. Operatiuni, Produse Si Tehnici Bancare
CAP I
PRODUSE SI TEHNICI BANCARE
Obiectul cursului propune sa trateze principalele laturi ale activitatii bancare. Activitatea bancara este formata din foarte multe operatii care se concretizeaza in tehnici, produse si servicii bancare. Creditul este un produs bancar si cuprinde o multitudine de operatiuni si tehnici:
deschiderea contului de credit;
operatiuni de casa (platile in numerar si CEC) cu privire la credite (primirea documentelor; verificarea de catre casier; inserarea in documentele de casierie; transmiterea la serviciul contabilitate);
aprobarea, acordarea si intocmirea referatului de credite, eliberarea sumelor, intocmirea documentelor de plata, rambursarea ratelor scadente, calculul dobanzii si incasarea acesteia;
verificarea situatiei creditului inclus prin controlul scriptic si factic al inspectorului de credite sau al echipei de control al bancii.
Tehnicile bancare – operatiuni complexe legate de fiecare produs (ex. fiecare banca isi elaboreaza propriile norme de creditare care la randul lor cuprind tehnici de calcul, de programare, de prudenta, de eficienta) [ex. tehnicile de calcul prv esalonarea acordarii si rambursarii creditelor]
In ultimul timp activitatea bancilor com a devenit tot mai complexa, mai ales prin diversificarea produselor+serviciilor bancare, dar si prin dificultatea determinarii precise a operatiunilor bancare ce concura la realizarea acestora.(ex. leasing-ul imbina operatiuni de creditare, rate de dobanzi, esalonari cu operatiile de inchidere, de determinare a Pr si performantelor bancii ale celui care solicita leasing-ul bancar).
1.1. Necesitatea diversificarii operatiunilor, tehnicilor,
produselor si serviciilor bancare
In prezentarea produselor+tehnicilor bancare este necesar sa se faca distinctia intre activitatea BNR (ca banca centrala si de emisiune) si Bancile Comerciale. Cursul nu poate face abstractie de BNR ca autoritate monetara care coordoneaza si supravegheaza activitatea Bancilor Comerciale.
BNR trb sa detina o pozitie de leader pe p-ta bancara dar si in afara acesteia ca autoritate a statului asupra sectorului bancar. Autoritatea monetara a fost consolidata atat prin monopolizarea emisiunii monetare, gestionarea rezervelor monetare, pastrarea depozitelor celorlalte banci.
BNR crediteaza Bancile Comerciale, gestioneaza moneda si creditul, rata dobanzii, inflatia, circulatia monetara, regimul valutar. Ca autoritate monetara BNR dispune de o larga autonomie in raport cu alte puteri si institutii ale statului.
BNR initiaza norme si reglementari legislative si gestioneaza toate schimbarile conceptuale si legislative in sistemul monetar, bancar, valutar.
In raport cu bancile comerciale incluse pe linia promovarii unor produse, servicii si tehnici noi sunt implicate functiile BNR:
Functia de centru al politicii monetare;
Functia de emisiune monetara;
Functia de creditare a economiei nationale;
Functia de banca a bancilor;
Functia de centru valutar;
Functia de banca a statului (de finantare a cheltuielilor publice, de deschidere a unor linii de credit, de imprumut pt Trezoreria Publica, cumparari de titluri emise de aceasta);
Functia de reprezentant al statului in relatiile monetar-valutare si financiar-internationale.
CAP II CONCEPTUL DE PRODUSE SI TEHNICI BANCARE
Bancile comerciale constituie o veriga principala a sistemului financiar. Ele sunt institutii ale sistemului financiar si de creditare a economiei de tranzitie. Bancile sunt societati pe actiuni cu caracter universal; pot realiza toate produsele si serviciile pentru toate sectoarele economiei nationale.
In Romania nu exista decat putine banci specializate strict; doar un capital autohton: EXIM BANK. In aceasta perioada de tranzitie este necesara diversificarea activitatii bancare din urmatoarele motive:
Concurenta altor banci
Nevoia de apropiere a bancilor din partenerii pe care ii serveste
Cresterea rolului bancilor in economia de piata
Diversificarea activitatilor economice
Gasirea de noi forme de atragere a resurselor banesti necesare bancilor comerciale
Diversificarea plasamentelor
Dezvoltarea pietelor de capital si a Burselor de valori
Participarea bancilor la constituirea capitalului social al unor firme
Participare bancilor romanesti la circuitul mondial al informatiei bancare prin sist SWIFT (sistemul bancilor corespondente)
Participarea la tot mai multe tranzacti financiar-valutare internationale
Diversificarea platilor interne si internationale
Utilizarea publicitatii ca mijloc de promovare a produselor si tehnicilor bancare
Alinierea structurii functionale a bancilor romanesti la standardele internationale
Diferentierea instrumentelor de depozite
Diferentierea dobanzii in functie de tipul de credit
Utilizarea unor prod bancare alternative la creditare (leasing, factoring)
Gestiunea unor credite in valute acordate de organisme financiare internationale sau de banci private
Diversificarea produselor si serviciilor bancare face parte din deciziile luate la cel mai inalt nivel al conducerii bancilor comerciale. Problema este dificila avand in vedere recomandarea Bmondiale ca bancile sa acorde o larga autonomie unitatilor lor teritoriale. Desi se numesc banci comerciale, toate bancile romanesti sunt banci de afaceri si de dezvoltare.
Diversificarea a impus o restructurare profunda a structurilor functionale din toate bancile. Acestea au devenit mai transparente, eficiente si sunt in mai mare masura axate pe nevoile clientilor. Astfel bancile contribuie la infaptuirea social-monetara a tarii (prin diversificarea instrumentelor de plata bancile contribuie la realizarea blocajului financiar).
Prin participarea la operatiuni valutare bancile contribuie la stabilirea zilnica a cursului valutar iar temperand cererea de credite contribuie la limitarea inflatiei. Inflatia este limitata prin faptul ca bancile acorda credite in mod diferentiat in functie de gradul de bonitate al clientului.
Cooperarea dintre banci faciliteaza realizarea unor programe mari de investitii. Bancile pot interveni mai mult in problemele de intermediere financiara si valutara pt ca prin banci isi deruleaza cea mai mare parte a activitatii 2 din cele 3 tipuri de p-te financiare: piata monetara si piata creditului.
In alte tari cu economie de p-ta dezvoltata, in functie de principalele operatiuni bancare s-au constituit banci de profil: b2 de depozite, de reescont, de emisiune reescont, de inscrisuri potecate, de inscrisuri financiare, de garantii.
Perfectionarea metodologiilor activitatilor bancare fac urmatoarea grupare a resurse de creditare:
PASIVELE INTERNE formate din:
Disponibilitati si depozite in LEI ale persoanelor juridice
depozite ale persoanelor fizice romane
sume in tranzit intre unitatile bancare
depozite publice guvernamentale si asimilate acestora (ministere, unitati bugetare)
pasive interbancare (cuprind: finantarea interbancara: disponibilitati, credite interbancare mai mari decat cele de refinantare de la BNR)
fondurile proprii ale bancilor (Kproprii si rezervele)
2.2. PASIVELE EXTERNE:
Disponibilitatile si depozitele in valuta ale persoane fizice si persoane juridice nerezidente
imprumuturi ale bancilor straine, depozite de la banci externe la banci romanesti
disponibilitati in lei ale nerezidentilor
sumele de la creditorii de la operatiunile cu strainatatea
ALTE PASIVE includ disponibilitatile si depozitele in valuta ale rezidentilor.
Necesitatea diversificarii produselor bancare apare si ca urmare a ponderii foarte mari pe care o are creditul in totalul activitatilor bancare. In economia de p-ta exista urmatoarele tipuri de credite:
Creditul bancar
Creditul comercial
Creditul obligatar
Creditul ipotecar
Creditul de consum
In lume suprematia o detine creditul comercial si in cazul creditului pe termen lung – creditul ipotecar. Deoarece creditul reprezinta cel mai mare grad de risc, bancile sunt obligate sa respecte cu cea mai mare strictete PP prudentialitatii.
In Ro ponderea creditului in total activitate bancara s-a redus de la 95% la 47-48% in ultimii 10 ani.
Tehnica bancara:
inseamna: organizarea, desfasurarea op.bancare in concordanta cu strategiile+managementului bancilor
reprezinta: o activitate concreta cu partenerii de afaceri
este o parte a practicii bancare
constituita din: operatii bancare, evidenta bancara, strategii bancare, calcule de optimizare, controlul bancar propriu
este puternic influentata de politicile bancilor com, politica+normele BNR, analiza+decizia bancara
Tehnicile bancare cuprind: grupuri de operatiuni omogene, norme+normative bancare, tehnici de calcul si de stabilire a performantelor. T.bancare trb autorizate de BNR, care poate declansa si operatii complexe de faliment.
Supravegherea + controlul BNR fac parte din tehnicile+principiile globale ale managementului Bancilor.com.
Tehnica bancara se bazeaza pe urmatoarele principii fundamentale:
Bancile sunt p.juridice cu un volum foarte mare al activitatii
Structura organizatorica si de management, conducerea si dezvoltarea bancilor se stabilesc prin statutele si normele proprii
Bancile isi asuma responsabilitati, obligatii numai prin semnaturile a 2 manageri
Bancilor li se interzice sa incheie contracte sau alte intelegeri si sa adopte alte practici+tehnici care le-ar putea crea o pozitie dominanta pe p-tele: monetara, financiara, valutara
B.comerciale se supun reglementarilor BNR+Bmondiale cu privire la aplicarea pol.monetare, de plati, credite valutare, de asigurare a prudentei bancare si de supraveghere bancara
Bancile sunt obligate sa deschida conturi curente la BNR si sa mentina rezerve minime obligatorii la B.Centrala
Participarea bancilor la o firma al carei obiect de activitate nu are legatura cu activitatea bancii, nu poate depasi 20% din capitalul firmei
Societatile bancare nu se pot onstitui ca SRL-uri
Bancile nu pot fi constituite si nu pot functiona decat pe baza autorizatiei BNR
Pentru autorizare, dosarul B.C. trebuie sa cuprinda:
Proiectul actului constitutiv
Repartitia actiunilor (partilor sociale) si a drepturilor de vot
Numele a cel putin 2 persoane propuse sa asigure orientarea si politica bancii
Identific membrilor organelor deliberative in pp ai Cons. de administratie (CA)
Identificarea cenzorilor
Programul de activitate (tipuri de activitati, structura clientilor, natura resurselor financiare, normele+tehnicile utilizate, estimarea performantelor)
Alte prevederi se refera: la cap.social, identitatea bancilor, denumirea completa, sigla, adresa sediului pp, nr+data inmatricularii, pp sucursale+filiale, pp norme interne emise, statutul propriu, alte reglementari prv activitatea principala
CAP III CONTINUTUL ACTIVITATII BANCARE
Produsele+serviciile bancare sunt rezultatul activitatii bancilor comerciale.
Tipuri de produse bancare:
Produse pure realizate exclusiv din activitatea specialistilor bancii (consultanta, evaluari, produse de inginerie financiara)
Produse mixte – cand se imbina activitatea salariatilor bancii in tehnica si echipamente performante (platile electronice, asistenta pe calculator)
Produse care au ca suport K (depozite, credite, dobanzi, alte active+pasive)
Caracteristicile pp ale produselor bancare:
sunt imateriale
sunt conditionate de reglementari bancare si fiscale
sunt propuse direct clientilor ( nu exista posibilitatea de revanzare sau reconcesionare
implica angajarea clientului in mod direct
O caracteristica a activitatii bancare este ca bancile incearca sa evalueze individual serviciile in mod profitabil. Banca ca intermediar dintre cei care dau cu imprumut si cei care folosesc capitalul acestora, bancile realizeaza urmatoarele activitati de baza:
colecteaza fonduri sau resurse
acorda imprumuturi
isi asuma in final riscul celor ce au cerut un imprumut; armonizeaza cererile de credite si preiau riscurile
isi asuma riscurile Rdob
Bancile nu sunt multumite sa realizeze doar un venit normal pt activfinanciara, valutara
B.comerciale se supun reglementarilor BNR+Bmondiale cu privire la aplicarea pol.monetare, de plati, credite valutare, de asigurare a prudentei bancare si de supraveghere bancara
Bancile sunt obligate sa deschida conturi curente la BNR si sa mentina rezerve minime obligatorii la B.Centrala
Participarea bancilor la o firma al carei obiect de activitate nu are legatura cu activitatea bancii, nu poate depasi 20% din capitalul firmei
Societatile bancare nu se pot onstitui ca SRL-uri
Bancile nu pot fi constituite si nu pot functiona decat pe baza autorizatiei BNR
Pentru autorizare, dosarul B.C. trebuie sa cuprinda:
Proiectul actului constitutiv
Repartitia actiunilor (partilor sociale) si a drepturilor de vot
Numele a cel putin 2 persoane propuse sa asigure orientarea si politica bancii
Identific membrilor organelor deliberative in pp ai Cons. de administratie (CA)
Identificarea cenzorilor
Programul de activitate (tipuri de activitati, structura clientilor, natura resurselor financiare, normele+tehnicile utilizate, estimarea performantelor)
Alte prevederi se refera: la cap.social, identitatea bancilor, denumirea completa, sigla, adresa sediului pp, nr+data inmatricularii, pp sucursale+filiale, pp norme interne emise, statutul propriu, alte reglementari prv activitatea principala
CAP III CONTINUTUL ACTIVITATII BANCARE
Produsele+serviciile bancare sunt rezultatul activitatii bancilor comerciale.
Tipuri de produse bancare:
Produse pure realizate exclusiv din activitatea specialistilor bancii (consultanta, evaluari, produse de inginerie financiara)
Produse mixte – cand se imbina activitatea salariatilor bancii in tehnica si echipamente performante (platile electronice, asistenta pe calculator)
Produse care au ca suport K (depozite, credite, dobanzi, alte active+pasive)
Caracteristicile pp ale produselor bancare:
sunt imateriale
sunt conditionate de reglementari bancare si fiscale
sunt propuse direct clientilor ( nu exista posibilitatea de revanzare sau reconcesionare
implica angajarea clientului in mod direct
O caracteristica a activitatii bancare este ca bancile incearca sa evalueze individual serviciile in mod profitabil. Banca ca intermediar dintre cei care dau cu imprumut si cei care folosesc capitalul acestora, bancile realizeaza urmatoarele activitati de baza:
colecteaza fonduri sau resurse
acorda imprumuturi
isi asuma in final riscul celor ce au cerut un imprumut; armonizeaza cererile de credite si preiau riscurile
isi asuma riscurile Rdob
Bancile nu sunt multumite sa realizeze doar un venit normal pt activitatea de intermediere. Ele cauta cand este posibil si prudent sa obtina si alte profituri prin structurarea scadenteleor activelor si pasivelor bancare.
In realizarea profitului sunt avute in vedere 3 puncte cheie:
Bancile opereaza in conditii de incertitudine (prezenta permanenta a riscului)
In incercarea de a-si maximiza profitul, banca alege o anumita structura a bilantului in raport cu tipurile de active+pasive si a scadentei acestora.
Inainte ca o banca sa actioneze pt modificarea activelor+pasivelor in vederea cresterii profitului, ea trebuie sa se asigure:
ca este capabila sa-si mentina o lichiditate adecvata
sa aiba in vedere cuantificarea factorilor de risc si a simptompelor de risc
Cresterea masei monetare este un concept de baza al economiei de p-ta si in care sunt puternic implicate bancile. Activit bancara este bazata acum pe informatie. Pt banci intermedierea financiara reduce costurile produselor+serviciilor bancare de baza dar ca intermediar, bancile ajuta la rentabilizarea activului partenerilor sai.
Bancile monitorizeaza clientii imprumutati si ii sesizeaza la primul semnal de avertizare.
Problematica informatiei ca valoare tot mai actuala avand in vedere ca bancile au intotdeauna un acces mai mare la informatii despre clientii lor si despre concurenta.
Actualmente exista modele complexe care optimizeaza interactiunea banca-client. Aceasta interactiune apare mai ales la creditare, la modul de operare al clientilor creditati.
3.1. Organizarea functionala a unei banci
In tarile dezvoltate organizarea tipica a unei banci poate include departamentele:
Operatiuni cu mari societati comerciale
Operatiuni cu soc.com. obisnuite
Operatiuni internationale
Investitii
Operatiuni curente cu clientela (BANKING)
Operatiuni prv transporturile (SHIPING BANKING)
Operatiuni private cu disponibilitatile p.fizice
In afara acestora mai exista serviciile separate care activeaza in paralel pt sustinerea activitatii bancii (serviciul Suport-retea, sv. RU, sv. Control si audit intern, sv. Relatii cu public, sv. Planificare strategica, Marketing, sv. Consultanta, sv. Politici de creditare, Sv. Consultanta juridica, sv. Consultanta tehnica, sv. Contabilitate)
Politica de expansiune a activitatii bancilor com a avut in vedere integrarea si reorganizarea factorilor bancii in jurul p-telor financiare si al firmelor. S-a creat astfel o activitate bancara flexibila orientata spre p-ta.
Aceasta politica a utilizat 2 variante:
Integrarea tuturor functiilor mai intai intre departamentele corelate, apoi integrarea si centralizarea tuturor grupurilor ce actioneaza pe p-tele financiare
Autonomie pt departamentele bancilor com si ale bancilor de investitii dat fiind integrarea stransa a functiilor
Aceste variante au folosit mai multe mecanisme de integrare, printre care:
un rol centralizat coordonator al grupului ce asigura operatii cu firmele
un grup de trezorerie
un grup tehnic ce fol anumite standarde si faciliteaza accesul si transmiterea de informatii
Prin utilizarea acestui mecanism a fost realizat un sistem foarte rapid de comunicare a informatiilor soc.comerciale, au fost create echipe de lucru renumite la toate verigile ierarhice ale bancii. Asa s-a realizat un avantaj competitiv bazat pe o coordonare foarte stransa si bine organizata.
CAP IV PRINCIPALELE OPERATIUNI BANCARE
4.1. Operatiuni pasive
4.2. Operatiuni active
4.3. Operatiuni accesorii
4.4. Operatiuni conexe
Operatiunile pasive al Bancilor Comerciale – reprezinta constituirea resurselor fiecarei banci comerciale. Alaturi de op.active constituie baza activitatii soc.comerciale.
Se porneste de la ideea ca banca este o institutie care primeste si plaseaza capital. Banca are ca principala activitate: stimularea si primirea de depozite in numerar (colectarea de K) si plasarea acestora acestora in activitatile economice pe calea creditului, scontului, avansurilor, participatiilor.
Operatiunile pasive afecteza patrimoniul bancii.
Ele sunt:
de fructificare (la vedere, la termen)
depuneri de economii pe librete
conturi curente creditoare
reesconturi (la alte banci si la BNR)
emisiunea de bonuri de casa
obligatiuni si inscrisuri funciare
dotarea
Capitalul permanent nu este suficient, este o prima de asigurare impotriva riscurilor determinate de plasarea capitalurilor. Fondurile atrase de banca din afara pot avea provenienta, scop, conditii si termene diferite.
Dupa modul in care isi procura resursele bancilor pot fi:
de depozite
de reescont (primesc prin scont portofoliul comercial constituit din circuitul bunurilor si il transfera la BNR pe calea reescontului)
de emisiune de inscrisuri funciare, obligatiuni simple sau ipotecare
de emisiune
Operatiunile de procurare de fonduri se grupeaza astfel:
primire de sume pt fructificare (depuneri)
primire de sume ca depuneri la economii pe librete
conturi curente creditoare (contractul de cont curent)
In categoria de op.pasive este inclusa: dotarea (filiatiunea) – reprez operatiunea complexa prin care o banca mai mica, creatie a unei banci-mame isi poate asigura disponibilul necesar fara a recurge la vreuna din caile enumerate mai sus. Aceasta op. reprez forma pp de relatii actuale intre B.Centrala si subunitatile operative din teritoriu.
Depunerile – reprez primirea sumelor de bani de catre banci. Acestea sunt generatoare de dobanzi. (dobanda fiind considerata un contract real, bilateral prin care o persoana care depune o suma de bani obtine si obligatia bancii de a restitui si dobanda cuvenita) Constituirea si utilizarea depozitelor bancare reprez una din functiile pp ale bancilor comerciale.
Depozitele se prezinta in dubla ipoteza:
pt banci reprez – o obligatie
pt clienti sau deponenti reprez – creante
Depozitele bancare reprez – o forma de existenta a banilor (de cont sau scripturali). In economiile dezvoltate ele reprez – pp forma de mobilizare a capitalurilor si economiilor temporar-disponibile.
Dupa natura si termen: depozite bancare la vedere – cand depunatorii pot dispune oricand de ele dar dobanda este mai mica. Ca pondere in total resurse bancare- detine 9-10%. Depunerile la vedere au formele:
conturi curente
librete si carnete de economii la vedere
conturi de depozite care au termene mai lungi dar nu se respecta
Reescontul – modalitatea de procurare a resurselor noi prin cedarea portofoliului de efecte comerciale provenit din scontare unei alte banci, bancilor de scont (sau de emisiune).
Similar reescontului exista operatiunile de lombardare (de imprumut pe garantii de efecte publice (obligatiuni si bonuri de tezaur).
Operatiunile de lombard – op prin care bancile de depozit sau comerciale obtin, de la banca de emisiune, resurse pe t.s. valorificandu-si astfel hartiile de valoare pe care le detin. Reescontul+lombardul sunt operatiuni de recreditare.
Operatiunile active – op prin care banca isi angajeaza resurse in vederea realizarea de Profit. Pp operatiuni bancare sunt:
Op. de creditare a firmelor
Op. de creditare a p.fizice
Op. de plasamente in titluri
Op. de participatiune (la cap.social al unor firme)
Op. de participare la operatiunile de bursa
Op. cu afiliatele bancii (delegarea de catre banca-mama a unor societati cu SRL-urile pt veniturile si cheltuielile de titluri financiare)
Op. de bursa
Op. de creditare a firmelor sunt cele mai complexe. Acestea pot fi pentru:
nevoi de K fix
creditarea cheltuielilor de exploatare a firmelor (credite de consum, comerciale, ipotecare), p.fizice, linii de credit
recreditare prin gestionarea creditelor de catre bancile com din Ro, prin fonduri puse la dispozitie de catre bancile straine private sau organismele finaciar-valutare internationale
O forma evoluata a operatiunilor de creditare este – creditarea creantelor comerciale. Inseamna preluarea contra-moneda a creantelor comerciale pe care firmele furnizoare le au asupra clientilor.
Este vorba de op. de scontare – inseamna cesiunea unor titluri financiare catre alt beneficiar in schimbul valorii actuale sau de p-ta a acestor efecte de comert.
Valoarea actuala (VA) este constituita din Valoarea nominala (VN) – Scontul (dobanzile pe perioada de scontare pana la scadenta) VA = VN – S
In cazul cambiei – scontarea are urmatoarele trasaturi:
Cedarea cambiei prin scontare (are caracter actul de vanzare-cumparare)
Scontarea cambiei – este o vanzare speciala ( deoarece se stabilesc obligatii din partea tragatorului pt transfer)
Scontarea cambiei este o operatiune de creditare pt ca reprez transferul unui instrument de creditare si determina plasarea resurselor unei banci pe un anumit termen pt care se primeste dobanda
Scontarea – operat. prin care creditul comercial se transforma in credit bancar.
Pensiunea – operat. bancara prin care banca com. preia cambiile pe care le vinde beneficiarul cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele convenite. Aceste operatiuni se desfasoara intre banci.
Operatiunile accesorii ale bancilor sunt operatiuni: de cumparare, vanzare, custodie, administrare, de active monetare. Sunt cuprinse: transferurile, altele decat cele de natura platilor: op.de compensare, op.de primire de titluri in gaj.
Operatiunile conexe – op.cu metale pretioase, plasamente titluri, consultanta bancara, garantii, mandatari in conturile clientilor. (*)
Pasivele pe termen lung – reprez obligatii alebancilor+firmelor care trb achitate in decursul mai multor ani. Printre pasivele pe t.l. care se intalnesc si in banci, mentionam:
Obligatiunile si alte hartii de valoare
Leasing-ul (inchiriere cladiri si echipamente)
Ipotecile pe cladiri si terenuri
Programele de pensii
Bancile pot tine seama in acordarea creditelor mai ales sub raportul garantiilor de hartiile de valoare pe care le au pe p-ta firmele care solicita imprumutul.
Pt finantarea cu ajutorul bancii a unor proiecte mari firmele emit obligatiuni suplimentare. Acestea sunt emise de firma care solicita imprumutul si anume catre banca care face promisiuni la reglare de a restitui suma imprumutata (principal) si dobanda aferenta sub forma unui cupon.
Emisiunea de obligatii consta in descompunerea unei sume mari de bai in mai multe unitati mici (obligatiuni, bonus). Fiecare obligatiune are o anumita valoare si reprezinta o nota de plata pe t.l. purtatoare de dobanda. Aceste obligatiuni pot fi vandute bancilor sau marelui public.
Valoarea unei obligatiuni se stabileste de firma pe baza unor indici bursieri sau ai altor p-te de capital. In vest este foarte raspandita obligatiunea de 1000$ (1000 € ). (**) Numerul de obligatiuni se stabileste in functie de volumul capitalul de imprumut.
Detinatorii obligatiunilor (bancile) reprezinta creditorii firmei; detinatorii actiunilor sunt actionarii (proprietarii firmei).
Bancile nu au drept de vot si nu participa la profitul sau la pierderile firmei; ei primesc doar dobanda dar dividendele care se platesc actionarilor pot deveni obligatie legala fata de banca numai aprobarea in acest sens a Cons Adm sau AGA.
Firma care emite obligatiunile numeste un CURATOR, de regula banca isi garanteaza aceste obligatiuni cu o parte din activele companiei.
Acestea au un mare grad de lichiditate deoarece pot fi vandute oricand la Bursa Hartiilor de Valoare la pretul p-tei. Valoarea de p-ta a unei obligatiuni este cotata ca un procentaj din VN (sau valoarea la scadenta adica la maturitate). Valoarea la scadenta este o anumita suma de bani pe care firma care a emis obligatiunile o v-a plati pt a le rascumpara pe cele ajunse la scadenta. (***)
Bancile urmaresc ca obligatiunile sa aiba o rentabilitate curenta ridicata, in acest fel pot fi valorificate mai eficient pe p-ta.
Rentabilitatea curenta = (valoarea cuponului / pretul de p-ta) * 100
Bancile urmaresc mentinerea increderii investitorilor in pozitia financiara a firmei. Cu cat obligtiunile se apropie de termenul de scadenta, valoarea de p-ta tinde catre valoare de la scadenta (VN) deoarece firma care a emis obligatiunile le va rascumpara la aceasta valoare.
4.5. Aplicatii
Scadentele anuale la creditele pe t.l.
Este vorba de sumele ajunse la scadenta intr-un an.
Obligatiile bancii sau ale firmei cu care aceasta lucreaza provenite din pasivele curent sunt achitate din activele curente. De accea o banca efectueaza o permanenta comparare a pasivelor curente cu activele curente.
Se calculeaza un indicator care se suprapune cu indicatorul lichiditate.
Rata curenta = Active curente / Pasive curente
Rc (lichiditatea curenta) – arata capacitatea bancii de a plati obligatiile pe t.s => in cazul bancii lichiditatatea are si elemente de solvabilitate.
Daca este vorba de lichiditatea firmei care imprumuta creditorii, in cazul nostru banca, doresc ca acest raport sa fie cat mai mare, cel putin 2 la 1. Pentru managerii firmelor este important sa nu se depaseasca limita cu 3,5 la 1.
La un raport mai mare inseamna ca resursele financiare lae firmei nu sunt utilizate in mod eficient. Banca mai urmareste in cazul recuperarii scadentelor anuale.
Indicatorul capitalului de lucru
CL = Ac – Pc
Exemplul 1.
Firma „X”, „Y” are:
A2c = 2.000 mil A2c = 20.000 mil
P2c = 1.000mil P2c = 19.900 mil
Activitate mai eficienta – Y – isi utilizeaza mai bine capitalul
Fiecare firma are CL = 1.000 mil dar pozitia firmei este L
„X” – este net superioara pt ca are lichiditatea 2 la 1 fata de „Y” – 1,005 la 1
Exemplul 2.
2 firme pot avea lichiditatea de 3 la 1.
„A” are CL = 2.000 mil
„B” CL = 20.000 mil
Banca acorda credit mult mai usor „B” deoarece din activele curente scazand stocurile si cheltuielile anticipate obtinem activele curente cu un grad mare de lichiditate (activele curente ce pot fi transformate rapid in lichiditati): numerar, disponibil din cont, depozite pe termen scurt.
Pasivele pe t.l. Ex.
Daca firma are nevoie de 200.000.000 $
Nr. Obligatiuni = 200.000.000 / 1000$ = 200.000
La acestea se stabileste o dobanda care oscileaza in jurul dobanzii la credite.
Ex. la o rata a dobanzii = 8%
Dobanda / obligatiune = 80$ (80€ )
O obligatie cotata 101, v-a avea valoarea de p-ta de 1010 $. Cand cotatia este de 95 – val de p-ta. {(101)* 1000/100}
Practic pe p-ta financiara preturile obligatiunilor sunt cotate la cea mai apropiata optime de procent 95 4/8 = 955$
CAP V ORGANIZAREA MUNCII OPERATIVE SI DE EVIDENTA
Munca operativa si de evidenta in banci este organizata in unitatile teritoriale. Contabilitatea propriu-zisa este tinuta la nivelul centralelor bancilor com – Directia Generala de Contabilitate si Informatica. La nivelul sucursalelor exista serviciul sau biroul de contabilitate.
Munca operativa este organizata pe grupe dupa felul si volumul operatiunilor.
Salariatii bancii din serviciul contabilitate raspund pt respectarea dispozitiilor legale si a normelor de lucru cu privire la primirea, verificarea, aprobarea, pastrarea documentelor, cat si trecerea acestora in conturi.
Pt activitatea valutara evidenta operativa+statistica se tine pe o grupa de lucru separata sau de 1 salariat cand vol de activitate este redus.
Modul de organizare+repartizarea sarcinilor trb sa fie foarte flexibil, lasand multa autonomie directorului+contabilului sef. Repartizarea conturilor+lucrarilor pe salariat se face de seful serviciului contabilitate pe baza aprobarii scrise a contabilului sef.
Semestrial in banci se face rotirea salariatilor in administrarea conturilor. Se interzice salariatilor sa tina: conturi ale rudelor de grd 1+2; tinerea a contabilitatii firmelor ce au conturi deschise la aceasta banca.
5.1. Principalele sarcini ale personalului bancar
cu atributii la ghiseu
Primeste de la clienti si de la celelalte grupe, documente de decontare pt verific, analiza, inregistrarea lor conform normelor contabile.
Efectueaza controlul la ghiseu asupra tuturor documentelor de casa si decontare pe care le primeste.
Verific documentele de casa (dpdv al simbolizarii) al destinatiei si provenientei fiecarei sume corecte.
Pastreaza si fol fisele cu specimenele de semnaturi ale titularilor de cont.
Analizeaza explicatiile din documentele de plata (scopul platii, natura).
Verifica borderourile prezentate pt incasarea CEC-urilor eliberate din carnete si daca filele sau blanchetele au fost grupate corect pe platitor si pe banci.
In cazul CEC-urilor eliberate din credite sau O.P. decontate directe din credite se verifica daca platile se refera la obiectul creditului acordat.
Inregistreaza documentele de incasari+plati in jurnalele de casa iar la sf zilei totalizeaza jurnalele si intocmeste recapitulatia pe capitole ale planului de casa.
Efectueaza controlul asupra platilor pt investitii.
Urmareste incasarea dobanzilor si rambursarea creditului la scadenta si trece la restanta pe cele la care nu s-au respectat scadentele.
Pastreaza contractele de credit
Verif redactarea corecta a extraselor de cont, le semneaza, aplica stampila triunghiulara si semneaza pe documentele care se anexeaza la extrasele de cont.
Mentioneaza numarul filelor de extrase de cont si data eliberarii acestora.
Eliberarea extraselor de cont
Tine fisele centralizatoare pt conturile sintetice in afara Bilantului in caz ca operatiunile nu sunt editate pe calculator.
Intocmirea situatiilor lunare de control al soldurilor conturilor in afara Bilantului.
Grupeaza documentele in mape pe conturile stabilite si le preda la calculator impreuna cu o banda de control.
Verificarea situatiilor de la calculator.
La primirea notelor de contabilitate cu privire la situatiile dobanzilor se verif marimea+data dobanzii.
Asigura pastrarea fiselor conturilor analitice pana la arhivare.
Rezolva in termen reclamatiile.
Raspunde de utilizarea si pastrarea stampilelor.
5.2. Principalele sarcini ale personalului bancar ce efectueaza operatiuni proprii si decontari reciproce intre serii
OIS – Operatiuni Interne intre Serii
DRS – Decontari Reciproce intre Serii
Intocmeste documente pt inregistrarea operatiunilor in conturi
Intocmeste O.P. de incasare si note de contabilitate
Inregistreaza in conturile personale operatiunile corecte si intocmeste fise centralizatoare pt aceste conturi
Calculeaza amortizarea activelor imobilizate si intocmeste nota de contabilitate
Vireaza C.A.S.-ul si retinerile legale din salarii, contribuie la fondul de somaj, fondul de risc si accidente etc…
Verifica daca exista viza controlului financiar preventiv
Primeste de la grupele operative exemplarul 2 al elementelor de decontare, inscrie pe ele codul sediului bancar destinatare si le preda pt prelucrare la calculator
Primeste documentele prv titlurile financiare, le grupeaza pe banci, pe firme
Plaseaza si arhiveaza documentele in mape pe sedii ale bancilor
5.3. Principalele atributii ale economistului coordonator
La grupele de ghiseu:
Verifica si semneaza documentele de casa si de decontare
Urmareste permanent circuitul documnetelor
Efectueaza controlul asupra viramentelor
Efectueaza controlul asupra exactitatii inregistrarii si soldurilor
Urmareste rambursarea dobanzilor + comisioanelor pe masura de
disponibile in conturi
Centralizeaza jurnalele de casa pe capitole
Controleaza emiterea la timpr a extraselor de cont catre titulari
Prelucreaza normele + instructiunile bancii
Verifica activitatea salariatilor
Raspunde de arhivarea corecta a documentelor
La grupele de evidenta si decontari:
Pregateste actele pt ordonarea cheltuielilor generale
Executa lucrarile ce rezulta din opriri, decizii de retinere, hotarari judecatoresti
Prezinta contabilului sef propuneri privind intocmirea Bugetului de Venituri si Cheltuieli; urmareste executia acestuia
Efectueaza controlul asupra decontarilor
Participa la intocmirea Balantei de decont privind conturile in afara Bilantului
Urmareste lichidarea debitelor, creditelor, avansurilor la timp
5.4. Principalele operatiuni in tranzactiile valutare
Salariatii de la ghiseul de operatiuni valutare au urmatoarele atributii principale:
Primesc de la clienti (sau prin posta) documentele de casa, decontare in valuta;
Efectueaza controlul bancar asupra documentelor in valuta;
Verifica simbolizarea conturilor, destinatia, provenienta sumelor, natura operatiunilor;
Verifica semnaturile, amprenta stampilei;
Urmaresc stabilirea corecta a datei valutei pt documentele de plati;
Inregistrarea corecta a documentelor de plati in valuta in ziua in care au sosit;
Rambursarea la scadenta a creditelor in valuta;
Calculul corect al dobanzilor in valuta;
Verifica intocmirea corecta a extraselor de cont, le semneaza, aplica stampila triunghiulara;
Gestioneaza fisele centralizatoare pt conturile in afara Bilantului;
Asigura lichidarea debitorilor+creditorilor din operatiuni valutare.
In unitatile operative ale bancilor com. o activtitate de mare raspundere este compararea+corelarea permanenta a activelor cu pasivele.
Se urmareste sub raportul duratei de mobilizare si angajare a resurselor.
Aceasta corelare nu se poate face decat pornind de la pozitia de lichiditate a bancii care se stabileste zilnic si se comunica BNR.
In determinarea raportului Pasive-Active se are in vedere si perioada de angajare a resurselor, deci durata de maturizare, adica de ajungere la scadenta a creantei.
CAP VI OFERTA BANCILOR IN MATERIE DE PRODUSE DERIVATE
Pe baza numarului foarte mare de operatiuni bancile dezvolta tehnici in vederea limitarii costurilor produselor bancare. In vederea reducerii riscului bancar multe banci si-au diversificat produsele+serviciile ajungand la produse derivate alternative la creditare, optiuni, titlurizari.
Prod.derivate ale bancilor devin un mijloc important de cooperare intre banci si soc.de asigurare. Agentii de asigurari utilizeaza prod.bancare in 2 domenii:
Gestionarea activului in vederea echilibrarii Bilantului
Preconizarea de noi produse
Noile tehnici de acoperire a riscurilor puse la punct de banci se refera la gestionarea activului Bilantului. Printre produsele derivate ale bancilor.com. si in Romania se poate afirma ca exista o mare oferta de produse de asigurare de viata.
S-au dezvoltat contractele in unitati de cont – acestea presupun:
Dezvoltarea cooperarii intre banci si societatile de asigurare. Asigurarea de viata este o activitate bancara care comporta multe riscuri. Alaturi de riscurile financiare mai exista riscuri care pun in pericol marja de solvabilitate a bancii.
Riscul de gestionare (se ref la o necorelare a fluxurilor bancare de incasari+ plati).
Riscurile comerciale determinate in principal de slaba comercializare a contractelor de asigurare.
Riscurile tehnice (ex. cand participarea la profit este foarte mare). Datorita acestor riscuri bancile prefera ca asigurarile de viata sa reprezinte un produs bancar foarte reglementat; riscurile de natura financiara sunt diminuate considerabil.
In cadrul derularii prod.derivate apar asa-zisele riscuri financiare.
Prima forma a riscului financiar se refera la protectia p.fizice care au subscris derivatul bancar respectiv (ex. polita de asigurare sau contractul futures sau alte optiuni). Pt evitarea acestui risc produsele de asigurare cat si unele contracte sunt andosate sau girate. Aceasta andosare este necesara datorita riscului Rdobanzii.
A doua forma a riscului financiar este riscul de rascumparare anticipat; in acest caz se apeleaza la o rata minima de dobanda insotita de posibilitatea de a iesi anticipat din tranzactie fara plata unor penalizari. Garantarea ratei minime in cazul asigurarilor de viata obliga societatile de asigurare sa realizeze investitii pe t.l. cu rata fixa, astfel poate fi garantata o rata de reinvestitie.
Cele de mai sus arata ca derivatele bancare sunt contracte sau aporturi intre 2 parti, in vederea efectuarii unui schimb de plati, a caror marime sau valoare deriva din instrumente financiare, precum: valorile mobiliare, cursurile valutare, indicii bursieri, asigurarile de viata, contractele futures.
Contractele cu produse derivate patrund pe toate p-tele financiare dar mai ales pe p-tele de capital avand in vedere ca tranzactionarea lor poate conduce la realizarea de profituri rapide.
Produsele derivate prezinta avantajul ca ofera metode noi de a manevra riscuri financiare; este imbunatatit manag.bancar; are loc scaderea dobanzilor bancare si cresterea rolului produselor bancare. Prod.derivate sporesc speculatiile si arbitrajul.
P-ta derivatiilor bancare se imparte in:
P-te reglementate (organizate) care cuprind tranzactii reglementate in care predomina contractele futures si optiunile.
P-te neorganizate OTC unde se ofera: contracte de tip forward, optiuni pe t.l. si tranzactii exotice.
Contractele de tip optiuni bancare – reprez o conventie intre parti in care o parte ii garanteaza celeilalte dreptul de a vinde sau cumpara un produs bancar, intr-o anume per. viitoare, in anumite conditii. Acest contract se referra: la actiuni, obligatiuni, contracte futures, la o anumita rata a dobanzii sau la o anumita valuta.
Daca banca reprezinta una din parti, este exonerat de risc importatorul, in cazul unei deprecieri a valutei in care s-a facut tranzavtia. Mai precis importatorul a transferat bancii acest risc. Daca banca doreste sa se protejeze, apeleaza si ea la un nou contract printr-o noua tranzactie prin care se negociaza Rdobanzii. In acest fel este mult diminuat si riscul bancii pt ca banca atrage pe alte cai fonduri echivalente cu cele din conractul pe care il are cu importatorul.
In cadrul prod.derivate si optiunilor bancare se lucreaza, de multe ori, cu notiunea de limita. Aceasta inseamna ca banca are un prag pe care il are in vedere si pt care doreste o protectie optima.
Optiunile cu limita sunt frecvente si stimulative mai ales in tranzactiile valutare care se refera la Rdob. Daca banca este asigurata nu reactioneaza la variatiile instantanee ale ratelor de dobanda.
In lume exista 2 asemenea variatii de rate:
continua (europeana)
discontinua (americana)
Actualmente operatiunile cu derivate bancare sunt foarte dezvoltate in vest, au in vedere scaderea fiscalitatii mai ales la contractele de asigurare de viata. Bancile isi gestioneaza patrimoniul fara sa fie nevoie sa-si constituie un activ general care sa aiba rate mari.
Un avantaj in plus il ofera contractele multisuporturi care reprezinta un ansamblu de contracte girate intr-un catalog.
In ultimul timp apar contractele de asigurari financiare ca firma a produselor derivate. Ele ofera un control mai eficient al riscurilor iar produsele bancare sunt mai bine adoptate cererii.
In pozitia de reasigurare financiara se plaseaza banca prin obligatiunile structurate care au la baza o optiune cu limita (ceea ce scade rsicul in cazul rambursarii anticipate).
CAP VII TITLURIZAREA
Datorita supunerii sect bancar la unele provocari la niv mondial: dereglementarea sect financiar, cresterea competitiei, impactul tehnicii+tehnologiei asupra vietii ec, bancile accentueaza procesul de consolidare prin fuziuni+achizitii, printr-o ofensiva de prod.bancare oferite pe p-te noi fata de cele clasice si pe noi canale de distributie.
Titlurizarea:
se inscrie in aceasta tendinta si reprezinta o firma moderna de gestionare a activelor bancare
proces de dezintermediere in care bancile au rol mai mic
este un produs bancar hibrid ce combina 2 sisteme:
sistemul creditului (traditional)
sistemul titlurilor de valoare (Pt banca reprez. o tehnica de refinantare. In cadrul acestei tehnici vinde creante care decurg din acordarea de credite unei institutii specializate in recuperarea creditelor.)
Pt dezvoltarea acestei tehnici bancare sunt necesare conditiile (premizele):
Cresterea costurilor de reglementare cand activele sunt detinute in portofoliu.
(ca urmare a nevoilor de K, a cresterii primelor de asigurare, a cresterii costurilor de oportunitate prin: cresterea Rdob si prin necesitatea prelevarii de rezerve minime obligatorii la B.Centrala) In afara sistemului bancar toate aceste costuri sunt diminuate.
Volatilitatea accentuata a Rdobanzii obliga bancile sa gestioneze eficient riscul de rata a dobanzilor.
Aceasta premiza are in vedere ca activele bancilor prezinta maturitati mai mari decat pasivele, deoarece bancile au oportunitati in vanzarea acestor active catre alte institutii care au o capacitate mai mare de agestiona riscul dobandei.
Modificarea tehnologica si utilizarea pe scara larga a modelelor de evaluare financiara, au avut capacitatea ca bancile sa determine corect si din timp evolutia fluxurilor de numerar (fluxurile la creditele acordate, la riscul de pierderi si la posibilitatea ca aceste riscuri sa si apara).
Aceasta premiza presupune o standardizare a creditelor astfel incat sa poata fi utilizate mai eficient programele bancare.
Activele bancare trebuie sa fie garantate de institutiile recunoscute si de incredere.
Sa fie standardizate si cadrul legal al operatiunilor de titlurizare.
Sa fie standardizate calitatea produselor bancare oferite.
Bancile sa detina baze de date privind operatiile de titlurizare.
Pot face obiectul titlurizarii:
Ipoteci care au Rdob fixa, variabila
Credite pe valoarea unei locuinte
Credite destinate achizitiei auto
Credite aferente cardurilor
Obligatiuni cu grd mare de risc
Leasing de echipamente
Credite pt achizitii de proprietati
Dar titlurizarea fara banci nu poate conduce la performante bancare pentru ca:
Bancile au capacitatea de a obtine informatii despre debitor si ii monitorizeaza.
Bancile pot impune controale mai riguroase a.i. sa previna si sa inlature deficientele debitorilor. Se fol contracte mai restrictive si scadente mai repede.
Bancile pot initia intelegeri cu debitorii pe perioade mai lungi ceea ce p-tele de K nu pot realiza.
Participarea bancilor la tehnicile de titlurizare contribuie la o mai eficienta fructificare a capitalurilor. Responsabilitatile asumate de banci sunt considerabile ceea ce impune limite calitative+cantitative.
Acestea se refera la:
1. Dimensionarea plasamentului de titlurizat (pt ca o op.de titlurizare sa fie rentabila trb sa adune active e min.50mil.$)
2. Risc.colectarii creantelor avute in ved de banca care a acordat imprumutul initial.
3. Expunerea la risc presupune ca o banca sa aiba un potential suficient de mare pt ca titlurizarea creditelor sa genereze in final un risc mai scazut si predictibil.
Titlurizarea nu este o investitie perfecta ci doar o forma mai avantajoasa de plasare a disponibilitatilor.
Titlurizarea este mult mai complexa decat simpla creditare iar pt a se realiza in conditii optime sunt necesare impartirea rolurilor, asumarea responsabilitatilor intre mai multi participanti.
Trasatura importanta : banca nu mai joaca rolul principal.
Actori principali in cazul titlurizarii:
Solicitant credit – debitorul
Banca creditoare
Administratorul
Institutia ce compara creditele si emite in contrapartida titluri
Subscriitorii
Investitorii in titluri
Institutia ce asigura calitatea creditului si sporeste atractivitatea acestuia
Partile implicate sunt (intr-o alta structurare):
Banca ce acorda creditul apoi il vinde
Institutia ce cumpara creditul si emite titluri in contrapartida (aceasta institutie este o banca de investitii)
Subscriitorul titlurilor
Administratorul
Institutia ce garanteaza operatiunea (B.Com/Soc.de asigurari. De multe ori chiar statul devine garantul respectivelor titluri.
Investitorii ce achizitioneaza titlurile emise.
Participarea mai multor actori la procesul de titlurizare permite cresterea eficientei, o mai buna gestiune a rsicului in comparatie cu creditele clasice.
Printre avantajele titlurizarii fata de creditare mentionam:
Creditele au o slaba lichiditate.
Evaluarea creditelor in mod continuu este un proces foarte dificil.
Analiza+monitorizarea creditului.
Titlurizarea transfera aceste responsabilitati catre o terta parte creand multe avantaje atat pt banca initiatoare a imprumutului cat si pt investitori si parte terta care de multe ori este o agentie de rating-uri.
Creditele presupun cheltuieli mari de operare in timpr ce titlurizarea opereaza la porturi mult mai mici.
Creditele ofera solicitantilor de astfel de produse o slaba diversificare a scadentelor si ratelor, in timp ce titlurizarea prezinta o multitudine de posibilitati.
Creditele ofera o p-ta locala pt investitori in timpr ce prin titlurizare tranzactiile pot fi facute p-ta nationala si chiar pe p-tele financiar-internationale.
Pt banca _______ mai exista avantajul ca Bilantul este eliberat de respectivele creante. Se poate vorbi de optimizarea Bilantului. Concret: banca isi poate procura mult mai usor lichiditati.
In al-II-lea rand banca _______ isi poate optimiza raportul dintre venituri si cheltuieli.
Avantajele pt investitori decurg din faptul ca acestia realizeaza venituri superioare decat din alte forme de investitii. Ei se bucura si de diversificarea portofoliului.
Titlurizarea ofera un plasament favorabil celor mai putin initiati in aprecierea riscurilor.
Pt banca de investitii sau pt subscriitorul titlurilor exista avantajul primirii unui comision si obtinerea de profituri din tranzactionari de titluri.
Avantajele debitorilor constau in faptul ca banca __________ obtinand resurse stabile si in conditii mai avantajoase va putea oferii credite la costuri mai reduse.
Avantajele pt girantii/garantii constau in obtinerea primelor de asigurare care li se platesc pt acoperirea riscurilor de creditare. Pierderile efective sunt mult mai mari decat primele incasate.
Tehncia titlurizarii in bancile din Romania se practica in faza incipienta, cauzele fiind:
1- Lipsa unui sistem de incredere in privinta aprecierii valorilor, titlurilor financiare.
2- Existenta unui sistem greoi privind transferul de titluri.
3- Vidul legislativ si mentalitatea depasita ca daca o activitate nu este in mod special permisa se considera a fi interzia.
4- Lipsa unor baze de date privind sistemul de creditare (actualmente in RO este interzis bancilor sa furnizeze informatii legate de creditele acordate).
5- Existenta unor rate mari ale inflatiei si volatilitatea mare a cursului de schimb, acesta facand titlurizarea foarte costisitoare.
6- Lipsa de omogenitate a programelor de creditare.
Titlurizarea este o tehnica moderna de gestionare a activelor bancare ce aduce mari profituri.
In tari cu economie de p-ta dezvoltata, titlurizarea nu este foarte extinsa pt ca sectoarele bancare nu au o lichiditate mare si nu pot fi facute cerintele solicitantiloor de credite.
O data cu cresterea competitiei si a cererii monedei unice EURO creste interesul bancii de a realiza venituri din titlurizare.
Creditele ipotecare au fost cel mai mult utilizate in procesul titlurizarii pt ca majoritatea lor beneficiau de garantii guvernamentale care duceau la cresterea rating-ului.
In viitor bancile vor fi obligate (prin concurenta) sa fie mai performante a.i. titlurizarea sa poata fi preluata de institutiile financiare in care performanta si calitatea sa fie pe primul loc.
CAP VIII PIATA BANCARA SI INTERBANCARA – FACTOR DE PROMOVARE A
PRODUSELOR SI SERVICIILOR BANCARE
In cazul p-telor financiare, bancile reprezinta de departe veriga cea mai importanta; prin banci se realizeaza nu numai produsele+serviciile bancare si se fac si tranzactii bursiere, incasari ale altor institutii financiare.
In al II-lea rand toate sectoarele economice au nevoie de banci – motive:
1* Toate firmele au nevoie de facilitati bancare pt activitatile comerciale, pt plata furnizorilor, garantiilor oferite partenerilor internationali.
2* Firmele vor ca excesul de numerar sa fie in siguranta.
3* Firmele contacteaza bancile pt cresterea fondurilor necesare activitatilor lor (credite negarantate, nevoi de trezorerie).
4* P.fizice vor sa pastreze economiile in siguranta si sa realizeze profit din dobanda.
5* P.fizice au nevoie sa imprumute de la banci.
6* P.fizice+juridice efectueaza platile prin banci
7* Guvernul are nevoie de banci pt stabilirea ratelor de dobanda/economie pronind de la ratele depozitelor si a ratelor la credite.
8* Progr.guvernamentale de dezvoltare a unor sectoare economice nu pot fi realizate decat prin banci.
Cele mai multe banci nu realizeaza toate operatiunile cu produsele+serviciile care se pot gasi pe p-ta. Dar p-ta bancara cuprinde toata activitatea bancilor.
P-ta bancara – depinde de factorii:
capitalurile utilizate
reteaua de sucursale
reglementarile guvernamentale
deciziile bancare
P-ta interbancara este necesara, in primul rand, pt o evaluare mai corecta a riscurilor.
Riscul este mai mare cand sunt acordate credite mari pt aceleasi obiective sau numai unor sectoare economice. Numai dupa evaluarea riscurilor, managementul bancii decide asupra selectarii cerintelor de p-ta.
Numai in competitie cu celelalte banci, o banca stabileste procedurile de urmat pt realizarea unui produs.
Numai pe p-tele bancare bancile efectueaza studii complexe de marketing si isi definitiveaza politicile + strategiile. (In RO aproape toate bancile si-au dezv produsul credit pt locuinte).
CAP IX PRODUSE SI TEHNICI DE CREDITARE
Desi au diversificat produsele+serviciile, creditul a ramas cel mai important produs al bancilor romanesti. In politicile de creditare au intervenit schimbari majore, in primul rand, ca urmare a cresterii riscului asociat creditului.
Evaluarea gradului de risc presupune politici, strategii si tehnici de creditare performante. Intre acestea cele de prudentialitate bancara sunt pe primul loc. Bancile comerciale trebuie sa tina seama de interesele solicitantilor de credite, de cele ale Guvernului dar mai ales de interesele lor.
In al doilea rand, in dezvoltarea politicilor de creditare banca are in vedere capacitatea firmei de a realiza afaceri, de abilitatea firmei de a actiona neantrerupt, de fluxul de numerar previzionat, acesta fiind principalul indiciu privind achitarea obligatiilor financiare.
Tehnicile de creditare mai au in vedere respectarea unor criterii aditionale:
garantiile
rata rentabilitatii medii pt banca trebuie sa fie cel putin la nivelul rentabilitatii medii pe ramura
prin tehnici de creditare performante banca poate realiza o dispersie convenabila a ratei dobanzii, sa tina seama si de alte venituri care sa-i asigure o rentabilitate minima chiar daca imprumutul ar putea deveni creditele pierdere
Tehnicile de credite sunt activitatile de bancare complexe care necesita urmatoarele etape:
1. Primirea cererii de credite
2. Culegera de informatii
3. Evaluarea informatiilor primite
4. Evaluarea initiala a colateralelor (garantii de un anumit gen) sau a garantiilor propuse
5. Negocierea cu firma
6. Decizia de acordare/respingere a cererii de creditare
7. Examinarea garantiei dpdv al legalitatii
8. Semnarea contractului de credite si acordarea imprumutului
9. Urmarirea permanenta a utilizarii creditului si a capacitatii de rambursare a firmei
10. Rambursarea creditului si a dobanzii
Tehnicile de creditare au in vedere ca exista foarte multe tipuri de produse de creditare.
Exemplu: numai creditele pt p.fizice pot cuprinde:
credite tip retail
credite cu dobanzi fixe
credite variabile
credite obtinute la punctele de vanzare; obtinute la banca
credite in rate; credite fara rate
Creditele tip retail pot fi pt consum si pt finantare locuinte iar fiecare dintre acestea au mai multe forme.
Creditele pt p.fizice in economiile de p-ta dezvoltate, stabile sunt cu valoare fixa pe o perioada data la o rata a dobanzii fixe. Acestea sunt disponibile pretutindeni si sunt utilizate pt procurarea de auto, mobila, alte bunuri de folosinta indelungata, vacante.
O tot mai mare dezvoltare au luat-o produsele de credite: facilitati de overdraft (cont descoperit) Cand banca acorda astfel de facilitati clientii pot utiliza conturi de depozite nu numai in limita sumelor depuse ci pana la anumite limite convenite cu banca, sumele pe care aceasta le ofera clientilor la dobanzi stabilite prin acord.
Facilitatea de overdraft este foarte convenabila pt clienti deoarece acestia pot lua cu imprumut suma de care au nevoie pe o perioada solicitata, nefiind obligati sa plateasca dobanda pt suma totala.
Creditarea prin carduri – produsul bancar cel mai des utilizat in Vest, oferind clientului bancii posibilitatea de a lua cu imprumut sume pana la anumite limite prin utilizarea cardurilor. Aceasta creditare, de multe ori, are loc la punctele de vanzare, deoarece, de obicei, cardurile sunt utilizate pt eliberari de numerar din automatele de plata tip ATM.
Un alt produs de creditare – Contul de credit – REVOLVING. Clientii care au astfel de conturi pot face plati lunare frecvente intr-un cont specific apoi obtin promisiunea de la banca de alua cu imprumut o suma care este mai mare fata de depozitul constituit anterior.
In ceea ce priveste produsele de creditare bancare pt firmele in tarile dezvoltate, acestea sunt grupate pe 2 tipuri:
Credite pt Fondul de rulment
Credite pt finantarea Activelor fixe
Creditele pt Fd.de rulment sunt facilitati de overdraft si credite pt finantarea exportului.
Creditele pt finatarea Activelor fixe se grupeaza in functie de scadenta, garantiile primite (credite neacoperite), credite acoperite cu echivalent in numerar sau depozite, credite acoperite cu garantii personale, credite acoperite cu ipoteci.
In functie de tipul de rambursare (amortizare) creditele pot avea o ramburasare egala cu capitalul in intregime (la data scadentei) x o rambursare in rate egale.
La aceste credite si in aceste tari tehnicile de creditare sunt mult mai simple decat la noi iar firmele in planul lor de afaceri combina utilizarea creditelor cu alte venituri si fonduri.
Un produs bancar de creditare modern il reprezinta – Creditele sindicalizate – se acorda printr-o conventie intre 2 sau mai multe banci care accepta sa acorde un credit (foarte mare) unui singur solicitant sau unui numar mic de solicitanti. Una este banca agent iar celelate banci sunt participante la creditare.
Rolul bancii agent consta:
actioneaza in numele celorlalte banci
asista imprumutatul in constituirea consortiului bancar care participa la sindicat
colecteaza informatii despre imprumutat
structureaza conditiile creditului
se ocupa de documentatie, de pregatirea aprobarii creditului
coordoneaza transferul fondurilor (primeste banii de la celelalte banci si ii transfera clientului, primeste rambursarile, trimite cotele celorlalte banci)
calculeaza ratele dobanzilor
urmareste colateralele, incasarea transelor (ratele de credit) si comunica bancilor din sindicat cand imprumutatul nu isi onoreaza scadentele
se ocupa de toate problemele care se pot ivi in legatura cu creditul (scimbari in bonitatea clientului, executare silita, suplimentarea creditului)
Acordarea creditelor sindicalizate prezinta problemele specifice de tehnici de creditare. Este mai dificila determinarea riscului fiecarei banci (a riscului de anu primi partea de dobanda).
Apare o noua forma de risc – riscul de relatie in sensul ca uneori banca agent isi stabileste relatii privilegiate cu firma imprumutata.
In acest caz creditul sindicalizat, controlul si verificarea sunt mai frecvente si se realizeaza prin auditul intern, dar toate bancile din sindicat monitorizeaza corectitudinea ratei de dobanda in cazul dobanzilor flotante sau al reesalonarii creditului.
Abordarea moderna a tehnicilor de creditare se bazeaza pe analiza creditului, pe metoda scorurilor.
Credit scoring-ul presupune evaluarea creditelor pe baza de punctaj. Acesta creste calitatea creditelor si se reduc costul si durata evaluarii (deoarece procedurile se standardizeaza).
Cu ajutorul credit scoring-ului se face selectia clientilor in functie de calitate efectuandu-se mai usor schimbari in strategiile de creditare ale bancilor comerciale.
CAP X TITLURILE DE CREDIT
Titlurile de credit apar odată cu creditul. Ele sunt niște înscrisuri, care cuprind promisiunea debitorului de a plăti (achita) la un termen fix, o anumită sumă de bani. De asemenea, în locul achitării sumei de bani, debitorul poate executa o prestație. Prin luarea unor datorii, titlurile de credit au un rol pozitiv major în accelerarea circulației banilor și mărfurilor și deci în activitatea de comerț. Prin aceste titluri de valoare, se accelerează circulația bunurilor, fără să fie nevoie de intervenția banilor ca mijloc de circulație.
Titlurile de credit trebuie privite din două puncte de vedere. În primul rând, este vorba de obligația pasivă a debitorului, care are datoria de a plăti în viitor o datorie sau de a efectua o prestație. Pe de altă parte, apare o obligație activă din partea creditorului care este titularul titlului de credit și va realiza un profit din prestația debitorului.
În momentul emiterii titularului, ia deci naștere o obligație din partea celui care l-a semnat. Cel care dobândește un titlu de credit, obține de fapt, un drept de proprietate, alături de alte drepturi ce decurg din conținutul înscrisului. Dreptul de creanță al posesorului față de emitentul (semnatarul) titlului se constituie însă, abia la scadența acestui titlu. Până la scadență, obligațioa din partea emitentului acre caracter impersonal. Creditorul poate fi determinat până la data scadenței, întrucât proprietatea asupra înscrisului circulă.
Obligația debitorului exită chiar de la semnarea titlului, dar dreptul la o creanță se constituie abia la scadență.
Folosirea excesivă a titlurilor de credit conduce la o formă de inflație denumită „inflația de credit”, deci la o deteriorare a adevătarului credit și anume a creditului bancar.
Titlurile de credit pot fi:
Din punct de vedere al transmiterii obligației avem:
titluri nominative;
titluri la ordin;
titluri la purtător.
După conținut, titlurile de credit sunt:
care au dreptul la o prestație și a căror sumă se fixează la emiterea titlului (cambia, biletul de ordin, obligațiile, libretele de economii, cupoanele titlurilor publice);
care conferă posesorului un drept real asupra unor mărfuri, aflate în faza de transport sau în depozite (titlurile reprezentative, adică polița, ordinul de predare, scrisoarea de trăsură, recipise de depozit, warantele sau biletele de gaj);
titluri care conferă o calitate (corporative); aici sunt cuprinse acțiunile societăților pe acțiuni;
titluri cu funcție de monedă (titlurile emise de stat sau de bănci centrale).
În curând în România vor fi utilizate aceste titluri de credit. În cele ce urmează, vom expune pe scurt cambia și biletul la ordin.
Cambia
Legea 33/1991 reglementează comerțul făcut de bănci cu cambii și bilete la ordin. De asemenea, în 1994 a apărut o lege specială, denumită „Legea asupra cambiei și biletului de ordin”. Băncile pot face comerț cu cambii și pot presta servicii bancare specifice acestei activități pentru clienții lor.
Cambia este titlul de credit sub semnătură privată. Ea necesită o legătură între trei persoane și anume, trăgătorul, trasul și beneficiarul. Cel care emite cambia este trăgător, care are calitatea de creditor. În această calitate, el dă ordin trasului, adică debitorului său să plătească o sumă fixă la o anumită dată, fie unui beneficiar, fie la ordinul acestuia. Deci există un ordin de a plăti, dat de trăgător debitorului său. Este un ordin de plată clar, precis și necondiționat. Este interzisă tragerea unei cambii asupra altei cambii sau asupra altui titlu de credit. Societățile bancare acceptă numai cambii care au notată scadența pe fața titlului de credit. De asemenea, trebuie menționate clar ziua, luna și anul emiterii. Acestea sunt necesare pentru calculul datei scadenței, constatarea capacității legate a semnatarilor în momentul aplicării semnăturii pe titlu și determinarea drepturilor semnatarilor privind acțiunea cambială împotriva obligaților cambiali.
Cambia poate fi la ordinul trăgătorului însuși sau pentru contul unui terț. Dacă o cambie este trasă la ordinul trăgătorului însuși, acesta se află în poziția de beneficiar al cambiei. Dacă este trasă asupra trăgătorului însuși, acesta apare și în calitate de tras. Când între trăgător și beneficiar nu este o legătură directă, între ei se interpune un terț, față de care trăgătorul are o datorie. În acest caz, trăgătorul trece pe cambie, numele beneficiarului.
În cambiile plătibile la vedere sau la un anumit timp de la vedere, trăgătorul poate specifica, că suma este purtătoare de dobândă. Suma dobânzii este arătată în cambie. Dobânda se plătește de la data emisiunii cambiei, dacă nu se specifică altceva.
Obligația cambială poate fi asumată prin mijlocirea unui mandator sau a unui reprezentant.
Trăgătorul răspunde de acceptarea și plata cambiei. Posesorul decade din dreptul în alb, după trei ani de la data emisiunii cambiei. Cambia în alb este un titlu care conține numai semnătura trăgătorului, iar uneori și câteva mențiuni de utilizare a cambiei. De regulă, cambia în alb se completează la data efectuării plății. Banca Națională și băncile comerciale nu vor accepta cambii în alb necompletate la momentul intrării în portofoliul lor.
Chiar dacă nu a fost expres trasă la ordin, cambia este transmisibilă prin gir. Girul poate fi făcut chiar în folosul trasului, indiferent dacă a acceptat sau nu, al trăgătorului sau al oricărui alt obligat.
Girul este un act prin care posesorul titlului, numit girant, transferă altei persoane, numită giratar printr-o declarație scrisă, toate drepturile decurgând din titlul redactat și completat. Dacă trăgătorul a înscris în cambie cuvintele „nu la ordin”, titlul este transmisibil numai în forma și cu efectele unei cesiuni ordinare de creanță.
Cesiunea de creanță este un mijloc de transmitere a obligațiilor constând în acordul de voință (contractual) prin care creditorul (cedentul) transmite voluntar cu titlul oneros sau gratuit, dreptul său de creanță unei alte persoane numită cesionar, care va deveni astfel creditor în locul său și care va putea încasa de la debitor, creanța cedată.
Mențiunile privind circulația cambiei prin gir se fac de regulă pe spatele (verso-ul) titlului, ceea ce face ca operațiunea de girare să mai poarte și denumirea de andosare.
Girarea titlului către o bancă se numește scontare și este modalitatea prin care posesorul cambiei își poate procura prin gir, bani, înainte de scadență.
Girul este înscris fie pe cambie, fie pe adaosul acesteia (alonjă). El trebuie să fie semnat de girant.
Girul parțial este nul, deoarece cambia este invizibilă. Girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie. Girantul răspunde de acceptare și deplată.
Cambia poate fi dată în garanție pentru asigurarea unei alte creanțe pe care giratarul o are contra girantului. În acest caz, se inserează în gir, cuvintele „în garanție” sau „valoarea în gaj”.
În orice cambie, trăgătorul poate menționa că aceasta trebuie prezentată spre acceptare. În acest sens, se fixează și un termen pentru prezentare. Acceptarea este actul prin care trasul se obligă să plătească la scadență, suma înscrisă în cambie, posesorului legitim al acesteia. Prin acceptarea cambiei, trasul devine obligatul principal în lanțul obligațiilor comerciale. Această obligație pentru tras rămâne valabilă și când trăgătorul este declarat în stare de faliment.
Avalul este o garanție personală prin care o persoană numită avalist garantează obligația unuia dintre obligații cambiali, numit avalizat pentru toată suma menționată pe titlu sau pe o parte din ea. Avalul se dă pe cambie sau pe alonja ei și este semant de avalist. Pentru a putea da un aval, avalistul trebuie să aibă capacitatea juridică deplină.
Scadența este termenul la care cambia este exigibilă și trebuie plătită. Scadența este certă, adică arată cu precizie ziua sau termenul maxim la care creditorul se prezintă la plată. Posesorul cambiei va prezenta la scadență, titlul la locul și adresa indicate pentru plată. Trasul care plătește cambia, poate cere ca aceasta să-i fie predată, cu mențiunea de achitare, scrisă de posesor.
Pe orice cambie este înscrisă suma de plată și moneda în care se va efectua plata. Acțiunea cambială poate fi directă sau de regres. Directă este contra acceptantului și avaliștilor săi, iar de regres este contra oricărui alt obligat (girant, trăgător, alt obligat).
Dacă posesorul a pierdut acțiunea cambială contra tuturor obligațiilor, poate exercita asupra trăgătorului, acceptantului sau girantului, acțiune de protest. Acest protest este dresat de către executorul judecătoresc.
Posesorul unei cambii pierdute, sustrase sau distruse poate cere anularea acesteia, printr-o cerere adresată tribunalului. Acesta, printr-o ordonanță se pronunță și declară nul respectivul titlu de credit.
Obligațiile cambiale se sting prin decădere și prescripție.
Biletul la ordin
Biletul la ordin este tot un titlu de credit sub semnătură privată, care pune în legătură două persoane și anume, subscriitorul sau emitentul și beneficiarul.
Subscriitorul apare în calitate de debitor, care se obligă să plătească o anumită sumă de bani, la un termen sau la prezentarea altei persoane, care este beneficiar și are calitatea de creditor.
Biletul la ordin este un titlu formal. El cuprinde mențiuni obligatorii cu privire la informațiile necesare din care decurge acest titlu, cât și obligațiile asumate de către părți prin titlul respectiv.
Biletul la ordin conține:
denumirea de bilet la ordin;
promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată;
data scadenței;
indicarea locului unde trebuie făcută plata;
numele și prenumele persoanei la ordinul căreia se face plata;
data și locul emiterii;
semnătura emitentului.
Emitentul unui bilet la ordin este ținut și considerat în același mod ca acceptantul unei cambii. Obligația emitentului biletului la ordin este asemănătoare cu cea a trasului în cazul cambiei. Deci emitentul se obligă să plătească personal, la scadență, suma din titlu și să îndeplinească alte obligații. Posesorul biletului la ordin are o acțiune directă asupra emitentului.
Biletul la ordin plătibil la o anumită dată trebuie prezentat emitentului spre avizare. Dacă emitentul refuză viza, posesorul ordinului va dresa protest de nedatare.
CAP XI PRODUSELE SI TEHNICILE BANCARE DE INVESTITII
11.1. Conținutul investițiilor bancare
Pentru bănci, o investiție înseamnă achiziționarea unui activ despre care se presupune că va aduce în viitor un profit. Decizia celor care au numerar sau alte forme de proprietate de a investi necesată (a) existența cunoștiințelor despre alternativele investiționale.
O discuție referitoare la investiții cere mai întâi o prezentare a activelor de pe piețele fianciare.
Există două astfel de tipuri de active:
active reale (ca valorile imobiliare, metale prețioase etc)
active financiare care sunt:
creanțe directe de capital (acțiuni, garanții, opțiuni)
creanțe indirecte de capital (printr-o companie de investiții)
creanțe creditor oferite de instituții financiare
creanțe creditor oferite de piața financiară (piața monetară și titlurile de pe piețele de capital).
Caracteristicile activelor care efectuează luarea deciziilor privind tranzacțiile de pe piețele financiare sunt:
lichidarea, respectiv capacitatea de a transforma activul în numerar rapid fără o schimbare semnificativă a prețului față de prețul curent de pe piață
vandabilitatea, adică abilitatea de a revinde un activ, fără a fi nevoie de prea mult timp (de obicei, activele cu un grad mare de lichiditate sunt și foarte vandabile)
Piața financiară este piața unde au loc toate tranzacțiile ce implică un utilizator de fonduri și un furnizor. Pe piețele financiare rolul principal îl au băncile și bursele de valori. Funcția principală a unei piețe financiare este de a lega cumpărătorii de vânzători, astfel încât să apară necesitatea tranzacției.
Piețele financiare, luând în considerare modul în care utilizatorii de capital obțin fonduri, se clasifică în următoarele două piețe:
piața primară (care include activitatea de investment banking)
piața secundară (fie în burse organizate, fie în OTC-uri).
Participanții de pe piețele financiare sunt luați în discuție în paragraful (c) de mai jos.
Termenul „investiție” în activitatea bancară are două aspecte:
unul se referă la băncile specializate în investiții
celălalt se referă la domeniul activității din orice bancă.
Aceste aspecte au multe diferențe, deși baza de luare a deciziilor în ambele cazuri este foarte similară. În acest capitol examinăm ambele aspecte. Activitatea de investment banking este examinată în paragrafele (b) – (g) iar activitatea de investiții a fiecărei bănci în paragrafele (h) – (i).
11.2. Eficiența activității bancare de investiții
Valoarea în timp a banilor este un concept de bază în investiții și înseamnă de fapt că, un dolar (sau orice altă valută) primit azi, are o valoare mai mare decât un dolar primit în orice moment din viitor. Motivele preferinței de a obține banii devreme sunt:
utilitatea, adică puterea banilor de a satisface nevoile unui investitor
riscul, adică posibilitatea de a nu primi banii așteptați în viitor
costul oportunității, adică oportunitatea ca investitorul să primească bani de acum și până la o dată din viitor, investind banii pe care îi are azi.
Există multe metode statistice și tehnice de a estima randamentul pieței, dar a previziona ce se va întâmpla în viitor pe piață este foarte greu. Datele istorice au arătat că, previziunile privind randamentul pieței în deceniile anterioare nu s-au dovedit corecte.
Există investiții fără risc, repectiv cele oferite de guvernele centrale la rate fixe ale dobânzilor. Dacă un investitor alege să-și investească banii în alte tipuri de investiții decât acestea, el își asumă un grad de risc.
Prima de risc este venitul adăugat, cu un nivel rezonabil, pe care îl așteaptă băncile în schimbul riscului pe care și l-au asumat.
Există multe feluri de a clasifica riscul. Cele mai obișnuite două metode sunt descrise mai jos:
Risc sistemic și risc nesistemic
Riscul sistemic este cel rezultat din implicarea pe piață. Dacă compoziția unui portofoliu este largă și el conține multe active, riscul sistemic descrește dar există totuși.
Riscul nesistemic este cel pe care nu trebuie să îl accepte investitorul tipic, el referindu-se de cele mai multe ori la industrii specifice cărora le scade gradul de profitabilitate și nu au nici perspective de redresare. Riscul nesistemic se mai numește risc diversificabil.
Există următoarele tipuri de risc:
Riscul puterii de cumpărare: posibilitatea ca veniturile viitoare să nu poată cumpăra bunurile și serviciile care s-au putut cumpăra în prezent cu banii investiți.
Riscul ratei dobânzii:potențialul de a pierde creditul datorită schimbărilor în nivelul general al dobânzilor (risc legat și de inflație).
Riscul pieței: potențialul de a pierde din cauza unor factori ca de exemplu recesiunea afacerilor sau depresiunile economice și schimările pe termen lung în obișnuințele de consum din economie.
Riscul industriei și al tipului de afacere: riscul asociat cu un anume sector economic.
Riscul politic: riscul implicat de climatul politic al țării în care se încheie afacerile și efectul economiei internaționale în țara respectivă.
Riscul psihologic: riscul ca anumite credite ale oamenilor să ducă la scăderea valorii investiției.
Riscul financiar: riscul legat de capacitatea companiei de a face față obligațiilor financiare pe termen scurt și lung și de a finanța oportunități favorabile:
Riscul managerial: riscul ca, conducerea companiei să fie la fel de bună sau mai bună decât concurența.
Frauda: riscul ca să se producă o fraudă în companie care să afecteze venitul investitorului.
Cuantificarea riscului se referă la cea a unei singure investiții dar și la portofoliile de investiții. Cuantificarea riscului încearcă în principal ă aplice metode statistice ca măsurarea corelației și variației veniturilor.
Corelația este măsura în care evoluează două serii de date. Tipurile de corelații sunt:
corelația pozitivă, adică randamentul unui activ este legat direct de cel al altui activ.
corelația negativă, adică randamentul unui activ este opus ca direcție randamentului altui activ (când unul este mare, celălalt este mic și invers).
Independența statistică, respectiv randamentul unui activ nu afectează în nici un fel randamentul altui activ.
Variația veniturilor este gradul în care diferă randamentele diferitelor active. O măsură a variației este beta, care măsoară variația unui titlu sau portofoliu de active în conexiune cu anumiți indici ai pieței ca de exemplu indicii medii ai burselor.
Evaluarea capitalului se face în două stadii:
Analiza potențialului de creștere
Acest pas debutează cu strângerea de date referitoare la economie în general și la industria în care acționează compania respectivă.
Datele despre economie includ PNB, componentele sale și perspectivele viitoare, indicatorii unor posibile cicluri de afaceri, inflația și gradul de industrializare al economiei, stabilitatea politică etc.
Datele referitoare la industrie includ considerații esențiale despre industria respectivă ca și împărțirea pieței, consumul etc.sau analiza ciclului de viață al industriei respective.
După ce s-au strâns datele, ele sunt analuzate și folosite de bănci pentru previziuni prin aplicarea unor metode statistice.
Analiza companiei
Analiza companiei include două părți principale:
prima parte este analiza generală, care include considerații asupra unor probleme cum ar fi calitatea managementului, analiza produselor/serviciilor, analiza segmentării pieței și examinarea creșterii ei în trecut.
cea de-a doua parte este analiza situațiilor financiare care include compararea cifrelor din buget cu cele reale, compararea cu media rezultatelor industriei respective și cu performanțele din trecut, utilizând indicatori financiari.
Notă: evaluarea unei companii se face de obicei prin una din cele două metode:
– evaluarea prin dividente (metoda preferată de investitorii pe termen scurt).
– evaluarea prin capital (metoda preferată de investitorii pe termen lung).
Cuantificarea performanței
Modelul de evaluare a activelor de capital (MEAC) este modelul cel mai popular în a evalua relația risc/randament pe (a) investiții fără risc și (b) factorul beta al unei investiții.
Alte metode tehnice de măsurare a performanței includ:
abordarea caracteristică
indexul Sharpe
măsura Treynor
Jensen Alpha
11.3. Actorii piețelor de capital
Participanții pe piețele de capital (piețele de capital naționale și internaționale) se împart în trei grupe:
emitenții (incluzând guverne, organizații, companii, bănci)
investitorii (incluzând bănci, companii, persoane fizice)
intermediarii (bursele, brakerii, băncile)
Fiecare din aceste grupuri este prezentat pe scurt mai jos.
Emitenții
Guvernele sunt în majoritatea cazurilor emitenții primari ai unor titluri pe piețele de capital interne. Multe guverne, pentru a acoperi deficitele economiilor lor, se îndrepată și spre piețele internaționale de capital pentru acoperirea datoriei. Pe plan internațional, guvernele sunt considerate cei mai prestigioși emitenți ai u nor hârtii de valoare. Poziția lor este chiar și mai bună dacă fac parte din țările industrializate.
Agenții și companii guvernamentale sunt și ele emitenți ai unor titluri de valoare considerabilă pe piețele internaționale de capital. În multe cazuri, titlurile se emit cu garanția guvernului central dar uneori și fără aceeastă garanție. În primul caz, vandabilitatea titlurilor este mai bună decât în al doilea.
Societățile emit (a) capital social și (b) titluri. Cu cât este mai mare compania și cu cât este mai mare suma necesară investiției și expansiunii, cu atât există posibilități mai mari ca această companie să încerce și să reușească să atragă fonduri de pe piețele de capital.
Punctele cele mai importante pe care trebuie să le aibă în vedere un potențial emitent includ:
scopul în care se vor utiliza noile fonduri atrase
pe cât timp este nevoie de aceste fonduri
în ce monedă este nevoie de aceste fonduri
în ce piață sunt aceste fonduri disponibile
care este costul fondurilor, în abordări diferite
care sunt impozitele și reglementările în vigoare.
Investitorii
Investitorii instituționali sunt investitorii care acoperă de obicei cea mai mare parte a fondurilor necesare care sunt direcționate spre piețele de capital. Ei includ bancile centrale, fondurile mutuale, fondurile de pensii, băncile și instituțiile financiare (care pot investi în nume propriu sau în numele clienților) și companiile de asigurări. Investitorilor instituționali li se impun uneori niște limite de către guvernele centrale referitoare la tipurile de investiții și la nivelul sumelor investite.
Investitorii societăți comerciale în sensul că este o practică foarte obișnuită pentru companiile cu exces de numerar să investească în valori mobiliare emise de alte companii. Prin intermediari, ei obțin capital și în alte companii.
Investitorii individuali care participă direct pe piețele de capital cu sume destul de mici. Totuși, persoanele fizice își investesc banii și în fondurile mutuale, de pensii etc. care apoi se îndreaptă spre piețele de capital.
Punctele cele mai importante care trebuie luate în considerare de un potențial investitor sunt:
dacă să investească pe piața internă sau pe cele internaționale
în ce monedă să investească
dacă să prefere scadența pe termen scurt sau lung
dacă să prefere o rată fixă a dobânzii sau una flotantă
dacă să prefere o companie bine cunoscută sau una nouă.
Intermediarii
Intermediarii joacă două roluri:
armonizarea nevoilor de capital al emitenților cu cele de investiții ale investitorilor
oferirea de consultanță în investiții, servicii de arbitraj și de distribuție
Intermediarii primari ai tranzacțiilor de pe piețele de capital sunt instituțiile financiare (agenții bursiere, brokeri, instituțiile multi service de investiții). Băncilorli se permite să participe ca intermediari în anumite limite. De exemplu, în SUA, participarea băncilor ca intermediari pe piețele de capital se permite prin subsidiare separate, specializate.
Rolul unui intermediar pe piața financiară poate fi de două tipuri:
agent: un agent al tranzacției apare când este implicată o a treia parte, făcând tot posibilul pentru a facilita tranzacția între cele două părți. În acest caz partea a treia nu riscă nici un fel de capital.
principalul: apare o tranzacție principală când o a treia parte are un aport de capital în tranzacție. În acest caz, partea a treia își asumă un grad de risc.
Ceea ce trebuie să ia în considerare un potențial intermediar aici include:
bonitatea emitentului
are emisiunea un preț corect
este emisiunea atractivă pentru investitor
data investiției este favorabilă
veniturile din comision sunt suficiente pentru a acoperi riscurile asumate-
Notă: băncile intră în toate cele trei grupe de participanți pe piețele de capital: ele emit titluri de valoare pentru a-și crește capitalul sau pentru acoperirea unor datorii, în nume propriu, dar în același timp, investesc în nume prorpiu sau acționează ca intemediari. Deci băncile joacă un rol vital pe piețele de capital naționale și internaționale.
11.4. Banca de investiții
Deși teoretic, o instituție poate emite direct obligațiuni (așa cum fac de latfel unele societăți), ea ar putea risca să nu poată obține toată suma prevăzută, datorită numărului prea mic de investitori sau din alte motive. O astfel de imposibilitate de a atrage capital va afecta nu numai cash flow-ul împrumutantului dar va dăuna și prestigiului său.
În consecință, împrumutantul preferă să apeleze la băncile de investiții, contra unor comisioane substanțiale, pentru ca acestea să subscrie (underwrite) titlurile emise. Astfel, riscul se transferă de la emitent la banca de investiții. Deci rolul inițial al unei bănci de investiții este legat de stabilirea prețului unie noi emisiuni de obligațiuni, structurarea lor, subscrierea și plasarea lor, sindicalizarea și distribuirea lor investitorilor.
În afara acestui rol, care s-ar putea numi funcția de atragere a capitalului, celelalte trei roluri ale băncilor de investiții sun (a) servicii de consultanță financiară ăentru societăți – incluzând fuziuni, achiziții, împărțiri de companii, tranzacții pentru obținerea de portofolii majoritare de acțiuni (leveraged) (b) servicii de brokeraj și de tranzacții pe piața secundară și (c) managementul investițiilor.
O bancă de investiții are următoarele funcții:
a) Funcția de marketing
Băncile de investiții caută cumpărători pentru valorile mobiliare emise de un emitent și oferite spre vânzare.
Pentru emisiuni mari, două sau mai multe bănci de investiții se unesc și formează sindicate. În astfel de cazuri, există o bancă de investiții de origine cu responsabilități esențiale în emisiune și apoi membrii sindicatului care cad de acord asupra vânzării unui anumit nivel din valorile mobiliare care ies pe piață. După ce s-a terminat emisiunea, sidicatul se dizolvă.
b) Funcția de vânzare
În efortul ei de a vinde valorile mobiliare emise de emitent, banca de investiții poate cădea de acord asupra uneia din următoarele două abordări:
– subscrie (underwrite) titlurile: în acest caz banca de investiții acționează ca un principal și achiziționează emisiunea de la emitent, încercând să o revadă. Banca de investiții garantează emitentului că-și va primi banii după vinderea emisiunii și scăderea comisioanelor și cheltuielilor băncii. În acest caz banca de investiții riscă să nu poată vinde toată emisiunea și deci să nu poată atrage destui investitori.
– achiziționează ca agent: în acest caz banca de investiții nu preia emisiunea ci garantează doar emitentului că va face toate eforturile să vândă valorile mobiliare emise. Desi nu riscă capital, făcând toate eforturile de a le vinde, băncii de investiții i se poate deteriora reputația dacă nu vinde tot.
c) Funcția de consultanță
Ca specialistă în activitățile de pe piața financiară, banca de investiții oferă sfaturi utile emitenților referitor la (a) forma emisiunii preconizate (b) când să fie scoase titlurile pe piață (c) ce trebuie scris pe emisiune și (d) dimensiunea sindicatului băncilor de investiții care trebuie implicat.
d) Funcția de origine
În cadrul acestei funcții, băncile de investiții caută mereu companii mai mici care ar putea beneficia de vânzarea acțiunilor lor publicului (respectiv ieșind în public). În acest caz, banca de investiții acționează ca și consultant, pregătind companiile și evaluând când sunt îndeplinite condițiile pentru ca societatea să încerce să atragă fonduri, ieșind pe piață.
Băncile de investiții sunt implicate în vânzări private și publice. În cadrul activității de private investment banking, banca de investiții acționează ca o legătură între organizațiile care au nevoie de fonduri și instituțiile financiare care au fonduri în exces pentru a acorda credite.
Unele bănci de investiții ca de exemplu Merill Lyngh, au activități de retail banking și sunt cunoscute investitorilor. Alte bănci de investiții, ca Salomon Brathers, nu prea au activități de retail banking ci au clienți instituționali.
11.5 Produsele și serviciile băncilor de investiții
1. Subscrierea negociată de valori mobiliare (negociated underwriting)
În astfel de cazuri, emitentul și banca de investiții discută termenii tranzacției și fixează un preț. Se ajunge la un acord înainte de a se face oferta de titluri.
2. Licitațiile competitive (competitive bidding)
În astfel de cazuri, organizația stabilește termenii emisiunii cu excepția prețului și anunță ce oferte vor fi acceptate până la o anumită dată fixată de organizație. Banca de investiții care preia valorile mobiliare sau sindicatul care oferă cel mai bun preț câștigă emisiunea pe care o poate revinde cu un profit.
Notă: ofertele competitive, licitațiile sunt folosite de obicei de organizațiile care trebuie să procedeze așa conform legii sau conform forului lor tutelar.
3. Subscrierea stand by de valori mobiliare (stand by underwriting)
În acest caz, acțiunile sunt oferite acționarilor companiei mai întâi, pentru ca aceștia să aibă ocazia să dețină un anumit procent din companie. Banca de investiții încearcă să vândă acțiunile care nu au fost achiziționate de accționari.
Activitatea de investiții a unei bănci obișnuite cuprinde cam 1/3 din activele sale iar deciziile acestui departament influențează nivelul celorlalte active ale băncii. Scopul acestui departament este acela de a utiliza fondurle băncii pentru a obține un randament maxim, menținând în același timp nivelul de lichiditate cerut.
Lichiditatea este foarte importantă pentru sectorul de investiții a băncii și este generată de două surse:
bani împrumutați din surse externe
investițiile fondurilor băncii în valori mobiliare.
Limitele impuse de obicei de băncile centrale băncilor se referă la tipurile de investiții utilizare. Băncile centrale sunt preocupate de nivelul de lichiditate al băncilor și impun anumite limite tranzacțiilor, soldurilor și procentelor de active. De exemplu, în SUA s-au introdus limite referitoare la valorile mobiliare emise de guvern, de municipalități etc.
Riscul investiției trebuie prevăzut, evaluat și comparat de conducerea băncii. Asta înseamnă în practică, că managementul băncii preferă anumite valori mobiliare și anumite tipuri de investiții. Strategia utilizată pentru a minimaliza efectele adverse ale riscului de investiții este administrarea activelor și pasivelor (AAP).
Crearea unui sistem de control intern eficient în departamentul de investiții al băncii este o prioritate pentru conducerea ei. Acest sistem trebuie să acopere selecția, aprobarea și documentarea asupra tuturor tranzacțiilor efectuate.
CAP XII PRODUSE BANCARE MODERNE
12.1 Factoring-ul
12.1.1 Conținutul și avantajele factoringului
Legislația română (O.U.G. nr. 10/1997), arată că factoringul este un contract încheiat între o parte denumită “aderent”, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii și o societate bancară sau altă instituție financiară specializată denumită”factor” prin care aceasta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanțelor și protecția riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlul de vânzare sau de gaj, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii către terți.
În practica internațională (Convenția de la Ottawa – 1988) se consideră că factoringul este definit ca fiind o relație contractuală între un vânzător și un factor (așa cum a fost tratat la începutul acestui capitol).
La solicitarea clienților săi, banca poate efectua, în calitate de factor, operațiuni de factoring pentru creanțele la intern și extern, materializate în facturi în lei și valută.
Selecția clienților băncii presupune analiza afacerii. Ofițerii de credite ai băncii trebuie, de asemenea, să verifice dacă produsele și servicile au fost efectiv realizate și livrate. Facturile cedate nu trebuie să fi fost anterior cesionate în favoarea rambursării altor datorii.
Plata creanțelor se efectuează de către banca factor de regulă, în momentul în care se încheie contractul economic. Serviciul de factoring al băncii gestionează toate operațiunile privind încasarea la scadență a facturilor acceptate.
Factoringul este un proces complex de vânzare a creanțelor deținute de un producător asupra debitorilor săi, către un factor.
Factorul este o societate care cumpără drepturile de plată (facturile unui producător de bunuri și servicii) și preia obligația recuperării plăților datorate de debitori.
În Statele Unite ale Americii factoringul este un aranjament continuu în sistem de plăți negarantate, între factor și producătorul de bunuri/prestatorul de servicii, în urma căruia, factorul oferă următoarele servicii legate de creanțele ce decurg din vânzarea respectivelor produse și servicii.
Finanțarea în avans în baza creanțelor cumpărate;
Administrarea creanțelor și asigurarea corespunzătoare a contabilității;
Recuperarea (încasarea) creanțelor cesionate;
Acoperirea riscului de plată al debitorilor.
Contractul de factoring este încheiat între vânzător și factor în conformitate cu care:
vânzătorul cesionează factorului toate creanțele ce decurg din contractele de vânzare de bunuri și servicii dintre el și debitorii săi;
factorul va asigura două din următoarele servicii:
finanțarea vânzătorului;
administrarea registrului creanțelor cesionate;
recuperarea creanțelor;
asigurarea împotriva riscului de neplată al debitorilor.
notificare în scris a debitorilor în privința cesionării creanțelor.
Există următoarele tipuri de factoring:
Standard (Full factoring). Acesta cuprinde toate serviciile de factoring, adică de finanțare, de administrare a crențelor, de colectare și de acoperire a riscului.
Aranjamentul între părți este notificat în întregime către debitori.
Această formă de factoring este specifică întreprinderilor mici și mijlocii. Preluând creanțele, factorul va ajunge debitor unic pentru vânzător.
Factorul preia riscul numai pentru creanțele acceptate și care nu sunt contestate. Această formă este foarte avantajoasă pentru firmele mici și mijlocii, care se dezvoltă rapid și care au nevoie nu numai de finanțare suplimentară, ci și de protecție și sprijin guvernamental.
De asemenea, această formă de factoring poate fi utilizată în cazul companiilor mari, în care își orientează exporturile către noi piețe.
Factoringul internațional, are în vedere realizarea unor servicii complete de factoring, adică factorul preia toate responsabilitățile și drepturile vânzătorului (exportatorului).
Factoringul cu regres. Spre deosebire de cel cu servicii complete, acest tip de factoring nu acoperă riscul. În multe țări, factoringul cu regres este considerat un împrumut de bani în schimbul garanției obținute prin finanțarea creanțelor. Deși factorul nu preia riscul de credit al cumpărătorului, el face totuși o evaluare a solvabilității acestuia.
În factoringul de regres, plafonul de finanțare pe cumpărător are în vedere nivelul plăților în avans față de vânzători. Aceste niveluri se bazează pe valoarea totală a creanțelor la un moment dat.
Prin contractul încheiat cu factorul, vânzătorul garantează de fapt, că debitorii vor plăti, iar la cererea factorilor vor fi de acord să răscumpere creanțele neachitate integral de către cumpărători, după o perioadă de timp obținută de la scadență.
Factoringul la scadență (maturitate). Mai este denumit factoring de colectare.
Este un serviciu complet de factoring, însă fără finanțare. Riscul constă doar în acoperirea creditului debitorilor. Nu există risc de vânzător. De aceea, nu există comisioane de finanțare, iar factorul este remunerat doar prin taxe de comision.
Factorul plătește vânzătorului pentru creanțele sale, în unul din următoarele moduri:
după o perioadă stabilită de la data facturii (această perioadă este denumită perioadă de scadență);
la încasarea primită de la fiecare cumpărător sau la insolvabilitatea debitorului, cu condiția ca acesta să aibă creditul asigurat.
Ultima modalitate se utilizează când vânzătorul are suficiente resurse de finanțare și solicită factorului să îmbunătățească gestiunea slabă a cumpărătorilor, să reducă cheltuielile indirecte și să-i acorde protecție.
Factorul confidențial, mai este denumit și scontarea facturilor, fără notificare și declarare.
Acest factoring este o finanțare pură, creditele sunt cesionate factorului fără să fie notificați, debitorii de cesiune. Vânzătorul încasează creditele și plătește direct în contul factorului sau într-un cont al vânzătorului controlat de factor.
Vânzătorul este interesat doar de creșterea capitalului de exploatare, iar scontarea factorilor oferă o cale flexibilă de a realiza acest deziderat.
Din punct de vedere al factorului, scontarea factorilor este o operațiune financiară ieftină de derulat, dar care implică multă experiență în managementul de risc. De aceea, factorul cere ca vânzătorul să aibă o situație financiară stabilă și o gestiune foarte bună a facturilor de încasat. Pentru aceasta, factorul trebuie să audieze periodic vânzătorul pentru a verifica dacă se mențin performanțe ridicate.
În practică întâlnim des sistemul de doi factori. Este vorba de cooperarea dintre un factor care se află în țara vânzătorului (exportatorului, motiv pentru care se mai numește și factor de export), iar altul în țara importatorului (cumpărătorului), motiv pentru care se numește factor de import.
Cooperarea între cei doi factori se bazează pe un contract. Astfel, pe lângă contractul de vânzare-cumpărare dintre vânzător și cumpărător, mai există un contract între exportator și factorul de export (contractul de factoring), cât și un contract între cei doi factori, denumit interfactor agreement.
Mecanismul de funcționare a acestui sistem cuprinde următoarele elemente:
Exportatorul livrează bunurile către importator;
Exportatorul cesionează creanțele sale asupra debitorului, prin factorul de export sau de import, care își asumă riscul de neplată al debitorului;
Factorul de export avansează exportatorului suma de bani în proporția stabilită prin contract (maximum 80%);
Factorul de import preia creanțele în concordanță cu contractul de vânzare de bunuri dintre exportator și importator;
Importatorul plătește factorului de import, care transferă suma către factorul de export.
Factorul de export reglează avansul acordat deja exportatorului și îl anunță de încasarea creanței.
De multe ori, cei doi factori sunt bănci din țara exportatorului și importatorului.
Pentru a se eficientiza acest sistem a fost creată Casa Internațională a factorilor (FCI), cât și un cod de reguli de derulare a factoringului internațional.
(1)
(3) (6) (5)
(4)
(7)
Fig. 1. Circuitul în factoringul internațional
1= transmite mărfurile și facturile;
2= transmite copii ale facturilor;
3= avansează sumele de bani și preia riscul de neplată al debitorilor;
4= transmite facturile și facturile de stornare;
5= recuperează datoriile;
6= plătește facturile;
7= transferă sumele de bani și asigură împotriva riscului de neplată al debitorilor.
Din schemă se poate observa că exportatorul are un singur contract pentru cesionarea creanțelor sale cu o singură societate de factoring, și anume EF.
Avantajele pentru exportator sunt:
comunică doar o singură societate de factoring, care se află în țara sa;
toate costurile și problemele de comunicație cu celelalte societăți de factoring din străinătate cad în sarcina EF.
Factorul de export stabilește o relație de afaceri cu factorul de import din fiecare țară în care exportatorul își vinde produsele. Creanța este transferată prin intermediul factorului de export către factorul de import. Acesta devine responsabil pentru recuperarea sumelor de la debitorii din țara sa, ca și pentru creanța datorată.
În partea finală, banii sunt dirijați către exportator prin cei doi factori.
RESPONSABILITĂȚILE FACTORILOR
Obligațiile Factorului de Export:
stabilirea unei relații bune de lucru și a unor bune contacte cu exportatorul, astfel încât IF să aibă certitudinea că vânzătorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale în ceea ce privește creanța;
cesionarea tuturor facturilor exportatorului către oricare cumpărător pentru care a fost aprobat un plafon de credit de către IF;
garantează că cumpărătorul este solvabil și că acesta a fost notificat asupra cesionării căte IF;
are obligația de a furniza orice documente cerute deIF.
Obligațiile Factorului de Import
asigurarea împotriva riscului de neplată a debitorilor;
recuperarea creanței;
trebuie să răspundă în decurs de 14 zile la cererea EF pentru aprobarea de plafon de credit;
când își asumă riscul de credit, acoperirea începe cu data cererii, nu cu cea a aprobării efective;
orice plată primită de către IF de la cumpărător trebuie transferată imediat către EF;
în cazul creanțelor cesionate aprobate, IF plătește în termen de 90 de zile de la data scadenței sumele datorate, plată denumită plată garantată.
AVANTAJELE SISTEMULUI DE DOI FACTORI
Pentru Factorul de Export
poate să ofere clienților săi servicii de factoring pentru debitori aflați într-un număr mare de țări;
asigură o rețea locală de comunicare ce utilizează tehnologie de vârf (EDIFACToring)
Pentru Factorul de Import
este un mod excelent de a genera afaceri și de a crește profitul;
mărește portofoliul de cumpărători și deci riscul de neplată se împarte pe fiecare dintre aceștia
Pentru Exportator
Încheie un singur contract de factoring, în propria sa limbă, cu o singură societate de factoring;
Beneficiază de o expertiză imediată a debitorilor pe piața lor internă, realizată de IF;
Primește de la IF, din baza lor de date, informațiile referitoare la debitori;
IF conlucrează cu agenții locali de vânzări, care se concentrează pe dezvoltarea vânzărilor și nu sunt distrași de problemele financiare;
beneficiază de informații oferite de IF despre sectoarele de piață căutate din țările de destinație;
beneficiază de asitență acordată de IF pentru rezolvarea disputelor cu importatorii.
Pentru Importator
Poate plăti facturile către IF în propria monedă și în modul obișnuit în care face plățile către partenerii săi locali.
Își derulează afacerile în propria sa limbă, în regiunea sa geografică, în concordanță cu practicile comerciale locale.
Banca Comercială Română SA oferă în prezent clienților săi finanțare în regim de factoring, în valută, pentru creanțele comerciale materializate în facturi provenite din livrări de mărfuri la export, executări de lucrări și prestări de servicii la extern.
Pentru a beneficia de finanțare în regim de factoring, solicitantul trebuie să prevadă în contractele/comenzile sale externe modalități de plată la termen.
Factoringul extern implică participarea următoarelor persoane juridice:
– ADERENTUL=persoana juridică care oferă factorului spre cumpărare facturi pe cale le-a emis asupra unui debitor străin, în baza unui contract comercial de export de bunuri si/sau servicii, ori a altui document cu efecte juridice similare;
– FACTORUL=BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ care, în calitate de Factor de Export, cumpărăr facturi ce acoperă creanțe de export ale unei persoane juridice exportatoare de bunuri și servicii, numită ADERENT;
– DEBITORUL= persdoana juridică rezidentă a unui stat străin, parte într-o relație comercială de import-export cu ADERENTUL, în baza căreia datorează Aderentului o plată ce face obiectul tranzacției;
și, după caz,
-FACTORUL DE IMPORT este comerciant-persoană juridică, de regulă o societate de factoring, rezidentă a unui stat străin, care acceptă să preia riscul neîncasării facturilor de la debitorii din propriul stat.
sau,
-SOCIETATEA DE ASIGURĂRI/BANCA care garantează plata sau care preia riscul neîncasării de la debitorii externi.
Apelând la factoring, exportatorii pot beneficia de următoarele servicii:
finanțarea imediată pentru mărfuri livrate/servicii prestate la extern;
acoperirea riscului de neplată al debitorilor;
urmărirea încasării și evidența facturilor.
AVANTAJE:
Factorul preia riscul de neplată al debitorilor externi și asigură plata creanțelor clienților înainte de scadență, transformând o încasare „la termen” într-o încasare „la vedere”;
Perioada de obținere de lichidități este mult mai scurtă decât în cazul unui credit, clientul obținând o îmbunătățire a „cash-flow”-ului;
Disponibilitățile obținute pot fi utilizate în funcție de necesitățile imediate ale clienților, aceștia nefiind nevoiți să respecte o anumită destinație, precum în cazul unui credit;
Numărul de documente cerut pentru obținerea finanțării prin factoring este mult mai redus decât cel necesar pentru acordarea unui credit;
Acceptarea creanțelor de către bancă este irevocabilă, dar implică buna execuție a contractului comercial din partea clientului;
Consultanță gratuită;
Expertiza pentru fiecare dintre țările în care ADERENTUL exportă, ca urmare a informațiilor obținute prin intermediul factorului de Import;
Debitorul (importatorul) plătește contravaloarea creanțelor în țara sa, evitând un transfer valutar extern; totodată, acesta are posibilitatea să poarte corespondența cu factorul de import în propria limbă și să-i rezolve eventualele litigii în cadrul legislativ și sub competența jurisdicțională ce-i sunt familiare.
FINANȚAREA se poate obține în următoarele condiții:
pentru modalitățile de plată negarantate, dar pentru care există o societate de factoring/banca care acceptă să acopere riscul de neplată la solicitarea Factorului, se va plăti clientului 80% din contravaloarea facturilor acceptate mai puțin agio cuvenit băncii – la prezentarea documentelor în bancă, diferența de 20% fiind restituită Aderentului la încasarea facturilor.
pentru modalitățile de plată negarantate, dar asigurate la EXIMBANK, banca oferă finanțare imediată, în proporție de 80% din valoarea despăgubirii asigurate de către Eximbank, mai puțin taxa de agio, iar restul de 20%, la încasarea creanțelor.
dacă în contractul extern s-au prevăzut modalități de plată asiguratorii, respectiv acreditiv irevocabil la termen sau scrisoare de garanție bancară:
în cazul irevocabil la termen, se acordă în proporție de 100% din valoarea documentelor acceptate la plata de o bancă externă corespondentă, mai puțin taxa de agio.
Dacă documentele au fost deja acceptate la plată de către banca externă, tranzacția a fost aprobată iar clientul a depus documentația la bancă, sumele pot fi în contul clientului în aceeași zi în care a fost solicitată finanțarea.
în cazul ordinului de plată sau incasso-ului garantate cu scrisoare de garanție, banca finanțează clientului în proporție de 100% din valoarea facturilor acceptate la plata în limita sumei garantate bancar, cu condiția ca scrisoarea de garanție să fie emisă de o bancă corespondentă a BCR și în forma acceptată de aceasta.
Costul perceput pentru operațiunile de factoring în valută este Agio compus din:
Comisionul de finanțare (%) calculat la LIBOR + marja (%), aplicat pe perioada pentru care se acordă finanțarea
Comisionul de factoring (%) aplicat la valoarea totală a creanțelor cumpărate;
Documentația pe care solicitantul trebuie să o prezinte pentru obținerea finanțării prin factoring se compune din:
formularul-cerere de finanțare sau o cerere de finanțare prin factoring în cazul modalităților de plată garantate;
contractul comercial extern și/sau comenzile partenerilor externi, în copie certificată de reprezentantul legal al Aderentului;
În urma analizei documentelor sus menționate, Factorul va comunica Aderentului decizia de acceptare sau refuz a acordării finanțării, precum și plafoanele de finanțare pentru fiecare debitor în parte sau, după caz, motivele refuzului.
Periodic, la intervale stabilite de comun acord cu Factorul, Aderentul va prezenta următoarele documente:
Facturile externe (original/copie) care să poarte mențiunea subrogatorie comunicată la încheierea contractului de către factor Aderentului;
Copii ale documentelor care atestă livrarea mărfii (document de transport, declarație vamală de export etc.);
Chitanța subrogatorie;
Comanda, după caz.
Perfectarea tranzacțiilor de factoring între client și bancă se concretizează în semnarea de către ambele părți a Acordului-cadru de factoring sau, după caz, a Contractului de vânzare-cumpărare creanțe.
12.1.2. Selecția clienților în factoring
Selecția clienților presupune analiza afacerii, înțelegerea în profunzime a tuturor aspectelor pe care le presupune aceasta, în vederea luării deciziei privind posibilitatea sau nu de derulare de operațiuni de factoring.
Principalele activități care nu sunt recomandate a se derula în regim de factoring, în special pentru societățile aflate la începutul activității, sunt:
construcții;
reparații de ustenile și accesorii de pescuit;
producția de bijuterii, blănuri și alte obiecte de lux;
producția de cosmetice;
sfera serviciilor (cu excepția serviciilor de transport internațional de mărfuri și a acelor servicii care permit confirmarea scrisă de către beneficiar că serviciul a fost prestat și corespunde cerințelor acestuia, precum și că va fi onorat la plata la scadență, în totalitate).
Se vor evita, de asemenea, activități care permit:
dependența de unul sau de un număr restrâns de debitori;
emiterea de facturi înainte de livrarea mărfii sau efectuarea serviciului (prefacturare);
emiterea de facturi pentru marfa parțial livrată, dar care acoperă și loturi de mărfuri ce urmează a se livra;
emiterea de facturi pe faze de execuție ale unui anumit proiect a cărui nefinalizare atrage nulitatea tuturor facturilor anterioare;
emiterea de facturi este compensare pentru marfa importată;
emiterea de facturi a căror plată are loc numai dacă marfa este vândută de către importator (plata condiționată de vânzare);
returnarea mărfii dacă nu se vinde;
discount-uri neprevăzute în contracte sau prevăzute,dar de valori mari;
emiterea de facturi post datate (permit emiterea lor la o dată anterioară și prelungesc termenul de creditare a debitorului fără a mai fi necesară modificarea contractului economic)
reduceri din contravaloarea facturii ca și garanții de bună execuție (în special în construcții) care se vor returna la expirarea perioadei de garanție;
garanții pentru produse pe perioade lungi (2-5 ani);
emitere de facturi pentru mostre, deoarece acestea nu vor fi plătite dacă partenerul nu va comanda marfa respectivă;
plăți în avans sau la livrare;
facturi restante sau a căror perioadă de încasare depășește 180 de zile;
export prin comisionar, dacă deținătorul dreptului de proprietate al mărfii/serviciului nu poate fi identificat și nu există relații strânse de colaborare între producător și comisionar.
Pentru a apela la serviciile de factoring, clienții vor completa un Formular-cerere de factoring, pe care îl vor depune la ghișeele băncii.
În urma analizei informațiilor prezentate de către clienți, precum și a activității derulate în timp de către aceștia, a relațiilor cu partenerii externi, a numărului de litigii exitente în trecut, a posibilității acestora de a asigura calitatea și cantitatea produselor/serviciilor executate/prestate la extern, ofițerii de credit din unitățile teritoriale vor selecta clienții care pot apela la factoring, înaintând formularul-cerere de factoring, serviciului de factoring din centrala băncii.
Serviciul de Factoring va verifica dacă selecția clienților a fost realizată corect, după care va proceda la contactarea societăților de factoring/băncilor care pot acoperi riscul de neplată al debitorilor externi.
Imediat după confirmarea sau refuzul de a descoperi riscul de neplată al debitorilor, serviciul de factoring va propune aprobarea sau va respinge tranzacția. Rezultatul va fi adus la cunoștința unității bancare solicitante și implicit clientului.
În urma aprobării, banca va încheia cu clientul Acordul-cadru de factoring. Din momentul semnării Acordului-Cadru de factoring, clientul are obligația să-și notifice debitorii despre existența acestui contract și despre faptul că toate plățile se vor face în contul și în favoarea societății de factoring/băncii externe care acoperă riscul de neplată. Scrisorile de notificare vor fi furnizate aderentului de către Serviciul de factoring și au forma solicitată de către societățile de factoring/băncile externe respective.
Din momentul notificării debitorului, toate facturile în original, inclusiv copiile, vor purta mențiunea subrogatorie prevăzută în Condițiile specifice. Textul mențiunii este comunicat în prealabil de către societatea internațională de factoring/banca externă. De asemenea, fiecare cumpărare de facturi va fi însoțită de Chitanța subrogatorie întocmită în data efectuării fiecărei finanțări.
12.1.3. Controlul clienților în factoring
O etapă importantă în micșorarea riscurilor pe care le presupune activitatea de factoring este controlul permanent al clienților.
Controlul se va realiza de către ofițerii de credite din unitățile bancare teritoriale prin vizite periodice la sediul clientului. În funcție de riscul atribuit fiecărui client, vizitele vor fi mai dese sau mai rare, însă trebuie să aibă loc cel puțin o dată pe trimestru. Orice neregulă constatată va fi adusă de îndată la cunoștința Serviciului de factoring din centrala Băncii.
Controlul clienților – semnale de advertisment:
creșterea duratei de încasare a creanțelor;
creșterea numărului de facturi stornate (peste 5% din cifra de afaceri);
creșterea valorică, dar și numerică a deducerilor din contravaloarea facturilor;
creșterea numărului de facturi/părți de facturi aflate în litigiu;
înrăutățirea fără posibilitatea redresării a situației financiare a Aderentului;
plăți cuvenite Factorului, dar făcute de debitori direct în favoarea Aderentului;
Controlul presupune:
verificarea documentelor care atestă livrarea;
verificarea listei debitorilor cu cea a furnizorilor pentru depistarea compensărilor;
verificarea situației economico-financiare a Aderentului.
De asemenea, este deosebit de important să se acorde o atenție sporită conducerii societății, atât în procesul de analiză cât și în procesul de control. Moralitatea, experiența, profesionalismul sunt elemente cheie care definesc managementul unei afaceri și sunt esențiale în procesul de selectare și menținere a clienților băncii.
12.2 Scrisoarea de garantie bancara
Acest produs bancar – SGB – este un angajament prin care o banca numita garanta se obliga sa plateasca o suma de bani unei p.fizice sau juridice (beneficiarului garantiei) in cazul in care ordonatorul garantiei nu si-a onorat integral sau partial obligatiile contractuale.
Bancile pot elibera la cererea clientilor scrisori de garantie in lei, valuta pe termen scurt, mediu, lung pt urmatoarele:
garantarea unor credite acordate clientilor sai de catre alte banci
aprovizionari cu materii prime, energie, subansamble, produse finite (din tara sau import)
executari lucrari si prestari servicii
taxe vamale, alte creante bugetare
accize si TVA
transporturi marfuri in tranzit
executarea licentelor de export
restituirea avansurilor acordate
participarea la licitatii
leasing
alte operatii comerciale
Eliberarea unei SGB implica pt banca aceleasi rsicuri ca si acordarea de credite, de aceea analiza cererii de eliberare a scrisorii de garantie si a bonitatii solicitantilor se efectueaza de ofitetrii de credite pe baza metodologiei de determinare a riscului de creditare.
Scrisoarea de garantie are la baza un contract de garantie. Acesta este accesoriu la un contract principal (contract import-export, conventie credit).
Bancile emit scrisori de garantie bancara:
prin blocarea fondurilor proprii ale clientului pana la concurenta scrisorii de garantie
in cadrul unei linii de credit aprobata in acest scop
pe baza unei conventii angajament care se incheie cu clientul respectiv
in baza garantiilor statului sau in baza contragarantiilor altor banci
Principalele avantaje ale SGB:
1.. Stimularea respectarii obligatiilor contractuale
2.. Securizarea tranzactiilor
3.. Creditarea debitorului principal (ordonatorului) garantand obligatia acestuia fata de creditor (beneficiarul garantiei)
4.. Evitarea imobilizarii de fonduri in cazul neandeplinirii obligatiilor contractuale
5.. Eliminarea incertitudinii care apare in situatia in care partenerii nu se cunosc bine sau atunci cand contractul se deruleaza pe o perioada mare de timp
12.3 Avalizarea titlurilor ce credit
Avalul este o garantie personala data de o persoana – avalist (in cazul nostru o banca) care garanteaza obligatia unuia dintre obligatii cambiari – avalizat pt suma mentionata pe titlu sau pt o parte din ea.
Avalistul este obligat sa indice persoana pt care da avalul, unitatile teriotoriale ale bancii putand privi in vederea avalizarii titlurilor de credit care indeplinesc si urmatoarele conditii cumulative:
Trasul (obligatul principal) sa fie client al bancii
Titlul sa fie acceptat (avizat legal la plata)
Intervalul de timp dintre momentul prezentarii la avalizare si scadenta titlului sa nu depaseasca 5 ani. Deoarece avalizarea unei cambii sau Bilet la Ordin implica pt banca aceleasi riscuri ca si acordarea unui credit, analiza documentatiilor de avalizare se efectueaza de catre ofiterii de credite avand in vedere si evaluarea riscurilor bancare.
Avalizand titilurile de valoare, banca isi majoreaza expunerea totala fata de clientul care si-a dat avalul. Avalul este o operatiune negociabila intre banca si solicitant iar atunci cand exista dubii asupra capacitatii de plata a trasului banca are dreptul si obligatia de a nu efectua operatiunea.
Ofiterii de credite ai bancii verifica daca creantele au fost constituite din vanzarea de marfuri sau prestari servicii catre terti. Produsele si serviciile sa fie livrate si executate efectiv. Titlurile care indeplinesc conditiile de mai sus sunt inregistrate la banca in documentul intitulat: „Registrul de evidenta a titlurilor prezentate la avalizare”.
Mentiunea de avalizare a bancii poate fi inscrisa pe fata titlului la rubrica „Avalizat” sau pe verso-ul titilului – caz in care trebuie sa apara expres mentiunea „Pentru aval”. Mentiunea de avalizare mai poate fi facuta pe ALONJA (cotorul) cambiei prin inserarea unor elemente de identificare.
Titlurile avalizate se pastreaza in copie la banca, originalele fiind remise trasului sau tragatorului prin banca acestuia. Pt operatiunile de avalizare banca incheie un acord de avalizare sau contract de credit prin care se inscriu conditiile si comisionele. Banca percepe comision de garantare care se calculeaza si se percepe de regula la data semnarii acordului de avalizare.
Partea din comision aferenta anului in curs se inregistreaza la „Venituri din operatiunile cu comisione”.
Partea din comision aferenta anilor urmatori se inscrie in contul de „Venituri anticipate”.
Evidenta contabila a avalurilor in lei, valuta se tin in contul „In afara Bilantului”: garantii in lei date pt clientela; garantii in valuta date pt clientela.
Competentele de aprobare a avalizarii titlurilor de credit sunt necesare cu cele de garantie bancara.
Este interzisa avalizarea titlurilor intre sucursalele si agentii bancii, numai centrala fiecarei banci putand aproba avalizarea titlurilor intre unitatile teritoriale. Banca poate avaliza si titlurile in situatii, in care trasul este o alta banca, dar numai prin centrala bancii.
12.4 Scontarea
Scontarea – transmiterea catre banca inainte de scadenta a proprietatii asupra unui efect de comert in schimbul unui pret.
Derularea operatiilor de scontare se face pe (t.s. sub 180 zile) baza Legii cambiei si a Biletului la ordin si a unor reguli si uzante internationale elaborate de Camera de Comert Internationala cu privire la acreditivele documentare. Scontarea se face in moneda in care este exprimata creanta.
Documentatia cuprinde:
Cererea pt efectuarea operatiilor de scontare
Ultimul Bilant contabil certificat de Adm. Financiara
Ultima Balanta de verificare
Efectuarea de comert original sau Factura Externa.
Pt derularea operatiilor de scontare sunt necesare urmatoarele conditii obligatorii:
Beneficiarul sau emitentul efectului de comert sa nu se afle pe lista Centralei Incidentelor de plati de la BNR
Sa reiasa foarte clar calitatea de beneficiar al titlului sau faptul ca el este ultimul girant
Sa nu existe vicii de forma ale titlurilor respective
Sa nu se sconteze titlurile negarantate
Avantaje:
# Se imbunatatesc lichiditatile firmei deoarece tranzactia la termen se transforma in tranzactie la vedere in cel mult 2 zile de la data semnarii conventiei de scontare.
# Se diminueaza riscul de neplata in conditii unui titlu avalizat.
# Operativitatea scontarii este mai mare comparativ cu obtinerea unui credit bancar.
# Se poate solicita scontarea unui pachet de titluri cu valori nominale si scadente diferite considerandu-se o scontare simultana pt care se incheie o singura conventie de scontare.
Operatiunea propriu-zisa de scontare presupune transmiterea catre banca a drepturilor de proprietate pe care un agent economic le detine asupra unor titluri de creanta cu plata la termen. Ceea ce banca plateste este suma inscrisa pe titlu mai putin taxa scontului.
Necesitatea scontarii trebuie cautata in existenta efectelor de comert. Ex. cambia este un document care exprima o tranzactie comerciala si o livrare pe credit a unei cantitati de marfa.
Prin scontare creanta este transformata inainte de scadenta in capital banesc. Firma care solicita operatia de scontare vinde catre banca creantele in lei sau valuta pe care le are asupra partenerilor de afaceri.
Transmiterea se face inainte de scadenta titlurilor bancii, plateste firmelor solicitante contravaloarea crantelor (VN) mai putin costul operatiunii de scontare.
Scontarea produsului bancar este foarte eficient deoarece sporeste gradul de lichiditate, elimina o datorie din bilant, ofera rapiditate in incheierea si derularea afacerilor.
12.5 Forfetarea – produs bancar modern
Forfetarea este un produs bancar utilizat in relatiile financiar-bancare internationale astfel forfetarea primara internationala este operatiunea prin care un producator sau prestator de servicii (din Ro, exportator) isi vinde creantele in valuta realizate din operatiunile de comert exterior unui cumparator extern. Acesta poate fi importatorul, o banca sau o alta institutie financiara specializata (forfetar).
Forfetarea presupune materializarea creantelor in efecte de comert (cambii, bilet la ordin) exprimate in valuta ai caror beneficiari sunt agentii economici cu activitate de export, clienti ai bancilor romanesti si inregistrati in Ro. Tranzactionarea creantelor se face inainte de scadenta, forfetorul platind o suma mai mica decat V.N. a efectelor de comert, diferenta reprezentand-o costul de forfetare (discount + comisioane).
In cazul forfetarii este specifica renuntarea la dreptul de regres asupra vanzatorului creantei. Deci exportatorul nu mai este angajat solidar cu debitorul in caz ca acesta nu plateste. Bancile comerciale accepta numai efecte (inscrisuri) garantate de b.comerciale din strainatate.
Forfetarea prezinta unele avantaje in primul rand pt exportatori:
Exportul pe baza de credit este transformat in tranzactie cu plata imediata fiind astfel eliminat riscul de credit.
Firma exportatoare isi sporeste gradul de lichiditate si nu isi blocheaza fondurile proprii.
Este eliminat riscul fluctuatiei dobanzii si al celui de schimb valutar.
Elimina costurile de gestiune si de urmarire a platii.
Simplifica documentatia.
Nu necesita garantii reale.
Nu angajeaza si nu isi conditiioneaza tara de origine asa cum procedeaza, de obicei, agentiile de garantare a creditelor de export.
Pe plan international forfetarea nu se bazeaza pe un cadru juridic strict ci mai ales pe practici si uzante. Problematica forfetarii a fost totusi reglementata, in mare, de Conventia de la Geneva 1930. In 1988 a avut loc Conventia privind cambiile si biletul la ordin in format international. In mai mica masura procesul forfetarii se bazeaza pe legislatiile comercial-financiare din fiecare tara. In principiu se adopta practica utilizata in SUA, M.Britanie
Derularea operatiunilor
Unitatile teritoriale ale bancilor pot primi in vederea forfetarii titluri sau efecte de comert care pe langa conditiile de forma si fond ce trebuie indeplinite, indeplinesc urmatoarele conditii cumulative. Efectele de comert:
sa fie irevocabile
sa fie neconditionate
sa fie abstracte (independente de indeplinirea clauzelor tranzactiei pe care se bazeaza dpdv comercial)
sa fie integral transferabile (forfetorul sa poata plasa creanta total sau partial in oricare moment pana la scadenta)
posesorul titlurilor (exportatorul) sa fie acceptat legal la plata
intervalul de timp dintre momentul prezentarii la forfetare si scadenta titlului sa nu depaseasca 3 ani
Titlul sa fie avalizat de catre o banca de prim rang din strainatate, agreata de banca romaneasca sau in favoarea tragatorului sa existe o scrisoare de garantie bancara emisa de o banca de prim rang din strainatate. Sa existe informatii despre nivelul disponibil al expunerii la risc fata de societatea bancara intermediara.
Tranzactia de forfetare se poate realiza in 2 stadii diferite in raport cu contractul comercial si anume in stadiul precontractual cand exportatorul doreste sa efectueze o tranzactie cu plata la vedere si in faza postcontractuala (de portofoliu) cand exportatorul detine creante asupra importatorului si doreste mobilizarea fondurilor obtinute printr-un credit acordat in vederea utilizarii sale imediate (este inclusa si linia de credit).
In cazul in care un exportator intentioneaza sa forfeteze creantele rezultate in urma unui export pe credit in functie de momentul in care se afla tratativele speciale privind inchiderea contractului oferta de forfetare este de 3 tipuri:
-1- Oferta fara obligo – Se utilizeaza in faza precontractuala, in acest caz exportatorul cere bancii indicarea „fara obligo” a costului forfetarii valabila la un moment dat. Aceasta oferta nu obliga banca sa mentioneze nivelul procentelor oferite daca forfetarea se realizeaza (exportatorul nu este obligat sa plateasca comisionul de angajament). Acest tip de forfetare permite exportatorului sa determine mai exact eficienta economica a exportului. Exportatorul poate stabili conditiile minime financiare in care sa vanda pe credit.
-2- Optiunea – optiunea apare cand exportatorul doreste sa aiba asigurata posibilitatea refinantarii prin forfetare inainte de inchiderea contractului. In acest caz poate solicita bancii o optiune ferma de finantare. Optiunea este limitata in timp (zile, saptamani) putand fi prelungita. In acest interval banca se angajeaza sa efectueze forfetarea creantelor exportatorului la nivelul taxei de forfetare si a conditiilor convenite.
-3- Oferta ferma – Oferta ferma se efectueaza in faza post contractuala cand titlurile de credit sunt deja in posesia exportatorului si acesta decide forfetarea lor. In cazul ofertei ferme banca isi formuleaza conditiile definitive cu privire la forfetarea titlurilor de credit existente la data solicitarii forfetarii.
Acceptarea ofertei ferme obliga partile definitv astfel:
banca se obliga fata de client din momentul transmiterii ofertei ferme
clientul se obliga fata de banca din momentul acceptarii ofertei
In momentul acceptarii de catre exportatori acestia incheie cu banca un contract de forfetare urmand a plati bancii un comision care pe plan international se situeaza intre 0,75 – 1,50 %.
12.6 Cardul – instrument modern de plata
Aparitia cardurilor in Europa dupa 40 ani de folosire in SUA a creat probleme serioase sectorului bancar. Si in Ro creditele sunt utilizate intr-o proportie foarte mica datorita mentalitatii si temerii romanilor de serviciile bancare. Alte cauze: falimentul bancar, lipsa de cunoastere cu privire la avantajele creditelor. Creditul reflecta accesul la banii din cont. Creditarea contului se face automat prin virarea de catre p.fizica sau juridica a unor fonduri salariale sau depozite, alte venituri sau credite luate de la banca.
Cardul a generat un intreg sistem de plati electronice prin care titularul are acces la credite cu dobanda preferentiala, cu cateva puncte procentuale mai mica decat dobanda perceputa in mod curent la credite fara sa fie nevoie de garantii speciale. Alte avantaje se refera la utilizarea cardului in strainatate si bonificare unei dobanzi la suma de cont mai mare decat dobanda la vedere.
Cardul se elibereaza fara taxa si nu se percep comisioane de gestionare a contului. Pt emiterea si folosirea cardurilor este necesara incheierea unui contract cu banca. In cazul cardurilor titularul beneficiaza de descoperire de cont. Solicitantul poate solicita sume mai mari decat salariul, restituirea facandu-se din salariile viitoare. Prin automatele bancare toate platile prin carduri se fac prin onorarea automata a facturilor emise.
Cardurile pot fi utilate oriunde in lume nefiind necesara deschiderea unui cont in valuta in tara respectiva. Leii sunt convertibili in valuta tarii respective prin conversii incheiate intre bancile centrale din tarile respective.
Facturile pot fi platite prin card fara comision. Clientul trebuie sa faca transferul sumelor respective din contul de card in contul curent. Transferul se face simplu. Deoarece in cazul cardurilor se produc fraude au aparut metode moderne de sofisticare a accesului la card. Exista carduri la care se accede prin identificarea vocii titularului, confruntarea foto.
12.7 Creditele directionate
Se tinde la gasirea unor noi tipuri de credite si chiar alternative la creditare (produse bancare derivate) contracte futures, optiuni, titlurizari. Creditarea propriu-zisa s-a perfectionat in tarile dezvoltate prin asa-zisele programe de credit directionat. Acesta constituie strategii monetar-bancare cu spectru foarte larg.
La inceput Organismele Financiar Bancare Interne – BIR, BERD si alte banci participa la: scaderea saraciei, cresterea productiei, marirea investitiilor, ameliorarea efectelor calamitatilor naturale.
Prin aceste credite directionate se realizeaza mai usor proiectele de imprumut cu privire la constructia drumurilor, spitalelor, scolilor, barajelor. Programul de credit directionat poate fi anuntat imediat iar fondurile sunt puse la dispozitie in cateva saptamani. Motivul: garantarea de stat si de bancile puternice a acestor credite.
Creditul directionat a generat o mare varietate de produse de creditare. Daca la inceput aceste credite aveau ca obiect productia si investitiile agricole, ulterior aproape toate ramurile pot beneficia de astfel de credite dar mai ales zonele sarace si intreprinderile mici si mijlocii.
In abordarea creditelor directionate imprumuturile sunt considerate ingrediente vitale primare in rezolvarea problemelor: cresterii economice si saraciei.
Creditele directionate devin un element principal al cresterii si dezvoltarii economice. In principiu creditul directionat este subventionat. Institutiile financiare sunt incurajate sa diversifice aceste credite si sa le extinda in domeniul nefinanciar. Creditele directionate implica participarea si garantarea de Guvern sau de societati.
CAP.XIII OPERAȚIUNILE FUTURES
Contractele futures au cunoscut o expansiune fără precedent în ultimii ani, volumul de tranzacționare al acestora depășind în prezent pe plan mondial orice alte produse bursiere.
Prin natura lor, aceste contracte futures, oferă celui care le tranzacționează posibilitatea unor câștiguri substanțiale prin imobilizarea unei suem de bani relativ reduse. Riscul asumat într-o asemenea tranzacție există și nu poate fi ignorat. Cu cât el este mai mare, cu atât sporesc șansele de câșting, pe de o parte, dar și cele de pierdere, pe de alta. Însă marea diversitate a acestor produse derivate (se numesc astfel deoarece au întotdeauna la bază un activ suport – devize, rate ale dobânzii, indici bursieri etc.) și mai ales flexibilitatea lor permit investitorilor nu doar reducerea substanțială a riscului pe care îl presupune tranzacționarea unui astfel de produs, ci în unele cazuri, chiar evitarea lui.
Contractul futures este un angajament standardizat între doi parteneri – un vânzător și un cumpărător – de a vinde, respectiv de a cumpăra un anumit activ (devize, acțiuni, alte titluri financiare sau mărfuri), la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției și cu executarea contractului la o dată viitoare numită escadență.
Vânzătorul se obligă să vândă, iar cumpărătorul să cumpere activul de la baza contractului la o dată viitoare (scadență), dar la un preț stabilit în momentul încheierii contractului.
Avem aici standardizarea clauzelor sale principale: cantitatea, scadența și modalitatea de executare la scadență.
Standardizarea contractelor și posibilitatea compensării au mărit eficiența pieței, permițând o piață mult mai lichidă (una în care tranzacțiile să fie executate la prețul specificat sau la unul apropiat), oricine putând să intre sau să iasă rapid din piață. Cu cât prețul este mai rapid determinat de raportul cerere/ofertă și piața este mai lichidă, cu atât ea devine mai eficientă.
Prețurile futures și ale oprațiunile, primele, sunt determinate de cumpărători și vânzători, cu alte cuvinte, de cerere și ofertă. Dacă cumpărătorii sunt mai numeroși decât vânzătorii, prețurile tind să crească. Când situația este inversă, prețurile tind să scadă. Într-o piață liberă, prețurile sunt determinate prin ceea ce vânzătorul poate obține de la cumpărător sau „prin direcția pieței”.
Dacă s-ar putea prezice cu acuratețe tendința prețurilor, atunci cu siguranță nu ar exista probleme pentru ca piețele futures să devină o sursă de câștig pentru fiecare. Presupunând că nu se pot face astfel de estimări, cea mai bună soluție pe care o avem la dispoziție este să învățăm căteva tehnici de prognozare care sunt folosite de către cei mai experimentați traderi.
Una dintre metode de prognozare, analiza fundamentală, se bazează pe informații despre cerere și ofertă. Altfel spus, dacă te aștepți ca cererea pentru un anumit produs să crească iar oferta să scadă, atunci prețurile ar trebui să crească. Dimpotrivă, dacă există o scădere a cererii sau un exces de produse (oferta crește) ar trebui ca prețurile să scadă.
Multe tranzacții, în special în piețele financiare, sunt bazate pe ceea ce transmit principalii indicatori. Dacă acești indicatori sunt în concordanță cu evaluările anterioare, impactul asupra prețurilor din piețe este minim. Când cifrele actuale variază față de cele estimate, prețurile din piață se modifică în mod dramatic.
Deși prognozarea prețurilor futures este o activitate dificilă, toți traderii întâmpină același tip de probleme.
Zilele în care principalii indicatori sunt transmiși pot prezenta oportunități de tranzacționare reale.
Pentru a profita de aceste oportunități, trebuie înțeleasă semnificația și impactul potențial al indicatorului, ținând seama și de estimările anterioare ale pieței.
Analiza tehnică este o altă metodă de estimare a prețurilor. Analiza tehnică nu se concentrează doar pe informația din piață – în principal mișcări mișcări de prețuri – ci și pe volumul de tranzacționare și numărul pozițiilor deschise. Tehnicianul pur lucrează pe presupunerea că toate informațiile fundamentale sunt deja reflectate în preț, și că este mult mai important să studiezi comportamentul pieței.
Pe de altă parte, prețul contractelor futures are la bază prețul mărfurilor sau titlurilor monetar-financiare suport și de aceea orice factor care influențează prețurile de pe piața cash va influența și prețurile de pe piața futures. Prețurile de pe cele două piețe nu se situează la același nivel. Diferența dintre prețul de pe piața cash și cel de pe piața futures, cunoscută sub denumirea de basis, este unul din cele mai importante concepte ale pieței futures. Nici basisul nu este o mărime constantă, însă este mul mai stabil decât prețurile de pe cele două piețe. Acest basis se schimbă în timpul duratei de valabilitate a unui contract futures. El tinde să se îngusteze cu cât contractul se apropie de maturitate. Odată cu apropierea scadeneți, prețul futures se apropie tot mai mult de prețul cash.
Exprimarea prețurilor futures diferă de la un contract la altul. Întrucât nevoile și așteptările hedgerilor și ale speculatorilor converg, în ringul Bursei sunt încheiate tranzacții, iar informațiile referitoare la preț sunt transmise și publicului larg. Aceste informații despre preț sunt folosite ca o cotă în determinarea valorii unei anumite mărfi sau instrument monetar-financiar la o anumită dată.
Rezultatul ședințelor de tranzacționare se finalizează zilnic cu un sumar al tranzacțiilor care arată cum a evoluat piața în ziua respectivă. Sumarul tranzacțiilor cuprinde:
Preț dechidere (open): prețul corespunzător primei tranzacții a zilei;
Preț maxim (high): prețul cel mai ridicat înregistrat pentru o tranzacție în timpul ședinței;
Preț minim (low): prețul cel mai scăzut înregistrat pentru o tranzacție în timpul ședinței;
Preț închidere (last): prețul corespunzător ultimei tranzacții a zilei;
Prețul de cotare (settle): prețul la care se realizează marcarea la piață, prețul de închidere al sesiunii de tranzacționare din ziua
respectivă, dacă s-au încheiat tranzacții sau media dintre cotațiile best bid și best ask, dacă nu s-au încheiat tranzacții în sesiunea de tranzacționare din ziua curentă;
Variația (chance): diferența netă dintre prețul de cotare al zilei respective și cel al zilei anterioare de tranzacționare;
Poziții deschise (open interest): numărul total de poziții futures care nu au fost lichidate;
Volumul (volume): numărul total al contractelor futures tranzacționate în ziua respectivă;
Valoarea tranzacțiilor (trading value): valoarea contractelor futures tranzacționate în acea zi, exprimată în lei.
Ordinele de tranzacționare pot fi introduse în piață între orele 9,30 – 16,00. Odată introduse în piață și acceptate, vor primi statutul ACCEPT în sistemul electronic de tranzacționare, însoțite de ora acceptării ordinului, și vor putea fi vizualizate, modificate sau anulate. Toate ordinele vor fi ordonate în piață în funcție de preț și timp, în sens descrescător pentru cumpărarea și crescător pentru vânzare.
În timpul tranzacționării pot fi plasate următoarele tipuri de ordine:
În piața futures:
(1) În funcție de sens: – CUMPĂRARE
– VÂNZARE
(2) În funcție de tip:
LIMITA – se va executa la prețul specificat sau mai bun și poate fi plasat numai dacă există disponibilul în cont pentru acoperirea riscului rezultat. Cantitatea rămasă dintr-un ordin, în urma executării parțiale, rămâne în piață. Termenul maxim de valabilitate al acestui ordin este sesiunea în care a fost introdus. Toate ordinele de acest tip vor fi șterse automat din piață la închiderea ședinței.
STOP-LIMITĂ – se plasează cu două prețuri: de activare și de executare și este de 2 tipuri: StopLoss și TakeProfit. Se activează automat la efectuarea unei tranzacții la prețul specificat de activare, sau mai bun decât acesta și intră în piață la prețul limită indicat. La activare se verifică disponibilul din cont. Odată activate devin ordine limită și pot fi modificate sau anulate. Ordinele STOP neactivate pot fi vizualizate, modificate și anulate din fereastra STOP. TOATE ordinele STOP neactivate vor fi păstrate de către sistemul electronic de tranzacționare până la anularea lor de către operator sau activarea lor.
(3) În funcție de cantitate:
LIMITA-PACHET – ordinul se execută numai la întreaga cantitate. În cazul în care în piață apar pe compartimente ordine care duc la situația de încrucișare a pieței, dar fără specificația PACHET, ordinul pachet este scos automat din piață. De asemenea, dacă nu poate fi executat la plasarea sa, este respins. În ambele cazuri, operatorul este anunțat de acest lucru.
În piața opțiunilor
(1) În funcție de sens: – VÂNZARE
– CUMPĂRARE
(2) În funcție de tip:
LIMITA – se execută la prima specificată sau mai bună și pot fi plasate numai dacă există disponibilul în cont pentru acoperirea riscului rezultat. Cantitatea rămasă în urma executării parțiale rămâne în piață. Termenul maxim de valabilitate al acestor ordine este sesiunea în care au fost introduse. Toate ordinele de acest tip vor fi șterse automat din piață la închiderea ședinței.
Pentru opțiuni nu sunt disponibile ordine tip STOP.
(3) În funcție de cantitate:
LIMITA-PACHET – ordinul se execută numai la întreaga cantitate. În cazul în care în piață apar ordine mai bune sau egale ca preț cu acesta, dar fără specificația PACHET, ordinul pachet este scos automat din piață. De asemnea, dacă nu poate fi executat la plasarea sa, este respins. În ambele cazuri, operatorul este anunțat de acest lucru.
Identitatea operatorilor ce tranzacționează va rămâne ascunsă pe toată durata sesiunii de tranzacționare pentru toți participanții, cu excepția organizatorilor pieței.
Toate detaliile tranzacțiilor efectuate vor fi vizualizate de toți participanții conectați, cu excepția identității părților.
Ordinele plasate pot fi modificate sau anulate. Orice modificare adusă unui ordin duce la schimbarea timpului sau de acceptare în piață, care poate avea consecințe asupra plasării sale în ansamblul pieței.
Toate ordinele din piață vor fi șterse automat la închiderea pieței, în fiecare zi, cu excepția celor STOP. La expirarea contractelor vor fi șterse și ordinele STOP.
La plasarea unui ordin, operatorul trebuie să completeze următoarele informații:
pe ce cont se plasează ordinul (house sau codul unui client);
vânzare/cumpărare;
cantitate;
tipul contractului;
scadența;
valabilitatea;
prețul de exercitare ( pentru opțiuni);
prețul limită și prețul de activare (pentru ordinele STOP), prima limită pentru opțiuni;
alte indicații (PACHET).
Cele mai multe burse pe care operează băncile au trecut la tranzacționarea electronică.
Motivele care au determinat trecerea la acest nou tip de tranzacționare sunt multiple:
creșterea importantă a lichidității
oferirea posibilității traderilor de a tranzacționa din orice zonă a țării
reducerea costurilor necesare pentru a demara activitatea de tranzacționare
reducerea costurilor efective de tranzacționare (prin introducerea sistemului de gestionare a riscului)
implementarea unui sistem modern și ușor de utilizat, accesibil tuturor
alinierea bursei la tendințele existente în acest domeniu pe plan mondial.
Sistemul de evaluare a riscului (SER)
SER înlocuiește de la 1 iunie 2000 sistemul de marje folosit până la această dată. Marjele inițiale și de menținere ale contractelor se înlocuiesc cu o evaluare a întregului portofoliu (futures și opțiuni) de pe un tip de contract. Evaluarea se face pe un interval situat sub și peste prețul de cotare curent și dă ca rezultat pierderea maximă care poate apărea pe acest interval.
Evaluarea se face concret prin cotarea pozițiilor deschise ale portofoliului la prețurile de exercitare cuprinse în interval și cuprinde pozițiile deschise futures și opțiunile care în intervalul stabilit intră în bani, indiferent de prețul lor de exercitare. Riscul maxim apare în cazul unui portofoliu format doar din poziții deschise futures sau doar din vânzări de opțiuni. În cazul în care în portofoliu apar poziții deschise care își diminuează riscul reciproc, respectiva diminuare va fi reflectată în riscul calculat pe acel contract și scadență, valoarea sa minimă fiind zero.
Exemplu: la contractul EURO/USD intervalul de evaluare este stabilit la 250 pași sub și 250 pași peste prețul de cotare curent, cu pasul 1000 lei. Dacă prețul de cotare este 0,9000, intervalul de evaluare este 0,8750 și 0,9250. se evaluează pozițiile deschise futures și toate opțiunile ce intră în bani în acest interval.
În cazul unui portofoliu format din poziții deschise futures, riscul său este de 250.000 lei/poziție, indiferent dacă pozițiile sunt de cumpărare sau de vânzare.
În cazul unui portofoliu de opțiuni vândute, riscul său este format din diferența între prețul lor de exercitare și capătul intervalului la care se înregistrează pierdere. Ex.: un puț vândut la 0,8950 are un risc de 200.000 lei, dat de diferența dintre prețul său de exercitare și capătul de jos al intervalului. Un puț vândut la 0,9300 va avea un risc de 550.000, dat de asemenea de prețul său de executare și capătul de jos al intervalului, chiar dacă prețul său de exercitare nu se află în intervalul de evaluare.
În cazul unui portofoliu combinat de futures și opțiuni la diverse prețuri de exercitare, se vor evalua fiecare în parte și combinat, iar riscul calculat pe întregul portofoliu va fi dat de pierderea maximă pe care o poate atinge portofoliul pe acest interval.
Prin introducerea SER, contul agențiilor va reflecta riscul calculat pe întregul portofoliu de futures și opțiuni, pe toate contractele și scadențele, separat pe conturile de clienți și house. Suma disponibilă și apelul în marjă vor fi calculate ca diferența dintre suma din cont și riscul calculat.
Mecanismul de tranzacționare
Mecanismul tranzacționării contractelor futures nu este mai complicat sau mai greu de însușit decât etapele implicate de celelalte forme de instiție pe piața financiară. Odată cu informarea și înțelegerea deplină a fazelor care trebuie urmate în vederea accesului și tranzacționării contractelor futures, se va putea beneficia fără dificultăți de avantajele considerabile și costurile scăzute ale acestor produse financiare.
CAP XIV POLITICI DE PRODUS ÎN BĂNCILE COMERCIALE
Considerații generale privind activitatea și orientarea Băncii „X” în promovarea produselor
În anul 2003 Banca „X” a dus o politică de expansiune în piață prin diversificarea și introducerea unor produse și servicii noi și perfecționarea celor existente printr-o politică de produs foarte competitivă și realistă, încercând să promoveze produsele pe care clienții și le doresc efectiv.
Activitatea de credit a fost principala sursă de venituri din exploatarea a băncii în anul 2003. Promovând o politică sănătoasă și benefică pentru profitabilitatea băncii, Banca „X” și-a dezvoltat progresiv o gamă de produse și servicii destinate atât societăților comerciale, cu precădere celor private cât și populației.
Principalele produse și servicii oferite de Banca „X”
Prin politica de produs Banca „X” a dezvoltat deopotrivă atât produse privind societățile comerciale cât și pe cele destinate populației:
produse de creditare;
produse pentru exportatori;
produse pe piețele de capital;
produse de depozit;
produse de intermediere în domeniul asigurărilor;
servicii de evaluare;
produse și servicii pentru populație;
creditele;
carduri bancare.
Chestionare pentru clasificarea serviciilor prestate de o anumită bancă pentru a determina de ce potențialii clienți aleg
produsele și serviciile ei sau nu
Aceste două chestionare au fost realizate pe 30 de subiecți ai Băncii „X” pentru a reliefa în mod evident cum privesc clienții serviciile oferite de bancă și gradul de satisfacție.
Elementele unui serviciu bancar de bună calitate
Totalul depășește 30 deoarece subiecții au dat răspunsuri multiple.
Din chestionarea clienților reiese foarte clar că pentru ei sunt foarte importante calitățile profesionale și morale ale angajaților, eficiența de care sau dovadă în relațiile cu clienții.
Elementele unui produs bancar de slabă calitate
Totalul depășește 30 deoarece subiecții au dat răspunsuri multiple.
Cu ajutorul acestui chestionar am determinat ce nu apreciază clienții și ce îi determină să renunțe la serviciile oferite de bancă. Printre acestea, ineficiența, calitățile negative ale personalului și insuficiența informării, având un rol primordial în motivația clientului de a nu alege banca respectivă.
De aici reiese în mod evident că produsele băncilor comerciale satisfac necesitățile consumatorilor, iar prin politica de produs promovată caută să identifice permanent cererile mai presante ale consumatorilor, pe care banca are capacitatea de a le satisface, realizând un echilibru între satisfacția clientului și profitabilitatea băncii.
Produse și servicii pentru exportatori
În anul 2003 finanțarea exporturilor a devenit o prioritate pentru Banca „X” prin oferirea unui nou produs bancar complex: factoringul. Volumul creanțelor financiare prin factoring și forfaiting a fost de 35 mil. $, înregistrând o creștere cu 40% față de anul precedent, în timp ce veniturile în $ au crescut cu 19,7%. Numărul clienților care au folosit finanțarea creanțelor prin factoring s-a dublat față de anul precedent.
Prin politica de produs promovată, Banca „X” și-a păstrat poziția de lider pe piața românească pentru al cincilea an consecutiv în calitate de factor de export.
Produse și servicii pe piețele de capital
În anul 2003, Banca „X” a continuat să dezvolte produse și servicii oferite lientelei pe piața de capital, întărindu-șo astfel poziția și imaginea iar pentru anumite servicii a reuțit să-și mărească cota de piață. Astfel, în anul 2003 volumul deconturilor tranzacțiilor cu valori mobiliare a crescut în urma îmbunătățirii calității produselor și serviciilor bancare oferite, deținând 19% din sumele decontate pe cele două piețe (BVB și RASDAQ).
Produse de depozit
De asemenea, Banca „X” și-a păstrat poziția de lider al societăților de depozitare. Veniturile obținute de bancă din această activitate au crescut în anul 2003 cu 29% față de anul 2002.
Activități de interediere în domeniul asigurărilor
În anul 2003 activitatea de intermediere s-a intensificat, diversificându-și produsele și serviciile precum și modul de promovare. Încasările sucursalelor, legate de aceste activități, au crescut de trei ori față de anul 2002.
Servicii de evaluare
Evaluarea este, în esență, un serviciu integrat în activitatea comercială a băncii, evaluatorii măsurând valoarea bunurilor aduse în garanție pentru creditele acordate de Banca „X”. În plus, oferă servicii specializate terților, ceea ce constituie, de fapt, o sursă suplimentară de venituri pentru bancă.
Ca rezultat al acestor acțiuni, activitatea de evaluare a cunoscut o creștere de 11% față de anul 2003, cu venituri mai mari cu 984,7 mil. lei decât cele din anul 2002.
Produsele și serviciile pentru populație
Plecând de la o activitate consacrată mai ales societăților comerciale, Banca „X” și-a dezvoltat progresiv gama de produse și de servicii destinate populației printr- politică de produs ajustată corect tuturor categoriilor sociale ale populației ținând cont de necesitățile și trebuințele acestora.
Comparația anului 2003 cu anul 2002 confirmă creșterea netă a cotei băncii pe piața de retail.
Creditele
Intensificarea activității cu clientela particulară se constată în domeniul creditelor acordate populației, a căror pondere pe ansamblul creditelor a fost de 4,7% în anul 2003 față de anul 2002.
2002 2003
Pentru a-și promova aceste servicii, în acest domeniu au fost angajate trei acțiuni semnificative:
Creditul pentru nevoi personale;
Creditul pentru folosință îndelungată;
Cardurile.
Banca „X” a lansat mai întâi creditul pentru nevoi personale, un produs nou pe piața românească și care, la sfârșitul anului reprezenta 220 mld. lei pentru un număr de 40.000 de beneficiari.
Apoi, au fost lansate creditele pentru folosință îndelungată. În acest scop au fost intensificate acțiunile fașă de furnizorii de materiale, încheindu-se convenții de parteneriat până în anul 2003 cu 365 de societăți care dispun de rețele de distribuție în toată țara.
Numărul clienților care au recurs la acest produs a crescut depatru ori (19.000 clienți, cu credite utilizate de 89 mld. lei).
Cardurile
Chestionar pentru exemplificarea importanței folosirii cardurilor de clienții Băncii „X” și avantajele pe care le prezintă acest produs pentru ei și de ce îl folosesc.
Chestionarul a fost realizat pe baza răspunsurilor a 30 de clienți ai Băncii „X” care folosesc carduri.
Totalul depășește 30 deoarece subiecții au dat răspunsuri multiple.
Conform chestionarului, ATM-urile sunt foarte utile, clienții putând beneficia de serviciile lor oricând.
Este unul din domeniile în care Banca „X” a revoluționat piața românească, Cardul fiind un produs relativ nou pe piața românească. Acest lucru a fost posibil datorită sinergiei dintre Banca „X”……….. care printr-o politică de promovare eficientă a produsului au reușit să se impună ca lideri pe această piață.
Banca „X” a fost prima ancă românească care și-a lansat propriul card-Prima, demonstrându-și priceperea în materie.
Banca „X” a considerat proiectul de carduri un ax major de dezvoltare în sectorul băncii de retail și în cucerirea de noi clienți, de aceea au făcut investiții masive în acest sector, sprijinindu-se pe nucleul de competențe tehnice dezvoltate de Banca „X”.
Eforturile s-au concentrat pe trei direcții:
Lansarea unei game complete de carduri bancare (6 în total), din care una Europaz-Maestro și 5 VISA, din care 2 carduri în valută (Classic). Din această gamă devenită operațională în noiembrie 2003:
30.000 carduri vândute până în data de 31.12.2003
300.000 carduri vândute până la data de 31.12.2004
1.000 carduri vândute până la data de 10.01.2005
Achiziționarea și instalarea unei rețele de bancomate, din care 87 funcționau la data de 31.12.2003 și încă 250 instalate până la data de 31.12.2004.
Achiziționarea a 400 terminale electronice de plată (POS), care sunt în prezent operaționale în totalitate.
Sectorul de carduri este o direcție prioritară pentru Banca „X” care va cunoaște o dezvoltare continuă și în perioada următoare. Toate aceste acțiuni au făcut ca Banca „X” să nu aibă rival pe piața cardurilor din România.
Creșterea ponderii în activitățile de intermediere
Investițiile pe piața monetar-financiară pot fi făcute prin intermediul băncilor.
Investițiile la bursă presupun acceptarea unui risc mai mare decât cel privind depunerea unor bani într-un cont bancar. Acest risc este cu atât mai mare cu cât cursul acțiunilor fluctuează mai mult. Pentru aceasta este recomandabil clienților care investesc în acțiunile cotate la bursă, deschiderea unui cont acoperitor cu valoare la o bancă.
Referitor la portofoliul de acțiuni, clienții pot să-și administreze singuri pachetele de acțiuni, dar cu sfatul serviciilor profesionale ale băncii de administrare a investițiilor, sau pot lăsa direct acestora administrarea portofoliului de acțiuni și a riscurilor ce decurg din acestea.
Aceste servicii nu pot fi prestate de băncile românești decât prin intermediul societăților de valori mobiliare. Populația, inclusiv agenții economici sunt foarte puțin familiarizați cu acest tip de servicii, cu toate că Banca „X” a investit masiv în reclamă și infrastructura aferentă.
Agenții economici nu sunt utilizatori sofisticați ai acestor tipuri de servicii. Un plan de afaceri corect este rar întâlnit. Adesea, nici personalul bancar nu are o instruire suficientă pentru a determina să apeleze la acest tip de servicii.
La ora actuală, acest serviciu bancar oferit de Banca „X” începe să-și facă un loc bine definit pe piață, dar totuși cu o pondere destul de mică în cadrul serviciilor bancare.
Pentru a crește ponderea activității de intermediere a băncii, personalul trebuie calificat special pentru acest tip de servicii. Abilitatea în comunicare joacă un rol foarte important, specialiștii băncii trebuind instruiți astfel încât să le creeze potențialilor clienți factorul motivator pentru a folosi acest tip de servicii.
De asemnea, personalul băncii trebuie să instruiască clienții, atât persoanele fizice cât și agenții economici asupra beneficiilor pe care le-ar aduce lor, dacă ar apela la acesta.
Fiind un serviciu de pionierat pe piața românească, banca poate beneficia de avantajul „primului venit” – adică neavând o concurență foarte puternică îl poate implementa rapid, cu o politică de promovare a produselor adecvată. Dar aici intervine rolul primordial al informării și publicității acestor produse.
La capitolul informare, Banca „X” ar trebui să-și convingă clienții cu care lucrează de rolul activităților de intermediere și că banca lucrează în folosul lor pentru a-și spori afacerile sau a-și crea altele noi. Clienții persoane fizice cât și juridice trebuie convinși de importanța și oportunitatea asigurărilor, banca putându-i îndruma și ajuta să încheie contracte avantajoase. Clienții ar trebui informați clar și precis de necesitatea acestor tipuri de servicii, și de avantajele de care ar beneficia de pe urma lor.
Operații de forfetare, operații de cambii, bilete la ordin, schimburi valutare, swap, heading sunt aproape necunoscute, deși universitățile predau de ani de zile teoria derulării unor asemenea tranzacții.
Pentru a reuși promovarea la scară largă a acestor servicii, Banca „X” ar trebui să aloce sume importante bugetului de publicitate, pentru o formă de promovare de comunicații în masă, folosind principalele tipuri de medii pentru a-și transmite mesajul, cum ar fi: presa, radioul și televiziunea.
Banca „X” ar trebui să-și arate și mai mult disponibilitatea de a-i ajuta să înțeleagă rolul serviciilor de intermediere și necesitatea de a le folosi.
CAP XV DECIZIA DE CREDITARE IN CADRUL
PRODUSULUI BANCAR CREDIT
Cu toate ca bancile comerciale romanesti si-au diversificat mult produsele si serviciile, totusi creditul a ramas de departe , cel mai important produs bancar .Afirmatia este valabila , nu numai pentru bancile romanesti ci pentru aproaape toate bancile din lume.
In politicile de creditare au intervenit schimbari majore , in primul rand , ca urmare a cresterii riscului asociat creditului . Evaluarea gradului de risc este un proces delicat , care presupune politici, strategii si tehnici de creditare performante din partea fiecarei banci .Cele de prudentialitate bancara sunt pe primul loc . De aceea, se porneste de la principiile generale de creditare si anume :
prudentialitate ;
negociere ;
forma contractuala ;
credibilitate ;
dobanda ;
garantia ;
previziunea ;
se acorda pe obiecte precise ;
utilitatea ;
eficienta .
Bancile trebuie sa tina seama de interesele solicitantilor de credite si ale guvernului ,dar si de criteriile care promoveaza interesele sale . in al doilea rand, banca are in vedere capacitatea firmei de a face afaceri , abilitatea firmei de a actiona neintrerupt ,fluxul de numerar previzionat care sa permita respectarea obligatiilor financiare privind rambursarea creditelor .
Tehnicile de creditare mai au in vedere si respectarea unor criterii aditionale prvind creditarea si anume:
-garantii ;
-rata rentabilitatii medii pentru banca sa fie cel putin la nivelul ratei rentabilitatii medii pe economie ;
-sa permita o dispersie convenabila a ratei dobanzii , deci sa tina seama si de alte venituri ale bancii care sa ii asigure rentabilitate chiar daca imprumutul ar deveni la un moment dat , nerecuperabil (de obicei , banca percepe o prima de risc pentru a evita creditele pierdere .
Tehnicile de creditare sunt activitati complexe care necesita urmatoarele etape :
1 primirea cererii de credite ;
2 culegerea de informatii ;
3 evaluarea informatiilor primite ;
4 evaluarea initiala a colateralelor sau garantiilor propuse ;
5 negocierea cu firma ;
6 decizia de acordare sau de respingere a cererii de creditare ;
7 examinarea din punct de vedere al legalitatii garantiei ;
8 semnarea contractului si acordarea imprumutului ;
9 urmarirea permanenta a utilizarii creditului si a capacitatii de rambursare a firmei ;
10 rambursarea creditului si a dobanzii .
Tehnicile de creditare au in vedere exista foarte multe produse de credit. De exemplu , numai creditele pentru populatie pot cuprinde :
credite tip retail ;
credite cu dobanzi fixe ;
credite cu dobanzi variabile ;
credite obtinute la punctele de vanzare ;
credite obtinute la banca;
credite in rate ;
credite fara rate.
La randul lor ,creditele tip retail pot fi pentru consum sau pentru finantarea de locuinte , iar fiecare dintre acestea , are mai multe forme .
Avand in vedere ca multe aspecte de tehnici si metodologii de creditare au fost expuse intr- un alt curs , in cele ce urmeaza,prezentam numai cateva aspecte cu privire la alte produse de creditare .
Creditele pentru persoane fizice sunt de obicei, credite cu valoare fixa , pe o perioada de timp fixa ,la o rata a dobanzii fixa . Aceste credite sunt disponibile pretutindeni si sunt foarte utilizate pentru procurarea de autoturisme , mobila, alte bunuri de folosinta indelungata , pentru vacante .
Creditele ipotecare se acorda de catre banci persoanelor fizice pentru procurari de locuinte sau pentru constructia acestora . Specific acestor credite este ca se instituie ipoteca bancii asupra locuintei pe toata perioada de creditare .
Facilitati de overdraft (cont descoperit ) . Cand banca acorda asemenea facilitati , clientii pot utiliza conturile de depozite , nu numai in limita sumelor depuse ,ci pana la anumite limite convenite cu banca , sume pe care aceasta le va oferi clientilor la dobanzi stabilite prin acord cu clientii . Facilitatea de overdraft este foarte convenabila pentru clienti, intrucat acestia pot lua cu imprumut exact suma de care au nevoie pe o perioada solicitata , deci nefiind obligati sa plateasca dobanda pentru suma totala .
Creditarea prin carduri este tipul de credit pentru consum cel mai des utilizat ,el oferind clientului bancii posibilitatea de a lua cu imprumut sume pana la anumite limite prin utilizarea cardurilor .De cele mai multe ori , aceasta creditare are loc chiar la punctele de vanzare , intrucat cardurile sunt utilizate pentru eliberari ( extrageri ) de numerar din automatele de plata tip A .T.M .
Cont de credit tip revolving .Clientii care au astfel de conturi , pot face plati lunare regulate intr- un cont specific, iar apoi obtin permisiunea dela banca de a lua cu imprumut o suma care este mai mare , anume de o anumita valoare fata de depozit.
Chiar daca produsele principale de creditare a firmelor au fost abordate , subliniem cateva aspecte de noutate , in cele ce urmeaza .
In tarile cu economie de piata dezvoltata exista doua grupe mari de produse de creditare si anume :
credite pentru fond de rulment ;
credite pentru finantarea activelor fixe .
La randul lor , creditele pentru fondul de rulment sunt facilitati de overdraft si credite pentru finantarea exportului .
Creditele pentru finantarea activelor fixe se grupeaza in functie de scadenta, de garantiile primite (credite neacoperite , credite acoperite cu echivalent in numerar sau depozite ,credite acoperite cu garantii personale , credite acoperite cu ipoteci ).
In functie de tipul de rambursare sau amoortizare , creditele pot avea o rambursare egala cu capitalul in totalitate la data scadentei sau rambursare in rate egale .La aceste credite si in aceste tari,tehnicile decreditare sunt mult mai simple decat la noi , iar firmele in planurile lor de afaceri combina utilizarea creditelor cu alte venituri si fonduri .
Creditele sindicalizate se acorda in urma unei conventii intre doua sau mai multe banci , care accepta sa acorde uncredit, de obicei foarte mare unui singur solicitant sau unui numar mic .Una din banci este banca agent ,iar celelalte
Sunt paarticipante la creditare .
Rolul bancii agent consta in urmatoarele :
actioneaza in numele celorlalte banci ;
asista imprumutatul in constituirea consortiului bancar care participa la sindicat ;
colecteaza informatii despre imprumutat;
structureaza conditiile creditului ;
se ocupa de pregatirea aprobarii creditului si de documentatie ;
coordoneaza transferul fondurilor (primeste banii de la celelalte banci, ii transfera clientului , primeste rambursarea ,dobanda ,trimite cotele celorlalte banci)
calculeaza ratele dobanzii;
urmareste colateralele,incasarea transelor sau ratelor de credit si comunica bancilor din sindicat cand imprumutatul nu isi onoreaza scadentele ;
se ocupa de toate problemele care s- ar putea ivi in legatura cu creditul(schimbari in bonitatea clientului ,executie silita ,suplimentarea creditului etc )
Acordarea creditelor sindicalizate ridica unele probleme specifice peentru tehnicile de creditare . Astfel, este mai dificila determinarea riscului fiecarei banci , adica a riscului de a nu isi primi partea sa de dobanda . Apare aici si riscul de relatie ,in sensul ca imprumutatul poate avea o relatie mai buna cu o banca , de obicei cu banca agent . In consecinta , in cazul creditului sindicalizat ,controlul si verificarea sunt mai frecventesi se efectueaza prin audit intern .Inplus , toate bancile din sindicat monitorizeaza corectitudinea ratei dobanzii percepute ,mai ales in cazul dobanzii flotante sau al reesalonarii creditului .
Abordarea moderna a produselor si tehnicilor de creditare se bazeaza pe analiza creditului prin metoda scorurilor .Credit –scoringul presupune evaluarea creditelor pe baza de punctaj . Prin aceasta analiza creste calitatea creditelor ,se reduc costul si durata evaluarii prin standardizarea procedurilor si sunt imbunatatite performantele procedurilor de control al creditului .Cu ajutorul credit – scoringului se face selectia clientilor in functie de calitate , efectuandu- se mai usor modificari in strategiile de creditare ale bancilor
15.1. APLICATIE
1 Banca ofera informatii solicitantului de credite (obiiect , dobanzi , termene etc )
2 Banca solicita informatii , pe care le obtine prin:
cererea de credite ;
prognoza bugetara ( banca solicita completarea unui formular de planificare a bugetului sau declaratie de venituri si cheltuieli ) care sa prezinte fluxul lunar de fonduri si din care sa reiese ca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile ;
discutii cu clientul .
3 Banca evolueaza propunerea , aceasta incluzand:
caracterul (comportamentul si pozitia pe piata ) ;
abilitatea ( cat castiga ,alte angajamente , rate , loc de munca stabil ,cheltuielile normale de existenta );
marja de profit a bancii si daca este suficienta pentruriscul asumat ;
scopul ( obiectul , pentru ce solicita creditul )
suma solicitata ;
rambursarea (banca sa fie sigura de rambursare )
asigurare ( garantii );
dobanda ;
venituri ;
cheltuieli .
Decizia de creditare este dificila . Banca poate pierde clientul
Pot fi utilizate si instrumente precum :
-rationamentul propriu ;
-bunul simt al inspectorului de credite sau al directorului bancii .
Se mai tine seama daca are un depozit la banca si sa nu se creeze riscul de pierdere a acestuia .
Clientul bancii trebuie convins ca banca nu poate acorda credite neperformante .I se explica pozitia bancii si de ce nu i se poate acoorda creditul .Se incearca un remediu , o solutie , un alt serviciu bancar .
Exemplu :
O persoana fizica solicita un credit pentru cumpararea unui apartament in valoare de 30000 USD. Este analist programator si are un salariu echivalent a 600 USD. Persoana detine la banca un cont curent in valoare de 10 milioane lei si un depozit in valuta de 2000 USD, pentru o perioada de 6 luni.
In prezent, persoana locuieste cu parintii si nu contribuie la cheltuielile casei .Depozitul in valuta are maturitatea peste o luna . Persoana are economii de 100 milioane lei .
Rata de schimb USD/ROL este de 1/ 36700
Banca acorda imprumut pana la 95% din pretul de cumparare .
Suma imprumutata de banca nu poate depasi 60% din salariul brut total al solicitantului .
Rata dobanzii la imprumut este de 10% pe an .
Termenul de rambursare este fixat de banca pentru acest tip de credit la 10 ani .
Autoturismul DACIA are ovechime de doi ani si nu exista nici o datorie de achitat pentru acesta . Taxele lunare de asigurare CASCO sunt de 300000 lei .
Costurile de exploatare a autoturismului sunt de 800000 lei pe luna .
Persoana are telefon mobil cu cheltuieli de exploatare de 560000 lei pe luna .
Taxele legale pentru procurarea apartamentului sunt de 22 milioane lei dar vor fi suportate de parinti .
Persoana va cumpara mobila pentru apartament in valoare de 50 milioane lei , banii apartinand parintilor .
Parintii doresc si pot oferi garantii .
Dobanda la credit va fi esalonata in rate lunare egale pe toti cei 10 ani.
Avansul este de 10% ( cele 100 milioane lei pe care persoana le detine ca economii .
Inainte de a lua decizia de acordare sau respingere a cererii de creditare, banca analizeaza cererea de creditare
prin metoda scorurilor . Scorul stabilit se confrunta cu datele unor agentii de referinta pentru credite ( agentii care au evidenta creditelor neperformante acordate persoanelor fizice . Metoda scorurilor este un instrument de analiza de evaluare a clientilor . Este o incercare de standardizare a determinarii valorii de creditare . In urma punctelor obtinute , clientii se incadreaza in anumite categorii si se pot determina factorii cheie .Fiecare din factori primeste un punctaj . Clientul completeaza un formular standard , raspunzand la intrebarile de baza .Banca indica un prag pentru luarea deciziei favorabile . De exemplu , la peste 60 puncte , se acorda creditul .
Factorii de evaluare examinati sunt :
varsta ;
starea civila ;
numarul de persoane in intretinere;
zona in care locuieste ;
date legate de locul de munca ;
date despre salariu ;
existenta cartilor de credit ( inseamna ca a fost verificat de catre o alta institutie );
date despre imprumut .
Sistemul de punctaj este revizuit de banca anual sau la doi ani pentru a actualiza factorii si gradul de risc . Punctarea sau evaluarea creditelor conduce la reducerea costurilor bancii . Profitul bancii este mic in cazul creditarii persoanelor fizice avand in vedere ca sumele imprumutate sunt mici .
Decizia de creditare se ia si pe baza urmatoarelor calcule :
-total credit 27000 USD
-avans 3000 USD
-dobanda 2700 USD / pe an
pe perioada de 10 ani
pentru primul an ,ratele lunare :
credit 2700 : 12 = 225USD
dobanda 2700 : 12 =225USD
total 450 USD pe luna dar se stabileste o medie
pentru anul al doilea :
credit 2700 : 12 = 225USD
dobanda 24300 : 12 = 202,50 USD
etc
anul al 10 lea :
credit 2700 :12 =225 USD
dobanda 2700 * 10 /100*12 =270 : 12 =22,50 USD
dobanda medie lunara :
Dml =( 225+ ……………….22,50 ) : 120 luni =123,75 USD
Rata medie totala ( principalul + dobanda ) sau total obligatii fata de banca :
225 +123,75 = 348,75 USD
salariul necesar acoperirii :
600 *60/100 = 360USD (limita pana la care poate imprumuta )
DECIZIA BANCII:
SE ACORDA IMPRUMUTUL
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Operatiuni, Produse Si Tehnici Bancare (ID: 132590)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.