Opinii, Comentarii Si Analize Politice In Presa Locala. Studiu de Caz Crisana (1990)

Cuprins

ARGUMENT

Editorialul, opinia, analiza politică constituie genuri și specii jurnalistice pe care le întâlnim în toate cotidienele românești, din presa centrală sau din presa locală. Presa din Bihor nu face excepție . În primii ani de după decembrie 1989, jurnaliștii au consumat foarte multă energie , emoții și pasiuni prin felul în care au înțeles să reflecte fenomenul politic sau chiar să devină partizanii unor scenarii politice care au depășit cu mult sfera strictă a jurnalismului .

După aproape o jumătate de secol de comunism și de cenzură, dreptul la libera exprimare a oferit gazetarilor șansa să își exprime punctele de vedere și să formuleze opinii dintre cele mai interesante. De multe ori patima a fost atât de mare încât limbajul jurnalistic a făcut față cu greu exprimărilor brutale sau chiar injurioase.

Lucrarea de față este doar o secvență care ilustrează cum se făcea jurnalism de opinie în primul an de democrație. Am avut în vedere peisajul complet al presei Bihorene din 1990, dar în primul rând mi-am concentrat atenția asupra cotidianului Crișana.

Având o tradiție care se confundă cu perioada regimului comunist din Romania ( 1946-1989) , Crișana a avut de făcut față unui examen dificil în momentul în care , din organ de presă al Partidului Comunist Român, a devenit cotidian independent. Limbajul utilizat, opiniile exprimate, atașamentele față de o doctrină politică sau alta au constituit centrul de interes prin care am încercat să identific schimbarea radicală petrecută, sub aspect politic, în cotidianul Crișana. Se poate spune că am asistat la o schimbare de directie petrecută peste noapte, care apoi s-a accentuat și s-a cristalizat pe tot parcursul anului 1990.

Pentru a face față provocarilor și schimbărilor dramatice din mediul politic și din societatea Românească, cotidianul Crișana a apelat la o strategie de adecvare la noua realitate:

Împrospătarea redacției cu oameni de condei și gazetari în devenire , ceea ce a dat prospețime și vigoare textelor jurnalistice;

Abandonarea stilisticii de presa specifică limbajului de lemn , chiar dacă în Ianuarie 1990 mai poate fi semnalată o retorică a textului omagial;

Afilierea doctrinară a redacției noii puteri politice din Romania, Frontul Salvării Naționale;

Declanșarea unor polemici de presă precum și conturarea unui ton patriotic-naționalist în ceea ce privește concepția redacționala de ansamblu;

Conservarea bazinului de cititori prin o ofertă redacțională consecventă noii orientări redacționale.

În urma analizei efectuate se poate spune că redactorii cotidianului Crișana și-au dovedit maturitatea și discernământul, editorialele, opiniile și analizele exprimate fiind echilibrate și cu o mare doză de actualitate.

CAPITOLUL I

PRESA ORĂDEANĂ ÎN ANUL 1990

1.1. Introducere

După 50 de ani de comunism și cenzură, în Bihor, presa locală și-a revendicat noul statut chiar la finalul lunii decembrie, 1989, și apoi, masiv, la începutul anului 1990, ca un fel de mică explozie, ca exercițiu de libertate asumată, dar și ca simptom al urgenței exprimării publice. De altfel, lipsa pe malurile Crișului Repede, a teroriștilor, a luptelor și morților a păstrat în limitele suportabilului imensa stare de entuziasm și ușurare. Televizorul devenise obiectul cel mai utilizat, iar revoluția o stare de exaltare comunitară. Libertatea de expresie s-a mutat, curând, din Piața Unirii, unde s-a scandat prima oară liber, în încăperile în care se născoceau primele strategii ale viitoarelor redacții.

Majoritatea persoanelor implicate aveau credința profundă că au vocație de ziariști sau că au obligația morală și cetățenească de a publica. În primul rând, pentru a regla conturi, pentru a demasca nelegiuirii, pentru a educa și a schimba moravuri, nu în ultimul rând, dintr-un imbold aproape mistic: pentru a indica drumul, ca un fel de călăuză într-un viitor menit să salveze și să purifice.

De remarcat este și faptul că, după o jumătate de veac a lipsei libertății de expresie, gazetăria a devenit extrem de repede o meserie în care cu toții ne născuserăm gata învățați. Absolut nimeni nu era îngrijorat din cauza unei posibile „nepotriviri de caracter” cu o meserie, totuși, complicată. Lipsa experienței nu era resimțită ca un handicap, ci drept virtute, condiție prealabilă a dreptului de a fi jurnalist.

Este important de amintit faptul că, județul Bihor a fost harnic și precoce. El s-a instalat chiar pe locul trei, într-un top alcătuit pe baza criteriului numărului de publicații apărute, după Cluj și Timiș.

1.2. Presa de emergență și de elan

Ca tipologie de start, putem grupa presa românească din Bihor, începând cu 1990, în două mari categorii: presa de emergență și presa de elan. Cât privește prima categorie, ea este ilustrată de fostul ziar al Comitetului Județean PCR, Crișana, care, imediat după 22 decembrie devine, printr-o expresie crispată a adecvării la context, Crișana liberă. Cotidianul își conservă colectivul redacțional trecut, necondiționat, ba chiar oportunist, cu arme și bagaje în slujba noii puteri, dar procedează urgent și la unele achiziții, pentru a putea oferi semnături necompromise din cauza statutului presei, în vechiul regim, redusă la rolul de instrument de propagandă sau „difuzor” zelos al mitului personalității.

În ceea ce privește a doua categorie, aceasta este copios reprezentată de titlurile apărute chiar din a doua decadă a lunii ianuarie, fără a reuși însă, din cauza condițiilor tehnice mai ales (lipsa banilor, a hârtiei și a aranjamentelor tipografice), să aibă statutul de apariții cotidiane, ci mulțumindu-se cu acela de săptămânal sau bisăptămânal.

Presa de elan are caracteristicile pasionalității, ale unui „joc” palpitant, aproape inocent, la limita improvizației, revendicând revoluția ca temei al apariției și libertatea ca substanță și argument. În bună măsură, aceasta este rodul unor scriitori, mai mult sau mai puțin veleitari, ai nemulțumiților în stare acută, precum și a celor care se credeau predestinați unei meserii despre care nu aveau nici cea mai vagă idee, aposteriori. Justițiarismul, dreptatea revendicată în nume propriu sau colectiv și cu statutul celerității, febrilitatea unor trăiri confuze sau străluminate, nevoia de a defini un „program” al noilor înfăptuiri, postdecembriste, animat de bună intenție și lipsă acută de mijloace sau de cunoștințe privind politicile publice acestea au fost ingredientele tematice, subiectele țintite de edițiile publicațiilor de elan. Ele i-au dat și gloria, dar tot ele i-au cartografiat și limitele.

O categorie distinctă a presei de elan au reprezentat-o efemeridele. Acestea au fost publicații editate începând cu luna martie, când lupta politică fusese deja declanșată, iar țara nu mai era peste tot și necondiționat „martiră”. Unele dintre ele nu au apucat decât un număr, iar cele mai multe s-au stins după două sau trei. Ele acopereau o arie diversă, de la „rock metalic”, la ecologie, de la organe de presă ale formațiunilor politice, inclusiv ale tinerilor, la tentative editoriale aparținând mediului de afaceri aflat în stare incipientă. Nu au lipsit, desigur, publicațiile umoristice și cele erotice. Toate acestea au constituit „rumoarea”, „atmosfera” sau mediul în care comunitatea și-a savurat primele experiențe ale consumului de presă. La fel ca peste tot, chioșcul de ziare a devenit, pentru bihoreni, locul cercetărilor zilnice. Presa se înghițea pe nemestecate.

Acesta a fost și argumentul celor care au editat publicații doar cu scopul de a câștiga primii bani necesari demarării unei afaceri. Întreprinzătorii capitaliști au realizat foarte repede faptul că, indiferent ce publici, revista sau ziarul respectiv este cumpărat în virtutea inerțială a setei, după o secetă prelungită și traumatizantă, dar și faptul că această sete se va potoli foarte repede.

Presa din Oradea în anul 1990 nu s-a limitat la cele două categorii. În cele ce urmează, vor fi dezbătute forme gazetărești de o pregnantă importanță.

1.3. Presa politică și culturală

Într-un fel sau altul, orice publicație era, din premise, un oficios. Pe măsură ce mediul politic se deteriorează, iar România cunoaște un proces sinoptic al demonizării, angajamentele presei emergente și de elan devin clare și exprimate pe față. În același context, situarea Bihorului la granița de vest a țării, cu Ungaria, a alimentat naționalismul rezidual comunist, devenit emblema cea nouă a celor care vegheau la neatârnarea țării, monitorizând cu vehemență toate pericolele, reale sau inventate, clocite la Budapesta sau de către UDMR.

Cât privește presa culturală, aceasta avea în revista Familia un simbol al trecutului, prea puțin afectat de perioada comunistă. Publicația, de-acum venerabilă, va continua să apară, la început cu un entuziasm debordant, iar apoi confruntându-se nu doar cu probleme financiare, ci mai ales cu indiferența tot mai plenară a publicului cititor. Presa de elan are și în acest sector nume serioase. Scriitori, istorici, poeți, oameni de cultură vor căuta și vor reuși să editeze reviste de literatură sau mai complexe. Unele vor avea destinul efemeridelor, dar altele au apărut ani buni și glorioși și mai apar și astăzi.

Oamenii de litere, prozatorii și poeții locului, membrii unor cenacluri literare au fost primele instanțe de valorizare și creditate ale noii branșe. Într-un fel, lucrurile s-au reglat în momentul în care percepția publică a cunoscut primele evaluări critice față de presa apărută. Multe „afaceri” s-au închis și, până în toamna anului 1990, se face „curățenie” în chioșcurile de ziare.

Politica a influențat masiv media locală. Conflictele acute determinate de lupta pentru putere au afectat drastic breasla. Atașamentele partinice erau clamate în nesfârșite editoriale, cu sos polemic picant, redacțiile fiind mai mereu învrăjbite, iar conflictele dintre ziariști terminându-se chiar cu incidente violente. Pasiunea devansa cu mult rațiunea, iar comportamentele jurnaliștilor cu legitimație copiau atitudinile și angajamentele belicoase ale actorilor politici naționali sau locali. Cam fiecare dădea lecții, iar reporterii care trebuiau să facă munca de teren, să se documenteze și să scrie despre fapte concrete ale realității erau priviți de sus, cu o oarecare superioritate, de către „directorii de opinie”, aflați în stare de proiect agitat.

Primele alegeri nu au făcut decât să exacerbeze un proces care va ține până în momentul reușirii primei alternative la putere.

Bihorul se poate mândri cu faptul că a dat 5% din toată presa locală editată la nivelul țării și un procent semnificativ, de 2,8%, din toată presa românească. Cifrele nu pot da seama despre amplitudinea unor zbateri colosale, despre punerea la bătaie a tot ceea ce putea fi pariat, din partea unor oameni pentru care destinul lor devenise sinonim cu un loc într-o redacție. Loc magic și simbolic și mai puțin de muncă nerutinieră, redacția de presă a surescitat ambiții, a propulsat oameni, dar a provocat și drame.

Dezamăgirile, frustrarea, ura pe criterii politice, înregimentarea presei, cu puterea sau cu opoziția, s-au instalat pentru un timp pe care nimeni nu-l credea atât de lung.

1.4. Noi Orientări în presa orădeană:

Phoenix și Gazeta de Vest

Un prim grup era format dintre cei ce alcătuiau nucleul fondator al Tineretului Liber Democrat, organizație ce s-a încropit în fostul sediu al Comitetului Județean UTC, din clădirea ce adăpostește acum Palatul de Justiție.

Este important de amintit faptul că, existența ei este făcută publică de către Dumitru Negruțiu, într-un articol din Crișana: „Tineretul bihorean – studenți, muncitori, țărani, militari în termen, români și de alte naționalități, uniți într-o pilduitoare frăție, tineretul, acest viitor de lumină al țării, viitorul liber, drept, demn, întemeiat pe cinste, pe promovarea valorilor autentice, are în proiect să se constituie în organizația tineretului democrat din județul Bihor”.

Este redat, apoi, chiar un apel al organizației, „de lei, „de la măreția momentului pe care îl trăim”, către tineri, de a relua grabnic munca și de-a fi „la înălțimea unor clipe unice”. Întregul articol e un eșantion pur al limbii de lemn, tipic dogmatice. Nu e greu de intuit impresia pe care au avut-o membrii TLD citind astfel despre ei. Poate grație unui sentiment de jenă, Tineretul Liber Democrat decide să publice în nume propriu Proiectul Platformei-Program a TLD Bihor, anunțat a fi dezbătut la o întâlnire programată pentru 29 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

Imediat după Revelionul 1990, tinerii se pun pe treabă, în ideea de a scoate cotidianul mult dorit. Grupul de inițiativă îi are în centrul interesului pe Liviu Vălenaș, Horia Popa, dar și pe Livia Tătar, Nicolae Ardelean sau Mircea Cotrău. Într-o notiță din Crișana (7 ianuarie 1990) este anunțat, în curând, primul număr al ziarului TLD, cu numele Phoenix! Faptul se și petrece, pe 12 ianuarie, dar Phoenix-ul a renăscut doar dintr-o „aripă” a Tineretului Liber Democrat, cu banii puși la bătaie de unii dintre ei. Inițial, se lansase o listă de subscripție publică, banii adunați urmând a finanța proiectul cotidianului Renașterea demnității, avortat, precum se vede, înainte de primul număr. Cei păcăliți vor edita o altă publicație, Apropo, ce-și va amâna primul număr pentru luna februarie.

Al doilea grup avid de a scoate o publicație demnă de-a concura Crișana s-a format din rândul celora care, ani în șir, frecventaseră Cenaclul literar „Iosif Vulcan”, ce-și ținea lucrările, joia, în sala festivă a Bibliotecii Județene, sub patronajul spiritual al criticului literar Virgil Podoabă și cu prezența ocazională a celui mai important om de cultură din Oradea, Radu Enescu. Imediat după 22 decembrie, s-au pus bazele unei organizații numită Asociația Intelectualilor Liberi (AIL), din Oradea, prin inițiativa acestui grup.

Primul număr al Gazetei de Vest, publicația editată de gruparea a doua, ieșind pe piața orădeană abia în dimineața zilei de 19 ianuarie.

Oricum, însă, cei care au scos primele ziare independente s-au mișcat rapid, punând presiune pe redacția Crișanei libere, pentru prima dată aceasta văzându-se concurată pe piața publicațiilor locale. Adversarul nu mai este temuta cenzură, ci alți ziariști care pot vedea altfel lucrurile, realitățile și personajele. Ideea de alternativă, de spațiu competițional între relatări ce puteau fi divergente sau chiar opuse ca mesaj, nu era dintre cele mai comode.

Monopolul adevărului urma să fie, inevitabil, spart, pulverizat. Frica nu a fost, totuși, nemaipomenit de mare. Având experiența gazetăriei, chiar la un ziar de partid dogmatic, cei din redacția cotidianului local „schimbat la față” au știut că simpla pasiune, febra chemării interioare, ebuliția ideilor și atitudinilor puse în slujba libertății și democrației nu vor fi suficiente pentru a impune și a păstra pe piață o publicație. Bunele intenții pavează nu doar drumul spre Infern, ci și cărările ce conduc spre dreptate, în mod generic. Diferența de atitudine și de profesionalism se va „deconta”, firește, la cititor.

1.5. Alte publicații

Apropo, publicație a Tineretului Liber Democrat, a văzut lumina tiparului, cu primul număr, abia în februarie 1990. Întârzierea nu a fost una profitabilă, numărul este încropit, fără nici o noimă, simpla dorință de a scoate un ziar neputând suplini amatorismul cel mai stângaci.

Au apărut în total 5 numere din Apropo, toate în 4 pagini, la prețul de doi lei. Cea mai întâlnită semnătură aparține lui Mircea Cotrău, prezent în cel de-al doilea număr cu două articole interesante, dar și în numărul 3, cu un articol de fond, intitulat Să ne luăm rația de libertate. După care, numele lui dispare, la numărul 5, până și din caseta redacțională.

Fără nici un avertisment, Apropo încetează să mai apară, din aprilie, 1990. Tineretul Liber Democrat rămâne, așadar, fără tribuna de afirmare a punctelor de vedere, principiilor și valorilor. Scurta lui existență a fost anemică, fără nici un impact public, la nivelul unei gazetării infantile.

O altă publicație, deosebit de grăbită, este Magazin bihorean, editată, în două pagini, de juristul Petru P. Blană, sub egida Clubului „Magazin Bihorean” și pretinsă a fi, bineînțeles, publicație independentă. Cel mai important articol este o reproducere a unui fragment din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948. Publicația miroase de la o poștă a afacere, a țeapă.

Cu adevărat, pentru mulți obsesia de a scoate un „ziar” sau măcar o publicație a fost de nestăvilit. În unele cazuri putem vorbi de o pasiune care a motivat gestul, cum ar fi Extaz Metal magazin, revistă de muzică hard & heavy, cu apariție bilunară, în patru pagini. Primul număr a apărut la 1 februarie, iar al doilea a fost și ultimul.

Ecoul tinereții a fost o foaie volantă, în două pagini (ianuarie, 1990), editată de Clubul „Înfrățirea” și Cenaclul „Ecoul tinereții”, scrisă de trioletul Teodor Dume (directorul Clubului), Teodor Crișan și Stelian Vasilescu.

O altă publicație pasională a fost Divertisment, cu profil rebusist, editată de Cercul de profil „Bihorul”, de pe lângă Casa Armatei, din Oradea, de fapt supliment al publicației Unu. A apărut în luna februarie, în 4 pagini, format 35 x 50 cm, la prețul de 4 lei. Realizatorul ei a fost Constantin Butișcă, avându-i colaboratori pe Csaba Zoltan, Florian Gârba și Ioan Țepelea. A apărut într-un singur număr. La acest capitol, al publicațiilor unicat, care n-au apucat să treacă de cifra unu, amintim: Budo-press, Constructorii la semicerc, Crisia, Fair play ,Start.

Un capitol aparte este reprezentat de publicațiile unor partide politice. Un astfel de oficios este Ardealul, „tribuna democrației creștine și a unificării Europei”, editat de PNȚCD Bihor. Având pe frontispiciu sloganul „Jos comunismul!”, publicația se remarcă prin inexistența unei casete redacționale, de altfel din tot sumarul doar un singur articol fiind semnat.

Opinia, „periodic pentru Bihor al PNL”, a apărut, la Oradea, cu primul său număr la 22 martie, oferind un sumar cu mult mai variat decât Ardealul, sub răspunderea unui colegiu de redacție la vedere. Oricum, însă, se situează sub standardele unei publicații de partid angajat în lupta electorală. O anumită inabilitate, neștiința de a face propagandă, tocmai după o epocă în care propaganda a fost în exces, poate părea un handicap.

Liberalii au avut, în Bihor, și un al doilea oficios, Ultimatum, „publicație a tinereții liberale”. Conceput și scris de o echipă rodată la Gazeta de Vest, avându-l în centru pe Sergiu Vaida, membru PNL și candidat pentru Parlamentul României, pe listele PNL Bihor, Ultimatum a fost mult mai agresiv și a avut o ofertă ce a ajuns la cititor în mod percutant, exact așa cum se aștepta de la un ziar de partid.

În sfârșit, un alt oficios a fost Dimineața bihoreană, „organ democratic al Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale, editat sub egida cotidianului Crișana”.

La 22 februarie 1990, apărea o publicație cu totul specială și în același timp specifică, ținând cont de structura etnică a județului Bihor și a Municipiului Oradea – Direct, „săptămânal democratic al județului Bihor”, suplimentul în limba română al Editurii Bihari Naplo. Acest săptămânal își propunea să-i informeze și pe prietenii români care nu cunoșteau limba maghiară. Este bine de știut că în presa bihoreană au apărut și alte acte de scriitură de o importanță minoră din punct de vedere jurnalistic.

1.6. Anul 1990. Bilanț final

Anul 1990 nu a fost anul unei normalități care să-ți permită analize lucide și profitabile, din perspectiva deontologiei jurnalistice. Neutralismul indicat, diferențierea netă între opinie și informație, cenzurarea judecăților de valoare de către cel ce exprimă puncte de vedere politice, în favoarea indicării faptelor realității, toate acestea și alte norme de etică jurnalistică erau suspendate de urgența implicării active într-o luptă care decidea soarta nației.

Este important de amintit faptul că, atitudinea, vehemența punctelor de vedere, acuratețea atacului la persoană constituiau gesturi aducătoare de elogii, fapte ce te indicau drept luptător onorabil pentru democrație.

În timp ce redactorii Crișanei libere se păstrau într-o umbră, preferând să nu-și manifeste deschis crezurile, ci să lase ziarul global și colaboratorii să mărturisească în locul lor, ziariștii gazetelor de elan, apărute în toate orașele României, înainte de-a fi jurnaliști îmbrăcaseră, prin proprie voință, uniformele combatanților și activiștilor politici. Fiecare redacție era prelungirea unui sediu de partid, un fel de divizie doctrinară a acestuia, de luptă ideologică fără menajamente.

Gazetăria de elan va rămâne o constantă la Phoenix. Pasiunile vor deborda, atitudinea va fi una radicală, răspicată, chiar intolerantă, pe alocuri. Calea aleasă va fi însă alta decât aceea de la Gazeta de Vest, în bună măsură chiar opusă. Sensibili la problema națională, cei din redacția publicației vor specula mai ales „pericolul maghiar” și inflamarea constantă a segmentului naționalist românesc.

Abandonând cu bună știință, deliberat, statutul de publicație ce se vrea a fi o oglindă a evenimentelor realității politice, economice, sociale, culturale și sportive, Phoenix a ajuns în scurt timp publicația ce servea o Idee – cea națională, în contextul pericolului reprezentat de maghiarime și de comploturile internaționale îndreptate împotriva țării, având drept ținte dezmembrarea și aservirea ei completă.

CAPITOLUL II

CRIȘANA – scurt istoric

2.1. Începuturile Publicației

Crișana a apărut pentru prima dată la 6 martie 1946, prin schimbarea titulaturii (timp de un an, cotidianul s-a numit Viața nouă, fiind organ de presă al Frontului Plugarilor din Bihor), până la sfârșitul anului 1989, acesta fiind organul de presă oficial al partidului-stat, în același timp un instrument de propagandă controlat strict și „orientat” oportun, în funcție de comandamentele momentului.

Istoria lui este istoria comunismului românesc, în fazele succesive de manifestare, de la cucerirea puterii, în anii 1945-1948, trecând prin faza stalinismului, a dictaturii dejiste de tip post-stalinist, dar și prin perioada ceaușismului specific celei de-a doua părți a anilor ’60. „Vârstele” ziarului reflectă deschiderile ideologice de la sfârșitul deceniului șapte, dar și etapa socialismului de tip coreean (revoluția culturală) instituit de Nicolae Ceaușescu, începând cu anul 1971.

Deceniile opt și nouă ale veacului trecut găsesc redacția Crișana, asemenea tuturor redacțiilor. Presiunea se mărește constant, pe măsură ce criza blocului comunist, în primul rând cea economică, provoacă o accentuare a muncii de partid pe linia educației comuniste, a dresajului dogmatic la care era supus întregul popor, în căutarea rețetei omului nou.

Firește, dimensiunile tot mai uriașe ale mitului personalității au determinat o retorică a presei scrise și forțarea unui limbaj de lemn care rămâne subiect de analiză pentru orice anatomie a dictaturii de tip comunist. Ziarul Crișana este, alături de celelalte organe propagandistice ale PCR, victima unui ridicol impus printr-o verbozitate ce sfidează normalitatea lingvistică, dar și mentală.

Ziarul ajunge să devină indiciul minciunii, al unei alterități afectate de cenzura generalizată și ficțiunea menită să întrupeze visul de aur al umanității.

Ultimii ani ai deceniului nouă accentuează maladiile unui spirit dogmatic agresiv și tot mai neputincios, aducând criza de sistem pe limesul unei prăpastii în care întreaga națiune risca să sucombe, fie încet, printr-o mistuire progresivă în pântecele enorm al antiutopiei însăși, fie acut, printr-un eveniment violent și catastrofic. Ziarul Crișana pare a fi, în chiar ultima jumătate a anului 1989, expresia inertă a unui organism paralizat.

Pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie a anului 1989, asistăm la o dispariție progresivă a realului însuși. Câmpul perceptiv al cititorului de ziar e acaparat de „realitatea” discursului ceaușist. Conceptul realității de dorit înghite conceptul realității de fapt. Istoria presei locale din ultimii ani ai dictaturii este cronica unei realități lipsite de realitate. Lucrul acesta, înainte de a fi un paradox este, din nefericire, o dramă.

2.2. Crișana, ziarul puterii sau

ziarul unui nou început

Este binecunoscut faptul că, fiind organ al Comitetului Județean Bihor al P.C.R. și al Consiliului Popular Județean, Crișana apărea în format A3, de regulă în patru pagini, alb-negru, la costul de 50 bani exemplarul. Edițiile care dublau numărul de pagini, precum și prețul, erau exclusiv acelea în care trebuiau redate cuvântările lui Nicolae Ceaușescu, lucru care se petrecea de trei-patru ori într-o lună. Evenimentele festive marcau și un plus de culoare, ziarul spărgând monotonia alb-negru prin recursul la simbolistica, specifică regimurilor de stânga, a culorii roșii. Tiparul era executat la Întreprinderea Poligrafică „Crișana”, după ce ediția era culeasă în plumb, iar tirajul era tras la rotativă, după tehnologia-standard a anilor ’80.

Conținutul fiecărui număr, de marțea până duminica (lunea era ziua în care nu apărea ziarul), era stereotip, profund ideologizat, în care normele de cenzură funcționau draconic.

Tonul general al titlurilor și articolelor era unul optimist, încurajând atitudinea de glorificare a unui stat-partid ce avea grija tuturora. Erorile, greșelile și neîmplinirile erau doar pasagere, având drept cauze derapaje de la linia partidului, rătăciri personale condamnabile, dar mai mereu cu putința de-a fi corectate sub acțiunea a doi factori: prin mobilizarea colectivului și a conștiinței persoanei în culpă. Evenimentele realității erau, în exclusivitate, succesele în muncă ale cetățenilor temeinic pregătiți ideologic, cu atitudine partinică accentuată, exemple de dăruire și solidaritate umană.

Ziarul Crișana își continuă activitatea în aceeași manieră până în zorii zilei de 22 Decembrie 1989. Din acest moment o anumită realitate de substitut s-a volatilizat, a dispărut instantaneu, pentru a face loc unei realități de grad zero. S-a rupt Filmul, la numărul 13. 299, ca și când un tratament miraculos ar fi întrerupt puseul paranoid. Realitatea fictivă a colapsat. O sumă de oameni s-au trezit ziariști, din clipa în care numele lor a însemnat mai mult decât o iscălitură formală sub un text cu referențialitate strict propagandistică.

Schimbarea de regim politic în România, ca urmare a evenimentelor din Decembrie 1989, a aruncat întreaga presă într-o situație tulbure, agravată de indiciile unei vinovății aproape colective, oricum, nedecelate. Acest statut a fost impus de regimul comunist, fără acordul unuia sau altuia dintre ziariști, sub amenințarea unor represiuni imediate, în cazul unor dezertări sau inițiative nocive.

În condițiile noii realități se asistă, la schimbarea titlului ziarului, din Crișana, în Crișana liberă – cotidian democratic al județului Bihor – , după modelul acreditat de televiziune. Metamorfoza este nu doar spectaculoasă, ci șocantă! În același editorial se vorbește despre oamenii de bună credință care „trăiesc pe meleagurile scumpe ale Bihorului”, muncitorii, țăranii, intelectualii, care trebuie, fiecare la locul său de muncă, să acționeze în liniște, ordine și disciplină.

Este aproape firesc faptul că este păstrată o anume retorică encomiastică – glorificarea, adeziunea, limbajul de furnir – chiar dacă acum nu dictatorul este destinatarul acestui tratament gazetăresc, ci noile structuri de conducere ale țării, FSN-ul, în primul rând, dar și Ion Iliescu. Edițiile abundă în fapte de muncă, chiar dacă cincinalul nu mai este pretextul unui eroism de bandă rulantă, dar și în asigurările date poporului de către oamenii muncii că vor munci cu abnegație pentru fericirea și bunăstarea generală. Ziarul Crișana sau Crișana liberă îl indică fără nici o rezervă, concomitent cu reîntoarcerea jurnalistului la propria semnătură. Faptul se consumă discret, aproape firesc, poate fără ca ziaristul să realizeze, în întregime, noua miză a iscăliturii sale. Diferența față de semnătura pe care o punea sub un articol doar cu o lună în urmă, față de ceea ce redacta acum este una imensă, desemnând, de fapt, chiar diferența dintre jurnalistul ideolog și ziarist.

2.3. Crișana în direcția stabilității

Un moment important în cadrul Crișanei , are loc o dată cu debutul primăverii. Faptul este demonstrat nu doar de adoptarea culorii albastre, pentru prima și ultima pagină, sau de faptul că se mărește numărul de pagini, de la 4 la 8. Fricile dispar, responsabilitatea semnăturii, a informației și a opiniei este asumată la un alt nivel al percepției publice.

Noua stare de spirit vine în consonanță cu un Comunicat al Guvernului, prin care, începând cu 1 martie, în toate ramurile de activitate este necesar să se asigure „în afară de sărbătorile legale, două zile libere pe lună, de regulă în zilele de sâmbăta”. De asemenea, conducerea cotidianului își incită propriii cititori la opinie cu privire la numele pe care e bine să-l aibă ziarul – Crișana liberă sau, pur și simplu, Crișana? – opțiunea celor din redacție fiind pentru revenirea la numele consacrat.

Relaxarea și relativa stăpânire de sine vor da un echilibru ziarului, precum și o anume discreție a reporterilor sau redactorilor în exprimarea unor opinii tranșante, mai ales politice. Este preferată publicarea unor comunicate ale puterii politice, ale partidelor sau asociațiilor, ale instituțiilor de drept sau reprezentanților societății civile. De altfel, o bună parte a spațiului tipografic este consacrată scrisorilor cititorilor, trimise redacției, disputelor care dau naștere unei sarabande a drepturilor la replică. Spectacolul este acela al unei gâlceve fără rațiune și orizont, într-o comunitate în care mai fiecare are ceva de reclamat, de susținut sau înfierat. Concomitent, spațiul dedicat culturii, literaturii, chiar poeziei, sau Bisericii, crește considerabil.

Problemele cetățenești, de la cele privind transportul în comun, serviciile, salubritatea, distribuirea televizoarelor color sau frigiderelor și până la chestiunea cozilor de la ziare sau mezeluri, stau în atenția zilnică a reporterilor Crișanei libere, ceea ce denotă atenția acordată unei realități ce prezenta numeroase disfuncții. Totul pare a se îndrepta spre o normalitate a activității jurnalistice, în plan local.

De notat este faptul că, începând cu data de 10 martie, cotidianul Crișana liberă a inițiat o rubrică, chiar pe prima pagină, intitulată „Vatra Românească”, în care erau reproduse citate din personalități ale istoriei sau contemporaneității românești, cu privire la patrie, patriotism, națiune, naționalism, demnitate, onoare, valori naționale, relațiile cu vecinii etc.

2.4. Crișana, între campanie electorală și mineriadă

Este binecunoscut faptul că, una dintre provocările Crișanei a fost reprezentată de declanșarea, la 20 martie, a campaniei electorale pentru alegerile din 20 mai 1990. Decretul privind stabilirea datei pentru alegerea Parlamentului și a președintelui României, emis de către Ion Iliescu, președintele Consiliului provizoriu de Uniune Națională, a fost promulgat la 19 martie, fiind publicat deasupra frontispiciului de către Crișana liberă din 20 martie.

Imediat a început campania electorală pentru primele alegeri libere, după mai bine de o jumătate de secol. Presa era pusă în fața unei situații în care trebuia să se descurce mai mult intuitiv, adoptând regulile din mers, sub presiunea constantă a unui mediu politic agresiv, în care strada – mitingurile, demonstrațiile, contrademonstrațiile -, acțiunile de protest, diversiunile și manipulările riscau să compromită ziaristul generic, abia reechilibrat după experiența traumatizantă a comunismului dogmatic.

Strategia adoptată a fost aceea de a nu întinde coarda mai mult decât s-ar fi cuvenit, de a accepta bâjbâiala drept înțelepciune de context și a evita orice asumare a unei singure opțiuni. Tactica folosită fără prea multe calcule, cred, de redacția cotidianului Crișana liberă a fost una prudentă și vicleană.

Din perspectiva prudenței, redacția cotidianului orădean a avut grijă să ofere spațiu fiecărui partid politic înscris în bătălia electorală, să deschidă coloanele ziarului candidaților înscriși pe liste, inclusiv celor independenți, publicând în același timp textele juridice care defineau cadrul legal al alegerilor.

Pe lângă provocarea de tip politic din preajma alegerilor, Crișana a făcut față unei provocări de altă natură respectiv, mineriada. Și de data aceasta, felul cum au reacționat ziariștii de la Crișana denotă cumpăt și o maturitate învățată parcă la un curs intensiv. După ce totul părea să se calmeze, în urma scrutinului din Duminica orbului, violențe de neimaginat aveau să afecteze Bucureștiul, în 13-15 iunie.

Demonstrația-maraton din Piața Universității a fost ignorată cu multă atenție de către Crișana, doar accidental, cu ocazia unor comentarii venind vorba despre ceea ce se petrecea în inima Capitalei. Dar poate când lumea se aștepta mai puțin, în circumstanțele cunoscute, violențele s-au produs.

Criza de la București va fi reflectată pe larg în prima pagină a Crișanei din 15 iunie, fără însă ca ziariștii publicației să se exprime, de-o parte sau de alta. Astfel, sunt reproduse fără nici un comentariu Comunicatele din partea președinției României (în care, la un moment dat, se făcea un apel – „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și Televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupări extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”) și guvernului. Minerii descriși sunt buni, justițiari, patrioți, neînțelegând de ce nu li se permite să lucreze în subteran, în liniște.

2.5. Crișana între anii 1991-1992

Pe tot parcursul anului 1991, Crișana a apărut în 8 pagini, a costat la început 4 lei, iar spre final 5, afișând o tehnoredactare ce a păstrat tipicul, un frontispiciu nemodificat și o ilustrație mai tot timpul tributară condițiilor de tipografiere ce te determinau să fii extrem de perspicace și inventiv pentru a desluși ce reprezintă un clișeu sau altul.

Lipsa unei concurențe a împiedicat redacția să fie dornică de schimbări tehnice spectaculoase, de sporirea calității estetice a ziarului sau de căutarea unor rețete de tehnoredactare atractive, cu impact la cititor. Dimpotrivă, tern, previzibil, identic de la o ediție la alta, dincolo, firește, de conținutul articolelor și de evenimentele realității, singurul cotidian în limba română din Bihor și-a păstrat fața și parametrii de funcțiune la un nivel minimal, suficient însă pentru a rămâne în atenția cititorilor. Probele de foc ale lui 1990 fuseseră trecute cu relativ succes, în baza unui instinct ce nu a dat greș: noua putere avea nevoie de o „trompetă” fidelă, fără mofturi și surprize neplăcute, în plus, capabilă de performanțe jurnalistice credibile la marele public cititor de ziare.

Crișana are un specific aer de provincie. Evenimentele naționale ale anului răzbat în coloanele ziarului destul de prompt, iar comentariile dau seama despre un cotidian ferm instalat în republicanism, atent la deteriorarea nivelului de trai și a puterii de cumpărare a celor mulți, patriot, după moda timpului, atât în ceea ce privește relațiile României cu Ungaria, dar și a evenimentelor contradictorii de dincolo de Prut, îngrijorat de unele evoluții politice, cum ar fi cele provocate de mineriada din septembrie, soldată cu căderea guvernului Roman. Sunt consemnate și faptele ce țin de istoria locului, din administrație mai ales, dar și din politică, învățământ, sănătate și cultură. Contestația rămâne la loc de cinste, ziarul continuând să insereze sute de scrisori provenite de la cititori nedreptățiți sau revoltați. În fulminanta tradiție postdecembristă continuă polemicile, un stil aparte – acid și pamfletar – având confruntările dintre jurnaliștii din redacțiile publicațiilor orădene.

În ceea ce privește anul 1992, cotidianul Crișana nu a tremurat de frică din cauza veștii că la Oradea va fi editat un ziar concurent, dar nici foarte liniștit nu s-a arătat a fi. Concurența nu e dorită, în principiu, de nimeni. Jurnalismul nu doar că nu face excepție, dar se remarcă printr-o reacție alergică în clipa în care piața este ocupată de un intrus. Tropismele presei oficioase, specifice regimului totalitar, nu dispăruseră în doar doi ani.

Pe de altă parte, trebuiau să se coacă premisele posibilității existenței unei concurențe, în primul rând potența economică și disponibilitatea oamenilor de afaceri de a investi în media. Această disponibilitate nu a survenit din motivații civice, din dorința unor patroni de succes de a asigura o informare corectă, din mai multe surse, a cetățeanului. Interesul a fost cel care, la un moment dat, a creat disponibilitatea, faptul că un ziar putea deveni, în contextul economic, social, dar mai ales politic al momentului, o sursă de protecție, de influență, ba chiar de șantaj. Trăsăturile mercantile, motivațiile subterane și beneficiile de putere pe care presa le putea oferi încep, în 1992, să fie întrezărite. E limpede că redacția Crișanei nu avea cum să se opună acestui fenomen. În mod evident, însă, trebuia să știe să răspundă convingător provocării.

2.6. Crișana din 1992 până în prezent

În anul 1993, Crișana intră chiar într-un regim al „plictisului” insuflat de rutina celor trei ani de jurnalism nou. Cât privește mediul global al breslei, asistăm la un fenomen specific fizicii atomice: o creștere semnificativă a „instabilității”, la fel ca în cazul izotopilor radioactivi de uraniu. Solidaritatea este un deziderat pe care reușește să îl susțină doar Crișana, din premise care țin de nevoia de a păstra un anume statut, în condițiile în care, tocmai în 1993, are loc privatizarea prin metoda „MEBO”, astfel încât fiecare angajat devine, în diverse proporții, acționar, precum și Noua Gazetă de Vest, dar din motivații mai degrabă emoțional-ideatice.

În anul 1994, Crișana își folosește din plin noile achiziții care, după un rodaj de trei ani, sunt capabile să servească linia editorială a publicației. Miron Blaga este deja un reputat polemist, Dan Matea un jurnalist de cursă lungă, capabil să se înhame la documentări laborioase și la căutări metodice, pe urma unor subiecte asemenea unor aisberguri, iar Nicolae Brânda se dovedește a fi un intelectual matur și responsabil, ce administrează cu aplicație departamentul cultural al redacției. Strălucește, mai tare decât alții, Pașcu Balaci. Scriitor plurivalent, acesta reușește adevărate exerciții de virtuozitate reportericească, aducând în redacția din Aleea Romană 3 o vitalitate și o prospețime salutare, un accent nou în modul de a face presă, acel contrapunct care sincroniza redacția Crișanei cu ceea ce se întâmpla în noile colective media din Oradea. Dar pivotul, cel care va desena și aplica politica redacțională a cotidianului va fi Ioan Laza, venit în vâltorile evenimentelor din decembrie ’89 în sfera presei, atât cu o știință a textului de ziar, cât și cu idei sau relații menite să conserve și apoi să consolideze un produs media afectat de faptul că fusese organul de presă al PCR. Criza de adaptare la noile vremuri fusese cu totul depășită.

În anul 1995, În ce privește Crișana, lucrurile merg netulburate înainte, din perspectivă pur temporală. Ziarul se află în imposibilitate de a se schimba în bine. Rămas, ca tehnologie a editării, “pe plumb”, cotidianul se bazează, cu încăpățânare, pe avantajul pe care l-a avut la startul în decorul tulbure al noii Românii.

Modul de a construi Crișana este tributar unui jurnalism desuet. Marea problemă este una de accent, de strategie în alegerea subiectelor din sumar și de abordare a temelor majore ale realității. Redacția din Aleea Romană rămâne încremenită în marotele ce i-au consumat energiile în cei deja cinci ani de la Revoluție. Imensa problemă este una de ideologie.

Redactorii Crișanei rămân prizonierii, voit sau nu, așa cum vom vedea, psihozei naționaliste. Nu este săptămână în care să nu fie trase foarte severe semnale de alarmă privind pericolul ungar, aproape iminent și, în orice caz, gravisim.

Acest naționalism care este explicabil, grație sentimentelor patriotice, gata să dea năvală în simțirile cele mai intime ale gazetarilor, aruncă în planul al doilea sau al treilea, dacă nu chiar într-o uitare totală, evenimentele de fiecare zi ale spațiului regional, faptele și manifestările unei comunități ce tocmai experimenteză sărăcia în deplină libertate de a se informa cu privire la faptele atroce (crime, violuri, sinucideri etc) pe care adoră, pur și simplu, să le citească.

Anul 1995, nu iese în evidență din punctul de vedere al ziarului Crișana, acesta își păstrează traseul binecunoscut și până atunci.

În ceea ce privește anul 1996, viața părea să fie mai promițătoare chiar dacă pe piața media din Oradea nu mai exista niciun săptămânal. În 1995 Noua Gazeta de Vest și-a dat sfârșitul.

În schimb cotidienele Crișana, JB si JDD se aflau într-o luptă continuă din care au avut de câștigat în primul rând orădenii.

Anul 1997- a fost un an dificil. Prețul ziarului se triplează datorită inflației. Guvernul Ciorbea, constituit printr-o coaliție a convenției democrate cu Partidul Democrat și UDMR nu făcea față situației. Crișana a devenit foarte virulent la adresa puteri, mai ales prin semnătura lui Petru Sandor. Spre sfârșitul anului 1997 mai mulți ziariști de la JDD pleacă la Crișana.

Anul 1998 are câteva elemente care îl particularizează în ceea ce privește presa locală orădeană. Crișana se remarca printr-un ton foarte agresiv la adresa lui Emil Constantinescu, fiind criticat regimul Convenția democratică română. În același timp, întreaga redacție sare în apărarea Iugoslaviei, care era bombardată de NATO.

Tot Crișana ia atitudine, fiind scandalizată de un manifest lansat de ziaristul clujean Sabin Gherman, intitulat “M-am săturat de România”.

În ceea ce privește anul 1999, ziarele sunt influențate mai ales de ceea ce se intâmplă în țară. Evenimentul de maximă însemnătate ar fi revoltele minerilor din Valea Jiului. În ceea ce privește ziarele locale, Crișana a fost de partea minerilor, articolele publicate erau foarte critice la adresa regimului Emil Constantinescu. Nu bine se stinge acest episod că se declanșează un dur conflict între statele NATO și Serbia condusă de dictatorul Slovodan Milosevic.

Ziarul Crișana publică articole pro sârbești și anti NATO. Constantinescu e declarat criminal pentru că a aprobat intervenția NATO în Serbia.

Tot în această perioadă, Crișana are două pierderi, moare poetul Teo Crișan precum și Valentin Buzlea, mort în SUA în timp ce încerca să salveze de la înec o altă persoană.

Începând cu anul 2000, totul ia o turnură diferită: o data cu evoluția tehnologiei, publicațiile încearcă să atragă mai mulți cititori apelând la spațiul virtual.

CAPITOLUL III

Presa de opinie: Tipologie și specific

3. 1. Presa în general . Definiție și caracterizare

Prin presă se întelege totalitatea modalităților de comunicare care pot ajunge la un număr foarte mare de oameni. Presa este o formă de exprimare a libertății de gândire care contribuie la formarea opiniei publice. Ea contribuie la schimbul de idei si pluralismul de idei. Presa s-a manifestat în decursul timpului în funcție de posibilitățile de comunicare pe care le aveau oamenii la un moment dat. Noțiunile de spațiu și timp sunt noțiuni cheie în analiza istoriei modului de transmitere al informațiilor.

Datorită rolurilor sale de formare, influențare și/sau manipulare a opiniei publice este clar ca presa reprezintă o putere în stat. De multe ori anumite decizii politice sau juridice au fost influențate de apariția unor informații în presă. Aceasta nu este o situatie foarte confortabilă pentru presă, deoarece trebuie să facă față unui număr crescut de condiționări de natura politică, economică și socială care, prin însumare, îi pot anula eficiența acțiunii.

Pentru a fi eficientă în acțiunile ei, presa trebuie să fie independentă ; acest lucru este relativ atât pe plan national dar și internațional. Nu putem vorbi de o obiectivitate absolută deoarece și presa este reprezentată de oameni, care pot fi mai mult sau mai puțin obiectivi, în funcție de subiectul tratat, situație, implicarea sau neimplicarea în situația prezentată în presă, și nu în ultimul rând în funcție de apartenența sau simpatia pentru un anumit segment politic, în funcție de gradul de cultură și de experiența profesională a ziaristilor .

Pe de altă parte independența editorială a presei și profitabilitatea ei nu pot fi păstrate într-o economie de piață. Ziarele, revistele, emisiunile sunt urmărite în funcție de diverși factori : cultură, educație, situație socială. Nu putem pretinde unui șomer sau unui om care are dimpotrivă o situație materială profitabilă dar este lipsit de o educație de nivel mediu să cumpere reviste sau sa urmarească emisiuni cu caracter cultural educativ. Acesta va fi interesat cel mult de latura relaxantă, de divertisment a presei care de multe ori are un caracter informațional precar chiar degradant în ceea ce privește caracterul formativ. În acest fel, o presă de calitate din punct de vedere educațional, formativ nu poate fi accesat nici de cei interesați – din lipsă de bani – dar nici de cei care ar avea nevoie de ea pentru a-și ridica nivelul educațional, și care au situații materiale bune, datorită lipsei de instrucție a persoanelor respective.

Articolul 30 din Constituția României, , garantează « libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public ». Presa este, pe drept cuvânt a patra putere în stat, o putere ce nu poate fi, dar nici nu trebuie îngrădită căci asta ar însemna privarea de libertate a gândirii pentru un popor întreg.

III.2. Presa de opinie . Scurt Istoric

Strămoșii jurnalismului de opinie sunt considerate a fi așa-numitele „mazarinade”,poezii satirice sau burlești, pamflete în proză, calomnii. Textele au fost publicate pe timpul unui șir de revolte, numite Fronde, ce au avut loc în Franța între 1648 și 1653.

Numele de „mazarinade” provine de la Jules Mazarin, născut Giulio Raimondo Mazzarino, un cardinal, diplomat și politician italian, care a fost prim-ministru al Franței din 1642 până la moartea sa. „Mazarinadele” erau articolele ironice și batjocoritoare la adresa prim-ministrului. De cealaltă parte, și textele scrise întru apărarea lui erau numite la fel .

Prima „mazarinadă” a apărut la sfârșitul anului 1648. De atunci și până în 1652 au apărut mai mult de 4000 satire îndreptate, în mare parte, împotriva cardinalului. Bătăi de joc privind accentul lui italian și obiceiurile sale efeminate, atacuri grosolane la adresa relației pe care o avea cu regina și la comportamentul nepoatelor sale, toate se reuneau în „mazarinade” împotriva cardinalului, care, potrivit dovezilor istorice, părea insensibil la insulte.

„Curierul Noii Anglii” a fost al patrulea ziar american apărut în 1721. Întemeietorul acestuia, James Franklin, a publicat un editorial în care critica guvernul. După această întâmplare, el a fost arestat și trimis la închisoare. Ben, fratele său de 13 ani a preluat conducerea ziarului. Șase luni mai târziu lui James Franklin i s-a interzis să mai scrie. Fratele i-a fugit în New York, iar ziarul a funcționat până în 1726 sub numele lui Ben Franklin, deși era condus de James.

Astfel, în secolul a XVIII-lea, articolele de opinie erau încă privite cu scepticism și rezervare. Abia în perioada instaurării regimurilor liberale și democrate, libertatea expresiei a devenit un drept al cetățenilor și jurnaliștilor și o obligație a autorităților.

Jurnalismul de opinie începe să se prefigureze atunci când apare clară distincția între obiectivitate și subiectivitate. Termenul de „obiectivitate” a fost utilizat pentru prima oară în jurnalism la începutul secolului al XX-lea, deși apăruse ca și concept și principiu încă din anii '90 ai secolului al XIX-lea. Istorici și oameni de știință au fost de acord că ideea de „obiectivitate” a fost una dominantă în rândul jurnaliștilor din Statele Unite ale Americii, încă de la apariția ziarelor moderne, în anii ’30 ai secolului al XIX-lea. Unii istorici, ca Gerald Baldasty, au observat că „obiectivitatea” merge mână în mână cu nevoia de a avea profit din contul ziarelor, în urma vinderii publicității.

În timpul anilor ’60 și ’70 s-au conturat noi tipuri de jurnalism, printre care jurnalismul alternativ, jurnalismul de precizie, jurnalismul nonficțiune, dar și jurnalismul de opinie. Astfel, jurnalismul convențional prezenta fapte, noul jurnalism adăuga emoții.

3.3. Presa de Opinie . Caracterizare

Cuvântul „opinie” derivă din latinescul „opinari” care înseamnă a gândi, a crede, a formula o părere și este expresia unei convingeri subiective într-o anumită problemă, față de o anumită situație.

Lexemul „opinie” poate fi înțeles din mai multe perspective, fie ca o declarație neargumentată, ca un punct de vedere, asupra unui anume obiect, proprietate, relație, eveniment, sau atribuire de valoare, fie ca afirmație argumentată a unui specialist care își folosește competența pentru a descrie sau determina, o anume stare de lucruri într-un interval oarecare al acțiunii sau cunoașterii umane.

Opinia mai poate fi neutră sau implicantă, în prima variantă, cel care o formulează are doar o atitudine conceptuală, relaxată informațional, cu privire la subiectul sau situația discutată și caracterizată, fără a fi cumva legat prin interese, emoții, realizări proprii, sau alte dependente, de câmpul realității în care formulează și eliberează opinia.

Opinia implicantă presupune o dependență oarecare între propunătorul de opinie și compartimentul modal opinat. Opiniile implicante se asamblează în acele zone ale realității apte de a primi măsuri evaluant –valorizante, generatoare de satisfacții, indispoziții sau chiar suferințe, precum spațiile culturale, sportive, politice, religioase, unde subiecții sunt cuplați prin diferite, condiționări, sau așteptări de realizare, a unui eveniment dat. Cu cât structura și corelabilitatea internă a unui spațiu fenomenal, societal sau pur conceptual e mai complicată cu atât diversitatea, divergentă și lipsă de relevanță a opiniilor este mai mare. Un exemplu ilustrativ de diversitate, divergență și majoritar irelevantă caracterizare sau apreciere, este opinia politică unde tot individul se simte competent și obligat să spună ceva definitiv, să stabilească el și numai el adevărul, să se proclame autoritatea ultimă în domeniu.

Opinii divergente și irelevante se mai formulează în teritoriile culturii, unde sunt judecate prin diferite criterii valorizante naive sau nepotrivite, diferite opere sau spectacole la modă, ori considerate de referință. Și sportul este bine dotat cu felurite opinii angajante, pătimașe, deseori contradictorii, greu conciliabile, violente, sistematic adverse. Sunt bine cunoscute nenumăratele controverse și agresiuni între admiratorii diferitelor echipe sau sportivi, tratați ca idoli și apreciați fără rezervă, fie ca un merit sau nu.

Există intervale ale cunoașterii și stabilirii adevărului, unde opinia este riscantă și de regulă neavizată, dacă cel care o emite nu are informații solide și o competență recunoscută în domeniu. Este cazul cu lansarea de opinii în diferite intervale ale cunoașterii științifice, sau tehnologice, unde faptele se stabilesc numai după cercetări îndelungate și foarte precise, implicând instrumente de observație, și strategii modelante cauzal sau interpretante, abstracte, construite matematic și evident neinteligibile omului oarecare. Cu toate acestea și în știință oamenii fără pregătire și calități, riscă tot felul de analize sau descrieri eronate și fac tot felul de propuneri de posibilitate funcțională, fără nici o bază teoretică justificantă.

Spre exemplu istoria cunoaște multe situații în care oameni fără cunoștiințe specializate au propus dispozitive care să funcționeze cu încălcarea legilor naturii, spre exemplu propunerii de construcție a perpetuum mobile, sau propuneri de dispozitive, care să nu se supună legii gravitației sau să o anihileze pe diferite căi.

Opinia de orice fel este locul de permanentă și spontană exprimare de sine, a oricărui om, de orice condiție, competență și grad de implicare, în indiferent ce interval al faptelor. Oferta unei opinii, cerută sau nu, definește caracterul socio-interactiv al omului din toate timpurile, cu sine, cu semenii, cu întreaga societate, cu toată realitatea, în care acționează pentru a supraviețui sau pentru a se distra.

3. 4. Dreptul la opinie

Deseori, în justificarea unei teze, se face uz de argumentul „suprem”: fiecare are dreptul la opinie. În acest context, cuvântul „opinie” este echivoc și poate fi interpretat prin două perspective :

1. perspectiva legală – Fiecare cetățean are dreptul la liberă gândire și exprimare. Acest privilegiu, garantat de Constituția României, nu specifică și nu face diferență însă, între o părere corect formată și una greșit construită. Fiecare are dreptul la opinie, argumentată sau neargumentată, corectă sau greșită, informată sau nu.

2. perspectiva epistemică – În acest sens, dreptul la opinie este un drept care trebuie câștigat și care nu este garantat necondiționat. Astfel, o persoană are dreptul să aibă dreptul la o opinie numai atunci când aceasta este bazată pe cunoștințe anterioare. Părerea respectivă poate fi exprimată doar în cazul în care este fondată pe argumente și justificări.

Cele două perspective ilustrează, prin urmare, două fațete diferite ale dreptului la opinie. Aceste viziuni sunt contrare și diferite. Prima spune că putem crede orice, fără a ne preocupa de veridicitatea faptelor. A doua meționează că putem exprima numai ceea ce putem argumenta, implicându- ne la nivel moral și responsabilizându-ne opinia.

Opinia este o afirmație subiectivă, un gând, o judecată despre un anumit subiect, este rezultatul atitudinii, interpretării unor fapte. O opinie trebuie susținută de argumente, pentru că, în caz contrar, aceasta nu va fi credibilă. Oamenii își schimbă cu greu părerea dacă nu sunt prezentate fapte și argumenet noi.

Opinia este un element emergent al perspectivei, mentalității, stării de spirit, credințelor, aspirațiilor, dorințelor, principiilor și valorilor unei persoane; un element inerent al personalității umane. Pe de altă parte, opinia poate fi percepută ca și informație nesubstanțială, în contrast cu fapte, informație factuală și cunoștințe.

În economie și științe sociale, cum ar fi filosofia, analiza bazată pe opinii este considerată normativă, reprezentând situația teoretică, ideală dintr-un anumit context (ceea ce ar trebui să fie). Analiza pozitivă însă este bazată pe observația științifică (ceea ce există din punct de vedere material, real și poate fi demonstrat experimental).

Distincția dintre opinie și informația care poate fi demonstrată a fost subliniată încă din antichitate. Filosoful grec Platon, în lucrarea sa „Republica”, explică diferența dintre fapt și opinie. El menționează că opinia nu poate fi corectă sau greșită, ea poate fi convingătoare; numai argumentele pe care se bazează ea pot fi adevărate sau false.

3.5. Obiectivele Jurnalismului de opinie

Jurnalismului de opinie este un tip de jurnalism care nu solicită obiectivitate. Autorul își axează discursul pe un punct de vedere subiectiv, de obicei, cu un scop social sau politic. Jurnalismului de opinie pune accent într- o măsură mai mică pe fapte detaliate sau de cercetare, perspectiva sa fiind de multe ori de o varietate mai personalizată.

În principal, jurnalismul de opinie țintește următoarele obiective:

● Elucidarea cauzelor și a consecințelor unui eveniment

● Stabilirea interconexiunilor dintre diferite evenimente

● Interpretarea evenimentului, semnificația și importanța acestuia

● Formularea unui pronostic, autorul prefigurează posibilele desfășurări ale fenomenului sau evenimentului și consecințele pe care le implică.

Ziariștii care semnează articole de opinie au, de obicei, un punct de vedere propriu asupra subiectului analizat, pe care încearcă să-l argumenteze. Pentru a ne convinge de justețea tezelor și alegațiilor formulate, ei citează specialiști în domeniu, oameni politici și de cultură, savanți cunoscuți. Astfel, principala întrebare care domină textele de opinie este: „Pe cine avantajează, cine trage foloase din această situație?".

Edificator în acest sens este punctul de vedere al lui Valeri Paniușkin, corespondent special al Casei de editură „Kommersant”. Paniușkin consideră că un articol scris de un ziarist profesionist (se are în vedere, probabil, un articol de opinie) trebuie să ofere răspunsuri la paisprezece întrebări:

1. Cine/ 2. Ce?/ 3. Unde? 4. Când?/ 5. Cum?/ 6. Cu ce scop?/ 7. Din ce cauză?/8. Cine sunt adversarii?/ 9. Cine sunt aliații?/ 10. Cine profită?/ 11. De ce profită?/12. Cine e dezavantajat?/ 13. De ce e dezavantajat?/ 14. Ei și? (Ce e de făcut? Ce va urma?

Răspunzând la aceste întrebări, ziaristul își expune și punctul său de vedere, propriul eșafodaj al argumentării.

Prin urmare, căutând răspunsuri la aceste întrebări, ziaristul intră pe terenul unor raționamente întemeiate doar pe informația de care dispune. Analiza întreprinsă nu oferă însă cititorului nici o opțiune, deoarece acesta nu știe dacă există și alte fapte, despre care autorul articolului nu are știință.

Autorul unui material de opinie încearcă să trateze un anumit subiect prin propria viziune. Pornind de la fapte reale, concrete, acesta își expune părerea și vrea să convingă publicul de anumite idei sau perspective pe care le prezintă. Pentru a conferi materialului scris credibilitate, autorul articolelor de opinie este, de obicei, o notorietate în domeniu, un savant, analist politic, specialist, etc.

Articolul de opinie are, în acest sens, două planuri. Primul, cel direct, care se observă la suprafață, atunci când începi să citești cele scrise, se manifestă în mod vizibil și evident. Intenția autorului este, astfel, cea de autoexprimare, autoexpunere, autoafirmare. La nivel indirect însă autorul transmite mesaje care se vor inoculate în mintea cititorului. Intenția autorului devine astfel cea de a-i face pe lecturanți să adere la părerea și poziția sa.

Există mai multe mijloace prin intermediul cărora autorul unui articol de opinie poate schimba nivelul de precepție al cititorilor, dar și viziunile acestora. printre aceste mecanisme de persuadare se numără  :

Ad hominem – atacul asupra oponentului, contrar atacului asupra ideii sale

Ad nauseam – repetarea unei idei de mai multe ori. Aceeași poziție, repetată suficient de mult, devine adevăr pentru mulți dintre lecturanții ziarelor de astăzi

Apel la autoritate – apelarea la figuri proeminente, care ar susține aceeași idee, argument, poziție, acțiune.

Apel la frică – recurgerea la dezvăluirea efectelor negative în cazul susținerii unei anumite idei contrarii.

Apel la prejudecăți – utilizarea termenilor emotivi pentru a ataca anumite valori sau bunuri morale. Spre exemplu: orice persoană care muncește și plătește toate taxele va fi de acord cu mine că cei care nu muncesc și care nu sprijină societatea nu merită suportul acestei prin intermediul asistenței sociale. Efectul de turmă – încercarea de a convinge audiența să facă ceea ce toți fac pentru o victorie inevitabilă.

„Alătură-te mulțimii” – ideea de a se alătura grupului câștigător le va surâde cititorilor.

3.6. Articole de opinie

Spre deosebire de articolele de informare, care au ca scop principal arătarea faptelor, prezentarea lor, relatarea evenimentelor, evidențierea personajelor etc, articolele de opinie (editorialul, tableta, analiza, critica, comentariul, recenzia, cronica, dosarul) își propun să dezvolte idei, să livreze opinii, să afirme poziții. În general acestea sunt ale autorilor și sunt, prin forța lucrurilor, articole subiective .

Analiza unei situații, a unui fapt sau a unui fenomen implică un efort intelectual, o confruntare a faptelor și a factorilor, pentru a putea distinge cum anume s-a creat această situație. Iar pentru a scrie articole de ziar în genul analitic mai este necesar să ai flerul noutății, să poți face deosebire între informația cu adevărat importantă și cea de mâna a doua, între materialul de actualitate și cel secundar.

Jurnalismul de opinie este de neconceput, de asemenea, fără a-ți însuși și tehnicile interviului, deoarece pentru a scrie un articol analitic reușit este necesar să înțelegeți ce gândesc privitor la evenimentul sau fenomenul analizat politicienii, economiștii, oamenii de afaceri sau experții. Însă nici aceasta nu este suficient.

Pentru ca articolul să fie interesant, ziaristul trebuie să poată scrie reportaje, ba chiar, uneori, și schițe de portret. Cu alte cuvinte, scrierea unor articole de opinie solicită ziaristului să-și însușească întregul spectru de genuri ale jurnalismului. Am putea afirma, în context, că jurnalismul analitic este vârful de performanță al meseriei noastre. Iată de ce jurnaliștii care semnează articole de opinie inteligente, echilibrate și interesante devin cunoscuți și se bucură de aprecierea confraților de breaslă.

Ca și celelalte articole de opinie, analiza își propune și ea arătarea faptelor și dezvoltarea ideilor, a opiniilor, care aparțin, cel mai adesea, autorilor lor.

Jurnalistica receptează analiza ca fiind o explicație a unei probleme de actualitate, ce face apel la documente și la cunoștințele redactorului, ca principală sursă de informare, aspect ce incumbă o mare competență din partea realizatorului. Problema tratată este pusă sub reflectoare din punct de vedere istoric, geografic, politic, economic, cultural, religios, tradițional – în funcție de natura subiectului.

Insistând cu precădere asupra documentării și intenționând să explice semnificația evenimentelor și contextul lor, analiza nu ajunge niciodată la concluzii provizorii sau polemice, în ciuda caracterului său subiectiv. Misiunea sa, explicit formulată, se rezumă la disecarea faptelor, a temelor, a problemelor și consecințelor lor, în dorința de a oferi o explicație la ceea ce se întâmplă în prezent sau se preconizează a se petrece în viitor.

Răspunsul la întrebarea “de ce?” va domina discursul și va fi realizat printr-un studiu atent al forțelor implicate, al beneficiilor și al riscurilor posibile, al mizelor aflate în joc, intenția fiind ca, printr-o cercetare atentă a tuturor factorilor determinanți, să se ofere înțelesuri și viziuni noi, semnificații noi asupra lucrurilor, evitându-se pronosticurile și luările de poziție. Dincolo de a fi doar o serie de aserțiuni, accentul cade în analiză pe interpretare și explicare, acest demers necesitând, prin definiție, autorități sau experți identificați ca atare.

Comentariul, de dimensiuni variabile, este, în general, mai lung decât un editorial sau o tabletă. Semnat de personalități exterioare redacției, el reprezintă punctul de vedere al unui specialist pentru care redacția nu-și asumă responsabilitatea. Ca orice specie publicistică, comentariul îmbină subiectivitatea cu obiectivitatea generată de gradul de pregătire profesională a autorului.

Comentariile au și ele rezervat un spațiu special în publicații, nefiind amestecate cu articolele de factură pur informativă. Deși la prima vedere poate fi ușor catalogat drept un articol eminamente de captare, nu-i lipsesc aproape niciodată elementele care aduc informație nouă, de regulă sondaje sau studii de caz efectuate de anumite organisme. Mai mult decât să impună un punct de vedere, ele oferă o viziune, o perspectivă a unui fenomen, necesară cititorului care rareori deține toate datele pentru a putea realiza de unul singur o atare acțiune.

CAPITOLUL IV

Opinii și comentarii politice în Crișana – 1990

4.1. Introducere

Anul 1990 din punct de vedere politic a avut o mare însemnătate pentru România, cât și pentru întreaga lume, asistându-se la instaurarea unui nou regim politic : democrația. Acest lucru a fost prezentat cu precădere de către ziariști din întreaga țară, dar și din Oradea. Se poate vorbi cu ușurință de implicarea ziarului Crișana în demersul făcut în direcția schimbării.

Trei vor fi provocările cărora ziariștii vor fi obligați să le facă față.

Prima este escaladarea conflictului interetnic, pe fondul neînțelegerilor de la Târgu Mureș privind spațiile școlare. Un astfel de diferend existase și la Oradea, dar a fost trecut cu bine, până la urmă fostul Liceu Industrial numărul 5 separându-se în Liceul Ady Endre, care a păstrat sediul, iar elevii români, însoțiți de mai toți profesorii de aceeași etnie „migrând” în sediul fostei Școli interjudețene de partid, devenită acum Liceul Aurel Lazăr. Firește, întreaga operațiune a fost însoțită de mult zgomot, acuze și denunțuri în presă, dar nu s-a depășit o anume limită. „ Problema națională era sensibilă la Oradea, granița cu Ungaria doar la câțiva kilometri, iar temerile unor derapaje instalaseră o frică pe care mulți o resimțeau acut. Tensiunea a fost mare, rumoarea publică a refuzat însă o conectare la comportamentul de tip extremist, poate din instinct, poate pur întâmplător. Experiența iugoslavă, de la finele anilor ’90, ne va dovedi cât de mare a fost pericolul, faptul că glontele ne-a șuierat pe la ureche” .

Acesta este climatul jurnalistic local în care se petrec incidentele de la Târgu Mureș. Prudența redacției Crișanei libere este maximă, chiar neverosimilă, dacă o privim retrospectiv. Nimic din ceea ce e cuprins în corpul ziarului nu se referă, nici măcar aluziv, la cele petrecute în municipiul din inima Transilvaniei. Astfel, pe 15 martie, aflăm, dintr-un scurt anunț din prima pagină, că a fost arestat Ioan Vulturar, fost secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Județean PCR, sau că în seara zilei de 12 martie, un soldat aflat în gardă a tras un foc de armă în incinta Aeroportului Oradea. Ediția din 16 martie anunță noile prețuri (bune!) la cânepă și in, iar dintr-o fotografie putem vedea că, din nefericire, cozile la pâine au rămas la ordinea zilei. Sâmbătă, 17 martie, tot Crișana liberă ne invită la o călătorie spre o altă lume, prin Viena, în vreme ce Asociația culturală „Vatra Românească” își invită membrii la o adunare generală extraordinară. Duminică, 18 martie, tot din prima pagină aflăm o veste menită a ne umple inimile de bucurie și demnitate civică: „nici o scrisoare sau colet poștal care sunt expediate din străinătate, cu destinație pentru cetățenii români, nu mai sunt controlate, dar și faptul că se dorește ridicarea unui bust marelui patriot român Aurel Lazăr. În toate aceste zile, nimic despre ceea ce se petrecuse la Târgu Mureș!”.

Afacerea Târgu Mureș a fost abordată cu maximă reținere de redacția Crișana liberă. Pe 27 martie este redată cuvântarea lui Ion Iliescu pe tema incidentelor și a pacificării, iar în ediția din 28 martie, sub titlul „Primăvara libertății noastre”, este publicat singurul articol polemic pe tema celor petrecute la mijlocul lunii martie, sub semnătura Doinei Ignat. Cu aceasta, cortina se lasă asupra unui subiect fierbinte, pe care ziariștii de la Crișana liberă au evitat să-l fructifice în mod spectaculos, dar iresponsabil.

A doua provocare a fost una eminamente politică – declanșarea, la 20 martie, a campaniei electorale pentru alegerile din 20 mai 1990. Decretul privind stabilirea datei pentru alegerea Parlamentului și a președintelui României, emis de către Ion Iliescu, președintele Consiliului provizoriu de Uniune Națională, a fost promulgat la 19 martie, fiind publicat deasupra frontispiciului de către Crișana liberă din 20 martie. Imediat a început campania electorală pentru primele alegeri libere, după mai bine de o jumătate de secol.

În sfârșit, cea de-a treia provocare avea să fie una socială. După ce totul părea să se calmeze, în urma scrutinului din Duminica orbului, violențe de neimaginat aveau să afecteze Bucureștiul, în 13-15 iunie. Și de data aceasta, felul cum au reacționat ziariștii de la Crișana denotă cumpăt și o maturitate învățată parcă la un curs intensiv.

4. 2. Campania electorală reflectată în ziarul Crișana

După cum a fost precizat anterior, campania electorală a reprezentat un moment de mare însemnătate în evoluția ziarului Crișana. Campania electorală a debutat pe 20 martie 1990.

După cum a fost precizat anterior, presa era pusă în fața unei situații în care trebuia să se descurce mai mult intuitiv, adoptând regulile din mers, sub presiunea constantă a unui mediu politic agresiv, în care strada – mitingurile, demonstrațiile, contrademonstrațiile -, acțiunile de protest, diversiunile și manipulările riscau să compromită ziaristul generic, abia reechilibrat după experiența traumatizantă a comunismului dogmatic.

Comentariile din partea redacției, față de un partid sau altul, au fost minimale. Astfel, campania electorală este deschisă, practic, în ediția din 22 martie, în pagina a 3-a fiind găzduite, sub genericul „Partidele se prezintă”, programul Partidului Social Democrat Român și platforma Mișcării Ecologiste, iar două zile mai târziu, sub același generic, au fost prezentate programele sau platformele electorale ale Uniunii Rromilor și Partidului Național Liberal. Urmează o pauză, până în 30 martie, ceea ce dovedește lipsa de organizare a partidelor, cultura politică redusă, lipsa de abilitate a forțelor politice concurente de a folosi presa în promovarea imaginii, doctrinei și a candidaților.

Acesta e motivul probabil pentru care redacția se simte obligată să atragă atenția, într-un editorial, asupra faptului că alegerile sunt „Un examen al responsabilității”. În aceeași ediție a Crișanei libere, în locul așteptatelor programe și platforme, e publicat un interviu cu Șerban Blaj, secretarul Primăriei Județului Bihor (Prefectura de mai târziu), privind condițiile tehnice în care administrațiile comunelor și orașelor se implică în organizarea în bune condițiuni a alegerilor. Aceeași pagină mai găzduiește precizări privind locul de afișaj electoral, precum și atribuțiile Biroului circumscripției electorale Bihor.

Numai că apatia partidelor persistă. Abia în 4 aprilie putem citi un Apel al Frontului Muncitoresc Democrat din România, în aceeași pagină în care sunt oferite date despre organizarea alegerilor, precum și tabelul cu cele 16 formațiuni politice care făceau parte din CJPUN. Din lipsă de „materie primă”, o zi mai târziu, este publicat Decretul–lege pentru alegerea parlamentului și președintelui României, operațiune continuată în următoarele 5 ediții ale Crișanei libere. Cititorii mai pot găsi Platforma–program a Partidului Național–Democrat din România, a Partidului de Uniune Națională a Românilor din Transilvania, pentru ca, tocmai înaintea Paștelor (15 aprilie) să sosească la Oradea Ion Iliescu.

Câteva zile mai târziu, pe o pagină întreagă va fi publicat interviul pe care președintele l-a acordat presei locale. Vor mai fi publicate Manifestul Partidului Liber-Schimbist, un interviu cu Pavel Morariu, membru al CJPUN, care declară că „Mișcarea politică FSN este anticomunistă și antitotalitară”, precum și Programul Partidului Democrat al Muncii. Spații destul de ample sunt acordate unui eveniment care a stârnit îngrijorări neconfirmate – primul Congresul al UDMR, ținut la Oradea, în zilele de 21 și 22 aprilie: un interviu cu Domokos Geza, un amplu reportaj de la lucrările Congresului, mini-interviuri cu participanți la forum.

Agenda electorală a cotidianului mai conține seriale privind organizarea, desemnarea candidaților, prezentarea unui „Cod etic de campanie electorală”, propus de CPUN, o situație generală privind candidaturile depuse, așa cum vor fi ele înscrise pe buletinele de vot. Pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor, partidele încep să fie interesate de spațiul ziarului. Astfel, își vor prezenta ofertele electorale și doctrinare Partidul Democrat Agrar din România, Gruparea Independenților, Uniunea Liber Democrată din Marghita, Mișcarea Ecologistă din Județul Bihor, Asociația Pro-Basarabia și Bucovina, FSN, Partidul Socialist Democratic Român, precizări de campanie din partea PNL, Platforma–program a Partidului Reconstrucției Naționale din România, candidatul independent, pentru senat, dr. Aurel Babeș, Platforma–program a Partidului Unității – Democratice, Uniunea Democrat Creștină, Partidul Socialist al Dreptății, dr. Petru Crișan, candidat pentru senat, Marcel Duma, candidat pentru senat al Partidului Democrat al Muncii, candidații partidului Socialist Democratic Român, Filiala Bihor. Vineri, 18, și sâmbătă, 19 mai, campania este interzisă, Crișana publicând buletinele de vot, tehnica votării, precum și un îndemn mobilizator – „Bihoreni, cu toții la urne”!

Un episod aparte l-a constituit vizita la Oradea a candidatului la președinție, Ion Rațiu, din ziua de 11 mai. Atât în Băile Felix, cât și în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, unde a fost prevăzut a se desfășura un miting, au avut loc incidente provocate de susținători ai FSN.

„Toate aceste date legate de campania electorală ce a durat 8 săptămâni, găzduită de ziarul Crișana liberă, și Crișana dovedesc un comportament deschis față de toate formațiunile politice, disponibilitatea de a le promova oferta electorală, cu atât mai mult cu cât cele mai multe dintre ele erau abia constituite, cu o imagine aproximativă, amatoristă dacă nu buimacă despre politica însăși” .

Puzderia de partide participante la campanie a complicat și mai mult ecuația electorală, dezorientând alegătorul abia ieșit din era propagandei ideologiei totalitare. Dar asta nu era, firește, vina ziarului. De altfel, la începutul lunii aprilie, conducerea Crișanei organizează o întâlnire cu reprezentanții partidelor politice, în speranța în care vor putea fi convenite dezbateri tip masă rotundă.

4. 3. Mineriada din 13 – 15 iunie reflectată în cotidianul Crișana

Ziariștii de la Crișana au urmărit cu un interes intens întâmplările care au avut loc în capitală. Astfel nu au stat pe gânduri când au trebuit să prezinte evenimente marcante ale acelei perioade.

După cum a fost precizat anterior, demonstrația-maraton din Piața Universității a fost ignorată cu multă atenție de către Crișana, doar accidental, cu ocazia unor comentarii venind vorba despre ceea ce se petrecea în inima Capitalei. Un astfel de prilej a fost o „Scrisoare deschisă unui anonim”, text semnat de actorul Eugen Țugulea, sau aluziile din unele „Pilule” ale gazetarului Gavril Pop. În rest, Golaniada a fost un topos interzis sau cel puțin bine tăcut. Începutul lunii iunie era, oricum, sub incidența interesului pentru turneul final al Campionatului Mondial de fotbal, din Italia, unde România se calificase, după 20 de ani de absență.

Apoi, disputele minore, conflictele celor ce aveau de împărțit ceva, aici, în Bihor – o funcție, o fabrică, un proces pe rolul instanțelor, o scatoalcă publică – acaparau atenția sau o neutralizau. Nu e de neglijat nici faptul că, după o încordare de două luni, cât a ținut campania electorală, o relaxare e un fapt psihologic dacă nu inevitabil, cel puțin explicabil. Dar poate când lumea se aștepta mai puțin, în circumstanțele cunoscute, violențele s-au produs.

Ziarul Crișana din 14 iunie avertizează, în pagina 3: „Se-ngroașă gluma!”. Nu e vorba însă de încercarea forțelor de ordine de a curăța de ultimii greviști ai foamei Piața Universității, ori de atacul unor bande asupra Ministerului de Interne sau Televiziunii, ci de faptul, deloc lipsit de importanță, ce-i drept, că rezervele de devize ale României au scăzut de la 1,7, la 1,1 miliarde dolari. Din nefericire, acțiunile de la București vor provoca o și mai gravă prăbușire a devizelor morale ale țării, în Occident și SUA, după intervenția minerilor.

Sâmbătă, 16 iunie, editorialul nesemnat are titlul „Purificare și violență, fiind o revoltă împotriva celor care au devastat televiziunea, dorind subminarea ordinii în stat: „Că toți acești „cruciați ai dreptății”, ghiftuiți cu imunda fiere a răzbunării doresc naufragiul democrației, al tinerei noastre democrații, ba chiar răsturnarea ordinii de stat este evident. A fost ca o zvârcolire de viperă. (…) Va veni, oare, după această revărsare a urii liniștea mult visată? Doamne, cât o dorim!”. Aceeași primă pagină, din 16 iunie, găzduiește o știre Rompres, cu privire la costul distrugerilor din Televiziune, dar și o patetică Telegramă adresată de către Sindicatul salariaților din presă Bihor – Oradea, de fapt, colectivul redacțional al Crișanei, Televiziunii Române, din București.

Câteva zile mai târziu, spre cinstea lui, Stelian Vasilescu revine cu un comentariu – Rațiune, nu patimă politică! – în care „înfierează” și replicile minerilor la adresa bucureștenilor și a unor sedii de partide și ziare: „Într-o democrație, nu-și pot găsi locul nici atacurile din ziua de 13 iunie, asupra televiziunii, a sediilor Poliției și M.I. etc., dar nu poate fi acceptată nici revanșa (s.a.) din ziua următoare, când oameni luați la întâmplare (cum se spune) au fost bătuți și reținuți nelegal” . Aceeași ediție de ziar găzduiește și un punct de vedere opus, autorul având avantajul de-a fi fost la fața locului. Articolul se numește În acea miercure neagră (supratitlu) Spectator prin București (titlu), iscălit de Adrian Dumitrescu. Minerii descriși sunt buni, justițiari, patrioți, neînțelegând de ce nu li se permite să lucreze în subteran, în liniște. Tema e continuată a doua zi, în același ton elegiac, la adresa unor mineri ce s-au deranjat pentru a salva democrația, inclusiv prin confiscarea unui pistolet găsit în gentuța unei domnișoare, bătută temeinic, la cererea bucureștenilor!

Încet, rumoarea scade, România este eliminată, în optimile Campionatului Mondial de fotbal, de către Irlanda, la 11 metri, se constituie Camerele parlamentului, la 20 iunie, Ion Iliescu este investit președinte, în aceeași zi este desemnat, prim-ministru, Petre Roman, secerișul începe, bacalauratul, de asemenea, este dată sentința în procesul lui Nicolae Andruță Ceaușescu, iar în așteptarea Programului de guvernare, Cornel Abrudan se mai răfuiește o dată cu stafiile mineriadei, într-un „reportaj tardiv, nu însă prea târziu” intitulat Fără idei preconcepute prin Bucureștiul asediat. Minerii sunt înfățișați, ați ghicit!, ca niște salvatori: vigilenți, justițiari, adevărați haiduci în pufoaică. În schimb, Bucureștiul colcăie de conspiratori împotriva democrației. Sunt tineri, pletoși, poartă ochelari, se droghează și sunt membrii unor partide istorice. În plus, sunt stăpâniți de viciul gândului.

4. 4. Politica văzută altfel

În ziarul Crișana, din 14 ianuarie, sunt publicate informații despre biografia liderului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu. Astfel, se face o scurtă biografie a acestuia scoțându-se în evidență faptele care i-au adus renumele. Printre altele se specifică și faptul că „a lucrat la Consiliul Național al Apelor, reprezentându-ne cu cinste si competența, a combătut fostul regim falsa politica de gospodărire a apelor si protecția mediului înconjurător in fostul regim dictatorial.”

În afară de referințele cui privire la Ion Iliescu, în cotidian mai apar portrete ale vieților unor oameni importanți ai momentului. Un astfel de exemplu este prezentat în rubrica intitulată: Dintre sute de scrisori sosite la redacție, apărută în numărul, 54 din 24 februarie. Personalitatea marcantă a lui Corneliu Coposu este prezentată succint, spre informarea cititorilor de toate vârstele, care nu mai auziseră despre liderul țărănist: „Născut: 20 Mai 1916 comuna Bobota, județul Sălaj…Activitatea politică: a aderat la P.N.Ț. in 1934, unde a activat mai întâi la tineret devenind mai apoi președintele studenților…secretar particular al lui Iuliu Maniu …președinte P.N.Ț.” Este de asemenea o persoană persecutată, fiind: „arestat la 14 iulie 1947 pentru loialitatea față de dictatura regelui Carol al II-lea.”

Pe lângă prezentarea unor personalități de primă linie ale societății românești, s-au scos in evidență în Crișana și anumite articole de opinie cu iz civic. Un bun exemplu îl constituie articolul semnat de I. D. Nuța, apărut în numărul 65, la rubrica Opinii: „Să înțelegem bine democrația”. Astfel se vorbește despre democrație ca despre „un proces, de trecere care va trebui să guverneze întreaga viață a societății noastre românești”. În același timp, se emite ideea că „democrația trebuie abordată de toți și peste tot, în mod realist și cu spirit de răspundere din partea fiecărei persoane…..”. În ceea ce privește grevele, semnatarul articolului este de părere că: „nu întotdeauna sunt încadrate în sensul bun al democrației….Greva- trebuie să reprezinte un act ce succede altor mijloace de luptă.”

Politica văzută altfel, este prezentată în Crișana, și prin articolul din data de 25 aprilie 1990, intitulat: Codul eticii din Campania electorală și în alegerile de la 20 mai 1990. Aici sunt indicate regulile și normele legale care să asigure alegeri corecte și legitime, pentru o bună funcționare a statului: „Partidele și formațiunile politice au următoarele convingeri: .societatea în ansamblul ei se va urni doar dacă va fi condusă nu de puteri politice unipersonale, ci de exponenți ai unor orientări și gândiri pozitive în toată unitatea lor pusă în slujba națiunii și nicidecum în slujba propășirii personale, urmând ca victoria în aceste alegeri să nu fie câștigată prin minciuni, prin derutarea alegătorilor, defăimarea adversarilor politici sau folosirea de mijloace ilegale în vederea acaparării de voturi.”

Un articol de natură civică apare în Crișana din 9 mai, sub titlul: Exprimarea opțiunii politice – Un act de responsabilitate civică.

Semnat de Ciprian Ciufu, articolul reprezintă de fapt un îndemn sau o invitație îndreptată către cititor spre a-și exercita voința de natură politică. Astfel se presupune faptul că: „fiecare dorește ca rezultatul alegerilor de la 20 mai 1990 să reprezinte voința majorității și trecerea la o etapă superioară pe calea democratizării țării”. În cadrul aceluiași articol se vorbește și despre teama nejustificată de conturare politică, datorată mai ales faptului că: „suntem intoleranți unul față de altul ,….acest lucru reprezentând o reminiscență a trecutului, a acelei ideologii de nivelare a societății, a acelei educații politice dogmatice.”

Un alt articol important pentru perioada respectivă, este semnat de Gheorghe Olah și apare în ziarul Crișana din 16 mai 1990, fiind intitulat: Democrația și economia.

Ca și în multe alte articole de până atunci este pusă în discuție ideea de schimbare, de spirit democratic și de cetățenie. Totul este văzut ca fiind un moment de cotitură. Din punct de vedere economic se face aluzie la problema proprietății. Autorul articolului pornește de la lucruri generale, ceea ce se întâmplă la nivel european, ajungând în cele din urmă la ceea ce se întâmplă în România. Se pune în vedere aspectul proprietății private și colective, făcându-se diferența între cele două. Articolul se încheie lăsând cititorul în dilemă: „acesta-i mersul: de la proprietatea privată la proprietatea comună?”

În preajma alegerilor, în jurul României se formează o zonă de interes pentru toate celelalte state din Europa. Acest lucru este subliniat și în Crișana, de joi, 24 mai 1990 intitulat: Presa străină despre alegerile din România. Ca de fiecare dată, în centrul atenției apare Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale, care, sunt așteptați să dovedească: „în mod concret adevărul angajamentului democratic.” De asemenea, celebre publicații cu renume internațional, de exemplu, The Times, The Independent, acordă într-o manieră foarte directă, sfaturi demne de urmat spre o fructuoasă conducere a țării. Între îndemnurile adresate de publicațiile mai sus numite, pot fi amintite următoarele: „Opoziția să aibă posibilitatea de a participa la elaborarea noii Constituții. Este necesară instituirea unui sistem judiciar independent și multietnic pentru a se rezolva în spirit de echitate dezordinea din stradă”. Se amintește și despre ajutorul Europei față de România: „Ajutorul din Occident și investițiile străine vor depinde de modul în care în România vor fi introduse instituții pluralistice și o economie de piață.” De asemenea, se remarcă și aluzia critică a unor ziare precum The Guardian, care îndeamnă poporul la autoreflecție, „conchizând că îi revine poporului român sarcina de a descoperi dacă a făcut o alegere bună.”

Pe tot parcursul anului 1990, cotidianul Crișana a publicat numeroase articole cu caracter politic, profitând de libertatea d eexpresie, dar și de contextul polemic al momentului. Atitudinea ziarului a fost constant de partea FSN, c aputere constituită după decembrie 1989, precum și în urma alegerilor din 20 mai. De asemenea, tonul articolelor este unul patriotic sau chiar naționalist, pe fondul conflictelor interetnice din alte zone ale țării. Nu în ultimul rând se poate aminti și de articolul din 28 iulie 1990, intitulată, Sărbătoarea noastră națională: „Ceea ce era de așteptat în condițiile României post-revoluționare 1989, s-a întâmplat: ziua de 1 Decembrie a fost declarată sărbătoarea națională a României, a poporului român. Prilej de mare bucurie!

4. 5. Articole pe teme economice în Crișana

După reinstaurarea democrației în România, totul a prins o nouă abordare a problemelor de ordin economic. La capitolul schimbare și deplină inițiativă privată, menționăm trecerea de la economia de stat centralizată și dirijată, la economia de piață. În Crișana, au apărut o serie de articole care au vizat problemele economice privitoare la opțiunile românilor în probleme privind proprietatea, libera inițiativă sau privatizarea.

Un articol de interes din punct de vedere economic, a apărut în Crișana, din 9 ianuarie, 1990, intitulat: Democrația și munca. Mesajul transmis de redacția ziarului Crișana este unul sugestiv și categoric, motivând cetățeanul în acțiunile sale: „…risipa este păgubitoare și periculoasă: din nou spunem să ne gospodărim cu ceea ce avem și să nu risipim mai ales în fabrici…..adică să nu înțelegem fals trecerea de la imbecilele restricții ale apusului regim la răsfăț, adică să fim decenți…al simțului românesc de bun gospodar.”

Pe lângă faptul că, apar articole în care sunt abordate subiecte de interes național, întâlnim și mesaje care privesc populația Oradiei, în special. Un astfel de exemplu apare în ediția din 14 ianuarie 1990, sub titlul: Atenție panificația. Prin intermediului scurtului articol de doar câteva rânduri le este atrasă atenția cititorilor cu privire la respectarea comenzilor de către Întreprinderea de Morărit și Panificație: „Solicităm ca Întreprinderea de Morărit și Panificație să informeze clar și să explice populației care sunt cauzele reale care determină golurile în aprovizionarea cu pâine…creându-se astfel nemulțumiri.”

Un articol important pentru perioada respectivă, este semnat de un inginer, Aurel Cărbuți, la rubrica Opinii (16 ianuarie 1990), sub titlul : De la CRAH Economic spre BOOM Economic. Autorul încearcă în primul rând să elucideze cei doi termeni, respectiv de crah și de boom economic, după care încearcă să le coreleze la situația României: „noțiunea de crah economic reprezintă fenomene care conduc la criză acută. Noțiunea de boom înseamnă avânt în care economia prosperă, este stimulată prin noi rețete….în România în timpul răposatului sistem totalitar acest crah s-a produs și a fost suportat de toți…..”. După părerea autorului se poate trece la un boom economic respectând câteva condiții: „producția de bunuri de larg consum și de alte mijloace de producție să se bazeze pe criteriul competitiv…..un comerț exterior bazat pe echivalență…..trecerea la rentabilitatea acelor întreprinderi care au provocat crahul economic.”

Unele articole care au stârnit interesul cititorilor au vizat mobilizarea populației pentru a obține rezultate bune în muncă, cam ca în aceiași retorică de dinainte de 22 decembrie 1989. Un astfel de articol apare în numărul 42, al publicației Crișana, fiind intitulat: Noi înfăptuim revoluția prin muncă: „Noi înfăptuim revoluția prin muncă, considerând că acestea sunt imperativele momentului.”

În aceiași perioadă se iau decizii la nivelul conducerii țării, care sunt prezentate și în paginile publicației Crișana. Una dintre aceste decizii apare sub forma unui comunicat apărut în ediția din 12 iulie 1990 – Hotărârea guvernului României privind regimul vamal. Astfel în cadrul articolului se aduc lămuriri clare privind libera călătorie în afara granițelor țării: „ Documentul privește în egală măsură atât regimul bunurilor transportate de cetățenii români și străini cât și regimul bunurilor care circulă prin colete. Noile reglementări vamale stabilesc plafoanele valorice pentru care se aplică scutiri și taxe vamale.”

În mai multe articole apărute în anul 1990, au fost abordate probleme și aspecte privind viața sub regimul comunist. Unele dintre lucrurile nedemne, care au fost instituite înainte de ’90, au fost prezentate cu predilecție și în paginile Crișanei, la rubrica Fapte de viață Opinii Atitudinii, articolul în cauză fiind intitulat: O povară apăsătoare – Contractele economice. Rezumând pe scurt, articolul semnat de juristul Silvestru Labau, prezintă legea 3/1988, care era considerată: „printre actele normative care sufocau cooperativele agricole de producție.”, cu alte cuvinte, „unitățile erau obligate să livreze….la nesățiosul fond de stat în baza fictivului acord de voință -1000 de tone de grâu știindu-se de la început că o asemenea cifră era irealizabilă.” În urma lecturării acestui articol, se poate trage următoarea concluzie: aceste contracte au dus la înrăutățirea situației economice a unităților agricole și, prin urmare, autorul are de făcut o propunere: „Propun ca Legea contractelor economice să fie abrogată și înlocuită cu o reglementare realistă.”

Crișana a căutat să publice cât mai multe articole în care să vină în atenția cititorilor cu aspecte și brobleme d elarg interes civic și economic. Un astfel de articol a apărut în numărul din 24 aprilie 1990, prezentat în rubrica Opinii, intitulat: Ce strategie urmăm, fiind semnat de Aurel Iancu. Accentul cade pe probleme precum privatizarea întreprinderilor de stat, creșterea forței de muncă, rezultate economice obținute în mod rapid în ceea ce privește mărimea și sporirea ofertei de muncă și serviciile destinate populației. Toate aceste probleme sunt văzute drept urmări ale „penuriei de capital și a surplusului forței de muncă.”

Articole critice la adresa economiei trecute dar și a celei prezente, apar în edițiile următoare ale publicației Crișana. Un exemplu: articolul din 3 iulie 1990 la rubrica: Economie, reconstrucție și dezvoltare, fiind intitulat: Avem durată de lucru europeană, dar productivitate extrem de scăzută. După cum spune și titlul, se remarcă o serie de nereguli între cât se lucrează și cât se produce. Se creează astfel o prăpastie care stârnește panică în rândul populației. Apar tensiuni legate de orele de muncă, de industria românească, de o posibilă criză: „Dezvoltarea pe baza unei false teorii….a determinat apariția pe harta industrială a unor întreprinderi mamut, mari consumatoare de energie , materii prime deficitare, puternic poluante , greu convertibile la cerințele la cerințele consumatorilor, lucrând la rentabilitate redusă, adesea chiar în pierdere.” Se mai accentuează aspecte precum climatul de insecuritate, criza de materii prime precum și lipsa piețelor de desfacere.

Tot sub aspectul incertitudinii și temerilor față de schimbare apare și articolul din numărul 153, la rubrica Economie, reconstrucție și dezvoltare, intitulat: De ce să ne temem de capitalul străin?. În cadrul articolului este subliniată temerea poporului român în ceea ce privește, aplicarea legilor propuse de noua conducere a țării: „Din păcate realizarea lui practică, va întâmpina multe împotriviri.”. Între piedicile subliniate în cadrul articolului se numără și: aparatul birocratic incapabil să se adapteze la schimbare, excesul de funcționari sau necorelarea între ce se întâmplă la nivel european și ce se întâmplă la nivel național.

4. 6. Articole cu caracter social

Societatea, cu alte cuvinte cetățenii și comunitățile, au reprezentat grupul cel mai vulnerabil în perioada schimbării. Acest lucru este evident și prin lectura articolelor pe teme sociale, apărute în Crișana. Paginile publicației au găzduit avalanșe de opinii și păreri venite atât din partea cititorilor, cât și din partea unor gazetari sau specialiști.

Unul dintre domeniile sociale care s-a bucurat de schimbări majore a fost învățământul. La acest capitol au fost întreprinse o serie de modificări care au fost prezentate și în ziar: Propuneri referitoare la învățământ /Din partea Consiliului pentru Știință și învățământ a Frontului Salvării Naționale-București. Printre modificările prevăzute, au fost și următoarele: „Reînființarea liceelor de artă, sportive și de alt profil. Anual să se instituie un singur concurs de admitere la facultate. Desființarea liceelor industriale…”.

Pe lângă învățământ, semnalăm articole și materiale jurnalistice cu privire și la alte domenii ale vieții sociale. Între acestea s-a numărat și cea care a apărut la pagina 1 ,din numărul 12 din 6 ianuarie 1990, sub denumirea: În perspectivă: Săptămâna de lucru de cinci zile. Ca și în multe alte articole, s-a realizat o critică virulentă la adresa fostului regim politic cu privire la perioada de lucru pe care o persoană era obligată să o respecte, cea de șapte zile. De asemenea s-a evidențiat una dintre măsurile luate de noul regim, de reducere a perioadei de muncă de la șapte la cinci zile. Pentru ca această știre să fie cât mai autentică și realistă, mai multe persoane au fost intervievate, într-un fel de vox-pop, dorindu-se astfel ca aceasta să fie ca o pată de culoare pentru ziaristica bihoreană: „Situația din timpul dictaturii era inumană, abuzivă. Pentru că nu primeam nimic la timp- ne lipsea materie primă, piesele de schimb….-trebuia să lucrăm și duminica. Trecerea la săptămâna de lucru de cinci zile , ne va da timp de gândire temeinică pentru a pune producția pe principii noi.”

Un articol interesant venit la redacția ziarului Crișana, în numărul 46, din 15 februarie 1990 , sub denumirea de: Acceptăm dictatura străzii?. Un cetățean decide să-și prezinte părerea sa și a multor altor persoane, după spusele sale, în legătură cu mineriada și cu grevele tot mai frecvente, într-o deplină expansiune politică și nu numai. Tonul acestuia este unul enervat, ba chiar agresiv, legat de categoria revoluționarilor: „Pot să facă grevă și muncitorii din fabrici. Dar majoritatea sunt la lucru. Ne gândim oare cu responsabilitate la consecințele faptelor noastre? Ne imaginăm ce ar însemna să rămână un mare oraș fără lapte sau căldură câteva zile?”. Dincolo de tonul înțepat, semnatarul opiniei încearcă să tragă un semnal de alarmă în legătură cu o astfel de situație: „Evenimentele iau o turnură periculoasă dacă forțe necontrolate fac presiuni asupra guvernului care și așa se confruntă cu probleme de o complexitate nemaiîntâlnită și face eforturi supraomenești pentru ca poporul să aibă cele necesare traiului.” Cel care semnează, acest articol, respectiv, profesorul Ioan Dzițac, insistă la respectarea drepturilor cetățenilor, atrăgând atenția că fiecare cetățean ar trebui să-și spună propriul punct de vedere și să nu se mai bazeze pe punctele de vedere ale altor persoane, care pot urmări diferite țeluri ascunse.

Pe lângă profesori, muncitori sau simpli revoluționari, este necesar de amintit, faptul că, o altă categorie care a intrat în vizorul presei a reprezentat-o cea a pensionarilor. Astfel menționăm articolul din 17 februarie 1990, intitulat: Protestul pensionarilor, fiind semnat de George Marcu. În cadrul mai sus numitului material de presă sunt relatate nemulțumirile pensionarilor bihoreni, ale căror drepturi au fost încălcate. Cu alte cuvinte, pensionarilor le-a fost restricționată călătoria în afara granițelor țării, fiind solicitate de la aceștia diverse adeverințe C.A.R.P.O. astfel s-a ajuns la protestul pensionarilor, considerând faptul că le-au fost încălcate drepturile lor fundamentale. Prin urmare, mesajul acestora este unul clar și concis: „Rugăm să se reanalizeze situația și să se revină ca pensionarii să nu mai fie obligați să umble după adeverințe inutile.”

Pe lângă știrile de actualitate imediată, strict informative, apar mai multe știri îndreptate mai ales către sfera spirituală, către sufletul cititorilor. O astfel de mesaj-știre este cea publicată în ediția cotidianului din 24 februarie, intitulat: Îndemn la rugăciune. Semnatarul se adresează mai ales populației tinere, dar nu numai și îndică publicul cititor reîntoarcerea la spiritualitate, la meditație și la cumpătare: „Acest apel se adresează tuturor tinerilor credincioși din România care își dau seama de importanța pe care o are Postul și Rugăciunea, în aceste momente de răscruce pentru țară”. Nu ne rămâne decât să sperăm că mesajul a fost urmat, deși realitatea zilelor de-acum ar indica tocmai contrariul.

IV. 7. Sport – sănătate – timp liber

Problemele privind ocuparea timpului liber și a activităților de divertisment au început să intereseze tot mai muul cititorii de publicații, chiar din primele luni ale anului 1990. Sportul, distracția, în general, au constituit polii de atracție.

Cel mai mare accent este pus pe meciurile de fotbal, cu mențiunea că celelate sporturi nu sunt uitate. De exemplu, în ediția ziarului din data de 12 martie 1990, au fost aduse la cunoștință publică informații legate de meciul dintre F.C. Bihor și Jiul, încheiat cu scorul de 5-1 pentru gazde, menționându-se că este vorba despre: „prima victorie din retur și….norma bihoreană repusă în drepturi”. În același articol mai este prezentat și meciul de handbal dintre Mecanica Oradea și Flamura Sighișoara, rezultatele turneului de polo desfășurat la Oradea, ierarhia diviziei A la fotbal, desfășurarea unei semifinale de șah la Felix, dar și Vești bune din judo.

Un alt exemplu, în numărul 89, din 10 aprilie 1990. Tema pricipală, ca și în alte apariții este fotbalul. Astfel este prezentată pe scurt evoluția meciurilor din divizia A, precum și din divizia C. De amintit este faptul că, mai apar și informații din tenis, rugby, baschet și lupte.

Informații interesante găsim și în numărul 103, apărut duminica 29 aprilie 1990. Pe lângă știrile cu privire la sportul-rege, fotbalul, apar și informații despre calificarea spectaculoasă la gimnastică artistică: „Cu suplețe și expresivitate în mișcări, Anca Bara(CSS1 Oradea), antrenată de d-na prof.Viorica Leoveanu – a cucerit locul I la recentul concurs Cupa Cluburilor Sportive Școlare de la Reșița.” De asemenea, este lansată o invitație, adresată tuturor cititorilor iubitori de natură: „Cercul turistic- Prietenii Munților Apuseni-organizează duminică 6 Mai, o excursie cu autocarul pe Valea Drăganului…..De acolo o drumeție spre cunoscuta cascadă Moara Dracului.”

Actualitatea sportivă a fost o constantă a redacției ziarului Crișana. Săptămânal, apăreau rubrici ample, sau chiar pagini întregi dedicate sportului. Un exeplu, din 25 mai, are drept țintă rezultatele la tir obținute de sportivii bihoreni: „Poligonil Tunari din capitală, a găzduit întrecerile din cadrul competiției dotate cu Cupa Federației la Tir….Felicitând fetele noastre și deopotrivă pe antrenorii lor pentru performanțele obținute….”

În anul 1990, a avut loc Campionatul Mondial de fotbal, disputat în Italia, echipa României fiind calificată la Coppa del Mondo. Crișana a relatat despre meciuri, având chiar trimis special în Italia, fapt c eindică interesul cititorilor față de temele sportive, mai ales în privința fotbalului de performanță.

CONCLUZII

Cotidianul Crișana, singurul din Oradea, de limba română, pe tot parcursul anului 1990, s-a remarcat drept o publicație care a găzduit numeroase articole de opinie și de analiză. Domeniile abordate au fost diverse, dar cu prioritate a fost acordată atenție opiniilor din sfera politicii, administrației, economiei, sănătății, socialului și sportului. În urma studiului întreprins, putem trage următoarele concluzii:

Redactorii cotidianului Crișana au căutat să realizeze comentarii pertinente, cu aplicație la actualitatea locală sau națională a începutului de revenire la democrație;

Se poate constata a anumită tentă polemică, analizele și opiniile fiind redactate cu o anumită nervozitate și sub imperiul urgenței, fiecare dorea să se facă auzit și înțeles, crezând, totodată, că este singurul deținător al adevărului;

Nu am constata derapaje grave – injurii sau invectine; tonul adoptat a fost unul bazat pe respectul față de cititor și față de propria persoană;

Din punct de vedere politic, redacția Crișana a adoptat o atitudine pro-FSN, lesne de constata din comentariile exprimate cu privire la alegerile generale din mai, 1990, dar și cu ocazia mitingurilor și a mineriadelor;

Redacția nu s-a ferit să abordeze toate subiectele actualității, de la problema regalității și până la fenomenul Piața Universității;

Problemeled e interes local au fost și ele abordate, mai ales pe palierul social sau în privința sferei sănătății; este ușor de detectat un anume entuziasm, specific pirmei perioade a a nului 1990, urmat însă d eun sentiment de dezamăgire și frustrare, pe măsură ce ne apropiem de finalul anului;

Crișana a pus la dispoziție paginile sale pentru opinii ale cititorilor, fapt care a transformat redacția într-o adevărată tribună de dezbateri pe teme privind viața de zi cu zi a românilor: șomaj, nivel de trai, democrație, responsabilitate civică, solidaritate socială, patriotism, viață spirituală etc.

Aspectele privind divertismentul și petrecerea rimpului liber, inclusiv sportul, au constituit alte repere ale comentariilor și opiniilor exprimate;

Dincolo de un anume patetism al unor opinii, constatăm profunzimea și buna credință cu privire la temele abordate.

Din toate aceste motive, putem spune că ziarul Crișana a fost, în 1990, ca insitutție media, principalul vector de opinie, asumându-și cu brio și reușind să se constituie într-o „voce” a Bihorului și a bihorenilor. Echilibrul, decența în exprimare, calibrarea pe subiecte de interes public au fost tot atâtea caracteristici și valori deontologice pe care articolele de opinie le-au întruchipat. Cititorii au apreciat lucrul acesta și au văzut în Crișana anului 1990, ziarul care le-a răsplătit încrederea.

ANEXE

Bibliografie

Ardelean, Florin, Dogmă și opinie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007.

Arendt, Hannah, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, București , 1994.

Bârgăoanu, Alina, Tirania actualității. O introducere în istoria și teoria știrilor, Tritonic, București, 2006.

Coman, Mihai, Mass media în România post-comunistă, Polirom, Iași, 2003a.

Coman, Mihai, Mass media, mit și ritual, Polirom, Iași, 2003b.

Coman, Mihai (Hrsg.), Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de Redactare, Polirom, Iași, 2006.

Grosu, Cristian/ Avram, Liviu, Jurnalismul de investigație, Polirom, Iași, 2004.

Marinescu, Valentina, Mass media și schimbarea politică în România, Tritonic, București, 2004.

Petcu, Marian, Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007.

Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Institutul European, Iași, 2000.

Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism. Tehnicile colectării informației. Jurnalism specializat. Elemente de etică jurnalistică și legislație a presei. Vol. II, Tritonic, București, 2004.

Preda, Sorin, Jurnalismul cultural și de opinie, Polirom, Iași, 2006a.

Preda, Sorin, Tehnici de redactare în presa scrisă, Polirom, Iași, 2006b.

Săftoiu, Claudiu, Jurnalismul politic. Manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni. Editura Trei, București, 2003.

Wierzbicki, Piotr, Structura minciunii, Editura Nemira, București, 1996.

Sitografie :

http://books.google.ro/books?id=nZHATHfMo7gC&pg=PA185&lpg=PA185&dq=Ziarul+Crisana+(Romanian+newspaper)&source=bl&ots=zCcqFcQtzD&sig=mP7NRve2awxCzYSm7dvweJj8vLY&hl=en&sa=X&ei=9lyxUemaIuaO7QaO0IG4Bg&redir_esc=y#v=onepage&q=Ziarul%20Crisana%20(Romanian%20newspaper)&f=false, consultat la 14.02.2014

http://en.wikipedia.org/wiki/Cri%C5%9Fana_(newspaper), consultat la 14.02. 2014.

http://www.softadviser.ro/sorina/pdf/lecture.notes/jurnalism/mediu_av_2011/JURNALISMUL%20DE%20OPINIE.pdf

http://dexonline.ro/definitie/opinie, consultat la 03.03.2014.

http://egophobia.ro/?p=1150, consultat la 04.03. 2014.

http://mihaibara.blogspot.ro/, consultat la 05.03.2014

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/ZODIERU%20ALEXANDRU%20-%20Mass%20media%20si%20opinia%20publica.%20Impactul%20publicarii%20sondajelor%20de%20opinie%20in%20mass%20media%20asupra%20opiniei%20publice/Rezumat%20Lucrare%20doctorat.pdf, consultat la 10.03.2014.

http://www.petitieonline.net/libertate-exprimare-drepturile-omului.html, consultat la 10.03.2014.

http://www.agerpres.ro/justitie/augustin-zegrean-ccr-dreptul-la-opinie-il-are-fiecare-indiferent-ca-e-presedinte-10-44-45, consultat la 10.03.2014.

http://www.stareapresei.ro/jurnalismul-subiectiv-si-jurnalismul-obiectiv-41136.html, consultat la 11. 03. 2014.

dorinpopa.files.wordpress.com/…/text-jurnalistic-jurnalismul-de-opinie, consultat la 11. O3. 2014

http://cornel.nistea.com/scrieri/publicistica-literara/articole-de-presa.htm, consultat la 11. 03.2014.

Colecții de ziare :

Colecția ziarului Crișana 1990-1991

Colecția publicației Gazeta de Vest 1990

Colecția publicației Pheonix 1990

Bibliografie

Ardelean, Florin, Dogmă și opinie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2007.

Arendt, Hannah, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, București , 1994.

Bârgăoanu, Alina, Tirania actualității. O introducere în istoria și teoria știrilor, Tritonic, București, 2006.

Coman, Mihai, Mass media în România post-comunistă, Polirom, Iași, 2003a.

Coman, Mihai, Mass media, mit și ritual, Polirom, Iași, 2003b.

Coman, Mihai (Hrsg.), Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de Redactare, Polirom, Iași, 2006.

Grosu, Cristian/ Avram, Liviu, Jurnalismul de investigație, Polirom, Iași, 2004.

Marinescu, Valentina, Mass media și schimbarea politică în România, Tritonic, București, 2004.

Petcu, Marian, Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007.

Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Institutul European, Iași, 2000.

Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism. Tehnicile colectării informației. Jurnalism specializat. Elemente de etică jurnalistică și legislație a presei. Vol. II, Tritonic, București, 2004.

Preda, Sorin, Jurnalismul cultural și de opinie, Polirom, Iași, 2006a.

Preda, Sorin, Tehnici de redactare în presa scrisă, Polirom, Iași, 2006b.

Săftoiu, Claudiu, Jurnalismul politic. Manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni. Editura Trei, București, 2003.

Wierzbicki, Piotr, Structura minciunii, Editura Nemira, București, 1996.

Sitografie :

http://books.google.ro/books?id=nZHATHfMo7gC&pg=PA185&lpg=PA185&dq=Ziarul+Crisana+(Romanian+newspaper)&source=bl&ots=zCcqFcQtzD&sig=mP7NRve2awxCzYSm7dvweJj8vLY&hl=en&sa=X&ei=9lyxUemaIuaO7QaO0IG4Bg&redir_esc=y#v=onepage&q=Ziarul%20Crisana%20(Romanian%20newspaper)&f=false, consultat la 14.02.2014

http://en.wikipedia.org/wiki/Cri%C5%9Fana_(newspaper), consultat la 14.02. 2014.

http://www.softadviser.ro/sorina/pdf/lecture.notes/jurnalism/mediu_av_2011/JURNALISMUL%20DE%20OPINIE.pdf

http://dexonline.ro/definitie/opinie, consultat la 03.03.2014.

http://egophobia.ro/?p=1150, consultat la 04.03. 2014.

http://mihaibara.blogspot.ro/, consultat la 05.03.2014

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/ZODIERU%20ALEXANDRU%20-%20Mass%20media%20si%20opinia%20publica.%20Impactul%20publicarii%20sondajelor%20de%20opinie%20in%20mass%20media%20asupra%20opiniei%20publice/Rezumat%20Lucrare%20doctorat.pdf, consultat la 10.03.2014.

http://www.petitieonline.net/libertate-exprimare-drepturile-omului.html, consultat la 10.03.2014.

http://www.agerpres.ro/justitie/augustin-zegrean-ccr-dreptul-la-opinie-il-are-fiecare-indiferent-ca-e-presedinte-10-44-45, consultat la 10.03.2014.

http://www.stareapresei.ro/jurnalismul-subiectiv-si-jurnalismul-obiectiv-41136.html, consultat la 11. 03. 2014.

dorinpopa.files.wordpress.com/…/text-jurnalistic-jurnalismul-de-opinie, consultat la 11. O3. 2014

http://cornel.nistea.com/scrieri/publicistica-literara/articole-de-presa.htm, consultat la 11. 03.2014.

Colecții de ziare :

Colecția ziarului Crișana 1990-1991

Colecția publicației Gazeta de Vest 1990

Colecția publicației Pheonix 1990

ANEXE