate si prelucrate in sistemul informational bancar pot fi informatii bancare elementare sau complexe. Cele elementare au ca principala caracteristica faptul ca precizeaza aspectul direct masurabil: numerarul de incasat sau platit, cecuri de calatorie achitate. Informatiile bancare complexe deriva din prelucrarea datelor elementare, putand fi exemplificate aici,informatiile referitoare la creditele acordate, tranzactiile valutare sau activitatea de decontari. De asemeni aceste informatii complexe pot fi definitive sau intermediare, deoarece unii clienti au un viitor financiar inprevizibil. Informatiile intermediare urmeaza a fi supuse ulterior si altor prelucrari, din care sa rezulte datelefinale, informatiile bancare complexe definitive.
Ca rezultat al prelucrarii datelor, informatiile se constituie intr-un flux informational bancar care se manifesta atat in activitatea interna cat si in cea externa a unitatilor bancare.
Fluxurile informationale ce au loc in afara unitatii bancare se pot manifesta atat intre verigile bancare (agentii, filiale, sucursale, centrale) cat si intre acestea si titularii de conturi.
Sistemul informational bancar presupune o arie larga de cuprindere ce include informatiile si fluxurile informationlae, tehnicile de culegere, transmitere si stocare a datelor, modele, metode si programe de prelucrare a informatiilor.
Informatica bancara presupune existenta unei infrastructure performante (retea integrate de PC-uri de mare capacitate) ce conecteaza filialele bancare intre ele si banca centrala.
Prelucrarea propiu zisa a informaticii bancare se realizeaza prin adaptarea documentelor bancare la cerintele sistemului de prelucrare electronica a datelor, codoficarea informatiilor bancare, elaborarea schemelor logice prin care se satbileste fluxul prelucrarii automate a informatiilor, constituirea fisierelor si elaborarea programelor.
In activitatea de proiectare si realizare a informaticii bancare trebuie sa se urmareasca sporirea continua a eficientei privind introducerea si extinderea automatizarii operatiunilor bancare.
Unitatile bancare realizeaza prelucrarea electronica a informatiilor utilizand programe informatice si retele proprii de calculatoare. Punctele bancare operative (agentii, filiale, sucursale) au posibilitatea de a-si transmite informatiile reciproc, in legatura cu operatiunile privind decontarile intrabancare sau prelucrarea soldurilor unor conturi, folosindu-se echipamentele electronice de teletransmisie si teleprelucrare. Aceste facilitati permit o mai buna circulatie a fluxurilor banesti si totodata, o mai rapida disponibilizare a titularilor de conturi care au de efectuat diferite incasari de la parteneri din alte localitati.
In vederea organizarii activitatii de prelucrare electronica a datelor la nivelul unitatilor bancare operative, se impun o serie de masuri preliminare cum ar fi pregatirea bazei de date care consta in identificarea si inscrierea, atat a conturilor analitice cu soldul zilei si a conturilor analitice la care se calculeaza dobanzi, cu soldurile cumulate de la ultima perioada de calcul a dobanzilor, cat si inventarierea conturilor sintetice, pe solduri si rulaje, de al inceputul anului; codificarea tuturor conturilor si stabilirea cifrei de control; organizarea circuitului documentelor bancare, in functie de fazele pe care le implic anatura operatiunilor.
Documentele prezentate de catre titularii de conturi sunt verificate de catre referenti sau administratorii de cont din punct de vedere al modului de intocmire si a corectitudinii inscrierii datelor. Dupa aceasta operatiune, documentele primite de la clienti sunt sortate in mai multe mape in functie de natura operatiunii pe care o implica (operatiuni de casa, de decontari, rambursari de credite, etc.). Documentele de decontare se impart pe banci, in functie de locul unde au deschise conturi personale carora li se adreseaza sumele inscrise in instrumental de plata. Datele sunt apoi introduse de catre operatori in memoriile calculatoarelor in vederea prelucrarii lor si a obtinerii documentelor bancare specifice, cum sunt notele contabile, extrasele de cont, jurnalele operative, etc.
Sistemul informational bancar este structurat si organizat conform unui set de principii care ii sporesc eficienta si eficacitatea.
Un prim principiu al functionarii adecvate al sistemului informational bancar este conceperea si functionarea sistemului informational bancar in concordanta cu structura organizatorica a unitatilor bancare (filiale, sucursale, centrale), ca pricipiu ce sporeste direct eficienta sistemului informational bancar prin reducerea pe nivele ierarhice ale organizarii a volumului deinformatii la cele strict necesare si utile. Aceasta caracteristica a volumului de informatii (stricta necesitate si utilitate) conduce la dezvoltarea unui alt principiu, ierarhizarea informatiilor bancare dupa importanta si gradul de operativitate. In conformitate cu acest principiu, informatiile sunt transmisibile prin system informational (pc, fax, telex) sau prin system letric. Prin aceasta sortare succinta, se urmareste optimizarea eficientei bancare si a fluxurilor de informaii, avand ca si criteriu accelerarea operatiunilor bancare. Cu cat eficienta acestui principiu e mai sporita (operatiunile bancare inregistrandu-se intr-un numar foarte mare in unitatea de timp) cu atat activitatea bancara a unitatii se amplifica (se inseaza mai multe venituri din dobanzi si comisioane, creste profitabilitatea bancii), per ansamblu inregistrandu-se o circulatie mai buna a banilor
Un al treilea principiu ce sta la baza functionarii unitatilor bancare este concentrarea si centralizarea informatiilor bancare. Aceasta contribuie la o informare mai buna (operative) a functionariloe bancari si de asemeni ce conduce la o mai buna fundamentare a deciziilor.
Un aspect strict necesar in cadrul activitatii bancare il constituie tipizarea documentelor bancare. Pentru eficientizarea operatiunilor si a unificarii codificarii operatiunilor bancare, toate documentele necesare circulante in unitatatile bancare sunt tipizate, standard.
Rezumand toate aceste principii, se poate obserav ca aceste norme conduc la sporirea gradului de profitabilitate a unitatii, la eficientizarea sistemului bancar, la practicarea cheltuielilor cat mai reduse intr-o perioada de timp cat mai mica, sin u in ultimul rand la acceptarea si aprecierea produselor bancare de catre titularii de conturi.
Programe infromatice utilizate in cadrul unitatii bancare
In cadrul prelucrarii si transmiterii informatiilor bancare la nivel de unitate bancara, un rol deosebit ii revine activitatii de prelucrare electronica a informatiilor. Informtica bancara presupune totalitatea mijloacelor si metodelor utilizate in culegerea, prelucrarea si transmiterea informatiilor.
Pe linia prelucrarii electronice, ca urmare a introducerii in practica a celor mai recente cuceriri ale stiintei tehnicii IT, exista o permanenta preocupare pentru folosirea celor mai performante echipamente electronice de calcul, accentual punandu-se pe retele integrate de calculatoare PC, compatibile IBM, de mare capacitate. In prezent majoritatea unitatilor bancare din tara noastra realizeaza prelucrarea electronica a informatiilor utilizand programe informatice si retele proprii de calculatoare. Unitatile bancare operative din structura organizatorica a fiecarei banci au posibilitatea sa-si transmita informatii recipric, in legatur acu operatiunile privind decontarile intrabancare sau preluarea soldurilor unor conturi, folosindu-se de echipamentele electronice de teletransmisie si teleprelucrare. BCR foloseste in acest sens posta electronica care permite transmiterea datelor aproape instantaneu, indifferent in ce parte a tarii se afla banca corespondenta. Aceste facilitate permit o mai buna circulatie a fluxurilor banesti si o mai rapida disponibilizare a titularilor de conturi care au de efectuat incasari de la parteneri din alte localitati. Cu toate acestea apar o serie de dificultati in tramsmiterea cu operativitate a datelor.
In cadrul modernizarii sitemului bancar din tara noastra, un principal obiectiv este cel de a infiinta un centru electronic de tramsmitere a informatiilor la nivel national
Se pot avea in vedere elaborarea unor programe privind activitatea de emisiune monetara la nivelul intregii mase banesti, prin intermediul creditelor, folosindu-se moneda scripturala, cat si emisiunea biletelor de banca, evidentierea fluxurilor de incasari si plati in numerar, centralizarea informatiilor privind fluxurile valutare in vederea intomirii balantei de plati externe, finantarea si creditarea activitatii de investitii, etc.
Programul “Clienti” rrealizeaza o lista a tuturor clientilor. Birourile front-office deschid conturile la baza documentatiei specifice acestei operatiuni. In aceasta aplicatie se centralizeaza toate datele de identificare a clientilor, cum ar fi: codul fiscal, elemente din statutul societatii, contractul de asociere, sau datele personale in cazul persoanelor fizice. In urma operatiunii de inregistrare a datelor clientului, banca va crea unnou cont, simbolizat dupa caz printr-o succesiune de 5, 6, 8 sau 10 caractere.
Programele folosite de BCR sunt programe ce calculeaza dobanzile si comisionale, ce evidentiaza operatiunile de decontare, programe ce tin evidenta tranzactiilor valutare a ordinelor de tranzactii valutare, alte programe ce tin evidenta contractelor de credite, softuri ce contureaza depozitele si certificatele in lei sau valuta.
Programele pentru calcularea dobanzilor si a comisioanelor sunt softuri subordinate SIBCOR 2000. Ele contorizeaza miscarile in debit, in credit, a celor initiale si finale ce au loc in contul fiecarui client in parte. Balanta de verificare zilnica si lunara se transmite letric. Pe baza SIBCOR se realizeaza situaita la conturile curente sau la cele de imprumut. Intre emitenti, transmiterea se poate face electronic sau prin fax. Pe baza listei elementelor de identificare a clientilor, acestia pot fi grupati pe diferite categorii. Una dintre functiile principale ale SIBCOR este cea de a edita liste cu dobanzi si comisioane pentru agentii economici. Desi programele sunt performante, functionarii bancari au datoria de a verifica documentatia – inclusiv calculul comisianelor si a dobanzilor, de fiecare data cand intra in posesia dosarelor utilizatorilor produselor bancare. Documentatia respective notele contabile sunt predate mai departe la Departamentul de contabilitate al Sucursalei. Cea mai mare parte dintre comisione 90%, sunt insa calculate direct prin intermediul acestei aplicatii. La creditele de scont, dobanda o calculeaza tot ofiterii de credite, care predau in continuare notele de calcul la ghisee pentru recalculare. O paret vor merge la Conturi pentru viramente, iar o alta parte vor ajunge la Departamentul de contabilitate.
Sistemul electronic OIS (ordin intrare decontare) vizeaza operatiunile de decontari intre sediile bancare apartinand diferitelor unitati BCR de pe teritoriul tarii. Codul sucursalei BCR Iasi in reteaua interbancara si intrabancara e 53200. Dupa intrarea in posesia documentelor de decontari, bilete la ordin, cecuri, cambia, ordin de plata (simplu si de trezorerie), se face circuitul acestora front-office→back-office. OIS reprezinta departamentul de back office ce se ocupa in mod special de decontari, asigurand buna desfasurare a activitatii de decontare.
Programul “Valuta” are in vedere evidenta tranzactiilor valutare. Acesta primeste in baza de date ordinele tranzactiilor si intocmeste pentru acestea notele contabile. Acest soft opereaza in RON si in valuta. Agentul valutar utilizeaza acest program pentru a face tranzactii de debitare a contului clientului deschis in RON si creditarea contului in valuta. Pentru a putea exercita activitatea de tranzactie valutara ( licitare pe piata valutara) persoana in cauza necesiat posesia unui cont in RON la una din unitatile bancare BCR. Nici o banca nu faciliteaza tranzactiile valutare cu conturi deschise la late banci din lipsa informatiilor referitoare la client. Agentul valutar al BCR negociaza pentru client , se ocupa de formularele necesare si debitare acontului in ron ce implica creditarea contului in valuta, ambele deschise la BCR. Acest tip de tranzactie de desfasoara on-line. Clientul care doreste sa cumpere valuta se adreseaza compartimentului valutar si completeaza o cerere de cumparare de valuta (ordin de cumparare). Aceste ordine se transmit la serviciul Conturi si viramente, unde se introduce in program. Suma depusa in RON pentru cumpararea devizelor e blocata. Compartimentul valutar da ordinal de cumparare si se efectueaza cumpararea. Se intocmeste nota contabila si se deschide contul in valuta, in care e virata suma in devize. Nota contabila merge la srviciul valutar.
Ordinele de vanzare presupun existenta unei sume in valuta in cont. clientul completeaza ordinal de vanzare, apoi merge cu el la serviciul valutarunde il confirma. Suma in devize ce face obiectul operatiunii e blocata. Ordinal respective va fi apoi operat printr-o aplicatie specifica. Apoi, clientul achita contravaloarea in lei, fapt evidentiat printr-o nota contabila, la compartimentul de conturi pentru personae fizice/juridice. Se contituie de catre client-persoana fizica sau juridical- depozite in RON si in valuta (USD sau EUR) pentru o perioada scurta de maxim 5 zile. Se completeaza o cerere pentru constituirea depozitului, deposit pentru care clientul primeste o anumita dobanda, mai mare decta dobanda la vedere.
Programele in domeniul creditarii urmaresc clientul, contul si modificarile acestuia. Serviciul credite urmareste comunicarea de creditare (unitatea, categoria de credite, tragerile) in 2 exemplare si o transmite la ghiseu. Un exemplar ramane la ghiseu , iar celalalt este transmis inapoi la oficiul de credite si depus la dosarul de creditare. Pe baza acestui dosar si a unei note contabile , suma se inregistreaza in contul 993 in afara bilantului.
Creditele se acorda pe linii de credite (l an) sau global.
Se va deschide apoi un cont separat de imprumut. Creditele revolving se acorda pe o perioada de la 180 de zile pana la un an.
Se va realiza graficul de rambursare, care se transmite la ghiseu. Clientul solicita ca document ordinul de plata cu nota contabila pentru a evidentia tragerile. Graficul de rambursare se intocmeste in 3 exemplare, dintre care unul ramane clientului, unul ramane la ghiseu si unul ramane la compartimentul de creditare.
Ordinul de plata este folosit de catre client pentru transferururile dintr-un cont in altul sau pentru evidentierea dobanzilor.
Nota contabila are doar circuit interior-de la ghiseu la departamentul Contabilitate.
Programul de creditare realizeaza raportul imprumuturilor acordate clientilor(lunar) si contine denumirea clientilor pe coduri de activitati si pe categorii de imprumuturi; acest program implica serviciile Informatica, Contabilitate si Coordonare. Aceste compartimente au rolul de a urmari situatia clientilor. Serviciul de Coordonare realizeaza letric o sinteza si o transmite la centrala.
In cadrul programului Depozite clientul completeaza Conventia de depozit si o preda la compartimentul Conturi si viramente unde isi are contul current, apoi la compartimentul valutar. Datele introduse in plicatie vor fi:suma si perioada de constituire a deopzitului. Formularul de calcul a dobanzii se elibereaza in doua exemplare: unul ramane la client, iar celalalt la unitate. Apoi se elibereaza confirmarea acceptarii dobanzii. Prin nota contabila, dobanda va fi virata in-contul de baza al clientului respectiv.
Pentru a gestiona si a efectua operatiunile de vanzare si/sau cumparare a certificatelor de depozite in lei se utilizeaza aceasta aplicatie, data de un program unitar la nivel central BCR. Acesta editeaza cereri de vanzare sau de rascumparare a certificatelor. Cererile se intocmesc la calculator in cadrul casieriei. Clientul se prezinta la casierie, solicita aceasta cerere, dupa care o completeaza. Certificatele pot fi cu scadenta la 3 si 6 luni, cu parola si nominale. Certificatele sunt garantate de Fondul de Garantare. Dobanda este fixa si este de regula mai mare decat la depozite in conturi personale pentru o luna.
Cererea contrne seria, numarul si valoarea certificatului, data vanzarii/rascumpararii, dobanda procentuala si dobanda valorica.
Cererea de rascumparare se completeaza in trei exemplare:unul ramane clientului, unul ramane la Casierie, iar celalalt la Contabilitate.
Aceasta aplicatie reda zilnic situatia acestor certificate. Aceasta situatie reda: seria si numarul certificatelor vandute/rascumparate pe cupiuri si pe total,data vanzarii, data rascumpararii, procentul de dobanda, soldul total al certificatelor la sfarsitul zilei. In dreptul fiecarui certificat aplicatia arata dobanda pe care o inregistreaza banaca pe ziua respectiva ca si cheltuiala. Tot in cadrul acestei aplicatii,in cererile de rescumparare scoase de calculator figureaza si impozitul datorat de client catre bugetul de stat, egal, conform reglementarilor in vigoare, cu 1% din venitul obtinut din dobanda. Impozitul se retine din dobanda datorata de catre banca clientului pentru certificatul respectiv, rezultand automat restul de plata catre client la rascumpararea certficatului.
Documente
Documentele prezentate de catre tirularii de conturi la ghiseu sunt verificate de catre referenti sau administratorii de cont din punct de vedere al modului de intocmire si a corectitudinii inscrierii datelor ( simbolul contului , codul fiscal , suma in cifre si litere etc. ) . Documentele primite de la clienti sunt sortate in mai multe mape , in functie de natura operatiunii pe care o implica . Sunt separate documentele dupa cum evidentiaza operatiuni de casa , de decontari , rambursari de credite , plati catre bugetul statului , etc.Documentele de decontare se impart pe banci , in functie de locul unde au fost deschise conturi personale carora li se adreseaza sumele inscrise in instrumental de plata .
Datele din documente sunt apoi introduse de catre operatori in memoriile calculatoarelor pentru prelucrare si obtinerea documentelor bancare specifice : note contabile , extrase de cont , jurnale operative etc.
Pentru a se verifica preluarea corecta a datelor din documente in memoriile computerelor , opereaza , prin program "numarul de control " introducand separat elementele : simbolul operatiunii ; numarul documentului ( ultimele trei cifre ) ; simbolul contului debitor ; codul bancii platitorului ; simbolul contului creditor ; codul bancii beneficiarului ; suma .
Documentele de banca primite de la clienti se impart in opt mape : primele doua cuprind documentele de casa , separat pentru plati , separat pentru incasari ; urmatoarele patru -documentele pe baza carora au loc operatiunile intra si interbancare , separat cele initiate catre celelalte banci fata de cele primite de la bancile corespondente . Cele doua categorii de documente se impart in doua grape , dupa cum se opereaza o incasare sau o plata ; ultimele doua mape grupeaza documentele privind conrurile proprii , separat pentru incasari si separat pentru plati , prin ele efectuandu-se operatiuni numai in conturi deschise la aceeasi banca .
Zilnic . la nivelul unitatilor bancare operative se intocmesc urmatoarele documente de banca :
1. balanta de verificare cu trei serii de egalitati cumulata de la inceputul anului pana in ziua precedenta ;
2. situatia soldurilor debitoare si creditoare a conturilor sintetice purtatoare de dobanzi ;
3. situtia soldurilor pe conturi analitice purtatoare de dobanzi ;
4. conturile personale si extrasele de cont care au avut operatiuni in ziua respectiva Lucrari bancare : lista dobanzilor si notele contabile de inregistrare a lor ; situatia centralizatoare a creditelor bancare; situatia incasarii veniturilor catre bugetul statului; situatia statistica a decontarilor; situatia veniturilor si cheltuielilor proprii ca suport pentra intocmirea contului de rezultate si a bilantului contabil.
Calitatea acestor lucrari si operativitatea cu care se realizeaza depind direct de eficacitatea programelor cu care se opereaza in reteaua de calculatoare ale fiecarei banci in parte.
Unitatile bancare , pentru efactuarea operatiunilor proprii si ale clientilor sai, opereaza cu o documentatie contabila specifica. Astfel, totalitatea documentelor pe baza carora unitatile bancare efectueaza inregistrari in evidenta contabila, formeaza documentatia contabila bancara. Documentele bancare sunt tipizate , uniformizate , si standardizate .
Pentru ca documentele bancare sa fie accceptate de personalul bancii, ele trebuie sa fie tipizate si sa indeplineasca anumite conditii de intocmire .
Conditii de intocmire ce trebuie indeplinite: sa contina elemente de identificare (denumire, numar, si data intocmirii); sa fie inscrise date despre titularii de conturi ( denurnirea lor, bancile la care au deschise conturi si numarul conturilor in care urmeaza sa se opereze inregistrarile) ; sa aiba inscrisa corect suma in cifre si litere ; sa fie mentionat scopul platii; sa fie autorizate prin semnaturi si stampila de catre titularii de conturi.
Clasificarea documentelor bancare
a) Dupa locul in care se intocmesc ;
– interne – in cadrul unitatilor bancare in legatura cu propria activitate (ordinele de plata , si de incasare pentru operatiuni cu numerar, notele contabile , scrisorile pentru remiteri de valori , balante de verificarej.
– externe – intocmite de titularii de conturi( documente de decontare (ordinul de plata, cecul) , foile de varsamant si cecul pentru operatiunile cu numerar, documentatia necesara deschiderii conturilor, documentele ce stau la baza activitatii de creditare .
b) Pupa natura operatiunilor
– documente de casa – documente pe baza carora au loc operatii de incasari si plati cu numerar (foile de varsamant, cecurile intocmite pentru ridicarea numerarului de la banca de catre titularii de conturi si ordinele de incasari si plati privind propriile operatiuni cu numerar);
– documente de decontare-acele instrumente de evidentiere a operatiunilor prin virament, prin care se solicita trecerea sumelor dintr-un cont in altul; ocupa o mare pondere in cadrul documentatiei bancare deoarece majoritatea operatiunilor solicitate de clienti au ca suport moneda scripturala (ordinele de plata si cecurile , cambiile , biletele la ordin ) ;
– documente diverse – acele acte si situatii care nu servesc direct la inregistrarea datelor in evidenta contabila a bancii, ci constituie doar suportul anumitor operatiuni bancare ( situatia verificarii garantiei creditelor , documentatia necesara deschiderii conturilor, darile de seama etc.).
c) Pupa momentul intocmirii si al volumului de operatiuni:
– documante primare – intocmite pentru fiecare operatiune in momentul in care are loc (foaia de varsamant, cecul, ordinul de plata etc . ) ;
– documente centralizatoare sau recapitulative – se individualizeaza prin aceea ca preiau date din mai multe documente bancare ( borderourile , specificatiile , j urnalele etc.) .
d) Din punct de vedere al evidentei bancare in care se inscriu documentele
– documente utilizate in cadrul evidentei contabile analitice ( conturile personale insotite de extrasele de cont , jumalele operative ) ;
– documentele folosite in evidenta contabila sintetica (notele contabile , balantele de verificare bilantul contabil si fisele centralizatoare ) ;
– documente utilizate de evidenta statistica – acele situatii referitoare la structura decontarilor , structura creditelor , modul de realizare a incasarilor si platilor in numerar , executia de casa a bugetului de stat , structura operatiilor valutare .
Documentatia bancara , ca principala componenta a sistemului informational bancar este supusa unui proces continuu de perfectionare , astfel incat sa fie posibila obtinerea datelor cu matima operativitate si sa permita extinderea prelucrarii electronice a informatiilor bancare cu ajutorul celor mai performante ecMpamente . Imbunatatirea continua a documentatiei permite bancilor sa efectueze clientilor mai multe operatiuni , sa prelucreze un volum mai mare de informatii , sa participe direct la asigurarea unei bune circulatii banesti . Din punct de vedere operational , schimbarile care au intervenit in activitatea bancara pe linia perfectionarii documentatiei si a prelucrarii electronice a informatiilor , constituie coordinate ale reformei sistemului bancar .
Intocmirea si circuitul documentelor respective
Circuitul documentelor bancare presupune organizarea fluxului informational la nivelul intregului sistem bancar , al fiecarei banci in parte , precum si unitatilor subordonate lor . Prin circuitul documentelor se intelege miscarea lor succesiva , din momenrul intocmirii lor sau prezentarii la gbiseu de catre titularii de conturi , in scopul efectuarii si inregistrarii operatiilor in conturile analitice si sintetice si pana in momentul arhivarii , in vederea pastrarii lor , sau expedierea lor la clientii bancii .
Miscarea succesiva a documentelor se realizeaza in cadrul unui circuit bine precizat , ce presupune parcurgerea fazelor : (1) primirea documentelor la ghiseu sau intocmirea de catre personalul bancii si efectuarea asupra lor a controlului bancar operativ-curent , urmarindu-se indeplinirea conditiilor de forma , cat si modul in care s-a respectat cadrul normativ si disciplina bancara privind continutul operatiunilor solicitate ; (2) contabilizarea documentelor ,fie prin transpunerea inregistrarilor in note contabile , fie prin inscrierea directa , pe documentele respective a conturilor in care urmeaza sa se efectueze inregistrarea , corespunzator modului in care are loc prelucrarea automata a datelor cu ajutorul echipamentelor electronice ; (3) inregistrarea succesiva a documentelor bancare in evidenta contabila analitica si sintetica ; (4) confruntarea datelor din contabilitatea cu cele din cea sintetica pentru urmarirea operatiunilor efecruate ; se foloseste ca instrument balanta de verificare zilnica ; <» clasarea si pastrarea documentelor , respectiv expedierea acestora titularilor de conturi. Clasarea documentelor bancare , pastrarea in functie de natura operatiilor :
Documentele de casa se pastreaza la serviciul tezaur si casierie , pe zile clasate in ordinea urmatoare : documente de incasari in numerar, documente de plati in numerar, documente privind conturile in afara bilantului referitoare la casa de circulatie si fondul de rezerva de semne monetare al Bancii Nationale » Documentele de decontare se claseaza pe zile , in ordinea simbolurilor conturilor sintetice debitoare si pe principale le instrumente de plata : ordinul de plata, cecul cambia, biletul la ordin.
Acest mod de structurare a documentelor de decontare dupa instrumentele de decontare folosite sta la baza intocmirii situatiei statistice a platilor fara numerar .
Fiecare dosar al zilei este insotit de un document de arhivare (" banda de arhivare ") semnat de catre cei responsabili pentru controlul arhivarii tuturor documentelor zilei respective . Banda este al doilea exemplar al jurnalului contabil de debit. Documentele privind operatiunile proprii bancilor se clasifica anual intr-un dosar separat .Cele de casa pe timp de un an si documentele de decontare pe timp de o luna se pastreaza in arhiva curenta a bancii. In functie de durata de pastrare , stabilita prin nomenclatorul de pastrare , documentele sunt depuse la arhiva generala .
Circuital documentelor trebuie organizat , incat, in activitate bancara sa se asigure o continua ritmicitate . Pentru primirea, prelucrarea si inregistrarea cu operativitate , precum si a repartizarii uniforme se intocmeste graficul de prezentare a titularilor de conturi la ghiseu realizandu-se o programare pe ore , hi functie de volumul operatiunilor bancare ale titularilor de conturi, de distanta fata de banca si necesitatea asigurarii unei activitati permanente pe intreaga zi operativa, masuri cu implicatii directe asupra calitatii lucrarilor efectuate . Ziua operativa, timpul afectat activitatii de ghiseu cu titularii de conturi este de patru ore fiind localizata in mijlocul zilei de program normal.
Realizarea unei activitati bancare de calitate presupune ca circuital documentelor sa se desfasoare respectand principiile :
– incasarile in numerar efectuate de banci, in baza foilor de varsamant cu chitanta sau a ordinelor de incasare , in cazul operatiunilor proprii, presupun primirea mai intai a sumelor de catre casierii incasatori si numai dupa confirmarea acestor operatiuni are loc inregistrarea sumelor in conturile depunatorilor . Respectarea acestui principiu face posibila evitarea riscului de a inregistra in conturi sume nedepuse , solicitandu-se apoi anulari sau stornari de operatii;
– platile in numerar, efectuate pe baza cecurilor sau ordinelor de plata se evidentiaza mai intai in conturile titularilor , in limitele disponibilului propriu existent sau pe seama creditelor si numai dupa aceea se elibereaza numerarul de catre casieria bancii. Se creeaza posibilitatea inlaturarii eventualelor cazuri in care efectuarea unor plati sa fie facute fara existenta capacitatii de plata;
– virarea sumelor din unele conturi on altele se va evidentia in debitul contului platitorului si numai dupa aceea in creditul contului beneficiarului. Toate platile vor fi facute in limita disponibilitatilor evidentiate in conturi sau a nivelului creditelor aprobate;
-toate documentele de incasari si plati prin conturi si cele referitoare la operatiunile de numerar se inregistreaza mai intai in evidenta analitica si numai dupa aceea in evidenta sintetica;
– operatiunile privind activitatea de creditare sa fie efectuate cu operativitate pana eel mai tarziu la inceputul zilei operative . Se creeaza posibilitatea ca grupele operative sa efectueze eventualele deblocari de conturi in primele ore ale programului de ghiseu pentru activizarea lichiditatilor;
– confruntarea operatiunilor de casa de catre grupele operative cu evidenta din cadrul serviciului tezaur si casierie trebuie sa se realizeze zilnic , eel tarziu pana la sfarsitul programului de lucru;
– evidenta contabila analitica se puncteaza cu evidenta sintetica in aceeasi zi cu efectuarea operatiilor bancare , iar intocrnirea balantei de verificare este zilnica, eel mai tarziu in dimineata zilei urmatoare ;
– toate documentele circula in interiorul unitatilor bancare numai prin personalul propriu. Se elimina posibilitatea substituirii documentelor prezentate initial la ghiseu si vizate de personalul bancii cu altele care pot, in mod intentionat sa genereze operatiuni frauduloase.
Acest mod de organizare cu rigoare a circuitului documentelor este specific unitatilor bancare , contribuindu-se prin aceasta la accelerarea mijlpacelor banesti, atat sub forma numerarului, cat si a monedei scripturale , si implicit la sporirea vitezei de rotatie a capitalurilor . O buna organizare a circuitului documentelor faciliteaza prelucrarea automata a informatiilor bancare si contribuie la o mai buna organizare a controlului bancar intern.
3.2 Evaluarea bazei informaționale
PROIECTAREA SISTEMULUI INFORMATIC
Definirea obiectivelor sistemului informatic propus
Obiective generale
Obiectivele generale ale sistemului informatic sunt:
-obiective de conducere
-obiective funcționale
1. Obiectivele de conducere vizează aspectele cu caracter global cum sunt:
-îmbunătățirea relațiilor cu clienții
-furnizarea unor date colectivului de conducere cu privire la telefoanele cele mai solicitate într-o anumită perioadă (zilnic, săptămânal, lunar)
-realizarea planului de vânzare stabilit în prealabil, atât cantitativ, cât și valoric
-creșterea profitului prin serviciile oferite clientilor.
2. Obiectivele functionale ale firmei se refera la:
– Obiective informationale
– Obiective informatice
Obiectivele informationale privesc:
-asigurarea prelucrarii automate a datelor
-imbunatatirea fluxurilor si circuitelor informationale
-furnizarea automata a deciziilor de exceptie
-reducerea timpului de raspuns
-asigurarea unui sistem integrat de prelucrare a datelor
Obiective informatice vizeaza:
– utilizarea rationala si eficienta a tehnicii de calcul
-utilizarea retelelor locale
-prelucrarea distribuita a datelor
-asigurarea securitatii datelor.
Obiective specifice
Obiectivele specifice ale Cooperativei de Credit “Luceafarul” sunt:
-îmbunătățirea sistemului informatic
-promovarea unei publicități eficiente(internet), menite să atragă cât mai mulți clienți
-marirea personalului
PROIECTAREA IESIRILOR
S1- Situatia incasarilor
Activitatea: operatiuni banesti
Subactivitatea: evidenta incasari
Nr.exemplare: 2
Compartimentul beneficiar:contabilitate, financiar
Format:A6
Modul de obținere: la imprimantă
Modul de arhivare: la dosarul cu actele lunii
S2- Situatia platilor
Activitatea: operatiuni banesti
Subactivitatea: evidenta plati
Nr.exemplare: 2
Compartimentul beneficiar:contabilitate, financiar
Format:A6
Modul de obținere: la imprimantă
Modul de arhivare: la dosarul cu actele lunii
INTRARILE SISTEMULUI
I.1. Cererede credit
I.2. Contract de credit
I.3. Angajament
I.4. Adeverinta salariat
I.5. Chitanta
* Documentele sunt anexate la acest capitol
SIMBOLIZAREA SI CODIFICAREA DATELOR
PROIECTAREA BAZEI DE DATE
Proiectarea fisierelor permanente
In cadrul unitatii au fost identificate urmatoarele fisiere permanente:
CLI (Clienti)
CLI.DBF
Proiectarea fisierelor variabile
Pentru activitatea unitati vom defini ca fisiere variabile:
CTR (Contracte credit)
CTR.DBF
DP(Dispozitie de plata)
DP.DBF
DI(dispozitie incasare)
DI.DBF
Relatiile intre fisierele bazei de date:
Determinarea unităților de prelucrare
Unitatea funcțională pentru conturile banesti cuprinde următoarele unități de prelucrare:
UP1 – INTRODUCERE DATE
UP2 – SITUATIE INCASARI
UP3 – SITUATIE PLATI
UNITATEA FUNCȚIONALĂ
PROIECTEREA INTERFEȚEI UTILIZATOR
MENIUL PROGRAM
SUBMENIUL INTRODUCERE DATE
DIAGRAMELE PENTRU MODULELE SISTEMULUI
Programarea modulară precupune descompunerea programelor din faza de proiectare în module ușor de înțeles și de constituit.Astfel se realizează o verificare a structurii programului (orice modul e realizat ca un program distinct și realizat ca atare).
Unitățile de prelucrare vor conține următoarele module:
UP1-INTRODUCERE DATE
M1-Clienți
M2-Contracte
M3- Emitere dispozitie de plata
M4- Emitere dispozitie de incasare
UP2 – SITUATIE INCASARI
UP3 – SITUATIE PLATI
3.3 Optimizarea aplicatiei informatice
Meniul principal cu submeniul “Introducere date” activate
Optiunea “Clienti”
Optiunea “Contracte”
Optiunea “Emitere dispozitie de plata”
Optiunea “Emitere dispozitie de incasare”
Prezentarea situațiilor de ieșire
Principalele situații de ieșire sunt:
Situatia “Incasarilor”:
Situatia “Platilor”:
Prezentarea sursei program
Butonul Adaugare de la Formul Clienti:
thisform.text5.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text6.value) then
messageBox("Introduceti CNP",16)
thisform.text6.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text7.value) then
messageBox("Introduceti locul de munca",16)
thisform.text7.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text8.value) then
messageBox("Introduceti functia",16)
thisform.text8.setfocus()
return
endif
append blank
replace nume_client with thisform.text1.text
replace data_nasterii with val(thisform.text2.value)
replace adresa with thisform.text3.text
replace nr_telefon with val(thisform.text4.value)
replace act_identitate with thisform.text5.text
replace CNP with val(thisform.text6.value)
replace loc_munca with thisform.text7.text
replace functia with thisform.text8.text
****************************************
***********************
messagebox("Clientul a fost înregistrat")
select 0
thisform.text1.value=""
thisform.text2.value=""
thisform.text3.value=""
thisform.text4.value=""
thisform.text5.value=""
thisform.text6.value=""
thisform.text7.value=""
thisform.text8.value=""
Butonul Revenire de la formul Clienti
select 0
thisform.release
Butonul Adaugare de la formul Contracte
dodefault ()
select 2
if empty(thisform.text1.value) then
messageBox("Introduceti Nr contractului",16)
thisform.text1.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text2.value) then
messageBox("Introduceti Data incheierii",16)
thisform.text2.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text3.value) then
messageBox("Introduceti Nume client",16)
thisform.text3.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text4.value) then
messageBox("Introduceti Valoare credit",16)
thisform.text4.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text5.value) then
messageBox("Introduceti Rata lunara",16)
thisform.text5.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text6.value) then
messageBox("Introduceti Dobanda anuala",16)
thisform.text6.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text7.value) then
messageBox("Introduceti Dobanda penalizatoare",16)
thisform.text7.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text8.value) then
messageBox("Introduceti Comisionul de risc",16)
thisform.text8.setfocus()
return
endif
append blank
replace nr_contract with val(thisform.text1.text)
replace data_incheierii with val(thisform.text2.value)
replace nume_client with thisform.text3.text
replace valoare_credit with val(thisform.text4.value)
replace rata_lunara with val(thisform.text5.value)
replace dobanda_anuala with val(thisform.text6.value)
replace dobanda_penalizatoare with val(thisform.text7.value)
replace comision_risc with val(thisform.text8.value)
****************************************
messagebox("Contractul a fost înregistrat")
select 0
thisform.text1.value=""
thisform.text2.value=""
thisform.text3.value=""
thisform.text4.value=""
thisform.text5.value=""
thisform.text6.value=""
thisform.text7.value=""
thisform.text8.value=""
Butonul Adaugare de la formul Emitere dispozitii de plata
dodefault ()
select 3
if empty(thisform.text1.value) then
messageBox("Introduceti Numarul",16)
thisform.text1.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text2.value) then
messageBox("Introduceti data",16)
thisform.text2.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text3.value) then
messageBox("Introduceti numele clientului",16)
thisform.text3.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text4.value) then
messageBox("Introduceti functia",16)
thisform.text4.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text5.value) then
messageBox("Introduceti suma",16)
thisform.text5.setfocus()
return
endif
if empty(thisform.text6.value) then
messageBox("Introduceti scopul platii",16)
thisform.text6.setfocus()
return
endif
append blank
replace nr_disp with val(thisform.text1.value)
replace data with val(thisform.text2.value)
replace nume_client with thisform.text3.text
replace functia with thisform.text4.text
replace suma with val(thisform.text5.value)
replace scop_plata with thisform.text6.text
****************************************
messagebox("Dispozitia a fost înregistrata")
select 0
thisform.text1.value=""
thisform.text2.value=""
thisform.text3.value=""
thisform.text4.value=""
thisform.text5.value=""
thisform.text6.value=""
BIBLIOGRAFIE
1.Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Floricel C-tin –Monedă, credit, bănci, EDP, București, 1997
2.Cerna, Silviu – Sistemul monetar și politica monetară, Ed. Enciclopedică, București, 1996
3.Manolescu, Gheorghe – Politici economice – concepte, instrumente, experiențe, Ed. Economică, București, 1997
4.Mihai Ilie – Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Ed. Expert, București, 2003
5.Nițu, Ion – Managementul riscului bancar, Ed. Expert, București, 2000
6.Pintea Al., Ruscanu Gh. – Băncile în economia românească, Ed. Economică, București, 1995
7.Rotaru, Constantin – Sistemul bancar românesc și integrarea europeană, Ed. Expert, București, 2000
8.Simon, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, București, 1993
9.Sinkey Jr., Joseph F., Commercial bank financial management, sixth edition, Prentice Hall, 2002
10.Stoica, Maricica – Gestiune bancară, Ed. Lumina Lex, București, 2002
11.Stoica, Ovidiu – Integrare financiar-monetară europeană, Curs “Jean Monnet”, Editura Junimea, 2003
12.Stoica Victor, Deaconu Petre – Bani și credit. Bani. Teoriile monetare. Administrarea banilor și politica monetară, Ed. Economică, București, 2003
13.Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Dornescu Valeriu, Chirleșan Dan – Monedă și credit, Ed. Universitatii Al. I. Cuza Iași, București, 2011
14.Zaharie D. și col. – Sisteme Informatice pentru Asistarea Deciziei, Editura Dual Tech, București
15. Zaharie D. și col – Sisteme Expert Teorie și aplicații, Editura Dual Tech, București
Internet
www.bnr.ro
www.smartbank.ro
Legislație
Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind statutul BNR (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004);
Legea nr. 83 din 15 aprilie 1998 privind procedura falimentului băncilor (Monitorul Oficial al României, nr. 159/22 aprilie 1998);
Legea privind spălarea banilor – nr. 21/1999 Legea nr.21 din 18.01.1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 21.01.1999);
Legea nr. 348 din 14 iulie 2004 privind denominarea monedei naționale (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004);
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2012 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului aprobată, completată și modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie 2007 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1027 din 27 decembrie 2012 și respectiv nr.480 din 18 iulie 2007);
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.98 din 6 decembrie 2012 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor financiare dintr-un conglomerat financiar (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1023 din 22 decembrie 2012);
Ordonanța Guvernului nr.10 din 22 ianuarie 2004 privind falimentul instituțiilor de credit aprobată, completată și modificată prin Legea nr.278 din 23 iunie 2004 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 30/01/2004 și respectiv nr.579 din 30/06/2004);
BIBLIOGRAFIE
1.Basno, Cezar, Dardac, Nicolae, Floricel C-tin –Monedă, credit, bănci, EDP, București, 1997
2.Cerna, Silviu – Sistemul monetar și politica monetară, Ed. Enciclopedică, București, 1996
3.Manolescu, Gheorghe – Politici economice – concepte, instrumente, experiențe, Ed. Economică, București, 1997
4.Mihai Ilie – Tehnica și managementul operațiunilor bancare, Ed. Expert, București, 2003
5.Nițu, Ion – Managementul riscului bancar, Ed. Expert, București, 2000
6.Pintea Al., Ruscanu Gh. – Băncile în economia românească, Ed. Economică, București, 1995
7.Rotaru, Constantin – Sistemul bancar românesc și integrarea europeană, Ed. Expert, București, 2000
8.Simon, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, București, 1993
9.Sinkey Jr., Joseph F., Commercial bank financial management, sixth edition, Prentice Hall, 2002
10.Stoica, Maricica – Gestiune bancară, Ed. Lumina Lex, București, 2002
11.Stoica, Ovidiu – Integrare financiar-monetară europeană, Curs “Jean Monnet”, Editura Junimea, 2003
12.Stoica Victor, Deaconu Petre – Bani și credit. Bani. Teoriile monetare. Administrarea banilor și politica monetară, Ed. Economică, București, 2003
13.Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Dornescu Valeriu, Chirleșan Dan – Monedă și credit, Ed. Universitatii Al. I. Cuza Iași, București, 2011
14.Zaharie D. și col. – Sisteme Informatice pentru Asistarea Deciziei, Editura Dual Tech, București
15. Zaharie D. și col – Sisteme Expert Teorie și aplicații, Editura Dual Tech, București
Internet
www.bnr.ro
www.smartbank.ro
Legislație
Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind statutul BNR (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004);
Legea nr. 83 din 15 aprilie 1998 privind procedura falimentului băncilor (Monitorul Oficial al României, nr. 159/22 aprilie 1998);
Legea privind spălarea banilor – nr. 21/1999 Legea nr.21 din 18.01.1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 21.01.1999);
Legea nr. 348 din 14 iulie 2004 privind denominarea monedei naționale (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004);
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2012 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului aprobată, completată și modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie 2007 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1027 din 27 decembrie 2012 și respectiv nr.480 din 18 iulie 2007);
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.98 din 6 decembrie 2012 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor financiare dintr-un conglomerat financiar (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1023 din 22 decembrie 2012);
Ordonanța Guvernului nr.10 din 22 ianuarie 2004 privind falimentul instituțiilor de credit aprobată, completată și modificată prin Legea nr.278 din 23 iunie 2004 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 30/01/2004 și respectiv nr.579 din 30/06/2004);
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Optimizarea Aplicatiilor Informatice In Domeniul Financiar Bancar (ID: 143667)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.