Opera Politic Juridica a Lui Constantin Mavrocordat

Dreptatea cere sa dai fiecarei vremi ceea ce este al ei si sa inveti de acolo tot ceea ce iti poate folosi ayi si cel putin s-o judeci just si sa ti-o amintesti cu drag cand este vorba de tara ta. Andrei radulescu , pagini din istoria dreptului romanesc 135.

Intre 1859 si 1918 , in romania burgheyo mosiereasca au avut aplicabilitate trei acte constitutionale: conventia de l aparis din 7 august 1858, statutul deyvoltator al conventiei de la paris, din 1864 si constitutia din 1866, ultima –expresiacompromisului dintre marea burgheyie si mosierimea, instrumntul juridic fundamental al regimului burgheyo mosieresc, modificata de mai multe ori. Conf. Dr. Dmitru firoiu, istoria statului si dreptului romanesc, ed. Did si pedagogica, bucuresti 174

Capitolul I. Opera politico juridica a lui Constantin Mavrocordat

Decenii mai tarziu, la 1821, se incearca o revolutie impotriva inaltului cler, a Domnilor si tiraniei boierilor, condusa de Tudor Vladimirescu care s-a dovedit a fi o revolutie nationala democratica pentru libertate si dreptate sociala.

Dintre toate proiectele se distinge in mod deosebit proiectul boierimii mijlocii moldovene , cunoscut sub numele de „constitutia carvunarilor”, care chiar daca nu a capatat o recunoastere formala de lege fundamentalaa Moldovei, dispoyitiile sale au fost aplicate in unele privinte ale Domnului Ioan Sandu Sturdza care a condus Tara „in spirit carvunesc” de la 1822 pana la 1826.

Textul proiectului cuprinde „o constitutie in intelesul obisnuit al cuvantului, adica o intocmire legala a carmuirii unui stat”. El prevede principiul domniei legilor, a respectarii drepturilor si libertatilor individuale, a existentei functiunilor constitutionale, a ideii de repreyentare politica in Sfatul obstesc a Tarii. Acest proiect de constitutie cuprinde ideea „guvernarii natiunii prin ea insasi”.

Cele mai importante principii de ocarmuire constitutionala pentru Moldova, statornicite in proiectul de Constitutie al carvunarilor din anul 1822 sunt: privilegiul libertatii de a se administra cu Domnul sau si cu pravilele Tarii, sub protectia Portii Otomane, principiul separatiunii functiilor constitutionale.

Art. 19 reglementeaya institutia Sfatului obstesc pentru ca „puterea hotararii sa fie pururea in mana Domnului impreuna cu Sfatul obstesc”. Din art. 22 reyulta libertatea de a hotara, libertatea de a delibera si de a adoptare a hotararilor cu majoritatea membrilor din Sfatul obstesc, principii care au un caracter liberal.

Prin art. 23 s-a incercat instituirea principiului guvernarii natiunii prin ea insesi si prioritatea organelor repreyentative ale functiunii legiuitoare fata de Domn, organ al functiunii legiuitoare, care este seful functiunii executive.

De la pravila la constitutie

Reconstituirea cuvantului „constitutie„

”De nu ar fi fost sadita in oameni prima stapanire de patimi, precum mania, pizma, lacomia, mandria, ambitia, si celelalte cate le infasoara iubirea cea de sinesi si enteresul, intru adevar ca nu ar fi trebuit ominirei nici un fel de pravila sau de orînduiala.”

”Constitutia” lui Constantin Mavrocordat

Traditia constitutionala a unui stat porneste in faza incipienta cu un ansamblu de cutume constitutionale , care conduc , in functie de o multitudine de factori, la aparitia constitutiei scrise.

Din punct de vedere etimologic, termenul constitutie provine din substantivul latin constitutio care avea sensul de dispozitie sau ordin. In sistemul de drept roman, constitutia insemna edictul semnat de imparat si a carui forta juridica era superioara celorlalte acte adoptate de autoritatile publice ale imperiului.

Termenul de constitutie are corespondent in latina prin termenul de ”constitutiones”, iar in variantele romanesti arhaice a fost ”imprumutat„ sub forma cuvantului ”asezamant” sau constitutii”.

Este important de indentificat , in demersul nostru, geneza cuvantului constitutie si insemnatatea procesului de constitutionalizare in Principatele Romane si ulterior in toate etapele constituirii Statului roman.

Sintetizand, imi propun in acest capitol, trasarea unor directii in identificarea evolutiei constitutie, pana la transformarea acesteia, in realitatea anului 1866, in primul asezamant constitutional formal al statului roman.

Notiunea de „constitutie” cu semnificatia sa moderna apare , pentru prima oara , in lucrarile juristconsultilor din epoca Revolutiei franceze.

Sensul subversiv al termenilor constitutie/constitution isi are radacinile in imaginarul politic contra-revolutionar francez, pe filiera caruia ajunge si in Principatele. Acesta privilegia definitiile clasice ale cuvantului in discutie, inclusiv nuantele sugerate la mijlocul veacului XVIII-lea de baronul de Montesquieu. Insa, in ultimele decade ale secolului luminist, sensul cuvantului ”constitution” se radicalizeaza, de aceasta radicalizare fiind responsabili in special ganditori precum Vattel si Jean Jacques Rousseau.

Despre primele aparitii ale cuvantului constitutie ,conturate in intelesul apropiat al termenului, aflam in jurul anului 1739, in timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. Dupa intregirea Olteniei cu Tara, a inceput seria reformelor sub forma unei ”constitutii” de ansamblu din anul 1740, adoptate ulterior si in Moldova.

„Constitutia” lui C.M este precedata de o expunere de motive ce cuprinde o declaratie de principii a acestui luminat domnitor, prin care se arata puterea de autenticitate pe care o acorda institutiilor reglementate, precum si o declaratie a inaltului cler si boierilor, care au semnat impreuna cu reprezentantii judetelor Valahiei, iar in Moldova, in plus, a fost acceptata si de Adunarea obsteasca a tarilor.

Aceasta denumita „constitutie” a reprezentat o lege fiscala urmata de o serie de reforme social-politice intreprinse de domnitor.

Preocupat de o reforma in justitie, Constantin Mavrocordat a creat institutia moderna a judecatorilor de profesie, salariati de Stat si nu de ispravnici. De asemenea introduce procedura scrisa , infiintarea condicilor si redactarea hotararii in doua exemplare.

Proiectul reprezinta o valoare certa, deoarece exprima in forma cea mai completa gandirea politica nationala la inceputul sec. XIX si reprezinta cea mai temeinica incercare a clasei reprezentative romanesti de a da Moldovei o asezare constitutionala.

Decenii mai tarziu, mai exact intre anii 1802 -1824 s-au inaintat o serie de memorii Curtii Imperiale de la Constantinopol, denumite ”pravile”, ”asezaminte”, in care se cerea alcatuirea unei ”pravile a tarii”.

Memoriul carvunarilor

Dar , in veacul acesta,(sec. XIX) in gandirea politica romaneasca continua infruntarea a doua mari conceptii: cea dintai reprezentata de domnie si crearea unui stat centralizat condus de un principe cu puteri absolute si cea de-a doua milita pentru crearea unui stat boieresc in care domnul avea prerogative restranse.

In jurul acestor polemici, s-a ridicat teoria lui I. Tăutu, care facut din imaginea monarhului luminat si teoria monarhiei constitutionale si reprezentative, cheia de bolta a intregului sau sistem politic.

Aceasta conceptie a fost implementata si in ”Constitutia Carvunarilor„(1822), care propunea transferarea puterii din mana domnului la un ”sfat obstesc”, devenit principalul organ de conducere a tarii.

Sfatul urma sa exercite in primul rand puterea legislativa, de el depinzand ”toate pravilele cele de obste”, ”indreptarea pravilelor dupa trbuinta ce ar fi sau de adaugire sau scadere, sau de indoire”. In acelas timp, sfatul urma a dirija politica de ”imbunatatirea economiei campului, intemeierea comertiei, asezarea de scoale si alte publicesti asezamanturi, buna randuiala bisericilor si manastirilor”. (art. 21, p7, Constitutia Carvunarilor) etc.

Constitutia aceasta prevedea principiul supunerii domnitorului la legea de temelie a tarii in mod explicit prin art.74, adica iesirea din sistemul domniei absolutiste si impunerea domniei legilor, ca ”pravilelor țărei si hotararilor celor savarsite de domn unit cu sfatul Obstesc, este supus insusi domnul si sfatul obstesc , pana cand se schimba acele hotarari”.

Adoptarea cuvantului constitutie, cu intelesul acestuia din zilele noastre, era usor evitat in cazul primelor proiecte de la inceputul veacului XIX, datorita reticentei marii boierimi fata de efectul imaginat al acestuia: un act ce atenta la autoritatea in functiune, vizand convertirea guvernarii legitime intr-una de tip reprezentativ.

Marii boieri moldoveni, in frunte cu alti opozanti de seama, manifestau o dezaprobare vehementa fata de adoptarea unei ”constitutii” venita din initiativa lui Ionica Tautu. In cadrul acestui demers, boierimea a redactat o serie de memorii in care si-a manifestat dezaprobarea fata de ideea introducerii unei constitutii in Moldova.

Proiectul formula pentru prima dată principiul constituțional al domniei legii și al separării puterilor în stat, proiectul nou propus distingea intre puterea legiuitoare-”puterea hotarîrei” si cea executiva,- ”puterea ocîrmuirei si a implinirii”(pe care o atribuie domnului). Despre o putere judecatoreasca nu se vorbeste expres, dar se reglementeaza atent organizarea si activitatea judecatoreasca.

De asemenea cuprinde reglementari privind drepturi si libertati individuale: principiul egalitatii inaintea legilor: „inaintea pravilei sa fie socotiti toti deopotriva si fara deosebire, avand a fi si pravila una si aceeasi pentru toti, sau pentru a ocroti sau pentru a pedepsi”; libertatea muncii si a comertului (art.13); hotaraste publicarea legilor pentru aducerea la cunostinta norodului, apara pe Domn impotriva atacurilor, infiintarea de scoli (art.69)etc.

”Constitutia ” fost elaborată la Iași și supusă dezbaterii pe 13 septembrie 1822 de catre Ionica Tautu si cuprindea 77 de articole. Numele de „Cărvunari” face aluzie la carbonarii italieni. Constituția prevedea principii inspirate din ideologia Revoluției franceze: respectul pentru proprietate, egalitatea în fața legilor, libertatea persoanei etc.

Ioan Sandu Sturdza a acceptat constituția însă ea nu a trecut de stadiul de proiect, datorită opoziției Rusiei și Turciei. Marea boierime a combătut vehement proiectul de constituție, cu atât mai mult cu cât nu se reușea a se ajunge la un compromis de formulare prin care boierimea să poată controla organul reprezentativ care ar fi stat în centrul procesului de decizie („Sfatul Domnesc”).

”Constitutia n-a capatat ceicea se numeste fiinta legala. Domnitorul n-a promulgat-o sub nici o forma solemna; iar Sultanul, sezeranul atot-puternic prin abuz, n-a harazit-o poporului moldovan, in sensul in care cu cativa ani mai inainte de Ludovic XVIII a octroiat una asemanatoare Frantei.

Chiar daca nu a capatat o recunoastere formala de lege fundamentala a Moldovei, dispozitiile sale au fost aplicate in unele privinte de catre Domnului Ioan Sandu Sturdza care a condus Tara „in spirit carvunesc” de la 1822 pana la 1826.

”Constitutia Moldovei dela 13 Septembrie 1822, este cea dintai incercare de a da consistenta tendintelor liberaleale firei Romanilor si principiilor democratice dominante in lumea intreaga. ”

Caracterul de proiect de Constitutie, dovedit prin constinutul si forma actului este confirmat si de o serie de texte istorice contemporane. Proiectul acesta avea insa sa ramana, datorita ideilor si calitatilor sale de fond si forma, cu toate inerentele sale scaderi, unul din actele de valoare istorica a trecutului nostru.

Perioada dintre anii 1822-1848. Regulamentele organice.

Ca urmare a Revolutiei din 1821, nemultumirile taranimii contra celor care o asupreau , se exprima si in acesti ani prin framantari violente si prin programe, initiative, memorii, idealuri de progres.

Admiterea acestor deziderate s-a conturat prin cuprinderea lor, intr-un act normativ fundamental, denumit regulement. In epoca, Regulamentul Organic era perceput ca o ”lege fundamentala”.Puse in aplicare la 1 iulie in Valahia si la 1 ianuarie 1832 in Moldova, Regulamentele organice cuprind in ele organiazarea constitutionala a Statelor romane, fiind alcatuite in spiritul politic al circumstantelor istorice.

Regulamentele organice au un continut politic, juridic si social reglementand alegerea Domnului ca fiind un organ constitutional in jurul cariuia se desfasoara intreaga viata politica a Tarii. Acestea creeaza un parlament unicameral cu atributii de legiferare, numit ”Obicinuita Obsteasca Adunare”, compus numai din delegati ai clasei nobiliare, ai boierimii, chemate sa se pronunte asupra problemelor de interes obstesc.

Se infiinta, prin Adunarea Obsteasca , un organ pseudoreprezentativ ale carui atributii erau votarea legilor cu majoritate absoluta. Domnul avea dreptul de dizolvare a adunarii si de prelungire a sesiunilor ei. Puterea executiva era acordata Domnului. De asemenea se introduc o serie de masuri progresiste, cum ar fi: infiintarea procuraturii si avocaturii, abolirea torturii , infiintarea judecatoriilor de impaciuire satesti, introducerea principiului raspunderii ministrilor,etc.

Dintre numeroasele critici care s-au formulat impotriva Regulamentelor cea mai importanta se refera la organizarea politica, constitutionala si sociala pe care au dat-o Statelor romane, reglementand o structura sociala si politica absoluta. Intocmite in favoarea boierilor si alcatuite de acestia, ele nu revolvau problema taraneasca, nu le facea dreptate, marind zilele de lucru la care sunt datori taranii.

Dupa intrarea in vigoare a Regulamentelor organice si instaurarea in 1834 a domniilor regulementare, a urmat o scurta perioada de aparenta relaxare a activitatii ideologice revendicative de amploare a paturilor nemultumite.

Proiectul de constitutie a lui Ion Campeanu

Acest ideolog militant pentru progres social si libertate, a intocmit un scurt proiect de constitutie ce venea sa completeze declaratia de principii a Partidei Nationale din Tara Romaneasca, elaborat la 1/13 noiembrie 1838 sub numele de Act de unire si independenta.

In aceasta declaratie, membrii acestei partide, ”adunati ca sa proclame drepturile locului lor si a expune plangerile ”, se ridica impotriva incalcarii de catre marile puteri feudale vecine a libertatii patriei si exprima cu deosebita forta si claritate ideea unitatii tuturor romanilor si cea a independentei lor nationale, indicand printre telurile lor, si aceea ca ”un nou trup de legi politicepublice si civile(printre care se intelegea in primul rand proiectul de constitutie, ca lege fundamentala a statului) se va alcatui pentru poporul roman slobod si independent” precum si alegerea unui ”suveran al rumanilor” care sa respecte prevederile Actului de unire si independenta si cele ale actului separat de numirea sa.

Constitutia rumanilor cuprinsa in Actul de numire a suveranului rumanilor ( alaturi de Actul de unire si independenta, toate trei emanau de la sistemul politic-constitutional conceput de Partida Nationala in frunte cu Ion Campeanu), incepe prin a arata inalienabilitatea teritoriului, drepturile omului si cetateanului, trasarea liniilor fundamentale ale organizarii de stat etc.

Acesta reprezinta un act revolutionat care aspira la obtinerea libertatii si independentei, propunand masuri in vederea realizarii si organizarii statului national unit . Este unicul proiect romanesc de constitutie care a prevazut faurirea unui stat democratic printr-o lupta de castigare a independentei , constituind un act original prezentand asemanari si deosebiri fata de constitutiile si programele de reforma adoptate pana atunci.

Actele revendicative din anul revolutionar 1848

Revolutia romana de la 1948 a insemnat reluarea si dezvoltarea, la un alt nivel si cu alte mijloace a luptei si programului din 1821 avand un caracter unitar si cu maretul plan de eliberarea sociala si nationala. Actiunile si actele din acest an reprezinta cumului incercarilor comune imbinate ale maselor populare si ale intelectualitatii.

Contextul istoric si detaliile cu privire la Revolutia din 1848, ne intereseaza doar din prisma proiectului intocmit la 29 martie/9 aprilie 1848, denumit: proclamatie ,actul fundamental al puterii revolutionare, denumita in documentele redactate in limba romana ”constitutie”, iar in cele in limba franceza ”constitution”.

Revolutia de la 1848 a consacrat in epoca ideea ca romanii, la fel ca si alte natiuni europene, si-au elaborat propria constitutie, proclamata la Izlaz, . Ideile programatice cu caracter constitutional ale revolutiei de la 1848 au fost sintetizate de Mihail Kogalniceanu intr-un proiect de constitutie care isi are izvorul direct in Proclamatia de la Izlaz – frumoasa declaratie a drepturilor omului pentru romani-fiind elaborat, in acelas timp, in spiritul celorlalte constitutii europene ale vremii.

Acesta a fost intocmit de un comitet ales si a continut un program compus din cereri care urmareau ”imbunatatirea starii poporului tarii Moldovei”, satisfacerea unor interese ale burgheziei si ale boierimii liberale insa, avea lipsuri legate de vechea problema a taranimii aservite feudal.

In fapt, reprezentantii noii puteri, mimand legalitatea miscarii lor politice , propuneau pentru Tara Romaneasca un nou act fundamental, act care se bucura de adeziune populara asteptand insa ca el sa fie confirmat de Inalta Poarta pentru a putea intra in vigoare.

Cele 21 de puncte sunt dorinte pe baza carora urma sa se alcatuiasca o Constitutie de catre Adunarea constituanta, asa cum prevede punctul 22: „convocarea indata a unei Adunari generale extraordinare constituante, alese spre a reprezenta toate interesele sau meseriile natiei, care va fi datoare a face Constitutia Tarii, pe temeiul acestor 21 de articole, decretate de poporul roman”.

Primul punct al proclamatiei de la Izlaz prevedea ”independenta administrativa si legislativa…”si neamestec al niciunei puteri dinafara in cele din intru ale sale”.

Prin dispozitiile sale se consfintea inlocuirea puterii politice a boierimii cu puterea politica a burgheziei, se statorniceste forma de stat si organizarea de stat, creindu-se conditii favorabile constituirii statului national unitar.

In dreptul constitutional, un asemnea tip de manifestare este caracterizata ca fiind o constitutie-conventie, constituind manifestarea de vointa juridica unilaterala din partea poporului, reprezentata printr-o adunare care, direct si singura, stabileste regulile fundamentale ale organizarii Statului.

Opinia potrivit careia Proclamatia de la Izlaz a fost o constitutie e sprijinita pe urmatoarele argumente: cele 22 de puncte precedate de sintagma ”poporul roman decreta”, enunta normele juridice in numele suveranitatii nationale, adoptarea in largi adunari populare sprijinita de popor, actul a fost sanctionat de domnitor, prevede organizarea unei Constituante care sa intocmeasca o constitutie pe baza celor 21 de puncte ale programului trebuie inteleasa in sensul ca prin acest punct se exprima preocuparea de a statornici prin organul reprezentativ sistemul de garantii al drepurilor cucerite de revolutie.

S-u formulat si opinii care priveau parerea ca , Proclamatia de la Izlaz a reprezentat un act constitutional sau o declaratie de drepturi.

Obiectivul politic al anilor 1856-1886

” …prin unire lucrurile mici cresc iar prin neunire se derapana..”

Progresul infaptuit de natiunea romana si idealurile acesteia, nu au fost niciodata abndonate . Crearea unui singur stat si consacrarea unei natiuni unite , strabateau imaginarul politic si din prisma reflectiei constituionale generata de actele indeplinite de-a lungul timpului.

La Congresul de pace de la Paris din 1856 s-a declansat un intreg proces de restructurare constitutionala in Tara Romaneasca si Moldova.

Conventia de la Paris consacra cateva caracteristici ale regimului parlamentar: instituia de fapt doua Adunari Elective, cu atributii identice, pentru Muntenia si Moldova, acest sistem fiind abandonat ca urmare a unirii Principatelor din 24 ianuarie 1859.

In timpul aplicarii Conventiei de la Paris au fost redactate doua proiecte de constitutie. Cel al Comisiei Centrale de la Focsani, nu a intrat niciodata in vigoare. Acest proiect fiind destinat a pune in confomitate unirea Principatelor din ianuarie 1859 cu prevederile Conventiei de la Paris, fiind votat in octombrie 1859.

Acte interne cu valoare constitutionala din Principatele Romane.

Rezolutiile adunarilor ad-hoc

Adunarile ad hoc urmau sa constituie reprezentarea tuturor claselor sociale, compuse din reprezentantii natiunii capabili sa-si exprime dorintele cu privire la organizarea de stat interna. Cadrul juridic l-a constitutit Tratatul de la Paris, pentrut ca poporul roman sa-si poata exercita singur dreptul de a hotara asupra infaptuirii unirii nationale.

Pentru prima data s-a recunoscut taranimii dreptul de a fi reprezentata intr-o adunare electiva de catre reprezentanti alesi din sanul ei. Desi unioniste, acestea erau fragmentate de grupari cu interese de clasa contradictorii, dar avantajul a constat ca in ambele Principate, lucrarile adunarilor ad hoc s-au desfasurat pe baza ordinii de zi intocmite conform programului unionist.

Avand in vedere ca adunarile ad-hoc reprezentau organele reprezentative din Principate, actele acestora au dat expresia , pe plan juridic , a vointei interne pentru realizarea unitatii nationale si organizarea in stat. In urma acestui argument, actele adunarilor ad hoc au fost caracterizate ca fiind acte de stat cu valoare constitutionala

Proiectul de Constitutie, definitivat in 1863

Conceptia organizarii de stat si a reformelor legate de actul Unirii se rasfrang in proiectul de constitutie din anul 1863. Acesta a fost elaborat de Cabinetul domnesc in mod confidential si se intentiona punerea sa in aplicare fara a mai fi trecut prin Adunare.

In forma sa initiala cuprindea 57 de articole iar in forma definitiva 67 de articole, completandu-se in privinta institutiei senatului.

Acesta a fost publicat in presa franceza si a fost dat deoparte pentru o perioada mai favorabila. Insa unele dintre masurile luate au fost aduse la indeplinire pe cale constitutionala.

CONCLUZII

Urmarind evolutia istorica a Principatelor Romane de la 1740 si pana la 1863, punctand cele mai importante limite constitutionale, constatam cateva decenii de evolutie constitutionala pana la constituirea statului modern roman. Anul 1821 este un moment de referinta pentru romani si ramane important pentru pasirea intr-un regim nou , de constientizare a idealurilor si de consolidare a institutiilor de stat.

Drepturile nationale sunt cerute mai intai, intr-o voce mocnita, dar aceasta se transforma intr-un cor de voci capabile sa intreprinda actiuni politice, diplomatice si de orice natura, care sa conduca natiunea romana catre indeplinirea idealurilor. Regulamentele organice au reprezentat un pas important pentru modernizarea statala si au insemnat inceputul clar al parlamentarismului romanesc.

Tratatul de la Paris, din 1856, ramane piatra de temelie a consolidarii si fundamentarii statalitatii romanesti prin recunoastere internationala si pe baze constitutionale. Actul de la 24 Ianuarie 1859 al Unirii Principatelor facea ca sa se paseasca cu fruntea sus catre modernitate si in constitutionalitate romaneasca.

„Respingerea proiectului de constitutie a avut un ecou puternic atat in interior,cat si in strainatate. Masele si elemenetele avansate din randul burgheziei au fost mobilizate pentru apararea cuceririlor dobandite pe cale Unirii iar puterile garante si-au dat seama ca mersul poporului roman spre constituirea statului national nu mai putea fi oprit.

Inceputurile constitutionalismului roman modern

Constitutia din 1866

Consideratii preliminare

Introducere………………….

Firul logic al evenimentelor petrecute in spatiul romanesc pana la aparitia primei constitutii in sens formal, ne obliga sa analizam contextul istorico-juridic in care a aparut Constitutia de la 1866.

Ideile din acest proiect de lege se regasesc, aproape identic , in proiectul de constitutie al Comisiei Centrale de la Focsani din 1959, care reprezinta un punct esential de referinta pentru reliefarea continuitatii constitutionale romanesti. Dupa cum este cunoscut, pe baza Conventiei de la Paris din 1958, care reprezinta o Constitutie venita din afara, fiind elaborata de marile puteri, dar integrand si hotararile Adunarilor Ad-hoc privind principiile de organizare a tarii, a fost creata o Comisie Centrala la Focsani pentru a elabora legi comune ambelor principate.

Comisia a procedat la elaborarea unui proiect de constitutie, apreciat de Mihail Kogalniceanu ca fiind”actul autonomiei tarii”. In cadrul Comisiei Centrale de la Focsani s-au desfasurat dezbateri aprinse pe marginea modalitatii de elaborare a noii constitutii, conturandu-se in principal doua opinii diferite: Gr. Sturza a propus elaborarea constitutiei prin revizuirea Regulamentelor Organice, considerate drept legiuiri fundamentale ale Principatelor iar Mihail Kogalniceanu si Christian Tell apreciind ca Regulamentele au devenit o litera moarta , fiind deja perimate, deoarece reflectau numai privilegii marii boierimi, au propus ca la elaborarea constitutiei sa se aiba in vedere dorntele exprimate de Divanurile Ad-hoc si dispozitiile innoitoare ale Conventiei de la Paris. Desi, formal, s-a acceptat propunerea lui Sturza, practic ea a fost data uitarii, trecandu-se la elaborarea unui proiec de constitutie care isi avea geneza in principalele acte constitutionale anterioare.

Pus in dezbaterea Comisiei Centrale de la Focsani la 8 iulie 1859 si aprobat trei luni mai tarziu cu 14 voturi pentru si si doua abtineri , proiectul reflecta imprejurarile concret-istorice ale vietii romanesti, din primele luni dupa actul unirii , care au condus la elaborarea lui , precum si spiritul Constitutiei belgiene, fara a insera insa prevederi identice cu aceasta din urma , intre cele doua acte fundamentale existand, 33 de deosebiri esentiale.

Desi elaborat in conditiile innoitoare ale vietii social politice romanesti de la 1859, proiectul de constitutie nu satisfacea revendicarile maselor: privilegiile erau formal desfiintate , dar masele nu beneficiau de drepturi, acestea fiind rezervate doar clasei dominante, care detinea rolul determinant in conducerea societatii.

Cu toate acestea , proiectul de la 1859 are o dubla valoare juridica si istorica , intrucat el include procesul dezvoltarii noastre constitutionale in epoca moderna pana la Unirea din 1859, fiind, in acelas timp, izvorul principal in elaborarea Constitutiei din 1866, ramasa in vigoare 57 de ani.

Totodata, prin realele sale calitati, de recunoastere a drepturilor cetatenesti, ca si prin organizarea moderna data statului, proiectul de constitutie de la 1859 crea baza juridica a ascensiunii noii clase burgheze, marcand inceputul compromisului dintre marea boierime –al carei rol incepe sa se diminueze in viata societatii-si burghezia romana care isi afirma treptat puterea economica si politica , compromis care va fi definitivat si incheiat practic prin Constitutia de la 1866.

La elaborarea Constitutiei de la 1866 s-a pornit deci de la continutul acestui proiect, care a fost apreciat drept document fundamental la intocmirea asezamantului statal al Romaniei moderne. Adresa din 16 februarie 1866 a presedintelui Consiliului de Ministrii, Ioan Ghica, trimisa Consiliului de Stat , continea propunerea clar formulata de a se intocmi un proiect de constitutie pe baza celui elaborat de Comisia Centrala de la Focsani.

Daca proiectul constitutional de la 1859 era considerat ca izvor al noii legiuiri fundamentale , trebuie mentionat faptul ca , de la 1859 la 1866, Romania trecuse printr-un proces semnificativ al dezvoltarii sale constitutionale , care nu putea ramane fara consecinte asupra viitorului act fundamental. Astfel, in 1863, domnitorul Al.I. Cuza elaborase un proiect propriu de reforma a statului, fiind preocupat de ideea introducerii noii constitutii printr-un act intern, fara niciun amestec al puterilor garante sau al Portii.

Redactat in spiritul Constitutiei franceze de la 1852, proiectul viza sporirea atributiilor domnului si instituirea unui senat alcatuit din membrii de drept si membrii numiti de domn. Acest proiect a servit in mare parte la alcatuirea statutului lui Al. Ioan Cuza de la 1864, elaborat in conditiile in care Adunarile legiuitoare se opuneau masurilor democratice preconizate de domnitor si, indeosebi, adoptarii legii rurale,. Prin Statut se asigura preponderenta puterii executive asupra celei legislative, domnitorul avand posibilitatea de a guverna fara Parlament , cu concursul Consiliului de Stat. Totodata, parlamentul capata o forma bicamerala, infiintandu-se Corpul Ponderator sau Senatul, avand competenta legislativa , cu exceptia votarii legii bugetare, ramasa atribut exclusiv al Camerei Deputatilor. Prin abilitatile diplomatice ce-l caracterizeaza, Al.I. Cuza a obtinut din partea Comisiei ambasadorilor marilor puteri, in urma vizitei efectuate la Constantinopol, recunoasterea dreptului de suveranitate interna in elaborarea legilor tarii. Castigarea acestui drept important oferea , in viitor, posibilitatea natiunii romane de a-si hotara propria organizare a vietii de stat fara amestec din afara.

Pe baza principiului suveranitatii interne in elaborarea legilor, recunoscut unanim de marile puteri, pentru prima data , la 1866, a fost dezbatuta Constitutia tarii in cadrul unei adunari convocate special in acest scop: Adunarea Constituanta.

Lovitura de stat din 1866.

Aceasta a constat din patrunderea in locuinta Domnitorului si obligarea lui de a semna actul de abdicare si depunerea carmei Guvernului ”in mana unei locotenente domnesti si a ministerului ales de popor” (11(23)febr.1866) a caror componenta nu a fost precizata de Domn. Desigur, si justificarea loviturii- din initiativa coalitiei politice cunoscuta sub numele de ”Monstruasa coalitie”- si usurinta semnarii aveau in vedere existenta ultimei dorinte inca neimplinita a Adunarilor Ad-hoc (Domn strain si ereditar), dar si, pentru revolutionari , puterile pe care Domnul si le retinuse prin Statutul dezvoltator.

Abdicarea Domnitorului a avut drept consecinta: a) alegerea Domnului cerut de Adunarile Ad –hoc, nu mai inainte de b) reluarea luptei, pe plan international, de a mentine unitatea Statului roman si c) primirea acelui Domn, d) reluarea unei vieti constitutionale proprii , dar nu in spiritul Statului dezvoltator si in special cu limitarea constitutionala a prerogativelor domnesti e) desfiintarea Senatului , format in cea mai mare parte de membrii numiti de cel abdicat, desfiintare ceruta in dezbaterile Adunarii Elective ;

”Locotenenta domneasca”a fost infiintata la initiativa generalului Nicolae Golescu, colonelul Nicolae Haralambie si Lascar Catargiu. Acesta dizolva, la data de 9 martie, in baza art. 17 al Conventiei de la Paris, Adunarea Electiva si corpul Ponderator si dispune efectuarea de noi alegeri pentru Adunarea Electiva. Acest organism infiintat, este declarat , la 1 mai, Adunare Constituanta.

Profitand de contradictiile existente in randul liberalilor si de absenta din Adunarea constituanta a unor grupari liberale importante, , conservatorii, aflati in majoritate, vor reusii sa isi impuna punctul de vedere in elaborarea noul act fundamental, indeosebi in formularea acelor prevederi constitutionale menite sa le asigure preponderenta politica in cadrul noului regim.

Primita favorabil in majoritatea Adunarii, alegerea lui Carol intampina totusi opozitia unor deputati,care se pronuntau in favoarea mentinerii unirii ”dar cu un domnitor pamantean” In ciuda acestor impotriviri trecute in reminescenta epocii, regalitatea este instaurata prin apel nominal de majoritatea deputatilor si cateva abtineri venite din partea sustinatorilor domniei pamantene.

Dupa depunerea juramantului de domnitorul constitutional in fata Adunarii deputatilor, se procedeaza la formarea unui nou guvern de coalitie sub conducerea conservatorului Lascar Catargiu. Coalitia dintre conservatori si liberali se explica prin necesitatea recunoasterii noului regim in plan extern si mai ales pentru investirea cu putere de vot a Constitutiei.

Dupa cum am precizat si in paragrafele anterioare, proiectul de constitutie avea la baza proiectul Comisiei centrale de la Focsani din 1959, dar de aceasta data , reprezenta opera unei comisii din sanul Consiliului de Stat. La data de 1 mai a fost inaintat Adunarii, dupa ce in prealabil a fost insusit de guvern.

Reprezentantii clasei politice de la acea vreme au constientizat pe deplin importanta si necesitatea adoptarii unui pilon de sustinere , diferita fata de celelalte acte normative existente. Nicolae Ionescu considera ca: ” Constitutia este pactul fundamental al societatii noastre” C.A. Rosseti: ”O tara cand sta mult timp fara Constitutie ajunge la multe conflicte” Afirmatie care cere adoptarea in regim de urgenta a proiectului. Pană Buescu: ”Constitutia nu este ca celelalte legi , ea trebuie decretata de natiune si in numele natiunii care o sprijina. Din acest punct de vedere dar, aceasta lege fundamentala care e Constitutia , se deosebeste de celelalte legi”

Chiar daca din aceste citate am putea concluziona, ca reflectia politica si constitutionala a membrilor Adunarii Constituante este saraca, la o prima vedere, nu putem afirma , doar prin simplitatea enuntarii unor idealuri , acest fapt, gandindu-ne doar la un principal aspect: din ansamblul dezbaterilor reiese cu destula claritate intelegerea definirii in sens formal a Constitutiei.

Discutiile din sectiile Adunarii, purtate pe marginea proiectului de constitutie, au dat nastere la o puternica confruntare intre liberali si conservatori, care se va manifesta ulterior si in Adunare. Din aceasta cauza ele vor dura foarte mult. La 6 iunie, domnitorul Carol nota in memoriile sale ca: ”partidele politice din Camera nu se vor invoi asupra Constitutiei”, divergentele dintre cele doua curente in aceasta privinta manifestandu-se si in sanul guvernului

Intrucat discutiile din secti tindeau sa se prelungeasca fara a se putea ajunge la o intelegere , a fost necesara interventia personala a domnitorului Carol pe langa deputati care a aratat necesitatea, in fata gravei situatii internationale, de a se dota cat mai curand tara cu o constitutie.

In urma acestei interventii, dezbaterile in plenul adunarii privind proiectul de constitutie erau inaugurate la 16 iunie, prin lectura raportului comitetului de delegatii ai sectiilor, prezentat de conservatorul moderat A. Pascal. Dupa ce sublinia faptul ca noua constitutie era ”opera romanilor”, ”creata si elaborata de dansii din a lor initiativa”, ca era ”o constitutie liberala”, prin care se garantau poporului roman ”toate libertatile publice de care se bucura toate popoarele cele mai liberale din Europa civilizata”, raportul prezenta modificarile aduse proiectului guvernului si motivele care le determinase.

II. Continutul Constitutiei

Plecand de la conceptia ca Statul e compus din trei elemente –teritoriul, populatia si conducerea lui (puterile sale coordonate)- Constitutia rezerva acestor trei elemente primele trei titluri ( I-III) , dar nu intr-atat incat sa acopere intreaga materie titrata sau incat ele sa nu cuprinda si alte materii.

Constitutia organizeaza statul pe baza principiului suveranitatii nationale, exercitata prin delegare si a principiului separatiei puterilor, organizand functionarea a trei categorii de organe care exercitau puterile statului, legislativa, executiva si judecatoreasca, declarate independente una fata de alta. In virtutea acestui principiu, a fost organizat un regim reprezentativ in care rolul proeminent revenea organelor puterii legiuitoare.

Astfel , inceputul primului titlu nu priveste teritoriul , ci intregul Stat roman. Constitutia de la 1866 a consacrat pentru prima data in istoria vietii noastre statale caracterul indivizibil al statului roman, care la acea data va purta numele oficial de Romania, aceasta in conditiile in care tara noastra se gasea inca sub suzeranitatea Imperiului Otoman, caruia ii platea inca tribut si din care facea parte nominal. Inscriind pe frontispiciul sau principiul suveranitatii nationale si nerespectand in niciun articol relatia de suzeranitate fata de Poarta , Constitutia de la 1866 a reprezentat forma politico-juridica de manifestare a independentei Romaniei in planul relatiilor internationale. Prin acest act fundamental , Romania realizeaza o adevarata deschidere cu caracter liberal , fiind primul stat constitutional al Europei de sud-est, in conditiile in care, dupa cum remarca C.Stere intr-un discurs tinut in parlamentul Romaniei, reintregite dupa 1918, ”Bulgaria nu se nascuse inca, Serbia constituia un mic stat vasal, monahia habsburgica traia in urma framantarilor din 1848 sub regim absolutist,…iar Rusia trecea spre institutii moderne, dar nu spre constitutionalism”

Despre drepturile romanilor

Aflati in minoritate , liberalii se vedeau nevoiti, cu fiecare propunere, sa cedeze in fata conservatorilor care nu erau dispusi decat la concesii neinsemnate si aduceau principalele modificari in proiectul de constitutie. Un alt exemplu in sustinerea acestei afirmatii o reprezinta disputa care a avut loc in jurul drepturilor si libertatilor cetatenesti inscrise in constitutie.

Acceptate de ambele tabere si larg formulate in proiect, liberalii au dorit totusi, integrarea acestora intr-un singur articol pentru a impiedica o modificare ulterioara si o restrangere a acestora , printr-o lege ordinara.

Romanii se bucuraU de libertatea: constiintei, (cu mentiunea ca religia ortodoxa a Rasaritului e religia dominanta a Statului), invatamantului, (se vor infiinta scoli primare si gratuitatea acestuia in scolile Statului), presei (fiecare fiind raspunzator ,potrivit Codului Penal, de cele spuse) si libertatea intrunirilor (art.5, exceptie facand intrunirile in spatii publice care vor fi supuse regulilor politienesti). Proprietatea de orice natura era decretata ”sacra si inviolabila”(art19).

Spre a asigura mosierimea impotriva unor eventuale tentative de improprietarire a taranilor prin impartirea latifundiarilor , devenita dupa 1864 proprietate de tip burghez, s-a inscris principiul ca ”nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica”. In acelas timp s-a stabilit ca ”Proprietatea data taranilor prin legea rurala si despagubirea garantata proprietarilor prin acea lege nu vor putea fi niciodata atinse” (art. 20).

Exercitarea acestor drepturi in decursul timpului -desi uneori au fost nesocotite de autoritati- a permis atragerea in numar mai mare a cetatenilor la viata politica , a asigurat o confruntare libera a ideilor si conceptiilor, indeosebi prin intermediul presei, contribuind la formarea unei opinii publice democratice in Romania.

Cat priveste pedepsele, acestea vor putea fi aplicate doar pe baza prevederilor legale (art.16), nu se poate da pedeapsa cu moartea decat in cazurile prevazute de Codul penal militar in timp de razboi( art.18), este oprita extradarea refugiatilor (art.30). Cetatenia( in text: nationalitatea) , deci exercitiul drepturilor politice , se pierde de drept prin intrarea, fara autorizatia Guvernului , in serviciul unui alt Stat (art 30 alin 1). Decoratiile straine se poarta de romani numai cu autorizarea Domnului (art.12alin.3).

Cu privire la sistemul electoral, lucrurile au stat cel putin bine, in sensul acceptarii de ambele parti (liberali si conservatori) a votului cenzitar , justificat de acordarea acestuia acelor persoane care , dispunand si de o mica avere (minim 100 de galbeni) sunt in stare sa inteleaga pe deplin treburile politice. Astfel s-a urmarit inlaturarea votului universal ce urmasa fie pus in mainile unei multimi nestiutoare de carte sau, incapabila sa inteleaga mersul politic.

Despre puterile Statului

Toate puterile statului emana de la Natiune si nu se pot exercita decat prin delegatie(art.31). Articolul urmator consfiinteste principiul separatiei puterilor in stat , in sensul ca puterea legilativa era exercitata colectiv de catre domn si ”reprezentatiunea nationala”,(art.32) cea executiva fiind incredintata domnului (art.35), in timp ce puterea judecatoreasca era exercitata de curti si tribunale.

Ca un segment al puterii legislative, Domnul detinea dreptul de initiativa legislativa . Articolul 32 din Constitutie prevedea ca”orice lege cere invoirea a cate trei ramuri ale puterii legiuitoare. Nicio lege nu putea fi supusa sanctiunii Domnului , decat dupa ce se va fi discutat si votat liber de majoritatea ambelor adunari.” Domnul putea refuza sanctionarea unui proiect de lege votat de cele doua foruri legislative (art.93). Constitutia nu prevedea in acest sens, nici motivele care il puteau indreptatii pe seful statului sa refuze aprobarea (sanctionarea) unei legi, nici procedura ulterioara refuzului de a sanctiona legea respectiva. Prin urmare, dreptul de veto avea un caracter absolut. Carol nu a facut niciodata uz de aceasta prerogativa constitutionala.

Domnul putea convoca cele doua camere in sesiune ordinara, precum si in sesiune extraordinara. De asemenea ,acesta , detinea dreptul de a dizolva ambele adunari , sau numai una dintre ele. Actul de dizolvare trebuia insa sa prevada organizarea alegerilor generale pentru constituirea unui nou forum legislativ. Domnul putea, totodata, sa amane lucrarile camerelor pentru un termen ce nu putea depasi o luna. Amanarea nu putea fi dispusa din nou in aceeasi sesiune fara consimtamantul celor doua camere legislative.

Initiativa legislativa apartine fiecarei Camere si sefului statului , considerata o componenta a puterii legislative. Pentru a putea fi adoptata si pusa in executare , orice lege trebuia sa fie ”aprobata”, potrivit procedurii constitutionale , de catre toate cele trei” ramuri ale puterii legiuitoare”. Nicio lege nu putea fi supusa sanctionarii sefului statului decat dupa ce fusese votata in cele doua adunari ale Reprezentantilor nationale. Parlamentul- ”Reprezentanta Nationala” –era bicameral ceea ce contravenea traditiilor si cutumelor constitutionale. Membrii Parlamentului (Adunarea Deputatilor si Senatul) reprezentau natiunea , nu numai judetul sau localitatea.

Adunarea Deputatilor –prima camera legislativa- era compusa din deputati alesi in patru colegii electorale constituite dupa censul de avere a fiecarui alegator. Mandatul deputatilor era de patru ani. Senatorii erau alesi cate doi de fiecare judet in doua categorii: un senator in colegiul I compus din proprietari de fonduri funciare din judetul respectiv, avand un venit(din aceste fonduri) de cel putin 300 de galbeni . celalalt senator era ales in al doilea colegiu (al oraselor) compus din proprietarii de bunuri imobile (”proprietarii de nemiscatoare”) avand un venit mai mic de 300 de galbeni. Universitatea din Bucuresti , ca si cea din Iasi , erau reprezentate prin cate un senator desemnat de corpul profesoral al celor doua institutii de invatamant superior. Din Senat mai faceau parte , ca membrii de drept , mostenitorul tronului , la implinirea varstei de 18 ani (cu dreptul de a vota la implinirea varstei de 25 de ani), mitropolitii si episcopii eparhioti.

Se introduccea, de asemenea, raspunderea ministeriala, cu interdictia ca domnul sa poata apara si exonera de raspundere pe un ministru, prin ordin verbal sau scris. In materie judecatoreasca, in afara de curtile si tribunalele ordinare, se mai infiintau si curti cu jurati, care judecau crimele, precum si delictele politice si de presa, interzicandu-se expres constituirea de tribunale exceptionale.

Despre reprezentarea nationala

In acest capitol se vorbeste despre organizarea Adunarilor. Sedintele acestora sunt publice (art.39), nimeni nu poate fi in acelas timp membru in ambele adunari (art.41), ” Voturile se dau prin sculare si sedere, prin viu graiu sau prin scrutin secret. Un project de lege nu pote fi adoptat decat dupa ce s'a votat articol cu articol.”(art.46 stabileste modul de votare in Adunare), se recunoaste institutia interpelarii, (in art. 49).

Despre Adunarea Deputatilor , despre Senat

Mandatul deputatilor era de patru ani iar cel al senatorilor de opt ani, jumatate din numarul acestora fiind reinnoit la fiecare patru ani prin tragere la sort a unuia dintre senatorii din fiecare judet. Conditiile indeplinite pentru a fi ales in Adunarea Deputatilor au fost stipulate in art. 66, iar pentru Senat, in art.74 din Constitutie.

Pentru Adunarea Deputatilor: art. 66) a) sa fie roman din nastere sau sa fi primit impamantenirea b) sa aiba drepturi civile si politice; c) sa aiba varsta de 25 de ani impliniti; d) sa aiba domiciliul in Romania. Cu privire la incapacitatile electorale, acestea au fost prevazute in Legea electorala.

Pentru mandatul de senator, candidatii trebuiau sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) un anumit numar de voturi; b) cetatenie romana sau naturalizare ; c) sa aibe drepturi civile si politice; d)sa aiba varsta de 40 de ani; e)sa aiba un venit de orice natura in valoare de cel putin 800 de galbeni. Senatul nu se poate intruni valabil decat in timpul sesiunilor Adunarii Deputatilor (art. 81)

Inlocuirea sistemului reprezentativ unicameral cu sistemul bicameral , in favoarea caruia se pronuntase majoritatea comitetului: C. Gradiseanu , N.. Calimachi-Catargi, N. Racovita si A. Pascal, era justificata in principal prin rolul de echilibru, impiedicand un progres defectuos si abrupt si de moderare a activitatii Camerei, considerata ca avand principii prea liberale, de mediator, pe care Senatul urma sa-l joace in eventualitatea unor conflicte intre Adunare si puterea executiva , evitarea acestora fiind considerata o conditie indispensabila pentru formarea si stabilitatea uneo monarhii ereditare constitutionale in Romania.

Introducerea unei a doua camere era motivata si prin faptul ca cele mai multe state europene constitutionale adoptasera sistemul bicameral. Un alt argument adus in sprijinul Senatului constituindu-l perfectionarea legilor , care ar fi iesit mai bune si ar fi avut un prestigiu mai mare daca ele ar fi fost discutate si votate in ambele corpuri legislative. Pe de cealalta parte, inca dinaintea inceperii dezbaterilor Constitutiei, liberalii s-au declarat impotriva acestei institutii considerate parazitare si aristocratica. Mai mult decat atat , sistemul unicameral, afecta drepturile burgheziei, pe care o reprezentau. Minoritatea liberala a comitetului delegatiunilor: N. Ionescu, P. Buescu si Al. Sihileanu optase pentru sistemul unicameral, respingerea Senatului fiind motivata indeosebi prin incetineala mersului lucrarilor legislative in cazul separarii puterii legiuitoare in cele doua adunari.

Straduinta liberalilor de a impune un sistem reprezentativ unicameral a esuat insa. Aceasta datorita, in primul rand, adversitatii conservatorilor care, dispunand de majoritate in Constituanta si de sprijinul domnitorului Carol, reuseau sa adopte institutia senatului, propusa de majoritatea comitetului delegatiilor sectiilor. In fata darzei rezistente a conservatorilor care, pentru a dobandi Senatul, au amenintat cu retragerea din Adunare, lasand in acest fel tara fara constitutie, o mare parte a liberalilor erau nevoiti sa accepte, in ciuda convingerilor lor, sistemul bicameral.

Despre Domn si Ministrii

In ceea ce priveste seful statului-”Domn”- Constitutia a introdus doua schimbari fundamentale fata de situatia anterioara: domnia electiva traditionala in trecutul constitutional al tarii a fost inlocuita cu domnia ereditara; s-a renuntat la ”domniile pamantene”, adica la conditia ca seful statului sa fie desemnat de romani. Constitutia din 1866 a condus la modificarea formei de guvernamant , in sensul ca Romania se transforma dintr-o monarhie electiva intr-o monarhie ereditara, ceea ce constituia o repunere in drepturi a doleantelor Adunarilor ad-hoc din 1857 si o ignorare a hotararilor Conventiei de la Paris din 1858, termenul de ”ereditara” si ”straina” fiind considerate conditiile necesare si suficiente care sa evite declansarea in viitor a unei posibile dispute politice si dinastice la succesiunea tronului.

Legea fundamentala stipula in art. 82 ca ”puterile constitutionale ale domnului sunt ereditare, in linie coboratoare directa si legitima a mariei sale principele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu excluderea perpetua a fmeilor si coboratorilor lor. Din punct de vedere al formei de guvernamant , Constitutia a intarit caracterul cvasimonarhic al statului roman , in favoarea caruia se pronuntasera unele dintre fostele puteri garante ale principatelor cu un deceniu in urma. Regimul politic instituit avea caracter parlamentar. Constitutia stabileste numirea unei Regente in caz de imposibilitatea Domnului de a-si exercita prerogativele sau pe timpul minoritatii. (art.88-89), prin investirea Consiliului de Ministrii a exercita aceste prerogative pana la depunerea juramantului succesorului, Regentei sau Locotenentei. In timpul Regentei nu poate opera nicio modificare constitutionala. (art.90). Momentul la care poate depune domnul, juramantul, este la implinirea celor 18 ani , varsta majoratului, din acest moment , persoana sa este inviolabila. (art.92). Poate ierta sau micsora pedepsele in materie criminala ,in afara de cele referitoare la ministrii(dispozitie expresa) ,dar nu poate suspenda cursul urmaririi penale sau al judecatii.

Deschide sesiunile ordinare ale Adunarilor la 15 noiembrie printr-un mesaj in care expune starea Tarii, la care Adunarile fac raspunsul lor. Sesiunea ordinara are o durata de trei luni. Domnul poate convoca in sesiuni extraordinare si are dreptul de a dizolva ambele Camere sau numai una dintre ele, actul de dizolvare trebuind sa contina convocarea alegerilor pana in doua luni si a Adunarilor pana in trei luni. Potrivit art.95, el pronunta inchiderea sesiunii.

Domnul are doar puterile stabilite de Constitutie si nu poate fi in acelas timp, seful unui alt Stat fara consimtamantul Adunarilor, dat cu 2/3 din totalul membrilor care le compun si 2/3 din totalul voturilor membrilor prezenti.

Intrucat deputatii liberali nu voiau sa acorde domnitorului decat dreptul de veto suspensiv , a fost necesara interventia personala a domnitorului Carol pentru rezolvarea acestei probleme. In urma acestei interventii si la propunerea ”comitetului compromisoriu”,( Deoarece divergentele dintre gruparile politice intarziau adoptarea proiectului , in scopul evitarii lor si pentru a se accelera votarea constitutiei s-a recurs la o formula originala, prin crearea unui ”comitet compromisoriu”. Infiintat in urma unei sedinte secrete a Adunarii din 24 iunie , acest comitet avea menirea de a delibera si hotari asupra diverselor opinii si de a propune , sub forma de amendament, modificarile acceptate atat de dreapta , cat si de stanga Adunarii. Intrand imediat in actiune , ”comitetul compromisoriu” reusea sa puna de acord cele doua parti ale Adunarii asupra a numeroase articole din constitutie, acestea fiind adoptate aproape fara discutie. ) Adunarea a acceptat dreptul de veto absolut , in sprijinul propunerii intervenind I.C Bratianu.

*Neputand sa-si impuna punctul de vedere intr-o adunare dominata de conservatori , liberalii erau nevoiti sa faca concesii si in celelalte probleme in care se aflau in dezacord cu adversarii lor. Una dintre acestea a constituit-o responsabilitatea ministeriala . Prin N. Ionescu , liberalii au propus doua amendamente la art 101 si 102 care prevedeau ca ministrii sa fie judecati de Senat , numai acesta avand puterea –pana la adoptarea unei legi speciale-de a caracteriza delictele ministeriale si a determina pedeapsa. Amendamentele au fost combatute de N. Blaremberg pe motivul ca acordandu-se atributii judecatoresti Senatului, care era o parte a puterii legiuitoare se incalca principiul constitutional al separatiei puterilor in stat. Dupa discutii contradictorii , Constituanta statua –ca o masura tranzitorie , pana la alcatuirea unei legi speciale privind responsabilitatea ministeriala –ca instanta chemata sa judece pe ministrii urma sa fie Inalta Curte de Casatie si Justitie, tot ea avand dreptul de a caracteriza delictul si de a stabili pedeapsa, aceasta neputand fi mai mare decat detentiunea. In aceasta privinta textele art 101 si 102 constituiau la randul lor, o derogare de la principiile constitutionale , deoarece Inalta Curte de Casatie si Justitie avand, totodata , dreptul de a califica faptul si de a atribui pedeapsa , se acordau atributii legislative unui organ al puterii judecatoresti.

Raspunderea politica a ministrilor era asumata , in mod firesc fata de Reprezentanta Nationala. In afara acestei raspunderi – tipice pentru un regim politic parlamentar – ministrii puteau fi pusi sub acuzare de oricare dintre cele doua camere legislative , precum si de Seful Statului. Competenta de judecata revenea, in acest caz, Inaltei Curti de Casatie si Justitie in Sectiile Unite(art.101).

Constitutia nu ofera niciun indiciu referitor la faptele de care se puteau face vinovati ministrii in exercitarea functiei lor . In schimb, in Constitutie se precizeaza ca pentru crimele si delictele savarsite de ministrii in afara exercitarii functiilor lor, acestia urmau a fi judecati de alte instante stabilite de legi speciale. Prin aceasta procedura , ministrii puteau fi actionati in justitie prin actiuni civile intentate de partile lezate. Punerea sub acuzare a ministrilor nu se putea dispune decat cu majoritatea de 2/3 din numarul membrilor prezenti la sedinta Camerei respective.

Una dintre prevederile Constitutiei de la 1866 , care se referea indirect la responsabilitatea ministeriala politica , este art. 92 care avea urmatoarea formulare: ”Persoana Domnului este neviolabila . Ministrii lui sunt raspunzatori. Nici un act al Domnului nu poate avea tarie daca nu va fi contra-semnat de un Ministru care prin aceasta devine raspunzator de acel act.”

Aceasta inseamnă ca singura raspundere de tip politic ce revenea membrilor guvernului potrivit textelor constitutionale era cea care lua nastere prin contrasemnarea unui act emis de domn. De fapt, in lipsa asumarii acestei raspunderi, actul domnului nu putea produce efecte juridice (”nu poate avea tarie”). In acelas timp, potrivit art 100: ”in nici un caz ordinul verbal sau scris al Domnului nu poate apara pe un Ministru de raspundere”.

*Din acest articol reiese caracterul ambivalent al responsabilitatii ministeriale: pe deoparte toate actele trebuiesc contra-semnate de un Ministru pentru validitate, iar pe de alta parte acestia isi pot asuma responsabilitatea politica, prin prezentarea demisie. In ambele cazuri , raspunderea pentru actele executivului revenea exclusiv ministrilor. In anul 1879 a fost introdusa Legea asupra responsabilitatii ministeriale care prevedea sanctiuni de ordin civil sau penal cu privire la singura raspundere de tip politic ce revenea membrilor guvernului potrivit textelor constitutionale .

P.P Carp, intr-un discurs parlamentar pronuntat la 22 noiembrie 1890, aprecia ca: ”un guvern este constitutional , intai cand il numeste Regele, al doilea cand il mentine Parlamentul. Daca un guvern, dupa doua sau trei dizolvari , dupa ce tara s-a pronuntat in contra lui, continua a ramane la putere, este neconstitutional”

Potrivit lui V. Manignonian , exista patru modalitati prin care legislativul poate actiona asupra executivului: a) votarea unei motiuni simple,rezultat al interpelarilor adresate guvernului, b) votarea unei ”motiuni de neincredere cu motive” acordate unui vot de blam, c) respingerea unei legi importante, d) adoptarea unei legi in neconcordanta cu politica oficiala a guvernului.

Despre puterea judecatoreasca si institutiile judetene si comunale

Constitutia din anul 1866 a statuat in art. 104 ca nicio jurisdictie nu poate lua fiinta decat fata de prevederile unei legi si este interzisa crearea oricaror curti sau tribunale exceptionale. Sistemul electivitatii magistraturii era respins, (in elaborarea proiectului de Constitutie) admitandu-se dreptul domnitorului de a numi in functiile judecatoresti, si se refuza proclamarea inamovibilitatii magistratilor.

In plan local , Constitutia a introdus principiul descentralizarii si independentei comunale (art.107).

Despre finante

Impozitele se stabilesc numai in folosul Statului , judetelor sau comunelor (art.110), stabilite si percepute in puterea unei legi (art.109), respectiv al consimtamantului consiliului local si confirmate de puterea legislativa (art.110). Nu se pot stabilii privilegii in materie de impozit.(art.111).

Despre puterea armata

Tot romanul barbat face parte din unul din elementele puterii armate.(art.118). Acestia nu isi pot pierde drepturile si onorurile decat in puterea unei sentinte judecatoresti sau in cazuri determinate de lege. Nicio trupa straina nu poate fi admisa in serviciul Statului sau sa treaca pe teritoriul acestuia, decat in puterea unei legi (art.123).

Tutlurile urmatoare fac referire la culorile drapelului(art.124), capitala si resedinta Guvernului (art.123), suspendarea: Constitutia nu poate fi suspendata nici in totalitate nici in parte, revizuirea, dispozitii tranzitorii si finale.

REVIZUIREA…………………………………………………………..

CONCLUZII

Pornita de la proiectul Consiliului de Stat , votata in unanimitate la 30 aprilie si promulgata prin D.1071/1866 (1 iulie) si intrata in vigoare in aceeasi zi , este prima constitutie propriu-zisa a Statului roman, ca fiind stabilita, dezbatuta, votata si pusa in vigoare de natiune fara vreo influenta a vreunei Puteri straine si care se va dovedi cea mai durabila .

Pe durata aplicarii Constitutiei din 1866 au fost fregvente cazurile in care Parlamentul a reusit sa determine guvernul sa demisioneze. Pana in ianuarie 1922, cand Octavian Goga propune adoptarea unui vot de blam indreptat impotriva guvernului Take Ionescu , demisiile guvernelor aflate la putere ca urmare a exprimarii neincrederii Parlamentului , demonstreaza ca regula responsabilitatii politice a guvernului in fata legislativului , a avut o valoare obligatorie.

Privind in ansamblu modul de alcatuire si de adoptare , am putea afirma ca acest ”plan” a fost unul grabit dar adaptat realitatii vietii politice romanesti . Spunem adaptat, deoarece Constitutia din 1866 a avut ca model Constitutia belgiana de la 1831, apreciata la acea vreme ca fiind una dintre cele mai liberale. Din acest motiv, Constitutia din 1863, a statuat o serie de principii ce reprezentau la acea vreme dorinta poporului roman de a-si afirma aspiratiile democratice: principiul suveranitatii nationale, principiul separatiei puterilor in stat, principiul suprematiei constitutiei asupra celorlalte legi. Mai mult decat acest fapt, au fost proclamate si garantate toate drepturile si libertatile civile inscrise in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 26 august 1789.

Prin aducerea pe tron a principelui Carol Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen, Romania devine monarhie ereditara iar constitutia de la 1866 imbraca forma juridica a unui pact , rezultat din intelegerea dintre monarh si natiune. Aceasta intelegere a fost ”semnata” de catre rege prin urmatorul juramant depus de Carol , la 10 mai 1866, in fata parlamentului: ”Jur a fi credincios legilor tarii , a pazi religiunea romanilor, precum si integritatea teritoriului ei si a domni ca domn constitutional.

Constitutia adoptata la 1 iulie 1866 s-a aplicat, cu unele modificari, pana in anul 1923. Consacrand faurirea statului national roman, proclamand monarhia constitutionala pe temeiul separatiei puterilor, precum si drepturile si libertatile cetatenesti, prin continutul si forma sa , ea este considerata prima Constitutiei a Romanieii de esenta democratica, moderna.

Nivelul constitutional al actului de la 9 mai 1877

si revizuirile Constitutiei de la 1866

Prin participarea Principatelor romane la Razboiul ruso-turc din anii 1877-1878, Romania a obtinut independenta fata de Imperiul Otoman. Politica Imperiului Otoman a fost contrara politicii de normala dezvoltare a Principatelor Unite precum si fata de celelalte natiuni aflate sub dominatie. Emanciparea poporului roman incepe din anul 1821 prin sfarsitul domniilor fanariote. Pe timpul domniei lui Cuza, in anul 1861, Imperiul recunoaste Unirea iar mai tarziu principele Carol este caracterizat: ”Domn al Principatelor Unite Moldova si Tara Romaneasca, parte integranta a Imperiului Meu” , a Imperiului Otoman , in limitele fixate de stipulatiile vechilor conventii si ale Tratatului de la Paris , in schimb Romania si-a putut mentine constitutia.

In anul 1873 contesta dreptul de a incheia tratate si conventii , in 1874 interzice Romaniei folosirea cuvintelor: Romania, supus roman, amenintand ca nu va mai accepta niciun act in care figureaza cuvintele interzise. Tensiunile devin tot mai puternice prin refuzul Portii de a recunoaste pasapoartele romanesti, neintelegerea cu privire la granitele dintre ele si regulile ce priveau ingenunchierea spiritului romanesc.

Razboiul Ruso-Turc din anul 1877, da sansa Romaniei sa aleaga intre o actiune militara fata de Imperiul Otoman , neutralitatea sau acceptarea trecerii , in temeiul starii de necesitate , a trupelor tariste pe teritoriul tarii. Prin semnarea conventiei romano-ruse, la 16 aprilie 1877, Romania accepta armata rusa pe teritoriile sale iar Corpurile Legiuitoare adopta cate o motiune prin care declara starea de razboi cu Imperiul Otoman iar la 9 (21) mai , proclama independenta Tarii.

Actul proclamarii independentei nu a tinut seama de vreo forma constitutionala impusa de constitutia de la 1866 ,in acest sens formulandu-se mai multe justificari. A urmat incheierea , intre cele doua imperii, a armistitiul de la Adrianopol, unde partile beligerante au recunoscut independenta Romaniei .

Pentru a reglementa consecintele razboiului ruso-turc pe plan european, tarile semnatare ale Tratatului de la Paris din 1856, s-au intalnit la Berlin. Tratatul de la Berlin din 1878 a recunoscut independenta Romaniei in numele Europei. Acesta insera ca: ”In Romania , deosebirea credintelor religioase si a confesiunilor nu va putea fi opusa nimanui ca motiv de excludere sau incapacitate in ceea ce priveste bucurarea de drepturi civile sau politice , admiterea in sarcini publice, functiuni si onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni si industrii in orice localitate ar fi. Libertatea si practica exterioara a tuturor cultelor vor fi asigurate tuturor resortantilor Statului roman , la fel ca si strainilor, si nu se va pune nici o piedica fie organizatiei ierarhice a diferitelor comuniuni , fie raporturilor acestora cu capii spirituali. Nationalii tuturor Puterilor , comercianti, sau altii , vor fi tratati in Romania fara deosebire de religie , pe piciorul unei desavarsite egalitati”. (art.44)

Cu privire la acest aspect, Constitutia din 1866, in art.7 reglementa ca ”numai strainii de rituri crestine pot dobandi impamantenirea”(alin.2)

Modificarea constitutionala de la 1879

Reprezentanta nationala a Romaniei autorizeaza guvernul , la 26 septembrie (8 octombrie) 1878, de a se conforma Tratatului si- in ce priveste tocmai acest articol44- deschide procedura constitutionala de revizuire a art. 7, inceputa cu hotararea de a se convoca Adunarile de Revizuire si incheiata prin votarea, de catrea aceasta , a Legii revizuitoare a art. 7 din Constitutie , la 12(24) octombrie 1879. Nici o modificare constitutionala din istoria Romaniei nu a provocat o discutie mai mare –in cadrul organelor constituante sau in public- ca aceasta revizuire , al carei unic obiect a fost materia incetatenirilor , anume art.7 al Constitutiei atunci in vigoare.

Continutul noului articol 7 , e compus dintr-un alineat initial, urmat de cinci paragrafe formate la randul lor , dintr-unul sau mai multe alineate. Primul alineat , reda reformulat, principiul arti.44 al Tratatului de la Berlin.” Diferenta de credinte religioase si confesiuni nu constituie in Romania o piedica spre a dobandi drepturile civile si politice si a le exercita”. Prin reglementarea acestui articol, se rupe orice legatura dintre cetatenia romana si religia crestina iar cetatenia romana se laicizeaza. In paragrafele I-III stabilesc modurile in care se poate acorda cetatenia unui strain, pe baza unei cerei de naturalizare catre Guvernul roman, indeplinind anumite conditii minime reglementand si situatii in care pot fi scutiti de stagiu. Urmatoarele doua paragrafe (IV SI V) fixeaza limite in legatura cu stabilirea strainilor in Romania, cu scopul de a limita marirea numarului de straini si fixeaza principiul conform caruia imobilele rurale nu pot fi dobandite decat de romani sau de catre cei naturalizati romani.

Modificarea articolului 7 din Constitutie reprezinta un moment de evolutie a Constitutiei din 1866 printr-o imbunatatire semnificativa. Actiunile Romaniei din aceasta perioada reprezinta o dovada de curaj si dorinta statornica in ceea ce priveste obtinerea independentei si suveranitatii intr-un moment in care nici un alt stat nu cuteaza sa actioneze in sensul independentei si suveranitatii tale.

Modificarea constitutionala de la 1884

A doua modificare constitutionala a avut loc la 1884 din considerente ce tineau de ordinea interna si cu respectarea pe deplin a dispozitiilor de revizuire preexistente.

S-au efectuat revizii ale mai multor articole si in mai multe materii , votate prin legi separate dar promulgate si publicate impreuna , prin D.1786/1884, la 8(20) iunie 1884.

Modificarile importante au constat in: a) inlaturarea din Constitutie a oricarei urme particulariste , inca existente in Constitutia din 1866, prin pluralul Principatele-Unite-Romane, ca urmare a nerecunoasterii numelui de Romania de Puterile garante pana la incheierea tratatului de la Berlin(art.1) b) includerea , in teritoriul Statului roman , a judetelor din dreapta Dunarii , atribuite prin Tratatul de la Berlin c) consemnarea titlurilor de Regat pentru Tara si de Rege pentru domnitorul ei.

Au intervenit modificari cu privire la corpul electoral, bazat pe cele trei colegii. Aceasta noua initiative a fost menita sa ocoleasca cat mai mult egalitatea in drepturi a tututror cetatenilor, deoarece numarul cel mai mare de deputati revenea mosierimii, in timp ce colegiul cu cei mai multi alegatori era reprezentat de un numar restrains de deputati.

S-a modificat componenta Adunarilor Legiuitoare, s-au introdus dispozitii noi privind activitatea Parlamentului: se recunoaste senatorilor drept de diurnal pe timpul sesiunilor (art.77), se permite Senatului a avea mai multi de doi vicepresedinti (Art.44), obligatia ca sedintele Camerelor , nu numai prin votul lor, sa se tina numai cu majoritatea membrilor , precizandu-se ca majoritatea participarii consta in jumatate plus unu( art.45), etc.

Alte dispozitii referitoare la servicii publice: se desfiinteaza garda cetateneasca , aparand ca inutila in urma introducerii serviciului militar obligatoriu (art.118 si 121-122) , masura care-pentru Titu Maiorescu –reprezenta singurul merit al reviziei. Tot in aceasta materie s-au trecut delictele de presa contra persoanei Regelui , a familiei sale sau a suveranilor statelor straine in competenta tribunalelor de drept comun (art.24) si trecerea actiunii pentru daune interese in competenta jurisdictiei care judeca delictul.

Aceasta revizuire a reprezentat un compromis intre fortele politice ale tarii si a avut un impact mai putin resimtita fata de revizuirea din 1879, intrucat aceasta implica relatia tarii cu marile Puteri ale vremii, in timp ce revizuirea din 1884 avea un caracter inern.

Propunerea de revizuirea a Constitutiei din 1866, in anul 1914

Timp de aproape 30 de ani de la modificarea Constitutitei din 1884, avusese loc un continuu proces de dezvoltare a tarii, implicit a constiintei maselor largi populare, care isi cereau staruitor dreptul de a aparticipa la treburile publice. Democratizarea vietii de stat printr-o mai larga participare a maselor populare la conducerea tarii si ridicarea potentialului economic al taranimii printr-o distribuire mai dreapta a pamanturilor constituiau cele doua probleme fundamentale de a caror solutionare depindea intreaga dezvoltare a organismului de stat.

Propunerile liberalilor privind reformele constitutionale, reprezentati de I.C. Bratianu, revenit la putere in anul 1914, s-au concretizat prin convocarea corpului electoral pentru a se pronunta asupra revizuirii Constitutiei. Mesajul regal din acelas an , anunta importanta noilor Adunarii prin infaptuirea reformei agrare si electorale. ”Declaratia” privind propunerea de revizuire a Constitutiei a fost elaborata in comun de mai multi deputati si senatori . Aceasta preconiza marirea numarului proprietarilor mici, prin revizuirea art. 19 din Constitutie , precum si a articolelor 20 si 132 legate de cel dintai, si largirea dreptului electoral.

Cu deosebita aversiune, s-a manifestat opinia conservatorilor, in sensul respingerii propunerii de revizuire. Cu toata opozitia acestora, , la 25 februarie 1914, s-a intrunit Comitetul de delegati format din 7 reprezentanti ai sectiunilor , sub presedintele M. G. Orleanu, gasind justificata propunerea , a aprobat-o si a supus-o din nou spre deliberare Corpurilor Legiuitoare.

Argumentul principal in sustinerea improprietaririi se baza pe urmatorul studiu: 3 milioane si jumatate de ha reveneau la peste un milion de gospodarii taranesti, in timp ce o suprafata de peste 4 milionae de ha se afla in proprietatea , putin peste 1000 de familii.

Intre 28 februarie si 22 aprilie 1914, s-au purtat discutii numeroase pe baza diferitelor opinii ale oamenilor politici, menite sa protejeze interesele claselor pe care le reprezentau. Pentru a se asigura drepturi egale tuturor cetatenilor se impunea desfiintarea censului. Reprezentarea in Parlament era in asa fEl alcatuita incat natiunea, era practic absenta.

Odata aprobata revizuirea, I. I. C. Bratianu, presedintele Consiliului de Ministrii, a prezentat mesajul regal, dizolvand Parlamentul prin decret , conform art. 128 din Constitutie si in acelas timp a convocat colegiile electorale in vederea alegerilor pentru Constituanta tinute in a doua jumatate a lunii mai, 1914. La 5 iunie 1914, dupa alegerile pentru Constituanta, in care liberalii au obtinut majoritatea, s-a deschis Sesiunea extraordinara a Corpurilor Legiuitoare. Intentia acestora era sa inscrie in Constitutie , exproprierea ca principiu, procedandu-se la aplicare dupa cadastrarea proprietatii funciare, operatiune care ar fi durat un sfert de veac. Prin aceasta propunere se urmarea castigarea de timp in scopul unei ulterioare intelegeri dintre liberali si conservatori, menita sa defavorizeze interesele maselor populare.

La redeschiderea sesiunii parlamentare din 15 noiembrie 1914, mesajul regal nici nu mai pomenea de infaptuirea reformelor , ele fiind scoase de pe ordinea de zi a activitatii guvernantilor, datorita izbucnirii primului razboi mondial, provocat de rivalitatile existente intre cele doua tabere imperialise.

Evolutia situatiei politice interne de la 1916 pana la 1923

Greutatile determinate de participarea Romaniei la razboi, cu scopul de a elibera teritoriile aflate sub stapanirea monarhiei austro-ungare , rapida infrangere suferita in toamna anului 1916, au agravat considerabil situatia maselor populare, facand sa creasca tot mai mult spiritul lor revolutionar. Aceasta stare a lucrurilor a obligat guvernul sa readuca la ordinea zilei problema infaptuirii reformelor –deci si a revizuirii Constitutiei .

In martie 1917, Regele Ferdinand a mers pe front in mijlocul Armatei a II-a , promitand pamant taranilor, acest fapt a incurajat revizuirea Constitutiei in Guvern, dupa o suspendare de 2 ani. Prin aceasta reforma se dorea in principal evitarea unei eventuale revolutii, influentata si de factorii externi.

In aceasta atmosfera, la 6 mai 1917, s-a redeschis istorica sesiune a Parlamentului. Primul ministru I. I. C. Bratianu , in numele Guvernului , a facut o declaratie in care, aratand ivirea posibilitatii infaptuirii desavarsirii unitatii politice a statului, considera absolut necesara inscrierea in Constitutie a celor doua reforme si, mai mult, o largire a lor. ”atat sufragiul universal , cat si principiul exproprierii-spunea el-sunt cerute nu numai de spiritul vremurilor in care traim , dar si de necesitatile pe care ni le impune intinderea suveranitatii noastre dincolo de Carpati”.

In urma indelungatelor dezbateri din sesiunea extraordinara a Parlamentului din primavara anului 1917, s-a ajuns ca in ziua de 14 iunie Adunarea Deputatilor sa adopte, proiectul de lege pentru revizuirea Constitutiei cu o majoritate de 130 de voturi pentru, 14 contra si o abtinere. Proiectele votate de catre Parlament au fost supuse aprobarii regelui, care la 19 iulie 1917 a semnat decretul 721 pentru modificarea articolelor 19, 57, si 67 din Constitutiei.

Aceasta dispozitie a fost insa, amanata, cu prilejul venirii la putere a guvernului conservator condus de Al. Marghiloman impreuna cu situatia obligarii Romaniei de a incheia pacea de la Bucuresti. Prin iunie –iulie 1918 guvernul Marghiloman cade, iar noul guvern, format a dizolvat Parlamentul si prin urmare au fost declarate nule si neavenite toate lucrarile infaptuite de Corpurile Legiuitoare in cursul celor 5 luni.

Constitutia din 1923

Contextul istoric

Evenimentul fericit al Unirii, care a realizat visul de veacuri al poporului nostru, aducand la sanul patriei mume toate provinciile locuite de romani , ne-a pus in fata o serie de probleme, cu privire la viata noastra de stat, intre care cea mai importanta e aceea a refacerii pactului nostru fundamental. De asemenea , se cerea ca in pactul nostru fundamental sa se introduca toate angajamentele pe care le-a luat Statul prin conventii internationale si tratatele de pace, angajamente care aveau valoarea unor norme constitutionale.

S-a pus problema de-a lungul timpului asupra necesitatii alcatuirii unui nou asezamant constitutional sau a eficienta revizuirea Constitutiei din 1866. In sustinerea primei idei au contribuit transformarile social-economice si politice, necesitatea aplicabilitatii ei pe teitoriul intregului stat, importanta legitimitatii realitatii concret-istorice. De asemenea s-a tinut cont de imprejurarile istorice in care s-a impus necesitatea unei noi constitutii, dat fiind faptul ca aceasta se plasa dupa incheierea primului razboi mondial, cand dupa Hotararea de la Alba Iulia, Romania deveanea un stat nou prin teritoriul si poporul intregit.

Evenimentele istorice petrecute inainte si dupa Marea Unire din 1918, legate de necesitatea adoptarii unui noi asezamanat constitutional pentru toti romanii , au generat o tendinta vizibila in randul gruparilor , partidelor, oamenilor politici, precum si in cel al unor personalitati marcante ale vietii stiintifice si culturale din tara noastra de a se apropia tot mai mult de ideea democratizarii societatii , prin extinderea cadrului juridic de participare la conducerea treburilor de interes public.

In Romania, adoptarea noii constitutii a fost intarziata. La acest rezultat au contribuit factori precum: instabilitatea guvernamentala din perioada 1918-1922, contradictiile din cadrul partidelor politice, rigiditatea procedurii de modificare a constitutiei, situatia externa a tarii.

Puternica emulatie stiintifica , culturala, politica generata de elaborarea constitutiei dovedea ca noul act fundamental era asteptat ca un vesmant sarbatoresc al Marii Uniri si, totodata , ca armatura solida de zidire si consolidare a noului stat realizat cu atatea jertfe. In ce masura Constitutia din 1923 si-a indeplinit aceasta menire, se va putea desprinde pe parcursul analizei evolutiei problemei constitutionale ,din functionalitatea Constitutiei, prin confruntarea dezideratelor eu cu realitatile sociale ale vremii.

Elaborarea si adoptarea Constitutiei unificarii Romaniei Mari

Venirea la putere a Partidului National Liberal, cel mai puternic partid al burgheziei romane , cu o bogata experienta in activitatea de guvernare, avand cele mai pregatite si numeroase figuri politice, a reprezentat pentru societatea romaneasca iesirea din criza interna a anilor postbelici. Acest fapt a condus la rezultate precise si grabnice in vederea asigurarii contextului politic si social, necesar instaurarii echilibrului.

In cadrul pregatirii noii Constitutii, au fost alcatuite patru proiecte : acela al partidului liberal, aparut in martie 1921; acela al partidului taranesc, aparut in 1922, proiect care a fost in cea mai mare parte opera profesorului de drept constitutional C. Stere si doua proiecte personale, datorate profesorilor de drept constitutional R.Boila de la Cluj si C.Beraru de la Cernauti.

Alegerile din anul 1922 s-au desfasurat , de alttfel, in conditiile unei puternice infruntari a Partidului National Liberal si a partidelor de opozitie, mai ales ca noul Parlament ales trebuia sa treaca la adoptarea noii Constitutii , fiecare partid urmarind , in functie de interesele proprii, sa-si impuna punctul de vedere in noul asezamant juridic. In acest context, liberalii staruiau ca adotarea Constitutiei sa se faca sub a lor guvernare, in realizarea acestui deziderat a trbuit sa se recurga la incalcare prevederilor constitutionale , la dizolvarea Parlamentului in baza Decretului regal nr 341 din 22 ianuarie 1922 si la convocarea Corpul Electoral.

Nevoia urgenta a promulgarii unei noi constitutii s-a izbit de atmosfera tensionata in care s-au desfasurat alegerile parlamentare si de asentimentul celorlalte partide politice ale opozitie fata de proiectul liberal al constitutiei.

Lasand la o parte framantarile ivite intre partidele politice, Parlamentul a trecut la organizarea si elaborarea proiectului de Constitutie. In sedinat din 12 aprilie 1922, Camera si Senatul au desemnat cate o comisie constitutionala. Cele doua comisii la un loc formau Comisia Constitutionala Mixta, sau Marea Comisie Parlamentara care era insarcinata cu pregatirea redactarii proiectului de Constitutie, orientandu-se dupa anteproiectul Partidului National Liberal, publicat in 1921. Pe langa acestea, presedintele Consiliului de Ministrii a facut propunerea alcatuirii unei ”delegatii” din randul Comisiei Constitutionale Mixte, insarcinata cu studierea diferitelor probleme constitutionale. Propunerea a luat fiinta prin delegatia Comisiei Constitutionale, formata din 15 membrii.

Delegatia Comisiei Constitutionale s-a intrunit intre 2 si 23 noiembrie la care au participat si membrii guvernului , in afara de senatori si deputati. In discutia sedintei, s-a discutat fiecare articol , care a fost aprobat cu sau fara modificari. Una dintre problemele care a suscitat cele mai multe discutii s-a referit la libertatea presei.

Prin libertatea presei se intelege libertatea pentru fiecare cetatean de a recurge la instrumentul cel mai urgent si cel mai fecund de raspandire a ideilor si doctrinelor –presa-spre a-si manifesta , prin intermediul ei ,parerea sau cugetarea sa. Fundamentul filosofic al acestei libertati nu e altul decat ca ea e consecinta libertatii de constiinta si a libertatii individuale.

In afara acestei probleme, s-au purtat discutii indelungate si pe marginea opiniei introducerii pedepsei cu moartea, nationalizarea bogatiilor subsolului si introducerea unui nou articol privitor la declararea starii de asediu.

In ultima sedinta din 23 noiembrie, ministrul de razboi, generalul Mardarescu, a propus infiintarea Consiliului superior al apararii tarii. Propunerea a fost aprobata, trecandu-se la ultimul capitol privitor la revizuirea Constitutiei. La 23 noiembrie, lucarile delegatiei Comisiei Constitutionale , au luat sfarsit, anteproiectul de Constitutie urmand sa fie dezbatut de catre Comisia Constitutionala Mixta si apoi de catre Parlament.

Sesiunea parlamentara din noiembrie 1922.

Regele a acceptat varianta accelerarii intrarii in vigoare a noului proiect de Constitutie, chiar daca partidului liberal i se impotriveau toate partidele din opozitie, a ajuns la concluzia ca noua Constitutie va fi mai usor adoptata in aceasta situatie, decat de un alt Parlament format din reprezentatii a trei sau mai multe partide.

Incepand cu 12 decembrie 1922, elaborarea proiectului de Constitutie a trecut in dezbaterea Comisiei Constitutionale Mixte, durand pana la 5 ianuarie 1923.

In cadrul acestei sedinte, s-a hotarat restrangerea libertatii presei, Comisia hotarand ca ”toate delictele de presa vor vi judecate de jurati, cu exceptia acelora care priveau persoana suveranilor nostrii si a suveranilor straini, indemnurile la asasinate si rebeliune, precum si delictele de calomnie care se vor judeca de tribunalurile ordinare”.

Majoritatea membrilor Comisiei, considerand ca abuzul de presa slabeste auoritatea guvernelor si a oamenilor politici , ba chiar ameninta societatea, a hotarat ca delictele pentru calomnii si indemnuri la asasinare sau revolutii sa fie date spre judecata tribunalelor ordinare”

In continuarea s-au purtat discutii referitoare la dreptul de expropriere, acordarea dreptului de naturalizare, nationalizarea subsolului.

Activitatea opozitiei, desfasurata in tot acest timp, a dovedit in continuare lipsa unei unitati, o parte a opozitiei propunand o actiune extraparlamentara, care sa duca la rasturnarea Guvernului , in timp ce o alta propunea o lupta legala. Tot acest timp a servit liberalilor pentru a-si duce la bun sfarsit opera constitutionala. La inceputul lunii ianuarie 1923, guvernul a anuntat depunerea proiectului proaspat finalizat, pe masa Corpurilor Legiuitoare. La 23 ianuarie 1923, in urma intrunirii Consiliului de Ministrii , a fost dezbatut si aprobat proiectul noii Constitutii . presedintele Comisiei Constitutionale Mixte a procedat la depunerea acestui proiect pe birourile ambelor Corpuri Legiuitoare.

Cea de-a treia faza a elaborarii Constitutiei a avut loc intre 26 ianuarie si 20 februarie 1923, prin discutarea Proiectului de Constitutie in sectiile Parlamentului.

Discutare proiectului de Constitutie in sectiile Parlamentului

Ajuns in Parlament, proiectul de Constitutie a antrenat din nou antipatia opozitiei fata de liberali. Aceasta situatie a dus la luarea unor masuri menite sa uneasca fortele democratice in scopul inlaturarii guvernarii liberale. Odata cu redeschiderea sesiunii parlamentare, in dupa-amiaza zilei de 26 ianuarie, au luat parte la sedinta si parlamentarii Partidului National. Acestia au cerut dizolvarea Parlamentului si alegeri libere impreuna cu un avertismenta adresat regelui si guvernului, ca nu vor lua in considerare Constitutia.

Nici aceste masuri disperate nu au determinat Guvernul sa renunte. Mai mult decat atat, M Orleanu, presedintele Adunarii Deputatilor, a adus la cunostinta ca M. Pherekyde, presedintele Comisiei Constitutionalee, i-a inaintat proiectul de Constitutie spre a fi supus spre studiu si deliberarea sectiunilor. De asemenea cei 60 de deputati , membrii in Cimisia Constitutionala , care alcatuisera proiectul, s-au alaturat la propunerea de inaintare a acestuia sectiunilor.

In aceeasi zi, raportul asupra proiectului Constitutiei a fost prezentat Adunarilor Legiuitoare. Acesta facea referire la principalele modificari avute in vedere referitor la: articolele privind drepturile cetatenesti, dreptul de proprietate si nationalizarea subsolului, problema muncitoreasca, componenta Senatului, judecata constitutionalitatii legilor si a actelor de guvernamant, aprobarea bugetului si drepturile cetatenesti ale evreilor.

Majoritatea discutiilor desfasurate in parlament pe marginea proiectului liberal al constitutiei s-au purtat in legatura cu articolele ce defineau caracterul si esenta statului roman intregit, drepturile si libertatile cetatenesti, emanciparea femeilor, proprietatea si nationalizarea subsolului etc. Astfel , spre deosebire de vechea Constitutie de la 1866 care vorbea de romani , proiectul noii constitutii da o noua extensie acestei notiuni , facand completarea ”fara deosebire etnica , de limba sau religie”, pentru a integra, in mod explicit , pe toti cetatenii romani din provinciile unite cu Romania. Abordand problema emanciparii depline a femeilor, prin care se dorea egalitate in drepturi , nu a fost acceptata in cele din urma, in pofida sustinerii acestui deziderat, de multi parlamentari. S-a concluzionat amanarea acestei chestiuni , pentru o ulterioara lege ordinara.-

In urmatoarea sedinta a Parlamentului, la 29 ianuarie, Partidul Taranesc si Liberal au continuat confruntarea impotriva adoptarii proiectului. Reprezentantii partidelor din opozitie au gasit de cuviinta sa mearga in audienta la Rege, pentru a protesta impotriva guvernarii liberale. Cu toate acestea, nerealizarea acordului dintre partidele din opozitie a constituit pentru liberali un factor favorizant.

La 21 februarie 1923 au inceput lucrarile Comitetului de delegati ai sectiunilor., pana la 2 martie 1923, reprezentand ultima faza a elaborarii proiectului de Constitutie. Alaturi de proiect, au venit atasate si memoriile ce se gaseau depuse la dosar. Prin urmare, s-a decis in unanimitate invitarea la dezbateri a ministrilor, mitropolitului primat, precum si a membrilor Comitetului delegatiilor de sectiuni ai Adunarii Deputatilor datorita semnificatiei acestui mare proiect.

Ziarul ”Adevarul” a considerat maniera de lucru a comisiilor drept un mijloc de a amagi pana in ultimul moment masele populare , ca mai apoi sa le puna in fata unui fapt implinit. Devenise dealtfel unanim cunoscut ca ori de cate ori se iveau divergente in sanul comitetelor sau sectiunilor, primul ministru si ceilalti membrii ai guvernului interveneau pentru a-si impune punctul de vedere . In felul acesta, proiectul a luat forma definitiva, urmand sa fie curand pus in dezbaterea Parlamentului.

La data de 5 martie 1923, a avut loc depunerea proiectului noii Constitutii pe birourile Corpurilor Legiuitoare, care a fost primit cu aplauze de catre majoritate. In vederea deschiderii discutiei generale, s-au luat masuri de prevenire a unor eventuale evenimente care aveau rolul sa tulbure buna desfasurare a sedintei.

In sedinta din 9 martie, erau prezenti reprezentantii tuturor partidelor din opozitie. Acestia si-au prezentat in continuare declaratiile potrivnice proiectului.

In urma discutiilor purtate s-a incheat un raport care arata legalitatea constitutionala a Parlamentului, s-a aratat modalitatea de conciliere intre diferitele idei transpuse in articolele finale si s-a precizat ca la baza elaborarii noului proiect a stat textul vechii Constitutii.

Data fiind atmosfera tensionata, guvernul a aplicat in mod repetat regulamentul de functionare a Adunarii Deputatilor, excluzand pe rand un numar tot mai mare de deputati. Cu toate masurile luate de Guvern, in dimineata zilei de 18 martie, in sala ”Dacia”, in Piata de flori si pe strazile apropiate s-a desfasurat marea manifestatie a ”opozitiei unite”, la care au participat , dupa relatarile ziarului ”Patria”, peste 30 000 de cetateni.

Actiunile intreprinse in zilele de 18 si 19 martie s-au dovedit a fi zadarnice, proiectul Constitutiei a fost votat in Adunarea Deputatilor si s-a trecut la discutarea lui pe articole. Dupa 16 zile de dezbateri, la 26 martie aceasta a fost votata de catre Camera si la 27 martie de catre Senat. In ziua de 28 martie, la ora 12, guvernul , in frunte cu I. I. C. Bratianu , a prezentat regelui decretul de sanctionare a Constitutiei. Acesta a aprobat-o si a promulgat-o in Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 1923.

Cuprinsul Constitutiei din 1923

Constitutia Romaniei din 1923 a consfintit marea transformare sociala realizata prin improprietarirea taranilor pe baza modificarii constitutionale din 1917, care elibereaza populatia rurala de opresiunea proprietarilor de mosii, precum si acordarea votului universal, fundamentandu-se posibilitatile reale de democratizare a Statului roman. Constitutia din 1923 mentine structura Constitutiei din 1866, dar cuprinde principii noi, de mare importanta.

Cuprindea 138 de articole , spre deosebire de cea din 1866 care avea 128 de articole. Au fost inlocuite sau modificate integral 20 de articole , fiind incluse 7 articole noi. In timp ce 76 de articole ale vechii constitutii au ramas neschimbate , au fost reformulate 25 de articole. In acest sens, ”noua” constitutie se prezinta prin individualitate si originalitate.

Constitutia a introdus principii noi fata de Constitutia din 1866:

Consacrarea statului national unitar (art.1)

Inscrierea votului universal si adancirea democratiei parlamentare (art.64)

Instituirea senatorilor de drept (art.61)

Introducerea conceptului de proprietate ca functie sociala (art.17)

Angajamentul statului pentru protectia sociala (art.21)

Principiul legalitatii si ”domnia legii” (art. 103, 104).

Teritoriul Romaniei

Consideratii temeinice de istorie si traditie constitutionala au impus ca primul titlu al Constitutiei sa fie denumit ”Despre teritoriul Romaniei”. Intr-adevar, teritoriul nostru constituie baza materiala pe care s-a nascut si dezvoltat poporul roman, pe care prof. Nicolae Iorga il caracterizeaza: ”oamenii pamantului”. Prima si cea mai adanca legatura a romanului a fost cu pamantul, cultivat si iubit cu o dragoste nemarginita , deoarece i-a asigurat existenta, pamant aparat cu pretul vietii sale.

Constitutia din 1923 formuleaza, mult mai bine si mai precis , comparativ cu cea din 1866, principiul suveranitatii nationale si anume: 1) prin declararea statului roman ca stat national, unitar, si indivizibil, al carui teritoriu este inalienabil, 2) prin interdictia colonizarii teritoriului national cu populatii sau grupuri etnice straine, 3) prin declaratia ca puterea politica apartine natiunii, dar care nu o exercita direct , ci prin reprezentanti alesi de corpul electoral , alcatuit din cetateni majori care voteaza prin vot universal, direct, egal , obligatoriu si secret.

Drepturile romanilor

Al doilea titlu al Constitutiei –”Despre drepturile Romanilor”- cuprinde articolele 5-32 care priveste populatia,a doua conditie indispensabila a Statului. Astfel au fost inserate : libertatea constiintei, invatamantului, presei, intrunirilor, libertatea de asociatie, libertatea individuala.

Art. 8 alin2 din Constitutie proclama principiul egalitatii inaintea legii, pe baza acestui principiu, Constitutia statueaza ca votul este universal , egal si direct.

Libertatile publice se impart in doua categorii: libertati primare si secundare. In materia dreptului constitutional , legat de aceste chestiuni, au fost formulate doua principii de drept: sistemul preventiv prin care autoritatea publica veghea ca nu cumva sa se comita vreo infractiune si sistemul represiv, in care activitatea se exercita fara autorizare prealabila , dar autorul actului suporta consecintele firesti rezultate din incalcarea legii. Constitutia din 1866 si cea din 1923 , admite sistemul represiv , stabilind drepturi si libertati si urmand a trage la raspundere eventuala incalcare a acestora.

Asigurarea si respectarea drepturilor si libertatilor constituie problema cardinala in fiecare Stat de drept, bazat pe principii liberale ,democratice. Toate institutiile europene de la sfarsitul secolului XVIII-lea si pana astazi sint puternic influentate de Declaratiunea drepturilor omului si cetateanului votata de Adunarea Constituanta a Frantei la 26 august 1789, deoarece principiile formulate atunci domina si azi viata juridica si constitutionala a Statelor civilizate. Ca si alte constitutii europene, Constitutia noastra din 1923 , reproduce cele mai multe din aceste principii, pe care le reglementeaza, dobandind astfel forta constitutionala.

In Constitutia de la 1923, dreptul de proprietate beneficiaza de o caracterizare mai potrivita nevoilor sociale, recunoscand exproprierea pentru cauza de utilitate publica si pentru ”lucrarile de interes cultural si acelea impuse de interesele generale directe ale statului si administratiei publice” ( art. 17), norma care vine in completarea cazurilor limitativ impuse de Constitutia de la 1866. Intentia constituantului de la 1923 era de a reformula garantarea juridica a dreptului de proprietate , dand o noua destinatie sociala proprietatii: ” Proprietatea este deci o functie sociala si interesele colectivitatii sociale trebuie sa primeze intereselor individuale in aceasta materie a proprietatii individuale.” In continuare, zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura deveneau proprietatea statului, ceea ce echivala cu nationalizarea acestora, urmand ca o lege speciala a minelor sa precizeze normele si conditiile de punere in valoare a acestor bunuri .

Despre puterile statului

Principiul suveranitatii

Constitutia din 1923 consacra si dezvolta principiile suveranitatii nationale si al separatiei puterilor in stat , preconizand si asigurand formal participarea cetatenilor la exercitiul drepturilor politice si la conducerea treburilor politice.

Regula prin care natiunea ,in intregul ei , este detinatoarea puterii politice, avand dreptul sa controleze activitatea tuturor organelor statului , era inclusa in art. 42, care prevedea ca ”membrii adunarilor reprezinta natiunea”, precum si in art. 33, care specifica expres: ”toate puterile statului emana de la natiune”.

Desi era considerata a fi titularul si depozitarul suveranitatii, natiunea nu o poate exercita decat prin delegatie , prin reprezentantii alesi de corpul electoral al cetatenilor. Prin urmare, Constitutia din 1923 admite principiul suveranitatii nationale formulat de Jean Jaacques Rousseau (1712-1778) in ”Contractul social” , si anume suveranitatea apartine natiunii, insa combina acest principiu cu sistemul lui Montesquieu, care demonstreaza ca suveranitatea trebuie sa fie exercitata prin delegatiune.

Principiul separatiei puterilor

Aplicata pe intreg teritoriul Romaniei Mari, constitutia din 1923 consacra principiul separatiei puterilor considerat a fi un mijloc eficient de asigurare a legalitatii, recunoscand existenta in stat a celor trei puteri : legislativa, executiva si judecatoreasca, fiecare dintre ele avand titulari separati: reprezentanta nationala, regele (guvernul) si organele judecatoresti. Cele trei puteri erau independente una de alta , fiind prevazute o serie de prescriptii care le dadeau posibilitatea sa se limiteze reciproc in atributii . Astfel puterea executiva avea posibilitatea sa participe la opera de legiferare , prin recunoasterea regelui, a dreptului de initiativa , sanctionare si promulgare a legilor (articolele 35 si 88 din constitutie) precum si a dreptului de dizolvare si prorogare (amanare) a reprezentantei nationale (articolul 90).

Asadar, Regele domneste, iar nu guverneaza si este un organ care reprezinta si infaptuieste principiul colaborarii puterilor, intrucat detine, atributii prin care colaboreaza cu cele trei puteri, exercita un control asupra lor, avand rolul unei puteri de echilibru.

Din interpretarea prevederilor Constitutiei reiese ca: puterea legislativa putea limita atributiile puterii executive in privinta votarii si adoptarii bugetului , a controlului preventiv si de gestiune a veniturilor si cheltuielilor statului (articolele 114, 115), ca si prin dreptul fiecarui membru al celor doua adunari legiuitoare de a adresa interpelari ministrilor (art.52). Puterea judecatoreasca putea limita atributiile puterii legislative ,avand dreptul sa controleze constitutionalitatea legilor (art.103) si sa cenzureze legalitatea actelor elaborate de puterea executiva (art.107).

Avand titulari separati si limitandu-se reciproc in atributii, Constitutia din 1923 dezvolta modalitatile de exercitare independenta a prerogativelor celor 3 puteri . Astfel, independenta legislativului fata de executiv era asigurata si garantata prin imunitatea parlamentara a deputatilor si senatorilor (articolele 54 55) , independenta executivului fata de legislativ prin recunoasterea puterilor constitutionale ale regelui ca fiind ereditare si declararea persoanei acestuia ca inviolabila (cu mentiunea ca ”ministrii lui sunt raspunzatori”, prin articolul 87), iar independenta puterii judecatoresti era garantata prin inamovibilitatea judecatorilor (articolul 104).

Puterea legiuitoare

Procedura legislativa cuprinde trei faze: initiativa proiectelor de lege, discutia proiectelor si votarea acestora. Legea reprezinta o norma cu caracter obligatoriu stabilita si aparata de puterea de stat.

Conform art. 34 din Constitutie, puterea legislativa se exercita de catre Rege si Reprezentatiunea nationala. (Adunarea deputatilor si Senatul). Regele sanctioneaza si promulga legile , ca sef al puterii executive. Formula este urmatoarea : „Promulgam aceasta lege , ordonam sa fie investita cu sigiliul Statului si publicata in Monitorul Oficial”.

Puterea legiuitoare colaboreaza cu puterea executiva prin dreptul de initiativa legislativa (art.35), prin dreptul de ancheta al fiecarei Adunari (art.50), prin dreptul fiecarui membru al Adunarilor de a adresa interpelari ministrilor, la care acestia sunt obligati sa raspunda in termenul prevazut de regulament (art.52).

Constitutia a stabilit doua categorii de senatori: senator alesi si senatori de drept . Articolul 76 al Constitutiei din 1866 prevedea ca sunt senatori de drept , mostenitorul tronului de la varsta de 18 ani , precum si mitropolitii eparhiali capii confesiunilor recunoscute de stat , precum si reprezentantul superior religios al musulmanilor si presedintele Academiei Romane . Constitutia din 1923 a prevazut in art. 73 ca devin senatori de drept, fostii inalti demnitari ai statului.

Cel de-al doilea corp legiuitor, cuprindea doua categorii de membrii: mambrii alesi si membrii de drept. Cei alesi erau recrutati din patru categorii electorale.

Din aceste reglementari , reiese ca dispozitiile normative referitoare la alcatuirea si recrutarea corpului electoral au condus la o permisivitate sporita a dreptului de vot. Cu toate acestea femeile si militarii nu aveau dreptul sa-si exprime dreptul de vot.

De asemenea , desi Constitutia noastra din 1923 admite regimul parlamentar, facand din parlament centrul vietii politice, practica constitutionala a confirmat ca parlamentele nu reprezentau vointa poporului , ci numai vointa guvernului, deoarece ele erau dizolvate imediat ce guvernul a pierdut increderea sefului Statului , iar noul guvern proceda la noi alegeri, alcatuindu-si parlamentul care urma sa-i sprijine politica. In asemenea conditii, rolul parlamentului nu mai era acela de a controla activitatea executiva, ci de organ la dispozitia functiei executive.

Consiliul legislativ

De-a lungul timpului au fost identificate ”trei rele” ale vietii politice : ingerinta parlamentarilor in administratie si presiunea parlamentarilor majoritari asupra ministrilor , imposibilitatea reprezentarii in Parlament a tuturor intereselor si modul in care se legifereaza. Ultimul aspect se caracterizeaza printr-un empirism sovaitor si bajbaitor, fara orizont si vederi mai largi , avand ca baza numai pipairea instinctiva, a nevoilor actuale ale momentului. Remediul indicat ar fi tocmai crearea unui organ permanent, insarcinat cu o dubla elaborare, atat tehnica cat si generica, remarca Cesar Partheniu intr-o dezbatere din 12 februarie 1922.

O institutie cu totul noua, a fost introdusa prin articolul 76, denumita Consiliul Legislativ, avand rolul de a ”ajuta in mod consultativ la facerea si coordonarea legilor , emanand fie de la puterea executiva , fie din initiativa parlamentara, cat si la intocmirea regulamentelor generale de aplicare a legilor” (articolul 76). Cu exceptia proiectelor de legi referitoare la creditele bugetare, consultarea Consiliului Legislativ era obligatorie. Cu toate acestea, nu a fost considerat o componenta a puterii legislative , deoarece acorda avize consultative si nu putea sa emita acte de decizie care sa produca efecte juridice.

Consilul legislativ aviza, in mod obligatoriu, fiecare lege, Parlamentului revenindu-i puterea de apreciere cu privire la decizia consiliului. O lege pentru care nu se cerea avizul consiliului- cu exceptia mentionata anterior- era o lege neconstitutionala.

Puterea executiva. Regele si ministrii

I. Regele

Sefia puterii executive este incredintata, potrivit art.39 din Constitutie, Regelui, care o exercita potrivit modului prevazut de legea fundamentala. Astfel, monarhia reprezinta traditia noastra neintrerupta , de la intemeierea Statelor romane si pana la abdicarea Regelui Mihai I.

Acesta reprezinta Tara , incheie tratate si conventiuni diplomatice, este seful armatei, numeste si revoca ministrii, promulga legile, numeste functionarii publici, colaboreaza prin puterea judecatoreasca prin dreptul de amnistie si gratiere, in numele acestuia executandu-se hotararile judecatoresti (art.40).

Asemenea Constitutiei din 1866, actul fundamental din 1923, incredinta puterea executiva regelui. Atributiile si puterile constitutionale erau considerate ereditare, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu excluderea femeilor si coboratorilor de la succesiunea tronului (articolul 77). Cu toate acestea, Constitutia prevedea trei situatii de exceptie , in care regele nu putea indeplini aceste prerogative.

Aceste trei exceptii privesc urmatoarele situatii: instituirea unei locotenente regale in caz de vacanta a tronului (articolul 79), de catre ministrii , intruniti in consiliu, in intervalul cuprins intre data mortii regelui si pana ala depunerea juramantului succesorului sau pe tron si ultima situatie, cuprinsa in articolul 83, cand regele aflat in viata , numeste o regenta, compusa din trei persoane , care, dupa moartea acestuia, va exercita puterile regale in timpul minoritatii succesorului tronului .

Regele nu participa la luptele politice dintre partide si are titulatura de monarh constitutionale asigurand in mod permanent continuitatea Statului.

II. Ministrii

In sistemul Constitutiei din 1923 , ministrii, intruniti in consiliu, formeaza Consiliul de Ministrii. Presedintele Consiliului de Ministrii este persoana care a fost desemnata de Rege cu formarea cabinetului sau a Ministerului. Guvernul parlamentar se mai numeste si guvern de cabinet , dupa o formula engleza, sau cabinet ministerial. In guvernul parlamentar , ministrii exercita puterea executiva in numele Regelui..

Regele, fiind seful puterii executive, insarcina o persoana care avea increderea majoritatii in Parlament, ca sa formeze Ministerul. Constitutia din 1923, in art.93, il numeste pe primul-ministru: Presedinte al Consiliului de Ministrii. Ministrii au o raspundere politica in fata Parlamentului – caracteristica guvernului parlamentar. Potrivit art. 98 din Constitutie, Adunarile si Regele au dreptul sa ceara urmarirea si trimiterea ministrilor in judecata, inaintea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. O raspundere civila si penala.

Puterea judecatoreasca

In Constitutia din 1923 , principiul legalitatii si suprematia constitutiei este mai bine exprimat decat cea din 1866. Astfel , articolul 103 preciza expres ca ”numai Curtea de Casatie in sectiunile unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constitutiei” proclamand, prin articolu 107, dreptul puterii judecatoresti de a cunoaste si cenzura actele de autoritate ale puterii executive si a declara inaplicabile pe cele neconforme cu principiile stabilite de constitutie, in timp ce sub imperiul Constitutiei din 1866 numai puterea legiuitoare era chemata sa interpreteze Constitutia.

De asemenea se vorbeste despre jurati, denumiti ”juriul” care aveau prerogative ”in toate materiile criminale si pentru delictele politice si de presa” (art.105).

O institutie liberala, democrata, statornicita prin Constitutia din 1923 era Contenciosul administrativ, in temeiul careia particularul vatamat printr-un act de putere publica al autoritatii executive , prin care i s-ar fi atins un drept garantat, fie prin Constitutie, fie printr-o lege ordinara, putea sa se planga la Curtea de apel a domiciliului sau.

Institutiile administrative locale, finantele, armata

Constitutia prevede ca institutiile judetene si comunale sunt reglementate prin lege. (Art.108) si ca membrii consiliilor judetene si comunale sunt alesi de catre cetateni prin votul universal, egal, direct, secret, obligatoriu si cu reprezentarea minoritatii, dupa formele prevazute de lege.

Cat priveste finantele, Constitutia statueaza prin art.109 ca niciun impozit, de orice natura, nu se poate stabili si percepe decat pe baza unei legi. De asemenea, art.112, proclama ca nu se pot statornicii privilegii in materii de impozite, asa cum au existat in istoria dreptului romanesc. Curtea de Conturi exercita un control preventiv si de gestiune asupra tuturor veniturilor si cheltuielilor Statului.

In sistemul Constitutiei din 1923, armata face parte din puterea executiva si este supusa legilor adoptate de puterea legislativa. Puterea armata se compune din: armata activa cu cadrele ei permanente, rezerva ei si militiile (art.119). Obligatiunea de a face serviciul militar reprezinta o obligatiune cetateneasca pe care o au toti cetatenii ajunsi la varsta de 21 de ani.

Diferite dispozitii

In titlul VI al Constitutiei, se consacacra dispozitiilor generale. Potrivit in art.124 se stabilesc culorile drapelului Romaniei: albastru, galben, rosu asezate vertical simbolizand Tara. In stiinta heraldica, aceste culori au o semnificatie. Astfel , albastru sau azur inseamna dreptate, cinste, frumusete, buna reputatie; galben sau aur inseamna credinta, forta, statornicie, bogatie; iar rosu, inseamna curaj , vitejie. La 1 septembrie 1863, domnitorul Cuza, distribuind drapelele, s-a adresat trupelor astfel: ”Azi primiti din mainile mele drapelul care reuneste culorile provinciilor surori, dupa cum vointa unanima a Romanilor a unit pe capul meu coroanele ambelor Tari!”

Prin art. 128 se stabileste: ”Constitutia de fata nu poate fi suspendata nici in total, nici in parte.”

Despre revizuirea Constitutiei

Cat priveste procedura revizuirii, Constitutia nu poate fi modificate de legiuitorul ordinar , prin procedura obisnuita a activitatii legislative si in care initiativa revizuirii putea fi luata de un anumit numar de deputati sau senatori. Conform noii reglementari, initiativa revizuirii putea fi luata de rege sau de una din cele doua adunari legislative , care trebuiau sa arate daca Constitutia urma sa fie modificata in intregime sau in parte. Era necesar de precizat care erau articolele ce intentionau a fi modificate, apoi procedura propriu zisa, alcatuita dintr-un ansamblu complicat de operatiuni. Spre deosebire de Constitutia din 1866, cele trei strigari erau reduse la doua.

CONCLUZII

Indeplinindu-si rolul, timp de un deceniu si jumatate, Constitutia din 1923 a reprezentat Constitutia Unificarii teritoriale , politice, spirituale si nu numai a Romaniei Mari. Aceasta a constituit , in limitele concret-istorice ale perioadei, un factor de progres in democratizarea societatii romanesti. Pe baza Constitutiei s-a realizat , intr-un ritm relativ rapid, intregul proces de unificare legislativa, absolut necesar in privinta dezvoltarii economico-sociale si politice. Pentru indeplinirea acestui important deziderat, Constitutia precizeaza intr-un articol final, ca ”se vor revizui toate codicele si legile existente in diferitele parti ale statului roman spre a se pune in armonie cu Constitutiunea de fata si asigurara unitatea legislaiva”- acest proces incheindu-se prin promulgarea codurilor in materie civila.

Succesul Partidului National Liberal in impunerea noii Constitutii s-a datorat fortei lui si slabiciunii de care au dat dovada partidele burgheze din opozitie, prin lipsa unitatii in actiune si conceptie.

Totodata, dincolo de unele scapari remarcate de-a lungul timpului, Constitutia din 1923 a reusit sa conserve intr-o oarecare masura, multe din traditiile zonelor abia unificate ale tarii, creind in fapt, sentimentul unui tot unitar.

Acordand o serie de drepturi si libertati democratice pentru toti cetatenii , fara deosebire de origine etnica, Constitutia din 1923 a inlesnit accesul la viata politica si culturala. Cu toate acestea, multe din prevederi nu vor fi respectate in practica.

Analizand modul cum a fost elaborata si adoptata Constitutia din 1923, aceasta a reprezentat o ”intelegere” intre monarh si reprezentanta nationala, prin modul in care a fost votata , de catre ambele camere si din sanctionarea ei de catre rege, urmata de depunerea juramantului in fata reprezentantei nationale. In ceea ce priveste institutia monarhiei, desi, din punct de vedere formal, constitutia adoptase principiul englez conform caruia, ”regele domneste dar nu guverneaza”, practica vietii politice a rasturnat acest principiu, mai ales in timpul regelui Carol care a incercat sa le imbine pe amandoua. Acest amestec in viata politica, precum si legea electorala din 1926 care a limitat o serie de principii inscrise in Constitutie, au afectat grav functionalitatea regimului parlamentar.

Constitutia din 1923 a pastrat structura si titlurile vechii Constitutii, adaugand doar institutia Consiliului Legislativ si modalitatea revizuirii Constitutiei, intr-un ultim titlu, pentru a asublinia continuitatea constitutionala.

Constitutia din 27 februarie 1938

Contextul social politic al adoptarii Constitutiei

In doctrina de specialitate s-a facut de-a lungul timpului distinctia intre constitutia care reprezinta un adevarat pact fundamental , emanand de la natiune si constitutia pe care puterea executiva, de regula monarhul o acorda poporului, ca o favoare.

In dreptul constitutional roman au existat doua asemenea constitutii: Statutul Desvoltator din 7/9 august 1858 , pe care Domnitorul I. Alexandru I l-a supus10-14 mai 1864 ”aprobatiunii poporului roman” prin plebiscit, si Constitutiunea lui Carol al II-lea , pe care acesta a supus-o , de asemenea , la 24 februarie 1938, ”invoirii poporului” prin plebiscit.

Regimul politic romanesc, intre anii 1930 si 1938 s-a caracterizat printr-o evolutie cel putin complicata si contradictorie, cu repercursiuni asupra mecanismelor institutiilor de stat si de partid. In cadrul acestui proces a avut loc o erodare treptata a regimului parlamentar – pana la Constitutia din 1938 care a marcat sfarsitul regimului parlamentar – a partidelor politice, a institutiei monarhiei , avand drept rezultat, trecerea de la un regim dinastic la unul dictatorial, infaptuit de Regele Carol II.

La elaborarea Constitutiei din 1923, burghezia a tinut cont de elanul revolutionar al maselor si a inclus prevederi cu larg caracter democratic. In anii imediat urmatori, puterea executiva , a cautat sa foloseasca constitutia in sensul conservarii si stabilitatii regimului, adica impotriva spiritului democratic incorporat. In acest sens, Carol I a numit guverne in dauna practicilor constitutionale, in virtutea prerogativelor regale si folosindu-se de dreptul conferit de Constitutie , regele a dizolvat in trei ani trei parlamente.

In momentul in care ,multiplicarea practicii de guvernare prin decrete legi si prin transferarea tot mai fregventa a initiativei legislative catre guvern si monarh, incep sa imbrace forme concrete si indeparteaza de la esenta asezamantului constitutional in vigoare, se poate vorbi de o deteriorare treptata a regimului parlamentar. In demonstrarea acestui fapt, stau martore evenimentele petrecute, in continuare, care au condus la elaborarea Constitutiei din 1938. Astfel, incepand cu anul 1934, Parlamentul sufera o diminuare a competentei in materie legislativa, legata de unele domenii importante, cum sunt finantele si impozitele.

Ostil manevrelor facute de partidele politice aflate la guvernare de a se autonomiza de influenta sa, Regele Carol al II-lea lanseaza ideea unei revizuiri a Constitutiei din 1923, prin care rolul parlamentului s-ar fi diminuat si mai mult.

Tendintele Reglui Carol al II-lea de exercitare personala a puterii politice pe baza a trei principii- autoritate, unitate si continuitate- se datoreaza in aceasta perioada si ascensiunii pe plan politic a Garzii de Fier. Aceasta formatiune politica era un adversar puternic pentru partidele istorice in competitia electorala. Carol al II-lea intrevede ca agravarea crizei interne ameninta integritatea si independenta Romaniei.

Pe data de 10 februarie 1936 , Carol al II-lea instituie o guvernare autoritara. Criza politica interna nu mai putea fi gestionata de parlament si guvern.

In campania electorala din decembrie 1937 partidele istorice nu au reusit sa treaca pragul stabilit in legea electorala pentru a capata ”prima electorala” de 50% din mandate. Regimul parlamentar se afla in primejdie, intrucat se contura imposibilitatea de a se forma un guvern cu majoritate parlamentara.

Constitutia din 1938 nu a fost si nu putea fi numai rezultatul tendintelor dictatoriale ale regerului Carol II ori numai reflectarea desfasurarii regimurilor dictatoriale din Europa, ci – in primul rand – reactia impotriva dezvoltarii legionare. O serie din dispozitiile Constitutiei au vizat direct Miscarea Legionara, cum ar fi: (art.8) propaganda politica, in locurile destinate cultului, ori cu prilejul manifestarilor religioase, nu este ingaduita nimanui/orice asociatie politica pe temeiuri ori pretexte religioase este oprita, (art.9) interzicerea de a propavadui schimbarea formei de guvernamant, art. 15 inlaturarea oricarui amestec al vietii spirituale in viata politica, (art.67) pierderea de drept a cetateniei romane a celui care va intra in orice serviciu al unui stat strain sau se va alatura pe langa o corporatie militara straina.

Progresul politic de care s-a bucurat Miscarea Legionara, exteriorizat si mai mult la alegerile din 1937, au ingrijorat si mai mult clasa politica care a trecut la prevenirea unei victorii din partea acestora, instaurand un regim totalitar in care Miscarea a fost desfiintata.

Doi ani mai tarziu de la institutirea guvernarii autoritare, la 20 februarie 1938, Carol II infatiseaza poporului noua Constitutie. Electoratul este chemat in data de 24 februarie pentru a se pronunta asupra proiectului prezentat. Participarea la vot este obligatorie pentru persoanele inscrise pe listele electorale pentru Adunarea Deputatilor. Votul se face prin declaratie verbala in fata biroului electoral instituit, intocmindu-se doua liste, pentru votul pro sau contra.

In urma rezultatului, Constitutia este promulgata la 27 februarie 1938 si publicata in Monitorul Oficial din 28 februarie. Procedura urmata a fost identica cu aceea a Statutului lui Cuza.

Legat de partidele politice, in randul acestora s-a remarcat un proces de epuizare si pierdere a prestigiului politic ,pe de alta parte, insusi regele Carol II a initiat, manevrat si organizat o actiune subterana de compromitere si slabire a fortei partidelor politice, amestecandu-se, direct sau indirect , in viata lor interna, urmarind agravarea conflictelor si contradictiilor din interiorul si dintre partidele politice.

Abrogarea Constitutiei din 1923

Noua Constitutie a lui Carol al II-lea ”abroga” (art.98, alin V) , de la data promulgarii ei, pe 27 fbruarie 1938, ”Constitutia promulgata de Decretul regal nr. 1366 din 28 martie 1923”

Termenul de ”abrogare”nu se putea aplica noii constitutii , caci aceasta ar insemna denuntarea pactului fundamental si deci anarhia. Numai prin revizuire pactului fundamental poate fi modificat , operatie la care trebuie sa ia parte natiunea insesi direct, prin referendum, sau indirect , printr-o adunare constituanta. Puterea executiva, regele, nu are nici cel putin puterea de a abroga o lege ordinara , ci de a o sanctiona si promulga dupa adoptarea ei de catre adunarile legiuitoare. Cu atat mai putin o constitutie.

Plebiscitul din 24 februarie 1938 a fost organizat in mod nedemocratic sub stare de asediu prin vot deschis, oral si cu lista separata pentru opozanti, fapt ce putea da nastere unor repercusiuni, vointa poporului fiind viciata

Partidele politice traditionale, Partidul National-Liberal si Partidul National-Țaranesc, nefiind de acord cu o reala democratizare a regimului – democratizare posibila in conditiile in care s-ar fi realizat un larg front al partidelor si organizatiilor democratice – au socotit, , din punctul lor de vedere, ca este mai comoda solutia unui regim cu un continut schimbat al puterii, creindu-se astfel o posibilitate sporita de ”salvare” a tarii in noile si tot mai gravele conditii internationale . Aceasta ”salvare” insemna, in primul rand, lupta pentru neutralizarea si inlaturarea (cat mai curand si cu un risc cat mai mic) a Garzii de fier, ”calul troian” al hitlerismului in Romania. In acest context, insesi Constitutia din februarie 1938 trebuia sa apara in ochii opiniei publice ca un act fundamental menit sa contribuie la ”apararea” si ”salvarea” tarii, ceea ce rezulta din insesi denumirea ce i s-a dat: ”Constitutia salvarii nationale”.

Analiza comparativa a celor doua Constitutii interbelice

Edictarea , la 20 februarie 1938, a Constitutiei carliste, a reprezentat, totodata, abolirea Constitutiei din 1923 si inlocuirea regimului parlamentar reprezentativ cu suprematia puterii regale. Considerand ca, in trecut, ”libertatea prea mare acordata individului a facut sa se nasca anarhia, ducand la o dezagregare a grupului social”, se dorea un stat bazat pe autoritate si pe o structura solidarista.

Spre deosebire de Constitutia din 1923 care imbraca forma unui pact intre monarh si reprezentanta nationala, Constitutia din 1938 lua forma unui statut, a unei manifestari de vointa unilaterala a monarhului, dar aprobata prin votul cetatenilor.

Asezamantul constitutional din 1923 se deosebeste de cel din 1938 prin : forma, modul de elaborare si promulgare, continut si nu in ultimul rand conceptie si ideologie. Inlocuind principiile regimului parlamentar reprezentativ cu regimul reprezentativ simplu , al separatiei puterilor in stat cu acela al confuziunii lor in persoana regelui si substituind declaratia drepturilor si libertatilor cetatenesti cu statutul profesional al cetatenilor, Constitutia din 1938 a promovat si consacrat o noua ”ideologie”privind ordinea sociala si de stat, intemeiate acum pe concepte de: ”comunitate nationala”, ”solidaritate”, ”munca in folosul obstesc”, ”disciplina”, ”supunere”s.a.

In consecinta, legiuitorul de la 1938 nu mai este dispus sa urmeze conceptia individualista care a fost consacrata in asezamintele constitutionale precedente acesteia si a asigurat prin aceasta, dominanta executivului asupra legislativului. Astfel ,regele iese din pasivitate si devine un organ de initiativa, prin care –cel putin asa se dorea a crede – natiunea isi exercita puterea.

Constitutia din 1938 aduce o serie de modificari , in masura sa sustina noua ordine politica.

Regele devine , pentru prima data , capul statului (art.30) si exercita puterea legislativa prin reprezentanta nationala (art.31) si puterea executiva prin guvern (art.32), in timp ce sub imperiul Constitutiei din 1923 , puterea legislativa era exercitata in mod colectiv de rege si reprezentanta nationala. Potrivit art. 31 ”initiativa legilor este data Regelui”, o initiativa generala si nelimitata, adunarile legiuitoare nemaiputand propune , din initiativa proprie decat legi privitoare la interesul obstesc al statului, pierzand dreptul de initiativa in privinta legilor de interes individual. Constitutia carlista recunoaste si extinde dreptul de legiferare a Regelui pe baza de decrete-legi cu mentiunea obligativitatii ratificarii lor de catre reprezentanta nationala (art.46), ulterior. Articolul 45 conferea regelui dreptul absolut de a convoca adunarile legiuitoare, durata lor sau dreptul de a amana tinerea lor.

Prin drepturile pe care le capata regele, asezamantul constitutional din 1938 pune pe un plan secundar rolul reprezentantei nationale, care devine un instrument de colaborare si a carei finalitate este supusa, in general ,regelui. Se pastreaza forma reprezentantei nationale, care este alcatuita in continuare din doua adunari (Adunarea Deputatilor si Senatul), dar organizarea si functionarea ei sufera modificari importante, prin introducerea criteriului profesional la baza corpului electoral.

Astfel, in art. 61, se cere conditia indeplinirii unei indeletniciri: ”agricultura si munca manuala”, ”comert si industrie” sau ”ocupatiuni intelectuale”. Totodata , varsta de 30 de ani impliniti reprezenta o conditie , impreuna cu alte trei: cetatenie romana, capacitate de exercitiu a drepturilor civile si politice, domiciliu in Romania.

In Constitutia carlista, institutia Senatului, sufera si ea cateva modificari. Astfel, senatorii erau impartiti in trei categorii, fata de doua, cum prevedea Constitutia din 1923: 1) senatori de drept (cu mici modificari), 2) senatori alesi dintre ”membrii corpurilor constitutite in stat” (spre deosebire de Constitutia din 1923 care prevedea un corp electoral mixt, in care intrau si cetateni romani ce au implinit varsta de 40 de ani) si 3) senatori ”numiti de rege”, in raport de jumatate fata de cei alesi.

Votul universal, egal, direct, obligator si secret, pentru alegerea corpului electoral al adunarilor legiuitoare, devine doar: ”secret, obligator si exprimat prin scrutin uninominal, pe circumscriptii care sa asigure reprezentarea felului de indeletnicire a alegatorilor” potrivit art. 61 din Constitutia carlista.

Asigurand primatul puterii regale in stat, Constitutia carlista despuia adunarile legiuitoare de cele mai importante atributii legislative pe care le exercitasera sub imperiul asezamantului de la 1923. Practic, singurele prerogative mai importante in materie legislativa se limitau la alegerea sau desemnarea regelui, declararea vacantei tronului, alegerea regentei si aprobarea revizuirii constitutiei. Din enumerarea acestor atributii lasate in seama reprezentantei nationale rezulta si mai clar rolul cvasiformal si decorativ jucat de cele doua corpuri legiuitoare in timpul dictaturii regale. Temandu-se de o eventuala coalizare a reprezentantilor Adunarii Deputatilor la masurile preconizate de monarh, noua constitutie nu mai admitea prioritatea legislativa pe care o avusese Adunarea Deputatilor in raport cu Senatul , acordandu-le o vocatie egala in materie financiara si de buget. In schimb, era mentinuta regula simultaneitaii sau concomitentei parlamentului, in sensul ca, daca una din adunari nu a fost constitutita sau a fost dizolvata, cealalta nu mai putea functiona.

Punctul culminant in ruperea echilibrului dintre legislativ si executiv a constat in anularea dreptului de control al corpurilor legiuitoare asupra activitatii guvernului si ministrilor. Potrivit articolului 65, ”Ministrii au raspundere politica numai fata de Rege”, nu si fata de Parlament asa cum prevedea Constitutia de la 1923.

Regele exercita puterea legislativa prin Parlamentul bicameral , limitat numai la legiferare si avand un caracter profesional corporativ, iar puterea executiva o exercita prin guvern, numit si revocat de Rege, fara raspundere politica fata de Parlament.

Pentru protejarea formala a senatorilor si deputatilor s-au mentinut garantiile si imunitatile parlamentare referitoare la inviolabilitatea persoanei deputatului sau senatorului pe timpul exercitarii mandatului si neresponsabilitatea civila si penala pentru actele indeplinite in timpul sesiunilor. Articolul 53 a reprezentat loialitatea parlamentarilor fata de rege prin stipularea expresa ca ”membrii corpurilor legiuitoare nu pot apara interese particulare impotriva statului si nu pot face parte din consiliile administrative ale intreprinderilor care au contractat cu statul , judetele sau comunele.

Prin introducerea procedurii de ratificare in bloc si nu articol cu articol, cum prevedea Constitutia din 1923, practica decretelor -legi a reprezentat instrumentul juridic de manifestare a autoritatii regelui in defavoarea parlamentului.

Regele este considerat in continuare irevocabil iar persoana sa inviolabila. Instaurarea unui stat intemeiat pe autoritatea monarhului, determina automat o sporire a puterii executive. Desi indeplineste aceleasi atributii executive ca si cele prevazute in Constitutia din 1923, el dobandeste altele noi, printre care si: dreptul de a declara razboi si a incheia pacea (art.46) si dreptul de a incheia tratate politice si militare cu alte state. Prin omisiunea constituantului de la 1938 de a preciza intinderea prerogativelor regelui, renuntand sa mai includa formularea ”regele nu are alte puteri decat acele date prin Constitutie”, se procedeaza la intarirea puterii monarhului.

Guvernul se compune-pe langa ministrii- si din subsecretari de Stat (art.65. alin1), acestia putand lua parte la dezbaterile Camerelor chiar daca nu sunt membrii ai Adunarilor (art.69).

In noul regim reprezentativ simplu, ministrii sunt numiti de rege , fara consultarea sau acordul parlamentului , fiind raspunzatori doar fata de rege (art.46), fata de fostul regim in care ministrii erau considerati ca reprezentantii majoritatii parlamentare, bucurandu-se de protectia si increderea parlamentului.

Legat de Consiliul Legislativ, cunoscut ca avand atributii de examinare si avizare a proiectelor de legi, acesta devine un organ de colaborare si decizie legislativa (art.72), controlat si dirijat, bineinteles de catre monarh.

Noua Constitutie reorganizeaza fundamental modul de recrutare si compunere a corpului electoral , introducand o serie de criterii profesionale si corporative (art.63) precum si interdictii, restrictii si incompatibilitati privind pe membrii adunarilor legislative.

Drepturile si libertatile cetatenesti consacrate in vechea Constitutie au suferit serioase ingradiri prin sporirea obligatiilor in defavoarea drepturilor si prin instituirea supravegherii si controlului asupra activitatilor indivizilor. Astfel , desi erau mentinute, in continuare principalele drepturi si libertati cucerite in perioada regimului parlamentar (libertatea constiintei, invatamantului, muncii, presei , de asociere si intrunire), in realitate acestea au formulari menite sa le goleasca de continut.

Cuvantul libertate este echivoc si presupune mai multe sensuri. Libertatea semnifica mai intai, in vocabularul lui Montesquieu, securitate, garantia ca cetatenii nu pot fi hartuiti atunci cand respecta legea. Libertatea semnifica apoi dreptul pe care il au cetatenii de a avea pareri in privinta tuturor subiectelor , sau in privinta majoritatii subiectelor, pareri care le convin fara ca statul sa le dicteze ceea ce trebuie sa gandeasca. Potrivit parerii lui Jean-Jacques Rousseau, libertatea semnifica participarea la afacerile publice, la desemnarea guvernantilor, astfel incat individul, dand ascultare statului , sa aiba sentimentul ca nu isi da ascultare decat sie insusi.

Puterea judecatoreasca nu sufera modificari majore. Sunt mentinute principiile obiectivittatii si egalitatii justitiei , inamovibilitatii judecatorilor, neamestecului regelui in administrarea justitiei, interdictia crearii unor tribunale exceptionale. In schimb se desfiinteaza juriul (art.73 alin3) si se largesc atributiile Curtii de Casatie si Justitie in privinta validarii alegerilor pentru ambele corpuri legiuitoare si verificarii titlurilor si mandatelor membrilor acestora.

Constituantul de la 1938 proclama pentru prima data , principiul liberei circulatii a bunurilor. De asemenea proprietatea devine ”inviolabila si garantata”, fata de vechea formulare: ”sacra si inviolabila”.

Evidentiind limitele si efectele negative ori pozitive ale Constitutiei din 1938 pentru viata politica a Romaniei, cat si pentru evolutia principiilor democratice , istoriografia contemporana sustine ca regimul instaurat la 10 februarie 1938 a reprezentat, in fond: ”dictatura unei parti a marii burghezii, cu orientare de dreapta, nefascista , care pe plan intern se pronunta pentru restrangerea drepturilor si libertatilor democratice , iar pe plan extern dorea mentinerea apropierii Romaniei de Anglia si Franta, a sistemului de aliante din care facea parte, apararea pacii si statu-quoul teritorial”.

Atitudinea partidelor politice fata de Constitutia din 1938 a facilitat actiunea regelui si a guvernului de a desavarsi cadrul institutional al dictaturii personale. De aceea, noile reforme institutionale, corespunzatoate continutului schimbat al puterii si prevederilor asezamantului carlist , au fost realizate treptat, in cursul anului 1938 si in prima jumatate a anului 1939, fiind incheiate, in linii generale, la 15 iulie 1939.

Expresia directa a autoritarismului cu care Constitutia a investit pe rege, a determinat in mod gradat, luarea unor masuri pentru consolidarea dictaturii monarhului. La 30 martie 1938 s-a emis un decret-lege prin care s-a instituit Consiliul de Coroană ca organism politic distinct. Conform decretului-lege, membrii Consiliului urmau a fi numiți prin decret regal, dintre actuali sau foști demnitari ai statului, bisericii, oștirii și ai curții regale sau din personalități de vază ale țării, numărul membrilor nefiind limitat. Dupa lege, Regele il poate intruni singur sau impreuna cu Consiliul de Ministrii. Rolul Consiliului de Coroană era de a discuta decizii majore cu privire la politica României și la dinastie. Consiliul își păstra statutul său consultativ. Membrii Consiliului de coroana purtau titlul de ”consilieri regali”, avand rangul de ministrii de stat si puteau primi temporar misiuni speciale, in esenta, indeplinind atributii mult mai largi fata de cele prevazute prin decret.

La aceeasi data, a fost dat publicitatii si Decretul nr.1422 de dizolvare a partidelor politice, prin care sunt dizlvate ”toate asociatiunile gruparile sau partidele actualmente in fiinta si care s-au constituit in vederea propagarii ideilor politice sau a realizarii lor”, aceasta masura fiind ajutata si de argumentul potrivit caruia, existenta acestor entitati nu era pomenita de constitutiile anterioare care, doar le subintelegea. Pentru a controla opozitia partidelor politice fata de noua ”reforma”, s-a creat in decembrie 1938, ”Frontul Renasterii Nationale” devenit ulterior ”Partidul Natiunii”, care a reprezentat o formatiune politica de monopol. Regele inaugureaza partidul printr-o cuvantare radiodifuzata, astfel ajungandu-se la un cumul de functii: monarh ereditar si sef de partid, functii ireconciliabile dar intrunite din lipsa de responsabilitate comuna.

Decurgand din insusi continutul Constitutiei din 1938, decretul de desfiintare a partidelor politice nu era neconstitutional. Totusi, s-a incercat redactarea si inmanarea unui ”protesc colectiv”catre rege, protest semnat de reprezentantii partidelor: national liberal, national-taranesc, al poporului si social-democrat, care a esuat, nefiind sustinut de o forta energica si de un sprijin popular.

Inca de la inceput, rolul Frontului Renasterii Nationale a fost acela de ”Aparare a patriei” insa, pe parcurs, aceasta organizatie nu si-a putut eficientiza scopul promis, aceea de a fortifica regimul in fata primejdiei externe. Pe termen lung s-a demonstart ca regimul instaurat pe baza Constitutiei de la 1938 nu a reusit sa rezolve dificilele probleme economice, sociale si politice cu care se confrunta societatea romaneasca in acea perioada. Se poate afirma ca intreaga legislatie a anilor 1938-1940 a adancit caracterul nedemocratic al regimului instaurat.

Suspendarea Constitutiei carliste si repunerea in vigoare a

Constitutiei de la 1923

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul.

La sfarsitul lunii august 1940, Romania se afla intr-o grava criza politica interna, accentuata de izolarea acesteia pe plan international si de consecintele impunerii cedarilor teritoriale. In aceste conditii, protestele interne au luat o amploare deosebita, iar fortele politice interne se hotarasc sa-l sileasca pe Carol al II-lea sa abdice in favoarea fiului sau, Mihai.

Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. El a aflat de la radio că România intrase în război alături de Germania nazistă.

Constrans de partidele politice sa renunte la guvernarea autoritara, Carol al II-lea accepta demisia cabinetului condus de patriarhul Miron Cristea si il numeste in functia de prim-ministru pe generalul Ion Antonescu. In ziua urmatoare, suspenda Constitutia de la 1938, care constituia baza fundamentala a regimului sau personal, raspunzator de soarta tarii si dizolva corpurile legiuitoare. Decretul cu privire la suspendarea Constitutiei marcheaza oficial sfarsitul regimului parlamentar constitutional al Romaniei.

Temeiul juridic al succesiunii la tron, in conditiile in care Constitutia fusese suspendata, este Decretul-lege nr. 3064 din 6 septembrie 1940. Juramantul de credinta a Regelui nu a fost facut dupa procedura prevazuta de Constitutia de la 1938, intrucat corpurile legiuitoare fusesera dizolvate. Juramantul depus , nu era expresia suverana a poporului, act de natura sa ridice semne de intrebare in legatura cu legitimitatea institutiei regalitatii dupa abdicarea lui Carol al II-lea.

Decretul-lege din septembrie 1940 a fost silit sa faca apel la singura teorie care putea sa legitimeze aceste act: teoria de necesitate, pe care a consacrat-o in mod expres spunand: ”Vazand starea de extrema necesitate in care se gaseste tara, am decretat si decretam…” Prin efectul suspendarii Constitutiei din 1938, toate legile in vigoare sub imperiul acesteia, ce erau lovite de un viciu de neconstitutionalitate, au devenit pentru viitor, adica ulterior acestei suspendari, inatacabile din punct de vedere al constitutionalitatii lor.

Regimul autoritar a lui Antonescu este greu de definit din punct de vedere constitutional, deoarece, pe langa unele trasaturi de dictatura militara regasite in actiunile sale, acesta face deseori referire la pactul fundamental , intr-un moment in care acesta nu se mai aplica. Conducatorul statului intrunea puterea legislativa, executiva si prin decretul 3354 /1940, prin care se suspenda inamovibilitatea copului judecatoresc , avea si controlul puterii judecatoresti.

Prin lovitura de stat de la 23 august 1944, a fost inlaturat regimul autoritar antonescian si totodata adoptate o serie de acte politice si legislative, precum si abandonarea cadrului constitutional impus prin decretele din septembrie 1940. In conditiile continuarii razboiului in care si Romania se afla, se apeleaza la o formula inedita de rezolvare a problemei constitutionale: repunerea in vigoare a unor dispozitii constitutionale anterioare, abrogate in februarie 1938.

Prin Decretul –lege nr. 1626 din 31 august 1944, s-a repus in vigoare , cu unele rezerve, Constitutia din 1923. Primul articol prevedea ca ”Drepturile Romanilor sunt cele recunoscute de Constitutiunea de la 1866 cu modificarile ce ulterior i-au fost aduse si de Constitiunea din 29 martie 1923”. Rezervele priveau indeosebi puterea legislativa.

Decretul constitutional a stabilit un regim derogatoriu de la Constitutia din 1923 in ceea ce priveste procedura de exercitare a prerogativelor legislative. Potrivit decretului nr. 1625, puterea legislativa se exercita de Rege la propunerea Consiliului de Ministrii, prin aceasta, Guvernul capatand o putere considerabila in reglementarea relatiilor sociale.

Asadar, Decretul regal din 31 august 1944 a legitimat din punct de vedere constitutional lovitura de stat infaptuita de Regele Mihai si a repus in vigoare o constitutie abrogata in 1938 de o alta lege fundamentala, suspendata la randul ei, in septembrie 1940. Procedura folosita de Guvern si de factorul constitutional- Regele – pentru emiterea Decretului din 31 august 1944 ca si continutul acestuia, deroga in mod evident de la procedura constitutionala clasica: o Constitutie se adopta, se revizuieste , se abroga de un organism care intruneste caracteristicile unei puteri constituante, ori nici Regele , nici Guvernul nu intruneau asemenea caracteristici. Si, in orice caza, regula generala este ca o constitutie nu se repune in viguare dupa ce a fost abrogata.

La 13 septembrie 1944 intre Romania si Puterile Aliate se incheie Conventia de Armistitiu prin care statului roman i se impun conditii foarte aspre si nedrepte. Prin acestea, tara noastra era obligata sa se conformeze unor masuri care puteau contravenii Constitutiei. Acest fapt s-a si intamplat in masura evitarii unor actiuni represive impotriva tarii, aflata sub un regim de ocupatie militara.

La 6 martie 1945 este impus Guvernul Dr. Petru Groza care continua seria actiunilor concertate din afara tarii cu concursul P.C.R. La sfarsitul lunii mai 1944, Guvernul Groza a dat publicitatii anteproiectele decretelor pentru organizarea Reprezentantei Nationale. In cadrul acestora s-a procedat la organizarea unicamerala a parlamentului, prevedere care contravenea Constitutiei din 1923 .

In urma alegerilor din toamna aceluias an, fraudate de catre Blocul Partidelor Democratice, incepe drumul spre sistemul constitutional socialist. Regele Mihai este silit sa abdice de catre P.C.R care s-a folosit de o serie de abuzuri si fraude, preluand puterea in stat, acest moment fiind sfarsitul unei dinastii care a adus Tarii independenta, intregirea si votul universal.

In aceeasi zi ( 30 decembrie 1947) , se convoaca Adunarea Deputatilor si se adopta fara respectarea procedurii constitutionale de revizuire a Constitutiei , Legea nr. 363 pentru constituirea statului roman in republica populara. Aceasta lege este neconstitutionala intrucat: o lege ordinara nu poate schimba o forma de guvernamant, nu a fost respectata procedura legislativa obisnuita pentru o lege ordinara, potrivit procedurii de revizuirie a Constitutiei din 1923, aceasta nu putea fi abrogata printr-o lege ordinara, legea este urmarea unui act abuziv exercitat asupra Regelui etc.

Acest act normativ a pus capat democratiei parlamentare in Romania, inlaturand principiul separatiei puterilor in stat si a abrogat implicit Constitutia din 1923.

Cand armele vorbesc, muzele tac.

Esecul sistemului politic interbelic , conditiile speciale si generale ale razboiului , confluenta ismelor (fascisc com naz) tutela germana (art. 1940 -4)4 etc au influentat decisiv evolutiile (practic involutiile) politice ale Romaniei. Nici nu se putea sa fie altfel intr-o tara in care traditia si consistenta curentelor politice democratice nu excelau, iar adoptarea in graba a modelelor straine ajunsese sa fie mai degraba …o virtute. Se intelege de ce dupa numai 80 de ani de viata prlamentara , institutiile reprezentative adunarea deputatilor si senatul dopotriva ajunsesera a fi suprimate pe durata razboiului si in continuare, mai mult decat atat camera superioara pt numai putin de 44 de ani.

PROCLAMAREA REPUBLICII.

INCEPUTURILE CONSTITUTIONALE COMUNISTE

Dispunand in Parlament de o majoritate covarsitoare, puterea comunista se socoteste destul de puternica pentru a distruge democratia in Romania , in doua etape: prima, inlaturarea opozitiei reprezentate de partidele istorice si anihilarea armatei, in scopul izolarii regelui, a doua, rasturnarea monarhiei si alungarea regelui.

In orice caz, abdicarea Regelui Mihai nu reprezenta abolirea monarhiei, ci deschiderea succesiunii tronului, acest fapt interferand cu problema legitimitatii proclamarii republicii intrucat Legea 363 din 30 decembrie 1947 nu avea valoare constitutionala .

Legea 363 din 30 decembrie 1947 reprezinta unul dintre pilonii sistemului constitutional socialist in Romania. Acest sistem a adunat toate trasaturile sistemelor de guvernare de tip marxist, carora le-a dat o ”forma constitutionala”.

Printre aceste trasaturi comune adaptate conditiilor istorice si realitatilor politice, pot fi mentionate: inlocuirea cu principiul unicitatii, monopolul unui singur partid (P.C.R), restrangerea drepturilor si libertatilor cetatenesti, concentrarea puterii de decizie statala in mainile unui grup restrans etc. Aceste trasaturi s-au regasit in mare parte in toate cele trei constitutii socialiste. Lichidarea oricarei opozitii politice si oficializarea unei doctrine si a unei ideologii bazate pe concentrarea puterii si folosirea ei discretionara au constituit nucleul sistemului transpus in cele trei constitutii.

Actul din 30 decembrie 1947 reprezinta schimbarea unei intregi ordini constitutionale. Prin convocarea si hotararea Adunarii Deputatilor –fara caracter constitutional- se abroga Constitutia de la 1866 si urmatoarele si se proclama ca forma de guvernamant , republica populara.

S-a procedat la stabilirea sefului statului in forma unui organ colectiv, numit initial Prezidium si urmat de dizolvarea Adunarii Deputatilor iar corpul electoral este convocat la 28 martie pentru alegerea Marii Adunari Nationale (Constituanta). Cu ajutorul acesteia, se voteaza constitutia din 1948 a R.P Romane la 13 aprilie1948.

Pe intregul parcurs al ciclului constitutional socialist, guvernul a urmarit sa-si subordoneze societatea si individul, sa manipuleze opinia publica; sa capete si sa exercite controlul asupra intregii vieti social-economice si politice. Instrumentele pe care le-a folosit au purtat amprenta conditiilor si realitatilor social-istorice concrete.

Statul – instrument al luptei de clasa

Ideologia comunista propunea un tratament egal si critica statul de pana la 1948 ca fiind un stat al claselor exploatatoare, ce detineau principalele mijloace de productie si a proprietatii in general, care se imbogateste de pe urma muncii omului de rand.

Venirea la putere prin ”lupta dusa de popor, in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului, reactiunii si imperialismului” (art. 2, 1948) unde ”intreaga putere de Stat emana de la popor si apartine poporului” (art.3, 1948) ce are menirea de a ”fauri statul de democratie populara, care corespunde pe deplin intereselor si nazuintelor maselor populare din Romania” (preambul Constitutia din 1952) a facut posibila victoria clasei muncitoare si a recunoscut un ”drept la munca”. (fata de Constitutiile anterioare care reglementau o obligatie la munca)

Perioada dictaturii comuniste

In perioada dictaturii comuniste de 42 de ani, s-au succedat fara intrerupere trei constitutii: Constituia Populare Romane din 13 aprilie 1948, Constitutia Republicii Populare Romane din 24 septembrie 1952, si Constitutia Republicii Socialiste Romania din 21 august 1965.

CONSTITUTIA DIN 13 APRILIE 1948

La 24 februarie 1948 Adunarea Deputatilor adopta o lege prin care se stipuleaza propria dizolvare si se investeste Guvernul cu putere legislativa pana la constituirea noului Parlament. Astfel, noul ”for legislativ al tarii” devine Marea Adunare Nationala investita cu elaborarea Constitutiei si care va pastra pe tot timpul duratei sale, atributiile Adunarii Legislative Ordinare.

Constitutia din 1923 nu a fost revizuita in conformitate cu normele constitutionale statornicite in art. 129 si 130 si nici nu a fost abrogata prin vreun articol al Constitutiei din 1948, intrucat Constitutia de la 1923 nu putea fi abrogata printr-o lege ordinara (cum a fost decretul lege 365 din 30 decembrie 1947). Mai mult decat atat, aceasta lege -decretul 365- a fost adoptata in afara dispozitiilor legale, deoarece Adunarea Deputatilor era in vacanta de la 20 decembrie 1947 pana la 20 ianuarie 1948.

Constitutia din 1948 intrerupe intempestiv traditia istorica constitutionala, politico juridica a poporului roman, fiind rezultatul funest al doctrinei comuniste care propaga ura si lupta de clasa –doctrina straina si in totala contradictie cu omenia caracteristica romanilor- urmarindu-se distrugerea identitatii noastre nationale, prin abolirea proprietatii taranilor asupra pamantului lor, dupa nefastul model sovietic, prin suprimarea libertatilor politice, arestari si exterminarea elitei romanesti a intelectualilor si patriotilor.

Aceasta constitutie si-a propus un rol provizoriu inca de la bun inceput, fiind instrumentul legal prin care se pregatea trecerea intregii economii sub controlul statului.

Constitutia a fost structurata in zece titluri. Titlul I scotand in evidenta principalele caracteristici ale statului roman ca stat popular, unitar, independent si suveran. Amintindu-ne de constitutiile anterioare care puneau la loc de frunte, in primul capitol Despre teritoriul Romaniei , capitol ce semnifica lupta poporului roman pentru idealul unificarii teritoriale, Constitutia din 1948 nu contine vreo reglementare legata de teritoriu. Ne este cunoscuta atitudinea de compromis a doctrinarilor comunisti fata de anexarea teritoriilor romanesti: Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Hertei si, ulterior Insula Serpilor, de catre U.R.S.S.

Noua Constitutie se limiteaza a retine ca statul este ”unitar” si nu ”national” si ”indivizibil” cum era caracterizat in constitutiile precedente.

Articolul 2 al Constitutiei stabileste ca ”Republica Populara Romana a luat fiinta prin lupta dusa de popor, in frunte cu clasa muncitoare, impotriva fascismului , reactiunii si imperialismului”. Nimic mai fals in aceasta constructie, deoarece Romania nu a fost un stat fascist sau imperialist iar republica a luat fiinta prin inlaturarea Monarhiei prin forta, impotriva marii majoritati a romanilor.

Titlu II consacra structura social-economica a tarii. Baza economica se intemeia pe proprietatea statului ca ”bunuri ale intregului popor, sau organizatiilor cooperative, sau particularilor, persoane fizice sau juridice”(art.5).

Activitatea de indrumare si planificare economica consta in elaborarea si executarea unui plan se Stat al economiei nationale ”in vederea dezvoltarii puterii economice a Tarii, asigurarii bunei stari a poporului si garantarii independentei nationale”(art.15) plan denumit in final ”plan national unic de dezvoltare economico-sociala( Constitutia din 1965, art. 43 pct. 4 in urma modificarilor suferite).

Acest plan de stat, initial anual ulterior cincinar se elabora de Guvern cu concursul consiliilor populare locale, respectiv comitetul executiv al sfatului popular local si se vota de Marea Adunare Nationala si se realiza de Consiliul de Ministrii si de consiliile locale.

Titlul III a consacrat drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor. Constitutia a prevazut o gama larga de drepturi si libertati civile, unele dintre ele fiind prezente anterior doar la nivelul legilor, precum: dreptul la odihna si concedii platite (in art.20) , drepturi egale pentru femei si barbati (in art.21) si potrivit art. 18 scade varsta censului la 18 ani si la 23 de ani fata de cei alesi. Această realizare a feministelor socialiste a fost umbrită de faptul că în paradigma totalitar-comunistă, votul era un instrument de legitimare a unui rezultat cunoscut cu mult timp înainte; se incurajeaza si sprijina arta (in art. 23), se asigura ocrotirea sociala si asistenta medicala pentru boala, accidente si invaliditate, rezultate din munca , in timpul muncii sau in serviciul de aparare al patriei, precum si pentru batranete. (in art. 25).

In articolul 32 se prevedea: ”Cetatenii au drept de a se asocia si organiza daca scopul urmarit nu este indreptat in contra ordinii democratice stabilita prin Constitutie.” Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisa si pedepsita de lege”. Prin aceasta reglementare , libertatea de asociere devine iluzorie si se scoate in evidenta caracterul pur formal al reglementarii drepturilor si libertatilor cetatenesti. Orice persoana care se asocia si exprima pareri contradictorii cu doctrina comunista era considerata ca actioneaza impotriva ordinii democratice. Notiunea de dictatura comunista era denumita in Constitutia din 1948 ordine democratica.

Titlul IV ”Organul suprem al puterii de stat” consfinteste rolul primordial in viata politica si sociala, Marii Adunari Nationale, unicul organ legislativ al Republicii Populare Romane. Se desfiinteaza institutia Senatului. Intreaga putere de stat-dupa litera Constitutiei- emana de la popor si apartine poporului (art.3 alin.1) , putere pe care o exercita prin reprezentanti , alesi cu vot universal , egal, direct si secret (art.3), deputatii raspunzand fata de alegatori.

Acesti reprezentanti sunt constituiti, pe plan central, in Marea Adunare Nationala , organul suprem al puterii de stat (art. 37-39) iar pe plan local , de consiliile, respectiv sfaturile populare (art. 75-85).

Din Marea Adunare Nationala se alege un colectiv mai restrans denumit Prezidiul Marii Adunari Nationale , apoi la 21 martie 1961, ca al doilea organ suprem al puterii de stat, dar raspunzand tot in fata celui dintai, anume Consiliul de Stat, definit de Marea Adunare Nationala ca fiind un organ permanent, investit in timpul vacantelor parlamentare cu o serie de atributii ale acesteia, de la 21 august 1965 avand-o si pe aceea de a stabili norme de lege ordinara, sub rezerva ratificarii lor de catre M.A.N. la prima sesiune (art.40-46 Constitutia de la 1948).

Subordonarea fata de Marea Adunare Nationala a celorlalte organe ale statului se realizeaza in primul rand prin faptul ca legea este actul normativ inzestrat cu cea mai mare forta juridica, actele altor organe de stat avand o eficienta juridica inferioara in raport cu legile si hotararile Marii Adunari Nationale.

Potrivit reglementarii art. 43 din Constitutiei, Prezidiul Marii Adunari Nationale (preia prerogativele anterioare ale Sefului Statului) are ca principale atributii: emite decrete, interpreteaza legile votate de M.A.N, exercita dreptul de gratiere, stabileste gradele militare, ratifica sau denunta tratatele, poate decreta starea de razboi si mobilizarea, iar dizolvarea se implineste la finalul mandatului de 4 ani.

In anul 1974 se creeaza un al treilea organ suprem al puterii de stat, Presedintele R.S. Romania, cu rolul de a reprezenta republica in relatiile interne si internationale ale Romaniei ( art. 71-76 Constitutia din 1965).

Titlul V ”Organele administratiei de stat : Consiliul de Ministrii si Ministerele, alcatuiesc guvernul:”organul suprem executiv si administrativ al R.P.D”(art. 2). Guvernul are sarcina de: ”a conduce administrativ statul”, ”conduce politica generala a Statului in domeniul relatiilor internationale” etc.

Deciziile Consiliului de Ministrii neconstitutionale, sunt anulate de catre Prezidiu iar acestea sunt ”obligatorii pe intreg teritoriul R.P.R.

Titlul VI ” Organele locale ale puterii in stat”. Diviziunile administrativ teritoriale sunt: regiunea, judetul, plasa si comuna (art.75). si acestea capata conduceri colective , prin Consiliile Populare- organe reprezentative pe patru ani prin vot universal, direct, egal si secret(art.76-77). Acestora li se subordoneaza cate un ”comitet executiv”, ”organ de directie si executie” (art. 78 ).

Titlul VII ”Organele judecatoresti si Parchetul”. Organele judecatoresti erau: Curtea Suprema, Curtile, tribunalele si judecatoriile populare (art.89). constitutia a prevazut ca prin legi se puteau infiinta instante speciale pentru anumite ramuri de activitate. Parchetului ii revenea sarcina de a supraveghea respectarea legilor penale dde catre toti cetatenii.

Ultimele doua titluri : Titlul VIII ”Stema, sigiliul, drapelul si capitala” si Titlul IX ”Modificarea Constitutiei”. In ceea ce priveste revizuirea, constituantul socialist a conferit dreptul la initiativa in acest domeniu Guvernului si unei treimi din numarul din numarul deputatilor. Propunerea de revizuire

CONSTITUTIA DIN 27 /24 SEPTEMBRIE 1952

Constitutia Republicii Populare Romane a reprezentat constitutia totalei aserviri fata de Uniunea Sovietica, in care predominau interesele politice ale Partidului Muncitoresc Roman.

Republica Populara Romana devenea in mod constitutional un protectorat al Uniunii Sovietice, careia i se ipotecase nu numai suveranitatea sa externa , dar si cea interna. statul roman devenise in fapt a XVII-a republica unionala si pentru ca sa nu mai existe nici o urma de indoiala , se decide ca la stema republicii sa se adauge ”o stea rosie cu cinci colturi”(art. 104), cum aveau toate republicile unionale sovietice.

Constituția Republicii Populare Romane din 1952 a fost adoptatã de Marea Adunare Nationala în baza articolelor 38 și 104 din Constituția Republicii Populare Romane din 1948 dupã discutarea proiectului publicat la data de 19 iulie 1952 de cãtre Comisia constituționalã pentru pregãtirea proiectului de Constituție. Marea Adunare Nationala a votat constituția în ședința din data de 24 septembrie 1952, cu unanimitate de 324 voturi, situație certificatã de Președintele Marii Adunãri Naționale, Coliu Dumitru, și de secretarii Marii Adunãri Naționale, Marussi Gheorghe și Belea Miron.

Constituția a fost promulgatã în data de 24 septembrie 1952, sub semnatura Președintelui Prezidiului Marii Adunãri Naționale, dr. Petru Groza, și a secretarului Prezidiului Marii Adunãri Naționale, Marin Florea Ionescu, și a fost publicatã în "Buletinul Oficial al Marii Adunãri Naționale a Republicii Populare Romane" nr. 1 din 27 septembrie 1952.

Constituția a intrat în vigoare la 24 septembrie 1952, adicã la data adoptãrii ei. Ea abroga implicit, pe aceeași data, Constituția din 1948. Aceatsa era alcãtuitã dintr-un capitol introductiv și 105 articole grupate în 10 capitole.

Constitutia din 27 septembrie 1952 are un capitol introductiv in care doctrinarii comunisti au formulat teoria ca Romania a fost eliberata de glorioasa armata sovietica , eliberare care a dat posibilitatea clasei muncitoare si poporului Roman, condus de partidul comunist ”sa doboare dictatura fascista, sa nimiceasca puterea claselor exploatatoare si sa faureasca statul de democratie populara, care corespunde pe deplin intereselor si nazuintelor maselor populare din Romania”.

Aceasta teorie falsa a fost impusa ca principiu constitutional al dictaturii , fiind consacrata in art.3 al Constitutiei, ceea ce demonstreaza ca Republica a luat fiinta prin falsuri si s-a fundamentat pe doctrina generatoare de teroare, a nimicirii, a urii si luptei de clasa impotriva marei majoritati a poporului roman si a elitelor sale denumite capitalisti , mosieri sau clase exploatatoare in care au inclus si pe taranii fruntasi ai satelor, arestati si torturati pentru vina ca se distingeau printr-o vrednicie exemplara si organizare a activitatii lor rationala si eficienta.

Daca Constitutia din 1948 consacrase detinerea intregii puteri politice de catre guvernantul socialist , dar si proprietatea particulara (capitalista) asupra unor mijloace de productie , noua lege fundamentala a consfintit o noua realitate economica: detinerea de catre stat in exclusivitate a principalelor mijloace de productie , ceea ce echivala cu deplina inlaturare de la putere a reprezentantilor burgheziei. Realitatea a dezvaluit o nationalizare abuziva cu multiple implicatii social umane.

Prin formularea de care au parte articolele constitutiei, reiese ca Statul roman a depins de la origine de Uniunea Sovietica si evoca in continutul sau un alt stat: ”R.P.R s-a nascut si s-a intarit ca rezultat al eliberarii tarii de catre fortele armate ale Uniunii Republicii Sovietice Socialiste de sub jugul fascismului si de sub dominatia imperialista (…)” art. 3.

Caracteristicile de ”independent si suveran” apar numai in preambul dar legate de dependenta fata de Uniunea Sovietica: ”Faurirea si intarirea statului de democratie populara, prietenia si alianta cu marea Uniune Sovietica , sprijinul si ajutorul ei dezinteresat si fratesc asigura independenta , suveranitatea de stat, dezvoltarea si inflorirea Republicii Populare Romane.”(alin 4).

In alineatul 4 al Capitolului introductiv din Constitutie se mai sustine , de asemenea, impotriva adevarului istoric, ca ”prietenia si alianta cu marea Uniune Sovietica , sprijinul si ajutorul ei dezinteresat si fratesc asigura independenta de stat, dezvoltarea si inflorirea Republicii Populare Romane”.

Asemenea Constitutiei din 1948 , nu exista vreo reglementare privind teritoriul Romaniei. Mai mult decat atat in art. 18 se stabilea impartirea administrativ-teritoriala in 16 regiuni , regiunea Brasov si orasul Brasov fiind denumite regiunea si orasul Stalin, atesta servilismul comunistilor fata de dictatorul Stalin.

Republica populara este caracterizata ca ”stat al oamenilor muncii de la orase si sate ” in art.1 care ”o exercita prin Marea Adunare Nationala si Sfaturile Populare” art. 4.alin 1, acestea din urma ”constituie baza politica a Republicii Populare Romane” alin. 2.

Se mentine si in Constitutia din 1952, reglementarea muncii ca o ”datorie si o chestiune de onoare”, pe principiule ”cine nu munceste, nu mananca”. (cuprinsul art. 15).

Caracterizarea regimului dictatorial comunist, in spiritul Constitutiei din 1952, rezulta si din art. 17 litera ”e” in temeiul caruia Statul roman democrat popular ”asigura securitatea interna a cetatenilor, face inofensivi si reprima pe dusmanii poprului”. Pe baza unui asemenea principiu constitutional , marea majoritate a populatiei Tarii a fost terorizata , persoane nevinovate fiin considerate ”dusmanii poporului”, ridicate noaptea de la domiciliu, arestate, chinuite, fara vreo judecata, iar alele trimise la Canalul Dunare-Marea Neagra.

In domeniul functiei legiutoare, Marea Adunare Nationala alege un Prezidiu care emite decrete. In ceea ce priveste functia executiva, Consiliul de Ministrii emite hotarari si dispozitii pe baza legilor in vigoare sau in vederea aplicarii lor , in loc sa respecte traditia riguros stiintifica a dreptului public romanesc in baza caruia Consiliul de Ministrii emite regulamente , pe baza si in vederea aplicarii legilor.

Legat de administratia locala, se preia modelul sovietic, in at.51 si se statueaza ca: ”organele puterii de stat in regiuni, raioane, orase, comune sunt Sfaturile Populare ale oamenilor muncii dela(corect) orase si sate.”

O mare stirbire de impartialitate si independenta s-a adus institutiei judecatorilor, care , trebuiau sa asigure numai legalitate populara impotriva persoanelor considerate de regim ca fiind fasciste pe principiul ca nu serveau intereslor comunistilor. Conform art. 65. Din Constitutie ”Tribunalele apara regimul de democratie populara si cuceririle poporului muncitor; asigura legalitatea populara; proprietatea obsteasca si drepturile cetatenilor.” Pe departe de a se apropia de realitate, s-a inserat formal ca: ”judecatorii sunt independenti si se supun numai legii” (art. 70) dar hotararile judecatoresti se pronunta in favoarea poporului (art.71).

Pe linia unei mai stranse dependente intre alesi si alegatori, Consitutia mai stabileste ca fiecarui deputat ”obligat sa dea socoteala in fata alegatorilor de activitatea sa si de aceea a organului ales din care face parte”, ”i se poate retrage oricand mandatul , in urma hotararii majoritatii alegatoruilor ,luata in conformitate cu procedura fixata de lege” (art. 101).

Se modifica diviziunile administrative, de aceasta data ele fiind regiunea, raionul, si rezultand din bifurcarea celor numite laolalta comune- orasul si comuna (art.51).

Legat de drepturile si libertatile fundamentale, Constitutia din 1952 a reglementat cateva, precum: libertatea cuvantului, libertatea presei, libertatea intrunirilor si mitingurilor, libertatea cortegiilor si a demonstratiilor de strada. Nu este greu a intelege ca aceste drepturi , date fiind si dispozitiile anterioare, nu au fost exercitate in timpul dictaturii comuniste, ramanand simple litere moarte in Constitutie.

Potrivit acceptiunii politice a termenului de constitutite, art. 16 al Declaratiei drepturilor omului si cetateanului din 26 august 1789 stabileste ca:

”Orice societate in care garantarea drepturilor nu este asigurata, nici separatia puterilor determinata nu are constitutie”

In aceeasi ordine de idei, Constitutia reglementa in art. 87 ”inviolabilitatea domiciliului cetatenilor si secretul corespondentei siant ocrotite de lege”. O asemenea prevedere impodobea frumos suita ”drepturilor si libertatilor” de care nu se bucurau, in realitate, cetatenii Republicii.

Constitutia din 1952 atribuie expres monopolul politic Partidului Comunist Roman, denumit pe atunci Partidul Muncitoresc Roman. ”Partidul Muncitoresc Roman este forta conducatoare atat a organizatiilor celor ce muncesc , cat si a organelor si institutiilor de stat. In jurul lui se strang laolalta toate organizatiile celor ce muncesc in Republica Populara Romana” (art. 86 paragfaf. 4).

Suprematia Constitutiei este, pe plan juridic, o rezultanta a faptului ca modificarea ei trebuie adoptata de Marea Adunare Nationala cu majoritatea calificata de doua treinmi din numarul total al deputatilor, spre deosebire de legile ordinare care pot fi adoptate, modificate, suspendate sau abrogate de acelas organ cu majoritatea de jumatate plus unu din numarul total al deputatilor care il alcatuiesc.

Modificarea constitutionala prin L. 1/1961. Consiliul se Stat.

In perioada 1953-1964, Constitutia a suferit numeroase modificari. Principala modificare a survenit in anul 1961 si a modificat integral capitolul III (art. 22-39).

Cap. III inlocuieste Prezidiul Marii Adunari Nationale cu un alt organ, numit Consiliul de Stat, declarat si el prin abuz lingvistic, organ suprem al puterii de stat, intrucat asigura exercitiul puterii de stat in intervalul dintre sesiuni (art.33), dar care raspunde de intreaga sa activitate in fata Marii Adunari Nationale (art.36). El este ales dintre deputatii Marii Adunari Nationale , compus dintr-un presedinte , trei vicepresedinti si treisprezece membrii , putand fi alesi , dintre ei, presedintele M.A.N., ca si presedintele Consiliului de Ministrii, Consiliul de Stat alegandu-si dintre membriii lui un secretar (art.35).

Conform arti. 34 din Constitutie, modificat de Legea 1/1961, presedintele Consiliului are obligativitatea semnarii legilor adoptate de catre Marea Adunare Nationala si echivaleaza cu dreptul acestuia de a promulga legea , in numele Consiliului de Stat.

CONSTITUTIA DIN 21 AUGUST 1965

Constitutia din 27 septembrie 1965, denumita ”Constitutia socialismului victorios”, intrucat a reflectat la nivel constitutional infaptuirea cooperativizarii si, in acest fel, generalizarea relatiilor de productie socialiste, Legea fundamentala din 1965 a marcat o etapa distincta in organizarea constitutionala astatului socialist. In comparatie cu cele doua constitutii anterioare, Constitutia din 1965 marcheaza o schimbare de strategie politica a guvernantului in sensul incercarii unei anumite liberalizari in viata sociala.

Dorind a contura o Constitutie moderna si democrata, Constitutia din 21 august 1965, a consfintit in Titlul II , o intreaga gama de drepturi si libertati cetatenesti recunoscute in tratatele internationale. In realitate, regimul socialist era incompatibil cu exercitarea reala si deplina a drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Pastrand principiul monopolului partidului unic si excluzand in continuare pluralismul democratic , Constitutia din 1965 conserva caracteristicile esentiale, fundamentale , ale unei constitutii socialiste.

In mod formal si in total dezacord cu realitatile, Constitutia garanta inviolabilitatea persoanei (Art.31), a domiciliului (art. 32), secretul corespondentei si al convorbirilor telefonice (art. 33),dar Administratia Statului si mai ales organele Securitatii interveneau , facand iluzorie respectarea acestor drepturi.

Atributiile de legiferare a Marii Adunari Nationale, organ suprem al puterii de stat care adopta legi si hotarari (art.56), era formala. In realitate , Consiliul de Stat , de asemenea organ suprem al puterii de stat , prezidat de Presedintele Republicii, In temeiul art. 64, punctul 1 din Constitutie stabilea norme cu putere de lege care se supuneau dezbaterii formale a Marii Adunari Nationale, potrivit procedurii de adoptare a legilor. Numarul membrilor Consiliului de Stat urca la cincisprezece (art. 63 pct.11).

Consiliul de Stat emite decrete si adopta hotarari (art. 68 alin 1). Legat de conducere, Consiliul de Stat si Consiliul de Ministrii isi desfasoara activitatea potrivit principiului conducerii colective. (art. 67 si 74). Se creeaza Biroul permanent al Consiliului de Ministrii , format din presedinte , prim-vicepresedinti si vicepresedinti (art. 73 alin 2). Se creeaza tribunalele militare si procuratura militara (art. 94 si 106).

In anul 1974 se introduce institutia prezidentiala, Consiliul de Stat exercitand in continuare atributiile unui organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta subordinat Marii Adunari Nationale.

Poporul este considerat ca avand puterea suverana si pe care o exercita prin Marea Adunare Nationala si prin sfaturile populare , organe alese prin vot universal, egal, direct si secret (art. 1 alin1); acestea reprezinta ” baza intregului sistem de organe ale Statului” (alin 2)

Principalele modificari constitutionale

Prin legea 1/1968 : se revine la impartirea pe judete (in schimbul impartirii in regiuni si raioane), asesorii populari participa numai la judecarea proceselor in prima instanta la judecatorii , tribunale si tribunale militare daca legea nu prevede altfel.

Prin legea 26/1971 : se completeaza Birolul permanent al Consiliului de Ministrii cu alti membrii ao Consiliului de ministrii prevazuti de lege.

Prin legea 1/1972 se prelungeste la cinci ani mandatul de deputat in Marea Adunare Nationala si in consiliile populare.

Prin legea 1/1974. Principala modificare constitutionala a constat in principal in crearea , prin aceeasi extindere abuziva a termenilor, al treilea organ suprem al puterii de Stat, de aceasta data organ individual , Presedintele Republicii Socialiste Romania, ales de Marea Adunare Nationala , in prima sesiune a acesteia, si ramas in functie pana la alegerea urmatorului presedinte in legislatura urmatoare (art. 43 pct.9 indice 1 , creat de Legea 1/1974, devenit pct.10 prin republicarea din 8 apr. 1974 si art. 69 indice 2 creat de aceeasi lege , devenit art. 72 prin republicare) putand fi revocat de Marea Adunare Nationala- evident motivat (art. 43 pct. 9 indice 1 citat).

Acesta indeplineste functia de sef al Statului, comandantul suprem al armatei si presedintele Consiliului Apararii, Consiliului de Stat, prezidand sedintele Consiliului de Ministrii atunci cand este necesar. Practic s-au trecut in sarcinile presedintelui o serie de atributii care reveneau celorlalte doua organe supreme ale puterii in Stat.

Concluzii la analiza constitutiilor comuniste

Departe de a reprezenta vointa poporului, asa cum ar fi fost firesc, constitutiile comuniste reprezentau un mod abuziv de aplicare a vointei conducatoare in societate, Partidul Comunist Roman.

Toate puterile statului au fost subordonate in stat, fortei conducatoare facand abstractie de modul abuziv in care conducerea isi implementa deciziile.

Constitutia din 1965 creeaza categoria cetatenilor privilegiati, reprezentand membrii partidului comunist: ”cetatenii cei mai avansati si mai constienti ai societatii” (Art. 26). Prin aceasta reglementare , societatea era impartita in cetateni de rang superior si inferior in functie de adeziunea acestora la doctrina comunista prin activitatea desfasurata in P.C.

Principiul desfiintarii privilegiilor in Romania, reglementata de Constitutia din 1923, a fost inlaturata prin discriminarea propusa de P.C. Astfel, subordonarea venea din partea partidului si din partea membrilor partidului, considerati cetateni superiori.

In fapt, pe plan juridic, nu existau diferente notabile intre constitutie si o lege ordinara. Adoptarea sau modificarea unei constitutii se facea de catre Marea Adunare Nationala, declarat uneori, formal, constituanta. Prin Constitutia din 21 august 1965 , revine printre atributii, Marii Adunari Nationale, modificarea acesteia.

Inflatia legislativa survenita in timpul dictaturii comuniste era votata, la fel cum se intampla si in cazul revizuirii constitutiei, aproape in unanimitate, datorita absentei opozitiei din parlament. Realitatea arata ca puterea executiva era singura putere reala in stat.

Puterea executiva ignora de cele mai multe ori puterea legislativa, prin imixtiuni permanente, emitand decrete secrete, falsuri in legi si, forma cea mai grava, o exercita fata de puterea judecatoreasca prin asa-zisele condamnari administrative.

Fata de faptul ca totusi constitutiile regimului comunist prevedeau modalitati de modificare a lor, destul de facile de altfel, adoptarea unei noi constitutii era un nonsens, pentru ca sistemul statal ramanea neschimbatsi nici macar detinatorii puterii ca persoane fizice nu se schimbau. De aceea ,o constitutie noua marca o noua etapa in sistemul socialismului, in domeniu economic si mai putin in ceea ce privea domeniul constitutional.

Un mijloc eficient , folosit de catre comunisti, in drumul spre totatala aservire a cetateanului fata de sistem, a reprezentat crearea proprietatii socialiste in locul celei private, care ilobliga pe individ sa devina dependent de stat.

Constitutia din 1991. Schimbarea ordinii constitutionale

Poporul roman a pierdut in realitate puterea din anul 1948, ramanand de atunci si pana la 22 decembrie 1989, doar un spectator pasiv al schimbarilor politice decise si infaptuite de nucleul conducator al partidului comunist sau sub autoritatea acestuia , de autoritatile statului socialist.La conturarea acestei incalcari flagrante a dreptului oricarei nationalitati a contribuit pe plan extern si marginalizarea Romaniei in context international.

Izbucnirea revolutiei la 22 decembrie 1989 a reprezentat din punct de vedere constituional , inlaturarea ordinii constitutionale existente si calea instituirii unui nou regim si o noua structura guvernamentala.

In privinta statelor care s-au eliberat din comunism, printre car si Romania, s-a pus problema instituirii unei noi ordini constitutionale. Pentru Romania, alternativa viabila la modelul comunist de guvernare a fost implementarea valorilor universale ale democratiei si instituirea statului de drept.

Victoria revolutionara obtinuta in decembri 1989, si executarea sotilor Ceausescu, a pus capat involutiei constitutionale din Romania si a reprezentat oportunitatea sistemului nostru de drept, sa ajunga din urma, principiile democratice , demult pierdute.

In scopul instaurarii democratiei si libertatii, in urma evenimentelor petrecute in decembrie 1989, s-a constituit Frontul Salvarii Nationale, un nucleu de conducere care si-a asumat sarcini de conducere si indeplinire a obiectivelor revolutiri.

Intreaga putere a fost preluata de Consiliul F.S.N care si-a subordonat Consiliul Militar Superior , in scopul coordonarii armatei si a Ministerului de Interne. Guvernul a fost demis. Noul organism a intreprins actiuni ce puteau fi definite neconstitutionale, insa in situatia critica in care se aflta tara, masurile adoptate au tins a justifica situatia.

Programul politic al F.S.N si-a propus sa separe cele trei puteri in stat, instituirea pluralismului politic si statornicirea unui sistem democratic, organizarea de alegeri libere. S-a instituit totodata un comitet de redactare a noii constitutii si s-a schimbat numele tarii in Romania.

S-a emis un comunicat in care F.S.N isi face cunoscute intentiile si constituirea Frontului Salvarii Nationale. Acest comunicat a anuntat dizolvarea tuturor structurilor de putere ale statului socialist ,enunta programul in 10 puncte al Frontului Salvarii Nationale si componenta provizorie a Consiliului Fontului.

”Cetateni si cetatene.(…) Cu totii stim si recunoastem ca victoria de care se bucura intreaga tara este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate nationalitatile si”(…)din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea.

Prin formularea acestui comunicat, rezulta caracterul sau exclusiv politic iar schimbarile politice enuntate au fost confirmate juridic prin Decretul-lege nr. 2/1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si a consiliilor teritoriale ale F.S.N.

Decretul lege mentionat reia o serie de enunturi politice din Comunicat prin care se reglementeaza: noua denumire a tarii (art.1); constituirea consiliilor locale ale Frontului ca organe locale ale puterii, subordonarea ierarhic Consiliului F.S.N (art.6); dizolvarea structurilor de putere ale fostului regim politic (art.10)

Conform decretului, forma de guvernamant a tarii este republica si drapelul national revine la forma traditionala , fara stema.

Din cuprinsul Decretului-lege rezulta ca noul organism, Consiliul F.S.N , a fost investit cu prerogativele caracteistice parlamentului iar presedintele consiliului , cu atributii de sef al statului.

Prin Decretul-lege nr. 8/1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti, se creeaza cadrul legal de infaptuire a principiului pluralismului politic enuntat in Comunicatul Consiliului F.S.N din decembrie 1989.

Prin Decretul-lege nr. 10/1989 privind constituirea , organizarea si functionarea Guvernului Romaniei s-a creat un nou cadru legal pentru constituirea Guvernului. Componenta acestuia se aproba de Consiliul F.S.N . precum si soarta hotararilor guvernului.

In martie 1990 Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala a adoptat Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei. Potrivit art. 80 din decret, Adunarea Deputatilor si Senatul , urmau sa se constituie de drept, in sedinta comuna, in Adunarea Constituanta pentru adoptarea noii Constitutii a tarii.

Etapele elaborarii si adoptarii Constitutiei Romaniei

Caracterizare generala

Decretul – lege 91/1990, adoptat de Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, a asigurat cadrul normativ de trecere la elaborarea si adoptarea Constitutiei Romaniei. Astfel s-a stabilit o Adunare Constituanta care trebuia sa dea Romaniei un nou asezamant constitutional.

Sarcina Comisiei Adunarii Constituante, consta in elaborarea si prezentarea spre aprobare Adunarii Constituante si sa redacteze textul integral al fiecarui capitol , care va fi supus spre dezbatere si aprobare Adunarii Constituante.

Comisia, avand un Regulament propriu, si-a inceput activitatea de elaborare la 1 august 1990, incheind un prim document intitutlat Tezele pentru elaborarea Proiectului de Constitutie, aprobat de plenul Comisie la 30 noiembrie si, dupa ce a fost supus aprobarii a fost dat publicitatii la 11 decembrie. Apoi tezele au fost supuse dezbaterii in Adunarea Constituanta , Comisia trecand la elaborarea propriu-zisa a proiectului.

Principala problema a formei de guvernamant a fost, pentru Comisia de elaborare a proiectului, aceea a optarii intre monarhie si republica. S-a discutat mai putin la modul general , intre calitatile si viciile fiecareia dintre aceste doua forme , cat, in cea mai mare masura , firesc de altfel, intre monarhia dinastica astfel cum s-a desfasurat in Romania si republica de dupa 1989, al carei titular urma a nu primi mai mult de doua mandate.

In rezolvarea acestei probleme s-a sustinut pro si contra organizarea unui referendum care sa rezolve aceasta chestiune. In favoarea referendumului s-au adus urmatoarele arumente: abuzul in care a avut loc Actul din 30 decembrie 1947 , abdicare conditionata de o consimtita exercitare a poporului fata de noua ordine constitutionala, drept care nu a fost exercitat ; importanta momentului istoric dobandit prin jertfa. Impotriva exercitarii unui drept de vot legat strict de problema formei de guvernamant, s-a ajuns la urmatoarele concluzii: confuzia poporului data fiind situatia existenta , asentimenul acestuia fata de monarhie, urgentarea proiectului de constitutie.

Dupa Revolutie, Regele Mihai I, devenit Mihai de Romania , a cerut guvernului format, repunerea in drepturile de monarh. Guvernul nu si-a facut public raspunsul fata de cerere. In fapt, in urma referendumului, poporul a ales forma de guvernamant, asa cum era si firesc in urma plebiscitului. Insa, dupa adoptarea Constitutiei i s-a recunoscut Regelui Mihai I , cetatenia romana, recunoasterea onorifica a titlului sau constitutional.

Potrivit raportului Comisiei, s-a hotarat ca forma republicana de guvernamant sa fie lasata la invoiala referendumului. Legat de acest aspect, au fost sesizate o serie de chestiuni

Proiectul propriu-zis al Constitutiei , grefat, de fapt, de tezele dezbatute si aprobate de Constituanta, a fost supus adoptarii Adunarii Constituante prin vot nominal, cu majoritatea calificata de doua treimi din numarul total al deputatilor si senatorilor, majoritate ceruta si pentru votarea finala a proiectului.

In sedinta din 21 noiembie 1991 a Adunarii Constituante , noua Constitutie a fost supusa la vot si adoptata cu 414 voturi pentru si 95 voturi contra . Dupa adoptare a fost alcatuit referendumul in scopul supunerii la vot a proiectului de constitutie. Constitutia a intrat in vigoare la data de 8 decembrie 1991 abrogand in intregime Constitutia din 21 august 1965.

Constitutia Romaniei este structurata in VIII Titluri impartite pe capitole si sectiuni. Titlul I Principii generale, Titlul II Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale. Titlul III Autoritatile publice, Titlul IV Economia si finantele publice , Titlul V Curtea Constitutionala, Titlul VI Integrarea euroatlantica, Titlul VII Revizuirea Constitutiei, Titlul VIII Dispozitii finale si tranzitorii.

Legat de integrarea euroatlantica- vezi textul initial al C.

Caracterele si atributele statului roman

Caracterele statului se formeaza , in general, odata cu aparitia acestuia si sunt adaugate pe parcurs in functie de evolutia acestuia. Intre caracterele statului si elementele constitutive ale acestuia nu se poate pune semnul egalitatii. Elementele constitutive ale statului sunt componentele structurale ale acestuia , inexistenta lor insemnand inexistenta statului.

Potrivit art 1 alin (1) DIN Constitutia romaniei caracterele statului roman sunt: caracterul national, caracterul suveran, caracterul independent, caracterul unitar si caracterul suveran. In literatura de specialitate aceste caractere au fost apreciate atribute ale statului roman si dimensiunile definitorii ale acestuia: stat suveran si independent, stat unitar si indivizibil, stat republican, stat de drept, stat social, stat pluralist, stat democratic.

Atributele unui stat reprezinta o insusire esentiala sau proprie a statului nostru intr-o anumita etapa a evolutiei acestuia si spre deosebire de caracterel statului, atributele nu au caracter de permanenta. In teoria si practica constituionala, Legiuitorul constituant preia anumite dispozitii si principii existente in constituiile precedente, compatibile cu ordinea politica si juridica noua. Si legiuitorul constituant roman a preluat din constitutia din 21 august 1965 o parte din caracterele mentionate atunci.

Romania – stat national.

Caracterul national al statului roman a fost stipulat in art. 1 din Constitutia din 1923 : „Regatul Romaniei este stat national si indivizibil”. Prin acest caracter, constitutia consfinteste o realitate istorica de necontestat si anume: Unirea celor doua Principate romanesti la 24 ianuarie 1859.

Romania – stat unitar

Caracterul unitar statornicit arata ca Romania este organizata ca o singura unitate in cadrul careia esista o singura ordine juridica guvernata de Constituie si un unic sistem de organisme prin care se exercita cele trei puteri. Astfel, Parlamentul, Guvernul , Presedintele si Inalta Curte de Casatie si justitie isi exercita prerogativele fata de intreg teritoriul si intreaga populatie care are aceeasi cetatenie.

Aceasta ordine nu intra in conflict cu principiile autonomiei locale , descentralizarii si deconcentraii serviciilor publice.

Romania – stat indivizibil

Imposibilitatea impartirii statului in unitati statale rezulta din caracterul unitar al statului roman. Indivizibilitatea statului nu se confunda cu indivizibilitatea teritoriului care inseamna imposibilitatea impartirii teritoriului in parti componente beneficiind fiecare de un anumit regim de autonomie sau cedate altor state.

Potrivit Constitutie din 21 august 1965, teritoriul statului era definit ca indivizibil si inalienabil. In constitutia din 1991 indivizibilitatea se raporteaza la stat si nu la teritoriu.

Impartirea teritoriului si organizarea sa administrativa sub forma judetelo, oraselor si comunelor nu contravine statului indivizibil intrucat acestea nu depasesc autonomia obisnuita.

Romania – stat suveran si independent

In art. 1 se arata ca Romania este stat suveran, in art. 2 alin 1 se precizeaza ca ”suveranitatea nationala apartine poporului roman”. Conceptia suveranitatii nationale, formulata de SieyE(cu sedila)s se sprijina pe ideea ca suveranitatea apartine poporului.

Suveranitatea reprezinta acea calitate a puterii in stat in temeiul careia aceasta putere are vocatia de a adopta orice decizie politica , juridica, economica, militara s.a. in toate treburile interne si externe, fara nicio imixtiune din partea altei puteri.

Practic aceasta notiune apare ca fiin suprematia puterii in interiorul statului si independenta sa pe plan international. Cele doua componente fiind interdependente.

Pe plan extern Romania a ratificat o serie de tratate si ca subiect de drept international a capatat o serie de drepturi si obligatii. Aceste dispozitii fac parte din dreptul intern si prevaleaza acestuia atunci cand cele doua notiuni nu sunt in concordanta. Aderarea Romaniei la Tratatul Nord- Atlantic si integrarea acesteia in UE au impus o serie de modificari la nivel constitutional.

Atribute si valori supreme ale statului român

De-a lungul timpului s-au conturat o serie de valori universale ale practicii si gandirii constitutionale care au fost adoptate si in Constitutia Romaniei. Aceste implementari au fost asigurate si in scopul integrarii Romaniei in comunitatea vest-europeana.

”Statul de drept” „statul democratic si social” si ”pluralismul politic” reprezinta pilonii principali ai democratiei constitutionale.

Romania – Stat de drept

Preocuparea de a construi un stat de drept si de a-i asigura functionarea normala este legata istoriceste de promovarea democratiei si reprezinta legatura dintre stat si drept- acea legatura intima, fireasca si necesara intre norma juridica si realitatea politica, statala.

Statul de drept este o replica a statului despotic. Statul poate oricum schimba legile , pe care tot el le face , dar atata timp cat ele exista , este dator sa le respecte . in democratia actuala statul de drept a devenit fundamentul societatii.

Radacinile acestui concept s-au format in cadrul cutumei constitutionale engleze in care legalitatea ”domniei legii” erau principiile fundamentale ale vietii sociale. Acest concept a fost faurit de-a lungul timpului prin participarea activa a diferitelor scoli de drept.

Pentru definirea statului de drept trebuie pornit de la existenta unui pact fundamental intre natiune si putere, prin care cetateanul , prin libera sa vointa isi ia obligatia de a respecta legea. Caracteristica principala a statului de drept nu este legalitatea ci legitimitatea care cere sa se asigure un pact cu drepturi si obligatii reciproce intre putere si cetatean.

In context international, acest principiu a fost consacrat direct sau indirect in diferite documene de drept international si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950).

In Constitutia Romaniei adoptata la 8 decembrie 1991, este prevazut in art. 1alin (2) (art. 1 alin (3) din Constitutia revizuita in 2003) ca ”Romania este stat de drept”. Cat priveste Constitutia Romaniei, aceasta are maimulte prevederi in care se reglementeaza aceasta institutie: art. 16 ”nimeni nu este mai presus de lege”, art. 2 alin (2), ”nici un grup si nicio persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu”, art. 15 alin (2) se refera la principiul neretroactivitatii legii. La acestea se adauga principiul subordonarii puterii fata de drept, garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului, limitarea fiecareia dintre cele trei puteri , controlarea si ierarhizarea ei.

Teza constitutionala evocata, art. 1 alin (2) exprima hotararea guvernului roman de a actiona permanent pentru apararea institutiilor si principiilor statului de drept. Pentru indeplinirea acestui deziderat s-au asigurat o serie de garantii: asigurarea dreptului la aparae, controlul constitutionalitatii legilor, contenciosul administrativ, independenta si impartialitatea justitiei , exprimarea prin norme general obligatorii a vointei suverane a poporului etc.

Spre deosebire de vechea Constitutie care consacra guvernarea autoritara a partidului unic, noua Constitutie a Romaniei proclama ”regimul politic al democratiiei pluraliste”care se caracterizeaza prin cateva trasaturi specifice: egalitatea tuturor in fata legii si a justitiei, neretroactivitatea legii, legea este expresia suverana a poporului, asigurarea suprematiei constitutiei printr-un control politic sau jurisdictional, si principiul nevinovatiei, pluralismul politic, alegeri libere prin vot universal , direct, egal si secret etc.

Pluralismul politic repreyinta un sistem concurential de partide politice, care sa asigure concurenta electorala a ami multor partide pentru cucerirea puterii politice, diversitatea ideologica de repreyentare a intereselor poporului in organismele statale si crearea unei opoyitii serioase si valabile.

Romania – Stat democratic

Instaurarea unei veritabile democratii reprezinta unica ambianta a statului de drept. Democratia este o forma de perfectiune morala. Ea dimensioneaza atat organizarea cat si functionarea puterii, pentru a o umaniza, cat si modul de viata al cetatenilor, pentru a-l modela.

Cea mai importanta dispozitie constituionala care consfinteste caracterul democratic al Romaniei este data de art. 2 alin.1 din Constitutie: „Suveranitatea nationala apartine poporului roman , care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum” iar potrivit art 8 alin (1) prevede ca „pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale”.

Esenta democratiei o reprezinta participarea poporului la conducere pe cale : reprezentativa , referendum , initiativa legislativa si revizuirea Constitutiei. In afara acestor modalitati clasice de exercitare a democratiei, se afla si un alt subiect de drept ce apare ca o modalitate de garantare a drepturilor cetatenesti: organizatiile neguvernamentale.

Romania – Stat social

Prin acest atribut, Statul roman asigura binele social general , protejeaza interesul general si nevoile sociale elementare ale individului . conceptul de stat social s-a conturat o data cu institutia drepturilor cu continut social , si anume: dreptul la munca, dreptul poporului la insurectie impotriva opresiunii si dreptul la invatamant. Rolul acestor drepturi a constat in asigurarea pentru fiecare cetatean a unui minim de siguranta sociala si o integrare sociala a acestuia.

Dupa al doilea razboi mondial , la nivel constitutional s-a realizat compatibilitatea statului social cu statul de drept. In doctrina politica statul social a fost definit ca un sistem de asigurari sociale menite sa imbunatateasca conditia materiala a cetateanului pornindu-se de la garantarea unui nivel de trai decent.

……………………………………….

Statutul Romaniei de republica semiprezidentiala

Problema stabilitii regimului constitutional al Romaniei a fost larg dezbatuta in cadrul Adunarii Constitutante, mai multi parlamentari s-au pronuntat pentru republica parlamentara in detrimentul republicii semiprezidentiale de tip francez.

Argumente in sprijinul republicii parlamentare, au fost aduse de catre Partidul National Liberal, care a considerat necesara o restrangere a rolului sefului statului pana la simbol al natiunii si statului, alegerea sa sa se faca de catre parlament.

Regimul semiprezidential francez ofera o cale de mijloc intre cele doua sisteme, creind un sef de stat cu atributii foarte importante, dar dublat de un prim ministru.

Potrivit art 1 alin (2) ”Forma de guvernamant a statului este republica”

Optiunea pentru republica semiprezidentiala a fost criticata de-a lungul timpului. Dupa o lunga perioada de dictatura se impunea un regim de democratie parlamentara, iar nu un regim autoritar. Chiar actul institutional, Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale, opta pentru un regim liberal , astfel incat Constitutia din 1991 a tradat spiritul liberal al actului institutional.

Modelul republicii semiprezidentiale a fost ales dupa modelul francez. Evolutia statului francez a suferit o continua instabilitate politica, cu multe evenimente in urma carora au rezultat cincisprezece Constitutii in 200 de ani. In schimb statul roman a dat dovada de-a lungul timpului de spirit nationalist, traditionalist si stabilitate politica.

Potrivit art. 81 alin (1) Presedintele este ales prin sufragiu universal, ceea ce il face independent de parlament. Demiterea acestuia se aproba prin referendum potrivit art. 95 alin (3). Actele presedintelui nu sunt supuse controlului reprezentantilor natiunii, raspunderea fata de popor fiind greu de angajat.

Decretele emise de Presedinte nu sunt contrasemnate de catre ministrii de resort si doar in cazuri exceptionale de catre primul ministru. Potrivit Constitutiei din 29 martie 1923, se prevede in mod expres , potrivit art. 87 alin II , obligativitatea contrasemnarii tuturor actelor regelui de catre un ministru, sub sanctiunea nulitatii actului.

Prin urmare in Romania , Presedintele nu poate fi tras la raspundere pentru actele sale –art 84 (alin 2) iar ministrii nu le contrasemneaza pentru a-si putea asuma raspunderea.

Drepturile , libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor români

In sistemul constitutional roman,Institutia juridica a drepturilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, isi gaseste geneza in Constitutia din 1966. Constituantul de la 1866 a cuprins drepturi si libertati cetatenesti intr-o conceptie juridica desprinsa si din Declaratia drepturilor omului si cetateanului , adoptata de Adunarea Nationala Frantei in 1789.

Constitutia din 1923 a preluat drepturile proclamate in Constitutia anterioara si a adaugat votul universal si contenciosul administrativ. In perioada constitutiei din 1938 , drepturile cetatenesti au fost in general , nerespectate prin violari masive si grave, mai ales in perioada septembrie 1940- ianuarie 1941.

Guvernantul socialist a pus accentul pe drepturi social-economice. Celelalte drepturi si libertati civile si politice au fost doar formal reglementate, in realitatea acestea neavand aplicabilitate practica.

Schimbarea regimului politic dupa 22 decembrie 1989 a atras dupa sine o noua conceptie a legiuitorului roman asupra rolului statului in ceea ce priveste proclamarea si garantarea reala a drepturilor si libertatilor fundamentale. Legiuitorul constituant din 1991 a inclus in Constituia Romaniei intreaga gama de drepturi si libertati fundamentale ale omului, consacrate in documentele internationale de referinta.

Lupta impotriva privilegiilor si discriminarii are drept finalitate: egalitatea in dreoturi a tuturor cetatenilor, fara nicio deosebire. Suma acestor considerente o reprezinta principiul inscris in art. 16 alin (2): ”nimeni nu este mai presus de lege”. Potrivit art. 17 din constitutie , cetatenii romani se bucura si in strainatate de protectia statului roman.

Cat priveste cetatenii straini, acestia se bucura de protectia generala a persoanelor si averilor prevazuta in legislatia interna. Constitutia prevede si dreptul de azil, care se acorda si se retrage in conditiile legii si a conventiilor la care Romania este parte.

Constitutia prevede anumite situatii , reglementate strict prin care se poate restrange exercitiul drepturilor si libertailor cetatenesti. Astfel art. 53 din Legea fundamentala prevede ca: ”exercitiul unor drepturi sau al unor libertati fundamentale pota fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice , a drepturilor si a libertatilor cetatenesti , desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati ori ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.” Se desprinde de aici ideea ca restrangerea poate opera fata de orice drept inscris in constitutie si se poate face chiar prin lege ordinara, daca nu contravine statului de drept.

Drepturile social – economice si culturale

Dreptul la munca si dreptul la protectia sociala a muncii (art.41)

Constitutia stabileste interdictia generala de a ingradi dreptul unei persoane la munca, adica o obligatie negativa de a nu face. In continutul dreptului la munca, legiuitorul constituant a introdus alegerea profesiei si a locului de munca. Fiecare este liber sa-si aleaga profesia si locul de munca.

Legat de dreptul la munca, Constitutia a prevazut in alin (2) al art. 41 dreptul la protectia sociala a muncii, iar in alin (3) al aceluias articol, ca durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.

Prin Constitutie s-a garantat femeilor salariul egal cu cel al barbatilor, la munca egala. Totodata s-a prevazut dreptul la negocieri colective in materie de munca, precum si caracterul obligatoriu al conventiilor colective.

Prin art. 42 din Constitutie s-a prevazut interzicerea muncii fortate, prevedere care face parte dininstrumentele internationale de ocotire a drepturilor omului

Dreptul la greva (art. 43)

Dreptul la greva poate fi considerat ca o garantie a protectiei sociale a muncii, apararii intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor. Prin lege sunt stabilite conditiile si limitele execitarii acestui drept precum si garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.

Dreptul la proprietate privata (art. 44)

Statul roman garanteaza dreptul de proprietate . Articolul 136 din Constitutie prevede, de asemenea, ca statul ocroteste proprietatea care poate fi publica au privata. Titular al proprietatii private este orice persoana fizica sau juridica. Spre deosebire de proprietatea privata, proprietatea publica este exclusiva atat in privinta titularului, cat si in privinta bunurilor ce formeaza obiectul sau: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatii, plajele, marea teritoriala, precum si alte bunuri prevazute de Constitutie sau stabilite de lege.

Cetatenii straini sau apatrizi pot dobandi dreptul de propriete privata asupra terenurilor in Romania , in conditiile rezultate de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte si in conditii de reciprocitate.

Statul detine dreptul de expropriere a proprietatii private pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, dupa o dreapta si prealabila despagubire din partea statului.

Constituia mai prevede ca averea dobandita in mod licit nu poate fi confiscata si ca acest caracter se prezuma.

Dreptul ma mostenire (art. 46)

Mostenirea reprezinta un mod de dobandire a proprietatii si este la fel de vechi ca si proprietatea de care este strans legat. Conditiile legale ale exercitarii dreptului la mostenire sunt prevazute de Codul Civil.

Dreptul la invatatura (art. 32)

Potrivit alin (1), Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alteforme de instructie sau perfectionare”. Legat de invatamantul superior, se reglementeaza principiul autonomiei universitare

Constitutia prevede invatamantul de stat si invatamantul particular.Invatamantu de stat este gratuit. Invatamantul de toate gradele trebuie sa se exercite in limba romana.

Persoanele partinand unor minoritati nationale au dreptul de a invata in limba lor materna.

Dreptul la ocrotirea sanatatii (art.34)

Acest drept a capatat o recunoastere internationala indeosebi dupa al doilea razboi mondial. Potrivit alin (2), Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice.

Dreptul la un nivel de trai decent (art. 47)

Legiuitorul constituant a circumscris acest drept la dreptul de pensie, la concediu de materniate latit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutorul de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege. De un regim de protectie si asistenta se bucura categoria sociala a copiilor, tinerilor si persoanelor cu handicap.

Drepturile politice

Dreptul la vot (art.36)

Varsta de 18 ani impliniti in ziua votului, reprezinta varsta legala ce da dreptul cetatenilor Romaniei sa-si exercite dreptul de vot. Nu beneficiaza de acest drept debilii sau alienatii mintali pusi sub interdicite judecatoreasca definitiva la pierderea drepturilor electorale.

Prin exercitarea acestui drept, cetatenii participa la formarea Parlamentului si la alegerea Presedintelui, precum si la alegerea primarilor si a membrilor consiliilor locale. Acestia participa in mod indirect si la formarea Guvernului si a altor autoritati publice, intrucat la formarea acestora contribuie in mod direct Parlamentul si Presedintele.

Dreptul de a fi ales (art.37)

Potrivit alin (1) ”Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevazute in art. 16 alineatul (3), daca nu le este interzisa asocierea in partide politice, potrivit art. 40 alineatul (3).

Persoanele care nu au cetatenia romana si domiciliul in tara nu pot ocupa functii si demnitati publice, civile sau militare, adica strainii, apatrizii si persoanele care nu au domiciliul in tara. Potrivit art. 40 alin (3), judecatorii Curtii Constitutionale , avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii, precum si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.

Pentru Camera Deputatilor sau organele locale, candidatii trebuie sa aiba varsta de cel putin 23 de ani. Pentru Senat se cere varsta de 33 de ani iar pentru presedintie , varsta de 35 de ani. Functiile presedinte si membru in parlament nu se pot cumula.

Drepturile social politice

Dreptul la libera circulatie (art.25)

Acest drept cuprinde posibilitatea oricarei persoane de a-si manifesta libertatea deplina si a-si stabili singur locul in care doreste sa traiasca. Fiecare cetatean are dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta oriunde in tara, dreptul de a emigra si de a se intoarce in tara.

Respectarea vietii intime, familiale si private (art. 26)

Autoritatile au obligatia sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala si privata a persoanelor, cetateni romani, straini si apatrizi rezidenti in tara noastra. Legiuitorul precizeaza ca persoana fizica are dreptul de a dispune de ea insesi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora.

Libertatea constiintei (art.29)

Acest atribut inerent fiintei umane se refera la gandurile exprimate, ca si opinii , in orice domeniu . nu poate fi ingradita nici libertatea credintei religioase. Lebertatea constiintei nu trebuie sa incalce obligatia reciproca de respect intre cetateni mai ales atunci cand se refera la libertatea cultelor religioase.

Libertatea de exprimae (art.30)

Libertatea de exprimare este inviolabila si provine de la originile libertatii presei. Include in continutul sau: interzicerea cenzurii, libertatea de a infiinta publicatii, interzicerea suspendarii sau suprimarii unei publicatii. Libertatea de exprimare nu trebuie sa prejudicieze demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

Constitutia prevede ca sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii , indemnul la razboi de agresiune, ura nationala, rasismul, incitarea la discriminare, violenta publica, manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.

Dreptul la informatie (art.31)

Cetateanul este indreptatit sa aiba acces la orice insormatie de interes public. Potrivit constitutiei , autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corectaa cetatenilor in legatura cu problemele de interes personal si asupra treburilor publice. Dreptul la inforrmatie poate fi ingradit daca prejudiciaza siguranta nationala sau masurile de protectie a tinerilor.

Libertatea intrunirilor (art. 39)

Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri, de orice fel, (caracter politic, sportiv, religios, etc) sunt libere si se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.

Dreptul de asociere (art.40)

Acest drept constituie baza pluralismului politic si ideologic al societatii romanesti post-revolutionare. Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, sindicate, patronate si alte forme de asociere. Asociatile cu caractersecret sunt interzise.

De asemenea, Constitutia a prevazut conditiile in care partidele sau orice alte organizatii sunt neconstituionale.

Ocrotirea familiei (art. 48)

Falimia se intemeiaza, potrivit constitutiei, pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educarea si instruirea parintilor. In aceste conditii, copii din afara casatoriei sunt egali cu cei din casatorie. Casatoria civila are prioritate in fata casatoriei religioase.

Inviolabilitatile

Dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica (art.22)

Prin garantarea dreptului la viata s-a inclus in Constitutie interdictia pronuntarii pedepsei cu moartea. Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață. Se interzice tortura precum si orice fel de pedeapsa sau tratament inuman osri degradant , chiar daca acestea nu ar afecta dreptul la viata sau dreptul la integritate fizica si psihica.

Libertatea individuala (art.23)

Prin acest articol se ridica la rang constitutional importanta unor reguli cu caracter penal. Astfel, perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege. Retinerea nu poate depasi 24 de ore iar arestarea dureaza cel mult 30 de zile cu posibilitatea de reinnoire aprobata de instanta de judecata.

Se reglementeaza prezumtia de nevinovatie si principiul potrivit caruia nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.

Potrivit Constitutiei revizuite in 2003 s-au adaugat alin. (5) si art (6) prin care se dispune: (5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.

(6) În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate.

Drepturi – garantii

Accesul liber la justitie (art.21)

Dreptul la aparare (art.24)

Dreptul de petitionare (art.51)

Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica (art.52)

Prin acest drept i se garanteaza persoanei accesul la justitie in cazul in care a fost vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica si obtinerea anularii actului si repararea prejudiciului ce i s-a produs.

Îndatoriri fundamentale

Notiunea de indatorire este corelativa notiunii de drept. Astfel nici-o persoana nu se poate bucura doar de drepturi si ignora obligatiile. Indatoririle fundamentale stau la baza statului in aceeasi masura in care drepturile si libertatile sunt esentiale pentru cetatean.

Cetatenii romani au indatorirea sa: indeplineasca cu buna credinta functiile publice incredintate, sa apere tara si sa manifeste fidelitate fata de ea, sa contribuie la cheltuielile publice.

Respectarea Constitutiei , a suprematiei sale si a legilor, exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor constitutionale, este o indatorire general-obligatorie manifestata atat fata de cetateni romani cat si fata de cetatenii straini si apatrizi.

Fidelitatea fata de tara (art.54)

Respectarea Constitutiei si a legilor (art.1 alin(5)

Apararea tarii (art.55)

Prestarea contributiilor financiare (art.56)

Exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si indatoririlor fundamentale (art.57)

Principiul proportionalitatii isi are sorgintea in Declaratia drepturilor omului si cetateanului de la 1789, care in art. 8, prevede ca legea nu trebuie sa stabileasca decat pedepse stricte si evident necesare. Ulterior , principiul a fost aplicat in intregul sistem de drept.

Statuand cu privire la posibilitatea legala a restrangerii unor drepturi sau ale unor libertati, Constitutia Romaniei prevede, in art. 49 (2), ca restrangerea trebuie sa fie proportionalacu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.

Avocatul poporului

Avocatul Poporului este o institutie noua in sistemul nostru de drept. Rolul sau se aseamana pana la un punct cu rolul procurorului si al altor autoritati publice. De aceea, s-a spus ca Avocatul Poporului apare, sub aspectul semnificatiei sale functionale si practice, ca un „procuror parlamentar” pentru apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Fata de institutia procurorului, institutia Avocatului Poporului nu detine aceleasi instrumente de putere, care raman la intersectia puterii judecatoresti cu cea executive, in timp ce institutia Avocatului Poporului este o institutie distincta, deoarece apara drepturile si libertatile cetatenesti in alta sfera de activitate, interventiile sale neavand caracter judiciar.

Avocatul Poporului era numit initia de catre Senat pe o durata de 4 ani si are obligatia sa depuna anual sau la cererea acestora, Camerelor, rapoarte. In exercitarea atributiilor sale, este independent fata de Parlament. In urma revizuirii Constitutiei Romaniei in anul 2003, durata mandatului se prelungeste la 5 ani si numirea sa se face de Camera Deputatilor si Senat in sedinta comuna. De asemenea , Avocatul Poporului are in subordine adjuncti, potrivit Constitutiei revizuite: ”Adjuncții Avocatului Poporului sunt specializați pe domenii de activitate.” Acesta poate fi sesizat doar cu cereri provenind de la persoane fizice, nu si de la cele juridice (potrivit modificarii constitutionale din 2003)

Institutia Avocatului Poporului a fost interpretata intr-o dubla perspectiva, atat ca institutie cat si ca persoana investita cu anumite atributii. Aceasta dubla perspectiva ridica intrebarea daca este posibila numirea mai multor persoane ca Avocat al Poporului intrucat art. 40 alin 3 din C prevede ca ”avocatii poporului”nu pot face parte din partide politice. Cum ideea de baza a incompatibilitatii reprezinta imposibilitatea cumularii a doua functii, rezulta ca art. 40 se refera la avocatii poporului aflati in functie. Reglementarea din Constitutie poate fi interpretata ca si o inadvertenta.

Avocatul Poportului isi exercita atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor ale caror drepturi si libertati au fost lezate. In activitatea sa, Av p trebuie sa fie independent de orice autoritate publica, chiar daca numirea sa se face de catre Parlament. Caracterul independent este intarit prin interdictia legala de a fi supus unui mandat imperativ, drept urmare, nicio autoritate publica nu il poate obliga pe Avocatul Poporului sa se supuna instructiunilor sale.

Potrivit actului normativ 35/1997, Avocatul Poporului are urmatoarele atributii:

Coordoneaza activitatea institutiei

Primeste si repartizeaza cererile facute de persoanele lezate prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenesti , repunerea in drepturi a petitionarului precum si repararea pagubelor si urmareste rezolvarea legala a cererilor primite.

Formuleaza puncte de vedere la Curtea Constitutionala, o poate sesiza cu privire la neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor.

Reprezinta institutia fata de Camera Deputatilor, Senat, si a celorlalte autoritati publice sau persoane. Etc

Revocarea din functie , ca urmare a incalcarii Constitutiei se face de Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor prezenti, la propunerea birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor doua Camere ale Parlamentului. Functia mai poate incetaprin demisie, deces, incompatibilitate si imposibilitate de indeplinire a functiei.

Organismele de suveranitate nationala

Parlamentul Romaniei

Ganditorul care s-a aplecat cel mai mult si cu cele mai stralucite rezultate asupra fundamentarii termenului de putere (suveranitate) si a legitimitatii sale este Jean Bodin in lucrarea ”Six livres de la Republique”, aparuta in 1577. Bodin porneste in analiza de la rolul primordial al statului: a binelui comun si a dreptatii. Pentru realizarea celor doua obiective, statul are nevoie de putere, definita de Bodin ”suveranitate.”

Pentru ca suveranitatea sa poata raspunde la scopul sau care este scopul statului insusi, trebuie inainte de toate sa cunoasca natura umana, sa o inteleaga, sa-i simta trebuinta si sa vrea sa-i le satisfaca. Suveranitatea are deci trei elemente: inteligenta, vointa, forta(imperium)

Ca si in celelalte tari europene, in Romania, parlamentul este o creatie a practicii sociale, rezultatul luptelor duse de exponenti ai noii clase sociale- burghezia – impotriva puterii autocrate a sefului statului. Spre deosebire, insa, de procesul de creare a parlamentului in Europa Occidentala, crearea parlamentului in Principatele Romane a raspuns si unei cerinte de emancipare a natiunii romane fata de dominatia legitima si absolutista a Imperiului Otoman.

Afirmarea suveranitatii nationale a condus la Unirea Principatelor in 1859 si apoi la cucerirea independentei depline a tarii in 1877. Constitutia din 1866 promulgata de Principele Carol I a asezat institutia Parlamentului pe baze modene, democratice.

Sub indrumarea Parlamentului s-a actionat pentru consolidarea legislativa si administrativa a unirii tuturor provinciilor romanesti cu Tara. Regimurile politice personale dintre anii 1938 – 1944 au slabit puterea legiuitoare prin instituirea preponderentei executive in fata Reprezentantei Nationale. Dupa 1948, institutia Parlamentului a intrat intr-un proces de involutie , fiind structurata dupa modelul socialist de guvernare.

Adoptarea Constitutiei din 1991 a permis revenirea tarii la traditiile sale parlamentare din perioada interbelica si la o putere cu adevarat reprezentativa, intr-o conexiune adevarata cu principiile statului de drept.

Desprinderea de vechiul regim constituional a implicat, in lectura Adunarii Constituante de la 1991/1991, acordarea unei pozitii privilegiate, institutional si sibolic noului parlament postcomunist. Se dorea, in acest mod, marcarea unei solutii de continuitate in raport cu o ordine normativa precedenta , la nivelul careia puterea executiva , in termen generic, administratat totalitar, domina un legislativ cu rol decorativ, de ratificare post factul a unor decizii deja luate de organul partinic. In egala masura, semnificatia articolului trimitea catre evitarea situatiilor in care noua putere executiva constituita ar fi incercat sa uzurpe, constituional, o serie dintre prerogativele ce revin, traditional adunarilor.

O consecinta a principiului suveranitatii inscris in art. 2 alin (1) din Constitutia Romaniei revizuita este suveranitatea Adunarilor legiuitoare. In aceeasi masura in care este suuveran, Parlamentul este si independent fata de celelalte puteri si autoritati publice.

”Parlamentul are misiunea de a face legi si a controla puterea executiva” aceasta concluzie privind principalele functii ale oricarei Adunari Reprezentative, formulata cu cateva veacuri in urma, isi pastreaza actualitatea si astazi.

Potrivit art. 58 alin 1, ”Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.”

Sistemul bicameral

Geneza celei de-a doua camere a avut drept scop, in spatiul romanesc, alegerea Domnitorului. Sistemul unicameral s-a pastrat pana la impunerea de catre Al. I. Cuza a Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris. Statutul prevedea organizarea bicamerala a Parlamentului.

Bicameralismul a fost inlocuit cu sistemul unicameral in anul 1946 si a continuat pana in anul 1990 cand s-a revenit la organizarea bicamerala a Parlamentului, solutie preluata si de Constitutie. Asupra acestui sistem au fost aduse numeroase critici de-a lungul timpului referitoare la franarea procesului legislativ, raportat la dinamismul schimbarilor intr-o societate moderna.

Dupa revizuirea din 2003, in Romania asistam la un bicameralism cvasi-perfect prin care se realizeaza o distribuire a materiilor susceptibile de legiferare intre cele doua Camere, iar pe de alta, dezbaterea si adoptarea proiectelor de legi si a propunerilor legislative intr+o prima si a doua lectura, aceasta din urma definitiva.

Alegerea Camerelor

Camera Deputatilor si Senatul se aleg pentru un mandat de 4 ani prin vot universal, direct, egal, secret si liber exprimat. (art. 60). Votul este instrumentul juridic al investiturii cu prerogativele legale a membrilor celor doua Camere ale Parlametului. Dobandirea si exercitarea dreptului de vot sunt conditionate de indeplinirea catorva exigente. De asemenea, mandatul, poate fi prelingit prin aplicarea prevederilor art. 93 alin 2 care se refera la situatia instituirii starii de asediu sau starii de urgenta de catre Presedintele Romaniei.

La alegerea Camerelor participa candidati propusi de partidele politice iar Parlamentul capata la finalul alegerilor o anuita configuratie politica. Intreaga activitate parlamentara exprima confruntarea sau colaborarea intre partidele oilitice reprezentate in Camera respectiva.

Configuratia politica este exprimata de grupurile parlamentare. Acestea se constituie in fiecare Camera prin asocierea a cel putin 10 deputati sau 7 senatori care au candidat in alegeri din partea aceluias partid sau al aceleiasi formatiuni politice. Din interpretarea art. 64 alin 3 din C , potrivit caruia deputatii si senatorii se pot constituii in grupuri parlamentare, rezulta ca organizarea nu este obligatorie.

Organizarea deputatilor si senatorilor in grupuri parlamentare reprezinta o cerinta practica prin care acestia isi desfasoara activitatea in mod unitar si eficient fata de programul politic al propriului partid.

Deputatii care parasesc grupurile parlamentare pot sa se afilieze la grupurile parlamentare deja existente potrivit dreptului subiectiv consfintit de Constitutie.

Optiunea pentru un sistem identic de alegere intre cele doua Camere legislative, confera acestora o legitimitate identica, fiind expresia vointei politice a aceluias corp electoral. Alegerile pentru Camera Deputatilor si Senat au loc la aceeasi data, urmand ca, pana la intrunirea legala a noului Parlament , mandatul forului legislativ anterior sa fie prelungit, in scopul asigurarii constinuitatii parlamentare.

Cele doua camere nou alese se intrunsec la Convocarea Presedintelui Romaniei in cel mult 20 de zile de la alegeri. Convocarea Camerei Deputatilor si Senatul se face prin decret prezidential.

Potrivit art. 61 alin (1), fiecare Camera isi stabileste propriul regulament intern de organizare si functionare. Fiecare Camera isi alege un birou permanent iar membrii birourilor permanente pot fi revocati inainte de expirarea mandatului.

Dupa constituirea legala a celor doua Camere, acestea aleg biroul permanent- organismul de conducere al celor doua corpuri legislative. Din interpretarea art. 64 alin 2 din C rezulta ca birourile permanente sunt organe interne de lucru ale Camerelor. atributiile conferite birourilor permanente sunt atributii de conducere.

Comisiile parlamentare.

Potrivit art. 61 alin (4) si (5) din Constitutie, fiecare Camera isi constituie comisii permanente si poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale, precum si comisii comune.

Comisiile parlamentare, sunt organisme de lucru, si au rolul de a efectua in prealabil unele lucrari pregatitoare constand in examinarea initiativelor, a amendamentelor etc. Potrivit regulamentelor, Comisiile sunt organe de lucru ale Camerelor , infiintate cu scopul de a indeplini insarcinaile care le sunt inaintate de acestea.

Inca de la inceput trebuie precizat faptul ca comisiile nu sunt organisme politice. Calitatea de organism politic o detine doar Camerele legislative. Intre Camere si comisiile parlamentare exista o asemnare de principiu: sunt eterogene din punct de vedere politic.

La sedintele comisiilor au dreptul sa participe deputatii sau senatorii care au facut propuneri aflate in dezbaterea acestora precum si, la cererea presedintelui comisiei, specialisti ai Consiliului Legislativ.

Statutul Deputatilor si Senatorilor

Potrivit art. 66 alin 1 din Constitutiei, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului si se interzice mandatul imperativ. Ca atare, daca mandatul parlamentar ar fi un mandat imperativ, alegatorii, partidele politice si celelalte subiecte de drept , ar avea dreptul sa-i impuna parlamentarului o anumita conduita

Art. 68 din Constitutie regelmenteaza incompatibilitatile si stabileste ca nimeni nu poate avea calitatea de senator si deputat, in acelas timp si ca aceasta calitate este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului.

Potrivit art. 69 din Constitutie, competenta de judecata a Deputatilor si Senatorilor apartine Curtii supreme de justitie si doar in caz de infractiune flagranta , acestia pot fi retinuti sau supusi perchezitiei. Potrivit art. 70 acestia nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului.

Legiferarea

In art. 58 al Constitutiei din 1991, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului si unica autoritate legiuitoare a tarii. Potrivit art. 72, acesta adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.

Prin functia legislativa, se intelege aptitudinea sau imputernicirea acordata Parlamentului prin Constitutie de a vota legi. Revizuirea in 2003 a Constitutiei a avut drept rezultat in acest domeniu, aparitia in cadrul sistemului de drept a unei noi categorii de legi care se adauga celor la care face referire art. 72 din legea fundamentala.

Etapele procedurii legislative

Procedura legislativa este aceeasi in ambele Camere ale Parlamentului si este reglementata de Constitutie si regulementele parlamentare. Principalele etape ale procedurii sunt: a) initiativa legislativa (art. 73), examinarea proiectelor de lege sau propunerilor legislative in comisiile parlamentare (potrivit modificarii din 2003), dezbatrea generala si pe articole a proiectului sau a propunerii legislative, votarea legilor,- trimiterea proiectelor de legi si a propunerilor legislative de la o camera la cealalta- (art. 75), medierea (art. 76), promulgarea legii (art. 77).

Initiativa legislativa.

Potrivit art. 64 din Constitutie, ”Camera Deputatilor si Senatul adopta, legi, hotarari si motiuniin prezenta majoritatii membrilor”.

Potrivit textului initial al Constitutiei, art 73, initiativa legislativa apartinea Guvernului, deputatilor, senatorilor, precum si a unui numar de cel putin 250 000 de cetateni cu drept de vot . cetatenii care isi manifesta dreptul de initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 10 000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.

Initiativa legislativa cetateneasca recunoscuta de art. 73, nu reprezinta decat o forma de exprimare a suveranitatii nationale si cele doua modalitati de exercitare a acesteia, si anume, pe cale reprezentativa si in mod direct prin referendum. In sensul Constitutiei, a exercita suveranitatea inseamna dreptul Parlamentului de a legifera , precum si dreptul corpului electoral de a fi consultat diret si de a-si exprima vointa suverana cu privire la revizuirea Constitutiei, demiterea Presedintelui, sau alte probleme de interes general.

In exercitarea dreptului de initiaativa legislativa, Guvernul inainteaza Camerei competente proiecte de legi, iar senatorii si deputatii pot prezenta propuneri legislative. Propunerilelegislative si proiectele de legi se supun dezbaterii Parlamentului insotite de avizul Consiliului Legislativ, potrivit art. 79 din Constitutia Romaniei.

In ceea ce priveste legile Constitutionale, acestea pot fi initiate, in concordanta cu art. 146 din Constitutie, de Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor si senatorilor, precum si de cel putin 500 000 de cetateni cu drept de vot.

Toate proiectele se inregistreaza in ordinea prezentarii lor si sunt aduse la cunostinta Camerei, prin presedintele acesteia, prin anuntarea titlului, a initiatorului.

Adoptarea legilor si hotararilor art. 74

Acest articol stabileste pentru fiecare categorie de legi in parte, conditiiile intrunirii votului, necesar adoptarii unei legi ordinare sau organice. Astfel, legile organice si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, iar legile ordinare se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

Examinarea si avizarea proiectului sau a propunerii legislative in comisiile parlamentare

Dupa ce a fost distribuita membrilor camerei, proiectele si propunerile legislativese timit de catre bitoul permanent spre dezbatere si avizare comisiilor permanente competente. Dupa examinare, comisia intocmeste un raport care va cuprinde propuneri cu privire la adoptarea sau , dupa caz, modificarea ori respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate.

Proiectele si propunerile legislative avizate se supun dezbaterii Camerei in succesiunea prevazuta pe ordinea de zi aprobata. La Camera Deputatilor, membrii acesteia, grupurile parlamentare sau Guvernul au dreptul de a prezenta amendamente modificate in scris, care se transmit comisiei sesizate in fond intr-un termen ce nu poate fi mai mic de jumatate din termenul stabilit de biroul permanent pentru intocmirea raportului.

Trimiterea proiectelor de legi si a propunerilor legislative de la o Camera la cealalta.

Potrivit textului Constitutiei din 1991, sesizarea Camerelor se facea pe rand. In cazul in care ambele camere adoptau acelas text, proiectul de lege devenea lege si se trimitea spre promulgare sau dupa caz, la Curtea Constitutionala.

In formularea impusa de art. 75 din Constitutia Romaniei revizuita in 2003, cele doua Camere ale Parlamentului au primit denumiri si competente diferite. Astfel, anumite proiecte de legi si propuneri legislative se supun Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata, care poate sa dezbata respectivul proiect de lege sau poate sa astepte 45 de zile sau 60 de zile, in functie de categoria de legi. Dupa implinirea acestor termene proiectul sau propunerea se considera adoptata in mod tacit si se trimite celeilalte camere, care poarta denumirea de Camera decizionala. Aceasta din urma respinge sau trimite spre promulgare legea.

Daca aceasta din urma respinge proiectul de lege sau propunerea legislativa, ele se trimit, pentru o noua dezbatere, Camerei care le-a adoptat. O noua respingere este definitiva.

Sesizarea camerelor, potrivitConstitutiei revizuite sa face dupa criteriul competentei, Constitutia revizuita stabilind expres care sunt domeniile de competenta ale fiecarei Camere in parte in functie de obiectul de reglementare, dar si de caracterul legii respective.

Astfel, procedura instituita a facut posibila adoptarea unei legi, in exclusivitate , de catre camera decizionala. Aceasta Camera poate deicide , nu numai atunci cand legea a fost adoptata de prima Camera sesizata, prin procedura tacita, dar si atunci cand prima Camera a propus unele elemente de imbunatatire a proiectului de lege. In acest din urma caz, Camera decizionala le poate inlatura, impunandu-si propria vointa in textul legii.

Votarea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative

Dupa votarea ultimului articol si eventual a ultimului articol aditional, propus pe cale de amendament, se procedeaza la votarea in ansamblu a proiectului de lege sau a propunerii legislative. Se poate trece la vot numai in situatia in care in Camera sunt prezenti jumatate plus unu din membrii sai.

Medierea

Revizuirea Constitutiei in 2003 a eliminat procedura medierii, care se declansa in situatia in care una dintre Camere adopta un proiect de lege intr-o forma redactionala diferita de cea adoptata de cealalta Camera. Procedura de mediere s-a mentinut , insa, pentru eliminarea divergentelor de redactare in cazul legilor adoptate inainte de revizuirea Constitutiei, pentru definitivarea procesului legislativ de adoptare a acestora, precum si in procesul de adoptare a legilor constitutionale.

Procedura de mediere mai este cunoscuta sub denumirea de naveta legislativa. In cazul in care comisia nu ajunge la un acord sau daca una dintre Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate in divergenta se supun dezbaterii Camerei Deputatilor si Senatului , in sedinta comuna, care vor adopta textul definitiv cu votul majoritatii prevazute de art 74 alin. 1 sau 2. Potrivit textului Constitutiei din 1991.

Semnarea proiectului de lege sau a propunerii legislative si trimiterea spre promulgarea legii art. 77

Promulgarea este actul prin care Presedintele Romaniei autentifica si investeste legea adoptata de Parlament cu autoritate, dispunand publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei. Refuzul nejustificat de promulgare a legii poate fi considerat o abatere a Presedintelui de la una din indatoririle sale constitutionale.

Promulgarea se face prin decret semnat de Presedinte, in termen de 20 de zile de la primirea legii. Inainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii.

Intrarea in vigoare a legii art. 78

Potrivit art. 78, legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la data publicarii sau la data prevazuta in textul ei. Scrie noutatea din Constitutia rom revizuita.

Delegarea legisativa (art. 114), (art..)

Daca ”parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii”, delegarea legislativa, impusa in deosebi de necesitatea colaborarii puterilor in stat, trebuie sa fie astfel reglementata incat executivul-la noi Guvernul- sa aiba competenta ”legislativa” numai in limitele admise de Parlament si numai in conditiile prevazute de Constitutie, aceste conditii aparand ca si garantii ale realizarii cerintelor principiului separatiei puterilor in stat.

Guvernul poate adopta ordonante doar in temeiul legii de abilitare (art. 107 alin 3). Doar in cazuri exceptionale poate adopta ”ordonante de urgenta”, in lipsa unei legi de abilitare (art. 114 alin 4), in acest caz ordonantele intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament (art. 114 aln. 4) parlamentul poate abilita Guvernul sa adopte ordonante numai pentru reglementarea acelor relatii care nu formeaza obiectul legilor organice (art. 114 alin 1).

Adoptarea legii in conditiile angajarii raspunderii Guvernului, potrivit art. 113 din Constitutie, este o procedura rapida si eficienta care comporta un mare risc. Prin aceasta, Guvernul pune Parlamentul in situatia limita de a opta intre acceptarea proiectului de lege sau demiterea sa.

Sistemul este extrem de eficace, avantajele pentru Guvern fiind de netagaduit. El isi verifica astfel sprijinul parlamentar si, in cazul in care nu se depune motiunea de cenzura, isi consolideaza pozitia, adoptarea legii printr-un ”vot tacit” echivaland cu un adevarat vot de incredere.

Presedintele Romaniei

In sistemul constitutional romanesc, executivul este dualist. Notiunea de putere executiva are doua intelesuri, in sens material executarea legilor, si in sens formal sau organic, organul insarcinat cu aceasta executare.

Constitutia Romaniei confera Presedintelui, patru functii principale: functia de reprezentare art. 80 alin (1), functia de garant al independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii, art. 80 alin (1), functia de a veghea la respectarea Constitutiei (art. 80 alin (2), functia de mediere ,art. 80 alin (2).

Presedintele Romaniei este organul de varf al puterii executive, si in aceasta calitate ocupa demnitatea de sef al statului, reprezentand statul roman si garanand independenta nationala, unitatea si integritatea teritoriala a tarii.

Presedintele este ales prin vot universal, egal , direct , secret si liber exprimat, (art. 81 alin 1) sufragiul universal facandu-l din punct de vedere reprezentativ, egal cu Parlamentul.

Potrivit art. 83 alin 3 din Constitutie, mandatul prezidential este de 4 ani (5 ani conform modificarii constitutionale din 2003) si se exercita de la data depunerii juramantului presedintelui ales, in fata celor doua Camere intrunite in sedinta comuna.

Presedintele Romaniei nu poate fi membru al vreunui partid si nu poate indelini nicio alta functie publica sau privata. Aceste interdictii nu exclud posibilitatea exprimarii in continuare, a opiniilor politice, a angajamentelor si a scopurilor prezentate in programul sau electoral si sa militeze pentru realiyarea acestora cu respectarea prerogativelor constitutionale.

Constitutia consacra si un regim de protectie , de tip parlamentar, a Presedintelui. Potrivit art.84 alin 2 acesta se bucura de imunitate si de neresponsabilitatea juridica pentru opiniile politice exprimate in timpul si in legatura cu exercitarea mandatului sau. In schimb , Presedintele poate fi pus sub acuzare pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.

Atributiile Presedintelui, conform Constitutiei

Art. 85 alin (1): desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul in baza votului de incredere acordat de Parlament

Promulga legile votate de Parlament art. 77 alin 1)

Poate cere reexaminarea legii inainte de promulgare art. 77 alin 2

Numeste trei judecatori ai curtii Constitutionale art. 140 alin (2)

Poate consulta Guvernul cu privire la problemele urgente si de importanta deosebita art86

Poate participa la sedintele Guvernului art.87

Poate dizolva Parlamentul art.89

Incheie tratate internationale art. 91

Este comandantul fortelor armate art.92

Poate adopta masuri exceptionale (starea de asediu, urgenta) art 93

Alte atributii art. 94

Presedintele vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, exercitand functia de mediere intre puterile statului , precum si intre stat si societate.

In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a stabilit ca: „Prerogativele constitutionale ca si legitimitatea democratica pe care i-o confera alegerea lui de catre electoratul intregii tari ii impin Presedintelui Romaniei saaiba un rol activ, preyenta lui in viata politica neputand fi reyumata la un exercitiu simbolic si protocolar.”

In exercitarea atributiilor sale, presedintele emite decrete (art.99) cu caracter normativ sau individuale, si acte politice care nu produc efecte juridice.

Constitutia a prevazut si situatia in care Presedintele , in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale.

Daca propunerea de suspendare din functie a fost aprobata, hotararea se trimite si Guvernului, in vederea initierii proiectului de lege pribind organizarea si desfasurarea referendumului pentru demiterea Presedintelui. In urma acestei proceduri se instituie interimatul functiei art. 97. In schimb vacanta prezidentiala intervine in cazurile de: imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor, demisie, deces, demitere din functie.

Dupa modificarea Constitutiei in anul 2003 si integrarea Romaniei in U.E. Presedintele este responsabil de indeplinirea obligatiilor asumate de Romania fata de U.E , asa cum prevede art. 148 alin (4) din Constitutie.

Guvernul

In cadrul executivului dual imaginat de Constitutia din 1991, seful de stat este flancat de un organism colegial, guvernul, organism prezidat de catre primul ministru. In vederea delimitarii functiilor alocate lor si in scopul clasificarii relatiilor care se nasc in interiorul puterii executive, legea fundamentala ainteles (urmand modelul francez), sa ofere o definitie precisa a rolului pe care guvernul este presupus a-l indeplini.

Potrivit art. 101 din Constitutie, Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice. Acesta este alcatuit din prim-ministru, ministrii si alti membrii stabiliti prin lege organica. Deducem de aici dublul rol al Guvernului: politic si de conducere, la nivel suprem, a activitatii administrative.

Constitutia Romaniei a consacrat o putere executiva duala, in interiorul careia echilibrul este realizat prin interactiunea dintre seful de stat si seful de guvern. Potrivit art. 102 Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru care va cere, votul de incredere al Parlamentului asupra programului programului si a intregii liste a Guvernului. Aceastea reprezinta etapele in ordinea procedurala de desemnare a unui candidat in functia de prim-ministru. Ultima etapa fiind reprezentata de numirea guvernului de catre seful de stat, in baza votului de investitura primit de camere.

Art. 104 prevede ca functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functii de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator sau vreo activitate salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial.

Incetarea functiei de membru al Guvernului intervine in urma: demisiei, revocarii, pierderii drepturilor electorale, starii de incompatibilitae, deces, precum si alte cazuri prevazute de lege art. 105.

Hotararile Guvernului se emit pentru organizarea executarii legilor iar ordonantele se emit in temeiul legii speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta. Art. 107

Guvernul raspunde politic numai in fata parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru raspunde politic solidar cu ceilalti membrii pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.

Incetarea mandatului, survine potrivit art.109 : la data validarii alegerilor parlamentare generale, la data retragerii de Parlament a increderii acordate sau atunci cand este in imposibilitate de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile.

Primul- ministru conduce guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia.

Reglementarile privind Guvernul, in Constitutia Romaniei modificata in 2003 au suferit modificari radicale. In ceea ce-l priveste pe primul-ministru, rolul acestuia a crescut simtitor. Art. 107 alin (2), introdus prin legea de modificare are urmatorul continut: ”(…)primul ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin, prezinta Camerelor rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului , care se dezbat cu prioritate.

Art. 114 revizuit in 2003 introduce o forma de legiferare, instituind o posibilitate a Guvernului de a legifera fara ca un proiect de lege sa fie supus dezbaterii parlamentare, insa deputatii si senatorii pot propune amendamente acceptat de Guvern, care pot modifica sau completa textul legii.

Potrivit art. 115 alin (8) din Constitutia Romaniei ravizuita in 2003, s-a instituit o raspundere juridica a Guvernului.

Autoritatea (Puterea) judecatoreasca

In structura Constitutiei, justitia a devenit si este unul din garantii incontestabili ai drepturilor omului. Justititia se infaptuieste potrivit unor principii care pun in valoare independenta sa.

Accesul liber la justitie este un principiu constitutional cu un continut complet. Acest principiu este astfel formulat prin art 21 incat nu admite exceptii. Este un principiu general care domina democratia constitutionala, pentru ca, in fond, democratia este domnia legii, iar justitia este paznicul legii.

Autoritatea judecatoreasca se compune din instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii . Puterea judecatoreasca se refera exclusiv la instantele judecatoresti.

Constitutia a prevazut in art 123 ca ”justitia se infaptuieste in numele legii iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Acestia sunt numiti de catre Presedintele Romaniei si sunt inamovibili. Notiunea de justitie semnifica actul de dreptate infaptuit de judecator in litigiul ce opune doua parti cu interese contrarii.

Inamovibilitatea judecatorilor si existenta CSM sunt, desigur, garantii esentiale ale independentei justititiei si a celor ce o infaptuiesc. Un rol important il are profesionalismul, taria de caracter, spiritul de responsabilitate, de decizie si probitatea celor care isi asuma deosebit de dificila misiune de a face dreptate.

Principiile generale ale activitatii de infaptuire a justitiei isi au un veritabil suport legal in dispozitiile constitutionale si in diferite acte normative adoptate ulterior Constitutiei. Sunt considerate principii generale ale activitatii jurisdictionale: principiul legalitatii, principiul infaptuirii justitiei in numele legii, dreptul la aparare, principiul contradictorialitatii, prezumtia de nevinovatie, egalitatea cetatenilor in fata instantelor de judecata, interzicerea infiintari de instante extraordinare, garantarea exercitarii cailor de atac, accesul liber la justitie etc.

Jurisdictia poate fi constitutionala sau de drept comun. Jurisdictia constitutionala priveste organizarea si functionarea Curtii Constitutionale iar jurisdictia de drept comun apartine si se infaptuieste de instantele judecatoresti obisnuite: judecatorii, tribunale, curti de apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie si instantele militare

In urma revizuirii Constitutiei in 2003, legiuitorul a introdus un nou alineat, la primul capitol prin care: ”justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.”. art. 128, dupa revizuire, a stabilit un anumit regim pentru cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale si altul pentru cetatenii straini si apatrizi reglementand folosirea interpretului si a limbii materne in justitie.

Constitutia din 1991 si-a dorit scoaterea justitiei de sub apanajul Ministerului Justitiei si punerea sub supraveghere a Consiliului Superior al Magistraturii. In noua redactare a art. 133, CSM, este garantul independentei justitiei si s-a precizat componenta acestuia si durata mandatului membrilor Consiliului.

Organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

Justitia constitutionala este cheia de bolta a intregului mecanism al statului de drept democratic actual. Functia generica a justitiei constitutionale este de a asigura suprematia Constitutiei. In cadrul acesteia, controlul constitutionalitatii legilor este o procedura printre altele, dar care nu epuizeaza notiunea.

Controlul constitutionalitatii legilor nu este o inovatie postrevolutionara. Acesta isi face simtitta preyenta inca din yorii Constitutiei din 1866. La 7 august 1858, repreyentantii celor sapte puteri participante la Conferinta de la Paris au semnat Conventia care prevedea ca dispoyitiile constitutive ale noii organiyari erau plasate sub controlul comisiei centrale si ca legile preyentand un interes special trebuia comunicate acestei comisii, care decidea daca erau sau nu conforme cu dispoyitiile constitutive. (art. 32 si 37 din Conventie). Din 1912 si 1923, Romania practica , cu relativ succes, un control al constitutionalitatii legilor, incredintat puterii judecatoresti.

Adunarea Constituanta aleasa in mai 1990 a trebuit sa opteze intre controlul jurisdictional al constitutionalitatii legilor si controlul politic al acestora. Legiuitorul constituant a optat pentru controlul exercitat de o autoritate publica politico-jurisdictionala, special instituita in acest scop. Inventarea Curtii Constitutionale este o reforma cu consecinte de lunga durata.

Acordul cetatenilor de a li se controla forma legislativa a vointei lor suverane –Legea- este o conditie a legitimitatii controlului de constitutionalitate . in absenta acestui acord formal, sau exprimat direct prin referendum, ori prin mijloacele parlamentarilor, instantelor judecatoresti, ori dupa caz, curtile constitutionale , nu ar fi indreptatite sa cenzureze legile votate de Parlament- calitate care le-ar situa discretionar deasupra vointei suverane a Adunarilor Legislative.

Din aceste considerente Curtea Constitutionala este o autoritate care se supune numai Constitutiei si legii privind organizarea si functionarea ei. Tocmai de aceea aceasta institutie a fost reglementata de Constitutie in art 140-145.

Curtea Constituionala se compune din 9 judecatori cu o vechime de peste 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior, numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau reinnoit.

Curtea Constituionala are, pe langa prerogativa de control constitutional al legilor – ca o garantie importanta a suprematiei constitutiei- si a unor categorii de acte normative adoptate de Parlament si Guvern, si alte atributii care vizeaza, fara indoiala, asigurarea suprematiei normelor constitutionale in domenii care privesc: alegerea Presedintelui, suspendarea din functie a acestuia, exercitarea dreptului de initiativa legislativa, revizuirea Constitutiei, contestarea constitutionalitatii unui partid.

Exceptia de neconstitutionalitate este o garantie constitutionala a cetateanului, pentru apararea drepturilor si libertatilor sale fundamentale; de aceea, cat timp este supus unei jurisdictii, indiferent de natura ei, administrativa sau judecatoreasca, nu poate fi negat dreptul sau de a contesta legitimitatea constitutionala a legii aplicabile procesului.

Aceasta institutie are un caracter independent fata de toate celelalte autoritati publice si este unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, ceea ce semnifica caracterul exclusiv al competentei acesteia

Constitutia revizuita in 2003 nu a mai prevazut posibilitatea ca Adunarile Legislative sa inlature printr-un vot calificat o decizie de neconstitutionalitate pronuntata de Curte asupra unei legi, inainte ca aceasta sa fie promulgata de Presedintele Romaniei

Curtea Constitutionala nu este competenta sa interpreteze prevederile Constitutiei si se limiteaza la verificarea conformitatii constitutionale a dispozitiilor legale cu a caror neconstitutionalitate a fost sesizata. Aceasta exercita un control anterior de constitutionlitate, la sesizarea Presedintelui, unuia dintre presedintii celor doua camere, a Guvernului, a ICCJ, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori, un control al constitutionalitatii tratatelor si acordurilor internationale, un control al regulamentelor Parlamentului, solutioneaza exceptia de neconstitutionalitate (controlul posterior.)

Potrivit Constitutie revizuite , Curtea Constitutionala are atributia de a solutiona conflictele de natura juridica constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua camere, a primului ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Prevedri deosebite au fost introduse la revizuire cu privire la deciziile Curtii Constitutionale. Astfel, dispozitiile legale din legi, ordonante sau regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei in M.O al Romaniei, Partea I. Aceasta suspendare are rolul de a permite Parlamentului sau Guvernului sa puna in acord prevederile declarate neconstitutionale.

Printre atributiile conferite de Constitutie, Curtea Constitutionala supervizeaza procedura pentru alegerea Presedintelui, da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui, vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia.

VEZI CONSILIUL LEGISLATIV PLUS INCHEIEREA

Revizuirea Constitutiei din 2003

Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003.

Sistemul juridic suporta, de regula, o tensiune fundamentala: cea dintre a adapta fluiditati din ce in ce mai accentuate a fenomenelor sociale si economice si necesitatea de a asigura siguranta juridica a subiectilor de drept, printr-o stabilitate a regulilor care le impun comportamente si printr-o previzibilitate rezonabila a schimbarilor normative.

Constitutia Romaniei aprobata prin refeendumul national din 8 decembrie 1991, a definit principiile generale ale organizarii si functionarii statului roman, ca stat de drept, democratic si social, stabilind forma republicana de guvernamant, si a reflectat starea de spirit a poporului roman care, eliberat de regimul dictatorial, a contribuit la formarea unui nou sistem politic, constitutional si juridic.

Constitutia Romaniei in forma sa initiala , cuprindea o serie de prevederi care par sa fi coagulat atat preferintele politice ale momentului respectiv, cat si stangaciile si lacunele profesionalee ale expertilor vremii.

In anul 2003, inainte de finalizarea negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, Constitutia a fost modificata prin Legea de revizuire nr. 429/23.10.2003.

Potrivit art. 150 din Constitutie, dreptul initiativei revizuirii Constitutiei apartine celor trei categorii de subiecti de drept, astfel, alin (1) al art. 150 prevede ca „Reviyuirea constitutiei poate fi initiata de presedintele romaniei la propunerea guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot”

Comisia pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constitutiei a fost infiintata in temeiul Hotararii Parlamentului Romaniei nr. 23/2002, publicata in M.O al Romaniei, partea I, nr.453 din 27 iuniei 2002. Comisia a fost alcatuita din 21 de deputati si senatori , un membru al Guvernului, un reprezentant desemnat de Presedintele Romaniei si Avocatul Poporului.

Propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei, a fost depusa la Birourile permanente ale celor doua camere, care l-au pus la dispozitia partidelor politice si a grupurilor parlamentare, in vederea initierii revizuirii Constitutiei.

Este de mentionat faptul ca avizul Consiliului Legislativ precizeaza ca, in ceea ce priveste dreptul Uniunii Europene, propunerea legislativa de revizuire a Legii fundamentale raspunde unei necesitati stringente de reevaluare si reconsiderare a sistemului de drept romanesc, in sensul asigurarii unei depline compatibilitati a legislatiei romanesti cu normele si principiile Uniunii Europene, o conditie sine qua non a aderarii Romaniei la structurile europene. Pentru fundamentarea acestei afirmatii, au fost avute in vedere, in principal, noile texte referitoare la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii Uniunii Europene, recunoastrea unor drepturi de natura politica pentru acesti cetateni, aderarea la moneda unica europeana.

Textul propunerii legislative a fost pus de acord cu decizia Curtii Constitutionale nr 148/2003 si cu avizul Consiliului Legislativ nr 541/2003.

La data de 30 iunie 2003, avand in vedere cele 389 de interventii ale deputatilor din cele 7 sedinte de plen stabilite pentru dezbatrea pe articole, cu 254 de voturi pentru si niciunul impotriva, Camera Deputatilor a adoptat proiectul de Lege de revizuire a Constitutiei Romaniei.

La 1 septembrie 2003, cu 103 voturi pentru si niciunul impotriva si o abtinere, Senatul Romaniei a adoptat proiectul de Lege de revizuire a Constitutiei Romaniei.

Intre cele doua versiuni adoptate de Camerele Parlamentului au existat diferente de redactare iar legea de revizuire a fost supusa unei proceduri de mediere finalizata la data de 8 septembrie 2003.

Publicarea legii de revizuire a Constitutiei Romaniei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 669 din 22 septembrie 2003 a dat curs procedurii organizarii referendumului national privind Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei, in data de 18 si 19 octombrie 2003.

Rezultatele referendumului au fost confirmate prin Hotararea Curtii Constitutionale nr. 3/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 si au reprezentat: 87, 70 % din totalul voturilor valabil exprimate in sensul validarii modificarilor propuse pentru Legea fundamentala a Romaniei.

Referendumul este prin natura sa juridica un instrument in serviciul democratieie, deci si al legitimitatii. Este vorba de o legitimitate extrinseca a procedurii, utiliyata fie pentru a cunoaste si a aplica vointa poporului, fie pentru a fortifica prin deciyia poporului, deciyia guvernantilor.

Textele constitutionale care au facut obiectul revizuirii sunt diversificate si raspund obiectivelor propuse de constituant: armonizarea prevedrilor constitutionale cu prevederile dreptului comunitar in vederea integrarii Romaniei in NATO, si in Uniunea Europeana, perfectionarea unor mecanisme si institutii publice, imbunatatirea cuprinsului textelor constitutionale , recomandarile Curtii Constitutionale si nu in ultimul rand punerea de acord cu dinamica societatii romanesti.

In urma revizuirii Constitutiei, s-a introdus Titlul VI, denumit ”Integrarea euroatlantica”, art. 148 reglementeza mai multe aspecte referitoare la integrarea Romaniei in UE, incepand cu aderarea propriu zisa si continuand cu participarea Romaniei ca stat membru U.E.

Normele constitutionale au prevazut proceduri particulare de ratificare a tratatelor fondatoare ale U.E. , care deroga de la regulile generale stabilite in art. 11 si 20 din Constitutie. Actul juridic prin care Romania a aderat la U.E are forta juridica inferioara Constitutiei si legilor constitutionale , dar superioara legilor organice si ordinare.

Dispozitiile art. 148 alin (2) consacra prioritatea dreptului comunitar fata de cel intern , in conditiile rezultate din actul de aderare.

In ordinea numerotarii articolelor, prima revizuire vizeaza introducerea in Constitutia Romaniei a principiului separatiei puterilor in stat, principiu neprecizat in mod expres in Constitutia din 1991, prevedere care a contribuit la o functionare mai echilibrata a structurilor politice.

Drepturile fundamentale au fost completate si reliefate cu fermitate. Au fost introduse noi drepturi precum: dreptul la un mediu sanatos, dreptul de a fi ales in Parlamentul European si dreptul cetatenilor Uniunii Europene de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale.

O atentie deosebita a fost acordata si institutiei Avocatului Poporului, institutie tratat in paginile anterioare ale acestei lucrari.

Modificari importante au fost aduse imunitatii parlamentare, initiativei legislative si sesizarii Camerelor.

Revizuirea din 2003 a adus modificari importante si cu privire la organizarea si functionarea Curtii de Conturi. In esenta, Curtea de Conturi exercita constrolul asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Activitatea jurisdictionala a Curtii de Conturi a fost incredintata instantelor judecatoresti specializate. Pentru a se asigura autoritatea institutiilor publice, alin (4) al art. 140 prevede ca: ”consilierii de conturi sunt numiti de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit”

Revizuirea Constitutiei a creat un organism nou, Consiliul Economic si Social. Potrivit art. 141 din Constitutie: ”Consiliul Economic si Social este un organ consutativ al Parlamentului si al Guvernului, in domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organica de infiintare, de organizare si de functionare.”

Limitele revizuirii sunt impuse de o serie de prevederi inscrise in CONSTITUTIE. Limitele prevazute de art. 152 din Constitutie cu privire la o serie de valori declarate intangibile: caracterul national, unitar independent si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justititie, plualismul politic si limba oficiala. Art. 152 alin(3) prevede ca legea fundamentala nu poate fi revizuita pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta si nici in timp de razboi.

Regimul politic care a luat nastere in Romania a fost unul semi-prezidential , in care puterea executiva a fost impartita intr-o maniera neclara si uneori chiar conflictuala intre presedintele ales de catre popor si guvernul numit de Parlament. Atat Constitutia din 1991 cat si revizuirea din 2003 nu au reusit sa clarifice si sa armonizeze raporturile intre principalele puteri in stat, lasand deschisa posibilitatetea aparitiei a doua ”puteri executive”( presedintele si guvernul) si a unui derapaj autoritar atat al puterii executive , cat si al celei legislative.

Revizuirea unei Constitutii se realizeaza pe baza unor motivatii politico-juridice deosebit de complexe. Astfel, legea de modificare a Constitutiei, in functie de natura, „gravitatea”, profunyimea modificarilor, produce efecte deosebite atat la nivelul sistemului politic, cat si indeosebi la nivelul sistemului de drept.

Concluzii

La 200 de anidupa Revolutia Franceza, Eurpa cunostea din nou, la sfarsitul anului 1989, vantul libertatii si al schimbarilor. Ceea ce trebuia sa fie la inceput, doar o dulce briza, un retus comsmetic pe fata unui regim muribund, a fost pana la urma un uragan, care a spulberat sistemul comunist atat de detestat.

Se poate spune ca reforma statului a inceput imediat dupa schimbarea regimului politic prin revolutia din decembrie 1989. Astfel, decretele initiale au desfiintat structurile de putere ale totalitarismului si au declansat procesul de reforma. Prin acestea si prin Constitutia din 1991 s+au pus bazele statului de drept, democratic si social. Romania a ajuns din urma sistemul european de drept si prin introducerea unor organisme noi , precum: Avocatul Poporului si Curtea Constitutionala.

Ceea ce rezulta din opera de inginerie constitutionala de la 1991 si 2003 este un sistem legal ce protejeaza actuala ordine juridica prin intermediul unor limite materiale implicite/explicite ale revizuirii. Legitimitatea prezentei lor este dincolo de orice dubiu: o democratie constitutionala este abilitata sa isi apere propriile valori impotriva oricaror eforturi de subminare ulterioare. Criticabila este selectia oparata de Adunarea constituanta si mentinuta dupa un deceniu si jumatate. Riscul politic potential este al cresterii gradului de rigiditate constitutionala, dincolo de pragul necesar adaptarii constitutiei la provocarile comunitatii insesi.

……………………………………………………

Principii reflectate in Constitutia din 1991 …..

Primul act juridic al recunoasterii drepturilor fiecaruia ca om , a reprezentat Declaratia drepturilor omului si cetateanului , votata de Adunarea Constituanta a Frantei la 26 august 1879 iar primul act juridic international in acest sens: Declaratia universala a drepturilor omului , votata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948, in urma incheierii celui de-al doilea razboi mondial.

Potrivit art. 20 alin 1 din Constitutia Romaniei se stabileste ca: „dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia universala a drepturilor omului , cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte” iar in alin 2 se statueaza ca au prioritate reglementarile internationale.

Din cele mai vechi timpuri, intre politica si drept , intre stat si drept a existat o legatura de interconditionare. Se poate afirma ca cele doua elemente nu sunt autonome. Statul lipsit de drept si dreptul lipsit de stat, nu reprezinta decat un nonsens.

Principiul constitutional fiind un indrumator de organizare si functionare a sistemului politic, se intelege ca la baza formarii sale, rolul politicului se imbina cu juridicul.

Principiile generale stau la baza formarii intregului sistem de drept iar normele juridice apar ca reflectii ale principiilor constitutionale in domenii concrete ale vietii sociale. Din aceasta afirmatie se desprinde concluzi ca intreaga activitate de dobandire si exercitare a puterii politice , raporturile dintre guvernant si guvernanti se desfasoara potrivit acestor principii, devenite constitutionale.

Fiind consacrate de catre Constitutie, sub forma unor norme juridice, acestea devin esentiale pentru intreg sistemul de drept cat si pentru activitatea structurilor de guvernare.

De-a lungul timpului s-au identificat in continutul Constitutiei din 1991 , urmatoarele principii: principiul puterii suverane a poporului, principiul separatiei puterilor, principiul pluralismului, principiul legalitatii, principiul suprematiei Constitutiei, principiul egalitatii, principiul apararii drepturilor fundamentale ale cetateanului, principiul autonomiei locale si al descentralizarii si desconcentrarii, principii ale activitatii judecatoresti.

Aceste principii clasice se regasesc in toate constitutiile moderne. Pe langa reglementarea lor expresa, in constitutie apar si norme care au devenit ulterior principii de la care nici legiuitorul nu poate deroga cum ar fi: principiul neretroactivitatii legii.

Ridicarea neretroactivitatii legii la rangul de principiu constitutional este un exemplu al formarii principiilor constitutionale ca expresie si a experientei si cerintelor dezvoltarii sociale. Pe aceasta linie de gandire, consideram ca si ”nulitatea mandatului imperativ”, prevazuta in art 69 alin (2) din Constitutie , aspira la calitatea de principiu constitutional , ca de altfel si alte norme imperative inscrise in Constitutie, care au valoare fundamentala pentru sistemul de drept sau politic.

Pe baza principiile indrumatoare , legiuitorul reglementeaza normativ cele mai importante raporturi sociale care privesc organizarea si exercitarea puterii, structura social-economica a societatii, drepturile si libertatile cetatenesti, organizarea si functionarea aparatului de stat.

Aceste raporturi sociale dobandesc , prin reglementarea lor de catre norme juridice fundamentale, potrivit principiilor constitutionale, caracterul de raporturi de drept constitutional.

Principiile reglementate de Constitutia din 1991

Libertate si egalitate si criteriile nediscriminarii

Stipuland in art 4 alin (2) din Constitutie ca Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai fara nicio deosebire, Legiuitorul constituant a confintit regimul juridic al egalitatii intre cetateni si criteriile nediscriminarii acestuia.

Principiul libertatii provine dintr-o ordine fireasca , naturala iar in momentul in care ia contact cu viata sociala, acesta se transforma intr-o suma a drepturilor subiective. Egalitatea pe de alta parte, reprezinta o valoaare absoluta.

Potrivit lui Cicero. ”libertatea inseamna dreptul resortantilor unui stat de a-si face singuri legea” in masura in care nu incalca egalitatea celorlalti indivizi. Coceptul de egalitate sufera limite atunci cand este vorba de relatii internationale, de raporurile intre generatii, etc.

Constitutia din 1991 a prevazut principiul egalitatii in art 16 si principiul libertatii individuale in art 23, garantand in art. 29 libertatea constiintei si in art. 30 libertatea de exprimare, iar in art. 36 libertatea intrunirilor.

Sensul art 4 alin (2) din Constituie este ca orice regim de inegalitate intre cetatenii tarii, bazat pe discriminarile enuntate, este neconstituional, putand fi atacat, dupa caz, in fata Curtii Constitutionale potrivit art. 146 lit a) din Constituia Romaniei , sau in fata instantelor judecatoresti , pe calea exceptie de neconstitutionalitate reglementata de art 146 lit d).

In adunarea constituanta de adoptare a Constitutiei Romaniei din 1991, unul dintre membrii adunarii a afirmat, foarte sugestiv , pentru a sublinia importanta libertatii persoanei dincolo de sensurile acestei sintagme in plan juridic ca : ”libertatea este una si este indivizibila. Nu exista libertate mai mica sau mai mare . De aceea ea trebuie insotita de responsabilitate sociala. Individul , fiinta umana este valoare si purtatoare de responsabilitate socciala .

Insa, pe baza acestei reguli au fost instituite si exceptii: art. 16 alin (3) stabileste ca: „functiile si demnitatile publice , civile sau militare, pot fi ocupate in conditiile legii de persoanele care au cetatenia in romania si domiciliul in tara”.

Criteriile de nediscriminare la care face referire art. 4 alin (2) sunt: rasa , nationalitatea, originea etnica, limba, religia, sexul, opinia, apartenenta politica, averea si originea sociala. Per a contrario , orice inegalitate , care nu are la baza discriminarile prevazute de acest articol 4, nu pot fi apreciate ca neconstitutionale.

Principiul suveranitatii nationale .

Acest principiu a fost inscris in art. 2 alin (1) din Constitutie si se deosebeste de caracterul suveran al statului consacrat in art. 1 alin(1). Suveranitatea nationala defineste puterea poporului roman de a detine puterea suverana prin reprezentare si referendum.

Poporul este o categorie social politica constituita din totalitate indivizilor ce locuiesc intr-un anumit stat. Potrivit art. 2 din consitutia romaniei, „suveranitatea nationala partine poporului roman…”. Constituantul a asociat termenul de suveranitate nationala cu cel de popor intr-un hibrid teoretic ale carei valente sociale urmeaza a fi relevate in practica constitutionala.

Organele la care face referire Constitutia in art 2 alin 1 sunt Parlamentul si presedintele Romaniei, puteri desemnate prin vot direct. Poporul transfera exercitiul atributiilor suverane catre aceste organe , pentru a le exercita in numele sau.

…………………………………………..

Principiul separatiei puterilor in stat

Potrivit lui Montesquieu: ”Atunci cand in mainile aceloras persoane sau aceluias corp de dregatori se afla intrunite puterea legiuitoare si puterea executiva, nu exista libertate, deoarece se naste teama ca acelas monarhsau acelas senat sa nu intocmeasca legi tiranice, pe care sa le aplice in mod tiranic. Nu exista, de asemenea, libertate, daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legislativa si de cea executiva”

Rasturnarea prin revolutie a regimului politic totalitar a avut ca rezultat, intre altele, inlocuirea principiului unicitatii puterii cu principiul separatiei puterilor. In Constitutia din 1991 nu s-a prevazut expres (asa cum au facut-o Constitutiile din 1866, 1923, 1938) principiul separatiei puterilor.

Ideea de separatie nu trebuie absolutizata, insa. Din analiza textelor Constitutiei din 1991 se remarca, in primul rand, ca fiecare ramura a autoritatiilor publice, fiecare ”putere”are atat functii proprii, ce-i determina natura, cat si functii ”reziduale”, adica atributii care apartin ”cu titlu principal”celorlalte autoritati.

Potrivit Constitutiei Romaniei, revizuita in 2003, principiul separatiei puterilor este reglementat in art. 1 alin (3) si are urmatorul continut: ”Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale.”

……………………………………………………………………..

( VEZI SI ALTE PRINCIPII.)

Adoptarea constitutiei trebuie sa valorifice suprematia acesteia. Ea presupune lamurirea notiunii de adunare constituanta , care trebuie diferentiata de cea de putere constituanta , pentru ca puterea onstituanta poate apartine si unei singure persoane . cele doua notiuni necesita diferentierea si de notiunea de parlament datorita functiilor lor diferite . adunarea constituanta are doar menirea de a adopta constitutia , iar parlamentul doar legile, altele decat constitutia.

-adunarea constituanta poate fi originara sau instituita in functie de existenta sau inexistenta unei constitutii. Const din 91 a fost adoptata de o adunare instituita, pentru ca anterior exista o Constitutie , cea di 65.-

Prof. Univ. Dr Gheorghe Iancu, proceduri constitutionale , drept procesual constitutional, monitorul oficial, bucuresti, 2010 pag 35

Suspendarea in totalitate sau in parte si temporara a efectelor constitutiei intervine, de regula , in perioada de criza politica si este fundamentata pe teoria necesitatii. De cele mai multe ori nu are nicio justificare, pentru ca inlatura starea de legalitate , iar guvernantii renunta la formele democratice de conducere , guvernand prin decrete legi , ordonante sau chiar decrete. Exista si cazuri in care suspendarea este interzisa de consttutii: 1866 si 1923. Gheorghe iancu pag 43.

Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor romani au fost reglementate pentru prima data su rezulta din titlul II al constitutiei sau din alte titluri si capitole ale acestora. Principiile sunt urmatoarele: universalitatea drepturilor libert si ind fund. Art 15 alin 1., neretroactivitatea legii art. 15 alin 2, egaliatatea in drepturi a cetatenilor art. 16 alin 1

Romania re toate trasaturile unui stat unitar , pe teritoriul sau fiin organizata o singura formatiune statala : o singura cetatenie un singur rand de autoritati publice centrale si o singura organizare adrministrativ teritoriala.

Statul de drept este o replica a statului despotic. Statul poate oricum schimba legile , pe care tot el le face , dar atata timp cat ele exista , este dator sa le respecte . in democratia actuala statul de drept a devenit fundamentul societatii. Gheorghe iancu , drept constitutional si institutii politice vol I, editura C.H Beck, bucuresti 2009 379.

Constitutia din 1991 consacra doua forme de referendum : obligatoriu si facultativ: obligatoriu reviz const si demiterea presedintelui romaniei…147 alin 3 si 95. Facultativ: art 90.

(Reglementarea depturilor fundamentale in CR.) tripticul consacrat in carta de la pasri pentru o noua europa 1990: ”stat de drept, „democratie „drepturile omului – a influentat fara doar si poate constituantul roman , dupa ce dorinta imensa a unui popor intreg de a restaura aceste valori , sigur s-a reflectat in documentul amintit alaturi de vointa celorlalte state participante. Prof univ dr. Genoveva vrabie, organizarea politico-etatica a romaniei , drept constitutional si institutii politice vol II . editia a treia revizuita si reintregita, editura cugetarea iasi 1999. Pag 473