Operatiunile Comerciale Combinatedoc

=== Operatiunile comerciale combinate ===

TEMA IV

OPERAȚIUNILE COMERCIALE COMBINATE

Unități de învățare:

Obiectivele temei:

fixarea noțiunilor teoretice legate de operațiunile comerciale combinate

aprecierea importanței operațiunilor în contrapartidă în activitatea economică internațională;

analiza operațiunilor de reexport și swap

relatarea procesului de derulare a operațiunilor comerciale combinate, în activitatea economică internațională;

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:

1. Operațiunile în contrapartidă

Livrările în contrapartidă, au cunoscut o extindere relativ însemnată în comerțul internațional contemporan și presupun eliminarea sau reducerea instrumentelor de plată tradiționale și înlocuirea lor cu schimburile reciproce de mărfuri, servicii, de regulă, însoțite de diferite aranjamente financiare.

Operațiunile în contrapartidă se întemeiază, în esență, pe cea mai veche formă a comerțului – trocul (schimbul de marfă contra marfă), care a precedat apariția banilor. Ar fi o greșală gravă ca mecanismul contrapartidei contemporane să se reducă la trocul simplu din vremurile preistorice, dar grașit ar fi și să se considere că operațiunile contemporane de contrapartidă se deosebesc esențial de cele de troc.

Acest tip de comerț s-a dezvoltat mai ales în perioadele de instabilitate monetară și în zonele unde nu există suficiente lichidități, în țările care au monede slabe, neconvertibile, dar și ca o încercare de a găsi unele soluții în afaceri pentru reducerea efortului și a riscului valutar.

Important!

Motivațiile și avantajele prin care s-ar putea explica interesul firmelor private și publice, al statelor pentru operațiunile în contrapartidă sunt următoarele:

instabilitatea monetară, concretizată mai ales prin flotarea generalizată a cursurilor valutare, criza lichidităților internaționale, situația de inferioritate în care se găsesc numeroase țări în raporturile economice internaționale ca urmare a lipsei convertibilității propriilor monede.

avantajul pe care contrapartida îl oferă în angajarea unor operațiuni comerciale în acțiuni de cooperare în producție, în știință și tehnică, realizăndu-se cu eforturi investiționale mai reduse pentru fiecare dintre parteneri. Contrapartida constituie deci o formă comercială prin care se realizează o reducere a efortului valutar.

încercarea de menținere și dezvoltare a relațiilor reciproce într-un cadru echilibrat al fluxurilor de mărfuri și servicii prin contrapartida la nivelul de state (clearingul).

diversificarea fondului de mărfuri pentru piață In cadrul regional, cu efecte benefice asupra consumatorilor, acest procedeu fiind și un mijloc de testare a competitivității internaționale a unor produse

contrapartida este o formă de comerț puțin costisitoare deoarece presupune o activitate de marketing relativ mai redusă și un aparat comercial mai puțin numeros decât necesită alte firme de comerț.

Contrapartida prezintă anumite limite, fapt care explică reținerea unor oameni de afaceri față de ea:

conjugarea interesului partenerilor pentru mărfurile de care dispune fiecare dintre aceștia, fiind uneori inegală ca mărime, și echilibrul se poate deteriora mai mult în timp.

compensarea valorică a unor schimburi de mărfuri este greoaie, iar în timp se pot crea dezechilibre care frânează aceste operațiuni

unele firme, mai ales din țările dezvoltate, au tendința de a exporta mărfuri prelucrate, depășite din punct de vedere tehnic, obținând în schimb materii prime, care devin din ce în ce mai rare la scară mondială.

Cu toate aceste limite, contrapartida se menține viabilă în comerț. Operațiunile în contrapartidă se pot clasifica după mai multe criterii:

după gradul de compensare prin marfă și/sau prin servicii, pot fi compensații care elimină complet moneda, sau operațiuni paralele care operează în schimburile reciproce parțial cu mărfuri și/sau servicii, iar o parte din afacere include moneda ca termen de schimb.

după numărul de parteneri de afaceri, pot fi operațiuni în contrapartidă bilaterale sau operațiuni în contrapartidă multilaterale;

după nivelul economic și juridic al partenerilor, pot fi operațiuni în contrapartidă la nivel de intreprinderi, operațiuni în contrapartidă la nivel de grupuri de intreprinderi sau ramuri (barter), sau operațiuni la nivel de state (clearing).

A. Compensațiile

De reținut !

Livrările în compensație se caracterizează printr-o serie de elemente cum sunt: partizile (loturile) de mărfuri de export și de import nu se plătesc în valută ci se compensează reciproc, compensarea fiind, de regulă, integrală; baza juridică a operațiunii o constituie un singur contract, care se referă atât la operațiunile de import cât și la cele de export.

Important !

Operațiunile de compensație se pot clasifica, în funcție de sfera lor de cuprindere (de obiectul lor), în următoarele categorii:

COMPENSATIILE INDIVIDUALE se pot clasifica, în funcție de numărul de firme paricipante și de mecanismul lor de desfășurare în:

Compensații simple – se încheie între intreprinderi din două țări, fiecare din ele apărând atât în calitate de exportator, cât și de importator; valorile celor două partizi de mărfuri sunt egale, compensându-se reciproc. Contractul care se încheie între cele două intreprinderi cuprinde clauza de compensație prin care se prevede că plata mărfurilor importate se va face printr-un export de valoare egală. In vederea unei mai mari siguranțe, mecanismul acestei tehnici de comerț exterior fiind din acest punct de vedere relativ vulnerabil, există mai multe practici spre care tind partenerii și dintre care unele se folosesc numai în anumite situații:

fiecare din cei doi parteneri urmăresc să efectueze un import paralel, respectiv să livreze partida proprie numai după primirea contrapartidei de mărfuri. Partenerul care livrează primului mărfurile, pentru a fi la adăpost de riscul nelivrării contrapartizii de mărfuri, poate solicita o scrisoare de garanție bancară sau o scrisoare comercială;

expedierea partidei de export unui terț, cu dispoziția de a elibera marfa numai concomitent cu obținerea contrapartizii;

compensații cu import și export concomitent, aceste operațiuni efectuându-se mai ales în cadrul târgurilor internaționale, în porturile și în zonele comerciale libere, în care mărfurile urmează a fi schimbate la fața locului;

compensații cu export și import alternativ, acestea constând în divizarea partizilor de mărfuri în loturi, care se livrează eșalonat, într-o anumită perioadă de timp, diminuându-se astfel riscul nelivrării mărfurilor în contrapartidă.

COMPENSATIILE PROGRESIVE – cunosc în comerțul internațional contemporan o extindere deosebită, ele practicându-se sub forma compensațiilor bilaterale lărgite, triunghiulare și multiple sau în lanț.

compensațiile bilaterale lărgite se încheie cu participarea a doi sau mai mulți parteneri din partea fiecăreia din cele două țări, atât parteneri de export cât și de import. In acest caz, mărfurile circulă între cele două țări, iar decontările se fac în interiorul fiecăreia dintre acestea, între partenerii care apar în calitate de vânzători și cumpărători atât în relațiile externe cât și în cele interne. Aceasta înseamnă că exportatorul dintr-o țară va primi contravaloarea mărfurilor exportate, de la importatorul din propria țară, în monedă națională, nefiind necesară circulația devizelor între cele două țări.

compensațiile triunghiulare și cele în lanț presupun participarea la aceste operațiuni a unor intreprinderi din trei sau mai multe țări, livrarea mărfurilor între firmele participante având forma unui circuit închis. In același mod se efectuează și stingerea obligațiilor, evitându-se și de această dată, decontările valutare externe. Operațiunile de compensații prograsive sunt mai elastice decât cele simple, deoarece, în condițiile participării mai multor intreprinderi din aceeași țară sau din alte țări, se poate realiza mai ușor consensul partenerilor asupra mărfurilor ce urmează să facă obiectul operațiunii.

COMPENSATIILE GLOBALE, practicate în cadrul acordurilor de barter și clearing și care privesc atât schimbul de mărfuri, cât și pe cel de prestații de servicii; se realizează la nivel de holdinguri, ramuri economice, economii naționale, deci la nivel mezoeconomic și macroeconomic și se prevăd în acordurile de barter și a acordurilor interguvernamentale de clearing.

Barterul (troc)

Barterul este o compensație globală, realizată la nivel de grupe de intreprinderi aparținând uneia sau mai multor ramuri economice. De regulă barterul se realizează pe baza unor acorduri încheiate între ministere și chiar la nivel interguvernamental dar, de obicei, pe termene scurte, de cel mult un an. De aceea, unii specialiști consideră barterul un clearing pe termen scurt. Barterul se deosebește de compensațiile simple atât prin sfera de cuprindere mai largă, cât și prin nivelul de instituționalizare mai înalt, antrenând de regulă, și factori ai puterii publice. Pe de altă parte, barterul se delimitează de clearing prin sfera de cuprindere mai limitată, ce se referă la o grupă de măsuri, la un număr de intreprinderi, în timp ce clearingul este o compensație realmente globală la nivelul economiei naționale.

Operațiunile de barter se realizează între firme din două țări, fiecare partener apărând atât în calitate de exportator cât și de importator, valorile celor două partizi de mărfuri sunt egale, nu se utilizează bani și nu se antrenează în acest tip de relație sistemul bancar și de credit. In contractele de barter, pe lângă elementele comune oricărui contract internațional, există și elemente specifice de stingere a obligațiilor reciproce. Faptul că în acest contract, neexistând un suport financiar bazat pe mecanismul instrumentelor și mijloacelor de plăți obișnuite, apare necesară scrisoarea de garanție bancară ca mijloc de asigurare. Folosirea acestei tehnici comercială pe scară exagerat de largă, comportă riscuri și prezintă neajunsuri în sensul că reduce considerabil aportul valutar și deci posibilitățile de plată externă în domenii în care necesitățile o impun.

De reținut !

Indiferent de gradul de evoluție și de forma, aranjamentele de tip barter, se pot întâlni atât la nivelul intreprinderii cât și la nivel guvernamental. Barterul sub forma unui aranjament între guvernele diferitelor țări prezintă unele trăsături specifice cum sunt: nivelul valoric de mari proporții al schimburilor ocazionate de barter, durata mare a convenției, un consens în ceea ce provește diverse clauze de salvgardare.

In practica relațiilor comerciale internaționale, astfel de acorduri se întâlnesc preponderent între țările în curs de dezvoltare. Obiectivul lor îl constituie mai ales produsele agroalimentare, minereurile, petrolul, produsele chimice ale industriei ușoare, mașini agricole.

Barterul de tip swap

Un avantaj important al barterului în varianta swap, îl reprezintă economisirea substanțială a cheltuielilor de transport. In cazul swap-ului, tranzacția constă în preluarea reciprocă de responsabilități de către parteneri. Barterul de tip swap constă și în eliminarea unor prejudicii de ordin politic, care adesea constituie o frână în dezvoltarea schimburilor comerciale clasice.

Clearingul

Clearingul este un acord între două sau mai multe țări pentru o compensare globală a fluxurilor de bunuri și servicii reciproce pe o perioadă determinată de timp, de obicei un an, cu excluderea totală sau parțială a transferului valutar. Astfel se naște raportul: importatori-bancă de compensație-exportatori. Plata exportatorilor naționali se va face în limitele disponibilităților băncii, constituite din vărsămintele importatorilor naționali. Calculul de compensație se efectuează în mod global la sfârșitul anului, iar eventualul sold urmează a fi compensat de partea debitoare într-un mod convenit în prealabil de către cele două părți (livrări de mărfuri, prestații de servicii, plata în valută, etc).

La baza compensației globale prin sistemul clearing se află un acord interguvernamental în care se stipulează: data intrării în vigoare a acordului de clearing, durata lui de valabilitate, instituția sau organul care se implică în fiecare țară de îndeplinirea obligațiilor, plățile admise a fi efectuate prin clearing și care pot fi plăți comerciale, plăți necomerciale, cheltuieli accesorii, indicarea băncilor centrale sau a altor organe specializate desemnate de guvernele semnatare ale acordului să organizeze și să execute decontările reciproce conform stipulațiilor contractuale, deschiderea conturilor de clearing, moneda în care se va efectua decontarea în clearing, precizarea plăților admise prin contul de clearing. Acordurile de clearing sunt însoțite de anexe care cuprind mărfurile și serviciile care pot face obiectul tranzacțiilor (nomenclator de clearing). In baza acordurilor de clearing, se deschid conturi la băncile din țările semnatare în care se țin evidențele schimburilor.

Un acord de claring instituie în relația dintre părți un nou regim de plată diferit de cel în devize libere. Plățile pentru operațiuni de comerț exterior se fac în valută clearing și nu în valută convertibilă. Moneda acordului este desemnată prin referire la monede naționale convertibile (ex. USD) sau monede artificiale (DST, ECU). Totuși, acestea sunt unități de cont și nu pot fi practic, niciodată schimbate la paritate cu monedele efective, în raport cu care au fost definite. Moneda de clearing ($ clearing) face de regulă un discount (este mai slabă) în raport cu moneda efectivă (USD), deoarece față de acesta din urmă, care poate fi utilizat ca mijloc de plată pentru orice marfă și cu orice partener comercial (fiind convertibilă), moneda clearing poate folosi la plăți doar pentru mărfurile specificate în nomenclatorul de clearing.

Intr-o formă mai complexă, clearingul nu cuprinde numai schimbul de mărfuri, ci și de prestări de servicii, în acest caz compensându-se drepturile și obligațiile bănești ale țărilor în cauză, rezultate atât din comerțul vizibil cât și din comerțul invizibil. Fiind vorba de compensație globală, nu este necesar să se asigure un echilibru între diferite categorii de exporturi reciproce și nici între exporturile reciproc vizibile sau invizibile. Clearingul poate fi bilateral, realizat între două țări, și multilateral, la care participă trei sau mai multe țări.

Clearingul bilateral realizează concentrarea plăților, în vederea lichidării lor, la o bancă centrală sau altă instituție financiară desemnată de fiecare din țările care au încheiat acordul de clearing. Astfel, exportatorii fiecărei țări membre a acordului de clearing sunt plătiți în moneda lor națională, deci sumele corespunzătoare vărsate de importatorii aceleiași țări pentru plata produselor importate din țara parteneră a acordului, în care s-a făcut exportul. Rezultă deci că prin acordul de clearing propriu-zis, se realizează în principiu, o compensare globală a datoriilor între livrările reciproce de mărfuri, fără nici un transfer de valută.

Funcționarea acordului de clearing presupune faptul că în cazul a două țări partenere, A și B, rezidenții țării A, care sunt debitori față de partenerii din țara B, sunt nevoiți să verse sumele corespunzătoare în monedă națională, fie la banca lor centrală, fie la o instituție specializată, în general numită Oficiu de clearing sau Oficiu de compensație. Acest organism creditează cu sumele respective în evidențele sale, Oficiul de clearing al țării B, și îi transmite instrucțiuni în vederea efectuării plății contravalorii către creditorii din țara sa, în monedă națională.

In tehnica acordurilor de clearing distingem:

clearingul cu două conturi, în care caz, fiecare țară deschide câte un cont în care se înscriu operațiile de plăți și de încasări. Importatorul care a cumpărat o marfă în țara parteneră achită la oficiul de clearing al țării sale suma care reprezintă prețul global al mărfii, în monedă națională. Exportatorul din țara parteneră care are de încasat suma reprezentând prețul global ala mărfii exportate se va prezenta la oficiul de clearing din țara sa, dovedind cu documentele de expediție prevăzute în acordul de clearing interguvernamental sau în aranjamentul bancar corespunzător, efectuarea exportului conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partenerul străin. Pe baza acestor documente, oficiul de clearing va plăti exportatorului suma care i se cuvine, în moneda națională, debitând contul oficiului de clearing din țara parteneră cu această sumă sau cu echivalentul ei în moneda de clearing.

clearingul cu un singur cont , care este deschis numai într-una din țările semnatare ale acordului, în moneda acestuia, operațiile fiind înregistrate numai în acest cont, cealaltă țară având o poziție de debit bancar obișnuit. In acest caz, apare posibilitatea unui tratament preferențial pentru țara care realizează înregistrările și emite ordinele de plată. Astfel, exportatorii din țara în care este deschis contul încasează contravaloarea mărfurilor livrate, concomitent cu depunerea documentelor probatoare, în timp ce exportatorii din țara parteneră își încasează drepturile numai după perioada în care se realizează circuitul bancar. Adică documentele depuse la banca din propria lui țară urmează să fie remise băncii din țara în care este deschis contul și care, numai după verificarea acestora, va remite dispoziția de creditare.

clearingul de transfer se încheie pentru a evita imobilizarea în diferite subconturi a disponibilităților valutare ale țării partenere. Acest acord face posibilă folosirea sumelor rămase neutilizate în diferite subconturi pentru plăți de altă natură decât cele prevăzute în acordul de plăți.

clearingul descentralizat reprezintă o metodă de efectuare a operațiunilor comerciale, care constă în faptul că Oficiul de clearing nu realizează direct operațiile bancare pe baza cărora se fac înregistrările în cont, fiind desemnate bănci comerciale particulare care efectuează operațiile valutare de clearing. Oficiul de clearing funcționează ca un dispecerat; el deține contul central de clearing și fiecare bancă înființează câte unul sau mai multe subconturi în cadrul cărora se desfășoară operațiunile.

Clearingul multilateral constă în participarea a trei sau mai multe țări la această înțelegere și în încercarea de a evite dificultățile provocate de necesitatea lichidării soldurilor finale.

B. Operațiunile paralele

Operațiunile paralele au ca obiect schimbul de mărfuri și servicii și constau, în esență, în legarea sau condiționarea unui import de mărfuri, de un export concomitent sau a unui export de un import, din care cauză se numesc și operațiuni conexate, conjugate sau de reciprocitate.

Aceste operațiuni au următoarele trăsături:

valoarea celor două partizi de mărfuri nu trebuie să fie egale și de regulă, nu este egală, ceea ce înseamnă că numai o parte din valoarea importului este acoperită printr-un export concomitent, restul urmând să fie acoperit prin plata în diverse devize libere.

contravalorile celor două partizi de mărfuri sunt decontate în valută, utilizăndu-se ca modalități de plată acreditivul sau incasso-ul.

numărul partenerilor din cele două țări care participă la operațiune nu este egal, el fiind diferit de la o țară la alta, în funcție de firmele antrenate în realizarea operațiunii.

Intre fluxurile de mărfuri exportate există o condiționare reciprocă, începând din momentul încheierii tranzacției. Astfel, una dintre țări poate să nu acorde autorizația de import decât în situația când, în schimbul mărfurilor importate, se exportă alte mărfuri din țara parteneră sau invers.

După natura tranzacției, se disting mai multe operațiuni paralele:

cumpărările legate;

cumpărările în avans;

cumpărarea de produse rezultate (buy-back);

aranjamente compensatorii.

Cumpărările legate

Cumpărările legate se bazează pe obligația exportatorului de a cumpăra o serie de produse naționale oferite de către partenerul din țara de import. Specific acestor operațiuni este faptul că se realizează o intercondiționare între parteneri ai fluxurilor de export și import, în scopul facilitării pentru partenerul importator a realizării obligațiunilor sale de plată în valută. Contrapartida poate fi impusă și de țara exportatoare, îar în acest caz, scopul este dirijarea la export a unor mărfuri mai puțin competitive sau depășirea unor obstacole de politică comercială care afectează competitivitatea exporturilor.

De obicei, autoritățile comerciale din anumite țări nu acordă licențe de import decât în situația în care, pentru mărfurile importate, se exportă alte mărfuri în țara parteneră. In cazul în care între cele două țări există acorduri comerciale și de plăți, aceste operațiuni se încheie pentru continuarea livrărilor, în cazul unor anumite contingente, sau pentru livrări de mărfuri care nu au fost cuprinse în listele de contingente ale acordurilor comerciale.

De multe ori cumpărările legate sunt mijloace de promovare a importului de tehnologie pe relația Est-Vest sau Nord-Sud, permițând țărilor beneficiare să-și asigure prin exporturi în țara parteneră o anumită parte din fondurile valutare necesare pentru plata importurilor. In practică, achizițiile în contrapartidă acoperă între 30 și 100% din valoarea livrărilor de echipamente ale firmelor occidentale. Intr-un contract de cumpărare legată, firma exportatoare va trebui să-și asume obligația de a comercializa sau cumpăra produse ale țării importatoare care pot să nu aibă nici o legătură cu obiectivul de activitate propusă.

Principalele caracteristici ale unei operațiuni de cumpărare legată sunt:

se încheie două contracte care operează independent unul față de celălalt, aceste contracte sunt, de obicei subsumate unui acord cadru între cele două părți;

fiecare dintre cele două partizi de marfă sunt facturate în valută și plătite separat.

valoarea bunurilor oferite spre cumpărare este de 30 … 100% din valoarea contractului de export;

obligația de cumpărare este exigibilă pe o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani;

în contractul de cumpărare poate fi introdusă o clauză privind transferul obligației de contrapartidă unui terț;

Prin contract, obligația de cumpărare legată trebuie îndeplinită în intervalul de timp specificat, neîndeplinirea ei fiind sancționată cu plata unor penalități, de regulă reprezentând între 5 și 25% din valoarea cumpărării legate.

Cumpărările în avans

Cumpărările în avans se numesc și operațiuni adresate și sunt o variantă a cumpărărilor legate. Ele constau în faptul că o firmă care urmează să exporte un anumit bun, de regulă de valoare mai mare, cumpără în prealabil de la clientul său o anumită marfă, îndeplinindu-și astfel obligația de contrapartidă.

Scopul principal al cumpărărilor în avans este de a crea o capacitate de plată a partenerului importator. Astfel, de exemplu, în cazul exportului de bunuri de echipament pe bază de credit furnizor, cu plata numai în avans, exportatorul poate face un import prealabil de la partenerul său, asigurându-i astfel resursele valutare pentru plata avansului. Aceste operațiuni se utilizează și între țările care au încheiat acorduri de clearing, pentru depășirea unor blocaje ale acestui mecanism, determinate de dezechilibre mai mari decât “creditul tehnic”. Pentru ca exportatorii din țara creditoare să-și continue livrările, ei pot să încheie astfel de operațiuni adresate prin care exportul lor este destinat în mod expres realizării unui import de mărfuri.

De regulă, cumpărările în avans sunt monitorizate prin deschiderea unor conturi de evidență, în care se înregistrează separat fluxurile comerciale dintre cei doi parteneri. Exportatorul, care face cumpărare în avans, va acumula credite de contrapartidă în baza cărora poate efectua exportul în țara parteneră. Disponibilitățile create în acest mod și nefolosite de firma exportatoare pot, în principiu, să fie transferate unui terț, prin cumpărarea creanței de contrapartidă. Această formă de derulare a fluxurilor comerciale între două sau mai multe țări se numește comerț monitorizat (evidențe trading).

Pentru garantarea utilizării fondurilor lor rezultate din cumpărăturile în avans se utilizează așa numitele conturi de garanție deschise de regulă la o bancă din țara exportatorului și în care se acumulează sumele rezultate din achizițiile în avans făcute de exportator.

Cumpărarea de produse rezultate (buy-back).

Operațiunile buy-back sunt forme de compensare directă obligând exportatorul de bunuri și echipament tehnologic ca, în contul rambursării exporturilor sale, să importe de la beneficiar produse realizate cu echipamentele respective.

Acordul cadru are rolul de a pune în legătură cele două contracte de bază ale operațiunii: contractul de livrare a unor bunuri de echipament (mașini și utilaje, instalații complexe) și contractul de cumpărare a unor produse din țara importatoare, în principal produse rezultate din valorificarea productivă a bunurilor de echipament importate. Livrările de produse pot să acopere integral sau numai parțial obligațiile de plată ale importatorului. Pe de altă parte, firma importatoare poate apela la o casă de comerț, care să asigure desfacerea pe piața internațională a unei părți din producția rezultată, obținând astfel devize cu care își poate achita eventualele obligații de plată în valută.

Operația întrunește caracteristicile generale ale contrapartidei:

întocmirea de contracte bilaterale;

facturarea partizilor de mărfuri în valută convertibilă;

livrările reciproce au loc într-un anumit interval de timp.

Dar totodată, buy-back ul prezintă șo o serie de trăsături specifice:

– tranzacția este de valoare ridicată, referindu-se la obiective mari de investiții, uzine, instalații complexe, și duce la construirea sau dezvoltare unui obiectiv economic în țara importatoare.

– există o strânsă interdependență între utilajele importate și mărfurile livrate; formula tipică este preluarea de către exportator a produselor realizate în obiectivele construite în țara importatoare, în anumite cazuri însă se livrează și mărfuri fabricate în uzinele deja existente;

– intervalele de timp între exportul de echipamente și livrarea în contrapartidă sunt mari, perioada de derulare a operațiunii fiind cuprinsă între 5 și 25 ani;

– operațiunea se bazează pe un amplu montaj financiar, iar valoarea contrapartidei trebuie să acopere atât costul obiectivului, cât și costul finanțării.

Baza juridică a unei operațiuni buy-back o reprezintă un sistem de contracte: de vânzare cumpărare, de licențiere, de asistență tehnică, de garanție și testări, de service, iar pe de altă parte contracte de credit, de asigurare, de garanție, fiecare fiind concretizarea unor negocieri separate.

Operațiunea de buy-back poate fi tratată și ca o formulă de cooperare dacă ținem seama de valoarea contractului cât și de durată, gradul de cointeresare a părților și efectele de antrenare în economia țărilor partenere.

Furnizorul de mașini, instalații, know-how, ce va fi rambursat pentru creditul acordat prin cote părți din produsele fabricate în obiectivul construit sau modernizat, este interesat în livrarea de utilaje cu nivel tehnic ridicat, fiabilitate superioară, deoarece de calitatea acestora va depinde și calitatea mărfurilor primite în contrapartidă, din aceleași motive, furnizorul de credite va fi preocupat în formarea de cadre locale care să asigure funcționarea la randament maxim a instalațiilor livrate.

Operațiunile buy-back s-au dezvoltat mai ales în domeniul exploatării materiilor prime, al dezvoltării capacității de producere a energiei, în industria chimică și petrochimică.

Aranjamentele compensatorii

Aranjamentele compensatorii reprezintă o categorie de operațiuni mai complexe și cu o mare diversitate de forme de realizare. Termenul de “aranjamente compensatorii” este folosit în SUA și Europa, în Australia “participarea industrială” iar în Canada “beneficii industriale”. In esență un astfel de aranjament (offset) constă în acordul dintre o firmă exportatoare de obiective complexe sau echipamente de valoare ridicată (militare, din industria aviatică, navală) și țara importatoare, prin care exportatorul se obligă să asocieze firme din țara de import la realizarea și punerea în valoare a obiectivului. Operațiunea prezintă următoarele caracteristici:

aranjamentele se încheie la nivel interguvernamental sau cu o importantă participare a guvernelor;

operațiunile se referă la contracte de valoare ridicată, ce urmează a fi derulate pe o perioadă îndelungată (termen mediu și lung);

îmbină elemente ale contrapartidei cu elemente ale acțiunilor de cooperare ;

sunt mai frecvente în relațiile dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare;

reprezintă pentru țările importatoare un mijloc de dezvoltare a capacităților proprii de producție, ridicare a competitivității ofertei naționale de promovare a exportului

Aranjamentele compensatorii sunt de două feluri:

aranjamente care presupun o asociere indirectă a firmelor din țara importatoare, în sensul că exportatorul cumpără din țara respectivă bunuri și servicii care nu sunt legate de obiectivul/echipamentul exportat. In acest caz este vorba de operațiuni în contrapartidă în sens restrâns (compensații și operațiuni paralele)

aranjamente care implică o participare directă a firmelor din țara gazdă la realizarea obiectivului/echipamentelor care fac obiectul exportului. Formele prin care se realizează acestea (transferul de tehnologie, subproducția, coproducția, investiția de capital) fac parte din domeniul cooperării industriale.

C. Negocierea tranzacțiilor în contrapartidă

Exportatorii în contrapartidă au la dispoziție o gamă largă de opțiuni în strategia de negociere a tranzacțiilor. Din practica internațională rezultă că firmele pot opta pentru una din formulele următoare sau pentru o combinație a lor:

negocierea unor importuri în contrapartidă mai reduse, în schimbul unor avantaje oferite importatorului referitoare la:

executarea unor lucrări în comun;

pregătirea personalului;

angajamentul de transfer parțial sau total a obligației de contrapartidă unui terț;

asocierea la acțiuni de marketing;

comercializarea pe terțe piețe;

acceptarea parțială a plății exportului în moneda națională a importatorului, chiar dacă aceasta nu este convertibilă și nu poate fi transferată în străinătate, cu condiția ca moneda să fie folosită de exportator pentru plăți și investiții în țara importatorului;

acceptarea parțială a plății exportatorului în servicii oferite de partener în țara de import sau în străinătate, îndeosebi servicii de construcții montaj;

asistență acordată pentru identificare de oportunități de afaceri pe piețe străine, beneficiile astfel rezultate pentru importator servind ca sursă de plată a livrărilor făcute de exportator;

subcontractarea, licențierea sau investirea în alte proiecte din țara importatoare în contextul obligațiilor exportatorului de contrapartidă.

O problemă strategică imortantă se referă la modul de abordare a contrapartidei din punct de vedere al structurilor organizatorice utilizate ca “servicii de suport” ale tranzacțiilor. In acest sens, există două posibilități:

crearea de structuri organizatorice proprii (în formula in-house);

stabilirea de relații cu o casă de comerț cu experiență în contrapartidă

Rolul unei structuri organizatorice specializate este acela de a asista managementul firmei în conceperea și aplicarea strategiei participării la tranzacțiile de contrapartidă și de a transpune această strategie în directive și instrucțiuni pentru diferite servicii/direcții ale companiei.

Multe firme preferă să transfere executarea obligațiilor de contrapartidă, pe care și le-au asumat în contractul cu partenerul importator, unei case de comerț, având în vedere specializarea și experiența acesteia. Una din principalele probleme care apar în acest caz este aceea a costului operațiunii. In cele mai multe cazuri, casa de comerț solicită exportatorului o plată globală, compusă din două elemente: subvenția, care urmează să fie oferită cumpărătorului final al bunurilor ce fac obiectul contrapartidei și comisionul care trebuie să acopere cheltuielile casei de comerț și să-i asigure un profit. In mod normal, casele de comerț solicită un comision de 1…3% din valoarea obligației de contrapartidă dar, în situațiile de risc ridicat, acesta poate ajunge la 4…5%. Subvenția este un mijloc de promovare a vânzărilor pentru marfa în contrapartidă, casa de comerț putând în baza acesteia, să ofere o reducere de preț cumpărătorului final.

In condiții normale, casa de comerț solicită o sumă globală de 10% (subvenție +comision); firmele care dispun de o vastă rețea de clienți și au o bună capacitate de marketing pot cota subvenții mai mici, în timp ce în condiții de risc de desfacere, subvențiile sunt majorate.

Exerciții:

1. Ce reprezintă compensațiile ?

2. Care sunt motivațiile și avantajele prin care s-ar putea explica interesul firmelor private și publice, al statelor pentru operațiunile în contrapartidă?

Exerciții:

După natura tranzacției, se dinsting mai multe operațiuni paralele:

a) cumpărările legate;

b) cumpărările la scadență;

c) cumpărarea de produse rezultate (buy-back);

d) aranjamente necompensatorii;

e) aranjamente compensatorii;

Referitor la barter (troc) sunt corecte urmatoarele afirmații:

barterul este o compensație globală aparținand uneia sau mai multor ramuri economice;

barterul se delimitează de clearing prin zona de cuprindere mai limitată;

unii specialiști consideră barterul un clearing pe termen lung;

d) barterul se delimitează de clearing prin sfera de cuprindere mai

dezvoltată;

e) barterul se clasifica: bilateral, multilateral, unilateral;

2. Operațiunile de reexport și swap

A. Reexportul

Reexportul constă în cumpărarea și revânzarea unei mărfi, în scopul obținerii une idiferențe între prețul de cumpărare și cel de vânzare, care să acopere cheltuielile ocazionate de derularea operațiunii respective și să asigure un beneficiu pentru intreprinzător, precum și în scopul promovării relațiilor comerciale cu diferite țări.

Important !

Reexporturile destinate obținerii unui beneficiu apar ca urmare a diferențelor de prețuri pe diferite piețe, în funcție de timp și spațiu. Reexportatorul va va încheia două contracte distincte, unul de import, perfectat cu exportatorul și altul de export, realizat cu importatorul. Deoarece obiectul principal al reexportului este de a obține o diferență cât mai mare între prețul de export și cel de import, aceste operațiuni se realizează de multe ori cu tranzitarea prin zone sau porturi libere, scăzându-se astfel cheltuielile cu plata taxelor vamale, a obligațiilor fiscale.

Reexporturile efectuate în vederea promovării relațiilor comerciale reciproce se realizează când unul dintre partenerii comerciali are nevoie de produsele celuilalt, însă neavând mijloace de plată, condiționează cumpărarea de vânzarea propriilor produse. Asemenea reexporturi se utilizează în special în cadrul tranzacțiilor încheiate în clearing, în compensație, în operațiuni paralele.

Aceste reexporturi, chiar dacă nu aduc întotdeauna beneficii, contribuie la sporirea volumului exportului, la lărgirea ariei de desfacere, la creșterea numărului partenerilor externi, având un anumit rol promoțional. Reexportul mai poate avea și alte motivații:

importul unor partizi mari de marfă, motivat de obținerea unor avantaje comerciale (preț), dar care depășesc posibilitățile de desfacere pe plan intern;

importul pentru construirea unor pachete optime de export (diversificare, calitate);

importul în barter, clearing cu reexport în valută convertibilă.

Marfa care face obiectul reexportului poate fi supusă unor transformări sau poate fi integrată într-un ansamblu sau într-un produs finit. Din acest punct de vedere, reexporturile pot fi:

cu prelucrare sumară a mărfii (reexporturi cu tranzitul prin țara reexportatoare sau printr-o zonă liberă)

reexporturi fără prelucrarea mărfii (reexporturi fără tranzitare);

reexporturi cu prelucrare care constituie operațiunea de prelucrare în lohn.

Mecanismul reexportului

Reexportul implică existența a două acte de vânzare – cumpărare distincte.

Firma inițiatoare trebuie să aibă în vedere:

o strictă sincronizare a clauzelor din cele două contracte;

condițiile în care pot fi formulate reclamațiile;

măsuri de protecție cum ar fi: alegerea monedei de plată pentru ambele contracte, înscrierea unei clauze de acoperire valutară (ex. DST sau ECU).

Condițiile de livrare negociate în cele două contracte pot să contribuie la creșterea profitabilității operațiunii. Astfel, în contractul de import este indicat să se utilizeze clauza CIF (cost, asigurare, transport) iar în contractul de export este indicat să se utilizeze clauza FOB (liber la bord, adică răspunderea exportatorului încetează după îmbarcarea mărfii).

In ceea ce privește modalitatea de plată, utilizarea acreditivului back-to-back sporește gradul de siguranță a încasării acreditivului. Aceasta înseamnă că acreditivul deschis vânzătorului din primul contract este întemeiat pe acreditivul din cel de-al doilea contract, beneficiar fiind firma inițiatoare a operațiunii.

Mecanismul operațiunilor de reexport poate deveni complex fie prin combinarea reexportului cu alte categorii de tranzacții fie prin asocierea unui număr mai mare de parteneri.

Reexporturile prezintă o serie de avantaje economice cum ar fi:

beneficiile comerciale care apar din diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare al mărfii;

transformarea în devize libere a unor disponibilități create prin acorduri de cooperare în conturi speciale, care prevăd plata creditului acordat de furnizorul de instalații industriale în moneda țării beneficiare;

crearea de posibilități pentru plasarea de mărfuri indigene, în cazul în care acestea sunt condiționate de preluarea la import a unor mărfuri ce nu pot fi desfăcute pe piața internă.

Operațiunile de reexport sunt în general operațiuni de export invizibil.

Reexportul cu prelucrare – prelucrarea în lohn

Operațiunile de preluare în lohn, numite și vânzare de manoperă, sunt o formă specifică a operațiunilor în contrapartidă, în care se îmbină caracteristicile operațiunilor pur comerciale cu anumite interdependențe tehnologice.

Operațiunea de preluare în lohn se diferențiază de acțiunile clasice de export prin faptul că obiectul îl constituie prelucrarea materialelor, materiilor prime, produselor semifinite, aparținând uneia dintre părți (importatorul) de către cealaltă parte (exportatorul). In funcție de sensul operațiunii există:

lohn activ (export de manoperă);

lohn pasiv (import de manoperă)

In cazul lohnului activ, exportatorul prelucrează materialele puse la dispoziție de către importator și le reexportă către proprietarul acestora. Lohnul pasiv este reversul lohnului activ, respectiv importatorul trimite materialele ce-i aparțin spre prelucrare în țara exportatorului și le readuce în țară în formă finită.

Operațiunile de prelucrare în lohn pot avea următoarele motivații:

exportatorul nu dispune de materiile prime și materialele care să corespundă din punct de vedere calitativ cerințelor exprimate de către importator și ca urmare, și le procură de la acesta;

surplusul de capacități existent în industria prelucrătoare, comparativ cu capacitatea mai redusă a industriei extractive de a furniza materiile prime necesare;

necesitatea manifestată temporar în unele ramuri industriale aflate sub influență puternică a fluctuațiilor conjuncturale și sezoniere – ca de exemplu, modul de a apela la un surplus de manoperă, eventual până când industria autohtonă se va adapta noilor cerințe.

Operaținile de preluare în lohn au și unele limite legate în principal de :

riscul potențial pentru exportatorul de manoperă ca, în cazul unei conjuncturi nefavorabile ce se poate manifesta pe piața produselor respective, importatorul să renunțe la tranzacția lohn.

riscurile legate de întârzierile ce pot apărea în transportul materiilor prime și materialelor, care pot să influențeze negativ programele de producție.

riscul de preț care se manifestă pentru exportatorul de manoperă atunci când se înregistrează o evoluție nefavorabilă a prețului la produsul finit realizat de acesta în raport cu prețul factorilor de producție utilizați pentru producerea lui.

asigurarea unui venit în devize mai redus decât în cazul exportului de produse finite de proveniență integrală din producție proprie.

poziția pasivă a exportatorului de manoperă pe piața externă, în privința acțiunilor de promovare și comercializare a produselor cu consecințe directe asupra poziției pe piața internațională.

B Operațiunea de swap cu marfă

Swap-ul (substituirea) de marfă îmbină elementele de contrapartidă cu rațiuni specifice reexportului. Swap-ul constă, în esență, în aranjamentul dintre doi exportatori de mărfuri similare, situați la distanță unul față de altul, în baza căruia una dintre părți livrează bunuri unui terț pe o piață apropiată, cealaltă parte, titularul obligației de livrare către terțul respectiv, livrând în schimb marfa sa unei firme, situate pe o piață apropiată, față de care primul partener avea obligația de livrare.

Rațiunea principală a acestor operațiuni este de a economisi cheltuielile de livrare, în principal costul transportului. Ea este utilizată îndeosebi în comerțul cu zahăr, metale, produse chimice.

Condiția ca aceste operațiuni să se desfășoare în condiții bune este asigurarea omogenității calitative a celor două partizi de marfă. In cazul în care există diferențe calitative este necesar ca părțile să precizeze în acord modul în care beneficiarii vor fi compensați.

Swap-ul se utilizează frecvent în operațiunile de implantare internațională. Astfel, un investitor care vizează implantarea unei filiale într-o țară cu un grad ridicat de îndatorare, va cere să răscumpere o parte din creanțele țării respective, având acordul instituțiilor din țara vizată, el poate schimba creanța în valută în moneda locală, putând astfel să reinvestească în terenuri, materii prime, mână de lucru, necesare investiției. Această operațiune este numită swap financiar.

Exerciții:

1. Ce reptezintă operațiunea de reexport ?

2. Precizați care sunt motivațiile operațiunilor de prelucrare în lohn

Exerciții:

1. Operațiunile de preluare în lohn au și unele limite legate în principal de:

a) riscul potențial pentru importatorul de manoperă ca exportatorul să renunțe la

tranzacția lohn;

b) riscurile legate de întarzieri pot să influențeze negativ programele de

producție;

c) riscul de preț ce se manifestă pentru exportatorul de manoperă;

d) asigurarea unui venit în devize mai mare decat în cazul exportului de produse

finite;

e) poziția activă a exportatorului de manoperă pe piața externă;

2. Reexporturile prezintă o serie de avantaje economice:

a) beneficiile comerciale care apar din diferența dintre prețul de cumpărare și cel de

vanzare al mărfii;

b) operațiunile de reexport sunt în general operațiuni de export vizibil;

c) crearea de posibilități pentru plasarea de mărfuri străine;

d) crearea de posibilitați pentru plasarea de mărfuri indigene;

e) transformarea în devize libere a unor disponibilități create prin acorduri de

cooperare în conturi speciale;

3. Operațiunile de switch

Operațiunile de switch au apărut, în pricipal în legătură cu existența acordurilor de plăți în clearing, respectiv cu dificultățile generate de natura și caracteristicile acestui regim de plată pentru desfășurarea schimburilor comerciale dintre două țări. Operațiunile de switch au fost inițiate pentru activizarea acordurilor de clearing, având un rol pozitiv în desfășurarea relațiilor bilaterale și în realizarea unor profituri în valută.

Important!

Combinând două operațiuni de sensuri opuse se obține o operațiune “aller-retour” în care partenerii urmăresc atât asigurarea funcționării normale a acordurilor de clearing, cât mai ales obținerea de venituri în valută. De asemenea, se practică operațiuni de switch cu caracter financiar, în care are loc doar crearea sau cedarea unor poziții de clearing recurgând la fonduri de valută liber convertibilă pentru a debloca funcționarea conturilor de clearing.

A. Switch cu marfă “aller”

Este o operațiune inițiată de către o firmă de switch dintr-o țară care deține un sold pasiv în cadrul acordului de clearing. Această firmă (eventual împreună cu o firmă parteneră de switch) găsește un furnizor de marfă de terță proveniență, pe care o reexportă în țara parteneră de clearing ca marfă indigenă. Marfa este achiziționată contra plății în valută liber convertibilă și este reexportată cu decontarea în devize de clearing din partea importatorului final.

Operațiunea de switch aller are la bază două contracte independente, legătura dintre ele făcându-se prin scopul în care au fost încheiate. Primul contract, de import, se încheie între firme de switch din țara debitoare în clearing (A) cu un partener dintr-o țară (C). Cel de-al doilea contract de export se încheie în baza primului și are ca obiect aceeași marfă, cumpărătorul fiind partenerul de clearing (cumpărătorul B). Livrarea mărfii se poate face cu tranzitare prin țara A sau, mai frecvent, direct de la C la B.

Deosebirea dintre cele două contracte, care au ca obiect aceeași marfă, este faptul că în timp ce la primul prețul este stabilit în valută convertibilă, iar plata se face prin modalitățile cunoscute, în acest regim de plată (acreditiv), cel de al doilea contract se află sub regimul plăților în clearing. In urma realizării acestei operațiuni, se obține de obicei o diferență favorabilă care revine partenerului care inițiază operațiunea.

B. Switch cu marfă “retour”

Este o operațiune inițiată de intreprinderea de switch când există un sold activ în favoarea țării respective sau când s-a creat o astfel de poziție într-o operațiune în sens aller. In acest caz, intreprinderea de switch în înțelegere cu un partener de switch dintr-o țară terță, achiziționează o marfă din țara parteneră de clearing, pe care o reexportă unui cumpărător din țara terță.

Operațiunea se bazează pe două contracte: unul de import, încheiat cu un vânzător din țara de clearing și având ca scop valorificarea disponibilului în clearing al partenerului (A); aceasta înseamnă să reexporte mărfurile astfel achiziționate pe piața de devize libere, vânzarea făcându-se direct de la B la C sau, atunci când anumite reglementări interzic acest lucru, marfa este tranzitată prin A. Al doilea contract, de export, se încheie între cumpărătorul în clearing și o firmă terță (C), cu prețul în valută convertibilă și decontare, de regulă, prin acreditiv. Costul operațiunii constă în deferență dintre prețul plătit în clearing, și cel încasat în valută convertibilă (la care se adaugă comisionul firmei de switch, dacă aceasta acționează ca un intermediar). Această diferență, este cu atât mai mare cu cât prețurile pe piața liberă sunt mai mici, există însă și situații când operațiunea se poate realiza și fără diferențe. Deși în urma operațiunii de switch de tip retour se obține în general o diferență nefavorabilă, care este suportată de firma inițiatoare, ea prezintă totuși, avantajul deblocării disponibilității sale de clearing și al obținerii unor fonduri în devize libere, fără a angaja valori materiale proprii, devize cu care se poate adresa pe orice piață pentru a obține mărfurile de care are nevoie.

C. Switch-uri combinate

Un interes aparte prezintă în practică realizarea diferitelor combinații între operațiunile de switch cu marfă și implicarea în tranzacții a unui număr mai mare de parteneri, din diferite țări, realizându-se așa numitele operațiuni de switch în lanț.

Posibilitatea inițierii unei operațiuni aller-retour apare în momentul în care se crează dezechilibre în îndeplinirea obligațiunilor reciproce luate în calculul unui acord de clearing de către cele două părți, indiferent de pozițiile de cont la data apariției acestor dificultăți. In esență, operațiunile de acest tip constau în combinarea a două switchuri de sens opus.

Prin aller-retour se urmăresc mai ales avantajele de ordin financiar și anume obținerea de câștiguri în valută pe baza speculării diferențelor dintre prețurile de clearing și cele în devize libere. Operațiunea aller-retour poate începe fie cu faza de aller fie cu cea de retour, în funcție de situația balanței clearingului în momentul respectiv. Dacă balanța clearingului este activă, se poate începe cu partida de retour, soldul activ permițând deschiderea de acreditive pentru importul formal al mărfii de retour. Dacă balanța clearingului este pasivă, operațiunea va începe cu partea de aller, pentru a crea disponibilitățile necesare partidei de retour.

Dacă operațiunea începe prin faza de aller, are loc un export dintr-o țară terță către partenerul de clearing, astfel, devizele libere se vor transforma în disponibilități de clearing și se înregistrează o diferență favorabilă. In faza de retour, are loc utilizarea disponibilităților de clearing create prin aller, transformându-le din nou în devize libere, sub forma unui import formal de mărfuri din țara parteneră de clearing, import realizat efectiv de o terță țară. In acest caz, se înregistrează o diferență nefavorabilă.

In fnal, diferența dintre rezultatele favorabile și cele defavorabile, trebuie să fie pozitivă pentru ca operațiunea să fie avantajoasă pentru cel care a inițiat-o.

Exerciții :

1. Ce presupun operațiunile de switch?

2. Operațiunea de switch aller are la bază două contracte independente. Care sunt acestea ?

Exerciții :

1. Operațiunea de switch prezintă mai multe forme:

a) simplă;

b) aller;

c) compusă;

d) retour;

e) de substituire;

2. Switch cu marfă „retour” se bazează pe 2 contracte:

a) contract de import;

b) contract de comercial;

c) contract de export;

d) contract individual;

e) contract de concesionare.

REZUMATUL TEMEI

Operațiunile comerciale combinate sunt afaceri internaționale care îmbină operațiunile de export, import, prestări de servicii etc într-un mecanism tranzacțional unic, conceput și pus în aplicare de compartimentele de comerț exterior sau de firme specializate în acest domeniu.

Operațiunile combinate s-au dezvoltat în comerțul internațional în special în deceniile opt și nouă și se mențin și în prezent ca o formă de tranzacții adaptată condițiilor specifice care caracterizează anumite direcții ale relațiilor economice internaționale.

Dezvoltarea acestui gen de operațiuni are la bază mai mulți factori:

migrația comercială – preocuparea firmelor de comerț exterior de a oferi noi modalități de promovare a tranzacțiilor și sporire a profiturilor;

diferențele de nivel și performanță între țările participante la comerțul mondial;

amplasarea geografică în raport cu partenerii comerciali;

deosebiri și imperfecțiuni în mecanismele de piață dintre diferite țări;

regimul juridic general și cel al comerțului în diferite țări;

politica comercială și valutară a diferitelor state.

Operațiunile combinate se particularizează prin următoarele aspecte:

baza juridică a operațiunilor este creată, de regulă, prin două sau mai multe contracte, între care există o anumită legătură;

tranzacția prezintă un grad mai ridicat de risc;

realizarea tranzacțiilor presupune un grad mai înalt de profesionalism.

Principalele tipuri de operațiuni comerciale combinate sunt: contrapartida, reexportul și operațiunile switch.